Yoga şi parapsihologia

[Acustic]

Yoga şi parapsihologia

un articol de Gregorian Bivolaru

Tradiţia yoghină conţine nenumărate legende despre vieţile minunate şi înfăptuirile miraculoase ale marilor yoghini. Chiar şi marii yoghini contemporani cu noi sunt deseori capabili să realizeze spontan miracole, sau altfel spus „fenomene paranormale”. Faptele insolite care abundă în relatările despre marii yoghini evocă vasta şi complexa problemă a raporturilor dintre spiritualitate şi parapsihologie sau, în cazul de faţă, putem spune mai curând dintre YOGA AUTENTICĂ şi parapsihologie.

Miracolul însoţeşte evoluţia spirituală

Această problemă, plină de mistere, nu este deloc nouă. Este un fapt constatat istoric, de mii de ani, că acei oameni, plini de perseverenţă şi fermi în credinţa lor care, inspirându-se în general din tradiţiile spirituale autentice ale epocii lor, s-au străduit apoi, plini de dăruire, să atingă o anumită realizare divină – devenind, atunci când au reuşit din plin aceasta, ceea ce în Occident se numeşte mari REALIZAŢI SPIRITUALI sau mari sfinţi şi înţelepţi iar în Orient Maeştrii desăvârşiţi sau Eliberaţi în viaţă – aproape toţi au manifestat, atât în cursul practicii lor spirituale cât şi după ce aceasta a fost încununată de succes, multiple şi uluitoare capacităţi paranormale (SIDDHIS) şi uneori stranii puteri miraculoase, greu de înţeles şi explicat mai ales pentru cei ignoranţi.

Este aşadar firesc şi perfect natural să fie studiate - aşa cum sunt analizate oricare alte fenomene fizice, biologice, psihologice sau mentale – manifestările paranormale ce se observă la unii subiecţi privilegiaţi şi care, corect înţelese, se pot chiar, în anumite condiţii (cunoscute de cei iniţiaţi) şi într-o anumită măsură, trezi, integra şi amplifica progresiv, graţie unui antrenament sistematic şi adecvat până şi la persoanele încă „NEÎNZESTRATE” sau aşa-zis „normale”. Nu putem deci contesta niciodată fundamentul şi interesul mereu viu pentru cercetările parapsihologice, cu atât mai mult cu cât constatările şi rezultatele lor, adeseori uluitoare, pot oferi gândirii umane limitate noi orizonturi surprinzător de vaste, conducându-ne astfel totodată la o viziune mai profundă – şi mai corelată poate – care ne îmbogăţeşte imens şi adeseori determină în noi o revizuire neaşteptată a valorilor unanim acceptate.

În această direcţie, cercetătorii interesaţi de fenomenele paranormale şi-au orientat de multe ori atenţia, în mod firesc, asupra acelora care manifestau astfel de capacităţi extraordinare în ei înşişi, sau care le declanşau în jurul lor, marii yoghini sau sfinţi creştini, faimoşi înţelepţi sau Maeştrii desăvârşiţi spiritual ai Orientului.

Fenomenele paranormale manifestate de marii yoghini, înţelepţi şi iniţiaţi sunt pentru parapsihologi un subiect normal de studiu. Dar o serie întreagă de asemenea fenomene, haotic trezite şi manifestate, numite pe drept cuvânt „inferioare” de către marii yoghini sau înţelepţi, pot să apară în anumite condiţii pentru aspiranţii orientaţi către ABSOLUT, drept nişte aspecte indezirabile ce pot angrena ulterior influenţa factorilor demoniaci de dezorganizare şi stagnare a căutării lor spirituale. Nu putem decât să subscriem fără rezerve la importanta remarcă plină de bun-simţ a lui SWAMI RITAJANANDA, mai ales acum când în ROMÂNIA o serie de vraci dubioşi şi bioenergeticieni escroci se grăbesc „să trezească” mediumitatea, argumentând în mod aberant că în „cursuri” de 3-7 zile le oferă naivilor, candidaţi la un viitor dezechilibru psihic, „clarviziunea” sau „puteri curative”. Oricât de legitime ar fi şi una şi alta, practica spirituală pură, orientată către revelarea ABSOLUTULUI  ETERN din noi şi cercetarea fenomenologică nu au o măsură comună, chiar dacă cea de-a doua ia adeseori ca obiect de studiu manifestările paranormale ce survin în cursul primeia.

Marii yoghini, ca şi marii mistici, nu urmăresc să obţină puteri miraculoase

Istoria misticismului religios ne oferă, nu odată, numeroase exemple de asceţi faimoşi care au regretat amarnic sau au fost deranjaţi foarte mult de aceste fenomene insolite de rezonanţă cu anumite energii subtile care uneori se produceau în ei sau prin ei (chiar împotriva voinţei lor datorită mediumităţii amplificate) – şi pe care ei în realitate nu le căutaseră.

În Biserica Catolică, cazul TEREZEI de AVILA constituie unul din aceste exemple celebre care se află printre cele mai reprezentative. Această sfântă, ne spune ROGER BASTIDE în remarcabila sa lucrare „Problemele vieţii mistice”, îl ruga adeseori fierbinte pe Dumnezeu să nu-i mai trimită stările de extaz care o cuprindeau spontan în faţa tuturor, mai ales în timpul liturghiei sau chiar la ieşirea din biserică şi care nu odată erau, pentru cei apropiaţi, un motiv de scandal mai mult decât o edificare divină şi acumspirituală la care, în umilinţa sa, această sfântă nici măcar nu se gândea de altfel.

Pentru marii înţelepţi şi sfinţi creştini sau chiar pentru yoghinii orientali care încă nu au atins suprema culme spirituală pe care se străduiesc s-o atingă, continuându-şi progresiv, pentru a folosi limbajul sfântului Ioan-al Crucii, dificila „urcare a muntelui divin al lui CARMEL”, cea mai mare parte a acestor fenomene insolite (adeseori mediumice, mai ales când nu sunt pe deplin controlate LA VOINŢĂ) – şi pe care ei nu le caută în mod deliberat şi cu care se confruntă la un moment dat, sau pe care le provoacă, în deplină ignoranţă de cauză, fără a înţelege utilitatea lor, au în ochii acestora un caracter evident parazitar, dacă nu chiar periculos (evident, trebuie să înţelegem că nu toate aceste puteri sunt periculoase).

Cu siguranţă că, datorită faptului că aceste stranii puteri misterioase ce se manifestau în ei, sau prin ei, nu erau obiectivul clar urmărit, neînscriindu-se prin urmare pe firul drept al căutării lor spirituale de divin, apariţia şi efectele lor neprevăzute, deşi adesea spectaculoase, îi surprindeau şi îi deconcertau, creându-le îndoieli, sau uneori chiar suferinţă şi teamă interioară.

Cei mai serioşi, sau cu alte cuvinte, cei mai profunzi dintre aspiranţii spirituali, se dedicau în întregime, trup şi suflet, căutării sublime şi delicate, meditative şi inefabil tăcute, a unei Prezenţe divine inefabile care, la o ultimă revelaţie, era însăşi principiul esenţă al vieţii lor şi al oricărei vieţi.

Detaşaţi de tot ceea ce este efemer şi iluzoriu (MAYA) – ei nu erau niciodată avizi de puterile paranormale (SIDDHIS) – care i-ar fi făcut, fără îndoială, capabili să realizeze NUMAI minuni exterioare. Prin urmare, ei nu erau deloc preocupaţi să se împodobească cu acea trecătoare aureolă de glorie personală cu care în special se înconjoară marii magicieni, vrăjitorii, magnetizatorii şi unii vindecători avizi de renume. În sinceritatea şi modestia deplină a inimii lor, în totala lor dăruire către ţelul suprem divin, ei nu mai puteau dori (pentru ei, datorită nivelului spiritual REAL la care se aflau ar fi fost atât de pueril să se împăuneze cu deţinerea şi exilarea unor puteri extraordinare, evident indiscrete, susceptibile să confere persoanelor o efemeră strălucire mondenă, de care deja erau complet detaşaţi).

Siddhi-urile (puterile paranormale) pot deveni obstacole

Mulţi dintre ei, din contră au fost, în anumite împrejurări, foarte afectaţi, chiar la modul penibil, de aceste forţe, fulgerător trezite, neaşteptate şi inoportune, dacă nu chiar indezirabile care, manifestându-se cu putere în ei sau prin ei, făceau din persoana lor un obiect de curiozitate generală, distrugându-i sau determinându-i, într-o anumită măsură, de căutarea lor esenţială de ADEVĂR, riscând chiar să-i facă să se abată sau să se poticnească pe drumul simplu şi direct al realizării de sine (ATMAN), acel drum central şi ascendent vertical ce se poate vedea pe desenul Sfântului Ioan al Crucii, ilustrându-i cartea „Urcarea muntelui divin al lui CARMEL”.

Nemaiavând nici un fel de atracţie spre împărăţia temporară a acestei lumi, minunile, cărora ei le erau obiectivul sau adeseori cauza involuntară le apăreau, faţă de scopul lor sublim şi crucial, ca un fel de efemer divertisment inutil sau precum masca seducătoare (mai ales pentru cei ignoranţi şi egoişti) a unei tentaţii către putere, susceptibilă să le compromită în parte sau chiar să le ruineze complet şi aproape iremediabil toate rezultatele eforturilor lor anterioare. Ei mai vedeau, de asemeni, în aceste fenomene stranii prin care erau adeseori aruncaţi din nou într-un foarte chinuitor impas, zgura sclipitoare ce rezultă de la acea topire fuzionată a fiinţei lor. Aceasta este zgura de care trebuie să te detaşează pentru ca astfel să fii adus la transfigurarea spirituală profundă.

De ce apar fenomenele paranormale în practica spirituală?

Dar cum să interpretăm uneori iruperea bruscă a acestor fenomene paranormale enigmatice şi nedorite în cursul practicilor spirituale autentice printre care se află în anumite cazuri chiar YOGA? Teologii, yoghinii, filosofii şi psihologii s-au aplecat, nu odată, asupra problemei originii acestor stranii şi efemer-lucitoare „sub-produse” ale căutării spirituale autentice şi profunde.

În această direcţie, abatele HENRI BREMOND şi alţi autori, arată că pătrunderea fulgerătoare şi „PE NEPRĂGĂTITE”, dacă se poate spune aşa, a unei prezenţe real spirituale, grandioase, suverane, în interiorul psihicului uman, în care mentalul nu este suficient de puternic, analogic vorbind, întocmai ca şi absorbţia imediată a unei licori prea tari, pe bază de alcool, într-un anume fel care va perturba atât funcţionarea psihicului nepregătit ÎNCĂ cât şi a organismului fizic, toate acestea dând cu uşurinţă naştere la fenomene psihice secundare (datorită unor fenomene complexe de rezonanţă cu ANUMITE energii subtile din univers – ce pot fi în mod firesc calificate drept extraordinare sau paranormale.

Cu toate acestea, cu timpul, acest fenomen de dezechilibru iniţial provocat, datorită neadaptării mentale dispare, stabilindu-se un fel de coabitare armonioasă. Survine acum o stare de luciditate euforică şi contactul liniştit cu esenţa, care destul de repede vor fi asimilate ca o obişnuinţă. În centrul acestei descoperiri spirituale care copleşeşte fiinţa apare un echilibru extatic, acesta este un echilibru care creşte în amploare şi în intensitate. Este ceea ce HENRI DELACROIX numeşte „starea TEOPATICĂ”(sau, altfel spus, de simţire a lui DUMNEZEU).

În marea majoritate a cazurilor fenomenele paranormale încetează acum prompt să se mai manifeste involuntar şi necontrolat. Stările spirituale de extaz nu mai provoacă acum nici o tulburare vizibilă a conştiinţei sau a corpului care, datorită adaptării şi integrării armonioase s-au familiarizat cu aceste manifestări.

Bineînţeles, aceasta nu înseamnă neapărat că puterile excepţionale (SIDDHIS) care se manifestau în timpul ascezei sau a diferitelor practici spirituale nu mai subzistă atunci când încununarea acestei asceze sau a desăvârşirii lăuntrice a fost atinsă. Pot chiar sa apară şi altele, toate fiind însă acum pe deplin controlate de maestrul yoghin sau iniţiatul victorios care le poate oricând manifesta la voinţă, totdeauna când consideră aceasta necesar.

Marii yoghini folosesc puterile paranormale pentru a ajuta alţi oameni

Ce semnificaţii se pot acum atribui de îndată ce ajungem la această fază respectivelor puteri (SIDDHIS)? Ele nu mai sunt acum decât o simplă şi înţeleaptă extindere a posibilităţilor divine de acţiune ale fiinţei umane în cauză. Această extindere, datorită unei înţelepte integrări nu antrenează niciodată nici un pericol, nu numai pentru el dar nici pentru alţii. În această direcţie se cuvine să reţinem că marii yoghini, sfinţii sau înţelepţii ajunşi pe culmea realizării spirituale afirmă întotdeauna: „Nu eu trăiesc, ci Dumnezeu trăieşte şi se manifestă permanent prin şi în mine”. Ele se prezintă deci ca nişte sublime şi divine aptitudini noi, adăugându-se în mod natural acelora pe care deja le deţin oamenii obişnuiţi. Orice orgoliu sau vanitate personală fiind şterse definitiv pe culmea vieţii spirituale, aceste noi aptitudini, integrate perfect în fiinţă graţie armoniei divine, nu mai sunt folosite în serviciul personalităţii celui care le deţine, ci în serviciul unor sublime acţiuni inspirate de înţelepciune, dezinteresate şi în mod manifest sau subtil caritabile şi generoase.

Ajunşi aici cu analiza noastră putem adăuga că spiritualitatea autentică este, de asemeni, în ea însăşi, o „parapsihologie”, dacă înţelegem prin „parapsihologie” ştiinţa aptitudinilor uzuale ale fiinţei umane, debordându-le sau depăşindu-le foarte mult pe acestea atât pe plan perceptiv cât şi la nivel motor. Este însă evident pentru cel inteligent că „parapsihologia” pe care o reprezintă spiritualitatea autentică este de un cu totul alt ordin decât cea desemnată în mod obişnuit prin acest termen.

Mai ales la aceia pentru care spiritualitatea nu este un fenomen pur intelectual sau teoretic ci o realizare de sine echivalentă, unui gen de transmutaţie şi sublimare perfectă care declanşează o mutaţie psihologică profundă, această realizare trezeşte plenar, atunci cân ea devine efectivă, stări divine, extatice de conştiinţă, pe care le-am putea numi paranormale sau, poate chiar supranormale. Fără să urmărească neapărat realizarea unor acţiune insolite sau minuni exterioare, conştiinţa fiinţei ajunsă la cel mai înalt grad de spiritualitate, poate totuşi să treacă prin stări necunoscute de omul obişnuit, ajungând astfel să plonjeze în ceea ce s-ar putea numi o altă dimensiune a universului, dimensiune care corespunde unei frecvenţe extraordinar de înalte de vibraţie, pe care indivizii, conformaţi normelor obişnuite şi care încă nu au trezirea spirituală necesară, nici măcar nu o bănuiesc şi care tocmai din această cauză corespunde unui domeniu de percepţie interioară sau de acţiune ce poate trece mai ales pentru cel ignorant drept parapsihologie.

Experienţele spirituale profunde sunt o sui-generis parapsihologie

Mai mult încă, faptele incluse în acest domeniu enigmatic, pentru cel nerealizat spiritual, nu ar putea reieşi din nici o cercetare materială organizată şi nu ar putea rezulta din nici un sistem de teste utilizând o aparatură de detecţie sau de control ce ar urmări să justifice recurgerea la metode statistice.

În plus, o asemenea „parapsihologie” nu ar putea fi descrisă în nici o limbă obişnuită, deoarece limbajul nostru uzual nu poate fi înţeles decât de cititorii sau de auditorii care au avut deja, la modul esenţial, experienţa inefabilă, lăuntrică a acelor stări pe care cuvintele acestui limbaj au misiunea de a le traduce. Dacă totuşi înţelepţii şi marii realizaţi spiritual sau yoghinii ajung să se înţeleagă perfect folosind limbajul uzual într-o manieră analogică sau simbolică, aceasta se întâmplă numai pentru că ei au trăit plenar cu toţii, indiferent de zona din care provin, aceleaşi experienţe interioare de natură spirituală, divină.

Unii autori susţin chiar, şi pe drept cuvânt, că există la cei realizaţi spiritual „fenomene de înţelegere fără înţelegere explicită”, în care conştiinţa rezonează cu o realitate sublimă atât de bogată şi profundă încât aceasta aproape că nu poate fi definită exact nici de cel care o trăieşte.

Este însă oare întotdeauna aşa, chiar şi pentru cei mai mari mistici occidentali sau orientali? Desigur, mărturiile unanime ale acestora arată că da. Nu este adevărat de asemenea că inteligenţa comună, inteligenţa obişnuită, care este adeseori evocată de cuvântul „înţelegere” este, dând la o parte orice formă de delir sau paranoia, singura formă de inteligenţă pe care fiinţa umană o poate cunoaşte.

Pentru a putea fi acel „animal tehnic” de care vorbeşte HENRI BERGSON şi EDUARD LE ROY a trebuit ca omul să fie dotat cu o inteligenţă fără de care el nu şi-ar fi putut face niciodată uneltele sau construi maşinile care l-au făcut stăpânul biologic al planetei sale natale.

Inteligenţă sau înţelepciune?

Putem numi „inteligenţă tehnică” această formă de inteligenţă şi se poate arăta că această inteligenţă tehnică, specializată în producerea de obiecte a influenţat într-o anumită măsură tragic conştiinţa omului referitor la el însuşi şi referitor la semenii săi. „ŞTIINŢA FĂRĂ CONŞTIINŢĂ ESTE RUINA SUFLETULUI” spun înţelepţii adesea.

Această inteligenţă tehnică are limite şi singularităţi stranii. Este, de exemplu remarcabil că, deşi se pot cu uşurinţă concepe graţie ei, obiecte cu mai mult de trei dimensiuni şi se poate ajunge să li se stabilească proprietăţile geometrice, noi suntem, după toate aparenţele, absolut incapabili să le imaginăm clar şi să avem o imagine cât mai concretă despre ele, cu alte cuvinte să le vedem exact pentru numai o oră lăuntric. Dacă ea are limite evident perceptibile, ce ne-ar putea încredinţa că aceste limite sau deficienţe nu pot fi depăşite? Pentru conştiinţa copilului în vârstă de până la trei ani, limbajul adultului este, în general, aproape neinteligibil.

Experienţa spirituală veritabilă s-ar putea, desigur, exprima printr-o viziune uluitor de complexă asupra lumii care nu este aproape de loc ca aceea a celor mai mulţi dintre noi. Chiar BIBLIA spune că: „ Experienţa spirituală reprezintă o formă superioară de inteligenţă care scapă majorităţi oamenilor care n-au trăit-o încă în condiţiile educaţionale prin care au trecut şi fiind astfel, tocmai de aceea, aproape intraductibilă în limbajul nostru obişnuit, întocmai aşa cum sunt frazele unui adult pentru conştiinţa copilului care nu a dobândit încă sentimentul existenţei personale separate. La urma urmelor, „a înţelege” nu este oare pentru fiecare din noi o anumită manieră personală de a intra în rezonanţă cu realitatea complexă sau cu alte cuvinte de a vedea exercitarea unui „simţ” psihologic care funcţionează în mod specific în funcţie de nivelul nostru caracteristic de vibraţie interioară?

sursa: yogaesoteric.net