Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 29.3.2024, 16:38
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
EVANGHELIA LUI IACOV - Copilăria și adolescența lui Iisus


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


Goto page Previous  1, 2, 3  Next
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
Unique
Gazda
Gazda

Unique is offline

Joined: 13 Feb 2005
Member: #2
Posts: 359
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolele 80 - 99
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 7.10.2007, 07:30 View PostDownload Post

80

Grija lui Iosif de părinte al casei. Bucuria copilașului făță de Iacov.
„Pe care îi iubesc, pe aceia îi și necăjesc și îi ciupesc și îi trag de mânecă!“
Misiunea fericită și demnă de invidiat a lui Iacov.

  Ajunși iarăși la conac, s-a dus Iosif de îndată la fii săi, care erau tocmai preocupați cu pregătirea unei gustări de amiază, și le-a spus:
  „Bine, bine, fiii mei, voi ați luat-o înaintea dorinței mele; dar noi avem astăzi trei oaspeți în plus, anume cei trei preoți, care au fost expuși morții astăzi dimineață!
  „Pe aceștia vrem noi să-i ospătăm mai ales foarte bine, ca ei să devină prietenii noștri în aprecierea Tatălui nostru în ceruri,
  „Care ne-a ales să fim copiii Lui prin testamentul, pe care l-a făcut El cu părinții noștri!
  „Tu, Iacove, mergi însă de îndată afară, în întimpinarea mamei care a devenit foarte obosită, și ajut-o, luând de la ea copilașul nostru cel mai cel mai drag,
  „și du-L imediat la odihnă; pentru că El și este obosit vizibil și îi este dor de leagăn!“
  Și imediat a fugit Iacov afară la Maria, care tocmai a coborât  din căruță, și a luat de îndătă cu mare dragoste și bucuria copilașul din brățele ei.
  Copilașul i-a arătat însă și  lui Iacov tocmai aceeași mare bucurie; pentru că El sălta pe brațele sale și zâmbea și îl necăjea și îl ciupea, peste tot unde El îl putea numai prinde cu mânuțele Sale.
  Cei trei preoți însă, care aveau față de acest copil cel mai mare respect, s-au minunat în toată bucuria cugetului lor, deoarece ei au găsit în acest copil și ceva adevărat copilăresc.
  Unul dintre ei a mers însă la Iacov și l-a întrebat în limba evreiască pe care o vorbea destul de bine:
  „Spune-mi, este acest copil miraculos  al tuturor copiilor tot timpul așa de vioi, ba chiar am putea spune puțin necăjind și rău, precum copii de felul obișnuit firește că sunt de-abia în doi sau trei ani?“
  Copilașul a răspuns însă de îndată El Însuși în locul lui Iacov:
  „Da, da, prietenul Meu! Pe care îi iubesc, pe aceia îi și necăjesc și îi ciupesc și îi trag de mânecă; dar acest lucru se întâmplă numai acelora, care Mă iubesc așa cum o face Iacov al Meu - și Eu îi și iubesc tot așa ca pe acest Iacov al Meu.
  „Dar Eu nu le pricinuiesc de aceea totuși nici un rău! - Nu-i așa, tu dragul Meu Iacov, nu te doare, când Eu te ciupesc și te necăjesc?“
  Și Iacov, ca deobicei imediat cuprins până la lacrimi, a apus: „O Tu frățiorul meu dumnezeiesc și cel mai drag, cum ai putea să Mă faci să mă doară?!“
  Și copilul i-a răspuns la acestea lui Iacov: „Iacov, fratele Meu, tu Mă îndrăgești într-adevăr foarte tare!
  „Eu însă te îndrăgesc tot așa, că tu nu vei putea înțelege în veșnicie niciodată îndeajuns, cât de drag îmi ești tu Mie!
  „Uite, tu dragul Meu frate Iacov, cerurile sunt largi și nesfârșit de mari; nenumărate lumi de lumină strălucitoare cuprind ele, precum pământul o picătură de rouă;
  „și lumile sunt purtătoare de ființe nesfârșite și fericite de felul tău; dar mai fericită decât tine nu este între ele nici una, acum, cel mai drag frate al Meu! Acum tu încă nu Mă înțelegi; dar Ma vei înțelege totuși destul de bine cu timpul! Să dorm însă nu vreau acum, când oamenii veghează în jurul Meu! Dar la tine vreau să rămân!“
  Această cuvântare i-a sfâșiat din nou inima lui Iacov al nostru, că el a plâns din această cauză de fericire a dragostei; preotul care a întrebat s-a scufundat însă aproape în pământ de atâta respect profund și înaltă cinstire făță de acest copil.

81

Dorința lui Cireniu, să fie și el ciupit de copilașul sfânt.
Răspunsul copilașului. O proorocie pentru Roma.
Advertismentul Mariei, să se păstreze în inimă cuvintele neânțelese ale copilașului.

  Cireniu, care a auzit și el foarte bine aceste cuvinte ale copilașului, s-a dus imediat la copilaș și l-a întrebat foarte drăgăstos:
  „O Tu viața mea! Tu atunci într-adevăr nu mă îndrăgești așa de tare, pentru că Tu nu m-ai necăjit și ciupit încă niciodată, când eu te-am avut în brațe?“
  Copilașul a spus însă: „O Cireniu, nu te îngriji de aceasta; fiindcă uite, toate neplăcerile, pe care le-ai suferit deja din cauza Mea, au fost numai necăjiri și ciupituri din partea Mea, pentru că Eu te iubesc așa de tare!
  „Mă înțelegi Tu acum, ceea ce Eu ți-am spus?
  „Eu însă te voi necăji și ciupi totuși încă deseori - și voi fi, din caua a atâta dragoste făță de tine, destul de rău cu tine!
  „Dar ascultă, din această cauză tu totuși nu trebuie să te înfricoșezi față de Mine, pentru că nu ți se va întâmpla la aceasta nici un rău, așa ca până acum; Mă înțelegi tu, dragul Meu Cireniu?“
 Cireniu, plin de cea mai profundă venerație în inima lui făță de acest copil, a vorbit foarte afectat și uimit:
  „Da, da, Tu dragostea mea! Eu te înțeleg foarte bine și știu, ce lucruri mari mi-ai spus Tu mie!
  „Dar, lăsând aceasta deoparte, eu totuși vreau de asemenea, că Tu să dorești să mă ciupești puțin ca pe fratele Tău!“
  și copilașul i-a spus lui Cireniu: „O dragul Meu prieten, tu totuși nu vei fi mai copilăros decât Mine?
  „Crezi tu deci, că Eu te voi iubi de aceea mai mult?
  „O uite, în acest caz tu te înșeli foarte tare; pentru că mai mult încă, decât Eu te iubesc și așa, Eu totuși oricum nu te pot iubi mai mult!
  „Cu adevărat, nici tu nu vei putea veșnic niciodată întru totul cuprinde și înțelege mărimea și puterea iubirii Mele!
  „Ascultă, nici un secol nu va mai trece și  Roma va îitra înmulțit în cetatea Mea!
  „Acum nu a venit, ce-i drept, încă timpul, dar crede-Mă, tu te afli acum deja la pragul, care va fi trecut acuși de foarte mulți!
  „Ințelege, - dar nu trupesc, ci duhovnicesc în împărația Mea viitoare pentru veșnicie!“
  Aceste cuvinte ale copilului au pricinuit o senzație pentru toți cei prezenți, și Cireniu nu știa, ce să înceapă el cu aceasta.
  El s-a adresat de aceea la Maria care se afla alături de el și a întrebat-o, dacă ea înțelege, ce a spus acum copilașul dumnezeiesc.
  Maria a spus însă: „O prietene, dacă acesta ar fi un copilaș obișnuit, atunci și noi oamenii l-am înțelege;
  „dar fiindcă El este de un fel mai înalt, de aceea noi nu-L înțelegem! Să păstrăm însă toate cuvintele Lui în noi; timpul care urmează ni le va descoperi desigur în lumina adevărată!“

82

Intrebarea lui Cireniu către Iosif și răspunsul acestuia despre dezvelirea vălului a lui Isis.
Buna explicație a lui Maronius. Ospățul. Respectul profund al celor trei preoți.

  Aici a venit iarăși Iosif din conac și a invitat societatea la masa deja pregătită.
  Cireniu însă, plin de gânduri mărețe întrepătrunse, l-a chemat pe Iosif la sine și i-a povestit, ce i-a spus acum copilașul și la sfârșit Maria pe care a întrebat-o despre acest lucru,
  și l-a și întrebat în același timp be bunul Iosif, cum trebuie înțelese asemenea cuvinte și cuvântări.
  Iosif i-a răspuns însă lui Cireniu care era puțin prea tare agitat, spunând anume:
  „O prietene și frate, îți este necunoscut mitul, care îl menționează pe un om, care a vrut o dată să aducă la lumină mantaua lui Isis?“
  Și Cireniu, foarte mirat de acest răspuns neașteptat, a spus:
  „O prietene măreț, mitul îmi este bine cunoscut; omul s-a sfârșit jalnic! Dar ce vrei tu să-mi spui acum cu acest lucru la întrebarea mea?“
  Și Iosif i-a răspuns lui Cireniu: „Dragă prieten, nimic altceva decât: Aici este mai mult decât Isis!
  „De aceea urmează sfatul femeii mele, și ție veșnic îți va merge bine!“
  Alături stătea însă și Maronius Pilla și a spus la această ocazie:
  „Inălțime consulară și imperială! Eu sunt de altfel în asemenea privințe ce-i drept încă foarte prostănac, dar de data aceasta mi se pare, de parcă l-aș fi înțeles amănunțit pe înțelept!“
   Și Cireniu i-a răspuns: „Bine să-ți fie, dacă tu ești convins de acest lucru în tine;
  „eu însă încă nu mă pot lăuda deocamdată cu aceasta!
  „Nici creierul meu nu este ce-i drept de altfel exact neânțelegător; dar de data aceasta nu vrea să-mi facă slujirea potrivită!“
  Și Maronius a spus: „Eu pentru partea mea înțeleg treaba astfel: Nu apuca după lucruri prea depărtate; pentru că la așa ceva îți este brațul prea scurt!
  „Ar fi firește într-adevăr foarte lăudabil, să fii un Faeton fericit;
  „dar ce poate face slăbuțul muritor, dacă soarele și-a croit drumul lui prea departe peste el?!
  „El trebuie doar să se mulțumească cu lumina lui și să lase la aceasta cu foarte bune intenții cinstea și puterea de a conduce soarele în seama acelor ființe, care au brațe mai lungi decât el, muritorul cel slab!
  Cât de lung este însă brațul invizibil al acestui copil, de acest fapt ne-am convins ieri.
  „Uite, înălțime consulară și imperială! Nu înțeleg eu din această idee, ceea ce a spus acest bărbat înțelept?!“
  Și Cireniu i-a dat dreptate lui Maronius, și-a liniștit inima și s-a dus bine dispus cu Iosif în conac și s-a întărit cu mâncarea simplă.
  Cei trei preoți însă de-abia îndrăzneau să-și deschidă ochii; pentru că ei erau de părere, că, copilul ar fi ori Zeus sau chiar Fatum-ul însuși.

83

Orbirea, respectul profund și gândurile de fugă ale celor trei preoți de idoli.
Regulile de comportament înțelepte ale copilașului Iisus către Iosif și Cireniu.

  După ce însă masa a trecut și toți s-au ridicat iarăși de la masă, atunci a pășit unul din preoți la Iosif și l-a întrebat în cea mai adâncă smerenie:
  „Uranus sau totuși cel puțin Saturn ca tată a lui Zeus! Pentru că acesta ești tu sigur în persoană; cu toate că te-ai ostenit mai înainte în oraș să-ți ascunzi de noi dumnezeierea ta,
  „tu totuși ai făcut însă aceasta, pentru a ne încerca, dacă noi te recunoaștem într-adevă sau nu.
  „Numai un timp nu te-am recunoscut, și de aceea te rugăm pentru iertarea marii noastre orbiri.
  „Limba de mai înainte a copilului ne-a aprins însă nouă tuturor o lumină, și noi știm acum lămurit, unde ne aflăm noi.
  „O fă-ne de aceea într-o astfel de formă fericiți, ca tu să ne faci cunoscut, cum să-ți aducem ție o jertfă, cum femeii tale dumnezeiești și cum copilului tău, acelui Zeus cu siguranță întinerindu-se prin atotputernicia ta!“
  Iosif s-a mirat însă din cauza acestei schimbări bruște ale celor trei preoți, cărora el totuși mai înainte în oraș le-a arătat limpede și bine înțeles motivul de rătăcire pentru păgânătatea lor.
  El s-a gândit de aceea, ce să le răspundă acum lor. - Dar copilașul a cerut imediat să fie dus la Iosif;
  și atunci când El a ajuns acolo pe brațele lui Iacov, i-a spus el de îndată lui Iosif:
  „Lasă tu acești săraci și nu-i dojeni; pentru că ei sunt orbi și dorm și visează!
  „Reținei însă aici câteva zile, și frații Mei îi vor trezi desigur din somnul și visul lor! Când ei vor vedea, cum voi înșivă vă rugați la Dumnezeu, atunci ei se vor lepăda cu siguranță de Uranus, Saturn și Zeus al lor!“
  Aceste cuvinte l-au liniștit pe Iosif pe deplin, și el le-a făcut de îndată celor trei preoți propunerea, să locuiască ei între timp sub acoperișul lui, până se va decide ce fel de determinare îngrijitoare li se va acorda.
  Cei trei preoți însă, de-abia îndrăznind să respire de atâta respect profund, îndrăzneau cu atât mai puțin să respingă propunerea, pentru că ei acum nu știau de loc, cum stau lucrurile cu ei așa de fapt.
  Ei au acceptat de aceea propunerea; dar între ei bolboroseau ei:
  „Ah, dacă ar fi aici posibil, să fugim de aici și să ne ascundem într-un oarecare ultim colț al pământului, cât de fericiți am fi noi acolo!
  „Dar astfel trebuie noi să rămânem aici, în prezența a evidenților zei principali. O ce chin este acesta pentru noi nemernicii!“
  Cireniu a observat însă o asemenea bolboroseală între cei trei, a pășit de aceea la ei și vroia  să le ceară socoteală pentru acest lucru.
  Copilașul a spus însă: „Cireniu al Meu, rămâi pe loc; pentru că Mie nu-Mi este necunoscut, ce se întâmplă în cugetul celor trei.
  „Planul lor este rodul orbirii lor și a fricii lor nebunești și nu poartă nimci altceva în minte, decât o fugă de noi în vreun colț cel mai îndepărtat al pământului.
  „Uite, aceasta este totul, și de aceea tu nu trebuie să te agiți imediat astfel!
  „Lasă aici, în această casă, numai pe seama Mea judecata, și fii asigurat, că aici nimănui nu i se va întâmpla o nedreptate!“
  Și Cireniu a fost mulțumit cu acest lucru și s-a dus cu Iosif iarăși afară; cei trei proți însă s-au dus în odaia lor indicată.

84

Legenda despre formarea orașului Ostrazine.
Grija lui Cireniu pentru viitor în ceea ce privește templele zeilor.

  Ajunși afară, au început să se sfătuiască Iosif cu Cireniu așa despre lucruri diferite, în timp ce Maria îngrijea copilașul în casă
  și fii lui Iosif se ocupau cu punerea în ordine a casei, la care slujitorii lui Cireniu le făceau așa de felurite servicii .
  După mai multe discuții cu mai puțină importanță între Iosif și Cireniu în acompanierea lui Maronius Pilla a venit însă și un punct important în discuție, și acesta suna astfel, și aceasta din gura lui Cireniu:
  „Distinse prieten și frate! Uite, orașul și întreaga împrejurime mare, care mai aparține încă de stăpânirea orașului, are cu siguranță un număr de optzecidemii de oameni!
  „Printre aceștia sunt numai foarte puțini de credința și religia ta.
  „Ei sunt mai ales mai mult sau mai puțin de milenii după cunoștința mea slujitori ai idolilor din începuturi.
  „Templele lor idolești au ei toate în acest oraș străvechi, despre care mitul spune, că el ar fi fost construit la ocazia războaielor zeilor cu giganții pământului, și acest lucru de Zeus însuși ca semn de victorie asupra giganților pământului.
  „Mercur a trebuit să strângă oasele giganților și să le scufunde în mare; astfel s-a format țara aceasta.
  „Peste aceste oase de giganți ar fi lăsat atunci Zeus să ploaie în decursul unei luni întregi nisip și cenușă și câteodată pietre mari și grele.
  „După aceea ar fi poruncit Zeus către bătrâna Ceres, ca ea să facă acest pământ să fie roditor și să construiască în mijlocul acestuia, nu departe de mare, o cetate și un oraș ca semn pentru victoria cea mare.
  „Zeus însuși va chema atunci însă un popor din pământ, care pentru toate timpurile timpurilor să locuiască pe acest pământ și în acest oraș. -
  „Din această relatare a mea vei înțelege tu acum ușor, că tocmai acest popor, ca nu ușor vreun altul de pe pământ, este încă de părerea puternică, că populează acel oraș, pe care l-au construit însăși zeii,
  „din care motiv poți vedea tu așadar tot timpul și casele de locuit mizere, pentru că nici un om nu îndrăznește să corecteze ceva la lucrarea zeiilor, pentru a nu păcătui contra lor.
  „Mai ales ar fi construit bătrâna Ceres templele cu mâna ei proprie și  cu ajutorul lui Mercur și a lui Apolon. -
  „Acesta este mitul și în același timp credința încă tare înrădăcinată a acestui popor de altfel foarte blând, care este în ciuda sărăciei lui foarte ospitalier cu străinii și cinstit în mod excepțional.
  „Ce va fi însă de făcut acum, aici, dacă poporul cere cumva refacerea templelor?
  „Să li se reconstruiască lui iarăși templele sau nu, sau să fie convertit la învățătura ta?
  „Și dacă se face aceasta, ce vor spune popoarele învecinate despre acest lucru, care nici ele nu vizitează rar acest oraș, care este acum cu atât mai mult, precum firește deja de un timp îndelungat, mai mult o ruină decât un oraș propriu zis?“

85

Trimiterea lui Iosif la încrederea în Dumnezeu și prezicere asupra sfârșitului orașului Ostrazine.

     
  Și mai departe a vorbit Cireniu: „O într-adevăr prietene, aici este un sfat cât se poate de scump!
  „Ai tu în odaia ta a înțelepciunii dumnezeieși un sfat, atunci fii bun și rostește-l!
   „Intr-adevăr, cu cât mai mult  mă gândesc eu la acest lucru, cu atât mai critic și întortocheat devine el!“
  Și Iosif a început atunci să vorbească spre Cireniu: „Ascultă-mă tu prieten prețios! Din această situație poți fii ajutat tu foarte ușor!
  „Eu vreau de aceea să-ți dau un sfat bun, care îți va arăta calea dreaptă care va trebuie s-o urmezi în această situație.
  „Iată, în inima ta, tu ești acum de crediința mea vie și îl iubești și îl cinstești împreună cu mine pe unicul și adevăratul Dumnezeu!
  „Eu îți spun însă: atâta timp cât tu îți vei face griji, atâta timp nu va face nimic Dumnezeu pentru tine!
  „Dar atunci când vei lăsa în seama Lui toate grijiile tale și te vei ocupa doar de faptul, ca să-L iubești și să-L recunoști din ce în ce mai mult chiar pe acest adevărat Dumnezeu,
  „atunci El va începe să te ajute, și totul ce vezi astăzi de nerezolvat, va fii mâine într-o ordine deplină!
  „Lasă de aceea să se curețe orașul de moloz, sub care vor fii poate încă câțiva oameni îngropați, și acest lucru se întâmplă deja.
  „Toate celelalte temple sub care se aflau poate idoli de bronz sau din piatră distruși, lasă-le acolo în ruine!
  „Căci ceea ce distrug elementele, este pentru acest popor orb, exact așa de parcă ar fii distrus aceasta zeii.
  „și de aceea nimeni nu se va mai chinui, să reconstruiască aceste temple;
  „Preoții, care ar fii putut face aceasta spre binele lor, prin poporul orbit, nu mai există, -
  „și aceia care mai sunt, nu vor mai construi în veci temple pentru idoli!
  „De aceea nu mai trebuie ca tu să-ți faci griji; Domnul cerului și al pământului va face ceea ce este mai bine pentru tine și pentru poporul tău!
  „În acest timp însă vor avea mai multe orașe tot acest destin, deoarece se vor prăbuși ici și colo templele; și așa nu va fii bătător la ochi, dacă acest oraș vechi va mai fii doar o ruină în zece ani!“
  Aceste cuvinte ale lui Iosif l-au consolat pe Cireniu, și el s-a întors liniștit împreună cu Iosif în casa acestuia.
86

Intoarcerea lui Cireniu împreună cu slujitorii săi în Ostrazine.
Maria în rugăcine. Cuvintele de consolare ale lui Iosif.

  Ajunși în odaia de mâncare, l-a întrebat Cireniu pe Iosif: „Drag prieten, tot ce am eu, iată, mie mi-a trecut un gând bun prin piept și prin cap!
  „Ce crezi tu, nu ar fii cel mai bine în lucrul de care am vorbit noi afară, și spre liniștea mea proprie și totală,
  „ca eu să-i întreb pe acești trei preoți prezenți, care este părerea lor la acest lucru?“
  Și Iosif a vorbit: „Dacă ție încă nu îți ajunge cuvântul meu, - tu ești aici stăpânul și poți face ceea ce dorești spre liniștea ta,
  „cu toate că eu sunt de părerea, că nu se poate vorbi prea multe cu acești preoți prezenți, nu atâta timp cât ei sunt de părere că eu sunt Uran sau Saturn și copilașul meu este Zeus!
  „Dacă tu îi vei întreba, ce vor face, atunci evident te vor trimite la mine sau la copil!“
  Când Cireniu a auzit aceasta de la Iosif, s-a hotărât să renunțe la propunerea sa și a început să vorbească următoarele cuvinte:
  „Acum sunt foarte lămurit; m-am liniștit într-u totul, și acum pot să-mi dedic timpul în liniște treburilor mele oficiale.
  „S-a făcut deja noapte; eu voi pleca de aceea cu slujitorii mei înapoi în oraș!
  „Dar mâine după amiază voi fii iar la tine! Dar dacă voi avea nevoie mai repede de părerea ta, atunci te voi chema la mine înainte de masă!“
  Aici l-a binecuvântat Iosif pe Cireniu și pe Maronius, și Cireniu a mers la leagănul copilașului și a sărutat copilul care dormea liniștit;
  și imediat după aceea a plecat el cu lacrmi de bucurie în ochi.
  În timp ce mergea s-a uitat el cel puțin de câteva sute de ori înapoi spre vilă, care însemna pentru el mai mult decât toate comorile lumii.
  Și Iosif i-a trimis o binecuvântare după alta spre Cireniu, atâta timp cât a putut să-l vadă pe Cireniu și pe slujitorii săi.
  Atunci când nu l-a mai zărit pe Cireniu, a plecat înapoi în casă Iosif și acolo la Maria, care - cum îi era obiceiul la acea vreme - era adâncită în rugăcinea ei spre Dumnezeu.
  Dar imediat ce l-a observat pe Iosif, s-a ridicat ea (Maria) și a început să vorbească: Drag soț, într-adevăr, această zi m-a schimbat cu totul! Pământul, pământul, nu este un câștig pentru oameni!“
  Și Iosif a vorbit: „Soția mea credincioasă, tu ai dreptate; dar eu mă gândesc: atâta timp cât Domnul este cu noi, nu putem pierde nimic pe acest pământ! De aceea nu te îngrijora; mâine ne va străluci vechiul și minunatul soare din nou! Toată cinstea pe veci Domnului! Amin.“


87

Maria ca exemplu pentru umilința femeiască.
Cântecul de laudă și de mulțumire a lui Iosif și a fiiilor săi.
Efectul bun asupra celor trei slujitori de idoli.

  Maria însă, care nu spunea prea multe cuvinte și nu avea niciodată ultimul cuvânt de spus, cum este obiceiul femeilor, s-a mulțumit în inima ei cu cuvintele scurte și simple de alinare ale lui Iosif.
  Ea a mers după aceea să se odihnească, credincioasă lui Iosif și a Domnului.
  Iosif însă a mers la fiii săi și a vorbit spre ei: „Copii, seara este minunată și frumoasă; să mergem afără, în are liber!
  „Să mergem în templul mare și sfânt al Domnului ca să cântăm un cântec de laudă și noi vrem să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru nenumăratele lucruri bune, care ni le-a dat nouă și strămoșiilor noștir deja de la începutul pământului!“
  Imediat au lăsat totul deoparte fii lui Iosif și l-au urmat pe tatăl afară.
  Și el i-a condus la un mic deal, care era la vreo o sută de pași depărtare de vilă, dar care făcea parte din bunul lui Iosif și care avea o înălțime de aproape douăzeci de pași.
  Dar acest lucru au observat și acei trei preoți și ei au fost de părerea, că zeii vor pleca peste noapte în olimp, pentru a se sfătui cu ceilalți zei.
  De aceea s-au ridicat ei încet de pe patul lor și l-au urmărit în secret pe Iosif până la acel deal.
  Ajunși acolo, au ascultat ei după un smochin bogat în frunze, ce se sfătuiau așa ziși zei în olimp.
  Dar cât de mult s-au mirat ei, când au auzit că așa zișii zei de prima clasă au început să-L laude, să cânte și să se roage la un Dumnezeu.
  Dar cea mai mare impresie a avut asupra lor Psalmii lui David (Psalm 90),care suna astfel:
  „Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam și în neam.
  „Mai înainte de ce s-au făcut munții și s-a zidit pământul și lumea, din veac și până în veac ești Tu.
  „Nu întoarce pe om întru smerenie, Tu, care ai zis: ‘Intoarceți-vă, fii ai oamenilor’,
  „Că o mie de ani înaintea ochilor Tăi sunt ca ziua de ieri, care a trecut și ca straja nopții.
  „Nimicnicie vor fi anii lor; dimineața ca iarba va trece.
  „Dimineața va înflori și va trece, seara va cădea, se va întări și se va usca.
  „Că ne-am sfârșit de urgia Ta și de mânia Ta ne-am tulburat.
  „Pus-ai fărădelegile noastre înaintea Ta, greșelile noastre ascunse, la lumina feței Tale.
  „Că toate zilele noastre s-au împuținat și în mânia Ta ne-am stins.
  „Anii noștri s-au socotit ca pânza unui păianjen; zilele anilor noștri sunt șaptezeci de ani;
  „Iar de vor fi în putere optzeci de ani și ce este mai mult decât aceștia osteneală și durere;
  „Că trece viața noastră și ne vom duce.
  „Cine cunoaște puterea urgiei Tale și cine măsoară mânia Ta, după temerea de Tine?
  „Invață-ne să socotim bine zilele noastre, ca să ne îndreptăm inimle spre înțelepciune.
  „Intoarce-Te Doamne! Până când vei sta departe? Mângie pe robii Tăi!
  „Umplutu-ne-am dimineața de mila Ta și ne-am bucurat și ne-am veselit în toate zilele vieții noastre.
  „Veselitu-ne-am pentru zilele în care ne-ai smerit, pentru anii în care am văzut rele.
  „Caută spre robii Tăi și spre lucrurile Tale și îndreptează pe fiii lor.
  „Și să fie lumina Domnului Dumnezeului nostru peste noi și lucrurile mâinilor noastre le îndreptează.“ -
  Când cei trei au auzit acest cântec, au plecat imediat înapoi în odaia lor.
  Și unul a vorbit spre ceilalți doi: „Într-adevăr, aceștia nu pot fii zei, care se roagă la un Dumnezeu și care recunosc furia și judecata Lui asupra lor!“
  Și altul a început să vorbească: „Aceasta ar fii cel mai mic lucru; dar că această rugăcine ne-a atins doar pe noi, este cât se poate de evident!
  „De aceea să fim liniștiți; cei ce s-au rugat vin iar înapoi! Dar mâine vrem să ne gândim mai bine la ceea ce am auzit noi acum; deci liniște pentru astăzi, căci ei se întorc înapoi!“









88

Ora de aur a dimineții. Iosif și fiii săi pe câmpul la lucru.
Moartea lui Iov prin mușcătura unui șarpe veninos. Întoarcerea acasă și spaima din casă.
Cuvintele de alinare ale acopilașului. Trezirea la viață a mortului.

  Iosif însă le-a spus fiilor săi să aducă la capăt lucrul lor început și să merargă după aceea să se odihnească.
  El însuși, a început deja să simtă oboseala în oasele sale, și de aceea a mers de îndată să se odihnească.
  Deci așa s-a terminat acea zi bogată în apariții. -
  Ziua următoare însă s-a trezit Iosif cu multă vreme înaintea răsăritului și așa și-a trezit fiii la lucrul lor obișnuit.
  Căci el a vorbit: „Plină cu aur este ora dimineții; ce facem noi în acea oră este binecuvântat decât toată silința care urmează în acea zi!“
  Și așa a mers el, cu excepția lui Iacov, care trebuia să rămână cu copilașul, cu ceilalți patru fii ai săi mai mari pe câmp și a început să lucreze.
  Cel mai bătrân fiu al său însă lucra cel mai mult și a vrut să fie înaintea celor trei.
  Dar iată, cum săpa el cu hărnicie pământul, s-a ridicat deodată de la pământ un șarpe foarte veninos!
  Și șarpele s-a mișcat repede și l-a mușcat de îndată de picior.
  Cu toate că ceilalți frați mai tineri au fugit și au omorât șarpele; s-a umflat cât se poate de tare piciorul fratelui lor. Amețeala l-a apucat, și imediat a căzut pradă morții.
  Iosif și frații săi mai mici au început să-l jelească și l-au implorat pe Dumnezeu, ca Acesta să-L reânvie din nou pe Iov.
  Și Iosif a blestemat șarpele și a vorbit celor trei: „De acum înainte pe veci să nu mai calce vreun șarpe pe acest pământ!
  „Ridicați-l pe fratele vostru și duceți-l spre casă; căci i-a plăcut Domnului, să-mi ia moștenitorul neamului meu!“
  Și cei trei frați l-au ridicat plângând pe Iov și l-au dus acasă, și Iosif și-a rupt hainele și i-a urmat, jelindu-l.
  Ajunși acasă, i-a întâmpinat Maria împreună cu copilașul și urmați de Iacov, care s-au speriat de acele țipăte.
  Dar amândoi au țipat de durere când l-au văzut pe Iov neânsuflețit și pe Iosif cu hainele rupte.
  Și cei trei preoți au venit de îndată și s-au speriat foarte tare de trupul fără suflet a lui Iov.
  Și unul a vorbit spre Iosif: „De abia acum te cred eu, că și tu ești doar un om; căci dacă ai fi un zeu, cum ar putea atunci să-ți moară copiii, și cum nu ai putea atunci să-i reânvii?“
  Dar copilașul a vorbit: „Voi vă înșelați cu toții! Iov este amețit și doarme; dar el nu este mort!
  „Aduceți o ceapă de mare aici; puneți aceasta pe rana sa, și de îndată se vor îndrepta lucrurile în privința lui!“
  Repede a adus Iosif o astfel de ceapă și a pus-o pe rana lui Iov.
  Și acesta și-a revenit în câteva clipe și i-a întrebat pe toți ce s-a putut întâmpla cu el.
  Cei prezenți i-au povesti imediat ce s-a întâmplat și au început să-L slăvească și să-L laude pe Dumnezeu pentru această salvare; dar preoții au început să aibă un mare respect față de acel copil, - dar ei au avut un respect și mai mare pentru acea ceapă salvatoare.





89

Jurământul lui Iosif pentru jertfire. Vorbele copilașului Iisus și indicațiile Sale
pentru jertfa cea mai potrivită lui Dumnezeu. Spusele lui Iosif și vorbele copilașului.

  Imediat după aceea s-a dus Iosif cu întreaga sa familie în odaia de dormit și a început să-L laude și să-L slavească pe Dumnezeu o oră întreagă.
 Și a mai depus și jurământul, prin care el se va obliga să-i ducă o jertfă lui Dumnezeu, atunci când el va ajunge la Ierusalim.
  Dar copilașul a vorbit spre Iosif: „Ascultă-Mă tu ce vreau eu să spun! Crezi tu oare, că lui Dumnezeu îi va place aceasta?
  „Oh, aici te înșeli tu amarnic! Iată, El nu are nici o plăcere la jertfele arse sau la sângele animalelor și nici la făină, la ulei sau la cereale      
  „ci doar la o inimă umilă plină de smerenie, și care îl iubește pe El deasupra tuturor.
  „Dacă ai ceva mai mult, atunci dă-le celora care sunt dezbrăcați, sunt înfometați și sunt însetați, așa vei aduce tu cea mai potrivită jertfă Domnului!
  „Eu te scutesc de aceea de promisiunea ta și de treburile templului, doar de aceea, că am puterea să fac aceasta.
  „Eu Însumi voi îndeplini jurământul tău odată în Ierusalim, și aceasta într-un fel, că pe veci se va sătura prin aceasta întreg pământul!“
  Iosif însă a luat copilașul în brațe și a început să-L sărute și a început să vorbească către El:
 „Tu cel mai îndrăgit al meu mic Iisus, Iosif al Tău îți mulțumește ce-i drept din toată inima și recunoaște întregul adevăr sfânt al spuselor Tale minunate,
  „dar uite, Dumnezeu, Tatăl Tău și al nostru al tuturor, ne-a rânduit totuși așa ceva prin Moise și prin prooroci nouă, copiilor Săi și ne-a poruncit ca să ținem această rânduială!
  „O spune-mi: Ai Tu, fiul meu, deși de proveniență dumnezeiască, sfântă și minunată, într-adevăr dreptul, să anulezi legile marelui Tată, care locuiește veșnic în cerurile Sale?“
  Copilașul a spus însă: „Iosif, chiar dacă Eu ți-aș și spune, cine sunt Eu, tu totuși nu Mă vei crede, pentru că tu vezi în Mine doar un copil omenesc!
  „Dar totuși îți spun Eu: Acolo unde sunt Eu, acolo se află și Tatăl; acolo unde nu sunt Eu, acolo nu se află nici Tatăl!
  „Eu însă sunt aici, acum, și nu în templu; cum ar putea fi atunci Tatăl în templu?!
  „Ințelegi tu aceasta? - Uite, acolo unde este dragostea Tatălui, acolo este și inima Lui; în Mine este însă dragostea Tatălui și astfel este și inima Lui!
  „Nimeni nu poartă însă inima sa în afara lui, deci nici Tatăl; acolo unde se află inima lui, acolo este și El! - Ințelegi tu acest fapt?“
  Aceste cuvinte l-au umplut pe Iosif, pe Maria precum și pe cei cinci fii cu o presimțire adâncă, sfântă. și ei s-au dus atunci afară și l-au slăvit în inimile lor pe Tatăl atât de apropiat; și Maria s-a pus atunci să facă o gustare de dimneață.

90

Gustarea de dimineață. Intrebarea lui Iosif referitoare la spălat. Inverșunarea celor trei preoți
împotriva indicațiilor lui Iosif și educația lor spre ascultare făcută de copilaș.
Intrebarea cu un înțeles profund a preoților și încurcătura lui Iosif.

  Gustarea de dimineață a fost acuși pregătită, pentru că ea nu consta din nimic altceva decât dintr-o oală de lapte proaspăt bătut cu ceva miere cu cimbru și din pâine.
  Maria însăși a adus acestea și le-a pus pe masă și l-a chemat la masă pe Iosif și pe cei cinci fii, precum și pe cei trei preoți.
  Și Iosif a apărut imediat cu copilul pe brațele sale, l-a dat mamei și s-a dus atunci la masă.
  Aici a început el de îndată să-i cânte Domnului cântarea lui de slavă; și după ce a terminat de cântat cântarea de slavă, a întrebat Iosif după obiceiul uzual, dacă totți sunt spălați.
  Și Maria, cei cinci fii și copilașul au spus: „Da, noi ne-am spălat toți foarte temeinic!“
  Și Iosif a răspuns: „Deci, să și mâncați! Cum stau lucrurile însă cu voi trei? V-ați spălat și voi?“
 Cei trei preoți au spus însă: „La noi nu este obiceiul, să te speli dimneață cu apă, într-adevăr însă seara.
  „Dimineața ne ungem noi cu untdelemn, ca arșița zilei să nu fie prea supărătoare.“
  Și Iosif a spus: „Acest lucru poate fi astfel; dacă eu aș veni în casa voastră, aș face eu același lucru ca și voi.
   „Deoarece sunteți voi însă acum la mine în casă, de aceea cinstiți obiceiul meu; pentru că el este mai bun decât al vostru!“
  Preoții s-au rugat însă, ca ei să fie scutiți de acest lucru.
  Atunci a vrut Iosif să treacă peste spălarea preoților;
  dar copilașul a spus: „Intr-adevăr, piatră să devină fiecare mușcătură în stomacul lor, dacă ei nu se spală și se curățesc cu apă, înainte ca ei să ia parte la această masă, la care Eu sunt prezent!“
  Aceste cuvinte i-au făcut pe cei trei preoți să uite de îndată de obiceiul lor, și ei au cerut apă și s-au spălat.
  După ce s-au spălat ei însă, i-a invitat Iosif de îndată iarăși la masă;
  dar preoții au refuzat și nu îndrăzneau, - pentru că ei se temeau de copil.
 Copilașul a spus însă: „Dacă voi veți refuza acum, să mergeți la masă și să țineți aici cu noi gustarea de dimineață binecuvântată, atunci voi veți muri!“
  Și imediat s-au dus preoții la masă și mâncau cu mare respect profund în secret față de copil.
  Atunci când însă gustarea de dimineață a ajuns la sfârșit, s-a ridicat Iosif iarăși și i-a adus mulțumire lui Dumnezeu.
  Preoții l-au întrebat însă după aceea: „Cărui Dumnezeu îi mulțumești tu? Nu este copilul primul, cel mai adevărat Dumnezeu? De ce îi mulțumești tu aici încă altuia?“
  Această întrebare l-a lăsat tare surprins pe Iosif, și el nu știa, ce să răspundă el la acestea.
  Dar copilașul a spus: „Iosife, nu îți face griji zadarnice; pentru că ceea ce au spus cei trei, va fi îndeplinit! Dar, acum, fii tu fără griji; pentru că tu te rogi totuși numai la un singur Dumnezeu și Tată!“

91

Dragostea ca adevărata rugăciune către Dumnezeu. Iisus ca fiu al lui Dumnezeu.
Gândurile păgâne ale celor trei preoți și răspunsul copilașului.

  Iosif a sărutat copilașul și a spus: „Da într-adevăr, dacă n-ar fi în Tine inima Tatălui, Tu n-ai fi niciodată capabil de asemenea cuvântări!
  „Pentru că unde, oare, pe întregul pământ este un copil de vârsta Ta, care ar fi în stare să spună asemenea cuvinte din sine, pe care nu le-a rostit niciodată vreun înțelept?!
  „De aceea spune-mi, dacă să mă rog la Tine ca la Dumnezeul și Domnul meu!“
  Această întrebare a lui Iosif către copilș a surprins cugetele tuturor celor prezenți.
  Dar copilașul a vorbit surâzând blând către Iosif: „Iosif, știi tu într-adevăr, cum trebuie să se roage un om la Dumnezeu?
  „Uite, tu nu știi acest lucru pe deplin; de aceea vreau Eu să-ți spun aceasta!
  „Ascultă! În Duh și în adevăr trebuie să se roage un om la Dumnezeu, nu însă cu buzele, cum o fac copiii lumii, care sunt de părere, că ei i-au slujit astfel lui Dumnezeu, dacă au mișcat un timp buzele lor.
  „Dacă vrei tu însă să te rogi în Duh și în adevăr, atunci iubește-L pe Dumnezeu în inima ta, și fă bine tuturor prietenilor și dușmanilor, căci atunci va fi rugăciunea ta dreaptă în fața lui Dumnezeu!
  „Dacă însă cineva a mișcat doar buzele un timp scurt la o anumită vreme în fața lui Dumnezeu și s-a gândit în timpul unor asemnea mișcări mecanice ale buzelor la tot felul de lucruri lumești, care erau mai importante pentru inima sa decât toată rugăciunea lui goală, ba chiar mai mult decât Dumnezeu Insuși, - spune, este atunci într-adevăr și aceasta o rugăciune?!
  „Cu adevărat, milioane de asemenea rugăciuni vor fi ascultate de Dumnezeu exact așa, cum aude aici o piatră vocea unuia care țipă!
  „Dacă, însă, tu te rogi prin dragostea față de Dumnezeu, atunci nu mai trebuie niciodată să mai întrebi, dacă trebuie acum să Mă divinizezi ca pe cel mai sfânt Dumnezeu și Tată.
  „Pentru că cine se roagă astfel la Dumnezeu, acela se roagă și la Mine; pentru că Tatăl și Eu suntem într-o singură dragoste și de o singură inimă.“
  Aceste cuvinte i-au îndreptat pe toți spre înțelegerea curată, și ei știau acum, de ce Iisus trebuie să fie numit Fiul lui Dumnezeu.
  Pieptul lui Iosif a fost atunci plin de cea mai înaltă fericire cerească.
  Și Maria jubila în secret din pricina copilului și a ținut toate aceste cuvinte în inima ei; același lucru l-au făcut și fiii lui Iosif.
  Cei trei preoți i-au spus însă lui Iosif: „Cel mai cinstit înțelept al tuturor timpurilor!
  „Unele cuvinte foarte secrete vrem noi să vorbim cu tine singur pe acea colină, unde tu te-ai rugat ieri seară cu fiii tăi așa de inimos și constructiv spre Dumnezeul tău!“
  Copilașul a vorbit însă de îndată în mijlocul lor, spunând anume:
  „Sunteți voi de părere că urechile Mele ar fi prea scurte și nu ar ajunge acolo, pe colină, la gura voastră?! O, voi vă înșelați; fiindcă urechile Mele ajung așa de departe ca mâinile Mele! De aceea, înțelegeți-vă numai aici, în fața Mea!“

92

Dezvelirea orbirii și nebuniei a celor trei preoți.
Despre facerea de temple în inimă și despre slujba adevărată către Dumnezeu.

  Cei trei preoți au devenit însă din această cauză foarte jenați și nu știau, ce să facă; pentru că ei nu îndrăzneau să-i descopere lui Iosif rugămintea lor în prezența copilului .
  Copilașul însă s-a uitat la ei și a vorbit după aceea cu o voce foarte serioasă:
  „Nu vreți voi să faceți și un idol din Mine?
  „Acolo, pe acea colină, doriți voi să construiți un templu, să puneți în acela un chip cioplit după înfățișarea Mea pe un altar de aur și să-i adeuceți atunci jertfe acelui chip cioplit după felul vostru.
  „Incercați numai să inteprindeți așa ceva ; cu adevărat, vă spun Eu, primul, care va face spre așa ceva un pas și va întinde numai un deget, să fie de îndată sortit morții în locul acela!
  „Dacă voi vreți însă să-Mi construiți și așa un templu, atunci construiți-l viu în inimile voastre!
  „Pentru că Eu sunt viu, dar nu mort, și vreau de aceea temple vii, însă niciodată neânsuflețite!
  „Dacă voi credeți însă și așa, că, în Mine, ar trăi întruchipat belșugul Dumnezeirii, nu sunt Eu Insumi atunci templu destul și  viu în fața voastră?! Pentru ce să mai fie acolo, în fața Mea, încă un chip cioplit și un templu de piatră?!
  „Ce este aici mai mult, Eu - sau un astfel de templu care nu reprezintă nimic și un chip cioplit după înfățișarea Mea?
  „Dacă Cel viu este la voi și între voi, la ce să fie într-adevăr bun și să folosească atunci cel mort?
  „O voi orbi nebuni! Nu este oare acest luru mai mult, dacă voi Mă iubiți, decât dacă voi vreți să-Mi faceți mii de temple din piatră și să doriți atunci să mișcați buzele voastre în haine lungi o mie de ani în același templu în fața a chipuri cioplite după înfățișarea Mea?!
 „Dacă ar veni însă un om sărac la voi, care ar fi gol și înfometat și însetat,
  „Voi însă doriți să spuneți: ‘Uite, acesta este jumătate om jumătate Dumnezeu, fiindcă astfel apar aceste ființe înalte;
  „ ‘să facem un chip cioplit după înfățișarea lui și să-l punem atunci într-un templu, ca acest chip să fie cinstit de noi!’, -
  „Spuneți-Mi, dacă voi ați face desigur aceasta, i-ar folosi astfel într-adevăr ceva acestui om sărac, și chiar dacă ați face voi chipul său din aur pur?!
  „Nu l-ar ajuta însă mai mult pe sărac, dacă voi îl îmbrăcați după dragostea voastră și îi dați atunci mâncare și băutură?!
  „Nu este însă Dumnezeu încă mai viu decât fiecare om al pământului, pentru că totuși toți au viața din El?!
  „Să fie Dumnezeu cumva orb, care a făcut soarele și ți-a dat ție un ochi văzător?!
  „Sau să fie Acela surd, care ți-a făcut ție urechea, și Acela fără simțire, care ți-a dat simțirea?!
  „Uite, cât de nechibzuit ar fi aceasta să spui și să vorbești!
  „Dumnezeu este totuși conform acestei idei Viața cea mai desăvârșită Insuși, deci cea mai desăvârșită dragoste; cum vreți voi așadar în consecință să-L divinizați și să-L cinstiți ca pe un mort?! -
  „Luați aceasta în considerare, ca voi să vă însănătoșiți de la orbirea voastră!“
  Această cuvântare i-a pus pe cei trei preoți la pământ; ei au înțeles adevărul sfânt și n-au mai vorbit în acea zi.

93

Efectul bun multilateral al acestei învățături. Familia sfântă în viața casnică.
Cerșetoarea oarbă și visul acesteia.
Insănătoșirea femeii oarbe prin apa de înbăiere a copilului.

  După un asemenea respect profund arătat s-au înapoiat iarăși cei trei preoți în odaia lor indicată și au rămas în aceeași până la asfințitul soarelui.
  Ei nu au vorbit nimic, ci fiecare dintre ei reflecta asupra cuvintelor copilului care a vorbit minunat.
  Iosif i-a dat însă slavă lui Dumnezeu în inima lui și a mulțumit cu tărie pentru milostivirea nemărginit de mare, că el a devenit tatăl pământesc al Fiului lui Dumnezeu.
  După ce însă el îi dăduse astfel cinstea și slava lui Dumnezeu împreună cu Maria și cu fii săi și Maria îngrijise de asemenea copilașul,
  a fost dat copilașul iarăși în îngrijirea lui Iacov, și Iosif a lăsat să se coase de către Maria haina cea ruptă și s-a dus atunci cu cei patru fii ai săi iarăși afară, pe ogor, și l-a cultivat.
  Maria a curățat însă între timp uneltele de cameră ale casei, ca ele să fie curate pentru primirea oaspeților, care au promis că vin iarăși după amiază.
  Atunci când ea a ajuns la sfârșit cu curățenia, s-a uitat iarăși după copil, dacă nu-i lipsește ceva.
  Copilașul însă cerea sânul și atunci o baie, și acest lucru cu apă curată și rece.
  Maria a făcut toate acestea de îndată; și după ce ea a înbăiat copilașul, a venit o femeie oarbă în odaie la Maria și a jelit mult din cauza nenorocirii ei.
  Maria a vorbit însă către această femeie oarbă: „Eu văd într-adevăr, că tu ești foarte nenorocită; dar ce pot eu să-ți fac aici într-adevăr, ca să-ți fie ție ajutat cu aceasta?“
  Și femeia a spus: „Ascultă-mă! În această noapte am visat foarte minunat.
  „Eu am văzut, cum tu aveai un copil care strălucea foarte tare; acest copil cerea de la tine sânul și o baie.
  „Baia consta dintr-o apă rece; și atunci când tu ai înbăiat copilul în aceasta, a fost apa plină de stele luminoase.
  „Atunci mi-am amintit eu, că sunt oarbă, și nu m-am mirat puțin, cum am fost în stare să văd toate aceste lucruri.
  „Tu însă mi-ai vorbit pe lângă: ‘Femeie, atunci ia așadar această apă, și spală-ți ochii, - și tu vei vedea!’
  „Atunci am vrut eu de îndată să apuc după apă și să-mi spăl ochii; dar eu m-am trezit numaidecât - și am mai rămas încă oarbă!
  „Astăzi dimineață mi-a spus însă cineva: ‘Mergi afară, și caută! Tu vei întâlni femeia cu copilul; fiindcă nu vei intra mai degrabă în nici o casă decât în aceasta singură!’
  „Aici sunt eu acum la capătul ostenelii, fricii și primejdiei mele mari!“
  Aici i-a întins Maria femeii oarbe apa de baie, și femeia și-a spălat fața cu aceasta și putea vedea dintr-o clipă într-alta.
  Femeia nu știa să se ajute de atâta mulțumire și bucurie și vroia să trâmbițeze acest lucru de îndată în întregul oraș Ostrazine; Maria i-a interzis așa ceva foarte hotărât.

94

Mulțumirea și cererea de a fi primită în casă din partea celei vindecate și lămurirea ei despre
comportamentul timid al Mariei din partea lui Iacov. O prezicere a femeii despre viitorul
Mariei. Modestia Mariei. Intoarcerea acasă a lui Iosif.

  Femeia însă a rugat-o pe Maria, dacă ea nu dorește să-i permită, ca să rămână un timp la ea, ca să slujească în casa, în care i s-a întâmplat o așa de mare mântuire.
  Maria a spus însă: „Femeie, acest lucru nu depinde de mine, fiindcă eu însumi sunt numai o slujitoare a Domnului;
  „rămâi însă un timp, până ce soțul meu se întoarce acasă de la ogor! De la el o să primești tu răspunsul potrivit!“
  Femeia a căzut însă la picioarele Mariei și vroia să înceapă s-o divinizeze de-a dreptul pe Maria ca pe o zeiță ; pentru că ea considera vindecarea ochilor ei ca o minune prea mare, pentru că era o femeie născută oarbă.
  Maria i-a interzis însă așa ceva cu severitate și s-a dus într-o altă odaie.
  Femeia a început însă să plângă din această cauză, fiindcă era de părerea, că ar fi jignit-o astfel pe cea mai mare binefăcătoare a ei.
  Iacov însă, care se juca în aceeași cameră cu copilașul, s-a uitat la femeie și i-a spus:
  „De ce plângi tu, de parcă ți-ar fi pricinuit cineva vreun rău?“
  Femeia a spus însă: „Ah, tu tinerel drag! Eu am jignit-o chiar pe aceea, care mi-a dat lumina ochilor! Cum să nu plâng în această situație?“
  Iacov a vorbit însă: „Ah, îngrijește-te de altceva! Femeia tânără, care ți-a dat apa de baie, este mai blândă decât o turturea; de aceea eu nu poate fii niciodată jignită.
  „Chiar dacă cineva ar și vrea s-o jignească, atunci acela nu poate însă totuși să înfăptuiască acest lucru!
  „Pentru că ea îl binecuvântează pe acela de zece ori pentru o jignire și îl roagă chiar pe însuși cel jignitor iarăși să refacă prietenia cu ea și acest lucru într-o formă, căreia nici cea mai solidă piatră n-ar putea să i se împotrivească!
  „Uite, așa de bună este această femeie! De aceea, fii neapărat fără grijă; fiindcă eu te asigur, că ea se roagă chiar acum la Dumnezeu pentru tine!“
 Și astfel a și fost: Maria se ruga într-adevăr la Dumnezeu pentru această femeie, ca El să binevoiască să-i ilumineze mintea ei, ca ea să admită atunci, că și  ea (Maria anume) este numai o femeie slabă.
  Maria nu era într-adevăr numai o femeie obișnuită, ea făcând parte din cea mai înaltă aristocrație (ca fiică de rege); dar bucuria ei consta din aceea, ca ea să fie umilită peste tot și de fiecare.
  După o perioadă de timp a venit însă buna și draga Marie iarăși înapoi și a rugat-o în serios pe femeie s-o ierte din această cauză, dacă ea s-ar fi purtat cu aceasta puțin cam prea dur.
  Această purtare din partea Mariei a omorât-o aproape pe femeia mulțumitoare din cauza a atâta dragoste pentru Maria.
 Și femeia a spus în deplina fericire a dragostei sale:
 „O tu suflet luminos al neamului meu, ceea ce mai înainte mi-a arătat inima ta nobilă, acest lucru îți vor face odată popoarele!
  „Pentru că dintre toate femeile lumii ești tu sigur prima, care se află cu înalții zeii cu atât mai sigur în legătură, deoarece ei, pe lângă virtutea lor adevărată de zei, sunt chiar și atât de nespus de dragi, minunați și frumoși!“
  Maria a spus însă: „Dragă femeie, după moartea mea să facă oamenii cu mine, ce vor ei; dar în timpul vieții mele, să nu se întâmple aceasta!“
  Aici a venit Iosif cu cei patru fii iarăși înapoi; și Maria a condus-o de îndată pe femeie la el și i-a povestit totul, ce s-a întâmplat acolo.

95

Primirea celei vindecate prin Iosif. Povestea romantică a femeii.
Cuvintele de alinare ale lui Iosif către săraca orfană.

  Atunci când însă femeia a recunoscut numaidecât, că Iosif este soțul Mariei, ea s-a dus la el și i-a înfățișat cererea, ca să aibă voie să rămână în casa lui.
  Și Iosif i-a zis femeii: „Dacă ți s-a întâmplat o asemenea milostivire, cum mi-a făcut-o cunoscută femeia mea în prezența ta, și tu vrei de aceea să fii mulțumitoare față de această casă, atunci poți să rămâi tu într-adevăr.
  „Pentru că uite, eu am aici o proprietate de teren destul de mare și am mai multe animale domestice și am o casă încăpătoare!
  „Și astfel nu va fi lipsă de ocupație, și și spațiul de locuit este îndeajuns aici.
  „Femeia mea este și așa mai mult de o constituție slabă în puterea ei trupească; de aceea îmi vei aduce tu mie o slujire bună, dacă tu o ajuți pe femeia mea pe ici pe colo în lucrul casei.
  „Să se aibă grijă de toate necesitățile tale; dar în bani nu pot să-ți dau nici o recompensă, pentru că eu însumi nu am bani.
  „Dacă tu ești mulțumită cu această cerere, atunci poți tu să rămâi aici după buna voință a ta, dar nu din cauza a vreunei obligații presupuse!“
  Aceste cuvinte au făcut-o pe femeie, care era și așa o orfană foarte săracă, din calea afară de fericită, și ea a lăudat casa peste toate măsurile, în care a întâmpinat-o așa de mult bine.
  Iosif a întrebat-o însă de locul ei de naștere și de vârsta ei, și de care religie ar aparține ea într-adevăr.
  Și femeia a răspuns: „Cel mai demn bărbat de toată cinstea, eu sunt originară din Roma, sunt fiica unui patrician bogat!
  „Infățișarea mea bătrânească nu corespunde cu vârsta mea; pentru că eu sunt de-abia de douăzeci de veri o locuitoare a pământului.
  „Eu m-am născut oarbă; pe părinții mei i-a sfătuit însă un preot, ca ei să mă ducă la Delfi, căci acolo eu aș căpăta prin mila lui Apolon lumina ochilor.
  „Atunci când acest sfat a fost dat părinților mei, am avut eu vârsta de zece ani și șapte luni.
  Părinții mei, care erau foarte bogați și mă iubeau foarte tare ca singura lor fiică, au urmat acest sfat.
  „Ei au închiriat o corabie, pentru a naviga cu mine către Delfi.
  „Noi însă de-abia ne-am aflat trei zile pe mare, că a venit o furtună imensă și a dus corabia pe apă cu cea mai mare viziteză în această regiune.
  „ La aproximativ două sute de stânjeni - cum mi-a povestit deseori salvatorul vieții mele - s-a izbit corabia de o stâncă,
  „și tot - în afară de mine și un marinar, care m-a salvat - s-a scufundat, și astfel și părinții mei buni.
  „Niciodată nu s-a mai ivit o ocazie, care m-ar fi dus înapoi în orașul meu de baștină. și marinarul a murit aici, deja în urmă cu cinci ani, și eu sunt acum o cerșetoare orfană chinuită de mare nevoie și tristețe în acest oraș.
  „Deoarece eu totuși am găsit o asemenea milostivire cu siguranță la zei și am căpătat lumina ochilor mei și îi pot vedea acum pe binefăcătorii mei, atunci eu vreau totuși să uit cu plăcere marea mea stare jalnică!“
  Această povestire a femeii aparente i-a făcut pe toți să plângă; și Iosif a spus: „O tu săracă orfană, fii mângăiată; pentru că aici îi vei regăsi pe părinții tăi multiplu!“

96

Intrebarea femeii referitoare la câștigarea părințiilor ei multiplu.
Explicarea lui Iosif. Iluzia femeii, Iosif ar fi Zeus. Replica lui Iosif.

  Pretinsa femeie nu l-a înțeles pe deplin pe Iosif, ce a dorit el să spună cu câștigarea părințiilor ei multimplu; de aceea l-a întrebat ea:
  „O tu bărbat drag și foarte bun, în a cărui casă m-a întâmpinat o milostivire așa de nesfârșit de minunat de mare, ce vrei tu să spui într-adevăr cu faptul, că mi se va petrece aici după cuvintele tale o găsire din nou multiplă a părințiilor mei pierduți?“
  Iosif i-a spus însă: „Intr-adevăr, tu să fii în casa mea ținută asemenea cu copiii mei întreaga ta viață!“
  „Să înveți să-L recunoști pe singurul și veșnic adevăratul Dumnezeu, care este aici Același, care te-a făcut pe tine și ți-a dat acum iarăși lumina ochilor tăi!
  „Da, să-L recunoști real pe Dumnezeul și Domnul tău și să fii învățată de El Insuși!
  „Astfel, vei întâlni tu și aici foarte acuși un roman de rang înalt în această casă a mea, care îți va pune în ordine treburile tale în Roma!
  „Și acest roman este Cireniu, un frate al lui August.
  „El ți-a cunoscut cu siguranță părinții și se va folosi după sugestia mea cu siguranță și pentru treaba părințiilor tăi pentru tine în Roma. și aceștia vor fi totuși părinții tăi într-un mod multiplu, duhovnicesc și trupesc?!
  „Pentru că dacă ar trăi într-un oarecare fel părinții tăi trupești, spune, ar putea aceștia să facă mai mult pentru tine?
  „Ți-ar fi dat ei într-adevăr iarăși lumina ochilor tăi, și ar fi fost ei într-adevăr în stare să ți-l arate pe unicul, veșnicul și adevăratul Dumnezeu?!
  „Părinții tăi trupești te-ar fi îngrijit probabil pe o durată de timp, aici însă vei fi tu îngrijită pentru veșnicie, dacă tu vrei numai să primești această purtare de grijă!
  „Spune, ce este atunci într-adevăr mai mult? Părinții tăi trupești, pe care i-a înghițit marea, sau cei de acum, cărora trebuie să le asculte marea în numele Dumnezeului unic?“
  Aici a fost pretinsa femeie pe deplin tăcută de atâta respect profund și dragoste pentru Iosif.
  Pentru că ea era de păreree că, deoarece ea și așa a auzit deja pe ici pe colo foarte încet vorbindu-se, de parcă ar locui Zeus pe undeva în această împrejurime a orașului Ostrazine, ar fi ea în prezența trupească a aceluiași.
  Iosif însă a recunoscut foarte acuși iluzia femeii și a vorbit către ea:
  „O fată, o fiică! Să nu cumva să crezi despre mine mai mult decât sunt eu; cel mai puțin însă să crezi despre mine ceva, ce nu este nimic!
  „Eu sunt un om asemenea ție; aceasta să-ți fie îndeajuns deocamdată! Cu timpul însă se va ilumina și așa mai mult în jurul tău; de aceea, bine pentru acum!
  „Aduceți însă acum gustarea de prânz; după aceasta vrem noi să învățăm a cunoaște mai multe lucruri! Deci, să se întâmple!“

97

Cuvintele lui Iosif referitoare la cei trei preoți care postesc.
Smerenia noii tovarășe a casei și adopția ei de către Iosif.
Binecuvântarea și bucuria copilașului Iisus.

  Fii lui Iosif s-au dus de îndată afară și au adus gustarea de prânz înăuntru.
  Iosif a spus însă: „Ce se întâmplă cu cei trei? Vor ține ei cu noi masa de prânz, sau vor mânca ei cumva mai bine pentru astăzi în odaia lor?
  „Mergeți afară și interesați-vă de aceasta, și să le fie lor, cum vor ei cel mai bine să fie!“
  Și fii s-au dus și i-au întrebat pe cei trei; aceștia însă n-au spus nimic, ci le-au arătat fiilor, că ei nu vor vorbi nimic și nu vor mânca nimic înainte de asfințitul soarelui, nici mâncare și nici băutură.
  De aceasta l-au înștiințat fiii pe Iosif, și Iosif a fost cu acest lucru mulțumit și a spus:
  „Dacă cei trei au ridicat această treabă la rangul unui lucru de conștiință, atunci noi am păcătui față de ei, dacă noi n-am vrea să-i lăsăm în devotamentul jurământului lor!
  „Să ne așezăm de aceea acum la masă în numele Domnului și să mâncăm cu mulțumire ce ne-a dat Dumnezeu!“
  Pretinsa femeie a spus însă : „O domn al acestei case! Tu ești prea bun, și eu nu am nici o valoare, de aceea eu nu sunt într-adevăr demnă, să mănânc la masa ta! Pe coridorul casei vreau eu să mănânc cu mulțumire, ceea ce îmi va da bunătatea ta.
  „La aceasta nu sunt într-adevăr potrivite nici hainele mele chiar foarte zdrențuite și nici trupul meu nespălat pentru masa a unui astfel de domn, cum ești tu unul!“
  Iosif le-a spus însă fiilor: „Mergeți și aduceți patru găleți mari cu apă; puneți-le în odaia lăturalnică a Mariei!
  Tu, femeie, mergi însă, și spal-o pe aceasta, și piaptăn-o, și îmbrac-o cu cele mai bune haine ale tale!
  „Și atunci când aceasta este înzestrată astfel sărbătoresc și splendid, atunci condu-o încoace, ca ea să țină cu noi fără frică masa de prânz!“
  Intr-o jumătate de oră a fost îndeplinită voia lui Iosif, și cu totul spălată stătea acum acolo, în locul femeii, o fată foarte drăgăstoasă, timidă și foarte mulțumitoare, în a cărui făță se puteau vedea doar urmele tristeții de dinainte.
  Ea era după trăsăturile ei de o mare frumusețe, și în ochii ei se afla smerenie adâncă, dar și dragoste adâncă.
  Iosif avea acum o bucurie mare din cauza acestui copil și a spus: „O Doamne, eu îți mulțumesc, că Tu m-ai ales spre faptul, de a salva săraca aceasta! În numele tău cel mai sfânt vreau eu s-o primesc ca pe o fiică deplină a mea!“
  Și întorcându-se spre fii a spus el: „Uitați-vă la sora voastră săracă, și salutați-o ca frați ai ei!“
  Cu multă bucurie au făcut aceasta fiii lui Iosif, și la sfârșit a vorbit și copilașul:
  „Deci, așa cum a fost ea acceptată de voi, așa să fie ea acceptată și de mine; aceasta este o faptă bună și îmi face mare bucurie!“
  Dar când însă fata a auzit copilașul vorbind astfel, atunci ea s-a minunat și a spus: „O minune, ce este aceasta, că acest copilaș vorbește așa ca un Dumnezeu?“





98

Scena drăgăstoasă între fată și copilaș.
Pericolele secretului sfânt.
Fericirea și bucuria peste măsură de mare a fetei.

  Fata s-a dus de îndată la copilaș și a spus:
„O ce copil minune ieșit din comun ești Tu totuși!
  „Da, Tu ești același copilaș strălucitor, despre care eu am visat așa de minunat, că mama l-a spălat și după aceea aceeași apă de înbăiere mi-a redat lumina ochilor mei.
  „Da, da, Tu copilaș Dumnezeiesc! Tu mi-ai dat lumina ochilor! Tu ești mântuitorul meu; Tu ești adevăratul Apolon de la Delfi!
  „Da, Tu ești în inima mea deja acum mai mult decât totți zeii Romei, Greciei și Egiptului!
  „Ce fel de Duh înalt, dumnezeiesc trebuie să-și aibă sălașul în Tine, care ți-a dezlegat deja așa de devreme limba Ta, și care se face cunoscut deja acum așa de aducător de mântuire și înfăptuind așa de măreț!
  „Pace vouă oameni ai pământului, care trăiți împreună cu mine în mare întuneric și tristețe!
  „Aici este soarele cerului, care vă va da vouă orbilor, precum și mie, văzul iarăși!
  „O Roma, tu măreață biruitoare a pământului, uite, aici, în fața mea, îmi zâmbește eroul, care te va preschimba într-o grămadă de dărâmătură!
  „Steagul Lui El îl va înfinge peste zidurile tale, și tu vei merge în mormânt! Așa cum este vânturată de furtună o pleavă slobodă, așa vei fi tu împrăștiată!“
  Copilașul însă i-a întins fetei mâna și a cerut la ea.
  Și fata l-a luat cu mare bucurie la sine și la răsfățat și l-a alintat.
  Copilașul se juca însă cu buclele de păr bogate ale fetei și i-a spus la aceasta foarte încet:
  „Crezi tu, draga Mea soră, într-adevăr cuvintele, pe care le-ai rostit mai înainte în fața Mea, atunci când Eu încă Mă aflam pe brațele fratelui Meu?“
  Și fata a vorbit tocmai și ea foarte încet către copilaș:
  „Da, Tu mântuitorul meu, Tu lumina mea, Tu primul meu soare al dimineții, - acum cred eu aceasta cu atât mai tare, deoarece Tu m-ai întrebat despre acestea!“
  Și copilașul a spus la  acestea: „Bine să-ți fie ție, că tu crezi în inima ta astfel, precum ai vorbit!
  „Dar acest lucru îți spun Eu: Nu ține deocamdată nimic mai secret decât tocmai această mărturie de credință a ta!
  „Pentru că niciodată n-a ascuțit dușmanul a toată viață urechea lui așa de tare decât exact în acest timp!
  „De aceea, taci despre Mine, și să nu cumva să Mă trădezi, dacă îți este important, să nu fii omorâtă veșnic de acest dușman!“
  Fata a făgăduit însă acest lucru sus și tare și a fost în timpul, când îl adora pe copilaș, așa de foarte desăvârșit de frumoasă și tinerească, că din această cauză au începtut toți să se minuneze foarte tare, și fata de-abia că nu se putea ajuta de loc de atâta fericire, da așa de fericită era ea, că a început să jubileze și să devină familiară.











99

Informarea din partea lui Cireniu și a lui Pilla. Relatarea lui Iosif despre fată.
Interesul lui Cireniu pentru fiica adoptivă a lui Iosif.

  Atunci când fata se afla încă în cea mai mare fericire a ei, a venit exact Cireniu iarăși în compania lui Maroniu Pilla la Iosif, cum el a promis în seara de dinainte.
  Iosif și Maria l-au primit cu mare bucurie inimoasă, și Cireniu a spus:
  „O tu prieten și frate al meu ales, ce ați trăt voi așadar totuși, din care cauză sunteți voi așa de fericiți spre marea bucurie a mea?“
  Iosif însă, l-a făcut pe Cireniu de îndată atent asupra fetei și a spus:
  „Uite, acolo cu copilașul pe braț și scufundată într-o fericire adâncă, vezi tu motivul bucuriei noastre!“
  Cireniu s-a uitat mai îndeaproape la fată și i-a spus după aceea lui Iosif:
  „Ai primit-o tu așadar ca să fie o îngrijitoare de copil? De unde a venit în sfârșit această fată frumoasă evreică?“
&nb
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Dumnezeu este UNIC !
Back to top See my Info
Unique
Gazda
Gazda

Unique is offline

Joined: 13 Feb 2005
Member: #2
Posts: 359
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolele 100-115
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 8.10.2007, 02:19 View PostDownload Post

100

Relatarea lui Cireniu despre readucerea la viață a celor două sute de oameni aparent morți
și interesul lui în creștere pentru fata străină. Temerile lui Iosif.
Dreptul de cununie triplu în vechea Romă.

  Cireniu i-a vorbit însă lui Iosif: „O prietene și frate, nu te îngriji de morți; pentru că în această noapte au fost readuși la viață în jur de două sute, și eu m-am îngrijit pentru adăpostirea lor întreaga dimineață de astăzi!
  Și dacă vor mai fi găsite în timpul îndepărtării molozului încă mai multe trupuri moarte intacte, atunci se va avea grijă și de aceia, ca pentru cei de până acum.
  „Uite, aceasta este pe scurt totul și nu este nici pe departe de un interes așa de mare pentru mine acum decât tocmai această fată, care, după spusele tale pentru mine foarte credibile, ar fi fiica unui patrician roman, care a suferit un accident!
  „Lasă de aceea mai întâi să aflu mai amănunțit, cum stau lucrurile cu acest copil, ca eu să pot atunci chiar să mobilizez totul, ceea ce este necesar pentru binele acestei orafane!
  „Uite, cum ți-am spus eu deja mai înainte, eu sunt neânsurat și n-am copii, poate ea să fie cumva mai bine îngrijită, decât dacă eu, ca un frate al împăratului, o iau ca să-mi fie femeia mea statornică?!
  „De aceea mă interesează înainte de toate acum tot mai mult povestea acestei fete.
  „Obține-mi de aceea numai imediat ocazia, ca eu să mă înțeleg cu acest copil minunat și să mă sfătuiesc bine!“
  Și Iosif i-a spus lui Cireniu: „Inalte prietene și frate, tu îmi spui aici mie, că ai fi necăsătorit, și doară mi-ai spus mie tu însuți în Tir, că ești cununat cu o femeie, - numai că tu nu ai copii cu ea!
  „Spune-mi cum să înțeleg aceasta? Tu poți desigur (ca roman; d. Hsg) să-ți iei o a doua soție, dacă prima este ștearpă; dar cum poți tu să fii încă necăsărtorit ca un soț cununat, într-adevăr, acest lucru nu-l înțeleg! Explică-te mai limpede în această privință!“
  Și Cireniu a zâmbit la această ocazie și a spus: „Dragă prietene, eu văd că tu nu ești familiarizat cu legile Romei; de aceea trebuie eu să-ți dau totuși o explicație mai îndeaproape, - și așa asultă-mă așadar:
  „Uite, noi romanii avem un drept triplu de căsătorie; două dintre acestea nu sunt angajante și astfel nu sunt căsătorii care ne obligă, numai una este angajantă.
  „Conform celor două legi neangajante pot eu să mă cununez într-adevăr cu o sclavă chiar; eu însă nu am de aceea totuși nici o soție stabilă, ci numai o femeie cu care dorm și acest lucru permis de lege, și eu sunt la aceasta încă necăsătorit și pot să-mi iau tot oricând o femeie potrivită și conform rangului meu.
  „Diferența primelor două legi neangajante constă doar în aceea, că în primul caz pot să-mi iau doar o concubină, - fără nici cel mai neânsemnat angajament, de a o lua vreodată ca să-mi fie femeia mea legitimă;
  „în al doilea caz însă, pot eu și fiica unei case conform rangului meu să mi-o las dăruită de părinții ei numai cu condiția, s-o iau ca să-mi fie soția mea legitimă, dacă zămislesc cu ea unu pâna la trei copii, printre care să fie băiat cel puțin unul.
  „În al treilea caz intră atunci de-abia în funcțiune legea care obligă, conform căreia sunt eu de-abia în fața altarului Himen-ului (zeul cununeiei) stabil îndatorat cu o femeie potrivit legii de un preot rânduit pentru așa ceva și atunci nu mai sunt celibatar, ci însurat.
  „Deci nu anulează nici concubinajul (nuptias capere) nici căsătoria examinativă (patrimonium facere), ci numai cununia adevărată (uxorem ducere) starea de necăsătorit după legile, cum sunt ele acum.
  „Deci, putem noi să fim nuptias capere, patrimonium facere și uxorem ducere, și numai ultima stare anulează starea de celibatar!
  „Uite, de aceea sunt și eu cu atât mai mult celibatar, fiindcă nu pot face copii cu concubina, și aș fi chiar și atunci încă necăsătorit, dacă aș avea cu ea copii, pentru că, copiii din concubinaj nu au la noi nici un drept asupra tatălui, în afară de faptul dacă tatăl îi adoptează cu consimțământul împăratului!
  „Acum știi tu toate, de aceea te rog eu, să mă faci acum cunoscut mai îndeaproape cu povestea acestei fete; pentru că eu sunt acum pe deplin hotărât, să mă cununez cu ea de îndată pe deplin!“
  Când Iosif a auzit aceasta de la Cireniu, a spus el atunci:
  „Dacă așa este, atunci vreau eu însumi să înștiințez mai înainte fata și s-o pregătesc, ca o asemenea cerere să n-o slăbească sau chiar s-o omoare!“

101

Facerea de cunoșiință întreTullia și  Cireniu prin Iosif.
O descoperire minunată: Tullia, ruda feminină și dragostea de tinerețe a lui Cireniu.
Induioșarea lui Cireniu.

  După aceea s-a dus Iosif  la fata care încă mai era ocupată cu copilașul, a tras-o de mânecă și i-a spus:
  „Ascultă, fiica mea scumpă, n-ai observat tu așadar într-adevăr încă, cine se află acum, aici? - ridică-ți totuși privirea o dată și uită-te!“
  Aici s-a trezit fata din fericirea ei și l-a văzut pe strălucitorul Cireniu.
  Ea s-a speriat de-a dreptul și a întrebat foarte înfricoșată: „O tu tatăl meu drag Iosif, cine este acest atât de tare strălucitor bărbat? Ce vrea el aici? De unde a venit el în sfârșit?“
  Și Iosif i-a spus fetei: „O nu te teme, fiica mea Tullia! Uite, acesta este foarte bunul Cireniu, un frate al împăratului și guvernator al Asiei și a unei părți a Africii!
  „Acesta va pune treaba ta în Roma cu siguranță în cea mai bună ordine; pentru că tu ai devenit foarte scumpă pentru el deja de la prima vedere!
  „Mergi însă la el, și roagă-l ca să te asculte, și povestește-i toată istoria vieții tale, și fii asigurată, că tu nu vei fi vorbit către urechi surde!“
  Fata a spus însă: „O tu dragul meu tată, pentru aceasta n-am curajul; pentru că eu știu, că un asemenea domn examinează tare îngrozitor de sever la asemenea ocazii, și dacă el a aflat vreun oarecare punct, care nu se lasă dovedit, atunci te ameniță el imediat cu moartea!
  „Așa cum mi s-a mai întâmplat o dată în sărăcia mea, atunci când tot un astfel de domn a început să mă examineze, de unde aș fi eu!
  „Și când eu i-am făcut totul cunoscut cu exactitate, atunci a cerut el de la mine dovezi foarte severe!
  „Deoarece eu însă n-am fost în stare să prezint asemenea dovezi în deplina mea stare de orfan și cea mai curată sărăcie a mea, atunci mi-a poruncit el cea mai severă tăcere și m-a amenințat cu moartea, dacă eu doresc să-i povestesc cuiva încă mai multe despre aceasta temă.
  „Eu te rog pentru faptul, de a nu mă trăda nici tu, căci, altfel, sunt cu siguranță pierdută!“
  Aici a pășit Cireniu, care a auzit această discuție în șoaptă, la Tullia și i-a spus:
  „O Tullia, nu-ți fie frică de acela, care vrea chiar totul să pună la contribuție, pentru a te face așa de fericită pe cât este posibil!
  „Nu-mi spune nimic altceva decât numele tatălui tău, dacă tui ți l-ai mai memorat încă, și mai mult nu-mi trebuie!
  „Insă, să nu cumva să te temi de ceva, chiar dacă numele tatălui tau l-ai fi uitat! Tu îmi rămâi la fel de scumpă, de aceea, că tu ești acum o fiică al acestui cel mai mare prieten al meu!“
  Aici a prins Tullia deja mai mult curaj și i-a spus lui Cireniu: „Intr-adevăr, dacă mă înșeală ochiul tău blând, atunci toată lumea este o minciună! Eu vreau de aceea să-ti spun chiar cu drag, cum s-a numit bunul meu tată.
  „Uite, numele lui era Victor Aureliu Dexter Latii; - dacă ești tu un frate al împăratului, atunci acest nume nu trebuie să-ți fie străin.“
  Când Cireniu a auzit acest nume, a fost el atunci emoționat vizibil și a vorbit cu vocea schimbată:
  „O Tullia, acesta a fost chiar un frate bun al mamei mele! Da, da, despre acesta știu, că a avut cu soția lui legitimă o fată născută oarbă, pe care o iubea el deasupra tuturor!
  „O cât de des l-am invidiat eu din cauza norocului său, care era de fapt un nenoroc! Dar pentru el însemna Tullia cea oarbă mai mult decât întreaga lume.
  „Da, eu însumi am fost de această Tullia, atunci când ea a fost încă de-abia de patru cinci ani, foarte îndrăgostit și am jurat deseori în mine însumi: ,Aceasta sau alta niciuna să-mi fie o dată femeia mea adevărată!’
  „Și - o Doamne, acum găsesc eu aceeași Tullia cerească aici, în casa pritenului meu ceresc, dumnezeiesc!
  „O Doamne, o Doamne, aceasta este prea multă răsplată dintr-o dată pentru un muritor fără putere pentru puținul, pe care eu, un nimic în fața Ta, o Doamne, l-am făcut!“ - Aici s-a lăsat Cireniu lipsit de vlagă pe un scaun și și-a revenit de-abia după un timp pentru a discuta mai departe cu Tullia.

102

Străduința lui Cireniu pentru obținerea Tulliei  ca soție a lui și examinarea lui prin Tullia.
O Evanghelie a cunuiei.

  După restabilirea lui a vorbit iarăși Cireniu către Tullia: „Tullia, nu vrei tu totuși să-mi întinzi mâna și să devii soția mea legitimă, dacă eu te-aș ruga așa ceva din cea mai adâncă temelie a inimi mele?“
  Și Tullia a spus: „Ce ai dori tu într-adevărț să-mi faci mie, dacă eu ți-aș respinge așa ceva?“
  Și Cireniu a spus, puțin emoționat, dar tot din inimă bună:
  „Atunci eu aș jertfi aceasta Aceluia, pe care îl porți tu pe mâinile tale, și aș pleca atunci trist de aici!“
  Și Tullia l-a întrebat pe Cireniu mai departe, spunând anume: „Ce ai face tu în sfârșit atunci , dacă eu l-aș întreba după un sfat pe Acela, care se odihnește acum pe brațele mele, despre ce să fac eu,
  „și El m-ar sfătui, să nu primesc cererea ta, și mi-ar spune să fiu fidelă casei, care m-a primit așa de nespus de prietenos?“
  Și Cireniu a rămas puțin stupefiat la această întrebare, a vorbit însă totuși, puțin încurcat:
  „Da atunci, tu cea mai minunată Tullia a mea, atunci ar trebui eu firește să-mi retrag de îndată dorința mea fără contrazicere!
  „Pentru că împotriva voinței Aceluia, pe care îl ascultă toate elementele, veșnic niciodată nu se poate împotrivi omul muritor.
  „O întreabă însă copilașul chiar imediat, ca eu să aflu cel mai repede, cum stau lucrurile în privința mea!“
  Dar copilașul s-a ridicat imediat și a început să vorbească: „Eu nu sunt un Stăpân al pământului, așa cum există pe această lume; de aceea sunteți voi în toate deciziile lumești liberi în fața Mea!
  „Dar dacă va cuprins dragostea adevărată în inima voastră , atunci voi nu trebuie s-o rupeți pe aceasta!
  „Căci pentru Mine nu este valabilă altă lege pentru căsătorie decât aceea, care este scrisă cu cuvinte arzătoare în inimile voastre.
  „Dacă voi ați recunoscut deja aceasta și v-ați unit după această lege, atunci voi nu mai trebuie să vă despărțiți, dacă nu vreți să păcătuiți în fața Mea!
  „Eu însă nu recunosc o căsătorie lumească ca fiind valabilă, ci doar pe acea din inimă;
  „cine o rupe pe aceasta, acela este un adevărat adulter în fața Mea!
  „Dar tu Cireniu, ți-ai dat deja inima acestei fiice; de aceea nu mai trebuie să te întorci de la ea!
  „Și tu, fiică, ți-a fost inima deja din prima clipă pe jar pentru Cireniu, de aceea ești tu în fața Mea deja soția lui și nu trebuie să devii una!
  „Căci în fața Mea nu este valabil vreun sfat sau vreo părere, ci doar părerea inimii voastre este valabilă în fața Mea.
  „Rămâneți de aceea credincioși acestei păreri, dacă voi nu vreți să deveniți în fața Mea adevărați adulteri!
  „Blestemate să fie însă motivele lumești în domeniul iubirii și al dragostei înaintea Mea!
  „Ce este mai mult: dragostea vie, care provine din Mine, sau motivul lumesc, care este din iad?
  „Dar vai de acea dragostea a cărui motiv este lumesc, - aceasta să fie blestemată!“
  Aceste cuvinte ale copilașului i-a speriat pe toți foarte tare, și nimeni nu a mai avut curajul ca să vorbească despre lucrurile și faptele căsătoriei.
 
103

Explicațiile următoare ale copilașului sfânt despre legea căsătoriei.
Dragostea minții și dragostea inimii. Unirea celor doi îndrăgostiți prin copilaș.
Recunoașterea Tulliei despre dumnezeitatea copilașului.


  Dar pentru că toți au tăcut după cuvintele acestea și nimeni nu a avut curajul să deschidă gura, și-a deschis deodată copilașul gura și a început iarăși să vorbească:
  „De ce sunteți voi acum cu toții așa de întristați? Eu nu v-am făcut nimic!
  „Ție Cireniu, ți-am dat ceea ce ți-a cerut inima, și ție, dragă Tullia; deci ce vreți mai mult?!
  „Ce dorință mai aveți voi? Nu înseamnă aceia mai mult, ce se petrece în viață, decât ceea ce este condamnat la moarte?!
  „Eu cred, că voi puteți să vă bucurați, și nu să fiți așa de triși!
  „Cine iubește, iubește oare în minte sau în inimă?
  „Voi ați înființat legile voastre de căsătorie din cap, și nu din inimile voastre!
  „Dar viața este doar în inimă și de acolo în toate părțiile corpului omenesc, adică și în cap, care în sine nu are viață, deoarece el este mort.
  „Dar cum voi sancționați deja legile minții cu moartea, care sunt împreună cu capul fără viață, cu cât mai drept este, să respectați legiile veșnice și drepte ale Domnului!
  „De aceea bucurați-vă, că Eu, ca fiind viu printre voi, mențin legile vii ale vieții; căci dacă nu aș face aceasta, deja de multă vreme s-ar fii năpustit moartea veșnică peste voi!
  „De aceea am venit Eu pe lume, ca Eu să distrug toate lucrările și legile care conduc spre moartea eternă și în locul acestora să se instaleze din nou vechile legi ale vieții!
  „Dar ce rău vă fac Eu dacă vă spun deja de dinainte, care sunt legile vieții, și cele ale morții, deoarece voi sunteți triști și vă este teamă de Mine, așa de parcă v-aș fii adus moartea în loc să vă aduc viața eternă?
  „O voi neștiutori! Prin Mine s-a reântors viața veche și veșnică la voi; de aceea bucurați-vă și nu vă mai întristați!
  „Și tu, Cireniul Meu drag, ia acestă nevastă, și tu, Tullia, ia acest bărbat, pe care Eu l-am condus spre tine; iar voi să nu vă mai despărțiți în veci!
  „Dar atunci când vă va despărți moartea corporală, atunci să fie liberă partea care a supraviețuit în exterior, dar dragostea să fie pe veci în inimă, Amin!“
  Aceste cuvinte ale copilașului i-a mirat pe toți enorm de mult,
  și Tullia, a început să vorbească cu o voce cutremurată și plină de respect:
  „O oameni buni! Acest copil nu este un copil omenesc, ci este Însuși cea mai înaltă Dumnezeire!
  „Deoarece un om nu poate vorbi așa, ci doar un Dumnezeu; doar un Dumnezeu ca fiind baza vieții poate cunoaște legile vieții și le poate trezi în noi!
  „Noi oamenii, suntem morți cu toții; cum am putea să găsim legile vieții și cum putem noi să le respectăm?!
  „O Tu copilaș prea sfânt, de abia acum recunosc eu limpede, ceea ce am bănuit eu mai devreme în întuneric: Tu ești Domnul cerului și al pământului din vecii vecilor! De aceea, ție toată lauda și slăvirea mea!“


104

Rugămintea lui Cireniu pentru binecuvântarea de la copilaș. Cererea copilului spre Cireniu,
ca acesta să renunțe la Eudokia în favoarea Tulliei. Cireniu în lupta sa interioară
Voința de neclintit a copilașului. Aducerea Eudokiei.


  Aceste cuvinte înalte din partea Tulliei l-au îmbucurat foarte tare pe Cireniu, și el a mers spre Tullia, care încă mai ținea copilașul în brațe, și el a început să vorbească spre copil adânc mișcat:
  „O Tu viața mea, Tu adevărat Dumnezeu al inimii mele, pentru că Tu m-ai unit cu milostivire cu această fată, te rog eu, ca un păcătos sărac, să ne binecuvântezi, și eu voi rămâne credincios acesteia  întreaga mea viață!“
  Și copilașul s-a ridicat de îndată în picioare și a început să vorbească: „Da, dragul Meu Cireniu, pe tine te binecuvântez Eu, împreună cu nevasta ta Tullia!
  „Dar nevasta ta legitimă, cu care ai fost căsătorit până acum, aceia trebuie să mi-o dai Mie!
  „Căci dacă nu ai face aceasta atunci ar fii în fața mea un adulter; deoarece tu ai iubit acea femeie și încă o iubești foarte mult!
  „Dar dacă tu îmi dai femeia cu totul și mi-o jertfești, atunci îmi dai tu Mie și toate păcatele tale!
  „Eu însă de aceea am venit în lume, ca să port toate păcatele oamenilor de pe pământ și să le ameliorez prin dragostea Mea în fața Ddumnezeirii! Deci așa să fie!“
  Și Cireniu a mai rămas la început pe gânduri la această cerere; căci soția sa era o sclavă din Grecia foarte frumoasă, pe care el a cumpărat-o cu foarte mult aur.
  El o iubea din cauza frumuseții ei, cu toate că nu avea nici un copil cu ea.
  Această grecoaică avea deja treizeci de ani, dar totuși era încă foarte frumoasă, și mulți păgâni se rugau la ea, așa de parcă ea ar fii fost însăși Venus.
  De aceea au fost aceste cuvinte cât se poate de dureroase pentru Cireniu, și lui i-ar fii plăcut mai mult, dacă acestea nu s-ar fii rostit.
  Dar copilașul nu a fost impresionat de aceasta, și a insistat la cererea Sa.
  Și pentru că Cireniu a văzut că copilul nu a vrut să lase de la cererea Sa, a început să vorbească următoarele cuvinte spre copil:
  „O Tu viața mea! Iată soția mea, frumoasa Eudokia, a pătruns în inima mea, și eu îi voi duce foarte mult dorul!
  „Într-adevăr, dacă ar fii posibil, atunci ți-aș lăsa-o mai degrabă pe Tullia, decât să ti-o dau pe frumoasa Eudokia!“
  Dar copilașul a zâmbit spre Cireniu și a început să vorbească spre acesta: Crezi tu oare că sunt un negustor?
  „Iată, așa ceva nu sunt Eu! Sau crezi tu că Eu sunt o ființă, cu care se poate trata cuvântul o dată rostit?
  „O Eu îți spun, dacă mi-ai spune: ‘Lasă să dispară tot cerul vizibil și întreg pământul!’ într-adevăr, Eu te-aș asculta mai cu atenție, decât să-mi retrag Eu cuvântul o dată rostit!
  „Eu îți spun într-adevăr: soarele, luna și stelele vor dispărea mai repede, exact așa cum se învechește și se prăpădește o îmbrăcăminte; dar cuvintele Mele vor rămâne pe veci!
  „De aceea o vei aduce pe Eudokia în scurt timp aici și de abia după aceea o vei primi pe Tullia, binecuvântată de Mine.
  „Dar dacă te vei împotrivi, atunci o voi lăsa pe Eudokia să moară - și nu ți-o voi mai da în veci pe Tullia.
  „Căci ceea ce vei face, va trebui să faci în libertate; o lucrare forțată nu are nici o valoare în fața Mea.
  „Moare Eudokia, atunci vei fii tu deja condamnat prin moarte ei și nu vei mai putea deveni atunci bărbatul Tulliei.
  „Dacă renunți la Eudokia, atunci vei fii într-adevăr liber, și Tullia poate deveni femeia ta dreaptă!
  „Două femei tu nu poți avea, conform ordinii Mele; deoarece la început a fost un bărbat și o femeie.
  „Deci fă ceea ce ți-am spus, ca să nu se năpustească asupra ta judecata!“
  Aceste cuvinte ale copilașului l-au adus pe Cireniu la hotărârea, ca să fie adusă Eudokia din oraș;
  căci el a adus-o și pe ea din Tir, dar nu o lăsa să fie văzută de cineva, ca nu cumva să fie ispitit vreunul de farmecele ei.
  Și totuți nu a încredințat-o nimăniu decât celui mai mare fiu a lui Iosif și lui Maronius Pilla.
  Aceștia au mers însoțiți de garda de corp a lui Cireniu până la reședința lui Cireniu și au adus-o de îndată pe frumoasa Eudokia în locuința lui Iosif: dar Eudokia s-a mirat foarte tare și nu a știut ce se întâmplă, deoarece aceasta a fost prima oară că Cireniu a trimis oameni străini după ea.


105

Repetata rugăminte a lui Cireniu pentru păstrarea Eudokiei.
Un ‘nu’ hotărât al copilașului. Protestele Edokiei.
Victoria spiritului din Cireniu. Cuvintele liniștitoare ale Mariei spre Eudokia.


  Atunci când Cireniu a văzut-o pe Eudokia lângă Tullia, a gândit el, că aceasta era mult mai frumoasă decât Tullia, și l-a durut foarte tare, că trebuia să se despartă de ea pentru totdeauna.
  Și el a întrebat mai încă o dată copilașul, dacă nu o putea păstra cel puțin ca slujitoare sau ca și compania Tulliei.
 Dar copilașul a spus: „Dragul Meu Cireniu! Tu poți lua în casa ta câte slujitoare dorești ,
  dar doar pe Eudokia nu ai voie! Pe aceasta trebuie s-o lași aici, și aceasta se întâmplă doar, că Eu vreau aceasta spre binele tău!“
  Dar când Eudokia a auzit aceasta, cum acest copilaș îi răspundea într-un ton sever lui Cireniu, s-a îngrozit și a început să vorbească:
  „Dar spre voința tuturor zeiilor, ce este aceasta? Un copil mic îi comandă aceluia, care când vorbește se cutremură toată Asia și întreg Egiptul?!
  „Și marele stăpân ascultă cu teamă copilașul care poruncește și se conformează după spusele acestuia?!
  „O nu se va întâmpla cu ușurință, ceea ce crede acest mic copil!
   „Ar fii pentru tine, înaltul meu Cireniu, o adevărată rușine, dacă vei asculta porunciile acestui copil mic! De aceea fii un bărbat și un roman!“
  Dar când Cireniu a auzit aceasta de la Edokia, s-a emoționat  și a început să vorbească:
  „Da Eudokia! Exact acum îți voi arăta eu că sunt un adevărat bărbat și un adevărat roman!
  „Iată, dacă acel copil care este în brațele Tulliei nu ar avea ceva dumnezeiesc în El și ar vorbi așa cu mine, eu l-aș urma totuși!
  „Dar acest copil are cea mai înaltă dumnezeire în Sine, și de aceea vreau eu să-l urmez, exact așa cum cere El de la mine!
  „Ce ți-ar place mai mult: să faci ceea ce dorește acest copil al copiilor, sau să mori pe veci?“
  Aceste cuvinte ale lui Cireniu au avut un mare efect asupra Eudokiei.
  Ea a început într-adevăr să plângă, deoarece trebuia să părăsească atâta bogăție,
  dar s-a gândit la aceasta, că sfatul unui Dumnezeu nu se va mai schimba; și așa s-a conformat ea.
  Dar Maria s-a apropiat de Eudokia și a început să vorbească: „Eudokia, nu fii tristă din cauza acestui schimb!
  „Căci tu ai părăsit câteva minunății, pentru a primi altele care sunt cu mult mai mari!
  „Iată, și eu sunt fiica unui rege, dar minunățiile regești au dispărut de mult, și iată, eu sunt acum o slujitoare a Domnului, și acest fapt este mai minunat decât toate cele regești din lumea aceasta!“
  Aceste cuvinte au avut un efect măreț asupra Eudokiei, și ea a început să nutrească sentimente calde în casa lui Iosif.


106

Cererea Eudokiei spre iluminarea copilului. Avertismentul Mariei de a avea răbdare.
Copilașul Iisus în brațele Eudokiei și în discuție cu aceasta.


  Dar Eudokia a întrebat-o pe Maria, cum se face că acel copil are așa de multă putere miraculoasă și cum de are o natură așa de înalt dumnezeiască.
   Și cum s-a întâmplat, că Cireniu a ascultat așa de mult de cuvintele rostite de acel copilaș.
  Maria însă a început să vorbească plină de bunătate spre Eudokia: „Dragă Eudokia! Iată, nu orice băț se poate rupe peste genunchi!
  „Fiecare lucru are nevoi de timp și de odihnă; cu buna răbdare ajungem noi cel mai departe!
  „După ce vei sta un timp cu mine, vei putea să afli totul; dar, acum, crede doar, că acest copil este mai înalt decât toți eroii și zeii Romei!
  „Alaltăieri, nu ai simțit tu forța acelei furtuni?!
  „Iată, acea furtună a fost concepută din mâna Aceluia, care încă mai este în brațele Tulliei!
  „Iată, ce a făcut forța acelei furtuni cu templele din oraș, aceasta se poate întâmpla exact așa cu întreg pământul!
  „Dar acum știi tu destule și nu ai voie să știi mai multe deocamdată, spre binele tău;
  „dar când te vei maturiza, atunci vei putea să afli mai multe!
  „De aceea te rog eu spre binele tău, ca să nu scoți vreo vorbă spre cineva; dar dacă vei vorbi, atunci tu vei fii judecată!“
  Aceste cuvinte ale Mariei au adus-o pe Eudokia la liniște, și ea a început, să reflecteze în sine chiar foarte tare despre ceea ce ea a auzit de la Maria.
  Maria s-a dus însă la Tullia și i-a luat iarăși copilașul de pe brațele ei, și i-a spus:
  „Uite, pe tine te-a binecuvântat deja fiul meu acesta, și tu vei fii de aceea fericită pe veci!
  „Acolo se află însă săraca Eudokia; aceasta n-a simțit încă pâna acum fapta bună nesfârșit de mare a binecuvântării copilașului! De aceea vreau eu să-i și pun copilașul pe brațele Eudokiei, ca ea să simtă, ce putere iasă din copilaș!“
  După aceasta a dus Maria copilașul la Eudokia și a vorbit către ea:
  „Aici, Eudokia, este mântuitorul meu și al tău! Ia-L pentru un timp scurt pe brațele tale și simte, cât de dulce este, să fii mama unui asemenea copil!“
  Cu mare venerație a luat Eudokia copilașul în brațele ei;
  dar ei îi era frică de acest copil misterios și de-abia îndrăznea la aceasta, să se miște.
  Copilașul a zâmbit însă și a spus: „O Eudokia, nu te teme de Mine; pentru că Eu nu sunt stricătorul tău, ci mântuitorul tău!
  „În cel mai scurt timp însă, Mă vei cunoaște tu deja mai bine, decât cum Mă cunoști tu acum!
  „Atunci tu nu te vei mai înfricoșa de Mine, ci Mă vei iubi, cum Eu te iubesc!“ - Aceste cuvinte i-au luat Eudokiei frica, și ea a început să fie drăguță cu El și să-L îndrăgească.

107

Mulțumirea lui Cireniu. Noblețea sufletească și înțelepciunea modestului Iosif.
Predarea de către Cireniu a 8 copii săraci lui Iosif spre creștere.

  Acum însă i-a spus Cireniu lui Iosif: „Distinse prieten și frate! Eu mi-am făcut acum cel mai mare noroc al meu în casa ta în orice privință; spune acum, care răsplată ceri tu de la mine pentru tine!
 „O spune, cum pot eu să mă revanșez în cea mai neânsemnată măsură, pentru toate ce tu mi-ai făcut mie?
  „Dar să nu cumva să aduci acest conac în discuție, care ca răsplată pentru tine este într-adevăr ceva prea neânsemnat și sărăcăcios!“
  Și Iosif a vorbit: „O prietene și frate, ce crezi tu așadar dspre mine?!
  „Ești tu în sfârșit de părere, că eu aș fi un negustor de binefacere și fac binele numai din cauza răsplatei?
  „O cât de mult te înșeli tu în această privință, dacă crezi tu așa ceva despre mine!
  „Uite, eu nu cunosc nimic mai deplorabil decât un binefăcător plătit și fapta bună plătită!
  „Intr-adevăr, eu să fiu blestemat și ziua și ora în care m-am născut, dacă eu aș lua de la tine chiar numai o monedă (mică antică)!
  „Ia tu de aceea numai foarte bine intenționat femeia ta la tine, Tullia care s-a curățit; binele pe care îl vei face tu ei și încă atâtor săraci, pe acesta îl voi considera și primi eu totdeauna ca o răsplată bună pentru faptele mele!
  „Această casă însă scutește-o de orice donație; pentru că ceea ce am eu, este îndeajuns pentru noi toți! La ce să folosească aici ceva mai mult decât am eu?
  „Tu ești de părere cumva , că eu voi cere pentru Eudokia o plată în abonament a mesei  și a pensiunii? - Oh, fii liniștit în privința aceasta!
  „Eu o primesc ca pe o fiică și o voi educa în milostivirea lui Dumnezeu.
  „Unde este însă într-adevăr tatăl, care s-a lăsat încă plătit cu ceva vreodată de la cineva pentru educarea fiicei sale?!
  „Eu îți spun, Eudokia este mai valaroasă decât toată lumea; de aceea nu este pe lume nici o răsplată, care ar putea fii acum oferit acceptabil pentru ea!
  „Marea răsplată însă, pe care o am pentru toată fapta mea, uite, acela se află acum în brațele Eudokiei!“
  Când însă Cireniu a văzut aceast mare neeogoism a lui Iosif, a vorbit el atunci foarte emoționat;
  Intr-adevăr, în fața lui Dumnezeu și a tuturor oamenilor pământului te afli tu singur așa ca un om al tuturor oamenilor!
  „Să te slăsvesc pe tine prin cuvinte, ar fi o osteneală zadarnică; pentru că tu te ești mai presus de orice cuvânt omenesc!
  „Eu știu însă , ce voi face, cât de mult de stimez eu și te cinstesc.
  „Un cadou îți voi face, pe care tu sigur nu-l vei respinge!
  „Uite, eu am în Tir trei fete și cinci băieți de la niște părinți foarte nevoiași, care au murit însă deja!
  „Acești copii dragi îi voi aduce aici, la tine, ca ei să fie crescuți de tine!
  „Că eu mă voi îngriji pentru întreținerea lor, despre aceasta poți fii tu pe deplin asigurat.
  „Imi vei respinge tu și aceasta? Nu, Iosif, tu distinsul meu frate, acest lucru nu-l vei face tu cu siguranță!“
  Și Iosif a spus foarte emoționat: „Nu, frate, pe acest lucru nu-l voi respinge de la tine! Trimte de aceea acești copii numai așa de repede pe cât se poate încoace; ei să fie cel mai bine întreținuți în toate privințele în care ei duc lipsă!“

108

Rezervele lui Cireniu referitoare la binecuvântarea căsătoriei printr-un preot suprem al Himen -ului. Sfatul bun al lui Iosif și marea bucurie a lui Cireniu.

  Cireniu, pe deplin satisfăcut prin această asigurare a lui Iosif, i-a spus după aceasta lui Iosif:
  „Cinstite prieten, acum este îndeplinită fiecare dorință a mea, și eu nu mai am acum nimic altceva, ce aș vrea să doresc!
  „Numai o singură împrejurare fatală se află încă pe lângă norocul meu mare, și aceasta constă în următorul lucru:
  „Tullia, cea cerească, este acum ce-i drept femeia mea legitimă și aceasta cu binecuvântarea lui Dumnezeu; dar uite, eu sunt după aparență un roman și trebuie de aceea să mă și las, din cauza poporului, binecuvântat formal, într-un mod mărturisitor, de un preot!
  „O asemenea binecuvântare poate însă să fie efectuată numai de un preot de rang superior al Himen-ului, prin care formă devine aceasta atunci de-abia o cununie de drept legal.
  „Cum punem însă așa ceva în mișcare aici, deoarece, în afară de cei trei preoți de rang înferior, nu mai este nici unul în viață?“
  Și Iosif i-a spus lui Cireniu: „Ce te îngrijorează ceea ce nu este important?
  Atunci când tu te vei reântoarce iarăși la Tir, acolo vei găsi tu destui preoți, care te vor binecuvânta pentru bani, dacă tu pui deja pe binecuvântare o oarecare însemnătate.
  „Dacă rămâi tu însă, cum ești tu acum, atunci vei face tu mai bine; pentru că chiar și tu ești un domn peste legea ta proprie!
  „Eu însă imi aduc aminte, că am auzit o dată de la un roman, că acolo, în Roma, ar fi în vigoare o lege secretă, care sună astfel:
  „ ,Dacă un bărbat alege o fată în prezența unui om mut, unui nebun sau a unui copil minor,
  „ ,și aceștia sunt binevoitori la această alegere și zâmbesc la aceasta, atunci este cununia astfel pe deplin valabilă, numai că trebuie făcută după aceea o înștiințare despre aceasta către preotul în cauză,
  „ ,pe lângă care, firește că nu are voie să lipsească o jertfă mică strălucitoare.’
  „ Dacă este această lege secretă adevărată, la ce este atunci nevoie de mai mult?
  „Spune să vină cei trei preoți, care sunt acolo la mine; aceștia îți vor da mărturia, că tu ai ales-o pe Tullia în prezența unui copil care îți zâmbește și te binecuvântează, care de-abia este în luna a patra a vârstei sale!
  „Dacă ai tu această mărturie foarte nevinovată și ceva aur, ce ai tu nevoie mai mult pentru întregul popor roman?!“
  Și Cireniu sălta de bucurie de-a dreptul în sus și i-a spus lui Iosif:
  „Intr-adevăr, tu distinse frate, tu ai pe deplin dreptate! Este într-adevăr o asemenea lege, numai că eu la început n-am putut să-mi aduc aminte de ea imediat!
  „Acum sunt toate în cea mai bună ordine; cheamă-i de aceea pe cei trei preoți, și eu voi ține cu ei de îndată o discuție solidă despre acest punct!“ - și Iosif i-a lăsat după aceea de îndată pe cei trei preoți încă tăcuți să pășească în cameră.

109

Indoielile preoților. Preluarea responsabilității din partea lui Cireniu.
O mărturie rea pentru lăcomia după bani a Romei. Cununia lui Cireniu cu Tullia.

  Cei trei preoți au venit de îndată, și unul a spus: „Numai o poruncă a guvernatorului ne poate astăzi dezlega limba;
  „pentru că noi am făcut astăzi dimineață un jurământ, să nu vorbim această întreagă zi nici un cuvânt și să nu luăm nici o îmbucătură în gură!
  „Dar, cum am spus, noi încălcăm numai seara acest jurământ, pentru că noi suntem obligați spre a face aceasta prin porunca guvernatorului! Să răspundă el o dată pentru plata noastră!“
  Cireniu a spus însă: „Intr-adevăr, să vă oblig, eu nu am făcut de loc acest lucru; dar dacă voi faceți asupra acestei chestiuni o treabă de conștiință, atunci iau eu chiar cu destul de mare drag socoteala pe seama mea!
  „Pentru că eu doară sunt în casa Aceluia, pe care îl privește din adâncul motivului asemenea socoteli, - și aici cred eu, că nu-mi va merge așa de greu în proba acestei socoteli, decât cum voi vi-o imaginați într-un mod prostesc!“
  Și Iosif a spus: „O frate, proba este deja la sfârșit, de aceea spune-le numai celor trei, ce vrei tu să ceri de la ei!“
  Unul dintre preoți i-a luat-o însă înainte lui Cireniu și l-a întrebat, ce să facă ei cumva pentru el.
 Și Cireniu, spunând foarte pe scurt, le-a înfățișat celor trei de îndată chestiunea lui.
  Cei trei au spus însă: „Legea este corectă, și fapta este asemenea; dar noi suntem numai preoți de rang inferior, și mărturia noastră nu se va considera ca fiind valabilă!“
  Și Cireniu le-a explicat lor, că în acest caz din cauza lipsei cu desăvârșire a unui preot de rang superior fiecare preot de rang inferior ar fi chiar îndatorat să exercite slujba și dreptul de rang superior.
  Preoții au spus însă: „Aceasta este adevărat; dar uite, când noi în urmă cu două zile trebuia să exercităm o putere a preoților de rang superior, atunci tu ne-ai blestemat!
  „Dacă noi am exercita acum iarăși în fața ta un drept al preoților de rang superior, nu ne-ai blestema tu atunci din nou?“
  Cireniu a vorbit însă puțin cam agitat: „Atunci v-am blestemat, că voi ați vrut să exercitați cu totul ilegal un drept al preoților de rang superior;
  „acum însă, aveți voi dreptul legal în fața voastră! Dacă voi înfăptuiți conform acestuia, atunci nu trebuie cu siguranță să vă temeți de nici o blestemare din partea mea!
  „Desigur însă vreau eu să vă dau pentru aceasta o jertfă, care să vă asigure întrținerea voastră! și o jertfă pentru Roma nu va rămâne pe drum!“
  Și cei trei preoți au spus: „Bine; dar nici noi trei nu mai aparținem de zei și nu mai vrem să avem nimic de-a face cu păgânătatea Romei!
  „Va fi oare într-adevăr valabilă mărturia noastră, dacă se va afla în Roma, că noi am trecut la credința poporului lui Israel?“
  Și Cireniu a spus: „Voi știți tot așa de bine ca mine, că, în Roma, pentru bani este valabilă orice mărturie!
  „De aceea, faceți ceea ce eu cer de la voi! Toate celelalte nu vă privesc; fiindcă pentru acelea mă voi ocupa încă eu!“
  Această asigurare i-a făcut pe preoți, să-i dea lui Cireniu mărturia cerută și să-l binecuvânteze cu aceasta.
  Când Cireniu a avut atunci mărturia, de-abia atunci a întins el mâna către Tullia și a ridicat-o ca soția lui acum legitimă.
  Și el i-a dat un inel și a aranjat ca să se aducă de îndată haine regești pentru ea din oraș.


110

Tullia în haine regești și durerea Eudokiei.
Cuvinte alintătoare ale copilașului către Eudokia și lacrimile de fericire ale Eudokiei.
Participarea Mariei.

  Intr-un timp scurt au fost aduse hainele regești pentru Tullia, și ea a fost îmbrăcată cu acestea, cum a mai fost deja menționat.
  Maria a luat însă iarăși haina ei, a spălat-o și a reținut-o atunci iarăși pentru sine.
  Cireniu a vrut însă firește într-adevăr să-i dea și Mariei haine regești pentru aceasta;
  dar Maria precum și Iosif au refuzat așa ceva sus și tare.
  Pentru că însă Eudokia a văzut-o pe Tullia în splendoarea ei regală adevărată, i-a fost ei totuși greu să accepte, așa încât ea a început să se oftice în secret.
  Dar copilașul a vorbit încet către ea: „Eudokia, Eu îți spun, nu te oftica din cauza lumii, ci oftică-te din cauza păcatelor tale, căci, astfel, îți va merge mai bine!
  „Pentru că uite, Eu sunt mai mult decât Cireniu și Roma; dacă Mă ai pe Mine, atunci ai tu mai mult, decât dacă ai deține toată lumea!
  „Dacă însă vrei tu să Mă ai pe deplin, atunci trebuie tu să te căiești de păcatele tale, în consecința cărora tu ai devenit stearpă!
  „Dacă tu te vei căi de păcatele tale în dragostea față de Mine, de-abia atunci vei recunoaște tu după măsura dragostei tale față de Mine, cine sunt eu așa de fapt!
  Atunci când însă tu Mă vei recunoaște, atunci vei fi tu mai fericită, decât dacă ai fi fost însăși mireasa împăratului!
   „Pentru că uite, împăratul trebuie să țină străji puternice, ca el să nu fie alungat de la tronul său!
  „Eu însă Imi sunt Mie singur îndeajuns! Duhuri, sori, luni, pământuri și toate elementele îmi sunt ascultătoare; și totuși n-am Eu nevoie de străji și Mă las dus de tine chiar în brațe, chiar dacă tu ești o păcătoasă!
  „De aceea fii liniștită și nu plânge; pentru că tu ai obținut, ceea ce a fost luat de la Tullia, atunci când ea a primit hainele regești!
  „Și aceasta este nesfârșit mai mult decât acele haine regale strălucind auriu, care sunt moarte și aduc moartea,
  „în timp ce tu porți viața în brațele tale și veșnic nu vei mai gusta moartea, dacă Ma iubești pe Mine!“
  Aceste cuvinte ale copilașului au avut un efect atât de vindecător asupra cugetului Eudokiei, că ea a început să plângă din cauza a atât de mare bucurie și  a minunării foarte fericite.
  Maria a băgat însă de seamă, că Eudokia își spală ochii în lacrimi de fericire, a mers de aceea la ea și a întrebat-o:
  „Minunată Eudokia, ce este într-adevăr cu tine, din care cauză descopăr eu lacrimi dulci în ochii tăi?“
  Și Eudokia a răspuns după o ofticare adâncă de fericire:
  „O tu cea mai fericită a tuturor mamelor de pe tot pământul, uite, copilașul tău mi-a vorbit minunat!
   „Cu adevărat, nu oameni muritori în toată mărirea lumească, ci numai zeii pot fii în stare de asemenea cuvinte!
  „ De mari gânduri și presimțiri este acum plin pieptul meu! Ca dintr-o adâncime ascunsă se ridică ele asemenea stelelor liminoase din mare; și de aceea plâng eu de plăcere!“
  Maria a spus însă: „Eudokia, ai numai răbdare! După stele va veni și soarele; în lumina lui vei vedea tu de-abia, unde te afli! - Dar numai liniște, pentru că Cireniu vine încoace!“



111

Mulțumirea lui Cireniu acordată copilașului. Cuvintele de binecuvântare ale copilașului către
perechea de cununie. Cuvintele de invitație ale lui Iosif la ospățul de nuntă.
Reântoarcerea lui Cireniu în oraș.

  Când Cireniu a ajuns cu Tullia la Eudokia, care încă mai purta copilul în brațe, atunci i-a vorbit el copilașului:
  „O tu viața mea, tu totul ce am eu! ție singur îți mulțumesc pentru acest mare și minunat noroc al meu!
  „Eu ți-am făcut numai puțin bine, și tu mă răsplătești așa de nespus de mult și mă faci cel mai fericit om de pe pământ!
  „O cum voi putea eu păcătos sărac să-ți mulțumesc vreodată îndeajuns pentru acest lucru?“
  Copilășul însă s-a ridicat, și-a ridicat în sus mâna Sa dreaptă și a spus:
  „O dragul Meu Cireniu Quirinu, Eu te binecuvântez acum și pe femeia ta Tullia, ca voi să trăiți împreună fericiți pe lume!
  „Dar pe acest lucru ți-l și spun: Nu te considera în fericirea lumii niciodată ca fiind prea fericit, ci socotește lumea împreună cu fericirea ei ca fiind un loc al înșelăciunii, căci astfel, vei savura tu viața în lume în înțelepciunea adevărată!
  „Pentru că uite, totul în lume este exact contrariul a ceea ce se arată acesta; dragostea singură numai, dacă ea vine din temelia inimii, este adevărată și dreaptă!
   „Unde tu vezi viață fără dragoste, acolo nu este viață, ci moarte;
  „unde tu însă îți închipui moartea din cauza liniștii a dragostei adevărate, acolo își are viața sălașul, și nimeni nu o poate distruge pe aceasta!
  „Tu nu știi, cât de slab este suportul, pe care stai tu acum; Eu însă știu acest lucru, de aceea îți spun Eu toate acestea!
  „Sapă aici numai pâna la o adâncime de o mie de stânjeni, și tu vei avea o prăpastie imensă în fața ta, care te va înghiți!
  „Deci, nu săpa prea adânc în interiorul lumii, și nu te bucura de descoperirile în adâncimea lumii;
  „Pentru că oriunde sapă cineva prea adânc în lume, acolo el își și pregătește căderea sa proprie.
  „Nu te încrede în punctul, pe care tu stai; pentru că el este slab și te poate înghiți, dacă tu sapi în el și faci o mină în pământ!
  „Ține minte: totul de pe lume poate să te omoare, pentru că toate însăși poartă în sine moartea, - numai dragostea singură nu, dacă tu o păstrezi în curăția ei!
  „Dacă tu o amesteci însă cu lucruri lumești, atunci ea devine grea și te poate și omorî, precum trupește tot așa și sufletește.
  „In consecință, rămâi în dragostea curată, neeogoistă, iubește-L pe singurul Dumnezeu ca Tatăl și făcătorul tău deasupra tuturor și pe oameni așa ca pe tine însuți, ei fiind frații tăi, căci astfel vei avea tu viața veșnică într-o asemenea dragoste a ta! Amin.“
  Aceste cuvinte foarte înțelepte ale copilașului le-a insuflat lui Cireniu precum tuturor celor prezenți o cinstire așa de adâncă, că ei tremurau cu întregul lor trup.
  Iosif a mers însă la Cireniu și a spus: „Frate, revino-ți și mergi în oraș cu binecuvântarea acestei case! ține însă totul, ce tu ai auzit și ai primit aici, deocamdată în secret! Mâine însă vino și ține aici ospățul de nuntă!“ - și Cireniu s-a dus de îndată în oraș cu Tullia și cu suita lui.





112

O nouă surpriză în casa lui Iosif: tinerii străini și îmbrăcați în alb ca ajutoare
în treburile casei.

  Când Cireniu s-a dus din casa lui Iosif în oraș deja destul de târziu seara cu cei ai săi, a spus atunci Iosif către fii săi:
  „Copii, mergeți acum, și îngrijiți-vă de gospodăria noastră! Ingrijiți-vă de vaci și de măgari, și pregătiți atunci o cină, și aceasta să fie bună și proaspătă! Pentru că eu doară mai trebuie încă astăzi să adoptez și să binecuvântez noua mea fică la masa înviorătoare!“
  După aceasta s-au dus fii lui Iosif de îndată și au făcut, ce le-a poruncit Iosif.
  Dar cât de mult s-au minunat ei atunci când au întâlnit în grajd mai mulți tineri îmbrăcați în alb, care se îngrijeau foarte harnic de animalele lui Iosif.
  Fiii lui Iosif i-au întrebat, cine le-a poruncit să facă așa ceva, și ai căror slujitori sunt ei.
  Tinerii au spus însă: „Noi suntem tot timpul slujitori ai Domnului, și Domnul ne-a poruncit să facem așa ceva; de aceea am și făcut noi aceasta!“
  Fiii lui Iosif i-au întrebat însă pe tineri: „Cine este Domnul vostru, și unde este el acasă? Este el cumva Cireniu?“
  Și tinerii au spus: „Domnul nostru este și al vostru  și locuiește la voi, - dar ‘Cireniu’ nu este numele Său!“
  Atunci au fost de părere fiii lui Iosif, că acesta ar fi evident tatăl lor însuși, și le-au spus de aceea tinerilor:
  „Dacă așa stau lucrurile, atunci mergeți cu noi, ca tatăl nostru, care este aici domnul casei, să vă recunoască, dacă sunteți voi într-adevăr slijitorii lui!“
  Și tinerii au spus: „Mulgeți mai întâi vacile, apoi vrem noi să mergem cu voi și să ne înfățișăm domnului vostru!“
  Aici au luat fiii vasele de lapte și au muls de trei ori mai mult decât de obicei, chiar dacă ei le-au hrănit mai înainte încă cât se poate de bine.
  Despre acest lucru s-au minunat ei peste măsură de mult și nu-și puteau explica, cum aceste vaci au dat de această dată chiar așa de mult lapte.
  Când însă ei au ajuns la sfârșit cu mulgerea vacilor, au spus atunci tinerii:
  „Acum, deoarece sunteți voi gata cu lucrul vostru, să mergem așadar în casă, unde locuiește domnul vostru și al nostru!
  „Dar tatăl vostru v-a poruncit să faceți și o cină bună ; aceasta trebuie mai înainte să fie gătită, înainte ca noi să pășim în odaia Domnului!“
  De îndată au mers tinerii în bucătărie, și uite, acolo au fost deja întru totul ocupați și mai mulți tineri cu pregătirea unei cine gustoase! -
  I s-a părut însă lui Iosif că lucrul fiilor săi durează ceva peste măsurile obișnuite; de aceea s-a dus el să vadă, ce ar face aceștia.
  Cât de tare s-a minunat el însă, atunci când el a găsit bucătăria arhi plină de lucrători!
  El i-a întrebat de îndată pe fii, ce ar fi așadar aceasta pentru numele Domnului.
  Dar tinerii au răspuns: „Iosif, nu te îngrijora; pentru că ce este aici și se întâmplă, este și se întâmplă într-adevăr din voia Domnului! Lasă-ne însă mai întâi să pregătim cina, atunci vei afla tu amănuntele de la Domnul Isuși!“








113

Mirarea Mariei din cauza vizitei necontenite. Alinarea lui Iosif.
Respectul profund al îngerilor față de copilaș și cuvântarea acestuia către arhangheli.
Cina gustată împreună.

  Iosif s-a dus după aceea de îndată iarăși în cameră și i-a povestit Mariei și Eudokiei, ce a văzut el așadar, și ce se întâmplă afară, în bucătărie.
  Maria și Eudokia s-au minunat foarte tare din cauza acestui lucru, și Maria a spus:
  „O Dumnezeule mare, astfel nu suntem noi totuși nici o secundă siguri de vizitele efectuate ție! De-abia a pus una piciorul în afara ușii, că pun deja iarăși o sută de vizite noi la aceasta picioarele în odaie!
  „O Doamne, nu vrei Tu în sfârșit să ne acorzi nici un strop de odihnă? Să fugim noi cumva deja iarăși  și acum cumva de romani? Sau ce să se întâmple din această apariție?“
  Iosif a spus însă: „Dragă Maria, nu te înfricoșa în zadar! Uite, noi doară suntem numai o sumedenie de trecători în această lume, și Domnul ne este conducătorul nostru!
  „În acea parte în care vrea să ne ducă Domnul, acolo îl și urmăm, cu totul devotați în voia Sa sfântă;  pentru că El singur știe totuși; unde și ce este cel mai bun pentru noi!
  „Uite, tu te temi tot timpul, când Domnul ne trimite ceva nou, eu însă sunt din cauza acestor lucruri plin de bucurie, - pentru că acum chiar știu eu, că Domnul se îngrijește totdeauna pentru binele nostru!
  „Astăzi dimineață a trimis Domnul o încercare puternică asupă mea; eu am fost foarte trist din cauza aceasta.
  „Dar tristețea nu a dăinuit mult; cel omorât a fost reânviat și trăiește!
  „Fă tu asemenea, și îți va fii cu mult mai bine decât toată frica și temerea ta zadarnică și tinerească!“
  Aceste cuvinte ale lui Iosif au liniștit-o pe Maria, și ea însăși a fost acum plină de curiozitate, să-i vădă pe bucătarii cei nou veniți în bucătărie.
  Ea s-a ridicat de aceea și a vrut să se uite; dar în acel moment au pășit fiii lui Iosif, încărcați cu mâncăruri, în cameră, și toți tinerii aceia i-au urmat cu cel mai profund respect.
   Și atunci când au ajuns în apropierea copilașului, au căzut ei deodată în genunchi și se rugau la acesta.
  Copliașul s-a ridicat însă și a vorbit către acei tineri: „Ridicați-vă, voi arhangheli ai cerurilor Mele nesfârșite!
  „Eu am auzit rugăciunea voastră! Dragostea voastră vrea să-Mi slujească Mie și aici, în micimea Mea; dar Eu, Domnul vostru din veșnicie, n-am avut încă niciodată nevoie de seviciile voastre!
  „Deoarece însă dragostea voastră este așa de puternică, atunci rămâneți aici trei zile pământești și slujiți acestei case! Dar în afară de aceștia, care sunt aici, în casă, să nu afle nimeni, cine sunteți voi!
  „Acum însă ține-ți cina cu tatăl Meu de familie  și cu cea care m-a născut și cu această fiică, care Mă poartă în brațele ei, cu cei trei care caută și cu frații Mei!“
  După aceasta s-au ridicat tinerii, Maria a luat copilașul, și toți s-au pus la masă, au cântat cu Iosif cântarea de laudă și au mâncat și au băut toți peste măsură de bucuroși și de fericiți.
  Arhanghelii ca tineri au plâns însă plini de fericire și au spus:
  „Intr-adevăr, veșnicii s-au scurs pe sub privirile noastre, pline de cea mai înaltă fericire;
  „dar toate veșniciile pline de fericire sunt anulate de acest moment, în care mâncăm la masa Domnului, ba chiar la masa copiilor Săi, printre care se află El în tot belșugul Său! O Doamne, lasă-ne ș pe noi să devenim copiii Tăi!



114

Dialogul Mariei cu Zuriel și Gavriil.
Trimiterea copilașului la noua ordine în cer și pe pământ.
Setea de cunoaștere a Eudokiei în ceea ce-i privește pe ‘mesagerii arhangheli’.

  După ce cina a fost luată și după ce toți au adus atunci cu Iosif o cântarea de mulțumire către Domnul, a spus atunci unul dintre tineri către Maria:
  „Maria, tu cea mai fericită dintre femeile pământului, nu îți mai amintești de mine? Nu sunt eu acela, care s-a jucat în templu așa de des cu tine și care ți-am adus întotdeauna o mâncare bună și o băutură dulce?!“
  Aici a rămas Maria stupefiată și a spus: „Da, eu te recunosc; tu ești Zuriel, un arhanghel! Tu m-ai și  tachinat însă câteodată foarte tare, deoarece ai vorbit cu mine, dar nu te-ai lăsat văzut!
  „Și eu trebuia adesea să te rog ore întregi, până ce te-ai lăsat convins spre faptul, ca eu să te văd!“
  Și tânărul a spus: „Uite, tu mamă binecuvântată, astfel a fost voia Domnului, care te îndrăgește foarte tare!
  „Așa însă cum inima în tine, ca lăcaș al dragostei, bate încontinuu și toată ființa ta se tachinează și se îmbrâncește,
  „tot așa este și felul dragostei a Domnului, că ea îi tachinează, îi îmbrâncește și îi trage continuu pe dragii ei, dar tocmai și prin aceasta se formează viața și o face durabilă pentru veșnicie!“
  Maria a fost foarte bucuroasă din cauza acestei explicații și lăuda marea bunătate a Domnului,
  Un alt tânăr s-a adresat însă și el Mariei și a spus: „Fecioară binecuvânată! Mă recunoști și pe mine? N-a trecut mult peste un an, atunci când eu te-am vizitat în Nazaret!“
  Și Maria l-a recunoscut după voce și a spus: „Da, da, tu ești Gavriil! Cu adevărat, asemenea ție nu este nici unul; pentru că tu ai adus pământului desigur cea mai mare vestire și mântuirea tuturor popoarelor!“
  Și tânărul i-a răspuns Mariei: „O fecioară, cu ce-ai zis la îneput te-ai înșelat; pentru că uite, Domnul a început deja cu mine, să se folosească spre punerea în aplicare a celei mai mari fapte de mijloacele cele mai mici și neânsemnate!
  „De aceea sunt eu într-adevăr cel mai mic și cel mai neânsemnat în împărația lui Dumnezeu, dar nu cel mai mare! Intr-adevăr că i-am adus pământului vestirea cea mai mare și cea mai sfântă,
  „dar de aceea nu sunt eu, de parcă nimeni nu mi-ar fi asemenea ca mărire; într-adevăr însă invers, cum eu sunt anume cel mai neânsemnat în împărăția lui Dumnezeu!“
  Atunci s-a mirat Maria împreună cu Iosif de smerenia mare a tânărului.
  Copilașul a spus însă: „Da, acest înger are dreptate! La început Mi-a fost cel mai mare și cel mai apropiat Mie.
  „Acela însă s-a ridicat și vroia să fie asemenea Mie și vroia să Mă întreacă și s-a depărtat de aceea de Mine.
  „De aceea am făcut Eu însă atunci cerul și pământul și am dat ordinea, ca numai ce este neânsemnat să-Mi fie cel mai aproape!
  „Acum însă am ales Eu pentru Mine toată micimea lumii ; și de aceea vor fi numai aceia cei mai mari la Mine, care, asemenea Mie, sunt în lume precum în sine însăși cei mai de jos și neânsemnați.
  „Și astfel ai tu, Gavriil al Meu, dreptate din tine însuți, și și mama are dreptate; pentru că așa ești tu cel mai mare, că ești cel mai neânsemnat din tine și în tine!“
  Când copilașul i-a spus asemenea cuvinte tânărului Gavriil, au căzut atunci deoadată toți tinerii jos în genunchi și se rugau la Acesta.
  Eudokia însă a căutat încoace și încolo; fiindcă ea nu știa, ce să creadă despre acești tineri foarte frumoși.
  Ea a auzit într-adevăr, cum acești tineri erau numiți ‘mesageri arhangheli’, și acest lucru din împărăția lui Dumnezeu, - dar ea credea că aceasta este Palestina precum și Egiptul de sus. Ea a întrebat de aceea, dacă aceștia ar fi cumva miniștri plenipotențiari.
  Un tânăr a spus însă: „Eudokia, ai numai răbdare! Uite, noi rămânem chiar trei zile aici, și în acestea ne vom cunoaște încă deja mai bine!“ și Eudokia a fost mulțumită cu acest lucru și s-a dus acuși la odihnă.

115

Indemnul lui Iosif spre odihna de noapte. Menționarea tinerilor despre lovitura
de noapte a celor 300 de tâlhari.  Atacul. Victoria îngerilor.

  Iosif a spus însă: „Copii și prieteni, s-a făcut deja seară târziu; de aceea sunt eu de părere, că este timpul, să ne ducem la odihnă!“
  Tinerii au spus însă: „Da, tată Iosif, tu ai dreptate; voi toți care mai trăiți încă în trupurile muritoare, mergeți la liniștea întăritoare!
  „Noi însă vom merge afară, în fața casei tale și o vom păzi!
  „Pentru că dușmanul vieții a aflat acum într-un mod mârșav, că aici locuiește Domnul, și a decis, să atace ucigător această casă în această noapte.
  „De aceea suntem noi însă aici, pentru a proteja această casă, și când va veni dușmanul, atunci să fie el rău nenorocit!“
  Iosif și Maria, încă mai trează Eudokia, cei trei preoți și fiii lui Iosif s-au speriat tare din cauza acestei înștiințări ,
  și Iosif a spus: „Dacă așa este, atunci eu nu vreau să mă odihnesc, ci să veghez cu voi în decursul a întregii nopți!“
  Tinerii au spus însă: „Fiți voi toți cu totul fără grije, noi suntem destui la număr și avem și destulă putere, să preschimbăm toată creația în nimic după voia Domnului!
  „Cum să ne înfricoșăm atunci așadar de câțiva criminali lași și mârșavi?!
  „Pentru că uite, toată treaba constă în aceasta: Câțiva prieteni ai clerului care s-a prăpădit au aflat prin osteneala Satanei, că Cireniu a devenit un mare prieten al evreilor, și acest lucru prin această casă.
  „De aceea au făcut ei un complot secret și au jurat, să atace această casă în această noapte și să-i omoare pe toți care se află înăuntru.
  „Noi însă am prevăzut un asemenea plan deja de mult de dinainte și am venit de aceea, să păzim această casă.
  „Fii de aceea cu totul liniștit; mâine vei vedea tu, cum am lucrat noi pentru tine în decursul a întregii acestei nopți!“
  Când Iosif a auzit însă o asemenea asigurare de protecție fidelă din partea tinerilor, atunci el a lăudat și l-a slăvit pe Dumnezeu,
  i-a arătat după aceea mai întâi Eudokiei odaia ei de odihnă, a binecuvântat-o pe ea ca fiică a lui, și ea s-a dus mai întâi la odihnă.
  După aceea s-a dus Maria cu copilașul în aceeași odaie și l-a luat pe Acesta de această dată cu ea în pat.
  Atunci s-au dus și cei trei preoți în odaia lor; Iosif și fiii au rămas însă în odaia de gustare și vegheau.
  Tinerii au mers însă afară și s-au împărțit în jurul casei. -
  Când a venit miezul nopții, s-a auzit atunci zăngăneală de arme pe drumul din oraș spre conac.
  În puține minute a fost înconjurată întreaga casă a lui Iosif de trei sute de bărbați înarmați.
  Când ei au vrut însă atunci să intre în casă, s-au sculat tinerii și au sugrumat într-o sclipire întreaga ceată până la unul.
  Pe acel unu singur l-au legat ei însă și l-au dus într-o cămară spre mărturie pentru ziua următoare.
  Și astfel a fost casa lui Iosif minunat salvată și a rămas atunci în pace și sigură față de orice atac în viitor.
Back to top See my Info
Unique
Gazda
Gazda

Unique is offline

Joined: 13 Feb 2005
Member: #2
Posts: 359
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolele 116 - 132
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 8.10.2007, 02:21 View PostDownload Post

116

Pregătirile lui Cireniu pentru ospățul de nuntă.
Inalta considerație a îngerilor față de copilașul înbăiat.
Readucerea la viață a trupurilor moarte ale criminalilor prin apa de înbăiere a copilașului.

      Dimineața, deja devreme înainte de răsăritul soarelui, au fost toți ocupați în casa lui Iosif.
      Tinerii lucrau în grajd și în bucătărie cu fiii lui Iosif;  pentru că trebuiau pregătite totuși așa de multe lucruri pentru ospățul de nuntă a lui Cireniu.
      Iosif însuși a mers însă cu câțiva tineri, cu Zuriel și Gavriil, afară și s-a uitat la trupurile moarte și le-a spus celor doi:
      „Ce să se întâmple cu aceștia? Vom trebui totuși mai înainte să-i îngropăm, până ce Cireniu va veni din oraș!“
      Tinerii au spus însă: „Iosif, nu te îngriji de aceasta, pentru că tocmai guvernatorul trebuie să vadă, ce putere locuiește în casa ta!
      „De aceea rămân așa, pe jos, aceste trupuri moarte, până când Cireniu va veni și el însuși să hotărască atunci, să le ducă de aici!“
      Iosif a fost mulțumit cu această explicație și s-a dus atunci cu cei doi în casă.
      Atunci când ei au pășit în cameră, tocmai a fost Maria ocupată cu facerea de baie a copilașului, la care Eudokia - unde era posibil - o ajuta.
      Cei doi au rămas însă în loc în cel mai mare respect profund, cu mâinile în formă de cruce puse pe piept, atâta timp cât copilașului i s-a făcut baie.
      După ce însă copilașul a fost spălat și iarăși îmbrăcat cu scutece curate, l-a chemat El atunci numaidecât pe Iosif pentru o treabă la Sine și i-a spus: „Iosif, nimeni să nu moară pe suprafața de pământ la care aparține această casă!
      „Treaba însă, din cauza căreia te-am chemat, este, ca tu să iei această apă și s-o pătrezi.
      „Atunci când însă Cireniu va veni din oraș și îi va vedea pe aceștia omorâți, ia atunci apa și stropește-i, și ei se vor trezi atunci și vor fi duși în fața judecății.
      „Legați-i însă mai înainte fiecărui trup mort mâinile la spate, ca ei, când se vor trezi, să nu apuce numaidecât o armă și să se apere!“
      Când Iosif a auzit aceasta, a făcut el atunci cu ajutorul celor doi de îndată, ce a spus copilașul;
      și când ultimului trup mort i-au fost legate mâinile, a și venit atunci Cireniu în deplina strălucire din oraș cu o suită numeroasă.
      El s-a îngrozit însă la privirea spre aceste trupuri moarte legate și a întrebat grăbit, ce s-a întâmplat aici.
      Iosif însă, făcându-i totul cunoscut, a lăsat să i se aducă apa și a udat de îndată trupurile moarte, după care acestea s-au ridicat ca dintr-un somn adânc.
      Cireniu însă, acum înștiințat despre toate, a rânduit ca cei treziți să fie imediat duși în închisoarea acelui oraș.
      și atunci când toți aceștia, cu tot cu cel lăsat în viață, au fost duși de acolo sub o supraveghere strictă, s-a dus Cireniu cu mireasa sa în odaie și l-a lăudat și l-a slăvit acolo peste măsură pe Dumnezeul lui Israel.


117

Prosta dispoziție a lui Cireniu din cauza trădătorilor. Trimiterea lui Iosif la ajutorul Domnului.
Cireniu și îngerii. Cuvintele de explicație ale lui Iosif.
Minunea puterii a îngerilor.

      Această apariție l-a pus însă totuși pe Cireniu puțin cam într-o proastă dispoziție, și el nu știa, ce să facă cu acești trădători.
      El a pășit de aceea la Iosif și s-a sfătuit cu el; Iosif i-a răspuns însă:
      „Fii binedispus, tu fratele meu în Domnul! Pentru că nu ți se va îndoi nici un păr din această cauză!
      „Uite, tu ești pe pământ desigur cel mai mare prieten și  binefăcător al meu; dar la ce mi-ar fi folosit în noaptea care a trecut toată prietenia ta?!
      „Acești ucigași ageri ar fi putut în această noapte să mă fiarbă și să mă frigă împreună cu toți ai casei mele, fără ca tu să nu fii aflat nimic mai înainte, decât până ce tu astăzi dimineață, când ai venit la mine, n-ai mai fii găsit nimic de-al meu!
      „Cine a fost în acest caz salvatorul meu? Cine a știut planurile secrete ale răufăcătorilor deja cu mult mai înainte și mi-a trimis ajutor la timpul potrivit?
      „Uite, acesta a fost Domnul, Dumnezeul meu și Dumnezeul tău! - Deci, fii tu binedispus; pentru că și tu ești acum în mâna atoateprotectoare a Domnului, și El nu va îngădui, nici măcar un păr să-ți fie îndoit!“
      Cu inima emoționată a muțumit Cireniu alături de Tullia a lui, care se ocupa de copil, lui Iosif pentru această alinare.
      Dar el i-a văzut în același timp pe cei doi tineri și a fost și conștient, că erau prezenți în bucătărie încă mai mulți astfel de tineri.
      El l-a întrebat de aceea pe Iosif, de unde ar fi în sfârșit acești tineri atât de frumoși și foarte gingași, dacă aceștia ar fi cumva și ei nenorociți salvați.
      Iosif a spus însă. „Uite, fiecare își are slujitorii lui; tu știi însă acum totuși, că și copilașul meu este un Domn!
      „Șși uite, aceștia sunt slujitorii Lui; aceștia sunt și  aceia, care au păzit această casă azi noapte de la un dezastru!
      „Nu încerca însă să ghicești, din ce țări sunt ei; pentru că aici nu vei judeca nimic, fiindcă acești ajutători sunt de o putere și de forță nedescrisă!“
      Și Cireniu a spus: „Așa, sunt ei pe jumătate zei, cum noi îi avem în învățătura noastră fabuloasă?
      „Cum? Să aveți voi pe lângă acest unic Dumnezeu și asemenea oameni pe jumătate zei, care sunt rânduiți, să-i facă omului precum și zeului principal servicii bune?“
      Și Iosif a spus: „O frate, aici te înșeli tu foarte tare! Uite, despre oameni pe jumătate zei nu este la noi veșnic nici o vorbă.
      „Într-adevăr însă despre duhuri foarte fericite încă, care sunt acum îngeri ai lui Dumnezeu, o dată însă au și  trăit ei, ca noi, pe pământ!
      „Dar, ceea ce ai aflat tu acum de la mine, taci despre aceasta, așa de parcă n-ai fi aflat niciodată nimic, - căci, altfel, ar putea să-i meargă rău trupului tău!“
      Aici și-a pus Cireniu degetul la gură și a jurat, să tacă până la moarte.
 Aici au pășit cei doi tineri aproape de Cireniu și au spus: „Acum mergi cu noi afară, ca noi să-ți arătăm puterea noastră!“
      Și Cireniu a mers cu ei afară, și uite, un munte în planul adânc de fond a dispărut printr-un cuvânt din gura tinerilor!
      Aici a văzut Cireniu de-abia motivul, de ce trebuie el să tacă, și el a și tăcut despre acest lucru în decursul a întregii lui vieți - și totți, care au fost cu el.


118

Diferența între puterea Domnului și cea a slujitorilor Săi.
Intrebarea lui Cireniu despre folosul îngerilor.
Pilda despre tatăl iubitor și copiii Săi.

      După această demonstrație de putere l-au condus cei doi tineri pe Cireniu iarăși în odaia, unde se afla Iosif, Maria cu copilașul, Tullia, Eudokia și cei trei preoți, Maroniu și încă alte suite ale lui Cireniu.
      Și Iosif a mers imediat la Cireniu și l-a întrebat:
      „Acum, prealuminat frate și prieten, ce spui tu despre acești slujitori ai Domnului?“
      Și Cireniu a spus: „O distinse frate, aici nu este între ei și Domnul chiar aproape nici o diferență; pentru că ei sunt tot așa de puternici ca El!
      „Copilașul a distrus de curând printr-un semn cu mâna o statuie mare a lui Zeus;
      „acești slujitori însă au distrus cu un cuvânt un munte întreg! - Spune, ce fel de diferență este aici într-adevăr între Domn și slujitor?“
      Și Iosif i-a răspuns lui Cireniu: „O prietene, între aceștia este o diferență nesfârșit de mare!
      „Uite, Domnul face toate acestea veșnic din Sine Însuși; slujitorii Săi sunt însă în stare să facă așa ceva numai din Domnul atunci, când El vrea să fie astfel!
      „Dacă nu este acesta cazul, atunci sunt ei în stare să facă aceasta tot așa de puțin ca mine și tine, și toată puterea lor proprie nu este în stare să zdrobească nici măcar un fir de praf!“
      Cireniu a răspuns însă: „Eu te înțeleg; ceea ce ai spus tu, este adevărat și nu necesită de nici o explicație mai amănunțită.
      „Dar dacă toate acestea le înfăptuiește numai Domnul și slujitorii în sine nu au nici o putere, la ce îi folosesc ei așadar în consecință?“
      Și Iosif a spus: „Uite, tu frate minunat și drag, aici este copilașul! Adresează-te cu această întrebare la Acesta, - Acesta îți va da despre asta cel mai bun răspuns!“
      Și Cireniu a făcut astfel, și copilașul s-a sculat și a spus:
      „Cireniu, tu ești acum soț și ai fecundat deja în această noapte femeia ta, ca să-ți fie un urmaș!
      „Eu îți spun însă, tu vei mai primi încă doisprezece de acest fel! Dacă tu însă vei fii un tată a doisprezece copii, spune-Mi, pentru ce vor fi ei pentru tine, și de ce și pentru ce vrei să ai tu într-adevăr copii!
      „Nu poți tu în sfârșit cumva să te ocupi de munca ta destul de bine și de temeinic fără aceștia?“
      Aici a rămas Cireniu foarte tare stupefiat și a vorbit după un timp puțin încurcat:
      „În ceea ce privește scăparea din vedere a treburilor mele conducătoare de stat, în acestea își are căile sale înțelepte, și eu nu am nevoie de copii la acestea!
      „Dar numai în inima mea se manifestă o necesitate puternică pentru posesia de copii, și această necesitate se numește dragoste!“
      Și copilașul a spus. „Bine, când tu vei avea însă copii, tu nu-i vei trage și  în afacerea ta din dragoste curată față de ei și le vei da de aceea putere și stăpânire, pentru că ei sunt copiii tăi, și îi vei face slujitorii tăi stăpânitori?“
      Și Cireniu a răspuns: „O Doamne, acest lucru îl voi face într-adevăr cu siguranță!“
      Și copilașul a răspuns iarăși: „Acum uite, dacă tu, ca om, faci deja aceasta din dragoste curată față de copiii tăi, de ce să nu facă așadar aceasta Dumnezeu, ca un Tată sfânt cu copiii Săi din dragostea Lui nemărginită față de ei?“
      Acest răspuns i-a spus totul lui Cireniu, l-a cuprins, precum pe toți, cel mai mare respect profund, și el n-a mai întrebat după aceea despre nimic altceva.



119

Rânduiala lui Iosif pentru ospățul de nuntă. Imbrăcarea hainelor de sărbătoare.
Hainele de sărbătoare strălucitoare ale îngerilor. Apăsarea sufletească  a lui Cireniu
și a celorlalți. Dezbrăcarea hainelor de sărbătoare.

      Aici au venit deja și fiii lui Iosif înăuntru și i-au spus: „Tată, mâncarea de dimineață este pregătită din belșug!
      „Dacă tu vrei, vrem noi să aranjăm masa mare de sufragerie și să punem numaidecât mâncarea pe ea!“
      Și Iosif a spus: „Bine, copiii mei, faceți aceasta, îmbrăcați-vă însă cu hainele voastre noi, pentru că noi vom ține acum dimineața ospățul de nuntă a lui Cireniu!
      „Și voi trebuie să fiți la masă, de aceea trebuie voi să și fiți îmbrăcați de nuntă! Mergeți acum, și faceți tot, ce este bun, potrivit și cuviincios!“
      Și fiii au aranjat masa și au mers și au făcut, precum le-a poruncit Iosif.
      Au pășit însă și cei doi tineri aproape de Iosif și au spus:
      „Tată Iosif, ce crezi tu într-adevăr? Uite, îmbrăcămintea noastră, pe care o purtăm, este numai haina noastră de muncă; să ne îmbrăcăm și noi în haine de nuntă?“
       Iosif a răspuns însă: „Voi sunteți îngeri ai Domnului, și această îmbrăcăminte a voastră este totuși oricum cea mai frumoasă haină de nuntă; la ce să vă împodobească atunci o altă haină?“
      Tinerii au spus însă: „Uite, noi nu vrem să-i facem nimănui supărare, ceea ce tu le-ai poruncit fiilor tăi, vrem și noi să facem și vrem să fim prezenți la masa ta în hainele noastre de nuntă!
      „Lasă-ne de aceea să mergem afară, ca noi să ne schimbăm hainele asemenea fiilor tăi!“        
      Și Iosif a spus: „Atunci faceți așadar, ceea ce voi considerați desigur că este necesar din partea Domnului! Voi sunteți totuși întotdeauna slujitori ai Domnului și știți tot timpul voia Sa; deci, faceți conform acesteia!“
      Și cei doi tineri au mers afară, și în scurt timp au venit ei cu fiii lui Iosif și cu toți ceilalți tineri în haine așa de strălucitor luminoase ca aurora în cea mai frumoasă strălucire roșie;
      chipurile lor, picioarele și mâinile străluceau însă ca soarele, când răsare.
      Cireniu și toți cei din suita lui s-au îngrozit de această podoabă și măreție nemăriginită.
      Și Cireniu a vorbit într-o pripeală de frică către Iosif:
      „Cel mai măreț prieten, eu am văzut acum minunăția nesfârșită a casei tale! Lasă-mă să merg afară, fiindcă această măreție mă mistuie!
      „De ce trebuia tu așadar să le și poruncești fiilor tăi o schimbare a hainelor? Fără aceasta ar fi rămas sigur și slujitorii Domnului în simplitatea și slaba strălucire al lor de mai înainte, mie așa de binefăcătoare!“
      Aici s-a îmbărbătat Iosif, căruia și suflarea i s-a îngreunat de atâta strălucire, și le-a poruncit iarăși fiilor săi, să îmbrace hainele lor de lucru.
      Fiii s-au dus și au făcut aceasta; dar și tinerii au mers și și-au schimbat hainele și au venit atunci cu fiii lui Iosif iarăși în prima lor simplitate.
      Acum însă i-a fost lui Cireniu iarăși mai ușor în jurul inimii, și el s-a putut atunci pune la masă cu femeia lui și cu însoțitorii lui.
      Și astfel a ocupat el partea de sus a mesei cu cei ai săi, și Iosif, Maria și copilașul, Eudokia, fiii lui Iosif și tinerii partea de jos a mesei și au mâncat și au băut toți după cântarea de laudă a lui Iosif.
      Unii centurioni împreună cu cel mai mare al lor au fost însă de părere, că s-ar afla acum însăși la masa zeiilor în Olimp și nu se puteau ajuta de atâta fericire, fiindcă ei nu știau nimic despre casa lui Iosif, cum este ea alcătuită.




120

Grija lui Iosif din cauza sărbătoririi după litera legii a paștelui. Explicația liniștitoare
a îngerilor. Noua grijă a lui Iosif din cauza celor mulți păgâni prezenți acolo.
Răspunsul minunat al copilașului.

      După terminarea gustoasei mese de dimineață, care a durat în jur de o oră, a fost rostit de Iosif cântecul de laudă, și toți s-au ridicat de la masă.
      Deoarece însă ziua aceea era o zi înainte de sabat, deci o zi de vineri, în care dată erau sărbătorile de paști ale evreilor, așa că lui Iosif i-a fost puțin cam frică, și el nu știa aici, în mijlocul a atâția romani, cum să petreacă această sărbătoare.
      Pentru că el știa că aceștia il vor vizita acum și în ziua de sabat a paștelui așa de bine ca în orice altă zi.
      De aceea i-a fost lui, cum am spus, frică, cum să-l sfințească el pe acest sabat chiar ieșit din comun de important.
      Atunci l-au înconjurat însă tinerii și i-au spus: „Ascultă-ne, tu bărbat drept, dar zadarnic îngrijorat!
      „Tu știi că în acest timp și îngerii lui Dumnezeu s-au înfățișat în Ierusalim ca arhangheli, heruvimi și serafimi.
      „Și sfânta sfintelor era tot timpul locuită de ei, precum știi tu aceasta, și cum știe femeia ta.
      „Pentru că tu știi însă, că noi îl urmăm numai pe Domnul și nu templul din Ierusalim, de aceea noi nici nu suntem în templu.
      Când Domnul a locuit în templu în Ierusalim, atunci am fost și noi în templu.
      „Acum locuiește El aici, și și noi suntem aici, să sărbătorim cu tine paștele, și nici unul dintre noi nu este în templu, care este acum foarte strașnic părăsit!
      „Cum poți tu însă să sărbătorești mai bine paștele, decât dacă procedezi așa cum facem noi?!
      „Uite, noi vom face mâine același lucru, ce am făcut astăzi și îl vom mai face, și aceasta va fi potrivit!
      „Fă tu asemenea, și tu vei petrece potrivit cu noi, în deplina prezență a Domnului sabatului și a toate sărbătorile, ziua sabatului și sărbătoarea paștelui!
      „Intreabă cel mai măreț copilaș, și El îți va spune același lucru și ți-l va vesti cinstit!“
      Și Iosif a spus: „Totul este potrivit și bine și adevărat, dar ce se întâmplă cu legea lui Moise? Incetează aceasta de a mai fi valabilă?“
      Tinerii au spus însă: „Bărbatule drept, tu te înșeli; spune, a rânduit vreodată Moise ca sărbătoarea paștelui să se țină în Ierusalim?
      „N-a stabilit el sărbătoarea numai acolo, unde Domnul este cu chivotul legii?!
      „Uite, acum nu mai este însă Domnul cu chivotul legii, ci El este în persoană cu tine și cu casa ta!
      „Spune acum, unde ar trebui deci după Moise să se petreacă în modul potrivit sărbătoarea paștelui?“
      Și Iosif a spus: „Dacă așa este, atunci trebuie să se țină sărbătoarea firește într-adevăr aici! Dar ce facem noi aici cu acești păgâni mulți?“
      Și tinerii au spus: „O fiu drept din David, nu te îngriji de aceasta, ci fă, ce vom face noi, și va fi încă totul potrivit!“
      Aici l-a cerut copilașul pe Iosif (la care ocazie tinerii au cazut în genunchi) și a spus:
      „Iosif, așa cum astăzi, așa și mâine și poimâine; nu te îngriji însă din pricina celor netăiați împrejur, pentru că aceștia sunt acum mai buni decât cei tăiați împrejur!
      „Uite, nu este importantă tăierea împrejur a pielii, întru totul importantă este însă tăierea împrejur a inimii!
      „Acești romani au însă o inimă deosebit de ales tăiată împrejur; de aceea și țin Eu acum cu ei, și nu cu evreii, sărbătoarea paștelui!“
      Aceste cuvinte l-au adus pe Iosif iarăși în echilibru; el era plin de bucurie și le-a predat tinerilor toată grija pentru sărbătoarea de paște.

121

Iosif, invitat de Cireniu în cetatea acestuia pentru sărbătoarea paștelui, în nevoile de sărbătoare ale paștelui. Cuvintele liniștitoare ale copilașului și cedarea lui Iosif.
                   
             
             
      După ce s-a decis sărbătoarea paștelui și Iosif a acceptat toate acestea, a venit lângă Iosif Cireniu, și a început să vorbească: „Nobil prieten și frate, iată, astăzi am fost eu oaspetele tău și așa voi rămâne eu până spre seară;
      „mâine voi organiza un ospăț mic în cetatea mea și prin aceasta învit eu toată casa ta în cetate, pe toți care sunt prezenți aici,
      „și eu sper ca tu să nu-mi refuzi această învitație prietenească!
      „Căci nu pentru ca să mă revanșez te învit eu pe tine, ci din mare respect și dragoste, care o port casei tale, fac eu aceasta.
      „Deoarece iată, poimâine, voi pleca eu de aici și eu nu mai pot rămâne atâta cât mi-am propus la sosirea mea aici!
      „Lucruri importante mă așteaptă pe mine, de aceea a trebuit ca eu să-mi schimb planurile inițiale.
      „Și chiar din acest motiv vreau eu să am onoarea, să te primesc în casa mea, într-un fel care va fi demn de tine!“
      Aici a rămas Iosif din nou pe gânduri, deoarece el nu a știut ce să facă; căci mâine va fi ziua sfântă de sabat a paștelui, și  el dorea ca să sărbătorească această sărbătoare în casa sa.
      De aceea a spus el următoarele cuvinte spre Cireniu: „Minunat prieten și frate prin Domnul!
      „Iată, mâine este cea mai importantă sărbătoare la noi, iudeii, și fiecare iudeu trebuie s-o sărbătorească cel puțin în mijlocul pereților săi , dacă el nu poate să călătorească până la templul sfânt din Ierusalim!
      „Eu ar trebui atunci să-mi reproșez amarnic, dacă aș încălca această lege, care este una dintre primele;
      „de aceea eu nu pot să-ți promit nimic în această direcție!
      „Dar dacă tu dorești să vii la mine ca să sărbătorești aici, în casa mea, care este de fapt și a ta, atunci îmi va fi pe plac acest lucru!“
      Și Cireniu a spus: „Dar frate, ești tu oare mai necredincios decât mine, un păgân, după cuvintele tale, de la naștere?!
      „Ce este copilul tău? Nu este Domnul, de la care au provenit toate legiile de la bun început?!
      „ Nu sunt oare acești tineri slujitorii Săi din veci?! Nu are El dreptul să dea legiile, acel Atotputernic care se odihnește în brațele tinerei mame?!
      „Cum ar fi dacă Acesta m-ar auzi, - ar fi mai presus de sărbătoarea ta decât cuvântul Său dumnezeiesc?“
      Aici s-a ridicat copilașul și a început să vorbească: „Da Cireniu, tu ai vorbit drept; dar păstrează toate acestea pentru tine!
      „Mâine însă vom fi cu toții oaspeții tăi; căci acolo unde sunt Eu, acolo este și paștele adevărat! Căci Eu sunt salvatorul copiiilor israeliți din Egipt!“
      și atunci când Iosif a auzit aceste cuvinte, a renunțat la paștele său și a acceptat invitația lui Cireniu.




122

Intrebăriile lui Iosif despre curățarea molozului provenit din temple, despre destinul
rebelilor și al celor trei preoți și despre cei opt copii.
Răspunsurile lui Cireniu.

      După indicațiile petrecerii a zilei de paște, cu care, - cum s-a mai menționat - a fost de acord Iosif, l-a întrebat din nou Iosif pe Cireniu, cum merge înlăturarea molozului provenit din temple și cum stau lucrurile cu cei dezgropați din acesta.
      Și Cireniu a vorbit: „O tu înalt prieten și frate, nu îți face griji din această cauză:
      „căci s-au luat după cunoștiințele mele deja cele mai bune măsuri pentru aceasta!
      „Molozul este strâns deja pâna la ultima pietricică, preoții sunt deja îngropați, și pe cei salvați îi voi lua cu mine poimâine spre Tir unde voi lua decizia corectă în privința lor!
      „Iată, așa stau lucrurile! Eu cred, că este bine și cât de corect planificată!“
      Și Iosif a vorbit: „Da într-adevăr, mai bine nu ar fii putut nici un tată să se ocupe de copiii săi! Eu sunt pe deplin mulțumit de acest lucru!
      „Dar ce vei face tu cu acei rebeli, care au năvălit casa mea ieri noapte?“
      Și Cireniu a vorbit: „Iată, aceștia sunt trădători înalți și au de desăvârșit pedeapsa cu moartea!
      „Dar tu știi, că eu nu sunt un prieten al sângelui vărsat, ci mai degrabă sunt eu cel mai mare dușman!
 „De aceea, i-am scutit eu de această pedeapsă cu moartea și am decis pedeapsa binemeritată, care constă în faptul, ca ei să rămână sclavi până la sfârșitul vieții lor!
      „Și eu sunt de părere, că această pedeapsă nu este mare în locul celei cu moartea, mai ales că acei care se vor îndrepta li se va reda în secret libertatea.
      „Și ei vor veni cu mine la Tir, unde se va decide mai departe destinul lor.“
      Și Iosif a vorbit: „Dragă frate, și aici ai lucrat tu după ordinea dumnezeiască, și de aceea eu te pot doar lăuda că ești un guvernator cât se poate de înțelept!
      „Dar acum mă mai apasă încă ceva pe inimă! Mai sunt încă acei trei preoți; ce se va întâmpla cu aceștia după părerea ta?“
       Și Cireniu a spus: „O drag prieten și frate, eu m-am ocupate deja de aceasta!
      Maroniu, care gândește acum ca mine, îi va lua cu el și îi va folosi în slujba, care o va primi el de la mine.
      Spune, este totul drept așa? - Într-adevăr, dacă înțelepciunea mea ar fi mai profundă și mai înaltă, atunci aș putea să iau hotărâri mai bune!
      „Dar așa acționez eu, cum mi se pare mie că este cel mai bine, și mă gândesc, că Domnul tău și Dumnezeul tău va binecuvânta voința mea bună, chiar dacă aceasta nu este așa de înțeleaptă!“
      Și Iosif a vorbit: „Domnul deja te-a binecuvântat pe tine și voința ta, și de aceea ai luat tu acum cele mai bune hotărâri!
      „Dar, acum, mai încă ceva: Când îmi vei trimite acei opt copii, care sunt cinci băieți și trei fete?“
      Și Cireniu a spus următoarele cuvinte: „Fratele meu, prietenul meu, acest lucru va fi prima mea grijă, atunci când voi ajunge eu în Tir!
      „Dar acum să mergem afară în aer liber, căci astăzi este o zi frumoasă, și de aceea vrem noi să-L lăudăm pe Domnul nostru!“ și Iosif a pus de aceea imediat toată casa în mișcare.






123

Marșul spre muntele sfânt. Intâlnirea cu animalele sălbatice.
Imblânzirea bestiilor prin cei doi tineri cerești.  



      Cireniu împreună cu Maroniu, cei trei preoți și Iosif și Maria împreună cu copilașul, cei doi tineri și Eudokia au format coloana.
      Maria și Eudokia stăteau pe doi măgari, care erau ghidați de cei doi tineri.
      Ceilalți tineri au rămas acasă cu fiii lui Iosif pe care îi ajutau la treburile casei și au preparat o pâine bună și mâncare pentru amiază, care însă bineînțeles se va mânca doar diseară.
      În afara orașului se afla însă un munte care era plin de cedri și avea o înălțime de aproape patru sute de metri.
      Acest munte era respectat de păgâni ca fiind un loc sacru, de aceea nu s-a tăiat nici un pom de pe acesta.
      Doar un drum, care a fost făcut de preoți, conducea spre vârf, pe care era construit un templu deschis, de unde se putea vedea cât se poate de clar și de frumos în toate direcțiile.
      Din cauza pădurii dese a acestui munte mare se aflau în aceasta multe bestii înfiorătoare în pădurea deasă a muntelui, și așa era foarte periculoasă urcarea până spre vârf.
      Dar cei trei preoți știau foarte bine acest amănunt al muntelui; de aceea au mers ei la Cireniu, când au ajuns la poalele muntelui, și i-au spus acestuia conoașterile lor.
      Și Cireniu a vorbit: „Nu vedeți voi că eu nu am nici o teamă?!
      „De ce să-mi fie mie oare teamă?! Doar este Domnul tuturor cerurilor și a tuturor lumiilor în mijlocul nostru și încă doi dintre slujitorii Săi cei mai măreți!“
      Preoții s-au liniștit și ei după cuvintele care le-a rostit Cireniu și s-au retras, iar coloana a înaintat repede în sus pe munte.
      Dar când toți au mers deja o jumătate de oră și au ajuns în adâncul pădurii, au sărit deodată din tufișuri trei măreți lei și i-au tăiat calea lui Cireniu.
      Dar Cireniu s-a speriat totuși și a strigat de îndată după ajutor.
      Și imediat au venit cei doi tineri au amenințat bestiile, și acestea au părăsit imediat acel loc, urlând;
      dar ei nu au fugit înapoi în tufișuri, ci au condus coloana, mergând la marginea drumului, și nu au făcut nici un rău la nimeni.
      Dar când coloana a mai mers încă o jumătate de oră, i-a întâmpinat o caravană întreagă de lei, pantere și tigri.
      Dar când caravana groaznică i-a zărit pe acei doi tineri, s-au împărțit în ambele părți ale drumului și așa le-a făcut loc coloanei noastre.
      Dar pentru aceia, care au fost în compania lui Cireniua, a fost această întâlnire plină de respect, deoarece aceștia nici nu îndrăzneau să sufle.
      Dar când aceștia au observat cum acele bestii se culcau în apropierea copilului și începeau să tremure, li s-a aprins păgânilor înfricoșați o lumină, și ei au început să bănuiască, cine era de fapt acel copil.









124

Leșinul Eudokiei și al Tulliei. șerpii veninoși pe vârful muntelui.
Curățarea locului prin Maria cu copilul.
Compania lui Cireniu foarte mirată.



      Caravana de bestii nu s-a întors, ci și-au continuat drumul, mârâind.
      Eudokia care era lângă Maria, ca și Tullia care se afla de partea lui Cireniu, și mergea doar puțin mai în fața măgarilor, le-a apucat la acea priveliște un mic leșin;
      dar Iosif și Maria le-a însuflat așa de mult curaj, că de îndată le-a trecut acestora întreaga lor teamă.
      Și coloana a mers în continuare mai departe și nu s-a mai petrecut nici un incident până pe vârful muntelui.
      Dar ajunși în vârf - și aceasta în are liber, unde pe cel mai înalt punct era stituat un templu - , s-a zărit un alt obstacol.
      În apropiarea templului a fost un adevărat cuib plin de șerpi veninoși cu clopoței și vipere.
      Cu sutele stăteau la soare pe locul întins și liber din jurul templului.
      Când au zărit șerpii coloana noastră, au început să facă gălăgie, să fluiere și să-și scoată limbile lor veninoase.
      Compania lui Cireniu s-a oprit de frică la această priveliște. Dar cel mai rău i-a mers Tulliei, care mergea pe jos; aceasta aproape că și-a pierdut mințile și și-a văzut de teamă moartea în fața ochiilor.
      Dar nu doar oamenii, ci și cei trei lei au început să scoată sunete de fică din gâtlej, și s-au tras cât mai aproape și mai strâns în jurul oamenilor.
      Lui Cireniu nu i-a fost frică la această priveliște; dar totuși s-a jenat din cauza soției lui și din cauza companiei sale.
      El s-a întors de aceea la Iosif și a vorbit: „Frate, spune-le celor doi slujitori ai Domnului, să amenințe acești șerpi!“
      Iosif însă a vorbit: „Nu este nevoie de aceasta!
      „Deoarece iată, femeia mea este o maestră în aceasta; s-o lăsăm să meargă în fața cu animalul ei de povoară,
      „și tu vei vedea, cum acești șerpi vor fugi din fața ei!“
      Și Maria cu copilașul ei în brațe au luat-o în față pe animalul lor de povoară; și atunci când bestiile au zărit-o,
      s-au refugiat într-o clipă în toate diercțiile, și nici un șarpe nu s-a mai putut vedea niciunde.
      Dar toată compania lui Cireniu s-a mirat de aceasta, și mulți au fost foarte mirați printre ei:
      „Nu este oare aceasta chiar Hygieia, pe care toți șerpii o ascultă doar la cel mai mic semn?“
      Dar când Cireniu a auzit aceste întrebări, a început să vorbească: „Ce grăiți voi despre Hygieia, care nu a existat niciodată?
      „Aici este mai mult decât Juno, care a nu existat niciodată; este femeia aleasă de cel mai înalt Dumnezeu al acestui măreț înțelept!“
      Aici au rămas pe gânduri toată compania lui Cireniu; dar nimieni nu a mai îndrăznit să mai pună vreo întrebare.







125

Templul periculos. Roiul de muște negre. Prăbușirea templului.
Toți cei prezenți în aerul liber sub un pom de smochine.


      Atunci când vârful muntelui a fost curățat de tot felul de șerpi, a început Cireniu să vorbească spre slujitorii săi:
      „Mergeți în templu și măturați-l, și acoperiți altarul cu pânze curate, și așezați proviziile luate pe acesta!
      „Noi ne vom întări atunci în acest templu de unde este într-adevăr o priveliște frumoasă!“
      Imediat au mers slujitorii lui Cireniu și au făcut ceea ce le-a fost poruncit.
      Când totul a fost pregătit, le-a făcut Cireniu invitația lui Iosif și Mariei, ca aceștia să-l urmeze în tempulu cu priveliștea frumoasă, pentru a se întări și a se împrospăta puțin.
      Dar Iosif a vorbit: „Frate, eu îți spun, lasă ca totul să fie luat afară din templu, căci altfel se va prăbuși mai repede decât vei putea tu scoate totul afară din acesta!
      „Deoarece iată, această clădire este foarte veche și a fost folosită în trecut la mariile păcate ale preoțiilor!
      „De aceea este ținut încă doar de câteva duhuri rele.
      „Dacă aș intra eu împreună cu femeia și copilul meu în această clădire, atunci s-ar refugia duhurile rele, și întreg templul s-ar prăbuși în bucăți asupra noastră.
      „Eu te rog de ceea să-mi urmezi sfatul, și tu vei alege drumul cel bun!“
      Cireniu a făcut aici ochi mari, dar a urmat totuși sfatul lui Iosif într-o clipă.
      Slujitorii lui Cireniu de abia au terminat cu acel lucru, când deodată a ieșit din templu un mare roi de muște negre cu o gălăgie infernală.
      La această apariție a strigat însă Iosif: „Plecați repede din templu, căci altfel vă va merge rău!“
      Cuprinși parcă de o furtună la strigătul de avertizare a lui Iosif, au fugit slujitorii lui Cireniu din acel templu.
      Dar când aceștia au fost doar la câțiva pași depărtare de templu, acesta s-a prăbușit cu un zgomot mare.
      Toți s-au îngrozit și au pus mâinile peste cap; chiar și cei trei lei credincioși au luat-o la fugă la această ocazia, dar s-au întors după un timp iar înapoi.
      Fiecare s-a întrebat de motivul acestei întâmplări; dar, printre păgâni, - cu excepția lui Cireniu - nu a putu nimeni să spună un răspuns cât de cât corect.
      Dar când toți și-au mai revenit puțin de la acea sperietură, l-a întrebat Cireniu pe Iosif, unde ar fi un loc sigur, unde s-ar putea întinde hrana adusă.
      Și Iosif i-a arătat un loc minunat și verde sub un smochin de munte, care era împodobit cu frumoase flori și fructe.
      Și imediat și-a trimis Cireniu slujitorii la acel loc, a ordonat ca acesta să fie curățat și după aceea să se ornamenteze foarte frumos cu hrana pe care ei au adus-o.

126

O hrană în aer liber împreună cu acei tineri. Incendiul din palatul regal.
Agitarea lui Cireniu și discursul său înfuriat.
Liniștea lui Iosif și răspunsul calm spre înfierbântatul Cireniu.

      După aceea l-a mai invitat încă o dată Cireniu pe Iosif, ca acesta să se întărească cu cele aduse împreună cu Maria, copilul și Eudokia.
      Aici a mers imediat Iosif cu ai săi și s-au așezat și a binecuvântat hrana și a mâncat și a băut.
      Exemplul lui Iosif l-au urmat acei doi tineri și, după aceștia, toți cei ce au fost prezenți în acel loc.  
      Când toți stăteau așa de bine împreună și mâncau și beau,
      iată, că a observat Maronius, care stătea lângă Cireniu, cum a început să se ridice peste orașul Ostrazine un mare nor de fum,
      și de la malul mării îndepărtat a văzut acesta tot același lucru.
      El a spus aceasta imediat lui Cireniu, și Cireniu a recunoscut imediat, că în oraș palatul lui era acela care ardea, și a presupus, că la malul mării care era mai îndepărtat au fost incendiate chiar corăbiile sale.
      Ca și trăznit de mii de fulgere a sărit Cireniu în picioare și a început să urle:
      „ Pentru numele Domnului, - ce trebuie eu să zăresc în depărtări! Acestea sunt roadele bunătății mele pentru voi locuitori nemernici din Ostrazine?
      „Intr-adevăr, eu vreau să schimb această bunătate în mânia unui tigru, și voi veți plăti pentru această nenorocire, așa cum nu a plătit vreodată nici cea mai rea bestie în cel mai adânc iad!
      „Să mergem prieteni și frați! Acum, noi nu mai putem să stăm ! Să mergem și să cerem răzbunarea dreaptă acestor nemernici!“
      Toți slujitorii lui Cireniu au sărit în picioare la strigătul acesta groaznic și au început să strângă toate lucrurile într-o clipă.
      Doar Iosif a rămas cu ai săi liniștiți jos și nici măcar nu s-a întors în acea parte unde era acel incendiu.
      Cireniu a observat aceasta și a început să spună următoarele cuvinte spre Iosif care stătea foarte liniștit:
      „Ce fel de prieten îmi ești tu mie, dacă în clipa nenorocirii mele stai așa de liniștit fără să-ți pese?!
      „Tu știi doar, că fără tine nu pot să pășeasc pe drumul care duce jos de pe acest munte - din cauza bestiilor înfometate!
      „De aceea, ridică-te și condu-mă în siguranță, căci altfel mă vei supăra enorm de mult!“
      Și Iosif a început să vorbească foarte calm: „Iată, tu mânios roman, chiar acum eu nu te voi urma pe tine!
      Ce vei face tu când vei ajunge după două ore? - Nu se va prăpădi totul în acest timp în acele flăcări?!
      „Și dacă tu vrei să te răzbuni, atunci cred eu, că va rămâne și așa destul timp pentru aceasta!
      „Dacă nu te-ai fi supărat așa de tare, într-adevăr, eu le-aș fi spus celor doi tineri, și aceștia ar fi putut stinge focul chiar într-o clipă.
      Dar pentru că tu te-ai mâniat așa de tare, du-te tu însuți, și stinge cu mânia ta focul!“


127

Incercarea lui Cireniu, să-l facă pe Iosif să-și schimbe părerea prin Tullia.
Cuvintele prietenești inimoase și serioase ale lui Iosif.
Stingerea incendiului prin voința celor doi tineri.

      Aceste cuvinte rostite serios de Iosif au avut un mare efect asupra lui Cireniu, și acesta nu a știut ce să răspundă;
      chiar și el nu a mai avut curajul să spună vreun cuvânt bărbatului care evident părea agitat.
      De aceea a spus el către Tullia: „Du-te tu la acel bărbat înțelept și roagă-l să mă ierte din cauza disperării mele și din cauza agitației mele!
      „Roagă-l să mă ierte, și asigură-l, că, în viitor, nu îi voi mai pricinui un astfel de minut de groază!
      „Doar că de această dată să nu mă lase singur, ci să mă ajute cum poate el mai bine!“
      Iosif a auzit foarte bine, ceea ce a spus Cireniu spre femeia sa Tullia;
      el s-a ridicat de aceea în picioare și a mers spre Cireniu, să-i spună acestuia următoarele cuvinte: „Nobil prieten și frate prin Dumnezeu Domnul nostru! Noi nu am avut pâna acum nevoie de o a treia persoană,
      „ci noi am putut tot timpul să vorbim ceea ce ne-a apăsat!
      „De ce să avem nevoie de femeia ta, ca o a treia persoană, așa de parcă nu ar fi deajuns să fim doar noi doi?!
      „Crezi tu oare, că eu m-aș putea înfuria dintr-un motiv oarecare?!
      „O iată, tu te-ai înșela atunci amarnic! Seriozitatea mea este doar rodul dragostei mele imense pentru tine!
      „Rău este acel prieten care la ananghie nu poate rosti un cuvânt serios!
      „Iată, dacă ar fi ceva groaznic la acest lucru care te frământă pe tine acum, atunci poți fii sigur, că eu te-aș fi atenționat primul, exact așa cum am făcut-o de fiecare dată!
      „Aici însă nu este nimic decât o lucrare de orbire din partea acelor duhuri, care au fost izgonite de aici!
      „Acele duhuri încearcă o răzbunare oarbă și vor ca noi să ne neliniștim, deoarece i-am alungat din vechiul lor cuib.
      „Iată, aceasta este totul! - Dacă m-ai fi întrebat mai devreme, înainte să te infurii, atunci nici un ar fi fost nevoie, să te ridici în picioare!
      Dar tu te-ai încrezut imediat în simțurile tale și ai început să te agiți pentru nimic și iar nimic!
      „Dar, acum, pune-te liniștit la locul tău, și uită-te cu indiferență la acel incendiu, și fii asigurat, că i se va pune imediat un capăt!“
      Aceste cuvinte ale lui Iosif au fost bineînțeles pentru Cireniu exact așa cam cum este pentru un bou o poartă nouă;
      dar el a crezut totuși ceea ce i-a spus Iosif, cu toate că el nu înțelegea acest lucru.
      Iosif insă a vorbit în prezența lui Cireniu spre acei doi tineri:
      „Uitați-vă și voi o dată spre oraș, unde cei alungați își fac de cap, pentru ca aceasta să le fie capătul, spre liniștea fratelui meu!“
      Și cei doi au făcut aceasta, - și iată, intr-o clipă nu s-a mai văzut nici o urmă de vreun incendiu!
      Dar acum a înțeles Cireniu ceva mai bine ce i-a spus Iosif mai înainte, și așa s-a binedispus el din nou; dar fața de acei doi tineri a început să nutrească un respect foarte mare.

128

Invățătura acordată lui Cireniu despre promisele ciupiri ale Domnului.
Explicațiile lui Iosif despre aparițiile minunate în natură.

      După ce, deci, totul a fost readus iarăși la ordine și linște, s-a ridicat atunci coplilașul și i-a spus lui Cireniu:
      „Ascultă-Mă, tu om cu inimă aleasă! Iți mai amintești de faptul, cum Eu l-am tras de păr pe fratele Iacov?!
      „Uite, atunci ai vrut tu, ca să te trag și pe tine de păr!
      „Eu ți-am promis aceasta, și uite, acum îmi și țin deja promisiunea Mea;
      „pentru că toate surprizele mici, pe care le-ai întâmpinat până acum, nu sunt nimic altceva decât tragerile de păr promise!
      „Dacă însă, în viitor, te vor întâmpina și ți se vor întâmpla iarăși și astfel de lucruri, atunci amintește-ți aceste cuvinte ale Mele și nu te înfricoșa de nimic, și nu mai deveni niciodată frurios!
      „Pentru că tu nu vei pierde nici un păr din această pricină. Celui care îi fac așa ceva, pe acela îl iubesc Eu, și lui nu trebuie să-i fie frică de nimic, nici în această lume și nici în cealaltă!“
      Lui Cireniu i-au curs lacrimi la această explicație a copilașului, și el nu știa ce să facă de atâta dragoste și mulțumire.
      Au auzit însă și mulți păgâni din jur o asemenea cuvânatre a copilașului și se minunau peste toate măsuruile, cum acest copilaș de vârsta a patru luni este în stare să vorbească așa de desăvârșit înțelept și foarte limpede.
      Și unii s-au adresat lui Iosif și au întrebat, cum poate totuși fi așa ceva, că acest copilaș este în stare să vorbească într-un timp atât de prematur așa de pe deplin învățat!
      Aici a dat Iosif din umeri și a spus: „Dragi prieteni! Pe pământul mare, și mai ales în regiunea vieții, se arată pe ici și colo cele mai minunate apariții.
      „Ele se întâmplă, ce-i drept, în față ochilor noștri, dar cine poate determina legile secrete ale unei dumnezeități creatoare, după care ea înfăptuiește asemenea lucruri?
      Intr-adevăr, noi călcăm, ca însuși cele mai mari minuni, nenumărate minuni zilnic cu picioarele noastre - și de-abia le dăm importanță!
      „Care dintre noi știe însă, cum se formează această înfăptuire minunată  nenumărată, - cum se formează iarba, cum pomul, cum râma, cum musca, cum peștele în apă?
      „Intr-adevăr, nouă nu ne rămâne nimic altceva de făcut, decât să privim la aceste minuni și să-L lăudăm pe marele meșter înfăptuitor sfânt al acestor lucruri, să-L cinstim și să ne rugăm la El!“
      Această explicație a lui Iosif i-a liniștit pe deplin pe păgânii care au întrebat,
      și ei au privit, începând cu acel moment, la toată natura cu cu totul alți ochi.
      Ei s-au risipit atunci în toate părțile ale acelui munte larg și au privit îndelung la minunile creației.
      Cireniu i s-a adresat însă totuși în secret lui Iosif și l-a întrebat, dacă el într-adevăr n-ar știi așa ceva.
      Și Iosif l-a asiguat de aceasta și a spus: „Adresează-te copilașului pentru acest lucru; acesta îți va da desigur cea mai bună învățătură!“

129

Intrebarea lui Cireniu despre capacitatea minunată de a vorbi a copilașului Iisus în vârstă de trei luni. Răspunsul minunat de înțelpt al îngerilor despre ființa misterioasă a copilașului.

      Și Cireniu s-a adresat de îndată foarte smerit la copilaș și a spus:
      „Tu viața mea, Tu tot ce am eu! Aceasta este totuși, și dacă știi, cine ești Tu, prea neauzit de minunat, că Tu, un copilaș de vârsta de trei luni, ești în stare să vorbești chiar atât de desăvâșit și prea înțelept!
      „Eu doresc de aceea să primesc de la Tine pe acest munte, unde s-au întâmplat atât multe de lucruri minunate, o lumină mică! Nu dorești Tu așadar să-mi spui despre aceasta câteva cuvinte?“
      Copilașul a spus însă: „Uite, colo, alături de Iosif, se află acei doi slujitori: adresează-te lor, aceștia îți vor mărturisi aceasta!“
      Cireniu a urmat degrabă acest sfat și s-a adresat în această privință la cei doi tineri.
      Și ei au spus: „Uite, aceasta este o treabă curat cerească; chiar dacă noi ți-o vom și face cunoscută, tu atunci însă totuși n-o vei înțelege!
      „Pentru că oamenii firești nu pot niciodată să înțeleagă ceea ce este curat ceresc, fiindcă duhul lor nu este încă liber, ci prins de toată materia lumii.
      „Tu însă ești și în cea mai mare parte om firesc; deci nu vei înțelege tu nici ceea ce noi îți vom face cunoscut!
      „Tu însă vrei să ai cunoștință despre aceasta, - așa că noi vrem să ți-o și dăm după porunca Domnului;
      „dar înțelegerea noi nu putem să ți-o dăm de aceea, pentru că tu mai ești încă un om firesc.
      „ Și, astfel, ascultă-ne: Uite, copilașul, cum este El în felul Său omenesc, nu vă poate vorbi vouă ca oameni firești încă mult timp de acuma încolo!
      „Să vorbească cât de cât va fi el în stare s-o facă de-abia într-un an!
      „Dar în inima copilașului sălășluiește belșugul Dumnezeirii veșnice și atotputernice!
      „Dacă, acum, acest copilaș îți vorbește lămurit și foarte înțelept, atunci nu-ți vorbește copilul vizibil, ci Dumnezeirea din copil în cugetul tău trezit spre un folos.
      „Și tu auzi atunci cuvintele așa, de parcă ți-ar vorbi copilașul vizibil.
      „Dar nu este așa, ci atunci vorbește numai Dumnezeirea pentru tine invizibilă!
      „Și ceea ce tu crezi că auzi de parcă a venit de dinafară, aceea auzi tu numai în tine însuți; și acesta este cazul la fiecare, când aude acest copilaș vorbind!
      „Ca tu să te convingi însă despre acest lucru, du-te așadar acum așa de departe, cât vrei tu, de aici, de unde nu se mai poate auzi vocea naturală a copilașului,
      „și copilașul va vorbi către tine, și tu îl vei înțelege din depărtare așa de bine precum în cea mai mare apropiere! Mergi și află aceasta!“
      Și Cireniu, neânțelegând, ce-i drept, nimic din aceste cuvinte, a mers însă totuși în jur de o mie de pași către suprafața muntelui.
      Atunci a auzit el deodată chemarea copilașului foarte limpede și clară, care suna astfel:
      „Cireniu, întoarce-te numai repede iarăși înapoi; pentru că sub punctul, peste care stai tu, este o peșteră, plină de tigri!
      „Aceștia încep, să te miroase; de aceea grăbește-te să vii înapoi, înainte ca ei să te vadă!“
      Cireniu, auzind așa ceva, a fugit de îndată înapoi foarte rapid și stătea acum foarte mirat acolo. El vroia să întrebe mai departe, dar nu știa la sfârșit, despre ce să întrebe al așa de fapt; fiindcă această experiență i-a fost prea stranie.

130

Mărturisirea lui Cireniu despre neștiința sa în privințe spirituale și rugămintea lui pentru lumină. Răspunsul îngerilor ca o mărturie mare și limpede despre ființa Domnului și devenirea Lui ca om. Binecuvântarea copilașului asupra lui Cireniu.

      Cei doi tineri n-au mai vorbit după aceea nimic altceva; dar Cireniu a devenit prin această explicație mult prea curios, ca el să poată acum să se odihnească.
      După ce el s-a recules după un timp de-abia iarăși, le-a spus el celor doi tineri:
 „Foarte măreți slujitori ai lui Dumnezeu foarte sigur din veșnicie! Explicația voastră este prea minunat de măreață și atrăgătoare a toată viața mea, ca eu să mă pot mulțumi cu ceea ce mi-ați spus și mi-ați arătat voi!
      „Eu recunosc acum într-adevăr cu desăvârșire, că sunt în toată înțelepciunea mai înaltă un om natural și rațional pe deplin neânțelgător, care vede de-abia cu un stânjen mai departe, decât poate să cuprindă;
      „N-ar putea să fie însă posibil, să-mi obțin numai puțin mai multă înțelegere?!
      „Eu vă rog foarte umil pentru acest lucru, faceți-mi aceasta! Deschideți-mi o capacitate de înțelegere cu siguranță mai adâncită și care se află ascunsă în mine,
      „ca eu să înțeleg mai limpede cel puțin ceea ce voi mi-ați făcut cunoscut!“
      Cei doi au spus însă: „Uite, tu de altfel un prieten și frate așa de drag, tu rogi aici ceva imposibil înaintea vremii!
      „Pentru că atâta timp cât tu te afli în trup, nu vei putea tu înțelege niciodată lucruri despre cea mai înaltă înțelepciune Dumnezeiască!
      „Gândește-te, Dumnezeu Domnul, care locuiește aici în acest copilaș în tot belșugul Său nesfârșit și veșnic, ar fi putut alege nenumărate miliarde dintre cele mai minunate și preamărețe lumi și pământuri, a căror cea mai nesfârșit de mică parte vezi tu în timpul nopții ca stele pe cer,
      „pe care El ar fi putut să le aleagă, ca pe acest pământ, pentru întruchiparea Sa, ca om! și totuși a ales El acest pământ sărăcăcios, care este totuși între toate corpurile cerești nenumărate  cel mai mizer și rău, considerat din orice privință!
      „Dar Lui, veșnicului Domn al nemărginirii, i-a plăcut așa; El a făcut-o, cum se vede în fața ochilor noștri!
      „Ești tu însă de părere, că El ar fi avut nevoie la aceasta cumva de sfatul nostru, sau cumva de acordul nostru?
      „O uite, aceasta ar fi o gândire greșită din temelie! El face din veșnicie singur, ceea ce vrea El, și niciodată, nimeni  nu i-a fost sfetnic!
      „Cine însă poate să-L întrebe și să spună: ‘Doamne, ce faci Tu, și de ce faci Tu aceasta?’
      „El Insuși este în Sine veșnic cea mai mare desăvârșire, cea mai înaltă înțelepciune, cea mai mare dragoste și blândețe!
      „El este în Sine singura cea mai mare putere și stăpânire; un gând al distrugerii în pieptul Său, - și totul se scufundă în cea mai rapidă clipire înapoi, în nimic!
      „Și uite, totuși se lasă El ademenit aici ca un copil omenesc slab în brațele unei fecioare slabe evreice!
      „Și El care înzestrează din belșug din veșnicie nenumărați sori, lumi și ființe nesfârșit de felurite cu mâncarea înviorătoare și foarte înțelept de utilă, suge aici, pe pământul sărăcăcios, El însuși la sânul slab al unei fecioare de cincisprezece ani!
      „El, ca temelia vieții a toată viața, a îmbrăcat El însuși haina morții, a păcatului și s-a întruchipat în carne și sânge!
      „Ce spui tu așadar la aceasta? - Cum ți se pare asta? Nu vrei tu să ai și despre acest fapt o iluminare mai strălucitoare?!
      „Uite, așa de puțin cum vei înțelege tu însă aceasta vreodată în adâncime, tot așa de puțin ți se poate spune aici mai mult despre capacitatea de vorbire prematură a acestui cel mai înalt copil!
      „Iubește-L însă din toate puterile tale din tine, și nu-L trăda niciunde, căci, astfel, vei găsi tu și în această dragoste ceva, ceea ce n-ar fi în stare altfel să-ți destăinuie toate cerurile din veșncie!“
      Aceste cuvinte l-au umplut pe Cireniu cu un așa de mare respect față de copil, că s-a aplecat până în genunchi imediat în fața acestuia și spunea plângând: „O Doamne, eu veșnic nu sunt demn de o asemenea milostivire, pe care o savurez aici!“
      Copilașul a spus: „Cireniu, ridică-te, și nu Mă trăda! Eu îți cunosc totuși inima ta și te iubesc și te binecuvântez; de aceea, ridică-te!“ și Cireniu s-a ridicat numaidecât, cutremurându-se tot de dragoste și venerație.

131

O furtună apropiată. Sfatul lui Iosif.
Presimțirea de dinainte și fuga leilor în pădure.

      Au venit însă ceilalți, care s-au împrăștiat mai înainte în toate părțile ale suprafeței foarte întinse a muntelui, înapoi cu fețe foarte îngrijorate.
      Pentru că ei au zărit din partea de sud-vest a Egiptului, ridicându-se nori foarte puternic negrii, care sunt totdeauna premergătorii furtunelor mari.
      În direcția de nord-est, înspre Ostrazine, era firește într-adevăr totul limpede; dar cu atât mai înfricoșător era situația peste munți, cum am mai spus, în sud-vest.
      Acești care s-au întors înapoi au sfătuit să se efectueze o reântoarcere rapidă acasă.
      Cireniu a spus însă: „Când va fi timpul potrivit, ne vor și face aceasta cunoscut acești puternici înțelepți;
      „atâta timp cât însă aceștia vor sta liniștiți, nici noi nu vrem să ne facem prea mari probleme!“
      Maroniu și militarul cel mai mare în grad au spus însă: „Tu ai dreptate; dar mergi acolo peste această ridicătură mică, și privește, și tu vei fi cu siguranță și de aceeași părere cu noi!
      „Pentru că acolo totuși arată lucrurile, de parcă toate furiile ar fi aprins deodată cu foc pământul!“
      Cireniu l-a întrebat însă pe Iosif care a ațipit puțin:
      „Prietene și frate, ai băgat tu de seamă, ce fel de noutate amenințătoare mi-au adus mie aceștia de aici?“
      Și Iosif a spus: „Eu am ațipit și de-abia știu, despre ce era vorba acolo, între voi.“
      Și Cireniu a spus: „Atunci ridică-te, și mergi cu mine pe această ridicătură de pământ, și tu vei descoperi esența discuției noastre de îndată!“
      Și Iosif s-a ridicat și a mers cu Cireniu pe acea ridicătură.
      Atunci când au ajuns ei acolo, i-a arătat Cireniu lui Iosif imediat arătarea foarte înspăimântătoare a furtunii apropiate.
      Și Iosif a spus: „Da, ce vrei tu să faci acum, aici?
      „Să fugi? - Incotro? Nu durează un sfert de oră și furtuna va fi aici!
      „Către Ostrazine avem noi nevoie în mers de o oră și jumătate; înainte ca noi să ajungem încă prin partea superioară a pădurii de munte, ne va ajunge furtuna deja cu mult înainte!
      „Ce vom face atunci în văgăuna aceea nesigură, când ne vor împresura câteva legiuni de bestii, - ceea ce fac ele cu drag la mari furtuni?!
      „Și dacă ne ajung pe deasupra încă torentele de ploaie și ne trag cu ele necruțător în adâncime, - ce facem noi atunci?
      „De aceea rămânem noi mai bine aici, la înălțime, unde vom fi cel mult udați, în timp ce în pădure ne pot paște tot felul de necazuri!“
      Cireniu a fost mulțimit cu acest sfat și a mers înapoi cu Iosif sub pomul de smochine.
      Dar compania lui Cireniu a arătat la aceasta totuși niște expresii ale feței foarte îngrijorătoare, - mai ales când ei au văzut deodată leii sărind în sus și îmbrățișând fuga în pădure.
      Și Maroniu i-a spus el însuși lui Iosif: „Uite, aceste trei bestii care ne-au devenit fidele au cuprins fuga pentru ei protectoare cu siguranță din presimțirea calamității, care ne paște aici! Să nu facem noi același lucru?“
      Iosif a spus însă: „Omul nu trebuie să învețe de la animal, ce să facă el, ci de la Domnul naturii!
       „Eu sunt însă de părere, că sunt mai deștept decât animalul; de aceea rămân eu și voi aștepta aici furtuna și după aceasta voi pleca de-abia, - dacă vine vreuna!“ Cu aceasta s-au mulțumit așadar toți și au rămas, într-o aștepatare temătoare.

132

Vârful muntelui în ceață. Frica păgânilor față de zei.
Curajul lui Cireniu la încercare în bântuirea furtunii.
Incetarea furtunii la cuvântul de putere al copilașului Iisus.

      Nu a durat însă nici un sfert de oră, când vârful muntelui a început deodată să se învăluiască în ceață, și acest lucru atât de dens, că s-a făcut de-a dreptul întuneric.
      Toată compania lui Cireniu a început să se plângă și a spus:
      „Acum avem nenorocirea! Zeus ne va servi aici frumos!
      „Aici nu se va spune: Departe de Zeus, departe de fulger!
      „Ci, aici, putem noi toți să murim într-un mod foarte urât; pentru că muritorii nu au voie niciodată să se apropie de zei prea mult, dacă vor să pășească cu viață pe pământ!“
      Cireniu a spus puțin în glumă: „Acum să mă placă puțin zeii voștri toți împreună!
      „Eu am găsit un Dumnezeu mai bun, la care nu se spune: Departe de El, departe și de fulgere!
      „Ci aici se spune exact invers: Departe de El, departe de viață - și foarte aproape de fulgerul ucigător!
      „Dar aproape de El și  înseamnă atunci așa de mult ca: Aproape de viață și foarte departe de fulgerul ucigător!
      „De aceea nu mă mai sperie acum nici această ceață; pentru că eu știu totuși, că noi toți suntem totuși foarte departe de fulgerul ucigător!“
      Când însă Cireniu de-abia a terminat de spus așa ceva, a lovit atunci deja un fulger plesnitor în pământ, exact în fața companiei, și acestuia i-au urmat acuși o întregă legiune!
      Aceasta l-a surprins pe Cireniu puțin, și tovarășii lui au spus: „Cum îți place aceasta referitor la spusele tale de dinainte?“
      Și Cireniu a spus: „Foarte bine; pentru că acesta este chiar un spectacol într-adevăr surprinzător, la care dintre noi încă nimeni nu și-a pierdut viața !
      „Mie mi se pare, că zeii voștri îl simt aici pe fratele împăratului - și încă pe cu totul Altcineva! De aceea ne dau ei cinstea!“
      Un căpitan din compania lui Cireniu, care credea încă destul de tare în zei, i-a spus glumețului Cireniu:
      „Dar eu rog înălțimea Voastră imperială și consulară, să nu cumva să glumiți aici cu zeii! Pentru că, cât de ușor ar putea să-l înștiințeze Mercur-ul ager pe Zeus, - și noi toți am fi atunci pierduți printr-un singur fulger!“
      Și Cireniu a spus încă glumind mai mult: „Dragul meu căpitan, pune-te din această cauză foarte liniștit jos, pe pământ!
      „Pentru că Mercur-ul a primit acum  de la Zeus un veșnic arest la domiciliu, și Zeus însuși a primit de la o cu totul altă Iuno o botniță așa de strașnică, că nu mai poate din cauza aceasta nici să mai vadă și nici să mai audă, pe veci!
      „De aceea poți fi tu acum foarte liniștit în această privință ; pentru că, de acum încolo, Zeus nu va mai avea prea mult de-aface cu fulgerul și tunetul!“
      A început însă la această ocazie tot mai puternic să fulgere și să tune foarte îngrozitor, și căpitanul a menționat:
      „O înălțimea Voastră imperial consulară o să regrete această defăimare împotriva zeiilor desigur încă foarte tare!“
      Și Cireniu a spus: „Astăzi cu siguranță nu; poate mâine, dacă îmi va mai rămâne atâta timp liber!
      „Pentru că uite, dacă mie mi-ar fi frică de zei ca și ție și ca și  multor alți neânțelepți, atunci n-aș vorbi astfel exact acum, sub această mare de foc!
      „Pentru că eu însă nu mă tem pe deplin de loc tocmai de zei, de aceea vorbesc eu astfel!“
      Cu această a fost pe deplin servit căpitanul și n-a mai îndrăznit atunci să vorbească mai departe cu înălțimea imperială.
      Un fulger a lovit însă exact între Iosif, Maria și cei doi tineri.
      Atunci s-a ridicat copilașul și a spus: „Demaschează-te, tu urgie!“
      La acest cuvânt au căzut deodată toți norii jos. Cerul a fost pe deplin limpede; dar în schimb se putea vedea o grămadă de lepădături, târându-se în toate părțile pe pământ.
      Cei doi tineri au îndreptat însă o privire la pământ, și toată lepădătura a fugit în parte în pădure, și cealaltă parte a fost insă distrusă.
      Această întâmplare i-a făcut pe toți să tacă, care se aflau cu Cireniu pe munte; pentru că nu  știau, cum s-a întâmplat aceasta.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Dumnezeu este UNIC !
Back to top See my Info
Unique
Gazda
Gazda

Unique is offline

Joined: 13 Feb 2005
Member: #2
Posts: 359
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolele 133 - 149
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 8.10.2007, 02:26 View PostDownload Post

133

Setea de cunoaștere a căpitanului roman devenit îngândurat și discuția lui cu Cireniu
despre legile naturii și legiuitorul lor.
Reântoarcerea acasă de pe munte.

      După un timp îndelungat de mirare peste mirare s-a apropiat de Cireniu foarte modest căpitanul și a spus:
      „Inălțimea voastră! Eu știu că aceasta s-a ocupat foarte mult de cunoașterea științelor naturale, cum au făcut așa ceva și mai multe capete prealuminate ale Romei!
      „Eu am fost, ce-i drept, pentru mine continuu tot mai mult un soldat decât vreun învățat în științele naturii;
      „dar această apariție foarte stranie, care s-a întâmplat aici, în fața ochilor noștri, mă îndeamnă spre reflectare.
      „Totuși, însă, nu sunt în stare să văd vreun alt motiv decât într-adevăr numai pe cel miraculos, care este explicabil prin puterea stranie a acestui copil evreu!
      „Să nu existe însă într-adevăr nici un alt motiv? Să nu fie oarecare legi secrete în natură, conform căroră aceasta trebuie tot așa de bine să se producă, ca de altfel ploaia, grindina și zăpada?
      „O dați-mi aici o luminiță mică, ca totuși și  eu să pot înțelege ceva și să nu stau aici ca un ciorap al Iliriei!“
      Și Cireniu i-a spus căpitanului: „O frate, tu te-ai sfătuit greșit, pentru că mi te-ai adresat mie în această privință!
      „Fiindcă acest lucru îl înțeleg eu tot așa de mult ca și tine; că aceasta s-a întâmplat desigur după o lege, atâta este cert!
      „Cum însă este alcătuită legea, acest lucru îl va ști într-adevăr cu greu altcineva decât numai marele dătător de lege al naturii!
      „Dacă noi, muritorii, suntem însă îndreptățiți, să-L întrebăm pe marele dătător de lege în ceea ce privește structura acestor legi, aceasta îmi este cel puțin mie pe deplin necunoscut!“
      Căpitanul a spus însă: „Priviți, înălțimea voastră, acolo este doară înțeleptul evreu, acolo copilulu lui minunat și acei foarte ciudați doi tineri, care ne-au făcut astăzi dimineață în hainele lor strălucitoare să ne pierdem așa de tare tot cumpătul!
      „Cum ar fi așadar, dacă noi ne-am adresa lor în această treabă foarte stranie?“
      Și Cireniu a spus: „Incearcă aceasta, dacă posedezi pentru așa ceva destul curaj!
      „Mie îmi lipsește acesta la această ocazie; fiindcă văd acum foarte limpede, că acestea sunt fiiițe de cu totul alt fel, decât suntem noi!“
      Și căpitanul a vorbit: „Curaj tocmai nu am din belșug;
      „dar dacă înălțimea voastră este de o asemenea părere, atunci eu totuși desigur nu vreau să fiu un înalt trădător și mă mulțumesc cu ignoranța mea!“
      Iosif i-a spus însă lui Cireniu: „Frate, acum rânduiește pentru plecare, fiindcă soarele este deja aproape de asfințit!“
      Cireniu a făcut aceasta, și în cel mai scurt timp a fost începută călătoria înapoi, care s-a desfășurat fără nici un obstacol; și în două ore s-a ajuns iarăși la vilă.









134

Primirea în casa lui Iosif de către cei rămași acasă.
Povestirea lui Iov. Cei trei lei ca gardă de corp a lui Cireniu.

      Ajunși iarăși la vilă, a fost compania salutată de îndată foarte călduros de către fiii lui Iosif și mai ales însă, de către tinerii cei rămași acasă.
 Și fiii i-au arătat tatălui Iosif imediat totul, ce au făcut ei între timp și cum au îndeplinit ei voia lui până la cel mai mic amănunt.
      În același timp însă i-a povestit lui Iosif cel mai mare fiu al său, toate lucrurile ce s-au întâmplat miraculos între timp în regiunea Ostrazinei.
      „Mai ales“, a spus povestitorul, „i-a speriat pe toți locuitorii focul izbucnit dintr-o dată la rezidența din oraș!
      „Când însă aceștia s-au ostenit, să oprească focul, s-a stins atunci dintr-o dată focul imens și n-a mai fost nici urmă de acesta.
      „După aceea am văzut noi deodată, că muntele a început să se înfășoare cu nori arzători, și mii de fulgere scânteiau de-a valma.
      „Atunci ne-am amintit noi de Sinai, care a arătat probabil exact așa în timpul marii mărturisiri a lui Dumnezeu către părinții noștri.
      „Noi am fost atunci foarte îngrijorați de voi; dar tinerii ne-au liniștit și au spus, că nimănui nu-i va fi îndoit nici măcar un fir de păr.
      „Când însă muntele a început să se înfășoare astfel cu nori arzători, uite, atunci am fost noi însă foarte acuși totuși destul de tare speriați:
      „Trei lei imenși au sărit în mare grabă către noi de pe calea muntelui.
      „Noi ne-am speriat foarte tare din această cauză. Dar tinerii au spus: „Nu vă fie teamă; căci aceste animale caută adăpost în casa Aceluia, pe care toate lucrurile trebuie să-L asculte!“
      „Și uite, așa a și fost! Cei trei lei au fugit în grabă în șopronul nostru de căruțe, unde ei încă se află foarte liniștiți.
      „Noi am mers acolo după furtună cu câțiva tineri și ne-am uitat la bestiile uriașe;
      „atunci ele s-au ridicat acuși și au dat semne neândoielnice de supunere și prietenie!“
      Și Iosif a spus: „Păi bine, fiul meu; toate acestea le-am trăit și noi! Tu ai făcut relatarea ta aproape puțin de prea lungă durată!
      „Acum însă mergeți, și ocupați-vă de masă; pentru că noi toți avem nevoie de o întărire, deoarece muntele ne-a obosit puțin!“
      Și fiii cu ceilalți tineri s-au grăbit de îndată în bucătărie și în odaia în care se mănâncă și au pus totul în cel mai scurt timp în cea mai frumoasă ordine.
 Cireniu a spus: „Intr-adevăr, aceasta mă minunează foarte, că aceste trei bestii, în loc să se ascundă în peșterile lor, au căutat încoace scăparea!
      „La sfârșit vor rămân ele la casă și o vor supraveghea devotat pe aceasta, cum se cunosc exemple asemănătoare despre această specie de animale!“
      Și Iosif a spus: „Mie îmi este totul potrivit, ceea ce îi este și  Domnului potrivit și bineplăcut;
      „poate să fie însă și cazul, că aceste animale te vor urma spre protecția corabiei tale!“
      Și Cireniu a spus: „Atunci îmi va fi și mie potrivit, ceea ce Domnul vrea, - cu toate că Domnul mă poate proteja și fără acești lei!“
      Aici au apărut cei trei lei și s-au pus în jurul lui Cireniu și i-au dat de înțeles prietenia lor.
      Și Cireniu a spus: „Aceasta este însă într-adevăr ciudat; tu dragă frate, trebuie doar să spui ceva, că se și întâmplă!“
      Cei doi tineri au spus însă: „Aceste trei animale îți vor face servicii bune încă în noaptea aceasta!
      „Pentru că Domnul știe totdeauna cele mai eficace mijloace, prin care El îl ajută pe cineva.
      „Asemenea animale au fost însă deja deseori în slujba Dumnezeiească; de aceea vor fi ele și acum alese, să-ți slujească într-o treabă, care te așteaptă pe tine! și, astfel, să se întâmple!
135

Ospățul în casa lui Iosif. Mărturisirea copilașului despre atentatul iminent asupra lui
Cireniu. Intoarcerea acasă a lui Cireniu. Leii ca strajă de noapte.
Atacul prin surprindere. Judecata lui Dumnezeu asupra atentatorilor.

      După această cuvântare l-au părăsit iarăși cei trei lei pe Cireniu și s-au retras înapoi în șopronul lor de căruțe.
      Cireniu a vrut, ce-i drept, să vorbească încă multe alte lucruri cu Iosif despre această apariție, dar tocmai au venit fiii lui Iosif și i-au arătat, că mâncarea este gătită și masa este pregătită.
      Și Iosif a invitat de aceea imediat toată compania, să pășească în odaia în care se mănâncă și să se întărească la masă cu mâncare și băutură.
      La această ivitație s-au dus atunci toți în odaia în care se mânca și au mâncat bucatele binecuvântate și și-au potolit setea cu apă și ceva suc de lămâie.
      După mâncare, care a durat în jur de o oră, i-a mulțumit Iosif lui Dumnezeu și i-a binecuvântat pe toți oaspeții aici prezenți.
      Copilașul însă l-a cerut însă pe Cireniu la Sine; și atunci când acesta s-a apropiat de copilaș în cea mai mare smerenie, i-a spus copilașul:
      „Cireniu, astăzi, în noapte, vei fi tu atacat prin surprindere de o bandă de oameni mică și trădătoare în odaia ta de dormit.
      „Eu însă îți dau de aceea cei trei lei să meargă cu tine; pe aceștia lasă-i la tine în odaie, cum ei te vor urma!
      „Când horda trădătoare va păși în odaia ta, atunci ea va fi deoadată atacată foarte cumplit de cei trei lei și va fi ruptă în bucăți;
      „ție însă nu-ți va fi îndoit la aceasta nici un fir de păr! Nu te înfricoșa însă de cei trei lei; pentru că aceștia recunosc pe deplin domnul lor în tine!“
      Pătimaș i-a mulțumit Cireniu copilașului în inima lui și îl copleșea cu multe săruturi, tot așa și femeia lui, Tullia, care însă nu știa nimic, despre ceea ce copilașul i-a spus mai înainte lui Cireniu.
      Și când s-a făcut deja destul de înserat, a plecat atunci Cireniu cu întreaga lui societate, a repetat încă o dată invitația lui pe ziua următoare și s-a dus atunci binecuvântat în oraș.
      Când însă el și-a pus piciorul peste pragul casei, au fost atunci și cei trei lei deja la îndemână și l-au însoțit pe Cireniu direct în locuința lui.
      Și când el s-a dus în dormitor cu Tullia, s-au pus leii în jurul patului său, îndreptând ochii lor strălucitori neântrerupt către ușa de la intrare.
      Au intrat însă și au ieșit slujitorii lui Cireniu încă deseori; dar leii nu le-au dat importanță.
      A fost însă de-abia a doua strajă a nopții, că au venit atunci douăzeci de oameni mascați cu mersul foarte încetișor în odaia lui Cireniu și s-au apropiat foarte încet de patul de dormit al acestuia.
      Când însă ei se aflau la abia cinci pași depărtare de pat și au scos deja pumnalele lor, s-au năpustit deoadată cei trei lei pe ei cu un urlet îngrozitor și i-au rupt în bucăți în puține momente, și nici unul n-a scăpat la acest atac.
      Pentru că nimeni nu se aștepta la un asemenea atac; la primul asalt au intrat toți în cea mai mare frică și zăpăceală și nu s-au mai gândit la nici o apărare.
      Din acest motiv n-a gasit nici unul drumul înapoi și a fost astfel o pradă a furiei leilor.
      Și  așa a fost Cireniu în această noapte minunat scăpat de către cei trei lei și nu s-a minunat puțin în ziua următoare dimineața, atunci când a el văzut trupurile moarte sfâșiate în cameră.




136

Interogatoriul făcut asupra slujitorilor lui Cireniu.
Frica slujitorilor față de cei trei judecători. Descoperirea trădătorului.
Judecata minunată a leiilor.

      Cireniu i-a și trezit însă imediat pe slujitorii lui și i-a chemat, ca ei să-i dea socoteală, cum s-a putut întâmpla o asemenea trădare.
 Slujitorii s-au speriat la această priveliște și i-au spus guvernatorului mâniat:
      „Cel mai sever, drept și puternic domn, domn! Zeii să ne fie martorii noiștri, că noi n-am știut nimic de toate acestea întâmplate.
      „Noi vrem toți să fim sortiți morții, dacă avem la aceasta numai cea mai neânsemnată participare sau chiar numai cea mai neânsemnată cunoștiință!“
      Și Cireniu a spus: „Atunci scoateți așadar aceste trupuri moarte afară și înmormântați-le în fața acestei cetăți în locul deschis pentru a fi un exemplu înspăimântător pentru toți aceia, care ar mai fi cumva încă de un cuget cu ei!“
      Slujitorii au avut însă o frică mare față de cei trei lei, care încă mai păzeau riguros așternutul lui Cireniu, și au spus:
      „O domnule, domnule! Uite, noi nu îndrăznim, să atingem aici ceva; pentru că acele trei bestii arată prea înfricoșător și n-ar putea face, ceea le-au făcut ei acestor trădători!“
 Și Cireniu a spus: „Cine dintre voi este cu conștința curată, acela să pășească în față și să se convingă, că și aceste animale înfricoșătoare respectă fidelitatea!“
      La această cuvântare a lui Cireniu au pășit în față toți în afară de unul singur, și leii nu le-au pricinuit nici cel mai mic rău.
      Cireniu l-a întrebat însă pe cel rămas în spate: „De ce rămâi tu în sfârșit în spate, în timp ce tu vezi totuși, cum camarazii tăi nu sunt ofensați nici foarte puțin de către lei?“
      Și cel întrebat a vorbit: „Domnule, domnule, fii milos față de mine; fiindcă eu am o conștință încărcată!“
      Și Cireniu l-a întrebat: „Din ce constă așadar necurăția conștinței tale? Vorbește, dacă nu vrei să mori!“
      Și cel întrebat a spus: „Domnule, domnule, eu am știut despre această trădare deja de ieri dimineață, n-am vrut însă să mărturisesc nimic despre aceasta, pentru că am fost mituit cu o sută de livre de argint!
      „Pentru că eu m-am gândit în mine însumi, că tu vei fi salvat oricum, așa ca și cum bărbatul înțelept afară, în vilă, a fost salvat, și astfel am acceptat eu argintul.“
      Aici a s-a sculat Cireniu și a spus: „Deci trebuie așadar ca fiecare prieten cinstit al omului să aibă între slujitorii și prietenii lui și un diavol?!
      „Tu nemernic mizer, pășește aici, în fața judecății Domnului! Dacă tu afli milă în fața acestei judecăți, atunci nici eu nu vreau să te condamn;
      Aici a început întrebatul și astfel chematul să-i fie frică mare și a căzut inconștient la pământ.
      Atunci s-a sculat leul,  s-a dus la cel inconștient, a cuprins mâna acestuia și l-a cărat cu mare grijă în fața lui Cireniu, unde cel vinovat a zăcut fără mișcare.
      Atunci însă a sărit același leu în mare grabă în camera a cărei ușă era deschisă și a cuprins în aceasta un balot cu dinții, l-a tras afara și l-a sfâșiat în o mie de bucăți.
      Și cele o sută de livre de argint au ieșit la iveală, pe care le-a primit slujitorul pentru tăcerea lui.
      Cireniu nu s-a minunat puțin din pricina acestei apariții.
      Leul l-a prins însă după aceea iarăși pe vinovat de braț, l-a tras în camera alăturată și l-a pus exact în acel loc, unde se afla mai înainte balotul.
      Atunci i-a dat câteva lovituri cu coada, care l-au adus pe cel amețit iarăși la conștiență, și nu i-a făcut nimic altceva.
      După aceea a venit leul iarăși înapoi la locul lui de dinainte și s-a purtat foarte liniștit împreună cu cei doi camarazi.
      Slujitorii au început așadar să ducă de acolo trupurile moarte, conform ordinului lui Cireniu. și Cireniu l-a lăudat și l-a slăvit pe Dumnezeul lui Israel, că l-a salvat așa de minunat, și într-o oră a fost dormitorul pe deplin iarăși curățit.

137

Trezirea Tulliei din somnul ei adânc și povestirea lui Cireniu despre cele întâmplate.
Reântâlnirea și revederea fericită cu
familia sfântă.

      Tullia s-a trezit însă de-abia dintr-un somn întăritor, când în camera de dormit nu a mai fost nici o urmă a ceea ce s-a întâmplat în această noapte.
      Și Cireniu a întrebat-o, dacă ea a dormit foarte liniștit.
      Și Tullia l-a asigurat că așa a fost, pentru că ea a fost foarte obosită de la călătoria de pe munte.
      Și Cireniu a spus: „Acesta a fost un mare noroc pentru tine!
      „Fiindcă dacă ai fi fost trează în această noapte, atunci ai fi înfruntat tu o frică mare!
      „Pentru că uite, cu numai o oră în urmă a fost această cameră o priveliște a groazei!“
      Foarte mirată l-a întrebat aici Tullia pe Cireniu, ce a fost în sfârșit, și ce s-a întâmplat acolo.
      Și Cireniu i-a arătat Tulliei pe cei trei lei și a spus cu o voce foarte ridicată:
      „Tullia, uite, acestea sunt totuși trei animale înfricoșătoare! Ei sunt regi ai puterii, mâniei și urgiei animalice, dacă sunt iritați;
      „și vai de fiecare călător în pustie, unde ei sunt acasă!
      „Nimic nu-l salvează de furia lor! O săritură, și omul zace sfâșiat în nisipul arzător al deșertului!
      „Și totuși mai există oameni, față de care aceste animale sunt genii ale cerului!
      „Așa ne-au apărat pe noi doi aceste trei animale sfâșietoare față de mânia oamenilor și au sfâșiat douăzeci de trădători în această cameră!“
      Tullia s-a îngrozit de această relatare a soțului ei și a spus:
      „Cum s-a întâmplat în sfârșit aceasta? De ce n-am știut eu așadar nimic despre acest lucru? Ai știut tu deja ceva de dinainte, de ce nu mi-ai făcut nimic cunoscut despre asta?“
      Și Cireniu a spus: „Tullia, eu am știut într-adevăr, că în această noapte se va întâmpla ceva, -
      dar în ce formă, cu exactitate, n-am știut; fiindcă eu am știut numai așa de mult, cât mi-a făcut cunoscut copilul Dumnezeiesc al prietenului meu.
 „Că eu însă nu ți-am spus nimic despre aceasta, a fost din cauza marii dragostei mele față de tine, tu femeia inimii mele!
      „Și uite, acum a trecut totul; Dumnezeul lui Israel ne-a salvat de la o nenorocire mârșavă,
      „din care cauză însă, noi vrem să-L și iubim, să-L slăvim și să-L cinstim întreaga nostră viață în temelia inimii noastre!
      „Acum însă, deoarece tu ești deja îmbrăcată, să mergem în întâmpinarea familiei cinstite și s-o primim încă înainte de porțile orașului!“
      Cireniu le-a poruncit atunci slujitorilor săi, să pregătească totul pentru petrecerea ce urma să fie și să pună totul foarte bine în ordine,
      și i-a poruncit slujitorului trădător să-l urmeze până în fața porții a orașului.
      În același moment a venit însă Maroniu cu cei trei preoți la iveală dintr-o altă parte a cetății și i-a făcut cunoscut lui Cireniu, că familia aleasă se apropie deja de cetate.
      Aici a lăsat Cireniu totul baltă și a mers grăbit cu inima lui bătând tare în întâmpinarea prietenului său Iosif, care l-a întâmpinat însă deja la prima treaptă cu brațele deschise împreună cu Maria, cu copilul și cu toată suita lui cerească.



138

Relatarea lui Cireniu și critica lui Iosif.
Dragostea și mila sunt mai bune decât cea mai temeinică dreptate. Mulțumirea lui Cireniu.
Societatea în marea sală de dormit a lui Cireniu.

      Cireniu l-a îmbrățișat pe Iosif cu cea mai mare profunzime de sentiment și i-a făcut cunoscut pe scurt, ce s-a întâmplat în decursul acestei nopți în cetate.
      Și Iosif a spus: „Dragul meu prieten și frate în Domnul, ceea ce tu vrei să-mi povestești, am știut eu amănunțit deja de mai înainte, ca aceasta să se întâmple, cum s-a și întâmplat!
      Dar un lucru n-ar fi trebuit tu să-l faci așa, cum l-ai făcut!
      „Și acesta unul constă în aceea, că tu ai rânduit, ca trupurile sfâșiate să fie înmormântate în locul public!
      „Tu ai făcut aceasta, ce-i drept, dintr-o considerație dreaptă și politică, pentru anume a reține celălalt popor printr-un asemenea exemplu de la încercări asemănătoare;
      „dar acesta este un mijloc foarte nesolid! Pentru că uite, nimic pe lume nu durează mai puțin decât frica, teama și tristețea!
      „De aceea nu este chiar și un mijloc care trezește aceste trei lucruri nici cu puțin mai dăinuitor decât însăși lucrurile prin aceleași trezite.
      „Dacă a lepădat însă vreun oarecare om aceste trei semne de recunoaștere a judecății cu libertatea duhului său, atunci el devine supărat și se aruncă atunci cu mânie dublă asupra judecătorului groaznic.
      „De aceea, condu-i tu pe oameni întotdeauna cu dragostea care veșnic rămâne, și caută să tăinuiești față de popor asemenea exemple necesare, dar la aceasta totuși înfiorătoare, căci, astfel, te vei bucura tu tot timpul de dragostea poporului!
      „Eu îți spun: O picătură de milostivire la fiecare ocazie este mai bună decât un întreg palat plin de cea mai severă dreptate!
      „Fiindcă mila îl îndreaptă pe dușman ca și pe prieten; dar dreptatea cea mai severă și bună îl fac pe drept trufaș și mândru,
      „și cel vinovat și judecat devine plin de răutate și se gândește numai, cum se poate el răzbuna împotriva dreptului.
      „Ceea ce ai făcut tu însă acum, aceasta nu se mai poate face neântâmplată -
      „dar, pentru viitor, ține minte această regulă; ea este mai bună decât aurul și mai bună decât cel mai pur aur!“
      Cireniu l-a îmbrățișat pe Iosif aici încă o dată și i-a mulțumit pentru această învățătură ca un fiu tatălui său.
      După aceasta s-a dus întreaga societate în camera de dormit a lui Cireniu, care, cum era obișnuit la mai marii Romei, era alcătuită întotdeauna dintr-o sală mare.
      Fiindcă romanii spuneau: ‘În somn exalează omul tot timpul boala;
      ‘dacă aceasta nu are spațiul potrivit, să se împartă în dormitor, atunci ea revine iarăși la om, și el devine bolnav!’
      Din acest motiv au avut atunci romanii bogați chiar și fântâni arteziene în sălile lor mari de dormit, care curățau aerul și trăgeau la sine exalațiile rele.
      Și astfel, a fost și în această cetate cea mai mare sală dormitorul lui Cireniu și era înzestrat cu două fântâni arteziene cu bazine de apă largi, în care înnotau de-a valma mai multe cepi-de-mare.
      Podeaua sălii era din marmură neagră și maronie, și întreaga sală era de o mare splendoare din Egiptul vechi.
      În această sală deci, se afla acum întreaga societate și oamenii vorbeau între ei multe lucruri din timpul de dinainte, în timp ce slujitorii lui Cireniu se osteneau foarte râvnitori, să pună în cea mai bună ordine în sălile alăturate toate cele poruncite.

139

Căința trădătorului. Mila celor trei lei față de cel căit.
Sfatul bun al lui Iosif. Generozitatea lui Cireniu și efectul ei minunat
asupra slujitorului plin de remușcări.

      S-a aflat însă și slujitorul trădător într-un colț al sălii și se căia în sine de pasul pe care l-a făcut împotriva domnului său;
      dar nimeni nu îl băga în seamă, pentru că toți erau adânciți în discuții adânc înțelepte.
      Servitorimea fidelă a lui Cireniu avea însă și așa în dreapta și în stânga mult de lucru cu aranjarea mesei, cu bucătăria și cu împodobirea de ornamente de tot felul.
      Și, astfel, nici servitorimea nu-și aducea aminte de camaradul lor peste măsură de trist.
      Atunci s-au ridicat dintr-o dată cei trei lei și au mers în trap la slujitorul plin de căință a lui Cireniu și l-au lins și i-au dat oarecum de înțeles mila lor prin tot felul de gesturi.
      Atunci a băgat mai întâi Maroniu de seamă, ce fel de comportament și fire aveau aici cei trei lei cu slujitorul, și l-a înștiințat pe Cireniu de aceasta;
      fiindcă lui Maroniu îi era teamă, că aceste trei bestii ar putea primi cumva chiar un apetit asupra slujitorului.
      Când Cireniu a observat această situație ciudată a slujitorului său trădător, de-abia atunci a început el, să se sfătuiască cu Iosif asupra delictului acestui slujitor.
 Și Iosif a spus: „Prietene și frate, uite aici un act a ceea, ce eu te-am sfătuit mai înainte pe trepte și ți-am arătat, cum o picătură de milă este mai bună decât un întreg palat plin de cea mai bună dreptate!
      „Cele trei animale îți dau aici un exemplu bun; mergi acolo, și fă, ca om, ceva mai bun!
      „Eu însă am aflat pe călătoria încoace de la vilă de la unul dintre acești slujitori ai Domnului, cum tu ai lăudat astăzi dimineață la soția ta aceste trei animale.
      „Cum se face în sfârșit, că ție îți arată acum tocmai aceste trei animale, ceea ce trebuia tu să faci imediat la început?
      „Uite, astfel îl învață Domnul încontinuu pe om!
      „Nu se întâmplă în lume nimic pe degeaba; din rotirea unui praf de soare poți tu chiar învăța  înțelepciune adevărată!
      „Pentru că acesta este cârmuit de aceeași înțelepciune și atotputernicie a lui Dumnezeu și păstrată ca soarele și luna cerului!
      „Cu atât mai mult poți tu considera însă această apariție ca un destul de mare semn al Domnului, care îți spune clar, ce trebuie să faci tu.
      „Mergi acolo, și ridică-l pe acel de trei ori sărac și scufundat adânc; du-te acolo și ridică un frate foarte trist și plin de căință!
 „Pentru că pe acesta ți l-a rânduit acum Domnul, ca el să-ți fie un frate foarte fidel!“
      Când Cireniu a auzit aceasta de la Iosif, atunci a mers el în grabă acolo și l-a cuprins pe slujitor pe sub brațe și a spus:
 „Frate, tu ai procedat rău împotriva mea; deoarece însă eu am găsit căință la tine, de aceea ridică-te iarăși!
      „Dar de acum încolo să nu mai pășești ca un slujitor, ci ca un frate fidel alături de mine!“
      Atunci i s-a frânt slujitorului inima, că el a început să plângă tare și să se jelească, cum a putut el să păcătuiască împotriva unei asemenea nobleți sufletești a unui om al oamenilor.




140

Cuvântarea frățească a lui Cireniu către slujitorul căit și primirea acestuia în tovărășie.
Slujitorii geloși și răspunsul lui Cireniu către ei.
 
                             
       
              Dar pentru că Cireniu a văzut marea recunoaștere și umiliință a slujitorului, a început să-l consoleze cu următoarele cuvinte:
      „Iată, tu noul meu frate prin Domnul, noi oamenii suntem plini de greșeli în fața lui Dumnezeu , și Dumnezeu ne iartă nouă greșelile dacă noi le recunoaștem și ne pare rău de ceea ce am făcut;
      „și totuși este Dumnezeu sfânt, în timp ce noi toți suntem niște păcătoși în fața Sa!
      „Dar dacă Sfântul ne poate ierta, de ce noi păcătoșii să nu ne putem ierta greșelile noastre reciproc?!
      „Atâta timp cât omul nu a devenit o adevărată furie, atâta timp rămâne și mila Domnului nostru asupra lui;
      „dar dacă omul a devenit pe pământ un adevărat diavol, atunci și-a luat și Domnul mila deasupra lui și l-a predat judecății din iad!
      „De aceea cei douăzeci, care te-au mituit, au fost omorâți de lei, - căci ei au fost deja adevărați diavoli;
      „tu însă ai fost scutit, deoarece ai fost doar atras și ai fost orb și nu a știut ce faci!
      „Dumnezeu, Domnului nu a luat mila deasupra ta și El ți-a deschis ochii, ca tu să devii într-adevăr conștient de greșeala și de marele tău păcat.
      „Tu ți-ai recunoscut marele tău păcat, și Dumnezeu ți-a iertat păcatul tău.
      „De aceea te iert și eu, de ceea ce ai comis la persoana mea și prin aceasta te numesc eu acum și aici prietenul și  fratele meu prin Domnul!
      „Eu te ridic de aceea și te conduc la companie mae mult prea sfântă.
      „Fii de aceia voios, și urmează-mă, ca să fii binecuvântat de prietenii mei înalți spre a fii un adevărat frate al meu!“
      Aceste cuvinte într-adevăr minunate ale lui Cireniu au avut un efect miraculos asupra slujitorului trădător.
      Slujitorul a fost consolat și întărit, s-a ridicat și l-a urmat pe Cireniu plin de lacrimi în ochi până la compania cea înaltă.
      Când a ajuns la aceasta, a ridicat Iosif de îndată mâna și l-a binecuvântat pe slujitor doar cu aceste câteva cuvinte: „Domnul să fie cu tine!“
      Imediat după aceea a ordonat Cireniu, să-i fie aduse slujitorului haine noi și strălucitoare ca acesta să fie împodobit cu ele,
      și l-a onorat imediat cu un nume de onoare și i-a dat după aceea un sărut drag de frate.
      După aceasta a chemat Cireniu pe toți slujitorii săi și le-a prezentat noul său frate poruncindu-le, că de acum înainte va trebui să-i dea ascultare.
      Dar slujitorii au spus: „Cum poți fii tu un judecător drept, dacă pe trădători îi înalți, și pe noi ne înjosești, pe noi care ți-am dovedit tot timpul cea mai mare încredere a noastră?“
      „Vă interesează pe voi“, a spus Cireniu, „dacă eu sunt bun și plin de milă? Căruia dintre voi i-a lipsit ceva în timpul în care a fost la mine? și totuși nici unul dintre voi nu și-a riscat viața pentru mine!
      „Acesta însă a fost tot timpul ultimul printre voi și el și-a riscat viața pentru mine; prin lucrarea sa am putut să mă debarasez de dușmanii mei! Spuneți-mi, nu merită el de aceea acest rang?“
      Aici au muțit toți slujitorii și și-au văzut iar de treburile lor și au fost mulțumiți foarte tare cu această explicație.
      Dar un tânar al cerurilor însă a vorbit: „Exact așa se va întâmpla o dată în împărăția lui Dumnezeu! Va fii mai multă bucurie de un păcătos recunoscător decât de nouăzeci și nouă de drepți, care nu au păcătuit niciodată!“



141

Pregătirile și invitația la ospățul de sărbătoare de dimineață făcute de Cireniu.
Cuvântarea de sfințenie a copilașului la sărbătoare. Invitația și ospătarea săracilor.
Hrana celor trei lei.

      În timpul acestei ocazii a fost și mâncarea de dimineață deja gătită și mesele erau bine pregătite;
      și slujitorii au venit și i-au dat de veste acest lucru.
      Și Cireniu s-a dus și s-a uitat la toate, și deoarece el a găsit totul în cea mai mare și cea mai bună ordine, a mers el atunci și a învitat societatea la masă în marea sală alăturată.
      Când Iosif a întrat acolo înăuntru, nu a putut el să se minunaze îndeajuns, pentru că el credea că se află aici, în această sală, într-un mic templu a lui Solomon în Ierusalim.
      Era însă această aranjare o faptă a lui Maroniu Pilla, care firește - ca fost guvernator al Ierusalimului - știa foarte bine, cum artăta templu, pe dinăuntru și pe dinafară.
      Plin de bucurie a spus Iosif: „Intr-adevăr, pentru acest scop n-ai fi putut tu, fratele meu Cireniu Quriniu, să pui în practică vreun gând mai bun!
      „Și eu sunt, ca în Ierusalim, acum la sărbătoarea de odihnă; lipsește numai sfânta sfintelor, și
templul ar fi gata, dacă și aceasta ar fi aici!
 „Perdeaua este într-adevăr aici; dar în spatele acesteia lipsește chivotul legii!“
      Cireniu a spus însă: „Frate, eu m-am gândit că sfânta sfintelor o aduci tu oricum vie cu tine, - de ce să fie aceasta așadar artificial aici?“
      Aici de-abia s-a înbărbătat Iosif din visul lui de surpriză și s-a gândit la copilaș și la Maria.
      L-a chemat însă acum copilașul pe Cireniu la Sine și i-a spus (Aici au căzut îngerii cu fețele la pământ):
      „Cireniu, multe ai făcut tu, pentru a-i face o bucurie celui mai curat bărbat al pământului; dar un lucru ai fi uitat tu acuși!
      „Uite, tu faci astăzi un ospăț mare, chiar minunat!
      „Ceea ce trei părți ale lumii pot oferi bun și ales, este astăzi adunat aici!
      „Acest lucru îl și  faci bine; fiindcă într-adevăr, o cinste mai mare nu i s-a întâmplat unei case în decursul a toate veșniciile și nemărginirile pe nici o lume decât acum acesteia!
      „Pentru că tu ai acum pe Acela în fața ta, în fața căruia toate puterile cerului își acoperă chipul lor!
      „Iosif ți-a dat de înțeles, că sfânta sfintelor este goală în acest templu.
      „Uite, așa și este; dar să nu fie astfel!
      „Trimte-i afară pe slujitorii tăi, și ei să aducă aici tot felul de oameni săraci, orbi, paralitici, infirmi și oameni schilozi!
      „Și pentru aceștia poruncește să se pregătească o masă în sfânta sfintelor reprodusă și să fie ei serviți sărbătorește, și slujitorii Mei se vor îngriji de ei!
      „Și uite, așa va fi atunci vie sfânta sfintelor șiisus îl va închipui pe Cel mai sfânt mai bine decât acum chivotul gol al legii în Ierusalim!
      „În același timp însă, procură și trei țapi; pe aceștia dă-i leilor, ca și ei să fie hrăniți!“
 Cireniu l-a sărutat după aceea pe copilaș și a urmat de îndată sfatul acestuia.
      Și în decursul a unei ore a fost sfânta sfintelor închipuită plină de săraci, și leii și-au primit hrana.


142

Smerenia și rugăciunea de muțumire a lui Iosif.
Cearta din dragoste a lui Cireniu cu Iosif din pricina ordinii de șezut.
Sfatul înțelept al lui Iosif și cedarea lui Cireniu.

      După ce totul a fost rânduit și pus în ordine astfel, de-abia atunci și-a îndreptat Iosif ochii săi la cer și i-a mulțumit Dumnezeului lui Avraam, Isaac și Iacov.
      Și atunci când el și-a terminat rugăciunea lui de mulțumire, de-abia atunci a luat el loc foarte tare la capătul din dos al mesei lui Cireniu pregătită regește.
      Cireniu a mers în grabă imediat acolo la Iosif și i-a spus:
      „Nu, nu, alesul meu prieten și frate, aceasta nu este bine; fiindcă această sărbătorire are legătură cu tine și nu cu mine!
      „Ridică-te în consecință, și lasă-te de mine însumi așezat acolo la capătul principal al mesei, unde aceasta este acoperită cu aur, și aceasta cu toți cei care aparțin de tine!
      „Aici însă vor ședea și vor sta întinși oamenii mei; pentru că așa am rânduit eu însumi să fie!“
      Iosif a spus însă: „Cireniu, uite, tocmai de aceea, deoarece eu sunt cel mai drept prieten și frate al tău, rămân eu împreună cu ai mei pe aceste locuri!
      „Deoarece iată, la mine nu pierzi absolut nimic, chiar dacă stau eu pe cel mai de jos loc;
      „dar la compatrioții tăi ai pierde multe dacă nu i-ai pune chiar în față la masă!
      „De aceea lasă totul așa cum este!Pe pământ să aibă pământul întâietate; dar în împărăția lui Dumnezeu se va întâmpla cu totul altfel, - căci acolo cei din urmă vor fi cei dintâi la masa lui Avraam, Isaac și a lui Iacov!“
      Dar Cireniu a început să vorbească: „O frate, eu m-am bucurat de această zi, că eu pot ție, unui fiu de rege, să-ți aduc o onoare cuvenită ție;
      „Dar acum s-a risipit jumătate din bucuria mea, deoarece tu, pentru care este totul aici aranjat, stai așa de departe și așa de în spate!
      „Frate, du-te și așează-te cel puțin pe locul din mijloc, așa ca eu să fiu mai aproape de tine la masă!“
      Și Iosif a vorbit: „Dar dragul meu frate, tu nu vei începe oare să fii așa de copilăros?!
      „Tu știi foarte bine, că eu trebuie tot timpul să rămân în ordinea mea, care mi-o prescrie Dumnezeu, Domnul, în inima mea!
      „Cum vrei tu atunci să încerci să mă atragi din rândul acestei ordini?
      „Pune-i tu la începutul mesei pe cei mai mari și strălucitori ai tăi; și tu ca domn poți să te așezi oriunde dorești, deoarece ai dreptul să alegi oricare loc de la această masă!
      „Și prin aceasta, cred eu, că s-a rezolvat totul; la veselele aurii vor recunoaște marii tăi primele lor locurile, și ei vor fi destul de flatați, dacă le vei da lor astfel de locuri de onoare și chiar tu vei alege un loc mai de jos!“
      Cireniu a înțeles cuvintele lui Iosif, și le-a indicat mariilor săi primele locuri cele mai mari,
      dar el însuși împreună cu Tullia s-a așezat însă la mijlocul mesei.
      Și așa totul a fost aranjat; cei mari au fost plini de bucurie, că stăteau așa de sus,
      Cireniu era bine-dispus în mijloc, și Iosif cu ai săi au fost peste măsură de fericiți, că au putu rămâne totuși în ordinea lui Dumnezeu la această mare festivitate.







143

Întrebările curioase spre căutarea lui Dumnezeu ale comandantului. Răspunsul bun al preotului despre învățăturile zeiilor și recunoașterea sa spre unicul și adevăratul Dumnezeu.
Răspunsul servit de Iosif comandantului curios și întrebător.

      Dar micul dejun a durat aproape o oră întreagă, și în timpul mesei s-au discutat foarte multe despre diverse lucruri.
      Dar comandantul, care era și el prezent la acea masă, a întrebat la sfârșitul mesei pe unul dintre acei foști preoți ai templului:
      „Ascultă-mă tu! Iată, noi avem o învățătură despre zei, în care mișună doar așa de tot felul dintre aceștia, în oricare parte ne-am uita noi;
      „dar eu personal nu am văzut până acum niciodată ceva dintr-un zeu, sau să aud ceva de la el!
      „Deseori am visat de mii și mii de lucruri, - dar de vreun zeu niciodată!
      „Dar cine poate spune cu certitudine dintre noi, oamenii vii: ‘Eu l-am văzut pe Zeus sau pe un alt zeu și am și vorbit cu unul din aceștia!’?
      „Dar după ce suntem tot astfel de oameni, așa cum au fost strămoșii noștri, care au avut de-a face cu zeii,
      „eu nu pot înțelege, de ce ne lasă baltă acum zeii și nu se mai ocupă în nici într-un fel de noi!
      „Nu ai putea tu, ca un fost preot, să-mi spui vreun motiv serios și credibil?“
      Dar fostul preot a vorbit: „Drag prieten, eu te rog pentru tot ce este pe lume, nu mă întreba astfel de lucruri cât se poate de prostești!
      „Zeii noștri nu sunt altceva decât niște muște cu durata vieții de o singură zi, care au răsărit din mlaștina prostiei noastre.
      „Dar pentru că noi, în prostia noastră, nu putem zări altceva decât astfel de roade ale mlaștinii, noi le favorizăm pe acestea și ni le imaginăm ca fiind niște zei,
      „le construim temple ne rugăm la aceste rezultate provenite din propria noastră prostie.
      „Iată, aceștia sunt zeii, cărora le-am construit temple, și cu care se mândrește acum Roma!
      „Da, într-adevăr, există un adevărat Dumnezeu; dar Acesta a fost tot timpul sfânt, și noi am fost cele mai necurate ființe în inimile noastre, de aceea noi nu îl putem zări, ci doar lucrările Sale minunate!
      „Dar dacă tu dorești să auzi mai multe despre acest Dumnezeu, atunci du-te la acel iudeu curat și întreabă-l pe el; acesta  - și eu îți jur - ți-l va aduce mai aproape!“
      „Cu acest răspuns a fost mulțumit căpitanul; căci el a primit exact acel răspuns, pe care el îl căuta deja de multă vreme.
      Și el a mers spre Iosif și a început să-i spună acestuia nevoile sale.
      Și Iosif a vorbit: „Bărbat bun, toate la timpul lor! Atunci când vei fii pregătit, ți se va arăta totul; de aceea mulțumește-te acum doar cu promisiunea!“


144

Intenția lui Iosif și a lui Cireniu să se uite la imitația sfințeniilor. Impotrivirea copilașul.
Jena lui Iosif. Cuvintele de explicare ale Mariei și aprobarea copilului.
Invățarea din urmă a comandantului.

