Capitolul 256, vol. IV. Sfera exterioară de viaţă a sufletului şi a spiritului

[1%]

Capitolul 256, vol. IV. Sfera exterioară de viaţă a sufletului şi a spiritului

MAREA EVANGHELIE A LUI IOAN de Jakob Lorber

1. (Domnul): „Când, în momente de extaz, spiritul, cu eterul său de foc, luminează sufletul desăvârşit, atunci se potenţează capacitatea de percepţie, acţiune şi vedere la distanţă. În asemenea momente, sufletul poate pătrunde până la stelele îndepărtate şi poate să le observe, însă în momentul în care spiritul se retrage iar în suflet, sufletul, cu sfera lui exterioară de viaţă, poate ajunge în cel mai bun caz doar până acolo unde mai există ceva ce îi corespunde acesteia substanţial. El îşi adaptează sfera lui exterioară de viaţă strălucirii unei lumini lumeşti. Cu cât se îndepărtează mai mult de această lumină, această sferă exterioară de viaţă a sufletului devine tot mai palidă şi mai slabă, iar la sfârşit nu mai rămâne decât noapte şi întuneric.

2. Altfel este însă cu sfera exterioară de viaţă a spiritului. Aceasta este asemeni eterului care umple în mod uniform întregul spaţiu infinit. Dacă spiritul este pe deplin revelat în suflet, atunci se trezeşte în acelaşi moment la infinit sfera lui exterioară de viaţă şi vederea, percepţia şi acţiunea se întind fără cea mai mică limitare la infinit, asemeni eterului care umple pe deplin spaţiul creaţiei. Acest eter este absolut identic cu spiritele veşnice de viaţă ale sufletului. Acesta (spiritul) este doar un focar comprimat al eterului general de viaţă care umple întreaga infinitate. Când vine în contact cu eterul exterior de viaţă, se unesc instantaneu simţirea, gândirea şi vederea lui cu eterul exterior infinit de viaţă într-un mod neatenuat, până la distanţele cele mai mari. Ceea ce simte, vede, gândeşte, vrea şi acţionează eterul cel mare al vieţii, impregnând şi acoperind totul în întregul spaţiu infinit, aceasta simte, vede, gândeşte, vrea şi acţionează în acelaşi moment şi spiritul din suflet, şi astfel simte, vede, gândeşte, vrea şi acţionează şi sufletul atâta vreme cât este pătruns de spirit, iar acesta (spiritul) este unit cu infinitul eter exterior de viaţă.

3. Diferenţa dintre sfera exterioară de viaţă a unui suflet desăvârşit şi eterul exterior de viaţă al spiritului este imens de mare, iar acum puteţi avea o vagă idee despre cum îi este cu putinţă unui spirit să simtă, să vadă, să gândească şi să acţioneze la orice distanţă, indiferent cât de mare ar fi ea, sau să pătrundă infinitatea, căci în întreaga şi veşnica infinitate el este - în toate punctele sale - neatenuat, acelaşi.

4. Dacă, în sufletele netrezite, spiritul este separat încă de rest, atunci, în momentul trezirii în spirit, el (sinele divin individual, ATMAN) se uneşte pe deplin cu spiritul universal (Sinele Suprem Divin, Cosmic, PARAMATMAN). El nu-şi pierde însă deloc individualitatea, pentru că el, în calitate de punct focar de viaţă în sufletul omului, are aceeaşi formă cu acesta şi, împreună cu sufletul, care este corpul lui, simte şi percepe foarte clar tot ceea ce este individual în suflet. Acesta este şi motivul pentru care un suflet pătruns profund de spirit poate vedea, simţi, auzi, gândi şi voi totul, pentru că este pe deplin unit cu spiritul său.

5. Dacă nici după aceste explicaţii detaliate nu vi s-a clarificat natura spiritului şi capacităţile lui, nici Eu nu ştiu cum aş putea, înaintea trezirii voastre în spirit, să vă explic mai clar. De aceea vorbiţi cu toţii foarte deschis dacă M-aţi înţeles bine în acest cel mai important punct.

sursa: yogaesoteric
aprilie 2007