Imparatia copiilor din Lumea de Apoi

[Fire]

ÎMPĂRĂŢIA COPIILOR DIN LUMEA DE APOI

Înştiinţări despre condiţiile spirituale de viaţă
a copiilor decedaţi timpuriu în lumea  de dincolo

recepţionată prin vocea interioară a lui
JAKOB LORBER

CUVÂNT ÎNAINTE
INTRODUCERE
Intrarea în împaratia copiilor
Invatamânt intuitiv în sectiuni treptate
Casa cereasca de scoala pentru geografia si istoria lumii
Invatatura despre fiinta si formarea pamântului
Despre scoala sfânta a vietii
Sala de predare a istoriei de creatie a omului
Casa de scoala ale celor 12 porunci dumnezeiesti
Dorul fata de Dumnezeu - o marturie pentru existenta Lui
A doua si a treia sala, invatatura despre a 2- si a 3-a porunca
A 4-a porunca din sala a patra (în întelesul duhovnicesc)
Porunca a 5-a în sala a cincea - explicata duhovnicesc
Porunca a 6-a în sala a sasea - Ce este desfrâul?
Despre dragostea de doua feluri
Ce înseamna destrabalarea?
Sala a saptea - a 7-a porunca
Ce înseamna „a fura“?
Aluzii despre întrebarea sociala
Sala a opta - Porunca a 8 -a
Ce este o marturie mincinoasa
Sala a noua - porunca a-9-a
Consideratii la legea a 9-a
Sensul interior al poruncii a-9-a
Despre binecuvântarea limitarii întelepte
Cine pacatuieste împotriva ordinii din începuturi dumnzeiesti a poruncii a 9-a
Gândurile de exploatare - cel mai condamnabil lucru în fata Domnului
A zecea sala - a-10-a porunca
Cine este „tu” în porunca a 10-a?
Exemple de întelegere gresita a poruncii a 10-a
Motivul din cauza caruia este acoperit sensul propriu zis al poruncii a 10-a
Adevaratul sens interior al celei de-a-10-a porunci
Sala a unsprezecea - porunca a-11-a
Dragostea lui Dumnezeu - Substanta cauzei fundamentale a tuturor fapturilor
Din ce consta dragostea catre Dumnezeu?
Cum trebuie iubit Dumnezeu înainte de toate
A douasprazecea sala - a 12-a porunca
Din ce este alcatuita de fapt dragostea fata de aproapele?
Invatatura practica catre elevii din lumea cealalta în ceea ce priveste dragostea catre aproapele
Fiinta si consecintele viciului
În cel de-al doilea iad
În toata creatia nu exista nimic ce poate fi distrus
Imagini ale primului si a al doilea iad
Fiecare om poarta în sine cerul si iadul dupa cazul individualitatii lui
Trup, duh, principiu de viata
Imagini pamântesti ale iadului fundamental
Autoritatea de dominare si trufia - Samânta iadului
Fructe care se coc pentru iad
Toate secretele devin vadite în starea duhovniceasca
Cerul si iadul - Polaritati în om
Principii ceresti si diavolesti
Duhul, creatorul propriei lui lumi
Alte urmari ale dezvoltarii elevilor din lumea de apoi - Împaratia de mijloc (Hades)
Fiecare viata are din dragostea Domnului diferite drumuri
Conducerea mai departe a elevilor prin planete si cele 7 sfere ale soarelui spre telul lor ceresc
Retrospectiva asupra celor zece sfere ale duhurilor prezentate
Fiecare om poarta în sine o cu totul alta samânta pentru dezvoltarea lumii spirituale
Împaratia cereasca este asemenea timpului actual
Un pom ca exemplu despre substanta împaratiei spiritelor
Un copil omenesc ca imagine a împaratiei ceresti si a întregului univers

CUVÂNT ÎNAINTE

      „Ce este viaţa? - Ce este moartea? - Şi de ce trebuie să moara copiii? ” Acestea sunt întrebări pe care nu le pun numai toţi aceia, care conduc un copil la moarte sau se confrunta cu moartea neaşteptată a copiilor şi a adolescenţilor. Aceste trei întrebări emoţionante le-a pus un copil de nouă ani, care s-a îmbolnavit de cancer, într-o scrisoare adresată cunoscutei cercetătoare în domeniul morţii Dr. Elisabeth Kübler-Ross. În valoroasa ei carte „Copiii şi moarte” (Editura-Kreuz) poveste ea: „Eu am împrumutat cariocile colorate ale fiicei mele şi i-am scris o mică scrisoare cu scris citeţ şi o exprimare simplă; eu am ilustrat-o şi am aruncat-o în cutia poştală. Reacţia sa nu numai ca a fost pozitivă, ci el a fost - bineânţeles - şi foarte mândru de cărticica lui mică de ilustrate de la Elisabeth. ” El nu a dat-o numai părinţiilor săi s-o citească, ci şi la alţi părinţi cu copii pe moarte. Această scrisoare de ilustrate a minunatei doctoriţe cu inima largă şi iubitoare este redată în cartea de sus menţionată, pentru a le da posibilitatea altor copii să înţeleagă cea mai importantă întrebare a vieţii. Unele propoziţii simple, clare şi iubitoare, care le-a scris ea acelui băieţel mic, care ştia că va muri, sunau astfel:
      „Nu există nici o coincidenţă în viaţă. Dumnezeu nu face nici o diferenţă între oameni. Noi suntem cu toţii copiii Săi. - Dragostea Sa nu conoaşte nici o condiţie! - El înţelege totul, El nu pedepseşte niciodată - El este dragostea necondiţionată. - Tu şi Dumnezeu, voi doi aţi ales pe părinţii tăi dintr-un bilion de oameni. - Tu i-ai ales, pentru a-i ajuta să crească şi să înveţe - dar ei sunt şi învăţătorii tăi. - Viaţa noastră este o şcoală, în care putem învăţa câte ceva: să convieţuim cu alţi oameni - să le înţelegem sentimentele lor - să fim sinceri cu noi înşine şi să dăm altora dragoste şi să o primim la rândul nostru. - Dacă am trecut testul, atunci avem voie să terminam şcoala - aceasta înseamnă: noi avem voie să ne reântoarceam în adevăratul nostru cămin - la Dumnezeu, de la care am venit. Acolo, îi întâlnim pe toţi iar, pe care i-am iubit vreodată. - Este ca o reuniune de familie după un examen. . . “
      Una din observaţiile pe care a făcut-o doctoriţa Kübler-Ross la patul de moarte a copiiilor, este, că copiii, înainte să moară, au des „o clipă de luciditate“, care îi face să fie nişte învăţători înţelepţi pentru adulţi. Deseori au o cunoaştere interioară, de ceea ce îi aşteaptă şi o cercetare intuitivă în secretul vieţii şi al morţii. Pentru toţi, care trebuie să conducă un copil pe moarte, este importantă aceasta experienţă. Căci dacă împrejurările sunt înţelegătoare şi iubitoare, copiii vor putea să se despartă mai uşor şi fără frică de viaţă. Doctoriţa E. Kübler-Ross vorbeşte în cartea sa de băiatul Mike, care este bolnav incurabil şi a lăsat în ziua morţii sale pe noptiera de lângă patul sau următoarele notiţe. Rândurile sale „confirmă convingerea, ” scrie doctoriţa, „că, copiilor le este mai bine, dacă se pot înţelege deschis şi sincer cu familiile lor, cum a fost cazul fericit la acest băieţel. !

Timpul a venit,
Lucrarea mea s-a terminat.
Acum vine rândul la altceva.
Porţile se vor deschide în curând.
Eu mă duc acum, la revedere.

Timpul, timpul nu se sfârşeşte niciodată, timpul veşnic.
Dragostea, dragostea este eternitatea.
Pe veci, cu dragoste.
Eu vă voi iubi întotdeauna.

      Când se vede cum reuseşte doctoriţa Kübler-Ross să le ia copiilor şi părinţilor frica de moarte, este voie să fie privit lucrul ei cu un respect într-un timp, în care s-a pierdut de mult credinţa la o continuarea vieţii după moarte în lumea cealaltă, într-o altă dimensiune. În perfectă concordanţă cu toate ştiinţele din lumea cealaltă spune ea: „moartea este pur şi simplu ieşirea din corpul fizic şi aceasta în acelaşi fel, cum iese un fluture din coconul său. Moartea este schimbarea într-o altă stare de conştienţă, în care continuăm să simţim, să vedem, să auzim, să inţelegem, să râdem şi unde suntem în stare să creştem în continuare. Şi singurul lucru pe care îl pierdem la această schimbare este ceea ce nu mai necesităm şi acesta este corpul fizic. “
      Sute de ani s-a crezut, prin învăţătura lui Thomas de Aquin, că omul nu posedă după moarte, când corpul fizic s-a dus, nici un fel de trup. În ultimul rând nu a putut majoritatea oamenilor să-şi facă o imagine despre continuare existenţei omului după moarte. Cum poate un om să existe mai departe într-o stare fără trup? De aceea, este o mare mirare pentru cei nou veniţi în lumea cealaltă când constată, ca posedă încă acelaşi trup, acelaşi membre pe care le-a posedat şi în corpul fizic. În (Marea Evanghelie a lui Ioan 4 51, 3) de Jakob Lorber, aflăm noi: „Sufletul are un trup eteric, care este tot corp ca cel al cărnii. ” În acest corp eteric (la Lorber se numeşte şi duh al nervilor), în timpul trăirii pământeşti este legătura între corpul fizic şi suflet şi aşa păşeşte omul după moarte în adevărata lume de apoi.
      Parinţii, care şi-au pierdut copilul la o vârstă fragedă se întreabă, cum trăieşte mai departe copilul lor, care a fost pe pământ o fiinţă mică şi neajutorată care a avut nevoie întru-totul de ajutor. Doctoriţa Kübler-Ross scrie în cartea ei despre stare, că şi dincolo „poţi creşte în continuare. “Ea atrage atenţia la o importantă situaţie fundamentală în lumea de apoi. Dezvoltarea, cea interioară cât şi cea exterioară, continuă dincolo mai departe, ea nu se sfârşeşte după moarte. Un copil nu rămâne după moartea sa tot timpul un copil, el creşte după fiinţa sa exterioară şi îşi dezvoltă spiritul. Misticeanul indian Sadhu Sundar Singh, care a trăit într-o permanentă legătură vie cu Iisus şi a avut multe viziuni despre lumea spirituală, care coincid cu cele ale lui  J. Lorber, spune despre acest lucru:
      „Un copil mic a murit de aprindere de plămâni. Atunci a venit o armată întreagă de îngeri pentru a-i conduce sufletul în lumea spirituală. Cât de mult mi-am dorit eu, să fi văzut mama lui această minunată privelişte! Atunci nu ar fi plâns, ci ar fi cântat de bucurie; căci îngerii au grijă de cei mici cu o atenţie şi dragoste, de care nu ar fi capabilă nici o mamă. Eu am auzit, cum un înger a spus unui alt înger: Uită-te, cum plânge mama acestui copil din cauza separării scurte de timp! În doar câţiva ani, va fi ea iar la copilul său. După aceasta au dus îngerii sufletul copilului în acea parte plină de lumină a cerului, care este a copiiilor ( după Jakob Lorber este sfera spirituală a soarelui! ) Acolo au grijă îngerii de ei şi îi învaţă înţelepciunea cerească, până când cei mici devin adulţi şi devin ei înşişi încetul cu încetul îngeri.
      După un timp, a murit şi mama copilului şi copilul ei, care a devenit asemenea cu îngerii, a venit cu alţi îngeri, să primească sufletul mamei sale. Când a spus el către ea: Mamă, nu mă mai cunoşti? Eu sunt fiul tău Theodor! , s-a înmuiat de bucurie inima de mamă şi s-au îmbrăţişat reciproc. A fost o privelişte emoţinantă. După ce ei au plecat atunci împreună, i-a arătat şi i-a explicat el ei toate lucrurile din împrejurimi. El a rămas la ea şi în acel timp, care ia fost dat să-l petreacă, în starea de mijloc (împărăţia de mijloc). După ce s-a sfârşit perioada învăţăturii în acea lume, a luat-o cu el într-o lume mai înaltă, unde locuia el însuşi. Acolo existau regiuni minunate. Şi fiul a spus către mama sa: în lume, care este de fapt oglinda tulbure a acestei lumi adevărate, sunt îndureraţi dragii noştri din pricina noastră. Dar acum spune-mi: este aceasta moartea sau este ea de fapt viaţa adevărată, care a dorit-o din-totdeauna inima noastră? Mama răspunde: fiul meu, aceasta este într-adevăr viaţa adevărată. Dacă aş fi ştiut pe lume tot adevărul despre lumea cealaltă, nu aş fi rămas niciodată îndurerată de moartea ta. . . ” -
      Când începe să priceapă omul „de unde” şi „încotro“, va deveni conştient în interiorul său, că corpul lumesc este doar purtătorul actual al fiinţei sale sufleteşti - spirituale şi în învelişul corporal, este închis omul adevărat şi nemuritor. Şi când îl recunoaştem pe Dumnezeu ca adevăratul nostru Creator şi Tată, care nu crează nimic pentru a distruge iar, ci caută să ne conducă pe cele mai bune căi tot mai sus, spre o stare de fericire, atunci de-abia vom învăţa să înţelegem cu încredere în dragostea şi în înţelepciunea Sa, că doar El singur poate ştii - căci motivele sunt nenumărate -, de ce durează la unii aşa de mult viaţa pământească şi la alţii trece ca o adiere trecătoare. El singur poate ştii, dacă unui suflet îi este de folos purtarea unei îmbrăcăminţi de materie pe un timp mai îndelungat sau numai pentru un timp mai scurt, sau dacă ar trebui să împiedice drumul lui de dezvoltare mai rapid. Dar fiecare poartă, dacă viaţa lui pe pământ ar dură mai mult sau mai puţin, este pecetea veşnicei indestructibilităţii într-o scânteie a duhului dumnezeiesc în el.
      Pentru ca omul  să nu fie nevoit să se îndoiasca de bunătatea nesfârşită a lui Dumnezeu, îi dăruieşte Dumnezeu omului priviri în veşnica să providenţă, în îngăduirea şi înterzicerea Sa, în conducerea şi căile Sale, în intenţiile Sale cu noi oamenii, ca noi nu numai să fim nevoiţi să credem sensul lor dumnezeiesc-înţelept, ci să le putem înţelege şi cu raţiunea noastră. Acest lucru l-a făcut Dumnezeu întotdeauna. Şi El îl face tot timpul din nou. În măsura copleşitoare în mărturiile Sale către Jacob Lorber, în care noi primim învăţături şi lămuriri la toate întrebări  care ne împreşoară şi ne framântă pe noi ca oameni. O mare parte ocupă în acestea, comunicările despre lumea cealaltă ca o parte împortantă de text a întregii învăţături. Pe lângă „Marea Evanghelie” cu descrierile ei detaliate a toate întâmplările din viaţa lui Iisus în timpul anilor Săi de propovăduire şi drumeţie, sunt mai ales marile lui capodopere referitoare la lumea cealaltă „Episcopul Martin” , „De la iad până la cer” - Robert Blum (2 volume) şi „Soarele spiritual” (2 volume), care ne dau descrieri clare despre stările de pe cealaltă parte: relatări referitoare la acele lumi înterioare şi invizibile, în care omul este în starea originară esenţială  şi unde el se reântoarce iarăşi conştient după lepădarea trupului pământesc, pentru a trăi după maturitatea desavârşită spritual în comunitate veşnică cu Dumnezeu.
      „În casa Tatălui Meu multe sălaşe sunt“, ne-a fost propovăduit de Iisus. Ar fi în acest caz altfel posibil, ca în casa Tatălui să nu fie pregătite şi sălaşe, ceea ce înseamnă sfere duhovniceşti, pentru a le primi îngrijitor pe sufletele devreme venite acasă? Şi nu sunt posibilităţile lumilor duhovniceşti nelegate material de nesfârşite ori mai mari, să conducă asemenea suflete de copii în dezvoltarea lor mai înaltă, faţă de care lumea de experienţe pământească pierdută să poată fi numai o oglindire slabă?
      Ceea ce noi avem voie să aflăm în „Soarele spiritual” - capitolele acestei cărţi sunt preluate din lucrarea aceasta despre lumea cealaltă - referitor la îngrijirea plină de dragoste a acestor suflete de copii, educaţia lor mai departe şi învăţarea lor înţeleaptă în domeniile înţelepciunii ceresc- dumnezeieşti şi a dragostei până la desăvârşirea unui cetăţean ceresc, întrece toate imaginaţiile omeneşti de până acum despre această temă. Şi dacă Domnul, pe pământ, le-a poruncit ucenicilor Săi: „Lăsaţi copiii să vină la Mine“, atunci este mai ales adresat acest sprijin acestor suflete de copii în lumea duhovnicească. Emoţionant se arată această expresie în acea scenă, unde Domnul se apleacă la un copil, îl ia pe braţele Sale şi întreabă: „Sunt Eu acela care M-a prevestit învăţătorul tău (ceresc)? ” Şi copilul răspunde:“O da, Tu eşti acela! Acest lucru îl recunosc din bunătatea Ta nesfârşită, pentru că cine este aşa de bun ca Tine, ca să mă ia pe braţele sale şi să doresca să mă strânga la piept şi să mă sărute aşa ca Tine? Eu te iubesc acum aşa de neimaginabil, că eu veşnic nu mă voi mai putea despărţi de Tine. . . dragă Tată sfânt! . . . ” Şi Domnul la rugămintea înfricoşată a copilului, ca nu cumva să se mai despartă de el, spune cuvintele alintătoare:” Nu te teme, copilaşul Meu! Cine M-a găsit o dată aşa ca tine, acela veşnic nu Mă va mai pierde. . . ” --
      Să aducă această tipărire aparte“Impărăţia copiilor din lumea cealaltă” aceluia care deplânge un copil şi care conduce copii care vor muri în curând, să aducă lumină şi alinare, linişte interioară şi pace şi la toţi cititorii să întărească şi să consolideze încrederea în căile Domnului.
      „Eu îţi spun, chiar foarte de nepătruns sunt căile Domnului; numărul lor înseamnă nemărginire şi fiecare drum pe care îl apucă Domnul cu un om, este o minune nouă, de nepătruns chiar şi pentru un heruvim cu înţelesul cel mai profund şi sfânta între fiecare aparenţă care poate fi încă cât se poate de stranie. “. . . „Toate căile Sale înseamnă milostivire şi conducerile Lui sunt dreptatea inimii Sale. “

Editura

[Fire]

I N T R O D U C E R E

      Pentru înţelegerea mai uşoară a acestei tipăriri speciale să servească unele trimiteri la lucrarea „Soarele spiritual“, căruia i-au fost extrase următoarele capitole.
      În spatele tuturor structurilor naturale şi a apariţiilor lucrează Duhul lui Dumnezeu ca factorul conducător şi însufleţitor. Partea duhovnicească este puterea interioară, acel lucru atoatepătrunzător şi cuprinzător, a fiecărui lucru şi a fiecărei făpturi. Cel mai mic atom precum şi cel mai mare soare central n-ar fi în existenţă, dacă nu ar fi prefigurat ideea acestora o scânteie de voinţă a făcătorului şi dacă El nu ar fi înzestrat aceastui gând înfăţişare şi stabilitate. Şi soarele nostru natural este numai îmbrăcămintea din exterior a unui soare duhovnicesc, care îşi are un început în factorul dumnezeiesc, pătrunde toată făptura şi este numit de Domnul „Scânteie de milostivire din Mine“.
      De aceea este de înţeles că soarelui nostru, ca negociator al vieţii naturale, îi corespund spiritual acele sfere nemateriale, în care „ca soarele“, ceea ce înseamnă fiinţe duhovniceşti iluminate de raza dumnezeiască de dragoste şi de înţelepciune - copiii ai lui Dumnezeu desăvârşiţi - trăiesc şi acţionează. Şi cum fiecare duh unit cu Dumnezeu este în stare să creeze încontinuu noi lumi interioare, care oglindesc iarăşi adevărul ideilor de creaţie dumnezeieşti, aşa poate şi unul renăscut în duhul, să permită altor fiinţe, priviri în sfera sa proprie şi interioară: un fel de înştiinţare duhovnicească care acordă profund o expresie legilor cosmice de slujire şi jertfă reciprocă - a dragostei faţă de aproapele din dragoste pentru Dumnezeu.
      În acestă idee păşeşte cititorul  „Soarelui spiritual” în sfera a zece duhuri mari şi desăvârşite, care o dată au fost oameni pe pământ şi aici, ca profeţi, apostoli sau prevăzători ajutaseră să pregătească venirea împărăţiei lui Dumnezeu. Relatări despre stări duhovniceşti pot fi transmise oamenilor pământeşti doar în pilde din imagini preluate din lumea sa naturală. De aceea şi în acest caz forma de expunere unei mari diorame cosmice (panorame), în care noi, asemănător cu „ferestre“, aruncăm o privire şi la aceasta, percepem fenomenele duhovniceşti ca împrejurimi, întâmplări şi persoane în acţiune.
      Împărăţia copiilor din lumea cealaltă este arătată observatorului din sfera spirituală a Eveangheliei lui Ioan, acelui ucenic, care a înţeles eterna dumnezeitate a Domnului cel mai bine din adâncă  putere a dragostei. Se dezvăluie la aceasta o minunată imagine de grijă milostivă, care o primesc cele tinere duhuri de copilaşi în împărăţia spirituală şi în şcoala de creştere care este ghidată de înţelepciune adâncă şi ajung astfel să fie la sfârşit desăvârşiţi. De aici ar putea cel mai bine să provină cuvântul pământesc grădiniţă, căci ca nişte grădinari iubitori au grijă duhurile omeneşti calificate, care au fost o dată prieteni ai copiilor, de aceste plante fine de spirite pentru a le ghida după voinţa milostivă şi cerească a Tatălui. Şi este ca o pildă pentru veşnica mamă, deoarece chiar Maria, mama pământească a lui Iisus, a primit cea mai mare funcţie spre îngrijirea copiilor şi aceasta o face cu cel mai mare devotament.
      Din solariul micilori spirite de copii, unde se fac primii paşi şi probe de vorbă, se trece la limba elementară, la care metoda de dezvoltare proprie ar trebui să fie un exemplu pentru toate şcolile pământeşti. După aceasta urmează următoarea treaptă de dezvoltare a învăţării literelor, care au de-a face în lumea spiritelor cu oamenii şi în limbile vechi a pământului se poate observa imaginea de demult ale aceastei lumi. După aceea, mergem cu cei mici şi dornici de a învăţa în casa de geografie, unde micuţele spirite de copii mai avansate ţin meditaţii cât se poate de interesante despre baza fiinţei şi a stofei pământeşti, cât şi rostul şi motivul de bază al planetei noastre. În sala creaţiei pământeşti a omului şi prin lumea spirituală a omenirii se termină prima parte a şcolii. Este egală cu banda de nedistrus a dragostei, ca în următoarele pauze de învaţătura pot sufletele copiilor, sub observaţia spiritelor de îngeri, să viziteze părinţii lor pământeşti şi aceasta - la urma urmei se întâmplă inconştient - şi de obicei în vis.
      Dacă a fost prima grădiniţă pentru meditaţia elementară şi exemplară, atunci este lucrul următoarei, să le facă cunoscute acestor suflete poruncile dumnezeieşti. Şi aşa se învaţă în zece săli cele zece porunci biblice în sensul eternei dreptăţi: un capitol al cărţii, care este foarte important pentru toţi cititorii, pentru că însemnătatea adâncă a acestor porunci cereşti depăşesc obişnuitele învăţături ale catehismului bisericesc. Cum însă au ajuns cele zece porunci ale vechiului Testament în Testamentul Nou, adică în învăţătura lui Iisus despre dragostea spre Dumnezeu şi cea a aproapelui, unde îşi găsesc ultima realizare, învaţă meditaţia în sala 11. Şi a 12. cu exemple pătrunzătoare luate din viaţă.
      Şi acum vine pentru sufletele în creştere şi mai mature prima probă practică. Ei preiau răbdarea şi abnegaţia necesară obligaţiei spre a deveni îngeri păzitori ai oamenilor. Cu aceasta însă trebuie să intre în sfera lor spiritual-sufletească şi învaţă prin această imperfecţiune a lor că fiind „stări diavoleşti“, care le are omul pământesc cu pasiunile sale mult prea des. În felul în care conduce astfel de îngeri păzitori pe drumul lor, ne învaţă, în acelaşi timp, aceste observări să recunoaştem adevărata fiinţă a unor astfel de stări joase de suflet, a căror trecere trebuie să aibă neapărat loc în viaţa trupească. Căci starea îmbrăcăminţii omeneşti de suflet este aceea care, după trăirea pământească, devine reala sferă fericită sau dureroasă a purtătorului.
      O următoare treabă a acestor slujitori capabili, care au fost o dată copilaşi ai planetei lui Dumnezeu, este, să ajute la acel pas important pe oameni şi să-i ducă în acea sfera, care este egală cu dragostea lui fundamentală. Noi mai aflăm, că aceşti îngeri păzitori şi învăţători intră cu sufletele cunoscute lor şi în sfera spirituală a altor planete, dacă necesită ultimul menţionat de aceasta spre dezvoltarea lui.
      Cu totul: o bogată şi de nesecată câmpie a probei în nenumăratele locuinţe în casa Tatălui pentru fiinţele sufleteşti, care au părăsit devreme acest pământ. Jeliţi de cei rămaşi în urmă, sunt ei totuşi pe veci înconjuraţi de dragostea de nesecat a lui Dumnezeu, care conduce fiecare suflet pentru a ajunge la capăt spre a deveni unul cu Duhul dumnezeiesc. În grădiniţa spirituală primesc întâi dragoste, iar după aceea dau dragostea căpătată şi până la urmă, se ridică aceste duhuri la tot mai înalte sfere până spre noul Ierusalim, ca sub imaginea cetăţii sfinte toţi cei desăvârşiţi sufleteşte se întâlnesc cu Tatăl lor. Şi prin aceasta trebuie să le fie tuturor cititoriilor de înţeles sensul adânc al cuvintelor lui Iisus: „Deci aşa să fie, că voi trebuie să vă întoarceţi şi să fiţi ca şi copii, altfel nu veţi intra în împărăţia cerului. ” -

- Mo -

[Fire]

Intrarea în împărăţia copiilor
Metoda practică pentru dezvoltarea de la sine a copiilor

      Aici, în faţă noastră, este deja poarta; deci doar cu curaj să intri! Noi suntem în grădină. Uitaţi-vă, ce draguţ şi în cea mai frumoasă ordine sunt puse toate! Mici alei trec prin grădina cea mare şi la fiecare intersectare descoperim un mic rond de pom, care este în mijloc decorat cu un mic templu. Drumurile sunt acoperite cu cea mai frumoasă iarbă şi în acest fel, devine un drum cât se poate de fin. Intre alei descoperim spaţii libere, unde cresc în abundenţă o grămadă de floricele minunate, cam în acelaşi fel cum cresc la voi într-o primăvară bună pe câmpiile voaste de pe pământ.
      Voi veţi spune aici, cum va urma, că aceste flori nu sunt aranjate cu maiestrie de grădinar, ci au crescut variat din pământ? Aceasta vine de la faptul, că aici este deja o câmpie desăvârşită şi prin aceasta toată creşterea este perfect egală cu puterea spirituală de înţelegere, care o au pe deplin locuitorii unor astfel de locuri.
      Aici însă locuiesc chiar (acele suflete) ale celor mai mici copilaşi care imediat după naşterea lor au murit după trup. Acestor copii le este imposibil să-şi facă vreo idee sau vreo imagine deja despre Domnul şi despre cuvintele Sale; de aceea arată aici totul tânăr, mic şi întru totul colorat.
      Uitaţi-vă acum înainte. Acolo, în mijlocul acestei mari grădini, veţi descoperi o construcţie, care aproape că seamănă cu o seră mare la voi. Ea este oare aceea? Cu curaj, noi vom merge până acolo şi vom vedea imediat, ce este.
      Iată, noi suntem deja acolo; hai să intrăm pe acea uşă, care este deschisă în faţa noastră şi vom ştii imediat ce vom găsi acolo înăuntru. Noi suntem înăuntru; iată, un şir aproape nesfârşit de paturi micuţe se află acolo ca balustrada unei terase aproximativ la trei pantofi de pământ. Uitaţi-vă în continuare! În spatele primului rând se poate vedea, ca printr-un culoar, al doilea, atunci al treilea, al patrulea, al cincelea şi aşa mai departe până la al zecelea. Şi iată, în fiecare dintre aceste paturi vedem că se odihneşte un copilaş şi pe fiecare dintre aceste culoare merg încontinuu mai multe sute de îngrijitori şi îngrijitoare şi se uită cu atenţie, dacă un copil sau altul nu are nevoie de ceva.
      Câte astfel de paturi sunt oare în această încăpere? Aceasta putem socoti cu uşurinţă; pe fiecare rând se află zece mii de astfel de paturi şi zece rânduri am numărat în această secţie, aceasta ar fi prin urmare o sută de mii. Dar câte astfel de secţii mai sunt oare în această clădire? Există zece astfel de secţii; şi aşa sunt în toată clădirea un milion de astfel de paturi. Fiecare secţie se ridică zi cu zi după calculele voastre; şi copilaşii, care cresc astăzi în această secţie în paturile lor de viaţă, aceştia sunt duşi imediat în următoarea secţie.
      Dacă s-a dezvoltat în acest fel un copilaş prin toate cele zece secţii ale acestei clădiri, atunci vin într-o altă construcţie, unde nu mai au voie să se odihnească în astfel de paturi, ci sunt un fel de gărduleţe făcute în care pot sta în picioare şi unde pot învăţa să meargă. Şi această clădire are zece secţii, în care se perfecţionează mersul. Dacă sunt copilaşii stapâni pe picioarele lor şi pot să meargă, este o altă clădire de zece secţii; în acea clădire se pune accent pe vorbitul micuţiilor, care grijă este bine condusă, aşa încât se merita osteneala, pentru a merge şi a vedea de aproape sala de învaţătură.
      În aceasta clădire nu mai avem şi aşa multe de învăţat; căci aceasta se poate gândi de la sine, că, copiii, care vin de pe lume, cresc doar prin dragostea Domnului şi îngrijitorii care sunt spirite de îngeri, au fost pe pământ mari prieteni ai copiilor. Şi pentru că ştim aceasta, mergem acum în a treia clădire.
      Uitaţi-vă, acolo, spre amiază, este construită pe un spaţiu mare; să mergem de aceea până acolo şi să intrăm imediat înăuntru! Noi suntem deja în acea secţie, adică în prima; nu observaţi voi cum mişună elevii mici şi printre ei, drăguţi şi răbdători, învăţători şi învăţătoare? Şi vedeţi, câte jucării în culori diferite au aceşti copii. La ce le folosec oare? În primul rând pentru strângerea cuvintelor în sufletele lor, care sunt de fapt fiinţa lor aici. Aici, nu auzi încă pe nimeni vorbind; dar acum să mergem în a doua secţie.
      Iată, aici nu mai sunt aşa de amestecaţi copilaşii, ci stau pe nişte rânduri lungi şi moi de băncuţe. În faţa a zece copii, vedem un învăţător, care ţine în mână un lucru, îi spune numele şi copiii, cât pot ei de bine, repetă acest cuvânt. Lucrurile sunt tot timpul astfel alese, ca să captureze tot timpul atenţia micuţilor.
      La aceasta veţi mai observa aici, că rândul de bănci lung este despărţit de un perete de la al zecelea la al zecelea copilaş. Acestea sunt făcute astfel, deoarece să nu li se distraga atenţia la arătarea acelui lucru la următorul grup de zece copii care urmează.
      În această secţie învaţă copilaşii doar să numească obiectele simple. În următoarea secţie ei sunt deja îndrumaţi spre numirea unor noţiuni compuse, unde o noţiune este pentru bază şi celălaltă pentru determinare. În secţia a patra ei învaţă deja de la sine să lege noţiunile şi de asemenea şi cunoaşterea acelor cuvinte, prin care sunt articulate acţiuni şi activităţi, precum şi stări, structuri şi proprietăţi.
      În secţia a cincea începe deja o vorbăreală formală. Aceasta se face astfel, ca învăţătorii, cu ajutorul a tot felul de obiecte, arată anumite table pentru învăţământul intuitiv şi prezintă mici piese de teatru şi îşi lasă atunci acestea povestite din partea copiilor, ce au văzut ei acum şi ce s-a întâmplat acolo.
      În secţia a şasea se continuă acest domeniu de învătământ într-un raport deja puţin mai mare şi cuprinzător de înţeles. Acolo, se arată deja table de imagini puţin mai mari şi teatre sunt prezentate în acel fel, ca acelea să aibă o referire la Domnul; numai că copilaşilor încă nu li se face aici cunoscute nimic mai mult despre aceasta temă, decât numai imaginea exterioară şi ei trebuie să o povestească atunci pe aceeaşi iarăşi într-un anumit timp de învaţătură, cum ei au văzut-o.
      În secţia a şaptea, unde copiii pot vorbi deja foarte formal şi capacitatea lor de cuprindere a ajuns la un nivel considerabil mai înalt,  sunt deja arătate expuneri semnificativ mai mari, generale şi istorice, având o referire la Domnul, nu numai singur în forma tablelor de imagini, ci arătate deja dramatic şi aceasta de obicei într-o formă pentru copii atât de atrăgătoare, că aceştia sunt cu totul ochi şi urechi şi tocmai astfel ei îşi memorează toate cele văzute şi auzite cu atât mai adânc.
      În secţia a opta lasă învăţătorii deja copilaşii înşişi să prezinte mici piese şi le povestesc atunci iarăşi ceea ce a fost arătat printr-o asemenea imagine însufleţită.
      Astfel sunt copilaşii încurajaţi prin forma cea mai adecvată spre activitatea din propria iniţiativă şi spre propria gândire.
      În secţia a noua trebuie copilaşii deja de la sine să înceapă să inventeze noi expuneri, fireşte, sub conducerea învăţătorilor lor înţelepţi şi pe acelea inventate, trebuie ei să le şi prezinte atunci, mai întâi doar tăcuţi, atunci însă şi vorbind.
      În secţia a zecea noi vom vedea deja o sumedenie de actori şi dramaturgi şi limba lor va fi aşa de bine înşcolată că voi veţi trebui spune la acest fapt: Intr-adevăr, astfel nu pot unii să vorbească pe pământ, chiar dacă aceia au parcurs deja o universitate. Fireşte, trebuie să spui în acest caz desigur:
      În duh se învaţă mai repede decât în trupul material, care nu rar este însoţit de mari slăbiciuni şi neputinţe. Acest lucru este într-adevăr adevărat. Dar dacă ar fi remarcată şi pe pământ o metodă asemănătoare de predare, atunci şi acei copii care trăiesc şi învaţă acolo ar ajunge tot aşa cu mult mai repede la scopul evoluării duhovniceşti decât aşa, unde copilul este îndopat cu tot felul de lucruri nefolositoare, care, după aceea, la educaţia mai aprofundată a unui copil trebuie mai întâi să fie alungate cu greutate afară, înainte ca copilul să fie capabil să primească ceva mai curat.
      Pentru a vă da o imagine ca să înţelegeţi mai aprofundat, vreau numai să vă fac atenţi la acel lucru pe care l-aţi aflat deja deseori. Luaţi ca exemplu un copil talentat pentru muzică, ce ar putea realiza unul ca acesta în cel mai timpuriu timp sub o conducere adevărată şi bine instruită? Dacă însă i se dă unui asemenea copil în loc de un învăţător temeinic, un veritabil diletant, care într-un fel înţelege el însuşi toate celelalte lucruri mai bine, decât tocmai acela în care el predă ore, îi dă elevului încă pe deasupra un instrument de proastă calitate, care ori are numai o intonaţie slabă sau nici o intonaţie şi care pe deasupra este de obicei tot timpul acordată fals şi toate acestea sub acoperirea: Pentru primul început este destul de bine! Va ajunge oare un asemenea elev cu ureche muzicală ceva vreodată? Noi vrem să vedem.
      După trei ani irosiţi pe degeaba i se dă în sfârşit elevului nostru un maistru puţin mai bun. Acesta însă are cel puţin trei ani de lucru, pentru a îndepărta din elevul său toate prostiile până acum obişnuite. Acum, s-au scurs şase ani şi elevul nostru încă nu poate nimic. Se vrea însă acum să se îndrepte prima greşeala astfel, dândui acestuia imediat un maistru ieşit din comun de bun. Acest maistru nu are însă răbdare şi elevul nostru nu mai are mare bucurie. Deci, se duc iarăşi trei ani şi elevul nostru plin de talent a ajuns de-abia un foarte mediocru  diletant, în timp ce el, la o îndrumare de bază corectă, ar fi putut deja înfăptui în primii trei ani ceva însemnat.
      Vedeţi, aşa se întâmplă cu învăţământul pe pământ; de aceea şi merg progresele educaţiei aşa de încet înainte. Aici, însă, este totul ordonat spre scopul cel mai potrivit, de aceea merge şi fiecare educaţie înainte cu paşi uriaşi. - Continuarea ne va arăta rezultate încă mai strălucitoare. -

[Fire]

Invăţământ intuitiv în secţiuni treptate

      Voi aţi văzut cum toţi acei copilaşi minori învaţă să vorbească; însă, ce urmează după vorbire? Vedeţi, aici, în faţa noastră, se află deja o altă clădire. În aceasta, noi vom păşi înăuntru şi acolo se va arăta de îndată, ce se întâmplă cu aceşti copii mai departe. Noi suntem deja în clădire, care este chiar foarte minunat construită şi nu mai descoperim aici secţiile de mai înainte, ci toată clădirea conţine o sală foarte mare, care are spaţiu deajuns, cum voi vă puteţi convinge cu vederea interioară, pentru a cuprinde un milion de asemenea elevi şi la aceasta, încă pe zece câte zece un învăţător pe deasupra.
      Ce se întâmpla însă aici? Vedeţi, aici, în faţă noastră, este o asemenea grămăduţă, voi vedeţi în mijloc o masă rotundă, în jurul căruia stau confortabil zece elevi mici cu un învăţător. Ce au elevii în faţa lor pe masă? Noi vedem cărţi ale căror foi sunt puţin rigide şi pe foi sunt în rând ilustraţii mici, dar foarte maiestrite.
      Ce fac elevii cu aceste ilustraţii? Ei se uită la ele şi vorbesc după aceea sau spun cumva învăţatorului ilustraţia pe care s-au uitat. Acesta este primul început spre a citi; aici, se citesc doar ilustraţii isprăvite.
      Vedeţi o grămadă de mese aici în imaginea principală, care se întind într-o linie dreaptă  peste lăţimea sălii; acolo se află, cum vedeţi voi, numai începători în citit. Voi spuneţi fireşte în acest punct şi întrebaţi: Acestea sunt toate bune, corecte şi frumoase, dacă este vorba doar de o citirea unei curate ideograme; dar dacă aici este foarte uzuală şi citirea cu ajutorul unor semne mute sau unor aşa numite litere, atunci noi încă nu înţelegem cum trebuie, cum este posibil ca aceste semne mute şi monosilabice să reiasă din drăguţele mici ilustrate.
      Lăsaţi că este bine, dragii mei fraţi şi prieteni! Cum se întâmplă aşa ceva aici, vă va fi limpede deja la următorul rând de mese; şi voi vă veţi convinge, că se poate învăţa aici nemaipomenit de bine citirea pe o cale foarte naturală fără rostirea literă cu literă şi silabisirea premergătoare.
      Vedeţi, acesta este deja al doilea rând; ce zăriţi voi aici? Voi spuneţi: Nimic altceva decât în fond aceleaşi cărţi, numai că imaginile nu sunt pe deplin isprăvite, ci date numai cu aşa numitele linii de contur. Vedeţi, este deja nevoie de mai mult, să găseşti iarăşi din conexiunile liniilor imaginea mai înainte bine isprăvită. În acelaşi timp însă, veţi înţelege voi din aceasta, că astfel, cugetul interior este încurajat mai mult spre activitate, cu cât mai mult lipseşte din privirea exterioară a unei imagini, sau cugetul interior este încurajat, să completeze însuşi expunerea în lipsă. Ceea ce fac elevii în acest al doilea rând, am văzut deja.
      Să mergem la al treilea; noi suntem aici. Ce vedeţi voi aici? Voi spuneţi: Iarăşi cărţi ca înainte; dar aici vedem doar linii de fond, în jurul cărora celelalte linii de contur sunt exprimate doar prin puncte. Vedeţi, aici este deja mai greu, să găseşti imaginea iniţială; dar eşti condus astfel mai mult înapoi la însemnătatea de fond propriu zisă, oarecum la fundamentul imaginii, este vizibil. În acelaşi timp se citeşte aici însemnătatea imaginlor încă mai aprofundat şi liniile încep să câştige pentru sine mai multă însemnătate.
      Se şi explică de asemenea, ce este aici o linie dreaptă, strâmbă şi una circulară.
      Să mergem la rândul al patrulea; ce descoperiţi voi acolo? Tot aşa iarăşi cărţi, unde ce-i drept mai apar încă şi liniile de fond; dar acestea sunt mai mult împrejmuite cu punctele de contur. Pentru că imaginile care apar reprezintă o sumedenie de situaţii istorice, mai ales având o referire la Domnul şi astfel la fiecare imagine apar una sau şi mai multe înfăţişări omeneşti, aşa că prin aceste linii de fond sunt reprezentate vizibil toate părţile şi mădularele omului, din aceasta văd elevii foarte uşor, cum sunt ordonate toate părţile omului şi ce fel de însemnătate au aici liniile simple în raport cu diferitele părţi şi mădulare ale omului.
      Însă, ce reiasă din aceasta? Acest lucru îl vom vedea imediat la rândul următor.
      Vedeţi, noi suntem deja la el. Acolo, vedem noi acelaşi linii înşirate mai mici unele lângă celelalte şi pe ici pe colo părţile de capăt ale liniilor terminându-se în anumite puncte. Ce înseamnă aşadar aşa ceva? Ea mai este încă prima imagine; dar liniile se transformă deja mai mult într-o formă mută de desenat şi elevii trebuie să recunoască aceste semne astfel, de parcă ar avea imaginea completă în faţa lor.
      Se mergem însă iarăşi la rândul următor. Acolo, voi descoperiţi în cărţi doar una, două sau trei linii principale şi anume dat într-un raport mult mai mic. Aceste linii principale distincte sunt pe ici pe colo aduse împreună cu mici bolte, pentru a arăta astfel, că ele aparţin aceluiaş tot. Liniile secundare sunt arătate numai pe ici pe colo cu puţine liniuţe scurte şi cu puncte.
      Vedeţi, nu este aceasta deja o adevărata scriere? Da, bineânţeles că ea este aşa ceva; şi ea este cea de fapt adevărata scriere (sau scrierea cea din început), care corespondează cu toată fiinţa omului. Voi spuneţi: Acest lucru este adevărat; dar cum stau de fapt lucrurile cu sunetele distincte sau cu aşa numitul alfabet? Eu vă spun: toate acestea se afla deja în aceasta; pentru că aşa numitele vocale sunt arătate prin puncte şi mici liniuţe, consoanele însă sunt reprezentate prin linii principale şi conexiunea acestora. Atunci, aici nu se citeşte niciodată după literele distincte şi nici nu se învaţă de aceea dinainte pentru citire, ci aici este drumul exact invers. Se învaţă aici mai întâi să se citească din semnele generale, cum voi aţi văzut şi din aceste semne generale se învaţă de a recunoaşte de-abia după aceea semnele de bază distincte şi se învaţă să se pună laolaltă şi din cele puse laolaltă, să se găsească semnele generale.
      Vedeţi, acesta este aici modul şi felul de a-i învăţa cititul pe elevi în forma cea mai scurtă şi cea mai practică.
      Că îşi are o mare contribuţie deja învăţarea de dinainte a vorbirii spre învăţarea citirii, acest lucru de abia trebuie să fie menţionat, în timp ce aceasta oricum poate deja fi cuprinsă cu mâinile. Pentru că deosebirea între mijloace constă doar în aceea, că acestea sunt plastice şi dramatice la învăţarea vorbirii, la învăţarea citirii sunt ele însă desenate drepte şi înfăţişate pe scară mică.
      Noi mai vedem însă aici mai multe rânduri; oare ce se întâmplă acolo? Se predă încă mereu mai desăvârşit citirea; şi aceasta constă în aceea că elevii învaţă să recunoască şi să găsească din înfăţişarea acestei scrieri interioare, care este duhovnicească, prin corespunderi şi la sfârşit şi toate scrierile lumeşti exterioare; şi cu nimic altceva decât cu citirea se ocupă aceia în această clădire. Elevii învaţă oarecum deja de la sine modul de a scrie, de-abia trebuie să fie menţionat; pentru ca după această metodă se prind, cum obişnuiţi voi să spuneţi, cu o lovitură doi iepuri.
      Voi întrebaţi aici fireşte şi spuneţi: Da, dacă aceşti copilaşi de-abia de cinci până la şapte ani, măsurat după măsura pământească, învaţă toate acestea, ce le rămâne aşadar atunci încă şi altceva de învăţat? Pentru că, aşa cum am văzut, ei şi-au însuşit oricum deja aproape tot ce omul îşi poate numai închipui în duhul său în timpul învăţării vorbirii  prin intermediul a nenumăratelor table de imagini diferite. Şi încă cu mult mai mult le-a oferit lor învăţarea citirii, căci în imaginile lor doar totuşi s-au ivit atât de ieşit din comun de multe şi felurite situaţii, ca,cu realizarea lor am putea umple o întreagă nemărginire. La acest punct nu este într-adevăr uşor de înţeles, ce şcoli mai înalte ar mai putea fi încă aici.
      Lăsaţi numai cu bine această întrebare; ceea ce urmează vă va arăta, ce lucruri mai trebuie învăţate aici. Voi nu trebuie să vă gândiţi că în împărăţia spiritelor ca însuşi duh deja oarecum, cum obişnuiţi voi să spuneţi şi-a însuşit toată înţelepciunea cerului cu lingura şi aceasta încă cumva cu o înghiţitură pe deasupra. Pentru că aceasta ar fi într-adevăr o monotonie a vieţii ieşită din comun de mare, dacă ne-am afla într-o asemenea situaţie, care nu ar mai fi capabilă de nici o desăvârşire. Dacă însă Domnul Insuşi întotdeauna, ceea ce fireşte că voi n-o să înţelegeţi cum trebuie, merge înainte în dezvoltarea puterii Sale nesfârşite, ceea ce voi puteţi vedea uşor din reproducerea şi înmulţirea a toate lucrurile, cum ar putea să fie deci vreodată vreo oprire pentru copiii Săi? - Cum însă se întâmplă asemenea progrese, vă va arăta ceea ce urmează. -

[Fire]

Casa cerească de şcoală pentru geografia şi istoria lumii

      Uitaţi-vă, aici în faţa noastră este o altă, mult mai mare casă; ce se învaţă oare aici? Noi vom afla aceasta imediat. Voi ştiţi, că, copilaşii nu şi-au putut cunoaşte locul naşterii, adică pământul, din motivul că au murit prea repede după trup, imediat la naşterea lor. Dar pentru că este necesar pentru cunoaşterea Domnului, să cunoască locul mai îndeaproape, pe care l-a ales El ca loc principal pentru milostivirea Sa, de aceea trebuie să cunoască aceşti copilaşi acel loc, pentru a înţelege, cum şi unde a devenit Domnul om pentru a salva întreaga omenire şi să decoreze pământul ca loc de învăţare pentru copiii Săi. - Deci, aici se învaţă de fapt geografia pământului şi aceasta într-un mod mult mai eficient, decât este cazul la voi.
       Cum însă este predată aici geografia pământului, de aceasta vrem să ne lămurim de îndată. În mijlocul sălii mari, în care ne aflam noi, se afla pe o schelă mare şi frumoasă un glob aproape de acelaşi fel, cum se găseşte la voi pe pământ. Voi nu trebuie să credeţi, ci să fiţi convinşi, că pe pământ nu se găseşte în nici într-un domeniu ceva, ce nu a fost de mult timp prezent în spirit. Şi cu aceasta nu este globul pământesc pe pământ nici un fel de invenţie, care nu a fost înainte pe teritoriul curat al spiritului, da, care a fost deja prezent de o veşnicie.
       Aceasta puteţi să observaţi cu desăvârşire, dacă vă întrebaţi voi înşivă: ce a existat mai întâi, pământul sau un glob făcut de om, care arăta fiinţa prezentă a pământului cât se poate de insuficient şi de sărăcăcios?
      Eu cred însă, că în spiritul Domnului, pământul se află de multă vreme şi aşa ar avea cu înfiinţarea copiei fidele a pământului, drumurile Sale bune şi înţelepte. Prin urmare, poate fi aceste glob aici prin spirit în ordinea sa şi este în abundenţa adevărului într-o ordine mult mai mare, decât poate fi vreodată pe pământul vostru.
      Mergeţi mai aproape şi uitaţi-vă la el. El nu este desenat pe suprafaţă, cum este la voi cazul pe pământ, ci el este un adevărat şi plastic tip de raze, la fel ca şi aşa zisele imagini de lumină la voi, care redau şi cel mai neânsemnat lucru într-o măsura mică. Marea diferenţă însă, între exteriorul tip de raze şi cel spiritual este nemărginit de mare; căci aici nu este voie ca nici după o observaţie îndelungată să lipsească vreun atom şi toată natura pământului trebuie să fie în totalitate redată.
      Şi că toate aceste condiţii sunt îndeplinite aici, puteţi să observaţi la prima privire din apropiere; uitaţi-vă, izvoarele, râurile, fluviile şi mariile sunt foarte naturale; izvoarele, râurile şi fluvile curg spre mare şi aceasta le absoarbe.
      Uitaţi-vă mai departe! Munţii, care sunt la fel într-o măsura mică cu cei de pe pământ, sunt vizibil făcuţi din acelaşi material. Gheţarii au zăpadă şi gheaţa lor, munţii de calcar au calcarul lor, alpii joşi au păşunile  şi mai jos pădurile lor. Şi uitaţi-vă cu atenţie, fiecare oraş şi sat este reprodus cu exactitate.
      Acolo este spre exemplu oraşul vostru natal. Uitaţi-vă cu atenţie şi veţi observa că nu lipseşte absolut nimic. Uitaţi-vă însă şi la norii cu ceaţa lor, care se duc în aceeaşi direcţie şi formă, cum se găsesc de fapt tot timpul pe adevăratul pământ. Vedeţi, acesta este într-adevăr un glob desăvârşit. El este bineânţeles foarte mare; diametrul  sau ar trebui să fie după măsurile voastre de douăzeci de stânjeni.
      Cum însă poate fi văzut acesta din toate părţile? Foarte uşor; vedeţi, în primul rând este acesta agăţat sau stă mai mult pe o schelă mare orizontală paralel cu galeria rotundă, care ajunge chiar la înălţimea polurilor. Pe această galerie se află şcolarii noştri, sub ei sunt învăţătorii lor şi se uită cu atenţie la un întreg meridian. După ce l-au văzut bine, se mută globul cu un meridian mai departe şi  în continuare până când este studiat tot pământul.
      Este acesta însă singurul glob şi au terminat şcolarii cu această studiere ora de geografie? O nu! Vedeţi, mai departe de noi este iar o sală aşa de mare; în acea încăpere să afla un glob care pare la fel cu primul şi arată pământul cu o mie de ani în urmă şi într-o altă sală mare alăturată, este un glob care arată pământul cu mai încă o mie de ani în urmă şi aceasta continuă aşa până la Adam.
      În acest fel învaţă elevii geografia şi istoria omenirii; ei merg însă tot timpul drumul invers. Ei încep cu prezentul şi merg de la strălucire spre motiv; ce vrea să însemne la fel de mult că a merge din afară spre interior.
      Voi întrebaţi aici şi spuneţi: pe pământ se întâmplă să se schimbe din an în an lucrurile; cum se pot învăţa acestea pe globurile mari din o mie în o mie de ani? Aici nu spun nimic mai mult decât: uitaţi-vă doar puţin în jur şi observaţi ce conţine o astfel de sală cât se poate de mare. Vedeţi, într-o oarecare îndepărtare sunt în fiecare sală încă zece globuri mai mici. Acestea arată pământul dintr-o sută într-o sută de ani aşa de exact cum se poate vedea pe globul cel mare. În spatele acestor zece globuri, veţi observa încă o grămadă puse în ordine, care arată pământul din an în an schimbat şi în spatele acestuia se afla ultimul şi cel mai larg rând, în care se află nişte globuri mici, care au un diametru nici măcar de trei pantofi, unde se poate vedea schimbat pământul de la zi la zi.  
      În prima sală puteţi observa, că în ultimul rând după calculele voastre se pune de la zi la zi un alt glob adică în sala, care arată mileniul prezent. Dar ca să nu aibă aşa de mult de lucru elevii cu acele mici globuri, le arată învăţătorii deja totul pe marele glob, ce schimbări s-au petrecut în anumite părţi. Prin aceasta afla totul elevii şi pot să se convingă după aceea pe micile globuri.
      La sfârşitul ultimei săli, unde este pământul arătat pe timpul lui Adam, se află şi o deschizătură, prin care pot elevii noştri să vadă adevăratul pământ ca printr-un tub, pentru a se putea convinge în totalitate, ce au învăţat în aceste săli despre pământ.
       Cât de mult durează după calcule voastre de timp un asemenea curs de învăţare? Cel mult şase până la şapte zile; căci aici trebuie să aveţi mult mai mare nestingherită şi spiritual curată capacitate de înţelegere, în urma căreia un copil trezit spiritual pricepe mai mult într-un minut decât voi pe pământ într-un an întreg. În contradictoriu mai există bineânţeles situaţii în împărăţia spiritelor, care duhuri sunt nedesăvârşite şi prin aceasta face un duh într-o sută de ani mai puţine progrese decât un om pe pământ într-un minut.
       Deci, există şi pe pământul vostru şi mai ales în regiunile de pe lună  învăţare sau însănătoşire a duhurilor, care fac paşi de avansare cât se poate de mărunţi. Dar aceia nu îşi au locul aici, deoarece toate aceste duhuri se află într-o stare desăvârşită şi în naturală puritate.
      Ce învaţă însă copii după acest curs? Vedeţi, în faţa noastră, mai departe spre amiază, este deja iar o construcţie enormă şi mare. Ce se învaţă oare în aceea? Vă spun eu: nimic altceva, decât ce este fundamentul fiinţei exterioare a pământului, adică geologia şi formarea pământului. Este aceasta văzuta şi înţeleasă bine, atunci se va trece de la istoria pământului la acea spirituală. Cum însă se predau toate acestea, vă veţi putea lămuri mai bine la faţa locului, decât v-am convins noi până acum. -

[Fire]

Invăţătura despre fiinţa şi formarea pământului

      Noua clădire este în faţa noastră şi noi intrăm înăuntru. Ce vedeţi voi aici în sala aceasta mare? Voi nu vedeţi după cum se pare nimic altceva decât iar un glob, care nu se diferenţiază de celelalte deloc. Cum se va putea studia geologia pe un astfel de glob? Să mergem noi mai aproape şi vom vedea lucrul acesta mult mai clar.
      Vedeţi, în primul rând se desparte acest glob în două bucăţi de la pol la pol. Este nevoie doar de o împingere şi toată imaginea interioară a pământului se poate vedea de la un pol la altul. Structura şi construcţia sunt făcute exact după pământul adevărat; da, chiar mineralele, cum se poate vedea aici, sunt întru totul la fel? Când priviţi acum globul înjumătăţit, veţi putea observa, cum pământul conţine într-o mică măsură un alt pământ, care este totuşi prins de pământul exterior cu benzi tari şi organice.
      În acest pământ mai mic vedeţi mai spre polul nord o altă bilă tăiată în două care este ceva mai lunguiaţă; aceasta este în interior plină de canale şi vene. Exact sub ecuator vedeţi un spaţiu mare şi gol, care pare a fi plin de o masă ca de foc. De la această masă de foc vedeţi în nenumărate organe cum se urcă focul spre exteriorul pământului şi de la acest gol cu foc vedeţi mai ales spre polul sud mai multe tuburi răsucite, prin care trec aburi, care se formează prin intrarea apei din exteriorul pământului în acest spaţiu de foc şi prin fluxul enorm spre polul sud produce rotirea zilnică a pământului.
      Nu este acum timpul, să vă explic toată fiinţa pământului, ci doar să vă arăt, în ce fel şi chip învaţă elevii spirituali avansaţi fiinţa interioară a pământului. Eu cred că nu mai trebuie menţionat, deoarece fiecare poate observa de la sine la prima vedere, că geologia sau construcţia pământului nu poate fi invăţată într-un mod mai înţelept şi priceput de elevi, decât cum este aceasta.
      Dar în acelaşi timp, pe lângă geologia materială, se mai atrage atenţia, cum toate stofele şi organele care rezultă din ele nu sunt în fond nimic mai mult decât forme spirituale, în care este prinsă o viaţă duhovnicească şi este pregătită spre eliberarea sa. Li se arată şi etapele, cum viaţa prinsă din centrul pământului urcă prin nenumărate etape şi în exteriorul pământului formează în continuare noi forme nenumărate. - Vedeţi, toate acestea le învaţă copiii în această sală.
      Voi întrebaţi fireşte: La chiar atâţia elevi duhovniceşti va fi totuşi prea puţin un asemenea glob? O uitaţi-vă numai puţin împrejur în această sală şi voi veţi descoperi încă o grămadă destul de mare de aparate asemănătoare, parţial într-o formă tot aşa de mare şi pe de altă parte în forme mai mici. Şi toate aceste globuri sunt astfel rânduite, că ele pot fi dezasamblate în toate părţile posibile. După ce noi am văzut şi aceasta, putem astfel să ne ducem deja iarăşi cu o sală mai departe.
      Noi suntem în a doua sală alăturată. Vedeţi, aceasta are forma unei foarte mari şi înalte rotonde, care de jur împrejur este împărţită în o mie de nişe de coloană semnificativ de mari şi destul de adânci sau, altfel spus, oarecum în capele. Aici vedeţi voi în mijlocul acestei rotonde nimic altceva decât peste o masă mare un nor superficial şi de o lumină albă spre gri.
      Ce înseamnă acesta? Uitaţi-vă numai în toate direcţiile la ferestrele rotunde, care din fiecare capela străluceşte fiecare lumină exact pe această masă.
      Prin îmbinarea razelor se formează tocmai aceşti nori aparenţi. Ce să înveţe însă elevii din acest lucru? Nimic altceva decât formarea în ordine a unei lumi. Cum, însă, după un asemenea conflict de raze, trebuie să se formeze o lume după voia Domnului, acest lucru se poate vedea în aceste o mie de capele aşezate împrejur.
      În primele capele vedem noi într-o măsură ceva mai mică acelaşi fenomen pe care l-am văzut deja în mijlocul sălii. În următoarea capelă are acel nor înainte încă neordonat deja mai mult o formă rotund-lunguiaţă, care însă este încă foarte fluctuantă.
      În fiecare capelă următoare devine forma tot mai stabilă şi oarecum şi mai solidă. Deci, să mergem prin o sută de capele. După capela o sută descoperim prin mingea de nori bine transparentă deja plutind o picătură de apă limpede ca cristalul. Şi dacă noi trecem iarăşi prin o sută de capele, atunci noi vom vedea în fiecare minge de apă devenind tot mai mare, până ce aceasta primeşte în sfârşit deja mărimea mingii de nori precedente.
      De aici în colo vedem noi în mijlocul mingii de apă mici cristale transparente, nu neasemănătoare cu acei fulgi de zăpadă netezi şi îngheţaţi, care la un frig semnificativ nu arareori zboară în toate părţile ca tăbliţe mici de diamant.
      În următoarele capele, care urmează după aceasta, descoperim noi tot mai multe asemenea cristale, împrejurul cărora, înspre centru, începe să se încolacească un fel de împletitură albăstruie şi în acest fel, se conecteaza unele cu altele cristalele mici mai înainte libere.
      În mersul mai departe prin aceste capele vedem noi în mijlocul mingii de apă deja tot mai mult un cocoloş gri şi intransparent, în jurul căruia ca în jurul unei crăci de pom în iarna rece se depun iarăşi cristale noi şi limpezi şi strălucesc prin mingea de apă ca diamantele.
      Dacă mergem mai departe, atunci vedem iarăşi aceste cristale nou depuse ca legate printr-un ţesut nou şi albăstrui şi din cocoloaşe care devin încontinuu tot mai întunecoase, vedem noi deja iarăşi şi o grămadă de bule de aer rotunde din toate părţile mişcându-se în sus, prin care peste mingea de apă începe deja să se formeze o formă de aer atmosferic. Şi voi vedeţi că aceasta acţiune, cu cât mai departe mergem noi, devine cu atât mai mare şi vizibilă.
      După ce la această formare înceată  am parcurs noi deja iarăşi câteva sute de capele, ni se arată aici, în acea alăturată şi următoare, deja un cocoloş foarte tare furtunos în mijlocul unei mingi de apă destul de mari. Bule de aer însemnate se ridică continuu şi sunt aici deja purtătorii unui fel de substanţe tulburi, care se răspândesc peste suprafaţa mingii de apă la spargerea bulelor care ies la suprafaţă şi se răspândesc ca o ceaţă uşoară peste suprafaţa apei. Şi uitaţi-vă, aceste acţiuni devin tot mai vehemente de la capelă la capelă. La capela o sută, vedem deja pe ici pe colo, prin mingea de apă deja tare cristalizată, nişte locuri ardente, din care tot timpul, ca la o apă în fierbere, se ridică la suprafaţă aburi şi acest lucru se întâmplă în nenumărate bule şi bulisoare.
      Mai în faţă, descoperim noi deja vârfuri de cristal însemnate ieşind afară peste suprafaţa apei şi eliberează mingea de apă numai pe ici pe colo de aburii plutind peste ea.
      Mai departe în faţă, vedem deja raze însemnate de foc, rupând din interior spre exterior suprafaţa apei, vedem apa mişcându-se imens, prin aceste valuri, mici cristale nou formate curgând în interiorul îmbinărilor şi astfel devenind această minge interioară invizibilă tot mai rotundă şi în sine încontinuu mai tare pe suprafaţa apei.
      Iarăşi mai departe, mergând înainte de la capelă la capelă, ne întâlnim deja cu fulgere, care fireşte că se formează în aburi în măsura mai mică, care ocupa deja foarte tare mingea ca atare, aşa încât, prin acesta, se poate încă vedea mingea numai cu greutate.
      Către sfirşitul acestui muzeu de formare a lumii vedem noi erupţii de foc foarte imense, care ridică substanţa tare din interior peste suprafaţa apei şi astfel formând munţi şi alt pământ tare şi uscat. În mersul mai departe, descoperim pe ici pe colo roca goală şi tare deja acoperită cu muşchi şi în locurile mai joase, un pământ mai moale, care s-a format prin acoperirea cu muşchi a rocii şi prin descompunerea aceleaşi prin foc.
      În desfăşurarea ulterioară descoperim noi deja apa, cum obişnuiţi voi să spuneţi, însufleţită ifuzoric şi formarea pământului vegetativ se face mai repede. La capela următoare descoperim noi deja un fel de viermi în apă. Iarăşi mai departe, devine formarea animalică în apă tot mai intensificată şi mai bogată; şi astfel vedeţi voi printr-o asemenea înaintare de la capelă la capelă, vedeţi pământul în sfârşit până la acea stare evoluat, în care facerea omului îşi are începutul. Acest lucru nu mai este totuşi aici, ci se poate vedea într-o sală următoare.
      Cum însă sunt deci diferenţiate aceste capele între ele din punct de vedere al intervalului de timp? - Eu vă spun: Chiar dacă aceste intervale de timp oarecum nu se aseamană pe deplin, voi însă puteţi totuşi să luaţi în calcul milioane de ani de la capelă la capelă şi voi tocmai nu veţi greşi prea mult. Pentru că dacă priviţi la mărimea pământului, atunci voi veţi şi putea înţelege, ce fel de multiplicări de timp sunt necesare pentru faptul de a câştiga o picătura de rouă din eterul neconţinând nimic pe deplin şi pe aceasta s-o vedeţi, desigur fireşte printr-o creştere continuă şi tot mai intensificată, lărgindu-se şi în sfârşit întărindu-se până la mărimea actuală a pământului. - Mai mult de-abia mai trebuie să spun.
      Că elevii prin acest fel pot învăţa cel mai bine şi practic formarea unei lumi şi aici anume a pământului pe calea unor asemenea intuiţii povăţuitoare, se înţelege de la sine. Şi astfel, noi putem păşi în următoarea sală, unde este arătată facerea omului şi cu aceasta îşi are începutul şi pământul istoric şi duhovnicesc. -

[Fire]

Despre şcoala sfântă a vieţii

      Nu este aici bineânţeles locul, ca noi să explicăm oarecum punct cu punct toată istoria facerii omului, precum şi istoria lui până în timpul actual, ci noi vedem aici doar modul şi felul, cum toate acestea sunt predate micilor noştri elevi duhovniceşti.
      Aşa ceva puteţi voi să presupuneţi că este de dinainte în mod deajuns cunoscut, că aici, în împărăţia duhurilor desăvârşite, totul se pregateşte în mod corespunzător nespus de mult mai înţelept şi mai deştept, pentru a atinge un oarecare scop bun, decât pe pământ. Aceasta se întâmplă şi din acest motiv foarte simplu, pentru că aici nu se începe a număra de la unu până la infinit, ci aici se începe oarecum a număra de la înfinit şi se numără aici înapoi până la unu, sau ce este acelaşi lucru, aici nu se merge din interior spre exterior, ci din exterior spre interior; care desigur ar fi pe pământ cea mai bună cale, dacă oamenii n-ar fi aşa de mândri spre nebunie şi aşa de proşti.
      Dar fiindcă oamenii pe pământ se străduiesc doar după lucruri zadarnice şi deşerte, aşa că ei cred şi au încredere în Domnul numai atâta timp (să fiu bine-înţeles, la cea mai bună riglă de măsurat a omului), cât nu le lipseşte nimic într-un mod încântător. Dacă însă vine o ispită slabă, atunci ei cad imediat înapoi în îndoielile lor vechi şi în loc să se arunce în mâinile Domnului, se aruncă numai în mâinile lumii puţin folositoare şi foarte rău ajutătoare. Deci, aşa este natura încă a celor mai buni oameni; din care lucru însă reiasă că simţul lor nu este deloc îndreptat înspre interior, ci numai spre exterior.
      Unde însă credinţa, încrederea şi dragostea pentru Domnul sunt de o natură aşa de peste măsura de insuficienţă, acolo fireşte că nu se poate desigur aştepta nici o formare duhovnicească asemănătoare, în care omul într-un minut ar face o mai mare evoluţie decât în modul obişnuit şi foarte sărăcăcios lumesc în douăzeci de ani, ba chiar câteodată de-abia în o sută, dacă viaţa omenească ar dura într-adevăr aşa de mult.
      Toţi oamenii depind, ce-i drept, de acel fapt şi acela este dat de la Domnul, să nu accepte o altă educaţie decât numai această educaţie singură. Dar ei lasă şcoala sfântă a vieţii să se odihnească şi nici nu ştiu de loc, ce să facă ei din aceasta şi se zbat astfel mai degrabă o viaţă întreagă cu cunoaşteri neimportante despre natura moartă şi relaţiile ei. Şi dacă ei se întreabă atunci la sfirşitul vieţii lor: La ce lucru important şi mare am ajuns într-adevăr acum prin studierea noastră trudnică? atunci le va da propriul lor simţ răspunsul: Noi am ajuns atât de departe, că noi, acum, în cel mai important moment al vieţii noastre nici măcar nu ştim într-adevăr, dacă suntem de genul masculin sau feminin; şi nu ştim, dacă noi mai avem acum încă o viaţă de aşteptat sau nici una.
      Sunt cerul, iadul şi lumea spiritelor poveşti, inventate de indivizi leneşi care stau în mănăstiri; sau să fie oare un sâmbure de adevăr în acestea? Dacă nu este nici un adevăr în acestea, ce este atunci şi ce va fi atunci cu noi? Dacă însă este un adevăr în această direcţie, atunci unde vom merge, în sus sau în jos?
      Vedeţi, acestea sunt fructele sigure ale ştiinţei lumeşti exterioare. Se va zice bineânţeles: Dacă acestea sunt deja fructele ştiinţei, ce fel de fructe vor avea atunci acei oameni, care atât la ţară cât şi în oraşe nu cresc cu mult mai rezonabil decât animalele pe păşune şi animalele sălbatice în păduri? La aceasta idee eu nu vă spun nimic altceva, decât ce a spus Domnul Insuşi:
      „Cine nu se va naşte din nou în duh, acela nu va intra în împărăţia cerurilo rsau a vieţii veşnice! “
      Pentru obtinerea naşterii din nou în duh, este însă necesară respectarea acelei şcoli sfinte a vieţii în toate părţile ei pe care le-a propovăduit oamenilor pământului marele Invăţător sfânt a toată viaţa din propria Sa gură sfântă şi a pecetluit-o cu propriul Său sânge!
      Cine nu vrea să cuprindă această şcoală la îndemână într-un mod cât se poate de eficace, cum este arătat acest lucru în şcoală, acela trebuie numai pe sine însuşi să se învinuiască, dacă el îşi pierde astfel viaţa duhului său.
      Acest lucru este însă totuşi într-adevăr sigur, fiecare cât se poate de simplu proprietar unei oarecare proprietăţi trebuie şi va şi şti, că el este mai întâi un proprietar al unui bun format, cum, depinde de caz şi în al doilea rând va şti, ce fel de bun şi ce fel de valoare are acel bun pe care îl posedă.
      Dacă cineva doreşte să-i conteste averea, aceluia îi va atârna de gât cu siguranţă un proces crunt; şi de ce? Pentru că ştie cu siguranţă că este un proprietar şi ştie ce posedă el.
      Dar dacă cineva este pe lângă aceasta proprietar al vieţii în spirit, poate să întrebe oare acela, dacă sufletul şi duhul se va stinge, sau nu o dată cu viaţa trupului? Cine întreabă : Cum, când şi ce, de unde şi încotro? Acela nu este cu siguranţă proprietar al vieţii veşnice, ci doar un târguitor salariat al lumii şi se teme mai presus de toate, de pierderea vieţii trupului; dar oare de ce? Pentru că el nu cunoaşte o alta.
      Aceia însă, care sunt şi au fost adevăraţi elevi ai şcolii pentru viaţa eternă a Domnului, dispreţuiau moartea trupului şi aşteptau cu mare bucurie şi plăcere evaporarea totală a grelelor lanţuri ale vieţii pământeşti. Ei dovedesc adevărul şcolii de viaţă din Domnul - ca martiri cu sângele lor.
      Cautaţi acum, în prezent, martiri! - Există ici şi colo bravi apărători ai şcolii de viaţă din Hristos, Domnul. Dar aceşti apărători seamănă ca găinile într-un pom, care îşi bat joc de vulpea care danseaza sub ele, pentru că le spune instinctul lor, că duşmanul nu poate ajunge la pielea lor. Dar dacă sunt găinile pe pământ şi vulpea vine printre ele, atunci s-a terminat cu „bătaia de joc” a duşmanului şi frica de moarte îi obligă pe curajoşii eroi cu pene la o fugă imediată.
      Aşa este şi în ziua de astăzi cu tăria credinţei. Atâta timp cât cineva se află într-un colţ al lumii şi adapostit de ghearele habsâne ale puternicilor de pe lume, atâta timp vorbeşte şi el exact ca Moise pe muntele Sinai. Dacă însă aceşti puternici şi mari prieteni ai lumii şi duşmani ai adevărului lui Moise l-au depistat şi fac mutre să-l primească într-un fel neplăcut lumesc, atunci se uită predicatorul noastru al adevărului împrejur, dacă nu există cumva o uşiţă de scăpare care încă este deschisă. Dacă aceasta este blocată, atunci se va pune în aplicare, la testul sever lumesc, acea regulă de măsură din partea ameninţatului profet, la care a apelat şi ştiinţa voastră cu cercetătorul de stele Kopernicus, când s-a văzut spre mică lui alinare în faţa rugului; sau ce au făcut câţiva oameni credincioşi în Spania pe timpul lăudatei Inchiziţii, deoarece au vrut mai degrabă să ardă câteva învăţături de la Domnul Insuşi receptionate, decât să dea peste un inconvienent important.
      Dar mai sunt totuşi oameni care pot fi lăudaţi şi care merită atenţie, căci în ei înşişi sunt convinşi de adevăr, doar înspre exterior ei nu au curajul să recunoască aceasta.
      Domnul a spus bineânţeles: „Cine Mă va mărturisi în faţa lumii, pe acela îl voi mărturisi şi Eu în faţa Tatălui! ” sau altfel spus: cine Mă va primi cu adevărat în duhul său, acela Mă va recunoaşte şi pe Mine în abundenţa puterii adevărului din el în faţa întregii lumi; Eu îl voi recunoaşte de aceea pe el în marea dragoste a Mea, de Tată.
      Dacă se exprimă aşa acest lucru, atunci nu va ieşi altceva la suprafaţă, decât în primul rând, cum sună în cuvintele Domnului: „Mulţi sunt chemaţi, dar puţin sunt cei aleşi! ” - sau mai concret spus: Mulţi vor ajunge în lumea de apoi la viaţa veşnică, dar doar câţiva vor avea marele noroc, să fie primiţi ca copii în adevărata casă a Tatălui. Căci primirea acestei mile costă foarte mult; şi cei care nu o vor trage cu forţă spre ei, aceia nu o vor primi.
      Dar pe de-alta parte se spune şi în felul următor: Povara Mea este blândă şi sarcina Mea uşoară. ! - Această frază  ajunge acelora spre alinare, care sunt în sine convinşi de adevăr, dar mai au totuşi atâta lumesc în ei, care le răpeşte curajul, să recunoască întregul adevăr în faţa lumii. Aceştia au din pricina adevărului vieţii veşnice care există în ei, o povoară blândă şi o sarcină uşoară. Acei puţini însă, care au scos totul din ei ce este lumesc, primesc duhul forţei şi al tăriei, nu se mai tem de nici o lume, recunosc veşnicul adevăr viu deschis, prin forţa credinţei lor şi prin dragostea lor spre Domnul şi spre casa Tatălui.
      Dar aceasta puteţi observa şi din faptul, dacă un cap de familie ar avea o fermă la ţară şi ar avea mai mulţi slujitori drepţi şi bravi împreună cu copiii săi. Dacă intră însă hoţii şi bandiţii în casă, atunci se vor ascunde slujitorii de teamă şi de frică; dar fiii adulţi i-ar apuca cu toată puterea şi cu tot curajul pe hoţii şi bandiţii nemernici şi ar proteja cu curajul şi cu forţa lor viaţa tatălui şi a mamei.
      Sunt slujitorii din această cauză răi, pentru că s-au ascuns? Nu, ei nu sunt răi; ei sunt însă slabi, cu puţina viaţă şi prin aceasta, fiinţe fără pic de curaj. Dar copiii au viaţa tatălui la baza lor; de aceea nu le este nimic mai sfânt decât aceasta. Dar ar trebui slujitorii să fie recompensati pentru ascunderea lor? Eu cred ca nu trebuie să fi un jurist, pentru a înţelege, că în astfel de cazuri, pentru ascunderea fricoasă, nu se primeşte nici o recompensă.
      Aşa ceva conţin doar şi cuvintele vieţii: „Cine va semăna mult, acela va recolta mult şi cine seamănă puţin, acela ve recolta puţin.
      Eu cred că din cele spuse până acum nu va fi greu de recunoscut, că oamenii de pe drumurile actuale ale şcolii de viaţă nu au dobândit prea mult din viaţa veşnică; şi semănarea cât se poate de slabă va aduce prin urmare o recoltă foarte slabă.
      De aceea vă arăt eu după voinţa Domnului viile şcoli ale copiilor în soare, pentru a putea culege din aceasta, cum trebuie procedat de fapt pe pământ în şcoala vieţii! - Noi suntem acum în sală, unde se va învăţa următorul lucru despre povestea creaţiei omului şi povestea sa în continuare şi starea spirituală tot a acestuia. -

[Fire]

Sala de predare a istoriei de creaţie a omului

      Uitaţi-vă,  şi în mijlocul acestei săli mari, se află un glob enorm de mare, în jurul căruia este amplasată o galerie. Şi pentru că şi această sală este o rotondă mare, a cărei perete rotund este înzestrat cu o capelă semnificativ de mare, noi totuşi observăm în aceste capele încă şi o grămadă de globuri mai mici, care servesc acolo la scopul dinainte fixat.
      Să mergem însă pe galerie şi să privim acolo la globul mare aşezat drept în picioare; peste tot acolo vom privi la istoria creaţiei omului. - Noi suntem pe galerie; aşa ca fiţi aşadar atenţi, cum un asemenea învăţător prezent aici, le va face aşa ceva cunoscut elevilor săi.
      Vedeţi, el se apleacă peste acea mare bilă şi o atinge. Şi vedeţi, în acel loc, unde el a atins-o, se arată de îndată o lumină puternică, lumina se cuprinde, se formează şi capătă o formă şi forma este asemenea ca a unui om. - Şi uiaţi-vă mai departe: învăţătorul atinge bila încă o dată şi un praf fin se ridică din locul atins, înfăşoară înfăţişarea de mai înainte şi lumina nu mai străluceşte acum deloc şi este deja înfăşurată în aceeaşi formă cu un înveliş pământesc.
      Şi priviţi acum, învăţătorul se apleacă acum iarăşi acolo şi suflă spre acea formă neânsufleţită şi ea devine vie, se mişcă pe acel loc de una singură şi examineaza lucrurile din jurul ei. Şi uitaţi-vă iarăşi mai departe: forma devine obosită de atâta privire împrejur, ea cade jos şi intră într-o stare de somn.
      Dar acum se apleacă învăţătorul iarăşi la ea şi atinge lateral forma care doarme şi voi vedeţi, de la lateralul acestei forme, ridicându-se iarăşi o lumină, lumina se cuprinde spre o a doua formă omenească şi stă încă nemişcată în faţa primei forme care încă mai doarme. Dar învăţătorul atinge iarăşi prima formă şi o masă puţin umedă şi transpirată ca o picătură tulbure, se smulge din prima formă, se evaporă într-o ceaţă mică şi înfăşoară în această stare a doua formă de lumină. - Lumina dispare şi a doua formă este asemănătoare cu cea dintâi, dar ea încă nu este însufleţită; de aceea o atinge învăţătorul încă o dată - şi priviţi, ea trăieşte şi se mişcă sprintenă încoace şi încolo.
      Dar, acum, atinge iarăşi învăţătorul şi prima înfăţişare; priviţi, ea se scoală şi pentru că observă o a doua, care îi este asemănătoare, ea are de aceea o bucuria mare vizibilă şi poartă deja un dialog cu aceasta prin expresia feţei sale. - Invăţătorul Îl reprezintă oarecum pe Domnul şi înfăptuieşte acum aparent acelaşi lucru cu puterea dată lui de Domnul pentru aşa ceva, ceea ce Domnul a făcut în marea realitate. El şi spune excact acelaşi cuvinte pe care le-a rostit Domnul şi elevii observă de asemenea şi marea putere a unor asemenea cuvinte.
      Acum, însă, priviţi, cum învăţătorul se destăinuie acestei perechi de oameni mai întâi create şi cum el învaţă acest cuplu omenesc.
      Priviţi, învăţătorul se atinge la piept. Numaidecât se duce o rază luminoasă de la locul atins înspre perechea omenească nou creată şi se pune în faţa acesteia tot aşa ca un al treilea om de lumină. Şi ce învăţătorul vorbeşte acum în faţa elevilor după cuvintele Domnului cunoscute vouă, acelaşi lucru spune şi acel al treilea om provenit din raza care a ieşit din pieptul învăţătorului către acea pereche de oameni mai întâi creată.
      Nu este mai departe necesar, să vă las să priviţi mai departe la desfăşurarea prezentării ulterioare, pentru că acum se întâmplă totul, ce ştiţi voi din cuvântul cel vechi şi cel nou, literalmente în acelaşi fel, numai că la aceasta sunt învăluite momentele de zămislire. Fiindcă pentru aşa ceva este încă un alt timp oarecum duhovnicesc, în care elevii noştri, la mai marea maturizare a fiinţei lor, sunt învăţaţi despre acest lucru într-un fel foarte constructiv.
      Eu vă fac însă atenţi asupra faptului că învăţătorii descriu în acelaşi mod elevilor lor toată conducerea ulterioară a neamului omenesc în cea mai adecvată formă şi la sfârşit, populează toată suprafaţa pământului şi lasă aceste popoare să actioneze de la sine. Acestea construiesc colibe şi oraşe, îmblânzesc animale pentru necesitatea lor, ţin războaie şi se persecută tot aşa, cum a fost pe pământ în realitate cazul. Şi priviţi, acestea se întâmplă până în timpul actual.
      Momentele speciale în marea istorie a lumii sunt aici mai întâi creaţia omului, apoi potopul lui Noe, apoi încheierea legământului cu Avraam, Isaac şi Iacov, apoi marea conducere a poporului izraelian prin Moise şi urmaşii acestuia, apoi istoria sub domnia lui David şi Solomon, apoi naşterea Domnului  şi din acest punct cele mai importante momente ale răspândirii învăţăturii Sale constituie părţile principale ale predării.
      Dacă este o dată încheiată o asemenea parte principală a predării, atunci sunt conduşi elevii la globurile mai mici, care se află în capele şi trebuie acolo să le repete învăţătorilor lor într-o formă de sine creatoare, ce le-a arătat învăţătorii pe acel mare glob. Prin aceasta devine viu însuşi întregul tot al predării şi elevii ştiu atunci întâmplările pământului punct cu punct tot aşa de viu, de parcă ei ar fi fost pe adevăratul pământ în toate ei înşişi martori participanţi.
      Când elevii şi-au însuşit acest domeniu important de învăţământ, de-abia atunci ei sunt conduşi iarăşi la acel glob mare şi învăţătorii le arată atunci, în acelaşi timp, pământul duhovnicesc şi cum acesta se formează din neamul omenesc.
      Ei le arată sferele, cum acestea se înfăţişează tot mai curate şi luminoase peste pământul material propriu zis şi cum tocmai aceste sfere primesc atunci o înfăţişare de peisaj, de îndată ce duhul unui om decedat urcă în sus în oricare sferă şi ia în posesie proprietatea cuvenita lui.
      Dar, în acelaşi timp, le arată învăţătorii elevilor sferele de desubt şi devenind tot mai întunecate şi cum sufletele oamenilor răi decedaţi se scufundă în asemenea sfere întunecate. Acolo, unde ei iau în posesie o oarecare proprietate cuvenită lor, în acel loc se şi îmbulzesc acuşi mai mulţi, încep să se împingă, trecând astfel într-o stare de mânie, încep să se şi aprindă şi o dată ce ei sunt aprinşi, văd elevii astfel, cum asemenea suflete întunecate se transformă atunci într-un mod corespunzător în cele mai variate şi urâte înfăţişări şi în acestea, se scufundă în tot mai adânci şi întunecate sfere.
      La această ocazie, li se şi explică elevilor, ce este păcatul şi cum o fiinţă liberă, care trăieşte pe pământ, poate cădea în păcat.
      Dacă elevii au înţeles bine toate acestea, atunci ei sunt conduşi din această sală în afară şi sunt duşi într-o altă grădină mai mare, unde se află instituţii de predare deja mai inalte. Că elevii în această primă grădină nu învaţă bineânţeles încontinuu, ci au între predări ore de joacă bine ordonate, acest lucru se înţelege de la sine. Pentru că şi duhul are nevoie, conform ordinii, de o perioadă de odihnă spre întărirea lui, ceea ce Domnul a arătat deja la prima istorie de creaţie prin faptul că El, după cele şase zile de lucru la creaţie, a stabilit a şaptea zi de odihnă.
      Şi în timpul lui Hristos a arătat Domnul Insuşi că El, după lucrul făcut, s-a odihnit asemenea ca oricare alt om. Deci şi duhurile trebuie să aibă aici o perioadă de odihnă, în care ele se întăresc iarăşi spre noi învăţări; şi astfel, intră în vigoare, mai ales la păşirea dintr-o grădină de învăţare într-alta, o perioadă de odihnă semnificativă. În aceasta, li se permite elevilor, cu învăţătorii lor, dacă ei sunt dispuşi la aşa ceva, chiar să facă vizite la rudele lor pe adevăratul corp pământesc, care lucru se întâmplă însă întotdeauna numai atunci, când locuitorii pământului înrudiţi cu ei sunt într-un somn adânc şi în starea trează ştiu numai foarte rar ceva despre acest lucru; mai ales atunci deloc, dacă ei sunt îndreptăţiţi în cugetul lor mai mult spre cele lumeşti decât spre cele duhovniceşti.
      Unii dintre asemenea elevi, deoarece ei ştiu despre Domnul deja destul de multe, au dorinţa, să-l vadă pe Domnul. O asemenea dorinţă este însă îndeplinită numai foarte rar şi aceasta din acel motiv, că ei, ca duhuri, sunt încă prea slabi, să rămână perseverenţi în faţa Duhului dumezeiesc veşnic şi atotputernic şi să poată suporta o asemenea apropiere. Cea mai semnificativă recreaţie adorată de ei constă însă în aceea, dacă ei au voie să o viziteze pe Maria, ea fiind conducătoarea lor duhovnicească şi generală de frunte şi mamă. Maria vizitează foarte des toate aceste instituţii  mari de învăţământ; dar nu totdeauna vizibilă pentru acele mici duhuri, desigur, însă, învăţătorilor.
      Voi întrebaţi, dacă toţi copiii decedaţi trebuie să parcurgă această şcoală de la naştere până în al doisprezecelea an al lor? Intr-adevăr, dar nu în una şi aceeaşi grădină; pentru că aici există pentru fiecare vârstă o grădină de început proprie. Dar în ceea ce priveşte a doua grădină, acolo ei vin deja toţi împreună. - Însă, cum şi ce învaţă acolo duhurile de copii aproape nenumărat de multe şi în ce fel de stare trec ei, vă va arăta ceea ce urmează. -

[Fire]

Casa de şcoală ale celor 12 porunci dumnezeieşti
Prima sală - Explicaţia primei porunci

      Noi nu trebuie să facem de aici o călătorie prea mare şi îndepărtată, grădina următoare va sta de indată în faţa ochilor noştri. Uitaţi-vă acolo, într-o depărtare medie ne salută deja rânduri de pomi nesfârşit de departe lărgite, în spatele cărora zărim un palat foarte mare şi simetric plin de strălucire. Aceasta este deja grădina, în care noi vrem să ajungem, în aceasta voi veţi întâlni chiar şi acei copii, care vi i-a luat Domnul pe pământ.
      Dacă, însă, voi îi veţi recunoaşte de indată, aceasta este fireşte desigur o altă întrebare; pentru că, în duh, nu mai au copiii asemănarea înfăţişării părinţilor lor pământeşti, ci numai asemănarea în măsura corespunzătoare după capacitatea de a primi darul dragostei şi adevărul credinţei din Domnul cu Domnul. - Lasând aceasta deoparte, pot ei însă să şi preia asemănarea pământească la unele ocazii, care rămâne prinsă de sufletele lor şi astfel, să se facă cunoscuţi, după forma, acelor oameni, care ajung de pe pământ aici şi încă tocmai nu ştiu prea mult despre raporturile duhovniceşti.
      Noi însă, nu vrem deocamdată să vorbim prea mult despre acest lucru, ci vrem să ne ducem mai degrabă în grădină, pentru a ne convinge peste tot şi de toate cu proprii ochi duhovniceşti, ceea ce noi altfel ar trebui să rezolvăm aici doar cu gura.
      La rândurile de pomi sau alei am ajuns deja, în care voi descoperiţi cele mai frumoase cărări înflorite şi de asemenea, pe ici pe colo, vedeţi copiii mergând voioşi pe acestea. Să mergem însă mai departe şi adânc în acestea şi noi ne vom afla de îndată la palatul mai întâi observat.
      Priviţi, aici se află el deja în faţa noastră şi acest lucru într-o lungime aproape necuprinsă cu ochii şi nesfârşit de departe lărgită. O mie ori o mie de ferestre sunt într-un rând. Fiecare este înalt de aroximativ şapte stânjeni. Deasupra înălţimii ferestrelor descoperim noi încă un rând mai mic de ferestre, care însă peste tot se află exact peste ferestrele mari de dedesubt.
      Voi spuneţi şi întrebaţi la acest punct: Dar pentru voia Domnului, este toată această clădire, acest palat necuprins cu ochii de lung, numai o singură sală? - Eu vă spun: aşa ceva el nu este în nici un caz, ci el constă din douăsprezece secţii. În înălţime însă, unde voi aţi remarcat al doilea rând al acelor ferestre mici, se întinde fără întrerupere o galerie minunată şi largă în jurul întregii săli, de la care galerie, fără să-i deranjeze oarecum pe elevi pământul prea plan, se pot cuprinde cu vederea toate cele douăprezece secţii una după alta şi te poţi convinge de toate lucrurile care se găsesc în ele. - Să megem însă acum înăuntru, ca totul să vă fie limpede.
      Vedeţi, noi suntem deja la intrare. Noi nu trebuie însă să urcăm spre galeria aceea mare, deoarece trebuie în mare măsură să ramânem invizibili pentru duhurile de copii mici. Observaţi suntem doar de invăţători; aceştia sunt însă înştiinţati de ce ne aflăm noi aici.
      Vedeţi acum, suntem deja în prima sală. Ce vedeţi în mijlocul acestei mari săli pe o tablă albă scris, care este agăţată de un stâlp vertical? Voi spuneţi: mai întâi cifra 1 binecunoscută, care cu siguranţă este numărul sălii şi mai jos: Drumul spre libertatea spiritului! - Cifra unu înseamnă, vă spun eu, nu numărul sălii, ci specifică prima poruncă a lui Dumnezeu prin Moise.
      Voi vă întrebaţi: ce vor aceşti mulţi copii, care par aici destul de maturi, cu porunca pământească care a primit-o Moise şi ar trebui să fie valabilă doar pentru oamenii pământeşti şi nu pentru copii, care, ca spirite curate, sunt deja de mult convinşi de existenţa lui Dumnezeu, deoarece la primele învăţăuri elementare, cum am văzut noi, li s-a arătat în abundenţă la fiecare ocazie acest lucru?
      Dragii mei prieteni şi fraţi, situaţia este cu totul alta, decât credeţi voi. Ceva asemănător vedeţi şi pe pământ, peste tot unde puteţi întreba sau observa copii şi voi veţi găsi la toţi o adevărată credinţă vie pentru Dumnezeu. Căci nimeni nu este mai credincios decât copiii şi nu prea există o pereche de părinţi rătăcioşi, care ar refuza copiilor lor deja de la începutul existenţei să recunoască un Dumnezeu, deoarece este valabil în fiecare religie şi din motive politice şi morale, au obligaţia să înveţe copiii şi să-i lase să recunoască aceasta.
      Nu ar trebui să credem, că astfel de copii învăţaţi de Dumnezeu, nu au nevoie de o învăţătură îndepărtată la timpul ei despre Dumnezeu? - Voi trebuie să recunoaşteţi aici şi să spuneţi: da, o astfel de învăţătură este necesară fiecăruia până la sfârşitul vieţii; căci mult prea uşor se şterg primele impresii ale copilăriei şi atunci, sunt oameni în toată firea, aşa de parcă nu ar fi auzit în veci ceva de Dumnezeu. Eu vă spun: o asemenea ştergere nu este bineânţeles uşoară aici; dar trebuie să presupuneţi, că aceşti copii, din cauza sosirii lor rapide, nu au avut nici o ocazie pentru proba de libertate a spiritului lor, care de fapt este proba vieţii şi trebuie trecută. De aceea, trebuie aplicată acţiunea importantă pentru viaţa duhului în plină lucrare. Până acum au fost aceste duhuri de copii nişte aşa zise maşini vii spirituale. Aici însă, este vorba de vietatea din ei înşişi şi de aceea trebuie să cunoască toate poruncile, să le încerce prin lucru pe ei inşiăi şi să afle, cum se comportă fiinţa lor spiritual vie sub astfel de legi.
      Şi aşa s-a dat şi aici prima poruncă, care este următoarea: „Tu trebuie să crezi într-un Dumnezeu şi să nu te gândeşti niciodată, că nu ar exista Unul, sau ar fi doi, trei sau mai mulţi Dumnezei. “
      Aici se pune întrebarea mai departe: cum se poate porunci aceluia să creadă în Dumnezeu, care oricum crede cu tărie şi nu are nici un dubiu despre autenticitatea lui Dumnezeu? Aceasta este bineânţeles o remarcă bună; de aceea sunt aduşi copiii, prin tot felul de învăţături şi fapte, într-o stare de învăţătorii lor, în care au tot felul de dubii despre prezenţa lui Dumnezeu, iar acest fel de învăţământ se numeşte aici stârpirea propriului duh.
      Dar pentru a-i aduce pe copii într-o astfel de stare, lasă învăţătorii ca din greşeală să apăra lucruri în faţa elevilor lor, îi lasă să observe şi îi întreabă atunci, dacă Dumnezeu a fost prezent, deoarece ei nu l-au văzut să acţioneze. Spun la aceasta copiii, Dumnezeu poate face aceasta doar prin voinţa Sa, fără a fi neapărat prezent şi la aceasta lasă profesorii să se gândească elevii lor la lucruri diferite şi deja sunt prezente în faţa lor. La aceasta îi întreabă învăţătorii pe copii, cine a făcut acest lucru?
      Prin acest lucru sunt deja mulţi nesiguri. Unii spun, că ei înşişi au reuşit să facă acel lucru, alţii cred, că învăţătorii au făcut aceasta după recepţionarea gândurilor copiilor. Unii spun, că ei s-au gândit la aceasta; dar un Dumnezeu atotputernic a îngăduit, că cele gândite de ei să stea în faţa lor ca o lucrare desăvârşită.
      Dacă elevii rămân încă în credinţa întărită la un Dumnezeu, atunci îi întreabă învăţătorii, de unde ştiu ei că există un Dumnezeu? Elevii răspund de obicei: aceasta ne-au invăţat primii învăţători înţelepţi. Acum încep să întrebe mai departe învăţătorii şi spun: ce aţi spune voi, dacă noi, ca vizibili învăţători înţelepţi, spunem şi învăţăm, că nu există nici un Dumnezeu şi tot ce vedeţi voi aici, este făcut şi construit de noi? Şi ce veţi spune, dacă vom afirma, că noi suntem de fapt adevăraţii Dumnezei?
      Vedeţi, aici se încruntaăcopiii foarte tare şi îi întreabă pe învăţători, ce să facă oare într-un astfel de caz?
      Invăţătorii însă le spun lor: căutaţi în voi ce trebuie să faceţi; dacă este un Dumnezeu, atunci trebuie să-l găsiţi în voi, dacă nu există nici unul, atunci nu veţi găsi în veci unul.
      Când întreabă copiii, cum să procedeze la o astfel de căutare, atunci spun profesorii: încercaţi să-l iubiţi pe Dumnezeu, care credeţi voi că este în inima voastră, aşa de parcă ar fi unul. Iubiţi cu toată forţa şi dacă există un Dumnezeu, atunci vă va răspunde în dragostea voastră, dacă nu este nici unul, atunci nu veţi primi nici un răspuns în inimile voastre.
      Vedeţi, aici încep elevii să intre în înteriorul lor şi încep, să-l iubească pe acel Dumnezeu din copilarie cu toată seriozitatea. Dar se întâmplă ca, Dumnezeu Domnul, nu se anunţă şi prin aceasta, îi pune pe copiii noştri în dubii semnificative. - Cum sunt însă scoşi din această stare, se va arăta în continuare. -

[Fire]

Dorul faţă de Dumnezeu - o mărturie pentru existenţa Lui

      Priviţi acum, tocmai intră şi ceilalţi copii care caută. Din expresiile feţelor lor se poate vedea limpede, că ei nici în primul fel şi nici în celălalt fel nu l-au găsit pe Acela, pe care să-l caute s-au dus afară. Ei se apropie de aceea pentru a doua oară, foarte timizi, de învăţătorul lor şi învăţătorul îi întreabă: Aşadar, copiii mei dragi, cum stă deci căutarea sub copaci, sau în pridvor, sau pe galerii, sau cu căutarea acelei părţi dintre voi, care şi-au propus, să-l caute pe Domnul în odaia de dormit? Aşa cum văd eu, voi astfel toţi daţi din umeri; nu l-aţi văzut sau nu l-aţi găsit aşadar pe bunul şi dragul Tată, acel unul Dumnezeu a toate cerurile şi a toate lumile? - cum stau lucrurile acum cu credinţa voastră? Mai aveţi încă dubii în ceea ce priveşte existenţa lui Dumnezeu?
      Copiii spun: Ah dragă şi măreţule învăţător, în ceea ce priveşte dubiile, noi astfel avem acum mai multe din acestea decât înainte; pentru că uite, nici voinţa noastră tare, nici credinţa noastră cea mai vie, a noastră a tuturor, nici voinţa noastră de dragoste puternică n-au ajutat la nimic. Dacă ar fi vreun Dumnezeu şi Domn, atunci El totuşi ar fi trebuit să ni se destăinuie într-o formă sau într-alta; pentru că uite, la sfârşit, noi ne-am unit toţi şi am adoptat credinţa tare, că ar trebui să fie un Dumnezeu şi Tată sfânt, bun şi drag. Noi l-am cuprins cu toată dragostea noastră şi L-am chemat pe numele Lui făcut cunoscut nouă de tine, prin faptul că am spus: Ah dragă şi sfânt Tată Iisus, vino, vino totuşi la noi, ascultă implorarea noastră copilărească şi arată-ne, că Tu eşti Unul şi ne şi îndrăgeşti, cum noi Te îndrăgim! - Şi uite, dragă învăţător ales, aşa am strigat o bucată bună de vreme; dar nici o urmă nu s-a putut vedea şi simţi de vreun Tată ceresc. Totul a fost în zadar; de aceea suntem noi acum pe deplin siguri de faptul că, în afară de voi, învăţători măreţi, nu este nici un alt învăţător mai mare sau un Dumnezeu.
      Noi, de fapt, încă nu vrem să susţinem prin aceasta şi să spunem: Dubiile noastre sunt fondate exact pe pământ solid. Dar acest lucru îl putem admite cu siguranţa că, după o asemenea osteneala de cercetare fără efect despre existenţa lui Dumnezeu, se pot mai degrabă ridica dubii decât o credinţă tare în această privinţă.
       Dar noi îl vedem de asemenea şi pe acela, care s-a separat de noi, căutându-L pe Domnul cu dragostea singură; nici acesta n-a găsit nimic?
      Invăţătorul spune: Dragii mei copilaşi despre acest lucru eu nu vă pot spune deocamdată nici nu şi nici da. Copiii însă, îl întreabă pe învăţător mai departe: Dragă învăţător măreţ! Cine este deci acel bărbat străin şi simplu de acolo, în jurul căruia se află acela dintre noi şi priveşte la el chiar aşa de îndrăgostit? A ajuns probabil încoace tatăl acestuia de pe pământ?
      Invăţătorul spune: Dragii mei copilaşi acest lucru este iarăşi ceva ce eu nu vă pot spune. Atât de mult, însă, să luaţi deocamdată la cunoştiinţă, că acel bărbat simplu este chiar ieşit din comun de înţelept, de aceea, voi trebuie să vă adunaţi gândurile într-adevăr bine, dacă el ar dori cumva să discute cu voi despre aceasta sau cealaltă.
      Copiii spun: Ah dragă măreţ învăţător, pot fi aşadar şi înţelepţii asemenea oameni foarte simpli? Pentru că uite, noi am aflat până acum că învăţătorii, în afară de tine, cu cât au devenit mai înţelepţi, au şi arătat tot mai măreţ şi strălucitor. Acel om însă, nu arată chiar aşa de măreţ şi strălucitor, ci este cu foarte mult mai simplu şi mai modest decât tine. Atunci, ni se pare acest lucru puţin cam straniu, ca el să fie chiar nemaipomenit de înţelept.
      Invăţătorul spune: Da, dragii mei copilaşi în privinţa înţelepciunii înterioare şi cea mai adâncă, nu contează absolut deloc strălucirea exterioară, ci, în acest caz, este astfel: Cu cât mai multă strălucire pe din afară, cu atât mai puţină lumină din interior, cu cât mai multă lumină însă din interior, cu atât mai puţină strălucire pe din afară. - Mergeţi acolo şi întrebaţi-l o dată despre ceva şi voi vă veţi convinge imediat, cât de înţelept este el.
      Acum, merg copilaşii la Domnul şi îl întreabă încă într-un mod necunoscător: Tu drag bărbat simplu şi modest! Nu doreşti tu deci să ne permiti, ca noi să avem voie să te întrebăm despre ceva?
      Domnul spune: O cu drag din toată inima, dragii Mei copilaşi! Întrebaţi numai şi Eu Mă voi descurca cu răspunsul. Copiii îl întreabă pe Domnul: Deoarece tu ne-ai permis să te întrebam, atunci noi te întrebăm exact despre acel lucru, care ne stă nouă tuturor cel mai mult pe buze. Uite, noi căutăm şi dovedim deja de un timp îndelungat încoace şi încolo, pentru şi împotriva, dacă există un Dumnezeu, care ar fi acolo în ceruri un Tată foarte bun al tuturor oamenilor, oriunde ar trăi aceştia. Noi, însă, nu putem niciunde să-i dăm de urmă acestui Tată şi învăţătorul nostru însuşi nici nu vrea sau nu poate să ne spună nimic lămurit în această privinţă. Acest lucru ne-a spus el însă, că tu ai fi chiar foarte înţelept; de aceea, dorim noi într-adevăr să aflăm de la tine, dacă există un asemenea Dumnezeu şi Tată, sau nu? Dacă ştii tu ceva despre acest lucru, atunci spune-ne dar. Noi te vom asculta chiar foarte atenţi şi să nu iasă din gura ta un cuvânt pe care noi să nu vrem să-l luăm foarte tare în considerare cu cea mai mare atenţie.
      Domnul spune: Da, dragii Mei copilaşi aici, Mi-aţi pus fireşte o întrebare foarte grea la care cu greu vă voi putea răspunde; pentru că dacă vă spun, există un asemenea Dumnezeu şi Tată, atunci voi veţi spune, asta nu ne ajunge, atâta timp cât noi nu-L vedem. Şi dacă voi spuneţi atunci, lasă-ne să-l vedem pe Tatăl, ce vă voi spune Eu vouă atunci? Eu aş putea să vă arăt cu degetul acolo sau dincolo şi voi nu veţi zări nimic; fiindcă oriunde Eu aş vrea să arăt, voi totuşi nu l-aţi găsi niciodată pe Dumnezeu şi Tatăl vostru. Dacă Eu aş vrea însă să vă spun vouă: Copii, Tatăl este aici între voi! Veţi crede voi într-adevăr acest lucru?
      Nu aţi întreba voi: Unde este El, aşadar? Este El unul dintre învăţătorii acestei săli mari? Şi dacă Eu vă spun atunci: O nu, îndrăgiţii Mei copii! Ce veţi face voi, atunci? Voi veţi privi foarte stupefiaţi spre Mine şi veţi spune: Uite, bărbatul ne vrea cel mai bun lucru. Dacă nu este El unul dintre cei mulţi învăţători, cine este El atunci? Tu doar n-o să fii tu acela? Fiindcă aşa de simplu, modest şi fără strălucire cum eşti tu aici, doar nu poate să arate Tatăl ceresc cel mai măreţ!
      Şi dacă voi Mi-aţi dat atunci un asemenea răspuns, ce să vă răspund Eu într-adevăr la acesta? De aceea, trebuie voi să mă întrebaţi tocmai un alt lucru; pentru că cu răspunderea acestei întrebări a voastre, se pare că nu vrea să iasă treaba chiar aşa de potrivit.
      Copii vorbesc: o tu drag şi înţelept bărbat! Vezi aceasta nu merge aşa. Nu prea este important pentru noi răspunsul unei alte întrebări, doar la faptul, dacă există sau nu un Tată ceresc, acest lucru este important pentru noi. Căci, dacă există un Tată în ceruri, suntem cu toţii foarte fericiţi, însă dacă nu este nici unul, atunci suntem cu toţii, aşa de parcă nu am avea nici un rost şi nu ştim pentru ce, prin ce şi cum? De aceea, dacă îţi este posibil, răspunde tu cum poţi la prima întrebare; pentru aceasta te rugăm cu toţii din tot sufletul.
       Că tu eşti un bărbat foarte înţelept, am înţeles noi deja din răspunsul tău ocolit. De aceea condu-ne doar cu câţiva paşi mai aproape de Tatăl, căci cu siguranţă trebuie să existe unul. Aceasta putem înţelege din faptul, că ni se aprinde din ce în ce mai tare dorul pentru acest Tată ceresc, cu cât mai mult El vrea să se ascundă în spatele dubiilor noastre copilăreşti.
      Dacă nu ar exista într-adevăr, de unde ar fi atunci dorul acesta în noi, care este tot aşa de viu ca noi înşine? Cu dorul deci trebuie doar să şi crească certutudinea către o existenţă a Tatălui ceresc!
      Domnul vorbeşte: Deci, dragii Mei copilaşi voi îmi luaţi pur şi simpul cuvintele din gură! Este adevărat, în dor este o mare dovadă; ce este însă urmarea dorului? Nu este adevărat, dragii Mei copii, că urmarea va fi, ca să vrem să se confirme ceea ce ne dorim. Voi aţi spus că acesta este un răspuns bun. Eu vă întreb însă pe voi: ce este motivul acestei nostalgii? - Voi îmi spuneţi, că este dragostea pentru acela, după care ne este dor.
      Dacă se vrea ceva să se vadă din motivul şi în abundenţa adevărului, este îndeajuns oare, să ramâi doar la dor şi urmările sale? Voi îmi spuneţi: o nu, drag bărbat, plin de cea mai înalta înţelepciune! Trebuie să ne reântoarcem la baza motivului. Dacă nu apare acolo marele adevăr, atunci este totul greşit; dacă însă se anunţă acolo, atunci s-a ajuns la convingerea vie, că pe veci nu se va putea căuta altundeva decât în motivul în sine, pentru a-l recunoaşte şi a-l vedea.
      Dar uitaţi-vă dragi copii încoace! Acest singur frate din voi a mers acest drum; şi el l-a găsit pe Tatăl! Întrebaţi-l, unde este şi el va arăta cu degetul spre Tatăl!
      Acum merg toţi la acel unul şi cer aceasta de la el. Şi acel unul vorbeşte: o dragii mei fraţi! Uitaţi-vă încoace, cel pe care îl credeţi simplu şi modest, Acela este Însuşi El, pe care l-aţi căutat atâta timp fără nici un succes, acesta este bunul şi iubitorul Tată ceresc - sfânt, foarte sfânt este numele Său! Credeţi-mă că eu am văzut deja minunaţiile Sale. Nu credeţi pentru că vă spun eu aceasta, ci apropiaţi-vă cu toţii în inima voastră de El şi voi îl veţi găsi într-adevăr cu minunăţie, aşa cum l-am găsit şi eu!
      Vedeţi, aceşti copii strigă toţi deodată, pentru că îl recunosc deodată pe Tatăl: o Tată, Tată, Tată! ! ! Tu eşti, da, Tu eşti într-adevăr! Noi am bănuit aceasta cu multă putere în apropierea Ta! Dar pentru că te-am găsit acum, nu te mai ascunde de noi, pentru ca să nu mai avem aşa de mult de căutat după Tine!
      Şi Domnul vorbeşte: Amin! Copilaşi de acum înainte n-o să vă mai fie întors chipul vostru de la Mine! Dacă nu voi fi tot timpul prezent la voi, adică aşa cum sunt acum, voi fi totuşi în acel soare, care străluceşte acum,  de găsit! - Celelalte lucruri vă vor dezvălui învăţătorii voştri despre Mine. -