Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 28.3.2024, 20:49
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
Intaia Epistola Soborniceasca A Sfantului Apostol Petru


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
Unique
Gazda
Gazda

Unique is offline

Joined: 13 Feb 2005
Member: #2
Posts: 359
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Intaia Epistola Soborniceasca A Sfantului Apostol Petru
This topic is locked: you cannot edit posts or make replies. Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 8.4.2007, 19:35 View PostDownload Post

INTAIA EPISTOLA SOBORNICEASCA A SFANTULUI APOSTOL PETRU


CAPITOLUL 1
Hristos este mantuirea si nadejdea noastra. Durerile de azi lamuresc credinta. Mantuirea aceasta a fost vestita de prooroci. Indemnuri la viata sfanta.

1. Petru, apostol al lui Iisus Hristos, catre cei ce traiesc imprastiati printre straini, in Pont, in Galatia, in Capadocia, in Asia si in Bitinia,
2. Alesi dupa cea mai dinainte stiinta a lui Dumnezeu-Tatal, si prin sfintirea de catre Duhul, spre ascultare si stropirea cu sangele lui Iisus Hristos: har voua si pacea sa se inmulteasca!
3. Binecuvantat fie Dumnezeu si Tatal Domnului nostru Iisus Hristos, Care, dupa mare mila Sa, prin invierea lui Iisus Hristos din morti, ne-a nascut din nou, spre nadejde vie,
4. Spre mostenire nestricacioasa si neintinata si nevestejita, pastrata in ceruri pentru voi,
5. Cei ce sunteti paziti cu puterea lui Dumnezeu, prin credinta, spre mantuire, gata sa se dea pe fata in vremea de apoi.
6. Intru aceasta va bucurati, macar ca acum ar trebui sa fiti tristi, incercati fiind de multe feluri de ispite pentru putina vreme,
7. Pentru ca credinta voastra incercata, mult mai de pret decat aurul cel pieritor, dar lamurit prin foc, sa fie gasita spre lauda si spre slava si spre cinste, la aratarea lui Iisus Hristos.
8. Pe El, fara sa-L fi vazut, Il iubiti; intru El, desi acum nu-L vedeti, voi credeti si va bucurati cu bucurie negraita si preamarita,
9. Dobandind rasplata credintei voastre, mantuirea sufletelor.
10. Aceasta mantuire au cautat-o cu staruinta si au cercetat-o cu de-amanuntul proorocii, care au proorocit despre harul ce avea sa vina la voi.
11. Cercetand in care si in ce fel de vreme le arata Duhul lui Hristos, Care era intru ei, cand le marturisea de mai inainte despre patimile lui Hristos si despre maririle cele de dupa ele,
12. Lor le-a fost descoperit ca nu pentru ei insisi, ci pentru voi slujeau ei aceste lucruri, care acum vi s-au vestit prin cei ce, intru Duhul Sfant trimis din cer, v-au propovaduit Evanghelia, spre care si ingerii doresc sa priveasca.
13. Pentru aceea, incingand mijloacele cugetului vostru, trezindu-va, nadajduiti desavarsit in harul care vi se va da voua, la aratarea lui Iisus Hristos.
14. Ca fii ascultatori, nu va potriviti poftelor de mai inainte, din vremea nestiintei voastre,
15. Ci, dupa Sfantul Care v-a chemat pe voi, fiti si voi insiva sfinti in toata petrecerea vietii.
16. Ca scris este: "Fiti sfinti, pentru ca Eu sunt Sfant".
17. Si daca chemati Tata pe Cel ce judeca cu nepartinire, dupa lucrul fiecaruia, petreceti in frica zilele vremelniciei voastre,
18. Stiind ca nu cu lucruri stricacioase, cu argint sau cu aur, ati fost rascumparati din viata voastra desarta, lasata de la parinti,
19. Ci cu scumpul sange al lui Hristos, ca al unui miel nevinovat si neprihanit,
20. Care a fost cunoscut mai dinainte de intemeierea lumii, dar Care S-a aratat, in anii cei mai de pe urma, pentru voi,
21. Cei ce prin El ati crezut in Dumnezeu, Care L-a inviat pe El din morti, si I-a dat Lui slava, ca sa va fie credinta si nadejdea voastra in Dumnezeu.
22. Curatindu-va sufletele prin ascultarea de adevar, spre nefatarnica iubire de frati, iubiti-va unul pe altul, din toata inima, cu toata staruinta,
23. Fiind nascuti din nou nu din samanta stricacioasa, ci din nestricacioasa, prin cuvantul lui Dumnezeu cel viu si care ramane in veac.
24. Pentru ca tot trupul este ca iarba si toata slava lui ca floarea ierbii: uscatu-s-a iarba si floarea a cazut,
25. Iar cuvantul Domnului ramane in veac. Si acesta este cuvantul, care vi s-a binevestit.

CAPITOLUL 2
Hristos este piatra cea din capul unghiului.

1. Deci, lepadand toata rautatea si tot viclesugul si fatarniciile si pizmele si toate clevetirile,
2. Ca niste prunci de curand nascuti, sa doriti laptele cel duhovnicesc si neprefacut, ca prin el sa cresteti spre mantuire,
3. De vreme ce ati gustat si ati vazut ca bun este Domnul.
4. Apropiati-va de El, piatra cea vie, de oameni intr-adevar neluata in seama, dar la Dumnezeu aleasa si de pret;
5. Si voi insiva, ca pietre vii, ziditi-va drept casa duhovniceasca, preotie sfanta, ca sa aduceti jertfe duhovnicesti, bine-placute lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos;
6. Pentru ca scris este in Scriptura: "Iata, pun in Sion Piatra din capul unghiului, aleasa, de mare pret, si cel ce va crede in ea nu se va rusina".
7. Pentru voi, deci, care credeti, (Piatra) este cinstea; iar pentru cei ce nu cred, piatra pe care n-au bagat-o in seama ziditorii, aceasta a ajuns sa fie in capul unghiului,
8. Si piatra de poticnire si stanca de sminteala, de care se poticnesc, fiindca n-au dat ascultare cuvantului, spre care au si fost pusi.
9. Iar voi sunteti semintie aleasa, preotie imparateasca, neam sfant, popor agonisit de Dumnezeu, ca sa vestiti in lume bunatatile Celui ce v-a chemat din intuneric, la lumina Sa cea minunata,
10. Voi care odinioara nu erati popor, iar acum sunteti poporul lui Dumnezeu; voi care odinioara n-aveati parte de mila, iar acum sunteti miluiti.
11. Iubitilor, va indemn ca pe niste straini ce sunteti si calatori aici pe pamant, sa va feriti de poftele cele trupesti care se razboiesc impotriva sufletului.
12. Purtati-va cu cinste intre neamuri, ca in ceea ce ei acum va barfesc ca pe niste facatori de rele, privind ei mai de aproape faptele voastre cele bune, sa preamareasca pe Dumnezeu, in ziua cand ii va cerceta.
13. Supuneti-va, pentru Domnul, oricarei oranduiri omenesti, fie imparatului, ca inalt stapanitor,
14. Fie dregatorilor, ca unora ce sunt trimisi de el, spre pedepsirea facatorilor de rele si spre lauda facatorilor de bine;
15. Caci asa este voia lui Dumnezeu, ca voi, prin faptele voastre cele bune, sa inchideti gura oamenilor fara minte si fara cunostinta.
16. Traiti ca oamenii liberi, dar nu ca si cum ati avea libertatea drept acoperamant al rautatii, ci ca robi ai lui Dumnezeu.
17. Dati tuturor cinste, iubiti fratia, temeti-va de Dumnezeu, cinstiti pe imparat.
18. Slugilor, supuneti-va stapanilor vostri, cu toata frica, nu numai celor buni si blanzi, ci si celor uraciosi.
19. Caci aceasta este placut lui Dumnezeu, sa sufere cineva intristari, pe nedrept, cu gandul la El.
20. Caci, ce lauda este daca, pentru greseala, primiti bataie intru rabdare? Iar daca, pentru binele facut, veti patimi si veti rabda, aceasta este placut lui Dumnezeu.
21. Caci spre aceasta ati fost chemati, ca si Hristos a patimit pentru voi, lasandu-va pilda, ca sa pasiti pe urmele Lui,
22. Care n-a savarsit nici un pacat, nici s-a aflat viclesug in gura Lui,
23. Si Care, ocarat fiind, nu raspundea cu ocara; suferind, nu ameninta, ci Se lasa in stirea Celui ce judeca cu dreptate.
24. El a purtat pacatele noastre, in trupul Sau, pe lemn, pentru ca noi, murind fata de pacate, sa vietuim dreptatii: cu a Carui rana v-ati vindecat.
25. Caci erati ca niste oi ratacite, dar v-ati intors acum la Pastorul si la Pazitorul sufletelor voastre.

CAPITOLUL 3
Indemnuri catre soti. Indemnuri tuturor spre dragoste si blandete. Suferinta Domnului si pogorarea Lui in iad. Puterea Botezului.

1. Asemenea si voi, femeilor, supuneti-va barbatilor vostri, asa incat, chiar daca sunt unii care nu se pleaca cuvantului, sa fie castigati, fara propovaduire, prin purtarea femeilor lor,
2. Vazand de aproape viata voastra curata si plina de sfiala.
3. Podoaba voastra sa nu fie cea din afara: impletirea parului, podoabele de aur si imbracarea hainelor scumpe,
4. Ci sa fie omul cel tainic al inimii, intru nestricacioasa podoaba a duhului bland si linistit, care este de mare pret inaintea lui Dumnezeu.
5. Ca asa se impodobeau, odinioara, si sfintele femei, care nadajduiau in Dumnezeu, supunandu-se barbatilor lor,
6. Precum Sarra asculta de Avraam si-l numea pe el domn, ale carei fiice sunteti, daca faceti ce e bine si nu va temeti de nimic.
7. Voi, barbatilor, de asemenea, traiti intelepteste cu femeile voastre, ca fiind fapturi mai slabe, si faceti-le parte de cinste, ca unora care, impreuna cu voi, sunt mostenitoare ale harului vietii, asa incat rugaciunile voastre sa nu fie impiedicate.
8. In sfarsit, fiti toti intr-un gand, impreuna-patimitori, iubitori de frati, milostivi, smeriti.
9. Nu rasplatiti raul cu rau sau ocara cu ocara, ci, dimpotriva, binecuvantati, caci spre aceasta ati fost chemati, ca sa mosteniti binecuvantarea.
10. Cel ce voieste sa iubeasca viata si sa vada zile bune sa-si opreasca limba de la rau si buzele sale sa nu graiasca viclesug;
11. Sa se fereasca de rau si sa faca bine; sa caute pacea si s-o urmeze;
12. Caci ochii Domnului sunt peste cei drepti si urechile Lui spre rugaciunile lor, iar fata Domnului este impotriva celor ce fac rele.
13. Si cine va va face voua rau, daca sunteti plini de ravna pentru bine?
14. Dar de veti si patimi pentru dreptate, fericiti veti fi. Iar de frica lor sa nu va temeti, nici sa va tulburati.
15. Ci pe Domnul, pe Hristos, sa-L sfintiti in inimile voastre si sa fiti gata totdeauna sa raspundeti oricui va cere socoteala despre nadejdea voastra,
16. Dar cu blandete si cu frica, avand cuget curat, ca, tocmai in ceea ce sunteti clevetiti, sa iasa de rusine cei ce graiesc de rau purtarea voastra cea buna intru Hristos.
17. Caci e mai bine, daca asa este voia lui Dumnezeu, sa patimiti facand cele bune, decat facand cele rele.
18. Pentru ca si Hristos a suferit odata moartea pentru pacatele noastre, El cel drept pentru cei nedrepti, ca sa ne aduca pe noi la Dumnezeu, omorat fiind cu trupul, dar viu facut cu duhul,
19. Cu care S-a coborat si a propovaduit si duhurilor tinute in inchisoare,
20. Care fusesera neascultatoare altadata, cand indelunga-rabdare a lui Dumnezeu astepta, in zilele lui Noe, si se pregatea corabia in care putine suflete, adica opt, s-au mantuit prin apa.
21. Iar aceasta mantuire prin apa inchipuia botezul, care va mantuieste astazi si pe voi, nu ca stergere a necuratiei trupului, ci ca deschiderea cugetului bun catre Dumnezeu, prin invierea lui Iisus Hristos,
22. Care, dupa ce S-a suit la cer, este de-a dreapta lui Dumnezeu, si se supun Lui ingerii si stapaniile si puterile.

CAPITOLUL 4
Indemnuri catre credinciosi sa se lase de pacat, sa aiba mereu pilda pe Domnul si sa ia aminte la obstescul sfarsit care se apropie. Mangaieri in ziua prigoanelor.

1. Asadar, fiindca Hristos a patimit cu trupul, inarmati-va si voi cu gandul acesta: ca cine a suferit cu trupul a ispravit cu pacatul,
2. Ca sa nu mai traiasca timpul ce mai are de trait in trup dupa poftele oamenilor, ci dupa voia lui Dumnezeu.
3. Destul este ca, in vremurile trecute, ati facut cu desavarsire voia neamurilor, umbland in desfranari, in pofte, in betii, in ospete fara masura, in petreceri cu vin mult si in neiertate slujiri idolesti.
4. De aceea ei se mira ca voi nu mai alergati cu ei in aceeasi revarsare a desfraului si va hulesc.
5. Ei isi vor da seama inaintea Celui ce este gata sa judece viii si mortii.
6. Ca spre aceasta s-a binevestit mortilor, ca sa fie judecati ca oameni, dupa trup, dar sa vieze, dupa Dumnezeu cu duhul.
7. Iar sfarsitul tuturor s-a apropiat; fiti dar cu mintea intreaga si privegheati in rugaciuni.
8. Dar mai presus de toate, tineti din rasputeri la dragostea dintre voi, pentru ca dragostea acopera multime de pacate.
9. Fiti, intre voi, iubitori de straini, fara cartire.
10. Dupa darul pe care l-a primit fiecare, slujiti unii altora, ca niste buni iconomi ai harului celui de multe feluri al lui Dumnezeu.
11. Daca vorbeste cineva, cuvintele lui sa fie ca ale lui Dumnezeu; daca slujeste cineva, slujba lui sa fie ca din puterea pe care o da Dumnezeu, pentru ca intru toate Dumnezeu sa se slaveasca prin Iisus Hristos, Caruia Ii este slava si stapanirea in vecii vecilor. Amin.
12. Iubitilor, nu va mirati de focul aprins intre voi spre ispitire, ca si cum vi s-ar intampla ceva strain,
13. Ci, intrucat sunteti partasi la suferintele lui Hristos, bucurati-va, pentru ca si la aratarea slavei Lui sa va bucurati cu bucurie mare.
14. De sunteti ocarati pentru numele lui Hristos, fericiti sunteti, caci Duhul slavei si al lui Dumnezeu Se odihneste peste voi; de catre unii El se huleste, iar de voi se preaslaveste.
15. Nimeni dintre voi sa nu sufere ca ucigas, sau fur, sau facator de rele, sau ca un ravnitor de lucruri straine.
16. Iar de sufera ca crestin, sa nu se rusineze, ci sa preamareasca pe Dumnezeu, pentru numele acesta.
17. Caci vremea este ca sa inceapa judecata de la casa lui Dumnezeu; si daca incepe intai de la noi, care va fi sfarsitul celor care nu asculta de Evanghelia lui Dumnezeu?
18. Si daca dreptul abia se mantuieste, ce va fi cu cel necredincios si pacatos?
19. Pentru aceea, si cei ce sufera, dupa voia lui Dumnezeu, sa-si incredinteze Lui, credinciosului Ziditor, sufletele lor, savarsind fapte bune.

CAPITOLUL 5
Datoriile preotilor si ale credinciosilor. Indemnuri la umilinta si la priveghere. Urari de bine si inchinaciune.

1. Pe preotii cei dintre voi ii rog ca unul ce sunt impreuna-preot si martor al patimilor lui Hristos si partas al slavei celei ce va sa se descopere:
2. Pastoriti turma lui Dumnezeu, data in paza voastra, cercetand-o, nu cu silnicie, ci cu voie buna, dupa Dumnezeu, nu pentru castig urat, ci din dragoste;
3. Nu ca si cum ati fi stapani peste Biserici, ci pilde facandu-va turmei.
4. Iar cand Se va arata Mai-marele pastorilor, veti lua cununa cea nevestejita a maririi.
5. Tot asa si voi, fiilor duhovnicesti, supuneti-va preotilor; si toti, unii fata de altii, imbracati-va intru smerenie, pentru ca Dumnezeu celor mandri le sta impotriva, iar celor smeriti le da har.
6. Deci, smeriti-va sub mana cea tare a lui Dumnezeu, ca El sa va inalte la timpul cuvenit.
7. Lasati-I Lui toata grija voastra, caci El are grija de voi.
8. Fiti treji, privegheati. Potrivnicul vostru, diavolul, umbla, racnind ca un leu, cautand pe cine sa inghita,
9. Caruia stati impotriva, tari in credinta, stiind ca aceleasi suferinte indura si fratii vostri in lume.
10. Iar Dumnezeul a tot harul, Care v-a chemat la slava Sa cea vesnica, intru Hristos Iisus, El insusi, dupa ce veti suferi putina vreme, va va duce la desavarsire, va va intari, va va imputernici, va va face neclintiti.
11. A Lui fie slava si puterea in vecii vecilor. Amin!
12. V-am scris aceste putine lucruri, prin Silvan, pe care il socotesc frate credincios, ca sa va indemn si sa va marturisesc ca adevaratul har al lui Dumnezeu este acesta, in care stati.
13. Biserica cea aleasa din Babilon si Marcu, fiul meu, va imbratiseaza.
14. Imbratisati-va unul pe altul cu sarutarea dragostei. Pace voua tuturor, celor intru Hristos Iisus. Amin.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Dumnezeu este UNIC !
Back to top See my Info
Display posts from previous:   
   Board Index -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, Biblioteca Unique - tematică specifică -> Biblioteca - Din seria Spiritual, Spiritual Crestinism
   -> Biblioteca - Creștinism, Noul Testament
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 1 of 1  [ 1 Posts ]
 


Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You cannot download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !