Viitorul Rusiei si sfîrsitul lumii

[AliceInWonderland]

Viitorul Rusiei si sfîrsitul lumii

Prelegere tinuta la Conferinta Tineretului Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei , San Francisco, 3 august 1981.

Fiecare crestin ortodox sta asezat între doua lumi: lumea aceasta cazuta, în care încercam sa ne gasim mîntuirea, si lumea cealalta, cerul, patria spre care ne straduim sa ajungem si care, daca ducem o viata crestina adevarata, ne inspira sa traim de la o zi la alta în virtutea si iubirea crestina.
Dar lumea face parte prea mult din viata noastra. Adeseori – iar în ziua de astazi, de fapt, în mod obisnuit – uitam lumea cereasca. Presiunea lumescului este prea puternica astazi, încît de multe ori pierdem din vedere ce înseamna de fapt a fi crestin. Chiar daca mergem în mod frecvent la slujbele de la biserica si ne consideram membri „activi” ai bisericii, de cîte ori nu se întîmpla ca religiozitatea noastra sa fie ceva exterior, ceva împanat cu slujbe frumoase si cu toata bogatia traditiei noastre ortodoxe de cult, dar sa-i lipseasca, în realitate, convingerea interioara ca ortodoxia este credinta care ne poate mîntui sufletul pentru eternitate, sa-i lipseasca, în realitate, iubirea si angajarea fata de Hristos, Dumnezeul întrupat si Întemeietorul credintei noastre? De cîte ori nu se întîmpla ca religiozitatea noastra sa fie numai o chestiune de obisnuinta, ceva prin care trecem numai la modul exterior, care nu ne modifica în interior, nu ne face sa crestem spiritual si nu ne conduce spre viata eterna în Dumnezeu?

Vremurile noastre


Traim într-o epoca despre care Domnul ne-a prevenit ca iubirea multora se va raci (Matei, 24, 12), în vremurile acestea din urma în care Evanghelia crestina, primita cu atîta fervoare de cei dintîi crestini, a devenit numai o mica parte a vietii lumesti pe care cei mai multi dintre noi o ducem, în loc sa fie centrul si însemnatatea vietii noastre – ceea ce ar trebui sa fie daca am întelege care este adevarata noastra credinta. Crestinismul ortodox, fiind o credinta arzatoare pe care nu ne rusinam sa o marturisim si s-o pastram ca pe lucrul cel mai de pret din viata noastra, se afla în mare masura într-o stare de declin si de regres în lumea de astazi.
Dar în mod ironic – si providential –, pe masura ce ortodoxia pare a bate în retragere, Rusia – sau, mai degraba, Uniunea Sovietica, regimul ateu care a înrobit pamîntul Rusiei – a avansat si a atins acum o pozitie de conducere în istoria globala a epocii noastre. Iata de ce lumea întreaga priveste cu mare interes spre ceea ce se întîmpla în Rusia de astazi. Si adevarul este ca o buna parte din ceea ce se întîmpla în Uniunea Sovietica astazi priveste viata adevaratei Rusii – Rusia ortodoxa. Revigorarea ortodoxiei în Rusia de astazi este strîns legata de viitorul pamîntului rus.
În secolul XIX si la începutul secolului XX, în Rusia dinainte de Revolutia din 1917, au existat profetii ale unor oameni spirituali privitoare nu numai la atacul ateismului asupra Rusiei si la epoca de sînge si robie adusa de el în istoria lumii, ci si privitoare la ceea ce se va întîmpla cu Rusia dupa aceasta perioada, daca poporul rus ortodox se va cai de pacatele care l-au adus.
De aceea, sa luam pe rînd aceste profetii si sa vedem în ce mod sînt ele legate de ceea ce se întîmpla în Rusia de astazi. Sa privim nu din perspectiva superficiala a revistelor de popularizare, ci mai profund, încercînd sa vedem ce se întîmpla cu sufletul, cu inima Rusia si la ce ne putem astepta acolo potrivit acelor profetii si potrivit cunostintelor noastre despre profetiile mai generale privitoare la ceea ce se va întîmpla înainte de sfîrsitul lumii.

