Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 29.3.2024, 02:30
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
De la iad la rai (Robert Blum) - volumul 2 - Dicteu Divin prin Jakob Lorber


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


Goto page Previous  1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9  Next
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 100 - Dismas își mărturisește vinovăția în fața Domnului, dar nu cere grația Acestuia, ci o pedeapsă justă.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 9.10.2010, 22:09 View PostDownload Post

Capitolul 100
Dismas își mărturisește vinovăția în fața Domnului, dar nu cere grația Acestuia, ci o pedeapsă justă. Consecințele acestei cereri greșite.

1. Dismas se îndreaptă așadar către Mine, Domnul vieții, însoțit de Robert. Ajuns în fața Mea, se închină până la pământ, după care îmi spune: „O, Doamne! Mă plec în fața Ta, nevrednic să îți privesc fața sfântă, târându-mă ca un vierme nedemn prin praful rușinii mele. Recunosc acum în fața Ta că sunt o ființă josnică, incapabilă să își stăpânească pornirile desfrânate și care a comis fapte de adulter demne de tot disprețul. Te rog un singur lucru: acordă-mi pedeapsa cuvenită pentru toate greșelile mele pământești. Facă-se voia Ta!”

2. Eu: „Dismas, cine ești tu și ce îmi ceri? Socotești că ar fi corect ca Eu să răspund cererii tale, după măsura cuvintelor tale? O, vai ție, dacă aș face acest lucru! Dacă dorești într-adevăr să devii încă și mai imperfect decât ești, atunci du-te la prințul întunericului, căci el este cel care judecă și pedepsește prin foc. Eu nu judec și nu pedepsesc niciodată pe nimeni, și nu am de gând să îmi schimb acest obicei odată cu venirea ta. Dacă dorești într-adevăr să trăiești, atunci cere-Mi viața, nu moartea eternă! Ce plăcere crezi că Mi-ar putea face moartea copiilor Mei? O, nerodule! Ce fel de Dumnezeu Mă consideri, al vieții, sau al morții? Ascultă-Mă: întreaga eternitate și infinitatea cerurilor Mele stau mărturie că Eu sunt un Dumnezeu al vieții, nu al morții. De ce dorești să Mă transformi într-un Dumnezeu al morții?

3. Mai bine spune-Mi cine ești, ca să îmi dau seama cât de mare este perversiunea care sălășluiește în tine. Oare nu au fost faptele tale terestre suficient de rele și demne de tot disprețul? Dorești să continui și aici, chiar în fața Mea, cu această viață de păcat? Dar Eu știu foarte bine cine ești și ce anume îți dorești! De aceea, te voi scuti de acest răspuns dificil pentru tine! Haide, ridică-te și schimbă-ți atitudinea, căci nu vei ajunge nicăieri cu ea. Adineauri Mi-ai cerut pedeapsa cuvenită, ca și cum ai fi fost sclavul Meu, iar Eu stăpânul tău absolut. În realitate, inima ta nu așteaptă altceva de la Mine decât grația Mea! Spune-Mi, pe cine trebuie să ascult: pe tine, sau dorința arzătoare a inimii tale?”

4. Dismas: „O, Doamne Iisuse, unicul Dumnezeu care există! Ai răbdare cu mine, suflet sărman care depinde încă de plăcerile demonice ale trupului! Știu foarte bine că sunt cel mai mare dintre păcătoși și nu reușesc încă să rostesc măcar un singur cuvânt înțelept în fața Ta. Nu mă judeca după cuvintele mele, ci după inima mea bolnavă. Lasă-Ți grația infinită să o vindece, iar limba mea nu va mai înceta vreodată să Te laude! O, Doamne, dacă și Tu mă vei părăsi, cine mă va mai accepta vreodată și cine mă va ajuta să mă înalț?”

5. Eu: „Bine, dar nu ai atât de mulți prieteni? De ce nu te ajută aceștia? Amintește-ți că ai trăit 60 de ani pe pământ fără să apelezi la ajutorul Meu, ci doar la cel al prietenilor tăi, care ți-au dat tot felul de sfaturi. Îmi amintesc că nu erai deloc nefericit în acea vreme, exceptând momentele în care soția ta te privea cu tristețe, iar tu sesizai acest lucru. Ori de câte ori încerca cineva să îți vorbească despre Mine și despre neplăcerea Mea în fața modului tău de viață, râdeai de el cu gura până la urechi. Acum te-ai prăbușit în fața Mea, cerându-Mi simultan viața și moartea! Ce anume ar trebui să aleg? Moartea nu ți-aș putea-o dărui chiar dacă Mi-aș propune acest lucru, iar viața nu ți-o dorești plenar, căci cuvintele tale nu se potrivesc cu dorința cea mai arzătoare a inimii. De altfel, acest lucru nu este de mirare, căci nici una din faptele vieții tale trăite pe pământ nu a purtat în ea sămânța vieții! De aceea, îți cer să îți faci singur o introspecție amănunțită și să îmi spui exact ce anume aștepți de la Mine!”

6. Dismas: „Doamne, ce om cu capul pe umeri Te-ar putea contrazice? Cu atât mai puțin aș putea face eu acest lucru, căci eu sunt plin de păcate în fața Ta și a semenilor mei! Știu însă că mila și compasiunea Ta sunt nelimitate, și că Tu poți ierta chiar și greșelile celui mai mare dintre păcătoși, dacă dorești acest lucru! La fel de adevărat mi se pare însă și faptul că Tu ești justiția divină imuabilă, căci în fața Ta nici chiar îngerii nu par nepătați. De aceea, numai Tu poți ierta păcatele oamenilor, eliberându-i și dăruindu-le astfel viața divină, sau dimpotrivă, îi poți lăsa cu păcatele lor, condamnându-i astfel la moartea eternă, în strict acord cu justiția Ta absolută!

7. Căci justiția se află sub incidența ordinii puterii! Oricine se află în posesia ei are dreptul suveran de a decide așa cum dorește, fără ca cineva să-i poată contesta această decizie. De vreme ce puterea și justiția Ta sunt absolute și imuabile, cum ar putea un păcătos neputincios să creadă că are vreun drept cât de mic în fața Ta? Orice face puterea este just, și oricât de mult s-ar împotrivi neputința în fața puterii, acțiunile sale vor rămâne de-a pururi injuste.

8. Exact aceasta este conjunctura în care mă prezint acum în fața Ta, o, Doamne! Tu Te afli într-o situație de omnipotență, iar eu într-una de neputință absolută! Orice cuvinte aș rosti eu în fața Ta, numai de Tine depinde decizia pe care o vei lua în final în privința mea, căci numai Tu ești cel atotputernic. De aceea, singurul lucru care îmi mai rămâne de făcut este să spun: «Facă-se voia Ta sfântă, acum și de-a pururi!» Mi-aș putea dori o mie de lucruri, dar nu o fac, ci mă abandonez în întregime în fața voinței Tale divine, indiferent care vor fi consecințele acestei atitudini. Dacă voi deveni infinit mai fericit decât sunt acum, foarte bine. Dacă mă vei condamna însă să merg în iad, asta este! Neputința nu poate crâcni și nu se poate revolta vreodată în fața omnipotenței! De aceea, fă cu mine după cum ți-e voia, Doamne, iar eu voi accepta necondiționat decizia Ta! Sper că am reușit să exprim cât mai clar ceea ce simt, recunoscându-mi neputința în fața omnipotenței Tale. Acesta este răspunsul meu sincer în fața cererii Tale, Doamne. De acum înainte, fă cu mine orice dorești!”

9. Eu: „Foarte bine! Dacă ești de acord să te supui de-a pururi voinței Mele, acceptând justiția Mea, te condamn să rămâi de-a pururi în acel colț, unde vei fi chinuit pentru eternitate de o insectă care te va înțepa cu acul ei otrăvit! Haide, du-te în colțul pe care ți l-am indicat, căci așa dorește omnipotența Mea!”

10. Îngrozit, Dismas îmi răspunde: „O, Doamne, deși nu îmi doresc altceva decât să mă supun voinței Tale divine, Te implor totuși să renunți la pedeapsa cu insecta, căci ar fi teribil să fiu chinuit de o asemenea insectă, stând în același loc, o veșnicie întreagă!”

11. Eu: „Știu foarte bine acest lucru, dar chiar tu spuneai că voința Mea este justificată de omnipotența Mea! Să înțeleg că nu mai dorești să te supui voinței Mele atotputernice?”

12. Dismas: „O, Doamne, știu că ești omnipotent, dar la fel de bine îți cunosc și bunătatea infinită! De aceea, mă întorc acum către aceasta din urmă și îți implor grația divină! Iartă-mă, Doamne, de pedeapsa cu insecta!”

13. Eu: „Aha, văd că de îndată ce apele morții au început să se adune spumegând în jurul tău, Mi-ai descoperit bunătatea și grația! Aș dori totuși să-Mi limpezesc acest aspect: cum se face că adineauri zăceai prăbușit la picioarele omnipotenței Mele, declarând sus și tare, cu propria ta gură: «Doamne, facă-se voia Ta!», iar de îndată ce Mi-am exprimat această voință, ți-ai schimbat subit decizia, ne mai părând să accepți voia Mea, care ți se pare cât se poate de neplăcută?! Cum trebuie să înțeleg această indecizie? Constat că îți menții același obicei prost: una își dorește inima ta și cu totul altceva afirmă buzele tale! Drept cine Mă iei? Crezi că sunt un fel de clovn al creației? O, te asigur că te înșeli foarte tare în această privință!

14. Ascultă, Eu nu Mă comport cu copiii Mei așa cum procedează părinții lipsiți de minte de pe pământ! Aceștia încearcă de multe ori să își sperie progeniturile, amenințându-le în fel și chip, deși știu foarte bine că nu au de gând să se țină vreodată de cuvânt. Copiii observă în cel mai scurt timp acest tip de comportament, ajungând în final să se amuze copios de el, ne mai ținând seama de argumentele părinților lor, atunci când aceștia îi ceartă. Eu nu procedez niciodată în acest fel! Fiecare cuvânt al Meu este de o sinceritate absolută, căci Eu trebuie să veghez asupra întregului univers, iar pentru Mine viața unui fir de praf este la fel de importantă ca și cea a unui înger! De aceea, voința mea nu diferă cu nimic de cea a unei pietre, în sensul că este de o soliditate absolută. Cine încearcă să o clintească din loc (simțindu-se ofensat de ea) nu va face decât să se rănească singur, iar dacă se prăbușește asupra cuiva, poți fii sigur că această piatră îl va strivi, făcându-l fărâme!

15. De aceea, te avertizez că atât timp cât cuvintele tale nu vor ieși direct din inima ta, vei avea mari probleme cu Mine! Căci Eu nu accept ca cineva să îmi vorbească cu două limbi diferite. Eu nu doresc să ascult decât vocea sinceră a inimii, și răspund întotdeauna cu cea mai mare onestitate și grație acestei voci. Omul trebuie să asculte necondiționat de sfințenia Mea, dar numai el poate decide ce anume i se pare mai sfânt în natura Mea. Dacă singurul lucru care te impresionează pe tine în privința naturii Mele divine este atotputerea voinței Mele (așa cum afirmă gura ta), atunci va trebui să te supui acestei voințe, în caz contrar, vei deveni un rebel în fața justiției Mele supreme.

16. Află însă că nu doar Eu, în calitatea Mea de Dumnezeu, dispun de un liber arbitru (adică de o voință absolut liberă), ci și fiecare spirit creat de Mine după chipul și asemănarea Mea. De aceea, voi puteți face orice doriți. În aceste condiții, nu te pot obliga să asculți de puterea Mea absolută, făcând ceea ce ți-am poruncit să faci, în calitatea Mea de judecător sever. Tu ai libertatea de a te opune acestei voințe, făcând așa cum dorești. Cât despre fructele pe care le vei atrage astfel în viața ta, acestea numai viitorul ți le va putea revela. Așadar, procedează așa cum dorești!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 101 - Cuvintele prostești rostite de Dismas în apărarea sa.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 16.10.2010, 17:33 View PostDownload Post

Capitolul 101
Cuvintele prostești rostite de Dismas în apărarea sa. Prietenii lui se dovedesc cei mai severi critici ai săi.

1. Auzind aceste cuvinte, Dismas se întoarce către Robert Blum și îi spune: „Prietene drag și extrem de nobil, lucrurile se petrec exact așa cum am bănuit! Este imposibil să porți un dialog flexibil cu acest Iisus! Cu cât se închină și se umilește mai mult omul în fața Lui, cu atât mai dificil devine. Practic, nici nu știi cum să îl mai abordezi! Concluzia mea este că unicul lucru care îmi mai rămâne de făcut este să mă îndepărtez de El, încercând să îmi rezolv singur problemele acestei vieți mizerabile, pe care - oricum - nu i-am cerut-o eu lui Dumnezeu! Supus unei coerciții atât de severe, personal nu mai dau doi bani pe o asemenea viață blestemată, trăită numai spre amuzamentul unei insecte divine! Îmi dau seama că neputința mea nu se va putea compara niciodată cu omnipotența divină, dar nici nu pot să-i mulțumesc tiraniei divine pentru o astfel de viață chinuită!

2. Am venit în fața Domnului și am încercat să fiu cât mai supus posibil, sperând în sinea mea să fiu primit la fel ca femeia primitivă. Ce diferență există însă între tratamentul aplicat ei și cel aplicat mie! Pe ea a tratat-o ca pe un înger, iar pe mine m-a condamnat la chinurile eterne, ca pe un blestemat! La urma urmei, cu ce am greșit eu mai mult decât ea? Am iubit viața alături de prostituate, este foarte adevărat, dar ea însăși a fost una dintre ele!! Cine nu își dă seama cât de capricioasă este această Divinitate trebuie că nu are ochii deschiși! Cât timp trăiește pe pământ, omul este sclavul simțurilor sale. Când ajunge însă în această lume, el este privit ca un fel de monstru demn de dispreț! Asta înseamnă viața pentru care ar trebui să-i mulțumesc lui Dumnezeu? Pentru numele diavolului, când i-am cerut eu lui Dumnezeu să îmi dăruiască o viață?! Și care sunt condițiile contractuale prin care am acceptat să devin o ființă independentă?

3. Divinitatea m-a creat exact așa cum sunt, dar mi-a dat apoi porunci imposibil de respectat, căci natura mea nu era constituită în acord cu ele! Iar acum sunt condamnat pe vecie, întru distracția acestui Creator capricios și tiranic, pentru simplul motiv că - datorită naturii mele - nu am reușit să acționez așa cum și-ar fi dorit El... Pe scurt, am ajuns să cred că între Dumnezeu și diavol nu există nici cea mai mică diferență! Cei atotputernici se joacă cu cei neputincioși precum pisica cu șoarecele pe care l-a prins! Exact așa procedează și Divinitatea cu umanitatea pe care a creat-o. Înălțător destin, n-am ce zice! Oricum, nu-mi mai pasă! Fie, accept pedeapsa divină! Unde este acel colț în care trebuie să mă retrag pe vecie, pentru a fi chinuit de insectă? Intenționez să mă retrag acolo, lăsându-mă torturat de o mie de țânțari, dacă va fi cazul, pe care mi-i va trimite «sfântul și dreptul» vostru Iisus! Evident, recunoștința mea față de El va fi nelimitată! După toate aparențele, dreptatea lui Dumnezeu nu înseamnă altceva decât o tiranie capricioasă! Ei bine, cât timp voi mai fi înzestrat cu o gândire liberă, nimeni nu mă va putea împiedica să o critic, încercând să-i deschid astfel ochii! Cu cât mă va chinui mai tare, cu atât mai insistent o voi denunța! Gata, am plecat în colțul rușinii mele, pregătit să încep o lungă viață trăită în blesteme!”

4. Robert: „Prietene, în fața acestui limbaj îmi este imposibil să continui să vorbesc cu tine! Singurul care îți mai poate răspunde acum este Domnul, Cel împotriva căruia ai declanșat un război atât de total! Noi, spiritele grației Sale, nu putem face altceva decât să încercăm să recâștigăm sufletele pierdute, încercând să le atragem din nou - prin iubirea și înțelepciunea divină pe care le revarsă El asupra noastră - în împărăția vieții eterne, conducându-le astfel în fața Lui. Ajunse aici, aceste suflete sunt inundate de lumina Sa pură, care le trezește la această viață eternă, echivalentă inclusiv cu libertatea supremă. - Noi nu suntem însă decât niște spirite slabe, iar dacă sufletele câștigate de noi se dovedesc în final niște demoni imposibil de transformat, atunci nu mai putem face nimic pentru ele, și nici nu ne mai dorim acest lucru. De aceea, te rog să nu mai aștepți vreodată ceva de la mine. Singurul care te va răsplăti în funcție de meritele tale va fi de acum înainte numai Domnul!”

5. După care Robert îi întoarce spatele lui Dismas, îndreptându-se către prietenii acestuia, extrem de mânioși ei înșiși din cauza nerușinării lui Dismas. Rudele acestuia discută aprins, șocate de încăpățânarea sa inflexibilă. Apostolii Domnului sunt și ei plini de amărăciune, în timp ce patriarhii pământului se cutremură de oroare văzând în ce hal a ajuns această progenitură îndepărtată a lor. Cât despre Helena, aceasta de-abia mai reușește să își stăpânească furia și să nu se repeadă asupra acestui «drac împelițat», după cum îl numește ea.

6. Cu ochii în lacrimi, Max Olaf își frânge mâinile și spune: „O, Doamne, o, Doamne! Cum se poate ca pasiunile trupești să transforme un om, altminteri rafinat și bun cunoscător al Scripturii, într-un demon atât de întunecat? Cine ar fi putut crede vreodată acest lucru? Cât de orbit trebuie să fii ca să te prezinți în fața lui Dumnezeu și să continui la infinit cu nimicnicia pe care ți-o dorești?! O, Iisuse, Părinte preasfânt, preabun și preaplin de iubire! Inima mea geme de durere văzând cât de nedemn ești judecat și cât de grosolan ești insultat de acest vierme mizerabil, și asta chiar în fața noastră, copiii Tăi pe care i-ai iertat de păcate prin grația Ta infinită! O, Doamne, Părinte suprem, răzbună-Te pe acest nenorocit! Căci el îți calcă grația blândă în picioarele sale demoniace și îndrăznește să Te sfideze în față!”

7. Mariandl, despre care am mai vorbit mai devreme, își face șapte cruci deasupra frunții, gurii și sânilor, adresându-se în același dialect vienez greu de deslușit (dar pe care noi îl vom traduce în germană) lui Franz (fostul lustragiu), înlemnit el însuși de oroare: „Ai auzit ce a spus porcul acela venit din infern? (Urmează o expresie imposibil de reprodus, din motive de decență)... A mai auzit oare vreun suflet uman decent așa ceva? Eu însămi sunt o mare păcătoasă și sunt perfect conștientă că nu merit altceva mai bun decât iadul, dar simt că mă topesc de iubire în fața Domnului nostru Iisus Hristos, dată fiind bunătatea Lui fără egal. De altfel, dacă aș fi beneficiat de o educație mai bună pe pământ, așa cum a avut parte acest diavol, cu siguranță nu aș fi devenit o păcătoasă atât de mare! Când de gândești însă că acest demon necurat a avut parte de cea mai bună educație posibilă, că a citit de nenumărate ori Scriptura și alte cărți sfinte, făcându-și prietenii să creadă că va ajunge drept în rai! Abia acum și-a revelat el adevărata față, renunțând definitiv la masca pe care a purtat-o atâta vreme! Așteaptă puțin, nerușinatule, și îți vei cunoaște adevărata valoare atunci când vei ajunge în iad! Auzi, ce tupeu! Să vorbești astfel în fața preaiubitului nostru Domn Iisus! Nu cred că a mai îndrăznit vreodată cineva așa ceva!”

8. Franz îi răspunde: „Așa este! Nici chiar cel mai întunecat dintre diavoli nu ar fi îndrăznit să i se adreseze astfel Domnului! Dacă acest nenorocit nu va sfârși prin a ajunge în cazanul cu smoală, înseamnă că până și cel mai josnic demon are dreptul la beatitudine! Mă cunoști bine și știi că nu am dorit niciodată răul cuiva, dar, crede-mă, l-aș putea privi liniștit pe acest nemernic prăjindu-se în iad, fără să simt vreun pic de compasiune!”

9. Un alt prieten al lui Franz ia și el cuvântul: „Ascultă, Franz, ce-ar fi să-i facem noi un serviciu Domnului, prinzându-l pe mitocan și făcându-l fărâme, ca să nu se mai chinuiască singur, făcând de rușine întreaga creație?”

10. Franz: „Dacă Domnul nu are nici o obiecție în această privință, nu va trebui să-mi spui de două ori! Sunt suficient de furios ca să îl fac singur fărâme, cu propriile mele mâini! Dar haide să facem liniște! Se pare că mult iubitul nostru Domn Iisus se pregătește să ia cuvântul, probabil ca să îl trimită pe mitocan drept în iad!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 102 - Dismas începe să se trezească, implorându-i cu sinceritate Domnului grația și compasiunea.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 16.10.2010, 17:36 View PostDownload Post

Capitolul 102
Dismas începe să se trezească, implorându-i cu sinceritate Domnului grația și compasiunea.

1. Auzind aceste comentarii, Dismas se simte șocat, dar spiritul lui începe să se trezească. De aceea, el se întoarce către Mine și îmi spune: „Doamne, îmi dau seama că Tu ești singurul Dumnezeu și Creator al tuturor lucrurilor! Cunoașterea, voința și acțiunile creaturilor Tale au fost de la bun început perfecte, căci ele erau opera Ta. Un Spirit absolut perfect nu ar fi putut crea niciodată ceva imperfect, și deci malefic. Din perspectiva Ta, păcatul nu poate exista, și deci nici păcătosul. Pe de altă parte, Tu l-ai creat pe om astfel încât acesta să-și dorească să se izoleze de Tine, pentru a-și cuceri astfel adevărata independență, urmând calea cunoașterii, dar numai în cadrul ordinii pe care ai creat-o Tu însuți cu atâta înțelepciune, pentru a menține astfel coerența creației. De aceea, dincolo de nenumăratele cunoștințe pe care le acumulează de-a lungul evoluției sale pe calea care duce înapoi către Tine, omului îi este foarte ușor să greșească - din cauza izolării sale de sursa lui divină, adică de Tine - încălcând ordinea pe care i-ai revelat-o Tu și devenind astfel un păcătos în fața Ta. Din fericire, în fața omniprezenței Tale infinite, astfel de încălcări a ordinii divine nu înseamnă nimic.

2. Fiind Creatorul plin de înțelepciune al tuturor oamenilor, Tu înțelegi, Doamne, de ce acționează oamenii așa cum o fac, de cele mai multe ori împotriva voinței lor. Ei sunt mânați parcă de un impuls irezistibil, care îi forțează să nu își găsească nici o clipă odihna până când nu își satisfac aceste dorințe ale lor!

3. Fiind absolut conștient de tot ceea ce se petrece în creația Ta, încă de la începuturile eternității și până în prezent, este evident că Tu nu dorești, Doamne, să judeci faptele mele cu aceeași severitate cu care le-ai condamna dacă aș fi o ființă perfect liberă, adică un al doilea Dumnezeu ca și Tine, deși ele reprezintă incontestabil violări aberante ale ordinii Tale divine. În inima Ta părintească și sfântă, Tu știi foarte bine că păcătosul care ajunge în fața Ta, slab și neputincios în fața puterii Tale nelimitate, a fost, este și va rămâne de-a pururi doar o ființă umană care nu dispune de altă putere decât de cea primită de la Tine, căci Tu ești totul în toate. De aceea, în sine, omul nu poate fi altceva decât ceea ce este: o umbră efemeră a suflului Tău preasfânt!

4. De aceea, Te implor, Doamne, revarsă asupra acestei umbre care stă acum în fața Ta grația și compasiunea Ta! Mă declar sus și tare un mare și nefericit păcătos în fața Ta, dar sper simultan că, dată fiind imensa Ta înțelepciune, bunătate și putere, nu vei considera că păcatele mele cad în întregime în responsabilitatea mea, o, Doamne, Creator și Părinte al întregului univers! Îmi dau acum seama că dacă există într-adevăr un iad, acesta a jucat la rândul lui un anumit rol în influențarea mea!

5. Recunosc de asemenea că toate cuvintele mele anterioare au reprezentat blasfemii în fața Ta, trezind - pe bună dreptate - justa mânie a prietenilor Tăi aici de față. Simt că mă cuprinde însă acum o căință profundă, așa că îți implor, în nimicnicia mea, iertarea și grația!

6. Știu din Scriptură că le-ai spus odată ucenicilor Tăi că în fața lui Dumnezeu, totul este posibil! - De aceea, sper că mai este încă posibil să obțin acum iertarea Ta pentru păcatele mele, lăsându-mă apoi, în grația Ta infinită, să mă hrănesc cu fărâmiturile de la masa prietenilor Tăi!”

7. Eu: „Dragă Dismas, acest discurs îmi este mult mai mult pe plac, spre deosebire de cel anterior, când nu doreai decât să te cerți cu orice preț cu Mine. Mărturisirea și căința ta au închis din nou poarta iadului care se deschisese larg în fața ta. Din partea Mea, toate păcatele îți sunt iertate. După cum vezi însă, la această masă sunt multe spirite la care ai mari datorii! Cum intenționezi să rezolvi această problemă? Căci stă scris: «Nu vei intra în împărăția lui Dumnezeu până când nu îți vei plăti datoriile pe care le ai față de frații tăi, până la ultima centimă». Ei bine, cum intenționezi să rezolvi această chestiune?”

8. Dismas: „O, Doamne, Tu știi foarte bine că mă aflu aici sărac și gol, așa cum nimeni nu s-a prezentat probabil vreodată în fața Ta până acum. În cazul în care creditorii mei s-ar baza în exclusivitate pe solvabilitatea mea, mă tem că ar rămâne cu buzele umflate, căci nu le-aș putea plăti datoriile o întreagă eternitate. Nutresc totuși în inima mea o speranță secretă: «Dacă ar fi voia Ta, o, Doamne, probabil că nu mi-ar fi prea greu să îmi plătesc și aceste datorii, apelând din nou la compasiunea și la grația Ta».

9. Tot ce pot face de unul singur este să le cer tuturor iertare, în fața Ta, mărturisind deschis că am păcătuit grosolan în fața lor, așa cum am făcut de altfel și în fața Ta! Dacă vei accepta însă să îmi acorzi această șansă, Te asigur că voi face toate eforturile pentru a mă recompensa în fața lor.

10. Cele mai mari datorii pe care le am rămân, desigur, cele față de scumpa mea soție și față de bunul meu prieten Max Olaf! De aceea, imediat după cererea adresată Ție pentru iertare, doresc să le adresez și lor cereri similare, asigurându-i cu toată sinceritatea că voi face tot ce îmi va sta în puteri pentru a îndeplini ceea ce îmi vor cere, în numele Tău sfânt. Te implor însă, Doamne, întărește inima mea și dăruiește-le lor înțelepciune, astfel încât să putem îndrepta împreună răul făcut, în conformitate cu voia Ta sfântă!”

11. Eu: „Foarte bine, voi pune un cuvânt pentru tine în fața creditorilor tăi, rugându-i să te ierte. Vom vedea însă ce alte lucruri așteaptă aceștia de la tine. Până atunci, pacea fie cu tine!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 103 - Emma și Olaf îl iartă pe Dismas, debitorul lor. Despre spiritul paulian al lui Dismas. O poruncă divină.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 16.10.2010, 17:41 View PostDownload Post

Capitolul 103
Emma și Olaf îl iartă pe Dismas, debitorul lor. Despre spiritul paulian al lui Dismas. O poruncă divină.

1. Mă întorc așadar către Emma, care acum arată mult mai surâzătoare, și către Max Olaf, și îi întreb: „Ei, ați auzit cuvintele debitorului vostru?” - Cei doi îmi răspund la unison: „Da, Doamne, Părinte preasfânt, le-am auzit perfect, spre marea noastră bucurie!”

2. Eu: „Bun! Cum doriți să procedați în acest caz? Doriți să îl condamnați sau să îl iertați, primindu-l înapoi în inimile voastre?” - Cei doi: „O, Părinte preabun și preaplin de iubire! L-am iertat amândoi încă cu mult timp în urmă și suntem întru totul dispuși să îl primim înapoi în inimile noastre, cu toată iubirea, păstrându-l în ele pentru totdeauna, dacă acest lucru nu se împotrivește cumva voinței Tale preasfinte!”

3. Eu: „Tot ceea ce este corect pentru voi, în numele Meu, este nu doar just în ochii Mei, dar îmi face și o plăcere nemăsurat de mare! De aceea, adevăr vă spun: inima Mea este copleșită de bucurie că acest spirit a putut fi câștigat înapoi, cu atât mai mult cu cât în creație există foarte puține spirite de talia lui. El are un puternic spirit paulian și ar putea deveni o armă extrem de puternică împotriva dușmanilor Mei, luptându-se cu ei cu o fermitate comparabilă cu încăpățânarea cu care s-a războit până acum cu Mine.

4. Nu vi-l pot însă înapoia imediat, căci am o sarcină extraordinară pe care doresc să i-o dau. Dacă o va îndeplini în mod satisfăcător, voi veți fi răsplata lui, iar el vă va aparține întru totul!”

5. Max Olaf: „O, Doamne, dar eu nu-Ți pot fi de nici un folos? Te implor, acordă-mi și mie șansa de a face ceva în numele Tău!”

6. Eu: „Dragul Meu frate! Mai întâi de toate, tu Mi-ai făcut deja un mare serviciu, în al doilea rând, te asigur că vei avea cât de curând ocazia să îmi mai faci un serviciu la fel de important. Cât despre fratele Dismas, aici de față, este absolut necesar pentru actuala lui evoluție să realizeze un act de iubire sinceră față de Mine. De aceea, îl voi trimite acum să prindă o captură de pește în numele Meu, care sper să fie cât mai bogată”.

7. Max Olaf se liniștește, iar Eu Mă întorc către Dismas, spunându-i: „Dragul Meu Dismas! De vreme ce ți-ai schimbat atât de profund inima, punând-o la unison cu ordinea Mea divină și smerindu-te deopotrivă în fața Mea și a celor pe care, nu cu mult timp în urmă, îi mai considerai încă niște ghimpi în coasta orgoliului tău arogant, consider că meriți să fii recompensat cu o mare onoare. În viziunea Mea, orice onoare depinde însă de o faptă nobilă și bună. De aceea, îți cer acum să faci o astfel de faptă și te asigur că foarte multe lucruri depind de succesul tău. Indiferent dacă vei avea sau nu succes, nimeni nu te va trage însă la răspundere, căci singurele merite care contează cu adevărat în fața Mea sunt bunăvoința, bunele intenții și idealul motivat de iubire!

8. Succesul în sine nu trebuie să te preocupe, căci el depinde întotdeauna exclusiv de voința Mea! Chiar și cele mai active și mai curajoase spirite au uneori parte de eșecuri răsunătoare, inclusiv atunci când acționează în numele Meu, lucru pe care îl îngădui cu scopul de a le învăța că nici un spirit din întreaga creație nu poate face vreodată ceva fără ajutorul Meu, fiind nevoit să colaboreze cu Mine de-a pururi. Succesul nu poate fi absolut sigur decât prin această acțiune la unison cu voința Mea, ceea ce nu înseamnă că el nu îi este atribuit apoi spiritului respectiv, ca un merit personal.

9. Dincolo de această lege, trebuie să înțelegi că orice spirit perfect dispune de propria sa putere, extrem de mare și cu ajutorul căreia poate realiza foarte multe lucruri. Pe de altă parte, tot ce realizează el exclusiv în numele său personal nu poate fi considerat drept un merit, căci el nu acționează decât pentru a-și consolida propria casă. Atunci când acționează însă bazându-se pe puterea Mea, el devine un lucrător în casa Mea, iar acțiunea lui poate fi considerată, pe bună dreptate, drept un merit personal (câștigul cuvenit de drept lucrătorului). Cred că ai înțeles din această descriere cum trebuie să acționeze spiritele în această împărăție a vieții eterne, dacă doresc să acumuleze merite personale!

10. Iar acum, îți voi spune ce ai de făcut. Ascultă, deci! Atunci când ai venit la Mine, ai lăsat în spate grupul tău de prieteni. Este vorba de 30 de suflete, 10 femei și 20 de bărbați. Tu le cunoști cel mai bine modul de a gândi și de a fi, căci el nu diferă prea mult de cel pe care îl aveai tu atunci când ai venit la Mine. De aceea, doresc să îți încredințez pe deplin aceste suflete, inclusiv puterea de a le influența așa cum consideri potrivit. Du-te așadar la ele, înarmat cu această putere a Mea, și încearcă să le cucerești în vederea vieții eterne, apoi adu-le la Mine, iar Eu Mă voi ocupa de restul. Dacă te vei întoarce încununat de succes, vei fi înveșmântat instantaneu cu o robă de onoare, care va sta mărturie a acestui succes al tău. Te sfătuiesc totuși să procedezi cu atenție și să abordezi aceste suflete din unghiul corect, căci altfel vei fi nevoit să depui eforturi foarte mari!”

11. Dismas îmi răspunde: „O, Doamne! Veșmântul păcătosului este suficient de onorabil pentru mine, chiar dacă aș avea succes! Ce rost mai are să primesc o robă a succesului? Este evident că dacă voi avea succes, întregul merit îți va aparține Ție, iar dacă nu voi avea succes, acesta va fi un semn evident al incapacității mele de a mă pune la unison cu voința Ta, caz în care oricum nu aș merita nici un veșmânt de onoare! Doamne, voi face tot ce îmi va sta în puteri ca să fiu la înălțimea grației pe care ai revărsat-o asupra mea și am convingerea fermă că voi reuși, dar numai cu ajutorul Tău. Te implor însă, nu răsplăti în nici un fel acest efort mărunt al meu, ci permite-mi doar să Te slăvesc pe Tine cu toată puterea mea, căci Tu și numai Tu vei fi adevăratul autor al potențialului meu succes. Un păcătos nu merită să primească în nici un context vreo distincție de onoare!”

12. Eu: „Hei, hei, dragul Meu Dismas, trebuie să recunosc că ai început deja cu dreptul! Oricine dorește să fie primul în fața Mea trebuie mai întâi să rămână ultimul. Căci cel care își propune să rămână pe ultimul loc, onorându-și mai întâi de toate frații, iubindu-i și acordându-le întâietate, acela va fi întotdeauna primul alături de Mine. În schimb, cine dorește să dobândească viața bazându-se numai pe propriile sale eforturi o va pierde. La fel, cel care își urăște și respinge propria sa viață individuală (bazată pe egoism), căutând în schimb viața Mea (adevărată și eternă), va avea din plin parte de ea. De aceea, haide, du-te și procedează așa cum te-am sfătuit!”

13. După ce se înclină până la pământ în fața Mea și a celorlalți prieteni ai Mei, Dismas se grăbește către grupul foștilor săi tovarăși.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 104 - Dismas și foștii săi prieteni. Încercarea acestora de a-l convinge să renunțe la noua sa cale.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 16.10.2010, 17:53 View PostDownload Post

Capitolul 104
Dismas și foștii săi prieteni. Încercarea acestora de a-l convinge să renunțe la noua sa cale.
Vindecarea încăpățânaților necredincioși prin intermediul foamei.

1. Câteva clipe mai târziu, el se alătură grupului, dar este primit cu răceală. Perfect conștient de acest lucru, Dismas se adresează astfel grupului: „Constat că nu v-ați schimbat deloc în această lume; ați rămas la fel cum erați pe pământ. Și acolo obișnuiați să îi respingeți pe adevărații voștri prieteni; în schimb, nimic nu vă încânta mai tare decât să acceptați laudele dușmanilor voștri cei mai înverșunați, care vă tămâiau cu nerușinare, știindu-vă slăbiciunea. Dacă cineva îndrăznea să vă indice adevărul, îi arătați ușa; în schimb, pe cei care vă periau cu viclenie, la fel cum face vulpea cu puii pe care dorește să îi atragă în capcană, îi primeați cu căldură, considerându-i prietenii voștri cei mai apropiați. Cât timp v-am cântat în strună, m-ați acceptat în rândul vostru, considerându-mă demn de prietenia voastră. Din fericire, m-am îndepărtat însă de voi, după ce mi-am dat seama - prin grația Domnului - cât de deșartă este natura voastră, orientându-mă în direcția adevărului etern și a loialității, și alegând implicit calea luminii și a vieții eterne. Acum, când m-am întors înapoi la voi, încercând să vă aduc pe calea cea dreaptă, îmi oferiți o primire mai rece decât cea mai friguroasă noapte polară care întâmpină noua zi!

2. O, nebuni fără minte! Ce intenții aveți cu viața voastră? Unde v-a condus până acum această orbire? De ce avantaje vă bucurați în această lume? Priviți cum arătați voi, și apoi comparați-vă cu prietenii lui Dumnezeu. Cât de fericiți par ei, și cât de nefericiți arătați voi! Chiar vă doriți sincer acest statut mizerabil, numai de dragul orgoliului vostru prostesc? De ce vă condamnați singuri, atâta vreme cât Dumnezeu însuși dorește ca voi să fiți fericiți?! Deschideți-vă ochii și faceți loc cuvintelor mele în inimile voastre, permițându-i astfel lui Dumnezeu să vă ajute. Cât de ușurat mă simt eu, acum că Dumnezeu m-a ajutat să scap de toată suferința care mă apăsa! Nu credeți că vă doresc același lucru, dovedindu-mă astfel prietenul vostru cel mai bun? Atunci de ce vă întoarceți cu dispreț și mânie fețele de la mine? Citiți în ochii mei dacă vă doresc cu adevărat binele sau nu! Dacă vi se pare că încerc să vă înșel, atunci blestemați-mă în numele lui Dumnezeu! În schimb, dacă descoperiți în privirile mele că sunt un prieten onest, atunci întâmpinați-mă ca atare și îngăduiți-mă să fiu ghidul vostru pe calea care conduce către fericirea cea mai perfectă!”

3. Unul din cei 30 îi răspunde: „Prietene, cândva erai un om inteligent, dar acum ți-au spălat complet creierul! Cine era cel mai bun om de știință pe pământ, dedicându-și întregul timp calculelor și cercetărilor sale? Eu, iar uneori și tu, atunci când mă însoțeai. Și ce am realizat noi cu aceasta? Singura noastră concluzie a fost că, oricât de mari ar fi eforturile omului, el nu poate cunoaște absolut nimic despre natura universului.

4. Prin comparație cu Dumnezeu, noi, oamenii, însemnăm infinit mai puțin decât reprezintă un păduche prin comparație cu puterea unui om. Iar tu dorești ca noi, sărmane infuzoare provenite de pe planeta numită pământ, care nu înseamnă nimic mai mult decât un fir de praf la scara universului, să socializăm cu Dumnezeu, ca și cum i-am putea înțelege natura și am putea discuta cu El de pe picior de egalitate?

5. Sărmane frate, cât de mult ai decăzut! Cum poți să atribui - chiar și în glumă - Divinitatea infinită acelui omuleț numit Iisus, altminteri un om cu totul deosebit, nu spune nimeni... Haide, încearcă să-ți revii și redevine acel căpitan foarte inteligent pe nume Dismas!”

6. Dismas: „Prietene, corpul pe care îl avem aici nu este format din carne și oase, ci dintr-o substanță spiritual-eterică, care ne permite să avem acces la o cu totul altă cunoaștere decât pe pământ. În acest fel, putem deveni conștienți de adevărul tuturor cuvintelor pe care le-a proclamat marele învățător Iisus pe vremea când a trăit pe pământ. Însăși povestea cu viața trăită în lumea de apoi, pe care nu o credeam în fosta noastră viață terestră, s-a adeverit. Iată că ne amintim cu toții de viața pe care am trăit-o pe pământ; mai mult decât atât, constatăm că am ajuns în această lume neschimbați, fiind practic aceiași. În acest caz, de ce ne-am îndoi de celelalte învățături ale marelui învățător al vieții, primul maestru care a deschis ochii oamenilor muritori, la fel cum procedează soarele strălucitor atunci când alungă tenebrele nopții? El a fost primul care le-a vorbit oamenilor despre adevărata lor patrie nepieritoare și despre adevăratul lor Tată ceresc, iar aceste cuvinte nu pot fi considerate altfel decât adevărul cel mai pur, mai presus de părerile oricui altcuiva! Mi se pare corect să pornim de la premisa că El a fost primul care i-a condus pe oameni către adevăratul lor destin, care ni se revelează acum - când am ajuns noi înșine spirite - ca fiind exact așa cum ni s-a descris El! Dacă nu avem încredere în cuvintele Lui, atunci în cine să avem încredere?

7. Mai mult, privește faptele pe care le realizează El, prin propria Sa voință! Orice își dorește El devine instantaneu realitate, și totul se petrece exact așa cum spune El! El nu are nevoie de sfatul nici unuia dintre noi, iar dacă totuși ni-l cere din când în când, face acest lucru numai pentru a ne demonstra o dată în plus cât de puțin înseamnă înțelepciunea omului în fața înțelepciunii Lui infinite și cât de bine ne-ar fi dacă ne-am baza de-a pururi exclusiv pe înțelepciunea Lui, renunțând definitiv la a noastră!

8. Dacă veți pune cap la cap toate aceste informații și îl veți privi pe Iisus în această nouă lumină, încercând să vă raportați la El cu inimile, nu cu mințile voastre, vă veți da pe loc seama că El nu este doar un învățător foarte înțelept al umanității, așa cum nu a mai existat altul, ci este chiar Cel care ni s-a revelat a fi! Nici o minte rațională nu poate crede, pe de o parte, că El deține această înțelepciune infinită și incomparabilă, iar pe de altă parte, că a avut orgoliul prostesc de a se prezenta pe Sine în fața discipolilor Săi ca fiind Dumnezeu cel etern, considerându-se El însuși ca atare și acceptând venerația lor. Chiar Satan însuși a fost nevoit să asculte de El, închinându-se în fața voinței Sale. După umila mea părere, toate acestea nu pot fi interpretate decât într-un singur fel: întreaga lume naturală creată este nevoită să se supună întru totul voinței Lui atotputernice, dacă nu dorește să fie judecată de puterea Cuvântului Lui!

9. De vreme ce poate exista o Ființă care dispune de o înțelepciune atât de desăvârșită, de care nu ascultă doar oamenii, ci și natura moartă, cum vă mai puteți îndoi de faptul că Ea reprezintă Ființa Divină, în pofida asemănării Ei cu forma noastră umană? La fel cum se manifestă plenar prin Iisus, Ea poate înlătura orice îndoială a voastră, trezind în voi adevărul cel mai strălucitor al Ființei Sale supreme. De aceea, lăsați-vă înălțați de această credință! Îngăduiți-mi să vă conduc la Iisus, iar El va ști să vă demonstreze că El este Acela în fața căruia toate puterile cerului și pământului trebuie să se închine până la pământ, pline de devoțiune.

10. Mă cunoașteți cu toții și știți foarte bine că nu sunt eu omul care să accepte orice afirmație gratuită. Mi-am păstrat convingerile mele atât timp cât a fost necesar, dar după ce am primit lumina necesară, în urma unui test foarte dificil, am acceptat integral și fără rezerve tot ce mi-a revelat noua mea viziune legată de Iisus, mai strălucitoare decât soarele. Dacă am ajuns eu însumi, cel mai încăpățânat dintre voi toți, să îl mărturisesc pe Iisus ca fiind una cu Dumnezeu, mi s-ar părea normal ca același lucru să îl faceți și voi, chiar mai ușor decât mi-a fost mie, căci credința voastră în El a fost mai puternică decât a mea, pe vremea când trăiam cu toții în lumea exterioară!”

11. Primul vorbitor: „Prietene, te asigur că cea care te-a forțat să îți schimbi convingerile a fost foamea! În ceea ce ne privește, noi nu suntem încă atât de înfometați! Probabil că atunci când foamea ne va solicita acest lucru, vom prefera și noi să îl considerăm pe acel magician negru una cu Dumnezeu, numai ca să scăpăm de teribila senzație!”

12. Dismas: „Of, polip cretin crescut în noroiul cel mai jegos! Cum m-ar fi putut sili foamea să îl consider pe Iisus drept una cu Dumnezeu? Ați privit cu toții de departe ce s-a întâmplat la acea masă, și nu cred că m-ați văzut băgând ceva în gură până acum. Cum poți afirma în aceste condiții că cea care m-a făcut să mă schimb a fost foamea? Abia acum îmi dau seama că voi aparțineți cu toții diavolului! Da, foamea m-a condus către El, dar nu cea a stomacului, ci cea care m-a făcut să tânjesc după Acela care mi-a dăruit viața pe care o iubeam atât de mult, dar care rămânea un mister de nerezolvat în absența Lui! - Acum, această foame și această sete mi-a fost potolită pentru totdeauna, iar sfinxul a fost în sfârșit cucerit. Și totuși, stomacul meu a rămas la fel de gol ca mai înainte!

13. Văd că îți spui în sinea ta: «Noi nu cunoaștem această foame sfântă a inimii». Această afirmație pune capăt discuției noastre, căci atestă boala incurabilă de care suferiți și care este cauza ei. Așteaptă însă puțin și vei cunoaște o foame așa cum nu ai mai trăit vreodată. Vom vedea atunci ce mai ai de spus”.

14. Purtătorul de cuvânt al grupului: „Da, da, prietene, foamea este totul! Pentru cel înfometat, Dumnezeu este întotdeauna cel care îi dă să mănânce. Cât despre cei cărora nu le este foame, sau - altfel spus - care nu mai au nevoi obiective sau subiective, aceștia sunt foarte puțin interesați de Dumnezeu și de împărăția Lui. Spre exemplu, dacă cineva este cuprins de o letargie generală și cade pradă somnului, pierzându-și complet conștiința senzorială, poți să îi predici până mâine despre morală și despre virtute, căci poți fi sigur că nu va auzi nici măcar un singur cuvânt, dat fiind că simțurile lui sunt prea leneșe, iar spiritul lui prea adormit!

15. Dacă dorești cu adevărat să obții vreun rezultat în ceea ce privește această persoană, va trebui mai întâi să o vindeci de boala de care suferă (de letargie și somnolență), să creezi în sufletul său nevoia vie față de ceea ce dorești să-i oferi, după care poți fi sigur că va primi cu aviditate ceea ce îi dăruiești. Fără această lucrare pregătitoare, nu vei ajunge nicăieri cu pacientul tău. Spune-mi, de pildă, crezi că rasa umană ar fi continuat să se propage dacă Cel care a creat-o nu i-ar fi înzestrat natura (altminteri, destul de amorțită) cu un impuls atât de puternic al procreației, care echivalează cu o senzație aproape insuportabilă de foame?! Ce crezi că ar mai însemna femeia pentru bărbat dacă acestuia i-a lipsi această tendință înnăscută?

16. Din acest exemplu, îți poți da seama cu ușurință că dacă nu dispune de o forță de motivație extrem de puternică, omul nu va arăta nici un interes activ față de un domeniu sau altul.

17. Cam așa se petrec lucrurile și în cazul nostru. Pur și simplu, nu ne interesează ceea ce ai de spus pe tema acestui subiect. Suntem pe jumătate morți și nimic nu ne mai poate bucura în această viață de câine pe care o ducem. De vreme ce viața însăși nu ne atrage, cum crezi că ne-ai putea trezi interesul cu doctrina vieții pe care o predică maestrul tău, Iisus? Mai întâi trezește în noi senzația de foame, sau dacă nu, scutește-ne de prostiile tale! În ceea ce ne privește, Iisus al tău poate fi nu una, ci zece Ființe divine la un loc. De vreme ce nu avem nevoie de El, căci suntem complet lipsiți de sentimente, la fel ca niște pietre, ce mai poate însemna El pentru noi? Dăruiește-ne mai întâi viața, dorința de a aspira către El, și abia apoi judecă-ne în funcție de comportamentul nostru în ceea ce-L privește. Cine știe, s-ar putea chiar să ai o surpriză...”.

18. Acest discurs 1-a pus pe gânduri pe bietul Dismas, care a cam rămas fără inspirație. Din fericire, i-am transmis în inima lui să se folosească de puterea pe care i-am acordat-o pentru a trezi în aceste suflete amorțite și pe jumătate moarte o senzație puternică de foame (pentru început, doar la nivelul stomacului), astfel încât să înceapă să se trezească la viață.

19. Într-adevăr, de îndată ce Dismas aplică această putere în numele Meu, grupul devine subit ceva mai animat. Câțiva dintre membrii săi încep chiar să își frece stomacurile, spunându-i purtătorului lor de cuvânt: „Prietene, întreabă-l dacă nu putem obține ceva de mâncare, în caz contrar, te vom consuma chiar pe tine, cu tot cu piele și păr!”

20. Vorbitorul: „Proștilor, și eu sunt la fel de flămând ca voi. Mă simt de parcă aș fi o vită silită să postească înainte de tăiere! Cum credeți că v-ați putea sătura cu mine? Mai bine vorbiți direct cu Dismas, care tocmai a devenit bun prieten cu acel Iisus, despre care se spune că a hrănit cândva 5000 de persoane cu numai câteva pâini! Poate că i-o fi rămas ceva și pentru noi! De aceea, adresați-vă direct lui!”

21. După aceste cuvinte, întregul grup începe să se roage de Dismas, cerându-i de mâncare.

22. Dar Dismas le răspunde: „Prieteni, îmi cereți ceva ce nu am. La acea masă stă însă Acela care satură întreaga infinitate cu preaplinul Său! Duceți-vă la El, mărturisiți-vă greșelile, smeriți-vă și lăsați inimile voastre să se umple de iubire față de El. În acest fel, puteți fi absolut siguri că veți primi hrana de care aveți nevoie!”

23. Din ce în ce mai înfometați și mai înfuriați, foștii prieteni ai lui Dismas se reped la acesta: „O, tâlharule, dacă ai fost capabil să trezești în noi această foame insațiabilă de îndată ce ne-ai dorit acest lucru, cum se face acum că nu ești în stare să ne-o potolești? De vreme ce ai putut declanșa acest fenomen, cu siguranță îl poți și inversa. Haide, alină-ne foamea și stinge-ne setea! În caz contrar, vai de pielea ta!”

24. Dismas: „Dragii mei prieteni, vă sfătuiesc, pentru binele vostru, să nu o luați razna! Mi-a fost, într-adevăr, foarte ușor să vă dăruiesc această senzație de foame și de sete, pentru simplul motiv că în această lume oricine le poate dărui fraților săi lucrurile de care dispune el însuși. Eu însumi sunt foarte înfometat și cred că aș putea mânca pe loc o sută de boi; de aceea, mi-a fost ușor să împărtășesc acest surplus cu voi. Dacă aș fi sătul, v-aș putea împărtăși și această senzație; din păcate, în această privință sunt la fel de sărac ca și voi. V-am explicat în schimb unde trebuie să mergeți pentru a vă sătura pentru eternitate; de ce nu faceți așa cum v-am învățat? Numai așa vă veți putea potoli foamea, apelând la Acela care hrănește prin voința Lui întreaga creație. Dacă nu se va întâmpla așa cum vă spun, vă puteți întoarce oricând doriți aici și puteți face cu mine orice doriți - dar nu înainte! Dacă nu doriți să ascultați sfatul meu, nici o problemă, dar în acest caz nu mă puteți învinovăți pe mine pentru foamea voastră!”

25. Cei înfometați și însetați i se adresează la fel de răstit lui Dismas: „De fapt, de ce ai venit? Te-am chemat noi? Nu de dorința noastră ai ascultat tu atunci când ai venit la noi, ci de porunca Dumnezeul tău, Iisus. Dacă acesta ți-a dat puterea de a ne lovi cu această senzație de foame și de sete, de ce nu-ți acordă inclusiv puterea de a ne sătura?”

26. Dismas: „Dragii mei prieteni, cine credeți că are puterea de a-i forța mâna lui Dumnezeu? El este singura Ființă omnipotentă și poate face orice dorește. De multe ori, El le trimite oamenilor tot felul de amărăciuni, prin intermediul apostolilor Lui, dar numai cu scopul de a-i atrage că El, pentru a primi întreaga dulceață a vieții direct din mâna Lui. În acest fel, oamenii își dau seama că nu se pot baza pe ajutorul semenilor lor, ci numai pe grația lui Dumnezeu. De aceea, nu așteptați nimic bun de la mine! De vreme ce eu însumi sunt la fel de rău ca și voi, ce lucru bun v-aș putea oferi eu? - Binele nu poate fi oferit decât de Acela care reprezintă El însuși Binele Suprem! De aceea, duceți-vă la El!”

27. Cei înfometați și însetați: „Dacă tot ce derivă de la El este bun, cum se face că noi suntem răi? Nu se spune că ne-a creat pe noi după chipul și asemănarea Lui?”

28. Dismas: „Răutatea noastră nu derivă de la El. La baza ei stă liberul nostru arbitru, care ne face să ne îndepărtăm de El, în speranța că vom deveni noi înșine zei, fără să mai depindem în vreun fel de adevăratul Dumnezeu. Acest lucru nu corespunde însă voinței lui Dumnezeu. De aceea, el le permite acestor zei pretinși să se izbească de tot felul de ziduri, până când încep să își dea seama că nu sunt cine credeau că sunt, ci doar niște simpli oameni, neputincioși și stupizi, atât timp cât nu apelează la El. Nu mai uitați niciodată acest lucru și puteți fi absolut siguri că veți beneficia de grația Lui!”

29. Cei înfometați și însetați: „Ce înțelegi prin «grația Lui»? Prostule, oare nu te-ai dus și tu la El, atunci când te-a mânat de la spate Blum? Și, te-a ajutat în vreun fel? Vedem că îți sticlesc ochii de foame, la fel ca și nouă! În ce fel te-a săturat El? Asta numești tu «grație»?

30. O, caricatură ridicolă a unui apostol, ești demn de milă! Întoarce-te la noi numai când îți vom citi în priviri că ești sătul! Abia atunci vei deveni credibil în ochii noștri. Atât timp cât oricine îți poate citi pe față insatisfacția și dorința neîmplinită, nu vei putea convinge pe nimeni că ești un spirit beatific, care trăiește în preaplin!

31. Haide, Dismas, dispari din ochii noștri. Atât timp cât te vei afla exact în aceeași stare ca și noi, nu vei reuși niciodată să ne convingi de beneficiile credinței în Divinitatea ta. Dacă ne vei aduce însă ceva de mâncat și de băut, vom veni cu tine până la capătul lumii. Simpla ta înțelepciune nu n este de ajuns, căci ea nu poate fi înfulecată. Gândește-te puțin cât ești de nerod: tu le recomanzi altora ceva ce nu cunoști tu însuți! Probabil că lui taică-tău îi plăcea foarte mult carnea de porc, dacă a reușit să aducă pe lume un fiu atât de tembel!!”

32. Dismas: „Prieteni, chiar dacă nu v-am putut demonstra într-o manieră convingătoare fericirea pe care am experimentat-o într-un timp atât de scurt, trebuie să recunoașteți totuși că nu v-am dorit decât binele. Nu cred că există cineva printre voi care să creadă că am acționat într-un mod nedemn sau ipocrit față de voi. De aceea, m-aș fi așteptat la puțină curtoazie din partea voastră, nu la o impolitețe atât de crasă! Am tras eu pe cineva de păr, ca să-l duc forțat către Domnul? V-am rugat să faceți acest lucru, dar numai dacă doriți și dacă sunteți de părere că puteți beneficia în urma acestui demers. Altminteri, nimeni nu vă obligă la nimic. Așadar, nu aveți motive să fiți nepoliticoși și mitocani. Dacă vă este atât de foame și de sete, singurii vinovați sunteți voi, nu eu. Voi sunteți aceia care mi-ați spus mai devreme că mai întâi trebuie să trezesc această senzație de foame în voi, pentru a începe să simțiți ceva. De altfel, nu eu, ci Domnul a fost cel care v-a provocat intensa senzație de foame, prin intermediul cuvântului meu. Cât despre mine, v-am indicat imediat unde vă puteți potoli foamea! Mă întreb de ce nu o faceți? Îmi spuneți mie că sunt un nerod pentru că l-am urmat pe Blum, sub pretext că această călătorie nu mi-a adus nimic bun! Dar eu vă răspund că lucrurile stau exact pe dos: totul s-a schimbat pentru mine în urma acestei călătorii! Deși stomacul meu continuă să fie gol, inima mea este plină de iubire față de Dumnezeu, simțind o sațietate deplină. Este de o mie de ori mai preferabil să îți saturi inima decât o sută de stomacuri (dacă ai avea atâtea!). Cine își satură stomacul în detrimentul inimii, plătește prețul cuvenit, care este foarte mare, căci inima sa moare. - De aceea, faceți cum doriți! Eu nu mai am de gând să joc rolul prostului în fața voastră. Dacă doriți să rămâneți la stadiul de animale, foarte bine! Dacă alegeți în schimb să vă duceți la Domnul, Cărarea Vieții vă stă la dispoziție, așteptându-vă!”

33. Aceste cuvinte îi lasă pe membrii grupului cam ezitanți, neștiind ce să facă.

34. La îndemnul lor, purtătorul de cuvânt al grupului iese din nou în față, spunând: „M-am gândit mult la misiunea lui Dismas pe lângă noi și la discursul pe care ni l-a adresat. Am ajuns la concluzia că are dreptate, într-o oarecare măsură. De aceea, cred că ar trebui să facem ceea ce ne-a povățuit. La urma urmei, oricât de mult am dezbate aici problema, făcând glume pe seama lui, nu cred că vom ajunge vreodată la o concluzie mai bună decât cea pe care ne-a recomandat-o bunul nostru Dismas.

35. De fapt, ce ne împiedică să ne ducem la acel om care pretinde că este însăși Divinitatea, intrând și noi în rândul celorlalți, care trebuie să recunoaștem că arată cu toții foarte fericiți? Nu există decât două posibilități: dacă acel Iisus este într-adevăr Dumnezeu, în pofida neîncrederii noastre, atunci atitudinea noastră de respingere față de El echivalează cu un act de nebunie curată. Pe de altă parte, dacă nu este Cel care pretinde că este, așa cum consideră Dismas și celelalte suflete beatifice din preajma Lui, cu siguranță nu avem nimic de pierdut apropiindu-ne și împrietenindu-ne cu El. De vreme ce celorlalți le este atât de bine alături de El, de ce ne-am crampona noi de actuala stare mizerabilă în care ne aflăm, când nu depinde decât de noi să ne ducem la El și să îi câștigăm prietenia? Chiar dacă nu vom reuși, tot nu vom avea nimic de pierdut, căci ne vom întoarce de unde am plecat. Pe scurt, nu avem decât de câștigat, căci cine nu are nimic de pierdut, așa cum este cazul nostru, nu are cum să piardă ceva, ci cel mult să câștige. De aceea, haideți să mergem împreună la Domnul și Stăpânul acestei case, și vom vedea mai târziu ce va ieși din această conversație cu Hristos. Ce ziceți?”

36. Ceilalți îi răspund la unison: „Ai perfectă dreptate. De fapt, este un simplu joc de copii, care nu ne solicită nici un fel de efort. Doar nu o să ne taie capetele pentru că ne-am dus la El! Pe de altă parte, ni se pare mult mai ușor să trecem acum la acțiune, după discursul tău, decât după cuvintele bombastice și exagerate ale lui Dismas! Nu spunem că Dismas a bătut câmpii, dar un discurs stufos nu are niciodată același efect ca unul sensibil și lucid!”

37. Unul dintre ei a continuat: „Totul ar fi în regulă dacă am avea niște haine ceva mai prezentabile! Îndeosebi sărmanele femei care ne însoțesc arată lamentabil! Trupurile lor indiferente de-abia dacă sunt acoperite cu câteva zdrențe murdare, care atârnă de pe ele! De altfel, nici noi, bărbații, nu arătăm cu mult mai bine. De aceea, cred că ar trebui mai întâi să ne îmbrăcăm cu niște haine mai decente, și abia apoi să mergem la masa festivă. Căci în prezența Domnului am face o impresie mai degrabă nefavorabilă!”

38. Primul vorbitor: „Prietene, acestea sunt hainele de care dispunem la ora actuală, iar altele nu avem! Dacă le este rușine, doamnele pot merge în spatele nostru. În fată o pot lua cei mai prezentabili dintre noi. În acest fel, poate că vom avea o șansă în plus. Oricum, cel mai bine îmbrăcat dintre noi este Dismas, care ne va conduce oricum”.

39. Ceilalți: „Foarte bine, atunci să mergem!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 105 - Calea intelectului și cafea inimii. Dismas îi conduce pe sceptici către Domnul.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 16.10.2010, 22:52 View PostDownload Post

Capitolul 105
Calea intelectului și cafea inimii. Dismas îi conduce pe sceptici către Domnul.

1. Dismas: „În sfârșit, ați ales calea vieții, și bine ați făcut! Dacă vom face așa cum dorește Domnul, nu ne vom mai rătăci niciodată de pe această cale. Calea intelectului este îngustă și abruptă. Intelectul este rece și lipsit de căldură; de aceea, cine urmează exclusiv calea intelectului sfârșește într-o mare de gheață, fiindu-i aproape imposibil să rămână în picioare. În schimb, cel care ascultă sfaturile vii ale inimii sale ajunge rapid la pajiștea cea verde, respectiv la speranță și viață. Aceasta este situația actuală în care ne aflăm noi. Am acceptat cu toții sfatul inimilor noastre, și am convingerea fermă că într-un timp foarte scurt ne va fi infinit mai bine!

2. Gândiți-vă puțin la hățișul de legi pe care l-a creat intelectul nostru cât timp am trăit pe pământ. La ce ne-au folosit toate aceste legi? Prin comparație, gândiți-vă la toate operele mărețe pe care le-au realizat oamenii pe pământ, respectiv la marile opere de artă ale pictorilor, muzicienilor și poeților! Toți acești artiști au fost ucenicii inimilor lor, iar operele lor se înalță cu mult deasupra ochilor orbi ai intelectului, care încearcă apoi să explice marile lucrări artistice inventând o mie de reguli și de legi la care artiștii nici măcar nu au visat!

3. Întrebați-vă dacă legiuitorii pământului au reușit vreodată să creeze ceva atât de frumos, de strălucitor și de viu ca o mare operă de artă. Operele lor sunt întotdeauna uscate și rigide, căci lucrările intelectului ascund un blestem, în timp ce cele ale inimii - oricât de minore ar părea - sunt întotdeauna inestimabile în ochii oricărui om care trăiește cu adevărat. 4. De aceea, vă propun să renunțăm pentru totdeauna la intelect și la lucrările sale, urmând exclusiv calea inimii. În acest fel, putem fi siguri că vom avea parte de o viață infinit mai bună decât cea actuală.

5. După aceste considerente preliminarii, eu cred că ne putem îndrepta cu inima voioasă către Domnul, unde ne vom putea bucura - datorită atitudinii noastre mentale transformate - de întărirea binemeritată a stomacurilor și a inimilor noastre. Așadar, urmați-mă în ordinea pe care ați stabilit-o voi înșivă, sub pretextul lipsei voastre de prezentabilitate!”

6. Ascultând cuvintele adevărate și corecte ale lui Dismas, întregul grup se îndreaptă cu timiditate către Mine. Când toată lumea a ajuns în fața Mea, Dismas se închină până la pământ și spune: „O, Doamne! Eu nu sunt decât un păcătos, și dacă am reușit să duc la bun sfârșit această misiune sfântă, acest lucru s-a datorat exclusiv grației Tale și ajutorului primit de la Tine. Toate cele 30 de suflete m-au urmat, în numele Tău. În continuare, facă-se voia Ta în ceea ce le privește, la fel cum s-a făcut și în cazul Meu! Dar Te implor, nu-mi acorda nici o robă de onoare! Întreaga onoare îți aparține numai Ție, acum și de-a pururi!”

7. Eu: „Dragul Meu Dismas, ți-ai îndeplinit foarte bine misiunea, înălțându-te astfel în numele Meu. De aceea, doresc să-ți acord acum ceea ce ți-am promis. La fel, toți cei pe care i-ai câștigat pentru împărăția Mea își vor primi cuvenita răsplată, fiecare după inima sa”. - Mă întorc apoi către Robert și îi spun: „Robert, du-te și mai adu pâine și vin, precum și o haină mai potrivită pentru fratele Dismas! Cât despre ceilalți 30, va trebui mai întâi să port o discuție cu ei. Așa să fie!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 106 - Discursul purtătorului de cuvânt al grupului, Bruno, și răspunsul Domnului.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 16.10.2010, 22:55 View PostDownload Post

Capitolul 106
Discursul purtătorului de cuvânt al grupului, Bruno, și răspunsul Domnului.
Umilința lui Bruno îi atrage grația Domnului.

1. Purtătorul de cuvânt al grupului alcătuit din 30 de suflete face un pas înainte, se închină în fața Mea și a tuturor celor aflați la masă, după care spune, plin de curaj: „Doamne, Creator, Susținător și Stăpân absolut al întregii Tale creații! Am venit cu toții în fața Ta, care reprezinți totul în toate, complet goi și lipsiți de vreun conținut sufletesc, în căutarea grației și compasiunii Tale! Știm că nu avem dreptul la această grație, căci nu o merităm, întrucât suntem slabi și păcătoși. Știm însă la fel de bine că Tu ești un Dumnezeu preaplin de iubirea cea mai perfectă, care a acceptat chiar să fie bătut în cuie pe cruce numai de dragul mântuirii păcătoșilor la fel ca noi. Tu și numai Tu ești speranța celor slabi, Mântuitorul celor suferinzi, susținătorul celor căzuți. A fost o vreme când ai rostit Tu însuți următoarele cuvinte: «Veniți la Mine, voi, cei care munciți și sunteți împovărați, iar Eu vă voi lua această povară de pe umeri!»

2. Iată, am venit și noi la Tine, cocoșați de povara insuportabilă a vieții. Ia această povară de la noi, în acord cu compasiunea Ta infinită, o, Doamne! Din păcate, nu îți putem oferi în schimbul acestui act de grație decât 30 de suflete păcătoase, care nu își doresc nimic mai mult decât să Te iubească pe Tine mai presus de orice, dar nu îndrăznesc să facă acest lucru. Iubirea sinceră nu ține însă cont de alte argumente, decât de vocea inimii.

3. De aceea, fă cu noi după cum îți va fi voia, Doamne! Nu privi la faptele noastre, care sunt în întregime rele. Privește numai în inimile noastre, care, deși impure, tânjesc totuși după inima Ta părintească, la fel ca iarba uscată după o picătură de rouă!”

4. Eu: „Trebuie să recunosc, dragul Meu Bruno, că cele rostite de tine în numele fraților și surorilor tale sună foarte frumos, adevărat și sincer. Nu este însă mai puțin adevărat că desfrânații și adulterii nu vor intra în împărăția lui Dumnezeu, după cum susțin Scripturile! Cu toții faceți parte din această categorie, și peste toate, ați acționat întotdeauna plini de egoism. Adevărata împărăție a lui Dumnezeu este însă grația Mea, după cum puteți vedea. De aceea, cel mai bine este să vă întrebați cum puteți obține această grație și această compasiune a Mea!”

5. Bruno: „O, Doamne, îngăduie-i unui păcătos nedemn să deschidă gura în fața Ta. Cu siguranță, nu stă în natura Ta să împiedici un păcătos să se căiască și să îți implore iertarea păcatelor sale! Deși Sfânta Scriptură este cât se poate de fermă în privința acestei judecăți extrem de severe, nu am uitat totuși că l-ai acceptat chiar și pe criminalul de pe crucea alăturată în împărăția Ta. Mai mult, nu ai judecat-o și nu ai condamnat-o pe adultera din templu, nici pe Maria Magdalena, și ai acceptat să intri în casa lui Zaharia. De altfel, mulți dintre cei de față au avut acces la preafericire tot prin grația Ta, căci nu erau cu nimic mai buni decât suntem noi acum. O, te implor, nu ne trata nici pe noi cu mai multă severitate!”

6. Eu: „Hm, ai dreptate, dar nici unul dintre cei de față nu a păcătuit atât de greu cum ați făcut-o voi!”

7. Bruno: „O, Doamne, nici păcatul și nici virtutea nu pot părea mari sau mici în fața Ta, căci singura măreție și singurul bine real ești Tu! Prin comparație cu Tine, nimic altceva nu are vreo valoare! O, Doamne, Tu le permiți să trăiască, prin grația Ta, chiar și leilor, tigrilor, hienelor și panterelor, deși cu greu am putea găsi exemple de cruzime mai mari în întregul regat al animalelor! De aceea, Te implorăm, îngăduie-ne și nouă acest lucru, măcar pe măsura acestor animale!”

8. Îi fac un semn lui Robert să aducă pâinea și vinul. Bruno îl privește pe Robert cu uimire, neștiind exact la ce să se aștepte.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 107 - Marea masă celesta a grației. Testarea inimi dușmanului, în căutarea iubirii.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 16.10.2010, 22:58 View PostDownload Post

Capitolul 107
Marea masă celesta a grației. Testarea inimi dușmanului, în căutarea iubirii.

1. Robert pune pe masa din fața Mea pâinea și vinul, după care se înclină și se așează la locul lui. Iau bucata de pâine în mâna Mea și îl întreb pe Bruno dacă știe ce este aceasta.

2. Bruno: „Doamne! Aceasta este pâinea din ceruri, singurul aliment care conferă viața eternă și iertarea păcatelor. Binecuvântat este cel care are parte de ea!”

3. Eu: „Ai răspuns foarte bine! De vreme ce crezi acest lucru, ia și mănâncă din ea oricât de mult vei dori!”

4. Bruno: „O, Doamne! Lângă mine se află 29 de suflete, multe dintre ele chiar mai flămânde decât mine! Te implor, îngăduie-mi să le ofer mai întâi lor din această pâine, fiecăruia în funcție de nevoile sale, și abia la sfârșit să mă satur eu însumi, cu ceea ce va mai rămâne!”

5. Eu: „Fă așa cum îți cere inima!”

6. Mulțumindu-Mi cu lacrimi în ochi pentru pâine, Bruno o împarte celor 29 de suflete, până când nu mai rămâne nimic din ea. Profund mișcate, acestea o consumă pe loc. Unul dintre ele observă însă că Bruno a uitat complet de sine, neoprindu-și nici o bucată de pâine. De aceea, se duce către el și îi spune: „Bine, prietene, dar ai uitat complet de tine, împărțindu-ne nouă tot ce ți-a dat Domnul. Uite, eu nu am apucat încă să îmi mănânc bucata mea. De aceea, ia-o și mănânc-o, căci știu că ești la fel de flămând ca și mine”.

7. Bruno: „Dragul meu prieten, păstrează și mănâncă bucata de pâine pe care ți-am dat-o, în numele Domnului! Fericirea pe care o simt văzând cum vă săturați cu pâinea divină îmi umple inima până la refuz, așa că nu mai simt nevoia să mănânc altceva. De aceea, nu îți face probleme în ceea ce mă privește. Am convingerea fermă că alături de marele Dăruitor, nimeni nu trebuie să își mai facă vreodată probleme în privința senzației de sațietate”.

8. Acest comportament exemplar al lui Bruno aduce lacrimi de fericire în ochii tuturor celor de fată, inclusiv în ai Mei! Căci în întreaga creație nu există imagine mai nobilă și mai emoționantă decât aceea a unui om mort de foame care își ia de la gură pentru a le dărui bucata sa de pâine fraților săi la fel de flămânzi ca și el, uitând complet de sine. Astfel de suflete fac pași uriași către centrul inimii Mele, acolo unde sălășluiește iubirea cea mai pură!

9. Voi, oameni de pe pământ, ar trebui să luați aminte la acest comportament, înscriindu-l cu litere de aur în inimile voastre!

10. Iau apoi vinul, i-l dau lui Bruno și îl întreb dacă știe ce reprezintă el.

11. Profund mișcat, Bruno îmi mulțumește și îmi spune: „O, Doamne, acesta este vinul cel prețios obținut din presa cea sfântă a inimii Tale Părintești și Dumnezeiești! Îndrăznesc să îl iau din mâna Ta divină cu o mare smerenie și recunoștință, iar dacă îmi vei îngădui acest lucru, îl voi împărți pe loc fraților mei însetați”.

12. Eu: „Ti-am spus, fă așa cum îți cere inima ta nobilă, iar Eu nu voi obiecta niciodată. Iată, acest vin îți aparține în întregime. Fă cu el orice dorești”.

13. Bruno îmi mulțumește cu vocea înecată în lacrimi, după care împarte pe loc vinul prietenilor lui. De data aceasta, frații săi refuză însă să bea din vin până când nu o va face el primul. Dar Bruno insistă și îi convinge, așa că toată lumea își bea cupa cu vin până la fund. La fel ca în cazul pâinii, el nu păstrează nici o picătură de vin pentru el, dar inima lui pleznește de fericire văzându-și frații sătui și mulțumiți. Instantaneu, înfățișarea acestora se schimbă în mod miraculos în bine.

14. Eu: „Ei bine, dragul Meu Bruno, spune-Mi, cum ți-au plăcut pâinea și vinul Meu? Te simți mai întărit acum?”

15. Bruno îmi răspunde cu entuziasm: „Doamne, eu nu am decât o singură gură, un singur stomac și o singură inimă, în schimb, alături de mine am 29 de guri, 29 de stomacuri și 29 de inimi. De vreme ce am reușit să satur nu un singur om, ci 29, pe care îi port în inima mea ca și cum ar fi 29 de alter ego-uri ale mele, mă simt cu siguranță mai întărit, ba chiar de 29 de ori mai mult decât dacă aș fi băut și aș fi mâncat de unul singur, căci fericirea de a-mi fi săturat frații și surorile îmi umple inima ca un balsam! De aceea, nu îți pot da decât un singur răspuns la întrebarea Ta: da, pâinea și vinul Tău sacru m-au întărit nespus, făcându-mi un mare bine! Pentru toate acestea, îți mulțumesc, acum și de-a pururi!”

16. Eu: „Dragul Meu prieten Bruno! Ascultă-Mă: pe pământ ai păcătuit mult și grav, dar datorită iubirii tale sincere și altruiste față de frații tăi, multe îți vor fi iertate! Căci în această lume orice suflet care le face bine fraților și surorilor sale este iertat, întrucât a practicat el însuși compasiunea. De aceea, vă iert toate păcatele, deopotrivă ție și fraților și surorilor tale, căci în această lume funcționează principiul: «Unul pentru toți și toți pentru unul!»

17. În lumea terestră există binefăcători ipocriți care se dovedesc plini de compasiune față de fetele tinere și sărace, dar dacă vreo văduvă sau un om bătrân le cere ceva de mâncare, ei scapă rapid de aceștia, ținându-le o predică scurtă și aruncându-le câteva monede. Deși se consideră foarte buni, astfel de binefăcători nu se vor bucura de prea multă compasiune din partea Mea! Căci cel care face fapte de compasiune numai cu scopul de a obține beneficii pentru sine, satisfăcându-și astfel propria plăcere, dar care devine la fel de dur ca o piatră în cazul în care nu reușește să își satisfacă plăcerea respectivă, nu face parte din familia Mea, ci din cea a diavolilor! Da, chiar și diavolii fac fapte bune, dar numai acelora de la care speră să obțină anumite beneficii, în scopul satisfacerii propriei plăceri.

18. Cât despre tine, tu ai dat dovadă de compasiunea cea mai pură și nu am reușit să detectez în inima ta nici cel mai necurat motiv. De aceea, vei primi la rândul tău grația Mea supremă! Înainte de a revărsa însă această grație în mod plenar asupra ta, doresc să te supun unui test al inimii! Dacă vei trece cu bine acest test, grația Mea te va copleși cu totul!

19. Iată, acolo, către asfințit, poți vedea o ușă pe jumătate deschisă. Pătrunde prin ea în încăperea alăturată și îi vei găsi acolo pe dușmanii tăi cei mai înverșunați. Încearcă să-i câștigi de partea Mea și adu-i apoi la Mine, iar în acest fel vei deveni perfect în fața Mea. Căci cel care le face bine doar prietenilor săi nu și-a câștigat nici măcar dreptul de a-Mi spune: «Doamne, nu sunt decât umilul și nedemnul Tău servitor». Iar cine nu poate rosti aceste cuvinte în fața Mea nu este demn de Mine! De aceea, du-te și fă ce ți-am cerut!”

20. Bruno: „O, Doamne, facă-se voia Ta sfântă! Voința Ta este însăși viața mea, mântuirea mea și fericirea mea supremă! O, ce plăcere nemărginită îmi oferă gândul de a acționa în casa Tatălui meu etern și atotputernic! O, dușmani ai mei, sărmanii mei frați care l-ați înțeles greșit pe fratele vostru care se ascundea în inima mea și care vă iubea mai presus de orice, vin la voi în numele Dumnezeului, Domnului și Părintelui meu ceresc, pentru a vă binecuvânta și pentru a vă ajuta, uitând astfel pentru totdeauna orice nedreptate pe care mi-ați provocat-o!

21. O, ce fericire îmi umple inima, care se simte astfel suficient de puternică pentru a se umili în fața celor mai egoiști dușmani ai ei! Abia acum încep să înțeleg intuitiv ce trebuie să fi simțit inima Ta părintească și divină atunci când ai strigat pe cruce, în fața dușmanilor Tăi cei mai crunți: «Iartă-i, Tată, căci nu știu ce fac!» O, ce măreție infinită, de care numai o inimă cu adevărat divină poate fi capabilă!

22. Într-adevăr, este o acțiune înălțătoare și drăguță atunci când un frate își ajută un alt frate, fără să aștepte nimic de la el! Dar nici chiar cerul nu își poate imagina o faptă mai sublimă decât să îi binecuvântezi pe cei care te-au blestemat și să le faci bine celor care te urăsc, te disprețuiesc și te persecută!

23. De aceea, mă voi îndrepta acum către dușmanii mei, căci numai ei mă pot ajuta să îmi transform inima, făcând-o perfectă în fața lui Dumnezeu!” - După aceste cuvinte înălțătoare, care nu pot fi auzite decât rarisim în gura oamenilor, Bruno se grăbește către ușa pe care i-am indicat-o.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 108 - Eroul iubirii este înconjurat de dușmanii săi. Iubirea lui Hristos poate învinge orice obstacol.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 16.10.2010, 23:05 View PostDownload Post

Capitolul 108
Eroul iubirii este înconjurat de dușmanii săi. Iubirea lui Hristos poate învinge orice obstacol.

1. Deși încearcă să intre în camera dușmanilor săi, nu reușește, căci mai mulți dintre aceștia îi blochează calea, stând în pragul ușii și strigându-i cu ură: „Du-te înapoi, ticălosule! Ce legătură avem noi cu tine? Nu te-ai purtat tu cu noi mai rău ca moartea, și nu reprezinți tu principalul obiect al urii și al disprețului nostru? De ce încerci acum să ni te alături în acest iad? Du-te înapoi la diavolii tăi, ființă dezgustătoare ce ești, dacă nu dorești să te călcăm în picioare!”

2. Bruno le răspunde împăciuitor: „Dragii mei prieteni, ce v-am făcut, de mă tratați cu atâta asprime? Am venit acum la voi cu intenția de a ne împăca, oricare ar fi prețul!”

3. Brutele din pragul ușii îi strigă însă: „Tu ești o creatură mizerabilă, un animal cu față umană, așa că nu vei putea face nimic pentru a ne schimba părerea pe care o avem despre tine! Nu dorim nimic altceva de la tine decât să pleci. Simpla ta apariție este suficientă pentru a ne înrăutăți și mai mult starea în iadul în care trăim! De aceea, grăbește-te să pleci, dacă nu dorești să te facem fărâme”.

4. Bruno: „Prefer să mă las crucificat de voi, numai cu condiția să ne împăcăm. Unicul lucru pe care îl aștept de la voi este să nu îmi mai purtați ranchiună de acum înainte!” 5. Brutele: „Chiar crezi că acest lucru ne-ar face vreo plăcere? Dacă te-am crucifica, rușinea noastră ar deveni insuportabilă! Unica răsplată decentă pe care ai merita-o pentru tot ce ne-ai făcut în lumea exterioară ar fi să te trântim la pământ și să te lovim cu picioarele, ca pe un câine jigărit! În rest, nu merită să ne batem capul cu tine! De aceea, grăbește-te să dispari din ochii noștri și nu ne mai tulbura cu prezența ta sinistră”.

6. Bruno: „Mă uimiți, prieteni! Știu că m-ați urât întotdeauna, persecutându-mă în toate felurile care v-au stat în putință! Oricât de mult am încercat să ajung la o înțelegere cu voi, mi-a fost imposibil. Pe vremea când trăiam pe pământ, obișnuiați să mă persecutați pentru simplul motiv că nu mă suportați. În această lume ne-am schimbat însă cu toții foarte mult. Eu însumi nu mai gândesc la fel ca pe pământ și am devenit o persoană cu totul diferită. Este imposibil ca acest miracol să nu se fi petrecut într-o oarecare măsură și cu voi!

7. Mai bine spuneți-mi ce v-am făcut în lumea exterioară, de mă urâți atât de mult? Mă aflu acum într-o poziție care îmi permite să vă recompensez de o mie de ori pentru orice rău pe care vi l-am făcut pe pământ, chiar fără să-mi fi dat seama. Nu vă cer în schimb decât un singur lucru: să mă iertați și să fiți mai prietenoși față de mine. Eu însumi vă ofer prietenia mea! Nu vă cer chiar să mă iubiți, căci îmi dau seama că ar fi prea mult dintr-o dată, știut fiind că sunteți dușmanii mei declarați! Vă rog însă să încetați cu această ostilitate, de vreme ce mă considerați prea insignifiant pentru a mă crucifica!”

8. Brutele: „La ce folosește toată această vorbărie inutilă și tot acest spectacol? Nu ești decât un ticălos, și așa vei rămâne de-a pururi! Ca de obicei, încerci mai întâi să ne câștigi încrederea, dar numai pentru a ne trăda mai târziu, înjunghiindu-ne fără milă pe la spate! Pe vremea când lucrai la bursă, ne-ai prezis întotdeauna numai prăbușiri ale acțiunilor, speriindu-ne de moarte și făcându-ne să ne retragem investițiile, după care te grăbeai să ne cumperi acțiunile la prețuri mici, îmbogățindu-te astfel peste măsură pe spinarea noastră! De aceea, nu mai face acum pe inocentul, bestie, căci te cunoaștem prea bine! Nu cumva ți-au scăzut acțiunile în această lume, de vreme ce ne cauți prietenia cu atâta insistență?”

9. Bruno: „Aha, asta era! O, prieteni, dacă acesta este motivul disprețului vostru față de mine, sper că vom putea regla lucrurile, redevenind prieteni! Vă asigur că ura voastră față de mine este complet lipsită de temei. Gândiți-vă mai întâi de toate că puterea mea de a prezice urcarea sau căderea acțiunilor nu era cu nimic mai mare decât a voastră; în al doilea rând, nu puteți dovedi că eu am fost cel care a cumpărat acțiunile pe care le-ați vândut în pierdere, profitând astfel de pe urma lor. Vedeți cât de fragil este terenul urii voastre față de mine? V-am forțat eu vreodată să cumpărați sau să vindeți vreo acțiune? Cine a fost acela care v-a convins să vă vindeți acțiunile la cel mai mic preț și să cumpărați întotdeauna la prețul cel mai mare, ieșind de fiecare dată în pierdere? Nici eu, și nici altcineva, ci propria voastră lăcomie și prostie, chiar dacă nu sunteți dispuși să recunoașteți acest lucru în sinea voastră, aruncând întreaga anatemă asupra mea! Orice speculație reprezintă un păcat, pentru care este infinit mai ușor să blamezi apoi pe altcineva, de pildă pe un speculator care a avut mai mult noroc decât voi! Prieteni, vă faceți de râs! De ce credeți că am râvnit întotdeauna numai acțiunile voastre? Am cumpărat și am vândut și eu acțiuni, la fel ca și voi! Nu a fost nimic nelalocul lui în acest comportament al meu. Cum de ați ajuns atunci la această ură față de mine? Doar nu am răspândit niciodată zvonuri false și nu am încercat în nici un caz să vă înșel în mod deliberat”.

10. „Bun, îi răspunde una din brute, să spunem că ai acționat așa cum pretinzi. Acest lucru nu reduce cu nimic ura și disprețul nostru față de tine, căci atât timp cât am trăit cu toții în lumea exterioară, ai acționat întotdeauna foarte diferit de ceea ce spuneai. De pildă, dacă spuneai că situația este albă, puteam fi siguri că în realitate era neagră, și invers! Ori de câte ori aveai ceva de spus, situația reală se dovedea a fi exact pe dos. În prostia ta, nici măcar nu ți-ai dat seama că noi inversam întotdeauna predicțiile tale. Ce-i drept, nu ne ieșea întotdeauna pasiența, căci așa funcționează jocul bursei, dar dacă ne-am fi luat după anunțurile tale, am fi ajuns demult în stare de faliment. Exact așa au stat lucrurile, și ele explică inclusiv ura noastră justificată față de tine! Haide, dovedește-ne că am greșit, și ne vom cere chiar iertare, devenind pe loc cei mai buni prieteni ai tăi”.

11. Bruno: „Perfect! Nu voi uita aceste cuvinte. Răspundeți-mi mai întâi la câteva întrebări: mai întâi de toate, m-am dus eu la bursa de valori mai des decât voi? Am fost eu directorul ei, sau măcar un consultant, un broker, un secretar sau un contabil?” Grupul îi răspunde la unison: „Nu, ai fost un simplu speculator, la fel ca și noi”.

12. Bruno: „Aha! A doua întrebare: cine sunt cei cu adevărat inițiați în secretele financiare ale bursei?” Răspuns: „Cei care lucrează în bănci și în casele de schimb valutar”. -”Perfect! A treia întrebare: credeți că speculatorii obișnuiți, așa cum am fost eu și voi, primesc informații reale de la cei cu adevărat inițiați?” Răspuns: „Nu! Nimeni nu poate ști dinainte când se vor prăbuși acțiunile”. - „Așa este! Acum, a patra întrebare: de unde credeți că puteam cunoaște eu adevărul în acest caz?” - Răspuns: „Datorită corupției. Un om corupt până în măduva oaselor va afla întotdeauna informații care rămân secrete în fața oamenilor onești!” „Bun, pasărea se cunoaște după ciripitul ei! Acum aduceți-i la mine pe toți funcționarii băncilor și ai caselor de schimb valutar și întrebați-i dacă mi-au furnizat vreodată informații secrete în schimbul unor sume de bani! Din câte știu eu, voi înșivă ați dat cu o anumită ocazie o mie de guldeni de aur unui astfel de inițiat pentru a vă dezvălui o informație, în urma căreia ați vândut tot ce aveați în mare pierdere, după care ați făcut o tranzacție secretă în străinătate, pierzând astfel încă și mai mulți bani! Spuneți-mi, v-am convins eu să procedați în acest fel? Am fost eu ipocrit față de voi? - Ei, v-am convins?”

13. Mulțimea furibundă păstrează un moment de tăcere, nemaiștiind ce să zică. De aceea, Bruno își continuă pledoaria: „Prieteni, tot eu am fost cel care v-a sfătuit să vă zidiți banii (30.000 de guldeni din aur) în acea pivniță subterană? Când s-a dat legea marțială la Viena, soldații au năvălit în casa voastră și au făcut o percheziție. Și-au dat imediat seama după sunetele goale ale zidului pivniței că acesta ascunde ceva, așa că l-au spart și v-au confiscat averea până la ultima centimă. Tot ipocrizia mea a stat la baza acestei pierderi pe care ați suferit-o? Ce să mai lungim vorba: pierderile voastre financiare s-au datorat întotdeauna propriilor voastre greșeli, pe care le-ați proiectat apoi asupra mea, considerând că fac speculații secrete și că vă trădez pe la spate. Cum aș fi putut face acest lucru, de vreme ce nu v-am deranjat niciodată cu prezența mea, exceptând momentele în care ne întâlneam la bursă? Nu am jucat nici cel mai mic rol în nenorocirea voastră, Dumnezeu mi-e martor! Dacă sunteți în continuare convinși că nefericirea voastră mi s-a datorat mie, demonstrați-mi acest lucru în fața lui Dumnezeu, și vă asigur că voi face tot ce îmi va sta în puteri pentru a vă recompensa de o sută de ori”.

14. După îndelungi deliberări, unul din membrii grupului spune: „Până acum, lucrurile s-au dovedit așa cum le-ai afirmat! Dar dacă nu ai jucat nici un rol în acea dramă a noastră, cum se face că știi atât de bine ce s-a întâmplat atunci? Cum de cunoști aceste lucruri de parcă le-ai fi organizat personal? Probabil că au mai existat și alți ghinioniști în Viena, la fel ca noi. Să înțelegem că le cunoști și lor dramele?”

15. Bruno: „Nu pe toate, dar cunosc destule asemenea întâmplări. Nu erați și voi la curent cu toți cei care erau târâți în fața tribunalului și cu motivele pentru care erau acuzați, fără să fi fost neapărat informatori ai poliției? Cum puteți crede că nu eram la rândul meu informat de tot ceea ce se întâmpla în lumea Bursei, de vreme ce eram atât de interesat de aceasta? Multă lume află atunci când se întâmplă o tragedie, dar nimeni nu îi poate acuza pe acești oameni că au contribuit personal la drama respectivă. Spuneți-mi: de când a devenit informația o ofensă și o crimă?”

16. Grupul recalcitrant păstrează tăcerea. Nimănui nu-i trece prin minte vreo replică. Furia oamenilor începe să se risipească treptat. Din inerție, ei și-ar dori să își păstreze indignarea, dar nu mai au ce face. De aceea, încep să îl privească pe Bruno fără dușmănie, supărați pe ei înșiși că nu mai simt nici un fel de ură sau de dispreț față de acesta.

17. După o vreme, unul dintre ei pășește în față și spune: „Sună stupid, dar nu mai avem ce critici să-ți aducem. Ne-ar fi plăcut să te strivim, dar nu am reușit să găsim nici un argument sensibil pentru a te acuza de ceva! Ai fost întotdeauna mult mai inteligent decât noi, așa că nu te putem prinde cu nimic! Peste toate, mai trebuie să-ți devenim și prieteni! La urma urmei, ce altceva mai dorești de la noi?”

18. Bruno: „Prieteni, vedeți acea mare masă de conferință din camera alăturată, și pe cei adunați la ea, care pun la cale soarta creației infinite?”

19. Vorbitorul anterior: „Nu vedem nici o cameră alăturată, și încă și mai puțin o masă de conferință. Tot ce vedem este această cameră întunecată, în care ai apărut tu însuți, nu știm nici noi de unde! Nici măcar nu ne dăm seama dacă există vreo ieșire din această cameră. De fapt, ce doreai să spui cu întrebarea anterioară, cam lipsită de sens, după părerea mea?”

20. Bruno: „Nu doream decât un singur lucru: să vă conduc pe toți către Domnul Iisus, pentru ca El să vă purifice și să vă dăruiască fericirea eternă. Acesta este scopul pentru care am fost trimis la voi. Urmați-mă cu inima curată la Cel care m-a trimis, iar ochii voștri își vor recăpăta lumina naturală!”

21. Vorbitorul: „Acest lucru se va dovedi destul de dificil, căci mai întâi de toate nu te bucuri încă de încrederea noastră completă, astfel încât să te urmăm orbește, ca și cum ai fi prietenul nostru dintotdeauna, iar în al doilea rând noi aparținem credinței Noului Catolicism, așa că nu îl privim pe evreul Iisus ca pe un zeu, așa cum au procedat cândva grecii cu Hercule al lor și cu ceilalți eroi ai antichității. De aceea, va trebui să găsești un argument mai inteligent, dacă dorești într-adevăr să ne conduci într-un alt loc, ținându-ne de mână ca pe niște copii”.

22. Bruno: „Prieteni, credința romano-catolică este stupidă și superficială în multe privințe, dar așa-zisul vostru Nou Catolicism este încă și mai aberant. Nu vi s-a spus pe vremea când trăiați pe pământ că nu există o viață a sufletului după moarte? Și nu continuați voi să fiți vii, deși v-ați pierdut de mult trupul fizic? Acest argument ar trebui să fie suficient pentru a vă da seama cât adevăr ascunde Noul Catolicism. Mai mult, acesta nu numai că neagă Divinitatea evidentă a lui Hristos, dar potrivit lui Hegel și lui Strauss, contestă orice fel de Divinitate! Cine poate crede sincer în această doctrină, îndeosebi aici, în lumea eternă a spiritelor, de vreme ce a ajuns la concluzii atât de eronate în ceea ce privește continuitatea vieții sufletului!? Cu siguranță, nu puteți crede mai degrabă în această doctrină stupidă decât în viața eternă a sufletului! Dacă principala axiomă a unei credințe se dovedește greșită, este evident că și celelalte aspecte care derivă din ea sunt la fel de eronate. De aceea, renunțați la doctrina Noului Catolicism ca la o prostie oarecare și urmați-mă acolo unde doresc să vă conduc! Vă garantez că dacă veți proceda așa, vă veți bucura în scurt timp de o viață infinit mai bună decât cea pe care o aveți la ora actuală”.

23. Vorbitorul: „Prietene, ai o inteligență diabolică! Este imposibil să nu fim de acord cu tine, indiferent dacă acest lucru ne convine sau nu! Deși nu pot spune că regret sincer că te-am întâmpinat cu atâta asprime ceva mai devreme, te rog totuși să ne ierți! Adu-ți aminte în acest sens că întreaga educație pe care am primit-o pe vremea când trăiam la Viena - din partea bisericii, a oficialilor publici, etc. - era special concepută pentru a adormi spiritul uman, scufundându-l în noaptea cea mai întunecată. În aceste condiții, ar fi fost imposibil să avem acces la o cunoaștere mai elevată. Mai târziu, am ajuns în această lume exact așa cum am părăsit-o pe cealaltă: orbi, surzi și cu sufletele complet amorțite. De aceea, ai răbdare cu noi și condu-ne în numele lui Dumnezeu acolo unde afirmi că putem beneficia de o lumină ceva mai puternică”.

24. Bruno: „Foarte bine. Sper că nu mai trebuie să vă demonstrez că am venit la voi cu inima curată și plină de răbdare. V-am iertat de mult toate greșelile voastre anterioare și am devenit cel mai bun prieten al vostru, în modul cel mai sincer cu putință. De aceea, cred că nu mai există nici un obstacol care să ne împiedice să pornim la drum, de-a lungul singurei căi care poate conduce către libertatea supremă și către viața eternă, deci inclusiv către fericirea cea mai deplină a sufletului! Așadar, luați-vă inima în dinți și urmați-mă cu toată încrederea! Căci întreaga creație se bucură de prezența Celui către care doresc să vă conduc, singurul care vă poate ajuta cu adevărat. La urma urmei, nu m-a trimis degeaba la voi. Sper să mă urmeze cât mai mulți dintre voi, căci toți cei care mă vor urma vor fi ajutați!”

25. Cei din față: „Nu suntem decât vreo 20 care te cunoaștem de la bursă, dar în spatele nostru se află o întreagă mulțime de spirite comune, necunoscute ție. Nu știm dacă acestea vor fi dispuse să te urmeze. De fapt, ne cam îndoim de acest lucru, căci ele se află în bezna cea mai neagră. Dacă dorești, poți încerca să le convingi să vină cu tine. Pe noi nu ne deranjează în nici un fel”.

26. Cei din spate: „Nu suntem nici pe departe atât de proști precum cred distinșii domni din față! De aceea, ne simțim liberi să te urmăm cu încredere, și te asigur că suntem cu miile! Dacă există într-adevăr Cineva care să vă ajute pe voi, cu siguranță nu ne va arăta nici nouă ușa! De aceea, haideți să pornim cu încredere la drum, în numele și întru slava lui Dumnezeu!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 109 - Capacitatea inimii de a simți este sinonima cu vederea spirituala.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 16.10.2010, 23:08 View PostDownload Post

Capitolul 109
Capacitatea inimii de a simți este sinonima cu vederea spirituala.
Mulțimea spiritelor oarbe din cauza pasiunilor lor lumești ajunge în fața Domnului.
Povestea vieții lui Bruno, prezentată pe scurt.

1. Câțiva dintre foștii dușmani ai lui Bruno le răspund: „O, nu vă mai formalizați din cauza noastră. În această lume, orice diferență legată de statutul social a dispărut. Există destul loc pentru toți în spațiul infinit al creației. De aceea, ne puteți însoți fără probleme acolo unde dorește să ne conducă Bruno!”

2. Unul din spate spune: „Iată în sfârșit o afirmație plăcută pentru urechile noastre! În fața lui Dumnezeu, toți suntem egali: prinții și cerșetorii, lupii și mieii. Aici, prințul nu mai are dreptul să se uite de sus la cerșetor, iar lupul nu mai poate pofti la carnea fragedă a mielului. Dacă toți simțim această egalitate între noi, fără să ne considerăm unii mai presus decât ceilalți, la fel vom apărea noi și în fața lui Dumnezeu. Dacă vom învăța să ne ștergem reciproc datoriile pe care le-am notat în registrele noastre, ne vom șterge implicit și datoriile pe care le avem și care sunt înscrise în marea carte a vieții. De aceea, dacă mai aveți ceva împotriva noastră, puneți cruce respectivelor datorii, așa cum am făcut și noi atunci când am ajuns aici”.

3. Vorbitorul din față: „Ați procedat foarte corect! La fel am făcut și noi, astfel încât acum ne considerăm cu toții prieteni, frați și surori! - Dar văd că prietenul Bruno ne face semn cu mâna. De aceea, haide să păstrăm tăcerea și să-l urmăm!”

4. După acest schimb de cuvinte, toată lumea îl urmează cu bucurie pe Bruno.

5. Câteva momente mai târziu, însoțit de marea caravană care îl urmează, Bruno îmi spune: „Doamne, i-am adus pe cei care erau captivi în camera alăturată. Mi-am îndeplinit astfel misiunea. În continuare, facă-se voia Ta sfântă! Deocamdată, toți sunt orbi. De aceea, dăruiește-le Tu, Doamne, lumina ochilor, ca să Te poată vedea așa cum Te vedem noi, cei de față, în toată splendoarea iubirii și bunătății Tale părintești și divine!”

6. Unul din mulțime spune: „Bruno, prietene, am ajuns oare la capătul scurtei noastre călătorii? Cu cine vorbeai adineauri?” Bruno îi răspunde: „Într-adevăr, am ajuns la capătul călătoriei noastre! Cel căruia m-am adresat este însuși Domnul, Iehova Savaot, Dumnezeul nostru, al tuturor, căruia noi îi spunem Iisus! Lui trebuie să îi cereți lumina, așa cum L-am rugat și eu adineauri, în numele vostru, iar El v-o va dărui pe loc, astfel încât îl veți putea vedea!”

7. Un altul spune: „Oare nu cumva ne aflăm în acel antreu imens din care am fost alungați în acea încăpere întunecată de către saxonul Robert Blum, care nu s-a purtat tocmai cu mănuși față de noi, ce-i drept, din cauza nesimțirii noastre care a depășit toate limitele?”

8. Bruno: „Ba da, ne aflăm exact în acel antreu, iar fratele Robert nu este nici el prea departe”. Vorbitorul: „Dacă îmi amintesc bine, înțeleg că Domnul Iisus era și El de față, deși pe vremea aceea nu credeam nici unul în El. Se pare așadar că L-am putut zări o dată. Ce putem face acum pentru a-L vedea din nou?”

9. Bruno: „Motivul pentru care nu-L puteți vedea la ora actuală are legătură cu simțurile voastre dezlănțuite, cărora le-ați căzut pradă. Această senzualitate exacerbată nu permite vederea și înțelegerea spirituală, lucru pe care îl cunosc chiar din propria mea experiență, ținând cont de diferitele etape ale vieții mele spirituale.

10. Pe vremea când eram încă un copil în creștere și locuiam în casa părinților mei din Viena, îmi amintesc că am avut tot felul de viziuni, una mai glorioasă decât alta. De multe ori, după ce îmi rosteam rugăciunile de dimineață și de seara, mi se părea că în jurul meu zboară ființe angelice, care trezeau în mine sentimente atât de extatice încât mă simțeam deja în Paradisul lui Dumnezeu. Tot în acea perioadă am avut nenumărate vise, unul mai sublim decât altul, care mi-au permis chiar să prezic anumite evenimente ce aveau să se petreacă în cercul rudelor noastre. După ce am mai crescut, am părăsit însă casa părinților mei (doi oameni extrem de pioși), aruncându-mă în vârtejul simțurilor și al atracțiilor lumii exterioare. Acesta a fost sfârșitul viziunilor mele celeste. M-am înconjurat de prieteni zănateci, care m-au atras în lumea distracțiilor fără sfârșit, făcându-mă să mă rușinez de modul meu de viață anterior. Am devenit astfel din ce în ce mai hedonist, iar experiențele din copilărie au devenit o amintire tot mai îndepărtată. Abia spre sfârșitul vieții am început să primesc din nou anumite mesaje și avertismente, dar am preferat să nu țin cont de ele decât atunci când a fost prea târziu. Acum înțeleg pe deplin de ce mi-a fost dat să trăiesc acele viziuni și de ce au dispărut ele. În această lume spirituală, vederea interioară depinde exclusiv de capacitatea de a simți a inimii sufletului. Dacă aceasta mai descoperă încă în străfundurile ei o oarecare cunoaștere pură și o anumită voință superioară, ea va învăța mult mai ușor să se descurce în această lume. Dacă se dovedește însă complet amorțită, totul i se va părea amorțit în jur, ca și cum ar fi o inimă moartă într-un peisaj la fel de mort. Pornind de la acest mărunt exemplu, pe care l-am preluat chiar din propria mea viață mizerabilă, vă puteți da cu ușurință seama de ce sunteți cu toții orbi din punct de vedere spiritual. De aceea, întoarceți-vă cu sinceritate inimile către Domnul nostru Iisus Hristos și rugați-L cu ardoare să vă dăruiască lumina spirituală. Numai în acest fel vă veți putea recăpăta vederea!”

11. Întreaga mulțime începe să mediteze la cuvintele lui Bruno, și nu sunt puțini cei care își plasează mâinile pe piept și pe inimă.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Display posts from previous:   
   Board Index -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, Biblioteca Unique - tematică specifică -> Biblioteca - Din seria Spiritual, Spiritual Crestinism
   -> Biblioteca - Creștinism, Jakob Lorber - "Scribul lui Dumnezeu"
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 2 of 9  [ 82 Posts ]
 

Goto page Previous  1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9  Next
Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You can download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !