Casa (Gospodaria) Domnului (Volumul 3) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber

[1%]

Capitolul 320
Tabăra generalului este instalată la poalele lanţului de munţi. Ameninţările lui Fungar-Hellan, care se îndoieşte de Mahal. Teribila zguduitură a muntelui minat. Sfatul lui Mahal, de a încheia pacea.

(12 iulie 1844)

1. Locul în care muntenii intenţionau să îşi croiască drum către ţinuturile de la şes se afla la o sută de leghe nord-est de Hanoh şi la 30 de leghe de lacul în mijlocul căruia era situată insula adoratorilor apei. Locul s-a dovedit a fi un deşert imens, în care nu creştea nici un fel de vegetaţie, cu excepţia câtorva tufişuri de bace sălbatice. Acesta este exact ţinutul pe care cei de la şes l-au transformat cândva în simpli pereţi verticali, distrugând toate cărările practicabile pe o distanţă de 20 de ore de mers şi pe o înălţime de 30 de stânjeni, ceea ce făcea ca panta să fie imposibil de escaladat sau de coborât.

2. Fungar-Hellan a dispus înălţarea corturilor sale roşii şi galbene la circa 150 de stânjeni de munte. După ce marea armată a fost organizată de-a lungul muntelui, iar soldaţii şi-au instalat corturile, generalul i-a spus lui Mahal, care se pregătea de culcare:
3. „Prietene, ne-am instalat aici tabăra la sfatul tău, dar nu zăresc nici cel mai mic semn care să corespundă cu predicţia ta! Nu cumva m-ai înşelat atunci când mi-ai spus să vin aici? – Adevăr îţi spun: deşi sunt prietenul tău cel mai bun, te avertizez că o asemenea înşelătorie te-ar putea costa foarte scump!”

4. Mahal i-a răspuns: „Ai grijă ca Cel de sus să nu te facă să plăteşti tu însuţi foarte scump aceste bănuieli legate de mine! – În ceea ce mă priveşte, nu am nimic să-mi reproşez!”

5. De-abia a pronunţat Mahal aceste cuvinte că muntele s-a zguduit în întregime.

6. Toată lumea a ieşit afară din corturi pentru a vedea ce se întâmplă. Partea de sus a muntelui era învăluită de fum, care amintea teribil de cel produs de aprinderea explozivilor. Cu un zgomot de tunet, mii de avalanşe alcătuite din pământ şi pietre s-au prăbuşit în văile de dedesubt, închizând în întregime spaţiul dreptunghiular dintre peretele stâncos vertical şi ţinutul cu aspect deşertic de la baza lui.

7. Datorită forţei avalanşelor, peretele vertical a fost el însuşi străpuns în câteva locuri, croind o breşă în acesta. Incapabil să împiedice catastrofa, Fungar-Hellan a fost nevoit să asiste cu tristeţe la acest spectacol. Căci cine ar fi îndrăznit să împiedice avalanşele care se succedau într-un ritm din ce în ce mai precipitat?

8. Atunci, Mahal l-a întrebat pe Fungar-Hellan dacă încă mai consideră explicaţiile sale o înşelătorie.

9. Generalul i-a răspuns: „O, teribil profet coborât din cerul lui Dumnezeu! De ce trebuie să ne anunţi toate aceste evenimente înspăimântătoare cu o exactitate atât de exasperantă? De ce nu ne dai şi veşti bune, care să se dovedească la fel de exacte? Iar acum, spune-mi: ce putem face pentru a-i învinge pe aceşti munteni avizi de răzbunare?”

10. Mahal i-a răspuns: „Cel mai bun lucru pe care îl putem face este să rămânem pe loc, căci simpla noastră prezenţă le va spune că o putere superioară ne-a ghidat exact către locul şi în momentul în care urmau să îşi croiască un drum către ţinuturile de la şes! Acest lucru le va inspira un mare respect în ceea ce ne priveşte, şi în loc să intre în luptă, se vor arăta dispuşi să înceapă cu noi tratative de pace!

11. Nu trebuie însă cu nici un chip să îi ataci atunci când vor coborî la vale. În schimb, poţi desfăşura o gardă puternică în faţa corturilor noastre, astfel încât să le inspiri respect în faţa forţei de care dispunem!”

12. Fungar-Hellan a urmat cu stricteţe sfaturile lui Mahal. În scurt timp, el a descoperit apariţia primilor spioni, care verificau dacă pasajul croit printre stânci era suficient de lat.

[1%]

Capitolul 321
Generalul îi porunceşte armatei sale să intre într-un dispozitiv defensiv. Delegaţia muntenilor în faţa lui Fungar-Hellan, care o masacrează cu propriile sale mâini.
Mahal trece în tabăra opusă. Cumplita bătălie. Exterminarea aproape completă a cinci milioane de soldaţi.

(15 iulie 1844)

1. După ce s-a convins personal de prezenţa spionilor coborâţi din munţi, Fungar-Hellan a dat ordin armatei sale să se concentreze în masă asupra punctelor de trecere şi să se pregătească de atac pentru eventualitatea că duşmanul ar fi încercat o ofensivă. Totuşi, le-a poruncit soldaţilor să nu acţioneze ca o forţă de atac, ci numai ca o forţă de apărare şi protecţie.

2. Aşa a sunat ordinul dat întregii armate, care a fost informată prin mesageri rapizi, ce şi-au îndeplinit misiunea pe durata unei zile întregi, ceea ce a fost o veritabilă performanţă.

3. De-abia a reuşit armata să se mobilizeze conform ordinelor primite că o mulţime de soldaţi perfect instruiţi de pe platoul muntos şi-au făcut apariţia, examinând fermitatea deschizăturilor formate prin spulberarea stâncilor. După ce s-au convins de soliditatea acestora, ei au avansat cu curaj către armata străină, ca şi cum aceasta nu ar fi existat deloc.

4. Această apropiere îndrăzneaţă l-a impresionat pe Fungar-Hellan, care a dat ordin unui detaşament alcătuit din 100.000 de oameni să atace şi să respingă duşmanul dacă acesta s-ar fi apropiat la mai mult de zece de paşi de el.

5. Nu s-a întâmplat însă aşa ceva, căci armata inamică s-a grupat în pâlcuri compacte, după care a trimis trei soli către superbul cort al generalului pentru a-l întreba cât a costat cu totul marea operaţiune de transformare a muntelui în pereţi verticali, realizată cu zece ani înainte.

6. Generalul şef al muntenilor dorea să ştie acest lucru, pentru a-şi putea regla această mare datorie faţă de comandantul suprem al Hanohului. Pe scurt, ţinând cont de toţi banii cheltuiţi şi de cantitatea de muncă investită pentru acest proiect, locuitorii din munţi nu doreau să rămână datori hanoheenilor!

7. Abia după ce îşi vor fi reglat această datorie aveau să le perceapă muntenii celor de la şes impozitul stabilit cu zece ani în urmă conform înţelegerii dintre primii şi regele Gurat, precum şi cu fostul membru al clerului inferior, Fungar-Hellan.

8. La auzul acestor propuneri sarcastice, generalul s-a enervat şi le-a răspuns solilor: „Eu însumi sunt Fungar-Hellan şi mă aflu aici în fruntea unei armate alcătuite din două milioane de soldaţi foarte bine antrenaţi! Eu sunt adevăratul domn al Hanohului şi al întregului regat!

9. Sunteţi dispuşi să aduceţi un sacrilegiu împotriva celui căruia Domnul cerului şi al pământului i-a dezvăluit locul exact în care urma să străpungeţi o breşă în peretele muntelui, devastându-l şi părăsindu-vă astfel cuiburile de corbi?”

10. Emisarii i-au răspuns astfel generalului: „Afirmaţiile tale par juste, dar nu credem o boabă din povestea ta legată de bătrânul şi autenticul Dumnezeu! Iată ce ne-a spus acelaşi Dumnezeu prin gura unuia dintre profeţii Săi:

11. ‚După ce vă veţi croi un drum către ţinuturile de la şes, în locul indicat de Mine şi procedând aşa cum v-am învăţat Eu, veţi întâlni acolo marea armată a Hanohului. O voi preda în mâinile voastre folosindu-mă de fratele lui Noe, care Mi-a devenit ostil din cauza copiilor lui! Totuşi, nu îl pedepsiţi nici pe el, nici pe copiii lui, căci Mă voi ocupa personal de acest lucru!’

12. Iată, aşa a sunat profeţia primită! Dacă doreşti să eviţi vărsarea inutilă de sânge, predă-te de bunăvoie. Dacă nu o vei face, nici o fiinţă umană nu va părăsi vie acest deşert, cu excepţia fratelui lui Noe şi a copiilor săi!”

13. Aceste cuvinte l-au enervat la culme pe Fungar-Hellan, care s-a aruncat asupra celor trei soli şi i-a căsăpit cu propriile lui mâini!

14. Atunci, Mahal s-a ridicat, şi-a luat copiii şi a plecat, condus de o forţă superioară, ce l-a mânat irezistibil către duşmanii lui Fungar-Hellan, pentru a le povesti acestora crima celui din urmă.

15. Acesta a fost semnalul unei bătălii care nu a avut egal în toată istoria umanităţii. Căci din întreaga armată a Hanohului nu au mai rămas decât o mie de oameni, iar din cele trei milioane de soldaţi munteni doar 3007 oameni.

[1%]

Capitolul 322
Fuga lui Fungar-Hellan şi relatarea marii bătălii în faţa regelui Gurat. Generalul pune pe picioare o nouă armată, alcătuită din patru milioane de soldaţi.

(16 iulie 1844)

1. Printre supravieţuitori se număra şi Fungar-Hellan, precum şi doi şefi ai armatei. Aceştia s-au retras împreună cu puţinii soldaţi care le-au mai rămas, fiind urmăriţi pe o porţiune din drum de supravieţuitorii munteni.

2. Ajuns la Hanoh, Fungar-Hellan s-a grăbit să îl caute pe Gurat, care l-a primit cu braţele deschise. El i-a povestit regelui deznodământul catastrofal al bătăliei, după care i-a spus:

3. „Frate! Am pierdut totul! Disperaţi că nu au găsit nici o altă ieşire, locuitorii din munţi şi-au croit o trecere către un loc deşertic situat la circa 60 de ore de mers de marele lac, un loc pe care mi l-a indicat ticălosul de Mahal! Armata muntenilor era superioară celei de care dispuneam eu cu circa un milion de soldaţi.

4. Pe scurt, după ce bătrânul ticălos s-a îndepărtat de mine cu clica lui, într-o manieră pe care nu reuşesc să o înţeleg nici acum, îndreptându-se către duşmanii noştri ca un veritabil trădător ce este, şi după ce i-am strâns de gât cu propriile mele mâini pe cei trei soli impertinenţi ai muntenilor, inamicul ne-a atacat în o mie de locuri!

5. A urmat o luptă feroce, care a durat trei zile şi trei nopţi. În cea de-a patra zi eram deja învins şi nu mai dispuneam decât de 2000 de oameni, dintre care doar o mie erau soldaţi. Am fost nevoit să scap prin fugă, pentru a nu-mi sacrifica şi ultimii oameni.

6. Duşmanii noştri au pierdut mai bine de două milioane de soldaţi! Îţi spun: în cea de-a treia zi, ne băteam deja pe munţi de cadavre! Cu siguranţă, soldaţii mei s-au luptat cu mai mult curaj decât adversarii lor, căci au ucis aproape trei milioane dintre ei, în timp ce noi nu am pierdut decât două milioane! Superioritatea inamicului s-a dovedit însă prea mare pentru a-l putea învinge complet!

7. Acum, va trebui să adunăm o nouă armată de patru milioane de oameni, pentru a ne răzbuna pe orgolioşii prinţi ai muntenilor, într-o manieră care nu a mai fost văzută vreodată pe pământ! Mai mult, va trebui să ne grăbim, pentru ca duşmanii noştri să nu ne-o ia înainte!

8. O, nenorocire vouă, ucigaşi ai poporului meu! Fungar-Hellan va deveni de astăzi regele tuturor diavolilor şi vă va trata cu o cruzime care îl va înspăimânta chiar şi pe prinţul lor! Te blestem de o mie de ori, pământule, precum şi toate creaturile care se găsesc pe suprafaţa ta! Eu voi fi cel care îţi va da lovitura de graţie! – Iar acum, să ne apucăm să adunăm noua armată, mai înspăimântătoare decât oricare alta!”

9. Gurat a fost atât de copleşit de acest discurs încât nu a reuşit să pronunţe nici un cuvânt.

10. Fungar-Hellan l-a părăsit în grabă şi a dispus imediat organizarea unei mari recrutări în rândul populaţiei.

11. Într-un interval de numai o lună, o mare armată alcătuită din patru milioane de oameni era pusă deja pe picioare în împrejurimile Hanohului.

[1%]

Capitolul 323
Adunarea unei noi armate de două milioane de soldaţi pe platoul muntos. Avertismentul încununat de succes al lui Mahal.

(17 iulie 1844)

1. La rândul lor, locuitorii de pe platoul muntos au pus şi ei în scurt timp pe picioare o armată alcătuită din două milioane de soldaţi, după care au deliberat, în frunte cu cei zece prinţi ai lor, care este maniera cea mai bună de a-i pedepsi pe hanoheeni.

2. Atunci, Mahal, care fusese primit cu multă căldură de cei zece prinţi, împreună cu familia sa, le-a spus:

3. „Prieteni, efectivele voastre au scăzut cu trei milioane de oameni, potrivit propriilor voastre calcule, iar acum aveţi suficient loc în acest mare ţinut muntos care vă furnizează întreaga hrană de care aveţi nevoie.

4. De aceea, sfatul meu este să renunţaţi să vă mai ocupaţi de Hanoh! Eu ştiu că duşmanii voştri adună acum o armată alcătuită din patru milioane de soldaţi, cu care îşi propune să vă atace, dar nu este cazul să vă faceţi griji! Căci dacă voi nu veţi coborî către ei, nu vor îndrăzni niciodată să urce până la voi. Ei ştiu foarte bine că o sută de luptători de la câmpie nu se pot măsura cu zece adversari ascunşi printre stânci!

5. De aceea, aveţi toate motivele să vă simţiţi în siguranţă aici. Pe de o parte, hanoheenii nu vor îndrăzni niciodată să se aventureze până aici, oricât de mare ar fi armata lor, iar pe de altă parte ei nici nu ar putea să o facă, întrucât în afară de pasajele pe care le-aţi deschis chiar voi, nu mai există nici o altă trecere, cu excepţia trecătorii care duce către munţii sacri unde locuieşte fratele meu Noe. Hanoheenii vor fi astfel nevoiţi să abandoneze orice proiect de a urca până la voi, cu atât mai mult cu cât vor fi decimaţi în scurt timp de o epidemie de ciumă care le va lovi armata. În acest fel, acest loc va rămâne inaccesibil pentru ei, iar voi nu veţi putea fi atacaţi în următorii 20 de ani.

6. În ceea ce priveşte munţii sacri în care locuieşte fratele meu Noe, aceştia se află sub înalta protecţie a lui Dumnezeu, aşa că ar fi inutil să încerce cineva să îi cucerească! De aceea, urmaţi sfatul meu şi nu veţi regreta!”

7. Aceste cuvinte i-au pus pe gânduri pe cei zece prinţi, care i-au răspuns astfel lui Mahal: „Ai vorbit foarte bine, dar chiar crezi că mânia lui Fungar-Hellan ne va lăsa vreodată în pace? Nu crezi că avem toate motivele să ne temem că, mânat de spiritul lui redutabil de întreprinzător, acesta va face tot ce-i va sta în puteri pentru a descoperi o mie de alte posibilităţi de a ajunge la noi, din care poate că a descoperit deja o sută? Şi dacă va reuşi să ajungă în ţara noastră, ce se va alege de noi?”

8. Dar Mahal le-a răspuns: „Nu vă faceţi griji! V-am spus de la bun început cu ce se ocupă la ora actuală fratele meu Noe. Adevăr vă spun: înainte ca Fungar-Hellan să îşi termine de pus la punct cele o sută de planuri, Noe va termina de construit arca sa! Iar când acest proiect va fi încheiat, toate invenţiile din lume nu-i vor mai folosi lui Fungar-Hellan la nimic! Căci Domnul va porni personal la luptă împotriva acestei lumi şi nu va scuti nici o creatură, din cauza marii răutăţi a oamenilor!”

9. Acest discurs i-a lăsat pe cei zece prinţi foarte gânditori, şi nici unul dintre ei nu a mai rostit vreun cuvânt timp de trei zile. Totuşi, ei au urmat sfaturile lui Mahal.

[1%]

Capitolul 324
Tristeţea lui Gurat din cauza plecării lui Mahal şi presentimentele sale pe care i le comunică lui Fungar-Hellan. Răspunsul corect al generalului. Construirea turnurilor de atac.

(18 iulie 1844)

1. În tot acest timp, Fungar-Hellan şi-a organizat noua armată şi a trimis un mare număr de muncitori în faţa munţilor transformaţi în pereţi verticali pentru a construi acolo turnuri înalte înzestrate cu scări. El s-a întâlnit apoi cu regele Gurat, pe care l-a găsit foarte trist, şi l-a întrebat care este motivul tristeţii sale.

2. Regele i-a răspuns: „O, prietene drag, când mă gândesc că nu mai putem conta pe acel om al lui Dumnezeu, mă simt cuprins de o mare tristeţe, iar primul strigăt pe care l-am auzit de la tine atunci când te-ai întors din acea campanie militară nefericită: ‚Suntem pierduţi!’ îi vorbeşte de la sine sufletului meu!

3. Ascultă-mă: la ce ne-ar fi folosit toată prudenţa noastră atunci când membrii clerului inferior din Hanoh conspirau împotriva noastră dacă am fi fost privaţi de înţelepciunea lui Mahal?

4. Din păcate, tu ai acţionat cu cruzime, încălcându-i probabil sfaturile, iar el te-a abandonat şi s-a dus la prinţii din munţi, pentru a le fi ghid spiritual!

5. Orice ai întreprinde împotriva acestor prinţi, înţelepciunea lui Mahal va şti să îţi anticipeze întotdeauna intenţiile. Ea va face mereu să eşueze planurile tale şi ne va anihila pe toţi, aşa cum ai procedat chiar tu, alături de el, atunci când ai distrus templele; căci toată puterea ta nu ţi-ar fi folosit la nimic dacă nu l-ai fi avut alături de tine pe acest om al lui Dumnezeu!

6. De aceea, eu sunt convins că înălţarea acestor o sută de turnuri nu-ţi va folosi la nimic, la fel cum noua ta armată, care ne costă zilnic 25.000 de livre de aur, nu ne va aduce vreodată înapoi nici măcar o singură monedă!

7. O, ce bine ar fi dacă Mahal s-ar întoarce printre noi, împreună cu copiii săi dragi; abia atunci ne-am simţi în siguranţă între aceste ziduri! Fără el, nu vom mai putea nici măcar să traversăm propriile noastre străzi, căci suntem complet orbi şi nu distingem pericolele care ne ameninţă de pretutindeni!”

8. Afirmaţiile lui Gurat l-au pus serios pe gânduri pe Fungar-Hellan, care nu a ştiut la început ce să-i răspundă.

9. După câteva momente, el şi-a regăsit însă aplombul şi i-a spus: „Rege şi prieten drag, ai cu siguranţă dreptate, şi nu am ce obiecţii să aduc discursului tău, dar dacă tot ne-am pus în mişcare, cel mai bine este să facem ceva pentru securitatea noastră, nu să rămânem inactivi!

10. Este adevărat că am jurat răzbunare împotriva prinţilor şi a lui Mahal, dar mânia mea s-a mai potolit şi nu mai doresc să-mi respect cu stricteţe jurământul! Totuşi, nu strică să fim înarmaţi, căci nu se ştie când ne pot lovi muntenii!

11. Cu sau fără Mahal, va trebui să ne asigurăm cât mai bine poziţia, dacă nu dorim să asistăm neputincioşi la propria noastră distrugere!

12. De altfel, dacă Mahal s-ar întoarce la noi, l-aş primi eu însumi cu toată amabilitatea, la fel ca în trecut. Mai mult decât atât nu cred că ar putea face cineva ceva pentru el!

13. Dar cum s-ar putea întoarce aici? Cu siguranţă, nu va dori niciodată să traverseze câmpul de luptă. De aceea, cred că turnurile mele ar trebui terminate cât mai rapid, pentru a-i putea trimite un mesager care să îl cheme înapoi la noi, dacă mai este încă în viaţă!”

14. Gurat a fost mulţumit cu acest răspuns şi i-a sugerat generalului să ridice doar un singur turn în faţa peretelui stâncos vertical.

15. Fungar-Hellan s-a ocupat imediat de acest lucru, cu cel mai mare zel posibil, şi după numai 30 de zile, turnul era deja ridicat.

[1%]

Capitolul 325
Delegaţia de pace în faţa celor zece prinţi şi a lui Mahal.

(19 iulie 1844)

1. După construirea turnului pe amplasamentul principal care conducea către platoul muntos, într-o manieră atât de ingenioasă încât chiar şi cămilele şi măgarii puteau urca pe scările sale, Fungar-Hellan şi Gurat au convocat o serie de oratori elocvenţi şi i-au trimis ca soli pentru a-l convinge pe Mahal să se întoarcă în Hanoh.

2. În câteva zile, delegaţia a fost pregătită, iar solii au îmbrăcat haine albe care simbolizau dorinţa de pace, după care au pornit către platoul muntos.

3. După o călătorie de cinci zile pe spatele cămilelor (se ştie că un astfel de animal parcurge cu uşurinţă patru leghe pe zi), delegaţia a ajuns pe platoul muntos, unde a fost oprită de gărzi şi condusă sub pază în faţa celor zece prinţi.

4. Unul dintre prinţi i-a întrebat pe soli care era motivul care i-a mânat către propria lor pierzanie pe platoul muntos.

5. Principalul orator al delegaţiei a răspuns: „Eminenţi şi înţelepţi lideri ai poporului vostru! Nu am întreprins această călătorie costisitoare mânaţi de vreo intenţie rea; dimpotrivă, am venit la voi cu intenţii de pace!

6. Voi aţi învins armata noastră şi aţi rămas învingători pe câmpul de luptă. De aceea, potrivit tuturor legilor războiului din lume, sunteţi îndreptăţiţi să cereţi un impozit de la cei învinşi!

7. Pe de altă parte, noi ştim că aţi suferit şi voi o pierdere grea, astfel încât probabil că nu mai aveţi curajul să vă cereţi drepturile, cu atât mai mult cu cât înţelepciunea voastră profundă trebuie să vă fi transmis deja că noi dispunem la ora actuală de o armată de rezervă de aproape cinci milioane de soldaţi.

8. Regele nostru ne-a trimis pentru a vă întreba în numele lui ce fel de impozit al învingătorului doriţi, pentru ca el să vi-l ofere fără întârziere. De asemenea, el vă roagă să-i acordaţi pacea şi prietenia voastră! În acest scop, a construit o sută de turnuri de comunicare, pentru a vă deschide astfel definitiv calea către Hanoh!

9. Acesta este scopul misiunii noastre, şi tot ce v-am spus reprezintă adevărul curat! La drept vorbind, mai avem un mesaj pe care dorim să i-l transmitem lui Mahal, în cazul în care acesta se mai află încă în viaţă şi se găseşte printre voi!”

10. După ce au ascultat aceste afirmaţii, prinţii i-au întrebat pe soli cum pot să-şi dovedească adevărul spuselor lor.

11. Cei interpelaţi i-au răspuns: „Dacă Mahal se mai află încă printre voi, chemaţi-l, şi el vă va confirma onestitatea noastră!”

12. Atunci, cei zece prinţi au trimis după Mahal.

[1%]

Capitolul 326
Mahal le adresează solilor şi celor zece prinţi un discurs plin de înţelepciune şi cât se poate de grav.

(22 iulie 1844)

1. Când Mahal a intrat în sala de consiliu, solii s-au înspăimântat văzându-i gravitatea feţei şi nici unul dintre ei nu a îndrăznit să îi spună ceva.

2. După o lungă tăcere, Mahal a luat el însuşi cuvântul: „De ce m-aţi chemat? Mă consideraţi un fel de animal ciudat pe care dresorii îl trag de lanţ, arătându-l mulţimii contra câtorva bani? Răspundeţi-mi: de ce m-aţi chemat?”

3. Unul dintre prinţi i-a răspuns: „Om al lui Dumnezeu! Aceşti mesageri ne-au fost trimişi din ţinuturile de la şes şi au făcut diferite afirmaţii care justifică prezenţa lor aici! Te rugăm, spune-ne dacă este cazul să credem în afirmaţiile lor”.

4. Mahal i-a spus: „Da, aveţi toate motivele să credeţi că lucrurile stau chiar aşa cum au fost precizate ele de aceşti oameni. Totuşi, nu impozitul de război este adevăratul motiv care i-a făcut să vină aici. Numai eu cunosc acest motiv!

5. Regele Gurat şi generalul său, Fungar-Hellan, doresc să mă aibă din nou la curte, iar aceşti trimişi au misiunea de a mă convinge să mă întorc. Ce nu ştiu însă ei şi stăpânii lor este că Mahal nu se lasă niciodată condus de oameni, ci numai de Dumnezeu!

6. De aceea, spuneţi-le superiorilor voştri că nu mă voi întoarce la ei decât atunci când Dumnezeu îmi va da această poruncă! Spuneţi-le de asemenea, în numele Domnului, că îi voi observa cu cea mai mare atenţie, pentru a şti dacă se conformează propunerilor pe care le-au făcut celor zece prinţi”.

7. După ce s-a exprimat astfel, Mahal s-a întors către cei zece prinţi şi le-a spus: „Lăsaţi-i pe aceşti mesageri să se întoarcă în siguranţă în ţara lor, căci v-au făcut o ofertă de pace. Vegheaţi însă să se ţină de cuvânt şi acordaţi-le un termen bine stabilit!

8. Căci atunci când cineva face o promisiune, el trebuie să se ţină de cuvânt într-un interval bine stabilit de timp; în caz contrar, nu este decât un ipocrit şi un mincinos. El îşi ia, chipurile, un angajament, dar de vreme ce nu fixează nici un termen pentru a-l îndeplini, cuvintele sale nu sunt altceva decât nişte minciuni. El amână de-a pururi pentru mai târziu momentul trecerii la acţiune, speculând faptul că nu a stabilit un termen precis.

9. Nu este suficient să spui: ‚Voi face cutare lucru!’, ci trebuie să adaugi: ‚Voi face acest lucru astăzi sau mâine, sau într-un an de zile, dacă Domnul îmi va permite să trăiesc suficient de mult pentru a-mi îndeplini promisiunea!’

10. De aceea, cereţi-le acestor mesageri un termen clar precizat, după care, aşa cum v-am mai spus, lăsaţi-i să plece în pace!”

11. Cei zece prinţi şi-au dat seama de importanţa acestor cuvinte şi le-au acordat mesagerilor un răgaz de trei luni, după care i-au lăsat să plece fără probleme, întărind totuşi garda din faţa pasajului principal de intrare pe platoul muntos.

[1%]

Capitolul 327
Gurat şi Fungar-Hellan se simt prinşi în capcană. Trimiterea unei a doua delegaţii şi eşecul acesteia.

(23 iulie 1844)

1. Când delegaţii s-au întors la Hanoh şi le-au împărtăşit lui Fungar-Hellan şi lui Gurat rezultatele misiunii lor, cei doi seniori ai regatului s-au înnegrit de supărare.

2. Totuşi, Gurat i-a spus lui Fungar-Hellan: „Ei bine, ce putem face? Suntem obligaţi să ne îndeplinim propria promisiune, indiferent dacă ne convine sau nu! Va trebui să adunăm în trei luni 100.000 de măsuri de grâu şi de orz, 20.000 de cămile, 40.000 de boi şi 200.000 de oi. În caz contrar, ne vom afla într-o postură stânjenitoare în raport cu muntenii!

3. Totuşi, de unde putem procura toate aceste bunuri într-un interval de timp atât de scurt? Da, de unde le-am putea lua fără a intra literalmente în război cu propriul nostru popor, spoliindu-l în întregime?”

4. Fungar-Hellan s-a scărpinat după urechi, după care a spus: „Prietene şi frate, oricum am da-o, ne aflăm într-o poziţie foarte nefericită! Părerea mea este că ar fi cazul să uităm de Mahal şi să nu mai pomenim nimic de acest impozit de război!

5. Dacă muntenii ne-ar fi cerut aur şi argint, le-am fi putut livra o cantitate de zece ori mai mare, dat fiind că dispunem de comori atât de mari încât am putea acoperi cu aceste metale preţioase întregul Hanoh! Dar să le dăm din rezerva noastră de cereale într-un an deja secetos, ca să nu mai vorbim de boi, cămile şi oi, în condiţiile în care acestea abia ne ajung pentru propriile noastre nevoi, acest lucru nu mi se pare deloc posibil, şi cu atât mai puţin în trei luni!

6. Dacă locuitorii din munţi ne-ar acorda un răgaz de zece ani, probabil că am mai putea face ceva, dar prietene, în numai trei luni acest lucru este de-a dreptul imposibil!

7. De aceea, îţi propun să le trimitem o nouă delegaţie, pentru a negocia un răgaz de zece ani pentru plata acestui impozit de război. Dacă prinţii vor accepta, ne vom ţine de cuvânt, dar în caz contrar, nu au decât să facă ce vor dori!”

8. Gurat a fost mulţumit cu această propunere. O nouă delegaţie a fost trimisă pe platoul montan, dar şi aceasta s-a soldat cu un eşec, căci prinţii au rămas pe poziţia lor, de pe care nu s-au clintit nici măcar cu un deget!

[1%]

Capitolul 328
Eşecul celei de-a doua delegaţii îi înfurie pe Gurat şi pe Fungar-Hellan. Planul lor de răzbunare prevede minarea tuturor munţilor din jurul platoului montan şi aruncarea lor în aer.

(24 iulie 1844)

1. Când cea de-a doua delegaţie s-a întors la Hanoh şi le-a descris lui Gurat şi lui Fungar-Hellan eşecul ei, cei doi s-au înfuriat atât de tare încât au luat hotărârea fermă de a nu mai plăti nici un fel de impozit învingătorilor lor.

2. Generalul a declarat: „Nu au decât să vină să îl perceapă ei înşişi! Dacă o vor face, le vom rezerva soarta pe care o merită!

3. Noi ştim că suntem descendenţii lui Seth, în timp ce ei sunt cu toţii urmaşii lui Cain cel izgonit! Ce rost are să ne slăbim propria forţă de dragul acestor sclavi plini de orgoliu?

4. Desigur, nu vom fi atât de nebuni încât să ne ducem după ei în munţii lor, dar vom şti să-i atragem la şes, iar atunci când vor ajunge aici, vai lor, căci se vor bucura din plin de mânia noastră!

5. Ştii ce vom face în continuare, prietene Gurat? Le vom trimite o a treia delegaţie, din considerente pur politice însă!

6. Le vom preda în aparenţă întregul regat al Hanohului, sub pretextul că nu îl mai putem guverna din cauza pretenţiilor lor exagerate, care ne-au pus într-o postură imposibilă!

7. Căci fără a apela la violenţă ar fi imposibil să strângem într-un interval de timp atât de scurt o cantitate atât de exorbitantă de cereale şi de animale! Dacă le-am impune concetăţenilor noştri o asemenea constrângere, întregul regat s-ar ridica împotriva noastră şi ne-ar linşa.

8. Dat fiind că ne dăm seama de neputinţa noastră, le vom spune că suntem dispuşi să le dăruim întregul regat, în schimbul unei simple rente pe viaţă. Căci, în asemenea condiţii, nu mai suntem dispuşi să ne asumăm guvernarea şi preferăm să trăim în pace, în locul unei agitaţii de nedescris!

9. Pentru a da greutate spuselor lor, solii vor trebui să le înmâneze celor zece prinţi cheile şi câteva imitaţii ale coroanelor Hanohului, invitându-i totodată să vină şi să preia puterea în propriile lor mâini! Nu consideri că această idee este excelentă?”

10. Gurat i-a răspuns: „Prietene, nu uita că Mahal se mai află încă alături de cei zece prinţi, astfel încât orice viclenie din partea noastră se va dovedi inutilă!

11. De aceea, părerea mea este că nu ar trebui să recurgem la acest plan, ci ar trebui să aşteptăm până când muntenii se vor hotărî să negocieze cu noi. Abia atunci vom putea trece la ofensivă, distrugându-i pe toţi cei care se vor apropia de noi!

12. Până atunci, în loc să construim cele o sută de turnuri, îţi propun să minăm munţii din jurul platoului, săpând în ei culoare la o adâncime de o mie de stânjeni şi plasând în fiecare dintre ele câte 10.000 de livre de explozivi, cărora le vom da foc. În acest fel, vom stârni o mare confuzie în rândul orgolioşilor locuitori din munţi!

13. Viitorul ne va arăta apoi cum să acţionăm în continuare”.

14. Fungar-Hellan s-a declarat întru totul de acord cu această propunere şi a trecut imediat la lucru.

[1%]

Capitolul 329
Locuitorii de pe platoul montan deliberează, dar nu ajung la nici un acord. Neîncrederea lor faţă de Mahal. Profeţia acestuia. Scepticismul prinţilor.

(26 iulie 1844)

1. Cei zece prinţi de pe platoul montan au ţinut şi ei sfat pentru a stabili ce au de făcut în cazul în care hanoheenii nu îşi vor ţine cuvântul. Deliberările lor au durat trei luni, dar ei nu s-au putut pune de acord.

2. Marea lor greşeală a fost de a nu-i cere părerea lui Mahal, cu atât mai mult cu cât îl bănuiau că este de partea hanoheenilor şi că abia aşteaptă să le comunice acestora deciziile lor, făcându-i astfel să cadă în mâinile duşmanilor.

3. Această neîncredere în Mahal deriva din faptul că celor zece prinţi li se păruse că acesta i-a tratat pe delegaţi cu mult prea multă blândeţe, în condiţiile în care ei ar fi preferat să îi condamne pe aceştia la moarte.

4. Mahal şi-a dat seama ce se întâmplă şi a fost foarte nemulţumit.

5. După trei luni de deliberări în timpul cărora nu au ajuns la nici o concluzie, prinţii l-au chemat pe Mahal şi l-au întrebat ce trebuiau să întreprindă împotriva hano-heenilor, dat fiind că aceştia nu şi-au ţinut cuvântul şi nu le-au plătit impozitul promis. Mahal le-a răspuns:

6. „Dragii mei prieteni, inima mea suferă pentru că aţi apelat atât de târziu la serviciile mele, căci sfaturile mele nu vă vor mai fi acum de nici un folos! Ar fi fost de o mie de ori de preferat să îmi cereţi sfatul la începutul deliberărilor voastre, care au durat trei luni şi nu au condus nicăieri. În acel moment, v-aş fi putut da un sfat bun, dar acum este prea târziu!

7. Într-adevăr, hanoheenii, care sunt un popor foarte activ, au profitat de acest răgaz de a săpa nestingheriţi o sută de tuneluri la o adâncime de o mie de stânjeni, pe care le-au umplut cu câte 10.000 de livre de exploziv fiecare! Chiar astăzi vor face să sară în aer munţii voştri, provocând pierderi grele ţării voastre!”

8. Auzind cuvintele lui Mahal, cei zece prinţi au început să râdă şi i-au răspuns cu sarcasm: „Prietene, dacă nu ai altceva să ne spui, putem să ne facem liniştiţi siesta! Căci noi cunoaştem perfect efectul explozivilor şi ştim până la ce adâncime pot fi săpate tuneluri într-un interval de trei luni!

9. Dacă au ajuns la o adâncime de 40 de stânjeni în acest interval ar fi deja un miracol, căci roca în care trebuie să sape este foarte dură. De aceea, în nici un caz nu putem vorbi de o adâncime de o mie de stânjeni! În aceste condiţii, nu suntem deloc îngrijoraţi!”

10. După care, cei zece prinţi au continuat să râdă cu inconştienţă şi l-au părăsit pe Mahal.