|
|
Fi binevenit calatorule ! |
|
Author |
Message |
Unique Gazda
Joined: 13 Feb 2005
Member: #2 Posts: 359
Style: subSilver (582) Medals: None
Groups:
|
Doctrina fundamentală: despre ființa lui Dumnezeu, despre om și raporturile lui cu Dumnezeu |
Posted: 31.1.2007, 03:50 |
• View Post • Download Post |
Doctrina fundamentală: despre ființa lui Dumnezeu, despre om și raporturile lui cu Dumnezeu
Evoluția Creației lui Dumnezeu
La origini a fost și este lumina, adică marea și sacra înțelepciune creatoare, ideea esențială divină. Această lumină nu numai că există întru Dumnnezeu, dar ea există deopotrivă și prin Dumnezeu. Aceasta semnifică aici că lumina nu numai că emana în esență de la Dumnezeu, ci că totodată ea era numai întru Dumnezeu, ea (lumina) fiind de asemenea și aproape de Dumnezeu și astfel ea înconjura într-un anumit fel ființa divină originară.
Această lumină, această mare idee, această preasfântă idee fundamentală din care toate ființele au provenit într-un mod perfect liber nu putea fi decât Dumnezeu Însuși, pentru ca în Dumnezeu, din Dumnezeu și prin Dumnezeu, doar Dumnezeu putea reprezenta esența Sa eternă și perfectă.
Lumina nu a provenit din esența divină originară, ci a existat din eternitate, fiind una cu Dumnezeu și asemenea lui Dumnezeu Însuși, în așa fel încât ea (lumina) nu presupune nici un fel de devenire, ceea ce explică totodată de ce se spune: "La început, sau la origini întreaga existență și fiecare ființă care urma să fie manifestată existau toate prin Dumnezeu, întru Dumnezeu, de la Dumnezeu Însuși de la un capăt la altul".
Orice ființă își are cu adevărat originea în această Ființă primordială, care este Ea Însăși în totalitate originea eternă a propriei Sale Ființe. Lumina, cuvântul (Logosul creator) și voința acestei Ființe provin din propria Sa Lumină; Ideea Sa creatoare originară este o parte din Ea Însăși care este dornică de a se manifesta sub o forma vizibilă. În toată desfășurarea nesfârșită, nimic nu a apărut și nu a luat formă vizibilă fără să provină din această origine și fără să fi trecut prin acest p roces.
Raportul care există între ființa umană și Dumnezeu
Dumnezeu era și este în El Însuși și prin El Însuși, de la un capăt la altul și în totalitate, fundamentul absolut și suprem, etern și desăvârșit al oricărei vieți, această lumină și această viață cheamă toate ființele la viață și această lumină sau această viață este lumina, ea (lumina) fiind chiar viața însăși în fiecare om născut din El. Aceste ființe și acești oameni au fost creați astfel după imaginea perfectă a luminii primordiale, care este prima condiție a existenței lor, lumina și viața lor fiind astfel perfect asemănătoare acestei Ființe primordiale eterne.
Orice ființă creată trebuie și poate să aibă percepția faptului că viața și ființa sa sunt și trebuie să fie create după imaginea cea mai desăvârșită a lui Dumnezeu, fără de care ea (ființa) nu ar avea nici viață și nici existență.
Se dovedește că în toate ființele create se regăsesc în mod necesar două sentimente: pe de o parte sentimentul de a avea în sine asemănarea cea divină originară iar pe de altă parte, ca efect al acestei lumini, sentimentul unei transformări progresive care ni se revelează prin voința primordială a Creatorului.
Primul sentiment situează creatura într-o asemănare absolută cu Creatorul, astfel încât ea crede tocmai de aceea că este ieșită din ea însăși și ea consideră că este perfect independentă și fără nici o legătură cu vreo origine primordială eternă; ea mai crede că este conținută în ea însăși și poate dispune de ea însăși. Al doilea sentiment - care decurge în mod necesar din primul este constiița de a proveni din această proprie origine primordială și de a se manifesta liber în timp, considerându-se totodată foarte dependentă de această origine primordială.
Acest sentiment de umilire, atunci când se revelează în ființă, transformă prima atitudine, orgolioasă, într-un sentiment de umilință, care este absolut necesar, așa cum va fi demonstrat ulterior.
Sentimentul orgoliului combate însă cu putere acest sentiment de smerenie de sine, pe care el vrea să-l reprime.
Din această luptă apare ranchiuna și în final survine ura față de această origine primordială a oricărei ființe și astfel apare refuzul de a se vedea umilită prin acest sentiment de dependență. Astfel, sentimentul orgoliului crește, se întărește și atunci ființa se întunecă. Înlăuntrul creaturii, în locul luminii primordiale iau astfel naștere noaptea și întunericul, iar această noapte și acset întunericnu vor mai recunoaște în ele lumina primordială, îndepărtându-se caniște orbi de ea.
Lumina primordială poate atunci străluci într-o astfel de noapte, dar această noapte în care există o lumină, - lumină pe care ea (noaptea) nu o mai poate vedea nu mai poate recunoaște lumina care vine la ea pentru a o transforma în această autentică lumină primordială.
În mod asemănător a venit Iisus în lumea întunericului, ca fiind eterna Ființă originară a oricărei existențe și ca fiind lumina primordială a oricărei lumini și a oricărei vieți, pentru toți cei care provin din El, d ar ei nu L-au recunoscut fiindcă se aflau în noaptea penibilului lor sentiment de orgoliu.
Doctrina fundamentală: despre ființa lui Dumnezeu, despre om și raporturile lui cu Dumnezeu
Ioan Botezătorul a venit de sus, ca un martor vechi și nou în același timp, sau cu alte cuvinte, ca o lumină provenită din Lumina primordială pentru a depune mărturie despre ființa originară a lui Dumnezeu, Cel care s-a făcut trup El Însuși și a venit la ai Lui, care provin din El, pentru a-i lumina în noaptea lor și a-i ajuta să regăsească lumina Sa primordială.
Este evident că acest om nu era chiar el lumina primordială dar, la fel ca toate ființele, era și el o scânteie din aceasta. Lui i-a fost dat să rămână unit cu această lumină primordială, din cauza umilinței sale foarte mari.
Și pentru că el (Ioan) era în mod constant în fuziune profundă cu lumea primordială el a fost martorul perfect al acestei lumi primordiale și a trezit această lumină în inimile oamenilor atât de bine, încât aceștia au început să recunoască încetul cu încetul că lumina primordială care se încarnase era aceeași cu cea pe care toate ființele și toți oamenii o posedă în mod liber, prin grație divină, și pe care ei o pot păstra de-a pururi în toată libertatea , dacă aspiră la aceasta.
Adevărata lumină (Cristos) nu era martorul ci mărturia Celui care totdeauna a iluminat și a însuflețit oamenii care vin pe Pământ. |
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ Dumnezeu este UNIC ! |
|
|
|
Unique Gazda
Joined: 13 Feb 2005
Member: #2 Posts: 359
Style: subSilver (582) Medals: None
Groups:
|
Despre prima și a doua grație, despre lege și lupta ființelor umane care sunt chemate să devină copii liberi ai lui Dumn |
Posted: 31.1.2007, 03:53 |
• View Post • Download Post |
Despre prima și a doua grație, despre lege și lupta ființelor umane care sunt chemate să devină copii liberi ai lui Dumnezeu
Despre prima și a doua grație
Orice viață este o grație a lui Dumnezeu care umple și pătrunde complet o formă vie. Viața originară a fiecărui om este prin ea însăși expresia gloriei lui Dumnezeu, ea este prima grație a lui Dumnezeu, dar această grație suferă din cauza acestui sentiment de superioritate egoistă care se află în conflict cu sentimentul umilinței ce se datorează în mod necesar intuiției omului că el provine din lumina primordială.
Această lumină primordială a venit ea însăși în lume, pentru a le arăta oam enilor cum să regăsească această primă grație, reîntregând din nou această lumină primordială sau această existență originară, iar în locul vieții lor vechi să aleagă o nouă viață. Această transformare înseamnă mai întâi acceptarea grației în vederea primirii grației.
Prima grație este o necesitate care nu cunoaște libertatea; ea era deci lipsită de orice constanță. A doua grație este astfel o libertate totală, nesupusă nici unei necesități și prin urmare veșnic indestructibilă, deoarece ea nu este supusă nici unei restricții și nici unei obligații. Nu mai există distrugere acolo unde nu mai există dușman, iar prin dușman se înțelege aici tot ceea ce caută să împiedice trăirea și acțiunea unei ființe libere.
Despre lege și grație
Legea lui Dumnezeu, care a apărut odată cu prima viață a fost dată încă de la început primului om și, prin urmare Moise a fost reprezentatul ei. Dar legea lui Dumnezeu nu a urmărit niciodată să dea cuiva libertate adevărată, pentru că, în general, legea nu stimulează viața ci dimpotrivă, ea o limitează printr-o anumită constrângere.
Prin efectul pozitiv al voinței imuabile a forței primordiale, primele idei creatoare au luat formă și au dat naștere unor ființe individuale. O necesitate imuabilă a operat, prin urmare, această se parare a ființelor și apariția lor limitată în spațiu și timp.
Lupta ființelor umane care sunt chemate să devină copii liberi ai lui Dumnezeu
Astfel, ființa - adică omul- era separată de originea sa, dar era încă conștientă, cu toate că era legată de o formă limitată și era susținută de o voință imuabilă. Dar această stare nu a fost pe placul ființei care a fost creată, si sentimentul său de superioritate egoistă a intrat atunci în conflict cu conștiința limitării și a separării sale.
Pentru aceste ființe din prima perioadă, lupta a devenit din ce în ce mai intensă, astfel că legea primordială fundamentală a trebuit să fie întărită. Atunci aceste ființe au fost supuse unei constrângeri temporare severe; iar aceasta corespunde apariției lumilor materiale s olide și a majorității primelor ființe.
Odată cu ființele din cea de-a doua perioadă a apărut și omul cu învelișul său coporal, pe baza primei sale judecăți. În ciuda triplei separări de originea sa primordială pe care a recunoscut-o totuși în el, el a devenit orgolios și neascultător față de o lege ușoară care, nefiind expresia unei voințe absolute, nu a mai fost decât un sfat sau o directivă, care îi lăsa libertatea deplină de a gândi și a acționa.
Însă cum el nu a mai vrut să recunoască și să respecte îndatoririle sale atât de ușoare, a fost apoi supus unei sancțiuni mult mai severe și mult mai dure, astfel că neascultarea lui l-a costat foarte scump.
Ființa divină s-a manifestat atunci pe pământ prin Melchisedec, pentru a-i ghida pe oamenii astfel pede psiți; dar aceștia au vrut foarte repede după aceea să se lupte din nou. Atunci a fost nevoie ca ei să fie supuși unei noi legi, pentru a-i readuce la ordine și după aceea lor nu le-a mai rămas decât o mișcare mecanică ce se află în opoziție cu toate înclinațiile lor.
Această lege nouă a creat o prăpastie, pe care nici un spirit și nici o ființă nu au putut să o treacă. Puțin câte puțin, a început chiar să fie pusă la îndoială posibilitatea de a trece vreodată dincolo de această prăpastie și astfel a slăb it conștiința perenității vieții interioare care, începând cu acest moment, le-a apărut oamenilor ca fiind foarte îndoielnică (cu alte cuvinte ei au început să se îndoiască de ea). |
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ Dumnezeu este UNIC ! |
|
|
|
|
|
Page 1 of 1 [ 2 Posts ]
|
|
You cannot post new topics in this forum You cannot reply to topics in this forum You cannot edit your posts in this forum You cannot delete your posts in this forum You cannot vote in polls in this forum You cannot post attachments in this forum You can download attachments in this forum
|
Orice sfârșit e un nou început !Cunoaște Adevărul și acesta te va face liber ! Powered by phpBB © 2001, 2024 phpBB Group All content is copyright © UNIQUE : FORUM - PORTAL spiritual romanesc and its original authors 372 pages loaded in last 5 mins | 784 unique hits in last 24 hours |