Sfîrsitul lumii


Dar de ce sa vorbim despre sfîrsitul lumii? Oare chiar traim noi vremurile din urma ale acestei lumi? De ce sa legam viitorul Rusiei de sfîrsitul lumii?
Chiar si autorii mireni vorbesc despre vremurile noastre „apocaliptice”. Si într-adevar, problemele care chinuie lumea de astazi – epuizarea resurselor de hrana, suprapopularea, adevaratii monstri creati de tehnologia moderna si mai ales armele capabile sa distruga tari întregi sau chiar întreaga civilizatie a globului – indica, toate, apropierea unei crize în istoria omenirii care va depasi orice a vazut lumea pîna acum si care ar putea duce, literalmente, la eradicarea vietii pe pamînt.
În acelasi timp, gînditorii religiosi scot în evidenta raspîndirea unor miscari religioase ne-crestine în epoca noastra si prezic o „era noua”, în care o „noua constiinta religioasa” va domina gîndirea oamenilor si va pune capat dominatiei de doua mii de ani a crestinismului. Astrologii vorbesc despre „Era Vastatorului”, care ar începe în jurul anului 2000. Apropierea însasi a anului 2000 este suficienta pentru a induce în mintile multor oameni o noua era, oarecum diferita de tot restul istoriei omenirii.
Printre multii crestini ne-ortodocsi, aceste idei se constituie într-o învatatura numita „chiliasm” sau „milenarism” – este vorba de credinta ca Iisus urmeaza sa vina curînd pe pamînt si sa domneasca aici împreuna cu sfintii Sai timp de o mie de ani, si abia apoi va veni sfîrsitul lumii. Aceasta învatatura este o erezie condamnata de cei dintîi Parinti ai Bisericii; ea îsi are originea în interpretarea gresita a cartii Apocalipsei. Biserica Ortodoxa propovaduieste faptul ca domnia lui Hristos si a sfintilor Sai, în timpul careia diavolul va fi „legat” timp de o mie de ani (Apoc., 20, 3) este chiar epoca pe care o traim acum, adica întreaga perioada dintre prima si a doua venire a lui Hristos (1.000 fiind un numar simbolic pentru plenitudine). În aceasta epoca, sfintii domnesc într-adevar alaturi de Hristos în Biserica Lui, dar este vorba de o domnie mistica si ea nu trebuie definita în sensul exterior, politic, în care procedeaza milenaristii. Diavolul este într-adevar legat în aceasta perioada – adica exercitarea vointei lui malefice împotriva umanitatii este îngradita –, iar credinciosii care traiesc viata Bisericii si primesc Sfintele Taine ale lui Hristos traiesc o viata fericita, pregatindu-se pentru Împaratia eterna a cerurilor. Ne-ortodocsii, care nu au Sfinte Taine si nu au gustat adevarata viata a Bisericii, nu pot întelege domnia aceasta mistica a lui Hristos si de aceea vorbesc despre o domnie politica, exterioara.
Asa se face ca viitorul omenirii, în care Rusia este chemata, evident, sa joace un rol central, este legat fie de ideea sfîrsitului lumii în sens fizic, fie de aceea a sfîrsitului lumii civilizate pe care o stim si instaurarea unei noi epoci aproape paradisiace.
Unii au interpretat locul Rusiei în aceasta noua epoca în termenii ereziei milenariste. De fapt, daca ne uitam mai atent la învataturile comunismului, care a pus stapînire pe societatea rusa pe vreo saizeci de ani, vom vedea ca este vorba de o versiune seculara a ideii milenariste; ele sustin ca o epoca istorica radical noua începe cu comunismul si ca atunci cînd comunismul va ajunge sa domine lumea întreaga, fericirea va fi universala si omenirea va fi eliberata de toate jugurile ei din trecut, inclusiv de religie.
Astazi, dupa saizeci de ani de experiment comunist în Rusia, iar la alte natiuni ceva mai putin, se poate vedea cît de stupide sînt credintele pe care se bazeaza comunismul. Realitatea comunismului nu este raiul pe pamînt, ci Gulagul; omenirea nu a fost deloc „eliberata” si înrobita mult mai rau decît în orice alta epoca. Dar Rusia, prima tara care a experimentat jugul comunist, este si prima tara care a început sa se trezeasca si sa-i opuna rezistenta; în ciuda persistentei tiraniei comuniste în Rusia, ateismul nu a cucerit sufletul Rusiei, iar desteptarea religioasa care se întrevede acum în Rusia este, fara îndoiala, numai începutul unei miscari uriase si fundamentale: vindecarea sufletului unei întrgi natiuni de cancerul ateismului. Acesta este motivul pentru care Rusia de astazi are de spus un cuvînt cu mare greutate întregii lumi care aluneca în aceeasi capcana a ateismului din care Rusia se elibereaza; iata de ce viitorul Rusiei este atît de intim legat de viitorul întregii omeniri, în sens religios.

Sfîrsitul lumii în profetiile crestine


Înainte de a trece concret la profetiile privitoare la Rusia, as vrea sa trec în revista învatatura ortodoxa generala despre ceea ce urmeaza sa se întîmple chiar înainte de sfîrsitul lumii. În felul acesta, vom avea un context în care sa plasam profetiile privitoare la viitorul Rusiei.
Evenimentele dinainte de sfîrsitul lumii sînt descrise în mai multe locuri din Sfintele Scripturi: în capitolul 24 din Evanghelia dupa Matei si în capitolele paralele din celelalte Evanghelii; în cea mai mare parte a cartii Apocalipsei, mai ales în capitolul 8 si urmatoarele; în capitolul 2 din Epistola a Doua catre Tesaloniceni; în Epistola a Doua a Sfîntului Apostol Petru, în mai multe capitole din cartea lui Daniel, plus alte cîteva pasaje.
Apocalipsa descrie aceste evenimente într-o serie de viziuni: unele luminoase si pozitive, care se refera la împlinirea justitiei lui Dumnezeu si la mîntuirea celor alesi de El, iar altele Sumbre si negative, care se refera la cumplitele plagi care vor cadea asupra pamîntului pentru pacatele omenirii. Uneori, în ziua de astazi, se pune accentul pe latura sumbra si negativa, data fiind raspîndirea raului în jurul nostru; dar acest lucru se datoreaza lipsei noastre de tarie sufleteasca si viziunii noastre lumesti – ar trebui sa avem în vedere întregul tablou.
Pe masura ce se apropie sfîrsitul lumii, este adevarat ca va veni o vreme de mari suferinte, cum omenirea nu a mai vazut (Matei, 24, 21): vor fi foamete, boli, cutremure, razboaie si zvonuri de razboaie, persecutii, profeti mincinosi si falsi Hristosi si iubirea multora (inclusiv crestini) se va raci. Dar, în acelasi timp, Evanghelia va fi propovaduita tuturor popoarelor, iar cei care vor rabda pîna la sfîrsit cu ajutorul lui Hristos vor fi mîntuiti.
Raul si religia mincinoasa din lume vor culmina cu domnia AntiHristului, un stapînitor care va parea sa aduca pacea în locul dezordinii mondiale, care va parea sa fie Hristos venit din nou pe pamînt si care va domni din Templul reconstruit la Ierusalim.
Dar vor fi si oameni care îsi vor da seama de înselaciune. Mai ales doi profeti ai Vechiului Testament, care nu au murit, se vor întoarce pe pamînt – Ilie, care îi va converti pe evrei, si Enoh, care va propovadui celorlalte popoare. Scurta domnie a AntiHristului – de numai trei ani si jumatate – se va sfîrsi cu alte dezordini si razboaie, în mijlocul carora Hristos însusi va coborî din cer, precedat de semnul Crucii, iar lumea noastra va trece prin foc si se va înnoi din temelii, în timp ce trupurile mortilor se vor ridica din morminte si îsi vor regasi sufletele pentru a sta dinaintea lui Dumnezeu la Judecata de Apoi. Acum, pe acest fundal general al evenimentelor din vremurile cele din urma, sa analizam profetiile privitoare la Rusia.

Viitorul Rusiei


În Rusia secolului XIX, un numar de profeti – si cîtiva mireni departe-vazatori precum Dostoievski – au prevazut Revolutia ce avea sa vina asupra Rusiei ca urmare a necredintei, a caracterului lumesc si a atitudinii pur formale fata de ortodoxie, lipsita de credinta arzatoare si de spiritul de sacrificiu cerute de ortodoxie. Unii au vazut aceste lucruri, în linii mari, ca pe un teribil dezastru care se pregatea sa loveasca pamîntul rus – de exemplu episcopul Teofan cel Retras, care, vazînd lipsa de credinta crestina adevarata la atîtia oameni, a exclamat: „Într-o suta de ani, ce va mai ramîne din ortodoxia noastra?” Altii au vazut, mai precis, înfricosatoarea Revolutie care avea sa se raspîndeasca în lumea întreaga. Astfel, Sfîntul Ioan din Kronstadt a afirmat, într-o predica tinuta în 1904: „Rusie, daca îti parasesti credinta, asa cum si-au parasit-o deja atîtia intelectuali, nu vei mai fi Rusia, sau Sfînta Rusie. Iar daca poporul rus nu se va cai – atunci sfîrsitul lumii este aproape. Domnul ni-l va lua pe Tarul pravoslavnic si va trimite un bici, sub forma unor conducatori necredinciosi, cruzi, care se vor impune si vor inunda pamîntul întreg în sînge si lacrimi” (Parintele Ioan din Kronstadt, Cartea celei de-a 50-a aniversari, Utica, NY, 1958, p. 164).
Aceasta este starea în care se gaseste omenirea acum, cînd aproape jumatate din ea este înecata în sînge si îndura tirania începuta o data cu Revolutia Rusa din 1917. Exista oare vreo speranta de eliberare, sau ateismul va pune stapînire pe lumea întreaga si va instaura Împaratia AntiHristului? Avem motive serioase sa ne îndoim ca evenimentele viitoare vor fi atît de simple, si fiindca în chiar tara în care a început domnia ateismului are loc acum o desteptare religioasa care este în sine o restrîngere a ariei de dominatie a ateismului, dar si fiindca AntiHristul, potrivit profetiei ortodoxe, nu va fi pur si simplu un tiran ateu precum Stalin, ci o figura religioasa care va convinge oamenii sa-l accepte, mai curînd decît sa-i oblige.
Oamenii cu har care traiau în Rusia la începutul Revolutiei erau constienti de natura apocaliptica a acestui eveniment si stiau ca el avea sa fie o încercare de lunga durata pentru pamîntul rus. La fel cum au prevazut si ca aceasta încercare va avea un sfîrsit.
Înteleptul Alexie de la Schitul Zosima, calugarul care a tras lozul prin care a fost ales Patriarhul Tihon, a auzit oamenii strigînd în biserica la Manastirea Ciudov (acestea se întîmplau în primele luni, de maxima confuzie, ale Revolutiei): „Rusia noastra e pierduta, Sfînta Rusie e pierduta!” La care, el a raspuns: „Cine spune ca Rusia este pierduta, ca Rusia a pierit? Nu, nu, nu e pierduta, Rusia nu a pierit si nu va pieri. Dar poporul rus trebuie sa se purifice de pacat prin aceste grele încercari. Fiecare trebuie sa se roage si sa se caiasca amarnic. Dar Rusia nu este pierduta si nu a pierit” (Rusia ortodoxa, 1970, nr. 1, p. 9).
Staretul Anatol cl Tînar de la Optina, în chiar primele zile ale Revolutiei, în februarie 1917, a rostit o profetie sub forma unei imagini vii a viitorului Rusiei: „Va fi o furtuna. Si corabia Rusiei va fi zdrobita în bucati. Dar oamenii se pot salva si cu ajutorul unor aschii si bucati din ea. Si nu toti vor pieri. Trebuie sa ne rugam, fiecare trebuie sa se caiasca si sa se roage din tot sufletul. Si ce se întîmpla dupa o furtuna?… Toate se linistesc”. La care, toti au spus: „Dar corabia nu mai exista, este facuta bucati; a pierit, totul a pierit” – „Nu este adevarat”, a zis Batiuska, „pentru ca o mare minune a Domnului va avea loc si toate aschiile si bucatile, prin puterea si vointa lui Dumnezeu, se vor aduna la un loc si se vor lipi la loc si corabia va fi reconstruita la fel de frumoasa si va porni în calatoria poruncita de Dumnezeu. Si aceasta va fi o minune pe care toti o vor putea vedea” (Rusia ortodoxa, 1970, nr. 1, p. 9).
Înteleptul Barnaba de la Schitul Ghetsimani vorbea, înainte de Revolutie, despre nenorocirea ce avea sa se abata asupra Rusiei si despre cumplitele persecutii care aveau sa vina împotriva credintei ortodoxe: „Persecutiile împotriva credintei vor spori fara încetare. Va fi o durere si un întuneric cum nu s-au mai vazut si aproape toate bisericile vor fi închise. Dar atunci cînd oamenii nu vor mai putea îndura – atunci va veni si izbavirea. Toate vor înflori. Bisericile vor începe sa fie reconstruite. Dar aceasta va fi înflorirea dinaintea sfîrsitului” (scrisoare personala de la N. Kieter).
Calugarul Aristocleu, cu putin înaintea mortii sale, în august 1918, spunea ca „…acum traim vremurile dinaintea AntiHristului, dar totusi Rusia va fi izbavita. Va fi multa suferinta, mult chin. Întreaga Rusie va deveni o închisoare si de multa închinaciune catre Domnul va fi nevoie pentru iertare. Trebuie sa ne caim de pacatele noastre si sa ne temem sa mai pacatuim cîtusi de putin, în schimb sa ne straduim sa facem bine, chiar si cel mai mic bine. Pentru ca pîna si aripa unui fluture are greutate, dar cîntarul lui Dumnezeu este foarte exact. Si atunci cînd cel mai mic bine va înclina balanta, atunci îsi va revarsa Dumnezeu mila asupra Rusiei”. Cu zece zile înainte de moartea sa, el a mai spus ca sfîrsitul va veni prin China: „Va fi o rabufnire extraordinara si o minune a Domnului se va arata. Si viata care va urma va fi cu totul diferita, dar toate acestea nu vor dura prea mult” (Rusia ortodoxa, nr. 21 / 1969, p. 3).
Înteleptul Nectarie de la Optina a profetit în anii ’20: „Rusia se va ridica si chiar daca din punct de vedere material nu va fi bogata, spiritual va cunoaste mare bogatie, iar la Optina vor mai fi sapte luminarii, sapte stîlpi” (I.M. Kontevici, Manastirea Optina si epoca ei, Jordanville, 1973, p. 538).
Este interesant ca Sfîntul Ioan din Kronstadt a mai profetit ca izbavirea Rusiei va veni din Rasarit (I.K. Surski, Parintele Ioan din Kronstadt, Belgrad, 1942, vol. 2, p. 24. Extrase din aceasta lucrare sînt pregatite în vederea publicarii la Editura Sfîntul Ioan din Kronstadt.).
Arhiepiscopul Teofan al Poltavei a rezumat astfel, în anii ’30, profetiile auzite de el de la diversi întelepti: „Ma întrebati despre viitorul apropiat si despre vremurile din urma. Eu nu vorbesc din capul meu, ci va repet dezvaluirile Înteleptilor: venirea AntiHristului este iminenta si se apropie. Timpul care ne desparte de venirea lui se masoara cu anii, cel mult cu cîteva decenii. Dar înainte de venirea AntiHristului, Rusia se va regasi – chiar daca, de buna seama, pentru scurt timp. Si în Rusia trebuie sa fie un Tar ales de Domnul Însusi. Va fi un om cu o credinta arzatoare, cu o minte mare si o vointa de fier. Acestea au fost dezvaluite în legatura cu el. Sa asteptam împlinirea celor dezvaluite. Judecînd dupa multe semne, lucrurile se apropie – cu conditia ca Domnul Dumnezeu sa nu anuleze, sa nu schimbe cele ce s-au promis, din cauza pacatelor noastre. Dupa spusa celor ce au vazut cuvîntul Domnului, se poate întîmpla si asta” (Cuvîntul ortodox, nr. 4 / 1969, p. 194).
Asa încît iata, în profetiile acestor barbati daruiti cu har de Dumnezeu din primele decenii ale secolului, ca ne putem astepta, fara doar si poate la reinstaurarea Sfintei Rusii, ba chiar si la un Tar ortodox, pentru un timp scurt, aproape de venirea AntiHristului si de sfîrsitul lumii. Acestea vor fi lucruri minunate, si nu niste evenimente istorice obisnuite. În acelasi timp, însa, ele depind de poporul rus însusi, pentru ca Dumnezeu actioneaza întotdeauna prin liberul arbitru al omului. Asa cum Ninive a fost iertata fiindca poporul s-a cait, iar profetiile lui Iona despre distrugerea ei s-au dovedit gresite, asa si profetiile despre renasterea Rusiei se vor dovedi gresite daca poporul rus nu se va cai.
Arhiepiscopul Ioan Maximovici, de pioasa amintire, al carui mormînt se afla chiar în catedrala în care a avut loc slujba de azi-dimineata, a cugetat profund asupra semnificatiei Revolutiei ruse si a exilului atîtor rusi. În raportul sau catre Soborul întregii diaspore din Iugoslavia, din 1938, spunea: „Poporul rus în general a savîrsit mari pacate si lor li se datoreaza neajunsurile din ziua de astazi; mai precis, pacatele sînt încalcarea legamîntului si regicidul. Conducatorii civili si militari au renuntat la juramîntul lor de ascultare si credinta fata de Tar chiar înainte ca acesta sa abdice, ceea ce s-a vazut silit sa faca, fiindca nu dorea varsare de sînge în tara; iar poporul a aclamat pe fata si zgomotos aceasta fapta si nicaieri nu si-a exprimat public dezacordul fata de ea… Vinovati de pacatul regicidului nu sînt numai cei care l-au înfaptuit fizic, ci întregul popor care s-a bucurat atunci cînd Tarul a fost rasturnat si care a îngaduit sa fie umilit, arestat si exilat, lasîndu-l fara aparare în mîinile criminalilor, lucru care în sine a generat sfîrsitul. De aceea, catastrofa care s-a abatut asupra Rusiei este consecinta directa a acestor pacate cumplite, iar renasterea Rusiei nu este posibila înainte de spalarea lor. Cu toate acestea, pîna acum nu s-a vazut vreo cainta autentica, crimele comise atunci evident nu au fost condamnate si multi participanti activi la Revolutie continua si acum sa spuna ca la vremea respectiva nu se putea proceda altfel. Neexprimînd o condamnare fatisa a Revolutiei din februarie, a revoltei împotriva celui Uns de Dumnezeu, poporul rus continua sa fie partas la pacat, mai ales atunci cînd ia apararea urmarilor Revolutiei” (Cuvîntul ortodox, nr. 50 / 1973, p. 91).
Desigur, regicidul – asasinarea Tarului uns de Dumnezeu – nu este singurul pacat care pateaza constiinta poporului rus ortodox. Crima aceasta este, daca se poate spune asa, un simbol al decaderii Rusiei de la Hristos si de la adevarata ortodoxie – un proces care a avut loc de-a lungul secolelor XIX si XX aproape în întregime si abia acum, iata, parca începe sa dea înapoi. Interesant este ca astazi, în Rusia însasi, chestiunea glorificarii Tarului alaturi de ceilalti Noi Martiri este strîns legata de ridicarea blestemului efectiv cazut asupra pamîntului rus de la martirizarea lui. Parintele Gleb Iakunin – care se afla într-un crunt prizonierat tocmai pentru asemenea afirmatii – a adresat o scrisoare rusilor ortodocsi din diaspora, semnata si de alti cîtiva tovarasi ai sai de lupta, în care exprima aceleasi idei în legatura cu Tarul, ca si Vladica Ioan. În finalul scrisorii, el afirma: „Pentru istoria omenirii, semnificatia martiriului Familiei Imperiale, care se apropie de evenimente biblice dintre cele mai importante, consta în aceea ca perioada constantinopolitana a existentei Bisericii lui Hristos a aluat astfel sfîrsit si s-a deschis o noua epoca, de martiriu, apocaliptica. Ea a început cu sacrificiul voluntar al celui din urma Împarat ortodox uns de Dumnezeu si al familiei sale. Tragedia Familiei Imperiale întuneca precum un blestem pamîntul Rusiei si s-a transformat în prologul simbolic al lungului drum rusesc al Crucii – moartea a zeci de milioane dintre fiii si fiicele ei. Canonizarea Martirilor Imperiali va însemna pentru Rusia spalarea ei de pacatul regicidului; asa se va izbavi ea în cel din urma de blestemele raului” (La Pensée Russe, 6 dec. 1979, nr. 3285, p. 5).
Este prea simplu de spus, de buna seama, ca glorificarea Noilor Martiri, inclusiv a Familiei Imperiale, va duce la reinstaurarea Sfintei Rusii. Dar daca ortodocsii, atît din Rusia, cît si din diaspora, vor primi acest act din toata inima lor si se vor folosi de el ca de o posibilitate de a se cai amarnic de pacatele lor, atunci este imposibil de calculat ce impact ar putea avea asupra Rusiei.
O mare profetie despre viitorul Rusiei a ramas cunoscuta numai cîtorva oameni înainte de Revolutie; ea era atît de tulburatoare, încît cenzura Bisericii nu a îngaduit sa fie publicata. Ea a fost descoperita în aceeasi colectie de manuscrise Motovilov, care a dat omenirii celebra Conversatie a Sfîntului Serafim despre cum poate fi capatat Duhul Sfînt. Profetia, care a fost publicata pîna acum de mai multe ori numai în ultimul deceniu, se refera la renasterea efectiva a Sfîntului Serafim înainte de sfîrsitul lumii. Iata ce i-a spus Sfîntul Serafim lui Motovilov: „De multe ori am auzit din gura marelui si placutului de Dumnezeu Întelept, Parintele Serafim, ca el nu avea sa ramîna în trup la Sarov. Si iata ca eu, unul ‚Motovilov�, am îndraznit sa-l întreb: ‘Batiuska, mereu spui ca nu vei ramîne cu trupul tau la Sarov. Asta înseamna ca te vor alunga calugarii?’ – ‘Sfintia ta, Domnul Dumnezeu a poruncit ca eu, umilul Serafim, sa traiesc cu mult mai mult decît o suta de ani. Dar fiindca pe atunci episcopii vor fi devenit atît de lipsiti de credinta, încît în lipsa lor de credinta îi vor depasi chiar si pe episcopii greci din vremea lui Teodosie cel Tînar, de aceea a binevoit Domnul Dumnezeu sa ma ia pe mine, umilul Serafim din viata aceasta lumeasca pîna atunci si atunci sa ma învie; si învierea mea va fi precum învierea celor sapte tineri în pestera din Ocilon, în zilele lui Teodosie cel Tînar.’ Dupa ce mi-a dezvaluit aceasta mare si înfricosatoare taina, marele întelept mi-a spus ca, dupa învierea sa, va merge de la Sarov la Diveievo si ca acolo va începe sa propovaduiasca lumii întregi cainta. Pentru aceasta propovaduire si mai ales pentru minunea învierii, mari multimi de oameni se vor aduna din toate colturile pamîntului: Diveievo va deveni lavra, Vertianova – oras, iar Arzamas – provincie. Si propovaduind cainta la Diveievo, Batiuska Serafim va dezvalui acolo patru moaste si dupa ce le va dezvalui, el însusi se va culca între ele. Curînd dupa aceea se vor sfîrsi toate”.
Alta data, Sfîntul Serafim i-a vorbit lui Motovilov despre starea spirituala a celor din urma crestini care vor ramîne credinciosi lui Dumnezeu înainte de sfîrsitul lumii: „Si în zilele acelea de mare durere, în care se spune ca nici un trup nu se va izbavi decît daca, de dragul celor alesi, zilele acelea vor fi scurtate – în zilele acelea cei ce vor ramîne dintre credinciosi vor trai pe pielea lor ceva asemanator cu ce a trait odata Domnul Însusi cînd, rastignit fiind pe Cruce si fiind Dumnezeu desavîrsit si Om desavîrsit, S-a simtit atît de parasit de Dumnezeirea Sa, încît a strigat catre Tatal: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai parasit? Cei din urma crestini vor simti pe pielea lor o abandonare asemanatoare a omenirii de catre slava lui Dumnezeu, dar numai pentru scurt timp, dupa care Domnul nu va mai amîna mult revenirea Sa în toata slava Sa si cu toti îngerii alaturi de El. Si atunci se va înfaptui în toata plinatatea tot ce s-a hotarît din vremuri imemoriale în conclavul dinaintea vesniciei al Sfintei Treimi” (Cuvîntul ortodox, nr. 50 / 1973, pg. 123-124).
Profetia aceasta nu a fost publicata niciodata în Rusia, si totusi este cunoscuta astazi acolo. Într-o scrisoare a unui preot, publicata în primul numar al revistei Nadejda, în care acesta îsi descrie vizita la Sarov si la Diveievo si faptul ca acolo a descoperit ca Sfînta Rusie nu a pierit si ca înca mai traiesc acolo calugarite de la fosta manastire de maici Diveievo, închisa în 1926, exista o profetie facuta de o batrîna, Evdochia, care tocmai a primit Sfînta Împartasanie. Adresîndu-se preotului, ea îi spune: „Acusi, acusi, va fi o mare sarbatoare aici, la Diveievo. Nu e vorba de ani, nici de luni, ci de zile si ore cîte au mai ramas pîna cînd se va deschide manastirea si se vor înfatisa patru moaste: ale Sfîntului, ale Întemeietoarei (manastirii de maici Diveievo) Alexandra, ale Matiuskai Marta si ale Fericitei Evdokeiuska, pe care au torturat-o si au omorît-o ateii… Si Sfîntul îmi porunceste: ‘Spune-i lui si nimanui altcuiva ca… iata, curînd, curînd, si manastirea si moastele se vor deschide…’ Îmi porunceste sa-ti spun ca neaparat trebuie sa vii aici la deschiderea bisericii si a moastelor” (Nadejda, nr. 1 / 1977, p. 148).
Despre faptul ca Sfînta Rusie înca mai traieste, în ciuda nesfîrsitei domnii a ateismului în Rusia, avem acum marturia multora traitori chiar în Rusia. Iata ce spune Ghenadi Simanov: „Sfînta Rusie nu poate fi îngropata, nu poate muri; ea este eterna si victorioasa si ea este cea care va avea ultimul cuvînt de spus în istoria poporului nostru... Sfînta Rusie a parasit numai suprafata vietii contemporane, dar continua sa traiasca în strafundurile ei ascunse, în stare latenta, pîna îi va veni timpul, pîna cînd Dumnezeu va binevoi, dupa ce a supravietuit iernii, sa-i îngaduie sa iasa din nou la suprafata si sa împodobeasca fata pamîntului rus, care a fost atît de crud biciuit de furtuni nemiloase si înghetate” (Cuvîntul ortodox, nr. 50 / 1973, p. 98).

Mesajul Rusiei catre lume


În cartea care descrie cel mai amanuntit evenimentele care vor avea loc la sfîrsitul lumii, Apocalipsa Sfîntului Ioan Teologul, la deschiderea celui de-al saptelea sigiliu, care precede ultima plaga menita sa se abata asupra omenirii, se spune ca în cer s-a lasat linistea timp de o jumatate de ora (Apoc., 8, 1). Unii au interpretat acest fapt ca pe o scurta perioada de pace înaintea evenimentelor finale ale istoriei omenirii – mai precis, scurta perioada de restauratie din Rusia, în care propovaduirea caintei la nivel global va începe din Rusia, acel „nou si ultim cuvînt” despre care pîna si Dostoievski spera ca Rusia îl va avea de spus omenirii (Discursul lui Puskin. Jurnal de scriitor, trad. De Boris Brasol, New York, George Braziller, 1954, p. 980). În conditiile lumii de astazi, în care evenimentele dintr-o tara devin cunoscute lumii întregi aproape instantaneu si în care Rusia, spalata de sîngele martirilor ei, are într-adevar o sansa mai buna decît oricare alta tara sa se trezeasca din somnul ateismului si al necredintei, putem sa ne gîndim deja la un asemenea eveniment. Asa cum au spus parintele Dimitrie Dudko si altii, nu se poate ca sîngele nenumaratilor martiri ai Rusiei sa fi curs în zadar; fara îndoiala ca acesta este samînta ultimei mari înfloriri a adevaratului crestinism.
Dar este usor sa ne pierdem în visuri legate lumea viitorului. Ar trebui sa fim constienti de ce urmeaza sa se întîmple la sfîrsitul lumii si de ce se poate întîmpla în Rusia. Evenimentele spirituale cum sînt reînvierea Rusiei depind de fiecare suflet în parte. Acest eveniment nu va avea loc fara participarea ortodocsilor – fara cainta si lupta noastra. Si el priveste nu numai poporul Rusiei însasi, cu priveste întreaga diaspora ruseasca si pe toti ortodocsii din lume.
Arhiepiscopul Ioan, în acelasi raport la Soborul întregii diaspore din 1938, la care m-am mai referit, spunea despre misiunea apocaliptica a rusilor din afara Rusiei: „Pedepsindu-l, Domnul îi arata în acelasi timp poporului rus calea spre mîntuire, facîndu-l propovaduitorul ortodoxiei în întreaga lume. Diaspora rusa a raspîndit ortodoxia în toate colturile lumii; majoritatea rusilor exilati sînt, chiar daca ei nu stiu, propovaduitori ai ortodoxiei… Rusilor din strainatate le-a fost dat sa straluceasca în întreaga lume în lumina ortodoxiei, în asa fel încît alte popoare, vazînd faptele lor bune, sa-L slaveasca pe Tatal Carele este în ceruri si sa-si obtina astfel mîntuirea… Diaspora va trebui sa se angajeze pe calea caintei si, dupa ce va fi obtinut izbavirea prin rugaciuni catre Dumnezeu si prin renastere spirituala, va fi capabila sa faca sa renasca si patria noastra aflata în suferinta” (Cuvîntul ortodox, nr. 50 / 1973, pg. 92, 94).
Asadar, rusii din strainatate, traind adevarata viata a ortodoxiei, trebuie sa pregateasca întruna drumul pentru Sfîntul Serafim cel care va propovadui cainta la scara întregii lumi. Într-o oarecare masura, acest lucru se si întîmpla si poate fi vazut de toata lumea: paralel cu redesteptarea ortodoxa din Rusia, si în America si alte tari are loc o redesteptare ortodoxa.
Dar totul depinde de fiecare dintre noi: daca ne redesteptam la adevarata viata ortodoxa, atunci Sfînta Rusie va redeveni ce-a fost; daca nu, atunci Dumnezeu îsi poate lua promisiunea înapoi.
Arhiepiscopul Ioan si-a încheiat raportul catre Soborul din 1938 cu o profetie si cu speranta ca va exista un adevarat Paste în Rusia care va straluci catre întreaga lume înainte de sfîrsitul tuturor lucrurilor si de începutul Împaratiei universale a lui Dumnezeu: „Treziti-va din somnul deznadejdii, voi, fii ai Rusiei! Priviti slava suferintelor ei si curatati-va; spalati-va de pacate! Întariti-va în credinta ortodoxa, ca sa fiti demni de a locui în locuinta Domnului si de a va stabili pe muntele Lui cel sfînt! Sari, sari, ridica-te, tu, Rusie, tu, care din mîinile Domnului ai baut cupa mîniei Lui! Cînd se vor fi încheiat suferintele tale, pravoslavnicia ta îti va sta alaturi si slava Domnului te va însoti. Popoarele vor veni sa ia din lumina ta, si regii din stralucirea care se va revarsa asupra ta. Atunci ridica-ti ochii si priveste: priveste copiii tai veniti catre tine dinspre Apus, dinspre Miazanoapte, dinspre Mare si dinspre Rasarit, binecuvîntîndu-te întru Hristos pe vecie. Amin!” (ibid. p. 94)

(Fragment din volumul cu acelasi titlu in curs de aparitie. Traducere de Mihnea Gafita)