      Când comandantul care era așa interesat de natura lui Dumnezeu a fost servit cu un astfel de răspuns , a început să vorbească Iosif spre Cireniu:
      „Frate, acum hai să mergem să vedem tot ce este prea sfânt!“
      Și Cireniu cu bucurie a fost de acord cu această propunere a nobilului său prieten.
      Dar copilașul s-a ridicat și a început să vorbească spre Iosif:
      „Ascultă-Mă tu, credincios îngrijitor al vieții Mele! Chiar tu ai spus mai înainte comandantului curios despre Dumnezeu:
      „‘Toate la vremea lor; atunci când vei fii pregătit, atunci vei afla tu tot ce trebuie să știi! Cu aceste cuvinte trebuie să te mulțumești acum!’
      „Deci așa îți spun și eu acum în fața intrării a ceea ce este prea sfânt:
      „Intrarea mai poate să aștepte! Incă nu sunteți pregătiți pentru aceasta; dar când veți fi, atunci voi lăsa să se deschidă aceasta prin slujitorii Mei credincioși!
      „Dar pentru această clipă mulțumiți-vă cu această promosiune!“
      Aici s-au uitat cu ochi mari Cireniu și Iosif unul la altul, și jena lui unul o întrecea pe cea a celuilalt.
      Și Iosif a vorbit spre Maria: „Aceasta începe deja bine, dacă copilașul îmi dă deja acum legi, cu toate că picioarele îi sunt încă în scutece!
      „Ce va face oare când va fi cu zece ani mai mare, și ce va face, când va fi cu douăzecei de ani mai mare?“
      Maria însă a vorbit spre Iosif: „Dar dragă tată Iosif, cum poți tu să devi așa de slab?!
      „Doar îți arată îngerii prin umiliința lor cine este de fapt acest copilaș!
      „Și toate miracolele care s-au întâmplat în jurul nostru, sunt și ele o dovadă limpede pentru marele adevăr miraculos al tuturor adevărurilor.
      „Iată, eu sunt femeia ta credinciasă și slujitoare, dar gândește-te bine, ce vor să însemne cuvintele copilașului!
      „Fă aceasta, și eu sunt deja de pe acum convinsă, că va începe să bată un cu totul alt vânt!“
      Și Iosif a început s-o întrebre din nou pe Maria: „Da, dar ce este acel lucru, pe care eu trebuie să-l fac?“
      Și Maria a spus: „Uită-te la acel bărbat care caută, și arată-i înțelept, ceea ce caută el, care îi pare lui așa de departe și este totuși așa de aproape!“
      Și copilașul s-a uitat la Iosif, și i-a zâmbit cât se poate de frumos și a spus aceste cuvinte:
      „Da, da, iubitul Meu Iosif, femeia are dreptate, du-te la comandant și învață-l!
      „Deoarece iată, celora care roagă, caută și bat, acelora trebuie să li se deschidă poarta de mult închisă a împărăției Mele!
      „Dar nu trebuie totuși să arăți cu degetul spre Mine, deoarece încă nu a sosit timpul Meu; tu știi doar că toate lucrurile necesită timpul lor!“
      Iosif a sărutat imediat după aceasta copilașul și a mers spre comandant și i-a spus aceste cuvinte:
      „Vino și ascultă, ceea ce ceri, ți se va da!“ și comandandantul a ascultat cu bucurie vorbele lui Iosif.

145

Intrebarea comandantului despre sosirea Mântuitorului. Discursul lui Iosif
despre ființa Mântuitorului. Cuvintele fostului preot despre prăbușirea templelor păgâne.
Despre templul viu în inima omenească.

      Atunci când comandantul a ascultat de la Iosif deja toate bazele învățăturii Domnului și prin aceasta și despre Mântuitorul care va veni,
      a devenit acesta foarte îngândurat și a întrebat după un timp, când va veni oare acel Mântuitor.
      Iosif însă i-a răspuns cu următoarele cuvinte: „Acest Mântuitor va scăpa omenirea de povara morții și Acela care va reuni pământul căzut din nou cu cerul este deja aici!“
      Și comandantul s-a gândit mai departe și a spus: „Dacă a venit deja acest Mântuitor, atunci spune-mi unde este, și cum îl pot recunoaște eu pe El!“
      Și Iosif i-a răspuns: „Aceasta nu îmi este îngăduit ca eu să-ți arăt cu degetul!
      „Dar unele semne vreau eu totuși să-ți spun!
      „Iată, Mântuitorul va fi primul și veșnicul Fiu al Celui mai înalt și până acum necunoscut Dumnezeu!
      „O fecioară pură îl va primi printr-un fel minunat și doar prin puterea miraculoasă a Celui mai înalt.
      „Dar când ea va rămâne însărcinată și îl va naște, va locui belșugul celei mai mari puteri din Dumnezeu în carnea Sa.
      „Și dacă El va locui într-adevăr pe pământ, atunci se vor coborâ pe pământ înalții Săi mesageri și slujitori și în secret și vizibil vor ajuta mulți oameni și îl vor sluji și pe El.
      „El va îmbucura pe toți cu cuvintele și cu faptele Sale, care va urma într-adevăr după cuvântul Său și va incendia toate inimile pentru El.
      „Dar aceia care nu vor să-L recunoască, pe aceia îi va judeca cuvântul Său atotputernic, pe care El îl va scrie în inima fiecărui om.
      „Dar cuvintele Sale nu vor fi ca a unui om obișnuit, ci vor fi pline de putere și de viață; și cine va auzi acele cuvinte, acela le va păstra în inimă spre faptul, că nu va mai gusta pe veci din moartea cea amară!
      „Dar în ființa Sa va fi așa de blând ca un miel și fin ca o turturea;
      „și totuși vor asculta toate elementele cea mai mică suflare a Sa!
      „Dacă va porunci în șoaptă vântului, atunci acesta va porni și va împărți marea până pe fund!
      „Dacă s-ar uita peste oceanul tulburat, atunci acesta va deveni într-o clipă ca o oglindă curată!
      „Dacă va sufla spre pământ, atunci se vor deschide toate mormintele și toți morții vor fi din nou vii!
      „Și focul va fi răcorirea aceluia care poartă în inima sa cuvintele vii ale Mântuitorului! -
      „Acum drag comandant, ai aflat toate indiciile importante, prin care tu poți să-L recunoști pe Mântuitorul nostru!
      „Mai multe nu pot eu să-ți spun despre El; dar întrebarea ‘unde este’ o vei știi și tu imediat și cu mare ușurință!“
      Această explicație a avut un mare efect asupra comandantului , deoarece acesta nu a mai avut curajul să spună vreun cuvânt,
      El a mers la acel preot cu care a vorbit mai devrem și i-a spus aceste cuvinte:
      „Ai auzit tu din această parte, ce a vorbit cu mine evreul acesta cât se poate de înțelept?“
      Și fostul preot a spus: „Eu îți spun: Fiecare cuvânt a pătruns adânc în sufletul meu mirat!“
      Și comandantul a vorbit: „Deci spune, ce sfârșit vor avea zeii noștrii, dacă va apărea Mântuitorul ciudat descris cu puterea Sa măreață!“
      Și preotul a replicat: „Nu ai simțit tu acum trei zile puterea merelui uragan?
      „Pe munte nu ai văzut sfârșitul imediat al vechiului nostru templu închinat lui Apollo și după aceea semnele acele care au urmat?
      „Iată, așa se va întâmpla în scurt timp și la Roma! Într-o grămadă de moloz se vor transforma toate templele!
      „Și unde se mai aduc jertfe lui Zeus, acolo vei vedea în scurt timp doar o adunătură de bolovani; dar pentru toate acestea vor construi oamenii temple vii în inimile lor!
      „În acesta fiecare om va putea, la fel ca un preot, să-i aducă o jertfă singurului și adevăratului Dumnezeu, peste tot va putea face el aceasta și oricând dorește! Atât și nu mai mult îți voi spune eu! Vrei să auzi tu mai multe? Iată, acolo sunt aceia carte știu cu mult mai mult decât mine! De aceea nu mă întreba pe mine mai departe!“






146

Întrebările următoare ale căpitanului. Discursul lui Iosif despre împărăția Mântuitorului
și despre dragoste, ca fiind cheia principală spre adevăr. Întrarea companiei în îmitația sfântei sfintelor. Fapta bună a Mariei spre săracul orb.

      După aceea nu l-a mai întrebat mai departe căpitanul pe preotul inferior, ci s-a dus de îndată iarăși la Iosif.
      Ajuns acolo, a povestit el imediat totul, ce a auzit el de la preotul inferior,
      și l-a și întrebat însă după aceea de îndată pe Iosif, ce să creadă el într-adevăr despre toate acestea.
      Și Iosif i-a răspuns și a spus: „Crede tu deocămdată despre toate acestea, ce ți-au fost spuse, așa de mult, cât ți-a fost spus;
      „toate celelalte însă așteaptă în răbdare de le ceea ce urmează, căci astfel vei ieși tu la cea mai bună socoteală!
      „Pentru că uite, în întrebări și răspunsuri nu constă împărăția sfântă a lui Mesia,
 „ci singură numai în răbdare, dragoste, blândețe și în deplina supunere în voia Dumnezeiască!
      „Pentru că la Dumnezeu nu se lasă nimic obținut cu forța și nimic obținut prin constrângere, cel mai puțin însă se lasă ceva obținut prin încăpățânare.
      „Dacă însă Domnul va decide că este bine pentru tine, atunci El te va și conduce într-o mărturisire mai înaltă.
 „Cuprinde însă imediat dragostea vie spre Dumnezeul cel foarte curat de mine mărturisit ție; prin ea vei ajunge tu cel mai repede acolo, unde tu dorești să fii așa de fapt!
      „Da, o asemenea dragoste îți va da ție deodată mai mult Duh viu, decât ceea ce ai dori tu să afli cu un milion de întrebări moarte!“
      Și comandantul în trebat și a spus: „Bine, prietene el meu cinstit și foarte înțelept! Eu vreau să fac toate acestea, dar numai acest lucru trebuie să mi-l spui tu, cum trebuie iubit Dumnezeul tău, pe care îl cunosc încă prea puțin!“
 Și Iosif a spus: „Așa cum tu îl iubești pe fratele tău și pe mireasa ta eventuală, așa iubește-L și pe Dumnezeu!
      „Iubește-ți aproapele tău ca fiind numai frați și surori în Dumnezeu, și tu îl vei iubi  prin aceasta și pe Dumnezeu!
      „Fă binele întotdeauna și peste tot, căci așa vei avea tu mila lui Dumnezeu!
      „Fii milostiv față de fiecare om, căci așa vei găsi tu și la Dumnezeu milostivirea adevărată și vie!
      „Mai departe fii în toate lucrurile calm, blând și plin de răbdare, și fugi de mândrie, trufie și invidie ca de ciumă,
      „atunci va trezi Domnul o văpaie puternică în inima ta,
 „și lumina puternică a acestei văpăi duhovnicești va alunga toate întunecimile morții din tine, și tu vei găsi atunci în tine însuți o mărturisire, în care tu vei găsi toate întrebările tale răspunse într-un cel mai luminos și viu mod!
      „Iată, aceasta este calea dreaptă spre lumina și viața din Dumnezeu! Aceasta este dragostea dreaptă față de Dumnezeu; mergi pe această cale!“
      Când comandantul a primit această învățătură puternică de la Iosif, a încetat el atunci numaidecât cu întrebările lui încă multe rămse în plus și s-a cufundat în gânduri adânci.
      În același timp însă fusese perdeaua și de către tineri larg deschisă, și Iosif văzuse numaidecât, că acum ar fi timpul, să pășească în această imitație a sfintei sfintelor.
      Deja din depărtarea adâncimii a acestei săli mari a fost trimis în întâmpinare un strigăt puternic de mulțumire din partea celor săraci hrăniți .
      Când însă strălucitorul Cireniu a întrat pe deplin împreună cu Iosif și Maria cu copilașul în sfânta sfintelor imitată, atunci s-au minunat săracii pâna la refuz.
      Fiindcă pe Cireniu l-a costat această priveliște multe lacrimi de bucurie și de milă, tot așa și pe Iosif și pe Maria.
      Erau însă mulți orbi, ciungi și infirmi de tot felul printre aceștia; pentru că numărul lor era de sute de oameni.
      Atunci s-a rugat Maria în secret, a luat atunci ștergarul, cu care ea ștergea adesea  copilașul, și le-a șters atunci ochii tuturor orbilor; și toți au căpătat după aceea iarăși lumina ochilor lor. După această faptă, n-a vrut să ia un sfârșit slăvirea și lauda; de aceea s-a dus iarăși societatea pentru un timp scurt înapoi, în sala principală.

147

Strigătul de rugăminte a bolnavilor către Maria. Trimiterea Mariei la copilul Iisus.
Insănătoșirea bolnavilor și învățarea lor de către îngeri.
Căpitanul în căutare după înfăptuitorul minunilor.

      După un timp de-abia s-a dus societatea aleasă iarăși în sfânta sfintelor imitată și a fost iarăși primită cu cea mai mare laudă.
      Ciungii, șchiopii și ceilalți infirmi au strigat însă: „O tu mamă minunată, care le-ai ajutat orbilor, noi te rugăm, eliberează-ne și pe noi de chinul nostru!“
      Maria a spus însă: „Ce strigați voi la mine? Eu nu vă pot acorda vreun ajutor; pentru că eu sunt asemenea vouă numai o slujnică slabă și muritoare a Domnului meu!
      „Dar Acela, pe care îl port în brațele mele, vă poate într-adevăr ajuta; pentru că în El sălășluiește belșugul veșnic al atotputerniciei Dumnezeiești!“
      N-au ascultat însă bolnavii la cuvântarea Mariei, ci strigau încă mult mai mult: „O mamă minunată, ajută-ne, ajută-ne nouă săracilor, și eliberează-ne de chinul nostru!“
      Atunci s-a ridicat copilașul și și-a întins mâna Sa asupra celor bolnavi, și ei s-au făcut toți în același moment pe deplin sănătoși.
      Ciungii săltau ca cerbii, șchiopii au devenit exact ca cedrii libanului, și toți ceielalți infirmi  au fost eliberați de chinurile lor.
      Și îngerii au pășit atunci la toți acești săraci, i-au îndemnat să tacă și le-au propovăduit apropierea împărăției lui Dumnezeu pe pământ.
      Această întâmplare l-a scos pe căpitanul nostru din visul său adânc al gândurilor, și a mers și el deasemenea după societate în sfânta sfintelor.
      Ajuns acolo, a pășit el de îndată la Iosif și l-a întrebat: „Stimate prieten, ce s-a întâmplat aici? Eu nu văd aici nici chiar orbi, nici șchiopi, nici ciungi și alți mai mulți săraci!
      „Cum? S-au însănătoșit ei toți printr-o minune, sau a fost starea lor mizeră de dinainte numai aparentă?“
      Și Iosif a spus: „Mergi acolo și vorbește tu însuți cu aceia, care ți se par acum așa de misterioși! Aceștia vor ști să-ți spună cel mai bine, ce s-a întâmplat acum cu ei!“
      Și căpitanul a făcut de îndată, ce l-a sfătuit Iosif; fiindcă punerea de întrebări era mai ales partea slabă a acestui căpitan.
      El a primit însă peste tot unul și același răspuns; peste tot se spunea: „Intr-un mod miraculos m-am însănătoșit eu!“
      Și căpitanul a venit iarăși la Iosif și l-a întrebat:
      „Cine dintre voi a înfăptuit așadar minunea? Care dintre voi posedă o asemenea putere miraculoasă? Care dintre voi este așadar cu siguranță un zeu?“
      Și Iosif a spus: „Uite, acolo, se află iarăși săracii vindecați!
      „Mergi încă o dată acolo și întreabă-i; aceștia îți vor da sigur indiciul potrivit!“
      Și căpitanul s-a adresat de îndată iarăși săracilor și i-a întrebat care este omul care a făcut aceste minuni.
      Săracii au spus însă: „Uită-te la acea mare societate; din mijlocul ei ne-a venit nouă minunat vindecarea!
      „Evreica mică pare să poarte puterea! Cum însă? Aceasta vor ști zeii mai bine decât noi!“
      Acum n-a știut căpitanul cu mult mai multe decât înainte.
      Iosif i-a spus însă căpitanului: „Uite, tu ești un bogătaș al Romei; îngrijește-i pe acești săraci din dragostea față de Dumnezeu, căci așa vei afla tu mai multe! Pentru acum însă, mulțumește-te cu aceasta!“

148

Intrecerea în a face bine între căpitan și Cireniu.
Căpitanul nedumerit și învățarea lui prin Iosif.

      Când căpitanul a auzit aceasta de la Iosif, n-a stat el atunci mult pe gânduri, ci s-a dus la Cireniu și a spus:
      „Inălțime imperială și consulară! Acestea înalte au băgat sigur de seamă, ceea ce evreul mi-a sfătuit aici nimicniciei mele?!
      „Eu m-am hotărât de aceea imediat, să acord sfatului său cea mai exactă urmare.
      „De aceea rog eu pe aceste înălțimi, să-mi aprobe această hotărâre a mea, conform căruia doresc eu să-i iau pe toți acești săraci ca pe copiii mei proprii în grija mea.“
      Și Cireniu a spus: „Dragul și cinstitul meu căpitan! Imi pare rău, că eu nu pot să-ți acord această plăcere aleasă!
      „Fiindcă uite, chiar acum i-am luat eu deja pe toți în grija mea proprie!
      „Dar din această cauză tu nu trebuie să te amărăști, pentru că vei întâlni încă destui săraci.
      „Urmează la aceștia sfatul evreului înțelept, și tu vei recolta aceeași răsplată!“
      Căpitanul s-a aplecat aici în fața lui Cireniu, s-a dus imediat la Iosif și a spus: „Acum vezi aici, ce pot face eu acum, când Cireniu mi-a luat-o deja de mult înainte?! De unde voi lua acum săraci? Pentru că aici s-au adunat ei împreună din întregul Ostrazine!“
      Și Iosif i-a zâmbit aici prietenos căpitanului și i-a spus:
      „O cel mai bun prieten al meu, numai să nu te îngrijești din această cauză; fiindcă de toate celelalte a dus lipsă pământul tot timpul mai mult decât de săraci!
      „Iată, nu trebuie să fie neapărat orbi, șchiopi, ciungi și alți infirmi!
      „Du-te și caută familiile în case, convinge-te de nevoile lor diverse, și tu vei găsi de îndată ocazii în abundență, să acorzi oamenilor ajutor puternic cu belșugul tău!
      „Uite, acest oraș este doară, per total, orcium mai mult o ruină decât un oraș respectabil prosper!
      „Caută numai în locuințele pe jumătate decăzute a atâtor cetățeni, și tu vei vedea de îndată foarte limpede îngâmfarea tristeții tale din cauza lipsei de săraci!“
      Căpitanul a spus însă: „Dragă prieten înțelept, aici ai tu într-adevăr dreptate;
      „dar acei săraci îmi vor putea da puține lămuriri despre Mesia care urmează să vină, pentru că ei sunt totuși împreună cu mine într-o credință rătăcită față de tine!
      „Aceștia însă au trăit acum pentru sine așa de multe minunății și ar fi putut încetul cu încetul să-mi dezvăluiască atât de multe lucruri!“
      Și Iosif i-a răspuns căpitanului: „Oho, dragul meu prieten! Ești tu cumva de părere, că dezvăluirea spiritualității ar fi la săraci?
      Oh, în această privință ești tu într-o mare rătăcire! Uite, dezvăluirea se află numai în dragostea inimii tale și a duhului tău propriu! Dacă tu exerciți dragoste, atunci îți va ieși din flacăra unei asemenea iubiri o lumină, dar nu din gura săracilor!“ Cu această explicație a fost căpitanul satisfăcut și n-a mai întrebat mai departe în această direcție, despre ce să facă el.





149

Intrebarea despre reparația corabiei vechi cartagiene în zi de odihnă.
Cuvântarea copilașului despre facerea de fapte bune în zi de odihnă. Neascultarea păzitorului
de lege Iosif. Reparația minunată a corabiei de către îngeri.
 
       După această liniștire a căpitanului i-a dat Cireniu un ordin șefului gărzii sale, conform căruia acesta trebuia să echipeze pentru ziua următoare încă o corabie, în care acești săraci trebuiau să fie duși la Tir.
       Șeful gărzii a spus însă: „Inălțime imperiala și consulară! Se află, după cunoștințele mele, numai o corabie veche cartagiană afară în port, care este însă deja foarte deteriorată.
      „Oameni constructori de corăbii nu există în acest oraș, într-adevăr pe ici pe colo numai foarte nepricepuți dulgheri, care pot lega împreună cu cea mai mare greutate cumva o plută de pescari.
      „Este în consecință foarte tare cu semn de întrebare, cum să putem pune în stare de funcțiune corabia veche cartagiană!“
      Și Cireniu a spus: „Nu te îngriji; pentru aceasta să fie de îndată cel mai bun sfat adus la iveală!
      „Uite, acel evreu înțelept este conform artei lui un mare maistru ca dulgher, și astfel și cei cinci fii ai săi!
      „Pe acesta vreau eu să-l întreb despre un sfat, și eu sunt convins, că el îmi va acorda mai ales în această treabă cel mai bun sfat!“
      Aici s-a adresat Cireniu de îndată lui Iosif și i-a înfățișat treaba.
      Iosif a spus însă: „Prietene și frate, totul ar fi bine și corect, dacă n-ar fi chiar astăzi cea mai mare zi (sabat) de odihnă a noastră, în care noi nu avem voie să facem nici o treabă!
      „Dar sunt poate aici dulgheri, pe care nu-i afectează ziua noastră de odihnă; acelora vreau eu doară într-adevăr să le dau îndrumarea!“
      S-a ridicat însă copilașul și a spus: „Iosif, în ziua de odihnă are voie fiecare om să facă binele!
      „Sărbătorirea zilei de odihnă nu constă așa de mult în trândăvia în decursul a întregii zile de odihnă, ci mult mai mult în fapte bune!
      „Moise a poruncit într-adevăr sus și tare sărbătorirea zilei de odihnă și a numit în porunca lui orice muncă care nu este necesară și plătită pentru slugi ca o defăimare a zilei de odihnă, care este în fața lui Dumnezeu o grozăvie;
      „dar într-o zi de odihnă să faci voia lui Dumnezeu, n-a interzis Moise niciodată!
      „Niciunde nu stă scris în lege, că în ziua de odihnă trebuie să fie lăsat un frate să se prăpădească!
      „Eu însă, ca Domnul zilei de odihnă, spun: „Faceți și în ziua de odihnă totdeauna fapte bune, căci astfel veți sărbători ziua de odihnă cel mai bine!
      „Dacă nu îndrăznești tu, Iosife, însă deja să încalci numai aparent legea lui Moise prin restaurarea ușoară a acelei corăbii, atunci s-o facă de îndată slujitorii Mei!“
      Și Iosif a spus: „Fiul meu Dumnezeiesc, Tu ai într-adevăr dreptate; dar uite, eu am îmbătrânit în această lege și nu vreau s-o încalc, nici aparent!“
      Atunci i-a chemat copilașul imediat pe tineri și a spus: „Deci, mergeți voi și îndepliniți voia Mea;
      „pentru că Iosif cinstește legea mai mult decât îl cinstește pe dătătorul de lege și ziua de odihnă mai mult decât pe Domnul zilei de odihnă!“
      Și așa de repede ca un gând au părăsit tinerii sala și au și restaurat într-un moment corabia și au și venit numaidecât înapoi.
      Toți s-au minunat de această repeziciune, și mulți n-au crezut, că corabia este în ordine. Dar au venit acuși mesageri din port, care i-au adeverit lui Cireniu această faptă. După aceea s-a dus întreaga societate la mal și s-au uitat toți la corabie și s-au minunat din cauza unei asemenea îndemânări a acestor tineri.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Dumnezeu este UNIC !
Back to top See my Info
Unique
Gazda
Gazda

Unique is offline

Joined: 13 Feb 2005
Member: #2
Posts: 359
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Capitolele 150 - 165
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 8.10.2007, 02:30 View PostDownload Post

150

Vizitarea portului. Corabia prețioasă. Cuvânatrea de mulțumire a lui Cireniu acordată lui Iosif.
Răspunsul și indicația copilașului la facerea de bine către cei săraci.
 
       
      Cireniu s-a uitat foarte exact la vas și a calculat, cam câți oameni ar putea avea loc în acesta.
      și el a fost de părerea, că în caz de urgență ar putea comod să intre în vas aproape o mie de oameni.
      La această ocazie de socotit s-a convins însă Cireniu de extraordinara stabilitate și frumusețe a acelei corăbii;
      căci aceasta nu arăta de parcă ar fi una veche și reparată, ci corabia arăta exact așa, de parcă ar fi turnată dintr-o bucată.
      Nici o ruptură nu se putea descoperi, și în lemn nu se putea zări vreun nod, crengi, fisuri sau pori.
      Când Cireniu s-a convins de toate acestea și s-a întors înapoi de pe vas la compania sa care era la mal - bineînțeles cu cei ce necesitau ajutor, - s-a dus acesta imediat la Iosif și a început să-i vorbească următoarele cuvinte:
      „Nobil prieten al meu, tu cel mai fericit om de pe lume! De acest miracol eu nici nu mă mai mir; căci eu știu acum prea bine că lui Dumnezeu îi sunt posibile toate lucrurile.
      „Eu știu, că acest vas nu este nici reparat sau construit, ci această corabie este una cu totul nouă; dar eu nu mă mir de aceasta.
      „Căci Domnului îi este foarte ușor să creeze ori o lume întreagă sau o astfel de corabie; deoarece pământul este și el o corabie, care poartă nenumărat de mulți oameni pe marea largă a universului!
      „Dar tu m-ai îndatorat acum față de tine, și iată, acest lucru mă pune pe gânduri, cum și în ce fel aș putea eu să mă revanșez față de tine cu această mare datorie!
      „Deoarece iată, această corabie, care până mai înainte nu a valorat nici măcar o jumătate de kilogram de argint, pentru că mai mult a fost o epavă decât un vas, valorează acum mai mult de zece mii de kilograme de aur!
      „Căci aceasta se poate folosi spre o călătorie înconjorul stâlpului lui Hercule (Gibraltar) spre Britania, cât și spre înconjorul întregii Africi până spre India.
      „Intr-adevăr, o astfel de lucrare pentru uzul pământesc nu se poate plăti cu nici un fel de aur!
      „Iată, tu minunat prieten, aceasta este ceea ce îmi dă mie acum de gândit, cum aș putea eu să mă revanșez față de tine!
      „Dacă tu dorești aurul atunci tu vei primi în șapte zile zece mii de kilograme din acesta, așa cum este adevărat că trăiește Dumnezeul tău și al meu!
      „Dar eu știu că aurul este o groază în ochii tăi, și așa mă face trist faptul, că trebuie să-ți rămân ție dator, drag prieten al meu!“
      Și Iosif a prins mâna lui Cireniu, a apăsat-o pe pieptul lui și a vrut să vorbească; dar l-au năpustit lacrimile la privirea acestui nobil roman.
      Dar pentru aceasta s-a ridicat copilașul i-a zâmbit lui Cireniu și a vorbit aceste cuvinte: „Într-adevăr, dragul Meu Cireniu Quirinu, într-adevăr Eu îți spun: Dacă tu ai fi primit un sărac în numele Meu, atunci ai fi făcut mai mult, decât valorează zece mii de astfel de vase!
      „Tu însă te-ai ocupat în scurt timp de mai multe sute, și Eu ar trebui să-ți dau așa de multe corăbii, pentru a echivala aceasta, aici pe pământ!
      „Deoarece iată, la Mine contează un om mai mult decât o lume întreagă de astfel de vase! De aceea nu te necăji de așa zisa ta datorie!
      „Ce faci tu pentru cei săraci, faci tu și pentru Mine; dar nu aici pe pământ te voi răsplăti Eu pe tine, ci atunci când vei muri Eu îți voi trezi de îndată sufletul și te voi face egal cu acei slujitori ai Mei, care au reparat această corabie!“
      Cireniu a început să plângă aici și a promis, că toată viața și-o va dedica spre binele celor săraci.
      Dar copilul și-a ridicat mâna și a spus: „Amin“ și a binecuvântat vasul și pe Cireniu.

151

Masa prânzului la cetate. Comandantul în căutarea celor săraci în oraș, și întoarcerea sa și
lauda primită de la Cireniu. Cuvintele de binecuvântare ale copilașului.

      Imediat după aceea s-a dus toată societatea înapoi în oraș și spre cetate, unde se pregătea între timp prânzul după felul evreu.
      Toți și-au ocupat din nou vechiile locuri și s-au întărit cu prânzul bogat.
      La sfârșitul prânzului a observat de abia Cireniu, că binecunoscutul căpitan nu se afla printre oaspeți.
      „Unde este el, și ce face el?“ a fost întrebarea frecventă în partea mesei de sus unde în mare parte erau romani.
      Dar Cireniu s-a întors spre Iosif al său și l-a întrebat despre acesta.
      Și Iosif a răspuns și a vorbit: „Nu îți face griji din cauza lui; deoarece el a plecat, ca să caute săracii acestui oraș!
      „Bineînțeles contează mai mult pentru el acum găsirea luminii interioare decât căutarea săracilor;
      „dar aceasta nu împiedică situația, - căci în căutare i se va deschide de la sine drumul cel bun!“
       Când a auzit acestea Cireniu, a fost cât se poate de bucuros și l-a lăudat pe căpitan foarte tare în inima sa.
      Dar când partea romană își spărgea pur și simplu capul din pricina lipsei căpitanului, a apărut deodată foarte voios în mijlocul societății și imediat s-au năpustit asupra lui mii și mii de întrebări din toate părțile.
      Dar căpitanul, ca un prieten bun al întrebărilor, nu era de aceea nici un dușman al răspunsurilor.
      El a mers de aceea imediat la Cireniu și s-a scuzat, deoarece a lipsit în timpul prânzului.
      Și Cireniu i-a întins mâna căpitanului și a vorbit spre acesta:
      „Într-adevăr, și dacă am sta în fața dușmanului, și tu ai fi părăsit câmpul de luptă din acest motiv, nu ar trebui să dai socoteală în fața mea!
      „Căci adevărat, adevărat, cum pot eu înțelege acum, noi am face mai mult dacă doar unui om i-am face bine, decât să câștigăm toate regatele lumii pentru Roma!
      „Dumnezeului, Domnului nostru îi pasă mai mult de un om decât de întreaga lume!
      „De aceea înfăptuim în fața lui Dumnezeu lucruri cu mult mai mari, dacă noi ca frați ne ocupăm de bunăstarea corporală a unui frate din dragoste, - și cât se poate de tare și de cea spirituală - ,
      „decât dacă am merge pe câmpul de luptă ca să nimicim cu miile cei mai răi dușmani ai noștri!
      „Da, este nemărginit de mult mai de lăudat în fața Domnului, să fi un binefăcător al unui frate, decât cel mai mare erou pe acest pământ măreț!“
      Și copilașul a spus aceste cuvinte: „Amin; așa este, dragul Meu Cireniu Quirinu!
      „Rămâi tu numai pe acest drum; într-adevăr, atât de sigur ca acesta nu duce altul spre viața eternă! Căci dragostea este viața; cine are dragostea, acela are și viața!“ Imediat după aceea i-a binecuvântat copilașul cu ochii pe Cireniu și pe căpitan.


152

Cuvintele copilașului Iisus spre Cireniu la predarea celor săraci.
Cireniu ca înaintașul lui Pavel. O prezicere de cădere a Ierusalimului prin sabia romanilor.

      După aceste discuții, au tras la o parte tinerii perdeaua, și întreaga societate a mers din nou la cei săraci. și copilașul s-a ridicat și i-a binecuvântat cu ochii pe cei săraci.
 După aceasta s-a întors spre Cireniu și a început să vorbească cu o voce nespus de drăgălașă:
      „Mult prea drag Cireniu Quirinu! Iată, acești slujitori ai Mei, pe care îi vezi tu ca fiind niște  tineri fragili, au grijă de toată creația Mea, în numele Meu!
      „Fiecare lume, fiecare soare trebuie să-i asculte la cea mai mică mișcare,
      „și prin acesta poți vedea tu că le-am dat o forță nemărginită.
      „Dar cum Eu le-am dat slujitorilor Mei conducerea ordonată peste creație, așa îți dau și ție lumi cu mult mai mari de viață!
      „Iată, aceste surori și acești frați sunt mai mult decât un întreg univers plin de corpuri pământești și de soare!
      „Da, Eu îți spun: un copil în leagăn este mai mult decât o materie în nemărginitul și veșnicul spațiu!
      „Gândește-te de aceea, ce lucru mare primești tu de la Mine și peste ce lucruri mărețe te așez Eu!
      „Ghidează cu toată dragostea, tandrețea și răbdarea acești săraci pe drumul drept spre Mine, și tu nu vei putea măsura pe viitor răsplata ta cea mare!
      Eu, Domnul și Dumnezeul tău, te numesc pe tine înaintaș în regatul păgânilor, ca acela, pe care Eu îl voi trimite păgânilor, să aibă o primire plăcută!
      „Dar, prin urmare, voi trimite și evreilor un înaintaș;
      „dar Eu îți spun: acela va avea o primire cruntă! și ce va face el cu propiile sale mâini în sudoarea feței sale, aceasta o vei putea înfăptui tu în somn!
      „De aceea li se ia și copiilor lumina și vouă vi se va da din belșug!
      „Și eu așez în tine ca copil o sămânță, care îmi va face Mie o dată pomul, pe care vor crește fructe nobile pentru casa Mea pe veci.
      „Dar smochinul la copii, pe care Eu l-am sădit deja de pe vremea lui Avraam în Salem - un oraș, pe care Eu l-am construit cu propria Mea mână - , îl voi blestema, deoarece nu are altceva decât frunze!
      „Intr-adevăr, Eu am fost tot timpul înfometat! De multe ori am lăsat să se pună îngrășăminte la pomul acela din Salem prin cei mai buni grădinari, și totuși nu mi-a adus acesta nici un fruct!
      „De aceea, peste nici un secol, orașul, pe care Eu l-am construit cu propriile mâini pentru copiii Mei, va cădea prin voi străinii; fiul fratelui tău va ridica sabia împotriva Salemului!
      „Dar cum tu îi primești pe acești săraci ca pe copiii tăi, așa vă voi primi și Eu pe voi străinii ca copiii Mei, și ei vor alunga copiii!-
      „Aceste cuvinte ține tu pentru tine, și acționează în secret după ele; Eu însă te voi binecuvânta tot timpul cu coroana invizibilă a dragostei Mele veșnice și a milei Mele, Amin!“
      Aceste cuvinte i-au oprit pe toți din vorbă. Îngerii stăteau în genunchi, și nimieni nu a avut curajul să înceapă vreo conversație.









153

Intrebarea lui Cireniu despre ființa dumnezeiască a copilului.
Incercarea de explicare a lui Iosif, despre cuvântul viu a lui Dumnezeu prin profeți.
Corectarea părerii lui Iosif prin copilașul Iisus.


      Decât după un timp l-a tras Cireniu pe Iosif mai la o parte și a vorbit spre el:
      „Minunat prieten și frate, ai auzit tu ce a vorbit copilașul spre mine?
      „Ai auzit, cum a spus cât se poate de clar: ‘Eu, Dumnezeul tău și Domnul tău!’?
      „Dacă pun la socoteală puterea voinței Sale și pe slujitorii din cerul cerurilor, care tot timpul apleacă chipurile spre pământ, atunci când micuțul vorbește, și așa sunt eu de părerea, că acest copil este - unicul, veșnicul, adevăratul Dumnezeu și creator al lumii și a tot ce este pe aceasta!
      „Frate, prietene, ce spui tu despre această descoperire? Nu este așa? Sau este oare altfel?“
      Iosif a rămas aici pe gânduri puțin; căci el era într-adevăr de părerea, că fiul său era un fiu desăvârșit al Domnului, dar el nu credea că era într-adevăr Dumnezeu Însuși.
      El a început de aceea să vorbească peste un timp: „Să credem că, copilul este chiar Însuși Domnul este prea mult.
      „Dar la evrei este așa, că toți sunt copiii lui Dumnezeu - și prin urmare sunt ei și fiii lui Dumnezeu!
      „și aceasta datează deja de pe timpul tatălui Avraam, care a fost și el un fiu al lui Dumnezeu, și așa sunt și toți urmașii săi.
      „Pe lângă aceasta au mai existat tot timpul profeți mai mici sau mai mari, și când aceștia au vorbit, atunci au vorbit din Dumnezeu, și Dumnezeu judeca și vorbea din ei tot timpul în prima persoană.
      „Așa a vorbit o dată Domnul prin Isaia: ‘Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care mișcă marea, și care izbește valurile. Numele Meu este: Domnul Savaot.
      „ ‘Eu așez cuvântul Meu în gura ta și te acopăr sub umbra mâinilor Mele, ca Eu să sădesc cerul și să creez pământul și să vorbesc spre Sion: Tu ești poporul Meu!’
      „Și iată, dacă profetul a vorbit în prima persoană, așa de parcă ar fi Insuși Domnul, dar nu a fost de fapt, ci doar duhul Domnului vorbește prin gura profetului!
      „Și iată, tot așa este și aici; Dumnezeu trezește acest copil pentru a fi un profet măreț și vorbește prin gura sa devreme, exact așa cum a vorbit El o dată prin gura băiatului Samuel!“
      Aici s-a liniștit Cireniu, dar copilașul l-a strigat pe Iosif și pe Cireniu, și micuțul a început să vorbească spre Iosif:
      „ Iosif, tu știi foarte bine că Domnul a vorbit prin gura profețiilor de obicei la prima persoană:
      „dar nu știi tu, ce a vorbit o dată Domnul spre Isaia, care spune:
      „‘Cine este acela, care vine din Edom, cu haine roșii din Bazara? Acela, care este așa de împodobit în hainele sale și care pășește cu o putere așa de mare? -
      „‘Eu sunt acela, care învață dreptatea și care este un maestru în ajutor!
      „‘De ce este îmbrăcămintea ta așa de roșie și rochia ta ca a unui drumaș? -
      „‘ Eu pășesc singur pe scară și nimeni din popoare nu este cu Mine! Eu am urcat-o în furia Mea și am zdrobit-o cu supărarea Mea!
      „‘De aceea averea lor a pătat hainele Mele, și Eu am ales o zi a răzbunării; anul, în care îi salvez Eu pe ai mei, a sosit!
      „‘Căci Eu m-am uitat în jur și nu am văzut nici un ajutor; și Eu am fost speriat, și nimeni nu m-a ținut, - ci mâna Mea a trebuit să Mă ajute, și furia Mea să Mă țină!
      „‘De aceea am călcat eu popoarele în supărarea Mea și le-am amețit cu furia Mea și moștenirea lor am aruncat-o la pământ!’ -
      „Iosif, îl cunoști tu pe Acela, care a venit din Edom și vorbește acum spre tine: ‘Eu sunt Acela,care învață dreptatea și sunt un maestru în ajutor!’?
      La aceste cuvinte și-a așezat Iosif mâna pe piept și a început să se roage în sine la acel copilaș.
      Și Cireniu i-a spus după un timp, în liniște, lui Iosif: „Frate! Mie mi se pare după discursul înțelept al copilașului, că am totuși dreptate cu ceea ce spun!“
      Și Iosif a spus: „Da, tu ai dreptate; dar acum trebuie cu atât mai mult să păstrezi totul pentru tine, dacă dorești să trăiști!“ - și Cireniu și-a scris acest avertisment adânc în inimă și l-a și  respectat o viață întreagă.

154

Intrebarea de serviciu a căpitanului. Răspunsul negativ a lui Cireniu.
Discuția căpitanului curios cu îngerul frumos.
Chinul de dragoste al căpitanului.

      După această întâmplare a venit căpitanul nostru la Cireniu și l-a întrebat, câți oameni trebuie el să pună la dispoziție în acea seară pentru ca să-i slujească lui în cetate.
      Aceasta a întrebat căpitanul de aceea, pentru că el știa, că Cireniu va porunci să i se ducă bagajele lui în corabie încă în acea seară tot așa și necesarul de hrană pentru mai multe sute de oameni, pe care el îi luase cu sine de la Ostrazine la Tir.
      Cireniu s-a uitat însă drept la căpitan și a spus: „Dragul meu prieten, dacă eu ar trebui să mă îngrijesc de aceasta de-abia acum, atunci aș fi avut rău grijă de această treabă!
      „ Insă, pentru aprovizionarea corabiei noi, care îi va prelua pe acești săraci, se va duce grijă încă astăzi în așa fel, ca niciunul dintre călători să nu ducă lipsă.
      „N-ai văzut tu, cât de repede a fost restaurată vechea corabie cartagiană de către acești tineri?!
      „Uite, în același fel se poate și se va și aproviziona cu de toate!
      „Ceea ce privește însă corăbiile mele proprii, acestea sunt deja aprovizionate deja de mult cu de toate pentru un an de zile, și acest lucru în cel mai extrem caz pentru o mie de oameni.
      „Din acest motiv să nu fie acum din cauza mea nici un om ostenit, ci să rămână în slujba sa imperială.“
      Aceast răspuns l-a minunat pe căpitan, pentru că Cireniu era de obicei foarte interesat de atenția militară.
      El l-a întrebat după aceea pe Cireniu, spunând: „Inălțimea voastră imperială și consulară! Cine sunt așadar în consecință acești tineri? Sunt aceștia adevărați vrăjitori egipteni, sau sunt aceștia chiar pe jumătate zei sau magi vestiți și astrologi din Persia?“
      Și Cireniu a spus: „Dragul meu prieten, aici nu este nici una nici cealaltă;
      „ci, dacă tu chiar vrei să știi, cine sunt acești tineri, atunci mergi la ei și întreabă-l pe unul dintre ei, și tu vei știi acest lucru fără implicarea mea!“
      Căpitanul s-a închinat în fața lui Cireniu și s-a adresat de îndată unuia dintre tinerii prezenți și l-a întrebat:
      „Ascultă-mă cel mai demn de dragoste, cel mai minunat, cel mai frumos, pe mine cu totul fermecându-mă, tu peste toate noțiunile mele minunat, tu nemărginit de blând, tu care îmi paralizezi limba cu frumusețea ta nespusă, tu cel mai - mai plă - plăcut - tânăr al meu!
      „Da, - ce am - vrut - vrut - vrut - eu în sfârșit - să întreb așa de fapt?“
      Și acel tânăr, transformându-se până la strălucire în deplina frumusețe cerească, i-a spus după aceea căpitanului:
      „Acest lucru doară tu trebuie să-l știi totuși? Continuă numai de a întreba, tu prieten al întrebării; eu doară vreu cu plăcere să-ți răspund la toate!“
      Căpitanul s-a pierdut însă de tot din cauza prea marii frumuseți a tânărului și nu mai putea să spună nici un cuvânt.
      După un timp, când el s-a săturat de a privi la frumusețea tânărului pentru el necuprinsă, de-abia atunci l-a rugat el pe tânăr să-i dea un sărut.
      Și tânărul l-a pupat pe căpitan și a spus: „Cu aceasta o legătură între noi pe veci! - Caută tu numai facerea de cunoștiință mai aprofundată cu acel evreu înțelept, și tu vei afla multă lumină!“
      Căpitanul a fost însă după aceea așa de îngrozitor de îndrăgostit în acest tânăr, că el nu mai știa ce să facă din cauza a atâta dragoste, și a uitat de tot întrebarea lui.
      Și această dragoste l-a chinuit până seara și era o mică pedeapsă pentru adorația de a întreba a căpitanului; la sfârșit a fost el însă iarăși vindecat și nu mai avea plăcerea de a se apropie de un asemenea tânăr.

155

Grija pentru corabie a lui Cireniu. Sfatul bun al îngerului.
Cuvântarea de mulțumire a lui Cireniu acordată lui Iosif și copilașului.
Prezicerea lui Iosif referitoare la călătoria aventuroasă a lui Cireniu.

      Seara, a  mai fost încă pregătită o cină și consumată și au fost stabilite apoi măsuri adecvate pentru plecarea la călătorie în ziua următoare.
      Nu era însă după cunoștințele lui Cireniu și a suitei lui vechea corabie cartagiană încă cu nimic încărcată și aprovizionată, și Cireniu s-a îngrijit în scecret totuși puțin de aceasta.
      Dar a pășit un tânăr la el și a spus: „Quirinu, tu să nu te îngrijești de nimic nici în secret!
      „Fiindcă uite, pentru ceea ce tu te îngrijești acum, aceea este deja de mult în cea mai bună ordine!
      „Ocupă-te numai de această casă a ta ca să fie într-o ordine bună în absența ta; pentru toate celelalte ne vom îngriji noi desigur în numele Domnului Dumnezeu Savaot!“
      Cireniu a crezut - și nu s-a mai îngrijit de nimic altceva de ceea ce avea legătură cu treburile corăbiilor.
      După aceea l-a chemat Cireniu pe căpitan la sine și i-a încredințat lui conducerea și îngrijirea cetății.
      Și când căpitanul a intrat iarăși în această slujbă a lui obișnuită,
      l-a chemat atunci Cireniu pe șeful suprem la sine și i-a încredințat lui iarăși împuternicirea asupra militarilor care erau staționați în acest oraș.
      Pentru că, la romani, nu avea voie șeful suprem să comande milităria după bunul său plac în prezența guvernatorului, fiindcă atunci era guvernatorul așa zicând totul întru toate.
      Când Cireniu a fost gata cu ordinele, a mers el atunci la Iosif și a spus:
      „Mai presus de toate alesule, ba chiar doresc eu să spun, tu sfântul meu prieten și frate! Cât de mult am eu totuși să-ți mulțumesc acum ție și mai ales copilașului tău mai presus de toate sfânt!
      „Cum, când, cu ce voi fi eu vreodată în stare să plătesc această mare datorie?
      „Tu mi-ai dat-o pe Tullia, mi-ai salvat minunat viața!
      „Da, eu chiar nici nu pot de loc să enumăr toate facerile de bine ieșite din comun, pe care tu mi le-ai acordat în timpul scurt al aflării mele aici!“
      Și Iosif a spus: „Prietene, cât de mult a trecut de când am fost eu într-o mare strâmtorare?
 „Atunci ai fost tu trimis în întâmpinarea mea ca înger salvator al Domnului înTir!
 „Și uite, astfel o spală încontinuu o mână pe cealaltă pe marele trup al întregii omeniri!
 „Dar acum să nu mai vorbim mai departe despre aceste lucruri! Iată, s-a făcut seară! Vila se află la o oră în afara orașului; de aceea, lasă-mă acum să plec și să merg acasă!
      „Binecuvântarea mea și a Domnului o ai tu și însoțitorii tăi o au înmulțit; de aceea poți tu să mergi liniștit de aici!
      „Pe cei trei lei i-ai însă cu tine în corabia ta, - ei îți vor face servicii bune!
      „Pentru că voi veți avea furtună și veți naufragia către Creta, și cretanii tâlhari vă vor ataca.
      „Și acolo va fi locul, unde cei trei lei îți vor face iarăși un seviciu bun!“
      Aici a fost Cireniu înfricoșat; dar Iosif l-a alintat și l-a asigurat, că acolo nimeni nu va suferi nici măcar cea mai neânsemnată pagubă.

156

Mulțumirea lui Maroniu, a celor trei preoți și a Tulliei.
Porunca de tăcere a lui Iosif.

      După aceea a venit Maroniu Pilla cu cei trei preoți la Iosif și i-a mulțumit pentru toate minunatele faceri de bine.
      Și Iosif l-a avertizat, ca să tacă despre toate acestea pe care el le-a văzut aici;
      și Maroniu a jurat aceasta cu cei trei preoți în modul cel mai profund.
      După aceea a venit Tullia, s-a aplecat până jos în fața Mariei și lacrimile de mulțumire i-au curs în șuvoaie.
      Maria însă s-a aplecat jos împreună cu copilașul, a ridicat-o pe Tullia și i-a spus:
      „Fii mie binecuvântată în numele Aceluia, care se odihnește în brațele mele! Fii totdeauna mulțumitoare în inima ta, amintindu-ți de acest copil, căci, astfel, îți vei găsi tu în El mântuirea ta!
      „Limbii tale pune-i însă o îngrădire și nu ne trăda nimănui!
      „Pentru că atunci când va fi timpul, se va dezvălui Domnul desigur El însuși în fața lumii!“
      După aceasta i-a dat Maria Tulliei, care încă mai plângea, drumul să plece.
      Iosif i-a spus însă lui Cireniu: „Prietene, uite, mulți dintre cei din suita ta au fost martori a atâtor minuni; acestora poruncește-le tu pentru mântuirea lor, ca și ei să tacă despre toate acestea!
      „Pentru că pe fiecare trădător al acestei treburi curat Dumnezeiești îl va lovi moartea, dacă el nu vrea să tacă!“
      Cireniu i-a promis aceasta solemn lui Iosif și l-a asigurat, că nimeni nu va afla niciodată nici măcar o silabă despre cele, ce s-au întâmplat.
      Iosif l-a lăudat însă pe Cireniu și l-a amintit în sfârșit de cei opt copii promiși, care ar consta aici în cinci fete și trei băieți.
      Și Cireniu a spus: „O prietene, aceasta va fi într-adevăr prima mea treabă!
      „Dar acum numai o singură întrebare încă: Uite, eu voi trebui să merg încă în acest an la Roma din pricina Tulliei!
      „Fratele meu Cezarul August, deoarece el a aflat deja unele lucruri de la mine, precum știi tu, mă va întreba cu siguranță mai multe lucruri despre această temă.
      „Ce să-i spun eu? Cât de mult am voie eu să-l inițiez pe acest om ales în acest secret?“
      Și Iosif a spus: „Tu poți să-i spui lui, dar numai între patru ochi, multe lucruri.
      „Dar amintește-l, că el, dacă tace, va rămâne nederanjat în calitatea lui de împărat, tot așa și urmașii săi;
      „dacă el însă va spune chiar numai o silabă pe undeva, atunci Dumnezeu îl va pedepsi de îndată!
      „Și dacă el se va ridica însă împotriva Celui atotputernic, atunci va pieri el cu întreaga Romă într-o sclipire!“
      Cireniu i-a mulțumit pasionat lui Iosif pentru această învățătură; și Iosif l-a binecuvântat și s-a dus atunci cu toți ai săi pe drumul înspre vilă.






157

Conversația de dragoste a copilașului Iisus cu Iacov.
Greutatea și povara Domnului pentru aceia, care îl poartă pe El în sineși.
Amuțirea dintr-o dată a copilului Iisus care era pâna acum în stare să vorbească.

      În afara orașului a dat Maria copilașul în grija lui Iacov; pentru că ea a devenit obosită, deoarece ea l-a dus întreaga zi în brațele ei.
      Și Iacov era plin de bucurie, că el l-a primit încă o dată iarăși să-l ducă pe dragul lui în brațe.
      Copilașul a deschis însă ochii și a spus: „Tu, dragul Meu Iacov, ție îți place într-adevăr de Mine din toată inima ta!
      „Dar, dacă Eu aș deveni destul de greu pentru tine, M-ai îndrăgi tu atunci tot așa de mult?“
      Și Iacov a spus: „O tu cel mai drag frățior al meu, dacă Tu ai avea chiar și greutatea mea, atunci eu totuși Te-aș purta cu inima arzătoare pe brațele mele!“
 Copilașul a spus însă: „Fratele Meu, acum firește că nu voi fi greu pentru tine,
      „dar va veni odată vremea, în care Eu voi fi o mare povară pentru tine!
      „De aceea faci tu bine, că te obișnuiești deja acum iubind cu greutatea Mea;
      „când va veni în consecință timpul greu, atunci tu Mă vei purta în greutatea Mea deplină tot așa de ușor, cum tu Mă porți ca copil!
      „Eu îți spun însă: Fiecare, care nu Mă va purta mai înainte în starea Mea de copil, va fi doborât sub greutatea Mea deplină cândva!
      „Cine însă Mă va purta în inima lui, așa cum tu acum în brațele tale, ca un copilaș mic și slab, aceluia îi voi fi Eu și la vârsta matură o tot așa de mică povară!“ -
      și Iacov, neânțelegând aceste cuvinte înalte, l-a întrebat, alintându-l pe copilaș:
      „O Tu cel mai drag frățior al meu, Tu Iisus al meu, Te vei lăsa purtat așadar și ca bărbat încoace și încolo?“
      Copilașul a spus însă: „Tu Mă iubești din toate puterile tale, și asta îmi ajunge!
      „Simplitatea ta îmi este însă mai dragă decât înțelepciunea înțelepților, care calculează mult și prezic multe, inimile lor sunt însă la aceasta mai reci decât gheața.
      „Ceea ce tu încă nu înțelegi acum, pe acestea le vei înțelege aprofunzit la timpul potrivit.
      „Uite, Eu sunt însă acum numai un copil încă, care este la o vârstă pe deplin nematură;
      „și uite, limba Mea este totuși capabilă să vorbească, și Eu vorbesc cu tine de parcă aș fi un bărbat matur!
      „Dacă Eu aș dori să rămân astfel, atunci aș fi asemenea unei ființe duble, un copil pentru ochi - și un bărbat pentru ureche.
      „Așa, însă, nu poate să rămână! Eu nu voi mai vorbi cu nimeni încă un an în afară de tine;
      „tu însă îmi vei auzi vocea Mea numai în inima ta!
      „Când o să vorbesc însă iarăși cu gura Mea, atunci Mă va vedea ochiul tău într-adevăr mai matur, dar urechea ta va auzi numai lucruri copilărești de la Mine!
      „Ție ți-am făcut însă acum cunoscut acestea, ca tu să nu te superi atunci din pricina Mea; și așa să fie!“
      Aici a fost copilașul iarăși pe deplin fără grai și se comporta ca și oricare altul. și în timpul acestei discuții, au și ajuns toți deja la vilă.









158

Intreținerea minunată prin acei îngeri a animalelor de casă a lui Iosif.
Râvna lui Iosif pentru ziua de odihnă. Trimiterea lui Gavriil la activitatea naturii în ziua de odihnă. Dispariția îngerilor.

      Ajunși la vilă, a poruncit de îndată Iosif celor patru fii mai mari, să se uite la animale și să le îngrijească și apoi să se ducă acuși la odihnă.
      Și aceștia au mers în grabă și au făcut toate acestea; dar ei au venit acuși înapoi și i-au spus lui Iosif:
      (Fiii lui Iosif:) „Tată, este miraculos: Bovinele ca și măgarii sunt hrănite și adăpate, și totuși sunt pline coșurile de hrană, și gălețile de apă sunt pline pâna la refuz! Cum este aceasta?“
      Și Iosif s-a dus el însuși să se uite și a găsit adeverită afirmația celor patru fii.
      Atunci s-a întors el înapoi și i-a întrebat pe tinerii încă prezenți, dacă ei au făcut aceasta în zi de odihnă.
       Și tinerii au confirmat aceasta; Iosif însă a vorbit gânditor spre tineri:
      „Cum sunteți voi slujitorii Domnului și totuși nu vă place sabatul?“
      Gabriel însă a răspuns la aceasta afirmație: „O tu bărbat curat, cum poți pune tu o astfel de întrebare?
      „Nu a trecut ziua de astăzi ca și oricare altă zi?! Nu a răsărit și a apus soarele ca în fiecare zi normală?! Nu a bătut astăzi vântul de dimineață de amiază și de seară?!
      „Atunci când am stat noi pe malul mării, nu ai văzut tu tot aceeași intensitate de valuri?! De ce nu a vrut marea oare să sărbătorească și ea sabatul?
      „Cum ai putut tu astăzi să mergi, să mânânci și să bei sau să respiri aerul - și de ce nu i-ai interzis inimii tale să bată?!
      „Iată, tu bărbat înfricoșat de sabat, totul, ce se întâmplă pe lume, există doar din voința și puterea Domnului și toate sunt conduse și administrate de noi!
      „Și dacă noi am dori să ne odihnim o zi, spune, nu s-ar prăpădi oare într-o clipă întreaga creație?!
      „Iată, de aceea trebuie ca noi să sărbătorim sabatul muncind în dragostea pentru Domnul, dar nu avem voie să stăm, fără ca noi să nu facem ceva!
      „Adevărata liniște în Domnul constă prin urmare în adevărata dragoste în inimă pentru El și în munca permanentă, spre menținera veșnică a ordinii.
      „Tot restul este o groază în fața lui Dumnezeu plină de prostie omenească.
      „De aceasta ține tu bine cont, și nu te retrage să faci bine în oricare sabat, deoarece așa te vei asemăna întru totul cu Creatorul tău!“
      După aceste cuvinte au picat toți tinerii cu fața spre pământ înaintea copilașului și au dispărut după aceea.
      Iosif însă a îngropat aceste cuvinte adânc în inima sa și nu a mai fost după aceea așa de fricos față de ziua sabatului.

159

Mirarea și neliniștea Eudokiei, de dispariția instantanee a minunaților tineri.
Cuvintele de liniște ale Mariei. Odihna de noapte. Dorul Eudokiei după Gavriil,
apariția sa neașteptată și sfatul acestuia.

      Atunci când tinerii au dispărut, a întrebat-o Eudokia pe Maria, cine au fost de fapt acești minunați tineri.
      Căci Eudokia era încă o păgână și nu știa despre misterele extraordinare ale cerului.
      Că la această ocazie au văzut și păgânii îngerii, provine de la faptul, că în acest răstimp a fost deschis ochiul lor interior;
        și dispariția îngerilor nu era de fapt nimic altceva decât închiderea văzului spiritual, -
      din acest motiv i s-a părut și Eudokiei dispariția îngerilor, exact așa de parcă ea s-ar fi trezit dintr-un vis profund.
      Ea se simțea acum conform naturii, și tot ce a a văzut, a auzit și a înfăptuit în acea zi, i s-a părut ei ca un vis cât se poate de viu.
      De aceea este scuzabilă întreabarea Eudokiei de mai sus spre Maria;
      căci ea era acum complet în starea exterioară, și această stare era păgână.
      Și Maria însă a răspuns cu aceste cuvinte: „Eudokia, noi vom rămâne un timp mai îndelungat împreună, și ție îți va fi atunci totul limpede, ce pentru tine încă este în umbră!
      „Dar pentru astăzi vrem noi să mergem să ne odihnim; deoarece eu sunt deja foarte obosită!“
      Eudokia s-a mulțumit aparent cu această consolare; dar în inima ei a crescut dorința de a cunoaște.
      Iosif însă a spus aceste cuvinte: „Copiii mei, a venit noaptea; închideți porțiile și mergeți să vă odihniți!
      „Căci mâine este și așa încă o zi a sabatului, în care noi nu vom lucra; așa vom putea noi discuta încă despre anumite lucruri!
      „Dar pentru astăzi lăudați-L pe Domnul și faceți ceea, ce v-am spus eu!
      „Tu,Iacov, însă pregătește leagănul copilului și pune copilașul să se odihnească, și așează leagănul la patul mamei sale!
      „Și tu, Eudokia, du-te în odaia ta de odihnă și întărește-te cu un somn dulce în numele Domnului!“
      Și Eudokia a mers de îndată în odaia ei și s-a pus în pat; dar somnul a rămas departe.
      Căci mult prea agitată era ea din cauza dispariției acelor tineri;
      deoarece ea s-a îndrăgostit de Gavriil și nu a știut să-și dea vreun sfat sau să se ajute în vreun fel, deoarece obiectul inimii ei a dispărut așa dintr-o dată din fața ochiilor ei.
      Dar când toți s-au pus la odihnă și au dormit, s-a ridicat Eudokia și a deschis geamul, uitându-se afară pe fereastră.
      Dar deodată a apărut Gabriel în fața ei și a început să-i vorbească: „Tu trebuie să-ți liniștești inima!
      „Deoarece iată, eu nu sunt un om ca tine, ci doar un spirit și un mesager al Domnului!
      „Dar roagă-te tu la copilaș, căci acesta este Domnul! El va putea liniști inima ta!“ - După ce a spus aceste cuvinte a dispărut din nou îngerul, și Eudokia și-a regăsit liniștea.


160

Joaca copilăroasă-fericită a lui Iacov cu copilașul. Dojana lui Iosif și răspunsul
bine nimerit de Iacov. Visul Eudokiei și mărturia minunată despre Domnul.

      Dimineața, cu o oră înaintea răsăritului, a fost ca de obicei totul deja viu în casa lui Iosif, și chiar și copilașul dădea vesel din picioare în leagănul său și din gura sa se auzeau tonuri fericite de copil, așa de parcă ar fi cântate.
      Iacov se juca cu copilașul în felul său și îi făcea tot felul de figuri Domnului întregului univers și pe lângă aceasta el cânt și fluiera.
      Dar Maria încă a fost în patul ei și dormea; de aceea i-a și făcut reproșuri Iosif, care era adâncit în rugăciuna sa de dimineață, lui Iacov, deoarece făcea așa de multă gălăgie și nu se sinchisea de rugăcine și de mama care încă dormea.
      Iacov s-a scuzat de aceea și a început să vorbească: „Drag tată, iată, Domnul cerului îi este pe plac ocupația mea cu El!
      „Și noi trebuie să facem tot timpul ceea, ce îi este pe plac Domnului!
      „Și iată, Domnului îi place, ceea ce fac eu! Cum poate să nu îți fie ție pe plac aceasta?
       „Mama cu siguranță nu ar dormi așa de bine, dacă noi doi, copilașul și eu, nu am face atâta gălăgie!
      „Eu te rog de aceea tată să fiu scuzat prin aceasta și de aceea să nu mai îmi faci reproșuri, chiar dacă eu par copilaros pentru anii mei în fața ta, și îi este totuși pe plac Domnului!“
      Iosif însă a spus: „Da, da, totul este drept, - eu mă uit cu drag, că tu te descurci așa de bine cu copilașul;
      „dar pe viitor nu mai trebuie să faci așa de multă zarvă, când tu poți vedea, că încă mai doarme cineva sau vreunul este încă adâncit în rugăciune sa cu Dumnezeu!“
      Iacov i-a mulțumit lui Iosif pentru această avertizare, dar l-a întrebat după aceea totuși:
      „Dacă tu te rogi spre Dumnezeu, așa cum te-ai rugat acum, spre care Dumnezeu te rogi tu de fapt?
      „Ce știu eu acum despre copilaș, este imposibil să existe un Dumnezeu mai mare și mai viu, decât copilul, și aceasta prin urmarea dovezilor din cer!
      „Dar dacă așa este cazul - conform profețiilor și a mărturiilor minunate?
      „Dacă se spune prin proroocul: „Cine este Acela, care vine din Edom, cu hainele roșii din Bazra? Care este așa de împodobit cu hainele Sale și care vine cu o așa putere măreață? - Eu sunt Acela care învață dreptatea și Eu sunt un maestru în ajutoare!“
      „Tată, aceste cuvinte le-a rostit copilașul cu referirea la El! Cine este atunci? Căci aceste cuvinte nu le poate rosti vreun om! Dumnezeu este doar Unul!
      „Prin urmare cine este copilașul care vorbește așa: ‘Eu sunt Acela, care învață dreptatea și care este un maestru în ajutoare!’?“
      Aici a rămas Iosif pe gânduri și a început să vorbească: „Într-adevăr, fiul meu Iacov, tu ai dreptate; ție îți este mai bine acolo lângă leagăn - decât mie în colțul meu de rugăciuni!“
      La aceste cuvinte a ieșit foarte bucuroasă Eudokia din odaia ei, frumoasă ca un rasărit de soare, și a picat în genunchi în fața leagănului și s-a rugat la micul copil.
      Și după ce ea s-a rugat așa o jumătate de oră, s-a ridicat în picioare și a început să vorbească: „Da - da, Tu ești singurul, și în afară de Tine nu există altul!
      „Eu am văzut azi noapte în vis soarele pe cer și el a fost gol și a avut puțină lumină.
      „Dar după aceea am zărit acest copil pe pământ, și El strălucea ca mii de sori, și din El răsărea o rază măreață până spre soarele gol și așa l-a luminat întru totul.
      „În această rază am văzut eu îngerii, care pluteau în sus și în jos, numărul lor era nemărginit, dar chipurile lor au fost tot timpul îndreptate spre micul copil! Ah, ce minunății au fost acestea!“
      Această povestire l-au adus pe Iosif cu totul din colțul său de rugăciuni, și el lăuda acum tare copilașul și deseori se ruga la leagănul Lui.

161

O dimineață minunată în casa lui Iosif. Grija Mariei și a lui Iosif de tăcerea copilașului.
Proba greșită a Mariei. Noblețea lui Iosif față de orb și însănătoșirea acestuia prin Iacov.

      La această ocazie s-a trezit și Maria, și-a frecat ochii din somn, s-a ridicat de îndată și și-a scimbat în odaia alăturată rochia de noapte cu cea de zi.
      În scurt timp a venit ea curată înapoi, cu asemănarea unui înger din cer, așa de frumoasă, așa de bună, așa de cuminte și așa de îngrijorat predată în voia Domnului.
      Ea l-a salutat pe Iosif și l-a sărutat, a luat-o în brațe pe Eudokia și a sărutat-o și pe ea.
      După această salutare cât se poate de prietenoasă, care pe Iosif cel bătrân îl costat tot timpul câteva lacrimi de bucurie - s-a umilit în inimă - și Maria plină de dragoste s-a aplecat spre leagăn și a alăptat copilașul în timp ce ea se ruga.
      Dupa ce s-a săturat copilul, a aranjat Maria imediat o baie proaspătă și a început să spele copilul ca și de obicei.
      Și copilul dădea vesel din picioare în cadă și cu hărnicie își lăsa auzită vocea nearticulată.
      După ce copilașul a fost spălat, uscat și proaspăt îmbrăcat cu haine și scutece noi, a întrebat Maria copilașul, cum se simte și dacă îi sunt pe plac hainele curate.
      Căci ea știa că copilașul putea vorbi, și aceasta din cauza dumnezeirii; dar ea nu știa, și nimeni în afară de Iacov, că copilașul și-a legat din nou limba.
      De aceea s-au mirat cu toții, când copilașul nu a răspuns la întrebarea Mariei.
      Maria a rugat de aceea copilașul din inimă, ca acesta să vorbească doar puțin; dar copilul vorbea cu glasul său de copil, și de vreun cuvânt nu a mai putut fi vorba!
      Aceasta a neliniștit-o pe Maria cât și pe Iosif, și ei s-au gândit, dacă nu cumva duceau îngerii copilașul sfânt în cer pe timp de noapte și lăsau de aceea un copil cât se poate de obișnuit înapoi în leagăn.
       Căci credința schimbării copiilor era un lucru obișnuit la evrei.
      Maria și Iosif s-au uitat înfricoșați la copilaș, dacă acesta era tot același,
      dar ei nu au putut vedea nici o diferență, nici la cap sau în altă parte.
      Dar Maria a început să vorbească: „Ridicați apa de baie, și căutați un bolnav, și aduceți-l aici;
      „căci până acum a avut apa un efect miraculos!
      „Dacă se va însănătoși bolnavul, atunci mai avem noi copilașul nostru, și dacă nu se va însănătoși, atunci i-a fost Domnului pe plac să pună un alt copil în locul acestuia!
      Aici a vrut să vorbească Iacov; dar copilul i-a interzis aceasta cu voce tare în inima acestuia, și el a tăcut de aceea.
      Iosif și-a trimis însă imediat cel mai în vârstă fiu în oraș, ca acesta să aducă un bolnav.
      Într-o oră și jumătate s-a întors acesta cu un orb, și Maria i-a spălat ochii cu apa în care copilul a făcut baie; dar orbul nu și-a primit înapoi lumină ochiilor.
      Această apariție i-a întristat pe Maria, Iosif, pe cei patru fii ai săi și pe Eudokia; doar Iacov a rămas binedispus și a continuat să se joce cu copilașul.
      Dar orbul a început să vorbească cu sine, deoarece a fost de părerea, că a fost înșelat.
      Iosif însă a început să-l consoleze și i-a promis, ca despăgubire pentru acea înșelăciune, o îngrijire pe viață. Cu aceste cuvinte s-a liniștit orbul din nou.
      Iosif însă a observat bunadispoziție a lui Iacov și a considerat-o ca un păcat contra sa ca tată.
      Iacov însă a început să spună următoarele cuvinte: „Eu sunt binedispus, pentru că știu cum stau lucrurile; dar voi sunteți triști pentru că nu știți aceasta! Nu știți voi că Dumnezeu nu trebuie ispitit?!“
      Aici a suflat Iacov înspre orb și acesta a putut vedea din nou; dar toți au început să se mire de Iacov și nu știau de fel cum stau toate lucrurile.

162

Cercetările lui Iosif referitoare la puterea de vindecare a lui Iacov.
Interogatoriul lui Iacov prin Iosif. Neâncrederea lui Iosif.
Răspunsul bun a lui Iacov prin Domnul.


      După un timp s-a apropiat mai mult Iosif de Iacov și l-a întrebat pe acesta de unde provine forța în suflarea acestuia.
      Și Iacov a vorbit aceste cuvinte: „Dragă tată, eu am auzit în mine o voce, care a vorbit așa:
      „‘Suflă pe chipul acelui orb, și el își va recăpăta înapoi cu glorie vederea!’
      „Și iată, eu cred cu tărie în vocea din mine, am înfăptuit după cele spuse de ea, și orbul poate vedea din nou acum!“
      Și Iosif a vorbit: „Aceasta va fi așa cum ai vorbit tu acum;
      „dar de unde a apărut acea voce măreață în tine? Cum ai putut tu s-o auzi?“
      Și Iacov cel examinat a spus: „Dragă tată, nu îl vezi tu pe Acela, care se joacă în brațele mele cu buclele de pe capul meu?!
      „Eu cred, ca Acesta este acela, care a vorbit așa de minunat în mine!“
      Și Iosif l-a întrebat mai departe pe Iacov cu următoarele cuvinte:
      „Crezi tu încă, că copilașul este tot același? Nu ești tu oare de părere că ne-a fost cumva schimbat?“
      Și Iacov a spus: „Cine sau ce putere ar putea fi în stare să-L schimbe pe cel ce este Atotputernic?!
      „Doar s-au închinat tot timpul îngerii atunci când a vorbit așa de minunat copilașul, - și atunci cum ar fi putut ei să acționeze așa împotriva celui Atotputernic?!
       „Eu sunt de aceea de părerea că copilașul este cel adevărat și drept, așa de adevărat cum eu niciodată nu am putut să cred în inversarea copiilor!“
      Și Iosif a vorbit: „Dragul meu fiu, tu nu mi-ai dat acum o dovadă prea solidă a credinței tale;
      „deoarece iată, așa vorbește David, și el spune: ‘Pentru ce s-au întărâtat neamurile și popoarele au cugetat deșertăciuni?
      „‘S-au ridicat împărații pământului și căpeteniile s-au adunat împreună împotriva Domnului și a unsului Său zicând:
      „‘Să rupem legăturile lor și să lepădăm de la noi jugul lor.’
      „Iată, fiul meu, aceste cuvinte sunt spirituale, și regii sunt puterile, și țara este marea împărăție a puterilor ascunse! - Dar ce au acestea de gând să înfăptuiască? Despre ce vorbesc oare?
      „Nu există oare posibilitatea, că aceștia își vor deschide brațele și spre Domnul!?“
      Și Iacov a vorbit așa: „Intr-adevăr, doar atunci se va întâmpla, dacă Domnul va îngădiu aceasta!
      „Dar deja de la începutul acestui psalm se pune întrebarea: „ Pentru ce s-au întărâtat neamurile și popoarele au cugetat deșertăciuni?“
      Nu vrea oare David să arate imposibilitatea acestor puteri față de Domnul?!
      „Dar mai jos scrie doar cât se poate de clar: ‘Cel ce locuiește în ceruri va râde de dânșii și Domnul îi va batjocori pe ei!
      „‘Atunci va grăi către ei întru urgia Lui și întru mânia Lui îi va tulbura pe ei!’
      „Dragă tată, eu cred, că aceste două strofe ale marelui cântăreț al Domnul deovedesc îndeajuns credința mea!
      „Căci ele îmi dovedesc mie îndeajuns, ca Domnul va rămâne veșnic un Domn și El nu va putea fi schimbat în vecii vecilor!“
      Iosif s-a mirat de înțelepciunea fiului său și a început din nou să creadă împreună cu toată casa sa că copilașul era cel drept și de aceea ei au început să-L laude și să-L slăvească pe Dumnezeu.

163

Lucrările fiilor lui Iosif. Iscusința Mariei. Hărnicia Eudokiei.
Sosirea celor opt copii din Tir. Mesajul nobil a lui Iosif către Cireniu.
Maria ca învățătoare a celor opt copii.

      În acest mod a fost acum totul iarăși în vechea ordine în casa lui Iosif.
      Iosif și fiii săi făceau tot felul de mici lucrări din lemn și le vindeau pe acestea locuitorilor orașului la prețuri ieftine;
      și aceasta făceau ei bineînțeles pe lângă alte treburi ale casei.
      Maria și Eudokia se îngrijeau însă de cele casnice și făceau haine și câteodată și lucrări delicate pentru familii bogate din oraș.
      Fiindcă Maria era foarte îndemânatică în tot felul de torcătorii artistice și tricota haine întregi;
      Eudokia însă era o femeie care cosea bine și știa să se îndeletnicească bine cu acul.
      Și astfel își câștiga familia tot timpul cele necesare și avea așa de mult, pentru a ajuta în caz de necesitate și altor săraci. -
      După un sfert de an de-abia au ajuns la ei cei opt copii din Tir - firește că însoțiți de oameni de încredere ai lui Cireniu -
      Și au adus cu ei o sumă mare de bani pentru întrținera copiilor, care consta în patru sute de kilograme de aur.
      Iosif a spus însă: „Pe copii îi primesc într-adevăr, dar banii nu-i primesc; pentru că pe aceștia se află blestemul Domnului!
      „Luați-i de aceea numai iarăși înapoi cu voi, și dați-i lui Cireniu; el va ști desigur, de ce eu nu pot și nu am voie să-i primesc!
      „Transmiteți-i însă binecuvântarea și salutul meu,
      „și spuneți-i, că eu l-am însoțit în duh pe călătoria lui spre casă și am fost martor a toate, ce i s-a întâmplat,
      „și l-am binecuvântat tot timpul, unde pe el îl păștea o primejdie!
      „Din cauza pierderii a celor trei animale pe insula Creta el să nu se înfricoșeze; Fiindcă așa a vrut să fie Domnul pe care îl cunoaște el!“
      Apoi i-a binecuvânta Iosif pe prietenii lui Cireniu și i-a primit cu mare bucurie pe cei opt copii, care s-au simțit imediat ca acasă în casa lui Iosif.
      După aceea au luat iarăși aurul prietenii lui Cireniu și s-au dus repede iarăși înapoi la Tir.
      Iosif l-a lăudat însă pe Dumnezeu pentru adaosul acestor copii, i-a binecuvântat și i-a dat în grija Mariei, care era o învățată în treburile educației, pentru că ea a fost în templu educată în toate materiile posibile.
      Și copii au învățat grecește, ebraică și și limba romană să acrie și să citească.
      Fiindcă aceste trei limbi trebuia aproape fiecare în acel timp să le vorbească și să poată în caz de urgență să și scrie în aceste limbi; limba romană era însă pe atunci aproximativ ceea, ce este astăzi limba franceză, și nu avea voie să lipsească la o educație mai bună.

164

Un an liniștit în casa lui Iosif. Vindecarea miraculoasă prin Iacov a băiatului posedat din familia de mauri  la îndemnul copilului Iisus.

      Incepând din acea perioadă, mergea totul înainte în liniște și nu s-a întâmplat nimic miraculos.
      și această stare de liniște a durat un an întreg, în care copilașul putea să meargă deja singur și să vorbească și să se joace cu ceilalți opt copii.
      În acest timp a venit o familie de mauri, care avea un copil foarte bolnav, în casa lui Iosif.
      Pentru că această familie a auzit în oraș, că în această casă s-ar afla un doctor miraculos, care ar vindeca toate bolile.
      Copilul bolnav era un băiat la vârsta de zece ani și era chinuit foarte jalnic de un duh rău.
 Duhul nu-i dădea liniște băiatului zi și noapte, îl arunca încoace și încolo, îi umfla stomacul și îi pricinuia astfel dureri insuportabile.
      Acuși îl arunca iarăși în apă și acuși în foc.
      Când însă acest duh s-a aflat în casa lui Iosif, a fost el atunci liniștit și nu se mișca.
      Iosif l-a întrebat însă pe tatăl copilului, care înțelegea grecește, de ce natură ar fi treaba cu băiatul.
      Și tătăl i-a povestit lui Iosif totul cu de-amănuntul, toate lucrurile ce s-au întâmplat cu băiatul de la început.
      După aceasta l-a chemat Iosif pe Iacov, care se ocupa cu copilașul ca de obicei ca un tânar de șaisprezece ani, și i-a făcut cunoscută nenorocirea familiei de mauri.
      Iacov și-a întors atenția însă spre copilaș și l-a dezmierdat și a vorbit cu El înima lui.
      Copilașul a vorbit însă foarte tare în limba ebraică:
      „Fratele Meu! Vremea Mea n-a venit nici pe departe; dar mergi tu la băiatul bolnav, a cărui neam poartă semnul lui Cain,
      „atinge-l cu degetul arătător al mâinii stângi în adâncimea pieptului, și numaidecât va pleca duhul rău pentru totdeauna din băiat!“
      Și Iacov s-a dus numaidecât acolo și a făcut, cum îi poruncise copilașul.
      Atunci l-a tras duhul rău pe băiat pentru ultima oară și a zbierat:
      „Ce vrei tu îngrozitorule în sfârșit de la mine? Incotro să mă duc acum, deoarece tu mă alungi înainte de vreme din lăcașul meu?“
      Și Iacov a spus: „Domnul o vrea! Nu departe este marea; unde este cel mai adânc, acolo să locuiești tu în adâncime, și mocirla să fie lăcașul tău de locuit de acum înainte, Amin!“
      Aici l-a părăsit duhul pe băiat, și băiatul a fost sănătos în același moment.
      După aceea a vrut familia să-l răsplătească pe Iosif; Iosif n-a primit însă nimic și i-a dat familiei iarăși drumul în pace și l-a lăudat pe Dumnezeu pentru această însănătoșire miraculoasă acordată băiatului.
     
165

Pauza de o jumătate de an în care nu s-au întâmplat miracole. Iisus ca băiețaș vioi. O vizită
a lui Iacov la pescarul cinstit Ionatan. Greuatatea lui Hristos sau a copilașului așa de grea ca și o lume. Intoarcerea acasă cu însoțirea lui Ionatan.

      Incepând de la această întâmplare a trecut iarăși o jumătate de an în liniște deplină și nu s-a întâmplat nimic miraculos.
      Pentru că copilașul evita prin puterea Sa interioară totul cu grije, ceea ce ar fi putut crea o ocazie pentru vreo faptă miraculoasă.
      El era vioi și se juca cu ceilalți copii, când aveau aceștia timp;
      De obicei însă se plimba El cu plăcere împreuna cu Iacov și vorbea cu el, când erau singuri, foarte înțelept.
      Dar cu ceilalți copii vorbea El exact ca alți copii la vârsta de doi ani. -
      Trăia însă în acele împrejurimi un evreu emigrat și practica pescăria în marea apropiată și trăia din această îndeletnicire.
      Acest evreu era însă foarte mare la trup și era tare ca un uriaș.
      Într-o zi de dinainte zilei de odihnă, dimineața, acuși după micul dejun, a luat Iacov copilașul și a mers cu blagoslovenia lui Iosif la acel evreu, care era, mergând pe drum, la o depărtare de o oră bună de casa lui Iosif.
      Acest lucru l-a făcut însă Iacov, pentru că acest evreu l-a invitat deja deseori, și pentru că copilașul i-a poruncit aceasta în secret.
      Când Iacov a ajuns cu copilașul în sfârșit în casa pescarului, a fost atunci acesta foarte bucuros din pricina venirii lor și l-a servit pe Iacov imediat cu un pește bine pregătit.
      Și Iacov a mâncat din acesta după buna plăcere a lui și îi dădea bucăți mici bine alese și frățiorului lui mai mic pentru degustare.
      Și copilașul mânca și El cu un apetit vizibil porțiile mici, pe care i le băga Iacov în gură.
      Aceasta l-a bucurat pe pescar așa de tare, că el a fost din această cauză fără voia lui emoționat până la lacrimi.
      Iacov a vrut însă să se ducă acuși iarăși acasă;
      pescarul l-a rugat însă stăruitor, ca el să rămână întreaga zi în casa lui.
      „Dar diseară“, a spus el, „vreau eu să te car acasă pe tine cu tot cu cel mai drag frate mai mic!
      „Pentru că uite, tu ai avut într-adevăr de lucru în jur de o oră și jumătate, fiindcă trebuia să înconjori acest braț al mării, care este în întregime foarte puțin adânc!
      „Eu însă măsor aproape doi stânjeni; apa îmi ajunge de-abia până la gât, acolo unde este cel mai adânc!
      „Eu te iau atunci cu tot cu copil pe brațul meu, trec cu voi prin apa brațului mării și vă duc atunci ușor acasă într-o mică jumătate de oră cu încă o porție din cel mai bun și proaspăt pește!“
      Aici a spus copilașul: „Ionatan, voința ta este bună; dar numai dacă Eu nu voi fi cumva cu fratele meu prea greu pentru tine?“
      Și Ionatan a zâmbit și a spus: „O tu dragul meu copilaș, dacă voi ați fi de o sută de ori mai  grei, decât cum sunteți acum, atunci v-aș putea eu duce încă foarte ușor!“
      Și copilașul a spus: „Ionatan, numai printr-o probă se poate verifica aceasta; încearcă să Mă duci dus și întors pe Mine singur peste acel braț, care de-abia are o lățime de cincizeci de stânjeni, și se va arăta, cum stau lucrurile cu puterea ta pentru noi doi!“
 Ionatan a acceptat imediat această probă, a luat copilașul pe brațul său cu acordul lui Iacov și a trecut cu El prin apa brațului mării.
      Până dincolo a mers ușor, cu toate că Ionatan s-a minunat tare din cauza greutății copilașului.
      La căratul înapoi a fost însă copilașul atât de greu, că Ionatan a fost nevoit, să ia o bârnă puternică, pentru a duce, sprijinindu-se pe aceasta, copilașul la țărm cu cea mai strânsă strâmtorare din lume.
      Atunci când el a ajuns acolo, a pus el numaidecât copilașul la țărm, unde aștepta Iacov, și a spus: „Pentru numele lui Iehova, ce este aceasta? Mai greu decât acest copil nu poate fi întreaga lume!“
      Și copilașul a vorbit, zâmbind: „Aceasta cu siguranță; pentru că tu ai și purtat acum cu mult mai mult, decât ceea ce alcătuiește întreaga lume!“
      Ionatan a spus însă, de-abia revenindu-și: „Cum să înțeleg aceasta?“
      Iacov a spus însă: „Dragă Ionatan, ia tu peștii, și însoțește-ne pe calea uscată până la casa noastră, și rămâi noaptea aceasta la noi; mâine să-ți fie o lumină în această privință!“
      Apoi a luat Ionatan trei măsuri dintre cei mai buni pești și i-a însoțit pe cei doi încă înainte de amiază la casa lui Iosif, care l-a primit cu multă bucurie, fiindcă ei erau din tinerețe prieteni de școală.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Dumnezeu este UNIC !
Back to top See my Info
Unique
Gazda
Gazda

Unique is offline

Joined: 13 Feb 2005
Member: #2
Posts: 359
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolele 165 - 179
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 8.10.2007, 02:32 View PostDownload Post

165

Pauza de o jumătate de an în care nu s-au întâmplat miracole. Iisus ca băiețaș vioi. O vizită
a lui Iacov la pescarul cinstit Ionatan. Greuatatea lui Hristos sau a copilașului așa de grea ca și o lume. Intoarcerea acasă cu însoțirea lui Ionatan.

      Incepând de la această întâmplare a trecut iarăși o jumătate de an în liniște deplină și nu s-a întâmplat nimic miraculos.
      Pentru că copilașul evita prin puterea Sa interioară totul cu grije, ceea ce ar fi putut crea o ocazie pentru vreo faptă miraculoasă.
      El era vioi și se juca cu ceilalți copii, când aveau aceștia timp;
      De obicei însă se plimba El cu plăcere împreuna cu Iacov și vorbea cu el, când erau singuri, foarte înțelept.
      Dar cu ceilalți copii vorbea El exact ca alți copii la vârsta de doi ani. -
      Trăia însă în acele împrejurimi un evreu emigrat și practica pescăria în marea apropiată și trăia din această îndeletnicire.
      Acest evreu era însă foarte mare la trup și era tare ca un uriaș.
      Într-o zi de dinainte zilei de odihnă, dimineața, acuși după micul dejun, a luat Iacov copilașul și a mers cu blagoslovenia lui Iosif la acel evreu, care era, mergând pe drum, la o depărtare de o oră bună de casa lui Iosif.
      Acest lucru l-a făcut însă Iacov, pentru că acest evreu l-a invitat deja deseori, și pentru că copilașul i-a poruncit aceasta în secret.
      Când Iacov a ajuns cu copilașul în sfârșit în casa pescarului, a fost atunci acesta foarte bucuros din pricina venirii lor și l-a servit pe Iacov imediat cu un pește bine pregătit.
      Și Iacov a mâncat din acesta după buna plăcere a lui și îi dădea bucăți mici bine alese și frățiorului lui mai mic pentru degustare.
      Și copilașul mânca și El cu un apetit vizibil porțiile mici, pe care i le băga Iacov în gură.
      Aceasta l-a bucurat pe pescar așa de tare, că el a fost din această cauză fără voia lui emoționat până la lacrimi.
      Iacov a vrut însă să se ducă acuși iarăși acasă;
      pescarul l-a rugat însă stăruitor, ca el să rămână întreaga zi în casa lui.
      „Dar diseară“, a spus el, „vreau eu să te car acasă pe tine cu tot cu cel mai drag frate mai mic!
      „Pentru că uite, tu ai avut într-adevăr de lucru în jur de o oră și jumătate, fiindcă trebuia să înconjori acest braț al mării, care este în întregime foarte puțin adânc!
      „Eu însă măsor aproape doi stânjeni; apa îmi ajunge de-abia până la gât, acolo unde este cel mai adânc!
      „Eu te iau atunci cu tot cu copil pe brațul meu, trec cu voi prin apa brațului mării și vă duc atunci ușor acasă într-o mică jumătate de oră cu încă o porție din cel mai bun și proaspăt pește!“
      Aici a spus copilașul: „Ionatan, voința ta este bună; dar numai dacă Eu nu voi fi cumva cu fratele meu prea greu pentru tine?“
      Și Ionatan a zâmbit și a spus: „O tu dragul meu copilaș, dacă voi ați fi de o sută de ori mai  grei, decât cum sunteți acum, atunci v-aș putea eu duce încă foarte ușor!“
      Și copilașul a spus: „Ionatan, numai printr-o probă se poate verifica aceasta; încearcă să Mă duci dus și întors pe Mine singur peste acel braț, care de-abia are o lățime de cincizeci de stânjeni, și se va arăta, cum stau lucrurile cu puterea ta pentru noi doi!“
 Ionatan a acceptat imediat această probă, a luat copilașul pe brațul său cu acordul lui Iacov și a trecut cu El prin apa brațului mării.
      Până dincolo a mers ușor, cu toate că Ionatan s-a minunat tare din cauza greutății copilașului.
      La căratul înapoi a fost însă copilașul atât de greu, că Ionatan a fost nevoit, să ia o bârnă puternică, pentru a duce, sprijinindu-se pe aceasta, copilașul la țărm cu cea mai strânsă strâmtorare din lume.
      Atunci când el a ajuns acolo, a pus el numaidecât copilașul la țărm, unde aștepta Iacov, și a spus: „Pentru numele lui Iehova, ce este aceasta? Mai greu decât acest copil nu poate fi întreaga lume!“
      Și copilașul a vorbit, zâmbind: „Aceasta cu siguranță; pentru că tu ai și purtat acum cu mult mai mult, decât ceea ce alcătuiește întreaga lume!“
      Ionatan a spus însă, de-abia revenindu-și: „Cum să înțeleg aceasta?“
      Iacov a spus însă: „Dragă Ionatan, ia tu peștii, și însoțește-ne pe calea uscată până la casa noastră, și rămâi noaptea aceasta la noi; mâine să-ți fie o lumină în această privință!“
      Apoi a luat Ionatan trei măsuri dintre cei mai buni pești și i-a însoțit pe cei doi încă înainte de amiază la casa lui Iosif, care l-a primit cu multă bucurie, fiindcă ei erau din tinerețe prieteni de școală.

166

Ionatan la prietenul lui din tinerețe Iosif. Povestirea și întrebarea lui Ionatan referitoare la
copilul ciudat a lui Iosif. Relatarea lui Iosif despre copil.
Smerenia și dragostea lui Ionatan față de copil și rugăciunea lui.

      Ionatan i-a dat lui Iosif cele trei măsuri de pește, cu care el i-a făcut o mare bucurie; pentru că Iosif era un mare prieten al mâncărurilor din pește.
      După aceasta i-a spus el lui Iosif: „Dragul meu prieten din tinerețe, spune-mi totuși, ce fel de copil ai tu!
      „Intr-adevăr, el poate fi cel mult de doi trei ani, și vorbește așa de înțelept, de parcă ar fi un bărbat matur!
      „Și uite, eu, care totuși pot căra doi boi sub brațele mele, precum tu doi miei, voiam să-l rețin pe Iacov cu copilașul la mine în decursul a întregii zile și voiam seara, trecând prin apa brațului mării, să ți aduc la tine acasă!
      „Când eu i-am făcut însă cunoscută lui Iacov o asemenea dorință, atunci mi-a vorbit copilașul și a spus spre minunarea mea nu neânsemnată:
      „‘Ionatan, voința ta este bună; dar numai dacă noi nu vom fi cumva prea grei pentru tine!’
      „Că eu a trebuit să zâmbesc din cauza acestei întrebări copilărești-îngrijitoare la conștiența puterii mele, acest lucru se înțelege de la sine!
      „Dar copilașul a spus apoi, că numai printr-o probă se poate verifica aceasta; eu să încerc, să-l duc pe el singur dus și întors prin brațul mării, pentru a mă convinge, dacă el nu ar fi prea greu pentru mine!
      „Cu acordul lui Iacov am luat eu copilașul pe brațul meu și l-am cărat prin apă.
      „Până pe partea cealaltă a fost încă suportabil; dar înapoi a trebuit eu să iau o bâtă, pe care m-am rezemat, și am ajuns numai cu cea mai strânsă strâmtorare din lume la țărmul de dincolo.
      „Pentru că într-adevăr, tu, dragă prietene, poți să-mi crezi acest lucru, că copilul a fost așa de îngrozitor de greu, că eu am crezut de-a dreptul, că o greutate a unei lumi se află pe brațele mele!
      „Când am ajuns la țărm, i-am dat repede lui Iacov copilașul și mi-am revenit puțin,
      „atunci l-am întrebat pe Iacov, ce ar fi aceasta în sfârșit, cum acest copil este mai greu decât o lume.
      „Atunci a vorbit copilul iarăși nechemat,
 „că eu aș fi dus acum mai mult, decât dacă aș fi cărat o lume întreagă! -
      „Prietene, la toate acestea a fost martor Iacov! Acum te întreb eu despre aceasta și spun:
      „Ce fel de copil ai tu în sfârșit pentru numele lui Iehova? Intr-adevăr, aceasta nu poate fi de un lucru natural!“
      Și Iosif a vorbit către Ionatan: „Dacă ai putea tu tăcea ca un zid - căci, altfel, ar ajunge viața ta în mare pericol! - , atunci aș vrea eu să-ți povestesc într-adevăr ceva ție, prietenului meu vechi și foarte cinstit!“
      Și Ionatan a jurat și a spus: „La Dumnezeu și la toate cerurile, eu vreau de o mie de ori să mor mai degrabă în foc, decât să te trădez vreodată cu o silabă!“
      Atunci l-a luat Iosif cu sine pe dealul său îndrăgit și i-a povestit toată desfășurarea evenimentelor cu copilașul, despre care Ionatan nu știa mai înainte nici o silabă.
      Ionatan însă, când a auzit el așa ceva într-o relatare povestită pe scurt, a căzut jos în genunchi și se ruga la copilaș de pe deal, care tocmai se juca în mijlocul celorlalți opt copii,
      și a spus la sfârșitul rugăciunii sale lungi: „O tu mântuire a mântuirilor! Dumnezeul meu, făcătorul meu m-a cercetat! Eu l-am dus pe El, pe care îl poartă toată lumea și toate cerurile, în brațele mele! O tu milostivire nemărginită a milostivirii! O tu pământule, ești tu într-adevăr demn de o astfel de milostivire? Da, acum înțeleg cuvintele copilului Dumnezeiesc: „Mai mult decât o lume ai dus tu!“ - După aceasta a tăcut Ionatan și nu putea de atâta fericire să scoată nici un cuvânt din gura sa o oră întreagă.

167

Invitația ospitalieră a lui Iosif către Ionatan. Rezervele lui Ionatan și mărturisirea păcatelor lui.
Cel mai bun sfat al lui Iosif. Mâncarea preferată a copilașului: inima lui Ionatan.
Mărturia lui Iisus despre Ionatan.

       

      După ce Ionatan și-a terminat rugăciunea în felul acela viu, a început Iosif să vorbească spre acesta:
      „Dragul meu prieten, tu locuiești singur cu cele trei ajutoare ale tale în cabana ta.
      „Astăzi, în ziua înaintea sabatului nu vei mai prinde tu și așa pești; de aceea rămâi tu astăzi la mine, și mâine în ziua sabatului!“
      Și Ionatan a spus: „Da, dragul meu prieten și frate, dacă nu ar fi copilul dumnezeiesc la tine, eu aș poposi la tine;
      „dar iată, eu sunt un om păcătos și sunt necurat în toate părțile și în toate mădularele mele!
      „Căci eu de când trăiesc în mijlocul păgânilor nu m-am mai gândit la legiile lui Moise și de aceea am trăit eu mai mult într-un mod păgân decât evreiește.
      „Și prin urmare nu pot rămâne eu în acel loc, unde trăiește cel mai Sfânt!“
      Și Iosif a vorbit: „Frate, motivul tău este bun; dar de mine nu va putea fi acceptat!
      „Deoarece iată, Domnul, care s-a arătat așa de milostiv față de păgâni, ,va fi și mai milostiv cu tine, pentru că tu ești un evreu care își recunoaște vina!
      „Tu trebuie doar să-L iubești, și tu poți socoti că și El te va iubi pe tine din răsputeri!
      „Deoarece iată, cei opt copii și Eudokia sunt păgâni, și totuși stă copilașul în preajma lor și îi iubește peste măsură!
      „Deci, prin urmare te va primi și pe tine cu drag și va sta în preajma ta, ca și cum ai fi cel mai bun prieten al Lui!“
      După aceste cuvinte a prins Ionatan curaj și s-a întors cu Iosif înapoi în casă de pe acel deal, unde deja de multă vreme era pregătită masa de amiază.
      Iosif i-a chemat de aceea pe toți la masă. Maria a luat copilul și s-a așezat, ca de obicei, lângă Iosif la masă.
      Dar copilașul nu a vrut să mănânce hrana făcută cu lapte pentru El.
      Și Maria s-a speriat, pentru că a fost de părerea, că ceva îi lipsește copilașului ei drag!
      Dar copilul a vorbit: „De ce îți faci tu griji din cauza Mea?
      „Iată, Ionatan mi-a adus Mie un mai bun fel de mâncare; acel fel îl voi mânca Eu, pentru că Mă va sătura!“
      Maria a înțeles imediat că este vorba de pești, care au fost așezați ultima oară pe masa de prânz.
      Dar copilașul a spus aceste cuvinte: „Maria, tu nu m-ai înțeles pe Mine!
      „Eu nu mă refer la pești, cu toate că aceștia au gustul mai bun decât laptele acesta de ieri, care deja se prinde, și pe care Iov l-a folosit în loc de altul nou, pentru a găti pentru Mine acest pireu.
      „Dar marea umilință și măreața dragoste din inima lui (a lui Ionatan), care mi-a dovedit-o de atâtea ori, fără ca el să Mă cunoască, la aceea Mă refer Eu!
      „Eu îți spun ție, Maria, Ionatan este un om tare, dar dragostea din inima sa este cu mult mai puternică!
      „Și această dragoste pentru Mine, este hrana Mea întăritoare, care Mă satură acum! Dar Eu voi mânca și din acei pești; deoarece nu vreau pireul acela acru!“ - De aceste cuvinte a fost așa de bucuros Ionatan, că a început să plângă foarte tare.  
       
                     
        168

Pireul prost pregătit de Iov. Observația Mariei și a lui Iosif.
Indulgența copilașului cu Iov. Sfaturi de educație.

      Acum a gustat și Maria pireul, pe care Iov l-a pregătit pentru copil, și într-adevăr a fost prea acru și a început să se strângă din cauză că a fost vechi.
      Imediat l-a chemat pe Iov, care încă era ocupat în bucătărie cu frigerea peștilor.
      Când a venit acesta, a început să vorbească mama plină de seriozitate: „Iov, ia gustă puțin acest pireu!
 „Chiar așa de puțin respect ai tu față de copil, față de tatăl Iosif și față de mine, femeii credincioase a tatălui tău, deoarece îmi faci tu mie una ca aceasta?!
      „Nu mai au oare vaciile și caprele noastre lapte proaspăt?
      „ De ce ai folosit tu laptele de ieri, care s-a acrit, și se poate bea rece pentru a-și stinge setea, dar care nu se mai poate fierbe, pentru că atunci ar fi periculos, și aceasta mai ales pentru copilaș?“
      Aici a gustat și Iosif pireul și a vrut deja imediat să trimită asupra lui Iov o furtună întreagă de reproșuri;
      dar copilașul s-a ridicat în picioare și a început să vorbească aceste cuvinte: „O voi oameni, de ce vreți tot timpul să fiți mereu deasupra Mea?!
      „Nu este de ajuns, ceea ce am observat Eu la Iov?! De ce vreți voi să judecați după Mine totul complet?!
      „Credeți voi, că Mie îmi este pe plac severitatea voastră? - Da de unde! Mie îmi place doar dragostea, finețea și răbdarea!
      Iov s-a făcut într-adevăr vinovat din cauza neatenției lui,
      de aceea l-am și pedepsit Eu prin observația  Mea. Dar această pedeapsă este suficientă; pentru ce să mai fie nevoie de observații și de furtuni întregi din acestea?
      „Fiecare tată are dreptate, dacă pedepsește copilașul său mic cu un băț, dar fiilor adulți să le fie tot timpul un învățător blând!
      „Doar atunci când un fiu se împotrivește tatălui, poate fi amenințat!
      „Dacă se îndreaptă atunci, se va instala din nou vechea pace;
      „Dar dacă nu se va îndrepta, atunci să fie alungat afară din casa tatălui său și să fie izgonit din țara sa natală!
      „Iov, însă nu a făcut nimic, doar pofta pentru pești nu i-a îngăduit timpul suficient, ca acesta să fi putut mulge capra!
      „Dar de acum înainte nu va mai face cu siguranță aceasta; de aceea să-i fie toate iertate!“
      După aceste cuvinte l-a chemat copilașul imediat pe Iov și i-a vorbit aceste cuvinte: „Iov, dacă Mă iubești, așa cum te iubesc Eu, atunci nu le mai face pe viitor necazuri tatălui și mamei tale!“
      Iov însă a început se plângă profund mișcat și a picat în genunchi în fața copilașului, a Mariei și a lui Iosif, și le-a cerut lor iertare.
      Și Iosif a vorbit: „Ridică-te în picioare, fiul meu, ce îți iartă Domnul, să fie iertat și de mine și de mamă!
      „Dar du-te repede, și uită-te ce fac peștii!“
      Și copilașul a spus la aceasta în grabă mare: „Da, da du-te tu, căci altfel se vor arde peștii, și atunci nu vor mai fi buni; deoarece vreau și Eu să mânânc din aceștia!“
      Această grabă le-a plăcut celor opt copii așa de bine, că ei au început să râdă cu glas tare de bucurie.
      Dar și copilașul a râs cu poftă și pentru toți cei prezenți la masă s-a instalat o stare de bucurie, iar ochii lui Ionatan erau plini de lacrimi de fericire.

169

Mâncarea peștilor. Avertismentul neservitului copil Iisus spre Iosif și răspunsul acestuia.
Replica și înștiințarea importantă a copilașului Iisus despre devenirea Mariei una cu Dumnezeu.
Cuvintele de binecuvântare ale copilașului umil.


      În scurt timp a adus Iov pe un platou peștii fripți și ia așezat pe aceștia pe masă.
      Iosif a așezat imediat în fața fiecăruia o porție bună și nu a uitat nici de el;
      dar în fața copilașului nu a pus bineînțeles o porție pentru că acesta se hrănea din farfuria mamei.
      Dar copilul nu a fost de data aceasta mulțumit cu o astfel de tratare, ci El a dorit o porție întreagă.
      De aceea a vorbit Iosif: „Dar Tu dragul și scumpul meu fiu, Tu Iisus al meu, o astfel de porție va fi prea mare pentru Tine!
       „În primul rând ar fi imposibil ca Tu să mănânci totul, și în al doilea rând, dacă ai putea să mănânci totul te-ai îmbolnăvi cu siguranță!
      „Nu vezi tu, că de aceea am pus în fața mamei o porție mai mare, ca să poți mânca și Tu de acolo?!
      „De aceea fi liniștit, fiul meu; căci tu nu vei rămâne nemâncat!“
      Și copilașul a vorbit așa: „Aceasta o știu și Eu - și încă multe altele, ce tu nu știi!
      „Dar ar fi fost totuși frumos, dacă i-ai fi dat Domnului o întreagă porție!
      „Știi tu oare cine a fost Melchisedec, regele din Salem? - Tu nu știi aceasta!
      „Dar Eu știu și îți spun și ție: Regele din Salem a fost Însuși Domnul; dar în afară de Avraam nu a avut nimeni voie să bănuiască ceva!
      „De aceea se închina Avraam până la pământ în fața Lui și ia dat nesilit a zecea parte din tot ce a fost a lui.
      „Iosif, Eu sunt același Melchisedec, și tu ești la fel ca Avraam!
      „De ce nu vrei tu să-mi dai Mie a zecea parte din acest pește?
      „De ce îmi socotești porția Mea împreună cu cea a mamei? A fost Maria sau Eu, un rege al Salemului din eternitate?
      „Iată, Eu sunt aici în proprietatea Mea din vecie, și tu nu vrei să așezi în fața Mea nici măcar o întreagă porție de pește?
      „De aceea se va și întâmpla, că oamenii vor așeza în fața mamei Mele pământești porții cu mult mai mari decât cele aduse Mie.
      „Și Eu va trebui să aștept ceea ce se va așeza în fața mamei, și atunci va fi departe ordinea veche din Melchisedec!“
      Iosif însă nu a știut ce să spună la toate acestea. El a tăiat imediat o bucată și a așezat jumătatea mai mare în fața copilașului.
      Dar copilașul a spus: „Cine îmi dă Mie ceva, și reține o parte pentru el, acel nu Mă cunoaște!
      „Cine dorește să-mi dea ceva, acela să-mi dea totul, - căci altfel nu primesc Eu nimic!“
      Aici a împins Iosif cu bucurie și porția sa în fața copilului.
      Copilașul și-a ridicat mâna cea dreaptă și a binecuvântat amândouă părțile și a vorbit așa:
      „Cine îmi dă Mie totul, acela câștigă de sute de ori! Ia înapoi peștele în fața ta, Iosif, și mănâncă din el! Ce îți va rămâne, îmi vei da Mie!“
      Aici a luat Iosif peștele și a mâncat foarte mult din el. Dar când el nu a mai putut să mănânce, a mai rămas încă atâta, cât ar fi fost îndeajuns pentru încă doisprăzece persoane. și copilașul a mâncat din ceea ce a rămas.


170

Intrebarea încrezută a lui Ionatan despre poziția lui Iosif spre copilaș
și replica exactă a lui Iosif.

      După această scenă de la masă, care la costat pe Ionatan multe lacrimi de fericire și de recunoaștere, a început însă Ionatan să vorbească spre Iosif:
      „Iosif, tu vechi prieten al meu din copilărie, spune-mi cu sinceritate, cât de nemărginit de fericit te simți tu, când te gândești la importanța existenței tale?
      „Ce simți tu când te uiți la copil și inima ta vie de credință spune în tine: ‘Iată, copilașul acesta este Dumnezeu Iehova Savaot,
      „‘este Acela, care a vorbit cu Adam, cu Enoh, cu Noe, cu Avraam, Isaac și cu Iacov, -
      „‘Cel, care a scăpat pe strămoșii noștri din această țară prin Moise și care Însuși a dat porunciile în deșert
      „‘și a hrănit timp de patruzeci de ani marele popor în deșert, unde nu cresc decât ici și colo niște spini sau scaieți ,
      „‘care a vorbit prin gura sfinților și a proroocilor!’?
      „O Iosif, spune-mi, ce simți tu în prezența Aceluia, care a creat cerul și pământul?!
      „Da, care a făcut îngerii și a făcut prima pereche de oameni și i-a însuflețit cu suflarea Sa veșnic vie!
      „Sau spune, îți este ție, dacă te gândești la aceasta, într-adevăr posibil să vorbești?
      „Nu-ți leagă privirea la acest copil deja astfel limba, că tu din prea mare respect profund făță de Acela, care a fost veșnic, ești nevoit să taci?“
      Și Iosif i-a răspuns lui Ionatan: „Tu ai dreptate, că mă întrebi în felul acesta;
      „dar gândește-te tu însuți aprofundat, - ce să fac eu? Asta este, și eu trebuie să-L suport pe Cel mai mare așa, de parcă ar fi ceva neânsemnat; căci altfel, este chiar împosibil ca să trăiesc!
      „Uite, Dumnezeu este Dumnezeu, și noi suntem făpturile Sale! El este totul, și noi toți suntem nimic!
      „Această relație este calculată corect; poți însă tu însuți să schimbi ceva în privința acestei relații prin gândirea ta cea mai înaltă?
      „Uite, de aceea este întrebarea ta încrezută! Chiar dacă aș vrea să am și o inimă, așa de mare ca pământul, și un cap așa de mare ca cerul, și chiar dacă aș cugeta simțiri și gânduri, în fața cărora toți îngerii s-ar cutremura,
      „spune, ce slujire i-aș aduce prin aceasta Aceluia, care poartă întreaga nemărginire, ca un grăunte de nisip, în dreapta Sa?!
      „Voi fi eu prin aceasta mai mult om și Dumnezeu mai puțin Dumnezeu?!
      „Uite, de aceea este întrebarea ta înfumurată! Totul, ce pot face eu, este, ca eu să iubesc copilașul din toate puterile mele și să-I acord slujirea necesară, pe care o cere de la mine!
      „Toate celelalte gânduri mărețe le las însă din acel motiv de-o parte, fiindcă știu bine, că gândul meu cel mai mare și grandios este un veritabil nimic încrezut față de mărimea lui Dumnezeu!“
      Acest răspuns l-a pus pe Ionatan pe cu toate alte gânduri, și el nu i-a mai pus după aceea lui Iosif nici o astfel de întrebare.

171

Seara pe dealul îndrăgit al lui Iosif.
Iacov la hrănirea micului Iisus cu pâine cu unt și miere.
Muștele în oala de miere. Cuvintele profund înțelepte ale lui Iisus despre Isaia cap. 7, 15.

      Către seara acelei zile, care - precum s-a spus - era o zi înainte de cea de odihnă, a luat însă Iacov copilașul și s-a dus pe dealul cel mai drag al lui Iosif.
      Și Iosif și Ionatan au urmat acuși exemplul lui Iacov și s-au dus și ei pe deal.
      Iacov al luat însă, ca de-obicei, cu sine ceva unt și miere pentru copilaș într-o oală mică și o bucată de pâine din grâu,
      din acestea îi băga el copilașului deseori o porție mică în gură; fiindcă copilașul mânca cu preferință o bucată de pâine cu miere sau pâine cu unt.
      Când însă Iacov pusese oala mică pe o băncuță și se jucase vioi cu copilașul în iarba dealului domol,
      au vizitat atunci numaidecât oala câteva muște și albine și sugeau după buna plăcere din conținutul dulce.
      Când însă Iosif a observat aceasta, i-a spus el atunci lui Iacov: „Du-te și acoperă totuși oala cu ceva, căci altfel va fi mâncat acuși conținutul de către muște și albine!“
      Și Iacov a venit repede cu copilul acolo și vroia să alunge oaspeții din oală; dar ei nu-l ascultau.
      Atunci a vorbit copilașul: „Iacov, dă-mi Mie oala, și Eu voi vedea, dacă musca și albina se va comporta neascultătoare și în fața Mea!“
      Aici a dat Iacov copilașului oala în brațe, și copilașul a suflat cu un de trei ori gșt - gșt - gșt - în oală, și în aceeași clipă s-au pierdut muștele și albinele.
      Apoi i-a dat Iacov copilașului o bucată de pâine cu unt și cu miere, și copilașul a luat-o și a mâncat-o mulțumit.
      Ionatan însă, care mai înainte discuta cu Iosif tot felul de lucruri despre limba cu semne a Egiptului, a observat această întâmplare, care părea să fie foarte neânsemnată, și l-a întrebat pe Iosif, dacă și în aceasta s-ar afla vreo oarecare însemnătate adânc înțeleaptă.
      Și Iosif a răspuns: „Eu nu sunt tocmai de această părere; pentru că nu în chiar fiecare faptă minoră se află o înțelepciune ascunsă.
      „De atâtea ori în care cineva lasă descoperit untul și miere, de atâtea ori se vor aduna întotdeauna albine și muște și vor mânca din acestea!
      „Am putea într-adevăr să folosim această întâmplare, precum mii de alte întâmplări, într-un mod de pildă la ocazii prielnice, - dar pentru sine este această faptă fără însemnătate!“
      Copilașul a fugit însă la Iosif și a spus foarte vioi:
      „Dragul Meu Iosif, de data aceasta de înșeli!
      „Cum citești tu în cartea proorocului Isaia? Nu stă scris de Mine astfel: ‘El se va hrăni cu lapte și cu miere pâna la vremea când va ști să arunce răul și să aleagă binele.
      „‘Că înainte ca fiul acesta să știe să dea la o parte răul și să aleagă binele, pământul de care îți este teamă, din pricina celor doi regi, va fi pustiit.
      „‘Dar Domnul va aduce peste tine, peste poporul tău și peste casa tatălui tău, vremuri care n-au mai venit de când Efraim s-a desfăcut de Iuda; va aduce pe regele Asiriei.
      „‘Și va fi că în ziua aceea Domnul va chema muștele care se află la capătul Nilului - fluviul Egiptului - și albinele din pământul Asirie!’
      „Uite, Iosif, însemnătatea care se află în cuvintele proorocului, această însemnătate se află și în această faptă;
      „dar timpul mărturisirii nu a venit încă, cu toate că nu mai este departe!
      „Cunoști tu însă fiul proorociței, care se numea ‘grabnic- pradă- apropiat- jaf?’
      „ Il cunoști tu pe acel fiu, pe care îl va naște o fecioară și îl va numi ‘Emanuel’?
      „Uite, acesta sunt Eu! Dar mai repede nu vei înțelege tu pe deplin aceasta, decât până ce Eu, ca ‘grabnic-prad㒠, ‘apropiat-jaf’ și ca ‘Emanuel’ voi striga din înălțime mamă și tată!“
      Aici a fugit copilașul iarăși la Iacov. Iosif și Ionatan s-au uitat însă stupefiați unul la celălalt și nu se putea minuna îndeajuns despre cuvintele copilașului și din pricina coincidenței stranie figurată a întâmplării de dinainte cu cuvintele proorocului.

172

Smerenia și venerația exagerată a lui Ionatan față de băiețelul Iisus.
Sfatul bun al lui Iosif și consolarea plină de dragoste a copilașului. Rămânerea lui Ionatan.

      Ionatan însă, după ce el și-a revenit puțin de la minunarea din cauza acestei cuvântări a copilașului, i-a spus lui Iosif:
      „Frate! Intr-adevăr, așa de hotărât cum eu mi-am propus, să rămân astăzi și mâine la tine, tot așa însă voi putea eu de-abia să rămân totuși credincios acestei intenții!
      „Pentru că uite, mie mi se pare acum prea sfânt totul de aici! Ca într-o pustie par eu să fiu aici, în care unui călător îi strâgă în întâmpinare totul la care se uită el: ‘Aici nu este nici un loc pentru tine, ci numai pentru duhuri!’
      „Mi se pare și așa ca pe un munte înalt, pe a cărui vârf farmecă simțurile într-adevăr vraja priveliștii largi, la început;
      „dar foarte acuși îi vorbește lui aerul rece și curat:
 „‘Tu animal de cărat omenesc leneș și necurat, du-te acuși înapoi în patria ta rău mirositoare!
 „‘Pentru că aici, unde se leagănă duhurile cele mai curate ale celui mai curat eter, nu este nici un refugiu pentru un suflet necurat!’
      „Cât de curat a fost marele prooroc Moise; și totuși i-a vorbit Domnul, când el a cerut să-L vadă:
      „‘Pe Mine, Dumnezeul tău, nu Mă poți vedea și să trăiești!’
      „Aici este același Domn în belșugul sfințeniei Sale; El este aici, care a proorocit prin gura tuturor proorocilor!
      „Cum ar putea să-mi fie posibil, să suport aici mai departe prezența Lui vizibilă, care eu totuși sunt un bătrân păcătos împotriva a întregii legi a lui Moise?!“
      Iosif a spus însă: „Dragă prietene și frate, tu ști totuși, care este legea de bază; de ce vrei tu în sfârșit mai degrabă să pleci acasă, decât să respecți această lege pe viu?
      „Iubește-L pe Domnul din toate puterile tale, și nu te gândi încontinuu la păcatele tale, căci așa vei fi tu Domnului desigur mai agreabil decât prin exclamațiile tale continue!
      „Așteaptă, până ce copilașul își va lua rămas bun de la tine! Când se va întâmpla aceasta, atunci crede, că tu nu ești demn de El;
 „atâta timp cât însă acesta nu va fi cazul, atâta timp rămâne, - pentru că starea de a fi mai mult acasă altundeva decât este ea aici, nu o vei găsi tu într-adevăr veșnic niciunde!“
      Aici s-a alăturat copilașul și a spus: „Iosif, tu ai într-adevăr dreptate, că tu l-ai certat puțin pe Ionatan; de ce este el așa de încăpățânat și nu vrea să rămână aici, căci Eu il iubesc totuși așa de mult!“
      Apoi s-a adresat copilașul lui Ionatan și a zis:
      „Ionatan, nu vrei tu într-adevăr să rămâi așadar aici? Ce rău ți se poate întâmpla într-adevăr aici, că tu nu vrei să rămâi?“
      și Ionatan a spus: „Dumnezeul și Domnul meu, uite, eu sunt chiar un păcătos grosolan împotriva legii!“
      Copilașul a spus însă: „Ce vorbești tu de păcate? Eu nu recunosc nici unul la tine!
      „Ști tu, cine este un păcătos? - Eu îți spun: Acela este un păcătos, care nu are dragoste!
      „Tu ai însă dragoste, și astfel nu ești un păcătos în fața mea; pentru că eu ți-am iertat păcatele, de aceea sunt Eu un Domn din veșnicie peste Moise!“
      Aici a plâns Ionatan și s-a hotărât să rămână, și s-a apropiat de copilaș și l-a dezmierdat.

173

Copilul Iisus ușor ca o pană. Minunarea lui Ionatan.
Cuvintele adânc înțelepte ale copilașului despre povara legii lui Moise.

      Când însă Ionatan l-a dezmierdat și l-a răsfățat astfel pe copilaș, i-a spus atunci acesta:
      „Ionatan, încearcă acum să Mă duci o dată; acum nu îți voi părea cu siguranță așa de greu decât atunci peste brațul mării!“
      Și Ionatan a luat copilașul în brațe plin de bucurie și dragoste și l-a aflat atât de ușor ca o pană.
      Atunci i-a spus el copilașului: „Dumnezeul meu și Domnul meu, cum ar trebui într-adevăr să înțeleg aceasta?
      „Acolo, la mare, ai fost Tu pentru mine o povară grea ca o lume; aici îmi ești Tu însă mie ușor ca un fulg!“
      Și copilașul a spus: „Ionatan, așa ca ție îi va merge fiecăruia!
      „Pentru că marea mea greutate nu constă în Mine, ci în legea lui Moise!
      „Când tu nu M-ai cunoscut, ci numai legea, și M-ai avut sub brațul tău, atunci n-a apăsat greutatea Mea pe umerii tăi, ci numai cea a legii grea ca o lume.
      „Acum însă M-ai  recunoscut pe Mine, Domnul peste Moise și peste lege, în inima ta, și uite, greutatea legii nu mai este cu Mine, Domnul legii!
      „Astfel le va merge însă duhovnicesc tuturor purtătorilor de lege, în viitor!
      „Adevărat iți spun ție: Drepții din lege se vor jeli și vor scrâșni cu dinții;
      „dar Domnul va sta la masă în casele păcătoșilor și îi va vindeca și îi va primi ca copii ai Săi!
      „Pe cei pierduți îi voi căuta, pe cei bolnavi, pe cei prinși cumplit și strâmtorați îi voi vindeca, mâintui și elibera;
 „dar drepții din lege să plece neândreptățiți din casa Mea!
 „Adevărat iți spun ție: Pe vameș și pe păcătos îl voi slăvi în casa Mea;
      „dar pe drept îl voi împovăra cu o sarcină grea în fața Mea, în casa Mea!
      „Da, o desfrânată să Mă miruiască, și vina unei adultere vreau Eu s-o iert, și păcătoșii să Mă atingă;
       „dar blestemat să fie fariseul și cărturarul, dacă El Mă va atinge!
      „Pe aceia pe care i-a omorât povara legii, pe aceia îi voi trage din morminte;
      „dar în fața mâncătorilor de litere a legii voi face poarta spre viață așa de strâmtă ca o ureche de ac!“
      Despre aceste cuvinte s-a îngrozit Iosif și a spus: „Dar copilașule, ce fel de lucruri groaznice spui Tu?
      „Chiar și legea a dat-o Dumnezeu, cum poate fi aici un păcătos mai bun decât un drept?!“
      Copilașul a spus însă: „Dumnezeu a dat într-adevăr legea, dar nu pentru înțelegerea lumii, ci pentru inimă! și Moise însuși a stabilit întreaga lege în dragostea față de Dumnezeu!
      „Legea a rămas într-adevăr, - dar dragostea a murit deja de mult!
      „O lege însă, în care nu mai este dragoste, nu folosește la nimic, și cine o ține fără dragoste, este o slugă moartă a aceleiași!
 „De aceea prefer Eu acum mai mult un păgân și un păcătos liber decât un sclav al legii mort și legat!“
      Aici a tăcut Iosif și a reflectat asupra acestor cuvinte; copilașul a început însă iarăși să vorbească despre lucruri copilărești cu Ionatan și cu Iacov al Său.

174

Seara pe deal. Privirile lui Iosif și Ionatan înspre luna plină.
Indicația copilașului referitoare la multa-cunoaștere în opoziție cu multa-iubire.
‘Chipul’ lui Dumnezeu. Substanța lunii.

      Deoarece se făcuse deja seară și luna chiar răsărise în lumina deplină peste Ostrazine,
      a admirat atunci Ionatan de pe acel deal înfățișarea frumoasă a acestea și se desfăta în lumina ei și era foarte tăcut.
      Iosif a observat însă aceasta și l-a întrebat pe Ionatan: „Frate, ce vezi tu într-adevăr în discul lunii, din care cauză tu privești la ea chiar așa de atent?“
      Și Ionatan a răspuns și a spus: „Eu nu văd de fapt nimic - în afară de petele vechi și tot timpul la fel!
      „Dar totuși mă gândesc întotdeauna, de atâtea ori când văd astfel luna, ce sunt oare totuși petele, de ce nu o vedem acuși de loc, acuși ca o seceră, acuși iarăși așa și acuși iarăși altfel!
      „Dacă tu cunoști cumva ceva mai amănunțit despre acest lucru, atunci fă-mi cunoscut; pentru că despre lucruri ca acestea, ascult eu cu drag vorbindu-se!“
      Și Iosif a spus: „Dragă prietene, în această privință ne asemănăm noi pe deplin unul cu celălalt;
      „și astfel sunt eu tot așa de priceput ca tine în ceea ce privește structura ciudată a acestui astru,
       „și astfel voi fi eu în stare să spun foarte puține în această privință! Copilașul va ști aici cu siguranță mai multe decât mine; de aceea, întreabă-L tu pe Acesta!“
       Și Ionatan întrebă plin de spaimă copilașul despre felul și despre construcția lunii.
      Și copilașul a spus așa: „Ionatan, dacă Eu îți voi arăta luna, atunci tu vei dori să vezi și soarele și după aceea nenumăratele stele!
      „Spune, când se va termina atunci curiozitatea ta și dorința ta de a ști mai multe?!
      „Iată, prea multe cunoștințe fac capul greu și viața de pe pământ incomodă!
      „Dar multă dragoste în inima ta pentru Dumnezeul tău și pentru frații tăi, fac viața pământească plăcută și absoarbe toată spaima pentru moarte!
      „Căci acea dragoste este în sine viața veșnică; cine o are însă pe aceasta, acela va putea vedea într-o bună zi întreaga creație!
      „Căci cei ce îl iubesc într-adevăr pe Dumnezeu, aceia îl vor vedea! Dar acesta este chipul lui Dumnezeu, pe care El l-a creat prin înțelepciunea Sa și prin forța Sa atotputernică și veșnică.
      „Căci înțelepciunea și forța atotputernică este chipul lui Dumnezeu, deci exact așa cum este dragostea baza ființei Sale din vecii vecilor!
      „Dar pentru că tu m-ai întrebat pe Mine deja despre lună, Eu îți spun aceste cuvinte: este un pământ alăturat și are munți pe el, are câmpii, are fructe, animale și ființe de felul tău.
      „Dar partea aceea pe care o vezi tu este liberă și goală și nu are nici apă și nici măcar foc.
      „Doar acea parte pe care tu nu o poți vedea este la fel ca și pământul;
      „lumina sa provine de la soare, și schimbarea sa de lumină vine de la poziția sa și de la ocolul care îl face minut de minut în jurul pământului. și petele acelea sunt locuri adânci ale testării.
      „Acum știi tu deja ce este luna; ești tu mulțumit cu cele auzite?“ - și Ionatan a confirmat această întrebare și a căzut adânc în gândurile sale.

175

Maria și copilașul Iisus într-o discuție glumeață și inimoasă sus pe deal.
Iosif și Ionatan la cina lor de lună. Eclipsa de lună neașteptată.

      Dar când Maria și cu Eudokia și-au terminat lucrurile din gospodărie, s-au dus cu toții spre deal, conduși de Eudokia.
      Și copilașul a fugit în întâmpinarea mamei și a sărit plin de bucurie în jurul ei.
      Maria însă a luat copilul, care deja devenise destul de greu, pe mâinile ei obosite și a început să-L alinte și să spună în glumă:
      „Astăzi ești Tu foarte greu! Tu ai gustat probabil astăzi prea multă miere, prea mult unt și prea multă pâine?“
      Și copilașul a început să vorbească: „Se merită doar! Așa o oală, pe care Iacov o poate ascunde în pumnul său!
      „După aceea o bucată de pâine, care nu trebuie dezvăluită vântului, ca acesta să n-o ridice imediat în aer ca și o frunză uscată!
      „De la toate acestea nu se poate să fiu prea greu!
      „Eu trebuie să-ți spun de aceea cu toată seriozitatea că sunt deja foarte înfometat, și mă bucur foarte tare de cina care va urma.
      „Iată, Iosif și Ionatan vor mânca mai întâi întreaga lună și ei vor fi tot flămânzi, cu toate că ei nu vor mai crește deloc;
      „cum m-aș fi putut Eu sătura de la acea mâncare de muște, Eu, care încă mai trebuie să cresc!?“
      Și Maria a vorbit spre copilaș: „Fiul meu, pe ziua de astăzi ești tu foarte rău!
      „Iată, dacă Iosif și Ionatan ar fi mâncat luna de pe cer, atunci aceasta nu ar mai lumina așa de frumos de acolo de sus!“
      Și copilașul a vorbit însă: „Femeie și mamă! Eu nu sunt rău; ci tu nu m-ai înțeles deloc pe Mine.
      „Du-te la acei doi și ei îți vor da și ție să guști puțin din această lună!“
      Aici a început Maria să zâmbească și a mers spre Iosif, l-a salutat și l-a întrebat, la ce se gândește el așa aprofundat,
      și de ce se uita împreună cu Ionatan așa de harnic după lună.
      Și Iosif de abia că s-a întors la Maria și a început să vorbească aceste cuvinte: „Nu mă deranja în observațiile mele;
      „căci eu vreau să deslușesc încă ceva împreună cu Ionatan! Iisus ne-a dat indicii, acestea trebuie însă prelucrate; de aceea taci din gură și nu ne mai deranja!“
      Aici s-a uitat Maria la copilaș, care zâmbea în secret, și copilașul a vorbit așa:
      „Vezi tu acum, cum Iosif și Ionatan gustă încă din această lună?! Dar așteaptă aici cu răbdare, și lasă prin Iacov să mi se aducă o bucată de pâine și o portocală!
      „Căci gustarea lui Iosif și a lui Ionatan la lună mă fac pe mine mult mai înfometat, decât sunt Eu deja.“
      Și Maria l-a trimis imediat pe Iacov și a spus să aducă ceea ce a cerut micul copil.
      Dar după aceea a întrebat ea copilul, cât timp va mai dura până când aceștia vor fi gata cu descifrarea lunii.
      Și copilașul a vorbit așa: „Ai tu puțină grijă; astăzi și acum se va instala o eclipsă a  lunii, care va dura aproximativ trei ore!
      „Dar acești doi nu știu de unde va veni aceasta; de aceea vor fi ei într-adevăr de părerea, și mai ales Ionatan, că au mâncat întreaga lună!
      „Și această apariție va pune capăt acestor observații.
      „După aceea îi voi învăța Eu din nou, așa cum obișnuiesc Eu să fac, atunci când este nevoie.
      „Dar mai întâi vor trebui să fugă bine aceștia doi și să vadă cum se alege praful de socotelile lor!“
      După ce copilașul a vorbit aceste cuvinte, a început deja luna să intre puțin într-o umbră maronie.
      Ionatan a observat aceasta primul și ia arătat și lui Iosif.
      Iosif a observat plin de uimire tot același lucru, doar că întunericul începea să crească din clipă în clipă.
      Amândoi au început să se sperie și Iosif a întrebat de îndată copilașul: „Copilule, ce este aceasta, ce se poate întâmpla cu luna?“
      Și copilul a vorbit: „Tu vezi doar că Eu mănânc, de ce mă deranjezi tu de la aceasta? Așteaptă tu până când Eu voi termina portocala - așa cum ați terminat voi luna, de abia atunci voi vorbi Eu cu voi!“
      Iosif a tăcut la aceasta, și atunci când luna s-a întunecat cu totul, s-.au speriat amândoi, și toți au trebuit să se întoarcă înapoi în casă, și Ionatan a avut într-adevăr impresia, că el a fost acela care a mâncat întreaga lună.


176

Continuarea privirii la lună de către Iosif și Ionatan.
O lumină peste luna umbrită.

      Ajunși în casă, a început Ionatan să vorbească spre Iosif: „Frate, ce se va întâmpla din toată povestea aceasta, care este cât se poate de fatală?
      „La viața mea amărâtă, uită-te o clipă afară pe geam! Intreaga lună s-a mâncat cu tot cu suport și cu coadă!
      „Și afară este acum cât se poate de întuneric!
      „Da, da, eu am auzit de la păgâni învățați, că oamenii să nu numere astrele cerului și să nu se uite la acestea cu atenție, -
      „căci așa ar putea să se întâmple cu ușurință că acestea ar putea cădea jos pe pământ!
      „Și dacă omul ar nimeri cumva din greșeală propria sa stea de ghidare, și aceasta ar pica de pe cer, atunci acel om ar fi întru totul pierdut!
      „Luna este doar și ea un astru pe cer și poate să stea și ea sub această lege bizară!
      „Și așa poate fi că noi am nimerit-o, și ea a picat undeva parțial pe pământ; căci eu am văzut multe părți zburând în diferite direcții (stea căzătoare).
      „Sau poate că noi suntem atrași de lună și devenim dependenți de aceasta, iar acest lucru va fi enervant pentru amândoi!
      „Una dintre aceste variante este cu siguranță adevărată! Că luna nu mai există, acest lucru este cât se poate de limpede; dar cine a mâncat-o, sau unde a ajuns aceasta, este o cu totul altă întrebare!“
      „Și Iosif a vorbit: „știi tu ceva, astfel de lucruri am mai auzit eu deseori, că luna exact ca și soarele pot să se eclipseze.
      „ Și acest lucru poate fi valabil și aici, cu toate că eu nu pot să-mi aduc aminte, să fi văzut ceva asemănător!
      „Dar aceste lucruri am auzit eu de la oameni bătrâni, că îngerii Domnului șterg aceste lumini cerești, exact așa cum ștergem noi lămpile noastre, -
      „iar în timpul acestor lucrări se întunecă bineînțeles puțin la noi pe pământ. și așa poate fi și acum cazul!
      „Căci povestea aceea despre acel balaur care începe să înfulece astrele cerști, este mult prea prostească și aparține păgânătății întunecate.“
      Dar în timp ce Iosif și Ionatan discutau astfel despre lună, începuse luna să fie iarăși vizibilă pe cealaltă parte.
      Și copiii și fiii lui Iosif au observat aceasta și au spus: „Priviți, priviți, luna vine deja iarăși la vedere!“
      Cei doi s-au uitat afară, și Ionatan s-a simțit foarte ușurat, pentru că el a văzut acum iarăși luna.
      Aici a întrebat iarăși Iosif pe copilaș, cum s-ar întâmpla totuși așa ceva, în sfârșit.
      Copilașul a spus însă: „Lăsați totuși săraca luna să iasă mai întâi afară din umbra pe care o aruncă pământul, de-abia atunci vrem noi să vedem, dacă ea s-a schimbat!
      „Pământul nu este totuși un corp nemărginit, ci este așa de rotund ca portocala, pe care am mâncat-o mai înainte,
      „și plutește liber și în jurul lui este un spațiu nesfârșit și liber; de aceea pot razele soarelui să îl lumineze tot timpul pe toate părțile.
      „Astfel trebuie totuși și pământul mare să arunce o umbră, și dacă luna intră în aceasta, atunci se întunecă ea, deoarecem, de altfel, și ea este iluminată de soare. Mai multe însă, nu vă spun!“ - Aici s-au uitat Iosif și Ionatan unul la celălalt și nu știau să răspundă nimic la această cuvântare.
 
177

Mirarea lui Ionatan din pricina formei ca un glob a pământului.
Iisus ca „profesor al științelor naturale“. Pregătirile pentru cină.

      De-abia după un timp i-a spus Ionatan lui Iosif: „Frate, cine și-ar fi putut însă închipui aceasta vreodată chiar numai în vis, că pământul ar fi un glob enorm de mare?!
      „Noi populăm deci numai suprafața acestui glob?
      „Dar cum se potrivește marea în această socoteală? Aparține și aceasta de glob, sau plutește globul tare propriu zis pământesc pe aceasta?“
      Aici s-a deschis copilașul și a spus: „Ca voi să nu ratați astăzi somnul binefăcător din cauza a atâtor cugetări, de aceea trebuie eu totuși să vă ajut să ieșiți din visul vostru!
      „Pășiți mai aproape, și tu, Iacov, adu repede încă o portocală destul de frumoasă!“
      Când portocala a fost adusă, a luat-o atunci copilașul în mână pe aceasta și a spus:
      „Priviți, aceasta este pământul! Eu vreau însă acum, ca această portocală să se asemenea pe deplin cu pământul în cea mai mică scară geografică și să aibă munți, câmpii, râuri, mări și și localități, care sunt construite de către oameni. - Să fie!“
      În acel moment s-a aflat în mâna copilașului un glob pământesc cu totul desăvârșit în cea mai mică scară geografică.
      Se vedeau marea, râurile, lacurile, munții și și orașele cât se poate de natural pe acest glob, - care firește că prin cuvintele „Să fie!“ a fost de o sută de ori mai mare decât o portocală.
      Toți s-au îmbulzit acum, pentru a privi îndelung la această creație minunată pe scară mică a pământului.
      Iosif a găsit acuși pe acesta Nazaretul și Ierusalimul și se minuna din pricina exactității ieșite din comun.
      Eudokia a găsit acuși Teba în țara ei de baștină și se minuna asupra exactității.
      Astfel a fost găsită și Roma și incă o sumedenie de alte localități cunoscute.
      Peste o oră a durat această îndelungă privire la globul pământesc și nu vroia să aibă un sfârșit.
      Mariei însăși i-a plăcut acest pământ mic așa de mult, că ea se dezmierda tare în timpul privirii la el.
      Și cei opt copii, aceștia erau cu totul ca îmărmuriți cu ochii lor smoliți asupra acestui glob pământesc.
      Copilașul a explicat atunci pe larg substanța pământului ca un profesor de geografie, și toți înțelegeau cuvântatarea Lui.
      Când însă copilașul a ajuns la sfârșit cu această explicație, i-a spus el atunci lui Iacov:
      „Iacov, acum ia o frânghie, și agață liber undeva acest glob, ca cei dornici de a ști să găsească încă și mâine o muncă!
      „Pentru astăzi, să lăsăm însă acest pământ în pace și să ne ducem noi înșine la odihnă, ceea ce înseamnă la cină;
      „fiindcă Mie îmi este foame și sete, în timp ce voi v-ați hrănit cu luna și cu pământul!“
      Și Iosif i-a poruncit imediat maestrului de bucătărie Iov, să pregătească o cină și s-o pună pe masă. și Iov a mers cu ceilalți trei frați și a pregătit o cină gustoasă.

178

Cina. Dorința lui Ionatan de a merge acasă, și intenția lui secretă.
Contrapropunerea cu succes a copilașului.
Ascultarea și plecarea acasă a lui Ionatan.

      Când însă cina a fost pregătită și consumată, i-a spus atunci Ionatan lui Iosif:
      „Frate, tu vei avea puțin loc; de aceea lasă-mă acum să plec acasă în această noapte frumoasă, unde și este pregătită pentru persoana mea un așternut îndeajuns de mare!
      „Mâine însă vreau eu să fiu la tine deja cu o oră înainte de răsăritul soarelui!“
      Iosif a spus însă: „Frate, dacă tu nu ai o altă grijă decât numai aceea a așternutul de noapte destul de mare pentru tine, atunci poți tu să rămâi sănătos aici;
      „pentru că, să nu se ducă lipsă de așa ceva în această casă acum a mea!
      „Uite acolo, în curtea din față, o ușă în stânga, acolo este un cabinet foarte spațios!
      „În acela am lăsat eu deja să se pregătească un adăpost bun pentru tine!
      „Eu sunt de părere că acesta va fi destul de mare pentru tine; de aceea poți tu să rămâi într-adevăr aici!“
      Și Ionatan a spus: „Frate, tu ești foarte generos față de mine, și eu recunosc acum numai foarte exact, că eu nu sunt nici unde mai mult acasă decât aici,
      „și sunt și convins, că așternutul tău va fi destul de mare și destul de bun pentru mine!
      „Dar uite, ceva mă trage foarte tare acasă, și acest lucru, acum, de-odată, așa de tare, că eu aș dori mai mult să zbor până acolo, decât altfel să mă mișc pe jos!“
      Când însă Iosif a auzit aceasta, a spus el atunci: „Voia este a ta, și tu poți face, ce vrei tu; de aceea, poți tu să mergi sau să rămâi!“
      După aceasta s-a dus Ionatan la copilaș și a cerut umil de la acesta să-l lase să plece.
      Copilașul a spus însă: „Ionatan, dacă tu vrei chiar neapărat să pleci, atunci poți tu pleca; dar nu uita reântoarcerea!
 „Eu îți spun însă ție, că expediția ta din noaptea aceasta cu mreaja mare nu-ți va aduce nimic!
      „Eu îți voi mâna însă un rechin în mreajă, și acela îți va da bătaie de cap până la răsăritul soarelui și îți va rupe dimineața cea mai bună mreajă de pește a ta!
      „Și totuși nu-l vei prinde tu; pentru că el îți va nimici toată osteneala cu o bătaie de coadă în apă!“
      Când Ionatan a auzit însă așa ceva de la copilaș, atunci și-a schimbat dintr-o dată intenția și i-a spus lui Iosif:
      „Frate, dacă așa stau lucrurile, atunci rămân eu aici! Pentru că uite, eu vroiam mâine să-ți aduc o măsură mare plină cu cel mai ales pește, -
      „și acest gând m-a tras așa de tare acasă!
      „Deoarece eu am auzit însă acum, cum se va sfârși această expediție, așa că rămân eu la tine.
      „Lasă-mă de aceea condus la așternutul meu stabilit, și eu voi dormi acolo foarte liniștit, - și să se întâmple acasă ce-o vrea!“
      Copilașul a spus însă: „Ionatan, așa îmi placi tu mai mult, decât dacă vrei să-ți tăinuiești inima ta!
      „Acum însă îți spun eu ție: Mergi acasă; pentru că astăzi, la miezul nopții, îmi vei face tu o slujire importantă!“
      După aceasta s-a ridicat Ionatan și a plecat în grabă acasă, binecuvântat de întreaga casă a lui Iosif.

179

Primirea bună a lui Ionatan la cei ai lui. Ieșirea din port a lui Ionatan înspre largul mării.
Salvarea naufragiatului Cireniu cu cei ai lui.

      Era însă după calculul actual a zecea oră seara, când Ionatan a ajuns acasă.
      Când însă Ionatan ajunsese acasă în acea oră, îi găsise atunci pe cei trei ajutători ai săi cu femeile lor încă destul de activi și îi auzise jubilând și vorbind astfel între ei:
      „Asta a fost bine și potrivit, că domnul nostru s-a dus pe o călătorie și ne-a dat o ocazie, în care putem noi să-i arătăm, ce fel de slujitori devotați ai casei lui suntem noi!
      „O mie de livre de pește de ton, o mie de livre de nisestru, trei rechini tineri, zece pești sabie, un delfin și în jur de două sute de livre de pești deosebiți mai mici am prins noi astăzi!
      „Ce bucurie va avea el, când va găsi o asemenea bogăție de pește!“
      Aici s-a anunțat Ionatan, și toți i-au fugit în întâmpinare ca la un tată și i-au făcut cunoscut prinderea bogată.
      Ionatan i-a lăudat și i-a sărutat și a spus după aceea: „Deoarece voi ați fost astăzi atât de harnici, mergeți acum Și aduceți peștii mari, ca: rechinii, peștii sabie, delfinul și niseștri, tranșați în cămara mare de afumat!
      „Și faceți însă totuși de îndată un fum intens din tot felul de plante bine-mirositoare, ca peștii să nu treacă în putrefacție din cauza căldurii! și sărăți bine mai ales rechinii și delfinul, și nu  faceți la aceasta economie de cepi de mare și de timian!
      „Peștii ton și ceilalți pești mai mici puneți-i însă în măsurile mari!“
      Și primul său slujitor a spus însă: „O domnule, ceea ce tu ai poruncit acum, aceasta s-a întâmplat deja ziua, și totul este deja în cea mai mare ordine!“
      Atunci a mers Ionatan și s-a convins de toate acestea și a spus: „Copii și frați, aceasta nu este o pescuire obișnuită!
      „Aici a contribuit o putere mai înaltă; de aceea vrem noi însă să și așteptăm astăzi până după miezul nopții și vrem să vedem, dacă o asemenea putere mai înaltă nu vrea de aceea să-i dea de lucru forței noastre!
      „Voi ați văzut eclipsa puternică; acesta este un semn sigur, că astăzi îl mai paște pe vreunul încă o nenorocire! De aceea vrem și noi să așteptăm până la miezul nopții, dacă cumva nu va avea nevoie cineva de ajutorul nostru!
      „Mergeți de aceea și faceți barca mare, care are o pânză și zece vâsle tari, gata de plecare!“
      Și cei trei slujitori au mers de îndată și au făcut aceasta.
      Ei, însă, de-abia au fost încă gata cu punerea în stare de funcționare a bărcii mari, că a început atunci deja un vânt puternic să agite apa mării.
      Atunci a vorbit Ionatan către cei trei: „Acum nu mai avem timp de irosit! Chemați-i pe cei zece fii ai voștri și puneți-i la vâsle! Tu, maestru pescar, ia cârma, și eu însumi voi prelucra cele două vâsle mari din față!
      „Pânza trageț-o însă jos, deoarece avem noi un vânt potrivnic; și astfel să se meargă de îndată în numele Domnului afară în largul mării!“
      Când ei vâsliseră astfel în larg o oră bună și avuseseră mult de lucru cu valurile puternice, au auzit ei atunci un țipăt de frică mare din largul mării puternic agitat.
      Ionatan a cârmuit cu îndrăzneală în acea direcție și a ajuns într-un sfert de oră la o corabie mare romană, care era înțepenită pe un banc de nisip și era deja foarte înclinată de la împingerile valurilor.
      De îndată au fost aruncate acări de funii, și toți oamenii - în jur de o sută la număr - au fost salvați, în a căror frunte se afla tocmai Cireniu al nostru cu Tullia și cu Maroniu Pilla.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Dumnezeu este UNIC !
Back to top See my Info
Unique
Gazda
Gazda

Unique is offline

Joined: 13 Feb 2005
Member: #2
Posts: 359
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolele 180 - 193
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 8.10.2007, 02:35 View PostDownload Post

180

Debarcarea norocoasă. Bucuria lui Ionatan. Mulțumirea lui Cireniu. Naufragiații în
liniște. Salvarea corabiei înțepenite. Micul dejun comun.
Smerenia lui Ionatan. Sosirea lui Iosif cu ai săi.
                                                       
      Cireniu însă l-a întrebat, cum se numea acea regiune în care se afla el și ce nume avea uriașul său salvator.
      Și Ionatan a replicat: „Domnule, tu trebuie să fii străin pe aici, deoarece îți este necunoscută această regiune, care este plină de caracteristici!“
      Și Cireniu a vorbit așa: „Prietene, o regiune deseori se aseamănă cu alta, și în bătaia lunii deseori nu îți recunoști nici măcar propria țară!
      „Dar cel mai rău cu recunoașterea regiunii este atunci, când conștința a avut de suportat o frică de moarte!
      „De aceea, fii tu bun și spune-mi cum se cheamă acest loc, în care m-a suflat vântul și furtuna aceea nenorocită!“
      Și Ionatan a spus așa: „Dragul meu om, tu știi de acea regulă, de care se spune că nu este bine să-i spui de îndată celui salvat, unde se află acesta.
      „Căci dacă este departe de locul său de destinație, atunci devine trist, deoarece aude aceste lucruri după frica trăită;
      „dar dacă este el totuși după o schimbare a vântului aproape de locul său de destinație, atunci ar putea să-l coste viața bucuria care ar urma după ce a trăit el acea frică de moarte!
      „De aceea salvatorul îi va spune doar după un anumit timp salvatului, ceea ce dorește el să știe!“
      Dar când Cireniu a auzit acest răspuns de la salvatorul său necunoscut, a început el să vorbească aceste cuvinte:
      „Într-adevăr, tu ești un nobil salvator și tu ai și înțelepciunea necesară pentru aceasta; de aceea menține cursul acesta cu hărnicie, ca noi să ajungem imediat pe țărâm!“
      Și Ionatan a vorbit: „Iată, golful se poate vedea deja, se întinde ca un braț subțire!
      „Dacă noi am fi într-un punct stabil și liniștit deja de multă vreme am vedea noi cabana mea de pescar!
      „Intr-o jumătate de oră vom fi pe țărâmul uscat; căci vântul este într-adevăr foarte favorabil pentru noi!“
      Cireniu a fost mulțumit cu acest răspuns, și Ionatan i-a condus ca o săgeată de repede prin acel golf și în câteva minute au ajuns ei la malul dorit.
      Când barca a fost ancorată de mal, au coborât imediat toți pe pământ, și Cireniu a început să-I mulțumească cu voce tare Dumnezeului din Israel, că El l-a salvat pe el împreună cu toți cei credincioși lui.
      Când Ionatan a auzit acestea, că Cireniu, pe care nu-l cunoștea încă la acea vreme l-a lăudat pe Dumnezeul lui Avraam, Isaac și a lui Iacov, a început să vorbească:
      „Prietenul meu, acum sunt eu dublu fericit, deoarece eu am salvat un evreu; deoarece și eu sunt un fiu a lui Avraam!“
      Și Cireniu a vorbit: „Nu sunt chiar așa cum spui tu, deoarece eu sunt un roman; dar cu toate acestea cunosc eu sfințenia Dumnezeului tău și îl recunosc de aceea doar pe El.“
      Și Ionatan a vorbit: „Aceasta este și mai bine! Mâine vrem noi să vorbim mai multe; dar pentru astăzi mergeți voi să vă odihniți!
      „Iată, cabanele mele sunt destul de mari și de curate! Paie am eu foarte multă, de aceea faceți-vă voi un culcuș; eu însă mă voi întoarce de îndată și mă voi uita dacă se mai poate repara vasul vostru!“
      Dar Cireniu a vorbit: „Prietene, aceasta are timp și mâine!“
      Ionatan însă a replicat așa: „Mâine este sabatul; și aceasta înseamnă odihna totală de la orice fel de lucru! De aceea trebuie rezolvat totul înaintea răsăritului!“
       Imediat după aceste cuvinte s-a urcat din nou Ionatan împreună cu ajutoarele sale înapoi în barcă și au vâslit în direcția corabiei, deoarece și-a mai pierdut vântul din intensitate, cu o viteză mult mai mare la corabia lui Cireniu și nu au avut prea mult de reparat la aceasta, deoarece apa mării și luna plină le-a fost de mare ajutor.
      El a pus mâna imediat pe frânghie, a strâns-o de barcă și a vâslit plin de bucurie în acel golf și așa a adus vasul cel mare într-un port sigur și a lăsat ca vasul să fie ancorat de țărâm prin mijlocul unei frânghii lungi, deoarece el nu putea ajunge la ancoră.
      După acest lucru care a durat aproape trei ore s-a întors Ionatan de dimineață înapoi acasă, s-a pus la locul său de odihnă și a dormit aproape trei ore întregi împreună cu ajutoarele sale.
      Și Cireniu împreună cu ai săi au dormit până destul de târziu în dimineața următoare.
      Când s-a trezit Ionatan proaspăt întărit, a început să-L laude și să-L slăvească pe Dumnezeu în copilul lui Iosif și s-a gândit ce a vorbit acesta spre el.
      După aceea le-a ordonat femeilor, să taie cele mai bune bucăți de ton - care au fost aproximativ treizeci de bucăți la număr - să le frigă pentru oaspeți, și la acest lucru a ajutat și el împreună cu toate ajutoarele sale.
      După ce a trecut o oră și a fost pregătit micul dejun, a mers Ionatan însuși în cabane și i-a trezit pe invitații săi salvați.
      Cireniu s-a trezit primul și s-a simțit bucuros și întărit și l-a întrebat de îndată pe Ionatan, dacă acesta a mai dat de vasul lor.
      Și Ionatan a vorbit: „Ridică-te, și uită-te afară pe geam!“
      Și Cireniu s-a ridicat miediat în picioare, s-a uitat afară pe geam și și-a văzut corabia cea mare nevătămată în port.
      De aceasta priveliște el s-a bucurat peste măsură, da, a fost cât se poate de mulțumit față de mărețul salvator Ionatan și a vorbit așa:
      „O prietene, o astfel de faptă nu poate rămâne nerăsplătită; într-adevăr, aceasta faptă vreau eu s-o răsplătesc într-un fel, așa cum doar împărații pot răsplăti!“
      Ionatan a vorbit însă: „Prietene, lasă acum totul cum este; dar vino cu toți cei prezenți la micul dejun!“
      Și Cireniu a vorbit cât se poate de mirat: „Ce, tu dorești să ne mai și servești? O tu nobil bărbat! Atunci când voi afla de la tine, cine ești tu, atunci vei afla și tu, cine sunt eu, și ție ți se va da o mare răsplată!“
      După aceste cuvinte s-au ridicat toți cei prezenți și l-au urmat pe Ionatan în cabana cea mare, unde era deja pregătit micul dejun, și toți au început să mânânce peștele bine pregătit cu mare poftă și l-au lăudat pe Ionatan peste măsură.
             Ionatan însă a spus: „O nu mă lăudați pe mine; căci la toate acestea are meritul Altcineva - și nu eu!
      „Eu am fost decât o unealtă a Aceluia, care m-a trimis și mi-a arătat, că eu voi avea de rezolvat un lucru foarte important în această noapte.
      „Și așa s-a și întâmplat; eu te-am găsit pe tine la ananghie și am devenit salvatorul tău, și toate acestea au fost voința Celui mai înalt.
      „Această voință sfântă am respectat-o eu, și conștiința, că am îndeplinit voința lui Dumnezeu cu dragoste pentru El, este cea mai înaltă răsplată pentru mine, - și dacă tu ai fi un împărat, tu nu mi-ai putea da o altă răsplată mai mare!
      „De aceea te rog eu să nu te mai gândești în tine la vreo altă răsplată.
      „Repară-ți tu doar vasul tău cel mare, și dacă eu voi afla capătul drumului tău, atunci te voi ajuta eu pe tine din toate puterile mele!“
      Aici începe să vorbească Cireniu: „Prietene, acest lucru îl vei afla tu imediat!
      „Iată, capătul călătoriei mele de această dată este Ostrazine în Egipt; căci eu sunt guvernatorul și sunt un frate al împăratului! Numele meu este Cireniu Quirinus.“
      La aceste cuvinte a picat Ionatan în genunchi și a început să implore mila, dacă cumva el a rostit vreun cuvânt nedrept.
      Când Cireniu a vrut să-l ridice în picioare pe Ionatan, a venit Iosif cu întreaga sa companie, să-l viziteze pe Ionatan, deoarece acesta a promis că nu va mai trece pe la Iosif până când acesta nu va ajunge în vizită la el.

181

Ionatan și Cireniu adânciți în discuții. Mirarea lui Iosif despre vasul
străin și explicațiile lui Ionatan. Atenția superstițioasă a salvatorului și învățarea sa.
Reântâlnirea emoționantă între copilaș și Cireniu.

      Iosif însă nu a mers imediat înăuntru în cabană, ci a trimis un mesager prin care Ionatan să fie anunțat de sosirea sa.
      Ionatan s-a ridicat de îndată și a vorbit spre Cireniu:
      „Altețe înaltă și consulară, eu mai rog încă o dată pentru iertarea mea, dacă am comis cumva o nelegiuință prin duritatea mea totuși bună!
      „Căci cum este la mine totul masiv, așa este la unele ocazii și limba mea!
      „Dar acum trebuie să ies eu din nou afară; căci vecinul și minunatul meu prieten a venit astăzi la mine!“
       Și Cireniu a vorbit spre Ionatan: „O prietene, o tu scumpul meu salvator, fă ceea ce dorești, și nu te uita la mine, acela care îți este ție îndatorat!
      „Eu îmi voi schimba doar hainele și te voi urma de îndată!“
      Acum l-a părăsit Ionatan pe Cireniu și a mers imediat afară ca să-l primească pe Iosif.
      Iosif însă a mers mai în sus spre mal, acolo unde se afla vasul, pentru a-l putea vedea din apropiere.
      Și Ionatan a mers imediat după Iosif și compania acestuia și i-a ajuns pe aceștia de îndată.
      După ce s-au salutat amândoi și l-a ridicat în brațe Ionatan, pe copilașul care venea fugind spre el și a început să-L alinte,
      a întrebat plin de mirare Iosif pe prietenul său mare:
      „Dar frate, spune-mi tu, - de unde ai acest vas minunat?
      „Sau au ajuns în acest vas oaspeți și călători?
      „Într-adevăr, acest vas este minunat, astfel de modele se pot vedea cum ajung aici de la Roma!“
      Și Ionatan a vorbit: „O prietene, iată, de aceea a trebuit ca eu să-ți părăsesc ieri casa!
      „O furtună și vântul acesteia au așezat un vas roman pe un banc de nisip în afara golfului.
      „Prin efortul depus de mine - prin milostivirea copilașului tău - am reușit eu, să salvez acest vas, înainte ca acesta să se poată scufunda.
      „Cei salvați, cam o sută la număr, se află încă în locuința mea, care din fericire este destul de mare pentru toți;
      „și eu mă gândesc, că ei vor pleca încă astăzi, deoarece locul final al călătoriei lor este și așa orașul nostru, după câte mi-au spus ei mie.
      „Ei nu știu într-adevăr unde se află - căci aceasta nu trebuie să le spui imediat celor salvați -,
      „când ei vor pleca de aici, atunci le voi îndica eu și așa direcția destinației lor!“
      Și Iosif l-a întrebat pe Ionatan, dacă cei salvați nu au spus, cine și de unde veneau ei.
 Ionatan a răspuns însă: „Tu știi foarte bine că nu este voie să pârăști;
      „căci atâtă timp cât cei salvați nu au plecat încă, nu avem noi voie să le spunem numele, deoarece acest lucru i-ar putea afecta la următoarea călătorie!“
      Aici a început să vorbească copilașul spre Ionatan: „ O bărbatule, tu ai într-adevăr o inimă nobilă, în care nu locuiește nici măcar puțină răutate;
      „dar ce are de-a face cu niște superstiții vechi, de acestea ești încă bogat umplut!
      „Dar aici este și așa mai bine să taci decât să vorbești; căci în câteva clipe se va rezolva situația aceasta!“
      Dupa ce copilașul a vorbit aceste cuvinte, a ieșit Cireniu împreună cu compania sa din cabană și a mers spre vas, adică exact în acel loc, unde se afla de fapt Iosif.
      Când au ajuns acolo, a început să vorbească acesta spre Tullia: „Femeie!Uită-te cu atenție! În compania salvatorului nostru nu se află oare acei oameni, din cauza cărora am călătorit noi aici în Ostrazine?
      „Pentru numele lui Dumnezeu, cel viu! Eu nu am văzut până acum ceva mai asemănător! și iată, gazda noastră a luat un copilaș în brațe, care seamănă leit cu cel sfânt, a cărui tată este prietenul nostru ceresc din Ostrazine!“
      Aici a cerut copilașul să fie așezat din nou pe pământ și a început să fugă, după ce s-a întâmplat aceasta, în fața lui Cireniu, care era deja foarte aproape.
      Și Cireniu a rămas în loc și a privit cu mare atenție copilașul care venea în mare fugă spre el.
      Dar copilașul a început să vorbească, când a fost încă la trei pași depărtare de Cireniu:
      „Cireniu, Cireniu, dragul Meu Cireniu, așa cum fug Eu spre tine; de ce nu fugi și tu exact așa spre Mine?“
      Aici a recunoscut Cireniu copilașul, a picat imediat în genunchi împreună cu Tullia și a început să zbiere de-a dreptul:
      „O Dumnezeul meu, o Domnul meu! Cine -- unde sunt eu, că Tu - o Dumnezeul meu! - Tu, Creatorul meu, viața mea, Acela care ești totul pentru mine, mă întâmpini pe mine în acest loc străin?“
      Dar copilașul a început să vorbească: „Dragul Meu Cireniu, tu ești deja la locul potrivit; căci acolo unde sunt Eu, acolo este locul potrivit și pentru tine! Iată, acolo vine deja Iosif, Maria, Eudokia, frații Mei și cei opt copii ai tăi!“
      Aici a început să vorbească Cireniu: „O Tu viața mea, acum am primit prea multă fericire deodată!“ După aceste cuvinte a început să plângă de fericire și nu a putut rosti nici un cuvânt, deoarece l-a cuprins un sentiment de sfințenie.

182

Despre îndoirea inimii în loc de cea a genunchilor. Salutul lui Iosif spre Cireniu.
Despre binecuvântarea crucii și a triumfului de încredere în Dumnezeu.
Bucuria lui Cireniu din pricina apropiatul oraș Ostrazine.

      Acum a apărut și Iosif și  a început să plângă de bucurie împreună cu Maria, deoarece îl vedea din nou după doi ani de zile pe prietenul lor Cireniu.
      Dar copilașul a vorbit spre Cireniu: „Cireniu, este suficient, dacă îți apleci inima plină de dragoste în fața Mea;
      „Dar genunchii tăi poți să-i îndrepți! Deoarece iată, tu ai mulți slujitori cu tine, care nu Mă cunosc încă, și de aceea să nu Mă dai în vileag prin închinarea ta!
      „De aceea ridică-te de la pământ, și fă ceea ce face Iosif, Ionatan, Maria și toți ceilalți; chiar și femeia ta să se ridice în picioare!“
      După aceste cuvinte s-a ridicat Cireniu împreună cu Tullia, au luat copilul în brațe și au început să-L alinte din răsputeri.
      Cu copilașul în brațe s-a apropiat mai tare de Iosif și a început să vorbească aceste cuvinte spre el:
      „Să fii salutat din adâncul inimii mele! Cât de des s-a zbătut inima mea în dorul ei pentru tine;
      „Doar treburile statale s-au adunat în ultimii doi ani, că nu am mai putut să-mi fac timp, pentru a putea urma cererea aceasta sfântă a inimii mele!
      „Acum am putut eu rezolva totul, ca eu să te pot vizita un timp scurt pe tine, prietenul meu sfânt.
      „Dar chiar acum, după ce am urmat dorința inimii mele, era să mă prăpădesc, dacă acest copilaș sfânt nu mi-ar fi trimis un salvator în întâmpinarea mea!
      „O prietenul și fratele meu, eu am avut de întâmpinat destul de multe în acești doi ani!
      „Persecuție, trădare, pâre la împărat și multe alte lucruri foarte neagreabile a trebuit eu să înfrunt!
      „Dar eu m-am gândit la acestea tot timpul la ceea, ce mi-a spus o dată cu doi ani în urmă copilul cel mai sfânt, anume, că El îi ciupește și îi trage de mânecă pe aceia, pe care îi iubește.
      „Și într-adevăr, toate aceste furtuni în jurul cugetului meu n-au fost desigur nimic altceva decât o sumedenie de alintări ale acestui al meu Domn al tuturor Domnilor!
      „Pentru că oriunde s-a ridicat un val împotriva mea și amenița să mă înghită cu tot cu piele și păr,
      „atunci s-a și zdrobit el de un val contrar și mai puternic și nu a rămas nimci altceva în plus decât numai o spumă înfumurată și goală!
      „Și astfel sunt eu acum și aici după o primejdie mare înfruntată, care amenița să înghită totul, și am ajuns foarte sănătos și mă aflu acum în compania ta pentru mine atât de sfântă, și toată furtuna care m-a speriat, a încetat și s-a dus ca la o odihnă veșnică!“
      Aici l-a îmbrățișat Iosif pe Cireniu și a spus: „Da, frate în Domnul, cum ai vorbit tu acum, așa și este!
      „Eu am știut în secret chiar tot timpul ceea, ce s-a întâmplat cu tine; dar eu l-am slăvit de aceea întotdeauna pe Domnul, că El te îndrăgește așa de mult.
      „Acum, însă, uită-te acolo înspre răsărit, și tu vei recunoaște ușor orașul și încă mai ușor vila ta!
      „Lasă de aceea să fie îngrijită corabia ta și mergi cu mine; de-abia acasă vrem noi să discutăm după pofta inimii noastre!“
      Când Cireniu s-a uitat acolo și a recunoscut foarte acuși vila, atunci s-a pierdut el de tot, și nu se putea minuna îndeajuns despre toate acestea.











183

Intâmplările de călătorie ale lui Cireniu și rugămintea lui pentru explicare adresată lui Iosif.
Răspunsul pe ocolite a lui Iosif. Lămurirea nesatisfăcutului Cireniu prin copilaș. Plecarea
comună la vila lui Iosif.

      Când Cireniu s-a minunat îndeajuns, deoarece el s-a convins în toate părțile despre exactitatea spuselor lui Iosif, de-abia aici a început el foarte stupefiat să vorbească iarăși ordonat și i-a spus lui Iosif:
      „Da, tu prietenul meu ales, să se înâmple de îndată după cererea ta!
      „Dar două lucruri mai trebuie mai înainte să fie încă luate în considerație!
      „Mai întâi trebuie răsplătit salvatorul meu mare - și acest lucru într-un mod împărătesc - ,
      „și în al doilea rând trebuie eu încă să aflu mai înainte de la tine, cum a fost posibil așa de fapt, că eu am fost naufragiat exact încoace, în care direcție am socotit eu cel mai puțin că sunt!
      „Pentru că uite, deja începând de la Tir, am avut eu tot timpul un vânt puternic din est, care s-a transformat încetul cu încetul într-un adevărat orcan!
      „Eu am plutit la voia întâmplării din pricina acestui vânt potrivnic deja zece zile în largul mării - Dumnezeu știe, unde peste tot!
      „Când însă eu am simțit în sfârșit o dată iarăși ieri pământ tare sub picioarele mele cu ajutorul acestui salvator înalt, m-am gândit eu atunci că mă aflu în Spania, și anume aproape de columnele lui Hercule!
      „Și acum sunt eu - în loc de presupusa Spanie - exact aici, unde am vrut eu să ajung așa de fapt!
      „O frate, o prietene, dă-mi numai o informare mică despre acest lucru!“
      „Și Iosif a spus: „Prietene, dar lasă totuși mai întâi corabia ta examinată de oamenii tăi, dacă totul este în ordine, -
      „de-abia atunci vreau eu să-ți fac ceva cunoscut cu milostivirea Domnului despre călătoria ta pe apă!“
      Și Cireniu i-a răspuns înțeleptului Iosif: „O prietene, tu îmi pari astăzi foarte ciudat!
      „Mă pui la încercare? Sau ce este aceasta, ce tu ai de gând cu mine?
      „Este totuși astăzi ziua de odihnă a Domnului meu și al tău, căreia i-ai dat tu altă dată peste tot o așa de mare importanță!
      „Și într-adevăr, eu nu te înțeleg și nici nu știu, de ce vrei tu astăzi să mă obligi să fac o muncă!
      „Uite, Acesta de aici, care se odihnește aici sfânt, prea sfânt în brațele mele, a pus desigur deja de mult corabia mea în ordine, de aceea îl iubesc eu mai presus de toate!
      „Pentru ce ar fi atunci bună grija mea? Eu am fost într-un mare pericol și am avut multe griji,
      „dar toate grijile mele n-au folosit la nimic; pentru că numai El singur mi-a adus salvarea!
      „De aceea vreau eu însă în viitor să nu mă mai îngrijesc de nimic și voi lăsa foarte sigur corabia deja astăzi să se odihnească! Nu este aceasta potrivit astfel?“
      Și copilașul l-a sărutat pe Cireniu și a spus: „Iosif te-a încercat numai în numele Meu, pentru că tu ai vrut să-l răsplătești pe Ionatan înainte de a merge cu el la vilă!
      „Eu îți spun însă, tu să nu-l răsplătești de loc pe Ionatan; pentru că Eu însumi sunt totuși răsplata lui!
      „De aceea pregătește-te numai, și mergi cu Iosif; acasă are să-ți fie totul limpede!“ - și Cireniu a făcut de îndată, ceea ce copilașul l-a sfătuit, și toți s-au dus înspre vilă.





184

Șederea împreună înviorătoare în frunzișul umbros al dealului.
Explicarea înțeleaptă a lui Iosif despre călătoria pe mare a lui Cireniu.
Cum îi conduce Domnul pe ai Lui.

      Când, cu excepția lui Ionatan, toată compania a ajuns la vilă, a poruncit atunci de îndată Iosif către fiii săi, să se ocupe de o masă de prânz bună.
      Și Ionatan le-a înmânat lor spre acest scop încărcătura bună de cei mai aleși pești de ton, pe care i-a luat cu el.
      După această poruncă s-a dus Iosif pe dealul preferat cu suita principală a lui Cireniu și bineînțeles și cu Cireniu însuși, cu Maria, cu Ionatan și cu copilașul, pe care încă îl mai ducea Cireniu în brațe.
      Și Eudokia și Tullia, precum și cei opt copii n-au rămas în casă, ci au urmat de asemenea compania pe dealul foarte spațios.
      Ajunși aici, s-au așezat toți pe băncile făcute de Iosif și se dezmierdau sub umbra bine mirositoare a copacilor de roze, mirtă și papirus.
      Pentru că dealul avea două părți: prima era înconjurată cu pomi denși, aceasta servea ziua, -
      cealaltă era însă liberă și folosea numai pentru timpul de seară și de noapte, pentru a savura acolo aerul curat și o priveliște liberă peste regiune precum și către cer.
      Astfel ajunși în frunzișul minunat al dealului și luând acolo loc, l-a întrebat Cireniu pe Iosif, dacă el n-ar dori să-i dea acum explicația dorită despre călătoria lui pe mare.
      Și Iosif i-a răspuns și a spus: „Da, frate, aici este locul și timpul potrivit pentru aceasta, și așa ascultă-mă așadar!
      „Uite, vântul dinspre răsărit reprezintă milostivirea lui Dumnezeu; acesta te-a împins furtunos spre Acela, pe care îl porți acum în brațele tale!
      „Nu recunosc și cunosc însă chiar foarte mulți milostivirea lui Dumnezeu, când și cum înfăptuiește ea.
      „Astfel n-ai recunoscut-o nici tu, ce a avut de gând cu tine milostivirea atotputernică a Domnului.
      „Tu te-ai considerat pierdut și ai fost de părere, că Domnul a uitat pe deplin de tine;
      „și uite, când tu ai naufragiat pe bancul de nisip prin cea mai puternică milostivire a Domnului și te-ai considerat ca fiind pierdut, de-abia aici te-a cuprins Domnul cu toată puterea și te-a salvat de la orice scufundare!
      „Astfel a fost însă tot timpul și va fi veșnic modul Domnului, să-i călăuzească pe aceia, care erau și vor fi pe calea înspre El!
      „De ce te-a călăuzit însă Domnul astfel? - Uite, când în Tir și împrejurimi a fost cunoscut faptul că tu vei merge cu corabia încoace, atunci s-au adunat trădători plătiți,
      „au luat bărci de navigat și vroiau să te atace într-un mod criminal în largul mării!
      „Atunci a trimis Domnul deodată un vânt puternic dinspre est;
      „acesta a împins corabia ta foarte repede departe de dușmanii tăi, că ei n-ar mai fi fost niciodată în stare să o ajungă.
      „Dar deoarece dușmanii tăi totuși nu te-au pierdut din ochi, ci te urmăreau tot timpul cu atât mai înverșunat, a fost atunci milostivirea Domnului asupra ta în formă de orcan.
 „Acest orcan i-a înecat pe dușmanii tăi în mare și a pus corabia ta în liniște la locul potrivit, unde ți-a venit atunci deplina salvare. - Cireniu, înțelegi tu acum călătoria aceasta a ta pe mare?“





185

Mulțumirea lui Cireniu acordată copilașului pentru călăuzirea milostivă.
Cum să te rogi bineplăcut. Motivul principal pentru întruparea Domnului în trup.
Minunarea lui Cireniu din pricina progreselor celor opt copii.

      Când Cireniu a auzit însă aceasta de la Iosif, atunci s-a adresat el de îndată la copilașul care se odihnea în brațele lui și i-a spus:
      „O Tu, a cărui nume limba mea nu va fi niciodată demnă să-L pronunțe! Aceasta a fost în consecință o grămadă de milostivire din partea Ta, Tu Dumnezeul și Domnul meu?
      „Cum, în ce fel însă să-ți mulțumesc acum, cum să Te slăvesc și să Te măresc pentru o asemenea milostivire mare și minunată?
      „Ce pot eu, un om sărac și prost, să-ți dau într-adevăr ție în schimb, o Doamne, pentru că îmi ești așa de nemărginit de milostiv și m-ai protejat mai mult decât inima Ta proprie?“
      Și copilașul a spus: „Indrăgitul Meu Cireniu! Eu te-aș îndrăgi încă cu mult mai mult, dacă tu numai nu te-ai oftica întotdeauna astfel în fața Mea!
      „Ce câștig am Eu și tu, în sfâșit, dacă tu te oftici așa în fata Mea?!
      „Eu îți spun, fii tu mai degrabă bine dispus, și iubește-Mă în inima ta ca și toți ceilalți oameni, atunci îmi vei fi tu mai drag, decât dacă tu te oftici tot timpul pentru nimic și iarăși nimic!“
      Și Cireniu i-a spus foarte blând copilașului:
      „O Tu viața mea, Tu tot ce am eu! Nu am voie în sfârșit să mă rog la Tine, Dumnezeul și Domnul meu?“
      Copilașul a răspuns însă: „O da, acest lucru poți tu într-adevăr să-l faci; dar nu cu tot felul de exclamații nesfârșite,
      „ci numai în duhul tău, care este dragostea față de Mine în tine, și în adevărul acesteia, care este aici o lumină dreaptă, care țâșnește din flacăra iubirii!
 „Ești tu așadar de părere că Eu devin prin rugăciunile oamenilor mai gras, mai puternic și mai mare, decât cum sunt Eu oricum deja fără asemenea rugăciuni?
      „O uite, de aceea M-am întruchipat Eu totuși în acest trup din nemărginirea Mea veșnică, ca oamenii să se roage la Mine mai mult cu dragostea lor -
      „și să facă la aceasta economie cu gura, limba și buzele lor! Pentru că un asemenea fel de rugăciune îl necinstește pe cel rugat și pe cel care se roagă, fiindcă aceasta este un lucru mort, o proprietate a păgânilor!
      „Ce faci tu așadar cu prietenii și frații tăi buni, când te întâlnești cu ei?
      „Uite, tu te bucuri de ei și îi saluți și le oferi mâinile, pieptul și capul!
      „Același lucru fă și cu Mine, și Eu veșnic nu voi cere de la tine altceva!
      „Și acum fii pe deplin vioi, și uită-te puțin și la copiii tăi, și întreabă-i unele lucruri, despre ce au învățat ei deja,
      „și tu însuți vei avea o bucurie mai mare la aceasta și îmi vei face și Mie o bucurie mai mare, decât dacă vrei tu de o sută de ori una după alta să continui să te oftici și să te exclamezi!“
      Apoi a fost Cireniu destul de înviorat și i-a chemat de îndată pe cei opt copii la sine și i-a întrebat despre o grămadă de lucruri.
      Copiii i-au dat însă la fiecare întrebare niște răspunsuri așa de temeinic bogate în cunoaștere, că el nu s-a putut minuna îndeajuns din această cauză.
      Atunci a și fost însă Cireniu pe deplin flatat din cauza a atâta bucurie; copiii se bucurau însă deasemenea, că erau așa de deștepți, și Cireniu le-a făcut lor tuturor daruri din belșug și l-a lăudat pe maestru.




186

„Cadoul de revanș㓠a băiețașului Sixtus pentru tatăl Cireniu: o cuvântare despre
substanța și înfățișarea pământului. Adeverirea prin copilul Iisus.

      A pășit însă după aceea cel mai mare dintre cei trei băieți la Cireniu și i-a spus:
      „Tată Quirinu Cireniu! Deoarece tu ne-ai întrebat astfel despre așa de multe lucruri și nu ți-am rămas datori cu nici un răspuns și ai aflat bucurie din pricina noastră, a tuturor, -
      „n-ai dori tu să primești pentru dragostea și grija ta pentru noi de asemenea un mic cadou de revanșă de la mine?“
      Cireniu a zâmbit la această întrebare și i-a spus băiețelului:
      „Cererea ta, dragul meu Sixtus, îmi este foarte îmbucurătoare și dragă; dar tu trebuie numai să-mi descrii lucrul mai îndeaproape pe care vrei tu să mi-l faci cadou,
      „și eu vă voi spune atunci imediat vouă tuturor, dacă pot să-l primesc sau nu!“
      La aceasta a răspuns baiețașul și a spus: „O tată Cireniu Quirinu, nu este un lucru, pe care vrem și putem noi să ți-l facem cadou,
      „ci o nouă știință, despre care tu până acum nu ai cu siguranță nici o idee!“
      Când Cireniu a auzit aceasta de la Sixtus al său, i-a spus al atunci acestuia:
      „Ascultă tu, dragul meu Sixtus, dacă astfel stau lucrurile, atunci poți tu să-mi dăruiești, atât de mult cât vrei, și eu voi accepta totul cu plăcere!“
      După această relatare din partea lui Cireniu a spus băiețașul:
      „Atunci, dacă ție, o tată Quirinu Cireniu, îți este aceasta pe plac, atunci ascultă-mă în sfârșit!
      „Tu nu ai auzit până acum cu siguranță încă niciodată în adevăr, cum arată pământul nostru, și ce fel de formă are el!
      „Ce crezi tu într-adevăr, ce fel de formă are el, pământul mare, care ne duce pe toți și ne hrănește prin milostivirea lui Dumnezeu în el?“
      Și Cireniu a rămas stupefiat la această întrebare și nu știa, ce să răspundă la aceasta.
      După un timp de-abia i-a spus el băiețașului: „Ascultă, băiete, întrebarea ta mă pune într-o mare încurcătură; pentru că eu nu pot să-ți dau la aceasta nici un răspuns precis.
      „Noi avem într-adevăr tot felul de presupuneri despre substanța pământului; dar unde este vorba despre un adevăr concret, acolo nu se poate apărea cu presupuneri!
      „De aceea vorbește tu numai acum pe deplin singur, și eu te voi asculta și îți voi judeca atunci relatarea ta!“
      Aici a fugit băiatul la un semn al lui Iosif în casă și a adus foarte grijuliu acel glob pământesc, pe care l-a creat copilașul dintr-o portocală în noaptea de dinainte din pricina eclipsei de lună.
      Când Cireniu a văzut acest produs, s-a minunat el atunci și a spus: „Da, ce este așadar aceasta? Este acesta cumva chiar cadoul presupus?
      „Tu ai spus totuși mai înainte că, cadoul n-ar consta din nici un lucru, ci numai dintr-o analiză științifică!
      „Acesta este însă chiar tocmai numai un lucru și nu o analiză științifică!“
      Băiatul a spus însă: „Dragă tată Quirinu Cireniu, aceasta este desigur adevărat, dar acest lucru eu nu ți-l pot face cadou, pentru că el nu este al meu;
      „dar el este aici necesar, ca tu să mă înțelegi!“
      Aici a început băiatul cu ajutorul globului pământesc să explice ca un profesor substanța pământului, și aceasta cu o asemenea temeinicie, că ea l-a transpus pe Cireniu în cea mai adâncă minunare.
      Și când băiatul a fost gata, a spus copilașul către Cireniu: „Astfel este aceasta! Ca ție să-ți rămână însă o amintire, de aceea să fie și acest pământ mic al tău, până ce tu, o dată, în împărăția Mea, vei primi unul mai mare!“



187

Bucuria lui Cireniu asupra globului pământesc primit ca cadou și rugămintea lui în ceea ce îl privește pe August. Răspunsul adânc înțelept al copilașului cu îndicația
la ordinea Dumnezeiească.
       
       
       
      Cireniu a fost așa de bucuros de acel cadou, că nici nu știa ce să facă de atâtă fericire.
      După un timp, în care a privit la globul pământesc din toate părțile și după ce s-a convins de expunerea tuturor punctelor cunoscute de el, a început el să vorbească acest cuvinte cu voce tare:
       „Iosif, acest glob este acum într-adevăr o dovadă enormă pentru noi despre Acela, care a creat în trecut pământul!
      „Căci ce i-a fost Atotputernicului mai greu, să creeze un pământ mare, sau să creeze un pământ așa de mic spre învățarea noastră, decât cel mare care ne poartă?
      „Eu cred, că aceste două lucruri sunt absolut identice!
      „ O Doamne, o Dumnezeule mare, ce fel de desăvârșire trebuie să trăiască în Tine, că îți sunt așa de ușoare astfel de lucruri cu adevărat minunate!
       „Cine se unește cu ființa Ta, acela este deja cât se poate de fericit, aici, pe pământ!
      „Cine te-a găsit pe Tine și te poartă cu dragoste în inima lui, cât de nemărginit de bucuros trebuie să fie acel om!
      „O cât de groaznic mi se par acum toate treburile îngâmfate ale oamenilor lumești!
      „ O tu sărac frate al meu, Augustus! Dacă ai știi și ai cunoaște tu, ceea ce știu și cunosc eu, cât de mult te-ar scârbi atunci tronul tău care se mișcă!
      „O Tu micul meu Iisus, Tu, care ești viața mea, Tu, ce însemni totul pentru mine! Nu ai vrea Tu oare, să-i arăți fratelui meu prin puterea ta măreață, cât de neimportant și cât de murdar este de fapt tronul său?“
      Și copilașul a început să vorbească: „Cireniu, uită-te la toate creaturile acestui pământ,
      „și tu vei găsi printre ele mai bune sau mai rele decât tine!
      „Crezi tu oare, că și față de Mine sunt ele așa?
      „Iată, leul este un animal înfricoșător și nu scutește nici o viață cu mânia sa!
      „Ți s-a părut că tot așa se comportă și animalul față de Mine?
      „‘Nici din greașeală’, ai spune tu în gând, ‘deoarece acest rege al deșertului mi-a salvat până acum de două ori viața!’
      „Iată, așa stau lucrurile și cu fratele tău; el nu poate fi ca tine și  tu nu poți fi ca și el!
      „Căci Eu am creat ființe diferite, pentru că este nevoie de ele așa cum sunt în ordinea Mea veșnică!
      „Și așa a trebuit să se întâmple, că fratele tău a fost, ceea ce este, și tu ai devenit ceea, ce ești tu acum!
      „Dar dacă fratele tău ar vorbi:’Domnul meu, eu nu știu ce sunt și nu știu nici ce fac, ci doar puterea ta este în mine, și eu acționez în întregime după aceasta!’,
      „ atunci este fratele tău așa de drept ca și tine, și tu nu vei mai trebui să-ți faci griji pentru el; căci o dată, va ieși la iveală fiecare lucrare a tuturor persoanelor!“
      - Acest discurs i-au schimbat în bine gândurile lui Cireniu despre Augustus, și el a început de aceea să se uite din nou la micul său glob pământesc.
     





188

Mărturisirea de dragoste a lui Cireniu pentru Domnul.
Proba următoare: Moartea Tulliei. Tristețea profundă a lui Cireniu.
Observațiile drepte ale copilașului dezamăgit și efectul bun asupra lui Cireniu.

      Dar după ce s-a uitat din nou Cireniu cu mare atenție la globul acela pământesc, a cerut copilașul să i se de-a drumul, pentru a sări încoace și încolo pe acel deal.
      Și Cireniu l-a așezat cu blândețe pe pământ și a început să-i vorbească:
      „ O Tu viața mea, o Tu vindecarea mea, o Tu, ce ești totul pentru mine! Doar cu mâinile mele îți dau drumul în felul corporal;
      „dar pe veci, pe veci nu îți voi mai da drumul din inima mea; căci acolo trăiești Tu acum singur, - da, doar Tu ești singura mea dragoste!
      „ Într-adevăr, dacă te-aș avea doar pe Tine, Mântuitorul meu, atunci este lumea cu toate bogățiile mai mult fără sens, decât un nimic mare și gol!“
      Aici s-a ridicat din nou în picioare copilașul, s-a întors spre Cireniu și a început să vorbească spre acesta:
      „Eu trebuie să rămân totuși la tine - cu toate că aș sări cu mare drag aici pe deal - , pentru că tu Mă iubești așa de mult!
      „Dacă te-ai fi uitat tot timpul la pământul acela mic, iată, atunci m-aș fi plictisit puțin în compania ta;
      „ dar pentru că ți-ai întors inima și întreaga atenție asupra Mea, a trebuit ca Eu să rămân la tine și de aceea nici nu mă pot despărți de tine!
      „Dar ascultă tu, dragul Meu Cireniu, ce va spune oare femeia ta, deoarece ea a auzit cu siguranță, că tu Mă iubești doar pe Mine?!“
      Și Cireniu a vorbit așa: „Doamne, dacă te am eu doar pe Tine, ce să mai îmi pese mie de femeia mea sau de întreaga lume? Iată, toate acestea nu valorează pentru mine nici măcar un ban foarte ușor!
      „O Tu, Iisus al meu, ce fericire poate fi mai mare decât doar aceea, să te iubesc pe Tine mai presus de toate și să fiu la rândul meu iubit de Tine?!
      „De aceea mai degrabă aș desconsidera-o pe Tullia, înainte ca eu să mă îndepărtez doar un strop de dragostea față de Tine!“
      Și copilașul a început să vorbească: „Cireniu, dar dacă Eu te voi testa puțin , crezi tu oare, că vei rămâne la ceea ce ai spus tu acum?“
      Și Cireniu a început să vorbească: „După sentimentul meu actual ai putea să sfărâmi sub picioarele mele pământul și să mi-o iei de mii de ori pe Tullia, dacă ar fi posibil acest lucru, și eu nu m-aș îndepărta nici un strop de dragostea pe care ți-o port!“
      Aici a căzut Tullia la pământ, așa de parcă ar fi lovit-o un trăsnet, și a fost pe loc moartă.
       Toți cei prezenți s-au speriat foarte tare. S-a adus de îndată zeamă de lămăie proaspătă și apă proaspătă care i-a fost dată ei!
      Dar tot efortul a fost în zadar; deoarece Tullia murise.
      Când Cireniu a văzut că Tullia a fost într-adevăr moartă, și-a ascuns chipul și a început să devină foarte trist din această cauză.
      Dar acum l-a întrebat copilașul pe Cireniu cel plin de tristețe: „Cireniu, cum îmi pari tu Mie acum? Iată, pământul este încă întreg, și femeia ta nu a murit încă de mii de ori, așa cum ai cerut tu, - și tu te-ai întristat exact așa de parcă ai fi pierdut totul pe această lume!
      „Nu mă ai ca mai înainte, Eu, care am fost totul?! Cum poți de aceea să fii așa de întristat?“
      Aici a suspinat adânc Cireniu  și a vorbit cu greutate: „O Doamne, eu nu am știut cât de prețioasă este Tullia pentru mine, atâta timp cât am avut-o; pierderea ei mi-a arătat mie acum adevărata ei valoare!
      „De aceea sunt trist și voi rămâne o viață întreagă trist din pricina ei, care mi-a fost o femeie loială și un adevărat ajutor!“
      Așa a suspinat adânc copilașul și a început să vorbească: „O voi oameni, schimbători ca vântul, cât de puțină stabilitate locuiește în inima voastră!
      „Dacă voi sunteți deja așa în prezența Mea, cum veți fi voi oare atunci, când Eu nu am să mă mai mișc printre voi?
      „Cireniu, ce am însemnat Eu pentru tine acum câteva minute, și ce însemn Eu pentru tine acum?
      „Chipul tău îl ascunzi în fața Mea așa cum îl ascunzi și în fața lumii, și inima ta este plină de tristețe, deoarece de abia dorești să asculți tu vocea Mea!
      „Eu însă îți spun: Într-adevăr, tu nu ești încă demn de Mine!
      „Căci cine își iubește mai mult nevasta decât mă iubește pe Mine, acela nu este demn de Mine, deoarece Eu sunt mai mult decât o femeie care a fost creată prin puterea Mea!
      „Eu îți spun: pe viitor, gândește-te bine la tot ce spui, căci, altfel, nu îmi mai vei vedea chipul pe această lume!“
      După aceste cuvinte a mers copilașul la Iosif și a vorbit către acesta așa: „Iosif, lasă să fie adus cadavrul în cămăruță și să fie așezat într-un sicriu!“
      Iosif a vorbit însă: „Dragul meu fiu, nu se va mai trezi în veci la viață?“
      Și copilașul a vorbit: „Nu mă întreba pe Mine despre aceasta; căci nu mi-a venit încă timpul, și de aceea fă ceea, ce ți-am sups Eu ție!        
       „Iată, femeia aceasta a fost geloasă pe Mine, atunci când a recunoscut Cireniu dragostea sa față de Mine; acea gelozie și acea invidie de dragoste a omorât-o așa de repede! De aceea nu mă întreba pe Mine mai departe, ci lasă să fie dusă în acea cămăruță și să fie așezată într-un sicriu; deoarece ea a murit într-adevăr!“
      După aceste cuvinte a lăsat Iosif să fie dus cadavrul în casă și să fie așezat un sicriu într-o cameră alăturată și să fie pus trupul neânsuflețit în acesta.
      Toți au mers la Cireniu și au început să-l consoleze din cauza pierderii soției sale.
      Cireniu însă și-a dezvăluit din nou chipul, s-a ridicat ca un adevărat erou și a spus aceste cuvinte:
      „O dragi prieteni, nu mă consolați în zadar; căci eu mi-am găsit consolarea în propria mea inimă,
      „și una mai bună nu puteți să-mi dați voi!
      „Vedeți, aici mi-a dat Domnul femeia aceasta nobilă, și El mi-a luat-o din nou înapoi; deoarece El singur este Domnul asupra tuturor vieților!
      „Să fiți de aceea cu toții liniștiți, și numele Său sfânt să fie lăudat și slăvit pe veci!
      „Este într-adevăr o lovitură puternică în inima mea carnală; dar eu o simt de aceea cu mult mai înviorătoare pentru spiritul meu!
      „Căci prin aceasta m-a eliberat Domnul, și eu aparțin doar Lui, pentru că m-am eliberat de legăturile pământești, și doar El este acum locuitorul sfânt al inimii mele! De aceea nu trebuie să mă consolați; doar El este singura mea consolare pe veci!“
      „Aici a venit din nou copilașul la Cireniu și a spus către acesta: „Amin! Așa să fie pe vecii veciilor!
      „Ca o adiere vor trece acești ani pământești, în care noi vom mai fi aici; dar după aceea vei fi tu acolo, unde voi fi Eu printre aceia, care Mă iubesc așa ca tine! Așa să fie veșnic, veșnic, veșnic!“

189

Iosif îl cheamă pe Cireniu la masă. Refuzul lui Cireniu și indicarea sa spre săturarea sa prin
Domnul. Lauda copilașului asupra lui Cireniu.

      Dar acum au venit și fii lui Iosif și au spus, că mâncarea este deja pregătită.
      Și Iosif a mers spre Cireniu și i-a spus acestuia, care se ocupa din nou cu copilașul, și l-a întrebat, dacă va putea mânca el oare din cauza a atâta tristețe.
      Și Cireniu a spus: „ O minunatul meu frate, crezi tu oare, că îmi este foame în vreun fel?
      „Uită-te puțin aici! Cum poți să devii înfometat în compania Aceluia, care în fiecare clipă satură miliarde și milarde?!
      „Dar ce are de-a face cu așa zisa triștețe, îi spun eu din belșugul dragostei mele, Celuia care m-a creat:
      „Cum aș putea să fiu eu oare trist în compania Domnului tău și al meu?!
      „Iată, acolo unde arunci o sămânță de grâu în pământ, și aceasta putrezește, acolo va pune El o mie în locul acelei sămânțe putrezite!
      „Deci, și aici așa stau lucrurile: unde ia Domnul unul, va da El acuși o mie pentru acel unul.
      „El mi-a luat-o într-adevăr pe Tullia cea invidioasă, dar pentru aceasta mi s-a dat în loc chiar pe El!
      „O frate, ce nemărginită completare este aceasta pentru o astfel de pierdere minoră!
      „ În locul femeii mele pot să-L numesc acum pe El, ca fiind al meu pe veci!“
      Aici a început să vorbească Iosif : „O frate, tu ai devenit mare în fața Domnului; într-adevăr, tu ai fost un păgân - și acum ești mai bun decât mulți alți evrei!
      „Da chiar eu trebuie să recunosc aceasta în fața ta: inima și gura ta mă rușinează chiar și pe mine;
       „căci o astfel de conformare în voința Domnului nu am trăit-o nici măcar la mine!“
      La aceasta s-a ridicat copilașul în picioare și a început să vorbească: „Iosif, Eu știu de ce te-am ales pe tine; dar mai mare nu ai fost tu în fața Mea cum ești acum, deoarece ți-ai recunoscut slăbiciunea în fața unui păgân!
      „Eu însă îți spun, pentru că i-ai dat deja lui Cireniu dovada, că el este acum mai bun decât mulți alți evrei:
      „Cireniu, este acum mai mult decât Avraam, Isaac și Iacov, și mai mult decât Moise și profeții, și mai mult chiar decât David și Solomon!
      „Deoarece faptele lor au fost drepte prin credință și prin frica mare față de Dumnezeu în inimile lor;
      „Cireniu, însă, este un om serios, pe care l-a trezit dragostea Mea, și el este mai mult decât toată adunarea cea veche, care a fost moartă, în timp ce Cireniu este într-u totul viu!
      „Tu cunoști minunățiile templului din Ierusalim; este o lucrare a înțelepciunii Salomonice.
      „Cireniu însă mi-a construit prin credința sa în inima lui un nou și viu templu, în care eu voi trăi pe veci, și acest fapt contează mai mult decât toată înțelepciunea lui Solomon!“
      Aici a început să plângă Cireniu plin de fericire, și Iosif cât și Maria și-au scris acest cuvinte adânc în inimile lor; căci ele erau pline de putere și de viață.

190

Indemnul copilașului către Iosif pentru a mânca și a se juca și el cu ei.
Interveniția în discuție a Mariei și a lui Pilla. Replica puternică a copilașului.
Trezirea Tulliei.

      Copilașul i-a spus însă după aceasta iarăși lui Cireniu:
      „Cireniu, tu ești acum bine săturat în inima ta, și această saturare îți va rămâne pe veci;
      „dar trupul tău este flămând, și tu ai nevoie de o întărire spre același scop, pentru care scop Eu însumi necesit pentru trupul Meu o întărire naturală.
      „De aceea mergi tu numai cu Mine jos în casă; acolo vrem noi să mâncăm un pește bun, pe care Ionatan l-a luat astăzi cu el și pe care frații Mei l-au pregătit destul de bine!
      „Pentru că Eu trebuie să-ți spun că mănânc peștii cu mult mai mult drag decât mâncarea searbăda evreiască pentru copii, și Eu Mă bucur deja într-adevăr din pricina unei bucăți bune!
      „O Eu îți spun, tu cel mai drag Cireniu al Meu, după mâncare trebuie tu atunci să te joci puțin cu mine, și copiii tăi să facă aceasta!
      „Tu nu ești încă bătrân și poți de aceea totuși să salți și să sari cu Mine puțin încoace și încolo!“
      Această limbă curat copilăroasă a copilașului l-a bucurat pe Cireniu atât de mult, că el a uitat-o de tot pe Tullia care murise, cu toate că, compania lui se întrista din pricina ei
      și unii din companie au început însă să se îngrijoreze și pentru Cireniu din cauza veseliei lui, care le părea să fie o nebunie.
      Maroniu însuși s-a dus la Cireniu și l-a întrebat de starea lui sufletească.
      Copilașul i-a răspuns însă de îndată în locul lui Cireniu și a zis:
      „O Maroniu, nu te îngrijora din pricina acestui prieten al Meu; pentru că acesta nu a fost încă în toată viața lui mai liber de nebunie decât acum!
      „Eu aș vrea ca tu să fii tot așa de sănătos ca Cireniu, căci atunci tu cu siguranță nu ai pune asemenea întrebări în prezența Mea!
      „Mergi însă și tu cu noi jos la masă; poate că te vindecă o bucățică bună de pește!“
      După aceasta s-a dus Cireniu cu copilașul, cu Iosif, Maria, Ionatan, Eudokia și cu cei opt copii în casă, și Maroniu îi urma, cu toate că se simțea mergând puțin ca pe ace;
      dar cealaltă companie mare era îndurerată și nu s-a dus la mâncarea de prânz.
      După mâncare însă, care le-a fost tuturor foarte gustoasă, a dorit copilașul de îndată să meargă iarăși în aer liber, pentru a se juca cu Cireniu și cu cei opt copii.
      Maria a spus însă: „Ascultă Tu, Iisus al meu! Acum tu într-adevăr n-ai voie să te joci, și nici cei opt copii; pentru că în primul rând este zi de odihnă, și în al doilea rând avem noi un trup neânsuflețit în casa noastră, și într-o asemenea împrejurare n-ai voie să te joci, ci trebuie să fii frumos liniștit și modest!“
      Copilașul a spus însă: „Femeie, ce fel de duh te îndeamnă să vorbești astfel cu Mine?
      „Este deci ziua de odihnă mai mult decât sunt Eu - și femeia moartă mai mult decât voia Mea?
      „Ca tu să vezi însă, că Eu Mă aflu mai presus de ziua de odihnă și mai presus de femeia moartă, și ca aceasta să nu Mă împiedice de la bucuria Mea, de aceea să se trezească!“
      La aceste cuvinte s-a sculat femeia moartă de pe eșafod și a venit acuși în cameră.
      Copilașul a poruncit însă, să i se dea ceva de mâncare, și s-a dus atunci de îndată afară cu Cireniu, în timp ce toți au început să se minuneze tare din pricina acestei învieri.

191

Intrecerea lui Iisus cu Cireniu. Cum Cireniu ajunge de asemenea la perfecțiune!
Indicație la viață ca întrecere.

      Când copilașul îmreună cu Cireniu și  ceilalți opt copii s-a aflat afară în aer liber, a spus atunci copilașul către Cireniu:
      „Uite acolo un pom; cât de departe poate fi într-adevăr de aici până colo?“
      „Eu sunt de părere“, a spus Cireniu, „ la o îndepărtare de în jur de două sute de pași, bine măsurat, ar trebui să fie acesta de aici!“
      Și copilașul a spus: „Să facem astfel o întrecere și să ne convingem, care dintre noi are cele mai rapide picioare!
      Și Cireniu a zâmbit și a spus: „O Doamne, cu puterea naturală vei ajunge Tu desigur ultimul la copac!“
      Și copilașul a spus: „Aceasta o va arăta de-abia reușita, și să facem astfel încercarea!“
      Aici au fugit alergătorii aceștia din toate puterile, și copilașul a fost primul la copac.
      Ajuns la copac, a spus Cireniu, aproape de tot fără suflu:
      „O Doamne, eu doară am știut aceasta, că Tu nu vei alerga într-un mod natural și vei ajunge astfel primul la capăt!
      „Pentru că pe Tine Te poartă puteri invizibile, pe mine mă duc însă numai picioarele mele greoaie!“
      Copilașul a spus însă: „Cireniu, aici te-ai înșelat tu iarăși încă o dată; pentru că picioarele tale sunt, ca și ale Mele, însuflețite de puteri invizibile!
      „Dar diferența constă numai în aceea, că Eu sunt un maestru, tu ești însă numai un elev al puterilor.
      „Dacă tu îți vei exersa însă bine puterile, atunci și tu le vei putea folosi ca maestrul!
      „Acum însă să fugim înapoi, și noi vrem să vedem, care va ajunge primul la locul din fața casei!“
      Aici s-a aplecat Cireniu repede la pământ, a ridicat copilașul și a fugit cu El înspre acel loc - și a ajuns cu mult avans primul la acel loc.
      Ajuns acolo, a zâmbit copilașul și a spus: „Aceasta a fost destul de înveselitor!
      „Uite, tu ai ajuns imediat la măiestrie; l-ai văzut pe maestru, l-ai ridicat și ai devenit astfel tu însuți un maestru!
      „Consideră însă și învățătura din aceasta: Astfel nu va mai fi în viitor nimeni un maestru din sine;
      „dacă el îl va adopta însă pe maestru, atunci devine el un maestru prin maestrul, pe care l-a adoptat.
      „Puțin contează, cine poate fugi aici mai repede; lăsând aceasta deoparte, trebuie însă fiecare să se ostenească, să ajungă cel mai repede și primul la țelul arătat de Mine!
      „Cine va începe însă alergarea vieții cu puterea proprie, acela va fi ultimul;
      „cine face însă, precum tu tocmai acum la această a doua alergare, acela se va și afla asemenea ție ca fiind primul la țintă!
      „Acum să trecem însă la un alt joc și să ne înviorăm la acesta într-un mod destul de copilăresc!“

192

Joaca gropițelor bogată în învățătură. Gropițele vieții și ordinea lor.
Un joc al îndemnului omenesc.

      Apoi s-a adresat copilașul la Sixtus, cel mai mare copil dintre copiii cirenieni, și i-a spus:
      „Sixtus, du-te și fă acolo în față la drumul bătătorit zece gropițe, fiecare să se afle făță de cealaltă la o distanță de o palmă! Ceea ce trebuie să se întâmple atunci cu acestea, știi tu ceja.
      „Dacă râzi, dacă altcineva râde, atunci greșești tu și vei fi înlăturat de la postul tău și cazi în pedeapsă prin acest fel.
      „Tu gropiță a țăranului, fii activă; dacă ești leneșă, va trebui să rabzi foamea!
      „Tu gropiță a tatălui, fii plin de dragoste față de copiii tăi, și educă-i bine și drept, căci altfel vei deveni tu bătaie de joc pentru ei!
      „Tu gropiță a mamei, fii casnică și plină cu frică de Dumnezeu, ca sugarii tăi să devină înțelepți!
      „Și tu, gropița mea de copii bună și dragă, rămâi, așa cum ești tu: un continuu învățător al înțelepților înspre înțelepciunea în Dumnezeu!
      „Așadar, acestea sunt regulile; acestea trebuie urmate cu exactitate!
      „Dacă însă cineva vrea o milostivire de la Mine, acela trebuie să vină la Mine îngenunchâind pentru acest lucru!
      „Acum mergeți și înfăptuiți, și lăsați-Mă pe Mine singur! Tu, Cireniu, trebuie însă să mergi cu tatăl și mama, pentru că ești un copil!“
      O fată și un băiat au plecat așadar foarte serios și solemn în calitatea de preoți și s-au pus într-un loc puțin mai distins.
      Atunci au plecat două fete și un băiat ca țărani și s-au plimbat atunci destul de harnici de-a valma pe sol, de părcă ar avea cea mai importantă treabă.
      Apoi s-au dus iarăși un băiat și o fată, ținându-se destul de serios, și l-au reprezentat pe tatăl, că tatăl trebuie să fie în inima lui și o mamă, pentru a fi un tată adevărat.
      Apoi a mers singura mamă și după ea copilul, anume Cireniu; și mama se temea însă de copilașul ei și nu îndrăznea, să vorbească cu el și să-i dea învățături înțelepte.
      Ea s-a reântors de aceea la rege și l-a rugat să aibă mila, ca El să-i acorde ei un alt post.
      Regele a trimis-o însă la preoți, și aceștia au început să râdă, când au văzut-o pe mamă venind spre ei.
      Atunci i-a chemat regele de îndată pe preoți și i-a destituit, pentru că au râs, în timp ce trebuiau să fie serios-înțelepți, și i-a pus între țărani.
      Țăranii au început însă acuși să se certe și să se sfădească între ei, și regele i-a chemat și i-a liniștit potrvit și a creat pace între ei.
      Atunci a venit iarăși mama și a dorit un alt post.
      Regele a spus însă: „Deoarece tu reprezinți dragostea în înțelepciunea ei, de aceea fii tu preotul!“
      Acum însă a venit tatăl și s-a plâns, că el n-are femeie, pentru că mama este un preot.
      Și regele a spus: „atunci ia copilul, și mergi și devino ceea, ce este mama!“
      Și astfel s-a întâmplat; dar preotul a început, să ceară tari pretenții de cinste de la țărani.
      Ștunci a început acuși, să fie o îmbulzeală totală, și regele i-a chemat de aceea pe toți iarăși înapoi și a spus: „Eu văd că voi nu sunteți uniți; de aceea vrem noi să pășim la o nouă etapă!“

193

Cireniu în gropița de ministru. Nemulțumirea fetei.
Mijlocul eficace al ‘regelui’ de intimidare. Minunea șoarecilor.

      Cireniu trebuia iarăși primul să împingă, și biluța lui a ajuns acum în a noua gropiță, și copiii lui Cireniu au spus:
      „Tată Cireniu, dar această înseamnă totuși să urci: de la copil la ministru, și acest lucru la prima împingere!
      „Dacă vrei tu încă o dată să împingi, atunci ai putea tu desigur să ajungi în gropița regelui!“
      Și Cireniu a spus: „Copiii mei, eu sunt totuși mulțumit cu această onoare, luați numai de aceea voi biluțele, și împingeți!
      „Vedeți, ca voi să ajungeți destul de des în gropița copilului, pentru că acolo veți fi la locul cel mai bun și adevărat!“
      Apoi a împins de îndată Sixtus și a ajuns în gropița copilului și a avut o bucurie adevărată.
      Apoi a împins cea mai vârstnică fată și a ajuns iarăși în a doua gropiță a mamei .
      Fetița s-a supărat iarăși și a spus: „Ah, astfel trebuie să fiu eu așadar iarăși mama!“
      Copilașul s-a dus însă la ea, a luat biluța din gropiță, a dat-o iarăși fetei în mână și a spus:
      „Aici, împinge încă o dată, tu nesatisfăcuto; ai însă grije, ca tu să nu devii iarăși mamă!“
      Și fetița a împins iarăși și a ajuns iarăși în acea anume gropiță și a început să plângă de-a dreptul de furie.
 Atunci a pășit iarăși copilașul la fetiță și a spus: „O tu ființă însetată de stăpânire! Intr-adevăr, în tine nu se tăgăduiește natura femeii din începuturi!
      „Ce sa fac Eu cu tine, tu fire și caracter de șarpe, tu labă de leu?
      „Numai repede să procurăm un șoarece, acesta să-ți dea bine bătaie de cap, atunci vei deveni într-adevăr altfel în fața Mea!“
      Aici a căzut fetița de îndată în genunchi în fața copilașului și a vorbit plângând:
      „Cel mai drag al meu Iisus, eu te rog, numai să nu fie vreun șoarece sau șobolan; pentru că de acestea mă tem foarte îngrozitor!
      „Eu doară vreau să fiu mamă de o mie de ori mai degrabă, decât să văd numai un singur șoarece!“
      Copilașul a spus însă: „De această dată vreau Eu încă să te scutesc de șoarece;
      „dar dacă tu îmi mârâi încă o dată, atunci să vină asupra ta zece șoareci deodată și să miroase la picioarele tale!“
      Atunci a fost fetița tăcută ca un șoarece și a privit foarte răbdătoare, cum ceilalți copii ocupă toate celelalte gropițe,
       și nu critica, când o a doua fată a ocupat chiar gropița de tată, ceea ce îi era altfel totdeauna cel mai neplăcut, dacă nu intra acolo un băiat.
      La sfârșit a împins fata iarăși și a ajuns iarăși în gropița copilului.
      Atunci s-a mușcat ea de buze din cauza unei furii secrete.
      Și copilașul a zâmbit, a luat o ramură mică și a atins cu aceasta toate biluțele și a suflat atunci asupra gropițelor, și în același moment s-a aflat înăuntru un șoarece vioi  în loc de biluță.
      Când fetița a văzut acest animăluț, a început ea atunci să urle și să zbiere foarte îngrozitor și a fugit de acolo.
      Atunci a venit Iosif afară și a întrebat: „Ce i-ai făcut Tu iarăși, dragul meu Iisus, fetei, că ea urlă chiar așa de tare?“
      Și copilașul a spus: „Ea este, ca întotdeauna, dușmănoasă; de aceea am adus Eu iarăși câțiva șoareci asupra ei!“
      Aici a zâmbit Iosif și a mers, să liniștească iarăși fata; ceilalți copii au continuat însă numai liniștiți jocul lor, pentru că ei nu vedeau acei șoareci îngrozitori.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Dumnezeu este UNIC !
Back to top See my Info
Unique
Gazda
Gazda

Unique is offline

Joined: 13 Feb 2005
Member: #2
Posts: 359
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolele 195 - 210
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 8.10.2007, 02:39 View PostDownload Post

194

Dialogul băiatului Iisus cu fetița mirată și încăpățânată.

      După un timp a venit și fata iarăși, și copilașul a întrebat-o de îndată, dacă ea ar vrea să se joace iarăși cu ei.
      Fata a spus însă: „Să mă uit vreau într-adevăr, dar nu vreau să mă joc și eu, pentru că pe mine mă supără repede ceva, și atunci ești tu imediat rău!
      „Și de aceea nu vreau să mă joc și eu; fiindcă eu am o prea mare frică față de tine, pentru că tu aduci de îndată șoareci și șobolani aici.“
      Copilașul a spus însă: „Da, de ce ești tu însă în sfârșit și așa de proastă și te superi asupra unor lucruri, la care nu pierzi nimic, dacă ele se întâmplă așa sau altfel?
      „Fii mulțumită cu ceea, ce îți revine prin sorți, și nu vor mai veni mai departe asupra ta nici șoareci și nici șobolani!
      „Uită-te la Mine! Eu împing tot timpul la urmă, și nu mârâi, cu toate că mi se cuvine totuși întâietatea.
      „De ce mârâi tu în sfârșit, deoarece tu, ca fată, ar trebui să fii răbdarea însăși?“
      Și fata a spus: „Ce vină am eu așadar? De ce am deci o asemenea fire? Eu însumi nu mi-am dat-o, și așa sunt eu, așa cum sunt, și nu pot fi altfel!
      „Dar pentru că știu, că eu sunt exact așa, nu mă mai joc cu voi, ca nu cumva să mă supăr din nou, ca tu să mă pedepsești iarăși cu acei șoareci!“
      Copilașul s-a întors puțin și a început să vorbească cu Sine: „Iată, copiii lumii se ceartă cu Tine și critică la ei creația Ta, doar pentru că ei nu te cunosc!“
      „O aruncare, și mai încă o aruncare, și copiii lumii vor gândi altfel despre Tine!“
      După aceste cuvinte s-a întors din nou spre fată și a început să vorbească: „Dar cui îi dai tu vina, că tu ești acum așa de supărată și atât de nemulțumită cu alegerea ta?“
      Fata a replicat însă: „Intr-adevăr, dragul meu Iisus, dacă tu începi o dată cu întrebările, acestea nu mai iau un sfârșit,
      „și prin acestea devii un copil cât se poate de enervant!
      „Eu nu pot să știu cine este de vină, că eu sunt așa cum sunt?! Tu însuți ești un mic profet și ești un miracol de copil, care poate chiar vorbi cu Dumnezeu!
      „Pe Acela să-L întrebi, dacă îți este posibil, El îți va putea spune cel mai bine, de ce sunt eu așa!“
      Aici s-a apropiat copilașul mai aproape de fată și a început să-i vorbească: „Tu fată, dacă tu m-ai cunoaște, atunci ai vorbi cu totul altfel!
      „Dar pentru că tu nu Mă cunoști, vorbești, așa cum ți-a crescut limba!
      „Uită-te în sus la soare! Ce crezi tu că este acel soare, și de unde crezi tu că iși are strălucirea?“
      Dar fata a început să vorbească nerăbdătoare: „De ce m-ai ales tocmai pe mine, ca să mă torturezi de-a dreptul cu întrebările tale!
      „Uită-te, acolo mai sunt încă alți șapte copii; aceia sunt lăsați în pace de tine! Du-te tu și pe la ei, și enervează-i cu întrebările tale, care nu sfârșesc în veci!“
      Și copilașul a spus: „O fată, iată, aceia sunt sănătoși, și nu au nevoie de vreun medicament; tu însă ești bolnavă în suflet, de aceea Eu aș vrea să te ajut, doar dacă tu nu ai fi așa de încăpățânată!
      „Dar pentru că tu ești așa de încăpățânată, va fi foarte greu să te ajut.
      „Dar acest lucru ține tu bine minte: Dacă ar avea milă vreun înger a lui Dumnezeu, să fie întrebat de Mine, așa cum ești tu întrebată, acesta s-ar aprinde de fericire, și cu dragostea sa de foc ar distruge într-o clipă întreg pământul!
      „Dar du-te tu acum de lângă Mine; mie nu-mi mai place de tine, deoarce ești așa de încăpățânată!“ - La aceasta a plecat fata  și a început să plângă în secret; Iisus însă a dirijat mai departe ca rege camarazii lui de joc.

195

Alte neânțelegeri în cel de-al doilea joc. A treia mutare.
Fata cea ambițioasă în gropița ministrului. Ațâțarea împotriva copilului.
Noua și ultima mutare și reinstalarea ordinii fundamentale a vieții.

      În decursul celui de-al doilea joc au început din nou să fie nemulțumiți cei ce se jucau.
      Ministrul era mult prea înspăimântător, deoarece era chiar însuși Cireniu; comandantul cât și guvernatorul și judecătorul nu aveau curajul, să se împotrivească ministrului, și au început să se supere în secret de această ordine.
      Mai ales câteva fete erau nemulțumite și acestea erau guvernatoare și judecătoare, deoarece ele nu aveau voie să facă nimic fără aprobarea ministrului.
      Doar Sixtus în gropița sa de copil era întru totul mulțumit.
      Copilașul a văzut această nemulțumire și i-a chemat de aceea pe toți la un loc, a împărțit din nou biluțele și a ordonat începerea celei de-a treia mutări.
      La această mutare însă a picat Cireniu în gropița regelui și copilașul în gropița copilului;
      și toți copiii au avut o mare bucurie, că Iisus, care avea doi ani și patru luni, a ajuns și El în gropița copilului.
      La aceasta s-a alăturat și acea fată și a început să vorbească spre copilaș: „Iată, acesta este locul ideal pentru tine; mă bucură faptul, că ai ajuns și tu o dată în gropița aceea plictisitoare!“
      Dar copilașul a început să vorbească: „Iată, gropița ministrului este încă liberă! Ia o biluță, și mut-o, poate pici tu în acea gropiță!“
      După aceste cuvinte a luat fata din bou biluța și a mutat-o și a picat într-adevăr în gropița ministrului.
      Dar când ea s-a văzut în gropița ministrului, a început să ardă de bucurie, deoarece a reușit să-și satisfacă și ea ambiția, și de aceea a vorbit ea în glumă:
      „Acum, dragă Iisus, bucură-te; acum te voi pedepsi eu, dacă tu nu vei fi ascultător!“
      Și copilașul a spus: „știi tu, copiii sunt scutiți de lege; ce vrei tu de aceea să-mi faci sau ce vrei tu cu Mine?“
      Dar fata a început să vorbească așa: „Lasă să înceapă jocul, și tu vei vedea imediat, dacă ministrul nu are chiar nici un fel de autoritate asupra copiilor!“
      După aceasta a lăsat Cireniu să înceapă jocul, și toți au mers la locurile lor și și-au desfășurat activitatea aleasă.
      Ministrul a ațâțat mai ales preotul împotriva copilului, ca acesta să nu cumva să-l lase să ajungă la el.
      Și așa nu au ascultat nici celelalte funcții vocea copilului.
      Și copilașul a fugit de aceea la rege și a început să se plângă regelui din cauza urmăririi sale, deoarece așa cerea regula jocului.
      Și regele a început să vorbească: „O Doamne, eu nu cunosc așa de bine aceste reguli!
      „Dar pentru că din nou s-a strecurat o neregulă în acest joc, vreau eu să chem mica companie, și dacă Tu dorești, putem să începem din nou alte mutări!“
      Și copilașul a spus: „Da, o mutare nouă, și sus aceasta pe vecie va fi ultima!
      „De aceea cheamă copiii, ca noi să începem ultima probă!“
      Și Cireniu a adunat copiii, a împărțit biluțele, și ei au mutat din nou.
      De această dată însă au mutat toți, împreună cu Cireniu, în gropița copilului; doar singur Iisus a mutat în gropița regelui.
      Așa a început imediat să se aprindă gropița Lui și biluța Sa a început să strălucească exact așa ca și soarele.
      Și copilașul a luat biluța cea strălucitoare și a așezat-o în gropița tatălui și după aceasta l-a întrebat pe Cireniu:
      „Cireniu, începi tu să înțelegi acum, acest joc atât de important?“
      Și Cireniu a răspuns: „ O Doamne, o Tu viața mea, ce aș putea eu înțelege din aceasta?“
      Și copilașul a vorbit așa: „Ascultă-Mă; Eu vă voi spune clar și răspicat tuturor semnificația acestui joc!“

196

Sensul și explicarea acestui joc important prin copilaș.
Incercările diferite de salvare a spiritelor rătăcite prin conducerea oamenilor prin Dumnezeu.

      Și copilașul a început imediat să vorbească ca un învățător înțelept a unei sinagogi:
      „Aceasta este interpretarea jocului: Începând de la creație, cât și înainte, a fost Dumnezeu din vecii veciilor, Domnul.
      „Prima mutare: vechile duhuri se trezesc și nu vor să accepte minunățiile lui Dumnezeu, și așa jocul nu are nici un fel de ordine.
      „Începând de la Adam până la Noe și de la Noe până la Moise durează acest joc.
      „Fata cea încăpățânată este dragostea și pământul, căruia însă nu-i este pe plac dragostea.
      „ Pe timpul lui Noe este pedepsit, exact așa cum această fată a fost pedepsită cu acei șoareci.
      „Dar lumea nu se schimbă, ci începe din nou încetul cu încetul să construiască altare, doresc dumnezeități vizibile și multe ceremonii.
      „După aceasta cheamă Domnul sub Moise un nou joc, și așa se întâmplă cea de-a doua mutare.
      „La început pare, că de această dată se va menține ordinea; doar o singură dată îi întorci spatele lui Moise, și vițelul de aur este deja terminat!
      „Așa începe fata să se certe într-adevăr, ca ea să fie pedepsită de-a dreptul și amenințarea devine adevăr.
      „Și așa a fost potopul mai mult un avertisment întărit decât o așa zisă pedeapsă.
      „Dar pedeapsa poporului în deșert a fost într-adevăr o pedeapsă adevărată, deoarece s-a întâmplat printr-un foc, așa cum s-a întâmplat în trecut cu Sodoma.
      „La această aruncătură merge jocul mai departe, la început a mers bine, dar din frică curată; pentru că acestui joc îi lipsește mama, dragostea, care plecase, fiindcă ea nu avusese voie să domnească.
      „Până în timpul actual a durat acest joc mozaic și s-a manifestat printr-o sumedenie de răzvrătiri și o printr-o frică continuă.
      „Iarăși cheamă Domnul ceata mică laolaltă; aruncătura se întâmplă, și Domnul devine copil.
      „Atunci vine dragostea și exprimă o anumită bucurie asupra stării incapabile a Domnului.
      „Și dragostea aruncă acum, și îi reușește, să ajungă la prima treaptă a tronului.
      „Și atunci îl persecută ea pe Domnul până la moarte și nu îi lasă liniște peste o mie și aproape nouă sute de ani și ațâță totul împotriva Lui.
      „ Dar atunci vede însăși stăpânirea așezată a lumii, că astfel nu mai merge.
      „Și o ultimă aruncătură se întâmplă: Domnul devine iarăși vechiul Domn; plină de râvnă arzătoare va fi starea Sa și plină de milostivire va fi aruncătura Sa!
      „Și tot poporul îl va recunoaște pe Tatăl de la starea de copil, când El, fiind astfel, se va apropia tot mai mult de popor în toată puterea Lui de dragoste!
      „Și aceasta va fi ultima aruncătură, și mai departe nu se va mai întâmpla nici una! Pentru că Tatăl va fi atunci veșnic Tată!
      „Uite, acesta este sensul acestui joc! Acum să mergem însă iarăși în casă, pentru a vedea, ce face Tullia cea trezită, și așa urmați-Mă toți!“

197

Ostenelile Mariei și a Eudokiei din pricina Tulliei cea redeșteptată.
O imagine profetică pentru cultul Mariei în Roma
și cercul adevăraților iubitori ai Domnului.

      Când compania noastră de joacă a ajuns în casă, a fost ea de-abia observată; pentru că toți erau încă pe deplin ocupați cu Tullia redeșteptată.
      Unii o alintau, alți iarăși se agitau tare în jurul ei și priveau la ea și se îngrijorau cu frica că ar mai putea muri din nou.
      Insăși Maria și Eudokia erau ocupate cu ea și îi aduceau tot felul de întăriri și răcoriri.
      Și fiii lui Iosif împreună cu Iacov erau ocupați cu pregătirea cinei.
      Numai Iosif și Ionatan stăteau în camera alăturată pe o bancă de paie și discutau despre unele lucruri din timpul trecut;
      și ei erau singurii, care i-au observat pe cei care au pășit înăuntru, s-au sculat de aceea și s-au dus în întâmpinarea lui Cireniu și a copilașului și i-au primit bineînțeles într-un mod foarte prietenos.
      Copilașul a fugit însă de îndată la Iosif și i-a spus:
      „Cât de mult o vor mai alinta, mângâia și întări încă acești nebuni pe Tullia cea redeșteptată?
      „Ea trăiește doară deja de mult destul de bine și nu va mai muri iarăși înainte de timpul ei cuvenit; ce vor așadar nebunii aceștia?“
      Și Iosif a spus: „Ce ne privește pe noi acest lucru? Să le lăsăm bucuria lor; pentru că noi totuși nu pierdem nimic prin aceasta!“
      Și copilașul a spus la aceasta: „Aceasta este într-adevăr și evident adevărat, și Eu vreau să Mă îngrijesc de asemenea puțin de aceasta;
      „dar acest lucru, sunt Eu de părere, ar trebui totuși să fie de asemenea corect: Dacă deja cea redeșteptată merită o asemenea admirare mare, atunci totuși n-ar trebui nici cel care a redeșteptat-o să rămână prea tare în planul de fond!“
      Și Iosif a spus: „Tu ai dreptate, fiul meu; dar ce se poate face în acest caz?
      „Să te prezint pe Tine ca fiind negreșitul acela care redeșteaptă, atunci ar însemna aceasta, să te trădezi înainte de vreme către aceia, care nu Te cunosc încă de mult timp!
      „Dacă le-ai însufla însă o asemenea cunoaștere minunată în cugetul lor, atunci ar fi ei judecați!
      „De aceea, să-i lăsăm pe ei, așa cum sunt; noi rămânem însă aici, în adunare secretă, în Duh și în adevăr!
      „Când ei însă se vor sătura până peste măsură de alintarea și privirea la acea femeie romană, atunci vor veni ei într-adevăr și vor face cu noi o companie!“
      Și copilașul a spus: „vedeți și aici iarăși o imagine a viitorului!
      „Tot așa se vor ocupa și o dată în viitor aceia care vor fi sub acoperișul noastru cu femeia romană moartă din pricina lucrurilor lumești,
      „și Maria va avea mult de lucru între romani și cu romanii!
      „Dar totuși nu vor fi ei în casa noastră tovarășii noștri, ci vor fi cu mult mai mult, ceea ce sunt acum, anume păgâni, și nu Mă vor cinsti pe Mine, ci numai pe Maria!
      „Și compania Mea adevărată va fi ascunsă și va rămâne mică în  toate timpurile în lume!
      „Tullia a fost o cerșetoare oarbă și a putut să vadă din cauza apei de viață a Mea
      „și a fost atunci o femeie de frunte a marelui imperiu păgân.
      „Deoarece ea a devenit geloasă, atunci a și găsit ea moartea.
      „Iarăși a fost ea redeșteptată, ca să trăiască, ea trăiește, dar încă nu vrea ea să Mă perceapă.
      „Va trebui Eu într-adevăr să o fac printr-o judecată atentă asupra Mea?!
      „Eu însă vreau încă să mai aștept un timp și vreau să văd, dacă femeia romană nu se va ridica și va veni la Mine, cel care a trezit-o! - Iosif, înțelegi tu această imagine?“
 
198

Intrebarea adevărată omenesc-mioapă a lui Iosif. Răspunsul copilașului.
Insemnătatea universală a întruchipării Domnului.

      Când însă Iosif a auzit aceasta de la copilaș, a vorbit el atunci:
      „O fiul meu Dumnezeiesc, eu te-am înțeles bine în adâncimea mea;
      „dar eu trebuie să mărturisesc la aceasta, că Tu nu mi-ai făcut aici tocmai o profeție plăcută!
      „Pentru că așa cum după Tine, precum și înainte Ta, vor rămâne cea mai mare parte a oamenilor păgâni și închinători la idoli, pentru ce folosește atunci această întruchipare a Ta?
      „Pentru ce o asemenea umilire a sfințeniei Tale nemărginite și veșnice? Vrei Tu să le ajuți numai puținor oameni? De ce nu tuturor?“
      Copilașul a spus însă: „O Iosif, tu ai chiar o sumedenie de întrebări înfumurate!
      „N-ai privit tu încă niciodată la cerul înstelat? Uite, fiecare stea, pe care o vezi, este o lume, este un pământ, pe care, precum aici, locuiesc oameni liberi!
      „Și un număr nesfârșit există, pe care nu le-a văzut încă nici un ochi muritor; și uite, acestora toate se referă această întruchipare a Mea!
      „Cum însă și de ce, acest lucru îl vei vedea tu odată în împărăția Mea în cea mai mare claritate!
      „De aceea nu te mira, dacă ți-am făcut ție despre oamenii acestui pământ o asemenea proorocie;
      „pentru că Eu am de acest fel nenumărate și nesfârșite, și toate acestea fără număr și fără margine necesită această coborâre a Mea
      „și necesită aceasta de aceea, pentru că de acestea are nevoie ordinea Mea proprie și veșnică, din care a reieșit acest pământ precum și toate celelalte fără număr și sfârșit.
      „Astfel va merge într-adevăr așa pe pământ, cum Eu ți-am prezis.
      „Dar de aceea totuși nu va fi în zadar scopul veșnic sfânt ale acestei coborâri ale Mele!
      „Pentru că uite, toate aceste nenumărate lumi, sori, și pământuri își au drumurile lor, și acestea au tocmai de asemenea direcții nesfârșit de diferite!
      Peste tot sunt alte legi și peste tot o altă ordine;
      „dar la sfârșit se isprăvesc ele toate totuși în acea unică, în ordinea Mea de temelie și corespund cu acel unic mare scop de bază ca și mădularele trupului în îndeplinirea lor.
      „Și uite, tot așa va fi la sfârșit și cu oamenii pământului, și ei totuși vor recunoaște toți odată, că este numai un singur Dumnezeu, un singur Domn, un singur Tată și numai o singură viață desăvârșită în El!
      „Cum și când însă? - Aceasta rămâne la Acela, care ți-a spus acum acest lucru!
      „Dar vor trebui încă multe vânturi să sufle mai înainte peste suprafața pământului
      „și multă apă să cadă de la cer și mult lemn să fie ars, până ce se va spune:
      „Uite, acum este o singură turmă și un singur păstor, un singur Dumnezeu și numai un singur om din nenumărați, un Tată și un Fiu în și din numărul nemărginit!“
      La această cuvântare a copilașului i s-a ridicat părul în cap lui Cireniu, lui Ionatan precum și lui Iosif, și Iosif a spus:
      „O copilașule, cuvintele Tale devin tot mai mult de neconceput, tot mai minunate și într-adevăr mai îngrozitoare!
      „Cine va putea cuprinde adâncimea lor nemărginită? De aceea vorbește cu noi după înțelegerea noastră, căci altfel pierim sub o asemenea adâncime a cuvântării Tale!“
      Copilașul a zâmbit însă și a spus: „Iosif, uite, exact astăzi sunt bine dispus, să vă fac dezvăluiri, ca voi toți să tremurați de frică din cauza acestora!
      „Și voi trebuie să vedeți în belșug din acestea, că în Mine este într-adevăr acasă desăvârșitul Domn din veșnicie și trăiește acum printre voi! - și așa ascultați-Mă mai departe!“

199

Alte dezvăluiri profetice ale băiețașului Iisus: Moartea lui Iisus, învățătura Sa
de împăcare, învierea și deschiderea porții de viață pentru toți.
O indicație pentru oamenii lumești.

      Și copilașul a vorbit astfel: „Iosif, ce vei spune tu așadar, dacă copiii lumii îl vor prinde odată pe Domnul și îl vor omorâ cu ajutorul lui Satan?
      „Dacă ei îl vor prinde ca pe un tâlhar și îl vor duce în fața judecății lumii, unde își are domnia lui duhul iadului?
      „Și aceasta îl va pune pe cruce pe Domnul tuturor minunățiilor ; ce spui tu deci la aceasta?
      „Dacă cu El se va întâmpla, cum proorocii au mărturisit despre El, a căror cuvinte îți sunt bine cunoscute; ce spui tu deci la aceasta?“
      Când cei trei au auzit așa ceva de la copilaș, s-au speriat ei atunci tare, și Iosif a spus foarte vehement:
      „Iisus al meu, fiul meu Dumnezeiesc, cu adevărat, așa ceva numai ție să nu ți se întâmple!
      „Mâna care ar ridica-o cineva vreodată împotriva Ta, să fie blestemată pe veci, și sufletul aceluia care o poartă să plătească neleguirea ei în cea mai mare suferință!“
      Și Cireniu s-a și alăturat împreună cu Ionatan de partea lui Iosif și a spus:
      „Da, dacă așa ceva s-ar putea posibil întâmpla vreodată, - pe veci adevărat, atunci vreau eu să fiu începând de astăzi cel mai groaznic tiran!
      „De două ori o sută de mii dintre cei mai experimentați soldați se află sub ordinul meu; numai un semn mă costă, și moartea și stricăciunea va fi adusă asupra toată lumea!
      „Mai înainte ca un diavol obraznic de om să pună mâinile lui satanice pe acest copil, mai înainte vreau eu să las toți oamenii omorâți de pe întregul pământ!“
      Copilașul a zâmbit însă și a spus: „Atunci vor rămâne însă totuși războinicii tăi; cine îi va scoate atunci în sfârșit pe aceștia din lume?
      „Uite, dragul meu Cireniu, cine știe aici ce face, și face nedreptate, atunci face el păcat și este un făptaș al răului;
      „cine însă nu știe ce face, și face astfel nedreptate, aceluia să-i fie iertată acea faptă! Pentru că el totuși nu știa ce a făcut.
      „Numai dacă cineva ar ști bine, ce face, și nu vrea să facă din sine nedreptate, dacă însă este el obligat, atunci nu se împotrivește și face nedreptate, acela este un rob al iadului și își trage singur judecată pe capul lui.
      „Iadul știe însă bine, că aici cu uneltele oarbe se poate acționa mai bine decât cu cele care văd;
      „de aceea  își ține tot timpul orbii în slujba sa, și chiar acești oribi îl vor crucifica pe Domnul minunățiilor pe crece!
      „Dar cum vrei tu să pedepsești un orb, dacă acesta se împiedică cu piciorul pe drum și pică, și așa își rupe mâinile și picioarele?!
      „De aceea rămâi tu cu puterea ta la tine acasă, deoarece aceasta ar produce mai mult rău decât bine aici pe pământ!
      „Și fi sigur că Acela, pe care oamenii îl vor omorî în carne cu orbirea lor, Acela nu va muri în spirit și în puterea și forța Sa, ci El va învia de îndată din propria forță și putere
      „și de abia atunci va deschide tuturor creaturilor drumul spre viața veșnică!“
      Tonul aspru a lui Cireniu a atras atenția celor din compania Tulliei și ei s-au alăturat acelui mic grup.
      Copilașul însă a refuzat compania lor și a început să vorbească: „Mergeți voi la treburile voastre; căci ceea ce se întâmplă aici, nu este destinat voua, orbilor!“ - și compania s-a retras din nou.

200

Cuvintele serioase ale lui Iisus către Maria. O prezicere sumbră despre
disprețuirea Domnului și a urmașilor Săi în lume.

      Printre cei ce au fost refuzați se afla Maria, Eudokia și Iacov.
      Maria însă a intrat și Eudokia și Iacov au urmat-o pe aceasta.
      Și Maria  s-a aplecat spre copil și a început să-i vorbească:
      „Ascultă tu, fiul meu! Astăzi ești tu într-adevăr foarte rău!
      „Dacă deja de pe acum mă pui în fața ușii, ce vei face tu oare atunci cu mine, când vei fi bărbat?!
      „Iată, așa de rău nu ai voie să fi împotriva celeia, care te-a purtat pe Tine sub inimă cu mare spaimă și în diverse chinuri!“
      Copilașul s-a uitat însă spre Maria cu o mare dragoste serioasă și a început să-i vorbească așa:
      „Cum mă numești tu pe Mine, fiul tău? Nu mai știi tu oare, ce a vorbit îngerul spre tine?!
      „Cum să numești tu ceea, ce se va naște din tine?
      „Iată, îngerul a vorbit așa: ‘și ceea ce se va naște din tine, se va numi fiul lui Dumnezeu, El va fi fiul celui mai Înalt!’
      „Așa a fost și nu altfel, și de aceea de ce mă numești tu pe Mine fiul tău?
      „Dacă Eu aș fi fiul tău, atunci ai sta mai mult în preajma Mea decât în preajma Tulliei!
      „Dar pentru că Eu nu sunt fiul tău, îți este mai aproape Tullia la inimă decât îți sunt Eu!
      „Dacă mă joc undeva pe afară și pășesc pragul ușii, nu mă întâmpină nici un om cu inima infocată,
      „și Eu sunt deja ca păinea de zi cu zi pentru robi și slujitoare, și nimeni nu își întinde mâinile spre Mine;
      „dar când vine așa o bârfitoare din oraș, atunci este primită aceasta cu cele mai mari onoruri!
      „Și așa se întâmplă acum și cu proasta asta de Tullia, care a primit viața înapoi de laMine!
      „Pe Mine, dăruitorul vieții, nici nu mă luați în seamă!
      „Spune tu însuși, dacă aceasta este ordinea corectă!?
      „Nu sunt Eu mai mult decât o bârfitoare și nu sunt mai mult decât această Tullia?!
      „O bucurați-vă, voi robii Mei, care veți urma! Cum îmi merge Mie acum, așa vă va merge și vouă!
      „ Cei pe care îi veți ajuta vă vor pune într-un colț de mizerie, atunci când vor avea ca oaspeți pe frații și surorile lor bârfitoare!“ - Aceste cuvinte au pătruns adânc în inima Mariei, și ea a început să se schimbe întru totul după ele.

201

Convorbirea lui Iacov cu micuțul Iisus. Plângerea copilașului de atenția minoră,
care îi este acordată de părinții Lui și de membri casei.

                     
      După aceste cuvinte s-a aplecat și Iacov spre copilaș și a început să vorbească spre Acesta:
      „Ascultă Tu, iubitul meu Iisus! Tu, blândul meu frate! Când începi să devi rău, atunci aproape că este de nesuportat prezența lângă Tine!
      „Vrei Tu să-mi faci și mie o astfel de atenție, așa cum i-ai dat Tu și mamei Maria?
      „Tu poți să faci aceasta; dar atunci voi replica și eu, deoarece tu nu m-ai chemat la joc, cu toate că aș fi participat din toată inima!“
      Dar copilașul a început săvorbească: „O nu îți face griji din cauza aceasta, Iacov, că Eu îți voi spune ție ceva;
      „căci atenția ta constantă pentru Mine, îmi este foartebine cunoscută.
      „Și pe lângă aceasta stăm noi în aceiași barcă, deoarece ție îți merge așa cum îmi merge Mie.
      „Iată, când ieși mai des cu Mine și Mă duci din nou acasă, de undeva, câteodată și din oraș, atunci când ai tu însuși treabă și mă iei cu tine,
      „și noi doi ne întoarcem, atunci nu ne întâmpină nimeni! Deseori plecăm noi fără companie, și atunci când ne întoarcem noi din nou acasă, nu ne întâmpină nici un suflet de om;
      „dacă am plecat noi singuri, atunci ne întoarcem noi doi, dat tot singuri.
      „Și dacă din când în când mai întârziem vreo jumătate de oră, atunci mai primim și observații pe deasupra.
      „Și dacă suntem acasă, atunci nu avem voie nici să ne mișcăm, dacă nu cumva vrem să fim certați.
      „Și dacă câteodată se vorbește de tot felul de lucruri, spune, facem și noi oare parte din acestea, ca să ni se dedice cel puțin câteva cuvinte pe zi!
      „Dar dacă se anunță cumva vreun cunoscut din oraș și spune: ‘Eu te voi vizita în ziua de luni!’,
      „începe să se bucure casa noastră cu trei zile înainte și vorbește trei zile după doar despre acest eveniment important.
      „Și atunci când vine acel prieten, îl întâmpină tot ce suflă în această casă, și atunci când pleacă din nou, este escortat până în fața ușii sale.
      „Dar când plecăm noi, nu se mișcă nici măcar motanul în casă.
      „Dar imediat se spune atunci, când vine așa un bârfitor renumit la noi în casă: ‘Iacov, du-te tu cu copilașul afară!’,
      „și noi plecăm de îndată fără să fim conduși și nu avem voie să ne întoarcem, până când nu binevoiește acel bârfitor, să plece în compania întrgii case.
      „Doar când vine Cireniu sau Ionatan, contăm și noi puțin, dar doar atunci când nu sunt reținuți de observații importante.
      „De aceea nu iți fă griji, că Eu îți voi spune ceva, ce te-ar durea; căci noi suntem la fel, în privința dragostei!
      „Dacă nu ne mișcăm întreaga zi și nu scoatem vreo vorbă, atunci suntem ‘cuminți’! și acest cuvânt ‘cuminte’ este întreaga noastră răsplată! Ești tu de mulțumit cu aceasta? Eu nu sunt!“
      Când Iosif și Maria au auzit aceste cuvinte, au început să se îngrijoreze. Copilașul insă ia liniștit cu aceste cuvinte: „Doar pe viițor puțin mai altfel! Ce a trecut, este bun trecut!“ - și Iacov a început să plângă din cauza marii bucurii din inima sa.





202

Recunoașterea lui Iosif în fațacopilașului. Diferența între mască și deșteptăciune.
Atenția Domnului asupra judecății lumii.
Un avertisment al copilașului spre Maria.

      După aceea a chemat Iosif copilașul la el și a început să vorbească spre Acesta:
      „Acultă-Mă Tu pe mine! Ce voi spune eu acum, nu voi spune din cauza Ta, ci din cauza celora, care se află aici!
      „Căci eu știu, că îmi cunoști tot timpul cele mai adânci gânduri, și de aceea nu trebuie să spun nimic către Tine; dar cei ce se află aici, trebuie să afle, ceea ce am eu să iți spun.
      „Iată, este adevărat, că deseori am fost noi pe din afară cam reci cu Tine;
      „dar acea răceală a fost doar o mască a respectului profund interior a dragostei spre Tine, ca Tu să nu te dezvălui în fața lumii.
      „Cine cunoaște mai bine decât Tine lumea? și de aceea vei înțelege Tu cel mai bine, că comportarea noastră aparentă a trebuit să fie așa, ca noi să putem fi siguri cu Tine.
      „Și de aceea te rog să ne ierți aparenta răceală a inimilor noastre, care se aprind totuși ca roșeața dimineții la vederea Ta.
      „Dar pe viitor vrem să ne comportăm noi deschis față de Tine, așa cum este cerința noastră interioară.“
      După acest discurs a început săvobească copilașul: „Iosif, tu ai grăit adevăr; dar să lăsăm deoparte toate acestea, există totuși o mare diferență între o mască și înțelepciune.
      „Masca răcește trupul; dar înțelepciunea o încălzește.
      „Dar pentru ce este nevoie de mască, dacă ajunge înțelepciunea? Spre ce bun prefacerea, dacă înțelepciunea este cea mai eficace metodă?
      „Nu sunt Eu Domnul, și tot universul trebuie să mă asculte la cel mai mic semn, pentru că nu este nimic altceva întreg universul  decât un gând reținut din Mine și este doar un cuvânt rostit din gura Mea?!
      „Dar dacă Eu sunt singurul și adevăratul Domn, cum poate fi mai folositor o schimbare a comportamentului spre siguranța Mea în fața întregii lumi, decât puterea Mea veșnică?!
      „Iată, o suflare din gura Mea, - și întreaga creație vizibilă nu ar mai exista!
      „Crezi tu oare că Eu aș avea atunci nevoie de masca ta de comportare, pentru a Mă proteja în fața lumii?
      „O nu, de aceasta nu am Eu nevoie! Căci Eu nu Mă ascund în fața lumii de teamă,
      „ci doar din cauza judecății, ca să nu fie judecată lumea, dacă aceasta m-ar recunoaște așa de rea cum este acum.
      „De aceea pe viitor fiți voi cu toții înțelepți din cauza vindecării lumii;
      „dar nu vă apropiați de Mine cu acea mască, căci aceasta este în poziția ei cea mai bună metodă a iadului.
      „Și tu Maria, întoarce-te spre prima ta dragoste, căci altfel vei avea de îndurat multă tristețe, deoarece tu te comporți rece în inima ta fața de Mine, din caza măștii tale în fața acestei lumi!“
      Aceste cuvinte i-au rupt inima Mariei, și ea a prins cu toată puterea dragostei ei copilașul, l-a strâns la inimă și a început să-L alinte cu cel mai mare jar al dragostei ei materne.








203

Intrebarea de dragoste a Mariei spre copilaș. Marea diferență între dragostea oamenilor și
între dragostea lui Dumnezeu. Pilda despre rege ca fiind un pretendent.
Folosirea pildei referitor spre Tullia și spre copilașul Iisus.

 

      După ce Maria a drăgălit un timp copilul, a întrebat ea cu mare frică în glas:
      „Iisus al meu, pe fata Ta, adică pe mine, mă vei iubi din nou, așa cum fata Ta te va iubi veșnic?“
      Și copilașul i-a zâmbit Mariei cu mare prietenie și a început să-i vorbească așa:
      „Dar ce întrebare slabă mi-ai pus tu iarăși!
      „Dacă Eu nu te-aș iubi mai mult decât mă iubești tu pe Mine, ce ai fi tu oare, ce ai putea tu să fi atunci?
      „Iată, dacă tu m-ai iubi cu jarul tuturor sorilor, chiar și atunci nu ar însemna nimic dragostea ta față de dragostea Mea, cu care iubesc Eu pe cei mai răi oameni, chiar și încă în cea mai mare supărare a Mea.
      „Și supărarea Mea este mai multă dragoste decât cea mai mare dragoste pe care tu o poți avea.
      „Ce este atunci adevărata dragoste a Mea, pe care Eu o port pentru tine?
      „Cum te-aș fi ales eu vreodată ca să Mă naști, dacă Eu nu te-aș fi iubit mai mult, - decât o să poată percepe întreaga veșnicie?!
      „Iată, cât de slabă este întrebarea ta! Eu însă îți spun; du-te acum, și adumi-o pe Tullia;
      „căci Eu amj de vorbit cu ea lucruri foarte importante!“
      Aici a ascultat Maria de îndată și a a adus-o pe femeia lui Cireniu.
      Când Tullia a intrat plină de spaimă în odaia, unde se afla copilașul, acesta s-a ridicat și a început să vorbească spre Tullia:
      „Tullia, tu înviată, ascultă! O dată a existat un mare rege care nu a fost însurat și a fost plin de frumusețe bărbătească și plin de înțelepciune dumnezeiască.
      „Acel rege a vorbit în sine: ‘Eu vreau să mă duc să-mi caut o femeie într-un oraș străin, acolo unde nimeni nu mă cunoaște;
      „‘căci eu vreau să-mi iau o nevastă, care să mă placă pe mine însuși, și femeia aceia să mă iubească, pentru că eu sunt un bărbat înțelept, și nu din motivul pentru că eu sunt un mare rege!’
      „Și așa a plecat el din împărăția sa departe și a ajuns într-un oraș și imedait a făcut o cunoștință într-o casă.
      „Fata casei a fost aleasa, și aceasta a avut o mare bucurie; căci ea a recunoscut de îndată în pretendentul ei un mare înțelept.
      „Dar regele s-a gândit: ‘Tu mă iubești pe mine, pentru că îmi vezi înfățișarea și înțelepciunea mea te leagă;
      „‘eu însă vreau să văd dacă tu mă iubești cu adevărat! De aceea îmi voi schimba hainele cu unele de cerșetor și așa îmbrăcat te voi deranja eu de mai multe ori.
      „‘Tu însă nu vei știi și nu vei afla deloc, cine se ascunde sub acel cerșitor.
      „‘Intr-adevăr, va purta cerșetorul o dovadă de la mine, așa de parcă ar fi prietenul meu drag, dar în rest va fi sărac printre străini exact așa cum este și prietenul său.
      „‘ Și așa se va arăta dacă fiica aceasta mă iubește cu adevărat!’
      „Și cum marele rege s-a gândit așa s-a pus de îndată în practică aceasta idee.
      „După un timp, după care regele a călătorit aparent undeva, a venit cerșetorul la fiică și a început să-i vorbească:
      „‘ Dragă fiică a acestei case bogate, iată, eu sunt foarte sărac și eu știu că tu posezi mari averi!
      „‘Eu am stat la poartă când minunatul tău mire a plecat în călătorie, și l-am rugat să-mi dea și mie un mic ajutor.
      „‘Așa a rămas el pe loc și a început să vorbească: ‘Prietene, eu nu am aici nimic, ce aș putea să-ți dau, în afară de această amintire de la mireasa mea, care este într-adevăr foarte bogată!
      „‘Du-te repede la ea, și arată-i aceasta în numele meu, și ea îți va da cu siguranță, ceea ce îmi va da și mie, și de ceea cea ai tu nevoie!
      „‘Dar de îndată ce mă voi întoarce, îi voi înlocui totul de o mie de ori!’
       „Când fiica a auzit asemenea lucruri, a fost plină de bucurie și i-a dat un ajutor cerșetorului.
      „Așa a plecat cerșetorul și s-a întors înapoi în câteva zile și s-a lăsat anunțat la fiica casei.
      „Fiica, l-a chemat pe altă dată, deoarece ea avea pe acea vreme oaspeți.
      „Cerșetorul a venit altă dată, și s-a anunțat la fiica casei.
      „Atunci i s-a spus: ‘Fiica a ieșit cu câțiva prieteni!’ și ceșetorul a plecat trist de la acea casă.
      „Când a ajuns el la poarta casei l-a întâmpinat fiica în mijlocul prietenilor ei și nici măcar nu i-a dat importanță cerșetorului.
      „Dar acesta a spus: ‘Dragă mireasă, a prietenului meu, cum îl iubești tu, dacă nu-l asculți nici măcar pe prietenul său?’
      „Dar aceasta fiică a început să-i vorbească aceste cuvinte: ‘Eu vreau să mă reculeg; atunci când va veni prietenul tău, pe acela îl voi iubi!’
      „După aceasta s-a dus din nou a doua zi ceșetorul la fiica casei și a găsit-o pe aceasta plină de seninătate; deoarece ea avea o companie cât se poate de gălăgioasă.
      „Și cerșetorul a întrebat-o: ‘Il iubești pe mirele tău - și de aceea ești așa de binedispusă, deoarece a călătorit ca să rezolve treburile legate de tine?’
      „Imediat a aruncat fiica cerșetorul afară și i-a vorbit: ‘Aceasta ar fi într-adevăr o cerere! Nu este suficient, dacă eu îl iubesc atunci, când este prezent? Ce aș putea eu oare să iubesc în absența sa? Cine știe dacă el mă iubește pe mine?’
      „Aici și-a aruncat cerșitorul haina ruptă de deasupra și a început să-i vorbească fiicei mirate:
      „‘Iată, acela care a călătorit, a fost tot timpul aici, ca să poată observa dragostea ta!
      „‘Tu însă de abia că te-ai gândit la el, și acela, care ți-a arătat semnul jurământului tău, a fost alungat și batjocorit, deoarece ți-a plăcut mai mult compania lumii.
      „‘Dar iată, chiar eu sunt acela care stă acum în fața ta, și eu sunt acel mare rege, căruia îi aparține întreaga lume!
      „‘ Și acesta îți dă acum totul înapoi, ceea ce i-ai dat tu, de o mie de ori; dar ție îți va întoarce pe veci spatele, și tu nu îi vei mai zări vreodată chipul!’
      „Tullia! Cunoști tu acel rege și acel cerșetor? Iată, Eu sunt acela, și tu ești acea fiică! Pe lume vei fi tu foarte fericită;
      „dar ce se va întâmpla după aceea, aceasta îți arătă îndeajuns pilda.
      „Eu ți-am dat viața și mare fericire, și tu nici măcar nu îți place să irosești vreun gând la Mine?
      „O tu romană oarbă înăscută! Eu ți-am dat lumină, și tu nu m-ai recunoscut.
      „Eu ți-am dat un bărbat din ceruri, și tu ai vrut să iei partea Mea de dragoste de la el pentru tine.
      „De aceea ai murit; Eu te-am înviat, dar ai acceptat complimentele lumii și pe Mine nici nu m-ai observat.
      „Și acum, când Eu te-am chemat, ai început să tremuri ca și una care a înșelat.
      „Spune, ce aș putea Eu face cu tine?!
      „Să mai cerșesc oare la ușa ta?
      „Nu acest lucru nu voi mai face, ci Eu îți voi da partea ta, și atunci vom fi chit!“ -
      Aceste cuvinte au umplut întreaga casă a lui Iosif într-o groază fără margini.
      Dar copilașul a dorit să meargă cu Iacov singur afară și aceștia nu s-au întors decât seara foarte târziu.


204

Plângerile Tulliei. Cuvintele de compasiune ale Mariei. Tullia se privește pe ea însuși,
îi pare rău și vrea să se căiască. Mâncarea preferată a lui Iisus, Vechea și noua Tullia.


 
      Doar după un timp și-a revenit din nou Tullia și a început să plângă cu amăriciune și a început să spună aceste cuvinte:
      „O Doamne, de ce am văzut eu în trecut în această casă, de ce sunt eu acum femeia lui Cireniu, că în așa zisa mea bucurie trebuie eu să sufăr acum atât de mult?
      „De ce ai înviat-o înapoi pe ce care a fost moartă? De ce a trebuit să se reântoarcă viața înapoi în pieptul meu?
      „M-am născut eu doar ca să chinuiesc, de ce chiar eu, în vreme ce mii de oameni trăiesc liniștit și sunt fericiți și de abia că știu de vreo lacrimă, care este presată de durere?“
      Maria însă, cuprinsă de milă, a început s-o consoleze pe Tullia cu următoarele cuvinte:
      „Tullia, tu nu trebuie să te cerți cu Domnul tău, cu Dumnezeul tău și al meu!
      „Deoarece iată, felul Sau este, că, chiar pe aceia pe care îi iubește îi expune unor teste cât se poate de dure!
      „Acest lucru recunoaște tu în inima ta, și trezește dragostea ta din nou pentru El, și El va uita repede de amenințarea făcută și te va primi din nou cu toată mila Sa!
      „Căci El a amenințat de multe ori oamenii răi și le-a promis moartea în a doua zi prin gura profeților și a descris locul, în care căinii vor linge sângele lor.
      „Dar dacă acei oameni răi se căiau, a vorbit El de îndată spre profet: ‘Nu vezi tu, că a început să se căiască? De aceea nu vreau să-l pedepsesc!’
      „Când Dumnezeu ia poruncit lui Jonas, să le spună niniveerilor, care erau toți scufundați în păcate, că vor muri,
      „nu a vrut acesta să meargă, deoarece el a spus: ‘Domnul meu, eu știu, că doar foarte rar se va întâmpla ceea, ce profetul trebuie să amenințe;
      „de aceea nu vreau eu să mă duc, ca să nu se facă un profet de rușine în fața niniveerilor, deoarece ție cu siguranță ți se va face milă de ei!“
      „Iată, și acest profet s-a indoit din motive evidente de furia și supărarea lui Dumnezeu!
      „Eu însă te sfătuiesc: fă ceea ce au făcut niniveerii, și tu vei fi primită din nou cu toată milostivirea!“
      Aceste cuvinte i-au dat din nou curaj Tulliei, și ea a început să se gândească la comportamentul ei, și de îndată a găsit o grămadă de greșeli în sine, și de aceea a început să vorbească așa:
      „ O Maria, de abia acum văd eu cât se poate de limpede, de ce m-a pedepsit așa de tare Domnul!
      „Iată, inima mea este plină de păcate și este foarte murdară! O cum voi putea eu s-o cur^ț pe aceasta vreodată?!
      „Cum pot eu îndrăzni, să-L iubesc pe Sfântul sfințiilor cu o astfel de inimă necurată?!“
      Și Maria a început să vorbească: „Chiar de aceea trebuie să-L iubești în mărturia ta sinceră de căință; căci doar o astfel de dragoste spre El îți va purifica inima, către Sfântul tuturor sfințiilor!“
      Spre seară, când Iacov s-a întors iarăși acasă cu copilașul, a mers Acesta imediat la Maria și ia cerut ceva de mâncare, și Maria ia dat repede Lui puțin unt, pâine și miere.
      Dar copilul a spus: „Eu mai văd și o altfel de hrană, dă-mi să mănănc și din aceasta! Iată, această hrană este inima Tulliei; dă-mi-o, deoarece tu ai pregătit-o deja pentru Mine!“ - Aici a picat Tullia în genunchi în fața Domnului și a început să plângă din răsputeri.
      Maria însă a început să vorbească: „O Doamne, ai milă cu această săracă, care suferă așa de mult!“
      Și copilașul a început să vorbească: „Eu m-am milostibvit deja de mult în fața ei, căci altfel nu aș mai fi înviat-o!
      „Doar ea a fost acea, care nu a vrut să remarce milostivirea Mea și a vrut mai degrabă să se certe cu Mine în inima ei, decât să mă primească în aceasta.
      „Dar pentru că și-a întors inima iarăși spre Mine, am făcut Eu același lucru ce l-am făcut niniveerilor.“
      După aceste cuvinte a mers copilul spre Tullia și a început să-i vorbească:;
      „Tullia, iată, Eu am obosit deja foarte tare; tu m-ai ținut în trecut în brațe, și mi-a plăcut foarte mult, - deoarece tu ai brațele foarte moi.
      „Deci ridică-te acum, și ia-Mă în brațele tale, și simte ce dulce este, să ți în brațe Domnul vieții!“
      Această dorință a copilașului ia rupt Tulliei inima.
      Cu cea mai înaltă dragoste din inima ei a luat copilașul în brațele ei moi și a început să vorbească plângând:
      „O Doamne, cum este posibil să fi așa de milostiv, după amenințarea cruntă care mi-ai spus-o?!“
      Și copilașul a spus: „Pentru că vechea Tullia s-a mutat, cea care nu mi-a fost pe plac, și în locul ei a venit alta nouă, care este demnă de Mine! Dar acum stai liniștită; căci acum te iubesc din nou!“ - Prin această scenă au fost cei prezenți profund mișcați și au avut cu toții lacrimi în ochi.

205

Tullia care plânge. Cuvintele adânci-înțelepte ale copilașului despre lacrimi
și despre invidia de dragoste a Tulliei.

      Cu cât mai mult purta Tullia copilașul în brațe, cu atât mai mult și-a recunoscut greșeala vieții și plângea foarte tare din când în când de acest lucru.
      Dar imediat s-a ridicat copilașul în picioare și a început să vorbească spre Tullia: „Draga Mea Tullia! Acest lucru nu îmi place din nou la tine, că tu plâng în continuu, cu toate că mă ai pe Mine în brațele tale.
      „Fii acum bucuroasă și fericită; căci Mie nu îmi sunt pe plac lacrimile oamenilor, dacă acestea se varsă acolo, unde nu este nevoie de ele!
      „Crezi tu oare, că lacrimile tale, îți vor curăța inima de toate păcatele pe care le ai tu în fața Mea?
      „O uită-te, acest lucru este prostesc! Lacrimile curg peste obrajii tăi și ochii sunt încețoșați, iar acest lucru îți poate fi chiar dăunător, -
      „dar peste inimă nu curg aceste lacrimi, și nici nu o purifică; însă o închid pe aceasta, și nu poate intra în inimă ceva bun și nici ceva rău.
      „Și iată, acest fapt aduce și moartea spiritului, care locuiește în inimă;
      „căci un om trist este o ființă veșnic jignită, și această ființă nu este capabilă să absoarbă vreun lucru.
      „Doar trei lacrimi am pus eu în ochiul omului, și acestea sunt următoarele: lacrimile de bucurie, lacrimile de compasiune și lacrima care provine de la durere.
       „Doar pe acestea le pot vedea; dar lacrima de tristețe, cea a căinței și cea a furiei, provin de la plângerea proprie a milei, acestea sunt fructe a propriului teritoriu și au în fața Mea doar o valoare foarte scăzută.
      „Căci lacrima de tristețe provine de la o ființă jignită și cere o compensare; dacă aceasta întârzie să apară, se schimbă o astfel de stare într-o supărare secretă și în sfârșit se transformă într-un sentiment de ură.
      „Lacrima căinței are aceiași proveniență și apare doar după ce s-a desăvârșit păcatul, dacă păcatul trage după sine o astfel de pedeapsă.
      „Dar atunci nu mai este o lacrimă asupra păcatului, ci doar o lacrimă a pedepsirii asupra păcatului, deoarece aceasta este pedeapsa care urmează.
      „Chiar și această lacrimă nu schimbă în bine inima; căci omul nu plânge din cauza păcatului desăvârșit în fața Mea, ci doar de teama pedepsei, și iată, acest fapt este mai rău decât însuși păcatul!
      „Dar ce are de-a face cu lacrima furiei, nu merită, că Eu să spun un cuvânt despre aceasta; căci acele lacrimi sunt izvoare din fundamentul iadului.
      „Această lacrimă nu îți udă ochii, ci doar lacrimile regretării.
      „Eu însă îți spun: Uscă și pe aceste lacrimi din ochii tăi; deoarece tu poți vedea, că nu îmi sunt pe plac!“
      Aici și-a șters Tullia ochii și a început să vorbească: „O Doamne, cât de nemărginit de bun și de înțelept ești Tu!
      „O cât de bucuroasă și fericită aș fi eu, dacă nu aș fi așa o păcătoasă;
      „dar eu am jertfit un idol la cererea împăratului în Roma, și această faptă îmi roade inima ca și un vierme foarte rău!“
      Și copilașul a vorbit: „Acest păcat ți l-am iertat deja de mult, încă înainte să-l desăvârșești.
      „Dar tu ai fost invidoiasă pe dragostea lui Cireniu care o poartă acesta pentru Mine; iată, acest fapt a fost un mare păcat! Eu însă te-am iertat, și tu nu mai ai acum nici un păcat, deoarece tu Mă iubești din nou; de aceea fii bucuroasă și foarte fericită!“
      După aceste cuvinte s-a umplut Tullia de veselie, ca și ceilalți din casa lui Iosif, și toți au mers să se hrănească cu cina.


206

Cuvintele liniștitoare ale copilașului despre următoarea noapte furtunoasă.
Frica prostească a Eudokiei și asigurarea ei de atenție.

      După cină a binecuvântat Iosif pe toți oaspeții săi, și copilașul ia binecuvântat și a început să le vorbească așa:
      „Acum mergeți cu toții la odihnă; dar nu vă temeți, dacă pe timp de noapte se va lovi de casa noastră o furtună mică;
      „căci nici unul din cei prezenți aici nu va avea de suferit în vreun fel!
      „Gândiți-vă, că aici printre voi, se află și Domnul furtunilor!“
      După aceste cuvinte, care au stârnit îngrijorarea printre marinarii lui Cireniu, a început să vorbească un slujitor al vasului:
      „Acest copil este un adevărat profet, căci prevestește răul;
      „de aceea să mergem imediat, să ne uităm în care parte este cel mai slab ancorat vasul lui Cireniu, și să încercăm să-l tragem cât mai aproape de mal și să-l legăm acolo!“
      După aceste cuvinte s-a ridicat Ionatan și a început să vorbească: „Lăsați această grijă!
      „Deoarece, în primul rând va putea Domnul să ocrotească și vasul lui Cireniu;
      „Și în al doilea rând, am și eu oameni acasă, care se pricep mai bine la corăbii decât voi, și ei vor știi cu siguranță să aibă cât mai bine grijă de corabia guvernatorului. De aceea fiți împreună cu mine liniștiți!“
      Cu aceste cuvinte au fost din nou toți mulțumiți și așa au plecat la odihnă.
      Maria i-a aranjat copilului de îndată un pat moale și proaspăt, l-a pus în acesta și l-a așezat lângă patul ei.
      De obice însă, dormeau Maria și Eudokia într-un pat, așa cum dormeau și acum.
      Eudokia însă, care avea o mare frică de prezicerea acestei furtuni, a început să vorbească spre Maria:
      „Maria, iată, eu am o mare frică față de furtuna ceia care va veni!
      „Cum ar fi, dacă am lua noi astăzi copilașul și l-am pune în mijlocul nostru?
      „Atunci am fi în siguranță de oricare pericol!“
      Dar când copilașul a auzit o astfel de frică din gura Eudokiei, a început să zâmbească și i-a vorbit:
      „O Eudokia, câteodată ești destul de deșteaptă, - dar altădată ești mai proastă decât trăznetul!
      „Crezi tu oare, că doar atunci te pot proteja, dacă Eu mă aflu în brațele tale?
      „O atunci te înșeli tu amarnic! Iată, brațul Meu este mai lung, decât poți crede tu!
      „Chiar dacă ai fi tu la capătul lumii, Eu aș putea să te protejez la fel de bine exact ca și aici!
      „De aceea fi liniștită, și odihnește-te ca de obicei, și mâine cu siguranță te vei trezi din nou sănătoasă!“ - Aceste cuvinte au liniștit-o pe Eudokia, și ea s-a pus să se odihnească de îndată împreună cu Maria.

207

Vijelia nocturnă cu înfricoșările ei. Animalele sălbatice.
Blestemul lui Iosif asupra furtunii. Observația copilașului. Sfârșitul furtunii.



       După două ore, când toți se odihneau deja, s-a format o mare furtună și s-a izbit de pereții casei, așa că întreaga casă a început să se miște.
      Toți care se odihneau, s-au trezit prin bubuitura aceea imensă.
      Și pentru că furtuna era condusă întruna de nenumărate fulgere,
      au început toți, cei din casa lui Iosif, să tremure și să se sperie.
      La gălăgia și agitația furtunii s-a mai adăugat și urletul a mai multor animale sălbatice și prin aceasta s-a înmulțit frica oaspeților din casa lui Iosif.
      Toți au început să se înghesuie în odaia în care se aflau Iosif, Cireniu și Ionatan, deoarce acolo căutau ei protecția necesară.
      Iosif insă s-a ridicat a făcut lumină, și a început să-i liniștească pe cei înfricoșați, așa de bine cum putea el face aceasta.
      Același lucru l-au făcut uriașul Ionatan împreună cu Cireniu.
      Dar pentru că furtuna devenea din ce în ce mai intensivă, nu a folosit la prea multe consolarea celor trei; și mai ales s-au speriat de moarte cei consolați, prin faptul că unii tigrii încercau prin ferestrele cu gratii, să-și bage labele printre acestea.
      Când și lui Iosif i s-a părut prea de tot aceasta, a început să se supere și a vorbit aceste cuvinte spre furtună:
      „Încetează, tu monstru, în numele Celuia, care locuiește aici, și este un Domn al nesfârșitului,
      „și nu mai agitați liniștea necesară pe timpul nopții! Așa să se întâmple!“
      Aceste cuvinte le-a strigat Iosif cu mare putere, deoarece toți cei prezenți s-au îngrozit, mai tare încă, decât au fost îngroziți aceștia de acea furtună.
      Dar furtuna nu a vrut să se oprească, și Iosif a început și mai tare să se supere și a început din nou să amenințe furtuna.
      Dar această furtună era fără frică, și a început să-l ia în derâdere pe Iosif.
      Așa s-a enervat enorm de tare Iosif și a blestemat acea furtună neastâmpărată.
      În acea clipă însă, s-a trezit copilașul și i-a spus lui Iacov, care se afla lângă pătuțul său mic:
      „Iacov, du-te la Iosif și spune-i, să-și retragă blestemul; căci el a blestemat ceea ce nu cunoaște!
      „Mâine însă va înțelege motivul acestei furtuni și va recunoaște motivul ei bun; în câteva clipe se va potoli și așa.“
      După aceste cuvinte a mers de îndată Iacov la Iosif și i-a spus acestuia, ceea ce a rostit copilașul.
      Așa și-a calmat Iosif spiritul, și a făcut ceea ce i-a spus Iacov, și imediat după aceasta, s-a și potolit furtuna; bestiile s-au pierdut, și toți cei prezenți în casa lui Iosif s-au întors înapoi la odihnă.

208

Binefacerea și motivul a furtunii nocturne: distrugerea hoțiilor.
Arderea resturilor de oase ale acestora.

      În următoarea zi s-a trezit, ca de obicei, Iosif foarte devreme și le-a împărțit celor trei fii ai săi, lucrul pe acea zi.
      Primul lucru era, că trebuiau să se ocupe de un mic dejun bun, și după aceea vor face ceea ce se va ivi în acea zi.
      După ce a le-a împărțit lor lucrul a mers afară și s-a uitat, ce pagubă a făcut acea furtună nocturnă.
      Dar când a început să se plimbe dintr-o parte în alta, a găsit el de îndată oase de oameni
      Și mai multe locuri, a văzut murdare de sânge omenesc.
      El s-a îngrozit enorm de tare la această priveliște și nu a putut nici cum să rezolve această enigmă.
      Dar după ce s-a plimbat mai departe a găsit el o grămade de cuțite și de săbii, care erau în unele locuri măzgălite cu sânge.
      La această priveliște i s-a aprins lui o lumină specială, și el a început să înțeleagă încetul cu încetul, scopul bun a furtunii și a animalelor care s-au strâns în jurul casei sale.
      Imediat a mers Iosif la cei patru fii ai săi și a început să le spună de acea priveliște și le-a ordonat la trei dintre ei, să meargă să stringă oasele și acele arme împrăștiate.
      În decurs de o oră și jumătate s-a adunat sub un pom oasele și lângă această grămadă, o alta care era plină de arme însângerate.
      Doar după micul dejun i-a dus Iosif afară pe Cireniu și pe Ionatan și le-a arătat acestora, ceea ce el a găsit deja dis de dimineață.
      Când Cireniu a văzut aceasta, a pus mâinile deasupra capului și a început să vorbească:
      „Dar pentru voința Celui atotputernic, ce este aceasta?
      „De unde provin aceste oase de om? De unde aceste arme, care încă sunt pătate cu sânge proaspăt?
      „Iosif, prietenul meu, frate, nu ai tu vreun habar, care îți șoptește motivul acestei grovăzii?“
      Și Iosif a început să vorbească: „Prieten și frate, aceștia sunt ori acei pirați sau acei rebeli, care au urmărit corabia ta!
      „Dar mai întâi să distrugem toate acestea printr-un mare foc;
      „și doar după aceea vom analiza în profunzime acest lucru!“
      Cireniu s-a mulțumit cu aceasta, și toți oamenii săi au trebuit să aducă lemne din toate părțiile posibile.
      Și când spre amiază s-a strâns deja o grămadă considerabilă pe un loc gol, s-au pus oasele împreună cu toate armele acelea pe acea grămadă și li s-a dat foc.

209

Vizita împrejurul casei. Ocolul în fugă a copilașului în jurul
focului și cuvintele sale profetice spre Cireniu.

      După ce au trecut câteva ore și totul a fost ars și ceilalți oaspeți nu au observat nimic din această scenă - deoarce Domnul a vrut aceasta - în afară de slujitorii lui Cireniu,
      de abia atunci au venit Tullia, Maronius Pilla și comandanții cu subalternii lor împreună cu Maria și cu Iacov, care conducea copilașul, pentru prima oară în acea zi în afara casei.
      Și pentru că Maronius Pilla avea un nas extrem de fin, a simțit de îndată mirosul acela de ars,
      a mers rapid spre Iosif și a început să-i spună: „Nobil prieten, nu simți tu mirosul a unui foc sălbatic în nările tale?“
      Și Iosif l-a condus mai în spatele casei și i-a arătat cu degetul locul focului.
      Și Maronius a întrebat ce s-a ars acolo.
      Iosif a început să rostească aceste cuvinte: „Prietene, de aceea i s-a dat foc, ca să nu fie evident în ochii tuturor de pelume!
      „Cireniu însă știe totul; adresează-te spre el! El îți va spune, ce s-a întâmplat; căci el a fost martor la totul!“
      Prin aceste cuvinte a fost lămurit Maronius împreună cu alț
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Dumnezeu este UNIC !
Back to top See my Info
Unique
Gazda
Gazda

Unique is offline

Joined: 13 Feb 2005
Member: #2
Posts: 359
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolele 212 - 229
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 8.10.2007, 02:41 View PostDownload Post

211

Pedeapsa de post a lui Iacov și a copilașului din cauza rugăciunii de masă nerostită.
Dialogul copilașului cu Iacov și Iosif.
Plecarea în grabă a lui Iacov și a copilașului.

      După aceea a început însă Iosif rugăciunea lui obișnuită de dinaintea mesei și a binecuvântat bucatele.
      Și l-a întrebat apoi pe copilaș, dacă și El s-ar fi rugat într-adevăr deja.
      Copilașul a zâmbit însă iarăși și i-a spus lui Iacov:
 „ Tu, acum ne va merge bine! Noi am uitat chiar amândoi rugăciunea de rugă și de mulțumire și am mâncat deja totuși din pește!
      „Vorbește tu acum, așa de bine precum este posibil, căci altfel suntem evident iarăși într-o pedeapsă și va trebui să postim puțin!“
      Și Iacov, puțin jenat, a spus: „Dragă tată Iosif, eu te rog să ne ierți; pentru că eu am uitat într-adevăr de această dată împreună cu Iisus al meu să mă rog!“
      Când Iosif a auzit aceasta de la Iacov, s-a cam întunecat el atunci puțin la față și a spus:
      „Dacă ați uitat voi de rugăciune, atunci uitați și de mâncare până diseară, și mergeți acum între timp puțin la plimbare în aer liber!“
      Și copilașul a zâmbit aici către Iacov și a spus: „Uite, acum s-a întâmplat chiar; n-am spus Eu mai înainte, că postul va fi pedeapsa?!
      „Dar așteaptă totuși încă puțin; Eu vreau totuși mai înainte să și vorbesc încă câteva cuvinte cu Iosif!
      „Poate că el lasă să se târguiască atunci puțin cu el despre postirea până seara.“
      Și Iacov a vorbit în secret: „Doamne, fă Tu, ceea ce gândești că este cel mai bine, și eu voi urma atunci exemplului Tău!“
       Și copilașul l-a întrebat pe Iosif, spunând anume: „Iosif, vorbești tu într-adevăr în deplina ta seriozitate?“
      Și Iosif a spus: „Da, foarte evident; pentru că cine nu se roagă, acela să nici nu mănânce!“
      Și copilașul a zâmbit din nou și a spus: „Dar aceasta numesc Eu a fi sever!
      „Uite, dacă Eu aș fi sever, cum ești tu acum, atunci ar avea foarte mulți o pedeapsă de post, care astăzi mănâncă totuși, cu toate că nu s-au rugat!
      „Eu vreau însă totuși să aud o dată de la tine, de ce și către cine trebuie Eu să Mă rog așa de fapt!
      „Și atunci vreau Eu deasemenea să știu de la tine, către cine te rogi tu așa de fapt în rugăciunea ta, și către cine ar fi trebuit săracul Iacov să se roage!“
      Și Iosif a spus: „Către Dumnezeu, Domnul, Tatăl Tău sfânt, trebuie Tu să te rogi, pentru că El este sfânt, preasfânt!“
      Și copilașul a spus: „Aici ai tu firește într-adevăr dreptate;
      „dar partea fatală la acest lucrueste numai aceea, că tu nu-L cunoști tocmai pe Tatăl tuturor minunățiilor, către care te rogi!
      „Și pe acest Tată nu-L vei cunoaște tu încă mult timp, pentru că te împiedică la aceasta vechea ta orbire de obicei!“
      După aceasta i-a spus copilașul lui Iacov: „Să mergem numai afară, și tu să vezi, că afară în aer liber poți primi ceva de mâncare și fără rugăciune!“
      Apoi a fugit copilașul cu Iacov al Său afară și nu s-a lăsat răzgândit.

212

Cuvintele de dojană ale Mariei și ale lui Cireniu către Iosif.
Iosif în strâmtorare și chemarea sa după copilaș.

      Când copilașul și Iacov au fost însă afară, i-a spus atunci Maria lui Iosif;
      „Ascultă, tu dragul meu soț și tată Iosif, câteodată ești tu așadar totuși puțin prea sever față de copilașul Dumnezeiesc!
      „Ce altceva am putea în sfârșit într-adevăr aștepta de la un copil omenesc obișnuit de doi ani și o treime?!
      „Cine l-ar supune într-adevăr la o disciplină atât de severă?
      „Tu ești însă față de acest copil al tuturor copiilor așa de sever în educație, de parcă ar fi El la o Dumnezeu știe ce vârstă matură!
      „Uite, aceasta mi se pare foarte nefiresc! Chiar dacă tu îl și iubești câteodată peste măsură, ești tu atunci însă totuși câteodată așa de sever față de acesta, de parcă n-ai avea dragoste pentru El!“
      La acest ton al Mariei s-au și alăturat de îndată Cireniu, Ionatan, Tullia, Eudokia și Maroniu Pilla.
      Și Cireniu i-a spus încă pe deasupra lui Iosif: „Prietene, eu nu știu într-adevăr de loc, cum îmi pari tu câteodată!
      „O dată mă înveți tu să recunosc în copilașul însuși cea mai înaltă ființă de Dumnezeu, -
      „imediat după aceea ceri tu iarăși de la copilaș, ca El să se roage la un Dumnezeu!
      „Spune-mi, cum se împacă aceste două lucruri?! Dacă copilașul este însuși cea mai înaltă ființă Dumnezeiască, cum să se roage El atunci la un Dumnezeu? - Nu ți se pare o asemenea cerere puțin fără sens?
      „Și eu pun cazul că copilașul n-ar fi ceea, ce eu recunosc acum pe deplin neândoielnic în El și la care mă rog,
      „atunci sunt eu de părere că, ca un adevărat prieten al copiilor ar fi cerința ta de la un copil de leagăn în sfârșit totuși puțin cam prostească!
       „Pentru că cine ar cere de la un copil în vârstă de nouă sferturi de an o rugăciune severă?!
      „De aceea, trebuie tu acum să-mi dai totuși dreptate, dacă îți spun eu ca păgân:
      „Prietene, tu trebuie să fii lovit de o orbire triplă, dacă nu ești în stare să-L cinstești tot timpul de îndată pe copilaș!
      „Intr-adevăr, de această dată nici eu nu mănânc nici o îmbucătură, dacă copilașul cu Iacov al Său nu se va afla aici alături de mine!
      „Nu este aceasta chiar ridicol, dacă tu îl implori pe Dumnezeu Domnul pentru binecuvântarea bucatelor și îl îndepărtezi atunci de la masă pe același unic Dumnezeu și Domn, pentru că El nu s-a rugat după felul tău obișnuit?!
      „De aceea te-a și întrebat cu siguranță copilașul, către cine să se roage așa de fapt, și către cine te rogi tu, și către cine ar fi trebuit și Iacov să se roage.
      „Tu însă n-ai observat după părerea mea, ce a vroia copilașul să-ți spună prin aceasta!“ -
      Această observație destul de convingătoare i s-a pus lui Iosif tare la inimă, și el a mers afară, să-L aducă pe copilaș împreună cu Iacov.
      Dar el i-a chemat acolo în zadar pe Iacov și pe copilaș; pentru că cei doi se îndepărtaseră rapid, - încotro însă, acest lucru nu știa nimeni.

213

Fiii lui Iosif în căutarea copilașului. Vocea secretă și cuvintele ei alintătoare către
Iosif. Iosif pe urma cea corectă.
Gustarea la masa Domnului pe munte. Despre rugăciunea adevărată.

      Deoarece i s-a făcut însă după aceea frică lui Iosif, de aceea i-a chemat el numaidecât pe cei patru fii mai vârstnici și le-a spus:
      „Mergeți, și ajutați-mă să caut copilașul și pe Iacov; pentru că eu am păcătuit contra copilașului, și îmi este foarte frică în jurul inimii!“
      Și cei patru fii au mers în grabă înspre toate părțile și au căutat copilașul în jur de o oră, nu l-au găsit însă niciunde și au venit fără rezultat acasă.
      Când însă Iosif a văzut, că cei patru fii au venit singuri acasă, i-a fost atunci foarte frică în inimă, că a mers de aceea afară, destul de departe de vilă, și a plâns acolo destul de amarnic din cauza greșelii lui presupuse împotriva copilașului.
      Când însă a plâns el astfel, a auzit el o voce, care îi vorbea lui:
      „Iosif, tu dreptule, nu plânge, și nu te lăsa neliniștit de către oameni în cugetul tău!
      „Pentru că Eu, pe care îl cauți tu acum înfricoșat și plin de teamă, sunt mai aproape de tine, decât crezi tu.
      „Mergi însă înainte în direcția către care ești îndreptat, și ochii tăi îl vor vedea pe Acela, care vorbește acum cu tine și pe care îl cauți!“
      La aceste cuvinte minunate s-a ridicat Iacov alintat și a mers repede înainte în direcția în care era îndreptat chipul lui, în jur de o jumătate de oră de drum de câmp.
      Și deoarece a mers el astfel, a ajuns la un deal, care avea o înălțime de o sută șaptezeci de stânjeni.
       Și așa a început el să se gândească și a vorbit ca pentru sine: „Să mă urc eu oare pe acest deal, pe căldura aceasta mare?“
      Și vocea a vorbit din nou: „Da, pe acest deal trebuie ca tu să urci; căci de abia în vârful acestui deal îl vei putea tu zări pe Domnul, pe care nu l-ai observat atunci, când El a stat la masa ta!“
      Când Iosif a auzit aceste cuvinte, nici nu s-a mai gândit la căldura cea mare, și a început repede și grăbit să urce pe acel deal.
      Și când a ajuns aproape de vârful dealului, a fost primit aici de o ceață deasă și s-a mirat enorm de tare, deoarece nu putea înțelege cum un deal așa de mic era învăluit de ceață; căci vremea era împrejurul paștelui.
      Dar când acest se minuna așa de tare, au apărut deodată Iacov împreună cu un copilaș din acea ceață, și copilașul a început să vorbească:
      „Iosif, nu-ți fie teamă, și vino cu Mine bucuros pe acest vârf de deal,
      „și convinge-te singur, că nu a venit încă vrmea, în care Domnul trebuie să postească, deoarece El nu s-a rugat!
      „Va veni într-adevăr o vreme în care Domnul va postii, dar această vreme nu a venit încă. - și de aceea urmează-Mă!“
      Și Iosif a urmat copilașul și a ajuns de îndată pe vârf.
      Când el s-a aflat pe acel vârf de deal, s-a retras ceața, și pe o bucată mare de lemn lustruit se afla un miel prăjit, o cupă plină de vin delicios și o pâine enorm de bună din făină de grâu.
      Aici a început să se mire Iosif peste măsură și a început să vorbească așa: „Dar de unde ați luat voi toate acestea? Au adus îngerii aceste bunătăți, sau Tu, o Doamne, ai creat toate acestea?“
      Și copilașul s-a uitat spre soare și a început să vorbească aceste cuvinte: „Iosif iată, și această lumină a pământului se întărește la masa Mea!
      „Și Eu îți spun: acestuia îi trebuie mai mult într-o oră să mânânce, decât este pământul, care te duce pe tine, și iată, el nu a suferit niciodată de sete sau de foamete! și mulți sunt ceia, care se hrănesc de la Mine și nenumărați alții cu mult mai mari există!
      „Crezi tu oare, că Eu voi postii, atunci când nu mă lași să mânânc, deoarece Eu nu vreau să mă rog la Mine Însumi la timpul potrivit?
      „O uite, de aceasta nu are nevoie Domnul! Dar vino tu la masa Mea și hrănește-te împreună cu Mine; dar de data aceasta, fără rugăciunea ta obișnuită!
      „Căci adevărata rugăciune este dragostea pentru Mine; dacă o ai tu pe aceasta, atunci poți să scutești întotdeauna buzele tale de acest efort!“ - și Iosif a mers, a mâncat și a băut la masa Domnului, și pentru el a avut acea hrană cel mai bun și mai ceresc gust.

214

Iosif care duce crucea. Evanghelia copilașului despre cruce.


      După acea hrană cerească de pe acel deal mic a început Iosif să-i spună copilașului:
      „Domnul și Dumnezeul meu! Eu, care sunt un sărac și bătrân om, te rog, ca Tu să mă ierți, dacă eu te-am jignit în vreun fel, și te rog să te întorci împreună cu mine acasă!
      „Căci fără Tine, nu mă pot întoarce eu; dacă mă întorc eu făra Tine, atunci se vor supăra și mai tare ceilalți prezenți în casa mea și mă vor pedepsi cu cuvinte foarte dure!“
      Și copilașul a început să vorbească: „Da, da, Eu voi merge cu tine; căci aici nu îmi voi ridica o casă și Eu nu voi rămâne aici pentru totdeauna!
      Dar un lucru cer Eu de la tine, și acesta constă în faptul, ca tu să duci această masă în brațele tale și să-l duci în fața Mea până acasă.
       „Dar nu îți fie frică de această greutate; căci ea te va apăsa într-adevăr puțin, dar ea nu te va cocoșa și nici nu te va obosi!“
      La aceste cuvinte a prins Iosif frumoasa cruce și Iacov a apucat resturile hranei și așa și-au început aceștia drumul spre casă împreună cu copilașul, care se afla în mijlocul lor.
      După un timp a început Iosif să vorbească spre copilaș: „Ascultă Tu, dragul meu Iisus, crucea este totuși destul de grea! Nu ne-am putea opri ca să ne odihnim puțin?“
      Și copilașul a început să vobească: „Tu ai dus lucruri cu mult mai grele, ca fiind un dulgher, decât ceea ce ți-am spus eu să duci;
      „Și iată, atunci tu nu ai vrut să-ți îngădiu o pauză decât atunci, când tu ai dus acea greutate la locul său!
      „Acum porți tu pentru Mine doar o mică greutate și vrei deja să te pui la odihnă, cu toate că nici măcar nu ai mers o mie de pași încă?
      „O Iosif, poartă tu această greutate ușoară, fără întrerupere, și așa vei găsi tu în împărăția Mea răsplata bogat cuvenită!
      „Iată, la această cruce îți dai tu seama de povoara Mea, și printr-o mică apăsare îți va spune, ce sunt Eu pe această lume!
      „Dar dacă tu vei părăsi această lume în brațele Mele, atunci va deveni această cruce o căruță de jar, în care tu te vei plimba în fața Mea împlinit și bucuros!“
      După aceste cuvinte a sărutat Iosif acea cruce, care era destul de grea și a dus-o fără nici o oprire mai departe;
      și așa nu ia mai fost grea, deoarece a dus crucea cu ușurință până la vilă.
      Dar la vilă toți se aflau într-o așteptare mare, și aceasta în frică, că din ce parte se va întoarce Iosif cu copilașul și cu Iacov.
      Dar când Maria, Cireniu și ceilalți prezenți i-au văzut pe acei trei, s-a terminat pur și simplu totul!
      Toți i-au întâmpinat cu brațele deschise, și Maria a luat de îndată copilașul și a început să-l alinte cu o dragoste încordată.
      Cireniu însă s-a mirat de Iosif , deoarece acel lemn a fost adus acasă de el, căci era considerat ca cel mai mare simbol a rușinii.
      Și copilașul care se afla în brațele mamei, s-a ridicat și a spus aceste cuvinte spre Cireniu:
      „Intr-adevăr, într-adevăr, acest semn a celei mai mari rușini va deveni un simbol a celui mai înalt respect!
      „Dacă tu nu o vei purta după Mine, așa cum o poartă Iosif, atunci tu nu vei ajunge pe viitor în împărăția!“ - Aceste cuvinte l-au făcut pe Cireniu să nu mai scoată vreun cuvânt, și el nu a mai întrebat mai departe de povoara lui Iosif.

215

Pește rece cu ulei și zeamă de lămâie. Despre dieta lui Moise.
Dieta noului Testament: „Domnul este cel mai bun bucătar!“

      După aceasta au mers toți din nou în casă și de acolo după voința copilașului din nou la masă.
      Căci nici unul dintre oaspeții principali nu a mâncat ceva; cei trei pești mari erau pe masă aproape neatinși.
      Dar pentru că în timpul căutării copilașului au trecut mai multe ore și zuia se înclina spre noapte,
      s-au răcit bineînțeles și peștii, și în această stare nu puteau fii mâncați de evrei.
      Dar pentru că soarele nu a apus încă, au mai putut fi mâncați peștii; doar că trebuiau puși din nou pe foc și încălziți iarăși.
      La aceasta a chemat Iosif de îndată cei patru bucătari ai săi și le-a ordonat să încălzească din nou acei pești.
      Dar copilașul a început să vorbească: „Iosif, lasă acest lucru de o parte; căci de acum înainte se vor mânca și reci peștii, dacă aceștia au fost bineînțeles fripți înainte!
      „Dar în loc să fie încălziți din nou, lasă să se aducă lămâi și ulei bun,
      „și peștii vor avea așa un gust mai bun, decât dacă ar fi din nou încălziți!“
      Iosif a urmat de îndată sfatul copilașului și a lăsat să se aducă un coș întreg de lămâi și o mare sticlă plină de ulei proaspăt.
      Și toți oaspeții au fost curioși de această mâncare nouă, deoarece ei doreau să știe gustul ei.
      Cireniu a fost primul care și-a luat o porție zdravănă de pește și a pus pe aceasta ulei și sucul din lămâie.
      Și Când acesta a început să mânânce, nu a putut lăuda destul gustul bun a unui pește preparat în acest fel.
      După o astfel de experiență a guvernatorului au început să se servească și ceilalți oaspeți, și tuturor le-a fost pe plac această mâncare, că ei nu au putut să se mire îndeajuns de aceasta.
      După ce însuși Iosif a luat o probă mare de la această mâncare, a început să vorbească:
      „Intr-adevăr, dacă Moise ar fi mâncat un astfel de pește gătit, atunci cu siguranță ar fi inclus această hrană în dieta sa!
      „Dar probabil că nu s-a descurcat așa de bine ca și Tine în bucătărie, o dragul meu Iisus!“
      Aici a început să zâmbească cu drag copilașul și a început să vorbească cât se poate de prietenos:
      „Dragul Meu tată Iosif, motivul este acesta:
      „Pe timpul lui Moise în deșert s-a spus: ‘Foamea este cel mai bun bucătar!’, și poporul ar fi mâncat de multe ori carne stricată sau crudă, din cauza foametei;
      „De aceea a trebuit Moise să prescrie o astfel de dietă, și hrana trebuia mâncată proaspăta și caldă.
      „Dar acum este iar și așa se va numi pe veci: Domnul este cel mai bun bucătar.s așa se va putea mâna și un pește rece cu lămâi și cu ulei.
      „Și acest lucru din cauză, că peștele rece, care este totuși bine prăjit este la fel ca starea păgânilor, sucul lămâii este la fel ca puterea unită din Mine, și uleiul este la fel ca și cuvântul Meu pentru ei. - Înțelegi tu acum, de ce are un gust mai bun peștele care este așa pregătit?“ - și toți au fost mișcați profund și s-au mirat enorm de tare de înțelepciunea înaltă a copilașului.

216

De ce marea din mijloc cu drept este numită marea mediterană.

      După ce toți s-au săturat de peștele acela rece, s-au ridicat în picioare și i-au mulțumit lui Iosif pentru hrana cea bună și așa au mai mers ei adară în aer liber; căci soarele încă nu a apus.
      Când majoritatea oamenilor din compania lui Cireniu au mers afară, a început copilașul să vorbească spre el:
      „Cireniu, nu îți mai aduci tu aminte, ce m-ai întrebat tu afară la locul focului, atunci când Eu am lăudat peștii din marea mediterană, deoarece ei sunt așa de buni și gustoși?“
      Cireniu s-a gândit puțin, dar nu a găsit acea întrebare în memoria sa;
      de aceea a vorbit el spre copilaș: „O Tu, Domnul meu, o Tu, viața mea, iartă-mă, eu trebuie să recunosc în fața Ta, că am uitat despre ce este vorba!“
      Aici a zâmbit copilașul și a început să vorbească plin de blândețe spre Cireniu, care evident părea stânjenit:
      „Nu m-ai întrebat tu, dacă marea mediterană este într-adevăr în mijlocul pământului?!
      „Eu însă ți-am indicat micul glob, ca tu să poți vedea și să te poți convinge, dacă într-adevăr această mare se află pe mijlocul pământului.
      „Și uite, acum ar fi timpul cel mai potrivit, să clarificăm acest lucru!
      „De aceea ia în mână acel glob mic și ia-ți răspunsul la întrebarea ta!“
       Și Cireniu a început să vorbească: „Da, pentru sufletul meu sărac, acest lucru aș fi uitat eu într-adevăr, dacă Tu, o Doamne, nu mi-ai fi adus aminte de aceasta!“
      Aici a mers imediat Iacov în camera alăturată și i-a adus imediat globul cel mic lui Cireniu.
      Acesta a căutat de îndată marea mediterană și a găsit-o imediat.
      Dar când a arătat acesta cu degetul spre marea mediterană, a început copilașul să-l întrebe:
      „Cireniu, este oare aceasta mijlocul pământului? Sau cum ți se pare ție acest lucru?“
      Și Cireniu a început să vorbească: „Eu sunt într-adevăr un bun socotitor după Euklides și Ptolemäus
      „și știu de aceea cu siguranță, că suprafața unei bile poate avea oricare punct ca centru, pentru că în primul rând mijlocul bilei este la aceiași lungime din interiorul ei,
      „și pentru că în al doilea rând toate liniile sunt de aceiași dimensiune și lungime.
      „După această ordine de iedei se poate numi această mare ‘marea mediterană’.
      „Dar după părerea mea se poate spune și despre oricare altă mare că este marea mediterană.“
      Și copilașul a început să vorbească: „Da, tu ai dreptate; dar totuși nu au ce face aici ideeile lui Euklides,
      „și această mare se poate numi marea mediterană,
      „deoarece mijlocul este doar acolo unde se află Domnul!
      „Iată, acest Domn se află acum la marea aceasta, și așa este prin urmare acolo mijlocul măriilor!
      „Uită, acesta este o altă socoteală, de care Euklides nici măcar nu a visat, și ea este mai exactă decât a lui!“
      Această explicație l-a trezit complet pe Cireniu, și acesta a început să cerceteze mai departe.


217

Totul are timpul și ordinea sa de la Dumnezeu. Despre cercetarea încrezută
prin adâncurile dumnezeiești și despre ideiile copilărești ca drum
spre adevărata înțelepciuine.
                   
                                 
      Acest lucru a observat copilașul la Cireniu, deoarece acesta a început să cerceteze mai departe:
      „Cireniu, tu crecetezi în zadar și dorești imediat să primești întreaga mână, dacă Eu ți-am arătat un deget!
      „Uite, acest lucru nu se poate; deoarece totul necesită timp și ordinea stabilă și de neclintit!
      „Dacă tu vezi un pom înflorit, atunci bineînțeles că tu vrei deja să mănânci fructul copt.
      „Dar iată, acest lucru nu se poate; căci fiecare pom are timpul și ordinea sa!
      „Timpul și ordinea însă provin din Mine din vecii vecilor, și așa nu pot Eu să Mă împotrivesc Mie;
      „de aceea nu se poate lăsa nimic deoparte din ordine și din acel timp:
      „Eu te iubesc pe tine din belșug și cu toată puterea Mea dumnezeiască; dar totuși nu pot Eu să-ți fac cadou un minut din acel timp care trebuie să treacă;
      „pentru că aceasta trebuie să se scurgă neâncetat ca un fluviu și nu este de oprit și nu are liniște înainte ca el să ajungă la marele mal al veșniciei de neschimbat.
      „De aceea este cercetarea ta mai departe în adâncurile Mele puțin cam încrezută.
      „Fiindcă tu nu vei ajunge mai înainte totuși pe o asemenea cale nici cu puțin mai aproape de adâncurile Mele, decât până ce va fi timpul potrivit.
      „De aceea încetează asemenea cercetări, și nu-ți osteni duhul în zadar; pentru că la timpul potrivit ți se va face liber din Mine totul cunoscut!
      „Tu dorești acum să înțelegi în adâncime, de ce este mijlocul acolo, unde sunt Eu?
      „Eu îți spun însă: așa ceva tu încă nu poți înțelege; de aceea trebuie tu deocamdată să crezi și să dovedești în credință adevărata smerenie a duhului tău.
      „Când duhul tău va fi ajuns prin adevărata smerenie la adâncimea potrivită în sine, atunci vei și putea tu face din această adâncime observări luminoase în adâncimea Mea.
      „Dacă tu însă îți vei ridica duhul cercetând, atunci va părăsi acesta încontinuu tot mai mult adâncimea sa vie, și tu te vei depărta prin aceasta de adâncimile Mele și nu te vei mai apropia de ele.
      „Da, Eu îți mai adaug încă: De acum încolo sa rămână ascunsă toată înțelepciunea adâncă față de înțelepții lumii;
      „dar celor naivi, copiilor slabi și orfanilor să le fie ea pusă în inimile lor!
      „De aceea, devino tu un copil în cugetul tău, și va fi atunci timpul potrivit pentru tine, pentru a primi înțelepciunea adevărată!“
      Cireniu s-a mirat foarte tare de această învățătură și l-a întrebat atunci pe copilaș, spunând anume:
      „Da, dacă așa stau lucrurile, atunci chiar nu mai trebuie nici un om să învețe să citească scrisul și să scrie însuși scrisul!?
      „Pentru că dacă Tu îi dai totul liber celui vrednic, pentru ce atunci învățarea ostenitoare?“
      Și copilașul a spus: „printr-o învățare potrivită și smerită va fi ogorul îngrășat cu îngrășăminte pentru înțelepciune, și aceasta este și în ordinea Mea.
      „Dar tu nu trebuie să consideri învățarea ca scopul sau pentru înțelepciunea însăși, ci numai ca un mijloc.
      „Când însă ogorul va fi îngrășat, atunci Eu voi și semănă sămânța, din care atunci va crește de-abia adevărata înțelepciune! Ințelegi tu aceasta? - Aici a tăcut Cireniu și nu a mai cercetat mai departe.

218

Crucea impusă ca exprimare a dragostei lui Dumnezeu față de oameni.

      După acest dialog foarte plin de învățătură a copilașului cu Cireniu s-a adresat însă și Iosif la copilaș și l-a întrebat, ce să se întâmple acum cu crucea adusă acasă.
      Și copilașul a spus: „Iosife, Eu îți spun, aceasta și-a găsit deja omul și locul ei!
      „Spuneți totuși și voi unui neguțător: ‘Tu ai o marfă bună, pe aceasta tu nu o vei poseda un timp îndelungat;
      „ ‘fiindcă pentru aceasta se va găsi într-adevăr acuși pe undeva un cumpărător dornic de a o cumpăra!’
      „Și iată, un asemenea neguțător sunt și Eu! Eu am adus o marfă bună pentru libera vânzare.
      „Și s-a și găsit deja un cumpărator și a luat-o la sine din dragoste față de Mine;
      „și cumpărătorul este Ionatan, pescarul puternic.
      „Să nu aibă el așadaa nimic pentru peștii săi mulți, cu care el ne-a aprovizionat din belșug deja așa de des?!
      „O mână o spală pe cealaltă. Cine dă apă, aceluia să-i fie iarăși dată apă.
      „Cine dă untedelemn, aceluia să-i și fie iarăși dat untdelemn.
      „Cine alintă, aceluia să-i și fie o alintare pentru veșnicie.
      „Cine însă dă dragoste, aceluia să-i și fie dată iarăși dragoste.
      „Ionatan Mi-a dat însă toată dragostea lui; astfel i-am dat Eu deci în această cruce și dragostea Mea.
      „Și voi Mi-ați dat, ce-i drept, într-adevăr și dragoste în apă și untedelemn;
      „dar Eu îți spun, Iosife: Dragostea pură îmi este așadar totuși mai dragă decât aceea cu apă și untdelemn!
      „Crucea s-a făcut însă acum cea mai mare dragoste a Mea!
      „De aceea i-am dat-o lui Ionatan, pentru că acesta are o dragoste mare față de Mine;
      „fiindcă el singur Mă iubește de dragul Meu însumi, și aceasta este dragostea curată.
      „El M-a iubit, fără să știe, cine sunt Eu; voi însă Mă iubiți mai puțin, chiar dacă voi ați știut totuși, cine sunt Eu așa de fapt.
      „Și iată, aceasta a fost o dragoste cu destul de multă apă! De aceea, voi să nici nu suferiți niciodată de lipsă de apă, în ochii voștri anume, pe această lume.
      „Cireniu M-a iubit cu untdelemn; de aceea să fie și el odată uns cu untdelemnul vieții, precum voi adăpați cu apa vieții.
      „Dar pe deplin în încăperea Mea să locuiască odată numai aceia, care Mă iubesc adevărat!“
      Această cuvântare a copilașului l-a transpus pe Iosif într-o adevărată teamă, și Cireniu însuși s-a uitat cu ochi mari.
      Copilașul a spus însă: „Voi însă să nu credeți totuși de aceea, că vă voi scuti de cruce; pentru că cine va avea o inimă liberă, acela să și primească crucea liberă!“  - Acest răspuns a liniștit iarăși cugetul lui Iosif și a lui Cireniu.
     
219

Lacrimile de păcate ale lui Ionatan și dragostea sa sfântă față de Domnul.
Carnea ca plată a păcatului. Despre valoarea și despre înfățișarea dragostei curate.

      La această cuvântare plata copilașului a îngenunchiat însă Ionatan, pătruns de simțul fiebinte al dragostei sale, în fața copilașului și a plâns de prea multă fericire și mulțumire.
      Copilașul a spus însă către ceilalți: „vedeți voi, cât de puternică este dragostea lui Ionazan față de Mine?
      „Adevărat vă spun vouă: Din fiecare lacrimă, care iasă acum din ochii lui, să devină odată o lume pentru el în împărăția Mea!
      „Eu v-am arătat deja, ce-i drept, valoarea și diferența lacrimilor; dar aici vă spun Eu încă o dată:
      „Nici o lacrimă nu este mai mare în fața Mea decât numai aceea, care se aseamănă cu lacrima lui Ionatan!“
      La aceste cuvinte ale copilașului s-a îmbărbătat marele Ionatan și a spus:
      „O Tu Domn atotputernic al vieții mele! Cum sunt eu, un mare păcătos, într-adevăr vrednic de o asemenea milostivire și îndurare nemărginită din parte Ta?“
      Copilașul a spus însă: „Ionatan, întreabă-te, cum poți deci tu într-adevăr să Mă iubești atât de puternic în inima ta, deoarece ești un așa de mare păcătos?!
      „Nu este sfântă dragostea în sine față de Mine, cum Eu însumi sunt în cea a Mea Dumnezeiescă?!
       „Cum ai putea tu într-adevăr ca un atât de mare păcătos să suporți o asemenea dragoste sfântă în inima ta?!
      „Nu se sfințește deci fiecare om și cu totul se naște din nou prin dragostea față de Dumnezeu în inima lui?!
      „Dacă ești tu însă pe deplin în aceasta dragoste, spune, ce este prin urmare în tine, ceea ce tu  numești ‘păcat’?
      „Iată, carnea fiecărui om este într-adevăr un păcat în sine; de aceea trebuie să și moară carnea fiecărui om.
      „Da, Eu îți spun: Chiar și această carne a trupului Meu este sub plata păcatului și va trebui de aceea să și moară asemenea cărnii trupului tău.
      „Dar acest păcat nu este totuși unul de bună voie, ci numai unul judecat și nu stă în nici o socoteală pentru duhul tău liber.
      „De aceea nu este stabilit valoarea conform cărnii, ci doar numai după dragostea ta liberă.
      „Și nu se va spune o dată în viitor: ‘Cum a fost trupul tău?’, ci: ‘Cum a fost dragostea ta?’
      „Iată, dacă tu arunci o piatră în sus, atunci el totuși nu rămâne înânălțime, ci cade acuși iarăși jos, pe pământ.
      „De ce deci? - Pentru că materia pământului îl atrage, el fiind o dragoste judecată și fiind el însuși plin de aceasta.
      „De ce însă nu cad de pe cer norii și stelele?  - Uite, de aceea, pentru că le atrage dragostea cerului!
      „Așadar, dacă inima ta este plină de dragoste față de Dumnezeu, cel veșnic viu, unde te va trage într-adevăr această dragoste singur liberă, ea însăși vie?“
      Această ultimă întrebare i-a umplut pe toți cei prezenți cu cea mai mare fericire, și ei știau acum toți, cum stau lucrurile pentru ei.


220

O soluție împotriva plăgii insectelor. Războiul laptelui. O cometă.

 După această corectare pentru Ionatan, precum și celorlalți, care erau prezenți aici, a spus Iosif:
      „Prietenilor, seara este frumoasă; cum ar fi în sfârșit, dacă noi am merge înainte de odihna de noapte încă pentru o oră afară în aer liber?!
      „Pentru că aici în camere este acum foarte tare înăbușitor;
      „și dacă mergem într-o astfel de înăbușeală la pat, atunci nu putem nici dormi  nici ne odihni!“
      Și copilașul a spus: „Iosif, de această părere sunt și Eu; dar numai să nu zumzăiască afară de-a valma așa de multe insecte supărătoare, căci atunci ar fi mai agreabil să fii afară seara!“
      Și Iosif a spus: „Da, Tu viața mea, aici ai Tu într-adevăr foarte tare dreptate!
      „Dacă ar exista numai o soluție, pentru a putea da prin aceasta un rămas bun acestor oaspeți mici supărători, dar nu împotriva rânduielii Tale, atunci ar acest lucru foarte tare de dorit!“
      Și copilașul a spus: „O, o asemenea soluție se va lăsa găsită într-adevăr acuși!
      „Mergi, și ia o oală plină de lapte cald de vacă, și pune-o afară, și tu vei vedea, cum toți acești oaspeți mici supărători în număr de mii și mii se vor pune în jurul oalei - și ne vor acorda liniște!“
      Iosif le-a poruncit de îndată fiilor săi, să pună acolo o oală de lapte cald de vacă.
      Și fiii lui Iosif au făcut de îndată, ce le-a poruncit Iosif.
       Și atunci când oala cu lapte cald s-a aflat afară, atunci s-a descoperit acuși în lumina mată de înserare un roi imens de tot felul de insecte mușcătoare peste oala de lapte.
      Și toți s-au minunat de această invenție, prin care milioane de țânțari și muște s-au adunat împreună într-un punct și au purtat acolo unii cu alții un veritabil război al laptelui.
      Și Cireniu a spus: „Iată, cât de simplu și eficient este totuși acest mecanism !
      „O oală de-abia de dat importanță plină de lapte cald ne eliberează de plaga supărătoare a insectelor!
      „Intr-adevăr, aceasta să și fie de îndată pus în practică în Tir!
      „Pentru că și acolo supărără oamenii milioane de asemenea animale în timpul serii.“
      Și copilașul a spus: „Mijlocul este într-adevăr destul de bun; dar nu peste tot va putea fi folosit cu succes;
      „pentru că nu peste tot sunt aceleași împrejurări,
      „și asemenea împrejurări, cum au loc ele acum aici, nu vor fi desigur niciunde altundeva prezente!
      „De aceea își și are efectul atât de excelent acest mijloc numai aici. Unde însă aceste împrejurări nu au loc, acolo nici mijlocul acesta nu-și va avea efectul astfel.
      „Dar, acum, uită-te în sus la cer, și tu vei descoperi o cometă!“ - Aici s-a uitat Cireniu în sus și a văzut numaidecât o cometă puternică.

221

O discuție despre comete ca mesageri de catastrofe și războaie.

      Când însă Cireniu s-a uitat bine la cometa puternică, a spus el atunci:
      „Intr-adevăr, o stea stranie! Este prima pe care o văd;
      „de auzit am auzit într-adevăr deja adesea despre acești mesageri de nenorocire mistici de pe cer.“
      La această afirmație a lui Cireniu a venit acolo și Maroniu Pilla și a spus:
      „Acolo uită-te o dată în acea direcție! Templul lui Ianus este închis de de-abia șapte ani, și toți au spus:
      „ ‘Acum va primi Roma o pace eternă!’, pentru că așa de îndelungat n-ar fi fost încă închis acest templu!
       „Aici avem însă acum deja acest semn îngrozitor în fața ochilor noștri, că templul lui Ianus se va deschide iarăși foarte acuși,
      „și că va începe să fie chiar foarte viu pe marile câmpii marțiene!“
      Iosif l-a întrebat însă pe Maroniu Pilla, dacă el ar considera deci într-adevăr în serios o asemenea cometă ca fiind un premărgător al războiului.
      Și Maroniu Pilla a vorbit foarte serios: „O prietene, acesta este un adevăr neclintit! Eu îți spun: Război peste război!“
      Și Cireniu a spus ca adăugare: „Acum sunt cei doi drepți o dată împreună!
      „Iosif se ține încă mai de puternicul Moise, și Maroniu Pilla nu poate să se debaraseze de superstiția lui veche păgână!“
      Iosif a spus însă: „Inalt considerat frate și prieten Cireniu! Eu sunt însă de părere că Moise este totuși oricum mai bun decât templul lui Ianus în Roma!“
      Și Cireniu a spus: „Intr-adevăr! Dar dacă îl ai pe Domnul însuși, pe Iehova însuși  în belșugul Său, atunci sunt eu de părere că Moise precum și prostănacul Ianus trebuie să pășească frumsos în planul din fond, și aceasta o dată pentru totdeauna!
      „Cometa pare a fi într-adevăr un mesager al catastrofei conform legendelor vechi și nefondate;
      „dar eu cred că Domnul nostru și cel mai drag Iisus al nostru în belșugul Său dumnezeiesc va fi și un Domn peste acest Domn presupus al nenorocirii! Nu ești tu de aceeași părere cu mine?“
      Și Iosif a spus: „Aceasta cu siguranță; dar de aceea Moise nu este totuși de comparat cu Ianus al Romei, nici în această prezență a Domnului!“
      Și Cireniu a spus: „Nici nu vreau aceasta; dar dacă îl am Domnulu, atunci îmi sunt cel puțin Moise și Ianus tot una!“
      Aici a spus copilașul către Cireniu; „La acesta rămâi tu!
      „Pentru că adevărat, unde este vorba de veșnicie, acolo dispar toate mărimile și zero îi așa de mult ca un milion!“
      Acest răspun al copilașului i-a dat lui Iosif un mic impuls, și el nu a mai ținut după aceea nici un cuvânt înainte despre Moise în fața lui Cireniu.

222

Un învățământ intuitiv despre substanța cometelor
la exemplul de la oala cu lapte.

 După aceea a venit Ionatan la Iosif, Ionatan care cerceta tot timpul tare după motiv la asemenea ocazii și i-a spus:
      „Frate, aceasta ar fi iarăși așa ceva, unde Domnul, ca înainte la eclipsa de lună, ne-ar putea ajuta să ieșim din vis!
      „Ce părere ai tu, dacă noi l-am întreba despre aceasta, ne-ar da El într-adevăr o explicație despre acest lucru?“
      Și Iosif a spus: „Dragă frate al meu Ionatan, la aceasta este nevoie doar de o probă!
      „Cine se încrede tare în Domnul, acela a clădit pe pământ tare.
      „Du-te la copilaș, care se află acum în brațele Mariei, și întreabă-L,
      „și se va arăta într-adevăr, ce fel de răspuns vei primi tu la întrebarea ta!“
      La acest răspuns al lui Iosif s-a dus Ionatan de îndată în toată dragostea și smerenia la copilaș și a vrut să întrebe:
      dar copilașul i-a luat-o lui Ionatan înainte și a spus:
      „Ionatan, eu știu deja, ce vrei tu; dar aceasta nu te privește!
      Mergi însă în casă, și ia o torță mică,
       „aprinde-o, și mergi atunci cu torța arzătoare la oala de lapte, care a fost pusă pentru muște și țânțari,
      „și Eu îți spun, tu vei vedea și acolo o cometă cu tot cu natura ei de bază!“
      Ionatan a făcut aici de îndată, ceea ce copilașul l-a sfătuit.
      Și iată, când el a ajuns cu torța arzândă în apropierea oalei cu lapte, peste care milioanele de musculițe, țânțari și muște zburau de-a valma împrejur,
      atunci a și descoperit el într-adevăr o coadă slab strălucitoare lungă de mai mulți stânjeni, care consta bineînțeles din insectele zburătoare,
      la a cărui coadă oala cu lapte forma capul.
      Acest fenomen a fost zărit și de multe alte persoane,
      și toți se minunau de asemănarea acestei apariții formate cu cometa de pe cer.
      Și Ionatan a mers la copilaș și l-a întrebat, cum să înțeleagă el acum aceasta.
      Și copilașul a spus: „Deocamdată astfel, cum ai văzut tu aceasta! Secretul însă n-au voie toți să-l afle;
      „de aceeea mulțumește-te deocamdată cu asta! și mâine va fi o zi.“

223

Aluzii de corespundere și de explicație despre esența cometelor.

      Aici a început Ionatan să se gândească foarte intens și nu putea nicidecum să cuprindă un gând înțelept.
      Copilașul a băgat însă bineînțeles imediat de seamă, că aici Ionatan nu putea potrivi cometa oalei de lapte cu cometa de pe cer.
      De aceea el s-a ridicat și i-a spus lui Ionatan:
      „Dragul Meu Ionatan! Iată, în tine se întâmplă exact așa, cum ți-a arătat imaginea cometei a oalei de lapte!
      „O oală mare plină de lapte reprezintă inima ta, în care dragostea ta este laptele.
      „Dar peste lapte se află acum și un roi imens de muște musculițe și țânțari, asemenea aceluia de peste acea oală de lapte.
      „Și acest roi formează gândurile tale puțin cam tare mergând spre ridicol asupra natura asemănătoare a celor două comete.
      „Dar, prietene Ionatan, cine va considera în sfârșit în serios sâmburele cometei  ca fiind o oală cu lapte și coada ei ca fiind un roi de țânțari?
      „Acestea doară sunt numai corespunderi, dar nu o asemănare deplin naturală!
      „Știi tu însă într-adevăr, ce înseamnă aici o corespundere? - Ce este o oală? Ce este laptele din aceasta? și ce este roiul de țânțari și musculițe?
      „Uite, tu nu înțelegi aceasta; atunci ascultă așadar, Eu vreau să-ți spun ceva despre aceasta!
      „Oala reprezintă un vas pentru primirea de substanțe, de care puterea de viață hrănitoare din Mine este legată;
      „laptele este însă o asemenea substanță, care poartă din Mine puterea de viață hrănitoare în sine în cea mai abundentă măsură.
      „În muște, țânțari și musculițe este puterea de viață deja liber activă;
      „dar dacă ea nu este hrănită cu o asemenea putere de viață hrănitoare și dreaptă, atunci devine ea acuși slabă și nu se poate perfecționa pentru o treaptă mai înaltă și desăvârșită.
      „Acum uite, cometa de pe cer nu este nimic altceva decât o lume nou creată și în devenire!
      „Sâmburele este recipientul pentru primirea puterii de viață hrănitoare din Mine.
      „Această putere de viață este foarte tare încălzită de un foc propriu dat de la Mine prin tocmai această putere de viață și se descompune astfel în aburi  hrănitori.
      „Dar ca acești aburi purtători deja de o putere de viață mai tare dezvoltată să nu se piardă și să fie luați de la noul corp lumesc,
      „ele sunt atunci preluate de un număr nemărginit de monade (animăluțe de eter) și prin acestea iarăși date corpului lumesc nou în devenire spre dezvoltarea lui deplină.
      „Iată, aceasta este asemănarea corespunzătoare între cometa de pe cer și cometa noastră a oalei de lapte!
      „Dar nu cerceta acum mai departe în această direcție, ca dragostea ta să nu devină slabă din pricina cercetării!“
       Această explicație au ascultat-o într-adevăr destul de mulți, dar nimeni nu o înțelegea; dar mulți credeau, că va fi astfel.

224

De ce prea multă cercetare în adâncimile creației lui Dumnezeu este defavorabilă pentru copiii lui Dumnezeu.

      L-a întrebat însă Cireniu pe copilaș și a spus: „O Tu viața mea, de ce nu este voie sau de ce nu trebuie în sfârșit să cercetăm mai adânc în creațiile Tale?
      „De ce este într-adevăr o asemenea cercetare, conform spuselor Tale, defavorabilă pentru dragostea față de Tine?
       „Eu sunt însă în această privință exact de părerea contrarie: Dacă recunoaștem creațiile Tale de-abia tot mai adânc și tot mai limpede, atunci ar trebui doară evident ca să creștem în dragostea față de Tine și nu să devenim mai slabi în aceasta!
      „Pentru că este totuși astfel deja cazul chiar printre noi oamenii, că și un om devine totdeauna pentru noi tot mai scump, cu cât mai multă desăvârșire descoperim noi la el.
      „Cu cât mai mult va fi acesta cazul în primul rând față de Tine, Domnul și creatorul tuturor mărețiilor, desăvârșirilor și minunățiilor, dacă noi Te recunoaștem încontinuu tot mai adânc!
      „De aceea doresc eu într-adevăr să Te rog chiar pe Tine, Tu viața mea, ca Tu să-mi dai unele lămuriri mai îndeaproape despre steaua aceea ciudată!
      „Pentru că inima mea îmi spune, că eu te voi putea de-abia atunci iubi tare pe deplin, când Te voi recunoaște tot mai adânc în înfăptuirea Ta de minuni atotputernică și prea înțeleaptă.
      „Nu poate doară totuși nimeni să Te iubească pe Tine ca pe singurul Dumnezeu și Domn, dacă el nu te recunoaște mai înainte!
      „Astfel este și a noastră treabă de a Te recunoște de la sufletul nostru chiar motivul principal pentru dragostea față de Tine,
      „tot așa ca și cum eu am trebuit mai înainte să o recunosc pe femeia mea, înainte ca să o pot primi în inima mea! Dacă eu n-aș fi recunoscut-o, atunci ea cu siguranță n-ar fi și devenit niciodată femeia mea!“
      Aici a zâmbit copilașul și a spus: „O tu dragul Meu Cireniu, dacă tu mi-ai da mai des învățături atât de înțelepte, atunci aș trebui Eu la sfârșit chiar totuși să devin într-adevăr și un om așa destul de înțelept din temelie!
      „Iată, aici Mi-ai spus tu Mie chiar tot felul de lucruri noi!
      „Dar acum gândește-te la aceasta: Tu Mi-ai fost acum un învățător, pentru că voiai să îmi dovedești, că avertismentul Meu față de prea multa cercetare în creațiile Mele nu este avantajoasă pentru sufletul omului în sfera dragostei ei față de Mine, ci că exact numai cercetarea este avantajoasă.
      „Cum aș putea Eu acum, în consecință, un elev față de tine, să te învăț despre lucrurile necunoscute?!
      „Dacă ție îți sunt pentru dragoste motive mai bune cunoscute, decât cele ce ți le dă Dumnezeul și făcătorul tău, cum poți tu atunci să implori de la El o învățătură mai adâncită?!
 „Sau ești tu într-adevăr de părere că Dumnezeu se va lăsa împins spre ceva mai bun prin motivele de rațiune concepute și stabilite de om, de parcă ar fi El un judecător conform legilor lumești?!
      „O Cireniu, aici ești tu într-adevăr încă într-o rătăcire foarte puternică!
      „Uite, Eu singur cunosc totuși ordinea Mea veșnică , care este aici mama tuturor lucrurilor!
      „Din această ordine ai reieșit și tu! Dragostea duhului tău față de Mine este viața ta cea mai proprie.
      „Dacă tu vrei acum să îndepărtezi de la Mine această dragoste față de Mine și să o direcționezi spre creațiile Mele, pentru a Mă iubi atunci mai intens, în timp ce tu Mă ai totuși vizibil viu în fața ta,
      „spune, va avea o asemenea întărire prostească de dragoste într-adevăr motivul ei?!
      „Da, cine încă nu Mă cunoaște și nu Mă are, acela poate să se ridice către Mine într-adevăr pe calea ta;
      „dar dacă cineva Mă are deja pe Mine însumi în brațele lui, la ce să-i folosească atunci aceluia treptele tale?“
      Aici a rămas Cireniu foarte stupefiat, s-a simțit foarte lovit, și nimeni nu a mai întrebat mai departe de cometă.

225

Pășirea înapoi a Dumnezeirii din copil.
Ultimele indicații ale copilașului pentru Iosif și Cireniu.
Odihna de noapte. Milostivirea deosebită a lui Iacov la copilul Iisus.

      Când treaba cu cometa a fost însă explicată, a spus atunci de îndată copilașul către Iosif:
      „Iosif, în decursul al acestor două zile am jucat Eu pe postul unui veritabil Domn al casei, și voi toți M-ați ascultat;
      „dar de acum încolo îți dau Eu iarăși locul acesta de domn al casei, și așa cum tu vei pune totul în ordine, așa să se și întâmple!
      „Incepând de acum sunt Eu iarăși ca oricare copil omenesc și trebuie să fiu astfel; pentru că și carnea Mea trebuie să crească pentru mântuirea voastră, a tuturor.
      „De aceea nu mai aștepta pentru acum, precum și pentru timpul viitor nici o minune deschisă de la Mine în această țară!
      „Nu vă lăsați însă totuși derutați în credința voastră și în încrederea în puterea și forța Mea;
      „pentru că ceea ce am fost Eu din veșnicie, aceasta sunt Eu tot timpul și voi fi asta în veșnicie!
      „Nu vă temeți de aceea niciodată de lume, care nu este nimic în fața Mea; dar temeți-vă, de a deveni neâncrezători în Mine, - pentru că aceasta ar fi moartea sufletului vostru!
      „Cu asta preia tui, Iosife, iarăși cârma casei, și condu-o bine și drept în numele Tatălui Meu, Amin!
 „Astfel călătorește și tu, Cireniu, în ziua de mâine iarăși fericit la Tir, unde te așteaptă deja afaceri importante!
      „Dragostea și mila Mea este cu tine, și așa poți tu să fii liniștit. Despre toate celelalte înțelege-te însă cu Iosif; pentru că el este acum domnul casei!“
      Apoi l-a chemat copilașul pe Iacov la Sine și i-a vorbit:
      „Iacov, între noi însă să dăinuiască prima relație, care îți este deja cunoscută!
      „Și toate acestea trebuie să rămână așa cum sunt în această țară, Amin!“
      Iosif a fost însă din această cauză foarte trist și a rugat stăruitor copilașul, ca El să rămână în continuare așa în Dumnezeierea Lui.
      Copilașul a vorbit însă acum foarte copilăresc, și în spusele Lui nu a mai fost acum nici o urmă de ceva Dumnezeiesc.
      Lui i s-a și făcut acuși somn, și Iacov a trebuit să-L ducă la pat.
      Incă timp îndelungat în noapte a stat tovărășia împreună și se sfătuia așa și așa despre motivul unei asemenea schimbări la copilaș;
      dar nici unul n-a spus ceva adevărat, ci mult mai mult se întrebau unul pe celălalt, -
      dar din nici o parte n-a venit vreun răspuns valabil.
      Și Iosif a vorbit în sfârșit: „Noi știm de ceea ce avem nevoie, și ce avem de făcut, și cu aceasta putem fi deasemenea mulțumiți!
      „Este însă deja târziu în noapte; de aceea sunt eu de părere că este acum cel mai bine să ne ducem la culcare.“
      Cu aceasta au fost toți de acord cu Iosif și s-au și dus numaidecât la odihna bună în casă.

226

Grija lui Iosif din pricina micului dejun. Cămara de alimente golită.
Ajutorul din impas al lui Ionatan cu o încărcătură mare de pești.

      În ziua următoare a fost Iosif, ca deobicei, deja cu mult mai devreme în picioare decât altcineva și s-a dus afară, pentru a vedea, ce fel de zi va fi.
      El a găsit toate semnele unei zile frumoase și s-a dus atunci iarăși în casă și i-a trezit pe fiii săi, ca ei să pregătească pentru oaspeți un mic dejun bun.
      Și fiii s-au ridicat acuși și s-au dus să se uite, care provizie ar mai oferi într-adevăr încă cămara de alimente.
      Și după ce ei au scotocit prin cămara de alimente, au venit atunci numaidecât la Iosif și au spus:
      „Ascultă, tu tată drag, însărcinarea ta ar fi într-adevăr foarte potrivită și bună;
      „dar cămara noastră de alimente a fost aerisită așa de tare în decursul al acestor câtorva zile, că nouă ne este aproape imposibil, să pregătim mâncare chiar numai pentru zece persoane.
      „Sfătuiește-ne de aceea, de unde să luăm produsele de mâncare, și mâncarea trebuie să fie gata într-o oră!“
      Aici s-a scărpinat Iosif puțin cam tare după urechi și s-a dus el însuși în cămara de alimente și a găsit acolo adeverite spusele fiilor săi, ceea ce l-a transpus atunci într-o încă mai mare încurcătură.
      El s-a gândit încoace și încolo și nu putea găsi nimic, ce l-ar fi putut smulge din încurcătura lui.
      Când însă Iosif stătea în anticasă astfel gândindu-se, a venit atunci Ionatan din oadaia lui de dormit, l-a salutat și l-a sărutat pe vechiul prieten al lui și l-a întrebat, de ce ar sta în sfârșit acolo așa de trist și gânditor.
      Și Iosif i-a arăta lui Ionatan numaidecât motivul încurcăturii sale, anume cămara de alimente goală.
      Când Ionatan a auzit aceasta, i-a spus el atunci lui Iosif:
      „O tu cel mai iubit prieten al meu, din această cauză nu trebuie într-adevăr să-ți fie teamă.
      „Iată, cămările mele de alimente sunt încă foarte pline; eu dețin încă în jur de două mii de chintali de pești afumați!
      „De aceea lasă acum de îndată să meargă fiii tăi cu mine, și într-o oră și jumătate să arate cămara ta de alimente imediat altfel!“
      Această cerere a fost un adevărat balsam pe inima lui Iosif, și el a și acceptat-o de îndată.
      De-abia a trecut însă o oră și jumătate, că au și venit Ionatan și cei patru fii cu o încărcătură puternică de pești.
      Fiii au adus în jur de patru chintale (două sute de kg.) de pești afumați, și Ionatan a adus trei butoaie cu fund ovoidal pline cu pești proaspeți și zece bucăți mari rotunde de pâine din făină de grâu.
      Când Iosif i-a văzut pe cei care veneau astfel împovărați, a fost el atunci plin de bucurie și i-a mulțumit și l-a lăudat pe Dumnezeu pentru o asemenea surpriză și l-a îmbrățișat și l-a sărutat atunci pe Ionatan.
      Apoi a fost în bucătărie acuși foarte multă ocupație.
      Fiii se grăbeau vioi încoace și încolo; Maria și Eudokia au venit acuși ele înșiși din dormitor și s-au dus și au muls vacile.
      Și așa a fost pregătit un mic dejun bogat deja într-o jumătate de oră pentru mai mult de o sută de oaspeți.

227

O intrecere a râvnei de dragoste între Iosif și Cireniu. Neegoismul lui Iosif.
Adevărații și prefăcuții slujitori ai lui Dumnezeu.

      Când în acest fel a fost pregătit micul dejun și toți oaspeții erau sculați, a mers atunci Iosif de îndată la Cireniu și l-a întrebat, dacă el ar fi deja pregătit, să primească micul dejun.
      Și Cireniu a spus către Iosif: „O cel mai stimat prieten și frate al meu, eu sunt firește într-adevăr pregătit cu întreaga mea suită;
      „dar eu știu și că tu nu ai o asemenea provizie în cămara ta de alimente, pentru a ospăta, mai multe zile la rând, peste o sută de oameni.
      „De aceea îi voi trimte pe slujitorii mei în oraș pentru azi dimineață, unde să cumpere merinde pentru tine și pentru mine!“
      Când Iosif a auzit aceasta, a spus el atunci:
      „O dragă prietene și frate, aceasta o poți face tu oricum pentru corabia ta;
      „dar pentru mine ar fi o asemenea osteneală într-adevăr pe deplin în zadar.
      „Pentru că uite, mai întâi este micul dejun deja pregătit, și în al doilea rând se află în cămara mea de alimente încă așa de mult, că voi toți ați putea aceasta de-abia mânca în opt zile.
      „Fă-ți tu griji de orice altceva, doar de mine să nu-ți faci; deoarece, sunt într-adevăr în această privință bine servit!“
       Și Cireniu a vorbit: „Intr-adevăr, într-adevăr, dacă nu mi-ar da o altă dovadă de înalta ta profesie, mi-ar da într-adevăr în cea mai mare măsura ineficiența ta!
      „Da, da, la aceasta se vor putea deosebi tot timpul slujitorii drepți și cei răi a lui Dumnezeu ;
      „Cei drepți nu se vor îngrijora de bunăstare, iar cei nedrepți vor fi chiar contrar aceștora;
      „căci cei drepți îl slujesc pe Dumnezeu în inimile lor și acolo își au răsplata cea mai înaltă și veșnică, -
      „cei nedrepți însă, vor sluji după felul lor rău doar unui Dumnezeu fictiv, și acest lucru doar din cauza lumii;
      „de aceea ei caută răsplata lumii și se lasă plătiți pentru oricare pas mărunt.
      „Deoarece eu, ca fiind un păgân născut, cunosc acest fapt cel mai bine, căci am văzut cum se lasă plătiți preoții romani pentru fiecare pas mărunt.
      „Intr-adevăr, chiar eu a trebuit să plătesc unui preot pentru un sfat o sută de kilograme de aur!
      „Intrebare: a fost acesta un slujitor drept a unui adevărat Dumnezeu?
      „Tu însă m-ai întreținut aproape de trei zile, și ce fel de învățături am primit eu în casa ta, - și tu nu vrei totuși să accepți ceva!
      „Nu vrei nimic nici pentru cei opt copii ai mei! - Prin aceasta este cât se poate de evident, cum arată și se comportă adevărații slujitori a lui Dumnezeu!?“
      Iosif însă a vorbit: „Frate, nu vorbi mai departe despre acest lucru, căci și astfel de vorbe sunt mult prea multe pentru mine,
      „ și de aceea așează-te la masă, deoarece imediat va fi gata micul dejun!“ și Cireniu a urmat de îndată dorința lui Iosif și s-a pus la masă.





228

Micul dejun fericit. Iosif vorbește despre mila Domnului.
Copilașul la masă. Scene idilice între micuțul Iisus și Cireniu.


       Când toți s-au aflat la masă, s-a pus pe aceasta de îndată mulți pești gustos pregătiți,
      și Cireniu s-a mirat foarte tare, cum de a putut Iosif să procure așa de dimineață o cantitate destul de impresionantă de pești proaspeți!
      Și Iosif a arătat aici spre Ionatan cel mare și a vorbit puțin în glumă:
      „Iată, dacă ai ca prieten un așa mare maestru în pescuit, atunci nu trebuie să cauți prea departe - și iată, peștii sunt deja aici!“
      Aici a început Cireniu să zâmbească și a început să vorbească așa: „Da, aici ai tu dreptate.
      „Intr-adevăr, la astfel de împrejurări se poate mânca tot timpul pește proaspăt, și mai ales contează, dacă îl ai pe Acela în casă!“
      Și Iosif și-a ridicat mâinile și a început să vorbească cu inima mișcată:
      „Da, frate Cireniu, și pe Acela, de care noi în veci nu vom fi demn de El!
      „Acela să ne binecuvânteze micul dejun, ca să ne întărească cu adevărat în toate oasele și în dragostea pentru El, celui mai Sfânt!“
      Această exlamație a făcut să apară lacrimi în ochii oaspețiilor, și toți l-au lăudat pe Dumnezeu în copilașul, care încă dormea.
      Dar când oaspeții s-au pus să mânânce după ce și-au terminat slăvirea, s-a trezit și micul copil;
      și mirosul bun i-a spus Lui imediat, ce anume se afla pe masa de dimineață.
      De aceea s-a coborât cu repeziciune din patul său scund, a fugit gol la masă, acolo unde se afla mama, și a cerut imediat ceva de mâncare.
      Maria însă l-a luat imediat în brațe și a spus către Iacov:
      „Du-te și adu-mi repede o cămașă proaspătă din odaie!“
      Și Iacov a urmat de îndată dorința Mariei și a adus în mână o cămașă proaspătă.
      Dar copilașul n
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Dumnezeu este UNIC !
Back to top See my Info
Unique
Gazda
Gazda

Unique is offline

Joined: 13 Feb 2005
Member: #2
Posts: 359
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolele 230 - 245
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 8.10.2007, 02:43 View PostDownload Post

230

Mulțumirea lui Cireniu, cadoul și discursul său de plecare.
Cireniu mai rămâne încă o zi.


După această scenă copilărească s-a terminat și masa de dimineață.
Și după ce Iosif și-a terminat rugăciunea de mulțumire, s-a apropiat imediat Cireniu de Iosif și a început să-i vorbească:
„Dragul meu prieten, faptele tale pentru mine cât și pentru fratele meu Iulius Augustus Quirinus Cezar în Roma sunt așa de diferite față de altele, că eu pe veci nu te voi putea răsplăti așa cum se cuvine.
„Dar să te las chiar fără nici o răsplată, uită, acesta fapt îmi este cu totul imposibil!
„Eu știu însă, că tu nu vei primi de la mine o răsplată regească;
„de aceea m-am gândit eu așa: în anul acesta, după câte se pare, ai o recoltă foarte slabă de cereale;
„și totuși casa ta este cât se poate de locuită.
„Nouă persoane sunt cu mine, și voi sunteți opt capete în total; deci împreună sunteți în total 17 capete.
„Și duhul meu îmi spune acum, că lăzile tale de făină sunt goale și chiar și cămara ta de alimente,
„așa de goală este aceasta, că îți este deja greu cu mâncarea pentru vacile, caprele și măgarii tăi.
„Iată, toate aceste lucruri eu le știu cu exactitate - pe lângă faptul că nu mai aveți cu ce să vă îmbrăcați.
„De aceea, drag frate, trebuie să accepți măcar atât de la mine, cât îți este necesar.
„Eu știu foarte bine, că este o mare glumă, dacă un om al pământului încearcă, să-l ajute pe Domnul infinitului, Căruia i-ar fi foarte ușor, să creeze cu un cuvânt miliarde și miliarde de lumi.
„Dar acum mai știu, că chiar acest Domn al infinitului nu vrea să înfăptuiască tot timpul miracole, deoarece este legat de aceasta o judecată veșnică pentru ființele create.
„Din acest motiv trebuie să accepți cel puțin atât cât ai tu nevoie acum,
„și de data aceasta să nu mă refuzi, așa cum faci tu de obicei!“
Și Iosif a vorbit: „Da frate, de data aceasta s-ar putea să ai dreptate;
„dar înainte să primesc ceva de la tine, trebuie mai întâi ca să-L întreb pe Domnul.“
Aici a apărut copilașul, care se afla deja la Iacov, și a mers spre Iosif și a vorbit aceste cuvinte spre el:
„Iosif, ia ceea ce vrea Cireniu să-ți dea, ca tu să poți aproviziona casa cu hrană!“
După aceste cuvinte a acceptat Iosif oferta lui Cireniu.
Și acesta i-a dat lui Iosif de îndată suma a o mie de kilograme de argint și șaptezeci de aur.
Iosif ia mulțumit lui Cireniu și a acceptat suma cea mare și grea.
Cireniu însă a fost cât se poate de bucuros și a vorbit așa: „Frate, inima mea s-a ușurat cu câteva tone! Dar astăzi nu voi pleca încă de aici, ci doar mâine; căci mare mea dragoste nu mă lasă să plec de aici.“ și Iosif s-a bucurat foarte tare la aceste cuvinte rostite.

231

Cutia de bani a lui Iosif și grijile sale de furt.
Sfatul bun al copilașului spre Iosif.


Iosif însă nu avea o ladă unde să pună banii.
De aceea a poruncit Cireniu slujitoriilor săi, că aceștia să meargă de îndată în oraș și să cumpere o cutie, chiar dacă aceasta costa o avere!
Slujitorii au mers imediat și în timp de două ore au adus aceștia o cutie cât se poate de frumoasă din lemn de cedru, care a costat zece kilograme de argint.
Acea cutia s-a pus imediat în odaia de dormit a lui Iosif, și fiii săi au pus aurul cel greu în cutia cea grea și frumoasă.
Când banii au fost în acest fel puși în siguranță, a început să vorbească Iosif:
„Acum sunt eu - în felul lumesc - prima oară bogat în toată viața mea;
„căci atâția bani nu am văzut eu niciodată și nici nu am avut atâția în posesia mea!
„Dar până acum nu a știut casa mea de vreun hoț și mai puțin de jefuitori;
„de acum înainte nu vom avea destuli ochi și timp, ca să protejăm acest aur de hoți și de jefuitori!“
Ionatan însă a început să spună: „Frate, fi liniștit din această cauză!
„Eu știu mult prea bine, peste cine vin acei hoți și jefuitori.
„Iată, ei vin doar peste acei oameni zgârciți și răi!
„Dar tu nu ești așa, - de aceea poți fi liniștit; căci de la tine primește și așa fiecare de trei ori mai mult, decât dacă el cere de la tine!
„De aceea cred eu că tu vei avea de-a face cu o grămadă de cerșetori, dar cu siguranță nu vor ajunge la tine hoții și jefuitorii!“
„Aici a venit și Maria și a început să vorbească spre Iosif:
„Ascultă tu, drag tată, știi foarte bine, cum în orașul tatălui nostru David am primit de la acei trei înțelepți de la răsărit, adică care veneau din Persia, acea mare greutate de aur;
„și iată, acum nu mai avem nici măcar atât cât să egaleze un strop de ploaie, cu toate că noi nu am fost jefuiți de acel aur!
„Deci așa cred eu că va fi și aici: nu va trece un an, și fără hoți și jefuitori noi nu vom mai poseda nimic.
„De aceea fi liniștit; căci într-o casă, unde locuiește Domnul, nu are valoare aurul, și hoții și jefuitorii nu ar vrea să aibă prea mult de lucru în casa Domnului!
„Căci ei știu așa de bine ca tu și eu, că nu este bine, să te atingi de acele comori, care sunt puse ca într-o cutie dumnezeiască.“
După ce Maria a vorbit aceste cuvinte, a venit deja și copilașul și a început să vorbească:
„Iosif, tu om credincios, nu trebuie să te uiți cu frică la acea cutie, în care au așezat frații mei aurul!
„Căci atunci sunt Eu de părerea, că ești cât se poate de bolnav, dacă te uiți tu așa de speriat.
„Și iată, Eu nu vreau, ca tu să fi bolnav!
„Acești bani nu te vor apăsa mult timp. Cumpără tu multă făină, altă hrană și puțină îmbrăcăminte, și restul ce va rămâne împarte,
„și cutia se va goli așa imediat!“ - Aceste cuvinte copilarești l-au liniștit pe Iosif așa de tare, că a început să fie iarăși binedispus.

232

Iosif și ai săi. Griji și lucrări casnice.
Ajutorul uriaș a lui Ionatan prin încrederea sa în Dumnezeu.


După toate acestea a chemat Iosif pe cei trei fii ai săi la el și a început să le vorbească:
„Luați acest argint și mergeți în oraș ca să cumpărați făină, și ceea ce mai este nevoie în bucătărie,
„și întoarceți-vă după aceea înapoi ca să preparați o masă bună de amiază, pentru că Cireniu mă mai onorează și astăzi cu prezența sa!“
Și fiii au plecat și au făcut, ceea ce le-a spus tatăl lor.
Maria a venit și ea la Iosif și i-a spus în secret, că lemnele de foc sunt aproape gata, și cu ceea ce a mai rămas cu greu se va putea prepara o masă de prânz.
Atunci l-a chemat Iosif pe Ionatan și i-a spus despre acest lucru.
Și Ionatan a început să vorbească: „Frate, dă-mi toporul tău bun și tare, și eu mă voi duce în pădurea aceea de pe acel munte;
într-adevăr, în trei ore tu vei avea lemne suficiente!“
Și Iosif ia dat lui Ionatan un topor tare, și acesta a mers în pădurea de pe cel mai apropiat munte de vilă, și a tăiat imediat ajuns acolo un pom de cedru, a strâns o frânghie în jurul trunchiului și a tras așa pomul cel mare până în fața casei lui Iosif.
Când a ajuns acolo cu pomul tăiat, au început să se mire toți de forța cea mare care o avea Ionatan.
Și mulți dintre slujitorii lui Cireniu au încercat să tragă mai departe pomul, dar încercările lor de putere erau în zadar;
căci treizeci la număr nu au putut mișca pomul din loc, deeoarece avea o greutate cât se poate de mare.
Ionatan însă a început să vorbească spre slujitorii lui Cireniu:
„În loc să vă chinuiți aici în zadar apucaqți topoare mici și mari, și ajutați-mă ca să pot crăpa repede acest pom!
„Acest lucru îi va fi mai mult pe plac proprietarului, decât dacă voi vreți să va măsurați puterile prin încercările voastre încrezute.“
Și imediat au apucat toți slujitorii lui Cireniu un topor, și cu marele ajutor a lui Ionatan a fost crăpat acel pom într-o jumătate de oră.
Iosif s-a bucurat foarte tare și a început să vorbească: „O acest lucru este extraordinar!
„Intr-adevăr, acest lucru mi-ar fi răpit trei zile, până când eu aș fi crăpat un asemenea pom,
„și tu nu ai avut nevoi cu tot cu adusul pomului mai mult de trei ore!“
și Ionatan a replicat la aceasta: „O frate, o putere mare în corp este un lucru cât se poate de folositor;
„dar ce este aceasta în comparație cu Acela, care locuiește la tine, și tot infinitul se cutremură la suflarea Acestuia?!“
Aici a venit copilașul la Ionatan și a vorbit spre el: „Stai liniștit Ionatan, și nu mă trăda; căci eu știu, când trebuie să Mă arăt!
„Dar dacă puterea Mea nu ar fi fost cu tine, atunci nu ai fi devenit maestrul acestui pom. - Dar liniște și nu mai vorbi despre aceasta!“ - De aici nu a mai vorbit Ionatan și de abia acum a putut înțelege el, cam cum a adus el așa de ușor acel pom mare.

233

Starea de încurcătură a guvernatorului din pricina delegației.
Cireniu invită delegația la masă. Despre blestemul banilor.


Când însă în felul acesta a fost aprovizionată casa lui Iosif și cu lemne și fiii lui Iosif s-au ocupat destul de viguros cu pregătirea mâncării de prânz,
a venit atunci o delegație foarte strălucitoare din oraș, pentru a-l saluta pe cel mai mare guvernator.
Pentru că de adata aceasta n-a aflat nimeni din oraș ceva despre prezența lui Cireniu, pentru că el vroia să se fie aici în cel mai sever incognito.
Dar, în acea dimineață, au fost văzuți slujitorii cunoscuți în oraș, precum fiii lui Iosif, și s-a presupus de aceea prezența guvernatorului.
De aceea s-au adunat oamenii în oraș și au venit în toată strălucirea afară, ceea ce însă lui Cireniu de data aceasta i-a fost foarte incomod.
șeful suprem și căpitanul deja cunoscut nouă au fost bineînțeles în fruntea delegației numeroase a orașului Oastrazine.
Șeful suprem s-a scuzat peste măsură de mult, că el a aflat aceasta așa de târziu, și asta numai printr-o coincidență norocoasă, că înălțimea lui imperial consulară a fericit aceste împrejurimi cu cea mai înaltă prezență a sa.
Cireniu s-a întors însă aproape înapoi din cauza unei mânii secrete din pricina acestei vizite pentru el venită foarte la timpul nepotrivit.
Dar el trebuia acum totuși să facă pentru jocul rău o expresie a feței agreabilă din considerații politice și i-a și răspuns de aceea celui care a salutat cu aceeaș cuvântare binevoitoare.
În sfârșit însă i-a spus el totuși și șefului suprem: „Dragă prietene, noi domnii mari ai lumii suntem câteodată totuși într-o situație destul de rea.
„Un om simplu poate să meargă, oriunde vrea el, și el rămâne în încognito-ul dulce;
„dar noi avem voie să ne ridicăm numai puțin peste pragul ușii, și starea de incognito este deja la franțu!
„Eu vă primesc salutarea voastră impunătoare în numele fratelui meu, ce-i drept, destul de inimos și bine;
„dar același lucru rămâne, că eu sunt aici în cel mai sever incognito,
„aceasta înseamnă spus cu alte cuvinte: ‘Prezența mea de aici nu este una oficială și nu are voie sub nici o formă să fie anunțată la Roma!’
„Dacă eu aș afla, că cineva ar fi îndrăznit, să trimită la Roma un asemenea raport, cu adevărat, aceluia să nu-i meargă cel mai bine! - Pentru că băgați bine de seamă, eu sunt aici în cel mai sever incognito pentru lume!
„De ce? Aceasta știu eu, și nimeni nu trebuie să mă întrebe despre această temă.
„Mergeți însă acum acasă și schimbaț-vă hainele, și veniți atunci iarăși afară la mâncarea de prânz, care va avea loc aproximativ la trei ore înainte de asfințitul soarelui!“
Aici s-a aplecat delegația în fața guvernatorului și a plecat iarăși.
Apoi a pășit Iosif la Cireniu și a spus:
„Iată, acesta este deja primul efect al banilor, pe care mi i-ai dat într-o măsură atât de bogată!
„Slujitorimea ta a trebuit să-mi cumpere un dulap pentru aceștia, a fost atunci recunoscută - și prezența ta a fost trădată.
„Cum spun eu totuși întotdeauna: Pe aur și pe argint se mai tot află încă vechiul blestem al lui Dumnezeu!“
Copilașul însă care se afla foarte aproape de Iosif a adăugat, zâmbind:
„De aceea nu se poate pricinui aurului trufaș și argintului mândru o mai mare ocară, decât dacă este împărțit într-o măsură dreaptă între cerșetori.
„Tu, dragul Meu Iosif, faci însă acest lucru tot timpul; de aceea îți va dăuna puțin vechiul blestem și astfel și lui Cireniu.
„O, Mie nu-Mi este de loc teamă din pricina acestui aur; pentru că aici se află el deja la locul potrivit!“
Aceste cuvinte l-au liniștit iarăși pe Iosif precum și pe Cireniu, și ei i-au așteptat apoi cu cugetul destul de vioi pe oaspeții invitați.

234

Delegația la masă. Grija la ordinea mesei.
Supărarea copilașului la masa de lângă prost înbelșugată.
O proorocie profetică.


În timpul stabilit de dinainte a venit iarăși delegația cu hainele schimbate din oraș, i-a salutat pe toți din casa lui Iosif și s-a dus atunci cu Cireniu la masa deja pregătită.
Deoarece însă au venit acum împreună într-un mod nepresupus mai mulți oaspeți, decât au fost așteptați, de aceea a fost masa lui Iosif prea mică, așa încât la aceasta să fi putut avea loc și familia lui Iosif.
De aceea i-a spus în secret copilașul lui Iosif: „Tată Iosife, lasă să se pună o masă mică pentru noi în camera alăturată!
„Și spune-i lui Cireniu, ca el să nu se supere din această cauză,
„și spune-i, că Eu voi veni iarăși la el după gustare!“
Și Iosif a făcut așa, cum copilașul l-a sfătui.
Cireniu i-a spus însă lui Iosif: „Acest lucru nu merge! Deoarece Domnul veșniciei este între noi, de aceea noi totuși nu-L vom așeza la masa mică pentru copii!
„O aceasta ar fi totuși cea mai stranie ordine din lume!
„Eu îți spun, tocmai El și tu trebuie să vă așezați la capătul de sus al mesei!“
Și Iosif a spus: „Dragă frate, aceasta nu va merge într-adevăr de această dată;
„pentru că uite, sunt deja mulți păgâni din oraș prezenți, și acestora ar putea să le fie destul de rău la prea marea apropiere a Domnului; de aceea este de respectat voia copilașului aici, precum peste tot și întotdeauna.“
Și copilașul li s-a alăturat și a spus: „Cireniu, Iosif are totuși dreptate, urmează numai cuvintele sale!“
Atunci n-a mai stat Cireniu mult pe gânduri și s-a dus de îndată cu suita lui și cu delegația din oraș la gustarea de prânz.
Și Iosif a aranjat imediat în camera alăturată și o masă destul de strașnică, la care el, Maria, copilașul cu Iavoc al Său,
Ionatan, Eudokia și cei opt copii ai lui Cireniu au luat loc.
Au fost însă puse bineînțeles pe masa, la care stăteau el, Maria, copilașul cu Iacov al Său, mâncărurile mai puțin bune și mai slabe, pe masa oaspeților însă cele mai multe și cele mai bune.
Și copilașul a spus: „O tu pată de rușine a suprafeței pământești, trebuie tu așadar exact pentru Domnul tău propriu să aduci ce-i mai puțin bun?!
„O tu țară acum fertilă între Asia și Africa, tu să fii de aceea pentru toate timpurile lovită cu mare nefertilitate!
„Adevărat, adevărat, dacă n-ar avea masa noastră câțiva pești, atunci n-ar fi pentru Mine pe deplin nimic comestibil aici!
„Aici o mâncare din lapte fiert cu ceva miere, ceea ce nu-Mi place, și acolo o ceapă de mare friptă, și aici un pepene mic, și aici o pâine coaptă de mult, și pe lângă ceva unt și miere, -
„aceasta este toată gustarea noastră; tot felul de mâncăruri, care Mie nu-Mi plac, exceptând puținii pești!
„Eu nu vreau însă ca , cumva oaspeții să aibă mâncăruri mai rele decât cele de pe masa noastră;
„dar nici aceasta nu este așadar totuși corect, ca noi să avem mâncăruri cu mult mai rele decât oaspeții!“
Iosif a spus însă: „O dragă Iisus, nu fi totuși îmbufnat, fiindcă uite, nouă tuturor ne merge doară la fel!“
Și Copilașul a spus: „Dă-Mi ceva din acel pește, și atunci este bine pentru acum. Dar altădată trebuie să meargă altfel; pentru că, cu această gustare de toate zilele nu pot să Mă mulțumesc totdeauna!“ Iosif a reținut aceasta și i-a dat copilașului să mănânce din pește.

235

O întâmplare casnică din bucătărie și urmările ei serioase.
Evanghelia de bază despre întruchipare.


La mâncatul de pește l-a întrebat însă copilașul pe Ionatan: „Este acesta într-adevăr cel mai bun soi de pește?
„Pentru că eu îți spun, că gustul acestui pește nu-Mi place de loc!
„În primul rând este el tare și în al doilea rând așa de uscat ca paiele.
„Adevărat, acesta nu este un soi bun de pește, ceea ce se și poate recunoaște din aceea, că el are așa de multe oase supărătoare!“
Și Ionatan a răspuns: „Da, Tu Domnul și Dumnezeul meu! Este într-adevăr cel mai prost soi de pește!
„O dacă mi-ar fi spus totuși Iosif ceva mai de dinainte, atunci aș fi mers chiar cu drag de zece ori pentru o dată dus și întors și aș fi luat pentru Tine cel mai bun pește!“
Aici a fost Iosif însuși puțin supărat pe fiii săi, pentru că ei au adus la masa lui mâncăruri așa de proaste.
Copilașul a spus însă: „Să ne supărăm tocmai nu avem voie din această cauză;
„dar straniu rămâne aceasta totdeauna din partea fraților Mei, deoarece ei rețin în bucătărie pentru sine ce este mai bun, nouă, însă, tocmai dintre toate ne pun pe masă ce este mai prost.
„Să le fie, ce-i drept, totul binecuvântat; dar frumos și lăudabil nu este acest lucru din partea lor!
„Iată, tu Mi-ai dat într-adevăr cea mai bună bucată din pește; dar totuși nu sunt în stare să o mănânc, cu toate că sunt încă destul de flămând, -
„și acesta este totuși un semn sigur, că peștele este rău!
„Aici, gustă această bucată, și tu te vei convinge, că Eu am dreptate!“
Aici a gustat Iosif din pește și a găsit spusele copilașului pe deplin confirmate.
Atunci s-a și ridicat el însă de îndată și s-a dus în bucătărie și a găsit acolo, cum cei patru fii mâncau un pește de ton ales.
Atunci a și fost paharul răbdării deja umplut la Iosif, și el a început să-i certe foarte tare pe cei patru bucătari.
Aceștia au spus însă: „Tată, uite, noi trebuie să facem toată munca grea, de ce să nu mâncăm atunci câteodată și o bucățică mai bună decât aceia, care nu lucrează?
„La aceasta nu este chiar nici acel pește rău, pe care l-am pus pe masa ta;
„copilașul însă, pentru că El este prea alintat de voi, este numai câteodată prea plin de mofturi, și atunci nu-i este nimic potrivit și destul de bun!“
Aici a fost Iosif furios și a spus: „Bine; pentru că voi mă întâmpinați cu o asemenea cuvântare, de aceea voi nu mai veți pregăti de acum încolo niciodată bucate pentru masa mea!
„Maria va fi de acum încolo bucătăreasa mea, voi însă puteți să faceți pentru voi mâncare, ce doriți voi; dar la masa mea să nu fie văzut vreodată niciunul dintre voi!“
Aici i-a părăsit Iosif pe cei patru bucătari și a venit foarte emoționat înapoi la compania lui de masă printr-o ușă mică lăturalnică.
Atunci a fost copilașul trist și a început să plângă și suspina destul de tare.
Atunci l-a întrebat de îndată Maria, Iosif și Iacov cu o înfățișare înfricoșată, ce i-ar lipsi, dacă ar simți vreo oarecare durere, -
sau ce ar fi în sfârșit totuși, din care cauză a devenit așadar așa, dintr-o dată, așa de trist și straniu?
Copilașul a suspinat însă adânc și a vorbit către Iosif într-un ton foarte mâhnit:
„Iosife, este așadar atât de dulce, să le arăți săracilor și slabilor măreția proprie și să-i condamni pe deplin din cauza unei devieri minore?
„Privește totuși o dată la Mine, câți bucătari chiar îngrozitor de răi am Eu în lume, care M-ar fi lăsat deja de mult să mor de foame, pe Mine, ca un Tată al tuturor părinților, dacă așa ceva ar fi posibil în privința Mea!
„Eu îți spun, bucătari, care nu mai știu nimic despre Mine și nici nu mai vor să mai audă și să mai știe ceva!
„Și iată, Eu totuși nu Mă duc afară, ca să-i condamn în mânia Mea dreaptă!
„Este așadar chiar așa de dulce, să fii un Domn? Uite, Eu sunt singurul Domn al nemărginirii, și în afară de Mine veșnic nu mai este nici unul!
„Și iată, Eu, făcătorul și Tatăl vostru al tuturor, am vrut să devin în fața voastră un copil omenesc slab, cu toată reținerea măreției Mele veșnicie și nemărgint Dumnezeiești,
„ca voi să simțiți prin acest exemplu mai smerit decât toate o scârbă față de spiritul vostru vechi de dominație!
„Dar nu, tocmai în acest timp al tuturor timpurilor, în care Domnul tuturor mărețiilor s-a înjosit între toți oamenii, pentru a-i câștiga pe toți într-o asemenea înjosire a Sa, vor oamenii cel mai mult să fie domni și să domnească!
„Eu știu desigur, că tu i-ai judecat pe fiii tăi cu precădere din pricina Mea;
„dar dacă tu Mă recunoști pe Mine ca fiind Domnul, de ce Mi-ai luat-o tu în sfârșit în acest caz înainte Mie, ca Domn al vostru?
„Uite, noi toți nu suntem de aceea încă nefericiți, pentru că am fost serviți cu un pește slăbuț; fiindcă putem doară de îndată să ne pregătim unul mai bun.
„Cei patru fii sunt însă acum cele mai nefericite făpturi de pe lume, pentru că tu, ca tată, i-ai judecat;
„și uite, aceasta nu este o pedeapsă dreaptă pentru un delict atât de minor! -
„Ce ați fi într-adevăr voi oamenii, dacă aș face cu voi, cum faceți voi intre voi, dacă aș fi Eu așa de iute la mânie și nerăbdător cum sunteți voi?!
„Tu nu știi, de ce am fost de această dată serviți așa de sărăcăcios; Eu însă știu aceasta.
„De aceea îți spun Eu: Du-te și retrageți hotărârea, și Iacov îți va face cunoscut motivul acestui prânz sărăcăcios!“
Aici a mers Iosif și i-a chemat pe cei patru fii, ca ei să mărturisească în fața lui greșeala lor și el să-i ierte atunci.

236

Cuvântarea smerită și inimoasă a celor patru fii către copilașul ocărât.
Răspunsul dumnezeiesc al Acestuia către frații Săi.


Și cei patru fii ai lui Iosif au venit numaidecât în camera lui Iosif unde se mânca, au și căzut aici de indată în genunchi, și-au mărturisit vina și l-au rugat atunci pe bătrânul tată Iosif să-i ierte.
Iosif i-a iertat după aceea și și-a retras hotărârea lui.
Apoi le-a spus el însă celor patru: „Eu v-am iertat într-adevăr aceasta;
„dar eu am și fost la aceasta acela cel mai puțin jignit de voi.
„Dar aici este copilașul, despre care voi îmi mărturisiți spre cea mai mare furie a mea,
„că El ar fi prea alintat și ar fi de aceea câteodată plin de capricii, când Lui nu-i este atunci nimic potrivit și destul de bun.
„Prin aceasta l-ați ocărât foarte dur!
„Mergeți la El și rugați-L mai cu seamă pentru iertare, căci altfel, poate să vă meargă rău!“
Apoi s-au dus cei patru în fața copilașului și i-au spus:
„O tu cel mai drag frățior al nostru! Iată, noi Te-am ocărât pe nedrept în fața tatălui nostru,
„și l-am mâniat prin aceasta foarte tare, că el aproape a trebuit de aceea să ne blesteme.
„Chiar foarte aspru am păcătuit împotriva Ta și împotriva bunului tată Iosif.
„O Tu drag frățior, ne vei putea ierta vreodată păcatul dur? Ne vei ridica Tu oare din nou, ca să putem fi frații tăi?“
Aici a început copilașul să zâmbească la cei trei care se rugau, a întins brațele Sale fine și a început să vorbească cu lacrimi în ochii Săi sfinți:
„O ridicați-vă, voi dragi frați ai Mei, și veniți, ca Eu să vă sărut și să vă binecuvântez!
„Căci într-adevăr, cine vine la Mine așa cum ați venit voi, acela să fie iertat și chiar dacă ar avea atâtea păcate câte fire de iarbă există pe pământ și cât nisip pe fundul mării!
„Intr-adevăr, într-adevăr, înainte să fie acest pământ, am văzut Eu pe aceasta la voi și v-am iertat mai devreme decât ați fost voi.
„O voi dragi frați ai Mei, nu vă fie frică din cauza Mea; căci Eu vă iubesc pe voi toți, că din dragoste pentru voi, Eu am să mor cu trupul în viitor!
„De aceea nu vă fie frică din cauza Mea; căci într-adevăr, chiar dacă m-ați fi desconsiderat, Eu nu v-aș fi judecat, ci aș fi plâns din cauza durității din inimile voastre!
„Veniți de aceea aici, voi, dragii Mei frați, ca Eu să vă binecuvântez, că m-ați certat puțin!“
Această milă nemărginită a copilașului a rupt celor patru inima, așa că ei au început să plângă ca niște copii mici.
Și ceilalți de la masă au fost așa de mișcați, că nu s-au putut abține ca să nu plângă și ei.
Copilașul s-a ridicat însă în picioare, a mers Însuși la cei patru, i-a sărutat și i-a binecuvântat și a început să spună următoarele cuvinte către ei:
„Deci, dragii Mei frați, acum ați putut vedea că Eu v-am iertat întru totul?
„Eu vă rog însă: mergeți în bucătărie și aduceți un pește mai bun!
„Deoarece Eu sunt cât se poate de înfometat nu pot mânca peștele, pe care voi l-ați pregătit mai devreme pentru noi!“
Aici s-au ridicat de îndată cei patru, au sărutat copilașul peste măsură de bun și au mers repede în bucătărie unde în cel mai scurt timp au preparat cel mai bun pește pentru masa lui Iosif.

237

Sensul corespunzător a mâncării. Fazele stării spirituale pe pământ:
1. În general. 2. Evreii. 3. Biserica greacă. 4. Biserica romană. 5. Celelalte secte creștine.


Când peștele bine preparat a ajuns pe masa lui Iosif și după ce toți s-au săturat,
și masa s-a terminat, a întrebat Iosif pe fiul său Iacov, dacă acesta i-ar putea spune motivul profeției a acestei mâncări, care la început a fost așa de slabă și la sfârșit a fost totuși cât se poate de gustoasă?
Și Iacov a început să vorbească umil și cu o mare modestie în glas:
„O da, tată, cât îmi va spune Domnul, atât îți voi spune și eu, ce înseamnă această mâncare.
„Și de aceea te rog, ca tu să mă asculți cu mare atenție și exactitate!“
Toți și-au îndreptat atenția la gura lui Iacov, și acesta a început săvorbească așa:
„Mâncarea slabă și rea descrie acea vreme care va veni, în care cuvântul Domnului va fi modificat.
„În acea vreme slujitorii Săi vor reține pentru ei cea mai bună parte și comunitățiile sub ordinea lor o vor hrăni cu drojdie exact cum păgânii își hrănesc porcii.
„Evreii vor fi la fel ca ceapa călită;
„căci cu toate că este o rădăcină, care crește la marea milostivirii dumnezeiești și care se va frige cu totul în focul dumnezeiesc al dragostei,
„se va afla totuși ca o hrană rea și cât se poate de slabă la masa Domnului, și nimeni nu se va servi din ea.
„Fiertura de lapte proastă vor fii grecii. Aceștia vor ține cel mai mult cont de cuvântul adevărat a Domnului;
„dar pentru că ei vor duce doar o viață exterioară și nu una interioară, vor deveni fără nici un gust și proști ca această fiertură, care are în sine cele mai bune puteri pentru viață, dar pentru că este rece și nu a fost bine fiert, face totuși o figură cât se poate de rea la masa Domnului;
„căci nu are nici un miros, și prin aceasta este încă crudă, și nu îi este nici Domnului pe plac.
„Pepenele este Roma. Acest fruct crește dintro coadă care se împrăștie în toate direcțiile,
„și unde se află foarte multe flori; dar doar în spatele câtorva flori se poate vedea fructul.
„Și când a apărut deja fructul și s-a copt, are un miros cât se poate de tare, -
„dar dacă este tăiată în două și se gustă fructul interior, devi imediat conștient, că gustul este cu mult mai rău decât mirosul.
„Dacă nu se adaugă mierea, i se va face celuia rău și va vomita după mâncare acelui fruct,
„da, la un astfel de fruct se poate mânca imediat și moartea!
„Exact așa va fi și cu Roma o vreme îndelungată, mulți vor mânca la acea hrană moartea, și acest fruct va fi tot o hrană rea pe masa Domnului și El nu se va atinge de aceasta.
„Deci aici mai există ceva unt, pâine și ceva miere și nenumărați pești slabi.
„Această mâncare este ceva mai bună și este cu totul diferită de cealaltă și pe lângă acest fapt au un altfel de aspect;
„dar în acestea nu se află totuși nici un fel de căldură, și condimentele principale ale focului nici măcar nu le-a atins, de aceea sunt ele aici pe masa Domnului și nu sunt lăudate.
„Peștii au fost într-adevăr pe foc; dar ei au avut mult prea puțină grăsime, și de aceea sunt tari ca paiele, și Domnul nu poate să-i mânânce.
„Sub aceste mâncăruri se înțelege sectele diferite, care se vor debarase de primele și vor avea cu siguranță credința lor;
„dar la acestea nu se va putea găsi dragoste sau dacă, doar foarte puțină, și de aceea nu vor fi pe plac Domnului.
„Aceasta este scurta însemnare a acestei mâncări. Eu am spus totul, ce am primit; mai mult nu am primit, de aceea eu nu voi mai spune nimic.“ - Această explicație a atras tuturor atenția, dar nimeni nu a putut s-o înțeleagă.

238

Ultimul pește bun înseamnă dragostea Domnului și mila Sa cea mare - în această ultimă
vreme. Locuitorii soarelui destinați să devină și ei copiii lui Dumnezeu.
O turmă sub Unicul și bunul păstor.


Iosif însă a început să vorbească după aceste cuvinte spre Iacov: „Tu ai vorbit în adevăratul sens în numele Domnului, cu toate că eu și ceilalți prezenți, nu suntem în stare să înțelegem ceea ce tu ai vorbit mai înainte.
„Dar pentru că recunosc în tine înțelepciunea lui Dumnezeu,
„și pentru că la sfârșit am primit totuși un pește bine pregătit și foarte gustos pe masa noastră,
„doresc ca tu să-mi spui, ce înseamnă de fapt peștele acesta nobil care l-am primit la sfârșit.
„Cu siguranță că Domnul îți va dezvălui, ceea ce este adevărat,
„deoarece El ți-a dezvăluit mai înainte, ce este rău și ce va fi rău pentru întreaga lume.“
Și Iacov a început să vorbească la aceasta: „Drag tată Iosif, aceasta nu depinde de mine, ci doar de Domnul.
„Eu sunt doar o unealtă a Domnului și pot vorbi doar atunci, când Domnul îmi dezleagă limba.
„De aceea nu cere de la mine, ceea ce nu am și ceea ce eu nici nu îți pot da,
„ci adresează-te la Domnul; dacă El îmi va spune, atunci vei auzi și tu totul!“
Aici s-a întors Iosif în secret spre copilaș și a început să-i vorbească:
„Iisus al meu, lasă-mă să aflu și eu ce înseamnă peștele cel bun!“
Copilașul a început însă să vorbească: „Iosif, tu poți vedea, că Eu nu am terminat încă cu peștele Meu; de aceea mai așteaptă încă puțin!
„Nici Cireniu nu a terminat încă de mâncat; de aceea mai așteaptă și tu încă o jumătate de oră,
„și în acest timp se poate spune multe, se poate sfătui și se poate hotărâ.“
După aceste cuvinte s-a adresat copilașul spre Iacov și a început să vorbească așa:
„Iacov, până când Eu voi mânca bucata aceasta de pește, vei putea vorbi, ceea ce îți va veni în gură.“
După aceasta s-a pus din nou copilașul și-a mâncat în continuare peștii, și Iacov a început să vorbească imediat:
„Acest ultim pește bun, înseamnă dragostea Domnului și marea Sa milă, care El o va avea pentru oameni în acele vremuri, când totul se va afla deasupra prăpăstii a morții.
„Dar înainte de aceasta vor trebui să treacă bucătarii printr-o judecată cât se poate de aspră.
„Doar după o astfel de judecată, va veni acea vreme, de care a vorbit profetul Jesaias.
„Și acea stare va rămâne pe pământ și ne se va modifica, și pământul va deveni una cu soarele,
„și locuitorii lui vor locui în spațiul luminos al soarelui și vor străluci la fel ca el.
„Și Domnul va fi singurul Domn, și chiar El va fi păstorul, și toți locuitorii vor fi la fel ca și o turmă!
„Și așa va rămâne pe veci pământul, și locuitorii lui pentru eternitate, și Domnul va fi în veci printre ei - un tată cu copiii Săi din vecii vecilor!
„Nu va mai exista moartea; cine va trăi, acela vă trăi pe veci, și nu va mai vedea niciodată moartea! Amin.“
Aici a tăcut Iacov din nou; dar toți cei prezenți nu au scos un cuvânt din cauza admirației pentru înțelepcinea lui Iacov; doar copilașul a vorbit la sfârșit: „și așa am terminat și Eu cu peștele; de aceea și aici: Amin!“

239

Oaspeții devin atenți asupra copilașului. Informația lui Cireniu.
Un verdict al veciniilor despre Iosif și familia sa.

 
Imediat după aceasta s-au ridicat toți de la masă și i-au mulțumit lui Dumnezeu pentru hrana corporală și spiritual și în mare parte au mers afară în are liber.
Doar Iosif, Maria, copilașul și Iacov au mers în sala mare de mâncare, unde se afla încă Cireniu cu oaspeții săi.
El a primit cu mare prietenie pe cei mai dragi prieteni ai săi și a vrut imediat să se ridice ca să le facă un loc.
Copilașul însă a început să vorbească așa: „O drag Cireniu, rămâi, rămâi acolo unde ești!
„Eu mă mulțumesc deja, dacă am în inima ta locul care Mi se cuvine!
„Ce are de-a face cu locul de la masă, nu Mă interesează deloc aceasta.
„Eu Mă voi duce cu ai Mei, afară la aer liber; atunci când vei termina tu cu mâncarea, vei putea veni și tu după Mine!“
După aceste cuvinte a fugit copilașul cu Iacov al Său direct afară, și a început să vorbească acolo cu el și cu ceilalți copii care erau prezenți.
Dar unii oaspeți din oraș au observat discuția particulară dintre copilaș și Cireniu.
Și ei au început să întrebe, de vârsta acelui mic copil;
deoarece acesta vorbea deja ca un bărbat adult și părea să fie foarte apropiat de marele guvernator.
Cireniu însă a vorbit așa: „Ce aveți voi de acolo, dacă eu sunt un mare prieten al copiiilor?
„Că copilașul acesta este plin de spirit, ați putut vedea deja cu toții;
„dar cum a ajuns la nici trei ani să înțeleagă așa de limpede totul,
„despre acest lucru, mergeți și întrebați părinții Săi, aceia vor fii în stare să vă dea răspunsul cel mai drept!
„Pe mine mă miră foarte tare, că voi, ca fiind vecinii cei mai apropiați ai acestei case, nu conoașteți mai îndeaproape locuitorii ei!“
După aceasta au început să vorbească unii: „Da, dar cum să cunoaștem această familie mai îndeaproape?
„În primul rând nu merge nici unde, și în al doilea rând nu avem nici noi prea mult timp ca să putem să vizităm o familie evreiască, deoarece nu prea știm cum să ne comportăm cu ei;
„căci ea era așa un aer mistic, că nu poți știi cu exactitate, ce să faci și ce să începi cu această familie.
„Cât am putut afla de la foarte puțini oameni, este această familie cât se poate de pașnică și face mult bine săracilor;
„dar mai sunt și unii, caare au spus, ca au văzut această casă în flăcări luminate de foc, dar care s-au stins la un ‘da’ sau un ‘nu’, și încă alte lucruri interesante.
„De aceea nici nu prea avem curajul, ca să vizităm această familie;
„căci bătrânul este și va rămânde vrăjitorul principal evreu,
„și cu oamenii de acest fel nu prea este bine ca să te împrietenești!“
Aici a început Cireniu să râdă și a început să vorbească aceste cuvinte: „Deci, dacă așa credeți voi, atunci rămâneți cu ideea voastră; căci atunci este această casă în siguranță față de voi!“ - Oaspeții s-au uitat însă cu ochi mari la Cireniu și nu au știut ce să creadă din cele auzite.

240

Hotărârea răutăcioasă a oaspeților invidioși. Focul cel mare din Ostrazine.


Dar un cetățean de onoare al orașului Ostrazine a întrebat, sub ce formă pot ei înțelege ceea ce a spus guvernatorul:
„De ce să fie în siguranță această casă, cu toate - că poate nu este adevărat - că acest bătrân evreu este un adevărat vrăjitor?“
Și Cireniu a spus așa: Pentru că omul nu poate face nimic acolo, unde puterea din veci a Dumnezeității își ține deasupra mâna protectoare.
„Această casă, ca nici una alta de pe această lume, stă sub o asemenea protecție Dumnezeiască, și aceasta este de neânvins!
„Dacă vreți să faceți rău acestei case, voi veți putea vedea cum stau lucrurile cu aceasta!“
Aici au rămas pe gânduri toți oaspeții din oraș și ei au început să vorbească așa printre ei:
„Guvernatorul, cu siguranță că vrea doar ca să ne sperie, deoarece el nu are nici o putere.
„Dar dacă am pune mâna pe această casă și pe trupul său, atunci cu siguranță ar vorbi cu totul altfel!
„Să ne ridicăm de aceea de la masă și să mergem în oraș și spre seară vom veni aici cu întăriri,
„și așa vom vedea dacă guvernatorul, va mai grăi tot aceleaș vorbe!“
După aceste cuvinte s-au ridicat de îndată toți cei prezenți la masă și au mers afară în aer liber.
Acolo au început oaspeții să se scuze la Cireniu, împreună cu generalul și comandantul, și după aceasta și-au început drumul spre oraș.
Iosif însă a mers la ceia care doreau să plece și a început să vorbească spre aceștia:
„De ce vreți voi să mergeți deja, cu toate că soarele va mai lumina încă cel puțin o oră bună!
„Rămâneți aici până diseară, și după aceea îl vom conduce toți pe Cireniu la vasul său, așa cum se cade de fapt;
„căci încă la noapte își va începe călătoria spre Tyrus și de aceea va face ordine încă astăzi pe vaporul său și se va și urca astăzi în acesta.“
Dar cei din oraș s-au scuzat și au început să vorbească aceste cuvinte: „Noi mai trebuie să rezolvăm astăzi lucruri foarte importante, de aceea scuză-ne tu la prietenul tău cel mai intim!“
Aici a venit copilașul în fugă și a început să spună aceste cuvinte spre Iosif:
„Lasă-i să plece în oraș; căci lucrarea lor este de acel fel, care slujește spre înălțarea Mea!“
Aici i-a lăsat Iosif pe oaspeții aceia din oraș ca să plece și a mers cu copilașul la Cireniu și ia povestit cum s-au scuzat aceștia, și ceea ce a vorbit copilul.
Și Cireniu a început să vorbească: „O nobil frate al meu, acest fel îl cunosc eu!
Este felul invidios și nu poate să se ajute din cauza presiunii interioare, pentru că eu vizitez casa ta și pentru că pe ei i-am dat pur și simplu la o parte;
„dar eu sunt foarte liniștit pentru tine; căci eu știu foarte bine sub protecția Căruia te afli tu!“
Și copilașul a spus așa: „Oh, drumul uscat o să le fie foarte fierbinte!
„Ei vor să distrugă astăzi încă casa noastră, și aceasta vor s-o facă prin ajutorul focului;
„dar ei nu vor avea timpul necesar, deoarece ei vor avea destul de lucru cu propriile lor case!“
După ce a terminat copilașul să vorbească aceste cuvinte, a fost deja jumătate de oraș cuprins în flăcări - și nimieni nu s-a mai gândit la distrugerea casei lui Iosif.

241

Grija lui Cireniu pentru cei sinistrați. „Cine sapă cuiva o groapă, pică chiar el în ea.“
Dumnezeu este tuturor cel mai drept judecător.


S-au îngrozit însă toți, când au văzut urcând-se deodată în aer o masă imensă de fum și de flăcări.
Și Cireniu l-a întrebat pe Iosif, dacă n-ar trebui să li se sară în ajutor acestor oameni așa de puternic împresurați.
Iosif a spus însă: „Eu sunt de părere, că noi putem să lăsăm baltă această intenție!
„Pentru că nu putem și așa împiedica focul cu puterile noastre naturale și omenești;
„ceea ce îi privește însă pe cei sărăciți prin acest lucru, aceia ne vor întâlni încă destul de acuși și chiar la timpul potrivit.
„De aceea, să fim numai foarte liniștiți aici; cui îi va fi nevoie, acela va și veni!“
Și copilașul de lângă a spus către Iosif: „Dragă Iosif, iată, aceasta îți va face și dulapul tău cu aur și argint foarte însemnat mai ușor!
„Și tu, Cireniu, vei fi încă astăzi, înainte de plecarea ta, mai ușor cu câteva livre de aur și argint;
„pentru că aceștia de aici au fost și ne-au amenițat cu distrugerea casei noastre, aceștia vor reveni acuși ca niște prieteni foarte umiliți și te vor ruga pentru un ajutor.
„De aceea pregăteșt-te numai în acest sens! Nu te gândi însă, de parcă Eu aș fi pus cumva casele lor în flăcări prin puterea Mea;
„pentru că așa ceva nu fac Eu; și orice răzbunare este departe de Mine!
„ție îți spun însă: Aceasta le-a făcut-o slujitorimea lor.
„Pentru că aceasta a avut deja o mânie veche asupra domnilor ei, deoarece ea a fost tratată prea dur și nemilos.
„Astăzi a găsit slujitorimea timpul potrivit, să se răzbune astfel asupra domniei sale,
„că a aprins toate palatele ei.
„Și astfel au căzut acum fără intervenția Mea acești domni lumești direct în acea groapă, pe care au avut de gând s-o facă pentru noi!“
Când Cireniu a auzit aceasta de la copilaș, l-a întrebat el atunci repede, dacă o asemenea slujitorime rea n-ar trebui să fie pedepsită.
Și copilașul a spus: „O lasă baltă această intenție! Pentru că în primul rând a făcut ea o faptă bună în ceea ce privește domnii nemilostivi ai ei,
„în al doilea rând a scăpat ea deja de mult cu comoara furată, -
„și în al treilea rând ea nu va scăpa de pedeapsa cuvenită ei, deoarece a făcut-o foarte despotic din răzbunare rea!
„De aceea să fie grija noastră îndreptată mai întâi către aceia, care vor avea nevoie aici de ajutorul nostru!
„Ceea ce îi privește însă pe cei care au pus focul, aceia sunt deja îngrijiți.
„Pentru că uite, Dumnezeu îi vede peste tot și cunoaște exact calea lor!
„De aceea poate El să-i și prindă peste tot, oriunde s-ar afla ei.
„Dumnezeu este pentru toți și un judecător foarte drept; de aceea va și ști El să le dea lor răsplata dreaptă pentru fapta lor!“
Aici li s-a alăturat Maria foarte înfricoșată și i-a arătat lui Iosif o ceată mare de războinici înarmați, care se mișcau către vilă în pas alergător.
Copilașul a spus însă: „O nu vă fie teamă; aceasta este garda de corp pentru Cireniu, pe care o trimite acum șeful suprem din oraș spre siguranța voastră!
„Ii vor urma însă acuși și o grămadă de cetățeni.
„De aceea, fiți acum aici îngrijorați numai pentru cazarea lor; toate celelalte se vor rezolva de la sine!“
Și așa cum a spus copilașul aceasta, așa a și fost: Cireniu a primit o supraveghiere, și acesteia i-a urmat acuși o sumedenie de sinistrați.

242

Trufia vine înainte de cădere. Comportarea onorabilă a lui Iosif cu cei sinistrați.
Noblețea sufletească a lui Cireniu cu cei accidentați. Cireniu la Ionatan.


Când au ajuns cei sinistrați la casa lui Iosif, atunci tocmai Iosif i-a recunoscut acuși, că ei erau aceiași domni, care au fost mai înainte de aceasta oaspeții lui, și i-a întrebat:
„Da, stimații mei domni, ce a iești în sfârșit din treaba vostră importantă, din care cauză voi ați plecat înainte așa de repede?
„Consta ea în aceea, că voi ați dat foc orașului vostru?
„Sau consta ea în cu totul altceva, care trebuie să rămână pentru mine un mister?“
Sinistrații au spus însă: „Dragă prieten al oamenilor, nu ne încerca pe noi săracii; pentru că tu totuși vezi, că noi suntem acum cei mai evidenți cerșetori!
„Dacă ne poți tu însă ajuta cumva, atunci fă-o, și noi vrem să fim iobagii tăi toată viața noastră!“
Iosif a spus însă: „Numai patricienii puternici ai Romei se înțeleg despre sclavi și iobagi;
„eu însă mă înțeleg numai cu termenul frați, care sunt totdeauna la fel frați ai mei, precum ca domni așa și ca cerșetori.
„De aceea vă voi și ajuta după puterile mele.
„Dar când voi veți sta iarăși neclintiți pe pământul vostru, atunci să nici nu mai intenționați o asemenea treabă, cum ar fi trebuit să fie cea a voastră de astăzi!
„Pentru că așa de tare cum vă doare pe voi acum, că slujitorii și sclavii voștri v-au jefuit așa de mârșav și au aprins casele voastre,
„tot așa și încă mai multă durere mi-ar fi pricinuit aceasta mie, dacă voi ați fi comis o faptă asemenea acesteia împotriva mea!“
Aici s-a dus Iosif la Cireniu și l-a întrebat, ce ar trebui să li se dea dintr-o dată acestor nenorociți.
Și Cireniu a spus: „Așteaptă numai puțin! Cărăușii mei, pe care i-am trimis să ia casa mea de bani de pe vapor, vor fi acuși aici!
„Când eu voi fi de-abia în posesia mai marii case de bani ale mele, atunci vom și vedea, cât va ajunge atunci împărțit pentru fiecare, care se află deja aici și va mai veni încă!“
Intr-o mică oră au adus mesagerii o mie de pungi de aur și argint.
Fiecare pungă, constând ca greutate din zece livre, era însă amestecată cu două livre de aur și opt de argint.
Aici i-a spus Cireniu lui Iosif: „Aceste săculețe le împarte tu între cei sinistrați într-un asemenea fel, ca fiecare să primească o pungă!
„Pe cele rămase păstrează-le însă pentru încă alții, care vor mai veni încă!
„Eu însă nu vreau să fiu prezent la împărțire, ca să nu fiu recunoscut de către tot poporul, care va veni încoace!
„Eu mă voi duce însă acum cu Ionatan în locuința lui și sper, să te văd diseară.“
Iosif a fost de acord cu aceasta și a preluat de îndată cu fii săi împărțirea; și Cireniu s-a îndepărtat în secret cu întreaga lui suită și cu Ionatan.

243

Dragostea energică a lui Iosif față de aproapele lui. O alintare adevărată în grea încercare.
Vizita de seară și cina la Ionatan.


Două ore după asfințitul deplin al soarelui a avut Iosif de lucru cu împărțirea
și le-a rânduit la aceasta și locuri celor fără de adăpost și fără acoperiș, unde puteau ei înopta.
Pentru că în oraș se încumetau numai puțini să petreacă noaptea, în parte din pricina mirosului tare de lucruri arse,
în parte însă și din cauza nesiguranței, deoarece trebuiau oamenii încă să se mai teme, dacă focul n-ar cuprinde cât mai curând aceasta sau cealaltă casă încă nedistrusă.
Când Iosif și-a terminat astfel treaba lui, l-a întrebat atunci pe copilaș foarte în secret, dacă ar fi într-adevăr acum sigur, să părăsească casa și să se ducă la Ionatan.
Și copilașul a spus: „Pentru ce te îngrijește casa și conținutul acesteia?
„Nu ne aparține totuși nouă, ci aceluia, care a cumpărat-o, precum și conținutul, care este deasemenea a cumpărătorului.
„De aceea să mergem numai la Ionatan, care are cu siguranță pentru noi un pește bun la îndemână!“
Și Iosif a spus: „Tu firește că ai într-adevăr dreptate;
„dar gândește-te, că noi avem un dulap plin de aur și argint și vaci, capre și măgari!
„N-ar putea acesta să devină un jaf al acestor acum foarte mulți oaspeți?“
Și copilașul a spus: „Iosife, aceasta este acum prea de neânțeles pentru Mine;
„vorbește despre aceasta cu Iacov, acesta înțelege această treabă acum mai bine decât Mine!“
Și Iosif i-a pus numaidecât lui Iacov aceeași întrebare.
Și Iacov a spus: „Tată, și dacă noi am pierde totul, Domnul însă ne-ar rămâne, ce am fi pierdut atunci?!
„Domnul merge însă cu noi la Ionatan; ce să ne temem atunci aici, în casa guvernatorului, că am putea pierde?!
„Lasă-ți jefuit tot pământul și păstrează-L pe Domnul, căci atunci ai tu mai multe, decât dacă toate cerurile și pământurile ar fi proprietatea ta pe deplin folosibilă!
„Și astfel mergi, tu bărbat cinstit, fără teamă și grijă cu Domnul la Ionatan, și tu te vei convinge, că noi nu vom pierde nimic!“
Aceste cuvinte ale Domnului din gura lui Iacov l-au liniștit pe Iosif așa de tare, că el a plecat în același moment cu toată rudenia lui și s-a dus la Ionatan.
Acolo așteptau deja toți cu espectativa cea mai dornică sosirea lui Iosif.
Și când ei l-au zărit, i-au fugit ei atunci în întâmpinare ca copiii către tatăl lor, printre care se afla și Cireniu.
Și când cu o asemenea însoțire Iosif cu ai lui au pășit în casa lui Ionatan, a pus el atunci de îndată peștii gătiți pe masă, și toți au ținut cina lor.

244

Cireniu pregătește corabia lui pentru plecare. Iacov îl avertizează despre globul pământesc.
Sfatul cel mai bun al lui Iosif acordat lui Cireniu: Înfăptuiește liber - după voia Domnului!
Cireniu îi ia cu el pe cei trei băieți.


După această cină le-a poruncit Cireniu marinarilor săi, să pună corabia în ordine.
Și aceștia s-au dus și au pus în corabie totul în cea mai bună ordine în cel mai scurt timp.
A pășit însă și Iacov aproape de Cireniu și l-a întrebat, dacă el n-a uitat în graba lui globul pământesc minunat, pe care băiatul i l-a făcut cadou cu câteva zile în urmă.
La această întrebare s-a apucat Cireniu de-a dreptul de păr și vroia de îndată el însuși la plece să-l aducă.
Iacov a spus însă: „O Cireniu, nu te îngriji din această cauză;
„pentru că ceea ce ai uitat tu, la aceasta m-am gândit eu deja!
„Iată, aici în acest colț într-o basma se află globul pământesc, și tu nu mai trebuie de aceea să mai fugi până la locuința noastră!“
Atunci a fost Cireniu plin de bucurie; el însuși a luat comoara și a dus-o la corabie și a dat-o acolo căpitanului lui de vas spre cea mai bună păstrare.
Când și această treabă fusese terminată, a mers atunci Cireniu la Iosif și i-a spus:
„Ascultă-mă tu, cel mai onorabil prieten și frate al meu, pe mine cu bunătate; pentru că eu am cuprins acum un gând bun, și acesta trebuie îndeplinit!
„Uite, tu ai acum în casa ta o sumedenie de oameni, și sus îți vor rămâne unii!
„Copiii mei însă îți fac totuși mai multe sau mai puține griji și unele neplăceri, și, cum am observat eu însumi, mai ales cei trei băieți.
„De aceea am decis acum, să-i iau cu mine tocmai pe acești trei băieți și să-ți las ție numai cele cinci fete.“
Și Iosif a spus: „Dragă frate, fă tu, ceea ce ți se pare că este cel mai bine, și mie îmi va fi totul potrivit!
„Dar fă numai toate acestea după sfatul Domnului, căci astfel va fi cel mai bine!
„Intrebă-L de aceea și în această privință pe Domnul, și ceea ce El îți va spune, fă aceea!“
Aici s-a adresat Cireniu de îndată copilașului cu cea mai profundă dragoste și venerație și l-a întrebat conform sfatului lui Iosif.
Și copilașul a spus: „Da, da, ia-i numai cu tine pe cei trei băieți destul de răi; aceasta îmi este desigur plăcut!
„Sixtus Mi-ar mai fi, ce-i drept, totuși încă plăcut, dar nici el nu rămâne același și nu vrea să Mă lase să reprezint ceva.
„De aceea ia-l numai și pe el cu tine și fii neapărat sever cu ei, căci altfel vor deveni aceștia oameni adevărat lumești!
„Fetele însă, lasă-le numai aici; pentru că pe acestea le îndrăgesc cu mult mai mult decât pe băieți!
„Dar nu le îndrăgesc mai mult, pentru că ele sunt fete, ci numai din cauza dragostei lor mai mari față de Mine.“
După această afirmație a copilașului i-a luat Cireniu pe cei trei băieți și i-a mulțumit copilașului pentru acest sfat minunat și a și poruncit atunci să fie duși numaidecât în corabie.

245

Rugămintea de binecuvântare a lui Cireniu, și răspunsul Dumnezeiesc al copilașului. Aleasa rugăciune a lui Cireniu de rămas bun. Copilașul îi binecuvântează pe cei care se despart de ei și îi liniștește cu cuvintele: Unde este inima voastră, acolo este și comoara voastră.


Când corabia a fost pe deplin pregătită de plecare, a mers atunci Cireniu la copilaș, s-a pus în genunchi în fața Lui și l-a rugat să-i dea binecuvântarea cu următoarele cuvinte:
„O Doamne, Tu marele meu Dumnezeu, Tu Făcătorul meu, Tu Tatăl meu din veșnicie,
„care Tu pășești aici după veșnicul Tău sfat aici pe acest praf, pe care noi îl numim pământ și lume, ca un copil omenesc slab în înfățișarea noastră,
„Tu Domnul meu atotputernic, în fața a cărui cel mai slab semn cu mâna se ridică toate puterile veșniciei,
„O privește la mine milostiv, eu cel mai mizer vierme în fața Ta în praful deplinei mele nimicnicii,
„și cinstește-mă Tu Sfântule a tuturor Sfințeniilor pe mine, un vierme nedemn în praf în fața Ta, cu binecuvântarea Ta nesfârșit de sfântă!
„Lasă, o Tu viața mea, numele Tău cel mai sfânt să fie toată puterea, forța și tăria mea!
„O Tu al meu mai presus de toate îndrăgit Iisus, Tu Impărat din începuturi al inimii mele, privește milostiv și milos la mine săracul și slabul păcătos și permite, ca eu să cresc tot mai mult în dragostea față de Tine!
„Primește, o Tu veșnic cel mai drag el meu Iisus, dragostea mea ca o mulțumire slabă și mică pentru nesfârșita milostivire și îngăduință, pe care mi-o acorzi Tu cu fiecare suflare!“
Aici i s-a rupt inima lui Cireniu de atâta dragoste, și el n-a mai putut vorbi de atâta suspine.
Copilașul a sărit însă foarte vioi spre Cireniu, l-a îmbrățișat de multe ori și i-a spus atunci:
„O nu plânge, tu cel mai drag Cireniu al Meu, pentru că tu totuși vezi, cât de drag îmi ești tu!
„În această dragoste a Mea pentru tine și față de tine se află însă totuși cea mai mare binecuvântare a Mea!
„Eu îți spun, dacă tu rămâi așa cum ești, atunci rămâi tu veșnic al Meu, și sufletul tău să nu mai simtă nici să guste veșnic niciodată moartea!
„Așa cum tu M-ai rugat însă acum pentru această binecuvântare, tot așa te rog și Eu, ca tu să nu cumva să Mă trădezi față de careva.
„Și Eu nu te rog din cauza Mea, ci din cauza întregii lumi;
„căci aceasta ar muri de îndată, dacă Mă ve recunoaște înainte de vreme!“ -
După aceste cuvinte l-a îmbrățișat copilașul pe Cireniu mai încă o dată și l-a sărutat foarte tare.
Cireniu și-a întins după aceea mâinile și a vorbit cu o voce extrem de mișcată:
„O Doamne! O Tu, Dumnezeul meu! O Tu, Dumnezeul meu măreț! - Ce sunt eu oare, ca Tu mă săruți cu gura din care a reieșit întreaga creație?!
„O voi, ceruri luminate, și tu pământ, și voi puteri ale cerurilor! Uitați-vă, uitați-vă încoace!
„Acela, care v-a creat pe voi și pe mine, este aici înaintea mea și mă binecuvântează cu mâna Sa atotputernică!
„Când vei putea concepe tu, o lume, mila din aceste timpuri, în care picioarele Creatorului și a Domnului tău au pășit pe suprafața ta?!
„O tu pământ prea sfânt, care îl porți pe Domnul, vei putea înțelege tu oare măreția acestei milostiviri, și te vei apleca cât se poate de umil?!
„O tu loc sfânt, cât de greu te părăsesc eu acum! -
Aici l-a ridicat copilașul dea dreptul pe Cireniu în picioare și nu l-a mai lăsat să îngenunchieze în fața Lui
Dar între timp a venit Tullia și Maronius Pilla, și copilasșul i-a binecuvântat pe toți, și toți au plâns ca niște copii din cauza că trebuiau să se despartă.
Dar copilașul a început să spună aceste cuvinte: „Oh, noi nu ne despărțim! Căci acolo unde este inima voastră, acolo se va afla și comoara voastră!“
Prin aceste cuvinte ei s-au calmat și s-au ridicat în picioare de la pământ.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Dumnezeu este UNIC !
Back to top See my Info
Display posts from previous:   
   Board Index -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, Biblioteca Unique - tematică specifică -> Biblioteca - Din seria Spiritual, Spiritual Crestinism
   -> Biblioteca - Creștinism, Jakob Lorber - "Scribul lui Dumnezeu"
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 2 of 3  [ 26 Posts ]
 

Goto page Previous  1, 2, 3  Next
Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You can download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !