Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 28.3.2024, 13:30
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
De la iad la rai (Robert Blum) - volumul 2 - Dicteu Divin prin Jakob Lorber


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


Goto page 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9  Next
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
De la iad la rai (Robert Blum) - volumul 2 - Dicteu Divin prin Jakob Lorber
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 9.10.2010, 18:32 View PostDownload Post

De la iad la rai (Robert Blum)
Drumul unui suflet (Robert Blum) după moartea trupului

- Volumul 2 -

Cuprins

Capitolul 91. Explicația laturii întunecate a vieții. Contrastele sunt esențiale pentru ca omul să poată atinge libertatea spirituală
Capitolul 92. Cele șase animale aflate în conflict. Efectul provocat asupra oamenilor-lup și asupra regelui
Capitolul 93. Explicațiile lui Robert. Iubirea egoistă de sine și aroganța reprezintă rădăcina tuturor relelor. Voința imuabilă a lui Dumnezeu
Capitolul 94. Interpretarea dată de Helena monstrului cu șapte capete, luptei dintre animale, oamenilor-lup și regelui
Capitolul 95. Domnul explică procesul de dezvoltare a ființelor independente. Cheia înțelegerii vieții terestre
Capitolul 96. Domnul vorbește despre copiii lui Dumnezeu și despre copiii lumii exterioare. Parabola livezii și a copacului fără fructe
Capitolul 97. Despre senzualitate și aroganță. Lui Robert i se cere să-l aducă pe cârcotaș. Filozofia hedonistului
Capitolul 98. Cârcotașul pune întrebări legate de Iisus. Zorii cunoașterii de sine
Capitolul 99. Robert îl încurajează pe cârcotaș. Temător, păcătosul ezită. Cârcotașul Dismas prinde curaj și îl urmează pe mesagerul lui Dumnezeu
Capitolul 100. Dismas își mărturisește vinovăția în fața Domnului, dar nu cere grația Acestuia, ci o pedeapsă justă. Consecințele acestei cereri greșite
Capitolul 101. Cuvintele prostești rostite de Dismas în apărarea sa. Prietenii lui se dovedesc cei mai severi critici ai săi
Capitolul 102. Dismas începe să se trezească, implorându-i cu sinceritate Domnului grația și compasiunea
Capitolul 103. Emma și Olaf îl iartă pe Dismas, debitorul lor. Despre spiritul paulian al lui Dismas. O poruncă divină
Capitolul 104. Dismas și foștii săi prieteni. Încercarea acestora de a-l convinge să renunțe la noua sa cale. Vindecarea încăpățânaților necredincioși prin intermediul foamei
Capitolul 105. Calea intelectului și calea inimii. Dismas îi conduce pe sceptici către Domnul
Capitolul 106. Discursul purtătorului de cuvânt al grupului. Bruno, și răspunsul Domnului. Umilința lui Bruno îi atrage grația Domnului
Capitolul 107. Marea masă celestă a grației. Testarea inimii dușmanului. În căutarea iubirii
Capitolul 108. Eroul iubirii este înconjurat de dușmanii săi. Iubirea lui Hristos poate învinge orice obstacol
Capitolul 109. Capacitatea inimii de a simți este sinonimă cu vederea spirituală. Mulțimea spiritelor oarbe din cauza pasiunilor lor lumești ajunge în fața Domnului. Povestea vieții lui Bruno, prezentată pe scurt
Capitolul 110. Domnul vorbește despre captura de suflete. Pâinea, vinul și hainele celeste
Capitolul 111. Foamea și setea lui Bruno continuă. Câteva indicii legate de ordinea celestă
Capitolul 112. Bruno se întoarce la mulțimea pe care o are în grijă. Întrebări legate de renaștere și de liberul arbitru. Explicațiile lui Bruno
Capitolul 113. Discursul mitocanului pe tema distorsionării religiei de către preoțime
Capitolul 114. Răspunsul lui Bruno, inspirat de Domnul. Dovada originii divine a doctrinei lui Hristos: preaplinul și diversitatea ei inepuizabilă
Capitolul 115. Critica adusă Romei. Explicațiile lui Bruno. Beneficiul nopții
Capitolul 116. Distorsionarea mesajului pur al Evangheliei de către liberul arbitru al omului. Sfârșitul îndelungatei suferințe a Domnului
Capitolul 117. Foștii necredincioși capătă încredere în Domnul, dar se sfiesc să se apropie de Acesta. Discuția dintre un fost cleric și un fost ateu. Umorul în împărăția spiritelor
Capitolul 118. Bardo nu se lasă. Mustrarea lui Niklas. Grupul celor o mie de păcătoși, uniți întru spirit, primește grația Domnului
Capitolul 119. Vindecarea sufletului lui Bardo. Discursul lui Niklas referitor la ghidarea lui Dumnezeu. Jurământul celest de prietenie
Capitolul 120. Veșmintele din lumea de dincolo. Domnul binecuvântează spiritele. Blum și prietenii lui sunt trimiși să facă ordine în sufragerie. Uimitoarele lor experiențe
Capitolul 121. Opinii și păreri. Dismas sugerează ca toată lumea să își pună inima în ordine. Recunoștința lui Robert. Binecuvântarea iubirii față de aproape
Capitolul 122. Victimele războiului pătrund în casă cu forța. Discursul liderului lor. Apelul lui la rugăciune
Capitolul 123. Un călugăr dorește să țină o slujbă divină. dar pentru bani! Generalul face spume, criticând cu asprime biserica romano-catolică. Robert simte dorința de a-i ajuta pe oameni. Sosirea Domnului
Capitolul 124. Exuberanța lui Robert. Domnul este îngrijorat de soarta călugărului. Stăpânul casei, Robert, obține ajutorul Helenei. Nunta celestă
Capitolul 125. Trezirea spirituală a călugărului. Dialogul său cu sine - o oglindă a sufletului său. Hristos, ancora vieții pentru cei naufragiați
Capitolul 126. Călugărul ascultă doctrina sfântă a lui Iisus. Fostul orb îl recunoaște pe Domnul și grația Lui
Capitolul 127. Thomas îl slăvește pe Dumnezeu. Instrucțiunile Domnului despre simplitatea iubirii
Capitolul 128. Intervenția lui Thomas în favoarea foștilor săi dușmani, aflați în continuare în anticamera sălii de festivități. Thomas primește un veșmânt de onoare și o pălărie a înțelepciunii. Prima lui misiune
Capitolul 129. Thomas și Dismas ajung în fața generalului și a celor 3000 de suflete. Clarificări legate de Iisus Hristos și de calea mântuirii Sale. Discursul generalului. Domnul întâmpină mulțimea noilor suflete mântuite chiar la intrarea în marea sală de festivități
Capitolul 130. Mulțimea ajunge în fața Domnului. Călătoria de o viață a generalului Theowald către Dumnezeu. Secretul vieții pământești este revelat în lumea de dincolo. Cuvintele pline de iubire și de lumină ale lui Iisus
Capitolul 131. Marele festin. Generalul și prietenul său Kernbeiss. Thomas le mulțumește pentru vindecarea anterioară. O privire aruncată iadului terestru
Capitolul 132. Sosește un grup de suflete ucise prin execuție. Liderul lor spune povestea grupului. Filozofia care nu se bazează pe credință și pe iubire
Capitolul 133. Contele și spiritul nemilos. Povestea vieții celor doi. Negarea la unison a lui Dumnezeu. Sfârșitul mizerabil al celui orgolios
Capitolul 134. Singura alinare pe care și-o doresc cei executați este răzbunarea. Efectul ciudatei voci, care le cere spiritelor să se roage. Vocea vindecătoare
Capitolul 135. Câteva indicii referitoare la cei nefericiți. Franciscanul lipsit de scrupule trezește mânia contelui. Politica ungară la vremea respectivă
Capitolul 136. Grupul discută despre Iisus. Experiența religioasă a franciscanului. Contele se dovedește versat în Sfânta Scriptură. Sfatul final al franciscanului
Capitolul 137. Orgoliul contelui izbucnește din nou. Politica terestră se reflectă și în lumea de dincolo. Generalul comentează împreună cu Robert argumentele acestor spirite. Răbdarea infinită a Domnului
Capitolul 138. Contele și franciscanul discută despre conversația vocilor. Contele încă mai nutrește gânduri de îndoială. Un soldat din mulțime îl cheamă pe Iisus
Capitolul 139. Trezirea contelui în lumină, în fața ochilor celor de față apare imaginea unor munți semeți și a unui palat. Instrucțiuni pline de iubire referitoare la ordinea divină în lumea de dincolo
Capitolul 140. Străinul este interogat în continuare. Un răspuns neașteptat
Capitolul 141. Franciscanul vorbește despre iubire, atacându-l în treacăt pe conte. Replica aristocratică a contelui. Miklos intervine, încercând să-i împace pe cei doi
Capitolul 142. Predica străinului pe tema reproșurilor și căutării paiului din ochii fratelui tău. Intervenția franciscanului. Indiciile străinului referitoare la ordinea inimii
Capitolul 143. Ultimele îndoieli ale franciscanului - ce se întâmplă cu cei care comit păcate de moarte? Răspunsul plin de afecțiune al străinului. Invitația de a intra în casă
Capitolul 144. Splendoarea și mărimea casei. „Oare Iisus Hristos locuiește aici?” Noii veniți tânjesc după Domnul. Premoniția lui Miklos
Capitolul 145. Intrarea în casa celestă. Întâlnirea unor vechi cunoștințe. Orbirea contelui, care îl caută pe Iisus fără să-L găsească. În sfârșit, Îl găsește!
Capitolul 146. Momentul de glorie al contelui. „Tu ești El!?” Un tribut sublim. Domnul vorbește despre relația dintre Tatăl ceresc și copiii Săi
Capitolul 147. Remușcările lui Bathianyi. Domnul vorbește despre necesitatea ca omul să se maturizeze pentru a-L putea recunoaște pe Dumnezeu. Franciscanul, care este încă orb, primește câteva indicii aspre de la Miklos
Capitolul 148. Franciscanul cade pradă din nou îndoielilor la vederea lui Robert Blum
Capitolul 149. Franciscanul continuă să se cramponeze cu rigiditate de doctrina sa catolică. Miklos îl vindecă, punându-i o serie de întrebări dificile. În sfârșit, gheața acestui suflet împietrit se topește. Uimirea sa beatifică în fața adevărurilor celeste
Capitolul 150. Franciscanul începe să mănânce, mulțumindu-i cu ardoare Domnului. Adevărata împărăție celestă. Se produc noi miracole. Compania celor binecuvântați ajunge în salonul principal. „O, Doamne, mare e slava Ta!”
Capitolul 151. Vizitarea casei-muzeu. Marele cimitir. Mesajul de pe piatra funerară. „Doamne, revelează-mi Tu ce a vrut să spună mesajul!”
Capitolul 152. Cum pot fi salvați prizonierii materiei? Recomandările franciscanului
Capitolul 153. Câteva indicii importante referitoare la viață. Satan a fost cel care a creat materia și toate sufletele umane. Planul de mântuire al Iui Dumnezeu
Capitolul 154. Secretele ascunse în interiorul mormântului. Vindecarea în lumea de dincolo. Canalul grației divine
Capitolul 155. Marele mausoleu în formă de piramidă. Cuvintele vii și dătătoare de viață ale Domnului referitoare la spirit, suflet și corp. Adevărata înviere a trupului
Capitolul 156. Explicații referitoare la marele monument în formă de piramidă. Călătoria în lumea din adâncuri. Purgatoriul, raiul și paradisul
Capitolul 157. Povestea lui Robert despre călătoria în lumea din adâncuri. Inscripțiile sfinte de pe treptele piramidei. O doctrină foarte importantă: cea a mântuirii. Efectul ei asupra lui Robert
Capitolul 158. Iubirea arzătoare a lui Robert față de Dumnezeu. Discursul sublim al Helenei. Timiditatea ei față de Cel Preaînalt. Răspunsul ardent al Domnului
Capitolul 159. Parabola artistului și a ucenicilor săi. Sfaturile blânde ale Domnului o ajută pe Helena să își regăsească iubirea miresei celeste
Capitolul 160. Părintele Ciprian se simte ofensat de furtuna sentimentelor Helenei. O mustrare severă la adresa infatuării preoților
Capitolul 161. Transformarea miraculoasă a criptelor sufletului. Robert primește un nume celest. Îngerul Sahariel - liderul grupului
Capitolul 162. Helena conversează cu Domnul. Locuitorii iadului
Capitolul 163. Îi trimit pe Petru și pe Pavel cu misiunea de a-l aduce la Mine pe beduinul-șef Cado. Încercarea meritorie, dar inutilă, a lui Petru de a câștiga acest spirit teribil de partea Mea
Capitolul 164. Răutatea lui Cado i-a afectat întreaga ființă, ca un cancer. Domnul vorbește despre pedeapsa divină
Capitolul 165. Cado intră în sauna infernală. Puterea de neclintit a voinței Domnului
Capitolul 166. Cado se eliberează și se răzbună. Căpitanul cedează. Planul infernal al lui Satan
Capitolul 167. Confruntarea infernală a lui Cado. Odiosul plan de mântuire (a se citi: lovitură de stat) propus de căpitan. Se deschide gaura iadului
Capitolul 168. Puterile întunericului. Răutatea infernală și luciditatea celestă
Capitolul 169. Furtuna „infernal㔠se dezlănțuie. Spiritele păcii de deasupra. Repercusiunile dramatice pe care sunt nevoite să le suporte spiritele întunericului
Capitolul 170. Armata infernală este învinsă. Supraviețuitorul Cado dă semne de îmbunătățire a caracterului. Spiritul său își dorește să se schimbe, dar trupul său este încă slab
Capitolul 171. Schimbarea scenei. Spiritele infernale ale tentației. Cado invocă ajutorul și grația lui Dumnezeu
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 91 - Explicația laturii întunecate a vieții. Contrastele sunt esențiale
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 9.10.2010, 21:09 View PostDownload Post

Capitolul 91
Explicația laturii întunecate a vieții.
Contrastele sunt esențiale pentru ca omul să poată atinge libertatea spirituală.

1. Eu: „Ei bine, scumpa Mea Helena, îmi dau seama că nu poți înțelege deocamdată de ce trebuie să existe astfel de ființe. Totuși, pentru a te liniști și pentru a te ajuta să-ți formezi o imagine mai clară în legătură cu aceste aspecte, doresc să-ți ofer câteva exemple!

2. Gândește-te puțin la foc! Cât de mare este puterea distructivă pe care o conține acest element aprig și pe care acesta o poate declanșa oricând, dacă nu este utilizat cu cea mai mare atenție! Cât de mare este distrugerea pe care o poate provoca el! Și totuși, nu există un alt element mai binefăcător pentru om, în măsura în care este folosit cu înțelepciune.

3. La fel, gândește-te la apă. Ce daune poate provoca acest element atunci când inundă văile și câmpiile! Nimeni și nimic nu îi poate sta în cale... Crezi cumva că ar trebui să anihilez elementul apă numai pentru că este capabil de asemenea distrugeri, provocând moartea oamenilor și mari daune materiale? Spune-Mi sincer: crezi că pământul și tot ceea ce există pe el ar putea exista dacă ar fi lipsit de apă?

4. Gândește-te acum și la greutatea naturală a corpurilor materiale. Ce distrugeri poate provoca o avalanșă atunci când zăpada se prăbușește la vale de pe versantul unui munte înalt! Sau un bolovan care cade de sus - cine i-ar putea opune rezistență? Oare nu ar fi fost mai bine dacă aș fi înzestrat pământul cu greutatea unei pene? În acest caz, oamenii s-ar fi putut juca cu bolovanii la fel cum se joacă copiii cu o minge. Te întreb însă: ce forță ar fi putut susține atunci pământul laolaltă? Și cum ar fi rezistat oamenii, animalele și plantele pe pământ, dacă nu ar fi fost înzestrate cu o greutate? Cred că îți dai seama cât de necesar este acest atribut aparent malefic pentru existența corpurilor materiale!

5. Așa cum aceste elemente sunt absolut necesare pentru ca natura să poată exista, la fel, în lumea spirituală trebuie să existe contraste pentru ca spiritele să poată obține - prin înfruntarea și rezolvarea acestor contradicții aparent ostile - acel atribut pentru care le-am predestinat Eu însumi, și anume viața eternă desăvârșită și libertatea absolută! Libertatea nu poate exista fără constrângere, la fel cum constrângerea nu poate exista fără libertate. Altfel spus, libertatea se naște direct din constrângere (care nu este altceva decât ordinea eternă supusă judecății), la fel cum constrângerea se naște din libertatea Mea primordială!

6. Așa se explică manifestările pe care le-ai văzut mai devreme, care sunt absolut malefice în sine, dar care se dovedesc totuși absolut necesare pentru o vreme, în vederea atingerii și susținerii libertății spirituale a oamenilor, la fel cum fulgerele și trăsnetele sunt absolut necesare pentru susținerea vieții elementelor aerului și pentru distrugerea vaporilor otrăvitori ai acestuia, emanați din măruntaiele pământului din cauza supraîncălzirii solului (fenomen care se petrece periodic). Toate aceste forțe sunt esențiale pentru susținerea vieții pe pământ*, influențându-se reciproc.

7. Numai de noi depinde reorientarea elementelor către ordinea lor naturală, atunci când unul sau altul dintre ele începe să predomine excesiv, manifestându-și în mod devastator caracteristicile. Dacă reușim să facem acest lucru, operând cu cea mai mare atenție, atunci totul revine la normal, generând fructe cât se poate de utile.

8. De pildă, stingerea unui incendiu este o acțiune cât se poate de utilă. La fel, apele trebuie controlate prin stăvilare, diguri și ecluze, iar versanții munților trebuie proptiți. După o furtună puternică, copacii rupți trebuie curățați și în locul lor trebuie plantați alții; și astfel, totul revine la normal. Rezolvarea tuturor acestor probleme printr-o singură lege ar însemna automat distrugerea întregii creații!

9. După aceste explicații, te rog să continui să privești cu cea mai mare atenție ce se va întâmpla în continuare. Haide, spune-ne ce vezi!”
(* - Vezi și „Secretele Vieții” revelate prin Gottfried Mayerhofer, n.r.)
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 92 - Cele șase animale aflate în conflict. Efectul provocat asupra oamenilor-lup și asupra regelui.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 9.10.2010, 21:13 View PostDownload Post

Capitolul 92
Cele șase animale aflate în conflict.
Efectul provocat asupra oamenilor-lup și asupra regelui.

1. După această pauză, Helena continuă: „Hm, ce ciudat! Aceste creaturi stranii se înmulțesc în jurul tronului mai ceva ca firele de nisip de pe fundul mării. Principalii slujitori ai regelui de-abia mai reușesc să își facă drum printre aceste mase. Mai mult, constat că mulți dintre ei sunt corupți de oamenii-lup, care îi determină să îl influențeze pe rege în sensul dorit de ei. De altfel, în jurul tronului s-a lăsat un întuneric din ce în ce mai dens, astfel încât este dificil să mai faci ceva la vedere. După toate aparențele, acest întuneric provine direct de la aceste ființe pe jumătate oameni, pe jumătate lupi, ale căror ochi strălucesc puternic, iluminând inclusiv obiectele pe care le privesc.

2. Remarc acum în fundal o ființă ciudată, care seamănă cu un bou. Chiar lângă ea se află o alta, care seamănă cu un leu și care încearcă să o înghită pe prima. O, dar lângă leu apare o altă creatură, care seamănă cu un rinocer, cu platoșa sa grea care îi acoperă trupul, și care încearcă să ucidă deopotrivă leul și boul. Între timp, leul - care înainte încercase să mănânce boul - s-a împrietenit cu acesta, încercând să scape împreună de cornul ascuțit al rinocerului. Priviți! A apărut și o a patra creatură! O, dar este un șarpe uriaș, care se încolăcește în jurul primelor trei animale, încercând să le strivească prin puterea sa! Boul, leul și rinocerul se luptă din răsputeri, încercând să scape din strânsoarea șarpelui, dar nu par să aibă un câștig prea mare de cauză. Deși toate trei sunt animale puternice, șarpele îi înlănțuie strâns între inelele sale, și îmi pot da seama ce simt, căci le aud gemetele. Dar cel mai ciudat mi se pare cât de mare este plăcerea pe care le-o provoacă această luptă oamenilor-lup!

3. Iată, un al cincilea animal li s-a alăturat primelor patru - de data aceasta, este vorba de un vultur imens. Acesta zboară pe deasupra ghemului format din cele patru animale, încercând să le separe cu ghearele sale uriașe. Aproape rupt în două de puternicele gheare, șarpele încearcă să se elibereze, dar inelele sale sunt mult prea contractate, fiind ținute strâns de puterea ghearelor vulturului, așa că nu reușește să facă nimic. Primele trei animale încearcă să ajute șarpele, dar atotputernicul vultur se ridică în aer, ducându-și cu el prada. Undeva în spate apare acum un fel de deșert și un râu, către care se îndreaptă vulturul. Iată, acesta coboară din nou la pământ, în plin deșert, și se pregătește să își mănânce victimele.

4. O, iată, din râu iese un crocodil imens, care se îndreaptă către celelalte animale. Șarpele îl întâmpină cu fălcile căscate, dar crocodilul îl mușcă de falca de jos. Vulturul încearcă să își ia zborul, dar crocodilul îl împiedică. De aceea, vulturul renunță la prada sa și coboară asupra crocodilului, încercând să-i smulgă ochii cu ciocul, dar fără nici un rezultat aparent. Intre timp, celelalte trei animale - rămase libere - o iau la goană, încercând să scape.

5. Văd acum un ihneumon (*1) repezindu-se la crocodilul uriaș. În fața acestui dușman de moarte al său, crocodilul lasă să-i scape șarpele din gură, iar acesta se grăbește să dispară, șerpuind în convulsii dureroase. La rândul lui, crocodilul se scufundă în apă. Singurul care rămâne pe câmpul de luptă este vulturul, nemulțumit că nu și-a putut consuma prada. Ihneumonul preferă însă să urmărească crocodilul în apă.

6. Vulturul urmărește la rândul lui ihneumonul de sus, încercând să-l prindă, dar acesta dispare într-o crăpătură din sol, lăsând vulturul să zboare fără nici un fel de pradă. Și astfel, toate animalele au scăpat practic neatinse, doar cu anumite răni și vânătăi. Singurul care a fost rănit mai grav a fost șarpele, și este greu de spus dacă nisipul fierbinte va reuși să îl vindece. Cât despre ihneumon, numai Tu, Doamne, poți ști dacă își va primi răsplata pentru că a despărțit acest grup de animale ostile...

7. O, dar constat că numeroșii oameni-lup fac niște fețe lungi, deloc mulțumite. Scrâșnetul dinților lor îmi dă de înțeles că nu sunt deloc mulțumiți de rezultatul acestei bătălii între animale! Această imagine îmi face plăcere, căci acești oameni de o răutate extremă mi se par infinit mai respingători decât lupta animalelor, care până la un punct este de înțeles, datorită instinctelor lor. De fapt, singurii care mi se par cu adevărat bestiali sunt acești oameni-lup.

8. Constat de asemenea că regele, aflat încă pe tronul său, dă și el semne de nervozitate. Nici el nu pare prea în largul lui, dar ce poate face? Își păstrează puțina putere care i-a mai rămas pentru a încerca să își salveze tronul. Dacă nu va reuși să își păstreze această putere, mai degrabă va abdica la tron, decât să încerce să se unească cu poporul său prin iubire, bunătate și răbdare! Dimpotrivă, oamenii nu îndrăznesc să crâcnească sub pumnul lui de fier, căci ar risca să aibă soarta vulturului de mai înainte, care a fost nevoit să își părăsească prada și să fugă. Banii regelui sunt tocați de soldați, iar oamenii nu își mai pot plăti impozitele decât cel mult cu prețul vieții lor.

9. O, Doamne, manifestarea începe să pălească acum, dar trebuie să-Ți mărturisesc că tot nu m-am lămurit în privința hidrei cu șapte capete. Dacă voia Ta sfântă nu are nimic împotrivă, Te implor să îmi oferi câteva lămuriri!”

10. Eu: „Ascultă, mult iubita Mea, de vreme ce toți cei de față au văzut aceeași manifestare ca și tine, îl voi ruga pe Robert să îți explice. De ce să monopolizăm numai noi doi discuția? Doar și ceilalți au guri!

11. Așadar, dragă Robert, oferă-i dragii noastre Helena lămuririle pe care le așteaptă de la tine!”


(*1) Mamifer carnivor cu coada lungă, considerat sfânt de vechii egipteni.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 93 - Explicațiile lui Robert. Iubirea egoistă de sine și aroganța reprezintă rădăcina tuturor relelor.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 9.10.2010, 21:21 View PostDownload Post

Capitolul 93
Explicațiile lui Robert.
Iubirea egoistă de sine și aroganța reprezintă rădăcina tuturor relelor.
Voința imuabilă a tui Dumnezeu.

1. Auzind îndemnul Meu, Robert se ridică în picioare și spune: „O, Doamne, Iubire Supremă, Prieten al celor sărmani, Înțelepciune mai presus de orice! Lucrurile sunt cât se poate de limpezi, sensul lor fiind ilustrat chiar de cele văzute. Desigur, de vreme ce Helena nu a aprofundat încă subiectul corespondențelor, care i-ar fi permis să înțeleagă cu ușurință imaginile privite anterior, acestea trebuie să îi fie lămurite.

2. Așadar, ascultă, preaiubita mea soră Helena! Tot ce ai văzut mai înainte reprezintă spiritul aroganței. În fața ferestrei ai văzut luptându-se între ele spiritele depravării, care nu au ezitat să se trădeze reciproc, atunci când interesele personale le-au cerut-o! Iată, aceasta este opera aroganței, a cărei sursă primordială este iubirea egoistă de sine. Așa cum iubirea pură față de Dumnezeu și față de aproapele tău reprezintă fundamentul bunăstării interioare, al fericirii, armoniei și unității, la fel, iubirea egoistă de sine reprezintă fundamentul urii față de toate lucrurile care nu fac parte integrantă din ea (care îi apar ca fiind exterioare sieși), inclusiv al disprețului și persecutării tuturor celor care îndrăznesc să se opună acestui atribut malefic.

3. Iubirea pură împărtășește tot ce are, dar nu sărăcește niciodată; dimpotrivă, devine din ce în ce mai bogată și mai puternică. Căci ori de câte ori dăruiește ceva, ea primește înapoi de o mie de ori. în schimb, iubirea egoistă de sine încearcă tot timpul să fure și să ia ceva de la alții, dar pierde de o mie de ori ceea ce a luat. Neavând o putere sau o autoritate în sine, ea este nevoită să fure această putere din altă parte. Numai așa reușește ea să se mențină o vreme în lumea exterioară, dând chiar impresia de măreție și de strălucire. Prețul plătit este însă mult prea mare pentru ea, așa că în final sărăcește de tot, dovedindu-și adevărata față, cea de vierme care se târăște și se contorsionează prin praf. Deși se mai zbate o vreme, acest lucru nu îi mai servește la nimic, nefăcând altceva decât să îi accelereze pieirea definitivă.

4. Care este sursa care alimentează întotdeauna războiul? Ascultă, aceasta este iubirea egoistă de sine, mama aroganței, care nu își dorește altceva decât să domine! Cine este în acest caz dușmanul ei de moarte, cel care i se opune în permanență, învingând-o de fiecare dată? Aceasta este iubirea pură, din care derivă judecata dreaptă și justiția divină! Iubirea egoistă de sine face tot ce îi stă în puteri pentru a-și menține puterea și pentru a se răzbuna împotriva justiției divine, dar acest efort continuu se dovedește de fiecare dată zadarnic, nefăcând altceva decât să îi secătuiască și mai rău forțele, spre deosebire de iubirea pură, a cărei putere se înzecește în urma acestei lupte.

5. Tiara inversată care a apărut mai devreme din acea plantă crescută în noroi arată în mod clar în ce constă fundamentul splendorii lumești. Faptul că tiara era inversată pe acel trepied a reprezentat un simbol al orientării demoniace a puterilor lumești, cu toată gloria, strălucirea lor aparentă și notorietatea de care se bucură, căci ele se opun purității celeste. Trepiedul simbolizează iubirea egoistă de sine, cele trei picioare ale sale fiind falsitatea, viclenia și amăgirea, în interiorul tiarei ai putut vedea tot felul de creaturi dezgustătoare și însetate de sânge, a căror semnificație ți-a explicat-o Domnul. Singura nelămurire care ți-a mai rămas se referă la hidra cu șapte capete. Dacă te vei raporta la știința corespondențelor, vei recunoaște cu ușurință semnificația acestei imagini simbolice. Haide, încearcă, iar noi vom încerca să te ajutăm!

6. Multe depind de tine, căci Domnul va acționa în funcție de înțelegerea ta! Adevăr îți spun: totul depinde de felul în care vei ști să îmbrățișezi acea creatură cu iubirea ta arzătoare. Domnul va acționa apoi în strictă concordanță cu felul în care ai înțeles tu imaginea, precum și cu înțelegerea noastră! De aceea, încearcă să faci o treabă cât mai bună, căci soarta întregii lumi depinde de discernământul tău!”

7. Auzind că destinul și bunăstarea întregii lumi depind de înțelegerea ei referitoare la hidra cu șapte capete, Helena rămâne șocată. Ea se întoarce rapid către Mine și Mă întreabă: „Doamne, iubirea vieții mele, este adevărat ce spune Robert?”

8. Eu: „Cât se poate de adevărat! Există o profeție indiană (indienii sunt unul din cele mai vechi popoare care au trăit pe pământ) care spune: «Ascultați, oameni păcătoși! O femeie a fost cea care a dus la căderea acestei lumi, și tot printr-o femeie va fi înălțată ea în grația lui Dumnezeu. La sfârșitul timpurilor, va exista o femeie prin intermediul căreia întreaga lume va fi judecată, dăruindu-i-se fie viața, fie moartea, în funcție de înțelegerea femeii!» Ascultă, tu ești acea femeie de care vorbește străvechea revelație! De aceea, gândește-te bine ce spui, căci soarta pământului se află în mâinile tale!”

9. Helena: „O, nu, nu, este imposibil! Nu sunt deloc încântată să aflu așa ceva; dimpotrivă, mă simt îngrozitor de împovărată. De aceea, o, Doamne, eliberează-mă de această povară, căci nu mă simt în stare să discern între bine și rău!”

10. Eu: „Iubita Mea Helena! Îmi cunoști deja imensa iubire față de tine, dar știi de asemenea că în ceea ce Mă privește, îndeosebi în această împărăție a luminii, a vieții și a adevărului imuabil, odată ce am pronunțat un cuvânt, nu Mi-l mai pot lua înapoi. De aceea, va trebui să faci ceea ce ți-am cerut. Ce crezi că s-ar întâmpla cu această creație și cu ordinea divină dacă aș începe dintr-o dată să devin alunecos, acum spunând una, și peste un minut făcând cu totul altceva?! Ar fi suficientă o singură clipă în care intenția Mea să devină neatentă pentru ca întreaga creație să înceapă să se dizolve și toate formele ei să devină distorsionate, ca niște caricaturi efemere. De vreme ce natura Mea este imuabilă, într-o manieră pe care nimeni nu o va putea înțelege vreodată pe deplin, toate lucrurile și ființele create își păstrează de-a pururi esența și forma, așa cum au fost create de la bun început.

11. Eu sunt Cel care te-a ales pe tine pentru această sarcină, și asta încă de la începuturile timpului. De aceea, va trebui să faci ceea ce îți cer, ascultând de iubirea ta pură față de Mine. Numai în acest fel îți vei putea dezvolta acea independență absolut necesară sferei tale vitale, rămânând de-a pururi cea care ești, ca și cum nu ai depinde decât de tine însăți, nefiind supusă vreunei influențe exterioare.

12. Ceea ce îți cer acum nu are legătură în primul rând cu lumea materială, care oricum este supusă judecății, cât cu esența sufletului tău. Aceasta este șansa ta supremă de a atinge adevărata libertate, care îți va permite să te bucuri de cea mai înaltă fericire și de extazul cel mai deplin! - Acesta este nucleul și rădăcina întregii manifestări și a întregii deveniri. Noi nu lucrăm aici pentru lumea exterioară, ci pentru ceruri.

13. De aceea, haide, draga Mea Helena, fă ceea ce ți-a cerut fratele Robert”.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 94 - Interpretarea dată de Helena monstrului cu șapte capete, luptei dintre animate, oamenilor-lup și regelui.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 9.10.2010, 21:28 View PostDownload Post

Capitolul 94
Interpretarea dată de Helena monstrului cu șapte capete,
luptei dintre animate, oamenilor-lup și regelui.

1. Helena îmi răspunde: „Ei bine, dacă așa stau lucrurile în această lume și în întreaga infinitate, este evident că nu mai am de ales, așa că va trebui să mă descurc. Sper totuși că bunăstarea sau anihilarea pământului nu depind cu adevărat de măsura prostiei mele. Sper, iubirea vieții mele, că vei menține creația infinită chiar și după interpretarea pe care o voi da eu hidrei cu șapte capete...”.

2. Eu: „Iubita Mea Helena, în ceea ce Mă privește, totul este măsurat cu o precizie desăvârșită, dar sunt situații în care nici o amânare nu mai este posibilă, într-adevăr, Eu pot menține creația și fără înțelegerea ta, dar așa cum ți-am explicat deja, problema nu se pune să mențin universul așa cum este, ci să creez un univers celest perfect, eliberat de toți cei care au sosit recent în această sferă din lumea de dincolo. Nu trebuie să uiți nici o clipă acest lucru, căci el te va ajuta în mare măsură să faci ceea ce ți-am cerut. Ai înțeles?”

3. Helena: „Da, Doamne, acum lucrurile îmi sunt mult mai clare! De aceea, voi încerca, cu ajutorul Tău, să explic semnificația monstrului cu șapte capete.

4. Așa cum înțeleg eu lucrurile, acest monstru simbolizează actualul spirit al Anticristului și domnia sa pe pământ, unde trăiește în mijlocul propriilor sale excremente. Viermele reprezintă imensa nerușinare care emană din dorința sa de dominație, de acaparare, din ipocrizia și minciunile sale. Cele șapte capete ale sale amintesc de cele șapte vicii principale ale omului, din care derivă cele șapte păcate capitale: aroganța, tirania, gelozia, invidia (dublată de meschinăria care ucide sufletul), ura ireconciliabilă, trădarea și nu în cele din urmă crima! Din aceste vicii se nasc pasiunile desfrânate, urâțenia sufletească, lăcomia, lipsa de castitate, adulterul, absența iubirii fată de aproape și persecutarea tuturor celor care îndrăznesc să respire liber, nerușinarea și infamia, lipsa totală de scrupule, și în sfârșit neascultarea și lipsa de respect față de Dumnezeu! Aceste zece păcate care derivă din primele șapte (cele principale) sunt simbolizate de cele zece coarne de pe fruntea celor șapte capete ale bestiei. Fiecare din aceste coarne avea deasupra o coroană strălucitoare, prin care se evapora sângele ori de câte ori acesta amenința să umple vasul și să se reverse. Aceste bijuterii false simbolizează tirania cea mai deplină, care reprezintă o oroare în fața Ta, o, Doamne, dar căreia i-au căzut pradă inimile celor mai mulți dintre oamenii de pe pământ. În viziunea mea, cea mai bună corespondență pentru aceste coroane este indicată de viața politică, un paravan al tuturor promisiunilor dincolo de care nu se ascunde decât ipocrizia și moartea. Dacă cineva îndrăznește să se atingă de acest văl al minciunilor, el trezește furia tiranului, care se dezlănțuie pe loc împotriva lui și a maselor oarbe.

5. De aceea, eu cred că singura cale pentru ca umanitatea terestră să poată cunoaște starea de pace interioară, evitând pentru totdeauna vărsarea de sânge, constă în înlăturarea tuturor coroanelor, a spadelor, a celor șapte capete, adică a întregului monstru, și implicit a ajutoarelor sale și a tiarei. Numai după ce acestea vor fi eliminate de pe pământ vor înceta oamenii să se mai lupte între ei, precum animalele.

6. Am intuiția profundă că două lucruri ar trebui să se petreacă pe pământ pentru ca pacea să fie reinstaurată pe această planetă: fie va trebui ca nouă zecimi din umanitate să fie eliminată de Tine, o, Doamne, prin intermediul îngerilor morții, astfel încât zecimea rămasă să se poată bucura de conducători mai înțelepți; fie, alternativ, ar trebui ca pământul să crească de zece ori, iar în fiecare din țările sale să apară un munte de aur. Căci numai printr-o distribuire generalizată și egală a acestui metal al iadului i-ar scădea acestuia valoarea, până la nivelul valorii calcarului obișnuit, iar umanitatea nu va mai fi preocupată de el. Așa văd eu lucrurile: ori umanitatea va trebui să-și reducă dramatic numărul populației, ori cantitatea de aur și de argint va trebui să crească la fel de dramatic pe pământ, în caz contrar, lucrurile nu se vor schimba niciodată în bine pe această planetă. Dorința oamenilor de a acumula și lăcomia lor trebuie să treacă dincolo de pragul de saturație, căci altfel ei nu vor renunța niciodată la iubirea egoistă de sine, sursa aroganței și a tuturor tendințelor dictatoriale!

7. La ce folosește puterea boului (popoarelor) și ghearele leului (puterea dinastică), sau greutatea imensă a crustaceului (coerciția impusă de tirania despotică a prinților pământului)? Ce efect benefic ar putea avea asupra umanității puterea șarpelui (politica inchizitorială, bazată pe serviciile secrete, care încearcă să sufoce popoarele, aflând chiar și cele mai intime secrete ale oamenilor)? La ce servește rapacitatea vulturului liber (democrația socială)? Care sunt motivele reale care stau la baza acțiunii aligatorilor reacționari, dornici de răzbunare? În ultimă instanță, sărmanul ihneumon, cel mai slab dintre animale (masele sărace) anihilează toate aceste puteri, alungând animalele corespondente fără ca acestea să-și fi potolit foamea! În fond, la ce a folosit lupta lor? Dacă ihneumonul s-a dovedit cel mai bun dintre toate la sfârșitul luptei, de ce nu i-ai acorda lui puterea, de la bun început? Chiar trebuie să sufere pământul din cauza sărăciei?

8. O, Doamne, Creatorule preaînțelept și preaplin de iubire! Din câte îmi dau seama, degeaba Te implorăm și ne sfătuim noi, ființele create de Tine, căci indiferent ce dorim noi, Tu vei acționa oricum așa cum vei dori, în conformitate cu înțelepciunea Ta supremă, din care derivă întreaga justiție și întreaga bunătate. De altfel, chiar așa și trebuie să se petreacă lucrurile, căci dacă ai permite ca voința Ta să fie influențată de slăbiciunea noastră, întreaga creație s-ar duce de râpă! Din fericire, Tu, Doamne, reprezinți fundamentul întregii lumi, căci întreaga ordine agregată a acesteia reprezintă doar un gând în conștiința Ta, ce-i drept, un gând atotputernic din perspectiva noastră, a creaturilor Tale. De aceea, consider că ar fi inutil să continui să divaghez pe această temă.

9. Cât despre oamenii-lup care au apărut în viziunea finală, aceștia reprezintă o organizație dezgustătoare, pe care întreaga lume o condamnă la unison. Această organizație secretă și filialele ei a fost dintotdeauna sursa întregului rău planetar, neurmărind altceva decât propria sa dominație asupra pământului. De aceea, nu cred că mai trebuie să fac alte comentarii în legătură cu ea.

10. În ceea ce îl privește pe rege și disperarea cu care se agață el de tron, cred că acesta reprezintă un exemplu foarte ilustrativ al setei de putere care domnește la ora actuală pe pământ. Toată lumea dorește să conducă, dar nimeni nu acceptă să se supună, decât cel mult dacă obține în schimbul supunerii sale dividende cât mai grase. Dacă nu obține aceste dividende, chiar și cel mai supus servitor se transformă pe loc într-un socialist care urăște guvernul sau într-un așa-zis republican roșu, care nu își dorește altceva decât să le bage pe gât oamenilor fericirea cu forța, prin executarea conducătorilor lor, neuitând în decursul acestui proces să își umple cât mai mult propriile buzunare. Această înclinație tiranică pare să fie principala cauză care divide umanitatea, la fel ca o sabie cu dublu tăiș, conducând-o la ura cea mai aprinsă!

11. Iubirea adevărată a dispărut de mult de pe pământ. Nimeni nu își mai iubește aproapele ca pe un frate întru Tine, Doamne, ci cel mult din perspectiva unui eventual câștig de pe urma lui. Dacă A poate obține vreun profit de pe urma lui B, el îi zâmbește cu cea mai mare prietenie posibilă. Dacă B nu îi satisface însă cererea, A își pierde orice interes față de el, și nu l-aș sfătui în nici un caz pe B să îi ceară vreodată ajutorul lui A, în cazul în care acesta din urmă s-ar îmbogăți fără ajutorul lui și ar dispune de mijloacele necesare pentru a-l ajuta. Pentru A, B reprezintă un ne-prieten (dacă nu cumva chiar un dușman), întrucât nu l-a ajutat la vremea respectivă, chiar dacă se poate demonstra negru pe alb că B nu a avut posibilitatea să facă acest lucru. De altfel, chiar dacă B l-ar fi ajutat pe A să ajungă la actualul său statut social de putere și bogăție, în cazul în care B ar avea necazuri și ar căuta ajutor la cel pe care l-a ajutat cândva (A), acesta s-ar scuza amabil, încercând să scape apoi de B, care nu-i mai folosește la nimic. Iată, Doamne, cum am ajuns să îi văd eu pe oameni, și cred că le-am surprins destul de corect esența.

12. Ce se poate face însă pentru a le schimba caracterul și destinul? La această întrebare, cred că singurul în măsură să dea un răspuns ești numai Tu, căci nici un înger creat de Tine nu are cum să cunoască răspunsul. Oricât de mult ne-am consulta noi aici, chiar dacă toți sorii din univers s-ar stinge, nu cred că am putea ajuta vreodată în mod eficient umanitatea oarbă de pe pământ. În schimb, ar fi suficient un singur cuvințel plin de iubire, de forță și de înțelepciune din partea Ta pentru ca întregul pământ să fie vindecat, la fel ca servitorul centurionului de acum 2000 de ani, din perioada când Te-ai întrupat pe pământ, atunci când stăpânul lui Te-a implorat să îl vindeci! O, mult adoratul meu Domn și Dumnezeu Iisus, ai milă și purifică pentru totdeauna pământul de tot ce este malefic și demonic pe suprafața lui! Facă-se voia Ta, acum și de-a pururi!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 95 - Domnul explică procesul de dezvoltare a ființelor independente. Cheia înțelegerii vieții terestre.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 9.10.2010, 21:32 View PostDownload Post

Capitolul 95
Domnul explică procesul de dezvoltare a ființelor independente. Cheia înțelegerii vieții terestre.

1. Eu: „Trebuie să recunosc, iubita Mea Helena, că Mi-ai dat un sfat foarte bun, pe care îl voi pune imediat în practică. Adevăr îți spun: partea feminină a umanității poate fi mândră de tine!

2. Ai exagerat totuși puțin în două privințe: atunci când Mi-ai cerut să anihilez nouă zecimi din umanitate sau să măresc pământul de zece ori, precum și atunci când Mi-ai cerut să înlătur complet orice conducere politică de pe pământ. În aceste două cazuri Mi-ai părut puțin cam dură, cu atât mai mult cu cât o astfel de soluție nu poate fi aplicată în mod natural, ci doar pe calea judecății, care reprezintă adevărata moarte spirituală pentru orice suflet asupra căruia se abate!

3. Ascultă, Eu sunt omnipotent, așa că orice gândesc trebuie să se manifeste instantaneu, dacă așa doresc Eu. De pildă, dacă Mi-aș dori ca în fața Mea să apară un milion de oameni, aceștia ar apărea fără nici o întârziere. Mai mult, dacă așa aș dori, aceștia ar vorbi și ar acționa la fel de înțelept, și ar arăta la fel de perfect ca și cel mai frumos dintre serafimi. Aceste spirite ar fi pline de iubire și ar sluji creației în o mie de feluri, dar ar fi în întregime moarte, căci tot ce ar spune sau ar face ar fi derivat din propria Mea voință. Altfel spus, ele nu ar fi înzestrate cu o viață în sine, excepție făcând voința Mea, pe care le-am împrumutat-o pe o durată determinată și limitată. De pildă, dacă va veni vreodată o vreme când nu voi mai dori existența acestor ființe aparente, ele ar dispărea pe loc, la fel cum au apărut!

4. Pe de altă parte, dacă aș dori să le dăruiesc acestor creaturi o viață reală și liberă în sine, independent de atotputerea Mea, nu aș putea face acest lucru decât într-un singur fel: prin despărțirea lor de Spiritul Meu (de Voința Mea), lăsându-le să se descurce singure și să învețe lecțiile iubirii. Pentru a realiza acest lucru, ar trebui să ascund Spiritul Meu divin de vederea lor interioară, ținându-l captiv în interiorul unui înveliș material (un trup exterior). Le-aș transforma astfel în niște entități izolate (rupte de Mine) și aș fi nevoit să le dau anumite legi pe care să le respecte. Mai mult decât atât, ar trebui să le dau diferite oportunități și stimulente, silindu-le astfel să acționeze în mod voluntar în acord cu propria lor cunoaștere și cu propria lor voință, pentru a vedea în ce măsură sunt de acord să respecte poruncile Mele, sau preferă să le încalce. Chiar și aceste porunci ar trebui alese cu grijă, astfel încât să fie pline de înțelepciune, dar și de bunătate. În cazul în care nu ar dori să respecte aceste legi, spiritele ar trebui să suporte pedeapsa cuvenită, care nu poate fi decât una singură: aceea de a le fi prelungită captivitatea până când vor fi dispuse să respecte poruncile Mele din propria lor voință. Abia atunci aș putea elimina Eu restricțiile exterioare care limitează respectivul spirit uman, lăsându-i să se bucure de o libertate deplină și de o viață perfectă, care nu mai este supusă judecății exterioare. După cum îți poți da cu ușurință seama, acest lucru nu este posibil decât după ce sufletul respectiv a atins starea necesară de maturizare interioară, prin folosirea liberului său arbitru în sensul respectării depline a poruncilor Mele pline de iubire și de înțelepciune.

5. Din acest exemplu, îți poți da seama că sunt nevoit să respect - conform propriei Mele ordini divine - acțiunea liberă a oamenilor de pe pământ, acesta fiind testul suprem al libertății lor, cu consecințele de rigoare, bune sau rele, pe care vor trebui să le suporte. Dacă i-aș sili să asculte de omnipotența Mea, ei ar muri instantaneu din punct de vedere spiritual, nemaifiind capabili să facă ceva din propria lor voință. Dacă aș dori ulterior să îi eliberez din nou, aș fi nevoit să repet același proces, respectiv să Mă separ pe Mine de ei, lăsându-i să se descurce în mod liber, dar ținându-i în aceeași captivitate naturală; altfel spus, ar trebui să îi supun aceluiași test al libertății.

6. Dacă vor trece de acest test, în conformitate cu ordinea prestabilită, ei vor putea ajunge, așa cum s-a întâmplat cu voi, în această lume a spiritelor, ducând aici o viață pe deplin liberă. Dacă acțiunile lor se împotrivesc însă ordinii divine, ei vor trebui în mod necesar să își continue captivitatea inclusiv în această lume a spiritelor, până când vor ajunge să își dezvolte într-o măsură suficient de mare viziunea interioară astfel încât să se poată apropia de Mine, Creatorul lor, fără ca acest lucru să le facă rău. Abia după ce vor începe să Mă iubească pe deplin, ca pe un Domn și Frate al lor, vor deveni ei cu adevărat liberi, așa cum sunt și Eu, în sensul că îmi vor îngădui din proprie voință să acționez, să gândesc, să simt și să judec în interiorul lor ca un al doilea sine perfect!

7. Aflați în această stare de conștiință perfectă, ei pot primi de la Mine o cunoaștere încă și mai desăvârșită și o putere infinit mai mare, fără ca acest lucru să le afecteze în vreun fel libertatea individuală. Mai mult, pot deveni la fel de perfecți ca și Mine, aceasta fiind eliberarea finală și starea supremă de extaz spiritual.

8. Ascultă, este ușor să spui: «Doamne, fă cutare sau cutare! Judecă națiunile rele, condamnă-i pe regi și pe tiranicul papă! Distruge-i pe toți cei cu inima arogantă! Fă un miracol! Condamnă-i definitiv pe toți ticăloșii umani și lasă-i să putrezească în iadul etern*, căci ei sunt răi până în măduva ființei lor!» - Drama este că dacă M-aș grăbi să-i judec și să-i condamn pe toți oamenii de pe pământ, datorită comportamentului lor aberant și nelegiuit, toată munca Mea de până acum ar fi în zadar.

9. Deși suntem nevoiți să ne ocupăm de ceea ce se întâmplă pe pământ, având grijă ca ordinea divină să fie respectată, căci aceasta este calea cea mai ușoară care conduce către viața eliberată și divină, trebuie să dăm totuși dovadă de o răbdare infinită, privind cu egală detașare chiar și cele mai perverse dintre faptele oamenilor, la fel ca și pe cele bune și virtuoase. Căci principala condiție a dezvoltării omului liber este ca el să devină conștient de sine într-o deplină separare de Mine însumi, acționând în mod corect, dar din propria sa voință (fără să fie obligat de Mine)! Indiferent dacă acționează corect sau incorect, dacă face bine sau rău, omul nu trebuie forțat niciodată, căci în caz contrar și-ar pierde liberul arbitru, iar calea care duce către eliberarea sa spirituală ar fi blocată definitiv. De aceea, trebuie să respectăm întru totul aranjamentele și descoperirile oamenilor de pe pământ, influențându-i, desigur, în bine, dar cât mai discret cu putință. Dacă am apărea brusc în fața lor, noi am distruge astfel această școală a noii umanități spiritualizate, iar ridicarea celor căzuți și conducerea lor către mărețul destin care le este predestinat ar deveni infinit mai dificilă. De aceea, singura soluție care ne rămâne este să îi ajutăm pe oamenii de pe pământ în tăcere, supraveghindu-i discret și sprijinindu-i să evolueze gradat către lumină. După această primă perioadă de dezvoltare, vom avea la dispoziție alte nenumărate căi prin care îi vom putea conduce pe cei care nu s-au dezvoltat încă suficient către adevăratul lor destin.

10. Evident, ori de câte ori încălcările ordinii divine depășesc orice imaginație, punând în pericol însăși dezvoltarea umanității potrivit destinului ei prestabilit, către libertatea supremă, putem interveni în mod natural, provocând pe pământ diferite fenomene generatoare de teamă, precum epi-demiile, foametea, războaiele, inflația, etc. Aceste pedepse sinonime cu judecata divină nu trebuie să afecteze însă niciodată mai mult de 10% din umanitate, pentru a nu afecta definitiv libertatea umană (condiția supremă care poate conduce la libertatea spirituală), condamnând astfel întreaga umanitate la o judecată definitivă, adică la moartea spirituală!

11. Iată așadar care este viziunea Mea. Ce părerea ei? Spune-Mi dacă ți se pare bună și perfect justă, sau consideri că ar putea exista o cale alternativă”.

12. Helena: „O, iubire mai presus de oricare alta și bunătate supremă! O, Doamne, o, Tată ceresc, o, Iisuse al meu! Cine ar putea aduce vreo obiecție unui asemenea raționament? Felul în care ne-ai prezentat acum crearea umanității și evoluția ei către destinul suprem care îi este predestinat, cel al libertății perfecte și al vieții trăite în lumină, depășește tot ce și-ar fi putut imagina vreodată ochii și urechile noastre limitate!

13. Abia acum înțeleg pe deplin ce înseamnă omul, cum a fost creat el, ce trebuie să facă și cum trebuie să fie ghidat pentru a fi condus fără greș către destinul măreț care i-a fost prestabilit! Iar Tu îmi ceri să îți ofer o opinie alternativă? Cu greu îmi pot imagina o prostie mai mare! - Nu, preaiubitul, preaînțeleptul, preabunul, infinit răbdătorul și desăvârșitul meu Domn Iisus! Nu vei obține o altă opinie de la mine nici dacă ai aplica asupra mea întreaga Ta omnipotență! Numai un om arogant și lipsit de minte ar îndrăzni să mai adauge ceva la cele spuse de Tine! Chiar dacă Petru sau Pavel însuși ar îndrăzni să mai scoată un cuvânt în plus față de ce ne-ai transmis Tu adineauri, m-aș vedea nevoită să revin la temperamentul meu aprins de până nu demult și să le scot ochii din cap, ca răsplată pentru acest comportament nedemn! Din fericire, constat că toată lumea păstrează tăcerea, căci toți își dau seama de adevărul celor spuse de Tine, și asta într-o măsură mult mai mare decât mine!

14. Domnul și Dumnezeul meu, mă simt atât de profund impregnată de adevărul cuvintelor Tale încât îndrăznesc să adaug că nici chiar Tu însuți nu ai reuși să găsești o soluție alternativă la cele deja spuse! Aceasta este opinia mea irevocabilă, pe care nu intenționez să mi-o mai schimb vreodată, în eternitate, iubindu-Te simultan pe Tine mai presus de orice!”

(* - Vezi „O revelație Divină despre Iad”, n.r.)
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 96 - Domnul vorbește despre copiii lui Dumnezeu și despre copiii lumii exterioare.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 9.10.2010, 21:35 View PostDownload Post

Capitolul 96
Domnul vorbește despre copiii lui Dumnezeu și despre copiii lumii exterioare.
Parabola livezii și a copacului fără fructe.

1. Eu: „Mult iubita Mea Helena, sunt pe deplin satisfăcut de cuvintele tale. Iar lauda pe care Mi-ai adus-o Mă face să nu îmi mai doresc nimic în inima Mea. Căci numai adevărul poate recunoaște și slăvi adevărul, la fel cum nimeni nu Mă poate recunoaște și nu Mă poate iubi pe Mine în calitate de Dumnezeu dacă nu este deja una cu Mine!

2. Toți acești oameni s-au născut direct din Mine, deși există în creație și ființe create doar indirect de Mine. Adevărații copii ai lui Dumnezeu sunt numai cei născuți direct din Mine, în inimile cărora rezidă iubirea cea mai pură a lui Dumnezeu, singura care permite recunoașterea negreșită a Acestuia. Ființele create indirect sunt copii ai lumii exterioare; părintele lor este Satan, iar lumea lor este iadul*. Chiar și aceștia sunt chemați însă de Mine către adevărata recunoaștere și către iubirea cea pură. De fapt, ei reprezintă principalul motiv pentru care am demarat marele Meu proiect al mântuirii, care se află în plină derulare în lumea exterioară și în numele căruia am convocat acum acest consiliu celest. Mai mult, el Mă obligă să țin cont de circumstanțele excepționale care există pe pământ și să aduc anumite schimbări esențiale stilului general al creației Mele.

3. Ca să înțelegi mai bine, îți voi spune o parabolă. De aceea, ascultă-Mă:

4. Proprietarul unei livezi a plantat tot felul de copaci, mai mari și mai mici, pomi fructiferi și arbori altoiți. Toți copacii erau plantați pe același sol de calitate al livezii, iar cei mai comuni dintre ei au beneficiat inclusiv de îngrășăminte. Proprietarul s-a ocupat de toți pomii săi cu aceeași dăruire, dar unii dintre copacii comuni au crescut mai rapid și s-au dezvoltat mai frumos decât cei atent selectați, în special unul dintre ei a crescut extraordinar de puternic, remarcându-se între toți ceilalți. El i-a atras astfel atenția grădinarului, care și-a revărsat întreaga iubire asupra lui, ocupându-se în mod special de el. Au trecut astfel anii, dar în timp ce ceilalți copaci dădeau roade abundente, pomul preferat al grădinarului a continuat să rămână sterp, neproducând altceva decât frunze. În cele din urmă, proprietarul livezii s-a enervat și le-a spus servitorilor săi: «Știți cât de mult m-am îngrijit de acest copac de-a lungul anilor, și totuși refuză să dea fructe. De aceea, tăiați-l de la rădăcină și faceți din el lemne pentru foc, căci este sterp și nu îmi mai produce nici o bucurie! Plantați în locul lui o salcie, ca semn că în acest loc a trăit cândva un copac care mi-a înșelat încrederea și iubirea de-a lungul anilor!» - Servitorii i-au sugerat: «Stăpâne, haide să-l mai lăsăm un an. Îi vom tăia doar una din crengile principale și o vom planta pe un sol nou. Dacă tot nu va produce fructe, vom face după voia ta». - Stăpânul livezii le-a lăudat răbdarea și i-a lăsat să facă așa cum doresc. Au mai trecut astfel doi-trei ani, dar copacul a continuat să nu facă fructe, în schimb, a început să înflorească, de parcă ar fi dorit să îi dea speranțe grădinarului că va produce în sfârșit fructele dorite de el, ca o răsplată finală a răbdării sale. Cât despre roadele propriu-zise, nici vorbă să producă vreunul.

5. Ei bine, ce crezi că ar trebui să se întâmple, scumpa Mea Helena, cu acest copac sterp? Crezi că ar trebui să fie tăiat, sau nu? Căci, trebuie să-ți mărturisesc, grădinarul nostru a început să fie foarte iritat în privința lui.

6. Așa cum ți-ai dat seama, copacul cel sterp îi simbolizează pe toți oamenii care sunt copiii acestei lumi exterioare. Ei beneficiază de toată atenția și iubirea Mea, dar nu produc altceva decât frunze și florile lor amăgitoare, nu și fructele iubirii, blândeții și obedienței, întrucât mințile și inimile lor sunt mult prea adânc îngropate în viața lumească a trupului lor. Spune-Mi, ce ar trebui să fac cu acești copaci umani care nu produc nici un fel de fructe, nici bune, nici stricate, nefiind altceva decât niște paraziți în livada Mea plină cu pomi fructiferi care produc roade (mai bune sau mai rele)? Ei nu doresc altceva decât să se bucure de viață, dar nu acceptă să facă vreodată ceva creator cu ceea ce li s-a dat. Chiar dacă par uneori să acționeze, acest lucru reprezintă o simplă amăgire, căci mintea lor nu diferă cu nimic de iubirea lor, care este sinonimă cu hedonismul”.

7. Helena: „O, Doamne Iisuse, Dumnezeul meu! Îmi pui din nou o întrebare la care îmi este greu să-Ți răspund! Totul depinde probabil de legea creației Tale, așa cum mi-ai descris-o adineauri, care constă în evoluția spirituală a creaturilor Tale către o ordine mai perfectă, care reprezintă destinația lor supremă. Acești oameni nu practică neascultarea din propria lor voință, ci doar din ignoranță și dintr-o lipsă de educație. Sunt alții mai răi decât ei, în sensul că sunt profund nerecunoscători și îți încalcă în mod deliberat poruncile, insensibili la avertismentele Tale, pe care le iau în râs prin cuvintele și acțiunile lor. Pentru aceștia, trupul unei femei este infinit mai dulce decât Cuvântul Tău Divin. Dacă își aruncă privirile pofticioase asupra unei prostituate tinere și apetisante, ei sunt dispuși mai degrabă să îi dăruiască acesteia o sută de inimi - dacă ar putea - decât să îți dăruiască Ție o singură inimă. Ei nu se tem de pedeapsa Ta pentru faptele lor, dar eu cred că acești desfrânați nu ar merita altceva decât o secure ascuțită care să taie de la rădăcină copacul sterp al vieții lor animalice!

8. O, dacă ai ști cât de bine i-am cunoscut pe acești oameni - de genul cârcotașului de mai înainte - pe vremea când trăiam pe pământ! O, Doamne, astfel de oameni nu sunt capabili să producă nici măcar cele mai stricate fructe. Nimic nu-i poate transforma, căci putregaiul nu mai poate fi tran-sformat în aur. De aceea, îngăduie să fie tăiați de la rădăcină și aruncați în foc. Măcar așa și-ar putea dovedi utilitatea!”

9. Eu: „Ai perfectă dreptate, și chiar așa stau lucrurile! Dacă un om respinge educația primită de la Mine și oferită lui cu toată răbdarea, bunătatea și blândețea, după ce aproape că l-am purtat pe brațele Mele, preferând în schimb să se scufunde și mai mult în mlaștina fetidă a simțurilor sale, în pofida tuturor avertismentelor Mele - el nu merită o soartă mai bună. Avem câteva astfel de suflete chiar aici, printre noi. Cârcotașul de colo este unul dintre ele, iar în camera alăturată mai sunt câteva zeci. Printre ele se numără și unele care au practicat incestul, sau unul care a violat două fetițe gemene în vârstă de zece ani de peste o sută de ori într-un singur an, până când cele două și-au pierdut viața, ratându-și astfel șansa unei vieți de educație spirituală trăită pe pământ. Și totuși, acești țapi bătrâni se află aici, printre noi, într-o stare liberă și nesupusă judecății! Te întreb, ce ar trebui să se întâmple cu astfel de suflete în viitor?”

10. Helena: „De vreme ce tot au ajuns aici, ar trebui să încercăm să vedem dacă se mai poate face ceva pentru aceste suflete! Dacă există vreo cale de a fi transformate în bine, consider că nu ar trebui să precupețim nici un efort pentru a le ajuta în această direcție. Dacă însă toate eforturile noastre se vor dovedi în zadar, din cauza minții lor arogante, atunci sfatul meu este să procedezi cu ei la fel cum ai procedat cu smochinul de acum 2000 de ani, care a refuzat să producă fructe în prezența Ta divină, pe vremea când Te aflai pe pământ, obosit și înfometat: lasă-i să se usuce de tot!”

(* - Vezi pe larg „Cine este Dumnezeu, cine este Lucifer, ce este omul”, n.r.)
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 97 - Despre senzualitate și aroganță. Lui Robert i se cere să-l aducă pe cârcotaș. Filozofia hedonistului.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 9.10.2010, 21:59 View PostDownload Post

Capitolul 97
Despre senzualitate și aroganță.
Lui Robert i se cere să-l aducă pe cârcotaș. Filozofia hedonistului.

1. Eu: „Mi-ai dat un sfat cât se poate de bun! Exact așa vom proceda. Dacă vom reuși, aceste suflete își vor păstra viața, dar dacă nu vor fi dispuse să se transforme, atunci fie blestemate în veci! Vom trece imediat la treabă, căci până când aceste arhetipuri umane respingătoare nu vor fi transformate sau distruse, pe pământ nu vor putea crește copaci care să producă fructe bune și coapte.

2. Este mult mai ușor să te lupți cu aroganța decât cu această ciumă! Dacă oamenii au devenit aroganți, orgolioși și dominanți, ei pot fi domoliți cu ajutorul războaielor, al epidemiilor și al sărăciei, care îi vor ajuta rapid să se întoarcă la calea cea dreaptă a smereniei. Un hedonist nu poate fi tulburat însă de nimic! Chiar dacă a luat toate bolile venerice din lume, astfel încât aproape că nu mai poate să meargă datorită slăbiciunii, în timp ce moartea îi rânjește și îl bate pe umăr, el tot nu se simte tulburat. Singurul lucru pe care și-l mai dorește este să găsească o prostituată, oricât de hâdă, care să îl accepte așa cum este! Atunci când adoarme, ultimul gând care îi trece prin minte este la plăcerile trupești, iar când se trezește din somn, primul gând care îi revine în minte este tot la aceste plăceri. Intre cele două momente, își petrece întreaga zi gândindu-se la pasiunile sale desfrânate, pe care încearcă să și le satisfacă cu orice preț! Mintea acestui om nu cunoaște altceva decât desfrâul, iar iubirea și prietenia lui sunt sinonime cu satisfacerea simțurilor; pe scurt, întreaga sa viață se rezumă în întregime la plăcerile trupești!

3. Și cât de mare este aroganța născută din această atitudine, care își arată colții ori de câte ori cineva încearcă să tulbure această inconștiență derivată din delirul simțurilor, dându-i un avertisment prietenesc! Sfatul bun al acestuia pare un veritabil ghimpe în ochiul celui lipsit de castitate! Aceasta este starea în care se complac aceste suflete în lumea exterioară, și tot în această stare ajung ele aici!

4. Acum, că ați înțeles aceste lucruri, vă propun să facem cu toții o încercare cu cârcotașul nostru, iar rezultatul pe care îl vom obține ne va arăta dacă merită să ne continuăm eforturile sau nu”.

5. După aceste cuvinte, îl rog pe Robert să se ducă la cârcotaș și să îl invite cu toată politețea să ni se alăture.

6. Robert își apleacă fruntea cu respect și prietenie, după care îmi spune: „Doamne, acolo unde acționează mâna Ta, este imposibil ca rezultatul final să fie altfel decât unul fericit! Cred totuși că în cazul de față sarcina noastră nu va fi deloc ușoară. Ce-ar fi să le trimitem pe cele 24 de dansatoare în altă parte, către răsărit, acolo unde se află scena lor? La ora actuală, se pare că întreaga atenție a cârcotașului nostru și a grupului din care face parte se îndreaptă către acestea! Privește-l pe cârcotaș: aproape că a început să saliveze, în speranța că se va putea bucura de favorurile fetelor, chit că acestea nu prea îl bagă în seamă! Ce spui, le trimitem pe dansatoare în locul de care vorbeam mai devreme?”

7. Eu: „Dragă frate, Eu susțin orice intenție corectă. Dacă cineva își dă seama că o acțiune este corectă, dar nu trece la fapte, el păcătuiește împotriva inimii sale. De aceea, fă tot ceea ce consideri că poate fi de ajutor în cazul de față!”

8. Robert se îndreaptă grăbit către dansatoare și le roagă să se ducă în altă parte. Fetele îl ascultă imediat.

9. Intervenția lui nu îi face însă nici o plăcere cârcotașului, care îl apostrofează furios pe Robert: „Ce-ți veni?! Până acum, nimeni nu le-a spus nimic acestor fete, ce să facă și unde să stea, dar tocmai când mă pregăteam să le cunosc mai bine, te-a trimis diavolul să le îndepărtezi de mine! Aș fi crezut că toți acei înțelepți din jurul mesei rotunde, care stau cuminți ca niște mielușei și printre care se spune că s-ar număra Adam, Avraam, Moise și mai știu eu cine, ar trebui să te satisfacă! Văd că printre ei se află și Emma-Gundl a mea, ba chiar și Mariandl, ca să nu mai vorbim de femeia primitivă, care s-a transformat între timp într-o zână! Ha, ha! Bănuiesc că nu prea ești satisfăcut de situația actuală, căci pseudo-mântuitorul Iisus pare mult mai apropiat de fete decât tine. Oricum, e limpede că ești îndrăgostit până peste cap de acea Aurora, așa că nu-ți rămâne decât să accepți situația cu exasperare!

10. O, nătâng ridicol ce ești! Cât timp ai trăit pe pământ ai fost un biet măgar, iar aici ai ajuns un bou! În această privință, nu te deosebești prea mult de vitele care se spune că au asistat la nașterea lui Hristos! Foarte bine, nu ai decât să te complaci în această situație! Evreu saxon, cu pretenții de mare intelectual, chiar crezi că nu am tras cu urechea și nu am auzit că puneți țara la cale, ținând un sfat divin pe tema sorții infinității? Am văzut cu această ocazie și ce păreri au contat cel mai mult în luarea deciziilor finale. Se pare că frumoasa Aurora a avut cuvântul cel mai greu de spus, iar voi, vite și măgari ce sunteți, v-ați închinat cu toții în fața «înțelepciunii» ei nemăsurate, ca niște cățeluși care dau din coadă atunci când îi mângâie pe cap stăpânul! O, frumos spectacol ne-a mai oferit marea Divinitate!!

11. Iar acum dorești să mă atragi și pe mine în această capcană, conducându-mă la marea masă a conferinței pe care o prezidează femeia primitivă, care a rămas neschimbată, dincolo de fardurile strălucitoare ce i-au fost aplicate pe față, și care își dă cu părerea în toate privințele, luând - nici mai mult nici mai puțin - decât decizii fundamentale în ceea ce ne privește pe noi, oamenii, de parcă ar dispune de inteligența necesară!? Ei bine, prietene, dacă ești de părere că mă vei putea atrage în acest joc penibil, mă tem că vei mai avea de așteptat o vreme! Frățioare, întoarce-te și spune-le glorioșilor tăi tovarăși că numai un netot ar putea cădea în capcana întinsă de o astfel de creatură, cu tot cu acel măgar care se consideră Iisus. Oricum, transmite-le tuturor salutările mele!”

12. Șocat de această reacție vehementă, Robert îl privește mânios pe cârcotaș, cumpănind ce trebuie să facă în continuare. După ce își recapătă calmul, el îi spune: „Prietene, te-ai grăbit să mă condamni fără milă, dar nici măcar nu ai ascultat ce am venit să îți spun! Îngăduie-mi mai întâi de toate să-ți spun ce am de spus și abia apoi judecă dacă am venit să îți cer ceva sau nu!”

13. Dar cârcotașul îi ia vorba din gură: „Prietene, chiar dacă nu am urechile la fel de lungi, căci nu sunt un măgar la fel ca și tine, auzul meu este totuși destul de fin, astfel încât am putut asculta tot ce ați discutat la așa-zisa voastră conferință celestă, inclusiv tot ce ați decis acolo. Cu această ocazie, am auzit și decizia voastră legată de nefericiții care și-au permis în lumea exterioară să cedeze în fața simțurilor lor, în strictă conformitate cu legile naturii.

14. O, nebuni care vă pretindeți înțelepți ai cerului! Cine este cel care a creat natura, înzestrând-o cu legile sale imuabile, chiar cu propria sa mână omnipotentă? Îți spun eu: Divinitatea! Cum poate păcătui în acest caz un vierme, care nu face altceva decât să acționeze în conformitate cu instinctele sale naturale? După părerea mea, singurii înțelepți sunt cei care se folosesc de legile naturii în avantajul lor, trăind la unison cu ele! Cine crede că se poate ridica deasupra acestor legi, aspirând către nu știu ce beatitudine supranaturală, care nu există nicăieri altundeva decât în creierul lui spălat, nu este decât un netot! Eu unul am trăit exclusiv în acord cu aceste legi, așa că nu văd ce Dumnezeu m-ar putea judeca pentru faptele mele!”

15. Păstrându-și tonul măsurat, Robert îi răspunde: „Ascultă, prietene, îmi dau seama că ești încă supărat din cauza distanței cuvenite pe care am pus-o între tine și cele 24 de dansatoare, absolut necesară însă, din cauza simțurilor tale încă impure. Îți cer însă să te calmezi și să judeci situația cu discernământ, pentru a-ți da seama dacă acțiunea mea a avut la bază o motivație bună, rea sau stupidă!

16. Văd că insiști la nesfârșit pe tema legilor naturii, încercând să mă faci să cred că trebuie să fii nebun ca să nu te folosești de aceste legități pentru a-ți justifica pasiunile desfrânate. Dar eu te întreb, prietene: cum justifici faptul că după o viață trăită în astfel de plăceri, care nu durează niciodată prea mult, omul se scufundă într-o mare suferință fizică și morală, absolut incurabilă, din care nici chiar Dumnezeu nu îl mai poate salva, ca să spun așa? Natura sa devine amorțită, sufletul său se întunecă, iar spiritul său este ucis treptat.

17. Spune-mi, nu crezi că acest om ar fi putut duce o viață mai sănătoasă și mai frumoasă din punct de vedere fizic și spiritual dacă nu ar fi urmat cu atâta fidelitate aceste așa-zise legi ale naturii (în realitate, ale instinctelor sale inferioare), atrăgându-și astfel iadul asupra sa? Nu ești de părere că, respectând o legitate inferioară, el încalcă o altă lege, la fel de naturală ca și prima, dar superioară? Dacă ți-ai consacrat viața cu atâta credință respectării primei legi, de ce nu ai făcut nimic pentru a o respecta și pe a doua?

18. Tu spui: ce Dumnezeu m-ar putea judeca pentru că am respectat legile naturii? - Dar eu te întreb: nu a stabilit Dumnezeu însuși o altă lege, mai represivă decât prima, ca o consecință a respectării cu prea mare strictețe a primei legi?

19. Recunosc că Dumnezeu a fost cel care a creat toate legile naturii, dar tot El l-a înzestrat pe om cu rațiune și bun simț, astfel încât să își poată controla instinctele trupești primordiale, aplicându-le doar moderat și în condițiile respectării ordinii divine, adică în cadrul instituției sacre a căsătoriei. Tot El a stabilit însă pedepse severe pentru încălcarea legilor morale, veghind ca oamenii să nu cadă pradă exceselor.

20. Experiența ne învață că singura cale care conduce către fericire este calea de mijloc. Cum poți, în aceste condiții, să-i numești măgari pe cei care trăiesc la unison cu ordinea divină?

21. La urma urmei, ce plăcere reală ai experimentat tu în decursul vieții tale terestre, iar mai recent în timpul vieții spirituale care ți-a fost acordată? Cât timp ai trăit pe pământ, nu ai făcut decât să te cerți neîncetat cu soția ta. Prostituatele ți-au mâncat toți banii, băgându-te în datorii din care nu ai mai reușit apoi să ieși. Cu doi ani înainte să părăsești planul fizic, o prostituată italiană ți-a transmis o boală venerică, înjunghiindu-te astfel pe la spate. Te-ai lăsat apoi pe mâna doctorilor, care și-au bătut și mai tare joc de trupul tău suferind, ciopârțindu-l în fel și chip! În loc să te ajute, starea ta de sănătate s-a înrăutățit și mai mult, lucru care nu te-a împiedicat să îi îngropi în aur, în speranța că îți vor alina suferințele. Ar fi continuat să te păcălească astfel ani la rând, dacă nu ar fi venit episodul cu bătălia de la Viena, care ți-a întrerupt viața mizerabilă! Spune-mi, ce părere ai în aceste condiții despre cea de-a doua lege, cea morală, și cum ți se pare fericirea de care te bucuri în această lume?”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 98 - Cârcotașul pune întrebări legate de Iisus. Zorii cunoașterii de sine.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 9.10.2010, 22:02 View PostDownload Post

Capitolul 98
Cârcotașul pune întrebări legate de Iisus. Zorii cunoașterii de sine.

1. Cârcotașul nostru începe să se simtă tulburat și spune ezitând: „Mda, n-aș putea spune că nu ai deloc dreptate! Dacă privim astfel lucrurile, n-aș zice că mi-ai prezentat o poveste prea frumoasă! Se pare că aici e buba! Am respectat legea numărul 1, dar nu și legea numărul 2... Mda, cam așa e! Cât despre fericirea mea în această lume a spiritelor, nu i-aș dori-o nici celui mai crunt dușman al meu! De când am venit aici, nu am avut parte decât de foame, de sete și de mânie, ca să nu mai vorbim de rușinea de a-mi fi expuse toate păcatele lumești, și asta chiar în fața celor de care aș fi preferat să îmi ascund slăbiciunile! În această lume nimic nu poate fi ascuns, nici chiar lucrurile care te stânjenesc cel mai mult! Ai zice că și-a băgat dracu coada! Cât timp am trăit în lumea exterioară am dat impresia unui om corect, căci foarte puține persoane (în care aveam o încredere absolută) îmi cunoșteau micile plăceri ascunse. În această lume toate au ieșit însă la iveală, revelându-mă așa cum sunt, și asta chiar în ochii celor care mă prețuiau cel mai mult pe pământ: Max Olaf, baronul și scumpa mea soție. Ca și cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, m-am trezit simultan în compania tuturor cunoștințelor feminine cu care mi-am făcut de cap pe pământ - femei de condiție proastă, a căror plăcere supremă este să trâmbițeze sus și tare toate slăbiciunile mele, în fața fețelor lungi ale foștilor mei prieteni. Să-ți vină să intri în pământ de rușine! Mda, trebuie să recunosc că întreaga poveste este teribilă!

2. Dacă tot purtăm această conversație tristă, haide, vorbește-mi puțin despre așa-zisul mântuitor Iisus! Ce fel de om este? Este posibil să schimbi vreun cuvânt inteligent cu el? Chiar este capabil să îi conducă pe cei de teapa mea pe o pajiște ceva mai verde? Are el vreo legătură supranaturală cu Dumnezeu, așa cum se spune? Cred că îți dai seama că nu aș putea crede nici o clipă că este el însuși... Nu, nici măcar nu pot pronunța aceste cuvinte! Înțelegi, oricum, ce vreau să spun! Nu cu mult timp în urmă, Max Olaf susținea sus și tare divinitatea deplină a acestui Iisus, dar te întreb, ce spirit inteligent ar putea accepta vreodată acest lucru? Haide, oferă-mi câteva indicii, prietene!”

3. Robert îi răspunde: „Dragul meu prieten, demn de toată mila! Tot ce îți pot spune deocamdată este: du-te la El și convinge-te singur!”

4. Cârcotașul, căruia îi vom spune deocamdată Patheticus: „Da, și de această dată cred că ai dreptate! Dar gândește-te puțin la reputația mea și la toată acea mulțime care mă privește cu antipatie, și îți vei da seama că nu mi-e deloc ușor! Neplăcută treabă! Să mă aflu în prezența acelei femei primitive, care între timp a căpătat aparența unui înger, a soției mele, a fostului meu lustragiu, Franz, și a lui Max Olaf; ca să nu mai vorbim de teribila Mariandl! Mai sunt apoi Adam și toți ceilalți înțelepți, mergând până la Pavel, cea mai ciudată adunătură de spirite din întreaga istorie! Ei bine, nu cred că toți aceștia ar privi cu ochi buni pe unul de teapa mea! - Nu am nimic împotrivă să vorbesc cu El, dar să mă confrunt cu toți ceilalți... Ăștia au niște limbi suficient de ascuțite ca să transforme bunele mele intenții într-o stare de rușine și de furie!”

5. Robert: „Ei bine, dragă prietene, mă tem că va trebui să te pregătești pentru o umilință dramatică, căci în caz contrar nu cred că te vei putea transforma vreodată în bine! Dimpotrivă! Adună-ți tot curajul de care dispui și dezvăluie-ți slăbiciunile în fața Domnului Iisus Hristos. Amplifică-ți credința în El, dar mai ales iubirea față de El, iar El ți-ar putea ușura mult calea, iertându-ți numeroase păcate! Cu cât te vei crampona însă mai tare de așa-zisa ta respectabilitate, cu atât mai umilit vei fi în fața celorlalți. Însuși Domnul și Dumnezeul nostru, Iisus Hristos, este pe cât de bun cu cei care se apropie de El cu inima smerită, pe atât de sever cu cei care îi testează la nesfârșit răbdarea și bunătatea infinită!

6. Deocamdată, El încă te mai așteaptă plin de iubire, dar te avertizez că răbdarea Lui s-ar putea termina, după care nu vei mai avea parte decât de avertismentul biblic: «Vai celor care cad în mâinile Dumnezeului cel viu!» Adevăr îți spun: nu mai ai foarte mult timp la dispoziție ca să te decizi! Desfrânații și adulterii nu vor cunoaște împărăția lui Dumnezeu! - Infinită este bunătatea, grația și compasiunea Lui, dar nimeni nu poate scăpa de judecata Lui. În această privință, voința Lui este imuabilă! De aceea, gândește-te bine cum dorești să te prezinți în fața Celui Atotputernic și ce ai de făcut în continuare! Căci după mine nu îți va mai fi trimis nici un alt mesager!”

7. Patheticus: „Ei bine, cred că va trebui să-mi înfrunt soarta. La urma urmei, nu cred că situația va fi chiar atât de groaznică, dacă mai există vreo urmă de umanitarism în voi! Dar dacă Dumnezeul tău, Iisus, împreună cu apostolii Săi și cu voi ceilalți, vă veți dovedi mai inflexibili chiar decât judecătorii păgâni din lumile subterane, mă tem că gluma se va îngroșa și nu voi mai avea de ales decât să mă supun voinței voastre! Dar ce poate face un individ izolat împotriva unei puteri concertate împotriva lui? Deci, înțeleg că ești cât se poate de serios atunci când spui că trebuie să mă prezint în fața așa-zisului Dumnezeu Iisus!”

8. Robert: „Cât se poate de serios! În caz contrar, vei fi pierdut pentru veșnicie!”

9. Cârcotașul: „O, pentru numele diavolului! Prin comparație cu această distracție, chiar și purgatoriul catolic mi se pare un paradis!

10. Nu, prietene, nu pot să te însoțesc! Abia acum îmi dau seama cât de mari și de neiertat îmi sunt păcatele. De aceea, nu mai contează, indiferent dacă Iisus este sau nu Dumnezeu! Eu nu sunt decât un animal prin comparație cu acele spirite alese, așa că nu mă pot prezenta în fața lor! Nici nu-mi dau seama cum de am ajuns să îmi realizez atât de pregnant greșelile. Parcă dintr-o dată mi s-ar fi luminat mintea!

11. O, sărmana mea Emma, prin comparație cu mine, tu ai fost un înger pur, chiar și atunci când erai cuprinsă de furie! Cât despre mine, eu am fost doar un diavol, lipsit de iubire, de recunoștință și de respect! Nu, prietene, cu cât mă gândesc mai mult, cu atât mai clar îmi dau seama că nu am fost niciodată altceva decât un ticălos de cea mai josnică speță! De aceea, nu mă pot apropia de acea companie selectă, căci este prea mare diferența între noi. Am avut parte de femeia cea mai bună din lume, dar nu mi-am găsit mulțumirea decât în compania celor mai sinistre prostituate! O, trup animalic, blestemat de Dumnezeu! Acum te mănâncă viermii! Ca să îți satisfac poftele nerușinate, m-am îndepărtat de acest înger și m-am transformat într-un diavol! Acest gând mă omoară!

12. O, oameni de teapa mea, renunțați la demonii voștri carnali, căci în scurt timp va veni vremea să vă aflați în fața judecătorilor voștri, care vă vor deschide inimile! Nu Dumnezeu vă va judeca, ci propriile voastre inimi, care vă vor blestema de-a pururi, și asta pe bună dreptate! Căci voi v-ați degradat singuri prin ticăloșiile voastre! De aceea, renunțați la imensa voastră orbire, căci aceasta vă va pierde! Frate, îndepărtează-te de mine, căci eu sunt cel mai mare dintre păcătoși! Spune-mi mai bine să mă alătur porcilor!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 99 - Robert îl încurajează pe cârcotaș. Temător, păcătosul ezită.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 9.10.2010, 22:07 View PostDownload Post

Capitolul 99
Robert îl încurajează pe cârcotaș. Temător, păcătosul ezită.
Cârcotașul Dismas prinde curaj și îl urmează pe mesagerul lui Dumnezeu.

1. Robert îi răspunde cârcotașului: „Hei, frate Dismas, mă bucur sincer că ai devenit mai conștient, făcând astfel primul pas către realizarea vieții perfecte a spiritului, trăită întru Dumnezeu! Nu trebuie să te limitezi însă la acest pas, lamentându-te din cauza condamnării propriei tale inimi. Mai bine ridică-te și grăbește-te către Domnul!

2. Crede-mă, nici mie nu mi-a fost deloc ușor să îl recunosc și să îl accept ca singurul Dumnezeu și Domn al infinității. A fost nevoie de multă muncă de lămurire din partea Lui pentru a mă convinge să renunț la doctrina lui Hegel și a lui Strauss, în care credeam mai presus de orice, ca să nu mai vorbesc de propriile mele tendințe către dominație și către lipsa de castitate. După ce, prin grația Lui, ochii mei s-au deschis însă față de adevărata lumină a spiritului, mi-am putut percepe greșelile în toată plenitudinea lor, recunoscându-L pe unicul Dumnezeu al cerului și al pământului în Mântuitorul nostru Iisus Hristos! Haide, fă și tu același lucru!

3. Ție îți este mult mai ușor să avansezi pe cale, având un ghid experimentat ca mine. Mie mi-a fost infinit mai greu, căci nu am avut pe nimeni care să depună mărturie pentru Iisus. Am fost nevoit să cred pur și simplu în cuvintele Lui și am ajuns singur la concluzia, pornind de la înțelepciunea Lui, că El este Ființa Divină. La fel ca și tine, am ajuns și eu în această lume covârșit de dorințe trupești. După ce m-am convins însă de adevărul profund al Cuvântului Divin al lui Hristos, am descoperit în mine o mare forță interioară, cu ajutorul căreia am reușit să îmi transcend simțurile, cucerindu-mi astfel - cu ajutorul grației Domnului - slăbiciunile carnale pe care le-am adus cu mine din lumea exterioară.

4. Cea care m-a judecat a fost propria mea inimă, care se simțea sufocată, negăsindu-și pacea interioară; ea nu avea nici o speranță și nu vedea nici o altă certitudine decât aceea a morții eterne. Din fericire, Domnul m-a ajutat să ies din această fundătură a spiritului, care amenința să mă ucidă de-a pururi. Mi-am cultivat o iubire arzătoare față de El, care m-a ajutat să îmi purific inima, creând astfel spațiul necesar pentru a primi grația Sa. În acest fel, am beneficiat de o mare beatitudine, care de atunci nu a încetat să se amplifice! Prin același proces poți trece și tu. Dacă vei trece testele îndoielii, așa cum am procedat și eu la vremea mea, te vei regăsi și tu într-o stare de beatitudine comparabilă cu a mea! De aceea, nu mai ezita! Ridică-te și grăbește-te către El, căci nimeni altcineva nu te poate ajuta!”

5. Cârcotașul Dismas: „Nu-mi doresc nimic altceva, dar îmi lipsește curajul! Unde aș putea găsi acest curaj? Ascultă-mă, am început într-adevăr să cred că Iisus este Ființa Divină supremă, dar odată cu credința mea s-a amplificat în mine și o stare de teamă proporțională cu aceasta! Cine m-ar putea elibera de această teamă?”

6. Robert: „Prietene, fii recunoscător Domnului pentru această teamă, căci ea nu demonstrează altceva decât că El și-a pus mâna pe inima ta, focalizând astfel în ea viața ta spirituală, care până acum a fost risipită în toate cele patru vânturi. Acest impuls divin din inima ta, venit direct de la Domnul, îți stimulează spiritul, orientându-l către trezire, proces care intră în contradicție cu impulsurile tale egotice anterioare, generând această senzație obositoare de teamă. De aceea, înarmează-te cu tot curajul de care dispui și însoțește-mă la El, iar în cel mai scurt timp vei scăpa definitiv de această teamă! De vreme ce acest sentiment vine (indirect) de la Domnul, tot El te va putea mântui de el. De aceea, haide, ridică-te și urmează-mă la Cel care te poate elibera!”

7. Dismas: „Foarte bine, voi risca totul pe această carte, mizând pe cuvintele tale, bunul meu prieten Robert! Facă-se așa cum spui! Îmi asum orice consecințe posibile, convins fiind că le merit pe deplin! Nu mai aștept nici un fel de respect din partea nimănui, căci ochiul lui Dumnezeu este atotvăzător, și știu că în fața Lui sunt întru totul nedemn! De acum înainte, stindardul meu va fi rușinea și umilința! Dacă pe pământ nu am respectat spiritul divin din ființa mea, deși acesta era cel care îmi dădea și îmi susținea viața, ce respect mai pot cere acum din partea Celui pe care l-am neglijat atâta vreme, ignorându-L cu dispreț?

8. Dumnezeu mi-a dăruit din El însuși viața Sfântului Său Duh, dar eu am refuzat să recunosc sfințenia acestei vieți, slăvind-o prin respectarea ordinii și disciplinei divine. Am refuzat să caut și să descopăr adevărata cunoaștere, cea spirituală, și m-am transformat într-o ființă cu nimic mai presus decât un animal, comportându-mă ca un câine în călduri! Acum mă aflu în fața lui Dumnezeu și a sfinților Lui, neavând cu ce să-mi acopăr goliciunea interioară, așa că trebuie să suport rușinea pe care o merit pe deplin! De aceea, nu voi înceta să repet: rușine, rușine ție, suflet nedemn!”

9. Dismas rostește aceste cuvinte cu voce tare, nedumerindu-și prietenii, care îl întreabă șocați: „Prietene Dismas, ce se întâmplă cu tine? De ce te condamni singur? La urma urmei, nu suntem și noi la fel ca tine? Condamnându-te singur pentru comportamentul tău, ne condamni implicit și pe noi, și nu putem trece atât de ușor acest lucru cu vederea. Lămurește-ne ce se întâmplă, căci nu vei putea scăpa de noi cu una cu două!”

10. Dismas le răspunde: „Nu cumva căutați și voi respectul de sine în această lume a spiritelor? O, nu vă mai pierdeți timpul, căci nu îl veți găsi niciodată! De fapt, ce am făcut noi în lumea exterioară care să justifice respectul lui Dumnezeu față de meritele noastre? Lumea în care ne aflăm acum este o lume a adevărului, și toate măștile pe care le-am purtat în lumea materială au căzut de pe fețele noastre. Suntem percepuți aici în adevărata noastră lumină, și nimeni nu ne mai poate salva de umilința publică! De aceea, renunțați la pretențiile voastre ridicole, căci măștile din aur și argint cu care obișnuiesc oamenii de pe pământ să își acopere rușinea interioară nu folosesc la nimic în această lume. Aici, doar adevărul gol-goluț poate conduce la lumina zilei eterne a lui Dumnezeu. De altfel, oricât de mult ați dori, nu veți putea ascunde niciodată acest adevăr. În aceste condiții, sfatul meu este să procedați întocmai ca și mine, salvându-vă exact atâta onoare câtă meritați și câtă vă poate mântui, revelându-vă calea către adevărul divin! Dacă nu veți proceda în acest fel, în scurt timp șansa de a mai ajunge vreodată la viața divină vă va fi luată definitiv, fapt care va echivala cu moartea eternă! Așadar, vă repet: rușine, rușine nouă, căci numai prin această smerire de sine vom mai putea salva onoarea adevărului etern ce sălășluiește în inimile noastre, trezindu-ne astfel spiritele divine!”

11. Auzind aceste cuvinte neașteptate din partea lui Dismas, amicii acestuia se dau un pas înapoi, scărpinându-se încurcați după ureche. Singur Robert pare încântat de discursul plin de forță al lui Dismas, căruia îi și spune: „Ei bine, dragul meu frate, constat că te îndrepți deja cu pași gigantici către mântuire! Trebuie să recunosc că eu însumi am avansat mult mai lent decât tine. Bucuria mea este însă cu atât mai mare! Din câte îmi dau seama, nu mai ai de gând să arunci cu nisip în ochii Domnului. De aceea, vino cu mine, căci de-abia aștept să ascult cuvintele pe care le vei rosti în fața Lui!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Display posts from previous:   
   Board Index -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, Biblioteca Unique - tematică specifică -> Biblioteca - Din seria Spiritual, Spiritual Crestinism
   -> Biblioteca - Creștinism, Jakob Lorber - "Scribul lui Dumnezeu"
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 1 of 9  [ 82 Posts ]
 

Goto page 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9  Next
Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You can download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !