Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 15.9.2019, 08:52
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
Pământul gol


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
Home
Discipol
Discipol

Home is offline

Joined: 24 Mar 2005
Member: #22
Posts: 96
Country Flag: Romania
Style: Unique3 (223)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Pământul gol
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 27.9.2006, 05:02 View PostDownload Post

Pământul gol


publicat la 23 Februarie 2005

de Ionuț Mihai (AIM)



Totdeauna mă uimește faptul că, deși lucruri despre care am fost învățați că sunt adevărate se dovedesc mai târziu ca fiind false, unii dintre noi rămân "blocați" pe ideea veche, greșită. Majoritatea dintre noi acceptăm ca adevărate lucrurile despre care suntem învățați, doar pentru că toată lumea crede în ele. Dacă îndrăznești să "mergi împotriva curentului", dacă pui la îndoiala veridicitatea axiomelor trâmbițate oficial, cel mai adesea te alegi cu epitete specifice. De exemplu, dacă ieși din tiparele religioase, atunci esti numit "sectant"; dacă ai o altă părere decât cea oficială despre ordinea științifică, ești categorisit ca "visător" - în cel mai bun caz; dacă nu ești de acord cu părerile politice, devii extremist, neo-nazist, comunist; Societatea noastră are câte o etichetă pentru fiecare tip de nonconformism.

Știința ne spune unde sunt polul nord și polul sud: acolo unde toate meridianele se întâlnesc într-un singur punct, adică la pol. Și totusi, nu este curios faptul că până acum, nici-o expediție nu a reușit să ajungă până la poli? Studiind mostre din scoarța pământului luate de la diferite adâncimi, putem spune că Pamantul este solid - cel puțin până la anumite adâncimi. Mai știm că temperatura straturilor interne ale Pământului crește odată cu adâncimea - cel puțin până la nivelul la care s-a ajuns. De aceea, cu toții presupunem că Pământul este plin, până chiar și în mijlocul lui. Vă rog să rețineți: presupunem.

Azi se presupune că formarea planetelor duce invariabil la acest model de "planetă plină", ca o sferă solidă. Astronomii și fizicienii cred că gazele se condensează gradat până ce se ajunge la forma de sferă solidă. Cu toate acestea, există și alte posibilități. Pun pariu că nu le cunoașteți. Un studiu simplu al forței centrifuge ar putea să ne învețe pe toți o nouă modalitate de formare a Pământului. Cu toții suntem de acord că planeta se învârte în jurul axei sale (așa se succed zilele și nopțile). Cate Malone, autor al unui interesant articol intitulat "Pământul gol" (în sensul că nu este plin), arată că "forța centrifugă determină forma ușor turtită (la poli) a planetei" (care deci nu este o sferă perfectă). Ca să vedem procesul de formare a planetei, ne îndreptăm atenția asupra mașinii de spălat cu storcător centrifugal. Rufele din centrifugă (care pentru viitoarea planetă sunt de fapt gazele și particulele solide și lichide) sunt aruncate spre exterior așa încât centrul rămâne gol. Centrul nu se mișcă. Așa cum Pământul nu s-a oprit niciodată din rotația sa, la fel această mașină de spălat nu încetează să se rotească. Ce se întâmplă deci cu toate rufele din centrifugă dacă mașina nu se oprește niciodată? Se vor înghesui spre centru ca să umple golul format? Niciodată. Vor continua să rămână la periferie, iar centrul va fi gol.

Multe popoare păstrează încă în folclor legende despre ființe din interiorul Pământului, așa cum este cazul marilor insule paradisiace din nord prezente în obiceiurile populare scandinave, sau al poveștilor despre elfi, troli, pitici și giganți din folclorul Rusiei și al eschimoșilor. Toate astea ne arată faptul că ideea unui Pământ gol nu este deloc nouă. În anul 1909, ghizii eschmoși folosiți de amiralul Peary în expediția sa credeau că scopul călătoriei era descoperirea "marelui popor" din nord, din care ei s-au format. Există nenumărate anomalii sau situații ciudate în toate înregistrările primilor exploratori care s-au aventurat în Arctica sau Antarctica. Majoritatea celor care au pornit spre nord, în secolul 19, descriu mări de apă dulce și o climă mai caldă cu temperaturi obișnuite, pe măsură ce înaintau spre pol. De asemenea, se fac referiri la nori de praf, zone intinse de zăpadă în care au găsit polen, păsări și animale care migrează spre nord pentru iarnă, iar în blocurile de gheață au găsit vegetație și chiar mamifere - considerate dispărute (cum este mamutul) - înghețate. Chiar și aisbergurile sunt anomalii pentru că sunt făcute din apă dulce în zone în care cantitatea de precipitații este sub 5 cm anual. Descoperirile făcute de dr. Frederick Cook și amiralul Peary în 1908 și 1909 au fost considerate neconcludente. Nu s-a putut demonstra că vreunul dintre ei au ajuns la polul nord.

Așa cum afirmă dr. Raymond Bernard în cartea sa "Pământul gol", o asemenea confirmare este cu adevărat imposibilă. Este deja cunoscut pentru toată lumeă că polii magnetici nu coincid cu polii geografici. Dacă Pământul ar fi plin, atunci aceștia ar coincide. Aceasta diferențiere evidentă între polii magnetici și cei geografici nu poate fi explicată de modelul Pământului plin, ca o sferă solidă. Explicația devine însă clară dacă avem în vedere existența deschiderilor polare (adevărate găuri în crusta planetei) care fac posibilă poziționarea polilor magnetici undeva spre marginea acestor deschideri, așa cum este în realitate.

Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.În imaginea alăturată (realizată de satelitul ESSA-7 la 23 noiembrie 1968) se vede foarte clar deschiderea de la Polul Nord (în centrul imaginii). Bernard afirmă că motivul pentru care nimeni nu a ajuns până acum la polul nord sau sud este unul simplu. "Polii magnetici și cei geografici nu coincid pentru că polii geografici se afla "în spațiu" și nu pe suprafața planetei". Aceasta datorită deschiderilor de la poli.

Cele mai recente expeditii care au mers până dincolo de polii magnetici și care au fost date publicității au fost conduse de amiralul Richard E. Byrd (din Marina SUA) în 1947 și 1956. Ca și celelalte expediții conduse de Byrd (din anii 1930), acestea au rămas învăluite în mister. În jurnalul de bord și înregistrările radio de comunicare cu echipa sa, amiralul Byrd declara în 1947 că a ajuns într-o altă lume, aflată dincolo de polul nord geografic. În timpul expediției din Antarctica din 1956, s-a declarat la diverse posturi de radio din SUA că "pe 13 ianuarie, câțiva membri ai echipei americane au realizat un zbor de 4320 km de la baza McMurdo Sound (aflată la 640 km vest de Polul Sud și au survolat o zonă aflată la 3680 km dincolo de pol". Iar pe 13 martie 1956, Byrd declara public că "această expediție a descoperit un nou tărâm". Mulți americani își amintesc cu emoție declarațiile de presă de după expedițiile amiralului Byrd. Încoronat ca cel mai mare explorator al lumii, declarațiile lui Byrd despre noul tărâm au trezit un mare interes general. Dar, la fel de repede, orice informație despre Byrd a dispărut. La radio nu se mai făcea nici-un fel de comentariu, așa încât, la scurt timp, subiectul a dispărut din atenția publicului. Oare amiralul Byrd chiar descoperise un nou tărâm? Un tărâm care să confirme o altă viziune asupra planetei decât cea oficială?

Extras din jurnalul Amiralului Byrd

Aceasta este o transcriere a jurnalului aflată pe o bandă audio și a fost obținută de la "Hollow Earth Society" din Australia.

Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen."Trebuie să scriu aceste rânduri în secret și fără lumină. Este vorba despre zborul meu în Arctica din 19 februarie 1947. Există situații când omul trebuie să accepte ascunderea adevărului. Nu am libertatea de a face cunoscută următoarea relatare pe care o scriu acum. Probabil că nu va ajunge niciodată la ochii publicului, dar eu trebuie să-mi fac datoria pentru ca cineva să poată citi aceste rânduri, atunci când va veni timpul. Să sperăm că lacomia unora care-i exploatează pe ceilalti nu va sta în calea adevărului."

Jurnal de bord - tabăra arctică, 19 februarie 1947

"Dedesubt, peste tot numai gheață și zăpadă. Am observat o ușoară colorație spre galben. Este dispersată după un model liniar. Modific direcția de zbor pentru a observa mai bine această colorație. Există de asemenea și o nuanță roșu-purpurie a ghețurilor. Am încercuit această zonă de două ori și am revenit la direcția inițială. Am verificat din nou poziția avionului la tabara de bază. Am transmis mai departe îngrijorarea mea în legătură cu ciudatele nuanțe ale zăpezii de sub mine. Atât compasul magnetic cât și giroscopul încep să tremure și să se zdruncine. Nu mai putem să ne conducem după aparatele de zbor. Măsor direcția folosind compasul optic (după soare) și totul pare în regulă. Manetele de control răspund foarte greu la comenzi, se mișcă foarte încet. Nu se mai văd însă ghețuri. În depărtare se disting munți. Au trecut 29 de minute de zbor și acum se văd foarte clar munții, nu este o iluzie. Nu am mai văzut astfel de munți, sunt foarte mici. Schimb altitudinea la 900 metri. Întâlnesc iarăși turbulențe puternice. Trecem peste micii munți și continuăm spre nord. Dincolo de munți se vede un mic râu. O vale prin mijlocul căreia curge un râu. Nu ar trebui să existe aici nici-o vale înverzită. E ceva anormal în toată povestea asta. Ar trebui să vedem numai gheață și zăpadă. Din lateral se văd păduri pe versanții munților. Instrumentele au luat-o razna. Giroscopul se învârte înainte și înapoi fără nici-o regulă".

Reduc altitudinea la 425 de metri și fac un scurt viraj la stânga ca să văd mai bine valea de sub mine. Este verde și are iarbă deasă. Lumina de aici pare diferită. Nu se mai vede soarele. Mai facem un viraj la stânga și punem ochii pe un fel de animal mare aflat în vale. Pare că este un elefant. Ba nu, seamănă mai mult cu un mamut. Este incredibil, și totuși se află chiar aici. Reduc altitudinea la 300 de metri și iau binoclul ca să vad mai bine animalul. E clar - un mamut. Raportez acest lucru la tabăra de bază".

"Dau peste și mai multe dealuri înverzite. Termometrul exterior indică o temperatură de 23 grade Celsius. Ne continuăm zborul. Acum sistemele de navigare par în regulă. Nu pot să cred! Dau să contactez tabăra de bază. Aparatul radio nu funcționează. Peisajul este mult prea nivelat decât în mod normal. În fața vedem ceea ce pare un oraș! Este imposibil!!!"

"Avionul pare foarte ușor și se clatină. Sistemul de navigare refuză să funcționeze. Dumnezeule, din lateral și din spate se apropie nave ciudate! Au forma de disc și parca radiază ceva din ele. Sunt atat de aproape încât le văd însemnele!".

"Este un tip de swastika. Fantastic! Unde ne aflăm de fapt? Ce s-a întâmplat? Încă o dată verific sistemul de navigare. Nu răspunde nici acum. Suntem prinși într-un fel de "plasă" invizibilă. Din aparatul de radio se aud pocnete și apoi se aude o voce în engleză cu un ușor accent nordic sau germanic. Mesajul este: "Bine ai venit Amirale pe domeniul nostru. Te vom ateriza în exact șapte minute. Relaxează-te, ești pe mâini bune"."

"Îmi dau seama că motoarele avionului nostru s-au oprit. Avionul este controlat din afară și acum ia un viraj. Acum începe faza de aterizare și avionul coboară ca și cum ar fi într-un lift invizibil. La atingerea solului avionul abia tresare. Fac o ultima însemnare în jurnalul acesta de bord. Se apropie de avion câțiva bărbați. Sunt înalți și au părul blond. În depărtare se vede un oraș din care pulsează raze de lumina de culorile curcubeului."

"Nu știu ce se va întâmpla acum, dar nu văd nici-un fel de arme la cei care se apropie de noi. Aud o voce care îmi spune pe nume (cu accent german) și-mi cere să deschid trapa avionului. Mă conformez."

Aici se termină jurnalul amiralului Byrd. Ceea ce urmează a povestit [amiralul Byrd] din memorie pentru că nu a mai scris în jurnal restul experienței sale - și veți vedea de ce. Pe scurt, iată ce s-a mai întâmplat în continuare:

1. Byrd și ajutorul său de radiocomunicații, care se află cu el în avion, au fost luați și duși spre orașul luminos care părea că este făcut din cristal.

2. La sosire, cei doi sunt separați iar Byrd este luat pentru a se întâlni cu "Stăpânul" care l-a informat că a ajuns în "lumea dinlăuntru" și că să nu-i fie frică - mai târziu îl vor duce înapoi la suprafața planetei.

3. "Stăpânul" i-a declarat lui Byrd: "Ne-ați trezit interesul atunci când ați detonat primele explozii atomice de la Hiroshima și Nagasaki în Japonia. Chiar în acele momente alarmante ne-am trimis vehiculele zburatoare (flugelrads - germ.) la suprafața planetei ca să vedem ce ați făcut." A continuat să vorbească despre 1945 și a spus că au încercat să se întâlneasca cu americanii dar au fost întâmpinați cu ostilitate. De fiecare dată cand încercau, americanii trăgeau în ei și le atacau vehiculele.

4. "Stăpânul" a explicat ca "nu avem nici-un viitor dacă vom continua cu nebunia atomică... și că nu există nici-un răspuns în armele noastre, nici certitudini în știința noastră și că atunci când se va declanșa războiul cel mare, nu va mai exista nici-o floare pe pământ iar toate orașele omului vor fi nivelate, totul într-un imens haos."

5. După aceasta discuție despre cataclismele generate de om, Byrd și-a luat rămas-bun de la "Stăpân" și s-a întors la avion împreuna cu ajutorul său. Imediat au fost duși la suprafața planetei în același mod în care au fost aduși. Ei aveau însă un mesaj de avertizare foarte clar despre calea omenirii. Un mesaj pentru noi.

11 martie 1947

Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.După întoarcerea lui Byrd în SUA, a descris (ca la orice misiune) ceea ce s-a întâmplat pe parcurs și a adăugat în jurnalul său ceea ce urmează: " Tocmai m-am întâlnit cu o echipă de la Pentagon. Mi-am prezentat descoperirea și mesajul primit de la "Stăpân". Totul s-a înregistrat. Ei l-au contactat pe Președinte. Sunt reținut acum de câteva ore. Mai exact șase ore și 39 de minute. Sunt anchetat intens de către forțe ostile și o echipă medicală. E un coșmar. Sunt încarcerat sub strictă supraveghere conform celor mai înalte regulamente de siguranță internaționala ale SUA. Am primit ordin să nu divulg nimic din mesajul primit de la "Stăpân". Incredibil! Mi s-a reamintit că sunt militar și că trebuie să mă supun ordinelor."

24 decembrie 1956

"Ultimii ani de după 1947 nu au fost deloc buni. Aceasta este ultima însemnare în acest jurnal. În încheiere trebuie să spun că în toți acești ani am păstrat secret mesajul pe care l-am primit așa cum s-a ordonat, deși a fost împotriva valorilor și moralei mele. Acum presimt venirea unei lungi nopți pentru mine, dar acest secret nu va muri odată cu mine, ci va triumfa, așa cum adevărul triumfă totdeauna. Este singura speranță pentru omenire. Am văzut cu ochii mei și m-a făcut să devin liber. Mi-am făcut datoria față de acest monstruos complex militaro-industrial. De acum încolo lunga noapte despre adevărul Arcticii va lua sfârșit, soarele strălucitor al adevărului va răsări din nou, iar toti cei care se află în întuneric vor eșua în planurile lor. Pentru că am vazut cu ochii mei acel tărâm de dincolo de poli, centrul marelui necunoscut". Amiralul Richard E. Byrd, Marina Statelor Unite.

A fost atins Polul Nord?

O parte esențială a viziunii despre Pământul gol este absența Polului Nord. Nu este un punct pe suprafața sa, ci o întreagă mare cu ape calde care conduce treptat spre interiorul Pământului. Poate părea foarte "obraznică" această afirmație, și poate că nu vă convine deloc, dar haideți să vedem câteva probe în acest sens.

Primul lucru demn de semnalat este faptul că busola o ia razna dincolo de cercul polar. Cel mai umil și renumit explorator norvegian, dr. Fridtjof Nansen, și-a pierdut încrederea în instrumentele sale în expediția lui către Polul Nord, și a recunoscut sincer că habar nu are unde se găsea în tot acest timp.

Februarie 1895

După ce a coborât din nava Fram, Nansen a luat-o spre nord - pentru a ajunge la pol - cu o sanie plină de provizii și s-a întors mai târziu prin Spitzbergen trecând prin Ținutul Franz Joseph. Din 29 martie 1895 până în primăvara anului 1896 Nansen a fost complet dezorientat! A admis că după ce a călătorit prin regiunile foarte reci, vremea s-a schimbat și s-a încălzit mult. Mai exact, temperatura creștea odată cu noile adieri ale vântului ce veneau dinspre nord. El spunea că odata soarele a devenit insuportabil de puternic! Nansen a făcut măsurători sonore ale apei și a descoperit că apa era din ce în ce mai caldă la adâncime. De unde venea această apă caldă? El a întalnit animale care, după știința modernă, nu aveau ce căuta acolo. Pe 22 aprilie 1895, Nansen scrie: "Am fost foarte surprins ieri dimineață când am văzut urmele unui animal în zăpadă. Era vorba de o vulpe, și mergea înspre est. Urmele erau proaspete. Ce caută o vulpe aici? Erau semne clare că nu-i lipsea hrana. Eram în apropiere de țărm? M-am uitat în jur, dar a fost ceață toată ziua și e posibil să fi fost aproape de țărm fără să-l fi văzut. În orice caz: un mamifer cu sânge cald - la paralela 85! Înainte să ne îndepărtăm, am dat peste o altă urmă de vulpe care ducea în aceeași direcție cu prima. Nu pot să-mi dau seama cu ce se hrănesc animalele astea aici, probabil că au învățat să pescuiască crustacee din ochiurile de apă. Dar de ce să se îndepărteze de coastă? Asta mă intrigă cel mai mult. Au luat-o razna? Nu prea cred."

O alta sursă de informare este Marshall B. Gardner care a scris "O calatorie spre interiorul Pământului" în care îl citează pe dr. Nansen în legătură cu eschiimoșii. Iată ce spune Nansen: "Eschiimoșii spun că au venit din interiorul Pământului, dar locul exact nu au putut să-l numească atunci când au fost întrebați de norvegieni de unde vin". Gardner citează din al doilea volum scris de Nansen "În ceața nordului": "Deja am spus că numele norvegian Skraeling dat eschiimosilor probabil a fost utilizat la început ca să desemneze zâne sau creaturi mitice. Mai mult, atunci când islandezii au dat peste eschiimoși in Groenlanda, i-au numit troli, care este un termen vechi ce desemnează diverse ființe supranaturale".

Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.O poveste norvegiană

Willis George Emerson amintește în cartea sa biografică "Zeul de fum", o poveste norvegiană. Este vorba despre doi pescari, tată și fiu, care pescuiau cu barca lor în oceanul nordic. O furtună puternică îi aduce până la marginea deschiderii polare nordice. Era în 1829. Timp de doi ani, Olaf Jansen (fiul) povestește că au trăit în interiorul Pământului împreuna cu locuitorii acelor tărâmuri, care erau buni și curtenitori, înalți de 3,5 metri. Apoi Jansen a spus că au ieșit din interiorul Pământului pe la deschiderea sudică. Numele cărții vine de la faptul că Ofaf a descris soarele interior ca avand o aparență difuză.

Tabloul complet

O descriere completă și corectă a planetei noastre este deci următoarea: planeta Pamant este ca un balon, ca o minge goală în interior, care are două deschideri polare având un diametru de 2300 km (aflate la nord și la sud) și care au marginile curbate ce fac posibilă trecerea de pe o suprafață pe cealaltă așa cum face o furnică când trece de pe o parte a frunzei - pe cealaltă. Grosimea peretelui planetar variază între 1.100 si 1.300 km, fiind mai mare spre poli. În centru se afla un soare interior cu un diametru de 1300 km care răspândește o lumină difuză.

Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen. Să examinăm fotografiile alăturate, care au fost realizate cu ajutorul sateliților la momente diferite de timp. Zona Polului Nord este marcată pe ambele imagini cu un dreptunghi roșu. Se observă foarte clar existența deschiderii polare, care nu poate fi confundată cu formațiunile noroase fiindcă este prezentă constant, în aceeași zonă și în aceeași formă, în ambele fotografii. Aceste dovezi foarte rare care au reusit să scape controlului strict impus de cei care au puterea mondială, arată că Pământul este în realitate gol. Acest adevăr nu mai poate fi ascuns.

O mulțime de lucruri vin în sprijinul acestui adevăr. De exemplu, când s-a stabilit ca o echipă de reporteri și cameramani britanici de la BBC să facă o vizită în Antarctica, ei s-au confruntat cu o serie de probleme. Deși planul initial, întocmit cu grijă cu mult înainte, includea un zbor direct din Africa de Sud spre Antarctica (care includea și o survolare a așa-numitei "Zone de inaccesibilitate"), au trebuit să facă unele modificări de ultim moment. Au fost forțați să călătorească mai întâi spre America de Sud. Odată ajunși acolo, au descoperit că singurul zbor comercial care făcea curse spre Antarctica era operat de o companie americană, care transporta grupuri de 20 - 30 de persoane la baza americană McMurdo Station. Însă aceste zboruri se desfășurau numai în lunile de vară, iar atunci când - în sfârșit - au ajuns la bază, britanicii au fost tratați cu ostilitate de către americani!

Un alt fapt interesant este că, datorita "lipsei de sateliți" de deasupra Antarcticii, toate rapoartele și prognozele meteo pentru aceasta zonă erau realizate de la baza americana McMurdo Station. Acesta este însă un mod clar de îngrădire a scurgerilor de informații și a posibilelor dovezi fotografice pe care un satelit aflat deasupra Polului Sud le-ar putea furniza, așa cum s-a întâmplat în cazul deschiderii polare de nord.

Dar monopolul american asupra Antarcticii a mers chiar mult mai departe. A fost semnat un recent acord între mai multe state interesate, ca să nu se înceapă nici-o prospecțiune geologică sau de altă natură în Antarctica, aceasta incluzând atât mineralele cât și petrolul.

Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.Nenumărate dovezi vin și din Rusia unde se gasește aproape constant fildeș aparținând mamuților, mai ales în zonele nordice extreme situate dincolo de cercul polar. De sute de ani comercianții vând astfel de "relicve" care se pare că abundă în acele zone. Dar acest fenomen este legat de un altul, poate mai uluitor: mamuți întregi au fost găsiți congelați în blocuri de gheață în Siberia și alte regiuni situate dincolo de cercul polar. Unii dintre ei mai aveau încă în gură smocuri de iarbă verde.

Există astăzi dovezi care arată că acest perete al Pământului nu este solid și plin de materie așa cum se spune, ci seamănă mai degrabă cu un parmezan plin de peșteri și tunele subterane care se interconectează; unele dintre aceste tunele conduc către lumea interioară, către interiorul Pământului. Nu pot să mă abțin și mă gândesc acum la celebra poveste a lui Jules Verne intitulată "O călătorie spre centrul Pământului" scrisă în 1864. Acolo este descris atât de clar acest lucru, încat parcă autorul cunoștea în detaliu acele realități. Trebuie să amintesc aici și uluitoarea similitudine între "povestea" aceluiași Jules Verne, "De la Pământ la Lună" (1865) și prima misiune americană spre Lună (Apollo 11 - 1969). Cele doua evenimente seamănă atât de mult încât aproape se identifică, desi se afla la o distanță de mai mult de un secol; datele furnizate de autorul francez în povestirea sa, coincid în proportie de 99 % cu cele ale misiunii americane. Ca să nu mai vorbim de uluitoarea poveste "20.000 de leghe sub mări" în care se prezintă primul submarin, Nautilus. Oare Jules Verne a avut acces la aceste adevăruri? Ipoteza coincidențelor este exclusă.

Dar aceasta nu este totul. Falia tectonică San Andrea din California, SUA, este în centrul atenției și ne poate oferi câteva informații uluitoare. Încă din 1950, guvernul american a trimis numeroase misiuni de cercetare a topografiei submarine a coastei de vest a SUA, concentrându-se asupra Californiei. În timp ce cartografiau zona, echipele au descoperit că placa continentală californiană este garnisită cu multe caverne și pasaje uriașe; unele sunt atât de mari încât un submarin poate naviga prin ele. După un timp, s-a descoperit că unele dintre ele se întindeau până sub statele Utah și Nevada! Unul dintre submarinele nucleare care cercetau cavernele a fost avariat puternic și s-a pierdut. Cele mai șocante informații descoperite cu această ocazie: cea mai mare parte din California pur și simplu plutește pe ocean, sprijinindu-se de câțiva "stâlpi" naturali formați de aceste caverne submarine, iar falia San Andreas este rezultatul prăbușirii unora dintre acești stâlpi de susținere, care provoacă și cutremurele în zonă.

Pentru cei care încă au rămas adepții falsurilor repetate de știința oficială, le ofer următoarele întrebări:

1. Se poate dovedi că vreun explorator a atins așa-numitii poli Nord sau Sud?

2. Dacă nu există paralelă dincolo de latitudinea 86 (grade), atunci cum poate cineva să ajungă la pol (care se afla teoretic la latitudinea de 90 grade)?

3. De ce vânturile nordice sunt din ce în ce mai calde pe măsură ce se avansează în Arctica?

4. De ce, dincolo de latitudinea 83 grade nord, există mare deschisă (dezghețată) și curenți calzi de aer?

5. Odată atinsa paralela 82, de ce acul busolei devine brusc agitat și inutil?

6. De ce curenții calzi de aer menționați anterior aduc mai mult praf decât orice alt curent similar de pe Pământ?

7. Dacă nu există râuri care curg din interiorul planetei spre a se vărsa în oceanul arctic, de ce la poli există atâtea aisberguri formate din apă dulce?

8. Care este explicația faptului că în aceste blocuri de gheață și în apă se găsesc semințe și plante tropicale?

9. De ce milioane de păsări și animale migratoare se îndreaptă spre nord, dincolo de cercul polar, în timpul iernii?

10. De ce vântul care vine dinspre nordul extrem aduce cu el mai mult polen și petale de flori decât o face orice alt curent de aer de pe Pământ?

11. De ce acest polen adus de vânt colorează vizibil starturile de zăpadă pe suprafete întinse?

Dar Pământul nu este singurul corp ceresc gol în interior. Numeroase fotografii ale altor planete și sateliti naturali (inclusiv Luna) demonstrează acest lucru prin forma și adancimea craterelor formate la impactul cu diverși meteoriți. Mai mult, unele dintre ele, vizibile ca mici găuri negre, nu sunt decât pasaje și tunele de trecere spre interiorul planetelor respective. O serie întreagă de cercetări s-au facut în acest sens. S-a concluzionat că modelul matematic care este cel mai credibil pentru a reda structura unei planete este chiar acesta: planetele sunt goale în interior. De altfel, recentele cutremure care au rezultat ca urmare a tragediei din Sud Estul Asiei, cauzate de un cutremur de 9 grade pe scara Richter, demonstrează ca peretele planetei încă mai vibreaza și produce astfel cutremure și în alte zone.

Leonard Euler, matematicianul de geniu al secolului 18, a demonstrat pe baza unui model matematic că Pământul este gol în interior și că în centrul acestui gol se află un mic soare. Dr. Edmund Halley, celebrul descoperitor al cometei ce-i poarta numele, și Astronom Regal în Anglia secolului 17, era convins că Pământul este gol. La începutul anilor 1820, americanul John Cleeves Symmes nu a reușit să obțină de la guvern sprijin pentru expediția sa spre interiorul Pământului. El și-a expus ideile despre Pământul gol, afirmând că planeta este locuită în interior și că dispune de două deschideri aflate la poli.


Datorită faptului că articolele AIM sunt adesea copiate pe diverse forumuri și apoi preluate de alte reviste și site-uri, fără a specifica originea lor, vă informăm că adresa acestui articol este http://aim.webalias.com/?a=4 și este publicat la Active Information Media.

Recente fotografii ale planetei Marte demonstrează că, în timpul verii marțiene, una dintre calotele polare se micșoreaza foarte mult, în timp ce cealaltă creste (datorită iernii). Unele dintre fotografii arată că zona glaciară polară (pe timpul verii) se restrânge atât de mult încât lasă să să vadă un perimetru (margine) circular negru, care nu este altceva decât deschiderea polară. Așa cum e de așteptat, soarele interior al planetei Marte asigură acolo o climă mai caldă decât există pe suprafața exterioară a planetei, astfel încât la cele două deschideri polare se formează mase compacte de nori datorită întâlnirii între aerul cald din interior și cel rece din exterior. Așa se explică și variația mare a suprafețelor glaciare polare ale lui Marte, de-a lungul anului marțian (care este de două ori mai lung decât cel pământean). Prin urmare, pe timpul verii marțiene, calota polară dispare total, iar ceea ce se vede nu este decât o masă compactă de nori care însă nu acoperă total deschiderea polară către interiorul planetei și lasă să i se vadă marginea.

Nu în ultimul rând, Aurora Boreală și Aurora Australă sunt formate datorită interacțiunii particulelor fotonice emise de soarele interior cu vântul solar exterior (trimis de Soarele sistemului nostru solar) și care ajunge în zona polară. Aceasta explică și prezența aurorelor pe alte planete sau sateliti care nu au atmosferă (cum este Luna). Într-adevăr, aurorele polare au fost observate nu numai pe Pământ, dar și pe Marte, Lună, Jupiter.

În cele ce urmează vom face o scurtă descriere a lumii interioare a planetei, așa cum reiese din mărturiile celor care au ajuns acolo.

Oamenii de acolo sunt mândri de mentalitatea și cunoștințele lor superioare, mai ales că ne depășesc în creativitate. Sunt foarte avansați tehnologic și dispun de multe inventii simple și foarte utile. De exemplu, afirmă că vehiculele lor zburatoare (pe care noi le numim OZN-uri) folosesc energie liberă (sau gratuită), referindu-se la energia spațiului, care este prezentă pretutindeni (spre deosebire de noi care folosim ca energie combustibili concentrați în anumite zăcăminte). Sunt cu mii de ani mai avansați decât noi, atât în știință cât și în artă, pictură, sculptură. De asemenea, agricultura, sănătatea și alte asemenea domenii sunt complet diferite de ale noastre, ei obținand în acest sens rezultate excepționale.

Locuitorii interiorului planetei afirmă că ei traiesc într-o deplină armonie unii cu alții, au tot ce le trebuie și nu există sărăcie și nici poliție sau războaie. Mai spun că ei cunosc orice limbă de pe Pământ iar secretele oricărui guvern al nostru sunt bine cunoscute de ei. Locuiesc acolo dinainte de Potop și afirmă că biblia noastră a fost profund modificată de către cei care vor să-și mențină puterea actuală. Dispun de înalte capacități telepatice și sunt urmașii civilizației Atlantidei. Ne sfătuiesc să renunțăm complet la armele nucleare. Ei sunt capabili să nu permită să fie vizitați de către cei care sunt nesinceri sau vor să profite de pe urma lor. Cum însă actuala putere de la suprafață se află în mâinile unor guverne militariste și lacome, o întâlnire oficială cu ei în viitorul apropiat este foarte improbabilă.

În comparație cu locuitorii din interiorul Pământului, noi, cei de la suprafață suntem niște barbari, iar civilizația noastră este doar o stare de barbarism mecanic. Ne-au avertizat că până când nu vom renunța complet la războaie, la armele nucleare, la sărăcie și la exploatarea omului de către om, până când nu vom ajunge la o societate bazată pe echitate, adevăr și dreptate, nu vom fi vrednici să fim contactați de lumea interioară care se află pe un nivel social, științific și moral mult mai înalt decât al nostru.


sursa: http://aim.active.ws/?a=3
Back to top See my Info
Thunder
Practicant
Practicant

Thunder is offline

Joined: 16 Jul 2005
Member: #48
Posts: 162
Country Flag: Romania
Style: Unique4 (6)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Civilizatia din adincul pamintului
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 27.9.2006, 23:06 View PostDownload Post

Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.


Civilizatia din adincul pamintului






Civilizatia din adincul pamintului
Publicat Duminica, 14 Noiembrie 2004, ora 19:09

    Un explorator american si-a propus sa plece nu peste mult timp intr-o aventura fara precedent, o calatorie spre centrul Pamintului sau, mai bine zis, in interiorul Pamintului, pentru a descoperi daca se afla ceva acolo. Speranta sa marturisita este aceea de a demonstra ca planeta noastra e goala pe dinauntru.
     Steve Currey nu este primul care crede ca Terra nu este un corp compact, asa cum am invatat la scoala, ci adaposteste alte civilizatii, eventual misteriosii extraterestri pe care ii cautam aiurea, in cine stie
     ce colt al universului, cind ei se afla chiar sub picioarele noastre...
     Steve Currey cauta in prezent voluntari care sa se alature expeditiei sale, promitindu-le ca stie pe unde se patrunde in lumea de dinauntru, anume prin intermediul legendarei “porti” sau deschideri ce se afla la Polul Nord, despre care au scris numerosi autori, dar a carei existenta nu a fost probata inca.
     Dupa alte pareri, in lumea din interiorul Pamintului se poate patrunde prin numeroase alte locatii, multe zone ale lumii fiind brazdate de galerii subterane ale “celor de dinauntru”, ce ajung foarte aproape de cele ale minelor noastre. De altfel, unele relatari despre fiintele din interiorul planetei provin chiar de la mineri. Spre exemplu, in 1945, in urma unei explozii la mina Belva, din Kentucky, Statele Unite, citiva oameni ramasi prizonieri in subteran au povestit ca au vazut o usa deschizindu-se, prin care au primit aer proaspat. “Incaperea” ce se intrezarea dincolo de usa era bine luminata si din ea a venit o fiinta ciudata, care i-a asigurat ca vor fi salvati. La vremea respectiva s-a vorbit despre un adevarat miracol, insa, dupa cum au povestit minerii, fiinta nu avea nimic angelic ori supranatural, semanind mai degraba cu un taietor de lemne.
     Un incident similar s-a petrecut si la o mina din Shipton, Pennsylvania, insa cei doi muncitori implicati in drama nu au putut spune cu certitudine daca fiintele pe care le-au vazut erau reale sau supranaturale. In 1963, doi mineri americani, David Fellin si Henry Thorne, au descoperit o poarta intr-un perete al galeriei, iar in spatele acesteia se gasea o scara ce parea a fi din marmura.
     In 1980, o revista de ufologie descria pesterile din adincul muntelui Sombrero din Mexic, in interiorul carora se aud zgomote similare celor facute de generatoarele hidroelectrice. Mai multi mineri din Anglia au povestit, la rindul lor, despre zgomotul de utilaje pe care il aud in unele galerii. Antropologul american James McKenna a trait o experienta ciudata in timp ce explora un sistem de pesteri din Idaho. Dupa ce au coborit sute de metri in adincuri, McKenna si oamenii sai au auzit tipete si gemete. Mergind in directia zgomotelor, ei au dat peste niste schelete, aparent umane, insa nu si-au putut continua calatoria, atmosfera fiind irespirabila.
 
     Apa vietii

     Scepticii incadreaza povestirile despre sistemele de tuneluri de origine necunoscuta, aflate sub orasele noastre, la categoria “legende urbane”, insa relatarile sint atit de numeroase si parvin din locuri atit de diferite incit e imposibil sa nu te puna pe ginduri.
     In 1967, presa internationala relata despre descoperirea in Ungaria, sub orasul Eger, a unei retele de tuneluri, totalizind 90 km, despre care nu se stie cine si cind le-a construit, dar a caror realizare denota cunostinte avansate de inginerie. O relatare similara vine din Argentina, insa acolo, se spune, din tunelurile subterane, acoperite cu inscriptii indescifrabile, au iesit creaturi ciudate, de 3 m inaltime, cu antene pe cap si avind forma unor... roti.
     Altii vorbesc despre o vasta retea de galerii subterane aflate sub desertul Mojave, din California. Mai mult decit atit, zona ar fi brazdata de cinci mari riuri subterane, iar testele cu marcatori chimici facute de Directia de apa si canalizare din Los Angeles au aratat ca una dintre ape se varsa in Oceanul Pacific, printr-o deschizatura a peretului continental aflata sub nivelul apei. Una dintre teoriile fundamentale ale stiintei spune ca acolo unde exista apa poate exista si viata, acesta fiind, spre exemplu, motivul pentru care cercetatorii s-au entuziasmat descoperind ca pe Marte exista apa. Daca pe Marte apa arata ca a existat viata, acest lucru e posibil si in interiorul Pamintului. O alta cale de aprovizionare cu apa a “celorlalti paminteni” a fost descoperita pe fundul oceanului, intre Panama si insulele Galapagos. Cantitati mari de apa sint practic absorbite printr-o deschizatura care nu pare a fi de origine naturala.
   
     Teoria sferelor

     Teoria ca Pamintul ar putea fi gol in interior nu este deloc noua, precedind cu citeva secole epoca de maxima inflorire a fenomenului OZN. Unul dintre primii oameni de stiinta care au avansat aceasta ipoteza a fost astronomul si matematicianul englez Sir Edmund Halley (1656-1742). In opinia sa, Pamintul are o “crusta” de 800 km grosime, iar in interior se afla trei sfere mai mici, una in interiorul celeilalte, separate de o atmosfera groasa de sute de kilometri. Abia cea mai mica dintre ele ar fi miezul solid si fierbinte pe care il numim centrul Pamintului. Halley credea ca sferele interioare ar putea fi locuite, iar lumina ar fi fost produsa prin mai multe metode, speculatiile sale mergind de la o atmosfera luminoasa, gratie compozitiei sale, pina la existenta unor “sori”. Reputatul fizician a ajuns la aceasta teorie in timp ce studia aparenta deplasare a polilor magnetici ai Pamintului. Dupa parerea sa, sfera exterioara (Pamintul pe care il locuim noi) se roteste mai rapid decit cele interioare, ceea ce cauzeaza variatiile proprietatilor magnetice ale Terrei.
     Matematicianul si fizicianul elvetian Leonhard Euler (1707-1783) credea si el ca Terra e goala pe dinauntru. El a opinat ca in centrul Pamintului exista un miez solid stralucitor, ce serveste drept soare locuitorilor din adincuri. Savantul scotian John Leslie (1766-1832) credea ca in interiorul Pamintului se afla doi sori, pe care i-a botezat Pluto si Proserpina. In romanul sau, “Calatorie spre centrul Pamintului”, Jules Verne s-a inspirat in oarecare masura din teoriile lui Leslie.
     Un alt sustinator al teoriei Pamintului gol, nu dintre cei mai respectabili, a fost John Symmes (1779-1829), care sustinea ca la ambii poli se afla deschizaturi uriase, de ordinul a mii de kilometri, prin care se poate patrunde in interior. Desi ideile sale au fost crunt ridiculizate la vremea lor, in ultimele decenii au circulat tot felul de fotografii, luate din avion sau satelit, ce infatiseaza pete misterioase in zona polilor. Unii spun ca acelea ar fi portile spre centrul Pamintului, in timp ce scepticii afirma ca sint simple fenomene atmosferice surprinse pe pelicula.
     Teoriile au fost reluate secolul trecut in mai multe carti, ai caror autori ajungeau si ei la concluzia ca exista niste porti de acces la Polul Nord si Polul Sud, singurele diferente fiind intre estimarile privind dimensiunile acestora. Argumentele variaza de la calcule si comparatii astronomice, la marturii ale unor navigatori care au intilnit la poli zone cu temperatura mai ridicata decit e normal in acele locuri, anomalie provocata de aerul cald ce ar proveni de la lumea dinauntru. Alti exploratori sustin ca unele animale polare au obiceiul de a migra spre nord, in sezonul rece.
     Aceasta, spun ei, inseamna ca animalele stiu ca vor gasi hrana la nord, ceea ce nu se explica decit daca luam in calcul tinutul din interiorul Pamintului. Potrivit aceleiasi teorii, mamutii inghetati descoperiti in Alaska si Siberia ar proveni din aceeasi lume, din care au iesit intimplator si au murit inghetati.

     Intilnire de gradul trei
   
     O carte mai recent aparuta pe acest subiect este cea scrisa in 1998 de Jan Lamprecht, “Planetele goale”, care reia multe dintre ideile mai sus-mentionate dintr-o abordare mai stiintifica. Potrivit autorului, “portile” de la poli ar fi de citeva sute de kilometri si nu s-ar afla fix la poli, ceea ce explica de ce nu au fost gasite de numerosii exploratori care au ajuns la Polul Nord si la Polul Sud. In plus, Lamprecht, ca si altii, crede ca exista o conspiratie ce urmareste sa ascunda acest lucru. Motivul, des intilnit in cercurile de ufologi, ar fi acela ca unele persoane/guverne au luat deja contact cu aceasta lume extra/intra-terestra, presupusa a fi mai avansata decit a noastra, si vor sa-si pastreze acest avantaj in fata celor care nu au facut-o.

     OZN-ul gigantic ce insoteste Pamintul

     Daca teoriile cum ca Pamintul ar putea fi gol nu se bucura de mare trecere in lumea stiintifica, aceea potrivit careia si Luna ar fi scobita pe dinauntru a stirnit un interes mult mai mare. In secolul trecut, la mijlocul anilor '70, doi importanti oameni de stiinta sovietici, Mihail Vassin si Aleksandr Scerbakov, au afirmat ca Luna ar putea fi, cel putin partial, goala pe dinauntru. In opinia lor, aceasta ciudatenie nu ar avea cauze naturale, ci ar fi opera unei civilizatii extraterestre care a scobit astrul noptii, transfromindu-l intr-o uriasa nava spatiala, plasata pe orbita Pamintului. Unul dintre argumentele lor a fost acela ca sansele ca Luna sa fi fost capturata accidental de Pamint sint foarte mici, iar sansele ca aceasta sa se plaseze pe orbita circulara sint inca si mai mici. O alta observatie se refera la craterele de pe suprafata lunara, presupuse a fi rezultatul in urma impactului unor fragmente cosmice. Savantii sovietici afirma ca cele care au un diametru foarte mare ar trebui sa aiba si o adincime pe masura, ceea ce nu e cazul. Aceasta anomalie, spun ei, este cauzata de faptul ca sub scoarta lunara s-ar afla o platosa metalica instalata de extraterestri. In fine, un alt argument este acela ca atunci cind modulele lunare sau alte parti componente ale rachetelor s-au prabusit pe suprafata Lunii, zgomotul produs a fost asemanator cu al unui clopot (ori al unei sfere goale) si vibratiile s-au resimtit ore in sir.


sursa: http://www.sferaonline.ro/sectiuni/stiri/article/?id=395
Back to top See my Info Personal Gallery of Thunder
Display posts from previous:   
   Board Index
   -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, Misterele lumii
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 1 of 1  [ 2 Posts ]
 


Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You can download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !