Încă de când Platon a scris Critias și Timee, Atlantida a devenit un nume cu o foarte mare putere de evocare. După Platon, legenda continentului pierdut a fost descoperită de legislatorul Ahtenes Solon în Sais (Egipt). Acolo, un preot bătrân a descifrat pe un papirus vechi cum un mare continent situat dincolo de Coloanele lui Hercule a fost distrus pentru ca locuitorii acestuia să fie pedepsiți pentru impietatea lor.
O altă epocă de aur
Exista, pe vremuri, dacă dăm crezare legendei, o insulă regală Basileia, pe care se înălța impunătorul castel al regilor atlanți, precum și templul ridicat în cinstea lui Triton. Acolo atlanții exploatau un metal necunoscut nouă numit orichalc.
Încă de la început, ideea Atlantidei a fost asociată cu legendele si cu ocultismul. Chiar dacă s-ar dovedi vreodată că nu este decât o legendă, deși discuțiile științifice bazate pe studii de geologie, arheologie și cultură sunt atât de diverse și de înverșunate încât este greu de crezut că vor avea sfârșit vreodată Atlantida rămâne în același timp un tărâm simbolic, o metaforă a înțelepciunii străvechi, acum pierdută cu desăvârșire sau poate doar ascunsă.
Cercetarea întreprinsă de Solon în Egipt simbolizează de fapt veșnica aspirație a lumii antice grecești, ca și a civilizațiilor care au succedat-o, de a descoperi cunoașterea pierdută de care dispunea umanitatea în Epoca de Aur cea de dinainte de Potop.
Ipotezele legate de existența Atlantidei au continuat să însuflețescă imaginația inspirând toată istoria Renașterii dar s-au înmulțit prin secolul al XVIII-lea, odată cu moda antichităților grecești și redescoperirea civilizației misterioase a druizilor, dar și odată cu înflorirea hermetismului.
Darwin sau Atlantida
În 1882 Ignatius Donnelly a publicat lucrarea Atlantis, or the antedeluvian world (Atlantida sau lumea înainte de potop) în care își formula premizele și concluziile sale în cel mai pur stil victorian. Aceasta a avut o foarte mare influență asupra doamnei Blavatsky, precum și asupra discipolului ei Walter Scott-Elliot, care au integrat apoi Atlantida în sinteza lor despre ocultism.
În cartea sa Doctrina Secretă apărută in 1888, fondatoarea Societății Teosofice a urmărit să combată, din punct de vedere ințiatic, teoria darwinistă a evoluției. Astfel, Atlantida se potrivea perfect argumentației doamnei Blavatsky, care susținea că nenumărate rase umane s-au succedat pe Terra în afara celei pe care o cunoaștem și căreia îi aparținem.
Printre aceste rase dispărute, cea de-a IV-a ar fi trăit în Atlantida. Rudolf Steiner (un alt exponent important al ocultismului secolelor XIX-XX), deși el însuși adversar al teoriilor și principiilor Societății Teosofice, a recurs la facultățile paranormale de clarviziune cu care era înzestrat, pentru a descoperi răspunsul la întrebările teosofilor. Cercetând clișeele Akasha-ice (Memoria Universală plan paralel în care sunt înregistrate fidel, ca într-un gen de bibliotecă a destinelor, toate evenimentele petrecute vreodată în acest Univers), Steiner descrie ceea ce s-a petrecut în Atlantida. El spune că atlanții gândeau în imagini (este interesant de menționat că și celebrul savant Albert Einstein mărturisea că procesul său de gândire nu se realiza în cuvinte ci în imagini), aveau o memorie extraordinară și foloseau energia latentă, nebănuită, a plantelor pentru a-și dirija vehiculele aeriene. Cei mai evoluați dintre ei erau grupați în Asia Centrală sub conducerea unui mare preot, și supuși unei educații spirituale cu totul speciale care le permitea cunoașterea deplină a tuturor misterelor și înțelegerea puterilor divine. Acesta ar fi grupul din care, conform teoriei sale, au coborât primii preoți-regi ai rasei arienilor.
De la Grădina Raiului la nazism
Prezența acestei idei de rasă ariană pură, asociată cu ipoteza existenței Atlantidei, prinsă la rândul său în angrenajul ocultismului, a dus din păcate la devierile și fanatismul nazismului. Astfel, școala Teosofică a doamnei Blavatsky, în dorința de a se opune dominației materialismului, a integrat în sinteza despre ocultism și ideile școlii filosofice a difuzioniștilor.
Aceștia studiau migrația popoarelor primitive pe baza informațiilor furnizate de arheologie. Una din teoriile favorite ale difuzioniștilor este aceea că întreaga civilizație și-a avut leagănul de origine într-un singur loc pe Terra, care, pentru spiritele religioase, este desigur Grădina Raiului. Astfel se justifică ideea unei rase superioare, purtătoare a cunoașterii, exponentă supremă a civilizației umane, precum și exacerbarea aberantă a acestei teorii în cazul naziștilor.
Cel mai influent teoretician al Atlantidei ariene a fost profesorul Hermann Wirth, specialist flamand care a susținut că o religie pur monoteistă s-a născut în Atlantida și s-a răspândit în întreaga lume, lasând în urma sa o mulțime de simboluri. Wirth și-a realizat cercetările cu sprijinul guvernului nazist.
Tot o teorie destul de ciudată, aparținând filosofiei celui de-al III-lea Reich, este cosmologia glaciară a lui Hans Horbinger. El susține ideea că Terra a avut de-a lungul timpului, succesiv, mai mulți sateliți, care au sfârșit prin a cădea pe pământ. De fiecare dată aceste Luni, căzând, au distrus câte o civilizație. Căderea ultimei dintre ele a provocat Potopul, ducând la scufundarea Atlantidei. Astfel, pentru Hitler și naziști, existența continentului atlant era un fapt indiscutabil.
Edgar Cayce a "văzut" Castelul Regal
Marele medium și clarvăzător Edgar Cayce a făcut mai multe relatări despre Atlantida. El a analizat de asemenea înregistrările temporale din Akasha și a descris continentul acum scufundat ca fiind locuit pe atunci de ființe evoluate posedând o tehnologie avansată. De asemenea, el a prezis reapariția vestigiilor clare ale Atlantidei în anul 1968 sau 1969.
În 1956, Jurgen Spannuth, în urma unor ani de cercetări, a stabilit că Atlantida ar fi trebuit să se situeze în largul insulelor Heligoland. El s-a bazat mai ales pe legendele pescarilor băștinași, în care se vorbește adesea despre castelul din mare. Spannuth a organizat scufundări în acele locuri și se pare că a descoperit realmente niște ruine ale unor ziduri. Dacă acestea aparțin sau nu Castelului Regal al Atlantidei, rămâne de văzut.
Oamenii zei
Mai recent, s-a spus că civilizația atlantă descrisă de Platon prezintă asemănări frapante cu civilizația minoică din Creta, din perioada 2500-1500î.d.H. Cataclismul căruia i-ar fi căzut pradă Atlantida ar fi fost, în acest caz, erupția vulcanului din insula Santorin din nordul Cretei, care a avut loc aproximativ în anul 1500 î.d.H. Această erupție a fost însoțită de cea mai puternică activitate seismică ce a fost înregistrată vreodată pe Terra și a devastat toată regiunea orientală a Mediteranei, ducând la prăbușirea civilizației minoice.
De asemenea, nu sunt deloc de neglijat vestigiile asemănătoare ale civilizațiilor extrem de vechi aflate în diverse zone ale globului, ele fiind rămășițe ale științei atlante. Astfel se explică motivul piramidelor, de exemplu, prezent atât în Egipt cât și în America de Sud, precum și toate legendele, întâlnite în multe culturi antice, ale strămoșilor oameni-zei veniți pe mare dintr-o țară care s-a scufundat în ape.
sursa: yogaesoteric