Predicile Domnului Iisus Hristos - Dicteu divin prin Gottfried Mayerhofer

[Ganapati]

Capitolul 8
Nunta din Cana

"Sfântul Ioan II" 1-11: „A treia zi s-a făcut o nuntă în Cana din Galileea şi mama lui Iisus era acolo. Şi la nuntă a fost invitat şi Iisus cu ucenicii Săi. Când s-a terminat vinul, mama lui Iisus i-a zis: Nu mai au vin”. Iisus i-a zis: femeie, ce am Eu cu tine? Nu Mi-a venit încă ceasul”. Mama Lui le-a zis celor care serveau: “Să faceţi orice vă va zice”. Şi acolo erau şase vase de piatră pentru apă, puse după obiceiul de curăţire al iudeilor; şi în fiecare încăpeau câte două sau trei măsuri. Iisus le-a zis: “Umpleţi vasele cu apă!” Şi le-au umplut până sus. “Scoateţi acum, le-a zis El, şi aduceţi mai-marelui mesei”. Şi i-au adus. Mai-marele mesei, după ce a gustat apa devenită vin (el nu ştia de unde vine vinul acesta, dar cei care serveau, care scoseseră apa, ştiau), l-a chemat pe mire şi i-a zis: “Orice om pune întâi vinul cel bun; şi după ce oamenii au băut bine, atunci pune pe cel mai slab; dar tu ai ţinut vinul cel bun până acum” Iisus a făcut acest început al semnelor Lui în Cana din Galileea. El şi-a arătat slava şi ucenicii Lui au crezut în El”.
Începutul anilor Mei de maturitate spirituală (deşi nu începusem să îmi predau încă public învăţătura), Mi-am propus să atrag atenţia asupra Mea, căci urma să ies în curând din perioada de ocultare în care Mă complăcusem atâţia ani.

O ceremonie nupţială este un act frecvent, şi deşi are o semnificaţie spirituală profundă, foarte mulţi oameni îi acordă o semnificaţie exclusiv materială, sărbătorind-o în acest fel.

Dacă evenimentul la care am participat ar fi fost o simplă nuntă, nu M-ar fi găsit acolo. Misiunea Mea se cerea însă îndeplinită, chiar dacă circumstanţele exterioare nu îmi erau foarte favorabile. Atenţia evreilor trebuia atrasă treptat asupra învăţăturilor şi activităţilor Mele.

În ceea ce priveşte acest act al Meu şi cele care i-au succedat, ele trebuie înţelese din perspectiva timpurilor moderne într-un sens mai profund, căci perioada de timp care va urma va fi mai mare decât cei trei ani pe care îi mai aveam Eu de petrecut pe planeta voastră întunecată. La acea epocă Eu nu aveam la dispoziţie decât un timp foarte scurt pentru a realiza o operă eternă. La ora actuală, fluxul evenimentelor se derulează mai lent, căci este în joc însăşi educaţia spirituală a umanităţii; cu atât mai puternice sunt însă ele, căci oamenii trebuie să depăşească toate obstacolele care pot apărea în calea celei de-a doua veniri a Mea pe pământ.

Întorcându-ne la nunta din Cana, trebuie să vă explic mai întâi de toate ce înseamnă cu adevărat o nuntă, cum o celebraţi voi şi cum aş dori Eu să fie celebrată ea, pentru a-i putea înţelege semnificaţia spirituală pentru întreaga umanitate, căci fuziunea dintre doi oameni are o corespondenţă extrem de profundă.

O nuntă reprezintă încheierea unui contract (în sensul de angajament) făcut de doi oameni de sexe diferite, atraşi unul de celălalt, care ascultă de impulsul născut în sufletele lor şi îşi promit reciproc să nu întrerupă niciodată în timpul vieţii lor această legătură spirituală pe care o iniţiază acum, înfruntând împreună bucuriile şi necazurile vieţii, într-o stare de unitate din ce în ce mai profundă pe măsura trecerii timpului. De vreme ce amândoi au luat această decizie, căsnicia lor este parafată printr-un act legal, iar ei renunţă la viaţa individuală, optând pentru cea de familie.

Acest contract asumat de cele două suflete şi legătura spirituală dintre ele urmează să rămână valabile nu numai pe perioada scurtă petrecută de ele pe pământ, ci şi în viaţa de dincolo, în care cei doi parteneri urmează să devină ,o singură minte şi o singură inimă, prin aspiraţia lor către acelaşi scop comun şi prin fuziunea lor din ce în ce mai accentuată.

Această uniune trebuie fundamentată pe o iubire spirituală şi morală autentică - temelia oricărei vieţi de familie bazată pe respectul reciproc. Atunci când am instituit această lege naturală a împerecherii, scopul Meu nu a fost doar acela de a uni doi indivizi prin iubirea lor, ci şi dorinţa ca această iubire să dea fruct, propagându-se mai departe prin intermediul copiilor şi înnobilând calităţile mentale ale celor doi.

De aceea, am instituit Legea Căsătoriei în întreaga natură, pentru ca speciile să poată fi propagate mai departe, într-o spirală a evoluţiei care să ducă din ce în ce mai sus, către Mine. Ce aţi făcut însă voi, oamenii, din această intenţie a Mea? O piaţă a trupurilor şi a sufletelor umane.

Vă asigur că aspectul care M-a făcut atunci să accept invitaţia la nunta din Cana nu a fost cel fizic-material. Ceea ce doream Eu era, pe de o parte, să respect dorinţa mamei trupului Meu, iar pe de altă parte să pun cu această ocazie piatra de temelie pentru instituirea marii Mele împărăţii spirituale. Transformarea apei în vin (şi încă într-un vin pe care oaspeţii prezenţi atunci la nuntă l-au considerat de o calitate excepţională) are o corespondenţă spirituală de o semnificaţie aparte pentru epoca modernă.

Ascultaţi! Ceea ce v-am spus mai devreme despre legătura sufletească dintre doi indivizi trebuie să se petreacă acum la nivel spiritual între diferitele secte creştine, pornind de la învăţătura iubirii despre care vorbesc Evangheliile. Acestea trebuie să se unească la rândul lor, prin intermediul iubirii reciproce, într-o singură mare familie. La ora actuală s-au stabilit deja contacte între ele, iar comunicarea spirituală s-a îmbunătăţit. Diferenţele insignifiante de opinie şi interpretările diferite ale Bibliei (imuabilă în sine), care au stat la baza acestor diviziuni, încep să scadă în importanţă şi urmează să dispară cu totul în viitor. Deocamdată se fac pregătirile pentru traiul în comun, care vor conduce apoi la celebrarea căsătoriei sau a fuziunii, căci timpul se apropie.

Pe măsură ce această unificare se va apropia, voi schimba din nou apa prezentă a credinţei în vinul spiritual al iubirii Mele. La fel ca mai-marele mesei de odinioară, care a întrebat: „De ce am băut vinul cel slab la început, şi abia acum ni s-a dat vinul cel bun?, când oamenii vor pune această întrebare, le voi răspunde: „Pentru că înainte nu eraţi capabili să apreciaţi cum se cuvine vinul iubirii Mele, care v-ar fi ameţit de tot. Acum, după ce v-aţi săturat de vinurile slabe făcute de om, când dorinţa voastră de a bea s-a potolit şi puteţi face distincţia între bine şi rău, vă voi da o băutură care nu este nouă, ci este vinul cel vechi din care aţi băut până acum, dar pe care l-am purificat personal. Numai cei care au renunţat la senzualitate şi la dorinţele lor materiale, recunoscându-şi natura spirituală şi tânjind după hrana corespondentă, sunt demni să bea din acest vin".

La ora actuală, oamenii îşi potolesc setea bând vinul de slabă calitate care li se oferă, spunându-li-se că este vinul divin. Ei intuiesc că există o băutură mai bună, dar fiecare este convins că altcineva are ceea ce îi lipseşte lui. Această căutare continuă are meritul de a elimina obstacolele puse de fanatismul religios, făcând posibilă fuziunea. Abia atunci Mă voi putea întoarce Eu, iar pe pământ nu va mai fi decât o singură turmă şi un singur Păstor.

Aceasta este semnificaţia spirituală a nunţii din Cana. Priviţi mişcările religioase şi felul în care cei care gândesc la fel se apropie unii de alţii, celebrând ziua nunţii şi aspirând la unison către Mine, încercând să binemerite numele pe care l-am destinat celor care îmi practică învăţătura şi care adoptă principiul de bază al întregii Mele creaţii spirituale şi materiale - acela de copii spirituali ai Tatălui ceresc.

Meditaţi asupra acestor cuvinte! Amin.

[Ganapati]

Capitolul 9
Vindecarea leprosului

Sfântul Matei VIII" 1-4: „Când s-a coborât de pe munte, multă lume a mers după El. Şi iată, un lepros s-a apropiat de El, i s-a închinat şi i-a zis: “Doamne, dacă vrei, poţi să mă curăţeşti”. Iisus a întins mâna, l-a atins şi i-a zis: “Da, vreau să fii curăţit!” Şi îndată, acesta a fost curăţat de lepra lui. Apoi Iisus i-a zis: “Vezi să nu spui nimănui; ci du-te şi te arată preotului şi adu darul pe care l-a rânduit Moise, ca mărturie pentru ei”.

(11 ianuarie 1872)

Acest capitol al Evangheliei discipolului Meu Matei se referă la o serie de vindecări şi miracole pe care le-am realizat în primii Mei ani de apostolat spiritual. Aceste acţiuni erau necesare pentru a le oferi evreilor ortodocşi o idee diferită despre legile religiei lor mozaice, şi mai ales despre Dumnezeul lor, Iehova-Savaot. Dacă M-aş fi limitat la cuvinte, acestea s-ar fi dovedit insuficiente, aşa că am fost nevoit să realizez şi o serie de miracole.

Textul de mai sus menţionează vindecarea unui lepros prin simpla atingere cu mâna. Acest tip de vindecare nu mai este posibil la ora actuală, cel puţin nu în acord cu voinţa Mea. Evident, „lepra" trebuie înţeleasă în acest context într-un înţeles spiritual. Dacă aş mai permite acum vindecarea prin simpla atingere a oamenilor, aş fi nevoit să fac brusc din ei nişte îngeri, fără ca cei mai mulţi dintre ei să merite acest lucru, lucru care nu ar fi în beneficiul Meu şi al împărăţiei Mele spirituale, dar nici al sufletului transformat subit în înger.

De fapt, ce fel de boală este lepra? Care este cauza ei şi cum poate fi vindecată ea?

Pentru a putea înţelege mai clar corespondenţa spirituală de care vorbeam mai sus, trebuie mai întâi să răspundem la aceste întrebări. Lepra se produce atunci când un om absoarbe în organismul său - prin desfrâu, printr-o alimentaţie nenaturală sau prin lipsa de igienă - un număr atât de mare de substanţe otrăvitoare încât mecanismul uman nu mai poate funcţiona corect. Pentru a-şi putea regăsi echilibrul normal, natura umană concentrează substanţele otrăvitoare (acumulate de-a lungul anilor) într-un singur organ, cel mai mare dintre toate şi foarte important pielea, care permite cel mai extins contact cu lumea exterioară, curăţindu-se astfel (în interior) de aceste substanţe toxice.

În mod evident, cea mai uşoară manieră de a vindeca această boală este cea similară modului în care s-a produs: din interior către exterior. Sângele toxic, care şi-a depozitat substanţele otrăvitoare la nivelul pielii, trebuie înlocuit cu un sânge proaspăt, curat. Desigur, rănile exterioare trebuie menţinute curate, pentru ca părţile putrezite să cadă, eliberând astfel calea pentru eliminarea otrăvurilor.

Prin respectarea unui mod de viaţă sănătos, corpul se poate reînnoi singur, vindecându-se şi asigurând astfel puterea de care are nevoie organismul, şi implicit o viaţă lungă pentru cel în cauză.

Aceasta este, pe scurt, explicaţia leprei, privită ca o boală fizică. Să vedem acum care este corespondenţa ei spirituală, pentru a putea să înţelegeţi caracteristicile bolii şi remediile ei. În acest caz, nu putem vorbi de vindecători spirituali (care vindecă prin cuvânt şi prin atingere), căci din punct de vedere spiritual orice lepră trebuie să se vindece singură.

Din păcate, cea mai mare parte a umanităţii suferă la ora actuală de „lepră", fiind intoxicată de otrăvuri. Din cauză că aproape toată lumea suferă de această boală, ea a ajuns să nu mai fie considerată periculoasă. Puţinii omeni curăţaţi de ea nu trebuie să se retragă din mijlocul leproşilor, ci trebuie să-i înconjoare şi să-i ajute cu răbdarea şi cu iubirea specific creştine, să-i sfătuiască şi să-i sprijine, cu atât mai mult dacă aceştia sunt prea slabi pentru a îşi recâştiga singuri sănătatea morală.

Lepra este o boală care nu poate fi ascunsă, căci lasă semne adânci pe trupul omului. Din punct de vedere spiritual, acest lucru înseamnă că toate obişnuinţele şi obiceiurile proaste, toate pasiunile şi energiile negative, rezultate ca urmare a unei înţelegeri şi educaţii greşite, sunt afişate la vedere.

Dacă un suflet este atât de depravat în structura sa interioară încât aproape că îşi pierde complet valoarea spirituală, scânteia divină implantată în el de către Mine (spiritul) îi conduce paşii, silindu-l să îşi reveleze fără ruşine murdăria interioară în văzul tuturor. Altfel spus, sufletul este forţat să îşi arate nivelul de evoluţie celor din jur, provocând în mod deliberat tot felul de experienţe amare şi insultându-i pe cei din jur, pentru a fi respins de aceştia şi pentru a suferi, astfel încât să ajungă să înţeleagă (cândva) că principiile pe care le-a urmat au fost false şi că nu va putea atinge starea de pace sufletească decât atunci când va accepta principiile morale superioare, transpunându-le în practică.

Pentru a accelera vindecarea acestor leproşi din punct de vedere spiritual, Eu permit desfăşurarea unor evenimente teribile pe planeta voastră, pentru ca procesul de eliminare a substanţelor toxice să dureze mai puţin, iar elementele spirituale mai puternice să poată penetra viaţa interioară a sufletului, în scopul de a-l vindeca.

Aşa cum vindecarea fizică trebuie să vină întotdeauna din interior, la fel, restabilirea stării de sănătate spirituală trebuie iniţiată tot în interiorul fiinţei. Atunci când răul interior devine public, asocierea cu alte persoane sparge buboiul şi puroiul este absorbit de lumea exterioară, creând astfel în interior un vid care poate fi umplut cu ajutorul remediilor moral-spirituale, astfel încât persoana în cauză să poată fi readusă la o stare de normalitate, regăsind în sine imaginea Creatorului său - lucru absolut necesar pentru a putea intra în împărăţia spiritelor.

Aşa cum lepra fizică este contagioasă pentru cei din jur, la fel, lepra spirituală poate fi luată de la unul la altul, căci principiile malefice care stau la baza ei se transmit adeseori altor persoane, determinându-le să comită la rândul lor acţiuni greşite. De altfel, aşa a şi ajuns lumea la gradul de imoralitate actual, pe care îl cunoaşteţi foarte bine. Acţiunea Mea de odinioară, de vindecare a leprosului prin simpla atingere cu mâna (pentru că sufletul său nu corespundea întru totul cu boala fizică), nu mai poate fi repetată la ora actuală, din punct de vedere spiritual. Atingerea Mea nu mai poate consta astăzi decât în crearea unor condiţii favorabile pentru ca cei bolnavi să îşi poată elimina mai rapid impurităţile ataşate de sufletele lor. Curăţarea spirituală bruscă ar interfera cu demnitatea libertăţii umane.

Dacă Eu aş putea transforma instantaneu un diavol într-un înger, fără nici un sacrificiu şi fără nici un efort din partea acestuia, care ar mai fi meritul său?

De aceea, acest gen de vindecare miraculoasă nu mai poate fi realizat la ora actuală (şi nu va mai putea fi realizat nici în viitor). Rămâne însă la fel de posibil un alt tip de vindecare, respectiv cel de care a avut parte centurionul din Capernaum, a cărui credinţă puternică în puterea Mea - ilustrată de cuvintele sale: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul casei mele, dar spune un singur cuvânt, iar slujitorul meu va fi vindecat" - arată cum ar trebui să se comporte un creştin adevărat. Indiferent cât de puternice sunt circumstanţele adverse, acesta se raportează la Mine şi la puterea Mea, mărturisind public cât de mărunt este el prin comparaţie cu măreţia Mea divină (şi dând astfel dovadă de o mare smerenie).

Toţi cei care Mi se vor adresa în acest fel, care vor veni la Mine smerindu-se şi implorându-Mă, vor putea fi vindecaţi prin cuvântul Meu şi prin atingerea palmei Mele, bucurându-se de o pace sufletească ce nu va putea fi obţinută în nici un alt fel. Lor li se vor aplica şi cuvintele Mele, adresate soldatului din Capernaum, potrivit cărora împărăţia lui Dumnezeu le aparţine celor înzestraţi cu o asemenea credinţă plină de smerenie, şi nu celor care se mândresc, în prostia lor, cu lepra de care sunt bolnavi. Aceştia vor trebui să se purifice şi să se cureţe, căci altfel vor fi nevoiţi să recunoască întunericul din inima lor trecând prin experienţe extrem de triste, realizând în final că ar fi fost mult mai uşor pentru ei dacă ar fi încercat să scape de calităţile lor negative (de lepra lor spirituală), pe care nici măcar nu le-au ascuns, ci dimpotrivă, le-au afişat în văzul întregii lumi. Nu aceasta este calea de a intra în împărăţia spirituală, în viaţa eternă, de a ajunge la Mine.

Atât timp cât nu vor înţelege că blândeţea şi iubirea, alături de credinţa nelimitată, sunt cheile care le deschid porţile pretutindeni în împărăţia Mea, ajutându-i să progreseze extrem de rapid, bolile şi suferinţele îi vor asalta de pretutindeni, până când lepra lor va fi curăţată şi înlocuită de elementele valoroase ale vieţii, credinţei şi iubirii.

Chiar şi voi mai aveţi încă destule pungi cu puroi pe pielea sufletelor voastre, care arată că nu sunteţi încă pe deplin curăţaţi şi că nu aţi asimilat suficient de bine hrana spirituală care vi s-a dat. Voi citiţi foarte multe cărţi spirituale şi credeţi tot felul de lucruri valoroase, dar nu prea le aplicaţi în viaţa exterioară, lucru care dovedeşte că această hrană a graţiei şi a iubirii nu a pătruns încă suficient de adânc în voi. Foarte puţini dintre voi îşi recunosc propria lipsă de vrednicie, aşa cum a făcut centurionul din Capernaum, fiind incapabili să exclame, la fel ca şi el: „Doamne, nu sunt vrednic de atâta graţie! Un singur cuvânt de alinare din partea Ta îmi este suficient, dar chiar şi el înseamnă prea mult pentru mine, sărman copil slab şi obraznic!"

Cei mai mulţi dintre voi credeţi, la fel ca şi evreii de acum 2000 de ani, că dacă îmi respectaţi poruncile şi învăţăturile în litera, şi nu în spiritul lor, aţi făcut deja totul, şi că mai mult de atât nu se poate. În realitate, sunteţi încă departe de respectarea corectă a cuvintelor Tatălui vostru. Evreii nu respectau poruncile divine decât în aparenţa lor materială, care li se părea cea mai importantă. La fel faceţi şi voi. Manifestaţi mult entuziasm pentru cuvintele Mele şi sunteţi oricând gata să îi convertiţi pe alţii. Sunteţi dispuşi să măturaţi gunoiul din curţile altora, dar nu şi din propria voastră curte, după care aşteptaţi, la fel ca leprosul din Evanghelie, să trec pe la voi şi să fac imediat, prin simpla Mea atingere, nişte fiinţe de o mare moralitate din voi.

Trăiţi într-o mare eroare. Nefiind conştienţi de propriile voastre pungi cu puroi, voi nu faceţi nimic pentru a le vindeca.

De aceea, sfatul Meu plin de iubire este acesta: examinaţi pielea sufletului vostru! Dacă veţi descoperi pe ea bube şi pungi cu puroi, urmăriţi să înţelegeţi că sufletele voastre mai adăpostesc încă multe elemente toxice, străine de adevărata voastră natură divină. Faceţi tot ce vă stă în puteri pentru a le elimina şi pentru a le înlocui cu alte substanţe, mai valoroase, care slujesc vieţii, astfel încât să nu aveţi nevoie de atingerea Mea, ci doar de cuvântul Meu pentru a vă restabili starea de sănătate sufletească. Amin.

[Ganapati]

Capitolul 10
Parabola lucrătorilor la vie

Sfântul Matei XX" 1-16: „Fiindcă împărăţia cerurilor se aseamănă cu un gospodar care a ieşit dis-de-dimineaţă să-şi tocmească lucrători la vie. S-a învoit cu lucrătorii cu câte un dinar pe zi şi i-a trimis în via sa. A ieşit pe la ceasul al treilea şi a văzut pe alţii stând în piaţă şi nefăcând nimic. “Duceţi-vă şi voi în via mea” le-a zis el, şi vă voi da ce va fi drept”. Şi ei s-au dus. A ieşit iarăşi pe la ceasul al şaselea şi al nouălea şi a făcut la fel. Când a ieşit pe la ceasul al 11-lea, a găsit pe alţii stând acolo şi le-a zis: “De ce staţi aici toată ziua fără lucru?” Ei i-au răspuns: “Pentru că nu ne-a tocmit nimeni”. “Duceţi-vă şi voi în via mea, le-a zis el, şi veţi primi ce va fi drept”. Făcându-se seară, stăpânul viei a zis administratorului său: “Cheamă pe lucrători şi dă-le plata, începând de la cei de pe urmă, până la cei dintâi”. Cei de pe la ceasul al 11-lea au venit şi au primit fiecare câte un dinar. Când au venit cei dintâi, socoteau că vor primi mai mult, dar au primit şi ei tot câte un dinar de fiecare. Şi primindu-l, ei murmurau împotriva stăpânului casei, zicând: “Aceştia de pe urmă au lucrat un ceas şi la plată i-ai făcut deopotrivă cu noi, care am purtat greul şi zăduful zilei”. Dar răspunzând, el a zis unuia dintre ei: “Prietene, nu-ţi fac nici o nedreptate: nu te-ai învoit tu cu mine pentru un dinar? Ia-ţi ce este al tău şi pleacă! Eu vreau să-i plătesc şi acestuia din urmă ca şi ţie. Nu pot să fac ce vreau cu ce-i al meu? Ori este ochiul tău rău, pentru că eu sunt bun? Tot aşa, cei din urmă vor fi cei dintâi, şi cei dintâi vor fi cei din urmă; pentru că mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi”.

(ianuarie 1872)

La fel ca multe alte parabole pe care le-am spus evreilor, această povestire avea drept scop să îi ajute pe aceştia să înţeleagă mai bine adevărurile spirituale cu ajutorul unor comparaţii şi al unor ilustraţii din viaţa reală. Limbajul metaforic era foarte frecvent folosit în acele zile, la fel cum este şi astăzi în Orient, spre deosebire de civilizaţia occidentală actuală, care preferă limbajul liniar şi direct. Parabolele Mele ascund întotdeauna o semnificaţie spirituală extrem de profundă, care a păstrat aceeaşi valoare şi pentru generaţiile viitoare, nu doar pentru evreii acelor timpuri.

Să vedem care este această semnificaţie a parabolei de mai sus, care nu reprezintă altceva decât un înveliş exterior, ce ascunde miezul pe care îl voi explica în continuare.

Ascultaţi. Am afirmat în această parabolă că „împărăţia lui Dumnezeu este precum o vie". Semnificaţia spirituală a acestor cuvinte nu poate fi înţeleasă fără a explica mai întâi ce înseamnă o vie.

O vie reprezintă un petic de pământ pe care se plantează viţă de vie, cu ajutorul căreia eterul pământului este transformat într-un eter spiritual, sau altfel spus, care permite transformarea strugurilor în vin. Prin descompunerea elementelor, substanţele grosiere sunt transmutate şi sublimate, transformându-se în elemente subtile, de o natură mai spirituală.

De ce elemente au nevoie strugurii pentru a se coace, în afară de sol? Înainte de toate, de lumina soarelui, căci fără o trezire de sus, pe pământ nu se poate dezvolta nici un produs spiritual. Prin lumina sa, soarele trebuie să trezească mai întâi elementele latente din sol, apoi să le ajute să se spiritualizeze cu ajutorul căldurii sale, punându-se astfel în circulaţie în interiorul viţei de vie, trecând din rădăcini în tulpină, apoi în frunze, flori şi fructe, unde sunt depozitate cele mai rafinate dintre ele. Prin procesul de descompunere a strugurilor, aceste substanţe scot în sfârşit la lumină ce abundenţă de elemente spirituale au conţinut de la bun început, chiar dacă într-o formă iniţial latentă. Acest lucru nu devine însă evident decât după ce strugurele este zdrobit, încetând să mai fie un strugure.

Cele trei elemente care acţionează într-o vie sunt aşadar: solul, lumina şi apa, care conlucrează împreună pentru a obţine un produs superior (spiritual), respectiv vinul.

Cred că analogia Mea, prin care am comparat împărăţia lui Dumnezeu cu o vie, începe să capete în sfârşit contur în minţile voastre.

În împărăţia Mea, aspectul superior este spiritul pur. Fiind întrupat în fiinţe spirituale, el nu poate fi obţinut însă decât prin rafinarea produselor inferioare ale creaţiei. Procesul evoluţiei spirituale poate fi comparat cu cel de producere a vinului, care începe cu absorbţia sevei pământului de către rădăcinile viţei de vie şi se încheie cu procesul de fermentare a vinului din butoi, constând într-o transformare continuă a elementelor, o purificare şi o rafinare a lor, până la obţinerea produsului nobil final. În mod similar, orice proces de evoluţie din creaţia Mea constă într-o purificare şi o rafinare continuă a fiinţelor, până când, prin dezintegrarea substanţei materiale din care au fost confecţionate trupurile lor, esenţa spirituală poate ţâşni în sus, îmbrăcată doar cu un înveliş extrem de subtil (eteric). La fel cum rădăcina viţei de vie extrage din sol elementele de care are nevoie pentru a forma structura viitoare a plantei, rădăcina sufletului este îngropată adânc în materialitate, de unde îşi extrage elementele necesare pentru creşterea acestuia şi pentru a produce fructe. Acesta este începutul procesului de evoluţie, prin care sufletul se înalţă din bezna pământului într-o atmosferă din ce în ce mai rafinată şi mai luminoasă. Lumina, aerul şi apa contribuie în egală măsură la desăvârşirea procesului de spiritualizare, transmutând elementele solide ale pământului în fluide care pot transporta mult mai uşor elementele nobile ale substanţelor spirituale, întrucât s-au înălţat din regiunile inferioare, lăsându-se pătrunse de lumină şi de căldură, şi fiind astfel supuse unor influenţe din ce în ce mai mari venite din regiunile superioare.

Cam aşa se petrec lucrurile şi în procesul de educaţie a creaturilor Mele, pentru ca ele să poată deveni locuitori ai Cerului Meu spiritual. Razele de lumină şi de adevăr care coboară de sus trezesc elementele adormite în mormântul lor (materia grosieră), pe care le extrag şi le purifică, creând în ele impulsul de a se înălţa din ce în ce mai sus. Puteţi vedea cu uşurinţă pe pământul vostru cum toate creaturile se luptă să avanseze de la o existenţă grosieră către una mai uşoară, trecând succesiv prin toate etapele regnurilor vegetale şi animale, până când ajung în sfârşit la stadiul de om - primul nivel cu adevărat spiritual pe calea către împărăţia Mea. Am putea compara omul cu strugurii produşi de viţa de vie, care conţin deja în ei toate elementele necesare pentru a da naştere vinului delicios.

În interiorul omului, elementele sunt astfel aranjate încât influenţa venită de sus să fie mai puternică decât cea venită de jos. Cel puţin aceasta a fost intenţia Mea atunci când am creat omul. Vom discuta însă ceva mai târziu în cadrul acestui comentariu despre degenerarea şi rătăcirea omului, care au inversat această tendinţă.

Prin descompunerea trupului său material (după moartea sa), omul pătrunde în împărăţia spiritelor, în care procesul se repetă din nou, dar de data aceasta într-o manieră spirituală. Aşa cum, pe pământ, spiritele inferioare au fost nevoite să parcurgă lungul drum al evoluţiei de la piatră (materia solidă) până la om (trecând prin diferitele stadii vegetale şi animale) - care reprezintă stadiul spiritual suprem pe pământ, la fel, spiritele ajunse în împărăţia de dincolo îşi continuă evoluţia de la acest stadiu uman până la cel mai înalt stadiu angelic cu putinţă, ba chiar până la Mine.

Privind lucrurile din această perspectivă, putem compara împărăţia lui Dumnezeu cu o vie, căci avem de-a face cu acelaşi proces de purificare continuă de la elemente grosiere până la elemente din ce în ce mai subtile, de la elemente solide la elemente din ce în ce mai fluide, de la materie la spirit. După cum afirmă parabola, în această împărăţie (vie) există un proprietar, care caută lucrători pentru a munci pentru el.

Acest proprietar sunt Eu. În timp ce proprietarul unei vii caută lucrători pentru o lucrare lumească, Eu caut însă lucrători pentru o lucrare spirituală. Pe scurt, caut acele suflete care Mă înţeleg pe Mine şi creaţia Mea, fiind pregătite să îmi împlinească poruncile iubirii, contribuind - prin învăţătura şi prin exemplul lor personal - la eliberarea celorlalte spirite înlănţuite în materie şi conducându-le înapoi la Mine, purificate, rafinate şi spiritualizate, adică aşa cum au fost create cândva de mâna Mea. (Vezi: Cine-este-Dumnezeu-cine-este-Lucifer-ce-este-omul- Explicate-de-insusi-Dumnezeu-prin-Bertha-Dudde- n.r.)

La fel ca proprietarul care se trezeşte devreme şi angajează primii oameni pe care îi găseşte lenevind, Eu îmi exercit influenţa asupra sufletelor umane încă din primii ani ai acestora, pentru a-i pregăti în vederea împărăţiei Mele. La fel ca proprietarul viei, care iese la diferite ore pentru a găsi noi lucrători, Eu continui să caut suflete pregătite la toate vârstele - la tinereţe, la maturitate, sau chiar la bătrâneţe - pentru a-i regăsi pe cei rătăciţi, care şi-au uitat misiunea în această viaţă şi destinul care îi aşteaptă în lumea de dincolo.

La fel cum copiii Mei au vârste diferite, la o scară mai mare, naţiunile pământului au nivele diferite de evoluţie, aflându-se fie în etapa copilăriei, fie în cea a tinereţii, a maturităţii sau a bătrâneţii. Şi ele urmează aceleaşi etape de dezvoltare ca şi indivizii.

Prima etapă a învăţăturii referitoare la împărăţia lui Dumnezeu se referă la acei ani de credinţă inocentă care corespund vârstei copilăriei. Urmează apoi o epocă a îndoielilor şi a întrebărilor - vârsta tinereţii, apoi o epocă a cunoaşterii şi a lucidităţii - vârsta maturităţii, şi în sfârşit, perioada care precede transformarea iminentă - vârsta bătrâneţii.

Prima Mea venire pe pământ s-a petrecut în perioada de tinereţe a umanităţii, când minţile trezite au început să critice şi să îşi pună întrebări în legătură cu principiile religioase care le-au fost oferite, proces care a condus la crearea unui număr mare de confesiuni.

Pentru a preveni rătăcirea completă a umanităţii în afara existenţei spirituale în această perioadă dificilă a întrebărilor, am coborât pe acest pământ şi am curăţat terenul, păstrând elementele bune dobândite de umanitate în perioada ei de copilărie, eliminând elementele pervertite datorate unui intelect prea sofisticat şi redând oamenilor demnitatea spirituală care s-ar fi putut pierde complet din cauza activităţilor lor lumeşti, egoiste.

În această perioadă a tinereţii, în care agitaţia este maximă, dar şi entuziasmul, am căutat lucrători pentru via Mea celestă. Mulţi au murit ca martiri pe rug pentru a-şi îndeplini misiunea, deşi nu meritau acest destin.

Această oscilaţie a marilor idei între învăţătura spirituală şi materialism a condus la desăvârşirea procesului de maturizare a umanităţii. Sămânţa pe care am plantat-o la vârsta tinereţii a dat rod, deşi multe din aceste fructe s-au stricat între timp. De aceea, am venit din nou să caut lucrători pentru împărăţia Mea, dar nu am mai găsit decât foarte puţini. Unii dintre ei şi-au asumat iarăşi riscul de a separa grâul de neghină, pentru ca sămânţa spirituală să nu fie sufocată din nou din cauza intereselor lumeşti ale oamenilor, în această epocă a maturităţii, în care luciditatea lor a devenit mult mai mare. Aşa au început războaiele religioase şi persecuţiile, oamenii încercând să treiere răul trecându-l prin foc şi sabie, cucerind prin ură şi răzbunare ceea ce ar fi putut mult mai uşor cuceri prin iubire şi toleranţă.

A trecut apoi şi această vârstă a umanităţii. Cei care şi-ar fi dorit să modeleze lumea în acord cu propriile lor idei şi să o arunce în orbire au căzut în propria lor capcană, în groapa pe care au săpat-o pentru alţii. Umanitatea se transformă, dar într-o manieră cu totul diferită de cea pe care şi-ar fi dorit-o ei.

Deşi nu au reuşit tot ce şi-au propus, lucrătorii în via Mea au contribuit cel puţin la salvarea plantei spiritului, care conţine vinul celest şi pur, împiedicând distrugerea şi degradarea ei completă.

Acum Mă pregătesc să vin din nou în mijlocul umanităţii, ajunsă la vârsta bătrâneţii, considerând-o suficient de matură pentru a se transforma spiritual. Îmi caut din nou astăzi lucrătorii de care am nevoie, şi pot spune că am găsit deja câţiva. Deşi bătrâneţea este caracterizată de obişnuinţe puternic implantate, care nu sunt deloc uşor de dezrădăcinat, puterea evenimentelor va contribui considerabil la eliminarea obstacolelor care refuză să facă loc schimbării în bine.

Mi-am angajat şi Mi-am trimis astfel lucrătorii, iar când aceştia vor intra în împărăţia Cerurilor, se vor alătura celor care au ajuns acolo înaintea lor, sărbătorind alături de ei festinul victoriei şi primirea cununii de lauri.

Eu i-am chemat pe toţi oamenii să păşească pe acest drum al purificării, dar foarte puţini au reuşit să fie aleşii care, triumfând asupra suferinţelor, durerii, grijilor şi luptelor interne, au continuat să ţină sus stindardul credinţei în Mine. Au fost unii care au suferit din cauza credinţei lor pioase, dar greşit înţelese, şi care a degenerat în fanatism. Aceştia vor fi cei care vor crâcni în lumea de dincolo, văzându-i răsplătiţi înaintea lor pe alţii, pe care pe pământ i-au privit cu dispreţ. Au fost şi ei chemaţi, dar le-a lipsit puterea să devină aleşi.

Iubirea Eternă, care ştie să niveleze totul, va şti însă şi în lumea de dincolo să aline rănile produse de orgoliul născut din înţelegerea greşită a lucrurilor.

Copiii Mei, umanitatea a intrat astăzi în perioada bătrâneţii. Timpul disoluţiei - în sensul spiritual al cuvântului - şi al ultimei Mele veniri pe pământ se apropie. Aşa se explică agitaţia care i-a cuprins pe oameni la ora actuală, căci ei intuiesc schimbarea iminentă a lumii temporale şi spirituale în care trăiesc. De aceea, ei se grăbesc să elimine răul încă înainte de producerea evenimentelor, pentru a nu fi surprinşi de acestea. Aceştia sunt lucrătorii angajaţi la ceas de seară, care încearcă să recupereze în al 12-lea ceas al vieţii spirituale ceea ce nu au realizat până acum.

Va veni în curând clipa în care proprietarul viei va începe să plătească salariile. Voi distribui atunci cununile de lauri şi medaliile victoriei tuturor celor care au propagat învăţătura Mea pe pământ, indiferent dacă au făcut-o de la bun început sau mai târziu.

De aceea, faceţi toate eforturile pentru a vă încadra şi voi între cei care au ascultat Cuvântul Meu, numărându-vă astfel printre cei chemaţi, dar mai ales printre cei aleşi, care au făcut tot ce le-a stat în puteri pentru a extrage - în această epocă de sfârşit a umanităţii - dintre faptele crude şi lipsite de iubire ale acestei lumi, cât mai multă substanţă spirituală, pentru a fi transformată mai târziu, în împărăţia Cerurilor, după procesul de fermentaţie corespunzător, în vinul cel mai nobil. Amin.

[Ganapati]

Capitolul 11
Parabola semănătorului

Sfântul Luca VIII" 4-15: „Când s-a strâns o mulţime mare şi a venit la El popor din felurite cetăţi, Iisus a spus o pildă: „Semănătorul a ieşit să-şi semene sămânţa. Pe când semăna el, o parte a căzut lângă drum, a fost călcată în picioare şi au mâncat-o păsările cerului. O altă parte a căzut pe stâncă şi cum a răsărit, s-a uscat, pentru că n-avea umezeală. O altă parte a căzut în mijlocul spinilor; spinii au crescut împreună cu ea şi au înăbuşit-o. O altă parte a căzut pe pământ bun şi a crescut şi a făcut rod însutit”. După ce a spus acestea, a strigat: “Cine are urechi de auzit, să audă!” Ucenicii Lui L-au întrebat ce înţeles are pilda aceasta. Şi El le-a zis: “Vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, dar celorlalţi li se vorbeşte în pilde, ca, măcar că văd, să nu vadă, şi măcar că aud, să nu înţeleagă. Iată ce înţeles are pilda aceasta: Sămânţa este Cuvântul lui Dumnezeu. Cele de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul şi ia Cuvântul din inima lor, ca nu cumva să creadă şi să fie mântuiţi. Cele de pe stâncă sunt aceia care, când aud Cuvântul, îl primesc cu bucurie; dar n-au rădăcină, ci cred până la un timp, iar când vine ispita, se leapădă. Sămânţa căzută între spini sunt aceia care, după ce au auzit Cuvântul, îşi văd de drum şi îl lasă să fie înăbuşit de grijile, bogăţiile şi plăcerile vieţii, şi nu aduc rod care să ajungă la coacere. Dar cea care a căzut pe pământ bun este ca aceia care, după ce au auzit Cuvântul, îl ţin într-o inimă cinstită şi bună, şi aduc roadă în răbdare”.

(20 ianuarie 1872)

Am oferit cândva această parabolă a semănătorului şi a seminţelor cultivate de el discipolilor Mei şi celor care Mă ascultau într-o formă uşor de înţeles, cu atât mai mult cu cât Evanghelia citează şi explicaţia pe care le-am dat-o discipolilor Mei, dar nu şi celorlalţi.

Explicaţia afirmă cu claritate că seminţele reprezintă Cuvântul Meu. Cele care cad pe drum şi sunt călcate în picioare simbolizează indiferenţa celor care aud Cuvântul, dar nu ţin cont de el şi îl calcă în picioare, continuând să îşi vadă de interesele lor lumeşti. Stânca pe care cad alte seminţe se referă la inimile împietrite care nu sunt dispuse să accepte Cuvântul decât într-o manieră scolastică, în măsura în care corespunde ideilor lor preconcepute; din rândul acestora fac parte intelectualii şi teologii. Dacă opiniile lor diferă de Cuvântul Meu, seminţele nu găsesc prea multă hrană pe terenul stâncos, aşa că se usucă şi mor.

Dacă seminţele cad printre spini, ele apucă să crească, dar sunt sufocate de aceştia. Această imagine se referă la cei care cred în Cuvântul Meu şi îl aplică numai în măsura în care reuşesc să îl reconcilieze cu opiniile lor lumeşti. Dacă aceste opinii se opun Cuvântului Meu sau dacă li se solicită sacrificii personale, ei renunţă cu uşurinţă la el, aşa că seminţele nu apucă să facă rod. Cuvintele rămân frumoase, dar nu conduc la acţiune.

Cam aşa le-am explicat parabola discipolilor Mei. Este important să continuăm analiza ei, arătând cum poate fi aplicată ea timpurilor prezente, dar şi alte aspecte mai subtile, pe care nu le-am indicat la acea vreme.

Înainte de a continua, este necesar să răspundem la următoarele întrebări: ce este o sămânţă? De ce este semănată ea şi care este scopul cultivatorului? Abia după ce vom răspunde la aceste întrebări vom putea oferi interpretarea corectă a parabolei şi corespondenţele spirituale pe care le implică ea. Din păcate, voi folosiţi o grămadă de cuvinte, fără să fiţi însă conştienţi de semnificaţiile lor spirituale profunde. Puţini sunt cei care cunosc aceste semnificaţii şi care stăpânesc puterea asupra cuvântului. Aceştia au o calitate spirituală rară - aceea de a transmite mesaje spirituale puternice, de a influenţa inimile ascultătorilor lor; fiecare cuvânt care iese din gura lor este precum o rază de lumină care iluminează sufletele, spiritualizându-le şi orientându-le către fuziunea cu Mine. Există o mare diferenţă între simpla conversaţie şi adevărata artă a oratoriei. Sunt oameni care vorbesc foarte mult, dar nu spun nimic, în timp ce alţii vorbesc puţin, dar cuvintele lor îţi merg direct la inimă.

Să începem aşadar cu cuvântul „sămânţă" şi să vedem care este semnificaţia lui profundă.

Ascultaţi: întreaga infinitate este ascunsă într-o sămânţă. Din orice sămânţă se nasc la infinit produse similare cu ea. Atunci când am creat lumea materială, Eu am modelat totul, dar o singură dată. Am dat însă materiei posibilitatea de a se reproduce la nesfârşit, astfel încât efectul iniţial - evoluţia din sămânţa primordială şi până la produsul final - să nu înceteze niciodată, atât timp cât sămânţa găseşte în sol şi în aer elementele de care are nevoie pentru a se dezvolta.

La fel ca şi sămânţa unui copac, care poartă în ea nucleul destinaţiei sale ulterioare, Cuvântul Meu reprezintă un produs al Spiritului meu care continuă să dea naştere neîncetat vieţii, continuând să producă la infinit efecte. Nu întâmplător şi-a început Ioan Evanghelia cu fraza: „La început a fost Cuvântul, şi Cuvântul era la Dumnezeu, şi Dumnezeu era Cuvântul".

Eu însumi sunt sămânţa din care se reproduce la infinit principiul divin. Oriunde cade acest Cuvânt, sub forma unei seminţe, el dă naştere unor activităţi, care pot fi permanente sau temporare.

Simultan, Eu sunt şi cultivatorul care seamănă seminţele Sale în întreaga creaţie. Aşa se explică de ce acestea nu cad întotdeauna pe solul cel bun, la fel ca în parabola de mai sus. De aceea, unele aduc mai multe fructe, altele mai puţine, iar o parte dintre ele deloc. Ca să înţelegeţi mai bine cum este posibil acest lucru, trebuie să ţineţi cont de faptul că lumile creaţiei Mele şi cei care locuiesc în ele nu se află pe acelaşi nivel de evoluţie; pe de altă parte, oriunde s-ar afla, oamenii au libertatea de a acţiona aşa cum doresc. De aceea, rezultatele spirituale ale Cuvântului Meu în diferitele lumi diferă foarte mult, ceea ce explică marea varietate a creaţiei şi lungimea diferită a drumului pe care îl au de parcurs diferitele fiinţe până la destinaţia finală (spiritualizarea deplină a sufletului lor).

În calitatea Mea de cultivator, Eu îmi semăn pretutindeni seminţele. Acolo unde Cuvântul Meu este primit cu indiferenţă, sufletele poartă întreaga răspundere pentru experienţele amare prin care sunt nevoite să treacă. Acolo unde seminţele cad pe un teren stâncos, ele sunt spulberate la cel mai mic vânt al pasiunilor lumeşti, căci nu reuşesc să prindă rădăcini în sufletul omului. De aceea, ele nu lasă nici o urmă în aceste inimi împietrite, care vor trebui implicit înmuiate prin metode mai dure. Acolo unde seminţele Mele cad printre spini, crescând în mijlocul buruienilor, ele vor împărtăşi soarta celor din urmă, care trebuie distruse. Oamenii nu se aleg astfel cu nimic, terenul inimilor lor fiind nefertil, căci pe el nu poate creşte nimic, nici viciul, nici virtutea. Sămânţa Cuvântului Meu nu încolţeşte şi nu aduce rod bogat decât atunci când cade pe pământ bun, în inimile celor deja pregătiţi de Mine pentru a-l primi.

Cuvântul Meu este semănat pretutindeni şi în permanenţă, cu scopul de a-i transforma pe oameni în adevărate fiinţe umane, imagini ale Sinelui Meu divin, care se apropie din ce în ce mai mult de destinaţia finală pentru care i-am creat.

De când am păşit pe pământul vostru şi până astăzi, Eu şi aleşii Mei am semănat încontinuu Cuvântul Iubirii Mele. Ascultătorii noştri erau însă de diferite feluri, motiv pentru care am dorit să le explic tuturor ce consecinţe are ascultarea Cuvântului fără punerea lui în practică, din indiferenţă, inconştienţă sau datorită înclinaţiilor lumeşti. Mi-am încheiat atunci discursul spunând: „Cei care au urechi de auzit, să audă!" Vă repet astăzi aceste cuvinte, căci se apropie vremea când Mă voi întoarce ca să culeg roadele seminţelor pe care le-am cultivat cândva.

Mai mult ca oricând, Cuvântul Meu - sămânţa beatitudinii eterne - este călcat astăzi în picioare pe drumurile oamenilor, fiind mâncat de păsările răpitoare, adică de acei oameni care nu doresc să îl folosească decât pentru interesele lor meschine. Multă vreme, el a căzut numai pe terenul stâncos al inimilor egoiste, uscându-se acolo din cauza lipsei de hrană. Din când în când a încolţit câte o plantă, rămânând însă stingheră în mijlocul pasiunilor lumeşti dezlănţuite şi ofilindu-se adesea din cauza acestora (nefiind udată decât în măsura în care corespundea opiniilor lumeşti ale celui în cauză). De îndată însă ce solicita chiar şi cel mai mic sacrificiu de sine sărmana floricică era imediat ruptă şi aruncată în şanţ.

Puţini sunt astăzi cei care cultivă Cuvântul Meu în inimile lor, îngrijindu-l plini de iubire şi acţionând la unison cu el, indiferent de greutăţile cu care se confruntă, de obstacolele care le ies în cale şi de suferinţele prin care trec. Vă spuneam cândva că puţini sunt cei aleşi să dobândească, cu ajutorul seminţei Cuvântului Meu divin, beatitudinea eternă în lumea de dincolo, după trecerea acestui scurt sejur pământesc. Mulţi sunt chemaţi, dar foarte puţini sunt aleşi să primească cununa de lauri a victoriei, înlocuind astfel cununa de spini a destinului omenesc, pe care am purtat-o Eu însumi pe cruce.

Întruparea Mea printre voi a avut menirea de a fi un exemplu. Eu nu M-am născut într-o familie nobilă, nu am avut parte de condiţii favorabile în viaţă şi Mi-am încheiat zilele pe pământ ca un criminal pe cruce, scuipat de toţi. De aceea, cei care doresc să Mă urmeze trebuie să tracă prin experienţe similare. Ei vor fi persecutaţi, dispreţuiţi şi batjocoriţi de cei din jur. Prin învierea Mea, Eu M-am întors însă în împărăţia spirituală transfigurat, spărgând astfel toate tiparele umane; de aceea, toţi cei care Mi-au oferit inimile lor ca un sol bun pentru Cuvântul Meu vor sfârşi prin a culege ceea ce au semănat. Răsplata lor va fi cunoaşterea spirituală pentru care au luptat şi pentru care au suferit, dar pe care au cucerit-o în cele din urmă. Ei îşi vor primi răsplata cuvenită, căci nu au călcat niciodată în picioare, la fel ca ceilalţi călători rătăciţi, sămânţa iubirii pe care am semănat-o personal în calea lor. Nu au permis împietrirea inimilor lor şi nu au pus în pericol micuţa plantă a iubirii de dragul plăcerilor lumeşti, echivalate pe bună dreptate cu nişte spini pentru tot ceea ce este spiritual. Având inimile ca un pământ bun, roadele pe care le vor obţine vor fi nobile (aşa cum spuneam odată: „îi veţi cunoaşte după roadele pe care le vor da!").

A sosit în sfârşit vremea recoltării. Grâul cel bun poate fi separat astăzi de neghină, mărăcinii şi buruienile pot fi curăţate prin ardere, iar porumbul copt poate fi adunat în hambarele Mele. Marele proces de cernere a început deja. În scurt timp, Mă voi întoarce personal pentru a le cere socoteală oamenilor pentru seminţele pe care le-am cultivat cândva. Răsplata fiecăruia va fi proporţională cu munca lor. Cuvântul Meu este sămânţa divină. El reproduce de-a pururi însăşi eternitatea. Indiferent dacă în anumite locuri seminţele sunt ignorate, călcate în picioare, sufocate de mărăcini, ele nu pot pieri, iar una singură dintre ele este suficientă pentru a produce un rod foarte bogat, din care multă lume se va putea hrăni. Nu contează dacă alte mii de seminţe s-au pierdut inutil, căci cele care au căzut pe pământ fertil, în inimi pline de credinţă, vor genera suficientă lumină pentru a se putea răspândi inclusiv asupra celor rămaşi în întuneric. Sămânţa pe care am creat-o Eu, în calitatea Mea de Creator, pe care am cultivat-o prin moartea Mea pe cruce, în întruparea Mea Hristică, şi pe care o voi culege în curând de pe câmpul activităţii spirituale, în calitatea Mea de Culegător, - nu va putea pieri niciodată. Oricât de mică ar fi recolta, ea va demonstra că ceea ce este sublim nu poate decădea sau dispărea, căci oricât de minuscul ar fi ambalajul în care a fost încorsetat, efectele pe care le poate produce sunt uluitoare.

Nu permiteţi inimilor voastre să se împietrească sau să fie sufocate de mărăcini. Păstraţi-le întotdeauna pregătite, pentru ca sămânţa Mea să poată încolţi în ele, pentru a nu împărtăşi şi voi soarta celor care îmi acceptă Cuvântul, dar într-o manieră superficială, fără să prindă rădăcini, adică fără să-l transpună vreodată în practică.

Reţineţi un lucru: nici un cultivator nu seamănă seminţele sale fără intenţia de a culege într-o bună zi recolta. Timpul recoltei s-a apropiat. Pregătiţi-vă să fiţi adunaţi în hambarele Mele, pentru a nu fi nevoiţi să o apucaţi pe calea cea lungă a evoluţiei spirituale, alături de mărăcini şi de buruieni.

Vă repet pentru ultima oară: cei care au urechi de auzit, să audă, căci timpul este foarte aproape! Amin.

[Ganapati]

Capitolul 12
Vindecarea orbului

Sfântul Luca XVIII. 35-43: „Pe când se apropia Iisus de Ierihon, un orb sedea lânga drum si cersea. Când a auzit multimea trecând, a întrebat ce era. I-au spus ca trecea Iisus, Nazarineanul. Si el a strigat, zicând: “Iisuse, Fiul lui David, ai mila de mine!” Cei care mergeau înainte îl certau sa taca, dar el tipa si mai tare: “Fiul lui David, ai mila de mine!” Si Iisus s-a oprit si a poruncit sa-l aduca la El; si dupa ce s-a apropiat, l-a întrebat: „Ce vrei sa-ti fac?” “Doamne, a spus el, sa-mi recapat vederea”. Si Iisus a zis: “Capata-ti vederea! Credinta ta te-a mântuit”. Numaidecât orbul si-a recapatat vederea si a mers dupa Iisus, slavind pe Dumnezeu. Tot poporul, când a vazut aceasta, L-a laudat pe Dumnezeu”.

(21 ianuarie 1872)

Aveti aici un exemplu perfect care arata cum credinta ferma în omnipotenta Mea poate restaura vederea unui orb.

La ora actuala majoritatea oamenilor de pe pamântul vostru sunt orbi, dar foarte putini sunt cei care îsi doresc cu adevarat sa îsi recapete vederea. Cei mai multi dintre ei sunt fericiti în orbirea lor spirituala, la fel ca cei nascuti orbi, care si-au perfectionat celelalte simturi, în special cel al atingerii, care le înlocuieste practic simtul vederii. Acesti oameni sunt satisfacuti cu starea lor, caci nu cunosc alta mai buna. Ei nu îsi regreta orbirea, caci nu stiu ce înseamna lumina si care sunt efectele ei.

La fel cum cei nascuti orbi din punct de vedere fizic continua sa îsi traiasca viata, mii de oameni îsi vad linistiti de treburile lor, desi sunt orbi din punct de vedere spiritual. Educatia si circumstantele în care traiesc sunt adeseori responsabile de faptul ca nu au auzit niciodata de lumina spirituala si de faptul ca exista o alta lume, superioara celei materiale. Pentru ei nu exista nimic în afara acesteia din urma. Ei cred ca totul se rezuma la materie, ca aceasta reprezinta lumea reala, ca totul se naste din ea si se întoarce la ea.

Din aceasta categorie a orbilor spirituali fac parte inclusiv savantii si oamenii de stiinta care, datorita directionarii gresite a studiilor lor, sunt responsabili ei însisi de pierderea scânteii spirituale din sufletul lor. Unii oameni sunt orbi fara sa stie de ce, în timp ce altii doresc ei însisi sa fie orbi, caci lumina nu se potriveste cu conceptiile lor de viata si cu felul în care gândesc.

Mai exista o categorie de oameni, care nu se simt deloc fericiti cu orbirea lor si care doresc sa-si recapete vederea. Ei stau la marginea drumului vietii si cersesc, cerându-le trecatorilor pe care îi aud apropiindu-se hrana spirituala necesara pentru a se vindeca.

Acestia sunt cei care, în decursul vietii, au trait diferite experiente care le-au alimentat gândirea, dar pe care nu si le pot explica; din pacate, ei sunt incapabili sa scape singuri de întunericul în care se zbat. Ei se cramponeaza de ceremoniile lor religioase, considerându-le mai importante decât sunt în realitate. Unii dintre ei intuiesc ca dincolo de aceste ritualuri exista ceva mai înalt, un principiu care i-ar putea alina acolo unde întelepciunea lor lumeasca nu reuseste.

Acesti oameni stau pe marginea marelui drum al evolutiei si cersesc pomana spirituala, pentru a nu ramâne de-a pururi legati de materia acestui pamânt pe care i-a aruncat destinul, tânjind sa îsi continue calea, la fel ca drumetii pe care îi aud trecând pe lânga ei. Într-adevar, multe suflete calatoresc pe marea cale a progresul spiritual, dar nu toate simt chemarea de a-i ajuta pe cei care stau pe marginea drumului si îi implora, la fel cum nu toti oamenii dau de pomana cersetorilor, ci numai cei care înteleg importanta iubirii fata de aproape. De aceea, acesti cersetori spirituali de-abia reusesc sa-si duca traiul, caci nimeni nu le daruieste vederea spirituala pe care o cer - lucru explicabil, întrucât marea majoritate a celor care trec pe lânga ei nu dispun ei însisi de aceasta viziune superioara, lipsindu-le implicit puterea sau cunoasterea de a o darui altora. Pentru ca cei înfometati de hrana divina, care tânjesc dupa lumina adevarului, sa primeasca ceea ce doresc, recapatându-si vederea dupa ce M-au asteptat vreme îndelungata cu o credinta de nezdruncinat, asteptând de la Mine - posesorul întregii lumini - ceea ce altii nu au fost capabili sa le daruiasca decât cel mult partial, am pornit Eu însumi la drum.

La fel ca cersetorul de odinioara, care Mi-a recunoscut vocea de la distanta si care M-a implorat, zicând: „Fiu al lui David, ai mila de mine!", multi sunt la ora actuala cei care Ma cheama în inimile lor, având credinta ferma ca rugaciunile lor vor fi ascultate. Le voi darui acestora lumina atotputernica a gratiei Mele, caci credinta lor i-a mântuit. Ei sunt ferm convinsi ca Eu sunt singurul care le poate aduce lumina spirituala, aratându-le calea cea dreapta care conduce catre preafericire. De aceea, Eu le redau vederea si le spun în inimile lor: „Recapata-ti vederea, caci credinta ta te-a mântuit!

Voi, copiii Mei, sunteti acei orbi care M-au cautat multa vreme, ascultând de impulsul interior, convinsi ca simpla cunoastere a religiei crestine (obtinuta prin studiu) nu este suficienta pentru a aduce alinarea dupa care tânjeste sufletul în circumstantele grele ale vietii.

Eu v-am lasat sa gustati din remediul amar al greutatilor pentru a va vindeca astfel mai curând de notiunile gresite pe care vi le-a inoculat lumea exterioara. V-am educat cu ajutorul dificultatilor pentru a deveni în final pionieri curajosi ai învataturii Mele - care va fi recunoscuta în curând pe întregul pamânt ca unica învatatura autentica, astfel încât veti putea dovedi nu numai prin cuvintele, ci si prin faptele voastre, care este semnificatia adevarata a acestor cuvinte.

V-am daruit câtorva dintre voi darul auzului Vocii Mele în inima voastra, pentru ca învatatura Mea autentica sa nu mai fie falsificata si interpretata în fel si chip, în maniere care nu au nimic de-a face cu cea pe care le-am daruit-o discipolilor Mei atunci când am trait pe pamânt, dar si întregii creatii.

La fel ca acum 2000 de ani, am fost nevoit de multe ori sa îmi îmbrac Cuvântul în parabole si în aforisme mistice, stiind prea bine ce vor face cu ele generatiile viitoare. Am stiut de la bun început ce schimbari majore vor produce cuvintele Mele în viata sociala si cât de mult vor fi persecutati adeptii Mei. De aceea, am vorbit adeseori în parabole, pentru ca dusmanii Mei sa nu poata distruge învatatura pe care am lasat-o mostenire omenirii, în pofida eforturilor lor disperate.

La ora actuala umanitatea s-a maturizat. Din pacate, în loc sa elimine din structurile lor religioase numai neadevarurile, oamenii au tendinta sa distruga întregul edificiu, cu tot cu cei care locuiesc în el. A sosit însa timpul ca adevarul sa iasa la lumina, caci majoritatea celor care traiesc pe aceasta planeta sunt pregatiti pentru el. Orbii care asteapta pe marginea marelui drum care conduce catre împaratia Mea vor putea vedea în sfârsit lumina dupa care au tânjit atâta vreme si care a stralucit dintotdeauna asupra lor, desi ei nu au putut-o vedea. A sosit vremea ca marele edificiu al controlului impus de clerici sa se prabuseasca la auzul trompetelor - la fel ca zidurile Ierihonului odinioara -, pentru ca orbii care asteapta în spatele acestor ziduri sa poata vedea din nou nestingheriti valea Iordanului, în care am fost botezat cândva si deasupra careia s-a auzit vocea celesta: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, si în El îmi gasesc întreaga placere!

Se apropie timpul când veti fi botezati si voi, prin intermediul Cuvântului si al Luminii Mele, nascuta din sursa inepuizabila a gratiei Mele. Veti putea vedea atunci din nou, iar Eu voi putea spune: „Voi sunteti copiii Mei, si în voi îmi gasesc întreaga placere. Voi sunteti cei înzestrati de Spiritul Meu cu vederea spirituala, iar menirea voastra este sa raspundeti chemarii celor de pe marginea drumului vietii, transmitându-le si lor lumina pe care Eu o revars din abundenta asupra voastra, a tuturor.

Pregatiti-va pentru a deveni ucenicii vrednici ai fiului tâmplarului, ai învatatorului si mântuitorului de pe cruce, ai Parintelui Divin care si-a impregnat cu litere de foc, în întreaga creatie, cele doua porunci ale iubirii.

Pregatiti-va pentru a putea transmite mai departe lumina, celor orbi care asteapta pe marginea drumului, pentru ca si ei sa se poata împartasi din gratia divina, recunoscând la rândul lor, în cel mai scurt timp, adevarul pe care altii l-au aflat abia dupa mari eforturi si încercari dificile, potrivit caruia Eu - Domnul si Creatorul tuturor lumilor - sunt simultan Parintele care nu le refuza nimic celor care cer, în masura în care ceea ce cer le este cu adevarat de folos, si care nu îsi doreste nimic mai mult decât sa le deschida ochii celor orbi, pentru ca si ei sa îl poata recunoaste si aprecia pe Tatal în simplitatea omului Iisus, dar si în gloria Creatorului. Amin.

[Ganapati]

Capitolul 13
Ispitirea Domnului

Sfântul Matei IV. 1-11: „Atunci Iisus a fost dus de Duhul în pustie, ca sa fie ispitit de diavol. Si postind 40 de zile si 40 de nopti, la urma a flamânzit. Ispititorul s-a apropiat si i-a zis: “Daca Tu esti Fiul lui Dumnezeu, spune ca pietrele acestea sa se faca pâini”. Iisus, raspunzând, a zis: “Este scris: „Omul va trai nu numai cu pâine, ci si cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”“. Atunci, diavolul L-a dus în sfânta cetate, L-a pus pe streasina templului si i-a zis: “Daca Tu esti Fiul lui Dumnezeu, arunca-Te jos; caci este scris: „El va porunci îngerilor Sai pentru Tine si ei Te vor lua pe mâini ca nu cumva sa Te lovesti cu piciorul de vreo piatra”“. “De asemenea este scris, i-a zis Domnul: „Sa nu ispitesti pe Domnul Dumnezeul tau”“. Diavolul L-a dus apoi pe un munte foarte înalt, i-a aratat toate împaratiile lumii si stralucirea lor, si i-a zis:”Toate aceste lucruri ti le voi da Tie, daca Te vei arunca înaintea mea si Te vei închina mie”. Atunci, Iisus i-a raspuns: “Piei, Satana! Caci este scris: „Domnului Dumnezeului tau sa te închini si numai Lui sa-i slujesti”“. Atunci, diavolul L-a lasat. Si iata, niste îngeri au venit la Iisus sa-i slujeasca”.

(21 ianuarie 1872)

Acest capitol descrie ispitirea Mea de catre Satan, în vremea când am pasit pe pamânt. Evident, povestea nu trebuie înteleasa la modul literal, asa cum au redat-o în scris discipolii Mei, caci Satan Ma cunostea prea bine si stia ca în spatele omului Iisus se ascundea Domnul. De aceea, ispitirea lui de a transforma pietrele în pâini sau de a Ma arunca de pe templu nu ar fi însemnat nici o tentatie pentru Mine, caci stia ca pot face lucruri mult mai uluitoare decât atât. El a fost cel care M-a transportat prin aer din desert pe acoperisul templului, stiind ca Eu nu apartin pe deplin acestei lumi exterioare si ca nici o putere de atractie de pe aceasta planeta nu Ma putea influenta, daca Eu nu doream acest lucru.

De asemenea, atunci când M-a transportat pe un munte înalt, oferindu-mi toate împaratiile care puteau fi contemplate de acolo, el stia prea bine ca nu-i putea oferi Domnului si Creatorului întregului univers câteva regate amarâte de pe planeta voastra întunecata, si nici macar întreaga planeta; caci, spre deosebire de toate celelalte spirite, el era capabil sa contemple cu ochiul sau spiritual întreaga Mea creatie nesfârsita si splendorile ei infinite.

Cred ca va dati seama ca interpretarea literala a Evangheliilor nu poate oferi explicatia reala a acestor pasaje. Semnificatia profunda a ispitirii Mele este cu totul alta. Tentatiile descrise în Biblie îi pot influenta cel mult pe oameni, dar nu pe Dumnezeul si Creatorul tuturor lumilor finite, chiar daca Acesta se afla temporar într-un trup de om. În lumea voastra, atunci când un student se pregateste pentru un examen, el se retrage într-un loc izolat, în care sa nu fie deranjat de nimeni si în care continua sa studieze zi si noapte. El renunta la majoritatea placerilor sale lumesti, uneori chiar la mâncare si bautura, pentru ca stomacul prea plin sa nu-i îngreuneze mintea, iar celelalte placeri sa nu i-o distraga de la învatatura.

La fel am facut si Eu, caci Ma pregateam atunci pentru un pas important în viata Mea.

Când a sosit timpul sa îmi asum misiunea divina, aceea de a raspândi mesajul lui Dumnezeu îmbracat într-un trup uman, Mi-am luat câteva zile pentru a Ma concentra, reducând hrana necesara trupului Meu la minimumul necesar, caci Spiritul Meu avea de facut o lucrare eterna, spirituala, si nu dorea sa fie împiedicat de materie.

Trupul Meu uman a postit, în timp ce fiinta Mea spirituala s-a bucurat de o mare revarsare de beatitudine, pe care nu o poate simti decât cel pregatit sa renunte la orice putere, sacrificându-se din preaplinul iubirii sale de dragul fiintelor pe care le-a creat.

În acele momente de cumpana, toate pasiunile lumesti M-au atacat, dar nu as fi putut da un exemplu spiritelor Mele, aratându-le cum pot cuceri si învinge toate tentatiile, decât transformându-Ma Eu însumi în om si retragându-Mi Divinitatea în adâncurile fiintei Mele. Prin acest test, am dorit sa dau un exemplu etern si sa le demonstrez tuturor ca nu pot deveni copiii Mei decât învingându-si influentele malefice care îi asalteaza.

Prima pasiune care M-a asaltat a fost foamea. Faptul ca am reusit sa o înving este ilustrat de cuvintele pe care i le-am adresat lui Satan ca raspuns la prima lui oferta: „Omul va trai nu doar cu pâine, ci si cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu. Altfel spus: sufletul omului care este atacat de dorintele trupului trebuie sa se gândeasca mai presus de toate la hranirea sinelui sau spiritual suprem, care trebuie îngrijit si educat, chiar daca pretul platit consta chiar în sacrificarea dorintelor sale trupesti. Iata care este semnificatia profunda a cuvintelor Mele adresate lui Satan: „Nu uita niciodata ca nu ai fost creat pentru a-ti îngriji trupul, ci pentru a-ti perfectiona sufletul.

Cea de-a doua tentatie a lui Satan, prezentata metaforic în Biblie, a fost adresata puterii Mele divine. Altfel spus, am simtit atunci tentatia de a Ma lauda cu atributele Mele divine. Aceasta tentatie poate fi comparata cu aceea pe care o simt anumiti oameni înzestrati cu calitati înalte, uneori chiar cu atribute divine, capabili sa faca lucruri care oamenilor de rând le apar ca veritabile miracole, dar care se lauda cu calitatile lor, în loc sa le foloseasca exclusiv în beneficiul semenilor lor si întru slava Creatorului lor.

Iata care a fost al doilea raspuns pe care i l-am adresat atunci lui Satan: „Nu îl tenta pe Domnul Dumnezeul tau!. Altfel spus: „Nu cadea în greseala de a crede ca Domnul nu îti poate lua înapoi puterea cu care te-a înzestrat, daca nu o vei folosi pentru scopurile Lui, ci doar în interesul tau personal!. Folosirea gresita a unui har divin, în sensul promovarii orgoliului, si nu a smereniei, ar însemna caderea sufletului. Satan a încercat sa Ma ispiteasca, trezind în Mine acest orgoliu omenesc si oferindu-Mi o situatie cu mult mai presus de cea pe care Mi-am asumat-o, dar de care depindea întregul succes al marelui Meu plan.

A treia tentatie la care am fost supus a constat în încercarea de a-Mi trezi dorinta de putere. Cele mai puternice pasiuni latente în inima oricarui om (si care stau la baza tuturor celorlalte) sunt: înclinatia catre o viata a placerilor trupesti, dorinta de a fi mai presus de ceilalti, adica de a detine o pozitie sociala superioara, care sa-ti asigure inclusiv satisfacerea primei pasiuni, si mania de a le comanda celor din jur, de a-i sili sa ti se supuna, dorinta de a fi întotdeauna mai presus de ceilalti, de a stabili legile pe care acestia sa le asculte, în conditiile în care te consideri pe tine însuti mai presus de lege.

Raspunsul pe care i l-am adresat lui Satan la cea de-a treia tentativa de ispitire a Mea a fost urmatorul: „Domnului Dumnezeului tau sa i te închini si numai Lui sa-i slujesti.. Altfel spus: renuntati la pasiunile voastre inferioare, care va împing sa-i dominati pe cei din jur si dau nastere altor defecte, precum aroganta, ura, razbunarea, mânia si dorinta de a raspunde cu aceeasi moneda. Scânteia spirituala din inima omului, implantata acolo chiar de Dumnezeu, va cere sa va smeriti, sa deveniti insignifianti, sa le slujiti celorlalti, - pentru ca într-o buna zi sa puteti domni peste un întreg univers. Eliminati complet din inimile voastre dorinta de a-i domina pe semenii vostri, învatati sa ascultati, pentru ca într-o buna zi sa puteti comanda, dar nu cu cuvântul judecatii, ci cu iubire si rabdare. Numai atunci vor fi ascultate din toata inima poruncile voastre, caci cei care o vor face vor întelege ca ele servesc propriului lor interes. Orice om care îi slujeste lui Dumnezeu, urmând exemplul Meu, va obtine rezultate optime chiar si în cele mai marunte demersuri ale sale.

Asa cum Eu, în calitate de om, am fost nevoit cândva sa lupt cu pasiunile umane pe care tot Eu, în calitate de Creator, le-am asezat în natura umana, la fel va trebui sa faceti si voi, daca doriti sa Ma urmati, împotriviti-va impulsului atotputernic al dorintei de a trai mai bine si subordonati placerile lumesti scopului superior al eliberarii din catusele care împiedica zborul sufletului. Alungati înfumurarea din inimile voastre, caci ea reprezinta minciuna primordiala, care va face sa credeti ca sunteti mai buni decât sunteti si gaseste cele mai ridicole pretexte pentru a scuza slabiciunile de care dati dovada. Ajungeti astfel sa credeti ca sunteti mai importanti si mai buni decât sunteti în realitate, lucru care nu poate decât sa împiedice progresul vostru spiritual ulterior.

Nu va laudati cu puterile care nu va apartin. Considerati-va slabi si nevrednici, pentru a va întari astfel în credinta voastra în Mine. Numai în acest fel veti putea scapa de cea de-a treia pasiune, setea de putere, care face din orice om sclavul ei. Nu exista nimic mai rau în aceasta lume decât convingerea falsa ca esti mai presus decât altii, care te face sa renunti la presiunile obedientei urcându-te pe umerii celor din jur, pentru a deveni stapânul lor si pentru a face din ei sclavii tai. Adevaratul conducator are nevoie de cu totul alte calitati, care le lipsesc cu desavârsire celor care conduc astazi destinele popoarelor lor. Priviti exemplul Meu! Cum îmi guvernez Eu creatia? Prin forta, prin pedepsirea justa ori prin judecata neîncetata a celor rataciti? Guvernez Eu cu ajutorul mâniei, al razbunarii si pedepselor? Nici vorba! Singura Mea arma este iubirea omniprezenta. Primul principiu pe care îl aplic este iertarea. Eu nu îi persecut niciodata pe cei care se ratacesc fara vina, ci le trimit ajutoare pe cale, pentru ca ei sa îsi regaseasca singuri drumul.

Raul din aceasta lume nu a fost creat de Mine, ci de folosirea gresita a liberului arbitru al oamenilor. Fiind complet liberi, ei pot face orice doresc, dar trebuie sa îsi asume inclusiv responsabilitatea pentru consecintele actiunilor lor. Dupa cum spuneam acum 2000 de ani: nu exista decât un singur adevar, iar cei care pacatuiesc împotriva lui trebuie sa experimenteze consecintele falsitatii în care se complac.

Textul citat mai sus arata asadar ca Eu, în calitatea Mea de om, am ignorat puterea infinita de care dispuneam ca Dumnezeu, si M-am luptat cu putere împotriva pasiunilor umane, pentru a va demonstra voua si spiritelor din lumea de dincolo ca acest gen de suferinte servesc în realitate unui scop nobil si bun: progresul spiritual al sufletului.

Nu îi slujiti decât lui Dumnezeu. Altfel spus, ascultati cele doua porunci ale iubirii, care va stimuleaza sa va controlati trupul si sa va împotriviti vanitatii si setei de putere. Numai împotrivindu-va cu putere acestor pasiuni malefice ale naturii umane veti reusi într-o buna zi sa întelegeti - când veti ajunge în împaratia Mea - ce înseamna sa guvernezi peste un univers întreg si care este semnificatia faimoasei fraze evanghelice: „Cel care se smereste va fi înaltat.

Daca nu veti reusi sa cuceriti aceste pasiuni malefice în planul terestru, veti constata ca ele nu dispar din fiinta voastra nici în lumea de dincolo. Prima se va manifesta ca o dorinta de a cunoaste totul, de a acumula cunostinte (de acumularea de bunuri materiale nu se pune problema în lumea spirituala). Celelalte doua devin chiar mai proeminente în lumea de dincolo. Asa s-a întâmplat cu Lucifer si cu adeptii sai: constienti de puterea lor, ei si-au pierdut echilibrul interior, alunecând din slabiciune în slabiciune si devenind din ce în ce mai orgoliosi, pâna când au ajuns sa doreasca sa Ma domine chiar si pe Mine, asa cum s-a întâmplat cu Satan.

Daca doriti sa aflati masura justa în care va puteti folosi puterile spirituale, sa întelegeti cunoasterea de care aveti nevoie pentru a duce la bun sfârsit o anumita sarcina, dar mai presus de toate, sa realizati ca oricât de mare ar fi puterea voastra în lumea de dincolo, principala voastra menire va ramâne aceea de a le sluji tuturor creaturilor, chiar si celor mai mici dintre ele, - va trebui sa va luptati si sa eliminati aceste pasiuni chiar în aceasta viata de încercare (fizica), pe acest pamânt, pentru a fi siguri ca le veti putea controla inclusiv în lumea de dincolo, în care puterile care va vor fi încredintate vor fi mult mai mari.

De aceea, ascultati cuvintele Mele! Voi nu cunoasteti nici jumatate din misiunea pe care o aveti, nici o treime din adevarata voastra natura, si nu aveti nici o idee legata de motivele pentru care am creat aceasta lume asa cum este si nu altfel. Ochii vostri sufera de cataracta, iar lumina întelepciunii Mele nu poate patrunde înca în fiinta voastra interioara. Din când în când, doar câte o scânteie de iubire reuseste sa va miste inimile, facându-va sa banuiti ca exista dincolo ceva mai mare si mai sublim. Din pacate, chiar în clipa în care aceasta raza ilumineaza încaperile ascunse ale inimilor voastre, cele trei pasiuni de care vorbeam mai sus – egoismul, vanitatea si setea de putere - le întuneca din nou. Ele va soptesc la ureche o mie si unul de pretexte: „Da, dar nimeni nu se poate retrage complet din aceasta lume!.. „Nimeni nu poate trai asa cum spune El!.. „La urma urmei, asa a fost creata lumea!., si asa mai departe. Toate aceste pretexte nu arata decât indolenta voastra, caci, desi ati ascultat Cuvântul Meu, voi refuzati sa treceti la fapte.

Cu deosebire prin aceasta revelatie, în care va explic în fiecare duminica Evanghelia Mea, asa cum nu v-a mai fost explicata vreodata, doresc sa va trezesc la realitate, sfatuindu-va sa meditati la venirea Mea pe pamânt, astfel încât sa puteti întelege - macar partial - semnificatia ei profunda: Dumnezeu, Creatorul întregii infinitati, a coborât pe pamântul vostru în circumstantele cele mai umile si a acceptat ca voi, fiinte ratacite si oarbe, create de El, sa-L persecutati si chiar sa-L crucificati. A trecut prin toate etapele vietii voastre pamântesti si s-a luptat împotriva pasiunilor umane, pentru a va da astfel un exemplu pentru totdeauna, voua si celorlalte spirite din creatia Sa. V-a aratat astfel ca cine doreste sa fie la fel ca El (din punct de vedere spiritual), trebuie sa respecte principiul spiritual ca fiind principiul suprem, subordonându-i orice altceva. Luptându-se împotriva pasiunilor inferioare, el poate deveni demn sa le slujeasca celorlalte spirite ca lider si ghid, demonstrând prin actiunile sale ca omul nu traieste numai cu hrana materiala, ci — mai presus de toate — cu hrana spirituala. Spiritul Hristic v-a aratat ca Dumnezeu nu trebuie tentat în gratia Sa si ca cel care urmeaza cele doua porunci ale iubirii, asa cum a facut-o El, îi va putea conduce apoi si pe ceilalti catre Tatal ceresc, în împaratia pe care Acesta le-a pregatit-o de atâta vreme, în speranta ca vor deveni copiii Lui nobili. Amin.

[Ganapati]

Capitolul 15
Alungarea demonului

Sfântul Luca XI. 14-28: „Si Iisus a scos un demon dintr-un bolnav care era mut. Dupa ce a iesit demonul, mutul a vorbit; si multimile s-au mirat. Dar unii dintre ei ziceau: “El scoate demonii cu Belzebut, capetenia demonilor”. Altii, ca sa-L ispiteasca, îi cereau un semn din cer. Dar El, cunoscându-le gândurile, le-a zis:” Orice împaratie dezbinata împotriva ei este pustiita si o casa dezbinata împotriva ei se prabuseste peste alta. Si daca Satan este dezbinat împotriva lui însusi, cum va dainui împaratia lui, fiindca ziceti ca Eu scot demonii cu Belzebut? Si daca Eu scot demonii cu Belzebut, fiii vostri cu cine îi scot? De aceea, ei însisi vor fi judecatorii vostri. Dar, daca Eu scot demonii cu degetul lui Dumnezeu, atunci împaratia lui Dumnezeu a ajuns pâna la voi. Când omul cel tare si bine înarmat îsi pazeste casa, averile îi sunt la adapost. Dar daca vine peste el unul mai tare decât el si îl biruie, atunci îi ia cu sila toate armele în care se încredea si împarte prazile luate de la el. Cine nu este cu Mine este împotriva Mea; si cine nu aduna cu Mine risipeste. Duhul necurat, când iese afara dintr-un om, umbla prin locuri fara apa si cauta odihna. Fiindca n-o gaseste, zice: „Ma voi întoarce în casa mea, de unde am iesit”. Si când vine, o gaseste maturata si împodobita. Atunci se duce si mai ia cu el alte sapte duhuri, mai rele decât el, intra împreuna în casa, se aseaza în ea, si starea de pe urma a omului aceluia ajunge mai rea decât cea dintâi”. Pe când spunea Iisus aceste cuvinte, o femeie din multime si-a ridicat glasul si i-a zis: ferice de pântecele care Te-a purtat si de sânii pe care i-ai supt!” Dar El a zis: ferice mai degraba de cei care asculta Cuvântul lui Dumnezeu si îl împlinesc!”“

(27 iunie 1872)

Ca sa întelegeti mai bine ce s-a întâmplat în evenimentul descris în acest text, trebuie sa aflati mai întâi ce sunt demonii si cum pot intra ei în oameni, pentru a realiza cum pot fi alungati ei.

Ca sa va explic acest lucru, trebuie sa Ma întorc la o perioada cosmica mult anterioara celei de care vorbim, în care lumea materiala nu exista înca, ci doar cea spirituala.

Datorita orgoliului si trufiei sale, primul înger creat - purtatorul luminii în spatiile cele mai îndepartate ale împaratiei spiritelor - a abuzat de puterea lui si s-a revoltat împotriva Mea, împreuna cu adeptii sai. Întrucât nici el, nici complicii sai, nu mai aveau intentia sa se întoarca vreodata la Mine, am fost nevoit sa îi exilez în materie, obligându-i sa parcurga drumul cel lung al purificarii progresive, pentru a putea reveni cândva la starea lor primordiala. Acest proces de purificare continua si astazi, si va continua pâna când toate spiritele îmi vor recunoaste din nou puterea si iubirea, devenind sustinatorii marelui Meu plan al creatiei.

În acele vremuri îndepartate, când am instituit principiul inviolabil al libertatii individuale a tuturor spiritelor, lucru valabil si astazi, spiritele ratacite, inclusiv Satan, erau libere fie sa se întoarca pe calea cea dreapta, fie sa îsi urmeze ratacirea. La fel ca si în zilele noastre, când nu exista doi oameni la fel, nici atunci spiritele nu erau egale din punctul de vedere al bunatatii, întelegerii si viziunii interioare, ci dimpotriva, actionau si gândeau foarte diferit unele de altele. Unele erau satisfacute de nivelul lor spiritual, în timp ce altele îsi doreau mai mult. Unele se opuneau tentatiei venite din partea spiritelor mai rele, în timp ce altele se opuneau influentei benefice a spiritelor superioare. De aceea, progresul lor nu era liniar, iar opiniile lor în legatura cu Mine si cu lumea în care traiau au ajuns extrem de variate, egalând practic numarul celor care le emiteau.

Aceasta mare diversitate, care exista deopotriva în rândul spiritelor bune si al celor rele, care prefera sa-l priveasca pe Satan ca pe divinitatea lor, la fel cum cele bune Ma prefera pe Mine - sta la baza vietii spirituale si a activitatii necesare pentru ca marea împaratie a spiritelor sa poata continua.

Desi, sub conducerea liderilor lor, imensa multitudine a spiritelor cazute a luat-o într-o directie diferita de cea care le-a fost predestinata, actiunile lor - care se opun principiilor binelui, si implicit Mie - nu pot sa nu serveasca totusi scopurilor Mele. Consecintele lor, care nu corespund deloc dorintelor lor, constau întotdeauna în recunoasterea omnipotentei Mele, care le depaseste puterea, orice ar face.

Aceeasi activitate variata duc si sufletele care si-au încheiat existenta pe diferitele globuri pamântesti, traind în lumea de dincolo. Ele dispun de aceeasi libertate a vointei. Pot progresa sau involua, pe scurt, pot face orice doresc. Ele pot trece într-o singura clipa de la cea mai cumplita tortura sau de la o constiinta apasata la beatitudinea unui înger; pot ramâne ceea ce au fost pe vremea când traiau întrupate sau pot deveni chiar mai rele, daca se întovarasesc cu alte spirite, mai malefice. Sfera lor de actiune nu este limitata de nimic si de nimeni, cu exceptia conditiilor existentiale specifice nivelului lor de constiinta.

Spiritele primordiale, care nu s-au întrupat înca niciodata, precum si sufletele acelor oameni care s-au desprins de trupurile lor fizice, dar nu au dorinta de a progresa, îsi cauta diferite ocupatii, caci activitatea este principiul fundamental al vietii, fara de care nimic nu ar putea exista, urmarind sa atraga în sfera lor de influenta diferite spirite, sau chiar fiinte întrupate, ale caror înclinatii permit influentarea lor, împartasindu-le propriile lor puncte de vedere. De aceea, cu cât un om îsi alimenteaza mai mult înclinatiile negative, cu atât mai predispus devine el în fata unor asemenea influente malefice, cazând în cele din urma victima acestor spirite demonice care se plictisesc. Asa cum, prin scrierea automata, ciocanituri, sau prin alte mijloace, anumite spirite pot exercita o anumita influenta asupra sufletelor receptive, contribuind astfel, cel putin indirect, la raspândirea credintei în existenta unei alte lumi, la fel, aceste spirite demonice ale celor decedati pot afecta mintea si chiar organismul fizic al anumitor indivizi, conducându-l la nebunie sau la alte boli.

Daca ati putea vedea cu ochii spirituali, ati constata ca traiti în mijlocul unei cu totul alte lumi subtile, care, la fel ca si cea materiala, încearca sa va îngreuneze la maxim întoarcerea la Mine. De aceea le-am spus cândva discipolilor Mei, în Gradina Ghetsimani: „Vegheati si rugati-va continuu, ca sa nu cadeti prada tentatiei!"

Ascunzându-si veninul distrugator sub aparenta sofisticata a iubirii de sine, aceste influente malefice se manifesta la început într-o maniera blânda si discreta, astfel încât omul are nevoie de o perceptie foarte rafinata si de un discernamânt foarte subtil pentru a refuza sa împlineasca vointa altora, care se substituie propriei sale vointe. Daca individul ramâne însa vigilent si spiritul malefic constata ca nu reuseste sa-l influenteze, acesta din urma renunta, caci nu doreste sa-si piarda timpul degeaba.

Daca ati dispune de vederea spirituala, în fata ochilor vostri ar aparea imediat aceasta influentare invizibila si aceasta transformare continua a materiei, aceasta nastere în forma urmata de dezintegrare si de nasterea într-o noua forma, nu numai la scara individuala, ci si la scara cvasi-infinita a universului. Ati putea vedea atunci în interiorul sufletelor si v-ati da seama cu usurinta cui îi apartine în realitate ideea care pune apoi în miscare întregi mecanisme, silindu-i pe unii si pe altii sa actioneze într-un anume fel, si nu în altul. Masura în lumea spirituala este cu totul alta decât în cea materiala, caci acolo pâna si gândurile au o anumita greutate, în timp ce în lumea voastra o mie de gânduri pot trece neobservate, pâna când trecerea la fapte va reveleaza ce gândeste de fapt celalalt.

Ati ramâne uimiti daca ati putea vedea sufletele celor decedati care ajung în lumea de dincolo, fiind primite de alte spirite fie cu ura, fie cu iubire. Nu v-ar veni sa credeti daca ati asista la luptele morale prin care trebuie sa treaca aceste suflete pâna când ajung la adevarata independenta interioara. Mastile si ipocrizia nu folosesc la nimic în lumea de dincolo. Sufletele ajunse acolo nu mai sunt decât reflexia sinelui lor spiritual, dobândit în ultima lor viata, dar nu prin actiunile, ci prin gândurile lor, caci la baza oricarei actiuni stau gândurile, care reprezinta factorul determinant inclusiv în lumea spirituala. Fiecare gând care trece prin mintea voastra, si cu atât mai mult prin inima voastra, se imprima definitiv asupra sinelui vostru spiritual, contribuind mai târziu la formarea vesmântului spiritual al sufletului vostru.

Daca ati sti ce se întâmpla atunci când un suflet paraseste aceasta lume purtând în el socoteli neîncheiate sau când este blestemat de cei ramasi în viata, v-ati cutremura. Aceste gânduri pot provoca o enorma suferinta celor ajunsi în lumea de dincolo (evident, o suferinta de natura spirituala), trezind în ele dorinta de a se razbuna împotriva sufletelor care le blestema acum. De aceea, controlati-va la maxim gândurile, caci este suficient un singur gând pentru a atrage o întreaga legiune de spirite malefice din lumea de dincolo, care se vor stradui apoi sa va prinda în plasa lor, distrugându-va calitatile pozitive si trezind în voi dorinta de a pune în practica gândul cel rau (care initial nu avea deloc putere), ale carui consecinte pentru fiinta voastra, dar si pentru numeroase ale fiinte (oameni si spirite deopotriva) ar putea fi apoi incalculabile.

La acest lucru M-am referit Eu atunci când am afirmat ca spiritele puternice izgonite din casa lor sfârsesc prin a se întoarce tot acolo, dar o gasesc curata si împodobita, asa ca mai cheama alte sapte spirite, înca si mai malefice, pentru a locui împreuna cu ele.

Cam asa se petrec lucrurile cu cei care reusesc sa îsi învinga o pasiune, convinsi ca au scapat de un demon, dar se trezesc apoi gândindu-se fara încetare la obiectul pasiunii lor de odinioara. Ei aprind astfel în sufletul lor o luminita mica, suficienta însa pentru a atrage tântarii de pretutindeni. În lumea de dincolo, orice luminita atrage spiritele, care ratacesc prin întuneric, care se aduna în jurul ei, începând din nou jocul lor demonic, cu puteri renascute, astfel încât, în cele din urma, individul cade în plasa lor si se îndeparteaza pentru multa vreme de împaratia Mea, atât în lumea aceasta cât si în cea de dincolo.

Lumea spirituala nu este nici pe departe atât de trandafirie cum v-o prezinta preotii vostri. Ce-i drept, nu este nici atât de sinistra cum o vad anumiti fanatici religiosi, în esenta, orice om percepe lumea spirituala în functie de propria sa natura. Cam la fel percepeti voi lumea voastra materiala, caci principiul care functioneaza este acelasi.

Ajunsa în lumea de dincolo, o inima rafinata si pura, devotata Mie, nu va vedea nimic de natura demoniaca, la fel cum nu vedea asemenea lucruri nici în lumea fizica. Nu va vedea decât suflete ratacite, pe care se va stradui sa le ajute, la fel cum a facut si atât timp cât a trait pe pamânt. Aducând pretutindeni pacea, un asemenea suflet nu va cunoaste altceva decât pacea. Invers, sufletele care nu raspândesc în jurul lor decât ura si dezbinarea, vor avea parte de aceleasi vibratii în lumea de dincolo, fiind supuse de alte spirite si încercând sa le supuna la rândul lor.

În creatia Mea nu exista decât o singura lege universala: legea gravitatiei, sau legea puterii de atractie. Ea face ca obiectele materiale sa fie consolidate, si tot ea sustine lumile spirituale. Cu cât un corp este mai dens, adica mai greu, cu atât mai mare este puterea care îi tine laolalta elementele primare, care devin ca piatra. Cu cât aceste elemente sunt mai usoare si cu cât puterea de coeziune care le uneste este mai slaba, cu atât mai usor se pot înalta ele. Cu cât puterea care uneste atomii este mai mare, cu atât mai putina lumina si caldura pot primi ei; cu cât devin mai usori, cu atât mai receptivi devin ei în fata influentelor celeste.

La fel se petrec lucrurile si în lumea spiritelor. Greutatea morala leaga spiritele de materie. Cu cât aceasta este mai usoara, cu atât mai rapid se vor putea elibera ele de materie. Cele legate de materie sunt întunecate, în timp ce celelalte sunt luminoase. Spiritele întunecate sunt tocmai cele care doresc sa se încalzeasca la lumina altora, caci le lipseste lor însile aceasta lumina si aceasta caldura. De aceea, daca doresc sa îsi pastreze rautatea, ele se straduiesc sa atraga si alte spirite în întunericul lor. În schimb, cele care doresc sa evolueze se straduiesc sa scape de acest întuneric.

Asa arata activitatea spirituala în sferele lumii de dincolo. Oriunde exista pace exista si conflict, oriunde exista congregatii pline de iubire exista si spirite macinate de ura, caci toata lumea trebuie sa îsi împlineasca destinul spiritual. Acolo, timpul nu conteaza, caci eternitatea este nesfârsita. Nimeni nu este silit sa faca sau sa fie ceea ce nu doreste. Asa cum spunea Pavel: „Dupa cum cade copacul, asa va ramâne el".

De aceea, faceti tot ce va sta în puteri atât timp cât va aflati în acest plan fizic pentru a capata suficienta putere, astfel încât sa rezistati tentatiilor din lumea de dincolo si sa va întâlniti imediat dupa despartirea de corpul fizic cu spirite benefice, care nu vor încerca în nici un caz sa va seduca. Nu blestemati niciodata pe nimeni, caci spiritele ofensate de blestemele voastre îsi vor vedea întârziat progresul spiritual si vor cauta sa se razbune pe voi. Chiar daca nu vor reusi sa se razbune atât timp cât va veti afla în aceasta lume, puteti fi siguri ca va vor astepta în lumea de dincolo, pentru a va plati cu vârf si îndesat pentru raul pe care li l-ati facut din iubirea voastra de sine.

Am mai afirmat în textul citat la începutul acestui capitol: „Cel care nu este cu Mine este împotriva Mea, si cine nu aduna cu Mine risipeste". Retineti acest lucru: nu exista decât doua cai - cea care duce catre Mine si cea care se îndeparteaza de Mine! Binecuvântati sunt aceia dintre voi care aud cuvintele Mele si le urmeaza, caci în lumea de dincolo vor fi scutiti de multe neplaceri care ar fi putut fi consecinta inevitabila a activitatii lor pamântesti.

V-as mai putea spune multe despre lumea de dincolo. V-am oferit deja o descriere detaliata în lucrarea lui Jakob Lorber referitoare la soarele spiritual. Chiar si aceea nu era însa decât un crâmpei din marele adevar spiritual, dar daca veti medita asupra celor spuse acolo, veti putea afla suficiente lucruri despre lumea spirituala pentru a nu Ma putea învinovati mai apoi ca nu v-am lasat sa priviti în lumea care va va deveni cândva salas pentru totdeauna. (Vezi si Împaratia misterioasa a spiritelor din JAKOB LORBER - Episcopul Martin: n.r.)

Cazurile extreme în care unul sau mai multe spirite malefice capata o putere aproape deplina asupra unei persoane, astfel încât chiar si organismul sau fizic ajunge sub controlul lor, sunt foarte rare, dar sunt permise din anumite motive pe care numai Eu le cunosc. Vindecarea acestor sarmani posedati nu poate fi facuta decât de oameni cu o vointa extrem de puternica si cu o mare credinta religioasa, care Ma cunosc bine pe Mine si puterea Mea si care cred cu tarie ca le voi acorda ajutorul cerut. Ei îl pot ajuta pe bolnav cu ajutorul rugaciunii si prin asezarea mâinilor pe corp, asa cum am facut Eu însumi pe vremea când am trait pe pamânt. Singura conditie este ca ei sa nu uite sa rosteasca cuvintele sacre: „Faca-se voia Ta sfânta!"

Cred ca v-ati facut o idee despre viata în marea lume spirituala. Important este sa nu va limitati sa credeti numai ce vedeti, ci sa învatati sa întelegeti treptat ce se afla inclusiv dincolo de lumea vizibila, în acea lume a esentelor care modeleaza lumea în care traiti voi si care reprezinta de departe cea mai mare parte a împaratiei Mele.

Eu sunt spirit pur. La fel sunteti si voi, si chiar materia va redeveni cândva spirituala. Sarcina pe care o aveti voi consta în a recunoaste în aceasta lumina marele ciclu al creatiei pe toate nivelele sale, gasindu-va propriul rost (propriul nivel de evolutie) în interiorul acestuia. Pentru a va facilita aceasta sarcina, Eu Ma folosesc de toate mijloacele care îmi stau la dispozitie, urmarind sa va scurtez si sa va usurez acest drum inevitabil, astfel încât sa puteti parcurge chiar în acest plan fizic partea cea mai grea a caii, urmând ca în lumea de dincolo sa nu mai aveti de corectat decât câteva lucruri dintre cele mai simple. Amin.

[Ganapati]

Capitolul 16
Hranirea celor 5000 de oameni

Sfântul Ioan VI" 1-15: „Dupa aceste lucruri, Iisus s-a dus dincolo de Marea Galileii, numita Marea Tiberiadei. Si o mare multime mergea dupa El, pentru ca vedea semnele pe care le facea cu cei bolnavi Iisus s-a suit pe munte si statea acolo cu ucenicii Sai. Dar Pastile, sarbatoarea iudeilor, erau aproape. Iisus si-a ridicat asadar ochii si a vazut ca o mare multime vine spre Ei. Atunci, El i-a zis lui Filip: “De unde o sa cumparam pâini, ca sa manânce acesti oameni?” Spunea lucrul acesta ca sa-l încerce, pentru ca stia ce avea sa faca. Filip i-a raspuns: “Pâinile pe care le-am putea cumpara cu doua sute de dinari nu ar ajunge ca fiecare sa ia putintel din ele”. Unul din ucenicii Sai, Andrei, fratele lui Simon Petru, i-a zis: “Este aici un baietel care are cinci pâini de orz si doi pesti; dar ce înseamna acestea la atâtia oameni?” Iisus a zis: “Spuneti oamenilor sa stea jos”. În locul acela era multa iarba. Deci barbatii s-au asezat, în numar de aproape cinci mii. Si Iisus a luat pâinile, a multumit, le-a împartit ucenicilor, iar acestia le-au împartit celor care sedeau jos; de asemenea, le-a dat si din pesti cât au dorit. Dupa ce s-au saturat, le-a zis ucenicilor Sai: “Strângeti farâmiturile care au ramas, ca sa nu se piarda nimic”. Le-au adunat deci si au umplut douasprezece cosuri cu farâmiturile care ramasesera din cele cinci pâini de orz, dupa ce mâncasera toti Oamenii aceia, când au vazut semnul pe care îl facuse Iisus, ziceau: “Cu adevarat, acesta este Prorocul cel asteptat în lume”. Iisus, deci, stiind ca ei vor veni sa-L ia ca sa-L faca împarat, s-a dus iarasi spre munte, numai El singur”.

(17 februarie 1872)

Acest text descrie unul din acele evenimente care au facut mare senzatie în rândul evreilor din acele timpuri, care au mers chiar pâna acolo încât si-au dorit sa Ma faca regele lor, fortându-Ma astfel sa Ma retrag din mijlocul lor, singur pe munte.

Pentru Mine, în calitatea Mea de Creator, actul în sine nu era foarte important. Nu Mi-a fost deloc greu sa completez în permanenta cantitatea de pâini si de pesti, folosindu-Ma de elementele aerului, astfel încât hrana sa le ajunga celor 5000 de oameni, ba chiar sa mai ramâna si 12 cosuri de farâmituri. În schimb, pentru cei din jurul Meu aceasta actiune a parut un miracol extraordinar, dovedindu-le acestora puterea si descendenta Mea divina. Trebuie sa mentionez însa ca evreii nu erau interesati de acest fenomen dintr-o perspectiva spirituala, ci mai degraba dintr-una materiala, dovada ca si-au si propus sa Ma proclame regele lor. De aceea, am fost nevoit sa Ma retrag din mijlocul lor, caci nu acesta era scopul Meu pe pamânt, si în plus, timpul pentru „ridicarea Mea la cer" nu sosise înca. De altfel, ori de câte ori am folosit în acea perioada aceasta expresie („ridicarea la cer"), nimeni nu a înteles-o cu adevarat decât dupa crucificarea si învierea Mea din morti.

Desi evreii care au asistat la acest miracol nu au înteles mare lucru din el, trebuie sa precizez ca înmultirea pâinilor din orz si a pestilor a avut si o anumita semnificatie spirituala, mult mai importanta decât cea materiala (prin care am satisfacut foamea multimii adunate în jurul Meu). Asa cum v-am repetat deja de câteva ori, întregul Meu sejur pe pamânt, dar mai ales ultimii trei ani din viata Mea, cei în care Mi-am raspândit învatatura, se vor repeta întocmai la a doua Mea venire pe pamânt, dar într-o corespondenta spirituala.

Înmultirea pâinilor si a pestilor a fost si ea unul din semnele care se vor repeta (procesul a si început deja). De data aceasta, multimea alcatuita din 5000 de oameni va fi înlocuita însa de întreaga umanitate. La vremea aceea, sfera Mea de actiune era limitata exclusiv la poporul evreu - contemporanii Mei si poporul cel mai receptiv la învatatura divina la acea data. La ora actuala învatatura Mea s-a raspândit în întreaga lume, fiind extrem de cunoscuta, desi foarte putini sunt cei care o urmeaza cu adevarat. De aceea, fiecare act comis de Mine în acea vreme se va repeta acum la o scara mai mare, generalizata, si într-o masura mult mai spirituala (asa cum si nivelul de constiinta al umanitatii a atins astazi o maturitate care la vremea aceea nu exista).

Pentru a întelege mai bine, trebuie sa începem prin a ne pune câteva întrebari: care este semnificatia pâinilor din orz si a pestilor? De ce nu au fost disponibile decât cinci pâini si doi pesti? Atunci când avem de-a face cu o actiune a lui Dumnezeu, trebuie sa întelegeti ca fiecare amanunt are o semnificatie spirituala profunda, nu ca în cazul vostru, care vorbiti prea mult, uneori chiar actionati, fara sa stiti însa ce spuneti sau ce faceti.

Pentru a raspunde la prima întrebare - care este semnificatia pâinilor si a pestilor? - trebuie sa facem câteva precizari referitoare la originea acestora.

Pâinile din orz sunt produsul final al unor fructe ale pamântului, care îsi extrag mai întâi de toate seva din întunericul solului, luptându-se sa iasa la suprafata, pentru a se bucura de energia superioara a luminii solare. Cu ajutorul caldurii acesteia, planta numita orz se coace si da rod. Roadele astfel recoltate (extrem de bogate în elemente spirituale) sunt transformate apoi în pâine, printr-un proces de trecere prin foc. Elementele grosiere (materiale) din pâine sunt asimilate apoi de organismul uman, care le transmuta si le transforma în elemente superioare din punct de vedere spiritual.

Altfel spus, pâinea este simultan un produs al cerului (energiei solare) si al pamântului.

Pe de alta parte. pestii sunt fiinte vii. fiind un produs al substantelor existente în apa.

Apa este un element foarte maleabil, desi material; ea este un fel de aer condensat. La rândul lui, aerul reprezinta un eter condensat. Eterul este primul element creat de Mine, sursa tuturor celorlalte elemente, la fel cum aerul este elementul din care s-au nascut substantele materiale existente în apa, iar apa sta la originea elementului solid al pamântului, si implicit a plantelor si animalelor care cresc pe acesta. Altfel spus, apa este marea mama din care s-a nascut cândva globul vostru pamântesc. Acest lucru este cu usurinta vizibil chiar si astazi, analiza chimica a oricarui organism viu (inclusiv al vostru) demonstrând ca apa este principala sa substanta componenta, fiind purtatoarea tuturor substantelor nutritive si cea care permite sustinerea vietii pe pamânt.

Pestii sunt animalele care traiesc în apa, la fel cum pasarile sunt cele care traiesc în aer. Metaforic vorbind, am putea spune ca pestii sunt niste pasari care traiesc în aerul condensat. La fel ca si orzul, care se lupta sa iasa din statutul sau grosier, înaltându-se catre cer si generând fructe potrivite pentru hrana oamenilor, pestii reprezinta o chintesenta a substantelor existente în apa, fiind la rândul lor potriviti pentru alimentatia fiintelor umane. Pentru aceasta, partile lor solide trebuie separate mai întâi de cele de lumina prin uscarea lor în aer sau prin gatirea lor la foc, pentru ca ei sa poata fi asimilati de organismul uman. În mod similar, orzul trebuie macinat si copt la foc pentru ca partea sa solida sa fie eliberata de cea apoasa, servind astfel ca hrana pentru oameni.

Dupa ce am explicat care sunt componentele pâinii si pestilor, sa vedem acum care este semnificatia numerelor. De ce au existat numai cinci pâini si doi pesti?

Daca adunati aceste doua cifre, veti obtine 7, un numar sacru, prezent mai mult sau mai putin în toate lucrurile.

La fel ca si 3, numarul 7 reprezinta un factor de care are nevoie întreaga creatie, inclusiv pentru prezervarea si transformarea fiintelor create pentru a evolua pe nivele superioare de constiinta. La fel ca si 3, numarul 7 reprezinta unul din numerele care Ma definesc pe Mine, simbolizându-Ma ca Dumnezeu, Creator si Domn al întregii creatii.

Daca veti examina cu mai multa atentie numarul 7, veti descoperi ca el este alcatuit din trei unitati de fiecare parte a unei unitati centrale. Altfel spus, numarul sacru 3 este continut de doua ori în numarul sacru 7, fiind dispus de o parte si de alta a unitatii centrale, care exprima Sinele Meu spiritual, în maniera urmatoare:

* * * * * * *

În timp ce în fiintele create numarul 3 este esential, ca principiu al existentei lor, la nivelul Divinitatii numarul este prezent de doua ori, în jurul unei unitati centrale (întreaga creatie se învârteste în jurul acestei unitati).

Fiintele create sunt capabile sa realizeze numarul 3 în toata perfectiunea acestuia, devenind astfel spirite angelice, dar Divinitatea va contine de-a pururi de doua ori acest numar în Ea, adaugându-i si un centru inaccesibil, care face din ea pentru totdeauna Domnul tuturor lucrurilor create.

Regasirea atât de frecventa a numarului 7 în diferite aspecte ale creatiei se explica prin faptul ca ele reprezinta emanatii pure ale Creatorului, fiind cele mai apropiate aspecte de Acesta din întreaga creatie. De pilda, puteti descoperi numarul 7 în gama culorilor curcubeului sau în cea a sunetelor unei octave, caci atunci când se refracta, razele luminii solare ilustreaza în acest fel toate cele sapte atribute ale Creatorului, iar cele sapte note muzicale sunt chintesente ale celor sapte legi ale armoniei universale care domina viata spirituala.

Daca ar fi sa exprimam simbolic acest numar 7 (numarul pâinilor adunat cu cel al pestilor) în cuvinte, acestea ar suna astfel: Iubeste-L pe Dumnezeu mai presus de orice si pe aproapele tau la fel de mult ca pe tine însuti! ( N. Tr. în textul original (scris în limba germana)” fraza este alcatuita din exact sapte cuvinte. A fost imposibil sa pastram acest numar în traducerea româneasca, cu atât mai mult cu cât am dorit sa pastram formula consacrata a dictonului divin)

Primele patru cuvinte (n.n. în textul original, echivalente cu: „Iubeste-L pe Dumnezeu mai presus de orice.) simbolizeaza pâinile din orz, care hranesc din punct de vedere spiritual omul, ajutându-l sa creasca si sa se maturizeze în vederea unei existente superioare. Cu exceptia cuvintelor din centru „mai presus de orice si", primele trei cuvinte exprima nivelul iubirii fata de Dumnezeu, în timp ce ultimele trei exprima nivelul iubirii fata de aproapele tau. Cuvintele din centru simbolizeaza însusi centrul iubirii divine. Altfel spus, iubirea lui Dumnezeu trebuie sa fie mai presus de orice altceva, dar acest lucru nu devine posibil decât prin respectarea ultimelor trei cuvinte, adica prin iubirea de aproape. Voi nu Ma veti putea iubi niciodata pe Mine mai presus de orice, daca nu va veti iubi semenii la fel de mult ca pe voi însiva.

Pe scurt, omul poate cunoaste iubirea de Dumnezeu si iubirea fata de aproapele sau, dar nu îl poate iubi pe Dumnezeu mai presus de orice, adica nu poate atinge niciodata centrul, desi poate progresa la infinit catre acesta. Caci ce înseamna „mai presus de orice. si unde trebuie sa se sfârseasca iubirea fata de aproape?

„Mai presus de orice" si iubirea suprema fata de aproape culmineaza întotdeauna în Mine! Eu sunt singurul care detine aceasta iubire suprema, reprezentând totalitatea („orice" din fraza de mai sus) în toata nesfârsirea ei. În rabdarea si toleranta Mea infinita se regasesc simultan iubirea fata de aproape, iubirea fraterna si cea paterna, la apogeu.

Va spuneam mai devreme ca boabele de orz îsi extrag seva vietii din întunecimile pamântului, împingându-si întotdeauna capul catre lumina, pe care o absorb pentru ca fructele lor sa se poata coace. La fel se petrec lucrurile si cu iubirea lui Dumnezeu, care ghideaza si înalta omul material, ajutându-l sa iasa din întunericul pasiunilor sale si ridicându-l astfel catre lumina morala superioara.

Va spuneam de asemenea mai devreme ca pestii sunt produse ale aerului condensat, adica ale unui element mai usor decât pamântul solid, în mod similar, iubirea fata de aproapele vostru seamana cu cea fata de Dumnezeu, eliberând omul din catusele sale materiale si deschizându-i inima în fata emotiilor spirituale, care înlocuiesc iubirea sa fata de sine (egoista). Caci iubirea fata de Dumnezeu nu poate fi masurata decât prin iubirea fata de aproape, expresia „mai presus de orice. fiind cuantificata aproximativ de expresia „la fel de mult ca pe tine însuti".

Asa cum pâinea este preparata din faina macinata, sub influenta apei si a caldurii, la fel, iubirea fata de Dumnezeu se naste prin distrugerea credintei în materie sub focul învataturilor Mele. Asa cum pestele trebuie uscat sau gatit la foc, la fel, iubirea fata de aproape trebuie sa-si încalzeasca gândurile egoiste la soarele iubirii eterne, devotându-se cu mare pasiune bunastarii fratilor sai. Masura acestei iubiri este data de principiul: „De dragul tau, nu de dragul meu", manifestat în fiecare actiune personala.

Calea s-a deschis deja în fata voastra, astfel încât puteti respecta astazi cu usurinta cele doua legi pe care le-am dat Eu umanitatii.

Impulsul de a asculta aceste legi va creste în permanenta pe pamânt si va veni o vreme când, întelegând perfect semnificatia acestor sapte cuvinte coborâte din cer, întreaga umanitate Ma va proclama pe Mine rege. De data aceasta nu Ma voi mai ascunde, la fel ca acum 2000 de ani, când nu îmi sosise înca timpul, ci voi veni în toata slava si puterea Mea la toti cei care M-au cautat atâta vreme, gasindu-Ma în sfârsit.

Ei nu vor vedea însa în Mine un rege, ci un pastor care îsi va mâna turma pe pajistea luminii, în care pasiunile materiale au încetat cu desavârsire, iar spirala ascendenta nesfârsita a iubirii fata de Dumnezeu si fata de aproape conduce la o succesiune la fel de nelimitata de beatitudini si desfatari, în acest fel, voi realiza astfel din nou, la o scara universala, ceea ce am facut cândva, când am hranit cu numai cinci pâini si doi pesti o mare multime de oameni. De data aceasta, hrana va fi spirituala, fiind alcatuita din cele sapte cuvinte pe care le-am analizat mai sus. Aceasta hrana îi va satisface pe deplin pe copiii Mei spiritualizati.

V-am demonstrat astfel din nou ca orice cuvânt pe care l-am rostit vreodata în timpul vietii Mele pamântesti reprezinta o piatra de temelie pentru marele edificiu spiritual pe care intentionez sa-l cladesc în viitor, în care toate lucrurile vor ajunge la destinatia lor finala, în centrul acestui edificiu se va afla de-a pururi Sinele Meu spiritual, centrul dintre cele doua triade (respectiv creatia materiala si cea spirituala), simbolizând „totalitatea" din care s-a nascut totul si la care totul va trebui sa se întoarca odata si odata. Amin.

[Ganapati]

Capitolul 17
Evreii încearca sa-l omoare cu pietre pe Iisus

Sfântul Ioan VIII. 59: „Ei au luat deci pietre ca sa arunce în El. Dar Iisus s-a ascuns si a iesit din templu, trecând prin mijlocul lor, si astfel s-a dus”.

(17 februarie 1872)

Aveti în acest text un alt exemplu care demonstreaza cât de putin au înteles marea majoritate a evreilor ce însemnam Eu si care erau misiunea, originea si învatatura Mea.

Daca veti citi acest capitol din Ioan de la început si pâna la sfârsit, veti fi nevoiti sa recunoasteti ca am revarsat o mare gratie de lumina asupra ascultatorilor Mei din templu. Din pacate, aceasta nu le-a folosit la nimic, caci cei mai multi dintre ei au înteles ad literam cuvintele Mele. Ofensati de adevarul spuselor Mele referitoare la cei care comit adulter, fariseii si scribii au plecat, iar multimea care a ramas Mi-a interpretat gresit cuvintele.

Aceasta interpretare gresita a cuvintelor Mele continua si la ora actuala, la o scara chiar mai mare decât atunci. Cel putin, în acea vreme oamenii interpretau ad literam Scripturile si cuvintele Mele, în timp ce astazi savantii si oamenii de stiinta încearca sa demonstreze ca nu exista deloc Dumnezeu, ceea ce reduce la zero toate cuvintele rostite de profeti sau de Mine în care se afirma originea Mea divina. Acum 2000 de ani, evreii au vrut sa Ma omoare cu pietre, dar nu pentru ca le-am spus adevarul în fata, ci pentru ca am îndraznit sa le vorbesc de originea Mea divina - un lucru pe care nu îl puteau accepta.

Evreii din acea vreme ascultau cu strictete de legile lor, ce-i drept, luate ad literam si urmarind sa le faca cât mai usor de aplicat. Din cauza acestei viziuni limitate, ei nu puteau sa-Mi aprecieze învatatura, care facea o distinctie clara între spiritul textului si litera sa moarta, caci daca ar fi respectat cu aceeasi strictete învatatura Mea, ar fi trebuit sa îsi înfrâneze pasiunile si sa încerce sa se auto-disciplineze. La fel ca milioane de oameni din zilele acestea, evreii se duceau la templu în virtutea inertiei, fiind pasionati doar de ceremoniile exterioare, si nu de continutul profund al învataturilor spirituale. De altfel, aceasta a fost educatia primita de ei de la preotii lor, în mod intentionat, pentru ca acestia din urma sa nu-si piarda influenta asupra maselor, continuând sa le exploateze asa cum doresc.

Daca veti citi cu atentie cartile voastre de istorie, veti descoperi ca organizarea bisericii crestine ca institutie si instituirea clerului a marcat începutul degradarii învataturii Mele, folosita de preoti în acelasi scop de asigurare a puterii lor personale, la fel cum s-au întâmplat lucrurile pe timpul Meu, când învatatura lui Moise era folosita de preotii din Ierusalim exclusiv în interesul lor personal. Educatia tinerilor care urmau sa intre în aceasta casta era ea însasi astfel conceputa încât sa nu puna în pericol (printr-o întelegere prea profunda a mesajului spiritual) bunastarea si puterea celorlalti preoti. Rezultatele acestei atitudini au fost razboaiele religioase, persecutiile si împartirea bisericii crestine în doua tabere adverse: catolicii si protestantii. Ducând pâna la absurd interpretarile literale ale învataturii Mele, aceste doua biserici au continuat apoi sa se împarta în noi si noi secte, fiecare luptându-se pentru suprematia propriei sale interpretari. Si totusi, învatatura care a stat la baza tuturor a fost una singura.

La ora actuala a început marele proces de purificare. Aceste secte si biserici continua sa se lupte între ele, dar nu mai folosesc mijloace violente, ci pasnice. Se aud deja voci care cer renuntarea la ceremoniile prea stufoase, care sufoca esenta edificiului religios. Acesti oameni ar dori sa se revina la cultul initial, care era foarte simplu, fiind alcatuit dintr-un numar redus de ritualuri cu o baza spirituala foarte evidenta, care putea fi înteleasa cu usurinta chiar si de catre laici. Din pacate, din cauza educatiei gresite pe care au primit-o, acesti oameni sunt înca rataciti. Nici macar ei nu înteleg cuvintele rostite cândva de Mine, prin care afirmam ca Eu sunt Spirit si Adevar pur, iar cel care doreste sa Ma urmeze trebuie sa faca acest lucru întru spirit si adevar.

La vremea lor, discipolii Mei au avertizat noile congregatii aflate în formare sa nu introduca ritualuri ceremoniale, caci orice ceremonie ucide spiritul, putând fi cu usurinta înteleasa gresit si devenind mai importanta decât este în realitate, lucru care nu poate conduce decât la ratacire, în nici un caz la apropierea de Mine.

Aspiratia care a început sa cuprinda la ora actuala un numar din ce în ce mai mare de minti si care tânjeste dupa un cult religios mai autentic, care sa corespunda epocii moderne, dar si esentei învataturii crestine, reprezinta o perioada de tranzitie catre cultul suprem care va fi instaurat în curând pe pamânt, proces care a si început prin transmisiunile Mele directe adresate câtorva dintre voi de mai bine de 30 de ani.

Învatatura Mea nu corespunde însa viziunii despre lume si viata a multor oameni, care si-ar dori sa o ucida, la fel cum, cândva, evreii au dorit sa Ma ucida pe Mine. Învatatura Mea va trece însa peste toate obstacolele, impunându-se în fata umanitatii la timpul potrivit, dupa lovituri grele ale sortii si dupa nenumarate suferinte, când oamenii vor fi dispusi sa renunte la sperantele lor iluzorii, la setea de putere si de maretie, vazând soarta conducatorilor lor mânati de aceste pasiuni desarte. Cuvântul Meu se va impune atunci de la sine, chiar si în fata celor rationali, care au refuzat pâna atunci sa creada în existenta lui Dumnezeu, considerându-se ei însisi zei pe pamânt. Chiar si acestia vor întelege atunci ca argumentele intelectului lor, prin care încercau sa-si convinga semenii ca Dumnezeu nu exista, nu erau decât prostii fara noima.

La fel cum am reusit sa scap cândva din mijlocul celor care doreau sa Ma omoare în templu, caci timpul Meu nu sosise înca, învatatura Mea va reusi sa scape de criticile aduse ei. Chiar daca se vor mai gasi unii care vor dori sa o condamne la moarte, asa cum au facut cândva evreii cu Mine, tot ce vor reusi ei va fi sa se auto-condamne singuri. Timpul le va demonstra inclusiv acestora ca vointa Mea se îndeplineste întotdeauna si ca dorintele lor limitate nu se pot împotrivi acestei vointe divine atotputernice.

Multe pietre vor continua sa fie aruncate împotriva învataturii Mele, sub forma unor cuvinte dure, menite sa striveasca sub greutatea lor conceptul delicat al iubirii. Nu va temeti însa, caci asa cum, acum 2000 de ani, Sinele Meu a fost predestinat sa treaca prin încercari chiar mai grele pâna la ridicarea Sa în slava si încheierea misiunii Mele, învatatura Mea va fi ridiculizata, condamnata si crucificata, ba chiar asezata în mormânt, dar când toata lumea se va astepta mai putin, se va ridica din morti si va straluci triumfatoare asupra vietii.

Trebuie sa întelegeti un lucru: cu cât învatatura Mea va cuceri mai mult teren pe pamânt, cu atât mai mari vor fi obstacolele cu care se va confrunta, caci ea ataca confortul material al multor oameni, ba chiar si confortul spiritual al unora, adica modul obisnuit în care înteleg ei lumea si viata. Acest aspect este inevitabil, caci pâna la a doua Mea venire pe pamânt lucrurile trebuie sa se repete întocmai, reiterând esenta celor trei ani de apostolat pe care i-am trait cândva într-o forma vizibila. Atunci am semanat semintele Mele, dar foarte putine au cazut pe un pamânt bun; marea majoritate au cazut printre spini si printre maracini. Pe alocuri, nu au crescut deloc. La ora actuala, Cuvântul Meu, care doreste sa-i elibereze pe oameni, cade în mare parte pe un teren stâncos, fiind calcat în picioare de marea majoritate a oamenilor, care îl considera periculos pentru modul lor de trai. El va continua însa sa se coaca, producând floarea celesta pe care am adus-o cândva pe pamântul vostru micut si pe care v-am daruit-o pentru a va desfata cu parfumul ei sublim. La fel ca un trandafir, ea poate rani însa, prin spinii ei, mâna celui care o tine neglijent.

Trandafirul este cea mai frumoasa floare de pe planeta voastra, caci combina un parfum minunat cu cele mai desavârsite culori. Parfumul simbolizeaza iubirea, iar culorile întelepciunea. În mod similar, Cuvântul Meu este cuvântul iubirii combinate cu faptele bune, trezind admiratia si oferind un crâmpei din desavârsirea Fiintei Mele Divine.

Spinii nu sunt altceva decât pasiunile lumesti, care trebuie înlaturate mai întâi de toate prin efort si prin suferinta. Trandafirul nu poate exista însa fara spinii sai, prin care aspira electricitatea din aer, folosind-o apoi pentru producerea florii sale minunate, în mod similar, toti cei care doresc sa îmi urmeze învatatura si sa traiasca în acord cu ea trebuie sa se foloseasca de dificultatile lumesti, învatând din ele si transmutându-le, astfel încât sa dea nastere sublimei flori a spiritualitatii.

Transpuneti în practica cuvintele Mele! Nu va limitati sa le cititi din plictiseala, caci va veni un timp în care aceasta placere va va fi refuzata daca nu ati reusit sa va înnobilati sufletele prin gândurile si prin faptele voastre. Nu va cramponati de litera cuvintelor Mele, asa cum fac majoritatea oamenilor, ci respectati-le în esenta lor, transpunându-le în faptele voastre bune. Nu veti ramâne astfel însetati, ci veti bea direct din izvorul viu al iubirii eterne, al beatitudinii si extazului suprem. Daca veti proceda astfel, fara a uita vreodata de Mine, de Cuvântul Meu si de iubirea Mea parinteasca, va veti ridica la standarde foarte înalte ale credintei si nu Ma veti mai întâmpina cu pietrele resentimentelor, ci cu iubirea si recunostinta datorate gratiei Mele, atunci când voi veni sa înmânez cununa de lauri celor care au perseverat. Amin.

[Ganapati]

Capitolul 18
Intrarea lui Hristos în Ierusalim

Sfântul Matei XXI" 1-9: „Când s-au apropiat de Ierusalim şi au ajuns la Betfaghe, înspre Muntele Măslinilor, Iisus a trimis doi ucenici şi le-a zis: “Duceţi-vă în satul dinaintea voastră. În el veţi găsi îndată o măgăriţă legată şi un măgăruş împreună cu ea; dezlegaţi-i şi aduceţi-i la Mine. Dacă vă va zice cineva ceva, să spuneţi că Domnul are nevoie de ei. Şi îndată îi va trimite”. Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul care zice: “Spuneţi fiicei Sionului: „Iată, împăratul tău vine la tine, blând şi călare pe un măgar, pe un măgăruş, mânzul celei de subjug”. Ucenicii s-au dus şi au făcut cum le poruncise Iisus, au adus măgăriţa şi măgăruşul, şi-au pus hainele peste ei şi El a stat deasupra. Cei mai mulţi din popor îşi aşterneau hainele pe drum, aţii tăiau ramuri din copaci şi le presărau pe drum. Mulţimile care mergeau înaintea lui Iisus şi cele care veneau în urmă strigau: “Osana” Fiul lui David! Binecuvântat este Cel care vine în numele Domnului! Osana, în cele preaînalte!”

(18 februarie 1872)

Capitolul de faţă începe cu intrarea Mea în Ierusalim. Călare pe o măgăriţă, simbol al blândeţii, am primit cu umilinţă omagiul adus de credincioşii care Mă însoţeau, îndreptându-Mă către cei mai aroganţi oameni ai acelor timpuri: preoţii şi fariseii din templu.

Ajuns acolo, am purificat casa de rugăciune de murdăria ei materială, alungându-i cu forţa pe schimbătorii de valută şi pe vânzătorii de porumbei. În ceea ce priveşte murdăria spirituală care continua să prevaleze în templu (adică în minţile celor care îl guvernau), am fost nevoit să o las pe seama timpului, care urma să o trieze de la sine, stabilind cine urma să intre în împărăţia Mea şi cine nu.

Tot ce s-a petrecut atunci a avut o mare semnificaţie spirituală, deopotrivă pentru lumea spiritelor şi pentru oameni. Fiind pe pământul vostru un Fiu al Omului, Eu am simbolizat principiul învăţăturii iubirii, pe care trebuia să şi-l însuşească întreaga viaţă de pe pământ, în toate etapele ei. Învăţătura Mea era nu numai destinaţia către care umanitatea trebuia să aspire, dar şi un indiciu al lungului drum către perfecţiunea spirituală, către omnipotenţa, înţelepciunea şi iubirea divină, drum ilustrat întocmai de viaţa Mea şi de exemplul pe care vi l-am oferit personal.

Faptele petrecute atunci în templu - curăţarea lui şi parabolele pe care le-am adresat scribilor şi fariseilor - trebuie să se repete (într-o corespondenţă spirituală) în inimile tuturor celor care aderă la învăţătura Mea, căci Eu nu pot intra în acestea decât ca un simbol al blândeţii şi al smereniei. Stimulat de spiritul din interiorul lui, sufletul care se bucură de prezenţa Mea Mă întâmpină cu aceleaşi imnuri de slavă (care corespund strigătelor de bucurie ale oamenilor care M-au însoţit la intrarea Mea în Ierusalim). Odată intrat în cetatea sufletului, îmi voi orienta din nou întreaga atenţie către eliminarea pasiunilor lumeşti, îndeosebi a egoismului, simbolizat perfect de comerţul cu porumbei. Următorul pas va fi să asigur sufletului care M-a găzduit hrana spirituală de care are nevoie, în funcţie de nevoile sale individuale. Această hrană corespunde parabolelor pe care le-am spus fariseilor din templu. Deşi nu au înţeles întreaga semnificaţie spirituală a cuvintelor Mele, aceştia nu au putut nega totuşi adevărul ilustrat de aceste comparaţii.

Ce au făcut însă scribii şi fariseii după ce au ascultat cuvintele Mele? Ei Mi-au respins învăţătura şi au încercat să pună mâna pe Mine. În mod similar, mulţi oameni în inimile cărora voi intra iniţial în triumf vor face la fel. De îndată ce le voi cere să facă sacrificii personale, îmi vor întoarce spatele, preferând să renunţe la prima impresie extatică a venirii Mele, decât la dorinţa lor deşartă de a se îmbogăţi şi de a duce o viaţă a plăcerilor temporare.

Pe de altă parte, intrarea Mea în Ierusalim, iar apoi în templu, ilustrează perfect procesul de convertire a sinelui individual, dar şi a umanităţii în ansamblul ei. Eforturile preliminare în vederea renaşterii spirituale pavează calea exterioară către templul interior. Sufletul se apropie astfel din ce în ce mai mult de centrul vieţii sale, adică de inima sa, cucerind în cele din urmă, printr-un ultim efort, victoria asupra adversităţilor exterioare.

În timpul sejurului Meu pe pământ am preferat să predic de cele mai multe ori în oraşele şi satele din provincie, căutând oameni credincioşi printre cei de la ţară, mai puţin corupţi decât cetăţenii Ierusalimului. Abia la sfârşitul perioadei Mele de apostolat M-am apropiat Eu de centru (adică de Ierusalim şi de templul său), ştiind din start că aici voi întâmpina cea mai mare opoziţie. Pe de altă parte, ştiam că în timp ce situaţia Mea materială se va înrăutăţi, învăţătura Mea spirituală, bazată pe adevăr şi pe iubire, va atinge apogeul ei. Ştiam foarte bine că în măsura în care nu îmi voi mai evita duşmanii, apropiindu-Mă de ei, aceştia Mă vor prinde şi nu voi mai putea scăpa de răzbunarea lor, dar aşa planificasem Eu însumi lucrurile şi aşa trebuiau să se petreacă ele. Numai prin uciderea Mea, urmată de învierea Mea din morţi, putea învăţătura Mea să devină permanentă şi nemuritoare.

În acest fel, sămânţa plantată de Mine în Iudeea şi Palestina nu mai cădea pe un sol stâncos, căci învierea Mea din morţi urma să îmi încoroneze opera, şi toate persecuţiile care au urmat nu au reuşit să micşoreze numărul adepţilor Mei, care nu a mai încetat de atunci să crească. Fiecare tortură şi fiecare suferinţă la care au fost supuşi aceştia nu au făcut decât să adauge o nouă piatră de temelie la marele edificiu al creaţiei Mele spirituale, care urma să devină cândva centrul întregii vieţi cereşti, sub forma Ierusalimului spiritual.

Ceea ce reprezenta cândva Ierusalimul pentru evrei va deveni în curând creaţia Mea pentru spiritele şi sufletele Mele. Ceea ce simboliza atunci templul, considerat sălaşul lui Iehova (în Sfânta Sfintelor din interiorul său), va deveni într-o bună zi inima omului, din care Eu îmi voi face sălaş.

Preţul pe care l-am plătit Eu atunci va trebui plătit de toţi adepţii Mei, la nivel individual, dar şi social. Cu cât un om se va orienta mai mult către Mine în inima sa, cu atât mai mare va deveni opoziţia exterioară cu care va trebui să se confrunte. Căci orice formă de progres spiritual atrage după sine creşterea numărului celor care, doresc să îl distrugă.

După ultima Mea apariţie la templu, am fost nevoit să îndur cea mai mare suferinţă pe care o poate suporta o fiinţă umană. În mod similar, în drumul său către progresul spiritual, omul trebuie să se confrunte cu dificultăţi din ce în ce mai mari. El se îndepărtează din ce în ce mai mult de lumea exterioară, care va dori să se răzbune pe el, căci nu suportă să fie neglijată. Obstacolele se vor acumula în lumea socială, iar sufletul înfricoşat se va teme să meargă mai departe pe calea Mea. Aceasta reprezintă imaginea vie a propriilor Mele suferinţe, până la venirea marelui moment de cotitură, când lumea va fi complet eliberată şi împărăţia spirituală va putea fi cucerită cu forţa, în acel moment de cumpănă, oamenii vor avea de ales: fie se vor îndrepta către Mine, fie vor prefera să îşi cultive mai departe plăcerile lumeşti, îndepărtându-se de Mine. Dacă îmi vor urma exemplul, ei se vor putea ridica din morţi, renăscând spiritual, aşa cum am făcut Eu cândva. Dacă vor prefera să rămână în această lume, soarta lor va fi aceeaşi cu a Ierusalimului, care a fost ras de pe suprafaţa pământului, locuitorii săi fiind dispersaţi în toate colţurile lumii, unde au fost nevoiţi să le slujească în calitate de sclavi celorlalte naţiuni.

Intrarea Mea în Ierusalim are o semnificaţie spirituală mult mai mare decât cred oamenii. Ea simbolizează apropierea Mea de umanitate şi reprezintă adevărata consacrare a oamenilor şi a spiritelor. Prin intrarea Mea în Ierusalim, Eu am sfinţit zidurile sale, declarându-le public ca fiind proprietatea Mea, şi am mărturisit că Eu, Domnul creaţiei, nu consider sub demnitatea Mea să le cer cu smerenie oamenilor să Mă primească în casa lor, deşi eram îmbrăcat în haine sărace şi călăream un măgar.

Din punct de vedere spiritual, această intrare în oraş are următoarea semnificaţie: dorinţa Mea este să-Mi fac sălaş din inima omului. Acolo doresc Eu să fiu adorat şi iubit, prin respectarea învăţăturii Mele. Aşa cum templul din Ierusalim a fost construit ca o Casă a lui Dumnezeu, întru slava Mea, fiind împodobit cu ornamente de o mare splendoare şi având o măreţie deosebită, la fel, oamenii ar trebui să-şi împodobească inimile şi sufletele cu toate virtuţile spirituale pe care ar trebui să le posede în calitatea lor de imagini spirituale ale Mele, create iniţial după chipul şi asemănarea Mea.

Templul din Ierusalim a fost un edificiu de o mare splendoare materială, dar menirea lui a fost aceea de a găzdui slava spirituală. Menirea omului este să devină o fiinţă aflată la graniţa dintre două lumi: cu picioarele pe solul material, dar cu privirea şi cu inima orientate către cerul spiritual. Această purificare de planul material şi această orientare către cel spiritual reprezintă misiunea omului (şi a tuturor celorlalte spirite) în această lume. Mi-am asumat Eu însumi această misiune, iar acum a sosit rândul vostru.

Vântul spiritual a început să bată pretutindeni pe pământ, curăţând inimile oamenilor de vaporii lumii exterioare, căci Domnul şi Tatăl ceresc este aproape. Stând pe măgăriţa Sa, simbol al blândeţii, El aşteaptă momentul potrivit pentru a intra triumfal în inimile voastre, pentru ca şi voi să-L puteţi primi cu „Osana"!

Marele moment al renaşterii spirituale stă la poartă, aşteptând undă verde pentru a vă conduce în acel loc care, de la începutul timpurilor, a fost rezervat exclusiv pentru Domnul creaţiei. Deschideţi larg porţile pentru ca vântul iubirii să vă poată curăţa inimile de schimbătorii de valută şi de vânzătorii de porumbei, adică de activităţile lumeşti, egoiste. Momentul în care Domnul vă va cere socoteală pentru toate darurile spirituale pe care vi le-a făcut este aproape, căci tot ce aveţi, de la El aveţi, cu împrumut. Inimile voastre sunt menite să Mă primească pe Mine în sălaşul lor, la fel cum templul din Ierusalim a fost creat ca o Casă a lui Dumnezeu.

Nu uitaţi nici o secundă că timpul material se accelerează şi viaţa vi se scurge din trup clipă de clipă. În scurt timp, îngerul morţii vă va cere socoteală pentru darurile care v-au fost încredinţate. Nu le ascundeţi, ci folosiţi-le cu înţelepciune, astfel încât să vă fie permisă intrarea în marea împărăţie a spiritelor, în marele Ierusalim spiritual şi în templul său - sălaşul Tatălui vostru ceresc -, pentru a nu fi siliţi, la fel ca fariseii cei încăpăţânaţi, să rătăciţi fără rost în spaţiile infinite ale creaţiei Mele, ca sclavi ai pasiunilor voastre. Puteţi găsi aici tot ce v-a oferit odată plăcere, dar din cauza acestei desfătări efemere, veţi rata fericirea supremă pe care numai iubirea, graţia şi prezenţa Mea o pot dărui. Dacă inimile voastre nu devin sălaşul Meu şi nu Mă purtaţi cu voi oriunde v-aţi duce, nu Mă veţi găsi nicăieri, nici chiar în marele oraş spiritual al Ierusalimului, care nu înseamnă altceva decât principiul spiritual al iubirii care a creat totul, susţinând şi conducând creaţia sa către o fericire din ce în ce mai mare.

Ascultaţi sfatul Meu! Observaţi epoca în care trăiţi cu ochi spirituali, analizaţi evenimentele şi tendinţele sale, şi veţi înţelege uşor că s-a apropiat timpul în care Eu, Domnul, îmi voi face intrarea în lumea spirituală, în lumea sufletelor umane, călărind pe un măgar! Fericit este cel care va fi pregătit, căci el nu va fi surprins de a doua Mea venire! El nu se va teme, ci se va bucura la nesfârşit de intrarea Mea în Ierusalim, la fel ca odinioară, cu 2000 de ani în urmă.

Pregătiţi-vă aşadar să Mă primiţi pe Mine şi învăţătura iubirii Mele cu toate onorurile şi cu strigăte de „Osana"! Amin.