Casa (Gospodaria) Domnului (Volumul 3) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber

[1%]

Capitolul 300
Generalul ia măsurile necesare în ceea ce îl priveşte pe Drohuit. Excelentul discurs adresat de Agla tatălui ei.

(13 iunie 1844)

1. După ce Agla a fost eliberată, Gurat s-a apropiat de Fungar-Hellan şi l-a întrebat dacă Drohuit trebuia eliberat la rândul lui în cazul în care se va căi la fel ca şi complicea sa.

2. Dar Fungar-Hellan i-a răspuns pe o voce fermă: „Nu! Drohuit trebuie să rămână în această cuşcă până la întoarcerea mea, sau până la cea a succesorului meu, în cazul în care eu îmi voi găsi moartea în luptă!

3. Nu trebuie să-i lipsească însă nimic! Dă-i să mănânce şi să bea tot ce va dori!
4. Dacă îşi doreşte una din femeile sale în această cuşcă, acordă-i acest drept, dar sub obligaţia formală de a nu-i vorbi despre alte lucruri decât acelea pe care le spune un bărbat unei femei atunci când se află în pat împreună cu ea. Dacă îşi doreşte o conversaţie mai elevată, nu are decât să discute cu femeile sale mai cultivate despre Dumnezeul cel autentic, de care s-a îndepărtat dureros de mult, la fel cum am făcut-o şi noi!

5. Ori de câte ori se află în prezenţa uneia dintre femeile sale, el trebuie supravegheat cu cea mai mare atenţie, inclusiv percheziţionat. De vreme ce Agla se află din nou în libertate, el poate să rămână în această sală.

6. Dar insist: notează tot ce face în cuşca sa, cu cea mai mare precizie, astfel încât la întoarcerea mea să pot lua măsurile necesare în favoarea sau în defavoarea sa. Dacă doreşte să citească o carte sau alta din marea noastră bibliotecă, să i se acorde acest drept.

7. Acum ştii exact cum trebuie să te comporţi în privinţa lui Drohuit! Dacă vei urma întru totul instrucţiunile mele, vei acţiona cât se poate de corect, deopotrivă faţă de noi toţi şi de tine însuţi, ceea ce reprezintă cu siguranţă voinţa unicului şi adevăratului Dumnezeu!”

8. Mahal a adăugat: „Amin! Ai vorbit cum nu se poate mai bine! Aşa să fie!”

9. Gurat a fost extrem de satisfăcut de instrucţiunile primite, căci Drohuit era vestit pentru şiretenia sa, dar şi pentru dorinţa sa arzătoare de a pune mâna pe coroana regatului. De aceea, el a jurat că va executa cu cea mai mare stricteţe ordinele primite.

10. Pentru a o pune la încercare, Mahal a întrebat-o în taină pe Agla dacă o mulţumeau dispoziţiile referitoare la Drohuit.

11. Agla i-a răspuns: „O, tată, de ce continui să o pui la încercare pe sărmana şi nefericita ta fiică, ce a fost supusă până acum la atât de multe tentaţii? Nu ţi se pare că sunt destul de tristă? Eu sunt femeia cea mai demnă de dispreţ în ochii tuturor, de care toată lumea se teme mai mult decât de şerpi! Sunt de asemenea sufletul cel mai abject în faţa lui Dumnezeu, căci sângele fratelui meu strigă fără încetare, cerând răzbunare în inima mea!

12. O, te implor, nu mă mai tenta niciodată, căci nici un suflet de pe acest pământ nu poate fi mai nefericit decât mine! Chiar dacă voi m-aţi iertat, fratele pe care l-am asasinat nu mă va ierta niciodată, şi nici Dumnezeu! De aceea, o, părinte al meu, nu o mai tenta niciodată pe nefericita creatură din faţa ta!”

13. Cuvintele Aglei au făcut senzaţie, şi însuşi Mahal a regretat sincer că i-a pus această întrebare fiicei sale. Cât despre ceilalţi, cu toţii s-au străduit să o consoleze şi să o reconforteze atât cât era posibil în situaţia dată.

[1%]

Capitolul 301
Discursul ipocrit al lui Drohuit şi răspunsul lui Fungar-Hellan. Agla cere haine de doliu.

(5 iunie 1844)

1. Drohuit, care a auzit perfect măsurile ce trebuiau luate în privinţa lui, şi-a propus să iasă şi el din cuşca lui, la fel ca şi Agla, autoacuzându-se singur în faţa lui Dumnezeu şi a lui Fungar-Hellan de păcatele pe care le-a comis şi implorându-i pe cei de faţă cu lacrimi în ochi, pe care a încercat să le facă să pară cât mai autentice cu putinţă.

2. Dar generalul i-a spus: „Acest cântec de pasăre îmi este bine cunoscut. El nu vine însă din inima ta, ci este un cântec învăţat pe de rost! De vreme ce ştim cu toţii ce păsări sunt cu adevărat cântătoare, nu este greu să ne dăm seama dacă această melodie provine de la un graur, de la o mierlă sau de la o privighetoare!

3. Ei bine, eu am recunoscut pe dată acest cântec, care nu provine nici de la un graur, nici de la o mierlă şi nici de la o privighetoare, ci de la cea mai teribilă pasăre de pradă, care încearcă să imite păsărelele cântătoare pentru a-şi atrage prada în ghearele sale! Nici noi nu suntem însă complet lipsiţi de minte!

4. De aceea, nu ai decât să plângi şi să gemi oricât de mult vei dori! Vei continua să rămâi în căsuţa ta cu gratii, aşa cum spuneam mai devreme!

5. Îmi dau perfect seama că această pedeapsă este mult prea blândă pentru tot ce ai făcut şi că ai fi meritat de o mie de ori moartea. Dacă am dat dovadă de atâta clemenţă în ceea ce te priveşte, acest lucru i se datorează în întregime lui Mahal, acest mare şi veritabil profet al lui Dumnezeu!

6. Dacă nu ar depins decât de mine, ţi-aş fi dat o cu totul altă pedeapsă! – Dar noi ne propunem să respectăm întrutotul voinţa lui Dumnezeu, lucru pe care am început şi eu să îl fac, şi asta mai presus de orice. De aceea, am acceptat ca această pasăre de pradă să fie tratată cu atâta blândeţe, căci cel care mi-a cerut acest lucru a fost chiar profetul lui Dumnezeu! – Iar acum, să nu mai aud nici un cuvânt!”

7. Auzind aceste cuvinte, Drohuit a tăcut, a încetat să mai geamă şi să mai plângă şi nu şi-a mai mărturisit în gura mare păcatele, în faţa întregii societăţi prezente, fapt care a stârnit ilaritatea tuturor, căci toţi îşi dădeau seama că Fungar-Hellan a nimerit-o la fix.

8. Dat fiind că Agla purta încă hainele sale regale, ea s-a dus la Fungar-Hellan şi i-a spus: „O, bărbat plin de nobleţe, pe care l-am judecat atât de greşit până acum! Iată, eu, care sunt cea mai mare păcătoasă din lume în faţa lui Dumnezeu, a ta şi a regelui, a tatălui meu şi a tuturor oamenilor, continui să fiu îmbrăcată în haine regale! De aceea, te implor să îmi dai în schimbul lor nişte haine obişnuite de penitenţă, aşa cum merită o femeie care a comis atâtea sacrilegii. Căci aceste haine strălucitoare îmi ard sufletul ca un foc violent!”

9. Atunci, Mahal i-a spus lui Fungar-Hellan: „Frate, dă-i ceea ce ţi-a cerut!”

10. Generalul a acceptat pe loc sfatul lui Mahal.

11. Însoţită de tatăl ei, Agla s-a îndreptat către o cameră alăturată, s-a dezbrăcat de haine şi a îmbrăcat în locul lor o robă cenuşie de doliu, după care s-a întors în mijlocul grupului.

12. Văzând metamorfoza Aglei, Fungar-Hellan s-a bucurat sincer. La fel, toţi ceilalţi i-au lăudat comportamentul.

[1%]

Capitolul 302
Mahal îşi întreabă fiica care din păcatele sale i se pare cel mai mare. Răspunsul corect al Aglei, căinţa şi lamentările sale. Mahal îi mulţumeşte lui Dumnezeu. Agla este strânsă la piept de tatăl ei.

(17 iunie 1844)

1. Această căinţă sinceră a Aglei l-a determinat pe Mahal să o întrebe care dintre păcatele pe care le-a comis i se pare cel mai mare: moartea fratelui ei, pe care a ordonat-o, cea a soţiilor acestuia, pe care a comis-o cu mâinile ei, sau participarea sa la conspiraţia împotriva generalului?

2. Agla i-a răspuns: „O, tată, tu ştii mai bine decât mine care din păcatele pe care le-am comis în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor este cel mai grav! Eu una, nu reuşesc să-mi dau seama! Ştiu însă un singur lucru: că fiecare din aceste păcate mi-a ucis spiritul în faţa lui Dumnezeu!

3. O, ce bine ar fi fost dacă nu m-aş fi făcut vinovată de aceste păcate! Dacă nu aş fi coborât în aceste ţinuturi de la şes, aş fi fost şi astăzi la fel de pură şi de inocentă cum eram în munţii sacri! Ce s-a întâmplat însă nu mai poate fi schimbat, iar eu nu mai pot şterge ce am făcut! De aceea, sunt de părere că ar fi o nebunie din partea mea să stabilesc o ierarhie a păcatelor mele!

4. Consider că fiecare păcat împotriva sfinţeniei lui Dumnezeu are aceeaşi greutate şi că efectele sale sunt identice cu ale celorlalte, respectiv moartea eternă a spiritului uman! De vreme ce acum sunt complet moartă din punct de vedere spiritual, nu mai pot să-mi dau seama care din păcatele mele a contribuit cel mai mult la această moarte. De altfel, nu văd de ce ar conta cât de mort eşti, căci odată ce ai murit, nu mai poţi muri a doua oară!

5. De pildă, eu am ordonat uciderea fratelui meu, şi procedând în acest fel, mi-am ucis în întregime spiritul! Începând din acel moment, Agla nu a mai trăit; doar forţele sale vitale au continuat să acţioneze prin intermediul spiritului ei mort, ceea ce explică de ce fiecare din actele sale a fost o oroare în faţa lui Dumnezeu, precum şi în faţa oricărei fiinţe vii din punct de vedere spiritual. Cum altfel s-ar fi putut comporta ea? Căci moartea nu poate da naştere decât morţii!

6. Rezultă că acţiunile care au urmat au fost mai puţin apăsătoare pentru conştiinţa mea, căci ele nu erau decât consecinţele primului meu sacrilegiu! Dacă nu aş fi comis niciodată acest prim act împotriva ordinii divine, celelalte nu ar fi avut loc!

7. După primul pas pe care l-am făcut către ţinuturile de jos, ar fi trebuit să fac imediat cale întoarsă. Mi-aş fi păstrat atunci viaţa, iar cei pe care i-am ucis ar fi fost astăzi în viaţă! Acum este însă prea târziu, şi nu-mi rămâne altceva de făcut decât să mă căiesc pentru acel prim pas greşit, ale cărui consecinţe au fost atât de apăsătoare!”

8. După aceste cuvinte, Agla a început să plângă şi să se lamenteze cu amărăciune.

9. Atunci, Mahal a spus: „O, Dumnezeule mare, îţi mulţumesc din toată inima pentru că mi-ai permis să îmi regăsesc fiica pe care o consideram pierdută!

10. Agla, vino la pieptul tatălui tău, căci mi-am recunoscut din nou fiica în tine! întoarce-ţi inima către Dumnezeu şi vei regăsi din nou graţia Lui, a Tatălui nostru prea-plin de sfinţenie!”

11. Agla s-a grăbit să se arunce în braţele credinciosului Mahal, uşurându-şi inima prin lacrimile grele pe care le-a lăsat să curgă pe pieptul lui.

[1%]

Capitolul 303
Discursul lui Fungar-Hellan referitor la nebunia strălucirii exterioare a lucrurilor. Înţelepciunea simplităţii. Mahal îl laudă pe general.

(18 iunie 1844)

1. În timp ce Agla încă mai plângea la pieptul tatălui ei, Fungar-Hellan i-a spus: „Agla, adevăr îţi spun: aşa cum eşti acum, îmi placi mult mai mult decât pe vremea când erai îmbrăcată în hainele tale regale, care erau pe punctul de a te transforma într-o slujitoare perfectă a infernului! Rămâi în această stare de spirit şi vei fi mult mai mult pe placul lui Dumnezeu şi al nostru decât în timpul perioadei tale de măreţie. Îţi mărturisesc cu sinceritate că am fost întotdeauna adversarul cel mai neîmpăcat al oricărei splendori exterioare!

2. Cine doreşte să-mi fie prieten trebuie să se debaraseze de tot ce străluceşte şi să se îmbrace în haine simple. Numai atunci îl voi considera un om pentru care bine poporului contează la fel de mult cum contează pentru mine!

3. Aurul şi argintul ar trebui transformate în monede utile, având pe ele efigia regelui şi a mea! În acest fel, ele vor sluji întregului popor! Dacă nu vom face decât să ne împodobim cu ele, aceste metale preţioase ne vor trage în jos sub greutatea lor, iar în acest fel nu vom avea nici un avantaj de pe urma lor, nici noi, nici poporul, şi nu îi vom aduce astfel nici un serviciu lui Dumnezeu, Domnul întregii splendori!

4. Într-adevăr, atât timp cât nu ne vom putea îmbrăca cu o haină ţesută din stele veritabile şi cât pieptul nostru nu va fi decorat cu soarele autentic, întru slava Celui care ne-a creat, toate falsele ornamente ar trebui să dispară din ţinuta noastră vestimentară! Căci ceea ce nu străluceşte în sine, precum soarele şi stelele, nu este decât un hoţ de lumină, care nu poate face paradă de ea decât atât timp cât sublima strălucire divină continuă să îi confere forţa sa divină; când aceasta dispare, aceşti hoţi de lumină pe care noi îi preţuim atât de mult nu mai reuşesc să se identifice decât cu murdăria dezgustătoare şi cu gunoaiele infecte, devenind mai întunecaţi chiar decât acestea!

5. Numai ceea ce este folosit într-o manieră profitabilă este pe placul lui Dumnezeu, căci El a creat această lume pentru ca oamenii să se folosească de ea! Dacă ne folosim însă de aceste lucruri într-o manieră abuzivă, acţiunile noastre devin inevitabil o oroare în faţa lui Dumnezeu, Cel care reprezintă însăşi ordinea eternă şi sfântă. De aceea, haideţi să dispunem renunţarea la bijuterii şi la nestemate în întregul nostru regat!”

6. După aceste cuvinte, Fungar-Hellan şi-a smuls toate podoabele pe care le purta, fiind imitat imediat de rege şi de ceilalţi demnitari prezenţi. Tot acest aur şi tot acest argint a fost folosit pentru a bate monedă.

7. Mahal l-a lăudat îndelung pe Fungar-Hellan, după care a adăugat: „Fungar-Hellan, am impresia că Spiritul lui Dumnezeu a coborât asupra ta! Adevăr îţi spun: pentru o clipă mi s-a părut că îl aud vorbind pe bătrânul Enoh prin gura ta! Vezi tu, de obicei o asemenea înţelepciune nu poate fi găsită în fiinţa umană!”

8. După care Mahal i-a mulţumit din nou lui Dumnezeu pentru toată graţia pe care a revărsat-o asupra acestui om, căci toţi cei de faţă se minunau de înţelepciunea sa!

9. La rândul lor, marii preoţi i-au spus generalului: „La ora actuală, numai tu eşti demn să ne fii superior!”

10. Întreaga adunare a pecetluit aceste cuvinte printr-un „Amin” colectiv.

[1%]

Capitolul 304
Generalul le porunceşte soldaţilor săi să atace templul zeului cuprului şi pe slujitorii săi.

(19 iunie 1844)

1. Următoarele trei zile s-au scurs în această stare de spirit. În tot acest timp, şefii armatei i-au organizat pe soldaţi şi i-au informat asupra campaniei pe care urmau să o ducă.

2. În seara celei de-a treia zile, primii şefi de trupă au venit să îl găsească pe Fungar-Hellan în palatul regal. Ei i-au comunicat că o mare armată alcătuită din două milioane de soldaţi era pregătită pe câmpul de manevră, perfectă echipată şi gata să întreprindă orice misiune ar fi primit.

3. Fungar-Hellan le-a spus ofiţerilor săi: „În acest caz, transmiteţi-le soldaţilor următoarele ordine: cu trei ore înainte de răsăritul soarelui, întreaga armată trebuie să fie gata de plecare. Ea se va îndrepta mai întâi către templul consacrat zeului metalelor şi al meşterilor fierari! Muncitorii care o însoţesc au misiunea să distrugă tot ce ţine de idolatrie, începând chiar cu templul principal!

4. Dacă preoţii şi muntenii se vor opune intervenţiei voastre, dorind să-i împiedice pe muncitori, trimiteţi o forţă armată care să-i silească pe rebeli să se potolească, trecându-i prin tăişul sabiei pe cei mai recalcitranţi dintre ei.

5. Dacă preoţii şi muntenii acceptă distrugerea templului şi a idolilor fără a opune rezistenţă, aduceţi-i imediat în cortul meu, pentru a-i pune la curent cu noua învăţătură pe care vor trebui să o predice oamenilor, inclusiv cu ce au de făcut pentru a-şi acoperi nevoile personale.

6. Mai întâi de toate, marea armată va trebui să încercuiască templul cu trei cercuri mari de soldaţi, astfel încât nimeni să nu poată scăpa din ea!

7. Aurul şi argintul din templu vor trebui adunate şi aduse la mine. Voi aduce personal o echipă de muncitori care vor bate monedă din aceste metale preţioase, transformându-le astfel în bani care vor sluji înainte de toate pentru plata soldei soldaţilor, iar apoi pentru restul populaţiei.

8. Aşa se va derula întreaga noastră campanie! Eu, Fungar-Hellan, vă ordon acest lucru, la fel ca şi regele Gurat!”

9. După ce au aflat ordinele generalului, comandanţii s-au retras şi le-au împărtăşit soldaţilor voinţa şefului lor suprem şi a regelui lor!

10. Gurat a dispus echiparea a o mie de cămile şi le-a poruncit la o mie de meşteri specializaţi în bătutul monedelor să îşi ia uneltele şi să se alăture marii armate.

11. A doua zi dimineaţa, cu trei ore înainte de răsăritul soarelui, toţi soldaţii erau în picioare. Cămilele au fost echipate şi uriaşa caravană a pornit la drum.

[1%]

Capitolul 305
Avangarda generalului în faţa templului. Respingerea ultimatului. Spectacolul demonstrativ al preoţilor şi capacitatea lor de a manipula focul.

(21 iunie 1844)

1. Înainte ca marea caravană să apuce să se alăture armatei, aceasta s-a pus deja în mişcare, îndreptându-se către templul consacrat zeului metalelor, construit – după cum aţi aflat deja – în onoarea lui Tubal-Cain, cel care a inventat procedeul de producere şi de şlefuire a bronzului.

2. Când avangarda armatei a ajuns în faţa solidului zid care proteja templul, ea s-a oprit şi le-a cerut gardienilor să îi permită intrarea.

3. Dar paznicii le-au răspuns soldaţilor: „La această oră nimeni nu are dreptul să intre în templu! Numai nişte oameni rău intenţionaţi ar putea comite sacrilegiul de a cere aşa ceva cu atâta înverşunare! Ce doriţi să faceţi atât de devreme în interiorul acestor ziduri sacre?”

4. Unul dintre ofiţeri le-a răspuns cu asprime paznicilor: „Nu dorim altceva decât să distrugem în totalitate acest sanctuar şi zidurile sale sacre, pentru totdeauna, conform ordinului pe care l-am primit de la Fungar-Hellan, supunându-i prin forţă pe recalcitranţi şi omorându-i dacă este cazul, după cum preferă! Nu vă opuneţi, căci o armată alcătuită din două milioane de soldaţi se află în drum către voi!”

5. Auzind aceste cuvinte, gardienii le-au răspuns cu mult mai multă blândeţe soldaţilor: „Dacă aşa stau lucrurile, avem datoria să îl avertizăm pe marele preot al acestui templu, pentru ca acesta să vă primească cu demnitatea cuvenită unor delegaţi ai marelui şi puternicului Fungar-Hellan!”

6. Dar ofiţerul le-a spus paznicilor: „Marele preot nu trebuie să afle nimic până când nu vom apuca să distrugem în totalitate templul! De aceea, deschideţi imediat porţile, dacă nu doriţi să pătrundem cu forţa!”

7. Auzind aceste ameninţări, gardienii au strigat: „O, ticăloşi infami, veniţi din infern! Deci asta uneltiţi? De fapt, nu doriţi decât să puneţi mâna pe relicvele sacre ale templului, pe aurul şi pe argintul din cuferele sale! O, aşteptaţi puţin şi vă veţi primi răsplata cuvenită! De îndată ce marele preot va afla ce plănuiţi, va avea grijă să primiţi o serie de bastoane pe spinare aşa cum nici măcar un diavol nu a avut parte vreodată!”

8. După care, câţiva gardieni au alergat şi l-au informat pe marele preot de ceea ce se întâmpla.

9. Acesta a început să facă spume la gură, scrâşnindu-şi dinţii mai rău ca un tigru, după care şi-a adunat oamenii şi împreună cu aceştia, a început să pună în funcţiune mecanismele sale satanice.

10. Munţii din jur au izbucnit imediat în flăcări (aprinse în realitate de oamenii săi) şi întregul templu s-a transformat într-un imens cuptor. Flăcările izbucneau unde te aşteptai mai puţin, inclusiv din anumite locuri special pregătite în zidurile de apărare ale templului. Şi tot acest spectacol a fost pus la cale în mai puţin de o oră.

11. Când avangarda marii armate a văzut ce se întâmplă, soldaţii s-au retras în direcţia marii armate, căci nu îndrăzneau să se aventureze împotriva unei asemenea mări de foc.

12. Între timp, caravana se alăturase marii armate, iar Fungar-Hellan s-a minunat teribil de spectacolul „înflăcărat” din jurul templului lui Tubal-Cain.

13. Dar Mahal i-a spus: „Lăsaţi-i să îşi facă demonstraţia de forţă timp de o zi! Mâine va veni rândul nostru să ne producem!”

14. Fungar-Hellan a transmis aceste cuvinte întregii armate, sub formă de ordin, iar soldaţii au rămas să contemple acest spectacol infernal timp de o zi întreagă.

[1%]

Capitolul 306
Fungar-Hellan este refuzat de gardienii templului. Distrugerea zidului de apărare cu ajutorul explozivilor. Masacrarea celor 5000 de slujitori ai templului.

(22 iunie 1844)

1. În seara aceleiaşi zile, marea demonstraţie a preoţilor a ajuns la sfârşit. În dimineaţa zilei următoare, generalul s-a îndreptat către marea poartă din cupru a templului, însoţit de escorta sa, şi a cerut să fie lăsat să intre.

2. Fiind încă foarte devreme, paznicii au refuzat să îl lase să intre, spunând: „Atât timp cât afară este noapte, orice nebun poate susţine că este şeful suprem al marilor preoţi, cerând să fie lăsat să intre! Dacă eşti într-adevăr marele Fungar-Hellan, întoarce-te în timpul zilei, iar noi îţi vom deschide poarta şi te vom recunoaşte ca atare!”

3. Fungar-Hellan le-a răspuns: „Foarte bine, dar vă jur pe viaţa mea că atunci când voi intra în templul vostru, în timpul zilei, vă voi ucide pe toţi, inclusiv pe membrii clerului superior şi pe cei de rang inferior! Căci voi mă împiedicaţi să fac ceea ce mi-a poruncit bătrânul Dumnezeu al lui Adam, Al lui Seth şi al lui Enoh! De aceea, vă veţi găsi cu toţii o moarte sigură!”

4. Gărzile au început să urle: „Aceste mijloace de intimidare ne sunt binecunoscu-te! Pleacă de aici, căci nu te vom lăsa să intri nici măcar în timpul zilei, indiferent dacă eşti sau nu Fungar-Hellan! Nu ai decât să aştepţi ani de zile în faţa acestor ziduri!”

5. Auzind acest răspuns, Fungar-Hellan a fost cuprins de un val uriaş de mânie. El s-a întors către soldaţii săi şi le-a poruncit minerilor să sape şase culoare subterane, începând de la o distanţă de zece paşi de la zidurile de apărare, iar apoi să depoziteze sub acestea saci mari cu un explozibil foarte violent, apoi să pună fitiluri şi să le dea foc.

6. Dând curs poruncii sale, şase sute de mineri au trecut imediat la lucru. Ei au măsurat cu mare precizie distanţele şi au început săpăturile. Când soarele a răsărit, ei au ajuns deja sub zidurile de apărare ale templului. În continuare, au plasat sacii cu explozibil sub ziduri şi au dat foc fitilurilor. Câteva minute mai târziu s-a auzit o explozie formidabilă, în urma căreia cea mai mare parte a zidului de apărare s-a prăbuşit, transformându-se în ruine. Soldaţii au avut astfel cale liberă, pregătindu-se să atace.

7. Văzând prăbuşirea zidurilor lor sacre, preoţii şi numeroşii lor slujitori au încercat să fugă în munţi, dar au căzut imediat în mâinile soldaţilor lui Fungar-Hellan, care i-au adus în faţa şefului lor.

8. Generalul l-a întrebat în şoaptă pe Mahal ce trebuie să facă cu aceşti rebeli.

9. Mahal i-a răspuns: „Aceşti oameni sunt atât de infernali, încât cel mai bine ar fi să îţi pui ameninţarea în practică şi să îi omori pe toţi!”

10. Imediat, Fungar-Hellan a dispus executarea prizonierilor, aflaţi în număr de 5000. Nici măcar unul dintre ei nu a fost graţiat.

11. După încheierea acestei operaţiuni, echipa de lucrători a trecut la distrugerea templului, la adunarea aurului şi argintului şi la transformarea lor în monede. Întregul proces nu a durat mai mult de trei zile.

[1%]

Capitolul 307
Generalul şi Mahal dau instrucţiuni delegaţiei minerilor din minele de cupru. Propunerea lor ca oamenii să se întoarcă cu feţele către Dumnezeu este respinsă.

(25 iunie 1844)

1. Când vestea masacrului a ajuns la urechile meşterilor mineri care lucrau în minele din apropiere, aceştia s-au cutremurat şi au trimis o delegaţie în tabăra lui Fungar-Hellan pentru a-l întreba cu cel mai mare respect care era semnificaţia acestor evenimente îngrozitoare.

2. Generalul le-a vorbit minerilor de adevăratul Dumnezeu şi le-a explicat că toţi aceşti idoli trebuiau distruşi pentru a evita astfel judecata teribilă cu care bătrânul Dumnezeu îi ameninţa pe oameni încă de la începutul timpurilor, ştiut fiind că idolatria reprezintă în faţa Lui o oroare absolută.

3. După ce Fungar-Hellan le-a prezentat faptele, Mahal le-a cerut oamenilor să revină la Dumnezeu. El le-a cerut să le povestească stăpânilor lor tot ce au aflat, cerându-le să se convertească. În caz contrar, vor fi ameninţaţi cu o judecată inevitabilă. Singura cale pentru a scăpa de această judecată era întoarcerea la Dumnezeu prin căinţă şi smerenie.

4. Minerii s-au întors la stăpânii lor, cărora le-au povestit tot ce au auzit.

5. Dar şefii minerilor au început să blesteme şi să vocifereze, spunând: „Iată unde ne conduc capriciile seniorilor! La fiecare cinci minute, ei îşi schimbă legile şi zeii! Nu a fost regele cel care a dispus construirea acestui templu, cheltuind sume uriaşe de bani în acest scop? Nu a fost el cel care a ordonat toate aceste ceremonii religioase, care ne-au adus într-adevăr venituri uriaşe?

6. Dar toată povestea nu a durat mai mult de zece ani, şi iată că s-a şi terminat! Se pare că ea nu le-a adus mai marilor suficiente venituri şi că aceştia nu se mai pot lipsi de tot aurul şi de tot argintul adunat în temple în această scurtă perioadă de timp!

7. Aşa că ei s-au decis să ni-L bage din nou pe gât pe bătrânul Dumnezeu care nu valorează nimic, dat fiind că nu cere nici temple, nici bani, pentru simplul motiv că nu există! El nu are nevoie nici măcar de o imagine costisitoare care să îl reprezinte, căci el este vidul perfect, la fel de invizibil ca şi aerul pe care îl respirăm!

8. Ascultaţi-ne cu atenţie: anul acesta templele sunt distruse, iar bătrânul Dumnezeu care nu poate fi venerat decât în gând este reinstaurat, dar anul viitor comisarii însărcinaţi cu impozitele îşi vor face din nou apariţia şi ne vor cere un impozit mai mare, în numele regelui!

9. O, această viaţă terestră este într-adevăr satanică! De ce nu-şi pot savura în linişte şi în pace tihna şi averile aceşti mai mari nesătui? De ce trebuie să răspândească tot timpul tot acest haos?

10. De-abia avem timp să respirăm că vântul îşi schimbă direcţia! De unde nu te aştepţi apare un nou impostor înfometat care se dă drept profet, făcând o demonstraţie a puterilor sale magice, însoţit de tovarăşii săi cu faţa suptă, la fel de şireţi ca şi el! Este suficient apoi ca el să le spună acestor imbecili tot ce îi trece prin minte pentru ca ei să danseze după cum le cântă el!

11. De data aceasta însă, toţi aceşti idioţi nu au decât să ne pupe în f…d! Nu mai suntem dispuşi să fim luaţi drept proşti! Cât despre ameninţările cu pedeapsa lui Dumnezeu, ne p…m pe ea!

12. De aceea, vom rămâne aici! Iar cei care nu doresc să rămână împreună cu noi, nu au decât să se ducă acolo unde vor dori! Noi le lăsăm libertatea de a alege. Nu au decât să li se alăture celor care gândesc la fel ca ei!”

13. Acest decizie a pus punct proclamării adevăratului Dumnezeu în rândul meşterilor mineri.

[1%]

Capitolul 308
Atacarea templului boilor şi distrugerea lui.

(26 iunie 1844)

1. După ce Fungar-Hellan a vorbit cu delegaţia meşterilor mineri, care făceau multe afaceri necurate, aşa cum am menţionat deja, el a dispus imensei armate să se retragă în acel ţinut muntos în care era plasat templul boilor, cu misiunea de a proceda la fel ca în cazul celui al zeului metalelor.

2. Soldaţii şi-au ridicat imediat tabăra şi au început să mărşăluiască împărţiţi în 200 de coloane de câte 10.000 de oameni fiecare, fără a mai număra şi numeroasa escortă regală. În trei zile, ei au ajuns în regiunea în care se afla templul, aşa că s-au oprit pentru a aştepta ordine mai precise.

3. De îndată ce Fungar-Hellan a apărut împreună cu suita lui, el a dispus construirea unui cort uriaş şi şi-a stabilit în el cartierul general. Când şefii săi de armată s-au prezentat pentru a-i afla ordinele, el le-a spus:

4. „Nu v-am ordonat deja să procedaţi la fel ca în cazul templului metalelor? Ce alte ordine mai precise aşteptaţi de la mine? Ştiţi foarte bine unde se găseşte templul şi cunoaşteţi perfect trecătoarea destul de îngustă care îl înconjoară.

5. Încercuiţi templul cu trei rânduri de soldaţi, apoi dispuneţi distrugerea lui, adunarea aurului şi argintului, capturarea preoţilor şi a servitorilor lor şi aducerea lor la mine! – Aceasta este întreaga operaţie. Iar acum, duceţi-vă să îndepliniţi imediat ordinele!”

6. Comandanţii au plecat şi au transmis aceste ordine soldaţilor, care au trecut imediat la executarea lor.

7. Într-un interval de timp de numai zece ore, edificiul era încercuit, aşa că detaşamentul distrugătorilor s-a îndreptat către poartă şi a cerut deschiderea ei.

8. Noaptea fiind însă destul de avansată, gardienii templului au refuzat să îi lase să intre.

9. Atunci, şeful detaşamentului le-a spus paznicilor: „Dacă nu ne veţi lăsa să intrăm pe loc, nici unul dintre voi nu va mai rămâne viu!”

10. În acea clipă, la poartă au sosit marii preoţi, care i-au întrebat pe noii veniţi care era motivul unei vizite la o oră atât de insolită.

11. Şeful detaşamentului i-a explicat pe loc motivul vizitei.

12. Atât le-a trebuit însă celor o mie de oameni care locuiau în interiorul zidurilor de incintă. Aceştia s-au repezit furioşi pe metereze şi au început să arunce cu pietre în soldaţi.

13. Detaşamentul s-a retras, iar minerii au început să-şi facă datoria. Peste câteva ore, toţi explozibilii erau plasaţi la locurile lor, aşa că înainte de ivirea zorilor, zidul de apărare al templului era în întregime distrus.

14. Armata a pătruns în curtea interioară, a distrus templul şi i-a luat prizonieri pe toţi preoţii, capturând inclusiv comorile lor.[/align]

[1%]

Capitolul 309
Conversaţia dintre general şi prizonieri, care sunt eliberaţi.

(27 iunie 1844)

1. După distrugerea totală a templului, preoţii şi servitorii lor au fost aduşi în faţa cortului lui Fungar-Hellan şi al escortei sale. Cât despre comorile din aur şi argint adunate, acestea au fost transformate imediat în monede. Abia apoi a început generalul să îi interogheze pe prizonieri, cărora le-a spus:

2. „Cine a construit acest templu? Nu eu? – De vreme ce eu l-am construit, înseamnă că eu sunt proprietarul lui, aşa că am dreptul de a-l distruge după bunul meu plac!

3. Dat fiind că acest drept îmi aparţine întru totul, vă întreb: din ce motive v-aţi opus ordinelor mele, aruncând cu pietre asupra trimişilor mei, din care aţi ucis zece şi aţi rănit numeroşi alţii, mai mult sau mai puţin grav?”

4. Prizonierii i-au răspuns: „Mărite domn, dacă te-am fi putut vedea, am fi crezut că acest ordin a venit de la tine! Nevăzându-te însă în rândul soldaţilor şi neauzindu-ţi vocea pe care o cunoaştem atât de bine, am crezut că folosirea numelui tău nu era decât o viclenie infamă de care s-a folosit o putere cunoscută, dornică să pună mâna pe aurul şi pe argintul tău, pe care le-am adunat exclusiv pentru trezoreria ta.

5. De altfel, fiind întuneric beznă, ne-a fost imposibil să distingem dacă veşminte-le şi armele soldaţilor proveneau într-adevăr din Hanoh, sau din altă parte. De aceea, am apelat la pietre şi am încercat să îţi apărăm proprietatea cât de bine am putut! În aceste condiţii, nu înţelegem cu ce am greşit în faţa ta, căci un servitor fidel stăpânului său merită mai degrabă o răsplată decât o pedeapsă!”

6. Auzind aceste argumente cât se poate de juste, Fungar-Hellan le-a spus prizonierilor săi: „Bine, de vreme ce aţi acţionat astfel din fidelitate faţă de mine, aveţi într-adevăr dreptul la o recompensă, şi nu la o pedeapsă! De aceea, sunteţi liberi. Timp de trei zile, puteţi face orice doriţi, cu condiţia să părăsiţi aceste locuri. După trecerea celor trei zile, întoarceţi-vă aici, pentru a vă numi în noile voastre funcţii!”

7. După aceste cuvinte, toţi prizonierii au fost eliberaţi, fiind lăsaţi să plece oriunde doresc. Ei au luat drumul către munţi, înarmaţi cu un permis de liberă trecere semnat de general.

8. Dar Fungar-Hellan a trimis spioni pe urmele lor, pentru a-i captura din nou, dacă nu vor fi dispuşi să se predea.