EVANGHELIA LUI IACOV - Copilăria şi adolescenţa lui Iisus

[Unique]

EVANGHELIA LUI IACOV
Copilaria si adolescenta lui Iisus

RECEPTIONAT PRIN CUVÂNTUL INTERIOR

de Jakob Lorber

Cuprins

Cuvânt înainte
Precuvântarea (Domnului)

Tragerea la sorti în templu a Mariei si sosirea ei în casa lui Iosif

1. Chemarea lui Iosif. Tragerea la sorti a Mariei în templu.
Marturia lui Dumnezeu despre Iosif. Rugaciunea lui Iosif. Maria în casa lui Iosif
2. Perdeaua noua în templu. Lucrul Mariei la perdea.
3. Bunavestire a nasterii Domnului facuta de un înger.
Supunerea plina de smerenie a Mariei
4. Discutia copilaroasa-nevinovata a Mariei cu Dumnezeu si raspunsurile de sus
5. Predarea lucrului terminat de Maria din templu. Maria si preotul suprem.
Calatoria Mariei la matusa ei Elizabeta
6. Minunata primire a Mariei la Elizabeta. Maria cea înteleapta si umila
Evanghelia femeilor. Întoarcerea Mariei la Iosif.
7. Profetiile si banuielile lui Iosif. Consolarea Mariei. Binecuvântata cina.
Sarcina Mariei devine vizibila.
8. Examinarea doctorului. Iosif o interogheaza pe Maria. Explicatia Mariei.
9. Povestirea Mariei despre întâmplarile sfinte si secrete.
Supararea, grija si hotarârea lui Iosif, pentru a o îndeparta pe Maria.
Semnul Domnului în visul lui Iosif. Sederea Mariei în casa lui Iosif.
10. Numararea romana a populatiei. Lipsa lui Iosif de la sfatuirea poporului din Ierusalim.
Anna tradatorul.

Maria devine nevasta lui Iosif

11.Chibzuiala preotului suprem despre starea Mariei. Retinerea si audierea Mariei si a lui Iosif.
Plângerea si sfadirea lui Iosif cu Dumnezeu.
Sentinta de moarte asupra lui Iosif si Maria si dezvinovatirea lor printr-o decizie a lui Dumnezeu. Maria femeia lui Iosif.
12. Porunca lui August referitoare la evaluarea si numararea tuturor locuitorilor tarii. Noi suferinte si alinari
13. Cuvintele alintatoare ale vechiului prieten a lui Iosif.
Poruncile de calatorie ale lui Iosif catre cei cinci fii ai sai. Marturia alintatoare de sus. Plecarea vesela la drum.

Nasterea lui Iisus în pestera

14. Capricii aparente ale Mariei în timpul calatorie. Inceputul durerilor facerii.
Adapostirea Mariei într-o pestera apropiata.
15. Maria în grota. Iosif în cautarea unei moase în Betleem.
Intâmplarile minunate ale lui Iosif. Marturia naturii.
Intâlnirea lui Iosif cu moasa.
16. Aparitiile la pestera. Chipul de vis al moasei si cuvintele ei profetice.
Moasa la Maria si la copil. Dubiile Salomeii, sora moasei, referitoare la fecioria Mariei
17. Rugamintea Salomeii spre Maria. Acceptarea Mariei.
Constatarea, pedeapsa si cainta Salomeii. Indicatiile îngerului spre Salomea.
Insanatosirea Salomeii. O avertizare de sus.
18. Odihna de noapte a familiei sfinte în pestera.
Cântecele de lauda de dimineata ale îngerilor. Rugaciunile ciobanilor.
Cuvintele de explicatie ale îngerului spre Iosif.
19. Grija de înscriere a lui Iosif. Marturisirea moasei despre capitanul Corneliu.
Vizita capitanului în grota. Iosif si Corneliu.
Pacea si bucuria lui Corneliu în apropierea copilului Iisus.
20. Intrebarile lui Corneliu referitoare la Mesia. Situatia încurcata a lui Iosif.
Intrebarile capitanului catre Maria, Salomea si catre moasa.
Advertismentul îngerului în ceea ce priveste tradarea secretului dumnezeiesc.
Banuiala sfânta a lui Corneliu despre Dumnezeitatea copilului Iisus.
21. Cuvintele lui Iosif despre vointa libera a oamenilor si sfatul sau spre Corneliu.
Grija capitanului de familia cea sfânta.
22. Corneliu împreuna cu familia cea sfânta în grota. Pastorii si capitanul.
Soarele nou, vesnic si spiritual. Corneliu îsi ia ramas bun. Cuvintele de recunoastere ale lui Iosif,despre bunatatea capitanului pagân.
23. Sederea de sase zile în pestera. Indemnarile îngerului catre Iosif pentru a porni la drum înspre Ierusalim pentru a se prezenta în templu. Visul Mariei.
Cearta de dragoste între Iosif si Corneliu. Straja militara în fata grotei.
24. Taierea împrejur a copilului si curatarea Mariei.
Prezentarea copilului în templu de catre mama.
Evlaviosul Simeon si copilul Iisus.
25. Ana proorocita în templu si marturia ei despre copilul Iisus.
Avertizarile Anei catre Maria.
Adapostul de nevoie al familiei sfinte la israelitul bogat si zgârcit.
26. Observatiile ale proprietarului de han Nicodim catre Iosif. Raspunsul lui Iosif.
Marturia moasei. Un semn milostiv spre Nicodim, care îl recunoaste pe Domnul.

Cei trei întelepti de la rasarit

27. Intoarcerea familiei sfinte la Betlehem. Minunata primire în grota de cei lasati în urma.
O iesle ca patut pentru copilas. Odihna buna în noaptea geroasa.
28. Îndemnarile lui Iosif spre plecarea catre Nazaret. Sfatul capitanului de a astepta.
Zvonul despre caravana persana si despre cautarea lui Irod dupa copil. Cuvintele importante de alinare ale Mariei.
29. Ingrijorata rugaminte a lui Iosif spre Domnul. Caravana persana în fata grotei.
Capitanul cel uimit. Dovada celor trei întelepti despre copil.
Avertizarea fata de Irod.
30. Închinarea spre Domnul prin copil a celor trei întelepti.
Discursul celor trei întelepti, duhurile lor: Adam, Cain, Avraam.
31. Indicatiile Mariei despre conducerea de mila a lui Dumnezeu. Vorbele lui Iosif si credinta sa.
Cele trei daruri binecuvântate de la Dumnezeu: Vointa Sa sfânta, mila si dragostea Sa.
Maria, capitanul si copilasul ca dovada nobila pentru Iosif.
32. Ingerul ca sfatuitor pentru cei trei întelepti. Plecarea înteleptilor spre tara lor de rasarit.
Nerabdarea lui Iosif. Cuvintele linistitoare ale lui Corneliu spre Iosif.
Indicatiile lui Iosif despre puterea si bunatatea lui Dumnezeu.

Fuga în Egipt

33. Pregatirile pentru fuga în Egipt. Purtarea de grija a Domnului.
Consfatuirea lui Iosif cu Corneliu.
34. Pornirea spre refugiu. Consfatuirile lui Iosif cu Salomea. Luarea de ramas bun de la capitan.Plecarea.
Biletul de libera trecere a lui Corneliu catre Cireniu. Drumul de calatorie a lui Iosif. Intâmplarea cu hotii. Sosirea lui Iosif în Tyrus la Cireniu.
Cuvintele de alinare ale lui Cireniu si ajutorul lui.
35. Familia sfânta la Cireniu. Convorbirea lui Iosif cu Cireniu.
Cireniu, prietenul copiilor, si copilul Iisus.
Dovezi interioare si exterioare despre dumnezeitatea copilului Iisus.
36. Interogatoriul amanuntit a lui Iosif si relatarea sa, despre fiinta si nasterea copilului Iisus.
Scrisoarea lui Corneliu. Sfatul lui Iosif de a tine totul în secret. Contrazicerile si dubiile.
Dovada energica a dreptatii lui Iosif în fata ‘procurorului’.
37. Explicatia blânda a lui Cireniu si raspunsurile lui Iosif.
Onoarea, comoara saracilor. Ospatul de împacare. Sfatul bun a lui Iosif.
Curiozitatea lui Cireniu pedepsita. Povestirea de concepere a copilasului .
Adorarea copilului de catre Cireniu si autentificarea adevarului
38. Propunerea pagâna a lui Cireniu, sa duca copilul minune la curtea împaratului din Roma.
Replica buna a lui Iosif cu trimitere la micimea Domnului .
Cuvinte profetice despre soarele duhovnicesc de viata.
39. Cumpatarea lui Cireniu la mâncare si bautura. Rugaciunea de multumire a lui Iosif si efectul sau pozitiv asupra lui Cireniu. Cuvintele lui Iosif despre moarte si viata vesnica.
Fiinta si valoarea milostivirii.
40. Respectul înalt a lui Cireniu fata de Maria. Raspunsul plin de nadejde al Mariei.
Felicitarile lui Cireniu spre Iosif. Cuvintele lui Iosif despre adevarata întelepciune.

Familia cea sfânta în Ostrazine

41. Prezicerile lui Iosif despre crimele comise împotriva copiilor. Supararea lui Cireniu pe Irod
Norocoasa calatorie pe mare spre Egipt.
Binecuvântarea lui Iosif ca rasplata marinarilor si a lui Cireniu.
42. Efectul binecuvântarii milostive la Cireniu. Recunoasterea umila a lui Iosif si
sfatul cel mai bun spre Cireniu. Sosirea în Ostrazine (Egipt).
43. Cumpararea unui conac pentru familia cea sfânta de catre Cireniu.
44. Iosif cu familia sfânta în propria lor casa. Cireniu ca oaspete.
Multumirile lui Iosif si ale Mariei.
45. Vizitarea micii proprietati. Cuvintele de multumire ale lui Iosif si Mariei pentru aceasta.
Interesul lui Cireniu pentru istoria poporului lui Israel.
46. Gustarea luata împreuna si povestirea lui Iosif despre istoria creatiei, a omenirii si a poporului evreu. Instiintarea cu grija a lui Cireniu catre împarat si efectul ei pozitiv.
47. Plecarea lui Cireniu si grija lui pentru familia sfânta.
Mesajul îngrozitor al martorilor omorârii copiilor. O scrisoare a lui Cireniu catre Irod.
48. Efectul si urmarile acestei scrisori. Viclesugul lui Irod.
O a doua scrisoare a lui Cireniu catre Irod.
49. Efectul scrisoarei a doua. Sosirea lui Irod si a guvernatorului în Tir.
Primirea la Cireniu. Tulburarea poporului speriat. Maronius Pilla în fata lui Cireniu.
50. Interogatoriul guvernatorului facut de Cireniu.
Incercarea de înfrumusetare a guvernatorului. Intrebarea de constinta a lui Cireniu catre Maronius, recunoasterea si pedepsirea acestuia.
51. Întreaga marturie a lui Maronius Pilla. Cireniu ca judecator întelept.

Cireniu la Iosif

52. Calatoria lui Cireniu spre Egipt si sosirea sa în Ostrazine.
Hotarârea lui Iosif si a Mariei de a-l saluta pe Cireniu.
Primele cuvinte ale copilasului.
53. Frica a lui Iosif si a Mariei si gândul lor de a fugi de la locul mare al paradei.
Întâlnirea cu Cireniu si cu Maronius Pilla. Sfârsitul vizitarii trupelor si întoarcerea acasa a familiei sfinte în compania lui Cireniu.
54. Întrebarea îngrijorata a lui Iosif spre Cireniu din cauza prezentei lui Maronius Pilla.
Raspunsul linistitor a lui Cireniu. Sosirea la conacul lui Iosif.
55. Ospatul în conacul lui Iosif. Maria cea umila si cearta ei pentru dragoste cu Cireniu.
Dumnezeiasca filozofie, umilitoarea întelepciune a copilasului sfânt.
56. Parerea înalta a lui Maronius despre copilas si multumirea lui Cireniu cu Maronius.
57. Terminarea cinei. Audierea a lui Maronius Pilla de Cireniu
despre familia cea sfânta. Marturisirea lui Maronius pentru minciuna sa de nevoie.
58. Discursul de aparare a lui Maronius Pilla si decizia sa cea buna.
Iosif ca arbitru. Verdictul nobil a lui Cireniu.
59. Intrebarea lui Iosif despre Irod. Raspunsul lui Maronius Pilla.
Coroana de suferinta si sfârsitul groaznic a lui Irod.
60. Supararea lui Cireniu pe Irod si cuvintele linistitoare ale copilasului Iisus.
Întrebarea copilului: „Cine are bratul mai lung?“ Un miracol de distrugere.
61. Groaza lui Maronius Pilla si întrebarea lui Iosif.
Recunoasterea pagâna a lui Maronius. Explicatia modesta a lui Iosif.
Avertismentul lui Cireniu spre atentie.
62. Cireniu si Iosif în competitia de dragoste pentru binele unui suflet omenesc.
Cuvintele lui Iosif despre dragoste pentru aproapele si pentru frate. De ce avem noi oamenii doi ochi, doua urechi, si doar o gura.
63. Iacov ca îngrijitoare de copil la leaganul copilasului; curiozitatea lui si
certarea lui prin micul mântuitor. Banuiala lui Iacov, cine este acolo în copilas.
64. Predica lui Iosif despre dragostea fata de Dumnezeu si dragostea fata de lume cu trimitere
la David, Solomon si Cireniu. Îduiosarea fiilor lui Iosif si binecuvântarea copilasului Iisus.

Distrugerea templelor idolilor din Ostrazine

65. Indemnul lui Iosif spre somn. Porunca copilasului de a ramâne treji din cauza furtunii iminente. Dubiile lui Iosif si izbucnirea orcanului. Sosirea lui Cireniu scapat cu fuga împreuna cu suita.
66. Cresterea furtunii. Copilasul dormind. Infricosarea lui Cireniu.
Cuvintele de alinare ale copilasului. O Evanghelie a naturii si a încrederii în Dumnezeu.
67. Posta înfricosatoare a curierilor. Cererea lacoma dupa sânge a preotilor de idoli pagâni.
Cireniu în încurcatura între inima si lume.
Cel mai bun sfat al copilasului.
68. Raspunsul lui Cireniu catre mesageri. Insistenta celor trei preoti însetati de sânge pentru aprobarea jertfei. Atentia lui Cireniu.
Strigatul de jale al celor doua mii de oameni rânduiti spre jertfa rituala.
69. Noaptea de frica a victimelor omenesti tinere. Cei trei slujitori diabolici de idoli.
Supararea interioara a lui Cireniu si decizea sa dreapta: Libertatea victimelor,
moartea celor trei preoti!
70. Încercarea lui Iosif de a atenua situatia. Supararea lui Cireniu pe acei trei preoti condamnati la moarte. Implorarea spre mila a acelor trei condamnati.
71. Comnetariul blând a lui Iosif spre Cireniu cu indiciul spre judecata Domnului.
Ascultarea lui Cireniu. Aparenta condamnare spre moarte pe cruce ca
mijloc de îmbunatatire a celor trei preoti.
72. Dubiile Mariei despre puterea atotcuprinzatoare a copilului Iisus. Povestirea linistitoare a lui Iosif . De ce a fugit maretul leu din Iudeea din fata lui Irod.
Fericirea copilasilor ucisi. Maturitatea lui Pilla.
73. Ordinul lui Cireniu: suspendarea exercitiilor militare. Plecarea catre oras si conditia copilasului Iisus în favoarea celor trei victime date spre moarte.
74. Cireniu la calea de rascruce. Sfatul copilasului. Maronius ca cunoscator al dreptului roman. Amnistierea preotilor la locul de condamnare, moartea lor din cauza bucuriei
si readucerea lor la viata prin copilul Iisus.
75. Vizitarea orasului dupa furtuna. Efectul bun al orcanului.
Intentia prosteasca a lui Cireniu, de a arunca sabia de la el.
Cuvintele întelepte ale copilasului sfânt despre sabie ca toiag de pastor.
76. Minunarea celor trei preoti din cauza întelepciunii copilului si cea a lui Iosif.
Mitologia lui Iosif buna si scurta despre zei.
77. Cireniu si cei trei preoti. Dezgroparea celor astupati.
Ajutorul minunat al copilasului.
Revenirea la viata a celor sapte conducatori de catacomba aparent morti.
78. Lucrarea de caritate. Furtuna cea inteligenta. Banuielile drepte ale lui Cireniu.
Vizita la port.
79. Pagubele mici în port. Întoarcerea acasa. Maria în caruta.
Ocolul intentionat spre casa.

Învataturi bune în casa lui Iosif

80. Grija lui Iosif de parinte al casei. Bucuria copilasului fata de Iacov.
„Pe care îi iubesc, pe aceia îi si necajesc si îi ciupesc si îi trag de mâneca!“
Misiunea fericita si demna de invidiat a lui Iacov.
81. Dorinta lui Cireniu, sa fie si el ciupit de copilasul sfânt.
Raspunsul copilasului. O proorocie pentru Roma.
Advertismentul Mariei, sa se pastreze în inima cuvintele neântelese ale copilasului.
82. Intrebarea lui Cireniu catre Iosif si raspunsul acestuia despre dezvelirea valului a lui Isis.
Buna explicatie a lui Maronius. Ospatul. Respectul profund al celor trei preoti.
83. Orbirea, respectul profund si gândurile de fuga ale celor trei preoti de idoli.
Regulile de comportament întelepte ale copilasului Iisus catre Iosif si Cireniu.
84. Legenda despre formarea orasului Ostrazine.
Grija lui Cireniu pentru viitor în ceea ce priveste templele zeilor.
85. Trimiterea lui Iosif la încrederea în Dumnezeu si prezicere asupra sfârsitului
orasului Ostrazine.
86. Intoarcerea lui Cireniu împreuna cu slujitorii sai în Ostrazine.
Maria în rugacine. Cuvintele de consolare ale lui Iosif.
87. Maria ca exemplu pentru umilinta femeiasca.
Cântecul de lauda si de multumire a lui Iosif si a fiilor sai.
Efectul bun asupra celor trei slujitori de idoli.
88. Ora de aur a diminetii. Iosif si fiii sai pe câmpul la lucru.
Moartea lui Iov prin muscatura unui sarpe veninos. Întoarcerea acasa si spaima din casa.
Cuvintele de alinare ale acopilasului. Trezirea la viata a mortului.
89. Juramântul lui Iosif pentru jertfire. Vorbele copilasului Iisus si indicatiile Sale
pentru jertfa cea mai potrivita lui Dumnezeu. Spusele lui Iosif si vorbele copilasului.
90. Gustarea de dimineata. Intrebarea lui Iosif referitoare la spalat. Inversunarea
celor trei preoti împotriva indicatiilor lui Iosif si educatia lor spre ascultare facuta
de copilas.Intrebarea cu un înteles profund a preotilor si încurcatura lui Iosif.
91. Dragostea ca adevarata rugaciune catre Dumnezeu. Iisus ca fiu al lui Dumnezeu.
Gândurile pagâne ale celor trei preoti si raspunsul copilasului.
93. Efectul bun multilateral al acestei învataturi. Familia sfânta în viata casnica.
Cersetoarea oarba si visul acesteia.
Insanatosirea femeii oarbe prin apa de înbaiere a copilului.
94. Multumirea si cererea de a fi primita în casa din partea celei vindecate si lamurirea
ei despre comportamentul timid al Mariei din partea lui Iacov.
O prezicere a femeii despre viitorul Mariei. Modestia Mariei. Intoarcerea acasa a lui Iosif.
95. Primirea celei vindecate prin Iosif. Povestea romantica a femeii.
Cuvintele de alinare ale lui Iosif catre saraca orfana.
96. Intrebarea femeii referitoare la câstigarea parintilor ei multiplu.
Explicarea lui Iosif. Iluzia femeii, Iosif ar fi Zeus. Replica lui Iosif.
98. Scena dragastoasa între fata si copilas.
Pericolele secretului sfânt.
Fericirea si bucuria peste masura de mare a fetei.

Cireniu si Tullia

99. Informarea din partea lui Cireniu si a lui Pilla. Relatarea lui Iosif despre fata.
Interesul lui Cireniu pentru fiica adoptiva a lui Iosif.
100. Relatarea lui Cireniu despre readucerea la viata a celor doua sute de oameni
aparent morti si înteresul lui în crestere pentru fata straina. Temerile lui Iosif.
Dreptul de cununie triplu în vechea Roma.
101. Facerea de cunosiinta întreTullia si Cireniu prin Iosif.
O descoperire minunata: Tullia, ruda feminina si dragostea de tinerete a lui Cireniu.
Induiosarea lui Cireniu.
102. Straduinta lui Cireniu pentru obtinerea Tulliei ca sotie a lui si examinarea lui prin Tullia.
O Evanghelie a cunuiei.
103. Explicatiile urmatoare ale copilasului sfânt despre legea casatoriei.
Dragostea mintii si dragostea inimii. Unirea celor doi îndragostiti prin copilas.
Recunoasterea Tulliei despre dumnezeitatea copilasului.
104. Rugamintea lui Cireniu pentru binecuvântarea de la copilas. Cererea copilului
spre Cireniu,ca acesta sa renunte la Eudokia în favoarea Tulliei.
Cireniu în lupta sa interioara. Vointa de neclintit a copilasului. Aducerea Eudokiei.
105. Repetata rugaminte a lui Cireniu pentru pastrarea Eudokiei.
Un ‘nu’ hotarât al copilasului. Protestele Edokiei.
Victoria spiritului din Cireniu. Cuvintele linistitoare ale Mariei spre Eudokia.
106. Cererea Eudokiei spre iluminarea copilului. Avertismentul Mariei de a avea rabdare.
Copilasul Iisus în bratele Eudokiei si în discutie cu aceasta.
107. Multumirea lui Cireniu. Nobletea sufleteasca si întelepciunea modestului Iosif.
Predarea de catre Cireniu a 8 copii saraci lui Iosif spre crestere.
108. Rezervele lui Cireniu referitoare la binecuvântarea casatoriei printr-un preot suprem
al Himen -ului. Sfatul bun al lui Iosif si marea bucurie a lui Cireniu.
109. Indoielile preotilor. Preluarea responsabilitatii din partea lui Cireniu.
O marturie rea pentru lacomia dupa bani a Romei. Cununia lui Cireniu cu Tullia.
110. Tullia în haine regesti si durerea Eudokiei.
Cuvinte alintatoare ale copilasului catre Eudokia si lacrimile de fericire ale Eudokiei.
Participarea Mariei.
111. Multumirea lui Cireniu acordata copilasului. Cuvintele de binecuvântare ale
copilasului catre perechea de cununie.
Cuvintele de invitatie ale lui Iosif la ospatul de nunta.
Reântoarcerea lui Cireniu în oras.

Arhanghelii în casa lui Iosif

112. O noua surpriza în casa lui Iosif: tinerii straini si îmbracati în alb ca ajutoare în treburile casei.
113. Mirarea Mariei din cauza vizitei necontenite. Alinarea lui Iosif.
Respectul profund al îngerilor fata de copilas si cuvântarea acestuia catre arhangheli.
Cina gustata împreuna.
114. Dialogul Mariei cu Zuriel si Gavriil.
Trimiterea copilasului la noua ordine în cer si pe pamânt.
Setea de cunoastere a Eudokiei în ceea ce-i priveste pe ‘mesagerii arhangheli’.
115. Indemnul lui Iosif spre odihna de noapte. Mentionarea tinerilor despre lovitura
de noapte a celor 300 de tâlhari. Atacul. Victoria îngerilor.
116. Pregatirile lui Cireniu pentru ospatul de nunta.
Inalta consideratie a îngerilor fata de copilasul înbaiat.
Readucerea la viata a trupurilor moarte ale criminalilor prin apa de înbaiere a copilasului.
117. Prosta dispozitie a lui Cireniu din cauza tradatorilor. Trmiterea lui Iosif la
ajutorul Domnului.Cireniu si îngerii. Cuvintele de explicatie ale lui Iosif.
Minunea puterii a îngerilor.
118. Diferenta între puterea Domnului si cea a slujitorilor Sai.
Intrebarea lui Cireniu despre folosul îngerilor.
Pilda despre tatal iubitor si copiii Sai.
119. Rânduiala lui Iosif pentru ospatul de nunta. Imbracarea hainelor de sarbatoare.
Hainele de sarbatoare stralucitoare ale îngerilor. Apasarea sufleteasca a lui Cireniu
120. Grija lui Iosif din cauza sarbatoririi dupa litera legii a pastelui. Explicatia linistitoare a îngerilor. Noua grija a lui Iosif din cauza celor multi pagâni prezenti acolo.
Raspunsul minunat al copilasului.
121. Iosif, invitat de Cireniu în cetatea acestuia pentru sarbatoarea pastelui, în nevoile de sarbatoare ale pastelui. Cuvintele linistitoare ale copilasului si cedarea lui Iosif.
122. Intrebariile lui Iosif despre curatarea molozului provenit din temple, despre destinul rebelilor si al celor trei preoti si despre cei opt copii.
Raspunsurile lui Cireniu.

Toata adunarea pe muntele sfânt ale idolilor

123. Marsul spre muntele sfânt. Intâlnirea cu animalele salbatice.
Imblânzirea bestiilor prin cei doi tineri ceresti.
124. Lesinul Eudokiei si al Tulliei. serpii veninosi pe vârful muntelui.
Curatarea locului prin Maria cu copilul.
Compania lui Cireniu foarte mirata.
125. Templul periculos. Roiul de muste negre. Prabusirea templului.
Toti cei prezenti în aerul liber sub un pom de smochine.
126. O hrana în aer liber împreuna cu acei tineri. Incendiul din palatul regal.
Agitarea lui Cireniu si discursul sau înfuriat.
Linistea lui Iosif si raspunsul calm spre înfierbântatul Cireniu.
127. Incercarea lui Cireniu, sa-l faca pe Iosif sa-si schimbe parerea prin Tullia.
Cuvintele prietenesti inimoase si serioase ale lui Iosif.
Stingerea incendiului prin vointa celor doi tineri.
128. Invatatura acordata lui Cireniu despre promisele ciupiri ale Domnului.
Explicatiile lui Iosif despre aparitiile minunate în natura.
129. Intrebarea lui Cireniu despre capacitatea minunata de a vorbi a copilasului Iisus
în vârsta de trei luni. Raspunsul minunat de întelpt al îngerilor despre
fiinta misterioasa a copilasului.
130. Marturisirea lui Cireniu despre nestiinta sa în privinte spirituale si rugamintea lui pentru lumina. Raspunsul îngerilor ca o marturie mare si limpede despre fiinta Domnului si devenirea Lui ca om. Binecuvântarea copilasului asupra lui Cireniu.
131. O furtuna apropiata. Sfatul lui Iosif.
Presimtirea de dinainte si fuga leilor în padure.
132. Vârful muntelui în ceata. Frica pagânilor fata de zei.
Curajul lui Cireniu la încercare în bântuirea furtunii.
Incetarea furtunii la cuvântul de putere al copilasului Iisus.

Ospatul la Cireniu

133. Setea de cunoastere a capitanului roman devenit îngândurat si discutia lui cu Cireniu despre legile naturii si legiuitorul lor. Reântoarcerea acasa de pe munte.
134. Primirea în casa lui Iosif de catre cei ramasi acasa.
Povestirea lui Iov. Cei trei lei ca garda de corp a lui Cireniu.
135. Ospatul în casa lui Iosif. Marturisirea copilasului despre atentatul iminent asupra lui Cireniu. Intoarcerea acasa a lui Cireniu. Leii ca straja de noapte.
Atacul prin surprindere. Judecata lui Dumnezeu asupra atentatorilor.
136. Interogatoriul facut asupra slujitorilor lui Cireniu.
Frica slujitorilor fata de cei trei judecatori. Descoperirea tradatorului.
Judecata minunata a leiilor.
137. Trezirea Tulliei din somnul ei adânc si povestirea lui Cireniu despre cele întâmplate.
Reântâlnirea si revederea fericita cu familia sfânta
138. Relatarea lui Cireniu si critica lui Iosif.
Dragostea si mila sunt mai bune decât cea mai temeinica dreptate. Multumirea lui Cireniu.
Societatea în marea sala de dormit a lui Cireniu.
139. Cainta tradatorului. Mila celor trei lei fata de cel cait.
Sfatul bun al lui Iosif. Generozitatea lui Cireniu si efectul ei minunat asupra slujitorului plin de remuscari.
140. Cuvântarea frateasca a lui Cireniu catre slujitorul cait si primirea acestuia în tovarasie.
Slujitorii gelosi si raspunsul lui Cireniu catre ei.
141. Pregatirile si invitatia la ospatul de sarbatoare de dimineata facute de Cireniu.
Cuvântarea de sfintenie a copilasului la sarbatoare. Invitatia si ospatarea saracilor.
Hrana celor trei lei.
142. Smerenia si rugaciunea de mutumire a lui Iosif.
Cearta din dragoste a lui Cireniu cu Iosif din pricina ordinii de sezut.
Sfatul întelept al lui Iosif si cedarea lui Cireniu.
143. Întrebarile curioase spre cautarea lui Dumnezeu ale comandantului.
Raspunsul bun al preotului despre învataturile zeilor si recunoasterea sa spre unicul si adevaratul Dumnezeu.
Raspunsul servit de Iosif comandantului curios si întrebator.
144. Intentia lui Iosif si a lui Cireniu sa se uite la imitatia sfinteniilor. Impotrivirea copilasul.
Jena lui Iosif. Cuvintele de explicare ale Mariei si aprobarea copilului.
Invatarea din urma a comandantului
145. Intrebarea comandantului despre sosirea Mântuitorului. Discursul lui Iosif despre fiinta Mântuitorului. Cuvintele fostului preot despre prabusirea templelor pagâne.
Despre templul viu în inima omeneasca.
146. Întrebarile urmatoare ale capitanului. Discursul lui Iosif despre împaratia Mântuitorului si despre dragoste, ca fiind cheia principala spre adevar.
Întrarea companiei în imitatia sfântei sfintelor. Fapta buna a Mariei spre saracul orb.
147. Strigatul de rugaminte a bolnavilor catre Maria. Trimiterea Mariei la copilul Iisus.
Insanatosirea bolnavilor si învatarea lor de catre îngeri.
Capitanul în cautare dupa înfaptuitorul minunilor.
148. Intrecerea în a face bine între capitan si Cireniu.
Capitanul nedumerit si învatarea lui prin Iosif.
149. Intrebarea despre reparatia corabiei vechi cartagiene în zi de odihna.
Cuvântarea copilasului despre facerea de fapte bune în zi de odihna.
Neascultarea pazitorului de lege Iosif. Reparatia minunata a corabiei de catre îngeri.
150. Vizitarea portului. Corabia pretioasa. Cuvântarea de multumire a lui Cireniu acordata lui Iosif.
Raspunsul si indicatia copilasului la facerea de bine catre cei saraci.
151. Masa prânzului la cetate. Comandantul în cautarea celor saraci în oras, si întoarcerea sa si lauda primita de la Cireniu. Cuvintele de binecuvântare ale copilasului.
152. Cuvintele copilasului Iisus spre Cireniu la predarea celor saraci.
Cireniu ca înaintasul lui Pavel. O prezicere de cadere a Ierusalimului prin sabia romanilor.
153. Intrebarea lui Cireniu despre fiinta dumnezeiasca a copilului.
Incercarea de explicare a lui Iosif, despre cuvântul viu a lui Dumnezeu prin profeti.
Corectarea parerii lui Iosif prin copilasul Iisus.
154. Intrebarea de serviciu a capitanului. Raspunsul negativ a lui Cireniu.
Discutia capitanului curios cu îngerul frumos. Chinul de dragoste al capitanului.
155. Grija pentru corabie a lui Cireniu. Sfatul bun al îngerului.
Cuvântarea de multumire a lui Cireniu acordata lui Iosif si copilasului.
Prezicerea lui Iosif referitoare la calatoria aventuroasa a lui Cireniu.
156. Multumirea lui Maroniu, a celor trei preoti si a Tulliei.
Porunca de tacere a lui Iosif.

Iosif cu ai sai din nou acasa

157. Conversatia de dragoste a copilasului Iisus cu Iacov.
Greutatea si povara Domnului pentru aceia, care îl poarta pe El în sinesi.
Amutirea dintr-o data a copilului Iisus care era pâna acum în stare sa vorbeasca.
158. Intretinerea minunata prin acei îngeri a animalelor de casa a lui Iosif.
Râvna lui Iosif pentru ziua de odihna. Trimiterea lui Gavriil la activitatea naturii în ziua de odihna. Disparitia îngerilor.
159. Mirarea si nelinistea Eudokiei, de disparitia instantanee a minunatiilor tineri.
Cuvintele de liniste ale Mariei. Odihna de noapte. Dorul Eudokiei dupa Gavriil, aparitia sa neasteptata si sfatul acestuia.
160. Joaca copilaroasa-fericita a lui Iacov cu copilasul. Dojana lui Iosif si raspunsul bine nimerit de Iacov. Visul Eudokiei si marturia minunata despre Domnul.
161. O dimineata minunata în casa lui Iosif. Grija Mariei si a lui Iosif de tacerea copilasului.
Proba gresita a Mariei. Nobletea lui Iosif fata de orb si însanatosirea acestuia prin Iacov.
162. Cercetarile lui Iosif referitoare la puterea de vindecare a lui Iacov.
Interogatoriul lui Iacov prin Iosif. Neâncrederea lui Iosif.
Raspunsul bun a lui Iacov prin Domnul.
163. Lucrarile fiilor lui Iosif. Iscusinta Mariei. Harnicia Eudokiei.
Sosirea celor opt copii din Tir. Mesajul nobil a lui Iosif catre Cireniu.
Maria ca învatatoare a celor opt copii.
164. Un an linistit în casa lui Iosif. Vindecarea miraculoasa prin Iacov a baiatului posedat din familia de mauri la îndemnul copilului Iisus.
165. Pauza de o jumatate de an în care nu s-au întâmplat miracole. Iisus ca baietas vioi.
O vizita a lui Iacov la pescarul cinstit Ionatan. Greuatatea lui Hristos sau a copilasului asa de grea ca si o lume. Intoarcerea acasa cu însotirea lui Ionatan.

Ionatan ajunge în casa lui Iosif

166. Ionatan la prietenul lui din tinerete Iosif. Povestirea si întrebarea lui Ionatan referitoare la copilul ciudat a lui Iosif. Relatarea lui Iosif despre copil.
Smerenia si dragostea lui Ionatan fata de copil si rugaciunea lui.
167. Invitatia ospitaliera a lui Iosif catre Ionatan.
Rezervele lui Ionatan si marturisirea pacatelor lui.
Cel mai bun sfat al lui Iosif. Mâncarea preferata a copilasului: inima lui Ionatan.
Marturia lui Iisus despre Ionatan.
168. Pireul prost pregatit de Iov. Observatia Mariei si a lui Iosif.
Indulgenta copilasului cu Iov. Sfaturi de educatie.
169. Mâncarea pestilor. Avertismentul neservitului copil Iisus spre Iosif si raspunsul acestuia.
Replica si înstiintarea importanta a copilasului Iisus despre devenirea Mariei una cu Dumnezeu.Cuvintele de binecuvântare ale copilasului umil.
170. Intrebarea încrezuta a lui Ionatan despre pozitia lui Iosif spre copilas si replica exacta a lui Iosif.
171. Seara pe dealul îndragit al lui Iosif.
Iacov la hranirea micului Iisus cu pâine cu unt si miere.
Mustele în oala de miere. Cuvintele profund întelepte ale lui Iisus despre Isaia cap. 7, 15.
172. Smerenia si veneratia exagerata a lui Ionatan fata de baietelul Iisus.
Sfatul bun al lui Iosif si consolarea plina de dragoste a copilasului. Ramânerea lui Ionatan.
173. Copilul Iisus usor ca o pana. Minunarea lui Ionatan.
Cuvintele adânc întelepte ale copilasului despre povara legii lui Moise.
174. Seara pe deal. Privirile lui Iosif si Ionatan înspre luna plina.
Indicatia copilasului referitoare la multa-cunoastere în opozitie cu multa-iubire.
‘Chipul’ lui Dumnezeu. Substanta lunii.
175. Maria si copilasul Iisus într-o discutie glumeata si inimoasa sus pe deal.
Iosif si Ionatan la cina lor de luna. Eclipsa de luna neasteptata.
176. Maria si copilasul Iisus într-o discutie glumeata si inimoasa sus pe deal.
Iosif si Ionatan la cina lor de luna. Eclipsa de luna neasteptata.
177. Mirarea lui Ionatan din pricina formei ca un glob a pamântului.
Iisus ca „profesor al stiintelor naturale“. Pregatirile pentru cina.
178. Cina. Dorinta lui Ionatan de a merge acasa, si intentia lui secreta.
Contrapropunerea cu succes a copilasului. Ascultarea si plecarea acasa a lui Ionatan.
179. Primirea buna a lui Ionatan la cei ai lui. Iesirea din port a lui Ionatan înspre largul marii.
Salvarea naufragiatului Cireniu cu cei ai lui.
180. Debarcarea norocoasa. Bucuria lui Ionatan. Multumirea lui Cireniu. Naufragiatii în liniste. Salvarea corabiei întepenite. Micul dejun comun.
Smerenia lui Ionatan. Sosirea lui Iosif cu ai sai.

Iosif si Cireniu, cel salvat de pe corabie, la Ionatan

181. Ionatan si Cireniu adânciti în discutii. Mirarea lui Iosif despre vasul strain si explicatiile lui Ionatan. Atentia superstitioasa a salvatorului si învatarea sa.
Reântâlnirea emotionanta între copilas si Cireniu.
182. Despre îndoirea inimii în loc de cea a genunchilor. Salutul lui Iosif spre Cireniu.
Despre binecuvântarea crucii si a triumfului de încredere în Dumnezeu.
Bucuria lui Cireniu din pricina apropiatul oras Ostrazine.
183. Intâmplarile de calatorie ale lui Cireniu si rugamintea lui pentru explicare adresata lui Iosif.Raspunsul pe ocolite a lui Iosif.
Lamurirea nesatisfacutului Cireniu prin copilas. Plecarea comuna la vila lui Iosif.

Întoarcerea în casa lui Iosif

184. Sederea împreuna învioratoare în frunzisul umbros al dealului.
Explicarea înteleapta a lui Iosif despre calatoria pe mare a lui Cireniu.
Cum îi conduce Domnul pe ai Lui.
185. Multumirea lui Cireniu acordata copilasului pentru calauzirea milostiva.
Cum sa te rogi bineplacut. Motivul principal pentru întruparea Domnului în trup.
Minunarea lui Cireniu din pricina progreselor celor opt copii.
186. „Cadoul de revansa“ a baietasului Sixtus pentru tatal Cireniu: o cuvântare despre substanta si înfatisarea pamântului. Adeverirea prin copilul Iisus.
187. Bucuria lui Cireniu asupra globului pamântesc primit ca cadou si rugamintea lui în ceea ce îl priveste pe August. Raspunsul adânc întelept al copilasului cu îndicatia la ordinea Dumnezeieasca.
188. Marturisirea de dragoste a lui Cireniu pentru Domnul.
Proba urmatoare: Moartea Tulliei. Tristetea profunda a lui Cireniu.
Observatiile drepte ale copilasului dezamagit si efectul bun asupra lui Cireniu.
189. Iosif îl cheama pe Cireniu la masa. Refuzul lui Cireniu si indicarea sa spre saturarea sa prin Domnul. Lauda copilasului asupra lui Cireniu.
190. Indemnul copilasului catre Iosif pentru a mânca si a se juca si el cu ei.
Intervenitia în discutie a Mariei si a lui Pilla. Replica puternica a copilasului.
Trezirea Tulliei
191. Intrecerea lui Iisus cu Cireniu. Cum Cireniu ajunge de asemenea la perfectiune!
Indicatie la viata ca întrecere.

Dezvaluiri profetice ale copilasului Iisus

192. Joaca gropitelor bogata în învatatura. Gropitele vietii si ordinea lor.
Un joc al îndemnului omenesc
193. Cireniu în gropita de ministru. Nemultumirea fetei.
Mijlocul eficace al ‘regelui’ de intimidare. Minunea soarecilor.
194. Dialogul baiatului Iisus cu fetita mirata si încapatânata.
195. Alte neântelegeri în cel de-al doilea joc. A treia mutare.
Fata cea ambitioasa în gropita ministrului. Atâtarea împotriva copilului.
Noua si ultima mutare si reinstalarea ordinii fundamentale a vietii.
196. Sensul si explicarea a acestui joc important prin copilas.
Incercarile diferite de salvare a spiritelor ratacite prin conducerea oamenilor prin Dumnezeu.
197. Ostenelile Mariei si a Eudokiei din pricina Tulliei cea redesteptata.
O imagine profetica pentru cultul Mariei în Roma si cercul adevaratilor iubitori ai Domnului.
198. Intrebarea adevarata omenesc-mioapa a lui Iosif. Raspunsul copilasului.
Insemnatatea universala a întruchiparii Domnului.
199. Alte dezvaluiri profetice ale baietasului Iisus: Moartea lui Iisus, învatatura Sa de împacare, învierea si deschiderea portii de viata pentru toti.
O indicatie pentru oamenii lumesti.
200. Cuvintele serioase ale lui Iisus catre Maria. O prezicere sumbra despre dispretuirea Domnului si a urmasilor Sai în lume.
201. Convorbirea lui Iacov cu micutul Iisus. Plângerea copilasului de atentia minora, care îi este acordata de parintii Lui si de membri casei.
202. Recunoasterea lui Iosif în fata copilasului. Diferenta între masca si desteptaciune.
Atentia Domnului asupra judecatii lumii.
203. Intrebarea de dragoste a Mariei spre copilas.
Marea diferenta între dragostea oamenilor si între dragostea lui Dumnezeu.
Pilda despre rege ca fiind un pretendent.
Folosirea pildei referitor spre Tullia si spre copilasul Iisus.
204. Plângerile Tulliei. Cuvintele de compasiune ale Mariei. Tullia se priveste pe ea însusi, îi pare rau si vrea sa se caiasca. Mâncarea preferata a lui Iisus, Vechea si noua Tullia.
205. Tullia care plânge. Cuvintele adânci-întelepte ale copilasului despre lacrimi si despre invidia de dragoste a Tulliei.
206. Cuvintele linistitoare ale copilasului despre urmatoarea noapte furtunoasa.
Frica prosteasca a Eudokiei si asigurarea ei de atentie.
207. Vijelia nocturna cu înfricosarile ei. Animalele salbatice.
Blestemul lui Iosif asupra furtunii. Observatia copilasului. Sfarsitul furtunii.
208. Binefacerea si motivul a furtunii nocturne: distrugerea hotilor.
Arderea resturilor de oase ale acestora.
209. Vizita împrejurul casei. Ocolul în fuga a copilasului în jurul focului si cuvintele sale profetice spre Cireniu.
210. Intrebarea lui Iosif si raspunsul alintator al copilasului.
Foamea mare a copilasului. Gustarea de peste.
Intrebarea lui Cireniu referitoare la marea mediterana.
211. Pedeapsa de post a lui Iacov si a copilasului din cauza rugaciunii de masa nerostita.
Dialogul copilasului cu Iacov si Iosif.
Plecarea în graba a lui Iacov si a copilasului.
212. Cuvintele de dojana ale Mariei si ale lui Cireniu catre Iosif.
Iosif în strâmtorare si chemarea sa dupa copilas.
213.Fiii lui Iosif în cautarea copilasului. Vocea secreta si cuvintele ei alintatoare catre Iosif. Iosif pe urma cea corecta. Gustarea la masa Domnului pe munte.
Despre rugaciunea adevarata.
214. Iosif care duce crucea. Evanghelia copilasului despre cruce.
215. Peste rece cu ulei si zeama de lamâe. Despre dieta lui Moise.
Dieta noului Testament: „Domnul este cel mai bun bucatar!“
216. De ce marea din mijloc cu drept este numita marea mediterana.
217. Totul are timpul si ordinea sa de la Dumnezeu. Despre cercetarea încrezuta prin adâncurile dumnezeiesti si despre ideiile copilaresti ca drum
spre adevarata întelepciuine
218. Crucea împusa ca exprimare a dragostei lui Dumnezeu fata de oameni.
219. Lacrimile de pacate ale lui Ionatan si dragostea sa sfânta fata de Domnul.
Carnea ca plata a pacatului. Despre valoarea si despre înfatisarea dragostei curate.
220. O solutie împotriva plagii insectelor. Razboiul laptelui. O cometa.
221. O discutie despre comete ca mesageri de catastrofe si razboaie.
222. Un învatamânt intuitiv despre substanta cometelor la exemplul de la oala cu lapte.
223. Aluzii de corespundere si de explicatie despre esenta cometelor.
224. De ce prea multa cercetare în adâncimile creatiei lui Dumnezeu este defavorabila pentru copiii lui Dumnezeu.

Încetarea faptelor miraculoase vizibile ale lui Iisus în Egipt

225. Pasirea înapoi a Dumnezeirii din copil.
Ultimele indicatii ale copilasului pentru Iosif si Cireniu.
Odihna de noapte. Milostivirea deosebita a lui Iacov la copilul Iisus.
226. Grija lui Iosif din pricina micului dejun. Camara de alimente golita.
Ajutorul din impas al lui Ionatan cu o încarcatura mare de pesti.
227. O intrecere a râvnei de dragoste între Iosif si Cireniu. Neegoismul lui Iosif.
Adevaratii si prefacutii slujitori ai lui Dumnezeu.
228. Micul dejun fericit. Iosif vorbeste despre mila Domnului.
Copilasul la masa. Scene idilice între micutul Iisus si Cireniu.
229. Continuarea scenei copilaroase la masa.
Maria este doar din mare dragoste rea cu Mine!
230. Multumirea lui Cireniu, cadoul si discursul sau de plecare.
Cireniu mai ramâne înca o zi.
231. Cutia de bani a lui Iosif si grijile sale de furt.
Sfatul bun al copilasului spre Iosif.
232. Iosif si ai sai. Griji si lucrari casnice.
Ajutorul urias a lui Ionatan prin încrederea sa în Dumnezeu.

Delegatia din Ostrazine în casa lui Iosif

233. Starea de încurcatura a guvernatorului din pricina delegatiei.
Cireniu invita delegatia la masa. Despre blestemul banilor.
234. Delegatia la masa. Grija la ordinea mesei.
Supararea copilasului la masa de lânga prost înbelsugata. O proorocie profetica
235. O întâmplare casnica din bucatarie si urmarile ei serioase.
Evanghelia de baza despre întruchipare.
236. Cuvântarea smerita si inimoasa a celor patru fii catre copilasul ocarât.
Raspunsul dumnezeiesc al Acestuia catre fratii Sai.
237. Sensul corespunzator a mâncarii. Fazele starii spirituale pe pamânt:
1. În general. 2. Evreii. 3. Biserica greaca. 4. Biserica romana. 5. Celelalte secte crestine.
238. Ultimul peste bun înseamna dragostea Domnului si mila Sa cea mare - în aceasta ultima vreme. Locuitorii soarelui destinati sa devina si ei copiii lui Dumnezeu.
O turma sub Unicul si bunul pastor.
239. Oaspetii devin atenti asupra copilasului. Informatia lui Cireniu.
Un vredict a veciniilor despre Iosif si familia sa.
240. Hotarârea rautacioasa a oaspetiilor invidiosi. Focul cel mare din Ostrazine.
241. Grija lui Cireniu pentru cei arsi. „Cine sapa cuiva o groapa, pica chiar el în ea.“
Doar Dumnezeu singur este cel mai drept judecator.
242. Trufia vine înainte de cadere. Comportarea onorabila a lui Iosif cu cei sinistrati.
Nobletea sufleteasca a lui Cireniu cu cei accidentati. Cireniu la Ionatan.

Plecarea lui Cireniu si vizita la Ionatan

243. Dragostea energica a lui Iosif fata de aproapele lui. O alintare adevarata în grea încercare.
Vizita de seara si cina la Ionatan.
244. Cireniu pregateste corabia lui pentru plecare.
Iacov îl avertizeaza despre globul pamântesc.
Sfatul cel mai bun al lui Iosif acordat lui Cireniu: Înfaptuieste liber - dupa voia Domnului!
Cireniu îi ia cu el pe cei trei baieti.
245. Rugamintea de binecuvântare a lui Cireniu, si raspunsul Dumnezeiesc al copilasului. Aleasa rugaciune a lui Cireniu de ramas bun. Copilasul îi binecuvânteaza pe cei care se despart de ei si îi liniste-te cu cuvintele: Unde este inima voastra, acolo este si comoara voastra.
246. Iosif îl binecuvânteaza pe Cireniu. Delicioasele cuvinte de despartire ale lui Iisus spre Cireniu: „Doar dragostea poate suporta prezenta Mea.“
Plecarea lui Cireniu.
Iosif la Ionatan
247. Iosif si Ionatan obsearva la pescuitul de dimineata un vas în pericol, si îl salveaza.
248. Întrebarea copilasului despre pestele prins astazi. Pofta copilasuli de peste
Raspunsul la spusele lui Iosif: „Eu sunt peste tot acasa, acolo unde sunt iubit!““
Prada bogata de peste dupa spusele copilasului.

Familia cea sfânta în casa jefuita

249. Ionatan se muta în casa lui Iosif. Casa este gasita goala si jefuita.
Supararea mare a lui Iosif. Explicatiile de analizare ale copilasului
250. Maria plânge de furtul întregii îmbracaminti si a tuturor hainelor
Alinarea lui Ionatan si fapta sa nobila. Maria se întrece cu Ionatan în noblete
Copilasul îl îmbucura pe Ionatan
251. Binecuvântarea Domnului în casa lui Iosif. Mirarea familiei si multumirile ei.
Iacov vorbeste despre miracolul în bobul de grâu.
252. Mâncarea de prânz din peste si prajitura de miere cu limonada.
Furtul îndraznet a lucrurilor din casa si a cheiutei copilasului. O Evanghelie pentru tâlhari din gura lui Iisus. Nemilostivirea copilasului fata de îndrazneti rai.
253. Hotii de haine jelindu-se în fata usii lui Iosif.
Cuvântare energica a copilasului catre acestia.
254. Nobletea interioara sufleteasca a Mariei si cuvintele de recunoscatoare ale lui Iisus.
Explicatia Domnului despre milostivirea si dragostea fata de dusman.
255. Puterea dragostei. Casa lui Iosif devine cunoscuta. Intelepciunea lui Iosif îi rusineaza pe mai marii si bogatii orasului. Bunul efect de dupa.

Întoarcerea în vechea casa din Nazaret

256. Moartea lui Irod; Arhelau devine rege. Ingerul Domnului îl îndeamna pe Iosif la întoarcerea în tara lui Israel. Inzestrarea minunata de calatorie.
Iosif îi înmâneaza totul lui Ionatan si îl roaga sa-i urmeze lui. Luarea de ramas bun.
257. Familia cea sfânta se întoarce înapoi în tara natala dupa o calatorie grea.
Frica lui Iosif si încurajarea Mariei.
Porunca Domnului, sa se îndrepte spre Nazaret. Sosirea în Nazaret.
258. Scene dragute de seara pe terasa lui Salomei. Corneliu descopera mica caravana.
259. Jöel ca cercetas afla apropierea casei.
Iosif vrea sa ramâna cu ai sai peste noapte în aerul liber.
Fiii lui Iosif ajung în cautarea lemnului si a focului la Salomei.
260. Presimtirea Salomeii si a lui Corneliu în ceea ce priveste aceasta mica caravana.
Salomea si Corneliu examineaza aceasta companie. Lesinul de bucurie al Salomeii.
261. Salutarea companiei de catre Corneliu si Salomea.
Intrarea calatorilor obositi în casa lor veche.
262. Salomea îi preda lui Iosif casa si curtea în cea mai buna stare.
Starea de încurcatura a lui Iosif. Smerenia si dragostea Salomeii.
O marturie minunata despre Domnul. Un cuvânt al Domnului despre dragoste.
263. Salomea invinta familia lui Iosif la micul dejun. Mâncarea pentru trup a copilasului Iisus.
Bucurii de dragoste a copilasului si a Salomeii.
264. Iosif primeste de la Corneliu un raspuns linistitor despre regele Arhelau.
Corneliu primeste de la Iosif o informare de familie despre fratele lui Cireniu.
Bucuria si recunostinta lui Corneliu.
265. Intrebarea lui Corneliu, daca Cireniu stia ceva de plecarea lui Iosif.
Raspunsul bun a lui Iosif. Corneliu îi explica lui Iosif scrisorile sercrete ale romanilor.
266. Corneliu întreaba de minunatiile din copil.
Indicatia lui Iosif catre discursurile Sale. Cuvintele mari ale copilasului spre Corneliu.
267. Corneliu pune în fata casei lui Iosif împuternicirea nelimitata a Romei.
Ordinea romana a impozitelor. Fagaduiala copilasului spre Corneliu.
268. Iosif face ordine în casa si discuta cu Maria vizita la câteva rude si cunostiinte.
Comportarea ciudata a copilasului si cuvintele Sale ciudate.

Faptele miraculoase ale copilasului Iisus în Nazaret

269. Cutremurul sub picioarele lui Iisus îi înspaimânta pe Iosif si pe Maria.
Fugari din oras îl avertizeaza pe Iosif sa nu mearga mai departe.
Iosif, linistit prin Iacov, intra fara frica în oras.
270. Oamenii dau inconstient o marturie adevarata. Raspunsul bun al lui Iosif catre aceia. Iosif este primit foarte inimos de prietenii lui.
271. Iosif îi povesteste doctorului cu care era împrietenit despre întâmplarile sale.
Compatimirea inimoasa a doctorului si propriile sale experiente.
Mânia lui Iosif asupra lui Arhelau. Iosif este înblânzit de catre copilas.
272. Minunarea si proorocia doctorului despre copilasul întelept. Raspunsul copilasului catre Iosif. Speranta în Mesia a doctorului si corectarea acesteia prin copilas.
273. Copilasul face o proba de încredere cu bonavii doctorului si vindeca o fetita bolnava de artrita.
274. Minunarea doctorului si recunoassterea lui smerit-presimtitoare.
Copilasul îl linisteste pe doctor si îi face cunoscuta cea mai buna metoda de vindecare (a Lui). Doctorul crede si devine în multe locuri cunoscut prin vindecarile sale. Iosif ia fetita vindecata în casa lui.
275. Familia sfânta la învatatul Dumas. Iosif îi povesteste acestuia întâmplarile sale.
Copilasul la copiii de scoala.
276. Minunarea întrebatoare a lui Dumas din pricina copilului.
Raspunsul socratic-filozofico-întelept al lui Iosif. Luada filozofica a lui Dumas.
Cuvântarea copilasului acordata lui Dumas despre prooroci si filozofi.
277. Iosif se gândeste sa mearga acasa. Cuvântul deosebit de femeie al Mariei.
Cel mai bun sfat al copilasului si reântoarcerea acasa a lui Iosif.
Cearta cu slujitorii lui Arhelau. Deservirea buna a acestora prin Iosif.
278. Pauza de miracole pe un timp doi ani a copilasului. Sosirea lui Ionatan din Egipt.
Mare bucurie din aceasta cauza în casa lui Iosif si sfatul copilasului catre Ionatan.
Ionatan ca pescar la Marea Galileii.
279. Copilul acum la vârsta de cinci ani se joaca la pârâu.
Cele douasprezece gropite si cele douasprezece vrabii de argila. Explicatia imaginii.
Supararea evreului fanatic, si miracolul copilasului.
280. Imbulzeala de curiosi asupra miracolului. Copilasul vecin prost-crescut si neascultator este pedepsit de Iisus. Mai marele judecator vine sa-l judece pe Iosif, este însa amenintat de copilas si face dintr-o data cale întoarsa.
281. Iosif ia copilul cu el la tara. Micul Iisus este îmbrâncit într-un mod rauvoitor.
Rasplata strasnica pentru baiatului de pastori.
282. Bunacuviinta lui Iosif. Vecinul rau a lui Iisus muteste.
Rugamintea din partea tatalui a acelui baiat si raspunsul copilasului.
283. Sfatului lui Iosif catre tatal baiatului mort. Acordul de lucru a lui Iosif si întoarcerea sa acasa. Copilasul alina femeiile, dar mai ales pe Salomei.
O fagaduinta minunata pentru totii ceia, care o o vointa buna.
284. Baiatul de pastori mort este iarasi înviat, si frica lui fata de copilasul sfânt.
Tatal acestuia îl învata ceva mai bun si da despre Iosif si copilas o marturie adevarata. Dragostea copilasului.
285. Verdictul gresit al judecatorului satului asupra lui Iisus. Raspunsul curajos al lui Iosif.
Martorii mincinosi. Iosif îi acorda lui Iisus o mustrare. Verdictul vesnicului judecator.
Greseala lui Iosif si dojana copilasului.
286. Invatatorul Pira Zaheu îsi doreste copilul miraculos în scoala lui din însetare de glorie.
Iosif îl sfatuieste pe învatator sa faca o încercare. Iisus îl rusineaza pe învatatorul fatarnic.
287. Iisus îi da lui Pira Zaheu o raza de lumina despre misiunea lui.
Efectul de însanatosire si cercetarea lui Pira Zaheu.
Iisus ca ‘profesor de istorie naturala’: „Unde este sus si unde este jos?“
288. Gândurile învatatorului despre baiat. Iisus îl avertizeaza pe învatator.
Iisus, o lumina a pagânilor si o judecata a evreilor! Invatatorul o ia la fuga.
289. Atmosfera placuta în casa lui Iosif, unde vecinilor si copiilor acestora le place bine sa se afle. Copiii pe balcon. Zenon îsi frânge gâtul.
Trezirea la viata a mortului.
Marturia lui Zenon despre Iisus. Mustrarea lui Iisus acordata lui Zenon.
290. Vecinii cauta sfatul lui Iosif ca prieten al lui Corneliu.
Iisus îl avertizeaza pe Iosif de neatentie.
Privire aruncata în guvernarea dumnezeieasca a lumii: Asa cum este poporul, - asa este guvernarea lui! Iisus arata, cine este Domnul!
291. Iisus la sase ani îl trezeste de la moarte pe slujitorul accidentat si îngâmfat al Salomeii.
Invatarea acestuia prin Iisus. Iisus fuge de cinstirea oamenilor.
292. Urciorul sfânt al Mariei spart de catre Iisus. Grija fetei din aceasta cauza.
Iisus îi aduce mamei apa în haina Lui. Relicva Mariei a fost un spin în ochiul lui Iisus. Fata primeste o mustrare.
293. Pauza fara miracole de doi ani. Scumpire în Palestina. Iosif seamana înca în luna a saptea.
Iisus la opt ani pune El însusi samânta în pamânt. Binecuvântarea minunata.
Multumirea lui Iosif. Dragostea este mai buna decât lauda! Vindecarea baiatului uscat.
294. Iisus si Maria vor totusi sa-L dea pe Iisus acusi de zece ani la un învatator.
Dificultati la predare. Invatatorul îl loveste pe baiat si devine atunci mut si nebun.
Baiatul Iisus se întoarce iarasi acasa.
295. Al doilea învatator la Iosif. Prevenirea blânda a învatatorului.
Iisus îi acorda învatatorului o proba: El îl citeste si îl explica pe Daniel. Marturia buna a învatatorului despre Iisus. Ca multumire pentru sinceritatea învatatorului îl vindeca Iisus pe primul învatator.
296. Iisus la unsprezece ani împreuna cu Iacov se duce sa strânga lemne.
Iacov este muscat de o vipera si moare. Iisus îl învie de la moarte pe Iacov.
O Evanghelie a muncii. Fii ostenit în a dobândi proprietati duhovnicesti!
Readucerea la viata a baiatului mort Chefa si a ucenicului de dulgher mort Mallas. Invatatura buna: „În invidie salasluieste totdeauna moartea!“
297. Istorisire scurta a întâmplarii din templu a lui Iisus la doisprezece ani prin fratele Sau Iacov. Iisus se retrage atunci pe deplin pâna la nunta din Cana.

Aluzii spre a dobândi renasterea

298. Lamuriri foarte importante despre fiinta lui Iisus, relatia partii Sale omenesti cu cea Dumezeiesca din El. Aluzii despre renastere.
299. Viata si luptele sufletului ale lui Iisus de la al doisprezecelea an al Sau pâna la al treizecelea an. Indicatii si exemple pentru dobândirea renasterii ca conditie spre viata vesnica, mântuita.
Afirmatie de sfârsit si binecuvântarea Domnului.

[Unique]

Cuvânt înainte

Editorul

  Copilăria lui Iisus! - care inimă nu ar avea dorinţa să afle mai multe despre viaţa minunată a Mântuitorului, decât pot oferi scripturile biblice! ? Cât de mult am vrea să receptionăm înflorirea şi dezvoltarea acestui suflet unic dumnezeiesc şi omenesc! - În vechi timpuri, la începutul vieţii creştine comune, a existat o astfel de descriere a copilăriei şi a adolescenţei lui Iisus în aşa zisa „Evanghelia Jakobi minoris“, adică Evanghelia după Iacov. Aceste descrieri făcute de fratele Domnului circulau deja în primul şi al doilea secol prin comunităţiile ţării de răsărit şi de apus. Justin, martirul (decedat. 166), pare să le fi cunoscut şi Origines Pomeneşte de ele direct în (povestirile bisericii, vol. 1. , pag. 29, al. 4). - În sec. 4. după Hristos, au urmat cu certitudine Scripturi folosite de biserică prin şcolile de teologie şi la patriarhul din Alexandria şi Roma, dar Evanghelia lui Iacov a fost etichetată ca fiind inexactă pe acea vreme şi nu a fost primită în rândul celorlalte Scripturi sfinte - o condamnare, care a dezavantajat multe secole relevaţiile a lui Ioan, scrisoarea lui Iacov şi multe părţi diferite ale Noului Testament actual. - Părerile creştinismului despre Evanghelia lui Iacob au fost instabile până în noile timpuri. Realităţi găsim noi de exemplu, în aşa zisa Biblia de Berlenburg, care cunoaşte bineânţeles doar fragmente ale vechii Evanghelii. Prin urmare a fost dată din ce în ce mai mult uitării Scriptura şi în sfârşit, s-a pierdut totul în afară de câteva frânturi.

  Aşa s-a întâmplat cu împortantele înştiinţări despre copilăria Domnului, până când într-o bună zi, pe 22. Iulie 1843, un om credincios german, misticianul şi văzătorul Jakob Lorber din Graz, Steiermark, care a recepţionat vocea clară a Duhului sfânt şi înştiinţarea, că acea Evanghelie a adolescenţei lui Iacov „de pe vremea, când a luat-o Iosif pe Maria la sine“, i se va mărturisi lui din nou şi prin acest fel să-i fie iar redat omenirii. „Iacob“, aşa i-a fost mărturisit în continuare, ca „un fiu a lui Iosif, a consemnat totul; dar cu timpul s-a deformat în aşa fel, încât nu s-a putut permite să fie scrise ca fiind adevărate în Scriptură. - Eu însă vreau să-ţi dau adevărata Evanghelie după Iacov, dar doar începând cu timpul care a fost menţionat mai sus. Iacov a inclus descrierea vieţii Mariei de la naşterea ei, cât şi cea a lui Iosif.“

  Şi aşa a recepţionat învăţatul mesager al luminii cereşti prin vocea Duhului în inima sa 299 de capitole exacte şi minunat descrise a naşterii şi a copilăriei lui Iisus, care este de o aşa frumuseţe interioară şi de o putere, că nu poate nega nici o inimă, care poate nutri sentimente, provenienţa lor dumnezeiască şi adevărul acestei Scripturi valoroase. Creşterea şi înflorirea copilului Iisus sub tutela lui Maria în casa tatălui adoptiv Iosif, puşi în situaţia de a se refugia în Egipt şi întoarcerea acasă, în Nazaret, se derulează în faţa ochilor noştri. Noi trăim primele fapte minunate şi prezenţa Duhului dumnezeiesc în copilaş şi întâmpinăm cu mirare mare fapte neimaginabile în secretul sfânt al persoanei Iisus. Ne va da milostivirea, să recunoaştem în „Fiul” pe „Tatăl” şi în acelaşi timp pe Iisus „Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt“.
  Cu fragmentele din vechea biblie de Berlenburg - ţinând cont de aceste texte care au fost schimbate şi descompuse - se pot observa exprimările care sunt exterm de asemănătoare. Şi aşa dovedeşte conţinutul, că povestea adolescenţei lui Iisus ne-a fost redată din nou prin robul lui Dumnezeu Jakob Lorber şi este o diplomă veche creştină şi de o valoare inegalabilă.

  Cine a fost deci acest om ales, care a fost înstărit cu o asemenea capacitate de a reda faptele? - Este foarte important de ştiut mai multe despre el. Şi aici se va putea atrage atenţia la descrierea scurtă a vieţii lui Jakob Lorber, care a fost lăsată lumii prin prietenul vechi şi confidentul marelui văzător, care a fost poetul austriac şi K. K. secretarului de stare civilă Karl Gottfried  Ritter von Leinen. - Din cele scrise sustragem noi:

  Jakob Lorber s-a născut în anul 1800 la Jahring, în Steiermark de jos, ca fiul unei familii de ţărani germane. Din partea tatălui cât şi a mamei curgea în venele sale sângele de ţăran german. - Jakob, cel mai mare dintre trei fiii, a avut voie să studieze pedagogia, dar s-a întors după treminarea cu succes a  studiului „prin care a devenit profesor“, spre  o veche pasiune de a sa, care a fost muzica. El stapânea mai multe instrumente, dar cel mai bine vioara, iar în această artă a primit lecţii de la Paganini. Concertele cu succes i-au făcut în curând un nume bun în oraşul natal Graz şi i-a adus prietenia celor mai buni locuitori, adică dirijorul Anselm Hüttenbrenner, a primarului din Graz Andreas Hüttenbrenner şi a secretarului stării civile K. G. Ritter von Leinen (biograful său).

  În primăvara anului 1840 a primit Lorber oferta unui post promiţător de dirijor în oraşul mult vizitat şi comercial Triest. Bucuria, de a avea în sfârşit o poziţie asigurată de viaţă şi un venit garantat, a fost mare. Dar providenţa a fost altfel. Bărbatul, a cărui gânduri se ocupau mai ales în acea vreme cu lumea invizibilă şi cu întrebările despre Dumnezeu şi eternitate, a fost pus la încercare şi pentru a se decide printr-o metodă cât se poate de ciudată.

  Despre această întâmplare măreaţă din viaţa sa, poveşte el mai târziu prietenilor săi: El, Lorber, în data de 15, martie1840, la ora şase dimineaţa, a terminat cu rugăciunea de dimineaţa şi a fost pe punctul de a se ridica din pat, când în stânga înăuntru în piept, în locul inimii a auzit cât se poate de clar o voce, care îi spunea: „Ridica-te, i-aţi stiloul şi scrie! ” - Lorber, a ascultat aceasta chemare imediat, a luat un stilou în mâna şi a început să scrie ceea ce auzea în interiorul sau cuvânt cu cuvânt pe hârtie. A fost începutul unei lucrari „Creaţia lumii spiritelor şi cea a simţurilor şi istoria omenirii” sau „Gospodaria lui Dumnezeu“. - Şi primele propoziţii extraordinare ( un exemplu despre harul vocii interioare dumnezeieşti) suna astfel:

„Cine vrea să vorbească cu Mine, acela să vina la Mine şi Eu îi voi pune în inima un răspuns. - Dar doar cei curaţi, a căror inima este umila, vor auzi tonul vocii Mele! - Şi cine Mă prefera înaintea lumii, cine Mă iubeste, ca o mireasa blânda care îşi iubeste mirele, cu acela vreau Eu ca să mă duc braţ la braţ. El Mă va vedea tot timpul ca un frate şi aşa cum L-am văzut Eu pe el deja de o eternitate, încă înainte de a fi el.“

  Jakob a recunoscut profund mişcat vocea care a cuprins viaţa şi pe Acela, de la care venea ea. - El a recunoscut vocaţia şi lucrarea sa, a lăsat deoparte slujba din oraşul monden Triest şi şi-a dedicat din acea clipa toată viaţa scrisului, adică ceea ce îi dicta lui vocea aceea interioară. Necăsătorit, sărac şi fără pretenţii, a trăit aceasta vocaţie până la sfârşit, iar existenţa şi-a menţinut-o cu ore de muzică şi darurile de dragoste a bărbaţilor şi a femeilor din cercul lui de prieteni şi din puţinul său era tot timpul pregătit să le dea altora care erau mai săraci decât el.

  Aproape 25 de ani până la moartea lui Lorber, la 24 august 1864, a vorbit acea voce, cu aceeaşi seriozitate drăgăstoasă şi intensitate, exact identice cu prezicerea lui Iisus în Evanghelia lui Ioan, cap. 14, 21 şi 26, la acel „slujitor umil a lui Dumnezeu“. - Unui prieten i-a scris Lorber despre aceasta:

  „Referitor la vocea interioară, cum se aude aceasta, nu pot spune de mine numai faptul, că, cuvintele veşnic clare şi sfinte a Domnului le aud tot timpul în regiunea inimii ca un gând cât se poate de limpede, luminate şi curate, ca nişte cuvinte pronunţate. Nimeni, nici acela care este foarte aproape de mine, nu poate auzi vreun glas. Pentru mine însă suna acest glas milostiv mult mai limpede şi mai tare decât orice sunet material.“

  Prin scrisul autentic celor auzite (meritul mare îl are mai ales Anselm Hüttenbrenner care s-a ocupat de strângerea şi de publicarea lor) s-au format cu timpul sub stiloul lui Lorber importante Scripturi care cuprind 25 de volume. Aici sunt scrise aceastea după formarea lor:

  Gospodăria lui Dumnezeu (3vol. ); Saturn; Soarele natural; Soarele spiritual (2vol. ); Copilăria lui Iisus; Schimbul de scrisori între Iisus şi Abagarus; Epistola laodiceană a apostolului Paul; Pământul şi luna; Episcopul Martin (conducerea în lumea de apoi); Robert Blum (conducerea în lumea de apoi); Scena de trei zile (Iisus la 12 ani în templu); Daruri cereşti (2vol. ); şi în sfârşit încoronarea: Marea Evanghelie după Ioan (o profundă relatare, completarea povestirilor a celor trei ani de învăţare a lui Iisus, 10 vol. ).

Cel mai important la apariţia Jakob Lorber, care a avut darul privirii spirituale, sunt învăţăturile minunate care reies din lucrările sale. - Este într-adevăr o înţelepciune dumnezeiască atotcuprinzătoare, care se ocupă pe toate planurile vieţii şi a întrebărilor vizibile şi invizibile şi nenumăratele secrete ale gândirii omeneşti luminate din punctul de vedere înalt şi spiritual.

  Pentru a spune aceasta pe scurt: Lorber oferă în dezvoltarea şi privirea desavârşită privirea spirituală a lumii şi explicaţiile pământului, după care, la eliberarea credinţei vizibile (materialism), ştiinţa şi întregul sentiment de viaţă al lumii actuale pe toate planurile recunoaşterii.

  Lucrarea „Copilăria lui Iisus” a fost scrisă de Lorber în perioada 22 iulie 1843 până în 1844, în localitatea Graz. - Prima publicare a urmat la cererile cercului de prieteni din Graz şi a doctorului german, cercetătorului şi a poetului Justinus Kerner, Weinsberg, în anul 1852 prin filozoful naturii şi a celui ce a înfiintat tratamentul  spagyrisch doctorul Ch. F. Zimpel la editura Schweizerbarth din Stuttgart. - Această tipărire este identică cu cea care a fost publicată de Zimpel. Originalul scris de Lorber se află în Graz. Pentru o înţelegere mai bună am alăturat acestei noi tipăriri un registru a faptelor în ordine alfabetică.

  Să găsească această lucrare, care a îmbucurat deja atâţia oameni, încă foarte mulţi prieteni!

         Bietigheim, Württemberg

[Unique]

PRECUVÂNTARE

  Spuse chiar de Domnul ca introducere la povestirea despre copilăria Sa prin aceeaşi gură, din 22. Iulie şi 9. mai 1851, care a ales-o El ca organul acestei lucrări.

1.

  Eu am trăit acea vreme cunoscută până la vârsta de treizeci de ani exact aşa, cum trăieşte un băieţel bine crescut, după aceea un adolescent şi după aceea un bărbat şi a trebuit prin schimbarea vieţii după legiile lui Moise să trezesc mai întâi în Mine dumnezeitatea - că fiecare om Mă trezeşte în el.
  Eu Însumi am trebuit, ca orice om ordonat, să încep să cred mai întâi într-un Dumnezeu şi a trebuit să încep din ce în ce mai mult cu toate abnegaţile imaginabile, să cuprind cu dragoste din ce în ce mai mare şi cu Mine, deci să stapânesc cu timpul Dumnezeitatea întru totul.
  Deci am fost Eu, Domnul Însuşi ca un exemplu viu pentru fiecare om şi de aceea Mă poate atrage acum fiecare om, exact aşa cum am atras şi Eu Dumnezeitatea în Mine şi bineânţeles poate să devină una cu Mine prin dragoste şi prin credinţă, cum Eu Însumi sunt una cu Dumnezeitatea în desăvârşire şi în nemărginitul spaţiu.

2.

  La întrebarea, cum minunea de copil Iisus şi lucrările acestuia la fel cu viaţa Sa de om izolată în anii de adolescenţă şi în anii de bărbat şi în aceştia ce lagătură au cu minunile pricinuite de El - dacă se poate ca în aceşti ani să fie imaginabil ca om - , atunci ar fi răspunsul corect privirea unui pom din primăvară şi până în toamnă.
  În primăvară înfloreşte pomul minunat şi este stăpânit de ocupaţie. După picarea florilor, pare pomul iar fără nici o ocupaţie. Dar spre toamnă este din nou pomul în plină acţiune: fructele, care cresc, primesc gust, se colorează - mai frumos decât a fost floarea adineaori - adică se coc şi prin binecuvântarea primită, se desprinde banda şi fructul pică în poala copilaşilor flămânzi.
  Cu ochiul inimii se va putea cuprinde această imagine, dar niciodată cu ochii lumii. Acele părţi de întrebări - fără a ajunge prea aproape de Dumnezeitatea lui Iisus, ci cuprinzând credinţa inimii, care este lumina dragostei spre Dumnezeu - se poate, atunci când devii curat în inimă, să se poată explica, că reunirea în belşug a Dumnezeităţii cu omul Iisus, nu a fost deodată, dintr-o lovitură, ca toate lucrurile sub conducerea lui Dumnezeu, aceasta a venit cu timpul, imediat după o creştere sucesivă a Duhului dumnezeiesc în inima de om şi de abia la moartea de pe cruce s-a întâmplat întru totul, - cu toate că Dumnezeitatea a trăit deja din belşug în copilul Iisus, dar a apărut doar cu miracole în situaţiile de strâmtorare.

3.

  Moartea trupească a lui Iisus este cea mai mare înjosire a Dumnezeităţii în judecata tuturor materiilor şi prin aceasta, un cu totul alt raport între Creator şi creaţie.
  Prin moartea lui Iisus devine Dumnezeu Însuşi om desăvârşit şi omul creat un nou copil a lui Dumnezeu reieşit din milostivirea Sa înaltă - adică un Dumnezeu - şi de abia aşa poate să stea creaţia pe desăvârşitul nivel al creatorului şi îl pot vedea pe Acel unic Dumnezeu, Creator şi Tată, Ii pot vorbi Il pot recunoaşte şi Îl pot iubi peste măsură şi doar prin aceasta pot câştiga viaţa eternă, desăvârşită şi de nedistrus în Dumnezeu, din Dumnezeu şi lângă Dumnezeu. Dar prin aceasta s-a rupt şi puterea lui Satana (sau mai bine spus: voinţa), că nu mai poate opri apropierea totală între Dumnezeitate spre om şi invers tot spre acea Dumnezeitate.
  Mai pe scurt spus: Prin moartea lui Iisus poate omul acum cu adevărat să fraternizeze cu Dumnezeu şi Satana nu mai are ocazia să se bage la mijloc, - de aceea se numeşte la acele femei care caută mormântul: „Mergeţi şi spuneţi aceasta fraţilor Mei! ” Puterea lui Satana în formele exterioare poate fi încă vizibilă, dar zidul o dată spart între Dumnezeitate şi om nu mai poate fi pe veci reconstruit şi prăpastia veche de netrecut între Dumnezeu şi om nu se va mai putea înfiinţa niciodată. -
  Din aceste câteva cuvinte poate vedea şi înţelege foarte uşor oricare om care este capabil să gândească şi să vadă cu inima folosul nemărginit al morţii trupeşti a lui Iisus. Amin.

[Unique]

EVANGHELIA LUI IACOB
DESPRE COPILĂRIA LUI IISUS

începând de la acea vreme când Iosif a luat-o pe Maria la sine

Iacov, un fiu de-a lui Iosif, a  notat toate acestea; dar cu timpul au fost aceste scrieri aşa de tare deformate, că nu putea fi permis, să fie preluate ca scrieri credibile în scriptură. Eu însă vreau să-ţi dau adevărata Evanghelie a lui Iacov, dar numai începând de la perioada mai sus menţionată; că Iacov a înglobat şi biografia Mariei, începând de la naşterea acesteia, precum şi cea a lui Iosif. - Şi astfel scrie deci ca prim capitol:

1

Chemarea lui Iosif. Tragerea la sorţi a Mariei în templu.
Mărturia lui Dumnezeu despre Iosif. Rugăciunea lui Iosif. Maria în casa lui Iosif.

  Iosif era însă ocupat cu construirea casei în regiunea dintre Nazaret şi Ierusalim.
  Un cetăţean onorabil din Ierusalim a poruncit să se construiască această casă pentru a servi ca şi casă de adăpost, deoarece, altfel, Nazarinienii nu aveau nici un adăpost până la Ierusalim.
  Maria însă, care a fost crescută în templu, a devenit matură şi era necesar după legile Mozaice, să fie dată altundeva în afara templului.
  Au fost de aceea trimişi mesageri în toată Iudea, pentru a face acest lucru cunoscut, ca părinţii să vină, pentru faptul, că dacă cineva ar fi fost găsit ca fiind demn, de a o lua pe fecioară cu sine în casa lui.
   Atunci când un asemenea mesaj a ajuns şi la urechile lui Iosif, el a renunţat degrabă la uneltele sale de lucru şi s-a grăbit la Ierusalim şi chiar acolo la locul stabilit de întrunire şi de sfătuire în templu.
  Atunci când însă, după trecerea a trei zile, aceia care s-au prezentat pentru această cauză s-au reunit iarăşi în acel loc mai înainte stabilit şi după ce fiecare concurent i-a oferit preotului un toiag de magnole într-un mod aşa oarecum stabilit, atunci preotul s-a dus cu toiegele degrabă în interiorul templului şi s-a rugat acolo.
  Iar după ce el şi-a terminat rugăciunea, a păşit el iarăşi afară cu toiegele şi i-a dat iarăşi fiecăruia toiagul lui.
  Toate toiegele au devenit numaidecât lipicioase; numai acel dat la urmă lui Iosif a rămas proaspăt şi fără cusur.
  Dar câţiva s-au împotrivit din această cauză şi au declarat această probă ca fiind părtinitoare şi astfel, nevalabilă şi au cerut o altă probă, de care într-adevăr nu se poate lega  nici o nedreptate.
  Preotul, din această cauză puţin supărat, a poruncit de îndată să vină Maria, i-a dat un porumbel în mână şi i-a cerut să păşească în mijlocul concurenţilor, ca ea să lase acolo porumbelul să zboare liber şi a spus înainte de eliberarea porumbelului către concurenţi: „Uitaţi-vă, voi care interpretaţi greşit semnele lui Iahve! Acest porumbel este un animal nevinovat şi curat şi nu are auz pentru discuţiile noastre, „ci trăieşte numai în voia Domnului şi înţelege numai atotputernica limbă a lui Dumnezeu!
  „Ţineţi toiegele voastre în sus! - După ce fecioara va lăsa liber acest porumbel şi pe a cărui toiag se va pune el şi pe a cărui creştet se va aşeza el, acela să o ia pe Maria!“
  Iar concurenţii au fost însă mulţumiţi cu aceasta şi au spus: „Da, acesta să fie un semn neândoielnic!“
  Atunci când Maria a lăsat liber porumbelul la îndemnul preotului, acesta a zburat acuşi la Iosif, s-a pus jos pe toiagul lui şi de la acesta, de îndată pe capul lui Iosif.
  Şi preotul a spus: Aşa a vrut Domnul! Pe tine, tu om de meserie cinstit, au căzut sorţii neândoielnici, pentru a primi fecioara Domnului! Aşa că ia-o deci cu tine în numele Domnului în casa ta curată spre ocrotire următoare! Amin.“
  Atunci când însă Iosif a auzit aceasta, el a răspuns preotului şi a zis: „Uite, tu slujitor uns al Domnului după legile lui Moise, slugă credincioasă a Domnului Dumnezeu Savaot, eu sunt deja un moşneag şi am fi mari acasă şi sunt deja de mult timp un văduv; cum voi fi eu de râs în faţa fiilor lui Israel, dacă aş lua această fecioară în casa mea!
  „De aceea, lasă să se schimbe alegerea încă o dată şi lasă-mă să fiu afară, ca să nu fiu numărat printre concurenţi!“
  Preotul şi-a ridicat însă mâna şi i-a spus lui Iosif: „Iosife! Să te înfricoşezi de Dumnezeu Domnul! Nu ştii tu ce le-a făcut El lui Datan, Core şi Abiram?
  „Uite, pământul s-a deschis şi toţi aceştia au fost înghiţiţi de el din cauza cerbiciei lor! Eşti tu de părere că El n-ar putea să facă cu tine acelaşi lucru?
  „Eu îţi spun ţie: Deoarece tu ai văzut şi ai simţit neândoielnic semnul lui Iahve, de aceea şi ascultă de Domnul, care este atotputernic şi drept şi totdeauna îi mustră pe cei tare la cerbice şi căzuţi de la voia Lui!
  „De altfel, însă, fii foarte înfricoşat în casa ta, că Domnul ar putea face aşa ceva şi în casa ta, ce El le-a făcut lui Datan, Core şi Abiram!“
  Atunci i-a fost lui Iosif foarte tare frică şi el a vorbit în mare teamă cu preotul: „Atunci roagă-te aşadar pentru mine, ca Domnul să fie iarăşi milostiv şi îndurător cu mine şi dă-mi atunci fecioara Domnului după voia Lui!“
  Preotul a mers însă înăuntru şi s-a rugat pentru Iosif în faţa celui mai sfânt şi Domnul a vorbit către preot, care s-a rugat acolo:
  „Nu-Mi tulbura omul pe care Eu l-am ales; pentru că mai drept decât el nu este într-adevăr nimeni în Izrael şi nimeni pe tot pământul şi nici unul în faţa tronului Meu în toate cerurile!
  „Şi mergi afară şi dă-i fecioara, pe care am crescut-o Eu Insumi, celui mai drept dintre bărbaţii pământului!“
  Aici s-a lovit preotul în piept şi a spus: „O Doamne, Tu atotputernic Dumnezeu al lui Avraam, Isaac şi Iacov, fii cu mine, păcătosul, milostiv în faţa Ta; pentru că acum am recunoscut, că Tu vrei să cercetezi pe poporul Tău!“
  După aceasta s-a sculat preotul şi i-a dat fecioara înfricoşatului Iosif, binecuvântând în numele Domnului
  şi i-a spus: „Iosif, drept eşti tu în faţa Domnului, de aceea El te-a ales pe tine din multe mii! Şi astfel să mergi în pace! Amin.“
  Şi Iosif a luat-o pe Maria şi a spus: „Deci să se întâmple aşadar tot timpul numai voia sfântă a Dumnezeului meu, a Domnului meu! Ceea ce Tu, o Doamne, îmi dai, este doară tot timpul bine; de aceea eu doar şi iau cu drag şi cu ascultare această ofrandă din mâna Ta! Binecuvânteaz-o însă pentru mine şi pentru ea, ca eu să fiu vrednic de ea în faţa Ta, acum, precum întotdeauna! Voia Ta, amin.“
  Atunci când Iosif a spus aceasta în faţa Domnului, a fost el întărit în inima lui, a plecat atunci din templu cu Maria şi a condus-o atunci în împrejurimile Nazaretului şi acolo în locuinţa lui sărăcăcioasă.
  Dar lucrul necesar a lui Iosif aştepta; de aceea nici n-a zăbovit el de data aceasta şi i-a spus de aceea Mariei:
  (Iosif) „Maria, uite, eu te-am luat la mine după voia lui Dumnezeu din templul Domnului, Dumnezeului meu; eu însă nu pot să rămân acum la tine şi să te păzesc, ci trebuie să te las în urmă, fiindcă trebuie să plec, pentru a mă ocupa de construirea mea convenită a casei în acel loc, pe care ţi-i l-am arătat în timpul călătoriei încoace!
  „Dar uite, tu nu trebuie să ramâi de aceea singură acasă! Eu doar am o apropiată a casei rudă cu mine, aceea este evlaviosă şi dreaptă; aceea va fi în jurul tău şi cel mai tânăr fiu al meu şi milostivirea lui Dumnezeu şi binecuvântarea Lui nu te vor părăsi!
  „În cel mai apropiat timp voi veni eu însă iarăşi acasă la tine cu cei patru fii ai mei şi îţi voi fi un îndrumător pe căile Domnului! Dumnezeu Domnul va veghea însă acum asupra ta şi asupra casei mele, amin.“

2

Perdeaua nouă în templu. Lucrul Mariei la perdea.

  A fost însă în acel timp încă o perdea în templu necesară, deoarece cea veche a devenit pe ici pe colo deja foarte deteriorată, pentru a acoperi ce este deteriorat.
  Atunci a fost aşadar ţinut un sfat de către preoţi şi ei au spus: „Să facem aşadar o perdea în templul Domnului pentru acoperirea a ce este deteriorat.
  „Pentru că doar ar putea să vine astăzi sau mâine Domnul, precum este scris; cum ne-am afla atunci în faţa lui, dacă El ar găsi templul aşa de neglijat de noi? !“
  Cel mai mare dintre preoţi a spus însă: „Nu judecaţi totuşi într-un mod chiar aşa de orb, de parcă Domnul, a cărui sfinţenie este în templu, n-ar şti, cum este alcătuit acum templul!
  „Chemaţi-mi însă totuşi şapte fecioare nepătate din neamul lui David şi noi vrem să ţinem atunci o tragere la sorţi, cum este atunci de împărţit lucrul!“
  Atunci s-au dus slujitorii afară, pentru a le căuta pe fecioarele din neamul lui David şi au adus de-abia şase cu mare greutate la căpetenia preoţilor.
  Căpetenia preoţilor şi-a adus însă aminte, că acea Marie, dată spre îngrijire lui Iosif de-abia înainte cu puţine săptămâni, este şi ea deasemenea din neamul lui David şi le-a făcut aceasta cunoscut de îndată slujitorilor.
  Şi degrabă au plecat slujitorii, i-au spus aceasta lui Iosif şi el a mers şi a adus-o pe Maria iarăşi în templu, condusă de slujitorii templului.
  Atunci însă când fecioarele s-au adunat în pridvor, a venit acuşi căpetenia preoţilor şi le-a condus pe toate în templul Domnului.
  Şi atunci când ele s-au adunat acolo, în templul Domnului, a vorbit de îndată căpetenia preoţilor şi a spus:
  „Ascultaţi, voi fecioare din neamul lui David, care a dat acolo poruncă după voia lui Dumnezeu, ca lucrul fin la perdea, care separă cea mai mare sfinţenie de templu, să fie făcută întotdeauna de fecioarele din neamul său,
  „şi să fie după testamentul său lucrul diferit împărţit prin sorţi şi să înfăptuiască atunci în cel mai bun mod posibil fiecare fecioară lucrul revenit ei după îndemânarea ei!
  „Vedeţi, aceasta este în faţa voastră perdeaua deteriorata şi aici, pe masa aurie, sunt puse deja la îndemână diferitele stofe nefinisate spre prelucrare!
  „Voi vedeţi, că asemenea treabă este necesară; de aceea trageţi-mi imediat la sorţi, ca să se arate, care dintre voi să ţese firul de aur şi amiantul şi firul de bumbac,  „firul de mătase, atunci cel de culoare hiacintă, cel stacojiu şi cel de purpură curată!“
  Şi fecioarele au tras la sorţi timide, atunci când căpetenia preoţilor se ruga peste ele; şi atunci când ele au sfârşit de tras la sorţi după ordinea stabilită, s-a arătat, cum trebuie să fie împărţită treaba.
  Şi au căzut sorţii pentru fecioara Maria, fiica Anei şi a lui Ioachim, pe firele stacojii şi cele de purpură curată.
  Fecioara i-a mulţumit însă lui Dumnezeu pentru o asemenea recunoştiinţă milostivă şi pentru acordarea unui asemenea lucru de cinste spre mărirea Lui, a acceptat lucrul condusă de Iosif, iarăşi acasă.
  Ajunşi acasă, s-a pus Maria de îndată la muncă cu curaj bucuros; Iosif i-a urat toată hărnicia, a binecuvântat-o şi s-a dus atunci imediat iarăşi la construirea casei, la treaba lui.
  S-a întâmplat însă aceasta în acelaşi timp, când Zaharia, deoarece a adus în templu jertfă de ardere de tot, ca urmare a micii lui necredinţe s-a făcut mut, de aceea a fost pentru el ales un înlocuitor, sub acoperământul căruia a fost trasă la sorţi această muncă.
  Maria a fost însă înrudită şi cu Zaharia şi cu înlocuitorul acestuia, din care cauză ea şi-a şi sporit aşadar îndoit hărnicia ei, pentru ca destul de repede, ba chiar dacă este posibil prima, să termine cu lucrul ei.
  Dar ea nu şi-a dublat hărnicia cumva din dorinţa de a fi cinstită, ci numai, după părerea ei, să-i facă lui Dumnezeu Domnului o bucurie destul de mare cu aceasta, dacă ar termina munca ei cât se poate de repede şi cât se poate de bine.
  Mai întâi a fost rândul stofei stacojii, care trebuia ţesută cu mare atenţie, pentru ca nu cumva să se facă firul pe ici pe colo mai subţire sau mai gros.
  Cu mare îndemânare a fost ţesut firul stacojiu de către Maria, aşa încât toţi, care veneau numai în casa lui Iosif, erau foarte minunaţi de îndemânarea ieşită din comun a Mariei.
  În timpul scurt a trei zile a terminat Maria cu stofa stacojie şi s-a pus atunci de îndată să facă şi cea purpurie; deoarece, însă, ea trebuia să umezească  acest fir tot timpul, aşa că trebuia să ia în timpul lucrului  de mai multe ori găleata de apă şi să meargă afară, să-şi ia apa.

3

Bunavestire a naşterii Domnului făcută de un înger.
Supunerea plină de smerenie a Mariei

  Într-o zi de vineri dimineaţa a luat Maria iar vasul de apă şi a mers afară pentru a-l umple de apă, când auzi, - o voce vorbi cu ea:
  „Binecuvântată să fii tu în împărăţia Domnului! Domnul este cu tine, tu binecuvântată între femei!“
  Maria însă s-a speriat foarte tare la auzul acestei voci, pentru că nu ştia de unde venea şi de aceea se uită precaută în stânga şi în dreapta; dar ea nu a putut să descopere pe nimeni, care ar fi putut vorbi cu ea.
  De aceea a fost ea umplută de frică, în grabă a luat vasul de apă şi a mers cu paşi iuţi spre casă.
  Când a ajuns ea cutremurată în casă, a pus imediat deoparte vasul, a luat iar purpuriul în mână, s-a aşezat pe scaunul de lucru şi a început cu hărnicie să ţese purpurul în continuare. l
  Dar de abia a început să lucre iar, iată, deja stătea în faţa fecioarei harnice un înger al Domnului  şi vorbea spre ea:
  „Nu te teme, căci tu ai găsit în faţa Domnului milostivire nemărginită; iată, tu vei rămâne însărcinată de la cuvântul lui Dumnezeu!“
  Dar când Maria a auzit acestea, a început să cântărească pe toate părţile aceste cuvinte şi ea nu a putut înţelege sensul lor; de aceea a început ea să vorbească spre înger:
  „Cum să se întâmple acest lucru? Nici măcar nu sunt încă femeia unui bărbat şi niciodată nu am făcut cunoştinţă cu un bărbat, ca acestă să mă ia pentru a fi femeia lui, pentru a mă putea însărcina şi pentru a putea naşte la fel ca celelalte femei!“
  Îngerul însă vorbi cu Maria: „Ascultă tu, fecioară aleasă de Dumnezeu! Nu aşa să se întâmple, ci puterea lui Dumnezeu te va umbri!
 „De aceea Sfântul ce se va naşte din tine, se va numi ‘Fiul Celui Preaînalt’!
  „Tu însă, când se va naşte El, îi vei da numele ‘Iisus’; Căci doar El va putea salva poporul Său de toate păcatele, de la judecată şi de la moartea veşnică.“
  Maria a căzut pe genunchi în faţa îngerului şi a început să vorbească: „Iată, eu sunt doar o slujitoare a Domnului; de aceea să se întâmple după voia Sa, tot aşa cum sună cuvintele tale! ” - Aici a dispărut îngerul şi Maria s-a dedicat iar lucrului ei.

4

Discuţia copilăroasă-nevinovată a Mariei cu Dumnezeu şi răspunsurile de sus

 Dar când a dispărut îngerul de îndată, a început Maria să-l laude şi să-l înalţe pe Dumnezeu Domnul şi a vorbit astfel în inima ei:
  „Oh, ce sunt eu în faţa Ta, o Doamne, ca Tu îmi arăţi o astfel de milă? !
  „Eu să rămân însărcinată, fără a fi cunoscut vreodată vreun bărbat; căci eu nu ştiu diferenţa care este între mine şi un bărbat!
  „Ştiu eu oare, intr-adevăr ce înseamnă: ‘sarcină’? ! -O Doamne, iată, eu nu ştiu!
  „Dar eu ştiu ce înseamnă când se spune. ‘Iată, o femeie naşte’? - O Doamne uită-Te cu milă la mine; eu sunt doar o slujitoare de paisprezece ani şi am auzit doar despre acestea - şi nu ştiu de aceea nimic din fapte!
  „Ach, ce se va întâmpla cu mine, săraca, dacă eu voi rămâne însărcinată - şi nu ştiu cum este o astfel de stare!
  „Ce va spune tatăl Iosif despre aceasta, dacă eu îi voi spune, sau dacă el va observa, că eu sunt însărcinată? !
  „Ceva rău nu poate fi sarcina, mai ales atunci când o slujitoare, cum a fost o dată Sară, a fost Însuşi de Domnul aleasă pentru aceasta? !
  „Căci eu am auzit deja de multe ori în templu, ce bucurie mare au femeile, atunci când ele sunt însărcinate!
 „Deci sarcina trebuie să fie ceva foarte bun şi ceva îmbucurător şi eu cu siguranţă mă voi bucura, când mi se va da aceasta de la Dumnezeu, ca eu să devin însărcinată!    
  „Dar când se va întâmpla aceasta şi cum? Sau s-a întâmplat deja? Sunt eu deja însărcinată, sau se va întâmpla acest lucru?
  „O Doamne, Tu veşnicul Sfânt al Israelului, da-mi mie, slujitoarei Tale sărace, un semn, atunci când se va întâmpla aceasta, ca eu să te pot lăuda şi să te pot slăvi!“
  La aceste cuvinte bate o suflare aterică luminată peste Maria şi o voce foarte blândă vorbi spre ea:
  „Maria nu-ţi fă griji pentru aceasta; tu ai primit deja şi Domnul este cu tine! Dedică-te muncii tale şi du-o la bun sfârşit, căci mai târziu nu se va mai face din acest fel pentru templu!“
  Aici a căzut Maria în genunchi, s-a rugat spre Dumnezeu, Il lăuda şi Îl slăvea pentru această milostivire. - Dar după ce i-a adus Domnului lauda, s-a ridicat şi şi-a luat iar lucrul în mână.

5

Predarea lucrului terminat de Maria din  templu. Maria şi preotul suprem.
Călătoria Mariei la mătuşa ei Elizabeta

  În câteva zile şi-a terminat şi Maria lucrul cu purpurul, l-a ordonat atunci şi a luat firul stacojiu şi l-a aşezat lângă purpur.
  După aceea i-a mulţumit lui Dumnezeu pentru milostivirea, că El a lăsat-o să-şi termine aşa de bine lucrul, s-a pus să înfăşoare ţesutul în pânză curată şi şi-a început drumul spre Ierusalim.
  Până la construcţia, unde lucra Iosif, ea a mers singură; dar începând de acolo a condus-o Iosif până la Ierusalim şi de acolo până în templu.
  Ajunşi în templu, i-a înmânat imediat lucrul preotului suprem.
  Acela a studiat firul stacojiu şi purpurul, fiind de părere că lucrarea este extraordinară şi a început s-o laude pe Maria şi a salutat-o cu următoarele cuvinte:
  (Preotul suprem): „Maria, o asemenea îndemânare bineânţeles că nu locuieşte în tine, ci Domnul te-a ajutat cu mâna Sa!
  „Mare te-a făcut de aceea Domnul; binecuvântată vei fi tu de Dumnezeu, Domnul, din toate femeile de pe pământ, pentru că tu ai fost prima, care a adus lucrarea pentru Domnul în templu!“
  Maria însă, plină de bucurie şi umilă în inima ei, a început să vorbească către preotul suprem:
  „Demn slujitor al Domnului în sfinţenia Sa! O, nu mă lăuda prea tare şi nu mă ridica deasupra celorlalţi; căci această muncă nu este meritul meu, ci doar a Domnului, care mi-a ghidat mâna!
 „De aceea, doar El să fie laudat, să fie slăvit şi să aibă toată gloria, toată dragostea mea şi toată adoraţia mea pe veci!“
  Şi preotul suprem a început să vorbească: „Amin, Maria, tu fecioară curată a Domnului, tu ai vorbit pe placul Domnului! De aceea du-te în pace; Domnul să fie cu tine!“
 La aceasta s-a ridicat Maria şi a mers împreună cu Iosif până la locul de construcţie, unde s-a întărit cu mâncare care constă în pâine, lapte şi apă. -
  Dar la o jumătate de zi de călătorie depărtare de la locul de construcţie, peste un munte mic, locuia o mătuşă de-a Mariei, pe numele de Elizabeta, iar pe aceasta a dorit s-o viziteze şi i-a cerut permisiunea lui Iosif.
  Iosif i-a îngăduit aceasta de îndată şi l-a trimis pe fiul cel mai mare ca însoţitor cu ea, până când Maria va vedea casa Elizabetei.

6

Minunata primire a Mariei la Elizabeta. Maria cea înţeleaptă şi umilă
Evanghelia femeilor. Întoarcerea Mariei la Iosif

.

  Ajunsă la Elizabeta, adică la casa acesteia, a început să bată cu timiditate la uşă, exact aşa cum cere tradiţia iudeilor.
  Dar când Elizabeta a auzit acea bătaie timidă, a început să se gândească în sine: „Cine bate oare aşa de neobişnuit de încet?
  „O fii copilul vecinului meu; căci bărbatul meu, care stă mut în templu şi îşi aşteaptă salvarea, nu poate fi în nici într-un caz!
  „Lucrul meu însă este important; să-l pun eu oare deoparte din cauza copilului neastâmpărat a vecinului meu?
  „Nu, aceasta nu voi face, căci lucrarea din mâinile mele este pentru templu şi aceasta este mai presus decât proasta creştere a unui copil, care cu siguranţă că nu doreşte altceva, decât să mă necăjască şi să-şi bată joc de mine.
  „De aceea voi rămâne eu la lucrul meu şi voi lasă copilul să bată cât doreşte acesta!“
  Maria însă, a mai bătut o dată şi copilul din pântecele Elizabetei a început să salte de bucurie şi mama a auzit o voce înceată din acea parte unde sărea copilul şi vocea suna astfel:
  „Mamă, mamă, du-te repede; căci mama Domnului meu şi al tău, a Dumnezeului meu şi al tău, este la uşă şi bate şi ea vine să te viziteze în pace!“
  Elizabeta însă când a auzit acestea, a aruncat totul, tot ce avea în mână şi a fugit degrabă pentru a-i deschide Mariei uşa, i-a dat după obicei imediat binecuvântarea, a cuprins-o cu braţele deschise şi a spus către ea:
  „O Maria, tu binecuvântat-o între femei! Tu eşti binecuvântată dintre toate femeile şi binecuvântat este fructul trupului tău!
  „O Maria, tu, cea mai curată fecioară a lui Dumnezeu! De unde îmi vine mie marea milă, ca mama Domnului meu, a Dumnezeului meu, să mă viziteze pe mine? !“
 Maria însă, care nu înţelegea nimic din toate secretele acestea, a vorbit spre Elizabeta:
  „Ah, dragă matuşă, eu am venit la tine doar într-o vizită pretenoasă! Ce lucruri vorbeşti tu despre mine, care eu nu le pot înţelege? Sunt eu oare într-adevăr deja însărcinată, deoarece mă numeşti tu mamă?“
  Elizabeta însă îi răspunse Mariei: „Iată, când ai bătut tu a doua oară la uşă, a început să sară imediat copilaşul, pe care îl port sub inimă, de bucurie şi mi-a vestit acest lucru şi te-a salutat deja înaintea mea în mine!“
  Atunci s-a uitat Maria în sus spre cer şi a început să se gândească, ce i-a vorbit arhanghelul Gabriel, cu toate că nu a înţeles nimic din cele spuse, a început ea să vorbească:
  „O tu marele Dumnezeu a lui Avraam, Isaac şi a lui Iacob, ce ai făcut Tu oare din mine? Ce sunt eu, că toate fiinţele de pe pământ mă laudă cu bucurie?“
 Elizabeta a început să vorbească: „O Maria, tu, aleasa lui Dumnezeu, intră în casa mea şi întăreşte-te; acolo v-om vorbi împreună şi amândouă Îl vom lăuda şi slăvi pe Dumnezeu din toate puterile noastre!“
  Şi Maria a urmat-o imediat pe Elizabeta în casă şi a mâncat şi a băut şi s-a întărit şi a fost plină de bucurie.
  Elizabeta a întrebat-o pe Maria despre multe lucruri, ce a aflat ea în acea vreme în templu când a fost copilul educat de Domnul şi cum i s-au părut ei toate acelea.
  Maria însă a spus: Scumpă, dar şi binecuvântată mătuşă de la Domnul! Eu cred că aceste lucruri stau prea sus pentru noi şi nu este din partea noastră, a femeilor, înţelept, dacă noi vorbim despre lucruri, peste care i-a pus Domnul pe fiii Israelului.
  „De aceea sunt eu de părere, ca noi femeile să lăsăm lucrurile dumnezeieşti în seama lui Dumnezeu şi acelora, care au fost aleşi de El şi noi să nu cercetăm acestea.
  „Dacă noi îl iubim pe Dumnezeu deasupra tuturor şi urmăm poruncile Sale sfinte, atunci trăim noi exact după poziţile noastre; ce este peste acest lucru, este treaba bărbăţilor, care sunt convocaţi şi aleşi de Domnul.
   „Eu cred, drag mătuşă, că acest lucru este drept; de aceea să nu mai bârfim faptele din templu, - căci aşa nu devine situaţia nici mai bună, nici mai rea! Dacă însă îi va fi pe plac Domnului, atunci va pedepsi El cum se cuvine templul şi îl va schimba la timpul potrivit.“
  Elizabeta a recunoscut în aceste cuvinte că Maria este umilă şi modestă şi a spus către ea:
  „Da, tu, fecioară, plină de binecuvântarea Domnului! Cu această morală trebuie doar să ai cea mai înaltă milă în faţa lui Dumnezeu!
  „Căci aşa, cum vorbeşti tu, poate vorbi doar cea mai înaltă nevinovăţie; şi cine trăieşte după aceasta, acela trăieşte cu siguranţă drept în faţa lui Dumnezeu şi a lumii!“
  Maria răspunde: „Viaţa dreaptă nu este a noastră, ci a Domnului şi este o milostivire!
  „Cine crede de la sine că trăieşte drept, acela nu trăieşte cu siguranţă deloc drept în faţa lui Dumnezeu; cine însă îşi recunoaşte tot timpul vina în faţa lui Dumnezeu, acela este, care trăieşte drept în faţa lui Dumnezeu!
  „Eu însă nu ştiu, cum trăiesc eu, - viaţa mea este o pură milă a Domnului; de aceea nu pot face nimic altceva, decât să-l iubesc, să-l laud şi să-l slăvesc tot timpul din toate puterile mele! Dacă viaţa ta este ca şi a mea, atunci fă aşa ca mine şi Domnul va avea mai multă bucurie, decât dacă noi am vorbi împreună despre situaţia din templu!“
  Elizabeta a recunoscut imediat, că din Maria sufla chiar un duh dumnezeiesc şi în cele din urmă s-a abţinut la întrebările despre templu şi s-a conformat în voinţa Lui, slăvindu-L şi lăudându-L pe Dumnezeu. -
  Aşa a petrecut Maria încă trei luni întregi la Elizabeta şi a ajutat-o ca o fecioară la toate treburile casei.
  Intre timp şi-a terminat şi Iosif al nostru construcţia şi se afla cu fiii săi iar acasă şi cultiva pământul său mic, care era bineânţeles închiriat.
  Intr-o seară însă i-a spus (Iosif) fiului cel mai mare:Iov du-te şi pregăteşte pentru mâine dimineaţă animalul meu de cărat, căci eu trebuie să merg ca s-o aduc înapoi pe Maria!
  Fata este deja de aproape trei luni absentă din casa mea şi eu nu ştiu, ce se întâmplă acolo cu ea.
  „Cu toate că este la femeia preotului suprem care a muţit, nu se poate ştii, dacă acea casă este curată de toate ispitele, care a atras-o şi pe Eva!
 „De aceea vreau să merg mâine şi să iau fata , ca nu cumva să vorbească cu timpul de mine fiii Israelului, ci doar Domnul să mă pedepsească pentru lenevia mea, că mi-am făcut griji pentru această fată.“
  Şi Iov a mers şi a făcut totul după cuvintele tatălui său; dar Iov de abia şi-a terminat lucrul, că deja stătea Maria în faţa casei şi îl saluta pe Iosif şi l-a rugat pentru primirea ei înapoi în acea casă.
  Iosif, foarte uimit de apariţia Mariei, o întreabă de îndată: „Eşti tu oare, tu, necredincioasă casei mele?“
  Şi Maria a vorbit: „Da, eu sunt, - dar nu necredincioasă casei tale; căci eu de mult aş fi venit iar înapoi, dar nu am avut curajul să călătoresc singură peste munţii aceia împăduriţi, - şi tu nu ai trimis nici un mesager după mine! Deci, a trebuit să rămân aşa de mult timp acolo!
  „Dar trei diaconi au vizitat-o pe femeia lui Zaharia şi când ei s-au întors înapoi la Ierusalim, m-au luat şi pe mine cu ei, m-au adus până la graniţa pământului tău, au binecuvântat casa ta şi pe mine şi şi-au continuat drumul şi eu am venit repede la tine, dragul meu tată Iosif!“
  Cu toate că Iosif ar fi vrut s-o certe pe Maria pentru şederea ei îndelungată, nu l-a putut lăsa inima să facă acest lucru; căci în primul rând i-a mişcat inima, vocea nobilă a Mariei şi în al doile rând se privea pe sine ca vinovatul, deoarece nu i-a trimis Mariei un mesager pentru a o aduce înapoi.
  De aceea i-a spus fetei să vină la el, pentru a o binecuvânta şi fata a sărit la el pentru a-l alinta, exact aşa cum copiii nevinovaţi îşi alintă părinţii sau binefăcătorii lor.
  Iosif a fost foarte mişcat de aceasta şi a fost plin de bucurie şi a început să vorbească: „Iată, eu sunt un bărbat sărac şi sunt deja bătrân; dar dragostea ta copilărească mă face să uit sărăcia şi anii mei! Domnul mi te-a dat spre marea bucurie; de aceea vreau să mă duc fericit ca să-ţi aduc ţie, copilaşul meu, o bucată de pâine bună!“
  La aceste cuvinte au început să-i curgă omului bătrân lacrimi din ochii săi. Dar Maria i-a şters repede obrajii umezi şi i-a mulţumit lui Dumnezeu, că a fericit-o cu un astfel de bun tată adoptiv. -
  În acel timp însă, a auzit Iosif deodată, de parcă s-ar cânta în faţa casei sale psalmi.

7

Profeţiile şi bănuielile lui Iosif. Consolarea Mariei. Binecuvântata cină.
Sarcina Mariei devine vizibilă.

  Iosif însă a fost plin de bănuieli înalte şi a vorbit spre Maria: „Copil al Domnului! Multă bucurie mi s-a dat casei mele prin tine, sufletul meu este plin de bănuieli înalte!
  „Dar eu mai ştiu că aceia, care îi sunt dragi Domnului, sunt tot timpul căutaţi de durere; de aceea vrem noi să-l rugăm veşnic, ca El să fie tot timpul cu noi milostiv şi mişcător!
  „Este chiar posibil, că Domnul doreşte prin mine şi prin tine să reânoiască vechiul şi uzatul chivot al legii!
  „Dacă este adevărat aceasta, atunci vai de tine şi de mine; noi vom avea de trecut peste lucruri grele! - Dar acum, să nu mai vorbim!
  „Ce va urma, va veni cu siguranţă şi noi nu putem să împiedicăm acest fapt, dar dacă va veni, atunci ne va cuprinde cu o mână atotputernică şi noi vom tremura în faţa voinţei Aceluia, care a înfiinţat pământul!“
  Maria nu a înţeles nimic din toate acestea şi a început să-l consoleze pe Iosif, care părea foarte amărât, cu următoarele cuvinte:
  „Drag tată Iosif! Nu fi îngândurat de voinţa Domnului; căci noi ştim, că El vrea doar ce este bun pentru copiii Săi, tot timpul! Dacă Domnul este cu noi, aşa cum a fost El cu Avraam, Isaac şi cu Iacov şi cu toţi aceia care Il iubesc, ce rău şi ce suferinţă ne poate paşte pe noi? !“
  Iosif însă a fost mulţumit cu această consolare şi i-a mulţumit Domnului în inimă din toate puterile, că El i-a dat-o pe Maria, care este un înger de consolare şi a spus la aceasta:
  „Copii, este deja foarte târziu; de aceea să cântăm cântecul de laudă, să mâncăm cina noastră binecuvântată şi să mergem după aceea la odihnă!“
  Aceasta s-a întâmplat aşa şi Maria a mers repede ca să aducă pâinea şi Iosif a împărţit-o; dar a fost un adevărat miracol, că pâinea a avut de această dată un gust foarte bun.
  Iosif însă a spus: „Toată lauda Domnului! Ce binecuvântează El, este tot timpul bun şi foarte gustos!“
  Şi Maria a spus cu dragoste spre Iosif: „Iată, dragă tată, tu să nu te sperii de cercetarea Domnului; căci şi ele sunt binecuvântarile lui îmbucurătoare!“
  Şi Iosif a vorbit: „Da, da, tu curată fiică a Domnului, tu ai dreptate! Eu vreau să port cu răbdare toate poverile Domnului; căci prea grea nu îmi va fi povara şi nici jugul Său, - căci El este un tată plin de milă şi dragoste chiar şi în pedepsele Sale! Şi aşa să se întâmple pe veci voinţa Sa!“
  După aceasta s-a dus la odihnă familia credincioasă şi a lucrat acasă în zilele următoare. -
  Dar cum trecea timpul se vedea de la zi la zi mai mult sarcina Mariei; şi pentru că ea a observat aceasta, a încercat cât se poate de bine să ascundă sarcina în faţa ochilor lui Iosif şi a fiilor săi.
  Dar după un timp de două luni nu a mai ajutat-o tăinuirea şi Iosif a început să nutrească bănuieli şi s-a înţeles în secret cu un prieten de-al său din Nazaret despre starea ciudată a Mariei

.

8

Examinarea doctorului. Iosif o interoghează pe Maria. Explicaţia Mariei.

  Prietenul lui Iosif însă era un specialist; căci el era un doctor, care cunoştea plantele şi deseori a asistat la naşteri foarte complicate.
  Acesta a mers cu Iosif şi s-a uitat în secret la Maria; după ce a examinat-o, a vorbit el cu Iosif:
  „Asculta-mă, frate din Avraam, Isaac şi Iacov! Peste casa ta s-a năpustit o mare nenorocire; căci iată, fata este avansată în sarcină!
  „Tu eşti de vină! Iată, este deja a şasea lună de când tu ai lipsit din construcţia casei tale! Spune, cine ar fi putut avea grijă de fata ta? !“
  Iosif a răspuns: „Iată, Maria de abia că a fost în această vreme trei săptămâni acasă şi aceasta doar la început când a venit în casa mea; după aceea a petrecut trei luni la mătuşa ei Elizabeta!
  „Acum au trecut deja două luni, de când se află sub observaţia mea permanentă şi eu nu am văzut niciodată pe cineva, care vine deschis sau în secret la ea!
  „Şi în lipsa mea a fost ea şi aşa în cele mai bune mâini; fiul meu, care a condus-o la Elizabeta, mi-a jurat sincer din timp, că el, nu îi va atinge nici măcar rochia, doar dacă s-ar fi ivit un caz de urgenţă pe tot drumul.
  „Şi aşa ştiu eu cu mare siguranţă, că Maria ar trebui să fie pe deplin curată în casa mea; dar dacă aşa stau lucrurile şi cu casa Zaharia, aceasta este o cu totul alta întrebare!
  „Să se fi întâmplat aceasta în templu cu un slujitor a acestuia? De aceasta să mă fereasca Dumnezeu, dacă voi avea această părere; căci Domnul de mult ar fi pedepsit una ca asta prin veşnica înţelepciune a preotului suprem!
  „Eu însă ştiu acum ce voi face, pentru a pune adevărul pe calea cea dreaptă! - Tu, prietene poţi să te duci în pace şi eu voi supune casa mea unei probe amarnice!“
  Prietenul lui Iosif nu a mai stat şi a plecat de îndată din casa lui Iosif; Iosif însă s-a adresat imediat Mariei şi a vorbit către ea:
  „Copilule, cu ce frunte să mă uit acum spre Dumnezeu? Ce să spun eu acum despre tine?
  „Nu te-am primit eu din templu ca o fecioară curată şi nu te-am ocrotit eu prin rugăciunile mele zinice şi prin credincioşii, care sunt în casa mea? !
  „Eu te implor de aceea, ca tu să-mi  spui, cine este acela care a îndrăznit, să mă înşele pe mine şi care a adus ruşinea asupra ta, un fiu al lui David şi pe tine, care ai răsărit şi tu tot din aceeaşi casă!
  Cine ţi-a adus ruşinea şi te-a ademenit pe tine, tu fecioară a Domnului? ! Cine a îndrăznit să-ţi învârtă minţile, - şi cine a putut face din tine o a doua Eva? !
  „Aici, la mine în casă , se repetă într-adevăr vechea poveste a lui Adam, căci evident, pe tine te-a sedus la fel ca pe Eva un şarpe!
   „Răspunde-mi la întrebare! Dar du-te şi gândeşte-te; ţie nu îţi va reuşi să mă înşeli! ” - La aceasta s-a aruncat Iosif de supărare pe un sac de cenuşă şi a început să plângă.
  Maria a început să tremure de spaimă, a început şi ea să plângă şi să suspine şi nu a putut să vorbească de mare teamă şi de tristeţe.
  Iosif s-a ridicat iar de pe sac şi a început să vorbească cu Maria cu o voce mai controlată:
  „Maria, copil al lui Dumnezeu, care chiar El te-a pus sub ocrotirea Sa, de ce mi-ai făcut tu mie una ca asta? - De ce ţi-ai înjosit chiar aşa de tare sufletul şi de ce ai uitat de Dumnezeul tău? !
  „Cum ai putut să faci una ca asta, care ai fost crescută în sfinţenie şi mâncarea ta ai primit-o din mâna îngerilor şi tu ai avut minunaţi slujitori ai Domnului care veşnic au fost camarazii tăi de joacă? ! - Oh, vorbeşte, nu tăcea în faţa mea!“
  Aici a început Maria să vorbească: „Tată Iosif, tu bărbat drept şi dur! Eu îţi spun: Cât de adevărat este că trăieşte un Dumnezeu, atât de adevărat este că eu sunt nevinovată şi curată şi până la această oră nu ştiu nimic de vreun bărbat!“
 Iosif însă a întrebat: „Prin urmare, de unde este aceasta, ce porţi tu sub inima ta?“
  Maria a răspuns: „Iată, eu sunt încă un copil şi nu înţeleg prea multe din secretele lui Dumnezeu! Asculta-mă şi eu îţi voi spune tot ce mi-i s-a întâmplat! - Şi aceasta este atât de adevărat, tot aşa cum trăieşte peste noi un Dumnezeu drept!“

9

Povestirea Mariei despre întâmplările sfinte şi secrete.
Supărarea, grija şi hotărârea lui Iosif, pentru a o îndepărta pe Maria.
Semnul Domnului în visul lui Iosif. Şederea Mariei în casa lui Iosif.

  Şi Maria i-a povestit totul lui Iosif, ce i s-a întâmplat, atunci când încă lucra la purpurul acela şi şi-a terminat povestirea cu asigurarea:
  „De aceea îţi spun eu, tată, mai încă o dată: Atât de adevărat cât trăieşte Dumnezeu, Domnul cerului şi al pământului, atât de adevărat este că eu sunt curată şi nu ştiu nimic de vreun bărbat şi nu cunosc secretele lui Dumnezeu, care eu trebuie să le port spre chinul meu acum sub inima mea!“
  Aici a tăcut Iosif în faţa Mariei speriat imens de tare; căci cuvintele Mariei au intrat adânc în sufletul său supărat şi tremurător i-au fost confirmate bănuilelile secrete.
  Dar, de aceea a început să se gândească în coace şi în colo, ce va putea el să facă şi a vorbit astfel în inima sa:
  (Iosif): „Dacă eu ascund pe lume păcatul ei evident, pentru că eu îl recunosc ca nu fiind unul, atunci eu voi fi etichetat ca fiind un trişor faţă de poruncile Domnului şi cu siguranţă nu voi putea scăpa de pedeapsă!
  „Dar dacă o trădez în faţa fiilor Israelului şi o reclam ca fiind o adevărată păcătoasă, contra convingerii mele interioare, deoarece aceasta, ce ea poartă sub inimă, este doar de la un înger, -după spusele ei, -
  „aşa voi fi eu atunci vinovat în faţa Domnului, pentru că am trădat sânge nevinovat spre judecata morţii!
  „Deci, ce aş putea eu să fac cu ea? - Să o părăsesc în secret, adică s-o ascund în secret în munţi, aproape de graniţa grecilor? Sau să aştept ziua Domnului, ca El Insuşi să-mi  spună ce să fac eu?
  „Dar dacă cineva vine mâine sau poimâine din Ierusalim şi-o recunoaşte pe Maria, ce se întâmpla atunci? Da, cel mai bun lucru ar fi dacă eu aş îndepărta-o în secret, fără ca cineva să ştie acest lucru în afară de copiii mei!
  „Nevinovăţia ei cu siguranţă o va dezvălui Domnul cu timpul şi atunci totul va fi salvat şi câştigat; şi aşa să se întâmple în numele Domnului!“
  Imediat a înştiinţat-o Iosif în secret pe Maria de aceasta şi ea s-a conformat, pregătindu-se după bunăvoinţa a lui Iosif  şi s-a dus, deoarece era deja târziu, să se odihnească.
  Iosif însă a picat şi el într-un somn adânc, din cauza gândurilor sale variate şi iată, un înger al Domnului i-a apărut în vis şi a vorbit spre el:
  „Iosif, să nu îţi fie teamă din cauza Mariei, cea mai curată fecioară a Domnului! Căci ceea ce poartă ea sub inimă a fost conceput de duhul sfânt a lui Dumnezeu şi tu să-i dai numele de ‘Iisus’ atunci când se va naşte!“
  Aici s-a trezit şi Iosif  din somn şi l-a lăudat pe Dumnezeu, Domnul, care i-a dovedit o astfel de milă.
  Dar pentru că deja s-a făcut dimineaţă, a apărut deja Maria, gata de călătoria stabilită, în faţa lui Iosif şi i-a spus, că a venit deja vremea de plecare.
  Iosif  însă a cuprins fata în braţe, a strâns-o la pieptul său şi a vorbit către ea: „Maria, tu preacurată, tu ramâi la mine; căci astăzi mi-a dat Domnul o mare dovadă despre tine, căci ceea ce se va naşte din tine, trebuie să se numească ‘Iisus’!“
  Aici a observat Maria imediat că Domnul a vorbit cu Iosif, pentru că ea a auzit acelaşi nume, care i l-a spus şi îngerul, cu toate că ea nu i-a spus nimic lui Iosif despre acest fapt!
  Şi Iosif a păzit fata după aceea şi nu a lăsat-o să lucreze nimic, ce i-ar fi putut pune în pericol sarcina.

10

Numărarea romană a populaţiei. Lipsa lui Iosif  de la sfătuirea poporului din Ierusalim.
Anna trădătorul.

  Dar după două luni după aceste întâmplări, s-a ţinut o mare sfătuire în Ierusalim, despre faptul; că s-a auzit de la unii romani care trăiesc în Ierusalim, că împăratul va ordona să se numere şi să fie descris tot poporul iudeu.
  O astfel de ştire a fost înspăimântătoare la iudei, cărora le era interzis, să numere oameni.
  De aceea a chemat preotul suprem pentru scopul unei mari adunări, toţi cei mai în vârstă şi toţi meşterii care trebuiau să vină, exact aşa cum era şi Iosif unul dintre aceştia.
  Iosif însă a făcut o mică călătorie în munţi pentru a aduna lemne pentru construcţii şi a rămas mai multe zile departe de casă.
  Mesagerul care venea din Ierusalim, i-a adus lui Iosif în timpul absenţei sale o invitaţie pentru marea adunare şi pentru că nu l-a întâlnit pe Iosif, i-a spus fiului său cel mai în vârstă, că acesta, imediat ce va apărea Iosif acasă, să-l înştiinţeze iute de aceasta!
  Iosif însă a venit deja în ziua următoare dimineaţa înapoi acasă. Fiul Iov l-a înştiinţat de îndată, ce a sosit de la Ierusalim.
  Iosif însă a spus: „Am urcat cinci zile prin munţi şi de aceea sunt eu foarte obosit, iar picioarele mele nu m-ar mai duce, dacă eu nu m-aş odihni înainte câteva zile; de aceea sunt eu obligat acum să nu ascult chemarea Ierusalimului.
   „De altfel nu are nici măcar o valoare această adunare; căci măreţul împărat al Romei care şi-a întins mâna peste multe ţări, nu va ţine cont de consfătuirea noastră şi el va face ceea ce va dori el! De aceea rămân eu acasă!“
  Dar după trei zile a venit din Ierusalim un anumit Anna, care era un mare înţelept, la Iosif şi a vorbit către el:
  „Iosif, tu bărbat înţelept şi meşter din neamul lui David! Eu trebuie să te întreb de ce nu ai venit la adunarea cea mare! ?“
  Iosif s-a întors spre Anna şi a vorbit: „Iată, eu am fost cinci zile în munţi şi nu am ştiut că sunt chemat!
  Când am ajuns însă acasă şi am primit vestea prin fiul meu Iov, am fost deja prea obosit şi slăbit, ca să-mi  mai fi fost posibil, să-mi pun picioarele în mişcare spre Ierusalim! Pe lângă aceasta, am văzut deja de la prima vedere că această adunare va ajuta puţin sau chiar deloc.“
  În timp ce Iosif a vorbit acestea, s-a uitat Anna împrejur şi a observat din păcate fecioara însărcinată.
  De aceea l-a părăsit pe Iosif ca un mut şi a mers cât a putut de repede spre Ierusalim.
  Ajuns fără vlagă acolo, a mers de îndată la preotul suprem şi a spus către el:
  (Anna): „Ascultă-mă şi nu mă întreba, de ce nu a venit fiul lui David la adunare; căci eu am descoperit în casa sa păcate extraordinare!
  „Iată, lui Iosif, care Dumnezeu şi tu i-aţi dat dovada şi tu i-ai încredinţat fecioara, el a greşit nespus de tare în faţa lui Dumnezeu şi în faţa ta!“
  Preotul suprem însă, îngrozit de ştirea lui Anna, a întrebat foarte scurt: „Cum, cum vine aceasta? Grăieşte doar adevăr deplin, sau tu azi vei muri!“
  Şi Anna a vorbit: „Iată, pe fecioara Maria, care după dovada lui Dumnezeu a luat-o sub tutela lui din templul Domnului, a adus acum cea mai mare ruşine peste ea; căci sarcina ei foarte înaintată este o dovadă vie a acestui fapt!“
  Preotul suprem însă a vorbit: „Nu, Iosif nu a putut face aceasta! - Poate oare şi Dumnezeu să dea o dovadă falsă? !“
  Anna însă spune: „Trimite-i pe cei mai credincioşi slujitori la Iosif şi tu te vei convinge, că fecioara este într-adevăr însărcinată; dar dacă ea nu este, atunci vreau eu să fiu omorât cu pietre!“

11

Chibzuiala preotului suprem despre starea Mariei. Reţinerea şi audierea Mariei şi a lui Iosif.
Plângerea şi sfădirea lui Iosif cu Dumnezeu. Sentinţa de moarte asupra lui Iosif şi Maria
şi dezvinovăţirea lor printr-o decizie a lui Dumnezeu.
Maria femeia lui Iosif.

  Preotul suprem s-a gândit un timp şi a vorbit astfel în sine: „Ce să fac eu? Anna este plin de gelozie din cauza alegerii fecioarei şi niciodată să nu asculţi şi să nu acţionezi după sfatul unui om gelos.
  „Dar dacă într-adevăr aşa stau lucrurile cu Maria şi eu aş trata acest lucru cu indiferenţă, ce vor spune atunci fiii Israelului şi ce socoteală vor cere ei de la mine?
  „Totuşi vreau eu să trimit în secret slujitorii la Iosif, care dacă vor confirma lucrul rău, vor aduce fecioara împreună cu Iosif de îndată la mine!“
  Deci aşa a fost gândit şi aşa a fost hotărât; preotul suprem a chemat în secret slujitori devotaţi şi i-a înştiinţat, ce s-a întâmplat în casa lui Iosif şi imediat i-a trimis la casa lui Iosif cu hotarârea cum să actioneze ei, în caz că se adevereşte acest lucru.
  Şi slujitorii au mers repede la Iosif şi ei au găsit totul exact aşa cum le-a fost descris de preotul suprem.
  Şi cel mai bătrân dintre ei a spus către Iosif: „Iată, de aceea am fost noi trimişi din templu, ca să vedem în ce stare este fecioara, deoarece au ajuns zvonuri urâte despre ea la urechile preotului suprem!
  „Noi, însă, am găsit aici totul confirmat; de aceea nu te lăsa obligat, urmează-ne împreună cu Maria în templu, unde vei auzi sentinţa dreaptă din gura preotului suprem!“
  Şi Iosif i-a urmat fără vreo împotrivire împreună cu Maria pe slujitori, până în faţa judecătoriei din templu.
  Când au ajuns ei acolo, a întrebat preotul suprem uimit pe Maria, cu un ton foarte serios:
  „Maria! De ce ne-ai făcut una ca aceasta şi cum ai putut să-ţi înjoseşti aşa de tare sufletul?
  „Ai uitat de Domnul, Dumnezeul tău, tu care ai fost crescută în sfinţenie şi ai primit hrana ta zilnică din mâna îngerilor,
  „şi tot timpul ai auzit cântecele lor de laudă şi ai fost binedispusă, te-ai jucat şi ai dansat în faţa lui Dumnezeu! - Vorbeşte, de ce ai făcut tu una ca asta?“
  Maria  însă a început să plânga cu amărăciune şi a început să vorbească plângând şi suspinând foarte tare: „Atât de adevărat cât trăieşte un Dumnezeu, Domnul Israelului, atât de adevărat este că eu sunt pură şi niciodată nu am cunoscut vreun bărbat! - Întreabă-l pe Iosif, care a fost ales de Domnul!“
  Şi preotul suprem s-a adresat lui Iosif şi l-a întrebat: „Iosife, eu îţi poruncesc în numele Dumnezeului viu şi veşnic: spune-mi imediat, cum s-a întâmplat acest lucru? Ai făcut tu una ca asta?“
  Şi Iosif  a vorbit: „Eu îţi spun la totul ce îmi este mie şi ce îţi este ţie sfânt, atât de adevărat cât trăieşte Domnul, Dumnezeul meu, atât de adevărat este că eu sunt curat în faţa acestei fecioare, cât şi în faţa ta şi în faţa Domnului!“
  Şi căpetenia preoţilor a replicat: „Nu da o mărturie mincinoasă, ci spune adevărul în faţa lui Dumnezeu! Iar eu îţi spun: Tu ţi-ai însuşit pe nedrept căsătoria ta, nu ai dat mărturie templului şi nu ai plecat mai înainte capul tău sub mâna veşnicului atotputernic, ca El să-ţi fi binecuvântat sămânţa ta! De aceea spune adevărul!“
  Iosif a fost însă mut la o asemenea cuvântarea a căpeteniei preoţilor şi nu vroia să dea nici o replică; pentru că prea amar şi nedrept a fost el învinovăţit de căpetenia preoţilor.
  Dar pentru că Iosif a stat acolo cu o tăcere adâncă în faţa căpeteniei preoţilor şi nu vroia să vorbească, atunci a deschis acuşi marele preot gura sa şi a spus:
  „Dă-ne nouă iarăşi fecioara înapoi, aşa cum tu ai primit-o de la templul Domnului, atunci când ea a fost aşa de curată ca răsăritul soarelui în cea mai înviorătoare dimineaţă!“
  Topit în lacrimi a stat Iosif în faţa acestuia şi a spus după o tulburare imensă:
  „Doamne, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, ce am făcut eu în sfârşit aşa de rău în faţa Ta, eu moşneag sărac, ca tu mă baţi acum aşa de tare? !
  „Ia-mă de pe lume; pentru că prea dureros este, ca eu, ca un om tot timpul drept în faţa Ta şi a lumii, să îndur o asemenea ruşine!
  „Pe tatăl meu David l-ai pedepsit, pentru că a păcătuit împotriva lui Urie.
  „Eu însă n-am păcătuit încă niciodată în faţa unui om şi nu mi-am însuşit nici un lucru al altui  om, nici în ceea ce priveşte un animal şi am respectat tot timpul legea până în cel mai mic amănunt; o Doamne, de ce mă baţi Tu în sfârşit?
  „O arată-mi un păcat de-al meu în faţa Ta şi eu doară vreau cu plăcere să îndur pedeapsa cu foc! Dar dacă eu am păcătuit în faţa Ta, atunci să fie blestemată ziua şi ora în care eu m-am născut!“
  Marele preot a simţit însă amărăciune în suflet din cauza acestei cuvântări a lui Iosif şi a vorbit în mare emoţie a cugetului său:
  „Intr-adevăr, deci, deoarece tu negi în faţa lui Dumnezeu vina ta gălăgioasă, de aceea vreau eu să va las să beţi voi amândoi apa de blestem a lui Dumnezeu, Domnului şi vor fi atunci evidente păcatele voastre în ochii voştri şi în ochii a tot poporul!“
  Şi numaidecât a luat marele preot apă cu blestem  şi l-a pus pe Iosif să bea şi l-a trimis atunci după lege într-un munte anumit pentru aşa ceva, care se afla acolo aproape de Ierusalim.
  Şi tot aşa a dat el şi fecioarei să bea o asemenea apă şi a trimis-o atunci de asemenea într-un munte.
  După trei zile au venit însă amândoi nevătămaţi înapoi şi tot poporul s-a minunat, că în ceea ce-i priveşte pe ei nu a fost vădit nici un păcat.
  Marele preot le-a spus însă atunci şi el peste toate măsurile de mirat: „Dacă Dumnezeu Domnul n-a vrut să facă vădit păcatul vostru, atunci nici eu nu vreau să va judec, ci va declar nevinovaţi şi liberi!
  „Dar pentru că fecioara este deja însărcinată, de aceea să fie ea nevasta ta ca ispăşire, din care cauză ea a devenit însărcinată mie încă de neânţeles şi să nu mai primească mai departe nici un alt bărbat, chiar dacă ea ar deveni o văduvă tânără! Deci aşa să fie! - Şi acum mergeţi iarăşi în pace!“
  Iosif însă a luat-o atunci pe Maria şi a mers cu ea în patria sa şi a fost plin de bucurie şi l-a slăvit şi l-a lăudat pe Dumnezeul său. Şi bucuria lui a fost cu atât mai mare, fiindcă Maria a devenit aşadar nevasta lui legitimă.

12

Porunca lui August referitoare la evaluarea şi numărarea tuturor locuitorilor ţării
Noi suferinţe şi alinări

  Şi Iosif a petrecut aşadar foarte bine dispus cu Maria, care a fost atunci nevasta lui, încă două luni în casa lui şi a lucrat pentru întreţinerea Mariei.
  Atunci când însă timpul s-a stors şi pentru Maria a ajuns aproape vremea de a naşte prunc, chiar atunci s-a întâmplat o nouă lovitură, care l-a pus pe Iosif în mare mâhnire.
  Anume împăratul roman August a lăsat să se facă cunoscut în toată ţara un ordin, conform căruia toate popoarele împărăţiei sale să fie înscrise şi numărate şi clasificate din cauza impozitării şi recrutării.
  Şi Nazarinienii n-au fost scutiţi de această poruncă şi Iosif era silit, să se ducă şi el la Betleem, cetatea lui David, în care se afla comisia de înscriere romană.
  Atunci când însă el a auzit această poruncă, din cauza căruia el deja oricum a fost chemat la o întrunire în Ierusalim, a vorbit el atunci în sine:
  (Iosif:) Dumnezeul şi Domnul meu, aceasta este o lovitură puternică pentru mine chiar în acest timp, în care Maria este aşa de aproape de a naşte!
  „Ce să fac eu acum? - Eu trebuie să-i las desigur pe fii mei să se înscrie, pentru că aceştia sunt pentru împărat din păcate buni de arme; dar ce să fac eu, pentru numele Tău, o Doamne, cu Maria?
  „Acasă, n-o pot lăsa; pentru că ce ar face ea, atunci când ar începe să o împresoare timpul ei?
  „Dacă însă eu o iau cu mine, cine îmi garantează, dacă vremea ei n-o apucă deja pe timpul drumului şi eu nu voi ştii atunci, ce trebuie să se facă atunci cu ea?
  „Şi dacă eu o şi aduc încă cu mare greutate în faţa oamenilor de dregătorie ai Romei, cum s-o înscriu atunci acolo?
  „Cumva ca soţia mea, - despre care lucru totuşi nu ştie nimeni nimic până acum în afară de mine şi de marele preot? !
  „Cu adevărat, de acest lucru mi-e aproape ruşine în faţa fiilor lui Izrael; pentru că ei ştiu, că eu sunt un moşneag bătrân de peste şaptezeci de ani! Ce vor spune ei, dacă eu îl voi înscrie pe acest copil de-abia de cinsprezece ani - în starea de înaltă însărcinare încă pe deasupra - ca soţia mea legtimă? !
  „Sau s-o inscriu ca fiind o fiică de a mea? - Dar fiii lui Izrael ştiu însă, de unde vine Maria şi că ea nu este fiica mea!
  „Dacă eu o înscriu ca fecioară a Domnului mie dată în grijire, ce mi-ar spune atunci unii, care încă nu ştiu, că eu m-am apărat în templu, dacă ar vedea-o pe Maria foarte însărcinată?
  „Da, eu ştiu, ce voi vrea să fac acum iarăşi: ziua Domnului vreau să o aştept! În acea zi, va face Domnul, Dumnezeul meu, ce va vrea El şi va şi fi acel lucru cea mai bună soluţie! Şi astfel să se întâmple aşadar!“

13

Cuvintele alintătoare ale vechiului prieten a lui Iosif. Poruncile de călătorie ale lui Iosif către cei 5 fii ai săi. Mărturia alintătoare de sus. Plecarea veselă la drum.

  În aceeaşi zi însă, a venit un vechi şi bătrân prieten din Nazaret la Iosif şi i-a spus:
  „Frate, uite, astfel conduce Domnul poporul său peste tot felul de deşerturi şi pământuri aride! Aceia însă, care urmează voitori, unde El îi conduce, aceia ajung la ţelul bun!
  „Noi am tânjenit în Egipt şi am plâns sub lanţurile Babilonului şi Domnul ne-a făcut totuşi liberi!
  „Acum au trimis romanii vulturul lor peste noi; aceasta este voi Domnului! De aceea noi vrem să şi facem, ce doreşte El; pentru că El ştie cu siguranţă, de ce voieşte El lucrul să fie astfel!“
  Iosif, însă, a înţeles desigur, ce i-a spus prietenul şi atunci când prietenul l-a binecuvântat şi l-a părăsit iarăşi a vorbit Iosif către fiii săi:
  „Ascultaţi-mă! Domnul vrea ca să fie nevoie ca noi toţi să mergem la Betleem; deci, vrem noi aşadar să şi acceptăm voi Lui şi să facem, ce vrea El!
  „Tu, Iov, încalecă măgarul pentru Maria şi ia şeaua cu spătarul; şi tu, Iosua, pune boul în frâu şi înhamă-l la căruţa, în care vrem să ducem cu noi alimente!
  Voi atunci, Samuel, Simeon şi Iacov, încărcaţi însă căruţa cu fructe care nu se strică mult timp, cu pâine, miere şi brânză şi luaţi din acestea aşa de multe, ca să ne ajungă pentru paisprezece zile; pentru că noi nu ştim, când ne va veni rândul nostru şi când vom fi liberi şi ce se poate întâmpla cu Maria pe drum! De aceea puneţi în căruţă şi pânze de în curate şi scutece!“
  Fiii s-au dus şi au făcut totul, cum le-a poruncit Iosif.
  Dupe ce ei au făcut totul după voia lui iosif, au venit înapoi şi au spus aceasta lui Iosif.
  Şi Iosif a îngenunchiat cu toată casa lui, s-a rugat şi şi-au pus cu toţi ai săi nadejdea în mâinile Domnului.
  Atunci când însă el a ajuns la sfârşit cu asemenea rugăciuni, slăviri şi laude, a auzit el o voce ca în afară casei, care a spus astfel:
  „Iosife, tu fiu credincios al lui David, care a fost un om după inima lui Dumnezeu!
  „Atunci când David s-a dus la luptă împotriva uriaşului, a fost cu el mâna îngerului, pe care i l-a pus Domnul de partea lui şi uite, tatăl tău a fost un învingător măreţ!
  „Cu tine însă este Insuşi Acela, care a fost veşnic, care în timpurile lui Noe a lăsat să ploaie patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi şi a lăsat să se înnece toată creatura împotrivitoare Lui, „care i l-a dat lui Avraam pe Isaac, care a condus poporul tău din Egipt şi a vorbit înspăimântător cu Moise pe muntele Sinai!
  „Uite, Acela este acum întrupat în casa ta şi va merge cu tine şi la Betleem; de aceea, fii fără teamă, pentru că El nu va lăsa să se întâmple, ca ţie să-ţi fie îndoit un păr!“
  Atunci însă când Iosif a auzit asemenea cuvinte, a fost el bucuros, i-a mulţumit Domnului pentru această milostivire şi i-a pus atunci pe toţi de îndată să se pregătească de călătorie.
  El a luat-o pe Maria şi a pus-o pe animalul de cărat aşa de moale şi de confortabil cum a fost posibil şi a luat atunci frâul în mâna lui şi a condus măgarul.
  Fiii însă s-au pus pe căruţa încărcată şi au mers cu aceeaşi după tropăitul măgăruşului.
  După un timp însă, a dat Iosif frâul la cel mai mare fiu al său; el însă a mers alături de Maria, deoarece aceasta slăbea câteodată şi nu era în stare să se ţină de una singură în şa.

14

Capricii aparente ale Mariei în timpul călătoriei. Inceputul durerilor facerii.
Adăpostirea Mariei într-o peşteră apropiată.

(23 August 1843)

  Astfel a ajuns societatea noastră evlavioasă la şase ore apropiere înainte de Betleem şi a făcut acolo o pauză în aer liber.
  Iosif însă se uita la Maria şi găsi, că ea trebuie că era plină de dureri; de aceea a cugeta el foarte încurcat în sineşi:
  „Ce poate fi aceasta? Chipul Mariei este plin de dureri şi ochii ei sunt plini de lacrimi! Poate că o împresoară vremea ei?“
  De aceea se uită Iosif încă o dată mai exact la Maria; şi uite, atunci o găsi el râzând spre marea lui uimire!
  De aceea a şi întrebat-o el numaidecât: „Maria, spune-mi, ce se întâmplă probabil în înăuntrul tău? Pentru că eu îţi văd chipul acuşi plin de dureri, iar acuşi iarăşi râzând şi strălucind de mare fericire!“
  Maria însă spuse la acestea lui Iosif: „Uite, eu am acum două popoare în faţa mea! Primul plânge şi atunci trebuia să plâng şi eu silită de împrejurări împreună cu el.
  „Celălalt însă păşea râzând în faţa mea şi eu am fost plină de bucurie şi veselie şi trebuia să râd şi eu şi să intru în bucuria lui! - Aceasta este tot ce a sustras chipului meu, durere şi bucurie.“
  După ce Iosif a auzit acestea, a fost el iarăşi liniştit, pentru că ştia, că Maria avea deseori vedenii; de aceea el a şi lăsat în sfârşit să se porneasca iarăşi călătoria mai departe şi s-a dus în sus spre Betleem. -
  Atunci când însă ei au ajuns în apropierea Betleemului, acolo i-a spus Maria deodată lui Iosif:
  „Asculta-mă, Iosif! Ceea ce este în mine, începe să mă împresoare foarte tare; lasă de aceea să ne oprim în loc!“
  Iosif s-a speriat pe deplin din cauza acestui strigat dintr-o odată al Mariei; pentru că el vedea acum, că a venit de ceea ce el s-a temut tocmai cel mai mult.
  El a făcut de aceea să se şi oprească căruţa dintr-o dată. Maria însă spuse iarăşi numaidecât lui Iosif :
  „Dă-mă jos de pe măgăruş; pentru că ceea ce este în mine, mă împresoară imens şi vrea să iasă din mine! Şi eu nu mai sunt în stare să mă împotrivesc împresurării!“
  Iosif a spus însă: „Dar pentru numele Domnului! Tu doară vezi că aici nu este niciunde o casă de adăpost; deci, unde să te pun pe tine?“
  Maria spuse însă: „Uite, acolo, înspre înăuntrul muntelui, este o peşteră; vor fi de-abia o sută de paşi până acolo! Acolo duceţi-mă; să merg mai departe, îmi este imposibil!“
  Şi Iosif şi-a mânat numaidecât căruţa în acea direcţie şi a găsit spre cel mai mare noroc al lui în această peşteră, deoarece le servea păstorilor ca staul de nevoie, ceva fân şi paie, din care el imediat a lăsat să se facă un aşternut de nevoie pentru Maria.

[Unique]

15

Maria în grota. Iosif în cautarea unei moase în Betleem.
Intâmplarile minunate ale lui Iosif. Marturia naturii.
Intâlnirea lui Iosif cu moasa.

Atunci când asternutul a fost pregatit, a adus-o Iosif pe Maria numaidecât în pestera si ea s-a pus întinsa pe asternut si a gasit usurare în aceasta stare.
Atunci când însa Maria se afla asa usurata pe asternut, a spus Iosif catre fiii sai:
„Voi doi cei mai în vârsta vegheati asupra Mariei si dati-i un ajutor potrivit în cazul necesitatii timpurii, mai ales tu, Iov, care ti-ai însusit ceva cunoastere în acest domeniu prin compania cu prietenii mei în Nazaret!“
Celorlati trei le-a poruncit însa, sa se îngrijeasca de magar si de bou si sa adaposteasca cumva caruta în pestera, care era destul de încapatoare.
Dupa ce însa Iosif a poruncit toate acestea bine chibzuite, i-a spus el Mariei: „Eu însa vreau acum sa merg sus pe munte si vreau sa caut în cetatea tatalui meu o moasa în cea mai mare repeziciune si vreau sa o aduc încoace, pentru ajutorul tau necesar!“
Dupa aceste cuvinte a pasit Iosif numaidecât afara din pestera, fiindca era deja destul de târziu în seara si se puteau vedea stelele de pe cer destul de bine.
Dar ce fel de experiente minunate a facut Iosif dupa aceasta pasire în afara din pestera, vrem noi sa redam cu cuvintele sale proprii, pe care le-a dat fiilor sai, atunci când s-a reântors în pestera cu moasa gasita si dupa ce Maria a nascut deja.
Cuvintele lui Iosif suna însa astfel: „Copii, noi ne aflam la marginea a lucruri mari! Eu înteleg acum vag, ce mi-a spus vocea în seara înainte de plecarea noastra încoacea; cu adevarat, daca n-ar fi Domnul printre noi - chiar daca invizibil - prezent, atunci este imposibil ca asemenea lucruri miraculoase sa se poata întâmpla, cum eu le-am vazut acum!
„Ascultati-ma! - Atunci când eu am pasit în afara si am plecat, m-am simtit, de parca n-as fi mers! Si eu am vazut luna plina aparând pe cer si stelele în rasaritul si apusul lor si uite, toate stateau pe loc si luna nu parasea capatul pamântului si stelele la capatul înserarii nu mai vroiau sa apuna!
Atunci am vazut multime si multimi de pasari sezând pe ramurile pomilor; toate au fost îndreptate cu fetele încoace si tremurau ca în timpurile cutremurelor mari iminente si nu puteau fi izgonite de la locurile lor, nici prin tipete si nici prin aruncaturi de pietre.
„Si eu am privit iarasi pe suprafata pamântului încoace si încolo si am vazut nu departe de mine un numar de muncitori, care stateau acolo în jurul unei oale pline de mâncare, unii îsi tineau mâinile nemiscate în oala si nu puteau scoate mâncare din oala.
„Aceia însa, care au scos deja mai înainte o bucata de mâncare din oala, o tineau la gura si nu puteau deschide gura, ca ei sa manânce bucata de mâncare; toate chipurile erau însa îndreptate în sus, de parca ar vedea lucruri mari pe cer.
„Atunci am vazut eu oi, care erau conduse de pastori; dar oile stateau nemiscate acolo si mâna pastorului, care a ridicat-o, pentru a lovi oile care stateau, a ramas ca întepenita în aer si el nu o putea misca.
„Iarasi am vazut eu o turma întreaga de tapi, aceia tineau botul lor peste apa si totusi nu puteau sa bea, fiindca ei toti erau ca de tot înmarmuriti.
„Asa am vazut eu si un pârâu, acela avea o cadere tare în jos de pe munte si uite, apa statea linistita si nu se scurgea în jos spre vale! - Si astfel era de privit totul pe suprafata pamântului, de parca n-ar avea viata si nici miscare.
„Atunci când însa eu stateam asa acolo si nu stiam, daca stau pe loc sau merg, uite, am vazut atunci în sfârsit o data iarasi o viata!
„O femeie venea adica de-a lungul muntelui pasind în jos direct spre mine si m-a întrebat, dupa ce a ajuns pe deplin la mine: , Omule, unde vrei sa te duci asa de târziu? `
„Si eu i-am spus; , O moasa caut; pentru ca acolo, în pestera, este una care vrea sa nasca! `
„Femeia a raspuns însa si a zis: , Este ea din Izrael? ` - Si eu i-am raspuns: , Da, doamna, eu si ea suntem din Izrael; David este tatal nostru! `
Femeia însa a vorbit mai departe si a întrebat: , Cine este aceea, care vrea sa nasca acolo, în pestera? Este ea sotia ta, sau o ruda, sau o slujitoare? `
„Si eu i-am raspuns: , De putin timp este femeia mea numai în fata lui Dumnezeu si a marelui preot; atunci când ea s-a însarcinat, n-a fost înca sotia mea, ci a fost doar data mie spre îngrijire în casa mea din partea templului prin marturia lui Dumnezeu, fiindca a fost mai înainte crescuta în cel mai sfânt loc!
„, Nu te minuna însa de sarcina ei, pentru ca ceea ce este în ea, este zamislit într-un mod minunat de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu! ` - Femeia s-a minunat însa de aceste spuse si mi-a spus: , Omule, spune-mi adevarul! ` - Dar eu i-am spus: , Vino si vezi si convinge-te cu proprii tai ochi! `“

16

Aparitiile la pestera. Chipul de vis al moasei si cuvintele ei profetice.
Moasa la Maria si la copil. Dubiile Salomeii, sora moasei, referitor
la fecioria Mariei.

(25 Aug. 1843)

Si femeia a binevoit si l-a urmat pe Iosif pâna la pestera; dar când acestia au ajuns acolo s-au adunat deodata în jurul pesterei nori albi asa ca ei nu au putut reusi sa gaseasca intrarea în ea.
La aceasta aparitie a început moasa sa se mire prea tare si a vorbit catre Iosif:
„O mare minune s-a întâmplat în aceasta zi sufletului meu! Astazi dimineata am avut un vis maret si minunat, unde totul s-a întâmplat exact asa, cum pot vedea eu acum în realitate, cum pot vedea si ce voi vedea eu în continuare!
„Tu esti acelasi barbat care mi-a aparut în vis; tot asa am vazut ca lumea s-a odihnit în mijlocul lucrului lor si am vazut pestera, am vazut cum a acoperit-o un mare nor si am vorbit cu tine, asa cum vorbesc eu acum.
„Si eu am vazut mai multe minunatii înauntru în pestera, când m-a urmat sora mea Salomea, caruia i-am povestit visul meu de dimineata!
„De aceea spun în fata ta si în fata lui Dumnezeu, Domnului meu: Izraelul a avut parte de o mare mântuire! Un salvator a venit, trimis de sus, în aceste timpuri primejdioase ale noastre!“
Dupa aceste cuvinte ale moasei s-a retras de îndata norul si o mareata lumina îi întâmpina pe Iosif si pe moasa din pestera, asa ca nu au putut sa suporte ochii lor si moasa a început atunci sa vorbeasca: „Adevarat este tot, ce am vazut eu în vis! O barbatule, o fericitule, aici se afla mai mult decât Avraam, Isaac, Iacov, Moise si Elisei!“
Dupa aceste cuvinte a început din ce în ce mai mult sa piarda lumina din intensitatea ei si copilasul a devenit vizibil, cum pentru prima oara s-a alaptat de la sânul mamei Sale.
Moasa însa a pasit cu Iosif în pestera, a vazut copilasul si mama acestuia si când ea a simtit eliberarea, a început sa spuna:
„Într-adevar, într-adevar, acesta este Mântuitorul care a fost slavit de toti profetii, care va fi liber nestrâns deja în trupul mamei, pentru a prezice, ca El va desface toate legaturile dure ale legilor!
„Dar când a vazut vreodata cineva, ca un copil nou nascut cauta deja hrana la sânul mamei sale? !
„Aceasta este o dovada evidenta, ca acest copil când va deveni barbat va judeca lumea dupa dragoste si nu dupa legi!
„Asculta, tu fericit barbat al acestei fecioare! Totul este în cea mai mare ordine, de aceea lasa-ma sa pasesc afara din pestera, caci mie acum îmi este greu în piept, deoarece eu nu sunt destul de pura, pentru a putea suporta apropierea sfânta a Dumnezeului, a Domnului meu si al tau!“
Iosif s-a speriat tare la aceste cuvinte rostite de moasa; ea însa s-a grabit sa iasa din pestera afara.
Dar când a pasit din pestera, a întâlnit-o afara pe sora ei Salomea, care a urmat-o din cauza acelui vis si a vorbit imediat spre ea:
(Moasa): „Salomea, Salomea, vino si uita-te în realitate la visul meu de astazi dimineata! Fecioara a nascut în belsugul adevarului, ce nu poate întelege pe veci natura si întelepciunea omeneasca!“
Salomea însa a vorbit: „Atât de adevarat cât traieste un Dumnezeu, nu pot sa cred, ca o fecioara a nascut, decât atunci daca eu o voi consulta cu propria mea mâna experimentata!“

17

Rugamintea Salomeii spre Maria. Acceptarea Mariei.
Constatarea, pedeapsa si cainta Salomeii. Indicatiile îngerului spre Salomea.
Insanatosirea Salomeii. O avertizare de sus.

(26. Aug. 1843)

Dupa ce a vorbit Salomea aceasta , a intrat de îndata înauntru în pestera si a vorbit:
„Maria, sufletul meu este ocupat cu o cearta; de aceea te rog eu, ca tu sa te pregatesti, sa te consult eu cu mâna mea experimentata si sa vad eu, care este de fapt fecioria ta!“
Maria accepta imediat aceasta dorinta a Salomeii cea necredincioasa si s-a lasat controlata.
Dar când Salomea a atins trupul Mariei cu mâna ei experimentata, s-a auzit imediat un geamat puternic si strigat din rasputeri:
„Ah, vai de mine pagâna ce sunt, necredincioasa ce sunt, ca eu am vrut sa-l neg pe Dumnezeul vesnic si viu! Caci uitati-va, uitati-va aici, - mâna mea arde în furia dumnezeiasca, nenorocita de mine!
Dupa aceste cuvinte s-a aruncat imediat în genunchi în fata copilasului si a vorbit:
„O Dumnezeul parintilor mei! Tu atotputernic Domn al tuturor minunatiilor! Gîndeste-te la mine, ca si eu sunt o samânta din Avraam, Isaac si Iacov!
„Nu ma fa de batjocora în fata fiilor Izraelului, ci daruieste-mi înapoi membrele mele sanatoase!“
Si iata, imediat s-a aflat lânga Salomea un înger al Domnului si a vorbit spre ea: „A auzit Dumnezeu, Domnul implorarile tale; du-te la copilas si du-l în brate si tu vei da peste o mare însanatosire!
Si când Salomea a auzit aceasta, a mers în genunchi în fata Mariei si a rugat-o sa-i dea micul copilas.
Maria i-a dat imediat copilul si a vorbit spre ea: „Sa te ajute spre însanatosirea ta dupa spusele îngerului trimis de Domnul; Domnului sa-i fie mila de tine.“
Si Salomea a luat copilasul si l-a purtat în brate pe genunchi si a început sa vorbeasca cu copilul, de îndata ce l-a primit în brate:
„O Dumnezeule, Tu atotputernicul Domn al Izraelului, care conduci si stapânesti deja de o vesnicie! În tot, tot belsugul adevarului s-a nascut aici un rege al regilor Izraelului, care va fi mai maret decât a fost David, barbatul dupa inima lui Dumnezeu! Laudat si slavit sa fii Tu în fata mea vesnic!“
Dupa aceste cuvinte s-a însanatosit Salomea întru totul, i-a înapoiat cu mare multumire în inima ei copilul Mariei si a mers asa sanatoasa din pestera afara.
Dar când a ajuns afara a vrut sa strige tare despre marea minune a minunilor si a început sa-i povesteasca si surorii ei tot ceea ce i s-a intâmplat ei.
Dar repede s-a auzit o voce de sus care vorbea spre Salomea: „Salomea, Salomea, nu spune nimanui, ce lucruri nemaipomenite ti s-au întâmplat aici! Caci timpul întâi trebuie sa vina, unde Domnul se va dovedi El pe Sine Insusi prin cuvinte si prin fapte!“
Aici a tacut Salomea si Iosif a iesit afara si le-a rugat pe ambele surori, sa vina iar înapoi în pestera dupa dorinta Mariei, pentru ca nimeni sa nu observe, ce minunatii s-au întâmplat în acea pestera. Si amândoua au intrat iar umile înapoi în pestera.

18

Odihna de noapte a familiei sfinte în pestera.
Cântecele de lauda de dimineata ale îngerilor. Rugaciunile ciobanilor.
Cuvintele de explicatie ale îngerului spre Iosif.

Si când toti au fost adunati în pestera, au întrebat fiii lui Iosif pe tatal lor (adica pe Iosif):
„Tata ce sa facem noi? Totul este în cea mai mare ordine! Calatoria ne-a obosit membrele; nu avem voie sa ne punem sa ne odihnim?“
Si Iosif a vorbit: „Copii, voi vedeti, ce mila nemarginita am primit noi cu totii de sus; de aceea sa stati de paza si sa-l slaviti pe Dumnezeu împreuna cu mine!
„Voi ati vazut doar ce i s-a întâmplat Salomeii în pestera, de aceea sa nu ne fie nici noua somn, atunci când ne cerceteaza pe noi Domnul!
„Mergeti însa la Maria si atingeti copilul! Cine stie, daca pleoapele voastre nu se vor întari asa, de parca voi ati fi dormit adânc mai mult ore la rând!
Si fiii lui Iosif au mers si au atins copilasul; dar copilul le-a zâmbit si a întins mâinile Sale înspre ei, asa de parca si-ar fi recunoscut fratii.
De aceasta s-au mirat cu totii si au vorbit: „Adevarat este, ca acest copil nu este un copil oarecare! Caci unde a putut vedea cineva, ca vreunul este asa minunat salutat de un copil care de-abia s-a nascut? !
„În afara de aceasta suntem noi acum într-adevar înca pe deasupra de îndata asa de întariti în toate madularele noastre, de parca noi n-am fi facut niciodata o calatorie si ne-am afla acasa într-o dimineata cu trupul pe deplin odihnit!“
Si Iosif a spus la acestea: „Vedeti, deci sfatul meu a fost bun! Dar acum observ eu, ca începe sa se faca tare frig; de aceea aduce-ti încoace boul si magarul! Animalele se vor adaposti în jurul nostru si vor face ceva caldura cu suflarea si respiratia lor; si noi însine vrem de aceea sa ne adapostim si noi în jurul Mariei!“
Si fiii au facut acest lucru. Si atunci când ei au adus ambele animale în apropierea Mariei, s-au pus acestea de în data jos în partea principala a asternutului Mariei si suflau harnice peste Maria si copilasi si l-au încalzit astfel destul de bine.
Si moasa a vorbit: „Intr-adevar, nimic mai neânsemnat poate sa fie acesta în fata lui Dumnezeu, caruia si animalele îi slujesc astfel, de parca ele ar avea minte si ratiune!“
Salomea a spus însa: „O surioara, animalele par aici sa vada mai multe decât noi! Despre ceea ce noi înca de-abia îndraznim sa ne gândim, animalele se roaga deja catre Acela, care le-a facut!“
„Crede-ma, sora, asa de adevarat cum Dumnezeu traieste, asa de adevarat este si aici, în fata noastra, Mesia cel fagaduit; pentru ca doara noi stim, ca nu s-au întâmplat niciodata asemenea minunatii la nasterea chiar a celui mai mare profet!“
Maria a spus însa Salomeii: „Dumnezeu Domnul ti-a aratat o mare milostivire, din care cauza tu vezi asemenea lucruri , în fata carora se cutremura chiar sufletul meu.
„Dar taci în aceasta privinta, cum ti-a poruncit mai înainte îngerul Domnului; caci, altfel, ne-ai putea tu pricinui un destin nemilos!“
Salomea i-a fagaduit Mariei, ca va tace o viata întreaga si moasa i-a urmat exemplul sorei sale.
Si astfel au fost asadar toti linistiti în pestera. În prima ora, însa, înainte de rasaritul soarelui au auzit toti cântece de lauda chiar puternice în fata pesterii.
Si Iosif l-a trimis de îndata pe cel mai mare fiu al sau sa vada, ce ar fi si cine ar cânta asa de puternic lauda lui Dumnezeu în aer liber.
Si Iov a mers afara si a vazut, ca toate spatiile firmamentului erau ocupate în sus si în jos cu nenumarate miliarde de îngeri stralucitori. Si el s-a grabit mirat înapoi în pestera si a povestit tuturora, ce a vazut el.
Toti însa au fost tare mirati despre relatarile lui Iov si au mers afara si s-au convins de adevarul spuselor lui Iov.
Dupa ce ei au vazut însa asemenea minunatii ale Domnului, au mers ei iarasi în pestera si au dat si Mariei aceasta marturie. Si Iosif i-a spus Mariei:
„Asculta, tu cea mai curata fecioara a Domnului, fructul trupului tau este într-adevar o zamislire a Duhului Sfânt al Dumnezeului; pentru ca toate cerurile marturisesc acum despre aceasta!“
„Dar cum ne va merge noua, daca toata lumea trebuie inevitabil sa afle, ce s-a întâmplat aici? Pentru ca nu numai noi, ci si toti ceilalti oameni vad acum, ce fel de marturie ne straluceste noua din toate cerurile, acest lucru l-am observat la multi pastori acum, cum ei si-au îndreptat chipurile înspre cer „si au cântat cu aceeasi voce cu corurile puternice ale îngerilor, care acum ocupa toti vizibil toate spatiile cerului în sus si în jos pâna la pamânt.“
„Si cântarea lor suna ca aceea a îngerilor: Cadeti ca roua în jos, voi cerurilor, catre cei drepti! Pace oamenilor pe pamânt, care sunt de un cuget bun! Si cinste sa-i fie lui Dumnezeu în înaltimi în Acela, care vine aici în numele Domnului! `
„Priveste, o Maria, asa ceva aude si vede acum toata lumea; de aceea ea si va veni încoace si ne va urmari si noi vom trebui sa fugim peste munti si vai!
„De aceea sunt eu de parere ca noi sa ne ridicam de aici asa de repede pe cât este posibil si imediat dupa ce eu voi fi înscris - ceea ce sa se întâmple înca azi dimineata - , sa ne ducem iarasi înapoi în Nazaret si de acolo sa trecem dincolo la greci, dintre care eu îi cunosc pe unii destul de bine. - Nu esti tu de aceeasi parare ca mine?“
Maria însa i-a spus lui Iosif: „Dar tu doara vezi, ca eu înca nu pot sa parasesc acest adapost astazi; de aceea sa lasam toate în voia Domnului. El ne-a condus pâna acum si ne-a aparat, astfel El ne va conduce cu siguranta înca si mai departe si ne va apara chiar foarte devotat!
„Daca El vrea sa ne dezvaluie în fata lumii, spune: încotro vrem noi sa fugim, ca cerurile Sale sa nu poata sa ne descopere? !
„De aceea, sa se întâmple voia Lui! Ceea ce El vrea, va fi potrivit. Uite, aici, la pieptul meu, doara se odihneste Acela, catre care toate acestea sunt îndreptate!
„Acesta însa sa ramâna la noi si astfel nici nu se va îndeparta de noi marea maretie a lui Dumnezeu si noi putem sa fugim, oriunde vrem noi!“
Dupa ce Maria însa de-abia a terminat înca de spus aceste cuvinte, uite, atunci au stat deja doi îngeri ca conducatori ai unei sumedenii de pastori în fata pesterii si le-au aratat pastorilor, ca aici s-a nascut Acela, caruia îi sunt adresate cântecele lor de lauda.
Si pastorii au pasit înauntru în pestera si au îngenuncheat în fata copilasului si îl divinizau; si îngerii veneau cu cetele si îl adorau pe copilas.
Iosif însa se uita cu fiii sai foarte mirat la Maria si la copilas si a spus: „O Dumnezeule, ce este asadar aceasta? Te-ai întrupat Tu Insuti în carne în acest copil?
„Cum ar fi atunci probabil posibil, ca El sa fie divinizat chiar de îngerii Tai sfinti? Daca Tu, însa, esti aici, o Doamne, ce se întâmpla atunci asadar cu templul si cu sfânta sfintelor?“
Si un înger a pasit la Iosif si i-a spus: „Nu întreba si nu te îngriji; pentru ca Domnul a ales pamântul spre locul de actiune al milostivirii Sale si a cercetat acum poporul Sau, cum El a spus de dinainte prin gura copiilor Sai, ai slujitorilor si profetilor Sai!
„Ceea ce se întâmpla însa acum, în fata ochilor tai, aceasta se întâmpla prin voia Aceluia, care este aici sfânt, preasfânt.“
Aici, l-a parasit îngerul pe Iosif si s-a dus iarasi acolo si se ruga la copilas, care le surâdea acum cu bratele deschise tuturor celora care se rugau.
Atunci când însa soarele a rasarit, au disparut îngerii; dar pastorii au ramas si l-au întrebat pe Iosif, cum totusi a fost posibil sa se întâmple asa ceva.
Iosif a spus însa: „Ascultati, cât de minunat creste iarba din pamânt, tot asa s-a întâmplat si aceasta minune! Care stie însa, cum creste iarba? Tor asa de putin stiu si eu sa va fac cunoscut despre aceasta minune! Dumnezeu a vrut sa fie astfel; aceasta este tot, ce va pot spune eu!“

19

Grija de înscriere a lui Iosif. Marturisirea moasei despre capitanul Corneliu.
Vizita capitanului în grota. Iosif si Corneliu.
Pacea si bucuria lui Corneliu în apropierea copilului Iisus.

(30. Aug. 1843)

Pastorii au fost însa multumiti cu acest raspuns si nu l-au întrebat pe Iosif mai departe si s-au dus si i-au adus Mariei tot felul de întariri ca jertfa.
Dupa ce soarele însa a stralucit deja o ora întreaga pe pamânt, a întrebat-o Iosif pe moasa:
„Asculta-ma, tu prietena si sora mea din Avraam, Isaac si Iacov! Vezi, pe mine ma apasa foarte tare înscrierea si eu nu-mi doresc nimic mai mult, decât sa o stiu deja trecuta.
„Eu însa nu stiu, unde în oras este ea tinuta; las-o de aceea pe Salomea aici, la Maria, pe mine însa condu-ma cu fiii mei la capitanul roman, care face acolo înscrierea!
„Poate vom fi luati imediat în fata, deoarece vom fi cu siguranta primii acolo.“
Si moasa i-a spus lui Iosif: „Om plin de milostivire, asculta-ma! Capitanul Corneliu din Roma locuieste în casa mea, care este aproape una dintre cele dintâi din oras.
„Si are acolo si o odaie de unitate administrativa. El este, ce-i drept, un pagân, dar altfel un om bun si drept; eu vreau sa ma duc acolo si vreau sa-i spun toate în afara de minune si eu sunt de parere ca treaba va fi rezolvata.“
Aceasta cerere i-a placut bine lui Iosif , deoarece el avea oricum o frica mare fata de romani, mai ales , fata de înscriere; el a rugat-o pe moasa de aceea pe deasupra, sa faca acest lucru.
Si moasa s-a dus si l-a gasit pe Corneliu, care era înca foarte tânar si dormea cu drag dimineata mai mult, înca în pat si i-a facut totul cunoscut, ce era necesar.
Corneliu s-a sculat însa de îndata si-a pus toga sa pe spate si i-a spus doamnei lui a casei: „Femeie, eu cred tot ce zici tu, dar eu vreau totusi sa merg cu tine, pentru ca simt un tare mare dor aprig ca sa fac acest lucru!
„Nu este acel loc, dupa relatarea ta, e prea departe de aici si astfel voi fi eu înca la timpul potrivit la locul meu de munca! Condu-ma deci numai imediat acolo!“
Si moasa s-a bucurat de aceasta si l-a condus pe capitanul ei bine cunoscut, cinstit si tânar în acel loc, care capitan i-a marturisit în fata pesterii si i-a spus: „O femeie, cât de usor merg eu în Roma la împaratul meu si cât de greu îmi este aici, sa pasesc în aceasta pestera!
„Aceasta trebuie sa fie ceva iesit din comun! Spune-mi totusi daca stii tu vreun motiv; pentru ca eu stiu ca tu esti o iudeica cinstita!“
Moasa a spus însa: „Bunule capitan al marelui împarat! Asteapta aici, în fata pesterii, numai un moment; eu vreau sa intru înauntru si vreau sa-ti aduc dezlegarea!“
Si ea a intrat înauntru si i-a spus lui Iosif, ca bunul capitan însusi asteapta afara, în fata pesterii si ca el vrea sa intre înauntru, dar nu îndrazneste dintr-un motiv pentru el inexplicabil.
Atunci când Iosif a auzit asa ceva, a fost el miscat si a spus: „O Doamne, cât de bun esti Tu, ca preschimbi chiar si aceasta de la mine în bucurie, fata de care m-am temut cel mai mult! De aceea Ti se cuvine numai Tie singur toata marirea si cinstea!“
Dupa aceste cuvinte a iesit el de îndata în graba din pestera si i-a cazut lui Corneliu la picioare, spunând: „Purtator de putere al marelui împarat, ai mila cu mine mosneag sarac! Uite, femeia mea tânara, care mi-a revenit prin sorti în templu, s-a descotorosit de fructul ei în aceasta noapte si ieri de-abia am ajuns aici, de aceea n-am vrut sa ma las anuntat la tine de îndata!“
Si Corneliu a spus, ridicându-l pe Iosif: „O omule, fii fara griji din aceasta cauza, totul este înca în ordine! Lasa-ma însa sa intru si eu înauntru si sa vad, cum esti tu aici adapostit.“
Si Iosif l-a condus pe Corneliu în pestera. Atunci, însa, când acesta a vazut copilasul, cum El îi surâdea în întâmpinare, el s-a mirat din cauza unei asemenea purtari a copilasului si a spus: „La zeus, aceasta se întâmpla rar! Eu doara sunt ca nou nascut si înca niciodata n-am simtit o asemnea liniste si bucurie în mine! - Intr-adevar, astazi este zi libera de lucru si eu ramân oaspetele vostru!“

20

Intrebarile lui Corneliu referitoare la Mesia. Situatia încurcata a lui Iosif.
Intrebarile capitanului catre Maria, Salomea si catre moasa.
Avertismentul îngerului în ceea ce priveste tradarea secretului dumnezeiesc.
Banuiala sfânta a lui Corneliu despre Dumnezeirea copilului Iisus.

(31. Aug. 1843)

Iosif însa, foarte fericit despre acest lucru, i-a spus capitanului: „Purtator de putere al marelui împarat, ce pot într-adevar sa-ti ofer eu om sarac pentru marea ta prietenie? Cu ce voi putea eu sa te servesc în aceasta pestera umeda?
„Cum sa te gazduiesc conform situatiei tale sociale înalte? - Uite, aici, în aceasta caruta, este toata avutia mea, pe de-o parte adusa cu mine din Nazaret, pe de-alta parte însa un cadou deja de la pastorii de aici!
„Daca tu poti sa servesti ceva din acestea, atunci sa fie fiecare bucata de mâncare pe care vrei tu s-o duci la gura, de mii de ori binecuvântata!“
Corneliu a spus însa: „Omule bun, nu cumva sa te ocupi si sa te îngrijesti de mine! Pentru ca uite aici doara doamna mea a casei; acesta se va si îngriji pentru bucatarie si noi vom avea cu totii îndeajuns în schimbul unui un ban luminos, care este ornamentat cu capul împaratului!“
Aici i-a dat capitanul un ban moasei si a lasat-o sa se îngrijeasca pentru o gustare buna de amiaza si seara si de îndata ce îi va fi posibil mamei cu copilul si pentru o mai buna locuinta.
Iosif a spus însa dupa aceea lui Corneliu: „O tu minunat prieten! Eu te rog, nu-ti fa totusi din cauza noastra cheltuieli si stradanii; pentru ca noi suntem oricum bine aprovizionati pentru aceste putine zile, pe care le vom mai petrece înca aici - Domnului, Dumnezeului lui Izrael, toata lauda! -
Aici a spus capitanul: „Bine este bine, dar mai bine este mai bine! De aceea lasa numai sa se întâmple si lasa-ma astfel sa-i si aduc Dumnezeului tau o jertfa cu bucurie; pentru ca uite, eu îi cinstesc pe toti dumnezeii popoarelor!
„Deci vreau eu sa-l cinstesc si pe al tau; pentru ca El îmi place, de când am vazut templul Lui în Ierusalim! Si El trebuie sa fie un Dumnezeu de mare întelepciune, deoarece voi ati învatat de la El o asa de mare arta!“
Iosif a spus însa: „O prietene, daca mi-ar fi posibil, sa te conving de singura si unica existenta a Dumnezeului nostru, cât de drag as face-o spre binele tau cel mai mare si vesnic!
„Dar eu sunt numai un om slab si nu sunt în stare de asa ceva; dar cauta tu cumva cartile noastre si citeste-le, fiindca esti un asa de bun cunoscator al limbii noastre si tu vei gasi acolo lucruri, care te vor transpune în cea mai mare minunare!“
Si Corneliu a spus: „Omule bun, ceea ce tu m-ai sfatuit cu prietenie, am facut deja, am si gasit într-adevar lucruri minunate!
„Printre altele am ajuns însa si la o proorocie, în care iudeilor le este fagaduit un nou rege pentru vesnicie; spune-mi, daca stii tu bine, dupa citirea unei asemenea proorocii, când va veni acest nou rege si de unde!“
Aici a fost Iosif putin încurcat si a spus dupa un timp: „Acesta va veni din ceruri ca fiu al Dumnezeului vesnic viu! Si împaratia Sa nu va fi din aceasta lume, ci din cea a Duhului si a adevarului!“
Si Corneliu a spus: „Bine, eu te înteleg; dar eu am si citit, ca regele va fi nascut de o fecioara într-un staul, aproape de acest oras! Cum este deci aceasta de înteles?“
Iosif a spus însa: „O omule bun, tu ai simturi ascutite! Eu nu pot sa-ti spun altceva decât: Du-te acolo si uita-te la fecioara cu copilul nou nascut; acolo vei gasi, ce doresti tu sa gasesti!“
Si Corneliu s-a dus acolo si a privit cu ochi ascutiti la fecioara cu copilasul, pentru a-l descoperi din ea si din copil pe viitorul rege al iudeilor.
El a întrebat-o de aceea si pe Maria, în ce forma a devenit ea însarcinata asa de timpuriu.
Maria a raspuns însa: „Omule drept! Asa de adevarat precum este viu Dumnezeul meu, tot asa de adevarat este ca eu n-am cunoscut niciodata barbat!
„S-a întâmplat însa în urma cu trei sfert de an, ca a venit un mesager al Domnului la mine si m-a înstiintat cu putine cuvinte, ca eu voi fi însarcinata din partea Duhului lui Dumnezeu.
„Si asa s-a si întâmplat asadar; eu am fost, fara sa fii cunoscut vreodata barbat, însarcinata si uite, aici, în fata ta, este fructul fagaduintei minunate! Dumnezeu însa este martorul meu, ca toate acestea s-au întâmplat astfel.“
Aici s-a adresat Corneliu la cele doua surori si a spus: „Ce spuneti asadar voi despre aceasta povestire? Este aceasta o înselaciune rafinata din partea acestui barbat batrân, un pretext bun pentru un popor orb si superstitios, pentru a se sustrage în asemenea circumstante de la pedeapsa legala?
„Caci eu stiu, ca pentru iudei au înfiintat pedeapsa cu moartea la astfel de cazuri! Sau sa fie într-adevar ceva valabil în acest fapt, - ce ar fi cu mult mai rau decât în primul caz, pentru ca legile împaratului trebuie exacutate întru totul, deoarece fiecare instigator trebuie sa fie oprit de la bun început? ! O vorbiti adevarul, ca eu sa stiu, cum stau lucrurile cu aceasta familie ciudata!“
Salomei a vorbit însa: „Asculta-ma, o Corneliu , eu te rog la puterea ta mare primita de la împarat! Nu îti face de lucru într-adevar si legal, cu aceasta familie saraca, care este totusi nemarginit de bogata!
„Caci tu poti sa ma crezi si pentru adevar garantez eu cu capul meu: la îndemâna acestei familii stau toate fortele cerului, ca tie propria ta mâna, deoarece am fost eu convinsa de aceasta.“
Aici s-a încruntat Corneliu si mai tare si a întrebat-o pe Salomei: „Deci si totii zeii sfinti ai Romei, toti eroii Romei, armele si puterea de neânvins? ! O Salomei, ce vorbesti tu acolo? !“
Salomei a raspuns: „Da, asa cum ai spus tu, asa este! Eu m-am convins pe viu de acest fapt; dar daca tu nu vrei sa crezi, atunci du-te afara si uita-te la soare! El lumineaza de aproape patru ore si iata, el înca este în partea de est si nu are curajul sa mearga mai departe!“
Si Corneliu a mers afara, s-a uitat la soare, s-a întors de îndata înapoi si a vorbit foarte mirat: „Intr-adevar, tu ai dreptate; daca acest lucru are de-a face cu aceasta familie, atunci este ascultata si de zeul Apolo!
„Deci aici trebuie sa fie Zeus, cel mai puternic dintre toti zeii si se pare ca se înoieste timpul Deukalions si a Pyrrhei; dar daca asa este cazul, trebuie sa înstiintez pe loc Roma de un astfel de eveniment? !“
La aceste cuvinte au aparut doi îngeri mareti. Chipurile lor straluceau ca soarele si îmbracamintea lor ca un fulger. Si ei au început sa vorbeasca: „Corneliu, taci si în interiorul tau, de ceea ce ai vazut tu, - caci altfel te vei prapadi înca astazi tu si întreaga Roma!“
Aici a fost cuprins Corneliu de o mare teama. Cei doi îngeri au disparut; el însa a mers spre Iosif si a început sa vorbeasca: „O barbatule, aici este de nenumarate ori mai mult decât un rege în devenire a iudeiilor! Aici este Acela, caruia îi asculta toate cerurile si întreg iadul! De aceea lasa-ma sa plec de aici; caci eu nu sunt demn, sa fiu în apropierea lui Dumnezeu!“

21

Cuvintele lui Iosif despre vointa libera a oamenilor si sfatul sau spre Corneliu.
Grija capitanului de familia cea sfânta.

(2. Sep. 1843)

Si Iosif, însusi frapat de afirmatia lui Corneliu, a spus spre acesta: „Cât de mare este acest miracol în sine, nu ti-as putea spune eu!
„Dar ca în spate sa afla lucruri mari si puternice, aceasta poti crede tu cuvânt cu cuvânt; caci la fapte mai minore nu s-ar misca toate fortele cerului a Dumnezeului etern!
„Si totusi nici un om nu este taiat de la vointa sa libera si el poate face ceea ce doreste; caci acest lucru recunosc eu din porunca, care ti-au dat-o acesti doi îngeri ai Domnului.
„Si iata, Domnul ar putea la aceasta ocazie sa ne lege vointa noasta prin puterea Sa nemarginita, exact asa cum leaga El vointa animalelor si noi ar trebui atunci sa actionam dupa vointa Lui!
„Dar El nu face aceasta, ci ne da în schimb o porunca, din care noi putem vedea, care este vointa Sa sfânta.
„Deci asa tu nu esti cu nici o fibra a vietii tale legat si de aceea poti tu face, ceea ce doresti tu! Daca astazi doresti sa fii oaspetele meu, atunci stai; daca tu nu vrei aceasta sau nu ai curajul sa ramâi, este si asa vointa ta cea mai libera.
„Daca eu te-as sfatui, atunci bineânteles ca ti-as spune si te-as sfatui asa: O prietene, ramâi; caci mai bine nu ti-ar fi nici unde altundeva pe lume decât aici, sub protectia vizibila a tuturor puterilor ceresti!“
Si Corneliu a spus: „Da tu, barbat drept în fata tuturor zeiilor si în fata Dumnezeului tau si în fata tuturor oamenilor, sfatul tau este bun si eu vreau sa-l urmez si vreau sa ramân la tine pâna mâine!
Dar putin voi lipsi doar cu stapâna casei mele, pentru a gasi lucruri, prin care voi toti - chiar si în aceasta pestera - veti fi mai comozi cazati!“
Si Iosif a spus: „Barbat bun, fa ce doresti tu! Dumnezeu, Domnul te va rasplati într-o buna zi!“
Aici a mers capitanul cu moasa în oras si a lasat sa se înstiinteze pe toate strazile, ca ziua de astazi este libera, a luat dupa aceea cu el treizeci de soldati, le-a dat lucruri de pat, corturi si lemne de foc si le-a ordonat sa duca toate acestea afara, la pestera.
Moasa a luat hrana si bautura în masuri drepte cu ea si a mai lasat sa fie aduse.
Ajunsi la pestera, a ordonat de îndata capitanul ridicare a trei corturi: un cort moale pentru Maria, unul pentru sine, Iosif si fii acestuia si unul pentru moasa si sora ei.
Si în cortul Mariei a adus cel mai proaspat si mai moale pat si a aranjat cortul cu alte lucruri utile. Tot asa a facut el si în celelalte corturi, a pus soldatii sa construiasca în mare graba o soba, chiar el a pus lemnele si a facut foc pentru încalzirea pesterei, în care era de obicei destul de rece în acel anotimp.

22

Corneliu împreuna cu familia cea sfânta în grota. Pastorii si capitanul.
Soarele nou, vesnic si spiritual. Corneliu îsi ia ramas bun. Cuvintele de recunoastere ale lui Iosif,
despre bunatatea capitanului pagân.

Asa a ajutat Corneliu familia credincioasa si a ramas împreuna cu ea toata ziua si toata noaptea.
Dar dupa masa au venit iar pastorii ca sa se roage la copilas si au adus cu ei tot felul de jertfe.
Dar când au vazut în pestera corturile si pe capitanul roman, au vrut sa fuga de teama mare care i-o purtau;
Caci erau mai multi fugari descrisi printre ei, care se temeau enorm de pedeapsa care trebuia ispasita de fugari.
Dar capitanul a mers la ei si a început sa le vorbeasca: „Nu va temeti de mine, caci eu vreau sa va scutesc de toate pedepsele; dar gânditi-va, ca ceea ce trebuie sa se întâmple dupa vointa împaratului si asa veniti mâine si eu va voi înscrie pe voi cât se poate de blând si de fin!“
Si pentru ca pastorii au aflat ce om bun si blând era Corneliu, au învins teama si s-au lasat cu totii înscrisi a doua zi.
Dupa convorbirea cu pastorii, l-a întrebat capitanul pe Iosif, daca soarele nu va mai parasi pe veci cerul.
Si Iosif i-a raspuns: „Acest soare, care s-a ridicat astazi deasupra pamântului, nu va mai apune în veci! Dar cel natural îsi va urma drumul vechi dupa vointa Domnului si va apune în câteva ore!“
Acestea le-a rostit Iosif însa poetic si nu stia si nu întelegea în fond ceea ce el chiar a vorbit.
Si capitanul însa l-a întrebat pe Iosif: „Ce spui tu aici? Iata, eu nu am înteles sensul cuvintelor tale; de aceea vorbeste mai explicit cu mine!“
Si Iosif a vorbit: „Va veni vremea, în care tu te vei încalzi la razele sfânte ale acestui soare si tu te vei înbaia în fluviul minunat al spiritului sau!
„Mai multe nu stiu sa-ti spun si chiar eu nu prea înteleg, ceea ce ti-am spus eu acum; dar timpul îti va dezvalui, atunci când eu nu voi mai fi în abundenta adevarul etern!“
Si capitanul nu l-a întrebat mai departe pe Iosif, dar a retinut aceste cuvinte adânci spre a fi radacina vietii sale.
În urmatoarea zi însa a salutat capitanul toata familia si i-a asigurat, ca el va avea atâta timp grija de ei, cât se vor afla aici si cu totii îi va retine în inima sa o viata întreaga.
Dupa aceasta s-a întors la munca sa si i-a dat moasei iar un ban, pentru a avea grija de familie.
Iosif a vorbit însa spre fiii sai, când deja a plecat capitanul: „Copii, cum se face, ca un pagân poate fi mai bun decât unii iudei? Sa se potriveasca aici cuvintele lui Isaia, care vorbeste:
„‘Iata, slujitorii mei sa strige de atâta bucurie; voi însa sa strigati din durere de inima si sa plângeti de durere! ’? ” - Si fiii lui Iosif au raspuns: „Da tata, aceasta parte este aici explicata si înteleasa în tot belsugul ei!“

23

Sederea de sase zile în pestera. Indemnarile îngerului catre Iosif pentru a porni la drum înspre Ierusalim pentru a se prezenta în templu. Visul Mariei.
Cearta de dragoste între Iosif si Corneliu. Straja militara în fata grotei.

(5 Sept. 1843)

Astfel a petrecut Iosif sase zile în pestera si a fost fiecare zi vizitat de Corneliu, care se îngrijea cu harnicie, ca nu cumva sa-i lipseasca ceva acestei familii.
În a sasea zi însa, dis de dimineata, a venit un înger la Iosif si i-a spus: „Procura-ti o pereche de turturele si mergi a opta zi de aici la Ierusalim!
„Maria sa jerfeasca turturelele dupa lege si copilul trebuie taiat împrejur si sa primeasca numele care ti-a fost spus tie si Mariei!
„Dupa taierea împrejur însa veniti iarasi încoace si stati aici asa de mult, pâna ce eu va voi arata, când si încotro va trebui voi sa plecati de aici!
„Tu, Iosife, te vei înforgatui ce-i drept mai devreme pentru plecare; dar eu trebuie sa-ti spun: tu nu vei pleca cu nici o bataie de puls mai devreme de aici, decât pâna ce va fi voia aceluia, care este la tine aici, în pestera!“
Dupa aceste cuvinte a disparut îngerul si Iosif a mers la Maria si i-a spus aceste lucruri.
Maria i-a spus însa lui Iosif: „Vezi, eu doara sunt totdeauna o slujitoare a Domnului si astfel sa mi se întâmple dupa cuvântul Lui!
Eu am avut însa astazi un vis si în acest vis a aparut tot, ce tu mi-ai facut acum cunoscut; de aceea, fii numai fara griji din cauza perechii de porumbei si eu voi merge cu tine încrezatoare în a opta zi în cetatea Domnului!“
A venit însa dupa aceasta vedenie tocmai si capitanul pentru o vizita de dimineata si Iosif i-a si spus de îndata, de ce el va trebui sa mearga în a opta zi la Ierusalim.
Si capitanul i-a oferit lui Iosif imediat tot prilejul sau si vroia sa-l lase condus la Ierusalim.
Dar Iosif i-a multumit de aceea pentru vointa lui minunat de buna si a spus: „Uite, astfel este voia Dumnezeului si Domnului meu, ca eu sa merg la Ierusalim tot asa cum am venit si încoace!
„Si de aceea vreau eu sa fac asadar si aceasta scurta calatorie în asa fel ca Domnul sa nu ma pedepseasca pentru neascultarea mea.
„Daca tu însa vrei sa ma ajuti cu ceva deja la aceasta ocazie, atunci procura-mi doua turturele, care sunt pentru jertfa acolo, în templu si pastreaza-mi locul de locuit!
„Pentru ca în a noua zi voi veni eu iarasi încoace si voi sta înauntru asa de mult timp, cât Domnul o va cere de la mine.“
Si Corneliu i-a promis lui Iosif, sa ofere toate cele cerute si a plecat dupa aceea si i-a adus el însusi lui Iosif o colivie de porumbei cu totul noua si plina de turturele, din care Iosif a trebuit sa-si aleaga pe cele mai frumoase.
Dupa acestea însa, a mers capitanul iarasi la slujba lui si a lasat colivia de porumbei (casa de porumbei) între timp pâna seara în pestera, de unde el însusi a luat-o atunci iarasi cu sine.
În a opta zi însa, când Iosif a plecat la Ierusalim, a poruncit Corneliu sa se puna o straja în fata pesterii, care n-a lasat pe nimeni sa intre si sa iasa decât pe cei doi fii cei mai vârstnici lasati acolo de Iosif si pe Salomea, care le slujea cu mâncare si bautura; pentru ca moasa a mers si ea cu ei la Ierusalim.

24

Taierea împrejur a copilului si curatarea Mariei.
Prezentarea copilului în templu de catre mama.
Evlaviosul Simeon si copilul Iisus.

(6 Sept. 1843)

În a opta zi dupa amiaza însa - dupa susoteala prezenta în jurul orei trei - a fost taiat copilul împrejur în templu si a primit numele de , Iisus`, pe care l-a rostit îngerul, chiar înainte ca copilasul sa fie conceput în pântecele maicii sale.
Deoarece pentru cel mai extrem caz al fecioriei dovedite a Mariei se putea vedea ca fiind valabil si vremea curatirii ei, de aceea a si fost curatata Maria imediat în templu.
De aceea a luat Maria acusi dupa taierea împrejur copilul în brate si l-a dus în templu, ca ea cu Iosif sa-l închine Domnului dupa legea lui Moise.
Cum si este asadar scris în legea lui Dumnezeu: „Fiecare prim nascut sa-i fie afeorisit Domnului si trebuie de aceea jertfite o pereche de turturele sau doi pui de porumbei!“
Si Maria a jertfit o pereche de turturele si le-a pus pe masa de jertfa; si preotul a luat jertfa si a binecuvântat-o pe Maria.
Era însa si un om în Ierusalim, pe nume Simeon, acela era foarte evlavios si cu frica de Dumnezeu si astepta mângâierea lui Israel; pentru ca el era plin de Duhul lui Dumnezeu.
Acestui om i-a spus mai înainte Duhul lui Dumnezeu: „Tu nu vei vedea moartea trupului tau, înainte ca tu sa nu-L vezi pe Iisus, Sfântul lui Dumnezeu, Mesia lumii!“
De aceea a venit el acum în templu dintr-un impuls interior, în timp ce se aflau exact atunci Maria si Iosif cu copilul înca în templu si faceau înca, toate cele cerute de lege.
Atunci când însa el a vazut copilasul, a mers el numaidecât la parinti si le cerea, rugându-se, ca ei sa binevoiasca sa-l lase pe acesta sa fie luat pe bratele sale numai pentru un timp scurt.
Perechea de parinti cea mai evlavioasa i-a facut aceasta cu drag batrânului si foarte cucernicului barbat pe care îl cunosteau bine.
Si Simeon a luat copilasul în bratele sale, a fost dragut cu el, îl lauda la aceasta pe Dumnezeu din toate puterile si a spus în sfârsit:
„Acum slobozeste pe robul Tau Stapâne, dupa cuvântul Tau în pace, cum Tu ai spus;
„caci vazura ochii pe mei mântuitorul Tau, pe care l-ai fagaduit parintiilor si proorocilor!
„Acesta este acela pe care l-ai pregatit în fata tuturor popoarelor!
„O lumina spre luminarea pagânilor, o lumina spre lauda poporului Tau Israel!“
Iosif si Maria se mirau însa ei însiai despre cuvintele lui Simeon; pentru ca ei înca nu întelegeau ceea ce el a spus despre copil.
Simeon a dat însa copilasul iarasi Mariei, i-a binecuvântat dupa aceea pe amândoi si a vorbit atunci catre Maria:
„Iata, acesta este pus spre ridicarea si caderea multora din Israel si va fi un semn care va stârni împotriviri!
„O sabie va trece însa prin sufletul tau, ca sa se descopere gândurile din multe inimi!“
Maria nu întelegea însa cuvintele lui Simeon; dar netinând cont de aceasta, ea pastra aceste cuvinte adânc în inima ei.
Acelasi lucru facea si Iosif si Il lauda si Il slavea pe Dumnezeu din aceasta cauza foarte tare în inima sa.

25

Ana proorocita în templu si marturia ei despre copilul Iisus.
Avertizarile Anei catre Maria.
Adapostul de nevoie al familiei sfinte la israelitul bogat si zgârcit.

(7 Sept. 1843)

Era însa în acel timp o proorocita în templu - Ana era numele ei - ; ea era o fiica lui Penuel din spita lui Aser.
Aceasta era deja la adânci batrâneti si era asa de evlavioasa, ca ea, atunci când s-a împreunat în tineretile ei cu un barbat, din dragoste fata de Dumnezeu nu s-a dezvelit sapte ani în fata barbatului si si-a pastrat în acest timp fecioria ei.
În anul al optzecelea al ei a devenit vaduva, a mers atunci numaidecât în templu si nu l-a mai parasit pe acesta niciodata.
Ea îi slujea aici numai lui Dumnezeu Domnul doar prin rugaciune si post zi si noapte din propria vointa.
La aceasta ocazie însa a fost ea patru ani astfel în templu si a venit si ea acum acolo, îl slavea pe Dumnezeu Domnul si vorbea asa tuturora, care îl asteptau pe mântuitorul în Ierusalim, ceea ce i-a dat Duhul lui Dumnezeu.
Atunci când însa ea a ajuns la sfârsit cu cuvintele sale profetice, atunci si ea a rugat sa i se dea copilul, a fost dragut cu el si l-a laudat si l-a slavit pe Dumnezeu.
Dupa aceasta i-a dat ea iarasi copilasul Mariei si i-a spus ei (Ana): „Fericita si binecuvântata esti tu, o fecioara, fiindca esti mama Domnului meu!
„Dar nu cumva sa râvnesti, ca tu sa te lasi de aceea marita, pentru ca numai Acela, care suge acolo la sânul tau, este singur demn, sa fie marit, slavit si laudat de noi toti!“
Dupa aceste cuvinte s-a reântors proorocita iarasi înapoi si Iosif si Maria s-au dus, dupa ce ei au stat în jur de trei ore în templu, iarasi afara din acesta si au cautat adapost la o rudenie.
Atunci când ei au ajuns acolo, au gasit casa încuiata; pentru ca rudenia se afla de aceasta data tocmai în Betleem la descriere.
Iosif însa nu stia ce sa faca atunci; pentru ca mai întâi era deja noapte adânca, cum se obisnuieste sa fie în acest timp scurt al zilei si nu mai era aproape nici o casa deschisa în acel ceas si acest lucru cu atât mai mult, pentru ca era o zi înainte de cea de odihna.
A înopta sub cerul liber, era prea frig, întrucât bruma se afla pe câmpuri si pe deasupra batea înca un vânt rece.
Atunci când Iosif se gândea în toate formele si îl ruga pe Domnul, ca Acesta sa-l ajute din strâmtorare, uite, atunci a venit deodata un israelit tânar si distins pasind catre Iosif si l-a întrebat: „Ce faci tu în sfârsit asa de târziu cu lucrurile tale pe drum? Nu esti si tu un israelit - si nu cunosti tu obiceiul?“
Iosif a spus însa: „Uite, eu sunt din neamul lui David! Eu am fost însa în templu si am adus jertfa Domnului; atunci m-a prins noaptea timpurie si acum nu pot gasi nici un adapost si sunt în mare frica din cauza femeii mele si a copilului ei!“
Si tânarul israelit i-a spus lui Iosif: „Atunci veniti asadar cu mine, eu vreau sa va închiriez pâna mâine un adapost pentru un ban sau pentru pretul acestuia!“
Si Iosif l-a urmat cu Maria, care se afla pe un animal de carat si cu cei trei fii ai sai pe israelit într-o casa splendida si a luat acolo adapost într-o camaruta mai de jos.

26

Certarea posesorului adapostului Nicodim catre Iosif. Cuvântarea de aparare a lui Iosif
Marturia moasei. Un impuls de milostivire catre Nicodim care îl recunoaste pe Domnul.

(9 Sept. 1843)

În acea dimineata însa, când Iosif s-a pregatit deja de calatorie, a venit israelitul tânar si a fost pregatit sa ceara banul de chirie.
Dar când el a pasit în camera, l-a napustit deodata asa o frica imensa, ca nu a fost în stare sa rosteasca nici un cuvânt pe buze.
Iosif însa a mers spre el si a vorbit: „Prietene , iata, ce crezi tu ca este la mine de valoarea unui ban, ia-l, deoarece nu posed nici un ban!“
Acum si-a revenit putin israelitul si a început sa vorbeasca cu un glas cât se poate de cutremurat: „Barbat din Nazaret, doar acum te recunosc eu pe tine! Tu esti Iosif dulgherul, si tu esti tot acelasi, care, cu zece luni în urma ai luat-o pe Maria, fecioara Domnului, din templu, prin acea proba.
„Aici este tot acea fecioara! Cum ai pazit-o tu, deoarece este deja mama la vârsta de cincisprezece ani? Ce s-a putut întâmpla?
„Într-adevar, tu nu poti fi tatal! Caci barbati de vârsta ta si de teama ta fata de Domnul, care este recunoscuta în tot Israelul, nu fac astfel de lucruri.
„Dar tu ai fii adulti: poti tu sa garantezi pentru nevinovatia lor? I-ai avut tot timpul sub observatie, le-ai observat toata gândirea, actionarea, toate miscarile lor?“
Iosif însa i-a raspuns barbatului tânar: „Acum te-am recunoscut si eu pe tine; tu esti Nicodim, un fiu de-al lui Veniamin din semintia lui Levi! Cum poti tu sa ma descoperi, cu toate ca aceasta nu apartine de tine? Pe mine însa m-a cercetat Domnul în sfintenie si pe muntele blestemului si mi-a aratat nevinovatia în fata înaltei adunari; ce vina mai vrei sa gasesti tu la mine si la fii mei?
„Du-te însa în templu si si întreaba înalta adunare, si ti se va da o dovada concreta despre întreaga mea casa!“
Aceste cuvinte i-au intrat barbatului tânar si bogat adânc în inima, si el (Nicodim) a început sa vorbeasca: „Dar pentru vointa Domnului, daca asa stau lucrurile, atunci spune-mi tu, cum s-a putut întâmpla, ca aceasta fecioara totusi a nascut! Este acest lucru un miracol, sau este ceva natural?“
Aici a intervenit moasa, care era si ea prezenta, si a început sa vorbeasca catre Nicodim: „Barbatule! Aici este banul de chirie pentru aceasta închiriere saracacioasa! Dar nu ne mai retine fara nici un rost; deoarece noi astazi trebuie sa ajungem înca în Betlehem! Dar gândeste-te, cine a fost în casa ta si cum l-ai adapostit asa saracacios pentru un ban! Într-adevar, într-adevar, cele mai minunate camere ale tale, care sunt împodobite cu aur si pietre pretioase, sunt insuficiente pentru o asemenea minunatie a lui Dumnezeu, care a poposit aici, în aceasta camera, cu toate ca aceasta odaie este mai degraba aranjata pentru niste delicventi!
„Dar du-te si atinge copilasul, ca sa poata sa cada patura groasa din fata ochilor tai si ca tu sa poti vedea, cine a venit în casa ta! Eu ca moasa am vechiul privilegiu sa-ti dau voie sa atingi acest copilas.“
La aceasta s-a dus Nicodim si a atins copilul cel mic; si când el l-a atins, i s-a deschis pentru un timp vazul interior, asa ca el a putut vedea minunatiile lui Dumnezeu.
Imediat a îngenunchiat el în fata copilului si a început sa se roage la el si a vorbit: „Ce mila si ce îndurare trebuie sa existe în Tine, o Doamne, ca Tu vii si îti cauti asa poporul Tau!
„Dar ce se va întâmpla cu casa mea, si ce se va întâmpla cu mine, deoarece eu nu am putut recunoaste toate minunatiile lui Dumnezeu?!“
Moasa a început sa vorbeasca: „Ramâi întru totul asa cum esti; dar nu spune nici un cuvânt despre ceea ce ai vazut tu acum, caci altfel se va napusti asupra ta judecata lui Dumnezeu!“ - Asa a dat Nicodim banul înapoi, a plecat afara plângând si a împodobit mai târziu acea camera cu aur si cu pietre pretioase. Iosif însa s-a pregatit de îndata de calatorie.

27

Intoarcerea familiei sfinte la Betlehem. Minunata primire în grota de cei lasati în urma.
O iesle ca patut pentru copilas. Odihna buna în noaptea geroasa.

(11 sep. 1843)

Seara, cu o ora înainte sa apuna soarele, au ajuns înaltii calatori la Betlehem si au mers imediat la pestera binecunoscuta.
Cei doi fii ramasi la pestera, Salomea si capitanul i-au întâmpinat pe calatori cu bratele deschise si i-au întrebat grijuliu, cum a fost acea calatorie.
Si Iosif le-a povestit cum le-a mers în acea calatorie, si la sfârsit a recunoscut însa, ca în acea zi nu prea s-au hranit cu nimic; caci proviantul foarte saracacios de abia a ajuns pentru Maria, care era foarte slabita.
Când capitanul a auzit aceste lucruri, a mers degraba în fundul pesterii si a adus multa hrana cu el, care le era permisa iudeiilor, si a început sa vorbeasca cu Iosif:
„Aici sa te binecuvânteze Dumnezeul tau, si binecuvânteaz-o tu dupa obiceiul tau, si întariti-va si saturati-va cu totii!“
Si Iosif i-a multumit lui Dumnezeu, a binecuvântat hrana si a mâncat cu pofta împreuna cu Maria, fiii sai si cu moasa.
Dar Mariei i-au obosit mâinile, deoarece a dus copilasul întreaga zi, de aceea s-a adresat ea lui Iosif:
„Iosif , iata, daca as avea lânga mine un loc, unde as putea sa pun copilasul, pentru a permite bratelor mele un mic repaus, atunci as avea tot ce îmi trebuie, si chiar copilasul ar putea sa se întareasca mai bine în somn!“
Dar când a auzit capitanul dorinta Mariei, a sarit de îndata în picioare si a mers în fundul pesterii pentru a aduce la iveala o iesle, care era de fapt pentru oi (si care arata exact asa, cum sunt si în ziua de astazi la tara, - doar ca aceasta era mai scunda).
Salomea a luat imediat cele mai frumoase paie si fân proaspat, a bagat acestea în iesle, asa le-a acoperit cu un material curat si a rezultat prin aceasta un minunat patut moale pentru copilas.
Maria l-a înfasurat pe copilas în pânze curate, l-a strâns la piept, l-a sarutat si i l-a dat si lui Iosif sa-L sarute si dupa aceea la toti cei prezenti si l-a culcat în patutul acela cam saracacios pentru Domnul întregului cer si al întregului pamânt.
Foarte linistit a dormit copilul, si Maria a putut mâna în liniste si a putut sa se întareasca cu hrana pe care a pregatit-o inimosul capitan.
Dupa ce au mâncat a vorbit Maria spre Iosif: „Iosif, spune sa se pregateasca locul meu de odihna, caci eu sunt foarte obosita de la aceasta calatorie si de aceea vreau eu sa ma duc la odihna!“
Salomea a început însa sa vorbeasca: „O mama a Domnului meu, acest lucru s-a rezolvat deja de multa vreme; vino si uita-te!“
Si Maria s-a ridicat, a luat copilul în brate si a lasat sa fie dusa ieslea în cortul ei, asa ajungând si ea sa se odihneasca, iar aceasta fiind prima noapte completa de odihna a Mariei de la nasterea copilului.
Capitanul a facut cu harnicie caldura si a încalzit pietre albe pentru a le putea aseza în jurul cortului, unde dormea Maria, ca nu cumva ea sau copilasul sa îndure frigul; deoarece a fost o noapte rece, caci apa de afara a devenit gheata tare.

28

Îndemnarile lui Iosif spre plecarea catre Nazaret. Sfatul capitanului de a astepta.
Zvonul despre caravana persana si despre cautarea lui Irod dupa copil. Cuvintele importante de alinare ale Mariei.

În dimineata urmatoarei zile a început sa vorbeasca Iosif: „Ce sa mai facem noi aici? Maria s-a întarit iar, de aceea vrem noi sa plecam, oriunde vom avea un acoperis bun si ordonat!“
Dar chiar atunci când a vrut sa plece Iosif, a venit înapoi capitanul, care a avut dis de dimineata treaba în oras, si a început sa vorbeasca spre Iosif:
„Barbat drept în fata lui Dumnezeu! Tu vrei sa-ti începi calatoria înapoi spre casa; dar astazi, mâine si poimâine, te sfatuiesc sa mai stai!
„Caci iata, chiar acum am aflat prin oamenii mei, care au ajuns astazi din Ierusalim, ca acolo au ajuns trei caravane persane marete!
„Trei magi înalti s-au interesat la Irod de asa zisul nou rege nascut al iudeilor!
„Acesta, ca fiind un print închiriat din Grecia si nestiind nimic, s-a adresat preotului suprem, ca acesta sa-i spuna, unde se va naste cel ce este uns.
„Acestia l-au înstiintat, ca aceasta se va întâmpla în Iudeea, adica mai exact în Betlehem; caci asa a fost scris.
„La aceasta i-a lasat Irod sa mearga în pace pe preoti si a mers cu toti slujitorii lui iar înapoi la acei trei conducatori si le-a spus, ceea ce a aflat el de la preotul suprem, ,,si le-a spus celor trei, sa caute în Iudeea atent pe cel nou uns al iudeiilor, si atunci când îl vor gasi, sa se întoarca de îndata, ca sa poata sa vina si el pentru a se ruga la acel copilas.
„Dar stii tu, draga prietene Iosif, ca eu nu am încredere în persieni, dar cel mai tare nu am încredere în Irod, care este însetat dupa putere?!
„Persienii, se zice ca sunt magicieni si ei au aflat de nasterea Sa printr-o stea ciudata! Acest lucru nici macar nu vreau sa-l contest; caci la nasterea acestui baietel s-au aratat asa de multe minuni, si exact asa s-ar fi putut întâmpla aceste minuni si în Persia.
„Dar acest lucru daca s-a întâmplat, poate avea legatura doar cu acest copil! Daca îl gasesc persienii, atunci îl va gasi si Irod „si noi va trebui atunci sa dam din mâini si din picioare ca sa putem scapa din ghearele batrânului urs!
De aceea trebuie ca tu sa mai ramâi în acest loc cel putin trei zile, asa cum am spus mai devreme, pâna când eu îi voi întoarce pe acei cautatori de rege; caci iata, eu coordonez mai mult de doisprazece legiuni de soldati - Mai multe nu trebuie eu sa-ti spun spre linistea ta. Acum stii tu ce este mai important; de aceea ramâi! Eu însa voi merge acum iar si ma voi întoarce înapoi la tine pe la mijlocul zilei!“
Iosif, intimidat prin aceasta stire împreuna cu familia sa, au ramas si au asteptat cu totul supusi vointa Domnului, si ce se va întâmpla din aceasta întorsatura ciudata.
si Iosif a mers la Maria si i-a povestit, ce a auzit el adineaori de la capitan.
Maria însa a vorbit: „Vointa Domnului sa se întâmple! Cu ce lucruri amare ne-am întâlnit noi pâna acum, - si Domnul le-a transformat pe toate în miere!
„Cu siguranta ca nici persienii nu ne vor face nimic, daca ei într-adevar vor veni la noi, si daca ei vor sa ne faca vreun rau, atunci avem noi si asa prin mila lui Dumnezeu protectia capitanului!“
Si Iosif a spus: „Maria, toate acestea sunt în ordine!“ De persieni nu ma tem eu asa de tare; dar de Irod cu barba sa sura, acest animal de prada în trup de om, de acesta ma tem, si chiar si capitanului nu îi este indiferent!
„Caci daca el va fi înstiintat prin persieni, ca copilasul nostru este noul rege uns, atunci nu vom mai putea face nimic altceva decât sa fugim!
„Caci atunci capitanul nostru va deveni spre binele nostru si al sau din pricina Romei dusmanul nostru si el în loc sa ne salveze, va trebui sa ne urmareasca, daca nu vrea sa fie privit ca un renegat al împaratului!
„Si aceasta crede si el în sine, deoarece nu m-a atentionat din greseala de intentiile groaznice ale lui Irod.
„De aceea cred eu ca ne mai lasa sa asteptam aici trei zile! Daca totul va merge bine atunci cu siguranta va ramâne prietenul nostru;
„dar daca va merge rau, atunci ne are el pe noi la mâna, pentru a ne da pe mâna lui Irod, si pe lânga aceasta va primi de la împaratul sau o medalie, pentru care a înlaturat de pe lume un rege al iudeiilor, care ar fi devenit pe parcurs periculos statului sau!“
Maria a raspuns însa la acestea: „Iosif! Nu ma speria pe mine si pe tine în zadar! Iata, noi am baut apa blestemului, si noua nu ni s-a întâmplat nimic! De ce sa ne înfricosam acum, când am vazut si am încercat minunatiile lui Dumnezeu prin acest copilas?!
„Sa fie cum o vrea, eu îti spun: Domnul este mai puternic decât toti persienii, decât Irod, decât împaratul Romei si decât capitanul împreuna cu cele doisprazece legiuni de soldati! De aceea stai linistit, cum vezi tu ca stau eu linistita!
„De altfel sunt convinsa, ca, capitanul va încerca mai degraba toate posibilitatile înainte de a fi nevoit sa devina dusmanul nostru.“
Cu aceasta s-a linistit iar bunul si credinciosul Iosif si a mers sa-l astepte pe capitan si i-a pus pe fiii sai sa încalzeasca pestera si sa fiarba câteva fructe pentru Maria pentru sine si pentru fiii sai.

[Unique]

29

Ingrijorata rugăminte a lui Iosif spre Domnul. Caravana persană în faţa grotei.
Căpitanul cel uimit. Dovada celor trei înţelepţi despre copil.
Avertizarea faţă de Irod.

(14. Sep. 1843)

  S-a făcut amiază; dar căpitanul a întârziat de data aceasta şi Iosif a numărat cu îngrijorare clipele aşteptării; dar căpitanul nu a apărut de niciunde.
  De aceea s-a întors Iosif spre Domnul şi a vorbit: „Dumnezeul meu şi Domnul meu, eu te rog pe Tine, ca Tu să nu mă mai laşi în această îngrijorare; deoarece iată, eu sunt deja bătrân şi foarte slăbit în toate încheieturile mele!
  De aceea întăreşt-Mă printr-o vestire, ca să înţeleg ce să fac, pentru a nu deveni ruşinea întruchipată în faţa tuturor fiilor ai Israelului!“
  După ce a terminat Iosif cu rugăciunea, a venit deodată căpitanul aproape făra suflare şi a început să vorbească spre Iosif:
  „Bărbat apreciat de mine! Mai înainte m-am întors dintr-un marş, care chiar eu l-am făcut cu o legiune întreagă, şi am mers o treime din drumul care duce spre Ierusalim, pentru a putea vedea ceva din acei persieni,
  „şi peste tot am postat spioni, dar până în acest ceas nu am putut vedea absolut nimic! Dar stai liniştit; căci dacă ei vor veni, vor da de paza pe care am pus-o eu!
  „Dar de acolo nu le va fi prea uşor, să străpungă acel zid de spioni ca să poată ajunge aici, nu înainte de a fi apreciaţi şi interogaţi de mine! Eu plec de aceea chiar acum şi mă voi duce să întăresc paza; deseară voi fi la tine!“
  Aici pleacă căpitanul cu repeziciune, şi Iosif începe să-L laude pe Dumnezeu şi vorbeşte spre fiii săi: „Acum puneţi hrana pe masă, şi tu, Salomea, întreab-o pe Maria, dacă ea doreşte să se hrănească cu noi la masă, sau să-i ducem hrana în cortul ei?“
  Maria însă a venit ea însăşi afară, fiind fericită, împreună cu copilaşul din cort şi a început să vorbească: „Pentru că sunt destul de întărită, vreau să manânc cu voi la masă; doar ieslea aduceţi-o aici pentru copilaş!“
  Iosif a fost plin de fericire din cauza aceasta şi a pus în faţa Mariei cele mai bune şi gustoase bucate, şi ei l-au lăudat pe Dumnezeu, Domnul, şi au mâncat şi au băut.
  Dar înainte să termine ei mâncarea, iată, a început un zgomot mare în faţa peşterii. Iosif l-a trimis pe Iov, ca să vadă ce s-a întâmplat.
  Dar când Iov s-a uitat pe uşă afară (deoarece peştera avea o uşă la intrare), a văzut acesta o întreagă caravană de persieni, cu cămile care erau pline de bagaje şi a început să vorbească cu o voce speriată:
  „Tată Iosif, pentru numele Domnului, noi suntem pierduţi! Uitaţi-vă, presienii temuţi sunt deja aici cu multe cămile şi slujitori!
  „Ei îşi desfac corturile într-un cerc mare în jurul peşterii, şi trei conducători împodobiţi cu aur, argint şi cu pietre preţioase despachetează saci auriţi şi vor, după câte se pare, să intre în interiorul peşterii!“
  Această ştire aproape că l-a făcut mut pe Iosif al nostru; doar cu mare efort a rostit el aceste cuvinte: „Doamne, fii milostiv cu noi, sărăci păcătoşi! Da, noi suntem pierduţi!“ - Maria a luat copilaşul şi a fugit cu el în cort şi a spus: „Doar dacă eu voi fi moartă, îmi veţi putea răpi copilaşul!“
  Iosif  s-a dus însă înspre uşă, condus de fiii săi, şi s-a uitat pe ascuns, ce făceau acei persieni.
  Dar atunci când a zărit marea caravană şi corturile desfăcute, i-a fost şi mai mare teamă în jurul inimii, deoarece a început să implore din tot sufletul, ca Domnul să-l ajute doar de această dată de la strâmtoarea cea mare.
  Dar în timp ce implora el, iată, că a venit căpitanul pregătit şi înarmat de război, însoţit de o mie de războinici, şi a postat soldaţii pe o parte şi pe cealaltă a intrării în peşteră.
  Chiar el însăşi a mers şi a început să-i interogheze pe acei trei magicieni, din ce motiv şi cum au ajuns ei aici - neobservaţi de el.
  Şi cei trei i-au vorbit dintr-un glas căpitanului: „Nu ne considera nişte duşmani; că tu poţi vedea cu ochii tăi că noi nu avem arme, nici la vedere şi nici ascunse!
  „Noi suntem însă astrologi din Persia, şi noi avem o profeţie veche, în care este scris, că în aceasta vreme se va naşte iudeiilor un rege al regilor, şi naşterea sa ni se va arăta noua printr-o stea.
  „Şi aceia care vor vedea steaua, aceia să călătorească, în acea direcţie în care îi duce steaua aceea măreată; deoarece acolo îl vor găsi pe mântuitorul lumii, unde se va opri steaua!
  „Şi iată, peste aceasta peşteră s-a oprit steaua, care cu siguranţă este pentru fiecare vizibilă, chiar şi la lumina zilei; aici însă s-a oprit, peste aceasta peşteră, şi cu siguranţă că am ajuns la locul, unde se găseşte viul miracol al miracolelor, adică, un copilaş nou născut, un rege al tuturor regilor, un Domn al Domnilor din veşnicie!
  „Pe acesta trebuie să-L vedem noi pentru a ne putea închina în faţa Lui! De aceea, să nu cumva să îndrăzneşti să ne stai în cale; deoarece cu siguranţă nu ne-a condus până aici o stea rea!“
  Aici s-a uitat căpitanul dupa stea şi s-a mirat foarte tare de ea; căci în primul rând era foarte joasă, şi în al doilea rând emana lumina aproape exact aşa de tare ca razele naturale ale soarelui.
  Dar atunci când s-a convins căpitanul de toate acestea, a început să vorbească către acei trei: „Bine eu am ajuns la convingerea prin cuvintele voastre şi prin stea, că aţi venit aici cu gânduri bune; dar nu pot înţelege, ce aţi avut voi la Ierusalim de rezolvat cu Irod! V-a arătat acel drum tot această stea?
  De ce nu va dus ghidul vostru miraculos imediat în acest loc, deoarece este după câte se poate vedea aici locul călatoriei voastre? - Despre acest lucru mai cer eu un răspuns de la voi, căci altfel nu veţi intra în peşteră!“
  Cei trei însă au rostit cuvintele: „Marele Dumnezeu va ştii aceasta cu siguranţă! Bineînţeles că trebuie să fie în planul Său; căci nici unul din noi nu a a avut intenţia, să se apropie măcar de departe de Ierusalim!
  „Şi aceasta poţi crede tu într-adevăr, nouă nu ne-au plăcut deloc oamenii din Ierusalim, dar cel mai puţin ne-a plăcut de prinţul Irod! Dar pentru că deja am fost acolo şi am fost în atenţia deplină a oraşului, a trebuit să spunem care este de fapt scopul nostru!
  „Preoţii ne-au dat de ştire prin prinţ, care ne-a rugat, ca să-l anunţăm de îndată de regele găsit, pentru ca să poată şi el venii să se închine la noul rege.“
  Dar căpitanul a vorbit: „Acest lucru nu se va întâmpla niciodată; deoarece eu cunosc intenţiile prinţului! Mai degrabă veţi rămâne aici ostatici! - Eu voi merge acum în peşteră şi voi discuta cu tatăl copilaşului despre intenţiile voastre.

30

Închinarea spre Domnul prin copil a celor trei întelepţi.
Discursul celor trei întelepţi, duhurile lor: Adam, Cain, Avraam.

  Când bunul Iosif a auzit toate acestea, i s-a uşurat inima, şi pentru că a auzit, că, căpitanul va veni imediat la el, s-a pregătit pentru primirea lui.
  Şi căpitanul a intrat, l-a salutat pe Iosif şi a început să vorbească cu el: „Bărbat plin de recunoaşterea mea!
  „Iată, printr-o minunată gihidare au venit aceşti oameni de la răsărit şi aşteaptă acum cu nerăbdare afară; eu i-am testat atent şi nu am putut descoperi nimic rău la ei!
  „Ei doresc să se închine la copil după profeţiile Dumnezeului lor, şi aşa sunt eu de părere, că tu îi poţi lăsa să intre făra teamă, dacă îţi este pe plac acest lucru.“
  Şi Iosif  a vorbit: „Dacă aşa stau lucrurile, atunci eu vreau să-L laud şi să-L slăvesc pe Dumnezeul meu; deoarece din nou a luat o piatră înflăcărată de pe inima mea!
  „Dar mai înainte s-a speriat Maria puţin, atunci când persienii au început să-şi aşeze corturile în jurul peşterii; de aceea trebuie mai întâi să văd, cum se simte ea, ca nu cumva s-o sperie şi mai tare intrarea oaspeţilor, asa cum a facut-o mai înainte.“
  Căpitanul a lăudat precauţia lui Iosif, şi Iosif a mers la Maria ca s-o înştiinţeze de tot, ce a putut el auzi de la căpitan.
  Şi Maria, plină de bucurie, a vorbit: „Pace tuturor oamenilor de pe pământ, care au o inimă credincioasă şi bună şi care posedă o voinţă, care se lasă cundusă de Dumnezeu!
  „Ei să vină, dacă a arătat aceasta duhul Domnului, şi ei să recolteze binecuvântarea credinţei lor! Deoarece eu nu am nici cea mai mică teamă faţă de ei!
  „Dar când vor intra ei , trebuie să stai foarte aproape de mine; căci nu s-ar cădea, dacă eu i-aş primi singură în acest cort!“
  Iosif însă a spus: „Maria, dacă ai destulă putere, atunci ridică-te şi ia copilul, eu voi lua ieslea şi o voi pune în faţa ta, ca tu să poţi pune copilul în ea, şi după aceea vor putea intra oaspeţii ca să se poată închina Lui!“
  Şi Maria a urmat imediat această voinţă a lui Iosif, şi Iosif a vorbit imediat cu căpitanul:
  „Iată, noi suntem pregătiţi; dacă acei trei doresc să intre, atunci le putem spune din timp, că îi primim doar cum putem după sărăcia noastră!“
  Şi căpitanul a mers afară şi a repetat aceste cuvinte celor trei. - Dar cei trei au picat de îndată la pământ, l-au lăudat pe Dumnezeu pentru permisiune, au luat după aceea sacii auriţi şi au intrat cu teamă înăuntru în peşteră.
  Căpitanul a deschis uşa; şi cei trei au intrat cu teamă mare în peşteră; căci în clipa intrării lor în peşteră a strălucit o lumină măreaţă de la copil.
  Când cei trei, adică cei trei înţelepţi, s-au apropiat la câţiva paşi de iesle, acolo unde se afla copilaşul, au picat aceştia în genunchi şi au început să se roage la copilaş.
  Aproape o oră au stat în genunchi, cuprinşi de cea mai mare veneraţie, în faţa acelui copil; doar după aceea s-au ridicat încet şi cu ochii plini de lacrimi s-au uitat la Domnul, Creatorul universului şi al eternităţii.
  Numele celor trei însă a fost: Chaspara, Melcheor şi Balthehasara.
  Şi primul, în compania duhului lui Adam, a vorbit: „Daţi-i lui Dumnezeu tot respectul, toată lauda, toate premiile! Osana, Osana Dumnezeu, Cel alcătuit din trei din eternitate în eternitate!“
  Aici a luat sacul aurit, în care se aflau treizeci şi trei de kilograme de tămâie foarte fină, şi cu mare respect i l-a dăruit Mariei cu cuvintele:
  „Ia-l făra teamă, o mamă, această dovadă minoră, de care este umplută toata fiinţa mea! Ia tu tributul exterior rău, pe care îl datorează pe veci fiecare fiinţă care gândeşte din adâncul sufletului, Creatorului său atotputernic!“
  Maria a luat sacul cel greu şi i l-a dat lui Iosif, şi donatorul s-a ridicat cu totul, s-a pus lângă uşă şi iar a îngenunchiat pentru a se ruga la Domnul prin acel copil.
  Şi imediat s-a ridicat al doilea, care era un maur şi avea în compania sa duhul lui Cain, cu un sac mai mic, dar tot de aceeaşi greutate, umplut cu aur curat, şi i l-a dat Mariei cu următoarele cuvinte:
  „Ce i se cuvine împăratului duhurilor şi al oamenilor pe pământ, aduc eu o mică jertfă ţie, Tu, Domn al minunăţiilor veşnice! Ia-le tu, o mamă, care ai născut, ceea ce nu vor putea pronunţa pe veci limbile îngerilor!“
  Aşa a primit Maria şi cel de-al doilea sac şi i l-a dat lui Iosif! şi donatorul înţelept s-a ridicat şi a mers lângă primul, şi a făcut ceea ce a făcut cel dintăi.
  După aceea s-a ridicat şi cel de-al treilea, a luat sacul său, care era umplut cu cel mai fin praf de aur, fiind pe atunci o mare valoare, şi i l-a dat Mariei cu cuvintele:
  „Duhul lui Avraam este cu mine şi vede acum ziua Domnului, deoarece s-a bucurat de această clipă mult asteptată!
  „Eu însă, Baltahehasara, îţi aduc o mică jertfă, ce i se cuvine copilului copiilor! Ia-o, tu o mamă plină de milostivire! Dar o mai minunată fertfă o port eu în pieptul meu; aceasta este dragostea - şi veşnic să-i fie copilului acest fapt o jertfă adevărată!“
  Aşa a luat Maria sacul, care cântărea şi el treizeci şi trei de kilograme şi i l-a dat lui Iosif. Înţeleptul s-a ridicat şi el şi a mers la primul şi la al doilea, s-a rugat la copilaş şi după terminarea rugăciunii a mers cu cei doi afară, acolo unde şi-au aşezat ei corturile.

31

Indicaţiile Mariei despre conducerea de milă a lui Dumnezeu. Vorbele lui Iosif şi credinţa sa.
Cele trei daruri binecuvântate de la Dumnezeu: Voinţa Sa sfântă, mila şi dragostea Sa.
Maria, căpitanul şi copilaşul ca dovadă nobilă pentru Iosif.

(19. Sep. 1843)

  Atunci când cei trei înţelepţi au ieşit afară din peşteră şi au mers în corturile lor pentru a se odihni, a început Maria să vorbească cu Iosif:
  „Iată, iată acum, tu bărbat plin de teamă şi de griji, cât de minunat şi bun este Domnul, Dumnezeul nostru, ca un adevărat Tată se îngrijeşte El de noi!
  „Care dintre noi s-ar fi gândit la acest lucru, chiar şi în vis? Din marea noastră teamă a binecuvântat El totul şi marea noastră frică şi marea grijă, a schimbat-o El într-o bucurie măreaţă!
  „De care ne-am temut că vor veni să îi facă vreun rău copilului, chiar de la aceia am putut vedea, că i-au adus Lui tot respectul, aşa cum noi îi suntem tot timpul datori lui Dumnezeu, Domnul,
  „şi pe lângă toate acestea, ne-au adus aşa de multe daruri, că pentru valoarea acestor cadouri ne putem cumpăra în intregime o bucată de pământ şi acolo putem noi după voia Domnului să ne ocupăm de creşterea şi educarea copilaşului dumnezeiesc!
  „O Iosif, astăzi vreau eu să-i mulţumesc Domnului, să-L laud şi să-L slăvesc întreaga noapte; căci El ne-a întâmpinat în aşa fel sărăcia, ca noi să putem să ajutăm şi pe alţii! - Ce spui tu despre aceasta, dragă tată Iosif?“
  Şi Iosif a vorbit: „Da Maria, nemărginit de bun este Dumnezeu, Domnul, cu aceia, care Îl iubesc peste măsură şi îşi clădesc toată speranţa în El; dar eu cred că nu pentru noi, ci pentru copilaş sunt toate aceste daruri, şi prin aceasta nu avem noi dreptul, să le folosim după bunul nostru plac.
  „Copilul se numeşte ‘Iisus’ şi este fiul Celui mai înalt; de aceea trebuie ca noi să-L întrebăm mai întâi pe înaltul Tată, ce să se întâmple cu aceste daruri!
  „Şi ce va spune El, noi vom face; dar fără voinţa Lui nu vreau să mă ating de ele o viaţă întreagă şi mai degrabă aş câştiga pentru mine şi pentru tine în cel mai greu fel de pe pământ o bucată de pâine binecuvântată!
  „Până acum te-am hrănit pe tine şi pe fiii mei doar prin munca mâinilor mele binecuvântate de Domnul; deci şi în continuare voi putea lucra cu ajutorul Domnului!
  „De aceea nu mă uit eu la aceste daruri, ci doar la voinţa Domnului şi la mila şi dragostea Sa.
  „Acestea sunt tot timpul cele mai măreţe şi binecuvântate daruri de la Dumnezeu! Voinţa Sa sfântă este cea mai minunată tămâie, mila Sa cel mai curat şi greu aur şi dragostea Lui cel mai minunat praf de aur.
  „Aceste trei comori le putem folosi din belşug făra nici o teamă; dar de tămâia, aurul şi praful din aceşti saci auriţi nu avem voie să ne atingem fără cele trei comori principale, care până acum ne-au acoperit toate interesele şi nevoile.
  „Deci, dragă Maria, aşa vom face noi, şi eu ştiu, că Domnul se va uita la noi cu cea mai mare plăcere; aprecierea Sa să fie însă pentru noi cea mai mare comoară!
  „Ce spui tu despre acest lucru, minunată Maria, am eu dreptate sau nu am? Nu  este aceasta hotărâre dreaptă cea mai bună în legătură cu aceste comori?“
  Aici a rămas profund mişcată Maria şi cu lacrimi în ochi şi a lăudat marea înţelepciune a lui Iosif. Şi căpitanul l-a îmbrăţişat pe Iosif de după gât şi a vorbit: „Da, tu eşti într-adevăr un om drept după voinţa lui Dumnezeu!“ - Copilaşul s-a uitat la Iosif zâmbind, a ridicat o mânuţă şi a mişcat-o exact aşa, de parcă l-ar binecuvânta pe tatăl adoptiv, adică pe Iosif cel credincios.

32

Ingerul ca sfătuitor pentru cei trei întelepţi. Plecarea înţelepţilor spre ţara lor de răsărit.
Nerăbdarea lui Iosif. Cuvintele liniştitoare ale lui Corneliu spre Iosif.
Indicaţiile lui Iosif despre puterea şi bunătatea lui Dumnezeu.

(20. Sep. 1843)

  Cei trei întelepţi s-au adunat cu totii într-un cort şi au discutat ce să facă ei.
  Să-şi ţină cuvintul pe care l-au dat în faţa lui Irod, sau să-şi încalce aici pentru prima dată cuvântul?
  Şi dacă ei ar dori să meargă pe un alt drum în ţara lor, atunci se punea întrebarea, care ar fi acela care i-ar duce pe ei nevătămaţi înapoi în ţara lor.
  Şi aşa s-au întrebat unul pe altul: „Steaua minunată care ne-a adus până aici, ne va conduce oare iar înapoi în ţara noastră?“
  Dar când ei se discutau aşa, iată, că deodată a venit un înger în mijlocul lor şi a vorbit spre ei: „Nu vă faceţi griji în zadar, drumul este deja deschis!
  „Aşa de drept cum cade o rază de soare la amiază, tot aşa veţi merge voi drept în ţara voastră pe un alt drum care vă va conduce pe lângă Ierusalim!“
  După aceasta a dispărut îngerul şi cei trei s-au întins ca să se odihnească. şi dis de dimineaţă au plecat ei şi au ajuns pe cel mai scurt drum, prin credinţa dreaptă în Dumnezeul unic, înapoi în ţara lor. -
  În aceeaşi dimineaţă l-a întrebat Iosif pe căpitan, cât de mult va mai trebui el să stea în acea peşteră.
  Dar căpitanul a spus cu glas prietenos spre Iosif: „Bărbat, respectat de mine! Crezi tu oare, că eu te ţin aici ca şi pe un prizonier?!
  „O ce gând! Cum aş putea eu, un vierme în praf să te reţin pe tine, şi să ţin piept puterii Dumnezeului tău?! Dar ce face dragostea mea pentru tine, iată, aceasta nu este o sechestrare!
  „Tu eşti liber de puterea mea şi poţi merge în oricare ceas de aici! Dar nu tot aşa de liber eşti tu în inima mea; aceasta te-ar reţine aici pe veci, - căci te iubeşte pe tine şi pe fiul tău cu o putere de nedescris!
  „Fii însă încă câteva zile liniştit; eu vreau să trimit de îndată cercetaşi la Ierusalim şi să aflu de acolo, ce va face vulpea gri, căci persienii nu şi-au ţinut cuvântul în ceea ce îl priveşte pe el!
  „Atunci însă voi şi şti încotro să mă îndrept şi te voi păzi de oricare persecuţie a acestui tiran.
  „Pentru că tu poţi să mă crezi: acest Irod este cel mai mare duşman al inimii mele, şi eu vreau să-l lovesc, oriunde sunt în stare şi pot face acest lucru!
  „Eu sunt fireşte numai un căpitan şi sunt încă eu însumi un supus al mai marelui conducător de oşti, care îşi are rezidenţa în Sidon şi Smirna şi comandă peste douăpsrezece legiuni în Asia.
  „Dar eu nu sunt un centurion obişnuit, ci un patrician nobil şi comand de aceea şi eu peste aceste douăsprezece legiuni în Asia! Dacă eu vreau să o folosesc pe una sau pe cealalta, atunci eu nu trebuie mai întâi să trimit veste la Smirna, ci trebuie numai să poruncesc ca nobil patrician, şi legiunea trebuie să mă asculte! De aceea poţi tu totuşi conta pe mine, dacă Irod s-ar ridica!“
  Iosif i-a mulţumit căpitanului pentru această grije foarte prietenoasă, a replicat însă atunci la acestea şi a spus:
  „Ascultă-mă acum, tu prieten respectabil! Uite, tu te-ai îngrijit desigur şi înainte de aceasta foarte grijuliu din cauza persienilor; dar la ce au folosit toate acestea?
  „Persienii au venit nevăzuţi de toţi mii ochi ai tăi şi şi-au făcut deja cu mult mai înainte adăpostul, decât tu ai putut chiar să-l descoperi numai pe unul dintre ei.
  „Vezi, dacă Domnul, Dumnezeul meu, nu m-ar fi protejat, unde aş fi eu acum încă cu ajutorul tău?! Inainte ca tu să apari, ar fi putut persienii deja de mult să mă sugrume şi să facă astfel şi cu toată familia mea!
  „De aceea îţi spun eu acum ca o cea mai calduroasă mulţumire plină de bucurie: ajutorul omenesc nu este de nici un folos; pentru că toţi oamenii nu sunt nimic în faţa lui Dumnezeu!
  „Dacă însă Dumnezeu Domnul  vrea să ne ajute şi numai El singur poate ajuta, atunci să nici nu ne facem prea multă osteneală; pentru că, în ciuda tuturor ostenelilor noastre, se va întâmpla totusi totul aşa cum Domnul vrea, - dar niciodata cum vrem noi!
  „Inceteaza de aceea cercetarea ostenitoare şi periculoasă în Ierusalim, prin care tu mai întâi vei afla puţine lucuri importante şi în al doilea rând, dacă s-ar afla, ţi-ai putea tu încă din cauza mea să-ţi faci un destin potrivnic!
  „În această noapte însă, îmi va arăta cu siguranţa oricum Domnul, ce va face Irod, şi ce va trebui să fac eu; de aceea este bine ca tu să fii acum împreună cu mine foarte liniştit şi să-L laşi numai pe Domnul să vegheze peste mine şi tine, şi va şi fi totul în ordine!“
  Atunci când căpitanul a auzit însă o asemenea cuvântare din partea lui Iosif, a fost el foarte mişcat în cugetul său, şi îl durea, că Iosif a refuzat ajutorul său.
  Iosif a spus însă: „Bunule şi drag prieten, pe Tine de doare, fiindcă eu te-am sfătuit, să nu te mai îngrijeşti încă mai departe pentru bună-starea mea.
  „Dar dacă tu priveşti această treabă la lumina stralucitoare, atunci tu doară trebuie să fii necesar de aceeaşi părere cu mine!
  „Uite, care dintre noi a dus încă vreodată soarele şi luna şi toate stelele peste firmament?! Care dintre noi a poruncit încă vreodata vânturilor, furtunilor şi fulgerelor?!
  „Care a săpat puternicei mări albia ei? Care dintre noi le-a indicat fluviilor mari drumurile lor?!
  „Pe care pasăre am învăţat-o zborul iute şi când am pus în ordine penajul ei?! Când am format pentru ea gâtlejul bogat în sunete şi melodii?!
  „Unde oare se află iarba, la a cărei creştere am  fi format noi sămânţa vie?!
  Vezi, pe toate acestea le face Domnul zilnic! - Dacă însă  stăpânirea Lui puternică şi minunată te aminteşte totuşi de purtarea lui de grijă nemărginită şi cea mai plină de dragoste, cum ar putea atunci să te mire, dacă te fac atent foarte prietenos la faptul că în faţa lui Dumnezeu tot ajutorul omenesc se afundă înapoi în praful nimicniciei?“
  Aceste cuvinte l-au adus pe căpitan iarăşi într-o stare mai agreabilă; dar neţinând cont de aceasta a trimis el totuşi în secret iscoade la Ierusalim, pentru a afla, ce se întâmplă acolo.

33

Pregătirele pentru fuga în Egipt. Purtarea de grija a Domnului.
Consfătuirea lui Iosif cu Corneliu.

(23 sept. 1843)

  Îar în această noapte i-a aparut lui Iosif, precum şi Mariei, un înger în vis şi a spus:
  „Iosif, vinde comorile şi mai cumpără-ţi încă câteva animale de cărat; pentru că tu trebuie să fugi cu familia ta în Egipt!
  „Uite, Irod a întrat într-o furie puternică şi a decis, să ucidă toţi copiii de la vârrsta de unu până la doisprezece ani, pentru că el a fost înşelat de înţelepţi!
  „Aceştia ar fi trebuit după el să-i arate, unde s-a nascut noul rege, ca el să fi trmis atunci tâlharii lui, care ar fi trebuit să-l omoare pe copil, care este aici noul rege.
  „Noi, îngeri ai cerului, am primit însă prunca de la Dumnezeu, mai înainte încă ca el să meargă în lume, să veghem peste toate acestea cu grijă, ce are de-a face cu siguranţa voastră.
  „De aceea, aşadar, am venit eu acum la tine, pentru a-ţi arăta, ce va face Irod, fiindcă el nu poate să pună mâna concret pe acesta unul.
  „Căpitanul însuşi va trebui să-i dea ajutor lui Irod, dacă nu vrea să fie pârât de el la împărat; de aceea trebuie să te pui deja mâine pe călătorie!
  „Aceasta însă poţi tu într-adevăr să-i şi spui căpitanului, şi el îţi va fi de ajutor spre plecarea în grabă! - Deci, să se întâmple în numlele Aceluia, Care trăieşte acolo şi suge la pieptul Mariei!“
  Aici s-a deşteptat Iosif, şi tot aşa şi Maria, care l-a chemat pe Iosif acolo de îndată la ea cu o voce înfricoşată şi i-a povestit atunci de îndată visul ei.
 Iosif  însă a vazut numaidecât vedenia sa în povestirea Mariei şi a spus dupa aceea: „Maria, nu te îngriji, încă înainte de amiaza zilei vom fi noi deja departe şi scăpaţi - şi în şapte zile în Egipt!
  „Eu vreau însă acum, pentru că se face deja lumină, să plec de îndată afară şi să pregătesc totul spre plecarea în grabă.“
  Aici a şi plecat Iosif numaidecât cu cei trei cei mai mari fii ai săi, a luat darurile le-a dus la un schimbător de bani, care i-a deschis curând uşa şi i-a cumpărat totul la preţul potrivit.
  Atunci a mers Iosif la un negustor de animale de cărat, condus de un slujitor al schimbătorului, şi a cumpărat de îndată încă şase măgari buni de cărat şi a venit astfel bine echipat iarăşi înapoi în peşteră.
  Acolo l-a şi aşteptat deja căpitanul şi i-a povestit imediat, ce fel de noutăţi foarte îngrozitoare şi oribile i-au fost aduse din Ierusalim.
  Iosif însă nu se mira foarte tare de această relatare a căpitanului, ci a vorbit doar într-un ton suspus lui Dumnezeu:
  „Stimate prieten, ceea ce tu îmi faci aici cunoscut, toate acestea şi mult mai exact mi-a făcut Domnul cunoscut în această noapte, precum eu te-am înstiinţat ieri, de toate lucurile pe care le-a decis Irod să le facă!
  „Uite, tu însuţi vei trebui încă pe deasupra să-i acorzi ajutor; pentru că el vrea, în jurul Betleemului şi în cetatea insăsi, să-i lase sugrumaţi pe toţi copiii începând de la vârsta de câteva săptămâni până la cea de doisprezece ani, pentru a ajunge între aceţtia şi la al meu!
  „De aceea trebuie eu încă astazi să fug de aici, încotro mă va duce Duhul Domnului, pentru a scăpa de grozăvia lui Irod.
  „De aceea te rog eu, ca tu să-mi arăţi drumul sigur către Sidon; pentru că deja într-o oră trebuie eu să merg la drum.“
  Atunci când însă căpitanul a auzit aceasta, a fost el supărat pe Irod peste toate măsurile şi i-a jurat răzbunare nesecabilă, spunând:
  „Iosif, aşa de adevărat că acum se face ziuă şi soarele se află deja peste orizont, aşa de adevărat cum Dumnezeul tău trăieşte, aşa de adevărat vreau eu ca un ales patrician nobil al Romei să mă las mai degraba legat pe cruce, înainte ca eu să-l las pe tiranul acela să comită nepedepsit o asemenea încercare!
  „Să te conduc peste munţi vreau eu însumi de îndată să fac cu o bună acoperire; şi dacă te ştiu în siguranţă, atunci mă voi grăbi înapoi şi voi trimite de îndată un curier la Roma, care să-i spună totul împăratului, ce Irod gândeşte să intreprindă.
  „Eu însă voi mobiliza tot posibilul, pentru a încurca aici planurile nemernicului.“
  Şi Iosif a răspuns: „Prietene bun şi stimat! Dacă tu poţi încă face ceva, atunci protejează cel puţin copiii de la trei la doisprezece ani! Aceasta va fi în puterile tale!
  „Dar pe copilaşii nou născuţi până în al doilea an nu-i vei putea proteja.
  „Protecţia celor mai întâi menţionaţi însă nu vei fi în stare s-o înfăptuieşti prin forţă, ci numai prin înţelepciune!
  „Domnul însă, te va conduce într-o asemenea înţelepciune! De aceea nu te gândi mult ce vrei tu să faci; pentru că Domnul te va conduce în secret!“
  Căpitanul a spus însă: „Nu, nu, sângele copiilor să nu curgă; mai degrabă vreau eu să folosesc forţă militară!“
  Iosif a spus însă: „Uite, ce poţi face tu într-adevăr, dacă Irod părăseşte chiar acum Ierusalimul deja cu o întreagă legiune romană?! Vei intra tu la luptă împotriva puterii tale proprii?! De aceea, fă cum Domnul te va conduce, ca tu să-i salvezi totuşi pe o cale amiabilă pe cei de la trei la doisprezece ani!“ - Aici a cedat căpitanul.

34

Pornirea spre refugiu. Consfătuirile lui Iosif cu Salomea. Luarea de rămas bun de la căpitan.
Plecarea. Biletul de liberă trecere a lui Corneliu către Cireniu. Drumul de călatorie a lui Iosif.
Intâmplarea cu hoţii. Sosirea lui Iosif în Tir la Cireniu.
Cuvintele de alinare ale lui Cireniu şi ajutorul lui.

(26 sept. 1843)

  După această discuţie a lui Iosif cu căpitanul, le-a spus Iosif fiilor săi: „Incingeţi-vă, şi pregătiţi animalele de cărat!
  „Pe cei şase măgari noi puneţi-i în şeauă pentru mine şi pe cel vechi şi încercat pentru Maria! Luaţi cu voi, aşa de mult cât puteţi, din bucate; pe bou cu căruţa îl lăsăm însă aici, la moaşă, ca dar de amintire şi ca răsplată pentru grija ei faţă de noi!“
  Astfel a fost luat în posesie boul cu căruţa de către moaşă şi n-a mai fost folosit la nici un fel de lucru.
  Salomea l-a întrebat însă pe Iosif, dacă ea n-ar avea voie să meargă cu el.
  Şi Iosif a spus: „Aceste lucru depinde de tine; eu însă sunt sărac, tu ştii acest lucru, şi nu pot să-ţi dau nici o răsplată, dacă tu vrei să fii o slujitoare pentru mine.
  „Dacă ai tu însă mijloace şi poţi să te îngrijeşti cu mine pentru gura şi pentru pielea trupului, atunci tu doară poţi să-mi urmezi!“
  Salomea a spus însă: „Ascultă, tu fiu al marelui rege David! Nu numai pentru mine, ci pentru întreaga ta familie să ajungă averea mea pentru o sută de ani!
  „Pentru că eu sunt mai bogată în bogăţii lumeşti, decât tu ai putea să te gândeşti! Aşteaptă însa numai încă o oră, şi eu voi fi aici, încărcată cu comori, gata de plecare!“
  Iosif a spus însă: „Salomea, uite, tu eşti o văduvă tânară şi esti mamă; tu trebuie deci să-i iei cu tine şi pe cei doi fii ai tăi!
  „Uite, acest fapt îţi va face mult de lucru, şi eu nu mai am de pierdut nici un minut; pentru că în trei ore îşi va face deja Irod intrarea aici, şi într-o oră vor ajunge deja prevestitorii şi curierii săi!
  Din aceasta poţi vedea tu, că îmi este imposibil, să aştept condamnarea ta!
  „De aceea cred eu, dacă rămâi, ai face mai bine, să nu mă reţii; dar dacă voi veni după voia Domnului iar înapoi, atunci mă voi stabili în Nazaret.
  „Dar dacă tu doreşti să-mi faci mie un serviciu, atunci du-te tu în Nazaret şi arendează pământul meu de la trei până la şapte sau la zece ani, ca nu cumva să pice în mâini străine!“
  şi Salomea a renunţat la cererea ei şi s-a mulţumit cu această rugăminte.
  Aşa l-a îmbrăţişat Iosif  pe căpitan şi a strigat după Maria, ca ea să se aşeze pe animalul de povoară împreună cu copilul.
  După ce totul a fost pregătit de plecare, a vorbit căpitanul spre Iosif: „Bărbat, admirat de mine, te voi mai vedea eu vreodată pe tine şi pe mama acestui copil?“
  şi Iosif a vorbit: „Nu vor trece trei ani, şi eu te voi saluta din nou împreună cu copilul şi cu mama Sa! De acest lucru tu să fii convins; dar acum lasă-ne să plecăm! Amin!“
  Aici s-a urcat Iosif pe animalul său de povoară, şi fiii săi i-au urmat exemplul, şi Iosif a prins hăţurile animalului de povoară a Mariei şi l-a dus, lăudându-L pe Dumnezeu, afară din peşteră.
  Atunci când toţi se aflau deja în aerul liber, a zărit Iosif, cum o mulţime de oameni din oraş s-au adunat, pentru a vedea plecare nou născutului, deoarece ei au aflat prin moaşa care s-a întors înapoi acasă şi prin zarafi, că aşa stau lucrurile.
  Lui Iosif nu i-au plăcut aceste priviri; de aceea l-a rugat el pe Domnul, să îi acopere într-un fel de privirile curioase ale oamenilor fără nici o ocupaţie.
  Şi iată, imediat s-a lăsat peste oră o ceaţă deasă, şi nimănui nu i-a fost posibil să vadă nici măcar cinci paşi mai departe.
  Dar populaţia s-a supărat din aceasta cauză şi s-a retras iar înapoi în oraş, şi Iosif, condus de căpitan şi de Salomea, a putut să meargă nevăzut până în munţii apropiaţi.
  Atunci când ei au ajuns la graniţa între Iudeea şi Siria, i-a dat căpitanul lui Iosif o scrisoare de protejare care era adresată stăpânului de pământ Cireniu, care era aşezat peste Siria.
  Şi Iosif l-a primit cu mulţumiri, şi căpitanul a rostit următoarele cuvinte: „Cireniu este un frate de-al meu; mai multe nu trebuie eu să-ţi spun, şi aşa călătoreşte cu bucurie şi întoarce-te iar înapoi!“ Aici s-au întors înapoi căpitanul cu Salomea, şi Iosif şi-a continuat drumul în numele Domnului.
  La amiază a ajuns Iosif pe creasta munţiilor la o îndepărtare de doisprăzece ore de Betlehem, care munţi se aflau de fapt în Siria şi regiunea a fost numită pe timpul romanilor Colesiria.
  Căci Iosif a trebuit să ocolească aşa de mult, deoarece nu ducea nici un drum sigur din Palestina spre Egipt.
  Dar ruta sa de călătorie a fost următoarea: în prima zi a ajuns în apropierea unui mic oraş numit Bostra. Acolo a rămas peste noapte, lăudându-L pe Dumnezeu. S-a întâmplat, că au venit hoţii la ei ca să-i jefuiască.
  Dar în clipa când ei au văzut copilaşul, au picat în genuchi, s-au rugat la Acesta şi au fugit cât se poate de speriaţi în munţi.
  În următoarea zi a trecut Iosif prin munţi şi seara a ajuns în apropiere de Panea, care era în nord, şi un oraş de trecere între Palestina şi Siria.
  Din Panea a ajuns el în a treia zi în provincia Fenicia şi a venit în apropiere de Tir, unde chiar în următoarea zi a mers cu scrisoarea de protecţie la Cireniu, care se afla în acea vreme din pricina lucrului în Tir.
  Cireniu l-a primit pe Iosif cu drag şi l-a întrebat, ce doreşte acesta de la el.
  şi Iosif a vorbit: „Ca eu să ajung în siguranţă în Egipt!“ - şi Cireniu a răspuns: „Bărbat bun, tu ai ocolit foarte mult; căci Palestina este cu mult mai aproape de Egipt decât Fenicia! Acum trebuie ca tu să treci prin întreaga Palestină şi de aici trebuie să mergi tu spre Samaria, de acolo spre Iope, de acolo mai departe spre Ascalon, de acolo spre Gaza, de acolo mai departe spre Geras şi de abia de acolo spre Elusa în Arabia!“
  Iosif a devenit foarte trist, din cauză că el nu a mers drumul cel bun. Dar Cireniu a avut milă cu Iosif şi a vorbit: „Bărbat bun, mă doare disperarea ta. Tu eşti într-adevăr un iudeu şi un duşman al romanilor, dar pentru că fratele meu, totul ce am eu, te iubeşte aşa de mult, vreau eu ca să-ţi fac ţie o bucurie.
  „Iată, mâine, pleacă un vas mic dar sigur spre Ostrazine! Cu acela vei ajunge tu în trei zile acolo; şi dacă tu eşti în Ostrazine, atunci tu ai ajuns deja în Egipt! - şi eu îţi voi da o scrisoare de protecţie, prin care tu vei putea sta în Ostrazine şi vei putea şi cumpăra ceva. Dar pentru astăzi eşti oaspetele meu; lasă de aceea să ţi se aducă înăuntru bagajele!“

35

Familia sfântă la Cireniu. Convorbirea lui Iosif cu Cireniu.
Cireniu, prietenul copiilor, şi copilul Iisus.
Dovezi interioare şi exterioare despre dumnezeitatea copilului Iisus.

(28. Sep. 1843)

  Şi Iosif a mers afară şi a adus toată familia înăuntru în casă, acolo unde locuia Cireniu, şi acesta a poruncit de îndată slujitorilor, să se îngrijească de animalele de cărat ale lui Iosif,
  şi i-a condus pe Iosif împreună cu Maria şi cu cei cinci fii ai săi într-o odaie minunată, care strălucea dea-dreptul de pietre preţioase, aur şi argint.
  Dar pe o masă minunată de marmură albă şi fină erau aşezate o grămadă de statui, înalte cât o încălţare, din bronz şi modelate cu artă.
  Şi Iosif l-a întrebat pe îngrijitorul pământului, ce semnificaţie au aceste figurine.
  Şi îngrijitorul de pământ a spus cu o voce prietenoasă: „Bărbat bun, iată, aceste figuri reprezintă zeii noştri! Noi trebuie să-i ţinem şi să-i cumpărăm după lege din Roma, chiar dacă noi nu credem nici măcar puţin în aceste figuri.
  „Eu le privesc ca pe nişte opere de artă, şi doar în acest amănunt le este toată valoarea care o consider eu în aceste figurine ale zeiilor; altfel, le privesc eu cu cel mai înalt dispreţ.“
  Şi Iosif l-a întrebat după aceste cuvinte pe Cireniu: „Ascultă, dacă tu gândeşti aşa, atunci tu eşti un om fără nici un Dumnezeu şi fără nici o religie! Nu-ţi nelinişteşte acest fapt constiinţa?“
  Şi Cireniu a vorbit: „Nici măcar puţin; căci dacă nu există un alt Dumnezeu, decât aceştia din bronz, atunci este omul mai mult Dumnezeu decât bronzul acesta prostesc, în care nu există nici o viaţă! Eu însă cred că există un adevărat Dumnezeu, care este veşnic etern şi atotputernic, - de aceea dispreţuiesc eu astfel de fleacuri străvechi!“  
  Dar Cireniu a fost şi un mare prieten al copiilor şi s-a apropiat de Maria, care ţinea copilul în braţe, şi a întrebat-o pe mamă, dacă aceasta nu este obosită de purtarea în braţe a copilului.
  Şi Maria a vorbit: „O măreţ stăpân al acestei ţări! Bineînţeles că eu sunt deja foarte obosită; dar marea dragoste pentru acest copil al meu mă face să uit toată oboseala!“
  Şi stăpânul pământului a replicat Mariei: „Iată, şi eu sunt un mare prieten al copiilor, sunt într-adevăr căsătorit, dar natura sau Dumnezeu nu m-a binecuvântat încă cu un urmaş; de aceea îngrijesc eu copii străini - chiar şi pe cei ai sclavilor - şi deseori îi iau la mine ca şi cum ar fi copiii mei!
  „Dar cu aceasta nu vreau eu să spun, ca şi tu să mi-l dai pe al tău; căci el este doar viaţa ta.
  „Dar eu vreau totuşi să te rog, să mă laşi să-l iau în braţe, ca eu să-l pot îndrăgi şi să-l alint puţin!“
  Şi pentru că Maria a auzit din vocea stăpânului acestui pământ atâta dragoste, ea a vorbit: „Cine are inimă ca şi a ta, acela poate lua copilaşul meu în braţele sale!“
  Aşa i-a dat Maria copilaşul stăpânului pentru a-l alinta, - şi atunci când îngrijitorul pământului a luat copilaşul în braţe, l-a stăpânit o asemenea emoţie minunată, pe care el nu a trăit-o niciodată.
  Şi el a plimbat copilaşul în odaie în coace şi în colo - şi a ajuns cu El şi în apropierea mesei unde erau aşezate figurinele zeiilor.
  Dar această apropiere a costat existenţa acelor figuri ale zeiilor, căci ele s-au topit ca ceara pe un fier înroşit.
  De aceasta s-a speriat Cireniu şi a vorbit: „Ce înseamnă acest lucru? Bronzul tare s-a topit dintr-o dată, aşa că nu a rămas nici măcar o urmă din el! Tu bărbat înţelept din Palestina, explică-mi acest lucru! Eşti tu oare un magician?“

36

Interogatoriul amănunţit a lui Iosif şi relatarea sa, despre fiinţa şi naşterea copilului Iisus.
Scrisoarea lui Corneliu. Sfatul lui Iosif de a ţine totul în secret. Contrazicerile şi dubiile.
Dovada energică a dreptăţii lui Iosif în faţa ‘procurorului’.

(29. Sep. 1843)

  Chiar însuşi Iosif s-a mirat peste măsură şi a vorbit de aceea spre Cireniu: „Ascultă-mă, tu, stăpân măreţ al acestei ţări! ţie nu îţi poate fi necunoscut, că după legiile poporului meu fiecare vrăjitor trebuie distrus.
  „Dacă eu aş fi prin urmare un magician, atunci aş fi ajuns eu la vârsta înaintată, pe care o am eu acum; căci de mult aş fi picat eu în mâinile preoţilor supremi din Ierusalim, dacă aş fii fost un vrăjitor!
  „De aceea nu pot eu să-ţi spun nimic altceva, decât că aceasta apariţie are de-a face cu marea sfinţenie a acestui copilaş.
  Căci deja la naşterea acestui copil au apărut semne, care i-au speriat pe toţi: toate cerurile s-au deschis; vânturile au muţit; râurile şi fluviile au rămas pe loc; soarele a rămas înţepenit la orizont;
  „luna nu s-a mişcat din loc, aproape trei ore; deci prin urmare nu s-au mişcat nici stelele; animalele nu au mâncat şi nu au băut, şi totul ce s-a mişcat, a picat într-o linişte adâncă, chiar eu am mers şi a trebuit să mă opresc din drum!“
  Când Cireniu a auzit aceste lucruri de la Iosif, a vorbit acesta spre el: „Deci acesta este copilul ciudat, despre care mi-a scris fratele meu cu următoarele cuvinte:
  „Frate, eu trebuie să-ţi scriu o noutate: în apropierea Betlehemului s-a născut un copil, mama sa fiind de naţionalitate iudaică, şi acesta emană o putere minunată şi miraculoasă; eu pot să cred că acesta este un copil dumnezeiesc!
  „Dar tatăl copilului este un iudeu cât se poate de cinstit, că nu mă lasă sufletul, să cercetez acest lucru mai îndeaproape!
  „ Dacă tu vei veni în scurt timp la Ierusalim, atunci ar fii interesant pentru tine, să-l vizitezi pe acest bărbat în Betlehem. Eu tot timpul cred, că acest copil este un tânar Jupiter sau cel puţin un Apollon. Dar vino tu însuţi, şi convinge-te!“
  „Iată, bărbat bun, atât de mult îmi este mie cunoscut acest lucru; dar ceea ce mi-ai spus tu îmi este necunoscut. De aceea, spune-mi tu dacă eşti acel bărbat din Betlehem, de care mi-a scris fratele meu!“
  Şi Iosif a vorbit: „Da măreţ stăpân, eu sunt acela! Dar sănătate fratelui tău, că nu a spus mai multe detalii despre acest copilaş!
  „Căci el a primit din cer un cuvânt, ca să tacă de tot despre ceea ce s-a întâmplat. Intr-adevăr, dacă el ţi-ar fi spus mai multe, atunci s-ar fii întâmplat tot acelaşi lucru cu Roma, ce s-a întâmplat acum, în faţa ochiilor tăi, cu aceste figurine ale zeiilor, care au stat mai înainte pe acea masă!
  „Dar pace ţie şi fratelui tău, dacă voi veţi tăcea! De aceea veţi fii voi binecuvântaţii Domnului, veşnicului şi viului Dumnezeu, Creatorul cerului şi al pământului!“
    Aceste cuvinte i-au însuflat lui Cireniu un mare respect faţă de Iosif şi o mare frică faţă de copil, încât el a pus de aceea de îndată copilul iarăşi pe braţele Mariei.
  Dupa acestea însă, s-a adresat el iarăşi lui Iosif şi a spus: „Bărbat bun şi drept, ai grijă bine acum la ceea ce eu îţi voi spune;
 „pentru că mie mi-a trecut acum prin cap un gând bun, şi pe acesta să-l auzi tu şi să-mi dai socoteală despre acesta!
  „Uite, dacă acest copil este de provenienţă Dumnezeiască, atunci doară şi tu trebuie să fii astfel, ca tată al lui; pentru că dintr-un buştean nu se face mercur, şi pe spini nu cresc porumbei! Tot aşa nu poate într-adevăr nici dintr-un om simplu să reiasă un copil Dumnezeiesc!
  „Tu însă îmi pari de altfel a fii în sfârşit totuşi un om simplu, aşa precum şi ceilalţi cinci fii ai tăi, care se află acolo, în spatele tău; ba chiar mama tânară însăşi, ce-i drept o evreică la locul ei, nu pare tocmai nici ea să posede ceva cu asemănare dumnezeiască!
  „Pentru aşa ceva este nevoie de o frumuseţe mare, aproape supranaturală şi de mare înţelepciune, cum noi cunoaştem aceasta din tradiţii despre acele femei, cu care zeii s-ar fi încurcat o dată, - la care lucru însă fireşte că este nevoie într-adevăr de o credinţă foarte mare, pe care eu n-o posed de loc.
  „În afară de aceasta însă, trebuie eu să te fac atent încă la un amănunt, şi acesta este, că tu te-ai fi rătăcit cu copilul tău dumnezeiesc încoace, ca om cu intenţia de a călatori din Betlehem spre Egipt, ceea ce reiasă din aceea că tu ai fost trist şi jenat, când eu ţi-am spus, cât de mult te-ai rătăcit tu de la drumul înspre Egipt!
  „Să fie Dumnezeul tău - sau zeii Romei - aşadar neştiutori în ceea ce priveşte calea cea mai scurtă de la Betlehem înspre Egipt?!
  „Uite, acestea sunt contradicţii dure, care se adună, cu cât mai mult se urmăreşte această treabă! Pe deasupra însă, este dată din partea ta totuşi chiar o ameninţare despre nimicirea Romei, dacă eu sau fratele meu am trăda copilul!
  „De ce însă să-l ameninţe zeii pe un muritor slab, de parcă ar avea o frică faţă de el? Ei doară trebuie doar să păşească numai liberi pe pământ, şi toate trebuie să asculte orbeşte de voia lor puternică!
  „Uite, treaba relatării tale mi se pare că este de aceea un pretext slab, pentru a mă duce în eroare, ca eu să nu te recunosc, cine eşti tu aşa de fapt, dacă un magician evreu, care se duce în Egipt, pentru a-şi câştiga acolo pâinea în această branşă, deoarece el nu este sigur de viaţa sa în patria sa, -
 „sau dacă cumva chiar un spion evreu viclean, mituit de lacomul de putere Irod, pentru a spiona, cum este starea cetăţilor de coastă ale Romei?!
  „Eu am fireşte într-adevăr scrisoarea de protecţie a fratelui meu şi scrisoarea, despre care eu ţi-am menţionat, - dar eu încă nu am vorbit cu fratele meu despre aceasta, şi aşa pot fi şi  false aceste documente; pentru că şi scrisul fratelui meu se poate imita!
  „Eu te consider însă acum amândouă lucruri, adică un magician şi un spion! Dezvinovăţeşte-te acum foarte temeinic, - căci altfel eşti prizonierul meu şi nu vei scăpa de pedeapsa dreaptă!“
   La această cuvântare s-a uitat Iosif drept în faţa lui Cireniu şi a spus: „Trimite un curier la fratele tău Corneliu, dă-i aceluia să duca cu el cele două scrisori, şi fratele tău să mărturisească, dacă treaba aceasta cu mine ar fi aşa de mârşavă, cum tu eşti de această părere dură!
  „Şi aşa ceva pretind eu de la tine acum; pentru că onoarea mea este îndreptaţită în faţa lui Dumnezeu, Celui veşnic, şi să nu fie călcată în picioare de un păgân! Chiar daca tu eşti şi un patrician al Romei, eu sunt însă un fiu următor al marelui rege David, faţă de care se cutremură cercul pământesc, şi astfel fiind, nu mă las dezonorat de nici un păgân!
  „Eu însă nu voi pleca aşadar mai înainte din preajma ta, decât până ce tu îmi vei fi restaurat iarăşi onoarea mea; pentru că onoarea pe care mi-a dat-o Dumnezeu, să nu mi-o ia nici un păgân!“
  Aceste cuvinte energice l-au făcut pe Corneliu să rămână stupefiat; pentru că astfel el, ca guvernator roman al unei provincii, care are de poruncit acolo nelimitat peste viaţă şi moarte, n-a auzit încă niciodata să-i vorbească aşa cineva! El s-a gândit de aceea în sine: „Dacă acest om nu s-ar baza în faţa mea pe o putere supranaturală, atunci el n-ar putea vorbi astfel! Eu trebuie de aceea să incep să vorbesc cu el într-un cu totul alt mod!“

37

Explicaţia blândă a lui Cireniu şi răspunsurile lui Iosif.
Onoarea, comoara săracilor. Ospăţul de împăcare. Sfatul bun a lui Iosif.
Curiozitatea lui Cireniu pedepsită. Povestirea de concepere a copilaşului .
Adorarea copilului de către Cireniu şi autentificarea adevărului

(2 oct. 1843)

  După o asemenea propunere, s-a adresat Cireniu iarăsi lui Iosif şi a spus: „Omule bun, tu nu trebuie să te superi pe mine prea tare din cauza aceasta, pentru că aceasta îmi vei permite în sfârşit totuşi, că eu, ca guvernator, voi avea într-adevăr dreptul, să-l inspectez pe cineva, pentru a vedea, ce fel de duh este în el!
  „Că eu nu te-am putut scuti de acest lucru - cât de drag aş fi şi făcut-o de altfel -, tu trebuie numai să te uiţi la acea masă funestă, care şi-a pierdut ornamentaţia, şi ţie doară trebuie să-ţi fie limpede, că oameni de felul tău trebuie priviţi puţin mai îndeaproape, decât numai aceia, care umblă fără însemnătate asemenea muştelor de zi.
  „Eu sunt de părere însă că nu ţi-am pricinuit cu aceasta nici o jignire, din contră, numai o evidenţiere, întrucât te-am privit cu aşa de multă însemnătate şi ţi-am vorbit astfel, precum se cuvine pentru mine ca guvernator.
  „Pentru că uite, pe mine mă intereseaza numai adevărul deplin despre provenienţa ta, fiindcă eu te consider foarte plin de importanţă!
  „Şi de aceea am şi evidenţiat cu bună ştiinţă dubii în privinţa ta, ca tu să te desfăşori pe deplin în faţa mea!
  „Vorba ta mi-a arătat însă, că tu eşti un om, în care nu este nici un vicleşug! şi, astfel, nu-mi trebuie nici o a doua ştire de la fratele meu, nici un mai înalt certificat de atestare din vreo parte; pentru că eu văd acum, că tu eşti un evreu pe deplin sincer! - Spune, este aici incă nevoie de mai multe?“
  Şi Iosif a spus: „Prietene, uite, eu sunt sărac; tu însă eşti un domn puternic! Bogăţia mea este devotamentul şi dragostea mea faţă de Dumnezeul meu şi deplina sinceritate faţă de fiecare om!
  „Tu însă eşti, pe lângă devotamentul tău faţă de împărat, încă şi foarte bogat în bogăţii lumeşti, de care eu sunt lipsit. Dacă cineva păşeşte prea aproape de onoarea ta, atunci ţie îţi rămân totuşi însă bogăţiile lumii.
  „Ce îmi rămâne însă mie, dacă pierd onoarea? Cu comori ale lumii tu poţi să-ţi cumperi onoarea: cu ce însă o voi cumpăra eu?
  „De aceea devine cel sărac un sclav, dacă el şi-a pierdut o dată onoarea şi libertatea lui în faţa bogaţilor; dacă el are însă dincolo de aceasta oarecare comori secrete, atunci poate el să-şi cumpere iarăşi onoarea şi libertatea.
  „Tu însă m-ai ameninţat, că mă faci prizonierul tău; spune, n-aş fi pierdut eu atunci toată onoarea şi libertatea mea?!
  „Şi n-am avut eu atunci dreptate, când m-am apărat de acest lucru, întrucât am fost totuşi pus să mă dezvinovăţesc în faţa ta, guvernatorul Siriei şi co-guvernator al coastei Tirului şi Sidonului?!“
  Cireniu a spus însă: „Omule bun, acum te rog eu, - hai să uităm de tot ceea ce s-a întâmplat!
  „Uite, soarele este aproape de orizont! Slujitorii mei au pregătit mâncarea în sala de ospăţ; mergeţi de aceea cu mine, şi întăriţi-vă! Pentru că eu nu am poruncit să se facă mâncăruri romane, ci mâncărurile poporului vostru, pe care aveţi voie să le mâncaţi! De aceea urmaţi-mă fără supărare pe mine, acum prietenul vostru!“
  Şi Iosif l-a urmat pe Cireniu cu Maria şi cei cinci fii în sala de ospăţ şi s-a mirat peste măsură de podoaba nedescris de bogată a sălii de ospăţ, precum şi de podoaba veselei, care era făcută mai ales din aur, argint şi pietre preţioase.
  Deoarece însă vasele bogate erau împodobite cu tot felul de imagini ale zeilor păgâni, i-a spus Iosif lui Cireniu:
  „Prietene, eu văd, că toate vasele tale de masă sunt împodobite cu dumnezeii tăi; tu cunoşti aici însă doară deja puterea mare a copilului meu.
  „Uite, dacă eu mă pun la masă cu femeia mea şi femeia mea cu copilul ei, atunci pierzi tu într-o sclipire toate tacâmurile şi vasele tale scumpe!
 „De aceea îţi recomand, lasă să se pună ori vase de loc ornamentate sau vase simple de lut, căci altfel nu garantez pentru pentru aurul şi argintul tău!“
  Atunci când Cireniu a auzit astfel de lucruri de la Iosif, el s-a speriat şi a urmat de îndată sfatul lui Iosif. Slujitorii au adus numaidecât mâncărurile în vase foarte netede de lut şi le-au pus imediat deoparte pe cele de aur şi de argint.
  L-a încercat însă totuşi curiozitatea pe Cireniu, să-i aducă copilului în preajmă o cupă minunată de aur, pentru a se convinge, dacă apropierea copilului va influenţa într-adevăr aşa distrugător şi asupra aurului, precum mai înainte asupra figurilor de bronz.
  Şi Cireniu a trebuit într-adevăr să plătească această curiozitate cu pierderea dintr-o dată a cupei valoroase pentru un timp.
  Dupa ce însă, şi-a pierdut el cupa, s-a speriat şi a stat acolo, de parcă ar fi fost atins de un şoc electric.
  Dupa un timp de-abia a spus el: „Iosife, tu mare om, tu m-ai sfătuit bine, de aceea îţi mulţumesc!
  „Eu însumi vreau însă să fiu blestemat, dacă voi pleca mai degrabă din acest loc, decât până ce  voi afla de la tine, cine este acest copil, fiindcă se află în el o asemenea putere!“
  Aici s-a adresat Iosif lui Cireniu şi i-a istorisit în cel mai scurt mod povestea conceperii şi a naşterii copilului.
  Şi Cireniu însă, după ce el a auzit aceasta de la Iosif într-un ton tare, a căzut numaidecât jos, în faţa copilului, şi l-a divinizat.
  Şi uite, într-o clipă sta cupa distrusă, dar foarte netedă, pe pământ, în faţa lui Cireniu, cu aceeaşi greutate; Cireniu s-a ridicat şi nu ştia ce să facă acum de atâta bucurie şi fericire.

38

Propunerea păgână a lui Cireniu, să ducă copilul minune la curtea împăratului din Roma.
Replica bună a lui Iosif cu trimitere la micimea Domnului .
Cuvinte profetice despre soarele duhovnicesc de viaţă.

(4. Oct. 1843)

  In această stare de cuget fericită i-a spus Cireniu lui Iosif: „Ascultă-mă mai departe, tu mare om! Dacă eu aş fi acum împărat la Roma, eu ţi-aş ceda tronul şi coroana de împărat.
  Şi dacă ar şti aceasta împăratul August aşa cum ştiu eu acum, pentru acest copil, el ar face acelaşi lucru! Chiar dacă el îşi şi dă mare importanţă, că este cel mai puternic împărat al pământului, eu totuşi ştiu şi faptul, cât de mult consideră el tot ce este dumnezeiesc cu mult peste sine.
  „Dacă tu vrei, atunci îi scriu împăratului şi te asigur de dinainte, că el te va primi la Roma cu cea mai mare cinste şi copilului, ca un fiu fără echivoc al celui mai înalt Dumnezeu, îi va construi cel mai mare şi minunat templu
  „şi Il va preamări în acela până la infinit şi el însuşi se va pune în cenuşă în faţa Domnului, căruia trebuie să-i asculte elementele şi toţi zeii!
  „Că, însă, aşa ceva este cazul la copil, m-am convins acum pentru a doua oară, întrucât, în faţa Lui, nici măcar Jupiter nu este în stare să se apere şi nici un bronz nu dăinuieşte în faţa puterii Sale!
  „Cum am spus, dacă tu vrei, vreau eu înca astăzi să trimit mesageri la Roma! Cu adevărat, aceasta ar stârni în marele oraş imperial o senzaţie nemărginită şi ar pune cu siguranţă mai în umbră clerul mândru, care oricum nu mai ştie, în ce formă să mintă şi să înşele cel mai eficace omenirea!“
 Iosif i-a replicat însă lui Cireniu: „Dragă şi bun prieten! Eşti tu aşadar de părere, că Aceluia îi este importantă cinstirea Romei, căruia trebuie să-i asculte soarele, luna, stelele şi toate elementele pământului?!
  „Dacă El ar fi vrut, ca toată lumea să-L cinstească ca pe un idol, atunci el ar fi venit jos, pe pământ, în faţa ochilor a toată lumea în toată maiestatea Sa veşnic nemărginită şi dumnezeiască! Astfel însă, ar fi fost şi toată lumea judecată spre pieire.
  „El a ales însă micimea lumii, pentru a însufleţi lumea, precum este scris în cartea proorocilor; şi aşa lasă deoparte ideea de a trimte mesaj la Roma!
  „Dacă tu vrei însă să vezi Roma distrusă, atunci fă, cum gândeşti tu; pentru că uite, Acesta a venit pentru căderea marilor şi puternicilor ai lumii şi pentru mântuirea sărăcăcioşilor, o alintare către cei împovăraţi şi pentru învierea acelora, care se află în împăraţia morţilor!
  „Eu cred aceasta tare în inima mea! Dar numai ţie ti-am făcut cunoscut acum această credinţă a mea; altfel, însă, să n-o audă nimeni de la mine exprimată!
  „Reţine însă şi tu aceste cuvinte ca o sfinţenie a sfinţenilor în inima ta până la acea vreme, când îţi va răsări un nou soare de viaţă, că aşa îţi va merge bine!“
  Aceste cuvinte ale lui Iosif au intrat ca săgeţi în inima lui Cireniu şi l-au făcut să-şi schimbe total părerea, şi anume aşa, că el ar fi fost de îndată gata să renunţe la tot renumele său şi să cuprindă micimea.
  Dar Iosif i-a spus: „Prietene, prietene, rămâi ceea ce eşti tu; pentru că puterea în mâna oamenilor de felul tău este o binecuvântare a lui Dumnezeu pentru popor! Pentru că uite; ceea ce eşti tu, acesta nu eşti tu nici din tine, nici din Roma, ci numai singur din Dumnezeu! De aceea rămâi ceea ce eşti tu!“ - şi Cireniu l-a lăudat pe Dumnezeul necunoscut şi s-a pus atunci la masă şi a băut şi a mâncat cu voie bună împreună cu Iosif şi cu Maria.

39

Cumpătarea lui Cireniu la mâncare şi băutură. Rugăciunea de mulţumire a lui Iosif şi efectul său
pozitiv asupra lui Cireniu. Cuvintele lui Iosif despre moarte şi viaţa veşnică.
Fiinţa şi valoarea milostivirii.

(5 oct. 1843)

  Deşi, însă, altfel romanii erau obişnuiţi cu ospeţe de lungă durată, totuşi era însă Cireniu o excepţie de la aceasta.
  Dacă el nu trebuia să ţină astfel de ospeţe pe care trebuia să le ţină câteodată pentru cinstirea împăratului roman, atunci masa era la el numai scurtă; pentru că el era unul dintre acei filozofi care spun în această privinţă: „Omul nu trăieşte, pentru a mânca, ci el mănâncă numai, pentru a trăi, - şi la aceasta nu este nevoie de ospeţe de mâncare de zile întregi şi continue.“
  După hrana cea scurtă i-a mulţumit Iosif Domnului pentru mâncare şi băutură şi a binecuvântat de aceea gazda sa.
  Dar acesta (Cireniu) s-a emoţionat aşa de tare încât i-a spus următoarele cuvinte lui Iosif: „Oh cât de înaltă este religia ta faţă de a mea! Şi cât de aproape eşti tu de Dumnezeul tău faţă de mine!
  „Şi de aceea cât eşti tu mai mult om decât aş putea deveni eu vreodată!“
  Iosif însă i-a replicat lui Cireniu: „Minunat prieten, tu îţi faci griji de ceea ce ţi-a dat Domnul chiar în această clipă!
  „Eu însă îţi spun: rămâi tu ceea ce eşti; în inima ta doar faţă de Dumnezeu, Domnului veşnic, umileşte-te şi caută să le faci în secret bine tuturor oamenilor, şi aşa vei fii tu aşa de aproape de Dumnezeu cum au fost strămoşii mei Avraam, Isaac şi Iacov!
  „Iată, prin acest copil te-a căutat atotputernicul Dumnezeu, şi tu l-ai purtat pe mâini! Ce vrei tu mai mult? Eu îţi spun: tu eşti salvat de moartea veşnică şi tu de acum înainte nu vei mai vedea vreo moarte, nu o vei mai simţi şi nici un vei gusta din ea!“
  La aceste cuvinte a sărit guvernatorul în picioare de bucurie şi a vorbit: „O bărbatule, ce vorbe rosteşti tu? Eu nu voi muri?
  „O spune-mi, cum este posibil acest lucru? Căci iată, până acum nu a fost scutit nici un om de moarte! Să fiu primit oare şi eu în numărul zeiilor veşnic vii, exact aşa, cum trăiesc eu acum?“
  Iosif însă a vorbit: „Prieten preţios, tu nu m-ai înţeles pe mine; eu vreau să-ţi spun ţie, ce se va întâmpla cu tine la capătul existenţei tale pământeşti:
  „Dacă tu ai fi murit fără milostivire, atunci ar fi omorât bolile grele, necazurile, durerile şi disperarea, spiritul împreună cu sufletul şi cu corpul tău, şi ţie nu ţi-ar mai fii rămas nimic decât o prezenţă goală şi chinuitoare a persoanei tale.
  „În acest caz ai semăna cu cineva, căruia i s-a dărâmat propria casă peste cap, şi este îngropat pe jumătate de viu şi aşa trebuie el să simtă moartea cu disperare şi trebuie s-o guste cu amărăciune, deoarece el nu este în stare să se ajute singur.
  „Dar dacă tu mori în mila lui Dumnezeu, ţi se va lua corpul greu, şi tu te vei trezi la o viaţă desăvârşită şi eternă, în care tu nu vei mai întreba: Unde este oare corpul meu pământesc?
  „Şi atunci când te va chema Domnul vieţii, tu te vei desprinde însuţi de corpul tău, ca de o veche haină, pentru a întâmpina libertatea spirituală!“
  Aceste cuvinte l-au impresionat foarte tare pe Cireniu. De aceea a picat el în genunchi în faţa copilului şi a rostit următoarele cuvinte: „O Domnul cerurilor, atunci fericeşte-mă cu o astfel de milă!“ Copilul a zâmbit şi a ridicat mânuţa Sa peste el.

[Unique]

40

Respectul înalt a lui Cireniu faţă de Maria. Răspunsul plin de nădejde al Mariei.
Felicitările lui Cireniu spre Iosif. Cuvintele lui Iosif despre adevărata înţelepciune.

(6. Oct. 1843)

  După aceea s-a ridicat Cireniu şi a vorbit spre Maria: „O tu fericită dintre toate femeile şi dintre toate mamele acestui pământ! Spune-mi cum îţi este în jurul inimii, deoarece tu eşti convinsă, că se odihneşte în braţele tale întreg cerul şi tot pământul!“
  Maria însă a vorbit: „Prietene de ce mă întrebi pe mine ceea ce îţi poate spune şi inima ta?!
  „Iată, noi mergem pe acelaşi pământ, care l-a creat Dumnezeu pentru noi, miracolele lui le călcăm deseori cu picioarele noastre, - şi tot mai există încă milioane şi milioane de oameni, care şi-ar îndoi mai degrabă genunchii în faţa propriilor lucrări ale mâinilor, decât în faţa eternului şi adevăratului Dumnezeu!
  „Dar dacă creaţiile lui Dumnezeu nu reuşesc să-i trezească pe oameni, cum poate face acest lucru un copil în scutece?
  „De aceea doar puţinor oameni le este dat, să-L recunoască în copil pe Domnul! Doar acelora, care au ca şi tine o voinţă bună!
  „Dar aceia care au o voinţă bună, aceia nu vor putea liniştiţi să vină la mine, ca eu să le pot spune, cum îmi este mie în jurul inimii.
  „Copilul se va arăta El însuşi în inimile lor şi îi va binecuvânta şi îi va lăsa să simtă, cum simte acea mamă, care poartă copilul în braţe!
  Da fericită, foarte fericită sunt eu, că port acest copilaş în braţele mele;
  „dar mai mari şi mai fericiţi vor fii în viitor aceia, care Îl vor purta în inimile lor!
  „Poartă-L şi tu întotdeauna în inima ta, şi ţie ţi se va întâmpla, ceea ce te-a asigurat soţul meu Iosif !“
  Dar când Cireniu a auzit aceste cuvinte de la gingaşa Maria, nu s-a putut mira îndeajuns de înţelepciunea ei.
  Şi de aceea a vorbit el către Iosif: „Ascultă, tu cel mai fericit bărbat de pe acest pământ! Cine ar fii căutat la tânăra ta soţie o astfel de înţelepciune înaltă?!
  „Intr-adevăr, dacă ar exista o Minerva, atunci ar trebui să se ascundă în faţa acestei mame graţioase!“
  Iosif a vorbit: „Iată, fiecare om poate fii în felul său înţelept de la Dumnezeu; fără Acesta însă nu ar exista nici o înţelepciune pe acest pământ.
  „De aceea este înţelepciunea femeii mele explicabilă.
  „Dar pentru că Domnul a vorbit spre oameni din gura unui animal, cum nu ar putea El să vorbească prin gura unui om?!
  „Dar să lăsăm aceasta; căci eu cred că a venit timpul, să ne ocupăm de plecarea noastră de mâine!“
  Cireniu a rostit însă următoarele cuvinte: „Iosif, nu îţi face griji; căci de mult s-a rezolvat aceasta; chiar eu vă voi conduce mâine până la Ostrazine!“

41

Prezicerile lui Iosif despre crimele comise împotriva copiilor. Supărarea lui Cireniu pe Irod
Norocoasa călătorie pe mare spre Egipt.
Binecuvântarea lui Iosif ca răsplata marinarilor şi a lui Cireniu.

(9. Oct. 1843)

  Dar la aceasta a vorbit Iosif spre Cireniu: „Dragă prieten, intenţia ta este bună şi nobilă; dar tu de abia vei fii în stare s-o rezolvi.
  „Căci iată, încă la noapte vor ajunge scrisori la tine din paretea lui Irod, în care ţi se va spune, că toţi copiii de gen masculin de la unu pâna la doi ani de-alungul malului mării, să fie prinşi şi trimişi spre Betlehem, ca să-i poată omorâ Irod acolo!
  „Tu însă poţi să îl înfrunţi pe Irod; dar săracul tău frate trebuie să facă o faţă placut politică la acest joc mizerabil, pentru a nu se expune la muşcăturile celor mai veninoşi şerpi.
  „Crede-mă, în timpul acesta, în care eu sunt aici la tine, se înfăptuies crime în Betlehem, şi o sută de mame îşi rup de disperare hainele de pe corp din cauza pierderii tragice a copiiilor lor.
  „Şi toate acestea se întâmplă din cauza acestui copil unic, de care au vorbit spiritual cei trei persieni înţelepţi, că El va fii împăratul iudeiilor.
  „Irod însă, a înţeles prin această afirmaţie un rege al lumii; de aceea vrea el să-l omoare, deoarece vrea să moştenească el poziţia de frunde din Iudeea şi îi este teamă, că acest copilaş va veni şi îi va lua totul, - cu toate că acest copil a venit doar în lume, ca să scape omenirea de moartea cea veşnică!“
  Când a auzit Cireniu aceste cuvinte, a sărit în picioare de supărare faţă de Irod şi a vorbit spre Iosif:
  „Ascultă-mă tu, bărbat a lui Dumnezeu! Această scorpie nu mă va face pe mine să fiu eu unealta sa! Chiar astăzi voi pleca eu cu tine, şi în cele treizeci şi trei de corăbii ale mele veţi găsi un bun loc de odihnă!
   „Dar ajutanţilor mei cei mai apropiaţi le voi da dispoziţia, ce au de făcut ei cu acei mesageri., care vor ajunge aici cu scrisori care îmi sunt adresate mie.
  „Iată, după legile noastre secrete trebuie reţinuţi atâta timp, până când eu mă voi întoarce înapoi!
  „Aceste scrisori li se vor lua însă şi îmi vor fii trimise fără ştirea mesageriilor lui Irod, pentru ca eu să pot vedea, ce fel de conţinut au acestea.
  „Eu însă ştiu deja ce conţinut vor avea acele scrisori, şi eu mai ştiu, şi cât timp voi lipsi eu; dacă vor mai veni alţi mesageri, îi va primi şi pe ei cu siguranţă turnul de aşteptare, până în clipa în care voi veni!
  Şi acum spune-i familiei tale să se pregătească de călătorie, şi de îndată vom urca cu toţii în cea mai bună corabie a mea!“
  Iosif a fost mulţumit cu acestea, şi într-o oră s-au aflat cu toţii sănătoşi în vas; chiar şi animalele de povoară ale lui Iosif au avut loc. Un vânt din nord sufla, şi călătoria s-a petrecut fără incidente.
  Şapte zile a durat călătoria, şi toti oamenii de pe vas şi toţi marinarii au recunoscut, că nu au vâslit niciodată, aşa fără probleme, prin aceste ape, aşa cum s-a întâmplat de această dată, -   dar ce li s-a părut în acea vreme mai minunat a fost faptul - cum afirmau ei după credinţa lor - că Neptun era chiar foarte miraculos cu elementul său chiar în acest răstimp, deoarece el îşi ordona creaţiile sale pe fundul mării şi ar avea de vorbit cu slujitorii săi!
  Dar Cireniu a spus spre acei marinari miraţi: „Ascultaţi, există două feluri ale prostiei: primul fel este liber, iar al doilea este poruncit!
  „Dacă aţi fii voi în acea liberă atunci aţi putea fii ajutaţi; dar voi sunteţi în acea poruncită, care este sancţionată, şi aşa nu se poate să fiţi ajutaţi,
  „Şi aşa să rămâneţi la acel lucru, că Neptun şi-a pierdut cei trei saci şi nu a avut curajul, să ne pedepsească cu mâna sa plină de solzi pentru neruşinarea, care am comis-o noi la adresa lui!“
  Şi Iosif a vorbit întrebător spre Cireniu: „Nu se obişnuieşte, să li se dea marinarilor vreo răsplată? Spune-mi, şi eu voi face cum se cade, ca ei să nu vorbească de rău de noi!“
  Cireniu însă a spus: „Lasă acest lucru deoparte! Căci iată, ei sunt sub comanda mea şi îşi primesc solda lor de muncă, - de aceea tu nu trebuie să îţi faci griji de nimic!“
  Iosif însă a replicat: „Aceasta este într-adevăr adevărat şi drept, - dar şi ei sunt oameni, exact ca şi noi; de aceea să-i întâmpinăm noi ca nişte oameni!
  „Dacă prostia lor este una poruncită, atunci să-şi încredinţeze trupul acestei porunci, dar harul meu să le elibereze duhul!
  „Lasă-i de aceea să vină aici, ca eu să-i binecuvântez şi ei să înceapă să păstreze în inimă, că şi pentru ei a răsărit soarele milostivirii şi al iertării!“
  Aici a chemat Cireniu pe toţi marinarii, şi Iosif  a vorbit următoarele cuvinte spre ei:
  „Ascultaţi-mă, voi slujitorii adepţi ai Romei şi a stăpânului vostru! Cu credinţă şi cu hărnicie aţi manevrat voi acest vas; o răsplată bună veţi primi voi prin mine de la Acela, pentru care a fost făcută această călătorie!
  „Dar eu sunt bătrân şi nu am nici aur şi nici argint; dar eu am mila lui Dumnezeu în măsuri bogate, şi această milă provine de la acel Dumnezeu, pe care îl numiţi voi ‘Necunoscutul’!
  „Această milă să vă toarne Dumnezeul cel mare în piepturile voastre, ca voi să deveniţi vii în spirit!“
  La aceste cuvinte i-a apucat pe toţi un nemărginit sentiment de bucurie, şi toţi au început să-L laude şi să-L slăvească pe necunoscutul Dumnezeu.
  Şi Cireniu s-a mirat de efectul acestei binecuvântări şi s-a lăsat şi el binecuvântat de Iosif.

42

Efectul binecuvântării milostive la Cireniu. Recunoaşterea umilă a lui Iosif şi
sfatul cel mai bun spre Cireniu. Sosirea în Ostrazine (Egipt).

(11.Oct. 1843)

  Şi Cireniu a fost cuprins de un măreţ sentiment de bucurie, că el a început de aceea să rostească următoarele cuvinte: „Ascultă tu, bărbat stimat de mine, eu mă simt acum exact aşa, ca atunci când am ţinut eu în braţele mele copilaşul cel mic.
  „Provii tu împreună cu acel copilaş din aceeaşi natură? Sau cum se face că eu simt tot aceiaşi binecuvântare?“
  Iosif  a vorbit: „Nobil prieten, nu din mine, ci doar din Domnul cerurilor şi a pământului reiese o astfel de putere şi forţă!
  „Pe mine mă umple doar la ocaziile unde poate să curgă în tine ca o binecuvântare; dar eu însumi nu am pe veci aşa o putere, căci doar Dumnezeu singur este răspunzător!“
  „Dar iubeşte-L în inima ta întotdeauna pe acest singur, şi adevărat Dumnezeu, şi aşa nu va pleca de lângă tine niciodată belşugul binecuvântării Sale!“
  Şi mai departe a vorbit Iosif: „şi acum, dragă prieten, iată, cu ajutorul atotputernic a Domnului am ajuns la acest mal, dar după câte se pare, nu am ajuns încă de fel în Ostrazine!
  „De ce mai trebuie noi să vâslim în acea parte? Căci iată, ziua se înclină! Ce vom face noi? Vom călători noi mai departe sau vom rămâne noi aici până mâine?“
  Şi Cireniu a vorbit: „Iată noi suntem la intrare spre marea curbură, după care se află pe partea cea dreaptă Ostrazine, ca un oraş bogat de comerţ!
  „În trei ore vom ajunge noi la ea; dar dacă noi vom ancora acolo noaptea, cu greu vom putea găsi un adăpost! De aceea aş fi eu de părerea să rămânem peste noapte pe corabie şi doar mâine să ne îndreptăm spre oraş.“
  Iosif însă a vorbit: „O prietene, dacă doar trei ore mai sunt, atunci să nu rămânem noi peste noapte aici! Corabia poate rămâne aici, ca să nu atragi tu atenţia în oraş - şi eu să ajung în secret, la locul destinaţiei mele !
  „Căci dacă ar descoperi soldaţii romani un vas a unui stăpân de pământ al Romei, va trebuie ca ei să te întâmpine cu mari onoruri,
  „şi eu, cu sau fără voia mea trebuie să împart ca prieten de-al tău această primire, ce mie mi-ar fii în cel mai înalt grad neplăcut.
  „De aceea mi-aş dori eu, ca noi să ne continuăm de îndată călătoria! Căci iată, animalele mele de povoară s-au odihnit suficient şi cu uşurinţă şi în scurt timp ne pot duce până la Ostrazine!
  „Fiii mei sunt puternici şi voinici în picioare; aceştia pot merge pe jos, şi tu te foloseşti împreună cu slujitorii tăi de aceste cinici animale, şi aşa putem noi să parcurgem cu uşurinţă drumul spre oraşul apropiat!“
  Cireniu a fost de acord cu sfatul lui Iosif, i-a predat vasul marinarilor spre păzirea credincioasă, a luat după aceea trei slujitori cu el, s-a urcat pe animalele lui Iosif şi a mers de îndată mai departe înspre oraş cu Iosif.
  În două ore ei au ajuns în oraş. Dar când au ajuns la porţile oraşului au fost întrebaţi de scrisorile de protecţie, de către paznicii porţii.
  Dar Cireniu i s-a arătat comandantului de gardă; acesta le-a ordonat imediat soldaţiilor să-l salute şi repede a căutat un loc bun de odihnă.
  Şi aşa au fost adăpostiţi călătorii noştri şi au fost primiţi cât se poate de bine în oraş şi cazaţi cât se poate de comod.

43

Cumpărarea unui conac pentru familia cea sfântă de către Cireniu.

 

(12.Oct. 1843)

  În următoarea zi a trimis Cireniu de urgenţă un mesager la înaltul comandant al milităriei şi i-a transmis, ca el să se prezinte repede, dar fără prea multă atenţie în faţa lui.
  Şi comandantul a venit la Cireniu şi a vorbit: „Înalt locţiitor al marelui împărat în Colesiria şi înalt comandant de Tir şi Sidon, lasă-mă să aud eu voinţa ta!“
  Şi Cireniu a vorbit: „Mult respectatul meu comandant! În primul rând doresc eu ca să nu fiu primit după statutul meu; căci eu am venit nerecunoscut aici.
  „Şi în al doilea rând vreau eu să aflu de la tine, dacă nu cumva există aici în oraş o casă modestă sau în apropierea oraşului o vilă pentru a fii cumpărată sau cel puţin pentru a se închirea.
  „Căci eu intenţionez să cumpăr aşa ceva pentru o înaltă şi minunată familie iudeică.
  „Această familie a fugit din motive binecunoscute nouă din Pelestina, deoarece sunt urmăriţi de curatul Irod, şi caută acum un refugiu şi protecţie sub conducerea romană, care este tot timpul dură dar şi dreaptă.
  „Eu am controlat cu atenţie situaţia acestei familii şi am considerat că totul este drept şi curat; dar că ei nu pot supravieţui astfel sub conducerea lui Irod, este de înţeles, exact aşa, cum acest groaznic prinţ al Palestinei şi a unei părţi a Iudeii, este cel mai mare duşman al Romei.
  „Eu cred că tu vei înţelege ce vreau eu să spun cu acest lucru! De aceea doresc eu pentru familia menţionată să cumpăr ceva mic şi cât se poate de util.
  „Dacă îţi este cunoscut aşa ceva, atunci fă-mi plăcerea şi spune-mi imediat! Căci iată, de data aceasta nu pot sta prea mult, pentru că mă aşteaptă treburi importante în Tir; de aceea acest lucru trebuie încă astăzi rezolvat!“
  Şi comandantul a vorbit spre Cireniu: „Alteaţa voastră! Acest lucru se va rezolva repede; chiar eu mi-am construit în afara oraşului la o milă depărtare o vilă minunată şi am plantat o livadă şi trei porţiuni frumoase cu grâu.
  „Mie însă îmi rămâne prea puţin timp, pentru a mă putea ocupa de toate. Este proprietatea mea pe deplin; dacă tu o doreşti, este de vânzare pentru o sută de lire cu totul şi poate fi locuită ca pe o proprietate lipsită de taxe de impozit.“
  Când Cireniu a auzit astfel de lucruri, i-a întins comandantului mâna, i-a ordonat unui slujitor să aducă săculeţul şi i-a plătit comandantului vila în întregime şi s-a lăsat condus de comandant, şi nevăzut de ochii lui Iosif, până afară din oraş ca să se poată uita la ceea ce a cumpărat.
  După ce s-a uitat la acea vilă, care i-a plăcut foarte mult, le-a ordonat de îndată slujitoriilor săi, să rămână atâta timp în vilă, până când el se va întoarce cu familia.
  Imediat după ce a spus acestea a plecat cu comandantul înapoi în oraş, şi a lăsat completat de el pe pergament o scrisoare de protecţie, după care şi-a luat rămas bun de la comandant şi a mers plin de bucurie la Iosif.
  Acesta l-a întrebat imediat (Iosif), spunând: „Drag şi bun prieten, eu trebuie să-i mulţumesc lui Dumnezeul meu, că te-a binecuvântat aşa de tare, deoarece tu ai putut să-mi dovedeşti atâta prietenie până acum!
  „Eu sunt acum salvat şi am avut pentru această noapte un adăpost minunat! Dar eu trebuie să rămân aici; cum va arăta totul în viitor? Unde voi locui şi cu ce voi trăi? Iată, de aceea eu trebuie imediat să mă uit în stânga şi în dreapta!“
  Şi Cireniu a spus: „Foarte adevărat, prietenul meu preţios! Spune-i de aceea familiei tale să-şi strângă lucrurile, şi vino cu mine, ca să căutăm ceva la câţiva paşi în afara oraşului, deoarece nu există nimic după cunoştinţele mele în oraş!“ - Acest lucru i-a plăcut lui Iosif, şi el a făcut ceea ce a cerut Cireniu de la el.

44

Iosif cu familia sfântă în propria lor casă. Cireniu ca oaspete.
Mulţumirile lui Iosif şi ale Mariei.

 

(13.Oct. 1843)

  Atunci când Cireniu a ajuns cu Iosif şi cu familia acestuia la vila cea nou cumpărată, a început să vorbească Iosif spre Cireniu:
  „Nobil prieten! Aici mi-ar place; o vilă modestă, o minunată grădină de fructe plină de curmale, smochine, mere, portocale, pere şi cireşe,
  „de struguri, de pepeni şi de mult ceeea ce este verde! şi lângă mai este o păşune şi încă trei parcele de grâu, - toate acestea cu siguranţă că fac parte de la această casă!
  „Intr-adevăr, nu vreau ceva strălucitor sau ceva măreţ; dar această vilă utilă, care are o mare asemănare cu parcela mea închiriată în Nazaret, Iudeea, vreau eu ori s-o cumpăr sau s-o închiriez!“
  Aici a scos afară Cireniu contractul şi scrisoarea de protecţie şi i l-a dat lui Iosif cu următoarele cuvinte:
  „Domnul tău, şi acum Dumnezeul meu, să ţi-o binecuvânteze! Aici îţi înmânez eu ţie proprietatea, adică vila, care este scutită de taxe.
  „Tot ce vezi tu că este înconjurat cu gard viu, face parte din această vilă! În spatele clădirii principale există încă grajduri mari pentru asini şi vaci! Acolo vei găsi tu două vaci; dar animale de povoară ai şi aşa destule pentru necesităţiile tale.
  „Dar dacă cu timpul tu vei dori să te întorci înapoi în ţara ta de baştină, atunci tu vei putea vinde această proprietate şi cu banii obţinuţi îţi vei putea cumpăra în altă parte altceva.
  „Cu alte cuvinte, - tu, dragul meu prieten, eşti propriertarul de drept al acestei vile, şi poţi face acum, ceea ce doreşti tu.
  „Eu însă voi mai rămâne aici astăzi, mâine şi poimăine, ca să aştepte cât mai mult mesagerii groaznici ai lui Irod, sosirea mea!
  „Şi doar un astfel de timp scurt vreau eu să mă folosesc împreună cu tine, şi doar din marea dragoste pentru tine, această vilă!
  „Eu trebuie doar să poruncesc, şi într-o clipă ar fii aici ca în palatul împăratului, - în primul rând că sunt dotat cu puterea deplină a împăratului,
  „şi în al doilea rând, pentru că sunt o rudă apropiată a împăratului.
  „Dar toate acestea le ocolesc din marea dragoste şi respectul pentru tine, dar mai ales pentru copil, care sunt convins că este cel puţin fiul celui mai înalt Dumnezeu!“
  Iosif a fost aşa mişcat de aceasta surpriză nobilă, că el  de mulţumire şi bucurie a putut doar plânge, dar nu a putut să zâmbească.
  Nici Mariei nu i-a mers mai bine; dar ea şi-a revenit mai repede şi i-a mulţumit lui Cireniu, prin faptul, că i-a pus pur şi simpul în braţe copilaşul. şi Cireniu a vorbit foarte mişcat: „O Tu marele meu Dumnezeu şi Stăpân! Este oare demn un păcătos, să te poarte pe Tine în braţe? O fii cu mine bun şi milostiv!“

45

Vizitarea micii proprietăţi. Cuvintele de mulţumire ale lui Iosif şi Mariei pentru aceasta.
Interesul lui Cireniu pentru istoria poporului lui Israel.

(14 oct. 1843)

  Iosif a luat, dupa ce el şi-a revenit din marea lui surprindere, totul în evidenţă cu Cireniu.
  Şi Maria, care a luat iarăşi copilaşul de pe braţele lui Cireniu, s-a uitat şi ea la toate şi a avut o bucurie mare din cauza marii bunătăţi a Domnului, pentru că El s-a îngrijit şi lumeşte aşa de bine de ei.
  Şi dupa ce ei s-au uitat la toate şi s-au întors iarăşi în casa curată de locuit, atunci a vorbit Maria foarte fericită către Iosif:
  „O Iosif al meu scump şi iubit! Uite, eu sunt peste toate măsurile de fericită, că Domnul s-a îngrijit aşa de bine de noi!
  „Da, mi se pare într-adevăr aşa, de parcă Domnul ar fi întors pe dos toată ordinea veche!
  Pentru că uite, de demult i-a condus El pe copiii lui Israel din Egipt în ţara făgăduinţei Palestina, pe atuncia numită ţara Canaan;
  „acum însă a făcut El iarăşi Egiptul ţara făgăduinţei şi a fugit cu noi sau ne-a condus mult mai mult încoace El Insuşi, de unde El i-a condus izbăvitor odată pe părinţii noştri prin deşert către ţara făgăduinţei, în care curge lapte şi miere.“
  Şi Iosif a spus: „Maria, tu tocmai că nu ai nedreptate în observarea ta înviorătoare;
  „dar numai că eu sunt de părere, că această afirmaţie a ta este valabilă numai pentru situaţia noastră actuală.
  „În general însă mi se pare aşa, de parcă Domnul ar fi făcut acum cu noi acel lucru pe care l-a făcut o data cu fii lui Iacov, atunci când tocmai în ţara Canaanului a izbucnit marea foamete.
  „Poporul israelitean a rămas atunci în în Egipt până la Moise; dar Moise l-a condus atunci iarăşi acasă prin deşert.
  „Şi eu cred că astfel ne va merge şi nouă; nici noi nu vom fi aici îngropaţi şi vom trebui cu siguranţă să ne reântoarcem la timpul potrivit iarăşi în ţara Canaan!
  „Pentru conducerea înapoi acasă a părinţilor noştri a trebuit să fie de-abia trezit la viaţă un Moise; noi însă îl avem pe Acela mai mare decât Moise deja în mijlocul nostru!
  „Şi astfel sunt eu de părare, că aşa se va întâmpla, cum eu am rostit acum.“
 Şi Maria a ţinut toate aceste cuvinte în inima ei şi i-a dat dreptate lui Iosif.
  Şi Cireniu a ascultat foarte atent această discuţie şi i-a dat de înţeles lui Iosif, că el ar dori să cunoască mai îndeaproape istoria din începuturi a evreilor.

46

Gustarea luată împreună şi povestirea lui Iosif despre istoria creaţiei, a omenirii şi a
poporului evreu. Inştiinţarea cu grijă a lui Cireniu către împărat
şi efectul ei pozitiv.

(16 oct. 1843)

  Iosif le-a poruncit atunci fiilor săi, să aibă grijă de animale şi să se uite dupa aceea cum stau lucrurile cu mâncarea.
  Şi aceştia s-au dus şi au făcut totul după voia lui Iosif, s-au îngrijit de animale, au muls vacile,
  au mers atunci în cămara cu alimente şi au găsit acolo o mare provizie de făină, pâine, fructe şi şi mai multe oale pline cu miere.
  Pentru că, comandantul de gardă era un mare apicultor conform şcolii, care era foarte obişnuită în Roma, că de aceea a pus-o chiar în cântări un poet de pe atunci al Romei.
  Şi ei au adus de aceea acuşi pâine, lapte, unt şi miere în odaia de locuit la Iosif.
  Şi Iosif s-a uitat la toate, i-a mulţumit lui Dumnezeu şi a binecuvântat toate bucatele, a spus atunci să fie puse pe masă şi l-a rugat pe Cireniu, să ia şi el parte.
  Acesta a şi împlinit cu drag dorinţa lui Iosif; pentru că şi el era un mare prieten al laptelui cu pâine cu miere.
  În timpul mesei însă i-a istorisit Iosif lui Cireniu foarte pe scurt istoria poporului evreu pe lângă istoria creaţiei şi a neamului omenesc
  şi a înfăţişat toate acestea aşa de convingător şi consecvent, că lui Cireniu i-a fost foarte limpede, că Iosif a vorbit cu siguranţă adevărul cel mai curat.
  El a fost de aceasta pe de-o parte foarte fericit pentru el, dar iarăşi pe de-altă parte mâhnit pentru ai lui, în Roma, despre care el ştia bine, în ce fel de întuneric oribil erau ei.
  De aceea a spus el (Cireniu) către Iosif: „Omule stimat şi acum cel mai mare prieten al vieţii mele!
  „Uite, eu am luat o hotărâre! Tot ce eu am auzit acum de la tine, îi voi relata aşa fratelui meu aproape trupesc, împăratului August, dar numai astfel, de parcă am auzit eu aceasta din întâmplare de la un evreu mie cu totul necunoscut şi plin de sinceritate.
  „Numele tău şi locul unde stai nu vor fi atinse nici măcar în sensul cel mai îndepărtat; pentru că de ce în sfârşit cel mai bun om din Roma, împăratul August, fratele meu, să fie nevoit să moară pe veci?“
  De această dată a fost Iosif de acord, şi Cireniu a rămas şi a scris încă în Ostrazine trei zile la rând şi a trimis această scrisoare cu un vapor special la Roma, la împărat, cu singura semnătură: Fratele tău Cireniu,
  Citirea acestei infornaţii din partea lui Cireniu i-a deschis ochii împăratului; el a început atunci să stimeze poporul evreu şi i-a oferit chiar şi ocazia, să fie primiţi ca cetăţeni romani contra unei taxe neânsemnate.
  În acelaşi timp însă, au fost alungaţi din Roma sub un oarecare pretext toţi predicatorii păgâni extrafini.
  Poetul Ovidiu, de altfel aşa de iubit în Roma, a fost alungat şi el din Roma dintr-un motiv asemănător, care însă nu se putea afla; şi aşa nici nu i-a mers atunci clerului sub domnia lui August cel mai bine.

47

Plecarea lui Cireniu şi grija lui pentru familia sfântă.
Mesajul îngrozitor al martorilor omorârii copiilor.
O scrisoare a lui Cireniu către Irod.

(17 oct 1843)

 În a patra zi şi-a luat atunci Cireniu rămas bun, după ce el mai înainte a rugat foarte explicit  căpetănia oraşului, să-i lase acordată acestei familii degrabă nemijlocit protecţia lui la fiecare ocazie.
  Atunci când însă el s-a dus, a vrut întreaga familie să-l însoţească până la mare, unde se afla un vapor la ancoră.
  Dar Cireniu a respins aceasta într-un mod prietenos şi a spus: „Dragă şi cinstit prieten, rămâi tu acum nederanjat aici!
  „Pentru că nu poţi să ştii, ce fel de mesageri de după au ajuns deja la corabia mea - şi cu ce fel de noutăţi!
  „Chiar dacă tu eşti însă acum pe deplin în siguranţă, totuşi este însă şi aici pentru mine necesară acea înţelepciune, prin care dintre cei veniţi după, să nu afle nimeni, de ce eu am vizitat de această dată Egiptul în ianuarie!“
  Iosif l-a înţeles însă bine pe Cireniu, a rămas acasă şi l-a binecuvântat pe acest binefăcător la pragul uşii.
  După aceea s-a dus Cireniu cu promisiunea, să-l viziteze acuşi iarăşi pe Iosif, cu cei patru slujitori ai săi şi a ajuns astfel pe jos foarte curând la corabia lui.
   Ajuns acolo, a fost el primit numaidecât cu mare urare, - dar în spatele acestora, şi de alţi mesageri ajunşi aici, cu mare strigăt de jale.
  Pentru că mulţi părinţi au fugit de pe coasta Palestinei de persecuţia lui Irod, ucigaşul de copii, şi au povestit de îndată învălmăşându-se peste ceilalţi, ce fel de oribilităţi comite Irod împrejurul Betlehemului şi în toată partea de sud a Palestinei cu ajutorul soldaţilor romani.
  Aici a scris Cireniu de îndată o scrisoare către guvernatorul din Ierusalim şi către Irod însuşi o alta scrisoare, şi aceasta cu aceeaşi idee.
  Scrisoarea însă sună pe scurt aşa: „Eu, Cireniu, un frate de-al împăratului şi cel mai mare guvernator peste Asia şi Egipt, vă poruncesc în numele împăratului, să încetaţi imediat cu oribilitatea voastră, „altfel, îl voi privi pe Irod ca pe un cel mai veritabil rebel şi îl voi pedepsi conform legii, conform obligaţiei şi după mânia mea dreaptă!
  „Grozăviile lui însă are guvernatorul de Ierusalim exact de examinat şi să mă înştiinţeze despre acestea imediat, ca canalia să nu-mi scape de la pedeapsa dreaptă pentru fapta sa!
  „Scris pe corabia mea ,August’ pe coasta Ostrazinei, în numele împăratului, locţiitorul său cel mai înalt în Asia şi Egipt şi guvernator deosebit în Colesiria, Tir şi Sidon. Cireniu vice Augusti (în înlocuirea lui August).“

48

Efectul şi urmările acestei scrisori. Vicleşugul lui Irod.
O a doua scrisoare a lui Cireniu către Irod.

  Guvernatorul de Ierusalim şi Irod s-au speriat însă imens din cauza scrisorii de la Cireniu, au încetat cu faptele lor groaznice şi au trimis mesageri înspre Tir, care trebuiau să-i arate lui Cireniu, din ce fel de motiv important au facut ei aceasta.
  Ei au relatat în cele mai luminoase culori delegaţia oricum delicată a persienilor şi au susţinut chiar, că ei ar fi găsit urme foarte importante şi secrete, aşa încât chiar fratele lui Cireniu, Corneliu, ar face parte din acest complot secret, răspândit în toată Asia şi Corneliu ar fi căpetenia acestuia.
  Pentru că s-a aflat, că, Corneliu l-a luat în protecţia lui pe acest nou rege al evreilor.
Şi Irod ar intenţiona acum, să trimită mesageri la Roma din această cauză, dacă nu i se va garanta din partea lui Cireniu pe această temă.
  Cireniu trebuie de aceea să-l pună pe Corneliu în cele mai amănunţite anchete, - dacă nu, atunci va merge negreşit raportul la împărat!
  Contramăsura, pe care a primit-o Cireniu iarăşi în Tir, l-a făcut mai întâi să fie stupefiat.
  Dar el şi-a revenit imediat, condus de Duhul dumnezeiesc, şi i-a scris următoarele rânduri lui Irod, spunând anume:
  „Cum sună legea secretă a lui August pentru eventuale descoperiri şi comploturi? Ea sună astfel: ,Dacă cineva descoperă vreun complot secret, atunci el trebuie să se poarte liniştit şi să înştiinţeze de toate acestea de îndată amănunţit cea mai înaltă autoritate a statului din acea ţară!
  „ , Nici un guvernator cu particularitate, mai puţin un domn de feudă nu are voie însă să pună un deget pe sabie fără ordinul precis al celei mai înalte autorităţi a statului, care trebuie să cerceteze toate bine mai înainte.
  „ ,Pentru că niciunde nu poate înfăptui un atac la timpul nepotrivit mai multă pagubă pentru stat decât tocmai în acest punct,
  „ , întrucât astfel complotul se retrage şi ascunde intrigiile intenţionate sub trucuri mai rafinate şi îl duce sigur la efectiva îndeplinire, neratând scopul lui, în situaţii mai favorabile!’
  „Aceasta este porunca explicită a celui mai înţelept împărat în această idee importantă!
  „Aţi procedat voi conform acesteia? - Fratele meu Corneliu a procedat însă conform acesteia! El l-a prins numaidecât pe acel nou rege al evreilor care va să fie,
  „l-a dat mie în puterea mea, şi eu am înfăptuit deja de mult cele mai drepte inteprinderi după puterea, care mi se cuvine peste Asia şi Egipt.
  „Fratele meu vi-a arătat toate acestea, - numai el singur a vorbit către urechi surde.
  „Ca nişte rebeli veritabili aţi început voi uciderea copiilor împotriva tuturor imaginaţiilor ale fratelui meu şi m-aţi îndemnat încă pe deasupra cu neruşinare, ca eu să vă susţin! Inseamnă aceasta, să aplici legea împăratului?
  „Eu însă vă spun: împăratul este deja informat de toate acestea şi m-a împuternicit, să-l destitui pe guvernatorul de Ierusalim, chiar dacă el este înrudit cu mine, şi să-i pun lui Irod o pedeapsă de cinci sute de kilograme de aur.
  „Guvernatorul destituit trebuie să se prezinte la mine în termen de cinci zile şi Irod să plătească aici pe deplin pedeapsa lui bănească în cel mult treizeci de zile, în caz contrar el pierde drepturile sale de feudă. Fiat! (Asa să fie)
Cireniu vice Augusti (Cireniu în suplinirea lui August)

49

Efectul scrisoarei a doua. Sosirea lui Irod şi a guvernatorului în Tir.
Primirea la Cireniu. Tulburarea poporului speriat.
Maronius Pilla în faţa lui Cireniu.

  Această scrisoare a lui Cireniu i-a transpus de-abia pe deplin pe guvernatorul de Ierusalim precum şi pe Irod în cea mai mare frică.
  Irod şi guvernatorul, pe nume Maronius Pilla, s-au dus de aceea degrabă la Cireniu, -
  Irod, pentru a negocia şi de a scădea puţin din suma de bani a pedepsei, şi guvernatorul, pentru a fi primit iarăşi în funcţia lui.
  Atunci când ei au ajuns cu mare escortă la Tir, s-a îngrozit poporul; pentru că el era de părere că Irod va comite şi aici grozăvenia lui cu acordul lui Cireniu.
  Cireniu însă, care nu ştia motivul pentru această tulburare, s-a îngrozit mai întâi,
  s-a prins atunci iarăşi cu firea şi a întrebat poporul foarte prietenos, ce ar fi în sfârşit, ce s-a întâmplat, din care cauză ei zbiară aşa de puternic speriaţi în faţa lui.
  Poporul a ţipat însă: „El este aici, el este aici, cel mai groaznic dintre cei mai groaznici, care în întreaga Palestină a poruncit să se ucidă multe mii dintre cei mai nevinovaţi copii!“
 Acum de-abia a aflat Cireniu motivul pentru frica poporului, l-a alintat, dupa care fapt s-a liniştit atunci iarăşi poporul şi a plecat atunci fiecare la treaba lui; el însă s-a pregătit pentru primirea celor doi.
  De-abia a plecat poporul, că cei doi s-au şi prezentat deja.
  Irod a păşit mai întâi în faţa lui Cireniu, s-a aplecat adânc în faţa alteţii împărăteşti şi şi-a cerut permisiunea de a vorbi.
  Şi Cireniu a vorbit în mare tulburare: „Vorbeşte tu, pentru care iadul este prea bun, pentru a-i da acestuia un nume! Vorbeşte, tu lepădătură răuvoitoare a celui mai de jos iad! Ce vrei tu de la mine?“
  Şi Irod, albind de tot în faţa cuvintelor de tunet ale lui Cireniu, a vorbit tremurând: „Domn al măreţiei Romei! Prea inaccesibil de mare este pedeapsa dictată de tine; iartă-mi de aceea jumătate!
  „Fiindca Zeus îmi este martor, că eu ce am făcut, am făcut din râvnă dreaptă pentru Roma!
  „Eu fireşte că am procedat oribil; dar nu a fost altfel posibil, pentru că delegaţia persană, chiar foarte strălucitoare, m-a determinat evident spre acest procedeu, prin aceea că eu am fost înşelat de ea împotriva unui cuvânt dat mie de această delegaţie.“
 Cireniu a vorbit însă: „Scoală-te de aici, mincinos cumplit spre avantajul tău! Mie îmi sunt toate cunoscute! Marturiseşteţi degrabă pedeapsa dictată, sau eu îţi las să ţi se taie pe loc capul de pe trup!“
  Aici şi-a mărturisit Irod  pedeapsa, şi aceasta sub situaţia de ostatic a scrisorii de drept feudal cerute, care i-a fost înmânată iarăşi înapoi de-abia după ispăşirea pedepsei.
  Şi Cireniu i-a poruncit după aceea iarăşi să se depărteze şi l-a chemat pe Maronius Pilla.
  Acesta însă, deoarece a auzit în anticameră vocea lui Cireniu, a venit deja mai mult ca un cadavru decât ca un om viu în faţa lui Cireniu.
  Cireniu a spus însă: „Pilla, linişte-te, căci tu ai fost obligat! Tu trebuie să-mi dai lămuriri importante; de aceea am poruncit să fii chemat!
  Pe tine nu te paşte nici o pedeapsă, în afară de cea a inimii tale în faţa lui Dumnezeu!“

50

Interogatoriul guvernatorului făcut de Cireniu.
Incercarea de înfrumuseţare a guvernatorului. Intrebarea de constinţă a lui Cireniu
către Maronius, recunoasterea şi
pedepsirea acestuia.

                             
  După acel început de discurs făcut de Cireniu i-a picat lui Maronius Pilla un bolovan imens de pe inimă; pulsul a început să bată mai regulat, şi el a fost de îndată în stare, să îi ofere lui Cireniu răspunsurile dorite.
 Şi când a văzut Cireniu, că Maronius Pilla şi-a revenit, l-a întrebat acesta cu următoarele cuvinte:
  „Eu îţi spun, dă-mi răspunsul cel mai aproape de adevăr, la ceea ce te voi întreba eu! Căci orice răspuns care nu este concret va atrage supărarea mea!
  „Spune-mi tu mie, cunoşti tu acea familie, a cărui prim născut, este aşa zisul nou rege al iudeiilor?“
  Maronius Pilla a răspuns: „Da, eu îi cunosc personal, după înştiinţările preotului iudeu! Tatăl copilului se numeşte Iosif şi este un dulgher de prima mână în toată Iudeea şi în jumătatea Palestinei şi locuieşte în apropiere de Nazaret.
  „Dragul lui de a vorbi este cunoscut în toată ţara, cât şi în Ierusalim. El a trebuit să ia o fată, de origine iudeică, spre îngrijirea ei din templu, cam acum unsprăzece luni, şi eu cred că acest lucru s-a întâmplat printr-un fel de alegere.
  „Această fată, în absenţa dulgherului credincios, se pare că s-a închinat prea devreme în faţa zeiţei Venus (zeiţa dragostei), a rămas însărcinată, şi după cunoştiintele mele, a avut acest bărbat de-a face cu preoţii iudei.
  „Până aici îmi este cunoscut acest fapt; dar de naşterea fetei - şi acest bărbat, pentru a scăpa de ruşinea compatrioţilor săi, a luat-o de nevastă pe acea fată - s-au răspândit în popor multe zvonuri, şi aşa nu se poate ştii nimic concret.
  „Ea a născut la acea descriere a populaţiei din Betlehem, adică mai exact într-un staul; atât lucru am putut eu să aflu.
  „Tot restul îmi este necunoscut; acest fapt concret i-am spus eu şi lui Irod.
  „Acesta însă a crezut, că, Cornelui a vrut să ascundă această familie de el (Irod), pentru a-i putea lua locul, pentru că el ştie cu certitudine că fratele tău nu îi este chiar prieten.
  „De aceea s-a refugiat el la această faptă excentrică şi odioasă, pentru a putea distruge planul lui Corneliu, nu ca să ajungă în mâinile sale acest nou rege.
  „El a omorât aceşti copilaşi, ca să se poată răzbuna mai tare pe fratele tău, decât de teama acestui nou rege. Aceasta este tot ce ştiu eu despre această întâmplare neobişnuită.“
  Şi Cireniu a vorbit mai departe: „Pâna acum am putut observa din cuvintele tale, că ai grăit doar adevăr; dar că tu doreşti să-l dezvinovăţeşti într-un anume fel pe Irod în faţa mea, nu mi-a scăpat în nici într-un fel acest amănunt.
  „Eu îţi spun însă: fapta lui Irod este de neiertat, aşa cum am descris-o eu!
  „Dar eu vreau să-ţi spun acum, de ce Ierod a înfăptuit aceste grozăvii neomeneşti.
  „Ascultă! Chiar Irod este cel mai însetat om de putere, care este purtat de acest pământ.
  „Dacă el ar putea şi ar avea doar puţin puterea corespunzătoare, atunci astăzi ar face cu noi romanii, înclusiv cu Augustus, ceea ce a făcut el cu acei copilaşi nevinovaţi! Mă înţelegi tu ce vreau eu să spun?
  „El nu a omorât acei copii doar pentru a ne face un mare favor nouă, romanilor, şi ca să ne arate prin acest fapt ce patriot mare este el, pentru ca să-i dăruiască împăratul o funcţie ca prinţ,
  „prin care să poată el ca înlocţiitor al împăratului, să aibă la dispoziţie o treime din putere, pentru a se putea debarasa de Roma, ca să fie unicul stăpân peste Asia şi Egipt.
  „Mă înţelegi tu pe mine? - Iată, acesta este planul vechi şi binecunoscut al acestui om rău; şi cum îl cunosc eu acum, aşa îl cunoaşte şi Augustus!
  „Dar acum te întreb adevărul, garanţia fiind capul tău, şi tu îmi vei răspunde, dacă ţi-a fost cunoscut acest plan a lui Irod, atunci când el te-a numit pe tine unealta sa de groază.
  „Vorbeşte; dar gândeşte-te, că fiecare silabă neadevărată sau ocolită te va costa viaţa! Căci mie îmi sunt cunoscute toate punctele cu exactitate din acest plan diabolic.“
  Aici a devenit Maronius Pilla iar palid şi a început să se bâlbâe: „Da, tu ai dreptate, şi eu am ştiut, ce planuri a avut Irod!
  „Dar eu m-am temut de spiritul său de intrigi şi a trebuit să mă ţin de spusele lui, pentru a distruge motivele, la alte intrigi mai înalte.
  „Dar aşa cum îl cunosc acum pe Irod prin tine, nu-l cunoşteam, şi nici nu l-am cunoscut; căci dacă aş fii ştiut cum este într-adevăr, atunci nu ar mai fi trăit el!“
  „Bine“, a vorbit Cireniu, „eu îţi dăruiesc viaţa în numele împăratului; dar funcţia ta nu o vei ocupa atâta timp, până când sufletul tău nu se va însănătoşi de această boală gravă! Aici la mine vei fi întreţinut, dar funcţia ta o va ocupa pe moment fratele meu Corneliu; căci iată, eu nu mai am încredere în tine! De aceea tu vei rămâne aici, până când te vei însănătoşi!“

51

Întreaga mărturie a lui Maronius Pilla. Cireniu ca judecător înţelept.

  Atunci când Maronius Pilla a auzit un astfel de verdict din partea lui Cireniu, a început să vorbească cu o voce cutremurată:
   „Vai de mine; totul este pierdut! Eu sunt un republican, şi acest fapt este cunoscut de împărat! Vai de mine, eu sunt pierdut!“
  Cireniu a început însă să vorbească: „Eu am ştiut că eşti copilul unui asemenea spirit, şi ce motiv te-a împins pe tine să te alături lui Irod pentru a comite aceste crime la acei săraci copilaşi.
  „De aceea am decis eu aşa, exact cum ai auzit tu.
  „Într-adevăr, chiar dacă ai fi provenit din prima casă a Romei, eu ţi-as fi tăiat capul făra nici măcar puţină milă,
  „şi nici nu l-aş fii pus pe vreo buturugă! Dar eu te scutesc, pentru că în primul rând ai fost influenţat de Irod, pentru comiterea acestui pas, şi pentru că eşti un patrician al Romei împreună cu mine şi cu Cezarul August.
  „Dar slujba nu o vei primi înapoi atâta timp cât va trăi Irod, şi atâta timp până când tu nu vei fii vindecat în întregime!
  „Condiţia şederii tale aici, o vei urma prin a executa toată munca fără a te împotrivi, care ţi-o voi repartiza ţie, şi aceasta se va întâmpla sub ochii mei severi.
  „În primăvară însă voi călători cu treburi milităreşti spre Egipt, - şi acolo mă vei însoţi tu!
  „În afara oraşului locuieşte un bătrân înţelept; aceluia te voi prezenta eu, - şi el îţi va spune şi te va vindeca de boala ta gravă!
  „Şi acolo se va arăta în prima clipă, cât de precise au fost afirmaţiile tale!
  „Pregăteşte-te de aceea; căci acolo vei întâmpina mai mult decât un oracol de Delphi!
  „Căci acolo vei fii în faţa unui judecător, a cărui ochi topesc chiar şi bronzul, aşa de parcă ar fii ceară! De aceea pregăteşte-te foarte bine; căci la acest fapt va rămâne!“

52

Călătoria lui Cireniu spre Egipt şi sosirea sa în Ostrazine.
Hotărârea lui Iosif şi a Mariei de a-l saluta pe Cireniu.
Primele cuvinte ale copilaşului.

  Primăvara a venit repede; căci în acea regiune începe deja de la jumătatea lui februarie.
  Dar Cireniu şi-a propus călătoria de abia în prima jumătate a lui martie, deoarece această lună era la romani dedicată lucrurilor militare.
  Şi când s-a făcut jumătatea lui martie, a poruncit Cireniu să se pregătească corabia sa şi şi-a început călătoria spre Egipt în data de cinsprăzece împreună cu Maronius Pilla.
  În cinci zile au ajuns de data aceasta.
  De această dată s-a lăsat primit Cireniu cu toate onorurile; căci de această dată trebuia să arate demonstraţii milităreşti şi terbuia să facă vizite.
  De aceea a trebuit ca de această dată să se lase primit cu toate decorările.
  Şi de aceea s-a făcut mare zarvă în jurul sosirii lui Cireniu, deoarece s-a auzit acest lucru şi la vila noastră binecunoscută.
   Iosif şi-a trimis de aceea cei mai în vârstă fii ai săi în oraş, ca ei să se poată informa, ce s-a întâmplat, deoarece tot oraşul era cuprins de o agitaţie mare.
  Şi cei doi fii au mers repede în oraş şi s-au întors degrabă cu buna veste, că Cireniu s-a întors înapoi în oraş, şi cu informaţia unde locuia acesta.
  Când Iosif a auzit acest lucru, a vorbit el spre Maria: „Ascultă, pe acest om bun şi mare făcător de bine trebuie să-l vizităm neapărat cu mulţumiri, şi copilaşul nu are voie să lipsească!“
  Şi Maria, umplută de bucurie la această veste, a vorbit următoarele cuvinte: „O drag Iosif, acest lucru se înţelege de la sine; căci copilaşul este de fapt adevărata dragoste a lui Cireniu!“
  Şi imediat l-a îmbrăcat Maria pe copil, care a crescut deja foarte mult între timp, cu haine noi, făcute chiar de ea şi a întrebat copilaşul aşa în dragostea ei de mamă şi nevinovată:
  „Aşa-i, că Tu drag fiu al meu, Tu sufleţelul meu Iisus, vii să-l saluţi şi Tu pe Cireniu?“
  Şi copilaşul a zâmbit drăgăstos spre mamă şi a vorbit clar prilmul Său cuvânt; şi cuvântul a sunat astfel:
  „Maria, acum te urmez Eu pe tine,până când Mă vei urma tu!“
  Aceste cuvinte au adus aşa o atmosferă înaltă în casa lui Iosif, că aproape s-a dat uitării vizita propusă la Cireniu.
  Dar copilaşul l-a avertizat Însuşi pe Iosif, să nu-şi amâne ceea ce şi-a propus; căci Cireniu avea multă treabă în folosul oamenilor.

53

Frica a lui Iosif şi a Mariei şi gândul lor de a fugi de la locul mare al paradei.
Întâlnirea cu Cireniu şi cu Maronius Pilla. Sfârşitul vizitării trupelor şi întoarcerea acasă a familiei sfânte în compania lui Cireniu.

  Imediat s-au şi pus pe drum Iosif şi Maria: şi cel mai mare fiu a lui Iosif i-a însoţit, ca să le arate drumul spre cetatea în care se afla Cireniu.
  Dar atunci când ei au ajuns la acel loc, iată, acesta era plin de soldaţi, aşa că nu părea prea uşor să ajungi la intrarea în cetate.
  Şi Iosif i-a spus Mariei: „Dragă nevastă, iată, ce este imposibil pentru noi oameni, acest lucru rămâne imposibil pentru noi!
  „Deci şi acum ne este chiar imposibil, să ajungem prin rândurile soldaţilor la cetate; de aceea ar trebui să ne întoarcem înapoi şi să aşteptăm o ocazie mai bună!
  „Chiar şi copilul se uită speriat la aceste rânduri de războinici! Ar putea să se sperie foarte uşor şi ar putea să se îmbolnăvească, şi noi am purta atunci vina cea mai mare; de aceea să ne întoarcem înapoi!“
  Maria însă a grăit: „Dragă Iosif! Iată, dacă ochii mei nu se înşeală, atunci este acel bărbat, care merge în ultimul rând cu acel coif strălucitor pe căpătâi, chiar însuşi Cireniu!
  „Să aşteptăm de aceea puţin, până când ajunge aici; poate ne va vedea el atunci şi ne va putea face un semn, ca să ştim ce să facem, - dacă putem să mergem la el sau dacă nu!“
  Şi Iosif a vorbit: „Da, iubită nevastă, tu ai dreptate; se pare că este chiar Cireniu în persoană!
  „Dar uită-te la celălalt erou,la chipul său, la acela care merge de partea lui!Dacă nu este acela binecunoscutul guvernator din Ierusalim, atunci eu nu vreau să mă numesc Iosif!
  „Ce face acesta aici? Prezenţa lui, să se datoreze oare nouă? Oare ne-a trădat chiar aşa de josnic Cireniu, ca să ne de-a pe mâna lui Irod?!
  „Cel mai bine ar fii, dacă el nu ne va cunoaşte pe noi personal; şi aşa am putea să ne salvăm fugind mai adânc în Egipt.
  „Căci dacă ne-ar cunoaşte pe mine sau pe tine, atunci am fii deja pierduţi; deoarece el nu  este la o distanţă mai mare de douăzeci de paşi de noi şi ar putea ordona să ne prindă.
  „De aceea să ne retragem noi degrabă, căci altfel suntem terminaţi, dacă ne va vedea Cireniu, deoarece el ne cunoaşte foarte bine!“
  Aici s-a speriat Maria, şi a vrut să fugă de îndată. Dar aglomeraţia poporului nu le permitea în acea clipă plecarea; căci curiozitatea a adunat aşa de mulţi oameni în acel loc, că era imposibil să poţi trece pe acolo.
  Iosif a spus de aceea: „Ce este imposibil, rămâne imposibil; să ne lăsăm de aceea purtaţi de voinţa dumnezeiască! Domnul nu ne va părăsi nici de această dată!
  „Dar să fim prudenţi şi să ne ascundem chipurile cât putem de bine, ca să nu ne zărească Cireniu!“
  Dar la acea ocazia a tercut Cireniu cât se poate de aproape de Iosif şi l-a împins pe acesta puţin din drum. Dar Iosif nu a putut să se dea la o parte din cauza aglomeraţiei; de aceea s-a uitat Cireniu mai atent la acel bărbat încăpăţânat şi l-a recunoscut de îndată pe Iosif.
  Dar atunci când l-a văzut pe Iosif şi pe Maria împreună cu copilaşul, i s-au umezit ochii de lacrimi din cauza bucuriei sale; da, aşa de bucuros a fost Cireniu, că de abia a fost în stare să rostească vreun cuvânt!
  Dar s-a stăpânit cât a putut el de bine, a luat repede mâna lui Iosif, a strâns-o la inima sa şi a vorbit următoarele cuvinte:
  (Cireniu:) „Drag şi minunat prieten! Tu vezi ce treabă am eu acum!
  „O iartă-mă, că nu am putut veni să te vizitez; dar chiar acum s-a terminat vizita mea pe care am făcut-o la asceşti soldaţi! Eu voi ordona trupelor să plece înapoi în cazarmele lor,
  „comandantului îi voi da pentru mâine câteva ordine scurte şi imediat mă voi afla aici înapoi la tine schimbat, ca eu să te pot însoţi până la casa ta!“
  Aşa s-a întors plin de bucurie spre Maria şi spre copilaş şi a întrebat drăgăstos copilaşul:
  „O Tu viaţa mea, Tu ce esti totul pentru mine, mă mai cunoşti Tu pe mine? Mă iubeşti Tu, minunat copilaş al meu?`“
  Şi copilaşul şi-a ridicat mâinile larg deschise spre Cireniu, i-a zâmbit blând şi a vorbit cât se poate de clar:
  „O Cireniu! Eu te cunosc şi te iubesc, pentru că şi tu Mă iubeşti aşa de mult! Vino, vino la Mine; căci Eu trebuie să te binecuvântez!“
  Aceasta a fost prea mult pentru inima lui Cireniu; el a luat copilaşul în braţe, l-a strâns la pieptul său şi a vorbit:
  „Da, Tu viaţa mea, cu Tine în braţe vreau eu să ordon trupelor pacea lungă între popoare!“
  Aici l-a chemat pe comandant, i-a transmis mulţumirile sale şi i-a ordonat, să lase trupele să plece şi să le îngrijească timp de trei zile pe buzunarul lui Cireniu, şi imediat după acestea l-a învitat pe comandant împreună cu alţi oameni importanţi la o cină bună în casa lui Iosif.
  El însă a mers aşa cum era, sub privirile mirate ale lui Maronius Pilla, cu copilaşul în braţe, împreună cu Iosif şi cu Maria spre vilă unde le-a spus slujitorilor săi să prepare o cină festivă. Dar acest lucru a atras atenţia în oraş; căci tot poporu era aprins de dragoste pentru Cireniu, deoarece ei vedeau în el un aşa mare prieten al copiilor.

54

Întrebarea îngrijorată a lui Iosif spre Cireniu din cauza prezenţei lui Maronius Pilla.
Răspunsul liniştitor a lui Cireniu. Sosirea la conacul lui Iosif.

  Lui Iosif i-a fost totul pe plac, şi l-a lăudat pe Dumnezeu, Domnul în inima sa pentru întorsă tura minunată a grijilor sale.
  Dar totuşi îl jena un pic Maronius; căci el încă nu ştia, ce făcea de fapt aici prietenul lui Irod.
  De aceea s-a apropiat pe drum încet de Cireniu şi l-a întrebat în şoaptă:
  „Nobil prieten al oamenilor! Nu este acest erou, care merge faţa ta, Maronius din Ierusalim?
  „Dacă el este acesta, prietenul lui Ierod, atunci ce caută el aici?
  „Să fii auzit el oare de mine şi vrea să mă caute pentru a mă putea prinde?
  „O nobil prieten al oameniilor, nu mă lăsa în neştiinţa aceasta îngrijorătoare!“
  Cireniu i-a luat însă mâna lui Iosif şi a spus tot şoptit spre acesta:
 „O tu minunat şi drag prieten, nu te teme deloc de acesta, care într-adevăr este fostul guvernator de Ierusalim!
  „Căci astăzi încă te vei convinge, că el are motive cu mult mai mari să îi fie frică de tine decât ţie de el!
  „Deoarece el nu mai este guvernator în Ierusalim, ci el este, după cum poţi vedea tu acum, prinzonierul meu şi nu îşi va ocupa mai degrabă postul, până când nu se va însănătoşi complet!
  „Dar eu l-am luat cu mine din cauza ta; căci atunci când l-am interogat din cauza grozăviilor înfăptuite în Palestina,
  „el a spus, că te cunoaşte pe tine şi pe Maria personal! Dar după câte se vede acum, el nu te cunoaşte nici pe tine şi nici pe Maria!
  „Şi acest lucru este apă bună pentru moara noastră.
  „El însă nu ştie nici o silabă, că tu te afli aici; de aceea nu trebuie tu să dezvălui nimic!
  „Deoarce el aşteaptă aici un bărbat cât se poate de înţelept, care îl va putea vedea până în adâncurile sale,
  „şi acest bărbat nu este nimieni altul, decât chiar tu! Căci de aceea l-am luat după spusele mele cu mine, ca el să cunoască un bărbat cât se poate de înţelept şi să-l întâlnească spre binele său.
  „Lui îi este frică de tine deja de pe acum, şi după pielea sa palidă este probabil de părerea, că tu eşti cu siguranţă acel bărbat ales de mine!
  „Din puţinul care ţi-am spus eu acum, poţi tu să fii liniştit; dar urmările îţi va expune totul într-o lumină limpede!“
  Când Iosif a auzit aceasta de la Cireniu, a fost cât se poate de bucuros, şi a înştiinţat-o în secret pe Maria şi pe fiii săi, cum să se comporte aceştia faţă de Maronius, ca ei să nu cumva să dea peste cap planul lui Cireniu. şi aşa au ajuns cu paşi atenţi până la vilă pentru a prepara mâncarea, aşa cum s-a mai spus.

55

Ospăţul în conacul lui Iosif. Maria cea umilă şi cearta ei pentru dragoste cu Cireniu.
Dumnezeiasca filozofie, umilitoarea înţelepciune a copilaşului sfânt.

  Mâncarea a fost preparată, şi oaspeţii care au fost chemaţi au venit şi ei; şi Cireniu, care încă mai ţinea în braţe copilaşul, care se juca cu el şi îl alinta, i-a dat înapoi copilul Mariei şi a dat semnul că toţi cei prezenţi pot să înceapă să se hrănească.    
  Toţi s-au pus la masa cea curată; dar Maria care nu avea haine de oraş, a mers cu copilaşul într-o încăpere alăturată şi s-a pus la masă cu fiii lui Iosif.
  Dar imediat a observat Cireniu acest lucru, a mers repede după mama cea dragă şi a vorbit următoarele cuvinte:
  „O tu minunată şi dragă mamă, a vieţii mele, ce vrei tu oare să faci?
  „Tu şi copilaşul tău sunteţi cei mai importanţi pentru mine; tu eşti regina acestui ospăţ, şi chiar tu nu vrei să te alături acestei cine bucuroase, care am organizat-o doar pentru tine!?
  „O iată, acest lucru nu se poate întâmpla! Vino de aceea repede în odaia cea mare, şi aşează-te în dreapta mea, - şi în stânga mea se va pune soţul tău!“
  Maria însă a vorbit: „O iată, tu drag stăpân, eu am doar această îmbrăcăminte sărăcăcioasă; cum vor arăta acestea pe lângă ale tale, care sunt aşa de strălucitoare?“
  Cireniu a spus următoarele cuvinte: „O tu dragă mamă, dacă te intrigă hainele mele aurite, care pentru mine nu au nici o valoare, atunci vreau eu să le dau imediat jos de pe mine şi în loc voi îmbrăca haine vechi de pescari, doar ca să nu îţi duc lipsa la acea masă festivă!“
  Şi pentru că Maria a fost convinsă de marea înjosirea a lui Cireniu, s-a întors aceasta înapoi şi s-a pus lângă Cireniu la masă, cu copilaşul cel mic în braţe.
  Când toţi au luat loc la masă, s-a uitat în permanenţă copilul la Cireniu şi îi zâmbea; şi Cireniu nu putea de atâta dragoste să-şi mute ochii de la acel copil.
  Doar scurt timp a fost el capabil de aceasta; dar după aceea a fost totuşi prea măreaţă dragostea pentru copil,
 şi el l-a întrebat pe micuţul drăgălaş: „Aşa este, Tu viaţa mea, Tu vrei să vii iar înapoi la mine în braţe’?“
  Şi copilaşul i-a zâmbit lui Cireniu drăgăstos şi a vorbit următoarele cuvinte iar foarte clar:
  „O dragul Meu Cireniu, la tine vin Eu cu mare drag; pentru că tu Mă iubeşti aşa de tare, de aceea te iubesc şi Eu aşa de mult!“
  Şi imediat a întins Cireniu braţele după copil,- l-a luat în braţe şi l-a alintat din tot sufletul.
  Maria însă a vorbit în glumă spre copilaş: „Să nu cumva să-l murdăreşti tu pe Cireniu!“
  Şi Cireniu a vorbit adânc mişcat: „O dragă mamă! Eu mi-aş dori să fiu aşa de curat, ca să fiu demn să port copilul acesta în braţele mele!
  „Acest copilaş mă poate doar curăţa, dar în veci nu mă va putea murdări!“
  Aici s-a întors el iar spre copil şi a vorbit: „Copilaşul meu, aşa-i că eu sunt încă nedemn şi mult prea necurat ca să te pot purta în braţe?“
  Dar copilaşul a vorbit iar cât se poate de clar: „Cireniu, cine Mă iubeşte aşa cum Mă iubeşti tu, acela este curat şi pur, şi Eu îl iubesc aşa cum Mă iubeşte el pe Mine!“
  Şi Cireniu a vorbit cât se poate de încântat mai departe: „Dar cum se face că Tu, dragul meu copil, care ai doar câteva luni, vorbeşi aşa de înţelept şi aşa de clar? Te-a învăţat mama ta acest lucru?“
  Copilaşul însă a spus şi  a zâmbit blând, şi s-a ridicat drept în braţele lui Cireniu şi a început să vorbească ca un mic Domn:
  „Cireniu, nu este vorba de vârstă sau de a învăţa, ci aici este vorba de ce fel de duh are fiecare om! Doar trupul şi sufletul trebuie să înveţe; dar duhul ştie deja totul din Dumnezeu!
  „Eu însă am duhul potrivit întru totul din Dumnezeu; iată de aceea pot Eu vorbi deja atât de devreme!“
  Acest răspuns, l-a mirat foarte tare pe Cireniu şi pe ceilalţi care au fost prezenţi, şi chiar comandantul a spus aceste cuvinte: „La Zeus, acest copil umileşte deja de acum cu acest răspuns toţi înţelepţii noştrii! Ce importanţă are Plato, Socrate sau sute de alţi înţelepţi?! Dar ce va face acest copil când va fi bărbat?“ - şi Cireniu a vorbit: „Cu siguranţă mai mult decât toţi înţelepţii noştri împreună cu toţi zeii!“

56

Părerea înaltă a lui Maronius despre copilaş şi mulţumirea lui Cireniu cu Maronius.

  Cireniu însă s-a întors după acest răspuns miraculos al copilaşului spre Maronius, care era din ce în ce mai palid, şi i-a spus acestuia:
  „Maronius Pilla, ce spui tu despre acest copil? Ai vazut sau ai auzit tu vreodată ceva asemănător?
  „Nu este evident că este mai mult decât mitul nostru despre Zeus, care pare să se fii hrănit de la ugerul unei capre?!
 „Nu este cu mult mai mult decât tradiţia noastră de cu acei ce au înfiinţat Roma, cei ce au fost copilaşii unei lupoaice?!
  „Vorbeşte, ce crezi tu despre aceasta? Căci de aceea eşti tu în compania mea ca să poţi auzi, ca să poţi vedea şi ca să poţi învăţa după care eu îmi voi da părerea!“
  Maronius Pilla şi-a revenit aici cât a putut de bine şi a vorbit următoarele cuvinte:
  „Comandant suprem din Asia şi Egipt, ce pot spune eu, care sunt un amărât, dacă muţesc marii înţelepţi ai lumii şi înţelepciunea Minervei şi a lui Apollo este topită ca fierul peste un vulcan înfuriat?!
  „Eu nu pot spune aici nimic altceva decât: Zeii au fost de acord, să aleagă din mijlocul lor un Dumnezeu foarte înţelept pentru a-l trimite pe pământ; şi Egiptul, care este pământul favorit al zeiilor trebuie să fie şi pentru acel Dumnezeu ţara binecuvântată, este o ţară care nu cunoaşte zăpada sau gheaţa!“
  Şi Cireniu a vorbit zâmbind puţin: „Tu nu ai vorbit chiar ceva neadevărat;
  „dar se pare că tu te-ai înşelat puţin atunci când ai numit acest copil, un copil al zeilor!
  „Căci iată, de partea mea stau tata şi mama copilaşului, şi aceştia sunt oameni, exact aşa cum suntem noi doi!
  „Cum ar putea atunci să rezulte un copilaş zeu al zeiilor din ei?!
  „Pe lângă acest lucru şi-ar fii aşezat un adevărat purec în haina de blană, aceşti înalţi locuitori ai olimpului, deoarece li s-ar termina enormul balans de greutate a înţelepciunii lor.
  „Eu te rog de aceea, să te gândeşti la altceva; căci altfel vei fii în pericol, că la o astfel de demonstraţie te vor ataca deodată toţii zeii şi te vor pune de viu în faţa lui Minos, Äakus şi a lui Rhadamanthys şi după aceea te vor pune lângă Tantalus!“
  Aici a rămas pe gânduri Maronius şi a vorbit după un timp: „Alteţea voastră imperială şi consiliară! Eu cred că judecata celor trei zei a început deja, şi zeii după câte mi se pare mie, au aerisit cât se poate de bine olimpul lor!
  „Dacă vom avea oameni înţelepţi, care cu siguranţa nu o vor avea din bălţi, atunci vor putea renunţa în curând la sfatul zeiilor!
  „Într-adevăr, cuvintele acestui copil miraculos au o valoare mai mare în faţa mea decât trei olimpuri pline de zei proaspăt prăjiţi!“
  Şi Cireniu a vorbit: „Maronius, dacă aceasta este într-adevăr ceea ce crezi tu, atunci totul ţi se va ierta; dar înainte de aceasta vom mai schimba noi câteva cuvinte! De aceea să lăsăm acest lucru acum!“

[Unique]

57

Terminarea cinei. Audierea a lui Maronius Pilla de Cireniu despre familia cea sfântă. Mărturisirea lui Maronius pentru minciuna sa de nevoie.

  După terminarea cinei, care la Cireniu nu dura niciodată mai mult de două ore, au plecat comandantul cu ceilalţi oaspeţi înapoi în oraş, cu ordinul strict, ca nu cumva a doua zi să-i mai aducă atâtea dovezi de onoare.
  Atunci după ce toţi au plecat, de abia atunci s-a întors Cireniu spre Maronius şi l-a luat la aşa zisa ad coam (adică la bani mărunţi).
  L-a întrebat de aceea în prezenţa lui Iosif şi a Mariei, care ţinea copilaşul în braţe:
  „Maronius! Tu mi-ai spus în Tir, atunci când te-am interogat despre Ierod, ba chiar mi-ai jurat, că îl cunoşti personal pe acel dulgher Iosif din apropierea Nazaretului;
  „deci şi pe acea Maria, care a luat-o acel dulgher ca nevastă din templu sau doar ca să se îngrijească de ea!
  „Spune-mi de aceea acum, deoarece suntem noi acum la această gazdă, cum arată aceştia!
  „Căci zilele acestea am aflat că această familie se află într-adevăr în Egipt şi că este cu totul diferită, decât de ceea ce mi-a scris fratele meu,şi care încă se mai află la mine şi sunt reţinuţi.
  „Căci atât simţ omenesc şi drept vei mai avea încă ca să recunoşti, chiar dacă ai stat tu în preajma de groază a lui Irod, ca ar fii într-adevăr o grozăvie, să reţii oameni nevinovaţi - ori de unde ar veni ei - fără vreun motiv anume!
  „Dă-mi de aceea o descriere concretă despre acea pereche, ca eu să-i pot căuta pe aici pentru a-i reţine; căci acest lucru ne cere legiile aspre ale statului nostru!
  „Eu sunt  de aceea aşa de îndreptăţit ca să întreb, pentru că chiar tu însuşi ai spus, că cunoşti aceasta familie personal, deoarece este foarte important pentru mine de ştiut situaţia acestei familii, ca eu s-o pot reţine după cum se cuvine.“
  Aici a început Maronius să stea din nou pe gânduri şi nu a ştiut ce să spună, căci el nu l-a vazut niciodată pe Iosif şi nici pe Maria.
  După un timp a vorbit cu o voce bâlbâită:
  „Alteţe consulară şi imperială! Bazându-mă pe mila şi indulgenţa voastră trebuie să recunosc, jurând la  zeus şi la toti ceilalţi zeii, că nu îl cunosc deloc pe acel bărbatul cu numele Iosif şi nici pe acea Maria!
  „Căci spusele mele în Tyrus au fost doar vorbe goale, deoarece încercam încă pe acea vreme să te înşel cu răutate.
  „Dar acum m-am convins de tine, că pe tine nu te poate înşela nimeni; aşa s-a schimbat şi voinţa mea, şi prin urmare ti-am rostit eu acum întregul adevăr!“
   Aici i-a făcut Cireniu un semn ca să mai tacă lui Iosif, care a vrut să vorbească, şi a spus atunci următoarele cuvinte lui Maronius:
  „Da, aşa cum văd eu acum trebuie să stăm un timp mai îndelungat ca să vorbim; căci de abia acum văd eu în tine un om periculos imperiului nostru! Să îmi dai amănunţit răspunsuri la întrebările care Iisus le voi pune acum!“

58

Discursul de apărare a lui Maronius Pilla şi decizia sa cea bună.
Iosif ca arbitru. Verdictul nobil a lui Cireniu.

  Maronius însă a replicat la aceasta: Alteaţă consulară şi imperială! Cum să mai fiu eu un aliat al lui Ierod, care este suspect imperiului?!
  „Căci eu recunosc acum, că acest om crud a râvnit la stăpânirea deplină a Asiei!
  „Să îl ajut eu oare la acest lucru?! Cum ar putea fii posibil aceasta?! Cu mâna aceea de oameni din Ierusalim ar îndrăzni Irod să năvălească doar peste copiii iudeiilor!
  „Şi această faptă crudă l-a defavorizat aşa de tare, încât astfel de acţiuni nu va mai face el în vecii veciilor!
  „Eu însă am fost şi aşa o unealtă a disperării şi a trebuit să acţionez după voinţa acestui om crud, deoarece el m-a ameninţat cu Roma!
  „Dar pentru ca ştiu acum de la tine limpede cum stau lucrurile, şi pe lângă acest fapt nu mai am nici o putere în mână şi nici nu mai doresc să am,
  „nu pot înţelege într-adevăr, în ce fel sau cum mai pot fii eu un om periculos pentru imperiu?!
  „Lasă-mă aici cu tine şi ţine-mă ca ostatic pe veci a crediinţei mele pentru Roma, şi tu mă vei face mai fericit, decât dacă m-ai pune iar guvernator peste Iudeea şi Palestina!“
  Aceste cuvinte le-a rostit Maronius cu mare seriozitate, şi nu s-a auzit din spusele lui altfel de sensuri.
  De aceea a vorbit Cireniu spre el: „Bine, fratele meu, eu vreau să te cred, ceea ce ai spus tu acum; căci eu am găsit acum în cuvintele tale multă seriozitate!
  „Dar încă un lucru mai lipseşte pentru a confirma întregul adevăr de tine, şi aceasta este părerea acelui om înţelept, de care eu ţi-am pomenit deja în Tir.
  „Şi iată, acest bărbat, oracolul oracolelor, este aici în faţa noastră!
  „Acest bărbat te-a privit pâna în adâncul fiinţei tale; de aceea vrem noi să-l întrebăm acum, ce părere are el despre tine!
  „Şi cu tine se va întâmpla după verdictul dat de el! Dacă te numeşte el iar guvernator peste Ierusalim, atunci astăzi încă vei fii numit guvernator de Ierusalim;
  „dar dacă nu face acest lucru din motive cât se poate de înţelepte, aşa vei rămâne atunci prinzonierul meu!“
  Şi aici a fost întrebat Iosif, şi aşa a vorbit el: „“Nobil prieten Cireniu! Din partea mea este Maronius acum pur şi curat, şi tu poţi să-i dai lui fără vreo ezitare postul său înapoi!
  „Noi însă suntem în mâna atotputernicului şi veşnicului Dumnezeu, şi aşa ce putere ar putea să ne înfrunte pe noi?!“
  Aici şi-a ridicat Cireniu mâna şi a vorbit: „Aşa îţi jur şi ţie, Maronius Pilla, la Dumnezeul viu al acestui înţelept, că din această clipă eşti tu iar guvernator peste Ierusalim!“
  Maronius însă a vorbit: „Dă acest loc altuia, şi lasă-mă să stau cu tine, ca prieten; căci acest fapt mă face cu mult mai fericit!“
  Şi Cireniu a vorbit: „Atunci fii însoţitorul meu, atâta timp cât va trăi Irod, şi doar după aceea fii guvernator general peste toată ţara a iudeiilor!“ şi Maronius a primit această ofertă cu mari mulţumiri.

59

Intrebarea lui Iosif despre Irod. Răspunsul lui Maronius Pilla.
Coroana de suferiinţă şi sfârşitul groaznic a lui Irod.

  După aceea a vorbit însă Iosif cu Maronius: „Pentru că eu am recunoscut din mila mare a Dumnezeului meu şi a Domnului meu, că în tine nu mai este nici un gând rău,
 „spune-mi tu, cum ai auzit cu siguranţă, cum este starea inimii lui Irod după uciderea acelor copii nevinovaţi, din cauza noului rege al iudeiilor!
  „Nu s-a înmuiat de sângele nevinovat care a curs, sau de gemetele de suferinţă ale mamelor?
  „Ce ar face el, dacă ar afla printr-o ştire, că printre acei mulţi copii ucişi nu l-a omorât totuşi pe acel adevărat?
  „Dacă ar afla el, că adevăratul copil trăieşte sănătos undeva în Iudeea sau în Palestina?“
  Aici s-a uitat mirat Maronius un timp îndelungat la Iosif şi a vorbit în sfârşit:
  „Într-adevăr bărbat înţelept, eu nu îţi pot spune nimic altceva decât:
  „Dacă tu te-ai folosi în cel mai josnic fel de înţelepciunea ta şi i-ai cere lui Irod zece mii de kilograme de aur, ca tu să-i spui cu exactitate care este adevăratul copil,
  „într-adevăr, tu ai primi această sumă enormă de bani deja înainte!
  „Căci aurul nu este nimic în comparaţie cu setea sa de putere.
  „Căci aurul nu este nimic pentru acest tiran în comparaţie cu dorinţa lui de a domni.
  „Pentru că el are aşa de mult aur, că ar putea construi case din aur pur, nu îi dă prea multă importanţă; dar dacă el ar putea să-şi asigure tronul, atunci ar fii în stare să-şi arunce tot aurul în mare şi să lovească de aceea o lume întreagă!
  „Iată, şi pe mine a vrut la început să mă mituiască cu mult aur, diamante, rubine şi cele mai mari perle;
  „dar doar provenienţa mea romană a refuzat acest fapt bătrânului câine fioros.
  „Dar acest lucru a înflăcărat şi mai mult furia sa, şi el m-a ameninţat cu motive transparente de loialitate faţă de Roma.
  „Căci de abia atunci a trebuit să fac ceea ce a vrut el; deoarece el mi-a dat din mâna sa o dovadă scrisă, conform căruia işi asuma el toată răspunderea.
  „De aceea am fost eu obligat să acţionez, aşa cum îţi este cunoscut ţie.
  „Dar tu poţi fii sigur, că nici până în aceasta clipă nu este nimic bun de aşteptat din inima sa!
  „Eu cred, că nu mai trebuie să-ţi spun nimic despre acest rege al furiilor, de acest cap de meduză, deoarece tu eşti un înţelept înalt!“
  Şi Iosif a spus: „Veşnicul, singurul şi adevăratul Dumnezeu să te binecuvânteze pentru aceste cuvinte sincere!
  „Crede-mă, tu te vei convinge: Dumnezeu, veşnicul Drept, îi va aşeza acestui tiran al oamenilor o coroană pe cap de care se va mira toată lumea şi pe care a dorit-o el din tot adinsul!“
  Aici şi-a ridicat copilaşul mâna şi a vorbit iar cu cuvinte clare: „Irod, Irod, eu nu am un blestem pentru tine; dar o coroană vei purta tu pe acest pământ, care va fii chinuitoare, şi dureros va fii greutatea aurului, care a trebuit să-l plăteşti tu Romei!“
  În acea clipă, în care a rostit copilaşul aceste cuvinte în Egipt, în aceeaşi clipă a fost năvălit Irod de pureci, şi slujitorii săi nu au avut altceva de făcut, atâta timp cât a trăit Irod, decât să-l cureţe de pureci, care se înmulţeau din ce în ce mai tare şi în sfârşit i-au pricinuit şi moartea corpului.

60

Supărarea lui Cireniu pe Irod şi cuvintele liniştitoare ale copilaşului Iisus.
Întrebarea copilului: „Cine are braţul mai lung?“ Un miracol de distrugere.

  Dar când Cireniu a auzit aceste cuvinte rostite de Maronius Pilla şi decizia lui Iosif şi spusele copilului, s-a îngrozit întru totul şi a vorbit următoarele cuvinte:
  „O voi puteri veşnice ale celui mai mare Stăpân al universului! Nu mai aveţi voi trăznete, pentru a distruge acest monstru vasal al Romei?!
  „O Augustus Cezar, fratele meu bun! Ce lepădătură ţi-a ţinut ţie ochii atunci, când tu l-ai numit pe acest monstru, această pocitanie din cel mai adânc Tartarus, vasalul Palestinei şi a Iudeii?!
  „Nu, nu, aceste fapte sunt prea multe pentru a le auzi pe toate deodată! - Maronius, de ce nu mi-ai spus tu atunci de aceste lucruri în Tir, când a fost înterogat Irod de mine?
  „După lege i-aş fii decapitat capul de meduză într-o clipă,
  „şi de mult în locul acestui monstru din Grecia ar sta un vasal cu mult mai demn de această funcţie!
  „Dar ce pot face eu acum? Pedeapsa a ispăşit-o; eu nu-i mai pot da alta, eu nu-l mai pot pedepsi o a doua oară!
  „Dar aşteaptă tu câine fioros, tu hienă a hienelor! După tine se va face o vânătoare, de care nu au visat nici măcar monştrii monştrilor!“
  Maronius, Iosif şi Maria s-au speriat de supărarea lui Cireniu; căci ei nu ştiau ce va face Cireniu pentru a-l prinde pe Irod.
  Şi nimeni nu a avut curajul să pună vreo întrebare; căci el era mult prea agitat.
  Doar copilaşul nu părea să fie speriat de furia şi de vocea răsunătoare a lui Cireniu, deoarece el s-a uitat liniştit la chipul acestuia.
  Şi după ce s-a mai liniştit furtuna lui Cireniu, a început deodată să vorbească copilaşul cu vocea clară:
  „O Cireniu! Ascultă-Mă! Vino aici la Mine, şi ia-Mă în braţele tale, şi du-Mă până afară; acolo eu îţi voi arăta ceva!“
  Aceste cuvinte au curs ca un balsam pe inima frântă a lui Cireniu, şi de îndată a mers el cu braţele deschise spre copil, l-a luat cu blândeţe şi cu mare dragoste în braţe şi l-a dus afară urmat de Iosif, Maria şi Maronius Pilla.
  Ajunşi afară, l-a întrebat copilaşul imediat pe Cireniu cu cuvinte clare:
  „Cireniu, care dintre noi doi are oare braţul cel mai lung? Măsoară-l pe al Meu cu al tău!“
  Pe Cireniu l-a uimit această întrebare, şi el nu a ştiut ce să-i răspundă copilului; căci evident îl vedea pe al său de trei ori mai mare decât amândouă braţe ale copilaşului.
  Dar copilul a început să vorbească din nou: „Cireniu, tu vezi braţul tău cu mult mai mare decât al Meu;
  „Eu însă îţi spun că al Meu este cu mult mai lung decât al tău!
  „Vezi tu în depărtare acel stâlp ornamentat cu idoli?
  „Prinde-l tu cu braţul tău mai lung, doboară acel stâlp şi striveşte-l după aceea cu degetele tale!“
  Cireniu şi mai uimit decât înainte, a vorbit după o scurtă pauză: „O copilaşul meu, Tu viaţa mea, acest lucru nu-i este nimănui posibil în afară de Dumnezeu!
  Dar copilaşul şi-a întins mâna după acel stâlp, care era la o depărtare de o mie de picioare, şi stâlpul a căzut la pământ şi s-a făcut de îndată praf.
  Şi copilaşul a vorbit după aceasta: „Deci nu-ţi face griji în zadar de Irod; căci mâna Mea poate prinde cu mult mai departe decât a ta! Irod îşi are răsplata; tu însă iartă-l, aşa cum l-am iertat Eu, căci atunci îţi va fii mai bine! Deoarece şi el este un fiu al pământului orbit!“ - Aceste cuvinte i-au luat supărarera lui Cireniu; şi el a început în secret să se roage dea dreptul la acel copil.

61

Groaza lui Maronius Pilla şi întrebarea lui Iosif.
Recunoaşterea păgână a lui Maronius. Explicaţia modestă a lui Iosif.
Avertismentul lui Cireniu spre atenţie.

  Dar Maronius Pilla s-a îngrozit de această apariţie minunată aşa de tare, încât a început să tremure cu totul ca frunzele unui pom în bătaia vântului.
  Iosif a văzut însă imediat marea disperare, şi a mers spre el şi a vorbit:
  „Maronius Pilla, de ce tremuri tu aşa de tare? ţi-a făcut cumva cineva ceva?“
  Şi Maronius a replicat: „O bărbatule, care nu ai egal pe acest pământ, ţie îţi este foarte uşor; căci tu eşti un zeu, şi pe tine trebuie să te asculte toate elementele!
  „Eu însă sunt doar un om slab şi muritor, a cărui viaţa este în mâna ta, ca şi existenţa acelui stâlp!
  „Cu gândurile tale cu siguranţă poţi să mă distrugi într-o clipă, ca de altfel o lume întreagă!  
  „Cum să nu tremur atunci în faţa ta, deoarece tu eşti cu siguranţa tatăl măreţ al tuturor zeiilor noştri, dacă ei există într-adevăr?!
  „Căci acel stâlp a fost ridicat din străvechi timpuri pentru Jupiter Stator; toate furtuniile şi toate trăznetele  s-au retras de mare teamă!
  „Şi acum o distruge deja şi copilaşul tău mic!Dar dacă deja copilul tău poate face astfel de fapte, ce forţa şi putere stăpâneşti tu oare?!
  „Dar lasă-mă pe mine, ce sunt un vierme al pământului să mă rog la tine!“
  Iosif însă a vorbit: „Ascultă tu prieten şi frate Maronius, tu te înşeli amarnic!
  Eu nu sunt mai mult decât tine, adică şi eu sunt doar un om muritor; dar dacă poţi tu să taci pe viaţă în faţa lumii, atunci vreau eu să-ţi spun ceva!
  „Dar dacă nu taci, atunci nu îţi va merge mai bine decât acelui stâlp!
  „Şi aşa ascultă-mă dacă tu vrei şi ai destul curaj!“
  Dar Maronius l-a rugat în genunchi pe Iosif, să nu cumva să spună vreun cuvânt; căci o dată ar putea din greşeală să-i scape vreo silabă, şi atunci el ar fi pierdut.
  Iosif însă a vorbit: „Să nu îţi faci tu griji din această cauză; Domnul cerurilor nu pedepseşte niciodată pe nimeni din greşeală!
  „De aceea poţi tu să mă asculţi fără vreo teamă; ce îţi voi spune eu nu te va strica, ci te va ţine pe veci!“
  Şi Cireniu, care încă ţinea în braţe cu dragoste copilaşul, a mers la Iosif şi i-a spus:
  „Cel mai mare şi drag prieten! Lasă-l tu acum pe Maronius, aşa cum este; eu vreau mai întâi să-l pregătesc astăzi, şi mâine poţi tu atunci să-i dai binecuvântarea cea înaltă!“
  Şi Iosif a fost de acord şi au mers de îndată cu toţii iar înapoi în casa lui Iosif.

62

Cireniu şi Iosif în competiţia de dragoste pentru binele unui suflet omenesc.
Cuvintele lui Iosif despre dragoste pentru aproapele şi pentru frate. De ce avem noi oamenii
2 ochi, două urechi, şi doar o gură.

  Seara însă a vorbit Cireniu spre Iosif: „Prietenul meu, fratele meu dumnezeiesc, cât de rău îmi pare mie că nu pot rămâne la tine peste noapte!
  „Şi cât de rău îmi pare că după amiaza de mâine trebuie s-o dedic treburilor statale!
  „Dar cam pe la a treia oră a după-amiezii voi veni la tine împreună cu Maronius, şi îi vei da binecuvântarea înaltă şi sfântă peste binecuvântarea superficială care i-o voi da eu!
  „Căci iată, este foarte important pentru mine, ca acest om, care are aşa de multe cunoştiinţe, să fie salvat prin şcoala vieţii a Dumnezeului tău, pe care îl consider eu singurul viu şi adevărat!“
  Şi Iosif a vorbit: „Da tu înalt prieten, aceasta este drept şi adevărat; căci nimic nu îi este mai pe plac Domnului nostru decât atunci când ne ocupăm cu dragoste de duşmanii noştri şi ne îngrijim de binele lor actual şi cel etern!
  „Să privim noi fiecare păcătos ca un frate rătăcit, aşa ne va privi şi pe noi Dumnezeu ca copiii Sai rătăciţi,
  „dar în caz contrar dacă îi privim ca nişte fiinţe răutăcioase, atunci vom fii noi tot timpul judecaţi şi vom fii omorâţi la fel ca acele muşte care trăiesc doar o singură zi.
  „Căci iată, de aceea ne-a dat Domnul doi ochi şi doar o gură ca să vorbim, deoarece ca să privim noi oamenii ca nişte oameni cu un ochi, şi cu celălalt să-i privim noi ca nişte fraţi!
  „Dacă greşesc oamenii în faţa noastră, atunci să avem tot timpul deschis ochiul frăţiei şi să închidem ochiul omenesc;
  „dar dacă greşesc fraţii în faţa noastră, atunci să închidem noi ochiul frăţiei şi să ne privim noi înşine şi pe fraţii noştri ca nişte oameni care greşesc.
  „Cu o singură gură însă, trebuie să recunoaştem cu toţii un singur Dumnezeu, un singur Domn şi un Tată,aşa ne va recunoaşte şi El ca fiind copiii Săi!
  „Căci şi Dumnezeu are doi ochi şi o gură; cu un ochi îşi vede creaţiile - şi cu celălalt ochi îşi vede copiii.
  „Dacă ne privim noi cu ochiul fratern, atunci se uită Tatăl nostru cu ochiul de Tată;  
  „dar dacă ne privim cu ochiul uman, atunci ne vede Dumnezeu doar ca nişte creaţii, şi singura Sa gură vesteşte copiilor Săi dragostea, sau creaţiilor Sale judecata!
  „Deci este bine şi drept, să ne ocupăm aşa de mult de fratele nostru Maronius!“
  Aici l-a binecuvântat Iosif pe Cireniu şi pe Maronius; cei doi s-au dus după aceea în oraş cu suita lor şi Iosif s-a ocupat de casa sa.

63

Iacov ca îngrijitoare de copil la leagănul copilaşului; curiozitatea lui şi
certarea lui prin micul mântuitor.
Bănuiala lui Iacov, cine este acolo în copilaş.

  Seara l-a pus Maria în leagăn pe copilaşul deja devenit obosit, pe care leagăn l-a făcut Iosif deja în Ostrazine.
  Şi cel mai tânăr fiu al lui Iosif (Iacov, primul scriitor al acestei cărţi) trebuia de obicei să fie pe postul de îngrijitoare de copil şi legăna şi acum copilaşul, ca El să dorească să adoarmă.
  Şi Maria s-a dus în bucătărie, pentru a face o gustare de seară necesară.
  Fiul lui Iosif care legăna vroia însă cu drag, ca copilaşul să adoarmă de această dată puţin mai devreme, că el cu drag s-ar fi uitat cu fraţii săi afară la iluminarea unui arc de triumf, care între timp a fost conceput nu departe de vila lui Cireniu.
  El legăna de aceea copilaşul cu hărnicie şi cânta şi fluiera făcând aceasta.
  Dar copilaşul totuşi nu vroia să adoarmă; când el înceta de a-l legăna, atunci copilaşul începea imediat iarăşi să se mişte şi îi arăta celui care îl legăna, că El încă nu doarme.
  Acest lucru o împingea pe îngrijitoarea de copil masculină aproape într-o dezamăgire totală, pentru că afară s-a făcut deja tare mare lumină de la atâtea făclii arzânde.
  El s-a decis de aceea, pe copilaş, chiar dacă încă mai era treaz, să-L părăsească puţin, pentru a se uita gură căscată afară la acest spectacol.
  Când deci Iacov al nostru s-a ridicat însă puţin, atunci a vorbit copilaşul: „Iacov, dacă tu Mă părăseşti acum, atunci să-ţi meargă rău!
  „Nu sunt Eu de o mai mare valoare decât spectacolul prostesc de afară şi curiozitatea ta înfumurată?
  „Uite, toate stelele şi toţi îngerii te învidiază pentru slujba ta, pe care tu Mi-o săvârşeşti Mie acum, şi tu eşti plin de nerăbdare din cauza Mea şi vrei să Mă părăseşti?!
  „Cu adevărat, dacă tu faci aceasta, atunci tu nu eşti demn, să Mă ai pe Mine ca frate al tău!
  „Mergi numai afară, dacă spectacolul lumii este mai important pentru tine decât sunt Eu!
  „Uite, întreaga încăpere este plină de îngeri, care sunt aici gata să-Mi slujească Mie, dacă slujba ta mică şi  uşoară pentru Mine îţi este neplăcută!“
  Această cuvântare i-a luat lui Iacov dintr-o dată toată dorinţa de a merge afară;
  el a rămas la leagăn şi cerea de-a dreptul iertare copilaşului şi îl legăna harnic iarăşi mai departe.
 Şi copilaşul i-a spus lui Iacov: „Totul să-ţi fie iertat; dar altă dată nu cumva să te mai laşi cucerit de lume!
  „Pentru că Eu sunt mai mult decât toată lumea, toate cerurile şi toţi oamenii şi îngerii!“
  Aceste cuvinte l-au mişcat profund pe Iacov; pentru că el a devenit încet conştient, cine s-ar afla cu siguranţă în spatele copilului.
  Acum însă au venit deja şi Maria cu Iosif şi ceilalţi patru fii ai lui Iosif în odaie şi s-au pus la masă; Iacov le-a povestit însă imediat, ce i s-a întâmplat.

64

Predica lui Iosif despre dragostea faţă de Dumnezeu şi dragostea faţă de lume cu trimitere
la David, Solomon şi Cireniu. Îduioşarea fiilor lui Iosif şi binecuvântarea
copilaşului Iisus.

  Atunci când Iacov a ajuns la sfârşit cu relatarea sa, i-a spus Iosif lui Iacov:
  „Da, aşa este şi a şi fost întotdeauna astfel şi va fi tot timpul aşa; trebuie să-L iubeşti pe Dumnezeu mai mult în cea mai neânsemnată parte decât deja toate  măreţiile lumii!
  „Pentru că ce i-ar da unui om şi toate minunăţiile strigătoare ale lumii?!
  „David însuşi a trebuit să fugă de propriul său fiu, şi Solomon a trebui la sfârşit să simtă amar nemilostivirea Domnului, pentru că el a umblat prea tare după măreţiile lumii!
  „Dumnezeu  însă ne face cadou în fiecare secundă o viaţă nouă; cum să nu-L iubim atunci în cea mai neânsemnată parte a Sa mai mult decât toată lumea, care se veştejeşte şi este plină de mortăciune şi necurăţie?!
  „Noi însă suntem doară între noi toţi convinşi, că acest copilaş al nostru este de sus şi Il cheamă fiul lui Dumnezeu.
  „El nu este astfel nici o parte mai neânsemnată a lui Dumnezeu; de aceea şi este potrivit, ca noi să-L iubim mai mult decât iubim toată lumea.
  „Priviţi la păgânul Cireniu! Nu nouă ne este adresat, ceea ce el face pentru noi, ci copilaşului; pentru că inima lui îi spune, că după noţiunile sale cea mai înaltă fiinţă dumnezeiască se află în cea mai stânsă legătură cu acest copil al nostru, din care cauză el se teme atunci de copil şi Il iubeşte.
  „Dacă un păgân face însă aşa ceva, cu cât mai mult trebuie noi de-abia să facem un astfel de lucru, care ştim pe deplin, de unde a venit copilaşul, care este Tatăl Său!
  „De aceea să fie tot timpul îndreptată toată atenţia ochilor noştrii pe copilaş; pentru că, copilul este mai mult decât noi şi lumea întreagă!
  „Luaţi-vă un exemplu de la mine, şi vedeţi, ce fel de jertfe grele am adus eu om bătrân deja acestui copil dumnezeiesc!
  „Dar eu le-am adus uşor şi cu dragoste mare, pentru că îl iubesc pe Dumnezeu mai mult decât pe toată lumea.
  „Am pierdut noi însă vreodată ceva prin acest fapt? - O nu! Noi am câştigat încă după fiecare jertfă!
  „Deci, gândiţi şi faceţi şi voi toţi acelaşi lucru, şi voi nu veţi pierde niciodată nimic, ci numai totdeauna veţi câştiga mult!
  „La aceasta este doară acest copil oricum de un aşa fel blând, că este într-adevăr o bucurie, să fii la El!
  „Numai foarte rar plânge El tare!N-a fost încă niciodată bonav; şi dacă îl adori, atunci se uită El aşa de vioi şi fericit în jurul Său şi îi zâmbeşte fiecărui om aşa de inimos, că prin acest fapt eşti pătruns până la lacrimi.
  „Şi acum, deoarece a şi  început să vorbească deodată aşa de minunat, ai dori doară chiar să-L strângi prea tare la piept de atâta dragoste!
  „De aceea deci, copiii mei, gândiţi-vă bine, cine este acest copilaş, şi aveţi grijă şi îngrijiţi-L neapărat foarte temeinic!
  „Pentru că, altfel, ar putea El să vă pedepsească după merit, dacă voi vreţi să-L cinstiţi pe El, ca cea mai înaltă avuţie a noastră, mai puţin decât pe toate nebuniile lumii care nu înseamnă nimic!“
  Această cuvântare i-a făcut pe toţi cei cinci fii să plângă, şi toţi s-au ridicat de la masă şi s-au pus în jurul leagănului copilului.
  Copilaşul a privit însă la fraţii Săi şi foarte prietenos şi i-a binecuvântat şi a spus: „O fraţiilor, fiţi asemenea Mie, dacă vreţi să fiţi veşnic fericiţi!“ şi fraţii au plâns şi n-au mâncat nimic în acea seară.

65

Indemnul lui Iosif spre somn. Porunca copilaşului de a rămine trezi din cauza furtunii
iminente. Dubiile lui Iosif şi izbucnirea orcanului.
Sosirea lui Cireniu scăpat cu fuga împreună cu suita.

  Fii lui Iosif însă nu mai voiau să părăsească leagănul; pentru că prea puternic i-a cuprins dragostea faţă de fratele lor mai mic dumnezeiesc.
  Deoarece s-a făcut însă deja destul de târziu, a vorbit Iosif către fii săi:
  „Voi aţi arătat acum îndeajuns, că iubiţi copilaşul.
  „S-a făcut deja târziu în noapte, şi mâine se va face ziuă iarăşi devreme; de aceea să vă duceţi voi în numele Domnului la odihnă!
  „Copilaşul doarme acum deja, puneţi cu grijă leagănul la patul mamei, şi duceţi-vă atunci în odaia voastră de dormit!“
  Aceasta de-abia că a terminat încă Iosif de a o spune, că atunci a deschis copilaşul ochii şi a spus.
  „Rămâneţi în această noapte toţi aici , şi ţineţi pentru străini liberă odaia de dormit, care azi îşi vor căuta încă aici adăpostul lor!
  „Fiindcă acuşi va veni în această regiune o furtună foarte imensă, din care formă nu s-a mai auzit încă niciodată în această regiune.
  „Dar nimeni dintre voi să nu se înfricoşeze; pentru că nimănui nu-i va fi îndoit din această cauza nici un păr!
  „Dar să nu cumva să închideţi din această cauză vreo uşă, ca cei scăpaţi cu fuga să se poată salva în această casă!“
  „Iosif s-a speriat din cauza acestei preziceri a copilului şi s-a grăbit imediat afară, pentru a vedea, din care parte ar veni furtuna.
  Atunci când însă el a fost afară, n-a observat niciunde vreun nor; cerul era limpede, şi nici un vânt nu bătea.
  O linişte ca de mormânt era desfăşurată peste întreaga regiune, şi despre o furtună care se apropia nu era veşnic nici vorbă niciunde.
  Iosif s-a întors de aceea numaidecât înapoi, i-a dat lui Dumnezeu cinstea şi a spus:
  „Copilul a visat probabil; pentru că o furtună nu este nici vorbă niciunde!
  „Cerul este curat în toate părţile, şi nici o adiere de vânt nu se mişca; de unde să se facă aici o furtună?“
  De-abia a a rostit Iosif încă aceste cuvinte, că atunci s-a întâmplat dintr-o dată o bubuitură ca din o mie de tunete; pământul s-a cutremurat aşa de tare, că, în oraş, s-au dărâmat mai multe case şi temple.
  Imediat după  aceea a început să se dezlănţuie un orcan aşa de furtunos, că el a împins marea apropiată în oraş la o înălţime de un cot; şi tot poporul, trezit de cutremurul imens, s-a grăbit să iasă afară din oraş către locurile care se aflau mai sus.
  Şi Cireniu însuşi cu întreaga lui suită a venit acuşi repede în fugă în vilă la Iosif şi i-a povestit în grabă scenele de coşmar, pe care le-a produs cutremurul şi furtuna.
  Iosif l-a liniştit pe Cireniu prin aceea, că el i-a făcut de îndată cunoscut, ce a spus copilaşul mai înainte de aceasta. Aici a început Cireniu să respire mai uşurat, şi bântuiala furtunii nu l-a mai speriat; pentru că s-a simţit ca bine în siguranţă.

66

Creşterea furtunii. Copilaşul dormind. Infricoşarea lui Cireniu.
Cuvintele de alinare ale copilaşului. O Evanghelie a naturii şi a încrederii în Dumnezeu.

  Atunci când Cireniu şi-a revenit aşadar aşa iarăşi pe deplin, s-a dus el la leagăn şi a privit îndelung la copil, plin de gânduri în inima lui.
  Copilaşul dormea însă foarte liniştit, şi bântuirea groaznică a furtunii nu l-a conturbat în somn.
  A început însă orcanul într-un timp scurt, aşa de tare lovind în clădire, că Cireniu s-a temut de o prăbuşire a acesteia.
  El i-a spus de aceea lui Iosif: „Stimate prieten! Eu sunt de părere că, din cauza sporirii puterilor furtunii, să părăsim totuşi mai degrabă această clădire.
  „Pentru că cât de uşor poate un vârtej de vânt să cuprindă această - chiar dacă stabilă - clădire şi să ne îngroape pe toţi sub dărâmăturile acesteia!
  „De aceea să ne punem mai degrabă din timp pe fugă, deoarece noi aşadar totuşi nu putem fii siguri de aceasta, de parcă nu s-ar putea întâmpla aşa ceva aici tot aşa de bine ca în oraş!“
  Aici şi-a deschis copilaşul dintr-o dată iarăşi ochii Săi ceresc dumnezeieşti şi l-a recunoscut imediat pe Cireniu şi i-a vorbit chiar foarte răspicat:
  „Cireniu, dacă tu eşti la Mine, nu trebuie să te sperii de această furtună;
  „pentru că şi furtunile se află, precum toată lumea, în mâna lui Dumnezeu!
  „Furtunile trebuie să fie şi trebuie să îndepărteze răul iadului format în timp!
  „Dar celora, care se află în jurul Meu, nu le pot pricinui nici un rău trupului lor; pentru că şi furtunile îşi cunosc Domnul lor şi nu fac fără plan, ceea ce fac.
  „Pentru că Acela Unul, care este foarte plin de dragoste, înţelept şi atotputernic, ţine frâul lor în mâna Sa.
  „De aceea fii fără frică, Cireniu al Meu, aici, la Mine, şi fii asigurat, că aici nimănui nu-i va fi nici măcar îndoit un păr!
  „Pentru că aceste furtuni ştiu exact, cine este aici acasă.
  „Uite, ţi-au acordat oamenii totuşi în seara aceasta chiar şi ţie, care eşti tu totuşi numai un om, o cinstire înflăcărată!
  „Aici însă îl slăvesc furtunile pe Cineva, care este mai mult decât numai un om! Eşti tu de părere că aceasta este neechitabil?
  „O Cireniu, aerul, care suflă către tine, îl înţelege şi pe Acela, care l-a făcut: de aceea poate el să-L şi slăvească!“
  Aceste cuvinte ale copilaşului, care acuşi a adormit iarăşi, i-au făcut pe toţi să tacă, şi Cireniu a îngenunchiat jos, în faţa leagănului, şi se ruga într-ascuns la copilaş.

67

Poşta înfricoşătoare a curierilor. Cererea lacomă după sânge a preoţilor de idoli păgâni.
Cireniu în încurcătură între inimă şi lume.
Cel mai bun sfat al copilaşului.

  Astfel a trecut o oră liniştită, şi nu se mai îngrijea nimeni din casă prea tare din cauza bântuielii şi vuielii furtunii.
  După trecerea a unei ore au venit însă curieri la Cireniu în casa lui Iosif şi au povestit, spunând:
  „Măreţ şi puternic domn! Se întâmplă lucruri ne la locul lor:
  „Foc se dezlănţuie în mai multe locuri din pământ;
  „stâlpi de foc zburători sunt împinşi de orcan încoace şi încolo şi distrug totul, unde ajung ei.
  „Nimic nu este destul de tare şi stabil, să ţină piept puterii lor groaznice.
  „Preoţii au spus: toţi zeii împreună s-au mâniat şi au vrut să ne distrugă pe noi toţi!
 „Astfel şi este însă aceasta; pentru că se aude limpede lătratul lui Cerberus, şi furiile dansează deja peste tot împrejur! Vulcanul şi-a îndreptat mâncarea înspre lumea de deasupra;
  „Ciclopele lui puternice distrug neastâmpărate casele şi munţii.
  „Şi Neptun şi-a unit toate forţele sale împreună într-una!
  „Asemenea munţilor cutremură el marea şi vrea să ne înece pe toţi.
  „Dacă nu se vor aduce deodată mari jertfe omeneşti pentru zeii foarte dezlănţuiţi, atunci s-a zis cu noi toţi!
  „O mie de feciori şi o mie de fecioare au stabilit preoţii pentru ispăşire; şi noi am fost de aceea  trimişi în cea mai mare grabă la tine, ca noi să primim de la tine Fiat-ul (aşa să se întâmple)!“
  Cireniu s-a speriat foarte tare din cauza acestui mesaj şi nu ştia ce să înceapă el acum.
 Chemării preoţilor nu îndrăznea el să se împotrivească direct din cauza politicii statale;
  să permită însă jertfa, i-a fost inimii sale încă mai imposibil, decât să se contrazică cu preoţii.
  El s-a adresat de aceea copilaşului, care tocmai s-a trezit, şi l-a întrebat despre un sfat în această privinţă groaznică.
  Copilaşul însă a spus: „Fii liniştit; pentru că într-un minut va înceta furtuna, - şi aceia, care vroiau să măcelărească oameni, nu mai sunt! De aceea fii liniştit, Cireniu al Meu!“

68

Răspunsul lui Cireniu către mesageri. Insistenţa celor trei preoţi însetaţi de sânge pentru
aprobarea jertfei. Atenţia lui Cireniu.
Strigătul de jale al celor două mii de oameni rânduiţi spre jertfa rituală.

 
  Mesagerii însă aşteptau încă ordinul suprem a lui Cireniu.
  Cireniu însă s-a ridicat de la leagăn şi a început să vorbească spre acei mesageri:
  „Mergeţi voi la preoţi, şi aduceţi-mi lista cu acei feciori şi fete care vor trebui jertfiţi;
  „căci eu trebuie să mă conving dacă alegerea este dreaptă!“
  Mesagerii au plecat degrabă, deoarece furtuna s-a potolit cu totul.
  Ajunşi în oraş, au găsit ei clădirea preoţilor, spre groaza lor într-o grămadă de moloz, sub care în afară de trei preoţi inferiori toţi ceilalţi preoţi superiori şi-au găsit sfârşitul.
  Mesagerii s-au întors de aceea imediat înapoi la Cireniu cu ştirea grozavă de ce s-a petrecut cu acei preoţi.
  Cireniu a fost acum întru totul convins de adevărul spuselor ale copilaşului, şi nu a ştiut ce să facă, şi de aceea a vrut să întrebe copilaşul de părerea Sa.
  Dar în acea clipă au ajuns şi acei trei preoţi care au mai rămas;
  aceştia au întrebat de aceea repede ce ar fii de făcut, deoarece o nouă zguduitură a îngropat toţii slujitorii credincioşi ai zeiilor, în acea clipă când ei au fost deja pe punctul de a jertfi.
  Cei o mie de fecior şi cele o mie de fecioare erau deja pregătite pentru jertfă pe locul cel mare, unde era stâlpul lui Jupiter, dar care era şi el distrus.
  Să se înfăptuiască acum jertfirea sau doar la răsăritul soarelui?
  Oprită, nu putea fii în nici într-un caz, deoarece atunci zeii s-ar înfuria şi mai tare din cauza necredinţei oamenilor şi a nemulţumirii lor!
  Şi Cireniu le-a replicat celor trei preoţi inferiori:
  „Astăzi nu are voie în nici într-un caz să se înfăptuiască jertfirea şi mâine dimineaţă nu mai degrabă, ca eu să dau ordinul pentru aceasta!“
  După aceasta au plecat cei trei preoţi de la Cireniu şi s-au dus la acel loc, unde victimele plângeau şi jeleau şi cu frică îşi ridicau mâinile în sus şi îi implorau pe zei, ca aceştia să aibă milă cu ei.
  Dar Cireniu de abia putea aştepta dimineaţa următoare; căci lui îi părea rău de victimele acelea speriate, deoarece acestea trebuiau să îndure o noapte a groazei.

69

Noaptea de frică a victimelor omeneşti tinere. Cei trei slujitori diabolici de idoli.
Supărarea interioară a lui Cireniu şi decizea sa dreaptă: Libertatea victimelor,
moartea celor trei preoţi!

  Cei trei preoţi de îndată ce au ajuns la locul jertfirii, i-au înştiinţat imediat pe paznicii victimelor şi victimele tinere pline de spaimă, că jertfirea planificată va avea loc cu mult mai mare seriozitate a doua zi, deoarece a ordonat acest fapt chiar însuşi Cireniu cel înalt.
  În ce stare i-a pus această înştiinţare pe acele două mii de victime, nu are nevoie de o descriere mai detaliată pentru acela, ce ştie istoria tradiţională, că astfel de jertfe pentru zeii diferiţi erau chinuiţi diferit şi omorâţi tot aşa.
  Pentru unii ar fii scandalos, să asculte miile feluri de tortură; de aceea vrem noi să trecem peste ele.
  De aceea vrem noi imediat să vizităm împreună cu Cireniu, Maronius şi  Iosif locul jertfirii şi să ne uităm puţin prin jur! -
  În acea dimineaţa care era cât se poate de senină s-au dus cei trei mai sus menţionaţi la locul din-ainte stabilit pentru acea jertfă.
  Cu cea mai mare amăriciune a auzit Cireniu deja de departe strigătele de spaima şi groază ale acelor tiner care erau pregătiţi pentru a fii jertfiţi.
  El a grăbit de aceea pasul, pentru a pune cât mai repede capăt acestei secene de groază.
  Ajuns la acel loc, s-a înspământat de simţurile neomeneşti ale acelor trei preoţi, care aşteptau deja cu cea mai mare nerăbdare acordul lui Cireniu pentru a-i ucide.
  Cireniu a ordonat de aceea imediat să vină la el acei preoţi şi i-a întrebat de îndată: „Spuneţi-mi voi mie, nu vă este milă de aceşti tineri, care trebuie ucişi într-un fel îngrozitor? Nu aveţi voi compasiune în pieptul vostru pentru ei?“
  Şi preoţii au vorbit: „Unde simt zeii, acolo se termină mila omenească!
  „Căci zeiilor nu le este importantă viaţa omenească - şi de obicei le este groază de aceasta; de aceea suntem şi noi, slujitorii lor, după felul lor, şi din această cauză nu putem purta milă în noi,
  „însă doar bucurie şi fericire, cum putem noi să le slujim de îndată zeilor noştri măreţi!
  „Deci şi acum ne bucurăm peste măsură de uciderea acestor victime, care şi aşa sunt rar cerute de zeii noştri cei înalţi!“
  Această afirmaţie i-a zguduit aşa de tare inima lui Cireniu, că a început să tremure de furie din cauza acelor preoţi.
  Dar s-a liniştit în scurt timp şi a început să vorbească iar spre acei trei preoţi: „Dar cum ar fii, dacă însuşi Zeus s-ar afla aici şi le-ar scuti viaţa acestor victime?! - Ce aţi face voi atunci?“
  Şi preoţii au replicat cu seriozitate: „Atunci va trebui să fie jertfiţi cu mult mai mult, pentru că acest fapt ar fii doar o probă pentru hărnicia slujirii noastre!
  „Dacă noi am avea milă cu acele victime alese, atunci ne-ar privi Zeus ca nişte neleguiţi şi ne-ar distruge atunci cu fulgere şi trăsnete!“
  Cireniu însă i-a întrebat mai departe pe preoţi şi a spus: „Dar ce faptă au desăvârşit ceilalţi preoţi înalţi în faţa zeiilor, că au fost omorâţi fără milă în palatul lor?“
  Şi preoţii au răspuns: „Nu ştii tu oare, că asupra tuturor preoţiilor şi a zeiilor domneşte un crud fatum (destin)?
  Acesta i-a omorât pe preoţi, şi i-a supărat mai devreme pe zei; dar pe zei
nu-i poate ucide, ci doar pe preoţii de aici care sunt muritori de rând!“
  „Bine“, a vorbit Cireniu, „astăzi, după miezul nopţii, a venit fatum la mine şi mi-a dat ordinul, să dăruiesc acestor tineri viaţa - şi pentru aceasta să va jertfesc pe voi, şi aceasta este aşa de drept, cum este adevărat că pe mine mă cheamă Cireniu şi fratele meu este Iulius Augustus Cezar cel mai înalt consul şi împărat al Romei! - Ce spuneţi voi la această afirmaţie?“
  Această afirmaţie de groază i-a făcut pe preoţi să pălească şi pe acele victime să revină înapoi la realitate. Căci aici a ordonat Cireniu să li se vestească tuturor victimelor libertatea, dar pentru aceasta să fie legaţi cei trei preoţi şi pregătiţi pentru execuţie.

70

Încercarea lui Iosif de a atenua situaţia. Supărarea lui Cireniu pe acei trei preoţi condamnaţi la
moarte. Implorarea spre milă a acelor trei condamnaţi.

  Iosif însă a mers spre Cireniu şi l-a întrebat: „Respectat şi drag prieten, este întra-devăr aceasta seriozitatea ta deplină, ca să ucizi aceşti slujitori ai idolilor?“
  Şi Cireniu plin de supărare pe acei tigri fără milă omenească, a început să vorbească spre Iosif:
  „Da, minunatul meu prieten! Aici vreau eu să înfiinţez un exemplu, la care poate vedea poporul, că nu îmi este nimic mai de groază decât sentimentele total lipsite de dragoste!
  „Căci un om fără dragoste şi fără compasiune este cel mai mare rău de pe acest pământ.
  „Toate fiarele sunt în comparaţie nişte miei, şi furiile iadului nu se pot numi altfel, decât nişte elevi răi faţă de aceştia.
  „De aceea văd eu aceasta ca cea mai mare îndatorare a mea, ca un conducător adevărat, să-i stârpesc astfel pe tirani de pe faţa acestui pământ.
  „Dar preoţii trebuie să înveţe poporul mai ales în dragoste; ei ar trebui să meargă cu un exemplu bun înainte!
  „Dar dacă aceşti învăţători ai poporului devin nişte furii, ce vor deveni atunci elevii lor?!
  „De aceea să înlăturăm aceste bestii umane! Eu mă mai gândesc doar în ce fel de tortură va urma moartea lor, şi imediat după aceea să se întâmple aceasta!“
  Iosif însă de abia a mai îndrăznit, să-i spună mai încă ceva lui Cireniu, căci acesta şi-a rostit cuvintele cu o seriozitate măreaţă.
  Dar după un timp au îngenunchiat cei trei preoţi în faţa lui Cireniu şi l-au rugat să aibă îndurare cu asigurarea, că îşi vor schimba cu siguranţă viaţa şi vor fii de acord să renunţe imediat la postul lor înalt.
  Dar pentru câştigarea compasiunii au apelat ei la legea preoţilor, care i-a obligat să acţioneze aşa şi nu altfel.
  Cireniu însă a vorbit: „Credeţi voi răufăcători, că eu nu cunosc legile preoţilor?!
  „Ascultaţi, nemaipomenita lege a jertfirii sună astfel: ‘Dacă vreun popor a devenit evident necredincios zeiilor printr-o abatere şi zeii îl năpădesc pe acel popor cu războaie, foamete şi ciumă, atunci de abia trebuie să atenţioneze preoţii poporul spre a se îndrepta.
  „‘Dacă se îndreaptă acel popor, atunci trebuie ca preoţii să-i binecuvânteze şi să îndatoreze poporului, ca acesta să aducă spre împăcarea lor cu zeii anumite jertfe de aur, animale sau cereale în faţa preoţiilor, care vor sfinţi aceste jertfe şi le vor afuma.
  „‘ Dar dacă va exista un popor încăpăţânat, care nu vrea să se îndrepte, şi care îi batjocoreşte pe preoţi, atunci va trebui să-i prindă preoţii pe acei batjocoritori împreună cu copiii acestora şi îi va duce în odăi subterane unde îi va învăţa cu zbicul şapte luni întregi!
  „‘ Dacă se îndreaptă aceşti neleguiţi, atunci li se va reda din nou libertatea; dar dacă nu se îndreaptă, atunci să pice din cauza săbii - şi doar atunci vor fii puşi în flăcările zeiilor pentru ispăşirea lor!’
  „Nu sună exact aşa legea veche şi înţeleaptă a jertfirilor?! - Afost aici vreun război, foamete sau ciumă? Au renegat aceşti frumoşi tineri zeii? I-aţi învăţat oare şapte luni la rând? - Nu doar din lacisivitate şi faimă aţi vrut voi să-i omorâţi! şi de aceea trebuie să muriţi ca cei mai mari neleguiţi ale propriilor voastre legi!“

71

Comnetariul blând a lui Iosif spre Cireniu cu indiciul spre judecata Domnului.
Ascultarea lui Cireniu. Aparenta condamnare spre moarte pe cruce ca
mijloc de îmbunătăţire a celor trei preoţi.

  După această explicaţie a lui Cireniu a mers din nou Iosif spre el şi a început să vorbească:
  „Cireniu, tu prieten şi frate măreţ şi minunat! Eu cred, că tu ar trebui mai degrabă să laşi în seama Domnului pedeapsa acestor trei slujitori ai idolilor, care sunt într-adevăr plini de răutate!
  „Deoarece crede-mă, că nimeni nu-i face pe plac Domnului, atotputernicului Dumnezeu, chiar şi atunci, dacă acesta pune să fie ucişi cei mai mari răufăcători!
   „Lasă aceasta fără teamă pe seama Atotputrenicului, şi Acesta îi va pedepsi pe cei trei, şi Domnul te va binecuvânta prin pedeapsa care i-o va da acestora, dacă ei nu se vor îndrepta cu totul şi nu le va părea rău într-adevăr!“
  Aceste cuvinte ale lui Iosif l-au pus pe gânduri pe Cireniu despre ce ar trebui el să facă în acest caz.
  După o vreme s-a hotărât să-i lase pe cei trei să simtă frica aceea de moarte, aşa cum au simţit-o şi acei tineri întreaga noapte.
  De aceea a vorbit el (Cireniu) spre Iosif: „Dragul şi iubitul meu prieten şi frate! Eu am cântărit cu bine sfatul tău şi eu îl voi şi urma!
  „Dar în această clipă nu o pot face! Eu trebuie să rup acel baston promis acestor slujitori răi şi trebuie să-i condamn la o moarte plină de suferinţă şi de tortură! Dar după ce vor trece printr-o frică de moarte de douăzeci şi patru de ore, atunci roagă-mă tu cu voce tare în faţa poporului pe acest loc de judecată pentru scutirea pedepsei cu moartea,
  „şi eu evident te voi auizi şi după ordinea statului le voi dărui acestor creaturi viaţa!
  „Dar după lege trebuie ei să asculte pedeapsa lor cu moartea; dacă s-a întâmplat aceasta, atunci iertarea poate interveni doar în cazuri extraordinare în locul execuţiei.
  „Şi aşa vreau eu să mă pun imediat pe treabă!“
  Iosif a fost de aceiaşi părere şi Cireniu a strigat de îndată judecătorii şi condamnaţii la el şi a început să vorbească:
  „Aduceţi voi trei cruci din fier şi aduceţi lanţuri stabile; cruciile să le fixaţi bine în pământ şi puneţi pe foc douăzeci şi patru de ore în continu în jurul acestor cruci!
  „Dacă după o vreme are temperatura destul de ridicată, atunci voi veni eu şi  voi lăsa să-i tragă pe aceşti nemernici pe aceste cruci! Fiat (Aşa să se şi întâmple)
  După aceea a luat Cireniu un baston şi l-a rupt, l-a aruncat celor trei în faţa picioarelor şi a început să vorbească:
  „Acum v-aţi auzit voi sentinţa! Să vă pregătiţi de aceea; căci voi sunteţi demni de o asemenea moarte! Fiat!
   Ca mii de fulgere a ajuns această sentinţă la urechile celor trei; ei au început de îndată să plângă şi să se jelească şi după aceea au început să implore ajutorul zeiilor.
  Ei imediat au fost legaţi şi duşi de o gardă puternică, iar slujitorii au mers de îndată în judecătorie şi au început să aducă lucrurile de tortură care le-au fost poruncite să le aducă. Cireniu, Iosif şi Maronius insă au plecat imediat acasă.

72

Dubiile Mariei despre puterea atotcuprinzătoare a copilului Iisus. Povestirea liniştitoare a lui Iosif . De ce a fugit măreţul leu din Iudeea din faţa lui Irod.
Fericirea copilaşilor ucişi. Maturitatea lui Pilla.

  Atunci când Cireniu împreună cu Iosif şi cu Maronius Pilla s-au apropiat de vilă, i-a întâmpinat Maria foarte fricoasă şi l-a întrebat în aceeaşi clipă pe Iosif:
  „Dragul meu Iosif, iubitul meu soţ! O spune-mi repede, ce s-a întâmplat cu acel tineret!
  „Căci dacă de fiecare dată, când se cutremură aici pământul, şi după părera mea se întâmplă acest fapt des, au loc astfel de jertfe, atunci nu suntem nici măcar noi siguri cu copilaşul nostru!
  „Chiar dacă are aşa o putere mare - a trebuit noi totuşi să ne refugiem din Palestina din faţa lui Irod,
  „de unde am ajuns eu şi la concluzia: Pentru unele cazuri nu are suficientă putere copilaşul nostru! De aceea este sarcina noastră, să-L ferim de toate pericolele!“
  Şi Iosif a vorbit spre Maria: O tu soţie, primită direct de la Dumnezeu, Domnul nostru, nu te speria din această cauză!
  „Căci iată, nici măcar un păr nu li s-a îndoit acelor tineri care au fost aleşi spre jertfire!
  „Şi dragul nostru Cireniu le-a redat imediat libertatea şi i-a condamnat în schimb pe acei trei preoţi, care au fost ieri aici şi au cerut permisiunea lui Cireniu pentru uciderea acelor tineri, la moartea cea mai dureroasă şi de tortură pe crucea înfierbântată!
  Dar - vorbind între noi - doar aparent! Mâine dimineaţă în loc să fie executaţi îsi vor primi iertatrea!
  Şi această lecţie le va ajunge cu siguranţa în viitor, deoarece ei nu îşi vor mai da părerea afirmativă pentru astfel de jertfiri sângeroase pentru idoli!
  De aceea fii tu liniştită, iubita mea nevastă şi gândeşte-te: Domnul care până acum ne-a condus aşa de sigur, Acela ne va conduce şi în viitor şi nu va da voie să picăm în mâinile păgânilor!“
  Maria s-a liniştit cu totul la aceste cuvinte ale lui Iosif, şi faţa ei s-a înseninat din nou.
  Şi copilaşul i-a zâmbit mamei Sale în chip şi a vorbit spre ea:
  „Maria, dacă cineva ar fii îmblânzit un leu, ca acesta să-l ducă ca un animal blând de povoară,
  „crezi tu are, că ar fii de lăudat, să se înspământe acesta pe spatele măreţ al leului de un iepure care fuge?“
  Maria a fost uimită de adânca înţelepciune a acestor cuvinte, cu toate că ea nu le înţelegea.
  Şi copilaşul a vorbit de aceea mai încă o dată spre Maria, şi aceasta cu o mare seriozitate:
  „Eu sunt măreţul leu din Iudeia, care te duce pe spatele lui; cum te poţi înspământa tu de aceia, pe care Eu îi pot sufla ca o frunză în bătaia vântului?!
  „Crezi tu oare, că Eu am fugit de Irod, ca să mă adăpostesc de furia sa?
  „Da de unde! Eu m-am refrugiat doar pentru a-l scuti pe el; căci dacă mi-ar fii văzut chipul, atunci s-ar fii terminat cu el în vecii vecilor! -
  „Iată, copilaşii care au fost strangulaţi în locul Meu, sunt deja fericiţi în împăraţia Mea - şi sunt zilnic în jurul Meu şi Mă recunosc ca Domnul lor etern!
  „Iată, Maria, exact aşa sunt lucrurile! Dar pentru că tu trebuie să taci, aşa cum ţi-a fost poruncit; dar tu pentru tine să ştii, cine este Acela, pe care tu a trebuit să-L numeşti ‘fiul Domnului’ şi pe care tu l-ai numit aşa!“
  Aceste cuvinte au cutremurat-o pe Maria într-u totul; căci ea a văzut de abia acum, că ea purta de fapt pe Domnul Însuşi în braţele ei.
  Dar şi Maronius, care s-a aflat în spatele Mariei, a auzit cuvintele copilului şi a îngenunchiat imediat în faţa acestuia.
  De abia acum a văzut-o Cireniu pe Maria; căci mai devreme a fost într-o discuţie adâncă cu unul din secretarii lui.
  Dar acum a mers el repede spre copil l-a salutat, l-a alintat, şi copilaşul a făcut acelaşi lucru şi cu Cirenuiu şi a spus: „Cireniu, ridică-l pe Maronius, - căci el este deja pregătit; acum Mă poate el recunoaşte pe Mine! - Mă înţelegi tu, ce vreau Eu să spun cu aceasta?“

73

Ordinul lui Cireniu: suspendarea exerciţiilor militare. Plecarea către oraş
şi condiţia copilaşului Iisus în favoarea celor trei victime date spre moarte.

  Atunci când însă întreaga societate a ajuns la vilă, l-a trimis Cireniu de îndată pe adiotantul său în oraş la cel mai mare din oraş şi i-a făcut cunoscut, că în această zi, precum şi în cele următoare, să nu aibă loc parade şi exerciţii militare.
  Pentru că aşa ceva era obişnuit la romani la ocazii ieşite din comun, că, acolo, la anumite apariţii - precum o eclipsă de soare sau de lună, o furtună puternică, meteoriţi înflăcăraţi, comete, ieşirea în evidenţă dintr-o dată a unui bolnav mintal, năpădirea de aşa numita epilepsie, asemenea şi a unor zile de judecată extraordinare - obiceiurile romanilor nu permiteau, să umbli în acelaşi timp şi după alte afaceri ale statului.
  Pentru că toate zilele de acest gen erau valabile pentru romanii, de altfel în multe părţi cinstiţi, ca zile de nenoroc sau ca zile speciale ale zeiilor, pe care oamenii trebuiau să le folosească de îndată la treburi sfinte şi nu la treburile lor proprii.
  Cu toate că însă Cireniu nu socotea tocmai prea împortante aceste obiceiuri fără valoare, trebuia el totuşi să facă însă aşa ceva din cauza poporului, care se ţinea încă strâns legat de asemenea nebunii.
 Atunci când însă adiotantul a plecat, a vorbit Cireniu către Iosif: „Cel mai scump frate şi prieten! Porunceşte tu acum să se facă o gustare de dimineaţă! După gustarea de dimineaţă vrem noi însă să mergem toţi împreună şi laolaltă în oraş şi vrem acolo să luăm în vizor efectele devastatoare ale furtunii!
  „Noi vom întâlni la această ocazie cu siguranţă mulţi cetăţeni săraci şi sinistraţi ai acestui oraş şi îi vom şi ajuta pe orice cale posibilă.
  „După aceea vom cerceta portul şi vom vedea, cum stau lucrurile cu corăbiile, dacă şi cum au fost ele avariate.
  „Se va ivi acolo cu siguranţă câte o treabă pentru fii tăi, pe care vreau să-i numesc de îndată supraveghetori şefi, pentru că oricum lipsesc tare în acest oraş oameni cu cunoştiinţe de a face construcţii.
  „Pentru că Egiptul nu mai este acum de loc în privinţa arhitectonică ceea, ce a fost această ţară odată cu mii de ani în urmă, în timpurile vechiilor faraoni.“
  Iosif a urmat de îndată cererea lui Cireniu, s-a îngrijit să se facă o gustare simplă de dimineaţă, conţinând pâine, miere, lapte şi unele fructe.
  După mâncare s-a ridicat însă Cireniu şi întreaga tovărăşie a mesei şi vroiau imediat să meargă în oraş cu intenţiile menţionate;
  dar copilaşul l-a chemat pe Cireniu la Sine şi i-a spus: „Cireniu al Meu, tu mergi în oraş, să ajuţi cumva cetăţenii nevoiaşi, şi cea mai mare dorinţă a ta este, ca Eu să fiu la tine!
  „Da, Eu şi vreau să plec cu tine, dar tu trebuie să Mă asculţi şi să urmezi sfatul Meu!
  „Uite, cei care suferă de cea mai mare nevoie sunt desigur acei trei condamnaţi de tine la o frică de moarte de patruzeci şi opt de ore!
  „Uite dar în plus, Eu nu am bucurie la prea marea durere a celor sărmani; de aceea, să mergem mai întâi acolo şi să-i ajutăm pe aceşti cei mai nenorociţi! După aceea vrem noi de-abia să-i vizităm pe acei mai puţin nenorociţi în oraş şi să vizităm portul la mare!
  „Dacă tu faci aceasta, atunci Eu voi pleca cu tine; dacă însă tu nu faci aceasta, atunci Eu rămân acasă! Pentru că uite, şi Eu sunt un Domn în felul Meu şi pot face ceea ce vreau Eu, fără să Mă ţin de tine! Dacă tu însă îmi urmezi sfatul, atunci vreau Eu să Mă ţin într-adevăr de tine!“

74

Cireniu la calea de răscruce. Sfatul copilaşului. Maronius ca cunoscător al dreptului
roman. Amnistierea preoţilor la locul de condamnare, moartea lor din cauza bucuriei
şi readucerea lor la viaţă prin copilul Iisus.

  Atunci când Cireniu a auzit aceasta de la micul vorbitor de leagăn care se afla pentru el peste toate, cum el îl numea câteodată, a rămas el foarte tare stupefiat în sine însuşi şi nu ştia, ce să facă el aşa de fapt.
  Pentru că, pe de-o parte se considera el în faţa poporului tare demascat ca un conducător de oşti şi cel mai mare guvernator şovăielnic,
  pe de-altă parte avea el însă prea mare respect faţă de puterea încercată a copilului.
  El s-a gândit un timp încoace şi încolo şi a spus după un răstimp ca pentru sine însuşi:
  „O Sţila (vârtej al mării la Mesina) , o Caribdis (stânci la mare, tot la Mesina. Marinarii, care scăpau de Sţila, dădeau greş de obicei la Caribdis, - sau invers.), o mit al lui Hercule la răscruce de drum!
  „Aici se află eroul între două prăpastii; dacă el se fereşte de una, atunci cade el inevitabil în cealaltă!
  „Ce să fac eu acum? Incotro să mă îndrept? Să apar pentru prima oară şovăielnic în faţa poporului şi să fac voia acestui copil puternic?
  „Sau să fac după decizia mea şi aşa foarte blândă?“
  Aici l-a chemat iarăşi copilaşul pe Cireniu la Sine şi a vorbit zâmbind: „Tu prietenul Meu drag, tu amesteci împreună ouă şi nuci goale în interior!
 „Ce este Sţila şi ce este Caribdisul şi ce este eroul Hercule în faţa Mea?! Urmează-Mă tu pe Mine şi tu nu vei avea nimic de-a face cu toate aceste nimicnicii!“
  Şi Cireniu, restabilindu-se din şovăiala sa, i-a spus copilului:
  „Da, Tu viaţa Mea, Tu micul meu Socrate, Platon, Aristotel în leagăn, pe Tine vreau să Te fac mulţumit, şi să se întâmple din aceasta ce-o vrea!
  „Şi, astfel, să mergem aşadar la locul de execuţie şi, acolo, să preschimbăm numaidecât condamnarea noastră în milostivire!“
  Aici s-a apropiat şi Maronius de Cireniu şi i-a spus foarte domol:
  „Inălţime imperială şi consulară! Eu sunt întru totul de acord cu sfatul copilului; pentru că eu mi-am amintit exact acum, că pedeapsa cu moartea nu are voie niciodată să se rânduiască asupra preoţilor la chestiuni preoţeşti, fără acordul Pontifex maximum din Roma (textual „cel mai mare constructor de poduri“, titlul căpeteniei preoţilor din Roma, mai târziu titlu al Papei.), -
  „în afară de faptul dacă aceştia ar fi agitatori statali, ceea ce ei nu sunt însă, ci numai orbi zeloşi ai lucrului lor.
  „De aceea dau eu tare mare dreptate sfatului copilului; urmarea acestuia îţi poate fi de aceea numai de folos, dar niciodată să-ţi pricinuiască rău!“
  Pe Cireniu l-a bucurat această remarcă a lui Maroniu, şi el s-a pus de aceea de îndată pe cale cu întreaga societate de dinainte determinată.
  Ajunşi la locul de execuţie, i-a găsit el pe cei trei preoţi deja aproape neânsufleţiţi - din cauza a prea marii frici faţă de moartea prin chin.
  Numai unu dintre ei a mai avut încă atât de multă prezenţă de spirit, că s-a ridicat cu greu în faţa lui Cireniu şi l-a rugat pentru o formă de moarte milostivă.
  Cireniu i-a spus însă, precum şi celorlalţi doi: „Priviţi la copil, pe care îl poartă mama pe braţele sale! Acesta vă dă vouă iarăşi viaţa, şi astfel eu v-o şi  fac cadou şi îmi retrag sentinţa mea!
  „Ridicaţi-vă de aceea iarăşi, şi mergeţi liberi! Fiat! şi voi supraveghetori, voi judecători, lictori şi ajutori de călăi, plecaţi cu toate! Fiat!“
  Această strigare de milostivire le-a luat preoţilor viaţa; dar copilaşul şi-a întâns mâna peste cei trei, şi ei s-au trezit iarăşi la viaţă şi l-au urmat de îndată foarte învioraţi pe micul lor salvator al vieţii lor.

[Unique]

75

Vizitarea oraşului după furtună. Efectul bun al orcanului.
Intenţia prostească a lui Cireniu, de a arunca sabia de la el.
Cuvintele înţelepte ale copilaşului sfânt despre sabie ca toiag de păstor.

Plecând repede de la locul de execuţie, s-a dus aşadar toată societatea în oraş, în suita celor trei preoţi iertaţi.
Atunci când ea, anume societatea a ajuns însă în oraş, la marele loc - şi anume în faţa imensului moloz al marelui templu şi a întregului mai mare palat de preoţi - ,
acolo Cireniu şi-a pus mâinile în cap şi a vorbit cu voce tare:
„Cât de mult schimbat arăţi tu! Da, astfel poate să înfăptuiască numai o putere de-a lui Dumnezeu!
„Nu este nevoie de mult timp, ci numai un semn al atotputerniciei este îndeajuns, să preschimbe întregul cerc pământesc în praf!
„O oameni, vreţi voi să vă luptaţi cu Acela, care porunceşte elementelor, şi ele urmează îndemnului Lui?!
„Vreţi voi să fiţi judecători, unde porunceşte atotputernicia dumnezeirii, şi să domniţi, unde vă distruge un semn uşor cu mâna al Domnului veşnic?!
„Nu, nu! Eu sunt un nebun, că îmi mai port încă sabia mea încins, de parcă aş avea o putere!
„La o parte cu tine, tu lucru nemernic! Aici, în această grămadă de moloz, este cel mai bun loc pentru tine! Adevărata mea sabie să fii însă Tu, Tu, pe care îl poartă mama pe braţele ei!“
Aici şi-a îndepărtat dintr-o dată Cireniu sabia sa împreună cu cureaua de onoare de la trupul său şi a vrut s-o arunce cu cea mai mare putere în moloz.
Dar copilaşul, care se afla lângă Cireniu pe braţele Mariei, i-a spus:
„Cireniu! Nu fă, ceea ce vrei tu să faci! Pentru că într-adevăr, cine poartă sabia după felul cum o porţi tu, acela o poartă drept!
„Cine foloseşte sabia ca armă, acela s-o arunce de la sine;
„cine o foloseşte însă ca toiag de păstor, acela s-o păstreze! Fiindcă astfel este voia Aceluia, pe care trebuie veşnic să-L asculte cerul şi pământul!
„Tu eşti însă un păstor acelora, care sunt scrişi în cartea sabiei tale;
„de aceea încinge-te tu numai iarăşi cu cinstea dreaptă, ca poporul tău să te recunoască, că tu îi eşti lui un păstor!
„Dacă ar fi turma ta alcătuită numai din miei, atunci tu nu ai avea nevoie de nici un toiag!
„Dar printre sunt foarte mulţi berbeci; de aceea aş dori Eu mai degrabă să-ţi adaug încă un toiag, decât să ţi-l iau pe acesta pe care îl ai!
„Adevărat este: nu există putere în afară de cea în Dumnezeu; dar dacă Dumnezeu îţi dă putere, atunci tu să n-o arunci de la tine acolo, unde ceea ce blestemul lui Dumnezeu a judecat!“
Aceste cuvinte l-au făcut pe Cireniu de îndată să-şi încingă sabia sub rugăciunea continu tăcută înspre copilaş.
Cei trei preoţi s-au speriat însă foarte tare de înţelepciunea acestui copilaş.

76

Minunarea celor trei preoţi din cauza înţelepciunii copilului şi cea a lui Iosif.
Mitologia lui Iosif bună şi scurtă despre zei.

Cu cel mai mare respect s-au apropiat cei trei preoţi de Iosif şi l-au întrebat, cum a ajuns acest copil la o asemenea înţelepciune foarte minunată, şi câţi ani ar avea.
Iosif le-a spus însă: „Dragi prieteni, nu întrebaţi prea devreme despre acest lucru; pentru că un răspuns prea timpuriu ar putea să vă coste viaţa!
„Urmaţi-ne însă, şi lepădaţi credinţa voastră în zeii cei mulţi şi credeţi, că este numai un singur Dumnezeu adevărat al cerului şi al pământului, şi credeţi, că acest unul Dumnezeu adevărat este Acela, pe care îl divinizează şi îl slăveşte poporul israelitean în Ierusalim, căci astfel veţi afla voi în voi înşivă şi din acest copil, de unde este înţelepciunea Sa!“
Preoţii au spus însă: „Omule, tu rosteşti aici cuvinte stranii!
„Nu sunt aşadar zeii noştri de bază, Zeus, Apolon, Mercurul, Vulcanul, Pluto, Marte şi Neptun, Iuno, Minerva, Venus şi mai mulţi alţii nimic altceva decât doar făpturi ale fanteziei omeneşti?“
Şi Iosif a răspuns: „Ascultaţi-mă, voi prieteni! Toţi zeii voştri s-au format prin fantezia părinţilor voşstri din începuturi, care l-au cunoscut încă foarte bine pe acel unic Dumnezeu!
„Ei erau însă poeţi şi cântăreţi rari la curţile vechilor regi ai acestei ţări şi personificau - ce-i drept, în corespunderi bune - proprietăţile ale acelui unic Dumnezeu adevărat.
„Pentru ei reprezenta Jupiter bunătatea şi dragostea Tatălui din veşnicie, Apolon era înţelepciunea Tatălui, şi Minerva reprezenta puterea acestei înţelepciuni.
„Mercur însemna atotprezenţa acestui unic Dumnezeu prin voia Sa atotputernică.
„Venus reprezenta măreţia şi frumuseţea şi tinereţea veşnic tot aceeaşi a fiinţei dumnezeieşti.
„Vulcan şi Pluto reprezentau atotputernicia acestui unic Dumnezeu asupra întregului pământ.
„Marte semnifica seriozitatea dumnezeiească şi judecata şi moartea pentru cei judecaţi.
„Neptun semnifica Duhul înfăptuitor al acelui unic Dumnezeu în toate apele, cum El însufleţeşte pământul prin acestea.
„Aşa reprezentau vechia Isis, precum şi Osiris, sfinţenia dumnezeiească de neatins, care este aici dragostea dumnezeiască şi înţelepciunea din veşnicie în Sine.
„Şi aşa nu reprezentau toţi ceilalţi zei de rangul doi nimic altceva decât numai o sumedenie de proprietăţi ale acelui unic Dumnezeu în imagini corespunzătoare!
„Şi aceasta a fost o expunere destul de lăudabilă; pentru că nu se ştia altceva, decât că toate acestea îl reprezintă numai pe acel unic Dumnezeu în forma cea mai diferită a efectelor Sale nenumărate.
„Dar cu timpul i-a orbit şi întunecat pe oameni egoismul, egocentrismul şi lăcomia de domnie.
„Ei au pierdut duhul, şi nu le-a rămas nimic decât materia exterioară, şi ei au devenit păgâni, ceea ce înseamnă aşa de mult ca: ei au devenit mari materialişti şi l-au pierdut pe acel unic Dumnezeu, au ros imaginile exterioare, goale şi neânţelese asemenea câinilor, care rod lacomi cu dinţii oase goale, pe care nu se mai află carne. - Mă înţelegeţi voi pe mine?“
Cei trei s-au uitat semnificativ unii la alţii şi au spus: „Cu adevărat, tu cunoşti mai bine religia noastră decât noi! De unde însă ai aflat tu acestea?“
Iosif a spus însă: „Aveţi numai răbdare; copilul vă va face cunoscut aceasta! De aceea, urmaţi-ne, şi nu vă mai întoarceţi iarăşi înapoi!“

77

Cireniu şi cei trei preoţi. Dezgroparea celor astupaţi.
Ajutorul minunat al copilaşului.
Revenirea la viaţă a celor şapte conducători de catacombă aparent morţi.

Cei trei preoţi nu au întrebat nimic mai departe; căci ei au recunoscut în Iosif un bărbat, care părea să ştie cele mai vechi secrete ale Egiptului, şi de obice doar preoţii supremi ştiau de acestea.
Cireniu însă s-a întors spre cei trei preoţi şi i-a întrebat, câţi de seama lor au decedat din viaţă la acest cutremur.
Şi cei trei au vorbit: „Măreţ guvernator, chiar cu exactitate nu putem noi să vă spunem cifra;
„dar cu siguranţă au fost peste şapte sute, care au fost îngropaţti, fără a se număra elevii de ambele gene!“
„Bine“, a vorbit Cireniu, „noi vrem să ne convingem de acest lucru mai îndeaproape!“
El l-a întrebat de aceea imediat pe Iosif, dacă nu ar fii drept, să-i dezgroape pe cei îngropaţi!
Şi Iosif a replicat: „Acest fapt este chiar obligatoriu; căci ar mai putea fii elevi în viaţă în catacombe, şi să-i salvăm este de îndatorarea noastră!“
Când Cireniu a auzit aceasta, a pus să fie chemaţi imediat două mii de muncitori, care s-au pus imediat la treabă ca să înlăture acel moloz.
În puţine ore au dat peste şapte cadavre, şi acestea erau ghizii catacombelor.
Şi Cireniu a spus: „Într-adevăr, de aceştia îmi pare foarte rău; căci fără ei nu vom putea face prea multe lucruri în nenumăratele holuri şi labirinte subterane!“
Dar copilaşul a spus către Cireniu: „Dragul Meu Cireniu, ce are de-a face cu catacombele, tu nu vei găsi acolo absolut nimic;
„căci acestea sunt deja de mai multe sute de ani nefolosite şi sunt pline de mlaştină şi de tot felul de insecte.
„Aceşti şapte ghizi ale catacombelor au avut doar titlul ca fiind aceştia; dar dintre ei nu a călcat niciodată vreo-unul într-o catacombă.
„Iată, dar ca tu să mă crezi ce spun Eu, îţi spun Eu acum, că aceşti şapte ghizi ai catacombelor nu sunt într-u totul morţi, ci ei sunt doar ameţiţi şi de aceea ei pot fii chemaţi iar înapoi la viaţă.
„Lasă-i să fie masaţi de femei zdravene la tâmple, la piept, la ceafă, şi la măin şi la picioare, şi ei de îndată se vor trezi din ameţeala lor!“
şi Cireniu a întrebat copilul: „O Tu viaţa mea! Dacă Tu îi vei atinge, atunci cu siguranţă că îşi vor reveni atunci!“
şi copilaşul a început să vorbească la aceasta: „Fă, ceea ce ţi-am spus Eu; căci Eu nu am voie să fac prea multe, dacă nu vreau în loc de binecuvântare să-i dau o judecată lumii!“
Cirenui nu a înţeles de fapt aceste cuvinte; dar el a urmat totuşi sfatul copilaşului.
El a ordonat să fie chemate de îndată zece fecioare zdravene, care au început să-i maseze pe acei şapte ghizi inconştienţi.
După câteva minute şi-au revenit acei şapte şi i-au întrebat pe cei din jur, ce s-a putut întâmpla cu ei, şi ce se întâmpla în acea clipă.
Şi Cireniu a ordonat imediat, ca să fie duşi la un adăpost bun; dar poporul s-a mirat foarte tare de această reânviere şi a început să le arate mult respect acelor fecioare.

78

Lucrarea de caritate. Furtuna cea inteligentă. Bănuielile drepte ale lui Cireniu.
Vizita la port.

După aceea au început să sape din nou, şi Cireniu a dat ordinul, ca toate cadavrele, care nu erau desfigurate, să fie puse într-un loc cu faţa în jos, şi care era acoperit cu cearşeafuri;
cei foarte desfiguraţi să fie îngropaţi în felul obişnuit la doi metri sub pământ sau să fie încineraţi la locul public pentru înmormântări.
Dar la cei puţin desfiguraţi să se facă tot astfel de încercări de reânviere ca la acei şapte.
Şi dacă vreo unul sau altul se trezea din nou, atunci să fie dus imediat la acel adăpost unde au fost duşi şi acei şapte ghizi ale catacombelor!
După ce au fost date aceste ordine, a plecat la drum Cireniu împreună cu însoţitorii săi, pentru a vizita şi alte părţi ale acestui oraş.
Dar spre marea lui mirare a putut vedea că nici o casă a vreun-ui locuitor nu a fost vătămată;
dar niciunde nu se mai putea vedea vreun templu al zeiilor, care nu era sfărâmat, doar până la unul mic, unde era scris cu cuvinte minuscule: „Zeului necunoscut!“
Şi după ce cu toţii au mers prin tot oraşul, care avea cam la optzeci de mii de locuitori, l-a chemat deodată Cireniu pe Iosif la el şi a început să vorbească:
„Ascultă, tu prieten şi frate înalt, eu trebuie să mă amuz în secret de efectul ciudat al acestui cutremur şi a acestei furtuni!
„Căci uită-te o dată cu atenţie! Pe această stradă se înghesuiesc una lângă alta, case construite groaznic; pietre uscate fără lut - şi ansamblate cât se poate de nesimetric - iar acesta este de fapt un zid construit.
„Am putea crede, că aceste ziduri nu ar fii destul de puternice, pentru a putea rezista unui cutremur, care ar putea fii înfăptuit de un picior al unui cal mai voinic!
„Dar iată, aceste clădiri de muşuroi sunt cât se poate de nevătămate! Nici una nu este măcar puţin vătămată,
„ în timp ce printre aceste case construite de azi pe mâine au fost construite temple solide, care să ţină mii de ani, şi acum toate acestea au fost transformate într-o mare grămadă de moloz!
„Ce părere ai tu despre această apariţie ciudată? Nu este de înţeles, că cutremurul şi furtuna s-au pus pe treabă cât se poate de inteligent?!
„Într-adevăr, eu trebuie să-ţi recunosc spre marea mea bucurie şi trebuie să spun:
„Dacă fiul tău nu s-a jucat cu degetuţele Sale atotputernice cu această furtună, şi dacă nu la trimis spre temple, într-adevăr, atunci nu vreau eu să mă numesc ‘Cireniu’!“
Iosif însă a vorbit: „ţine totul doar pentru tine, adică ceea ce crezi şi nu vorbi cumva cu cineva de aceasta - căci se va termina urât!
„Dar noi să mergem spre port pentru a vedea dacă nu există acolo de lucru pentru mine!“ - şi Cireniu a urmat imediat sfatul lui Iosif şi a mers cu el până la malul mării.

79

Pagubele mici în port. Întoarcerea acasă. Maria în căruţă.
Ocolul intenţionat spre casă.

Ajunşi la malul mării, unde portul pentru corăbii a fost făcut în parte de natură şi în parte de mâna îndemânatică a oamenilor, nu s-a mirat doar puţin Cireniu.
Căci niciunde nu s-a putut vedea vreo pagubă, în afară că la cea mai frumoasă corabie a lui Cireniu, unde au fost distruse toate ornamentele mitologice.
Cireniu a început de aceea să vorbească cu Iosif: „Prietenul meu, mult respectat, la această situaţie vor avea cât se poate de puţin de lucru fiii tăi!
„Iată, nici o corabie nu a avut de suferit de vreo pagubă, în afară de aceasta - care îmi este mie binevenită - mai ales pe corabia mea, unde idolii au primit poate ca gustare apa mării,
„fapt, care îmi este mie binevenit; căci cu siguranţă noi vom mai pune alţii în locul lor pe nava mea!
„De aceea să-L lăudăm pe Dumnezeu şi să-L slăvim pentru aceasta!
„Dar fiilor tăi le voi da de lucru, acolo unde se va arăta necesară vreo reparatură la vreo corabie, şi eu îi voi plăti, exact aşa, de parcă ei ar fii muncit ceva mult şi greu!“
Şi Iosif a început să vorbească spre Cireniu: „O prieten şi frate, nu te îngrijora aşa de tare pentru plata fiiilor mei!
„ Iată, nu din cauza plăţii, ci să-ţi facem ţie o faptă bună, te-aş fii ajutat eu cu drag împreună cu copiii mei; dar pe tine te-a ajutat deja Dumnezeu, şi aşa este mai bine, deoarece tu poţi să te lipeşti de ajutorul meu.
„Noi am văzut acum totul; de aceea cred eu, că s-a făcut destul de târziu în această după amiază, şi noi vrem să ne întoarcem iar spre casă şi mâine poate ne vom uita noi mai înde-aproape la restul ce nu am văzut noi până acum!“
Şi Cireniu a vorbit: „De această părere sunt şi eu; căci mie îmi pare rău deja peste măsură de această mamă. De aceea trebuie să ne grăbim ca să ajungem cât se poate de repede acasă!
„Eu însă voi ordona să mi se aducă pe loc o caleaşcă pentru ea, ca să fie dus-ă acasă ea împreună cu copilaşul!“
Şi copilaşul a început să vorbească imediat din spatele lui Cireniu:
„Aşa să faci tu cu siguranţă; căci această mamă este deja foarte obosită, deoarece a avut multă osteneală prin a mă duce pe Mine în braţe.
„Dar dacă vom merge acasă nu ne vom întoarce din nou pe lângă acel loc al preoţilor!
„Căci dacă Eu aş trece împreună cu mama, acolo unde sunt întinşi pe cearşeafuri deja sute de oameni care au fost dezgropaţi,
„atunci aceştia ar învia deodată, şi aceasta i-ar da poporului tău şi a tuturor popoarelor o judecată, care ar fii pentru toată lumea cât se poate de rea!
„Dar aşa vor reânvia ei cu ajutor omenesc şi cu intervenţia Mea secertă în parcursul acestei nopţi!
„Prin aceasta se va putea ocoli aparenţa miraculoasă, şi tu împreună cu poporul tău vă veţi scuti duhul de judecata veşnică şi ucigătoare!“
Cireniu însă a urmat foarte bine acest sfat, şi cât se poate de bucuros în inima sa; caleaşca a venit de îndată, şi Maria împreună cu copilaşul au luat loc în aceasta.
şi Cireniu a indicat alt drum, pe care toată lumea, împreună cu cei trei preoţi, au ajuns imediat la conacul lui Iosif.

80

Grija lui Iosif de părinte al casei. Bucuria copilaşului făţă de Iacov.
„Pe care îi iubesc, pe aceia îi şi necăjesc şi îi ciupesc şi îi trag de mânecă!“
Misiunea fericită şi demnă de invidiat a lui Iacov.

Ajunşi iarăşi la conac, s-a dus Iosif de îndată la fii săi, care erau tocmai preocupaţi cu pregătirea unei gustări de amiază, şi le-a spus:
„Bine, bine, fiii mei, voi aţi luat-o înaintea dorinţei mele; dar noi avem astăzi trei oaspeţi în plus, anume cei trei preoţi, care au fost expuşi morţii astăzi dimineaţă!
„Pe aceştia vrem noi să-i ospătăm mai ales foarte bine, ca ei să devină prietenii noştri în aprecierea Tatălui nostru în ceruri,
„Care ne-a ales să fim copiii Lui prin testamentul, pe care l-a făcut El cu părinţii noştri!
„Tu, Iacove, mergi însă de îndată afară, în întimpinarea mamei care a devenit foarte obosită, şi ajut-o, luând de la ea copilaşul nostru cel mai cel mai drag,
„şi du-L imediat la odihnă; pentru că El şi este obosit vizibil şi îi este dor de leagăn!“
Şi imediat a fugit Iacov afară la Maria, care tocmai a coborât din căruţă, şi a luat de îndătă cu mare dragoste şi bucuria copilaşul din brăţele ei.
Copilaşul i-a arătat însă şi lui Iacov tocmai aceeaşi mare bucurie; pentru că El sălta pe braţele sale şi zâmbea şi îl necăjea şi îl ciupea, peste tot unde El îl putea numai prinde cu mânuţele Sale.
Cei trei preoţi însă, care aveau faţă de acest copil cel mai mare respect, s-au minunat în toată bucuria cugetului lor, deoarece ei au găsit în acest copil şi ceva adevărat copilăresc.
Unul dintre ei a mers însă la Iacov şi l-a întrebat în limba evreiască pe care o vorbea destul de bine:
„Spune-mi, este acest copil miraculos al tuturor copiilor tot timpul aşa de vioi, ba chiar am putea spune puţin necăjind şi rău, precum copii de felul obişnuit fireşte că sunt de-abia în doi sau trei ani?“
Copilaşul a răspuns însă de îndată El Însuşi în locul lui Iacov:
„Da, da, prietenul Meu! Pe care îi iubesc, pe aceia îi şi necăjesc şi îi ciupesc şi îi trag de mânecă; dar acest lucru se întâmplă numai acelora, care Mă iubesc aşa cum o face Iacov al Meu - şi Eu îi şi iubesc tot aşa ca pe acest Iacov al Meu.
„Dar Eu nu le pricinuiesc de aceea totuşi nici un rău! - Nu-i aşa, tu dragul Meu Iacov, nu te doare, când Eu te ciupesc şi te necăjesc?“
Şi Iacov, ca deobicei imediat cuprins până la lacrimi, a apus: „O Tu frăţiorul meu dumnezeiesc şi cel mai drag, cum ai putea să Mă faci să mă doară?!“
Şi copilul i-a răspuns la acestea lui Iacov: „Iacov, fratele Meu, tu Mă îndrăgeşti într-adevăr foarte tare!
„Eu însă te îndrăgesc tot aşa, că tu nu vei putea înţelege în veşnicie niciodată îndeajuns, cât de drag îmi eşti tu Mie!
„Uite, tu dragul Meu frate Iacov, cerurile sunt largi şi nesfârşit de mari; nenumărate lumi de lumină strălucitoare cuprind ele, precum pământul o picătură de rouă;
„şi lumile sunt purtătoare de fiinţe nesfârşite şi fericite de felul tău; dar mai fericită decât tine nu este între ele nici una, acum, cel mai drag frate al Meu! Acum tu încă nu Mă înţelegi; dar Ma vei înţelege totuşi destul de bine cu timpul! Să dorm însă nu vreau acum, când oamenii veghează în jurul Meu! Dar la tine vreau să rămân!“
Această cuvântare i-a sfâşiat din nou inima lui Iacov al nostru, că el a plâns din această cauză de fericire a dragostei; preotul care a întrebat s-a scufundat însă aproape în pământ de atâta respect profund şi înaltă cinstire făţă de acest copil.

81

Dorinţa lui Cireniu, să fie şi el ciupit de copilaşul sfânt.
Răspunsul copilaşului. O proorocie pentru Roma.
Advertismentul Mariei, să se păstreze în inimă cuvintele neânţelese ale copilaşului.

Cireniu, care a auzit şi el foarte bine aceste cuvinte ale copilaşului, s-a dus imediat la copilaş şi l-a întrebat foarte drăgăstos:
„O Tu viaţa mea! Tu atunci într-adevăr nu mă îndrăgeşti aşa de tare, pentru că Tu nu m-ai necăjit şi ciupit încă niciodată, când eu te-am avut în braţe?“
Copilaşul a spus însă: „O Cireniu, nu te îngriji de aceasta; fiindcă uite, toate neplăcerile, pe care le-ai suferit deja din cauza Mea, au fost numai necăjiri şi ciupituri din partea Mea, pentru că Eu te iubesc aşa de tare!
„Mă înţelegi Tu acum, ceea ce Eu ţi-am spus?
„Eu însă te voi necăji şi ciupi totuşi încă deseori - şi voi fi, din caua a atâta dragoste făţă de tine, destul de rău cu tine!
„Dar ascultă, din această cauză tu totuşi nu trebuie să te înfricoşezi faţă de Mine, pentru că nu ţi se va întâmpla la aceasta nici un rău, aşa ca până acum; Mă înţelegi tu, dragul Meu Cireniu?“
Cireniu, plin de cea mai profundă veneraţie în inima lui făţă de acest copil, a vorbit foarte afectat şi uimit:
„Da, da, Tu dragostea mea! Eu te înţeleg foarte bine şi ştiu, ce lucruri mari mi-ai spus Tu mie!
„Dar, lăsând aceasta deoparte, eu totuşi vreau de asemenea, că Tu să doreşti să mă ciupeşti puţin ca pe fratele Tău!“
şi copilaşul i-a spus lui Cireniu: „O dragul Meu prieten, tu totuşi nu vei fi mai copilăros decât Mine?
„Crezi tu deci, că Eu te voi iubi de aceea mai mult?
„O uite, în acest caz tu te înşeli foarte tare; pentru că mai mult încă, decât Eu te iubesc şi aşa, Eu totuşi oricum nu te pot iubi mai mult!
„Cu adevărat, nici tu nu vei putea veşnic niciodată întru totul cuprinde şi înţelege mărimea şi puterea iubirii Mele!
„Ascultă, nici un secol nu va mai trece şi Roma va îitra înmulţit în cetatea Mea!
„Acum nu a venit, ce-i drept, încă timpul, dar crede-Mă, tu te afli acum deja la pragul, care va fi trecut acuşi de foarte mulţi!
„Inţelege, - dar nu trupesc, ci duhovnicesc în împăraţia Mea viitoare pentru veşnicie!“
Aceste cuvinte ale copilului au pricinuit o senzaţie pentru toţi cei prezenţi, şi Cireniu nu ştia, ce să înceapă el cu aceasta.
El s-a adresat de aceea la Maria care se afla alături de el şi a întrebat-o, dacă ea înţelege, ce a spus acum copilaşul dumnezeiesc.
Maria a spus însă: „O prietene, dacă acesta ar fi un copilaş obişnuit, atunci şi noi oamenii l-am înţelege;
„dar fiindcă El este de un fel mai înalt, de aceea noi nu-L înţelegem! Să păstrăm însă toate cuvintele Lui în noi; timpul care urmează ni le va descoperi desigur în lumina adevărată!“

82

Intrebarea lui Cireniu către Iosif şi răspunsul acestuia despre dezvelirea vălului a lui Isis.
Buna explicaţie a lui Maronius. Ospăţul. Respectul profund al celor trei preoţi.

Aici a venit iarăşi Iosif din conac şi a invitat societatea la masa deja pregătită.
Cireniu însă, plin de gânduri măreţe întrepătrunse, l-a chemat pe Iosif la sine şi i-a povestit, ce i-a spus acum copilaşul şi la sfârşit Maria pe care a întrebat-o despre acest lucru,
şi l-a şi întrebat în acelaşi timp be bunul Iosif, cum trebuie înţelese asemenea cuvinte şi cuvântări.
Iosif i-a răspuns însă lui Cireniu care era puţin prea tare agitat, spunând anume:
„O prietene şi frate, îţi este necunoscut mitul, care îl menţionează pe un om, care a vrut o dată să aducă la lumină mantaua lui Isis?“
Şi Cireniu, foarte mirat de acest răspuns neaşteptat, a spus:
„O prietene măreţ, mitul îmi este bine cunoscut; omul s-a sfârşit jalnic! Dar ce vrei tu să-mi spui acum cu acest lucru la întrebarea mea?“
Şi Iosif i-a răspuns lui Cireniu: „Dragă prieten, nimic altceva decât: Aici este mai mult decât Isis!
„De aceea urmează sfatul femeii mele, şi ţie veşnic îţi va merge bine!“
Alături stătea însă şi Maronius Pilla şi a spus la această ocazie:
„Inălţime consulară şi imperială! Eu sunt de altfel în asemenea privinţe ce-i drept încă foarte prostănac, dar de data aceasta mi se pare, de parcă l-aş fi înţeles amănunţit pe înţelept!“
Şi Cireniu i-a răspuns: „Bine să-ţi fie, dacă tu eşti convins de acest lucru în tine;
„eu însă încă nu mă pot lăuda deocamdată cu aceasta!
„Nici creierul meu nu este ce-i drept de altfel exact neânţelegător; dar de data aceasta nu vrea să-mi facă slujirea potrivită!“
Şi Maronius a spus: „Eu pentru partea mea înţeleg treaba astfel: Nu apuca după lucruri prea depărtate; pentru că la aşa ceva îţi este braţul prea scurt!
„Ar fi fireşte într-adevăr foarte lăudabil, să fii un Faeton fericit;
„dar ce poate face slăbuţul muritor, dacă soarele şi-a croit drumul lui prea departe peste el?!
„El trebuie doar să se mulţumească cu lumina lui şi să lase la aceasta cu foarte bune intenţii cinstea şi puterea de a conduce soarele în seama acelor fiinţe, care au braţe mai lungi decât el, muritorul cel slab!
Cât de lung este însă braţul invizibil al acestui copil, de acest fapt ne-am convins ieri.
„Uite, înălţime consulară şi imperială! Nu înţeleg eu din această idee, ceea ce a spus acest bărbat înţelept?!“
Şi Cireniu i-a dat dreptate lui Maronius, şi-a liniştit inima şi s-a dus bine dispus cu Iosif în conac şi s-a întărit cu mâncarea simplă.
Cei trei preoţi însă de-abia îndrăzneau să-şi deschidă ochii; pentru că ei erau de părere, că, copilul ar fi ori Zeus sau chiar Fatum-ul însuşi.

83

Orbirea, respectul profund şi gândurile de fugă ale celor trei preoţi de idoli.
Regulile de comportament înţelepte ale copilaşului Iisus către Iosif şi Cireniu.

După ce însă masa a trecut şi toţi s-au ridicat iarăşi de la masă, atunci a păşit unul din preoţi la Iosif şi l-a întrebat în cea mai adâncă smerenie:
„Uranus sau totuşi cel puţin Saturn ca tată a lui Zeus! Pentru că acesta eşti tu sigur în persoană; cu toate că te-ai ostenit mai înainte în oraş să-ţi ascunzi de noi dumnezeierea ta,
„tu totuşi ai făcut însă aceasta, pentru a ne încerca, dacă noi te recunoaştem într-adevă sau nu.
„Numai un timp nu te-am recunoscut, şi de aceea te rugăm pentru iertarea marii noastre orbiri.
„Limba de mai înainte a copilului ne-a aprins însă nouă tuturor o lumină, şi noi ştim acum lămurit, unde ne aflăm noi.
„O fă-ne de aceea într-o astfel de formă fericiţi, ca tu să ne faci cunoscut, cum să-ţi aducem ţie o jertfă, cum femeii tale dumnezeieşti şi cum copilului tău, acelui Zeus cu siguranţă întinerindu-se prin atotputernicia ta!“
Iosif s-a mirat însă din cauza acestei schimbări bruşte ale celor trei preoţi, cărora el totuşi mai înainte în oraş le-a arătat limpede şi bine înţeles motivul de rătăcire pentru păgânătatea lor.
El s-a gândit de aceea, ce să le răspundă acum lor. - Dar copilaşul a cerut imediat să fie dus la Iosif;
şi atunci când El a ajuns acolo pe braţele lui Iacov, i-a spus el de îndată lui Iosif:
„Lasă tu aceşti săraci şi nu-i dojeni; pentru că ei sunt orbi şi dorm şi visează!
„Reţinei însă aici câteva zile, şi fraţii Mei îi vor trezi desigur din somnul şi visul lor! Când ei vor vedea, cum voi înşivă vă rugaţi la Dumnezeu, atunci ei se vor lepăda cu siguranţă de Uranus, Saturn şi Zeus al lor!“
Aceste cuvinte l-au liniştit pe Iosif pe deplin, şi el le-a făcut de îndată celor trei preoţi propunerea, să locuiască ei între timp sub acoperişul lui, până se va decide ce fel de determinare îngrijitoare li se va acorda.
Cei trei preoţi însă, de-abia îndrăznind să respire de atâta respect profund, îndrăzneau cu atât mai puţin să respingă propunerea, pentru că ei acum nu ştiau de loc, cum stau lucrurile cu ei aşa de fapt.
Ei au acceptat de aceea propunerea; dar între ei bolboroseau ei:
„Ah, dacă ar fi aici posibil, să fugim de aici şi să ne ascundem într-un oarecare ultim colţ al pământului, cât de fericiţi am fi noi acolo!
„Dar astfel trebuie noi să rămânem aici, în prezenţa a evidenţilor zei principali. O ce chin este acesta pentru noi nemernicii!“
Cireniu a observat însă o asemenea bolboroseală între cei trei, a păşit de aceea la ei şi vroia să le ceară socoteală pentru acest lucru.
Copilaşul a spus însă: „Cireniu al Meu, rămâi pe loc; pentru că Mie nu-Mi este necunoscut, ce se întâmplă în cugetul celor trei.
„Planul lor este rodul orbirii lor şi a fricii lor nebuneşti şi nu poartă nimci altceva în minte, decât o fugă de noi în vreun colţ cel mai îndepărtat al pământului.
„Uite, aceasta este totul, şi de aceea tu nu trebuie să te agiţi imediat astfel!
„Lasă aici, în această casă, numai pe seama Mea judecata, şi fii asigurat, că aici nimănui nu i se va întâmpla o nedreptate!“
Şi Cireniu a fost mulţumit cu acest lucru şi s-a dus cu Iosif iarăşi afară; cei trei proţi însă s-au dus în odaia lor indicată.

84

Legenda despre formarea oraşului Ostrazine.
Grija lui Cireniu pentru viitor în ceea ce priveşte templele zeilor.

Ajunşi afară, au început să se sfătuiască Iosif cu Cireniu aşa despre lucruri diferite, în timp ce Maria îngrijea copilaşul în casă
şi fii lui Iosif se ocupau cu punerea în ordine a casei, la care slujitorii lui Cireniu le făceau aşa de felurite servicii .
După mai multe discuţii cu mai puţină importanţă între Iosif şi Cireniu în acompanierea lui Maronius Pilla a venit însă şi un punct important în discuţie, şi acesta suna astfel, şi aceasta din gura lui Cireniu:
„Distinse prieten şi frate! Uite, oraşul şi întreaga împrejurime mare, care mai aparţine încă de stăpânirea oraşului, are cu siguranţă un număr de optzecidemii de oameni!
„Printre aceştia sunt numai foarte puţini de credinţa şi religia ta.
„Ei sunt mai ales mai mult sau mai puţin de milenii după cunoştinţa mea slujitori ai idolilor din începuturi.
„Templele lor idoleşti au ei toate în acest oraş străvechi, despre care mitul spune, că el ar fi fost construit la ocazia războaielor zeilor cu giganţii pământului, şi acest lucru de Zeus însuşi ca semn de victorie asupra giganţilor pământului.
„Mercur a trebuit să strângă oasele giganţilor şi să le scufunde în mare; astfel s-a format ţara aceasta.
„Peste aceste oase de giganţi ar fi lăsat atunci Zeus să ploaie în decursul unei luni întregi nisip şi cenuşă şi câteodată pietre mari şi grele.
„După aceea ar fi poruncit Zeus către bătrâna Ceres, ca ea să facă acest pământ să fie roditor şi să construiască în mijlocul acestuia, nu departe de mare, o cetate şi un oraş ca semn pentru victoria cea mare.
„Zeus însuşi va chema atunci însă un popor din pământ, care pentru toate timpurile timpurilor să locuiască pe acest pământ şi în acest oraş. -
„Din această relatare a mea vei înţelege tu acum uşor, că tocmai acest popor, ca nu uşor vreun altul de pe pământ, este încă de părerea puternică, că populează acel oraş, pe care l-au construit însăşi zeii,
„din care motiv poţi vedea tu aşadar tot timpul şi casele de locuit mizere, pentru că nici un om nu îndrăzneşte să corecteze ceva la lucrarea zeiilor, pentru a nu păcătui contra lor.
„Mai ales ar fi construit bătrâna Ceres templele cu mâna ei proprie şi cu ajutorul lui Mercur şi a lui Apolon. -
„Acesta este mitul şi în acelaşi timp credinţa încă tare înrădăcinată a acestui popor de altfel foarte blând, care este în ciuda sărăciei lui foarte ospitalier cu străinii şi cinstit în mod excepţional.
„Ce va fi însă de făcut acum, aici, dacă poporul cere cumva refacerea templelor?
„Să li se reconstruiască lui iarăşi templele sau nu, sau să fie convertit la învăţătura ta?
„Şi dacă se face aceasta, ce vor spune popoarele învecinate despre acest lucru, care nici ele nu vizitează rar acest oraş, care este acum cu atât mai mult, precum fireşte deja de un timp îndelungat, mai mult o ruină decât un oraş propriu zis?“

85

Trimiterea lui Iosif la încrederea în Dumnezeu şi prezicere asupra sfârşitului oraşului Ostrazine.

Şi mai departe a vorbit Cireniu: „O într-adevăr prietene, aici este un sfat cât se poate de scump!
„Ai tu în odaia ta a înţelepciunii dumnezeieşi un sfat, atunci fii bun şi rosteşte-l!
„Intr-adevăr, cu cât mai mult mă gândesc eu la acest lucru, cu atât mai critic şi întortocheat devine el!“
Şi Iosif a început atunci să vorbească spre Cireniu: „Ascultă-mă tu prieten preţios! Din această situaţie poţi fii ajutat tu foarte uşor!
„Eu vreau de aceea să-ţi dau un sfat bun, care îţi va arăta calea dreaptă care va trebuie s-o urmezi în această situaţie.
„Iată, în inima ta, tu eşti acum de crediinţa mea vie şi îl iubeşti şi îl cinsteşti împreună cu mine pe unicul şi adevăratul Dumnezeu!
„Eu îţi spun însă: atâta timp cât tu îţi vei face griji, atâta timp nu va face nimic Dumnezeu pentru tine!
„Dar atunci când vei lăsa în seama Lui toate grijiile tale şi te vei ocupa doar de faptul, ca să-L iubeşti şi să-L recunoşti din ce în ce mai mult chiar pe acest adevărat Dumnezeu,
„atunci El va începe să te ajute, şi totul ce vezi astăzi de nerezolvat, va fii mâine într-o ordine deplină!
„Lasă de aceea să se cureţe oraşul de moloz, sub care vor fii poate încă câţiva oameni îngropaţi, şi acest lucru se întâmplă deja.
„Toate celelalte temple sub care se aflau poate idoli de bronz sau din piatră distruşi, lasă-le acolo în ruine!
„Căci ceea ce distrug elementele, este pentru acest popor orb, exact aşa de parcă ar fii distrus aceasta zeii.
„şi de aceea nimeni nu se va mai chinui, să reconstruiască aceste temple;
„Preoţii, care ar fii putut face aceasta spre binele lor, prin poporul orbit, nu mai există, -
„şi aceia care mai sunt, nu vor mai construi în veci temple pentru idoli!
„De aceea nu mai trebuie ca tu să-ţi faci griji; Domnul cerului şi al pământului va face ceea ce este mai bine pentru tine şi pentru poporul tău!
„În acest timp însă vor avea mai multe oraşe tot acest destin, deoarece se vor prăbuşi ici şi colo templele; şi aşa nu va fii bătător la ochi, dacă acest oraş vechi va mai fii doar o ruină în zece ani!“
Aceste cuvinte ale lui Iosif l-au consolat pe Cireniu, şi el s-a întors liniştit împreună cu Iosif în casa acestuia.

86

Intoarcerea lui Cireniu împreună cu slujitorii săi în Ostrazine.
Maria în rugăcine. Cuvintele de consolare ale lui Iosif.

Ajunşi în odaia de mâncare, l-a întrebat Cireniu pe Iosif: „Drag prieten, tot ce am eu, iată, mie mi-a trecut un gând bun prin piept şi prin cap!
„Ce crezi tu, nu ar fii cel mai bine în lucrul de care am vorbit noi afară, şi spre liniştea mea proprie şi totală,
„ca eu să-i întreb pe aceşti trei preoţi prezenţi, care este părerea lor la acest lucru?“
Şi Iosif a vorbit: „Dacă ţie încă nu îţi ajunge cuvântul meu, - tu eşti aici stăpânul şi poţi face ceea ce doreşti spre liniştea ta,
„cu toate că eu sunt de părerea, că nu se poate vorbi prea multe cu aceşti preoţi prezenţi, nu atâta timp cât ei sunt de părere că eu sunt Uran sau Saturn şi copilaşul meu este Zeus!
„Dacă tu îi vei întreba, ce vor face, atunci evident te vor trimite la mine sau la copil!“
Când Cireniu a auzit aceasta de la Iosif, s-a hotărât să renunţe la propunerea sa şi a început să vorbească următoarele cuvinte:
„Acum sunt foarte lămurit; m-am liniştit într-u totul, şi acum pot să-mi dedic timpul în linişte treburilor mele oficiale.
„S-a făcut deja noapte; eu voi pleca de aceea cu slujitorii mei înapoi în oraş!
„Dar mâine după amiază voi fii iar la tine! Dar dacă voi avea nevoie mai repede de părerea ta, atunci te voi chema la mine înainte de masă!“
Aici l-a binecuvântat Iosif pe Cireniu şi pe Maronius, şi Cireniu a mers la leagănul copilaşului şi a sărutat copilul care dormea liniştit;
şi imediat după aceea a plecat el cu lacrmi de bucurie în ochi.
În timp ce mergea s-a uitat el cel puţin de câteva sute de ori înapoi spre vilă, care însemna pentru el mai mult decât toate comorile lumii.
Şi Iosif i-a trimis o binecuvântare după alta spre Cireniu, atâta timp cât a putut să-l vadă pe Cireniu şi pe slujitorii săi.
Atunci când nu l-a mai zărit pe Cireniu, a plecat înapoi în casă Iosif şi acolo la Maria, care - cum îi era obiceiul la acea vreme - era adâncită în rugăcinea ei spre Dumnezeu.
Dar imediat ce l-a observat pe Iosif, s-a ridicat ea (Maria) şi a început să vorbească: Drag soţ, într-adevăr, această zi m-a schimbat cu totul! Pământul, pământul, nu este un câştig pentru oameni!“
Şi Iosif a vorbit: „Soţia mea credincioasă, tu ai dreptate; dar eu mă gândesc: atâta timp cât Domnul este cu noi, nu putem pierde nimic pe acest pământ! De aceea nu te îngrijora; mâine ne va străluci vechiul şi minunatul soare din nou! Toată cinstea pe veci Domnului! Amin.“

87

Maria ca exemplu pentru umilinţa femeiască.
Cântecul de laudă şi de mulţumire a lui Iosif şi a fiiilor săi.
Efectul bun asupra celor trei slujitori de idoli

.

Maria însă, care nu spunea prea multe cuvinte şi nu avea niciodată ultimul cuvânt de spus, cum este obiceiul femeilor, s-a mulţumit în inima ei cu cuvintele scurte şi simple de alinare ale lui Iosif.
Ea a mers după aceea să se odihnească, credincioasă lui Iosif şi a Domnului.
Iosif însă a mers la fiii săi şi a vorbit spre ei: „Copii, seara este minunată şi frumoasă; să mergem afără, în are liber!
„Să mergem în templul mare şi sfânt al Domnului ca să cântăm un cântec de laudă şi noi vrem să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru nenumăratele lucruri bune, care ni le-a dat nouă şi strămoşiilor noştir deja de la începutul pământului!“
Imediat au lăsat totul deoparte fii lui Iosif şi l-au urmat pe tatăl afară.
Şi el i-a condus la un mic deal, care era la vreo o sută de paşi depărtare de vilă, dar care făcea parte din bunul lui Iosif şi care avea o înălţime de aproape douăzeci de paşi.
Dar acest lucru au observat şi acei trei preoţi şi ei au fost de părerea, că zeii vor pleca peste noapte în olimp, pentru a se sfătui cu ceilalţi zei.
De aceea s-au ridicat ei încet de pe patul lor şi l-au urmărit în secret pe Iosif până la acel deal.
Ajunşi acolo, au ascultat ei după un smochin bogat în frunze, ce se sfătuiau aşa zişi zei în olimp.
Dar cât de mult s-au mirat ei, când au auzit că aşa zişii zei de prima clasă au început să-L laude, să cânte şi să se roage la un Dumnezeu.
Dar cea mai mare impresie a avut asupra lor Psalmii lui David (Psalm 90),care suna astfel:
„Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam şi în neam.
„Mai înainte de ce s-au făcut munţii şi s-a zidit pământul şi lumea, din veac şi până în veac eşti Tu.
„Nu întoarce pe om întru smerenie, Tu, care ai zis: ‘Intoarceţi-vă, fii ai oamenilor’,
„Că o mie de ani înaintea ochilor Tăi sunt ca ziua de ieri, care a trecut şi ca straja nopţii.
„Nimicnicie vor fi anii lor; dimineaţa ca iarba va trece.
„Dimineaţa va înflori şi va trece, seara va cădea, se va întări şi se va usca.
„Că ne-am sfârşit de urgia Ta şi de mânia Ta ne-am tulburat.
„Pus-ai fărădelegile noastre înaintea Ta, greşelile noastre ascunse, la lumina feţei Tale.
„Că toate zilele noastre s-au împuţinat şi în mânia Ta ne-am stins.
„Anii noştri s-au socotit ca pânza unui păianjen; zilele anilor noştri sunt şaptezeci de ani;
„Iar de vor fi în putere optzeci de ani şi ce este mai mult decât aceştia osteneală şi durere;
„Că trece viaţa noastră şi ne vom duce.
„Cine cunoaşte puterea urgiei Tale şi cine măsoară mânia Ta, după temerea de Tine?
„Invaţă-ne să socotim bine zilele noastre, ca să ne îndreptăm inimle spre înţelepciune.
„Intoarce-Te Doamne! Până când vei sta departe? Mângie pe robii Tăi!
„Umplutu-ne-am dimineaţa de mila Ta şi ne-am bucurat şi ne-am veselit în toate zilele vieţii noastre.
„Veselitu-ne-am pentru zilele în care ne-ai smerit, pentru anii în care am văzut rele.
„Caută spre robii Tăi şi spre lucrurile Tale şi îndreptează pe fiii lor.
„Şi să fie lumina Domnului Dumnezeului nostru peste noi şi lucrurile mâinilor noastre le îndreptează.“ -
Când cei trei au auzit acest cântec, au plecat imediat înapoi în odaia lor.
Şi unul a vorbit spre ceilalţi doi: „Într-adevăr, aceştia nu pot fii zei, care se roagă la un Dumnezeu şi care recunosc furia şi judecata Lui asupra lor!“
Şi altul a început să vorbească: „Aceasta ar fii cel mai mic lucru; dar că această rugăcine ne-a atins doar pe noi, este cât se poate de evident!
„De aceea să fim liniştiţi; cei ce s-au rugat vin iar înapoi! Dar mâine vrem să ne gândim mai bine la ceea ce am auzit noi acum; deci linişte pentru astăzi, căci ei se întorc înapoi!“

88

Ora de aur a dimineţii. Iosif şi fiii săi pe câmpul la lucru.
Moartea lui Iov prin muşcătura unui şarpe veninos. Întoarcerea acasă şi spaima din casă.
Cuvintele de alinare ale acopilaşului. Trezirea la viaţă a mortului.

Iosif însă le-a spus fiilor săi să aducă la capăt lucrul lor început şi să merargă după aceea să se odihnească.
El însuşi, a început deja să simtă oboseala în oasele sale, şi de aceea a mers de îndată să se odihnească.
Deci aşa s-a terminat acea zi bogată în apariţii. -
Ziua următoare însă s-a trezit Iosif cu multă vreme înaintea răsăritului şi aşa şi-a trezit fiii la lucrul lor obişnuit.
Căci el a vorbit: „Plină cu aur este ora dimineţii; ce facem noi în acea oră este binecuvântat decât toată silinţa care urmează în acea zi!“
Şi aşa a mers el, cu excepţia lui Iacov, care trebuia să rămână cu copilaşul, cu ceilalţi patru fii ai săi mai mari pe câmp şi a început să lucreze.
Cel mai bătrân fiu al său însă lucra cel mai mult şi a vrut să fie înaintea celor trei.
Dar iată, cum săpa el cu hărnicie pământul, s-a ridicat deodată de la pământ un şarpe foarte veninos!
Şi şarpele s-a mişcat repede şi l-a muşcat de îndată de picior.
Cu toate că ceilalţi fraţi mai tineri au fugit şi au omorât şarpele; s-a umflat cât se poate de tare piciorul fratelui lor. Ameţeala l-a apucat, şi imediat a căzut pradă morţii.
Iosif şi fraţii săi mai mici au început să-l jelească şi l-au implorat pe Dumnezeu, ca Acesta să-L reânvie din nou pe Iov.
Şi Iosif a blestemat şarpele şi a vorbit celor trei: „De acum înainte pe veci să nu mai calce vreun şarpe pe acest pământ!
„Ridicaţi-l pe fratele vostru şi duceţi-l spre casă; căci i-a plăcut Domnului, să-mi ia moştenitorul neamului meu!“
Şi cei trei fraţi l-au ridicat plângând pe Iov şi l-au dus acasă, şi Iosif şi-a rupt hainele şi i-a urmat, jelindu-l.
Ajunşi acasă, i-a întâmpinat Maria împreună cu copilaşul şi urmaţi de Iacov, care s-au speriat de acele ţipăte.
Dar amândoi au ţipat de durere când l-au văzut pe Iov neânsufleţit şi pe Iosif cu hainele rupte.
Şi cei trei preoţi au venit de îndată şi s-au speriat foarte tare de trupul fără suflet a lui Iov.
Şi unul a vorbit spre Iosif: „De abia acum te cred eu, că şi tu eşti doar un om; căci dacă ai fi un zeu, cum ar putea atunci să-ţi moară copiii, şi cum nu ai putea atunci să-i reânvii?“
Dar copilaşul a vorbit: „Voi vă înşelaţi cu toţii! Iov este ameţit şi doarme; dar el nu este mort!
„Aduceţi o ceapă de mare aici; puneţi aceasta pe rana sa, şi de îndată se vor îndrepta lucrurile în privinţa lui!“
Repede a adus Iosif o astfel de ceapă şi a pus-o pe rana lui Iov.
Şi acesta şi-a revenit în câteva clipe şi i-a întrebat pe toţi ce s-a putut întâmpla cu el.
Cei prezenţi i-au povesti imediat ce s-a întâmplat şi au început să-L slăvească şi să-L laude pe Dumnezeu pentru această salvare; dar preoţii au început să aibă un mare respect faţă de acel copil, - dar ei au avut un respect şi mai mare pentru acea ceapă salvatoare.

89

Jurământul lui Iosif pentru jertfire. Vorbele copilaşului Iisus şi indicaţiile Sale
pentru jertfa cea mai potrivită lui Dumnezeu. Spusele lui Iosif şi vorbele copilaşului.

Imediat după aceea s-a dus Iosif cu întreaga sa familie în odaia de dormit şi a început să-L laude şi să-L slavească pe Dumnezeu o oră întreagă.
Şi a mai depus şi jurământul, prin care el se va obliga să-i ducă o jertfă lui Dumnezeu, atunci când el va ajunge la Ierusalim.
Dar copilaşul a vorbit spre Iosif: „Ascultă-Mă tu ce vreau eu să spun! Crezi tu oare, că lui Dumnezeu îi va place aceasta?
„Oh, aici te înşeli tu amarnic! Iată, El nu are nici o plăcere la jertfele arse sau la sângele animalelor şi nici la făină, la ulei sau la cereale
„ci doar la o inimă umilă plină de smerenie, şi care îl iubeşte pe El deasupra tuturor.
„Dacă ai ceva mai mult, atunci dă-le celora care sunt dezbrăcaţi, sunt înfometaţi şi sunt însetaţi, aşa vei aduce tu cea mai potrivită jertfă Domnului!
„Eu te scutesc de aceea de promisiunea ta şi de treburile templului, doar de aceea, că am puterea să fac aceasta.
„Eu Însumi voi îndeplini jurământul tău odată în Ierusalim, şi aceasta într-un fel, că pe veci se va sătura prin aceasta întreg pământul!“
Iosif însă a luat copilaşul în braţe şi a început să-L sărute şi a început să vorbească către El:
„Tu cel mai îndrăgit al meu mic Iisus, Iosif al Tău îţi mulţumeşte ce-i drept din toată inima şi recunoaşte întregul adevăr sfânt al spuselor Tale minunate,
„dar uite, Dumnezeu, Tatăl Tău şi al nostru al tuturor, ne-a rânduit totuşi aşa ceva prin Moise şi prin prooroci nouă, copiilor Săi şi ne-a poruncit ca să ţinem această rânduială!
„O spune-mi: Ai Tu, fiul meu, deşi de provenienţă dumnezeiască, sfântă şi minunată, într-adevăr dreptul, să anulezi legile marelui Tată, care locuieşte veşnic în cerurile Sale?“
Copilaşul a spus însă: „Iosif, chiar dacă Eu ţi-aş şi spune, cine sunt Eu, tu totuşi nu Mă vei crede, pentru că tu vezi în Mine doar un copil omenesc!
„Dar totuşi îţi spun Eu: Acolo unde sunt Eu, acolo se află şi Tatăl; acolo unde nu sunt Eu, acolo nu se află nici Tatăl!
„Eu însă sunt aici, acum, şi nu în templu; cum ar putea fi atunci Tatăl în templu?!
„Inţelegi tu aceasta? - Uite, acolo unde este dragostea Tatălui, acolo este şi inima Lui; în Mine este însă dragostea Tatălui şi astfel este şi inima Lui!
„Nimeni nu poartă însă inima sa în afara lui, deci nici Tatăl; acolo unde se află inima lui, acolo este şi El! - Inţelegi tu acest fapt?“
Aceste cuvinte l-au umplut pe Iosif, pe Maria precum şi pe cei cinci fii cu o presimţire adâncă, sfântă. şi ei s-au dus atunci afară şi l-au slăvit în inimile lor pe Tatăl atât de apropiat; şi Maria s-a pus atunci să facă o gustare de dimneaţă.

90

Gustarea de dimineaţă. Intrebarea lui Iosif referitoare la spălat. Inverşunarea celor trei preoţi
împotriva indicaţiilor lui Iosif şi educaţia lor spre ascultare făcută de copilaş.
Intrebarea cu un înţeles profund a preoţilor şi încurcătura lui Iosif.

Gustarea de dimineaţă a fost acuşi pregătită, pentru că ea nu consta din nimic altceva decât dintr-o oală de lapte proaspăt bătut cu ceva miere cu cimbru şi din pâine.
Maria însăşi a adus acestea şi le-a pus pe masă şi l-a chemat la masă pe Iosif şi pe cei cinci fii, precum şi pe cei trei preoţi.
Şi Iosif a apărut imediat cu copilul pe braţele sale, l-a dat mamei şi s-a dus atunci la masă.
Aici a început el de îndată să-i cânte Domnului cântarea lui de slavă; şi după ce a terminat de cântat cântarea de slavă, a întrebat Iosif după obiceiul uzual, dacă totţi sunt spălaţi.
Şi Maria, cei cinci fii şi copilaşul au spus: „Da, noi ne-am spălat toţi foarte temeinic!“
Şi Iosif a răspuns: „Deci, să şi mâncaţi! Cum stau lucrurile însă cu voi trei? V-aţi spălat şi voi?“
Cei trei preoţi au spus însă: „La noi nu este obiceiul, să te speli dimneaţă cu apă, într-adevăr însă seara.
„Dimineaţa ne ungem noi cu untdelemn, ca arşiţa zilei să nu fie prea supărătoare.“
Şi Iosif a spus: „Acest lucru poate fi astfel; dacă eu aş veni în casa voastră, aş face eu acelaşi lucru ca şi voi.
„Deoarece sunteţi voi însă acum la mine în casă, de aceea cinstiţi obiceiul meu; pentru că el este mai bun decât al vostru!“
Preoţii s-au rugat însă, ca ei să fie scutiţi de acest lucru.
Atunci a vrut Iosif să treacă peste spălarea preoţilor;
dar copilaşul a spus: „Intr-adevăr, piatră să devină fiecare muşcătură în stomacul lor, dacă ei nu se spală şi se curăţesc cu apă, înainte ca ei să ia parte la această masă, la care Eu sunt prezent!“
Aceste cuvinte i-au făcut pe cei trei preoţi să uite de îndată de obiceiul lor, şi ei au cerut apă şi s-au spălat.
După ce s-au spălat ei însă, i-a invitat Iosif de îndată iarăşi la masă;
dar preoţii au refuzat şi nu îndrăzneau, - pentru că ei se temeau de copil.
Copilaşul a spus însă: „Dacă voi veţi refuza acum, să mergeţi la masă şi să ţineţi aici cu noi gustarea de dimineaţă binecuvântată, atunci voi veţi muri!“
Şi imediat s-au dus preoţii la masă şi mâncau cu mare respect profund în secret faţă de copil.
Atunci când însă gustarea de dimineaţă a ajuns la sfârşit, s-a ridicat Iosif iarăşi şi i-a adus mulţumire lui Dumnezeu.
Preoţii l-au întrebat însă după aceea: „Cărui Dumnezeu îi mulţumeşti tu? Nu este copilul primul, cel mai adevărat Dumnezeu? De ce îi mulţumeşti tu aici încă altuia?“
Această întrebare l-a lăsat tare surprins pe Iosif, şi el nu ştia, ce să răspundă el la acestea.
Dar copilaşul a spus: „Iosife, nu îţi face griji zadarnice; pentru că ceea ce au spus cei trei, va fi îndeplinit! Dar, acum, fii tu fără griji; pentru că tu te rogi totuşi numai la un singur Dumnezeu şi Tată!“

91

Dragostea ca adevărata rugăciune către Dumnezeu. Iisus ca fiu al lui Dumnezeu.
Gândurile păgâne ale celor trei preoţi şi răspunsul copilaşului.

Iosif a sărutat copilaşul şi a spus: „Da într-adevăr, dacă n-ar fi în Tine inima Tatălui, Tu n-ai fi niciodată capabil de asemenea cuvântări!
„Pentru că unde, oare, pe întregul pământ este un copil de vârsta Ta, care ar fi în stare să spună asemenea cuvinte din sine, pe care nu le-a rostit niciodată vreun înţelept?!
„De aceea spune-mi, dacă să mă rog la Tine ca la Dumnezeul şi Domnul meu!“
Această întrebare a lui Iosif către copilş a surprins cugetele tuturor celor prezenţi.
Dar copilaşul a vorbit surâzând blând către Iosif: „Iosif, ştii tu într-adevăr, cum trebuie să se roage un om la Dumnezeu?
„Uite, tu nu ştii acest lucru pe deplin; de aceea vreau Eu să-ţi spun aceasta!
„Ascultă! În Duh şi în adevăr trebuie să se roage un om la Dumnezeu, nu însă cu buzele, cum o fac copiii lumii, care sunt de părere, că ei i-au slujit astfel lui Dumnezeu, dacă au mişcat un timp buzele lor.
„Dacă vrei tu însă să te rogi în Duh şi în adevăr, atunci iubeşte-L pe Dumnezeu în inima ta, şi fă bine tuturor prietenilor şi duşmanilor, căci atunci va fi rugăciunea ta dreaptă în faţa lui Dumnezeu!
„Dacă însă cineva a mişcat doar buzele un timp scurt la o anumită vreme în faţa lui Dumnezeu şi s-a gândit în timpul unor asemnea mişcări mecanice ale buzelor la tot felul de lucruri lumeşti, care erau mai importante pentru inima sa decât toată rugăciunea lui goală, ba chiar mai mult decât Dumnezeu Insuşi, - spune, este atunci într-adevăr şi aceasta o rugăciune?!
„Cu adevărat, milioane de asemenea rugăciuni vor fi ascultate de Dumnezeu exact aşa, cum aude aici o piatră vocea unuia care ţipă!
„Dacă, însă, tu te rogi prin dragostea faţă de Dumnezeu, atunci nu mai trebuie niciodată să mai întrebi, dacă trebuie acum să Mă divinizezi ca pe cel mai sfânt Dumnezeu şi Tată.
„Pentru că cine se roagă astfel la Dumnezeu, acela se roagă şi la Mine; pentru că Tatăl şi Eu suntem într-o singură dragoste şi de o singură inimă.“
Aceste cuvinte i-au îndreptat pe toţi spre înţelegerea curată, şi ei ştiau acum, de ce Iisus trebuie să fie numit Fiul lui Dumnezeu.
Pieptul lui Iosif a fost atunci plin de cea mai înaltă fericire cerească.
Şi Maria jubila în secret din pricina copilului şi a ţinut toate aceste cuvinte în inima ei; acelaşi lucru l-au făcut şi fiii lui Iosif.
Cei trei preoţi i-au spus însă lui Iosif: „Cel mai cinstit înţelept al tuturor timpurilor!
„Unele cuvinte foarte secrete vrem noi să vorbim cu tine singur pe acea colină, unde tu te-ai rugat ieri seară cu fiii tăi aşa de inimos şi constructiv spre Dumnezeul tău!“
Copilaşul a vorbit însă de îndată în mijlocul lor, spunând anume:
„Sunteţi voi de părere că urechile Mele ar fi prea scurte şi nu ar ajunge acolo, pe colină, la gura voastră?! O, voi vă înşelaţi; fiindcă urechile Mele ajung aşa de departe ca mâinile Mele! De aceea, înţelegeţi-vă numai aici, în faţa Mea!“

92

Dezvelirea orbirii şi nebuniei a celor trei preoţi.
Despre facerea de temple în inimă şi despre slujba adevărată către Dumnezeu.

Cei trei preoţi au devenit însă din această cauză foarte jenaţi şi nu ştiau, ce să facă; pentru că ei nu îndrăzneau să-i descopere lui Iosif rugămintea lor în prezenţa copilului .
Copilaşul însă s-a uitat la ei şi a vorbit după aceea cu o voce foarte serioasă:
„Nu vreţi voi să faceţi şi un idol din Mine?
„Acolo, pe acea colină, doriţi voi să construiţi un templu, să puneţi în acela un chip cioplit după înfăţişarea Mea pe un altar de aur şi să-i adeuceţi atunci jertfe acelui chip cioplit după felul vostru.
„Incercaţi numai să inteprindeţi aşa ceva ; cu adevărat, vă spun Eu, primul, care va face spre aşa ceva un pas şi va întinde numai un deget, să fie de îndată sortit morţii în locul acela!
„Dacă voi vreţi însă să-Mi construiţi şi aşa un templu, atunci construiţi-l viu în inimile voastre!
„Pentru că Eu sunt viu, dar nu mort, şi vreau de aceea temple vii, însă niciodată neânsufleţite!
„Dacă voi credeţi însă şi aşa, că, în Mine, ar trăi întruchipat belşugul Dumnezeirii, nu sunt Eu Insumi atunci templu destul şi viu în faţa voastră?! Pentru ce să mai fie acolo, în faţa Mea, încă un chip cioplit şi un templu de piatră?!
„Ce este aici mai mult, Eu - sau un astfel de templu care nu reprezintă nimic şi un chip cioplit după înfăţişarea Mea?
„Dacă Cel viu este la voi şi între voi, la ce să fie într-adevăr bun şi să folosească atunci cel mort?
„O voi orbi nebuni! Nu este oare acest luru mai mult, dacă voi Mă iubiţi, decât dacă voi vreţi să-Mi faceţi mii de temple din piatră şi să doriţi atunci să mişcaţi buzele voastre în haine lungi o mie de ani în acelaşi templu în faţa a chipuri cioplite după înfăţişarea Mea?!
„Dacă ar veni însă un om sărac la voi, care ar fi gol şi înfometat şi însetat,
„Voi însă doriţi să spuneţi: ‘Uite, acesta este jumătate om jumătate Dumnezeu, fiindcă astfel apar aceste fiinţe înalte;
„ ‘să facem un chip cioplit după înfăţişarea lui şi să-l punem atunci într-un templu, ca acest chip să fie cinstit de noi!’, -
„Spuneţi-Mi, dacă voi aţi face desigur aceasta, i-ar folosi astfel într-adevăr ceva acestui om sărac, şi chiar dacă aţi face voi chipul său din aur pur?!
„Nu l-ar ajuta însă mai mult pe sărac, dacă voi îl îmbrăcaţi după dragostea voastră şi îi daţi atunci mâncare şi băutură?!
„Nu este însă Dumnezeu încă mai viu decât fiecare om al pământului, pentru că totuşi toţi au viaţa din El?!
„Să fie Dumnezeu cumva orb, care a făcut soarele şi ţi-a dat ţie un ochi văzător?!
„Sau să fie Acela surd, care ţi-a făcut ţie urechea, şi Acela fără simţire, care ţi-a dat simţirea?!
„Uite, cât de nechibzuit ar fi aceasta să spui şi să vorbeşti!
„Dumnezeu este totuşi conform acestei idei Viaţa cea mai desăvârşită Insuşi, deci cea mai desăvârşită dragoste; cum vreţi voi aşadar în consecinţă să-L divinizaţi şi să-L cinstiţi ca pe un mort?! -
„Luaţi aceasta în considerare, ca voi să vă însănătoşiţi de la orbirea voastră!“
Această cuvântare i-a pus pe cei trei preoţi la pământ; ei au înţeles adevărul sfânt şi n-au mai vorbit în acea zi.

93

Efectul bun multilateral al acestei învăţături. Familia sfântă în viaţa casnică.
Cerşetoarea oarbă şi visul acesteia.
Insănătoşirea femeii oarbe prin apa de înbăiere a copilului.

După un asemenea respect profund arătat s-au înapoiat iarăşi cei trei preoţi în odaia lor indicată şi au rămas în aceeaşi până la asfinţitul soarelui.
Ei nu au vorbit nimic, ci fiecare dintre ei reflecta asupra cuvintelor copilului care a vorbit minunat.
Iosif i-a dat însă slavă lui Dumnezeu în inima lui şi a mulţumit cu tărie pentru milostivirea nemărginit de mare, că el a devenit tatăl pământesc al Fiului lui Dumnezeu.
După ce însă el îi dăduse astfel cinstea şi slava lui Dumnezeu împreună cu Maria şi cu fii săi şi Maria îngrijise de asemenea copilaşul,
a fost dat copilaşul iarăşi în îngrijirea lui Iacov, şi Iosif a lăsat să se coase de către Maria haina cea ruptă şi s-a dus atunci cu cei patru fii ai săi iarăşi afară, pe ogor, şi l-a cultivat.
Maria a curăţat însă între timp uneltele de cameră ale casei, ca ele să fie curate pentru primirea oaspeţilor, care au promis că vin iarăşi după amiază.
Atunci când ea a ajuns la sfârşit cu curăţenia, s-a uitat iarăşi după copil, dacă nu-i lipseşte ceva.
Copilaşul însă cerea sânul şi atunci o baie, şi acest lucru cu apă curată şi rece.
Maria a făcut toate acestea de îndată; şi după ce ea a înbăiat copilaşul, a venit o femeie oarbă în odaie la Maria şi a jelit mult din cauza nenorocirii ei.
Maria a vorbit însă către această femeie oarbă: „Eu văd într-adevăr, că tu eşti foarte nenorocită; dar ce pot eu să-ţi fac aici într-adevăr, ca să-ţi fie ţie ajutat cu aceasta?“
Şi femeia a spus: „Ascultă-mă! În această noapte am visat foarte minunat.
„Eu am văzut, cum tu aveai un copil care strălucea foarte tare; acest copil cerea de la tine sânul şi o baie.
„Baia consta dintr-o apă rece; şi atunci când tu ai înbăiat copilul în aceasta, a fost apa plină de stele luminoase.
„Atunci mi-am amintit eu, că sunt oarbă, şi nu m-am mirat puţin, cum am fost în stare să văd toate aceste lucruri.
„Tu însă mi-ai vorbit pe lângă: ‘Femeie, atunci ia aşadar această apă, şi spală-ţi ochii, - şi tu vei vedea!’
„Atunci am vrut eu de îndată să apuc după apă şi să-mi spăl ochii; dar eu m-am trezit numaidecât - şi am mai rămas încă oarbă!
„Astăzi dimineaţă mi-a spus însă cineva: ‘Mergi afară, şi caută! Tu vei întâlni femeia cu copilul; fiindcă nu vei intra mai degrabă în nici o casă decât în aceasta singură!’
„Aici sunt eu acum la capătul ostenelii, fricii şi primejdiei mele mari!“
Aici i-a întins Maria femeii oarbe apa de baie, şi femeia şi-a spălat faţa cu aceasta şi putea vedea dintr-o clipă într-alta.
Femeia nu ştia să se ajute de atâta mulţumire şi bucurie şi vroia să trâmbiţeze acest lucru de îndată în întregul oraş Ostrazine; Maria i-a interzis aşa ceva foarte hotărât.

[Unique]

94

Mulţumirea şi cererea de a fi primită în casă din partea celei vindecate şi lămurirea ei despre
comportamentul timid al Mariei din partea lui Iacov. O prezicere a femeii despre viitorul
Mariei. Modestia Mariei. Intoarcerea acasă a lui Iosif.

Femeia însă a rugat-o pe Maria, dacă ea nu doreşte să-i permită, ca să rămână un timp la ea, ca să slujească în casa, în care i s-a întâmplat o aşa de mare mântuire.
Maria a spus însă: „Femeie, acest lucru nu depinde de mine, fiindcă eu însumi sunt numai o slujitoare a Domnului;
„rămâi însă un timp, până ce soţul meu se întoarce acasă de la ogor! De la el o să primeşti tu răspunsul potrivit!“
Femeia a căzut însă la picioarele Mariei şi vroia să înceapă s-o divinizeze de-a dreptul pe Maria ca pe o zeiţă ; pentru că ea considera vindecarea ochilor ei ca o minune prea mare, pentru că era o femeie născută oarbă.
Maria i-a interzis însă aşa ceva cu severitate şi s-a dus într-o altă odaie.
Femeia a început însă să plângă din această cauză, fiindcă era de părerea, că ar fi jignit-o astfel pe cea mai mare binefăcătoare a ei.
Iacov însă, care se juca în aceeaşi cameră cu copilaşul, s-a uitat la femeie şi i-a spus:
„De ce plângi tu, de parcă ţi-ar fi pricinuit cineva vreun rău?“
Femeia a spus însă: „Ah, tu tinerel drag! Eu am jignit-o chiar pe aceea, care mi-a dat lumina ochilor! Cum să nu plâng în această situaţie?“
Iacov a vorbit însă: „Ah, îngrijeşte-te de altceva! Femeia tânără, care ţi-a dat apa de baie, este mai blândă decât o turturea; de aceea eu nu poate fii niciodată jignită.
„Chiar dacă cineva ar şi vrea s-o jignească, atunci acela nu poate însă totuşi să înfăptuiască acest lucru!
„Pentru că ea îl binecuvântează pe acela de zece ori pentru o jignire şi îl roagă chiar pe însuşi cel jignitor iarăşi să refacă prietenia cu ea şi acest lucru într-o formă, căreia nici cea mai solidă piatră n-ar putea să i se împotrivească!
„Uite, aşa de bună este această femeie! De aceea, fii neapărat fără grijă; fiindcă eu te asigur, că ea se roagă chiar acum la Dumnezeu pentru tine!“
Şi astfel a şi fost: Maria se ruga într-adevăr la Dumnezeu pentru această femeie, ca El să binevoiască să-i ilumineze mintea ei, ca ea să admită atunci, că şi ea (Maria anume) este numai o femeie slabă.
Maria nu era într-adevăr numai o femeie obişnuită, ea făcând parte din cea mai înaltă aristocraţie (ca fiică de rege); dar bucuria ei consta din aceea, ca ea să fie umilită peste tot şi de fiecare.
După o perioadă de timp a venit însă buna şi draga Marie iarăşi înapoi şi a rugat-o în serios pe femeie s-o ierte din această cauză, dacă ea s-ar fi purtat cu aceasta puţin cam prea dur.
Această purtare din partea Mariei a omorât-o aproape pe femeia mulţumitoare din cauza a atâta dragoste pentru Maria.
Şi femeia a spus în deplina fericire a dragostei sale:
„O tu suflet luminos al neamului meu, ceea ce mai înainte mi-a arătat inima ta nobilă, acest lucru îţi vor face odată popoarele!
„Pentru că dintre toate femeile lumii eşti tu sigur prima, care se află cu înalţii zeii cu atât mai sigur în legătură, deoarece ei, pe lângă virtutea lor adevărată de zei, sunt chiar şi atât de nespus de dragi, minunaţi şi frumoşi!“
Maria a spus însă: „Dragă femeie, după moartea mea să facă oamenii cu mine, ce vor ei; dar în timpul vieţii mele, să nu se întâmple aceasta!“
Aici a venit Iosif cu cei patru fii iarăşi înapoi; şi Maria a condus-o de îndată pe femeie la el şi i-a povestit totul, ce s-a întâmplat acolo.

95

Primirea celei vindecate prin Iosif. Povestea romantică a femeii.
Cuvintele de alinare ale lui Iosif către săraca orfană.

Atunci când însă femeia a recunoscut numaidecât, că Iosif este soţul Mariei, ea s-a dus la el şi i-a înfăţişat cererea, ca să aibă voie să rămână în casa lui.
Şi Iosif i-a zis femeii: „Dacă ţi s-a întâmplat o asemenea milostivire, cum mi-a făcut-o cunoscută femeia mea în prezenţa ta, şi tu vrei de aceea să fii mulţumitoare faţă de această casă, atunci poţi să rămâi tu într-adevăr.
„Pentru că uite, eu am aici o proprietate de teren destul de mare şi am mai multe animale domestice şi am o casă încăpătoare!
„Şi astfel nu va fi lipsă de ocupaţie, şi şi spaţiul de locuit este îndeajuns aici.
„Femeia mea este şi aşa mai mult de o constituţie slabă în puterea ei trupească; de aceea îmi vei aduce tu mie o slujire bună, dacă tu o ajuţi pe femeia mea pe ici pe colo în lucrul casei.
„Să se aibă grijă de toate necesităţile tale; dar în bani nu pot să-ţi dau nici o recompensă, pentru că eu însumi nu am bani.
„Dacă tu eşti mulţumită cu această cerere, atunci poţi tu să rămâi aici după buna voinţă a ta, dar nu din cauza a vreunei obligaţii presupuse!“
Aceste cuvinte au făcut-o pe femeie, care era şi aşa o orfană foarte săracă, din calea afară de fericită, şi ea a lăudat casa peste toate măsurile, în care a întâmpinat-o aşa de mult bine.
Iosif a întrebat-o însă de locul ei de naştere şi de vârsta ei, şi de care religie ar aparţine ea într-adevăr.
Şi femeia a răspuns: „Cel mai demn bărbat de toată cinstea, eu sunt originară din Roma, sunt fiica unui patrician bogat!
„Infăţişarea mea bătrânească nu corespunde cu vârsta mea; pentru că eu sunt de-abia de douăzeci de veri o locuitoare a pământului.
„Eu m-am născut oarbă; pe părinţii mei i-a sfătuit însă un preot, ca ei să mă ducă la Delfi, căci acolo eu aş căpăta prin mila lui Apolon lumina ochilor.
„Atunci când acest sfat a fost dat părinţilor mei, am avut eu vârsta de zece ani şi şapte luni.
Părinţii mei, care erau foarte bogaţi şi mă iubeau foarte tare ca singura lor fiică, au urmat acest sfat.
„Ei au închiriat o corabie, pentru a naviga cu mine către Delfi.
„Noi însă de-abia ne-am aflat trei zile pe mare, că a venit o furtună imensă şi a dus corabia pe apă cu cea mai mare viziteză în această regiune.
„ La aproximativ două sute de stânjeni - cum mi-a povestit deseori salvatorul vieţii mele - s-a izbit corabia de o stâncă,
„şi tot - în afară de mine şi un marinar, care m-a salvat - s-a scufundat, şi astfel şi părinţii mei buni.
„Niciodată nu s-a mai ivit o ocazie, care m-ar fi dus înapoi în oraşul meu de baştină. şi marinarul a murit aici, deja în urmă cu cinci ani, şi eu sunt acum o cerşetoare orfană chinuită de mare nevoie şi tristeţe în acest oraş.
„Deoarece eu totuşi am găsit o asemenea milostivire cu siguranţă la zei şi am căpătat lumina ochilor mei şi îi pot vedea acum pe binefăcătorii mei, atunci eu vreau totuşi să uit cu plăcere marea mea stare jalnică!“
Această povestire a femeii aparente i-a făcut pe toţi să plângă; şi Iosif a spus: „O tu săracă orfană, fii mângăiată; pentru că aici îi vei regăsi pe părinţii tăi multiplu!“

96

Intrebarea femeii referitoare la câştigarea părinţiilor ei multiplu.
Explicarea lui Iosif. Iluzia femeii, Iosif ar fi Zeus. Replica lui Iosif.

Pretinsa femeie nu l-a înţeles pe deplin pe Iosif, ce a dorit el să spună cu câştigarea părinţiilor ei multimplu; de aceea l-a întrebat ea:
„O tu bărbat drag şi foarte bun, în a cărui casă m-a întâmpinat o milostivire aşa de nesfârşit de minunat de mare, ce vrei tu să spui într-adevăr cu faptul, că mi se va petrece aici după cuvintele tale o găsire din nou multiplă a părinţiilor mei pierduţi?“
Iosif i-a spus însă: „Intr-adevăr, tu să fii în casa mea ţinută asemenea cu copiii mei întreaga ta viaţă!“
„Să înveţi să-L recunoşti pe singurul şi veşnic adevăratul Dumnezeu, care este aici Acelaşi, care te-a făcut pe tine şi ţi-a dat acum iarăşi lumina ochilor tăi!
„Da, să-L recunoşti real pe Dumnezeul şi Domnul tău şi să fii învăţată de El Insuşi!
„Astfel, vei întâlni tu şi aici foarte acuşi un roman de rang înalt în această casă a mea, care îţi va pune în ordine treburile tale în Roma!
„Şi acest roman este Cireniu, un frate al lui August.
„El ţi-a cunoscut cu siguranţă părinţii şi se va folosi după sugestia mea cu siguranţă şi pentru treaba părinţiilor tăi pentru tine în Roma. şi aceştia vor fi totuşi părinţii tăi într-un mod multiplu, duhovnicesc şi trupesc?!
„Pentru că dacă ar trăi într-un oarecare fel părinţii tăi trupeşti, spune, ar putea aceştia să facă mai mult pentru tine?
„Ţi-ar fi dat ei într-adevăr iarăşi lumina ochilor tăi, şi ar fi fost ei într-adevăr în stare să ţi-l arate pe unicul, veşnicul şi adevăratul Dumnezeu?!
„Părinţii tăi trupeşti te-ar fi îngrijit probabil pe o durată de timp, aici însă vei fi tu îngrijită pentru veşnicie, dacă tu vrei numai să primeşti această purtare de grijă!
„Spune, ce este atunci într-adevăr mai mult? Părinţii tăi trupeşti, pe care i-a înghiţit marea, sau cei de acum, cărora trebuie să le asculte marea în numele Dumnezeului unic?“
Aici a fost pretinsa femeie pe deplin tăcută de atâta respect profund şi dragoste pentru Iosif.
Pentru că ea era de păreree că, deoarece ea şi aşa a auzit deja pe ici pe colo foarte încet vorbindu-se, de parcă ar locui Zeus pe undeva în această împrejurime a oraşului Ostrazine, ar fi ea în prezenţa trupească a aceluiaşi.
Iosif însă a recunoscut foarte acuşi iluzia femeii şi a vorbit către ea:
„O fată, o fiică! Să nu cumva să crezi despre mine mai mult decât sunt eu; cel mai puţin însă să crezi despre mine ceva, ce nu este nimic!
„Eu sunt un om asemenea ţie; aceasta să-ţi fie îndeajuns deocamdată! Cu timpul însă se va ilumina şi aşa mai mult în jurul tău; de aceea, bine pentru acum!
„Aduceţi însă acum gustarea de prânz; după aceasta vrem noi să învăţăm a cunoaşte mai multe lucruri! Deci, să se întâmple!“

97

Cuvintele lui Iosif referitoare la cei trei preoţi care postesc.
Smerenia noii tovarăşe a casei şi adopţia ei de către Iosif.
Binecuvântarea şi bucuria copilaşului Iisus.

Fii lui Iosif s-au dus de îndată afară şi au adus gustarea de prânz înăuntru.
Iosif a spus însă: „Ce se întâmplă cu cei trei? Vor ţine ei cu noi masa de prânz, sau vor mânca ei cumva mai bine pentru astăzi în odaia lor?
„Mergeţi afară şi interesaţi-vă de aceasta, şi să le fie lor, cum vor ei cel mai bine să fie!“
Şi fii s-au dus şi i-au întrebat pe cei trei; aceştia însă n-au spus nimic, ci le-au arătat fiilor, că ei nu vor vorbi nimic şi nu vor mânca nimic înainte de asfinţitul soarelui, nici mâncare şi nici băutură.
De aceasta l-au înştiinţat fiii pe Iosif, şi Iosif a fost cu acest lucru mulţumit şi a spus:
„Dacă cei trei au ridicat această treabă la rangul unui lucru de conştiinţă, atunci noi am păcătui faţă de ei, dacă noi n-am vrea să-i lăsăm în devotamentul jurământului lor!
„Să ne aşezăm de aceea acum la masă în numele Domnului şi să mâncăm cu mulţumire ce ne-a dat Dumnezeu!“
Pretinsa femeie a spus însă : „O domn al acestei case! Tu eşti prea bun, şi eu nu am nici o valoare, de aceea eu nu sunt într-adevăr demnă, să mănânc la masa ta! Pe coridorul casei vreau eu să mănânc cu mulţumire, ceea ce îmi va da bunătatea ta.
„La aceasta nu sunt într-adevăr potrivite nici hainele mele chiar foarte zdrenţuite şi nici trupul meu nespălat pentru masa a unui astfel de domn, cum eşti tu unul!“
Iosif le-a spus însă fiilor: „Mergeţi şi aduceţi patru găleţi mari cu apă; puneţi-le în odaia lăturalnică a Mariei!
Tu, femeie, mergi însă, şi spal-o pe aceasta, şi piaptăn-o, şi îmbrac-o cu cele mai bune haine ale tale!
„Şi atunci când aceasta este înzestrată astfel sărbătoresc şi splendid, atunci condu-o încoace, ca ea să ţină cu noi fără frică masa de prânz!“
Intr-o jumătate de oră a fost îndeplinită voia lui Iosif, şi cu totul spălată stătea acum acolo, în locul femeii, o fată foarte drăgăstoasă, timidă şi foarte mulţumitoare, în a cărui făţă se puteau vedea doar urmele tristeţii de dinainte.
Ea era după trăsăturile ei de o mare frumuseţe, şi în ochii ei se afla smerenie adâncă, dar şi dragoste adâncă.
Iosif avea acum o bucurie mare din cauza acestui copil şi a spus: „O Doamne, eu îţi mulţumesc, că Tu m-ai ales spre faptul, de a salva săraca aceasta! În numele tău cel mai sfânt vreau eu s-o primesc ca pe o fiică deplină a mea!“
Şi întorcându-se spre fii a spus el: „Uitaţi-vă la sora voastră săracă, şi salutaţi-o ca fraţi ai ei!“
Cu multă bucurie au făcut aceasta fiii lui Iosif, şi la sfârşit a vorbit şi copilaşul:
„Deci, aşa cum a fost ea acceptată de voi, aşa să fie ea acceptată şi de mine; aceasta este o faptă bună şi îmi face mare bucurie!“
Dar când însă fata a auzit copilaşul vorbind astfel, atunci ea s-a minunat şi a spus: „O minune, ce este aceasta, că acest copilaş vorbeşte aşa ca un Dumnezeu?“

98

Scena drăgăstoasă între fată şi copilaş.
Pericolele secretului sfânt.
Fericirea şi bucuria peste măsură de mare a fetei.

Fata s-a dus de îndată la copilaş şi a spus:
„O ce copil minune ieşit din comun eşti Tu totuşi!
„Da, Tu eşti acelaşi copilaş strălucitor, despre care eu am visat aşa de minunat, că mama l-a spălat şi după aceea aceeaşi apă de înbăiere mi-a redat lumina ochilor mei.
„Da, da, Tu copilaş Dumnezeiesc! Tu mi-ai dat lumina ochilor! Tu eşti mântuitorul meu; Tu eşti adevăratul Apolon de la Delfi!
„Da, Tu eşti în inima mea deja acum mai mult decât totţi zeii Romei, Greciei şi Egiptului!
„Ce fel de Duh înalt, dumnezeiesc trebuie să-şi aibă sălaşul în Tine, care ţi-a dezlegat deja aşa de devreme limba Ta, şi care se face cunoscut deja acum aşa de aducător de mântuire şi înfăptuind aşa de măreţ!
„Pace vouă oameni ai pământului, care trăiţi împreună cu mine în mare întuneric şi tristeţe!
„Aici este soarele cerului, care vă va da vouă orbilor, precum şi mie, văzul iarăşi!
„O Roma, tu măreaţă biruitoare a pământului, uite, aici, în faţa mea, îmi zâmbeşte eroul, care te va preschimba într-o grămadă de dărâmătură!
„Steagul Lui El îl va înfinge peste zidurile tale, şi tu vei merge în mormânt! Aşa cum este vânturată de furtună o pleavă slobodă, aşa vei fi tu împrăştiată!“
Copilaşul însă i-a întins fetei mâna şi a cerut la ea.
Şi fata l-a luat cu mare bucurie la sine şi la răsfăţat şi l-a alintat.
Copilaşul se juca însă cu buclele de păr bogate ale fetei şi i-a spus la aceasta foarte încet:
„Crezi tu, draga Mea soră, într-adevăr cuvintele, pe care le-ai rostit mai înainte în faţa Mea, atunci când Eu încă Mă aflam pe braţele fratelui Meu?“
Şi fata a vorbit tocmai şi ea foarte încet către copilaş:
„Da, Tu mântuitorul meu, Tu lumina mea, Tu primul meu soare al dimineţii, - acum cred eu aceasta cu atât mai tare, deoarece Tu m-ai întrebat despre acestea!“
Şi copilaşul a spus la acestea: „Bine să-ţi fie ţie, că tu crezi în inima ta astfel, precum ai vorbit!
„Dar acest lucru îţi spun Eu: Nu ţine deocamdată nimic mai secret decât tocmai această mărturie de credinţă a ta!
„Pentru că niciodată n-a ascuţit duşmanul a toată viaţă urechea lui aşa de tare decât exact în acest timp!
„De aceea, taci despre Mine, şi să nu cumva să Mă trădezi, dacă îţi este important, să nu fii omorâtă veşnic de acest duşman!“
Fata a făgăduit însă acest lucru sus şi tare şi a fost în timpul, când îl adora pe copilaş, aşa de foarte desăvârşit de frumoasă şi tinerească, că din această cauză au începtut toţi să se minuneze foarte tare, şi fata de-abia că nu se putea ajuta de loc de atâta fericire, da aşa de fericită era ea, că a început să jubileze şi să devină familiară.

99

Informarea din partea lui Cireniu şi a lui Pilla. Relatarea lui Iosif despre fată.
Interesul lui Cireniu pentru fiica adoptivă a lui Iosif.

Atunci când fata se afla încă în cea mai mare fericire a ei, a venit exact Cireniu iarăşi în compania lui Maroniu Pilla la Iosif, cum el a promis în seara de dinainte.
Iosif şi Maria l-au primit cu mare bucurie inimoasă, şi Cireniu a spus:
„O tu prieten şi frate al meu ales, ce aţi trăt voi aşadar totuşi, din care cauză sunteţi voi aşa de fericiţi spre marea bucurie a mea?“
Iosif însă, l-a făcut pe Cireniu de îndată atent asupra fetei şi a spus:
„Uite, acolo cu copilaşul pe braţ şi scufundată într-o fericire adâncă, vezi tu motivul bucuriei noastre!“
Cireniu s-a uitat mai îndeaproape la fată şi i-a spus după aceea lui Iosif:
„Ai primit-o tu aşadar ca să fie o îngrijitoare de copil? De unde a venit în sfârşit această fată frumoasă evreică?“
Şi Iosif i-a răspuns lui Cireniu care ardea de curiozitate:
„O prieten înalt, uite, o minune a adus-o sub acest adăpost! Ea a venit oarbă la mine, arătând ca o bătrână şi foarte sărăcăcioasă femeie cerşetoare.
„Prin puterea miraculoasă a copilaşului a primit ea însă lumina ochilor, şi s-a arătat atunci, că ea este o fată tânără de abia de douăzeci de veri, şi este o orfană, din care cauză eu am şi primit-o aşadar să fie fiica mea, şi acesta este motivul aşa de fapt al bucuriei noastre!“
Şi Cireniu, privind la fată cu o bine dispunere tot mai mare, în timp ce fata de atâta fericire încă nu l-a observat pe Cireniu, chiar dacă el era prezent în cea mai plină strălucire a lui, i-a spus lui Iosif:
„O prietene, o frate, cât de mult regret eu acum, că sunt un patrician roman de rang înalt!
Intr-adevăr, eu aş da totul pentru aceasta, dacă aş fi un evreu şi aş putea acum să cer această evreică minunată de la tine ca să fie femeia mea!
„Pentru că tu ştii, că eu sunt celibatar şi fără copii. O ce mult poate să-mi însemne o asemenea femeie binecuvântată de tine!“
Şi Iosif a zâmbit către Cireniu şi l-a întrebat: „Ce ai face tu în sfârşit, dacă această fată nu ar fi o evreică, ci o romană de rang înalt, asemenea ţie?
„Dacă ar fi ea singura fiică a unui patrician, a cărei părinţi au găsit moartea în valurile marii într-o călătorie înspre Delfi?“
Aici s-a uitat Cireniu foarte mirat la Iosif şi a spus după un timp de tăcere:
„O distins prieten şi frate! Ce spui tu aici? Eu te rog, explică-te mai clar; pentru că treaba pare să mă privească îndeaproape!“
Iosif a spus însă: „Prietenul meu înalt! Uite, totul îşi are timpul său potrivit, de aceea ai şi tu puţină răbdare aici; fiindcă fata însăşi îţi va face totul cunoscut!
„Tu însă relatează-mi momentan, cum stau lucrurile cu morţii dezgopaţi din molozul templului!“