Casa (Gospodaria) Domnului (Volumul 2) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber

[1%]

Capitolul 130
Răsplata lui Kenan pentru imnul său: nemurirea. Natura vieţii şi a morţii.

(1 august 1842)

1. După ce Kenan şi-a încheiat recitarea poemului, Abedam i-a întins mâna şi i-a spus:

2. „Kenan, iată mâna Mea - mărturie a graţiei Mele. Ea este o ramură a copacului vieţii născute din fiinţa Mea. Altfel spus, este iubirea Mea în acţiune.

3. Iată, o îndrept acum către tine. Ia-o şi vei trăi de-a pururi.

4. În acest fel, vei deveni stăpânul perfect al trupului tău şi vei putea ieşi şi intra în acesta ori de câte ori vei dori.

5. Dacă doreşti să rămâi în interiorul lui, din iubire pentru Mine şi pentru fraţii tăi, eşti liber să o faci.

6. Dacă preferi însă să îţi părăseşti trupul, pentru totdeauna sau doar temporar - alegerea îţi aparţine întru totul.

7. Adevăr îţi spun, de acum înainte nu vei mai vedea, nu vei mai simţi şi nu vei mai gusta vreodată moartea; căci viaţa este şi va rămâne de-a pururi stăpâna absolută a morţii, şi nu invers.

8. Cum ar putea deveni vreodată moartea stăpâna vieţii, atât timp cât ea este complet lipsită de libertate, nefiind altceva decât o viaţă întemniţată de o viaţă mai liberă, supusă judecăţii în toate părţile fiinţei sale?

9. Viaţa corpului fizic este echivalentă cu moartea, fiind o viaţă lipsită de libertate.

10. De aceea, toţi cei care, la fel ca tine, vor cuceri această viaţă trupească, supunând-o în toate aspectele ei, vor deveni în acest fel stăpânii morţii.

11. Cum ar putea un asemenea om să mai vadă, să mai simtă şi să mai guste vreodată moartea?

12. Adevăr îţi spun: cel care poate vedea viaţa pretutindeni, realizând că moartea nu există nicăieri, se află el însuşi în afara morţii, chiar dacă se mai află încă întrupat.

13. Cu siguranţă, un asemenea om nu mai poate cunoaşte moartea, căci el a devenit una cu viaţa.

14. Tu însuţi, dragul Meu Kenan, ai devenit un asemenea om, căci tu ai cunoscut viaţa veşnică, prin iubirea ta faţă de Mine, şi implicit de viaţa născută din Mine.

15. De acum înainte nu vei mai putea pierde niciodată această viaţă, căci, aşa cum spuneam, ai devenit tu însuţi una cu ea.

16. Aşa cum Eu sunt Domnul vieţii, şi implicit stăpân al morţii, la fel şi tu, şi toţi cei ca tine, puteţi deveni stăpânii perfecţi ai vieţilor voastre, controlând întru totul moartea.

17. Cine a văzut vreodată praful de pe drum stârnind vântul?

18. Dacă el ar putea face acest lucru, vântul ar bate cu putere în locuinţele voastre, în care se află destul praf!

19. În schimb, atunci când aerul se pune de la sine în mişcare, el ridică praful de pe drum, ducându-l oriunde doreşte, căci el reprezintă o forţă liberă, iar firele de praf nu îl pot împiedica să bată.

20. La fel, dacă doreşte acest lucru, vântul poate lăsa praful să cadă oriunde vrea!

21. Acelaşi principiu se aplică şi vieţii. Aceasta este pe deplin liberă, fiind stăpâna morţii, pe care o controlează aşa cum doreşte.

22. Dacă vrea acest lucru, ea poate activa moartea, transformând-o în viaţă, dar o poate şi părăsi, lăsând-o să cadă la pământ, căci este pe deplin liberă să facă ce vrea.

23. În mod similar, tu ai devenit stăpânul corpului tău.

24. Atât timp cât vei dori ca acesta să trăiască, el va trăi, de dragul voinţei tale.

25. Dacă vei dori însă să îl părăseşti, temporar sau de-a pururi, o vei putea face în deplină libertate, căci ai devenit acum una cu viaţa perfectă, şi astfel vei rămâne de-a pururi! Amin”.

[1%]

Capitolul 131
Căinţa lui Enos. Cei care neagă viaţa se tem de moarte. Despre fructele coapte ale spiritului şi despre cele necoapte ale trupului.

(2 august 1842)

1. După această veritabilă lecţie de viaţă, Kenan a devenit extrem de fericit; la fel şi mulţi alţii, care i-au mulţumit din străfundurile inimii lui Abedam pentru această revelaţie supremă, care i-a ajutat să înţeleagă în ce constă adevărata viaţă şi cum poate fi atinsă aceasta, prin diferenţierea ei de viaţa aparentă a trupului, practic sinonimă cu moartea.

2. În timp ce toţi îi mulţumeau astfel lui Abedam, slăvindu-L prin cuvintele lor pline de recunoştinţă, Enos însuşi s-a simţit mişcat până la lacrimi. El s-a ridicat în picioare şi s-a îndreptat plin de căinţă către Tatăl.

3. Văzându-l cum păşeşte către El, ezitant şi sfios, Abedam i-a întins mâna şi i-a spus:

4. „Ei bine, Enos, spune-Mi, pentru ce te-ai decis: pentru viaţă sau pentru anihilarea totală?

5. Crede-Mă - pentru Mine, nimic nu este imposibil. Căci iată, de dragul tău îi voi spune muntelui de colo, care continuă să fumege după erupţia de azi dimineaţă: dispari!

6. Acum priveşte! Mai vezi vreo urmă din muntele care s-a aflat în acel loc mii de ani?

7. Mâine vei vedea deja în acel loc fire de iarbă crescute şi mici pomişori ieşiţi deja din solul fertil în care cândva exista un munte măreţ şi în care acum nu mai există decât o câmpie.

8. După cum vezi, nimic nu este imposibil pentru Mine. De aceea, răspunde la întrebarea pe care ti-am pus-o!”

9. La fel de şocat ca şi ceilalţi în faţa acestui fenomen uimitor, care a putut fi văzut de toţi în noaptea luminată de lună, Enos nu a putut rosti nici un cuvânt. El a preferat să se prosterneze în faţa Domnului atotputernic, implorându-L în inima sa să-l susţină şi să-i ierte imensa nebunie de adineauri.

10. Abedam l-a întărit imediat, şi, ridicându-l de jos, i-a spus:

11. „Iată, Enos, toţi oamenii morţi se comportă la fel ca tine! Deşi nu rostesc cuvintele pe care le-ai rostit tu mai devreme, ei acţionează ca şi cum ar prefera moartea în locul vieţii veşnice şi al perfecţiunii.

12. În schimb, atunci când văd că moartea trupului lor fizic se apropie, ei se înspăimântă şi devin disperaţi.

13. Nu pot să nu-Mi pun întrebarea: cum pot fi aceşti nerozi atât de inconsecvenţi?

14. De ce se tem ei de distrugerea către care s-au îndreptat cu atâta hotărâre de-a lungul întregii lor vieţi?

15. Voi răspunde tot Eu la această întrebare:

16. Atât timp cât cel mort percepe încă puterea vieţii dinlăuntrul său, el se simte ca un stăpân al morţii, netemându-se atât de tare de ea. Atât timp cât poate percepe liber lucrurile din jurul său, el nu-şi dă seama că odată mort şi anihilat, nu le va mai putea percepe.

17. Abia atunci când îşi dă seama că puterea efemeră a vieţii sale trupeşti păleşte, că simţurile sale devin tot mai slabe, el îşi dă seama că lucrurile din jurul său încep să dispară şi începe să simtă puterea morţii, oroarea non-existenţei şi presiunea distrugerii. Abia atunci începe el să realizeze imensa diferenţă care există între viaţă şi moarte.

18. Abia atunci va începe el să-şi dorească cu disperare să îşi restaureze viaţa.

19. Dar Eu îţi spun: pentru cei mai mulţi, acest moment va fi prea târziu!

20. Căci viaţa adevărată, liberă şi nepieritoare, este ca un fruct pe deplin copt, în timp ce viaţa fizică este ca un fruct necopt.

21. În cazul fructului copt, miezul şi seminţele au devenit libere şi ferme, iar învelişul exterior poate fi eliminat fără ca miezul cel viu să sufere sau să fie distrus, căci el a absorbit deja întreaga viaţă şi nu mai este conştient de moarte, ci numai de viaţa dinlăuntrul lui, cu care a devenit una. El nu se mai identifică cu masa cărnoasă din exterior, care se poate desprinde de el fără a-l afecta în vreun fel.

22. Cât de diferit stau însă lucrurile cu fructul necopt, în care masa exterioară cărnoasă continuă încă să fie unită cu miezul interior, ducând împreună o viaţă slabă, astfel încât dacă învelişul exterior este afectat, miezul poate fi distrus cu uşurinţă!

23. De aceea, cu toţii ar trebui să aspiraţi către deplina maturizare spirituală, care nu se poate petrece decât atunci când spiritul lăuntric se desprinde de toate firele care îl leagă de dorinţele trupului său.

24. Cel care reuşeşte acest lucru devine stăpânul perfect al vieţii.

25. La fel cum fructul nu se poate coace însă decât cu ajutorul căldurii soarelui, nici voi nu veţi putea deveni maturi din punct de vedere spiritual decât cu ajutorul căldurii iubirii Mele, aşezată de Mine în inima voastră.

26. La fel şi tu, Enos, maturizează-te în vederea vieţii eterne la pieptul Meu, unicul izvor în care vei găsi viaţa perfectă, liberă şi beatifică.

27. Urmăreşte să înţelegi ce ţi-am spus şi nu te mai abate de la această învăţătură, acum şi de-a pururi! Amin”.

[1%]

Capitolul 132
Este o eroare să afirm că lucrurile sunt trecătoare!

(3 august 1842)

1. Aceste cuvinte atotputernice l-au readus pe Enos în simţiri, dar când a privit din nou către răsărit şi a văzut că muntele pe care îl ştia de o viaţă dispăruse de-a pururi, el a simţit cum îl trec fiorii şi a simţit că îşi pierde din nou busola.

2. Tulburarea lui nu era legată însă numai de această schimbare dramatică a reliefului familiar, ci mai ales de gândul că toate lucrurile sunt trecătoare, care nu-i dădea pace.

3. Această piatră de încercare s-a dovedit un nou obstacol în viaţa atât de agitată a lui Enos.

4. Evident, Abedam cel Mare a desluşit imediat motivele tulburării lui Enos, aşa că i-a spus:

5. „Ascultă, Enos, ce anume îţi tulbură sufletul? Priveşte, Eu sunt încă aici, iar gura Mea nu s-a închis încă. Nu ştii că Eu sunt singurul care poate da orice răspuns autentic la întrebările voastre?

6. Dar Eu îţi cunosc foarte bine inima. De aceea, nu voi mai aştepta să îmi pui întrebarea şi îţi voi răspunde direct la ea, căci ştiu că te chinuieşte de multă vreme, iar acum s-a actualizat din nou în tine, în faţa acestui fenomen natural care nu a făcut altceva decât să îţi întărească convingerea.

7. Ascultă, înţeleg că te preocupă faptul că toate lucrurile create sunt trecătoare, astfel încât te întrebi în permanenţă: 'Oare ce se va petrece cu trupul după ce spiritul şi sufletul meu îl vor părăsi?

8. De ce nu se poate ridica şi trupul în slavă, rămânând unit de-a pururi cu spiritul care a locuit în el?'

9. Distrugerea subită a muntelui, care ţi-a amintit atât de brusc de faptul că toate lucrurile sunt trecătoare, ţi-a reconfirmat această temere, iar acum tremuri din toate încheieturile contemplând locul în care cu două zile în urmă Adam a avut viziunea profetică potrivit căreia exact acolo, în faţa acelui munte unde ofta şi plângea el, primul om creat pe pământ, într-o zi va plânge şi va muri ultimul om care va trăi pe pământ.

10. De vreme ce, în plenitudinea înţelepciunii Mele infinite, Eu sunt un profet mai bun decât Adam, îţi voi spune acum că profeţia lui a fost deşartă, motiv pentru care am şi dispus anihilarea completă a acestui munte damnat, pentru ca odată cu el să dispară şi profeţia lui Adam.

11. În al doilea rând, în ceea ce priveşte întrebările din inima ta, te asigur că acestea sunt chiar mai golite de conţinut decât profeţia lui Adam.

12. Cum poţi să crezi că lucrurile sunt trecătoare?

13. Chiar crezi că un lucru este anihilat numai pentru că dispare din faţa ochilor tăi fizici şi a percepţiei lor amăgitoare?

14. O, cât de slabă este încă gândirea şi viziunea ta! În întreaga creaţie nu există nimic care să nu fie un gând fixat al iubirii Mele.

15. La fel, spiritele sunt idei eliberate de iubirea Mea, motiv pentru care sunt înzestrate cu un liber arbitru şi o viaţă de sine stătătoare.

16. De aceea, dacă Eu eliberez din nou un gând fixat, cum poţi să crezi că el a pierit, numai pentru că l-am eliberat din lanţurile iubirii Mele, permiţându-i să se înalţe din nou în marea sferă a spiritelor Mele, care umple întreaga infinitate, precum un nor de scântei?

17. O, adevăr îţi spun: chiar şi primele fire de iarbă care au crescut pe stâncile ieşite din mare pe acest pământ continuă să trăiască în acea sferă infinită, - iar ultimele fire de iarbă care vor creşte cândva pe pământ se vor întâlni mai devreme sau mai târziu - într-un spirit frăţesc - cu aceşti strămoşi primordiali ai lor (*)!

18. După cum vezi, muntele pe care l-ai avut înainte în faţa ochilor a fost eliberat, nu distrus.

19. La fel se vor petrece lucrurile şi cu trupul tău!

20. Într-adevăr, în forma sa actuală el nu va mai putea trăi multă vreme, dar el se va întoarce gradat la spiritul din care s-a născut, purificat, chiar dacă nu în actuala formă, ci într-un veşmânt spiritual etern şi indestructibil.

21. De aceea, nici unul dintre voi nu ar trebui să abuzaţi de trupurile voastre, folosindu-le într-o manieră păcătoasă, căci va veni vremea când veţi fi nevoiţi să plătiţi pentru aceste păcate, purtând haine zdrenţuite în împărăţia spirituală.

22. După cum vezi, în creaţia Mea nu există lucruri efemere, ci doar o eliberare permanentă a acestora.

23. Încearcă să înţelegi ce ţi-am spus şi linişteşte-ţi mintea. Amin”.

(*) - Vezi şi „Marea Evanghelie a lui Ioan” de Jakob Lorber, n.r.)

[1%]

Capitolul 133
Despre natura triplei naşteri. Naşterea fizică corectă.

(4 august 1842)

1. După aceste revelaţii, toţi patriarhii, inclusiv Adam, s-au simţit satisfăcuţi de explicaţiile primite şi au revenit la locurile lor, cu un sentiment de recunoştinţă în inimi. Abedam cel Mare l-a chemat atunci la El pe Mahalaleel şi i-a spus:

2. „Mahalaleel, să înţeleg că nu ai nici o întrebare de pus, că ştii acum tot ce ţi-ar fi de folos ţie şi descendenţilor tăi?

3. Dacă ştii totul, poţi să te retragi liniştit. Dacă mai ai însă vreo nelămurire, nu ezita să o faci publică, pentru ca în inima ta să nu mai rămână nici o pată întunecată.

4. Haide, goleşte-ţi inima de povara care o apasă. Amin”.

5. Mahalaleel a ezitat o vreme, căci avea într-adevăr o întrebare care îl urmărea, dar nu îndrăznea să o pună.

6. Citind în inima sa că motivul ezitării sale era dorinţa sinceră de a nu ofensa pe nimeni, dar mai presus de toate pe tânăra şi inocenta Pura, care stătea încă la pieptul Domnului, Abedam i-a spus:

7. „Mahalaleel, observ sinceritatea din inima ta. De aceea, îţi voi da răspunsul corect la întrebarea tăcută care îţi chinuieşte inima. De aceea, ascultă-Mă; la fel şi voi, ceilalţi:

8. În ceea ce priveşte naşterea naturală, care este similară în cazul omului cu cea a animalelor, aceasta nu poate fi schimbată de regulă, exceptând anumite situaţii cu totul ieşite din comun, produse în circumstanţe spirituale deosebite. Acest lucru este necesar deoarece naşterea fizică nu are nimic de-a face nici cu spiritul, nici cu sufletul omului, ci doar cu trupul său material. Acesta trebuie să fie perfect structurat în pântecul matern înainte ca sufletul să se poată muta în el, aducând cu sine spiritul divin (al cărui sălaş este). După cum vezi, există o ordine în toate, şi toţi trebuie să respecte această ordine.

9. Trupul dă naştere trupului, sufletul dă naştere sufletului, iar spiritul dă naştere spiritului.

10. Este bine să înţelegeţi însă de ce se petrec astfel lucrurile. De aceea, ascultaţi-Mă:

11. După cum ştiţi foarte bine, nimic din ceea ce există în sfera spirituală, singura sferă atotputernică şi substanţial-esenţială, nu poate apărea în sfera vizibilă decât prin opusul său corespondent. Acest opus constă în restricţionarea şi supunerea forţei esenţiale, astfel încât aceasta să accepte să capete o formă limitată.

12. Imaginaţi-vă acum în ce constă spiritul vostru. Cum se poate manifesta acesta?

13. Ascultaţi: el nu se poate manifesta decât autolimitându-se pentru a se putea realiza pe sine, act care reprezintă iubirea în accepţiunea ei cea mai perfectă, adică iubirea pentru Mine. Fără această realizare de sine, spiritul nu va deveni niciodată conştient de independenţa sa, rămânând de-a pururi doar o parte a Spiritului Meu infinit şi universal, lipsită însă de conştiinţă de sine.

14. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul sufletului, care în general vorbind, reprezintă o parte din totalitatea vieţii vegetative a lumii naturale. El poate fi conştient de sine, dar numai la modul general, în toate părţile sale infinite, motiv pentru care creaţia începe să se structureze conform ordinii stabilite de Mine în sufletul universal.

15. Această naştere a sufletului conform ordinii naturale stabilite de Mine reprezintă o primă coerciţie, dar una care nu-i permite încă sufletului să devină conştient de sine.

16. Naşterea spirituală (realizarea de sine) nu poate avea loc decât atunci când toate părţile sufletului universal devin conştiente de sine, alcătuind un tot unitar şi indivizibil, şi apropiindu-se din ce în ce mai mult unele de altele, până când, din cauza presiunii astfel create, ele se autoaprind.

17. Pe măsură ce devin luminoase, ele încep să se recunoască unele pe altele, alcătuind acel tot unitar de care vorbeam mai devreme, indivizibil.

18. Acest act al procreării sufletului se produce prin ceea ce numim iubire de aproape. Omul care nu cunoaşte această iubire va rămâne de-a pururi un străin faţă de fratele său.

19. Abia acum, când s-au petrecut cele două tipuri preliminare de procreaţie, poate începe trupul să se recunoască pe sine în opusul său, identificându-se cu acesta.

20. Prin această apropiere reciprocă, cei doi opuşi devin conştienţi unul de celălalt, iar între cele două polarităţi distincte astfel create se poate naşte un mediu independent. Natura acestui act corespunde astfel ordinii Mele şi poartă numele de iubire (corectă) de sine sau iubire trupească.

21. Astfel apare necesitatea iubirii trupeşti şi a naşterii fizice care îi corespunde, care aparţine ordinii naturale, la fel ca şi cea a sufletului şi cea a spiritului, în măsura în care respectă această ordine prestabilită.

22. Dacă ea se opune însă acestei ordini, încălcând-o, ea nu va putea procrea decât moartea, nicidecum viaţa, devenind astfel un păcat mortal, întrucât periclitează inclusiv viaţa sufletului şi a spiritului nou creat.

23. De aceea, este important să înţelegeţi cu toţii această lege, respectând-o, pentru ca actele voastre de procreaţie să fie corecte şi plăcute în faţa Mea. Amin”.

[1%]

Capitolul 134
O evanghelie pentru flecari şi pentru lăudăroşi.

(5 august 1842)

1. Abia acum a reuşit Mahalaleel să-şi deschidă gura şi să spună:

2. „O, Lumină eternă a tuturor luminilor, Adevăr suprem, ce profunzime supremă sălăşluieşte în ordinea Ta, o, Tată preasfânt şi preaplin de iubire!

3. O, dacă aş putea înţelege corect tot ce ai spus!

4. Dar, Tată preasfânt, cuvintele Tale nu reuşesc să se aşeze la fel de ordonat în sufletul meu.

5. Spiritul dă naştere spiritului, sufletul dă naştere sufletului, iar corpul fizic dă naştere corpului!

6. Şi toate cele trei corpuri derivă unul din celălalt, susţinându-se reciproc.

7. Din totalitatea lucrurilor se naşte omul, cu perfecţiunea lui, reprezentând scopul suprem al creaţiei.

8. O, Tată, cât de infinit de mare este înţelepciunea Ta! Nici unul din cuvintele Tale nu este lipsit de conţinut şi fiecare dintre ele conduce la adevăr şi la o plenitudine sublimă.

9. Ştiu foarte bine acest lucru şi înţeleg o bună parte din ceea ce ne-ai spus, dar mai există încă multe aspecte care îmi scapă! Am înţeles fiecare cuvânt în parte, dar nu şi ceea ce se ascunde în spatele cuvintelor, semnificaţia lor profundă pe care ai dorit să ne-o transmiţi.

10. Ştiu prea bine că singurul vinovat pentru acest lucru sunt eu, dar această realizare tristă nu mă ajută cu nimic, căci tot nu pot pătrunde structura interioară a cuvintelor Tale.

11. De aceea, Tată preasfânt şi preaplin de iubire, aş dori să Te rog să aprinzi în mintea mea o lumină cât de slabă care să-mi permită să înţeleg mai bine cuvintele Tale atât de sacre, în caz contrar, voi rămâne în acelaşi întuneric în care mă zbat la ora actuală.

12. Dar mai presus de toate, facă-se voia Ta! Amin”.

13. Răspunsul lui Abedam nu s-a lăsat aşteptat:

14. „Mahalaleel, de ce trebuie să foloseşti atât de multe cuvinte, când ar fi fost atât de simplu să spui:

15. Tată, sunt orb! Îngăduie-mi să văd!'

16. Această frază scurtă ar fi fost suficientă. De ce trebuie să rosteşti atât de multe cuvinte goale şi să găseşti tot felul de pretexte, în loc să îţi mărturiseşti orbirea?

17. Adevăr îţi spun: tocmai din cauza acestei tendinţe de a vorbi prea mult nu reuşeşti să vezi lumina din spatele cuvintelor Mele.

18. Renunţă la flecăreală şi spune deschis ce ai de spus. Vei descoperi atunci întregi universuri în fiecare din cuvintele Mele, cu sori luminând plenar toate semnificaţiile lor.

19. Te asigur că orice discurs, oricât de nobil ar părea, nu reprezintă altceva decât un fum sacrificial care acoperă inima omului. Dacă inima este învăluită în fum, cum te-ai putea aştepta ca razele strălucitoare ale luminii să pătrundă adânc în ea? Ele nu reuşesc decât să aducă o lumină palidă, exterioară, lăsând interiorul ei într-un întuneric deplin.

20. De aceea, renunţă la discursurile prea sofisticate, iar inima ta va putea beneficia de suficientă lumină!

21. Întreabă-i pe cei din jur şi vei constata că nimeni altcineva nu se plânge de întuneric atunci când vine vorba de Cuvântul Meu. Întreab-o chiar pe această sărmană fată provenită din ţinuturile de jos şi ea îţi va demonstra în puţine cuvinte că a descoperit lumina din spatele cuvintelor Mele.

22. Sper însă că mărturia Mea îţi este suficientă şi că nu pui la îndoială faptul că toţi cei prezenţi au descoperit lumina strălucitoare din spatele cuvintelor Mele.

23. Dacă vei renunţa la discursurile tale savante, vei descoperi la rândul tău această lumină.

24. Spui că ai înţeles că fiecare naştere depinde de celelalte, că cele trei corpuri se susţin reciproc şi că omul perfect este scopul suprem al întregii creaţii. Toate acestea sunt adevărate. Dacă vei mai adăuga şi ultimul ingredient care îţi lipseşte - o doză corectă de iubire pură - vei înţelege rapid aspectele care ţi-au rămas încă ascunse ale revelaţiei Mele.

25. Căci cheia cu care orice om poate deschide pe loc orice cameră a Cuvântului Meu este iubirea.

26. Acţionează aşa cum te-am învăţat şi nu vei mai fi nevoit de acum înainte să te plângi în cuvinte rafinate de întunericul din spatele cuvintelor Mele.

27. Urmăreşte să înţelegi ce ţi-am spus şi acţionează în consecinţă. Amin!”

[1%]

Capitolul 135
Procreaţia în cadrul ordinii divine şi în afara acesteia.

(9 august 1842)

1. Mahalaleel a ascultat cu inima deschisă această critică pe care i-a adus-o Abedam. Recunoscător, el i-a mulţumit mişcat, după care s-a pregătit să se retragă, dar Abedam a adăugat:

2. „Mahalaleel, adevăr îţi spun, nu pleca, căci inima ta nu este încă pe deplin lămurită în această chestiune. În starea în care te afli acum poţi cădea încă foarte uşor în capcanele minţii. De aceea, îţi voi dărui o nouă lumină.

3. Spui că eşti de acord cu tot ce ţi-am spus ca răspuns la întrebarea ta, dar constat în inima ta că nu ai înţeles de ce spuneam că procreaţia oarbă, care se petrece împotriva ordinii Mele sacre, reprezintă un păcat, îţi voi explica în continuare acest lucru.

4. Tot ceea ce numim suflet umple în stare liberă spaţiul infinit, alcătuind un univers (lumea spiritelor) în care locuiesc nenumărate spirite de toate felurile, inclusiv îngerii. Toate acestea sunt gândurile Mele libere, care nu au fost încă fixate. Aceste gânduri reprezintă totodată vasele vii sau purtătorii vieţii tuturor fiinţelor create din Mine.

5. Acum ascultă: dacă doresc să Mă agăţ de unul din gândurile Mele, Eu fac acest lucru prin iubirea Mea. Dacă îl fixez astfel, gândul respectiv nu mai poate urca - la fel ca şi celelalte - în sferele infinite ale fiinţei şi acţiunii Mele divine, căpătând o formă permanentă în faţa Mea. Pentru ca această formă să poată fi înzestrată cu conştiinţă de sine, ea trebuie să fie însă nu doar prinsă de iubirea Mea, ci penetrată plenar de aceasta.

6. Se naşte astfel un prim impuls, o fricţiune între forma respectivă şi iubire. Care este consecinţa naturală a acestui impuls?

7. Simplu: sub presiunea iubirii care o invadează din toate părţile, forma începe să opună rezistenţă în faţa posesivităţii acesteia.

8. Ori de câte ori o formă perfectă este supusă unei coerciţii şi unei presiuni, tensiunea cea mai mare se manifestă la nivelul punctului central, care va opune de altfel cea mai mare rezistenţă.

9. Oriunde există o mare rezistenţă va exista implicit şi o activitate foarte intensă.

10. Ştiţi cu toţii, din experienţa voastră duală, că orice presiune foarte puternică dă naştere unei anumite inflamări; spre exemplu, dacă frecaţi două pietre sau două bucăţi de lemn, mai devreme sau mai târziu acestea se vor autoaprinde.

11. La fel, dacă unul dintre voi este afectat de altcineva, fie că este vorba de încăpăţânarea acestuia sau de o acţiune pe placul vostru, de o veste proastă sau de una bună, în inima voastră se aprinde o anumită flacără.

12. Iată, acesta este punctul central de care vorbeam mai devreme. Orice asemenea inflamaţie presupune inevitabil o anumită flacără, o strălucire similară cu viaţa iubirii Mele eterne. Aceasta iluminează forma întemniţată şi supusă coerciţiei iubirii, care este consumată de flacăra născută în inima sa, devenind astfel în întregime vie şi conştientă de sine.

13. Dacă voinţa Mea doreşte ca acest gând (fixat în maniera descrisă mai sus) să continue să existe, el devine solid şi continuă să se manifeste astfel de-a pururi în faţa Mea.

14. Dacă voinţa Mea nu doreşte însă acest lucru, Eu îmi retrag iubirea din forma respectivă, care devine din nou liberă, plutind şi ridicându-se în sferele superioare, fără să mai aibă însă o formă vizibilă decât pentru Mine, la fel cum gândurile voastre sunt vizibile numai în mintea voastră. Ea se ridică astfel în sferele infinite ale Divinităţii Mele.

15. Aceasta este ordinea Mea, din care s-au născut toate lucrurile! Dacă voi procreaţi în acord cu această ordine din care v-aţi născut voi înşivă, fiind - cum s-ar spune - procreaţi de Mine însumi, puteţi spune că aţi procreat corect, căci creaturile născute din voi se vor încadra în ordinea căreia îi aparţin Eu însumi.

16. Dacă procreaţi însă orbeşte, fără să simţiţi nimic, nu putem vorbi de o procreaţie în acord cu ordinea Mea, ci dimpotrivă, de o distrugere a acestei ordini, căci Eu am creat totul pentru o existenţă liberă şi eternă. Vă opuneţi astfel voinţei Mele - singura existenţă reală şi fermă a tuturor fiinţelor create de Mine.

17. O astfel de acţiune, contrară voinţei Mele, se traduce prin păcat sau prin moartea fiinţei procreate de Mine.

18. De aceea, procreaţia voastră trebuie să se încadreze exclusiv în ordinea Mea.

19. Abia acum ai primit lumina de care aveai nevoie. De aceea, te poţi întoarce acum la locul tău. Amin”.

[1%]

Capitolul 136
Mahalaleel îi mulţumeşte Domnului pentru lumina primită.
Iubirea faţă de Dumnezeu este mai presus de teama de Dumnezeu, iar lacrimile de Bucurie preţuiesc mai mult în faţa Domnului decât cele de căinţă.

(10 august 1842)

1. Abia acum s-au deschis ochii lui Mahalaleel şi inima lui s-a umplut de recunoştinţă. În bucuria lui, el a început să sară literalmente în sus, căci înţelesese în sfârşit semnificaţia Cuvântului divin.

2. Unii din cei de faţă au rămas uimiţi în faţa acestei manifestări de exuberanţă, întrebându-se şoptit: „Oare ce l-o fi apucat pe părintele Mahalaleel?

3. Cu siguranţă, cuvintele lui Abedam sunt sublime şi sfinte, aşa cum sunt întotdeauna, dar să reacţionezi astfel...

4. Noi suntem mulţumiţi că am înţeles cât de cât misterioasa semnificaţie care se ascunde în spatele cuvintelor sacre rostite de Cel Preaînalt.

5. Cum poate însă cineva să se manifeste atât de exuberant, când ar trebui să se scufunde în praful nimicniciei sale în faţa unei graţii atât de mari? Este prea greu de înţeles pentru noi. Mai bine să păstrăm respectul sublim pe care îl datorăm Tatălui.

6. Mahalaleel a fost întotdeauna un original cu orice preţ. În fond, de ce s-ar comporta acum altfel? - O, vai! Priviţi-l pe bătrânul părinte cum sare în sus! Parcă ar fi un ied!”

7. Abedam însă nu numai că a permis manifestarea de bucurie a lui Mahalaleel, dar a revărsat chiar asupra acestuia o strălucire puternică, precum cea a norilor de dimineaţă atunci când sunt atinşi de primele raze ale soarelui care răsare.

8. Văzând acest lucru, cei care căutau nod în papură s-au speriat, convinşi că au păcătuit prin observaţiile lor.

9. Dar Abedam cel Mare s-a ridicat şi le-a spus următoarele cuvinte:

10. „Copii ai regiunii de la miazăzi! De ce tremuraţi de frică în faţa strălucirii pe care o emană cel fericit de graţia primită de la Mine?

11. În ce fel a beneficiat inima voastră de pe urma respectului pe care Mi-l purtaţi, de vreme ce tremură cuprinsă de frică, ca şi cum s-ar fi scufundat în noaptea păcatului cel mai cumplit?

12. O, Sărmani nerozi! Ce este mai bine - să te temi sau să te bucuri în faţa Mea?

13. Adevăr, adevăr vă spun: cel care stă în faţa Mea plin de respect nu este încă pur, căci numai o inimă slabă, ezitantă şi impură, care nu a devenit încă una cu voinţa Mea, se poate teme de Mine, adică de Dumnezeu cel atotputernic şi etern.

14. În schimb, inima care L-a recunoscut - în căldura iubirii sale - pe Tatăl preasfânt şi preaplin de iubire şi iubirea acestuia în Dumnezeu cel atotputernic şi etern, numai ea îşi va pierde orice urmă de teamă în faţa Celui pe care trebuie să-L iubească mai presus de orice, manifestându-se exact aşa cum face acum Mahalaleel.

15. Ce contează mai mult în faţa Mea: o inimă plină de teamă sau una care se bucură mai presus de orice în numele Meu?

16. Adevăr vă spun: deşi lacrimile de căinţă sunt juste şi plăcute în faţa Divinităţii Mele, cele de bucurie, care se adresează Tatălui preasfânt şi preaplin de iubire, sunt cu mult mai presus, la fel ca şi soarele care străluceşte deasupra pământului într-o zi strălucitoare.

17. Căci lacrimile de căinţă înseamnă că omul a devenit conştient de distanţa care îl desparte încă de Mine în ceea ce priveşte iubirea şi credinţa sa, îndemnându-l să se întoarcă din nou la Mine, adică la Tatăl său.

18. În schimb, lacrimile de bucurie sunt dovada supremă a fuziunii sale depline cu Mine, a fiului care se bucură că şi-a regăsit Tatăl şi a Tatălui care se bucură că şi-a regăsit fiul.

19. Deschideţi-vă inimile şi bucuraţi-vă la rândul vostru, căci Tatăl a venit la voi şi vă îngăduie să vă bucuraţi de prezenţa Lui. Nu mai fiţi atât de uimiţi în faţa celui care se bucură în numele Meu, căci v-am spus acum chiar Eu că îl prefer oricând pe cel care se bucură de prezenţa Mea celui care se teme şi se căieşte, chiar dacă din motive juste.

20. De aceea, de acum înainte nu ezitaţi să îl consolaţi pe cel care se căieşte, bucurându-vă însă din toată inima de bucuria celui fericit. Amin”.

[1%]

Capitolul 137
Recomandarea Domnului de a iubi şi de a fi fericiţi. Promisiunea zilei marii eliberări şi a mântuirii. Iubirea ca eliberator de sub jugul trupului şi al morţii.

(11 august 1842)

1. Emoţionaţi de acest discurs, cei care înainte îi căutaseră nod în papură lui Mahalaleel s-au prosternat în faţa Domnului, rugându-se să fie iertaţi.

2. Dar Abedam le-a cerut să se ridice, întărindu-i în spiritul lor.

3. Toată lumea s-a ridicat atunci de la sol, slăvindu-l pe Tatăl pentru imensa Lui graţie.

4. Abedam le-a spus: „Iubirea Mea fie de-a pururi cu voi şi în voi! Iubiţi-vă unii pe alţii şi bucuraţi-vă reciproc de fericirea altuia; ajutaţi-vă unii pe ceilalţi şi veţi descoperi astfel că sunteţi dragii Mei copilaşi, de care nu pot decât să Mă bucur. Căci ziua marii eliberări s-a apropiat.

5. Dacă Adam ar mai trăi pe pământ de şapte ori anii pe care i-a trăit deja şi cei care i-au mai rămas de trăit, el ar vedea cu propriii săi ochi această zi a marii eliberări.

6. De aceea, acţionaţi în conformitate cu voinţa Mea, pentru ca marea zi să nu vă prindă nepregătiţi atunci când va veni.

7. Înainte de marea zi va veni însă marele eveniment. Cei care vor fi primiţi în acel moment excepţional vor cunoaşte chiar atunci marea eliberare, în schimb, pentru cei care nu vor fi primiţi, ziua eliberării va deveni o zi a judecăţii, mai precis, a judecăţii prin foc şi în focul mâniei Mele.

8. Oamenii vor înţelege atunci ce înseamnă să fii una cu iubirea Mea, şi implicit cu înţelepciunea născută din ea.

9. De aceea, bucuraţi-vă, căci aţi aflat acum că va veni ziua când cătuşele grele vor fi dezlegate.

10. Ce trebuie să facă omul pentru a deveni stăpânul propriei sale vieţi?

11. Nu toţi aţi aflat răspunsul la această întrebare, şi mai ales măsura plenară a acestui răspuns. De aceea, bucuraţi-vă, căci v-am arătat acum calea iubirii pure, care conduce rapid la această culme a vieţii.

12. Unii dintre voi se întreabă: 'Cum pot fi eu stăpânul propriei mele vieţi, de vreme ce trebuie să mă comport tot timpul ca un slujitor ascultător?'

13. Dar Eu vă răspund: atât timp cât veţi rămâne slujitorii acestei lumi şi ai trupului vostru, veţi fi obligaţi să suportaţi jugul obedienţei servile. Dacă veţi accepta însă să deveniţi slujitorii iubirii Mele, veţi fi eliberaţi de orice alt jug şi veţi deveni stăpânii perfecţi ai vieţilor voastre. Căci numai iubirea vă poate elibera plenar.

14. Cum să nu poată realiza iubirea acest deziderat, de vreme ce este produsul viu şi absolut delicios al propriei voinţe?

15. La ce-i mai foloseşte o poruncă celui care iubeşte, atât timp cât iubirea cuprinde în sine toate poruncile, fiind stăpâna absolută a oricărei legi?

16. Cum poţi sili pe cineva să facă ceva atât timp cât inima sa îl îndeamnă spontan să facă acel lucru?

17. După cum vedeţi, iubirea este superioară tuturor poruncilor şi tuturor legilor, fiind însăşi viaţa, în mod implicit, cel care o deţine devine stăpânul perfect al propriei sale vieţi! Spuneţi-Mi dacă nu aşa stau lucrurile!

18. De vreme ce aceasta este realitatea, bucuraţi-vă, căci Eu, Tatăl vostru preasfânt, v-am dăruit acum plenitudinea iubirii supreme, care este însăşi iubirea Mea, şi odată cu aceasta v-am dăruit viaţa supremă.

19. De aceea, renunţaţi la această lume şi la dorinţele trupului, acceptând în schimb calea obedienţei şi a serviciului adus celor din jur.

20. Căci această cale nu s-a născut din iubirea Mea, ci din înţelepciunea care rezidă în sferele luminoase ale Divinităţii Mele pentru a vă testa iubirea faţă de Mine.

21. De aceea, nu mai spuneţi: 'Această bucată de pământ îmi aparţine mie. Acest copac îmi aparţine. Cât despre corpul meu, pot face orice doresc cu el!', căci asemenea afirmaţii nu fac altceva decât să vă îndepărteze din ce în ce mai tare de iubirea Mea, iar voi veţi deveni astfel slujitorii acestei lumi exterioare, şi implicit ai morţii, de care cu greu vă veţi mai putea detaşa vreodată. Veţi atrage în acest fel asupra acestui pământ un foc divin, care va coborî din ceruri pentru a topi fierul cătuşelor pe care vi le-aţi pus singuri.

22. De aceea, bucuraţi-vă, căci aţi aflat acum că nu există decât un singur Dumnezeu, un singur Domn, un singur Proprietar al tuturor lucrurilor şi un singur Părinte preasfânt, iar voi sunteţi cu toţii copiii Lui, deci fraţi şi surori între voi, cărora Eu le-am dăruit acest pământ în egală măsură. Aţi aflat acum că nu aparţineţi acestui pământ, ci Mie, Părintelui vostru, în toată plenitudinea iubirii şi graţiei Mele.

23. Cultivaţi această cale şi iubiţi-vă unii pe alţii la fel ca pe Mine. În acest fel, de acum înainte vă veţi putea bucura de-a pururi de splendoarea fără seamăn a vieţii şi de fericirea nemărginită pe care o incumbă ea.

24. Iar acum, îl invit pe Jared să vină la Mine, căci am ceva important de discutat cu el. - Haide, Jared, vino la Mine. Amin”.

[1%]

Capitolul 138
Prin natura sa, omul este atras de-a pururi către Dumnezeu.
Aparenta contradicţie care există între infinitatea lui Dumnezeu şi persoana finită, limitată, a Domnului Abedam.

(12 august 1842)

1. Auzind chemarea spirituală a lui Abedam, Jared s-a grăbit - tot spiritual - către El, căci, din punct de vedere fizic, el se afla oricum lângă Domnul. În schimb, din punct de vedere spiritual, omul se poate apropia oricât de mult de Mine, căci până şi cel mai perfect dintre spirite se află încă la o distanţă suficient de mare de Mine, astfel încât, chiar dacă ar continua să se apropie de Mine o eternitate întreagă, el nu ar putea scurta această distanţă nici măcar cu lăţimea unui fir de păr.

2. Din punct de vedere fizic, această afirmaţie pare absurdă. Din punct de vedere spiritual nu este însă cazul; situaţia este ca şi cum ai încerca să te apropii cu trupul fizic de limita inexistentă a infinitului. Chiar dacă ai străbate într-o singură clipă spaţiile nesfârşite cu viteza fulgerului, - cum te-ai putea apropia de limita inexistentă a infinităţii?

3. La fel se petrec lucrurile cu cei care urmăresc să se apropie din punct de vedere spiritual de Mine. Deşi fiecare spirit creat se poate perfecţiona continuu, devenind din ce în ce mai mult la fel ca Mine, el nu va fi niciodată capabil să atingă perfecţiunea Mea absolută, care este nesfârşită în toate dimensiunile ei.

4. În schimb, Eu Mă pot apropia de oricine doresc, ajutându-Mi astfel copiii să se apropie din ce în ce mai mult de Mine.

5. Aşa se face că Jared s-a grăbit către Mine după ce a auzit chemarea Mea spirituală.

6. De ce l-am chemat însă pe Jared şi în ce constă importanţa acestei chemări?

7. Ascultaţi cu cea mai mare atenţie, căci fără această chemare nu veţi putea intra vreodată în templul luminii.

8. Când Jared a ajuns într-adevăr lângă Abedam, acesta l-a prins de mână şi i-a spus: „Ascultă, mult iubitul Meu Jared, Eu ştiu foarte bine ce îi înveţi tu pe copii despre Mine, şi pot să-ţi confirm faptul că învăţăturile tale adresate lor sunt corecte. Da, i-ai învăţat bine, în conformitate cu voinţa Mea.

9. Ştiu însă că le-ai spus că ,Dumnezeu este absolut nesfârşit în esenţa Lui, în iubirea, graţia, compasiunea, puterea, permanenţa fiinţei Sale, şi implicit în bunătatea, justiţia şi înţelepciunea Lui, şi doresc să aflu cum ai putut reconcilia tu în inima ta prezenţa Mea vizibilă într-o formă umană cu concepţia ta despre natura Mea infinită.

10. Căci atât timp cât ceea ce este limitat şi finit din punct de vedere spaţial nu va putea umple vreodată spaţiul infinit - chiar dacă s-ar dilata de-a pururi în toate direcţiile -, cu siguranţă şi opusul acestei afirmaţii trebuie să fie adevărat.

11. Ce motiv ar avea atunci spaţiul infinit să se contracte, devenind o fiinţă finită? Şi de unde ar putea începe el, de vreme ce nu are nici un fel de limite?

12. Conform învăţăturii tale, cam aşa s-ar petrece lucrurile. De aceea, doresc să-Mi spui cum se face că Eu, Dumnezeu cel infinit, am devenit un Dumnezeu vizibil în formă pentru tine şi pentru ceilalţi?

13. Spune-Mi de asemenea în mod conştient dacă acel Dumnezeu infinit este tot una cu Mine.

14. Potrivit învăţăturii tale, acest lucru ar fi imposibil, dar iubirea şi credinţa ta îţi confirmă totuşi acest lucru.

15. Haide, răspunde la întrebarea Mea, căci acest răspuns este de o importanţă capitală, de vreme ce esenţa infinită a lui Dumnezeu este inimaginabilă pentru orice fiinţă creată, fiind - cum s-ar spune - non-existentă, de unde ar rezulta practic că nu există un Dumnezeu.

16. Pe de altă parte, dacă îl privim pe Dumnezeu ca pe o fiinţă finită, ar însemna să îi negăm Divinitatea.

17. Haide, deschide-ţi inima şi explică-ne această contradicţie, inclusiv dacă Eu sunt sau nu sunt una cu Dumnezeu”.

18. Auzind această întrebare, Jared, la fel ca şi ceilalţi de faţă, au început să se lovească cu pumnii în piept, dar îndoielile au început să le asalteze inimile. După o anumită perioadă de reflecţie, Jared a răspuns: „Doamne şi Părinte preasfânt! Nici chiar cel mai mare dintre heruvimi nu ar fi capabil să răspundă la această întrebare, dar un lucru tot pot să-ţi spun: dacă nu ai fi Dumnezeu cel adevărat nu ai fi putut pune această întrebare, care este, la fel ca şi Tine, infinită în toate aspectele ei, inclusiv în ansamblu.

19. Mărturia mea în faţa Divinităţii Tale este chiar inima mea, la fel ca şi inimile celorlalţi aici de faţă, căci suntem incapabili să iubim pe altcineva la fel de mult ca pe Tine.

20. În ceea ce mă priveşte, restul nu prea contează. Priceapă cine o putea cum a fost posibil ca Tu, un Dumnezeu infinit, să Te arăţi nouă, celor nevrednici, în forma personală a unui om. Cât despre mine şi ceilalţi oameni, la fel ca şi toate cerurile şi universurile, acest lucru va rămâne de-a pururi incomprehensibil.

21. Nu pot însă să nu-Ţi mărturisesc că nu mi-ar fi posibil să Te iubesc decât în această formă, căci unde ar putea găsi inima finită a unui om puterea de a-L iubi pe Dumnezeu în toată infinitatea acestuia?

22. De aceea, Te prefer de departe în această formă, decât în infinitatea Ta divină, de neînţeles pentru mine.

23. Atunci când afirm că îl iubesc şi mă tem de Dumnezeu, eu îl iubesc şi mă tem de El în această formă a Ta, căci pentru un Dumnezeu infinit în esenţa Sa eu sunt practic inexistent, şi El însuşi nu are cum să fie un Dumnezeu pentru cineva care nu înseamnă nimic prin comparaţie cu El.

24. Aceasta este tot ce pot să-Ţi răspund în legătură cu acest subiect, în speranţa că nu am încălcat cu nimic voia Ta”.

25. Abedam l-a strâns însă la pieptul Său pe Jared şi i-a răspuns: „Jared, Mi-ai dat răspunsul perfect, căci chiar aşa stau lucrurile.

26. Măsura Divinităţii Mele nu poate fi alta decât iubirea, iar Eu nu pot fi imaginat prin nici o altă măsură în calitate de Dumnezeu infinit. În ceea ce priveşte manifestarea Mea spaţială infinită, aceasta este supusă timpului, în schimb, din punct de vedere spiritual, ea reprezintă autoritatea absolută a voinţei Mele, a iubirii şi înţelepciunii Mele. Cât despre forma Mea exterioară, ea este tot una cu forma în care v-am construit pe voi, după chipul şi asemănarea Mea.

27. Aşadar, dragul Meu Jared, rămâi acolo unde eşti şi crede-Mă: nimeni nu Mă va putea vedea vreodată într-o formă diferită de cea în care Mă vedeţi voi acum, în spiritul vostru! Amin”.

[1%]

Capitolul 139
Gânditorii super-subtili se îndoiesc de natura duală a lui Dumnezeu. Explicaţiile lui Abedam aduc lumina asupra acestei chestiuni.

(13 august 1842)

1. Mulţi s-au bucurat auzind această explicaţie, inclusiv Jared. Au existat însă şi unii care au rămas confuzi auzind că Dumnezeu are două aspecte, unul infinit şi altul manifestat în faţa lor, în persoană.

2. Aceştia au început să şuşotească. Unul dintre ei i-a şoptit altuia: „Eu nu cred că infinitul se poate restrânge, devenind finit, mai mult decât poate umple finitul spaţiul infinit”.

3. Cel de-al doilea i-a răspuns: „Ar rezulta că există doi Dumnezei, unul finit, un aşa-zis Dumnezeu personal, şi altul infinit, fără o formă substanţială”.

4. Un al treilea a adăugat: „Iată ce cred eu: de vreme ce trebuie în mod necesar să ni-L imaginăm pe Dumnezeu ca fiind perfect şi infinit în toate privinţele, El nu poate fi decât Unul singur, căci o personalitate finită implică în mod automat anumite limitări. Cum ar putea fi acestea reconciliate cu perfecţiunea infinită?”

5. În sfârşit, un al patrulea a spus: „Oricât mi-aş răsuci mintea, nu pot să consider spaţiul infinit, şi respectiv eternitatea, ca fiind non-existente.

6. Chiar dacă ar fi să limităm spaţiul între nişte ziduri, spiritul meu va străpunge curând aceste ziduri, nevăzând altceva în faţa ochilor decât o continuare a spaţiului infinit în toate direcţiile.

7. Oricâte ziduri aş pune eu în calea spaţiului infinit, este evident că nu am cum să-l limitez! Este imposibil!

8. Spiritul meu va penetra de fiecare dată zidurile în care aş încerca să închid spaţiul, şi astfel lucrurile ar continua la infinit!

9. Apare atunci întrebarea firească: este acest spaţiu etern şi infinit însăşi esenţa lui Dumnezeu, sau este el umplut de aceasta?

10. Este firesc să ne punem atunci întrebarea ce înseamnă Dumnezeu în forma Lui personificată.

11. Căci între finit şi infinit nu poate exista decât o singură corelaţie, şi anume dizolvarea finitului în infinit.

12. În acest caz, nu putem vorbi de un Dumnezeu al nostru, de vreme ce noi nu însemnăm nimic în faţa Lui!

13. Pe de altă parte, dacă Dumnezeu este o persoană, la fel ca şi noi, fiind în acelaşi timp etern şi continuând să lucreze în spaţiul infinit prin puterea Lui nemărginită, apare o altă întrebare: poate umple acest Dumnezeu personal întreaga infinitate a spaţiului cu forţa Lui?

14. Personal, acest lucru mi se pare de-a dreptul imposibil, căci infinitul nu va putea fi umplut vreodată.

15. Dacă totuşi Dumnezeu este o persoană, se mai poate pune şi o altă întrebare, respectiv: dacă nu cumva în profunzimile insondabile ale spaţiului infinit mai există o altă Divinitate atotputernică, apoi o a treia, o a patra, şi aşa mai departe, la infinit...”.

16. Auzind aceste cugetări, cei din jur au început să se bată din nou cu pumnii în piept, lamentându-se: „Tribihal, Tribihal, ce ai spus?

17. Dacă aşa ar sta lucrurile, ce conflict ar provoca toţi aceşti Dumnezei dacă s-ar ciocni unii de alţii cu forţa lor imensă, chiar dacă în profunzimile spaţiilor infinite!”

18. De data aceasta, Abedam s-a ridicat, i-a chemat la El pe aceşti cugetători şi le-a spus: „O, nebunilor, ce prostii o să mai inventaţi? Adevăr vă spun: sper să nu mai repetaţi vreodată asemenea lucruri aberante!

19. Pentru a vă smulge din această visare prostească, M-am decis să vă ofer o nouă lumină inimilor voastre întunecate. De aceea, ascultaţi-Mă: ceea ce voi numiţi spaţiul infinit nu este altceva decât Spiritul Voinţei Mele, care a creat dintotdeauna acest spaţiu infinit, umplându-l cu fiinţe de toate felurile. Acest Spirit are un punct central în care este focalizată întreaga sa putere infinită, iar acest centru de forţă al Spiritului Divin este Iubirea, care este însăşi viaţa acestui Spirit. Iar Eu sunt şi am fost din eternitate această Iubire.

20. Deşi Spiritul lui Dumnezeu se poate manifesta activ pretutindeni, el nu se poate manifesta în calitate de persoană fără iubire. Când Dumnezeu se manifestă totuşi în persoană, în faţa unor fiinţe finite, aşa cum sunteţi voi, El o face prin intermediul iubirii Sale, care reprezintă însăşi esenţa Sa şi punctul central al întregii puteri a Spiritului Său infinit.

21. Iată, aceasta este adevărata esenţă a lui Dumnezeu, şi ea nu poate fi pătrunsă vreodată cu intelectul, ci numai cu inima.

22. Urmăriţi să înţelegeţi acest lucru în inimile voastre, şi vă asigur că războiul dintre divinităţii va dispărea rapid din creierele voastre încinse! Amin”.