Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 22.8.2017, 05:14
All times are UTC + 2 Hours
Fi binevenit calatorule !
SECRETELE VIEȚII - Dicteu divin prin Gottfried Mayerhofer


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


Goto page 1, 2, 3, 4  Next
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
Ganapati
Avansat
Avansat

Ganapati is offline

Joined: 23 Feb 2009
Member: #453
Posts: 266
Country Flag: Romania
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups: None
Topic icon
SECRETELE VIEȚII - Dicteu divin prin Gottfried Mayerhofer
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 10.11.2010, 21:38 View PostDownload Post

SECRETELE VIEȚII

Cuprins


Prefață
Capitolul 1. Francmasonii
Capitolul 2. Despre lumină, viață și iubire
Capitolul 3. Cerul, iadul si pământul
Capitolul 4. Despre sănătate, boală și moarte
Capitolul 5. Corpul, spiritul și sufletul
Capitolul 6. Despre evoluția copil - tânăr - adult și bătrân
Capitolul 7. Iarna, primavara, vara și toamna
Capitolul 8. Cele patru perioade de creație ale lumilor și ale planetelor
Capitolul 9. Viața spiritului, viața sufletului, viață angelică și viața divină
Capitolul 10. Un răspuns adresat unui raționalist -1
Capitolul 11. Fată, fecioară, mamă și soție
Capitolul 12. Credință, încredere și siguranță
Capitolul 13. Un răspuns adresat unui raționalist -2
Capitolul 14. Despre limbaj, arta și muzică Arta Muzica
Capitolul 15. Limbajul
Capitolul 16. Energie, substanță și spirit
Capitolul 17. Despre alchimiști
Capitolul 18. Despre diferitele forme și tipuri de animale
Capitolul 19. Esența vieții
Capitolul 20. Demnitatea umană
Capitolul 21. Rugăciunea „Tatăl nostru”
Capitolul 22. Lumea gândurilor
Capitolul 23. Viața spiritelor și viața cosmică
Capitolul 24. Viața în lumina iubirii
Capitolul 25. Cuvântul
Capitolul 26. Viața umană
Capitolul 27. Zahărul, sarea și oțetul
Capitolul 28. Creșterea
Capitolul 29. Din nou despre limbaj și despre originile sale
Capitolul 30. Infinitatea
Capitolul 31. Viața cosmică
Capitolul 32. Latura întunecată a naturii
Capitolul 33. Latura întunecată a naturii și viața umană
Capitolul 34. Sfinții din Ziua Judecății
_________________
मैं गणेश, सुप्रीम शिव का बेटा हूँ!
Back to top See my Info
Ganapati
Avansat
Avansat

Ganapati is offline

Joined: 23 Feb 2009
Member: #453
Posts: 266
Country Flag: Romania
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups: None
Topic icon
Prefață
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 10.11.2010, 22:09 View PostDownload Post

PREFAȚĂ


Inspirat de vocea spirituală interioară, Gottfried Mayerhofer a scris Lebensgeheimnisse, dar și alte lucrări, publicate de Lorber-Verlag, Bietigheim. Autorul s-a născut în anul 1807, ca descendent al unei familii nobile, în tinerețe, el a intrat ca ofițer în serviciul regal grecesc, s-a căsătorit în Atena cu fiica unui comerciant angrosist, după care s-a mutat la Trieste, ducând o viață îmbelșugată. Aici, el a intrat în contact cu scrierile Noii Revelații, a lui Jakob Lorber, și a devenit un adept entuziast al acestuia. L-a ajutat cu bani pe editorul Johannes Busch să publice Marea Evanghelie a lui Ioan (*) și alte scrieri ale lui Lorber.

Mai târziu, Gottfried Mayerhofer a primit el însuși harul Cuvântului Interior, ca urmare a aspirației și devoțiunii sale față de Domnul. A scris astfel mai multe lucrări, care oferă răspunsuri la numeroase întrebări legate de creație, de viață, de calea către mântuire, de comunicarea cu lumile spirituale, etc. Cea mai frumoasă lucrare pe care a oferit-o Gottfried Mayerhofer umanității este o colecție unică ce cuprinde 53 de predici ale Domnului, intitulat㠄Predicile Domnului“ (**), care aduce numeroase clarificări legate de mesajul și învățăturile Mântuitorului Iisus Hristos.

În Vinerea Mare din anul 1877, Gottfried Mayerhofer s-a întors în lumea spirituală la care a avut acces în timpul vieții și din care ne-a oferit atâtea informații.
(* Vezi: Marea-Evanghelie-a-Lui-Ioan-Vol-1 n.r.)
(** Vezi: Predicile-Domnului-Iisus-Hristos-Primite-Prin-Gottfried-Mayerhofer n.r.)
_________________
मैं गणेश, सुप्रीम शिव का बेटा हूँ!
Back to top See my Info
Ganapati
Avansat
Avansat

Ganapati is offline

Joined: 23 Feb 2009
Member: #453
Posts: 266
Country Flag: Romania
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups: None
Topic icon
Capitolul 1 - Francmasonii
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 10.11.2010, 22:23 View PostDownload Post

Capitolul 1
Francmasonii
(7 mai 1870)

Dorești să știi ce reprezintă francmasonii astăzi? Nu ai decât să privești ceremonialul actual al Bisericii Creștine. El nu mai reprezintă decât o aparență, și același lucru este valabil și în ceea ce îi privește pe francmasoni. Ei nu fac altceva decât să pună accentul pe tot felul de ceremonii și de cuvinte goale. Pretind că ajută umanitatea, dar deși au avut regi, împărați și tot felul de figuri notabile printre ei, îți poți da seama cu ușurință din comportamentul acestora cât de preocupați sunt ei cu adevărat de drepturile omului.

Ceea ce spuneam odată despre esenieni, cum că nu ar trebui să se ascundă atât de mult în spatele secretului, ci ar trebui să facă totul deschis, este la fel de valabil și în ceea ce îi privește pe francmasoni. Ei susțin că principiul după care se ghidează sunt drepturile omului și egalitatea între semeni. Chipurile, toți sunt „frați”, dar acest lucru nu este valabil decât în cadrul lojii; în afara acesteia orice egalitate încetează, regele redevine rege, iar cei lipsiți de bani sau de putere reprezintă pentru el mai puțin decât o non-entitate, nefiind folosiți decât ca niște pioni pentru atingerea unor scopuri.

Știi ce ar trebui să fie de fapt francmasoneria? Chiar și după standardele actualei societăți, ea ar trebui să fie întruparea celei de-a doua porunci pe care am dat-o Eu: iubirea de aproape!

Cât de frumoasă ar deveni francmasoneria dacă membrii ei ar respecta acest principiu, dar nu numai în cadrul lojii, ci pe parcursul întregii lor vieți! Ei ar contribui atunci din plin la instaurarea împărăției lui Dumnezeu pe Pământ. Din păcate, lucrurile stau cu totul altfel. La fel ca și în cazul bisericii, în spatele ceremoniilor și ritualurilor lor se ascund cu totul alte interese. De aceea, membrii de rând care iau parte la aceste ceremonii, fără să știe care sunt interesele din spatele acestora, nu știu practic ce fac.

Puteți fi și voi francmasoni, dar numai în sensul cel mai nobil al cuvântului! Ajutați-i pe cei săraci, căci ei sunt frații voștri. Orice ați face, faceți la vedere, în mod deschis, căci nu trebuie să vă fie rușine să acționați în fața ochilor Mei atoatevăzători. În rest, nu vă mai preocupați de alte lucruri! Clădiți masoneria învățăturii Mele, în mod deschis, pentru ca toată lumea să vadă ce faceți. Abia atunci veți merita titlul de „masoni liberi”, într-o măsură mult mai mare decât cei care își fac semne cu mâna și tot felul de alte gesturi golite de orice conținut, pentru a se recunoaște între ei.

De aceea, urmați învățătura Mea, și voi deveni Eu însumi întâiul „francmason” și Președintele vostru, și în scurt timp vom reuși să construim împreună zidul protector al iubirii și al adevărului, care nu va mai putea fi distrus niciodată de forțele politice sau elementale!

Cam atât am dorit să vă spun despre francmasonerie și membrii săi, care ar trebui să fie frați între ei, dar nu sunt. Deocamdată atât pentru astăzi. Amin!
_________________
मैं गणेश, सुप्रीम शिव का बेटा हूँ!
Back to top See my Info
Ganapati
Avansat
Avansat

Ganapati is offline

Joined: 23 Feb 2009
Member: #453
Posts: 266
Country Flag: Romania
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups: None
Topic icon
Capitolul 2 - Despre lumină, viață și iubire
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 10.11.2010, 23:20 View PostDownload Post

Capitolul 2
Despre lumină, viață și iubire
(30 iunie 1870)

Dorești să afli despre aceste trei lucruri. Nu ai fi putut alege trei subiecte mai sublime oricât de mult ai fi căutat în vocabularul uman, căci aceste trei cuvinte reflectă întreaga chintesență a creației, a existenței și duratei ei neîntrerupte.

Vezi tu, tot ce am creat Eu, am creat din lumină. Această creație a primit suflul vieții și nu a mai putut fi anihilată niciodată, din cauza iubirii pe care i-am purtat-o.

Există ceva în marea sferă a infinității care să nu-și datoreze existența eternă acestor trei cuvinte atât de semnificative?

Odată cu lumina, începe viața, și odată cu viața, începe iubirea. Lumina reprezintă puterea creatoare, care continuă să aducă la viață noi lucruri, curgând ca un flux în toate direcțiile infinității, trezind pretutindeni viața, alungând întunericul, iar apoi - prin intermediul iubirii - prezervând ceea ce a creat și aducând la viață noi creații infinite.

Lumina aduce după sine căldura, care corespunde vieții. Fără căldură, viața încetează, iar iubirea nu mai poate prinde rădăcini, căci ea nu este altceva decât o aspirație fierbinte de a vedea pe toată lumea fericită și împlinită.

De aceea, oriunde există lumină, razele blânde ale acesteia stimulează elementele haotice, care se ordonează în funcție de legea atracției și a respingerii, generând astfel fenomenul căldurii. Oriunde apare această fierbere, acolo există viață.

Viața dorește însă să fie fericită, să devină totul în toate, și unicul instrument prin care își poate împlini acest vis este iubirea.

Iubirea dorește să prezerve viața, în timp ce ura dorește să o distrugă. Oriunde veți privi, veți descoperi că aceste trei elemente principale se află în conflict cu opușii lor.

Lumina trebuie să ducă bătălia cu întunericul, viața cu moartea, iar iubirea cu ura. În timp ce primele trei doresc să prezerve creația și să o atragă către sine, celelalte nu doresc decât să respingă și să distrugă.

Fuziunea celor trei elemente pozitive dă sensul Divinității Mele, ca eternă păstrătoare a întregii creații. Cele trei elemente opuse alcătuiesc esența lui Satan, adversarul Meu, cu răceala și imensa sa capacitate distructivă.

Conflictul afectează astfel întreaga materie, de la lumea îngerilor și până la ultimul spirit, cel mai redus și cel mai împietrit, care este implicit și cel mai limitat de rigorile legii, în această luptă constantă pentru viață, iubirea învinge, distrugând întunericul, moartea și ura.

Pe scurt, cele trei cuvinte și elementele lor opuse sintetizează principiul prezervării tuturor lucrurilor create.

Atunci când Eu, lumina pură, am decis să creez o lume exterioară Mie, alcătuită din spirite a căror menire era aceea de a Mă iubi, de a Mă înțelege și de a deveni treptat la fel ca Mine*, această decizie a reprezentat primul impuls al creației. Așa se explică afirmația din cărțile mozaice: „Iar pământul era gol, nu avea formă, și Domnul a creat lumina!” (Vezi „Cine este Dumnezeu,…”, n.r.) Odată cu apariția luminii, activitatea elementelor s-a trezit, iar spiritele au început să devină conștiente de sine, atrăgându-se și respingându-se reciproc.

Odată cu lumina a apărut viața, căci până și distrugerea - oricât de crudă vi se poate părea - are la origini scopul suprem al apropierii de lumina supremă prin abandonarea formelor inferioare cu scopul de a-și asuma forme superioare, mai apropiate de lumina universală.

Odată cu trezirea primelor două principii, lumina și viața, de îndată ce primele ființe create au început să se bucure de existența lor, scăldate în vibrația luminii eterne și primordiale din ceruri, a apărut și cel de-al treilea gând, acela de a uni toate aceste ființe din lumile vizibile și invizibile. Acest gând a fost iubirea, un concept la fel de fundamental ca și lumina și viața, care nu dorea altceva decât să unească în eternitate și să aducă la perfecțiune ființele care au început să se bucure de existența lor.

Cei mai puri dintre îngeri, veritabile personificări ale iubirii, au fost trimiși atunci în lume cu scopul de a împărtăși viața lor trăită cu maximum de intensitate celorlalte ființe vii, în lumina grației care le-a fost acordată din plin.

Astfel întărite, iluminate și încălzite, ființele vii s-au unit și și-au recunoscut menirea supremă, către care au început să aspire, luptând și bucurându-se de viață. Orice spirit inferior renunță cu bucurie la învelișul care i-a întârziat până acum progresul. El își distruge propria sa existență, cu scopul de a cunoaște o existență superioară, în care să poată absorbi mai multă lumină, mai multă viață și mai multă iubire de la sursa primordială și unică a tuturor lucrurilor.

Așadar, ceea ce voi numiți distrugere - în orbirea voastră -, nu este altceva decât o eliberare care permite atingerea unei stări superioare, căci în momentul întemnițării sale în formă, spiritul este nevoit să suporte suferința materiei și să aștepte clipa în care această zeghe va cădea, iar el poate ocupa un loc superior în marea sferă a creației, individual sau colectiv, unit prin iubire cu semenii săi cu care este compatibil.

Impulsul care încurajează spiritul să lupte pentru perfecțiunea destinului său, și astfel să se întoarcă treptat către sursa primordială a luminii din care a emanat, este iubirea, această căldură binecuvântată care emană din sursa unică.

Acest proces se repetă în cazul tuturor spiritelor angelice. Nu întâmplător, strămoșii voștri l-au numit pe îngerul căzut Lucifer, „Păstrătorul Luminii”.

Într-adevăr, el a fost păstrătorul luminii în imensa vastitate a creației Mele. Conștient de grația nemăsurată pe care a primit-o de la Mine, care l-a înzestrat cu o putere pe care nici un alt spirit nu o mai avea, el nu a mai putut controla căldura prea mare care s-a dezvoltat din cauza acestei lumini infinite, care s-a transformat astfel în opusul iubirii, ura față de Cel care l-a înzestrat cu lumina sa strălucitoare. Chiar și astăzi el rămâne un spirit angelic căzut, dușmanul Meu cel mai înverșunat. El nu se va mai putea bucura însă multă vreme de libertatea sa actuală și va trebui să facă o alegere clară dacă dorește să adopte primele Mele trei principii ale creației sau preferă să cultive în continuare opusul lor.

Nu va mai reuși multă vreme să aleagă calea de mijloc, evitând cu viclenie întoarcerea la Mine la care îl silește însăși legea firii. Cât de curând, va trebui să declare categoric dacă dorește să se întoarcă la viața eternă a luminii și a iubirii, sau preferă întunericul și răceala morții eterne.

La fel stau lucrurile și cu voi, oamenii, în care Eu am aprins, prin lumina grației Mele, o scânteie din viața divină. Ar trebui să deveniți mai conștienți de comoara pe care o purtați în sufletul vostru! Voi purtați la sânul vostru o lumină divină, viața și iubirea primite de la Tatăl vostru ceresc.

El v-a dăruit această treime ca semn al originii voastre, al începutului din care v-ați născut și al menirii voastre supreme. Nu neglijați aceste daruri divine, căci ele sunt darurile Grației, iar cei care le manifestă plenar dispun de un mare avantaj față de milioane de alte ființe din univers. Conștientizați lumina divină, dăruită vouă din iubire și care reprezintă viața sufletului și spiritului vostru lăuntric. Amintiți-vă de Cel care v-a dăruit-o și care a plătit cândva - din propria Sa voință - cu propriul Său sânge și cu o mare suferință, pentru ca voi, copiii Lui, să fiți mântuiți. El nu dorește altceva decât ca voi să reveniți la menirea pe care o aveți în sfera infinită a creației. Nu uitați că iubirea Lui este cea care dorește să vă conducă spre viața eternă, motiv pentru care a aprins în voi lumina cunoașterii și a conștiinței divine.

Luptați pentru perfecțiunea pe care o puteți atinge în calitatea voastră de ființe create, astfel încât să puteți conștientiza și manifesta cele trei daruri primite, rafinându-le din ce în ce mai mult și ridicându-vă astfel pe noi culmi ale existenței. Căci lumina Mea divină, care emană din Mine și se extinde în întreaga creație infinită, nu cunoaște limite. Ea trezește pretutindeni o viață nouă și nu dorește altceva decât să unească toate ființele create în jurul Celui care este El însuși Lumina supremă a Vieții și a Iubirii.

În acest fel trebuie să înțelegeți aceste trei cuvinte, dragii Mei copii. Ele se referă la sursa primordială a întregii existențe. Sunt fundamentul întregii creații și nici o creatură vie nu ar putea exista fără ele. Acolo unde lipsesc, orice progres încetează și nu mai există decât moarte, întuneric și ură eternă.

Ca dovadă a faptului că această treime a atributelor lui Dumnezeu va învinge întotdeauna, un înger al vieții veghează asupra ei, îmbrăcat într-un veșmânt de lumină și purtând pe cap coroana victoriei. Toți cei care se opun acestei sfinte treimi, preferând întunericul în fața luminii, moartea în fața vieții și ura în fața iubirii, vor fi nevoiți să se ascundă în colțurile cele mai întunecate ale pământului.

Copiii Mei, întreaga creație merge înainte, mânată de aceste trei principii: de iubirea care nu își găsește odihna, dăruind în permanență pentru a putea primi din nou la sânul ei, de lumina care iluminează totul, astfel încât colțurile întunecate să poată fi izgonite din creație, și de viața care înseamnă mișcare, schimbarea formelor și progresul de la o etapă la alta, superioară. Acestea sunt principiile care vă cheamă, spunându-vă: „Fără noi nu există lume, nici trecut sau viitor! Noi suntem creatorii acestora, în lumina Domnului Suprem. Noi manifestăm întreaga Sa ființă!”

De aceea, avansați și voi, descendenți ai luminii! Ridicați-vă deasupra orizontului, acolo unde nu mai există apus, ci numai un răsărit etern, acolo unde moartea nu mai alternează cu viața și unde ura, efortul și mânia nu mai întrerup splendida armonie a concertului iubirii!

Ascultați armoniile angelice stârnite de aceste trei cuvinte și care penetrează întreaga infinitate. Ele sunt imnul etern de laudă adresat Domnului și Creatorului unic, Tatăl vostru, care nu își va găsi fericirea desăvârșită și beatitudinea decât atunci când voi, ființele create de El, vă veți bucura de El și veți învăța să-L cunoașteți și să-L iubiți din ce în ce mai mult. Sfânta Treime, atât de greșit interpretată de multe ori, nu poate fi descoperită decât în aceste trei principii atotputernice, care se regăsesc la scară microcosmică în orice ființă vie, sub forma unei semințe capabilă să se dezvolte și să crească până la potențialul său maxim, devenind un înger de lumină aflat veșnic în prezența Domnului întregii creații.

Copiii Mei, recunoașteți acest dar divin! Bucurați-vă de capacitatea pe care o aveți de a deveni copiii Mei! Va veni o vreme când, înzestrați cu viziunea spirituală, veți putea privi nemăsuratele spații ale creației, pornind de la tronul Tatălui și până la ultimul spațiu. Veți descoperi atunci că oriunde poate pătrunde o rază de lumină, principiile fundamentale ale naturii Mele acționează în milioanele de ființe vii, alcătuind la nivel macrocosmic imnul suprem al slavei Mele.

De aceea, faceți eforturi să meritați această stare supremă de iluminare, înțelegând-o așa cum trebuie!
(* Vezi: CINE-ESTE-DUMNEZEU-Explicat-de-insusi-Dumnezeu-prin-Bertha-Dudde- n.r.)
_________________
मैं गणेश, सुप्रीम शिव का बेटा हूँ!
Back to top See my Info
Ganapati
Avansat
Avansat

Ganapati is offline

Joined: 23 Feb 2009
Member: #453
Posts: 266
Country Flag: Romania
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups: None
Topic icon
Capitolul 3 - Cerul, iadul și pământul
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 11.11.2010, 00:05 View PostDownload Post

Capitolul 3
Cerul, iadul și pământul
(9 iulie 1870)

Mi-ai cerut să aleg trei cuvinte importante și să îți explic semnificația lor. Iată cuvintele pe care le-am ales: cerul, iadul și pământul. Să vedem acum ce semnificație putem descoperi pentru aceste concepte, astfel încât toți oamenii să beneficieze de pe urma acestor explicații.

Primul din cele trei cuvinte este și cel mai mare dintre toate. Chiar și voi, dacă doriți să-l rostiți așa cum trebuie și cum merită să fie pronunțat, ar trebui să ridicați vocea și să sporiți tensiunea la nivelul coardelor vocale.

Știți voi oare ce pronunțați atunci când rostiți acest cuvânt? Nu, nu știți, dar puteți intui. Căci iată, Cerul este sălașul suprem, în care locuiesc spiritele cele mai înalte*.

Mai mult decât atât, este sălașul Meu permanent. Cerul este suma totală a tuturor beatitudinilor, locul în care toate spiritele care trăiesc în lumina cea mai pură, fără nici cel mai mic păcat, aspirând exclusiv către atributele Mele divine, duc o viață extatică, pe care voi, cei care trăiți pe această planetă micuță, nu ați putea-o înțelege niciodată și abia dacă v-ați putea-o imagina.

Evident, și la acest nivel există diferite grade de perfecțiune, căci procesul de evoluție nu încetează niciodată, atâta vreme cât Eu creez în permanență noi universuri, în care apar și se dezvoltă noi sfere de acțiune.

Născute în ceruri, toate scânteile vieții (sufletele) ieșite din Mine călătoresc - însoțite de spiritele Mele angelice - către zonele inferioare ale creației, în care scânteia divină abia dacă mai licărește, îngropată în stratul gros de materie. Cerurile se află dincolo de globurile și de sistemele solare materiale, în ele domnesc pacea eternă și iubirea divină. Spiritele care trăiesc în ele cunosc fericirea supremă, căci primul principiu fundamental al vieții spirituale divine constă în imitarea atributelor Mele și în împlinirea continuă a voinței Mele, în mod conștient și din iubire față de Mine.

Cerurile cele mai înalte, acolo unde domnește armonia eternă a spiritelor, sunt caracterizate de asemenea de simplitate, smerenie și iubire față de semeni, duse la perfecțiune. Eu însumi sunt expresia acestor calități.

Acolo Mi-am aranjat Eu însumi sălașul, în conformitate cu gândurile și cu dorințele Mele. Așa stau lucrurile dintotdeauna și așa vor rămâne de-a pururi. Acolo Mă vor găsi, peste miliarde de ani, acele suflete pierdute din punct de vedere spiritual care se vor regăsi pe sine și se vor purifica prin diferite încercări, descoperind din nou calea către Mine.

Atunci când se va produce acest lucru, toate lumile vor fi transformate, așa cum am afirmat cândva, căci atunci ele își vor fi împlinit menirea și nu vor mai fi necesare aceste școli ale încercărilor și purificării. Așa cum este firesc, atunci când toate ființele vor deveni conștiente de spiritualitatea lor superioară, lumile vor trebui altfel aranjate, fiind înzestrate cu o strălucire, o splendoare și o beatitudine mai mari, pentru ca aceste spirite purificate să aibă la dispoziție un nou material pentru evoluția lor ulterioară, către o maturizare spirituală încă și mai deplină. Căci trebuie să știți că spațiul este infinit, la fel cum sunt Eu însumi, Cel Suprem și Omniprezent; de aceea, este firesc ca gradele de perfecțiune să fie și ele infinite.

Acest cer spiritual, din care grația divină născută din Mine se revarsă asupra tuturor spiritelor, în care cele mai pure armonii conduc inimile celor care le ascultă către o aspirație încă și mai înaltă către Mine, reprezintă chintesența iubirii Mele nesfârșite, exprimată sub formă de sunete, culori și cuvinte.

Acolo, toți trăiesc la unison, și fiecare se bucură mai presus de orice de fericirea celuilalt!

Cea mai înaltă exaltare pe care o puteți cunoaște voi, pământenii, fie prin rugăciune, fie prin lectura poeziei sau ascultarea muzicii elevate, și care vă poart㠄în al nouălea cer”, după cum spuneți voi înșivă, intuind astfel existența superioară din ceruri, nu reprezintă în cerul Meu suprem decât cel mai inferior grad de fericire, cu mențiunea că acolo fericirea este permanentă, nu o stare trecătoare.

Nu vă pot explica, dar mai ales nu vă pot exemplifica ceea ce simte un spirit în această lume perfectă, căci nu ați putea suporta această exemplificare în trupul vostru pământesc, iar dacă ați putea reține în memoria voastră chiar și numai pentru o singură secundă această fericire, tot ceea ce există pe pământul vostru v-ar umple de dezgust. Vă spun acest lucru numai pentru a vă încuraja să aspirați mai sus, știind ce fericire îl așteaptă pe acela care se supune pe sine marilor încercări, plin de perseverență și dintr-o iubire pură față de Mine.

În această lume în care ziua este veșnică, fără să alterneze cu noaptea, căldura nu este înlocuită niciodată de frig, iar viața nu mai poate fi învinsă de moarte. Spiritele beatifice sunt înconjurate de o mare permanentă și eternă de lumină, care face ca tot ce le înconjoară să strălucească, și pot vedea tot ceea ce se petrece în alte lumi create, în esența lor spirituală. Spre exemplu, voi puteți vedea o floare ale cărei culori vă desfată ochiul, al cărei parfum vă mângâie simțurile, dar nu îi puteți cunoaște semnificația spirituală, acea substanță spirituală care curge în sus și în jos prin venele ei tubulare, și toate emanațiile naturii superioare, începând cu lumina solară care reprezintă mama acestor culori și parfumuri ale florii, și până la cele mai înalte și mai rafinate calități ale ei.

Această floare poate fi găsită și în cerul Meu, unde se reflectă tot ceea ce a fost creat vreodată. Dacă ați putea vedea această floare acolo, ați înțelege că forma ei este alcătuită din lumină, culoarea ei fiind o strălucire pură, iar parfumul ei având drept corespondență spirituală supremă un imn etern de laudă adus Creatorului său!

Numai atunci ați putea înțelege ce înseamnă contemplarea spirituală și cât de limitate sunt simțurile voastre în această lume. Nu vă faceți însă probleme în legătură cu starea simțurilor voastre atâta vreme cât sunteți pe pământ. Cea care a aranjat astfel lucrurile a fost mâna înțeleaptă a Tatălui preaplin de iubire, și deși voi nu îi veți putea înțelege niciodată scopurile Sale, puteți fi convinși că acestea au întotdeauna ca fundament iubirea și înțelepciunea cea mai înaltă, și că există o motivație foarte bine întemeiată pentru care voi nu veți putea cunoaște fericirea supremă decât după numeroase conflicte și după o perioadă îndelungată, și nici chiar atunci cu toții, ci numai o parte dintre voi (în funcție de iubirea fiecăruia).

Dragii Mei copii, dacă v-aș permite să vă bucurați pe loc de toate aceste preafericiri (pe care le rezerv numai celor care Mă iubesc cu adevărat și care au făcut mari eforturi pentru a deveni copiii Mei), fără să mai parcurgeți perioada necesară de conflicte și tensiuni, vă asigur că ele și-ar pierde valoarea și nu ar mai reprezenta o mare atracție pentru voi, căci nu ar mai fi propria voastră realizare, ci un dar primit, ca să spun așa, fără nici un efort din partea voastră. Valoarea lor s-ar reduce astfel și perioada în care v-ați bucura de ele s-ar micșora considerabil. Numai ceea ce se obține prin efort devine o bucurie reală, fiind răsplata meritată a efortului depus!

Ce importanță mai are încoronarea pentru un prinț născut deja dintr-un rege și care își cunoaște încă de mic statutul regal? Vă asigur că actul încoronării este mult mai puțin important pentru prinț decât pentru cei de rang inferior acestuia. Dar un monarh ereditar nu înseamnă nimic prin comparație cu cel care după ce s-a luptat cu toate adversitățile, deopotrivă fizice și spirituale, și-a atins în sfârșit țelul, pe care l-a urmărit o viață întreagă. Un asemenea om este un gigant spiritual, în timp ce monarhul nu are de multe ori nici cea mai mică valoare spirituală, fiind practic o non-entitate, cu tot statutul său social.

De aceea, toți cei care doresc să devină copiii Mei, cărora le-am rezervat preafericirea supremă, trebuie mai întâi să-și merite acest statut, prin eforturile depuse. După atingerea stării supreme de conștiință, el va ajunge să binecuvânteze toate conflictele și suferințele la care a fost supus și care l-au condus la respectiva stare de preafericire, în care poate înțelege în sfârșit spirituali-tatea care unește toate lucrurile. În această etapă, el primește noi îndatoriri, specifice unui înger, prin îndeplinirea cărora poate avea acces la un nou nivel de fericire, superior.

Spuneam odată că orice ființă umană poartă în sine un întreg univers. Doresc acum să adaug că ea conține în sine, la o scară microcosmică, desigur, și cerul suprem de care v-am vorbit până acum.

Cu fiecare faptă bună, cu fiecare victorie câștigată împotriva pasiunilor ei, în inima sa pătrunde o nouă rază de lumină din acest cer miniatural al iubirii, care corespunde lumii spiritului. Este doar o rază trecătoare, o intuiție, un strigăt de bucurie al sufletului, care, vai!, nu este permanent. Este doar un moment în care spiritul lăuntric îi arată omului ce comoară poartă în inima sa, comoară care îi va aparține pe deplin într-o bună zi, dacă își va continua cu perseverență calea dificilă.

Singura urmă pe care spiritul o lasă asupra sufletului nu este decât o briză ușoară, care vine și pleacă, fără ca cineva să știe unde a dispărut. Raza din cer nu a fost decât un avertisment care i-a spus: „Nu te mai plânge, ci îndură! Va veni ziua când te vei bucura pentru totdeauna de preafericirea care acum a trecut prin viața ta cu viteza fulgerului!”

Așadar, nu disperați, copiii Mei! Cerul vă așteaptă cu brațele deschise! Ca să vă încurajez, vă permit uneori să-l simțiți, atât cât vă permite constituția voastră fizică și spirituală actuală. Mai mult nu ați putea suporta. Și chiar dacă unul dintre voi ar putea suporta mai multă beatitudine, în mijlocul semenilor săi el s-ar simți nefericit, și în loc să-și urmeze cu perseverență calea, s-ar prăbuși sub povara disperării. De aceea, vă reamintesc din nou că Eu, Tatăl vostru, am aranjat astfel lucrurile - în înțelepciunea Mea infinită - încât copiii Mei să poată suporta și profita de pe urma acestor momente de extaz.

Să ne întoarcem acum atenția asupra iadului. Tot ce v-am spus până acum în legătură cu cerul poate fi aplicat în egală măsură și iadului, dar, cred că nu mai trebuie să insist, cu semn schimbat. De aceea, nu vă voi spune la fel de multe lucruri despre iad, despre organizarea și natura acestuia, căci nu-Mi face nici o plăcere să Mă gândesc la el, iar vouă nu v-ar servi prea mult dacă vi l-aș descrie în detaliu. Este suficient să știți că acesta există în realitate, spre dezavantajul Meu și al vostru, deopotrivă. Singurul lucru pe care doresc să-l știți este că iadul este împărțit și el în diferite gradații, care corespund unor trepte progresive ale răului, având în centrul său reședința lui Satan însuși**!

Satan este personificarea răului, așa cum Eu reprezint personificarea binelui. De aceea, atributele lui sunt opuse atributelor Mele, fiind o chintesență a tuturor pasiunilor posibile. De pildă, în timp ce Eu fac toate eforturile să păstrez întreaga creație, din cauza iubirii pe care i-o port, el face tot ce îi stă în puteri să o distrugă, din cauza urii pe care o poartă tuturor ființelor create, mai întâi datorită faptului că au fost create de Mine, iar apoi pur și simplu pentru că au fost create.

Dacă ar fi lăsat după voia lui, el ar crea în permanență ființe de toate felurile, dar nu pentru a se bucura de existența lor, ci pentru a se desfăta (în mod satanic) de distrugerea lor, pentru a lua apoi din nou totul de la capăt.

El își subordonează acele spirite care, deși au fost create de Mine ca ființe vii, au devenit atât de întunecate încât nu se mai pot bucura decât de beznă, la fel cum îngerii Mei se bucură de lumină, în funcție de intensitatea răutății lor, acestea se află mai aproape sau mai departe de Satan, aflându-se din punct de vedere fizic fie în interiorul pământului, fie la suprafața acestuia. Aici, ele continuă să-și urmărească plăcerile lor satanice, încercând să-și imite maestrul cât de mult le stă în puteri. Cea mai mare plăcere a lor constă în a-i deturna pe oameni de pe calea cea bună.

Întrucât nu cunosc decât „iubirea” satanică, la fel ca și stăpânul lor, ele își găsesc plăcerea în a sădi această sămânță în inimile celor dispuși să le asculte.

Astfel, ele nu ezită să le descrie naivilor lumea exterioară și plăcerile ei ca fiind minunate, pentru a trezi în ei gustul înșelăciunii, al minciunii, al desfrâului și al tuturor pasiunilor inferioare, pentru a-i transforma în „frații” lor demni de acest nume.

Mă veți întreba: „Bine, dar cum poți permite Tu, Creatorul, existența acestor hoarde de spirite malefice și pe cea a stăpânului lor? De ce nu accepți printr-un singur cuvânt distrugerea acestor ființe care se opun chemării blânde a iubirii Tale și a atributelor Tale divine? La urma urmei, de ce le-ai izgonit tocmai pe pământ, între toate locurile din univers, în condițiile în care există atâtea milioane de planete și de sori care își urmează calea pe orbitele lor în spațiul infinit? De ce ființele care trăiesc pe ele își pot urma nestingherite evoluția către purificare, fără să fie expuse unui asemenea chin? De ce tocmai noi, cei pe care Tu îi numești 'copiii Tăi', de dragul cărora Te-ai întrupat pe acest pământ, asumându-ți acea suferință imensă, de ce tocmai noi - cei privilegiați - trebuie să fim supuși celor mai cumplite încercări, fiind expuși tuturor tentațiilor posibile?”

Dragii Mei copii! Din perspectiva voastră, această întrebare este întru totul justificată. De aceea, trebuie să vă explic comportamentul Meu, ca să vă dați seama că Eu sunt Tatăl vostru preaplin de iubire (chiar dacă la prima vedere lucrurile nu par să stea chiar așa!), aranjând lucrurile încă de la începutul eternității numai în avantajul vostru și continuând apoi să acționez numai pentru bunăstarea copiilor Mei.

Am vorbit într-o lucrare anterioară de un înger căzut, care a tras după el un număr imens de spirite. V-am explicat în cartea „Casa Domnului“ *** că după cădere, întreaga substanță a sufletului lui i-a fost luată, divizată în particule și întemnițată în materie, având grijă să se întoarcă treptat către Mine, urmând calea perfecționării de sine. Toți cei născuți pe acest pământ, cu excepția spiritelor venite din alte lumi care au fost mutate aici cu scopul de a deveni copii ai Mei, reprezintă aceste particule din sufletul îngerului căzut. Ele trebuie să urmeze același drum al evoluției ca și celelalte spirite întemnițate în materie.

V-am mai explicat acolo că îngerul căzut a fost izgonit în locul care reprezintă școala Mea pentru ceruri, adică pe pământul vostru. Aici își desfășoară el cel mai intens activitatea, opunându-se Mie și ordinii Mele.

V-am explicat anterior toate aceste lucruri, precum și motivul pentru care cele mai mari tentații și pericole trebuie să existe exact în locul în care spiritele și-au asumat misiunea de a intra în împărăția Mea, purtând prin iad și printr-un ținut blestemat crucea suferinței și a iubirii, întru slava Mea și spre dezonoarea marelui Meu adversar. Așa se face că în pofida tuturor seducțiilor și marilor tentații cu care Satan își racolează adepții, făcându-i apoi să plătească însutit pentru fiecare dintre ele, prin cele mai cumplite chinuri ale iadului, pe pământul vostru există totuși suflete capabile să reziste tuturor tentațiilor, să întoarcă spatele tuturor promisiunilor lui, nedorind să-i aparțină lui, ci numai Mie. Aceste suflete virtuoase reușesc să țină ridicat stindardul smereniei, al credinței și al iubirii, cu toate suferințele cu care se confruntă!

Atunci când Satan M-a respins, am fost nevoit să-l părăsesc, pe el și pe adepții lui, lăsându-i să-și urmeze calea individuală, fără de care nici un spirit nu ar putea deveni liber și nu ar fi vreodată vrednic de Mine.

Întoarcerea la Mine trebuie să vină din interior și în mod voluntar, nu prin coerciție. Din acest motiv, sunt nevoit să tolerez comportamentul marelui Meu adversar, inclusiv pe cel al adepților lui, lăsându-i să facă ce doresc, atâta vreme cât nu interferează cu ordinea Mea prestabilită.

Triumful binelui constă în faptul că orice ar face ei, rezultatul va fi întotdeauna unul opus intențiilor lor, căci potrivit legii, nici chiar răul nu are altă cale decât aceea a îmbunătățirii de sine, stimulând astfel calea binelui.

Așa se explică de ce Satan și slujitorii lui au fost izgoniți în acel loc în care pot încerca orice pentru a-și demonstra teoria asupra vieții, opunându-se Mie. Într-adevăr, lui Satan i s-a permis chiar să Mă tenteze pe Mine în timpul călătoriei mele pământești, deși Eu nu sunt un spirit creat, ci Creatorul tuturor ființelor create, întrucât nu am evitat întâlnirea cu el, deși eram întrupat ca om, supus deci tuturor pasiunilor umane, a îndrăznit să Îl tenteze pe Cel Preaînalt, lucru care i s-a permis. Rezultatul îl cunoașteți: el a început să își dea seama, atât la scară macro cât și la scară micro, că toate eforturile lui sunt în zadar și că de-a lungul atâtor eoni s-a opus inutil Celui care l-a creat și care l-ar primi și astăzi cu brațele deschise, ca pe un „fiu risipitor”, dacă s-ar căi. Toate aceste lucruri se vor petrece cu siguranță, dar nu imediat, ci treptat, așa cum v-am povestit deja în lucrarea „Cele douăsprezece ore”.

Atunci când spuneam că fiecare om poartă în sine, la scară micro, toate cerurile Mele, Mă refeream implicit și la sămânța iadului, și deci la înclinația de a păcătui sau de a acționa împotriva ordinii Mele, creându-și astfel un iad în miniatură. Această sămânță se află în inima omului pentru că fără recunoașterea opusului său - viciul, virtutea nu ar putea fi virtute, și fără recunoașterea urii, iubirea nu ar putea fi iubire! Dacă întunericul nu ar exista, voi nu ați putea aprecia lumina; dacă nu ați experimenta din când în când frigul și înghețul, nu v-ați putea bucura de plăcuta senzație a căldurii care vă învăluie treptat.

De aceea, singurul loc în care Mi-aș fi putut crea „școala de copii ai Mei” era acela în care spiritele sunt supuse tuturor tentațiilor și tuturor pasiunilor!

Ce ar fi viața fără conflict? O simplă trecere a timpului, monotonă, fără ca voi să vă dați seama că a trecut o zi și că începe o alta. Viața voastră nu ar mai avea nici un sens, ar fi lipsită de sare și piper!

Așa cum sarea din alimentele voastre, din plante, metale, și chiar din aer și din stomacurile voastre, reprezintă o componentă importantă a unei digestii corecte, stimulând viața, la fel, sarea vieții spirituale este tentația, adică tendința de a gândi și de a acționa în afara regulilor. Datorită acestui contrast și acestei incitări, partea superioară a Sinelui vostru este întărită. Viața voastră fizică și spirituală este susținută de acest aliment, iar continuitatea ei este asigurată. Bucuria de a atinge un nou grad de perfecțiune nu apare decât datorită luptelor și conflictelor, căci dacă ați putea avansa fără să vă izbiți de nici un obstacol, nu ați mai deveni conștienți de progresul făcut.

Când soarele de dimineață își trimite primele raze asupra pajiștilor de pe pământ, întreaga natură scoate un strigăt de bucurie. Toate ființele cântă atunci un imn de slavă adus luminii și Creatorului ei (fiecare pe limba sa: unele cotcodăcesc, altele ciripesc, sau scot diferite alte sunete). Chiar și picătura de rouă de pe o frunză, înveșmântată în strălucirea ei de diamant, reflectă astfel bolta de lumină de deasupra ei, bucurându-se de revenirea zilei după întunericul nopții. - De ce? Tocmai pentru că întunericul și frigul nopții le-a permis tuturor creaturilor să simtă și să conștientizeze valoarea luminii și a căldurii!

La fel se petrec lucrurile și din perspectiva spirituală. Sufletul unei ființe create nu poate recunoaște dulceața iubirii spirituale și nu poate progresa către o viață superioară decât dacă a trecut prin diferite încercări și capcane, cunoscând plenar suferința. Abia după ce a început să avanseze cu pași mici, el începe să se bucure de progresul făcut, sporindu-și astfel eforturile pentru a atinge următoarea treaptă de evoluție, în acest fel, el se simte stimulat, iar bucuria succesului crește nemăsurat, nu atât din cauza noii stări atinse, cât datorită obstacolelor pe care a reușit să le depășească.

Vedeți așadar, copiii Mei, ce ar însemna cerul fără iad! Și cât de multă fericire pierd celelalte ființe care trăiesc pe alte planete și sisteme solare, pentru că nu cunosc decât lumina, nu și întunericul!

Mai simțiți nevoia să vă plângeți că iadul este atât de aproape de voi, ba chiar în interiorul vostru? Nu ar fi mai bine să îmi mulțumiți și să vă rugați Mie pentru un iad chiar mai mare, ca să puteți lupta și suferi, meritând astfel în final într-o mai mare măsură statutul de „copii ai Mei”?

Liniștiți-vă însă, căci Eu cunosc foarte bine ce încercări puteți suporta voi. Nu cereți mai mult decât v-am oferit Eu și fiți convinși că ceea ce mâna Mea plină de iubire a revărsat asupra voastră este mai mult decât suficient pentru voi. Orice suferință în plus ar transforma-o într-o mână a pedepsei, iar Eu, Tatăl vostru, nu pot face așa ceva!

V-am demonstrat mai sus cum până și răul suprem în întreaga creație, cu toate acțiunile sale, este exploatat de Mine în beneficiul întregii vieți, și cum însuși Satan și hoarda lui, în loc să-Mi facă Mie rău, contribuie în felul lor la binele general. Să trecem așadar la sălașul vostru, la acest pământ, cel de-al treilea concept pe care Mi-am propus să vi-l explic, pentru a înțelege iubirea și înțelepciunea Părintelui vostru în toată gloria lor. (N. Tr. Pentru mai multă claritate, în paragrafele care urmează am păstrat cuvintele germane pentru „cer”, „iad” și „pământ”, adăugând între paranteze traducerea lor.) Dacă pronunțați cuvântul Himmel (cer) sunteți nevoiți să ridicați vocea, în timp ce atunci când pronunțați cuvântul Holle (iad) sunteți nevoiți să o coborâți. Fiecare din cele două cuvinte necesită o folosire diferită a mușchilor vocali, la fel ca și în cazul cuvântului Erde (pământ), când trebuie să deschideți gura largă. Chiar și atunci când pronunțați aceste trei cuvinte în limba voastră, totul a fost astfel aranjat încât spiritele care sunt mai familiarizate decât voi cu formulele corespondente ale creației să înțeleagă din însăși expresia mușchilor voștri faciali semnificația cuvântului pronunțat. Atunci când pronunțați cuvântul Himmel (cer), ridicarea tonalității corespunde întru totul vibrației specifice lumilor celeste. Atunci când pronunțați cuvântul Holle (iad), cerul gurii trebuie îngustat, la fel ca o peșteră. Corespondența dintre mișcarea mușchilor și descrierea iadului este evidentă. Cuvântul Himmel (cer) este pronunțat cu privirea orientată în mod natural în sus, în timp ce cuvântul Holle (iad) este pronunțat cu privirea orientată în jos, sau în orice caz fără a privi în sus. În sfârșit, cuvântul Erde (pământ) este pronunțat în mod natural cu gura larg deschisă și cu privirea orientată înainte. Am discutat pe larg despre primele două concepte, așa că nu ne mai rămâne decât să ne ocupăm din punct de vedere fizic și spiritual de cel de-al treilea, cel care este pronunțat cu o anumită deschidere. Este vorba de pământ, sălașul vostru. Pentru a pronunța cuvântul Erde (pământ), gura trebuie deschisă pe laterală, cu buzele ridicate în sus, descoperind întregul șirag al dinților. Această mișcare nu este deloc întâmplătoare, într-adevăr, există o corespondență spirituală, în sensul că pe pământ, ceea ce este mai moale, adică buzele din carne, se află sub restricție, expunând partea mai tare - dinții, cărora le corespunde etica sau morala. Iată deci, dragii Mei copii, care este semnificația dinților, această structură osoasă fermă, care simbolizează suportul inițial și permanent, atât la nivelul omului cât și la nivelul pământului. Ei dau o formă frumoasă feței, transferând asupra aspectului exterior al corpului frumusețea morală sau interioară a acestuia, în mod similar, acest suport susține vitalitatea interioară a corpului pământului însuși, aducând la suprafața acestuia frumusețea sa interioară. Printre altele, dinții simbolizează aspectul moral-spiritual, fiind organul spiritual al digestiei, ceea ce se traduce în viața exterioară prin transmutarea răului în bine. În gură, sărurile din sucul digestiv al salivei se amestecă cu alimentele zdrobite de dinți; în mod corespondent, sarea semnifică impulsul de a se opune binelui, iar principala voastră sarcină constă în a rezista acestei tentații, obținând în cele din urmă victoria.

Tot ce primiți aici, pe pământ, este amestecat: binele cu răul, iubirea cu ura, viața cu moartea. Altfel spus, cele două extreme își schimbă cu ușurință rolul, energia având capacitatea de a trece oricând în polaritatea sa opusă. Dacă aveți puterea de a elimina răul și viciul, oricât de des v-ar asalta acestea, ele nu vor mai putea lăsa o impresie permanentă asupra sufletului vostru, și tot ce va rămâne în interiorul acestuia va fi binele. Corespondența pronunțării cuvântului Erde (pământ) cu gura larg deschisă, dar pe orizontală, constă în faptul că din punct de vedere spiritual, pământul vostru - aparent atât de mic din punct de vedere fizic - depășește cu mult toate galaxiile și sistemele solare, putând ajunge până la cerul Meu suprem, căci această planetă micuță a devenit sălașul copiilor Mei, și Eu însumi am pășit pe ea, repurtând victoria asupra răului și asupra morții, pe care le-am învins.

Dacă ați fi mai familiarizați cu acest limbaj al spiritului, ați descoperi în interiorul fiecărui cuvânt care se referă la Mine o semnificație spirituală, dincolo de coaja exterioară. Fericirea pe care o conferă acest tip de înțelegere superioară nu poate fi descrisă în cuvinte! Printre altele, ați înțelege că nivelul spiritual al fiecărui popor în parte este revelat de cuvintele și expresiile pe care le conține limba sa, cu referire la Mine. Sau poate credeți că limbile popoarelor au fost inventate, așa cum susțin lingviștii voștri!?! O, vă asigur că greșiți foarte tare! Cuvintele nu au apărut simultan cu obiectele inventate și cu diferitele nevoi ale popoarelor, ci au apărut treptat, în paralel cu percepția spirituală a popoarelor respective. Limba unui popor este așadar un produs spiritual. Vă puteți da seama studiind istoria națiunilor că odată cu progresul sau cu înapoierea spirituală a popoarelor, limba lor progresează sau regresează la rândul ei, iar atunci când o națiune moare, limba ei moare odată cu ea, căci este o ființă vie.

Limba este o expresie a sufletului. Cu cât limbajul este mai exaltat și mai frumos, cu atât mai mare este intensitatea expresiei sale. Acest lucru nu poate fi apreciat însă decât de spirite sau de acei oameni care au fost iluminați prin grația Mea și care descoperă în spatele diferitelor mișcări ale limbii, ale mușchilor faciali și laringelui, precum și în nuanțele diferitelor sunete scoase, șuierate, melodioase, nazale, etc., o semnificație superioară, spirituală, a unui Paradis pierdut, care a devenit pentru voi la fel de incomprehensibilă ca și hieroglifele.

Și în această privință, pământul diferă de celelalte lumi. În general, pe o planetă sau pe un soare este vorbită o singură limbă, și toate ființele de pe ea urmează aceeași cale. Numai pe pământul vostru există mii de limbi diferite, chiar dacă au fost derivate din aceeași limbă ancestrală comună, în afara atâtor alte teste de răbdare și perseverență, locuitorii acestui pământ sunt nevoiți să învețe limba altor națiuni dacă doresc să comunice cu frații lor, exprimându-și gândurile și sentimentele față de ei. Dacă doresc să învețe ceva de la frații lor străini, sau să le spună ceva, ei trebuie să le învețe limba sau să se folosească de un translator.

Oriunde ați privi pe pământ, de la popoarele primitive și până la națiunile cele mai civilizate, veți vedea agitația continuă a oamenilor, aflați în permanență în căutarea a ceva. Evident, principala motivație a acestei mișcări o constituie căutarea de sine. Unul din efectele sale secundare îl constituie însă unirea națiunilor, dorința oamenilor de a se cunoaște reciproc, de a se aprecia și de a se iubi unii pe alții.

Cei care studiază natura, stelele, “suprafața și interiorul pământului, își împărtășesc cunoașterea dobândită prin grația Mea semenilor lor. Cunoștințele lor devin astfel bunul comun al întregii umanități. Fără să-și dea seama, savanții voștri urmează planul Meu, nu pe al lor. În acest fel îi educ Eu pe oamenii acestui pământ, care a fost cândva și sălașul Meu, învățându-i să aspire către o viață mai bună.

La ora actuală, gândurile oamenilor au ajuns să călătorească cu viteza fulgerului de la unul la altul, și ei înșiși și-au construit drumuri de fier pentru a călători dintr-un loc în altul cu viteza unui uragan.

Din păcate, nu numai drumurile sunt construite din fier, ci și inimile majorității celor care călătoresc au ajuns să fie tot de fier (cel puțin în ceea ce îi privește pe semenii lor). Acest lucru nu contează însă; planurile Mele se vor realiza încă și mai rapid datorită acestei comunicații rapide între orașe și sate, fiind mai avansate decât cred constructorii acestor drumuri de fier.

Pe acest pământ, am amestecat în mod intenționat cerul, iadul și pământul, adică oamenii care gândesc în mod preponderent la bine, la rău și la cele materiale. La venire, fiecare are propria sa opinie; la plecare, fiecare lasă în urma sa ceva. Din acest amestec (de pildă, al conversațiilor mixte, între oameni cu convingeri diferite), iadul beneficiază de pe urma raiului, dobândind o anumită cunoaștere benefică ce va avea urmări.

În acest fel îmi duc Eu planul la bun sfârșit, folosindu-Mă de comunicațiile voastre, astfel încât acolo unde domneau altădată regulile rigide care îi separau pe oameni, Eu îi ajut să își uite prejudecățile. Deși principalele forțe care îi mână pe oameni să călătorească în alte țări, expunându-se astfel la tot felul de pericole, rămân încă (alături de căutarea de sine) dorința de distracție și lăcomia de bani, Eu Mi-am atins totuși scopul, și anume acela de a-i apropia pe oameni și a de a-i ajuta să se cunoască reciproc. Umanitatea mai are nevoie doar de un impuls spiritual puternic, iar oamenii vor ajunge să înțeleagă că sunt frați și se vor uni în dorința lor de a Mă urma pe Mine, Eternul Păstor. Abia atunci se va putea spune că pământul și-a atins menirea sa spirituală, iar Eu Mă voi întoarce a doua oară la voi, în persoană, după ce cei încăpățânați vor fi înlăturați și pe pământ nu vor mai rămâne decât cei plini de bunăvoință.

Iată așadar, dragii Mei copii, cum cerul, iadul și pământul, cele trei principii care se regăsesc deopotrivă la nivel microcosmic și macrocosmic, servesc în realitate aceluiași scop al iubirii - ideea fundamentală a întregii Mele creații.

Nu trebuie să măsurați însă timpul evenimentelor pe care vi le-am descris în ani, căci în cazul Meu nu există timp. Eu nu măsor timpul în zile și nopți, căci pentru Mine nu există decât o zi permanentă, în care soarele iubirii strălucește de-a pururi, și la fel va străluci până când toți își vor găsi drumul spre Mine, Tatăl lor preaplin de iubire.

Cred că explicațiile Mele v-au satisfăcut. Ele reprezintă o altă lumină în marea vale a creației Mele. Gândiți-vă deci la câtă iubire și grație revărs asupra voastră, inclusiv la pâinea spirituală pe care v-am oferit-o aici, astfel încât să nu vă mai îndoiți vreodată că tot ceea ce vedeți provine din mâna Tatălui! Vă binecuvântez pe toți! Amin.

(* Vezi și: „Raiul și iadul“ de Emanuel Swedenborg n.r.)
(** Vezi și: http://www.scribd.com/doc/5557412/O-REVELAIE-DIVIN-DESPRE-IAD n.r.)
(*** Vezi: lorber-casa-domnului-vol-I n.r.)
_________________
मैं गणेश, सुप्रीम शिव का बेटा हूँ!
Back to top See my Info
Ganapati
Avansat
Avansat

Ganapati is offline

Joined: 23 Feb 2009
Member: #453
Posts: 266
Country Flag: Romania
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups: None
Topic icon
Capitolul 4 - Despre sănătate, boală și moarte
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 12.11.2010, 16:59 View PostDownload Post

Capitolul 4
Despre sănătate, boală și moarte
(13 iulie 1870)

Avem din nou ca temă de discuție trei cuvinte care, luate în sensul lor natural, sunt ușor de descifrat.

Sănătatea se referă la starea normală a vieții voastre vegetative, în care toate organele își îndeplinesc funcțiile așa cum trebuie, fără să vă împiedice astfel să vă urmați chemarea și fără să blocheze dezvoltarea voastră spirituală sau preocupările voastre materiale.

Nu putem vorbi de o stare autentică de sănătate trupească decât la oamenii care nu sunt conștienți de mișcarea și de funcțiile organelor lor. Atunci când apare un dezechilibru interior, unul sau mai multe organe încep să funcționeze altfel decât ar trebui, provocând astfel o senzație de disconfort sau de durere. Simțindu-se handicapat în activitățile sale din cauza corpului, sufletul se întristează, iar din această suferință rezultă ceea ce voi numiți boală.

Dacă această stare se agravează, tot mai multe organe refuză să coopereze cu cele bolnave (sau invers, activitatea lor este afectată de acestea), iar senzația de disconfort se accentuează. Procesul vieții este astfel întrerupt, iar odată cu încetarea procesului de alimentare cu energie vitală și de eliminare a deșeurilor, mașinăria își încetează până la urmă complet funcționarea, producându-se acel punct terminus pe care voi îl numiți moarte.

Ceea ce a fost până atunci un corp individual se descompune după moarte în elementele sale constitutive, în ceea ce privește sufletul, acesta este blocat în activitatea sa și trebuie să-și caute un alt veșmânt, adică un alt corp, întrucât nu se mai poate folosi de cel vechi, acum complet uzat.

În acest fel încetează viața fizică, dar ea este urmată de o viață spirituală. Sufletul este tras în sus sau în jos, în funcție de dorințele sale, și respectiv de nivelul său de conștiință. Funcțiile corpului fizic sunt înlocuite în viața spirituală de funcțiile specifice acesteia, în acest fel, sufletul își continuă evoluția, până când atinge perfecțiunea.

Acesta este cursul vieții în lumea de dincolo. Pentru ca această cale să fie mai netedă și mai lină, sufletul aflat încă pe pământ trebuie să facă efortul de a-și menține cât mai intactă sănătatea sufletească, dar și cea fizică.

Căci așa cum sănătatea corpului susține și amplifică bunăstarea sufletului, la fel, sănătatea sufletului susține și amplifică starea de sănătate a corpului fizic, astfel încât funcțiile sale spirituale să nu fie tulburate de norii și furtunile pasiunilor.

Atunci când spiritul omului își poate exercita cu regularitate influența asupra sufletului, corpul rămâne sănătos, într-adevăr, atât pe ansamblu cât și la nivelul părților individuale, frumusețea morală a sufletului își găsește expresia corespondentă în formele fizice ale corpului său, așa cum se întâmplă de pildă cu fața omului, care reflectă involuntar toate înclinațiile, aberațiile și pasiunile sale. Puțini reușesc însă să citească acest limbaj al trupului, al liniilor care se modifică pe fața omului, revelând starea sufletească a acestuia. Dacă ați învăța să citiți acest limbaj, ați descifra în această veritabilă oglindă a sufletului numeroase informații care v-ar face să vă schimbați opiniile despre diferiți oameni, astfel încât mulți dintre cei care vă atrag La ora actuală vi s-ar părea respingători.

În înțelepciunea Mea, Eu nu am permis însă revelarea acestui secret al fizionomiei decât pentru un număr mic de oameni, căci dacă toată lumea ar putea citi caracterul în înfățișarea exterioară a celorlalți, evoluția spirituală a multor oameni ar fi încetinită, iar în cazul altora chiar blocată complet.

În acest fel, Eu le permit diavolilor să se ascundă în spatele unui limbaj fermecător sau al unor maniere politicoase, amestecându-se astfel cu cei buni, fără ca cineva să își dea seama ce se petrece. Ființele depravate au astfel și ele șansa să învețe ceva bun din comportamentul celorlalți, lucru care nu ar fi posibil dacă oamenii ar putea citi caracterul în funcție de înfățișarea exterioară, căci atunci, societatea i-ar respinge pe loc pe cei răi, care nu s-ar mai putea asocia decât între ei, fiind complet izolați și fără posibilitatea de a comunica cu ființele mai evoluate decât ei. Această situație nu ar face decât să înrăutățească și mai tare lucrurile.

În schimb, în lumea de dincolo situația este diferită.

Acolo, fiecare spirit își dă seama pe loc cum este celălalt, astfel încât îl poate evita pe loc dacă este rău, căutând compania celor la fel ca el sau mai buni. De aceea, posibilitatea de a deveni mai bun este foarte dificilă acolo, căci în acea lume adevărul nu poate fi ascuns, spre deosebire de pământ, unde ipocrizia este la ea acasă.

Așadar, copiii Mei, faceți efortul să vă însănătoșiți sufletele, nu vă opuneți influenței spiritului, dar rezistați în fața tuturor impulsurilor care v-ar putea păta sufletul, lăsând eventual urme neplăcute și pe fața voastră.

Fiți convinși că aceste amprente ale pasiunilor pe fața voastră, dar și pe restul corpului, cum ar fi anumite gesturi ale mâinilor și anumite mișcări corporale, dar și lumina sinistră a ochilor voștri, inexplicabilă pentru voi, nu pot fi controlate de voi. În lumea de dincolo, gândurile nu pot fi ascunse, iar secretele nu există. Nu veți putea ascunde niciodată acolo impresiile lăsate de gândurile și acțiunile voastre negative, nici privirea voastră necurată, care se va revela pe loc atunci când va fi privită de ochiul curat al inocentei. Privirea sa vi se va părea insuportabilă și sufletul vostru va fi silit să se retragă, căci acolo, cuvintele înflorite și manierele alese nu pot ascunde șarpele trădării care abia așteaptă să iasă la iveală.

Cultivați așadar sănătatea sufletului vostru, pentru ca privirea voastră să o poată întâlni pe a altcuiva fără să ezite și fără să se simtă vinovată.

Vă asigur că nici o calitate spirituală nu atestă mai bine noblețea și puritatea moștenite de la Mine decât ochiul sufletului, decât privirea blândă, plină de iubire!

Din exterior, în ochi se reflectă întreaga lume materială. Din interiorul său este reflectată însă în afară întreaga lume spirituală, de la cele mai înalte ceruri și până la cele mai inferioare iaduri.

Atâta vreme cât veți purta în inima voastră Cuvântul Meu, atâta vreme cât Mă veți căuta pe Mine, și nu lumea exterioară, sufletul vostru va deveni din ce în ce mai sănătos. Această stare de sănătate va deveni atât de intensă încât corpul, care corespundea fostei stări sufletești, va deveni acum un obstacol în calea progresului sufletului. Profund spiritualizat prin învățătura Mea, prin Cuvântul și Grația Mea, sufletul va simți nevoia să renunțe la corpul material, dorindu-și un organ mai potrivit pentru noul său nivel de conștiința, respectiv un corp spiritual.

Atunci când veți atinge această stare, voi ridica personal povara care v-a apăsat de-a lungul întregii voastre vieți pământești și o voi schimba cu un corp eteric, astfel încât natura voastră să devină încă și mai transparentă și să își asume în totalitate forma corespondentă a personalității voastre lăuntrice. Așadar, sfatul Meu este să deveniți frumoși din punct de vedere spiritual, și vă asigur că în lumea de dincolo veți primi acel veșmânt care va corespunde frumuseții incoruptibile a spiritului, care vă va ajuta să creșteți încă și mai mult în frumusețe, exaltare și transparență.

La fel cum boala trupului reprezintă un dezechilibru la nivelul funcționării organelor, viața netrăită la unison cu iubirea și cu învățăturile Mele reprezintă un dezechilibru al funcționării sufletului. Acesta este deviat de la calea sa reală din cauza pasiunilor și dorințelor sale lumești, cum ar fi ura, mânia, dorința de putere, etc., ajungând să trăiască o viață rușinoasă, nu viața adevărată a spiritului. Astfel de suflete trăiesc numai datorită poftelor inferioare ale corpului lor material, și sfârșesc prin a deveni ele însele materiale. Ele pierd astfel din vedere care este adevăratul lor destin și nu își mai îndeplinesc îndatoririle și menirea pe pământ, în această școală a încercărilor creată special pentru ca sufletele să învețe să își controleze pasiunile până la eliminarea lor completă, pentru a putea pătrunde într-o stare de puritate deplină în sferele spirituale cele mai înalte. În loc să lupte pentru starea de sănătate spirituală, sufletul orientat către cele lumești preferă starea de boală spirituală. Deși menirea lui este să lupte pentru eliminarea răului și pentru integrarea binelui și a vieții, el face exact pe dos.

În loc să lupte pentru viață, el preferă boala, care îl conduce apoi la moarte! Încă în timpul vieții, în loc să își folosească în mod natural corpul, spiritualizându-l, el își pierde nobila sa moștenire, Sinele, scufundându-se în materialitate, identificându-se cu ea, bătându-și joc de calitățile sufletului și spiritului, și devenind astfel un simplu corp lipsit de suflet, ceea ce echivalează cu un act de sinucidere spirituală!

Dacă toate mijloacele folosite pentru a smulge un asemenea suflet din materialitatea lui dau greș, sunt nevoit să dizolv Eu însumi mormântul în care s-a îngropat singur acesta.

Vă puteți imagina cu ușurință ce fel de veșmânt va avea el în lumea cealaltă și cum va arăta el. Cu siguranță nu va fi un veșmânt de lumină, căci încă din timpul vieții trăite pe acest pământ sufletul nu a fost un prieten al luminii, preferând întunericul materiei.

V-am descris așadar în detaliu semnificația celor trei cuvinte, care trebuie să fie un avertisment pentru voi și pentru generațiile următoare care vor citi aceste rânduri.

Aveți grijă ce faceți și pe ce cale o apucați! Legile Mele referitoare la lumea materială și la cea spirituală sunt imuabile, iar greutatea spirituală corespunde greutății materiale. Bine spunea Pavel: „Așa cum cade copacul, așa va zăcea el!” Aveți grijă să nu cădeți ca un copac uscat și găunos, ci ca o mlădiță verde, din care mai pot ieși rădăcini și o viață nouă!

Atunci când cade, trunchiul uscat și mort rămâne la pământ, lipsit de viață și de mișcare. Din el nu va mai răsări nici un lăstar, nici o rădăcină, căci principiul vital a dispărut complet. El putrezește și se descompune din nou în elementele care, pentru o scurtă perioadă de timp, au alcătuit cândva un arbore.

Nu la fel se petrec însă lucrurile cu mlădițele tinere și verzi. Atunci când cad pe un pământ suficient de fertil, acestea prind imediat rădăcini, încep să se ridice din nou deasupra solului, se simt confortabil în noua lor existență, fac muguri și frunze, apoi flori și fructe. După cum este solul, la fel vor fi și roadele noului pom. Partea vie a ramurii, în combinație cu partea valoroasă a solului (substanțele nutritive), transformă creanga căzută într-un copac nou, mai frumos și mai evoluat decât primul, permițându-i acestuia să se mai apropie cu un pas de destinul său final.

La fel și voi, copiii Mei, faceți efortul să deveniți sănătoși din punct de vedere spiritual, eliminați sechelele bolii spirituale, iar atunci când veți simți nevoia să dispuneți de un instrument mai rafinat decât corpul vostru grosier actual, cădeți precum un lăstar verde pe solul Meu spiritual, fertilizat de iubire, în timp ce pământul propriu-zis este reprezentat de smerenia și iubirea de aproape. Acolo, întindeți-vă brațele ca niște rădăcini în căutarea substanțelor nutritive (iubirea). Creșteți apoi în acel sol, hrănindu-vă cu iubire, până când din sămânța inițială va rezulta un arbore nobil, ale cărui fructe vor fi mai sublime și mai spirituale decât tot ce ați cunoscut vreodată voi, gratie solului ales în care ați crescut, în acest fel prin acțiunile și prin iubirea voastră pentru Mine, cu fructele voastre din ce în ce mai nobile și mai sublime, vă veți simți din ce în ce mai atrași de Acela care v-a hrănit atât de des cu fructele spirituale ale lumii de dincolo și care v-a udat cu apa vieții eterne, potolind astfel setea sufletului vostru.

Rețineți: indiferent de forma în care vă înmânez hrana spirituală, grija Mea este întotdeauna aceeași - ca voi să fiți educați astfel încât să deveniți suflete sănătoase, dobândind astfel viața eternă, și nu să vă îmbolnăviți, căzând pradă morții.

Acestea fiind spuse, vă binecuvântez pe toți, copiii Mei iubiți. Deocamdată atât din partea Tatălui vostru preaplin de iubire. Amin!
_________________
मैं गणेश, सुप्रीम शिव का बेटा हूँ!
Back to top See my Info
Ganapati
Avansat
Avansat

Ganapati is offline

Joined: 23 Feb 2009
Member: #453
Posts: 266
Country Flag: Romania
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups: None
Topic icon
Capitolul 5 - Corpul, spiritul și sufletul
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 12.11.2010, 17:29 View PostDownload Post

Capitolul 5
Corpul, spiritul și sufletul
(18 iulie 1870)

Aceste trei cuvinte au fost frecvent menționate în mesajele Mele, așa că aveți deja o viziune generală asupra conceptelor de „corp”, „spirit” și „suflet”, îndeosebi în ceea ce privește semnificația lor spirituală.

Întrucât în toate cuvintele Mele există un sens infinit, din care poate fi extras întotdeauna ceva nou, o lecție spirituală, vom încerca acum să extragem o altă semnificație, poate la fel de importantă ca și prima, dacă nu cumva chiar mai înaltă și mai sublimă.

Instrucțiunile Mele nu sunt niciodată întâmplătoare, ci sunt date pas cu pas, în conformitate cu puterea voastră de înțelegere. Aici se încadrează și explicațiile pe care vi le-am dat până acum, potrivit cărora corpul sau materia reprezintă o temniță în care este închis un spirit sau o idee de-a Mea fixată în această formă. Considerând că v-ați maturizat și că ați început să vedeți mai adânc în profunzimile creației Mele, Mi-am propus să vă explic acum cuvântul „corp” dintr-o altă perspectivă, lărgindu-vă astfel cunoașterea, în beneficiul sufletului vostru. Veți constata astfel că deși folosesc mereu aceleași cuvinte, pe care vi le-am explicat deja, Eu pot găsi în acestea noi sensuri și noi semnificații, care să vă permită să vă minunați și mai profund de iubirea și de înțelepciunea Mea. Într-adevăr, dacă Mi-aș propune să găsesc o mie de semnificații noi acestui cuvânt, v-aș putea prezenta tot atâtea aspecte pe care nu le-ați fi bănuit niciodată. Dar să revenim la problema noastră.

Așa cum v-am explicat în mesajele Mele anterioare, „corpul” este un sinonim pentru „materie”, dar, așa cum v-am demonstrat, nu există nimic cu adevărat material în materie, totul fiind pur spiritual (altfel spus, este vorba de spirite înlănțuite sau supuse restricției), în alte texte, v-am explicat că materia reprezintă ideile Mele fixate, care vor rămâne sub această formă atâta vreme cât Eu nu le voi retrage miezul spiritual.

Toate aceste explicații sunt corecte, mai întâi pentru că desemnează un adevăr, iar în al doilea rând pentru că cel care vi le-a oferit am fost Eu.

Dacă ne-am propune însă să definim conceptul de „materie” sau de „corp” dintr-o perspectivă diferită, v-aș putea întreba: „Ce semnifică de fapt cuvântul ,corp'?”

Pentru a începe de la temelie și a avansa apoi pas cu pas către înțelegerea imensului joc al creației Mele, inclusiv al Ființei Mele, trebuie să stabilim exact semnificația unui cuvânt, nu doar să ne limităm să-l repetăm la infinit, fără a descrie pe larg natura lui. Să începem așadar cu alfabetul, la fel ca elevii care învață să citească.

Cuvântul „corp” se referă la un obiect individual, care dispune de trei dimensiuni: lungimea, lățimea și înălțimea, complet și separat în mijlocul infinității nesfârșite. El ocupă un loc în spațiu și are un înveliș care face ca ființa lui individuală să fie separată de Existența universală (totalitate).

Să mai adăugăm și faptul că un corp poate avea diferite grade de densitate și o greutate variabilă, putând fi infinitezimal de subtil, de-a dreptul imponderabil pentru voi, sau extrem de comprimat într-o rocă solidă precum granitul, supranumit și „substanța primordială a corpului terestru”. Oricare ar fi condiția sa, el rămâne totuși un corp, adică un obiect separat, cu dimensiuni ce pot fi uriașe, dacă se află într-o stare volatilă, sau foarte mici, dacă se află într-o stare solidificată. Sub influența forțelor de atracție și de fuziune cu alte obiecte de același fel, aceste corpuri pot alcătui stânci, pământuri, sisteme solare, etc.

Așadar, cuvântul „corp” reprezintă expresia verbală a unui obiect individual care are o existență fizică și care, prin separarea sa de Omniprezență, a devenit o entitate cu o existență independentă.

Orice corp este divizibil la infinit, chiar dacă ochii și instrumentele voastre nu sunt suficient de rafinate pentru a observa acest lucru. Oricât de mult l-am diviza însă, el va continua să existe în spațiul tridimensional, adică să aibă cele trei dimensiuni de care am vorbit mai sus, până la granița dincolo de care divizibilitatea sa încetează și unde începe esența lui spirituală.

Fără corpuri nu ar putea exista o creație vizibilă!

Există corpuri sau substanțe transparente și imponderabile, cum ar fi lumina și electricitatea, dar ele apar astfel numai în fața ochilor voștri, nu și în ochii spiritelor. Pentru voi, tot ceea ce transmite mai departe lumina, fără să o reflecte pe suprafața sa, apare ca fiind invizibil, în realitate, voi nu vedeți obiectele sau lumina care cade asupra lor, ci le percepeți numai prin intermediul razei luminoase care este reflectată de ele. Voi nu puteți vedea o rază luminoasă care aleargă în infinitate.

De aceea, dacă un obiect are un corp cu o densitate foarte redusă, el este inexistent pentru ochiul vostru.

Dacă nu ar exista chimia, care v-a demonstrat existența mai multor „elemente”, voi ați fi convinși că aveți de-a face cu unul singur, așa cum se întâmplă cu aerul în care trăiți și pe care în respirați, reducându-l în plămâni la elementele sale constitutive și extrăgând substanța sa vitală, după care expirați substanțele uzate sau carbonizate.

Toate aceste elemente componente sunt inexistente pentru ochii voștri, în timp ce pentru corpul vostru ele sunt perceptibile, căci dac㠄sarea - aerului”, sau oxigenul, așa cum îl numiți voi, ar lipsi, iar în aer ar fi prezent numai carbonul, viața ar înceta pe loc pentru voi și pentru toate ființele vii care l-ar inhala. Același principiu se aplică și celui de-al treilea element care există în aer, azotul.

Aerul conține însă și multe alte substanțe pe care nu le cunoașteți, toate având corpuri imperceptibile pentru simțurile voastre.

Toate aceste elemente ale aerului apar însă ca fiind grosiere prin comparație cu cele pe care le găsim în eter. Cu cât aerul este mai apropiat de pământ, cu atât mai dense și mai grosiere sunt elementele din care este alcătuit. Dizolvat în apă, el se condensează, devenind lichid, și poate fi chiar transformat în gheață, devenind astfel un corp compact.

Procesul de solidificare are mai multe etape succesive, începând cu apa și continuând până la metalele cele mai compacte și la pietrele grele pe care le conține pământul. Toate aceste obiecte, extrase și separate din Existența Omniprezentă, sunt numite „corpuri” și reprezintă la scara creației gândurile Mele fixate. Cu ajutorul lor, începând cu atomul aparent imponderabil, dar cu o formă fizică, Eu am construit toate lucrurile din univers, unul mai perfect decât celălalt, până la Mine însumi, cu ajutorul sistemelor solare și al corpurilor cerești, mergând până la cerul Meu cel mai înalt, unde sălășluiesc gândurile Mele creatoare cele mai subtile, dar care mai au încă o formă corporală, deși pentru simțurile voastre ele apar ca fiind de o spiritualitate extremă.

Iată cum este influențată existența universului fizic:

La fel cum spiritele preferă să se asocieze între ele, nici elementele care alcătuiesc corpurile din natură nu se pot opune imensei forțe de atracție; în conformitate cu legea creației (care este un alt gând al Meu, universal și inerent întregii creații), ele se unesc într-o anumită măsură, asumându-și uneori forme bine definite, gândite de Mine, astfel încât devin vizibile pentru ochiul fizic în structuri neregulate.

Așadar, întreaga lume a corpurilor este unită de legea unică a iubirii, deși fiecare dintre ele este separat de celelalte. Ele sunt purtătoarele vizibile sau invizibile ale gândurilor Mele, adică ale scânteilor pe care Spiritul Meu le-a așezat în interiorul lor și care sunt mai mult sau mai puțin legate de ele (întemnițate).

Forța care determină aceste corpuri să se atragă sau să se respingă reciproc, potrivit anumitor legi ale naturii, nu este altceva decât impulsul interior primit de la Mine, adică spiritul întemnițat în materie. Căci cuvântul „spirit” (spirit al naturii, în cazul de față) reprezintă tot una cu ceea ce voi numiți „forță a naturii”.

Spiritul este impulsul esențial care acționează în interiorul corpului pentru prezervarea formei acestuia, pe care a construit-o el însuși, în funcție de inteligența sa, atât timp cât existența învelișului fizic corespunde locatarului ei, spiritul interior. Acesta este cel care construiește corpul fizic, folosindu-se de diferitele forțe ale naturii.

Dacă trupul suferă o anumită transformare, spiritul naturii care locuiește în el poate scăpa, fie divizându-se în particule spirituale, fie unindu-se cu alte spirite similare ale naturii pentru a alcătui un spirit superior în marea piramidă a creației, în funcție de noul său nivel de inteligență, el îmbracă atunci un corp diferit.

În ceea ce privește fostul său corp, aflat în schimbare, acesta face pe de o parte un pas înainte și pe de altă parte un pas înapoi. Elementul spiritual din interiorul lui îl stimulează să se transforme, iar spiritul, urmându-și impulsul, ascultă de o altă lege (gând al creației), reducând materia purificată la originile ei (substanța sufletului), sau îl unește cu alte corpuri aflate pe un nivel superior, fiind sălașul unor spirite mai inteligente, în acest fel, el îl aduce mai aproape de perfecțiune.

Dar ce este de fapt un spirit?

În afară explicațiilor pe care le-ați primit deja, trebuie să mai precizăm că acesta este ceva lipsit de corporalitate.

Atunci când sunt extrem de rafinate și divizate în elemente, anumite lichide dau naștere unui fluid eteric, fie pe cale naturală, fie prin reacții chimice provocate. Acest fluid nu mai poate fi perceput prin intermediul simțurilor fizice grosiere, decât cel mult cu ajutorul nervilor olfactivi. Nu de acest „spirit” doresc însă să vă vorbesc Eu, căci acesta are încă un corp, chiar dacă unul subtil.

Prin „spirit” în contextul de față, Eu înțeleg o emanație din ființa Mea, o scânteie din puterea Mea divină, care, deși limitată în sfera sa de acțiune, rămâne totuși indestructibilă, neputând fi anihilată vreodată.

Aceste „spirite ale naturii” sunt cele care susțin întreaga creație, asigurându-i existența actuală și permanența eternă, căci, fiind emanații din Mine, ele sunt nemuritoare, la fel cum sunt și Eu.

Spiritele legate de materie sau de trupuri reprezintă cel mai de jos strat al creației, fundamentul pe care este clădită aceasta. Fără ele nu ar putea exista nici un corp, iar lumina soarelui s-ar pierde în infinitate, nemaiavând de cine să fie reflectată. Nenumăratele splendori ale așa-numitei naturi „mute” (care se deosebește de cea vie, de marea natură spirituală) nu ar fi posibile fără prezervarea acestor corpuri cu forme variate, ale căror suprafețe compacte absorb și reflectă apoi lumina.

Corpul fizic nu poate exista fără voința locuitorului său, spiritul. Fiind o scânteie din Mine însumi, acesta se manifestă pe nivelele superioare ale organismului viu sub forma unui potențial mai înalt, mai mult sau mai puțin conștient de sine, numit „suflet”.

Spiritul animă trupul, suflând asupra acestuia o scânteie din marele principiu al vieții, astfel încât sufletul întemnițat să se ridice treptat pe nivele din ce în ce mai înalte, asumându-și corpuri din ce în ce mai evoluate, cu scopul de a deveni din ce în ce mai conștient de existența sa, împărtășind bucuria vieții sale cu celelalte ființe.

Acesta este așadar cel de-al treilea pas în marele joc al creației: apariția ființelor înzestrate cu un suflet, în care spiritul, având deja un grad superior de eliberare, și-a construit în interiorul trupului un alt sălaș, de data aceasta unul inteligent, cu ajutorul căruia să se poată exprima mai bine, dar și de a avea un control mai mare asupra corpului său material.

Aceste suflete apar odată cu primele animale, care, în afara unor trupuri mult mai ingenios construite, în funcție de nivelul de individualitate pe care se află, se mai bucură în plus și de o anumită libertate de mișcare, în cazul lor, corpul se comportă deja ca un slujitor, nu ca un stăpân, așa cum se petrec lucrurile în cazul mineralelor.

Sufletul se folosește de corp pentru propria sa prezervare și pentru a-și satisface nevoile sale vitale, fiind ghidat în continuare de spirit prin intermediul „instinctului”, care îl determină să facă sau să nu facă cutare lucru.

Mișcarea liberă implică automat un grad mai înalt de inteligență, căci dacă Eu îi permit unui suflet să își miște mai liber trupul, sunt nevoit să îl înzestrez automat cu inteligența necesară pentru a ști unde, când și de ce face respectivele mișcări.

A apărut așadar o lume a ființelor în mișcare, care urmează un curs ascendent, în încercarea de a atinge acel nivel pe care spiritul îi oferă trupului cel mai sublim dar pe care i-l poate dărui Creatorul, și anume inteligența spirituală supremă, în cele din urmă, devenind conștient de locul pe care îl ocupă în creație, sufletul își recunoaște originile, și după ce și-a ridicat scânteia interioară divină pe nivelul conștiinței depline de sine, privește acum în sus și își dă seama că întreaga sa evoluție și-a avut originea în Cel Preaînalt.

Acest nivel, placa turnantă a întregii lumi a corpurilor, spiritelor și sufletelor, este omul, pe care l-am creat după chipul și asemănarea Mea, și pe care l-am așezat la granița dintre cele două lumi, cea fizică și cea spirituală, cu intenția de a-și folosi sufletul pentru a spiritualiza lumea fizică în care trăiește și de a-și trezi spiritul înzestrat cu toate atributele divine de către Cel Preaînalt. În acest fel, sub influența spiritului, sufletul poate evolua, atingând la un moment dat nivelul desăvârșirii spirituale și transformându-și corpul fizic într-un vehicul perfect, alcătuit din substanța cea mai sublimă, sau altfel spus, veșmântul glorios pentru un spirit de o noblețe perfectă!

V-am prezentat, copiii Mei dragi, marele joc al creației Mele, începând cu primul atom care s-a născut și cu monada (microorganism n.r.) cea mai minusculă și terminând cu ultima Mea creație, omul, de la nivelul căruia începe același proces, dar la o scară spirituală, până în cerurile Mele cele mai înalte, în care spiritele cele mai pure, înzestrate cu corpuri de lumină extrem de subtile, folosesc cele mai eterate substanțe din creația fizică, purificate în cel mai înalt grad cu putință, ca înveliș exterior al sufletelor lor divine, la fel cum vă folosiți voi de corpul vostru alcătuit din substanțe grosiere.

Drumul până la acel nivel este lung, dar nu imposibil.

Luptați, dragii Mei copii, să vă atingeți menirea pe care v-am rezervat-o în acest joc al creației, ridicându-vă deasupra lumii fizic-materiale, către pragul dincolo de care începe lumea spirituală, unde vi se vor deschide porțile luminii și cunoașterii, și prin care veți putea pătrunde în lumea nesfârșită a universului spiritual, lăsând în urmă lumea la fel de nesfârșită a universului fizic, adic㠄lumea simțurilor”. În mijlocul universului spiritual îl veți găsi pe Acela care a creat tot acest joc și a cărui unică bucurie este de a-și vedea ființele create, care îi spun „Doamne” și „Dumnezeu”, spunându-i „Tată”.

De îndată ce veți înțelege câte ceva din ceea ce vă spun, El nu va mai fi departe de voi, și vă va dovedi că dincolo de suferințele voastre trecute și de bătăliile pe care ați fost nevoiți să le duceți, fără aceste încercări terestre nu v-ați putea bucura de chintesența lumii din care fac parte corpul, sufletul și spiritul vostru. Această chintesență este iubirea Sa părintească, pe care numai El o poate revărsa asupra voastră. O dovadă a acestei iubiri o constituie și explicațiile de față, prin care v-a demonstrat o dată în plus cât de mult își dorește să-i urmați sfaturile și să renunțați la lumea fizică pentru a vă bucura de preafericirea lui celestă. Amin.
_________________
मैं गणेश, सुप्रीम शिव का बेटा हूँ!
Back to top See my Info
Ganapati
Avansat
Avansat

Ganapati is offline

Joined: 23 Feb 2009
Member: #453
Posts: 266
Country Flag: Romania
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups: None
Topic icon
Capitolul 6 - Despre evoluția copil - tânăr - adult și bătrân
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 12.11.2010, 17:48 View PostDownload Post

Capitolul 6
Despre evoluția copil - tânăr - adult și bătrân
(28 iulie 1870)

Titlul de mai sus este alcătuit din patru cuvinte care definesc viața umană, dar și viața pământului sau viața întregii creații. La fel ca orice alt cuvânt, și acestea pot fi privite din diferite perspective. Prima dintre ele se referă la cele patru etape ale vieții omului, în relație cu dezvoltarea sa fizică și spirituală. Aceleași etape le regăsim însă și în viața națiunilor, a căror educație spirituală trebuie să treacă prin aceste patru faze, dar și în viața umanității înseși, care trebuie să treacă în evoluția sa prin patru mari epoci.

Pentru a explica sistematic toate aceste sensuri și semnificații, vom analiza rațional fiecare etapă pentru a putea trece apoi la următoarea, inclusiv la conexiunea ei spirituală cu etapa precedentă, și apoi la a treia și la a patra, în acest fel, vom elucida în acest mare seminar alte patru cuvinte importante din punct de vedere spiritual, explicând semnificația lor cea mai înaltă, astfel încât să puteți înțelege armonia ansamblului, în acest scop, vom împărți aceste explicații în mai multe secțiuni, începând cu cele naturale, pentru a trece apoi la cele spirituale. Așadar, dragii Mei copii, bucurați-vă de noua revelație pe care Tatăl vostru este dispus să o împărtășească cu voi!

Cele patru cuvinte definesc etapele dezvoltării unei ființe umane, a ascensiunii și decăderii sale în timpul vieții pe acest pământ. Din punct de vedere fizic, avem de-a face cu o ascensiune urmată de un regres, dar din punct de vedere spiritual ar trebui să avem de-a face exclusiv cu o ascensiune.

Copilul se naște neajutorat, cu sufletul scufundat într-un vis profund, astfel încât nu mai cunoaște și nu mai recunoaște nimic. De aceea, el trebuie să învețe totul de la început, inclusiv în ce veșminte să-și îmbrace gândurile. Treptat, el își dezvoltă personalitatea, învață să vorbească, la început greoi, apoi din ce în ce mai clar, pe măsură ce trupul și capacitatea sa mentală cresc.

Spiritul, această scânteie născută din Mine, rămâne tăcut, ascuns în compartimentul cel mai intim al inimii. Din când în când, el stimulează sufletul să își dezvolte corpul, potrivit legilor naturii, pentru a avea la dispoziție un instrument adecvat, care să-i permită să evolueze și să cunoască viața din lumea de dincolo, renunțând la învelișul fizic atunci când acesta nu-i va mai folosi în evoluția sa.

La nivelul copilului, pasiunile sunt încă adormite, singurele manifestări negative ale sale fiind cel mult încăpățânarea și mânia. Acestea sunt primele plante parazite care își trimit lăstarii în jurul tânărului arbore al vieții, pentru a se agăța de el. Dacă tânărul copac nu primește ajutorul necesar la timp, el poate fi golit de puterea și de vitalitatea de care are nevoie, din cauza celor două buruieni. El va crește atunci secătuit și strâmb, un sclav al pasiunilor, incapabil de vreun progres spiritual și generând numai probleme, pentru el însuși sau pentru cei din preajma sa.

Încăpățânarea și mânia reprezintă două dintre cele mai puternice atribute ale naturii satanice. Din cauza încăpățânării, Satan refuză să accepte calea spre Mine, iar din cauza mâniei, el nu permite nici unei fărâme de iubire să intre în inima sa, astfel încât aceasta să fie înmuiată din împietrirea sa.

La fel se petrec lucrurile și cu copilul ai cărui părinți stupizi, în loc să lupte cu putere împotriva celor două atribute, le tolerează, cu convingerea că dacă nu-i vor da copilului ce își dorește acesta, îi vor afecta sănătatea. Nu de puține ori, ei vin cu scuza penibilă: „Copilul este prea mic și nu știe ce vrea; când va crește, lucrurile se vor schimba!”

Sărmani nebuni! Da, se vor schimba. Ceea ce acum se manifestă prin lacrimi și sunete nearticulate, mai târziu se va transforma în rea voință și în cuvinte rele împotriva voastră, căci copilul va crește și va deveni puternic, în timp ce voi veți da înapoi și veți deveni slabi. Nu este chiar exclus ca totul să se termine cu acțiuni fizice îndreptate împotriva voastră, dar nu veți culege decât ceea ce ați semănat cu propria voastră mână, recolta pe care o meritați.

Copilul se dezvoltă treptat, la fel ca o plantă, întinzându-și din ce în ce mai departe mânuțele de la pieptul mamei, către lumea exterioară, pentru a-și spori cunoașterea. Odată cu noua cunoaștere cresc și pasiunile sale, precum și dorința necontrolată de a și le satisface.

Când ajunge la vârsta la care aceste impulsuri spirituale, mentale și fizice, încă amestecate, trebuie să fie purificate, copilul simte nevoia să învețe și să meargă la școală, pentru a înțelege ce este bine și ce este rău, ce este permis și ce nu, ce este o virtute și ce este un păcat.

În timpul acestei etape de purificare a aspirațiilor și dorințelor încă confuze, specifice copilăriei, părinții și educatorii au datoria să facă tot ce le stă în puteri pentru a ține sub control șuvoiul pasiunilor, dorințelor și poftelor, care este cu deosebire nestăvilit în cazul tinerilor, riscând să dea pe afară dacă nu este canalizat.

Aceasta este etapa în care sufletul învață prima regulă a vieții spirituale: ținerea sub control a pasiunilor sale, puterea de a spune nu poftelor și dorințelor pe care le are, pentru a-și putea urma menirea interioară.

Ghidat la început numai de școală și de exemplul părinților, micuțul vas al vieții copilului trece treptat într-o sferă mai mare, oscilând între joacă și studiu, între instrucțiuni și pedepse, până când ajunge la vârsta tinereții, în care sufletul și spiritul său sunt deja mult mai lucide. Contactul cu tovarășii de aceeași vârstă, dar și cu cei mai mari, ajută tânărul suflet să-și pună întrebări în legătură cu lucruri pe care le-a acceptat involuntar pe vremea când era copil, fără să le transforme însă într-o convingere personală, în vederea spiritualizării Sinelui său.

Odată cu intrarea în sfera superioară a vieții, plină și ea de idei eronate, apar întrebări de genul: „De ce trebuie să fac cutare lucru și să nu-l fac pe celălalt?” În funcție de informațiile primite, în interiorul său începe să se dezvolte omul spiritual. În sfârșit, apare pentru prima oară și impulsul sexual. Astfel, băiatul este atras de fete, care în primii ani de școală îl lăsau indiferent, sau chiar îl enervau. Acest impuls, extrem de periculos pentru o natură incapabilă de autocontrol, este totuși de o importanță vitală, căci are puterea de a reduce pasiunile cele mai grosiere ale copilului răsfățat, pe care tatăl, mama și învățătorul nu le-au putut controla, prin simpla privire plină de iubire a unei fete. Prin această putere magnetică și spirituală, fata realizează ceva ce nu va putea fi înțeles pe deplin decât în ceruri, dar care aici, pe pământ, nu lasă decât urme trecătoare, un fel de ecou palid, care dispare rapid.

Odată cu această veritabilă placă turnantă în viața tânărului, acesta face primul pas către tranziția către viața de adult. Iubirea îl învăluie cu petalele ei de trandafir, permițându-i accesul către un cer pe care nu-l înțelege încă. Această iubire, orientată la început numai către obiectul afecțiunii sale, îl ajută treptat să se transforme într-un bărbat și să își asume responsabilitățile specifice vârstei de adult.

În acest fel, tânărul impetuos se transformă într-un bărbat mai prudent, viața sa devine mai serioasă, iar el își caută o tovarășă de drum, întemeindu-și astfel o familie. Aceasta îl determină să-și restrângă și mai mult pasiunile și să-și privească cu mai multă seriozitate viața, acționând astfel încât să-și poată susține nu numai propriul trai, ci și pe cel al noii sale familii. El își impune astfel îndatoriri pentru care, în calitate de copil nu avea nici o înclinație, iar în calitate de tânăr nici o idee. Abia acum, în calitate de bărbat adult, începe el să înțeleagă pe deplin aceste lucruri.

La fel ca un torent aprig de munte, copilul aleargă pe dealuri și pe coline, plin de energie. Ajuns la câmpie, el își păstrează o parte din viteza inițială, și continuă să curgă vesel printre pajiști și flori. Treptat, râul își pierde din ce în ce mai mult viteza, devenind în schimb din ce în ce mai lat, etapă care corespunde trecerii la starea de adult.

În calitate de bărbat, confruntat cu noi probleme și cu noi îndatoriri, el intră într-o etapă în care omul mental-spiritual dinlăuntrul său, deja structurat, potrivit unei anumite legi a naturii, o ia fie în direcția cea bună, adică înspre Mine, fie în direcția opusă, îndepărtându-se de Mine.

În acest fel, fluxul vieții continuă să curgă mai departe, printre căutări și îndoieli, construindu-și propriul Sine din materialele găsite în drum, calmându-se din ce în ce mai mult, până când, în final, reușește să transceandă toate îndoielile și conflictele, revărsându-se ca un râu liniștit, care abia se mai târăște, către etapa bătrâneții, în această etapă, mișcarea sa aproape că încetează, iar omul este nevoit să trăiască, la fel ca un hârciog, din depozitele acumulate de-a lungul vieții. Cu greu mai poate adăuga el ceva la aceste depozite, căci cursul vieții, cu bucuriile și tristețile sale, aproape că s-a încheiat, iar omul culege în sfârșit ceea ce a semănat.

Și astfel, omul bătrân își contemplă finalul vieții fizice, având în spate un trecut care nu se mai poate întoarce și în față un viitor nebulos, prins între două lumi, una vizibilă și alta invizibilă, așteptând momentul când ceasul vieții sale se va opri și bătăile pendulului său corporal, inima, vor înceta.

Fericit este bătrânul care, prin toate conflictele și încercările de care a avut parte, și-a asigurat un veșmânt al sufletului apropiat de arhetipul imaginii Mele, chiar dacă nu desăvârșit. Fericit este cel care și-a recunoscut, chiar dacă cu întârziere, menirea pe acest pământ, care a făcut cunoștință cu Dumnezeu și care a întrezărit câteva licăriri din lumea de dincolo. Acesta va aștepta calm momentul despărțirii, când veșmintele vor fi schimbate, după care va părăsi această lume fără teamă și fără regrete, întrucât și-a recunoscut, deși cu întârziere, Părintele și Creatorul, care îi va da dincolo, pe lumea cealaltă, un veșmânt nou, tineresc, corespunzător inimii sale încă viguroase. Pe măsură ce va deveni din ce în ce mai frumos și mai spiritualizat, el își va continua drumul către Mine sau către perfecțiunea spirituală, până când va deveni demn de a purta numele de „copil al lui Dumnezeu”.

Aceasta a fost, pe scurt, descrierea căii pe care o parcurge sufletul în viața sa terestră, trecând succesiv prin stadiile de copil, tânăr, adult și bătrân.

Să vedem acum care sunt analogiile dintre aceste etape ale vieții omului și cele patru anotimpuri ale naturii și cât de mult exprimă din punct de vedere spiritual iarna, primăvara, vara și toamna, aceleași etape, privite însă dintr-o altă perspectivă.
_________________
मैं गणेश, सुप्रीम शिव का बेटा हूँ!
Back to top See my Info
Ganapati
Avansat
Avansat

Ganapati is offline

Joined: 23 Feb 2009
Member: #453
Posts: 266
Country Flag: Romania
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups: None
Topic icon
Capitolul 7 - Iarna, primăvara, vara și toamna
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 12.11.2010, 18:53 View PostDownload Post

Capitolul 7
Iarna, primăvara, vara și toamna

Citind acest titlu, mulți se vor întreba: cum poate fi asemănată iarna, a cărei natură seamănă atât de bine cu moartea, în care predomină frigul (specific morții) și nu căldura vieții, cu natura vie a copilului, care debordează de viață?

Și totuși, dragii Mei copii care vă îndoiți de acest adevăr, vă asigur că nu există exemplu mai bun decât comparația vieții unui copil cu iarna, anotimp care simbolizează cel mai bine corespondența cu natura copilului.

Așteptați puțin, prieteni, și vă voi demonstra că iarna nu este deloc moartă, ci cât se poate de vie, fiind la fel de caldă ca și viața unui copil. Nu vom examina însă iarna din punctul de vedere al poeților voștri, ci din punctul Meu de vedere, care am propria Mea manieră de a privi lucrurile. Așadar, ascultați-Mă.

Dacă vom examina existența vegetativă a copilului și viața sufletului său, vom constata că aceasta este un fel de vis, o viață în care binele și răul, adevărul și minciuna, rămân valori latente, fiind profund adormite, la fel ca și Sinele copilului, sub masca drăgălașă a inocenței sale. De altfel, inocența nu este altceva decât acea stare în care ființa este inconștientă de faptul că a comis un păcat și în care aceasta nu știe pe ce lume se află; în clipa în care ea își realizează inocența, aceasta dispare.

În această viață de vis a copilului se ascund, într-o stare încă embrionară, toate pasiunile și toate impulsurile care se vor manifesta mai târziu. Ele zac adormite, așteptând însă condițiile prielnice pentru a se trezi la viață, pentru a crește și a se dezvolta. Iată așadar, prieteni, cât de perfectă este comparația, și cât de autentică se dovedește ea din punct de vedere spiritual, cu iarna în care sub stratul alb de nea (să nu uităm că albul este culoarea inocenței!) zac adormite forțele vieții, care abia așteaptă condițiile prielnice pentru a se manifesta la suprafața pământului. Impulsul pe care îl așteaptă ele este o forță superioară - căldura soarelui, necesară pentru a distruge acest înveliș al inocenței, eliberând astfel mii de forme de viață, care se vor manifesta în funcție de menirea lor, urmărind să își împlinească destinul.

Așa cum odată cu dezvoltarea copilului, calitățile sale bune și rele devin manifeste, la fel, când natura se trezește la suprafața pământului, apar și influentele pozitive și negative, care încep să se înfrunte. La început, la fel ca și în cazul pasiunilor copilului, acestea dorm liniștite sub stratul gros de zăpadă, fără să se confrunte unele cu altele. De îndată ce apar însă condițiile prielnice ale primăverii, ele se trezesc la viață, se separă și încep să se certe, dar din acest conflict constant rezultă o vegetație vie și luxuriantă, care crește din ce în ce mai puternică și mai viguroasă, devenind astfel capabilă să reziste luptei dintre elemente și celorlalte influențe negative.

Primăvara, întreaga natură se grăbește în mod inconștient să își împlinească destinul. Micuța plantă crește și se transformă într-un copăcel, pregătindu-și toate condițiile de care are nevoie pentru ca într-o bună zi să își poată împlini menirea sa (de pom fructifer), în mod similar, animalele își construiesc adăposturi pentru puii care vor veni, fără să știe de unde vin aceștia. Întreaga natură este activă și lucrează intens. Distrugerea vechiului și clădirea noului, schimbarea formelor și nașterea noii generații - acestea sunt sarcinile care îi revin planetei pământ primăvara. Aceasta este vremea tinereții, inclusiv a greșelilor. Nașterea noului produce uneori monștri și forme care nu se integrează în ciclul normal al naturii, care vor fi mai târziu eliminate. La fel se petrec lucrurile și în cazul așa-zișilor „adolescenți”, cu rebeliunile lor și cu exagerările lor frivole.

La fel ca și tinerii cu obraji trandafirii, atunci când vine primăvara natura se împodobește cu cele mai frumoase flori și avansează treptat către maturitate, către acea perioadă în care se coc fructele. Potrivit intenției creatorului, această perioadă este rezultatul forțelor care acționează primăvara.

Vara, perioada maturității, este deja foarte cald. La rândul lui, bărbatul adult nădușește, căci este nevoit să-și asigure pâinea cea de toate zilele, pentru el și pentru familia lui. Cu cât un copac este mai matur și mai încărcat cu fructe, cu atât mai puțină apă are el la dispoziție pentru a-și hrăni copiii, frunzele și fructele.

De multe ori, și omul își lasă mâinile să cadă, cuprins de disperare, la fel ca pomul care își lasă frunzele să cadă, obosit. Orice vânt mai puternic este suficient pentru a-i spulbera copiii, fructele pe care le-a produs cu atâta migală.

De multe ori, bolile le răpesc oamenilor copiii. Dar chiar când nici omul, nici copacul, nu mai așteaptă alinare, nici ajutor, furtuna aduce cu ea norii de ploaie, revărsând binecuvântarea asupra lor. Ploaia umezește câmpurile secătuite, dând plantelor energia necesară pentru a-și produce fructele, purifică aerul, iar vitalitatea veșnică a naturii retrezește din nou la viață întreaga fire. Furtuna a făcut ravagii; ea a distrus multe plante în calea ei, iar acestea vor trebui înlocuite cu altele.

Atunci când, lovit de dezastru, omul nu mai știe ce să facă, când întregul său edificiu religios, clădit uneori din tinerețe, se prăbușește din cauza furtunilor vieții, în inima sa apare un licăr de speranță. La început este doar o stea micuță, dar aceasta crește treptat, până când devine un soare uriaș. Este soarele grației, care are în centru imaginea Mea. Coroana sa de raze sunt învățăturile Mele, care iluminează inima nefericită a omului, reconfortând-o și alinând-o. Poate pentru prima oară în viața sa, omul greu încercat simte gustul spiritual al cerului, iubirea divină.

El se ridică, înțelege grația revărsată asupra sa de Tatăl și binecuvântează loviturile sorții, dându-și seama că acestea nu au avut decât scopul de a-l conduce către Acela care și-a deschis cu mult timp în urmă brațele pentru a-l primi la pieptul Lui. Din păcate, omul nu a găsit altă cale de a se întoarce acasă decât aceea a suferinței.

În acest fel, bărbatul se maturizează și avansează către vârsta bătrâneții, la fel cum pomul își coace fructele toamna. Când vine acest anotimp, forțele naturii, latente în timpul iernii, care s-au trezit la o viață nouă în timpul primăverii și au devenit active în timpul verii, conducând toate ființele către destinul lor, au obosit acum, căci și-au îndeplinit scopul, așa că se duc din nou la culcare.

Frunzele cad, iar copacul, încărcat cu roade bogate, își pierde forma viguroasă, cocoșându-se. Treptat, el se golește de roade, rămânând doar un schelet. Din el nu mai rămâne decât temelia, cea care a născut toată această bogăție, dar culorile sale frumoase, vitalitatea vieții - dispar. Copacul se odihnește, pentru a-și putea asuma din nou menirea în anul care vine, atingând o perfecțiune poate chiar mai mare, sau invers, apropiindu-se de disoluția finală în elementele din care a provenit.

La fel se petrec lucrurile și în cazul omului, care se apropie treptat de bătrânețe. Energia și capacitatea lui de a lua decizii rapide dispar, culoarea feței se schimbă, părul îi albește (lucru care indică pierderea fierului din sânge, acest metal fiind considerat un stimulent al activității). Lumea exterioară i se pare din ce în ce mai îndepărtată, iar viața interioară din ce în ce mai importantă pentru el. La fel se petrec lucrurile și cu copacul, a cărui sevă își reduce substanțial circulația toamna, după care urmează o încetinire generală a activității sale, invizibilă pentru ochiul uman.

Copacul așteaptă apoi anul următor, neștiind dacă va fi tăiat pentru lemne de foc, sau dimpotrivă, va fi altoit, pentru a da fructe mai bune, asigurându-i omului noi plăceri fizice și spirituale, pe de o parte prin fructele pe care le produce, iar pe de altă parte prin starea contemplativă pe care o trezește în el.

Toate fructele care există în natură, folosite ca hrană de ființele vii, trec prin diferite etape ale digestiei, ajungând pe un nivel superior, spiritual, servind drept hrană pentru aspectele subtile ale ființelor. Ele au așadar două destinații, hrănind deopotrivă corpul material și cel subtil al animalelor și oamenilor care le consumă, și ajutându-i astfel să evolueze pe calea spirituală.

Ceea ce reprezintă fructele pentru pământ, reprezintă în cazul oamenilor acțiunile lor. Acestea le permit să se descurce în viața terestră, ajutându-i totodată să își construiască Sinele spiritual și să evolueze pe o treaptă superioară.

Tot ce v-am spus până acum cu referire Ia lumea plantelor și animalelor, dar și la universul uman și la cele patru perioade din viața oamenilor, se aplică în egală măsură și națiunilor.

Acestea trec și ele printr-o etapă a copilăriei, urmată de tinerețe, maturitate și bătrânețe. Popoarele sunt conduse de Mine prin diferite dezastre, războaie, molime devastatoare și felurite alte evenimente până când ajung la o maturitate deplină, putând trece pe un nivel spiritual superior. Totul depinde de dorința lor de a-Mi urma sfaturile, în funcție de care un popor avansează mai rapid și altul mai lent, la fel ca și în cazul oamenilor. Avem aici de-a face cu o altă perspectivă, superioară, din care pot fi explicate cele patru cuvinte prezentate în titlu: iarna, primăvara, vara și toamna. Vom trece acum la o perspectivă încă și mai înaltă, contemplând împreună cu Mine creația Mea, astfel încât să înțelegeți și mai clar iubirea și înțelepciunea Mea, orientate numai către fericirea ființelor pe care le-am creat!
_________________
मैं गणेश, सुप्रीम शिव का बेटा हूँ!
Back to top See my Info
Ganapati
Avansat
Avansat

Ganapati is offline

Joined: 23 Feb 2009
Member: #453
Posts: 266
Country Flag: Romania
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups: None
Topic icon
Capitolul 8 - Cele patru perioade de creație ale lumilor și ale planetelor
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 12.11.2010, 19:40 View PostDownload Post

Capitolul 8
Cele patru perioade de creație ale lumilor și ale planetelor
(29 iulie 1870)

Întrucât tot ceea ce fac EU respectă același principiu fundamental, pentru ca un act de creație să poată produce rezultate clare și bine definite, el trebuie să se deruleze în etape succesive, avansând către perfecțiune, sau altfel spus, să se întoarcă înapoi la Mine. Nu întâmplător, între cele două capitole anterioare și cel de fată există o corespondență strânsă. Este vorba de același proces de evoluție în patru perioade succesive de care am vorbit în cazul omului, respectiv în cazul naturii (când am vorbit de cele patru anotimpuri) și în cel al Popoarelor. De data aceasta, vom descrie acest proces la scară cosmică, motiv pentru care s-a derulat de-a lungul unor perioade imense de timp, înainte ca etapele descrise anterior să poată deveni efective.

Am început cu etapele finale numai pentru că ele pot fi înțelese mai ușor de către voi, care le trăiți direct, astfel încât să puteți înțelege prin analogie ceea ce vom discuta în continuare.

La fel cum în copilăria omului, viața mentală și spirituală se află încă într-o stare latentă, de sămânță, urmând să se dezvolte apoi către o maturitate deplină, la fel cum sub stratul alb de zăpadă al iernii forțele vieții vegetează și își așteaptă eliberarea, a fost o vreme când în spațiul infinit toate energiile au fost amestecate, așteptând într-o stare latentă Cuvântul Meu atotputernic pentru a se trezi și pentru a deveni active.

Gândurile Mele creatoare au înzestrat tot ceea ce exista cu o capacitate de reproducere, care a reprezentat primul impuls primit de masa infinită de eter, în care toate lucrurile se aflau atunci într-o stare de pace (de latență), nesimțind nevoia să se atragă sau să se respingă unele pe altele. Când voința Mea a transmis energiei nediferențiate acest prim impuls, lucrurile au început să se separe, cele asemănătoare atrăgându-se reciproc și cele diferite respingându-se între ele.

Sub influența forțelor spirituale, elementele individuale au început să se separe sau să se combine, potrivit unei anumite ordini care corespundea legilor Mele. Astfel s-a născut viața, sau apariția formelor. Energia potențială, care până atunci stătuse într-o stare de latență, neafectată de cele trei dimensiuni sau de timp, a început acum să se structureze în forme. Astfel a început procesul de copilărie a elementelor, aflate încă sub stratul gros de zăpadă, cu conflictele aferente de îndată ce prima rază de soare (impulsul spiritual) a trezit sufletul copilului, topind stratul de nea sub care miliarde de vieți întemnițate își așteptau mântuirea.

A început astfel marea primăvară a creației cosmice, iar lumile, planetele și sorii au început să se formeze. Era o vârstă în care lucrurile nu erau pe deplin separate, dar în care, printr-un proces specific de fermentare, fragmentele neascultătoare au fost eliminate din soarele central, devenind treptat sori mai mici, care s-au fragmentat la rândul lor, de-a lungul unor perioade cosmice, eliminând anumite particule care au devenit planete. Acestea se roteau în jurul sorilor, ca niște copii.

Metaforic vorbind, aceasta a fost perioada în care sorii cosmici au trecut prin vârsta tulbure a adolescenței, urmându-și calea evolutivă și trecând prin tulburări violente, prin adevărate revoluții interioare și de suprafață, care le-au modificat atât ființa interioară cât și înfățișarea exterioară, la fel ca în cazul tinerilor, ale căror pasiuni puternice, specifice tinereții, lasă urme deopotrivă psihice și fizice.

Conflictul a continuat astfel, conducând la distrugerea multor lucruri, dar numai pentru a renaște apoi pe un nivel mai înalt. Sub influența acestor presiuni, la un moment dat s-a ajuns la un echilibru între forțele interioare și cele exterioare. Marii sori cosmici, cei mai mici și planetele lor au intrat astfel în faza de maturitate, continuându-și viața într-o manieră ordonată. Revoluțiile violente și perioadele de distrugere au devenit tot mai rare, lăsând loc ordinii și legii. Impulsul către perfecțiune a continuat să acționeze la toate nivelele, silind esența spirituală întemnițată în materie să acționeze, transformând forma exterioară a sorilor și a planetelor, astfel încât, prin milioane de schimbări succesive, acestea să evolueze către destinația lor superioară.

În acest fel, lumile, sorii și planetele vor ajunge și ele - peste milioane de ani - la vârsta senectuții, pierzându-și treptat vitalitatea și transformându-se din nou în elementele spirituale din care au provenit. Materia se va schimba și ea, la felea în cazul copacului din care nu mai rămâne decât scheletul, fără frunze și fără fructe, sau la fel ca în cazul omului, al cărui corp uzat nu mai servește sufletului său avansat ca un instrument corespunzător, întrucât învelișul material rigid nu reprezintă decât un obstacol pentru esența spirituală purificată.

Astfel s-au petrecut și se petrec lucrurile în ceea ce privește marile universuri, sorii și planetele. După ce acestea își vor accelera activitatea într-o asemenea măsură încât învelișul lor exterior se va uza, nemairămânând din ele decât impulsul interior și atotputernic, care le va mâna încă și mai vehement către progres, esența spirituală va renunța la corpul său (la fel cum procedează sufletul uman), care i-a servit până atunci drept înveliș și organ de activitate, în acest fel, dintr-un univers se va naște un univers încă și mai elevat, mai spiritualizat și mai perfect (respectiv dintr-un sistem solar se va naște un sistem solar superior, iar dintr-o planetă se va naște o planetă superioară). Prin comparație cu actuala creație, cea care îi va succeda va fi precum zgura comparată cu fierul (pentru a-și putea împlini destinația superioară, fierul este nevoit să renunțe la zgură).

Acestea sunt cele patru mari epoci ale creației, care s-au succedat încă de la începuturile eternității în spațiul infinit, și care vor continua să se succeadă până la sfârșitul timpului, când voința Mea se va împlini (lucru pe care voi nu îl puteți înțelege întru totul).

Actuala creație materială va fi urmată așadar de una spirituală, la fel cum viața terestră a omului este urmată de o viață spirituală. Toate obiectele și ființele vii care alcătuiesc astăzi universul material vor avea atunci o existență corespunzătoare noului nivel, superior, de conștiință.

Vă voi descrie în continuare un nou nivel, încă și mai înalt, pe care se desfășoară jocul creației. Este vorba de nivelul cel mai spiritual și cel mai sublim, care este implicit și cel mai apropiat de Mine.
_________________
मैं गणेश, सुप्रीम शिव का बेटा हूँ!
Back to top See my Info
Display posts from previous:   
   Board Index -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, Biblioteca Unique - tematică specifică -> Biblioteca - Din seria Spiritual, Spiritual Crestinism
   -> Biblioteca - Creștinism, Gottfried Mayerhofer - "Scribul lui Dumnezeu"
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 1 of 4  [ 36 Posts ]
 

Goto page 1, 2, 3, 4  Next
Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You cannot download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !