Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 28.3.2024, 20:36
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
De la iad la rai (Robert Blum) - volumul 2 - Dicteu Divin prin Jakob Lorber


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


Goto page Previous  1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9  Next
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 120 - Veșmintele, din lumea de dincolo. Domnul binecuvântează spiritele.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 16.10.2010, 23:42 View PostDownload Post

Capitolul 120
Veșmintele, din lumea de dincolo. Domnul binecuvântează spiritele. Blum și prietenii lui sunt trimiși să facă ordine în sufragerie. Uimitoarele lor experiențe

1. Cei doi se îndreaptă către Robert, care îi conduce la marele dulap din aur, pe care îl deschide, scoțând din el un mare număr de veșminte celeste. După ce toată lumea se schimbă, întreaga mulțime se transformă, toate spiritele arătând dintr-o dată mult mai armonioase și mai strălucitoare.

2. În împărăția spiritelor există o diferență fundamentală între cei care se orientează către Mine dintr-o pură intuiție interioară, mânați exclusiv de iubirea lor față de Mine, și cei care sunt trimiși la Mine de alții, prin instrucțiunile lor pline de înțelepciune. Primii primesc veșminte noi de la sine, ca și cum s-ar fi transformat singuri, în timp ce ceilalți sunt nevoiți să își scoată vechile haine lumești și să-și pună apoi noile veșminte celeste, primite - cum s-ar spune - din exterior. Am ținut să fac această clarificare pentru ca nimeni să nu se simtă ofensat mai târziu văzând că anumite spirite se trezesc subit îmbrăcate în haine noi, la fel ca un copac care înflorește primăvara, în timp ce altele, precum cele din scena anterioară, sunt nevoite să primească veșminte noi și să se îmbrace cu ele, la fel cum procedau pe pământ.

3. Revenim acum la scena noastră, în care toată lumea este îmbrăcată în haine noi, ca de sărbătoare. Toți Mă slăvesc în inimile lor, deși nu toată lumea este capabilă să înțeleagă plenar imensa grație pe care am revărsat-o asupra lor, în compasiunea Mea nesfârșită. Alții îi privesc pe patriarhi și pe apostoli cu un fel de timiditate plină de devoțiune. Dar Petru le indică tuturor să vină mai întâi la Mine, pentru a primi binecuvântarea promisă, după care vor putea fi conduși mult mai ușor către înțelepciune. Toți reacționează spontan, alergând către Mine pentru a-Mi mulțumi pentru frumoasele haine dăruite și pentru a-Mi cere binecuvântarea.

4. De aceea, îmi ridic brațele deasupra tuturor și le spun: „Primiți binecuvântarea promisă și întăriți-vă astfel iubirea și înțelepciunea încă slabe. Fără această binecuvântare, v-ar fi imposibil să intrați în împărăția Mea celestă! Abia acum, după ce ați primit binecuvântarea Mea părintească, puteți intra în ea. Pe vremea când trăiați pe pământ, priveați adeseori stelele, întrebându-vă: «Ce reprezintă acestea, și ce se ascunde în spatele lunii și al soarelui?» Și fiecare dintre voi dădea un răspuns diferit la aceste întrebări. Acum nu mai contează însă, căci ați transcens definitiv planul terestru, stând fericiți în fața Mea, Dumnezeul, Părintele și Mântuitorul vostru. În noua voastră calitate, de copii perfecți ai Mei, aveți acum dreptul să cunoașteți mărețele și nenumăratele lucrări ale Tatălui vostru ceresc. De aceea, pregătiți-vă, căci abia de acum înainte începe adevărata voastră inițiere în mărețul Meu plan, care a reprezentat o ghicitoare imposibil de rezolvat pe vremea când trăiați în dimensiunea fizică!

5. Această casă, în care ați ajuns în urma căderii voastre, dar care v-a permis să vă înălțați din nou, vă va servi ca sediu general, în care Mă veți putea găsi oricând, ori de câte ori vă veți simți obosiți din cauza marii călătorii pe care vă pregătiți acum să o întreprindeți, și în care vă veți putea odihni.

6. Atunci când experiența vă va permite să acumulați o iubire nemăsurată față de Mine, fiecare dintre voi își va putea construi înlăuntrul ființei sale o locuință personală, în care va putea sălășlui pe vecie, în starea cea mai beatifică cu putință.

7. Pentru a vă putea începe marea călătorie prin împărăția Mea pe deplin fortificați, vom împărtăși mai întâi împreună o masă festivă a vieții. Robert, du-te împreună cu principalii tăi frați și deschideți ușa din mijloc care dă către miazăzi și care vă va conduce într-o nouă încăpere. Veți găsi acolo numeroase scaune și mese. Aranjați-le în ordine și așezați pe mese pâine și vin! Îi voi conduce apoi personal pe acești oaspeți ai noștri în marea încăpere a păcii și a odihnei, pentru ca toți să mănânce și să se regenereze. Haideți, faceți așa cum v-am învățat!”

8. Robert și prietenii săi se îndreaptă către camera indicată, care seamănă cu un salon uriaș de bal, având un număr foarte mare de mese, mai mari și mai mici, distribuite într-o mare dezordine, care corespunde simbolic acelei stări sufletești a unui spirit în care, deși acesta a luat tot felul de hotărâri înțelepte, el nu reușește să și le ordoneze, astfel încât să le poată folosi pentru scopurile sale sublime; altfel spus, acelei stări sufletești în care, datorită lipsei discernământului spiritual, el nu își dă încă seama ce are de făcut mai întâi, apoi în al doilea rând, în al treilea rând, și așa mai departe. De aceea, spiritele mai evoluate (în cazul de față Robert și prietenii săi) trebuie să le-o ia înainte și să așeze mesele în ordine, căci acestea reprezintă fundamentele impulsurilor caritabile. Odată acestea aranjate în ordine, îmi fac Eu însumi apariția, conducându-i pe oaspeți în camera lucrărilor bune, unde aceștia pot primi o grație încă și mai înaltă, beneficiind de ordinea superioară în care au ajuns.

9. Văzând numeroasele mese distribuite în cea mai mare dezordine posibilă, Robert se adresează prietenilor săi: Messenhauser, Becher, Jellinek, Max Olaf, Dismas, Niklas, Bardo și alți câțiva voluntari care li s-au alăturat: „Prieteni, ne va lua ceva timp pentru a face ordine în acest dezastru. Principala problemă de care ar trebui să ne ocupăm este aranjarea meselor si scaunelor pe ordine de mărime, căci unele sunt înalte, iar altele joase, unele sunt înguste, iar altele foarte scurte. De aceea, munca noastră nu va fi deloc ușoară! Ce fel de proprietar mai sunt și eu, de vreme ce nu știu nici măcar ceea ce există în propria mea casă, ca să nu mai vorbim de ordinea în care ar trebui aranjate aceste lucruri?! Mare dezastru! Oare ce putem face?”

10. Messenhauser: „Mda, ciudat! În camera din care tocmai am ieșit aveam cu toții impresia să suntem oameni înțelepți, iar acum ne dăm seama că nu cunoaștem nici măcar tabla înmulțirii! Tot ce trebuie să facem este să aranjăm sistematic aceste mese, bănci și scaune, dar nu știm de ce să ne apucăm mai întâi. Care este cel mai important lucru, ca să începem cu el, apoi care este al doilea ca importanță, al treilea, etc.? Cum să potrivim mesele înalte cu cele scunde, sau pe cele înguste cu cele late?”

11. Becher: „Prieteni, nu îmi doresc nimic altceva mai mult decât să vă ajut, dar nu îmi cereți un plan precis! Căci adevăr vă spun, în această sală imensă mă simt la fel de prost ca atunci când am ieșit pentru prima dată din pântecul mamei mele!” - Jellinek adaugă și el: „Cred că ceea ce avem acum de făcut este mai important decât ne imaginăm noi! Chiar credeți că Domnul ne-ar fi lăsat să facem lucrurile după capul nostru? Eu zic că cel mai bine este să ne întoarcem la El și să îi cerem un plan de acțiune, în caz contrar, riscăm să ne frecăm frunțile o jumătate de eternitate, fără să ajungem la nici o concluzie! Ca să spun așa, aranjarea a o mie de mese și câteva mii de scaune și de bănci reprezintă o problemă care ne depășește. De aceea, haideți să trimitem pe cineva la Domnul, ca să îl întrebe cum trebuie să procedăm!”

12. Robert: „Mă voi duce eu însumi. Tu rămâi și admiră celelalte minuni din acest salon!”

13. După care, Robert se întoarce în camera alăturată, dar rămâne șocat să constate că aceasta este complet goală. Decorul a rămas neschimbat, dar nu se aude nici un sunet. Robert nu vede pe nimeni, și deși deschide alte câteva uși, nu găsește ceea ce caută. Iese chiar în curtea exterioară, dar nici aici nu se mișcă nimic. Dându-și seama că cercetările sale nu îl conduc nicăieri, el se întoarce deprimat la prietenii săi, care nu sunt nici ei într-o dispoziție mai bună.

14. Robert: „Slavă cerului că v-am găsit măcar pe voi! În rest, întreaga casă pare pustie, la fel ca cei doi poli ai pământului! Domnul a dispărut, la fel ca și ceilalți oaspeți ai noștri. Nu i-am găsit nici în camerele alăturate, și nici chiar în grădina exterioară. Un om mai slab de înger ar da probabil în apoplexie! Ei bine, mă întreb ce putem face în aceste condiții?”

15. Jellinek îi răspunde, la fel de uimit: „Asta este! Facă-se voia Domnului! Haideți să încercăm să punem în ordine aceste mese, așa cum ne-om pricepe! După ce vom termina de aranjat mesele și vom așeza pe ele pâinea și vinul, ne vom lămuri probabil dacă am făcut bine sau nu”.

16. Robert îl cheamă la el pe Max Olaf și îi spune: „Frate, știu că pe pământ ai fost deopotrivă marinar, inginer și matematician. De aceea, cred că ești cel mai în măsură să ne indici un sistem după care am putea aranja aceste mese și aceste bănci. Gândește-te bine, căci nu mai avem altceva de făcut decât să ascultăm de porunca Domnului, așa cum ne-a sugerat și fratele Jellinek!”

17. Max Olaf: „Cu siguranță, Dumnezeu nu ne-ar cere niciodată mai mult decât suntem capabili să facem! De aceea, sunt convins că ne vom descurca cu mesele. Vom începe prin a le alătura pe cele mari, de aceeași înălțime, în centru, după care vom așeza alături de ele mese din ce în ce mai mici și mai înguste. Am putea crea astfel un mare dreptunghi din mese de diferite mărimi, sau chiar o cruce, dat fiind că această sarcină pe care am primit-o chiar seamănă cu o cruce pe care o avem de dus. Vom proceda apoi în mod similar și cu băncile și cu scaunele. După ce vom termina de aranjat totul, vom afla dacă Domnul va apărea, însoțit de ceilalți oaspeți, așa cum ne-a promis. Dacă nu va apărea, nu vom avea de ales decât să ieșim afară din casă, căutându-L prin lumea largă. De aceea, haideți să trecem la treabă, în numele lui Dumnezeu!”

18. Toată lumea este de acord, așa că se apucă de lucru. După o bună bucată de timp, mesele, băncile și scaunele încep să capete o structură ordonată, în formă de cruce. În final, Robert deschide mai multe dulapuri, din care scoate pâine și vin. Ca de obicei, pâinea este rotundă, iar vinul este așezat în cupe aurii. Cu ajutorul prietenilor săi, Robert așează pâinea și vinul pe mese.

19. După ce totul este gata, Robert spune: „Doamne, Tu, care ești omniscient, cu siguranță poți vedea că am terminat cu credință sarcina pe care ne-ai desemnat-o. La plecare, ne-ai promis că de îndată ce vom termina, vei veni însoțit de ceilalți oaspeți, pentru ca aceștia să poată prinde puteri, fiind binecuvântați pentru noile lor misiuni celeste! De aceea, Te implor, vino la noi, căci inima noastră este grea și ne lipsește prezența Ta dătătoare de viață!”

20. Ceilalți se roagă și ei la fel ca Robert, dar nu se întâmplă nimic. Fără să-și piardă răbdarea, întregul grup așteaptă cu răbdare o lungă perioadă de timp.

21. Văzând însă că nimeni nu-și face apariția, Robert sfârșește prin a spune: „Foarte ciudat! Oare avem parte de o încercare din partea Domnului, sau ne facem vinovați de vreo greșeală? Să fi fost toată povestea asta un simplu vis? Într-adevăr, foarte ciudat! Oare ce trebuie să facem? Prieteni, haideți să ne punem mințile la contribuție, căci în caz contrar mă tem că întreaga poveste se va sfârși prost!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 121 - Opinii și păreri. Dismas sugerează ca toată lumea să își pună inima în ordine. Recunoștința lui Robert.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 11.5.2011, 20:09 View PostDownload Post

Capitolul 121
Opinii și păreri. Dismas sugerează ca toată lumea să își pună inima în ordine. Recunoștința lui Robert.
Binecuvântarea iubirii față de aproape.

1. Bardo se îndreaptă și el către Robert, căruia îi spune: „Prietene, nu contest că dispariția subită a Domnului împreună cu grupul larg de oaspeți mi se pare un semn de rău augur, dar eu privesc astfel lucrurile: chiar dacă povestea pe care am trăit-o anterior ar fi fost un simplu vis, cert este că suntem cu toții liberi și putem face orice dorim. De aceea, avem libertatea să facem ce este mai bine pentru noi, căci nici o putere străină nu ne mai poate împiedica. Pe de altă parte, dacă ceea ce am experimentat în această lume a fost real și autentic, mai ales revelarea Domnului nostru Iisus Hristos, pe care îl considerăm Dumnezeul nostru suprem, atunci este evident că actuala noastră stare de confuzie nu este altceva decât o încercare menită să ne facă să evoluăm și mai mult. Grația și iubirea Domnului continuă să se reverse asupra noastră în această manieră particulară, cu scopul de a ne ajuta să devenim încă și mai independenți, punându-ne în ordine motivațiile - altfel spus, de a deveni mai solari, mai masculini, ca să mă exprim astfel, mai pe picioarele noastre. De aceea, am convingerea că tot ce avem de făcut este să ne amplificăm și mai mult iubirea noastră față de Domnul Iisus Hristos, așa cum ne-a învățat chiar El atunci când ne-a ridicat și ne-a binecuvântat cu mâna Sa atotputernică de Creator, iar El va apărea în scurt timp în mijlocul nostru, împreună cu dragii noștri frați și cu dragele noastre surori! Acesta este sfatul meu. Dacă altcineva are o idee mai bună, îl rog să iasă în față și să ne-o comunice!”

2. Niklas: „Frate, trebuie să recunosc că ai pus punctul pe i! Lucrurile stau exact așa cum le-ai prezentat tu, și este imposibil să stea altfel! Chiar dacă eu am fost primul care am acceptat revelația lui Bruno, îți recunosc acum superioritatea și admit faptul că ai putea să ne fii lider. Așa este! Iubirea noastră față de Domnul este încă deficitară, motiv pentru care El ne-a pus acum la încercare. Cu siguranță, preafrumoasa Helena se află și acum alături de El, și asta pentru că îl iubește mai presus de orice, nu ca noi! De ce s-a ajuns în această situație? E simplu: pentru că ea a știut de la bun început să îl «lovească» în punctul Său «slab»: inima Lui! În ceea ce ne privește, noi ne-am imaginat, ca niște veritabili negustori ai înțelepciunii, că întreaga împărăție celestă ne aparține deja, și uite-așa, ne-am trezit în actuala conjunctură, ca niște vite lipsite de minte!

3. De aceea, aceasta este soluția: mai multă iubire! Nu îl putem atrage pe Domnul, determinându-L să vină la noi, decât dacă ne vom sacrifica intelectul în favoarea iubirii! Abia atunci vom putea spera că nu ne va mai părăsi niciodată! Dacă vom continua însă să ne imaginăm că, pentru simplul motiv că am îndeplinit o misiune dată de El, noi suntem ambasadorii Lui divini, și nu simplii beneficiari ai grației Sale, la fel ca și ceilalți, cu siguranță vom mai avea parte și de alte experiențe, la fel de bizare ca și aceasta. Părerea mea este că experiențele noastre nu fac decât să reflecte propria noastră stare confuză de spirit. Ce ziceți, nu am dreptate?”

4. Toți îi răspund la unison: „Ai întru totul dreptate! Greșeala este a noastră! Din fericire, Domnul ne cunoaște prostia și se dovedește plin de răbdare cu noi!”

5. Dismas iese la rândul lui în față și spune: „Dragii mei prieteni, îngăduiți-mi să spun și eu două cuvinte. În ceea ce privește răbdarea pentru greșelile noastre, mă tem că ne aflăm pe un teren alunecos. Dacă este adevărat că totul depinde de dobândirea perfecțiunii de către spiritul uman, prin desfășurarea propriei sale puteri, respectiv urmând calea către perfecțiune indicată de Domnul, prin recunoașterea ordinii divine și progresul pe cale, folosindu-se de propria sa putere vitală, - s-ar putea ca răbdarea ce ne este acordată să nu dureze la infinit.

6. La ora actuală, noi suntem înzestrați cu foarte multă putere și avem la dispoziție doctrina divină. Nu depinde decât de noi să ne continuăm activ evoluția, în acord cu ordinea divină pe care am început să o recunoaștem! - Prima lege pe care trebuie să o respectăm este cea a iubirii libere, în acord cu capacitatea inimii noastre. Ar fi o nebunie să încercăm să Îl iubim pe Dumnezeu mai mult decât poate suporta inima noastră, în schimb, ar fi o neglijență criminală să Îl iubim mai puțin decât își dorește inima noastră, căci această lipsă de iubire conduce mai devreme sau mai târziu la statutul de moarte spirituală. Dacă vom reuși să ajungem la măsura justă a iubirii noastre, vom dispune inclusiv de înțelepciunea și de puterea care îi corespund acesteia, cu ajutorul cărora ne vom putea continua calea, acționând la unison cu voința lui Dumnezeu și asumându-ne-o în mod conștient, în calitatea noastră de spirite libere. Indiscutabil, Dumnezeu reprezintă în sine ordinea cea mai înaltă. Dacă dorim să înțelegem însă această ordine, avem datoria mai întâi de toate să ne punem ordine în propria noastră ființă, căci în caz contrar nu vom putea spera niciodată să accedem la adevărata libertate spirituală, cea desăvârșită.

7. Faptul că Domnul ne-a pus să aranjăm în ordine aceste mese și aceste scaune reprezintă o manieră simbolică în care El ne-a indicat ce avem de făcut în continuare în propriul nostru suflet, pentru a deveni cu adevărat demni să ne aflăm în prezența Lui sfântă. Mai departe, nu depinde decât de noi să trecem la fapte, făcând ceea ce așteaptă Domnul de la noi.

8. Dacă ne vom rezolva problemele interioare, renunțând la orice aroganță reziduală, la amintirile noastre referitoare la fostele vicii pe care le-am avut, dar mai presus de orice, dacă vom începe să aplicăm practic principiile bunătății, pe care deocamdată le cunoaștem mai mult teoretic, cu siguranță vom putea avansa pe calea perfecțiunii, așteptând cu răbdare întoarcerea Domnului, așa cum trebuie să procedeze orice spirit perfect, aflat la unison cu ordinea divină. Dacă nu vom face însă decât să ne punem întrebări în legătură cu această întoarcere, considerând-o un fel de scamatorie divină, mă tem că vom rămâne încă foarte departe de țelul nostru!

9. Nu este suficient să facem ceea ce ne-a cerut Domnul, ca niște mașinării vii, ci trebuie să descoperim înlăuntrul ființei noastre impulsurile care ne mână să procedăm astfel, căci numai așa ne vom putea integra în mod conștient în ordinea divină. Aceasta nu are aproape nimic de-a face cu ordinea exterioară a lucrurilor. Adevăratul scop pentru care ne-a trimis Domnul aici nu a fost să aranjăm aceste mobile, ci o atenționare din partea Lui că trebuie să ne punem ordine în cea de-a doua cameră a inimii noastre, aceea a înțelepciunii divine. Dacă altcineva dintre voi are o idee mai bună, să iasă în față și să o spună, în numele Domnului!”

10. Robert: „Sunt de-a dreptul copleșit de înțelepciunea ta. Parcă nu ar fi trecut atât de puțin timp de când respingeai cu vehemență divinitatea lui Hristos, silindu-ne să depunem mari eforturi pentru a te readuce pe calea cea dreaptă. Ne-ai dat multă bătaie de cap, iar acum ne-o iei înainte cu o jumătate de eternitate! Ne-ai revelat adevăruri atât de profunde încât îți mărturisesc că, personal, nu aș fi ajuns să le descopăr nici de acum într-o mie de ani fără ajutorul tău. Frate, ne-ai făcut în acest fel un mare serviciu!

11. Ascultă, această casă mi-a fost dăruită de Domnul pentru totdeauna, dar eu nu cunosc aproape nimic din comorile pe care le conține. Dacă îți dorești însă acest lucru, sunt de acord să ți-o dăruiesc integral! Cuvintele pe care ni le-ai spus au fost atât de sacre încât parcă ar fi ieșit direct din gura lui Dumnezeu. O, un singur cuvânt de acest fel este mai valoros decât o sută de mii de astfel de case! De aceea, te rog, acceptă darul meu! Aceasta este cea mai mare posesiune de care dispun în această lume, excepție făcând iubirea mea față de Domnul și față de voi toți. Frate mult iubit, cât de drag ne-ai devenit în scurt timp tuturor! Cât de îndepărtate par vremurile în care te priveam de sus, cu condescendență... Acum ne depășești cu mult. De aceea, te implor să ne mai ridici nivelul spiritual cu câteva cuvinte!”

12. Dismas: „Dragii mei frați, oare nu ați auzit că o mână spală pe alta? Iubirea voastră frățească m-a purificat, ridicându-mă din prăpastia depravării mele; căci trebuie să vă spun că până nu demult am fost un cetățean al iadului cu drepturi depline. Din fericire, voi ați știut cum să scoateți la lumină partea cea mai bună din mine, și în acest fel m-ați salvat. Vă asigur că voi nu ați suferit decât în mică măsură imensa tulburare pe care am simțit-o eu în această cameră, ca urmare a testului pe care ni l-a dat Domnul, cu scopul de a ne ajuta să ne punem ordine în lumea noastră interioară. De aceea, am simțit nevoia să spun câteva cuvinte, pe care le-am extras din străfundurile ființei mele, iar acestea au avut efectul dorit, Domnul fie lăudat!

13. Acest gest neînsemnat nu mă face însă deloc demn să primesc casa ta, Robert dragă, căci Domnul a construit-o chiar în inima ta. De aceea, chiar dacă am dori amândoi acest lucru, mă tem că acest transfer nu s-ar putea produce în nici un caz. Ascultă-mă: această casă și toate comorile pe care le conține ea corespund întru totul inimii tale. Folosind ca materiale de construcție iubirea ta față de Dumnezeu și față de semenii tăi, Domnul a săvârșit această lucrare minunată. De aceea, dacă aș accepta această casă ca dar de la tine, te-aș deposeda chiar de inima ta, și implicit de viața pe care o ai, căci ea nu reprezintă altceva decât iubirea inimii tale.

14. În schimb, îmi este cât se poate de ușor să trăiesc din punct de vedere spiritual în interiorul casei tale, căci orice om cu adevărat nobil are întotdeauna câțiva prieteni dragi pe care îi acceptă cu drepturi depline în inima sa, neprecupețind nimic de dragul lor și dăruindu-le întotdeauna ce are mai bun. Acest lucru este cu atât mai ușor de realizat în această lume, căci Domnul are grijă să scoată la vedere toate acele lucruri care în lumea terestră rămâneau la stadiul de dorințe active, în împărăția spiritelor, acest univers interior tinde să se exteriorizeze, căpătând o realitate palpabilă, dar asta nu înseamnă că el reprezintă altceva decât în lumea exterioară: o inimă cu toate comorile ei născute din iubire.

15. Așa cum, pe pământ, adevărații copii ai lui Dumnezeu nu își doresc nimic mai mult decât să își dăruiască inima fraților lor, la fel și tu, frate preaiubit, dorești acum să îmi dăruiești mie inima ta, ca un dar neprețuit. Gestul tău este de o noblețe absolută, dar nu poate fi realizat efectiv în această lume spirituală. De altfel, ar fi și inutil, căci atunci când iubirea frățească șterge hotarele între «al meu» și «al tău», orice dispute legate de frontiere și linii de demarcație dispar pentru totdeauna. Nici o altă lege din lume nu ne poate dărui întregul univers așa cum o face iubirea față de semeni, datorită căreia toată lumea le dăruiește celorlalți tot ceea ce posedă. De aceea, în această lume este absolut imposibil ca cineva să trăiască în lipsuri, atât timp cât se bucură de iubirea fraților săi.

16. Noi locuim acum cu toții înlăuntrul tău, la fel cum tu locuiești înlăuntrul nostru. Care dintre noi ar putea spune, în aceste condiții: «Fraților, nu am destul»? Necesitățile tuturor sunt astfel îndeplinite, și cu cât le dăruim mai mult celor din jur, cu atât mai mult primim înapoi, în această lume, inimile noastre sunt precum mările - deși se scurg constant unele în celelalte, nici una nu rămâne vreodată fără apă. De aceea, nu trebuie să îmi dăruiești casa ta, căci mă bucur deja de ea de parcă ar fi a mea. În mod similar, îți pun la dispoziție tot ceea ce am, așa că nu va trebui să îmi ceri vreodată ceva din ceea ce îmi aparține.

17. Dar, hei, ascultă! Aud voci în camera alăturată. Haide să mergem să vedem ce se întâmplă!”

18. Robert: „Îți mulțumesc, dragul meu frate, pentru această prelegere de o rară frumusețe, care mă face să nu-mi mai doresc nimic altceva! Da, aud și eu voci, așa că ar trebui să verificăm ce se petrece. Cât despre tine, iubitul meu frate, mergi alături de mine, căci mi-ai devenit de-a dreptul indispensabil”.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 122 - Victimele războiului pătrund în casă cu forța. Discursul liderului lor. Apelul lui la rugăciune
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 11.5.2011, 20:12 View PostDownload Post

Capitolul 122
Victimele războiului pătrund în casă cu forța. Discursul liderului lor. Apelul lui la rugăciune

1. Toată lumea se îndreaptă către ușa de la intrare, aruncând în treacăt o privire în marea anticameră, în speranța că îl vor vedea pe Domnul și pe oaspeții Săi. Din păcate, nu zăresc pe nimeni! În schimb, un mare număr de spirite năvălesc cu forța în casă, întrebând agresiv cine este stăpânul acestui palat.

2. Robert îi spune lui Dismas: „Frate, iată o surpriză neașteptată! În loc să dăm de Domnul, ne-am trezit pe cap cu această mulțime de barbari, care întreabă cu tupeu cine este stăpânul casei. Întâmplarea face ca acel stăpân să fiu chiar eu! Mă întreb oare ce vor? Or fi și hoți, și criminali printre ei? Mda, se pare că împărăția lui Dumnezeu a mai crescut nițel, îmbogățindu-se cu câteva specimene pe cinste! Privește-le ochii însetați de sânge! Aș pune pariu pe orice că toată această gloată a venit direct din iad! Cum crezi că trebuie să procedăm? Acești indivizi ar fi în stare să ne dea afară din propria noastră casă, chiar și în acest regat celest! Doamne, și par să nu se mai sfârșească! Holul este deja plin, dar atât cât îmi dau seama, privind prin ușa întredeschisă, aceștia sunt doar avangarda! Întreaga grădină de afară este înțesată de lume. Dacă vor continua să năvălească așa, în scurt timp ne vor strivi. Până și nările mele simt mirosul stătut de transpirație al acestei gloate de animale. Așa cum spuneam, iată o surpriză neașteptată! Oare ce trebuie să facem?”

3. Dismas îi răspunde: „Deocamdată nimic! Ei nu ne pot vedea nici pe noi, nici această ușă, așa că nu pot pătrunde în încăperea în care ne aflăm noi. Se pare că sunt niște suflete care abia au pătruns în această lume, din care nu înțeleg nimic încă, venite probabil de pe câmpurile de luptă din Ungaria sau Italia, căci îi aud înjurând și blestemând în ungurește. Propunerea mea este să îi lăsăm să se instaleze confortabil. În acest fel, probabil că se vor mai potoli. Abia apoi ne vom face apariția. În starea lor actuală de furie nu se poate face nimic, așa că nu are rost să bravăm. Până una alta, îți propun să ascultăm ce spun, ca să ne lămurim ce fel de suflete sunt!

4. După cum poți vedea, cei trei lideri de care ascultă sunt cei din față. Orice vor decide aceștia, mulțimea din spate îi va asculta. De aceea, haide să păstrăm tăcerea, și sunt convins că vom auzi lucruri uimitoare! Cel din mijloc se adresează deja mulțimii, cerându-i să facă liniște. Probabil că urmează să le țină un discurs, care va fi de maxim interes inclusiv pentru noi. Să fim așadar atenți! Mulțimea se liniștește deja. Văd că acum își drege glasul... Gata, a început să vorbească!”

5. Liderul noilor sosiți se adresează astfel mulțimii: „Dragii mei tovarăși de arme! Am murit cu toții pe câmpul de luptă, unde am fost măcelăriți ca vitele într-un abator! Și ce am realizat în acest fel? Ne-am luptat cu toții pentru libertate și am căzut în acest infern! Am luptat ca niște eroi, fără să ne temem de moarte, fără să credem în lumea de apoi și luând în râs așa-zisele Evanghelii, iar acum ne-am trezit în iadul cel mai deplin, care nu este în nici un caz un vis. În semn de recunoștință pentru faptele noastre eroice, cine știe ce diavol ne-a permis să descoperim acest palat, conducându-ne către el. Acum suntem cu toții înghesuiți în interiorul lui, ca sardelele dintr-o conservă. Suntem înconjurați de întuneric din toate părțile, ca și cum ne-am afla într-o peșteră, și nu vedem nici o luminiță la capătul tunelului. Casa pare complet părăsită, așa că o putem considera răsplata binemeritată pentru eforturile noastre!

6. O, dacă am avea posibilitatea să le comunicăm sărmanilor noștri camarazi din lumea exterioară ce fel de răsplată îi așteaptă în această lume! Cu siguranță, nici unul dintre ei nu s-ar mai hazarda vreodată să pășească pe «câmpul de onoare», în această lume nu am găsit nimic bun până acum. În schimb, avem parte de toate relele imaginabile: foame, sete, frig și căldură excesivă, toate la un loc. Durerea ne macină din interior, ca un vierme intestinal, iar ochii noștri nu percep nici un fel de lumină. O, frumoasă răsplată pentru toate suferințele și privațiunile la care ne-am supus în lumea exterioară, îndeosebi pe «câmpul de onoare»!

7. Așadar, aceasta este soarta care îl așteaptă pe mândrul combatant al pământului: să fie mâncat de viu și aruncat în bezna cea mai deplină, disperat și doar pe jumătate conștient! O, viață blestemată! Ce mai înseamnă astăzi să fii erou? Dar ce putem face? Părerea mea este că am blestemat destul. Ce-ar fi să mai schimbăm placa și să încercăm să ne rugăm? Poate că o rugăciune nu ne-ar strica. Știe cineva pe de rost vreo rugăciune, oricare ar fi ea?”

8. Un individ din mulțime spune: „Domnule căpitan, știu eu una, pe care am învățat-o de la Kossut!” - Comandatul: „Asta ne-ar mai lipsi, boule! Kossut și-a pierdut viața, deși s-a rugat, așa că la ce ne-ar folosi nouă rugăciunea lui? Mai știe cineva o altă rugăciune?”

9. Un italian îi răspunde: „Signore Generale! Eu știu o rugăciune foarte frumoasă di santa Maria, și încă una de lo santo Giuseppe!”

10. Comandantul: „Tacă-ți fleanca, italian prost! Numai de prostiile tale nu am avea nevoie în această lume! Să vină cineva cu o rugăciune mai sensibilă! Pentru numele lui Dumnezeu, chiar nu știe nimeni dintre voi rugăciunea care începe cu: «Tatăl nostru carele ești în ceruri»?” - Unul dintre soldați face un pas în față și spune (într-un dialect puternic, pe care noi nu-l vom reproduce aici): „Domnule general, când eram copil, mama m-a învățat Rugăciunea Domnului. Este absolut minunată, simplă, dar de o mare frumusețe! Nu mi-o mai amintesc în întregime, dar o voi spune atât cât mi-o amintesc!” - Generalul: „Haide, dă-i drumul. Lăsați-l să se roage, oricât de mult dorește!”

11. Soldatul începe să conducă grupul de rugăciune, spunând: „Repetați după mine: «Tatăl nostru carele ești în ceruri!» - Stați așa! Oare ce urmează? - A da! «Sfințească-se numele Tău! Facă-se voia ta, precum în cer, așa și pe pământ!» - Și, mai departe? - îmi pare rău, domnule general, că mă descurc atât de prost! Dar aveți răbdare, sunt sigur că îmi voi aminti până la urmă. Aha! Mi-am amintit! «Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne nouă astăzi... Și nu ne conduce pe noi în ispită!»„

12. Altul îl completează: „Hei, ai uitat ceva: «Iartă-ne nouă greșelile noastre, precum și noi le iertăm celor care au greșit față de noi!»„ - Primul soldat: „Te rog să continui! Eu nu mi-o amintesc prea bine”. Al doilea soldat: „Urmează apoi: «Și nu ne conduce pe noi în ispită, și ne izbăvește de ticăloși, căci nimic nu este mai rău decât aceștia! Amin!»„ - Primul soldat: „Hei, nu era așa! Finalul suna astfel: «Și ne izbăvește de cel rău și viclean! Amin!» Oricum, înțeleg perfect ce-ai vrut să spui: știu că te-ai referit la mine, dar nici tu nu ești cu ceva mai bun, deși te crezi atât de deștept! Părerea mea este că adevăratul ticălos ești tu! În sfârșit, ți-am spus ce cred despre tine!”

13. Generalul le taie vorba din gură: „Terminați cu sfada! Suntem și-așa suficient de nefericiți, din cauza unei puteri mai presus decât noi, pe care nu o putem învinge! Ce rost are să ne înrăutățim singuri situația, acuzându-ne reciproc? De altfel, la ce mai folosește o rugăciune, dacă nu ți-o amintești decât pe jumătate? Să iasă în față cineva care își amintește integral rugăciunea! Dacă nu o știe nimeni perfect, mai bine să nu ne rugăm!”

14. O femeie iese în față și spune: „Mister general, știu eu această rugăciune, dar nu cunosc prea bine germana. De aceea, aș prefera să o spun în engleză sau în franceză!”

15. Generalul: „Stimată doamnă, când o faci în particular, roagă-te și în chineză, dacă dorești, dar majoritatea celor de față nu cunosc decât germana, așa că nu se pot ruga decât în această limbă! Întreb din nou: este cineva capabil să spună integral Rugăciunea Domnului într-o limbă germană corectă? Dacă da, să iasă în față și să o facă!”

16. În sfârșit, un pastor iese în fața grupului și spune: „Domnule general, dacă nimeni nu are nici o obiecție în fața faptului că sunt luteran, aș putea rosti eu rugăciunea!” - Generalul: „În ceea ce mă privește, nu-mi pasă dacă ești luteran, catolic sau turc. Din păcate, marea majoritate a celor de față sunt catolici, așa că s-ar putea simți ofensați dacă ar fi nevoiți să se roage repetând cuvintele unui luteran. De aceea, mă văd nevoit să declin oferta ta, la care nu voi apela decât în cazul în care nu voi găsi nici un romano-catolic capabil să rostească această rugăciune. Până atunci, nu te îndepărta prea mult de mine”.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 123 - Un călugăr dorește să țină o slujbă divină - dar pentru bani! Generalul face spume, criticând cu asprime
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 11.5.2011, 20:15 View PostDownload Post

Capitolul 123
Un călugăr dorește să țină o slujbă divină - dar pentru bani! Generalul face spume, criticând cu asprime biserica romano-catolică.
Robert simte dorința de a-i ajuta pe oameni. Sosirea Domnului.

1. Generalul continuă astfel: „Chiar nu există nici un credincios din rândurile confesiunii romano-catolice în toată această companie mizerabilă, capabil să rostească de la un cap la altul Rugăciunea Domnului, într-o germană fluentă?”

2. Un călugăr înveșmântat în roba sa neagră iese în față și spune: „Domnule general, eu cunosc foarte bine această rugăciune, dar mă tem că ea nu ne va fi de nici un folos, căci am murit cu toții nespovediți și neîmpărtășiți, și nu ne-am confesat în fața preotului, așa că la ora actuală ne aflăm în afara stării de grație! Ne-am putea ruga până mâine, dar acest lucru ar însemna vanitate pură, căci Dumnezeu ne-a condamnat deja pentru vecie! Va trebui să așteptăm în această stare Judecata de Apoi, după care o trâmbiță teribilă ne va chema înapoi în trupurile noastre, pe care le vom îmbrăca din nou, apărând în ele în fața inexorabilului scaun al judecății lui Dumnezeu, pentru a primi astfel în mod oficial condamnarea eternă, fiind aruncați în focul teribil al iadului!

3. Nu cunosc decât o singură cale prin care am mai putea fi încă mântuiți, iar aceasta este Sfânta Misă, singura care este pe placul lui Dumnezeu. Deși nu am Biblia și celelalte instrumente necesare la mine, contra unei mici taxe din partea acestor credincioși cred că aș putea să țin o slujbă așa cum mi-o amintesc, fapt care ne-ar putea mântui pe toți. Căci numai sfânta Misă ne mai poate salva la ora actuală. Celelalte rugăciuni sunt complet inutile!”

4. Generalul: „Tacă-ți fleanca, tâlhar fără inimă! Dacă afirmi cu tupeu că singura cale de mântuire este Misa, dar nu ești de acord să ții această slujbă decât contra unei sume de bani - deși știi foarte bine că am ajuns cu toții în această lume fără nici o lețcaie -, înseamnă că ești mai rău decât toți criminalii, hoții, desfrânații și adulterii de pe pământ, luați la un loc! Ai rămas și în această lume ceea ce erai pe pământ: un fariseu care face comerț cu Dumnezeu! Piei din ochii mei și citește-ți în altă parte prostiile latinești, iar pe noi scutește-ne pe viitor de prezența ta funestă! Căci noi suntem în marea noastră majoritate germani și slavi, așa că nu știm să ne rugăm decât în germană sau în slavonă. Hai, stânga-mprejur! Marș înainte!”

5. Călugărul bate în retragere, neîndrăznind să încalce porunca superiorului său. Cât despre general, aceste face acum apel la slavi, întrebându-i dacă printre ei există cineva care cunoaște Rugăciunea Domnului.

6. Imediat, un polonez iese în fată și spune: „Generale, eu o cunosc perfect, în cinci limbi!” - Generalul: „Foarte bine. Atunci, spune-o mai întâi în germană, iar apoi în slavonă, dar cu voce tare și cât mai limpede”.

7. Polonezul rostește rugăciunea așa cum i s-a spus, iar grupul o repetă la unison. Numai călugărul și alți câțiva ca el refuză să ia parte la rugăciunea colectivă, supărați că generalul i-a împiedicat să își țină slujba în limba latină. Cei din preajmă remarcă însă atitudinea lor plină de dispreț, precum și faptul că atunci când grupul mare rostește cuvintele: „Vină împărăția Ta”, călugărul completează: „Nu o să ajungeți în nici o împărăție! O să ajungeți cu toții în iad!” Șocați de atâta nesimțire, ei îi înșfacă pe „sfinții” slujitori ai lui Dumnezeu și îi duc pe toți în fața generalului, ca să le facă raport.

8. Furios la rândul lui pe „slujitorii Domnului”, generalul încearcă totuși să calmeze spiritele, spunându-le celorlalți: ,Hei, liniștiți-vă! Știm cu toții ce făceau pe pământ acești clerici ipocriți, cu rare excepții: orice, numai ce spuneau nu! De aceea, nu trebuie să vă surprindă dacă până și un porc s-ar dovedi în cocina sa un creștin mai bun decât un astfel de cleric! - La urma urmei, cine au fost cei care l-au crucificat pe Iisus? Preoții! Ca să nu-și iasă din mână, au inventat Misa, care nu înseamnă altceva decât o repetiție rituală a adevăratei crucificări a lui Iisus. De aceea, este evident la ce ne putem aștepta din partea lor. Dacă cineva judecă un altul, înseamnă fie că este mai puternic decât cel pe care îl judecă, fie că și-a arogat singur această putere, acționând ca un domn arogant asupra celui pe care își imaginează că îl judecă. Și totuși, clericii îl judecă zilnic pe Hristos, înviindu-L din morți numai pentru a-L ucide din nou, căci nu ar ști niciodată ce să facă cu un Hristos veșnic viu! În acest fel, ei își arogă dreptul de a fi mai presus decât Dumnezeu! Cine ar putea nega faptul că așa stau lucrurile în «singura» biserică apostolică și capabilă să conducă la beatificare, respectiv biserica romano-catolică? Dacă această gloată infernală de magicieni negri își arogă dreptul de a-L condamna la moarte pe însuși Dumnezeu, de ce ne-ar mai mira faptul că ne-au condamnat și pe noi la chinurile iadului?!

9. În timpul vieții mele terestre, am studiat istoria și am descoperit faptul că în culisele tuturor marilor războaie și revoluții ale umanității, care au provocat atâta vărsare de sânge, s-a aflat întotdeauna preoțimea, alături de politicieni! Cine i-a instigat pe oameni să iasă în stradă sau să meargă la luptă? Preoții!

10. Ultima revoluție a început în Elveția și s-a răspândit apoi în toate direcțiile. De aceea, s-au făcut mari presiuni asupra papei să răzbune această «oroare» la modul global, în întreaga Europă, căci elvețienii au avut tupeul să devalizeze depozitele burdușite cu provizii și pivnițele pline cu vinuri vechi ale preoților, pe care slujitorii lui Dumnezeu nu doreau cu nici un chip să le împartă cu prostimea, în numele iubirii creștine față de aproape! De aceea, această oroare i-a măcinat atât de tare încât au început să-i agite pe oameni, întărâtându-i unii împotriva celorlalți, astfel încât să aducă blestemul asupra întregului pământ. Trebuie să recunoaștem că au reușit de minune, deși în acest fel și-au făcut singuri o rană pe care nici o plantă terestră nu o va mai putea vindeca vreodată! Cred că ați înțeles ce vreau să spun! De aceea, nu vă pierdeți cumpătul, chiar dacă acești sataniști vă vor condamna de o mie de ori la chinurile iadului!

11. Dacă dorești să cunoști pe cineva, tot ce trebuie să faci este să îi privești acțiunile, căci omul se cunoaște după faptele sale. Se spune că nu este bine să legi prietenie cu măcelarii și cu ucigașii de oameni. Mă întreb în aceste condiții cât de bine poate fi să legi prietenie cu ucigașii lui Dumnezeu?

12. Istoria, îndeosebi cea a Spaniei, atestă cât de barbar s-au comportat slujitorii lui Dumnezeu cu mieii pe care îi aveau în grijă. De aceea, lăsați-i pe acești oameni în negru, cu trupul, sufletul și spiritul la fel de negre, să plece și să blesteme oricât de mult vor dori! Cât despre noi, ceilalți, de acum înainte vom acționa ca niște frați adevărați, ajutându-ne și sfătuindu-ne reciproc atât cât vom putea!

13. Părerea mea este că dacă există într-adevăr un Dumnezeu, lucru pe care mi-ar fi greu să-l contest, văzând că există viață după moarte, și dacă judecăm lucrurile ținând cont de înțeleaptă Lui creație, El trebuie să fie mai bun decât așa-zișii Lui slujitori, așa cum ne-a demonstrat El însuși atunci când s-a întrupat pe pământ în persoana lui Iisus Hristos, cel care a expus adevărata față a preoțimii vremii Sale! De aceea, suntem îndrituiți să sperăm că judecarea noastră de către El va fi mai bună decât cea pe care a proferat-o această gloată sinistră de clerici!”

14. Întreaga mulțime răspunde cu ovații acestui discurs critic al generalului la adresa castei preoțești. Cât despre preoți, aceștia își strâmbă iritați fețele, în timp ce fostul călugăr, incapabil să își mai controleze furia dezlănțuită, începe să invoce deschis iadul, invitându-l să îi înghită pe acești profanatori odioși. Dar mulțimea nu mai este dispusă să îi suporte aberațiile, așa că îl prinde de ceafă și îl aruncă afară din casa, unde rămâne o vreme la pământ, leșinat.

15. În acest timp, aflat în continuare în pragul ușii care duce în cea de-a doua încăpere, Robert îi spune lui Dismas: „Mi-a plăcut enorm discursul și atitudinea generalului, mai puțin ieșirea lui foarte aspră împotriva clericilor! Mi-aș dori foarte mult să îi pot ajuta cu ceva pe acești oameni!”

16. Dismas îi răspunde: „Ai puțintică răbdare, prietene, căci lucrurile se vor rezolva de la sine. Avem cu toții nevoie de Domnul, dar intuiesc că venirea Lui este foarte aproape! Privește pe fereastră: a sosit deja, împreună cu ceilalți oaspeți, pe care îi cunoaștem deja! Haide să ne grăbim să le ieșim în întâmpinare! O, da, El este... El este!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 124 - Exuberanța lui Robert. Domnul este îngrijorat de soarta călugărului
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 11.5.2011, 20:17 View PostDownload Post

Capitolul 124
Exuberanța lui Robert. Domnul este îngrijorat de soarta călugărului. Stăpânul casei, Robert, obține ajutorul Helenei. Nunta celestă.

1. Toți cei opt bărbați se grăbesc așadar să îi iasă în întâmpinare Domnului. Mă găsesc într-adevăr, preocupat de soarta călugărului leșinat, care își revine încet, fără să Mă recunoască, evident.

2. Cu lacrimi în ochi, Robert Mi se adresează astfel: „O, Doamne, Părinte preasfânt și preaiubit! Unde ai fost în tot acest timp, de nu Te-am putut găsi, deși Te-am căutat pretutindeni? O, cât de tristă și de goală ni s-a părut această casă atunci când nu Te-am mai putut găsi nicăieri în ea! Și cât de greu ne-a fost să aranjăm în ordine mesele! Pe scurt, situația ni s-a părut de-a dreptul insuportabilă fără Tine. Dar acum, că Te-ai întors la noi, pe proprietatea Ta, totul ni se pare din nou o desfătare! Simt că îmi ies din minți de fericire, deși cea căreia îi vine să danseze este inima mea, nu picioarele mele! Cât de adevărate sunt cuvintele pe care le-ai rostit cândva: «Fără Mine nu puteți face nimic!» Eu aș merge chiar mai departe, spunând: «Fără Tine, Tată preaiubit, nu există nimic, nicăieri! Tot ce rămâne este un mare gol și o tristețe imposibil de depășit!» O, Tată, sper că nu mai intenționezi să ne părăsești vreodată în viitor...".

3. Eu: „Nu te-am părăsit nici cu această ocazie, poți fi convins de acest lucru! Nu am făcut altceva decât să-i însoțesc pe oaspeții tăi, respectiv pe copiii Mei, într-o plimbare Prin grădină, în timpul căreia le-am arătat diferite plantații așa cum nu au văzut vreodată pe pământ și care le-au produs o mare desfătare. În tot acest timp, voi ați făcut o treabă foarte bună, aranjând de minune mesele din sufragerie, fapt care Mi-a făcut o mare plăcere. Ce contează dacă nu M-ați putut vedea cu ochii voștri timp de câteva momente scurte, câtă vreme Eu v-am însoțit în permanență prin iubirea Mea? Eu sunt Cel care a plasat acele cuvinte pe limba lui Dismas, astfel încât să continui instruirea voastră. Acum M-am întors la voi în forma Mea vizibilă și am intenția să intru în casă, ca să îi vindec pe cei care suferă de dorul vieții!

4. Iată, avem un prim pacient chiar în fața noastră, sub forma acestui călugăr, care este complet orb, surd, mut și lipsit de inteligență, toate în același timp! El are cea mai mare nevoie de ajutorul nostru, și tot el ne va ajuta apoi să îi trezim pe ceilalți. Generalul l-a atacat cu prea multă asprime, acuzându-l de crime pe care sărmanul om nu le-a comis niciodată, fapt pe care îl cunoaște prea bine. Din acest punct de vedere, generalul s-a înșelat, deși în general este un spirit însetat de adevăr și lumină. Omul de față nu diferă cu nimic de ceilalți de teapa sa, așa că trebuie ajutat. În fond, orice om care se naște în religia romano-catolică devine surd, orb, mult și lipsit de inteligență spirituală, prin forța lucrurilor, fapt pentru care nu poate fi condamnat. Pe de altă parte, tratamentul de care a avut parte i-a fost cât se poate de benefic, căci i-a mai domolit puțin aroganța preoțească. Acum are deja mustrări de conștiință, căci își dă seama că a încercat să îi facă pe ceilalți să creadă în niște lucruri în care nu credea el însuși, folosindu-se de sperietoarea iadului și încercând să-i atragă cu promisiunea raiului, deși el însuși nu a crezut niciodată în aceste realități. Pentru el, religia nu a însemnat niciodată altceva decât un instrument mitologic cu ajutorul căruia oamenii de pe pământ pot fi ținuți mult mai bine în frâul legilor lumești. A ținut o sumedenie de slujbe divine, dar numai cu scopul de a ameți și mai tare masele oarbe, pentru care nu a avut niciodată nici un respect. La fel ca acel papă pe care îl cunoașteți cu toții, și-a spus și el în barbă de multe ori: «În fond, străvechea legendă a lui Hristos nu este deloc rea, căci poți face cu ea orice dorești! În plus, le aduce slujitorilor săi mulți bani și un mare prestigiu. În rest, nu folosește la nimic, vechile legende grecești fiind infinit mai elocvente decât ea!»

5. Dar Eu vă spun: nimic din toate acestea nu contează, căci în marea lui orbire, acest călugăr a fost de trei ori sclavul Romei! Cine are însă dreptul să pedepsească un sclav pentru că i-a permis stăpânului său să îi scoată ochii și să îi astupe urechile? De aceea, frate Robert, grăbește-te să intri din nou în casă și adu-ne niște pâine și niște vin! Căci acest spirit are nevoie de ele mai presus de orice altceva, pentru a-și întări astfel spiritul, putând să primească apoi de la noi sfaturi înțelepte, întorcându-se astfel pe calea cea dreaptă. Haide, fă ce ți-am spus!”

6. Câteva clipe mai târziu, Robert se întoarce cu o sticlă mare de vin și cu o pâine întreagă. El îmi spune: „Doamne, am adus ce mi-ai cerut! Mă întreb însă cum i-am putea da călugărului aceste întăritoare câtă vreme zace la pământ ca mort. Oare nu ar trebui mai întâi să îl ajutăm să se trezească?”

7. Eu: „Dragul Meu Robert, ai puțintică răbdare! Simpla noastră prezență îl va ajuta să se trezească în cel mai scurt timp. Acest tip de pacienți este mult mai periculos decât cei pe care i-am tratat până în prezent, așa că va trebui să investim mai mult timp și mai multă răbdare cu ei. Văd că și cantitățile de pâine și de vin pe care le-ai adus ți se par cam grele. Iată, buna noastră Helena te privește cu simpatie! Nu ai dori să îți dea o mână de ajutor? Nu crezi că gospodăria ta ar avea foarte mult de câștigat dacă ar avea o stăpână ca ea?”

8. Zâmbind sfios, Robert îmi răspunde: „Totul ar fi perfect, dacă nu ar fi atât de frumoasă! Oricum, nu mi-ar strica o mână de ajutor, asta-i sigur! O, Doamne, un astfel de cadou din partea Ta ar face din această casă un paradis echivalent cu zece mii de ceruri! Dar, așa cum spuneam, frumusețea ei mi se pare prea ieșită din comun, prea glorioasă și prea orbitoare pentru mine”.

9. Eu: „Bine, dar parcă nimic nu îți plăcea mai mult pe pământ decât ceea ce era simultan frumos și util! Îmi amintesc chiar că obișnuiai să îți spui: «Frumosul trebuie să fie util, iar utilul frumos!» De altfel, se întâmplă să fiu întru totul de acord cu tine. Aceasta este fundamentul oricărei acțiuni a Mea, încă de la începuturile eternității. De aceea, lucrările Mele sunt întotdeauna simultan frumoase și utile. Utilitatea corespunde înțelepciunii și adevărului Meu, iar frumusețea iubirii și bunătății Mele eterne. Practic, în această împărăție a spiritelor nu vei găsi niciodată ceva util care să nu fie simultan și frumos, și invers! Cu cât descoperi ceva mai frumos în această lume, cu atât mai util se va dovedi el!

10. Într-adevăr, Helena este de o frumusețe extremă, ceea ce, în virtutea legii pe care ți-am transmis-o adineauri, echivalează cu a spune că utilitatea ei este incredibil de mare. De aceea, nu te lăsa copleșit exclusiv de frumusețea ei. Nu vei putea deveni o ființă umană perfectă și un înger al Meu decât devenind una cu voința ei, caz în care va deveni ea însăși chiar mai frumoasă, mai perfectă și mai utilă decât este la ora actuală! De aceea, iată, ți-o dăruiesc acum să îți fie soție celestă (*), astfel încât să puteți deveni amândoi mai înțelepți, mai fericiți și mai binecuvântați. Haide, dă-i mâna și strânge-o la piept! Împliniți această dorință a Mea și veți fi amândoi binecuvântați de-a pururi!”

11. Strălucind de fericire, Robert îmi spune: „O, Doamne, iartă-mi imensa slăbiciune, dar nu pot să nu-Ți mărturisesc că niciodată în viață nu mi-a făcut atâta plăcere să îți spun: «Facă-se voia Ta!» Haide, vino la pieptul meu, preafrumoasă și celestă Helena! Ceea ce mi-a dăruit acum Părintele Iisus și Domnul nostru al tuturor, Iehova Savaot, ți-a dăruit simultan și ție, prin mine! De aceea, haide să fim amândoi una în toate, uniți întru fericirea noastră, întru iubirea, adevărul și faptele noastre de caritate, căci numai astfel vom putea deveni una întru Dumnezeu, Părintele nostru preaiubit!”

12. Strălucind de frumusețe și de iubire, Helena îi răspunde: „Numele Domnului fie lăudat de-a pururi! Facă-se voia Lui sfântă! De acum înainte, voința ta îmi va deveni de asemenea sacră, pentru eternitate, căci știu că nu mai ai în inima ta altă voință decât cea a Tatălui ceresc al tuturor oamenilor și îngerilor! - Dacă vreodată inima ta va simți un moment de slăbiciune, în urma marelui efort depus în numele iubirii, ea își va putea găsi oricând un sprijin în iubirea mea abundentă. La fel, dacă inima mea va simți vreodată o slăbiciune, considerând că voința divină slăbește în ea, voi apela fără rezerve la inima ta pentru a mă întări din nou, în numele Tatălui nostru preasfânt. De aceea, accept acum, în numele aceluiași Părinte divin, să devin soția ta legiuită și celestă, care va locui de acum înainte în casa și în inima ta, cu care va fi una, acum și de-a pururi! Fie ca înțelepciunea, iubirea, grația, ordinea și voința Tatălui nostru ceresc să ne binecuvânteze pentru totdeauna!”

13. Mișcat până la lacrimi, Robert o strânge pe Helena la pieptul său și o sărută pe frunte de trei ori. La rândul ei, Helena îl sărută pe gură tot de trei ori, după care îi ia din mâini pâinea și vinul, spunându-i: „Acum, că sunt soția ta de-a pururi, îngăduie-mi să iau asupra mea o parte din povara pe care o porți! Este suficient că te ocupi de întreaga organizare a acestei case, în numele Tatălui nostru ceresc! De acum înainte, eu voi fi brațul tău drept!”

14. Eu: „Foarte bine, foarte bine, copiii Mei dragi! Acum sunteți una și binecuvântați de Mine, și așa veți rămâne pentru totdeauna!

15. Asta nu ne rezolvă însă sarcina. Dimpotrivă, a sosit timpul să trecem la fapte! Din fericire, de acum înainte ne vom putea mișca mai rapid și mai eficient, căci tu, dragul Meu Robert, ești deja un cetățean cu drepturi depline al împărăției celeste, dispunând nu doar de puterea de a acționa în numele adevărului Meu divin, ci și de aceea a iubirii aflată la unison cu voința Mea, pe care nu trebuie să o folosești însă decât atunci când înțelepciunea în sine nu va fi suficientă! De aceea, haideți să ne aplecăm asupra acestui bolnav și să suflăm asupra lui, ca să se poată ridica din somnul său, iar noi să ne putem începe procesul de vindecare!”

(*) - Vezi și „Despre iubirea în cuplu” de Emanuel Swedenborg, «1688-1772», n.r.)
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 125 - Trezirea spirituala a călugărului. Dialogul său cu sine - o oglinda a sufletului său.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 11.5.2011, 20:23 View PostDownload Post

Capitolul 125
Trezirea spirituala a călugărului. Dialogul său cu sine - o oglinda a sufletului său. Hristos, ancora vieții pentru cei naufragiați.

1. Robert se apleacă și suflă asupra călugărului leșinat. Instantaneu, acesta începe să dea semne de viață, la fel ca cineva care se trezește din somn.

2. După ce se ridică de la pământ, călugărul începe să poarte acest dialog cu sine însuși, rostit cu voce tare: „Cine a fost cel care mi-a insuflat această viață în străfundurile ființei? Doar am fost ucis de dușmanii mei!” (Menționez că în lumea spiritelor, atunci când ești aruncat afară dintr-o casă, rămâi o vreme ca mort, aceasta fiind senzația pe care o percepi.) -”Unde mă aflu acum? Oriunde aș privi, nu văd decât întuneric și beznă! Urechile mele nu aud nici un zgomot. Nu simt absolut nimic. Nici măcar nu îmi dau seama dacă sub picioarele mele există vreun sol. O, dacă aș simți o vibrație cât de mică!

3. În lumea exterioară am fost preot și mi-am îndeplinit atribuțiile cu mult zel, desigur, mai mult de dragul intereselor mele lumești, căci credința mea a fost întotdeauna mică. Totuși, nimeni nu mă poate acuza că nu mi-am îndeplinit corect sarcinile preoțești. Și ce răsplată am cules acum, în această împărăție a morții? O, Doamne, dacă exiști, iar dacă nu, o, soartă inexorabilă! De ce a trebuit să mă nasc ca ființă conștientă de sine? De ce a trebuit să trec prin toate acele experiențe nenaturale ale vieții, să fiu împovărat de toate blestemele posibile? Cine mi-a putut dori un destin atât de crud? Oare este vina copilului că se naște orb și nu găsește nici un medic care să-l vindece? O, soartă crudă, unde te ascunzi, ca să te pot găsi și blestema? Întreaga mea viață de până acum nu a fost altceva decât un blestem necontenit. De aceea, nu voi mai blestema pe nimeni de acum înainte, căci însăși ființa mea reprezintă un blestem în sine”.

4. Îi spun lui Robert: „Acum suflă peste urechile sale!” - Robert face ce i-am spus.

5. Călugărul ascultă o vreme, după care spune: „Oare unde am ajuns? Acum aud niște zgomote, ca un fel de vuiet al mării, dar și ciripitul unor păsări! Ciudată asociere! Oare urmează să fiu luat de ape, iar păsările să cânte deasupra cadavrului meu? O, soartă nedreaptă, dacă îmi e dat să mă înec, de ce trebuie să aud mai întâi sunetele destinului care mă așteaptă? Nu poți veni pe furiș, ca un hoț, răpindu-mi astfel sufletul neputincios? Dar de ce mă mai plâng? Oare nu fac același lucru pe pământ judecătorii care le citesc răufăcătorilor condamnarea lor la moarte, înainte de a-i ucide efectiv? Împietrirea și cruzimea oamenilor nu sunt satisfăcute numai cu condamnarea la moarte a fraților lor lipsiți de apărare; ei doresc mai întâi să îi chinuiască. Dacă oamenii procedează în acest fel, de ce s-ar purta soarta mai delicat cu noi?”

6. Îi spun lui Robert: „Acum suflă peste ochii lui”. Robert face ce i-am spus.

7. Călugărul începe să se frece la ochi, după care spune: „Ce-a fost asta? Am simțit că cineva suflă peste ochii mei, după care am început subit să văd ca prin ceață, iar pământul de sub tălpile mele a devenit solid. Iată, mă aflu în fața casei din care am fost aruncat afară de către dușmanii mei! Este neschimbată, iar în locul vuietului cumplit de dinainte aud acum distinct vocile lor! Cât despre ciripitul păsărilor, acesta era real, căci în apropiere sunt o sumedenie de copaci. Curios totuși că nu văd nici o pasăre cântătoare.

8. Am început din nou să cred în Dumnezeu! Generalul care a refuzat - nu tocmai pe nedrept - să asculte slujba mea, avea dreptate să îl slăvească pe Dumnezeu din toată inima, nu așa cum am încercat să i-l prezint eu! La urma urmei, mi-am primit răsplata cuvenită! Au avut dreptate să mă arunce afară! Of, cine m-o fi pus să mai și cer bani pentru a ține acea slujbă? Lupu-și schimbă părul, dar năravul ba (nici măcar în această lume a spiritelor!)”.

9. Îi spun lui Robert: „Acum suflă deasupra gurii și pieptului său”. - Robert face ce i-am spus.

10. Călugărul: „O, ce briză delicată și suavă mi-a trecut peste buze! Să mă fi sărutat oare un înger? Cu siguranță, așa trebuie să sărute îngerii! Am simțit inclusiv în piept o căldură care mi-a cuprins inima, iar asupra mea a coborât viața și fericirea. Numai un înger ar putea face un asemenea miracol! Iar această lumină care mi-a invadat întregul corp devine din ce în ce mai strălucitoare! Chiar și membrele mele au devenit mai viguroase, și simt o vibrație plăcută în ele, ca și cum energia vieții s-ar fi amplificat subit în mine!

11. Mai mult, întregul peisaj a devenit mai luminos! Chiar și casa de dinainte pare mai bine structurată. Ah, dar este un adevărat palat! Și câte etaje are! Și toate acele arcade splendide, ca să nu mai vorbesc de balconașele de sub ferestre! Ce măreție! Cred că trăiesc într-un vis. Doar am văzut și mai devreme aceeași casă, când am ajuns aici cu generalul, dar nu-mi amintesc să fi avut o splendoare atât de neasemuită.

12. Mă tentează ideea să mă întorc înăuntru, dar mă tem că voi fi aruncat din nou afară. De aceea, cred că ar fi mai bine să rămân deocamdată aici, în aer liber, și să admir din exterior grandioasa clădire, care pare să devină din ce în ce mai mare pe măsură ce lumina dimineții se amplifică. Doamne, ce bucurie mi-a inundat inima! Da, voi rămâne aici, unde mă simt atât de bine!

13. Ce nu reușesc să înțeleg totuși este de ce mă simt atât de în largul meu, de parcă aș fi ajuns acasă. Doar nu am văzut niciodată această regiune, care nu îmi este deloc familiară. Ah, ce splendoare fără margini! Ce armonie desăvârșită! Ce frumos se îmbină această grădină superbă cu munții maiestuoși din zare, care se ridică semeți către răsărit, în timp ce spre miazănoapte peisajul devine din ce în ce mai nivelat, scăzând în înălțime. - O, este indescriptibil!

14. În apropiere zăresc un pavilion minunat! Ce-ar fi să mă urc pe el? În acest fel, m-aș putea bucura de o priveliște și mai sublimă a acestei regiuni. Picioarele mele sunt cât se poate de viguroase acum. Urcușul nu este ușor, dar cred că voi face față! - Dar mai bine nu, căci s-ar putea să îl supăr pe proprietar. Totul este atât de desăvârșit aici. Curios însă, cu toată lumina pe care o simt în interior, constat că foamea și setea nu au dispărut nici chiar în această împărăție a spiritelor! Ah, ce bine mi-ar prinde o bucată de pâine și ceva de băut, care să îmi satisfacă și mai mult spiritul!”

15. Îi spun lui Robert: „Dă-i niște pâine și o cupă de vin”. - Robert ia pâinea și vinul de la Helena și le plasează în mâna călugărului. Acesta rămâne uluit să vadă că dorința i s-a împlinit pe loc, dar nu-și dă seama cine i le-a plasat în mână.

16. Privind o vreme pâinea și vinul, el își spune: „Slavă Domnului! Acum nu îmi mai pot dori nimic în plus! Deci așa se desfășoară lucrurile în lumea spiritelor! Încântătoare perspectivă pentru un stomac flămând! Asta-i viața care-mi place! Sper că s-a terminat pentru totdeauna cu noaptea și cu întunericul, căci a fost înspăimântător!

17. Mi-aș dori să știu însă cine este cel care îmi satisface chiar și cea mai mică dorință. Cu siguranță, este un spirit bun sau un înger! Mă întreb însă de ce nu îl pot vedea? Probabil că sunt încă mult prea nedemn și prea păcătos pentru a putea suporta strălucirea unui înger al lui Dumnezeu! Și totuși, văd perfect această pâine și acest vin! Mă rog, fie ce-o fi, probabil că va veni o vreme când lucrurile se vor lămuri de la sine! Deocamdată, voi începe să mă înfrupt din această pâine, după care voi savura cupa cu vin! Sper ca Dumnezeu să le binecuvânteze, slăvit fie numele Lui!”

18. Călugărul rupe acum o bucată mare de pâine și o mănâncă, uimit de gustul ei incredibil de savuros, încântat, termină întreaga pâine, după care spune satisfăcut:

19. „Slavă Domnului! Această pâine are o savoare minunată, care îmi amintește de ananasul brazilian! Iar acum să trecem la vin, în numele lui Dumnezeu! Este o cantitate cam mare, dar nu-mi fac probleme, doar obișnuiam deseori, și când trăiam pe pământ, să întrec uneori măsura, atunci când eram invitat la botezuri sau la nunți! O, ce culoare minunată are, în nuanțe de auriu!”

20. După care dă cupa peste gât, înghițind vinul până la ultima picătură. La fel ca în cazul pâinii, rămâne uluit de buchetul și savoarea sa ieșite din comun. Încântat la culme, călugărul continuă să repete la infinit, cu sinceritate și devoțiune: „Domnul fie lăudat! Domnul fie lăudat!”

21. După ce rămâne o vreme visător, el își revine și spune: „Doamne, ce putere mi-a dat această masă. Cu siguranță, această pâine și acest vin nu au nimic de-a face cu echivalentele lor terestre! Acestea trebuie să fie pâinea și vinul celeste, căci pâinea mi-a hrănit sufletul, iar vinul mi s-a părut însăși viața! Abia acum simt că trăiesc cu adevărat, de parcă moartea m-ar fi părăsit pentru totdeauna. Cine știe, poate că străvechiul mit al cinei cea de taină pe care le-a oferit-o Hristos ucenicilor Săi, transmițându-le astfel viața eternă, nu a fost o simplă prostie, așa cum susțin clericii «atotcunoscători» de pe pământ!

22. Există, desigur, și contradicții în această doctrină a lui Hristos, pe care un spirit sănătos nu le poate digera la fel de ușor cum am digerat eu această masă delicioasă! La fel de adevărat este însă că ea conține și multe lucruri adevărate, care te duc cu gândul că cel care a lansat-o nu putea fi un simplu om obișnuit, ci un Dumnezeu pe pământ. Iar acum, această pâine și acest vin mi-au oferit cea mai bună dovadă că Iisus Hristos chiar a existat cândva pe pământ, fiind cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, fapt pe care aproape nici un cleric terestru nu îl mai crede de mult timp.

23. Cine știe, poate chiar voi avea vreodată prilejul fericit de a-L cunoaște pe acest Spirit măreț! O, dacă se va întâmpla acest lucru, îl voi ruga pe Hristos să îmi îngăduie să le fac o vizită inopinată papei și cardinalilor săi, ca să le explic cine este cu adevărat Duhul Sfânt și care va fi soarta celor de teapa lor! Evident, îmi dau seama de inutilitatea acestui demers, dar aș simți o satisfacție vie să le pot demonstra acestor anticriști îmbrăcați în violet că Iisus Hristos nu a fost un simplu mit, așa cum propovăduiesc ei, ci a existat în realitate, făcând tot ce descrie Sfânta Scriptură. Sunt convins că le-ar ieși ochii din orbite ca la melci!

24. Dar mi se pare că aud niște voci omenești în imediata apropiere, iar lumina dimineții continuă să crească. - De aceea, ar fi mai bine să păstrez tăcerea, poate-poate voi distinge ce spun!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 126 - Călugărul asculta doctrina sfântă a lui Iisus. Fostul orb Îl recunoaște pe Domnul și grația Lui.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 11.5.2011, 20:25 View PostDownload Post

Capitolul 126
Călugărul asculta doctrina sfântă a lui Iisus. Fostul orb Îl recunoaște pe Domnul și grația Lui.

1. În continuare, călugărul aude aceste cuvinte, rostite șoptit la urechea lui: „Iisus, Cel crucificat, este singurul Dumnezeu care guvernează asupra tuturor cerurilor și asupra întregului spațiu infinit. El este unicul Creator al întregii creații, al tuturor lucrurilor, îngerilor, oamenilor, animalelor, plantelor, și al întregii materii. El este Tatăl ceresc, manifestat sub forma Iubirii primordiale și necondiționate; Fiul etern, manifestat ca înțelepciune absolută; și Duhul Sfânt, manifestat ca putere și forță infinită.

2. Întoarce-ți inima către acest Iisus, cu credință mare și cu sinceritate, iubește-L pe Cel care te-a iubit dintotdeauna, atât de mult încât - de dragul vostru, al tuturor oamenilor - a îmbrăcat trup de om și a acceptat sacrificiul suprem, numai pentru ca voi să puteți avea parte de viața eternă!

3. Oamenii nu pot cunoaște viața beatifică, echivalentă cu cea a lui Dumnezeu, decât prin intermediul Lui, Cel care le-a dăruit-o ca pe o comoară infinită, tuturor creaturilor Sale. Tot ce trebuie să faci pentru a obține această viață este să îți deschizi inima în fața acestui cadou suprem al Tatălui ceresc și să-l accepți plin de iubire și de recunoștință, după care vei putea trăi de-a pururi în compania lui Dumnezeu, devenind tu însuți un mic Dumnezeu la fel ca și El.

4. Dumnezeu, care este totuna cu Iisus Hristos, Părintele nostru, al tuturor, reprezintă iubirea cea mai pură, care nu judecă pe nimeni și care nu își dorește altceva decât ca toată lumea să fie fericită. Singura condiție pe care o pune în acest sens este ca omul să îl iubească și să se pună la unison cu voința Lui. Căci Dumnezeu nu silește pe nimeni să facă ceea ce dorește El, iar acest lucru este cu atât mai valabil în această lume a spiritelor, în care toată lumea primește exact ceea ce își dorește, nici mai mult nici mai puțin. Acest lucru îl vei primi și tu: exact ceea ce îți dorești!

5. Pe de altă parte, trebuie să înțelegi că în afara iubirii pure a lui Dumnezeu nu există altă viață și altă fericire. Cine trăiește la unison cu această iubire pură, nedorindu-și nimic altceva decât își dorește Ea, va trăi de-a pururi în fericirea cea mai deplină”.

6. Auzind aceste șoapte, călugărul rămâne uimit, după care își spune: „Uimitor! Iată o doctrină complet nouă despre Dumnezeu! Până la urmă, se pare că n-ar fi vorba de trei Persoane diferite! Dacă ai rosti aceste cuvinte pe pământ, ai fi considerat cel mai mare eretic, iar romano-catolicii te-ar excomunica fără scrupule! - Dar ceea ce mă surprinde cel mai tare este că spiritul care mi-a șoptit din lumea sa invizibilă aceste cuvinte nu a făcut nici o referire la Sfânta Fecioară Maria sau la ceilalți sfinți, fără intervenția cărora se spune că nu poți ajunge în nici un caz la Dumnezeu. Probabil că cel care mi-a șoptit la ureche această doctrină este exact spiritul care mi-a dăruit mai devreme pâinea și vinul.

7. Ca să fiu sincer, cred că până și diavolul ar deveni beatific dacă ar auzi o asemenea doctrină. Cu siguranță, pâinea pe care tocmai am mâncat-o nu a fost gătită în iad, și nici vinul nu a fost îmbuteliat acolo! De vreme ce pâinea și vinul mi s-au părut atât de celeste, nu pot decât să trag concluzia că și doctrina este de același calibru, așa că intenționez să o accept! Dacă așa stau lucrurile, am să le fac o bucurie papei și cardinalilor săi! Am să le bântui puțin sufletele, ha, ha... Am să îl rog pe Iisus să îmi permită să fac acest lucru, după care am să aprind în curia lor romană o lumină care o să-i facă să tremure! Dar gata cu fanteziile astea! Deocamdată, a sosit timpul să mă întorc din toată inima către Domnul Iisus Hristos. Restul va veni de la sine”. 8. Îi spun lui Robert: „Atinge-i acum ochii!” - Robert face ce i-am spus, iar călugărul rămâne uimit să se trezească în compania celor preafericiți, în mijlocul cărora Mă aflu Eu, deși el nu Mă recunoaște încă. Ne privește pe rând, frecându-se la ochi ca un om care a dormit prea mult și parcă ar mai rămâne nițel în pat.

9. După o vreme, călugărul devine mai conștient și îl întreabă cu timiditate pe Robert, care stă cel mai aproape de el: „O, celestul meu prieten, fii atât de bun și spune-mi unde mă aflu. De asemenea, dacă întrebările mele nu te plictisesc prea tare, spune-mi cu cine am onoarea și grația nemăsurată de a comunica?”

10. Robert îi răspunde: „Te afli pe un teritoriu celest, iar această casă glorioasă, splendidă și maiestuoasă este locuința mea divină, acum și de-a pururi. În ceea ce mă privește, eu sunt spiritul beatific al celui care a fost cândva nefericitul Robert Blum, de care sunt convins că ai auzit pe pământ. Această femeie de o mare frumusețe, care se află lângă mine, este soția pe care mi-a încredințat-o pentru eternitate Domnul Dumnezeul nostru. Acum știi cu cine vorbești. De aceea, spune-ne care este dorința ta cea mai arzătoare”.

11. Clătinându-și capul de uimire, călugărul spune: „Tu ești Robert Blum? Marele eretic Robert Blum a ajuns în ceruri?! - Doamne, surprizele se țin lanț! Iar acestea sunt casa și proprietatea ta celestă? Să înțeleg că până și în cer există case și proprietăți? Eu credeam că cerul este alcătuit doar din norișori suavi pe care plutesc locuitorii celești ca niște îngeri ai cerului, privindu-L pe Dumnezeu față în față și cântând continuu: «Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot! Cerul și pământul se închină în fața gloriei Lui! Slăvit fie de-a pururi Dumnezeul nostru, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh! Amin!» - Nu văd însă nimic din toate acestea! Cum ar putea fi acesta cerul? O fi poate un cer al Noilor Catolici, pe care grația lui Dumnezeu îl îngăduie până la Judecata de Apoi, pentru a te răsplăti astfel pentru faptele tale bune pe care le-ai făcut pe pământ. Cu siguranță va veni o vreme când acest cer va dispărea și se va transforma într-un iad. Această casă trebuie să fie construită pe un nisip foarte fragil, nu pe o stâncă fermă, așa că va veni probabil o vreme când se va prăbuși și se va face fărâme.

12. Nu mai înțeleg nimic. Dacă acesta este raiul, spune-mi: unde se află Dumnezeu, cu îngerii Săi și cu ceilalți sfinți?”

13. Robert: „Dacă îl vei privi pe Cel de lângă mine, îl vei putea recunoaște pe Domnul Iisus, Dumnezeul nostru, al tuturor! În spatele Lui se află patriarhii primordiali ai pământului, începând chiar cu Adam!”

14. Călugărul privește în jur cu timiditate și îl recunoaște instantaneu în Mine pe Iisus Cel Crucificat, după care îi recunoaște treptat pe apostoli, după robele pe care sunt înscrise atributele lor. Se prăbușește imediat la picioarele Mele, spunându-Mi: „Doamne Iisus Hristoase! Dacă Tu ești într-adevăr Acela, ai milă de mine, sărmanul păcătos, căci sunt conștient că în întreaga Ta creație nu există un nevolnic mai mare ca mine”.

15. Eu: „Thomas, îți spun: ridică-te și bucură-te de viața eternă! Căci Eu sunt Alfa și Omega, cel dintâi și cel din urmă! De ce te îndoiești de Mine și de adevărul cerului Meu?”

16. Călugărul Thomas: „O, Doamne, îmi pui această întrebare de parcă ar exista ceva ce nu cunoști dinainte! Privește în inima mea și vei găsi în ea înscrisul Tău primordial, gravat în ea chiar de atotputernica Ta mână dreaptă. Numai în bătăile inimii mele vei putea regăsi nesfârșita Ta măreție și slavă, singurele prin intermediul cărora Te-aș fi putut recunoaște. Neavând inima trezită, mi-a fost însă imposibil să mi Te imaginez în alt fel. Conceptele egoiste și triviale ale minții nu și-au găsit niciodată loc în inima mea, motiv pentru care nu am putut accepta niciodată divinitatea lui Iisus Hristos, Cel uns de Dumnezeu, deși nu am respins niciodată pe deplin această posibilitate. Ca să pot avea acces la adevărul înscris în inima mea, aș fi avut nevoie de o prezență mai directă a Ta în viața mea, așa cum s-a întâmplat în cazul apostolilor. Numai în acest fel aș fi putut fi convins - cu forța - să accept dreapta credință. Din motive pline de înțelepciune, cunoscute numai de Tine, acest lucru nu s-a întâmplat însă niciodată. De aceea, curia romano-catolică au făcut din Tine orice au dorit, lucru pe care Tu l-ai îngăduit.

17. Ce spirit care nu cunoaște decât teologia catolică ar putea bănui vreodată că această doctrină suspectă poate fi într-adevăr de origine divină? De-a lungul vieții, mi-am preparat cu mâna mea cel puțin o mie de Chriști din aluat, pe care i-am mâncat apoi, conform ritualului creștin. Spune Tu: ce om cu bun simț ar putea crede vreodată într-o asemenea doctrină, de care orice chinez sau oriental ar râde cu gura până la urechi? De multe ori, după o slujbă de duminică, obișnuiam să mă gândesc adesea amuzat, privind soarele de pe cer sau miriadele de stele din timpul nopții, că toate aceste miracole ale naturii au fost create de Cel pe care tocmai L-am modelat din făină de porumb, transformându-L într-o pastilă de pâine, după care L-am mâncat în timpul așa-zisului ritual al consacrării! O, Doamne, ce muritor ar fi putut rezolva acest mister, cu mintea sa slabă? Cine crede cu adevărat în asemenea prostii nu are motive să fie felicitat de nimeni, căci este evident că nu este în deplinătatea minților sale, sau mai bine zis a unei scântei cât de mici din spiritul care sălășluiește în el! De aceea, am continuat să țin slujbele mele, de ochii lumii, pe care o consideram oarbă, dar fără să cred o boabă din acea doctrină, căci Sfânta Scriptură înscrisă în inima mea și în întreaga creație îmi spunea cu totul altceva!

18. Și astfel, am ajuns în timp să îl discreditez de tot pe adevăratul Hristos, cel din inima mea, neputând să înțeleg de ce tolerează El aceste aberații. O, Doamne, sunt convins că Tu poți înțelege cu ușurință acest mecanism al gândirii! Acum am ajuns să cred din nou în Tine, din toată inima mea, căci Te afli în fața mea, la fel cum Te-ai aflat atunci când ai pășit pe pământ. Cât despre Christul din făină, nu voi mai crede în el cât timp voi mai avea de trăit!

19. Vezi Tu, Doamne, aceasta este povestea vieții mele, înscrisă în inima mea. Ea îmi este revelată acum în toată puritatea ei deplină. Îmi dau, desigur seama, că nu Ți-am spus nimic nou, căci Tu - Cel omniscient - cunoști încă de la începuturile eternității povestea exactă a vieții mele, pe care aceste cuvinte neinspirate nu au reușit să o redea decât parțial și inexact. De aceea, facă-se voia Ta sfântă în ceea ce mă privește!”

20. Eu: „Bine, dragul Meu Thomas! Tot ce Mi-ai spus este absolut corect. Totuși, cred că ești nedrept atunci când îmi reproșezi că nu i-am dat bisericii romano-catolice destule semne care să ateste că ritualurile și doctrina ei reprezintă o oroare în fața Mea. Oare diviziunea și scindarea care există în sânul ei nu reprezintă un astfel de semn? Toate sectele și cultele care s-au desprins din ea arată putreziciunea ei. Dacă nu am dorit totuși să judec încă marele balaur, acest lucru s-a datorat iubirii Mele pentru mielușeii care încă mai credeau în Mine! Gândește-te apoi la răspândirea Cuvântului Meu odată cu apariția tiparului! Acesta a fost un nou semn, dar nici acesta nu a condus încă la prăbușirea și judecarea balaurului, datorită aceleiași iubiri despre care ți-am vorbit! Îți reamintesc de asemenea de recenții profeți, pe care i-am trezit în ultima vreme. Toate aceste semne au fost extrem de puternice, dar fructele lor încă nu se văd cu ochiul liber pe pământ, din motivul amintit ceva mai devreme (iubirea Mea nu a îngăduit încă judecarea bestiei!). Am umilit prostituata catolică în o mie de feluri, dar nu am permis până acum judecarea ei cu asprime, căci iubirea Mea a fost mult prea mare!

21. De acum înainte însă, te asigur că lucrurile se vor schimba radical în ceea ce o privește pe prostituata romană! Puterea ei globală va fi serios zdruncinată, iar un lanț o va înconjura de pretutindeni. Dacă nici aceste măsuri drastice nu o vor determina să se schimbe, atunci balaurul va fi judecat, căci a abuzat prea multă vreme de îndelungata Mea suferință.

22. Sper că am reușit astfel să înlătur acuzația ta de neglijență. De aceea, alătură-te Mie din toată inima și vino să iei parte la masa pe care am pregătit-o deja!”

23. Thomas: „O, Mântuitor etern al tuturor sufletelor și spiritelor bolnave! Nu sunt demn să stau la masă cu Tine, la fel ca slujitorii Tăi virtuoși și nobili! Grația ar fi prea mare pentru mine, căci eu nu am făcut altceva cât timp am trăit pe pământ decât să păcătuiesc încontinuu. Sunt de acord să intru în casă alături de Tine, dar nu voi îndrăzni niciodată să iau parte la un asemenea festin celest, căci singura soartă pe care o merit este cea a lui Iuda Iscarioteanul, care trebuie să fi fost absolut teribilă!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 127 - Thomas Îl slăvește pe Dumnezeu. Instrucțiunile Domnului despre simplitatea iubirii.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 11.5.2011, 20:27 View PostDownload Post

Capitolul 127
Thomas Îl slăvește pe Dumnezeu. Instrucțiunile Domnului despre simplitatea iubirii.

1. Eu: „Dragul Meu Thomas, ești încă foarte naiv! Eu nu i-am cerut lui Iuda să își bage bucata de pâine în mâncarea Mea, căci știam foarte bine că acest lucru nu va face decât să atragă judecata asupra lui, întrucât era nedemn să împărtășească pâinea vieții cu Mine! În schimb, pe tine te-am invitat personal să faci acest lucru, căci te consider întru totul demn de această favoare. De aceea, nu trebuie să ai rezerve, de vreme ce Eu însumi sunt cel care ți-a cerut acest lucru. De altfel, în această lume nu putem vorbi de o judecată ulterioară, căci aici fiecare faptă își poartă cu sine consecințele, manifestându-se direct, ca realitate a spiritului care a comis-o. De vreme ce fiecare spirit este în această lume propriul său judecător, experimentând exact realitatea care corespunde faptelor sale, nu trebuie să te temi că vei putea fi vreodată influențat din afară. Aici, poți face orice dorești, căci vei fi judecat în funcție de faptele tale, dar exclusiv de voința ta, care reprezintă forța de motivație ce se ascunde în spatele oricărei fapte.

2. De aceea, pe viitor renunță la aceste scrupule nelalocul lor! Dacă ți-e foame și ți-e sete, cu siguranță îți dorești să mănânci și să bei. Pe de altă parte, dacă refuzi să mănânci și să bei, nu ai decât să suporți consecințele foamei și setei. Dorești cumva să te auto-pedepsești singur, pentru nu știu ce păcate imaginare? Sper că nu!

3. Ceea ce nu-ți dorești ție, cu siguranță nu le vei dori nici fraților tăi, căci iubirea din inima ta nu te va lăsa să-i rănești în vreun fel. Nu uita că aici, în împărăția spiritelor, legea este de așa natură încât orice faptă care are consecințe asupra unui alt spirit se întoarce asupra celui care a comis-o, cu o intensitate egală.

4. Acum știi cum stau lucrurile în această lume. De aceea, sper că vei face ceea ce ți-am cerut, pentru propriul tău bine, fără să mai eziți vreodată!

5. Ascultă, dacă Mi-aș propune așa ceva, te-aș putea forța să faci instantaneu ceea ce doresc de la tine. De vreme ce nu te forțez însă, prin puterea Mea, să faci ceea ce este bine pentru tine, limitându-Mă doar să îți întăresc inima, intelectul și voința prin instrucțiunile Mele blânde, cu atât mai puțin Mi-aș putea propune vreodată să te forțez să faci ceva rău. Mai presus de orice, Eu respect liberul arbitru al omului. De aceea, poți îndrăzni liniștit să îmi îndeplinești voința, căci aceasta derivă din iubirea Mea supremă față de tine, în calitatea Mea de Dumnezeu, Creator și Părinte al tău!”

6. Thomas: „O, Tată preaiubit! Orice ezitare a dispărut deja din inima mea! De acum înainte, toate dorințele Tale vor fi porunci sacre ale inimii mele! Mă întreb: ce inimă ți-ar putea rezista Ție? Cât de binecuvântat mă simt acum, când îmi este permis să Te urmez și când știu că Tu ești alături de Mine, conducându-mă personal în împărăția vieții eterne! O, sfântă este casa în care intră Dumnezeu! Ce cuvinte ar putea slăvi îndeajuns festinul sacru pe care Dumnezeu însuși l-a pregătit pentru copiii aleși de inima Sa părintească? O, frații mei binecuvântați, sesizați voi în toată profunzimea ei măreția învățătorului care ne conduce, și care este Dumnezeu însuși? - Gândiți-vă că ne aflăm alături de Dumnezeu, de marele Creator al infinității, de Tatăl nostru! O, spuneți-mi: vă dați voi seama de întreaga măreție a Celui care ne conduce acum în interiorul acestei case?”

7. În timp ce intrăm în casă, Eu îi răspund lui Thomas: „Ai dreptate, dragul Meu fiu Thomas! îmi face mare plăcere să constat că ai aprins în inima ta o flacără ce seamănă cu cea a heruvimilor și a serafimilor, atunci când aceștia Mă slăvesc, ei - care sunt purtătorii voinței Mele în întreaga eternitate. Deși aceste gânduri de slavă sunt extrem de elevate, puțini fiind cei care le pot pătrunde măreția, plăcerea Mea devine încă și mai mare atunci când copilașii inimii Mele îmi spun în față: «Tată». Acest apelativ simplu, venit din inimă, îmi provoacă o plăcere infinit mai mare decât orice imn de slavă al unui înger. Deși sunt atât de strălucitoare, aceste imnuri de slavă nu reușesc să ajungă nici măcar până la tivul veșmintelor Mele, în timp ce copilașii Mei - chiar și cei mai obișnuiți dintre ei - se joacă beatific cu inima Mea și cu gândurile Mele, bucurându-se de-a pururi de pâinea adevăratei vieți, la masa Mea!

8. Ascultă, cei care îmi slăvesc atotputerea, lăudând măreția eternă a lui Dumnezeu, se situează automat în afara inimii Mele, ca și cum Eu și ei am fi două entități diferite, nu una singură. Ei Mă privesc din exterior, la fel cum făceai tu atunci când te adresai pe pământ cerului înstelat, minunându-te de măreția lui infinită, dar neștiind ce se ascunde în spatele lui. În schimb, toți cei care îmi spun: «Dragă Tată! Dragul meu Frate Divin!» - îmi sunt nu doar alături, ci sunt chiar una cu Mine! Ei Mă slăvesc la fel cum își adoră copilașii adevăratul Părinte și nu se raportează cu sfială la măreția Mea infinită, ca și cum s-ar afla la o mare distanță față de Mine, ca și cum ne-ar despărți de-a pururi o prăpastie imensă. Indiferent cât de sublimă ar fi lumea în care îi conduc, ei continuă să se bucure că sunt însoțiți de Tatăl lor, savurând astfel o realitate pe care marii cântăreți ai măreției Mele divine o ignoră complet.

9. Înțelegi importanța acestei distincții? Dacă simți acum această fericire fără precedent, acest lucru se datorează tocmai faptului că te raportezi la Mine ca la un Părinte, nu doar ca la Dumnezeul și Creatorul tău. Aceasta este atitudinea corectă, cea care îmi face cea mai mare plăcere posibilă, căci corespunde întru totul ordinii Mele. În scurt timp te vei afla la dreapta Mea, ascultând cuvinte de o măreție incredibilă și asistând la fapte atât de miraculoase, încât dacă ai continua să repeți la infinit ce spuneai mai devreme: «Cine poate sesiza întreaga măreție insondabilă a lui Dumnezeu?», ceilalți copilași ai Mei ți-ar râde în nas și ți-ar spune: «Hei, frate Thomas, de ce te comporți ca un copil slab de înger? Ce o tot lungești la infinit cu măreția Domnului? La urma urmei, ce spirit ar putea spune vreodată că înțelege pe deplin esența lui Dumnezeu? Cum ar putea înțelege creatura limitată ceea ce este nelimitat? Dumnezeu este Părintele nostru, al tuturor, iar noi îl iubim mai presus de orice! El este Cel care ne ghidează, iar noi îl putem vedea alături de noi! Acest lucru ne este suficient, așa că nu mai simțim nevoia să îi înțelegem întreaga profunzime! Ce este mai important: să fii scufundat în gânduri, dar să nu observi un frate care trece pe lângă tine, sau să îl lași să gândească în locul tău pe Tatăl ceresc și să îți întâmpini sărmanul frate cu prietenie, încercând să-l ajuți? De aceea, îți propunem să lăsăm măreția să-și poarte singură de grijă și să ne ancorăm micuțul nostru sine în marea iubire, căci în acest fel vom fi infinit mai fericiți decât dacă ne vom închina o întreagă eternitate măreției și slavei divine!»

10. Cam așa ți-ar vorbi frații tăi, Thomas. De aceea, îți propun să rămânem împreună, căci contemplarea întregului cer înstelat nu necesită ochi de aceeași mărime ca și cerul! Înțelegi ce ți-am spus?

11. Da, văd că înțelegi! De aceea, îți propun să ne continuăm drumul către marele festin, căci marea sală de festivități este deja pregătită”.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 128 - Intervenția tui Thomas în favoarea foștilor săi dușmani, aflați în continuare în anticamera sălii
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 11.5.2011, 20:31 View PostDownload Post

Capitolul 128
Intervenția tui Thomas în favoarea foștilor săi dușmani, aflați în continuare în anticamera sălii de festivități.
Thomas primește un veșmânt de onoare și o pălărie a înțelepciunii. Prima lui misiune.

1. Thomas este uimit să constate că am ajuns deja în marea salvă de festivități, împreună cu toți ceilalți oaspeți, în fața noastră aflându-se un număr mare de mese, așezate în formă de cruce, conform dorinței inspirate a lui Max Olaf.

2. Complet uluit de ceea ce vede, Thomas îmi spune: „Doamne și dragă Tată, cât de măreață este această sală de festivități și cât de sublime sunt ornamentele care o împodobesc! O, Doamne, dimensiunile acestei săli sunt atât de mari încât ar încăpea în ea de o sută de ori populația pământului! Privește acest șir de coloane, care se îndreaptă în toate direcțiile, și al cărui capăt nici măcar nu îl pot vedea, până într-atât sunt de numeroase. Ce să mai vorbim de înălțimea lor, care pare să atingă cerul! Tavanul în formă de dom este împodobit cu ornamente ce strălucesc mai tare decât soarele, iar galeriile triunghiulare sunt de o maiestuozitate infinită. Ferestrele au vitralii care strălucesc în toate culorile, iar podeaua de aur mă face să mă cutremur în fața acestei măreții. Mă întreb cine ar fi putut să construiască o clădire atât de miraculoasă? O, ce întrebare stupidă! Parcă aș fi orbit din nou! Numai Tu puteai construi ceva atât de măreț! Nici chiar spiritul strălucitor al unui heruvim, a cărui natură este creată din înțelepciunea Ta cea mai profundă, nu Te-ar putea iubi și slăvi îndeajuns pentru întreaga Ta glorie! Ce să mai vorbim de mine, care nu sunt altceva decât un vierme care se târăște prin praful de la picioarele Tale? O, ce priveliște sublimă! Strălucirea acestei săli depășește de milioane de ori chiar și ceea ce și-ar fi putut imagina un arhanghel!

3. Avea dreptate înțeleptul din antichitate care, zguduit de bunătatea Ta, a exclamat: «Tată, să nu încetezi niciodată cu binecuvântările Tale! Ori de câte ori pedepsești un copil al Tău, pedeapsa Ta este limitată, căci nu ea reprezintă scopul suprem al creației Tale. În schimb, atunci când începi să binecuvântezi copilul purificat în urma acelei pedepse, binecuvântarea Ta nu are limite! O, Tată, bunătatea, blândețea, grația, iubirea și compasiunea Ta depășesc cu mult ceea ce poate suporta un biet spirit sărman!»„

4. Eu: „Ai perfectă dreptate, dragul Meu Thomas, deși nu ar fi cazul să te agiți atâta! Ce ți se pare atât de măreț în faptul că am permis manifestarea acestei case splendide, în acord cu inima proprietarului ei de drept? Tot ce vezi în fața ochilor corespunde perfect cu conținutul inimii lui Robert Blum, cel care pe pământ nu a avut parte decât de nefericire, și te asigur că nu aceasta este sala cea mai strălucitoare din întreaga casă! Vei avea în curând parte de alte priveliști, infinit mai glorioase. Mă întreb ce vei spune atunci... Deocamdată, haideți să ne așezăm cu toții la masă!”

5. Aruncând o privire timidă ușii care face legătura cu anticamera marii săli de festivități, Thomas îmi spune: „O, Doamne, Tată preasfânt, privește, te rog, dincolo de acea ușă! Acolo se află înghesuite toate acele suflete amărâte! Oare nu am putea face nimic pentru ele? Aproape toate acele spirite sunt mai bune decât am fost eu vreodată, ceea ce și explică de ce m-au aruncat afară din casă, căci eu eram oaia cea neagră a grupului. De altfel, le-am iertat de mult acel gest, pe care l-am binemeritat. O, Tată de o bunătate supremă, nu vrei să îi ierți și pe ei, astfel încât să poată lua și ei parte la masa noastră festivă?”

6. Eu: „Mult iubitul Meu Thomas, dacă asta îți preocupă inima, Mă tem că în curând îmi vei spune și tu: «Tată! încetează cu binecuvântările Tale, căci sunt prea mic pentru a le putea suporta!» - Ascultă, prin această dorință sinceră a inimii tale ai reușit să îți ștergi în fața Mea toate păcatele anterioare. De aceea, ți-ai căpătat dreptul de a îmbrăca pe loc un veșmânt nou, din fir de aur curat, la care se va adăuga și o pălărie ce va străluci mai puternic decât soarele! Robert, în dulapul de colo, dinspre miazăzi, vei găsi o robă țesută cu fir de aur și o pălărie similară. Du-te și adu-le! Căci acesta este veșmântul tuturor celor care combină în mod inspirat înțelepciunea cu iubirea, în părți egale!”

7. Robert se grăbește să facă ce i-am spus și, spre uimirea tuturor celor de față, aduce un veșmânt ce strălucește chiar mai puternic decât cel al Helenei, la care se adaugă o bonetă asemănătoare cu cea a unui cardinal, cu singura diferență că strălucește mai puternic decât un soare.

8. Văzând uluitoarele veșminte, Thomas îmi spune, tremurând de emoție și de fericire: „Vai, Tată! Tată! Cum poți să împodobești cu asemenea veșminte o ființă păcătoasă ca mine?! O, Doamne, o, Iisuse al meu! Este prea mult! Ce strălucire orbitoare! Chiar trebuie să-mi pun pe mine aceste haine?”

9. Eu: „Da, căci ele corespund perfect inimii tale, care îmi este întru totul pe plac! Haide, grăbește-te, căci avem multe de făcut”. - Thomas abia apucă să atingă roba și boneta că acestea îl îmbracă instantaneu, dovedindu-se că i se potrivesc impecabil (un nou aspect care îl uimește la culme!).

10. Văzându-l astfel îmbrăcat în haine noi, îi spun: „Acum, dragul Meu frate, te poți considera un spirit perfect, asupra căruia s-a revărsat plenar grația, iubirea și înțelepciunea Mea! Pe de altă parte, masa este pregătită, iar oaspeții invitați s-au prezentat la festin. Pe de altă parte, așa cum bine ai precizat, în anticamera alăturată se află circa 3000 de suflete sărmane, conduse de un general pe care tu îl cunoști foarte bine. Acest om are o inimă bună și înțelegătoare, iar cuvintele sale impun respect celorlalți. De aceea, du-te în anticameră, împreună cu fratele Dismas, pe care generalul l-a cunoscut foarte bine în lumea exterioară, și încearcă să câștigi acest spirit drept de partea Mea, dar numai în acord cu liberul arbitru al inimii sale. Procedează în mod similar și cu celelalte suflete, care îl vor urma oricum. Dacă îți vei duce la bun sfârșit această primă misiune pe care ai primit-o în lumea spiritelor, vei primi după festin alte misiuni, infinit mai mărețe. Căci adevăr îți spun: în împărăția Mea există încă multe alte nivele ierarhice, pe care nici măcar nu le poți bănui. De aceea, grăbește-te, împreună cu Dismas, care te va asista cu înțelepciunea lui”.

11. Thomas: „O, Tată preabun și preaplin de iubire! Cât de mare este grija Ta față de oițele pierdute, față de banul rătăcit și față de fiul risipitor! Slăvit să fii de-a pururi, Tată, pentru iubirea și grația Ta!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 129 -Thomas și Dismas ajung în fața generalului și a celor 3000 de suflete.Clarificări legate de Iisus Hristos
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 11.5.2011, 20:37 View PostDownload Post

Capitolul 129
Thomas și Dismas ajung în fața generalului și a celor 3000 de suflete. Clarificări legate de Iisus Hristos și de calea mântuirii Sale. Discursul generalului.
Domnul întâmpină mulțimea noilor suflete mântuite chiar la intrarea în marea sala de festivități.

1. Ca răspuns la aceste cuvinte, Thomas îl ia cu prietenie de mână pe Dismas și cei doi se îndreaptă către anticameră.

2. Generalul și cei care îl însoțesc rămân uimiți să îl vadă în spatele lui Dismas pe călugărul Thomas, îmbrăcat în haine strălucitoare și cu o mină foarte prietenoasă. Fără nici un fel de ranchiună, el le strânge amândurora mâinile, spunându-le: „Vă salut, dragii mei prieteni! Vă salut cu o mare bucurie în inimă! Dar, prietene Thomas, cât de diferit arăți! Ceva mai devreme, când această mulțime te-a aruncat pe ușă afară, împotriva voinței mele, din cauza slujbei pe care doreai să o ții pe bani (dar să nu mai insistăm asupra acestui subiect penibil!), erai îmbrăcat în veșminte negre și ponosite, în timp ce acum strălucești mai ceva ca soarele! Cum a fost posibil să te înalți până la acest statut? Oare ai reușit să ajungi aici numai prin citirea slujbei și a rugăciunii Domnului în limba latină? Sau ai descoperit în alt fel Divinitatea? Haide, povestește-ne calea pe care ai mers ca să ajungi la o asemenea binecuvântare!”

3. Thomas: „Stimatul meu prieten, promite-mi că vei crede fără să te îndoiești ceea ce îți voi spune, și în acest fel te vei trezi în aceeași situație în care ne aflăm eu și fratele Dismas, aici de față, pe care îl cunoști foarte bine”.

4. Generalul: „Îmi dau foarte bine seama, după strălucirea voastră, că ați ajuns în lumea adevărului curat. Minciuna nu poate străluci ca soarele, căci este deșartă și lipsită de conținut. De aceea, intenționez să cred orice ne veți spune. Sincer să fiu, ard deja de nerăbdare să ascult adevărul pe care îl vor rosti buzele voastre!”

5. Thomas: „Foarte bine! Ascultați-mă! Iisus, Cel crucificat, nu este doar Fiul viu al lui Dumnezeu, ci și Dumnezeu cel Atotputernic, în toată plenitudinea omnipotenței Sale! Nici un spirit nu poate avea parte de mântuire și nu poate descoperi adevărata viață eternă decât prin El. Întoarceți-vă cu toții inimile către El și veți primi imediat ajutor! El este Cel care ne-a ajutat pe mine și pe acest frate al meu, căci El este de o bunătate nesfârșită și nu judecă pe nimeni. Dimpotrivă, le dăruiește tuturor după dorințele inimilor lor. Orice om de bună credință primește o grație nemăsurată, în acord cu bunele sale intenții! Acum știți tot ce este de știut, așa că puteți face după cum doriți! Singurul vostru judecător va fi voința inimilor voastre”.

6. Generalul: „Tu ce ai de spus în această privință, prietene Dismas?” - Dismas îi răspunde: „Nu pot decât să repet întocmai ce a spus fratele Thomas, căci cuvintele sale corespund întru totul adevărului cel mai desăvârșit!”

7. Generalul: „Două mărturii similare sunt mai mult decât suficiente pentru mine! De aceea, cred fiecare cuvânt pe care l-ați rostit. Îngăduiți-mi acum să adresez câteva cuvinte acestei mulțimi de suflete!”

8. Generalul se întoarce apoi către mulțime și spune: «Ascultați cu cea mai mare atenție ceea ce doresc să vă spun. De când am ajuns în această lume, am simțit cu toții cât de jalnică este condiția în care ne aflăm. Ne-am plâns și ne-am lamentat, dar nimeni nu ne-a alinat suferința. Am căutat, dar nu am găsit. Am blestemat, dar nici un abis nu s-a deschis ca să ne înghită. Am încercat să ne rugăm, dar nu am găsit formula cea mai potrivită, așa că nu am primit - în aparență - răspuns la rugăciunile noastre. Pe scurt, nu am avut parte decât de o disperare fără limite. Personal, am încercat să vă alin suferința așa cum m-am priceput, dar rezultatele mele au fost slabe, căci mă simțeam eu însumi mai rău decât voi!

9. Exact atunci când speranța m-a părăsit cu totul, Divinitatea - pe care am respins-o cu toții atât de multă vreme și în care am refuzat să credem - ne-a trimis doi mesageri ai mântuirii, cât se poate de familiari nouă! Aceștia afirmă că putem fi mântuiți cu toții dacă ne vom deschide inimile în fața lui Iisus Hristos, Cel crucificat, despre care susțin că este unica Divinitate! Mă întreb, așadar, ce ne-ar împiedica să îi credem pe acești doi prieteni ai noștri, atât de plini de lumină? Cu siguranță, nimic rău nu ni s-ar putea întâmpla, căci ne aflăm deja într-un iad desăvârșit, așa că nu avem unde să coborâm mai jos de atât! În schimb, există speranța reală că ne-am putea îmbunătăți cu adevărat soarta, ceea ce nu înseamnă puțin lucru, dată fiind starea în care ne aflăm.

10. De aceea, vă invit să meditați asupra celor spuse de mine și să acționați în consecință. Cu siguranță, nu are cum să vi se întâmple ceva rău. Cea mai bună dovadă a acestui lucru este chiar unul din cei doi purtători ai mesajului divin, fostul părinte pe care l-ați aruncat pe ușă afară și care acum s-a întors înapoi, într-un gest de mare prietenie față de noi. După ceea ce i s-a întâmplat înainte, este puțin probabil că ar mai încerca să ne înșele, mai ales că a împărtășit alături de noi crudul nostru destin, pe care îl cunoaște foarte bine. - De aceea, vă invit, prieteni, să vă deschideți inimile față de Iisus Hristos, indiferent care vor fi consecințele! Dacă nici El nu ne va ajuta, atunci suntem cu siguranță pierduți!”

11. Întreaga mulțime strigă la unison: „Așa este, dragul nostru general, suntem întru totul de acord cu tine! De aceea, vom face tot ceea ce ne vei spune. Fie ca Iisus Hristos să ne ajute, căci altfel suntem pierduți pentru totdeauna!”

12. Generalul i se adresează în continuare lui Thomas: „Prietene, bănuiesc că titlurile pe care le-am purtat cu toții în lumea exterioară nu mai contează în această împărăție a spiritelor! De aceea, îți voi spune de acum înainte prietenul și fratele meu scump! Ai auzit cu urechile tale cum întreaga mulțime de suflete, până la ultimul, și-a declarat credința în cele spuse de tine! Cât despre mine, afirm cu toată convingerea că Iisus a ajuns să reprezinte totul pentru mine, așa cum reprezintă și pentru tine! Ce trebuie să facem în continuare, pentru a deveni mai demni de Iisus Hristos, Domnul eternității?”

13. Thomas îi răspunde: „Stă scris: «Cel care crede în Fiul lui Dumnezeu va fi binecuvântat!» De vreme ce ați ajuns să credeți în El, veți fi binecuvântați cu toții, prin grația Lui directă! Vă mai lipsește totuși un lucru, după câte mi-am dat seama, ținând cont de afirmațiile voastre, cam lipsite de entuziasm! Acest lucru se referă la iubirea față de Domnul Iisus! De aceea, deschideți-vă inimile și aprindeți în ele flacăra iubirii față de Dumnezeu. Abia atunci se va manifesta El în fața voastră, primindu-vă la pieptul Lui și ghidându-vă mai departe! Căci bunătatea, iubirea și compasiunea Lui nu cunosc limite!”

14. Generalul: „Prietene, chiar dacă declarația noastră ți s-a părut lipsită de entuziasm, te asigur că ea a venit direct din inimile noastre! De aceea, te asigurăm că inimile noastre bat cu putere acum de dragul Domnului Iisus Hristos, într-o măsură mult mai mare decât inimile celor care gândesc profund și rostesc cuvinte înălțătoare, dar nu simt nimic din ceea ce spun. Dispunem și noi de un oarecare intelect, desigur, nu foarte erudit, dar limba noastră descrie doar ce simt inimile noastre, lucru care nu poate fi deloc neplăcut pentru Domnul slavei. Te asigurăm așadar din nou de iubirea noastră față de Domnul Iisus Hristos, pe care îl considerăm cu toții unicul Dumnezeu, iubire care nu este cu nimic mai mică decât credința noastră în El! Spune-ne, ce ne mai lipsește în acest caz?”

15. Dismas ia la rândul lui cuvântul: „Nu vă mai lipsește absolut nimic. Haide, spune-le oamenilor să își deschidă ochii și să privească în direcția ușii deschise care face legătura între această anticameră și marea Sală a Vieții. Iată, Domnul se află deja acolo, cu brațele deschise, gata să vă primească în marea împărăție a grației și compasiunii Sale!”

16. Generalul își întoarce imediat privirile către ușa deschisă, în pragul căreia Mă aflu Eu. El Mă recunoaște instantaneu. - Copleșit de o bucurie nestăvilită, el strigă cu o voce puternică, de comandant de armată: „O, Doamne, Creator al cerurilor și al pământurilor! Câtă compasiune, să ne întâmpini chiar Tu, Cel Preaînalt! O, sfânt, sfânt, sfânt ești Tu, Doamne! - Fraților, ridicați-vă ochii și priviți! Domnul Dumnezeul Iisus, cel care și-a sacrificat viața pe cruce, ca un veritabil Erou, dar s-a ridicat din morți a treia zi, prin propria Sa putere, ca un cuceritor și învingător al morții, a venit să ne întâmpine personal! Haideți, cădeți în genunchi și slăviți-L pe El din străfundurile inimilor voastre! Repetați după mine, cu toată ardoarea inimii: «O, Tată preasfânt, care ai coborât din cerurile Tale de dragul nostru, al celor mai nevrednici dintre păcătoși, lăudat și slăvit fie numele Tău! Iartă-ne nouă greșelile noastre și nu ne pedepsi din cauza faptelor noastre rele, ci lasă-Ți grația sfântă să se reverse asupra noastră, după măsura compasiunii Tale, și nu a judecății Tale severe! Căci Ție îți datorăm, o, Doamne, întreaga noastră iubire, acum și de-a pururi, și-n vecii vecilor, amin!»„
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Display posts from previous:   
   Board Index -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, Biblioteca Unique - tematică specifică -> Biblioteca - Din seria Spiritual, Spiritual Crestinism
   -> Biblioteca - Creștinism, Jakob Lorber - "Scribul lui Dumnezeu"
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 4 of 9  [ 82 Posts ]
 

Goto page Previous  1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9  Next
Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You can download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !