Înțelepții unui popor misterios
Druzii, vechii preoți ai popoarelor celtice, și-au păstrat până în zilele noastre toate misterele.
Dacă celții nu au lăsat decât puține mărturii scrise, druizii nu au aproape nici o moștenire de acest gen pentru istorie. Învățăturile lor, transmise tradițional pe cale orală, sunt cunoscute numai prin intermediul scrierilor adversarilor lor istorici sau datorită cronicilor grecești și romane. Vagi urme ale tradiției preoților druizi s-au păstrat, de multe ori deformate, în miturile și basmele folclorului popoarelor celtice.
Druizii celți și brahmanii indieni
Regiunile care au păstrat cel mai bine tradiția celților sunt: Irlanda, Scoția de Sus, Țara Galilor, ținutul Cornway din Marea Britanie. Există păstrate la British Museum numeroase pergamente în care se descrie istoria unui popor misterios, ale cărui cunoștințe și nivel de civilizație sunt absolut uimitoare.
Cuvântul druid provine de la dru-wed-es (cel înțelept), care conține aceeași rădăcină ca și verbul latin videre și care subliniază în același timp caracterul specific celtic al cuvântului druid și legătura cu limbile indoeuropene.
În mod eronat s-a spus că druizii erau preoții celților. Ei erau înțelepții, sacerdoții, cei care asigurau spiritualitatea și continuitatea credinței; brahmanilor din India le corespundeau druizii celți și flaminii romani.
Ritualurile misterioase ale druizilor includeau elemente de magie, cunoștințe despre puterea planetelor, astrologie, studiul fenomenelor naturii și noțiuni despre puterea zeilor nemuritori. Pentru oamenii simplii reprezentau niște mijlocitori între ei și divinitate, care îi învățau despre natura lucrurilor, eternitatea sufletului, suprimarea fricii de moarte și cultul zeilor. Druizii vorbeau despre reîncarnarea sufletului în corpuri diferite și cunoșteau legile ascunse ale naturii, dobândind astfel stăpânirea asupra forțelor acesteia.
Istoria, filosofia, astronomia, medicina sau matematicile constituiau esența acestei tradiții răspândite în locuri retrase, adeseori în inima pădurilor.
Puteri fantastice prin ritualuri secrete
Secretul absolut în care erau păstrate cunoștințele și ritualurile druidice avea drept efect amplificarea puterii inițierii. Câteodată anumiți discipoli primeau o învățătură superioară, o inițiere specială, în insule, ca de exemplu, insula Dumet (în fața estuarului Loirei) sau Anglesey.
De-a lungul întregii lor istorii, galezii au păstrat o reputație de experți, fiind înzestrați în special în materie de divinație.
Un fapt extraordinar era realizat de anumiți druizi care își scoteau ochii de bună voie pentru a-și spori puterea de clarvedere și de intuire a viitorului. Această orbire consemnată de legende, nu putea fi decât apanajul celor mai remarcabili dintre ei, cum ar fi faimosul irlandez Mog Ruith.
Potrivit unei legende irlandeze, acesta și-a pierdut un ochi luptându-se cu un vițel din Alpi, în timpul unei avalanșe, și pe al doilea și l-a pierdut deoarece a fixat soarele timp de două zile, tot timpul cât a stat pe cer, până a orbit complet.
Pregătirea pentru a deveni druid dura 20 de ani
Împărțirea societății celtice în trei clase: poporul, nobilii (și războinicii) și druizii este, probabil, o reminescență a străvechii influențe indo-europene, deoarece se regăsește identică în împărțirea societății indiene în care cele mai însemnate caste sunt cea a preoților brahmani și cea a războinicilor Kshatrya.
Poporul era supus orbește nobililor, având o importanță extrem de redusă, asemănătoare cu cea a sclavilor antici.
Clasa druizilor era împărțită, la rândul ei, în trei ordine: ovații - inițiați ai științelor; barzii inițiați ai artelor și, în mod deosebit, ai poeziei și muzicii; și druizii propriu-ziși, inițiați în studii de psihologie și parapsihologie, psihism și metapsihism. Mulți dintre druizii propriu-ziși erau inițiați și în cele două ramuri ale tradiției lor spirituale, fapt care le conferea o pregătire inițiatică foarte complexă. Dar, toate cele trei ramuri ale inițiaților druizi aveau o orientare de o spiritualitate transcedentală, care domina orice alte preocupări ale lor.
Regula de bază a clasei druidice era non-violența. De aceea lor le era interzis portul și întrebuințarea armelor. Cu toate aceste, forța interioară de care dispuneau, dublată de respectul tuturor membrilor societății celtice, le conferea un ascendent fără egal asupra populației. Nici cel mai renumit războinic și nici chiar regele cel mai puternic nu ar fi îndrăznit să se opună unui ordin dat cu cel mai mare calm și detașare, sub formă de sfat, de către un druid.
Acest respect și chiar venerație erau împărtășite și de adversarii poporului celt. Apărați de imunitatea sacră a veșmintelor albe de in, imaculate, druizii puteau merge nestingheriți peste tot, indiferent de împrejurări, devenind mesageri ai păcii în vreme de conflicte.
Spre deosebire de poporul profan, care cultiva un panteism tolerant la orice asimilare, druizii credeau într-o divinitate unică, căreia nu-i menționau numele, ci o considerau Unicul Creator a tot ceea ce există.
În domeniul social, druizii vegheau asupra îndrumării spirituale și religioase a poporului, rezolvau diferendele publice și particulare și decideau dacă un individ sau un grup era sau nu vinovat de acuzațiile care i se aduceau. Pedeapsa acordată era interzicerea participării la ritualul religios, ceea ce echivala cu excluderea din societate. Cei declarați vinovați deveneau un fel de persoane indezirabile, paria.
Druizii erau conduși de un șef unic, având o autoritate supremă. El era ales pe viață și își desemna sucesorul încă din timpul vieții. Oricare celt putea deveni druid, cu condiția, binențeles, de a trece prin școlile speciale, examenele și inițierea supremă, de o spiritualitate profundă, care încununa pregătirea ce dura în general 20 de ani!
Celții și extratereștri
În lucrarea Celții și extratereștri, cercetătorul modern al vechii civilizații celtice E. Coarer-Kalondan Gwezenn-Dana, inițiat în anumite mistere ale spiritualității druidice, realizează un studiu foarte interesant al surselor mitologice (cânturi, poeme, basme) referitoare la acest popor misterios. După descoperirile sale susținute și de citate semnificative din surse folclorice, celții ar fi avut cunoștințe tehnice foarte avansate, dublate și de o anumită pregătire psihică, ce se apropie de antrenamentul pentru dobândirea puterilor paranormale și, în plus, au avut și întâlniri cu civilizații extraterestre care le-au dezvăluit multe din secretele lor.
Ghicirea viitorului
Înainte de a întreprinde o acțiune importantă, druizii observau zborul păsărilor, țipătul lor și tot felul de semne divine pe care apoi le interpretau. Zborul corbului era un mijloc reputat, sigur pentru a prezice soarta unei acțiuni. Irlandezii au numit această pasăre, printr-un joc de cuvinte intraductibil, druizii-păsărilor.
Druizii însărcinați cu ghicitul cursului evenimentelor aveau darul, în primul rând, de a ușura angoasele politice și militare ale elitei cavalerilor. Druidul, prin știința sa, nu înceta să îl asigure pe rege de viitorul lui, protejându-l prin practicile sale. Ei gravau descântece divinatorii pe baghete din lemn de tisă, acest arbore fiind considerat ca cel mai favorit divinației.
Alți druizi recurgeau la o roată de lemn, roata care vâslește, care simboliza principalul atribut al zeului Taranis, Jupiterul galic. Această roată devenea mai mult decât un simbol solar, ea reprezenta roata cosmică.
Arma bacteriologică
Se pare că ei cunoșteau arma bacteriologică, deoarece în multe povestiri se menționează faptul că atacatorii insulelor celtice era decimați de epidemii bruște, chiar în timpul luptelor sau în timp ce se retrăgeau. Dacă apariția unei epidemi cauzate de greutățile războiului ar putea fi posibilă o dată, de trei ori la rând este deja o coincidență stranie.
Zeii celți călătoreau în care zburătoare
Întâlnirile dintre celți și cei care ulterior aveau să facă parte integrată din mitologia lor, sunt extrem de interesante. Mijloacele de locomoție ale zeilor erau cel puțin foarte ciudate pentru omul de rând care consemna în poveștile sale întâlnirea dintre oastea condusă de căpetenia celților, Cuchulan și zeița Badb: Ei văzură în fața lor un car la care era înhămat un singur cal roșu. Calul nu avea decât un picior. Oiștea carului îi străpungea corpul, iar capătul oiștei îi ieșea prin frunte. În car era o femeie roșie, cu sprâncene, mantie și tunică toate roșii. Mantia era atât de lungă, încât atârna între roțile din spate ale carului, măturând pământul.
Descrierea este uimitoare și arată clar efortul unui profan de a traduce în limbajul epocii sale ceea ce vedea și îi era de neînțeles. Evident, cal cu un picior alerga străpuns de oiște este o imagine ce nu are nici o legătură cu carele și caii obișnuiți, cunoscuți povestitorului. Dar cum ar fi putut acesta să numească un mijloc de locomoție când cel mai eficient pe care îl cunoștea era carul?! Mai mult decât atât, la apropierea oștenilor, din motive necunoscute, femeia, carul și calul s-au transformat într-o pasăre mare și neagră care a dispărut în zbor. Nu trebuie să ne mire această descriere, deoarece în mintea unui povestitor al acelor vremuri, ceea ce zboară nu poate fi decât pasăre; astăzi noi numim aparatele de zbor necunoscute farfurii.
Și pentru ca misterul să fie complet, la plecare pasărea a spus: Grellach se va numi de acum încolo Grellach doluid. Grellach, în traducere noroi, era numele locului unde avusese loc întâlnirea, datorită faptului că era o zonă mocirloasă, pe malul unei ape. Dar Grellach doluid înseamnă noroi de nesuportat. Ce a făcut noroiul inofensiv să devină de nesuportat după coborârea carului celest? Un răspuns simplu ar fi impurificarea cu elemente radioactive datorate sistemului de propulsie al carului...
Tancuri-amfibii acum 4000 de ani!
Redăm un fragment dintr-o gesta (poveste tradițională irandeză):
Într-o zi, locuitorii din Connaught s-au adunat pe malurile Shannonului. Ei văzuseră în Shannon două animale ciudate a căror spinare era înaltă cât munții. Aceste animale se băteau. Din boturile lor țâșneau jerbe de flăcări care atingeau norii. Lumea dădea năvală din toate părțile la auzul vuietului. Ieșind din apă, cele două animale ajunseră pe mal. Sub ochii mulțimii adunate, din ele ieșiră doi porcheri. Ochal, regele geniștilor din Connaught, le ură bun venit.
- Ce aventuri ați mai avut? întrebă el.
- Aventuri destul de obositoare, răspunseră ei. Ați văzut doar singuri ce am făcut. Timp de doi ani am fost transformați în animale preistorice și am trăit pe fundul apei. O să fie nevoie să ne transformăm din nou, pentru ca fiecare să-și poată dovedi forța.
Este de admirat talentul de povestitor al artistului care s-a străduit să redea într-un mod atât de realist-poetic, o bătălie dintre două tancuri amfibii înarmate cu aruncătoare de flăcări.
De altfel, existența vehiculelor submersibile este confirmată și de alte surse. Atunci când Bress (unul dintre conducătorii legendari ai celților) a fugit din fața unei năvăliri dușmane, a fost căutat de tatăl său, Elatha, pe coastele irlandeze, care a folosit pentru aceasta un vas de argint ce naviga pe sub apă.
Efectele muzicii celtice
Lug, Dagda și Ogme (trei zei protectori care au luat efectiv parte la luptele dintre celți și invadatori) porniră în urmărirea dușmanilor. Șefii acestora, crezând că sunt suficient de departe pentru a nu mai fi ajunși, au intrat într-o casă, pentru a mânca. Au așezat harpa lui Dagda agățată de zid. Dar Lug, Dagda și Ogme au pătruns cu îndrăzneală peste ei, surprinzându-i. Dagda se adresă harpei : <<Vino!>>. Recunoscând vocea stăpânului, harpa se desprinse de pe perete și se întreptă atât de repede spre Dagda, încât în drum ucise nouă oameni. Se așeză în mâinile zeului care începu să cânte. Acesta a cântat trei piese muzicale care au demonstrat virtuozitatea marelui artist. Prima piesă produse somnul profund al asistenței, a doua râs, și a treia gemete și lacrimi. Atunci Dagda interpretă din nou prima piesă și profitând de somnul tuturor, cei trei plecară teferi din tabăra dușmanilor.
Aceste trei bucăți muzicale au rămas celebre în arta celților. Chiar în zilele noastre, urmașii acestora urmăresc să ajungă din nou la această performanță.
Autorul lucrării Celții și extratereștrii povestește cum a asistat el însuși la demonstrația realizată de un harpist breton care a reușit să adoarmă în câteva minute un băiețel foarte agitat. Piesa interpretată de el nu era nicidecum monotonă și adormitoare, ci o înșiruire măiestrit interpretată pe note grave, ritmate.
Copilul s-a liniștit ca prin farmec, s-a cuibărit în brațele mamei sale și, în două minute, a căzut într-un somn adânc din care cu greu a mai fost trezit.
În loc de concluzie
Misterele fascinantei civilizații a celților, păstrătoare a unei tradiții de mult apuse și impregnată de inițierea spirituală a druizilor, nu pot fi epuizate în câteva articole. S-ar putea vorbi foarte mult despre magia lor ritualică, metodele lor de antrenament pentru dezvoltarea puterilor paranormale, despre locul și rolul femeilor în societatea celtică, despre regele Arthur și cavalerii Mesei Rotunde și, mai ales, despre inițiatul druid cunoscut lumii întregi sub numele de Merlin (în galeză Myrddin). Legătura sacerdoților druizi cu ființele subtile ale naturii, supremația pe care aceștia o exercitau asupra elementelor fizice, mistificărilor ulterioare referitoare la ritualuri și sacrificii, toate acestea sunt provocării pe care le lansează istoria încă nedescoperită a vechilor populații, din a căror amintire au mai rămas numai legendele...
sursa: yogaesoteric