Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 28.3.2024, 19:55
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
SECRETELE VIEȚII - Dicteu divin prin Gottfried Mayerhofer


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


Goto page Previous  1, 2, 3, 4  Next
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
Ganapati
Avansat
Avansat

Ganapati is offline

Joined: 24 Feb 2009
Member: #453
Posts: 266
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups: None
Topic icon
Capitolul 19 - Esența vieții
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 10.4.2011, 01:22 View PostDownload Post

Capitolul 19
Esența vieții
(12 august 1872)
Titlul acestui capitol este o altă expresie enigmatică și imposibil de înțeles de către savanții voștri, de către cei care se ocupă cu studiul științelor naturii sau de către medici, motiv pentru care Mi-am propus să vă ofer o nouă lumină, care să strălucească de-a pururi în voi și în generațiile care vor veni după voi.

Ce este Viața? Ei bine, dacă aș aborda și Eu această problemă la fel ca savanții voștri, aș fi nevoit la rândul Meu să trag aceleași concluzii greșite ca și ei. Căci toți, fără nici o excepție, consideră efectul ca fiind cauza, produsul final ca fiind una cu factorii care au stat la baza producerii sale, judecând lucrurile numai din perspectiva vizibilă sau tangibilă pentru ei.

Dacă aș aborda cuvântul „viaț㔠din perspectiva pe care v-am explicat-o anterior, atunci când am afirmat c㠄oriunde există lumină, există căldură, și oriunde există căldură, există viață”, nu aș face decât să vă explic efectul vizibil al apariției vieții din căldură și din lumină. Nu doresc să Mă refer astăzi la această abordare, ci îmi propun să vă prezint viața dintr-o perspectivă mai profundă și mai elevată din punct de vedere spiritual, în speranța că îi voi convinge pe mulți atei și necredincioși de ceea ce astăzi contestă cu încăpățânare.

Să vedem așadar: ce este viața?

Dacă ne raportăm la simțurile voastre, „viața” există oriunde există o transformare, o schimbare, o mișcare manifestă. Voi spuneți: această plantă, acest animal, acest om est viu. Acolo unde viața nu este vizibilă, întrucât nu este perceptibilă de simțurile voastre, așa cum se întâmplă în regatul mineral, voi spuneți că nu există viață, ci cel mult o combustie care ține cont de anumite legi și care face ca până și piatra să experimenteze o transformare, deși mult mai lentă și imperceptibilă, în viziunea voastră, această transformare este generată exclusiv de influența altor elemente asupra ei.

Așa vedeți voi viața. Botaniștii voștri vă demonstrează prin studiile lor că în interiorul plantei circulă anumite sucuri, vă vorbesc despre alcătuirea interioară a unui copac, a unei frunze, a unei flori sau a unui fruct, așa cum rezultă ea din analizele lor chimice și la microscop, prezentându-vă fibrele și canalele care există înăuntrul acestora. Ei nu reușesc însă să explice astfel decât mediul și canalele prin care curge viața, nu viața însăși.

Anatomiștii voștri disecă animale vii sau moarte, încercând să descopere viața fie în mijlocul torturii, fie acolo unde ea nu mai există. Ei vă vorbesc despre nervi, despre substanța albă sau cenușie, pe care le consideră factorii senzațiilor și ai mișcării. Vă explică de asemenea viața organică și animală a omului, descoperind uneori centrul din care se naște viața, în sfârșit, vă vorbesc despre creier și despre circumvoluțiunile acestuia, despre corespondența și dependența sa față de sistemul nervos prin intermediul nervilor voluntari și involuntari, și vă explică structura acestora, pe care îi consideră purtătorii voinței și ai forței vieții, în ceea ce privește însă viața propriu-zisă, ei continuă să nu o înțeleagă. Nu realizează de ce transmite nervul, precum un fir telegrafic, mesajele creierului către membre și invers, deciziile sufletului și viața pe care o conțin acestea. Tot ce pot spune ei este că nervul este construit așa și așa, și că rolul lui este acela de canal conductor, în ceea ce privește însă fluidul care dă viață acestui canal telegrafic, puterea în sine a vieții, sunt incapabili să spună ceva despre acestea și vor rămâne astfel atâta vreme cât se vor limita să investigheze natura numai cu ajutorul intelectului. Căci nu vor putea înțelege niciodată ce este gândul, acest factor esențial al vieții care se manifestă prin cuvântul scris sau vorbit și pe care îl transmit circumvoluțiunile creierului, fără a-l genera însă.

Gândul este un produs spiritual. De aceea, felul în care apare și dispare nu poate fi înțeles decât prin clarviziune, de către omul mai evoluat din punct de vedere spiritual.

Din acest motiv, viața sa, care transcende viața organică și animală, nu poate fi explicată prin examinarea acesteia din urmă. Studierea materiei cenușii sau a nervilor care se nasc din ea nu va permite niciodată înțelegerea lumii interioare a omului, nici schimbul de mesaje care are loc între această lume și cea exterioară, cu scopul evoluției spirituale a omului psihic.

Zadarnic se străduiesc savanții voștri materialiști să reducă mișcările și fenomenele vieții vegetale, animale și umane numai la reacțiile chimice. Această concluzie este și va rămâne de-a pururi una greșită. Ori de câte ori oamenii de știință vor insista asupra elementelor pe care le-au descoperit în interiorul corpului uman, animal sau vegetal, Eu le voi răspunde doar atât: amestecați aceste elemente primitive și vedeți dacă reușiți să obțineți o arteră, o venă, un nerv sau chiar o inimă care pulsează.

Voi, savanți orbi, v-ați dat seama că în cadrul vieții organice anumite elemente chimice se combină cu altele, dând naștere unor compuși de ordin superior, dar toate laboratoarele voastre nu vor reuși niciodată să producă măcar un singur fir de iarbă, ca să nu mai vorbim de o ființă vie, înzestrată cu viață organică!

Pentru a realiza acest lucru este necesar un alt tip de energie, care dispune de elementele empirice ale lumii minerale, pe care le supune altor legi decât cele ale atracției și respingerii, alcătuind din ele organe capabile să susțină viața organică. Acest proces are la bază alte legi, o altfel de viață interioară, care va rămâne de-a pururi un mister pentru voi și pentru oamenii de rând. Acesta este și motivul pentru care Mi-am propus să ating astăzi acest subiect.

Viața de care vă vorbesc este forța care determină transformarea pietrelor, nașterea sau dizolvarea lor în alte elemente, care creează organele plantelor, care asigură instinctele animalelor și care, în cazul omului, combină toate formele anterioare de viață, dând naștere unui nucleu spiritual, capabil să-și asigure o viață eternă. Această viață nu poate fi descoperită și clasificată prin intermediul analizei chimice, nici cu ajutorul microscopului sau al disecției. Această forță ține de o ordine superioară, mai presus de ceea ce credeți voi, sărmani investigatori orbi, căci ea nu este un produs al materiei, ci „o consecință a propriei Mele vieți, eternă și nepieritoare!”

Cum ați putea măsura voi, sărmane ființe slabe, viața infinită a lui Dumnezeu? Voi îi puteți vedea acțiunile Lui în tot ceea ce vă înconjoară, dar nu îl veți putea descoperi niciodată pe El, decât dacă veți medita asupra Sinelui vostru real, care este pentru cei mai mulți dintre voi o enigmă.

Orice aspect al creației ați analiza, veți descoperi mai presus de elemente, electricitate și magnetism, această forță superioară, căci primele nu există decât pentru a propaga viața, pentru a construi și a susține întreaga lume vizibilă, conducând-o către menirea ei superioară, spirituală.

Va veni clipa când toți acești domni materialiști care debitează absurdități vor regreta acest lucru, blestemându-și lipsa de inspirație. Este clipa când corpul pe care l-au cântat atâta își va da duhul, fiind așezat într-un sicriu și returnat în pământul din care a provenit cândva.

În acest moment special, care face legătura cu eternitatea, ei vor tremura, trezindu-se față în față cu o lume pe care au considerat-o inexistentă, încercând să-i convingă și pe alții de această absurditate.

Va fi îns㠄prea târziu”: vor fi nevoiți atunci să intre în lumea de dincolo pe ușa din dos, trezindu-se într-un fel de „vid”, exact așa cum și l-au imaginat. Acolo vor avea suficient timp la dispoziție pentru a renunța la vederile lor materialiste asupra creației, învățând să suporte măcar într-o mică măsură lumina spirituală.

Aceasta va fi soarta lor, pe care nu Eu le-am pregătit-o, ci pe care și-au pregătit-o singuri. Nu v-a spus Apostolul Pavel: „După cum cade copacul, astfel va rămâne el culcat”?

Cine va cădea fără credință, se va trezi în lumea de dincolo tot fără credință, în clipa morții, cel care a contestat toată viața esența spirituală va fi nevoit să renunțe nu numai la corp, ci și la viața creierului său, deci la intelectul pe care l-a prețuit atâta, fără să îi rămână nimic în schimb. Viața sa spirituală, pe care a negat-o cu atâta putere, va fi în continuare egală cu zero. Nu vă puteți imagina, copiii Mei, cât de mizerabile vor fi condițiile care îl vor întâmpina în lumea de dincolo!

Să îi lăsăm însă pe savanți să se preocupe de orgoliile lor și să ne întoarcem la semnificația cuvântului „viață”. Căci Eu nu doresc să vă descriu viața pe care o vor avea dincolo cei necredincioși, ci cea a celor credincioși. Aceasta este perspectiva către care trebuie să tindeți voi. Cât despre ceilalți, fiecare își va primi destinul pe care îl merită.

Încercați să înțelegeți acest proces spiritual: viața, așa cum v-am descris-o Eu, ca o emanație din „Viața Mea eternă și nepieritoare”, penetrează întreaga creație, până la cele mai îndepărtate colțuri ale acesteia, generând prin vibrația ei căldură. Potrivit legilor Mele imuabile, ea silește elementele primordiale să se combine, atingând, pas cu pas, nivele din ce în ce mai înalte ale vieții anorganice, până când devin pregătite să facă tranziția către viața organică. Prin intermediul organelor, fostele elemente primordiale, transformate acum pentru a servi unor scopuri superioare și trecute din stare solidă în stare lichidă, devin suportul unei noi vieți.

În acest fel, „substanța interioar㔠devine vie, transformându-se într-o substanță a sufletului - în cazul animalelor, și într-o substanță spirituală - în cazul omului.

Mireasma minunată a primăverii nu reprezintă o combinație de oxigen și carbon, ci noua viață spirituală care se trezește din hibernarea sa într-una din emisferele pământului, în timp ce emisfera opusă intră în perioada de odihnă.

Senzația sublimă pe care i-o oferă muntele celui care se aventurează pe el, admirând curgerea rapidă a torentelor, formațiunile stâncoase sau culmile înzăpezite și inaccesibile, nu reprezintă o simplă senzație materială de bunăstare pe care o oferă muntele, ci o chemare mult mai exaltată a lumii spirituale, care îl atrage către sine pe călător, oferindu-i intuiția că dincolo de materia cea mută din care este alcătuită natura există un spirit superior, care i se adresează cu prietenie: „Privește, micuțule călător! Ceea ce simți în preajma mea este vocea lui Dumnezeu care îți vorbește direct, revărsând asupra ta această stare de mulțumire, de liniște și fericire, dornic să îți spună următoarele:

Omule, nu cădea în capcana intereselor tale materiale, care nu privesc decât scurta perioadă a vieții tale pământești! Consacră-te mai degrabă evoluției tale spirituale! Noi, spiritele unei naturi virgine, care a existat cu mult timp înainte ca picioarele tale să fi călcat pe pământ, depunem mărturie în fața ta în ceea ce privește măreția, omnipotența și iubirea lui Dumnezeu! Apropie-te de noi! Trăiește simplu și la unison cu natura, iar viața ta fizică și spirituală nu va fi nevoită să se învolbureze printre pietre și stânci, așa cum sunt nevoite să o facă torentele noastre, ci va curge lin, printre pajiști cu flori și păduri umbroase, îndreptându-se către marele Ocean!

Consideră viața o emanație a Spiritului Creatorului tău, prin a cărui voință atotputernică ne-am născut inclusiv noi, pietrele dure, pentru a decădea apoi din nou, în viitorul îndepărtat, descompunându-ne în elementele primordiale, astfel încât viața noastră, ajunsă pe un nivel mai matur, să poată evolua în forme noi, superioare!”

Așa vă vorbesc munții. Așa se adresează viața lor spirituală spiritului din voi, singurul care poate vedea dincolo de apă și de culmile înzăpezite, sesizând corespondențele spirituale, hrana sa sufletească și spirituală.

Cultivați această viață și abia apoi priviți curgerea ei prin canale și vase; veți înțelege atunci că fluidele vii care curg prin aceste canale vă vorbesc în realitate de un principiu superior, mai sublim, care depășește cu mult legea atracției și a respingerii, sau asimilarea elementelor chimice înrudite. Veți înțelege atunci mai ușor necesitatea creierului, ca element de susținere a vieții, a tuturor canalelor, vaselor și nervilor conductori, care asigură curgerea impulsului către manifestarea vieții animale, organice și anorganice, fără a putea fi confundate însă vreodată cu viața însăși.

Plângeți-i pe cei care consideră manifestarea vieții vegetative însăși esența vieții, fără să recunoască nici un principiu spiritual superior, situat deasupra calamităților vieții! Sărmane creaturi! Ele își fac probleme în legătură cu materia, care nu le poate oferi nimic. Fericiți-i în schimb pe cei care recunosc principiul spiritual, trăind nenumărate impresii beatifice, chiar și în momentele materiale cele mai dificile, care încearcă să-i tragă în jos, în praful din care s-au născut!

Da, copiii Mei! Există o viață superioară, care transcende cu mult tot ceea ce este trecător și care este infinită pretutindeni, chiar și într-o piatră. Singurele care se schimbă sunt forma și structura chimică, dar esența nu poate fi niciodată redusă la zero. Principiul infinit din interiorul pietrei, care își are originea în Mine și care devine din ce în ce mai manifest în lumea vegetală, apoi în cea animală și culminează în cea umană, este puntea de legătură între planul material și cel spiritual, precum și între acestea două și Mine.

Cu cât devine mai puternică intuiția interioară că ceea ce pune în mișcare inima și determină sufletul să gândească nu este un efort mecanic, rezultat al unor factori materiali, cu atât mai profundă devine conștiința vieții spirituale, care transcende aceste manifestări trecătoare ale energiei la nivel organic, continuând să existe chiar și atunci când materia dispare complet.

Urmăriți să înțelegeți acest impuls de a merge mai departe, de a urca mai sus, și veți descoperi chiar și în cele mai mici infuzoare sau monade o viață superioară, independentă de elementele care alcătuiesc trupul minusculei creaturi, încercați să înțelegeți că toate organele micuțelor animale, deși invizibile pentru ochii voștri, sunt animate și penetrate de aceeași energie unică, ce animă deopotrivă marile lumi cosmice, mânându-le către aceeași perfecțiune. Această viață spirituală se manifestă în mod natural prin viața vegetativă, organică, pentru că nu se poate altfel. Cele două aspecte nu se identifică însă. Viața spirituală este superioară și permanentă (spre deosebire de cealaltă).

Viața organică nu se poate manifesta decât atâta vreme cât are la dispoziție organele necesare, capabile să își îndeplinească funcțiile. Dacă un organ nu mai este activ, viața sa încetează. Principiul spiritual, activ, care a silit organul să funcționeze până atunci, nu dispare însă, dar devine invizibil, din cauza incapacității organului de a-l mai susține.

Viața spirituală, viața Mea, nu încetează niciodată. Când sufletul nu mai poate progresa în trupul său, ea determină disoluția celui din urmă, generând noi combinații, astfel încât viața să poată continua pe nivele superioare și în circumstanțe diferite, pentru a se apropia de menirea ei supremă: revenirea la Mine.

Se poate spune așadar că viața, privită ca scânteie spirituală născută din Mine, este acel principiu care a dăruit primilor atomi din eter energia necesară pentru a se solidifica, care a construit apoi din acești atomi lumile și stelele, înzestrându-le cu toate minunile creației și populându-le. Același principiu va conduce mai devreme sau mai târziu aceste lumi, aceste stele și aceste ființe înapoi, către sursa din care au provenit, construind din elementele rămase în urma lor noi lumi și noi trupuri, superioare, pentru spiritele devenite mai libere și mai evoluate.

Viața născută din Mine este infinită. La fel sunt și efectele pe care le produce ea. Cine nu reușește să-și privească propria viață și viața celor din jur în această lumină, nu poate înțelege nici conceptul de Dumnezeu, sau de Creator. El este incapabil să accepte ideea de Părinte divin, preaplin de iubire, a cărui unică dorință este aceea de a fi recunoscut, acceptat și iubit de creaturile Sale. La fel, nu va putea înțelege niciodată de ce Eu am ales tocmai acest moment, mai mult decât oricare altele din trecut, pentru a vă trimite mesaj după mesaj, lumină după lumină, astfel încât să nu mai pășiți în întuneric, să renunțați la prejudecăți și la neînțelegeri, recunoscând în schimb adevărata lumină a adevăratei vieți. Fiecare bătaie a inimii voastre reprezintă un mesaj, o manifestare a grației Mele, un impuls al vieții divine de care v-am vorbit, care nu are început, nici sfârșit.

Urmăriți să înțelegeți aceste cuvinte cu inima. Păstrați-le aici și digerați-le, căci acesta este locul din care viața voastră spirituală, susținută de cea organică, țâșnește și penetrează întregul vostru corp, revărsând asupra voastră sănătatea, binecuvântarea și pacea.

Procedând astfel, cuvintele Mele vor umple treptat toate golurile, vor elimina toate îndoielile pe care le mai aveți încă și vă vor conferi din ce în ce mai mult certitudinea că nu trăiți într-o lume materială, ci într-una spirituală, în care elementele materiale nu reprezintă decât suportul dur, în timp ce cele spirituale reprezintă viața și permanența.

Nu există o materie abstractă, ci numai elemente spirituale întemnițate. Acestea generează impulsurile care transformă materia, manifestându-se mai întâi în forme anorganice, apoi organice, pentru a trece apoi mai departe, în forme noi, adecvate sursei spirituale din care au provenit.

În lumea vizibilă în care trăiți voi, tot ceea ce percep simțurile voastre nu reprezintă altceva decât un instrument în vederea atingerii unui scop. Cauza care stă la baza acestor fenomene este mai profundă și nu poate Fi sesizată și înțeleasă decât cu ajutorul simțurilor spirituale.

În inima spirituală se află sursa eternă a vieții, marea baterie electrică, care își trimite prin firele ei telegrafice impulsurile ce dinamizează lumile, împingând întreaga creație către progres, către perfecțiune. Acolo se află adevărata viață, principiul spiritual etern, la fel ca și Mine, al cărui unic scop este redobândirea perfecțiunii spirituale pure, deși este nevoit să se folosească de instrumentele materiale, fiind încă dependent de organe.

Viața spirituală se va folosi de aceste organe atâta vreme cât va avea nevoie de ele. Când creația va redeveni spirituală, activitatea ei va fi mult mai intensă și mai puternică, iar ceea ce astăzi se petrece lent, pe dificila cale materială, se va petrece atunci în mod spontan, la fel cum creez și cum distrug Eu lumile atunci când marele Meu plan solicită acest lucru, fără ca Eu să fiu nevoit să parcurg lenta cale materială a evoluției.

Voi nu cunoașteți imensa forță a acestei vieți spirituale, deși unii dintre voi au o anumită intuiție în această direcție. Cuvintele pe care vi le-am spus au scopul de a vă conduce către aceasta, astfel încât să redeveniți conștienți că sunteți „copii ai lumii spirituale”, că dispuneți voi înșivă de principiul spiritual, pentru trezirea căruia va trebui să faceți eforturi mai mari, reducându-le în schimb pe cele orientate către lumea materială, efemeră, care nu durează decât o scurtă perioadă de timp, în timp ce lumea spirituală va dura de-a pururi, la fel ca și esența voastră.

Călătoria voastră în planul terestru are un anumit scop precis, și anume de a utiliza scurtul timp pe care îl aveți la dispoziție pentru a valorifica din plin capitalul spiritual cu care ați fost înzestrați, pentru a putea culege apoi dobânda și a vă putea bucura de rezultatele acțiunilor voastre în lumea de apoi! Amin.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
मैं गणेश, सुप्रीम शिव का बेटा हूँ!
Back to top See my Info
Ganapati
Avansat
Avansat

Ganapati is offline

Joined: 24 Feb 2009
Member: #453
Posts: 266
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups: None
Topic icon
Capitolul 20 - Demnitatea umană
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 10.4.2011, 01:46 View PostDownload Post

Capitolul 20
Demnitatea umană
(23 octombrie 1872)
În ceea ce privește „demnitatea uman㔠există tot atâtea păreri câți oameni educați. Evident, oamenii primitivi și cei depravați nu au nici o idee despre ce înseamnă cuvântul „uman” și despre felul în care ar trebui să se poarte pentru a deveni demni de această titulatură.

Nu putem vorbi de demnitatea umană decât în cazul oamenilor care dispun de un simț etic, educați din punct de vedere cultural și moral. Așa cum este firesc, semnificația acordată cuvântului depinde de educația primită și de diferențele culturale dintre popoare.

Nu acesta este însă motivul pentru care doresc să Mă refer la conceptul de „demnitate umană”. Ceea ce doresc Eu este să asociez învățătura Mea cu viața practică, pentru ca voi, ființele plasate între două lumi, să puteți atinge nivelul corespondenței sufletești și spirituale cu marile idei creatoare ale Tatălui vostru ceresc. Deși ați primit foarte multe informații de la Mine, voi nu înțelegeți încă ce înseamnă cu adevărat „demnitatea umană”, lucru demonstrat cu prisosință de semenii voștri, care au pretenția de a fi demni, dar fără să se abată nici o secundă de la dorințele lor. Altfel spus, fiecare are propria sa demnitate, fără să se raporteze la un arhetip comun.

Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă demnitatea umană, vom începe - ca de obicei - să explicăm semnificația conceptului, descoperindu-i rădăcinile și originea, pentru a stabili apoi valoarea sa actuală, felul în care trebuie să-l aplicați voi și ceea ce înțeleg Eu prin el.

(Nota traducătorului: în paginile care urmează apar jocuri de cuvinte care nu sunt aplicabile decât limbii germane, dar care nu au nici un înțeles în alte limbi. De aceea, vom prezenta cuvintele în limba germană, dând între paranteze semnificația lor în limba română. Termenul german de „demnitate” mai poate fi asociat cu cuvintele: „valoare” sau „merit”.)

Să luăm spre exemplu cuvântul „Wiirde” (demnitate, valoare). Acesta este derivat din „Werden” (a deveni, devenire), cuvânt care aparține gândului creațional care stă la baza ființei Mele, fiind intrinsec întregii lumi vizibile. Făr㠄Werden” (devenire) nu ar putea exista sori și planete, nici un univers material sau spiritual, căci Eu am animat întreaga infinitate printr-o singură expresie: „Es werde!” (Facă-se!), pentru fericirea ființelor create, dar și pentru fericirea Mea, care sunt iubirea personificată. De altfel, prin „iubire” voi trebuie să înțelegeți exclusiv acțiunea realizată în serviciul altora și obținerea fericirii proprii exclusiv prin evoluția și perfecționarea lor.

Expresia „Es werde” (Facă-se) a permis inclusiv apariția legii și a căii pe care trebuie să o parcurgă fiecare spirit sau suflet, adică gradul de perfecțiune căruia îi sunt predestinate acestea, care au făcut ca spiritele încarnate, întemnițate în lumea materială, să o apuce pe o cale diferită de cea a spiritelor libere din lumea spirituală infinită, perfect conștiente de sine.

Evident, odată cu „werde” (facă-se) a apărut și problema spiritelor lăsate să acționeze liber. Erau acestea ceea ce trebuiau să fie, sau altfel spus, știau ele care este scopul pentru care le-am creat?

Prin cuvântul „wurde” (a devenit) a apărut o stare care, conform intenției Mele, trebuia să fie egală cu titlul de „wiirde (demnitate) sau „wiirdig” (demn), la fel cum voi, în lumea voastră fizică, îi acordați o „wiirde” (demnitate, funcție, titlu) sau îl numiți „wiirdig” pe cel care merită respectiva titulatură sau care manifestă anumite calități derivate din atributele sale ca om spiritual (altfel spus, care corespunde arhetipului pe care trebuie să-l încarneze funcția respectivă).

De aceea, cuvântul „wiirde” (demnitate, funcție, titlu) nu înseamnă altceva decât că persoana respectivă, dispune de toate calitățile care înnobilează omul, privit ca ființă spirituală, și care îl diferențiază de semenii săi care nu manifestă încă aceste calități.

Această idee de demnitate (wiirde), așa cum o înțelegeți voi, o aplic și Eu ființelor create de Mine, dar cu o altă măsură.

Atunci când am creat primul om de pe pământul vostru, l-am învestit cu o funcție înaltă, dându-i puteri foarte mari și făcându-l superior tuturor celorlalte ființe de pe pământ. Datorită atributelor sale spirituale, derivate din faptul că era un descendent al Meu, i-am acordat o autoritate deplină, cu speranța că el va deveni exact ceea ce l-am numit Eu, adic㠄Stăpânul pământului”, în acest scop, el trebuia să-și folosească aceste atribute divine în propriul său beneficiu, dar și în beneficiul celorlalte ființe de pe pământ.

Pentru ca el să poată înțelege cuvântul „demnitate” așa cum îl înțelegeam Eu, i-am acordat liberul arbitru, lăsându-l complet liber să-și folosească înclinațiile așa cum dorește: în bine sau în rău. Doream să-l ajut astfel să înțeleagă că demnitatea cu care l-am înzestrat consta în ținerea sub control a înclinațiilor, calităților și dorințelor, ca o ființă liberă și independentă, nu ca o mașinărie automată; altfel spus, demnitatea spirituală nu putea fi atinsă decât prin controlul pasiunilor. În această direcție, l-am înzestrat cu toate calitățile necesare pentru a putea deveni o ființă demnă, trăind în lumea intermediară situată între universul ființelor întemnițate în materie și cel al spiritelor complet libere.

L-am lăsat apoi s㠄werde” (să devină), și ce a devenit el? Puteți da singuri răspunsul la această întrebare, căci este vizibil cu ochiul liber. Vai, oamenii nu au devenit ceea ce am dorit Eu să devină, căci în loc să devină stăpânii pământului, ei au devenit sclavii pasiunilor lor, încălcându-și vocația și folosindu-și în mod greșit calitățile cu care i-am înzestrat, în detrimentul lor și al naturii înconjurătoare. Ei au devenit astfel „nedemni”. Așa se explică toate nenorocirile și suferințele materiale și spirituale care s-au revărsat acum asupra umanității. Contrar destinului lor, în loc să devină demni de Mine, oamenii au părăsit calea cea dreaptă și au devenit „unwiirdig” (nedemni) să mai fie numiți „oameni”, căci Eu am suflat asupra lor suflul Meu divin, cu scopul de a face din ei copiii marelui Meu regat spiritual. Ei pot ajunge și astăzi în acest regat, dar numai după un ocol foarte lung, confruntându-se cu tot felul de adversități și de suferințe.

Întrucât oamenii, cu pretinsa lor știință și cunoaștere, au ajuns într-un punct în care, după egoism, acest veritabil contra-pol al iubirii Mele și al iubirii în general, interpretează și „demnitatea uman㔠așa cum le convine, lucru devenit un adevărat hobby pentru cei care trăiesc la ora actuală. Acest comportament nesănătos generează un număr atât de mare de greșeli încât răbdarea Mea se apropie de sfârșit. De aceea, Mi-am propus să vă explic din nou această expresie, pentru a salva cât mai mulți oameni de la declinul complet, căci fără demnitate spirituală, omul nu are ce căuta în lumea spiritelor perfecte.

Ce-i drept, aceste cuvinte ale Mele, la fel ca și alte texte pe care vi le-am revelat prin intermediul scribilor Mei, nu sunt accesibile decât unui număr mic de oameni, dar răbdare! Nenorocirile din ce în ce mai numeroase care se vor abate asupra umanității vor atrage un număr tot mai mare de oameni în barca voastră. După ce vor încerca toate soluțiile cu putință, ei vi se vor adresa:

„Prieteni și frați! Oare nu cunoașteți nici un remediu pentru sufletul meu bolnav? Simt că mi-am pierdut demnitatea de om, că am călcat-o în picioare, iar astăzi; când aștept alinare și pace, înțeleg că toate dogmele religioase, toate aberațiile pe care le-am considerat pline de înțelepciune, se dovedesc greșite și lipsite de substanță, întreg visul cunoașterii raționale și logice se evaporă acum, precum ceața. Dăruiți-mi înapoi demnitatea mea de om spiritual, ca să mă simt din nou o ființă umană născută din mâna Creatorului preaplin de iubire și care dorește să se întoarcă la El, fiind din nou demnă de El.

Cuvintele pe care le transmit acum prin voi, copiii Mei, vor fi tocmai cele care le vor aduce atunci alinare celor însetați, determinându-i să strige din nou, cu fața către cer: „Cine sunt eu, Doamne, ca Tu să-ți amintești de mine?”

Acesta este scopul pentru care Mi-am propus să vă reamintesc din nou ce înseamnă adevărata „demnitate a omului”, pentru ca toți cei care caută adevărul, păcătoșii, cei care se îndoiesc, să poată înțelege cât de mult s-au îndepărtat de ea și încotro trebuie să caute pentru a redescoperi calea către Paradisul pierdut.

Încercați să înțelegeți ce vă spun acum: atunci când Adam a acționat împotriva poruncii Mele, el a pierdut accesul la Paradis. Acest lucru echivalează cu pierderea demnității sale spirituale. Această pierdere cumplită i-a aruncat pe toți descendenții săi, până în ziua de astăzi, în capcana celor mai eronate idei, noțiuni și concepții despre viață și despre lumea în care trăiesc. Imboldul principal care mână astăzi umanitatea mai departe este acela de a-și recâștiga demnitatea spirituală pierdută, singura care îl poate ridica pe om mai presus de materie și de senzualitate, care îl poate ajuta să transceandă nenorocirile și dezastrele, și să-și îndrepte privirea către o altă lume, în care aceste nenorociri nu există, căci - de fapt - ele nu privesc decât bunăstarea fizică a omului. Ajuns în acea lume, omul va înțelege în sfârșit că toate aceste suferințe nu au avut decât unicul scop de a-l ridica din nou, de a-l ajuta să transceandă materia și să redevină stăpânul spiritual al universului, așa cum l-am creat cândva. Scopul final este acesta; spre el vă îndreptați cu toții. Singurul lucru care diferă este momentul în care unul sau altul dintre voi va ajunge acolo. Ceea ce s-a născut din Mine trebuie să se întoarcă la Mine, căci a fost cândva al Meu și trebuie să redevină astfel.

Acum, după ce v-am explicat în puține cuvinte ce înseamn㠄demnitatea”, cum v-am dăruit-o Eu la origini și cum voi, ființele umane, ați folosit-o în mod greșit, doresc să aprofundez acest termen, pentru ca voi să-l înțelegeți mai bine și să vă conformați dorinței Mele în cunoștință de cauză.

Ascultați, copiii Mei! Demnitatea umană nu înseamnă altceva decât „acțiunea constantă, gândirea și voința manifestate la unison cu legile Mele și cu iubirea Mea”! Eu, iubirea personificată, v-am creat pe voi din iubire. De aceea, voi, cei creați, trebuie să faceți toate eforturile de a-l imita pe Creatorul vostru, Cel care a implantat sămânța iubirii în ființa voastră.

Aceasta este principala semnificație a iubirii, dar și a demnității umane: tinerea sub control a pasiunilor, urii, mâniei și răzbunării, și acțiunea constantă în folosul celorlalți, din iubire.

Cine acționează astfel, indiferent de suferințele pe care le presupune uneori iubirea de aproape, devine spiritualizat prin sublima căldură a iubirii divine și începe să înțeleagă demnitatea spirituală, dar și pe Creatorul său, de care se apropie treptat.

Așadar, demnitatea omului trebuie înțeleasă ca o subjugare a tuturor instinctelor inferioare, inclusiv a gândurilor, faptelor și cuvintelor care nu sunt demne de Tatăl ceresc! Numai astfel poate deveni omul superior animalului, care are destule calități în comun cu el; altfel spus, prin folosirea acestor calități într-un scop mai nobil, prin sublimarea dorințelor senzuale grosiere, dându-le o motivație superioară, mai nobilă, în acest fel, omul însuși este înnobilat, recăpătându-și demnitatea înnăscută, singura care îl poate ajuta să devină un cetățean al lumii spiritelor libere, care va deveni cândva sălașul său permanent. Omul nu poate fi înnobilat prin ralierea convențională la regulile sociale și la legile statului. Aceasta este o aberație!

Omul nu poate fi înnobilat decât prin conștiința sa, atunci când știe că a acționat numai din cele mai nobile și mai pure motivații, sau din iubirea pentru Creatorul său și pentru frații săi creați.

Nu acțiunea determină valoarea, ci motivația ei! Voi puteți vedea acțiunile celor din jur, dar motivațiile lor nu sunt cunoscute decât de două persoane: de cel care săvârșește fapta și de Mine, care Mă manifest sub forma conștiinței lui, care aprobă sau dezaprobă acțiunea respectivă.

Ce altceva credeți că sunt „mustrările de conștiinț㔠dacă nu dezaprobarea de a fi acționat împotriva demnității spirituale? De aceea, ori de câte ori faceți ceva, ori de câte ori vă trece un gând prin minte, fiți atenți la fapta sau la gândul respectiv, ca să nu vă simțiți lezat. Căci orice om poartă în el o carte a vieții, iar la sfârșitul vieții sale terestre va avea posibilitatea să vadă într-o imagine de ansamblu care este adevărata lui fizionomie spirituală (cum arată omul spiritual dinlăuntrul lui). Reflexia vieții sale trăite pe pământ va deveni atunci expresia veșmântului său spiritual (forma sufletului). Altfel spus, cea care va revela omul spiritual celorlalte spirite va fi suma totală a gândurilor și dorințelor sale (care alcătuiesc forma spirituală a omului), nicidecum forma sa fizică.

Privit din această perspectivă, omul spiritual poate avea milioane de forme, de la o simplă caricatură, care amintește vag de forma umană, și până la forma omului cel mai nobil, care a trăit la unison cu principiul demnității spirituale, în lumea de dincolo, fiecare are forma în funcție de felul în care a trăit pe pământ. Chiar și pe pământ este posibil uneori să intuiești forma sufletului anumitor persoane, deși aici este foarte ușor să cazi în confuzie, în lumea de apoi nu mai poate fi vorba însă de confuzii. De aceea vă învăț și vă spun:

Trăiți o viață demnă, în acord cu Sinele divin! Renunțați la ipocrizie și arătați-le celor din jur că sunteți adevărate ființe umane, la fel ca primul om creat de Mine, oameni care poartă în sine scânteia spiritului nemuritor, predestinați unui scop divin, așa cum demonstrează întreaga istorie a umanității, inclusiv întruparea Mea!

Nu faceți concesii în ceea ce privește demnitatea; controlați-vă strict lumea gândurilor. Gândurile sunt primii seducători care vă ademenesc să treceți granița nobleței, coborând în lumea sordidului.

Demnitatea umană este singurul sanctuar pe care îl aveți. Ea vă poate permite să atingeți orice. Fără ea, vă veți scufunda înapoi în lumea animalelor, veți deveni la fel ca și ele, ființe materiale nedemne de scânteia divină. Mai mult, vă veți scufunda chiar mai jos de lumea animalelor, căci atunci când acestea comit acte care par reprobabile și crude în ochii voștri, voi nu le puteți judeca, întrucât fac parte integrantă din natură. Omul poate coborî însă mai jos de nivelul animal, căci el dispune de facultatea gândirii, poate reflecta asupra acțiunilor și gândurilor sale, și știe foarte bine că ar fi trebuit să facă altfel, dar continuă să acționeze invers pentru a-și satisface natura senzuală, nu pe cea divină. Demnitatea umană este altarul care ar trebui menținut mereu pur. Numai în această puritate poate fi găsită liniștea și alinarea față de greutățile de tot felul, căci în acest sanctuar poate fi cultivată încrederea în ghidarea Tatălui, care, chiar și atunci când pare să pedepsească, nu face altceva decât să transforme, mânat de iubirea pentru creaturile Sale.

Demnitatea umană îi transformă pe oameni în îngeri, la fel cum lipsa ei îi transformă în diavoli încarnați în formă umană.

Dacă aceast㠄demnitate”, atât de frecvent înțeleasă greșit, nu ar fi pilonul fundamental și principiul care trebuie să stea la baza tuturor gândurilor și acțiunilor voastre, nu aș fi insistat acum atât de mult asupra ei, în atâtea detalii, spunându-vă să vă supravegheați ceva mai strict, pentru a vă da seama în fiecare clipă cât de des păcătuiți împotriva acestei demnități prin cuvintele, gândurile și acțiunile voastre.

Gândurile impure trec neobservate de ceilalți oameni, dar influențează omul psihic. Va veni cândva ziua când cei din jur vor putea observa, plini de oroare, cât de mulți din demnitarii care ocupă funcții lumești sunt lipsiți de demnitatea pe care le-am acordat-o Eu, creându-i după chipul și asemănarea Mea și dându-le apoi drumul în lume.

De aceea, lăsați aceste notabilități să își înfrunte singure destinul. Vă asigur că vor ajunge să se confrunte cu situații - dacă nu în această lume, atunci cu siguranță în cealaltă - în care cei care roiesc acum în jurul lor, tămâindu-le, vor fugi de ele, îngrozite.

Dezamăgirea, deși aparent târzie, va veni cu certitudine, iar celor nevrednici li se va părea că a venit mult prea devreme. De aceea, păstrați-vă gândurile pure! Cultivați demnitatea umană sub forma flăcării pure a iubirii, a toleranței și respectului, și vă veți bucura chiar aici, pe pământ (deși neînțeleși de semenii voștri), de bucuriile cerului, care în lumea voastră par trecătoare, dar care vor deveni permanente în interiorul și în jurul vostru.

Vedeți voi, copiii Mei, dacă nu aș fi știut ce vă așteaptă de-a lungul acestei călătorii terestre pe care sunteți nevoiți să o faceți, nu aș fi insistat atât de mult asupra acestei demnități umane. Atunci când observă însă simptomele bolii, un medic bun știe ce remedii profilactice să ofere, pentru a preveni declanșarea propriu-zisă a bolii. Dacă boala se declanșează totuși, el știe cum să o trateze. Același principiu îl aplic și Eu. Nenorocirile vor începe în curând să apară pe pământ, revărsându-se una după alta asupra voastră. Procesul fermentației și al separării se va apropia astfel de sfârșit. Aerul spiritual al globului vostru pământesc (la fel ca și atmosfera materială, de altfel) este plin de vapori otrăvitori. Va fi necesară o descărcare electrică, și tocmai de aceea vă dau atâtea sfaturi.

Veniți către Mine! Nu mai încălcați demnitatea cu care v-am înzestrat! Numai în acest fel veți putea face față furtunilor ce vor veni. Această demnitate spirituală are puterea de a vă ridica deasupra vieții obișnuite, vă ajută să vedeți nenorocirile de zi cu zi într-o lumină diferită și vă umple inima cu credința în Tatăl ceresc, care este nevoit la ora actuală să permită asemenea orori tocmai pentru că umanitatea și-a pierdut cu mult timp în urmă demnitatea cu care a înzestrat-o, în speranța de a obține prin suferință ceea ce nu a fost posibil să obțină prin bunătate.

Demnitatea omului, sinonimă cu conștientizarea gândului că: „Nu aparțin acestei lumi, ci alteia, mai bună și eternă”, îl înalță pe om, chiar dacă acesta este nevoit să sufere din cauza diferitelor adversități, ridicându-l cu mult deasupra acestei lumi terestre, la fel ca un om care stă pe culmea unui munte înalt, privind detașat la tumultul care se desfășoară la bază, bucurându-se de viziunea sa splendidă, panoramică, și gândindu-se:

„O, de ce sunt oamenii atât de orbi?! Acolo jos, scufundați în mlaștina pasiunilor lor inferioare, ei uită ceea ce este esențial de dragul lucrurilor lumești, uitând cine ar trebui să fie. O, dacă ar avea curajul să vină aici, sus, alături de mine, cât de stupide li s-ar părea toate aceste lucruri cărora acum le acordă o importanță atât de mare! Cât de cumplit li s-ar părea gândul că au obținut toate posesiunile pe care le prețuiesc atât de mult cu prețul demnității lor de oameni!”

În acest fel vor gândi toți cei care vor renunța la mirajul pasiunilor inferioare și își vor redobândi demnitatea spirituală. Așa trebuie să gândiți și voi, cei cărora le-am adresat atât de multe explicații și asupra cărora am revărsat atâta grație, în speranța că vă veți regăsi din nou demnitatea cu care v-am înzestrat, făcând toate eforturile pentru a redeveni demni de sublimul titlu pe care vi l-am adresat de atâtea ori, acela de „copiii Mei dragi”.

Acest apelativ părintesc nu se adresează decât celor care își păstrează demnitatea de oameni, căci numai prin intermediul său vor putea atinge ei statutul pe care l-am predestinat primului om creat, dar pe care acesta nu a reușit să-l atingă.

De aceea, „vegheați și rugați-vă, ca să nu cădeți pradă tentației”, așa cum le-am spus odată discipolilor Mei. La acea vreme știam foarte bine de ce le spun acest lucru; și iată, astăzi vă spun din nou aceleași cuvinte. Vegheați și rugați-vă, și aveți grijă să nu vă coborâți niciodată sub pragul demnității de oameni. Rămâneți întotdeauna credincioși ideii asupra căreia am insistat atât de mult astăzi (și cu alte ocazii), potrivit căreia demnitatea umană nu poate fi atinsă, consolidată și păstrată, decât prin noblețe sufletească. Fără această virtute, lecturile textelor sacre și rugăciunile nu au nici o valoare! Faceți tot ce vă stă în puteri pentru a pătrunde în lumea de dincolo cu o formă spiritual-psihică strălucitoare. Este mai bine să vă pregătiți încă din această lume pentru acest trup spiritual, decât să încercați să-l obțineți numai acolo. Singurul lucru pe care trebuie să-l faceți în această lume este să vă păstrați „demnitatea umană”, care se va transforma acolo într-o „demnitate a spiritului”, octava superioară a primeia, care nu poate fi atinsă însă decât dacă cea dintâi a fost deja realizată.

Eu vă pregătesc pentru a atinge în această viață atât de scurtă ceea ce în lumea de dincolo este mult mai dificil de atins. De aceea, ascultați cuvintele Mele, care vin de la Tatăl vostru, care nu dorește altceva decât să vă ajute să deveniți demni de El. Nu veți putea dobândi însă această demnitate decât dacă veți începe prin a deveni demni de voi înșivă.

V-am adresat aceste cuvinte vouă și tuturor celor care sunt însetați de adevăr, care încearcă să regăsească ceea ce au pierdut cândva, conștient sau inconștient, și anume propria lor demnitate, singura ancoră de care se pot folosi în viață, în mijlocul conflictelor și al privațiunilor de tot felul. Vorbesc de ancora credinței, a iubirii și a speranței! Amin.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
मैं गणेश, सुप्रीम शिव का बेटा हूँ!
Back to top See my Info
Ganapati
Avansat
Avansat

Ganapati is offline

Joined: 24 Feb 2009
Member: #453
Posts: 266
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups: None
Topic icon
Capitolul 21 - Rugăciunea „Tatăl nostru”
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 22.5.2011, 14:30 View PostDownload Post

Capitolul 21
Rugăciunea „Tatăl nostru”
(11 noiembrie 1872)

Mii de oameni rostesc zilnic această rugăciune, chiar și de mai multe ori pe zi, fără să înțeleagă practic nimic din ceea ce am dorit să spun atunci când le-am transmis-o discipolilor Mei.

Nici chiar voi, care sunteți mai bine informați decât alții și care ați primit în mai multe rânduri informații legate de această rugăciune direct de la Mine, nu înțelegeți semnificația ei cea mai profundă și cea mai pură, și nu vă rugați privindu-Mă în față, ci o rostiți în pripă, la fel ca orice altă rugăciune.

De aceea, Mi-am propus să vă explic din nou această rugăciune, trimițând și pe această cale lumina Mea către inimile voastre, în speranța că vă voi clarifica minunile lumii Mele spirituale dintr-o nouă perspectivă. Veți înțelege astfel semnificația ei, potrivit căreia Dumnezeu însuși, Creatorul și Tatăl vostru preaplin de iubire, v-a învățat această rugăciune pentru a vă descrie în puține cuvinte întreaga lume spirituală, astfel încât să puteți intra cu ușurință în comuniune cu Mine. Mai mult, această rugăciune adresată Mie include sintetic toate cerințele materiale și spirituale de care aveți nevoie, tot ceea ce merită să-Mi cereți vreodată, așa cum un copil se adresează Tatălui său.

Vă voi explica așadar această rugăciune pe care v-am revelat-o în timpul întrupării Mele terestre, cuvânt cu cuvânt, frază cu frază, dezvăluindu-vă semnificațiile ei cele mai profunde, în dorința de a vă îmbogăți cu o comoară spirituală neprețuită.

Dacă veți ține cont de circumstanțele în care le-am revelat această rugăciune discipolilor Mei, veți înțelege că - spre deosebire de toate practicile religioase - Eu le-am arătat contemporanilor Mei încă din primele cuvinte ale rugăciunii cât de puțin înțeleg din cărțile lor religioase, pe care sunt incapabili să le interpreteze din punct de vedere spiritual. Deși evreilor le era interzis să ia numele Dumnezeului lor în deșert, deși îl priveau ca pe un Dumnezeu al răzbunării și al mâniei, implorându-L de multe ori să răspundă unor cereri similare din partea lor, temându-se mai degrabă decât având încredere în El, Eu i-am învățat să își înceapă orice rugăciune cu aceste două cuvinte: „Tatăl nostru”, pentru a restabili astfel puntea de legătură între Dumnezeul și Creatorul lor, pe de o parte, și umanitate pe de altă parte, transformând astfel judecătorul sever într-un Părinte plin de iubire.

Acest titlu dă sensul întregii rugăciuni, căci numai un copil își poate implora Tatăl așa cum i-am învățat Eu pe discipolii Mei. Totuși, nimeni nu avea dreptul la acea vreme să-i ceară lui Dumnezeu lucruri triviale (conform preceptelor epocii), căci oamenii și-l imaginau încă pe Dumnezeu ca fiind inaccesibil, situat undeva în spațiul cosmic, mult dincolo de stele.

Cuvântul „Tatăl”, dar încă și mai semnificativ, pronumele „nostru” - aveau menirea să-l readucă pe acest Dumnezeu îndepărtat în viața omului de rând, permițându-i omului la fel ca unui copil dependent, să-și îmbrățișeze plin de iubire Tatăl, Creatorul său, lucru de neconceput în toate religiile vremii, inclusiv în cele păgâne!

În acest fel, rugăciunea începe din start cu un impuls puternic, care înaltă și smerește deopotrivă inima, scufundând-o în cea mai profundă pietate. Nimic nu ar fi putut trezi în inimă un imbold atât de puternic decât acest apelativ atât de blând: „Tată”, „Tatăl meu”, sau, având în vedere că principalul mesaj al rugăciunii este legat de iubirea de aproape: „Tatăl nostru”. Această expresie este suficientă pentru a trezi încrederea în Cel căruia i te rogi, credința că El îți va asculta rugăciunea, la fel cum procedează un Părinte cu copilul său, dăruindu-i tot ce este mai bun pentru bunăstarea lui materială și spirituală!

Următoarea frază este: „Care ești în ceruri”. Aceste cuvinte au o dublă semnificație: mai întâi, dacă ai un Tată în ceruri, adică în acel sălaș al spiritelor pure și al beatitudinii infinite, rezultă de la sine că ai coborât de acolo, iar dacă te vei dovedi demn, vei avea cândva din nou acces lângă Cel care îți permite să-L numești „Tată”.

Cea de-a doua semnificație se referă la omniprezența și omnipotența evidentă a Tatălui „din ceruri”, fără de care cererea voastră ar fi în zadar: Tatăl nu v-ar putea auzi sau nu v-ar putea-o îndeplini.

Mai mult, dacă Tatăl se află în ceruri, rezultă că El este o Ființă spirituală, care trebuie abordată ca atare, într-o stare de abandonare deplină, dată fiind măreția Lui și nimicnicia voastră. Acest lucru rezultă și din analizarea frazei care urmează, și anume: „Sfințit fie Numele Tău!” Numai cei care înțeleg primele cuvinte în sensul lor cel mai profund pot realiza ce înseamnă aceste cuvinte: „Sfințit fie numele Tău!”

Spre deosebire de un părinte fizic, Tatăl ceresc, Spiritul pur, nu poate fi decât slăvit atunci când este invocat. Numele Ființei Supreme nu poate fi luat în deșert, și în nici un caz nu trebuie invocat pentru lucruri mărunte, lumești, căci acest Creator, care v-a permis să vă adresați lui numindu-L Tată, este prea sublim, iar voi, copiii Lui, ocupați un loc mult prea important în jocul creației, în rândul ființelor gânditoare, pentru a-i invoca Numele, și implicit pe El însuși, Tatăl și Dumnezeul vostru, pentru motive minore. Numai dacă veți înțelege plenar poziția acestui Tată situat în ceruri - sălașul etern al preafericiții, și numai acționând în consecință, veți putea continua cu fraza următoare: „Vie împărăția Ta!” Numai atunci veți fi demni de această împărăție a lui Dumnezeu, de acest paradis al sufletelor, coborând în inima voastră pentru a simți acolo, la o scară mică, ceea ce vi s-a pregătit la scară mare și ceea ce veți primi cândva.

Numai după împlinirea primelor fraze devine omul apt să fie admis în împărăția acelor spirite care îl recunosc pe Creatorul universului ca fiind unicul lor Dumnezeu și Părinte preaplin de iubire.

Pentru ca această împărăție să devină permanentă pe pământ, este necesară îndeplinirea legilor divine, adică a voinței acestei Ființe supreme, pe care voi o numiți Tată. Lucrul acesta este afirmat în fraza următoare: „Facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ”. Abia când oamenii vor începe să recunoască și să prețuiască moștenirea lor spirituală, când vor respecta legea iubirii de Dumnezeu și cea a iubirii pentru semenii lor, va fi posibilă coborârea împărăția lui Dumnezeu pe pământ și transformarea acestuia într-un nou Paradis, la fel ca acela în care s-au născut cândva. Abia când aceste două legi vor fi împlinite pe pământ, așa cum sunt în ceruri, pe planeta voastră va domni pacea și fericirea eternă.

Încercând să-Mi fac discipolii să înțeleagă cum poate fi îmbunătățită viața pe pământ, le-am spus - în această manieră spirituală - că deși viața beatifică, paradisiacă, nu poate fi atinsă cu ușurință nicăieri, această fericire pură a lucidității și păcii poate fi totuși atinsă de oameni în inimile lor. Ei vor avea astfel o demonstrație la scară mică a ceea ce li se pregătește pentru viitor, atunci când vor intra în sferele superioare ale creației.

Această rugăciune are puterea de a induce, chiar și numai pentru câteva momente, o stare de alinare și de pace, care dăruiește sufletului putere și capacitatea de a îndura încercările viitoare pe calea către adevăr.

Pentru ca această stare de elevare spirituală în care sufletul se înalță către Părintele tuturor ființelor să nu poată fi tulburată de abuzuri lumești, pentru ca acțiunile voastre pe pământ să aducă fructe de care să vă bucurați împreună cu alții, astfel încât să nu fiți nevoiți să vă ridicați tot timpul ochii înlăcrimați către El, cerându-i ajutorul pentru o mie de probleme cu care vă confruntați, cererea spirituală anterioară este completată cu una materială: „Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi!” Numai cel care are zilnic pe masă pâinea necesară își poate îndeplini obligațiile lumești, ajutându-și totodată și semenii.

I-am învățat pe discipolii Mei să se roage astfel deoarece starea de conștiință spirituală nu este plenar posibilă decât dacă trupul - această punte absolut necesară între lumea materială și cea de dincolo - nu suferă din cauza unor dificultăți.

Evident, după ridicarea Mea la cer, discipolii Mei au fost forțați uneori să postească și au fost lipsiți de multe din lucrurile care le erau necesare. Am formulat totuși în acest fel rugăciunea pentru ca toți oamenii să știe că îmi pot adresa și cereri lumești, și că apropierea de Mine nu presupune numai solicitarea mântuirii spirituale.

În forma pe care v-am oferit-o, rugăciunea se referă la întregul pelerinaj al vieții umane, inclusiv la cele Zece Porunci și la cele două legi fundamentale pe care le-am dat Eu: iubirea de Dumnezeu și iubirea de aproape.

Ea și-a propus să fie pragmatică, să se potrivească tuturor circumstanțelor vieții și să le ofere oamenilor aflați în cele mai diverse situații alinarea dorită, pe care numai Dumnezeu, Tatăl ceresc preaplin de iubire o poate oferi, evident, dacă aceștia se roagă plini de ardoare și cu înțelegerea spirituală necesară. Urmează apoi o nouă frază: „Și ne iartă nouă greșelile noastre”, care reprezintă recunoașterea deschisă a faptului că oamenii încalcă uneori legile lui Dumnezeu, rătăcindu-se sau păcătuind, dar în calitate de ființe umane, și nu de copii ai Tatălui ceresc.

Solicitarea iertării păcatelor presupune o recunoaștere a propriei slăbiciuni. Ea arată că ființa umană care se roagă, sau copilul care îi cere ceva Tatălui ceresc, își recunoaște slăbiciunea și capacitatea de a greși, de multe ori împotriva voinței sale. Într-adevăr, deși oamenii doresc uneori să se opună anumitor acțiuni greșite, pasiunile lor sau lumea exterioară se dovedesc prea puternice pentru ei, astfel încât în pofida intențiilor lor bune copiii greșesc, devenind astfel nedemni de Tatăl lor ceresc.

Cuprinși de remușcări, copiii trebuie să se arunce la picioarele Tatălui lor spiritual, să-și mărturisească păcatul în fața Lui și să-i facă promisiunea fermă că își vor corecta comportamentul, lucru atestat inclusiv de fraza următoare: „Precum și noi iertăm păcatele celor care au greșit față de noi!”

În acest fel veți afirma intenția voastră de a-L imita pe Tatăl ceresc, chiar dacă la o scară mai mică, acționând în maniera divină, prin iertare și iubire, nu prin ură și răzbunare, și devenind astfel demni de Tatăl vostru spiritual. Această frază a avut o semnificație cu totul deosebită în acele timpuri în care principalul dicton acceptat era: „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”, în care răzbunarea era permisă și chiar considerată un atribut divin al lui Iehova!

Vedeți așadar că această rugăciune nu ignoră pasiunile umane. Ea vorbește de stările exaltate, dar și de pasiunile umane, având puterea de a transforma omul rătăcitor prin această lume într-un cetățean al cosmosului, cu condiția să rostească plin de aspirație aceste câteva cuvinte, rostite cândva de gura Mea.

Totuși, pentru ca această intenție fermă să nu cadă pradă eșecului, rugăciunea precizează în următoarea frază principala cauză care seduce și forțează omul să acționeze împotriva voinței divine. Este vorba de circumstanțele în care trăiește acesta și de lanțul cauzalităților care creează în jurul lui diferite tentații, pe care omul nu reușește întotdeauna să le stăpânească.

Deși aceste tentații sunt o necesitate în lumea exterioară, căci fără conflict nu ar fi posibilă întărirea credinței în Mine, omul își recunoaște astfel slăbiciunea inerentă naturii sale duale, alcătuită dintr-un suflet și un spirit, afirmând că nu reușește întotdeauna să se controleze: „Și nu ne lăsa să fim duși în ispită”, care, într-o traducere spirituală, înseamnă: „O, Tată, ai milă de copilul tău slab și ajută-l, chiar dacă, în pofida voinței sale, cade atât de des pradă tentațiilor din lumea exterioară”.

În această recunoaștere sinceră a propriei slăbiciuni stă întreaga forță a acestei rugăciuni adresate Celui Atotputernic, care admite să fie numit Tată și care încearcă să educe ființele umane pentru ca ele să poată deveni copiii Lui.

Atât timp cât în inima celui care se roagă domnește încă mândria sau convingerea în propria sa putere, cererea sa nu poate ajunge cu adevărat la Mine. Ceea ce am spus cândva rămâne valabil și astăzi: „Chiar dacă ați făcut tot ce vă stătea în puteri ca oameni, tot rămâneți niște servitori leneși”.

Indiferent de circumstanțele în care se găsește sau de dificultățile cu care trebuie să lupte, omul trebuie să fie întotdeauna conștient de faptul că el nu face aproape nimic, și că Eu sunt cel care face aproape totul.

Numai în acest fel poate crește încrederea lui în Mine, redobândindu-și starea de pace chiar și în mijlocul luptei. Numai cel care se aruncă plin de smerenie la picioarele Mele, strigând: „Doamne, cine sunt eu ca, să-ți amintești de mine?”, numai atunci când își mărturisește slăbiciunea și incapacitatea de a atinge singur marele scop spiritual va înțelege el valoarea grației pe care o revarsă asupra lui Tatăl ceresc și imensa diferență dintre aceasta și ajutorul ocazional primit din partea semenilor săi!

Numai în acest fel, prin recunoașterea propriei incapacități și prin abandonarea deplină în fața voinței Tatălui etern și neschimbător, poate fi înțeleasă fraza de final a rugăciunii: „întrucât am înțeles că fără Tatăl din ceruri nu reprezint nimic, îl las pe El să mă ferească de tot ceea ce este rău”, sau, după cum afirmă rugăciunea: „Și ne izbăvește de cel rău”.

Acesta este procesul mântuirii, adică al iertării greșelii comise în mod voit sau împotriva voinței, astfel încât omul să poată deveni progresiv fiul Tatălui ceresc.

De aceea, rugăciunea se încheie cu fraza: „Ferește-ne de toate pericolele care ne pot ieși în cale”... și care ne-ar putea întârzia progresul pe cale, în loc să ni-l grăbească. „Iartă greșelile noastre trecute și ferește-ne de eventualele pericole viitoare”.

Numai astfel își poate găsi omul liniștea și pacea prin rugăciune, care îi explică în numai câteva cuvinte care este poziția lui ca om și copil al lui Dumnezeu, arătându-i că fiind situat între două lumi, cea materială și cea spirituală, trebuie să urmeze întru totul voința divină, dacă dorește să fie demn de numele de Părinte cu care i se adresează Creatorului său și al întregului univers.

De aceea, rugăciunea începe cu apelativul „Tat㔠și se încheie cu o cerere adresată aceluiași Dumnezeu, care nu l-ar putea feri pe om de pericole, nu l-ar ierta și nu și-ar revărsa grația asupra lui dacă nu i-ar fi un autentic Tată!

Așadar, copiii Mei, adresați-Mi această rugăciune, iar atunci când o faceți, nu vă gândiți numai la voi, ci îmbrățișați întreaga umanitate, spunând: „Tatăl nostru”, căci în epoca voastră, mai mult ca oricând înainte, oamenii nu mai sunt decât o ceată de copii rătăciți. Apatici și lipsiți de motivație, se grăbesc cu toții să-și întâmpine sfârșitul. Cei mai mulți dintre ei uită de Tatăl ceresc sau chiar îl resping, fără să-i intereseze faptul că El îi așteaptă în continuare în ceruri, pentru a-i îmbrățișa pe toți cu brațele Sale pline de iubire.

Rugați-vă Lui, Părintele tuturor ființelor create, să îi ierte pe toți cei care îi iau în deșert Numele, în loc să-L slăvească. Rugați-vă ca împărăția păcii și a fericirii eterne - sălașul etern al lui Dumnezeu sau cerul - să coboare asupra voastră, și ca omul să nu se mai lupte cu semenii săi, într-o continuă ură și discordie, ci să practice în cuvintele și acțiunile sale iubirea pentru frații săi, în sensul ei cel mai înalt, căci numai astfel va putea redeveni acest pământ un paradis, când voința Tatălui ceresc va fi din nou împlinită pe el.

Rugați-vă ca oamenii de pe pământ să beneficieze de pâinea cea de toate zilele, ca să binecuvânteze soarele care răsare și să nu blesteme începutul unei noi zile de suferințe.

Rostiți rugăciunea „Tatăl nostru”, iar păcatele voastre vor fi iertate, direct proporțional cu capacitatea voastră de a-i ierta pe alții. Tentațiile cu care vă veți confrunta vor fi mai puține, căci, întăriți întru credință, veți putea lupta mai ușor cu ele, și veți fi izbăviți de cel rău, căci veți redeveni puri. „Pentru cel pur, totul este pur”. Chiar dacă la început veți mai ezita și veți mai cădea încă, pe măsură ce credința voastră în Mine se va întări, pericolele se vor diminua, căci își vor pierde puterea de seducție a tentației.

Rostiți rugăciunea Mea, pe care, acum aproape 2.000 de ani, am dăruit-o discipolilor și copiilor Mei de atunci, și pe care v-o dăruiesc din nou vouă, copiilor Mei de astăzi!

Urmăriți să realizați frumusețea sublimă a cuvintelor Mele și încercați să înțelegeți că atunci când Dumnezeu vă învață personal cum să vă rugați, cuvintele pe care vi le indică sunt pline de adevăr și pot conferi o fericire infinită celor care, așa cum spuneam cândva, Mă adoră întru spirit și adevăr Începutul acestei rugăciuni conține cele mai înalte adevăruri spirituale, fiind legat apoi de adevărul lumesc. La început, conștienți de descendența voastră divină, vă adresați Tatălui din ceruri, fără a uita însă de slăbiciunile și de defectele inerente naturii umane, lucru demonstrat de cea de a doua parte a rugăciunii, în care vă închinați plini de devoțiune în fața Creatorului infinit, Tatăl vostru, implorându-L să vă ajute să nu uitați, prinși în mirajul pasiunilor senzoriale, de descendența voastră spirituală.

Astfel trebuie să rostiți Rugăciunea Domnului, iar Tatăl va revărsa asupra voastră, copiii Lui, iubirea Sa infinită, cu condiția să doriți și voi să practicați, așa cum o face El, iubirea și iertarea în viața voastră terestră, și nu pedeapsa, răzbunarea și mânia. Reamintindu-vă prin rugăciune, cu inima plină de emoție, de grația Tatălui ceresc, de iubirea și puterea Lui infinită, vă veți apropia de El și veți putea conta pe omnipotența Lui pentru a vă proteja de propriile voastre slăbiciuni! Amin.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
मैं गणेश, सुप्रीम शिव का बेटा हूँ!
Back to top See my Info
Ganapati
Avansat
Avansat

Ganapati is offline

Joined: 24 Feb 2009
Member: #453
Posts: 266
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups: None
Topic icon
Capitolul 22 - Lumea gândurilor
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 22.5.2011, 15:19 View PostDownload Post

Capitolul 22
Lumea gândurilor
(25 noiembrie 1872)

V-am povestit multe despre creația Mea, v-am lăsat să aruncați o privire asupra secretelor cele mai profunde ale naturii Mele spirituale, v-am revelat interacțiunea dintre spirit și materie și v-am explicat importanța și necesitatea marilor sori centrali, dar și a celor mai infime infuzoare. V-am arătat corelațiile care există între lucruri și lanțul pe care îl alcătuiesc ele, începând cu Mine și până la cel mai mic dintre atomi. Explicația fundamentală a acestor lucruri vă lipsește însă. Este vorba de temelia și piatra unghiulară a creației Mele, a Mea și a voastră. Această piatră unghiulară, primul motor care a pus în mișcare creația, care continuă să o susțină și la ora actuală și o va susține întotdeauna, Prima Cauză a tuturor lucrurilor - este gândul, din care s-au născut toate celelalte corelații. De aceea, Mi-am propus să vă prezint acum, ca într-o mare panoramă, lumea gândurilor, a principiilor spirituale pure, pentru a vă face o idee strict spirituală asupra creației, asupra tuturor lucrurilor care au existat și care vor exista.

Fără un gând primar, nici lumea spirituală nici cea materială nu s-ar fi născut vreodată, într-adevăr, dacă aș dori să vă arăt esența Mea spirituală, ar trebui să o fac în contextul infinității, căci gândul care Mă caracterizează pe Mine nu este limitat de timp, spațiu și forță.

Dacă v-ați putea proiecta înapoi în timpurile primordiale, în care stelele nu străluceau încă pe firmamentul ceresc, în care sorii nu se învârteau unii în jurul celorlalți, căci nici măcar lumea spiritelor nu fusese creată încă, singurul lucru care exista și strălucea eram Eu, sau gândul Meu unic.

În jurul Meu totul era scufundat în întuneric, lipsit de viață și rigid. Numai Eu eram viu. Fiind un Gând viu, etern, Eu străluceam singur în totalitatea creației, sau altfel spus, Eu singur eram conștient că exist, ca gând viu și lumină a vieții.

Vedeți voi, în acele timpuri primordiale nu exista decât o singură Ființă, un Gând unic în eterul infinit, toate celelalte elemente fiind adormite și găsindu-și expresia prin centrul lor lăuntric, Eu însumi.

Eu singur știam că sunt și că trăiesc. Dacă doriți să înțelegeți mai bine această stare, comparați-o cu a voastră, care sunteți o unitate în ansamblul creației, conștienți de faptul că existați și că trăiți.

Voi spuneți: „Eu sunt”, dar - simultan - în interiorul vostru au loc mii de alte procese de nu sunteți conștienți. Voi strigați: „Eu sunt!”, dar Sinele vostru se raportează mai degrabă la veșmântul spiritual al sufletului vostru, care se extinde până la ultimele capilare și terminații nervoase ale pielii trupului vostru, de care nu sunteți conștienți.

La fel eram cândva și Eu însumi. Trăiam, iar Ființa Mea includea întregul eter infinit, neavând nevoie decât de un stimul interior pentru a declanșa tot acest du-te-vino, toată această activitate exterioară care nu se sfârșește niciodată și care reprezintă aspectul Meu exterior (sau universul).

Se poate spune astfel că gândul a precedat acțiunea, creând mai întâi de toate lumea spirituală, din care s-a născut mai apoi universul material.

Fără gânduri, centrul ar fi rămas imuabil și nemișcat, Sinele Meu. Lumea gândurilor este cea care a exteriorizat spiritele din ființa Mea, creând apoi lumea materială, pentru ca acestea să se poată manifesta și perfecționa.

Trebuie să înțelegeți această lume a gândurilor ca pe o lume abstractă, spirituală, în care gândurile reprezintă primele principii care stimulează, asimilează și prezervă tot ceea ce există în lumea spirituală invizibilă și în cea materială vizibilă.

Primul Meu gând, care a dus la crearea lumii și la împlinirea dorinței Mele de a-Mi vedea conștiința reflectată în spirite și în ființele vii (relația dintre noi fiind aceea dintre lumină și reflexia ei) a fost: „Facă-se!” Toate lumile, până la cel din urmă atom, s-au născut din acest gând primordial. Odată cu el, a început procesul de asimilare a elementelor compatibile între ele, mai întâi la nivel spiritual, iar apoi la nivel material. Ceea ce se întâmplă cu corpul vostru, ale cărui funcții afectează până și ultima celulă, este la fel de valabil și în cazul Meu:

Gândul primordial „Facă-se!” a avut milioane și milioane de consecințe, ca rezultat al legii cauzei și efectului. Pretutindeni, gândul era principiul stimulator (activ), generând un lanț de efecte. Așa s-a născut marea familie a spiritelor (*) și uriașul univers material, care sunt eterne, la fel ca și Mine, căci toate s-au născut dintr-un singur gând, susținut de Mine, Creatorul și Dumnezeul infinit al întregii creații, în mod similar, gândurile Mele creatoare, născute din cel primordial, dar aflate în plin proces de transformare, de evoluție și de progres, dezvoltându-se unul din altul, în adevărate încrengături infinite - sunt și ele eterne.

V-am spus toate aceste lucruri pentru a vă face o idee cât de sumară în legătură cu dimensiunea spirituală și importanța gândului. Un gând spontan, aflat însă într-un proces de evoluție, poate crea mai devreme sau mai târziu un întreg univers de gânduri. Altfel spus, tot ceea ce există nu este altceva decât învelișul vizibil al unei lumi spirituale invizibile a gândurilor.

A trebuit să vă spun toate aceste lucruri, căci voi vă grăbiți întotdeauna să jonglați cu o idee sau alta, fără a medita mai profund asupra semnificației ei profunde, asupra nucleului ei spiritual. Voi vorbiți despre gândire și despre gânduri într-o manieră atât de lipsită de rațiune, încât este de-a dreptul uimitor cum niște ființe inteligente, născute dintr-o Ființă spirituală cum sunt Eu, pot avea o concepție atât de superficială despre ceea ce le diferențiază de celelalte ființe din universul material în care trăiesc, stabilind puntea de legătură cu lumea invizibilă de dincolo.

V-am demonstrat așadar că gândul este elementul esențial care stă la baza întregii creații, după care v-am vorbit despre factorul evolutiv, al transformării spontane, care exercită o influență spirituală asupra materiei care îl înconjoară. Să ne întoarcem acum de la sfera spirituală a creației la o serie de aspecte mai limitate, mai apropiate de voi și deci mai ușor de înțeles, căci vă influențează direct viața, fiind chiar parte integrantă din viața voastră materială și spirituală, pe care o creează, o susțin și o perfecționează.

Doresc să subliniez odată în plus că - la fel cum în spațiul infinit al creației, lumile se nasc și evoluează având la origine gândul primordial -, învelișul vostru material, această expresie exterioară a omului psihic interior, se naște și evoluează în funcție de o lume interioară a gândurilor, care își lasă amprenta deopotrivă asupra formei exterioare a corpului și asupra formei interioare a sufletului.

Este ușor de înțeles astfel că această mare lume a gândurilor reprezintă de fapt chiar lumea spirituală, în funcție de care totul va fi judecat și clasificat la un moment dat. Dacă în cazul Meu, gândul a fost primul principiu activ, care a stat la baza întregii creații, este evident că și în cazul vostru (și al celorlalte ființe vii) lucrurile trebuie să stea la fel: gândurile lor sunt cele care își imprimă valoarea asupra acțiunilor și faptelor care derivă din ele.

Când Eu am emis primul gând în spațiul infinit, generând toate lumile vizibile și invizibile prin acel „Facă-se!”, elementele au început să se structureze în funcție de propria Mea Ființă, întrucât Eu, în calitate de Dumnezeu, sunt infinit, iar în calitate de Ființă sunt iubire pură, combinată cu înțelepciunea perfectă, lumile spirituale și materiale nu pot fi decât similare Mie. De aceea, toate spiritele au fost create la unison cu iubirea și cu înțelepciunea Creatorului lor. La început, toate au fost perfecte, fără păcat, conformându-se întru totul legilor divine create pentru a le susține, ca semn al iubirii Mele pentru ele.

Această perfecțiune care caracterizează întreaga creație, conform principiului corespondenței, fiind derivată din Mine, este valabilă și în cazul vostru, în calitatea voastră de ființe spirituale.

Înfățișarea voastră este reflectarea fidelă a lumii voastre interioare. Din păcate, voi nu puteți citi pe fața aproapelui vostru amprenta hieroglifică pe care o are imprimată sufletul său. Doar uneori, ochii săi (oglinda sufletului, după cum vă place vouă să spuneți) trădează ceea ce există în interiorul acestuia.

Știința pe care un mare apărător al adevărului și al iubirii (J.C. Lavender, Zurich) a încercat să o creeze, a fizionomiei, nu a avut succesul scontat, deși ea ar fi fost cu adevărat benefică pentru umanitate, căci lumea în care trăiți ar arăta cu totul altfel dacă toți și-ar da seama pe loc cu ce fel de oameni au de-a face.

Vă voi oferi Eu câteva explicații în această direcție, ca să înțelegeți cât de perfecte sunt analogiile din ansamblul creației și cât de permanente sunt legile divine, care se aplică deopotrivă la scară macrocosmică și la scara voastră, microcosmică.

Am vorbit mai devreme despre felul în care conștiința de a fi viu penetrează întregul suflet uman, și implicit corpul său fizic natural, la fel cum marele Meu univers este umplut de conștiința Mea, de viața divină, a cărei reflectare este.

Tot ceea ce există în creația Mea se naște în conformitate cu legile divine și nu poate manifesta decât ceea ce este sublim și frumos, căci toate elementele creației se nasc din același centru, Eu însumi, răspândindu-se apoi până în cele mai îndepărtate spații, oriunde există o lume. Toate tânjesc după același principiu, căci tot ceea ce este creat reprezintă reflexia și expresia Mea în diferite imagini. Fără ca voi să controlați neapărat acest proces, lumea gândurilor dinlăuntrul vostru acționează după aceleași principii, exercitând o influență mai mare sau mai mică asupra diferitelor organe necesare pentru executarea gândurilor respective.

Procesul este mecanic, pielea sau tegumentele exterioare ale diferitelor organe reflectând întocmai (către exterior) ceea ce dorește să afirme lumea interioară a gândurilor. Procesul mecanic al vieții poate fi accelerat, încetinit sau chiar blocat prin intermediul gândurilor, în funcție de efectul acestora asupra nervilor, aceștia activează diferitele organe, conform intențiilor omului psihic. Sănătatea, boala sau chiar moartea nu reprezintă rezultatul direct al încetării funcțiilor corporale, ci al acelorași gânduri invizibile, capabile să dea naștere unui corp bolnav sau sănătos, unui exterior frumos sau urât, prin activarea nervilor și accelerarea proceselor metabolice sau de eliminare. Cum cele mai multe dintre pasiuni nu sunt altceva decât consecința unor gânduri alimentate de iubire, este normal ca acestea să lase urme asupra înfățișării umane. Trăsăturile faciale frumoase sau urâte sunt o reflectare a vieții interioare a sufletului.

Vă puteți da seama așadar câte bucurii și câte suferințe își au originea în această activitate imperceptibilă, și totuși neîncetată, a vieții spirituale interioare. Invers, când funcțiile vitale dezechilibrate influențează psihicul, mergând până la scufundarea lui completă în întuneric, omul ajunge să judece lumea exterioară, situația în care se află și pe el însuși prin prisma minții sale tulburate, denaturând complet lucrurile, consecințele acestui proces fiind boala, suferința, amorțeala sau chiar moartea prematură.

Toate aceste efecte își au originea în lumea gândurilor, care interacționează cu trupul, influențând apoi spiritul. Omul ajunge astfel să tragă noi concluzii, să comită noi acțiuni. Și cum toate lucrurile sunt legate din perspectiva spirituală, această lume a gândurilor influențează alți oameni, alte familii și națiuni întregi. Efectele sunt cu deosebire nefaste atunci când liderii politici sunt bolnavi din punct de vedere spiritual, silindu-și popoarele să sufere din cauza unor gânduri greșite, dar mărunte, fără ca oamenii să înțeleagă de ce trebuie să treacă prin asemenea evenimente nefericite. De regulă, ei ajung să Mă învinovățească pe Mine, care sunt nevoit să intervin, pentru a repara greșelile comise de niște oameni bolnavi din punct de vedere spiritual și fizic.

Un gând bun sau rău emanat de o singură persoană este suficient uneori pentru a influența mii și milioane de persoane, la fel cum o piatră aruncată în apă generează valuri concentrice ce se îndepărtează din ce în ce mai mult de punctul în care a căzut piatra, tulburând liniștea apei și distrugând locuințele micilor cetățeni ai lacului, incapabili să înțeleagă ce anume a provocat distrugerea locuințelor și moartea puilor lor.

În mod similar, oceanul gândurilor își continuă la nesfârșit fluxul și refluxul, influențând gândirea tuturor ființelor vii, care intră într-un proces de fermentație, la fel ca bulele ce se ridică de pe fundul unei ape liniștite. Tot ceea ce există gândește, simte, se străduiește să-și îmbunătățească starea, viața. Tot ceea ce există construiește, distruge, face eforturi și încearcă să extragă necunoscutul din cunoscut. De aceea, se poate spune fără a greși că această imensă lume a gândurilor este în realitate principalul factor al creației Mele. Căci la fel ca și Mine, această lume este nelimitată, eternă, și dacă circumstanțele permit acest lucru, infinită.

De aceea, urmăriți să păstrați un control cât mai strict asupra acestei lumi a gândurilor, gândind numai acele lucruri care li se potrivesc copiilor Mei. Nu uitați: gândul este creatorul înfățișării voastre exterioare în această viață și amprenta voastră în lumea de dincolo. Când veți ajunge acolo, singurul lucru pe care îl veți lua cu voi vor fi rezultatele gândurilor pe care le-ați avut pe pământ. Aici, ele sunt ascunse de voi și de ceilalți; acolo nu vor mai fi. Înfățișarea exterioară nu este la fel de importantă ca cea interioară, căci este doar o reflectare a ei. În lumea de dincolo, ipocrizia nu mai este posibilă, nici păstrarea secretelor față de alții. Acolo, toate ființele știu să citească în mintea celuilalt, și cunosc implicit valoarea sau lipsa sa de valoare morală.

Această lume a gândurilor - creatoarea spirituală a materiei - este atât de puternică deoarece creează, clădește, distruge și transformă fără încetare, dând naștere unui lanț al cauzalităților. Privită în totalitatea ei, importanța sa este majoră, căci apariția celui mai slab și mai neajutorat gând este urmată inevitabil (mai devreme său mai târziu, în funcție de circumstanțe) de fapta care corespunde gândului respectiv, care generează consecințe pe care nu le mai suportă numai cel care a emis gândul, ci întreaga lume materială și spirituală.

Cu greu v-ați putea imagina mai bine infinitatea decât vizualizând-o ca pe o lume a gândurilor. Viteza, imensele distanțe ale spațiului și intervalele de timp dispar prin comparație cu viteza gândului, cu puterea și efectele sale, îndeosebi când circumstanțele îi sunt favorabile.

De aceea, copiii Mei, vegheați, și aveți grijă ca atunci când veți intra în lumea gândurilor să o faceți ca niște spirite demne de Mine. Ori de câte ori sunteți asaltați de un gând nepermis, alungați-l sau controlați-l cu cea mai mare atenție. Nu uitați că între gând și acțiune nu există decât o distanță infimă; în schimb, consecințele faptelor apasă greu asupra celor care le-au comis, fiind la originea gândului respectiv.

Nu vă lăsați păcăliți de ideea că: „A fost un simplu gând, care nu a prins viață!” Această concluzie este o simplă amăgire. Așa cum am mai spus, atunci când circumstanțele devin favorabile, gândul se transformă în acțiune, de consecințele căreia omul nu mai poate scăpa, chiar dacă se căiește pentru ele. Ele vor rămâne de-a pururi borne pe calea pe care a evoluat omul, de care acesta se va putea bucura, sau dimpotrivă, se va simți rușinat.

Nu v-am ținut în zadar această prelegere. Tot ceea ce există are în spate o motivație, și dincolo de toate motivațiile există o Motivație universală. Eu știu foarte bine cum gândiți voi și sunt conștient de greșeala pe care o faceți atât de frecvent, considerând ceea ce este puternic ca fiind slab. Gândul reprezintă o mare putere spirituală, și nu trebuie să vă jucați cu el.

Eu am datoria să vă clarific toate aceste lucruri, sensibilizându-vă conștiința, căci voi aparțineți de-a pururi regatului Meu spiritual, în timp ce nu faceți decât o scurtă vizită în această lume materială.

Învățați să gândiți independent! Învățați să gândiți logic! Învățați să gândiți moral! Este important să stăpâniți perfect aceste trei modalități de gândire, căci numai astfel veți putea evalua corect situația prezentă și viitorul, construindu-vă Sinele spiritual și pregătindu-vă pentru viața care vine. Scufundați în marele ocean al gândurilor' emise de miliarde de ființe, urmăriți să nu pierdeți niciodată din vedere centrul, omul spiritual. Un gând vă poate binecuvânta sau condamna. El vă arată valoarea interioară, valabilă acum și de-a pururi.

La ce îți folosește dacă oamenii te idolatrizează, dar tu însuți ești nevoit să te respingi, din cauza slăbiciunii tale? Va veni ziua când îi vei plânge pe idolatri, care trăiesc în amăgire, dar de Sinele tău nu vei scăpa niciodată.

Lumea gândurilor, registrul Sinelui, este manualul care vă însoțește pretutindeni, permisul vostru de acces în această lume și pașaportul pentru eternitate, în el sunt trecute toate semnele distinctive pe care le aveți și care vor decide cursul viitor pe care îl veți urma.

Evitați din răsputeri să aveți pagini goale în acest registru, căci ele nu arată altceva decât timpul irosit.Evitați de asemenea acele gânduri care v-ar face de rușine dacă ar fi revelate celor din jur.

Mintea gânditoare este fotografia voastră vie, luată în lumina spiritului. Dacă doriți să puteți fi numiți într-o : bună zi „copiii Mei”, faceți efortul să aveți o fotografie cât mai frumoasă.

Dacă faceți o fotografie în lumina soarelui, aceasta nu ascunde nimic, ci prezintă toate detaliile pe hârtia sensibilă la acest gen de lumină ( Hârtia fotografică ). În mod similar, lumina Mea spirituală, lumina adevărului, îi arată celui ajuns în lumea de dincolo forma pe care și-a clădit-o prin gândurile pe care le-a avut pe pământ. Fericit este cel care trece de acest test al gândurilor: cu excepția câtorva neclarități, datorate unor greșeli comise fără intenție, imaginea sa va fi una frumoasă, conformându-se tuturor regulilor perfecțiunii, iubirii și înțelepciunii - gândurile primordiale din care am construit aceste lumi, inclusiv ființele voastre.

Închei aici capitolul despre lumea gândurilor. Meditați asupra cuvintelor Mele! Timpul, acest consumator universal, vă răpește minut după minut. Viața trece ca un vis, iar trezirea vă așteaptă în lumina eternă a lumii spirituale, unde gândurile - imponderabile în această viață - vor cântări mult mai greu decât vă imaginați pe cântarul valorii morale. Acolo, spiritele nu prețuiesc decât ceea ce este spiritual.

V-am oferit aceste revelații pentru a vă arăta calea ce vă poate elibera de povara materiei. Ați primit revelația acum, când vă aflați încă în mijlocul universului material, tocmai pentru a putea deveni cândva cetățeni ai unei alte lumi, în care ați locuit cândva și în care trebuie să vă întoarceți. La început, ați locuit acolo în calitate de manifestări ale ideilor Mele creatoare, în viitor, vă veți întoarce ca ființe umane purificate din punct de vedere spiritual, devenind astfel mai apropiate de Mine și de spiritele Mele! Amin.

(*) Vezi: CINE-ESTE-DUMNEZEU-Explicat-de-insusi-Dumnezeu-prin-Bertha-Dudde- n.r.)
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
मैं गणेश, सुप्रीम शिव का बेटा हूँ!
Back to top See my Info
Ganapati
Avansat
Avansat

Ganapati is offline

Joined: 24 Feb 2009
Member: #453
Posts: 266
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups: None
Topic icon
Capitolul 23 - Viața spiritelor și viața cosmică
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 22.5.2011, 16:26 View PostDownload Post

Capitolul 23
Viața spiritelor și viața cosmică
(24 februarie 1873)

Mai devreme, v-am vorbit în câteva cuvinte, în capitolele „Lumea gândurilor” și „Despre viață”, de varietatea unghiurilor din care poate fi privită viața spirituală și de felul în care trebuie înțeleasă ea, ca să vă faceți o idee despre creația și despre puterea Mea.

În cele câteva cuvinte pe care le-am adresat raționalistului limitat, v-am sfătuit să studiați natura Mea în toată vastitatea ei. Căci un Creator atotputernic poate fi mai ușor înțeles prin studierea marilor Sale lucrări, deși un investigator adevărat va descoperi aceeași măreție și în cel mai mic dintre infuzoare.

Am dorit să încep cu aceste explicații pentru a vă da un nou impuls, acela de a sta tot timpul cu ochii și cu urechile spirituale deschise, pentru a putea percepe astfel influxul de lumină spirituală și tonul vocii cosmice, care proclamă - prin tot ceea ce este creat - marele imn al iubirii și al compasiunii eterne, pe care Tatăl le manifestă în permanență.

Atunci când v-am vorbit despre „Timp”, v-am explicat ce înseamnă acesta și cum trebuie folosit el, iar în capitolul „Demnitatea uman㔠v-am spus ce trebuie și ce nu trebuie să faceți pentru a deveni copiii Mei, după chipul și asemănarea Mea, și cum trebuie să acționați pentru a fi demni de această imagine, în capitolul „Lumea gândurilor” v-am explicat că fiecare faptă va fi cântărită și judecată cândva, în funcție de originea sa, respectiv ideea care a stat la baza ei. Continui în acest capitol șirul marilor idei creatoare, cu scopul de a vă explica și mai amănunțit felul în care funcționează creația Mea și scopul care se ascunde în spatele ei. Dorința Mea este să învățați să vedeți și să recunoașteți chiar în mijlocul haosului exterior și al pasiunilor dezlănțuite faptul că în spatele lumii material-fizice se ascunde întotdeauna Spiritul, voința Mea, marea susținătoare a întregii creații, care a permis nașterea ei, o susține o vreme, după care o conduce către un scop superior, prin schimbarea formei sale exterioare.

În „Lumea gândurilor” am afirmat că gândul, principiul activ, este superior oricărui principiu material, stând practic la baza tuturor lucrurilor care există. Voi dezvolta în continuare această idee, căci doresc să înțelegeți că această creație este un produs spiritual, care trebuie contemplat cu ochiul spiritual. Nu voi înceta să vă repet că sunteți spirite, și numai în această calitate veți putea înțelege cândva pe deplin creația Mea, durata ei, pe Mine însumi și pe voi înșivă. Dacă nu veți reuși acest lucru, veți rămâne orbi în mijlocul unui ocean de lumină, surzi în mijlocul marii simfonii cosmice, incapabili să auziți muzica sferelor și muzica cosmică.

Vă voi conduce așadar într-o călătorie spirituală, într-o lume a spiritelor în care nu există nici un atom de materie, în speranța că veți recunoaște astfel cine este Acela care a creat lumea care vă înconjoară, de ce a creat El această lume și de ce v-a înzestrat pe voi (la fel ca și pe celelalte ființe inteligente, pe fiecare după capacitatea ei), cu instrumentele necesare pentru a-L cunoaște și înțelege pe El, Creatorul și Domnul atotputernic, dar și Tatăl care vă va iubi de-a pururi.

Vedeți voi, această lume, atât cea spirituală cât și cea materială, care nu reprezintă altceva decât un înveliș grosier al primeia, a fost creată cu scopul de a exprima într-o formă vizibilă ceva ce a existat dintotdeauna și va continua să existe de-a pururi în lumea spiritelor, deși într-o formă invizibilă pentru ființele materiale. Este vorba de principiul primordial, din care s-a născut întreaga frumusețe, adevărul și bunătatea. Este vorba de expresia Mea și a atributelor Mele.

Această lume materială vizibilă, un simplu înveliș al lumii spirituale, nu are alt scop decât acela de a conduce toate ființele întrupate, de la cele mai mici infuzoare și până la marii sori centrali, pe un nivel spiritual superior, prin intermediul materiei. Materia joacă un rol esențial în acest proces de perfecționare de sine, dar principiul care o determină să joace acest rol este scânteia spirituală din interiorul ei, singura care va rămâne în cele din urmă, când materia va fi întru totul purificată și spiritualizată, ca un principiu permanent, imposibil de distrus și etern, capabil să-L reflecte pe Cel care l-a creat. Dumnezeu fiind etern, este evident că El nu putea crea ceva efemer, ci numai ceva la fel de etern ca și El.

Copiii Mei! Ridicați-vă deasupra materiei și contemplați întreaga creație ca pe un produs spiritual. Numai astfel veți putea înțelege, prin intermediul ochiului spiritual, ce sunt viața materială și cea spirituală. Viața spirituală este impulsul etern care animă spiritul întemnițat în materie, în timp ce viața materială reprezintă totalitatea transformărilor pe care acest impuls le generează în lumea materială vizibilă, cum ar fi nașterea, existența și moartea.

Infinitatea nu conține altceva decât ființe spirituale, căci infinitatea sunt chiar Eu, la fel cum trupul vostru reprezintă forma vizibilă a sufletului vostru.

Toate principiile spirituale din spațiul infinit urmează calea progresului, toate au un scop, o menire. Unele trebuie legate de materie, altele eliberate, urmând cicluri alternative materie-spirit, cu scopul de a deveni conștiente de spiritualitatea lor.

Așa s-a născut lumea prezentă și așa se vor naște noile lumi din cele vechi, care au murit și s-au descompus, pentru ca infinitatea să devină un concept comprehensibil inclusiv pentru ființele finite.

Așa cum cea mai mică particulă spirituală, întemnițată în piatra dură și manifestându-și viața prin intermediul materiei, silește piatra să între într-un proces de transformare, de disoluție, pentru ca ea să poată atinge un nivel spiritual diferit, superior, la fel se petrec lucrurile și cu sistemele cosmice, cu spațiile imense, și în cele din urmă, cu întregul univers vizibil. Principiul mișcării și al transformării este „viața”, pretutindeni aceeași, înscriind pe orbita evoluției cel mai mic vierme, dar și cel mai mare sistem solar, sau spiritul angelic îmbrăcat încă într-un înveliș material, determinându-i să progreseze și să treacă pe nivele superioare de conștiință, de beatitudine și de fericire.

Corpul vostru nu are alt scop decât acela de a vă asista pe calea spiritualizării sufletului, dacă este folosit corect și silit să comită numai acțiuni demne de o ființă umană, în mod similar, cel mai mare dintre sorii centrali și chiar întregul om universal-cosmic trebuie să comită anumite acțiuni, ce nu pot fi calculate în termeni temporali, dar care au ca menire eliberarea principiului spiritual interior, pentru ca acesta să poată atinge nivele superioare de conștiință.

În capitolul „Lumea gândurilor” v-am explicat mecanismul prin care funcționează întreaga sferă spirituală, care reprezintă temelia celei material-vizibile. În acest capitol doresc să vă ajut să înțelegeți principiul vieții spirituale, care silește materia să se spiritualizeze, motiv pentru care devine vizibilă în ochii voștri sub forma vieții materiale.

Acest impuls către evoluție nu încetează nici o clipă, la fel ca și marele flux al timpului sau ca și viața lumii gândurilor. Nașterea, existența temporară și moartea, acestea sunt cele trei dovezi vizibile ale agitației continue din lumea spirituală, care nu are alt scop decât progresul către noi și noi nivele superioare de conștiință! Începând cu cel mai mic atom eteric și până la marele cosmos, totul parcurge ciclul nașterii, existenței temporare și morții, pentru a trece apoi pe un nivel existențial diferit.

Priviți cu ochi spirituali propria voastră lume: cât de variate sunt transformările din ea, câte principii spirituale sunt eliberate în fiecare moment, în mod voluntar sau involuntar, pentru a putea intra apoi în noi combinații, superioare!

Contemplați animalele de tot felul: câte crime, ce lupte se dau între ele!

Chiar și voi oamenii, câte vieți spirituale nu distrugeți zilnic pentru a vă asigura hrana stomacului vostru!

Câte animale nu trimiteți pe lumea cealaltă pentru că nu aveți nici o activitate spirituală cu care să vă ocupați mintea, motiv pentru care organizați toate acele vânători inutile, numai din plăcerea de a ucide!

Milioane de suflete animale își ratează destinul real, acela de a-și atinge scopul parcurgând calea cea lentă, din cauza acestui comportament reprobabil și nedemn al vostru. Particulele lor spirituale nu-și pot continua evoluția decât trecând prin stomacul consumatorului lor.

În mod paradoxal, deși multe din lucrurile pe care le faceți încalcă voința și legile Mele, ele nu pot întârzia deloc progresul universal la care am supus lumea, ci dimpotrivă, nu pot decât să-l grăbească. Chiar dacă orice încălcare a legilor Mele are consecințe grave, singurii care sunt pedepsiți să suporte aceste consecințe sunt cei care le-au încălcat, provocând prin comportamentul lor diferite calamități. Nimeni și nimic nu Mă poate împiedica însă pe Mine să-Mi duc planul la bun sfârșit, să-Mi conduc lumile la maturitate și să primesc înapoi principiile spirituale care s-au născut din Mine, purificate!

După cum vedeți, întreaga lume vizibilă și viața ei nu reprezintă decât o reflectare aparentă a lumii și vieții invizibile, spirituale. La fel se petrec lucrurile cu întreaga creație, de la cel mai infim animal și până la marile universuri. Durata de viață a oricărei creaturi depinde exclusiv de timpul necesar pentru eliberarea principiului spiritual ascuns în interiorul ei.

De pildă, în cazul vostru, al oamenilor, după împlinirea ciclului natural al vieții voastre, moartea nu se poate petrece decât atunci când sufletul vostru s-a maturizat suficient de mult pentru a face trecerea în lumea de dincolo. Exact la fel se petrec lucrurile și cu universurile și sorii centrali. După ce toate elementele lor s-au purificat, ele mor sau se dizolvă gradat, devenind astfel din ce în ce mai spiritualizate, iar materia lor devine din ce în ce mai ușoară, la fel ca și gazul.

Așa cum corpul vostru nu va mai fi alcătuit în final, pe nivelul spiritual suprem, din această materie grea pe care sunteți nevoiți să o suportați astăzi, la fel, pământul vostru va fi cândva (într-un viitor îndepărtat) purificat, materia grea din care este alcătuit dizolvându-se astfel încât nu vor mai rămâne decât substanțe eterice, corespunzătoare noilor săi locuitori, care vor avea la rândul lor corpuri eterice. Din ce în ce mai spiritualizați, aceștia vor continua să moară, dar nu prin cataclisme cumplite, așa cum se petrec de multe ori lucrurile la ora actuală, ci pe cale naturală, trecând într-o altă stare, manifestată prin alte circumstanțe, mai potrivite pentru nivelul lor spiritual de înțelegere.

Vedeți așadar cum viața spirituală se dezvoltă treptat din cea materială, cea din urmă nefiind decât o expresie a primeia. Cred că ați înțeles acum mai bine cum am creat Eu lumile și cât de mari trebuie să fie perioadele de timp necesare pentru desăvârșirea acestor procese de spiritualizare. Din păcate, nu aveți încă viziunea spirituală necesară pentru a putea înțelege cât de mare este viteza gândului cu care se produc aceste procese evolutive. Nu vă puteți da seama cât de multe lucruri se petrec într-o singură secundă din perspectiva acestui proces de purificare și înnobilare interioară. Sunteți incapabili să recunoașteți chiar și în agitația politică ce animă micul vostru glob pământesc vântul spiritual care pune în vibrație marile corzi ale acestui instrument cosmic care este lumea spirituală. Armoniile sale răsună în infinitate, dar voi vă purtați ca niște orbi și surzi, incapabili să recunoască, să vadă și să audă cum întregul univers se grăbește cu viteza unui uragan, mai mult, cu viteza gândului, pe calea eliberării din temnița materiei.

Voi citiți articolele din ziare, dar nu reușiți să citiți printre rânduri, să stabiliți corespondențele dintre cuvinte - aceste instrumente materiale ale gândurilor, nu vedeți viața spirituală care se ascunde în spatele lor și care își continuă nestânjenită dezvoltarea, fără să țină cont de calculele meschine și de sofismele oamenilor, în dorința de a vă mai trezi din amăgirea în care vă complăceți și de a vă ajuta să înțelegeți că dincolo de tronurile și de lumea voastră există alte legi, mai presus de cele înscrise în codurile voastre, vă voi da din nou câteva lămuriri. Legile Mele dau în egală măsură viață unui soare central și unui atom minuscul, pentru ca ele să își poată împlini menirea pentru care au fost create, și anume aceea de a se spiritualiza continuu, revenind la sursa din care s-au născut cândva, obligate fiind să treacă prin procesul dezvoltării individuale, fie sub forma unui mare corp ceresc, fie sub forma unui vierme.

Voi citiți cuvintele Mele mai mult mânați de dorința cunoașterii. Până acum nu ați înțeles nici un singur cuvânt în calitate de oameni spirituali, așa cum ar fi trebuit să facă copiii Mei. Viața voastră este încă mult prea orientată către materialitate, căci voi aparțineți mai mult lumii decât vouă înșivă, ca să nu mai vorbim de Mine. De aceea, sunt nevoit să vă trimit din când în când avertismente, cu scopul de a vă trezi și a vă ridica, cel puțin în momentele de concentrare spirituală, deasupra acestei vieți materiale. Dorința Mea este să vă deschid ochii și urechile către acele mesaje care emană și răsună pretutindeni, în toate colțurile creației, și care vă comunică faptul că sunteți spirite, și chiar dacă sunteți îmbrăcate pentru scurt timp în materie, veți intra în curând într-un alt mediu existențial, în care singura care va predomina și va fi prețuită va fi viața spirituală.

De aceea, nu mai luați în deșert avertismentele Mele. Sigiliile marii cărți a creației vor fi rupte în curând, și vor veni timpuri în care veți avea nevoie de toate resursele voastre spirituale pentru a putea rezista în fața tentațiilor lumii exterioare și pentru a vă putea păstra tăria și curajul.

Faceți efortul să înțelegeți cuvintele Mele, reflectați asupra lor, căci Eu vi le dăruiesc în dorința de a nu vă lăsa prinși pe nepregătite în situația în care, spre exemplu, viața spirituală va sili lumea materială să distrugă vechile modalități de viață. Vă spun și vouă, la fel cum le-am spus discipolilor Mei înainte de a fi luat prizonier: „Vegheați și rugați-vă, ca să nu cădeți în tentație!”

Insist din nou, mereu și mereu: recunoașteți viața spirituală! Treziți-vă din somnul vostru lumesc! Înțelegeți faptul că timpul vă presează, că distrugerea tuturor aspectelor nobile din această lume atestă faptul că nu este departe vremea când oamenii vor culege ce au semănat. Recunoașteți fluxul de lumină care începe să inunde lumea voastră. Ascultați vocile din lumea spiritelor, care vă lovesc timpanele sub forma unor unde sonore extrem de puternice. Toate acestea sunt cuvintele de avertisment ale Tatălui vostru preaplin de iubire, care, în mijlocul acestui tumult de evenimente, nu dorește să-și piardă copiii, ci dimpotrivă, dorește să-i susțină, ba chiar - dacă este posibil - să le sporească numărul, pentru ca toți să prețuiască viața spirituală și să înțeleagă, chiar și în mijlocul distrugerii generale, că iubirea Tatălui ceresc rămâne neclintită. Nu ea este cea care pedepsește. Dimpotrivă, ea este cea care conduce totul către perfecțiune, la momentul potrivit, cu scopul ca întreaga creație să se întoarcă la sursa din care s-a născut, astfel încât, în final, Tatăl și copiii Săi să învețe să se cunoască reciproc, iar copiii să înțeleagă ce înseamnă să se lase conduși și ghidați de El, de Cel care a creat lumile și care, în pofida marilor splendori ale creației infinite, nu uită de nici una din creaturile Sale, fie ea și un simplu vierme care se târăște în țărână!

Așa trebuie să înțelegeți creația Mea, inclusiv viața materială și spirituală. Numai în acest fel va coborî pacea în inimile voastre, numai astfel veți învăța să înțelegeți cuvintele Mele și motivele pentru care vi le adresez.

Cât timp nu veți atinge acest stadiu, veți rămâne niște simpli ucenici, nu copiii Mei!

Copiii Mei trebuie să fie capabili să privească natura cu ochiul spiritual, separând nucleul spiritual de învelișul material și recunoscând adevărul. Ei trebuie să înțeleagă vocea lumii spirituale, să-și deschidă urechile spirituale în fața muzicii sferelor, singura capabilă să aducă alinare. Trebuie să știe și să înțeleagă faptul că, deși materia reprezintă o temniță pentru principiul spiritual, numai în acest fel a fost posibilă revelarea celui din urmă în fața ființei vii, aducând-o astfel mai aproape de Creatorul tuturor lucrurilor, materiale și spirituale deopotrivă.

Atunci când ochii și urechile voastre se vor deschide, înțelegând procesul de evoluție către perfecțiune a tuturor lucrurilor și ființelor, veți putea spune că ați atins nivelul spiritual care vă este predestinat și către care orice ființă umană ar trebui să tindă. Un asemenea om realizat nu mai măsoară timpul și durata materiei. El recunoaște existența lumii spirituale care domnește deasupra celei materiale efemere, și își dă seama că materia și viața materială nu sunt decât niște factori intermediari care, deși necesari pentru atingerea destinației finale, nu reprezintă totuși esența vieții.

Acesta este vălul lui Isis, zeița adevărului pe care o venerau egiptenii antici și despre care afirmau că nici un muritor nu-i poate ridica vălul, în felul lor aveau dreptate, căci cine ridică vălul și privește în față adevărul divin, știe cu certitudine că ceea ce vede este nemuritor, iar ceea ce este nemuritor nu poate fi contemplat și înțeles decât de către cel care este nemuritor el însuși. Pentru un asemenea om, materia fizică încetează să mai fie o povară. Ea devine un simplu înveliș din ce în ce mai subtil și mai eterat, odată cu fiecare pas înainte către cunoașterea adevărului. Chiar dacă materia continuă să fie separată de nucleul spiritual prin moartea fizică, această despărțire nu se mai produce brutal, ci aproape insesizabil, ca o trecere lină de la o stare la alta. Ea nu mai este dureroasă, căci legăturile dintre spirit și corpul său purificat nu mai trebuie rupte cu brutalitate, ci doar desprinse ușor, eliberând omul psihic interior de ultimele obstacole care îi mai barau calea, încă de pe vremea când se mai afla încă pe pământ, spiritul unui asemenea om s-a purificat, permițându-i să se înalțe plin de avânt către o viață nouă, spirituală.

Aceasta este menirea pe care v-am predestinat-o, copiii Mei, iar scopul pentru care vă explic aceste lucruri este acela de a vă facilita această cale. Căci în lumea de dincolo vă așteaptă un univers spiritual, în care condițiile și circumstanțele exterioare diferă fundamental de cele de pe pământ. Pentru a vă netezi această cale, Eu nu precupețesc nici un efort în încercarea de a vă face să înțelegeți că nu există decât un singur Dumnezeu, care este iubire pură și care dorește să vă educe în același spirit, al iubirii pure. Iubirea este scopul suprem și destinația finală a întregii creații. Aceasta nu poate fi înțeleasă decât prin iubire, singurul principiu capabil să imprime creaturilor Mele acea noblețe spirituală necesară pentru ca ele să poată fi numite „copiii Mei”!

O inimă plină de iubire înțelege limbajul naturii, inclusiv pe cel al lumii spiritelor, și știe cum să explice materia, viața și forma acesteia, în conformitate cu legea iubirii!

De aceea, mai presus de orice, învățați să iubiți! Eliminați celelalte atribute din inimile voastre, iar ochii și urechile voastre spirituale se vor deschide pentru a recepta viața Mea spirituală și iubirea Mea pentru voi. Învățați să înțelegeți mai întâi semnificația spirituală a cuvintelor Mele, iar apoi veți înțelege de ce am atât de multă răbdare cu voi, pentru a face din voi copiii plini de iubire ai unui Tată iubitor!

În acest fel vă veți spiritualiza Sinele, aducându-l mai aproape de Mine, și veți dobândi maturitatea necesară pentru a transmite mai departe, semenilor voștri, ceea ce strălucește deja plenar în voi.

Amintiți-vă aceste cuvinte și acceptați-le ca pe o nouă dovadă a grației și a răbdării Mele neclintite, în încercarea de a-i aduce înapoi în centrul luminii pe copiii rătăciți atâta vreme în întuneric.

Aceste explicații referitoare la Viața Spiritelor și la Viața Cosmică v-au demonstrat că nu înțelegeți încă suficient de corect cuvintele Mele, fiind necesare noi și noi intervenții din partea Mea, astfel încât toate secretele creației Mele să vă fie revelate treptat, iar voi să deveniți capabili să Mă recunoașteți în ele pe Mine, Creatorul lor și Părintele vostru. Cu cât veți înțelege mai bine cuvintele Mele, cu atât mai bine Mă veți înțelege pe Mine, cu atât mai mult vă veți spiritualiza Sinele, pregătindu-vă în acest fel pentru tranziția către alte nivele superioare, pe care nu le-ați putea atinge fără această cunoaștere, căci viața este scurtă, iar eternitatea lungă. Așa se explică grija Mea pentru voi, căci această viață plină de încercări nu reprezintă decât o scoală și o perioadă de probă înaintea marii tranziții. Folosiți această școală și învățați acele calități fără de care nu vă veți putea descurca dincolo.

Folosiți scurtul interval de timp pe care îl aveți la dispoziție și reflectați asupra cuvintelor Mele, pe care le revărs din abundență asupra voastră, pentru ca recolta să fie bogată, pe măsura eforturilor voastre, încercați așadar să înțelegeți, încă înainte să pătrundeți în viața spirituală propriu-zisă, ce înseamnă viața la modul general, inclusiv derivatele ei: viața spirituală, cea cosmică și cea materială.

Numai în acest fel, înarmați cu cunoașterea spirituală, progresul vostru va fi ușor, iar voi veți crește în cunoaștere și înțelepciune, în funcție de maniera în care veți îndeplini aceste condiții.

Un spirit trebuie să cunoască diferența dintre o viață nedemnă și una trăită în spiritul adevărului, fiind capabil să discearnă obstacolele, pentru a le transforma în elemente de progres, fără a mai cădea în capcana lor.

Numai omul spiritualizat, înzestrat cu această cunoaștere, poate accepta calm viitorul, căci el nu se așteaptă ca cerul să vină din afara lui, ci știe că îl poartă înlăuntrul său. De aceea, tulburările exterioare nu-l afectează, căci el nu le privește decât ca pe niște stimuli care nu fac decât să-i întărească aspirația și credința.

Atâta vreme cât nu veți avea decât pe jumătate credința, încrederea și răbdarea necesară, veți rămâne încă departe de recunoașterea marii roți a vieții spirituale, cea care pune în mișcare întreaga creație, încercând să vă atragă și pe voi în direcția către care se îndreaptă și care este menirea universală a vieții.

De aceea, urmați sfatul Meu și cântăriți cu atenție cuvintele Mele. Reflectați de la Cine provin ele și cui sunt adresate!

Eu, Tatăl tuturor ființelor create de Mine, nu las nici o piatră neîntoarsă, în dorința Mea de a-i ajuta pe toți și de a le netezi calea. Dacă spiritul nu dorește însă să fie ajutat, circumstanțele pe care le provoacă acest refuz nu îmi pot fi imputate Mie, ci numai lui.

„Cântăriți totul, și nu rețineți decât ceea ce este bun!”

Repet din nou aceste cuvinte pe care le-am rostit cândva, în dorința de a vă ajuta în timpurile care vor veni, când tentațiile vor fi mari, iar voi veți fi nevoiți să suportați consecințele propriilor voastre decizii.

Viața spirituală este fundamentul pe care se sprijină întreaga creație, în timp ce viața materială nu este decât forma vizibilă a acesteia. Cei care le încurcă între ele sau chiar contestă existența vieții spirituale vor descoperi mai devreme sau mai târziu că refuzul lor de a accepta adevărul nu afectează cu nimic materia, dar orbește ochiul spiritual și blochează sufletul, care devine astfel surd la vocea naturii înconjurătoare.

Dacă procesul vieții spirituale nu s-ar derula atât de rapid, ați putea repeta și voi ce spune proverbul: „Timpul trece și omul devine mai înțelept”. Din păcate, acest lucru nu este valabil în cazul de față, căci timpul pierdut nu mai poate fi recuperat, iar timpurile care vin aduc întotdeauna ceva nou cu ele, care se deosebește de ceea ce a existat în trecut. De aceea, folosiți cu discernământ timpul, ca să nu ajungeți să regretați cândva perioadele irosite în van.

Copiii Mei, începeți să luați lucrurile mai în serios. Luați cuvintele Mele mai în serios și aplicați-le în practică, pentru ca nimeni să nu poată spune că am predicat în fața unor urechi surde!

Cel care v-a spus aceste cuvinte, în vederea progresului vostru spiritual, a fost Tatăl ceresc! Amin.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
मैं गणेश, सुप्रीम शिव का बेटा हूँ!
Back to top See my Info
Ganapati
Avansat
Avansat

Ganapati is offline

Joined: 24 Feb 2009
Member: #453
Posts: 266
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups: None
Topic icon
Capitolul 24 - Viața în lumina iubirii
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 23.5.2011, 03:16 View PostDownload Post

Capitolul 24
Viața în lumina iubirii
(19 martie 1873)

V-am vorbit de mai multe ori despre acest subiect și v-am explicat din diferite perspective ce este viața și care este sensul ei. Există însă și alte aspecte legate de viață care merită să fie examinate cu atenție. Veți înțelege astfel mai bine care este semnificația profundă a vieții și felul în care îmi reprezintă ea Sinele Meu spiritual, conducând întotdeauna, chiar dacă pe căi diferite, înapoi către Mine!

În capitolul „Viața spiritelor și viața cosmic㔠am arătat cum fiecare formă de viață întemnițată tinde către eliberare, aspirând către nivele mereu superioare. Ați înțeles, sper, care au fost începutul și originea lumii spirituale și cosmice, dar și sfârșitul inevitabil care va urma.

V-am ajutat atunci să aruncați o privire în cele mai profunde secrete ale creației Mele. Lipsea însă un factor, care ar explica o bună parte din aparentele contradicții din sânul creației Mele și de care ne vom ocupa în prelegerea de astăzi. Este vorba de reconcilierea afirmației potrivit căreia „Dumnezeu este iubire” cu diferitele contradicții din natura vizibilă, care par să se opună acestui principiu!

Scopul acestui capitol este așadar acela de a elucida mai bine acest mister, astfel încât să nu mai puneți la îndoială cuvintele Mele, venite de la Dumnezeul, Creatorul și Părintele vostru preaplin de iubire.

Am afirmat în capitolele anterioare că pretutindeni în materie există spirite întemnițate, născute din Sinele Meu divin. Ele alcătuiesc întreaga creație vizibilă, fiind nucleul esențial al tuturor lucrurilor care există. Am mai spus atunci că principiul material are o importanță secundară, fiind doar un înveliș necesar pentru ca particulele spirituale individuale din univers să poată deveni ființe independente, separate.

Aceasta a fost prima rațiune a creației. O a doua rațiune a fost legată de subordonarea ființelor create unui scop universal și stabilirea unei motivații spirituale care să explice necesitatea învelișurilor materiale. Așa se explică impulsul etern al tuturor ființelor către schimbare, către eliberarea de temnița materiei și către ridicarea pe nivelele superioare de conștiință, acolo unde există un grad mai mare de libertate și unde sunt permise mai multe desfătări spirituale.

Datorită acestui impuls, orice creatură tinde să își distrugă forma, îndreptându-se instinctiv către o existență mai bună. Aceasta este esența vieții, alcătuită din cele trei faze ale creației: nașterea, existența temporară și moartea.

Prin această triadă, care corespunde treimii Mele personale: iubire, înțelepciune și divinitate, dar și trinității umane: spirit, suflet și corp, viața se manifestă în planul vizibil. Activitatea ei, acest sigiliu vizibil aplicat creației Mele, demonstrează existența unei Ființe mai presus de creaturile Sale, care se manifestă în această formă în fața lor. Ea încearcă să explice prin intermediul vieții vizibile adevărata viață, cea spirituală și invizibilă, ființelor pe care le-a înzestrat cu rațiune, cu intelect și cu o inimă. Numai în acest fel pot înțelege aceste ființe de unde au provenit, de ce se află aici și care este sensul existenței lor.

Întrucât, așa cum v-am demonstrat, această viață își are originea în Mine și are drept unic scop revenirea la Mine, toate manifestările ei vizibile trebuie să aibă la rândul lor o motivație spirituală. Căutătorii care nu cunosc această motivație pot cădea cu ușurință în capcana concluziilor greșite, lucru care s-a și întâmplat adeseori.

Motivul pentru care am continuat și în acest capitol să mă refer la conceptul de „viaț㔠este acela de a lămuri aceste neînțelegeri, căci este evident că nu ați înțeles cuvintele Mele anterioare în toată profunzimea și în toate dimensiunile lor. Sunt extrem de preocupat de acest lucru, căci este aproape timpul când nu voi mai accepta în creația Mea ființe oarbe, ci numai ființe cu vederea spirituală trezită, care să Mă înțeleagă pe Mine și creația Mea. De aceea, sunt pregătit să trag un nou văl de pe ochii voștri spirituali, revelându-vă astfel noi mistere până acum insondabile pentru voi.

Ascultați-Mă, copiii Mei: atunci când am creat lumea sau universul, motivul pentru care am întemnițat particulele spirituale în materie nu a fost acela ca ele, prin impulsul lor inerent, să opereze în sensul schimbării materiei pentru ca aceasta să dobândească o existență mai bună. Nici vorbă! Deși este adevărat că ele asistă la spiritualizarea materiei, spiritele trebuie să se pregătească la rândul lor pentru un nou nivel de conștiință, scop în care trebuie educate prin suferință, privațiuni și conflicte de tot felul, în acest fel, ele nu numai că pregătesc materia pentru un nivel existențial superior, dar capătă ele însele mai multă putere spirituală, apropiindu-se astfel de Acela care le-a revelat calea și care simbolizează cele mai înalte atribute ale spiritului: iubirea, blândețea și grația. Atunci când a coborât pe acest pământ minuscul, sub forma unui Om neînsemnat, aparținând celei mai de jos clase sociale, trăind în umilință și smerenie, El a făcut dovada unui caracter spiritual suprem, arătând că este Dumnezeu întrupat, lucru demonstrat apoteotic prin moartea și învierea Lui ulterioară!

Tot ce am experimentat Eu în timpul întrupării Mele pe pământ, începând cu nașterea Mea și terminând cu crucificarea, mai exact: învățăturile Mele, suferințele și patimile Mele, iubirea și blândețea Mea, grația, puterea de a ierta și renunțarea la atotputerea de care dispuneam, imensa Mea răbdare cu umanitatea rătăcită - toate aceste atribute au fost așezate, în mod corespondent, în fiecare particulă spirituală. Eu am fost modelul divin, dar tot ce am experimentat Eu, toate suferințele și toate idealurile Mele, au fost așezate, la începutul timpurilor, în fiecare ființă creată, în întreaga materie, sub forma unei scântei spirituale, astfel încât până și cel mai mic atom să poată evolua, alături de marele său Creator, parcurgând aceeași cale care conduce spiritul la ridicarea deasupra materiei. Această evoluție triumfătoare, această ascensiune de pe un nivel pe altul, demonstrează că așa cum există legi ale materiei, precum atracția și respingerea, există și alte legi, morale, spirituale, sublime, emanate din Mine, care alcătuiesc Propria Mea ființă și permanența tuturor lucrurilor create.

Puteți constata astfel cum spiritul întemnițat în interiorul pietrei, al cărui principal atribut ar trebui să fie inerția, este scos din repausul său de influența elementelor, dar și de influențele din lumea animalelor și a oamenilor. Dacă ați înțelege cu adevărat ce se petrece, ați realiza suferința sa, rezistența pe care o opune împotriva tuturor influențelor străine, până când, în cele din urmă, este nevoit să se supună, în timp ce învelișul său, aflat într-o stare continuă de vibrație, se modifică sub influența luminii, a căldurii și umezelii, care îi schimbă forma, spiritul este nevoit să evolueze, de multe ori împotriva voinței sale.

La fel se petrec lucrurile și în lumea plantelor. Viața vegetativă a spiritului care locuiește în interiorul unei plante este silită de diferitele circumstanțe exterioare să își consolideze existența spirituală prin intermediul suferinței și al conflictelor.

Atunci când smulgeți o plantă din rădăcini, când tăiați un copac sau când deposedați planta de podoaba ei cea mai sublimă, esența vieții ei, floarea, voi nu cunoașteți durerea pe care o simte spiritul ei, tulburat în viața sa beatifică, durere care nu este cu nimic mai mică decât aceea pe care o simțiți voi atunci când vi se întâmplă ceva dezagreabil.

Dacă ați putea vedea lumea cu ochi spirituali, v-ați cutremura de oroare în fața acțiunilor pe care le comiteți cu atâta inconștiență, căci voi, oamenii, ființe înzestrate cu rațiunea de care sunteți atât de mândri, comiteți incredibil de multe atrocități împotriva ființelor care vă sunt inferioare, și pe care acestea sunt nevoite să le suporte în tăcere, pentru că nu au fost înzestrate cu o limbă cu care să-și exprime bucuria sau durerea.

Priviți eterna bătălie care se duce între elementele unei pietre, viața plantelor și a animalelor, care conțin și ele aceleași scântei spirituale ca și voi. Toată lumea trebuie să intre pe câmpul de luptă, să sufere, dar numai omul, în superficialitatea lui, consideră că are dreptul să se plângă de această viață terestră, pe care o consideră o viață a amăgirilor și a decepțiilor, care nu merită să fie trăită, căci nu conduce decât la suferință!

De multe ori, animalele, de care vă bateți joc cu atâta ușurință, suferă mai mult decât voi! De dragul progresului lor, legile naturii instaurează suferința și conflictul în scurtele lor vieți; dar mult mai dramatică este suferința inocentă la care sunt supuse ele din cauza oamenilor, care le asupresc cu o cruzime ce depășește cu mult orice formă de sclavie sau de despotism din cele experimentate de umanitate!

Animalele sunt atacate și consumate de dușmanii lor naturali, dar acest proces servește la evoluția lor pe un nivel superior. Ele au fost înzestrate cu anumite atribute esențiale pentru reproducere și pentru perpetuarea speciei lor. Este vorba de instinctul matern, de iubirea pentru puii lor, dar și de iubirea pentru sălașul lor natural sau artificial. Sunt calități impuse de natură, care în cazul vostru, al oamenilor, ar trebui să fie intrinseci, dar care s-au redus aproape la zero. Din acest punct de vedere, animalele lipsite de rațiune v-ar face oricând de rușine, cu tot intelectul vostru de care sunteți atât de mândri.

Tocmai această iubire reprezintă scânteia divină, născută din Mine, care armonizează animalul cu mediul în care trăiește, trimițând o rază de lumină și fericire către micuțul său suflet, astfel încât acesta să nu se limiteze numai la instinctul care îl mână să se hrănească și să se reproducă, ci să cunoască inclusiv o mică plăcere spirituală, care nu mai are nimic de-a face cu materia, ci numai cu spiritul.

Priviți teama și disperarea care îl cuprinde pe animalul căruia i-au fost răpiți puii sau căruia i-a fost distrus cuibul, felul în care se agită încolo și încoace, durerea sa; priviți și rușinați-vă, căci voi comiteți deseori asemenea acte de cruzime, imaginându-vă că sunteți nici mai mult nici mai puțin decât „stăpânii universului”. Dacă permit asemenea lucruri, fără să-i pedepsesc pe autorii lor așa cum ar merita, fac aceasta pentru că aceste suferințe, oricât de dureroase ar fi pentru sărmanele creaturi lipsite de rațiune, sunt totuși necesare pentru întărirea vieții lor sufletești și spirituale.

Nici măcar animalele nu trăiesc în paradis!

Evident, aceasta nu vă dă dreptul să chinuiți vreun animal. Dimpotrivă, fiind mai puternici, ar trebui să fiți protectorii lor, și nicidecum să le exploatați slăbiciunea, să le ucideți pentru a vă umple timpul cu care nu mai știți ce să faceți, să le îngrășați de dragul burților voastre, chinuind sărmanele creaturi, a căror viață nu aveți nici un drept să o luați, căci nu voi ați fost cei care le-ați dăruit-o!

Voi, oamenii, ar trebui să vă aduceți aminte că Eu nu am creat lumea așa cum o vedeți acum. Nici vorbă! În timpurile de demult, omul trăia în armonie cu lumea animală. Animalele nu îi considerau pe oameni dușmani, și nici oamenii nu se temeau de ele. Astăzi, oamenii au reușit să înlocuiască inclusiv această relație de încredere cu una de neîncredere, motiv pentru care trebuie să suporte consecințele.

Paradisul de altădată consta din unitatea întregii lumi create, ca un imn continuu de slavă adresat Mie. Omul a fost cel care a ieșit de bună voie și nesilit de nimeni din această stare de armonie, creând o atmosferă de discordie, ură și răzbunare, astfel încât și-a pierdut statutul de stăpân al lumii. S-ar putea spune chiar că situația s-a inversat: lumea a devenit acum stăpâna lui!

Pericolele care îl amenință, sarcina de a-și proteja viața sa și pe a familiei sale, reprezintă o școală dură, dar absolut necesară pentru a trezi animalul din repausul lui prelungit. Nu este obligatoriu să mai adăugați și voi, oamenii, alte cruzimi inutile acestor legi vitale, pentru a chinui în plus sărmanele animale, a căror sferă de viață vă este oricum mult inferioară.

Pe de altă parte, în timp ce această suferință mută și chinurile la care sunt supuse animalele servesc progresului lor spiritual, voi, oamenii, care vă pretindeți stăpânii lumii, vă dovediți de multe ori inferiori lor, prin cruzimea voastră inutilă și prin apetitul excesiv de care dați dovadă. De altfel, prin ingerarea atâtor substanțe toxice pentru organismul vostru, nu faceți decât să vă scurtați durata vieții și să invitați tot felul de boli și de tulburări care le sunt absolut necunoscute animalelor pe care le disprețuiți atât de mult. Dar totul se plătește la momentul potrivit!

Să luăm spre exemplu toate acele animale care vă sunt de folos, care muncesc pentru voi sau pe care le considerați indispensabile pentru hrana voastră. Cât de nedemn este comportamentul stăpânilor pământului! Cum răsplătiți voi dorința necondiționată de a vă sluji a acestor animale, fără de care nu ați reuși să faceți nimic sau aproape nimic? Să luăm calul, boul, oaia, etc. Ce soartă tristă au de pildă caii, cum suferă ei în tăcere, biciuiți de mâna omului pe care l-au transportat și căruia i s-au pus la dispoziție cu toată ființa lor!

În ce constă în acest caz moralitatea omului? O asemenea cruzime nu poate fi întâlnită nici măcar în lumea animalelor!

Boul vă trage plugul și vă ajută astfel să obțineți pâinea cea de toate zilele, vă trage carele, și care este răsplata lui? Este îngrășat peste măsură, pentru ca mai devreme sau mai târziu să fie mâncat tot de voi!

Voi îi numiți canibali pe cei care mănâncă carne de om, dar cu ce sunteți mai buni voi, locuitorii civilizați de la orașe și sate?

Cum tratați voi animalele cu care vă hrăniți (*), de multe ori nu din necesitate, ci numai pentru a vă gâdila în mod artificial papilele gustative? Cât de lipsit de inimă este procesul de îngrășare a lor, ca să nu mai vorbim de târgurile de vite!

Urechile voastre surde nu aud strigătele de spaimă ale sărmanelor animale chinuite. Vă gândiți numai la dorințele voastre de câștig și la poftele voastre, uitând că și animalele simt durerea, ca să nu mai vorbim de faptul că au fost create de Mine pentru un cu totul alt scop decât cel în care le folosiți voi.

După cum vedeți, marea școală a suferinței, prin care am trecut Eu însumi, cu scopul de a da un exemplu, este una simbolică, depinzând de nivelul pe care se află ființele create, ale căror vieți se întrepătrund. Dacă privesc cu răbdare tot ceea ce se întâmplă, felul în care mii de animale sunt nevoite să părăsească planul terestru cu mult înainte de timpul pe care li l-am stabilit Eu, explicația constă în faptul că din toate aberațiile la care se pretează rasa umană Eu știu să extrag un câștig spiritual de dragul acestor creaturi ale Mele mai puțin înzestrate, în ceea ce privește pedeapsa pentru faptele voastre, aceasta va veni cu siguranță, ca o consecință directă a lor. Veți fi nevoiți atunci să suportați tot ceea ce le-ați pregătit sărmanelor animale, în acest fel, vă pregătiți singuri o lume plină de suferințe și de conflicte, de dorințe și de privațiuni, adică exact opusul celei pe care ați visat-o și pe care v-ați străduit să o obțineți.

Firul roșu se întinde așadar în întreaga creație, arătându-le tuturor ființelor, prin suferință, conflicte, privațiuni și realizări, singura cale care duce către viața spirituală și către perfecțiune.

Spiritul întemnițat își caută odihna în materia solidificată, confundând-o cu beatitudinea. Animalele își caută odihna în instinctele lor, iar omul - „Domnul pământului” - își caută odihna și pacea în satisfacerea poftelor sale animalice.

Această odihnă este tulburată însă în permanență de marea și sublima lege a lumii spirituale, care o identifică cu moartea și cu non-existența, silind particulele spirituale să intre în luptă și să se opună invadatorilor din afară. Acest efort este rezultatul vieții spirituale, care forțează spiritul născut din Mine să se schimbe, să se transforme, avansând astfel către perfecțiune.

După cum i-am spus odată lui Adam: „îți vei câștiga pâinea cu sudoarea frunții”, ceea ce înseamnă: „Nu ai înțeles semnificația odihnei pe care am vrut să ți-o dăruiesc Eu, folosind-o mai degrabă pentru moartea Sinelui tău, nu pentru viața acestuia. De aceea, îți voi răpi acum această odihnă, pentru ca Sinele tău spiritual să rătăcească prin haosul pasiunilor animale, în speranța de a regăsi prin efort și suferință ceea ce Eu ți-am oferit cândva de bună voie și de care tu ți-ai bătut joc”.

Așa cum este astăzi, lumea nu poate fi considerată altceva decât o școală a suferinței, absolut necesară de altfel. La fel stau lucrurile și în cazul animalelor, nevoite să treacă printr-o viață de suferințe, pentru a putea evolua astfel pe un nivel spiritual superior. În ceea ce privește excesele și cruzimile rasei umane împotriva animalelor, acestea au ținut pasul cu decăderea spirituală a omului, cu pierderea demnității sale, care a adus umanitatea într-o etapă fizică și spirituală ce se apropie de sfârșit.

În curând, demnitatea umană își va ocupa din nou locul pe care îl merită, iar omul o va manifesta activ nu numai în ceea ce îi privește pe semenii săi, ci și față de ființele care îi sunt inferioare. Pământul va fi atunci din nou populat cu ființe umane spirituale, de care animalele vor tinde să se apropie într-o manieră mai puțin ostilă, astfel încât omul să poată recunoaște din nou paradisul pierdut sub forma unității tuturor ființelor vii. Aceasta este marea școală spirituală a vieții, întreaga creație se îndreaptă către ea. Vântul spiritual regenerator bate astăzi din toate direcțiile. Umanitatea - sau cel puțin marea majoritate a oamenilor - nu știu să-l interpreteze, dar o parte dintre ei, și îndeosebi voi, cei care vă aflați sub protecția Mea, veți învăța ce înseamnă viața spirituală. Veți înțelege atunci că semnele vă indică o transformare globală a societății umane, dar și a lumii animale și vegetale din jurul ei, astfel încât această lume să redevină ceea ce a fost cândva, și anume o grădină pentru copiii Mei, un cămin pentru ființele create de Mine. Toate ființele au fost create potrivit legii iubirii. Educate corect, în spiritul aceleiași legi, ele se vor întoarce la Mine, cu dobândă mare, astfel încât să Mă pot bucura nu numai de lumea spirituală, ci și de cea materială, spiritualizată. Voi fi înconjurat atunci de o lume a spiritelor, care vor aspira către împlinirea menirii lor, aceea de a Mă recunoaște și de a Mă iubi pe Mine, percepând creația ca pe o școală a încercărilor menită să transforme creaturile lui Dumnezeu cel unic în copiii Lui.

Faceți așadar toate eforturile de a recunoaște și de a înțelege semnificația vieții spirituale, scopul suprem al tuturor ființelor create, de la cel mai mic vierme și până la voi, ființe umane create după chipul și asemănarea Mea. Redescoperiți-vă demnitatea umană și acționați întotdeauna numai în funcție de ea, amintindu-vă de originea pe care o aveți atât voi, cât și obiectele aparent neanimate și ființele vii care vă sunt inferioare din jurul vostru. Atunci când omul acționează numai după legile societății sau ale familiei, noblețea sufletului nu se manifestă. Când un nobil (conform standardelor voastre) se comportă cu cruzime, legile societății nu-l pot pedepsi; numai conștiința sa o poate face. Adevărata demnitate nu se manifestă decât atunci când omul nu are alt judecător decât liberul său arbitru, când se află singur în fața Dumnezeului și Creatorului său, acționând spontan, mânat de impulsul iubirii, și revărsându-și compasiunea față de ființele (umane, animale sau vegetale) care îi sunt inferioare. Numai în asemenea condiții generozitatea este cu adevărat autentică și va fi răsplătită ca atare. Nu faptul că ați evitat strivirea unui vierme vă înalță deasupra maselor uniforme, ci conștiința că v-ați putut controla pasiunile, ascultând de legile superioare ale vieții, în acest fel, practicând iubirea și compasiunea, acestea vor deveni a doua voastră natură, și nu veți mai fi înclinați să le refuzați semenilor voștri ceea ce le-ați acordat cu atâta generozitate sărmanelor animale, dependente de voi.

Ce anume face din Mine marele Dumnezeu și Creator? Atotputerea Mea? Omnipotența Mea? Nu, adevărata Mea măreție constă în faptul că Mă manifest ca un Părinte plin de iubire, care ghidează chiar și cele mai mici infuzoare pe calea cea dreaptă, cu aceeași iubire și răbdare cu care Mă ocup de cel mai înalt dintre îngeri, având în permanență grijă ca nici o creatură să nu-Mi simtă puterea, ci numai iubirea, grația și blândețea Mea.

În această iubire constă adevărata Mea măreție: în faptul că sunt un Părinte căruia vă puteți ruga plini de fervoare, nu un judecător cu privirea rece, de care să vă temeți din cauza păcatelor voastre! Deveniți și voi la fel ca Mine, iertați-i pe cei care au greșit față de voi, renunțați la răzbunare, la pedeapsă, și nu le mai reamintiți continuu de greșelile lor!

Ridicați-vă astfel, ca ființe libere, deasupra nivelului maselor cenușii. Priviți lumea cu ochi spirituali și nu adăugați mai multă suferință la conflictele deja existente, care sunt necesare pentru evoluția firească a ființelor. Mă refer cu deosebire la animalele inocente, nevoite să treacă prin destule chinuri, în scopul ca până și cel mai mic dintre spiritele legate de materie să poată fi întărit și consolidat în plan spiritual, pentru a-și găsi mai ușor calea pe un nivel superior.

Dacă veți proceda în acest fel, viața voastră va deveni un șir neîntrerupt de binefaceri discrete, fără ca nimeni să știe de ele, pe care le veți revărsa în egală măsură asupra animalelor și oamenilor. Amintindu-vă de exemplul Meu, păstrați-vă noblețea inimii și acționați ca niște veritabili copii ai lui Dumnezeu, ori de câte ori aveți ocazia.

În acest fel, vă veți aduce și voi mica voastră contribuție la progresul vieții spirituale, atât la nivel individual, cât și la nivel general. Aceste fapte pline de iubire și de compasiune au calitatea excepțională de a răspândi liniștea și pacea, pe care Eu le-am manifestat chiar și atunci când Mă aflam pe cruce, de vreme ce am afirmat: „Iartă-i, Tată, căci nu știu ce fac!”

Conștiința divină de sine, care M-a făcut să exclam acest lucru, vă poate arăta în toată profunzimea cât de mare poate fi statura morală a unui om, capabil să ceară în mijlocul suferinței și al chinurilor iertarea dușmanilor săi, și nu răzbunarea.

Faceți efortul și înțelegeți această viață spirituală! Practicați-o la scară mică, și ea vă va înălța și vă va face fericiți. Tratați mediul în care trăiți, până la ultima ființă vie, la fel cum am tratat Eu oamenii, pe vremea când am fost întrupat, fără să Mă folosesc de puterea Mea infinită, ci numai de iubirea și de compasiunea Mea. Altfel spus, deveniți protectorii celor mai slabi și apărătorii celor aflați în suferință!

Astfel trebuie înțeleasă viața Mea pe pământ. Urmând exemplul Meu, vă veți putea înălța și voi până pe cele mai înalte culmi ale beatitudinii, făcând numai bine în jurul vostru, răspândind pretutindeni numai binefaceri, ridicându-vă astfel Sinele și apropiindu-vă de Mine. Călcând pe urmele Mele, veți face și voi același lucru pe care l-am făcut Eu și pe care continui să-l fac. Cu alte cuvinte, dacă vă veți păstra demnitatea umană și spirituală, vă veți înălța pe nivelul de conștiință pentru care ați fost predestinați, acela care corespunde copiilor lui Dumnezeu, ai Tatălui ceresc preaplin de iubire. Amin.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
मैं गणेश, सुप्रीम शिव का बेटा हूँ!
Back to top See my Info
Ganapati
Avansat
Avansat

Ganapati is offline

Joined: 24 Feb 2009
Member: #453
Posts: 266
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups: None
Topic icon
Capitolul 25 - Cuvântul
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 27.5.2011, 23:31 View PostDownload Post

Capitolul 25
Cuvântul
(14 noiembrie 1873)

Titlul de mai sus este extrem de simplu, dar are o profunzime atât de mare încât cu greu o veți putea pătrunde, căci întreaga creație s-a născut din Cuvânt, și chiar și astăzi, orice cuvânt declanșează o nouă creație. Vă voi explica în continuare cum trebuie să înțelegeți aceste lucruri.

Pentru a putea pătrunde în toată profunzimea semnificația acestui termen, trebuie să explicăm mai întâi „ce este cuvântul”, căci fără înțelegerea clară a conceptului cu care lucrăm nu putem obține rezultate durabile.

Pe scurt, „cuvântul” nu este altceva decât un gând întrupat. Transformat în concept, gândul se manifestă sub formă de cuvânt. De aceea, el reprezintă un act de creație.

La fel ca în întreaga creație, trinitatea divină (manifestată la nivelul creaturilor sub forma spiritului, sufletului și trupului) se regăsește și la acest nivel, sub forma gândului, conceptului și cuvântului. La fel cum în orice aspect creat există un suflet (dar, rețineți, nu întotdeauna conștient de sine), care, ghidat de Spiritul Meu, creează, susține și transformă materia, cuvântul este și el un concept întrupat, creat de gând.

În procesul de creație a existat mai întâi Spiritul Meu, care a stabilit pentru toate creaturile câteva principii care trebuie respectate: stabilitatea interioară și timpul necesar existentei și transformării sale.

Cel care aplică aceste principii este sufletul, care, în acord cu legile primordiale, creează, susține și distruge materia, perfecționând-o și spiritualizând-o pentru a o conduce, din nou, înapoi la Mine, Spiritul Primordial.

Gândul reprezintă astfel principiul activ, care se transformă într-un concept. Acest concept nu poate căpăta formă, substanță și semnificație decât prin intermediul cuvântului, aspectul vizibil al unei creații invizibile.

La fel cum gândul Meu divin, manifestat sub forma unei idei creatoare sau a unui concept, nu capătă decât în lumea vizibilă un înveliș, tot ceea ce este creat, gândit și înțeles din punct de vedere simbolic trebuie considerat ca fiind un tot unitar (ca făcând parte din totalitate), deși există în mod individual.

Această lege trebuie aplicată inclusiv „cuvântului”, căruia îi conferă întreaga sa semnificație, căci deși individual și separat, el nu poate fi înțeles decât în contextul mai larg al lumii gândurilor (lumii spirituale), în sine, el reprezintă ceva diferit (conceptul pe care îl manifestă), un aspect unic al înțelepciunii, dar care nu poate fi cu adevărat înțeles decât prin situarea lui în contextul general.

Așa cum în creație fiecare lucru le influențează pe celelalte, astfel încât nici o ființă și nici un obiect material creat nu poate scăpa de influențele generale, la fel, nici un „cuvânt” nu rămâne fără efect asupra celorlalte principii din lumea spirituală. El reprezintă un aspect autonom, un produs spiritual activ al gândului și al conceptului, care influențează însă toate aspectele creației, în cadrul vieții materiale, el reprezintă un simbol vizibil al vieții spirituale.

După cum afirmă Moise în „Facerea” sa, Eu am creat lumea prin intermediul cuvântului.

Atunci când am rostit expresia: „Facă-se!”, din Mine s-au desprins toate particulele spirituale individuale, cărora le-am atribuit o perioadă de existență și transformare, în urma căreia, purificate și perfecționate din nou, să poată reveni la Mine, pentru a începe pe un nivel superior și cu puteri spirituale sporite o viață nouă, prin care să-și continue procesul de perfecționare de sine, pe nivele din ce în ce mai înalte de conștiință, proces care continuă la infinit, întrucât și Eu, Creatorul lor, sunt infinit.

Pe de altă parte, de vreme ce Eu sunt infinit, așa cum trebuie să fie un Creator, nimic din ceea ce a fost creat nu poate fi imperfect, căci imperfecțiunea sa ar fi la fel de infinită ca și principiul care a creat-o.

Altfel spus, nici una din ființele create de Mine nu are nevoie de o îmbunătățire sau de o înnobilare reală, ci doar de un proces care să le conducă pe noi și noi nivele de perfecțiune, proces care a fost deja predestinat și planificat încă de când ființa se afla în stare de embrion. Aceste atribute ale creației Mele, manifestate la nivel material și individual, sunt valabile și în ceea ce privește viața sufletului și a spiritului. De pildă, gândul, conceptul și cuvântul născut din ele respectă aceeași corelație spirituală, aceeași lege infailibilă ca și restul creației Mele. Singura diferență constă în faptul că un gând eronat care apare într-un suflet conduce la un concept eronat și la un cuvânt greșit, în timp ce gândul, conceptul și cuvântul Meu nu pot crea decât ceva de-a pururi perfect. Altfel spus, un gând greșit care își manifestă efectele eronate asupra celorlalți prin intermediul cuvântului, nu poate avea decât consecințe negative (conform acestei legi).

După cum puteți vedea, cuvintele rostite de diferite suflete sau spirite au consecințe la fel de infailibile ca și Cuvântul Meu, dar într-un sens diferit, căci perfecțiunea lor nu se poate compara cu propria Mea perfecțiune, în calitatea Mea de Dumnezeu, de iubire personificată, Eu nu pot gândi, vorbi și acționa decât în acord cu aceste principii, în timp ce spiritele subordonate, care dispun de liber arbitru, pot gândi, vorbi sau acționa inclusiv într-un sens contrar, în mod voluntar sau involuntar. Comportamentul lor va fi consecința naturală a felului în care gândesc, vorbesc și acționează, ceea ce explică afirmația potrivit căreia cei care încalcă legile Mele sunt singurii care trebuie blamați pentru consecințele pe care vor fi nevoiți să le suporte, căci orice încălcare a legilor Mele atrage întotdeauna după sine o pedeapsă. Am dorit să vă explic toate aceste lucruri, pentru a vă ajuta să înțelegeți cât de important este să reflectați profund înainte de a rosti un cuvânt, căci dacă rostirea lui stă în puterile voastre, consecințele pe care le va produce vă depășesc cu mult sfera de influență. Un cuvânt deja rostit nu vă mai aparține vouă, ci întregii lumi a spiritelor și sufletelor, continuând să acționeze de-a pururi și generând efecte pozitive sau negative, în funcție de originea sa.

A sosit momentul să vă explic mai în profunzime influența pe care o exercit Eu asupra voastră, fără a interfera însă cu liberul vostru arbitru.

Eu vă permit să gândiți și să vorbiți liber, dar efectele gândurilor și cuvintelor voastre asupra celor din jur depind în totalitate numai de Mine. Aceasta este legea care unește între ele sufletele și spiritele, căci Eu am grijă ca până și proiecțiile voastre negative să servească unui scop pozitiv, chiar dacă într-o manieră indirectă, după cum spune proverbul vostru: „Prudența se câștigă prin experiență”.

Eu nu influențez în nici un fel efectele pozitive sau negative ale cuvintelor, dar aranjez astfel circumstanțele încât să le reamintesc oamenilor de necesitatea de a gândi, vorbi și acționa cu toată ardoarea iubirii, sau de a deveni conștienți de răul făcut prin gândurile, cuvintele și acțiunile lor negative, astfel încât să se poată corecta.

După cum vedeți, proverbul vostru care afirmă c㠄Omul propune, dar Dumnezeu dispune” nu este complet lipsit de semnificație, într-adevăr, chiar așa se petrec lucrurile. Voi puteți gândi și rosti orice cuvinte doriți, dar efectele lor țin deja de sfera Mea, căci aparțin lumii spirituale, pe care voi încercați să o influențați prin „cuvintele” voastre, dar în care am și Eu „un Cuvânt de spus”!

În capitolul referitor la „Lumea gândurilor” v-am vorbit deja de marea sferă de acțiune și de viața activă inerentă a gândurilor, care sunt produse spirituale. Continui acum această idee, vorbindu-vă de imensa importanță și de consecințele pe care le pot avea cuvintele, independent de semnificația și de profunzimea lor.

De aceea, vă recomand insistent să meditați asupra acestor două aspecte: mai întâi, reflectați profund asupra cuvintelor pe care intenționați să le rostiți, și în special asupra urmărilor lor pozitive sau negative; în al doilea rând, conștientizați mai adânc semnificația cuvintelor pe care le rostiți. Vă reamintesc că fiecare „cuvânt” reprezintă purtătorul unei puteri spirituale, fără ca acest lucru să fie întotdeauna evident pentru cel care îl rostește.

Prin Cuvântul Meu s-a născut o creație de o mare splendoare. La fel și voi, printr-un cuvânt rostit la momentul și la locul potrivit, puteți răspândi lumina, puteți face bine, astfel încât până și cei mai mari îngeri situați lângă Mine să poată simți efectele acestei expresii simple a sufletului care Mă iubește. Cuvintele de iubire răspândesc pretutindeni iubirea, bucuria și fericirea. Cele de tristețe, ură sau invidie răspândesc aceste vibrații negative. Este normal ca ele să aibă acest efect, căci germenul vibrațiilor negative este inclus în chiar intenția cu care sunt rostite. De aceea, faceți mai întâi efortul de a asculta cuvintele Mele, de a învăța din ele, astfel încât să nu mai rostiți decât cuvinte divine, cu efecte pozitive, pentru a răspândi în jurul vostru pacea și alinarea.

Doresc să citez din nou un proverb, căci aceste fraze pline de înțelepciune cresc întotdeauna pe solul cel mai pur și au efecte incontestabile: „O vorbă bună își găsește întotdeauna locul potrivit”, într-adevăr, o vorbă bună are întotdeauna efecte pozitive, influențându-i chiar și pe cei mai crunți dușmani, atât de mare este puterea binelui, care, dacă nu reușește să învingă întotdeauna, cel puțin îl dezarmează pe oponent!

Amintiți-vă de anii învățăturilor Mele. Cât de blânde, cât de bine alese au fost fiecare din cuvintele Mele, căci Eu nu am predicat numai pentru cei capabili să Mă asculte în timpul celor trei ani, ci pentru eternitate.

Deși predicile Mele nu sunt înțelese nici astăzi în toată plenitudinea lor, germenul divin continuă să existe în ele și nici o putere din lume nu-l va putea distruge sau elimina vreodată. Cuvintele Mele au fost și au rămas purtătoare ale luminii, ale Iubirii coborâte din cer pentru a vă conduce din nou pe voi, locuitorii acestui pământ micuț, dar și pe numeroși alți locuitori ai lumii spirituale, înapoi în ceruri.

Cuvintele Mele, acești germeni spirituali, vor conține de-a pururi numai ce este bun. Căzute pe un sol fertil, ele vor da o recoltă bogată, răspândind binele în întreaga lume.

Cuvântul este sămânța de muștar care, sădită pe un sol fertil, dă naștere arborelui credinței la umbra căruia toate spiritele, sufletele și îngerii se pot bucura de binecuvântarea cerească.

Astfel trebuie înțelese semnificația cuvântului și consecințele care derivă din el. Dacă veți înțelege corect cele spuse mai sus, sunt convins că vă veți cântări mai atenți cuvintele și le veți rosti numai după ce ați reflectat asupra efectelor lor.

Dacă vă puteți imagina cu claritate infinitatea care se ascunde în spatele unui cuvânt, veți înțelege și maniera în care am creat Eu universul printr-un singur Cuvânt.

Am dorit să vă demonstrez toate aceste lucruri, să vă explic și să vă atrag atenția asupra folosirii abuzive și eronate a cuvintelor. Sper că ați înțeles cât de micuț este uneori începutul unor realități infinite și splendide, în fața cărora vă minunați, fără să vă dați seama de unde provin ele.

Recitiți primul capitol din Evanghelia iubitului Meu Ioan: „La început a fost Cuvântul, și Cuvântul era la Dumnezeu, iar Dumnezeu era Cuvântul, în El era viața, iar viața era lumina omului. Și lumina a strălucit în întuneric, dar întunericul nu a înțeles-o”.

Fiecare nou cuvânt primit de la Mine are scopul de a împrăștia gradat acest întuneric, adică noaptea din inima umanității, pentru ca în final „întunericul” să înțeleagă cuvântul, care a fost încă de la început alături de Dumnezeu și care v-a adus - prin Mine - lumina și viața, deși nu mulți au fost cei care l-au înțeles, continuând să-l respingă până în ziua de astăzi cu dispreț și cu ură.

La început a fost Cuvântul, iar Cuvântul va rămâne de-a pururi.

Cuvântul era una cu Dumnezeu, ceea ce înseamnă că din iubirea Sa, Acesta a creat prin Cuvânt o lume plină de lucruri minunate, deopotrivă materiale și spirituale, pentru ca ființele create să înțeleagă că Iubirea nu poate trăi singură, ci are nevoie de un obiect căruia să-i dovedească afecțiunea sa și de care să fie iubită la rândul ei, și slăvită datorită acestei iubiri! Cuvântul Iubirii a creat lumi de o mare splendoare. El nu ar fi putut crea altceva decât ființe pline de iubire.

Cuvântul Iubirii a trezit iubirea, căci era el însuși iubire. De aceea, fiecare cuvânt divin trebuie să trezească aceeași iubire înlăuntrul vostru.

Căci Iubirea este legătura atotputernică ce unește inimile și care nu se poate bucura decât atunci când ea și obiectul iubirii ei se adoră reciproc.

La fel cum Eu am creat Cuvântul și lumea, voi creați în jurul vostru o întreagă lume spirituală. Iubirea înseamnă viață, și ea reprezintă lumina întregii umanități. Lumina încălzește și luminează. Rostiți și voi numai cuvinte de iubire, care să încălzească, să lumineze și să răspândească în jurul vostru viața. Rostiți numai acele cuvinte care, ajunse în oceanul infinității, la fel cum s-a întâmplat cândva cu Primul Cuvânt al creației Mele, să răspândească pretutindeni numai iubire și fericire, să unească între ele spiritele, sufletele și trupurile prin această punte gingașă de legătură, în acest fel, trinitatea creației, la fel ca și cea a Cuvântului, vor avea un triplu efect și vor sfârși prin a spiritualiza materia, înnobilând sufletele și eliberând Spiritul divin pentru ca acesta să se poată întoarce, unit cu tot restul creației, în locul în care s-a născut cândva prin intermediul „Cuvântului”.

Acceptați „Cuvântul” dătător de lumină și fericire, și răspândiți-l mai departe.

Ca să înțelegeți mai bine acest aspect, iată o scurtă sinteză: „reflectați asupra cuvintelor înainte de a le rosti, căci pentru voi, consecințele vor fi incalculabile”.

Veți economisi astfel multe ore de tristețe, de regret că ați avut o discuție prea dură, că ați rostit o condamnare în fața tribunalului conștiinței voastre.

Pentru a vă scuti de aceste regrete, Eu nu precupețesc nici un efort în încercarea de a vă face să înțelegeți în toate felurile posibile că ceea ce este vizibil nu are o importanță prea mare. Singurul susținător și judecător al tuturor lucrurilor care există este elementul spiritual.

Sper să înțelegeți că adevărata semnificație sălășluiește în cuvintele simple și serioase. Vă reamintesc mereu și mereu că sfera de acțiune și consecințele cuvintelor rostite durează de-a pururi; de aceea, aveți o mare responsabilitate atunci când rostiți un cuvânt. Nu risipiți această comoară atât de prețioasă care este vorbirea pe lucruri inutile sau superflue, ci folosiți-o astfel încât să nu puteți spune că ați pierdut măcar un singur minut!

Voi sunteți copiii unui Dumnezeu infinit și etern. Purtați-vă ca atare, rostind numai cuvinte pline de iubire, care să trezească viața în toate urechile receptive care le ascultă, dar mai ales în inimile pline de devoțiune - solul fertil pe care crește cel mai bine iubirea.

La început a fost Cuvântul, iar Cuvântul eram Eu! La fel stau lucrurile și în cazul vostru: cuvintele voastre trebuie să reflecte Sinele vostru. Nu mai lăsați să treacă nici un cuvânt rău dincolo de pecetea buzelor voastre, căci acestea nu depun mărturie că sunteți copiii lui Dumnezeu, Cel care a creat cândva lumea din haos, astfel încât până și cel mai mic atom să depună mărturie în legătură cu iubirea și bunătatea Lui.

Comportamentul vostru se reflectă în lumea spirituală, iar într-o bună zi va trebui să dați socoteală de fiecare cuvânt pe care l-ați rostit vreodată. De aceea, nu mai rostiți cuvinte care să vă umple de rușine, ci demonstrați că ați ascultat Cuvântul Meu, alegându-vă corect propriile voastre cuvinte și folosindu-le numai în beneficiul umanității! Amin.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
मैं गणेश, सुप्रीम शिव का बेटा हूँ!
Back to top See my Info
Ganapati
Avansat
Avansat

Ganapati is offline

Joined: 24 Feb 2009
Member: #453
Posts: 266
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups: None
Topic icon
Capitolul 26 - Viața umană
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 27.5.2011, 23:51 View PostDownload Post

Capitolul 26
Viața umană
(14 ianuarie 1873)

Multe plângeri Mi-au ajuns la urechi, venite de la persoane care Mă acuzau de injustiție sau duritate din cauză că viața și evenimentele pe care le trăiau nu corespundeau cu năzuințele, dorințele și speranțele lor.

Multe suflete oprimate Mi s-au plâns, nemaisuportând suferința sau durerea vieții umane: „Dar, Tată, ce am făcut ca să mă persecuți cu toate nenorocirile posibile, în timp ce asupra altora re verși numai abundență, fără ca cineva să înțeleagă ce au făcut aceia pentru ca să merite acest noroc?”

Mii de astfel de plângeri sunt ridicate zilnic, punând la îndoială justețea Mea, cuvintele Mele care afirmă că Eu sunt iubirea, și deci incapabil să pedepsesc, etc. Multe plângeri Mi se adresează și de cei care Mă văd ca pe un judecător implacabil, un Părinte strict, dar lipsit de iubire, unele dintre ele părând justificate, cel puțin la suprafață, din perspectiva limitată a minții umane.

Vă propun să privim mai îndeaproape aceste plângeri și acuzații, dar și să răspundem la întrebarea de ce există pe pământ atât de multe profesii și meserii, de ce inimile voastre sunt atrase de atât de multe înclinații. V-am vorbit deseori de viața spirituală care urmează după moartea corpului fizic; de aceea, trebuie să lămurim și aceste chestiuni legate de viața pe care o cunoașteți atât de bine. În acest fel, veți înceta să Mă mai acuzați, iar în al doilea rând, veți înțelege care este scopul vieții umane, care este așa cum trebuie să fie și nu cum v-ați dori-o voi.

Mulți căutători sunt inspirați să facă investigații tocmai în domeniile pe care le înțeleg mai puțin. Ei pleacă uneori departe și, după multe eforturi, descoperă ceea ce ar fi putut descoperi chiar acasă la ei.

La fel se petrec lucrurile și cu viața umană socială, alcătuită din relațiile reciproce ale oamenilor. Condițiile la care s-a ajuns astăzi nu au fost stabilite de Mine. Ce-i drept, Eu le-am prevăzut și le-am îngăduit, dar numai cu unicul scop de a servi marii meniri a creației Mele!

Înainte de a trece la explicațiile referitoare la plângerile și acuzațiile de care vorbeam mai sus, trebuie să fac o incursiune în trecut și să readuc în fața ochilor voștri spirituali anumite aspecte pe care până acum le-ați privit numai dintr-o singură perspectivă, anume cea umană, legată de prejudiciile pe care sunteți nevoiți să le suportați voi.

Înainte de a aborda chestiunea relațiilor dintre oameni, trebuie să vedem mai întâi „Ce este de fapt omul? Din ce este el alcătuit? Care este misiunea lui pe acest glob pământesc?” Dacă veți înțelege aceste lucruri, vom putea explica mai în amănunt și condițiile sociale în care trăiește rasa umană.

Așa cum știți, omul este alcătuit din trei aspecte: un trup, un suflet și un spirit.

Voi știți aceste lucruri, dar spuneți: „Corpul este alcătuit din materie, sufletul din elemente material-spirituale, fiind silit să intre în materie din cauza căderii unui mare spirit primordial, iar spiritul reprezintă o scânteie divină, care trebuie să ridice și să spiritualizeze sufletul. Prin rafinarea sa, acesta din urmă aduce la rândul lui elementele corpului fizic pe un nivel superior, astfel încât totul să evolueze pe calea către perfecțiune, așa cum a fost decretat încă de la începutul marelui plan al creației”.

Atunci când trageți asemenea concluzii voi porniți de la o premisă greșită, și anume că numai spiritul vostru este înzestrat cu scânteia divină care înnobilează totul. Dacă nu ați avea asemenea idei aristocratice (deseori inconștiente), pe care încercați să le aplicați inclusiv persoanei Mele, v-ați da seama cu ușurință că tot ce este creat este în esență divin și trebuie să fie infinit, căci s-a născut din Mine și va trebui să se întoarcă la Mine.

Corpul, acest instrument material de care sunteți nevoiți să vă folosiți în timpul vieții voastre terestre, este alcătuit din aceleași elemente nobile și sublime născute din Sinele Meu spiritual ca și sufletul și spiritul vostru. Ele sunt însă întemnițate în materie și silite să se manifeste numai în maniera permisă de aranjamentul lor de moment.

Aceste elemente spirituale extrem de subtile, care ajută la construirea trupului fătului în trupul matern, fac și ele eforturi pentru atingerea perfecțiunii. Exprimându-și această tendință prin forma pe care o dau trupului, atât cât poate o formă plastică (bine definită) să exprime un principiu spiritual, ele urmăresc - prin participarea lor la viața umană - să furnizeze sufletului elementele spirituale superioare de care acesta are nevoie pentru a-și continua dezvoltarea.

Ele sunt colaboratorii secreți care contribuie la marea construcție spirituală a unei idei divine perfecte, la fel cum un arhitect nu poate construi o casă de unul singur, ci are nevoie de o mie de ajutoare. De altfel, vă atrag atenția că ele nu lucrează ca niște mașini, ci sunt inteligențe care operează sub coordonarea unei forțe superioare la construirea întregului edificiu.

Acestea sunt forțele creatoare, formatoare, care lucrează în interiorul omului, la fel ca și în orice alt obiect creat: în piatra inertă, în planta vegetativă și în animalele înzestrate cu organe de percepție, contribuind astfel la înnobilarea, la rafinarea ansamblului. Pe de altă parte, trebuie să precizăm că forma creată și specia de care aparține ea depind de o mie de alte influențe, ceea ce face ca în pofida sexului (care nu poate fi decât unul din două) și originii comune, rezultatele finale să fie tot atât de diverse câte ființe create există în spațiul creației.

Fiind un descendent al unui mare spirit al luminii, căzut, sufletul trebuie mai întâi să se dezvolte în mod corespunzător, pentru a putea primi apoi principiul spiritual care va fi implantat în el. În acest fel, el își va putea desăvârși educația în această lume, servind apoi ca fundament, după părăsirea învelișului său material, pentru construirea lumii spirituale.

De aceea, la fel ca și sufletul omului, sufletul celui mai mic dintre infuzoare este mânat mai întâi de toate să își împlinească scopul în această lume terestră, în conformitate cu învelișul pe care îl are și cu acel element spiritual nerealizat pe care voi îl numiți „instinct” sau „natură interioară”, care îi va deschide calea către alte forme și către alte condiții de viață.

Spiritul omului nu diferă cu nimic de spiritul care există într-o piatră, cu diferența că la nivel uman, el se confruntă cu o organizare mult mai bună, care nu se mai opune atât de mult sferei sale de acțiune, ci dimpotrivă, este creată chiar cu scopul de a corespunde dorințelor sale.

De aceea, este incorect să afirmați că singura ființă înzestrată de Mine cu o scânteie divină este omul. Scânteia divină există în orice obiect creat, dar trupul uman este mai bine adaptat la elementul spiritual, conformându-se mult mai bine dorinței de expansiune a forțelor spirituale.

Un peisaj monoton, la fel ca și o viață plicticoasă, vă demonstrează cu ușurință că se poate vorbi de o „viaț㔠adevărată numai acolo unde există schimbare, diversitate. Simplul fapt că nu toate ființele se află pe același nivel și nu progresează în același ritm este suficient pentru a stimula viața.

Diversitatea este temelia vieții. Universurile sunt diverse, ființele la fel, și chiar căile care duc la perfecțiune diferă între ele. Fără această diversitate, viața, mișcarea, progresul nu ar fi posibile. O creație demnă de slava Creatorului ei, care să poarte în sine, la fel ca și El, germenul infinității, nu poate fi realizată decât în jurul impulsului de a crea mereu ceva nou și superior.

În acest fel trebuie înțeleasă lumea vizibilă și cea invizibilă, începând cu cel mai mic atom din spațiul cosmic și terminând cu marele Meu regat spiritual, dacă doriți cu adevărat să înțelegeți de ce am creat toate aceste lucruri și de ce le-am creat așa cum am făcut-o.

Dată fiind originea divină a creației, este de neconceput să vă gândiți la ea în termenii unor îmbunătățiri, a unor reparații sau modificări, căci acestea ar reprezenta consecințe ale unor erori, lucru imposibil în cazul lui Dumnezeu.

De aceea, renunțați la ideile voastre umane limitate. Lumea este așa cum v-o descriu Eu, revelându-vă aproape zilnic unul sau altul din secretele ei. Încercați să realizați faptul că scopul vieții voastre este complet diferit de cel pe care vi-l imaginați voi atunci când vă raportați numai la natura voastră fizică, nu și la cea spirituală (inclusiv la destinul pe care îl incumbă aceasta).

După cum vedeți, trupul, sufletul și spiritul sunt cu toții purtători ai scânteii Mele divine. Diferitele modalități de expresie ale acestor scântei permit apariția diversității, inclusiv la nivelul oamenilor. De aceea contactul cu alți oameni și necesitățile acestora au condus în timp la apariția atâtor înclinații și meserii, necesare unei vieți în comun.

Așa cum v-am mai spus, diferitele creaturi, începând de la cel mai mic atom spiritual, absorb diverse substanțe din materie, motiv pentru care se manifestă în maniere diferite.

În cazul omului, care este alcătuit din toate elementele existente pe acest pământ, întrucât reprezintă ultimul membru al „compendiului” globului terestru, această diversitate a elementelor spirituale care îl alcătuiesc este chiar mai mare decât în cazul altor ființe. Dispunând inclusiv de o mare capacitate de comunicare și de idei superioare altor ființe, omul este - în plus - capabil să emane această spiritualitate, folosind-o într-un sens sau în altul. De aici și înclinația sa către o ocupație sau alta, pe de o parte pornind de la impresiile dobândite în anii tinereții, pe de altă parte sub influența elementelor din care este alcătuit și pe care le-a primit în timpul concepției. (N. Tr. În mod evident, autorul se referă la materialul genetic.)

În acest fel, odată cu nevoile în creștere ale populației, dar și cu dorința din ce în ce mai mare a oamenilor pentru confort și pentru satisfacerea propriilor pasiuni, au apărut din ce în ce mai multe ocupații, cu scopul de a face viața materială a omului cât mai plăcută cu putință.

Această nevoie a trezit în oameni dorința pentru acumularea de obiecte individuale, care să le amplifice confortul, iar această dorință i-a inspirat pe alții să producă respectivele obiecte, mărindu-și astfel profitul. S-a dezvoltat astfel o competiție din ce în ce mai mare în rândul celor talentați, ca urmare a căreia au apărut o sumedenie de ocupații și de clasificări, fiecare încercând să câștige cât mai mult, cu concursul celor din jur, pentru a trăi cât mai ușor și pentru a-și satisface toate pasiunile.

Nu este greu de observat că această competiție a condus inclusiv la abuzuri de toate felurile, datorate geloziei, unor talente mai mari decât ale vecinilor, intențiilor bune sau rele, pe scurt, sub presiunea tuturor pasiunilor umane posibile. Acestea au afectat la rândul lor viața socială a indivizilor. Din această luptă continuă între dorințe și abundență s-a născut actuala societate modernă, dedicată exclusiv satisfacerii consumului pentru o viață materială mai bună.

Din perspectiva legilor morale, persoana cu rangul social cel mai înalt și cea cu rangul cel mai mic în ierarhia socială pot fi inspirate de aceleași principii, căci etica și cele două legi divine pe care le-am dat Eu nu diferă pentru cerșetor și pentru rege. Fiind superioare legilor terestre, aceste legi divine nu sunt supuse schimbării și nu permit interpretări. De aceea, marile diferențe care au apărut în viața socială i-au determinat pe mulți oameni să Mă acuze pe Mine, ca și cum Eu aș fi vinovat pentru greșelile lor!

Este adevărat că un copil de țăran are aceleași drepturi umane ca și copilul de rege, încoronat încă de la naștere, în ochii Mei amândoi sunt egali, dar capacitățile lor latente diferă de cele mai multe ori, și o mare parte din cursul viitor al vieții lor este determinat de condițiile în care s-au născut. Fiecare va adăuga la aceste condiții genetice propria sa contribuție, spre avantajul sau dezavantajul său.

Ființele create sunt diferite între ele. La fel sunt și căile pe care sunt nevoite să pășească, motiv pentru care „norocul sau ghinionul” care îi vor urmări vor diferi și ele de la om la om, în funcție de propriile lor acțiuni, dar și independent de acestea.

Dacă dincolo de această viață materială nu ar exista o alta mai mare, spirituală, dacă nu ar exista conștiința divină și morală, inerentă tuturor lucrurilor, natura umană s-ar fi scufundat cu mult timp în urmă la nivelul animalelor, sau sub acest nivel. Căci omul, dispus oricând să-și satisfacă numai poftele personale, a încercat să exploateze tot ceea ce există pe pământ numai în interesul său individual.

Obiectele materiale nu pot oferi însă decât o fericire de moment, căci elementele spirituale care au devenit grosiere și întunecate nu se pot uni cu cele subtile și sublime. De aceea, orice fericire terestră este una efemeră. Mai devreme sau mai târziu, sub impactul diferitelor calamități, omul va ajunge să realizeze c㠄lumea materială nu este suficientă; trebuie să mai existe și o altă lume”, în final, cu toată împotrivirea sa, el va fi nevoit să admită c㠄Trebuie să existe cineva care a creat această lume vizibilă, la fel ca și pe cea invizibilă.

De aceea, pentru a-și potoli setea interioară, oamenii au ajuns la ideea de Dumnezeu. Nici un obiect material nu va putea umple vreodată golul interior al omului, căci el este o creatură spirituală care a primit un înveliș material numai pentru o perioadă scurtă de timp, cu scopul de a se detașa, prin încercările la care este supus, de toate vibrațiile grosiere de care mai este încă atașat, și a avansa astfel către alte lumi spirituale, superioare.

Tot ce vedeți în fața ochilor are o bază spirituală, inclusiv o aspirație superioară simplei vieți trecătoare. De aceea, ar trebui să priviți totul cu ochi spirituali. Toate plângerile și lamentările care ajung la Mine din cauza diferitelor nenorociri la care sunteți supuși nu fac decât să demonstreze incapacitatea voastră de a înțelege condiția umană, faptul că o credință prea mare în principiul material nu poate conduce decât la răul spiritual. Foarte mulți oameni se privează singuri de consolarea pe care o aduce credința într-o viață spirituală, care va urma celei materiale. Ei preferă să creadă în oameni, nu în Mine, deși am coborât personal pe acest glob pământesc, cu scopul de a mântui umanitatea, deci inclusiv pe ei.

De aceea, ori de câte ori vă plângeți și vă lamentați, criticând rolul Meu, este bine să știți că viziunea voastră asupra lumii este una greșită. Nu toți oamenii se pot naște în condiții similare.

Nu toți pot fi înzestrați cu aceleași talente. Diversitatea este absolut necesară, căci numai prin ea pot exista viața și progresul.

Mai mult, există spirite din alte lumi care doresc să devină copii ai Mei trecând prin școala încercărilor de pe pământul vostru. În mod evident, ele coboară aici înzestrate cu calitățile specifice lumii din care provin, având uneori preferințe particulare pentru anumite lucruri, fără să știe că le-au folosit cândva în organizații mult mai bune și mai rafinate.

Va veni ziua când aceste spirite - și vă asigur că sunt multe - vor înțelege de ce au simțit un anumit impuls spiritual specific, de care nu au fost conștiente, și care le-a condus către o anumită ocupație particulară, aparent materială; dar care conținea foarte multă spiritualitate ascunsă în miezul ei.

Eu, Dumnezeu și Iubirea supremă, am creat această lume, cu toți sorii și toate planetele individuale. Iubirea Mea nu trebuie însă judecată după criteriile voastre. Ea diferă de iubirea așa cum o înțelegeți voi. Cu toate acestea, Eu nu precupețesc nici un efort în încercarea de a vă familiariza cu ea, căci numai din perspectiva ei veți putea ajunge să evaluați corect tot ceea ce există, inclusiv evenimentele din viața voastră.

Nu trebuie să uitați că iubirea Mea este universală și nu poate urmări decât marile scopuri ale creației, cărora toți și toate trebuie să li se supună. Așa cum o înțeleg Eu, iubirea nu uită nici de vierme, nici de piatra aparent insensibilă, și cu atât mai puțin de ființele mai mari și mai bine organizate. Această iubire are însă alte legi, alte scopuri, alte intenții.

Dacă iubirea Mea nu ar fi așa cum este, Eu aș fi nevoit să fiu un Dumnezeu răzbunător, așa cum și-ar dori foarte mulți dintre voi să devin, un judecător sever, implacabil în aplicarea pedepsei, cu toate atributele pe care le-ați învățat în cărțile voastre de drept, dar care nu se găsesc în Cartea Justiției Mele.

Tocmai din această iubire, Eu prefer să transform tot răul comis de oameni în bine. Din iubire, prefer să nu judec, nu arunc anatema asupra nimănui și nu pedepsesc. Oamenii se pedepsesc singuri, prin răul pe care îl creează și ale cărui consecințe sunt nevoiți apoi să le suporte. Cât despre grija Mea, ea se referă mai degrabă la trimiterea unor cuvinte de alinare, din lumile superioare, către cei oprimați.

Fericiți sunt cei care le ascultă; din păcate, prea puțini o fac! De aici și toate acuzațiile care Mi se aduc!

Legile lumii materiale, dar și cele ale lumii spirituale, nu pot fi însă schimbate. Orice încălcare a lor atrage automat după sine pedeapsa cuvenită.

Ceea ce, la o primă vedere, pare o suferință nemeritată, este de multe ori, la fel ca și în cazul bolii, un remediu necesar. Să nu uităm că cele mai eficiente remedii sunt cele mai amare. Nu Eu sunt cel care trimite însă aceste remedii. Este drept, Eu l-aș putea ajuta pe cel suferind, dar nu o fac, căci scopul Meu în ceea ce privește sufletul uman diferă de cel pe care vi-l imaginați voi, sărmani copii care nu au atins încă maturitatea.

Nici un om nu moare pentru că doresc Eu, nici un dezastru nu se petrece la voința Mea, nimeni nu se naște bogat sau sărac pentru că așa vrea Dumnezeu. Eu nu fac decât să permit aceste lucruri. Omul este liber și poate face orice dorește. Dacă duce o viață ordonată, el poate trăi mai mult; dacă trăiește dezordonat, el își scurtează singur viața. Atât norocul cât și ghinionul sunt consecințele acțiunilor oamenilor, dar și o excelentă scoală pentru umanitate, care îmi permite Mie să o influențez din punct de vedere spiritual, silind-o să își deschidă urechile pentru a asculta vocea Mea. Acest lucru ar fi trebuit să se petreacă mai devreme, dar nu s-a petrecut.

Orice om poate deveni „copilul Meu”, indiferent dacă este bogat sau sărac, maturizându-se treptat și pregătindu-se în vederea unei alte lumi mai durabile: lumea spirituală. Sărăcia îl poate ajuta să descopere comorile spirituale, în timp ce omul bogat își poate pierde oricând bogăția, fără a fi neapărat recompensat cu comorile spirituale.

Eu descopăr în orice instrumentele necesare pentru a-Mi atinge scopurile, dar nu fac decât să Mă folosesc de circumstanțe, nu să le creez. Omul este cel care își creează singur circumstanțele în care trăiește, îi place la nebunie să se numeasc㠄stăpânul pământului”, să stăpânească și să subjuge totul, deși plutește ca un fulg dus de toți curenții spirituali care curg prin univers, când într-o direcție, când în alta, complet inconștient, căutându-și tot timpul numai fericirea temporală materială, fără să țină cont de faptul că aceasta nu poate fi decât cu greu reconciliată cu cealaltă fericire, mult mai durabilă: fericirea spirituală. De aceea, copiii Mei, nu Mă acuzați pe Mine!

Eu sunt Acela care notează toate păcatele pe nisip, care nu blestemă, nu urăște și nu se răzbună, dimpotrivă, fiind gata oricând să toarne balsam peste rănile dureroase. Eu nu am fost niciodată un Dumnezeu nedrept, nici un Părinte sever cu copiii Mei!

Așa cum sunteți acum, nu Eu sunt cel care v-a creat, ci voi singuri ați devenit ceea ce sunteți. Dacă sunt totuși dispus să vin din nou și să preiau controlul asupra voastră, este pentru că lucrurile au mers deja prea departe și nu mai pot să stau și să privesc cum umanitatea, neînțelegând nimic despre sine și despre viitorul ei, trăiește astăzi fără credință și fără iubirea și respectul pe care Mi le datorează. Sunt nevoit să aplic la ora actuală toate mijloacele de care dispun pentru a-i readuce pe cei rătăciți pe calea cea dreaptă.

Pe pământul vostru, elementul spiritual este împins mult prea departe, înapoi, fiind mult prea contestat și uitat. Așa se explică toate abuzurile și nenorocirile pe care sunteți nevoiți să le suportați. Atunci când suferinzii își înalță strigătele de durere către Mine, semn că, cel puțin, nu și-au pierdut complet credința în Mine, Eu le arăt în câteva cuvinte că suferința lor nu a provenit de la Mine, dar dacă doresc să găsească adevărata alinare, aceasta nu poate fi găsită decât în Mine.

De aceea am dorit să vă spun aceste cuvinte, pentru că multe lucruri se vor întâmpla, iar acuzațiile la adresa Mea se vor înteți. Pentru a preveni acest lucru, v-am oferit aceste explicații pentru ca, înainte să deschideți gura ca să vă plângeți și să ridicați vocea împotriva Mea, să vă gândiți mai întâi cine este cu adevărat cel vinovat pentru ceea ce vi se întâmplă: Eu, Tatăl vostru preaplin de iubire, sau omul rătăcit, care nu trăiește decât pentru a-și satisface nesfârșitele pasiuni?

Acceptați acest avertisment și liniștea va coborî din nou asupra voastră, chiar în mijlocul agitației haotice generalizate în care a ajuns să trăiască umanitatea. Amin.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
मैं गणेश, सुप्रीम शिव का बेटा हूँ!
Back to top See my Info
Ganapati
Avansat
Avansat

Ganapati is offline

Joined: 24 Feb 2009
Member: #453
Posts: 266
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups: None
Topic icon
Capitolul 27 - Zahărul, sarea și oțetul
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 15.6.2011, 03:45 View PostDownload Post

Capitolul 27
Zahărul, sarea și oțetul
(iunie 1873)

Copiii Mei, vom vorbi în continuare de trei cuvinte pe care le cunoașteți foarte bine, deși nu aveți nici o idee despre rolul pe care îl joacă substanțele mai sus menționate în natura materială, și încă și mai puțin de corespondențele lor spirituale.

Vă voi oferi acum o perspectivă complet nouă asupra unor obiecte naturale care există pe pământul vostru și vă voi ajuta să descoperiți o serie de calități importante, ascunse deseori în aceste obiecte pe care le vedeți zilnic și pe care le folosiți pentru nevoile voastre de zi cu zi, fără să bănuiți ce se ascunde în spatele lor. Așa se petrec, de pildă, lucrurile cu cele trei lucruri amintite în titlu, și anume: zahărul, sarea și oțetul. Doresc să vă ofer o serie de explicații legate de aceste substanțe, ca o nouă dovadă a asocierii principiului spiritual cu materia, care îl conține și care îl manifestă. Speranța Mea este să înțelegeți cât de spiritualizată este structura întregii lumi, dobândind astfel o nouă perspectivă asupra ei, care vă va permite să Mă priviți într-o altă lumină.

Iată, zahărul și derivatele lui se regăsesc pretutindeni în lumea plantelor, dar și în cea a animalelor, inclusiv în organismul uman.

Zahărul lichid, acel suc dulce care trezește de regulă o senzație atât de plăcută la nivelul simțului gustativ, este atât de amplu distribuit în natură încât aproape că nu există o ființă vie care să nu fie familiarizată cu desfătarea pe care o produce el.

Numeroase plante dispun, prin structura lor, de capacitatea de a extrage substanțele zaharoase din solul pe care cresc, fiind consumate la rândul lor de animale, care asimilează și prelucrează respectivele substanțe din florile sau fructele pe care le mănâncă, pentru propria lor susținere.

Substanțele zaharoase alcătuiesc principala componentă a fructelor, folosite cândva ca principal remediu de către umanitate. Din păcate, la ora actuală, odată cu declinul acesteia, ele au fost înlocuite cu otrăvuri.

Siropurile sau sucurile dulci erau considerate pe timpuri remedii capabile să aline durerea și să vindece boala, îndulcind viața materială a tuturor ființelor vii, inclusiv a omului, evident, atâta vreme cât erau folosite cu moderație sau respectând anumite reguli. Trebuie să menționăm că nici omul și nici animalele nu pot trăi numai cu substanțe zaharoase.

De vreme ce siropul dulce extras din plante și cristalizat, amestecat apoi cu alimentele voastre, a câștigat o importanță atât de mare, se pune întrebarea: „De ce trezește această substanță numită zahăr o senzație atât de plăcută atunci când este mâncată sau băută? Cu siguranță, există în regatul naturii nenumărate alte substanțe care sunt folosite ca hrană și de care oamenii se pot dispensa, în timp ce fără zahăr, multe mâncăruri și-ar pierde complet gustul plăcut”.

Ca să răspundem la această întrebare, trebuie să începem mai întâi cu o alta: „Ce este zahărul, privit din perspectiva spirituală?” Răspunsul la această întrebare va răspunde inclusiv la prima, căci dacă veți înțelege fundamentul acestor experiențe materiale, al acestor dorințe și pofte, veți putea realiza cu ușurință de ce vi se par atât de plăcute mâncărurile și băuturile îndulcite cu zahăr.

Corespondența spirituală a zahărului este iubirea!

La fel cum iubirea trezește, susține și propagă diferite senzații plăcute, zahărul - adăugat altor substanțe - reprezintă principalul aditiv care dă gust și savoare mâncării.

Orice formă ar avea, iubirea îndulcește viața. Acesta este și rolul corespondent al zahărului în viața materială.

Iubirea alină durerea și toarnă balsam pe rănile vii. Ea calmează, liniștește și face ca multe lucruri insuportabile să devină suportabile. Iubirea este, și a fost întotdeauna, principiul gând care susține creația, axul principal al propriului Meu Sine, factorul esențial în transformarea omului într-o ființă cu adevărat umană.

Fără iubire lumea ar fi un haos, un conglomerat de substanțe și elemente nesupuse nici unei legi, aflate într-un conflict continuu și distrugându-se reciproc.

Fiind puterea spirituală supremă, iubirea reprezintă și cel mai puternic factor care influențează lumea materială. Sufletul omului (și într-o anumită măsură și cel al animalului) a fost înzestrat cu o serie de calități care îi permit să simtă iubirea și să o caute în permanență, în mod similar, zahărul, acest element răspândit în întreaga lume materială, reprezintă principalul factor care îndulcește viața materială vegetativă, făcând-o suportabilă și plăcută. Atunci când este percepută de papilele voastre gustative, această senzație plăcută corespunde iubirii, care corectează cu blândețe și gingășie tot ceea ce este greșit (adică amar). Zahărul, în forma sa naturală, sau chiar artificială (sub formă de granule cristalizate) reprezintă factorul care corespunde, metaforic vorbind, iubirii și sferei acesteia, de influența căreia nimeni nu poate scăpa, căci efectele sale sublime afectează tot ceea ce este viu, iar gustul său plăcut conduce la uitarea tristeții, la fel cum senzația iubirii conduce la uitarea durerilor provocate de viață.

Cine credeți însă că pregătește această substanță delicioasă pentru voi? Cine o distilează din elementele pământului întunecat? Cine determină plantele și animalele să o caute și să o colecteze?

Răspunsul este lumina solară, acest aflux al iubirii Mele divine, care se revarsă asupra întregii lumi infinite, spre desfătarea, bucuria și viața tuturor creaturilor Mele. Ea le permite tuturor ființelor vii să vadă creația Mea și să recunoască iubirea în această lumină. Lumina parcurge milioane de kilometri, răspândind pretutindeni puterea ei, accelerând, susținând și creând tot ceea ce există, forțând creaturile să se transforme și să progreseze din punct de vedere spiritual.

Ceea ce înseamnă lumina și iubirea în plan spiritual, înseamnă zahărul în plan material, metaforic vorbind, desigur. Cuvintele blânde ale iubirii infinite, razele de lumină care încălzesc blând sau gustul dulce al fructelor, toate înseamnă același lucru: „Iubire”. Numele acestei lumi este Iubirea, la fel ca și cel al Creatorului său. Lumina solară sau lumina iubirii reușește să extragă sucul dulce al zahărului chiar și din elementele rigide ale pământului. Scopul este ca cei care se bucură de fructele pământului, animale și oameni deopotrivă, să se bucure de acestea cu aceeași plăcere cu care s-ar bucura de un cuvânt plin de iubire, sau de o rază caldă de soare.

De aceea, copiii Mei, învățați de la zahăr marea lecție a iubirii, pe care v-o predau până și elementele naturii. Nu uitați că atunci când mâncați fructele dulci ale pământului sau când amestecați zahărul cu băuturile voastre pentru a vă potoli setea, ceea ce asimilați este în realitate iubirea, în o mie de ipostaze diferite, iubirea solicită și răspândește același principiu pe care l-a conținut cuvântul primordial, căci atunci când am rostit expresia: „Să fie”, am adăugat imediat cuvântul „lumină”, căci lumina înseamnă iubire. Prin toate aceste lecturi pe care vi le transmit, nu doresc decât să reaprind în inimile voastre lumina iubirii, pentru ca ele să recunoască esența din care sunt făcute, în acest fel, ele vor învăța să îl recunoască pe marele Creator chiar și în cele mai insignifiante și mai comune lucruri, și vor înțelege că o inimă plină de iubire, care aspiră să îl regăsească pe Tatăl, Iubirea personificată, îl poate găsi, dacă are înțelepciunea să cultive simultan lumina, trezirea ochiului spiritual și înțelegerea creației în ansamblul ei. Aceasta este semnificația spirituală a zahărului, în acest fel trebuie să priviți această substanță, dacă doriți să Mă înțelegeți pe Mine.

Să trecem acum la cea de-a doua substanță, sarea, al cărei gust reprezintă exact opusul zahărului. Să vedem ce se ascunde din punct de vedere spiritual în spatele ei și cum pot fi folosite în mod optim efectele ei, ținând cont de aceste corespondențe, în acest fel, Mă veți putea recunoaște din nou pe Mine, Creatorul întregii naturi și Părintele vostru, manifestat inclusiv sub forma acestui mineral.

Pentru a examina chestiunea într-o logică firească, să vedem mai întâi cum se prezintă această substanță minerală, unde poate fi găsită ea și de ce este atât de esențială.

Vedeți voi, în natură există diferite săruri, și la fel cum animalele și oamenii caută pretutindeni în natură zahărul, ele caută în egală măsură și sarea, căci fără ea, multe mâncăruri ar fi lipsite de gust, mai ales dacă sunt gătite la foc, proces în care sărurile sunt extrase din compoziția lor inițială și supuse unor transformări chimice, în mod evident, aceste săruri trebuie înlocuite cu altele, mai exact cu sarea voastră de bucătărie.

Sarea este regăsită aproape pretutindeni în materie.

Ea există ca substanță minerală de sine stătătoare, dar este conținută și de fructe și plante. Chiar și zahărul conține sare, iar sângele și stomacul ființelor vii nu ar putea exista fără sare, care reprezintă chiar principalul element din care sunt alcătuite acestea.

La fel ca și în cazul zahărului, se pune întrebarea: „De unde apare această dorință insațiabilă pentru sare?” Ca și în primul caz, explicația spirituală elucidează necesitatea acestei substanțe în materie.

„Sărurile” corespund la nivel micro conceptului de „viaț㔠la nivelul universului. Ele reprezintă substanțe stimulente sau catalizatoare ale întregului proces de creare, susținere și perfecționare. De aceea, sarea este elementul corespondent care ajută la apariția vieții, care o susține și o conduce treptat, prin dezvoltare, către nivelele superioare.

Așa se explică de ce atât animalele cât și oamenii caută în egală măsură sarea, pentru a o folosi ca stimulent. Această substanță poate fi găsită în tunelele pământului, unde este stocat tot surplusul existent. Acest surplus din interiorul pământului servește apoi pentru satisfacerea nevoilor lumii exterioare.

În timp ce iubirea Mea reprezintă forța care armonizează totul, viața este puterea care animă totul, care trezește la viață tot ce a fost creat din iubire, silind această creație să se perfecționeze, pentru a o readuce apoi, după transformări succesive, în locul din care s-a născut.

Așa se explică de ce apa oceanelor este sărată, asigurând din abundență sarea necesară stimulării vieții. Să nu uităm că oceanele sunt leagănul în care s-a născut viața pe pământ, căci elementul „ap㔠(sau „aerul” condensat) a fost și va fi întotdeauna mama oricărei substanțe solide.

Atotputernicul Meu cuvânt: „Facă-se!”, care a însemnat apariția vieții, a creat acest impuls etern, care silește deopotrivă materia și ființele vii să își încheie misiunea, ciclul lor de dezvoltare.

Dacă la nivel material sarea reprezintă un stimulent pentru stomac, la nivel spiritual ea joacă același rol în conflictul omului cu lumea și cu propriile sale pasiuni. Adversitățile și nenorocirile nu sunt altceva decât sarea vieții, absolut necesară și fără de care viața ar fi lipsită de fascinație, la fel cum mâncarea fără sare este lipsită de gust.

Dacă la nivel material sarea stimulează organele să își îndeplinească mai ușor funcțiile, sarea spirituală a adversității întărește spiritul și sufletul, permițându-le să realizeze lucruri mai importante și să progreseze mai rapid către perfecțiunea care le-a fost prestabilită.

Acest stimulent nu este altul decât viața.

Iubirea nu s-ar putea manifesta fără viață, căci ea dorește să vadă efectul energiei sale, nu să se risipească fără nici un rezultat.

Iubirea are nevoie de o iubire reciprocă, scop în care este necesară mișcarea sau acțiunea, care sunt imposibile dacă nu există o forță vitală.

Acesta este scopul sărurilor în materie. Ele influențează viața, ajută materia inertă să progreseze, lucru valabil pentru întreaga creație, al cărei țel principal este viața și al cărei fundament este iubirea.

Vedeți așadar, copiii Mei, cum elucidarea corespondențelor spirituale ale unui element insignifiant, pe care îl cunoașteți foarte bine și pe care îl folosiți în fiecare zi, vă poate ajuta să înțelegeți unul din factorii importanți care influențează întreaga creație.

Sarea reprezintă și un remediu salutar, cu condiția să fie folosită în măsura potrivită. Ea susține mișcarea vitală a organelor în trupul uman și animal, la fel cum „sarea vieții”, sau circumstanțele lumești, accelerează activitatea și amplifică forța vitală a sufletelor.

După cum vedeți, amândouă elementele, zahărul, care este echivalentul iubirii, și sarea, care este echivalentul vieții, contribuie în egală măsură la susținerea universului creat de Mine, căci înseși principiile fundamentale ale acestuia conțin în ele germenul eternității. Orice creație se naște, există și se transformă prin dezvoltarea de sine.

Mai rămâne să elucidăm semnificația ultimului element din cele trei amintite, „oțetul”, rolul acestuia la nivel material, dar și corespondențele sale spirituale.

La fel ca și în cazurile precedente, vom începe prin a defini calitățile oțetului, pentru a vedea apoi care este scopul și menirea lui.

Chimiștii numesc oțetul oxos, cuvânt din care derivă termenul de „oxidare”. Nu trebuie să credeți că oțetul este numai acea substanță acidă pe care o folosiți voi în bucătăriile voastre. Termenul trebuie extins pentru toate substanțele acide care există în materie. „Oxidarea” se referă la acele substanțe care se combină cu altele, având un efect de transformare.

„Acidifierea” sau oxidarea nu reprezintă altceva decât procesul prin care o substanță atinge un punct de cotitură în care se transformă în altceva, datorită influenței unei sări.

Acesta este procesul prin care substanțele sunt reduse la elementele lor de bază, care, eliberate de asocierea lor anterioară, pot intra în alte combinații chimice. Chiar și oțetul alimentar nu este altceva decât o substanță divizată, în care elementele s-au aranjat altfel. Altfel spus, oxidarea reprezintă acel proces de transformare prin care elementele intră în alte combinații, formând compuși noi.

Acest proces are loc neîncetat în natură. Ceea ce la acest nivel este numit oxidare, la nivel spiritual este numit pe bună dreptate progres, căci distrugerea unui aspect înseamnă nașterea unui alt aspect, în întregul univers nimic nu este permanent, iar crearea sau dezvoltarea unei forme nu poate avea loc fără o divizare prealabilă.

Progresul sau evoluția către perfecțiune este un aspect dinamic, fără de care creația Mea nu ar putea exista. El este strict legat de trecerea timpului. Orele, minutele și secundele zboară literalmente, și odată cu ele mor milioane de creaturi. Moartea lor face posibilă nașterea unei noi recolte, care va genera noi fructe, astfel încât procesul de evoluție a materiei către planul spiritual, iar apoi către Mine însumi, să continue la nesfârșit.

Vedeți voi, Iubirea a creat această lume, viața o susține, iar progresul o conduce din nou înapoi la Iubirea din care s-a născut cândva, dar într-o stare de deplină libertate.

Această lege se aplică deopotrivă în lumea organică și în cea anorganică. Primele începuturi în lumea organică, stimulate de sare (adică de viață), trebuie să fie foarte blânde, pentru ca elementele să nu-și piardă energia încă firavă. Procesul de oxidare continuă apoi, sub influența aceleiași sări (stimulentul universal), divizând și transportând substanțele elementale pe noi nivele, din ce în ce mai înalte, unde ele se recombină în substanțe mai complexe și mai pure. În acest fel, elementele materiale, devenite din ce în ce mai subtile, se amestecă tot mai mult cu cele spirituale, până când întreaga materie a universului, spiritualizată, ajunge să creeze combinații noi, în care predomină iubirea, sub forma fericirii și a dulceței. Chiar și pe aceste nivele, viața (sau sarea) - devenită din ce în ce mai intensă, și progresul (oxidarea) - devenit din ce în ce mai ușor, conduc la transformarea supremă. Procesul devine acum lin: nașterea devine o fericire, existența o formă de extaz, iar progresul o stare pe care ființa umană care trăiește într-un înveliș material nici nu și-o poate imagina. Chiar și cele mai înalte spirite sunt conștiente de faptul că dincolo de ele se întinde un spațiu infinit, care duce direct la Mine. Creația continuă astfel la nesfârșit, într-un progres neîncetat, în care starea de fericire și viziunea spirituală din ce în ce mai largă devin dovezi vii ale infinității, iubirii supreme, vieții în aspectul ei cel mai profund și progresului etern. La fel ca și în planul material grosier, evoluția continuă și la nivel spiritual, dând naștere ființelor divine, care parcurg aceleași etape, descoperind cu fiecare pas pe care îl fac în infinitate amprenta Dumnezeului infinit și a iubirii Sale infinite!

Copiii Mei, pe micuța planetă pe care trăiți sunteți deja înconjurați de milioane de miracole. Contemplați-le în permanență și încercați să realizați iubirea Tatălui vostru ceresc, viața divină care se manifestă în fiecare clipă în toate ființele. Urmăriți să înțelegeți ce înseamnă progresul, eternul proces de oxidare, care împlinește legea eternă a evoluției la toate nivelele, inclusiv în natura aparent moartă, prin intermediul iubirii, al luminii și căldurii, adică al sărurilor și oxizilor. Legea evoluției este cea care pune în mișcare toate lumile din spațiul infinit, iar rotația corpurilor cerești pe cer și în jurul propriei axe este rezultatul aceluiași proces al iubirii, vieții și oxidării. Metalele și diferitele tipuri de soluri din măruntaiele pământului vostru, diferitele elemente chimice, plasate acolo de către iubire și pregătite de sare (adică de viață) în vederea oxidării (adică a progresului), urmează aceeași lege inexorabilă a evoluției, în sfârșit, contemplați modul în care separarea sau subordonarea principiului material în fața celui spiritual influențează același proces de evoluție, care va face cândva din om un mare spirit. Observați felul în care sărurile și oxidarea transformă mineralele într-o plantă, planta în animal, iar animalul în produsul suprem din punctul de vedere al creației pe acest pământ: omul. Acest ultim membru al creației materiale, situat între două lumi, parcurge același proces, în urma căruia ajunge în lumea spirituală. Acolo, simțurile sale rafinate vor percepe lucruri pe care mintea sa actuală nu și le poate imagina, dar se va confrunta și cu situații și nevoi noi, care îl vor sili să rezolve probleme cu care nu este obișnuit.

Pe scurt, „zahărul”, „sarea” și „oțetul” există și în lumea spirituală. Acolo, zahărul este infinit mai dulce decât pe pământ, dar nu poate fi câștigat decât în urma unui proces de fermentare acidă (adică de oxidare) care va accelera vibrația vieții, acest stimulent al creației. Numai această vibrație accelerată îi va permite sufletului purificat să trăiască în acele sfere subtile, în care se petrec noi procese de oxidare. Rezultatul acestora este o iubire mult mai sublimă și mai intensă, pe care nu o poate percepe însă decât cel care, stimulat de sarea vieții spirituale, a trecut proba „oxidării de sine”, întorcându-se, purificat și exaltat, acolo unde s-a născut cândva, pentru a-și primi recompensa promisă de Iubirea divină, care constă tocmai în această iubire.

O, dacă ați ști ce vă așteaptă, ce fericire și ce extaz veți trăi în această lume (dar nu temporar, așa cum se întâmplă în lumea voastră actuală, ci la nesfârșit), ați face tot ce vă stă în puteri pentru a intra în această împărăție pregătiți, căci odată trecută granița dintre materie și spirit, progresul devine ușor și lin, fiind ghidat numai de iubire!

Ar fi inutil să încerc să vă descriu vastele spații ale creației, marile idei creatoare, legile supreme ale creației și lumile infinite, în speranța că Mă veți înțelege pe Mine prin intermediul acestora, în cel mai bun caz, ați cădea la picioarele Mele, uluiți, căci macrocosmosul este prea vast pentru a putea fi înțeles de micile voastre minți limitate. Pentru a-Mi atinge scopul, este mult mai ușor pentru Mine să vă dovedesc măreția, iubirea, compasiunea și răbdarea Mea ilustrându-le prin obiecte care vă sunt cunoscute, deși până acum nu le-ați acordat o semnificație aparte. Este important să înțelegeți mai întâi că Eu am structurat nu numai marile universuri și sisteme solare, ci și lucrurile cele mai insignifiante, astfel încât acestea să reflecte același gând divin care vă uluiește atunci când contemplați cerul înstelat. Numai în acest fel veți înțelege că Dumnezeu este diferit de imaginea pe care o aveați voi despre El, fiind infinit mai măreț și mai sublim, de vreme ce acordă o importanță egală tuturor lucrurilor, de la cel mai umil vierme și până la cel mai mare sistem solar. Iubirea Lui există pretutindeni, viața Lui dinamizează totul, iar aspirația către progres reprezintă primul Său act de creație. De aceea, ea poate fi regăsită pe toate nivelele. Odată ajunși în lumea de dincolo, în planul spiritual, veți cunoaște alte legi ale iubirii și ale vieții, alte legi ale progresului, descoperind astfel că zahărul, sarea și oțetul, sau altfel spus, iubirea, viața și progresul, nu încetează niciodată, atâta vreme cât Dumnezeu va ilumina și va încălzi creația prin iubirea și prin lumina Sa, stimulând-o să se apropie de El.

Acceptați această mare învățătură, care a pornit de la trei cuvinte micuțe, ca semn al iubirii Mele, o iubire care, spre deosebire de a voastră, nu cunoaște decât iertarea, uitarea și răsplata.

De aceea, aveți grijă ca Eu să am cât mai puține lucruri de iertat și de uitat, și cât mai multe recompense de acordat, iar fericirea se va revărsa din plin asupra voastră. Amin.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
मैं गणेश, सुप्रीम शिव का बेटा हूँ!
Back to top See my Info
Ganapati
Avansat
Avansat

Ganapati is offline

Joined: 24 Feb 2009
Member: #453
Posts: 266
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups: None
Topic icon
Capitolul 28 - Creșterea
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 11.10.2011, 12:32 View PostDownload Post

Capitolul 28
Creșterea
(Trieste, 13 septembrie 1875)

Știu că ți-ai propus cu mai mult timp în urmă să le explici prietenilor tăi semnificația acestui concept, dar ți-a lipsit claritatea gândirii, așa că nu ai avut succes.

De aceea, Mi-am propus să vă explic eu ce înseamnă procesul de creștere, deopotrivă în aspectul său material și spiritual, pentru a pune o nouă cărămidă la temelia marelui edificiu al cunoașterii voastre spirituale. Vi se vor revela astfel din nou aspecte deocamdată necunoscute vouă și veți înțelege cât de multe mai aveți de elucidat în ceea ce privește natura și lucrurile cărora nu le acordați prea multă atenție, întrucât le vedeți în fiecare zi.

Vom începe, ca de obicei, cu semnificația propriu-zisă a cuvântului, punându-ne întrebarea: „Ce este, de fapt, creșterea?”

A crește înseamnă a spori, adică a adăuga ceva la ceea ce există deja, proces prin care obiectul material câștigă în dimensiuni și în greutate, dar prin care este amplificată și calitatea sa spirituală.

După cum puteți vedea cu ușurință, tot ceea ce există în jurul vostru este supus acestui proces de creștere, în tinerețe, puteți vedea direct creșterea în dimensiuni și în greutate a corpului fizic. Cu toate acestea, voi nu înțelegeți ce înseamnă adevărata „creștere” care se produce în interiorul și în jurul vostru, iar aceasta pentru că nu acordați nici cea mai mică atenție acestui proces, pe care îl vedeți petrecându-se zilnic, pretutindeni. Dacă ați înțelege ce se petrece în procesul de creștere, chiar și numai al unui simplu fir de iarbă, v-ați da seama că el presupune mult mai mult decât poate realiza intelectul vostru.

Nici chiar oamenii voștri de știință nu vă pot spune prea multe în legătură cu procesul de creștere. Cu toate instrumentele tehnice de care dispun, nici ei nu pot înțelege aparatul spiritual care stă la baza creșterii unui obiect sau a unei ființe, cu atât mai mult cu cât au observat că simultan cu procesul de creștere a greutății se produce și un fenomen invers, de scădere a ei (datorită așa-numitelor procese metabolice). Această scădere în greutate devine treptat predominantă, odată cu avansarea în vârstă, generând în final moartea „vieții fizice”, sau transformarea ei în altceva.

Ca să vă puteți face o idee cât de vagă în legătură cu ceea ce se petrece în timpul procesului de creștere a unui obiect, fie el viu sau inert, trebuie să începem prin a răspunde la întrebarea: „Ce anume determină obiectul să crească?”

Savanții voștri nu vor ezita nici o clipă să vă răspundă: „Este o lege a naturii, care dorește să perfecționeze tot ce a creat, până în punctul dezvoltării sale maxime”.

Dacă sunteți de acord, nu aveți decât să fiți satisfăcuți cu acest răspuns. Cel care dorește însă să se dezvolte spiritual, investigând secretele, spirituale ale naturii, misterioasele celule ale corpului, invizibile pentru voi, distribuția atât de precisă a vaselor și organelor, cu scopul de a descoperi - la nivel spiritual, iar apoi chiar fizic - Cauza Primă a întregii existențe, propriul Meu Sine, nu se va mulțumi niciodată cu acest răspuns simplist, referitor la „legea naturii”. Cunoașterea sa are nevoie de dovezi mai solide, care să îi ateste faptul că Eu, Creatorul și Părintele tuturor creaturilor, sunt întotdeauna același, iar principalul Meu atribut, Iubirea, se manifestă în egală măsură pretutindeni. Am dorit să vă ofer această revelație de dragul acestor oameni, care tânjesc după adevărata cunoaștere, care Mă caută pretutindeni numai pe Mine, în speranța că aceste cuvinte ale Mele îi vor stimula, nu atât în a-și relaxa eforturile de a Mă căuta pe Mine, Creatorul, chiar și în Cele mai infime obiecte din natură, cât în a învăța să Mă înțeleagă și să Mă iubească chiar mai mult decât până atunci.

Acești cercetători sunt în plin proces de devenire, transformându-se în „copii ai Mei”, căci căutarea lor este motivată exclusiv de dorința de a Mă cunoaște pe Mine, Tatăl lor, cât mai bine cu putință. De dragul lor, doresc să ridic într-o mai mare măsură vălul care ascunde secretele vieții de zi cu zi, pentru ca setea lor să fie potolită și înlocuită cu o anumită certitudine spirituală.

Vedeți voi, în fiecare sămânță este ascunsă năzuința către dezvoltarea de sine. De îndată ce găsește condițiile favorabile pentru manifestarea sa, acest impuls silește sămânța să își înceapă procesul de dezvoltare, scoțând la lumină toate informațiile care au fost ascunse în ea. În interiorul ei încep să se structureze astfel vasele și organele, iar procesul se accelerează și continuă până când toate informațiile ascunse în sămânță au ieșit complet la lumină (au fost manifestate), iar din elementele sale primordiale nu a mai rămas nimic (acestea fiind complet transformate într-o structură nouă).

Marele principiu universal al vieții operează la nivelul celulelor microscopice ale seminței, pe care le structurează în funcție de substanțele de care dispune. Combinate cu alte substanțe, acestea se solidifică, se unesc unele cu altele, alcătuind astfel celulă după celulă și dând treptat naștere organelor.

Atunci când începe procesul de creștere, cele două forțe active sunt electricitatea și magnetismul, ca generatori de căldură. Prin această căldură emanată, cele două forțe divid și descompun diferitele substanțe, creând din elementele acestora propria lor substanță.

La început există un impuls spiritual, care penetrează întreaga creație și care reprezintă propriul Meu Sine. Etern și infinit, la fel ca și Mine, acest impuls nu dorește altceva decât să perfecționeze și să unească (prin complementaritate) tot ce există, pe toate nivelele, întrupând, cum s-ar zice, „fluidul” cel mai subtil și mai spiritual dintre fluide. Aceste fluide sunt alcătuite din niște globule minuscule, învelite de o membrană fină. Ele conțin primele principii esențiale ale vieții eterne și vor da naștere primelor organe ale corpului, care, printr-o dezvoltare ulterioară, vor deveni din ce în ce mai dense. Treptat, ele devin vizibile pentru voi, oamenii, dar numai după ce suferă un mare număr de transformări.

Procesul continuă astfel la infinit, influențând tot ceea ce există. Pretutindeni, celulele corpului își măresc dimensiunile, renunțând la acele substanțe de care nu mai au nevoie pentru a-și prezerva viața și absorbind continuu substanțe noi, care le sunt furnizate în cantitățile infinitezimale de care au nevoie.

În acest fel, ceea ce pentru voi este invizibil, imperceptibil și imponderabil, se solidifică, devenind o masă densă, care, stimulată de căldură să devină activă, devine aparent lichidă. Treptat, ea se condensează din nou, în conformitate cu nevoia sa de coeziune, pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp, până când celula inițială atinge un alt nivel, superior, fiind nevoită să își cedeze locul unei alte celule, mai complexă.

În acest fel, procesul continuă irezistibil în întregul universal spiritual și material, pornind de la primul stimul, care conduce obiectul creat către scopul său. Acest stimul, această năzuință primordială, este ceea ce voi numiți „creștere”, dar pe care Eu o numesc „viață spirituală”. Ea operează pretutindeni, chiar și în interiorul obiectelor aparent inerte, accelerându-le evoluția către ideea eternă, spirituală, a Creatorului și Părintelui divin. Se creează astfel un lanț, a cărui primă verigă este ideea sau gândul primordial, parte integrantă din Mine însumi, care tânjește după eternitate, indestructibilitate și infinitate. Așadar, aceeași putere, același principiu operează pretutindeni în creație, de la piatra inertă și până la cel mai mare dintre îngeri, în lumea materială, această putere atrage principiile similare; în cea spirituală, ea încearcă să aducă totul la același unison, astfel încât din materia creată să se nască ceva spiritual. Progresând astfel din ce în ce mai departe, devenind din ce în ce mai pur, mai subtil, mai sublim și mai frumos, principiul primordial se apropie din ce în ce mai tare de perfecțiune, deci de Creatorul său. El își atinge astfel menirea pentru care, cu milioane de ani în urmă, a fost trimis în vastele spații ale creației, sub forma unei raze de lumină. Priviți, creaturi lipsite de inteligență, dar în care sălășluiește germenul infinității: soarele răsare în fiecare zi deasupra capetelor voastre, dăruindu-vă viață, lumină și căldură, dar voi treceți pe sub el cu indiferență. Nimeni nu stă să se gândească măcar o clipă la minunile pe care le realizează o rază de soare atunci când cade deasupra solului. Nimeni nu înțelege câtă forță vitală divină primiți voi înșivă în acest fel, prin raza trimisă de la milioane de kilometri distanță, de către un alt glob ceresc, către pământul vostru minuscul, care o reflectă apoi către voi. Ea permite realizarea a noi combinații chimice, răspândind astfel viața, stimulând activitatea, pentru ca toate creaturile să crească și să își continue astfel drumul evoluției către împlinirea menirii lor, în conformitate cu ideea primordială prestabilită cu mult timp în urmă de iubirea Mea infinită.

Această rază de lumină nu aparține nici ea soarelui vostru, căruia i-a fost împrumutată de un alt corp ceresc, mai mare și mai central, procesul continuând până la limitele lumii materiale. Practic, principalul factor al vieții a trebuit să suporte tot atâtea transformări în lumea spirituală câte îl așteaptă la intrarea în lumea materială.

Raza de lumină spirituală se naște din Mine și penetrează întreaga lume spirituală, pe care o hrănește, o trezește la viață, o perfecționează. De aici, ea pătrunde în lumea materială, trecând din soare în soare, din planetă în planetă, din cometă în cometă, reinstaurând pretutindeni viața prin descompunere și transformare, în final, în interiorul lumilor, materializată sub forma pietrelor aparent moarte, ea se trezește din nou la viață, se rafinează prin descompunere, trece prin întreaga gamă a vegetației, prin lumea animală și prin rasa umană, în cele din urmă, la bătrânețe, materia ei se dizolvă, iar ceea ce nu poate fi dizolvat este perfecționat din punct de vedere spiritual.

În acest fel, firul de iarbă absoarbe din pământ elementele pe care i le-a pregătit lumina și căldura solară. El se dezvoltă, crește și își împlinește destinul, transformându-se într-o substanță necesară creșterii altor organisme.

Astfel se derulează procesul creșterii, pe două nivele: absorbția elementelor din pământ și a energiei venite de sus.

După cum vedeți, chiar și firul de iarbă, acest lucru insignifiant pentru milioane de oameni, este situat între două lumi: lumea solului pe care crește și lumea influențelor spirituale. Venite de departe, acestea din urmă au sarcina să completeze ceea ce nu s-a putut face numai cu ajutorul energiilor telurice. Astfel crește firul de iarbă, dar și toate celelalte creaturi, inclusiv oamenii.

Procesul pe care îl puteți constata în lumea voastră materială se desfășoară pretutindeni la fel, inclusiv în lumea spirituală. Viața spirituală a oricărui animal este destinată mai întâi dezvoltării acestuia, iar apoi susținerii altor vieți. Mergând din ce în ce mai departe, din nivel în nivel, evoluția spirituală continuă până la apariția omului, la nivelul căruia destinul spiritual devine mai concentrat. Căci omul a fost înzestrat cu instrumente de care animalele nu dispun decât în mică măsură, respectiv instrumentele de comunicare. Oamenii își pot comunica reciproc, prin cuvinte articulate, ce impresii le produce natura înconjurătoare și ce sentimente există în inima lor.

Limbajul și comunicarea sunt încă limitate, chiar la nivelul oamenilor. Există și alte forme de comunicare, infinit superioare, care pot exprima cu mult mai multă ușurință ce simte un suflet în momentele sale cele mai sublime, lucruri pe care limbajul vostru nu le poate exprima. Aceste lucruri nu vă pot fi însă explicate cu ușurință, căci voi nu puteți gândi decât în termenii voștri limitați.

Întrucât lumea spiritelor poate acționa mult mai puternic și mult mai frecvent asupra omului decât asupra animalelor, acesta are datoria să utilizeze aceste impresii și să devină demn de căminul său spiritual.

Întrucât lumina spirituală se revarsă continuu asupra lui, omul are datoria să crească și să se dezvolte din punct de vedere spiritual, devenind vrednic de Creatorul său, care l-a situat în mijlocul atâtor minuni, cea mai mare dintre toate fiind chiar el, omul. El trebuie să devină conștient de această poziție și de influența luminii solare, dar și de cea a luminii spirituale, mult mai intensă, perfecționându-se continuu. Prin faptele sale, trebuie să progreseze în permanență, până la marea transformare și la părăsirea învelișului său material, pe care îl va schimba cu unul de lumină, țesut chiar în timpul vieții sale pământești, prin caracterul pe care a știut să și-l modeleze. Cu cât acest înveliș va fi mai subtil, cu atât mai ușor va putea fi el penetrat de marile raze ale soarelui spiritual, trezind în el - precum fac razele soarelui vostru la nivelul firului de iarbă - forțele încă adormite, în acest fel, absorbind lumina spirituală care cade din abundență asupra sa, el va putea deveni un cetățean demn al lumii spirituale, întorcându-se către soarele central (la fel cum fac florile voastre, care își întorc în permanență capul către soare), către Mine, pentru a absorbi hrana spirituală (lumina) cu înghițituri mari, lucru imposibil pe vremea când era întrupat într-un corp terestru.

În acest fel își va continua omul creșterea spirituală, dezvoltându-se și devenind un locuitor demn al lumii de dincolo și un copil al Creatorului în căminul căruia soarele nu apune niciodată, iar lumina adevărului strălucește de-a pururi.

De aceea, vă repet sfatul Meu: contemplați cu mai multă atenție lumea care vă înconjoară. Treziți-vă cunoașterea spirituală. Nu uitați că în mijlocul creației materiale se ascund nenumărate principii spirituale. Acestea nu pot fi observate însă decât de cei care au vederea clară, nu și de cei care sunt orbi din punct de vedere spiritual.

Vederea Mea se întinde în toate direcțiile. Dacă doriți să deveniți copiii Mei, trebuie să vă ascuțiți la rândul vostru privirea, pentru a vedea dincolo de materie principiul spiritual, germenul primordial al oricărei existențe și scopul suprem al întregului univers. Numai în acest fel veți putea realiza, în afară de creșterea fizică și de împlinirea menirii voastre terestre, și o creștere spirituală; numai astfel veți putea dobândi prosperitatea spirituală și fericirea celestă. În interiorul vostru va crește astfel un cer, care se va dilata apoi și în exterior (după părăsirea învelișului fizic) și care va putea ajunge până la Mine, în măsura în care îl veți recunoaște pretutindeni și în toate pe Tatăl. Această fericire supremă le-a fost rezervată de Tatăl numai celor care s-au pregătit în inimile lor pentru a o putea percepe și susține.

De aceea, copiii Mei, creșteți întru cunoaștere și rafinați-vă percepția asupra creației Mele materiale. Nu vă risipiți în lucruri mărunte, nu cultivați bucuriile terestre, a căror durată este scurtă, ci căutați numai ceea ce este Indestructibil, căutați-Mă pe Mine, Cel Etern!.Vă asigur că nu veți avea nimic de pierdut renunțând la cele materiale în favoarea celor spirituale, ci numai de câștigat, în acest fel trebuie înțeleasă creșterea materială și cea spirituală. Amin.
(24 septembrie 1875)

În ultima comunicare v-am revelat ce înseamnă creșterea și cum se derulează ea în lumea materială și spirituală. V-am ilustrat plastic acest proces vorbindu-vă de creșterea firului de iarbă, de la care am ajuns apoi la progresul spiritual al omului și al lumii spiritelor în ansamblul ei. V-am explicat astfel cum se derulează creșterea și cum progresează spiritul, continuând pe de o parte să se perfecționeze, și împlinindu-și pe de altă parte misiunea.

În lectura de față doresc să continui aceste explicații, insistând mai mult asupra aspectelor spirituale manifestate în timpul creșterii. Vă voi arăta cum acest proces de creștere al unei plante, de pildă chiar a firului de iarbă, conduce la obținerea unui produs superior, în cazul de față floarea. Același proces se petrece și cu omul, dar și cu întreaga lume spirituală, a cărei dezvoltare trebuie să conducă invariabil către același produs superior: înflorirea (sau floarea). Evident, procesul nu poate fi explicat decât prin intermediul corespondențelor.

Planta începe așadar să crească din sămânță, să se dezvolte și să se maturizeze. Prima întrebare la care ne conduce contemplarea acestui proces este următoarea: „Care este scopul acestei creșteri?”

De vreme ce Eu, Creatorul întregului univers, am realizat totul cu un anumit scop precis, la fel cum vi se întâmplă și vouă atunci când doriți să realizați ceva, răspunsul la întrebarea de mai sus îmi revine Mie:

La o examinare mai detaliată, nu vă va fi deloc greu să vă dați seama că Eu nu am creat planta ca să-Mi mai petrec timpul, din plictiseală sau la întâmplare. Observația atentă conduce imediat la concluzia că întregul proces de creștere și de structurare a organismului plantei urmează un anumit scop, a cărui finalitate, după apariția tulpinii și a frunzelor, o constituie apariția florii. Se naște astfel un organism complet diferit, care nu seamănă prin nimic cu primul, dar care pregătește în schimb, în pântecul său, posibilitatea unei noi faze de dezvoltare. Este vorba de scopul final al plantei: fructul, care conține semințele necesare dezvoltării unei noi plante de același fel.

Lucrurile se petrec la fel în lumea animalelor, și chiar în cea a omului, dacă ne referim strict la dezvoltarea corpului, care servește drept instrument pentru perfecționarea sufletului care locuiește în el.

Să examinăm acum din punct de vedere spiritual procesul dezvoltării ulterioare care se petrece în lumea plantelor, pentru a trece apoi, prin extrapolare, la lumea animalelor și la celelalte lumi, superioare.

Ultima dată v-am povestit cum se nasc și se unesc celulele în interiorul firului de iarbă, dezvoltându-se și creând fibră după fibră, cum circulă globulele sângelui (metaforic vorbind) prin toate părțile plantei, contribuind la transformarea, divizarea și dezvoltarea lor. V-am vorbit despre puterea spirituală care ghidează această mișcare, stimulând-o să urmeze un anumit tipar, care, în forma primitivă a plantei (sămânța), era încă invizibil. Cel de-al doilea centru de greutate al plantei este floarea sa, către care se vor orienta elementele cele mai nobile extrase din Pământul-mamă. Expuse proceselor de transformare sub influența luminii, aceste substanțe se unesc și dau naștere unor flori, ale căror culori încântă ochiul și al căror parfum desfată simțul mirosului.

Floarea nu este altceva decât produsul material al unei substanțe mai subtile, cea a sufletului, sub influența elementului spiritual sau divin. Planta înflorită trăiește un moment de beatitudine, căci după multă muncă, începând cu transformarea seminței și continuând cu creșterea tulpinii și a frunzelor, ea a reușit să producă cea mai frumoasă și mai complexă parte a ei, strâns legată de lumină. Metaforic vorbind, această perioadă poate fi considerată un moment nupțial pentru plantă, care trăiește la unison cu lumina, bucurându-se de copilul pe care l-a născut după îndelungatul chin al travaliului.

Fericită de realizarea sa, ea își apleacă delicat capul în bătaia vântului, întorcându-se întotdeauna după iubitul ei, soarele, ea le dăruiește tuturor - în fericirea ei - miresmele sale, aerului, plantelor, animalelor și oamenilor din jur.

Planta înflorită este îmbrăcată într-o rochie de mireasă. Partea ei cea mai rafinată și mai apropiată de lumină este îmbrăcată în frunzele cele mai gingașe, care absorb prin venele lor delicate o cantitate cât mai mare de lumină, pentru a-și continua activitatea. Căci, deși îmbrăcată în rochie de mireasă, planta nu se oprește aici, ci își propune să atingă noi nivele superioare, până la împlinirea menirii ei spirituale. Procesul este întotdeauna același: elementele grosiere sunt rafinate și rearanjate, dând naștere unor produse mai subtile, în acest fel, prin distrugerea învelișului grosier al seminței au luat naștere rădăcinile, prin intermediul cărora miezul a putut intra în contact cu solul, în continuare, rădăcinile absorb primele elemente necesare pentru crearea unui produs încă și mai rafinat: tulpina și primii muguri ai acesteia. Creșterea se orientează de acum înainte în sus și continuă până la apariția următoarelor produse generate de plantă, și anume frunzele. Abia după ce elementele absorbite din sol au fost dirijate și distribuite în mod corespunzător, cele specifice tulpinii contribuind la structurarea acesteia, iar cele specifice frunzelor contribuind la crearea lor, planta își continuă creșterea, orientându-se către lumina soarelui, către cea a întregii lumi stelare și către cea a universului spiritual în ansamblul său. Ultima substanță produsă de plantă, cea mai subtilă și mai spirituală între toate, dă naștere florii, copilul delicat născut din fuziunea cu lumina, care va da naștere la rândul lui fructului. La fel se petrec lucrurile cu toate creaturile Mele, chemate cândva la existență de către Dumnezeu cel infinit și care poartă în ele, încă de la început, germenul eternității. Căci numai o astfel de creație este demnă și potrivită pentru Dumnezeu, adică pentru Mine.

Așa cum statutul de mireasă reprezintă momentul de maximă bucurie, când scopul a fost atins, înflorirea plantei reprezintă perioada sa de activitate maximă. Toate facultățile plantei sunt acum dezvoltate, toți nervii și toate fibrele ei anticipează cu curiozitate și nerăbdare momentul supremei fericiri, când scopul suprem al plantei va fi atins și când ea va putea celebra alături de iubitul ei divin. Acest act de celebrare, la care participă chiar și cele mai infime creaturi din natură, cu mijloacele pe care le au la dispoziție, are o mare semnificație, căci reprezintă pregătirea pentru un act de creație care nu mai ține doar de planul material, nici măcar de cel spiritual, ci este direct ancorat în divinitate.

Altfel spus, planta ajunge acum la momentul în care poate deveni un creator.

Înțelegeți acum valoarea supremă a florilor, voi, care comiteți atâtea abuzuri împotriva acestor creații profund spirituale, fără să vă gândiți nici o clipă atunci când le culegeți cât de tare răniți din punct de vedere spiritual planta, înfigându-i practic un pumnal în inimă? Acesta este momentul în care inima plantei debordează de fericire, de beatitudine, de recunoștință pentru existența ei, căci a atins nivelul spiritual maxim care îi este permis și se pregătește pentru crearea fructelor.

Voi, oamenii, sunteți complet lipsiți de simțire, ignorând ce se petrece în cele mai elementare procese ale naturii vii. Voi nu sunteți interesați decât de sentimentele voastre, fiind complet inconștienți în fața sentimentelor animalelor, ca să nu mai vorbim de viața spirituală a plantelor și a elementelor minerale, despre care nici nu bănuiți că există. Da, Eu afirm că tot ce am creat are o viață spirituală, o viață a eternității, un element indestructibil, care continuă să existe chiar dacă voi nu îl recunoașteți ca atare. Fiind vorba de o viață extrem de delicată, profund spirituală, este evident că ea nu poate fi înțeleasă decât de un suflet la fel de delicat, cu percepții extrem de subtile, și nu de niște ființe create care, deși ocupă un loc înalt în planul creației, sunt scufundate până peste cap în mlaștina pasiunilor lor inferioare.

Așa se explică de ce vă ofer atâtea explicații legate de diferite produse naturale, de legile naturii și de aranjamentele din întreaga lume creată. Scopul Meu este să vă deschideți larg ochii spirituali, pentru a recunoaște marea lume a spiritelor care transcende cu mult materia, interferând însă cu aceasta și operând pretutindeni. Dacă priviți cu ochi spirituali, oriunde v-ați uita - chiar și în materia cea mai densă - veți descoperi gândul primordial al Iubirii eterne, manifestat în milioane de forme.

Ceea ce v-am spus mai sus despre lumea plantelor, despre procesul de înflorire și de producere a fructelor, este la fel de valabil și pentru lumea animală, inclusiv pentru rasa umană.

În procesul de procreație a unui animal sau a unui corp uman există mai întâi o scânteie divină, emanată din Spiritul Meu și înconjurată de o celulă minusculă. Din aceasta se va dezvolta mai târziu întregul corp, cu sistemul său nervos și circulator. La fel cum planta tânjește după floare, corpul animal sau uman își rezervă pentru final construirea părții sale cea mai rafinată, o adevărată eflorescentă a trupului: creierul. Acolo este concentrată întreaga inteligență, întregul principiu spiritual, absolut esențial pentru continuarea vieții și pentru evoluția ulterioară a speciei.

În cazul animalelor, aceste perioade de înflorire sunt deseori marcate de conflicte violente și de o mare excitație a sistemului lor nervos. Animalul este condus încă de mâna Mea, iar în timpul perioadelor de împerechere ele simt puterea Mea cu un maximum de intensitate, conducându-le către o destinație pe care nu o cunosc, deși au uneori anumite presentimente legate de ea.

Nici un act de creație nu poate avea loc netulburat (adică fără sa fie dublat de o excitație extrem de puternică). Această trăire intensă se datorează unei interferențe de moment cu puterea Mea, ceea ce face ca procesul să afecteze într-o asemenea măsură organele vitale încât, deși rezultatul său este de sorginte materială, el eliberează totuși și o anumită substanță spirituală. Deși legată în continuare de materie, aceasta dispune însă de o anumită putere, care îi permite să se dezvolte spontan și să aspire către un nivel spiritual superior. Creierul, cu masa sa gelatinoasă și cu circumvoluțiunile sale, reprezintă sediul tuturor calităților spirituale de care are nevoie sufletul. Acest instrument minunat îi servește omului pe de o parte ca o interfață cu lumea exterioară, iar pe de altă parte, prin dezvoltarea interioară și spiritualizarea elementelor materiale, pregătește omul spiritual-psihic pentru a deveni un cetățean al lumii de dincolo. Acolo, el va continua să evolueze către perfecțiune, manifestând-o atât cât i-au permis pe pământ organismul și calitățile spirituale pe care a știut să și le cultive.

„Legea” de care ascultă plantele și „instinctul” animalelor devin în cazul omului o putere liberă, pe care acesta o poate folosi așa cum dorește. Deși capabil de cea mai înaltă excitație cu putință, omul poate învăța să își controleze emoțiile, în acest fel, el poate deveni egal cu Mine, dar numai în măsura în care reușește, din liberă inițiativă și fără nici un fel de coerciție, să se stăpânească și să nu încalce în nici un fel hotarele legii morale. Din păcate, marea majoritate a oamenilor nu cunosc acest autocontrol, iar consecințele le suportă singuri.

În cazul omului, toate gândurile și sentimentele elevate sunt resimțite la nivelul creierului. Acesta este sediul atributelor spirituale, dar el nu ar putea exista în sine dacă nu ar fi activat, la fel ca și celelalte organe, de un complex nervos. Acest complex este numit de voi „plexul solar” și este centrul nervos care guvernează mișcările involuntare. Acesta este adevăratul sediu al sufletului. De aici începe construcția corpului fizic, de aici acționează sufletul pentru susținerea vitală a acestuia sau pentru remedierea dezechilibrelor apărute, accelerând ritmul bătăilor inimii atunci când omul simte emoții precum bucuria sau durerea.

În plus, centrul este legat de comunicare prin intermediul vorbirii. De aici comunică sufletul lumii exterioare ce se petrece în interiorul său, inclusiv felul în care au fost prelucrate și digerate din punct de vedere spiritual impresiile primite din afară.

Planta se află în legătură cu întreaga lume spirituală prin intermediul luminii (mai exact, al razelor solare). Această comuniune este cea care face posibilă marele moment nupțial, clipa beatifică a înfloririi ei.

În mod similar, atunci când se apropie momentul înfloririi sale, omul se bucură de această influență a lumii spirituale care îl înconjoară, care trăiește deopotrivă în interiorul și în exteriorul său, penetrând și susținând întreaga manifestare, în el apar astfel sentimentele primei iubiri, o stare care pare să transceandă complet viața materială. Unul din înțelepți voștri greci a descris excelent această stare, care poartă de atunci numele de „iubire platonică”. Într-adevăr, așa trebuie înțeleasă prima iubire. Ea corespunde perioadei de înflorire a naturii umane, care impulsionează omul către actul de creație, către conceperea unei ființe noi, ce nu trebuie înțeleasă însă ca un produs material, ci ca unul spiritual.

Este un lucru cât se poate de natural ca prin contactul intim dintre două trupuri cele mai frumoase iluzii să dispară, căci Eu nu v-am creat ca ființe întrupate, ci ca spirite necorporale. De aceea, omul are tendința să transmită noii vieți, sub formă de germen, savoarea spirituală pe care a simțit-o, atât timp cât se mai află încă într-o formă întrupată.

Această iubire, acest sentiment beatific, această fericire care apropie cele două sexe opuse trebuie să fie singurul impuls în vederea creării unei ființe noi, care să poată semăna într-o bună zi cu Mine.

Pentru a crea asemenea ființe este necesară o demnitate spirituală supremă, pentru ca rezultatul să fie la rândul lui demn de Creatorul său!

Din păcate, condițiile sociale în care trăiți și pasiunile voastre inferioare sufocă rapid această primă formă de iubire, extrem de pură. Senzualitatea voastră, datorată unei folosiri greșite a pasiunilor interioare, a dus încă cu mult timp în urmă la crearea unei lumi ai cărei locuitori se grăbesc, aproape imediat după naștere, să alerge către moarte. După atâtea nevoi, suferințe și dezamăgiri, marea majoritate a oamenilor fac din plictiseală copii care se vor grăbi să-i imite întru totul, devenind la fel ca ei. Ajunși în pragul morții, ei vor cunoaște tot atât de puțin ca și părinții lor motivul pentru care s-au născut și cauza pentru care trebuie să moară.

Vă asigur, dragii Mei copii, că Eu am creat o cu totul altfel de lume decât cea în care trăiți voi la ora actuală. I-am dăruit atunci omului forma cea mai rafinată cu putință, inclusiv floarea minunată a creierului, cu care poate cunoaște întregul univers; I-am înzestrat cu capacitatea de a pătrunde, prin gândurile sale, în toate colțurile spațiului cosmic, până la Mine. I-am dăruit organe care să-i permită să simtă, dincolo de materie, prezența unei lumi spirituale, sublime, care, deși departe de el, trăiește totuși în interiorul sufletului său*. L-am înzestrat cu simțuri speciale: ochi cu ajutorul cărora să poată contempla minunile Mele, urechi cu ajutorul cărora să asculte armonioasa muzică a sferelor, și o limbă cu ajutorul căreia să le poată comunica semenilor săi impresiile pe care i le produc aceste miracole spirituale. Căci la ce ți-ar folosi să auzi și să vezi, dacă nu poți comunica?

L-am plasat apoi pe omul astfel creat pe acest micuț pământ, instaurându-l ca domn al întregii naturi, ca să nu se poată plânge de nimic, într-o întrupare anterioară a Mea, i-am dăruit o învățătură, suficient de completă pentru ca întreaga umanitate să se poată raporta la ea de-a lungul mileniilor care s-au scurs de atunci.

L-am înzestrat cu cele mai perfecte daruri spirituale, astfel încât să poată folosi cum se cuvine natura înconjurătoare, pentru ca viața materială să nu fie în nici un caz un obstacol în calea dezvoltării celei spirituale.

L-am creat perfect liber, capabil să acționeze și să judece independent, alegând opțiunea pe care o preferă.

Eu l-am creat ca unic stăpân al acestui glob pământesc, iar el a comis toate tipurile de abuzuri imaginabile! A abuzat de propriul său trup, de mediul înconjurător, de lumea plantelor și animalelor, care îi erau subordonate! Mai târziu, i-am deschis larg porțile lumii spirituale, astfel încât să știe încă în trup ceea ce nu trebuia să afle decât după părăsirea acestuia, dar în zadar!

Omul continuă să se comporte precum un nebun. Dornic să-și satisfacă numai pasiunile inferioare, să-și urmeze numai interesele lumești, el Mă respinge pe Mine, legile Mele, călcându-și astfel în picioare întreaga demnitate umană cu care l-am înzestrat, în mod evident, acest tip de comportament atrage după sine anumite consecințe, pe care el va trebui să le suporte.

Eu am creat acest glob pământesc, la fel ca și celelalte sisteme solare și globuri cerești, pentru cu totul alte scopuri decât își imaginează oamenii.

Am creat întregul univers ca o mare armonie a sferelor, în care toate ființele ar trebui să respire numai iubirea, nu să se persecute reciproc, pline de ură și invidie, sau să își subjuge și să își ucidă semenii, pentru satisfacerea unor interese personale.

Eu nu am așezat inutil în inimile voastre aceste sentimente sublime legate de creștere, de înflorire și procreație. Lumea creată de Mine trebuie să se întoarcă la această stare de grație, și vă asigur că o va face. Cine se opune legilor Mele își atrage de la sine propria pedeapsă. Dacă Mă adresez acum din nouă vouă, direct, o fac pentru că există o mare diferență între Cuvântul Meu și cuvintele oamenilor. Un alt motiv este că umanitatea și-a atras deja în destinul ei cele mai mari nenorociri, pe care nu le va putea evita dacă nu va deveni mai flexibilă și mai capabilă să absoarbă vibrațiile pozitive din univers. Abia după ce aceste nenorociri se vor produce, materia va fi din nou pregătită pentru reconstruirea străvechiului edificiu, de mult uitat și căzut în paragină, al vieții umane spirituale. Noua construcție va fi însă permanentă, nu temporară. O nouă generație de oameni va da atunci naștere altor copii, care vor simți din nou iubirea pe care am plantat-o cândva în inimile voastre, ale tuturor. Reamintindu-și demnitatea, oamenii viitorului nu vor mai folosi în mod greșit atributele cu care i-am înzestrat, ci le vor utiliza cu înțelepciune.

Această lume va redeveni ce a fost cândva: un paradis în care nu va predomina decât acea calitate care reprezintă esența Sinelui Meu divin, iubirea. Toată lumea va acorda și va primi iubire. Pământul și locuitorii săi își vor recăpăta statutul firesc, potrivit căruia au fost considerați întotdeauna ca ocupând un loc spiritual semnificativ în lanțul creației Mele.

De aceea, creșteți, copiii Mei! Deschideți-vă ochii, dar nu cei fizici, ci cei spirituali! Realizați faptul că în jurul vostru, chiar și plantele, chiar și firul de iarbă pe care călcați adeseori fără milă au o viață spirituală. Urmăriți să înțelegeți că dincolo de învelișul chiar și al celui mai mărunt dintre lucruri se ascunde altceva, un principiu necunoscut, care acționează neîncetat, contribuind la marele plan al evoluției către perfecțiune și al reîntoarcerii la Mine a tuturor particulelor născute cândva din Mine și pe care le-am trimis, cu eoni în urmă. În vastele spații ale creației, pentru a se maturiza, în fiecare secundă, milioane de ființe trec în lumea spirituală, și tot în fiecare secundă, milioane de alte ființe se întrupează. Totul alcătuiește un mare lanț. La fel ca într-o fântână în care o găleată coboară și alta urcă, în marele spațiu al creației moartea și nașterea se țin de mână.

Pe pământul vostru nu există nici un loc în care să fie numai noapte, sau numai zi. Apusul într-o regiune înseamnă răsăritul soarelui în alta. Într-un loc, oamenii se retrag obosiți de la muncă, în altul, aceleași raze ale soarelui coboară pe genele somnoroșilor, trezindu-i pentru o nouă zi de muncă. Așa se petrec lucrurile în creația Mea. Cursa timpului continuă la infinit, asistând la aceleași procese de creștere, înflorire și generare a unor creații noi. Dar numai omul spiritual poate înțelege această cursă eternă către împlinirea țelului suprem, și numai investigatorul atent al naturii Mele vizibile poate găsi cheia cu ajutorul căreia să vadă dincolo de transformările materiale marele proces spiritual care reprezintă principiul primordial și țelul suprem al creației!

Eu vă repet la infinit și vă strig mereu: ridicați-vă deasupra lumii voastre terestre și a cunoașterii intelectuale! Nu vă mai mulțumiți doar cu inspirațiile de moment pe care le trezesc în inimile voastre cuvintele Mele, ci păstrați-le veșnic acolo. Oriunde v-ați duce, oriunde v-ați afla, nu uitați că nimic din ceea ce există nu este ceea ce pare și că există legi care nu pot fi încălcate fără a primi pedeapsa cuvenită.

Încercați să înțelegeți imensa grație care se ascunde în aceste cuvinte ale Mele, adresate direct vouă! Luați-le mult mai în serios decât ați făcut-o până acum, căci orice uitare, orice viață trăită călduț, va atrage după sine o anumită pedeapsă.

Cu aproape 2.000 de ani în urmă le-am spus discipolilor Mei: „Vegheați și rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită!” Astăzi, vă repet: „Vegheați și rugați-vă, pentru ca pasiunile inferioară să nu facă din voi sclavii lor, căci ați fost născuți să fiți regi!”

Voi detestați sclavia. Fiecare dorește să fie liber. Toți oamenii se tem de servitute, de tiranie, dar cine este cel mai mare tiran al umanității din prezent dacă nu propriile pasiuni ale oamenilor?

Omul a renunțat de mult la tronul pe care l-am așezat cândva. Din când în când, câte un individ izolat înțelege care a fost intenția Mea legată de om. Chiar și aceștia sunt însă prea slabi și prea izolați pentru a putea exercita o influență decisivă asupra destinului întregii umanități. Dar aveți răbdare! Chiar și în cazul vostru continuă procesul de creștere, care la momentul potrivit va conduce la înflorire și la nașterea bobocului cunoașterii spirituale. La fel ca o floare care își dăruiește mierea ei dulce tuturor celorlalte ființe, care aparțin unor lumi diferite pe care ea nici măcar nu le cunoaște, acest boboc, care va străluci în lumina cea mai superbă și care va avea culorile cele mai minunate, își va dărui mierea fericirii sale mulțimilor. Dar pentru asta trebuie să mai așteptați, până când vă veți sătura de sucurile amare ale pământului.

Copiii Mei, acceptați aceste cuvinte ca o continuare a ultimei lecturi și integrați-le în ființa voastră. Rețineți: Eu nu vi le-am transmis numai pentru a fi citite, ci mai ales pentru a fi aplicate în practică.

Timpul zboară mult mai rapid decât vă imaginați voi. Orele, zilele, anii trec în zbor, și mulți dintre voi vor ajunge la sfârșitul cursei vieții mult mai repede decât cred.

Aveți grijă să nu fie prea târziu, să nu fiți nevoiți să obțineți cu mare greutate în lumea de dincolo ceea ce aici s-a revărsat din abundență în poala voastră. Aceste cuvinte trebuie considerate un avertisment și trebuie respectate în practică. Amin.

(* Vezi și: http://www.scribd.com/doc/3582723/Evanghelii-Apocrife-Cartea-lui-Adam-i-a-Evei și Casa Domnului n.r.)
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
मैं गणेश, सुप्रीम शिव का बेटा हूँ!
Back to top See my Info
Display posts from previous:   
   Board Index -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, Biblioteca Unique - tematică specifică -> Biblioteca - Din seria Spiritual, Spiritual Crestinism
   -> Biblioteca - Creștinism, Gottfried Mayerhofer - "Scribul lui Dumnezeu"
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 3 of 4  [ 36 Posts ]
 

Goto page Previous  1, 2, 3, 4  Next
Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You cannot download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !