|
|
Fi binevenit calatorule ! |
|
Author |
Message |
Hoper Initiator
Joined: 31 May 2007
Member: #232 Posts: 642
Style: subSilver (582) Medals: None
Groups:
|
Vipassana - meditația fără obiect
O cale rapidă către starea de samadhi
de profesor yoga Gregorian Bivolaru
Vipassana este o tehnică simplă de meditație, foarte celebră, practicată în special în budism și în școala Zen. Practica meditației Vipassana conduce gradat ființa umană către starea de perfectă egalitate și seninătate interioară, prin revelarea, trezirea și amplificarea conștiinței noastre superioare. Această formă simplă de meditație poate fi abordată cu succes de orice ființă umană care și-a purificat în mare măsură corpul de toxine și mintea de atitudinile mentale negative, precum și de diferitele sale complexe și tensiuni.
Nu implică nici un fel de efort
Vipassana propune încă de la început o abordare diferită de tehnicile obișnuite de meditație, practicarea ei cu succes necesitând din partea noastră să ne putem detașa cu ușurință de ego-ul, mentalul și subiectivitatea noastră, de atracții ca și de repulsii, de dorințe și de temeri. Vipassana se deosebește de tehnicile obișnuite prin aceea că nu are nici subiect și nici obiect și nu implică din partea noastră nici un fel de efort de concentrare sau focalizare. În acest caz, chiar și noțiunea de cel care meditează dispare, pentru că acum ceea ce este în afară este la fel cu ceea ce este înăuntru, iar ceea ce este înăuntru este identic cu ceea ce este în afară. Conștiința noastră este spontan unificată (non-duală), deoarece atunci ea nu mai are nici un conținut anume, ci ajunge să reflecte pur și simplu realitatea obiectivă, întocmai ca o oglindă perfectă. Atunci nu mai există tendința de a cere sau de a căuta, nici nu se mai manifestă imboldul de a anticipa sau de a ne aminti, compara, dori. Atunci dispare chiar dorința de a atinge o experiență transcendentă. Această ultimă dorință (de a atinge starea de iluminare) dispărând și ea, ne vom afla atunci într-o stare de totală detașare, în care fulgerător ego-ul a dispărut și din acea clipă putem trăi plenar și extatic experiența lui aici și acum (lumea obiectivă). În această stare de totală detașare, starea iluminatoare de conștiință cosmică extatică (samadhi) va apărea spontan și fără efort. Vipassana este astfel un mod de pătrundere intuitivă în natura ultimă a realității.
Tehnica propriu-zisă
Ne așezăm într-o postură de meditație (Padmasana, Vajrasana, Sukhasana) sau pe un scaun, urmărind să menținem, pe toată durata tehnicii, coloana vertebrală perfect dreaptă. Închidem ochii. Timp de aproximativ 30-40 de minute ne vom plasa în ipostaza unui martor lucid și cât mai detașat care observă tot ceea ce se petrece în mintea noastră. Vom urmări fără încetare, într-o liniște interioară cât mai deplină și mai profundă, toate fluctuațiile și schimbările neîncetate care apar, clipă de clipă, în sfera lăuntrică a gândurilor și emoțiilor noastre, fără să facem absolut nici o apreciere sau modificare a lor. Dacă afluxul sau agitația mentală și emoțională care apare devine deranjantă, putem să trecem gradat la observarea (de asemenea cât mai detașată și neutră, fără să intervenim deloc asupra ei) respirației, conștientizându-i ritmul firesc. Vom fi atenți doar la alternanța naturală a inspirului și a expirului, fără a face nici un fel de verbalizări sau aprecieri mentale.
Amplifică profunzimea și intensitatea trăirilor
Gradat, în timpul realizării meditației Vipassana vor apărea spontan tot mai multe momente de liniște beatifică, de extraordinară transparență interioară ori de vid beatific mental. Treptat, această stare excepțională ne va deveni proprie și naturală și o vom putea în cele din urmă trăi în permanență, chiar și în afara practicii, în existența noastră de zi cu zi. Astfel vom realiza ca și până acum aceleași acțiuni, însă, în profunzimile ființei noastre vom avea revelația că, de fapt, trăim la un nivel mult mai profund și mai elevat, transformându-ne extraordinar de mult ființa. Această tehnică simplă în aparență ne va permite să fim și să rămânem stăpânii vieții noastre și totodată mesagerii plini de dragoste și dăruire ai vieții și conștiinței divine.
După 3 zile de meditație, forța și eficiența grupului sunt colosale
În școlile budiste se recomandă realizarea meditației Vipassana de către un grup de practicanți care se află în aceeași încăpere, timp de maxim trei zile consecutiv (cu pauze strict necesare pentru masă, somn și necesități fiziologice). Ei practică simultan mauna (nu vorbesc între ei absolut deloc), nu scriu, nu citesc, nu se privesc unii pe ceilalți și chiar nu se ating deloc între ei. Camera de meditație este special consacrată acestui scop, iar această experiență spirituală are loc astfel într-un climat, menținut neîntrerupt, de dragoste, transfigurare divină și respect reciproc. În acest spațiu consacrat, fiecare dintre participanți este foarte mult ajutat să devină martorul detașat al propriei sale lumi interioare, pentru a ajunge astfel să se reîntâlnească în profunzimile esențiale ale ființei sale cu el însuși.
Mai ales în prima zi a acestei minunate experiențe, mentalul este foarte agitat și reacționează uneori foarte violent la tăcerea deplină care îi este impusă. El se simte atunci abandonat și tocmai de aceea nu acceptă ideea de non-acțiune. Cu toate acestea, gradat, la capătul celor trei zile, toți participanții se vor întoarce la viața lor obișnuită, cu un sentiment cert de regenerare spirituală și se vor simți îmbogățiți cu o viziune mult mai profundă și mai lucidă asupra mecanismelor lor lăuntrice, până atunci inconștiente. Frumusețea și starea predominantă de spirit a unui asemenea grup, având în comun în special aspirația spirituală, este greu de descris în cuvinte. De-a lungul acestei perioade de practică intensă în grup a meditației, o energie din ce în ce mai puternică, ce este amplificată datorită rezonanței colective, începe să circule printre participanți și adesea se manifestă ca un extraordinar liant spiritual. Tăcerea (mauna), care este vectorul acestei energii, permite fiecăruia să aibă acces la actul de sublimă iubire divină care este starea de a fi propriul tău martor (sau, cu alte cuvinte, a fi conștiința conștiinței). Ea face atunci cu putință iubirea și acceptarea totală de sine. Tăcerea (mauna) și aspirația spirituală comună generează împreună forța și eficiența cu totul extraordinare ale unui asemenea grup.
articol preluat din Revista Yoga Magazin nr. 28
sursa: yogaesoteric |
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
|
|
|
|
|
|
Page 1 of 1 [ 1 Posts ]
|
|
You cannot post new topics in this forum You cannot reply to topics in this forum You cannot edit your posts in this forum You cannot delete your posts in this forum You cannot vote in polls in this forum You cannot post attachments in this forum You can download attachments in this forum
|
Orice sfârșit e un nou început !Cunoaște Adevărul și acesta te va face liber ! Powered by phpBB © 2001, 2024 phpBB Group All content is copyright © UNIQUE : FORUM - PORTAL spiritual romanesc and its original authors 487 pages loaded in last 5 mins | 685 unique hits in last 24 hours |