Şrinivas acarya

[Radha]

Şrinivas acarya

Relaţia de afecţiune Dintre Şrinivas şi discipolul său Rama-ceandra Das este fără de pereche. Iată câteva extase din Kamananda lui Yadunandan Das şi alte lucrări hagiografice pentru a ilustra frumuseţea şi profunzimea acestor două mari suflete (maha-puruşas). Prima serie de postări face parte din cel de-al treilea capitol al lucrării. Sursa este o traducere anonimă, sub forma unui text electronic, puţin editat de mine, acolo unde a fost nevoie, şi verificat prin compararea cu textul bengali original. (Nu a avut loc o corectare amănunţită.)

Capitolul trei

Prin mila lui Şri Krişna Caitanya, Nityananda Prabhu, Advaita-ceandra, şi a tuturor devoţilor lui Gaura (Şri Caitania), voi expune anumite istorii nerevelate care sunt binefăcătoare pentru cei ce ascultă. Mai întâi voi încerca să descriu gloriile lui Ramacandra Das,a cărui generozitate este fără de limită.

Într-o zi maestrul meu spiritual, Şri Hemalata, mi-a revelat gloriile lui Ramacandra Kaviragi. După ce am ascultat descrierea caracterului său exaltat, am fost umplut de plăcere divină. Prabhu Ramacandra a fost un om foarte grav, totuşi inima sa era plină de dragoste şi bunătate. El a fost un psihiatru faimos, fiind de asemenea cunoscut pentru dispoziţia sa dulce şi iubitoare.

Odată Srinivas se afla împreună cu cele două soţii ale sale în casa sa din Vişnu-pura. Soţiile sale se considerau deosebit de fericite pentru a avea un asmenea bărbat exaltat şi atractiv. Atunci, Srinivas a început să vorbească despre petrecerile lui Şri Krişna, atrăgând minţile soţiilor sale. În timp ce vorbea, deodată Prabhu a intrat într-o stare extatică. Fiind copleşit de emoţie, a căzut la pământ şi a leşinat, chemând numele lui Şri Gauracandra (Şri Cetanya). În această stare extatică, uneori chema numele lui Şri Rupa, Şri Sanatan, iar uneori numele lui Şri Gopal Bhatta Gosvami. După un timp îndelungat şi-a revenit, şi a mers să facă baia rituală.

După baie şi-a pus îmbrăcăminte proaspătă, s-a aşezat apoi în faţa zeităţilor, purtând o eşarfă pe care era imprimat manakşana, şi-a marcat fruntea cu tilak şi a început cu voce dulce să recite rugăciuni. Srinivas l-a venerat pe Şri Vamşivadana simţind mare fericire, folosind pastă din lemn de santal şi frunze de tulasi, apoi s-a aşezat absorbit în meditaţie. In această stare a fost capabil să fie martorul jocurilor divine ale lui Radha şi Krişna. Cu mare plăcere, el i-a văzut pe Radha şi Krişna făcând baie în Yamuna. Înconjurat de gopii, Krişna apărea asemenea unui nor încojurat de fulgere. Gopiile au decorat corpul lui Krişna cu multe ornamente. Apoi Krişna a intrat în apă. Şri Rupa Manjari, Şri Lavanga Manjari, Şri Guna Manjari, şi Şri Rati Manjari au rămas pe malul râului pentru a observa frumosele petreceri ale lui Krişna. Având sariurile lipite de corp, celelalte gopii începură să-l stropească pe Krişna din faţă.

Observând scena, Şrinivas a fost fermecat de frumuseţea gopiilor, mişcarea corpurilor lor, legănarea şoldurilor , a mâinilor şi a picioarelor lor. Chiar şi când se încruntau, erau minunate.
El a fost fascinat de discuţiile lor dulci cu Krişna, şi de felul cum Îl stropeau pe Krişna cu apă direct în ochi; râdeau tare şi luptau cu Krişna, uneori în apă până la glezne, uneori în apă până la brâu, uneori în apă până la piept, iar alteori în apă până la gât.
Uneori luptau cu Krişna faţă în faţă, uneori piept la piept, uneori ochi la ochi, iar alteori unghie la unghie.
În timpul luptei apa râului dădea peste margini, inundând malurile.
După aceea Şri Krişna le-a furat îmbrăcămintea gopiilor şi s-a urcat într-un copac, de unde putea observa frumuseţea corpurilor gopiilor în apa albastră a Yamunei.

După ce Şi-a terminat baia Radha a ieşit din apă. Totuşi făcând acest lucru nu a observat că ornamentul de la nas I-a căzut.
Gopiile au urmat-o, iar Krişna le-a dat înapoi îmbrăcămintea şi ornamentele. Frumos îmbrăcate, ele au intrat în kunja-vana. Vrinda le-a adus diferite feluri de fructe, dluciuri, şi numeroase preparaţii şi fericite au luat cina împreună.
Gopiile erau captivate de frumuseţea Radhei şi a lui Krişna şi I-au servit pe aceştia cu mare atenţie.

Brusc au remarcat că Radha şi-a pierdut ornamentul de la nas. Crezând că desigur, acesta a fost pierdut în apă, gopiile au devenit disperate.
Şri Rupa Manjari şi Şri Guna Manjari i-au făcut cu ochiul lui Şri Mani Manjari, şi i-au spus că de vreme ce cunoaşte mintea (Mani) Radhei şi este obişnuită în a căuta ornamentele pierdute ale Radhei, ar trebui să se ducă şi să caute ornamentul de la nas.
De vreme ce Radha obişnuia să-şi piardă ornamentele, uneori în apa unui lac sau în Yamuna, uneori ziua iar alteori noaptea, Mani Manjari era în mod frecvant trimisă să le caute.

Nectarul divin al acestor petreceri nu poate fi înţeles de persoanele obişnuite. Kaviraja Gosvami a explicat în continuare această întâmplare în cartea sa, Şri Govinda-lilamrta."

Notă: Srinivas Acarya este Mani Mangiari menţionat în povestirea petrecerilor cuplului divin Radha-Krişna.

--------------------------------------------------------------------------------

Mani Mangiari plină de fericire se duse pe malul Yamunei în căutarea ornamentului de la nas, pierdut, dar nu reuşi să-l găsească acolo. Apoi intră în apele Yamunei, care strălucea în soare asemenea unei oglinde, dar spre dezamăgirea ei nu-l găsi nici acolo. Cercelul de la nas căzuse de fapt în urmele lăsate de picioarele Radhei, fiind apoi acoperit de o frunză de lotus – de aceea Mani Manjari nu a fost în stare să-l găsească.

Între timp, soţiile lui Şrinivas au realizat că soţul lor rămăsese într-o stare de adâncă meditaţie. Venise seara, şi totuşi Şrinivas nu-şi întrerupsese meditaţia. Soţiile observară că de fapt corpul soţului lor devenise ţeapăn, respiraţia părea să i se fi oprit, iar burta îi era nemişcată. Văzând starea extraordinară a lui Srinivas soţiile sale şi-au reamintit de Şri Caitanya Mahaprabhu. Temându-se pentru viaţa soţului lor iubit, ele începură să incanteze tare numele sfânt în urechea acestuia, dar acesta nu se reîntoarse la conştinţa externă.
De vreme ce Prabhu rămase în această stare până târziu în noapte, soţiile sale începură să se gândească la multe semne rele, plângând tare şi rostogolindu-se de durere pe pământ.
După un timp s-au liniştit şi au început să-i facă vânt soţului.

Când regele a auziut de condiţia în care se afla Şrinivas, inima i s-a umplut de durere şi se grăbi spre casa acestuia. Căzând, lipit de pământ în faţa lui Srinivasa, a încercat să simtă respiraţia acestuia, punându-şi mâna în apropierea nărilor lui, dar neputând detecta nici un semn de viaţă în acesta. Când soţiile i-au explicat că Prabhu se afla în această condiţie de la începutul zilei, regele a devenit neliniştit şi a încercat să găsească o modalitate pentru a-l face să-şi vină în fire.

Disciploli ca Vallabhi Kaviraja, Sri Vyasacarya, Sri Krişna Vallabha, Janaki Das, şi Prasada Das se grăbiră la maestrul lor spiritual.
Şi ei au încercat tot ce le-a stat în putinţă pentru a-l reînvia pe Şrinivas Prabhu.
După ce au eşuat în încercările lor, şi-au pierdut orice speranţă pentru viaţa acestuia. După primele trei ore ale nopţii soţiile lui Şrinivas au început să plângă tare şi să se rostogolească pe pământ de durere. Discipolii lui Şrinivas încercară să le împace, explicându-le că Prabhu se afla pur şi simplu absorbit într-o înaltă stare spirituală, şi cu siguranţă îşi va reveni în firea externă după un timp. Această ştire le-a împăcat pe soţii într-o oarecare măsură, aşa că s-au aşezat lângă soţul lor gândindu-se la o modalitate de a-l readuce în firea externă. În felul acesta noaptea trecu şi apărură zorile şi totuşi Şrinivas nu se reîntoarse la conştiinţa externă.

Regele şi toţi discipolii s-au aşezat de asemenea îngrijoraţi, aşteptând ca Şrinivas să-şi recâştige conştiinţa. În felul acesta trecură primele trei ore ale zilei. Cu timpul discipolii acestuia începură să se gândească că şi-au pierdut maestrul spiritual şi gândindu-se că nu vor mai avea niciodată oportunitatea de a se bucura de o asemenea asociaţie exaltată, începură să plângă tare.
Thakurani puse după aceea vată de bumbac sub nasul lui Şrinivasa pentru a detecta orice respiraţie. Acestea nu se mişcară de loc şi în disperarea ei începu să se apuce de păr şi căzu la pământ.

Deodată Srimati Ji şi-a amintit ceva care i-a dat curaj, făcând-o să se calmeze. Văzând că Şri Isvari şi-a schimbat dispozitia, toţi întrebară curioşi, ce a făcut-o să se calmeze. Ea replică, „Cu mult timp în urmă, Srinivas Prabhu mi-a spus că Şri Ramacandra Kaviraja, era în stare să înţeleagă tot ce era în legătură cu Şri Acarya". Ea le spuse că e sigură că Ramacandra Kaviraja va sosi în curând, iar acest lucru i-a fost prevestit într-un vis.

În timp ce vorbea, Ramaceandra Kaviraja apăru deodată acolo. El căzu la picioarele lui Srinivas, recitâng rugăciuni cu mâinile în faţa pieptului.

Chemând numele Radhei şi implorând-o să-l benecuvânteze, Ramacandra acoperi corpul lui Şrinivasa cu o pătură şi alunecă sub pătură împreună cu Prabhu. Exercitând puterile pe care Şrinivas i le dăduse, Ramaceandra intră de asemenea într-o stare profundă de meditaţie în corpul spiritual (siddha-deha) şi astfel înţelese ce se întâmpla cu Srinivas. După aceea Ramaceandra a asigurat-o pe Thakurani că dacă după ora două Srinivas nu-şi vine în fire, va trebui să incanteze tare numele sfânt în urechea acestuia.

După aceea, Ramacandra, în siddha-deha, se duse pe malul Yamunei spirituale unde Şri Mani Manjari (Srinivas acarya) căuta cercelul folosit ca ornament pentru nasul Radhei, cercel ce căzuse pe urmele lăsate de picioarele cuplului divin Radha Krişna sub apă, şi fusese acoperit de o frunză de lotus.
Mani Manjari, a întâmpinat-o fericită pe prietena ei intimă, şi împreună au continuat să caute cercelul de la nasul Radhei. Au intrat în apă şi în cele din urmă au gasit cercelul sub frunza de lotus. Mani Manjari a lăudat-o pe prietena ei (Ramacandra Kaviraj în forma sa spirituală de mangiari) pentru că a ajutat-o să găsească cercelul. Apoi împreună s-au dus în locul unde Radha şi Krişna se odihneau.

Toate prietenele intime ale Radhei erau nerăbdătoare să o vadă pe Mani Manjari reîntorcându-se cu cercelul de nas. De îndată ce le-au văzut pe Mani Manjari şi Ramacandra (în forma sa spirituală de mangiari), le-au primit cu mare bucurie, uşurate la vestea că ornamentul pierdut fusese recuperat. Şri Rupa Manjari luă cercelul pentru nas şi cu iscusinţă îl băgă prin gaura din nasul Radhei. Pus înapoi în locul potrivit, cercelul începu încet să vibreze datorită respiraţiei Radhei.

Rupa Manjari apucă cu tandreţe unul dintre picioarele Radhei şi începu să-l maseze. După un timp Guna Manjari îi ceru lui Mani Manjari să maseze şi celălalt picior al Radhei. Foarte fericită, Mani Manjari acceptă acest serviciu, plină de iubire. Mai târziu Guna Manjari îi spuse că a păstrat pentru ea o parte din frunzele de betel pe care le mestecase Însăşi Radha. Foarte fericită Mani Manjari a acceptat aceste frunze de betel şi a păstrat o porţie şi pentru prietena ei intimă (Ramacandra).

În acest timp, Srimati, soţia lui Şrinivasa, trase cu ochiul sub pătură şi văzu că soţul ei se afla încă pierdut în meditaţie, după care i-a instruit pe discipoli să incanteze numele sfânt. Ea însăşi incantă cu voce tare numele sfânt în urechea soţului ei, în timp ce ceilalţi care se aflau afară cântau cu mare putere numele sfânt făcând kirtan. Tăgând din nou cu ochiul sub pătură, Srimati văzu că atât Srinivas cât şi Ramacandra se aflau încă în transă profundă. Totuşi după un timp, Harinama (Numele Domnului) penetră urechea lui Srinivasa, iar acesta se trezi imediat.

Prabhu privi în jurul său, într-o parte şi alta, ca şi cum ar căuta pe cineva. Discipolii săi dădură pătura la o parte şi fură fermecaţi de frumuseţea celor doi maeştri spirituali. Totuşi Srinivas păru să fie mai degrabă deranjat – un timp privi grav, apoi deveni neliniştit. După un timp fu în stare să-şi controleze emoţiile şi începu să converseze cu discipolii săi. În cele din urmă atmosfera se relaxă şi discipolii săi răsulfară uşuraţi, bucurându-se de compania lui Şrinivas.

El îl îmbrăţişă pe Ramacandra Kaviraja, şi îl întrebă cum se simte. Kaviraja replică, " Fără a avea darşanul tău (a te vedea pe tine) cum m-aş putea oare simţi bine?" Prabhu îl luă în braţe şi îl aşeză alături de sine. Cu mare fericire au început să discute despre petrecerile lui Krişna. După ce au făcut baia rituală au continuat să discute subiecte spirituale. Copleşiţi de emoţii au început să plângă, chemând cu tărie numele lui Rupa, Sanatan, Şri Bhatta Gosvami şi Radha-Krişna.

Observând relaţia intimă dintre Şrinivas şi Ramachandra Kaviraja, Isvari remarcă faptul că Ramacandra era cel mai drag asociat al lui Şrinivas, aşa cum Ramananda îi e drag Domnului Caitanya Mahaprabhu, şi Subal îi este drag lui Krişna.
Intrigată de această relaţie intimă, ea întrebă cum este posibil pentru Ramacandra să-l reînvie pe Srinivas când a fost absorbit în meditaţie timp de trei zile. Cu mâinile împreunate în faţa pieptului Ramceandra i-a explicat în mod umil soţiei Işvari că în meditaţia sa, Şrinivasa se bucura de compania Radhei şi a lui Krişna în timp ce făceau baie în Yamuna, şi descrise tot ce s-a întâmplat. Işvari îl ascultă pe Ramaceandra apreciind foarte mult cele auzite. Plângând de bucurie, îl binecuvântă pe Ramacandra din toată inima, simţindu-se fericită pentru că are un fiu asemenea lui.

Şrimati se apropie de Şrinivas şi foarte umilă spuse că fiind ignorantă şi necalificată, este complet dependentă de mila soţului ei pentru a înţelege ceea ce e corect şi ceea ce este greşit. Dedicângu-se în întregime lui Şrinivas Acarya, s-a rugat de soţul ei să o trateze şi pe ea în mod confidenţial aş cum face cu discipolul său Ramacandra.

Fiind mulţumit de atitudinea ei umilă, Şrinivasa a luat-o pe ea şi pe Ramacandra într-un loc singuratic, şi le spuse că a legat într-un colţ al îmbrăcăminţii o bucată dintr-o funză de betel, care fusese mestecată de Radha. A scos apoi acea frunză şi mai întăi i-a dat lui Ramaceandra şi apoi soţiei sale. Gustul şi mirosul dulce i-a dus departe într-o stare de extaz divin. Nu au fost în stare să-şi controleze emoţiile şi lacrimi de fericire au început să le curgă din belşug din ochi.
Şrinivas le reaminti soţiilor lor cât de extraordinar de norocoase au fost de primi din frunza mestecată de betel, o binecuvântare pe care însuşi Domnul Brahma şi-o doreşte. El le spuse în continuare, că acum ele se ridicaseră la un nivel al serviciului devoţional divin egal cu cel al lui Ramaceandra. Şri Acarya afirmă că Ramacandra, ca şi Narottama erau viaţa sa. El nu se putea despărţi de aceşti doi discipoli.

Când ceilalţi discipoli ai lui Şrinivas au auzit despre această afirmaţie, făcută de gurul lor, au căzut la picioarele acestuia, cerându-i să-i binecuvânteze şi pe ei cu aceeaşi favoare pe care o are pentru Ramacenadra. Sperând să atingă mila lui Şrinivas discipolii săi s-au străduit cu sinceritate să-l mulţumească. În ochii lor Şrinivas era singurul în măsură să-i salveze din viaţa materialistă, păcătoasă. Văzând sinceritatea discipolilor săi, inima lui Şri Acarya s-a înmuiat şi i-a asiguratcă ei erau cu toţii discipolii săi dragi.

Bucuraţi de cuvintele lui Şrinivas discipolii îl rugară să le explice ce s-a întâmplat în timpul meditaţiei sale, care durase trei zile. Şrinivas le spuse că Ramacandra ştia totul, şi ar putea să le spună el toate acestea. Întorcându-se spre Ramacandra, Şrinivas îi ceru acestuia să nareze ceea ced se întâmplase. Toţi au rămas în casa lui Şrinivas pentru a asculta plini de nerăbdare şi bucurie divină petrecerile extraordinare ale gurului lor. După aceea fiindu-i ordonat de Acarya, Şrimati s-a îmbăiat şi s-a dus în bucătărie pentru a face de mâncare. Între timp, Ramacandra şi ceilalţi discipoli s-au dus la râi să facă baie.

După acestea toţi au înţeles că Ramaceandra Kaviraja este cel mai intim disciplol al lui Srinivas. Astfel Şrimati plină de fericire, a cântat gloriile lui Ramacandra. De asemenea şi ceilalţi devoţi au remarcat că bunele calităţi ale lui Ramacandra erau profunde asemenea oceanului, şi au apreciat în mod deosebit valoarea asocierii nepreţuite cu acesta.

Srinivas plecă în faţa Zeităţii lui Şri Vamşivadana, îşi puse îmbrăcăminte proaspătă se marcă cu pastă de tilak pe frunte. În mod repetat a chemat numele lui Şri Radha Kunda (lacul unde se îmbăiază Radha) şi Dealul Govardhana (al petrecerilor lui Radha Krişna). După ce a udat planta sfântă Tulasi, a venerat Şalagrama-şila şi i-a oferit diferite feluri de dulciuri. Apoi i-a oferit frunze de betel Zeităţii şi a executat venerarea arati. Tot timpul s-a prosternat cu umilinţă în faţa Zeităţii.
Reântorcându-se acasă a mâncat prasadam şi l-a onorat pe Ramacandra dându-i restul mâncării sale, aşa cum e relatat mai jos.

Soţiile lui Srinivasa au gătit şi i-au oferit mâncarea soţului lor.
Prabhu a oferit mai întâi mâncarea Zeităţii Şalagrama-şila.
Apoi a pus Zeitatea Domnului să se odihnească, făcându-i vânt pentru a-L răcori pentru un timp. După aceea Şrinivas ieşi afară din templu şi se prosternă în faţa Zeităţii, întinzând-se complet ca un băţ la pământ.
După aceea i-a invitat pe toţi devoţii care aşteptau în casa lui să ia cina împreună cu el.
După ce i-a satisfăcut cu prasad din belşug le-a oferit frunze de betel şi i-a invitat să se odihnească.
Apoi a intrat în camera sa şi a fost mulţumit să-l găsească pe Ramacandra Kaviraja aşteptându-l acolo.

După ce devoţii au mâncat, soţiile sale au curăţat locul unde se cinase cerându-i lui Prabhu să ia loc alături de Kaviraja pentru a le servi prasad. Totuşi Srinivas spuse că Ramacandra Kaviraja va primi mâncare după el, iar Kaviraja începu să-i facă vânt lui Srinivas în timpă ce acesta respecta (mânca) prasadul.
În timp ce mânca, soţiile sale îşi întinseră mâinile pentru a primi mila lui Acarya sub forma mâncării luate direct din mâna acestuia. Ceea ce a primiră mâncară cu multă bucurie, o parte totuşi distribuind-o discipolilor.
După ce Srinivas a terminat, Kaviraja s-a aşezat pentru a mânca din aceeaşi farfurie cu cea a lui Prabhu. În timp ce mânca, Ramacandra Kaviraja se umplu de emoţii spirituale. După ce a terminat de mâncatl, Kaviraj s-a aşezat alături de Prabhu, iar Şrinivasa i-a oferit frunzele de betel pe care le mestecase el însuşi. Srinivas s-a întins apoi pentru a se odihni, în timp ce Ramacandra îi masa picioarele.

După ce Şrinivas a adormit, Ramaceandra a părăsit încăperea, şi s-a aşezat printre ceilalţi discipoli. Fiind rugată de discipoli, Şrimati începu să nareze întâmplările pe care le auzise despre Ramaceandra. Întâi a mărturisit că descrierea petrecerilor de pe malurile Yamunei, ale cuplului divin Radha-Krişna sunt dincolo de capacitatea ei de descriere, dar cu binecuvânatrea lui Şrinivas începu spă descrie cum Radha şi-a pierdut cercelul de la nas în timp ce se îmbăia în Yamuna, şi cum Guna Manjari a trimis-o pe Mani Manjari (Şri Acarya) să-l caute.

De vreme ce cercelul era acoperit de o frunză de lotus, Mani Mangiari nu a fost în stare să-l găsească. Ramacandra, fiind cel mai intim asociat al lui Acarya, se duse să o ajute pe Mani Manjari (Şri Acarya) în căutarea ei. Acesta fusese motivul pentru care Şrinivas rămăsese în transă timp de trei zile. Cine altul în afară de Ramacandra ar fi putut realiza acest lucru? După ce au ascultat această naraţiune, discipolii lui Şrinivasa had an even greater appreciation of Ramacandra. Overcome with emotion, they glorified au apreciat şi mai mult iscusinţa lui Ramacandra, admiţând faptul că nici unul dintre ei posedă o asemenea mare putere. În acest fel se predară cu umilintă lui Ramacandra.

După un timp, Srinivas se trezi. Soţiile sale i se adresară acestuia, "O Prabhu, mai înaite ai vorbit cu mare admiraţie despre Kaviraj. Acum am văzut cum mănâncă din farfuria ta şi bea din paharul tău fără nici o ezitare. Explică-ne şi nouă, cum este cu putinţă aşa ceva?" Şrinivas spuse că Ramacandra este un devot excepţional, peste puterea lor de înţelegere şi că oarecum cu timpul vor afla mai mult despre el. Soţiile au fost foarte mulţumite să audă acestea, şi i-au cerut lui Prabhu să le de-a şi lor frunze de betel din gura lui.

comparat pe Ramaceandra Kaviraj cu Argiuna, citând o istorie din Mahabharata:

„Odată de mult, Drona-acearya era angajat în a-i învăţa arta de a folosi armele pe cei 100 de fii ai lui Dritaraştra (Kauravi) şi pe cei cinci fii ai lui Pandu (Pandavi).
Dronacearya puse o ţintă-pasăre pe creanga cea mai de sus a unui copac şi le ordonă să ţintească ochiul acesteia cu o săgeată. Duryodhan şi fraţii săi (cei 100 de Kauravi) puseră mâna pe arcuri, gata de a săgeta ochiul ţintei.
Drona-acearya îi întrebă ce văd în acel moment, iar ei spuseră că văd copacul, ramurile acestuia şi pasărea. Drona se înfurie şi fiind nemulţumit de răspunsul lor îi mustră, spunându-le că n-or să fie niciodată în stare să înveţe arta de a folosi armele.

Apoi l-a chemat pe Argiuna spunându-i să ţintească ochiul păsării, şi-i puse aceeaşi întrebare.
Argiuna îi răspunse că nu vede decât ochiul păsării, nimic altceva. Drona îi ordonă să tragă, iar săgeata lui Argiuna pătrunse ochiul păsării. Foarte satisfăcut, Drona le-a explicat tuturor că Arjuna nu şi-a distras nici un moment atenţia de la ochiul păsării, şi de aceea a trecut testul. Argiuna s-a plecat în faţa maestrului şi şi-a luat locul printre ceilalţi discipoli.
Mulţumit, Drona i-a spus lui Argiuna că el ar fi singura persoană care se poate ridica la nivelul său, şi că este cel mai bun discipol.”

Şrinivas simţi mare plăcere descriind această întâmplare şi comparându-l pe Ramaceandra Kaviraj cu Arjuna, pentru că Ramaceandra nu a ieşit niciodată din cuvântul maestrului.
(Acest incident este un exemplu celebru pentru modul în care să te concentrezi asupra iubirii divine, lăsând orice altceva deoparte).

Ramaceandra l-a ascultat întotdeauna pe maestrul său, chiar şi atunci când i s-a spus să fie ultimul care să ia prasadam (să mănânce mâncarea oferită). Şrinivas a descris îm continuare încrederea lui Ramaceandra descriind cum el a luat o împletitură din paie drept şarpe, şi deşi Ramaceandra a ştiut acest lucru, nu l-a contrazis pe Şrinivas, ci a încercat să găsească şarpele aşa cum îi ordonase Şrinivas. Totuşi maestrul îi spuse că a fost o împletitură de paie, nu un şarpe, iar Ramaceandra Kaviraj a acceptat această opinie imeditat, fără nici un comentar.

Ramaceandra s-a supus cum umilinţă lui Şriniva, spunând că fără favoarea maestrului spiritual, cum poate el să ştie ce este corect şi ce este greşit. Astfel Şrinivas declară deschis că aşa cum Arjuna a fost cel mai drag discipol al lui Dronacarya, la fel Ramaceandra este discipolul său cel mai drag. „De acum înainte, spuse Şrinivas, toţi să ştie că opinia lui Ramaceandra este propria mea opinie.” Şrinivas spuse că Ramaceandra Kaviraj şi Narottam erau ochii săi, astfel amândoi erau identici.

Kaviraj Govinda şi Ceakravarti Govinda au fost cele două persoane care au înţeles caracteristicile lui Ramaceandra şi Narottam.

Şrinivas spuse:
„Cel care primeşte favoare lui Ramaceandra, atinge de asemenea binecuvântările lui Krişna.”
În acest fel Şri Acarya a găsit mare plăcre glorificându-l pe Ramaceandra.

În acest sens, una dintre soţiile lui Şrinivas a povestit o întâmplare discipolilor. Odată Şrinivas lua prasadam iar Ramaceandra sta de-o parte a sa iar Narottam de cealaltă parte. Pline de bucurie vorbeau despre Şri Krişna, în timp ce Prabhu accepta prasadam direct din mâna celor doi discipoli. Acest comportament din partea lui Şrinivas Acarya era ieşit din comun, şi de aceea soţiile acestuia au căutat o oportunitate de a-l întreba despre acest lucru.
După ce au mâncat şi s-au spălat pe mâini şi în gură, Şrinivas şi cei doi discipoli ai săi au devenit absorbiţi în discuţii despre Krişna. Toţi trei au devenit extrem de emoţionaţi şi au vărasat lacrimi de bucurie.

Când s-a ivit prilejul, Işvari l-a întrebat pe soţul ei, despre întrebarea pe care o avea în minte în legătură cu acceptarea prasadamului direct din mâna discipolilor, iar Şrinivas le explică faptul că Ramaceandra şi Narottam erau ca propriile sale mâini şi ochi, şi de aceea acceptarea prasadamului direct din mâinile lor nu era nici o ofensă.

În timp ce discutau aceste lucruri , ochiul stâng al lui Işvari începu deodată să danseze. Coapsa stângă şi toată partea stâng începu să-i tremure. Prin aceasta înţelese că Ramaceandra va sosi curând acolo. În mod similar ochiul drept ai bărbaţilor începu să se zbată. Astfel nu au fost surprinşi când Ramaceandra sosi. Toţi l-au primit cu mare bucurie, inclusiv soţiile lui Şrinivas, care s-au grăbit să-l întâmpine.

Cei care ascultă cu atenţie despre gloriile lui Ramacandra Kaviraj, aşa cum au fost descrise de soţiile lui Şri Acarya va fi cu siguranţă binecuvântat de Şri Krişna, şi inimile lor vor fi umplute cu iubire divină. Cei care şi numai o dată aud astfel de descrieri, nu le mai pot uita toată viaţa. Astfel setea de a citi Karnananda va ajuta orice Vaişnava în atingerea iubirii divine. Luând ca adăpost picioarele asemenea lotuşilor ale lui Şri Hemalata, fata lui Şrinivas Acarya I, Yadunandana dasa istorisesc Karnananda.