UNIQUE : FORUM - PORTAL spiritual romanesc

Marea Evanghelie a lui Ioan - volumul 3 - Jakob Lorber

Author:  Acustic [ 20.10.2009, 01:15 ]
Post subject:  Marea Evanghelie a lui Ioan - volumul 3 - Jakob Lorber

MAREA EVANGHELIE A LUI IOAN
Volumul 3

(vezi textul integral pe Blogul Unique, în format PDF)
CUPRINS

Iisus în preajma Cezareii lui Filip (Evanghelia după Matei, capitolul 16 - continuare)

- Capitolul 1 - Oracolul din Delphi
- Capitolul 2 - Despre aparițiile unor ființe superioare
- Capitolul 3 - Despre menirea și despre evoluția spirituala a omului
- Capitolul 4 - Hotărârea Domnului în privința hoților
- Capitolul 5 - Iulius îi amenință pe farisei
- Capitolul 6 - Un schimb de păreri între farisei și Iulius despre Iisus
- Capitolul 7 - Mărturisirea fariseului despre constrângerea religioasă aplicată de Templu
- Capitolul 8 - Condițiile pe care le pune Domnul la primirea ucenicilor
- Capitolul 9 - Avantajele dăruirii
- Capitolul 10 - Trebuințele și răul care apare din ele
- Capitolul 11 - Despre cauza Potopului
- Capitolul 12 - Îndrumări misionare
- Capitolul 13 - Noe și arca sa
- Capitolul 14 - Cum trebuie privite și folosite comorile pământene
- Capitolul 15 - Despre calea cea dreapta pentru desăvârșirea omului
- Capitolul 16 - Despre înălțarea lui Iisus
- Capitolul 17 - Despre vrerea Domnului și despre libertatea sufletului omenesc
- Capitolul 18 - Consemnarea cuvintelor Domnului
- Capitolul 19 - «Cântarea Cântărilor» a lui Solomon
- Capitolul 20 - Despre cum au mâncat oaspeții la masă
- Capitolul 21 - Tămăduirea ucigașilor posedați
- Capitolul 22 - Cuvintele pline de disperare ale celor posedați
- Capitolul 23 - Ciudata stare de spirit a posedaților tămăduiți
- Capitolul 24 - Despre diferența dintre suflete, așa cum o percep clarvăzătorii
- Capitolul 25 - Filozofia lui Matael despre natura
- Capitolul 26 - Discurs despre lupta din natură
- Capitolul 27 - Matael vorbește despre viața lăuntrică a lui Cyrenius
- Capitolul 28 - Discursul lui Matael despre Dumnezeu
- Capitolul 29 - Discursul lui Cyrenius despre înțelepciunea lui Matael și răspunsul acestuia
- Capitolul 30 - Iisus îi atrage atenția lui Cyrenius asupra vorbelor lui Matael
- Capitolul 31 - Matael vorbește despre calea spre adevărata viață
- Capitolul 32 - Despre unitatea vieții veșnice
- Capitolul 33 - O proorocire a lui Matael
- Capitolul 34 - Cei cinci vindecați vor să știe exact cine dintre cei de față este Iisus
- Capitolul 35 - Iisus ca erou în lupta cu moartea
- Capitolul 36 - Cuvântul Domnului despre adevărata adorare a lui Dumnezeu
- Capitolul 37 - Temerile lui Iulius legate de judecarea celorlalți răufăcători
- Capitolul 38 - Iulius îi interoghează pe răufăcători
- Capitolul 39 - Discursul lui Suetal despre Templu și despre Mântuitorul din Nazaret
- Capitolul 40 - De ce au venit acuzații în Galileea
- Capitolul 41 - Povestea lui Matael despre necazurile și despre vindecarea sa
- Capitolul 42 - Suflet și spirit
- Capitolul 43 - Despre viața și despre moarte
- Capitolul 44 - Domnul se îngrijește de ostatici
- Capitolul 45 - O relatare despre vindecarea unui bolnav de gută pe pajiștea binecuvântată
- Capitolul 46 - Suetal relatează despre renumele Mântuitorului făcător de minuni
- Capitolul 47 - Discuția dintre Matael și Suetal despre admonestare
- Capitolul 48 - Matael vorbește despre lege și iubire
- Capitolul 49 - Explicarea împrejurărilor referitoare la Moise
- Capitolul 50 - O nouă îndoială privind persoana Mântuitorului
- Capitolul 51 - Îndoieli cu privire la caracterul divin al Nazarineanului
- Capitolul 52 - Dialogul dintre Suetal și Ribar despre proba minunilor dată de Rafael
- Capitolul 53 - Principiile de baza ale învățăturii lui Iisus
- Capitolul 54 - O a doua minune făcută la dorința lui Ribar
- Capitolul 55 - Despre diferența dintre minunile lui Rafael și cele ale magicienilor
- Capitolul 56 - Ce cred Suetal și Ribar despre Iisus
- Capitolul 57 - Domnul le promite celor doi să le atragă atenția asupra Mântuitorului
- Capitolul 58 - Rafael, ca mare mâncător de pește
- Capitolul 59 - Aspecte bune și rele ale mustrărilor
- Capitolul 60 - Suetal se demască drept limbut
- Capitolul 61 - Povețele lui Rafael despre pătrunderea în propriul suflet
- Capitolul 62 - Concepția lui Risa despre lume
- Capitolul 63 - Cuvântarea lui Hebram dezvăluie greșeala lui Risa
- Capitolul 64 - Rânduiala divina și rânduiala lumii
- Capitolul 65 - Domnul dă sfaturi de viață pentru începători
- Capitolul 66 - Sfaturile Domnului despre rânduiala sexuala pentru a da naștere unui copil de către cei care se iubesc
- Capitolul 67 - Cazuri de excepție în relațiile sexuale
- Capitolul 68 - Despre raporturile sexuale lipsite de iubire care tocmai de aceea sunt nelegiuite
- Capitolul 69 - Masuri de corecție pentru cei care, fără a iubi deloc, sunt niște împătimiți ai exceselor sexuale
- Capitolul 70 - Cazuri de desfacere legală a căsătoriei
- Capitolul 71 - Reguli de comportament care sunt valabile pentru soți și judecători
- Capitolul 72 - Despre verificarea mirilor
- Capitolul 73 - Rafael consemnează vorbele Domnului despre viața sexuală
- Capitolul 74 - Nerăbdarea și curiozitatea lui Suetal de a-L vedea pe Domnul
- Capitolul 75 - Suetal discută cu Ribar despre comportamentul lui Rafael
- Capitolul 76 - Bănuielile lui Ribar referitoare la prezența Domnului
- Capitolul 77 - Cum se lasă Dumnezeu recunoscut
- Capitolul 78 - Rațiune și sentiment
- Capitolul 79 - Cauza deosebirilor dintre calitățile omenești
- Capitolul 80 - Un om al rațiunii caută iubirea
- Capitolul 81 - Domnul anunță o eclipsa de soare
- Capitolul 82 - Rafael îi salvează pe grecii aflați la strâmtoare
- Capitolul 83 - Urmările eclipsei de soare
- Capitolul 84 - Divinități și oameni
- Capitolul 85 - Uran îl capătă pe Matael drept pedagog
- Capitolul 86 - Elena, fiica grecului cel înțelept
- Capitolul 87 - Soarele cel fictiv
- Capitolul 88 - Teama grecilor față de Mântuitor
- Capitolul 89 - Intervenția lui Matael și lămuririle aduse de el
- Capitolul 90 - Formarea și explicația numelor zeilor la greci
- Capitolul 91 - Matael ca dărâmător de ziduri ale templelor păgâne
- Capitolul 92 - Cum se deosebește frumusețea copiilor lui Dumnezeu de cea a copiilor lumii
- Capitolul 93 - Doua feluri de iubire față de Domnul
- Capitolul 94 - Matael vorbește despre mișcarea stelelor
- Capitolul 95 - Despre educația din vechiul Egipt
- Capitolul 96 - Considerațiile Elenei despre înțelepciunea oamenilor
- Capitolul 97 - Despre timpul potrivit și despre efectele instruirii poporului
- Capitolul 98 - Gândurile lui Uran, care conștientizează prezenta Domnului
- Capitolul 99 - Stingerea soarelui artificial și urmările sale
- Capitolul 100 - Originea superioara a omului și menirea sa
- Capitolul 101 - Părerea Elenei despre apostoli
- Capitolul 102 - Matael explică numele primelor trei constelații
- Capitolul 103 - Explicația constelațiilor patru, cinci și șase
- Capitolul 104 - Simbolurile șapte, opt și nouă ale zodiacului
- Capitolul 105 - Explicarea ultimelor trei semne zodiacale
- Capitolul 106 - Elena se interesează de instruirea lui Matael
- Capitolul 107 - Generalități legate de Zodiac
- Capitolul 108 - Păreri despre răspândirea noii învățături
- Capitolul 109 - Despre caracterul lui Iuda
- Capitolul 110 - Căutarea lui Dumnezeu
- Capitolul 111 - Comuniunea cu Dumnezeu
- Capitolul 112 - Cum putem și cum trebuie sa-I mulțumim lui Dumnezeu
- Capitolul 113 - Viitorul învățăturii pure a lui Dumnezeu
- Capitolul 114 - Explicații referitoare la trezirea sufletului
- Capitolul 115 - Urmările fenomenelor naturale în Cezareea lui Filip
- Capitolul 116 - Bucuria lui Marcu legată de pedepsirea preoților
- Capitolul 117 - Reproșuri pentru bucuria față de necazul altuia
- Capitolul 118 - Matael devine vicerege
- Capitolul 119 - Elena devine soția lui Matael
- Capitolul 120 - Mulțumirile Elenei și bunele ei intenții
- Capitolul 121 - Despre natura lui Iisus
- Capitolul 122 - Despre natura îngerilor
- Capitolul 123 - Înțelepciunea Iarei
- Capitolul 124 - Elena vorbește despre puterea preoților
- Capitolul 125 - Uran demonstrează cât de neîntemeiate sunt temerile Elenei
- Capitolul 126 - Iara povestește despre experiențele ei referitoare la stele
- Capitolul 127 - Discuții despre situații ieșite din comun
- Capitolul 128 - Concepția înțeleaptă a lui Miha asupra situației existente
- Capitolul 129 - Matael explică lucrurile uimitoare
- Capitolul 130 - Misiunile și suferințele îngerilor
- Capitolul 131 - Rafael izgonește spiritul tuturor grijilor omenești
- Capitolul 132 - Dificultăți în îndreptarea preoților
- Capitolul 133 - Despre căutarea cea dreaptă a lui Dumnezeu
- Capitolul 134 - Motivul distrugerii Cezareii
- Capitolul 135 - Cyrenius și delegația fariseilor din Cezareea ruinată
- Capitolul 136 - Acuzația lui Marcu la adresa mai-marelui fariseilor
- Capitolul 137 - Discuția cu fariseii
- Capitolul 138 - Cyrenius poruncește să fie aduși martori din Cezareea împotriva fariseilor
- Capitolul 139 - Despre esența Pământului și a Lunii
- Capitolul 140 - Relatarea unui sol despre revolta din Cezareea
- Capitolul 141 - Solul Hermes relatează pățania din oraș
- Capitolul 142 - Alte întrebări ale lui Hermes
- Capitolul 143 - Judecata mai-marelui fariseilor asupra Mântuitorului
- Capitolul 144 - Fariseii îl judecă pe mai-marele lor
- Capitolul 145 - Vorbele solemne ale lui Cyrenius
- Capitolul 146 - Despre caracterul mai-marelui fariseilor
- Capitolul 147 - Documentul falsificat
- Capitolul 148 - Mărturisirea mai-marelui fariseilor
- Capitolul 149 - Mai-marele fariseilor, Stahar, vorbește despre convingerile sale religioase
- Capitolul 150 - Rafael și Stahar
- Capitolul 151 - Experiența lui Stahar cu magicienii indieni
- Capitolul 152 - Stahar povestește despre uciderea Marelui Preot Zaharia
- Capitolul 153 - Rafael dă explicații în legătură cu profețiile privitoare la Mesia
- Capitolul 154 - Stahar îi aduce pe tovarășii săi pe calea cea bună
- Capitolul 155 - Cuvântarea lui Hebram despre “noua lumin㔠eternă
- Capitolul 156 - Un fariseu vorbește despre responsabilitatea omului
- Capitolul 157 - Floran filozofează despre Dumnezeu
- Capitolul 158 - Despre trufie și smerenie
- Capitolul 159 - Floran în fața Domnului
- Capitolul 160 - Floran vorbește cu Stahar și cu ai săi despre Domnul
- Capitolul 161 - Mărturisirea lui Floran în fața Domnului și mărturia referitoare la Templu
- Capitolul 162 - Căile îndrumărilor dumnezeiești
- Capitolul 163 - Sfaturi pentru cei care vor să lucreze în via Domnului
- Capitolul 164 - Corăbii la orizont
- Capitolul 165 - Despre pericolul trufiei
- Capitolul 166 - Bucuria revederii după sosirea oaspeților
- Capitolul 167 - Proorocirile privitoare la venirea Domnului pe pământ
- Capitolul 168 - Conducerea oamenilor și a popoarelor
- Capitolul 169 - Marea masă luată împreună la Marcu
- Capitolul 170 - Contradicția între voință și fapte
- Capitolul 171 - Despre renaștere
- Capitolul 172 - Cornelius și Iara
- Capitolul 173 - Întrebarea lui Cornelius către Iara
- Capitolul 174 - Soarele natural
- Capitolul 175 - Educația inimii și educația minții
- Capitolul 176 - Destinul învățăturii divine
- Capitolul 177 - Demnitatea libertății voinței omului
- Capitolul 178 - Predispozițiile și menirea omului
- Capitolul 179 - Amintirea lui Cornelius despre nașterea lui Iisus
- Capitolul 180 - Esența și menirea îngerilor
- Capitolul 181 - Filosofia lui Philopold privind creația
- Capitolul 182 - Până unde ajunge judecata creierului
- Capitolul 183 - Motivul întrupării Domnului în om
- Capitolul 184 - Limbajul inimii
- Capitolul 185 - Despre nimb
- Capitolul 186 - Pregătiri pentru furtuna apropiată
- Capitolul 187 - Furtuna
- Capitolul 188 - Judecata asupra regiunii Cezareii
- Capitolul 189 - Corabia de pe mare aflată la ananghie
- Capitolul 190 - Neguțătorii evrei din Persia
- Capitolul 191 - Cei doi trimiși ai călătorilor vorbesc cu Domnul
- Capitolul 192 - Despre binecuvântarea sau blestemul bogăției
- Capitolul 193 - Natura de bază a omului
- Capitolul 194 - Părerea evreilor persani despre Domnul
- Capitolul 195 - Domnul explică un text al Scripturii
- Capitolul 196 - Întrebarea Domnului despre Mesia
- Capitolul 197 - Dificultăți în aducerea evreilor persani pe calea cea bună
- Capitolul 198 - Cuvintele de avertizare ale lui Schabbi
- Capitolul 199 - Dialogul celor doi trimiși
- Capitolul 200 - Despre încrederea nechibzuită
- Capitolul 201 - Deosebirea dintre Domnul și magi
- Capitolul 202 - Efectul faptelor Domnului asupra evreilor persani
- Capitolul 203 - Utilitatea activității și urmările nefaste ale trândăviei
- Capitolul 204 - Esența revelației adevărate
- Capitolul 205 - Despre neputința omului
- Capitolul 206 - Schabbi Îl recunoaște pe Domnul
- Capitolul 207 - Despre adevărata adorare a lui Dumnezeu
- Capitolul 208 - Venerația perșilor în fața sfințeniei Domnului
- Capitolul 209 - Despre rugăciune
- Capitolul 210 - Viitorul Iarei
- Capitolul 211 - Tălmăcirea celei de a patra porunci
- Capitolul 212 - Modificarea fariseică a celei de a patra porunci
- Capitolul 213 - Domnul explica legea fariseilor
- Capitolul 214 - Ce este desfrâul?
- Capitolul 215 - Păcatul împotriva castității
- Capitolul 216 - Cearta fariseilor în jurul divinității Domnului
- Capitolul 217 - Domnul discută cu Cyrenius despre Murel, Stahar și despre ucenici
- Capitolul 218 - Experiențe trăite de Murel în călătoriile sale
- Capitolul 219 - Unde trebuie căutat adevărul
- Capitolul 220 - Despre degradarea înțelepciunii egiptene și indiene
- Capitolul 221 - Despre existențele anterioare ale oamenilor
- Capitolul 222 - Experiența din lumea de dincolo a lui Philopold
- Capitolul 223 - Ordinea naturală a lumilor
- Capitolul 224 - Murel Îl slăvește pe Dumnezeu și Îi mulțumește
- Capitolul 225 - Împlinirea profeției lui Isaia
- Capitolul 226 - Făgăduiala Domnului
- Capitolul 227 - Esența Domnului și omenirea
- Capitolul 228 - Viitorul învățăturii lui Iisus
- Capitolul 229 - Griji de misionar
- Capitolul 230 - Zădărnicia grijilor misionarilor
- Capitolul 231 - Despre uciderea Domnului și viitorul ucenicilor Săi
- Capitolul 232 - Conștiința îngerilor și influenta lor
- Capitolul 233 - Meteoritul
- Capitolul 234 - Natura materiei
- Capitolul 235 - Geneza (textul mozaic)[/url] - sensul acesteia O experiența suprasenzorială trăită de Matael
- Capitolul 236 - Cum pot fi înțelese încercările Domnul în inima noastră
- Capitolul 237 - Motivele grelelor încercări ale lui Matael
- Capitolul 238 - Cuvântul interior Motivul întrupării Domnului în om
- Capitolul 239 - Ideea plictiselii Domnului
- Capitolul 240 - Rafael vorbește despre problemele viitorilor misionari
- Capitolul 241 - Împărăția lui Dumnezeu în inima omului
- Capitolul 242 - Viața spirituală adevărată
- Capitolul 243 - Despre principalele obstacole în calea împlinirii făgăduințelor
- Capitolul 244 - Voința libera a unui înger
- Capitolul 245 - Pe Venus
- Capitolul 246 – Avantajele ordinii venusiene
- Index tematic
- Index de persoane
- Index geografic

Author:  Acustic [ 20.10.2009, 01:38 ]
Post subject:  Capitolul 1 - Oracolul din Delphi

Capitolul 1
Oracolul din Delphi


1. Iisus: “Dintotdeauna au existat, la greci și la romani, bărbați care, chiar dacă nu au fost evrei și nu s-au format nici în spiritul profeților, au avut totuși o inspirație divină și au recunoscut-o ca atare.

2. Când Cresus, regele lidienilor, s-a hotărât odinioară să pornească război împotriva perșilor, el ar fi vrut să afle dinainte dacă va câștiga războiul sau nu. Cine i-ar fi putut spune însă acest lucru? Așa că s-a gândit în sinea lui și și-a zis: «Există o mulțime de oracole; unul dintre ele se va dovedi până la urmă în stare să-mi spună adevărul! Dar cine va putea hotărî după aceea care dintre oracole mi-a spus adevărul? O să încerc - și-a zis apoi în sinea lui - mai întâi diferite oracole, și apoi voi vedea în care pot avea încredere!”

3. A luat așadar un miel și o broască țestoasă, le-a tăiat pe amândouă în bucățele mici, le-a băgat apoi pe toate într-o oală de bronz, pe care a acoperit-o cu un capac tot de bronz, și a pus amestecul la foc, ca să fiarbă. Mai înainte însă și-a trimis învățații la Delfi, la Abac, în țara lui Procion, în străvechea Dordona, dar și la Amphiaraus (*1) și la Trophonius (*2), pentru ca, la exact o sută de zile după plecarea lor din Sardis, să întrebe oracolele ce făcea el atunci: căci atunci el tocmai își fierbea mielul și broasca țestoasă în felul descris mai înainte.

4. Majoritatea oracolelor au dat răspunsuri atât de neclare încât nimeni nu s-a puțin dumiri ce vroiau să spună; oracolul din Delphi a răspuns însă, ca de obicei, în hexametrii (*3):

5. «Iată, număr firele de nisip, cunosc întinderile mării, ba îl aud chiar pe mut și îl înțeleg pe cel care tace! Acum însă simțul îmi este pătruns de un miros, ca și cum într-un vas de metal fierbe mielul împreună cu broasca țestoasă. Metal se află sub ele, și pe ele iarăși metal.»

6. După încercarea aceasta, Cresus a întrebat oracolul din Delphi dacă să pornească sau nu împotriva perșilor; a primii însă binecunoscutul răspuns potrivii căruia, dacă va trece Halysul, un mare imperiu va pieri! I-a pus oracolului și o a treia întrebare: dacă domnia sa va fi una lungă sau nu. Iar Pilia i-a răspuns:

7. «Dacă peste un mez va domni vreodată catârul, atunci, lidianule zvelt, să fugi în Hermosul stâncos! Nu șovăi și nici nu te teme de ocara fugii rușinoase!»

8. După interpretarea pe care a dat-o chiar oracolul după capturarea lui Cresus, catârul îl reprezenta pe Cirus, învingătorul său, care fusese zămislit de o nobilă meză, o fiică a lui Aslyages, și de un tată persan, un supus al acesteia.

9. Același Cresus a întrebat odată oracolul și dacă fiul lui, mut din naștere, s-ar putea însănătoși vreodată și a primit următorul răspuns:

10. «Lidianule, tu - un rege atât de mare, dar deloc chibzuit din fire, nu mai tânji să auzi prin palat mult dorita voce a fiului care îți vorbește! Căci ție îți va fi mai bine! Află dar că ziua în care va vorbi va fi una tristă pentru line.»

11. Și ce să vezi! În ziua în care a fost cucerit orașul Sardis, un persan furios s-a repezit la Cresus să-l înjunghie. Și atunci, teama și groaza au dezlegat limba fiului și acesta a vorbit: «Omule, nu-l ucide pe Cresus!» Acestea au fost primele cuvinte ale fiului cel mut, și de atunci înainte el a putut vorbi toată viața.

12. Vedeți așadar, oracolul acesta nu era, după cum am văzut, un templu al înțelepciunii din școala mozaică a profeților! Cine însă s-ar putea îndoi, după puterea exemplelor de mai sus, că avea totuși o oarecare inspirație divină?”


(*1;2) oracole grecești
(*3) măsura versului: șase picioare

Author:  Acustic [ 20.10.2009, 01:41 ]
Post subject:  Capitolul 2 - Despre aparițiile unor ființe superioare

Capitolul 2
Despre aparițiile unor ființe superioare


1. Iulius: “Tot așa avem și noi, romanii, destule cunoștințe istorice. De pildă, Socrate, Platon, Aristide, precum și o serie de alți înțelepți, aveau întotdeauna în preajma lor un spirit protector, care îi povățuia și le dădea, după puterea inimilor lor, sfaturi înțelepte și la nevoie o îndrumare; și care dintre ei nu urma sfatul, acela avea să suporte urmările nefaste ale neascultării sale.

2. Ei bine, dacă ținem seama de toate aceste lucruri, cunoscute în parte din istorie și, în parte, chiar din experiența noastră proprie, atunci aparițiile pe care le-am întâlnit aici nici nu ne mai apar ca fiind chiar atât de neacceptat. Pe scurt, știm din trecut precum și din zilele noastre, că nu arareori ființe superioare se pogoară către noi, ni se arată în cele mai felurite chipuri și ne oferă câte o explicație pentru una sau alta dintre frământările noastre. Iar dacă așa stau lucrurile, atunci o apariție a îngerului nostru păzitor nu mai pare atât ele neobișnuită cât ni s-ar părea la prima vedere!

3. Că un spirit atât de desăvârșit deține puteri de necuprins pentru mintea noastră și, prin urmare, poate săvârși ceea ce pentru noi înseamnă adevărate minimi, în lucrul acesta eu nu văd nimic neobișnuit.

4. Am avut odată ocazia să întâlnesc niște oameni din Egiptul superior și să stau de vorbă cu ei cu ajutorul unui traducător. Erau complet goi și nu-și acopereau nici măcar rușinea. Ei vedeau în noi, romanii, niște ființe superioare, divine, și se mirau în cel mai înalt grad de clădirile imense și fastuoase ale Romei, de hainele frumoase și de podoabele noastre sclipitoare; vedeau în toate cele făcute de mâna omului o operă a lui Dumnezeu, pe care Îl vedeau chiar în noi, și mă întrebau dacă noi guvernăm după bunul nostru plac și asupra soarelui și stelelor, asupra lumii și a tuturor celorlalte lucruri, sau mai sunt și alți zei pentru diferite îndeletniciri.

5. Firește că le-am explicat cum stau lucrurile și, după nici un an, ei înțeleseseră deja că nici noi nu suntem altceva decât oameni și au învățat multe lucruri de la noi. Până la urmă s-au și înveșmântat și a fost o mare bucurie pentru ei când au învățat să facă ei înșiși stofe pentru haine și să facă după aceea din ele tot felul de veșminte, bărbătești și femeiești. După câțiva ani s-au întors în patria lor, înzestrați cu tot felul de învățături, au înființat acolo școli și au adus în felul acesta o rază de lumină în sălbăticia aceea naturală.

6. Ei bine, la fel și noi: atunci când, datorită lipsei noastre încă foarte mare de cultură spirituală, vedem un spirit desăvârșit în acțiune, ne surprinde fără îndoială peste măsură cum de este cu putință așa ceva; atunci însă când spiritul nostru va deveni el însuși tot atât de desăvârșit, atunci vom fi și noi în stare să facem lucruri deosebite și firește că nu ne vom mai mira la fel ca acum văzând un astfel de spirit descompunând cu forța sa binecunoscută o piatră în elementele ei primare.

7. Cât despre faptul că noi putem ajunge, din punct de vedere spiritual, la desăvârșire, acest lucru ne este dovedit prin o mie de exemple; iată, la masa aceasta stau oameni care sunt deja destul de aproape de înger, iar unul dintre ei l-ar putea întrece chiar cu mult, așa cum ați auzit mai înainte de la medicul din Nazaret.

8. De aceea, de acum înainte urmăriți să vă elevați cât mai mult spiritual și veți putea descompune apoi nu numai o asemenea piatră, ci chiar și un munte întreg în elementele lui primare!”

9. După care Iulius s-a întors și i-a spus: “Iar tu, Rafael. spune dacă în discursul meu - e drept, cam prea lung – am rostit chiar și numai un singur cuvânt neadevărat?!”

Author:  Acustic [ 20.10.2009, 01:44 ]
Post subject:  Capitolul 3 - Despre menirea și despre evoluția spirituală a omului

Capitolul 3
Despre menirea și despre evoluția spirituală a omului


1. Îngerul a spus: “Dimpotrivă, lucrurile sunt exact așa cum le-ai descris tu foarte bine. De aceea, ar fi bine ca cei treizeci de frați ai noștri să-și ducă sârguincioși viața după cum vor auzi de la frații aceștia ai noștri, și atunci ei vor deveni cât de curând frații noștri în toate.

2. Dumnezeu nu dă nici unui înger și nici unui om - care în realitate est e și el un înger în devenire - mai mult decât o viață proprie, dar îi dă puterea ca, prin forța sa, să atingă în viața aceasta o asemănare cât mai mare cu Dumnezeu, în toate. Atunci însă când un înger nou creat, sau un om, cunoaște bine calea sigură pe care poate ajunge oricând la deplina asemănare cu Dumnezeu, dar nu vrea să pășească pe ea, ei bine, atunci este doar vina lui că rămâne mai departe în muritoarea sa neasemănare cu Dumnezeu.

3. Firește că un spirit, oricât de desăvârșit ar fi el, nu-L poate ajunge în veci pe Dumnezeu în desăvârșirea Sa nelimitată; dar acest lucru nu ar trebui să-l tulbure cu nimic. Căci, oricum, el poate să facă tot ceea ce dorește - firește, după rânduiala lui Dumnezeu. El poate chiar ca, prin el însuși, să creeze până la urmă, asemenea lui Dumnezeu, ființe de sine stătătoare, dându-le o existență veșnică, liberă și, prin aceste ființe, poate căpăta o mare bucurie și fericire, asemenea unui tată pământean care este mândru de copiii săi - iar aceasta este cu prisosință o asemănare cu Dumnezeu!

4. Eu însumi am creat deja - din mine însumi – mai multe lumi de aștri în care înflorește viața pe deplin. Și toate acele lumi pot fi înzestrate cu de toate, chiar mai bine decât pământul acesta al vostru. Toate se dezvoltă acolo la fel ca și aici, iar spiritele au acolo, la fel ca și aici, o mare putere de desăvârșire. Și de ce n-ar avea această putere? Căci fiecare spirit vine de fapt din același Dumnezeu, chiar dacă multitudinea de germeni ai viitoarelor creaturi s-au și reprodus deja din germenii de la început de câteva miliarde de ori.

5. Iar dacă voi, deși sunteți urmași ai Satanei*, mai purtați încă în voi și spiritul lui Dumnezeu, cu atât mai mult urmașii puterii noastre creatoare se vor asemăna ei înșiși cu Dumnezeu!

6. Vedeți așadar, toate acestea le puteți face și voi dacă veți merge pe cărările ce vă vor fi arătate! Aceia dintre voi însă care nu vor dori să meargă pe ele, aceia vor purta singuri vina dacă vor rămâne în muritoarea lor neasemănare cu Dumnezeu, întru nesfârșita veșnicie.

7. De aceea, nimeni dintre voi să nu iubească lumea și trupul său mai presus decât spiritul! Ci cu toții să vă îndeletniciți mai ales cu cele spirituale, și atunci veți căpăta cât mai repede ceea ce este al spiritului, și anume asemănarea deplină cu Dumnezeu!

8. Aceia însă care se vor întoarce mai mult spre cele lumești și trupești, doar a lor va fi vina pentru faptul că vor rămâne pe același tărâm al întunericului morții.

(4*) Găsiți explicația acestei afirmații în: „Cine este Dumnezeu, cine este Lucifer, ce este omul?” N.r.

9. Orice creatură se poate transforma necontenit apropiindu-se tot mai mult de desăvârșire atunci când se străduiește să urmeze calea arătată de Dumnezeu. Odată însă ce ea s-a împotmolit într-un punct, mai ales la începutul marelui drum al vieții, ei bine, atunci firește că nu va mai putea merge mai departe, ci va sta în loc și se va prăpădi asemenea spicului pe timp de iarnă, atunci când - potrivit rânduielii lui Dumnezeu - se va fi dezgolit de rodul său.

10. De aceea, străduiți-vă și iarăși străduiți-vă întru spirit! Să nu regretați nici un pas făcut înainte! Căci fiecare faptă și fiecare pas sunt însoțite mereu de binecuvântarea lui Dumnezeu.

11. Și să nu credeți că eu, ca înger, aș fi deja până într-atât de desăvârșit încât să mă pot odihni. Învăț foarte multe prin însăși prezența mea aici și voi putea ajuta de acum înainte cu și mai multă înțelepciune în folosul propriilor mele creații. Și dacă eu, ca spirit curat și desăvârșit, mai am atât de nesfârșit de multe de învățat aici, cu atât mai multe aveți de învățat voi, care în privința desăvârșirii voastre vă aflați atât de mult în urma mea!

12. Mulțumiți așadar lui Dumnezeu pentru că v-a oferit preasfânta și binecuvântata ocazie de a putea face într-un ceas mai multe pentru spiritul vostru decât ați fi putut voi face în zece mii de ani în virtutea legilor voastre lumești!

13. Iată, asemenea șanse de mare bunăvoință sunt oferite doar arareori de Dumnezeu unei lumi; și, de aceea, toți aceia care au marele noroc sa fie părtașii unei asemenea șanse ar trebui să o folosească din toate puterile lor, în folosul spiritului lor.

14. Dacă Domnul Dumnezeu trimite undeva un profet sau își coboară harul asupra unuia dintre oameni, atunci cu toții ar trebui să vă adunați în jurul acestuia și să ascultați din gura lui Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu, pentru binele vostru. Căci Dumnezeu insuflă harul Său unor asemenea oameni doar o dată la o sută de ani, în marile profunzimi ale dreptei înțelepciuni a cerurilor.

15. Iar profeți dintre cei foarte mari, prin care Dumnezeu le dezvăluie oamenilor de pe pământ multe din lucrurile cele profunde, sunt trimiși doar o dată la o mie sau chiar la două mii de ani oamenilor, pe de o parte pentru a le înfățișa în toate amănuntele căile viitoare pe care Dumnezeu le deschide pentru ca cei care vor să le urmeze să se apropie și mai mult de desăvârșire și, pe de altă parte, pentru a-i întoarce de pe cărările greșite pe care ei înșiși și le-au deschis, pe cei care au apucat într-acolo și pentru a-i călăuzi pe calea cea dreaptă.

16. Căci, vedeți, în marea creație a lui Dumnezeu totul merge fără încetare înainte, la fel ca timpul pământului, care nici el nu se oprește niciodată! Spiritele neprihănite fac mereu pași foarte mari. Iar fiindcă în împărăția spiritelor neprihănite se petrec necontenit asemenea progrese, creaturile muritoare de pe corpurile cerești din univers nu au voie să rămână în urmă, pentru a nu se afla la o distanță prea mare de împărăția spiritelor.

17. După apariția unor asemenea mari profeți, oamenii înaintează apoi și ei un timp prin propriile lor puteri, chiar dacă nu cu toții odată, ci doar fiecare în parte. De îndată însă ce în lumea spiritelor se produce din nou un mare salt înainte, strălucirea unui mare profet de odinioară - acum aproape uitată - nu mai este de ajuns pentru îndreptarea lucrurilor de pe pământ. De aceea, acest har îi este insuflat unui alt profet, și omenirea începe din nou să înainteze, chiar dacă la început doar în ceea ce privește lucrurile mărunte, pe urmele marelui salt produs în lumea spiritelor...

18. E drept că omenirea devine și ea cu timpul, de-a lungul a mii de ani, mai inventivă și scoate la iveală în cele din urmă lucruri la care generațiile mai vechi nici nu au visat.

19. Atunci însă când umanitatea atinge, după vreo douăsprezece - cincisprezece secole, un anumit punct culminam, ea intră în mod natural într-o perioadă de stagnare, așa cum este de altfel lăsat de Dumnezeu, pentru ca pe acest pământ să ființeze întotdeauna toate nivelurile de dezvoltare, încât oamenii mai înțelepți să poată înțelege că, numai prin puterile lor și fără apariția din timp în timp a unor revelații, omenirea ar rămâne milenii de-a rândul în același stadiu, fără să facă nici măcar un singur pas înainte, așa cum puteți vedea cu toții acest lucru la locuitorii de acum ai Indiei.

20. Dumnezeu îngăduie aceasta pentru ca oamenii care ajung vreodată acolo să se convingă ei înșiși că este exact așa cum v-am spus eu. Pe oamenii aceia, însă, va trebui să-i ridicați până la urmă voi, prin urmașii voștri. Căci, la popoarele care se află pe o treaptă de jos a formării spirituale, Dumnezeu nu trimite niciodată El Însuși vreun mare profet, ci le lasă să se ridice cu ajutorul popoarelor care au atins un grad mai înalt de dezvoltare grație revelațiilor. Și, pentru toate acestea, Dumnezeu își are motivele Lui de o înaltă înțelepciune.

21. Oamenii aflați pe o planetă a universului, situată pe prima treaptă dinaintea lui Dumnezeu, sunt însă datori să primească din toată inima și cu recunoștință o asemenea sarcină și să facă întocmai, căci altminteri va fi propria lor vină dacă mai apoi vor decădea, prin urmașii lor, mult în urma locuitorilor din India - cărora le vom spune sinesi - și vor ajunge până la urmă la fel de proști ca și dobitoacele! Spuneți-mi acum, voi - cei treizeci de frați ai mei - dacă ați înțeles tot ce v-am spus atât de limpede!”

Author:  Acustic [ 20.10.2009, 01:46 ]
Post subject:  Capitolul 4 - Hotărârea Domnului în privința hoților

Capitolul 4
Hotărârea Domnului în privința hoților


1. Unul dintre tinerii farisei a spus: “O, tu mare, sublim și puternic spirit! Am înțeles multe din cele ce ne-ai spus, dar nici pe departe totul! Noi toți îți mulțumim însă din inimă, căci tu ai dezvăluit cu adevărat - folosindu-te de marea cheie a raiului - multe taine despre care înainte vreme nu aveam nici măcar habar. Ne vom da și de acum încolo toată silința să mergem înainte pe calea cea dreaptă a vieții; am vrea însă să o cunoaștem mai bine. Pentru astăzi însă am aflat mai mult decât de ajuns; căci, până când spiritul nostru va putea mistui totul, va trebui să mai treacă un timp. Mâine vom putea fi mai deschiși pentru lucruri încă și mai sublime, și mai profunde, decât am fost astăzi.

2. Acum însă am mai vrea să-l auzim rostind câteva cuvinte pline de înțelepciune și pe bărbatul cu înfățișare de mare înțelept, care stă alături de guvernator și vorbește în taină cu acesta. Căci acela, deși nu este un înger, pare să vă întreacă de departe pe toți, căci fața sa și calmul său oarecum stoic din timpul cuvântării tale îngerești trădează o mare profunzime și măreție!”

3. Iulius a spus: “Aici aveți dreptate; însă nu este deloc atât de ușor să-L faci pe omul acela să vorbească, așa cum credeți voi. Atunci când vrea, El vorbește uneori foarte mult și fiecare cuvânt al Său este un întreg univers de înțelepciune; însă atunci când El nu vrea să vorbească, cu greu L-ar putea convinge cineva să o facă. Dar încearcă singur, întreabă-L și El îți va răspunde într-un fel sau altul!”

4. Atunci, tânărul fariseu a spus: “Nu, nu am curaj de ajuns; căci el i-ar putea da unuia ca mine un răspuns pe care să nu-l poală duce o viață întreagă! Să renunțăm așadar pentru astăzi la gândul nostru nesăbuit!”

5. Iulius a spus: “Bine faceți! Căci și mâine va fi o zi și atunci se va ivi poate un prilej mai bun decât astăzi de a intra în vorbă cu El. Poate vă va mai cere însă astăzi să faceți ceva și atunci Îi veți putea asculta cuvintele fără vreo greutate.”

6. Și, cu aceasta, tinerii noștri farisei s-au liniștit, așteptând un prilej potrivit ca să Mă audă vorbind pe Mine.

7. La scurt timp a apărut însă un oștean care venea dinspre mare, acolo unde se aflau legați cunoscuții răufăcători, și i-a spus lui Iulius: “Doamne și stăpâne! Nu o mai putem scoate la capăt cu cei cinci ucigași, căci folosesc vorbe atât de înspăimântătoare și fac gesturi atât de oribile, încât toți soldații sunt îngroziți, iar unii dintre ei abia de se mai pot stăpâni, în fața cumplitelor injurii și blasfemii, ca să nu se arunce cu furie asupra lor. Îți spun: mai bine murim decât să mai suportam asemenea injurii răutăcioase și obraznice!”

8. Atunci, Iulius M-a întrebat pe Mine: “Doamne, ce să facem?”

9. Eu am spus: “Până dimineață nu mai sunt decât cinci ceasuri și cei cinci răufăcători vor trebui să rămână acolo! Nu li se poate reduce și nu trebuie să li se reducă nici o clipă din acest răstimp! Dacă însă paznicii nu mai pot suporta injuriile, n-au decât să se retragă și atunci nu le vor mai auzi; căci nici unul dintre criminali nu va scăpa și nu-și va desface legăturile! De lucrul acesta am grijă Eu! Cei șapte răzvrătitori însă nu suferă prea mult și sunt liniștiți; aceștia pot rămâne în continuare cu paznicii și mâine ne vom descurca lesne cu ei. Criminalii însă ne vor mai da mult de furcă. Deci așa să fie; căci doar printr-o mare suferință se va putea elibera, încet-încet, sufletul ucigașilor cei mârșavi de trupul diavolului și de spiritele cele rele ale acestuia, iar fără o asemenea eliberare nici nu poate fi vorba de vreo tămăduire.''

10. La aceste cuvinte ale Mele, oșteanul s-a îndepărtat și Mi-a urmat de îndată porunca.

Author:  Acustic [ 20.10.2009, 01:48 ]
Post subject:  Capitolul 5 - Iulius îi amenință pe farisei

Capitolul 5
Iulius îi amenință pe farisei


1. Tânărul fariseu a auzit însă ceva despre tămăduirea celor cinci răufăcători, lucru care i-a atras atenția, și s-a adresat căpitanului, întrebându-l cu oarecare timiditate: “Înalte stăpâne! Să fie oare acesta renumitul Mântuitor din Nazaret sau vreun discipol de-al său? Căci noi am auzit că ar aduna în jurul său discipoli pe care dacă aceștia se dovedesc a fi în stare, îi trimite ca soli pretutindeni, ca să-i găsească adepți pentru noua sa învățătură, ceea ce aceștia și reușesc, de cele mai multe ori. Dacă acesta este într-adevăr Mântuitorul din Nazaret, atunci de mare belea am dat!”

2. Iulius i-a răspuns, țintuindu-l cu o privire severă pe tânărul fariseu: “Cum așa? De ce dați voi de belea dacă bărbatul acela este însuși vestitul Mântuitor din Nazaret? Într-adevăr, întrebarea voastră mi se pare suspectă! Dați-mi o explicație demnă de a fi crezută pentru spaima voastră, căci altminteri s-ar putea să nu vă fie prea ușor!”

3. Cuvintele dure ale lui Iulius i-au înspăimântat destul de tare pe farisei, iar tânărul, în mod obișnuit purtătorul lor de cuvânt, s-a pierdut și el foarte tare și nu prea mai știa ce să-i răspundă lui Iulius, care devenise atât de bătăios.

4. Iulius însă a spus: “Dacă poți și vrei să-mi spui adevărul, atunci nu este nevoie să te gândești prea mult cum și ce să-mi răspunzi. Însă dacă încerci să-mi risipești îndoiala cu vorbe îndulcite, atunci să știi că nu mă cunoști deloc bine; căci eu știu să deosebesc foarte ușor vorbele lingușitoare de adevărul curat. Și vă mai spun ceva: luați seama să nu vă ghicesc gândurile ascunse! Pentru că, în adâncul sufletului meu, eu tot sunt convins ca nu meritați nici pe departe o încredere deplină; din câte mi se pare, voi sunteți unși pentru vecie cu toate alifiile Satanei. Cine se încrede în vorbele voastre devine prea lesne el însuși un trădător. Toate vorbele voastre de aici nu folosesc, având în vedere inima voastră neagră, decât ca o mască. Atunci însă va fi vai de voi; căci nu veți mai avea scăpare când eu însumi voi fi paznicul! Spune așadar adevărul întreg sau va fi mai rău de voi decât de cei cinci criminali legați acolo afară, pe malul mării, de niște stâlpi trainici! Să auzim deci adevărul adevărat, fără nici o șovăială!”

5. La această cerere autoritară a lui Iulius, toți cei treizeci s-au albit la față de frică; căci chiar dacă în realitate aveau intenția fermă să se despartă de Templu, nutreau totodată și speranța ca, la nevoie, să se mai poată spăla de păcate în acesta. Pentru că așa înțelegeau tinerii farisei arta de a se dezvinovăți ori de câte ori era nevoie. Dacă s-ar fi găsit în vreo situație la strâmtoare pentru faptul că slujeau Templul, se dovedeau pe loc cei mai mari defăimători ai acestuia. Dacă se reîntorceau apoi iarăși la Templu și cineva le reproșa că se răzvrătiseră, găseau imediat cele mai bune motive care să dovedească faptul că nu atacaseră Templul decât în aparență.

6. De aceea am spus Eu de la bun început că nu sunt demni de prea multă încredere; fiindcă oamenii de acest fel se aseamănă cu fiarele îmblânzite în care nu poți avea o încredere deplină, căci sălbăticia din ele iese adeseori la suprafață de îndată ce se ivește ocazia.

7. Când, după o vreme de tăcere înfricoșătoare, Iulius părea gata să-și repete cu și mai multă insistență cererea, M-am adresat lui: “Prietene, lasă-i să-și vină întâi în fire și apoi cere-le să vorbească! Căci cu minciuni oricum nu pot să scape de noi, chiar dacă ar dori cu tot dinadinsul să o facă. În primul rând sunt chiar Eu aici, care nu pot fi mințit, iar în al doilea rând se află aici și Rafael, care nici el nu poate fi mințit. La ce le-ar folosi așadar celor treizeci de înspăimântați vreo minciună față de noi, care nu putem fi mințiți și avem și toată puterea în mâinile noastre?!”

8. Iulius a spus: “Văd bine, Doamne, că Tu ai și de data aceasta dreptate, la fel ca întotdeauna, așa că voi aștepta cu toată răbdarea răspunsul lor. Doar atât mai doresc să adaug, că, dacă va trece prea mult timp și nu voi primi un răspuns, asta nu înseamnă că nu voi ști ce-mi rămâne de făcut!”

9. Imediat după aceea tânărul fariseu a deschis cu oarecare curaj din nou gura și a rostit: “Înverșunat până la disperare ai cerut de la noi răspunsul la întrebarea ta. Noi însă te-am întrebat cu puțin înainte prietenește, chiar dacă ușor neliniștiți, despre distinsul bărbat de acolo, cine este el, dacă nu este cumva chiar Mântuitorul din Nazaret, și am adăugat că, dacă ar fi să fie așa, ne-am trezi într-o mare belea. Aceste cuvinte ți-au atras atenția; ai devenit pe loc bănuitor și ne-ai cerut, cu cea mai amenințătoare asprime, să-ți explicăm motivul. Că acest lucru ne-a înfricoșat este lesne de înțeles, căci doar am făcut cunoștință cu severitatea ta.

10. Acuma însă, când în bărbatul acela minunat, de care ne temeam în taină cel mai mult pentru că ne apăsa gândul că ar putea fi chiar Mântuitorul clin Nazaret, am găsit un apărător al nedumeririi noastre, acum putem vorbi din nou; căci acum nu ne mai este teamă și putem vorbi liber și deschis.

11. Teama îndreptățită pe care o avem în mod firesc față de Mântuitorul din Nazaret se datorează pur și simplu faptului că noi, cunoscuți ca slujitori ai Templului, apărem ca niște prigonitori ai săi, chiar dacă în adâncul sunetului n-am fost nicicând așa. De ochii lumii am fost nevoiți să luăm, de formă, chiar și niște măsuri împotriva lui, pe care sigur că nu le-a văzut cu ochi buni, chiar dacă până acum nu i-au putut dăuna cu nimic.

12. Exemplele care ni s-au dat însă până acum au fost convingătoare, astfel încât am putut vedea că unui prigonitor al Mântuitorului nu-i va fi deloc ușor. Așa că te-am întrebat, atunci când am auzit vorbindu-se despre tămăduirea de mâine a celor cinci ucigași, dacă nu cumva el este vestitul Mântuitor din Nazaret.

13. De-ar fi să fie chiar el Mântuitorul, nu ne-ar rămâne desigur nimic altceva de făcut decât să ne aruncăm în țărână în fața lui și să-i cerem iertare pentru tot ceea ce, la cererea Templului, am făcut deja împotriva lui. Ei bine tocmai în aceasta constă beleaua cu care ne-am trezi dacă el ar fi cu adevărat Mântuitorul din Nazaret! Dar acum, odată ce am văzut sufletul nobil al acestui bărbat, nu ne mai temem de el, chiar dacă ar fi Mântuitorul din Nazaret, și sunt sigur că nu vom avea din partea lui nici un necaz! Iată deci că ai primii răspunsul pe care l-ai cerut de la noi cu atâta strășnicie. Acuma însă te rugăm să ne dai și tu răspunsul la întrebarea noastră!”

14. Iulius i-a răspuns: “Ei bine, aflați atunci că El este acela căruia I se supun întreaga natură și toate puterile cerului. El este vestitul Mântuitor din Nazaret! Despre El a vorbit mai înainte fata și de gestul Lui a ascultat îngerul atunci când v-a făcut dovada puterilor sale; iar acum, că știți toate acestea, să-mi spuneți ce vreți să faceți!”

Author:  Acustic [ 20.10.2009, 01:50 ]
Post subject:  Capitolul 6 - Un schimb de păreri între farisei și Iulius despre Iisus

Capitolul 6
Un schimb de păreri între farisei și Iulius despre Iisus


1. Și a zis atunci tânărul fariseu, și toți ceilalți odată cu el: “Slavă lui Dumnezeu din ceruri că El i-a dai omului acesta atâta putere încât să-i poată tămădui pe bieții muritori! Stă de altfel scris și în mărturiile profeților că Dumnezeu îi va trimite într-o zi poporului lui Israel un Mesia. Ei bine, ce-ar fi dacă l-am primi drept Mesia? E drept că Mesia, potrivit profețiilor, n-ar fi trebuit să se fi născut în Galileea și să se tragă de acolo; dar, pe de altă parte, este vorba de limbajul profeților, pe care de fapt, din punct de vedere spiritual, noi nici nu-i înțelegem pe deplin! N-am înțeles niciodată prea bine de ce nu s-ar putea naște un profet sau un alt mare om în Galileea, mai ales că galileenii n-au nici o vină pentru faptul că sunt galileeni. Însă așa stă scris! Cel care vrea să creadă n-are decât să creadă; cel care însă nu vrea să creadă, acela nu va crede, și din această ultimă categorie cred că facem, se pare, cam toți parte, astfel încât nu ne va stânjeni cu nimic să-l primim pe Mântuitorul acesta din Nazaret drept un Mesia în carne și oase.

2. Există totuși un lucru foarte ciudat și se pune o mare întrebare: cum de a dobândit omul acesta puteri depline, asemenea lui Dumnezeu?! Fiindcă, după câte am putut afla noi din cercetările noastre despre el și despre originea sa, el este - din câte se pare - fiul unui tâmplar și chiar el a lucrat tâmplărie împreună cu tatăl său și cu frații săi, pe ici pe colo, și nimeni n-a văzut la el ceva nemaipomenit; și nici n-a fost văzut vreodată citind, scriind sau socotind, iar legăturile sale cu oamenii par să fi fost destul de restrânse și nu neapărat spirituale!

3. Da, ne-au povestit chiar oameni din Nazaret, că tatăl și mama sa îl certau uneori, în primul rând pentru faptul că nu se lăsa dus prea ușor la sinagogă, în al doilea rând pentru că nu prea vroia să i se citească scriptura și, în al treilea rând pentru că se sinchisea prea puțin sau chiar deloc de sabat. Cel mai mult se pare că îi plăcea natura, pe care o contempla în tăcere.

4. De asemenea, se pare că și pescuitul ar fi fost una dintre îndeletnicirile sale preferate și că ar fi avut chiar mult noroc la pescuit, motiv pentru care pescarii îl primeau cu mare plăcere printre ei.

5. Pe scurt, din cele am putut afla noi despre el, se desprinde limpede, în primul rând că n-ar fi urmat nicăieri vreo școală și, un al doilea lucru binecunoscut, că a fost întotdeauna un om cu un grad foarte redus de cultură.

6. Și iată că, dintr-o dată, s-a trezit și s-a simțit înzestrat cu o asemenea înțelepciune, încât poți spune cu toată convingerea că niciodată n-a pășit pe pământ un om mai înțelept decât el!

7. Ei bine. toate acestea și încă o mulțime de alte asemenea lucruri le-am aflat noi despre el, iar acum îl întâlnim aici și ne convingem că este cu adevărat un om cu totul neobișnuit. Și suntem convinși că de aceea nimeni nu ne va lua în nume de rău dacă ne punem întrebarea: cum a dobândit el asemenea puteri absolut nemaiauzite, pe care nu le-a avut nici un om până la el și sigur nu le va mai avea vreun altul de acum înainte?”

8. Iulius a spus: “Dar cine cunoaște oare căile ascunse ale spiritului lui Dumnezeu și măsura în care acesta dorește să se împletească într-o legătură vie cu spiritul unui om?! Nu s-ar putea oare ca atotputernicul spirit divin să se reunească în toată plenitudinea forțelor sale cu spiritul unui om, pentru a lucra apoi așa cum firește că nu ar putea nicicând lucra un om simplu, tocmai pentru că nu este Dumnezeu?!

9. Acolo însă unde Dumnezeu însuși vorbește și acționează prin spiritul pe deplin înflorit al unui om, evident neobișnuit de înzestrat, acolo noi, bieții muritori, nu vedem decât minune după minune. Vorba și fapta sunt una - iar noi nu le putem face asemenea Lui nici pe una, nici pe cealaltă; căci noi suntem cu trupul și cu spiritul nostru doar oameni. El însă este doar cu trupul un om asemenea nouă, căci cu spiritul EI este una cu Dumnezeu în cel mai înalt grad și stăpânește întregul infinit!

10. Și, întrucât - potrivit credinței romane - suntem datori să adorăm divinitatea pură recunoscută și să ne rugăm ei oriunde și oricum s-ar arăta ea, tot așa este și în acest caz limpede că față de un om, prin care se manifestă vădit întreaga plenitudine a spiritului atotputernic al lui Dumnezeu, suntem obligați să ne purtăm cu totul altfel de cum ne purtăm noi unul față de altul; și sper ca lucrul acesta să fi fost bine înțeles!

11. Puteți înțelege de aici de ce noi, romani sus-puși, Îi aducem din adâncul inimii prinosul nostru de înaltă venerație, iubire și prețuire, recunoscând și proslăvind în El pe stăpânul întregii lumi. Spuneți-mi voi dacă acest lucru nu vi se pare absolut necesar și pe deplin justificat!”

12. Fariseul cel tânăr a spus: “O. ba da. Într-adevăr: căci, în multe aspecte, credința voastră ne place chiar foarte mult, iar în împrejurările date ea este pe deplin valabilă. Doar că, firește, potrivit adevăratei învățături a lui Moise, ideea este puțin mai greu de primit și puțin stânjenitoare; căci acolo se precizează cu toată tăria: «Eu sunt singurul Dumnezeu și nu trebuie să primești alți zei străini alături de Mine!”“

13. Iulius a răspuns: “Foarte adevărat; dar și în cazul lui Moise trebuie să înțelegem nu doar cuvintele în sine, ci adevăratul lor spirit, și atunci vom descoperi ușor că Moise, cu toală învățătura lui severă, n-ar putea găsi în cazul de față nici un fel de contradicție, din moment ce eu pornesc cu gândul că omul este dator să recunoască și să venereze o anumită afirmație sau alta, mereu însă ale unuia și aceluiași Dumnezeu, cel cu care a vorbit Moise. Motiv pentru care egiptenii, grecii și noi, romanii - chiar dacă, până la urmă, dintr-o superstiție oarbă - le-am arătat o venerație absolut divină tuturor oamenilor și făpturilor la care am descoperit vreo putere sau manifestare cu totul neobișnuită.

14. Ei, și atunci ne-am zis: omul cel neprihănit nu vede decât, neprihănirea! Dacă omenirea, despre care se știe că este cam superstițioasă de felul ei, nu va aluneca, în adulația pe care o acordă divinității sub toate reprezentările posibile, spre ceva foarte rău - drum pe care ea este din păcate aproape întotdeauna împinsă de foamete și de setea de putere și de înavuțire a preoților - și anume spre îmbunarea zeilor înfuriați prin jertfe umane, atunci un dram de superstiție nici nu-i poate fi reproșată drept un păcat spiritual prea mare, căci, după părerea mea, este totuși oricând mai bine ca omul să creadă în ceva care are un oarecare temei, decât să nu creadă în nimic și să decadă astfel la stadiul de dobitoc, care nu știe nici de credința adevărată, și nici de superstiție.

15. Un om care nu are și nu poale primi nici un fel de credință nu poate ajunge nici la o adevărată dezvoltare a minții sale. Căci cel care vrea să ridice o casă, trebuie să se îngrijească mai întâi să-și strângă cele trebuincioase. Cum să ridici chiar și o cât de simplă colibă de pescar dacă nu ai materialele necesare? Și chiar dacă materialelor în stare brută nu le găsești la început nici un fel de ordine, în curând va putea fi hotărâtă una, numai să existe materialele. Dacă însă materialele lipsesc, problema aranjării lor dispare de la sine.

16. De aceea vă spun vouă că omului îi este mai de folos chiar și credința într-o superstiție oarecare decât lipsa oricărei credințe, căci până la urmă chiar și paiele sunt mai bune decât nimic! Din paie tot mai faci ceva; din nimic însă nu va ieși în veci decât tot nimic! Tocmai de aceea noi, romanii, îngăduim tot felul de superstiții, adeseori dintre cele mai sumbre, ale poporului vostru, pentru că noi intuim că, până la urmă, chiar și acestea tot ar putea avea vreun folos pentru omenire.

17. Templierii reprezintă însă pentru noi o oroare, fiindcă știm foarte bine că ei nu cred în nimic. În schimb însă, în locul adevărului ei îi arată poporului cele mai absurde lucruri preamărindu-le ca și cum ar fi divine în cel mai înalt grad, făcându-l să creadă în ele, ba introduc chiar cele mai severe pedepse împotriva acelor oameni care, datorită istețimii lor înnăscute, până la urmă nu pot crede, în ciuda oricărei amenințări, că frumusețea este urâțenie, că soarele nu strălucește luminos, ci este întunecat, și că în râul Kidron curge sânge și nu apă. Acest lucru eu îl consider drept o răutate fără seamăn; nu cred însă același lucru și despre superstițiile în care crede un om oarecare!

18. Firește, dacă cineva are o avere mare și un bun prilej de a le oferi unor orbi calea cea dreaptă a luminii, sigur că acest lucru ar fi de neprețuit; atâta timp însă cât nu sunteți în stare să faceți acest lucru, lăsați poporului credința lui pioasă! Căci, dacă nu-i putem da ceva mai bun în schimb, să-i lăsăm măcar ceea ce are!”

Author:  Acustic [ 20.10.2009, 01:52 ]
Post subject:  Capitolul 7 - Mărturisirea fariseului despre constrângerea religioasă aplicată de Templu

Capitolul 7
Mărturisirea fariseului despre constrângerea religioasă aplicată de Templu


1. Fariseul a spus: “Cuvintele tale, mărite stăpâne, sunt atât de adevărate încât nici nu mai putem spune altceva decât că oricare om cu puțină minte poate învăța într-un ceas de discuții cu tine mai mult pentru mintea și inima sa decât dacă ar asculta o suta de ani tâmpeniile Templului, care nu sunt altceva decât un fluviu de cuvinte goale.

2. Este multă trăncăneală acolo, dar și mai multă smiorcăială. Acolo lucrurile sună ca și cum i-ai spune cuiva: «Prietene, spală-mă pe mâini și pe picioare, dar fii foarte atent să nu care cumva să mă uzi vreun pic!» Iar în ceea ce privește învățăturile care se citesc în Templu, ni se cere în mod special să le ascultăm cu evlavie și să facem întocmai ceea ce pretind ele. Dar de ce și ce înțeles se ascunde în învățătura aceea, de asta nu are nimeni voie să se preocupe, căci aceste lucruri sunt - chipurile - tainele Domnului, pe care nimeni nu are voie să le cunoască în afară de marele preot, și chiar și el numai sub pecetea tăcerii.

3. La ce-i folosește însă omului un precept pe care este obligat să-l respecte, dar din al cărui înțeles nu are voie să priceapă nici măcar o iotă?! Ar fi poate cel puțin la fel de bine să nu audă niciodată nici măcar un cuvânt din învățătura aceea!

4. Pe Dumnezeul meu, dacă privești cu ochii deschiși problema religiei în rândul oamenilor, ajungi adeseori la concluzii care ar face să se întoarcă pe dos până și stomacul unui struț! Căci dacă oamenii, în purtarea lor, nu sunt întotdeauna atât de proști, de întunecați la minte ca o noapte de toamnă fără lună, cu nori grei atârnând pe cer, în privința religiei, în schimb, întunecimea aceasta a lor se manifestă înmiit! Ei fie cred în toate scornelile, de i s-ar face greață și unui câine, darămite unui om cinstit, fie nu cred în nimic.

5. O, mărite doamne și stăpâne, nici nu poți să-ți imaginezi cum m-am simțit adeseori, când trebuia să le predic oamenilor un lucru anume ca fiind bun și adevărat, dar despre care eram dinainte mai mult decât convins că este o minciună sfruntată. Adeseori îmi venea să mă spânzur de necaz. Dar ce să-i faci? Odată înhămat la jug, boul trebuie să tragă - fie că-i e greu, fie că-i este ușor - altfel urmează loviturile de bici! M-am gândit adeseori în timpul predicii și m-am întrebat: «Cine oare este boul mai demn de milă: eu, predicatorul, sau cel căruia îi predic?», dar n-am putut deloc alunga gândul că de fapt eu însumi eram boul cel mai mare și, de voie, de nevoie, mai prost! Căci cel care mă asculta putea foarte bine, dacă era un om mai deștept, să râdă după aceea după pofta inimii de spusele mele și să-și bată joc de mine cu prietenii lui; lucru pe care eu, în Templu, nu-l puteam face nicidecum.

6. De aceea, mărite stăpâne, spun eu acum: să îndepărtăm de la noi tot ceea ce este al Satanei! De acum încolo vom fi oameni înțelepți și nu vom mai fi în veci sclavii vreunei prostii omenești. Căci este un lucru îngrozitor să fii sclavul prostiei omenești! De aici înainte nu vom mai păstra decât armele și înțelepciunea pură! Toate celelalte le vom arunca în coarnele țapului ispășitor, care trebuie ucis și ars în focul furiei îndreptățite. Dar să trecem acum la altele!

7. Știi tu cumva, stăpâne, ce ar dori oare în schimb omul acesta al lui Dumnezeu dacă ar primi să ne ia doar pentru câteva zile ca ucenici ai săi? Căci de la el cred că am avea de câștigat foarte mult, chiar și într-un timp scurt! Crezi oare că am putea să-l întrebăm așa, pur și simplu, acest lucru?”

8. Iulius a răspuns: “Fără îndoială, dar un lucru îl știu sigur, și anume că El nu a primit niciodată vreo răsplată materială, ci doar o mulțumire pur spirituală! O, El nu are niciodată nici măcar un ban asupra Sa, și totuși nu a rămas vreodată dator cuiva! Pe cel care a făcut vreodată ceva pentru El l-a răsplătit înmiit, dar pe alte căi; căci cuvântul Său și voința Sa sunt mai prețioase decât lumea întreagă. Atâta vă ajunge să știți, și acuma puteți face ce veți vrea!”

9. Tânărul fariseu a spus: “Foarte bine și frumos spus! Îți mulțumim mult, mărite stăpâne, pentru că ne-ai luminat mințile; acum știm prea bine ce avem de făcut! Abia acum ne vom adresa lui foarte serios; și ceea ce va spune el, aceea vom și face!”

Author:  Acustic [ 20.10.2009, 01:53 ]
Post subject:  Capitolul 8 - Condițiile pe care le pune Domnul la primirea ucenicilor

Capitolul 8
Condițiile pe care le pune Domnul la primirea ucenicilor


1. După aceste cuvinte, tânărul fariseu s-a ridicat, a venit spre Mine și Mi-a spus: “Doamne, Învățătorule și Mântuitorule fără egal! Tu știi fără îndoială prea bine cine sunt eu și cei 29 de frați ai mei, iar cine ești cu adevărat tu am înțeles într-un sfârșit și noi de la înaltul stăpân Iulius; deci n-ar mai fi nevoie de multe întrebări și răspunsuri, întrucât am aflat însă că acum primești ucenici, am vrea și noi - pentru un scurt răstimp măcar, dacă nu se poate mai mult - să fim ucenicii tăi!”

2. Eu am răspuns: “Toate bune și frumoase; dar ascultați ce vă spun: păsările își au cuiburile lor, iar vulpile vizuinile lor; Eu însă nu am unde să-Mi pun capul!

3. Iar acela care vrea să fie sau să ajungă ucenicul Meu, acela se va încărca cu o grea povară, căci va trebui să Mă urmeze! De foloase lumești nici nu poate fi vorba pentru ucenicii Mei; dimpotrivă, de dragul numelui Meu și al iubirii Mele, ei vor trebui să renunțe nu doar pentru o vreme, ci chiar pentru totdeauna până și la foloasele lumești și la bunurile pe care deja le au; nici măcar femeile sau copiii lor nu trebuie să-i poată împiedica, dacă doresc sa ajungă ucenici ai împărăției lui Dumnezeu.

4. Bani sau alte comori lumești n-au voie să aibă asupra lor, nici măcar două rânduri de haine, și încălțăminte doar pentru că este neapărat nevoie; ei vor avea doar un sac și un toiag sau o bâtă oarecare pentru a se apăra de dușmanii care s-ar putea ivi.

5. Lor nu le este îngăduit să aibă nici o altă avere pe pământ decât marea taină a împărăției lui Dumnezeu. Dacă vă puteți învoi la aceasta, atunci puteți fi ucenicii Mei!

6. De asemenea, oricare dintre ucenicii Mei trebuie să Fie asemenea Mie, plin de iubire, blândețe și răbdare față de oricine. El trebuie să binecuvânteze în aceeași măsură, oricând i s-ar ivi ocazia, pe cel mai mare dușman al său la fel ca și pe cel mai bun prieten, să facă bine celui care mai înainte l-a păgubit și să se roage pentru cel care îl prigonește.

7. Mânia și răzbunarea trebuie să fie departe de sufletul aceluia care vrea să fie ucenicul Meu; lui nu-i este îngăduit să se plângă de vitregiile de pe acest pământ și nici să înceapă să le critice cu năduf.

8. El trebuie să fugă ca de ciumă de toate bucuriile cărnii, dar trebuie să facă în schimb totul pentru ca, prin cuvântul Meu cel nepieritor, să-și reveleze spiritul și, în cele din urmă, desăvârșit fiind pentru vecie, să continue apoi sa trăiască în acest spirit pe deplin revelat și înflorit.

9. Gândiți-vă deci la condițiile acestea și spuneți-Mi apoi dacă sunteți ele acord cu ele și dacă sunteți dispuși să vă supuneți lor!”

10. Auzindu-le, fariseii s-au fâstâcit oarecum și nici unul nu prea știa ce lucru ar fi fost potrivit să răspundă. În cele din urmă, fariseul cel tânăr, cel care vorbise mai înainte cu Iulius și care acum se afla lângă Mine, a spus totuși, pe jumătate în glumă: “Bunule învățător fără egal! Condițiile acestea pot fi, în sine, foarte bune pentru a atinge chiar și doar una dintre calitățile tale divine nemaipomenite; însă doar foarte puțini le vor recunoaște și primi! Dar asemenea pretenții nu vor putea avea niciodată vreo valoare, căci, dacă până la urmă toți oamenii ar primi condițiile pe care tu le impui ucenicilor, lumea ar ajunge să arate cât de curând așa cum arăta - potrivit lui Moise - în cea de a doua și a treia zi a Facerii, și anume, pustie și goală! Și să știi, adepți vei reuși să aduni foarte puțini pe calea acesta a ta! Poate doar câțiva, care vor primi să trăiască într-o lume contemplativă și care vor dori să realizeze într-un fel încă de aici, de pe pământ, ceea ce ar urma să capele abia pe lumea cealaltă; aceia vor primi condițiile. Dar ceilalți oameni? O, Doamne, încotro ar lua-o lumea?!

11. Înseamnă că tot vechea învățătură a lui Moise rămâne pentru omul de rând cea mai cuprinzătoare și cea mai de folos, în toate privințele, pentru toate creaturile. Căci atunci poți rămâne în fața lui Dumnezeu și a lumii întregi asemenea lui David, un om cu vază, lucru absolut necesar pentru menținerea ordinii pe pământ. Pune tu toți oamenii pe picior de egalitate și te vei convinge foarte curând unde va ajunge omenirea în cel mai scurt timp! Un număr mic de oameni da, e bine să dețină tainele împărăției lui Dumnezeu pe pământ; dar pentru toți oamenii acest lucru s-ar potrivi la fel de bine ca și cum într-o armată s-ar regăsi fie numai conducători de oști de același rang, fie doar simpli soldați fără nici un fel ele cunoștințe despre cum trebuie dus un război, adică fără un comandant. Și, trebuie să recunoaștem, cu o asemenea armată și-ar putea măsura forțele și ar învinge-o până și o ceată de babe, dacă ar fi conduse cât de cât bine!

12. În ceea ce mă privește, eu chiar doresc să devin ucenicul tău, chiar dacă mi-ai fi impus condiții încă și mai grele. Cât îi privește însă pe tovarășii mei, aceasta este o cu totul altă întrebare. Căci uite, Templul cere într-adevăr foarte multe; tu însă ceri chiar totul - și de sacrificiul acesta, prietene, puțini vor fi în stare!”

Author:  Acustic [ 20.10.2009, 02:01 ]
Post subject:  Capitolul 9 - Avantajele dăruirii

Capitolul 9
Avantajele dăruirii


1. Eu am spus: “Dar asta nu arc nici o importanță. Eu nu oblig pe nimeni! Cine vrea să Mă urmeze, acela să Mă urmeze; cel care nu vrea însă sau nu poate, nu are decât să rămână acasă!

2. În zilele acestea împărăția lui Dumnezeu trebuie luată cu asalt; iar cei care nu o pot lua cu asalt, aceia nu o vor stăpâni niciodată.

3. Părerea Mea în legătură cu condițiile Mele, e drept cam grele, pe care vi le-am cerut, este însă următoarea: dacă tu ai o haină veche și atât de zdrențuită, încât este chiar rușinos să te mai arăți cu ea printre oameni, și vine la tine un om cu o haină nouă, bună, și îți spune: “Prietene, scoate-ți haina ta cea veche și arunc-o, pentru ca ea nu mai poate fi folosită de aici înainte, iar eu îți dau în schimb una nouă, care va dura în vecii vecilor, pentru că este făcută dintr-un material pe care nu-l pot distruge nici măcar furtunile tuturor timpurilor – oare la o asemenea ofertă vei fi atât de prost să păstrezi haina ta cea veche și putredă?

4. Ar mai trebui să știți, tu și tovarășii tăi, că viața aceasta pământeană, al cărei rost este de încercare și de probă, nu durează de fapt decât un timp foarte scurt, iar după ea începe imediat eternitatea cea fără de sfârșit. Știi tu oare cum și dacă după moartea trupească va mai exista pentru tine vreo continuare a vieții? Eu sunt singurul în stare ca, prin viața aceasta scurtă și amărâtă, să îți dăruiesc viața veșnică, plină de desăvârșire, a unui înger.

5. Mai șovăi încă să-Mi primești oferta, știind că sunt singurul care-ți pot pregăti și dărui viața veșnică? Trebuie sa recunoști, nu cer decât foarte puțin și ofer în schimb foarte mult!

6. Tu chiar crezi că pământul ar ajunge să fie gol și pustiu dacă, în timp, toți oamenii ar primi învățătura Mea? O, fariseule miop!

7. Privește-l numai pe îngerul acesta al Meu! El singur are atâta putere de la Mine încât, dacă aș vrea Eu, ar putea sfărâma într-o singura clipă întreg pământul acesta, soarele cel mare, luna și toate celelalte stele pe care le vezi și față de care întregul pământ nu este decât un grăunte de nisip, la fel cum a sfărâmat cu puțin înainte piatra aceea. Iar dacă tu crezi că a cultiva pământul este doar opera omului, atunci te înșeli amarnic!

8. Uite, am să-ți dau un ogor, pe care voi așterne însă mai întâi blestemul Meu, iar apoi n-ai decât să-l lucrezi cum vrei, că el nu va lăsa să crească pe el nici măcar spinii și mărăcinii pe care să-i mănânce viermii tăi! Semănătorul este cel care pune bobul în pământul arat; dar la tot ce urmează apoi trebuie să pună umărul și îngerii Mei și să binecuvânteze pământul, căci altminteri pământul nu va da în veci rod! Înțelegi ce-ți spun?

9. Și dacă lucrătorii cei mai de seamă ai pământului - pentru ca el să dea roade - sunt îngerii Mei, atunci, într-o situație foarte dificilă, ei ar putea lua asupra lor chiar și semănatul, așa cum o fac deja în multe locuri ale pământului unde n-a călcat încă picior de om.

10. Dar fiindcă oamenii rămân neclintiți încă în vechiul blestem și vor să muncească cu toale puterile pentru îndestularea trupului lor, ei bine, atunci îngerii Mei își pot lua zile întregi de sărbătoare!”

Author:  Acustic [ 20.10.2009, 02:03 ]
Post subject:  Capitolul 10 - Trebuințele și răul care apare din ele

Capitolul 10
Trebuințele și răul care apare din ele


1. Domnul: “N-ați citit voi despre Edenul pământesc de odinioară, acolo unde a fost făcut primul om? Acest Eden era o grădină mare în care creșteau din belșug cele mai bune roade de pe întreg pământul; și în locul acela nu a muncii mâna vreunui om! Astfel, primii oameni nu aveau case și orașe; ei aveau doar foarte puține trebuințe, ușor de mulțumit, dar rămâneau sănătoși, atingeau o vârstă foarte înaintată și aveau destul timp să se ocupe de creșterea lor sufletească, ceea ce explică de ce ei se aflau într-o legătură strânsă, permanentă, cu forțele cerului.

2. Cain a ridicat însă, din îndemnul Satanei, un oraș pentru fiul său Hanoh, căruia i-a și dat numele acestuia; și aceasta a fost piatra de temelie care a stat la baza tuturor relelor de pe pământ.

3. Adevăr vă spun vouă: omul nu are nevoie de foarte multe pentru traiul de pe acest pământ; însă pretențiile de mărire ale omului și trufia sa, înfumurarea sa și setea de putere, toate acestea cer nespus de multe și tot nu pot fi mulțumite!

4. Iar toate acestea sporesc mai ales grijile oamenilor și atunci firește că ei nu mai au timp să se îndeletnicească cu ceea ce ar trebui să se îndeletnicească - lucru pentru care i-a așezat Dumnezeu pe acest pământ.

5. De la Adam și până la Noe, copiii din munți n-au dus niciodată vreun război, căci ei aveau doar trebuințe mici și nici unul nu vroia să fie mai mult decât era fratele său, iar părinții le impuneau respect copiilor lor în cel mai înalt grad, pentru că s-au dovedit mereu a fi conducători înțelepți, buni învățători și sfătuitori. (Detalii despre acea perioadă vezi: „Casa Domnului”, n.r.)

6. Atunci însă când omenirea mioapă la suflet și la minte a început să-și împodobească în fel și chip conducătorii, învățătorii și sfătuitorii, le-au uns capelele și le-au așezat pe ele coroane, înzestrându-i cu tot felul de puteri pentru sporirea autorității lor, s-a încheiat cu viața modestă!

7. Fastul și luxul au însă stomacul foarte mare, cu neputință de saturat. Pământul n-a mai putut da hrană de ajuns, iar bogătașii greu de săturat au început să se întindă și iar să se întindă, socotind pământurile ocupate ca fiind ale lor, după care au trecut neîntârziat la sporirea bogăției lor, stârnind astfel pizmă și invidie și, prin acestea, nemulțumire, gâlceavă și războaie, iar, la sfârșit, cel mai puternic a impus dreptatea sa, s-a făcut stăpân peste cei mai slabi și i-a silit să muncească pentru el și să i se supună lui în toate. Iar cei răzvrătiți au fost pedepsiți și constrânși la ascultare necondiționată, de multe ori chiar sub amenințarea pedepsei cu moartea!

8. Vedeți deci, toate acestea au fost urmările unei creșteri exterioare pe acest pământ, ale setei de bogăție și ale trufiei născute de ea!

9. Iar atunci când Eu, cu spiritul Meu venit din ceruri, vreau să vă întorc cu gândul la starea primordială preafericită a primilor oameni și vă arăt căile date uitării un timp atât de îndelungat, căi care duc spre împărăția lui Dumnezeu, cum îmi puteți spune voi că aceste condiții pe care vi le-am pus pentru a deveni ucenicii Mei sunt prea severe, ba chiar aproape de neîmplinit?!

10. Adevăr vă spun vouă: jugul pe care îl voi așeza pe umerii voștri este unul ușor și ușoară ca fulgul este și povara pe care v-o dau Eu să o duceți, față de poverile pe care le aveți de dus acum, zi de zi.

11. Cât de numeroase sunt grijile voastre! Voi nu cunoașteți odihna și liniștea nici ziua, nici noaptea, și toate acestea din pricini lumești, ca nu cumva să păgubiți ceva din imaginata voastră splendoare și din bunăstarea făurită prin sudoarea adeseori îndoită cu sângele surorilor și fraților voștri mai slabi!

12. Cum ar mai putea atunci sufletul, care are asemenea griji, sa găsească vreun pic de timp pentru a face câte ceva și pentru revelarea spiritului lui Dumnezeu în sine însuși?

13. Da, sufletele voastre, la fel ca sufletele a milioane de oameni, nici nu mai știu măcar că poartă în ele o scânteie din spiritul lui Dumnezeu, darămite să mai poală și să mai dorească - ținând seama de grijile voastre lumești, de nemăsurat - să facă ceva folositor pentru revelarea și înflorirea acestuia. În slăbiciunea lor, bieții oameni sunt mânați de voi la munci înrobitoare pentru splendoarea și bunăstarea voastră, astfel că nu mai pot face nici ei, la rândul lor, nimic pentru mântuirea lor. Și astfel, și voi, la fel ca și supușii voștri, sunteți niște oameni morți, adevărați copii ai Satanei, și nu vreți să ascultați vorbele Mele, care vă conduc cu adevărat către viață, ci căutați motive de împotrivire, din care nu poate rodi însă altceva pentru voi și pentru toți supușii voștri decât moartea!”

Author:  Acustic [ 20.10.2009, 02:05 ]
Post subject:  Capitolul 11 - Despre cauza Potopului

Capitolul 11
Despre cauza Potopului


1. Domnul: “I se aduc adeseori învinuiri lui Dumnezeu, spunându-se: «Cum a putut oare Dumnezeu să trimită un asemenea potop pe pământ, încât să distrugă orice vietate, și cum i-a putut El nimici pe cei din Sodoma și Gomora?!» O, nimic mai lesne! Căci de ce să lași să mai viermuiască pe pământ niște boțuri de carne fandosite, insuflate cu viață, dar ale căror suflete s-au îndepărtat într-atâta de rânduiala lui Dumnezeu încât le-a dispărut până și ultima urmă a conștiinței de sine, din prea marea grijă pentru propriul trup?

2. Poate oare exista o decădere mai mare a sufletului omenesc decât aceea în care sufletul nu numai că nu mai are habar de spiritul lui Dumnezeu din el însuși, dar sfârșește chiar prin a se pierde pe sine într-atât încât începe să-și renege propria existență și nu mai crede că există?!

3. Da, odată înrădăcinată în oamenii acestei lumi o asemenea stare, omul însuși încetează să mai fie om; el nu mai este atunci decât un animal dominat de instincte și cu o rațiune palidă, complet incapabil să-și mai trezească sufletul și, cu atât mai puțin, să-și reveleze spiritul. De aceea, aceste simple trupuri din carne trebuie nimicite și lăsate să putrezească împreună cu sufletele prea puternic legate de ele, pentru ca poate, după multe mii de ani, vreun suflet pe deplin eliberat de legăturile sale carnale, să poată păși din nou pe calea care duce spre creșterea spirituală și spre mântuire, fie pe acest pământ, fie pe altul. (Vezi și: „Împărăția misterioasă a spiritelor”, n.r.)

4. Astăzi sunt foarte mulți oameni care, din pricina prea multelor lor griji lumești și de dragul propriului lor trup, nu mai știu nimic de sufletul lor. Asta o mai puteți încă vedea uneori chiar și la voi, la saduchei și, într-o mai mare măsură, la toți ceilalți oameni; căci nimeni nu mai știe cine este și ce înseamnă sufletul! Unii vorbesc - ce-i drept - despre el și spun: «Pe sufletul meu» și «în sufletul meu»; dar dacă îl întrebi apoi pe vreunul: «Prietene, ce este de fapt sufletul?», atunei cel întrebat rămâne dintr-o dată ca vițelul la poartă nouă și își dă seama că nu știe ce să răspundă!

5. Iar când un suflet ajunge să nu se mai cunoască nici măcar pe sine, și până la urmă uită chiar cine și ce este el de fapt, atunci s-a întrecut măsura! Și atunci lui Dumnezeu nu-i mai rămâne altceva de făcut decât să trimită din nou asupra pământului forța Sa de nimicire a trupurilor omenești, și aceasta cu o putere mai mare sau mai mică, după purtarea oamenilor și după măsura în care ei mai știu ceva sau nu mai știu chiar nimic despre spiritul din ei și despre sufletul lor.

6. Asemenea oameni care sunt preocupați doar de lumea lor și de propriul trup ajung adeseori, ca formă exterioară, foarte frumoși și durdulii, în special femeile; și explicația cea mai simplă a acestui fapt constă în contopirea tot mai mare a sufletului cu carnea. Astfel de oameni devin însă, în egală măsură, slabi și foarte vulnerabili în confruntarea cu răul. Trupurile lor se îmbolnăvesc ușor, este de ajuns să-i atingă doar răsuflarea unui lepros și sunt sortiți inevitabil pieirii; în timp ce asupra altor oameni, care au un suflet liber, iar în interiorul acestuia un spirit pe deplin revelat, se pot abate toate otrăvurile acestui pământ și nimic nu le va putea dăuna: căci un suflet liber și spiritul revelat au în ele cu prisosință forța și mijloacele necesare pentru a rezista cu bine oricărui dușman, pe când un suflet strâns în chingile nevoilor cărnii se aseamănă mai curând cu un uriaș pus în lanțuri, care nu se mai poate apăra nici măcar de bâzâiturile unei muște și trebuie să privească neputincios cum un pitic nevolnic se apucă să-i desprindă cu un cuțit capul de pe umeri, încet, dar cu atât mai dureros.”

Author:  Acustic [ 20.10.2009, 02:07 ]
Post subject:  Capitolul 12 - Indrumari misionare

Capitolul 12
Îndrumări misionare


1. Domnul: “Țineți minte ce vă spun! Când ajungeți într-un loc și vedeți acolo oameni, bărbați și femei trupeși și împodobiți în fel și chip, preocupați doar de plăcerile trupului și fără nici un strop de iubire într-înșii, vedeți-vă de drumul vostru, căci acolo nu este nimic de făcut pentru împărăția lui Dumnezeu, ci s-a adunat deja cel puțin jumătate din Sodoma și Gomora! Iar de acel loc nu este departe nici judecata lui Dumnezeu; fiindcă asemenea suflete întrupate, care în marea lor majoritate și-au înmormântat aproape toată conștiința propriei lor existențe în mormântul cărnii lor, sunt întru totul încătușațe. Iar dacă de trupurile lor frumoase se apropie pe furiș duhurile rele, crude și încă foarte grosiere ale aerului, atunci asemenea suflete încătușațe nu au nici o posibilitate de apărare și sunt primele răpuse, cu carnea lor cu tot, care, fiind atât de legată de suflet, este mult mai vulnerabilă decât carnea trupului unui suflet liber.

2. Duceți-vă numai și apucați zdravăn de mână o asemenea femeie firavă de la oraș, și ea va țipa de durere; duceți-vă în schimb la țară, la un țăran muncitor care, pe lângă munca sa, se mai îngrijește și de sunetul său și de cel al copiilor lui, și veți putea strânge mâinile țăranului și ale copiilor lui cât veți vrea de tare, iar ei un vor scoate nici un țipăt de durere sau de teamă!

3. Credeți cumva că o asemenea robustețe ar veni de la munca cea grea și de la călirea datorată ei?! Ei bine, nu. Adevăr vă spun vouă: robustețea este doar urmarea eliberării sufletului din trupul lui printr-o dăruire manifestată în diferite feluri, și la fel se înfăptuiește apoi și călirea trupului.

4. Atunci însă când toată grijă este acordată doar frăgezirii cărnii (și există chiar școli în care trupul este modelat prin tot felul de gimnastici, iar apoi frăgezit pe cât posibil prin tot felul de alifii și uleiuri), fără a se avea deloc grijă și de suflet, acolo nu mai există suflete libere și puternice: și dacă se abate apoi chiar și numai o boare otrăvită asupra unor asemenea trupuri penibil de nevolnice, atunci prea ușor moartea poale sărbători o recoltă bogată.

5. Atunci încep însă vaietele și plânsetele, și așa-zișii credincioși cască gura și spun: «Vai! Ce plăcere o fi găsind Dumnezeu în a abate un necaz după altul asupra omenirii?!», după care trag concluzia fie că nici nu există Dumnezeu, fie că Dumnezeu este prea măreț și nu se sinchisește nicidecum de creaturile de pe acest pământ, sau chiar că Dumnezeu ar fi ajuns să fie însetat de jertfe și tămâie, și acum ar trebui din nou îmbunat prin jertfe bogate, prin formule magice și prin tămâie! Ori că Dumnezeu s-ar fi înfuriat și s-ar răzbuna acum pe bieții oameni neputincioși și că ar fi nevoie deci să ne pocăim, punându-ne cenușă în cap și aruncând cel puțin doisprezece țapi ispășitori în Iordan!

6. Dar la un lucru nu se gândește nimeni, și anume că toate suferințele, toate bolile, țoale războaiele, sărăcia, foametea și ciuma - toate au drept cauză faptul că oamenii, în loc să se îngrijească de sufletele și spiritul lor, urmând rânduiala lui Dumnezeu, se îngrijesc numai de trupurile lor!

7. Predicile despre teamă de Dumnezeu sunt rostite astăzi unor suflete deja moarte, iar predicatorul, al cărui suflet este de asemenea mort, nu mai crede demult în ele, ci numai în răsplata primită pentru predica să și în onoarea și faima pe care i le aduce talentul său de bun orator. Și astfel, un orb îl conduce pe un alt orb, iar un mort vrea să învie un alt mort. Primul predică în folosul trupului său, iar celălalt ascultă predica tot în folosul trupului său. Dar oare ce folos poate trage din aceasta un suflet cu adevărat bolnav?

8. Eu sunt un Mântuitor. Dar cum pot Eu să fac asemenea lucruri, se întreabă oamenii cu sufletul mort, și deci complet orbi? Adevăr vă spun vouă: Eu nu vindec trupul bolnavilor, dar acolo unde un suflet nu s-a amestecat încă prea mult cu carnea sa, Eu îi redau sufletului libertatea prin trezirea sa în spirit, în măsura în care se mai poate. Spiritul, care înainte era întemnițai în suflet, este astfel descătușat și revelat și întărește apoi de îndată sufletul, după care nimic nu este mai ușor pentru el decât să vindece într-o clipă toate bolile cărnii, restabilind astfel ordinea firească.

9. Această tămăduire este privită apoi drept un miracol, deși în realitate ea este cea mai firească și mai naturală vindecare a trupului! Căci ceea ce are cineva, aceea poale să și dea; ceea ce nu are însă, aceea nici nu poate da!

10. Cel care are un suflet viu, după rânduiala lui Dumnezeu, și un spirit liber în el, acela poate elibera la rândul lui și sufletul fratelui său, dacă acesta nu este încă prea legal de trupul său, iar sufletul vine apoi foarte repede în ajutorul trupului de carne. Dacă însă tămăduitorul de suflete are el însuși un suflet foarte bolnav, mai mult mort decât viu, cum i-ar putea el oferi unui alt suflet ceea ce îi lipsește lui însuși?! Chibzuii de aceea la ce veți face!

11. V-am descris așadar condițiile în care puteți fi primiți în rândul ucenicilor Mei, precum și răul de pe acest pământ, până în cele mai mari profunzimi. În continuare, faceți cum veți dori! Eu nici nu vă silesc să deveniți ucenicii Mei, nici nu vă împiedic să o faceți. Dacă vă hotărâți însă să fiți ucenicii Mei, trebuie să vă eliberați mai întâi sufletele și să le faceți puternice, căci altminteri ucenicia întru învățătura Mea nu v-ar folosi la nimic!”

Author:  Acustic [ 20.10.2009, 02:09 ]
Post subject:  Capitolul 13 - Noe și arca sa

Capitolul 13
Noe și arca sa


1. După ce au ascultat această învățătură, toți au făcut ochii mari și și-au spus în șoaptă: “Mea culpa” (îmi recunosc greșeala)! Iar tânărul fariseu nu prea știa ce să-Mi răspundă. Cyrenius și Iulius aveau și ei chipuri cam îngândurate, la fel ca și Ebahl, și chiar Iara, care se gândea cu îngrijorare la frumusețea ei.

2. Iar Cyrenius a spus, după ce a meditat îndelung: “Doamne și mărite învățător, eu mi-am mai petrecut câteva zile și nopți alături de Tine și Te-am văzut făcând multe minuni. Te-am auzit uneori vorbind cu mare asprime, dar nimic nu m-a impresionat vreodată, în toată viața mea, atât de mult ca cele spuse de Tine acum! Căci, după spusele Tale, se pare că nici noi nu stăm cu mult mai bine decât stăteau Sodoma și Gomora pe vremea lui Avraam. Și toate preocupările și faptele noastre sunt în optima forma (în cel mai bun caz) ale Satanei. Prietene, este o lecție foarte dură! Și, din păcate, nu putem tăgădui nicicum că Tu ne-ai arătat aici adevărul gol-goluț; dar cum să întoarcem pentru totdeauna și de bunăvoie spatele întregii lumi, pentru a ne dărui în întregime trezirii noastre în spirit?”

3. Eu i-am răspuns: “Prietene, nimic mai simplu! Poți să rămâi exact așa cum ești și exact cine ești, și vei fi mai mare peste cei pe care ai fost pus să-i conduci; însă nu spre gloria ta, ci în folosul oamenilor!

4. Căci iată, atunci când - pe vremea lui Noe - s-au revărsat apele peste tot pământul, pe care de fapt îl locuiau cei mai stricați dintre oameni, atunci apele au ucis, în afara lui Noe, a micii sale familii și a animalelor pe care Noe le-a putut lua în arca sa, tot ce exista în întreaga lume, exceptând, firește, peștii din apă.

5. Și cum crezi tu că și-au putut ține zilele Noe și familia sa acolo, sus, pe crestele valurilor ucigașe ale marelui potop? Vezi tu, el se afla în arca sa care era bine închisă, iar apele dezlănțuite au trebuit să o ducă foarte cuminți în cârca lor, fără să poată pătrunde pe nicăieri înăuntru, pentru că altfel ar fi pus în pericol și viața lui Noe!

6. Acest potop ucigaș se menține însă în continuare, din punct de vedere spiritual, la nivelul pământului. Și adevăr îți spun ție, că acest potop nu este cu nimic mai puțin primejdios pentru viața oamenilor de pe pământ decât cel natural de pe vremea Iui Noe.

7. Și cum poți oare să te ferești să nu mori înecat în apele potopului ucigaș de suflete? Adevăr îți spun ție: ceea ce a făcut Noe din punct de vedere fizic, același lucru trebuie făcut acum la nivelul spiritului, și numai astfel veți fi feriți de moartea prin înecare în apele acestui mare potop!

8. Cu alte cuvinte: să-i dați, potrivit rânduielii lui Dumnezeii, lumii ceea ce este al lumii, dar mai ales lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!

9. Metaforic vorbind, «arca lui Noe» reprezintă smerenia, iubirea de aproape și de Dumnezeu, care trebuie să-l caracterizeze pe om.

10. Cel care este smerit și însuflețit de o iubire curată și dezinteresată pentru Dumnezeu Tatăl și pentru toți ceilalți oameni, și care este mereu animat de dorința de a-i sluji, după puterile sale, pe toți ceilalți – după rânduiala lui Dumnezeu - acela va pluti nevătămat pe valul, altminteri ucigaș, al tuturor păcatelor lumii. Și, la capătul vieții acesteia pământene, atunci când pentru el apele vor fi scăzut și se vor fi retras în adâncurile lor întunecate, atunci arca sa va poposi pentru o binemeritată odihnă pe marele Ararat al împărăției nemuritoare a lui Dumnezeu și va deveni pentru cel care a condus-o căminul său pentru totdeauna.”

Author:  Acustic [ 20.10.2009, 02:28 ]
Post subject:  Capitolul 14 - Cum trebuie privite și folosite comorile pământene

Capitolul 14
Cum trebuie privite și folosite comorile pământene


1. Domnul: “Privește-Mă! Oare nu trebuie și Eu să am legături cu lumea? Mănânc și beau, iar lumea Mă slujește la fel cum valurile l-au slujit odinioară pe Noe! E drept că valul se frământă cumplit sub arca Mea, dar el nu o va puica înghiți niciodată!

2. Nu este vina ta că aici s-a întemeiat odată un Imperiu roman. Acuma el este un fapt, iar tu nu-l poți distruge! Chiar acest imperiu are legile lui bune, care ajută ca ordinea să fie păstrată, iar oamenii să fie supuși. Dacă tu te vei considera însă un stăpân care este deasupra legii și poartă coroana domniei, atunci te afli pe un drum păgubos pentru tine, chiar dacă nu și pentru oamenii care oricum trebuie să respecte legea care a fost dată, cu toate avantajele și dezavantajele ei. Dacă însă te supui tu însuți legii și te vezi doar ca un protector și executor al ei, conform instituțiilor stalului și necesităților, atunci te afli în postura cea dreaptă și-ți vei putea construi din materialul spiritual al legii o arcă ce te va purta pe deasupra valurilor atât de învolburate ale păcatelor lumii!

3. Dacă, pe deasupra, vei mai respecta și preceptele atât de ușor de urmat ale învățăturii Mele, întru totul potrivite de altfel cu legile voastre, aceasta înseamnă că faci îndeajuns ceea ce trebuie pentru trezirea ta în spirit. Iar dacă Eu spun îndeajuns, arată-Mi atunci pe altcineva care ar putea considera că nu este de ajuns!”

4. Cyrenius a spus: “Dar gândește-Te, Doamne, la fastul și la luxul în care sunt eu obligat să trăiesc datorită funcției mele în stat și amintește-Ți ce ai spus mai devreme despre fastul și luxul din lumea aceasta!”

5. Eu: “Dar iubești tu, în adâncul sufletului tău, fastul și luxul din lume?” 6. Cyrenius a răspuns: “O, nicidecum; pentru mine toate acestea sunt un adevărat coșmar!”

7. Eu: “Ei bine, de ce te frământă atunci fastul obligatoriu și luxul obligatoriu? Nici o strălucire și nici o podoabă nu pot deveni, dacă nu sunt iubite de inima ia, o povara pentru sufletul și spiritul tău! Dacă însă inima ta se simte legată de un obiect material, fie el chiar și un lucru cât de neînsemnat, atunci el poate deveni la fel de dăunător pentru sufletul și pentru spiritul tău ca și o coroană grea din aur curat și din nestematele cele mat prețioase.

8. Totul depinde în privința aceasta numai de starea de spirit a inimii: căci altminteri oamenilor acestui pământ li s-ar putea considera, în modul cel mai ridicol, ca fiind păcate chiar și soarele, luna și toate stelele, căci ele strălucesc și luminează atât de minunat, iar omul se bucură fără îndoială de ele. Prin urmare și tu, Cyrenius, te poți bucura foarte bine de strălucirea ta în fața oamenilor, dar fără să o lași să devină o bucurie trufașă și, prin urmare, prostească, căci aceasta este cea care distruge și până la urmă omoară sufletul!

9. Doar și lui Solomon i s-a îngăduit, și chiar i s-a poruncit, să se înconjoare de atâta lux cum nu se mai văzuse la nici un rege înaintea sa și nici nu se va mai vedea la vreunul după el. Și atâta vreme cât el n-a resimțit o bucurie trufașă pentru acest lux, ci una dreaptă, izvorâtă din înțelepciune, bucuria aceasta s-a dovedit înălțătoare pentru sufletul și pentru spiritul său. Când însă, mai apoi, din marea sa splendoare s-au născut sentimente de trufie, iar orgoliul a pus stăpânire pe el, atunci el s-a prăbușit în toate privințele în ochii lui Dumnezeu și ai oamenilor mai buni, și el a decăzut în toate păcatele lumii, iar operele și faptele sale n-au mai fost decât mascări în fața oamenilor buni și adevărate fărădelegi în fața Iui Dumnezeu.

10. Și îți spun acum ție, precum și tuturor celorlalți, că pentru om este chiar bine și folositor ca, odată ce sufletul său este pe deplin trezit iar spiritul său revelat și înflorit, ei să trăiască în timp ce se află încă pe acest pământ splendoarea cerurilor, înveselindu-și în mod drept cu ea spiritul. Căci mai de laudă este să construiești decât să distrugi. Însă nu c bine să încerce așa ceva decât cei despre care am vorbit mai înainte, pentru ca cei care nu sunt încă treziți din punct de vedere spiritual să poată vedea de ce este în stare un om cu adevărat evoluat spiritual.

11. Cel care însă își construiește un palat întru propria sa onoare și spre gloria sa, și ajunge să se iubească pe sine însuși în toată splendoarea sa, acela săvârșește un mare păcat împotriva propriului său suflet și a spiritului divin dinlăuntrul său, și se va distruge pe sine, precum și pe toii urmașii săi, căci aceștia se vor considera apoi încă de la naștere ca fiind mai buni decât toți ceilalți oameni.

12. Iar dacă splendoarea palatelor strică inimile celor care locuiesc în ele, iar aceștia nu vor mai resimți decât trufie și dispreț față de acei oameni care nu pot locui în palate, atunci îți spun: este mai bine ca palatele cu pricina să fie transformate de îndată într-un morman de ruine.

13. Prin urmare, nu este nicidecum împotriva ordinii lui Dumnezeu să ridici un oraș în care oamenii să trăiască apoi și să muncească în pace și în bună înțelegere unul cu altul, la fel ca o familie într-o casă, și să se poată ajuta mai ușor în toate unii pe ceilalți, prin comparație cu situația în care ei ar locui la mare depărtare unul de altul. Dacă însă într-un asemenea oraș vor pătrunde apoi trufia, sete de lux și de splendori, invidia, ura, prigoana și chiar crima, dar și necuviința și delăsarea, atunci mai bine este ca un asemenea oraș să fie făcut de îndată una cu pământul, căci altminteri el va deveni un cuibar al tuturor relelor primordiale care, cu timpul, vor otrăvi întreg pământul, precum Hanohul de dinainte de potop și precum Babilonul și marele oraș Ninive de după potop! Cât de mari au fost odinioară aceste orașe, iar acum pe locul lor nu se mai află decât câteva colibe amărâte! Acolo unde a fost odată orașul Hanoh, astăzi se întinde o mare, la fel ca și în locul vechilor orașe Sodoma și Gomora, precum și în locul a zece orășele mai mici din preajma acestora; și fiecare a fost mai mare decât Ierusalimul de astăzi, care nici el nu mai este la fel de mare ca pe vremea lui David.

14. Ceea ce s-a petrecut însă cu orașele acelea se va petrece și cu Ierusalimul, și unii dintre cei de aici vor fi de față și vor avea parte de grozăvia pustiirii! Căci, după cum am spus, este mai bine fără asemenea orașe, dar cu un suflet desăvârșit, decât cu un oraș în care sufletul omului poate fi complet nimicit acum și pentru totdeauna!

15. Astfel că tu, Cyrenius, poți avea tot ceea ce pământul are mai frumos și mai minunat pe suprafața sa cea mare și te poți bucura de toate, lăudându-L și preamărindu-L pe Dumnezeu; nu te lega însă niciodată cu inima de comorile acelea, căci toate splendorile lumii se vor sfârși într-o zi pentru ele însele și pentru tine, atunci când vei schimba viața cea trecătoare cu veșnicia! Căci tot ce este materie nu este de fapt nimic altceva decât ceea ce ți-am explicat Eu pe îndelete mai înainte. Spune-Mi, ești oare mulțumit și ai înțeles totul exact așa cum trebuie înțeles în fața lui Dumnezeu și a întregii lumi?”

Author:  Acustic [ 20.10.2009, 02:40 ]
Post subject:  Capitolul 15 - Despre calea cea dreaptă pentru desăvârșirea omului

Capitolul 15
Despre calea cea dreaptă pentru desăvârșirea omului


1. Cyrenius a spus: “Da, acum sunt lămurit pe deplin și am înțeles că nimic din cele lumești nu contează de fapt. Așa cum pentru fiecare fir de iarbă există o anumită lege care îi îngăduie să crească, tot așa există doar o singură lege potrivită pentru întreaga existență a omului, prin respectarea căreia omul își poate câștiga prin sine însuși deplina libertate, la fel cum nu există decât o singură cale, mereu aceeași, pe care omul își poate împlini - dacă va păși pe ea - adevărata și eterna sa menire; pe oricare alta dintre nesfârșit de multele căi spre libertate, pe care din punct de vedere moral, omul ar putea de asemenea păși, marele și unicul țel adevărat desemnat de Dumnezeu ar fi cu neputință de atins!

2. Faptul însă că drumul arătat de Tine, mărite Doamne, este singurul drept și adevărat, l-am înțeles acum atât de bine și de limpede, pe cât de limpede strălucește soarele în miezul zilei. Am înțeles de asemenea că omul, fie el mare sau mic, poate păși netulburat pe calea cea dreaptă atunci când are voința sinceră să o facă: îmi dau însă totodată seama că nici un om nu ar fi putut găsi vreodată prin sine însuși calea acesta a deplinului adevăr atât de desăvârșit, potrivit tuturor necesităților vieții. Un asemenea lucru poate fi arătat grabnic oamenilor care au puterea de înțelegere necesară numai de către spiritul lui Dumnezeu!

3. Deși drumul este de acum clar conturat, totuși - după părerea mea - el nu va fi urmat decât arareori pe deplin; căci mecanismele mult prea materiale ale lumii se așează ca un obstacol de-a curmezișul căii acesteia unice, adevărate și drepte, iar mulți dintre cei care vor dori să pășească pe ea se vor împiedica de aceste bariere și vor face cale întoarsă, mai ales dacă nu vor vedea foarte repede un prim rezultat extraordinar al eforturilor lor, lucru care nici nu se poate petrece atât de repede cum își imaginează ei în primul moment, mai ales în cazul acelor oameni care s-au contopit aproape complet cu lumea materiei.

4. Eu unul sper ca, prin grația Ta nemărginită, să pot atinge marele țel; dar eu sunt unul singur, iar statul roman număra multe milioane de oamenii. Cum oare și când vor ajunge aceștia - căci și ei sunt oameni la fel ca și noi - pe calea aceasta?!”

5. La aceste vorbe, tânărul fariseu a spus: “Mărite stăpâne, tocmai acest gând mă frământă și pe mine! Noi înșine putem, ce-i drept, să pornim deja în pace pe calea mântuirii; cum să facă însă acest lucru milioanele de oameni care nu pot să-și stingă setea chiar la gura izvorului și să vorbească, dacă au vreo îndoială, cu însuși marele Maestru al vieții?”

6. Eu le-am răspuns: “S-a avut grijă și de acest aspect. Căci, în urma Mea, poarta cerului va rămâne deschisă și tot ceea ce vorbim noi aici va putea fi auzit tot la fel chiar și după mai bine de o mie de ani, cuvânt cu cuvânt, și va fi consemnat, ca și cum totul ș-ar petrece sub ochii celor ce vor trăi peste aproape două mii de ani după noi, pe pământ. Iar dacă vreunul dintre aceștia va avea pe viitor vreo îndoială, el va putea cere din ceruri cea mai limpede povață. Căci în viitor, toți oamenii vor fi povățuiți de însuși Dumnezeu, iar cel ce nu se va lăsa povățuit de Dumnezeu, acela nu va pătrunde în împărăția plină de lumină a adevărului.”

Author:  Acustic [ 28.9.2010, 18:54 ]
Post subject:  Capitolul 16 - Despre înălțarea lui Iisus

Capitolul 16
Despre înălțarea lui Iisus


1. Domnul: “Vă spun însă vouă că nu va fi deloc ușor ca oamenii să se păstreze mereu la înălțimea adevărului pur: căci mintea lor, chiar de va ajunge uneori la o mare ascuțime, nu va putea cuprinde totuși faptul că Eu aș putea fi, prin spiritul Meu, Acela care odinioară - pe muntele Sinai i-a dat lui Moise legile, printre tunete și fulgere și care, prin înțelepciunea și puterea Lui, menține și guvernează întregul univers nemărginit! Chiar și unora dintre voi vă vine greu să credeți, deși sunteți martorii a tot ceea ce se petrece și s-a petrecut și în alte locuri, că Eu simt întru lotul una cu Tatăl din ceruri. Dar ce vor spune oare înțelepții lumii despre toate acestea, când vestea va ajunge la urechile lor din a mia gură?!

2. De aceea, doar celor săraci cu duhul li se va da vestea, nu și înțelepților acestei lumi; căci ceea ce este măreț în fața lumii, este o năpastă în fața lui Dumnezeu!

3. Omul simplu, modest, cu inima încă de ajuns de curată, are și un suflet mai liber, iar în sufletul său are un spirit mai puțin învăluit, și de aceea înțelege repede și ușor ceea ce este al spiritului. Un așa-zis înțelept însă, al cărui suflet este înțesat de tot felul de probleme materiale și care nici nu mai are habar de spiritul divin dinlăuntrul său, cu siguranță că nu va mai cuprinde cu mintea ceea ce voi înțelegeți în mare parte destul de ușor și în adevărata sa profunzime. Și totuși, nici chiar voi nu puteți cuprinde încă multe cu mintea; însă, după înălțarea Mea, le veți cuprinde pe toate, pe de a-ntregul!” 4. La aceste vorbe. Cyrenius a întrebat degrabă: “La ce înălțare Te referi de fapt? Ai să fii cumva înălțat la rang de rege al regilor pe pământ și încoronat ca atare?” 5. Eu: “Încoronat, da. Însă nu ca rege pământean și nici cu o coroană de aur! N-aș avea Eu oare puterea să-Mi iau un regat al pământului, care să se întindă chiar și dincolo de capetele acestuia? Cine M-ar putea împiedica să o fac? 6. Nu se află oare esența tuturor lucrurilor și, de asemenea, viața tuturor oamenilor, în mâna Tatălui Meu, care este în Mine, așa cum Eu sunt în El? De câte ori ți-ai putea trage răsuflarea fără vrerea spiritului divin care este în Mine, care singur însuflețește totul divin și vă ține pe toți în viață?!

7. Căci la ce le-a folosit oamenilor pe timpul lui Noe toată puterea lor și arta războaielor? Vezi tu, același spirit divin a dezlănțuit furia apelor deopotrivă asupra regilor și supușilor lor, și toți au pierit sub ape!

8. La ce i-a folosit puternicului faraon măreața sa armată? Spiritul Meu divin i-a trecut pe fiii lui Israel nevătămați prin Marea Roșie, iar ostile faraonului, care-i urmăreau, au pierit înghițite de ape!

9. Dacă aș fi vrut așadar să devin un rege pe acest pământ, ce putere M-ar fi putut oare împiedica să o fac?

10. Dar departe de Mine acest gând și departe și de toți aceia care vor să calce pe urmele Mele. Pe Mine Mă așteaptă o cu totul altă înălțare și încoronare, despre care vei afla mai multe abia când ea se va fi petrecut. Unele semne însă ți le-am dat deja chiar la începutul întâlnirii noastre și dacă ți le vei aminti, îți vei putea imagina tu singur restul!”

11. Cyrenius a spus: “Bine, Doamne, știu de-acum prea bine cine și ce ești, și toate câte le poți face - dar tot nu pot să pricep încă prea bine de ce Tu, cu toată puterea ta cea mare, ești nevoit - după cum se știe - să fugi de prigoana lui Irod și a Templului!?

12. Eu i-am răspuns: “Prietene, puteai să nu te mai ostenești cu întrebarea aceasta! În primul rând pentru că ți-am explicat în amănunt încă din Nazaret, iar în al doilea rând ar fi trebuit să fi înțeles de-acum, din toate cuvintele Mele, că am venit în această lume nu pentru a-i face pe morți încă și mai morți decât suni ei deja, ci pentru a-i readuce pretutindeni din nou la viață. Căci Eu sunt aici pentru a lua asupra Mea toată judecata hotărâtă pentru întreg pământul, astfel ca prin această judecată luată asupra Mea toți oamenii să își găsească mântuirea de moartea cea veșnică.

13. Totodată, sunt aici nu pentru a lovi, ci doar pentru a vindeca toate rănile omenirii împovărate cu rele de tot felul, și nu pentru a-i provoca acesteia răni încă și mai mari, și mai adânci.

14. Ți se pare oare că de teama prigonitorilor Mei sunt Eu oarecum un fugar? O, dacă asta crezi într-adevăr, atunci te afli în mare greșeală! Privește-i numai pe cei câțiva criminali fioroși! Ei bine, după Moise și după legile voastre, ei își merită însutit moartea. Și totuși, Eu nu voi lăsa ca ei să fie uciși, ci voi face astfel încât și ei să aibă parte de îndurarea cerească. Dacă vor ști să profite de îndurarea aceasta, atunci vor avea și ei parte de împărăția Mea; de vor cădea însă înapoi în păcat, atunci ei înșiși vor fi vinovați dacă mâna legii îi va ajunge din nou și-i va ucide! Căci, vezi bine, legea are mereu putere, pe când îndurarea vine doar din timp în timp în ajutorul celor oropsiți. Iar atunci când nu mai este îndurare trebuie să te supui din nou legii.”

Author:  Acustic [ 28.9.2010, 19:14 ]
Post subject:  Capitolul 17 - Despre vrerea Domnului și despre libertatea sufletului omenesc

Capitolul 17
Despre vrerea Domnului și despre libertatea sufletului omenesc


1. Domnul: “Vezi bine, tu ești purtătorul tuturor legilor, a întregii forțe și puteri a Romei în întreaga Asie și într-o parte a Africii, dar - totuși de voința Mea depinde dacă răufăcătorii vor fi judecați sau iertați, iar tu nu poți face nimic împotriva voinței Mele.

2. Tot așa i-aș putea sili, prin vrerea Mea, pe toți oamenii acestei lumi să facă unele fapte bune; dar și aceasta ar însemna o judecată, care l-ar transforma pe omul liber într-o mașinărie.

3. Tu nu ești totuși o mașinărie, pentru că înțelegi ceea ce faci la îndemnul cuvântului Meu, astfel încât faptele tale sunt pe deplin drepte, potrivit ordinii lui Dumnezeu. Iar dacă nu înțelegi ceva, atunci întrebi, și apoi acționezi din proprie știință, lucru care nu mai poate fi privit ca o constrângere dinafară, ci vine din tine însuți, ceea ce iarăși este în spiritul unei vieți libere.

4. Pentru că, dacă voința Mea te-ar constrânge, atunci ai fi un sclav în lanțuri. Dacă însă propria ta voință este cea care te constrânge, atunci ești un om liber. Căci, de acum, voința ta nu va mai dori decât ceea ce mintea ta, care este ochiul sufletului tău, va recunoaște drept unicul lucru adevărat și bun! Cu omenirea însă lucrurile ar sta altfel daca ar fi silită să se supună voinței Mele; căci ea nu ar recunoaște dinainte care lucru este bun și adevărat, iar faptele ei ar fi asemeni celor ale dobitoacelor, ba poate chiar mai rele. Căci dobitoacele se află pe o anumită treaptă de dezvoltare, de pe care o constrângere impusă ființei lor nu le poate produce sufletelor lor nici o pagubă morală, fiindcă sufletele lor de dobitoace nu au nimic de-a face cu vreo lege liberă a moralei; sufletul omului liber însă ar avea mult de suferit dacă ar fi supus unei constrângeri lăuntrice, pentru că aceasta ar fi împotriva naturii sale libere din punct de vedere moral.

5. Din toate acestea, dragul Meu Cyrenius, sper să poți înțelege foarte bine de ce par Eu că fug din fața celor care Mă prigonesc, abătându-Mă din calea lor unde și de câte ori pot: nu pentru a Mă păzi pe Mine de furia lor oarbă, ci pentru a-i feri pe ei - care, deși sunt orbi și proști, sunt totuși tot copii ai Mei - de osândă.

6. Atunci când întâlnesc însă oameni care Mă prigonesc, dar care în sinea lor sunt ceva mai buni decât alții, iar în anumite clipe de luciditate pot recunoaște adevărul și binele, de aceștia nu fug, ci îi las să vină la Mine pentru a fi îndrumați să poată recunoaște întunericul din ei și propria lor judecată, și pentru a se putea transforma apoi, devenind oameni după rânduiala lui Dumnezeu. Un exemplu viu pentru ceea ce ți-am spus ți l-au oferii cei treizeci de prigonitori tineri, dar puternici, ai temutei Mele ființe. Cu siguranță că nu i-aș fi adus încoace dacă nu aș fi văzut, încă de pe când erau departe, că sufletele lor pot fi modelate.

7. Și forțele naturii s-au supus vrerii Mele și i-au adus încoace. Prin aceasta însă, sufletul lor nu a suferit nici o constrângere. Odată ajunși aici, ei sunt îndrumați, mintea lor se îmbogățește cu lumină, iar în cele din urmă ei vor putea alege din proprie voință ceea ce sufletul lor își dorește cu adevărat.

8. Dar, iată, se apropie timpul ca soarele să își arate razele sale la orizont, și nici unul dintre voi nu s-a gândii să meargă să se odihnească! De ce oare? Ei bine, de data aceasta pentru că așa am dorit Eu! Nici acest lucru nu înseamnă însă o constrângere a sufletului, ci doar una a materiei, care acum a fost nevoită să se supună sufletului un timp mai îndelungai decât de obicei. Și am vrut să fie așa în primul rând din pricina celor treizeci; și nimeni dintre voi nu va putea spune despre sine că este obosit și că îi este somn. Prin veghea noastră însă am salvat treizeci de frați; i-am salvat de două ori: trupește și spiritual. Și astfel, poate că strădania și veghea noastră sunt răsplătite și vor li mai apoi și mai mult răsplătite. Nici în cazul acesta constrângerea aceasta exterioară nu a fost dăunătoare vreunui suflet. Dacă aș fi împins însă cu forța vreun suflet către lumina cea dreaptă, el ar sta acum ca o mașinărie în fața noastră și nici una dintre faptele sale nu ar avea pentru el o valoare mai mare decât valoarea unei mașinării sau a unei unelte pentru sine.

9. La ce-i folosește, de pildă, unei sape că este ascuțită sau unui topor că taie bine? Toate acestea nu-i folosesc decât omului, care are o conștiința liberă și bogată și care poate deosebi ce anume este folositor și bun. Sau la ce-i folosește unui orb lumina, ori unui olog arena olimpică? Un lucru nu îi poate folosi decât aceluia care este conștient în primul rând de sine însuși, iar apoi de necesitățile sale, de utilitatea și de folosința care rezultă din respectivul lucru.

10. La fel stau lucrurile și cu lumina spirituală. Datorită sfintei libertăți a spiritului omenesc, ea nu poate și nu trebuie revărsată niciodată cu forța asupra omului, ci trebuie așezată doar într-un anumit loc, acolo unde fiecare o poate vedea. Cine vrea să se folosească de ea, acela o poale folosi nestânjenit. Cel care nu vrea însă să o folosească, acela, în virtutea libertății sale, o poate lăsa acolo unde se găsește, așa cum se petrec lucrurile și cu lumina soarelui, care însoțește ziua. Iar cel care vrea să trândăvească chiar și ziua în amiaza mare, nu are decât sa o facă, căci acest lucru nu va fi nicidecum spre răul omenirii. Căci lumina nu obligă nici un suflet care are o voință liberă la vreo faptă anume.

11. Eu am îndeajuns de multă putere pentru a modifica gândirea voastră și pentru a face din voința voastră liberă un animal de povară bine înhămat în toate chingile, iar animalul de povară se va deplasa umil exact într-acolo unde frânghia atotputernicei Mele voințe îl va conduce; înlăuntrul său însă, el va fi mort. Atunci când Eu vă învăț, vă îndrum și vă arăt lumina cea dreaptă, voi sunteți însă liberi și puteți primi lumina, la fel cum o puteți lăsa acolo unde se află. Înțelegi tu toate acestea, dragul Meu Cyrenius?”

12. Cyrenius a răspuns: “Da, acum înțeleg și cred că mi-am dat seama și de motivul pentru care Tu, Doamne, ai ales treapta aceasta a umilinței pentru a-i învăța pe oameni despre singura menire adevărată a lor și despre cum și-o pot ei împlini. Iar pentru ca, în plus, oamenii să fie animați și de o credința adâncă, bazată pe înțelepciune și convingere, Tu înfăptuiești totodată și unele miracole menite să dea cuvintelor Tale mai multă tărie și să le așeze în lumina cea dreaptă. Și astfel se petrec dinspre partea Ta toate în cea mai desăvârșită ordine, spre sfințirea vieții omenești, iar mie purtarea și atitudinea Ta îmi par ca și cum toate ar fi fost prevăzute de Tine încă de o veșnicie. S-ar putea să mă înșel în privința aceasta, deși nu prea îmi vine să cred.”

13. Eu am spus: “Nu, nu, nu te înșeli deloc; căci rânduiala lui Dumnezeu trebuie să fie veșnică! De n-ar fi veșnică, atunci n-ar fi nici rânduială și n-ar fi nici adevăr; căci un adevăr trebuie să fie și să rămână în veci adevăr, și de aceea trebuie și prevăzut dintru veșnicie. Dar să trecem acum la altceva!”

Author:  Acustic [ 28.9.2010, 19:18 ]
Post subject:  Capitolul 18 - Consemnarea cuvintelor Domnului

Capitolul 18
Consemnarea cuvintelor Domnului


1. Domnul: “Marcu, ia vezi tu ca acum, când aurora începe să dea culoare vârfurilor munților, să putem îmbuca și noi ceva; căci nu e bine să ne apropiem de cei cinci răufăcători cu stomacul gol! Sigur vom avea mult de furcă cu ei până se vor tămădui! Odată tămăduiți însă, trebuie să avem la îndemână sare, pâine și vin pentru întremarea lor; căci vor fi total lipsiți de putere după vindecare. Iar sarea, pâinea și vinul le vor reda forțele!”

2. Marcu a spus: “Doamne, totul va fi de îndată pregătit!” După care a poruncit femeii și copiilor săi să dea fuga la bucătărie pentru ca toate sa fie gata la timp. Și imediat, femeia împreună cu cei doi fii ai săi și cu cele patru fiice au dat fuga la bucătărie și s-au apucat de treabă. Câțiva dintre ucenicii Mei și-au oferit și ei ajutorul și i-au ajutat să curețe peștele, lucru la care ei, ca pescari, se pricepeau foarte bine.

3. Matei și Ioan însă s-au apucat să recitească însemnările făcute după cuvântarea Mea din noaptea aceea, dar și-au dat seama că din însemnările lor – de obicei foarte exacte - lipseau de data aceasta fragmente foarte mari.

4. Drept care Ioan M-a rugat să-l ajut să completeze golurile. Dar, la un semn al Meu, Rafael s-a oferit de îndată să facă acest lucru și într-o clipă a completat pasajele sărite. Iar când cei doi au parcurs încă o dată însemnările, au văzut că nu mai lipsește nimic și că totul este în perfectă ordine.

5. Iuda s-a uitat și el peste însemnări și a găsit că nimic nu se abate de la atât de multele învățături și cuvinte schimbate în noaptea aceea. Salvarea celor treizeci fusese consemnată pe larg, și ucenicii s-au bucurat foarte tare.

6. Cyrenius însă și-a exprimat dorința să aibă și el o copie a manuscrisului și a oferit o răsplată bună celui care era dispus sa i-o facă!

7. Îndată a apărut acolo Iuda Iscarioteanul și i-a oferit lui Cyrenius serviciile sale.

8. Eu însă l-am dojenit pe Iuda pentru o atât de mare calicie și i-am spus lui Cyrenius: “Uite-l acolo pe Rafael: dă-i numai ceva de scris și o să facă treaba mai repede ca altcineva!”

9. Cyrenius și-a chemai servitorii, a cerut să-i fie aduse mai multe suluri de pergament și i le-a dat pe acestea lui Rafael, iar acesta abia de a atins sulurile, că i le-a și înapoiat lui Cyrenius, spunându-i: “Dorința ta a fost îndeplinită; poți să compari acum sulurile cu cele ale celor doi ucenici, să vezi dacă lipsește ceva!”

10. Cyrenius a privit sulurile și le-a văzut pe de-a-ntregul acoperite cu scris. El s-a mirat firește, neputând concepe, cu toată înțelepciunea sa, o asemenea rapiditate.

11. Cei treizeci de farisei și leviți s-au uitat de asemenea la suluri, iar cunoscutul vorbitor, pe numele său Hebram, a spus: “Da, toate cele pe care le-am văzut și le-am citit sunt, cuvânt cu cuvânt, aidoma cu ceea ce s-a spus și cum s-a spus aici. Despre felul în care a reușit însă îngerul să umple într-o clipă mai multe suluri de pergament cu scrisul acesta perfect citeț - asta nu mai este treaba noastră și nici nu vreau să mă mai gândesc la ea, căci știu prea bine dinainte că tot nu vom înțelege nimic. Căci noi, muritorii, vom înțelege pe de-a-ntregul nemurirea abia atunci când vom fi ajuns pe deplin nemuritori și, tot așa, abia atunci vom înțelege pe deplin și înfăptuirile spiritelor, când noi înșine vom fi ajuns, la rândul nostru, spirite pe deplin pure; atâta vreme însă cât ne aflam încă în învelișul nostru material, este sigur că nu vom reuși acest lucru.

12. De aceea, este mai bine să nici nu mai medităm la asemenea fenomene! Căci doar există destule lucruri și fenomene în natură pe care nici un muritor nu le va înțelege vreodată, îndată ce omul necugetat s-ar apuca să mediteze la asemenea lucruri, el ar lua-o razna în cel mai scurt timp. Pentru spiritele din ceruri lucrurile sunt fără îndoială foarte simple și, probabil, cu timpul vor deveni și pentru noi mai simple decât acum, dar de vom dori să ajungem încă de pe acum la deplina înțelegere, ni se vor zdruncina fără îndoială mințile. De aceea, eu privesc cu mare plăcere o minune înfăptuită, dar nu mă simt deloc îmboldit să încerc s-o înțeleg. Și chiar dacă am reuși să înțelegem cu adevărat câte ceva, tot nu am putea imita aceste lucruri. Iar de vreme ce nu putem face așa ceva, atunci o înțelegere doar pe jumătate nu ne va folosi la nimic!”

13. La care Cyrenius a spus: “Privind acestea doar la modul simplist, oarecum material, ai fără îndoială dreptate. Nici pe mine nu mă interesează imitarea; în schimb sunt foarte interesat, întrucât și în mine sălășluiește un spirit nemuritor, să privesc lucrurile spirituale puțin mai altfel decât cu ochii legați, și întreaga mea ființă tânjește acum să afle cât de cât din gura unui înțelept despre cum stau lucrurile cu viteza aceea extraordinară a scrisului îngeresc! De aceea am să caut să-l fac pe un asemenea înțelept să vorbească, fiindcă toate vorbele noastre sunt ca treieratul paielor goale. Și este sigur că nu va ieși nimic înțelept din ele, pe când spusele unui înțelept despre aceste fapte ne vor ului pe loc.'“

14. Atunci Hebram a spus, cu puțin năduf: “Asta fără îndoială, dar uluiala noastră se va reduce până la urmă la faptul că vom înțelege cuvintele înțeleptului despre faptele acestea la fel de puțin pe cât înțelegem și minunea în sine fără cuvintele rostite de gura unui înțelept! Căci, pentru a înțelege înțelepciunea, trebuie să fii tu însuți mai mult sau mai puțin înțelept. Cu mintea simplă a omului, oricât de sănătoasă ar fi ea, nu poți cuprinde înțelepciunea în profunzimile ei; îți poți face cel mult o idee, dar atât. «Cântarea Cântărilor» a lui Solomon, care a fost un înțelept, pare cu siguranța cea mai ușor de înțeles pentru mintea omenească dintre aceste lucrări. Atunci când o citești, ai impresia că o înțelegi; apoi însă dacă încerci să o cercetezi cu toată seriozitatea în minte, ajungi foarte curând la concluzia că de fapt n-ai înțeles nimic! Iată un mic exemplu menit să îmi întărească această convingere!”

Author:  Acustic [ 28.9.2010, 19:23 ]
Post subject:  Capitolul 19 - «Cântarea Cântărilor» a lui Solomon

Capitolul 19
«Cântarea Cântărilor» a lui Solomon


l. Hebram: “În capitolul al patrulea, Solomon spune; «Cât de frumoasă ești tu, draga mea, cât de frumoasă ești! Ai ochi de porumbiță, umbriți de negrele-ți sprâncene, iar părul tău pare o turmă de capre ce coboară prin munții din Galaad. Dinții tăi par o turmă de oi tunse care ies din scăldătoare; ele au toate doi miei gemeni, și între ele nu e nici una stearpă. Cordeluțe purpurii suni buzele tale și gura ta e încântătoare. Două jumătăți de rodii par obrajii tăi sub vălul tău cel străveziu. Gâtul tău e turnul lui David, menit să fie păstrătorul scuturilor: mii de scuturi atârnă acolo, și numai scuturi de viteji. Cei doi sâni ai tăi par doi pui de căprioară, doi iezi care pasc printre crini. Până nu se răcorește ziua. până nu se-ntinde umbra serii, voi veni la line, delușor de mirt, voi veni la line, munte de tămâie. Cât de inimoasă ești tu, draga mea, și nici o pată-n tine nu este. Vino din Liban, mireasa mea, vino din Liban cu mine! Pogoară degrabă din Amana, din Senir și din Liban, din ale leilor culcușuri și din munții cu leoparzi! Sora mea, mireasa mea, tu mi-ai robit inima numai cu o privire a ta și cu colanu-ți de la sân. Cât ești de dulce când mă dezmierzi, tu ești sora mea, mireasa mea: mai dulce decât vinul dulce este mângâierea ta. Iar mireasma ta plăcută mi-e mai presus de orice mir. Din buzele tale izvorăște mierea, iubito, miere și lapte curg de sub limba ta; mirosul veșmintelor tale este mireasmă de Liban. Ești grădina ferecată, sora mea, mireasa mea, fântână acoperită și izvor pecetluit. Vlăstarii tăi clădesc un paradis de rodii cu fructe dulci și minunate, având pe margini arbuști care revarsă miresme: nard, șofran și scorțișoară, cu trestie mirositoare, cu felurime de copaci ce tămâie lăcrimează, cu mirt și cu aloe și tufiș mirositor. În grădină-i o fântână, un izvor de apa vie și pâraie din Liban. Scoală vânt de miazănoapte, vino vânt de miazăzi, suflați prin grădina mea și miresmele-i stârniți!»

2. Iată, mărite Cyrenius, cam așa sună, cuvânt cu cuvânt, capitolul al patrulea, aparent cel mai ușor de înțeles, al «Cântării Cântărilor» a lui Solomon, care a fost un înțelept. Iar eu îți voi da ție toale comorile lumii dacă tu, cu mintea ta atât de profundă, te vei dovedi în stare să deslușești chiar și numai o frântură din el!

3. Cine este sora care revine mereu, mireasa mult iubită, care, dacă arată așa cum o descrie în cuvinte de laudă Solomon, ar fi o imagine de groază pentru orice om și față de care chiar și o Meduză păgână ar părea o adevărată Venera?! Ei bine, pentru mintea unui om simplu, aceste vorbe reprezintă absurdul absurdului; ce sens însă se ascunde în ele, asta nu va descoperi nici o minte omenească, ci numai înțelepciunea! Cel care stăpânește înțelepciunea, acela le va putea înțelege, cel care însă nu o stăpânește, acela mai bine să nici nu citească asemenea cuvinte, iar dacă le-a citit, să nu-și mai frământe mintea cu ele; căci cu cât se gândește mai mult la ele, cu atât va pricepe mai puțin. Eu am învățat chiar pe dinafară întreaga «Cântare a Cântărilor» a lui Solomon, pentru a mi-o trece în felul acesta mai bine prin minte - degeaba însă; și, cu timpul, mi-am dat tot mai limpede seama că stau tot ca vițelul la poarta nouă.

4. Iar tu cere ajutorul mai bine de la mintea limpede a tovarășilor noștri decât de la înțelepciunea lor care sigur este foarte mare! Căci de îți vor explica rapiditatea scrisului îngeresc prin înțelepciunea lor, vei înțelege din explicațiile lor tot atât de puțin cât ai priceput și din capitolul al patrulea al «Cămării Cântărilor» a lui Solomon. Dacă însă cineva iți va explica cu mintea sa limpede, presupunând că așa ceva este cu putință, ei bine, atunci vei înțelege din explicația sa măcar atât cât poate fi înțeles dintr-o perspectivă materială un lucru pur spiritual. După părerea mea însă, nu se vor putea realiza multe în felul acesta!”

5. Cyrenius a spus: “Văd bine: că nu ești deloc un om prost; căci nu este puțin lucru să poți memora cuvânt cu cuvânt o asemenea absurditate a absurdităților - privită din punct ele vedere material. Intr-adevăr, pasajul citat conține atâta absurditate cum nu mi-a mai ajuns niciodată ceva asemănător în ureche! Și totuși, iată că absurditatea aceasta pură începe să mă frământe chiar mai mult decât rapiditatea scrisului îngeresc de mai înainte. Ce o fi vrut oare să spună atest cunoscut Cresus al iudeilor cu vorbele sale? Să fi fost ele în mod serios o declarație de dragoste către vreo tânără evreică frumoasă, care, potrivit comparațiilor sale, trebuie să fi arătat însă foarte ciudat? Sau prin ele se înțelege cu totul altceva? Dar ce anume însă - iată de-acum o altă întrebare! Să aibă oare aceste cuvinte vreo cheie? Dacă da, atunci Domnul și Stăpânul nostru o cunoaște fără îndoială cel mai bine. Să ne adresăm deci direct învățătorului, și nu calfei!”

6. Hehram: “Sunt de aceeași părere și chiar te rog să o faci! Eu însumi sunt mult mai interesat de acest lucru decât de viața de dincolo de mormânt.”

7. Drept care, Cyrenius Mi s-a adresat, spunându-Mi: “Doamne, ai cunoștință despre capitolul al patrulea al «Cântării Cântărilor» a lui Solomon? Spune-mi atunci, are el vreun anume sens, sau este doar ceea ce pare, și anume cea mai mare absurditate?!”

8. Eu i-am răspuns: “Prietene, în vorbele acelea există mult sens, chiar dacă el este foarte profund! Solomon le-a scris așa cum i-au fost ele dictate de spirit; dar nici el însuși nu le-a înțeles mai bine decât, le înțelegi tu acum. Căci lui i-a fost dat, ce-i drept, cuvântul înțelepciunii, nu însă și deplina sa înțelegere. Și pentru el multe păreau a fi scitice (*1); căci ceea ce a consemnat el a fost rostit pentru vremea aceasta, în imagini potrivite.

9. Cheia acelor cuvinte este chiar Acela care vorbește acum cu tine; cuvântul însă, un cuvânt al iubirii eterne pentru eternitate, deci iubirea cea mai curată a lui Dumnezeu pentru voi, oamenii, este mireasa cea frumoasă, adevărata soră a oamenilor și prietena lor dragă! Citește cu cheia aceasta «Cântarea Cântărilor», iar atunci o vei înțelege și vei găsi în ea cel mai adevărat sens! Ai înțeles acum ceva din înțelepciunea lui Solomon?”

10. Cyrenius a răspuns, privindu-l pe Hebram: “Simți acum, tinere, de unde începe să bată vântul? Este cu totul altceva decât se spune în Templu! Pe scurt, acum că am cheia, voi studia acasă textul lui Solomon cuvânt cu cuvânt!”

11. Hebram: “Cheia pare a fi cea adevărată și pe deplin potriviră; însă nu chiar toaie se vor lăsa deschise cu ea! Noi vedem și stelele, și mai înainte învățătorul ne-a dat câteva indicii cu valoare de cheie în cuvântările sale - dar și îngerul a făcut o referire foarte importantă; și ce știm noi acum în plus despre ele.” Explică-mi, de exemplu, ce este de fapt minunatul luceafăr, care azi-dimineață a strălucit atât de frumos pe cer? Ei bine, pe cât de puțin ești în stare să-mi explici destul de limpede strălucirea luceafărului, cu cheia oferită de înger, tot atât de puțin vei putea pătrunde și întreaga înțelepciune a lui Solomon chiar având cheia misteriosului învățător! Căci și acolo există destul de multe imagini, pentru a căror descifrare doar spiritul poartă în sine cheia. Cât despre faptul că este bună cheia pe care ți-a dai-o învățătorul, de acest lucru nu mă mai îndoiesc nici un pic și voi încerca și eu să descifrez câte ceva cu ajutorul ei.”

12. Și din nou Cyrenius Mi s-a adresat Mie, întrebându-Mă: “Doamne, ce să cred despre vorbele lui Hebram?”

13. Eu: “Vorbește bine și adevărat; și, de vreme ce așa stau lucrurile, vei ști mai târziu ce să înțelegi. Dar să lăsăm toate acestea, căci, iată, masa este gata! Trupul nostru are nevoie de întărire, deci haideți să-i dăm întâi ce-i trebuie și apoi să ne ducem afară la răufăcători. Pentru că se apropie clipa când vor fi gata pentru a fi tămăduiți!” Și, în acest timp, s-au și adus pe mese o mulțime de pești, pâine și vin.

(*1) Sciții, în antichitate, erau locuitorii stepei din sudul Rusiei

Author:  Acustic [ 28.9.2010, 19:27 ]
Post subject:  Capitolul 20 - Despre cum au mâncat oaspeții la masă

Capitolul 20
Despre cum au mâncat oaspeții la masă


1.Atunci când au văzut fariseii și levinții mesele atât de îmbelșugate, pline, cu pești bine pregătiți, cu pâine și vin, Hebram a spus: “Ei bine ucenicii învățătorului din Nazaret nu par a trăi după reguli chiar atât de grele și severe! Iată că nu mai există nici un motiv care ne-ar putea împiedica să rămânem soldați ai Romei și să fim în același timp ucenicii Săi cu trupul și cu sufletul! De câie ori n-am fost noi obligați în Templu să postim pentru marea glorie a lui Iehova, iar aici nici vorbă să se postească, deși astăzi, în ajunul sabatului, evreii sunt obligați să țină post sever! Și, fără îndoială, că nu se aduce prin aceasta nici o necinste lui Dumnezeu, căci altminteri gura Stăpânului și învățătorului - care de-acum va fi și al nostru - n-ar fi rostit un asemenea îndemn. Într-un cuvânt, ceea ce va spune și va voi El, de acum înainte, aceea vom face, fie că va fi dulce, fie că va fi amar pentru noi! Căci spiritul acesta, care face să răsară soarele și în zi de sabat la fel ca în orice zi de lucru, și care - prin faptele sale - nu ține seama de sărbători, este cu siguranță mai presus de spiritul absurd al Templului nostru, care odată chiar a poruncit, spre adevărata sfințire a sabatului, trei zile de post înaintea acestuia și trei zile după. Și întrucât săptămâna are doar șapte zile cu sabat cu tot, s-a născut alunci întrebarea: când să se mai lucreze în asemenea împrejurări?! Iar legiuitorul cel orb și-a dat seama de prostia făcută și a acceptat până la urmă tocmeala! Dumnezeu să-l odihnească!

2. Pe scurt, din noul nostru Stăpân și Învățător răzbate de pretutindeni spiritul cel drept al lui Dumnezeu și de aceea dorim să-i fim ucenici și chiar îi vom fi, pe viață și pe moarte; iar Templului îi vom întoarce spatele pe vecie! Amin. Așa a trebuit să fie și așa va fi! De postit am postit noi destul și n-am căpătat nimic. În drumurile noastre am renunțat însă nu odată la postul cel prostesc, am mâncat și am băut până și în ajun de sabat și în zilele cu lună plină, și iată că pe calea aceasta omenească, lesne de înțeles, am căpătat lucrul cel mai însemnat pe care îl poale căpăta un om. Să fim deci veseli și cu poftă de viață! Îl avem deja pe proorocitul Mesia, iar, în condițiile dale, Templul nu-L va vedea la față încă multă vreme de aici încolo; și chiar de-L va vedea la față, el nu-L va putea recunoaște. Noi însă Îl avem și Îl recunoaștem; și de aceea suntem în culmea bucuriei și spunem: Osana celui pe care L-am găsit! Doar Lui îi vom dărui toată prețuirea și iubirea noastră!''

3. Atunci Iulius a spus; “Așa se cuvine; aici mă alătur vouă și chiar mai adaug: slavă și binecuvântare tuturor acelora care sunt de bună credință!”

4. Iar Cyrenius a spus și el: “.Așa este, slavă întregii lumi și binecuvântare cerească, și lăudat fie numele Mântuitorului nostru care se numește Iisus! Iar în fața acestui nume să se plece de acum înainte toate popoarele lumii, toți îngerii din ceruri precum și toate spiritele de sub și de deasupra pământului!”

5. Iar îngerii, Iara, Josoe. Ebahl, împreună cu toți ucenicii, au rostit atunci cu glas tare: “Amin!”

6. După acest “Amin” am spus Eu: „Iar acum, prietenii și frații Mei, să mâncăm și să bem; căci timpul pentru tămăduirea celor cinci ucigași se apropie!” Atunci toți s-au întins după pește și pâine, iar la urmă după vin.

7. Și astfel s-a terminat în scurt timp dejunul, și toți au mâncat cu cea mai mare poftă; căci peștii fuseseră atât de bine pregătiți încât gustul lor bun te îmbia și mai mult să-i mănânci. Iar Iara a Mea mânca și ea cu poftă, și la fel și Rafael al ei, lucru care le-a atras atenția tinerilor farisei și leviți. care începuseră să se întrebe unul pe altul cum de poate un înger, care reprezintă spiritul cel mai pur, să înfulece cu asemenea poftă pește și pâine și să bea vin, ba o îndeamnă și pe frumoasa sa ucenică să facă același lucru, iar aceasta nu se rușinează de fel să-i țină isonul mentorului ei ceresc.

8. Atunci Hebram le-a spus tovarășilor săi: “Dar de ce vă miră atât de tare toate acestea? Simpaticul nostru înger, care cu atâta ușurință i-a venit de hac pietrei aceleia de vreo treizeci de livre, și asta doar cu degetele sale atât de delicate, sigur că o scoate cu atât mai ușor la capăt cu peștii de pe masă cu carnea lor moale, cu pâinea și cu vinul! Iar ucenica sa dragă, care nu pare să rămână cu nimic mai prejos în nesfârșita-i poftă de mâncare, ea se află fără doar și poate încă în creștere; căci, după înfățișare, fata abia de pare să fi împlinit cincisprezece primăveri și totuși este deja atât de puternică încât se poate compara cu o femeie de douăzeci de ani; iar acest lucru se datorează desigur și faptului că se hrănește atât de bine. Fiul adoptiv al lui Cyrenius, așezat între mâncăcioasa noastră și încă și mai mâncăciosul nostru înger, are și el o mare poftă de mâncare; însă fata și îngerul îl lasă în mod evident de căruță! De fată însă este păcat că este atât de mâncăcioasă! Căci altminteri are un aspect plăcut și vorbește cu mult avânt; înfulecatul acesta însă îi reduce mult din farmec. Dar și învățătorul nostru mănâncă și bea fără nici o reținere. Acesta nu pare însă a fi un lucru neobișnuit la marile spirite; căci toți cei pe care i-am cunoscut eu de acest fel erau în marea lor majoritate mari mâncăi și mari băutori! De altfel, nici nu se poate spune că a fost prea mult ceea ce s-a mâncat și ceea ce s-a băut aici, excepție făcând desigur îngerul, care a înfulecat cât noi toți laolaltă! Surprinzător este faptul că un asemenea spirit curat înfulecă și el hrană materială la fel ca unul de-ai noștri! M-ar interesa totuși să știu dacă mai apoi se eliberează și el de tot ceea ce a savurat, pe aceeași cale naturală a defecației, sau dacă absoarbe toate cele savurate în esența ființei sale?”

9. Iulius, care ședea în apropierea lui Hebram și care auzise toată discuția purtată, i-a răspuns: “Vai, despre ce aiureli vorbiți iarăși între voi, și asta pentru că nu cunoașteți natura lucrurilor! Uitați, Rafael este un spirit pe care, în starea lui primordială, voi nu l-ați putea nicidecum vedea sau auzi; dar pentru că, odată cu trimiterea Domnului nostru printre noi, oamenii, să se poată înfățișa și ei în chip de om, el a trebuit să-și îmbrace ființa sa pur spirituală într-un fel de văl material străveziu și, fiind un spirit dintre cele mai puternice, are nevoie pentru aceasta de destul de multă materie din aceasta ușoară, pe care să o transforme pe loc în esență a sa, astfel încât să rămână vizibil pentru noi toți. Despre o separare a materiei înghițite, care să ajungă în niște eventuale intestine nici nu poate fi vorba, întrucât tot ce mănâncă el se transformă pe loc în esență a ființei sale, și asta începând chiar din gura sa! Vedeți deci cum stau lucrurile! Așa că nu mai vorbiți asemenea prostii între voi!

10. Iar faptul că drăgălașa Iara, fiica cea înțeleaptă a birtașului Ebahl din Ghenizaret, așezat puțin mai sus de înger, a mâncat astăzi ceva mai mult decât altă dală, acest lucru se datorează fără îndoială faptului că Domnul însuși a sfătuit-o probabil în taină lucrul acesta, în vederea acțiunii de tămăduire a celor cinci mari răufăcători, care sigur va fi ceva cu totul deosebit, mai ales că El însuși, care a trezit până și morții la viață, se pregătește atât de serios pentru aceasta. Se pare că va fi o vindecare destul de grea și, de dragul reușitei, trebuie pregătită foarte bine și temeinic. Din acest motiv, probabil, a mâncat și El astăzi mai mult decât în vreo altă zi. V-ați lămurit acum?”

11. Hebram a spus: “O, Doamne, da, desigur, bunul nostru prieten și proiector. Doar puțină lumină să cadă asupra unui lucru și iată că nefirescul din el se transformă până la urmă în ceva foarte firesc! De aceea, de va fi să ne mai mirăm vreodată atât de tare de vreo întâmplare nefirească, atunci mirarea aceea va putea fi pusă doar pe seama propriei noastre prostii! Căci doar prostul se poate mira de un lucru pe care nu-l poate nicicum înțelege; adevărata înțelepciune însă nu se confruntă cu asemenea nedumeriri, fiindcă ea cunoaște adevărata desfășurare a lucrurilor. Noi, cei treizeci, suntem încă tributari prostiei și cu siguranță că vor mai fi multe lucruri care ne vor stârni mirarea alături de marele nostru învățător și Mântuitor, care este pe bună dreptate proorocitul Mesia! Dar iată că El se pregătește să se ridice de la masă și să plece; să facem și noi același lucru!”

12. Eu am spus: “Da, a sosit timpul să mergem; să ne ridicăm deci și să mergem afară, la țărm, unde sunt legați cei cinci!”

13. Și, după ce Eu am rostit aceste cuvinte, s-au ridicat cu toții de la masă și au ieșit odată cu Mine afară, însoțindu-Mă pe țărm.

Author:  Acustic [ 21.11.2010, 23:17 ]
Post subject:  Capitolul 21 - Tămăduirea ucigașilor posedați

Capitolul 21
Tămăduirea ucigașilor posedați


1. Când am ajuns la cei cinci, aceștia au început de îndată să scoată niște urlete și zbierete îngrozitoare, și să îi blesteme pe toți cei care se apropiau de ei.

2. Eu însă le-am cerut soldaților, lui Iulius și lui Cyrenius să se dea puțin înapoi și le-am spus apoi celor câțiva soldați rămași lângă condamnați: “Dezlegați-i acum; căci în felul acesta nu se poate face nimic cu ei!”

3. Soldații și-au dat seama că aveau să se petreacă lucruri deosebite, dar întrucât cei cinci erau atât de puternici și foarte furioși, ei se temeau că am putea avea necazuri odată cu eliberarea lor. Era ca și cum ai fi dat drumul la vreo douăzeci de tigri printre oameni!

4. Le-am spus atunci pe un ton poruncilor: “Vă spun acum să faceți cât mai repede ce v-am poruncit: neîmplinindu-Mi porunca, puteți da repede de necazuri încă și mai mari!”

5. După amenințarea aceasta a Mea, soldații s-au pornit, cu mare prudență însă, să facă ceea ce le poruncisem.

6. Iar când cei cinei au fost în sfârșit eliberați din lanțuri, ei s-au repezit spre Mine, s-au prosternat în fața Mea și au strigat: “O, Tu, atotputernice fiu al lui David, acuma, că ne-ai eliberai în parte, salvează-ne și de la pieirea veșnică! Nu ne temem de moartea trupului, ne temem în schimb de pieirea veșnică! Căci în noaptea aceasta am avut parte, pe lângă îngrozitoarele chinuri trupești, și de viziunea chinurilor cumplite la care ne vor supune spiritele afurisite ale iadului! De aceea, Te rugăm ca, pentru crimele noastre, să ne supui Tu trupurile stricate - timp de o sută de ani - la cele mai cumplite chinuri aici, pe pământ, dar iartă-ne de înspăimântătoarele chinuri veșnice ale iadului, care ne îngrozesc atât de tare!”

7. Aceste vorbe erau izvorâte chiar din sufletele celor cinci, într-un moment în care duhurile diavolești, care le posedau sufletul și care le înfățișaseră și iadul în întreaga grozăvie a lui, nu vorbeau dinlăuntrul lor; în clipa următoare însă, cei necurați și-au făcut din nou simțită prezența în trupurile celor cinci și au strigat de parcă strigau o mie de glasuri prin gura lor: „Ce cauți tu aici, om josnic și nenorocit? Dorești oare să-ți masori forțele cu noi, niște zei atotputernici? Încearcă numai și va fi ultima ta luptă! Înapoi, nemernicule, sau le vom face praf și pulbere, și te vom zbura în toate vânturile!”

8. Atunci Eu am spus: “Cu ce drept oare îi torturați voi pe acești cinci oameni de mai mulți ani de zile? Cine v-a încredințat vouă lucrarea aceasta? Aflați dar că v-a sunat ultimul ceas! Eu, cel numit de voi «josnicul» și «nenorocitul», vă poruncesc acum să-i părăsiți de îndată și pentru totdeauna pe acești cinci oameni și să vă retrageți imediat în adâncurile iadului vostru!”

9. Diavolii însă au începui să urle, rostind într-un muget oribil: “Dacă puterea ta ne poate sili s-o facem, trimite-ne mai bine printre furnicile cele albe din Africa; căci este mai bine între ele, decât în iadul nostru!”

10. “Nu”, am spus Eu, “pentru voi și pentru toți cei de teapa voastră nu am nici o milă în sufletul Meu, pentru că nici voi nu ați avut milă de cei a căror viață ați nimicit-o în cele mai cumplite chinuri, în ciuda rugăminților lor fierbinți de îndurare; de aceea, afară cu voi, căci nu există mila și scăpare!”

11. Și. la porunca Mea neînduplecată, duhurile rele au ieșit din trupuri, aruncându-i la pământ pe cei cinci.

12. Eu însă am continuat: “Acuma pieriți de aici, ticăloșilor! Dispăreți în iadul vostru, iar acolo vă veți primi răsplata ce vi se cuvine!”

13. Duhurile rele însă au rămas pe loc, cerșind milă și îndurare, spunând că ele fac mereu rău numai ca urmare a naturii lor.

14. Atunci Eu am spus: “Dar sunteți înzestrați totodată și cu puterea de a face bine, căci aveți viziunea binelui și a răului; însă voința voastră înfumurată și neîmblânzită este rea și de aceea nu veți avea parte de nici o îndurare sau milă! Voi înșivă vreți să suferiți și să fiți chinuiți: suferiți deci și chinuiți-vă după vrerea voastră! Căci ordinea Mea este veșnică și de nestrămutat, lucru pe care voi îl știți prea bine. La fel, cunoașteți ce aveți de făcut pentru a avea și voi parte de ordinea veșnică; întrucât însă o răstălmăciți spre răul vostru, aveți acum parte de paguba pe care ați făcut-o voi înșivă, așa că dispăreți din fața Mea!”

15. Și atunci s-a auzit un tunet asurzitor; fum și flăcări au țâșnit din pământ, și o prăpastie adâncă, apărută chiar atunci, a înghițit târâturile acelea nenorocite. Căci duhurile alungate s-au înfățișat ochilor oamenilor ca niște șerpi negri ca smoala, care apoi au fost înghițiți cu toții de prăpastia fumegândă deschisă în pământ, lucru care i-a înspăimântat într-atâta pe toți cei de față, încât cu toții se simțeau chinuiți de febră.

16. Eu însă M-am adresat lui Marcu, el aflându-se deja lângă Mine cu pâine, vin și sare, și i-am spus: “Dă-le acum repede celor cinci puțin vin, apoi puțină pâine cu sare!”

17. Și, atunci, fiii lui Marcu i-au ridicat de jos pe cei cinci și le-au turnat pe gât puțin vin. După care, aceștia și-au venit repede în fire, fără să știe însă ce se petrecuse cu ei.

18. Eu le-am spus: “Luați acum puțină pâine cu sare, și apoi încă puțin vin, și vă veți recăpăta îndată puterile și deplina limpezime a minții!”

19. Iar ei au gustat pâine cu sare, cum le poruncisem, și, după câtva timp, au mai luat o înghițitură de vin, și apoi s-au ridicat de jos, deși arătau încă foarte rău, fiind palizi și foarte slăbiți.

20. Iar Cyrenius M-a întrebat cu mare sfială ce avea să se petreacă în continuare cu cei cinci: dacă vor fi eliberați de tot, sau dacă ar trebui duși în vreun loc anume spre a fi îngrijiți de oameni pricepuți.

21. Eu i-am răspuns: “Nu-ți mai face griji acum; mâine avem să ne dăm mai bine seama ce trebuie făcut cu ei pe viitor! Dacă vor fi îngrijiți astăzi cum se cuvine, atunci își vor reveni cât se poate de repede. Acum însă va trebui să-i lăsăm să se mai odihnească puțin, iar tu, Marcu, cere să ne mai aducă și niște ulei! Lanțurile strânse și funiile le-au umplut pielea de răni, iar acestea trebuie frecate cu ulei și vin ca să se vindece repede!”

22. Marcu a adus degrabă uleiul, iar fiii lui s-au apucat să-i ungă cu această grăsime, lucru care le-a făcut foarte bine celor cinci, ei înșiși mărturisind că le face foarte bine; apoi, unul după altul, au încercat să facă câțiva pași, ceea ce la începui a fost puțin mai greu, dar apoi au reușit tot mai bine.

23. Iar când, după vreun ceas, cei cinci oameni salvați s-au simțit mai bine, ei au început să întrebe unde se află și ce s-a întâmplat cu ei.

24. Iar Marcu, aflat împreună cu fiii săi cel mai aproape de cei cinci oameni însănătoșiți, le-a răspuns: “Ați fost foarte bolnavi și în această stare ați fost aduși aici ieri după-amiază; aici însă tocmai se afla vestitul Mântuitor din Nazaret, care știe să le dea oamenilor, oricare ar fi boala lor, cel mai sigur ajutor, și acest Mântuitor v-a ajutat și pe voi. O să-L cunoașteți cu siguranță mai bine în curând.”

Author:  Acustic [ 21.11.2010, 23:31 ]
Post subject:  Capitolul 22 - Cuvintele pline de disperare ale celor posedați

Capitolul 22
Cuvintele pline de disperare ale celor posedați


1. Atunci, unul dintre cei cinci a spus: “Da, da, parcă începe să se facă lumină în mintea mea! Îmi pare că am avut un vis urât, și în visul acela parcă îmi amintesc că fusesem prins, împreună cu alți patru tovarăși, de o bandă de hoți. Și am fost târâți într-o peșteră întunecoasă și dați pe mâna diavolilor ele acolo. Aceștia ne-au luat în stăpânire mai întâi fizic, spre a face din noi niște ucigași, asemenea lor. Întrucât însă noi ne-am opus cu înverșunare, diavolii au pus stăpânire pe trupurile noastre. Și atunci, ne-am pierdut aproape complet conștiința de sine, iar pe inima noastră a pus stăpânire o voință și o gândire diavolească, și prin asta am fost cu totul pierduți ca oameni. Câte vom fi făcut apoi în starea aceea cumplită în care ajunsesem, asta nu-mi mai amintesc deloc; de un lucru însa parcă îmi mai aduc aminte, eu cel puțin, și anume de faptul că, puțin timp înainte, parcă am fost prinși de niște ostași romani, Ce s-a mai petrecut apoi cu noi, despre asta chiar nu mai știu nimic, și cu atât mai puțin știu cum am ajuns aici și mai ales de ce! Se pare că am fost torturați foarte tare, pentru că suntem încă plini de răni, care însă, după cum simt eu cel puțin, iată că acuma nu ne mai dor deloc. O, Doamne, cred că ni s-au petrecut niște lucruri foarte rele!”

2. Și atunci a vorbit și cel de-al doilea: “Îți mai amintești oare cine am fost noi de fapt înainte vreme? Ei bine, am fost slujitori ai Templului, care ne-a trimis ca apostoli la samariteni, spre a-i recâștiga pe aceștia de partea Ierusalimului. Samaritenii însă ne-au deschis ochit, astfel că ne-am întors ca să căutăm în Iudeea prozeliți pentru Horazin; și atunci am fost prinși chiar la graniță de acei diavoli, care apoi ne-au făcut vrăji, astfel că n-am mai știut cine suntem și ce s-a ales până la urmă de noi. Cum de am ajuns însă, așa, pur și simplu, aici, de asta chiar că nu mai am habar! Da, e limpede, pentru toate câte s-au petrecut cu noi trebuie să-i mulțumim de fapt Templului! El se, pricepe de minune să-i facă pe oameni cât mai nefericiți cu putință; nu se cunoaște însă, după știrea mea, nici un exemplu de om pe care Templul să-l fi făcut fericit! Doar superiorii, ei singuri, înalții farisei și bătrânii cărturari - doar ei sunt fericiții din Templu, toți ceilalți sunt numai sclavi amărâți și salahori înfometați ai Templului!”

3. Și atunci a vorbii și cel de-al treilea: “Da, acum îmi aduc și eu aminte cum ne chinuiau în Templu cu posturi și cu tot felul de alte penitențe! O, Doamne, cred că părinților noștri trebuie să le mulțumim pentru toate nenorocirile noastre! În legile lui Moise stă scris: «Cinstește-ți tatăl și mama, pentru ca să ai viață lungă și să-ți meargă bine pe pământ!» Și noi ne-am cinstit părinții, făcând totul așa cum ne-au cerut ei; ne-am făcut slujitori ai Templului potrivit voinței lor, deși prin naștere n-am făcut niciodată parte din seminția lui Levi. Sigur că nu avea vreo însemnătate, căci pentru bani poți face orice vrei. E adevărat însă că, în acest caz, este vorba de bani mulți! Noi însă, pentru că am devenii slujitori ai Templului, am ajuns pe zi ce trece tot mai nefericiți datorită nesfârșitelor sarcini și încercări, până când am fost trimiși apoi ca apostoli în Samaria, iar acolo am fost vrăjiți cu toții de vrăjitorii cei răi! Ceea ce s-a întâmplat însă cu noi de atunci încoace și până în momentul de față, cum am ajuns noi în ținutul acesta complet străin, peste marea aceasta, și cine ne-a adus în halul acela, despre toate acestea eu cel puțin, în ceea ce mă privește, nu știu chiar nimic. Un lucru parcă mi-l mai amintesc vag de tot, și anume că vrăjitorii cei răi, atunci când noi n-am vrut să primim să devenim criminali, ne-au dai pe mâna unor indivizi deosebit de ciudați și de răi, care nu știu ce ne-au făcut dar ne-am pierdut complet mințile, pe care nu le-am mai regăsit limpezi până astăzi! Acum, mulțumită lui Dumnezeu, ne-am regăsit cu gândurile și cu inima curate! Și iată că știm din nou că existam și cine suntem! Ce se va petrece însă mai departe cu noi? Ne vom întoarce oare în Templu sau ne vom apuca de altceva? Eu unul aș prefera mai degrabă să mor, căci pentru mine lumea asta nu mai are nimic pentru care să merite să mai trăiești pe pământul ei! Cine oare ne poate încredința că nu vom nimeri cât de curând din nou în mâna unor diavoli ca cei de până acum? Și cine ne va salva atunci din ghearele lor?”

4. Atunci au vorbit și cel de-al patrulea și cel de-al cincilea; „Așa este, aici suntem total de acord cu tine. O moarte bună, rapidă, și apoi gata pentru totdeauna cu viața! O, cât de bună este neființa față de o existență ca cea de care am avut noi parte! Deci, s-o sfârșim cu viața! Însă de tot! Căci experiența trăită ne-a făcut viața pe veci insuportabilă! Și, în fond, de ce ar trebui să trăim, în general vorbind? Că doar în neființa noastră de dinaintea nașterii n-am putut avea nici un fel de dorință privitoare la existența care va urma! O exista oare vreun creator plin de înțelepciune care să găsească o plăcere deosebită în faptul că vede peregrinând pe pământ, sub imperiul preafericitei sale atotputernicii, ființe atât de cumplit de nefericite? Și, dacă da, ce putem face noi, sărmane viețuitoare neputincioase ce suntem?

5. Orice animal o duce mai bine decât omul, care se consideră o operă a creațiunii! Sigur că voi, romanii, cu săbiile voastre ascuțite, va puteți bate cu leii, iar tigrii, leoparzii și hienele fug mâncând pământul din fața voastră, speriați de zăngănitul scuturilor și lăncilor ce le purtați; dacă ați fi însă vreodată asaltați de cine știe ce demoni cumpliți, ce arme ați putea folosi oare împotriva unor asemenea dușmani invizibili? Poate că nu știți voi prea multe despre toate astea, dar știți –desigur - că un singur verset al oracolului din Delphi a dovedit adesea că are mai multă putere decât o armată întreagă! Noi însă am făcut cunoștință direct cu asemenea puteri invizibile și n-am găsit arme cu care să ne opunem lor! Ele ne-au cerut să devenim diavoli și, fiindcă noi n-am primit, demonii cei răi ne-au răpit toată conștiința, i-au impus trupului o viață mașinală și s-au folosit apoi de mașinăria aceea, Dumnezeu știe pentru ce! Că ea n-a fost folosită în scopuri benefice, asta o dovedește starea jalnică a pielii noastre! De aceea, nu mai dorim altceva decât moartea; însă o moarte definitivă! Nu dorim nici un fel de altă viață de după moarte, căci cine știe cum este alcătuită și aceea!”

6. Și din nou a vorbit primul: “Da, dacă așa ceva ar fi cu putință, atunci acela care ne-ar putea oferi o asemenea moarte și ne-ar putea-o și dărui, ar face pentru noi cea mai bună faptă! Căci ce rost are să ne mai lăsăm chinuiți în lumea aceasta mizerabilă? Să ajungem diavoli spre și mai marea năpăstuire a oamenilor, asta n-o dorim în nici un caz! Cel care nu dorește să ajungă așa ceva într-un fel sau altul, acela nu are însă parte decât de cea mai mizerabilă existență pe pământul acesta jalnic! De aceea, nu este nimic de făcut în lumea aceasta! Trebuie să te ascunzi de oameni, care de cele mai multe ori nu sunt decât niște simple slugi ale Satanei! Și la ce-ți folosește asta? Diavolii îl găsesc de îndată pe cel ascuns, iar el nu li se poate opune în nici un fel. Dacă urmează poruncile lor, omul ajunge el însuși o slugă a Satanei. Iar dacă nu-i ascultă de buna voie pe diavoli, atunci el va fi supus celor mai cumplite violențe ale lor, și până la urmă tot slugă a Satanei ajunge!

7. Să fim scutiți, așadar, de lumea aceasta blestemată și de viața asta mizerabilă! Căci ea este prea nenorocită chiar și pentru diavolii cei mai cumpliți, darămite pentru niște suflete omenești pașnice și nevinovate! Un Dumnezeu așezat deasupra tuturor stelelor își poate permite să râdă; bietul om însă, neputincios cum a fost el făcut, este sortit doar să sufere, să plângă, să blesteme și să dispere! Unde este oare acel Mântuitor care ne-a redat afurisita asta de conștiință care ne face să ne simțim din nou oameni liberi? Ei bine, să nu conteze pe mulțumirea noastră; căci, prin aceasta, el n-a făcut decât să facă posibilă, pentru noi, o nouă nenorocire! Și, pentru o astfel de binefacere, nu-i vom fi nicicând recunoscători, presupunând că vom avea parte de o asemenea viață mizerabilă în vecii vecilor! Dacă însă ar putea să ne ofere moartea cea veșnică, definitivă, pentru acest lucru i-am aduce dinainte prinosul nostru de mulțumire!

8. Cine sunteți voi oare, romani plini de strălucire? Vouă vă merge fără îndoială mult mai bine în lumea aceasta decât nouă! Arătați foarte bine! Sigur, cel care se pricepe atât de bine să se pună - prin splendoarea și fastul său - în slujba diavolului, aceluia îi merge fără îndoială cât se poate de bine în această lume! Cel care nu dorește să fie chinuit de diavoli, acela nu are decât să se facă el însuși un diavol, și va avea liniște din partea acestora! Dar să fii slujitorul lui Dumnezeu? O, absurditate a absurdităților! Să ceri ajutorul lui Dumnezeu și să-L iubești pe Dumnezeu din toată ființa ta! Ce vorbe frumoase, dar fără nici un pic de adevăr în ele! Noi am fost slujitorii lui Dumnezeu cu trup și suflet, și am cântat până și cu glăscioarele noastre de copii, asemenea păsărilor: «O, bunule Dumnezeu Savaot, ajută-ne pe noi și pe toți oamenii de bună credință!» Și priviți-ne acum, cum ne-a ajutat bunul nostru Dumnezeu Savaot! Voi dețineți în mâinile voastre puterea, și anume puterea diavolului, și puteți face cu noi tot ceea ce veți dori. Un lucru însă vă rugăm: purtați-vă cu noi cu ceva mai multă omenie decât au făcui-o diavolii de mai înainte, care ne-au chinuit la nesfârșit! Iar de veți vrea acum și voi să faceți din noi diavoli, atunci transformați-ne cu totul în diavoli, nu doar pe jumătate! Și vom vedea atunci dacă - fiind chiar diavoli adevărați -, vom rezista mai bine decât ca unii siliți să devină doar pe jumătate diavoli!”

Author:  Acustic [ 21.11.2010, 23:47 ]
Post subject:  Capitolul 23 - Ciudata stare de spirit a posedaților tămăduiți

Capitolul 23
Ciudata stare de spirit a posedaților tămăduiți


1. Cyrenius a spus: “Doamne, acestea sunt vorbe cum n-am mai auzit în viața mea! Sunt vorbe grele, însă din păcate conțin și o brumă de adevăr. Oare ce putem face acum cu oamenii aceștia? Pentru că, trebuie să recunosc, cu toții am rămas cu gurile căscate; până și Iara pare că nu mai știe exact ce să facă, iar pe înger l-am văzut de câteva ori chiar lăcrimând! Toaie acestea mi se par deosebit de ciudate! Spune-mi, deci, ce trebuie să fac cu ei?!”

2. Eu: “Vezi, ți-am spus Eu dinainte că vom avea probleme grele cu ei. Dar nu-i nimic. În inimile lor a mai rămas câte ceva, ca o umbră, de la demonii cei răi, și acum ei trebuie să se elibereze complet și de acele rămășițe. Și abia atunci vor putea fi ei ajutați pe deplin, nici măcar cu o singură clipă mai devreme. Totodată, trebuie să-i lăsăm să se mai odihnească puțin aici și, treptat, ziua cea senină va aduce puțină lumină și în sufletele lor. Vei mai auzi tu multe de la ei, dar toate acestea nu-ți vor face, în fond, nici ție și nici altcuiva vreun rău. Căci sufletele lor nu sunt suflete obișnuite, ci aparțin unor universuri mai bune; de aceea, trebuie să avem răbdare cu ei până când își vor reveni cum se cuvine. Abia atunci se vor putea bucura de vreme mai bună! Dar mai dați-le pâine și vin; căci de-abia acum vor simți cu adevărat foamea și setea!”

3. Marcu le-a oferit cu multă bunăvoință pâine și vin, și le-a spus: “Beți, fraților, și mâncați din pâinea aceasta bună, după pofta inimii! Căci de-acum înainte nu o să mai pățiți nimic rău pe acest pământ, chiar dacă el nu este, într-adevăr, chiar un rai!”

4. Iar cei cinci au răspuns: “Tu pari a fi un diavol bun; căci altminteri sigur nu ne-ai da nouă, care nu suntem totuși de același fel cu tine, să bem și să mâncăm cât vrem din vinul acesta atât de bun și din pâinea aceasta atât de gustoasă! Nu avem cum să te răsplătim, dar nici nerecunoscători nu ne vom dovedi față de tine! Uite, diavolule bun, cu tine, ne pare nouă, am putea schimba câteva vorbulițe! Dacă pe pământul acesta ar locui doar oameni, fără îndoială că nu s-ar trăi chiar râu pe suprafața lui; însă la fiecare cinci oameni sunt câte o mie de diavoli, și atunci, cu timpul, toate ajung pur și simplu lucruri diavolești! Puținii oameni ajung în cele din urmă până într-atât de stăpâniți de diavoli, că nici să mai respire nu mai pot în voia lor!

5. Uite, până acum, stăpân a fost peste toate diavolul tuturor diavolilor, iar el se bălăcește în sânge omenesc, amestecat cu sângele unor amărâți de diavoli buni, așa cum ești și tu. Și asta numim noi împărăția lui Dumnezeu?! Firește, este tot o împărăție a lui Dumnezeu; însă nu cea a iubirii Sale, ci a mâniei Sale! De ce însă este Dumnezeu mânios - asta nu o poate ști nici o ființă! Singurele făpturi fericite pe acest pământ sunt câteva dobitoace. Puținii oameni care mai sunt pe el sunt însă vitele de povară ale întregului rău de pe pământul acesta nenorocit! Omul nu poate fugi destul de repede pentru a se salva prin fugă, asemenea unei căprioare, de toate relele! Mâinile sale sunt moi ca ceara și neputincioase; el vine pe lume gol și fără nici o armă pentru a se putea apăra de dușmani, așa cum fac albinele sau furnicile. Când vezi o familie de tigri, poți fi convins că toate animalele din ea sunt pe de-a-ntregul tigri, la fel cum într-o familie de lei sunt numai lei, deci animale de aceeași specie, și atunci animalele acelea trăiesc bine unul cu celălalt. Dacă vezi însă o ceată de oameni, nu poți fi sigur că toți cei care au înfățișare de om sunt chiar oameni, căci ei sunt în mare parte diavoli; și de aceea între ei este numai ceartă, dezbinare și război! În diavoli sălășluiesc toate relele, iar în om doar înclinația spre bine, care poate fi foarte ușor pervertită între atâția diavoli, și omul devine atunci măcar pe jumătate diavol, sau va avea de îndurat ceea ce am îndurat noi! Sunt mai multe feluri de diavoli, diavoli mai mari și mai mici; toți pot fi recunoscuți însă după faptul că le place să trăiască cât mai bine și mai ușor, fără să muncească și fără să-și risipească puterile. Și, peste toate, ei vor să fie mereu în frunte, să fie prețuiți și respectați; și știu să se facă stăpâni peste toate bunurile de pe pământ, se înconjoară cu tot luxul și-l urmăresc până la moarte pe acela care nu i-a salutat o dată cu destulă supunere!

6. În sfârșit, poți să spui tu, diavole ceva mai bun, orice ai vrea, dar tot seminția ta stăpânește pe acest pământ, iar puținii oameni se află în cea mai neagră sclavie și nu vor avea nicicând vreo scăpare. Aceștia să fie, așa cum spune Scriptura, «copiii Domnului»?! Într-adevăr, dacă așa are Dumnezeu grijă de copiii Săi, cum a avut de pildă grijă de noi cinci, iar soarta bieților copii ai Domnului va fi în veci aceea de a sluji diavolilor în cea mai mare înjosire, atunci noi cel puțin mulțumim frumos pentru această grijă a Domnului!”

7. Atunci, Marcu, căruia nu-i prea era pe plac numele de “diavol mai bun”, le-a spus: “Da, este adevărat că în lumea aceasta copiii Domnului au multe ele îndurat. Dar gândiți-vă ce-i așteaptă dincolo de mormânt? Cât de multă fericire fără de sfârșit! Gândindu-se la asta, poate că un copil al Domnului va accepta totuși o mică probă de umilire de-a lungul vieții acesteia scurte.”

8. Și iarăși a vorbit unul dintre cei cinci: “Dar cine te încredințează pe tine de acest lucru? Poate scriptura? Lasă-mă-n pace cu această încredințare! Gândește-te și spune-mi: cine suni oare aceia care le vorbesc oamenilor de faimoasa scriptură și care se lasă adulați drept slujitori ai lui Dumnezeu? Ei bine, tocmai aceștia sunt cei mai aprigi dintre diavoli!

9. Se spune că însuși Dumnezeu va pogorî pe pământ sub chip de om și le va cere lor socoteală pentru toate mârșăviile fără număr, îndemnându-i la pocăință. Ei bine, dacă El nu va folosi împotriva lor toată atotputernicia Sa, atunci o va păți El însuși chiar mai rău decât au pățit-o la Sodoma cei doi îngeri, care au fost trimiși la Lot ca să-l îndemne să fugă cu întreaga sa familie cât mai departe de locul acela, și care au fost executați!

10. Iar de vreme ce aceia care propovăduiesc făgăduințele lui Dumnezeu suni ei înșiși în mod clar cei mai răi dintre diavoli, fiind ușor de recunoscut ca atare, spune-mi atunci tu, bătrâne diavol mai bun, dar puțin cam orb, la ce se poale aștepta un om sau un asemenea copil al lui Dumnezeu de la astfel de făgăduințe? Îți voi răspunde eu, din trista noastră experiență prin care am fost nevoiți să trecem: el nu se poate aștepta la nimic, la absolut nimic!

11. Fie Dumnezeu nu există, și atunci tot ceea ce există este opera unor forțe brutale, oarbe, ale naturii, care, de-a lungul timpului, au generat toate cele care sunt astăzi, fie există undeva vreun spirit divin superior care orânduiește lucrurile de pe pământ, soare, lună și stele, dar care în sine este prea mare și prea grandios spre a se mai ocupa și de păduchii și viermii care se târăsc pe pământ, așa cum suntem noi. Întreaga scriptura este, prin urmare, doar o operă a oamenilor și nimeni nu poate tăgădui că în ea sunt chiar mai multe lucruri rele decât bune. Iar la puținul bine care mai este în ea, la acela nu mai iau aminte nici diavolii și nici oamenii; doar răul din ea este aruncat de către diavoli pe umerii bieților oameni!

12. «Să nu ucizi!» se zice că i-ar fi spus Dumnezeu lui Moise; lui David însă, același Dumnezeu i-a poruncit să pornească la luptă împotriva filistinilor și amoniților și să-i nimicească pe toți până la ultima spiță! Frumoasă pildă-i asta și de o consecvență fără egal! Să nu fi avut oare atotputernicul Dumnezeu, El însuși, putere de ajuns pentru a stârpi de pe pământ popoarele ce nu-I erau pe plac? De ce a trebuit atunci, împotriva poruncii date lui Moise pentru toți oamenii, să fie silit un om, împreună cu miile sale de războinici, să pornească la drum și să nimicească nu doar unul, ci sute de mii de oameni, doar pentru simplul motiv că - potrivit spuselor unui profet - ei nu erau cumsecade în ochii lui Dumnezeu. Cum stau însă în realitate lucrurile și cu profeții aceștia, și cu asemenea regi, pe care Dumnezeu i-a pus să stârpească pur și simplu de pe suprafața pământului popoare întregi, asta o știe poate doar El însuși, și poate profeții și regii aceia, fără să o recunoască însă!

13. Eu unul sunt de părere că un Dumnezeu al iubirii de oameni n-ar trebui să instige niște oameni, pe care i-a crescut întru iubire, împotriva altor oameni, asemenea unor câini înverșunați, căci doar are El însuși suficientă putere ca să se descotorosească de niște diavoli cu chip de om, supărători și necredincioși. Ciudat Dumnezeul acesta, cu adevărat! Pe de o parte poruncește iubire, răbdare și smerenie, iar pe de alta ură, prigoană, războaie și distrugere! Ei bine, cel care poale înțelege asemenea lucruri, acela trebuie sa aibă mai multă înțelepciune decât un om obișnuit!”

Author:  Acustic [ 22.11.2010, 00:49 ]
Post subject:  Capitolul 24 - Despre diferența dintre suflete, așa cum o percep clarvăzătorii

Capitolul 24
Despre diferența dintre suflete, așa cum o percep clarvăzătorii


1. Și atunci a vorbii clin nou Marcu al nostru, care începuse să-și cam piardă răbdarea: “Chiar că nu știu cum să mai procedez cu voi. E drept că nu vă pot contrazice întru totul, dar nici dreptate nu vă pot da în toate. Fără îndoială că jelania voastră este întrucâtva întemeiată, pe de altă parte însă, se pare că - în zbuciumul vostru nefericit - voi vedeți lucrurile mult mai negre decât sunt ele în realitate. Dar, fiindcă tu mă consideri chiar și pe mine un diavol, spune-mi atunci dacă tu crezi că toți cei care sunt aici sunt diavoli!''

2. Lui Marcu i-a răspuns din nou cel mai vorbăreț dintre cei cinci: “O, nicidecum! Privește-l pe bărbatul de lângă tine (și a arătat către Mine); acela este un om desăvârșit, un adevărat fiu al lui Dumnezeu! Dar nu va trece mult timp și diavolii îl vor descoperi! Iar mai în spate sunt doi tineri și o fetișoară, care și ei se trag de sus, dar care vor avea și ei parte de destulă prigoană dacă nu vor primi să devină diavoli. Mai văd apoi și câțiva oameni sărmani care par a fi pescari; dar toti ceilalți, inclusiv tu și întreaga ta familie, sunteți în mod clar diavoli, ce-i drept, unii destul de cumsecade, pe cale de a deveni oameni, lucru care vă va mai costa încă destule eforturi și neplăceri! Înțelegi acum cum stau lucrurile?”

3. Marcu i-a răspuns: “Dar spune-mi, dacă tot ai vorbit despre asta, de unde poți ști tu atât de exact aceste lucruri; pentru că, uite, eu văd în jurul meu doar oameni mai mult sau mai puțin desăvârșiți, unii chiar foarte desăvârșiți. Diavoli însă nu văd printre ei nici unul. Pe ce îți întemeiezi așadar spusele, care par totuși a avea un oarecare temei?''

4. Și vorbitorul din mijlocul celor cinci i-a răspuns: “Pe ceea ce văd; trupurile pot fi ele la fel, sufletele însă sunt foarte diferite unele de altele! Ele se deosebesc prin culoare și prin formă; sufletele celor pe care ți i-am numit sunt albe ca zăpada proaspăt căzută în vârf de munte și au o formă minunată, chiar mult mai omenească decât cea a trupului exterior; sufletele voastre sunt însă mai întunecate decât trupul vostru și nu au nici pe departe o formă atât ele omenească ca cea a trupului vostru, ci, dimpotrivă, pe ele se mai văd încă bine urmele unei forme de animal!

5. Totuși, pot sesiza în sufletele voastre de animal și o minusculă formă luminoasă, cu o înfățișare omenească perfectă; poate că, odată ce se va dezvolta în voi, aceasta va reuși să îmbrace până la urmă, asemenea unei piei, sufletul vostru de animal într-o formă umană pură! Despre aceste lucruri însă eu nu-ți pot spune mai multe, dar le poți cere sfatul oamenilor acestora desăvârșiți.”

6. Din nou Marcu: “Aș dori însă să-mi mai spui un lucru, și anume, cum se face că tu poți vedea totul atât de bine, iar eu nu?”

7. Cel întrebai a răspuns: “În clipele acelea de mare suferință, în care trupul meu și-a pierdut adeseori toate simțurile, ochiul sufletului meu s-a deschis și, prin intermediul lui, pot să privesc acum și în sufletele celorlalți oameni și pot să percep marea diferență dintre ei, dintre copiii Domnului și copiii oamenilor, sau, ceea ce este de fapt același lucru, dintre îngeri și diavoli!

8. Chiar și diavolii din această lume se pot transforma în îngeri - dar acest lucru cere multă trudă și dăruire; nu este mai puțin adevărat că și îngerii pot decădea, devenind diavoli, dar aceasta se petrece extrem de rar și este un lucru aproape cu neputință, pentru că în sufletul îngerilor există un spirit de libertate mult prea puternic. Cu noi cinci, iadul și-a încercat puterile, să vadă dacă nu puiem fi cumva pervertiți. Până acum toate demersurile lor asupra noastră au eșuat; ce se va mai întâmpla însă cu noi de acum înainte, asta n-o mai știm noi, ci doar un anume Dumnezeu, care ne-a creat și ne-a făcut să existăm, dar care apoi nu s-a mai sinchisit decât foarte puțin sau chiar deloc de noi, astfel încât am ajuns cu toții să credem că fie nu există nici un fel de Dumnezeu, fie acel prea ilustru Dumnezeu nu mai poate sau nu mai vrea să se ocupe de noi!”

Author:  Acustic [ 22.11.2010, 01:16 ]
Post subject:  Capitolul 25 - Filozofia lui Matael despre natură

Capitolul 25
Filozofia lui Matael despre natură


1. Clarvăzătorul: “Există, fără îndoială, în lumea aceasta o ordine și un anumit echilibru. În special ele te fac să crezi că există un Dumnezeu preaînțelept, care a creat odată pentru totdeauna lucrurile așa cum le vedem și le simțim noi de atunci încoace. Pe de altă parte însă, se vede adeseori și o dezordine fără margini în ceea ce privește unele aspecte și o asemenea guvernare a bunului plac, încât până la urmă ajungi să-ți spui: ei bine, lucrurile acestea nu au totuși nici un Dumnezeu!

2. Să ne gândim, de pildă, doar la cât de mult se schimbă vremea! Unde s-ar putea găsi în ea vreo ordine sau vreo oarecare regularitate? Sau să ne gândim la multitudinea copacilor dintr-o pădure, crescuți fără vreo ordine anume, sau chiar la iarba de pe o pășune; apoi la înălțimea atât de inegală a munților, la mărimea diferită a lacurilor, a fluviilor, a râurilor și izvoarelor! Nici în cazul acestora nu poate fi găsită vreo regularitate sau vreo ordine, cel puțin nu pentru puterea noastră de înțelegere. Marea își construiește malurile ei complet neregulate în funcție de forța, mai mare sau mai mică a valurilor, și la fel și lacurile, fluviile, râurile și izvoarele. Doar omul le mai poate stăvili uneori; nici urmă însă de apariția preaînțeleptului Dumnezeu în toale acestea.

3. Și tot astfel, doar omul știe să își aranjeze grădinile, să cultive viile și ogoarele; și doar el recunoaște roadele rele nobile, le alege dintre ele sălbatice, le cultivă și le folosește. Unde însă putem întâlni pe suprafața pământului măcar o singură grădină cât de cât îngrijită, pe care s-o fi cultivat Dumnezeu însuși, un singur fluviu așezat în albie de El? Chiar și straturile de pământ sunt așezate atât de haotic unul peste altul, încât nu poți descoperi nici aici decât forța oarbă a întâmplării și nicidecum nu te poți gândi la vreo atotputernică înțelepciune divină. Orice ai face și orice ai gândi, tot nu vei descoperi nimic în toate acestea care să te facă să spui: «Ei bine, iată mărturia clară a ordinii lui Dumnezeu!»

4. Sigur, fiecare lucru luat în pane pare a avea cu adevărat urme considerabile ale unei oarecare forțe și înțelepciuni divine; de îndată ce privești însă totala neorânduială în care lucrurile odată create se îmbină unele cu altele, ai dintr-o dată impresia că: fie Dumnezeu s-a săturat de ordonat lucrurile și nu se mai ocupa decât prea puțin sau chiar deloc de cele odată create, așa cum pare că este cu multe dintre ele, fie El nici măcar nu există, și diferitele lucruri apărute întâmplător, din ele însele, după eternități, în imensitatea nesfârșită a spațiului, s-au instalat chiar ele cu timpul undeva, potrivii legilor naturii constituite tocmai datorită existenței lor întâmplătoare, au crescut în greutate, apoi s-au mărit, au devenit cu timpul lumi, sori și luni. Iar lumile, apoi, au dat naștere ele însele, în funcție de dimensiunile și de greutatea lor, diferitelor legi ale naturii devenite necesare, legi care, cu timpul, au ajuns să stea la temelia unor noi creații.

5. Și cu cât multitudinea lucrurilor a crescut în mod necesar, tot mai mult într-o asemenea lume a universului aflată într-o continuă dezvoltare și creștere, cu atât au devenit mai necesare nenumărate alte lucruri mai mici, care s-au dezvoltat la rândul lor. Iar marea multitudine de lucruri apărute până la urmă, și apoi chiar multiplicarea enormă a lumilor, au determinat prin ele însele apariția unor legi și efecte, pe baza cărora au început să apară primele semne de viață palpabilă. Iar odată apărută chiar și numai o singură scânteie de viață din diferitele trebuințe dintru început, acesteia i-au urmat în mod necesar a doua, iar apoi altele și altele, până la multe miliarde care, la rândul lor, au dat naștere cu timpul altor legi noi, iar acestea au devenit cauza dezvoltării unei vieți mai evoluate. Și probabil că viața a continuat să se dezvolte în continuare în felul acesta până la cele mai înalte forme de viață, prin legile vieții descoperite în sine, astfel încât acum forța vitală profund inteligentă, capabilă să se identifice pe sine și mediul său înconjurător, poate începe să ordoneze natura moartă de dinaintea sa, să o cucerească și să și-o supună!

6. Dacă însă toate s-au născut pe calea aceasta naturală, atunci firește că există viață în cele mai diferite grade de dezvoltare, de la musculița cea mai măruntă și până la acea formă de viață pe care omul desăvârșit o consideră a fi cea divină. Pe aceeași cale, se poate să fi apărut însă, de-a lungul timpurilor nesfârșite, și o divinitate bună, dar, în opoziție cu ea, și una rea. Și, odată născute aceste două divinități, ele se înverșunează în mod necesar, ca poli opuși, una împotriva celeilalte, până când, cu siguranță, forța răului - după reprezentările noastre morale - va fi absorbită de cea bună, mai puternică, ele formând împreună o structură bipolară ordonată, iar simbioza aceasta va face apoi ca, iarăși, după o veșnicie de timp, tot ceea ce mai este adormit, inconștient și mort, să se trezească la viață, dobândind o conștiință libera și darul cunoașterii!

7. Iar faptul că în vremurile acestea toate par încă atât de dezordonate de parcă ar fi fost aruncate una peste alta, îmi pare a avea următoarea explicație: acea forță vitală supremă și bună, pe care o numim Dumnezeu, nu a ajuns încă nici pe departe la acea structură bipolară ordonată cu forța răului, pe care o numim Satana, ci se mai află încă într-o continuă încercare de subjugare reciprocă, din care forța cea bună va trebui sa iasă cândva învingătoare. Căci forța răului - după percepțiile noastre - nu s-ar lupta necontenit cu cea bună, dacă n-ar fi mânată de dorința de a o atrage pe aceasta pe tărâmul său.

8. Rezultă așadar că Satana simte totuși o oarecare atracție nemărturisită față de forța cea bună și urmărește, prin urmare, să-și subordoneze întreaga forță vitală bună a acesteia; dar tocmai în strădaniile acestea neîntrerupte ale sale, atrage ea însăși spre sine tot mai mult din bunătatea respectivă și își atenuează în felul acesta, fără să vrea, răul din sine. Astfel, în viața sa pătrunde tot mai multă ordine, mai multă recunoaștere și judecată dreaptă, încât până la urmă nu va avea încotro și va trebui să se supună întru totul, căci, datorită naturii și instinctelor sale, nu se va putea opune să fie mereu înfrântă în parte.

9. Ea va rămâne însă și după înfrângerea sa totală un pol opus față de Binele pur. Însă unul ordonat, la fel cum sarea este polul opus al uleiului curat și dulce. Căci dacă rădăcinile, trunchiul, ramurile și frunzele măslinului n-ar absorbi sare atât cât trebuie, nicicând rodul său n-ar produce uleiul cel dulce!

10. Dar iată că mă pierd în expuneri pe care tu cu siguranță nu le vei putea înțelege așa cum merită ele să fie înțelese. Acest lucru nu are mare însemnătate însă, căci este departe de mine gândul de a-ți servi toate acestea drept o adevărată învățătură, ci mai curând ți-am arătat situația în care poate ajunge un suflet supus la nenumărate chinuri greu de îndurat și pe care toate rugile înălțate spre Dumnezeu nu l-au putut, alina.

11. Prin marile dureri și suferințe produse trupului, sufletul devine mai receptiv; el vede și aude tot ceea ce pentru ochii și urechile oamenilor obișnuiți nu este de multe ori perceptibil și nu trebuie să te miri dacă mai înainte am amintit de mai multe lumi. Căci sufletul meu le-a văzut mai bine și mai clar decât ai văzut tu sau vei vedea vreodată în viața ta acest pământ și, de aceea, sunt îndreptățit să vorbesc despre tot ceea ce a văzut sufletul meu în universul nesfârșit! Dar să ne oprim aici cu toate acestea, iar tu spune-ne acum ce avem de făcut! Că doar nu putem rămâne aici, nu-i așa?”

12. Marcu i-a răspuns: “Vom mai rămâne încă un timp, atât cât va considera de cuviință Mântuitorul, care v-a eliberat chiar aici, în fața ochilor noștri, de suferințele voastre cele cumplite!”

Author:  Acustic [ 22.11.2010, 16:58 ]
Post subject:  Capitolul 26 - Discurs despre lupta din natură

Capitolul 26
Discurs despre lupta din natură


1. Atunci vorbitorul a spus: “Și care dintre cei din jurul nostru este acela căruia îi datorăm recunoștință? Căci altceva nici nu-i putem oferi așa cum suntem acum!”

2. Marcu i-a răspuns: “El nu ne îngăduie, în folosul vindecării voastre, să vă spunem înainte de a sosi vremea, așa că nu vi-L vom face cunoscut încă; dar fără îndoială că poate chiar astăzi veți avea bucuria sa-L cunoașteți pe El, iar, prin glasul Lui, multe dintre rătăcirile voastre!”

3. Vorbitorul: “Prietene, la bucuria din inimile noastre cred că nu este cazul să ne mai gândim pe lumea aceasta! Căci suflete ca ale noastre, care au fost supuse unor torturi atât de mari, nu mai găsesc nicicând bucurie pe pământul acesta greu încercat! Poate după aceea, într-o viață mai bună; însă în trupurile acestea prea strâmte, niciodată!”

4. Atunci a vorbit Cyrenius, aflat în imediata apropiere: “Uitați, eu sunt guvernatorul general al Romei pentru întreaga Asie și o parte a Africii, precum și pentru Grecia! Abia acum am început să vă cunosc și mi-am dat seama că nu sunteți oameni obișnuiți. Vă voi lua deci în grija mea și nu vi se va mai petrece niciodată nimic rău, iar o îndeletnicire potrivită însușirilor voastre spirituale se va găsi fără îndoială pentru voi.

5. La un lucru însă tot trebuie să vă învoiți, și anume să nu ne mai priviți pe noi, romanii, așa, hodoronc-tronc, ca pe niște diavoli, chiar dacă unii ceva mai buni, și să nu ne mai numiți, ca pe bunul meu Marcu, «diavoli mai buni»! Suntem doar și noi oameni, la fel ca și voi. Iar pentru faptul că voi ați fost duși, din rațiuni divine complet necunoscute nouă, în mare ispită, și ați fost supuși în situația aceasta unor suferințe cumplite, stare în care însă sufletele voastre s-au iluminai, în mare măsură, după cum mi se pare mie, pentru faptul acesta noi nu purtăm nici o răspundere; nouă în schimb ne datorați tămăduirea voastră, și în special unuia dintre noi, care este, cum s-ar spune, un Mântuitor atotputernic; și doar vedeți bine că nu ne-am purtat în nici un caz diavolește față de voi!

6. De aceea, s-ar cuveni poate să vă revizuiți puțin părerile, care firește că nu sunt chiar neîntemeiate, și probabil că în scurt timp veți întâlni din nou chiar și bucuria.''

7. Vorbitorul s-a ridicat de la pământ, de acum întărit, și a spus: “Privește, prietene, la pământul de sub picioarele tale; nu vezi decât lucruri bune, care-ți încântă sufletul. Floricelele și iarba îți bucură ochiul, iar spargerea blândă a valurilor de mal îți face inima să tresalte în piept; dar tu nu vezi cum sub toate minunățiile acestea nenumărați diavoli mititei (dar care sunt în creștere) își ridică și își întind capetele lor aducătoare de moarte și nenorocire!

8. Tu vezi, desigur, spumegarea minunată a valurilor, însă nu vezi și monștrii ucigași ascunși sub valurile jucăușe! Tu vezi doar viața luminoasă, noi însă doar moartea și o necontenită prigoană împotriva vieții drepte și nobile. Tu vezi doar prieteni, iar împotriva puținilor dușmani pe care-i vezi ai destulă putere pentru a-i face blânzi ca niște mielușei; noi, în schimb, nu vedem nimic altceva decât dușmani înrăiți, în mare parte de neînvins!

9. Vai, prietene, când le poți vedea pe toate acestea atât de limpede, este greu să te mai gândești vreodată la bucurie! Ia de la noi puterea aceasta, sau dă-ne o explicație justă despre toate pe care le vedem și, de îndată, vom fi iarăși veseli și fericiți!

10. Este posibil ca, pentru câte un suflet care a răzbătut prin luptă de la un nivel de viață la altul, să existe odată și odaia, după niște perioade infinit de lungi de timp, și o soartă mai bună; putem fi noi însă siguri de acest fapt? Și câtor lupte grele și furtuni neasemuite va trebui să le mai facă față bietul suflet până va ajunge acolo? Și va ieși el întotdeauna victorios, sau va sfârși înfrânt pentru vecie? Ce fel de încredințare ai pentru toate acestea?

11. Căci uite, noi vedem cu adevărat lucruri și situații despre care tu n-ai avut vreodată habar; dar despre vreo încredințare referitoare la starea, fără îndoială, înălțătoare a sufletului după moartea trupului n-am văzut niciodată nimic - vedem în schimb o permanentă veghe, grijă și luptă! Ți-am spus dar ceea ce vedem.

12. Fiecare viață nu este decât o luptă cu moartea, așa cum orice mișcare este o lupta neîntreruptă cu repausul care caută să o perturbe. Iar repausul, la rândul său, se luptă necontenit cu mișcarea, pentru că în el însuși există tendința permanentă de mișcare, gata să se manifeste.

13. Cine va învinge până la urmă? Repausul, care caută necontenit mișcarea, sau mișcarea, care caută la fel de necontenit repausul?

14. Începând chiar cu prima sa clipă de viață, omul nu face altceva decât să lupte, și asta până în clipa de față, iar pe viilor va lupta în continuare, iar și iar; și, atâta timp cât va lupta, el va avea și viață, însă numai o viață de luptă, care nu va fi înzestrată decât cu foarte puține momente de fericire! Dar când oare se va instala, în sfârșit, și o stare de pace, în mijlocul luptelor acestora veșnice, și când va învinge pe deplin adevărata fericire?

15. Este deci ușor de spus: fii fericit și bucuros! Propria ta minte te va întreba însă de îndată, așa cum faceți voi, romanii: Cur quomodo, quando et quibus auxiliis? (De ce, cum, când și pe ce cale vom primi ajutor?) Ne-ai înțeles oare, măcar într-o mică măsură?"

Author:  Acustic [ 24.12.2010, 03:28 ]
Post subject:  Capitolul 27 - Matael vorbește despre viața lăuntrică a lui Cyrenius

Capitolul 27
Matael vorbește despre viața lăuntrică a lui Cyrenius

1. În acest moment, Cyrenius, care îl ținea pe vorbitor de mână, a făcut ochii mari și Mi s-a adresat Mie: “Doamne, omul acesta are o părere foarte ciudată despre viață! E drept că nici nu prea ai cum să-l contrazici; căci, din nefericire, el rostește purul adevăr, atât în mare, cât și în mic! Dar ce spui Tu despre toate acestea?”

2. Iar Eu am spus: “De ce te miri? V-am spus doar mai înainte că aceștia cinci vor aduce furtună peste noi. Dar ascultați în continuare vorbele lor, și apoi veți înțelege mai ușor și mai în profunzime vorbele Mele!”

3. Atunci, Cyrenius i-a spus vorbitorului dintre cei cinci, al cărui nume era Matael: “Dar n-ai putea aduce tot atâtea argumente și în sprijinul faptului că, potrivit unei probabilități mult mai mari, Dumnezeu a existat totuși înaintea lumilor tale, despre care eu nu-mi pot face încă o idee prea clară? Uite, eu cel puțin nu cunosc vreun popor pe pământ care să nu creadă în existența unui Dumnezeu înțelept și atotputernic încă dinaintea existenței vreunui alt lucru și care să nu-L idolatrizeze pe Acesta și să nu I se roage Lui; iar tu ai demonstrat acum exact contrariul. Aceasta îmi umple sufletul ele îngrijorare; de aceea, încearcă acum să demonstrezi și reversul; uite, chiar eu, guvernatorul, te rog să faci acest lucru!”

4. Matael i-a răspuns: “Tu nu ești decât un biet sugar neputincios pe acest pământ; mi-e și milă de tine! În realitate, tu ai auzit, și nu o singură dală - așa cum pot vedea cu ochiul sufletului meu - destule vorbe dătătoare de putere, pline de viață și de adevăr, și ai văzut cu propriii tăi ochi ce poate înfăptui Cuvântul lui Dumnezeu. Și totuși, sufletul tău tot nu poate răzbi în profunzimile unor asemenea gânduri!

5. Da, prietene, vezi tu, încă îți mai iubești prea mult propria-ți viață și ești încă prea puternic ancorat în ea; iar poziția aceasta este cea mai puțin favorabilă pentru cunoașterea vieții.

6. Vezi tu, prietene, trebuie să-ți fi pierdut de tot viața, vreau să spun viața asta pământească, și abia atunci vei putea recunoaște viața adevărată!

7. Ia, de pildă, un vas și umple-l cu apă; apa va sta liniștită în vas, iar tu nu vei putea recunoaște spiritele aburului din apa cea neclintită; și oricât de puternic vei încerca să amesteci apa din vas, tot nu ți se vor arăta puternicele spirite ale aburului. Dacă vei pune însă vasul pe foc, apa va începe cât de curând să fiarbă și de îndată puternicele spirite ale aburului vor începe să se ridice deasupra suprafeței de-acum bolborosinde a apei; abia acum celelalte spirite, care vor mai adăsta în apa în clocot, vor recunoaște puternicele spirite ale aburului, care cu puțin înainte stătuseră liniștite în apa cea rece fără a da vreun semn de viață. Ele se vor «privi» cu mii de ochișori mai întâi pe ele însele, și apoi suprafața bolborosindă a apei care le-a purtat în ea; și vor înțelege că spiritele aburului erau conștiente de faptul că sunt una cu apa cea rece.

8. La fel va înțelege și apa, în timpul fierberii, că în ea au existat spirite dintre cele mai ciudate și că vor exista în continuare, până la ultima picătură; da, da, apa va recunoaște, în clocotirea ei, că este ea însăși deopotrivă spirit și forță, însă în forma ei rece ea nu s-a putut recunoaște și înțelege pe sine!

9. Întrezărești în cele ce ți-am spus vreo asemănare? Viața ta este și ea un fel de apă, ce-i drept curată, însă altminteri complet rece în vasul pe care îl reprezintă trupul tău. Și oricât ai mișca vasul acesta al trupului tău încoace și încolo, sucindu-l în toate părțile, tot nu-ți vei putea da seama, pe calea aceasta, de ceea ce este ascuns în forța ta vitală; dimpotrivă, cu cât este zgâlțâită mai mult apa în starea aceasta rece a ei, cum se întâmplă de altfel mereu la un om pământean, cu atât mai puțin se poate cunoaște pe sine apa vieții din vasul trupului omenesc în continua mișcare în care se află, și cu atât mai puțin va putea recunoaște ea mediul ei înconjurător, căci o oglindă de apă odată mișcată nu mai redă o imagine clară, ci una deformată.

10. Atunci însă când vasul trupului tău, cu apa vieții în el, va fi așezat pe flacăra adevăratei iubiri, a celei mai mari smerenii și a tuturor suferințelor și durerilor, ei bine, atunci apa din vas va intra cât de curând în procesul de fierbere, iar spiritele aburului vieții, care se vor elibera unul după altul, se vor putea recunoaște pe ele însele, își vor recunoaște starea de început în recele repaus, și anume sufletul senzorial și vasul cel imperfect, iar apa vieții, în clocotirea ei continuă din vasul pe care îl reprezintă trupul tău, va putea zări și ea, cu miile de ochișori luminoși ai ei, spiritele vieții ridicându-se din ea și își va da seama că ea nu este doar purtătoarea inertă a acestora, ci că formează împreună cu ele o unitate!* Vasul însă, prietene, vasul trupului, pe acesta spiritele eliberate ale vieții nu îl vor percepe ca fiind una cu ele, ci îl vor percepe doar ca pe un vas exterior, la un moment dat necesar, care apoi poate fi însă sfărâmat în bucăți și aruncat în stradă. Poți acum intui măcar ceea ce am vrut să-ți explic?”

11. Cyrenius a răspuns: “Am impresia că înțeleg oarecum tabloul pe care mi l-ai prezentat, adică adaptarea lui la viața noastră sufletească; sensul mai profund însă pe care ai vrut să mi-l sugerezi prin el, acela sunt sigur că nu-l voi putea înțelege încă multă vreme! Oare ai vrut prin acest exemplu să demonstrezi că totuși a existat în mod necesar un Dumnezeu înaintea tuturor lucrurilor?”

12. Matael: “Intr-adevăr, dar acest lucru tu nu-l poți încă înțelege, căci tu însuți ești încă departe de a începe să dai în clocot!”

(* - Vezi și „Secretele Vieții”, n.r.)

Author:  Acustic [ 24.12.2010, 03:31 ]
Post subject:  Capitolul 28 - Discursul lui Matael despre Dumnezeu

Capitolul 28
Discursul lui Matael despre Dumnezeu

1. Matael: “Iată, acel ceva pe care tu îl numești Dumnezeu, eu îl numesc apă a vieții; apa în sine nu-și poate recunoaște însă propria viață. Dar atunci când ea este adusă la starea de fierbere, prin mistuitoarea flacără a iubirii, care echivalează cu presiunea asupra centrului existenței, atunci spiritul vieții se ridică, dintr-odată eliberat, deasupra apei care-l ținuse prizonier, iar prin aceasta se înțelege spiritul lui Dumnezeu plutind deasupra apelor, așa cum spune Moise. Iar spiritul se recunoaște pe sine, dar și apa, și recunoaște și faptul că a fost de-a pururi una cu apa; și aceeași recunoaștere eternă se poate desprinde și din faimosul dicton: Fiat lux! (Să se facă lumină!)

2. Abia atunci când spiritul tău, prietene, va ajunge să plutească și el pe deasupra apei clocotitoare a vieții tale, abia atunci vei începe să-ți recunoști cu adevărat propria viață, precum și viața lui Dumnezeu din tine.

3. Vezi tu, orice existență trebuie să înceapă la un moment dat să ființeze, trebuie să existe acel moment de pornire, căci altminteri nu putem vorbi de existență! De pildă, viața are puterea să se recunoască pe sine și să recunoască și toate celelalte din jur; dar dacă forța ei conștientă de sine nu ar fi cunoscut un anumit moment de început, atunci fără îndoială că ea nici nu ar fi existat vreodată. Dar întrucât a existat odată acel moment de început, ea există prin urmare de foarte mult timp, în aceeași măsură în care existăm și noi, tocmai fiindcă, la un moment dat, am început să existăm ajungând la forma în care suntem astăzi.

4. Noi am existat totuși chiar înainte de viața aceasta, însă în același fel în care există acei aburi nedezvoltați și reci ai vieții în apa cea rece și neclintită; și, tot astfel, chiar și forța vitală supremă întru Dumnezeu are o dublă existență: mai întâi una necuvântătoare, conștientă numai de sine însăși, iar mai apoi o existență izvorâtă din începuturile unei activități interne, o existență liberă și capabilă să se recunoască pe sine!

5. De aceea stă scris în cartea lui Moise: «La început a făcut Dumnezeu cerul și pământul. Și pământul era neînceput și gol, și întuneric era deasupra adâncului.» Cine sau ce este de fapt cerul, și ce sau cine este pământul? Te gândești cumva la acest pământ pe care stai tu, sau la cerul care-ți dă aerul și lumina? O, cât de departe ești de adevăr! Căci unde erau pe atunci acest pământ și unde era cerul acesta?

6. Iată, cuvintele acestea sugerează doar felul în care a început forța vitală veșnică a lui Dumnezeu, diferențiată în existența ei, să descopere și să cunoască! Astfel, «cerul» reprezintă înțelepciunea capabilă de autocunoașterea propriului său Eu; dar centrul de greutate al miezului său, dogorind de iubire, nucleul acesta arzând în iubire, prin care se înțelege pământul, era pe atunci încă neînceput, gol și întunecat, deci fără o cunoaștere mai profundă de sine.

7. Nucleul acesta s-a încins însă tot mai tare și mai tare, pe măsură ce mase tot mai mari de conștiință de sine presau asupra lui. Și nucleul a ajuns să dogorească, iar din apa clocotindă a vieții s-a înălțat aburul spiritului, a început să plutească liber pe deasupra apelor preexistentei veșnice, necuvântătoare și neclintite, și s-a cunoscut întru totul pe sine; iar cunoașterea aceasta este tocmai lumina pe care Moise spune că Dumnezeu a făcut-o pentru alungarea întunericului, imediat după crearea cerului și a pământului.

8. Și abia din acest moment Dumnezeu a devenit El însuși «cuvânt» rostit, și cuvintele acestea «Să fie!» exprimă prin ele însele o voință liberă care se definește pe sine, o ființare în cadrul ființării, un cuvânt în cadrul cuvântului și, în sfârșit, un tot în toate!

9. Și, de-abia de atunci, din voința astfel eliberată a început să se nască izvorul primordial, cunoscător de sine, al existenței oricărei alte existențe, începi acum să-ți faci o idee?”

Author:  Acustic [ 24.12.2010, 03:38 ]
Post subject:  Capitolul 29 - Discursul lui Cyrenius despre înțelepciunea lui Matael și răspunsul acestuia

Capitolul 29
Discursul lui Cyrenius despre înțelepciunea lui Matael și răspunsul acestuia

1. Cyrenius a spus atunci: “O, da, acum încep să înțeleg din ce în ce mai bine, și asta cu atât mai mult cu cât chiar în noaptea aceasta am ascultat o explicație foarte asemănătoare a acestei istorii mozaice a creației primordiale. Probabil că așa stau lucrurile. Totul ia însă o întorsătură prea savantă și nu mai pot și nici nu sunt dispus să fac eforturi atât de mari pentru a înțelege în toată profunzimea. Pentru mine lucrurile trebuie să fie simple, dacă este să-mi folosească la ceva. Atunci când ele ajung la profunzimi prea mari, s-a terminat cu puterea mea de înțelegere!

2. Dar, în sfârșit, rămâne așa cum am spus; mă voi ocupa chiar eu de îngrijirea voastră și vi se vor oferi toate șansele să folosiți marea voastră înțelepciune ori de câte ori va fi posibil și să conduceți biata omenire, atunci când va fi cazul, pe calea cea dreaptă, deși vă mărturisesc cinstit că o pătrundere în adâncurile de-a dreptul abisale ale esenței vieții ar putea avea, în mare, consecințe mai mult rele decât bune.

3. Uitați-vă la voi înșivă și întrebați-vă dacă știința și înțelepciunea voastră cu adevărat extraordinare v-au făcut cu adevărat fericiți! Este adevărat, spiritul omenesc poate pătrunde în cele mai mari profunzimi ale înțelepciunii și poate realiza până la urmă lucruri cu adevărat minunate; fericit este însă după mine doar omul simplu, supus în marea sa iubire lui Dumnezeu, Creatorul, și care-I urmează poruncile. De va voi apoi Dumnezeu să-i dea, precum lui Solomon, înțelepciunea, el n-are decât să o primească plin de recunoștință și să se folosească de ea având cugetul senin. Dacă însă înțelepciunea cu care este înzestrat un om nu-i folosește acestuia decât spre a-l face nefericit, atunci eu, din parte-mi, prefer până la urmă chiar și cea mai mare prostie care poate însenina inima omului.

4. Iată, eu trăiesc și știu de-acuma că voi continua să trăiesc veșnic, iar căile pe care se ajunge la preafericita viață veșnică îmi sunt cunoscute; ce mi-aș mai putea dori oare?!

5. Însușiți-vă și voi punctul acesta de vedere al meu și veți reuși să fiți și voi cât se poate de fericiți încă de pe acest pământ. Însă cu prea profundele voastre reflecții atât de înțelepte cu greu veți reuși să mai simțiți însemnătatea și bucuria de a fi om!

6. Urmați-mi deci sfatul, chiar dacă el nu izvorăște din prea mari profunzimi de înțelepciune; el izvorăște însă dintr-o inimă plină de bunătate, și nu lipsită de iubire, și cred că acest lucru este apreciat și de către Dumnezeu! De ce să nu-l apreciați și voi?

7. Nu înțelepciunea este cea care ne dă viață, ci iubirea; să rămânem deci la iubire și nu ne vor lipsi viața și cunoașterea fericirii izvorâte din ea! Vedeți, aceasta este înțelepciunea mea și chiar mă încumet să spun că ea este mai bună pentru viața oamenilor decât înțelepciunea voastră atât de profundă!”

8. Matael i-a răspuns: “O, da, da, de data, asta ai o foarte mare dreptate! Căci, iată, atâta timp cât apa din vas nu ajunge pe foc, ea duce într-adevăr o existență liniștită și bună; dar de îndată ce ea ajunge pe foc, lucrurile încep să arate cu totul altfel. Odată trebuie să se termine!

9. Dacă vrei să ajungi ceva în viață, nu trebuie să-ți lipsească nicidecum cunoștințele necesare. Dacă vrei să devii, de pildă, un conducător de oști, trebuie să fii înzestrat cu toate cunoștințele de care este nevoie pentru o asemenea funcție, căci altminteri nu vei fi apreciat, în chip de conducător de oști; iar de vrei să te faci spițer sau tămăduitor, din nou trebuie să ai cunoștințele necesare!

10. Ei bine, tu vrei să dobândești viața veșnică, dar nu vrei să pătrunzi și să cunoști mai bine viața însăși; oare cum va fi posibil?

11. Uite, să zicem că eu aș vrea să-mi iau o soție, dar aș fugi de orice prilej de a mă apropia chiar și de departe de o femeie; și, atunci, chiar că nu știu cum am ajunge eu și soția mea unul la altul!

12. Tu vrei să dobândești chiar viața veșnică, dar nu ești dispus să faci măcar micul efort de a cerceta puțin mai adânc viața aceasta limitată pământească, încercând să-i descoperi rădăcinile primordiale!

13. Da, dragă prietene, dacă viața veșnică s-ar putea dobândi pur și simplu prin faptul că un Dumnezeu ne-ar da-o așa cum tu îmi dai mie o bucată de pâine, atunci concepția ta despre viață ar fi fără îndoială mai bună decât a noastră. Vezi însă că pregătirea pentru viața veșnică și dobândirea acesteia este lăsată numai în seama noastră!

14. Trebuie să ne străduim din răsputeri și trebuie să trecem cu adevărat prin apă cu apa vieții noastre și prin foc cu flacăra iubirii noastre; și abia atunci apa vieții noastre va începe să fiarbă și să clocotească la focul celei mai profunde iubiri față de Dumnezeu, față de aproapele nostru și până la urmă față de noi înșine, și în felul acesta ne vom da seama că în noi există o forță vitală indestructibilă, care începe să se lase cunoscută abia din clipa aceea și care știe să se folosească de mijloacele care trebuie pentru a se menține ca atare!

15. În condițiile acestea nu se mai pune problema unei vieți confortabile, comparabilă întru totul cu somnul cel dulce, ci este vorba de muncă, de luptă și de cercetare neostoită!

16. Și abia după ce vom obține o victorie hotărâtoare asupra vieții molcome și frivole, abia atunci vom putea rosti un cuvințel și despre o eventuală mântuire!

17. Noi te vedem pe tine ca pe un om încă amorțit de somn în orele târzii ale dimineții, pe care prietenii săi deja treji încearcă să-l trezească, lucru care pentru început îl supără; abia după ce, cu un oarecare efort, se va fi trezit de-a binelea, își va putea da el seama de binefacerile stării de trezie, pentru ca apoi, în sfârșit, să se bucure de viața sa liberă și plină de lumină.

18. Noi suntem pe deplin în drept cu înțelepciunea noastră; tu însă nici pe departe! Abia după ce te vei trezi îți vei da seama cât de multă dreptate avem.”

Author:  Acustic [ 24.12.2010, 03:41 ]
Post subject:  Capitolul 30 - Iisus îi atrage atenția lui Cyrenius asupra vorbelor lui Matael

Capitolul 30
Iisus îi atrage atenția lui Cyrenius asupra vorbelor lui Matael

1.Atunci, Cyrenius Mi s-a adresat Mie: “Doamne și Stăpâne, ce spui Tu despre toate acestea? Ce trebuie să înțelegem noi din vorbele auzite? Oare Matael spune chiar adevărul adevărat? Tu ești cel care poate să-și dea seama cel mai bine!”

2. Eu i-am răspuns: “Nu ți-am spus încă dinainte că e bine să-l ascultați? Daca aș fi văzut că rostește neadevăruri, cu siguranța nu v-aș fi îndemnat astfel. De aceea, ascultați-l în continuare pe Matael. Are o limbă ascuțită, dar ceea ce spune, spune bine; cu un asemenea elan, ajungi mult mai repede la țărm, chiar și pe o mare învolburată, decât cu orice vâslă!

3. Dar ascultați-l în continuare, căci până acum n-a vorbit decât în parabole. Dacă se mai încălzește însă puțin, vă va aduce sigur și alte argumente!”

4. Cyrenius: “Pentru asta mulțumesc dinainte! Drept diavoli tot ne-a etichetat deja! Ce altceva mai rău ar mai putea spune despre noi? Nu este oare un lucru lăudabil din partea mea că vreau să mă îngrijesc de amărâții aceștia cinci și de viitorul lor pământesc? Și pentru asta ei ne fac un tărăboi cum Tu nu ne-ai făcut niciodată!

5. Ei bine, pe Matael ăsta nici n-am de gând să-l mai ascult. Concepția sa despre viață poate fi în fond destul de bună; ea nu este însă adecvată condițiilor de pe pământ, dacă omul nu se poate îngriji nici un pic de trupul său pământesc!

6. Sigur, oameni ca profeții și vechii patriarhi s-au putut dedica exclusiv doar pregătirilor pentru viața lor veșnică, fiindcă de necesitățile lor trupești s-au îngrijit alții, cărora puțin le pasă la urma urmei dacă există sau nu o viață veșnică a sufletului! Ei primeau doar legile pe care trebuiau să le respecte, fără a afla vreodată motivul pentru care trebuiau să realizeze cutare sau cutare lucru.

7. Pentru milioane de oameni acest lucru a fost suficient, cu sau fără perspectiva vreunei vieți veșnice, și, dintr-o dată, pentru noi nu mai este acum de ajuns?!

8. Iar dacă pentru noi nu mai este suficient, atunci în mintea oricărui om care are în inima lui chiar și numai o fărâmă de iubire pentru aproapele său se naște inevitabil întrebarea: cine oare le va răsplăti la urma urmelor pe acele milioane de bieți amărâți pentru faptul că, în ciuda respectării întocmai a tuturor legilor, ei n-au avut parte decât de o moarte veșnică? Dacă ei au fost opera unei întâmplări, atunci învățătura poate avea un bun temei. Dar dacă au fost toți acei oameni o creație a unui Dumnezeu preaînțelept și preabun, atunci cu siguranță că trebuie să existe și o altă cale, mai practică, pentru ca toți oamenii să dobândească viața veșnică; iar dacă nu există o alta, atunci întreaga viață este cel mai dezgustător lucru dintre toate cele pe care rațiunea omenească le poate califica drept dezgustătoare și condamnabile!

9. Căci, dacă viața veșnică este dată doar aceluia care și-o poate dobândi oarecum pe seama a mii de alți oameni, nevoiți să se spetească pentru un astfel de erou destinat vieții veșnice, doar pentru ca acesta să poată beneficia apoi numai el însuși de ea, atunci eu, în ceea ce mă privește, nu mai revendic nici măcar o fărâmă dintr-o asemenea viață veșnică, ci prefer deplina moarte. Cam aceasta este așadar părerea mea.

10. Învățătura Ta, Doamne și Stăpâne, îmi place, o iubesc și o prețuiesc; căci prin ea am alături de mine un sprijin atotputernic pentru cazul că aș fi cuprins de slăbiciune. După învățătura lui Matael însă, nu mă pot bizui pe nimeni altul decât pe mine însumi. Doar eu singur îmi pot acorda sau pot pierde viața veșnică, în condițiile în care un Dumnezeu oarecare nu are nimic altceva de făcut pentru mine decât să urmărească, cu supărare sau cu bunăvoință în privire, cum un biet muritor se chinuie din răsputeri să se salveze din ghearele morții și străbate, pe drumuri dintre cele mai întortocheate, pline de spini, de stânci ascuțite și de târâtoare otrăvitoare, calea spre viața veșnică!

11. Nu, nu, asemenea lucru nu este cu putință; este o nebunie învățătura aceasta despre viața veșnică! Ei bine, dacă mi-aș putea închipui un dătător de viață veșnică, iar acesta, asemenea Ție, Doamne, să ne poată reda viața chiar și aici, pe pământ, de îndată ce vrea acest lucru, atunci aș face totul pentru ca odată și odată el să-mi poată da viața cea veșnică. Dar dacă sunt nevoit să mi-o caut chiar eu, descoperind-o bucată cu bucată prin cele mai abisale adâncuri ale înțelepciunii profeților, atunci, precum spuneam, chiar nu mai vreau să știu nimic despre vreo viață veșnică! Acestea le declară Cyrenius, guvernator general al Romei pentru Celosiria și pentru toate țările din Asia, Africa și o bună parte din Grecia!”

12. Iar Eu atunci i-am răspuns: “Prietene, de data aceasta chiar că te-ai depășit pe tine însuți în rostirea a tot felul de vorbe goale. Doar știi prea bine ce au fost cei cinci; și sper că știi de-acum și din care pricină!

13. Eu însă i-am curățat acum de tot răul și am aprins în ei singura lumină adevărată și neîndoielnică a vieții; și am închis în felul acesta drumul pe care ar mai fi putut ajunge la ei oaspeții cei nemernici alungați de Mine, spre a le face din nou rău.

14. Acum cei cinci sunt prin urmare întru totul curați și pot distinge în propriul lor suflet cele mai subțiri fire ale vieții, așa cum a fost ea creată de fapt încă dintru începuturile primordiale. Iar ceea ce știu ei spun acum deschis tuturor, ceea ce în timpuri străvechi nu le era dat prea multor oameni s-o facă, ci doar unui număr mic; cum poți să te superi pe ei pentru acest lucru?!

15. Căci, iată, ceea ce spun ei sunt de fapt exact aceleași lucruri pe care vi le-am spus Eu însumi vouă, doar că ei rostesc adevărurile cele mai crude.

16. Încearcă așadar mai întâi să descoperi adevărul adevărat din spusele lor, și abia apoi supără-te, dacă mai poți; acum însă, când cele spuse de ei ți se par încă de neînțeles, nu ai deloc dreptate cu supărarea ta. Lasă-l pe Matael să spună mai departe și se va vedea apoi dacă ceea ce spune el are vreo valoare practică sau nu, ori vine să contrazică în vreun fel învățătura Mea!”

Author:  Acustic [ 24.12.2010, 03:46 ]
Post subject:  Capitolul 31 - Matael vorbește despre calea spre adevărata viață

Capitolul 31
Matael vorbește despre calea spre adevărata viață

1. Cyrenius a spus: “Bine, am să ascult, deși voi fi un judecător foarte sever!

2. Spune-mi, prin urmare, înțeleptule Matael, dacă lucrurile stau într-adevăr așa cum le-ai prezentat tu mai înainte, la ce se pot aștepta atunci milioanele de oameni care nu au nici o idee despre toate acestea și alte multe milioane care se vor naște în urma lor pe pământ și care, de asemenea, nu vor afla nici o vorbă despre ele? Cum va fi cu viața lor cea veșnică?”

3. Iar Matael a răspuns: “Foarte bine! Căci și ei au avut acces cu toții la o anumită cunoaștere, care le-a fost suficientă pentru a le păstra vie imaginația sufletului. Și într-o astfel de imaginație își întemeiază apoi, cu timpul, viața sufletul și trăiește în ea ca într-un vis și poate trăi într-un asemenea vis mii de ani.

4. Dar asta nu este încă nici pe departe o adevărată viață veșnică. Aceste suflete vor fi supuse, în lumea spiritelor, dacă vor dori să acceadă la o adevărată viață veșnică, la mult mai multe încercări și vor fi nevoite să ducă lupte mult mai grele decât este lupta de care am amintit mai înainte doar în treacăt.

5. Cel care străbate calea aceasta, încă pe pământ fiind, acela va dobândi acea viață cu adevărat veșnică în toată limpezimea și puritatea ei, chiar dacă nu mică îi va fi osteneala, căci va fi nevoit să manifeste o înțelepciune de viață desăvârșită. El va putea reuși aceasta chiar după numai câțiva ani, ceea ce altminteri, în starea de amorțire a sufletului, el ar fi putut dobândi abia în sute, dacă nu chiar în mii de ani, dacă lucrurile merg bine. Este suficient însă ca doar ceva să nu meargă așa cum trebuie, și atunci sufletul foarte corupt va continua să trăiască, eternitate după eternitate, aceeași viață mizeră de vis, în care nu se va percepe decât pe sine și bietele năluci ale propriei sale imaginații, și nimic altceva adevărat și real din afara propriei sale existențe; și, pe lângă aceasta, experiențe dintre cele mai nefericite îl vor convinge că este înconjurat numai de dușmani de care nu se poate apăra, pentru că nici măcar nu-i poate găsi, așa cum un orb nu poate zări din care parte se apropie vreun dușman sau din care parte îl pândește un pericol!

6. Vezi însă că nici un asemenea orb nu este până la urmă, cu toată orbirea sa, întru totul neajutorat; căci fantezia sufletului său se dovedește uneori a fi ea însăși o lumină, și atunci orbul vede lucruri care, astfel iluminate, apar asemenea lucrurilor din natura; ele însă nu sunt persistente, la fel cum nici lumina lor nu este. Ea ba luminează, ba devine mată, și adeseori se stinge cu totul, astfel încât orbul ajunge pentru un timp complet lipsit de lumină.

7. Vezi tu, la fel se petrec lucrurile și cu sufletul, în izolarea sa completă; el ba are parte de lumină, ba iarăși de noapte. Dar nici lumina și nici noaptea nu reprezintă în suflet un adevăr anume, ci doar o reflexie temporară a tot ceea ce sufletul absoarbe în sine, fără știrea și voința sa, din sfera exterioară, așa cum o picătură de rouă absoarbe în sine imaginea soarelui. Atunci picătura este, ce-i drept, luminată, dar ea nu are acea conștiință care să-i permită să poată recunoaște de unde a pătruns lumina în materia ei.

8. Ceea ce îți spun eu aici, și în numele celor patru frați ai mei, este concluzia încercărilor trăite de noi, îmbinate cu atât de multă suferință, și ea este în stare să separe viața aparentă de cea adevărată și liberă.

9. Ai în fața ta o viață chinuită și plină de constrângeri, pe de o parte, și una spontană și liberă, și de aceea dumnezeiască, pe de altă parte. Pe care o vei alege, aceasta depinde numai de voința ta. Dar lucrurile așa stau în fapt, și nici un Dumnezeu nu-ți va putea arăta o altă condiție de viață adevărată.

10. Și, iată, îți mai spun un lucru: sufletul meu, care devine de-acum tot mai clarvăzător, a ajuns acum să vadă și să-L recunoască pe Mântuitorul care nu cu mult înainte m-a eliberat, prin puterea voinței Sale dumnezeiești, de o mulțime de dușmani nevăzuți; ei bine, El reprezintă mai mult decât întregul univers vizibil al creației.

11. El, care de veșnicii se cunoaște pe Sine ca punct central al întregii existențe și vieți, dorește acum să-și confirme viața Sa și, prin aceasta, pe cea a tuturor oamenilor, prin propria Sa viață trăită; dar nu va putea realiza acest lucru decât printr-o și mai mare dăruire. El va renunța așadar la viața aceasta momentană a Sa, pentru ca, prin această renunțare, să ajungă la măreția veșnică a întregii existențe atât pentru Sine, cât și pentru toți oamenii. Și abia atunci toate creaturile vor ajunge oarecum la o nouă viziune și la o nouă ordine lăuntrică; dar va rămâne încă valabilă teza; «Fiecare din voi să ia pe umerii săi povara greșelilor sale și să Mă urmeze!» înțelegi acum lucrurile acestea?”

12. Iar Cyrenius a răspuns, puțin mâhnit: “Da, te-am înțeles acum și sunt nevoit să recunosc că ai rostit adevărul; ceea ce nu înseamnă că acele condițiile de viață nu îmi par în continuare greu ele acceptat!”

Author:  Acustic [ 24.12.2010, 04:00 ]
Post subject:  Capitolul 32 - Despre unitatea vieții veșnice

Capitolul 32
Despre unitatea vieții veșnice

1. Atunci Matael a spus: “Este drept că descrierea unui asemenea mod de viață nu-ți poate încânta urechea precum fabulele dintr-o fantezie de primăvară, în care viața plutește asemenea păsărelelor prin văzduh sau asemenea fluturilor ori a musculițelor efemere, care zboară din floare în floare și sorb din cupele acestora rouă cea dulce. Tocmai de aceea însă, nici nu putem numi o asemenea viață de plăceri decât o viață efemeră, în primul rând aproape deloc conștientă de sine, și care, în al doilea rând, nici nu este de fapt o adevărată viață. Și, în definitiv, la ce i-ar folosi omului o asemenea viață de fluture? Gândește-te numai la durata unei astfel de vieți! Șaptezeci, optzeci, poate chiar nouăzeci de ani înseamnă deja o vârstă foarte înaintată, trupul este de acum foarte slăbit și neajutorat; este de ajuns o pală de vânt mai puternică și gata cu el!

2. Și ajungi să te întrebi: ce urmează după aceea? Dar cine oare ți-ar putea oferi răspunsul exact dacă tu însuți n-ai făcut, de-a lungul întregii tale vieți, totul pentru ca existența ta dinaintea acestei năbădăioase pale de vânt să se constituie ea însăși pe de-a-ntregul, înlăuntrul tău, într-un răspuns viu la această întrebare? Dacă ai găsit însă răspunsul acesta sfânt în tine însuți, atunci este sigur că nu vei mai apela cu teamă în suflet la vreun altul, întrebându-l: ce va fi după, atunci când viața aceasta va lua sfârșit?

3. De aceea, este absolut necesar să nu-ți lași apa vieții să zacă necontenit în răcoarea atât de plăcută trupului, ci - la foc cu ea, pentru ca să înceapă să fiarbă și să se înalțe în aburi denși, transformându-se într-o viață nouă, căci altminteri totul este zadarnic. Și, oricât de neplăcut ți-ar suna în ureche cuvintele mele, adevărul rămâne îți veci tot adevăr - și numai pe calea lui se poate ajunge la adevărata și deplina libertate, fără ele care viața veșnică este de neconceput!”

4. Atunci Cyrenius a spus pe un ton de-acum mai moderat: “Da, da, bunule prieten Matael, văd bine acum că tu deții adevărul cel mai deplin despre viață și nu ți se poate aduce nici un fel de obiecție! În sfera ta, tu ești deja în întregime familiarizat cu viața și cu problemele ei. Oameni ca noi însă sunt încă departe de așa ceva!

5. Sigur că nu ne putem dori altceva decât ca tu să-ți cuprinzi într-un fel de sistem întreaga ta experiență de viață, pe baza căruia să ne putem învăța apoi copiii să ajungă - pe această cale - mult mai ușor la ținta la care omului matur îi este mult mai greu să ajungă!”

6. Matael: “Ceea ce dorești tu a fost în parte deja făcut și va fi făcut în continuare într-o și mai mare măsură! Uite, marele și puternicul Mântuitor, care ne-a vindecat pe noi, a făcut deja toate pregătirile pentru aceasta. E drept că noi cinci cunoaștem de-acum calea, dar nu este un lucru deloc ușor ca întreaga știință să fie pusă la dispoziția tuturor într-un sistem, spre învățătură; pentru oameni ca tine vom realiza totuși acest lucru! Căci pentru un om aflat deja pe calea adevărului, în toate privințele, nimic nu este cu adevărat imposibil. Fiindcă viața cu adevărat liberă este una singură, fie că este cuprinsă în Dumnezeu, într-un înger sau într-un om.

7. Evident că și între diferitele vieți libere deja desăvârșite există încă diferențe uriașe; o viață care abia a început să se cunoască pe sine, de pildă, nu poate fi atât de puternică, desigur, ca una care s-a cunoscut și care s-a înțeles pe sine încă de o veșnicie, în toată măreția și în toată profunzimea celui mai limpede adevăr. O asemenea viață ajunge să stăpânească întregul infinit, iar corpurile cerești, cu tot ceea ce poartă pe ele, se supun toate unei asemenea forțe vitale.

8. Atât de departe, prietene, noi cu siguranță nu vom ajunge niciodată prin noi înșine; însă într-o comuniune cu acea forță vitală vom putea realiza și noi până la urmă, prin propriile noastre puteri, ceea ce realizează viața aceasta mare și veșnică a lui Dumnezeu însuși. Există totodată și anumite forțe vitale desăvârșite, care se pare că sunt primele în ierarhia imediat următoare forței vitale veșnice a lui Dumnezeu.

9. Iar aceste forțe sunt cu mult înaintea forței noastre vitale, oricât de liberă și de conștientă de sine ar fi aceasta; noi îi numim «îngeri» mesageri. Iar ei sunt cei ce ne fac cunoscută forța vitală divină veșnică. Noi îi vom putea ajunge din urmă doar atunci când vom deveni una cu forța vitală divină veșnică.

10. Tu nu vei fi nevoit însă să înduri atât de multe câte am îndurat noi pentru a obține ceea ce avem acum, și totuși vei obține și tu ceea ce avem noi. Căci, pentru sufletele de pe acest pământ, care este de-acum o patrie a lor, lucrurile sunt mult mai ușoare decât pentru cei care au fost aduși încoace dintr-o lume superioară.

11. Dar astfel a fost hotărât pentru vecie în existența eternă a lui Dumnezeu, ca tocmai acest minuscul pământ să devină scena milostiveniei Sale și, în felul acesta, întreaga infinitate va trebui să pătrundă în ordinea aceasta nouă, adaptându-se ei, în măsura în care dorește să fie parte din fericirea veșnică, de necuprins, a forței vitale divine unice; astfel că trebuie să i ne supunem, oricât de mult ne-ar costa!

12. E drept că, dacă pentru noi tortura n-ar fi luat sfârșit (lucru de care nu ne-am dat seama însă decât după un timp), atunci fără îndoială că am fi preferat de o mie de ori moartea definitivă decât să fim nevoiți să mai îndurăm chiar și numai câteva zile în plus acea viață chinuită, de nedescris, chiar dacă prin ea am fi ajuns apoi foarte repede la întreaga fericire veșnică!

13. Dar, așa cum începem să înțelegem din ce în ce mai bine, marele Mântuitor a pus capăt suferințelor noastre chiar înainte de termenul stabilit, lucru pentru care noi suntem tot mai fericiți, și acum înțelegem că mărețul Duh Sfânt, al lui Dumnezeu a dorit cu adevărat să facă și va și face din pământul acesta o scenă a milostiveniei Sale - totodată însă, din păcate, și o scenă a marilor prigoniri, a aroganței, a trufiei și a dușmăniei împotriva a tot ceea ce este puritate spirituală, bunătate și adevăr!”

Author:  Acustic [ 24.12.2010, 04:04 ]
Post subject:  Capitolul 33 - O proorocire a lui Matael

Capitolul 33
O proorocire a lui Matael

1. (Matael): “Ei bine, prietene, pământul acesta va trăi încă timpuri atât de întunecate, încât chiar și Satana se va feri să-i mai viziteze pe oameni, sub orice înfățișare ar putea-o face. Dar printre oameni vor exista și dintre aceia care, orbi fiind, vor vedea mai bine, și surzi fiind, vor auzi mai bine decât o vom putea face noi cu ochii și urechile deschise.

2. Și va veni odată o vreme în care oamenii vor putea defini forța vitală a aburului din apă pe grade, și vor ști să îmblânzească acest abur precum își îmblânzesc arabii caii, și îl vor folosi pentru muncile cele mai grele; și vor pune apoi forța aceasta vitală ascunsă în apă să tragă la jug în fața mașinilor lor complicate, alergând apoi cu ele atât de repede cum aleargă o săgeată scăpata din arc.

3. Iar marile corăbii vor merge și ele cu ajutorul forței vitale a apei, și ea le va face să alunece mult mai repede pe valurile mării decât un uragan, ba până la urmă corăbiile vor înfrunta prin ea chiar și uraganul, trecând victorioase chiar prin centrul lui, fără a suferi vreo stricăciune mai însemnată. Doar stâncile sau bancurile de nisip vor mai constitui pericole pentru călătoriile acestea rapide.

4. Nu mult după aceea însă va începe să fie foarte rău pe pământ pentru viața oamenilor. Căci pământul va fi tot mai puțin roditor, vor urma scumpiri mari, războaie și foamete, lumina credinței în adevărul cel veșnic va păli tot mai mult, iar flacăra iubirii se va stinge și ea și se va răci, și atunci va veni ultima judecată a focului asupra pământului!

5. Ferice atunci de aceia care nu-și vor fi irosit aburii apei vieții dinlăuntrul lor doar pentru obținerea de câștiguri pământene; căci atunci când flăcările marii Judecăți se vor revărsa din ceruri, pe ei nu-i vor putea pârjoli, căci apa vieții din ei îi va păzi de ele.

6. Iar abia după aceea adevărata pace a vieții și ordinea lui Dumnezeu își vor da pentru totdeauna mâna și nu va mai exista deloc învrăjbire și ceartă între cei care vor locui pe pământul de-acum purificat alături de îngerii lui Dumnezeu, Chiar dacă trupurile noastre putrede și neputincioase nu vor putea fi martorii a tot ceea ce ți-am proorocit eu acum, este sigur că sufletele noastre clarvăzătoare și receptive vor reuși acest lucru.

7. Nu ți-aș fi spus toate acestea, dar simt un imbold în inimă să o fac, sau mai bine zis în sufletul meu. Iar imboldul acesta vine fără îndoială de acolo de unde a venit și vindecarea noastră! începi oare să mă înțelegi mai bine?”

8. Cyrenius a răspuns: “Ei bine, iată-ne de-acum înțelegându-ne perfect unii cu alții; sper să mai aflu și multe altele ele la voi și cred că am dat o mare lovitură cu voi! Rămâne deci așa cum am vorbit; eu mă voi îngriji de necesitățile voastre pământești, iar voi vă veți îngriji de împlinirea cerințelor mele sufletești, precum și ale întregii mele case, care este foarte mare.

9. Firește că, din partea mea, este o răsplată prea mică pentru ceea ce veți face voi pentru mine și familia mea; dar cine este vinovat de faptul că în lumea aceasta nu te poți achita cu ceva mai de preț pentru un atât de mare dar întru veșnicie? Așadar, sunteți mulțumiți?”

10. Matael: “O, cum mai poți întreba? Atunci când putem fi de folos cuiva, noi suntem fără îndoială mai mult decât mulțumiți. Dar nici darul pământean nu trebuie subestimat atunci când el vine dintr-o inimă bună și este făcut în numele binelui și al adevărului; fiindcă, prin cel care îl face și prin motivul care a stat la temelia lui, el dobândește o valoare spirituală absolut desăvârșită, ajungând să îl egaleze pe cel spiritual,

11. Acolo unde materia susține spiritul, așa cum spiritul susține materia, acolo totul devine până la urmă spirit, și fiecare se exteriorizează apoi prin celălalt pol, în cea mai deplină binecuvântare a lui Dumnezeu.

12. Acolo însă unde darul spiritual este făcut, ca în Templul din Ierusalim de pildă, doar de dragul unei recompense materiale, iar cel material de dragul celui spiritual, însă tot cu gândul la o răsplată materială, acolo totul devine până la urmă material, nu mai conține nici un strop de valoare spirituală și nu va putea dobândi nicicând binecuvântarea lui Dumnezeu!

13. Deci nu-ți face griji că răsplata ta materială ar putea fi prea neînsemnată pentru darurile noastre spirituale către tine. Căci, prin cel care o face și prin scopul în care este făcută, ea dobândește, după cum am spus, o valoare spirituală, iar binecuvântarea de sus îi va fi dată cu prisosință, atât într-o formă spirituală, cât și într-una materială. Fiindcă Duhul Sfânt este stăpânul etern, inclusiv asupra întregii materii, și doar El singur o poate reînsufleți, când și cum va voi să o facă; iar materia, în fapt, nu este nici ea decât un spirit complet orb, lipsit total de libertate, și care trebuie să se supună spiritului de viață cel pe deplin liber al lui Dumnezeu, de la a cărui forță nețărmurită vine de fapt judecata asupra întregii materii!”

14. Cyrenius: “O, perfect și grozav. Acum nu v-aș mai lăsa din mână pentru nimic în lume! Și sper de asemenea că vom ajunge să ne înțelegem tot mai bine și că ne vom deveni unul altuia tot mai prețioși! Acum însă, să-i aducem toată lauda și prinosul nostru de iubire Domnului pentru faptul că s-a îndurat de voi și v-a adus în felul acesta către mine. Căci, fără El, noi am fi fost cu toții practic pierduți pentru vecie!”

15. Toți cei cinci au spus: “Amin, căci doar El singur este demn de toată slava, de toată lauda și iubirea, nu doar de pe acest pământ, ci din întreaga infinitate! El singur este acela care transformă acum întreaga nemărginire! Slăvit fie în veci numele Său!”

Author:  Acustic [ 24.12.2010, 04:08 ]
Post subject:  Capitolul 34 - Cei cinci vindecați vor să știe exact cine dintre cei de față este Iisus

Capitolul 34
Cei cinci vindecați vor să știe exact cine dintre cei de față este Iisus

1. După aceea a vorbit din nou Matael: “El se află printre noi, însă sunt doi care seamănă atât de mult unul cu altul, încât este foarte greu pentru simțurile exterioare să decidă care dintre ei este Cel adevărat. Eu cred că este acela care a vorbit de mai multe ori cu Cyrenius. Dar și celălalt poate fi, la fel de bine; căci chipurile amândurora reflectă un grad înalt de înțelepciune! Pe primul l-am auzit deja vorbind, iar cuvântul său a fost măreț și plin de înțelepciune, însă și un om înțelept ar putea vorbi astfel. Celălalt însă nu a rostit încă nici un cuvânt, poate fiindcă nu vrea să fie recunoscut înainte de vreme. Care dintre noi are curajul să i se adreseze celui în continuare tăcut?”

2. Bărbatul cel tăcut era Iacov cel Bătrân care, după cum se știe, îmi semăna din punct de vedere trupesc foarte mult, și care purta veșminte întru totul asemănătoare cu ale Mele.

3. La îndemnul lui Matael, ceilalți patru s-au ridicat și ei de jos, încercând să stabilească între ei care să i se adreseze celui tăcut și în ce fel. Se pare însă că nici unul dintre ei nu avea curajul să o facă, așa că până la urmă Matael s-a adresat, tot el, din nou, mai prietenosului Cyrenius și l-a întrebat dacă nu cumva bărbatul cel tăcut este puternicul Mântuitor, ori dacă Eu sunt acela. Căci doreau să știe exact acest lucru, pentru ca, pe lângă mulțumirile din sufletul lor, să-și arate recunoștința și pe față, și să n-o facă cumva față de cineva nepotrivit!

4. Cyrenius le-a spus: “Încă nu am primit încuviințarea Lui să vi-L arăt; dar deocamdată lucrurile acestea nu au o importantă foarte mare, căci El privește mai ales în inimile oamenilor. Iar inimile voastre sunt, fără îndoială, așa cum trebuie; de aceea deocamdată nu este nevoie de altceva. Atunci când El va dori și când acest lucru va fi spre binele vostru, cu siguranță că se va lăsa El singur recunoscut. După părerea mea însă, înțelepciunea voastră atât de clarvăzătoare vă va ajuta ca, stând printre noi în cursul zilei de astăzi, să vă dați singuri seama care dintre noi este adevăratul și unicul Cel Atotputernic.”

5. Cu aceste cuvinte, cei cinci s-au arătat pentru moment mulțumiți și au început să privească în jurul lor, întrebându-se unul pe altul unde se află. De un lucru și-au putut da seama, și anume că se află la Marea Galileii; doar că nu puteau ghici în care loc anume.

6. Atunci li s-a adresat Cyrenius, căci el prinsese cel mai mult din vorbele lor: “Vă aflați în apropiere de orașul Cezareea al lui Filip și sunteți pe pământurile bătrânului ostaș roman Marcu, cel care mai înainte v-a dat din proviziile sale vin, pâine și sare. El nu este acum aici, fiindcă mai are de făcut câteva pregătiri acasă pentru prânzul de astăzi; când va reveni însă, o să aveți ocazia să-l cunoașteți mai bine, de data aceasta în starea mai bună în care sunteți acum. Căci, atunci când v-a dat pâinea, vinul și sarea, voi, erați mai mult pe lumea cealaltă decât pe aceasta și nu i-ați dat prea multă atenție, chiar dacă el merită tot respectul.”

7. Matael a spus: “Așa este, așa este, aici ai perfectă dreptate! E drept că starea de iluminare interioară ne-a rămas și că am putut să o resimțim încă de la trezirea noastră; doar că în momentele acelea totul părea absolut îngrozitor și ciudat de întunecat, Acum însă, când toate par a fi luat o înfățișare mai prietenoasă și întreg ținutul a devenit parcă mult mai luminos și mai plăcut, iată că suntem și noi mai prietenoși, mai limpezi și oarecum mai bine dispuși, deși nu putem să uităm nimic din adevăratele noastre convingeri lăuntrice.

8. Adevărul, prietene, rămâne pururi adevăr! Lumea aceasta însă este foarte schimbătoare, și tot astfel și copiii ei. Totul se schimbă de azi pe mâine. Nu poți să ai încredere deplină în nimeni; căci astăzi cineva îți este prieten, și mâine fie că nu mai este, fie că vreun intrigant i-a șoptit la ureche o bănuială legată de tine, și iată că el a și încetat să-ți mai fie prieten, iar în taină a început să te judece aspru!

9. Pe lumea aceasta nu există trăinicie, nici în lucruri, și nici la oameni! Domnul însă le va îndruma pe toate spre binele oamenilor!”

Author:  Acustic [ 24.12.2010, 04:17 ]
Post subject:  Capitolul 35 - Iisus ca erou în lupta cu moartea

Capitolul 35
Iisus ca erou în lupta cu moartea

1. Și atunci a spus un al doilea dintre cei cinci: “Da, fraților, pe acest lucru se întemeiază de fapt toate speranțele noastre! Fără îndoială că El însuși va avea de dus o luptă crâncenă cu forțele morții; dar nu se mai poate îndoi nimeni de victoria Sa! Căci El cunoaște neputința morții și îi știe toate legile, și mai știe de asemenea că singura putere de care dispune moartea nu este nimic altceva decât o dorință, chiar dacă încătușată, de viață. Iar această putere singură nu poate lupta împotriva Lui, ci doar pentru El și, împreună cu El, împotriva ei înseși, și asta pentru a nu ajunge la o neputință deplină și pentru a nu muri cu totul!

2. Iar viața aceasta care se luptă și care este El însuși are pentru totdeauna putere deplină asupra morții, căci moartea este lipsită de orice putere în fața Lui, fiind ca o piatră necuvântătoare în mâna puternică a aruncătorului, care poate face cu ea tot ce dorește.

3. Dacă însă în moarte există, precum în trupul viu al omului, o putere oarecare, atunci și aceasta este tot o formă de viață, chiar dacă pe o treaptă foarte joasă de dezvoltare. Iar această viață cu siguranță că nu se va avânta într-o luptă cu viața cea adevărată, spre nimicirea ei proprie, ci se va agăța de viață și, împreună cu aceasta, va lupta împotriva pretinsei puteri a morții, așa cum un trup aflat pe patul de moarte apucă cu înfrigurare paharul sănătății și-l duce la gură, pentru a-și continua pentru încă un timp existența întru viața adevărată și pentru a fi până la urmă absorbit cu totul de aceasta»

4. De îndată însă ce viața s-a găsit pe sine însăși, așa cum este cazul Mântuitorului nostru, pe care noi încă nu-L cunoaștem, atunci ea poate fi deja considerată o viață divină desăvârșită și, în afara ei, nu mai poate exista o altă putere care s-o poată învinge, căci nu poate exista o altă putere în afara acesteia!

5. Noi știm ce este pământul acesta, ce sunt soarele, luna și stelele cele fără de număr. Ele sunt corpuri neasemuit de mari ale universului, unele dintre ele fiind chiar incomensurabil mai mari decât pământul nostru. În sine, adică în ceea ce privește corpurile lor imense, ele sunt moarte; însă forța vieții divine le constrânge totuși pe aceste nenumărate corpuri ale universului la o anumită mișcare necesară, și nu este vorba de o mișcare simplă, ci de una multiplă.

6. Ce ar putea face acești nenumărați coloși ai universului împotriva puterii divine libere, care-i ghidează perpetuu? Nimic! Asemenea unui fir de praf târât de furtună, ei sunt împinși de forța vitală divină pe niște traiectorii imense și, oricât ar fi de nenumărați, ei nu se pot opune în nici un fel forței acesteia vitale libere, la fel cum miriadele de firicele de nisip nu se pot opune vântului care le culege de pe câmpiile sterpe și le duce prin văzduh la mari depărtări!

7. De aceea, El va învinge, și de fapt a și învins deja de multă vreme! De dragul oamenilor însă, ca să aibă și ei parte de victoria vieții asupra morții din ei, va mai trebui dusă acum o nouă și ultimă luptă!

8. Eu văd deasupra întregii imensități scris cu litere strălucitoare: «Ascultați! El, viața însăși, întru eternitate, a învins pentru totdeauna moartea cu înseși armele morții; iar moartea a fost nevoită să se dizolve, pentru ca întreaga viață să devină liberă prin El, în veci Luptătorul! De aceea, slavă Ție, Tu, Cel măreț și unic!»

9. Cuvintele acestea i-au cutremurat într-atâta pe toți cei prezenți, încât s-au aruncat cu toții în genunchi în fața Mea și au strigat din toate puterile: “Da, da, slavă în veci Ție, Tu, Cel în veci măreț și unic!”

10. Și abia atunci M-au recunoscut cei cinci. Iar Matael, scăldat în lacrimi de fericire, a rostit în sfârșit, profund mișcat: “Deci Tu, Tu ești Acela măreț și unic, în vecii vecilor! O, ce mulțumire pentru noi, cei morți, să-L putem privi pe singurul Viețuitor!” Apoi a tăcut, asemenea tuturor, privindu-Mă cu adâncă venerație.

Author:  Acustic [ 24.12.2010, 04:21 ]
Post subject:  Capitolul 36 - Cuvântul Domnului despre adevărata adorare a lui Dumnezeu

Capitolul 36
Cuvântul Domnului despre adevărata adorare a lui Dumnezeu

1. Eu le-am spus atunci tuturor celor de față, care se mai aflau încă prosternați la pământ în fața Mea: “Ridicați-vă, prieteni și frați! Adorația pe care Mi-ați arătat-o Mie este dreaptă, căci ea este pentru Cel care este în Mine, sfântul Tată Ceresc, în vecii vecilor! Dar El este de-a pururi în Mine, așa cum Eu, la fel ca și voi toți, suntem în El, ceea ce înseamnă că ar trebui să stați mereu în țărână în fața Mea, cu cea mai profundă venerație. Iar acest lucru nu poate fi prea plăcut pentru voi și nici n-am avea ceva de câștigat de pe urma lui, nici Eu, și nici voi.

2. De aceea, este de ajuns să credeți în Mine, să Mă iubiți ca pe unul dintre cei mai buni frați sau prieteni ai voștri și să urmați întocmai cuvântul Meu. Dincolo de acest lucru, nimic nu are valoare, căci Eu nu am venit în lume pentru a Mă lăsa adulat de oameni, asemeni unui Mercur sau unui Apollo, ci pentru a-i tămădui pe toți cei cu sufletul sau cu trupul bolnav și pentru a le arăta oamenilor calea cea dreaptă către viața veșnică! Aceasta este tot ceea ce cer Eu de la voi; iar ceea ce trece dincolo de acest lucru este trufie, prostie sau idolatrie și nu folosește la nimic.

3. Este drept că omul trebuie să se roage fără încetare lui Dumnezeu, Creatorul său, căci Dumnezeu este sfânt și vrednic de toată închinarea. Însă Dumnezeu este spirit pur și de aceea I te poți închina doar întru spirit și în tot adevărul.

4. Ce înseamnă însă să te rogi lui Dumnezeu întru spirit și în tot adevărul? Iată, aceasta înseamnă următoarele: să crezi neabătut în unicul și adevăratul Dumnezeu, să-L iubești din toată ființa ta și să respecți poruncile Sale, care nu-sunt deloc grele!

5. Cel care dorește să facă acest lucru, în primul rând acela se roagă lui Dumnezeu neabătut, iar, în al doilea rând, el se roagă lui Dumnezeu din tot sufletul său și întru tot adevărul Căci orice rugăciune care se dovedește doar formală este o minciună sfruntată, prin care Dumnezeu, ca adevăr etern, nu este venerat, ci dimpotrivă, este profanat!

6. Ridicați-vă deci privirea ca oameni liberi ce sunteți, ca frați ai Mei, ca prieteni ai Mei, și nu Mă mai idolatrizați de acum înainte și nu Mă demascați în fața lumii înainte de vreme; căci acest lucru i-ar dăuna lumii mult mai mult decât i-ar fi de folos!”

7. După aceste cuvinte, s-au ridicat cu toții de jos, iar Matael a rostit: “Cu adevărat, așa poate vorbi doar un Dumnezeu plin de înțelepciune și iubire! O, cât de diferit simt și gândesc acum față de cum gândeam și simțeam înainte! Doamne, doar o rugă Te rog să mi-o mai asculți: nu lăsa ca sufletul nostru să mai treacă vreodată printr-o asemenea încercare ca cea din care tocmai ne-a salvat iubirea, îndurarea și puterea Ta!”

8. Iar Eu am spus: “Rămâneți întru Mine prin ascultarea cuvântului Meu; păstrați-l în sufletul vostru și trăiți potrivit lui, și atunci puterea și iubirea Mea vor fi în voi și vă vor apăra de orice altă ispită!

9. În toată această perioadă, ucenicii Mei au consemnat în scris cele strict necesare, cele în special trebuincioase omului. Citiți toate acestea, urmăriți să le înțelegeți și procedați în consecință, iar de mai mult nu veți avea nevoie până va veni vremea înălțării Mele!” Iar cuvintele acestea i-au umplut de mulțumire pe cei cinci.

10. Eu însă M-am adresat atunci lui Cyrenius și i-am spus: “Prietene, iată că am terminat aici, așa că hai acum să ne îndreptăm către ceilalți și să vedem cât de tare au păcătuit ei față de legile Romei. Ai grijă însă, nici cu aceștia nu ne vom putea înțelege prea ușor, căci au mult păr pe limbă! Hai, deci, să mergem la ei!”

Author:  Acustic [ 24.12.2010, 04:29 ]
Post subject:  Capitolul 37 - Temerile lui Iulius legate de judecarea celorlalți răufăcători

Capitolul 37
Temerile lui Iulius legate de judecarea celorlalți răufăcători

1. Atunci însă a intervenit Iulius, spunând: “Doamne, ce are să se întâmple acum cu cei cinci? Uite, ei sunt aproape goi! Să le dau haine? Am niște haine, ce-i drept, dar acestea sunt veșminte protocolare, pe care nimeni nu are dreptul să le poarte decât reprezentanții Romei. Deci asta nu merge. Am și uniforme de servitori romani; asemenea haine însă nu par potrivite rangului înalt al celor cinci, dată fiind înțelepciunea lor atât de mare. Ce îmi rămâne deci de făcut?”

2. Eu i-am răspuns: “O haină nu are altă însemnătate decât să acopere goliciunea trupului, fie că este haină de demnitar sau uniformă de servitor; așa că, pentru moment, nu are nici o importanță dacă îi vei îmbrăca pe cei cinci într-o haină de demnitar sau într-una de servitor. Oricum, pentru Mine haina de servitor este mai de preț decât cea de demnitar, așa că dă-le haine de servitori; căci într-o haină de demnitar ar ajunge curând batjocura lumii din cauza ei, și nu merită așa ceva. Cu timpul, vor avea ei de înfruntat destulă batjocură datorită numelui Meu și nu doresc ca ei să fie batjocoriți de oameni înainte de vreme, din cauza hainelor.”

3. Auzind aceste cuvinte, Cyrenius a trimis de îndată câteva slugi să aducă cele mai bune haine de servitori. În câteva clipe, hainele au fost aduse, iar Cyrenius a dispus pe loc ca ele să fie împărțite celor cinci.

4. Iar cei cinci i-au spus cu adâncă recunoștință: “Cel mai mare dintre noi îți va răsplăti fapta ta! Căci cu zdrențele noastre abia de mai eram în stare să ne acoperim rușinea de ochii lumii; de aceea, îți mulțumim încă o dată din toată inima!”

5. După care, cei cinci și-au dezbrăcat zdrențele lor în spatele unui tufiș din apropiere, reapărând apoi sub înfățișarea unor arătoși curteni romani. Și, odată reveniți alături de noi, am pornit-o spre ceilalți prinși, răzvrătitorii, care ne așteptau deja cu mare nerăbdare.

6. De cum am ajuns la ei, s-au și trântit cu fețele la pământ și au început să ceară îndurare. Opt dintre ei erau mai însemnați, însă se mai aflau alături de ei câțiva care îi însoțiseră și care fuseseră, prin urmare, prinși odată cu ei.

7. Atunci i-am spus lui Iulius: “Prietene, de-acum este treaba ta să-i interoghezi și să-i tragi la dreaptă răspundere, așa cum se cuvine.”

8. Auzind aceste cuvinte, Iulius a spus: “Doamne, deși o asemenea treabă nu mi-a dat nicicând bătaie de cap, de data aceasta parcă încep să nu mă mai simt în apele mele. Cu Tine aici, cu unul dintre îngerii Tăi aici, cu Cyrenius aici, cu ucenicii Tăi de-acum atât de înțelepți aici, chiar și cu cei treizeci de tineri farisei aici - și, iată, acum și cu aceștia cinci; de Iara cea înțeleaptă să nu mai vorbim! Dar, Doamne, acum mai sunt și cei cinci, o, aceștia cinci, atât de clarvăzători! Și în fața tuturor acestora să-i interoghez eu pe răzvrătitorii aceștia? Ei bine, asta nu va fi deloc o treabă ușoară! Și cel mai frumos în toată povestea aceasta este că nici eu nu prea știu - ex fundamenta (în fond) - pentru care motiv anume au fost ei prinși și aduși aici în lanțuri! Totul se rezumă în esență la faptul că sunt trimiși ai Templului și că, din însărcinarea acestuia, au răspândit zvonuri supărătoare despre Roma! Faptul nu poate fi însă confirmat de nici un martor adevărat. Și, atunci, cum să-i fac să mărturisească?”

9. Atunci Matael, care se afla în spatele lui Iulius, a spus: “Nu-ți fă tu griji pentru asta! În ceea ce îi privește pe martori, iată-ne deocamdată pe noi cinci, însă nu ca martori împotriva lor, ci numai spre binele lor. Căci, iată, chiar noi am fost de față și am auzit cu urechile noastre cum oamenii aceștia au fost obligați să primească însărcinarea sub amenințarea de a fi nevoiți să bea apă blestemată. Noi îi cunoaștem destul de bine, e drept că doar ca înfățișare exterioară, întrucât și noi am fost trimiși aproape în același timp să-i convertim pe samariteni. Și pe cât am fost noi - cei cinci - de vinovați pentru toate cele care ni s-au petrecut, la fel de vinovați sunt probabil și aceștia. Iată că știi așadar suficient de multe pentru început, așa că poți începe examinarea lor cu tot calmul și nu trebuie să te jenezi de fel de înțelepciunea noastră.”

Author:  Acustic [ 24.12.2010, 04:35 ]
Post subject:  Capitolul 38 - Iulius îi interoghează pe răufăcători

Capitolul 38
Iulius îi interoghează pe răufăcători

1. Auzind cuvintele lui Matael, Iulius și-a simțit sufletul mai ușor și s-a adresat pe dată răzvrătitorilor care erau încă trântiți la pământ: “Ridicați-vă fără teamă și fără șovăire, căci bărbați ca voi trebuie să poată privi și moartea în față fără să tresară sau sa se cutremure! Iar noi, romanii, nu suntem nici tigri, nici leoparzi, ci oameni care caută mai degrabă să aline necazurile altor oameni decât să le sporească! Un lucru însă trebuie de asemenea să-l știți: noi nu obișnuim să pedepsim nici o fărădelege atât de aspru ca minciuna! Orice mărturie falsă sau declarație mincinoasă se pedepsește la noi cu moartea! De aceea să-mi răspundeți cinstit la fiecare întrebare, iar eu, ca judecător al vostru în numele lui Dumnezeu, mă voi strădui, în măsura în care voi îmi veți spune numai adevărul, mai curând să vă scap de toate necazurile voastre decât să vă fac vreun rău! Ridicați-vă deci și răspundeți-mi cu toată sinceritatea!”

2. După aceste cuvinte ale lui Iulius, răzvrătitorii s-au ridicat de la pământ, cu chipurile profund abătute, iar Eu i-am șoptit atunci lui Iulius în limba romanilor: “Scoate-le mai întâi cătușele; căci omul cu mâinile și picioarele încătușate are și limba la fel de încătușată!”

3. La aceste cuvinte ale Mele, Iulius le-a poruncit ostașilor să le scoată acuzaților cătușele.

4. Porunca a fost de îndată executată și, după ce nici unul dintre cei doisprezece bărbați, câți erau cu toții, nu mai avea cătușe la mâini și la picioare, Iulius le-a adresat prima întrebare: “Cine sunteți voi și unde v-ați născut?”

5. Atunci a răspuns unul dintre ei în numele celorlalți: “Mărite stăpâne, acte nu avem asupra noastră; dar de vrei să dai crezare vorbelor mele, îți spunem că suntem templieri, siliți să devenim ceea ce suntem atât de către Templul însuși, cât și de cugetul mult prea evlavios al părinților noștri cei proști, și suntem întru totul copii ai Ierusalimului. Poate că va veni vreodată vremea când acea Lege a lui Moise privind relațiile dintre copii și părinții lor va putea fi modificată, în sensul ca anumiți copii, ajunși la înțelepciune prin forța necesităților sau ca urmare a relațiilor lor cu oameni cu adevărat înțelepți, să nu mai fie obligați să rămână în continuare subordonați voinței părinților lor. Căci suferințele spirituale și trupești ale multor copii s-au datorat, nu doar o singură dată, unor părinți neasemuit de proști, trufași și unși cu toate alifiile!

6. Și nu se poate ca un Dumnezeu preaînțelept să fi fost acela care i-a dictat lui Moise legea aceasta pentru biata omenire! Căci, atâta timp cât ea nu prevede și posibilitatea unor excepții, porunca respectivă nu este bună nici chiar pentru animale, darămite pentru oameni. Tocmai datorită respectării întocmai a acestei porunci absolut stupide, care poate nici nu a fost dată de către Dumnezeu, ci poate de Moise sau de vreun urmaș de-al lui, ne aflăm noi acum în fața ta în chip de răufăcători, adică în fața celui pus să judece asupra vieții sau a morții noastre. Iată o frumoasă răsplată pentru supunerea totală și permanentă față de părinții noștri proști ca noaptea! Iar răsplata acestei supuneri oarbe va deveni probabil acum o prea onorată cruce sau munca silnică la stuf, în lanțuri grele! Căci de îndată ce vom mărturisi întregul adevăr despre faptele noastre - e drept, de trei ori impuse - nici un Dumnezeu nu ne va mai putea apăra de legile voastre aspre! Și totuși, în legea aceasta minunată a lui Moise se spune: «Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să trăiești mulți ani și să-ți fie bine pe pământul acesta!» Frumos! Și iată-ne acum aici! Cât de bine ne merge, bieții de noi, asta o poate vedea oricine, iar cât mai avem de trăit - asta depinde numai și numai de tine! Făgăduiala divină pentru respectarea celei de-a patra porunci a lui Dumnezeu se împlinește pentru noi într-un chip minunat, așa că, până la urmă, vor râde chiar și diavolii de noi!”

7. Atunci Iulius a spus: “Bine, dragii mei, dar toate acestea nu au nici o legătură cu subiectul nostru; voi trebuie să răspundeți doar la întrebările care vă sunt puse!”

8. Iar Suetal, căci așa se numea vorbitorul, a spus, în numele celor doisprezece: “Stăpâne, atunci când simți deja moartea în ceafă, totul are legătură cu subiectul! Faptul că am păcătuit față de Roma, acesta nu-l putem nega nicicum. Iar la ce trebuie să ne așteptăm ca răsplată, asta tu știi cel mai bine; căci doar de aceea porți sabia aceea ascuțită la sold și ai în mână legea și puterea, lucruri împotriva cărora bietul vierme care se târăște prin țărână este neputincios!

9. Întrucât însă stăpânitorii romani sunt, cu toată asprimea legilor lor, mult mai omenoși decât stăpânii cei negri din Templu, pe sunetul muzicii cărora trebuie de-acum să danseze chiar și bunul Dumnezeu, credem că este bine să vă povestim vouă, stăpânitorilor atât de severi, dar totuși omenoși, nu doar faptele noastre de vinovăție față de Roma, ci și motivele care au dus la comiterea lor; poate că apoi veți binevoi să ne judecați cu mai multă îngăduință pe noi, bieți nenorociți, căci oameni nu ne mai putem numi de multă vreme, cam din momentul în care am avut de ales între apa blestemată și sarcina de a instiga poporul împotriva voastră, a romanilor.”

10. Iulius a întrebat: “Și din ce motiv ar fi trebuit să beți atunci apă blestemată? Cu ce v-ați făcut atât de vinovați față de Templu și de legile sale?”

11. Suetal a răspuns: “Ne-am făcut vinovați prin exact opusul a ceea ce ne face acum vinovați în ochii voștri! Am fost pârâți că suntem pe ascuns prieteni ai voștri, ai romanilor - și, gata, ne-am asigurat de apa blestemată! Pentru a scăpa, tineri cum eram, de băutul apei blestemate, n-am avut altă alternativă decât să demonstrăm că vă suntem dușmani, și, pe deasupra, părinții noștri bătrâni și proști au trebuit să plătească Templului o amendă de mai multe sute de funți și să îi dea o mie de berbeci grași drept țapi ispășitori, dintre care probabil că nici unul nu a încercat să înoate în Iordan, ci, pentru mulți groși de argint și sub o bună acoperire, au luat cu toții, asemenea lui Iosif, calea Egiptului, unde fără îndoială că au fost mâncați.

12. Acesta este, prin urmare, motivul pentru care în Templu am fost condamnați la băutul apei blestemate, iar prin iertarea acordată de el am ajuns dușmanii voștri! Diferența nu este de fapt decât una: dacă am fi luat apa blestemată, am fi ajuns probabil încă de mult în sânul lui Avraam. Întrucât însă în Templu am avut parte de îndurare, probabil că abia acum vom fi siliți să-i facem o vizită pentru vecie bunului părinte Avraam. Vom auzi probabil cât de curând din gura ta distinsă cunoscutul: «I lictor!» (Du-te, gâde!), și vom culege atunci roadele promise pentru respectarea întocmai a celei de-a patra porunci, sub motto-ul: «O viață lungă și bună pe pământ!» De vom ajunge într-adevăr pe cruce, te rugăm să pui inscripția aceasta deasupra crucii noastre.”

13. A vorbit atunci Iulius, care în sinea lui se amuza copios, dar care în afară continua să se poarte ca un judecător sever: “Voi dați vina, după cum îmi pare mie, doar pe porunca a patra a lui Moise; văd însă că fie n-ați înțeles-o cu adevărat, fie în mod intenționat nu ați vrut să o înțelegeți. Căci în lege se spune doar atâta, că trebuie să-ți cinstești părinții, nu și să îi asculți în toate, ca pe un stăpân. Este greu de crezut că cineva nu a înțeles încă de copil, sau cel puțin mai târziu, ca bărbat matur, după ce a căpătat mai multă experiență și a devenit mai înțelept, că dreapta cinstire pe care Dumnezeu a impus-o prin gura lui Moise nu presupune altceva decât o iubire adevărată pentru părinții tăi aflați încă în viață.

14. Iar dacă niște părinți, datorită încăpățânării și prostiei lor, cer un anumit lucru de la copiii lor, care s-ar putea dovedi rău atât pentru ei, cât și pentru copiii lor, atunci este de datoria copiilor să le explice părinților cât mai limpede cu putință, cu toată iubirea și răbdarea, că acea dorință este aducătoare de rău și de suferință, iar părinții vor renunța sigur la ideea lor. Iar în cazul în care ei perseverează totuși, atunci o nesupunere născută tocmai din iubire adevărată pentru părinți nu poate fi socotită nicidecum un păcat, nici în fața lui Dumnezeu, și nici în fața oamenilor, indiferent cât de rudimentar ar gândi aceștia.

15. Ba mai mult, Moise însuși a inserat în codul legilor o precizare referitoare la porunca aceea privind cinstirea părinților de către copii, și anume că orice copil le datorează ascultare părinților săi în tot ceea ce nu contravine legii.

16. Prin precizarea aceasta, legea lui Moise este cât se poate de clară, iar în situația de față, vinovăția poate fi pusă, dacă lucrurile stau așa cum mi le-ați relatat, pe de o parte într-adevăr pe seama prostiei părinților voștri și a lipsei lor de înțelegere, pe de altă parte însă pe seama voastră, care n-ați înțeles cum trebuie, lucru de-acum evident, porunca dată de Dumnezeu prin Moise!

17. Nu ar fi însă exclus ca vinovăția să poată fi pusă și pe seama marii voastre șiretenii, dar în cazul acesta lucrurile vor ieși fără nici o îndoială la lumină. Căci, iată, v-ați demonstrat cu prisosință șiretenia - într-un mod imprudent - prin justificări întemeiate pe ironizarea sarcastică a poruncilor lui Dumnezeu, și păreți a avea mult umor negru în voi; dar asemenea justificări de felul lui Proteus (*1) noi, romanii, nu le luăm prea ușor drept bune! De aceea, nu veți avea încotro și va trebui să-mi prezentați până la urmă justificări mult mai serioase, și mai apropiate de adevăr, căci altminteri nu vă veți putea aștepta de la mine la o sentință blândă!”

(*_ 1) om cu mai multe chipuri; în mitologia greacă zeu al apelor, care putea lua cele mai diferite înfățișări.

Author:  Acustic [ 24.12.2010, 04:50 ]
Post subject:  Capitolul 39 - Discursul lui Suetal despre Templu și despre Mântuitorul din Nazaret

Capitolul 39
Discursul lui Suetal despre Templu și despre Mântuitorul din Nazaret

1.Argumentele aduse în sprijin de către Iulius i-au încremenit pentru moment pe cei anchetați, iar Suetal nu prea știa bine ce răspuns potrivit să-i dea. După un timp însă, el a răspuns, cu toată seriozitatea: “Ai perfectă dreptate, însă dreptatea este în același timp și de partea noastră! Căci, iată, dacă unui copil i-ai tot repetat fără încetare, încă din leagăn, că două nuci și cu alte două nuci fac împreună cinci nuci, copilul va sfârși până la urmă prin a te crede și va susține și el același lucru, la fel ca tine, și nu va fi deloc ușor să-i mai scoți din cap tânărului de-acum înaintat în vârstă ideea aceasta deja bine fixată în mintea lui. Cine oare ne-a explicat nouă până acum legea lui Moise așa cum ai făcut-o tu? Și, atunci, ce altă alternativă am avut decât să primim legea așa cum ne-a fost ea explicată încă din leagăn?! Nici bătrânii noștri n-au înțeles-o vreodată altfel, și întregul Templu fie că n-a înțeles-o nici el în alt chip, fie nu vrea s-o înțeleagă altfel. Cum să fi înțeles atunci noi lucrurile așa cum trebuie? Ba mai mult, noi, ca templieri în devenire, nici n-am dat vreodată, cu ochii de scrierea lui Moise în întregime, căci așa ceva este dreptul exclusiv al bătrânilor și al învățaților! Așa că, spune-ne tu, pe ce cale am fi putut dobândi noi o înțelegere corectă a poruncii? Cine să ne-o fi explicat, așa cum ai făcut-o tu?”

2. La care Iulius a răspuns: “Bine, dar este totuși de necrezut că niște oameni, odată ajunși slujitori ai lui Dumnezeu în haine preoțești, nu au ajuns de-acum să cunoască propria lor învățătură divină măcar atâta cât o cunoaște un păgân! Eu unul am acordat întotdeauna cea mai mare importanță religiei oricărui popor, pentru că, prin ea, poți cunoaște cel mai bine poporul respectiv în toate manifestările sale; și astfel sunt îndreptățit să cred că oricine trebuie să fie interesat să cunoască cât se poate de bine religia străbunilor săi, tocmai fiindcă ea singură reprezintă un fel de îndreptar al conviețuirii sociale dintre oameni! În plus, voi nu mai sunteți niște adolescenți, ci sunteți de-acum adevărați bărbați, de la care te aștepți să-și cunoască - cu atât mai mult ca preoți - propria religie, cel puțin atât cât o cunosc eu, care sunt un străin! Ce se învață de fapt în școlile voastre?”

3. Suetal: “Înveți să citești, să scrii și să socotești, înveți apoi și tot felul de limbi străine, și, în sfârșit, și o anumită sinteză din scriptură, în care cerința primordială este aceea de a considera tot ceea ce dorește și predică Templul ca fiind un adevăr desăvârșit, venit de la Dumnezeu. Așa stând lucrurile, este firească întrebarea: de unde să fi ajuns noi la o înțelegere mai profundă a religiei noastre? Pentru tine este simplu; căci tu ești stăpânul, ai puterea și forța de partea ta; poți să intri în oricare sinagogă și să ridici pretenții; și oricare dintre superiorii de acolo îți va permite să studiezi totul în cele mai mici amănunte - și vai de el de va încerca să-ți ascundă ceva! Căci știe prea bine că poți porunci să fie cercetat totul cu de-amănuntul, iar de vei găsi ceva tăinuit, știe la ce trebuie să se aștepte! Vezi tu, reprezentanții de frunte ai sinagogilor știu lucrul acesta și de aceea îți vor arăta și dezvălui de bunăvoie totul, așa cum și pontiful de la Ierusalim, căruia - potrivit credinței - nu-i este îngăduit să fie văzut pășind de mai mult de două ori pe an în așa-zisul sanctuar sfânt, se vede totuși nevoit să-l arate pe acesta zi de zi nobililor străini preaputernici, și-l arată de fapt pentru bani și altor străini; să îndrăznească însă numai unul ca noi să emită o asemenea pretenție, că i se și întinde apa blestemată!

4. Unii dintre slujitorii Templului, cei așa-ziși de taină, știu fără îndoială cum arată pe dinăuntru sfântul sanctuar; aceștia sunt însă pe de o parte foarte bine plătiți, iar pe de alta se află sub permanenta amenințare a pedepsei însutite cu moartea pentru cea mai mică trădare, astfel că știu să-și țină gura. Și iată că se naște întrebarea: de unde ne-ar putea veni nouă lumina în religia noastră atât de misterioasă?

5. Iar dacă lucrurile stau într-adevăr așa cum ți le-am înfățișat noi, spre justificarea noastră, atunci tu, ca judecător și ca om, sigur că nu vei putea pronunța împotriva noastră altă sentință decât una dreaptă!

6. Faptele de care putem fi acuzați îți sunt de-acum bine cunoscute; cât privește gradul nostru de vinovăție în comiterea lor, de acesta sperăm că te-ai putut convinge din toate câte ți le-am povestit fără teamă și reținere. Iar dacă ai și alte acuzații împotriva noastră, rostește-le și-ți vom răspunde la fel, fără teamă și fără reținere; căci cel care are curajul să înfrunte moartea, acela are curaj să și vorbească!”

7. Iulius a spus atunci, foarte, liniștit: “Departe de mine intenția de a mai privi cu suspiciune explicațiile voastre, căci sunt acum pe deplin convins că astfel stau într-adevăr lucrurile în Templu, așa cum le-ați prezentat voi, și de aceea vă declar nevinovați. Căci un om care cade de pe un acoperiș și, în căderea sa, rănește grav un copil care se juca sub acel acoperiș, acela nu poate fi declarat vinovat de fapta sa. Astfel că rechizitoriul nostru s-a încheiat, iar pe voi vă declar nevinovați.

8. Mai am însă o mică problemă. Vă voi mai pune deci o întrebare, și de răspunsul vostru va depinde dacă de acum înainte eu vă voi socoti prieteni sau dușmani - fiți deci atenți!

9. În timpul călătoriilor voastre ați aflat fără îndoială și voi că prin ținutul Nazaretului umblă un oarecare Iisus, fiul unui tâmplar de pe acolo, care se prezintă drept Mântuitor și care se pare că a și înfăptuit tot felul de lucruri teribile, nemaiauzite, în văzul tuturor, împărtășind oamenilor o nouă religie! Dacă știți ceva despre toate acestea, spuneți-mi degrabă, căci sunt foarte interesat!”

10. A vorbit atunci Suetal: “Am auzit și noi vorbindu-se una-alta despre acest Iisus, dar cu siguranță că nu știm nici a mia parte din ceea ce se pare că știi tu. În primul rând, noi ne-am petrecut timpul mai mult prin părțile de miazăzi în scopul îndeplinirii «minunatei» noastre însărcinări, și abia de vreo câteva zile am ajuns prin câmpiile Galileii, unde am fost apoi destul de repede prinși; așa că știm prea puține lucruri despre Mântuitorul amintit de tine. Un lucru este însă cert, și anume că faima sa a ajuns până la Damasc și Babilon; ce fel de om este el însă, ce anume face și cum îi vindecă pe bolnavi, despre acest lucru nu știm mai nimic, și chiar suntem foarte curioși să aflăm amănunte! Căci asta este situația, iar dacă mai există undeva un Dumnezeu, atunci este sigur că nu mai poate îndura fărădelegile Templului și trebuie să le trimită oamenilor un Mântuitor!

11. Ascultă-ne pe noi: tot ce-i poate trece prin minte, în ticăloșia sa, unui om cu o imaginație diabolică, totul își găsește o reală împlinire între zidurile Templului. Infamii fără seamăn și fără de număr sunt comise aici împotriva omenirii, și asta cu o asemenea obrăznicie și nepăsare cum nici nu-ți poți imagina! Mai-marii din Templu par a nutri tot atâta respect față de oameni cât nutrești față de o vrabie nefolositoare. Nici nu vreau să vorbesc despre ușurința cu care se încalcă poruncile lui Dumnezeu. Mai mult, în locurile amintite se inventează și se înfăptuiesc mârșăvii de tot felul, care cu siguranță că bunului nostru Moise nici nu i-ar fi trecut prin minte, căci altfel ar fi prevăzut ca pedeapsă pentru asemenea mârșăvii moartea înmiită și iadul însutit! Pentru binele omenirii însă este mai potrivit să nici nu mai amintim de asemenea lucruri!

12. Ar fi fără îndoială un mare bine făcut omenirii să poți distruge într-o noapte - dintr-o singură lovitură - întregul Templu cu toți cei din el. Deci iată cât de multă nevoie este de un Mântuitor pentru omenire. Misiunea acestuia ar trebui să fie însă eliberarea oamenilor de dominația ticăloasă a Templului, și nicidecum eliberarea noastră, a evreilor, de voi, romanii - căci și voi sunteți de fapt un fel de eliberatori! Atunci, stăpâne, poporul va jubila de fericire că a fost mântuit de cel mai crâncen dușman al lui!

13. Căci spune, prietene, poate să existe oare un gând mai necugetat decât acela cum că Dumnezeu cel atotputernic i-ar fi putut încredința celui mai hidos vierme al pământului toată puterea Sa asupra oamenilor și asupra tuturor celorlalte vietăți, pentru ca viermele acela păcătos să-și bată joc, după bunul său plac, de însăși puterea lui Dumnezeu, precum și de oameni și de toate viețuitoarele, și să rămână totuși nepedepsit? Nu, nu, stăpâne. În cazul acesta fie nu există Dumnezeu, fie Dumnezeu le lasă pe spurcăciunile astea să își umple din nou paharul lor diavolesc ca pe vremea lui Noe sau Lot! O, Dumnezeule mare și sfânt, unde ești și de ce zăbovești? Căci, cu adevărat, fărădelegile Templului depășesc orice imaginație! În afară, el arată același chip îndatoritor și plin de bunătate ca și pe vremea lui Solomon; pe dinăuntru însă, a ajuns să fie un iad al iadurilor! Dar este mai bine să nu mai vorbim despre lucrurile astea, așa că nu vom mai rosti despre ele nici un cuvânt și așteptăm să aflăm de la tine mai multe despre Mântuitorul din Nazaret!”

Author:  Acustic [ 24.12.2010, 05:34 ]
Post subject:  Capitolul 40 - De ce au venit acuzații în Galileea

Capitolul 40
De ce au venit acuzații în Galileea

1. Atunci Iulius a spus: “În ceea ce privește nemernicia Templului, noi, romanii, știm deja totul despre ea, așa că nu ne mai puteți spune nimic nou și surprinzător; iar momentul ispășirii nu se va mai lăsa mult așteptat, de aceasta puteți fi siguri.

2. Iar dacă n-am tras încă Templul la răspundere, acest lucru își are cauza în faptul că oamenii voștri sunt încă destul de proști și de naivi. Ei mai consideră încă Templul un lăcaș sfânt și își mai caută încă mântuirea în el. Dacă ne-am apuca acum să atacăm Templul, ne-am ridica, cu foarte puține excepții, întregul popor în cap. De îndată însă ce măcar o mare parte a populației își va fi dat seama cum stau de fapt lucrurile cu Templul, atunci nu vom mai avea probleme în a încheia socotelile cu el. Iar scopului acestuia îi va sluji într-o măsură hotărâtoare tocmai noua învățătură a marelui Mântuitor din Nazaret, de îndată ce ea se va fi răspândit puțin printre oameni; căci învățătura aceasta este la fel de curată precum soarele de pe cer în miezul zilei și va fi înțeleasă cu mare ușurință de orice om în care sălășluiește o inimă curată. Firește că, acolo unde inimile oamenilor sunt putrede până în miezul lor, credința aceasta, oricât de divin de curată ar fi ea, nu o să fie în nici un caz acceptată! Acolo însă, săbiile romanilor vor împărți o judecată cum n-a mai existat alta asemenea pe lume; căci însuși brațul lui Dumnezeu va lovi prin sabia romanilor. Asta spre liniștea voastră!

3. Dar să revenim la o altă chestiune! Ați amintit mai înainte că ați instigat împotriva Romei, în special în regiunile de miazăzi ale Iudeii, și că abia de curând ați ajuns prin părțile acestea ale Galileii. Aș vrea să-mi spuneți acum ce ați izbândit acolo în acțiunile voastre împotriva romanilor și ce v-a determinat să vă îndreptați spre Galileea?”

4. Suetal a răspuns: “Stăpâne, în ținuturile de miazăzi n-am făcut decât să mâncăm și să bem, și n-am îndrăznit să suflăm nici o vorbuliță, întrucât am constatat că majoritatea populației era mai degrabă pentru decât împotriva romanilor! Nu ne-am zgârcit în schimb să scăpăm de câte ori am putut câte o vorbă despre purtarea deșănțată a celor din Templu. S-a întâmplat însă ca în acțiunea aceasta a noastră, îndreptată mai curând împotriva Templului decât a romanilor, să ne trezim la un moment dat prinși într-un loc ce aparținea Templului, și era cât pe ce să luăm noi înșine foc. Așa că nu ne-a rămas altceva de făcut decât să ne luăm picioarele la spinare.

5. În întunericul nopții, ne-am furișat atunci prin Samaria, și după câteva zile am ajuns, trecând munții, în aceste ținuturi. Nu peste mult timp am dat peste niște oameni care se plângeau de opresiunea romanilor, fie din motive reale, fie doar pentru a ne înfunda pe noi, neghiobi miopi ce am fost; în fine, ne-ar fi greu să spunem acum cu exactitate acest lucru. Le-am ținut așadar isonul, ba am mai adăugat propter forma (de formă) și câte ceva în plus, de la noi. Toată povestea n-a durat însă nici trei zile, că ne-am și trezit opriți de niște soldați romani și arestați, împreună cu vreo patru sau cinci dintre cei cărora noi le ținusem isonul. Și după ce ne-au arestat, ne-au adus pachet aici. Acum știi tot ce s-ar fi putut afla de la noi și n-ai decât să-ți pronunți osânda.”

6. Iulius: “Rămân la prima mea sentință, în virtutea căreia v-am declarat complet nevinovați. Acum însă se pune o altă problemă, care poate fi redată foarte simplu de întrebarea: ce veți face de aici încolo? La Templu nu vă mai puteți întoarce nicicum, și bineînțeles că nici la Ierusalim, la bătrânii voștri. Acolo s-ar putea să nu vă fie deloc moale! Ce vă gândiți așadar să faceți?”

7. Suetal: “Stăpâne, aceasta este o hotărâre importantă. Acordă-ne puțin timp să judecăm bine lucrurile!”

8. Matael însă, care se afla prin apropiere, i-a spus lui Suetal: “Ascultă-mă pe mine, căci doresc să-ți dau un sfat, și, în măsura în care îl vei urma, cred că n-o să-ți meargă deloc rău!”

9. Suetal: “Nu ești tu cumva unul dintre cei cinci, aduși aici odată cu noi?” Matael a răspuns că da.

10. Suetal: “Dacă așa stau lucrurile, atunci cum poți tu, un nebun care s-a dovedit uneori chiar furios, să ne dai nouă vreun sfat înțelept într-o asemenea situație delicată?! Că doar voi cinci ați fost aduși aici în lanțuri grele, ca nebuni periculoși, mai bine spus ca posedați de duhuri rele! Cine v-a vindecat? Căci acum văd că vorbești foarte limpede și înseamnă că te-ai vindecat cumva! Pe corabie n-ai făcut decât să urli, ba ca un taur, ba ca un leu, pentru ca apoi să urli ca lupii; iar cuvintele pe care le rosteai câteodată cu voce stridentă n-au fost decât blasfemii, injurii și blesteme! Într-un cuvânt, ești unul și același, chiar dacă acum porți veșminte de roman, și nu contenesc să mă mir că ai dobândit o asemenea limpezime la minte, înseamnă că te-a vindecai cineva dintre cei care sunt aici de față, pe tine și pe tovarășii tăi!

11. Dar cine? Unde poate fi găsit un asemenea făcător de minuni?

12. Dar ia stai! Uite că începe să se facă lumină în mintea mea. Nobilul domn care ne-a chestionat mai înainte ne-a întrebat ceva despre un anume Mântuitor din Nazaret; vroia să afle de la noi dacă am aflat ceva despre acesta. Noi i-am spus doar ce știam și noi din auzite.

13. Și atunci i-am cerut amănunte despre acel om cu totul deosebit. N-am primit însă nici un răspuns așa cum am fi dorit; tu ești acum cel care ne-ai sugerat legătura. Căci nu mai există nici o îndoială că tu și cu tovarășii tăi ați fost vindecați aici. Pare să nu mai existe deci nici o îndoială că Mântuitorul din Nazaret, amintit aparent în treacăt de nobilul stăpân roman, se află chiar aici! El trebuie să se afle aici, căci nici un muritor de rând de pe acest pământ nu v-ar fi putut vindeca pe voi! Spune-ne așadar dacă presupunerea noastră este exactă; și abia după aceea îți vom asculta sfatul privitor la ce vom face în continuare!”

Author:  Acustic [ 30.12.2010, 11:49 ]
Post subject:  Capitolul 41 - Povestea lui Matael despre necazurile și despre vindecarea sa

Capitolul 41
Povestea lui Matael despre necazurile și despre vindecarea sa

1. Matael a spus: “Uite, frate, noi am fost tovarăși în Templu și am avut aceeași soartă, doar că voi v-ați îndreptat pașii spre miazăzi, iar noi a trebuit s-o luăm spre răsărit. Noi însă am căzut în mâna unei hoarde de diavoli împielițați și astfel trupurile noastre au devenit lăcașuri ale diavolilor; aici însă am dat peste un Mântuitor, probabil cel mai mare pe care l-a purtat vreodată pământul, iar Acesta ne-a vindecat fără a cere vreo răsplată, doar prin cuvântul Său atotputernic, mai mare peste tot ce înseamnă viață.

2. El este aici. Este același om despre care ne-a întrebat căpitanul roman Iulius; pentru voi însă nu a venit încă timpul să-L cunoașteți mai îndeaproape. El singur va hotărî când va veni vremea să-L cunoașteți! Nu mai puneți deci întrebări, ci ascultați ce am a vă spune!

3. Voi sunteți încă niște copii ai acestui pământ. Dacă doriți însă, puteți intra de îndată și în ceata copiilor lui Dumnezeu, care trăiesc în libertate și întru spiritul adevărului. Stăpânitorii aceștia din Roma vă vor oferi cu bucurie prilejul s-o faceți. Bărbatul care v-a chestionat nu va pregeta nici o clipă să vă orienteze pe drumul cel drept și va face acest lucru cu atât mai ușor cu cât este prezent aici și guvernatorul general Cyrenius din Sidon.

4. Uitați-vă, acolo - în spatele vostru - se află de asemenea treizeci de templieri! Ei fac deja parte din legiunea străină și sunt de-acum întru totul romani. Faceți și voi la fel și veți avea numai de câștigat, în vecii vecilor! În Ierusalim noi nu mai avem ce căuta; căci știm de-acum destule despre Templu și știm destule și despre aproape întregul Ierusalim, la fel ca și despre apa blestemată! Ce om mai poate nutri oare dorința de a revedea vreodată lăcașul diavolilor și al pierzaniei? Dacă vreți să muriți, îndreptați-vă spre Ierusalim. Dar dacă vreți să trăiți și să mai găsiți pe deasupra și viața veșnică, atunci faceți-vă romani cu trupul, iar cu sufletul evrei adevărați după Moise! Ați reușit să mă înțelegeți?”

5. Suetal: “Da, firește, am înțeles ce ai spus. Ni se pare însă nespus de surprinzător faptul că tu ai dobândit o asemenea limpezime a gândirii! Acum te recunosc și drept tovarăș al meu din Templu și-mi amintesc că erai un orator destoinic și că nu o dată le-ai trântit superiorilor tot adevărul în față,- drept care ai fost obligat să pleci, cred că împreună cu alți patru de teapa ta, spre Samaria! Da, da, chiar tu ești acela și ne bucurăm cu toții să te revedem aici sănătos. Sfatul tău, prietene, pare a fi, în sine, foarte bun; însă credința romanilor în zei...”

6. Aici, Matael l-a întrerupt pe Suetal: “... este de o mie de ori mai bună decât credința sumbră și întunecată și, de fapt, idolatria Templului! Căci spune-mi mie, care preot din Templu mai crede cu adevărat în acel unic Dumnezeu? Doar burțile lor și gustul pentru plăceri mai înseamnă pentru ei Dumnezeu! Ei au ajuns astfel cu toții slujitori ai morții, ai păcatului și ai tuturor diavolilor! Pentru câțiva arginți, ei îți interpretează cum vrei poruncile lui Moise; la voracitatea și la satisfacerea plăcerilor lor însă nu renunță pentru nimic în lume! Ei nu mai au de fapt viață adevărată, dar totuși se proclamă drept stăpâni ai vieții și cer să fie respectați ca atare în cel mai înalt grad!

7. Habar nu mai au despre ceea ce este de fapt viața; și, în realitate, ei nici nu mai înțeleg nici o iotă din scriptură - iar pe profeți îi înțeleg la fel cum înțelegi tu sfârșitul lumii. Și-au pierdut cu toții de mult viața sufletului și de aceea se închină întru totul vieții trupurilor lor. Cum să poată ei înfățișa, și deci și oferi, din deplinătatea morții lor, viața veșnică a sufletului?

8. Viața poate fi cunoscută cu adevărat din lupta vieții cu viața și cu moartea, iar cunoașterea aceasta trebuie mereu îmbogățită și întărită, dacă dorim ca ea să dureze în forma ei de viață adevărată; cum însă poate să-ți explice un mort ce este în fapt viața din sine și din afara sa, el, care n-a cunoscut-o niciodată? Ascultați-mă pe mine: în Templu s-a instalat încă de mult moartea cea veșnică; aici însă domnește viața cu adevărat veșnică! Și, uite, romanii pricep acest lucru și tind spre viața aceasta, pe când Templul n-o va înțelege nicicând, pentru că este deja mort pentru totdeauna. Și ce este atunci de preferat: politeismul romanilor, sau monoteismul binecunoscut al Templului?!”

9. Auzind aceste cuvinte rostite de Matael, cei doisprezece nu mai conteneau să se mire de cât de multă dreptate avea și de cât de înțelept era acesta.

10. Apoi Suetal i s-a adresat lui Iulius, scuzându-se: “Nobile domn, iartă-ne că te-am lăsat să aștepți atât; de mult răspunsul nostru, dar ai auzit și tu cuvintele înțelepte ale lui Matael, iar pe noi acestea ne-au impresionat profund și nu suntem încă în stare să-ți dăm răspunsul așteptat. Dacă mai poți avea încă puțină răbdare cu noi, vei primi cu siguranță un răspuns bine gândit!”

11. Iulius: “Lăsați-l pe Matael să vorbească, căci el înțelege mai multe decât mine și o mie de alții ca mine! Atunci când vorbește el, sunt dispus să tac chiar și o mie de ani pentru a-l asculta! De aceea, consultați-vă liniștiți cu el; sunt sigur că vă va da cel mai bun sfat cu putință!”

12. Suetal: “Da, ne-a și dat un sfat, iar acum nu mai depinde decât de tine să accepți să ne primești și pe noi în legiunea străină!”

13. Iulius: “Prea bine! Considerați treaba ca și făcută; dar, dincolo de aceasta, înțeleptul Matael vă va mai putea da - fără îndoială - și multe alte sfaturi legate de acest lucru!”

14. Suetal: “Da, ne dăm prea bine seama, deși, pentru noi, noile sale calități sunt de necuprins la fel ca și aerul! Nu-mi pot explica deloc cum a ajuns el la o asemenea înțelepciune! Minunata sa vindecare de turbarea de care a suferit este oarecum de înțeles; dar cu neputință de înțeles este cum de a ajuns atât de înțelept!”

Author:  Acustic [ 30.12.2010, 11:52 ]
Post subject:  Capitolul 42 - Suflet și spirit

Capitolul 42
Suflet și spirit

1. Auzind aceste cuvinte, Matael a spus: “Caută să-ți eliberezi sufletul din toate chingile lumești și ai să începi să înțelegi cât de curând cum poate dobândi un suflet atât de repede cea mai înaltă înțelepciune! Atâta timp însă cât sufletul se află îngropat în mormanul de putregai destinat morții, care este de fapt trupul, nici nu poate fi vorba de vreo înțelepciune divină sau de vreo înțelegere oarecare!

2. Uite acolo, la câțiva pași de noi, este un buștean, care pare bine înfipt în pământ. Du-te până acolo și așează-te pe el, și îți garantez că nu-l vei putea clinti din loc nici în ani de zile. Abia când lemnul va putrezi, atunci ai să te poți rostogoli odată cu el la pământ. Dacă însă nici atunci nu te vei putea despărți de jețul tău confortabil, atunci cu siguranță că vei putrezi și tu odată cu el; căci tot ceea ce moare trebuie să se descompună mai întâi cu totul, înainte de a putea trece într-o altă sferă a vieții. Dar ia du-te până la apă, suie-te pe o corabie, dezleag-o, întinde-i pânzele și ia cârma în mână; în felul acesta nu vei mai rămâne țintit locului, ci vei ajunge cât de curând într-o altă țară, în care vei vedea multe lucruri noi și-ți vei îmbogăți în felul acesta tezaurul de experiență. Iată, atâta timp cât te preocupă doar propria-ți carne și viața dulce și confortabilă a acesteia, tot atâta timp vei sta țintuit pe bușteanul acela și nu vei putea face nici un mic pas înainte. De îndată însă ce renunți la grija pentru propria-ți carne și începi să te preocupi de ceea ce reprezintă viața sufletului și de spiritul care este ascuns în el, înseamnă că te-ai urcat pe corabia vieții, cu care vei înainta apoi rapid. Ai înțeles ideea?”

3. Suetal a spus: “Dar ce-ai spus tu despre spiritul din suflet? Că doar sufletul este acela pe care-l numim spirit!”

4. Iar Matael i-a răspuns: “Prietene, dacă tu nu știi încă faptul că în fiecare suflet trăiește spiritul întregii existențe, atunci e clar că nu vei înțelege încă multă vreme de unde am dobândit eu bruma de înțelepciune la care te referi! Și, vezi tu, în condițiile acestea este greu de vorbit cu tine; căci tu nici cu urechile ciulite nu auzi nimic, și nici cu ochii larg deschiși nu vezi nimic!

5. Pentru că sufletul nu este decât un vas pentru viața dată nouă de Dumnezeu, dar nu este încă nici pe departe viața însăși; căci dacă el ar fi chiar viața însăși, atunci care dobitoc de profet ar mai putea îndruga vreodată verzi și uscate despre dobândirea vieții veșnice, sau invers, despre o posibilă moarte eternă? Cum însă sufletul nu poate ajunge la viața veșnică decât numai pe calea adevăratei virtuți divine, lucru ce poate fi dovedit pe baza multor exemple, este prin urmare imposibil să fie el însuși viață, ci doar un vas pentru asimilarea acesteia.

6. Doar o minusculă scânteie din centrul sufletului este ceea ce numim noi spiritul lui Dumnezeu și viața propriu-zisă. Iar scânteia aceasta trebuie hrănită cu hrană spirituală, care de fapt este cuvântul curat al lui Dumnezeu. Datorită hranei acesteia, minuscula scânteie începe să strălucească și aduce putere în suflet, iar până la urmă străpunge chiar sufletul însuși și sfârșește prin a-l face una cu ea însăși; abia atunci, în mod evident, sufletul devine el însuși, în ansamblul său, viață, care se poate recunoaște pe sine ca atare în cele mai mari profunzimi.

7. Și abia când viața ajunge să se perceapă pe sine în totalitatea sa, devenind conștientă de sine însăși, atunci va cunoaște ea și înțelepciunea din esența sa; atâta timp însă cât nu se petrec toate acestea, nici nu poate fi vorba despre înțelepciune!

8. Adevărata înțelepciune este lumina ochiului spiritului în ochiul sufletului; atâta timp cât un suflet mai poate întreba ce înseamnă spiritul din el - cum ar putea pătrunde în acest caz lumina spiritului și a întregii vieți în ochiul complet orb al sufletului?”

9. Suetal a spus atunci: “Te rog, prietene, nu-mi mai spune mai multe și așteaptă până când voi deveni un mai bun cunoscător; căci de un lucru îmi dau acum seama, și anume că pentru explicațiile tale sunt încă prea prost și prea orb! Toți însă dorim să ne bucurăm cât mai mult de învățăturile tale! Căci îmi dau acum seama că ai dreptate în tot ceea ce spui; însă pentru a putea pătrunde cu mintea înțelesul profund al vorbelor tale, în întregime, pentru asta este nevoie de o cu totul altă pregătire, de care până acum noi n-am avut parte! Dar, după cum am spus, suntem dispuși să-ți fim niște ucenici cât mai destoinici!”

Author:  Acustic [ 30.12.2010, 11:55 ]
Post subject:  Capitolul 43 - Despre viață și despre moarte

Capitolul 43
Despre viață și despre moarte

1. Matael a spus: “Bunăvoința este echivalentă cu lucrul deja pe jumătate făcut; însă omul nu trebuie să rămână prea multă vreme doar în faza de bunăvoință, ci trebuie să o transpună cât mai curând în fapte, căci altminteri bunăvoința își pierde cu timpul din intensitate și din forță, și până la urmă se dovedește prea slabă și prea neputincioasă pentru a mai realiza opera urmărită.

2. Căci, iată, atâta timp cât apa clocotește în vas, poți fierbe în ea diferite bucate, frăgezindu-le și transformându-le în mâncăruri ușor de mistuit; dar dacă apa din vas este doar călduță și până la urmă se răcește de tot, atunci bucatele nu se vor mai înmuia în veci!

3. Voința omului este precum apa clocotindă din vas. Iubirea față de Dumnezeu și față de tot binele din viața dăruită de Dumnezeu este focul adevărat, care face să clocotească apa vieții din vas. Iar bucatele care urmează să se înmoaie prin fierbere sunt acele opere și fapte pe care le recunoaștem ca fiind bune și adevărate, dar pe care nu le-am transpus încă în practică, motiv pentru care trebuie să le punem în apă atâta vreme cât aceasta clocotește, căci altminteri ele rămân crude și greu de mistuit și nu-i sunt de nici un folos traiului.

4. Ceea ce vrei să faci deci, aceea trebuie să și faci, căci altminteri voința rămâne în veci o minciună în fața vieții, iar din minciună nu va ieși în veci vreun adevăr!

5. Adevărul însă este viața, iar minciuna este moartea; de aceea, caută în toate adevărul, pentru că el este viața, și izgonește minciuna din tine și din afara ta, căci ea este adevărata moarte!

6. Căci ce ai de fapt atunci când îți imaginezi că ai avea ceva? Vezi bine, nimic altceva decât nimicul imaginației tale! Și ce reprezintă asta? După cum vezi, iarăși nimic, iar acest nimic este de fapt adevărata moarte!

7. Dacă vrei, de pildă, să-ți construiești o casă, dar nu ai nici materiale de construcție și nici constructori, cum va arăta ea, casa pe care vrei s-o construiești? Ei bine, niciodată ea nu va căpăta o formă oarecare! Materialul de construcție reprezintă faptele și operele unei voințe clocotitoare de energie, iar voința plină de energie îi reprezintă pe constructori; iar aceștia vor realiza apoi din faptele tale cele bune o casă adevărată, iar casa respectivă este adevărata ta viață întru Dumnezeu, căci ea va dăinui în veci neștirbită. Cu un mic efort însă nu poate fi ridicată o casă din temelii, și cu atât mai puțin casa vieții. De aceea, este necesară mobilizarea activă a tuturor puterilor ce ne-au fost date, căci altminteri construcția nu va înainta.

8. Atunci când Noe s-a apucat să-și construiască arca, se pare că la început muncea mai mult în dorul lelii la lucrarea ce i se poruncise să o facă. Iar când dușmanii săi au văzut asta, s-au apucat să distrugă noaptea tot ce construia el în timpul zilei. Abia după mai mulți ani s-a apucat el să lucreze cu sârguință la arcă, zi și noapte, și a pus și paznici; și abia atunci construcția a început să înainteze cu repeziciune, aducând apoi, pe timpul potopului, ocrotire celor care s-au îmbarcat în ea și ferindu-i astfel de pieirea inevitabilă.

9. Uite, află de la mine că în realitate suntem și noi, cu toții, niște bătrâni Noe. Lumea cu minciunile și înșelătoriile ei și cu amăgirile rezultate din acestea reprezintă continuul potop. Iar ca să nu fim înghițiți de ape, trebuie să lucrăm cu sârg la construirea unei arce. Și arca aceasta este întărirea sufletului nostru pentru revelarea și înflorirea spiritului divin al vieții din el.

10. Și atunci când apele ispitelor lumești ademenitoare vor începe să scadă și se vor retrage în adâncurile neantului, atunci viața divină va țâșni cu toată puterea din suflet și va începe, în sfera aceasta nouă de viață și într-o libertate desăvârșită, fără nici un obstacol dușmănos în cale, să realizeze o operă nouă, binecuvântând astfel întru și alături de Dumnezeu întreaga infinitate, în vecii vecilor! Ai înțeles și imaginea aceasta?”

Author:  Acustic [ 30.12.2010, 12:03 ]
Post subject:  Capitolul 44 - Domnul se îngrijește de ostatici

Capitolul 44
Domnul se îngrijește de ostatici

1. Suetal era mut de uimire și i s-a adresat lui Iulius: “Stăpâne, este de neînțeles cum a dobândit omul acesta o asemenea înțelepciune! Doar îl cunosc bine încă din Templu, unde n-a făcut niciodată dovada vreunei înțelepciuni deosebite! Atunci când am fost aduși, odată cu el, de la Ghenizaret încoace, el era cuprins de o turbare furibundă și nu avea câtuși de puțin o înfățișare omenească. Și iată că n-au trecut bine douăzeci și patru de ore de când se găsea în starea aceea de turbare, și el dă dovadă de un grad de înțelepciune la care probabil că nici Solomon n-a visat, în pofida marii sale înțelepciuni! Spune-ne, te rugăm, ce s-a petrecut cu el? Cum de s-a luminat într-atâta?”

2. Iulius i-a răspuns: “Oare nu știți voi că lui Dumnezeu nimic nu-i este cu neputință? Ascultați numai cu atenție ce are a vă spune și până la urmă veți descoperi chiar în voi înșivă cum poate dobândi un om într-un timp atât de scurt atâta înțelepciune! Ex trunco non fit Mercurius (*1), spune un proverb roman; buturuga este neclintită și nu se mișcă în nici un fel, pe când în mitologia romanilor nici un alt zeu nu este atât de activ ca Mercur: Mercur reprezintă, prin urmare, activitatea intensă, plină de zel, iar buturuga - totala nemișcare. Deci dintr-o buturugă nu va ieși niciodată un Mercur. De aceea, vorba înțeleaptă spune că trebuie să te străduiești din plin pentru a ajunge la adevărata înțelepciune, căci altă cale spre ea nu se cunoaște. Ea nu poate fi învățată la fel ca vreo altă știință, ci doar dobândită înlăuntrul tău și prin tine însuți, prin strădanii reale, potrivit învățăturilor despre înțelepciune.

3. Dacă vreți așadar să aflați cu adevărat cum a dobândit Matael o asemenea înțelepciune, care vă uimește atât de mult, trebuie ca pe calea propriilor voastre eforturi asemănătoare, să ajungeți prin voi înșivă la înțelepciune, căci altminteri nici o întrebare nu duce la nimic și nici un răspuns la întrebările voastre nu vă ajută cu nimic.”

4. Suetal: “Toate bune și frumoase; dar cine ne poate arăta, limpede, calea cea dreaptă?

5. Iulius: “N-a bătut încă de prânz, iar până diseară mai e multă vreme; în timpul acesta veți mai auzi și veți mai afla multe, iar drumul vi se va înfățișa limpede. Acum însă judecați bine cele auzite, și atunci toate cele care vor urma vi se vor părea clare și ușor de înțeles. Acestea fiind spuse, considerați-vă de-acum liberi și neamenințați de vreo pedeapsă, dar nu vă mai lăsați niciodată ademeniți să mai uneltiți împotriva noastră, căci a doua oară nu veți mai scăpa la fel de ușor ca acum!”

6. După cuvintele acestea, Iulius a revenit lângă noi, adică lângă Mine și lângă Cyrenius, și M-a întrebat dacă ancheta și sentința sa au fost așa cum trebuie.

7. Atunci Eu i-am răspuns: “Este mulțumită inima ta, adică vocea iubirii din tine, de felul în care au decurs lucrurile? Ce-ți spune ea?”

8. Iar Iulius a spus: “În inima mea domnește cea mai mare mulțumire, totodată însă simt și îngrijorare pentru felul în care vom reuși să-i conducem pe oamenii aceștia pe calea cea dreaptă!”

9. Eu: “Dacă așa stau lucrurile, atunci totul este în cea mai bună rânduială și vom reuși în ceea ce ne-am propus cu oamenii aceștia; firește însă că vor trebui să mai facă față la destule încercări mai mici. Faptul că-i primiți în legiunea străină este un lucru bun; trebuie însă să le acordați cât mai multe șanse, pentru ca să poată păși înainte pe drumul cunoscut ai mântuirii. Pe cei cinci însă, cu Matael în frunte, ar fi bine să-i răspândiți printre ceilalți membri ai legiunii, căci ei vor aduce sprijin tuturor în numele Meu și se vor dovedi în scurt timp folositori prin înțelepciunea lor. În Galileea însă este bine să nu rămână deocamdată. Căci nu va trece mult timp și Templului îi va ajunge la ureche că patruzeci și șapte de membri ai săi și-au întors fața de la el și o să înceapă să-i vâneze folosindu-se de Irod. Dacă nu-i va găsi însă în Galileea sau în altă parte, atunci urmăritorii se vor întoarce acasă fără vreun rezultat; se va considera că cei patruzeci și șapte au pierit pe undeva sau s-au pierdut și nu se va mai sinchisi nimeni de ei. Și astfel, voi, romanii, rămâneți acoperiți, iar cei patruzeci și șapte vor fi acoperiți și ei prin voi, și toată lumea va scăpa cu fața curată, fără a trebui să recurgem la vreo minciună!”

10. Cyrenius a întrebat: “Dar în Tir și Sidon nu vor fi ei oare în siguranță? Căci acolo sunt doar foarte puțini evrei.”

11. Eu i-am răspuns: “O, ba da, acolo sunt fără îndoială mult mai în siguranță decât oriunde în Galileea, dar și mai în siguranță ar fi de pildă în Africa, sau în vreun oraș de la Pontus Euxinus (*2)

12. Cyrenius: “Prea bine, o să găsesc eu un loc potrivit pentru ei, unde să nu fie expuși răzbunării evreilor; iar dacă iscoadele acestora vor ajunge chiar și până acolo, vom găsi noi mijloace să le risipim toate bănuielile!”

13. Iar Iulius a spus și el: “Mie îmi pare foarte rău, în special de cei cinci, că trebuie să-i trimitem atât de departe; căci este de-a dreptul uimitor ce înțelepciune profundă au dobândit ei, și cu sprijinul lor am putea ajunge și noi mult mai repede la idealurile adevărate ale vieții decât prin propriile noastre puteri.”

14. Și atunci am spus Eu: “Prietene, cea mai bună călăuză, calea și țelul, sunt Eu însumi! Căci cine oare le-a dat celor cinci ceea ce au acum? Vezi bine, doar Eu singur. Ei bine, de vreme ce am putut face din cinci posedați furioși într-un timp atât de scurt înțelepții înțelepților, voi fi cu siguranță în stare să fac același lucru și în cazul tău, care nu ești un posedat furibund!

15. Căci Eu sunt Adevărul, Calea și Viața! Și, de-vreme ce Mă ai pe Mine, la ce-ți mai trebuie cei cinci? Sigur, și ei sunt meniți să aducă mari servicii omenirii în numele Meu, și chiar vor face acest lucru. Tu însă nu ai nevoie de ei, cu atât mai mult cu cât există în orășelul Ghenizaret un Ebahl, o Iara și chiar și un Rafael! Unde oare pe acest pământ mai există un alt loc atât ele bine înzestrat din punct de vedere spiritual?

16. N-ai auzit tu oare întrebarea lui Suetal, care vrea să știe cum și prin cine au dobândit cei cinci atât de repede o înțelepciune atât de profundă? Ei bine, tu știi lucrul acesta prea bine. Pentru ei însă, pentru cei doisprezece, el este încă un mister, dar pentru tine cu siguranță că nu! Odată ce știi ceea ce aceștia nu știu încă, cum oare poți să-ți imaginezi că cei cinci ar fi putut ajunge aproape la fel de înțelepți ca Mine?”

17. Atunci Iulius a răspuns, destul de mâhnit: “Doamne, doar prostia mea este de vină; dar uite că acum m-am îndreptat și primesc cu mare bucurie hotărârea Ta referitoare la cei patruzeci și șapte de oameni și o voi urma întocmai! Însă Te rog, Doamne, să treci cu vederea, cu marea Ta îndurare dumnezeiască, prostia, mea de dinainte!”

18. Iar Eu i-am spus: “Eu nu-ți pot trece nimic cu vederea; de îndată însă ce și înlăuntrul tău lucrurile se vor așeza pe făgașul cel drept, atunci și dinspre partea Mea va fi totul bine, și toate păcatele îți vor fi iertate.

19. Dar acum du-te și poruncește să li se dea celor doisprezece pâine, vin și sare, căci și ei abia de au mâncat ceva în ultimele două zile! Până acum doar voința Mea i-a ținut în putere; dar de vreme ce s-a ivit prilejul, e bine să se întremeze și cu mâncare și băutură adevărată. Așa să fie!”

(_ *1) Într-o buturugă nu se naște un Mercur (unul dintre zeii romani).
(_ *2) “Marea ospitalieră”, veche denumire a Mării Negre.

Author:  Acustic [ 30.12.2010, 14:00 ]
Post subject:  Capitolul 45 - O relatare despre vindecarea unui bolnav de gută pe pajiștea binecuvântată

Capitolul 45
O relatare despre vindecarea unui bolnav de gută pe pajiștea binecuvântată

1. Auzind aceste cuvinte ale Mele, Iulius s-a dus de îndată mai întâi la Marcu, gazda noastră, care, împreună cu ai lui, era ocupat cu pregătirea unui prânz bun pentru noi, și i-a spus ce am cerut. Iar Marcu, la rândul lui, a dat imediat fuga la cămară, care parcă nu se mai golea deloc, a înșfăcat o pâine foarte mare, o ulcică de sare, și i-a trimis pe cei doi feciori ai săi să aducă două carafe mari de vin; și toate acestea le-au fost aduse celor doisprezece.

2. Cum au văzut aceștia pâinea și vinul au simțit pe dată o foame cumplită, iar Iulius, văzându-i cum înfulecă, le-a spus: “Știu prea bine că vă este foarte foame; aveți însă grijă să nu vă îmbolnăviți, nu mâncați atât de repezit, ci mai cu binișorul, și atunci mâncarea o să vă tihnească!”

3. Iar cei doisprezece i-au răspuns: “Da, bunule stăpân, vom încerca să păstrăm măsura în toate!” Dar n-au trecut nici câteva clipe și ei au dat deja gata pâinea cea mare, precum și vinul și sarea, și ar fi vrut să mai mănânce ceva.

4. Dar Iulius le-a spus: “Ajunge, prieteni, pentru o gustare; căci nu peste mult timp ni se va servi prânzul, unde de asemenea vă veți primi și voi porția.”

5. Iar Suetal a răspuns: “Da, da, prea bine, la nevoie ajunge și asta; de săturat ne vom sătura la masa de prânz. Dar, preabunule și nobile stăpân, noi nu avem nimic cu ce să-l răsplătim pe cel care ne este gazdă!”

6. Iulius le-a răspuns: “De-acum sunteți și voi cetățeni ai Romei și nu trebuie să vă mai intereseze deloc cine plătește spezele pentru voi! Căci nici un roman n-a uitat vreodată să-și plătească ceea ce a consumat, iar gazda noastră de acum a fost răsplătită în avans pentru mulți ani de-aici înainte. Putem să mai mâncăm aici chiar și un an întreg și tot el va fi în câștig. De aceea, nu vă mai preocupați voi de cel care plătește la urmă hrana!”

7. Cei doisprezece au spus: “Ia auziți, fraților, aici se vorbește o cu totul altă limbă decât la noi, în Templu, unde nu primești aproape nimic de mâncare, în schimb ești obligat să postești și să te rogi cu atât mai mult; cei suspuși însă nu postesc și nu se roagă decât prea puțin, în schimb se îndoapă zi de zi din toate pomenile și jertfele oferite spre înalta cinstire a lui Iehova, în timp ce templierii cei tineri pot posti pro populo (pentru popor), până încep să le zăngăne și oasele din ei! O, de ce oare nu ne-am făcut romani mai demult?! Aici găsești de toate: înțelepciune, bunătate, dreptate, severitate atunci când se cere, iar pâinea și vinul nu par a lipsi nici ele! Din toată ființa noastră și cu tot sufletul vrem să devenim romani! Trăiască Roma și toți conducătorii ei!”

8. Iar Iulius a spus: “Prea bine, noii mei prieteni! Gândirea voastră e bună, deși bineînțeles ea mai este încă îmbibată cu destul amor propriu; dar să sperăm că, odată cu timpul, acesta va dispare. Astăzi veți avea ocazia să mai vedeți și să mai auziți destule lucruri ieșite din comun, iar acestea vă vor putea lumina! Dar nu mai puneți atâtea întrebări, ci limitați-vă să ascultați și să priviți, iar înțelegerea va veni din voi înșivă!”

9. Aceste cuvinte i-au făcut foarte curioși pe cei doisprezece, care se tot întrebau unul pe altul ce-o fi vrut să spună nobilul roman atunci când le-a zis că vor mai vedea și că vor mai auzi în ziua aceea multe lucruri ieșite din comun, din care vor avea multe de învățat, și că toate se vor explica într-un fel de la sine! Despre ce să fie oare vorba?

10. Atunci a rostit Suetal, cel guraliv: “Ei, ce să fie? Voi n-ați auzit oare nimic despre Jocurile olimpice ale romanilor? Probabil că vor organiza așa ceva aici. Iar noi, fiind de-acum și noi romani, vom putea participa la ele, și cu ocazia aceasta probabil că vom auzi și vom vedea multe lucruri care ne vor fi de folos. Asta trebuie să fie și nimic altceva.”

11. Un altul dintre cei doisprezece a prins atunci și el a vorbi: “Asta n-o prea cred. Voi opt habar nu aveți încă ceea ce știu eu; căci voi sunteți din miazăzi și știți prea puține despre cele ce se petrec de un timp încoace în Galileea. Știți bine că eu și încă trei alții din ținuturile Ghenizaretului am fost prinși laolaltă cu voi pentru participare la tentativele voastre de instigare și aduși încoace. Doar cu vreo trei zile înainte de sosirea voastră în ținutul nostru deluros, s-au petrecut la Ghenizaret lucruri de-a dreptul uluitoare. Se pare că venise acolo Mântuitorul făcător de minuni din Nazaret, de care a amintit mai înainte căpitanul roman, și doar prin cuvântul său divin și atotputernic i-a vindecat pe toți bolnavii aduși acolo, de orice boală ar fi suferit ei!

12. Eu însumi am un frate care acum este acasă și căruia i-am cedat întreaga moștenire. Guta făcuse din el un fel de cocoloș, nu mai putea sta nici culcat și nici în șezut, iar de stat în picioare nici vorbă nu mai putea fi. Îl țineam într-un coș atârnat, umplut cu paie foarte moi. Urla uneori zile în șir, chinuit de cele mai cumplite dureri, după care cădea de regulă într-un leșin atât de adânc, încât nu-l mai puteai deosebi de un mort. Am făcut tot ce se poate imagina pentru însănătoșirea sa, am încercat chiar și cu apă din iazul Siloah - dar totul în zadar.

13. Când a ajuns și la noi, în munți, vestea că vestitul Mântuitor din Nazaret s-ar afla la Ghenizaret și i-ar vindeca pe toți bolnavii, l-am cărat chiar eu cu mare caznă pe fratele meu lovit de gută, la Ghenizaret, împreună cu slugile mele și cu catârii. Ajuns însă acolo cu atâta greutate, am aflat că Mântuitorul plecase într-o călătorie pe un munte și nimeni nu știa când sau dacă va mai reveni. Și iată-mă stând acolo ca înțepenit, alături ele fratele meu chinuit de dureri, și am izbucnit în plâns cu mare jale, rugându-l cu ardoare pe Dumnezeu să pună el capăt suferințelor groaznice ale fratelui meu, din moment ce nu am avut fericirea să-L mai întâlnesc pe Mântuitorul făcător de minuni. Am făcut acolo și un legământ, și anume că, de se va vindeca, eu, ca prim-născut ce eram, să-i cedez fratelui meu toate drepturile mele de proprietate și să-i slujesc până la sfârșitul vieții.

14. Și atunci au venit la mine în stradă mai multe slugi dintr-o casă din apropiere și mi-au povestit că acel Mântuitor i-a vindecat într-adevăr cât ai clipi pe toți bolnavii și mulți asemenea schilozi într-așa fel, încât nici nu se mai cunoștea apoi pe ei că suferiseră vreodată de ceva! Dar că Mântuitorul acela plecase cu ucenicii săi, cu stăpânul casei și cu încă alți câțiva de pe acolo, la muntele cel mare, pe care nici un muritor nu îl urcase până atunci de abrupt ce era. Spuneau că se va întoarce, nu știau când, dar să nu mă necăjesc atâta; pentru că acel Mântuitor binecuvântase o anumită pajiște, iar eu nu trebuia decât să-mi duc cu toată credința fratele pe pajiștea aceea binecuvântată și să-l întind acolo, iar el se va simți mai bine.

15. I-am întrebat pe dată unde se afla pajiștea aceea. Slugile mi-au arătat-o și imediat l-am cărat pe sărmanul meu frate acolo și l-am culcat pe iarbă. Și, ce să vezi? În clipa în care fratele meu bolnav a atins pământul de pe pajiștea aceea, a început să se întindă cu multă plăcere. Toată durerea i-a dispărut ca spulberată de vânt și, în câteva clipe, fratele meu a devenit la fel de sănătos ca și mine! Înainte vreme era numai piele și os, și dintr-o dată l-am văzut lângă mine atât de bine hrănit, încât nu contenesc să mă mir încă și astăzi de o asemenea transformare nemaiauzită!

16. Mi-am respectat apoi legământul făcut și i-am dat tot ce aveam fratelui meu care acum este fericit și foarte cuvios, și am făcut pentru el cu tot dragul toate muncile, chiar și pe cele ale ultimei mele slugi de mai înainte, deși fratele meu cel bun și plin de recunoștință se opunea din răsputeri.

17. Dar abia îi slujeam de câteva zile fratelui meu, pe care l-ați cunoscut de altfel și cu care ați vorbit, când ați apărut voi la noi și ați fost cauza pentru care eu și alte trei slugi ale fratelui meu ne aflăm, acum aici, din fericire în postură de nevinovați.

18. Iar cu povestea aceasta n-am dorit altceva decât să vă atrag atenția asupra minunatului și vestitului Mântuitor din Nazaret, despre care, după cum ați mărturisit, ați aflat și voi - pe ici, pe colo - câte ceva!

19. Ei bine, judecând după întrebarea căpitanului din Ghenizaret, pe care îl cunosc destul de bine, am impresia - confirmată de altfel și de vindecarea miraculoasă a celor cinci furibunzi - că Mântuitorul acela făcător de minuni din Nazaret se află chiar aici și continuă să facă fapte bune.

20. Fără îndoială că atunci când nobilul căpitan ne-a spus să fim numai ochi și urechi, a dorit să ne atragă atenția asupra anumitor fapte pe care minunatul Mântuitor le va săvârși sau a unor vorbe pe care El le va rosti, probabil, și în nici un caz asupra unor jocuri olimpice, oricât de amuzante ar fi ele pentru noi, din care nu avem însă ce înțelepciune deosebită să dobândim și pentru care căpitanul însuși nu pare să manifeste vreun interes deosebit! Ce părere aveți despre toate acestea?”

Author:  Acustic [ 30.12.2010, 14:04 ]
Post subject:  Capitolul 46 - Suetal relatează despre renumele Mântuitorului făcător de minuni

Capitolul 46
Suetal relatează despre renumele Mântuitorului făcător de minuni

1. Suetal a spus: “S-ar putea să ai dreptate de data aceasta! Așa trebuie să stea lucrurile și încep să ard de nerăbdare să-l cunosc și eu pe vestitul Mântuitor. N-am vrut să-i spun adineauri prea multe bunului căpitan, când ne-a întrebat despre omul acela deosebit. Dar credeți-mă: întreaga Samarie și întregul Sihar vorbește numai despre el! La Sihar, el este considerat un om din care emană întreaga plenitudine a spiritului divin! Și asta, dați-mi voie, nu pare să fie un lucru neînsemnat!

2 . Ca să nu mai vorbim de Templu! Cei sus-puși de acolo studiază zi și noapte, încercând să afle din cărți cum se poate scăpa de un asemenea Mântuitor. De vreme însă ce el dispune de asemenea puteri și se bucură de evidenta prietenie a celor mai mari dregători romani, atunci toate templele la un loc pot să se dea de ceasul morții și tot nu-i vor putea face mai mult rău decât o muscă unui elefant!

3. Se spune chiar că a fost odată - prin primăvar㠖 în Templu și că i-a izgonit de acolo cu biciul și cu bâta pe toți cămătarii și pe toți negustorii ambulanți. Și se mai spune că abia de vreo patru luni încoace Mântuitorul acesta a făcut să se vorbească despre el!

4. O, în întreaga Iudee se povestesc deja cele mai surprinzătoare lucruri despre dânsul. Poporul neștiutor, prins încă în mrejele tenebrelor templiere, este de părere că el săvârșește toate faptele sale cu ajutorul lui Belzebut, considerat stăpânul tuturor diavolilor. Cei care sunt ceva mai cunoscători îl consideră însă un mare profet; iar grecii și romanii îl consideră un mare magician.

5. Sibariții îl venerează chiar ca pe un Dumnezeu, lucru constatat și la unii greci și romani! Și am impresia că și romanii care sunt aici împărtășesc aceeași părere; căci pentru ei tot vechiul dicton «Non existit vir magnus sine afflatu divino» (Nu există om mare fără o inspirație divină) contează. Partea cea bună este însă că ei nu par a fi totuși dușmani ai unor personalități atât de mari și de înalt spirituale și că sunt oricând dispuși să sprijine spiritualitatea cu vorba și cu fapta, lucru care pare a se petrece incontestabil și aici.

6. La Ierusalim însă ar face bine să nu vină prea des pentru a face ordine în Templu și pentru a-l purifica, dacă nu este înzestrat și cu ceva mai mult decât niște simple puteri omenești ieșite din comun! Căci cei de acolo s-ar putea să-i vină până la urmă de hac. Oricât de mare profet sau vrăjitor ar fi el, nu se va putea păzi multă vreme de nenumăratele uneltiri diavolești și curse întinse, cărora le va cădea în cele din urmă pradă la modul cel mai rușinos.

7. Pe scurt, cine nu va porni cu fulgere, tunete și chiar ploaie de pucioasă asupra Templului, nu va izbuti să facă mare lucru sau nu va face chiar nimic împotriva acestuia!”

8. Atunci a intervenit vorbitorul de mai înainte, originar de pe dealurile Ghenizaretului: “Împotriva acestui om Templul nu va reuși să facă mare lucru! Căci dacă, atunci când a izgonit cămătarii din Templu, mai-marii acestuia nu i-au luat-o în nume de rău și nu au pus mâna pe el, atunci nici a doua oară nu le va veni mai ușor să o facă. Probabil că vrerea sa este pe de-a-ntregul pătrunsă de o putere cu adevărat divină! Și împotriva unei asemenea puteri orice putere omenească este pur și simplu neputincioasă!”

9. Și iarăși a vorbit Suetal: “Prietene, crede-mă că nu înțelegi prea bine lucrurile acestea! Vezi tu, atunci când, în preajma Paștelui, el a curățat Templul de cei amintiți de tine, Templul a câștigat de pe urma acestui fapt mai multe sute de livre de aur și argint curat. Atâta vreme cât așa stau lucrurile, omul nostru nu are decât să facă în fiecare zi curățenie în Templu, iar mai-marii acestuia nu-l vor împiedica în nici un fel să o facă! Dar ia să atace el odată chiar Templul însuși și șarlataniile sale incredibile și ai să vezi atunci ce o să pățească! Ei bine, n-aș vrea să mă aflu atunci în pielea lui!

10. Or, câtă vreme a trecut de când i-au făcut de petrecanie vestitului profet Ioan, care s-a îndeletnicit o vreme cu botezurile și cu predicile de pocăință pe malul Iordanului și care s-a bucurat chiar de protecția lui Irod? Templul s-a furișat pe nesimțite în spatele aprigii mame a frumoasei Salomeea, și până la urmă Irod a devenit el însuși ucigașul vestitului său protejat. Templul are nenumărate mijloace la dispoziție pentru urmărirea unui om pe care îl consideră periculos și arareori a dat el greș când și-a pus ceva în minte.

11. Uneltirile secrete ale Templului merg atât de departe, încât până și pe romani îi țin oarecum la respect. E drept că a existat și multă trădare, dar la ce slujesc toate astea dacă nu le poți veni nicicum de hac indivizilor acelora?!”

Author:  Acustic [ 30.12.2010, 14:09 ]
Post subject:  Capitolul 47 - Discuția dintre Matael și Suetal despre admonestare

Capitolul 47
Discuția dintre Matael și Suetal despre admonestare

1. Atunci, de cei doisprezece s-a apropiat Matael, care ascultase de la o oarecare distanță vorbele lor, și a spus: “Sunteți cu toții încă în foarte mare măsură oameni ai pământului, dar în special tu, Suetal, cu cei șapte tovarăși ai tăi; și n-aveți habar despre cele ce se petrec aici!

2. Aflați că Mântuitorul din Nazaret se află aici! Da, El este aici, însă voi nu aveți idee cine este El și de aceea spuneți numai prostii despre El și despre lucrările Sale!

3. După rânduiala divină, omul drept nu trebuie să rostească însă decât adevărul; iar dacă nu cunoaște adevărul, atunci trebuie să tacă, să caute și să urmărească să-l afle. Iar când va fi aflat adevărul, abia atunci să vorbească! Căci cel care vorbește fără să cunoască adevărul, acela se cheamă că minte chiar și atunci când, din pură întâmplare, rostește adevărul!

4. Iar de limba omului drept nu trebuie să treacă nicicând minciuna; căci, prin minciună, însuși sufletul depune mărturie despre sine că se preumblă încă prin moarte, și nu prin viața cea adevărată!

5. De aceea, cel pe care-l încântă minciuna nu cunoaște încă nici pe departe valoarea vieții adevărate. Căci viața și adevărul sunt una! Numai adevărul îți eliberează sufletul și îl face să se deschidă spre infinitatea divină, atât în esența sa, cât și în faptele sale.

6. Atunci când gândiți și vorbiți așa cum am auzit mai înainte că vorbeați, voi nu faceți altceva decât să dovediți că sufletul vostru sălășluiește nu în marele templu al luminii și al adevărului, ci doar într-o cocină de porci!

7. De ce faceți tot felul de reflecții, când nu aveți nici un temei? Doar v-a vorbit destul de clar și de înțelept căpitanul Iulius din Ghenizaret, care v-a spus că astăzi veți mai avea multe de văzut și de auzit și că nu trebuie să puneți prea multe întrebări, ci doar să primiți totul în inima voastră plină de iubire și să faceți întocmai cum vi se spune, și atunci toate explicațiile vor veni de la sine! Merită să știți că înțeleptul căpitan a avut dreptate și a grăit numai adevărul!

8. Lăsați așadar discuțiile deșarte, care nu conțin nici un sâmbure de adevăr în ele, priviți cu atenție totul și închideți tot ce veți vedea în sufletul vostru, și prin aceasta veți câștiga în cel mai scurt timp mult mai mult decât dacă vă veți minți ani de-a rândul unul pe altul având convingerea că ați rostit numai adevărul!

9. Este adevărat că e mai bine să întrebi decât să începi să explici tu însuți un lucru pe care nu îl cunoști. Dar atunci când întrebi, trebuie să știi totodată și pe cine să întrebi și ce anume să întrebi, căci altminteri orice întrebare poate părea o prostie la fel de mare ca și un răspuns mincinos, inventat pur și simplu.

10. Căci noi trebuie să fim, în adâncul sufletului nostru, prin însăși experiența noastră de viață, pe deplin convinși că cel întrebat ne va spune adevărul adevărat ca răspuns la întrebarea noastră; iar înainte trebuie să judecăm bine în sinea noastră dacă ceea ce dorim să întrebăm pe cineva nu este cumva o mare inepție, căci astfel ne trădăm prin întrebarea noastră fie propria prostie, fie o dușmănie ascunsă. Rețineți așadar această regulă de viață și atunci veți putea păși măcar ca niște oameni cumpătați pe pământul acesta!”

11. Suetal i-a răspuns cu oarecare asprime în glas: “Ei bine, prietene Matael, tu ne-ai cam certat aici și n-am văzut ca cineva să-ți fi dat însărcinarea aceasta! Sfatul tău este fără îndoială bun și adevărat, dar este lipsit de bunăvoință și de aceea nu poate avea asupra noastră efectul pe care l-ar fi avut dacă în glasul tău s-ar fi simțit și puțină prietenie. Îl vom urma fiindcă simțim în el deplinul adevăr. Rămânem însă la părerea noastră, potrivit căreia un adevăr nu devine nicidecum mai puțin adevărat dacă este spus cu blândețe!

12. Uite, doi și cu doi fac împreună patru! Acesta este un adevăr și fără îndoială că va rămâne tot adevăr, nu-i așa, chiar dacă el este rostit cu o voce prietenească!? Sau este totuna, atunci când ajut, de exemplu, un orb aflat într-o situație grea, dacă îl înșfac strâns cu mâna și-i produc durere, sau dacă îl conduc cu blândețe pe drumul cel bun? După părerea mea, blândețea este de preferat atunci când ajuți un orb; căci dacă-l înșfac cu brutalitate, el ar putea căuta să se elibereze din mâinile mele și cine știe dacă, încercând să scape de strânsoarea mea, nu va cădea cumva tocmai atunci și se va răni foarte grav? Dacă însă îl țin cu gingășie și-l conduc ușor, vom ajunge fără îndoială în bună înțelegere acolo unde trebuie. Am dreptate sau nu?”

13. Matael i-a răspuns: “Da, firește, dacă împrejurările o îngăduie; dar atunci când vezi, de pildă, orbul pe marginea unei prăpăstii și îți dai seama că printr-o smucitură zdravănă l-ai putea salva, ai să stai și atunci cu tine la sfat, întrebându-te cât de tare sau cu câtă gingășie este cazul să-l înșfaci?”

14. Suetal a întrebat: “Bine, dar tu crezi că noi ne-am aflat, spiritual vorbind, chiar atât de aproape de marginea abisului nimicitor?”

15. Matael: “Fără îndoială, căci altminteri nu v-aș fi tras cu atâta duritate de mânecă! Pentru că, iată, tot ceea ce conduce spre minciună, fiind prin urmare deja o minciună în sine, reprezintă pentru suflet - oricât de lipsit de importanță i-ar putea părea trupului exterior al omului - un abis care duce invariabil către moarte!

16. O minciună măruntă și aparent nevinovată este pentru suflet mult mai periculoasă decât una sfruntată, absolut evidentă! Căci o minciună sfruntată nu te va determina în nici un caz să treci la fapte, însă una măruntă și aparent nevinovată te poate determina, asemenea unui adevăr, să treci la fapte și te va putea conduce foarte ușor chiar până la buza prăpastiei! Lucrul acesta însă nu îl vede decât acela al cărui ochi lăuntric al sufletului este larg deschis! De aceea nu trebuie să fii mânios că te-am tras puțin mai tare de mânecă; căci printre voi șerpuia tocmai o asemenea minciună măruntă, la fel ca o viperă veninoasă, lucru pe care eu și cei patru frați de aici l-am văzut prea bine, așa că acesta a fost motivul smuciturii mele prea puțin delicate, înțelegi acest lucru?”

17. Suetal: “Ei bine, dacă lucrurile stau într-adevăr așa, atunci sigur că atitudinea ta cam brutală are o cu totul altă înfățișare, și eu nu pot să-ți mai reproșez nimic. Firește, noi nu vedem aspectele spirituale și trebuie să te credem pe cuvânt că așa stau lucrurile. Ne dăm însă seama că tu te afli pe un teren foarte solid și de aceea dăm crezare cuvintelor tale. Dar despre ce am putea vorbi în acest caz noi între noi? Căci doar să stăm așa, într-o muțenie desăvârșită, este până la urmă foarte plicticos și uite că și în privința adevărului mai apare câte o problemă.”

18. Atunci Matael i-a spus: “Prietene, dacă ar trebui să treci, în bezna nopții, printr-o pădure deasă de munte și ai ști prea bine că pădurea aceea este plină de râpe și prăpăstii adânci, nu ți s-ar părea atunci mai cuminte să rămâi pe loc și să aștepți ivirea zorilor, decât să te iei după vreo luminiță rătăcitoare și să te trezești cu ea cu tot în fundul unei prăpăstii? E drept că înnoptarea în bezna unei păduri dese de munte nu poate fi un lucru prea plăcut, dar ea se dovedește, fără doar și poate, incomparabil mai înțeleaptă decât aventurarea pe un tărâm unde chiar pasul următor te poate arunca în brațele morții. Ce părere ai despre toate acestea?”

19. Suetal i-a răspuns: “Vezi tu, cu tine nici nu prea am de fapt cum să vorbesc, căci tu întotdeauna ai dreptate și nici nu ți se poate reproșa nimic. Așa că mai bine vom respecta sfatul tău și atunci este sigur că nu vei mai avea nimic să ne reproșezi.”

Author:  Acustic [ 30.12.2010, 14:16 ]
Post subject:  Capitolul 48 - Matael vorbește despre lege și iubire

Capitolul 48
Matael vorbește despre lege și iubire

1. Matael a spus atunci: “O, mai am ceva să vă spun, care are de asemenea o importanță destul de mare!

2. Dacă voi resimțiți supunerea aceasta ca pe o constrângere și ea nu izvorăște măcar într-o oarecare măsură din iubire, atunci lăsați-o baltă și faceți altceva, ceva ce reușiți să faceți cu adevărat din iubire; căci ceea ce omul nu face dintr-o iubire adevărată nu are nici o valoare pentru viața sa, întrucât numai iubirea este darul cel mai de preț al vieții, ea este viața primordială însăși.

3. Așadar, ceea ce este străbătut de iubire este străbătut și de viață și devine însăși viața; ceea ce rămâne însă neatins de iubire și este făcut de om doar de teama unor eventuale consecințe neplăcute, ori poate ca urmare a trufiei sale, pentru a trece drept înțelept în ochii celorlalți oameni, acel lucru nu este viață, ci moarte, căci nu a fost străbătut de elementul vieții, ci doar de elementul morții!

4. Și îți mai spun: orice lege, oricât de înțeleaptă ar fi ea, nu generează viață, ci numai moarte - dacă omul nu o urmează din iubire; și tot așa, orice sfat înțelept are soarta unui bob de sămânță care, în loc să cadă pe pământul fertil, cade pe piatra unei stânci, unde se strică cu timpul și nu mai poate nicicum rodi.

5. Vă spun toate acestea pentru că văd că lucrurile stau întocmai așa: totul în om este mort în afară de iubire! De aceea, lăsați iubirea să pună stăpânire pe întreaga voastră ființă și strângeți iubire în fiecare fibră a ființei voastre, și atunci veți învinge moartea, iar ceea ce a fost mort în voi se va transforma, prin intermediul acestei iubiri, în viață eternă; căci iubirea care se percepe pe sine - și care prin simțirea aceasta se și recunoaște pe sine - este viața însăși, și ceea ce este străbătut de iubire trece și în viață!

6. Urmarea întocmai a sfatului meu nu v-ar fi de nici un folos atâta timp cât îl veți asculta doar datorită greutății adevărului din el sau de teamă că nesocotirea lui ar putea avea urmări neplăcute pentru voi; o asemenea urmare a sfatului meu nu ar fi în nici un fel benefică pentru sufletul vostru. Cu totul alta este situația când iubirea se îngemănează cu adevărul și acționează apoi împreună; atunci iubirea generează din sine, din lumină și în lumina adevărului, o viață nouă și din ce în ce mai bună, mergând până la asemănarea cu Dumnezeu!

7. Iubirea sau spiritul lui Dumnezeu din om este dintru început o oglindire a lui Dumnezeu în om, dar pentru a se ajunge la o asemănare reală și vie cu Dumnezeu, iubirea trebuie să străbată mai întâi calea pe care v-am descris-o eu acum. M-ați înțeles voi oare?”

8. Suetal i-a răspuns, de-acum fără nici o urmă de supărare: “Pe bunul Dumnezeu, cel Atotputernic! Tu ești cu adevărat unul dintre cei mai mari profeți. Căci atât de adevărat, atât de ușor de înțeles și atât de înțelept nu a grăit încă nici un profet către poporul lui! Tu ai întreaga viață în vârful degetului tău cel mic în mai mare măsură decât o avem noi toți laolaltă, în trupurile noastre, sau, de fapt, în sufletele noastre. Da, da, așa este, frate! Prin gura lui Matael răzbate cu adevărat o suflare divină și nu-i putem mulțumi îndeajuns Domnului Dumnezeu pentru faptul că ne-a adus laolaltă în chipul acesta atât de miraculos! Dar dacă înțelepciunea ta este infinit mai mare decât a noastră, atunci cât de mare trebuie să fie oare cea a Mântuitorului din Nazaret, pe care noi încă nu l-am cunoscut?!”

9. Iar Matael a spus: “Ce strălucește oare atât de minunat într-o picătură de rouă atârnată de un fir de iarbă?

10. Ei bine, chipul soarelui este acela care strălucește atât de minunat în picătura cea limpede! Dar chipul soarelui nu strălucește pur și simplu, el generează și o acțiune! Căci, în centrul picăturii se concentrează lumina chipului soarelui, iar picătura dezvoltă în inima ei o amplă căldură vitală și, prin căldura aceea, se topește până la urmă picătura însăși, devenind un element al vieții și putând să revitalizeze astfel micuța plantă care se luptă cu moartea. Dar chipul soarelui din picătura de rouă nu este încă nici pe departe soarele însuși, ci doar oglindirea chipului său, înzestrată cu o părticică a aceleiași forțe și a aceluiași efect care își au lăcașul în soarele cel mare, cel adevărat!

11. Uite, o asemenea deosebire există și între mine și Mântuitorul din Nazaret! El este însuși soarele vieții, iar în mine, ca minusculă picătură de rouă, se oglindește în chip minunat imaginea acelui soare mare și veșnic adevărat, din care nenumărate miriade de astfel de picături de rouă își sorb hrana vieții lor, cea sfântă. Ai reușit cumva să mă înțelegi?”

12. Și Suetal i-a răspuns: “O, Doamne, ce vorbe mărețe și divine! Prietene, tu ești de-acum mai mult decât o picătură de rouă, tu ești o mare întinsă! O, până la o asemenea cunoaștere noi nu vom putea ajunge nicicând; totul este mult prea emoționant, prea sfânt și grandios! Dar, în asemenea condiții și în ambianța aceasta de divinitate profundă, noi, ca niște păcătoși atât de mari ce suntem, chiar că nu ne mai încumetăm să mai rămânem aici. Căci locul acesta începe să fie tot mai sfânt și mai divin!”

13. Și ceilalți unsprezece au început și ei să vorbească din ce în ce mai umil și să se retragă mai la o parte de locul acela. Iulius însă nu i-a lăsat.

14. Atunci Suetal i s-a adresat acestuia: “Stăpâne, atunci când Moise s-a dus odinioară pe munte, la măceșul acela în flăcări, pentru a afla ce se petrece acolo, o auzit deodată o voce limpede răzbătând dintre flăcări: «Moise, descalță-te, căci locul pe care calci tu este sfânt!» Iată că, potrivit spuselor tale foarte clare, și aici este același lucru pe care l-a văzut Moise pe deal. Deci și locul acesta este sfânt, iar noi, păcătoșii, nu suntem demni să pășim pe el!”

Author:  Acustic [ 30.12.2010, 14:22 ]
Post subject:  Capitolul 49 - Explicarea împrejurărilor referitoare la Moise

Capitolul 49
Explicarea împrejurărilor referitoare la Moise

1. Matael - care se afla alături - i-a răspuns lui Suetal, la rugămintea lui Iulius, care nu știa ce răspuns potrivit să-i dea: “Dar cine v-a spus vouă că sunteți sau nu sunteți demni să călcați pe pământul acesta? În care carte a cărui înțelept stă oare scris că un bolnav oarecare nu este demn să primească ajutor de la medicul său? Aflați deci că o asemenea presupunere a voastră se datorează înțelepciunii mai mult decât ovine a Templului, care îl pune să-și bage mâna în foc până și pe acela care a îndrăznit să atingă cu mâna nesimțită fie și numai tocul ușii care duce la Sfântul Sanctuar! Dar când preaînalții farisei îi conduc ei înșiși mai toată ziua, pentru bani grei și în mare taină, pe toți străinii prin sanctuar și le arată toate cele și le explică totul în contextul istoric, atunci acei străini nu mai sunt obligați să-și ardă mâinile în foc!

2. Ce a vrut oare să-i sugereze Dumnezeu lui Moise atunci când l-a pus să se descalțe?

3. Vedeți voi, Dumnezeu a dorit să-i spună prin aceste cuvinte lui Moise: «Leapădă toate poftele trupului din tine, alungă-l din tine prin propria-ți voință pe vechiul Adam stăpânit de pofta cărnii și stai ca un om neprihănit în fața Mea, căci altminteri nu-Mi vei putea înțelege vorbele, iar Eu nu te voi putea face conducătorul poporului Meu!»

4. Ce vrea să spună însă urcarea pe munte?

5. Vedeți voi, Moise fugea de prigoana faraonului datorită unei crime înfăptuite asupra unui înalt dregător al regelui, care era un fel de fecior al regelui.

6. E drept că Moise se bucura de mare trecere pe lângă faraon, așa că nu se știe dacă într-o bună zi nu ar fi primit, asemenea lui Iosif, domnia Egiptului în mâinile sale, putând astfel să-și conducă poporul spre mai bine.

7. Chiar această posibilitate de ridicare a dorit să-i înfățișeze mai târziu Domnul Dumnezeu, în pustiu, prin urcarea pe munte. Moise nu a avut însă voie să ajungă chiar până în vârful acestuia, fiind împiedicat de măceșul în flăcări.

8. Și s-a mai afirmat atunci, transpus în cuvintele noastre de astăzi: «E drept că tu ești menit să ajungi salvatorul poporului Meu, dar nu în chipul în care o crezi tu, ci așa cum îți voi porunci Eu, Dumnezeul și Stăpânul tău!

9. Tu nu trebuie să ajungi rege al Egiptului și să faci din poporul Meu un popor mânat de pofte, egoist și vanitos, ci poporul acesta, pe care până acum l-am crescut în spiritul smereniei, trebuie să părăsească țara și să plece cu tine în deșert! Atunci îi voi da poporului acestuia legi și Eu însumi voi fi stăpânul și conducătorul său. Și, în măsura în care îmi va fi credincios, Eu îi voi dărui lui țara Salemului, în ale cărei râuri curge lapte și miere!»

10. Vedeți deci, prin acest înțeles, exprimat în limbajul simbolurilor din acea vreme, intenția lui Dumnezeu nu a fost să-i spună lui Moise să se descalțe, la modul concret, ci mai degrabă să se lepede de vechiul Adam, adică de poftele trupului, caracteristice omului pământean, la fel cum încălțările din picioarele omului sunt și ele lucrul cel mai de jos, extrem, absolut ultimul, și la care se poate renunța cel mai ușor.

11. Locul însă, cel pe care Dumnezeu l-a numit «sfânt», reprezintă starea de smerenie a sufletului, fără de care acesta nu poate să existe în fața iubirii veșnice, care este darul cel mai de preț al vieții.

12. Măceșul în flăcări simbolizează faptul că drumul pe care îl are de străbătut profetul va fi unul extrem de spinos; însă marea sa iubire față de Dumnezeu și de frații săi, care se înfățișează ca flacără deasupra și printre ramurile de măceș, va pârjoli spinii mărăcinelui, iar până la urmă chiar întreaga tufă, și va deschide în fața lui o cale fără spini.

13. Iată, acesta este sensul vorbelor pe care le-ai citat tu adineaori! Iar dacă lucrurile stau în mod de netăgăduit astfel, atunci cum poți tu să consideri vreun loc de pe acest pământ ca fiind mai mult sau mai puțin sfânt?

14. Lepădați deci și voi încălțările voastre lumești și smeriți-vă în toate privințele, și atunci veți sta și voi aici, asemenea nouă, în toată demnitatea; căci și noi ne aflăm aici ca oameni în fața lui Dumnezeu Cel Unic, care este aici, în imediata noastră apropiere, și nici unul dintre noi nu este mai mare decât celălalt!”

15. Auzind aceste cuvinte din gura lui Matael, Suetal a spus: “Da, odată pătruns de o asemenea înțelepciune fără de margini, firește că nu te mai temi de nimic; căci unui văzător îi este ușor să pășească înainte, în timp ce un orb trebuie să verifice mereu dacă următorul său pas este unul sigur sau nu și, în ciuda oricărei precauții și a grijii permanente, tot se mai lovește adeseori de câte ceva. Atunci însă când ai un deschizător de drumuri, așa cum ești tu pentru noi, iubite frate Matael, atunci poți să fii orbul orbilor și tot ajungi la capătul drumului! Ei bine, vom rămâne deci aici și ne bucurăm peste măsură că vom avea prilejul să-l cunoaștem pe acela, despre care tu, din motive foarte întemeiate, ai spus lucruri atât de frumoase!”

16. Și atunci a intervenit și Iulius, strângând prietenește mâna lui Matael: “În veci îi voi mulțumi Domnului care te-a vindecat cu o atât de extraordinară putere pe tine și pe cei patru frați ai tăi! Am învățat deja atât de multe lucruri de la tine, toate explicate atât de limpede și de ușor de înțeles, și iată, îmi dau seama că ele încep să încolțească deja în sufletul meu. Și, de vor merge lucrurile la fel și în continuare, sper că voi ajunge în curând să calc și eu pe urmele tale!”

17. Iar Matael i-a răspuns: “Nici nu poate fi altfel! Căci nu există decât un singur Dumnezeu, o singură viață, o singură lumină, o singură iubire și un singur adevăr etern. Iar viața noastră pământeană este calea care duce într-acolo. Ne-am născut din dragoste și din lumină, prin voința iubirii eterne a lui Dumnezeu, tocmai pentru a deveni noi înșine o iubire de sine stătătoare și o lumină de sine stătătoare. Și nu numai că putem face acest lucru, dar chiar trebuie să îl facem!

18. Dar cum este posibil acest lucru? Iată, preanobilul meu frate: numai prin iubirea față de Dumnezeu și prin strădaniile neostoite în slujba acesteia! Căci iubirea noastră față de Dumnezeu este de fapt însăși iubirea lui Dumnezeu din noi înșine și ea ne conduce sufletele către faptele tot mai mărețe ale adevăratei vieți veșnice, care nu este în sine decât cel mai deplin adevăr și cea mai strălucitoare lumină. Și când într-un suflet de om vor începe să se ivească zori de ziuă, atunci sufletul acela este deja foarte aproape de adevăratul țel al vieții și el nu mai poate face altceva decât să atingă acel țel, adică viața veșnică, ceea ce este de fapt apogeul a tot ceea ce poate atinge vreodată o viață desăvârșită în deplina ei libertate și în cea mai totală independență!

19. Deci bucură-te, nobilul meu frate, căci în curând și sufletului tău îi va fi dat să vadă ceea ce al meu reușește să vadă de-acum într-o lumină tot mai limpede! Și, când în sufletul tău va străluci lumina zilei în deplinătatea ei, atunci vei înțelege și adevărata măreție a aceluia pe care cu oarecare timiditate încă îl mai numești «Mântuitorul din Nazaret».

20. Ca om, el se aseamănă cu tine și cu mine – dar spiritul Lui, vai! El străpunge cu puterea și cu lumina Sa infinitatea cea veșnică! M-ai înțeles tu oare, nobile frate?”

21. Și atunci a spus Iulius, mișcat până la lacrimi: “Da, iubite și de fapt mult mai nobil ca mine frate; într-adevăr, acum aș putea să te copleșesc de-a dreptul cu iubirea mea, iar pe Mântuitorul Iisus din Nazaret nici nu-L mai pot privi în față fără lacrimi de iubire în ochi și uite că abia acum înțeleg iubirea cea profundă a acelei copile care nu se mai dezlipește deloc de El!”,

22. Iar Suetal a spus: “Mulțumesc lui Dumnezeu, acum nu ne va mai fi greu să-L recunoaștem! Nu mai trebuie decât să vedem lângă cine pășește copila aceea, și acela va fi omul!” Iar cei doisprezece au făcut tocmai acest lucru.

Author:  Acustic [ 30.12.2010, 15:00 ]
Post subject:  Capitolul 50 - O nouă îndoială privind persoana Mântuitorului

Capitolul 50
O nouă îndoială privind persoana Mântuitorului

1. Însă Iara pășea acum, la îndemnul Meu, alături de Rafael și de Josoe, și vorbea cu cei doi despre marea înțelepciune a lui Matael, apărută ca din senin. De aceea, cei doisprezece nu puteau să-și dea seama care dintre cele două persoane aflate lângă copilă aș putea fi Eu. Ei și-l închipuiau pe Mântuitor ca pe un bărbat matur, iar în preajma Iarei se aflau doi tinerei de vreo 12-14 ani, după cum îi arăta înfățișarea lor, așa că celor doisprezece nu le ieșeau deloc socotelile. De aceea, unul dintre ei i s-a adresat lui Suetal: “Prietene, de data aceasta chiar că te-ai bucurat prea repede în numele nostru, al tuturor! De-a dreapta și de-a stânga acelei copile - probabil una din fiicele hangiului Ebahl din Ghenizaret, căci noi, muntenii, am mai văzut-o de câteva ori la han când aveam treburi pe acolo - pășesc doi băieți tineri, probabil fiii guvernatorului general. Nici unul dintre acești tineri nu poate fi Mântuitorul din Nazaret. Se pune atunci întrebarea: cine este el? Îți spun eu, frate, cu înțelepciunea noastră n-o să ajungem în cazul de față la nici un rezultat; și, de aceea, cred că pentru noi tăcerea este fără îndoială cea mai bună soluție!”

2. Suetal i-a răspuns: “Sunt și eu întru totul de părerea ta. Însă ne-a întărâtat puțin nobilul domn Iulius, lucru pe care nu contest că l-am și meritat. De ce să ne mai batem însă gura de pomană? Mai bine să tăcem, să ascultăm și să privim - acesta este lucrul cel mai bun pe care-l putem face și, probabil, și începutul oricărei înțelepciuni!” După aceste cuvinte, cei doisprezece au rămas tăcuți, însă în sufletele lor erau frământați de tot felul de gânduri.

3. În acest moment, Eu M-am îndreptat către ei și M-am adresat lui Suetal, zicând: “Am auzit fiecare cuvânt din ceea ce ați vorbit până acum, căci am auzul extrem de ascuțit. Ați vorbit multe lucruri între voi, precum și cu înțeleptul Matael și cu căpitanul Iulius, fără a vă exprima însă părerea voastră proprie în întregime. De aceea, aș vrea să-Mi spuneți cu cea mai mare sinceritate ce credeți voi de fapt despre persoana în discuție. Puteți vorbi deschis, fără pic de teamă, căci pentru asta Mă pun Eu chezaș că nu vi se va petrece absolut nimic rău! Căci Eu îl cunosc pe Mântuitor foarte bine și știu că nu trebuie să vă temeți de nimic rău dacă îmi veți spune Mie, ca unuia dintre cei mai buni și mai apropiați prieteni ai Săi, ce gândiți voi înlăuntrul vostru cu adevărat despre El!”

4. Atunci Suetal a spus, cu o oarecare stânjeneală: “După port, tu pari a fi grec; dacă e să ne luăm însă după păr și după barbă, ești mai curând evreu. E drept că romanii spun despre greci, deloc măgulitor: «Graeca fides, nulla fides» (Loialitatea grecilor este lipsa loialității), în schimb însă, chipul tău reflectă foarte multă sinceritate, iar ca un bărbat - desigur, nu fără o oarecare înțelepciune - vei înțelege firește că niște oameni ca noi nu se pot pronunța chiar așa, în necunoștință de cauză, în legătură cu un personaj atât de ieșit din comun!

5. Tot ce ne-a explicat Matael, cu marea lui înțelepciune, în legătură cu Mântuitorul, nu poate fi luat chiar atât de ușor, cu ochii închiși, nici chiar de niște oameni ca noi, ca fiind adevărul absolut, iar judecățile noastre personale despre el nu pot fi nici ele decât foarte incomplete, căci până acum n-am auzit decât vorbindu-se despre el, iar cei patru munteni din Ghenizaret ne-au vorbit și ei despre extraordinarele puteri resimțite de ei, dar de văzut nu l-au văzut nici ei și nu au vorbit cu el.

6. Noi am aflat aici despre miraculoasa vindecare a celor cinci bărbați cuprinși de furiile cele mai cumplite și ni s-a povestit despre acest lucru, dar nici în acest caz nu am văzut cu ochii noștri, ci am ascultat doar povestirile căpitanului și, firește, cele mai multe și mai concrete amănunte le-am aflat chiar de la cei vindecați.

7. Aceste fapte ieșite din comun, alături de aprecierile și explicațiile foarte limpede formulate, în special ale preaînțeleptului Matael, sigur că au fost de natură să formeze în noi o imagine despre numitul Mântuitor, care - cel puțin potrivit noțiunilor noastre strict pământene, lipsite de orice înțelepciune înaltă - poate că este o întrupare a divinității celei mai pure!

8. Dar dacă totuși noi, oameni lipsiți de înțelepciune și de noțiuni științifice, ne aflăm cu aprecierile noastre într-o eroare totală? Ei bine, tocmai asta este ceea ce ne frământă în gândurile și judecățile noastre! Cine oare ne-ar putea lămuri lucrurile astfel încât până și nouă, oamenilor lipsiți de cunoștințe și înțelepciune, să ne apară limpede în față o alternativă sau alta?

9. Vezi tu, cunoașterea a ajuns la niveluri destul de înalte în zilele noastre, iar înțelepciunea oamenilor nu mai cunoaște nici ea granițe, și atunci sigur că ar fi posibil ca un anume om din Nazaret, ajutat eventual de unele aptitudini spirituale deosebite, să fi descoperit cine știe ce piatră a înțelepciunii, despre care omenirea să nu fi auzit încă nimic până acum: și de-acum el să poată face cu ea tot felul de lucruri deosebite, la vederea cărora noi să rămânem cu toții ca vițeii la poarta nouă! El poate muta munții din loc și poate face apele mării să înghețe în plină vară, ba poate învia chiar și morții și poate să-i facă pe oameni să piară cu miile din simpla sa dorință, dar toate acestea - vezi bine - sunt lucruri care au mai fost înfăptuite de către oameni, chiar cu mult înaintea sa.

10. În Egipt, de pildă, asemenea lucruri nu fac parte din categoria celor nemaiauzite; însă aici, la noi, ele sunt - firește - fenomene mult mai rare, fiindcă în special la noi, evreii, orice vrăjitorie este strict interzisă, astfel că până la urmă orice faptă ieșită din comun realizată de un om, poate chiar cu mijloacele cele mai naturale, este condamnată pe loc drept vrăjitorie, iar vrăjitorul, dacă este evreu, este ucis cu pietre sau ars de viu, iar dacă este un străin, el este expulzat pe dată hăt dincolo de graniță. Sigur că n-ar trebui decât să plătească Templului o anumită sumă în chip de răscumpărare și pe dată i s-ar permite să-și demonstreze în mare taină magiile și vrăjitoriile, măcar în fața grecilor și romanilor. Unii ca noi sigur că nu vor putea vedea nicicând așa ceva la Ierusalim, dar călătorind ca apostoli ai Templului prin diferite țări străine pentru a-i converti pe străini la religia mozaică, tot am mai văzut și noi unele lucruri, care pentru noi au rămas pur și simplu inexplicabile.

11. Lucruri la fel de nemaiauzite a înfăptuit se pare și acest Mântuitor din Nazaret, de pildă prin vindecarea celor mai diferite boli, ba se spune că i-ar putea învia chiar și pe morții Dar oricare dintre aceste variante ar fi adevărată, ele nu oferă încă nici pe departe dovada palpabilă a vreunei naturi divine deosebite a lui și nici nu constituie atestatul incontestabil al acesteia.

12. A realiza prin vorbă și faptă niște minuni în ochii unor oameni ca noi nu reprezintă o artă deosebită pentru omul înzestrat, căci nimic nu este mai ușor decât să-i predici orbului despre culori, pe când văzătorul nu are nevoie de nici o predică, căci poate deosebi culorile și fără ea.

13. Pe de altă parte însă, Mântuitorul acela nazarinean poate fi tot atât de bine și un profet absolut extraordinar, înzestrat cu adevărat cu harul lui Dumnezeu - asemenea unui Moise, unui Iosua, Samuel sau Ilie, înfăptuindu-și operele prin însăși forța divină dinlăuntrul lui, lucru pe care îl considerăm ca fiind mai probabil, întrucât știm că este evreu și, ca atare, n-ar fi avut nicicând posibilitatea să se instruiască în școlile tainice ale esenienilor sau ale egiptenilor.

14. Căci de i s-ar fi putut dovedi așa ceva, firește că n-ar fi greu de ghicit de unde și-a dobândit toate meșteșugurile tainice. Se știe că esenienii își învie și ei copiii morți, chiar cu zecile deodată, lucru de care m-am putut convinge chiar eu personal! Și Dumnezeu știe câte boli se pricep și ei să vindece!

15. Din toate acestea, tu, ca un grec înțelept ce pari a fi, îți vei putea da fără îndoială seama de ce noi, în ciuda tuturor lucrurilor extraordinare auzite aici, suntem frământați în sufletele noastre de tot felul de ipoteze pro și contra.

16. Să iei totul pe negândite drept bun ar fi probabil un lucru la fel de nesăbuit ca și să respingi totul de la bun început. Trebuie să așteptăm, să ascultăm, să vedem și să analizăm cu atenție - asta este tot ce ne rămâne de făcut, iar apoi vom vedea dacă ne vom decide pentru PRO sau pentru CONTRA. Nu vrem povești în locul evidențelor, căci s-ar putea să ne păcălim! Spune tu acum dacă avem dreptate sau nu!”

Author:  Acustic [ 29.1.2011, 02:36 ]
Post subject:  Capitolul 51 - Îndoieli cu privire la caracterul divin al Nazarineanului

Capitolul 51
Îndoieli cu privire la caracterul divin al Nazarineanului

1. Eu am răspuns: “Într-o privință aveți dreptate, însă în alta nu aveți deloc! Sigur că dacă esenienii îi pot învia pe morți la fel cum face și Nazarineanul, atunci da aveți dreptate în toate privințele. Dar uite că aici, printre ucenicii Nazarineanului, se află și un esenian adevărat. El a fost trimis încoace fie pentru a-l racola pe Nazarinean pentru marile lor afaceri scamatorești, fie pentru a-i smulge acestuia în vreun fel secretul despre felul în care îi învie El pe morți și îi vindecă pe bolnavi.

2. De îndată ce s-a convins însă, destul de curând, că la Nazarinean totul se petrece la vedere, în fața tuturor, fără vicleșuguri și fără nici un fel de ustensile artificiale, numai prin pronunțarea binecunoscutului «Facă-se!», atunci el și-a părăsit esenianismul său amăgitor, a mărturisit toate înșelătoriile și a devenit el însuși un ucenic al Nazarineanului. Uitați-l acolo sub pom, absolut singur, duceți-vă și stați de vorbă cu el!”

3. A răspuns atunci un altul dintre cei opt: “Prietene, nu este cazul, căci eu cunosc esenianismul în toate amănuntele sale. Este o înșelătorie teribilă, însă de fapt meritorie, iar Nazarineanul nu s-a instruit nicidecum la școlile lor! M-aș pronunța mai curând pentru Egipt, căci Nazarineanul are desigur prieteni sus-puși printre romani și, cu ajutorul acestora, ar fi putut ajunge ușor în Egipt!”

4. Atunci Eu m-am adresat acestui al doilea vorbitor, al cărui nume era Ribar: “Dar cum de ai aflat tu toate secretele esenienilor? Căci după câte am auzit Eu, este un lucru greu de realizat fără să-ți pui viața în pericol!”

5. Iar Ribar a răspuns: “Dragă prietene, cu bani mulți și cu o doză suficientă de viclenie poți ajunge oriunde. Dar firește că trebuie să fii înzestrat de la natură și cu suficientă minte, astfel încât să nu te trădezi că vezi dincolo de ceea ce ți se arată și unele lucruri care nu ți se arată! Sigur că pentru asta este nevoie de multă istețime și de rafinament și, uite, tare aș vrea să-l pun odată la încercare și pe faimosul Mântuitor din Nazaret, și-ți garantez că pe mine nu mă va păcăli.

6. Iar dacă este într-adevăr ceea ce se susține despre el că ar fi și cum îl laudă preaînțeleptul Matael că este, ei bine, atunci îl vom prețui firește și noi în aceeași măsură ca și Matael! Pe mine mă derutează însă un lucru, și anume faptul că își ia ucenici. Căci zic în sinea mea: dacă puterile lui sunt realmente de origine pur divină, atunci nici unul dintre ucenicii săi nu se va dovedi în stare să înfăptuiască nimic din ceea ce înfăptuiește el, chiar de-ar fi să învețe o veșnicie la școala sa. Dacă însă puterile lui sunt unele omenești, atunci ucenicii au într-adevăr un rost, căci ceea ce poate face un om va putea să facă și un altul, în măsura în care dispune de cunoștințele și de mijloacele necesare. Dacă însă, cum am spus, calitățile lui sunt de natură divină, atunci imitarea faptelor lui nu va reuși nimănui în vecii vecilor! Căci pentru asta este nevoie de întreaga atotputernicie și înțelepciune a lui Dumnezeu!”

7. Atunci am spus din nou Eu: “Prietene Ribar, tu nu vorbești deloc rău, fondul lucrurilor îl vezi însă complet greșit, căci Dumnezeu poate să-și aleagă și din rândul oamenilor pe câțiva, învățându-i și educându-i într-un fel deosebit, așa cum a făcut El cu Moise și cu o sumedenie de alți profeți, pentru ca apoi ei să devină învățători ai oamenilor și să le vestească oamenilor de pe acest pământ Cuvântul lui Dumnezeu. Pornind de la această idee, ipoteza ta este complet greșită și cu ea greu te vei putea pune cu Mântuitorul din Nazaret!

8. Cu toată viclenia ta, vei găsi în Nazarinean un adversar foarte puternic și invincibil! Eu Îl cunosc și știu că, dinspre partea omenească, El nu poate fi învins, căci tot El va avea ultimul cuvânt!”

9. Atunci Ribar a vorbit din nou: “Haide să facem atunci o încercare! Am auzit adeseori asemenea antifonii și preludii, iar la sfârșit totul s-a redus aproape la vorba romanilor: «Și tacuisses, philosophus manisses» (Dacă tăceai, filozof rămâneai). De aceea, la mine n-a contat niciodată «ante» (înainte), ci întotdeauna doar «post festum» (după festin; ulterior). Nu anticipez niciodată și nu formulez niciodată o judecată despre un lucru pe care nu l-am verificat eu însumi în prealabil. De aceea eu n-am rostit nicicând o sentință eronată, ci de regulă am nimerit la țintă cu aprecierile mele. Dar poate ești și tu vreun ucenic de-al lui?”

10. Iar Eu i-am răspuns: “Nu chiar! În schimb, sunt unul dintre cei mai apropiați prieteni ai Săi și Îl cunosc cel mai bine!” Auzind acest dialog, vreo câțiva abia și-au stăpânit zâmbetul, dar nimeni dintre cei de față n-a scăpat un cuvințel.

Author:  Acustic [ 29.1.2011, 03:05 ]
Post subject:  Capitolul 52 - Dialogul dintre Suetal și Ribar despre proba minunilor dată de Rafael

Capitolul 52
Dialogul dintre Suetal și Ribar despre proba minunilor dată de Rafael

1. După o scurtă pauză, Ribar a spus din nou: “Mi-ar plăcea să aud măcar din gura vreunuia dintre ucenicii lui ce a învățat deja, aflându-se mereu în preajma Mântuitorului făcător-de-minuni!”

2. Eu i-am răspuns: “O, acesta este un lucru cât se poate de simplu! E drept că a venit deja ora prânzului, și gazda noastră va fi în curând gata cu masa, însă pentru o mică probă dată de un ucenic ne mai ajunge timpul și poate că e bine să alegem pe unul foarte tânăr, care să-ți arate ție, în chip de examinator sever, tot ceea ce știe el deja! Îți convine așa?”

3. Ribar: “Da, așa da, căci fără să supui omul la o probă nu-ți poți forma o părere exactă despre ceva!”

4. L-am chemat atunci pe Rafael, care de fapt și în sensul strict al cuvântului este și el tot un ucenic de-al Meu, chiar dacă el este un spirit pur, atunci fiind acoperit cu un strat foarte subțire de materie. Iar Rafael a venit pe dată la chemarea Mea, s-a instalat în fața lui Ribar și l-a întrebat: “Ei bine, la ce test dorești să-l supui pe un ucenic al Domnului?” Ribar se tot gândea și tot căuta să găsească un lucru atât de imposibil de realizat încât nici un om să nu fie în stare să îl ducă la bun sfârșit.

5. Și din nou am intervenit Eu: “Ei, se pare că povestea aceasta i-a cam venit de hac vicleniei tale, ce zici?!”

6. Dar Ribar a răspuns: “O, fii pe pace! «Festina lente!» (Grăbește-te încet!), după cum spun tot romanii! «Hostis cum padentia nostra victus!» (Cu răbdarea treci marea!) Am să-i dau băiatului o problemă de rezolvat care îi va pune puterile la grea încercare!”

7. Și, spunând acestea, Ribar s-a aplecat la pământ, a ridicat o piatră de mai multe livre de jos și i s-a adresat lui Rafael, cu un zâmbet de satisfacție pe chip: “Drag ucenic al Maestrului cel sfânt care este capabil să înfăptuiască lucruri pe care numai Dumnezeu însuși le poate înfăptui! Dacă ai deprins deja de la el unele lucruri atât de extraordinare, atunci transformă piatra aceasta într-o pâine bună, dulce la gust!”

8. Iar Rafael i-a spus: “Încearcă și vezi dacă piatra mai este piatră!”

9. Ribar a încercat și a spus: “Ba bine că nu!”

10. Și din nou Rafael: “Mai încearcă acum încă o dată!”

11. Ribar a încercat încă o dată, a rupt piatra în două și și-a dat seama că piatra se transformase într-adevăr în pâine. Asemenea minune în mâinile lui l-a umplut de uimire, ba pe chipul lui s-a întipărit chiar o puternică teamă, el nemaiștiind ce să spună.

12. Rafael însă a continuat: “Te rog să o și guști acum, căci ochiul este mai ușor de păcălit decât cerul gurii! Dă-le și prietenilor tăi să guste din ea, ca să avem martori ai faptului că transformarea s-a produs într-adevăr!”

13. Și Ribar a gustat din pâinea miraculoasă, mai întâi cu oarecare precauție, întrucât i-a plăcut însă foarte mult, el a început să muște zdravăn dintr-una din jumătăți, iar pe cealaltă a dat-o tovarășilor săi să o guste. Toți au găsit pâinea foarte gustoasă, dulce și cu miros îmbietor.

14. Atunci M-am adresat din nou Eu lui Ribar, spunând: “Ei, prietene dragă, să-ți aud acum sentința. Ce părere ai de fapta aceasta, făcută de unul dintre ucenicii învățătorului?”

15. Dar Ribar s-a întors spre Suetal și i-a spus: “Frate, vorbește tu de-acuma, tu ești ceva mai deștept ca mine! Căci toate acestea depășesc orizontul meu de gândire!”

16. Iar Suetal i-a răspuns: “Da, oamenii de felul tău au umplut pământul, oameni care încep prin a face pe grozavii cu puțina inteligență pe care o au. De îndată ce se ivește apoi ceva care le depășește puterea de înțelegere, rămân muți ca o muiere desfrânată surprinsă asupra faptului! Ce s-ar mai putea spune aici decât că Matael a avut dreptate în fiecare silabă rostită și prin care I-a atestat învățătorului marile sale calități!

17. Dacă de asemenea minuni sunt capabili ucenicii săi, ia încearcă să-ți imaginezi numai ce este în stare să înfăptuiască însuși Maestrul cel sfânt?!”

18. Atunci a vorbit din nou Ribar: “Toate acestea sunt adevărate și sigur că nici unul dintre noi nu le va mai contesta vreodată. Dar știi și tu că în Templu se susține ca un adevăr incontestabil faptul că diferiți magicieni deosebit de pricepuți pot înfăptui și ei o serie întreagă de lucruri extrem de surprinzătoare sprijinindu-se pe puterea lui Belzebut, pe care acesta le-o pune la dispoziție. Până și romanii spun: «In doctrina aliena cauti, felices» (Fericit cel care se apropie cu prudență de o știință străină), precum și «Sapientia non incipit cum odio deorum» (înțelepciunea nu începe cu ura împotriva zeilor)!”

19. Dar Suetal i-a răspuns: “Mai slăbește-mă cu proverbele tale latine stupide și nu mă mai bate la cap nici cu netotul tău de Belzebut! Nu l-ai auzit oare mai înainte vorbind pe atât de înțeleptul Matael, și n-ai înțeles oare din vorbele lui că învățătura marelui învățător îl conduce pe orice om pe calea spre Dumnezeu prin adevăr, prin iubire și prin faptă? Ei bine, de ce ar avea nevoie marele învățător pentru aceasta de ajutorul mai-marelui tuturor minciunilor și înșelătoriilor? Prost lovit de orbire ce ești. Pâinea a fost și ea tot o minciună sau a fost pâine adevărată?

20. Dacă ți-ar fi pregătit-o Belzebut, lucru pe care cu siguranță n-ar fi fost în stare să-l facă, ai avea acum o piatră în stomac în loc de pâinea aceea atât de bună. Dar, fiindcă a fost o pâine adevărată, ca picată din cer, sunt convins că simți și tu acum, ca și mine de altfel, o savoare cu adevărat divină în tot trupul tău, la fel cum simt eu în al meu!

21. Unde ai citit tu în întreaga Carte Sfântă că Satana ar fi reușit vreodată să înfăptuiască vreo minune ca aceasta? Uită-te numai la isprăvile lui Belzebut înfățișate în Templu. Și ce sunt ele de fapt? Nimic altceva decât o înșelătorie mârșavă și arhicunoscută, menită să stoarcă aurul și argintul de la niște orbi ca tine, pentru a-l folosi apoi în cu totul alte scopuri, mai mult decât rușinoase!

22. Vezi, acestea sunt «minunile» înfăptuite de Satana și le poți recunoaște ca atare fără nici o dificultate!

23. În cazul de față însă nu putem vorbi nici de cea mai mică înșelătorie, ci doar de atotputernica voință a lui Iehova însuși! Cum poți să mai întrebi atunci dacă astfel de lucruri nu se pot realiza cumva și cu sprijinul puterii Satanei?! Când a putut demonstra Satana vreodată că dispune într-adevăr de vreo putere reală?”

24. Ribar a replicat foarte afectat: “Bine, dar n-a învins el la Sinai, atunci când s-a luptat timp de trei zile cu Mihail pentru trupul lui Moise?”

25. Suetal i-a răspuns: “Da, și ce l-a mai câștigat pe Moise! Frumoasă victorie! Ia spune, mai știi și altele?”

26. Ribar: “Ei bine, ispitirea lui Adam și a Evei nu înseamnă nici ea nimic?”

27. Suetal: “Dar cum poți tu numi asta un miracol asemănător celui de aici?! Dacă vreo târfă trupeșă începe să-ți vânture pe sub ochi farmecele ei trupești și te atrage cu priviri voluptuoase, se poate oare vorbi de un miracol dacă tu, din pură dorință trupească, te vei strecura în frumoasele ei brațe molatice? Astfel de minuni ca cele cu Adam și cu Eva se petrec astăzi destule, din păcate; ele se înscriu însă în categoria naturalului celui mai grosier, de ultimă speță, iar despre vreun miracol nici nu poate fi vorba, decât poate de faptul că totul este un miracol de la începutul Facerii încoace! Ia spune, mai știi vreo operă miraculoasă înfăptuită de Satana?”

28. Din nou Ribar: “Greu mai e de vorbit cu tine! Spune-mi atunci ce este cu miracolul binecunoscut al idolilor de la Babel și Ninive? Nici acela n-a fost înfăptuit de diavol?”

29. Suetal: “Pentru niște măgari orbi ca tine poate că da - pentru oamenii care văd limpede însă nu, căci ultimii știu prea bine că în burta cunoscutului idol de la Babel, încinsă în noaptea respectivă până la incandescență de limbile flăcărilor, ofrandele aruncate prin gura sa larg căscată drept în fundul burții au fost mistuite acolo în chip foarte firesc de văpaie. Asemenea miracole poate înfăptui oricine, în oricare zi, cu ajutorul unui foc zdravăn, fără a avea deloc nevoie de vreun diavol oarecare!

30. Oricum, un diavol nu este în stare să realizeze nimic - decât să distrugă vreun trup oarecare, care și acela nu are vreo mare valoare, și apoi își poate lua răsplata sa puturoasă. Pentru suflet și spirit însă nu poate înfăptui în veci nici o minune, căci însăși făptura sa nu este decât materie rânduită în straturi groase! Da, prin intermediul Satanei poți deveni și mai material decât ești de fapt. Mai spiritual însă nu vei deveni cu ajutorul lui nici măcar pentru o singură clipă! Dar spune mai departe, de-ți mai vine în minte vreo minune satanică!”

31. Astfel certat, Ribar a spus: “Dacă așa stau lucrurile, atunci firește că nu mai cunosc nici o altă minune înfăptuită de Satana și sunt întru totul de acord să recunosc minunea aceasta adevărată înfăptuită de tânărul și drăgălașul ucenic al marelui învățător. Pe de altă parte însă, ai fi putut și tu să vorbești puțin mai frumos cu mine și te-aș fi înțeles cu siguranță la fel de bine!”

32. Iar Suetal a răspuns: “Aici ai fără îndoială dreptate, dar știi prea bine și de multă vreme cât de tare mă aprind atunci când cineva, și în special un om cu o oarecare cultură, îmi vine cu povestea asta despre Belzebut, ca și când oamenii de pe pământul acesta n-ar fi ei înșiși cu prisosință niște belzebuți! Și asta în special într-o împrejurare atât de măreață și aureolată de divinitate! Asta este, îmi vine să-mi ies din piele de supărare!”

33. Atunci a intervenit din nou Ribar: “Bine, bine, uite că acum apele s-au liniștit! «In medio beati» (Cei fericiți adoptă calea de mijloc), spun romanii. «Mai puțină agitație și mai puțină gălăgie» - acesta este sâmburele oricărei înțelepciuni. Adevărul iese el până la urmă la iveală - înțelegi, frate? Chiar și fără atâția măgari!”

34. Iar Suetal i-a răspuns: “Așa este, așa este; numai că, în focul disputei, cu greu îți mai cântărești cuvintele cu care pui pe cineva la punct atunci când el începe să manifeste prea multe scrupule prostești! Dar, odată ce ai început să recunoști și tu adevărul, n-ai să mai auzi de la mine curând asemenea expresii!”

35. Atunci am intervenit Eu și am spus: “Ei, ați ajuns la pace?”

36. Și amândoi au răspuns: “Da, deplină!”

Author:  Acustic [ 29.1.2011, 03:15 ]
Post subject:  Capitolul 53 - Principiile de bază ale învățăturii lui Iisus

Capitolul 53
Principiile de bază ale învățăturii lui Iisus

1.Atunci l-am întrebat pe Ribar: “Cum stau acum lucrurile cu judecățile tale, după ce ai văzut ceea ce ai văzut?”

2. Iar Ribar a răspuns: “Mi-am exprimat deja părerea față de Suetal și recunosc acum că Matael cel înțelept are dreptate în toate. Demonstrația a fost făcută și nu mai este nevoie de nici o altă dovadă! Acum nu doar cred într-o minune, ci chiar am văzut minunea cu proprii mei ochi, și de-acum aș dori să-l cunosc și personal pe marele învățător!”

3. Suetal a intervenit atunci și el: “Da, și eu aș dori acest lucru, dacă este cu putință, deși aproape că nu-l mai consider un lucru esențial, căci ceea ce am văzut îmi este suficient pentru toată viața! Mai presus decât Dumnezeu El nu poate fi, dar după cele pe care le-am văzut cu proprii mei ochi, nici mult mai prejos nu este! Și asta îmi ajunge. Poate că, în plus, mi-aș dori să mai aflu câte ceva despre învățăturile Lui.”

4. Atunci am spus din nou Eu: “Dar Matael v-a expus deja principiile de bază ale acestor învățături, căci, în fond, învățătura Mântuitorului se reduce la faptul că trebuie să-L iubești pe Dumnezeu mai presus de orice, iar pe aproapele tău să-l iubești la fel de mult ca pe tine însuți.

5. Iar a-L iubi pe Dumnezeu mai presus de orice înseamnă un singur lucru: înseamnă a-L recunoaște pe Dumnezeu și voința Sa revelată, procedând apoi în consecință din iubire adevărată față de Dumnezeul pe care L-ai recunoscut, și totodată să te porți, respectând voia lui Dumnezeu, față de orice semen al tău așa cum orice om cu judecată se poartă față de sine însuși; firește că aici este vorba de iubirea aceea curată și întru totul dezinteresată, atât față de Dumnezeu, cât și fată de oricare dintre semenii tăi.

6. Așa cum tot ce este bun trebuie iubit pentru că este bun, și prin urmare drept, tot așa și Dumnezeu trebuie iubit pentru simplul motiv că El singur reprezintă suprema bunătate și supremul adevăr!

7. Aproapele însă trebuie iubit în aceeași măsură, fiindcă el este - asemenea ție - făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, și fiindcă poartă - asemenea ție - spiritul lui Dumnezeu într-însul.

8. Iată deci, acesta este de fapt sâmburele învățăturii Sale și învățătura este foarte ușor de respectat, ba chiar cu mult mai ușor decât miile de legi ale Templului, în cele mai multe cazuri dictate de egoismul slujitorilor acestuia.

9. Prin respectarea cât mai riguroasă a învățăturii acesteia noi, spiritul din om, la început extrem de încătușat, devine din ce în ce mai liber, înflorește necontenit, cuprinde până la urmă omul în întregul său și atrage ca atare totul în viața sa, care este de fapt o viață dusă întru Domnul Dumnezeu, o viață menită să dureze veșnic, o viață în cea mai sublimă fericire!

10. Și, prin urmare, orice om care va renaște în felul acesta în spiritul său nu va vedea în veci moartea, nu-i va simți prezența sau gustul, iar desprinderea din învelișul său de carne va fi, pentru acel om cea mai mare fericire.

11. Căci spiritul omului, care formează de-acum un tot unitar cu sufletul său, s-a simțit până atunci asemenea unui om închis în temnița cea mai întunecoasă, prin a cărei ferestruică putea privi afară pentru a vedea pajiștile minunate ale pământului și oamenii liberi care se îndeletnicesc cu tot felul de treburi utile, în timp ce el este nevoit să tânjească după toate acestea în detenție. Cât de fericit va fi însă omul atunci când va sosi paznicul, va deschide ușa celulei sale, îi va scoate cătușele și îi va spune: «Iată, prietene, ai scăpat de orice pedeapsă, du-te de-acum și bucură-te de deplina ta libertate!»

12. Iată deci cum spiritul omului se aseamănă cu viața embrionară a unui pui de pasăre aflat încă în ou: atunci când embrionul s-a dezvoltat în suficientă măsură în găoacea sa rigidă - care este precum o chingă pentru viața sa liberă - datorită căldurii pe care i-a asigurat-o cloșca în timpul clocitului, puiul își va sfărâma găoacea și va răzbi la deplina libertate.

13. La un asemenea nivel însă, omul nu poate ajunge decât prin respectarea riguroasă a învățăturii pe care le-o transmite acum oamenilor Mântuitorul din Nazaret.

14. Pe măsură ce renaște tot mai mult în spiritul său, omul dobândește în același timp și alte calități, la care simplul om al cărnii nici nu poate gândi.

15. În asemenea situații, spiritul devine o forță în sine, asemenea celei divine. Și atunci voința unui astfel de spirit desăvârșit dintr-un om se împlinește și trebuie în mod necesar să se împlinească, deoarece forța vitală a spiritului este singura cu adevărat vie din tot necuprinsul lui Dumnezeu!

16. Căci viața cea adevărată este ea însăși un stăpân și un creator, un păstrător, un legiuitor și un cârmuitor ai oricărei creații, și de aceea totul trebuie să se supună forței veșnic vii a spiritului.

17. Tu ți-ai putut da seama de acest lucru prin încercarea la care l-ai supus pe ucenic, așa că, pentru moment, îmi poți da Mie deplină crezare că lucrurile stau întocmai astfel cum ți le-am expus Eu. La înțelegerea lui «cum», «în ce fel», și «de ce» nu vei ajunge însă decât atunci când îți vei fi dobândit deplina libertate a vieții tale spirituale.

18. Dar iată că Matael ți-a demonstrat destul de limpede la ce grad de înțelegere poate ajunge până și un spirit renăscut doar pe jumătate, astfel că ai în momentul de față dovezile cele mai concludente în propria ta mână, pentru ca, pe deplin încrezător, să-ți poți organiza viața potrivit principiilor respective! Ești mulțumit cu explicația aceasta?”

19. Iar Suetal a răspuns: “Da, prietene, mult mai mulțumit chiar decât de explicațiile înțeleptului Matael! E drept că ceea ce mi-ai spus tu acum reprezintă o înțelepciune la fel de profundă ca și cea auzită din gura lui Matael, ba într-o anumită privință chiar mai profundă; însă lucrurile spuse de Matael au darul să te înspăimânte de-a dreptul, să te îngrozească, fiindcă nu reușești să îți reprezinți începutul și sfârșitul lor. Dar uite că tu ai reușit, cu niște cuvinte atât de simple, să-mi prezinți lucrurile atât de limpede cum mai limpede nici nu se poate; acum știu precis ce am de făcut și unde trebuie să ajung pe calea aceasta, astfel că sunt pe deplin mulțumit și nu mi-au rămas alte întrebări de pus.”

Author:  Acustic [ 29.1.2011, 03:28 ]
Post subject:  Capitolul 54 - O a doua minune făcută la dorința lui Ribar

Capitolul 54
O a doua minune făcută la dorința lui Ribar

1. Am luat apoi din nou Eu cuvântul: “Bine deci; dar spune-mi acum, de-a dreptul, dacă nu vrei să-L cunoști și tu personal pe învățătorul din Nazaret! Căci, dacă vrei, Eu pot să ți-L prezint.”

2. Iar Suetal a răspuns: “Ca să fiu sincer, omul acesta - care are în el întreaga plenitudine a spiritului divin - se află pe un piedestal mult prea înalt pentru noi și îmi este de-a dreptul teamă să-l văd chiar și de departe, darămite de aproape! De aceea, chiar aș prefera să nu îl cunosc personal. Uite, pe mine unul mă stingherește până și apropierea acestui tânăr ucenic al său și, sincer să fiu, nu mi-ar displace deloc dacă el s-ar întoarce printre tovarășii lui. Demonstrația ne-a făcut-o și asta ajunge! O a doua cu siguranță că n-ar mai accepta să facă și nici nu ar mai avea vreun rost; căci pe cine nu l-a convins prima demonstrație, pe acela nu-1 vor convinge nici o mie de alte minuni înfăptuite. Astfel că eu aș prefera chiar ca el să se întoarcă acum la ai lui. De răsplătit, oricum nu avem cum să-l răsplătim pentru demonstrația făcută, căci nu avem nimic în afară de noi înșine. Spune-i deci tu, dragă prietene, să se reîntoarcă la ai lui, cei de același fel cu el!”

3. Eu: “Bine, dar cum aș putea face așa ceva? El este doar un om liber și poate pleca oricând dorește. De altfel, se va și duce la ai lui de îndată ce nu va mai avea nimic de făcut aici! Văd bine că tu ești pe deplin mulțumit de cele văzute, însă nu tot așa stau lucrurile și cu ceilalți tovarăși ai tăi, nici măcar cu Ribar, chiar dacă pretinde că este pe deplin de acord cu tine. El însă mai rumegă încă la primul miracol văzut și nici acum nu este pe deplin lămurit. De aceea, pentru că ne-a mai rămas puțin timp, îi vom cere ucenicului să ne mai dea o dovadă a puterilor sale.”

4. Iar Suetal a spus: “Sigur că ar fi bine și chiar și mie mi-ar plăcea să mai văd o minune înfăptuită de el. Se pune însă întrebarea dacă lucrul acesta i-ar conveni și marelui învățător cel sfânt, căci maeștrilor de regulă nu prea le place când ucenicii lor fac prea multe demonstrații.”

5. Și Eu i-am răspuns: “Nu-ți face tu nici un fel de griji în privința asta; căci toate acestea le iau Eu asupra Mea, iar la momentul respectiv voi ști tot Eu să răspund pentru toate, de mi se va cere vreodată socoteală. Pe Ribar însă și pe ceilalți va trebui totuși să-i întrebăm ce fel de semn ar dori să li se mai arate; căci, altminteri, vreunul dintre ei ar putea pretinde cât de curând că minunea respectivă a fost pregătită din vreme și că ne-am înțeles dinainte asupra ei. Dacă vor hotărî însă ei ce semn doresc să li se arate, atunci nu va mai putea fi vorba de vreo înțelegere făcută dinainte. Ești de acord cu procedeul acesta sau nu?”

6. Suetal: “Totul este solomonic de bine gândit și exprimat, și de aceea nici nu aș putea fi decât de acord cu o asemenea propunere!”

7. Eu am spus din nou: “Ei bine, haide deci să-l întrebăm pe Ribar! Spune-ne așadar tu, Ribar, în ce ar trebui să constea următorul semn pe care să ți-l dea ucenicul nostru!”

8. Iar Ribar a spus: “Prietene, dacă el este de acord să mai înfăptuiască și o a doua minune, atunci să transforme piatra aceasta, pe care o țin acum în mână, într-unul dintre cei mai de soi pești din cei care trăiesc în marea aceasta de aici!”

9. Atunci Eu l-am întrebat pro forma (de formă, de dragul aparențelor) pe Rafael: “Te vei dovedi oare în stare să rezolvi problema aceasta?”

10. Iar Rafael a răspuns: “O să încercăm. Ar fi bine însă ca cel care mi-a cerut acest lucru să se proptească mai întâi bine pe picioarele sale, căci altminteri peștele îl va doborî la pământ. Peștii cei mai de soi din marea aceasta sunt foarte mari și atât de puternici încât un om nu-i poate birui. Așa că, de îndată ce Ribar își va fi înfipt picioarele suficient de bine în pământ, un pește de optzeci de livre va lua în mâna sa locul pietrei pe care o ține acum și care abia de cântărește vreo zece livre.”

11. Ribar i-a spus lui Rafael: “O, nu-ți face tu griji în privința mea! Căci eu am ceva din puterea unui Samson și am venit deja de hac chiar și unor pești de o sută de livre. De altfel m-am și proptit foarte bine pe picioare.”

12. Drept care Rafael a spus: “Fie deci, așa cum ai dorit!” Și n-a rostit bine cuvintele acestea, că un pește de soi nobil de mai bine de optzeci de livre a făcut, spre spaima și uluirea tuturor celor prezenți, un salt atât de puternic în brațele lui Ribar, încât acesta a căzut în chip jalnic drept pe spate. Și, fiindcă peștele continua să se zbată cu o forță deosebită, izbind încolo și încoace cu coada sa puternică, privitorii au luato la fugă care încotro, iar Ribar, care s-a ridicat repede de la pământ, nu mai manifesta de-acum nici o poftă să pună mâna pe peștele cel imens. Se afla însă pe aproape și unul dintre fiii lui Marcu. Acesta a venit repede cu un năvod de mână foarte rezistent, l-a aruncat iute peste peștele cel mare care continua să se zbată, l-a înfășurat pe acesta în năvod, l-a înșfăcat și l-a cărat într-o vană care era plină cu apă.

13. De îndată ce peștele s-a văzut în elementul său, el s-a liniștit firește pe dată, și acum toți s-au apropiat de vană, privind cu deosebită mirare peștele cel uriaș, iar Ribar a spus: “Ei bine, acum mă declar într-adevăr înfrânt în nimicnicia înțelepciunii mele, și de-acum cred cu putere în tot ceea ce am auzit despre învățătorul cel mare! Căci lucrurile acestea depășesc orice înțelepciune omenească și cu ele începe în mod de-a dreptul vizibil revelația adevăratei splendori a lui Dumnezeu! Matael a avut dreptate cu fiecare cuvânt pe care l-a rostit și la fel și prietenul nostru de aici, prin a cărui bunăvoință am avut noi parte de cele două minuni nemaiauzite. Mare este Dumnezeu și slăvit fie de aceea în veci numele Său, căci iată că El i-a înzestrat chiar și pe oamenii de pe acest pământ cu asemenea puteri nemaipomenite! E drept că noi suntem complet nedemni să privim asemenea minuni dumnezeiești cu ochii noștri păcătoși, dar cum Dumnezeu însuși ne-a învrednicit să o putem face, fie slăvit în veci numele Său!”

Author:  Acustic [ 29.1.2011, 04:01 ]
Post subject:  Capitolul 55 - Despre diferența dintre minunile lui Rafael și cele ale magicienilor

Capitolul 55
Despre diferența dintre minunile lui Rafael și cele ale magicienilor

1. Atunci Suetal a rostit și el: “Amin! Același lucru îl declar și eu. Căci un astfel de lucru n-a văzut nicicând vreun ochi de muritor! E drept că magicienii de pe timpul faraonului aruncau și ei cu niște bâte, din care apoi țâșneau diferiți șerpi; noi însă nu am fost de față la asemenea minuni. Și chiar dacă am fi fost de față, am fi văzut cu siguranță doar aceeași mică scamatorie, cum am mai văzut eu una asemănătoare și la Damasc, unde un magician persan arunca niște bâte pe o suprafață întinsă de nisipuri mișcătoare, aflată pe o arie mare în fața lui, iar atunci când bățul, aruncat cu mare abilitate tocmai acolo unde trebuia, se scufunda în nisipul mișcător, astfel că nu se mai vedea nimic din el - lucru care se întâmpla firește într-o singură clipă -, atunci din locul acela țâșnea de îndată din nisip un șobolan sau un șoarece, care o rupea la fugă! Vrăjitorul pretindea că din bețele aruncate de el în nisip se nasc șobolanii și șoarecii. Eu însă am cercetat după aceea locul și am găsit în nisip toate bețele neatinse; dar am descoperit totodată urme vizibile ale modului în care magicianul, firește că fără martori, reușise în prealabil să țină ascunși în nisip mai mulți șobolani și șoareci, punându-le în diferite gropi, făcute chiar de el în nisip, momeli potrivite. Astfel că șobolanii și șoarecii se ocupau acolo în tihnă de mâncarea oferită, până când bețele aruncate cu abilitate chiar în locurile respective îi izgoneau și îi puneau pe fugă.

2. Plebea cea proastă îi arăta magicianului persan o venerație de-a dreptul divină, umplându-i traistele cu lucrurile cele mai de preț, iar când am încercat să-i conving de realitate pe câțiva dintre ei, care-mi păreau mai luminați la minte, m-am trezit pe loc calificat drept nelegiuit și abia am avut timp s-o iau la goană din locul respectiv. M-am convins, cu ocazia aceea, în primul rând că asemenea magicieni sunt niște șmecheri nemaipomeniți care, slujindu-se de cele câteva cunoștințe ale lor în domeniul naturii, precum și de experiența dobândită, știu să profite de prostia celorlalți oameni, care de fapt vegetează pe pământ asemenea dobitoacelor; iar în al doilea rând m-am convins de faptul că asemenea oameni cu adevărat proști nu pot fi aduși la realitate nici cu cea mai mare bunăvoință a vreunui înțelept iubitor de oameni.

3. Și cam așa trebuie să arate de fapt toate minunile mult lăudate ale tuturor preoților și magicienilor din tot Egiptul și din întreaga Persie, și cu siguranță că minunile înfăptuite de esenieni nu arată nici ele altfel.

4. Minunile acestea de aici însă, pe care le-a înfăptuit ucenicul marelui învățător, precum și vindecările miraculoase despre care am auzit că le-ar fi înfăptuit marele Mântuitor însuși, ele se află prin caracterul lor pur și sublim mult dincolo de oricare înșelătorie a magicienilor, la fel cum soarele cu lumina sa curată și pură depășește prin sublimul său orice lumină rătăcitoare lipsită de valoare. Căci minunile văzute aici depășesc întru totul orice înțelegere și înțelepciune omenească. Aici nu mai are rost nici un fel de gândire sau cercetare, căci aici guvernează atotputernicia lui Dumnezeu căreia nimic nu-i este imposibil.

5. Pentru noi însă, rămâne povața că toate învățăturile marelui Mântuitor trebuie urmate cu cea mai mare sfințenie, pentru că prin el, după cum începe să-mi pară mie acum, ar putea să se împlinească chiar acum, în timpurile noastre, o mare făgăduință a lui Iehova.”

6. Atunci Eu, încă nerecunoscut de cei doisprezece, m-am adresat tot lui Suetal: “Împărtășești această părere dintr-o oarecare convingere?”

7. Iar Suetal a răspuns: “Prietene, părerea la care am ajuns simt că devine certitudine, cel puțin în ceea ce mă privește! Căci, uite, am un motiv foarte simplu, dar totodată bine întemeiat, să presupun acest lucru! Dumnezeu este mult prea bun și înțelept pentru ca să dea viață unui om atât de puternic și să-i insufle harul Său atotbiruitor doar pentru simplul motiv ca acesta să vindece trupurile bolnave ale câtorva oameni și să facă din pietre pâine sau pești. Pe un astfel de om, aflat cu mult deasupra lui Moise și a altor profeți, și care este unic în felul său, asemenea unui soare, Dumnezeu l-a destinat fără îndoială și altor scopuri cu mult mai înalte, necunoscute încă nouă! Căci, după cum am spus, Dumnezeu cu siguranță că nu a trimis o asemenea făptură dumnezeiască pe pământ doar pentru lucruri atât de mărunte cum ar fi înfăptuirea a fel de fel de minuni în fața ochilor unei adunături de gură-cască avizi de miracole sau a unei adunături de proști și de orbi! Ba eu chiar înclin să văd în el pe marele Mesia al iudeilor, propovăduit de toți preoții și profeții, și sunt, prietene dragă, aproape convins de lucrul acesta!

8. Iar de-ar fi să nu fie totuși acesta, atunci chiar că nu mai știu pe cine ar trebui să mai așteptăm, care să fie în stare să înfăptuiască lucruri mai nemaipomenite și mai dumnezeiești! Dar tu ce părere ai, dragă prietene, presupunând că tu, grec fiind, ești cât de cât familiarizat cu scrierile iudeilor?!”

9. Eu am spus: “Da, în privința aceasta Eu sunt pe deplin de acord cu tine, iar scrierile iudeilor le cunosc perfect. Acum însă aș dori să aflu și de la tovarășii tăi ce părere au ei despre concluzia noastră bine argumentată! Ribar este un fel de purtător de cuvânt al tuturor celor zece tovarăși ai săi. Hai să-i cerem deci și lui părerea în această privință și să vedem ce zice el despre toate acestea. Ia întreabă-l chiar tu!”

10. Iar Suetal a spus: “Da, hai să-i cerem părerea, căci între timp s-o fi săturat să se tot uite la peștele său!”

Author:  Acustic [ 29.1.2011, 04:08 ]
Post subject:  Capitolul 56 - Ce cred Suetal și Ribar despre Iisus

Capitolul 56
Ce cred Suetal și Ribar despre Iisus

1. Atunci Suetal i s-a adresat lui Ribar, trăgându-l de colțul hainei și spunându-i: “Măi, Ribar, uite, este aici vorba despre o problemă deosebit de însemnată, în special pentru noi, evreii. Poate că ne poți da și tu o lămurire pe măsură, cu atât mai mult cu cât, după știrea mea, ești mai bine familiarizat cu problemele Sfintei Scripturi decât oricare alt evreu laic. Uite, ne sunt cunoscute toate marile profeții, începând, să zicem, cu Adam, și mergând până aproape, în timpurile noastre. Pe baza tuturor acestor profeții, care fără îndoială că nu au apărut din senin, noi așteptăm un anume Mesia, care urmează să scape poporul evreu, ca vechi popor al lui Dumnezeu, de toate relele trupești și spirituale, oricare ar fi acestea. Ei bine, operele vestitului Mântuitor le-am văzut cu proprii noștri ochi, ba am și auzit cu urechile noastre de la diferiți martori oculari chiar mai multe despre toate câte le face și le-a făcut el de curând. Și chiar mă întreb acum dacă Dumnezeu însuși, descinzând din cerul Său pe pământuri, ar putea înfăptui lucruri mai deosebite și mai minunate decât a înfăptuit Mântuitorul din Nazaret. Iar răspunsul la întrebarea aceasta nu poate fi decât «nu».

2. Cu vreo trei săptămâni înainte ne-a fost arătată ca fiind ceva extraordinar casa construită din temelii, aparținând se pare tot unui vindecător - pe numele său Iacov, mi se pare, sau poate altfel - pe care Nazarineanul a ridicat-o în doar câteva clipe dintr-un morman de ruine, numai și numai prin propria lui voință.

3. Ba ni s-a mai povestit și despre un neguțător din apropiere de Sihar, a cărui casă ar fi fost în același fel mărită și foarte bine dotată.

4. Ne sunt bine cunoscute și povestirile despre vindecările miraculoase de la Ghenizaret. Cu toții l-am văzut pe fratele tămăduit al tovarășului nostru de pe dealurile Ghenizaretului și am stat de vorbă cu el. Și iată că, nu mai departe de ieri, am fost - cum s-ar zice - aproape martori ai vindecării miraculoase a celor cinci bărbați cuprinși de furii, care au călătorit împreună cu noi. Iar înțelepciunea de neexplicat dobândită de Matael, care împreună cu tovarășii săi stă acum de vorbă cu căpitanul Iulius și cu alți romani de rang înalt, este și ea pentru noi mai mult decât o chezășie în privința aceasta!

5. Și, la toate acestea, se mai adaugă și cele două minuni, făcute - să vezi și să nu crezi - de către un ucenic al învățătorului. Apare astfel întrebarea: nu ne îndreptățesc oare toate acestea la presupunerea că marele Mântuitor din Nazaret ar fi chiar propovăduitul Mesia? Tu ce părere ai?”

6. Iar Ribar a răspuns: “Da, da, s-ar putea să ai dreptate! Știi, mi-a trecut și mie ideea aceasta prin minte și chiar m-a preocupat în taină, așa cum pe o femeie însărcinată o preocupă pruncul din pântecele ei. Vezi tu însă, sunt aici două probleme spinoase, una legată de Templu, iar alta legată chiar de romani, cărora un Mesia al evreilor, așa cum a fost el prevestit, nu le-ar conveni fără îndoială deloc. Iar Templul contează pe venirea unui Mesia, potrivit calculelor sale bazate pe Cabala, din mo-tive bine întemeiate, abia peste vreo alte câteva milenii. Iar acum, când o duce atât de bine, Templul chiar n-ar avea deloc nevoie de un Mesia. La rândul lor, romanii ar prefera cu siguranță ca el să fie de partea lor și nu de cea a evreilor!

7. De aceea, eu am în cazul acesta următoarea părere: nu avem decât să credem în sinea noastră ceea ce dorim cu privire la cel prevestit, dar este de preferat să nu ne exprimăm părerea aceasta în gura mare până în momentul în care lucrurile nu se vor limpezi. Căci, în momentul de față, am putea avea necazuri, cu concepția aceasta a noastră, atât din partea unora, cât și din partea celorlalți. În rest însă, tu, cu părerea ta și cu argumentele tale, nu te afli - cred eu - nicidecum pe un drum greșit, ci, potrivit părerii și credinței mele celei mai tainice, te afli chiar pe drumul cel bun. Însă, dragii mei prieteni, spre binele nostru, este de preferat ca lucrul acesta să rămână pentru moment strict între noi!

8. Dar ia privește tu, frate Suetal, cu toată atenția la tânărul nostru ucenic, cel făcător de minuni! Oare ce gânduri i-or mai umbla prin minte? Căci, în primul rând, nu pare deloc a voi să se întoarcă printre tovarășii săi, iar în al doilea, ne privește într-una cu un surâs oarecum ștrengăresc pe chip, de parcă noi am fi niște adevărați tâmpiți. Ce-o fi oare în mintea lui? Ia uite, acum chiar s-a întors cu spatele și-și râde pur și simplu în pumni! Dacă băiatul n-ar avea puteri atât de supraomenești, mai că l-aș trage la răspundere. Însă cu un asemenea om nu te poți pune. Căci pentru unul ca el ar fi o simplă joacă să-l transforme pe unul ca noi - să zicem - într-un măgar indolent, și cum am arăta după aceea?”

9. Atunci Rafael s-a întors cu fața, râzând și mai tare, și făcând să apară - cu încuviințarea Mea - un măgar voinic, în carne și oase, chiar lângă Ribar, a spus: “Uite, chiar aidoma măgarului adevărat de lângă tine!”

10. Ribar a privit în jurul său, s-a înspăimântat foarte tare și, după câteva momente de uluire totală, a spus: “Aoleu, aoleu, de unde a apărut dintr-odată aici măgarul acesta bine hrănit?”

11. Iar Rafael a răspuns: “Exact de acolo de unde a venit și peștele cel mare! Însă acum te întreb eu pe tine: pentru care motiv vă temeți voi atât de tare? V-am făcut eu vouă vreun rău?”

12. Ribar: “Dragul nostru prieten tânăr și atât de frumos la chip! Vezi, tu ești mult prea atotputernic pentru noi și, pe lângă asta, mai ai și o înfățișare cam ciudată. De aceea, ne impui un deosebit respect și simțim și o oarecare stinghereală în preajma ta! Odată ce te afli însă aici și nu pare că vrei să te întorci la tovarășii tăi, apropie-te dar și povestește-ne măcar cum arată marele învățător divin din Nazaret. Căci inexplicabilele minuni înfăptuite de tine nu ne-au mulțumit nicidecum sufletele. Iar dacă știi să vorbești la fel de bine cum îți înfăptuiești minunile pur dumnezeiești, lucru de care nu ne îndoim nici o clipă, atunci deschide gura ta cea atât de frumoasă și glăsuiește, descrie-ne măcar aspectul său exterior!”

13. Iar Rafael a răspuns: “De mi-ar fi îngăduit, v-aș face cu plăcere pe voie. Dar oricât de nemărginite ar fi puterile mele, cu care am fost înzestrat de eternul învățător a tot ceea ce există, nu-mi este îngăduit să dau în vileag anumite lucruri înainte de a le fi venit timpul.

14. V-a supărat adineaori, și în special pe tine, Ribar, faptul că nu mi-am putut stăpâni râsul. Vă asigur că în spatele zâmbetului meu nu s-a ascuns nicidecum vreo ștrengărie tinerească. Dar se petrece adeseori ca, atunci când se află printre oameni, și în special în mijlocul acelora care mai bâjbâie încă într-un fel de semiobscuritate, până și un spirit întru totul luminat, cum sunt eu, să nu-și poată stăpâni uneori râsul. Mie, de pildă, îmi vine întotdeauna să râd atunci când văd niște oameni, mai ales dintre cei care se consideră înțelepți și cu mare putere de înțelegere, cum stau grămadă în mijlocul unei păduri și, din cauza copacilor, nu văd pădurea ca atare. Ei bine, prieteni, când văd un asemenea lucru, aceasta mă face să râd și nimic nu mă mai poate opri!”

15. Atunci Ribar a întrebat, făcând ochii mari: “Și crezi că ne aflăm și noi în situația de a fi într-o pădure și de a nu vedea pădurea din cauza copacilor?”

16. Iar Rafael a spus: “Din punct de vedere material nu, dar spiritual însă da, și tocmai asta m-a făcut să râd atât de tare.” Dar, spuneți-mi, de ce vă temeți voi de fapt atât de mult de întâlnirea cu marele învățător din Nazaret?”

17. De data aceasta Suetal a fost cel care a răspuns: “Uite, iubite ucenic atât de înțelept al marelui învățător, noi am mărturisit deja față de prietenul acesta de aici, care te-a chemat pe tine încoace, și i-am spus deschis din ce motive am prefera să evităm întâlnirea directă cu învățătorul și cred că ar fi bine ca lucrurile să se petreacă potrivit dorinței noastre!

18. Chiar și tu ești mult deasupra noastră, bieți păcătoși ce suntem, și totul este stingheritor de misterios în tovărășia ta. Căci la înțelepciunea și cunoștințele tale noi nu am putea nicicum ajunge și de aceea ne simțim de-a dreptul stânjeniți în prezența ta. Dar ce reprezintă un ucenic față de Maestrul său? Iar din moment ce tu, care ești doar un ucenic al marelui învățător, reușești să înfăptuiești miracole nemaiauzite, ce să mai vorbim atunci de posibilitățile învățătorului însuși?! Iată însă că noi ne simțim speriați până și de prezența ta. Gândește-te deci cât de înspăimântați ne-am putea simți în preajma marelui Maestru?! Așa ceva n-am putea suporta! De aceea, suntem pentru moment hotărâți să nu facem cunoștință cu marele învățător.

19. De folosit nu ne poate folosi decât învățătura sa, și principiile acesteia le-am aflat deja de la prietenul nostru de aici. Și cu asta ne declarăm pentru moment mulțumiți. Iar dacă, prin respectarea întocmai a învățăturilor acestora divin de curate, vom deveni vreodată mai buni decât suntem astăzi, atunci vom considera drept cea mai sublimă fericire să-l cunoaștem pe marele învățător în persoană. Iar măgarul acesta, pe care l-ai adus în chip miraculos în mijlocul nostru, fă bine și dăruiește-l în numele nostru gazdei noastre, căci tot nu avem nimic cu care să o răsplătim pentru cele ce ne-a oferit!”

20. Iar Rafael a spus: “Atunci dăruiți-i chiar voi animalul acesta sănătos de povară, precum și peștele, căci doar pentru voi au fost create ambele vietăți!”

Author:  Acustic [ 29.1.2011, 04:19 ]
Post subject:  Capitolul 57 - Domnul le promite celor doi să le atragă atenția asupra Mântuitorului

Capitolul 57
Domnul le promite celor doi să le atragă atenția asupra Mântuitorului

1. Dar iată că a apărut Marcu și a anunțat că prânzul este gata, poftindu-i pe toți la masă.

2. Iar Suetal i s-a adresat lui Marcu, spunându-i: “Ascultă, bătrâne și bunule prieten! Uite, noi, aceștia doisprezece, suntem niște oameni săraci lipiți pământului și nu avem nimic cu care să ne putem plăti hrana. Dar iată că ucenicul acesta tânăr al marelui învățător din Nazaret, care se află și el dintr-un motiv oarecare în casa ta, ne-a dăruit prin forțele sale miraculoase mai întâi peștele acesta din soiul cel mai bun, care cu siguranță cântărește vreo sută de livre, iar mai apoi și măgarul pe care-l vezi aici! Primește aceste două vietăți în schimbul plății pe care ți-o datorăm, căci ce să facem noi cu măgarul, și ce să facem cu peștele? Ceea ce au avut aceștia de spus, ca simboluri - spre învățătura noastră de minte - am luat deja la cunoștință. Căci un pește și un măgar nu au fost, după știința noastră, niciodată simboluri ale înțelepciunii, ci dintotdeauna doar simboluri ale prostiei! Fii deci atât de bun și primește cele două vietăți, care fără îndoială au și ele o valoare, în schimbul banilor pe care ți-i datorăm!”

3. Marcu a răspuns: “Voi face bucuros acest lucru, deși voi nu-mi datorați mie nimic. Căci tot ce ați mâncat deja aici și tot ce veți mai mânca de acum încolo mi-a fost deja plătit însutit! Acum însă, găsiți-vă repede un loc la masă, căci cât de curând se vor aduce bucatele!”

4. Iar Suetal a spus: “Prietene, spune-ne și nouă, rogu-te, cine este cel care a plătit dinainte cu atâta mărinimie hrana noastră, pentru ca să-i putem arăta și noi întreaga noastră recunoștință!”

5. Și Marcu a răspuns: “Acest lucru nu îmi este îngăduit să vi-l spun. Așa că mulțumiți-vă cu ceea ce v-am explicat deja!” Cu aceste cuvinte, Marcu s-a îndepărtat, la un semn discret al Meu, luând și măgarul cu el, pe care l-a dat în primire unuia dintre fiii săi spre a se îngriji de el.

6. După plecarea lui Marcu, Suetal Mi s-a adresat Mie: “Spune, prietene, nu este un om grozav bătrânelul acesta?! Uite, oameni atât de cinstiți rar mai găsești în lumea aceasta! Dar tu ce crezi, cine să ne fi plătit oare datoriile cu atât de nespusă generozitate?”

7. Iar Eu am răspuns: “Păi cine altul decât marele învățător din Nazaret!? Căci El nu cere nimic pe degeaba. Celui care face pentru El un singur lucru, aceluia El îi plătește înzecit, iar celui care face pentru El zece lucruri, El îi plătește însutit!”

8. Suetal a spus: “Bine, dar noi n-am făcut pentru el nici măcar un singur lucru, darămite zece, și uite că el a plătit deja înmiit pentru noi!”

9. Eu: “Ei bine, dar trebuie să știți că învățătorul acesta este totodată și atotștiutor și de aceea El știe dinainte că voi veți face într-o zi ceva pentru El, astfel că vă răsplătește pentru lucrul acela dinainte!”

10. Suetal: “Vom accepta lucrul acesta și vom ști să-i răsplătim bunătatea cu toată râvna noastră de îndată ce vom afla ce serviciu așteaptă el de la noi!”

11. Eu: “Vedeți voi, până la urmă tot s-ar putea dovedi necesar să îl cunoașteți mai îndeaproape. Poate că vă va accepta chiar ca ucenici ai Săi...”

12. Atunci Suetal i s-a adresat lui Ribar: “Măi, asta ar fi ceva! Poate că până la urmă vom reuși și noi să săvârșim lucruri miraculoase asemenea tânărului acesta chipeș de aici!? Da, în perspectiva aceasta parcă aș zice că n-ar fi totuși rău să îl cunosc personal pe marele Maestru, dacă lucrul acesta se va dovedi într-un fel posibil!”

13. Ribar a spus și el: “Și eu de asemenea, și de fapt noi, cu toții. Teamă mi-e însă că prima înfruntare cu el va fi chiar și mai neplăcuta decât întâlnirea mea cu peștele cel năstrușnic.”

14. Dar Suetal i-a replicat: “Cine știe? Ucenicul de fierar bate de obicei mult mai tare în nicovală decât fierarul însuși, tocmai pentru a arăta că știe și el să dea cu ciocanul. Dar dacă se va ivi o asemenea ocazie, poate chiar la acest prânz, oare bunul nostru prieten grec de aici nu va voi el să ne facă atenți asupra lui printr-un semn oarecare?!”

15. Eu am spus: “Desigur, serviciul acesta vi-l pot face fără nici o greutate. Dar, odată ce-L veți fi recunoscut, trebuie să rămâneți liniștiți și să nu faceți nici un fel de zarvă, căci acest lucru Lui nu-i place! El este pe deplin mulțumit dacă vede în inima unui om iubirea adevărată, arzătoare pentru Dumnezeu Tatăl!”

16. Iar Suetal a spus: “Sigur că vom face întocmai și de altfel ni se și pare mult mai înțelept așa. Fii deci atât de bun, prietene, și atrage-ne în timpul prânzului atenția asupra lui!”

17. Eu am spus: “Prea bine deci, prea bine; voi face acest lucru! Dar uite că pe masă au și apărut bucatele; să mergem deci și să ne luăm locurile în primire! Uitați, acolo jos, sub teiul cel mare, sunt două mese! Eu va trebui să mă așez la cea lungă, chiar și numai din cauza romanilor; voi așezați-vă însă la masa de alături, și atunci vom putea vorbi mai ușor unii cu alții!”

18. “Bine, foarte bine, a spus Suetal, așa este cel mai bine! Dar uite că de-acum sunt cu adevărat curios să-l cunosc pentru prima oară personal pe marele om, pe adevăratul Mesia al iudeilor.”

19. Iar Eu am spus: “Foarte bine, dar haide acum la masă!” Eu am luat-o înainte și cei doisprezece veneau în urma Mea, iar Rafael mergea alături de Suetal, lucru care acestuia nu-i prea convenea și de aceea l-a și întrebat dacă el chiar dorește să ia loc la aceeași masă cu ei.

20. Iar Rafael a confirmat lucrul acesta pe tonul cel mai prietenesc din lume, ceea ce de asemenea nu i-a făcut plăcere lui Suetal, dat fiind că resimțea un respect fără seamăn pentru puterea nețărmurită a îngerului. Fiindcă însă Rafael îi vorbea atât de prietenește, a început și el cu timpul să-l simpatizeze din ce în ce mai mult și, în curând, nu se mai sinchisea prea mult de prezența sa.

Author:  Acustic [ 29.1.2011, 04:23 ]
Post subject:  Capitolul 58 - Rafael, ca mare mâncător de pește

Capitolul 58
Rafael, ca mare mâncător de pește

1. Și iată că toți s-au așezat la mese, care, datorită destoiniciei lui Marcu și a celor doi fii ai săi, pricepuți și în ale dulgheriei, se înmulțiseră cu încă patru. Căci Marcu avea o rezervă considerabilă de scânduri pentru construcția de bărci de pescărie, iar Rafael îi mărise - cu acordul Meu - într-o clipă stocul respectiv, astfel că lui Marcu nu i-a fost deloc greu să mai facă pe dată, în livada sa, încă vreo câteva mese, cu băncile respective cu tot.

2. Rafael s-a așezat între Suetal și Ribar. Iar la masa Mea, unde ne-am așezat în aceeași ordine ca și cu o zi înainte, li s-a făcut loc și lui Matael și celor patru tovarăși ai săi, care au fost așezați între Iulius și Cyrenius. La dreapta Mea stătea din nou Iara, alături de ea Josoe, apoi Ebahl, și alături de acesta ucenicii Mei, adică apostolii.

3. La celelalte mese luaseră loc firește toți aceia care formau suita lui Cyrenius și a lui Iulius; iar cei treizeci de farisei, cu purtătorul lor de cuvânt, Hebram, se instalaseră la o masă lungă chiar în spatele Meu, astfel încât aveau permanent în fața ochilor atât masa Mea, cât și pe cea a celor doisprezece.

4. Pe mese fusese așezata o mulțime de pești admirabil pregătiți, iar pâinea și vinul erau și ele dintre cele mai alese. Ne-am apucat deci să mâncăm, iar cei doisprezece nu conteneau să laude bucatele și mâncau cu spor. Cel mai mult însă mânca Rafael. Înfuleca - cum s-ar spune - un pește după altul, lucru care l-a surprins foarte tare pe Suetal, care nu știa cum să interpreteze faptul.

5. Atunci însă când Rafael a înșfăcat și ultimul pește din tipsie, l-a pus în tingirea sa, l-a tăiat bucăți și a început să bage cu oarecare nestăpânire o bucată după alta în gură, lui Suetal și lui Ribar asta li s-a părut prea de tot, iar Suetal i-a spus, cu toată blândețea, lui Rafael: “Bine, prietene dragă, atât de frumos la chip, dar ce stomac absolut imens trebuie să ai tu, ca în el să încapă o asemenea cantitate de pește și de pâine?! În tipsiile din fața noastră au fost vreo douăzeci de pești; noi n-am mâncat decât doisprezece, așa că opt dintre peștii cei mai mari i-ai băgat tu la burdihan! Un om atât de tânăr și să mănânci atât de mult!? Asta nu poate fi în nici un caz sănătos! Mă rog, mie mi-e de fapt perfect egal, Dumnezeu să-ți binecuvânteze pofta de mâncare! Dar oare, după învățătura marelui învățător, și mâncatul atât de mult reprezintă o cale prin care poți ajunge la marea înțelepciune și la puterea desăvârșită?”

6. Rafael însă i-a răspuns zâmbind: “Asta firește că nu! Dar din moment ce mâncarea aceasta mi-a plăcut și ea era pe masă, de ce n-aș fi mâncat după pofta inimii?! Uită-te mai bine la Templul din Ierusalim, la cât înfulecă acela zi de zi în numele Domnului Dumnezeu sub formă de jertfe! Oare nu ne-am putea întreba și n-am putea spune atunci: bine, dar Iehova acesta este un adevărat nesătul, căci El înfulecă zilnic o cantitate imensă de boi și de vaci, de viței, oi, miei, păsări și porumbei, de pești și de capre, precum și o mulțime de pâini și multe butelci cu vin, și după un asemenea ospăț îmbelșugat tot mai are o poftă neostoită și de aur, argint, perle și tot felul de pietre prețioase?!

7. Te-ai întrebat vreodată dacă Dumnezeu este într-adevăr un astfel de mâncău?! Nu, cu siguranță că n-ai făcut-o, pentru că știai prea bine că doar slujitorii lui Dumnezeu sunt de fapt mâncăii! Ce reprezintă cei opt pești ai mei față de sutele de vite, viței și alte asemenea?! Iar dacă slujitorii lui Dumnezeu din Templu își pot aroga nepedepsiți dreptul de a înfuleca atât de multe în numele Domnului, atunci de ce ar trebui să postesc eu, care sunt fără îndoială un slujitor mai destoinic al lui Dumnezeu decât nemâncații din Templu?!”

8. Iar Suetal a spus: “Da, ai dreptate; pe mine m-a mirat doar foarte tare cum tu, un tânăr atât de delicat, ne-ai luat-o cu mult înainte la mâncare și n-ai ținut deloc seama de noi, adică nu te-ai întrebat nici o clipă dacă nu cumva am dori și noi să mai luăm puțin din peștii cei buni!”

9. Rafael a răspuns: “Dar ți s-a întâmplat să vezi vreodată ca slujitorii lui Dumnezeu din Templu să se fi întrebat dacă cei care le aduc ofrandele mai au sau nu acasă ceva de mâncare? Ei iau de la respectivii fără nici un menajament ofranda și țechinii, chiar dacă respectivele persoane mor în următoarele ore de foame! Și, uite, aceia se pretind slujitori ai lui Dumnezeu, iar poporul cel orb chiar îi consideră ca atare! Tu însă nu i-ai tras niciodată de mânecă, nici măcar în taină, în străfundul sufletului tău, pe acei slujitori ai lui Dumnezeu. De ce te preocupă atunci până într-atâta sănătatea mea, cu atât mai mult cu cât ți-am demonstrat prin fapte că eu sunt un slujitor adevărat al lui Dumnezeu?!”

10. Atunci a spus Ribar: “Prietene Suetal, cu ăsta cred că nu prea e bine să te pui! Tânărul are multe din Matael și ar putea prea bine să ne arunce așa, una-două, în față, povestea întregii noastre vieți!”

11. Dar Rafael a spus: “Nu trebuie să vorbești chiar atât de încet, altminteri te înțeleg mai greu, iar Suetal te va înțelege și mai greu!”

12. Iar Ribar a răspuns: “Dar am vorbit destul de tare!”

13. Rafael: “Și totuși ai fi vrut ca eu să nu-ți aud vorbele! Ascultă, omule, eu îți văd și îți aud și gândurile, cum să nu-ți aud atunci vorbele?! Vezi tu, dobitocul pe care l-am adus mai înainte alături de tine, tot are o anumită asemănare cu tine! Ascultă-mă însă pe mine: atâta vreme cât nu vei dovedi la fel de multă umilință ca dobitocul cel cenușiu, sigur nu vei găsi portița cea strâmtă spre adevărata înțelepciune!”

14. Ribar l-a întrebat: “Spune-mi totuși, prietene, de ce n-ai făcut de fapt adineaori atât de tare de rușine în fata atâtor oameni?!”

15. Rafael i-a răspuns: “Doar ți-am explicat la momentul respectiv destul de limpede că voi sunteți încă atât de orbi în sufletele voastre încât nu vedeți pădurea din cauza copacilor. Și, pe cât de orbi erați atunci, la fel de orbi sunteți încă și acum, deși n-ați avut parte de prea mult pește! Dacă mai vreți însă pește, nu trebuie decât să spuneți, că doar or mai fi vreo câțiva prin marea aceasta!”

Author:  Acustic [ 29.1.2011, 04:27 ]
Post subject:  Capitolul 59 - Aspecte bune și rele ale mustrărilor

Capitolul 59
Aspecte bune și rele ale mustrărilor

1. Atunci a spus un al treilea dintre cei doisprezece, care se numea Bael: “Dar lăsați-mă și pe mine, prieteni, să spun o vorbă! E drept că eu vorbesc de regulă mai puțin și că prefer să ascult în tăcere vorbele înțelepte ale altora, dar din ce ați rostit voi doi până acum n-a prea rezultat deloc multă înțelepciune. Ucenicul cel tânăr are mare dreptate să râdă de voi. Căci vă declar și eu acum că voi nu vedeți pădurea din cauza copacilor. Gândiți-vă puțin cine suntem noi și ce societate aleasă ne înconjoară, apoi mulțumiți Domnului Dumnezeu pentru faptul că mai trăim! Căci noi nu suntem decât niște viețuitoare amărâte, lipsite de putere și de valoare, iar societatea aceasta este formată din mari conducători, în fața cărora aproape că se cutremură întreg pământul. Iar noi, bieți viermi amărâți ce suntem, ne mai și încumetăm să ne contrazicem cu ei, și încă în chipul cel mai prostesc! Cu ce te-a deranjat de pildă pe tine, prietene Suetal, că tânărul acesta ilustru, făcător de minuni și cu adevărat atotputernic, a mâncat în fața noastră opt pești?! Oare nu noi suntem aceia care mâncăm aici pe degeaba, și oare nu ne-am săturat la masă? Și atunci zic eu: din moment ce ne-am îndestulat cu mâncarea, ce altceva mai vrem? Dacă tânărul acesta este astfel constituit încât, pentru a se îndestula, el trebuie să mănânce mai mult decât noi, niște bieți borfași înfometați ai Templului, de ce trebuie să privim noi lucrul acesta cu ochi critici? Căci, în primul rând, el n-a mâncat din traista noastră, iar în al doilea rând, a fost foarte necuviincios din partea noastră să-l tragem oarecum la răspundere pentru faptele sale! Vă rog deci, fiți puțin mai înțelepți! De tânărul acesta ascultă oarecum toate elementele, iar voi vorbiți cu el de parcă ar fi unul dintre voi. O, măgari tâmpiți ce sunteți! El merită venerația noastră mai mult decât oricare dintre profeții din timpurile de demult, și aceasta datorită harului lui Dumnezeu care sălășluiește în el, iar voi îl tratați ca pe un egal al vostru! Atunci când trebuia să apăreți în Templu în fața înaltului prelat, tremurați din toate mădularele de evlavie; iar aici vedem acumulată într-un singur om forța a milioane și milioane de înalți prelați, iar voi vă purtați exact ca niște nătărăi! Rușine să vă fie! Stați liniștiți, ascultați și învățați câte ceva, și abia apoi îndrăzniți să deschideți gura, chiar și față de niște oameni mai puțin înțelepți decât voi! De tânărul cu puteri dumnezeiești însă să nu vă mai legați, căci altminteri mă veți obliga să devin dur cu voi în numele tuturor celorlalți frați ai noștri, care se află aici la masă!”

2. Atunci Rafael a spus: “Ai vorbit bine, frate Bael; însă mustrările atât de dure nu prea sunt bune, căci la baza lor nu stă iubirea, ci o oarecare aroganță ascunsă. Mustrându-i pe frații tăi cu o asemenea duritate, începi să te aprinzi tu însuți în supărarea ta, te înfurii, iar furia, crescând necontenit, devine mânie, și cu asta nu vei putea face nici un fel de bine; căci pe spini și pe mărăcini nu vor rodi niciodată struguri sau smochine, iar dintr-un pământ pârjolit de foc mult timp nu va mai răsări iarba.

3. De vrei să-ți călăuzești fratele pe drumul cel bun, nu trebuie să-l înșfaci cu aceeași duritate cu care își înșfacă leul prada, ci așa cum o cloșcă își îndeamnă puii, așa să-i călăuzești și tu pe frații tăi, și abia atunci Dumnezeu va putea să te aprecieze pentru că te conduci după ordinea din ceruri.

4. Încearcă întotdeauna mai întâi forța și puterea iubirii și ai să vezi ce poate ea realiza și cât de departe poate ea ajunge! Iar de se va vedea că prin gingășia ei nu se vor fi realizat decât prea puține sau chiar nimic, abia atunci îmbracă-ți iubirea în mantia deplinei gravități și condu-l astfel pe fratele tău, ținându-l, din iubire profundă, cu tărie de braț, până îl vei fi adus pe drumul cel bun. Odată ajuns acolo, dezvăluie-ți față de el întreaga ta iubire, iar fratele tău îți va rămâne pe veci un prieten adevărat, într-o deplină recunoștință! Calea aceasta este mai bună, căci ea se înscrie în rânduiala cea veșnică a lui Dumnezeu.”

5. Bael a făcut ochii mari auzind mustrarea aceasta, iar Suetal și Ribar, de bucurie, s-au repezit să-i strângă mâinile lui Rafael; căci în mod evident le-a făcut plăcere să găsească în presupusul tânăr ucenic un apărător al drepturilor lor omenești.

6. Dar ucenicul cel tânăr le-a spus: “Prieteni, recunoștința pentru un serviciu bun este îndreptățită, dar numai atunci când are un temei adevărat; atunci însă când temeiul ei nu este pe deplin bun, ba dimpotrivă, când acesta este mai curând prost decât bun, atunci și întreaga recunoștință, fie ea oricât de mare, nu este cu nimic mai bună decât însuși temeiul ei!”

7. La remarca aceasta a lui Rafael, Suetal și Ribar au rămas ei de data aceasta cu ochii căscați, iar Suetal l-a întrebat pe Rafael: “Dar bine, iubit prieten, spune-ne acum și nouă cum înțelegi vorbele acestea?! Căci nouă ni se pare că nu ești deloc mulțumit de recunoștința pe care ți-am arătat-o!”

8. Iar Rafael a spus: “Vedeți voi, la un om care trăiește după rânduiala lui Dumnezeu, toate trebuie să fie până la urmă în deplina ordine a lui Dumnezeu. Iubirea cea adevărată, ca fundament al întregii vieți, iubirea față de Dumnezeu, precum și față de oameni, trebuie să răzbată din fiecare faptă. Voi îmi sunteți recunoscători doar fiindcă l-am mustrat pe Bael pe motiv că mustrarea lui la adresa voastră nu a avut la bază iubirea, ci mai curând supărarea, care este un derivat al mâniei și al răzbunării. Bael se pare că v-a rănit sufletul cu mustrarea sa, și astfel voi ați simțit în taină o mâhnire profundă în inimile voastre și totodată dorința ca Bael să aibă și el parte pentru acest lucru de o mustrare cât mai severă. Dar, vedeți voi, o astfel de dorință este în ultimă instanță un prunc al setei de răzbunare, al cărui leagăn este însuși iadul! Eu am venit în întâmpinarea dorințelor voastre și i-am înfățișat lui Bael cât se poate de limpede caracterul dăunător al mustrării sale, iar pentru aceasta voi ați simțit o mare satisfacție și v-ați arătat recunoscători fată de mine.

9. Bucuria voastră nu a încolțit însă în voi fiindcă eu l-aș fi condus pe fratele Bael pe calea cea dreaptă a rânduielii lui Dumnezeu, ci fiindcă eu - după părerea voastră - l-am pus cum se cuvine la punct în locul vostru, drept care setea voastră de răzbunare s-a mai potolit puțin, pentru ca, spre potolirea ei deplină, voi să-i puteți reproșa apoi în continuare vorbele sale. Iată așadar de ce, având la bază un asemenea motiv, care este unul rău, fiindcă nu conține în el iubirea, recunoștința voastră nu poate fi nici ea una bună!

10. Sigur, dacă recunoștința voastră ar fi rodul acelei bucurii cu adevărat dumnezeiești, datorată faptului că un frate întrucâtva rătăcit a fost readus pe drumul cel drept, atunci da, ea ar fi într-adevăr rodul rânduielii cerești, care se numește iubire, și din acest motiv ea ar fi una bună.

11. Dacă vreți să fiți - așa cum ați fost de fapt creați - adevărați copii ai lui Dumnezeu, atunci nicicând vreun motiv nu trebuie să vă conducă la vreo faptă anumită, dacă acesta nu se bazează în totalitate pe iubirea cea adevărată. Iar supărarea, setea de răzbunare sau bucuria pentru necazul altuia - nu au ce căuta în sufletele voastre, căci ele sunt toate ale iadului și nu ale cerului.

12. Vedeți voi, dacă, de pildă, în casa voastră un frate al vostru ar zăcea în mare suferință trupească și s-ar afla în pericol de a fi chiar răpus de boala sa, fapt prin care voi, spre marea voastră durere, v-ați pierde un frate drag, fără îndoială că ați face tot ce vă stă în putință pentru a-l ajuta și a-1 salva astfel de la moarte! Și ce bucurie vă va umple atunci inimile văzând că, prin strădaniile voastre, fratele vostru se simte de la un ceas la altul tot mai bine!

13. Iar din moment ce simțiți o asemenea bucurie în inimile voastre pentru vindecarea trupească a unui frate, cu cât mai mult nu ar trebui să vă bucurați voi oare, toți fii ai unuia și aceluiași Tată preabun din ceruri, atunci când un frate cu sufletul bolnav, aflat deja pe drumul spre posibila pierzanie eternă, se va vindeca de boala sa și va putea păși spre viața cea veșnică!? Înțelegeți voi lucrul acesta sau nu?”

Author:  Acustic [ 29.1.2011, 04:32 ]
Post subject:  Capitolul 60 - Suetal se demască drept limbut

Capitolul 60
Suetal se demască drept limbut

1. Atunci Suetal a spus: “Așa ca tine, dragul meu prieten, chiar că nu vorbește nici un om de pe acest pământ! Tu trebuie să fii o ființă mult mai aleasă, chiar din Cerul Domnului Dumnezeu! Ba poate ești chiar tu însuti marele Mântuitor din Nazaret?”

2. Iar Rafael a răspuns: “O, asta nicidecum! Căci eu nu voi fi în veci vrednic nici măcar să-i leg Lui șireturile de la încălțări! Potrivit spiritului meu, provin fără îndoială de undeva de mai sus, dar potrivit trupului acesta pământean de acum nu sunt decât acela drept care m-ați cunoscut!”

3. Și din nou a spus Suetal: “Acum însă, când la fel ca și ceilalți oaspeți, am terminat de mâncat, aș dori totuși să-l cunosc și eu pe învățătorul cel dumnezeiesc, spre a-i putea arăta venerația mea profundă!”

4. Rafael: “Încă nu am împuternicirea să fac acest lucru. Atunci când va sosi timpul, tu și cu frații tăi îl veți recunoaște voi înșivă, fără îndoială! Dar vezi tu, mai sunt încă destule lucruri necurate în sufletele voastre! Iar de aceste lucruri trebuie să vă dați seama chiar voi înșivă și, disprețuindu-le, să le alungați din voi, astfel ca în momentul în care veți recunoaște un lucru drept necurat să nu-l mai făptuiți nicicând, cu nici un prilej. Abia atunci veți fi capabili să-L recunoașteți în totul pe marele învățător!

5. Acum însă fiți cu toții atenți! Prietenul care a stat mai înainte de vorbă cu voi pare să dorească, după cum văd eu după expresia Sa, să rostească câteva cuvinte. Căci am observat că guvernatorul general Cyrenius, care stă alături de El, L-a întrebat ceva - și, vedeți voi, când cei mari vorbesc, cei mici trebuie să tacă și să ia aminte, în măsura în care li se permite acest lucru! Haideți așadar să tăcem și să-i lăsăm acum pe ei, pe vecinii noștri cei iluștri, să vorbească!”

6. Dar Suetal tot nu s-a liniștit și l-a întrebat în continuare pe Rafael: “Dar n-ai putea să-mi spui măcar, dragul și tânărul meu prieten, cine este de fapt prietenul care se pregătește acum să vorbească?”

7. Rafael: “Nu, acum nu, căci acum trebuie să tăcem și să ascultăm - fiindcă atunci când începe omul acesta să vorbească despre ceva, lucrul acela este mereu de cel mai mare interes și trebuie neapărat ascultat! Așa că, din momentul în care începe să vorbească și până va fi terminat, să nu se mai audă nici măcar o șoaptă de la masa noastră!”

8. Suetal s-a mulțumit cu acest îndemn, la fel ca și toți ceilalți, așa că au așteptat cu toții cu nerăbdare vorbele Mele. Eu însă nu puteam începe să vorbesc înainte de a termina Cyrenius întrebarea lui deosebit de importantă despre căsătorie, despre adulter, despre desfacerea căsătoriei, precum și despre relațiile sexuale cu o femeie necununată.

9. După câteva minute de așteptat în tăcere, Suetal a întrebat din nou: “Ei bine, când va începe el să vorbească?”

10. Rafael a spus: “Bine, omule orb și surd, dar tu nu vezi că Cyrenius nu a terminat încă de pus întrebarea sa? Sau crezi oare că poți să începi să vorbești răspunzând la o întrebare chiar mai înainte ca întrebarea respectivă să fi fost pusă?! Ai răbdare, răspunsul Său nu va întârzia!”

11. Suetal s-a mulțumit din nou, pentru moment, cu această explicație, însă Cyrenius își lungea întrebarea sa prin tot felul de observații colaterale, iar Eu tot nu puteam începe să-i dau răspunsul. Din cauza Iarei, care stătea chiar alături, Cyrenius vorbea destul de încet, astfel încât vecinii noștri nu înțelegeau mai nimic din întrebarea sa și începeau să se plictisească, dat fiind faptul că nu auzeau nici o vorbă de la nici una dintre părți. Căci, la romani, acesta era un fel de principiu de viață, ca mii de oameni să tacă de îndată ce un înalt demnitar dădea semne că ar vrea să vorbească.

12. Astfel că au mai trecut câteva minute și Eu tot nu începusem să vorbesc. Atunci Suetal s-a întors din nou către Rafael: “Prietene, dar iată că cei doi domni vorbesc în șoaptă unul cu altul! Iar din conversația lor, fără îndoială extrem de înțeleaptă, noi nu vom avea prea multe de câștigat. Astfel că am putea vorbi foarte bine în continuare între noi, iar pe vecinii noștri poate că i-ar și bucura acest lucru! Căci atunci când doi domni sus-puși vorbesc în taină unul cu altul, ei le dau de fapt de înțeles oamenilor care-i înconjoară că nu doresc să fie ascultați! Și atunci facem chiar foarte rău dacă păstrăm o tăcere adâncă, dovedindu-ne în felul acesta față de ei necuviința noastră. Așa că haide să vorbim și noi despre ceva!”

13. Rafael i-a răspuns: “Ia te uită ce individ șiret mai ești și tu! Dar ia privește acolo, uite că ni se aduc din nou bucate: pește bine pregătit și pâine, precum și mai multe căni pline cu vinul cel mai ales; aceasta pentru că, din cauza poftei mele atât de mari de mâncare, voi ați avut parte de porții mai mici!”

14. Iar Suetal a exclamat: “Ei, slavă Domnului! Căci eu, cel puțin, tot mai simt, așa, un fel de gol în stomac! Peștele pe care l-am mâncat eu nu a fost chiar dintre cei mari, și nici dinspre partea pâinii nu s-a constatat o abundență prea mare la masa noastră, astfel că un asemenea supliment nu poate fi decât binevenit.”

15. Și iată că Marcu tocmai a sosit cu suplimentul dorit la masă, spunând: “Iertare, dragi prieteni, pentru faptul că masa aceasta a fost adineaori mai puțin înzestrată decât celelalte cu bucate, astfel că am socotit de cuviință să pun să se prepare din proviziile mele abundente încă un supliment; Domnul Dumnezeu să-l binecuvânteze pentru voi toți!”

16. După care toți, în afară de înger, au început să se întindă spre castroane și să mănânce cu nesaț din peștii atât de admirabil gătiți, fără să facă economie nici la pâine și îmbiindu-se din plin și cu vinul. Și n-a durat prea mult până când masa s-a golit și de povara ei cea nouă.

17. După ce au golit masa fără concursul îngerului, Suetal a spus: “Slavă bunului Dumnezeu, Tatăl cel bun al tuturor îngerilor și al oamenilor! Iată-mă din nou atât de sătul cum n-am mai fost de o jumătate de an! Așa se mai poate tăcea și aștepta în liniște cuvântarea anunțată a grecului cel înțelept, care probabil că este un fel de consilier de taină al înaltului guvernator general al întregii Asii. Însă cuvântarea prezisă de tânărul nostru prieten chiar că se lasă foarte mult așteptată!

18. Guvernatorul general nu mai termină deloc cu întrebarea sa, desigur foarte complicată, iar celălalt firește că nu-i poate răspunde până ce guvernatorul nu va fi terminat de formulat întrebarea sa fără îndoială plină de importanță! Și uite așa o să continue lucrurile încă o bună bucată de vreme! Până și cei treizeci de farisei și leviți stau toți cu urechile ciulite. Dar se pare că nu se întrezărește încă nici o cuvântare!

19. Fata cea tânără chiar că îmi place destul de mult - spun asta cu toată seriozitatea. Însă ea pare îndrăgostită până peste urechi de grec! Nu-și ia ochii de la el și pare să citească tot felul de lucruri în ochii lui. Pentru fiul cel tânăr al guvernatorului nu are nici o privire, deși acesta stă, îmbrăcat în veșminte foarte alese, chiar lângă ea, și începe, după cum se pare, să se cam plictisească! Ei, dar iată că din casă mai vin patru fete tinere destul de drăguțe! Sunt probabil fiicele cârciumarului. Dar ce-or vrea ele oare să facă?!”

20. Iar Rafael i-a răspuns: “Am impresia, prietene, că tu ești extrem de limbut și nu poți tăcea din gură cu nici un chip! Nu vezi oare că fetele gazdei vin să adune vasele cele goale pentru a le curăța pentru masa de seară?! Ești oare chiar atât de redus la minte că nu vezi lucrul acesta dintr-o singură privire? Fără nici o îndoială, mai ai mult până să ajungi un Matael!

21. Ia încearcă și tu odată să taci și străduiește-te să gândești în toată liniștea; căci o anumită liniștire este foarte necesară pentru trezirea sufletului, fără de care această realizare de cea mai mare importanță nu va deveni niciodată realitate!”

Author:  Acustic [ 31.1.2011, 23:54 ]
Post subject:  Capitolul 61 - Povețele lui Rafael despre pătrunderea în propriul suflet

Capitolul 61
Povețele lui Rafael despre pătrunderea în propriul suflet

1. Rafael: “Vezi tu, să spunem că în interiorul unei case este cea mai mare dezordine, iar camerele sunt pline de mizerie și de gunoaie de tot felul. Însă stăpânul casei are mereu treburi pe afară și nu și-a făcut deloc timp să facă o curățenie temeinică în casă. Întrucât însă noaptea el acolo trebuie să se odihnească, și atunci respiră aerul cel viciat de murdărie, el se va îmbolnăvi curând și va fi cuprins de slăbiciune, iar apoi îi va veni și mai greu să mai facă curat în casă și să purifice astfel aerul.

2. Uite, tot așa și inima ta este o casă a sufletului, și în special a spiritului tău! Dar dacă trebăluiești într-una pe dinafară, când să te mai apuci să-ți cureți casa vieții tale, astfel ca spiritul tău să poată înflori în aerul purificat din sufletul tău?

3. Astfel, pentru înflorirea sufletului tău și a spiritului dintr-însul este necesar mai presus de orice să poți rămâne mai mereu liniștit!”

4. Suetal a intervenit: “Bine, dar Matael susținea că viața este o luptă pe care nu o poți răzbi stând comod și confortabil. Iată că Matael vorbește altfel decât tine, iar tu diferit de el! Și atunci, care are dreptate dintre voi doi?”

5. Rafael: “Și eu, și Matael! Viața este - firește - o luptă, însă nu una exclusiv exterioară, ci o luptă năprasnică a factorului interior împotriva celui exterior! Omul exterior trebuie învins până la urmă cu totul de cel interior, căci altfel omul interior va muri odată cu cel exterior! Lasă-l și tu prin urmare pe omul interior din tine să pună o zăbală limbii tale de carne, ca ea să stea liniștită, pentru ca limba gândurilor din sufletul tău să se poată manifesta și să înțeleagă câtă murdărie și lipsă de puritate mai există în casa vieții ei!

6. Nu te mai preocupa de toate fenomenele exterioare, lipsite de orice valoare, căci este lipsit de importanță dacă le cunoști sau nu cauza! Însă în adevărata sărbătoare a sabatului încearcă să recunoști cauza adevărată a vieții interioare a sufletului și spiritului; căci asta trebuie să te preocupe în cel mai înalt grad pe tine, ca și pe oricare alt om!

7. Ce-ți folosește oare ție faptul că știi și simți că exiști și că trăiești, din moment ce nu știi dacă în clipa următoare vei mai fi și vei mai simți că exiști? La ce-ți folosesc toate cunoștințele și toate științele înalte, din moment ce nu-ți cunoști propria viață și nu cunoști nici cauzele ei?!

8. Dacă vrei însă să-ți cunoști viața interioară, atunci trebuie să-ți întorci toate simțurile mai ales înspre interior, indiferent cum îți vei întoarce ochii într-acolo, dacă vrei să înțelegi ceva. Cum să vezi însă răsăritul atâta timp cât ochii tăi sunt îndreptați spre apus?! Oare nu înțelegi tu, care ai fost odată tu însuți rabin, că în privința propriei tale sfere vitale ești încă la fel de orb ca un embrion în pântecele mamei sale?!”

9. Suetal a spus: Ba da, ba da, îmi dau acum seama de asta și, de-acum înainte, noi toți vom tăcea asemenea unor statui de piatră!”

Author:  Acustic [ 31.1.2011, 23:59 ]
Post subject:  Capitolul 62 - Concepția lui Risa despre lume

Capitolul 62
Concepția lui Risa despre lume

1. Drept care, la masa respectivă s-a făcut o liniște deplină. În schimb, la masa tinerilor farisei și leviți izbucnise o oarecare ceartă, întrucât conducătorul lor, Hebram, încercase și el să le impună într-un fel tăcerea. Mai deosebit între aceștia se dovedea un anume Risa, ai cărui părinți dețineau multe moșii, care după moartea lor urmau să-i revină lui, ca unic moștenitor. Acesta s-a înfuriat tare atunci când Hebram l-a făcut atent că este mai bine să asculte în liniște vorbele lui Matael, și în special pe cele ale Mântuitorului din Nazaret, decât să-și bată într-una gura în legătură cu moștenirea lui lipsită de orice valoare.

2. Și, atunci, Risa i-a răspuns plin de năduf lui Hebram, spunând: “Toți bieții nevoiași devin până la urmă niște evlavioși și iau calea a tot felul de înțelepciuni, fiindcă știu că nu au a se aștepta la prea multe de la viață. Iar cei mari și bogați devin uneori și ei evlavioși și înțelepți, pentru a-i putea călăuzi mai lesne înapoi spre smerenie și răbdare pe bieții nevoiași înfuriați și a-i face să-și accepte și în continuare sărăcia lor extrem de apăsătoare!

3. Cel bogat se duce la sinagogă și se roagă sub privirile săracului, pentru a-l face pe acesta să creadă că trebuie să fii într-adevăr foarte evlavios pentru a fi astfel binecuvântat de Dumnezeu, iar cel sărac se roagă și el cât mai mult, în primul rând pentru a fi el însuși binecuvântat de Dumnezeu, iar în al doilea rând pentru ca cel bogat să-l vadă și să-i mai întindă drept răsplată pentru purtarea sa evlavioasă vreo pomană. Și ce diferență există, prin urmare, între cei doi? Nu există nici un fel de diferență! Căci, aici, cel bogat încearcă să-l prostească în față pe cel sărac, iar dincolo cel sărac caută să-l prostească cât poate el pe bogat pentru a stoarce ceva de la el. Pe mine însă nu mă prostește nimeni, nici chiar vreun făcător de minuni; căci făcătorii de minuni știu ei prea bine pentru cine se dau în spectacol! Iar dacă ajung să fie chiar mari maeștri ai artei lor, atunci fac un mare tapaj cu realizările lor și sunt pur și simplu adulați ca făpturi superioare, iar în felul acesta se îmbogățesc și dobândesc putere!

4. Pe scurt, în fața celor orbi este ușor să te dai drept pictor. Pictezi în fața lor un urs și declari: «Vedeți, aici este o fecioară minunată!», iar ei cred acest lucru. De-ar fi însă să facă cineva în fața mea o minune, el nu-l va putea păcăli cu ea pe foarte agerul Risa și nici nu-și va câștiga astfel și nu va primi de la el nici un fel de milostenie!

5. Totul pe lumea aceasta este doar escrocherie; iar cel care știe să escrocheze cel mai bine, acela ajunge și rămâne mereu în frunte! Acela însă care este mai neîndemânatic în practicarea escrocheriilor sale, acela nu va dobândi merite mari pe drumul spinos al norocului!

6. Fericit însă este doar acela care se află de la bun început în posesia multor bogății, iar pe deasupra mai este și dotat cu o oarecare istețime, astfel încât să nu i se poată prezenta un urs drept o fecioară delicată! Aceasta este concepția mea despre viață și despre ascunzișurile ei, ce nu poate fi adumbrită de nici un fel de amărât de nevoiaș!

7. Cât privește viața cea veșnică de după moarte, mai lăsați-mă în pace! Căci ce valoare are ea putem vedea prea bine în oricare mormânt, precum și la fiecare pom căzut în pădure de bătrânețe. Ce vine din țărână în țărână se întoarce, și în afară de asta nu există nimic – decât doar iluziile evlavioase ale bieților amărâți, pe care cei bogați firește că le susțin cu mult interes!”

8. Așa cum am văzut mai înainte, Hebram era de-a dreptul revoltat de asemenea afirmații, astfel încât i-a spus lui Risa: “După părerea ta deci, Moise și ceilalți profeți, mai mari sau mai mici, n-au fost cu toții decât niște escroci reali sau doar imaginați de omenirea cea oarbă, și la fel gândești probabil și despre Mântuitorul din Nazaret de acum?!”

9. Iar Risa i-a răspuns: “Chiar dacă nu sunt niște escroci răuvoitori, sunt totuși niște escroci de o factură ceva mai bună; căci toți s-au priceput foarte bine să le înfățișeze oamenilor orbi, dacă nu niște urși, cel puțin niște maimuțe în loc de oameni, și s-au priceput de minune să le prezinte X-ul drept Y!

10. În ceea ce-l privește pe Mântuitorul din Nazaret, nu mă îndoiesc că și el s-a familiarizat extrem de bine, prin instruire, cu puterile cele tainice. Acum el știe să le folosească. Iar noi, ca niște neinițiați, privim la faptele sale ca vițeii la poarta nouă și nu știm cum să ni le explicăm!

11. Învățătura sa însă este bună; iar dacă toți oamenii ar beneficia de o asemenea învățătură și ar urma-o întocmai, atunci s-ar putea ca oamenilor să le meargă până la urmă ceva mai bine! Cine ar putea însă să propovăduiască o asemenea învățătură tuturor oamenilor de pe pământ?! Și chiar dacă ar fi posibil așa ceva, stau și mă întreb: câte piedici și câte obstacole ar avea de întâmpinat o astfel de întreprindere?!

12. Căci oamenii sunt mai deschiși în oricare altă privință decât în cea a diferitelor lor religii și credințe în divinități!

13. Omul de rând este oricum mai mult un animal decât un om. El este lipsit de orice inteligență superioară și, de aceea, el nu se va lăsa desprins din motivația sa milenară, chiar în ciuda celei mai palpabile falsități a acesteia și a stupizeniei ei mai mult decât evidente. Omul puțin mai inteligent însă își va spune: «Cu vechea prostie s-a trăit destul de bine; la ce-mi trebuie atunci una nouă, despre care nu știu exact cum va fi primită și cum îmi va face viața de acum încolo?» De aceea, asemenea iluminări sunt valabile doar pentru anumite zone și se cer ținute pe cât posibil în mare taină, în măsura în care ele își pot îndeplini scopul lor de a ferici un număr restrâns de oameni față de restul lumii. Odată generalizată însă o asemenea idee, ea își pierde valoarea, devine cât de curând ridicolă și nimeni nu mai are nevoie de ea. Căci ceea ce la început face - să zicem - un singur om, în curând vor face mii de oameni asemenea lui, de îndată ce se vor fi inițiat și ei cât de cât în tainele respective!

14. Și astfel, cred eu, acest - altminteri foarte cumsecade - învățător din Nazaret își va încheia și el cât de curând cariera, de îndată ce-i va învăța și pe alți oameni științele lui se crete, așa cum am văzut nu demult în cazul bărbatului tânăr și cu chip plăcut, care se pare că a dobândit în facerea de minuni chiar o măiestrie adevărată!

15. Căci, odată ce un ucenic poate făptui lucruri atât de nemaiauzite, ce-i mai rămâne atunci de făcut maestrului? Sigur că dacă ucenicii ar putea păstra taina, s-ar putea naște din asta măcar o negustorie, în măsura în care ea nu ar intra cumva în contradicție cu conducătorii lumii; căci aceștia sunt de fapt foarte dispuși să sprijine astfel de instituții care, datorită efectelor lor extraordinare, sunt de natură să țină în frâu poporul prin prezicerile lor teribile referitoare la viața din lumea de dincolo și care constau de regulă fie într-o răsplată binemeritată, fie într-o pedeapsă fără de sfârșit.

16. De îndată însă ce asemenea științe secrete pătrund în popor, iar acesta începe să descifreze întregul adevăr, s-a zis cu ele. Atunci oamenii încep să devină cârcotași și să ia totul în zeflemea, nimeni nu mai dă doi bani pe ele și toată valoarea lor - înainte vreme atât de înălțător - măiastră - este definitiv pierdută, iar oamenii încep de-acum să caute ceva și mai extraordinar. De regulă, ei nu găsesc însă nimic atâta vreme cât își păstrează mintea limpede. Abia mai apoi, peste câteva secole, de îndată ce vreo aiureală veche și amețitoare va fi prins din nou teren, abia atunci vreun aventurier oarecare, mai șmecher, va reuși poate din nou să înrobească pentru câteva sute de ani vreun anumit popor, dacă se va pricepe să facă lucrurile cu cap. Dacă însă nu se dovedește priceput și face chiar și cea mai mică greșeală, atunci el trebuie să vadă cum s-o ia cât mai repede la sănătoasa dacă vrea să scape cu pielea întreagă.

17. Vedeți voi, eu nu sunt un profet, așa cum probabil nici nu a existat vreodată un profet adevărat! Mă încumet însă să afirm că Templul, cu escrocheriile sale fabuloase, nu va mai rezista nici măcar un secol, în pofida precauțiilor sale teribile! Căci de îndată ce o asemenea instituție devine prea însetată de câștiguri, ea se trădează cât de curând, își pierde nimbul de măreție și s-a zis cu ea! Însă două mii de ani sunt oricum limita maximă până la care se poate menține o învățătură; apoi ea va recădea în nimicnicia ei și doar în vreo cronică oarecare vei mai putea găsi poate unele frânturi din ea.

18. Doar arta socotitului, pe care se pare că au descoperit-o vechii fenicieni și care a fost apoi mult dezvoltată de către egipteni și greci, doar ea este nepieritoare, fiindcă ea conține adevăruri evidente pentru oricine, extrem de utile, și de aceea invincibile.

19. Orice altă învățătură însă, care reclamă de la oameni tot felul de sacrificii și care, atunci când ți-o însușești, nu-ți oferă nici un alt avantaj decât cel mult vindecarea câtorva bolnavi sau, la nevoie, chiar înfăptuirea vreunei mici minuni, nu poate rezista prea mult în timp! Pentru că, în primul rând, ea nu este întemeiată pe un fundament matematic demonstrabil, iar în al doilea rând, pentru că ea nu se păstrează niciodată la urmașii fondatorului - chiar și cu asigurările cele mai solide din partea acestuia - la fel de simplă și de curată cum a fost ea preluată inițial!

20. De regulă, se începe cu tot felul de explicații, fiindcă oricare fondator al unei învățături este întotdeauna mai mult sau mai puțin tributar vechiului misticism și își completează învățătura sa - adeseori chiar foarte sănătoasă - cu tot felul de elemente mistice neinteligibile, pe care probabil nici chiar el nu le înțelege, iar urmașii săi cu atât mai puțin. Apoi, cu timpul, o asemenea învățătură se tot extinde, elementul mistic din ea se amplifică tot mai mult, se construiesc niște săli de mari dimensiuni și se desfășoară în ele tot felul de ceremonii, totul cu expresii de extremă seriozitate, pentru a-i demonstra poporului caracterul divin și deci imperios necesar al unei învățături care inițial era de altfel extrem de simplă. Toate acestea însă nu servesc la nimic, căci cu timpul tot felul de fenomene din domeniul naturii, dar și rațiunea sănătoasă, le vor deschide oamenilor ochii, și atunci se va sfârși definitiv și cu vechea învățătură. Căci fragmentele acelea ale ei, care se vor mai păstra pe ici și colo, nu vor mai putea fi nicicând astfel realcătuite încât să formeze din nou un întreg. Vedeți voi, aceasta este concepția mea sănătoasă, pe care însă nu intenționez să o impun și nici nu o impun nimănui.”

Author:  Acustic [ 1.2.2011, 00:06 ]
Post subject:  Capitolul 63 - Cuvântarea lui Hebram dezvăluie greșeala lui Risa

Capitolul 63
Cuvântarea lui Hebram dezvăluie greșeala lui Risa

1. Atunci Hebram a spus: “Prietene, așa cum ne-ai spus și ne-ai arătat tu lucrurile, am mai auzit și eu adeseori. În cazul nostru însă, modul acesta de gândire nu se potrivește, căci aici se află un om care este mai presus de orice magician obișnuit, înzestrat cu toate vechile vrăjitorii persane și egiptene!

2. Gândește-te numai la cuvântările lui Matael și chiar și la faptele, învățăturile și cuvântările marelui învățător însuși și îți vei da seama că te afli pe un drum greșit cu toate raționamentele tale, oricât de sănătoase ar părea ele!

3. Mă pricep și eu puțin la magie și cunosc diferitele tipuri ale magiei persane și egiptene; însă înfăptuirea a toate câte au fost aici deja înfăptuite și toate învățăturile pe care le-am auzit deja aici indică în mod evident o origine mult mai înaltă decât ne-am putea-o noi imagina.

4. Tânărul acela de lângă cei doisprezece a transformat sub ochii noștri, pe masă, o piatră în pulbere, a recompus apoi din pulberea respectivă piatra inițială, apoi a transformat-o într-o altă piatră și, în final, a făcut-o să dispară cu totul. Și cum a făcut apoi din piatră o pâine, apoi tot din piatră un pește, care mai poate fi încă văzut, iar la sfârșit a creat chiar un măgar în optima forma (în cea mai perfectă stare), ei bine, prietene, acestea sunt toate fenomene de o cu totul altă natură decât micile minuni insipide și neînsemnate văzute de noi la câțiva magicieni persani din Damasc! Oricine se pricepea acolo să adune puțin mai mult decât «unu și cu unu», era de îndată în stare să vadă limpede înșelătoria și să-i găsească explicația; cine însă poate da pentru toate cele de aici vreo altă explicație decât cea pe care a dat-o Matael despre unica forță și putere a vieții fundamentale întru și de la Dumnezeu?!

5. Tu faci așadar o greșeală capitală dacă încadrezi toate câte sunt aici în cunoscuta categorie a simplei escrocherii și-i pui în aceeași categorie pe Moise și pe toți ceilalți profeți; căci doar Matael ne-a explicat destul de limpede rolul marelui eliberator al poporului nostru de sub jugul înrobitor al egiptenilor.

6. Moise a fost de o măreție spirituală atât de extraordinară în fața lui Dumnezeu și a oamenilor, încât pământul n-a mai purtat de atunci și până în timpurile noastre un altul care să îl întreacă. Aici însă, prietene, șade, ca om, Acela în fața chipului căruia însuși marele Moise și-a ascuns fața. De aceea, este mai mult decât nechibzuit din partea ta să vorbești despre El ca despre un om obișnuit!

7. Numără-i pe cei care sunt ospătați aici de trei ori pe zi cu cei mai buni și mai de soi pești, fără nici un fel de oase, cu pâine, vin și tot felul de fructe, cu miere, lapte, brânză și unt! Și gândește-te totodată că gazda noastră este de fapt un om mai curând sărac decât înstărit! Cu cele trei iugăre ale sale, proprietatea sa este mare; nu are însă decât puțin teren arabil, iar acesta este, după cum se poate vedea, destul de bolovănos. Pescuitul este pentru el de fapt cel mai rentabil; dar ce poți asigura din pescuit când ai atâția oaspeți? Noi suntem aici în total vreo patru sute de oameni și toți suntem pe deplin sătui; și la aceștia mai trebuie adăugate și animalele de povară ale grecilor și romanilor, care nici ele n-au suferit de foame. Du-te însă în cămara gazdei noastre și ai s-o găsești burdușită cu tot felul de fructe și cu o cantitate mare de pâine din cea mai bună, iar pivnița din stâncă este atât de plină cu burdufuri de vin încât nu l-am putea dovedi nici într-un an, oricât de mult am bea din el! Și ia întreab-o acum pe gazda noastră cea cumsecade și iubitoare de adevăr cum s-a pomenit ea cu toate acestea, și omul nu-ți va răspunde nimic altceva decât: «Totul se datorează minunilor și iar minunilor înfăptuite de marele Mântuitor din Nazaret!»

8. Iar dacă așa stau lucrurile, cui i-ar mai trece atunci prin minte să susțină că toate acestea nu sunt altceva decât o înșelătorie scornită de cei puternici de pe acest pământ pentru ca, prin ea, să amăgească gloatele cele proaste și oarbe pentru a și le aservi și mai mult?! Adevăr îți spun ție, aici este mai mult decât va putea cuprinde vreodată mintea tuturor înțelepților din lumea aceasta; căci aici acționează singură puterea lui Dumnezeu, așa cum s-a mai manifestat ea din timp în timp pe pământ și cum se va mai manifesta și de aici încolo! Și chiar dacă rațiunea ta, pe care tu o consideri sănătoasă, nu poate cuprinde asemenea lucruri, totuși așa este cum ți-am spus eu. Dar du-te și convinge-te tu însuți și abia după aceea să vorbești și să ne spui dacă ți se pare că avem de-a face doar cu ceva obișnuit!”

9. Și atunci a spus din nou Risa: “Da, firește, dacă astfel stau lucrurile, atunci sigur că mă văd silit să retrag cele mai multe dintre afirmațiile mele și totodată nu mai vreau să le contest nici lui Moise și celorlalți prooroci valoarea lor divină. Un lucru însă rămâne fără îndoială adevărat din ceea ce am spus, și anume că nici o învățătură, oricât de divină ar fi ea la originea ei, nu se poate menține până la urmă în puritatea ei inițială decât de-a lungul câtorva secole!

10. Moise se mai afla încă pe munte și primea poruncile lui Iehova, când poporul din vale dansa deja în jurul vițelului de aur. Și cât de diferită arăta învățătura lui Moise în momentul când în locul judecătorilor a apărut un rege, pe nume Saul, și cât de diferită a început ea să arate în timpul domniei lui David, darămite mai apoi, sub Solomon și sub urmașii acestuia?!

11. Ea și-a pierdut în permanență câte ceva din caracterul ei pur și divin, iar elementele acestea au fost apoi înlocuite cu regulamente făcute de oameni, astfel că până la noi n-a mai ajuns efectiv decât numele lui Moise, în rest însă, întreaga lui învățătură aproape că a dispărut. Nu s-a mai păstrat decât un mic nucleu, menit să le confere slujitorilor Templului un oarecare nimb de divinitate. Pedepsele au fost însă menținute toate, pentru ca, prin intermediul lor, ei să poată chinui cât mai drăcește biata omenire, având o oarecare bază juridică așa-zis autorizată de Dumnezeu. Cele pur divine însă au fost demult lichidate cu totul; căci din cauza celor zece porunci nimeni nu-și mai face astăzi vreun fel de probleme. Adulterul mai constituie o problemă doar pentru oamenii de vază, foarte bogați, căci, în asemenea cazuri, aceștia sunt obligați să-și răscumpere greșeala cu bani mulți pentru a scăpa de uciderea cu pietre. Apoi ei nu mai sunt obligați decât să bea o așa-zisă apă afurisită, care însă nu le face burțile să plesnească, fiindcă de astfel de păcătoși Templul mai are de multe ori nevoie, la pretențiile sale tot mai mari! Iar dacă înșiși înalții slujitori ai Templului comit vreun adulter, atunci despre asta chiar că nu se suflă nici un cuvânt. Doar dacă vreun biet sărăntoc comite un adulter, atunci într-adevăr intervine uciderea cu pietre.

12. Iată însă că citim cu ce risipă nemaipomenită de energie a forței și puterii divine au fost date oamenilor de către Dumnezeu cele zece porunci, printre fulgere și tunete care au zguduit pământul până în cele mai îndepărtate colțuri ale sale, și că asemenea dovezi cutremurătoare ale faptului că Dumnezeu nu glumește s-ar mai fi și repetat de mai multe ori și de atunci încoace, în diferite părți ale pământului. De câte ori însă a fost avertizat poporul acesta de către Dumnezeu prin intermediul unor profeți mai mici sau mai mari?! Și la ce a folosit aceasta pentru timpurile de acum? Căci în ce situație ne găsim noi acum știm prea bine cu toții, și mai multe nu trebuie să-ți spun! Dacă iadul există cu adevărat, atunci acolo nu poate fi în nici un caz mai rău!

13. Dacă însă revelațiile pur dumnezeiești despre care se vorbește nu poartă - spre marea noastră nefericire - decât asemenea roade, așa cum le putem vedea în rândurile fariseilor, atunci îl întreb eu acum pe oricare om sănătos la minte dacă până la urmă nu este mult mai ușor să te dezbari de orice credință în vreo revelație sau providență divină, de orice fel ar fi ea?!

14. Ceea ce ai spus tu aici, Hebram, despre marele Mântuitor din Nazaret, este bun și frumos, și nu este exclus ca învățătura sa să fie încununată de mai mult succes decât toate celelalte învățături dumnezeiești pogorâte asupra noastră. Dar eu nu-mi doresc decât ca, după o jumătate de mileniu, să pot fi martor, cu mintea mea de acum, și să pot vedea ce chip va avea atunci învățătura aceasta nouă, plecând firește de la premisa că acceptarea ei propriu-zisă va fi lăsată la liberul plac al oamenilor!

15. Acum, în fruntea ei se află numai un singur conducător, dar într-o mie de ani va mișuna de conducători, care vor propovădui învățătura aceasta pură, dar nu vor uita nicidecum de burțile lor! Spune-mi acum dacă mă aflu cu părerea mea pe un drum chiar așa de greșit cum ai susținut mai înainte!”

Author:  Acustic [ 1.2.2011, 00:13 ]
Post subject:  Capitolul 64 - Rânduiala divină și rânduiala lumii

Capitolul 64
Rânduiala divină și rânduiala lumii

1. Hebram a spus: “Da și nu! Din punctul de vedere al omului pământean ai probabil dreptate - după părerea mea - însă din cel pur divin nu ai deloc dreptate și de aceea te afli în continuare pe drumul cel rău. Căci planurile lui Dumnezeu arată cu totul altfel decât ale noastre. Uite, dacă noi am fi fost de pildă aceia care au pus stelele pe bolta cerului, le-am fi așezat probabil la distanțe mai egale unele de altele. Așa însă, Dumnezeu cel unic și atotputernic ni le-a înfățișat ca pe niște luminițe fantomatice! De ce oare?

2. Privește la verdeața de pe o câmpie cum este alcătuită din cele mai diverse plante, amestecate unele cu altele! De ce nu există oare nici aici vreo ordine oarecare, care ar stimula probabil gustul nostru pentru simetrie?! Indiferent unde te-ar conduce simțurile tale, vei întâlni mult mai multe elemente care par mai curând haotice decât simetric ordonate, în orice fel de creație! Și totuși Creatorul trebuie să se fi priceput și la simetrie, căci despre asta ne oferă dovezi dintre cele mai concludente însăși forma noastră omenească. Dacă însă bunul Creator știe, pe de o parte, să respecte simetria cea mai perfectă, iar pe de altă parte pare a nu ține deloc seama de ea, atunci problema aceasta ascunde cu siguranță vreun motiv complet necunoscut nouă, bieți viermi amărâți ai pământului, datorită căruia Creatorul pe de o parte respectă cea mai perfectă simetrie, iar pe de alta face exact contrarul! Căci de ce oare un an nu este la fel ca celălalt, de ce o zi nu este la fel ca cealaltă?

3. Vezi deci, atunci când privești astfel lucrurile, firește că așa-zisa rațiune sănătoasă a omului, orientată spre simetrie, trebuie să găsească ea un motiv oarecare pe care să-l poată critica cu toată asprimea spiritului ei ascuțit. Atunci însă intervine marele învățător însuși și spune: «Cizmarule, doar până la nivelul calapodului tău ai dreptul să judeci - mai sus însă nu!»

4. Așa cum ne putem da seama că, în marea creație a lui Dumnezeu, dezordinea pur haotică este îngemănată cu cea mai perfectă ordine, la fel îmi par mie a sta lucrurile și cu diferitele revelații ale lui Dumnezeu către oamenii de pe acest pământ. El, ca unic Creator, a știut cel mai bine ce este cel mai indicat în diferitele perioade de timp și pentru diferitele popoare pentru dezvoltarea lor spirituală.

5. Și tot El este Acela care, cu timpul, din motive fără îndoială la fel de înțelepte, lasă de pildă, la un moment dat, să se ofilească o anumită învățătură, așa cum pe suprafața pământului se ofilesc nenumărate plante și flori. Sămânța însă, care se naște din floare, asemenea adevărului viu și curat, nu se ofilește, ci rămâne vie și se perpetuează continuu.

6. La fel însă cum Creatorul face să piară cu timpul învelișul exterior al tuturor lucrurilor cunoscute de noi și care poartă o viață în ele - oricât de frumos și necesar arfi acesta pentru o vreme - îndreptându-și până la urmă toată grija spre dezvoltarea lor interioară, ne mai putem mira oare atunci când constatăm că tot la fel se petrec lucrurile și cu revelațiile?

7. Fără cuvântul rostit de o limbă pământeană nu poate ajunge la noi nici cea mai curată învățătură. Cuvântul rostit însă este de factură materială și trebuie în mod necesar să piară până la urmă, odată ce se va fi dezvoltat spiritul interior, cel curat. Și astfel, chiar și în cazul învățăturilor exterioare ale lui Dumnezeu, cu timpul fastul exterior se transformă în ceva deplorabil; în schimb însă, se dezvoltă pe fondul lor, într-o măsură din ce în ce mai mare, forța spirituală curată și adevărul unei revelații prealabile a lui Dumnezeu către oameni. Așa stau lucrurile sau nu, frate Risa?”

8. Iar Risa a răspuns: “Frate Hebram, te admir cu adevărat! Pe Dumnezeul meu, tu ai reușit cu discursul tău înțelept să schimbi realmente întregul meu mod de gândire, lucru pentru care îți sunt cu adevărat recunoscător! Căci lucrurile stau într-adevăr așa cum le-ai prezentat tu acum; și în orice parte mi-aș îndrepta gândurile, lucrurile îmi devin tot mai limpezi! Într-un cuvânt, tu ai repurtat în toate privințele o victorie decisivă asupra modului meu de a raționa! Și, pentru aceasta, îți rămân extrem de îndatorat.”

Author:  Acustic [ 1.2.2011, 00:35 ]
Post subject:  Capitolul 65 - Domnul dă sfaturi de viață pentru începători

Capitolul 65
Domnul dă sfaturi de viață pentru începători

1. În momentul acela, M-am întors Eu către Hebram și i-am spus: “Iată că tu ai făcut deja progrese foarte mari în materie de înțelepciune, la fel ca voi toți de altfel. Și, cu adevărat, de asemenea ucenici nu poți decât să te bucuri, iar în curând ei vor putea fi extrem de utili ca muncitori destoinici în via Domnului Dumnezeu! Asupra unui lucru însă vreau să vă atrag atenția tuturor, iar lucrul acesta este următorul:

2. Voi vă asemănați deocamdată cu florile timpurii, care se grăbesc primăvara să își ridice căpșoarele cu toată podoaba lor. Dacă nu vor mai veni geruri aprige, atunci unor asemenea flori timpurii și harnice le va merge foarte bine. Dacă însă, așa cum ne arată de regulă primăverile, după câteva zile mai calde vor veni din nou câteva zile de geruri aprige, atunci floricelele acelea zeloase își vor pleca căpșoarele lor minunat împodobite, și adeseori vor pieri cu totul.

3. Un lucru vă spun însă vouă: un om se lasă adeseori pătruns de un anumit adevăr și-l înțelege în toată claritatea sa. Atunci însă când deasupra sufletului omului respectiv încep să se învolbureze norii cei negri, încărcați cu tot felul de furtuni, atunci în inima omului lucrurile încep să se tulbure și se tulbură tot mai tare, și atunci omul adeseori nu mai vede ceea ce cu puțin înainte strălucea atât de limpede în fața sufletului său.

4. De aceea, păstrați în voi ceea ce ați aflat acum și ridicați-vă capetele frumos împodobite deasupra scoarței pământului acesta al omenescului vostru exterior abia atunci când veți fi siguri că gerurile de primăvară au trecut. Căci atunci, cu adevărat, știința voastră nu va mai putea fi distrusă de nici unul dintre gerurile de primăvară.

5. Totul are însă nevoie de timp ca să crească și să devină rezistent. La fel stau lucrurile și cu știința omului. Căci multe lucruri au fost în împrejurări favorabile foarte lesne înțelese și învățate, pentru a fi apoi, datorită altor împrejurări, la fel de lesne uitate! De aceea, țineți minte tot ceea ce auziți și faceți asta mai mult cu sufletul decât cu mintea, căci numai așa ele vor rămâne în voi!

6. Atunci când priviți o floare, veți simți cu siguranță o mare bucurie la vederea frumuseții ei; la ce vă servește însă bucuria aceasta, care este - în mod necesar - la fel de trecătoare ca și floarea însăși, care a trezit în voi asemenea bucurie?! Puterea vitală a florii trebuie însă să rămână în adâncurile acelui vas în care este îngrijită cu deosebită dragoste sămânța cea nemuritoare și astfel, chiar dacă bucuria voastră exterioară se va vesteji, puterea ei va coborî în acele adâncuri unde este îngrijită cu dragoste viața veșnică a spiritului. Atunci, din ea se va naște, prin intermediul spiritului, o bucurie nepieritoare pentru frumusețea ei interioară adevărată, pe care nici o brumă nu o mai poate afecta.

7. Acum însă fiți cu toții atenți, căci am să caut să aduc puțină lumină în acele chestiuni despre care Cyrenius a solicitat anumite lămuriri mai detaliate!”

8. După care M-am întors către Iara și Josoe, și le-am spus: “Iar voi, dragii mei copilași, vă puteți duce acum puțin până la bucătărie, la fiicele lui Marcu, căci ele vor avea Cu siguranță multe a vă povesti despre toate întâmplările din zilele acestea în legătură cu gătitul lor, lucruri care vă vor fi amândurora de mare folos. Căci ceea ce am să le explic acum oaspeților noștri reprezintă pâine tare ca piatra și este nevoie de niște dinți foarte puternici și bine dezvoltați pentru a putea mesteca cum se cuvine o asemenea bucată de pâine atât de tare, pentru ca ea să nu afecteze stomacul extrem de sensibil al sufletului, producându-i dureri și diferite afecțiuni. Mai târziu, când dinții sufletului vostru vor deveni și ei mai puternici, veți putea afla și voi lucrurile în cauză!”

9. Iara nu părea prea bucuroasă să-și părăsească locul, însă Josoe i-a spus: “Hai, dragă Iara, vino cu mine! Căci voia Domnului trebuie pe dată îndeplinită cu sufletul bucuros; doar tu înțelegi lucrurile acestea chiar mai bine decât mine. De aceea, ridică-te repede de la locul tău și vino cu mine, după voia Domnului!”

10. Iara s-a ridicat de la locul ei și s-a dus cu Josoe în casa lui Marcu, unde a fost primită de fiicele acestuia, după datina casei, cu mare prietenie. Și iată că un cuvânt îl stârnea pe următorul, și copiii s-au întreținut astfel în tihnă aproape până spre seară, povățuindu-se unul pe altul.

11. Eu m-am adresat lui Cyrenius, spunându-i: “Ei bine, dragă prietene, acum poți lua aminte, ascultând ce am a-ți spune ca răspuns la întrebarea ta destul de stufoasă. Iar răspunsul acesta să-ți fie călăuză ție și tuturor acelora care-l vor auzi!”

12. În momentul acela Suetal a vrut să mai facă o remarcă bucuroasă către Rafael în legătură cu faptul că Eu voi începe în sfârșit să vorbesc, însă Rafael i-a indicat cu toată seriozitatea să tacă din gură, și atunci el chiar a tăcut, iar Eu am putut continua să vorbesc.

Author:  Acustic [ 1.2.2011, 01:14 ]
Post subject:  Capitolul 66 - Sfaturile Domnului despre rânduiala sexuală pentru a da naștere unui copil de către cei care se iubesc

Capitolul 66
Sfaturile Domnului despre rânduiala sexuală pentru a da naștere unui copil de către cei care se iubesc

1. Domnul: “Vedeți voi, pentru cei care se iubesc zămislirea unui copil este o problemă deosebită! Pentru a putea zămisli un rod adevărat și sănătos, doi oameni maturi - și anume un bărbat și o femeie care se iubesc - trebuie să ajungă la o adevărată armonie sufletească între ei, fără de care s-ar ajunge cu greu, sau chiar deloc, prin binecunoscutul act al concepției, la rodul dorit (copilul).

2. Și, odată ce un bărbat și o femeie care se iubesc și doresc să aibă un copil au ajuns la o stare de armonie în inimile și în sufletele lor, ei trebuie să se cunune, iar apoi să recurgă, potrivit regulii ușor de întâlnit în natură, la actul procreării pentru a da naștere unui rod bun și viu, ce va fi făcut după chipul și asemănarea lor. Tot ce este rău și generator de suferință când cei doi se împreunează este împotriva ordinii lui Dumnezeu și a naturii și este, prin urmare, un rău. Astfel au fost relele care erau întâlnite la Sodoma și Gomora!

3. Dacă bărbatul are prea multă sămânță în el, ei bine, atunci el trebuie să urmărească să o stăpânească, după bunul obicei al bătrânilor și al patriarhilor, și, dacă de foarte multe ori el va face astfel dragoste fără să-și piardă deloc sămânța, el nu va păcătui. Dacă însă el petrece în mare taină, fără a iubi, cu toate femeile care nu iubesc, pentru a-și satisface astfel instinctele sexuale și doar pentru a se distra fără a iubi, atunci prin aceasta el comite cu certitudine un mare păcat împotriva ordinii iubirii lui Dumnezeu și împotriva ordinii din natură!

4. Numai un flăcău tânăr și lipsit de iubire care este hărțuit de instinctul sexual și care a căzut pradă farmecelor unei fetișcane într-așa fel încât să nu mai fie stăpân pe mintea sa, doar acela se poate împerechea cu o,fată, cu sau fără procreare. După un asemenea act însă, el trebuie să-i plătească cu conștiinciozitate femeii ceea ce s-a hotărât prin legea lui Moise. Iar dacă dintr-un asemenea act se naște și un rod, atunci el trebuie să-i plătească fetei de zece sau chiar de o sută de ori mai mult decât s-a hotărât prin legea lui Moise pentru cazul în care actul ar fi rămas fără rod; căci atunci o femeie îi aduce unui asemenea om un mare sacrificiu de viață și de moarte! Dacă bărbatul respectiv începe a o iubi, el se poate căsători apoi cu femeia aceea, și atunci el nu trebuie să pregete să o facă pentru că, după cum am spus, ea a făcut, iubindu-l, un mare sacrificiu pentru el.

5. In continuare, este bine ca un asemenea bărbat care este hărțuit de instinctul sexual să-și ia degrabă o nevastă legitimă, iar la nevoie, în înțelegere cu soția legitimă, chiar și o concubină pe care o iubește, pentru ca din această cauză (FRUSTRARE!) să nu se iște ceartă și mânie. Dacă însă un asemenea bărbat se poate totuși lepăda de asemenea porniri, stăpânindu-le pe deplin chiar atunci când el face dragoste, atunci în scurt timp el va avea parte, mult mai ușor decât un altul care nu se stăpânește, de un har spiritual mult mai înalt, care îi va ajuta mult fericirii și vieții sale interioare.

6. Felul în care un bărbat care iubește trebuie să-și ia o nevastă a fost hotărât încă prin legea lui Moise, potrivit ordinii divine din ceruri, și trebuie să rămână astfel, bazat pe iubire, până la sfârșitul lumii.

7. Din cele arătate deja cred că ați înțeles ce este de fapt depravarea și de ce a fost ea interzisă de Moise ca fiind unul dintre păcate; căci omului toate i-au fost dictate de Dumnezeu potrivit ordinii divine și iubirii. Cel care, iubind, se păstrează în limitele unei asemenea ordini, acela va culege plin de fericire roadele iubirii și binecuvântării divine din înalturi; cel care se va opune însă acestei ordini și nu va iubi, acela va culege numai roadele blestemului.

8. Dacă vreun bărbat hărțuit de instinctele sale sexuale lipsite de iubire nu poate totuși, în ciuda situației sale disperate, să-și stingă pe cale firească focul care îl mistuie, aceluia Eu îi recomand o baie mai lungă în apă rece și o rugăciune fierbinte adresată lui Dumnezeu pentru alinarea chinului său, și în felul acesta va scăpa cel mai lesne de necazul său. Oricare altă cale de alinare fără iubire, prin desfrânare, este însă foarte rea și, fiind fără iubire, ea produce la rândul său un nou rău, iar răul este un păcat și ea generează astfel din nou păcat.

9. Totodată însă, trebuie îndrumați cu toată hotărârea și părinții să nu-și expună odraslele pericolului excitării în care iubirea este absentă! Căci orice material inflamabil ia foarte ușor foc și, odată flăcările sexualității vâlvătind din toate părțile fără iubire, stingerea lor nu mai este un lucru simplu, iar fără sacrificii și iubire focul nu se domolește! Abia când focul sexualității fără de iubire se va fi stins, abia atunci se pot constata și pagubele pe care el le-a provocat în suflet.

10. De aceea, în special femeile trebuie să umble frumos îmbrăcate, fără a fi însă în mod exagerat provocatoare, iar tinerii să nu se lase pradă lenevirii, căci lenevirea și lipsa iubirii sunt mai întotdeauna generatoare ale tuturor viciilor și ale păcatelor.

11. Cel care, iubind din toată inima, și-a luat o nevastă legitimă, acela este legat de ea. Actul dat de Moise pentru desfacerea căsătoriei anulează însă adulterul în fața ordinii lui Dumnezeu dacă un asemenea bărbat care iubește se va cununa apoi cu o altă femeie care îl iubește. La rândul ei, dacă femeia divorțată se recăsătorește pentru că iubește, atunci ea nu este adulterină, într-un cuvânt, cel care se recăsătorește pentru că iubește, după desfacerea unei căsătorii, nu comite adulter.

12. Din punct de vedere spiritual însă, comite un adulter acela care, fără a iubi deloc, urmărește cu privirile o femeie cununată și nutrește în sufletul său doar dorință sexuală, încercând să o împingă prin tot felul de amăgiri spre o relație sexuală care este lipsită de iubire, chiar și atunci când fapta rămâne neîndeplinită.

13. Iar atunci când admiri sexual, fără iubire, farmecele femeii aproapelui tău și te lași ademenit sexual de ele, atunci tu vei comite un adulter, căci prin fapta ta lipsită de iubire ai făcut din femeia aproapelui tău o dezmățată și tu te-ai dezmățat sexual cu ea. Acesta este un păcat în fața lui Dumnezeu și a oamenilor, mai ales atunci când din dezmățul tău sexual cu femeia străină a rezultat un rod al pântecului ei. Dar firește că păcatul și răul este și mai mare dacă ai preacurvit prin lipsa ta de iubire cu femeia aproapelui tău doar de dragul plăcerii sexuale oarbe și mute. Asemenea păcătoși cu greu vor avea parte de împărăția cerurilor.”

Author:  Acustic [ 1.2.2011, 01:53 ]
Post subject:  Capitolul 67 - Cazuri de excepție în relațiile sexuale

Capitolul 67
Cazuri de excepție în relațiile sexuale

1. (Domnul): “Dacă însă femeia aproapelui tău nu a avut, de pildă, parte de un rod al pântecului de la bărbatul ei de drept, și tânjește foarte tare să dea naștere unui rod din trupul ei și, iubindu-te mult, te dorește pe tine, atunci du-te și anunță-l de aceasta pe bărbatul ei! Și dacă și el își dă acordul, atunci poți da curs unei astfel de dorințe pline de iubire fără a păcătui. Dacă femeia a rămas grea, iar după scurgerea timpului cuvenit, ea, iubindu-te, își manifestă din nou dorința ei plină de iubire față de tine, și bărbatul ei își dă din nou acordul, atunci poți să-ți dovedești din nou iubirea și bunăvoința față de ea, în măsura în care tu o iubești și ești burlac. Dacă ești tu însuți soțul unei femei fecunde, atunci nu trebuie să-ți irosești puterile pe care le datorezi soției tale, dacă și ea te dorește; căci e drept că vi s-a îngăduit prin legea lui Moise să aveți, pe lângă o nevastă legitimă, în special atunci când femeia respectivă nu este fecundă, una, sau la nevoie chiar două concubine, pentru care simțiți iubire, însă aceasta o veți face întotdeauna numai cu acordul nevestei legitime. Atunci însă când ea se va întrista foarte tare, atunci aceasta înseamnă că a venit timpul să renunțați la concubine, așa cum și Avraam s-a despărțit de Hagar, pe care și-o luase drept concubină din cauza îndelungatei infertilități a femeii sale, Sara.

2. Dacă însă, de pildă, ar veni la cineva o femeie fugită de la bărbatul ei din vreo țară străină și s-ar prezenta drept liberă și n-ar mărturisi că ea este deja nevasta altui bărbat, atunci acela care o va lua de nevastă pentru că o iubește nu se încarcă cu nici un fel de păcat, nici chiar atunci când ulterior ar afla că ea a fost deja nevasta unui alt bărbat, pe care l-a părăsit însă din cauza răutății sau a durității lui și a neputinței lui de a o satisface. Căci atunci când el, iubind-o a luat străina de nevastă, el n-a știut că ea era deja femeia legitimă a altui bărbat, iar când a aflat acest lucru ea devenise deja femeia sa legitimă, de care acum, iubind-o, nu se va mai putea despărți.

3. S-au petrecut însă adeseori, în asemenea situații, și fapte de o cruzime deosebită. De pildă, știindu-se supus legilor lui Moise, atunci când femeia cea străină a devenit pentru el o povară, noul soț a căutat să scape de ea, ducându-se în taină la soțul ei dintâi și pârându-i-o acestuia pe femeia cea necredincioasă și adulterină. Urmarea a fost atunci că femeia respectivă a fost lapidată, iar cei doi bărbați s-au văzut în situația de a putea peți din nou o altă femeie, și aceasta perfect legal. Asemenea fapte nu trebuie însă să se mai petreacă vreodată!

4. Căci adevăr vă zic vouă: în asemenea cazuri, un bărbat holtei nu trebuie să se cunune cu o femeie străină înainte de a se fi informat exact despre toate întâmplările din viața ei de până atunci! Dacă nu a aflat nimic rău despre ea și, iubind-o, el se simte atras de femeia străină, atunci nu are decât s-o ia de nevastă; iar dacă abia apoi află din întâmplare despre situația de dinainte a străinei, atunci el, pentru că o iubește, nu trebuie să devină trădătorul femeii sale, ci, plin de iubire, trebuie să o păstreze lângă el, așa cum a luat-o. Femeia însă își poate ispăși păcatul de dinainte prin marea ei credință și iubire ce este arătată noului ei bărbat. Căci Dumnezeu nu este un judecător oarecare, ci El știe să cântărească exact slăbiciunile cărnii omenești și poate să țină cont de ele, iar un ucigaș al femeii sale este un păcătos cu mult mai mare decât o femeie adulterină!

5. Pot exista însă și unele cazuri în care, undeva, să trăiască alături doi vecini, dintre care unul să nu poată sădi nici un rod în pântecele femeii sale - și asta, poate, pentru că în tinerețe el și-a irosit în zadar sămânța și puterea de procreare - în timp ce celălalt vecin să aibă, apreciind după copiii săi mulți și sănătoși, o mare putere de procreare, dat fiind că el a trăit plin de iubire întotdeauna și pretutindeni după buna rânduială a lui Dumnezeu, iar în tinerețea sa a primit o bună educație. Ce-ar fi însă dacă vecinul nefecund s-ar duce la cel fecund și l-ar ruga ca, din sămânța multă pe care acesta o are în el, să sădească și în soția lui un rod, iar vecinul cel fertil ar face lucrul acesta din iubire adevărată față de femeia vecinului său - care altminteri este foarte bun și sincer - fără a nutri din pricina aceasta nici cel mai mic gând de a se dezmăța cu nevasta acestuia? Vedeți voi, fapta aceasta, dacă ar fi făcută cu iubire, nu ar reprezenta nici un fel de păcat, și cu atât mai puțin un adulter, ci un asemenea act plin de iubire, dacă este înfăptuit cu acordul tacit al tuturor, ar constitui chiar un tainic serviciu prietenesc lăudabil. Tainic, fiindcă despre un asemenea lucru sigur că nu trebuie să afle nimeni nimic, în afara persoanelor implicate, și asta pentru ca vecinul care este nefecund să nu-și piardă cinstea și pentru ca nimeni să nu aibă vreo supărare.”

Author:  Acustic [ 1.2.2011, 01:56 ]
Post subject:  Capitolul 68 - Despre raporturile sexuale lipsite de iubire care tocmai de aceea sunt nelegiuite

Capitolul 68
Despre raporturile sexuale lipsite de iubire care tocmai de aceea sunt nelegiuite

1. (Domnul): “Dacă însă un bărbat holtei sau unul deja însurat se desfrânează, fără a iubi, cu nevasta durdulie a vecinului său, fără știrea acestuia, atunci aceasta reprezintă o preacurvie rușinoasă. O asemenea muiere care nu iubește se dovedește a fi atunci de fapt o desfrânată, iar bărbații care nu o iubesc și preacurvesc cu ea sunt și ei niște desfrânați, care nu vor intra nicicând în împărăția Domnului, fiindcă atunci dezmățul lor le mistuie aproape tot ceea ce este bun în sufletul lor și ucide în toți cei care fac aceasta ceea ce este spiritual.

2. Și tocmai de aceea, un astfel de dezmăț nici nu este cu nimic mai bun decât adulterul propriu-zis, ba de cele mai multe ori este chiar mult mai rău. Căci în spatele unui adulter în care cei doi se iubesc pot exista uneori diferite situații care sunt de natură să anuleze nelegiuirea respectivă și pe care un judecător le poate lua în seamă. În cazul dezmățului însă, deoarece lipsește iubirea, nu există nicicând circumstanțe atenuante care să poată fi luate în seamă, căci aici acționează pur și simplu patima scabroasă a desfrâului, care la o judecată nu merită nici un fel de considerație.

3. O femeie care nu iubește și care se lasă ademenită la o asemenea faptă, fără a avea o motivație oarecum justificată, este doar o mare ușuratică și ea nu merită nici un fel de considerație. Căci slăbiciunea ei nu constituie în asemenea cazuri nici o scuză, întrucât orice femeie care iubește poate dobândi în felul acesta o întărire sufletească suficientă prin încrederea ei desăvârșită în Dumnezeu. Dar și mai rea este acea femeie care, fără a iubi, îi ademenește chiar ea pe bărbați, prinzându-i în plasa ei de sexualitate ușuratică, pentru a se desfrâna apoi cu aceștia în lipsa bărbatului ei care o iubește!

4. De aceeași ticăloșie rușinoasă dă însă dovadă și un holtei care nu iubește, ba chiar de una și mai mare dă dovadă dacă nu iubește și este însurat, atunci când, fără a le iubi deloc, el le atrage pe acele femei care nu-l iubesc pentru a se desfrâna cu ele în taină, iar la sfârșitul dezmățului el le plătește pentru fapta lor. Căci, în primul rând, un asemenea bărbat care nu iubește îndeamnă femeile care nici ele nu iubesc la o necredință rușinoasă, iar în al doilea rând, procedând astfel, el le distruge aproape complet afectivitatea și, în felul acesta, el le pustiește sufletește asemenea unei furtuni năprasnice care nimicește ogoarele, ca în ele să nu mai poată fi plantată niciodată cu folos vreo sămânță.

5. În aceeași categorie intră însă și holteiul sau bărbatul însurat care, fără a iubi deloc pe vreuna dintre ele, aduce la el fete care nu iubesc, pentru ca să se desfrâneze cu ele contra unei sume de bani; și oricare fată care, fără a iubi, se vinde astfel este în aceeași măsură o prostituată întocmai ca și femeia măritată care, fără a iubi deloc, își dă trupul unui bărbat pentru bani sau pentru alte cadouri de nu contează ce fel.

6. Fetele tinere care iubesc ar trebui să fie harnice și muncitoare, și atunci, dacă ele vor iubi un bărbat, nu vor avea niciodată motiv să spună că perversitatea le-a determinat să facă astfel de lucruri, Căci oricărui bărbat cumsecade care iubește îi place foarte mult o fată harnică și muncitoare și, dacă ea îl va iubi și va fi foarte bună la suflet, atunci el nu o va lăsa niciodată să îndure vreo nevoie. Iar dacă vreun stăpân oarecare este un om zgârcit și dur, ei bine, atunci ea n-are decât să lase slujba respectivă și să-și caute o alta. Și sigur nu va fi deloc greu pentru o fată afectuoasă, harnică și iubitoare de muncă să-și găsească o slujbă bună, unde ea nu va avea de suferit de nici o lipsă!

7. Cel mai rău însă va fi - mai devreme sau mai târziu - de aceia care, fără a iubi deloc, fac tot ceea ce le stă în putință să corupă prin desfrâu asemenea fete iubitoare, bune și harnice sau chiar fecioare pure, încă nedezvoltate, cu ajutorul a tot felul de cadouri. Căci într-adevăr, astfel de bărbați care nu iubesc deloc, fie ei holtei sau însurați, sunt precum niște lupi turbați care sunt îmbrăcați în blană de oaie și atunci ei își vor primi fără îndoială pedeapsa cuvenită!

8. Cel care, fără a iubi deloc, ia însă cu de-a sila o copilă sau o fată tânără, sau chiar o femeie în toată firea, acela va fi judecat chiar aici, pe pământ! Indiferent dacă siluirea pe care o face se datorează forței brațelor sale sau ademenirii viclene cu daruri foarte scumpe, atunci nu există nici o diferență în gravitatea ticăloșiei. Atunci când nu iubești, nici cuvintele măiestre sau folosirea unor substanțe naturale cu putere magică de tulburare a simțurilor, datorită cărora fata sau femeia se lasă în aparență de bunăvoie la discreția poftelor desfrânate ale bărbatului care nu o iubește, nu atenuează cu nimic păcatul acesta, nici măcar atunci când din desfrâul acela chiar s-ar zămisli într-adevăr un rod (prunc). Căci o asemenea procreare lipsită de iubire nu s-a realizat atunci din vrerea ambelor părți și nu contribuie prin urmare în nici un fel la atenuarea ticăloșiei.

9. De cea mai mare ticăloșie se face însă vinovat acela care, fiind pedofil, pângărește astfel băieții tineri sau, fără a iubi, murdărește cu scurgerea sămânței sale alte membre sau părți ale corpului femeiesc decât cele care au fost destinate de Dumnezeu pentru aceasta, sau chiar se cuplează (sexual) cu animale. Asemenea criminali desfrânați trebuie să fie eliminați pentru totdeauna din orice societate omenească.

10. Firește că la judecarea unor asemenea ticăloșii trebuie totuși să se țină întotdeauna seama de nivelul de înțelegere pe care îl are un asemenea dezmățat sau o asemenea dezmățată; și, totodată, trebuie să se constate de asemenea dacă omul respectiv care este atât de dezmățat nu este cumva posedat de vreunul dintre spiritele acelea rele (diavoli sau demoni), care, fiind nebănuite, îl îndeamnă la un așa desfrâu. În primul caz, comunitatea este aceea care, urgent, trebuie să aibă grijă ca un astfel de om mai incult să ajungă în arest, unde el trebuie să fie disciplinat asemenea unui copil corupt, până când el va deveni, în final, un alt om. Căci de îndată ce omul, prin înfrânarea constantă a sexualității, își va învinge complet (PRIN CONTINENȚĂ AMOROASĂ) natura animalică a cărnii sale, iar astfel mintea lui se va limpezi, el va începe după aceea să ducă o viață mai curată și nu va mai decădea așa ușor înapoi în sfera instinctelor sale înlănțuitoare, animalice. În cel de al doilea caz, adică în cazul posedării, un astfel de desfrânat trebuie de asemenea să fie băgat după gratii, căci astfel de oameni care sunt perverși trebuie să fie îndepărtați cât mai grabnic din rândurile comunității umane, din cauza necazurilor foarte mari pe care ei le produc.

11. Odată ce astfel de oameni se vor afla sub pază, se va putea apoi trece la vindecarea lor prin intermediul postului sistematic și prin rugăciuni care vor fi rostite asupra lor în numele lui Dumnezeu. De îndată Ce ei s-au vindecat complet și se va constata că au scăpat cu totul de turbarea lor necurată, abia atunci ei trebuie să fie puși din nou în libertate.”

Author:  Acustic [ 1.2.2011, 03:04 ]
Post subject:  Capitolul 69 - Măsuri de corecție pentru cei care, fără a iubi deloc, sunt niște împătimiți ai exceselor sexuale

Capitolul 69
Măsuri de corecție pentru cei care, fără a iubi deloc, sunt niște împătimiți ai exceselor sexuale

1. Atunci a intervenit Cyrenius: “Doamne, dar oare în acest al doilea caz, în măsura în care n-ar exista încă un om atât de puternic din punct de vedere spiritual, în fața cuvântului și a voinței căruia să se plece până și spiritele rele care pun stăpânire pe carnea omului, nu există oare și unele metode naturale care să poată fi aplicate, pentru ca eventual un asemenea om să poată fi scăpat de boala sa chiar și prin cuvântul și voința unui om mai puțin înzestrat din punct de vedere spiritual?”

2. Atunci Eu i-am răspuns: “Cel dintâi mijloc puternic și natural este postul. Unui astfel de om să i se dea doar o dată pe zi, la ora 0 noaptea, o bucată de pâine de secară, cu o greutate de până la o jumătate de livră, și pe lângă asta și o cană cu apă. Între timp însă, lui i se poate da și puțin suc natural de aloe, eventual amestecat - în funcție de constituția naturală a posedatului - cu o picătură sau două de suc proaspăt de măselariță, iar tratamentul acesta natural, dacă va fi continuat mai mult timp, își va arăta neîntârziat efectul. Numai acest tratament însă, fără rugăciune și fără așezarea mâinilor pe capul său în numele lui Dumnezeu Tatăl (BINECUVÂNTĂRI), nu-l va putea vindeca definitiv.

3. În general, privindu-l plin de compasiune pe ticălosul pe care-l judecă, judecătorul trebuie atunci să aibă mai mereu în asemenea cazuri bine fixat în inima sa gândul că are în fața ochilor doar un om foarte rătăcit, și nu un diavol.

4. Dacă un om se dovedește însă a fi foarte perseverent în depravarea sa, fără să fie complet ignorant și nici posedat, atunci mai ales împotriva lui se cer a fi luate imediat cele mai drastice măsuri de pedeapsă.

5. Dacă însă un astfel de om se îndreaptă către calea cea bună și începe sincer să-și deteste el însuși păcatul înfăptuit, mai ales atunci el trebuie să fie tratat cu mai multă iubire. Dacă el nu dă însă nici un semn de îndreptare și găsește în continuare cea mai mare plăcere în depravarea sa - aspect pe care un asemenea țap în călduri nu poate niciodată să-l ascundă cu totul - mai ales atunci el poate, în măsura în care este un om cu o oarecare cultură, să fie expulzat din comunitate și să fie exilat în vreun ținut îndepărtat și pustiu unde, din cauza condițiilor mizere și generatoare de suferință, îi vor veni până la urmă mințile la cap; și atunci, dacă el se va îndrepta, după aceea va putea avea o soartă mai bună, de nu, pe un asemenea om îl va înghiți până la urmă pustiul.

6. Dacă însă un asemenea om este mai puțin cult și, în cazul lui, nu dau rezultate nici postul prelungit, și nici pedepsele, atunci el va putea fi castrat de către un doctor priceput, și în felul acesta lui îi va putea fi salvat sufletul. Căci, după cum știți, există destui oameni care s-au mutilat ei înșiși de dragul împărăției lui Dumnezeu. Prin urmare, pot exista - însă numai în cazurile menționate - unii care trebuie să fie astfel mutilați în urma unei hotărâri a judecătoriei comunale; căci, în asemenea cazuri, este mai de preferat să ajungi mutilat în împărăția lui Dumnezeu decât nemutilat direct în iad! Acum ai aflat deci cum anume trebuie să fie tratate din punctul de vedere al justiției toate cele care sunt foarte rele ce sunt izvorâte din plăcerile cărnii! Și doar atâta mai adaug, că, pe viitor, numai în acest fel, așa cum ați auzit voi acum de la Mine, va trebui să judecați în toate timpurile în astfel de cazuri grave.

7. Moise a hotărât drept pedepse pentru asemenea păcate grave lapidarea sau arderea în flăcări. Astfel de pedepse cumplite nu ar trebui însă să se aplice decât în situații extreme, ca exemple descurajatoare, în cazul unor mari păcătoși care sunt deosebit de îndărătnici. Eu nu vreau să anulez aici hotărârile lui Moise, ci doar vă sfătuiesc să procedați în general cu toată blândețea, până când se va dovedi că o ticăloșie mult prea mare reclamă cea mai severă pedeapsă.

8. Fiți așadar - în calitatea voastră de judecători - blânzi și drepți, prin manifestarea adevăratei iubiri față de aproapele vostru, și atunci veți face în felul acesta și voi o judecată blândă și dreaptă. Căci, să nu uitați: cu ce măsură veți măsura voi acum, cu aceeași măsură veți fi odată și voi măsurați.

9. De veți fi îndurători, veți găsi cândva și voi îndurare; de veți fi însă severi și neîndurători în judecățile și sentințele voastre, veți găsi și voi la timpul cuvenit judecători tot atât de severi și neîndurători pe cât ați fost voi.

10. Țineți mai mereu cont în toate judecățile voastre de faptul că sufletul omului este foarte supus și ascultător. Doar carnea este și rămâne cea care este stăpânită de slăbiciune și nu există nimeni care să se poată lăuda cu forța morală a cărnii sale.

11. Oameni aproape complet renăscuți în propriul lor spirit nu pot exista încă în sensul propriu-zis al cuvântului; căci la renașterea spirituală cea adevărată și deplină oamenii nu vor putea ajunge decât atunci când Fiul Omului își va fi îndeplinit pe de-a întregul misiunea care i-a fost încredințată Lui.

12. Rețineți deci toate acestea și procedați întocmai!”

Author:  Acustic [ 1.2.2011, 03:08 ]
Post subject:  Capitolul 70 - Cazuri de desfacere legală a căsătoriei

Capitolul 70
Cazuri de desfacere legală a căsătoriei

1. Atunci Cyrenius a spus: “Îți mulțumesc din toată inima, căci acum iată că mă simt pe deplin luminat într-o problemă care mi-a dat de fiecare dată multă bătaie de cap, pentru ca în astfel de cazuri să pot pronunța o judecată dreaptă, iar acum cred că greu ar mai putea exista situații în care să stau în dubiu dacă să mă pronunț într-un fel sau altul. Un singur aspect mă mai frământă încă, fiind o problemă extrem de delicată, și anume următorul: nu există oare chiar nici un caz în care o căsătorie ce a fost odată încheiată să poată fi pe deplin desfăcută, astfel încât părțile despărțite să se poată căsători din nou cu alți soți, fără a se face vinovate de păcatul cel greu al adulterului?”

2. Eu i-am răspuns: “Ba da, asemenea situații pot exista într-adevăr. De pildă, să zicem că un bărbat care iubește și-a luat de nevastă o femeie care altminteri este înzestrată din belșug cu toate farmecele femeiești, dar atunci când el îi descoperă în taină goliciunea, constată cu uimire că femeia respectivă este de fapt o hermafrodită. Într-un asemenea caz trebuie să fie hotărâtă de îndată desfacerea căsătoriei, dacă acest lucru este cerut. Un lucru să fie însă clar, și anume: dacă nu există un reclamant, atunci nu există nici judecător. Pentru asemenea situații ar trebui însă să fie dată o lege care să stipuleze că asemenea căsătorii nici să nu poată fi încheiate, iar partea (dintre cei doi soți) care are bună știință despre faptul că nu este aptă pentru o relație conjugală normală să poată fi trasă la răspundere pentru înșelătorie și chiar să fie obligată la plata unor daune. Ce s-a spus aici despre partea feminină este valabil și în cazul în care partea masculină se dovedește a nu fi pe de-a întregul bărbat. Iar dacă atunci femeia îl părăsește pe respectivul și ia imediat în căsătorie alt bărbat, ea nu se face vinovată de adulter.

3. Pot exista însă și printre bărbați unii care s-au castrat singuri, pentru a ajunge astfel în împărăția lui Dumnezeu, sau alții, care au fost castrați încă din tinerețea lor din cine știe ce motive lumești, precum există și unii care ies gata castrați chiar din pântecele mamei lor. Toți cei care au fost numiți sunt complet inapți pentru căsătorie, iar incapacitatea aceasta a lor determină de la bun început desfacerea imediată și completă a căsătoriei.

4. Dar poate exista și cazul în care una dintre părțile unui cuplu să sufere de o asemenea infirmitate trupească încât partea cealaltă să nu poată trăi nicicum lângă ea; și într-un asemenea caz căsătoria se cere să fie complet desfăcută - însă aceasta se poate face numai în situația în care partea reclamantă nu a știut dinainte de căsătorie despre infirmitatea celeilalte părți. În cazul în care ea a știut despre aceasta și a acceptat totuși actul căsătoriei, atunci căsătoria este considerată valabilă și nu poate fi desfăcută! Alte asemenea boli care ar putea conduce la desfacerea completă a unei căsătorii deja încheiate sunt: nebunia ascunsă a uneia sau alteia dintre părți, de asemenea demența periodică, lepra ascunsă, nodulii canceroși, ftiriaza, tuberculoza nevindecabilă, epilepsia, absența completă a cel puțin două dintre simțuri, guta avansată sau un miros pestilențial foarte puternic al corpului sau al gurii.

5. Dacă partea care este sănătoasă nu a avut știință înaintea încheierii căsătoriei de una dintre bolile ce au fost menționate mai sus, atunci ea poate cere îndată după încheierea căsătoriei desfacerea legală a acesteia, și aceasta trebuie să-i fie acordată! Căci într-o asemenea situație, partea sănătoasă este cea înșelată, iar înșelăciunea respectivă este de natură să anuleze orice acord, prin urmare și căsătoria.

6. Dacă însă astfel de soți nu vor deloc să se despartă, partea sănătoasă acceptând și ea acest lucru, atunci căsătoria trebuie să fie considerată valabilă, iar ulterior nu mai poate fi desfăcută, exceptând separarea partenerilor în pat și la masă. Căci aici are, de asemenea, valabilitate dictonul vostru: «Volenti non fit iniuria!» (Cel care de la început a acceptat de bună voie un anumit lucru, nu se poate considera după aceea înșelat!)

7. În afara acestor situații însă, nu prea mai există vreo alta care să poată fi acceptată drept motiv pentru desfacerea completă a unei căsătorii.

8. În toate celelalte căsătorii în care relațiile nu merg prea bine, cei doi soți trebuie totuși să se suporte unul pe celălalt până la moarte. Căci dacă tinerii au sorbit la început cu nesaț din cupa cea plină cu miere a căsătoriei, ei trebuie să accepte mai apoi să bea și cupa cu pelin a acesteia.

9. Vedeți însă că această cupă plină cu miere a căsătoriei este oricum partea cea mai nefastă a acesteia; căci, de multe ori, abia pelinul căsătoriei este cel care conduce la începutul maturității de aur a vieții. Iar aceasta trebuie să se instaleze pretutindeni, căci de nu s-ar instala, atunci ar sta prost lucrurile cu sămânța care este sădită în pământ pentru viața din ceruri.

10. Abia în procesul maturizării vieții - care adeseori este amară ca fierea - începe să se trezească la viață și să încolțească sămânța, care în mierea vieții s-ar fi înecat precum musca ce se aruncă cu nesaț asupra chiselei cu miere și în felul acesta ea își pierde apoi chiar viața, fiind înecată în dulceața cea exagerată a acesteia. Am reușit oare să te lămuresc pe deplin?”

Author:  Acustic [ 1.2.2011, 03:14 ]
Post subject:  Capitolul 71 - Reguli de comportament care sunt valabile pentru soți și judecători

Capitolul 71
Reguli de comportament care sunt valabile pentru soți și judecători

1. Și din nou a spus Cyrenius: “Desigur, Doamne și Stăpâne! Un singur lucru ar mai fi, și odată ce-mi vei spune și despre acesta măcar un cuvințel, cu asta chiar consider că am epuizat toate chestiunile care sunt legate de căsătorie.

2. Uite, să spunem că un bărbat care iubește, fiind cumpătat, și care altminteri trăiește într-o perfectă rânduială, are o nevastă foarte frumoasă care, trupește vorbind, este foarte senzuală - așa cum de fapt chiar există destul de multe femei care sexual sunt greu de săturat. Și o astfel de femeie foarte senzuală pretinde de la bărbatul ei chiar de mai multe ori pe zi satisfacerea și liniștirea poftelor ei trupești. Bărbatul îi spune femeii foarte ocrotitor: «Ai grijă, fiindcă acum sămânța a prins în trupul tău, iar tu ai nevoie - în perioada pe care a prevăzut-o Dumnezeu pentru dezvoltarea acesteia - de liniște, pentru ca în starea binecuvântată în care te găsești să nu-ți dăunezi în vreun fel și să-ți produci inutil suferință prin satisfacerea lipsită de orice folos a poftelor tale trupești.»

3. Femeia cea nesătulă nici nu vrea însă să audă de povețele cele bune și-i cere bărbatului ei cu o mare insistență să-i satisfacă pe deplin toate poftele ei trupești. Dacă atunci bărbatul dă curs dorințelor femeii sale, comite în mod evident o faptă imorală și totodată, după cuvintele Tale, și un mare păcat împotriva ordinii divine. Dacă însă refuză, atunci el păcătuiește față de dorința nevestei sale și, în mod indirect, o îndeamnă astfel pe aceasta spre tot felul de satisfacții sexuale nefirești sau spre adulter și desfrânare cu alți bărbați pe care ea nu-i iubește și care nici ei nu o iubesc.

4. Există, pe de altă parte, și asemenea țapi de bărbați care iubesc și care sunt întărâtați de pofte, care nu le cruță pe nevestele lor cele cuvioase nici măcar cu câteva ore înainte de naștere. Și despre asemenea lucruri apar mereu plângeri. Ce sentință poate să dea într-un asemenea caz un judecător, oricât de înțelept ar fi el, care să fie legală și armonioasă deopotrivă în fața lui Dumnezeu și a oamenilor?

5. Dacă bărbatul cel cumpătat care iubește sau femeia cea cuvioasă care iubește cere în numele ordinii drepte și a împărăției lui Dumnezeu desfacerea căsătoriei, trebuie ea să fie pronunțată într-un asemenea caz sau nu?”

6. Atunci Eu am răspuns: “Da, în asemenea cazuri se poate hotărî, la cererea uneia sau a alteia dintre părți, o desfacere a căsătoriei, e drept că nu una totală, dar oricum mai severă decât cea potrivit căreia cei doi trebuie să nu mai împartă bucuriile patului și ale mesei împreună. Se poate chiar anula datoria de întreținere reciprocă și a dreptului succesoral - două drepturi care, într-un proces mai puțin grav, se anulează abia atunci când una dintre părți s-a îndepărtat de tot, timp de mai bine de trei ani, de cealaltă parte, cu care ea nu mai împarte patul și masa, și nu se mai ocupă deloc de ea, ci umblă după felurite alte distracții.

7. La desfacerea căsătoriei însă, care în cazul prezentat de tine s-ar hotărî la cererea părții bune, trebuie să fie anulate concomitent și oricare alte pretenții la drepturi.

8. Trebuie avut însă grijă ca desfacerea căsătoriei să se hotărască doar atunci când ea este solicitată de partea cea bună, iar partea cea rea este și ea de acord; căci dacă cea din urmă nu este de acord, ci promite să se îndrepte, atunci nici părții bune nu trebuie să i se acorde dreptul la divorț, ci ea va fi doar luată în evidență și îndemnată să aibă răbdare.

9. Dacă însă niște soți care sunt astfel despărțiți vor să-și continue mai apoi viața din nou împreună, în bună înțelegere, ei nu mai au nevoie de o nouă cununie, ci, potrivit voinței celor două părți, vechea legătură își reia deplina ei valabilitate, iar o a doua cerere de desfacere a căsătoriei nu-i mai poate despărți pe cei doi, decât eventual de la bucuriile patului și ale mesei.

10. Atunci însă când un bărbat care iubește are o nevastă foarte nesătulă care îl iubește și, cu toată înțelepciunea sufletului său, el îi satisface aproape pe deplin dorințele soției sale în măsura în care forțele sale de bărbat îl ajută, el nu comite prin aceasta un păcat împotriva ordinii lui Dumnezeu; căci trupul plin de dorințe al unei astfel de neveste seamănă cu un ogor arid, pe care grădinarul este nevoit să-l ude în miezul verii fierbinți de mai multe ori pe zi, dacă vrea ca plantele care au fost semănate pe el să se dezvolte. De îndată ce vine însă toamna cea umedă, fiecare ogor va primi atunci umiditate din belșug. Dar bărbatul nostru, care o iubește, trebuie să se ocupe în același timp suficient de intens și de dezvoltarea spirituală a nevestei sale și s-o educe, iar această educație va da apoi roadele dorite dacă el o va învăța cu multă răbdare să-și deplaseze energiile poftelor trupești în sfera sufletească sau în cea spirituală.

11. Răbdarea, dublată de o mare iubire, este însă întotdeauna mult mai bună chiar și decât cea mai bună lege.

12. Mai în drept ca să ceară desfacerea căsătoriei este însă o nevastă cuvioasă și iubitoare din cauza poftelor trupești exagerate ale bărbatului ei, decât un bărbat din cauza poftelor trupești exagerate ale nevestei sale. Căci nevasta - odată binecuvântată cu un rod în pântece – are nevoie de liniște pentru perioada pe care a hotărât-o Dumnezeu pentru zămislirea rodului. Bărbatului nu i s-a stabilit însă nici o perioadă de timp și, de aceea, el are mai puțină nevoie de odihnă - potrivit naturii sale – decât o femeie care este binecuvântată cu rod în pântece; de aceea, la o astfel de judecată, trebuie să fie ascultată cu mai mare atenție o femeie care se află în stare binecuvântată (însărcinată) decât un bărbat cumpătat și iubitor.

13. În cazul bărbatului prea cumpătat, trebuie să fie cercetat totodată cu o mare atenție ce fel de viață a dus el înainte de căsătorie și dacă nu cumva o tinerețe plină de excese amoroase și păcate a fost aceea care l-a făcut să devină prea cumpătat și lipsit de vlagă. În cazul unei neveste frumoase, senzuale și nesătule, întrebarea aceasta cade aproape de la sine. Căci dacă încă de fecioară ea s-a aruncat de dragul câștigului în vâltorile unei vieți de destrăbălare, atunci firea ei sufletească s-a împietrit prin aceasta în mare măsură, și, de va deveni ulterior soția legitimă a vreunui bărbat oarecare, atunci el se va izbi cu dorințele sale de un bloc de gheață.

14. In comparație cu puterea naturii însă, orice sentință judecătorească, fie ea oricât de înțeleaptă, nu este nimic mai mult decât o nucă găunoasă, astfel că, în cazul unei femei frumoase și cu sângele prea fierbinte, s-ar mai putea folosi cu succes și unele mijloace corespunzătoare din domeniul naturii (plante de leac), obținându-se astfel prin ele o vindecare a inimii femeii și probabil că în felul acesta situația se va îmbunătăți. Iată că așa trebuie să se procedeze în asemenea cazuri. Dar dacă mai ai totuși vreo nedumerire, s-o auzim!”

Author:  Acustic [ 1.2.2011, 03:26 ]
Post subject:  Capitolul 72 - Despre verificarea mirilor

Capitolul 72
Despre verificarea mirilor

1. Atunci Cyrenius a întrebat: “Tocmai ai amintit despre unele mijloace naturale. În ce ar putea consta ele?”

2. Iar Eu i-am răspuns: “Mai ales într-un mod de viață cumpătat! Un sânge prea fierbinte mistuie întotdeauna mai mult din făptura omului decât unul mai rece; de aceea, oamenii cu sângele mai fierbinte mănâncă mai mult decât cei cu sângele mai rece și au mai mereu o înclinație către mâncăruri grele foarte gustoase, care apoi sunt însoțite de băutură.

3. Tocmai de aceea, atunci când asemenea oameni se îndreaptă spre cumpătare sau sunt îndemnați de alții să o facă, explicându-li-se cu toată bunătatea posibilă de ce li se recomandă cumpătarea (și deci niște mâncăruri mai puțin grele), atunci sângele lor o să înceapă cât de curând să pulseze mai ponderat, iar instinctele lor senzuale își vor mai pierde și ele din intensitate, și toate acestea fără vreun fel de dezavantaj pentru starea de sănătate a trupului sau a sufletului lor.

4. Dacă însă, în cazul unei femei frumoase și senzuale care este mistuită de patimă, nici după o respectare mai îndelungată a regulilor cumpătării de aur natura ei nu vădește o transformare vizibilă, atunci mai ales în perioadele când luna se află în descreștere trebuie ca acesteia să i se dea să bea seara apa în care au fost puse la macerat niște frunze și flori de sena, care vor fi atunci amestecate cu puțin suc natural de aloe, cam patru linguri pline, dar aceasta nu în fiecare zi, ci doar a treia sau a patra, și cu siguranță că atunci trupul prea înfierbântat de dorințe trupești al femeii va începe să se mai liniștească.

5. Dacă însă nici aceste remedii, chiar fiind însoțite de multe povețe bune, nu duc la rezultatele scontate sau chiar la nici un rezultat, abia atunci se poate hotărî, la cererea bărbatului, separarea lor de la plăcerile patului și ale mesei care a fost discutată mai înainte pentru astfel de cazuri.

6. În orice caz însă, de zece ori mai curând trebuie să fie ascultată femeia iubitoare cea cuvioasă și care este chinuită de bărbatul ei care este mistuit de patimă - aceasta în special dacă ea deja se află într-o stare binecuvântată - decât bărbatul care este chinuit de o femeie frumoasă și senzuală cu sângele prea fierbinte. Căci bărbatul iubitor și cumpătat mai are la dispoziție, pe lângă mijloacele morale, și o mulțime de mijloace disciplinare naturale (pedepse), cu ajutorul cărora el poate răcori într-un mod foarte eficient focul trupesc prea puternic care o mistuie pe femeia sa, iar femeii frumoase și senzuale cu sângele înfierbântat nu-i va dăuna în nici un fel dacă bărbatul ei își va face simțită, fiind animat de cele mai bune intenții, asprimea sa. Sigur că, atunci, aceasta nu trebuie să pornească niciodată din vreun necaz ascuns sau din furie, ci întotdeauna trebuie să pornească dintr-o adevărată iubire față de aproape, căci altminteri măsura sa nu numai că nu va fi folositoare, ci dimpotrivă, ea s-ar putea dovedi chiar dăunătoare.

7. Iată deci cam tot ce s-ar putea spune, în general, în ceea ce privește iubirea între bărbat și femeie, căsătoria și păcatele posibile care apar atunci din oricare parte, precum și modul în care acestea trebuie să fie judecate în toată lumea.

8. Și ar fi foarte bine ca însuși statul să dea o hotărâre cu caracter de lege în sensul acesta, ca o căsătorie odată încheiată să fie păstrată din punct de vedere moral în cât mai bună stare, iar oamenii care sunt atinși de vreo boală fizică sau morală să nu aibă dreptul să se angajeze într-o căsătorie. Căci, din asemenea căsătorii nu poate rezulta nicicând un viitor rod (prunc) care să fie pe deplin binecuvântat.

9. Ar fi bine însă și ca cei care în aparență sunt neafectați de vreo infirmitate să fie supuși unei verificări, din care să rezulte dacă tânărul mire sau tânăra mireasă se potrivesc sau nu pe deplin unul cu altul.

10. Și, dacă atunci un examinator înțelept și care este împuternicit cu această sarcină va constata vreo piedică serioasă în calea unirii acestora, atunci el ar trebui să se abțină de la încuviințarea actului cununiei, înfățișându-le cât mai limpede celor care vor să-și unească viețile care sunt urmările nefaste pe care le-ar putea avea atunci actul respectiv. El le va explica faptul că acceptul deplin pentru încheierea căsătoriei lor nu se va putea da atâta timp cât vor continua să existe respectivele piedici considerabile.

11. Și totodată, un asemenea însărcinat al statului cu încheierea de căsătorii ar trebui să le explice cât mai limpede celor doritori de a-și uni viețile seriozitatea actului respectiv și scopul divin al împlinirii acestuia.

12. Iar de se va dovedi apoi că cei care sunt cu adevărat dornici de a-și uni viețile prin iubire încep să privească cu tot mai multă seriozitate actul căsătoriei, urmărind să înlăture piedicile lumești care au stat in calea actului cununiei, astfel încât să dorească de-acum a-și uni viețile doar în temeiul valorii lor umane și divine, abia atunci un astfel de împuternicit poate să-și dea acordul pentru încheierea căsătoriei. El trebuie să consemneze în scris făgăduința solemnă a unirii bazată pe iubire reciprocă a vieților celor doi într-o carte, ca dovadă a încheierii căsătoriei, cu specificarea anului și a zilei în care s-a petrecut evenimentul, și totodată el să fie aproape permanent în cunoștință de evoluția ulterioară a relațiilor conjugale ale respectivilor, așa cum se vor prezenta ele, fie bune, fie mai rele.

13. De aceea, asemenea înțelepți care sunt împuterniciți cu încheierea căsătoriilor nu trebuie să fie niște străini, oameni veniți sau aduși din afară într-o comunitate oarecare, ci ei trebuie să fie niște oameni ai locului, care-i cunosc foarte bine pe semenii lor, tineri sau bătrâni, la fel de bine cum se cunosc pe ei înșiși. În felul acesta se vor putea evita fără doar și poate multe dintre căsătoriile eșuate, care nu se bazează pe iubire, și atunci va exista și foarte multă binecuvântare într-o comunitate umană care este astfel unită prin iubire sinceră.

14. De aceea, ar fi bine ca în flecare comunitate umană mai mare să existe o instituție judecătorească matrimonială, care va fi însărcinată să vegheze asupra tuturor problemelor care sunt legate de căsătorie. Firește că o asemenea instituție judecătorească ar trebui să aibă un caracter absolut imaculat, iar în fruntea ei ar trebui să se afle un om de felul lui Matael.

15. Omul respectiv trebuie să vegheze în special asupra încheierii de căsătorii, astfel încât niciodată un tânăr sub douăzeci și patru de ani și o femeie sub douăzeci de ani să nu poată încheia o căsătorie legală. Căci o asemenea perioadă de timp este aproape indispensabilă pentru atingerea maturității necesare pentru ca o căsătorie să evolueze apoi spre foarte bine și să fie durabilă, chiar și din punct de vedere spiritual. Căci oamenii care sunt prea tineri se epuizează de multe ori reciproc prin satisfacții pur senzuale, apoi printr-o prea mare obișnuință se scârbesc sau se plictisesc unul de altul, și astfel criza căsătoriei este gata.

16. De aceea, pe viitor, adevărata fericire conjugală ar trebui să depindă de amintitul judecător matrimonial suprem. Și, în comunitatea umană în care un judecător suprem mai înțelept își va desfășura activitatea sa atât de importantă, lucrurile vor evolua către o stare de binecuvântată desăvârșire.

17. Un asemenea judecător suprem va trebui de asemenea să vegheze atât cu ochii, cât și cu inima asupra educației copiilor din comunitatea care i-a fost încredințată lui, căci astfel va ști să preîntâmpine prin mijloacele corespunzătoare toate necazurile care s-ar putea ivi; pe cei recalcitranți el îi va struni, iar pe cei zeloși el va ști să-i laude pentru toate realizările lor bune și adevărate, răsplătindu-i mai ales prin faptul că-i va ajuta să vadă binecuvântarea divină care este revărsată asupra căminelor lor.

18. Atunci el nu trebuie sub nici o formă să instituie, așa cum s-a mai făcut pe ici, pe colo, cine știe ce premii pentru respectivii soți, căci asemenea motivări care sunt exterioare nu sunt cu nimic de folos dezvoltării spirituale a vreunei comunități, întrucât, atunci, membrii acesteia se vor lua la întrecere unul cu altul în a face bine doar de dragul avantajului material și nu de dragul binelui în sine, care singur trebuie să fie determinant pentru om.

19. Aproape că nici nu mai merită să fie amintit faptul că, până la urmă, din asemenea căsnicii fericite - pe lângă faptul că ele se mențin mult mai curate în ordinea și armonia lui Dumnezeu, iar roadele lor se vor bucura întotdeauna de binecuvântarea divină ce va veni de sus - vor rezulta totodată și cele mai mari avantaje morale și naturale, chiar și pentru întregul stat în ansamblul său, și pentru conducătorul său uns. Căci atunci când un stat dorește cu adevărat să aibă niște supuși buni, el trebuie să înceapă să și-i educe ca atare încă din fașă. Atunci când niște părinți vor să aibă niște copii buni, ei trebuie la rândul lor să înceapă să și-i educe încă din fașă, căci altminteri din ei vor ieși niște răi ori niște sălbatici care, cel mai adesea, își vor chinui părinții, în loc să le fie mângâiere și sprijin la bătrânețe.

20. Atunci însă când căsniciile sunt ținute așa cum trebuie, în bună rânduială, din asemenea căsnicii se vor naște niște copii care vor exista în spiritul bunei rânduieli, iar copiii binecrescuți vor deveni după aceea cetățeni cumsecade, care vor putea intra, atunci când vor fi pregătiți, în împărăția lui Dumnezeu, iar prin aceasta se va putea împlini astfel tot ceea ce rânduială lui Dumnezeu poate cere de la oamenii de pe acest pământ! Îți sunt acum clare și limpezi toate lucrurile acestea?”

Author:  Acustic [ 1.2.2011, 03:26 ]
Post subject:  Capitolul 73 - Rafael consemnează vorbele Domnului despre viața sexuală

Capitolul 73
Rafael consemnează vorbele Domnului despre viața sexuală


1. Cyrenius a spus: “Da, Doamne și Stăpâne în spiritul Tău cel etern! De-acum chiar că nu mai am alte întrebări de pus în legătură cu toate aceste aspecte. Doar că ar fi fost bine ca ele să fi fost consemnate și în scris, cuvânt cu cuvânt; căci vorbele Tale pot constitui baza unei întregi și perfecte constituții de stat.”

2. Iar Eu am spus: “Uite, Rafael va face lucrul acesta pentru tine; pune doar să i se aducă cele necesare pentru scris!”

3. Drept care, Cyrenius a poruncit pe dată slujitorilor săi să aducă cele necesare pentru scris, iar aceștia au și plecat și au adus degrabă mai multe suluri de pergament, precum și niște plăcuțe de cupru pentru gravat. Când toate au fost aduse, Eu l-am chemat pe Rafael, iar acesta a sosit de îndată la masa noastră și l-a întrebat pe Cyrenius cum dorește să aibă însemnările, pe pergament sau pe plăcuțele de cupru.

4. Cyrenius i-a răspuns: “Pe pergament însemnările ar fi fără îndoială mai ușor de folosit, dar pentru urmașii noștri ele s-ar putea păstra mai bine pe plăcuțele de cupru. Dar, odată ce voi avea toate explicațiile scrise pe pergament, voi avea eu pe urmă grijă ca ele să fie copiate și pe plăcuțe.”

5. Însă Rafael i-a spus: “Știi ceva, întrucât tot nu mă costă vreun efort în plus dacă fac treaba odată sau de două ori, îți voi înscrie textul deodată și pe pergament, și pe tăblițe!”

6. Cei doisprezece de la masa alăturată au făcut ochii mari și au așteptat plini de nerăbdare să-l vadă pe ucenic scriind cu amândouă mâinile deodată.

7. Iar Suetal chiar i-a spus lui Ribar: “Ei, de scrisul ăsta cu două mâini deodată chiar că sunt foarte curios! Fără îndoială că marele învățător din Nazaret trebuie să fie și un bun pedagog; căci o asemenea scriere eu n-am mai văzut încă. Dar până va reuși el să aștearnă pe pergament, cuvânt cu cuvânt, tot ce a rostit aici grecul cel cu adevărat foarte înțelept - care nu mă îndoiesc că este și el un ucenic ceva mai în vârstă al Nazarineanului - sunt aproape sigur cava apune soarele!”

8. Iar Ribar i-a răspuns: “Asta firește că depinde de cât este el de îndemânatic la scris! Dar poate că și la scriere dispune de vreo știință magică, despre care noi știm la fel de puțin cum am știut și despre faptele lui miraculoase de dinainte. Pe toate le-am văzut și le-am simțit, însă cum și pe ce cale au fost ele făptuite, despre asta nu avem nici cel mai mic habar! De aceea, nici nu trebuie să ne îndoim vreodată de reușita vreuneia din intențiile anunțate ale unor oameni de genul acesta, care au săvârșit deja în fața ochilor noștri lucruri atât de deosebite, decât doar dacă vreun eșec al lor ne va demonstra până la urmă contrarul!”

9. Iar Suetal a completat: “Așa este, îți împărtășesc și eu părerea, numai că trebuie doar să discutăm și noi despre ceva!”

10. Ribar însă i-a replicat: “Frate dragă, aici chiar că este mai bine să tăcem, limitându-ne doar să privim și să ascultăm! Uite, băiatul își potrivește de-acum sulurile și tăblițele! Deci hai să fim foarte atenți; căci este sigur că foarte curând va începe să scrie!”

11. În momentul acela, Suetal chiar s-a ridicat în picioare, așteptând atent momentul în care va începe să scrie tânărul ucenic. Dar cum s-a uitat mai atent, el a văzut dintr-o dată că atât sulurile de pergament, cât și tăblițele ele cupru erau toate pline cu litere. Și, uluit peste măsură, a strigat în gura mare: “Ei bine, mai presus de minunea aceasta chiar că nu poate exista alta! Căci noi așteptam cu toții ca ucenicul să înceapă să scrie cu ambele mâini, și iată că el a și terminat treaba! Știți, asta de-acum depășește chiar toată înțelegerea omenească și nici nu s-a mai auzit vreodată de ceva asemănător!”

12. Și, la strigătul acesta de uimire al lui Suetal, s-au ridicat toți cei doisprezece în picioare, privind uluiți la sulurile de pergament desfășurate în fața lor și la tăblițele umplute cu un scris foarte mărunt. S-au convins însă cu toții că pe toate erau înscrise niște litere clare, curate și perfect citețe, și au început să se întrebe mai mult din priviri: “Cum este posibil așa ceva?”

13. Iar Rafael, văzând marea uluire a comesenilor săi, i-a explicat lui Suetal: “Vezi tu, acesta este efectul celor opt pești înfulecați de mine, pentru care tu m-ai cam invidiat; dar trebuie să aduni putere atunci când vrei să duci o lucrare la bun sfârșit! Sau poate ești de altă părere?”

14. Iar Suetal i-a răspuns: “Dragă prietene atât de minunat, ție îți cam place să mă iei puțin peste picior; dar nu-i nimic, căci văd eu bine că în tine sălășluiește o putere divină uriașă și cu tine noi nu ne putem pune! Sigur este însă că nu de la cei opt pești ți se trage puterea aceasta deosebită, pe care cu siguranță ți-a dăruit-o învățătorul divin și unic de la Nazaret. De aceea, fă ce vei ști tu ca să reușim și noi să-l vedem și să putem vorbi cu el. Căci acum sufletul nostru chiar că nu ne mai dă pace; trebuie să-l vedem și să stăm de vorbă cu el! Acum chiar vrem să-l cunoaștem și să vorbim cu el!”

15. Rafael a spus: “Mai aveți răbdare un timp, până când voi aranja cum trebuie manuscrisul, iar apoi ne vom duce și vom vedea unde s-a ascuns marele învățător de cei orbi și surzi!” Și, cu răspunsul acesta, cei doisprezece s-au declarat mulțumiți și n-au mai pus pentru moment alte întrebări.

16. Rafael însă s-a apucat să pună în ordine sulurile de pergament și le-a predat, împreună cu tăblițele, lui Cyrenius, care nici el nu era mai puțin uimit. Acesta a început pe dată să le cerceteze și nu contenea să se mire de exactitatea cu care au fost ele executate.

Author:  Acustic [ 1.2.2011, 03:30 ]
Post subject:  Capitolul 74 - Nerăbdarea și curiozitatea lui Suetal de a-L vedea pe Domnul

Capitolul 74
Nerăbdarea și curiozitatea lui Suetal de a-L vedea pe Domnul

1. În timp ce Cyrenius își studia cu o imensă bucurie pergamentele, chipul său reflectând o mare surprindere și un respect profund, Eu i-am cerut lui Rafael să-i elibereze pe Iara și pe Josoe din exilul lor provizoriu și să-i aducă înapoi la masă. Iar slujitorul din ceruri a făcut de îndată ceea ce Eu i-am cerut. Cum a apărut Iara, ea a spus puțin necăjită: “Bine, Doamne, Tu, iubirea mea veșnică, dar lungă a mai fost discuția aceasta, din care eu n-am avut voie să aud nimic! Chiar mă temeam că ea nu se va sfârși înainte de ivirea nopții. Însă, slavă Ție, acum s-a terminat totul și sunt din nou lângă Tine!”

2. Îngerul însă s-a reîntors în timpul acesta din nou lângă cei doisprezece, dintre care Suetal a fost primul care s-a mirat foarte tare de Iara și a spus: “Ascultă, ucenicule tânăr și atât de frumos la chip, dar ce are oare fătuca aceasta, care probabil că nici n-a împlinit încă paisprezece primăveri, cu grecul cel înțelept? Căci pare îndrăgostită până peste urechi de bărbatul acesta! Atunci când te-am văzut revenind printre noi, am fost aproape convins că ni-l vei aduce cu tine pe învățătorul tuturor învățătorilor: și când colo, tu ai venit cu fetița aceasta îndrăgostită! Iată cum ne-ai înșelat deci așteptările. Sau poate că și ea este vreuna dintre ucenicele făcătoare de minuni ale marelui învățător, care s-a retras în vreo cameră de taină doar pentru a mai beneficia de niște povețe? Căci, ce să mai spun, la voi aici te întâlnești cu tot soiul de fenomene care, în loc să te lumineze, îți întunecă și mai mult mintea, cu cât te gândești mai mult la ele. Pe de o parte, miracole de cel mai neauzit fel, pe de alta, iarăși, întâmplări tipic omenești dintre cele mai obișnuite. Spune-mi deci cu toată seriozitatea, cum trebuie să înțeleagă niște oameni cinstiți ca noi, de pildă, toate lucrurile acestea, căci, vezi tu, eu nu pricep deloc de ce marele învățător, care mai înainte aproape că ne era băgat pe gât de către grecul cel înțelept - asta în momentul în care noi, sincer vorbind, mai curând nu voiam să-l cunoaștem - acum nu mai vrea deloc să se arate! Oare ce am făcut noi de ne lipsește cu totul de vederea chipului său, sau poate că până la urmă nici nu vom avea deloc dreptul să-l vedem?”

3. Iar atunci Rafael a spus: “Ei bine, dragii mei prieteni, dacă sunteți chiar atât de orbi încât nu vedeți nici măcar soarele în plină amiază, atunci chiar că nimic nu vă mai poate ajuta! Căci atunci când cineva este chiar atât de prost, atunci nu-i va sluji la nimic nici faptul că altul îi va spune: «Uite, acesta sau acela este El!» Căci respectivul tot nu va crede spusele sale. Pentru a crede este nevoie și de o minte destupată, care la nevoie să se descurce chiar și singură. Acolo însă unde mintea omenească este încă prea puternic închistată într-un strat gros de materie, acolo nici vreun indiciu oarecare din afară nu servește la nimic, ci dimpotrivă, respectivul trebuie să dea mai întâi de zece ori cu nasul de un lucru oarecare, însângerându-și-l, pentru ca abia după aceea să înceapă să se întrebe de ce oare și-a umplut nasul de sânge! Și la fel se vor petrece lucrurile și cu voi! Până când nu vă veți izbi cu capul de pragul de sus, nici un Dumnezeu nu vă va putea lumina!

4. Și ce vreți voi de fapt de la marele învățător din Nazaret? Duceți oare lipsă de ceva pentru ca El să vă ajute, sau vreți să-L vedeți doar din pură curiozitate, așa cum se înghesuie de regulă oamenii să vadă un urs care dansează? Căci, vedeți voi, nu pentru asta este aici marele învățător, pentru ca niște oameni stupizi și plini de ei să caște din pură curiozitate gura la El! Căci, într-adevăr, dacă inima voastră nu-L găsește ea însăși în mulțimea de oameni de aici, atunci cu atât mai puțin îl va descoperi mintea voastră încrezută - asta v-o garantez eu!

5. Smeriți-vă mai întâi în inimile voastre, căci altminteri nu-L veți putea vedea cu ochii pe marele și preasfântul învățător; căci ființa Sa este pătrunsă în totalitate de Duhul lui Dumnezeu, chiar și în trupul Său!

6. El este Stăpânul cerurilor și al pământului, și în fața Numelui Său trebuie să-și plece genunchii toate făpturile din Ceruri, de pe pământ și de dedesubtul pământului. Căci Numele Său este sfânt și iarăși sfânt!”

7. După cuvintele acestea destul de aspre, îngerul s-a ridicat, a părăsit masa celor doisprezece și s-a așezat din nou la masa noastră, unde Cyrenius i-a mulțumit încă o dată, în numele Meu, cu multă căldură pentru amabilitatea sa extraordinară. Căci textul scris de el conținea întocmai, cuvânt cu cuvânt, tot ceea ce mă întrebase el pe Mine și tot ce i-am răspuns Eu la întrebările sale.

Author:  Acustic [ 1.2.2011, 04:35 ]
Post subject:  Capitolul 75 - Suetal discută cu Ribar despre comportamentul lui Rafael

Capitolul 75
Suetal discută cu Ribar despre comportamentul lui Rafael

1. Celor doisprezece însă nu le-au prea mers la suflet vorbele lui Rafael și iată că au început să se gândească la vreo cale să o poată lua ușor-ușor din loc, pentru a se reîntoarce la Ierusalim, chiar dacă rămâneau cu treburile nerezolvate. “Căci, a spus Suetal, față de Templu nu ne-am făcut de fapt până acum cu nimic vinovați. Pentru ce au făcut autoritățile cu noi, noi nu avem nici o vină. Iar gândurile noastre cele mai ascunse nu le va putea citi în veci nici un templier, așa că vom fi desigur foarte bine primiți în Templu și fără îndoială că ne vom bucura și de o trecere din ce în ce mai mare acolo de îndată ce le vom povesti toate lucrurile atât de ieșite din comun pe care le-am întâlnit în drumurile noastre pline de peripeții! Cei suspuși ne vor asculta cu cele mai ciulite urechi din lume și ne vor arăta cea mai mare bunăvoință, și iată fericirea noastră realizată. S-ar putea să fim apoi trimiși din nou în străini, dar lucrul acesta nu ne va mai deranja, căci noi, șmecheri rafinați ce suntem, știm de-acum ce trebuie să facem și în favoarea cui trebuie să pledăm în fața poporului!

2. Aici însă, în societatea aceasta ciudată de magicieni sau zei, nu prea mai este de stat! Se vorbește într-una despre iubire, așa cum am văzut din cuvintele cu adevărat înțelepte ale grecului. De îndată ce-l întrebi însă ceva pe vreunul dintre făcătorii aceștia de minuni, primești întotdeauna un răspuns cât mai ocolit și ți se vorbește extrem de dur! Ei bine, să mai înceapă acela vreodată să-mi vorbească mie despre smerenie, blândețe și iubire, și o să-i trag un perdaf de-o să-i piară pofta de vreo altă replică!

3. Cel care își îndeamnă fratele la smerenie, acela trebuie să fie mai întâi el însuși un om smerit, altminteri trebuie să-și țină mai întâi sieși o predică nesfârșită despre smerenie înainte de a-i recomanda fratelui său smerenia! Dar uită-te numai la tinerelul acesta făcător de minuni, cât de bădăran a devenit el cu noi toți! Ce ne interesează în definitiv pe noi minunile sale și la ce ne folosesc ele, de vreme ce noi nu vom putea face niciodată ceea ce face el? Și pentru asta trebuie să ne vorbească atât de obraznic?

4. Faptul că am făcut în legătură cu fetița o observație absolut obișnuită și nicidecum răutăcioasă atunci când am constatat ceea ce orice om putea vedea cu ochiul liber, asta nu poate reprezenta o jignire pentru nici un om cât de cât înțelept. Căci faptul constatat de mine este o realitate omenească dintre cele mai obișnuite și nu presupune nici un fel de înșelătorie profetică. M-am referit doar la contrastul sesizat cu siguranță de oricare dintre noi, și anume, că aici pe de o parte, sub aspectul faptelor, se petrec lucruri fără îndoială de natură divină; în planul senzorial al vieții însă, orice ochi obișnuit nu deslușește nimic altceva decât lucruri foarte naturale și firești - și iată că observația aceasta nevinovată a mea l-a supărat într-atâta pe etalonul acesta de smerenie și de blândețe, încât mai întâi ne-a certat cu vorbe dintre cele mai grele, și apoi ne-a mai întors și spatele, ca să se salveze probabil din fața vreunei replici usturătoare a noastre! N-am ce zice, o astfel de purtare se potrivește perfect într-o casă de nebuni, nu însă între oameni de nivelul nostru, și cu atât mai puțin într-o societate a predicatorilor iubirii, smereniei și blândeții! Iată de ce nu doresc să mai rămân prea mult în societatea aceasta. Căci nu este existență mai nefastă decât cea dusă în mijlocul unor oameni la care nu poți privi niciodată până în străfundul sufletului lor și de la care nu știi la ce să te aștepți și în ce măsură te poți încrede în ei! Ei bine, unor asemenea învățători chiar că nu doresc să le fiu pentru nimic în lume un prost de ucenic! Am dreptate sau nu? Tu ce crezi despre toate acestea, frate Ribar? Ce zici, să plecăm sau să mai rămânem, acum că suntem liberi și putem alege între a intra în Legiunea străină sau a ne întoarce acasă?!”

5. Și, atunci, a răspuns Ribar: “Eu zic că n-ar fi rău să mai rămânem totuși. Căci, în definitiv, n-am fost puși la punct de vreun bărbos în toată firea, ci de un june făcător de minuni încă fără tuleie - și probabil doar datorită insistențelor tale referitoare la marele învățător!

6. Părerea mea este următoarea: cred că învățătorul său i-a impus tânărului ucenic o opreliște, și anume să nu-l dea în vileag față de noi înainte de vreme. Iată însă că tu l-ai cam presat, iar el s-a salvat din situația creată întorcându-ne la toți spatele, fiindcă tu ai tot insistat. După opinia mea, ar fi mai bine să rămânem pe loc și să vedem dacă până la urmă nu-l vom putea totuși cunoaște pe marele învățător!

7. E drept că ai un sentiment oarecum ciudat aici unde, pe de o parte, te simți parcă numai printre divinități, iar pe de alta lucrurile par a se desfășura într-o manieră absolut firesc-omenească! Despre postul de dinaintea sabatului nici vorbă; căci doar majoritatea celor prezenți aici sunt romani și greci. Și nici nu-i vezi pe prea mulți că-și fac rugăciunile. Ceea ce se vorbește însă, este plin de o mare înțelepciune! Pe scurt, lucrurile sunt foarte amestecate. Ne aflăm printre oameni care par să fi fost trimiși de Dumnezeu să strângă legăturile între cer și pământ, pentru ca apoi, cu timpul, oamenii de pe pământ să beneficieze ei înșiși de un câmp mai larg pentru dezvoltarea forțelor lor spirituale, precum și a celor materiale aferente! Vedeți, de aceea eu totuși nu-i pot purta pică tânărului, în ciuda tuturor grosolăniilor sale. Uneori este chiar bine ca cineva să te scuture odată zdravăn, căci prin aceasta ajungi mai repede la înțelegere decât printr-o mie de povețe bune,”

8. Atunci a întrebat Suetal, puțin gânditor: “Ce vrei să spui de fapt prin asta?”

9. Iar Ribar i-a răspuns: “Am să-ți explic de îndată fără nici un fel de ocolișuri!”

Author:  Acustic [ 1.2.2011, 04:43 ]
Post subject:  Capitolul 76 - Bănuielile lui Ribar referitoare la prezența Domnului

Capitolul 76
Bănuielile lui Ribar referitoare la prezența Domnului

1. (Ribar): “Vezi tu, după părerea mea, tânărul nu ne-a făcut chiar degeaba surzi, orbi și proști. Până și măgarul pe care l-a făcut să apară mai înainte lângă noi ne-a transmis prin însăși prezența sa cam același mesaj!

2. Uite, eu am tot mai mult impresia, iar acum chiar mi s-a întipărit ideea în minte, că tocmai acel grec cu chipul său deosebit de blând este marele Nazarinean! Eu nu l-am scăpat deloc din ochi, și mi-au atras atenția atât de multe la el, încât nu mă mai îndoiesc nici o clipă că el este acela. Toți ochii, toate urechile și toate inimile sunt îndreptate numai spre el. Puternicul și altminteri atât de mândrul guvernator general îi arată o nesfârșită venerație. Tânărul ucenic face orice doar la un singur semn sau la o vorbă a sa, iar cuvintele sale sunt clare și pline de înțelepciune! Pe lângă asta, am remarcat cum i-a recomandat guvernatorului general și anumite leacuri naturale împotriva firii prea pasionale la tinerele femei. Vezi tu, aceasta nu o poate face decât un Vindecător! Apoi, învățăturile sale au trebuit consemnate și în scris, iar asta s-a făcut pe calea cea mai miraculoasă din lume! Ia pune tu acum toate elementele acestea cap la cap, și-ți vei da seama singur că nu mă pot înșela, și că tânărul a avut și el dreptate când ne-a făcut surzi, orbi și proști! Ce părere ai de asta și ce părere aveți și voi, ceilalți?”

3. Atunci Suetal a spus: “Știi, s-ar putea să ai într-adevăr dreptate. Căci și mie parcă mi se aprinde acum o luminiță în minte! Iar dacă așa stau lucrurile, atunci tânărul nu ne-a făcut nici o nedreptate; căci atunci chiar că am fost atât de orbi încât n-am văzut pădurea din cauza copacilor! Dar ia stai, am să fiu de-acum și eu cu ochii pe grec și vom vedea de îndată dacă ai într-adevăr dreptate!”

4. Din momentul acela, Suetal M-a ținut sub cea mai atentă observație, urmărind totodată și comportamentul celorlalți oaspeți față de Mine, iar după un timp i-a spus lui Ribar: “Frate, să știi că se pare că ai cu adevărat mare dreptate: el trebuie să fie, nu există nici o îndoială! Căci pe chipurile tuturor se citește indiscutabil faptul că îl respectă ca pe un mare conducător, și nici măcar guvernatorul general nu se încumetă să facă ceva fără acordul său! Dacă ar fi fost acest presupus grec cu adevărat doar un prieten apropiat și extrem de înțelept al marelui învățător, așa cum ni s-a prezentat el nouă, oare s-ar fi bucurat el de o atenție la fel de mare!? Dacă nu ni s-ar fi prezentat nouă mai înainte doar ca prieten foarte apropiat al marelui învățător, fără îndoială că eu l-aș fi recunoscut de mult în el pe marele învățător însuși! Dar firește că ar fi fost un lucru nelalocul lui din partea noastră să-l tratăm pe omul cel cumsecade drept altul decât cel care s-a declarat el însuși a fi. Căci cum poți să-ți închipui despre un om atât de pătruns de Duhul lui Dumnezeu că a urmărit să se joace de-a v-ați-ascunselea cu noi, bieți evrei nevinovați?”

5. Ribar i-a răspuns: “Aici eu văd lucrurile puțin altfel, căci prin faptul că a susținut despre sine a fi prietenul cel mai intim al marelui învățător, el nu ne-a spus de fapt nici un neadevăr, chiar dacă era de fapt chiar învățătorul însuși. Căci, vezi tu, fiecare se cunoaște pe sine cel mai bine, și de aceea își este sieși și cel mai apropiat, și cu siguranță cel mai bun prieten! Iar dacă cineva susține prin urmare - într-un moment de bunăvoie - un astfel de lucru despre sine, în afirmația sa nu există nici o urmă de neadevăr. Și, în afară de asta, un astfel de om mai mult decât înțelept poate să aibă în definitiv și vreun alt motiv mai tainic pentru care nu dorește să-și decline de la bun început identitatea față de diferiți oameni, și poate că mai târziu vom afla și noi de ce. Dar uită-te numai la înțeleptul Matael, cum este și el emoționat până la lacrimi numai ce îl privește pe grec! Frate dragă, toată povestea asta trebuie să aibă de asemenea un motiv foarte bine întemeiat!

6. Și tot așa, mie mi se pare că și iubirea pe care fătuca cu înfățișare altminteri foarte înțeleaptă i-o arată grecului mai mult întărește decât contrazice afirmația mea. Căci privește numai frumusețea aproape dumnezeiască a chipului tânărului nostru făcător de minuni! Bănuiesc că mii de femei s-ar putea îndrăgosti până la disperare de el dintr-o singură privire! Și totuși fetița nu-i acordă nici o atenție, deși el, ca tânăr, este de o mie de ori mai frumos decât fetița însăși. Grecului însă pare a voi să i se cufunde cu totul în inimă! Îți spun eu, frate, nici asta nu este o pură întâmplare! Iubirea fetei pentru presupusul grec trebuie să aibă o cu totul altă bază. Și dacă este să mă uit mai atent, am chiar impresia că ea este îndrăgostită doar de spiritul dumnezeiesc din el, și nu ia deloc în considerație înfățișarea sa! Privește-i numai ochii, care reflectă mai curând o profundă venerație decât vreo oarecare iubire senzuală, și-ți vei da de îndată seama că în fetița cu pricina nu vei găsi nici o urmă de iubire carnală!”

7. Suetal a răspuns: “Frate, tu nu degeaba porți numele pe care îl porți; căci un pescar trebuie să aibă întotdeauna ochiul foarte ager! Și eu văd acum sute de lucruri care înainte nu mi-au atras atenția; și toate par a întări afirmația ta. Dar mie îmi atrage atenția ceva și la tinerelul nostru! Deja de câteva ori el a fost trimis în casă de acela care mai mult ca sigur că este marele învățător. Nu l-am văzut însă deloc deplasându-se într-acolo, ci este acolo și iar aici dintr-o dată! Mersul lui este ca și scrisul lui: acolo unde dorește să fie, acolo se și află pe loc! Frate, nici acest lucru nu mi se pare chiar obișnuit! Dacă n-ar face de fiecare dată doar ceea ce îi poruncește într-un fel oarecare presupusul grec, mai că l-aș considera pe el a fi învățătorul. Nefăcând însă decât ceea ce îi indică presupusul grec, nu-l mai pot socoti a fi decât un slujitor, și nicidecum stăpânul! Este totuși extrem de ciudat cât de departe a putut ajunge tinerelul acesta pe tărâmul magiei divine!”

8. Iar Ribar a spus: “Ceea ce ai observat tu la tânărul nostru mi-a sărit și mie în ochi chiar mai înainte. Dar vezi tu, am constatat, așa, în sinea mea, încă de când a mâncat cei opt pești, un lucru deosebit de surprinzător, și anume că el de fapt nu a mâncat nici unul din pești în gură, așa cum mâncăm noi. El doar ducea peștele până la gură și gata cu el! Peștele dispărea împreună cu pielea și oasele, și la fel înghițea și pâinea, și tot asemenea și vinul; toate dispăreau din clipa în care le apropia de buze! Mă cuprinsese chiar un sentiment de teamă în preajma sa! Îți mărturisesc că m-am uitat de câteva ori pe neobservate sub masă, la picioarele sale, dar ele erau atât de curate și de frumoase, cum n-am mai văzut asemenea picioare în viața mea, nici măcar la o femeie, darămite la un bărbat! Lucrul acesta m-a mai liniștit și, dacă nu m-aș fi jenat, aș fi privit la nesfârșit cu cea mai mare plăcere la picioarele sale minunate, admirându-i-le. Cu adevărat, dacă acum ar pogorî un înger din ceruri, el n-ar putea sta desigur pe niște picioare mai minunate!”

9. Suetal: “Uite, acesta este alt lucru pe care nu l-am observat. Iar dacă este să ne luăm după frumusețea sa atât de desăvârșită, am putea trage concluzia clară că, în cazul lui, trebuie să fie vorba despre o făptură spirituală superioară - căci aspectul său exterior și miracolele înfăptuite de el o dovedesc cu prisosință! Aici însă iarăși ne izbim de faptul că nu l-am văzut acționând decât în calitate de cel mai tânăr dintre ucenicii marelui învățător, care a atins însă trepte foarte înalte ale magiei divine, lucru care ar însemna în principiu următoarele: dacă acest tânăr poate înfăptui asemenea lucruri, oare cu cât mai vârstnici!? Și, admițând ideea aceasta, cade firește de la sine ideea că tânărul nostru ar putea fi o făptură superioară. Căci de ar fi să fie totuși așa, atunci înseamnă că cel care presupunem a fi marele învățător ne-a mințit mai înainte, lucru pe care nu-l putem admite în cazul unui om de o asemenea factură! Ia spune, tu ce părere ai?”

10. Ribar a răspuns: “Da, cam așa ar părea lucrurile, dar se pare că în problemele acestea vălul încă nu a căzut complet de pe ochii noștri! Căci dacă marele învățător ar fi totuși chiar făptura pe care a descris-o mai înainte Matael, atunci fără îndoială că și un înger din ceruri ar putea fi un ucenic al său! Am dreptate sau nu?”

Author:  Acustic [ 1.2.2011, 05:41 ]
Post subject:  Capitolul 77 - Cum se lasă Dumnezeu recunoscut

Capitolul 77
Cum se lasă Dumnezeu recunoscut

1. Suetal: “Da, desigur, lucrurile par a se închega cumva! Doar cu termenul de «tinerel» mi se pare mie că ar mai exista oarece probleme. Căci cum ar putea un asemenea înger, care trăiește probabil cel puțin de o bună jumătate de eternitate, să fie față de oamenii acestui pământ doar un tânăr ucenic!? Căci un astfel de înger trebuie să fi fost indiscutabil inițiat deja în magia cerească chiar cu mult înainte de a fi răsărit vreun soare pe bolta cerească! Despre acest aspect ce părere ai?”

2. Iar Ribar i-a răspuns: “Aceasta chiar este o problemă care nici mie nu mi-este încă prea clară; dar uite că totuși am o idee. Vezi tu, poate că atunci când învățătorul ni l-a prezentat pe tânăr ca pe cel mai tânăr dintre ucenicii săi, el s-ar fi putut referi, gândindu-se concret la momentul prezent, la faptul că acesta se află, îmbrăcat într-un trup omenesc, numai de câteva zile în tovărășia oamenilor!”

3. Suetal: “Firește că dacă un astfel de lucru ar fi posibil, ai putea avea fără îndoială dreptate. Dar știi, aceasta mi se pare o presupunere parcă prea îndrăzneață! Ori starea de lucruri de aici, ori Moise; căci ambele variante nu pot rezista în împrejurările date una lângă al ta!”

4. Ribar: “Eu nu înțeleg deloc de ce nu! Odată ce un înger a putut fi, cum se mai povestește și astăzi încă din gură în gură, timp de șapte ani călăuza unui Tobias, de ce oare n-ar putea petrece și acesta de aici, de pildă, câteva zile pe pământ?! Căci doar și pământul acesta este în aceeași măsură opera lui Dumnezeu ca și el însuși!”

5. Suetal: “Ei da, dacă este să ai dreptate, iar Matael are și el, la rândul lui, în mod incontestabil dreptate, atunci, privit dintr-o perspectivă terestră, tânărul acesta poate fi - ce-i drept - cel mai tânăr dintre ucenicii marelui și veșnicului învățător! Căci aspectul său, precum și faptele sale, pledează incontestabil pentru o făptură superioară din ceruri, iar odată ce făptura aceasta spune ea însăși despre sine că este unul dintre cei mai tineri ucenici ai marelui învățător din Nazaret, atunci învățătorul acesta trebuie fără nici o îndoială să fie, prin spiritul său, un stăpân chiar și al cerurilor. Iar dacă astfel stau într-adevăr lucrurile, atunci se pune pentru noi marea problemă: ce avem noi de făcut și ce vom putea noi face pentru acest Atotputernic și Atotbiruitor în carne și oase? Căci acesta nu poate fi nicidecum un lucru lipsit de importanță!”

6. Iar Ribar a răspuns: “Ai perfectă dreptate; dar ce altceva ne-ar rămâne oare de făcut dacă lucrurile stau exact așa cum mi se par mie tot mai neîndoielnic a sta? Vezi tu, Divinitatea este liberă să facă exact ceea ce dorește Ea, iar muritorii nu I se pot împotrivi în nici un chip! Dacă Ea ar fi venit la noi în chip de judecător, probabil că nu ne-ar fi fost deloc moale. Ea însă a venit la noi, muritorii, în chip de binefăcător plin de blândețe, fără îndoială pentru ca, din iubirea predicată încă de bătrânul părinte Enoch, să ne atragă mai aproape de Sine, iar în asemenea împrejurări Ea nu poate fi înfricoșătoare. Dar, după cum mi se pare mie, Ea nici nu se lasă recunoscută în autenticitatea Ei decât numai prin iubire, fiindcă iubirea este cu siguranță singurul motiv al pogorârii Ei printre noi. Cu ajutorul minții însă și al prea mult lăudatei noastre rațiuni, Ea nu se lasă nicicum cunoscută.

7. Și iată, acum încep să se limpezească multe lucruri în mintea mea! Presupusul grec a venit mai înainte la noi cu multă prietenie, ba chiar ne-a întrebat dacă nu dorim să-l cunoaștem pe marele învățător din Nazaret. Noi însă ne-am pronunțat dintr-o oarecare teamă categoric împotrivă și am invocat față de el tot felul de argumente raționale fără nici un miez. De fapt, ne temeam de învățător pentru că ucenicul lui tocmai ne demonstrase cât de serbede erau toate judecățile noastre raționale.

8. Până acum am contat mereu pe rațiune și n-am realizat prea multe. Și presupunerea tot mai accentuată, care începe să prindă tot mai mult contur în sufletul nostru, nu o datorăm nici pe ea decât perdafului pe care ni l-a tras tânărul, care probabil că și-a cam pierdut răbdarea cu noi. Căci, așa cum încep eu să văd tot mai limpede lucrurile, chiar înainte de lunga cuvântare a învățătorului ne-a indicat aproape mură în gură că tocmai acel grec trebuie să fie învățătorul, și nicidecum altul!

9. Dar rațiunea noastră prostească a așternut probabil trei văluri în fața ochilor sufletului nostru, astfel că într-adevăr nu am văzut pădurea din cauza mulțimii copacilor.

10. Iar acum, când datorită perdafului zdravăn primit ne simțim într-un fel atrași de grec, par să fi căzut și vălurile de pe ochii sufletului nostru, și de aceea am și început să facem unele presupuneri tot mai clare. De aceea, eu sunt de părere să lăsăm pur și simplu deoparte întreaga rațiune și să ne călăuzim doar după sentimentele din inima noastră, și astfel vom ajunge mult mai repede la o concluzie decât prin intermediul rațiunii noastre, cu care omul a fost înzestrat din același motiv din care o cratiță cu mâncare pusă la fiert este prevăzută cu o lingură, și anume pentru a se amesteca cu ea în mâncare. Dar mâncarea odată ce este fiartă, lingura de mestecat devine inutilă! Ce părere ai de cele spuse de mine și ce părere aveți voi toți?”

11. Suetal a răspuns, căscând ochii cât cepele: “Văd, prietene, că ești din ce în ce mai stăpânit de grec. E drept că la fel se întâmplă și cu mine, și-ți împărtășesc întru totul părerea, însă cu renunțarea la rațiune nu sunt de acord. Căci dacă renunțăm la ea de dragul unui sentiment care începe să încolțească în noi, atunci ce ne mai deosebește oare de fiarele din pădure, care sunt lipsite de rațiune și își urmează numai instinctele?

12. Vezi tu, omul este adeseori copleșit de tot felul de sentimente; și dacă el, fără să-și întrebe rațiunea sa pură, ar da de îndată frâu liber oricărui sentiment, unde ar ajunge el? Uite, eu aș considera înainte de orice necesar să ne purificăm rațiunea pe cât se poate. Căci doar fiind călăuziți de rațiunea noastră purificată, sentimentele noastre cele mai bune pot deveni pentru noi o binecuvântare.

13. Sentimentele din om sunt asemenea unui polip de mare cu multe tentacule, pe care el și le întinde în permanență în căutare de hrană. Dar, altminteri, la vietatea respectivă nu poate fi constatată nici un fel de altă inteligență.

14. Iar dacă omul ar renunța la rațiunea sa, el s-ar asemăna probabil cu vietatea respectivă. Căci omul dominat doar de sentimentele sale pure este avid de hrană și de satisfacerea instinctelor sale la fel ca orice alt animal. Doar rațiunea cultivată și purificată reglează și ordonează sentimentele unui om, le elimină pe cele negative și le păstrează doar pe cele bune și curate, și face astfel dintr-un simulacru de om un om adevărat.

15. De aceea, nu trebuie să dorești nicidecum să lași deoparte rațiunea cea divină. Căci fără rațiune ne poate stăpâni orice măgar și orice bou!”

16. Ceilalți cincisprezece i-au dat perfectă dreptate lui Suetal în această privință, fiind cu toții de aceeași părere cu el. Însă Ribar a ridicat gânditor din umeri, și atunci Suetal l-a întrebat: “Ei bine, sper că nu vrei să mă contrazici și în ideea aceasta?! Căci, în cazul de față, vorbele mele au în fața lui Dumnezeu și a oamenilor soliditatea muntelui Sinai, pe care lui Moise i-au fost date legile tocmai pentru acel popor înzestrat cu multă rațiune!”

Author:  Acustic [ 1.2.2011, 05:45 ]
Post subject:  Capitolul 78 - Rațiune și sentiment

Capitolul 78
Rațiune și sentiment

1. După un timp, Ribar a spus din nou: “Cred, prietene, că s-ar mai putea găsi aici destule contraargumente la ceea ce tocmai ai spus tu! Dar, pentru că te văd a fi un asemenea adept al rațiunii, fără îndoială că-mi vei da pe dată vreo altă replică. Vezi tu, din punctul de vedere al lumii acesteia, nu afirm nici eu că nu ai avea dreptate, și sigur că în educarea oamenilor acestei lumi lucrurile trebuie să se petreacă întocmai așa cum le-ai arătat tu. Dar educarea aceasta trebuie să fie întotdeauna doar o pregătire necesară pentru dezvoltarea spirituală ulterioară a oamenilor. Și rațiunea nu poate fi apogeul acestei treziri spirituale, și nici nu poate deveni vreodată așa ceva, chiar în condițiile celor mai rafinate variante ale ei.

2. Căci dacă rațiunea ne-a fost dată inițial ca să ne ajute să ne stăpânim sentimentele, spre cât mai perfecta înnobilare a acestora, atunci în sentimentele noastre dezvoltate în felul acesta ar trebui să existe de-acum ceva asemănător cu ceea ce există într-un fruct copt dintr-un pom. Pentru ca fructul să fi ajuns însă la coacere, el a avut firește nevoie de lumina soarelui și de căldură, și, totodată, din timp în timp, și de câte o ploaie fertilizatoare. Dar fructul, odată copt, este cules din pom și păstrat în cele mai bune condiții într-o cămară bună, pentru ca el să continue să se coacă de-acum din el însuși, și să devină și mai gustos. Dacă însă vei lăsa în continuare fructul copt în pom, atunci el nu numai că nu va mai beneficia cu nimic de pe urma acestui fapt, dar chiar se va și strica pe de-a-ntregul!

3. La fel stau cu siguranță lucrurile și cu sentimentele oamenilor. Atunci când au ajuns la o anumită maturitate, ele trebuie scoase de sub tutela exterioară a rațiunii și lăsate să dobândească o dezvoltare superioară prin ele însele căci, altminteri, întregul proces prealabil de dezvoltare a sentimentelor trebuie să fi fost unul complet inutil. Și tocmai din motivul acesta spun eu că noi, din moment ce nu mai putem obține nimic în plus prin rațiune, trebuie să abandonăm de-acum toată rațiunea aceasta exterioară, lăsându-ne călăuziți de acum înainte numai de sentimentele noastre, între timp ajunse la maturitate!”

4. Atunci Suetal i-a răspuns: “Frate dragă, în tine pare să fi pătruns de undeva o suflare divină! Căci eu te cunosc bine, și acesta nu este felul tău obișnuit de a vorbi! Ba chiar începi să faci pasul spre înțelepciunea lui Matael! Ei bine, aici chiar că nu te mai pot contrazice, căci simt și eu în sufletul meu că tu ai într-adevăr deplină dreptate și rostești adevărul curat! Eu nu am ajuns încă atât de departe, dar simt deja limpede că lucrurile încep să progreseze și la mine.”

5. Și atunci ceilalți zece au mărturisit la rândul lor că și ei încep să simtă același lucru.

6. După dialogul acesta, Rafael a revenit lângă cei doisprezece, i-a bătut pe cei doi prietenește pe umăr și le-a spus: “Așa, prieteni, așa e bine, acum îmi plăceți mai mult decât înainte, cu raționamentele voastre îmbâcsite, și de-acum pot să vă spun că vă aflați de-a binelea pe drumul cel bun!”

7. După cuvintele acestea ale lui Rafael, Ribar a sărit în picioare, l-a cuprins pe Rafael în brațe cu toată forța iubirii sale, l-a strâns la piept și i-a spus cu mare emoție în glas: “O, cerule, și tu, ființă cerească! De ce oare n-am știut să te iubesc mai dinainte cu toată flacăra vieții din mine!?” Căci, de îndată ce Ribar a văzut mai îndeaproape picioarele, mâinile și ochii îngerului, el a simțit pe dată o iubire totală pentru acesta.

8. Rafael însă i-a spus: “Prietene, e drept că iubirea aceasta este mai bună decât lipsa oricărei iubiri; ea însă nu este potrivită pentru casa sufletului și pentru cea a vieții interioare a acestuia. Tu iubești la mine doar forma, care acum reprezintă exteriorul meu natural. Iubirea însă este elementul cel mai propriu interiorului unui om și nu trebuie să se agate niciodată de ceva exterior; căci, prin aceasta, elementul interior se transformă ușor într-unul exterior și devine astfel o copie a iadului. Și în felul acesta este răsturnată întreaga ordine divină a vieții, iar spiritul sufletului, care este iubirea, este întors înspre afară, iar în situația aceasta el va trebui să piară, așa cum piere de pildă un prunc născut înainte de vreme, care printr-o lovitură puternică a fost scos prematur din pântecele mamei sale.

9. Înfățișarea mea exterioară nu trebuie să te captiveze, ci numai adevărul pe care-l auzi rostit de gura mea. Căci acesta îți va rămâne și îți va dărui libertatea, iar sufletului tău îi va dărui adevărata fericire. Înfățișarea mea exterioară nu trebuie să-ți folosească însă decât drept dovadă a faptului că înțelegi cât de frumos poate fi adevărul îngemănat cu iubirea în toată puritatea ei! Ai înțeles vorbele mele?”

10. Iar Ribar, care renunțase la îmbrățișarea sa, a răspuns: “Da, le înțeleg prea bine; însă, la vederea ta, unul de seama noastră chiar că nu mai judecă deloc!”

11. Suetal i-a spus lui Rafael: “Asta este o veche boală a prietenului nostru Ribar: nu poate privi o înfățișare frumoasă, fie ea de femeie sau de bărbat, fără a deveni pe loc pătimaș; pe mine, în schimb, așa ceva mă lasă rece. Sigur că și mie îmi place o înfățișare frumoasă mai mult decât una urâtă, dar pentru atâta lucru pe mine niciodată nu mă cuprinde patima! De aceea, femeile și fetele foarte frumoase nici n-au avut vreodată necazuri dinspre partea mea!”

12. Rafael însă i-a răspuns: “Vezi tu, o asemenea atitudine nu este nicidecum un merit deosebit al tău, ci ține de firea ta! Căci orbul nu are nici un fel de merit în faptul că nu este atras de vreo frumusețe oarecare de pe acest pământ, iar surdul nu-și poate face o virtute din faptul că nu apleacă urechea la gura delatorului. Dar la oameni ca tine sufletul este mult mai greu de trezit din amorțeala sa decât în cazul acelora a căror fire este mai deschisă, chiar dacă ei se află la începutul dezvoltării lor spirituale.

13. Vezi tu, la Ribar, de pildă, chiar dacă încă nu este pe deplin limpezit, elementul spiritual s-a revărsat deja în carnea sa, de aceea îl și atrage de îndată un lucru frumos sau oarecum perfect în felul său, întrucât orice frumusețe exterioară trebuie să aibă - firește - o oarecare bază spirituală, întrucâtva mai aproape de desăvârșire; și, astfel, manifestarea bruscă a unei iubiri exterioare față de un lucru frumos este de fapt o cunoaștere și o încălzire oarbă, dar în același timp spirituală. Doar că aceasta trebuie încredințată unui conductor bun, care să o redirijeze oarecum spre țelul propriu-zis al vieții, ceea ce de fapt nici nu este un lucru prea dificil, întrucât adevăratul spirit al vieții, care se manifestă prin iubire, reprezintă de fapt esența inteligentă a omului, care poate sesiza și înțelege lesne ceea ce corespunde naturii și ordinii sale.”

Author:  Acustic [ 1.2.2011, 06:38 ]
Post subject:  Capitolul 79 - Cauza deosebirilor dintre calitățile omenești

Capitolul 79
Cauza deosebirilor dintre calitățile omenești

1. (Rafael): “De aceea, așa-numita dragoste exterioară pentru un lucru frumos nici nu este în sine un păcat; ea poate ajunge însă să devină un păcat - adică o defecțiune în ordinea vieții - atunci când, fără nici un control, ea rămâne tot mai mult și tot mai solid agățată de formele exterioare, fiind apoi foarte greu să mai desprinzi un asemenea spirit de exterioritatea cea frumoasă și să-l readuci la locul cuvenit lui în ordinea firească. 2. Pentru asemenea cazuri sunt acceptate în spiritul Domnului tot felul de mustrări dureroase cu ajutorul cărora un asemenea spirit rătăcit poate reveni cu timpul la ordinea firească, părăsind tot ceea ce este exterior și readucând tot ceea ce reprezintă noblețe în ordinea sa firească și însuflețind-o în felul acesta cu adevărat.

3. De aceea, există diferențe mari între oamenii de felul tău și cei de felul lui Ribar. Ceea ce tu poți căuta ani de zile, un om de felul lui Ribar obține adeseori în numai câteva zile, ba chiar în câteva ore, cu condiția să se bucure de o bună orientare și să dorească acest lucru cu toată seriozitatea. Înțelegi ce-am vrut să-ți spun?”

4. Ușor mâhnit, Suetal i-a răspuns: “Da, de înțeles înțeleg eu dar, pe de altă parte, nu pricep motivul pentru care Creatorul i-a adus pe lume pe unii atât de dezvoltați și de receptivi din punct de vedere spiritual, iar pe alții obtuzi ca niște cioturi de lemn!”

5. Îngerul a spus: “Ei bine, dragul meu, dacă începi să pui astfel de întrebări, atunci nu o să mai terminăm niciodată. Căci aceasta înseamnă că spiritul tău este îngropat încă prea adânc în stratul cel gros de carne, în timp ce spiritul lui Ribar a răzbit deja prin stratul de carne și cu el te poți înțelege mai lesne. Ai putea tot atât de bine să întrebi de ce a făcut Dumnezeu atâta piatră pe pământ și de ce nu a creat numai pământ afânat și fertil, de ce a făcut atâtea ape, pe a căror suprafață întinsă nu pot fi plantate ogoare și vii, de ce atâția mărăcini și scaieți, pe care este adevărat că nu pot crește struguri și smochine. Crede-mă pe mine, toate acestea sunt necesare în cel mai înalt grad și unele fără celelalte n-ar putea exista. Dar ca să-ți explic acum, chiar și în mare și foarte superficial, toate acele cauze prea înțelepte, pentru asta ne-ar trebui o perioadă de timp de mai multe secole, în timp ce un spirit mai dezvoltat și mai deschis ar înțelege întregul complex în ansamblul său doar în câteva clipe, de îndată ce acesta ar prezenta interes pentru el. Întrucât însă un spirit desăvârșit are în viața sa obiective mult mai înalte și mai valoroase în fața ochilor decât să cerceteze cauzele existenței pietrelor, a apei, mărăcinilor și spinilor, el lasă toate acestea cu dragă inimă pe seama grijii pline de înțelepciune a Domnului necuprinsurilor.”

6. Dar Suetal i-a răspuns: “Dacă așa stau lucrurile, atunci nu este nici vina mea dacă sunt mai greu de cap decât Ribar, care, după știrea mea, în ciuda spiritului său mult mai descătușat, n-a mâncat nici el până acum înțelepciunea cerească cu lingura cea mare!”

7. Rafael: “Oamenii ca tine trebuie în mod necesar să aibă o minte foarte ascuțită, pentru ca, prin intermediul ei, sufletul lor cu mult mai închistat să-și poată găsi calea spre spiritul lor, o cale care este fără îndoială mult mai lungă și mai poticnită decât cea pe care o au de străbătut spiritele pline de iubire. Căci un spirit al iubirii are deja, ca element al vieții, în sine și în fața sa, tot ceea ce sufletul mai închistat poate obține abia per longum et latum (în lung și în lat, respectiv pe căi ocolite, greoi), prin folosirea intensă a simțurilor sale exterioare.

8. Să vezi numai cât efort va trebui să mai depui până când vei ajunge la iubire! Ribar în schimb este deja tot numai iubire. Aceasta nu mai trebuie decât puțin ordonată și dirijată, și el va fi gata pregătit. Tu, în schimb, ești nevoit să ajungi abia prin intermediul rațiunii tale plicticoase la iubire, pentru ca apoi să o poți avea și tu, căci dacă nu o ai, ea nu poate fi în nici un caz ordonată și controlată! M-ai înțeles acum?”

9. Suetal: “Dacă astfel stau lucrurile, atunci Dumnezeu trebuie să fie foarte nedrept și părtinitor!”

10. Îngerul: “Dintr-un punct de vedere, poate că așa este, dar firește că doar din perspectiva unei rațiuni omenești mioape. Dar atunci când vrei să construiești o casă, de pildă, de ce sapi mai întâi o groapă adâncă și arunci în ea pietrele cele mai mari și mai dure pe care le ai?

11. Căci ce ți-au făcut ție pietrele acelea, ca să le arunci mai întâi pe ele în groapa cea întunecată, ba să mai și așezi apoi pe ele întreaga povară a construcției? Nu ți-a fost oare în acest caz nici un pic de milă de bietele pietre? Și oare ce presiune trebuie să suporte pietrele sub povara imensă a unui munte?!

12. Probabil că nici de rădăcinile unui copac nu-ți este milă, căci ele trebuie să stea mereu în adâncul întunecos și plin de putregai al pământului, în timp ce ramurile copacului se ridică pline de fală spre înalturi și se bucură de lumina soarelui!

13. Ia spune, nu sunt toate acestea o serie întreagă de «nedreptăți», chiar în straturile cele mai de jos ale vieții naturii? Și, atunci, cum a putut oare un Dumnezeu atât de plin de înțelepciune ca, în calitate de Creator, să treacă, în pofida oricărei rațiuni, cu atâta nepăsare și lipsă de simțire peste toate acestea?

14. Și la fel se pot plânge și picioarele tale împotriva mâinilor tale, spunând: «De ce oare tocmai noi, făcute tot din carne și oase ca și voi, suntem obligate să vă cărăm în spate, în timp ce voi nu faceți altceva decât să vă agitați fără încetare și fără vreun efort prin aer?»

15. La fel ar putea protesta - chiar foarte vehement – și multe alte părți ale corpului tău împotriva capului tău, de pildă; dar cine nu și-ar da de îndată seama de stupizenia unor asemenea proteste?

16. Vezi tu, în același fel i-a înzestrat deci și Domnul pe oamenii de pe acest pământ cu diferite calități, pe unii cu mai multe, și pe alții cu mai puține. Însă pentru nici unul poarta spre marele Templu al desăvârșirii nu este închisă, ci fiecăruia îi este dată calea sa, drept care nimeni nu se poate plânge și spune: «Doamne, de ce oare nu mi-ai dăruit și mie talentele de care are parte să se bucure din plin fratele meu?!» Căci, atunci, Domnul i-ar răspunde: «De simți vreo lipsă, du-te la fratele tău, și el te va ajuta! Căci dacă le-aș fi dat tuturor oamenilor la fel, atunci nici unul n-ar fi avut vreo lipsă față de celălalt, iar fratele n-ar mai fi avut nicicând nevoie de frate. Și din ce s-ar mai fi putut naște atunci în om iubirea față de aproape, cea a tot revigoratoare? »

17. Ce ar însemna însă omul fără iubirea față de aproapele său și mai ales cum ar mai putea găsi el, fără ea, adevărata iubire față de Dumnezeu, fără de care nu poate fi nici măcar concepută viața veșnică a sufletului?!

18. Vezi tu, pentru ca un om să-i poată fi de folos altuia, obținând în schimb iubirea acestuia, el trebuie să fie în stare să înfăptuiască ceva pe care un altul nu-l poate înfăptui la fel de ușor, tocmai fiindcă celui de-al doilea îi lipsesc anumite calități necesare acestui scop. Și astfel, un anumit om devine o reală necesitate pentru un altul, iar din ajutorul reciproc se naște mai întâi iubirea, care mai apoi, prin binefacerile acelui ajutor reciproc, devine cu timpul tot mai intensă.

19. În intensitatea iubirii față de aproape se află însă întotdeauna revelația interioară a iubirii pure și dumnezeiești, iar în aceasta, la rândul ei, viața cea veșnică.

20. Dacă însă tu spui acum despre tine că nimic nu te poate stimula în vreun fel să simți în sufletul tău vreun strop de iubire, nici o înfățișare foarte frumoasă, și nici vreo faptă deosebită, atunci eu aș vrea să aflu acum chiar de la tine, care ar putea fi cea de-a treia modalitate, complet necunoscută mie, prin care omul să poată trezi mai întâi la viață iubirea în sufletul său, și prin ce mijloace o poate intensifica el apoi, astfel încât ea să devină o forță a revelației iubirii celei mai pure, a iubirii dumnezeiești din suflet!?

21. Acolo însă unde iubirea nu se revelează prin vorbă și faptă, acolo perspectiva vieții veșnice a sufletului după moartea trupului este mai mult decât sumbră!

22. În consecință, dacă în inima ta mai sălășluiește încă o oarecare neîncredere față de faptul că sufletul va continua să trăiască și după moartea trupului, rezultă că la tine revelația vieții nu s-a produs încă. Căci în legătură cu un lucru pe care omul nu-l are încă, el va manifesta întotdeauna îndoieli că-l va putea dobândi vreodată, oricât de tare l-ar dori. Însă odată ce vei fi găsit viața veșnică a sufletului tău prin revelația iubirii pure, dumnezeiești, în inima ta, așa cum găsești un ban pierdut, atunci va dispărea din tine și orice îndoială cu privire la lucrul care va fi (atunci) realmente și cu adevărat al tău!

23. Toate acestea însă nu se pot realiza decât pe calea iubirii față de aproape; și, de aceea, Ribar se află mult mai aproape de adevăratul ideal al vieții decât tine, care chiar dacă ți-ai luminat sălașul minții tale cu lumina naturală a acestei lumi, îți lași în schimb inima să rătăcească lipsită de orice căldură și lumină, așa cum rătăcește o fiară prin hățișurile întunecoase ale pădurilor mlăștinoase ale Europei!

24. De aceea, te sfătuiesc să dai mare atenție vorbelor mele, căci altminteri vei rămâne o nucă găunoasă cu rațiunea ta cu tot, iar fructul de aur din pomul vieții tale va fi devorat de viermi cu mult înainte ca el să se fi copt. Căci viermii sunt de fapt îndoielile, iar fructul vieții tale va ajunge până la urmă un stârv puturos, care va servi drept hrană demnă de dispreț păsărilor răpitoare! M-ai înțeles acum?!”

Author:  Acustic [ 1.2.2011, 06:41 ]
Post subject:  Capitolul 80 - Un om al rațiunii caută iubirea

Capitolul 80
Un om al rațiunii caută iubirea

1. Iar Suetal i-a răspuns: “De înțeles te-am înțeles eu, dar aproape că aș prefera să nu te fi înțeles! Căci cum pot eu să mă silesc să iubesc, atunci când - potrivit naturii mele - sunt aproape incapabil de așa ceva? Eu nu cunosc decât realizările judecății mele față de diferitele evenimente și fenomene; iubirea din suflet însă îmi este complet străină! Dar spune-mi totuși cum este un om care simte iubire, sau după ce recunoaște el că în sufletul său s-a trezit iubirea? Căci trebuie să existe vreun simț care să te facă să percepi un asemenea sentiment, altminteri întreaga iubire ar fi inutilă. Cine știe dacă el nu are deja în suflet iubirea în toată plenitudinea ei, fără a ști însă că o astfel de trăsătură a vieții sale se numește «iubire». Și, atunci, cu ce-l ajută și la ce-i slujește întreaga iubire?”

2. Rafael i-a spus: “Dar tu chiar nu-ți mai amintești nimic din copilăria ta? Ce simțeai la vremea respectivă față de părinții tăi, care te iubeau desigur foarte mult, și care, ca pe un prunc adorat al lor, te copleșeau cu tot felul de binefaceri?”

3. Suetal: “Ei, e foarte mult de-atunci. Dar îmi mai aduc aminte de câte un moment în care m-am simțit mișcat până la lacrimi. Oare iubirea să fie un asemenea sentiment copilăresc?”

4. Iar Rafael i-a răspuns: “Da, firește, aceasta este iubirea. Și celui căruia ea îi lipsește, aceluia îi lipsește până la urmă tot ceea ce înseamnă viață, iar omul respectiv nu mai este în ultimă instanță decât o mașinărie a rațiunii sale iluminate de natură, care nu prea are habar de esența propriului său suflet!

5. Și, de aceea, tocmai iubirea din copilărie trebuie retrezită în inima unui om de felul tău, căci, altminteri, unui astfel de om - exclusiv rațional - îi va fi cu neputință să pătrundă în împărăția interioară a vieții.

6. La ce-ți folosește ție faptul că poți pătrunde cu mintea toate lucrurile din lumea aceasta, dacă nu reușești în schimb să-ți înțelegi propria viață, pentru a vedea ce este ea, cum este structurată și cum evoluează?!

7. La ce-i folosește unui grădinar să tot admire în grădini străine vegetația luxuriantă, covorul din tot felul de plante deosebite, în timp ce propria sa grădină se află în paragină, iar buruienile au năpădit-o cu totul?! Deci, mai întâi trebuie făcute straturile din propria grădină, ele trebuie curățate de buruieni, apoi fertilizate cu gunoiul potrivit și însămânțate cu semințele celor mai frumoase plante, pentru ca apoi să te poți bucura de splendoarea plantelor crescute în propria-ți grădină! Dar hai să lăsăm lucrurile acestea acum; căci iată că marele învățător vrea să facă ceva, și în cazul acesta trebuie să fim cu capul și cu inima la El!”

8. Ribar a întrebat: “Dar spune-ne, ființă dumnezeiască, dacă n-ar fi oare cazul să ne ducem mai întâi până la El și să-I mulțumim pentru tot binele de care am avut parte aici, sub aspect spiritual și material, cu siguranță numai grație marii Sale bunătăți și milostivenii?!”

9. Dar Rafael a spus: “Pe El nu-L interesează decât inimile; și, odată ce acolo totul este bine rânduit, atunci toate sunt în ordine. Iar când va considera El că a sosit momentul și pentru voi, atunci vă va chema El la Sine și vă va da indicațiile cuvenite despre ce aveți de făcut în viitor.

10. Acum însă se cere să-L urmărim cu inimile noastre și cu întreaga noastră ființă. Căci, atunci când El face ceva, lucrul acela nu ne vizează doar pe noi, cei adunați în locul acesta, și nici doar țara aceasta întreagă sau lumea întreagă, ci lucrul acela are totodată importantă pentru întreaga imensitate și eternitate! De aceea, trebuie să înțelegem totul bine în toată profunzimea sa. Înțelegeți lucrul acesta și lăsați-vă inimile pătrunse de el! Căci flecare cuvânt rostit de gura aceasta, care este pusă în mișcare de însuși spiritul veșnic al lui Dumnezeu, și fiecare acțiune care urmează vorbelor au o dimensiune de necuprins! Acum însă trebuie să plec pentru puțin timp de la voi și să mă supun voinței marelui învățător.”

11. După care îngerul a părăsit într-adevăr grupul celor doisprezece și s-a întors lângă Josoe al său, care avea de-acum multe întrebări să-i pună; căci multele discuții purtate în toate părțile îl derutaseră oarecum pe Josoe, iar Rafael s-a văzut dator să-l lumineze în toate pe ucenicul său.

Author:  Acustic [ 25.3.2011, 00:07 ]
Post subject:  Capitolul 81 - Domnul anunță o eclipsă de soare

Capitolul 81
Domnul anunță o eclipsă de soare

1. Atunci am spus Eu: “Iată, prieteni, că prânzul nostru cel material și spiritual a durat de data aceasta mai bine de patru ceasuri și, de aceea, cred că a sosit timpul să ne ridicăm de la masă! Și ar fi bine să mergem până la țărm să ne uităm pe mare, să vedem dacă nu se petrece cumva acolo ceva demn de luat în seamă.

2. Vă atrag totodată tuturor atenția că de-acum într-o jumătate de ceas vom avea parte de o întunecare a soarelui, însă nimeni să nu-și facă vreun fel de griji din cauza aceasta, căci o asemenea eclipsă este un lucru absolut natural!

3. Luna, plutind dinspre miazănoapte pe deasupra pământului, la o înălțime de 98.000 de ore de drum, va trece ca un corp masiv și lipsit de transparență în linie dreaptă prin fața soarelui, împiedicând astfel lumina soarelui să mai cadă pe o parte a acestui pământ. Întunecarea totală a soarelui va dura doar câteva clipe, după care, dincolo de marginea lunii va deveni din nou vizibil soarele, și apoi, treptat-treptat, lumina se va răspândi iarăși pe pământ. În timpul întunecării totale însă, veți putea vedea pe cer și frumoasele constelații ale iernii care, altminteri, vara nu pot fi văzute.

4. Vă spun toate acestea ca să preîntâmpin la voi orice fel de teamă prostească în fața unor astfel de fenomene; de aceea, să nu vă înspăimântați atunci când fenomenul se va petrece!

5. În același timp însă, vom vedea trei corăbii negustorești în largul mării. Acestea vor trebui aduse la mal înainte de începerea fenomenului, căci, altminteri, superstiția lor malefică îi va determina pe vâslași să arunce în apele mării pe deosebit de frumoasa și virtuoasa fiică a unui grec cumsecade, împreună cu tatăl ei care o însoțește.

6. Cei doi călătoresc spre Ierusalim pentru a vedea Templul și pentru a se familiariza cu învățăturile evreilor chiar la izvoare, și duc cu ei în această călătorie a lor o mulțime de comori, care mai apoi ar constitui o pradă deosebit de valoroasă în mâinile hrăpărețe ale vâslașilor greci.

7. Nu avem deci timp de pierdut, căci corpurile cerești își urmează neabătute drumul, potrivit legilor lor bine stabilite. De-ar fi să fie oprite din drum, aceasta ar însemna mari prejudicii pentru întreg pământul, care n-ar mai putea fi remediate nici într-o mie de ani. Dacă însă cele trei corăbii vor fi aduse la mal, chiar dacă pe o cale întrucâtva mai miraculoasă, atunci nimeni nu va suporta nici un prejudiciu, ba dimpotrivă, pentru mulți sărmani ai acestei regiuni lucrul acesta ar putea însemna un mare câștig material și spiritual. Deci, să trecem repede la treabă!”

8. Atunci, cu toții au dat fuga la țărm și s-au aliniat de-a lungul lui. Pentru Mine însă a fost un moment delicat. Căci Cyrenius cu suita sa, cei doisprezece ucenici ai Mei, precum și unele persoane care ne însoțeau de mai multă vreme - circa șaizeci la număr - apoi cei treizeci de farisei și leviți, cu vorbitorii lor, Hebrarn și Risa, cei cinci din grupul înțeleptului Matael, precum și cei doisprezece din grupul lui Suetal, Ribar și Baci, toți s-au înghesuit în Mine și doreau cu toții să stea cât mai aproape de Mine, în timp ce Ebahl cu Iara și Rafael cu Josoe făcuseră un front compact în jurul Meu, iar Iara chiar se ținea cu mâna de haina Mea. Și firește că bătrânul Marcu cu nevasta și copiii lui dorea și el să se afle cât mai aproape de Mine, și astfel se explică ușoara înghesuială în mijlocul căreia Mă găseam Eu. Rafael însă a pus de îndată lucrurile la punct, căci într-o clipă le-a găsit tuturor celor de pe țărm locuri din care puteau vedea cât mai bine, iar Eu M-am suit cu bătrânul Marcu și cu Cyrenius într-o barcă ce plutea încet de-a lungul malului, lucru cu care au fost de acord toți oaspeții și chiar ucenicii Mei.

9. Dar iată că luna se apropiase deja foarte tare de soare, și atunci l-am chemat pe Rafael la Mine, spunându-i: “Știi ce trebuie făcut acum, deci nu mai întârzia!”

10. Iar Rafael M-a întrebat, mai mult din cauza oaspeților: “Doamne, chiar la Unu, sau cu un oarecare răgaz?”

11. Eu i-am spus: “După exact douăsprezece clipe, la Unu!”

12. Cele trei corăbii erau însă atât de departe încât abia de le puteai zări. În linie dreaptă să fi fost probabil vreo patru ceasuri de drum.

Author:  Acustic [ 25.3.2011, 00:09 ]
Post subject:  Capitolul 82 - Rafael îi salvează pe grecii aflați la strâmtoare

Capitolul 82
Rafael îi salvează pe grecii aflați la strâmtoare

1.Cyrenius își încorda în zadar privirea; el nu putea vedea nici una dintre corăbii. În aceeași situație se afla și Marcu. Însă cei cu ochii mai ageri puteau zări vasele, cât niște musculițe, în largul mării, și aceștia au spus: “Doamne, dar vasele acelea au - în condițiile unui vânt favorabil - două ore bune de mers până la țărmul acesta!”

2. Eu am spus: “Nu vă faceți voi griji pentru asta; la timpul cuvenit, cârmaciul meu va aduce vasele la mal!”

3. Și atunci au întrebat cei treizeci de tineri farisei: “Unde și care este cel care poate face așa ceva?”

4. Iar Eu am spus: “Doar îl cunoașteți pe tânărul mentor al băiatului adoptiv al lui Cyrenius; acela este omul!” 5. Cei treizeci au întrebat, plini de teamă: “Bine, dar unde are el un vas gata de plecare?”

6. Atunci a răspuns chiar Rafaei: “Eu n-am nevoie de așa ceva!” și a dispărut în aceeași clipă. Toți au fost cuprinși de spaimă, crezând că tânărul a sărit în mare, vrând să înoate asemenea peștilor până la vasele din mijlocul mării. Căci mulți încă nu știau că Rafael este de fapt un înger și, prin urmare, un spirit absolut pur. Mulți îl considerau mentorul lui Josoe, în timp ce el era de fapt mentorul Iarei. Întrucât însă, acolo unde ne aflam noi el se ocupase mai mult de Josoe decât de Iara, mulți îl luaseră deci drept tânărul mentor al lui Josoe.

7. Mai înainte ca cei care tot puneau întrebări să privească bine împrejur, Rafael s-a și întors la mal cu cele trei corăbii destul de mari și se afla acum la bordul uneia dintre ele, în care se aflau grecul cel cucernic, împreună cu și mai cucernica sa fiică, care nu-și mai reveneau din uimire. Căci, pe de o parte, acostarea aceasta atât de rapidă pe un țărm complet străin i se părea grecului un vis straniu, iar pe de alta nu știa ce să mai creadă despre tânărul cârmaci și nu-și putea explica în nici un fel apariția aceea uluitor de frumoasă. Căci schimbarea de situație se produsese pentru el mult prea repede și l-a nedumerit foarte tare.

8. Chiar și marinarii stăteau încremeniți de uimire lângă vâslele lor și nici nu mai îndrăzneau să le înfigă în apă. Abia după un timp de profundă uimire și uluire, grecul l-a întrebat pe tânăr cu cea mai mare venerație: “Bine, dar cine ești de fapt tu, făptură extraordinară? Și cine te-a trimis să ne aduci pe noi cu iuțeala fulgerului la un țărm sigur, și din care motiv?”

9. Rafael i-a explicat: “Nu mai întreba, ci doar uită-te la soare, care peste câteva clipe își va pierde strălucirea sa cea luminoasă! Dacă te-ai mai fi aflat atunci în largul mării, marinarii foarte superstițioși te-ar fi aruncat împreună cu fiica ta în mare, și ar fi împărțit apoi între ei comorile tale. Dar iată că marele și dumnezeiescul nostru învățător a prevăzut lucrul acesta și m-a trimis pe mine să te salvez cât mai degrabă. Acum te afli în deplină siguranță, dar tot vei mai avea de înfruntat unele momente neplăcute, și de aceea eu va trebui să rămân în timpul înfricoșătoarei întunecări alături de tine, pe vas, căci altminteri marinarii extrem de brutali ți-ar putea veni de hac.”

10. Grecul și-a întors privirea spre soare, a observat cu mare groază, ca de altfel și fiica sa, că din globul solar nu mai rămăsese decât o fâșie îngustă, s-a ridicat pe dată din jilțul său și a început să răcnească un blestem spre balaurul cel hain, care amenința să înghită complet soarele.

11. Căci acesta era un obicei din străbuni la unii păgâni din Asia Mică, și anume ca, atunci când se producea o eclipsă de soare, ei să adreseze cu glas răstit blesteme dintre cele mai cumplite balaurului cel hain, pentru ca acesta să se sperie și să scuipe iarăși afară soarele pe care era pe cale să-l înghită, iar soarele să-și poată continua apoi drumul său plin de strălucire pe bolta cerească. Dar bătrânul grec nu-și terminase încă seria blestemelor tradiționale, când soarele a fost complet acoperit de către lună.

12. Atunci s-a auzi deodată un urlet cumplit, sălbatic, din direcția vâslașilor, dar totodată și de pe țărm, dinspre soldații romani, iar vâslașii, aproape înnebuniți de groază, s-au aruncat cu toții asupra grecului, vrând să-l arunce în apele mării, împreună cu fiica sa și cu Rafael. Căci îi considerau pe aceștia trei vinovați de cumplita pedeapsă a zeilor și voiau ca prin fapta lor să-i îmbuneze pe aceștia. Rafael însă i-a ridicat pe toți marinarii din corăbii pe sus și i-a dus pe mal. Pe cel mai rău dintre ei însă l-a aruncat în mare, iar acesta a avut destul de furcă, pentru ca, bun înotător cum era, să ocolească înot corăbiile și să ajungă complet epuizat la mal.

Author:  Acustic [ 25.3.2011, 00:15 ]
Post subject:  Capitolul 83 - Urmările eclipsei de soare

Capitolul 83
Urmările eclipsei de soare

1. În timpul acestor momente tensionate, soarele a răsărit din nou din spatele lunii, pe partea cealaltă a acesteia, iar sufletele celor prezenți au fost din nou cuprinse de bucurie. Doar Cyrenius și Iulius au rămas pe timpul eclipsei totale foarte liniștiți, alături de Mine.

2. Până și ucenicii Mei fuseseră puțin înfricoșați, iar Iara și Josoe săriseră pe dată în barca Mea care trăsese la mal. Spaima lor s-a datorat însă mai mult zbieretelor sălbatice ale marinarilor decât întunericului așternut peste lume. Căci fetița Iara și Josoe înțeleseseră preabine cauza întunecării soarelui, dar pentru urletele sălbatice nu fuseseră pregătiți, astfel că s-au aruncat cu mare spaimă în barca Mea și s-au înghesuit amândoi în Mine. Între timp însă, Cyrenius și Iulius se delectaseră cu admirarea minunatelor constelații ale iernii, pe care până atunci nu avuseseră niciodată ocazia să le vadă pe timp de vară.

3. Treptat-treptat, lumina a crescut tot mai mult în intensitate, iar liniștea și buna dispoziție au revenit în sufletele răvășite ale oamenilor, iar marinarii s-au reîntors la cele trei corăbii ale lor și i-au cerut tânărului Rafael iertare pentru purtarea lor atât de agresivă de dinainte.

4. I-au cerut de asemenea iertare și grecului, iar acesta a spus: “Omul trebuie să facă ceea ce îl învață credința lui, atâta timp cât nu găsește o soluție mai înțeleaptă. Pe viitor însă, credința voastră are să se mai lumineze și ea, și atunci veți înțelege desigur că înaltele zeități nu reclamă din mâinile noastre nici un fel de sacrificii umane, căci au ele însele nenumărate mijloace la îndemână pentru a-și aduce, după pofta inimii, oameni cu sutele de pe acest pământ.”

5. Cu povața aceasta din partea grecului, marinarii s-au mulțumit pe deplin și au promis ca, pe viitor, cu ocazia vreunui fenomen asemănător, să țină întru totul cont de ea și să o respecte. După care, marinarii l-au întrebat pe grec dacă dorește să-și continue călătoria sau preferă să rămână în locul acela.

6. Iar grecul a spus: “Nu-l vedeți voi oare pe acest tânăr preaputernic de aici?! El mi-a făcut un bine nemaipomenit și m-a salvat de furia oarbă a credinței voastre. Lui îi datorez deci viața mea și pe cea a preaiubitei mele fiice. Acum el este stăpânul meu, și ceea ce-mi va spune el să fac, aceea voi face. Fără cuvântul și fără voia lui însă, nu mă voi mișca nici cu un pas de aici, nici în zece ani!

7. Și, pe lângă asta, vocea mea interioară îmi șoptește că aici, pe fâșia aceasta neînsemnată de pământ, am și găsit deja mai multe decât în întreg Ierusalimul. De aceea, voi rămâne aici. Va trebui doar să mai vorbesc și cu hangiul din localitatea aceasta, ca să-l întreb dacă pot rămâne aici sau nu. Iar dacă așa ceva este cu putință, voi pune de îndată să fie descărcate de pe vas și aduse la mal animalele mele de povară, precum și toate comorile pe care le-am luat cu mine, iar apoi corăbiile voastre pot porni din nou la drum.”

8. In timpul discuției acesteia urcasem și Eu, împreună cu Cyrenius, cu Iulius și Marcu, bătrânul hangiu, precum și cu Iara și Josoe, pe corabia în care se găsea grecul, iar Marcu i s-a adresat bătrânului grec, spunându-i: “Prietene! Află că un hangiu cinstit nu duce nicicând lipsă de oaspeți. Uite, eu sunt hangiul locului acesta și îi adăpostesc acum în coliba mea micuță, precum și în corturile mele, pe toți acești oaspeți dragi, pe care-i vezi aici. Însă mai este loc și pentru tine, dacă vei dori să rămâi cu noi!”

9. Iar grecul i-a spus cu deosebită prietenie: “Dragă prietene, eu n-am de fapt nevoie decât de un petic de pământ de treizeci de pași lungime și de zece lățime și voi pune ca pe el să fie instalate de către servitorii care mă însoțesc corturile mele cele bune și foarte prețioase, și asta-i tot! Căci mâncare și băutură am luat din belșug cu mine, și am totodată și mulți bani de aur și argint, cu care îmi mai pot cumpăra și altele, în cazul că cele aduse se vor termina. Am, de asemenea, și nutreț pentru animale, astfel că am aproape tot ce-mi trebuie. Singurul lucru care-mi lipsește este un loc pe care să le pot așeza pe toate, astfel că voi închiria unul, pentru o vreme, de la tine. Cât îmi ceri pentru locul despre care ți-am vorbit, pentru o zi?”

10. Atunci, tot foarte prietenos, Marcu i-a răspuns: “Da, știu prea bine că voi, grecii, țineți întotdeauna socoteli foarte exacte. La noi, romanii, însă, și la evreii mai de soi, lucrul acesta nu se obișnuiește. Rămâi aici cât timp vei pofti și nu-mi vei datora nimic altceva decât prietenia ta adevărată și sinceră. De vei vrea însă să faci ceva pentru vreun om sărman rătăcit prin locurile acestea, atunci fă după pofta inimii tale, fără a ține cont de vreo socoteală. Pune deci să ți se descarce lucrurile și instalează-te la fel de confortabil ca la tine acasă. Căci, atâta timp cât vei dori să rămâi printre noi, îți va sta la dispoziție nu doar bucata de pământ cerută de tine, ci întreaga mea proprietate - nu tocmai micuță - iar la masa mea se va găsi întotdeauna un loc și pentru tine!

11. Spune-mi dacă ești mulțumit de propunerea mea!”

12. Iar grecul a răspuns: “Vezi tu, prietene, când vorbești astfel, chiar mă faci să mă rușinez și mă simt într-o mare încurcătură, căci nu știu în ce fel ți-aș putea răsplăti marea ta prietenie dezinteresată și zău că nu îndrăznesc să profit de generozitatea ta atât de mare!”

13. Marcu i-a replicat: “Ei bine, prietene, dar prietenia ta, valorează cu mult mai mult decât toate comorile lumești pe care le porți cu tine și de care eu nu am nici o trebuință, întrucât am eu însumi unele poate chiar mai mari decât ale tale; firește că ele nu sunt în primul rând materiale, ci mai mult spirituale!”

14. Iar grecul i-a răspuns: “Atunci înseamnă că tu ai și găsit deja ceea ce eu și cu fiica mea căutăm zadarnic de foarte multă vreme în toate colțurile pământului?!”

15. Marcu a spus: “Ceea ce nu-ți pot dărui pământul întreg și toate stelele, nici luna și soarele de pe cer și nici un templu sau un oracol, aceea găsești aici, pe peticul acesta de pământ. Pune deci să-ți fie descărcate lucrurile, căci ai ajuns acolo unde doreai!”

16. Grecul a poruncit pe dată celor paisprezece servitori ai lui să se apuce de treabă.

Author:  Acustic [ 25.3.2011, 00:20 ]
Post subject:  Capitolul 84 - Divinități și oameni

Capitolul 84
Divinități și oameni

1. Iar Eu i-am spus grecului: “Ascultă-Mă, prietene! Nu Mă îndoiesc că cei paisprezece servitori ai tăi sunt oameni harnici și iscusiți, întrucât însă ai atât de multe bagaje cu tine, chiar și celor paisprezece le va lua o groază de timp să pună totul în ordine.

2. Uite, acest tânăr este unul dintre mulții Mei slujitori, iar el poate face într-o singură clipă mai mult decât toți cei paisprezece slujitori ai tăi într-o sută de ani. De aceea, lasă-ți slujitorii să se odihnească de data aceasta, iar acest singur slujitor al Meu - aflat în momentul acesta aici – îți va pune într-o clipă toate lucrurile tale în ordine, la fel cum sunt puse ele de obicei, și așa cum cei paisprezece slujitori ai tăi n-ar face-o nici în trei zile!

3. Dacă dorești, îl voi pune să facă acest lucru!”

4. Iar grecul a răspuns: “Prietene, dacă așa ceva este cu putință pe pământul acesta, chiar te rog să o faci! Căci slujitorii mei sunt și așa destul de obosiți după drum și fără îndoială că de aceea despachetatul și aranjatul lucrurilor le-ar lua destul de mult timp!” 5. Atunci M-am adresat lui Rafael: “Ia demonstrează tu ce poate face un spirit curat în mai puțin de o clipă!”

6. În momentul acela Rafael s-a înclinat adânc în fața Mea și a spus: “Doamne, ai poruncit și iată, treaba este deja gata făcută!”

7. Atunci Eu m-am adresat grecului: “Ei bine, prietene, ridică-te și vezi dacă treaba a fost făcută așa cum ți-ai dorit!”

8. Iar grecul s-a ridicat în picioare, a rămas încremenit de uimire și a rostit cu cea mai mare mirare în glas: “O, în numele tuturor zeilor! Dar cum se poate așa ceva? Tânărul nici nu s-a clintit de lângă noi, iar corturile mele sunt deja instalate, iar lucrurile par a fi toate la locul lor, în cea mai deplină ordine. Nu, nu se poate! Aici nu se petrec nicidecum lucruri firești. Dar ia să mă duc și în corturi, să văd dacă și acolo totul este bine!”

9. Drept care a părăsit corabia și s-a deplasat, însoțit de noi și de fiica sa, spre corturile sale, a intrat în ele și a găsit într-adevăr totul în cea mai bună rânduială.

10. Și asta chiar că l-a lăsat cu gura căscată. Amețit parcă de mirare și neputându-și reveni din uimire, grecul a căzut într-o muțenie profundă și abia după un timp a spus: “Aici ori am nimerit între cei mai mari magicieni ai Egiptului, ori între niște adevărate divinități. Căci ceea ce mi s-a petrecut mie aici este un lucru nemaiauzit și nemaiîntâmplat pe lumea aceasta! Iar tu, prietene (adresându-Mi-se Mie), pari a fi învățătorul, sau poate Zeus însuși între toți aceștia?! Căci nu din carne Te-ai născut Tu, precum nici tânărul acesta. Tu pari zămislit din spiritul cel veșnic însuși! O zei, o zei, ce putere trebuie să sălășluiască în voi ca să puteți înfăptui asemenea lucruri și cât de jalnic este bietul om, viermele cel orb din țărână, față de voi toți?! Voi puteți face totul, iar viermele cel muritor din țărâna nimicniciei sale nu este în stare de nimic! Prietene, care de fapt ești un zeu și de care toate ascultă, ce aș putea face eu, muritorul, pentru tine, un zeu nemuritor? Ce-ți pot da eu ție, care stăpânești asupra întregului pământ, asupra soarelui și lunii, și asupra stelelor de pe cer?”

11. Eu i-am răspuns: “Prietene dragă, văd că ai mintea destul de luminată și puterea de a aprecia cele petrecute, în care tu vezi niște lucruri miraculoase, chiar cu o oarecare pricepere, dar nu trebuie să crezi că este vorba despre un zeu din tagma zeilor tăi. Căci adevăr îți spun: toți acei zei, pe care tu îi cunoști și îi venerezi ca atare, nu reprezintă de fapt nimic pe lângă un om însuflețit de spiritul divin.

12. Uite, toți acești oameni pe care îi vezi aici sunt cu toții aproape la fel de puternici ca și tânărul acesta de aici, și totuși nu sunt decât niște oameni în carne și oase!

13. Pune mâna pe Mine și ai să te convingi că și la Mine trupul exterior este făcut tot din carne și oase. Dar carnea și sângele acesta sunt însuflețite de spiritul lui Dumnezeu, care El singur este atotputernic, și în fața voinței căruia toate trebuie să se supună.

14. De aceea, tot ce facem noi aici este făcut numai prin forța spiritului lui Dumnezeu, care este în noi, care gândește și voiește în noi tot ceea ce înțelepciunea Sa cea mai înaltă, atotvăzătoare și atotsimțitoare, consideră a fi bine și necesar.

15. Vezi tu, însușirea aceasta nu o am deocamdată decât Eu însumi în forma ei cea mai înaltă, și de aceea Eu sunt un învățător și pot să-l ajut să o capete pe oricare dintre oamenii de bună credință.

16. Firește însă că unui om care are cugetul necurat, pângărit, nu-i vor fi conferite niciodată asemenea calități. Căci se cere ca mai întâi omul să fie pe deplin inițiat în ordinea sfântă a spiritului lui Dumnezeu, înainte de a i se conferi și puterile spiritului divin etern, iar acest lucru nu poate consta în nimic altceva decât ca omul să fie în sufletul său întru totul pătruns de spiritul lui Dumnezeu. Căci, din acel moment, sufletul pătruns de spiritul lui Dumnezeu nu va mai dori decât aceea ce dorește și spiritul lui Dumnezeu. Iar ceea ce voiește Acela, chiar aceea trebuie să se petreacă, căci El singur este singura forță primordială și singura putere în întreaga infinitate!

17. Fiindcă tot ceea ce există, trăiește și gândește în spațiul nesfârșit este gândul acestui spirit etern, fixat și păstrat neschimbat în ordinea rânduită de El însuși, adică de partea Sa spirituală vie, și este de asemenea ideea formulată pornind de la acest gând primordial, care însă, după natura ei, poate trece la rândul ei în spiritualul transcendent.

18. Iată deci, prietene, cum stau de fapt – prezentate foarte pe scurt - lucrurile! Tu ai o minte ageră și vei înțelege multe în scurt timp. Pentru moment însă mulțumește-te cu puținul pe care ți l-am spus!

19. Ți-l voi da însă pe un anume Matael, un om plin de înțelepciune, ca însoțitor. Și de la el vei afla multe, iar apoi Mă vei înțelege și pe Mine mult mai bine decât o poți face acum!”

20. După vorbele acestea, grecul, profund uimit de înțelepciunea Mea, s-a arătat foarte mulțumit, abia așteptând să-l vadă pe omul promis.

21. Iar Eu l-am chemat pe Matael și i-am spus: “Iată, prietene dragă, avem aici o casă foarte șubredă. Tu ești un bun dulgher și îți vei da foarte curând seama ce reparații se cer făcute la ea!”

22. Iar Matael a răspuns: “Cu ajutorul Tău, Doamne, casa va fi foarte curând reparată și va deveni foarte solidă!”

Author:  Acustic [ 25.3.2011, 00:27 ]
Post subject:  Capitolul 85 - Uran îl capătă pe Matael drept pedagog

Capitolul 85
Uran îl capătă pe Matael drept pedagog

1. După discuția aceasta, Uran (căci așa se numea grecul, iar fiica sa se numea Elena) a rămas o vreme tăcut, încercând să-și adune gândurile, pentru a putea apoi să se dovedească în stare să schimbe și el - ca om cu oarecare experiență de viață - câteva cuvinte cu Matael, care îi fusese prezentat și care prin câteva vorbe își dovedise marea sa înțelepciune, și să reușească să respecte în toate împrejurările acea sapienti pauca (înțeleptului doar puțin îi trebuie), pentru a nu se dovedi un om complet lipsit de cunoștințe mai înalte. După ce Uran și-a mai revenit întrucâtva și și-a recăpătat dispoziția necesară, el l-a întrebat după un răgaz destul de mare pe Matael dacă va fi de acord să-l însoțească și în călătoriile sale prin lume și cât îi va cere pentru acest lucru.

2. Matael i-a răspuns, arătând spre Mine: “Vezi tu, acesta este un Mântuitor al trupurilor, al sufletelor și spiritelor! N-au trecut încă douăsprezece ore de când eu nu eram decât o ființă jalnică pe pământul acesta. Tot trupul meu era în așa măsură stăpânit de cele mai rele duhuri, încât ajunsesem să fiu cu întreaga mea ființă un diavol pământesc. Intrat într-o bandă de tâlhari de drumul mare, eu devenisem spaima întregului ținut, căci toate părțile corpului meu erau obligate să asculte de diavolii cei răi. Iar sufletul meu era complet paralizat și nu înțelegea ce se petrece în bietul său trup. Îți dai seama, prietene, din această descriere, în ce stare mă aflam! Dar cine să mă ajute?! Căci îi băgăm în sperieți pe toți cei care se apropiau de mine. Mai ușor te-ai fi putut înțelege cu zece tigri înfometați, decât cu mine singur. Doar o cohortă de soldați romani dintre cei mai temerari ne-au putut veni de hac, mie și tovarășilor mei. Atunci, legat fedeleș și în lanțuri grele, am fost adus aici împreună cu tovarășii mei cei ticăloși, unde ne aștepta pedeapsa cu moartea.

3. Dar uite-L acolo pe marele Mântuitor, care s-a pogorât din ceruri până la noi, viermi mizerabili ai pământului acesta ticălos și drăcesc, pentru a ne vindeca chiar și pe noi, diavolii în carne și oase, prin cuvântul și prin fapta Sa. El este acela care m-a vindecat pe mine și pe tovarășii mei, iar pentru vindecarea aceasta nu numai că nu cere nimic de la noi cinci, ci ne mai și copleșește cu o mulțime de binefaceri deosebite, atât materiale, cât mai ales spirituale.

4. Și iată că acest Mântuitor dumnezeiesc al meu m-a solicitat pentru prima oară să-I fac un serviciu, iar tu mă întrebi acum ce răsplată cer pentru lucrul acesta de la tine. Vai, prietene, înainte de a-mi fi plătit datoria față de acest om unic și atât de măreț, n-aș putea cere pentru nimic în lume ceva de la tine. Căci, prin ceea ce fac pentru tine, eu de fapt Lui îi slujesc, care m-a trimis, și nu ție!

5. Lui însă îi voi rămâne în vecii vecilor profund îndatorat și doar slujindu-L îmi voi mai plăti întrucâtva marea mea datorie. De aceea, nici tu, prietene, nu-mi vei datora nimic pentru un serviciu pe care ți-l voi face - decât prietenia ta și dragostea ta frățească!

6. Căci fără vreo răsplată am primit tot ceea ce am, și la același preț îți voi da și ție mai departe ceea ce știu! E drept că aur, argint și pietre prețioase nu vei primi de la mine; dar tot ceea ce am eu îți va fi dat și ție la același preț la care mi s-a dat și mie. De aceea, să mă scutești pe viitor de astfel de întrebări!”

7. Uran a spus: “Prietene, ești unul dintre cei mai nobili oameni pe care i-am întâlnit vreodată. De aceea trebuie să devii călăuza mea și a fiicei mele și să rămâi astfel pentru toată viața!

8. N-am să te mai întreb deci, precum ți-e voia, «Cât ceri pentru cutare lucru?», dar nici nu vei suferi de vreo lipsă alături de mine, ca prieten și ca frate adevărat, iar acest lucru nu mi-l poți refuza!”

9. Iar Matael a spus: “Întrebarea este dacă și tu vei accepta de la mine câte ceva, sau poate totul, sau până la urmă chiar nimic! Căci darurile mele nu sunt, după cum mi-am putut da deja de vreo câteva ori seama, de natură să încânte simțul gustativ al omului, asemenea vinului îndulcit cu miere, cum obișnuiți să îl beți uneori voi, grecii, ci sunt adeseori mai amare decât fierea și decât zeama proaspăt stoarsă dintr-o bătrână aloe. Iar gustul acesta nu este foarte agreat de limbile obișnuite cu dulceața. Stai deci să vedem mai întâi cum vom reuși să realizăm în fapt schimbul de daruri dintre noi!”

10. Atunci Eu am intervenit în discuție: “Știți ceva, întrucât mai avem o oră bună de soare, iar seara se anunță și ea drept foarte plăcută, haideți să facem cu toții o plimbare pe dealul lui Marcu. Și poate că acolo vom reuși să ne și cunoaștem cu toții mai bine! Corturile lasă-le în paza servitorilor tăi; căci nu le vei revedea decât după miezul nopții, și abia atunci te vei folosi de ele!”

11. Iar Uran a spus: “E drept că în ele se află bogății nenumărate și foarte scumpe! Sper însă ca prietenul acesta al nostru să fie unul cinstit!”

12. Eu am răspuns: “Prietene, pe când te aflai, acum nici un ceas, în cel mai mare pericol, și erai cât pe ce să-ți pierzi chiar viața, împreună cu toate bogățiile pe care le ai, cine te-a salvat oare atunci?”

13. La cuvintele acestea, Uran a rămas pe gânduri, iar după o bucată de vreme a spus: “Da, mărite învățător, tu ai dreptate, doar că eu mai sunt încă destul de tare ancorat în vechile mele obiceiuri și uite că acum îmi dau seama și de marea mea prostie legată de teamă. Dar ea nu o să se mai manifeste a doua oară, așa că sunt dispus să merg cu tine oriunde vei dori, fără vreun alt gând!”

Author:  Acustic [ 25.3.2011, 00:48 ]
Post subject:  Capitolul 86 - Elena, fiica grecului cel înțelept

Capitolul 86
Elena, fiica grecului cel înțelept

1. În momentul acesta s-a apropiat de Mine, cu pas timid, fiica grecului, Elena, și Mi-a spus cu glas rugător: “Doamne, Stăpâne de necuprins și Mântuitorule! Nu i-o lua în nume de rău tatălui meu; căci uite, eu - ca fiică a lui - îl cunosc de o viață și pot să depun mărturia cea mai sinceră pentru faptul că el este un om foarte bun, blând și cu o fire îngăduitoare, și nu-mi aduc aminte să fi pus vreodată, în vreo situație oarecare, chiar propria sa dreptate, pe care o avea de partea sa, mai presus de dreptatea altuia, chiar dacă dreptatea aceluia ar fi fost mai curând o nedreptate. Și niciodată nu s-a certat cu cineva pentru un asemenea lucru, nici nu s-a supărat și nu a cârtit pentru o nedreptate care i s-a făcut! Dar pentru acest lucru, zeii cei mari nu l-au părăsit niciodată, iar zeița cea bună a fericirii i s-a arătat mereu binevoitoare.

2. De aceea, sper că și tu, care pari a fi întrucâtva un zeu, nu vei interpreta temerile arătate de tatăl meu ca pe ceva jignitor la adresa Măriei tale! De vei fi însă totuși atât de neînduplecat, atunci primește în schimb viața mea pentru ispășirea păcatului tatălui meu, pe care-l iubesc mai presus de orice!”

3. Atunci le-am spus Eu tuturor celor din jur: “Ați mai văzut oare vreun asemenea exemplu de dragoste a unui copil pentru părintele său în tot Israelul? Într-adevăr, chiar dacă este doar o păgână, ea face tot Israelul de rușine, deși acesta a primit prin Moise porunca de a-și respecta, cinsti și iubi tatăl și mama!”

4. Și toți au răspuns: “Nu, Doamne și Stăpâne! Așa ceva nu s-a mai văzut până acum în Israel!”

5. Iar Eu i-am spus Elenei: “Nu te teme, fiica Mea, căci Eu îl cunosc de multă vreme pe tatăl tău și te cunosc și pe tine. Iar dacă nu l-aș fi cunoscut pe el, ca și pe tine, atunci v-ar fi înghițit pe amândoi marea aceasta dușmănoasă!”

6. Elena a întrebat: “Dar bine, învățătorule atât de înțelept, de puternic și, totuși, atât de prietenos! Cum poți să ne cunoști tu pe tatăl meu și pe mine de foarte mult timp? Căci doar noi te cunoaștem pe tine abia de mai puțin de o oră?”

7. Iar Eu i-am răspuns: “O, Elena, privește aici, în fața noastră, marea și întreg pământul. Vezi tu, toate acestea sunt foarte vechi și totuși Eu am fost dinainte de toate acestea!”

8. La vorbele acestea, Elena a fost cuprinsă de teamă și M-a întrebat cu o profundă venerație în glas: “Să fii tu oare chiar marele Zeus?”

9. Iar Eu i-am răspuns: “Prea gingașă porumbiță, nu-ți înspăimânta inima cu lucruri deșarte. Eu nu sunt Zeus, pentru că în realitate nici n-a existat vreodată vreun Zeus. Dar Eu sunt Adevărul și Viața; iar cei ce cred în Mine, aceia nu vor vedea, nu vor simți și nu vor gusta în veci moartea! Înțelegi tu acum cine și ce sunt Eu?”

10. Elena: “Dar dacă tu ești Adevărul cel pur și Viața cea limpede din el, cum se face atunci că încep să simt atâta iubire pentru tine?”

11. Eu: “Porumbițo, revelația aceasta o vei avea abia când vom ajunge pe deal! Dar haideți să mergem acum, căci altminteri soarele va pleca înainte să ajungem noi!”

12. Am părăsit corturile cu adevărat regale și ne-am dus pe dealul pe care, dată fiind înălțimea lui neînsemnată, l-am urcat de îndată.

13. Iar când am ajuns pe culme, Cyrenius a observat cât de minunată se înfățișa întreaga priveliște în fața ochilor noștri și ne-a spus că ar putea să privească o asemenea frumusețe ore în șir fără să obosească. Îi părea doar rău că ziua avea să se sfârșească atât de curând.

14. După un timp a venit la Mine Simon-Petru și Mi-a spus: “Doamne, astăzi chiar că ai putea să spui și Tu soarelui, asemenea unui Iosua: «Soare, oprește-te în loc!», pentru ca acești copii de aici să se poată bucura un timp mai îndelungat de minunăția serii acesteia și să-L slăvească pe Acela care a creat-o!”

15. Atunci a spus și Cyrenius: “Vai, Simioane, bătrâne pescar credincios și acum ucenic al marelui nostru învățător și Stăpân, iată că ai avut o idee minunată, iar Stăpânului și învățătorului nostru I-ar sta fără îndoială, din motive binecunoscute, mult mai ușor în putere să facă lucrul acesta decât i-a stat lui Iosua!” Cyrenius s-a întors și el către Mine, iar Iara i-a susținut și ea rugămintea.

Author:  Acustic [ 25.3.2011, 01:11 ]
Post subject:  Capitolul 87 - Soarele cel fictiv

Capitolul 87
Soarele cel fictiv

1. Eu însă le-am spus: “Sunteți cu toții încă niște copii fără experiență și cereți ceva care nu trebuie nicidecum să se petreacă la modul cum vă închipuiți și gândiți voi. Căci, vedeți voi, soarele nu merge pe cer, ci stă mereu neclintit față de pământ! E drept că soarele are și el o mișcare foarte amplă, însă acea mișcare a sa nu afectează pământul, așa cum un fir de praf de pe haina voastră nu poate afecta deplasarea voastră dintr-un loc în altul.

2. Ceea ce dă naștere zilelor și nopților este rotația foarte rapidă a pământului în jurul axei sale. Căci v-am mai explicat și cu diferite alte ocazii că pământul este o sferă mare, care se rotește neîncetat dinspre apus înspre răsărit, motiv pentru care mereu una din jumătățile sale este întoarsă spre soare. De aceea, pe întreg pământul este întotdeauna dimineață într-un anumit loc, într-un alt loc amiază, iar în alt loc - în același timp - seară, și mai departe, spre miazăzi, este miezul nopții; iar aceste patru etape orare se succed invariabil una după alta, astfel încât, de-a lungul a aproape 24 de ore, în fiecare punct al pământului să fie odată dimineață, odată prânz, odată seară și odată miezul nopții. Iar aceasta este o ordine a lucrurilor care, sub pericolul nimicirii a tot ceea ce există pe acest pământ, nu este permis să fie clintită, din punct de vedere al mișcării, câtuși de puțin!

3. De ar fi să fac Eu acum soarele să mai întârzie cu adevărat timp de o oră deasupra ținutului acesta, atunci Eu ar trebui să opresc în clipa aceea întreg pământul în loc din mișcarea sa de rotație - care la circumferința imensă a acestuia este atât de puternică, încât câteva clipe ar reprezenta deja un drum ca de aici până la Ierusalim. Ca urmare a opririi acesteia bruște a pământului, toate corpurile libere, care nu se află într-o legătură extrem de solidă cu solul, ar fi atât de puternic smucite din loc, încât nu numai că toate făpturile vii, deci oamenii și animalele, ar fi aruncate cu o putere imensă, cu casele, palatele și bordeiele lor cu tot, cale de ore întregi spre răsărit, dar o smucitură de natura aceasta ar scoate și apele mărilor din matca lor, aruncându-le peste munți, iar munții ar zbura prin aer asemenea vrăbiilor!

4. Din motivul acesta foarte firesc, pe care vi l-am arătat acum, nu pot deci să dau pe deplin ascultare rugăminții voastre. Pot însă să plasez pentru voi, exact ca pe timpul lui Iosua, un soare fictiv pe bolta cerului, care să strălucească aidoma celui real. Dar firește că soarele acesta va dispărea apoi complet după câteva ore, fiindcă el nu va fi de fapt decât un miraj.

5. De aceea, fiți acum cu toții atenți! Atunci când soarele cel adevărat va apune, tot atunci va răsări și cel ireal dinspre apus, iar apoi va rămâne timp de două ore să strălucească deasupra orizontului.

6. Dar să știți că nici la aducerea pe cer a acestui soare fictiv, despre care am vorbit, nu vor intra în acțiune nici un fel de forțe supranaturale, ci unele foarte naturale, chiar dacă determinate și generate de forțele extraordinare din sferele cerești prin voința Mea interioară. Ați înțeles cât de cât cele ce v-am spus?”

7. Atunci a spus Cyrenius: “Eu cel puțin am înțeles pe deplin; căci eu mai am încă portocala aceea minunată din Ostrazine!(*) Mă înțelegi Tu, Doamne?! Dar că toți cei prezenți aici Te-au înțeles, de asta aproape că mă îndoiesc!”

8. Eu am spus: “Asta nu are nici o importanță! Cel care nu va înțelege fenomenul acum pe deplin, îl va înțelege el cândva, mai târziu. Căci de acest lucru sigur nu depinde fericirea sufletelor omenești. Unii oameni care ajung să știe prea multe despre pământ încep să nutrească, cu timpul, dorința - care cândva se va și materializa - de a cutreiera întregul pământ, în lung și în lat, iar în felul acesta ei își vor întoarce sufletele lor prea mult spre exterior; iar acestea vor deveni pe această cale foarte materiale și avide de câștiguri.

9. Tocmai de aceea sunt de preferat mai puține cunoștințe despre natura materială a pământului și, în schimb, cât mai multe despre sine însuși.

10. Căci cel care ajunge să-și cunoască pe deplin propriul său interior, acela va ajunge apoi destul de repede și la dobândirea cunoștințelor nu numai despre întregul pământ, ci și despre celelalte corpuri cerești din spațiul infinit al creației, deopotrivă a celor materiale și a celor spirituale, dintre care doar ultimele sunt esențiale și de cea mai mare însemnătate. Însă simpla cunoaștere exterioară a naturii acestui pământ nu-i va netezi nici unui suflet calea spre nemurire.

11. Acum însă fiți atenți, căci de îndată soarele natural va dispărea dincolo de orizont, iar soarele fictiv îi va lua locul pe cer în aceeași clipă!”

(_*) - Vezi „Copilăria lui Iisus”, n.r.

Author:  Acustic [ 25.3.2011, 01:23 ]
Post subject:  Capitolul 88 - Teama grecilor față de Mântuitor

Capitolul 88
Teama grecilor față de Mântuitor

1. Și atunci toți ochii s-au ridicat spre soarele natural, care își și scufundase una dintre jumătăți în spatele dealului. Dar în exact aceeași clipă în care el a apus, s-a ridicat din același loc soarele fictiv, oferind aceeași lumină puternică zonei respective, și chiar și ținuturilor învecinate. Firește însă că până la stele nu putea ajunge o astfel de lumină. Și, de aceea, unii dintre oaspeții prezenți au putut descoperi - în special spre răsărit, unde cerul a rămas ușor întunecat, fiindcă lumina soarelui fictiv nu bătea decât cu greu până la îndepărtatele sfere ale răsăritului - câteva stele de primă mărime și s-au mirat foarte tare de fenomenul acesta.

2. Dar iată că în momentul acela s-au apropiat de Mine Uran cu fiica sa, Elena, care, cuprins de o profundă venerație, Mi-a spus cu o voce tremurândă de emoție: “Dacă nu mă înșeală toate câte sunt în jurul meu și dacă nu cumva sunt eu însumi o nălucă, atunci Tu ești Zeul tuturor Zeilor, Zeul spiritelor și al tuturor oamenilor, al animalelor, al tuturor țărilor și mărilor, al lacurilor, râurilor, pâraielor și izvoarelor, precum și al tuturor celor care se află și trăiesc în ele! De Tine par a asculta deopotrivă vântul și fulgerele și chiar și tunetele cutremurătoare; însă până și soarele, luna și toate stelele ascultă de voia Ta!

3. Căci dacă Tu, deși ești ca înfățișare un om ca și mine, poți face toate acestea numai prin vorba Ta și prin voința Ta atotputernică, atunci i-aș întreba eu pe toți înțelepții lumii, ce altceva Te-ar mai putea deosebi pe Tine de un prim și desăvârșit Zeu al tuturor Zeilor?!

4. Eu, Uran, un mic domn din ținuturile marelui Pont, Te recunosc pe Tine ca atare. Și de-ar fi să apară aici chiar Zeus și Apolo, și ar spune un ridicol «Nu», eu i-aș acuza chiar pe ei de cea mai teribilă prostie!

5. Și acum, apropie-te și tu, scumpa mea fiică Elena, și privește-L pe Zeul Zeilor, privește-L și vezi ce n-a mai văzut nicicând vreodată ochiul vreunui muritor!

6. Iată, la noi, grecii, dar și la alte popoare, unui zeu preaputernic și necunoscut i-a fost ridicat un templu preasfânt, care însă nu-și deschide niciodată porțile! Uneori, zeul acesta necunoscut era numit și «în-veci-inexpugnabilul Fatum (soartă)», în fața căruia tremură - potrivit învățăturilor noastre - chiar și marele Zeus, precum frunza în vânt.

7. Și iată că Zeul acesta teribil se află acum chiar în fața noastră și tocmai i-a poruncit cu puțin timp înainte lui Apolo să-și oprească în loc carul său de foc, potrivit dorinței acelui roman bătrân și foarte respectabil, care probabil că este și el un fel de mic principe în vreo provincie fericită!

8. Și iată, fiica mea, că Apolo nu se mai clintește din loc până când nu va primi porunca tainică de la Zeul cel superior, necunoscut, pe care se spune că doar slujitorii Templului din Ierusalim îl cunosc mai îndeaproape - lucru care poate însă să fie tot atât de bine și un neadevăr. Căci, dacă nu-L recunosc pe Acesta drept unicul adevărat, atunci ei pășesc în mod cert pe cel mai rușinos drum greșit din lume!”

9. Frumoasa Elena a spus și ea: “Se poate să știe câte ceva despre El, dar cu siguranță că doar în imagini simbolice. Dar de faptul că ei nu văd în omul acesta miraculos ceea ce vezi tu în El, și ceea ce - după câte se pare - El chiar este, de lucrul acesta sunt aproape sigură! Un singur lucru nu-l înțeleg încă prea bine, și anume că îmi simt inima tot mai plină de o iubire adevărată, profundă, pentru El; și totuși omul trebuie să se teamă de un zeu, să-l venereze și să-i aducă în dar ofrande!

10. Doar știi prea bine cu câtă severitate mi-a interzis preotul nostru, care era un slujitor al lui Apolo, orice fel de iubire pentru vreun zeu. Căci o astfel de iubire ar însemna, după spusele lui, în primul rând o lipsă de venerație față de un zeu de prim rang, iar în al doilea land, în măsura în care ea ar crește și l-ar atrage de-a binelea pe unul dintre zeii de prim rang, ea ar trezi pe dată gelozia culpabilă a zeițelor, și în mod inevitabil te vei trezi pe veci cu soarta amară a lui Europa, Dido, Daphne, Euridice sau Proserpina - ceea ce ar fi un lucru mai mult decât înspăimântător.

11. Eu, după cum știi prea bine, am reușit să-mi sădesc în suflet, potrivit povețelor preaînțelepte ale preotului nostru întru Apolo, ideea că la vederea chiar și a celui mai frumos chip de zeu nu trebuie să simt decât groază, așa cum o resimți în fața chipului înfricoșător al Meduzei, Gorgonei sau al Megaerei!

12. Despre o iubire pentru un zeu nu mai putea fi așadar nici vorbă în asemenea împrejurări! Și iată că acum, ți-o mărturisesc cu toată sinceritatea, simt că, în ciuda luptei interioare care se dă în mine și în pofida tuturor imaginilor de groază pe care mi le readuc mereu în minte, legate de înmugurirea unei iubiri pentru un zeu, încep să Îl iubesc din ce în ce mai mult pe Zeul acesta! Da, aș fi capabilă să accept pentru Ei chiar și cea mai groaznică moarte dacă El mă învrednicește în schimb chiar și numai cu o privire prietenească!

13. O, ceruri! Cât de prietenos poate fi El, în ciuda marii Sale seriozități! Of, zeii n-au făcut deloc bine interzicându-ne nouă, oamenilor, să-i iubim!”

14. Dar Uran i-a răspuns: “Ei bine, fiica mea! Zeii sunt foarte înțelepți și ei știu mai bine ce drepturi trebuie să le acorde oamenilor! Iar noi trebuie ca, prin viața dusă pe acest pământ, să ajungem a fi atât de curați încât în sufletul nostru să nu mai poată fi găsită nici cea mai mică pată, nici chiar la judecata cea severă a celor trei judecători neîndurători Aakus, Minos și Rhadamantis; și, odată ce aceștia ne vor recunoaște deplina puritate în fața ochilor și urechilor tuturor zeilor, abia atunci ni se va permite în veșnicele grădini Elizee, ca o fericire supremă, să-i putem iubi măcar în taină pe zeii cei măreți!

15. Aici însă, pe pământ, în învelișul acesta impur alcătuit din carne, trebuie să te ferești mai presus de orice să te îndrăgostești de acest suprem, și cel dintâi Zeu! Căci acesta ar fi lucrul cel mai înfricoșător cu putință! Iar dacă într-adevăr simți deja vreun fel de iubire pentru Ei, atunci cel mai bun lucru ar fi să plecăm cât mai curând cu putință din locul acesta!”

16. Dar Elena a spus: “Acest lucru nu-mi va folosi prea mult, căci El mi-a pătruns deja prea mult în inimă și nu-L voi mai putea izgoni nicicum de acolo! Dar uită-te la fetița aceea atât de delicată, căci și ea pare să-L iubească foarte mult și văd că nu i se întâmplă nimic rău!”

17. Iar Uran i-a răspuns: “Draga mea, dar poți să știi sigur că nu este și ea vreo zeiță? Căci, în cazul acesta, nu atât de El, cât mai ales de ea ai avea a te teme! Cine poate ști dacă ea nu are puterile înzecite ale unei Iunone?!”

18. Atunci Elena a spus, foarte tristă și cu lacrimi în ochi: “Da, da, s-ar putea să ai dreptate! O, cât de fericiți sunt zeii și cât de nefericiți sunt în schimb oamenii! O inimă care nu are voie să iubească este cea mai mare nefericire pentru un om pe lumea aceasta! Căci, de mă necăjește ochiul meu, lumina lui poate fi stinsă, dacă mă supără o mână, ea îmi poate fi retezată, la fel și piciorul, iar dacă mă necăjește pielea mea cea albă și atât de delicată, pot pune să-mi fie strunită cu nuiele și unsă apoi cu noroi; ce pot face însă cu inima dacă începe să mă necăjească prea tare? Dacă simți o durere în stomac, pentru asta Esculap a recomandat să se bea zeamă de aloe, și stomacul tău se va simți imediat mai bine. Împotriva durerii din inimă însă el nu a prevăzut, după câte știu eu, nici un leac!

19. Dar uite că mi-am amintit un lucru: se spune că Zeul acesta este totodată și cel mai mare dintre Mântuitori! Nu crezi că, dacă L-am ruga, El va voi să mă ajute?! Căci doar ne-a ajutat chiar și atunci când noi nu-I puteam cere acest lucru, pentru simplul motiv că nu Îl cunoșteam. Cine știe, poate va vrea să ne ajute și acum, când Îl cunoaștem, dacă Îi vom adresa o asemenea rugăminte și dacă Îi vom promite orice sacrificiu va cere de la noi!”

20. Uran a spus: “Da, ți-a venit o idee bună și poate că ea va da roadele dorite! Întrucât însă chiar Zeul cel mare ni l-a desemnat pe înțeleptul Matael drept ghid întru povățuirea noastră, nu ne putem adresa marelui Zeu decât prin intermediul acestuia! Însă și Matael însuși îmi pare a fi un fel de semizeu, la fel ca și acel tinerel pe care eu îi consider în mare taină, dar aproape cu certitudine, a fi zeul Mercur.”

21. Elena i-a răspuns: “Desigur, probabil că așa stau lucrurile, iar tânărul s-ar putea să fie chiar Mercur! Dar uite că iar mi-a venit o idee! Nu este exclus ca noi, pe pământ, să fi și murit deja, să fi trecut cu bine prin judecata cea severă, să fi băut deja din Lethe (*1), și să fi uitat, prin urmare, că am trăit pe pământ și că am murit abia de curând! Poate că suntem deja în grădinile Elizee, dar zeii nu vor să ne spună acest lucru, ci ne lasă pe noi să-l aflăm din tot felul de împrejurări!

22. Privește numai minunăția de nedescris a ținutului acesta! Oare ar putea fi Elizeele mai minunate?! Un soare apune, iar un altul răsare din același loc, dar nici stelele nu lipsesc de pe cerul dimineții celei veșnice! Dacă așa stau lucrurile, tată, atunci nici iubirea mea nu ar mai fi ceva groaznic!”

23. Iar Uran a spus: “Copilă, observația aceasta a ta are un sâmbure de adevăr în ea, deși nu aș putea-o accepta pe loc drept adevărul deplin! Dar să nu mai lungim vorba: Matael nu ne-a fost dat de geaba ca povățuitor, așa că ne va lămuri el în toate!

24. Chiar dacă am ajuns deja în Câmpiile Elizee, suntem niște simpli novici aici și nu ne descurcăm încă nici pe departe în lumea aceasta nouă; însă învățătorul nostru, Matael, ne va ghida pe amândoi! E drept că acum locul acesta seamănă cu un paradis, dar înainte, pe timpul eclipsei de soare, el nu prea arăta a Câmpii Elizee, ci mai curând a Orcus (*2). Acum el este așa, dar, după câte am auzit eu, minunăția asta elizeică nu va ține decât cel mult două ore, după care - sigur că nu putem ști exact - dar s-ar putea ca aspectul ținutului să devină din nou unul foarte teluric (pământesc)! Dar hai să nu mai pierdem vremea, doar îl avem pe Matael, iar el ne va da fără îndoială cele mai bune lămuriri despre toate acestea! Mai bine adresează-i-te însă tu, Elena, căci eu încă nu prea am curajul să o fac! Vouă, femeilor, lucrurile acestea vă reușesc mult mai bine decât nouă, bărbaților!

25. E drept că Matael pare foarte cufundat într-o discuție cu bătrânul prinț, dar și Zeul vorbește cu căpitanul roman! După cum spuneam, eu nu mă încumet să încep discuția aceasta și poate că până la urmă mi s-ar lua chiar în nume de rău. Tu însă ești femeie și ție nu ți se va lua în nume de rău o mică îndrăzneală. De aceea, du-te și încearcă-ți norocul!”

26. Elena i-a răspuns însă: “Să știi că și eu am o oarecare teamă în suflet și nu prea știu exact cum este cel mai bine să fac. Lasă-mi așadar puțin timp și lucrurile se vor potrivi ele cumva!”,

27. Iar Uran a spus: «Grăbește-te încet» - așa sună vechiul sfat al oracolului din Dordona, al cărui descoperitor se spune că a fost înțeleptul Plotin, care ar fi trăit încă înainte de Homer. De aceea, poți să-ți acorzi oricând un pic de timp!

28. Căci, orice ar dori să facă un om, de acel lucru el trebuie să se apuce cu inteligență și să se gândească întotdeauna la urmările pe care le-ar putea avea faptele sale; de aceea, este mai bine să nu ne grăbim, căci astfel vom putea ocoli orice capcană! A te apuca de o treabă încet, dar sigur, este întotdeauna cu mult mai bine decât să te arunci cu o grabă temerară într-o prăpastie a cărei adâncime nu ai apreciat-o corect înainte, motiv pentru care ajungi să te scufunzi apoi într-un abis! Ehei, bătrânul Uran are și el inteligența și înțelepciunea lui, și până acum nu a avut motive să regrete nici unul din pașii făcuți de el. Și, cine știe, poate că Geniile cele bune îl vor feri și pe viitor de așa ceva!”

(*1) Apa Infernului, având darul să-i facă pe cei morți să-și uite viața pământească.
(*2) Infernul, în mitologia greacă.

Author:  Acustic [ 25.3.2011, 01:26 ]
Post subject:  Capitolul 89 - Intervenția Iui Matael și lămuririle aduse de el

Capitolul 89
Intervenția Iui Matael și lămuririle aduse de el

1. După acest dialog purtat de înțelepciunea păgână a celor doi, aceștia, Uran și Elena, au rămas o vreme tăcuți, așteptând să găsească curajul care s-o însuflețească în special pe Elena să i se adreseze lui Matael pentru a interveni pe lângă Mine. Cu cât trecea însă timpul, cu atât creșteau și îndoielile din sufletul lor, iar acestea le reduceau curajul dorit, în loc să li-l sporească și să-l însuflețească. Amândoi admirau splendoarea acelei seri, însă cu oarecare teamă; căci lumina întrucâtva ireală a soarelui cel fictiv, locul străin aproape necultivat, faptele extraordinare, precum și prezența Mea, nu erau de natură să liniștească sufletele celor doi, pentru ca ei să se poată bucura de tihna acelei seri.

2. Atunci când Matael a văzut toate acestea, el s-a apropiat de Uran și i-a spus: “Prietene, nu pari deloc bine dispus, iar fiica ta cea frumoasă pare chiar puțin suferindă! Spuneți-mi mie dacă aveți vreun necaz!”

3. Iar Uran i-a șoptit în taină Elenei: “Uite că ne-a și prins! Acum trebuie vorbit cu mare înțelepciune, sincer și drept, căci altminteri vom face iute o plimbare spre locul acela pe care-l păzește Cerberul și în care domnește neînduplecatul Pluto! Vorbește puțin și rar, cugetă la fiecare cuvânt, căci altfel sigur o încurcăm!”

4. În momentul acela, Matael l-a bătut ușor pe umăr pe atât de înfricoșatul Uran și i-a spus: “Bine, prietene, dar de ce taci? Doar înainte ai știut să vorbești cu destul curaj cu mine! Ce ți s-a întâmplat dintr-o dată?”

5. După o vreme, Uran, care tremura din tot corpul, a răspuns bâlbâindu-se: “Vai, vai - of, ce groaznică lovitură!

6. E drept că mie nu mi s-a petrecut, ca să fiu sincer, nimic, însă uite, eu și cu fiica mea am ajuns, după cum ne-am putut da acum seama, ca niște amărâți de muritori ce suntem, printre voi, zei nemuritori și, după cum se pare, suntem de-a dreptul în Olimp, reședința principală a zeilor celor veșnici și nemuritori!

7. Și firește că aici se petrec tot felul de lucruri minunate, deloc obișnuite și omenești! Sfințenia extraordinară a locului acesta ne umple de spaimă și teamă, și asta cu atât mai mult cu cât inima fiicei mele a început să fie cuprinsă de iubire pentru marele Zeu al tuturor zeilor, după cum spune chiar ea.

8. Potrivit legilor zeilor noștri, o astfel de iubire este însă cea mai mare fărădelege împotriva nețărmuritei divinități a zeilor, mai ales în cazul Zeului tuturor zeilor, cei necunoscut! Dar biata mea fiică nu își mai poate stăpâni iubirea ei cea nefericită! Ea nu dorește acest lucru, însă inima ei îi răspunde implacabil: «Trebuie!»

9. Biata de ea mi-a mărturisit cu toată sinceritatea acest lucru și de aceea am luat hotărârea să-l rugăm prin tine pe marele Zeu să aibă marea generozitate să vindece inima fiicei mele de o asemenea iubire. Căci iubirea aceasta nu se datorează propriei ei voințe, ci mai degrabă unor împrejurări exterioare, total necunoscute nouă! Ai dori oare tu, ca un mare semizeu ce ești, să ne faci binele acesta? Dorești tu să-L rogi pe marele Zeu să vindece inima cuprinsă de boală a fiicei mele, cerându-mi în schimb orice sacrificiu dorește?”

10. Vorbele acestea i-au smuls lui Matael, pentru prima oară de la însănătoșirea sa, un surâs plin de indulgență și de milă, și atunci el i-a spus lui Uran: “De fapt, tu ești un adevărat păgân, însă ai sufletul foarte curat! Călătorești prin jumătate de lume pentru a afla adevărul și lumina cea adevărată; iar atunci când o găsești, nu o recunoști din cauza marii tale prostii păgâne!

11. Îți spun sincer că-mi este tare milă de tine și că te compătimesc din toată inima pentru miopia ta; sper însă că aici nerozia aceasta a ta va lua în curând sfârșit!

12. Vezi tu, în ceea ce privește iubirea pentru marele nostru învățător preasfânt, pe care fiica ta o simte în inima ei, tocmai acesta este singurul și adevăratul semnal de viață al scânteii spirituale divine din sufletul ei! Iar atunci când micuța scânteie va deveni flacără în pieptul ei, abia atunci va recunoaște ea reala nimicnicie a vechiului vostru politeism, dar totodată și unica, adevărata și eterna divinitate a Aceluia care a aprins scânteia aceasta și a întețit-o în sufletul ei, altminteri atât de curat.

13. Căci adevăr îți spun ție: iubirea este singura legătură prin intermediul căreia Dumnezeu le poate strânge lângă inima Sa de Tată atotputernic pe creaturile Sale, ca și copii ai Săi. Iar tu, păgân bătrân și orb ce ești, tu ceri dezlegarea tocmai de cea mai înaltă îndurare dumnezeiască, pe care bunul Dumnezeu însuși, în marea Sa milostivenie, a revărsat-o în inimile voastre întru trezirea vieții voastre interioare!?

14. Renunță deci la vechea ta prostie și transformă-te într-un om capabil să dobândească viața cea veșnică prin sine însuși și prin puterea dăruită lui în acest scop de către Dumnezeu, prin puterea de a se cunoaște pe sine și pe Dumnezeu, cucerindu-și astfel adevărata fericire eternă!”

Author:  Acustic [ 25.3.2011, 01:39 ]
Post subject:  Capitolul 90 - Formarea și explicația numelor zeilor la greci

Capitolul 90
Formarea și explicația numelor zeilor la greci

1. Matael: “Pentru ca să înțelegi însă originea zeilor tăi și faptul că ei nu reprezintă de fapt chiar nimic, îți spun ție în numele Domnului, care se află acum și aici printre noi, că astăzi ele nu mai sunt de fapt decât niște nume lipsite de conținut și de valoare, înainte vreme însă, aceste nume reprezentau denumiri caracteristice ale diferitelor trăsături ale unicului și adevăratului Dumnezeu, al cărui spirit se manifestă astăzi în toată plenitudinea Sa în învățătorul ce se află în fața voastră.

2. «ZEUS» este acea denumire care, pe vremea Patriarhilor, stătea întotdeauna la începutul unei legi date, care provenea întotdeauna din spiritul lui Dumnezeu, insuflat în sufletele Patriarhilor, și care de fapt specifica următorul lucru: «Tatăl o cere!» Căci SE sau ZE reprezenta noțiunea de voință fermă, imuabilă, iar US, sau mai bine zis UOS sau UOZA - noțiunea de Tată Ceresc, Creator și Stăpân peste tot ceea ce este.

3. La fel, «JUPITER», sau mai exact, JE U PITAR era acel cuvânt prin care Patriarhii le înfățișau copiilor vasul viu pregătit pentru primirea iubirii și înțelepciunii lui Dumnezeu; căci JE U PITAR înseamnă de fapt următorul lucru: U-ul, care desemnează partea exterioară a inimii deschise, reprezintă vasul din care se bea adevărata licoare a vieții; PIT înseamnă a bea, PITAZ este deci un băutor, iar PITAR sau chiar PITARA - un vas sfânt pentru băut, și PITZA, sau PIUTZA, un vas obișnuit pentru băut.

4. Dar, așa cum ZEUS sau JEUPITAR al vostru nu reprezintă pentru voi nimic altceva decât niște nume lipsite de conținut, întrucât cunoștințele despre semnificația denumirilor străvechi s-au pierdut în timp, la fel, sau poate chiar mai lipsite de semnificație, sunt și numele lipsite de conținut ale celorlalți zei și ale celorlalte zeițe ale voastre.

5. S-o luăm de pildă pe VENUZ a voastră sau pe AVRODITE (Venus sau Afrodita), care la voi reprezintă zeița frumuseții feminine; numele acesta desemna și pe vremea bătrânilor Patriarhi o persoană de sex feminin foarte frumoasă, dar nu neapărat spre avantajul ei spiritual; căci până și bătrânii învățaseră lecția că o femeie foarte frumoasă este, cu rare excepții, și foarte proastă, și că ea nu a acumulat în sine un tezaur de cunoștințe, fiindcă, fiind extrem de vanitoasă și preocupată doar de propria-i frumusețe, ei nu-i mai rămâne timp pentru dobândirea altor cunoștințe folositoare. De aceea, Bătrânii numeau o asemenea frumusețe feminină o adevărată VE NUZ sau VE NIZ, care de fapt înseamnă: «Asta nu știe nimic!» sau «Nu cunoaște nimic!»

6. Și aproape același lucru îl exprimă și numele A V RODITE, în cazul în care cuvântul ar fi fost O V RODITE, atunci ei ar fi însemnat: «a da naștere înțelepciunii curate, dumnezeiești», iar SLOU RODIT: «a da naștere înțelepciunii omenești»; A V RODITE însă înseamnă: «a da naștere prostiei terestre», motiv pentru care AVRODITE desemnează o femeie frumoasă și exagerat de cochetă, împodobită în fel și chip, care este de-a pururea o născătoare a prostiei, nefiind ea însăși altceva decât o femeie proastă.

7. V era pentru străbuni semnul unui vas receptor. În cazul în care în fața lui V s-ar afla un O - care O, fiind o imitație a globului solar, îl reprezenta de fapt în mod corespondent pe însuși Dumnezeu în strălucirea Sa primordială - atunci V-ul ar fi semnificat absorbția luminii pline de înțelepciune, așezat după O-ul care îl desemna pe Dumnezeu. Dacă însă în fața V-ului se afla un A, prin care străbunii desemnau vanitatea pur terestră, atunci semnificația vasului menționat era de recepție a prostiei terestre, lipsită de orice însemnătate. Iar RODIT înseamnă «a da naștere»; prin urmare, A V RODIT nu înseamnă nimic altceva decât «a da naștere prostiei».

8. Spune-mi acum dacă ai început să te dumirești cât de cât în legătură cu esența zeilor tăi!”

9. Într-adevăr, chipurile lui Uran și ale Elenei începuseră să se destindă, iar Elena nu mai era înspăimântată de iubirea ei pentru Mine.

10. Iar Uran i-a răspuns lui Matael:

11. “Prietene drag! Mare este înțelepciunea ta! Căci ceea ce m-ai învățat tu acum pe mine în numai câteva cuvinte n-ar fi reușit să o facă toate școlile Egiptului, Greciei și Persiei la un loc, nici într-o sută de ani! Tu i-ai izgonit pur și simplu din mintea mea cu o singură mișcare pe toți zeii Egiptului, Greciei și Persiei, cu excepția acelui unic Zeu necunoscut, pe care însă eu, după cum înțeleg tot mai limpede, L-am găsit chiar aici și pe care sper că voi continua să-L găsesc într-o măsură tot mai mare și mai mare. Ei bine, tu ești cu adevărat un om care nu poate fi plătit nici în aur! Pentru început, îți mulțumesc din toată inima, ca om și ca prieten, iar restul va urma.” Elena i-a mulțumit și ea, la rândul ei, lui Matael pentru povețele sale.

Author:  Acustic [ 25.3.2011, 01:48 ]
Post subject:  Capitolul 91 - Matael ca dărâmător de ziduri ale templelor păgâne

Capitolul 91
Matael ca dărâmător de ziduri ale templelor păgâne

1. După care, Matael a revenit lângă Mine și M-a întrebat dacă a făcut bine sau nu prin explicațiile sale date din proprie inițiativă în legătură cu numele zeilor păgâni, sau dacă acestea au fost premature.

2. Eu i-am răspuns: “O, nicidecum! Intervenția ta a fost foarte reușită și în spiritul celui mai deplin adevăr și chiar ai reușit în felul acesta, în puține cuvinte, să ajuți la eradicarea păgânismului cel întunecat într-o măsură mai mare decât ar fi reușit o seamă întreagă de alți înțelepți în ani îndelungați! Căci cel care dorește să-l educe pe un om cu înțelepciune și pentru deplina lămurire, acela trebuie să șteargă mai întâi toată prostia dintr-însul. Iar dacă omul a devenit prin aceasta - pentru moment - un vas gol, dar foarte curat, atunci nu mai este nici o greutate ca un astfel de vas foarte folositor să fie umplut cu toată înțelepciunea din ceruri; și acesta va fi acum cazul și cu cei doi.

3. Căci adevăr îți spun ție, aceștia doi se vor transforma cât de curând în niște oameni de care inima Mea se va putea bucura mai mult decât de zece mii de evrei care se consideră, în virtutea învățăturilor lui Moise, ca fiind foarte drepți, dar care, ca oameni, sunt mai străini sufletului Meu decât aceia care se vor naște pe pământ abia peste o mie de ani.

4. Și îți mai spun încă un lucru: dacă va fi să-ți iei vreodată o nevastă aici, pe pământ, atunci aceasta să fie Elena! Dar departe de Mine gândul ca Eu să te silesc la aceasta; la acest lucru te va îndemna însăși inima ta, iar atunci să dai curs imboldului aceluia.

5. Dar du-te acum din nou la-ei și fii prietenos, căci bătrânul, care altminteri este un bărbat foarte bine instruit, precum și fiica sa, a cărei frumusețe este demnă de toată admirația, vor dori desigur să primească de la tine și alte lămuriri referitoare la numele din vechime. Tu ești de-acum un călăuzitor al lor și nu-ți va fi deloc greu să le dai celor doi răspunsurile cele mai potrivite la întrebările lor.

6. În același timp, discuțiile purtate de tine vor avea o influență benefică și asupra romanilor și astfel ele ar putea reprezenta primul berbece în acțiune împotriva zidurilor prea multelor temple păgâne. Iar ulterior, chiar dacă nu fără eforturi, se vor obține prin aceasta efecte pozitive în întreaga lume păgână, pe care altminteri nu le-am fi putut obține decât poate într-o mie de ani.

7. Este întotdeauna greu să predici pe timp de noapte despre lumină; de îndată însă ce reușești să faci acest lucru în plină zi, fie și numai o singură dată, atunci aproape că nu-și mai are rostul nici o învățătură despre lumina zilei; căci ziua însăși îți oferă atunci lumina. Bătrânul te va asalta însă cu întrebări foarte însemnate și îți va fi dat ție să-i oferi răspunsuri pe măsură. Du-te deci la ei, în numele Meu, și fă-ți treaba bine!

8. Noi toți vom urmări cu mare atenție întreaga discuție. Iar pentru ca și cei aflați la mai mare depărtare să te poată auzi bine, de acest lucru Mă voi îngriji chiar Eu!

9. Voi lăsa soarele cel ireal să mai strălucească pe cer încă timp de câteva ceasuri, fapt care-i va scoate din casele lor și pe mulți dintre oamenii din oraș. O parte dintre ei vor ieși afară de uimire și o altă parte de teamă față de ziua aceasta care pare a nu mai voi să se sfârșească. Dar, în timpul acesta scurt, tu vei rezolva multe probleme cu cei doi.

10. După ce voi lăsa soarele cel ireal să se stingă, vom lua cu toții aici, pe deal, o cină bună, în timpul căreia de asemenea pot fi abordate și discutate o mulțime de probleme. De acum, știi prin urmare tot ceea ce este necesar să știi; tot restul se va rezolva apoi în timp!”

11. Matael Mi-a mulțumit pentru sarcina încredințată - și, în mare taină, și pentru sugestia făcută în privința frumoasei Elena, care chiar din prima clipă îi făcuse inima să bată mai tare, încât chiar își șoptise în barbă: «În numele cerului, o asemenea frumusețe nu s-a mai zărit nicicând în întreg Israelul!»

12. La fel și ceilalți romani, inclusiv Cyrenius, nu-și puteau lua ochii de la frumoasa grecoaică, făcând adevărate eforturi să-și îndrepte privirea și spre altceva, căci trupul frumoasei Elena părea sculptat în eterul luminii și exercita asupra lor o atracție mult mai mare chiar și decât mirificul soare ireal.

13. Matael însă se stăpânea foarte bine, iar ce simțea el în inima lui, asta n-a observat probabil nimeni în afară de Mine.

Author:  Acustic [ 25.3.2011, 02:12 ]
Post subject:  Capitolul 92 - Cum se deosebește frumusețea copiilor lui Dumnezeu de cea a copiilor lumii

Capitolul 92
Cum se deosebește frumusețea copiilor lui Dumnezeu de cea a copiilor lumii

1. Matael s-a îndreptat, prin urmare, plin de seriozitate către Uran și către preafrumoasa Elena și i-a întrebat pe cei doi dacă au meditat la lămuririle pe care le aflaseră de la el.

2. Iar Elena i-a răspuns cu multă prietenie în glas: “Dar uite, prietene, și despre mine se spune că aș fi o fată frumoasă, ba unii m-au și numit o a doua Venus; ești oare de părere că și în cazul meu numele acesta are semnificația pomenită în explicația ta? Răspunde-mi sincer, prietene bun și înțelept!”

3. Întrebarea aceasta l-a intimidat timp de câteva clipe pe Matael al nostru, pentru că a întrezărit de îndată împunsătura unei ușoare ofense în inima Elenei. El și-a revenit însă repede și a răspuns: “Scumpă surioară întru Dumnezeu! Ceea ce ți-am spus mai înainte este valabil numai în cazul copiilor lumii; adevărații copii ai lui Dumnezeu însă pot fi oricât de frumoși, inclusiv ca înfățișare exterioară, atâta vreme cât sunt și înțelepți în inima lor.

4. La aceștia, frumusețea lor exterioară nu este decât oglindirea frumuseții lor spirituale interioare; la copiii lumii însă, ea nu este decât o spoială înșelătoare, la fel ca cea care se aplică pe cripte, care odată spoite arată frumoase și îmbietoare, dar înăuntru sunt pline de putregai, și de miros pestilențial.

5. Tu însă Îl cauți pe Dumnezeu, de aceea ești cu adevărat copilul lui Dumnezeu. Copiii lumii însă nu caută decât lumea, și de aceea ei rămân copiii acesteia. Ei fug de divinitate și caută doar onorurile și faima lumească,

6. Și, de vreme ce ei consideră lumea aceasta a fi mare, minunată și frumoasă, exact la atât se reduce și întreaga lor fericire; dacă începi însă să vorbești cu ei despre lucruri dumnezeiești, atunci ei nu mai știu chiar nimic și, spre a-și ascunde rușinea, se înconjoară de întreaga strălucire înșelătoare, de orgoliu, trufie și mândrie, de ură și zeflemea la adresa oricărei înțelepciuni picurate de Dumnezeu în sufletele copiilor Săi.

7. De aceea, există o mare diferență între frumusețea copiilor lui Dumnezeu și cea a copiilor acestei lumi. Prima este, așa cum am spus, o oglindire a frumuseții interioare a sufletului, iar cea de-a doua - doar o spoială a pereților unei cripte, iar pe aceasta din urmă o reprezintă Venus. Nu este deci vorba de frumusețea ta, căci tu Îl cauți pe Dumnezeu și deja L-ai și găsit. De aceea nu trebuie să te gândești că se referă la tine explicația mea de mai înainte despre Venus. M-ai înțeles acum pe deplin?”

8. Iar Elena a spus: “O, fără îndoială, însă faptul că aș fi un copil al lui Dumnezeu, aceasta mi se pare o afirmație cam îndrăzneață! Sigur că noi suntem cu toții creaturile unuia și aceluiași Dumnezeu. Cât despre măreția - desigur indescriptibilă - a adevăraților copii ai lui Dumnezeu, nu prea cred însă că s-ar putea vorbi în cazul nostru care, ca oameni materiali greoi și prea puțin maleabili, suntem împovărați cu o mulțime de slăbiciuni, precum și cu nenumărate imperfecțiuni rezultate din acestea! Nu mă îndoiesc, prietene drag și altminteri foarte înțelept, că aici ai cam exagerat puțin!”

9. Matael i-a răspuns: “Nu, nicidecum; căci, vezi tu, ceea ce eu ți-am spus ție, toate acestea le știu de la Acela care este Unic! Iar ceea ce El m-a învățat este și va rămâne de-a pururi, un adevăr!

10. Uite, să zicem că tu ai avea un porumbel, care firește că ar ști să zboare; dar pentru ca ei să nu-și ia zborul de lângă tine, ci să devină blând și prietenos, tu i-ai retezat aripile. Firește că în condițiile acestea porumbelul nu ar mai putea zbura în toate zările după pofta inimii, ci ar fi nevoit să rămână mereu lângă tine și să se lase îmblânzit de tine.

11. Spune-mi acum dacă porumbelul, prin faptul că i s-au retezat aripile, a devenit cumva mai puțin porumbel decât pe timpul când putea zbura! Oare drăguțului de el nu-i vor crește în scurt timp la loc aripile tăiate? Da, în scurt timp porumbelul își va recăpăta aripile și va putea zbura la fel ca mai înainte. Între timp însă, el va fi îmblânzit de tine, și de-acum va rămâne cu plăcere lângă tine. Și chiar dacă va mai pleca din când în când în zbor, tu nu va trebui decât să-l chemi pe nume, și el te va auzi din înaltul cerului și va zbura de îndată către tine, lăsându-se mângâiat.

12. Fără îndoială că și copiii lui Dumnezeu, care trăiesc în lumea aceasta, au și ei slăbiciunile lor, care adeseori îi împiedică destul de mult să se înalțe până la Dumnezeu, Tatăl lor. Dar Tatăl cel sfânt i-a înzestrat cu slăbiciunile acestea, pe copiii Săi - pentru perioada vieții lor terestre - din același motiv pentru care și tu ai zădărnicit posibilitățile de zbor ale porumbelului tău.

13. Însă, tocmai prin aceste slăbiciuni ale lor, copiii trebuie să-și cunoască Tatăl, ei trebuie să învețe ce este smerenia și blândețea, rugându-se Tatălui lor să le dăruiască puterea cea adevărată. Iar El le-o va dărui atunci când va considera El că a sosit vremea.

14. Însă, oricâte slăbiciuni ar sălășlui în copiii lui Dumnezeu, ei nu sunt cu nimic mai puțin copii ai Săi decât este și rămâne porumbelul porumbel, chiar dacă pentru o vreme i s-au retezat aripile pentru a fi îmblânzit.Î lucrurile acestea, preafrumoasă Elena?”

Author:  Acustic [ 25.3.2011, 02:17 ]
Post subject:  Capitolul 93 - Două feluri de iubire față de Domnul

Capitolul 93
Două feluri de iubire față de Domnul

1. Elena i-a răspuns: “Da, desigur; e drept că și acum îmi este puțin teamă, însă lucrurile încep să-mi devină tot mai limpezi și sper ca, odată cu trecerea timpului, să le înțeleg din ce în ce mai bine. Dar spune-ne acum, prietene drag, cum se face că eu Îl iubesc în continuare la fel de tare pe Acela care este mare și unic, dar nu mai simt în schimb durere în inima mea?! Căci de când mi-ai explicat foarte clar că o asemenea iubire nu este un păcat, ci, dimpotrivă, o mare și necesară virtute a fiecărui om față de Dumnezeu, iubirea - care acum devine încă și mai puternică - nu-mi mai provoacă durere în inimă, și toată neliniștea din piept s-a risipit ca dusă de vânt! Spune-mi, te rog, care poate fi cauza acestui fapt?”

2. Matael i-a răspuns: “Bine, draga mea, dar lucrurile sunt clare ca lumina zilei! Mai înainte erai copleșită de o teamă covârșitoare, căci credeai că simți în inima ta iubire pentru un zeu, lucru condamnabil în cel mai înalt grad, potrivit mitologiei voastre stupide. Dar iată că acum ți-ai dat seama de vechea voastră prostie și ai cunoscut voința lui Dumnezeu chiar de la izvoarele sale, înțelegând astfel că o asemenea iubire este prima mare virtute pentru oricare om; și astfel poți înțelege foarte lesne de ce iubirea ta nu-ți mai produce durere în inimă, ci, dimpotrivă, și în mod necesar, exact contrariul! Nu-ți dai tu seama chiar și singură de lucrurile acestea?”

3. Elena: “Ba da, acum îmi dau seama; însă, fără explicațiile tale, lucrurile nu ar fi fost pe deplin limpezi pentru mine încă mult timp de acum înainte! Ei bine, acum mă simt însă împăcată!”

4. Matael: “Ei, de vreme ce te simți împăcată, înseamnă că nu mai ai nevoie de multe alte explicații; iar creșterea iubirii în inima ta îți va aduce tot ceea ce îți lipsește. Acum însă bucură-te de splendoarea acestei zile pe care Domnul ne-a dăruit-o cu prisosință din iubirea Sa nețărmurită, prin înțelepciunea și puterea Sa. Căci, după noi, vor trece mii de ani fără ca oamenii să mai vadă vreodată o astfel de splendoare!”

5. Atunci a spus și Uran: “Da, aici ai grăit adevărul adevărat, nobile prieten; seara acestei zile astfel prelungite este mai mult decât minunată și în cel mai înalt grad memorabilă! Un asemenea lucru ar fi mai puțin bătător la ochi dimineața, cu atât mai mult cu cât oamenii din regiunile pontice au remarcat de mai multe ori că adeseori un alt soare, ba chiar și al doilea și al treilea, au răsărit unul după altul înaintea soarelui cel adevărat, determinând astfel o devansare a zorilor. Un asemenea fenomen al zorilor de ziuă este interesant și surprinzător, dar nici pe departe în aceeași măsură ca prelungirea aceasta a înserării prin încremenirea pe bolta cerească a unui soare la fel de măreț și de strălucitor ca și cel natural. Da, un asemenea fenomen n-a mai fost trăit de nimeni, după câte știu eu, și probabil că nici nu va mai fi trăit vreodată!

6. Dar lucrul cel mai ciudat la fenomenul acesta sunt stelele care se văd la răsărit. Și totuși strălucirea soarelui acesta oarecum divin-artificial nu este cu nimic mai slabă decât cea a celui natural. Spune-mi, dragă prietene, acelea sunt chiar stelele adevărate, sau sunt și ele doar niște stele ireale?! Firește că ora la care stelele obișnuiesc să apară pe cer a trecut de mult; dar de ce se văd ele numai la răsărit, și nu pe întregul firmament?”

7. Iar Matael a răspuns: “Prietene! Despre lucrul acesta s-a mai vorbit astăzi, însă probabil că tu n-ai fost atent la el, așa că ți-l voi mai explica o dată, atât cât mă pricep.”

Author:  Acustic [ 25.3.2011, 02:24 ]
Post subject:  Capitolul 94 - Matael vorbește despre mișcarea stelelor

Capitolul 94
Matael vorbește despre mișcarea stelelor

1. (Matael): “Iată, soarele acesta, care strălucește în momentul de față pe cer, nu se află - în linie dreaptă - la o distanță mai mare de noi decât ar putea-o parcurge un călăreț bun într-o jumătate de zi. Soarele real însă se află în linie dreaptă la o distanță atât de mare de pământ încât, dacă așa ceva ar fi posibil, un călăreț bun, călărind zi și noapte fără oprire, ar putea străbate distanța respectivă în circa zece mii de ani. Gândește-te acum cât de departe ajung razele soarelui real și ce spațiu de necuprins acoperă ele, și cât de scurte sunt în schimb cele ale soarelui acesta fictiv! Ele abia mai pot bate până spre răsărit, lucru pe care îl putem deduce și din întunecimea mai intensă de la răsărit, ceea ce face ca nici aerul de acolo să nu fie atât de luminos ca în cazul soarelui natural. Or, tocmai iluminarea aceasta a aerului care învăluie pământul nostru este aceea care ne împiedică să vedem ziua chiar și numai o singură stea pe cer.

2. Dacă lumina soarelui nu ar fi atât de puternică, atunci am putea vedea și ziua măcar stelele mari dar, datorită luminii extinse a soarelui, prea puternică și extrem de îndepărtată, ziua nu pot fi văzute nici măcar stelele cele mari. Poți înțelege cât de cât explicația mea?”

3. Iar Uran i-a răspuns: “Da, înțeleg câte ceva, dar mai mult pe jumătate. Despre o înțelegere completă însă cred că nu va putea fi vorba în cazul meu încă multă vreme de acum înainte. Căci despre stele și despre mișcările lor n-am știut niciodată prea multe lucruri. De aceea, nu pot realiza prea bine cum se face că, îndată după apusul soarelui, pe întregul firmament își fac apariția o mulțime de stele cunoscute. Apoi însă, apar dinspre răsărit mereu altele și altele, iar cele aflate inițial pe cer încep să dispară încet înspre miazănoapte; și totuși, unele dintre ele rămân mereu, vara și iarna, cu mici modificări, în aceleași locuri de pe bolta cerească. Și acesta este în special cazul stelelor care împodobesc partea nordică a cerului. În schimb, stelele care populează bolta australă sunt extrem de schimbătoare și în fiecare anotimp vezi mereu altele. Printre ele mai există de asemenea și anumite stele călătoare, deloc fidele constelațiilor bine cunoscute și imuabile din care par să facă parte, și care se mută fără nici un motiv de la o constelație la alta.

4. Și tot așa, luna nu pare să respecte nici o ordine în ceea ce privește răsăritul și apusul ei. Ba răsare în extrema nordică, ba în cea sudică a cerului. Ei bine, prietene, întrucât pari să știi mai multe despre lucrurile astea decât mine și decât fiica mea, lămurește-ne și nouă aceste mistere ale cerului!”

5. Iar Matael a spus: “Vezi tu, pentru a te face să înțelegi pe deplin toate fenomenele acestea, nu ne-ar ajunge timpul acum, și nici tu n-ai avea răbdare să mă asculți până la capăt. De aceea, îți propun să amânăm discuția aceasta pentru un timp mai potrivit. Câteva lucruri însă tot pot să-ți explic chiar acum, pentru liniștea ta, astfel că încearcă să mă urmărești cu atenție!

6. Află deci că nu stelele, soarele și luna sunt cele care răsar și apun, ci pământul - care nu este un cerc plan, ci este de fapt un glob imens cu o circumferință de mai multe mii de ore (de mers) lungime - este acela care se rotește în sensul razelor ceasului nostru solar, în circa 24 de ore, în jurul propriei sale axe centrale, după cum a explicat puțin mai înainte însuși Domnul. Din cauza acestei rotații a pământului se văd astfel toate celelalte mișcări ale corpurilor cerești despre care m-ai întrebat. Iată deci - foarte pe scurt - o explicație destul de clară.

7. Însă acele stele pe care tu le vezi ca stând mereu fixe pe cer sunt, la rândul lor - potrivit explicațiilor Domnului însuși, precum și potrivit propriei mele științe ce mi-a fost conferită de către El - niște sori aflați la distanțe atât de imens de mari de pământ, încât noi nu le putem percepe nici dimensiunile, nici depărtarea, și la fel de puțin mișcarea. Doar după mai multe milenii s-ar putea constata vreo modificare a poziției stelelor fixe. În câteva secole nu poate fi observată nici o modificare.

8. Cât despre acele stele care își schimbă mereu poziția, acestea se află la distanțe mult mai mici de pământ, fiind de altfel niște corpuri cerești mult mai mici decât un soare, care se rotesc în jurul soarelui nostru, și de aceea le și observăm modificările de poziție. Toate celelalte lucruri le vei afla de la mine cu o altă ocazie! Ești mulțumit?”

9. Uran: “Mulțumit sunt eu, doar că, vezi tu, eu am ajuns deja, așa, un fel de copac bătrân greu de clintit, și trebuie să ții puțin cont de faptul acesta.

10. Vezi tu, din cea mai fragedă copilărie și până la vârsta aceasta, de-acum destul de înaintată, am trăit cu toată cinstea și conștiinciozitatea în spiritul vechilor enormități, în care găseam - întrucât nu mi-a ajuns niciodată ceva mai bun la ureche - confirmarea adeseori memorabilă a tot ceea ce constituia credința mea. Acum însă mă lovesc de lucruri absolut noi și tot ce a fost până acum valabil pentru mine trebuie aruncat peste bord direct în marea celei mai depline nimicnicii. De aceea, lucrurile astea sunt puțin cam dificile pentru mine.

11. Întrucât aici mi se prezintă o învățătură nouă, pe care nici nu aș fi putut-o bănui măcar până acum, firește că mă costă un oarecare efort până când mă voi convinge de nulitatea științei vechi și de purul adevăr conținut de cea nouă. De aceea, trebuie să ai totuși puțină răbdare cu mine. Cu timpul, mă voi transforma probabil într-un ucenic destul de bunicel, în ciuda vârstei mele înaintate.

12. Cu fiica mea în schimb vei avea sigur mult mai puțină bătaie de cap, căci fetița aceasta are o mare putere de înțelegere. Dar și cu mine lucrurile se vor aranja până la urmă, firește însă cu pași mai lenți. Bineînțeles că nu mai am forțele necesare să prind un cerb din urmă, însă cu un bou mai bătrâior tot mai pot ține pasul.

13. Da, stelele acestea, prietene drag, stelele și soarele, și luna cea atât de nestatornică! Iată tot felul de probleme foarte ciudate, ca și pământul nostru de altfel. Iar cel care le-ar putea înțelege pe toate, acela sigur se află într-un stadiu foarte avansat al înțelepciunii omenești! Dar până să poți descifra de-a binelea toate misterele de nepătruns și până să poți scoate la lumina zilei toate lucrurile ascunse - și în special un om ca mine, să zicem - luna va trebui să-și facă încă de foarte multe ori plimbarea ei pe deasupra orizontului nostru! Eu simt că cele aflate acum de la tine sunt adevăruri adevărate. Deocamdată, ele stau grămadă în capul meu, însă fiecare de-sine-stătător și fără nici o legătură cu celelalte, precum primele pietre de construcție destinate ridicării unui viitor palat. Fiecare piatră în parte este bună și solidă, prin urmare un adevăr adevărat. Dar pentru ca apoi constructorul să reușească să îmbine pietrele respective între ele, pentru ca ele să devină fundamentul viitorului palat, acest lucru, prietene, va fi fără îndoială în cazul meu un proces de lungă durată și cred că nici pentru tine îndrumarea mea nu va fi deloc o treabă ușoară!”

Author:  Acustic [ 25.3.2011, 02:28 ]
Post subject:  Capitolul 95 - Despre educația din vechiul Egipt

Capitolul 95
Despre educația din vechiul Egipt

1. Atunci a spus Matael, cu sufletul vădit ușurat, dat fiind că observațiile foarte corecte ale bătrânului îi făcuseră plăcere: “Iubite prietene Uran, vorbele tale, izvorâte din natura ta umană, conțin în ele multă înțelepciune și cât se poate de mult adevăr, iar În ceea ce privește percepția unor adevăruri noi, inexistente până la un moment dat, lucrurile stau într-adevăr așa cum le-ai prezentat tu. Totuși, trebuie să aduc la spusele tale și un contraargument: vezi tu, în Egipt, și anume în școlile mai vechi, se practica pentru educarea copiilor destinați a face parte din tagma preoțească o metodă foarte deosebită, care în realitate nu era deloc rea.

2. Copiii nou-născuți erau duși de îndată în niște încăperi subterane foarte spațioase, în care nu pătrundea niciodată lumina zilei. Ei erau îngrijiți acolo foarte bine, dar nu vedeau nici o altă lumină decât pe cea artificială dată de vreo lampă cu petrol oarecare, în construcția cărora egiptenii erau, după cum se știe, niște meșteri fără egal. Și în asemenea încăperi își petrecea apoi învățăcelul viața până la împlinirea vârstei de douăzeci de ani. Acolo el primea toate cunoștințele despre frumoasa lume de la suprafață - sau de fapt lumea exterioară -, fără să aibă însă ocazia să o vadă vreodată cu ochii.

3. El și-o reprezenta în imaginația sa în fel și chip, dar despre întinderile nesfârșite ale diferitelor ținuturi, despre lumina de afară, adică despre soare, lună și nenumăratele stele, despre intensitatea luminii și despre căldura iradiată de aceasta - el nu-și putea face nicidecum o idee reală.

4. Un astfel de învățăcel al întunecatelor spații școlare subterane nu acumula, prin urmare, în mintea sa decât frânturi de adevăruri despre lumea de la suprafață și despre condițiile vieții de acolo și, în pofida oricărei istețimi a lui sau a sârguinței de care dădea dovadă, el nu le putea lega în nici un fel unul de altul.

5. Acestea erau tot un fel de pietre de construcție solide și adevărate, a căror asamblare în vederea construirii unui palat mai avea însă mult de așteptat, și care firește că în încăperile cele subterane nici nu era posibilă.

6. Odată ce un astfel de învățăcel subteran atingea, după aprecierea mentorilor săi, nivelul de cultură dorit, lui i se aducea la cunoștință că, prin mila lui Dumnezeu, va ajunge cât de curând la suprafața pământului, la lumina căreia va afla și va învăța într-o singură clipă mult mai multe decât în nenumăratele ore petrecute în subteran.

7. Firește că învățăcelul se bucura foarte mult de acest lucru, deși știa că înainte de momentul acela trebuia să «moară» mai întâi, într-un mod foarte specific. Moartea consta de fapt într-un somn profund, timp în care învățăcelul era transportat într-un palat minunat de la suprafață.

8. Ce ochi mari de uimire trebuie să fi făcut apoi un asemenea tânăr atunci când se trezea pentru prima oară din somnul său și se vedea mângâiat de razele dumnezeiești ale soarelui! Și când se vedea apoi pe sine în vesminte albe, bordate cu panglici roșii și albastre! Și ce impresie trebuie să fi făcut asupra lui oamenii foarte prietenoși de ambele sexe, îmbrăcați și ei tot în veșminte frumoase! Cât de mult trebuie să-i fi plăcut mâncărurile acelea gustoase! Dar, mai ales, ce trebuie să fi simțit sufletul său de îndată ce i-a părăsit pe oamenii cei prietenoși și a ieșit afară, plimbându-se prin grădinile acelea minunate și trăgând în piept miresmele lor îmbătătoare, văzând pentru prima oară cu ochii săi beți de fericire întreaga natură, în toată plenitudinea ei și scăldată de razele soarelui!

9. Ei bine, din imaginile acestea, pe care tu le poți completa în continuare în imaginația ta, poți să-ți dai seama de propria ta putere actuală de înțelegere în raport cu noile adevăruri, care ți-au fost revelate aici!

10. Ceea ce percepi tu acum, în încăperile întunecate în care se află sufletul tău, sunt firește doar niște frânturi care nu pot forma încă un tot și nu pot reprezenta încă ceva desăvârșit. Dar, odată revelat spiritul din sufletul tău prin adevărata iubire față de Domnul Dumnezeu, din iubirea aceasta și prin iubirea față de aproapele tău, atunci - în lumina strălucitoare a vieții din spiritul tău - le vei vedea dintr-odată pe toate într-o perfectă conexiune și vei percepe astfel o mare incomensurabilă de lumină plină de cel mai înalt adevăr, chiar dacă astăzi abia te dovedești în stare să identifici câțiva stropi din ea.

11. De aceea, prima noastră grijă și cea mai importantă va fi aceea de a descătușa spiritul din suflet și de a aduce sufletul în lumina acestuia. Odată realizat acest lucru, prietene, nu va mai fi nevoie să adunăm lumina strop cu strop, ci vom descoperi de îndată adevărate mări pline de cea mai înaltă înțelepciune întru Dumnezeu.

12. Iar atunci, prietene, nu mă vei mai întreba pe mine despre relațiile dintre pământul nostru, lună, soare și mulțimea de stele, căci toate acestea ți se vor revela dintr-o privire, la fel de limpede ca soarele în faptul zilei.

13. Atunci însă, pentru noi va începe o altă ucenicie, despre care acum firește că nu ai încă habar. Spune-mi, prietene, dacă ți-ai putut face din vorbele mele o oarecare imagine? Și cum ți-au plăcut ele?”

Author:  Acustic [ 25.3.2011, 02:31 ]
Post subject:  Capitolul 96 - Considerațiile Elenei despre înțelepciunea oamenilor

Capitolul 96
Considerațiile Elenei despre înțelepciunea oamenilor

1. Iar Uran a spus: “Știi, prietene dragă, toate acestea mi-au plăcut foarte mult și, într-adevăr, așa trebuie să stea lucrurile cu noi, oamenii. Iar de n-ar fi așa, ci ele s-ar petrece altfel, atunci tu nu ai fi ajuns la înțelepciunea ta!

2. Fără îndoială că, înainte vreme, și tu ai fost educat în abisurile subterane întunecate ale trupului tău de carne, iar apoi ai murit și tu în suflet pentru trupul tău exterior, și iată că acum te plimbi prin palatul plin de strălucire al spiritului tău și prin grădinile cu adevărat elizee ale acestuia. La tine, stropii de la început s-au transformat deja în mare. În cazul meu însă, lucrul acesta va mai cere ceva timp. Și, prin urmare, chiar înțeleg sensul fiecărei explicații a ta, dar legăturile dintre ele le voi putea face abia atunci când sufletul meu va fi părăsit catacombele întunecate ale cărnii și va fi condus în palatul de lumină al spiritului său și în grădinile acestuia, acolo unde fructele cu mirosurile lor amețitoare de ambrozie se pârguiesc în lumina și căldura veșnicului soare al vieții.

3. Vezi tu, o vagă idee începe deja să se contureze în mine despre cum ar putea fi și chiar despre cum va fi - desigur - atunci. Cât îl privește însă pe faimosul «când», nu a fost stabilit încă vreun termen și nici nu poate exista vreun semn prin care omul să poată afla - chiar și numai cu câteva zile mai înainte - când va fi eliberat bietul suflet din abisurile cele întunecate!

4. Ce poate face însă omul în situația aceasta? Nimic, decât să se plece cu toată răbdarea în fața voinței acelui Conducător atotputernic care a trezit la viață și sufletul său, fără ca trupul său să fi fost înștiințat dinainte despre acest lucru, și l-a călăuzit apoi în palatul de lumină al puternicului său spirit.

5. Acum aș vrea să aflu însă și de la Elena mea, dacă i-au plăcut și ei descrierile tale și la ce fel de reflecții au îndemnat-o ele!?”

6. Iar Elena a spus de îndată: “O, la cele mai bune din lume! Imaginile au fost minunate, iar dacă vechii egipteni aveau astfel de instituții de educație, atunci cu siguranță că ei n-au fost niște oameni proști, lucru pentru care depun de altfel mărturie și operele lor! Desigur că ar fi fost însă bine ca școli de genul acesta să fi existat și pentru poporul simplu. Căci nu-mi pot imagina ca în planurile marelui și înțeleptului Creator să fi fost prevăzut ca o parte a oamenilor, și anume cea mai mare, să rămână până la sfârșitul vieții proastă și oarbă. Dar așa este de fapt pe lume. La un înțelept revin de fiecare dată mai mult de zece mii de proști și de orbi. Și așa este pretutindeni. De ce trebuie să fie însă așa, asta este o altă întrebare, la care probabil este greu de răspuns.

7. Iată, noi suntem aici, pe dâmbul acesta turtit în vârf, cel puțin patru sute de oameni, dar printre ei abia dacă sunt cincizeci cu adevărat înțelepți. Toți ceilalți însă nu pot fi decât cel mult niște învățăcei în ale înțelepciunii! Soldații romani, de pildă, și mulții slujitori ai guvernatorului general, nu pot fi probabil încadrați nici măcar în cea din urmă categorie de învățăcei!

8. De aici se vede foarte bine orașul din apropiere, iar ochiul identifică acolo o mulțime de oameni care privesc fascinați către soarele ireal ce nu se clintește de la locul lui și strălucește în toată splendoarea sa, și cei de acolo nu știu desigur ce să înțeleagă dintr-un asemenea fenomen. Iar în mulțimea aceea de oameni nu există cu siguranță nici un singur înțelept, deși probabil că mulți se consideră a fi în postura aceasta, ceea ce este chiar mai rău decât dacă, cu o adevărată smerenie în suflet, fiecare și-ar imagina despre sine că este cel mai prost dintre toți semenii săi. Oare cum percep oameni ca aceia un astfel de fenomen atât de neobișnuit? Și nu vor tăbărî ei acum cu întrebări asupra celorlalți, zicându-și: «Ce-a fost asta?! Ce înseamnă asta?! Și oare ce urmări poate avea așa

9. Dar cine să le răspundă la toate întrebările acestea? Neștiutori și orbi cum sunt, au ieșit cu toții din case, și acum se vor întoarce chiar mai neștiutori și mai orbi acolo de unde au venit! Oare așa sunt sortite lucrurile să fie, masele acelea de oameni sunt oare cu adevărat menite să rămână în veci neștiutoare și oarbe?!

10. Chiar dacă nu sunt nici ei cu toții ucenici, oamenii prezenți aici știu măcar că acesta nu este soarele real, ci un soare artificial, adus pe cer de puterea deja cunoscută a marelui învățător, și de aceea privesc fenomenul – după cum demonstrează chipurile lor - cu o deplină liniște sufletească. Este drept că nici ei nu înțeleg fenomenul în sine mai mult decât mine. Ei știu însă că el este o urmare a minunatei voințe a marelui învățător, pe care ei Îl cunosc deja. Și atunci când El va stinge, poate după vreo oră, lumina aceasta mare, nimeni de aici nu o să se îngrijoreze, căci fiecare va ști cine este Cel care a stins lumina.

11. Când însă ceilalți oameni, care nu știu nimic despre ce se petrece aici, vor vedea cam peste vreo oră stingându-se dintr-o dată soarele acesta exact pe locul unde se află el acum, atunci îi va cuprinde o mare teamă și vor fi chiar disperați de frică, și fără îndoială că toți vor împărtăși credința că zeii s-au mâniat foarte rău pe ei și că acum sunt gata să trimită pedepse cumplite asupra pământului!

12. De aceea, ar fi poate necesar ca, pentru liniștirea oamenilor, să se trimită de aici niște soli la ei, care să-i vestească de îndată despre ceea ce se va întâmpla și pentru a le spune că acesta nu este decât un soare artificial. Ce spui de ideea aceasta a mea, prietene bun și drag?”

Author:  Acustic [ 25.3.2011, 02:35 ]
Post subject:  Capitolul 97 - Despre timpul potrivit și despre efectele instruirii poporului

Capitolul 97
Despre timpul potrivit și despre efectele instruirii poporului

1. Matael a spus: “O, draga mea! Nu este deloc timpul potrivit pentru așa ceva. Mai târziu poate, dar acum, tocmai în momentul celei mai mari agitații, o asemenea încercare ar fi pentru viața lor sufletească exact ca și cum ai turna apă rece în niște ulei încins. Pălălaia s-ar ridica pe loc până la tavan!

2. La câteva zile însă după fenomenul acesta, oamenii din toată zona aceasta întinsă vor fi destul de receptivi față de o învățătură mai înaltă. Evident că nu toți, dar cei mai mulți dintre ei cu siguranță.

3. Cel mai tare îi va afecta fenomenul pe preoții evrei, căci i-a speriat deja pentru început eclipsa totală de soare, care a avut loc tot astăzi. Pentru că oamenii aceștia nu mai văd lucrurile decât sub aspectul lor material și au ajuns să aibă atât de puțin habar de sensul interior, spiritual, al acestora, încât nu mai înțeleg nici măcar limbajul metaforic corespondent în care au scris Moise și o mulțime de alți clarvăzători și înțelepți la vremea lor.

4. De pildă, unul dintre profeți, pe numele său Daniel, povestește despre o distrugere nemaipomenită - este vorba acolo și despre întunecarea soarelui și despre o mulțime de alte lucruri înspăimântătoare - care toate au doar un sens spiritual profund.

5. Întrucât însă preoții evrei - după cum am mai spus deja mai înainte - au devenit în vremea noastră extrem de materialiști, înțelegând și scriptura numai în chip materialist, eclipsa de soare le-a produs o adevărată stare de panică, ce i-a dus cu gândul la proorocitul sfârșit al lumii materiale. În timp ce bătrânul înțelept înțelegea prin acesta doar mult râvnitul sfârșit al lumii materiale a moravurilor din sufletele oamenilor, preoții materialiști au văzut în vorbele sale prezicerea sfârșitului lumii materiale, și sunt prin urmare cuprinși de o teamă nesfârșită atunci când se produce o eclipsă de soare!

6. De aceea, atunci când peste aproximativ o oră soarele acesta se va stinge pur și simplu dintr-odată, pe aceștia îi va cuprinde o frică fără margini, mai ales că astăzi nu vor mai vedea nici luna pe cer, căci și aceasta a apus între timp. Iar marea lor teamă se va reflecta cel mai bine în ochii lor, care vor începe să arate ca cei ai bețivilor care, din cauza amețelii din capul lor, văd stelele în plină devălmășeală pe cer. Iar imaginea aceasta îi va conduce la ideea că stelele, potrivit prezicerii, vor cădea toate pe pământ. Și iată că va veni astfel pentru toți acești bieți neștiutori și pentru toți acești orbi ziua spaimelor. Vei auzi atunci cu siguranță până aici, atunci când soarele acesta artificial al nostru se va stinge, urletele de groază ale maselor adunate în fața orașului de acolo, lucru care însă nu le va dăuna în nici un fel, ci dimpotrivă, căci prin aceasta ei vor deveni mai smeriți și mai blânzi, și mult mai receptivi la adevărul adevărat.

7. Puritatea zilei de mâine va fi de natură să-i ajute să-și vină din nou în fire și astfel vom putea face și noi ceva pentru ei. Căci mâine, ei se vor duce în cete pe malul mării, să vadă dacă apa mării nu s-a transformat cumva în sânge, iar cu ocazia aceasta se va putea vorbi pe înțeles cu mulți dintre ei.

8. Și poate că Domnul și învățătorul nostru preasfânt a făcut să se producă acest eveniment tocmai pentru acest oraș, care nu se află într-o lumină prea bună! Căci ceea ce face El urmărește întotdeauna un scop benefic de dimensiuni extrem de mari, iar ceea ce fac oamenii fără El este lipsit de valoare și nu folosește nici unui scop.”

Author:  Acustic [ 25.3.2011, 02:44 ]
Post subject:  Capitolul 98 - Gândurile lui Uran, care conștientizează prezența Domnului

Capitolul 98
Gândurile lui Uran, care conștientizează prezența Domnului

1. După cuvintele lui Matael, Uran a spus: “Nu pot să nu-ți declar cu toată sinceritatea, mult respectatul meu prieten, că la gândul că soarele acesta se va stinge de îndată chiar și pe mine mă încearcă un fel de teamă. Căci eu văd în asta întreaga neputință a omului față de atotputernicia fără margini a Aceluia care, deși se află acum în mijlocul nostru, este totuși în realitate mult prea sfânt și prea sublim pentru ca vreunul dintre noi, odată ce I-a cunoscut înțelepciunea, să mai îndrăznească să se apropie de El, sau ca eu - de pildă - să-mi pot permite să discut cu El tot atât de direct cum discut de exemplu cu tine sau cu vreun alt om!

2. Te cuprinde parcă un sentiment absolut straniu, care-ți pătrunde până în măduva oaselor; pentru că El reprezintă totul la un loc, iar noi, pe lângă El, nu suntem absolut nimic!

3. Sigur că ne mai consolăm întrucâtva la gândul că El însuși reprezintă în forul său cel mai intim cea mai sublimă și mai curată iubire, fapt care explică răbdarea, îngăduința și marea Sa îndurare față de noi, oamenii, acești muritori amărâți.

4. Totuși, El este una cu Dumnezeu, acum și în vecii vecilor, și este în veci invariabil, desăvârșit și nemuritor, iar întreaga existență a infinității atârnă doar de voința Sa, precum o picătură de rouă de un fir de iarbă; și cea mai ușoară suflare potrivnică a gurii Sale ar putea nimici pe loc întreaga infinitate, tot așa cum chiar și cea mai ușoară boare poate desprinde picătura de rouă de pe vârful firului de iarbă.

5. Vezi tu, când te gândești în toată liniștea și foarte rațional la toate lucrurile acestea, nu îți poți alunga în nici un fel din minte un gând, și anume acela potrivit căruia există și persistă ceva anume în apropierea imediată a Atotputernicului care, pe de o parte, ar putea fi considerată fericirea supremă, pe de altă parte însă, parcă tot ai prefera să te afli la o depărtare cât mai mare de El. Căci să te rogi Lui de la o anumită distanță ar reprezenta o mare mulțumire pentru suflet și spirit, iar în același timp o mare înălțare pentru om, pe când aici, în imediata Sa apropiere, nu mai poți face acest lucru decât în mare taină, în inima ta.

6. Vezi tu, aș vrea și eu de pildă să vorbesc cu El. Simt chiar o dorință de-a dreptul imperioasă să o fac. Dat fiind însă măreția infinită a spiritului Său, nu voi găsi probabil curajul necesar, deși, potrivit aspectului Său exterior, El pare un om atât de modest și extrem de binevoitor! Natura Sa pur divină și atotputernică însă se vede la El de la o poștă și poți citi în ochii Săi și pe fruntea Sa că cerul și pământul sunt sortite să se plece în fața voinței Sale, căci ochii Săi iradiază raze de lumină adevărată, iar fruntea Sa le poruncește necontenit tuturor celor ce nu au existat niciodată să existe!

7. Da, prietene, este cu adevărat un sentiment copleșitor să-L vezi în fața ta pe Creatorul cerurilor și al pământului sub chipul unei persoane simple și modeste! Da, cu așa ceva nu mai este - într-adevăr - de glumă! Dar, de vreme ce așa stau lucrurile, să-L slăvim de-a pururi pe Domnul pentru că este așa, căci fără El, în împrejurările date de astăzi, noi am fi fost niște oameni cu adevărat disperați!”

8. Iar Matael a răspuns: “Da, fără nici o îndoială, în mod special eu și cu tine. Căci pe mine m-ar fi sugrumat desigur duhurile cele rele, iar pe tine eclipsa de soare te-ar fi devorat! Dar hai acum să fim atenți, căci de-acum existența soarelui artificial se apropie de sfârșit, iar atunci când soarele acesta atât de ieșit din comun se va stinge dintr-o dată, va fi un spectacol deosebit!”

9. După care au amuțit cu toții, uitându-se fascinați la soarele fictiv.

Author:  Acustic [ 25.3.2011, 02:48 ]
Post subject:  Capitolul 99 - Stingerea soarelui artificial și urmările sale

Capitolul 99
Stingerea soarelui artificial și urmările sale

1. Cu câteva clipe înainte de stingerea soarelui fictiv, M-am adresat cu voce tare tuturor: “Fiți de-acum pregătiți pentru stingere, iar tu, Marcule, aprinde cât de repede poți toate lămpile cu gaz și toate făcliile, căci altminteri trecerea aceasta bruscă de la lumina cea puternică la bezna cea mai adâncă ar putea avea efecte nocive și dureroase asupra ochilor voștri!”

2. Marcu și slujitorii săi s-au grăbit să aprindă cât mai repede lumini de toate felurile, iar Cyrenius și Iulius le-au poruncit soldaților lor să dea foc la grămezi mari de vreascuri, iar atunci când toate au început să ardă cu o flacără luminoasă, am spus Eu cu voce tare: “Stinge-te, deci, lumină aparentă a aerului, iar voi, spirite implicate în acest fenomen, aflați-vă acum odihna!”

3. Și, după aceste cuvinte ale Mele, soarele cel fictiv s-a stins deodată, iar o beznă copleșitoare s-a așternut asupra întregului ținut. S-au auzit atunci cu toată claritatea urletele de groază venite dinspre orașul aflat la poalele dealului.

4. E drept că oamenii vedeau bine mulțimea de lumini de pe deal, care ne făceau pe noi să ne simțim foarte bine, dar nici unul dintre cei de jos n-a cutezat să facă măcar un pas pentru a se apropia de ele. Căci, în teama lor cea mare, evreii erau convinși că stelele începuseră să cadă din cer pe pământ și că mai multe dintre ele aterizaseră pe dealul nostru, iar păgânii erau convinși că Pluto, supărat pe Apolo că iar și-a pierdut capul după vreo frumusețe feminină, îi furase acestuia soarele, iar acum deasupra pământului se va abate din nou vreunul din războaiele dintre zei.

5. Un război între zei nu era însă, potrivit miturilor păgânilor, nicidecum un lucru de dorit pe pământ, pentru că acela care avusese loc odinioară fusese mai mult decât îngrozitor, prin faptul că puternicii zei ai infernului aruncaseră munți întregi în flăcări, cu o forță inimaginabilă, asupra Olimpului, iar Zeus răspunsese firește printr-un contraatac furibund, cu nenumărate fulgere și tunete, și cu bucăți de grindină de dimensiuni uriașe, pentru a-i învinge pe mai-marii infernului.

6. Întrucât, dinspre oraș, soarele fictiv fusese văzut chiar deasupra dealului pe care ne aflam noi, iar după stingerea acestuia dealul avea acum un aspect de incandescență din cauza mulțimii de lămpi și făclii, precum și a focurilor de veghe, păgânii credeau că soarele fusese ascuns de către Furii tocmai în dealul acesta, iar prinții infernului instalaseră pe el străji cu făclii de pucioasă și vai de acela care ar fi îndrăznit să se apropie de deal; dealul avea, într-adevăr, pe toate laturile sale peșteri și grote de cele mai diferite adâncimi. Căci lângă una dintre aceste grote era așezată locuința lui Marcu, iar grota îi servea acestuia drept pivniță spațioasă și cămară pentru toate cele.

7. Așa se face că evreii nu s-au apropiat nici măcar cu un pas de deal, de teamă ca nu cumva stelele căzute pe pământ să-i ucidă sau să-i ardă, iar păgânii de teama Furiilor. De îndată ce ochii lor s-au obișnuit puțin cu bezna, ei s-au retras treptat, treptat, în casele lor. Unii au adormit de îndată, alții însă au rămas treji întreaga noapte, cu gândul la lucrurile înfricoșătoare ce aveau să se abată de-acum asupra pământului, potrivit profețiilor lui Daniel. La rândul lor, păgânii așteptau primele fulgere și tunete ale lui Zeus și zgomotele infernale pe care avea să le dezlănțuie Apollo împotriva hoțului de Pluto.

8. Într-un cuvânt, în întregul oraș - destul de măricel, de altfel - era o harababură care n-ar fi făcut deloc de rușine Babilonul de odinioară (la vremea în care acolo s-au încurcat limbile). La noi pe deal însă era foarte plăcut și pusesem să ne fie adusă chiar acolo cina, care fusese pregătită între timp. Iar Rafael avusese grijă ca toate mesele pregătite pentru cină să fie instalate într-o clipă pe deal, și totodată și bucatele, fără vreun efort din partea lui Marcu și a familiei sale, care și așa avusese destulă bătaie de cap cu pregătirea mâncării. Soldații romani au primit și ei porții suficient de mari, astfel că dispoziția tuturor era excelentă.

Author:  Acustic [ 25.3.2011, 03:01 ]
Post subject:  Capitolul 100 - Originea superioară a omului și menirea sa

Capitolul 100
Originea superioară a omului și menirea sa

1. Îndată ce am terminat cina, s-a apropiat de Mine Uran, care cinase și el împreună cu noi pe deal, și Mi-a spus: “Preamărite Doamne pentru a cărui măreție și splendoare limba muritoare nu găsește cuvântul demn să Te descrie, cum să-Ți mulțumesc oare eu, vierme neînsemnat al acestui pământ, pentru toate darurile dumnezeiești de care am avut parte aici și cum pot oare să Te slăvesc și să Te cinstesc?!

2. O, Doamne, oare ce suntem noi, muritorii, ca Tu să ne acorzi nouă atâta atenție?! Și ce putem face noi oare pentru a-Ți putea fi Ție pe plac?”

3. Iar Eu i-am spus: “Liniștește-te, prietene, și nu mai face atâta caz! Căci, vezi tu, tu ești ceea ce ești, un om înzestrat cu un trup muritor, e adevărat, dar în care sălășluiește totuși un suflet nemuritor, cu un spirit încă și mai nemuritor întru Domnul în el. Iar Eu sunt la rândul Meu un om, în care sălășluiește de asemenea un suflet nemuritor dumnezeiesc, la care se adaugă Duhul lui Dumnezeu în toată plenitudinea Sa, atât cât este necesar pentru acest pământ, pentru că El este Tatăl din ceruri, iar Eu sunt fiul Lui, iar voi sunteți copiii Lui.

4. Voi toți ați fost însă orbi și sunteți încă astfel în multe privințe. Eu însă am venit pe lume ca un clarvăzător, pentru a vi-L arăta vouă tuturor pe Tatăl din ceruri și pentru a vă face și pe voi clarvăzători, asemenea Mie.

5. Eu am fost înzestrat cu plenitudinea vieții de către Tatăl Meu și de aceea pot da viață fiecărui om care dorește să aibă viața. Căci acesta este destinul pe care Mi l-a hărăzit Tatăl Meu încă dinainte ca lumea să existe, pentru ca în Mine să sălășluiască plenitudinea vieții, iar prin Mine să trăiască toți oamenii. Și Eu sunt astăzi astfel predestinat, potrivit sufletului Meu. Potrivit spiritului însă, Eu sunt una cu Acela care M-a predestinat.

6. De aceea, vezi tu, Eu sunt Calea, Adevărul și Viața! Iar cei care cred în Mine nu vor vedea și nu vor simți sau gusta moartea, chiar dacă dinspre partea vieții lor pământești ei pot muri chiar de mai multe ori. Cei care nu cred însă în Mine, aceia vor muri chiar de-ar avea o mie de vieți într-înșii!

7. Căci fiecare om are un trup, care la un moment dat trebuie să moară - și de acest lucru nu va scăpa nici chiar trupul acesta al Meu. Iar prin desprinderea din trup, spiritul va deveni în sfârșit mai liber, mai luminos și mai viu, și va fi cu adevărat unit pe deplin cu Acela care a predestinat pogorârea sufletului acesta în lume, întru mântuirea tuturor acelora care vor crede în Fiul omului și vor urma poruncile Sale.

8. De aceea, tu să judeci cât mai înțelept și să respecți poruncile atât de ușor de respectat, care îți vor fi aduse la cunoștință, și atunci nu mai ai nevoie de nimic altceva. Căci Eu nu am venit pe lume pentru a primi de la oameni glorie și cinstire! Este suficient să mă bucur de lauda Aceluia care este mai presus de orice în ceruri și pe pământ. Iar dacă cineva dorește într-adevăr să Mă slăvească, să Mă cinstească și să Mă preamărească, este suficient ca el să-Mi arate iubirea sa, prin faptele sale, și să respecte poruncile Mele, iar răsplata care-l va aștepta în ceruri va fi cu adevărat mare.

9. Păstrează-ți așadar seninătatea, nu Mă supraaprecia pe Mine și nu te subaprecia pe tine prea mult, și atunci te vei afla pe calea cea bună, și treptat, treptat, vei reuși să te cunoști pe tine însuți și Mă vei cunoaște și pe Mine din ce în ce mai mult.

10. Pentru moment însă, urmează sfaturile lui Matael, căci el vă va călăuzi cel mai bine, pe fiica ta și pe tine, pe calea cea dreaptă! De veți avea însă, tu sau Elena ta, vreo dorință deosebită, atunci veniți la Mine, iar Eu vă voi asculta întotdeauna. Laudele în gura mare însă trebuie să le lăsați deoparte.

11. Căci, vezi tu, noi trebuie să ne înțelegem cât mai bine unul cu altul și să înfăptuim multe lucruri împreună ca oameni adevărați, prieteni și frați, căci fiecare om are un spirit divin în sine, fără de care el nu ar avea viață, iar spiritul acesta nu este cu nimic mai puțin dumnezeiesc decât cel primordial în sine.

12. De aceea, fii acum un ucenic silitor al lui Matael, iar apoi vei putea fi în țara ta un destoinic apostol al Meu! Ai înțeles ce ți-am spus?”

13. Iar Uran a spus: “Da, Doamne, Te-am înțeles pe deplin, dar abia acum am înțeles și toate cele câte ni s-au spus, mie și fiicei mele, despre Dumnezeu cel adevărat - lucruri la care înainte n-aș fi îndrăznit nici măcar să mă gândesc!” După care grecul a rămas tăcut, căci noile sale sentimente îl copleșiseră, și a început chiar să plângă din iubire pentru Mine.

14. Eu însă i-am cuprins cu blândețe mâna și l-am întrebat: “Și ce ți-a spus, de fapt, Matael despre Dumnezeu?”

15. Uran mai hohotea încă de plâns, dar Mi-a răspuns totuși, privindu-Mă cu dragoste și smerenie în ochi: “O, mi-a spus că Dumnezeu este în Sine iubirea cea mai curată. O, Dumnezeule sfânt, lasă-mă să mor din iubirea aceasta pentru Tine!”

16. “Nu”, am spus Eu, “lucrul acesta nu se va petrece încă multă vreme de aici înainte, căci tu ai menirea să fii unealtă foarte însemnată a Mea pe acest pământ! Și chiar atunci când vremea trupului tău se va sfârși, tu nu vei muri totuși, căci vei fi trezit la viață de către Mine încă din trupul tău. De aceea, fii fără grijă, căci tu ai găsit deja calea cea dreaptă!

17. Căci cel care caută, așa cum ai căutat tu încă de multă vreme, acela găsește întotdeauna. Iar cel care cere, așa cum tu ai cerut, aceluia i se va da, iar celui care bate la ușa cea adevărată, așa cum tocmai ai bătut și tu, aceluia se va deschide. Dar, haide, du-te acum la Matael al tău și povestește-i tot ceea ce ți-am spus Eu acum!”

18. Uran încă mai plângea din iubirea sa tot mai puternică și din recunoștința sa nețărmurită față de Mine, dar a dat totuși fuga la Matael și i-a povestit, încă sughițând, cum a fost primit de către Mine, cât de bun M-am arătat față de el și toate câte i le-am spus.

19. Și, atât Matael, cât și Elena au fost atât de puternic impresionați de povestirea atât de solemnă a bătrânului Uran, încât nu-și mai puteau stăpâni nici ei lacrimile.

20. Iar atunci Matael a spus, îndată după ce Uran a sfârșit: “Iată, tocmai acesta este lucrul cel mai de neînțeles din toate cele de neînțeles, și anume că El, cea mai dumnezeiască făptură - potrivit spiritului Său - vorbește și se poartă cu noi, oamenii, de parcă nu ar fi Stăpânitorul întregii nemărginiri, ci un om asemenea nouă; El se poartă asemenea unui prieten cu cel mai bun și mai apropiat prieten al său, ba chiar ca un frate adevărat cu fratele său. Într-un cuvânt, El lasă impresia că totul ar fi un fel dejoacă, însă fiecare privire a Sa, fiecare mișcare a mâinilor Sale, fiecare pas al picioarelor Sale și fiecare cuvânt cât de neînsemnat rostit de buzele Sale este o povață de maximă profunzime. Iar faptele Sale stau mărturie incontestabilei Sale divinități și tot ceea ce face pare a fi fost prevăzut încă din veșnicie pentru atingerea țelurilor celor mai înalte. Ei bine, în cel mai scurt timp vei mai vedea, vei mai auzi și vei mai afla foarte multe!”

Author:  Acustic [ 27.3.2011, 23:54 ]
Post subject:  Capitolul 101 - Părerea Elenei despre apostoli

Capitolul 101
Părerea Elenei despre apostoli

1. Atunci, în discuție a intervenit Elena, căreia îi curgeau lacrimile șiroaie din iubire față de Mine: “Dar spuneți-mi și mie, cine sunt acei doisprezece bărbați venerabili care nu rostesc aproape nici un cuvânt, dar se află mereu în imediata Sa apropiere? Ei trebuie să fie - fără îndoială - oameni foarte înțelepți! Unul dintre ei seamănă chiar foarte mult cu El, altul este însă foarte tânăr, dar el este cel care îl ascultă cu atenția cea mai mare, însemnându-și de fiecare dată câte ceva pe o tăbliță. Cine sunt ei de fapt?”

2. Iar Matael a spus: “Aceia sunt, după știința mea, cei mai vechi ucenici ai Săi și, cu excepția unuia, sunt oameni foarte înțelepți și foarte stăpâni pe trupul și pe firea lor! Unul dintre ei mi se pare însă a fi un nemernic foarte viclean! Îți garantez că pe acela nu mi l-aș alege niciodată drept prieten. El pare să fie o progenitură de diavol în trup de om! Dar probabil că Domnul știe El de ce îl tolerează! Căci doar și diavolii sunt făpturi în puterea Sa și depind de suflarea voinței Sale. De aceea, nici nu trebuie să ne întrebăm de ce înfăptuiește iubirea Sa asemenea miracole în fața ochilor unui diavol! Dar acel om este oricum o ființă ciudată! Aș vrea să-l iau odată la întrebări, pentru a vedea ce-i poate pielea! Dar să lăsăm asta. Este suficient că Cel Unic îl cunoaște prea bine! Cu ceilalți însă, chiar că mi-ar plăcea să schimb câteva vorbe cu prima ocazie; căci ei trebuie să fie niște inițiați!”

3. Iar Elena a spus: “Da, desigur, ei trebuie să fie oameni foarte înțelepți și probabil că au dat chiar de la bun început dovada aptitudinilor lor de a dobândi înțelepciunea, căci altminteri El nu și i-ar fi ales drept ucenici! Nici mie nu mi-ar displăcea să stau de vorbă cu ei despre un lucru sau altul. Desigur însă că nu va fi un lucru prea ușor să te apropii de ei! Ce părere ai, dragă prietene Matael?”

4. Matael a ridicat din umeri și a spus: “E drept că Domnul și Stăpânul meu m-a readus la viață, iar spiritul meu este acum una cu mine. De aceea, mă cunosc pe mine însumi și-L pot cunoaște și pe Dumnezeu, în măsura în care mi-a fost îngăduit să o fac, potrivit deplinului adevăr. Dar a citi în adâncurile inimilor omenești ca într-o carte deschisă și a recunoaște în ele principiile după care aceștia își rânduiesc viața, asta nu o poate face decât Cel Unic, precum și acela căruia El va voi să-i dăruiască știința aceasta.

5. Firește, în cazul unui om încă pe deplin pământean, ale cărui profunzimi interioare n-au fost încă trezite la viață și sunt complet ferecate, și a cărui întreagă gândire și voință izvorăsc numai din creierul său și din simțurile sale exterioare, în cazul unui asemenea om nu este deloc greu să îți dai seama cu destulă exactitate ce gândește, ce simte și ce dorește. Acest lucru nu este însă valabil și în cazul oamenilor care sunt de-acum pe deplin treziți în spirit, care gândesc, simt și doresc un anumit lucru din profunzimile lor vitale lăuntrice. Căci oamenii aceia poartă deja nemărginirea în sine, iar așa ceva nu poate fi recunoscut decât de Domnul Dumnezeu, în spiritul profund al adevărului.

6. De aceea, nici nu poți începe cu astfel de oameni o discuție așa cum ai face-o cu oameni obișnuiți. Iar dacă ea s-ar dovedi necesară, cu siguranță că Domnul ar hotărî-o și ar determina-o. Dar, din moment ce ea nu se dovedește necesară, putem considera că este mai indicat să renunțăm la o asemenea plăcere. Dar spune-mi mai bine, preafrumoasă Elena, cum îți plac stelele care strălucesc atât de minunat pe cer?”

7. Elena a spus: “Stelele m-au fascinat în cel mai înalt grad încă din fragedă copilărie și am învățat destul de repede care sunt cele mai frumoase constelații. Cele ale Zodiacului mi-au fost arătate primele, ca fiind cele mai importante. În decursul unui an am reușit să le învăț pe toate perfect, iar după aceea au venit la rând și celelalte constelații minunate, și chiar stelele mari, de-sine-stătătoare. Cunosc acum toate stelele după numele lor, știu care este locul lor pe cer, știu când răsar și când apun ele în fiecare lună. Dar la ce-mi folosesc oare toate acestea?! Cu cât mă preocupau mai mult luminițele acelea minunate de pe bolta cerească, cu atât mai mult deveneau ele pentru sufletul meu niște semne de întrebare, la care nici un muritor nu a putut găsi până acum vreun răspuns satisfăcător. Și, văzând eu că nu mai pot desprinde nici un alt înțeles din frumoasele stele, au început să mă preocupe cu atât mai mult numele lor, care fără îndoială că trebuie să fie străvechi.

8. M-am întrebat atunci cine a descoperit pentru prima oară Zodiacul și cine a dat celor douăsprezece constelații numele lor? Și de ce au primit ele tocmai aceste nume, pe care le cunoaștem noi astăzi, și de ce nu altele, poate mai puțin ciudate? Ce legătură este între un Leu și o Fecioară, dar între un Rac și doi Gemeni, ce are a face un Scorpion cu o Balanță, dar un Capricorn cu un Săgetător? Cum ajung pe firmament un Taur și un Berbec, sau un Vărsător și niște Pești?

9. La fel de surprinzător este și faptul că în Zodiac se află patru constelații cu simboluri omenești, în timp ce una poartă denumirea unui obiect. Dacă poți să-mi dai pentru toate acestea vreo explicație, ți-aș fi foarte recunoscătoare!”

10. Matael a spus: “O, preafrumoasă Elena, nimic mai simplu! Te rog doar să asculți cu răbdare ce-ți voi spune, iar după aceea lucrurile îți vor deveni pe dată foarte clare!”

Author:  Acustic [ 28.3.2011, 00:00 ]
Post subject:  Capitolul 102 - Matael explică numele primelor trei constelații

Capitolul 102
Matael explică numele primelor trei constelații

1. (Matael): “Cei care au descoperit Zodiacul au fost - după câte se pare - locuitorii străvechi ai Egiptului care, în primul rând, atingeau în general o vârstă mult mai înaintată decât noi, iar, în al doilea rând, au avut parte de un cer mult mai senin decât noi, putând observa mai ușor și un timp mult mai îndelungat stelele, cerul nostru fiind adeseori înnourat; iar, în al treilea rând, acolo majoritatea oamenilor dormeau de regulă de-a lungul întregii zile toride și ieșeau abia către seară din case, făcându-și toate treburile în răcoarea nopții. Ei aveau astfel mereu în fața ochilor constelațiile, motiv pentru care li s-au și fixat în minte figurile invariabile ale acestora, cărora le-au dat apoi niște nume care corespundeau desigur cu vreunul dintre fenomenele de natură manifestat la vremea respectivă sau cu vreo îndeletnicire din țara lor.

2. Studierea îndelungată a Zodiacului i-a condus destul de curând pe observatori la concluzia că acesta este de fapt un cerc foarte mare care, împărțit în douăsprezece părți aproape egale, are în fiecare dintre acestea o anumită constelație de-sine-stătătoare.

3. Chiar și cei mai străvechi oameni considerau că stelele se află la o depărtare mult mai mare de pământ decât soarele și luna, motiv pentru care considerau că soarele și luna se deplasează pe cer în interiorul marelui Zodiac.

4. Însă Zodiacul executa și el o anumită mișcare, astfel încât, datorită deplasării concomitente și a Zodiacului, soarele - care era văzut înconjurând în fiecare zi pământul, ajungea să stea la fiecare interval de câte treizeci de zile în dreptul unui alt semn zodiacal. Iar faptul că luna ajungea la rândul ei să stea la un interval de câteva zile sub un alt semn zodiacal, oamenii și-l explicau prin rotirea zilnică mai leneșă a acesteia din urmă în jurul pământului, astfel încât ea nu ajungea niciodată să se afle, asemenea soarelui, în fiecare zi în unul și același loc - motiv pentru care luna era adeseori denumită și «astrul întârziat».

5. Existau însă și câțiva înțelepți care susțineau exact contrariul despre lună. Însă părerea despre luna aflată mereu în întârziere era predominantă.

6. Și, uite, așa s-a născut Zodiacul, iar acum vei mai afla foarte pe scurt și cum au ajuns cele douăsprezece constelații cunoscute la denumirile lor atât de surprinzătoare!

7. În anotimpul zilelor celor mai scurte, care în special în Egipt sunt însoțite de regulă de ploi torențiale (și perioada aceasta ușor de reținut de treizeci de zile inaugura întotdeauna inclusiv un nou an), soarele se afla - după calculele bătrânilor - tocmai în dreptul acelei constelații care ne este nouă cunoscută sub denumirea de «Vărsător». Și, de aceea, constelația a fost văzută sub înfățișarea unui păstor care vine cu căldarea sa plină cu apă spre adăpătoarea vitelor sale, golind-o în aceasta. Bătrânii îl numeau pe un asemenea om «vărsător» (UODAN) și astfel ei au denumit la fel și constelația, ba chiar și perioada respectivă. Ulterior, fantezia bogată a oamenilor a făcut chiar un zeu din constelația aceasta, în sine foarte pașnică, arătându-i o venerație de-a dreptul divină, ea fiind văzută ca revitalizatoare a naturii pârjolită de secetă. Iată, preafrumoasă Elena, în felul acesta și-a primit numele prima constelație, și la fel și prima perioadă de treizeci de zile de ploaie. Dar să mergem, mai departe la cel de-al doilea semn zodiacal, care poartă denumirea de «Pești»!”

8. Dar tocmai când Matael se pregătea să explice cel de al doilea semn zodiacal, Simon Petru le-a spus celorlalți ucenici: “Explicațiile lui Matael sunt foarte instructive, ia să luăm și noi aminte la ele!”

9. Iar Eu am spus: “Duceți-vă și ascultați și voi, căci Matael este unul dintre primii cronicari ai acestor timpuri!” .

10. Drept care, toți ucenicii s-au adunat în jurul lui Matael, fapt care pentru moment l-a cam stânjenit oarecum pe acesta. Însă Simon Petru i-a spus: “Prietene dragă, continuă-ți în liniște explicațiile, căci noi am venit mai aproape doar pentru a învăța ceva util de la tine!”

11. Matael a răspuns cu multă modestie: “Pentru voi, prietenii mei atât de înțelepți, înțelepciunea mea este fără îndoială destul de anemică. Căci voi sunteți deja vechi ucenici ai Domnului, iar eu de-abia mă aflu de cel mult șaisprezece ore printre voi!”

12. Petru i-a răspuns: “Nu te lăsa înșelat de aparențe. Căci tu ai dat deja diferite probe de înțelepciune prin care, în multe privințe, ne-ai întrecut. Dar firește că toate acestea vin de la Domnul. Căci ceea ce-i dă El adeseori unui om într-un an, altuia îi poate da doar într-o singură zi. De aceea, continuă-ți deci explicațiile despre Zodiac!”

13. Matael: “Sperând că nu voi pune la încercare răbdarea voastră și, apelând la marea voastră îngăduință, voi continua deci. Așadar, ascultă-mă în continuare, preafrumoasă fiică a Pontului!

14. După circa treizeci de zile, ploile torențiale luau de regulă sfârșit în Egipt, iar în apele puternic umflate ale Nilului, precum și ale afluenților săi, se găsea atunci o mare cantitate de pește, care la vremea aceea trebuia degrabă pescuită. O bună parte din pește se consuma de îndată, dar o altă parte, mai mare, era pusă la sare și apoi lăsată în bătaia vântului, care în perioada respectivă suflă destul de puternic în Egipt și usucă peștele, astfel că el poate fi păstrat apoi în forma aceasta un an întreg!

15. Această îndeletnicire legată de pește este în țara amintită un dar din partea naturii și ea trebuie dusă la bun sfârșit înainte ca apele Nilului să scadă din nou, iar afluenții săi cei mai importanți să fi secat de tot, căci altminteri o bună cantitate de pești ar putrezi în albiile secate și ar umple aerul cu mirosul lor pestilențial.

16. Iar ceea ce astăzi a devenit în Egipt o tradiție, era la vremea aceea o necesitate absolută chiar și la vechii și înțelepții locuitori ai țării acesteia mari și binecuvântate, întrucât însă tocmai perioada aceasta era folosit㠖 cum spuneam - de către cei mai vechi locuitori ai țării respective pentru pescuit, și atunci soarele se afla în dreptul unei noi constelații, constelația aceea a fost desemnată cu simbolul «Peștilor», și același nume l-a primii și perioada respectivă, numită RIBASR sau RIBUZE.

17. Tot în perioada aceea de timp, oamenii din acea vreme se îmbolnăveau foarte ușor de febră, în parte datorită consumului de pește foarte gras și, în parte, datorită aerului îmbâcsit de miasme impure, ceea ce a făcut ca mai târziu, perioada aceea să primească și denumirea de «perioada febrei», iar fantezia oamenilor i-a inventat pe loc și o zeiță, căreia aceștia i s-au închinat, pentru ca ea să-i ferească de acea boală. Iată deci că acum cunoști și istoria cât se poate de adevărată a celei de-a doua denumiri a unei constelații. Așa că hai să trecem la cea de-a treia!

18. Simbolul acesteia este «Berbecul», îndată după încheierea perioadei de pescuit, locuitorii străvechi ai Egiptului își îndreptau atenția spre ovinele lor. Berbecii deveneau activi și venea atunci vremea ca oile să fie tunse, adică să li se ia lâna. Iar îndeletnicirea aceasta dura, în principal, cam treizeci ele zile. Firește că în timpul acesta se efectuau în paralel și o serie de alte munci, însă cea menționată mai înainte era activitatea principală în perioada dată. Și fiindcă la acea vreme soarele ajunsese să stea din nou sub un alt semn zodiacal, acesta a primit denumirea de «Berbec» (KOSTRON).

19. Ulterior însă, din cauza nenumăratelor furtuni care se dezlănțuiau în acest timp, când totul părea să se afle într-o permanentă luptă, un element fiind împotriva celuilalt, iar arșița împotriva frigului sau mai bine zis a răcorii, perioada aceasta a fost închinată și luptei, pentru a cărei declanșare fantezia umană iarăși a găsit pe dată un simbol, căruia foarte curând i s-a adus apoi o venerație divină, și care mai târziu, la vreme de război, a fost ridicat chiar la rang de zeitate principală. Și astfel a apărut Marte. Iar dacă descompunem acum numele de «Marte», obținem străvechiul MAR IZA sau MAOR' IZA. Și ce înseamnă această sintagmă, de fapt? Nimic altceva decât «încălzirea mării».

20. Căci, în timpul celor două perioade zodiacale precedente marea fusese mai rece, fapt pe care locuitorii coastelor îl constataseră neîndoielnic. Însă, prin forța de-acum mai puternică a soarelui, datorată luptei dintre aerul mai cald, venit dinspre sud, împotriva răcorii aerului nordic, apoi și datorită faptului că în perioada aceasta se activau de regulă și vulcanii de suprafață, precum și cei submarini, marea începea să se încălzească treptat. Și, fiindcă faptele acestea - luate la un loc – erau văzute ca o urmare a furtunilor ce se manifestau cu mare intensitate în perioada respectivă, noțiunea de «a lupta (luptă)» a fost exprimată prin MAOR IZAT. Iar perioada aceasta era, după cum am menționat, reprezentată simbolic printr-un războinic puternic îmbrăcat în zale, care ulterior a luat chipul unui zeu. Iată deci explicația denumirii celei de a treia constelații și poți înțelege în același timp din toate acestea și ce se ascunde de fapt în spatele zeului vostru al războiului, Marte.”

Author:  Acustic [ 28.3.2011, 00:15 ]
Post subject:  Capitolul 103 - Explicația constelațiilor patru, cinci și șase

Capitolul 103
Explicația constelațiilor patru, cinci și șase

1. (Matael): “Dar să trecem acum la cea de-a patra constelație! Din nou avem de-a face cu un animal, de data aceasta cu un «Taur» viguros. După îngrijirea ovinelor, vechii păstori își îndreptau de-acum atenția spre bovine. La vremea aceea, vacile intrau de regulă în perioada de gestație, și acum era momentul în care vitele mai nevolnice trebuiau separate de cele viguroase, pentru a asigura o prăsilă bună.

2. Taurul, care la egipteni era la mare preț, era reprezentat grafic într-o poziție foarte temerară și anume ridicat pe cele două picioare din spate. Și ce putea fi, prin urmare, mai firesc decât ca acea constelație în dreptul căreia se afla soarele atunci și care părea a reflecta cu aproximație contururile unui taur, să fie denumită tocmai «Taurul»!?

3. Până și cuvântul roman TAURUS derivă de aici și reprezintă doar o prescurtare rezultată de-a lungul timpurilor din străvechiul TI A OUR SAT, ceea ce înseamnă: «Epoca taurului» (SAT = «a sta pe picioarele din spate»).

4. Mai târziu, perioada aceasta a căpătat, în special la romani, și denumirea de APRILIS, ceea ce, la vechii egipteni, nu înseamnă altceva decât: A (taurul) UPERI (să deschidă) LIZ sau LIZU (față, poartă), adică «Taurule, deschide poarta!» - cu referire la poarta pășunii în aer liber. Faptul că în timp și bătrânul taur al egiptenilor s-a transformat într-un zeu nici nu cred că mai trebuie menționat. Și iată deci explicația cât se poate de corectă și de adevărată a celei de a patra constelații. Să vedem acum cum s-a născut simbolul celei de-a cincea, sub numele și înfățișarea «Gemenilor», și anume a lui CASTOR și POLUX!

5. Explicația va fi foarte ușor de înțeles dacă ne gândim că poporul de ciobani al vechiului Egipt își cam încheia, odată cu îngrijirea vitelor, principalele preocupări și îndeletniciri ale anului. După aceea se întruneau cele două căpetenii ale fiecărei așezări, care alegeau, pentru perioada aceea, dintre toți locuitorii o persoană capabilă sau chiar două, care să fie deopotrivă controlori și judecători pricepuți și care aveau sarcina să cerceteze apoi și să verifice dacă întregul efort depus până atunci se dovedise pretutindeni cu folos și dăduse roade binecuvântate. Iar un asemenea controlor purta și numele funcției pe care o exercita. «KAI E STOR»? - suna întrebarea pusă, ceea ce în traducere înseamnă: «Ce a făcut el?». Iar apoi urma și somația, exprimată prin sintagma poruncitoare: «POLUXE MEN!» sau «POLUZCE MEN!» - «Dă-mi lumină - dă-mi o explicație - în legătură cu acest lucru!»

6. De aici s-au născut «Gemenii» de mai târziu; În realitate însă gemenii nu erau decât două propoziții: mai întâi o întrebare, iar apoi o somație. Iar dacă într-o asemenea verificare plecau două persoane oficiale, atunci unul trebuia să pună întrebarea, iar celălalt formula somația.

7. Și, fiindcă tocmai în perioadele în care se efectuau asemenea controale, soarele se afla chiar în dreptul constelației în discuție, aceasta a fost denumită în mod firesc «Gemenii», iar în limba romană GEMINI sau CAS TOR și POLUX, aceștia din urmă fiind apoi și ei transformați în zei de către fantezia debordantă a oamenilor.

8. Iată deci că am explicat și denumirea celei de a cincea constelații, care este și ea la fel de firească și adevărată ca celelalte. Și iată-ne ajunși acum la cea de a șasea, iar aici dăm dintr-o dată peste «Rac»! Cum a ajuns oare această vietate în cercul constelațiilor? Aflați de la mine: la fel de simplu și la fel de firesc ca și cele precedente!

9. Vedeți voi, în perioada aceea a anului ziua atingea durata ei cea mai lungă (maximă) după care ea începea să se reducă, ceea ce a făcut ca bătrânii să asemene această reducere a duratei unei zile cu mersul îndărăt al racului. Totodată însă, în această a șasea etapă a intervalelor de câte treizeci de zile ale anului, noaptea se forma rouă, în special pe câmpiile din apropierea fluviului. Și, pe o asemenea vreme, racii ieșeau cu sutele la suprafață din mlăștiniș și se răspândeau în căutare de hrană pe pășunile pline cu iarbă grasă și rouă din apropiere. Acest lucru a fost sesizat desigur de vechii locuitori ai țării de pe malurile Nilului care, la început, s-au străduit să-i gonească pe musafirii nepoftiți de pe pășunile lor, ceea ce s-a dovedit însă a fi o treabă foarte anevoioasă, dat fiind că, la vremea aceea, numărul crustaceelor care viețuiau în malul nămolos al fluviului era extrem de mare. S-a pornit așadar la luptă împotriva lor. Mai întâi cu ajutorul focului: racii erau strânși în grămezi și li se dădea foc, dar, ținând cont de numărul mare de crustacee, metoda n-a dat rezultatul scontat. Arderea lor era însă însoțită întotdeauna de un miros foarte plăcut și îmbietor, și atunci bătrânii s-au tot gândit că poate ar fi buni de mâncat. Nici unul dintre ei n-a îndrăznit însă să facă primul pas.

10. Mai apoi însă, s-a trecut la fierberea lor în niște vase foarte mari, iar fiertura respectivă s-a dovedit a fi foarte gustoasă. Dar și în continuare nimeni nu îndrăznea să o mănânce. Ea era dată la porci, pe care îi creșteau și oamenii acelor timpuri, iar porcii se delectau cu o astfel de fiertură și începuseră să se îngrașe foarte tare, ceea ce i-a conclus pe vechii egipteni la o descoperire foarte folositoare: au început să valorifice ei înșiși grăsimea crustaceelor. Carnea lor însă nu le plăcea și nu o foloseau decât ca hrană pentru porci.

11. Când însă - cu timpul – unii oameni certați cu munca au început să degenereze și să păcătuiască împotriva unor vechi și înțelepte învățături datând încă de pe vremea învățătorului Enoch, care a trăit înainte de potop, atunci au fost de îndată ridicate niște închisori mari, iar răufăcătorii au fost închiși în ele. Iar acestora li se dădeau de mâncare raci fierți sau carne de porc sărată și prăjită, iar pe lângă asta doar puțină pâine. S-a observat însă curând că răufăcătorilor le mergea tot mai bine cu hrana aceasta, iar mai apoi, într-un an de mare sărăcie, au încercat și oamenii liberi să guste din mâncarea aparent îngrozitoare a pușcăriașilor și au văzut că este chiar mult mai gustoasă decât cea obișnuită de acasă. Iar constatarea aceasta a avut ca urmare faptul că numărul odinioară atât de uriaș al racilor mari și foarte grași de pe malurile Nilului s-a redus dintr-o dată foarte mult, întrucât s-a pornit o adevărată vânătoare asupra lor.

12. Mai târziu au început să mănânce și grecii și romanii genul acesta de crustaceu de mâl, care le-a plăcut și lor foarte mult. Doar evreii nu mănâncă raci nici până în ziua de astăzi, deși Moise nu le-a interzis în mod special.

13. Din toate cele de până acum rezultă - într-o manieră mai mult decât evidentă - că vechii egipteni n-ar fi putut alege ca denumire pentru constelația specifică etapei acesteia, a șasea, un alt simbol mai potrivit decât animalul care le dăduse atâta bătaie de cap chiar în respectiva perioadă a anului. Și este de la sine înțeles că și imaginea aceasta a fost dublată apoi de un fel de venerație divină. Grecii și romanii au închinat ulterior etapa aceasta zeiței IUNONA (sau JUNONA) și au denumit, în cinstea ei, și perioada de timp în acest fel.

14. Se pune însă întrebarea cum de a fost inventată așa, pur și simplu, zeița respectivă, și cum și-a dobândit ea personalitatea ei divină. În legătură cu acest lucru, înțelepții împărtășesc păreri diferite, fiecare dintre acestea având - într-un fel - temeiul ei. Cauza propriu-zisă pare să fi fost însă aceea că ea a fost inventată de-a lungul timpului, asemenea personalităților lui CASTOR și POLUX.

15. Pe la vremea aceea a racilor, arșița era deja mult prea mare pentru a se mai face diverse lucrări și, de aceea, perioada respectivă era consacrată cercetărilor spirituale desfășurate în niște temple mari și răcoroase, unele dintre ele construite din vremuri străvechi.

16. Și o problemă primordială a cercetărilor respective consta tocmai în a analiza dacă divinitatea pură ar putea fi identificată chiar și într-un context material oarecare.

17. Și, așa cum toate întrebările înțelepților erau foarte scurte, necesitând însă apoi un răspuns extrem de lung, la fel au stat lucrurile și cu întrebarea aceasta foarte profundă. Ea suna în felul următor: «JE u n (UN) O?», ceea ce, în traducere, însemna: «Oare Divinitatea - odată divizată în sinea ei - mai poate ea, odată adunată din nou la un loc, reprezenta o Divinitate deplină?»

18. Și mă veți întreba: «Dar cum pot oare cele câteva litere atât de simple să exprime întreaga propoziție rostită de tine?» Ei bine, veți înțelege de îndată cum! Litera U era reprezentată la vechii egipteni printr-un semicerc deschis în partea superioară și cu cele două laturi alungite (u) și desemna totodată în felul acesta și vasul receptor a tot ceea ce este divin și vine de sus către oamenii de pe acest pământ. Se înțelege de la sine că străbunii înțelepți înțelegeau prin aceasta în principal darurile spirituale de lumină pentru sufletul omenesc.

19. N-ul era reprezentat printr-un semicerc asemănător, întors însă în jos (n), și desemna materia lipsită de viață, complet nespirituală în sine și lipsită de lumină. De aceea, acoperișurile boltite ale multor case, și în special ale templelor, aveau înfățișarea unui semicerc răsturnat și demonstrau astfel că în asemenea locuri spiritul divin se îngemănează cu materia, în care creează o viață temporară, și se revelează apoi omului în diferite momente. De aici vine și formularea vechii întrebări: «JE UN O?», fiindcă litera O reprezenta divinitatea deplină, în întreaga ei puritate.

20. Răspunsul la această întrebare veche și plină de profunzime suna deci astfel: întreaga materie creată se află cu Dumnezeu în aceeași relație în care se află o nevastă cu soțul și stăpânul ei. Dumnezeu a creat fără încetare, în și prin materie, miriadele Sale de copii de tot felul. El a fecundat fără încetare materia cu influența Sa divin-spirituală, iar materia i-a născut apoi fără încetare nenumărații copii însămânțați în ea. Trebuie să recunoașteți că aceasta era o idee absolut sublimă, pe care bătrânii înțelepți o concepuseră ca răspuns la cunoscuta și însemnata întrebare de mai sus!

21. Cu timpul însă, mai ales la urmașii de mai târziu, pentru care primordială a devenit senzualitatea, n-a mai rămas nici urmă din vechea înțelepciune egipteană, și atunci propoziția interogativă «JE UN O ?», coroborată cu feminitatea declarată a întregii materii, s-a transformat pentru aceștia în personificarea unei zeițe-femei care, datorită prostiei și întunericului din mințile oamenilor, a primit inițial numele de JEU NO, iar mai apoi doar de JUNO, și pe care, ulterior, oamenii chiar au măritat-o cu la fel de iluzoriul zeu Zeus.

22. Din motive bine întemeiate și firești, vechii înțelepți au considerat materia ca fiind dură, inflexibilă și nesupusă și împărtășeau părerea că doar prin strădanii deosebite și cu un mare efort se putea dobândi ceva de la ea. Vechile imperfecțiuni descoperite încă de bătrânii înțelepți în ceea ce privește materia au fost puse apoi de către urmașii acestora pe seama femeii-zeițe Juno, din pricina căreia Zeus a avut apoi tot felul de necazuri. Înțelegeți acum ce înseamnă de fapt zeița voastră Junona (sau Iunona) ?”

23. Atunci Elena a spus: “Te rog, preaiubitul meu Matael, continuă-ți explicațiile. Căci aș putea să stau așa și să te ascult zile întregi, fără întrerupere! E drept că povestirea ta nu este atât de bogată în imagini și la fel de ornamentată ca cea a lui Homer, însă ea este plină de înțelepciune și de adevăr, și de aceea este de o mie de ori mai valoroasă și mai atractivă decât minunatele relatări pline de înflorituri ale marelui rapsod popular. Continuă-ți deci nestingherit relatarea!”

24. Iar Matael a spus: “Ești sigură că nu vrei doar să mă măgulești? Căci, vezi tu, adevărul are nevoie de înțelegere, dar niciodată de cuvinte de laudă! Însă eu știu că tu nu ai lăudat decât adevărul și nu pe mine, iar adevărul nu de la mine vine, ci de la Dumnezeu, astfel că pot să-mi continui povestirea.”

Author:  Acustic [ 28.3.2011, 00:57 ]
Post subject:  Capitolul 104 - Simbolurile șapte, opt și nouă ale zodiacului

Capitolul 104
Simbolurile șapte, opt și nouă ale zodiacului

1. (Matael): “Ia deci aminte! După «Rac», ne întâlnim în marele Zodiac cu «Leul». Cum să fi ajuns oare acest animai printre simbolurile cerești? Ei bine, la fel de firesc ca și toate celelalte pe care le-am cunoscut până acum!

2. După vânătoarea de raci, care a durat vreo treizeci de zile, și uneori chiar o zi sau două în plus - căci, la vechii egipteni, nu luna peștilor (februarie), ci luna racilor (iunie) era considerată drept lună compensatorie - a apărut o nouă calamitate, care le-a produs multe necazuri și griji vechilor egipteni. În perioada respectivă, leoaicele fată de obicei puii și, mânate de foame, răpitoarele sunt mereu cu gândul la pradă, astfel că o pornesc peste munți și văi până în acele regiuni unde adulmecă prezența vreunor turme de vite grase.

3. Întrucât patria leilor este de fapt Africa, iar Egiptul de Jos era și el un fief al regelui animalelor, este lesne de înțeles că pentru leii înfometați nu era deloc dificil să înainteze până în Egiptul central, și chiar în cel de Sus, producând acolo mari pagube printre cirezile de vite care pășteau în pace. Așa cum gerul puternic îi mână pe lupi până în ținuturile locuite de oameni, la fel arșița năprasnică a lui Iulius (iulie) îi mâna pe lei înspre ținuturile nordice, mai răcoroase, ale țării, unde găseau o pradă bogată.

4. Dar iată că tocmai în luna despre care vorbim arșița atinge apogeul în Egiptul de Jos și devine absolut insuportabilă și, de aceea, leii o pornesc adesea spre nord, până spre Marea Mediterană, unde găsesc ceva mai multă răcoare decât pe nisipurile încinse ale deserturilor. Deci, chiar din primele zile ale perioadei amintite, locuitorii vechiului Egipt se trezeau tot mai des cu vizita acestor musafiri de temut și se vedeau nevoiți să fie mereu bine înarmați pentru a-i putea ține departe de turmele lor. Și, cum în perioada respectivă soarele se afla în dreptul unei constelații în care - ca și în cazul . Taurului - stelele care o compuneau erau astfel dispuse încât parcă schițau conturul unui leu înverșunat, egiptenii au dat constelației și perioadei respective următorul nume: «Leul» (LE O WA), LE = «cel rău» sau «descendent al răului», spre deosebire de EL = «cel bun» sau «fiul binelui», O = «soarele divin», iar WA sau WAI = «a fugi de»; prin urmare, LE O WAI înseamnă de fapt: «Cel rău fuge de soare».

5. Romanii i-au dat perioadei respective de timp abia cu vreo câteva decenii în urmă numele eroului lor Iulius Cezar, pentru a-i cinsti memoria, căci se dovedise la fel de șiret și de bun luptător ca un adevărat leu. Și iată că aveți și explicația celei de-a șaptea constelații cerești sau zodiacale, care și ea a ajuns apoi, la urmași, la un fel de venerație divină.

6. După «Leu» însă, iată că întâlnim în Zodiac o «Fecioară», care pare să se încadreze parcă și mai puțin în tabloul precedent. Și totuși ea se încadrează perfect și absolut firesc în el! Căci, odată cu biruirea leilor, necazurile principale ale anului luaseră oarecum sfârșit pentru vechii egipteni, iar acum putea începe o perioadă mai veselă, în care erau organizate petreceri, în cadrul cărora fecioarelor deosebit de cuminți și de curate din punct de vedere moral li se făceau daruri care să le stimuleze către o puritate și mai mare pe viitor; și, totodată, în această perioadă se țineau și nunțile. Însă doar o fecioară considerată a fi deosebit de curată putea fi luată de nevastă, iar una care nu-și păstrase cu grijă fecioria era exclusă de la cununie și nu mai putea deveni decât cel mult ibovnica vreunui bărbat care mai avea deja una sau mai multe neveste legitime; altminteri nu-i rămânea drept alternativă decât starea înjositoare și degradantă a sclaviei. Și iată cum perioada aceasta avea o semnificație deosebită și, cum din nou în dreptul soarelui apăruse o altă constelație, ea a primit denumirea de «Fecioara». Și abia mult mai târziu, romanii cei fuduli i-au dat și ei, în cinstea împăratului lor Augustus, numele acestuia perioadei respective. Și astfel ai aflat, iubită Elena, cum după Leu a ajuns și o Fecioară printre constelații. Dar să mergem mai departe!

7. Am văzut așadar cum a ajuns o Fecioară printre semnele zodiacale. Ajungem acum la un obiect neînsuflețit, după cum vom vedea de îndată. Căci întâlnim acum printre simboluri o «Balanță», așa cum este ea folosită de băcani sau de poticari pentru cântărirea diferitelor produse sau leacuri. Cum să fi ajuns obiectul acesta, destinat verificării greutăților, printre stele?! Am să vă spun eu: la fel de simplu și de firesc ca toate celelalte simboluri de până acum!

8. Vedeți voi, după verificarea fecioarelor și după nunți, care definiseră în mod predominant perioada precedentă, iată că a sosit acum vremea cântăririi recoltelor, a cerealelor (a căror cultură era una dintre îndeletnicirile de bază ale vechilor locuitori ai țării, alături de creșterea animalelor) a poamelor, prin care se înțelegeau smochinele, curmalele, rodiile, portocalele și multe altele.

9. Fiecare așezare își avea Bătrânul ei, desemnat ca șef și conducător al tuturor treburilor obștești, și avea totodată un preot, care se îndeletnicea doar cu cele spirituale și cu instruirea poporului în anumite zile, precum și cu prezicerile în anumite împrejurări deosebite. Faptul că tagma preoțească a crescut foarte mult din punct de vedere numeric nici nu mai trebuie menționat, la fel ca și faptul că această castă nu se prea îndeletnicea cu muncile brute, materiale, afară doar de inventarea unor metode de lucru noi, sau a unor îmbunătățiri necesare în diferite privințe.

10. Tot casta preoțească era aceea care se îndeletnicea cu cercetarea metalelor din pământ, cu extracția acestora și valorificarea lor pentru uzul cotidian. Pe lângă întreg instrumentarul tehnic aferent, această îndeletnicire reclama totodată și un număr mare de salahori, precum și mulți maiștri bine instruiți, care nu mai aveau deloc timp să se ocupe de agricultură sau de creșterea vitelor și, de aceea, toți acești oameni trebuiau întreținuți de comunitate. Cum putea fi însă apreciată acea cantitate pe care fiecare membrii al comunei era obligat să o dea, corespunzător recoltei sale, castei preoțești și ajutoarelor acesteia?

11. A fost hotărâtă deci zeciuiala, așa că fiecare membru al comunei era obligat să dea a zecea pane din recolta sa castei preoțești. Dar cum să masori această a zecea parte? Foarte simplu: cu balanța! Și, în scopul acesta, existau balanțe mai mari și mai mici, de felul amintit mai sus; astfel, sub ochii mai-marelui comunei, întreaga recoltă era cântărită cu mare exactitate, umplându-se mereu ambele cupe. Apoi, cupele pline erau golite de nouă ori în lada personală a membrului comunitar, iar a zecea oară în cea a castei preoțești. Preotul superior era totodată și păzitorul sau păstorul întregii populații, purtând numele de VARA O N («el păzește» sau «el este păstorul»). În vremurile ulterioare, Varaonii (sau Faraonii) au devenit apoi adevărați regi ai țării, iar lor le-a fost subordonată chiar și casta preoțească.

12. Noi însă aflăm din relatarea aceasta, care respectă întocmai adevărul istoric, că perioada de timp care urmează îndată după Fecioară este caracterizată aproape exclusiv de cântărirea recoltei în vederea plății zeciuielii. Și, fiindcă la vremea respectivă soarele se afla din nou în dreptul unei constelații, semnul acesta zodiacal a primit numele de «Balanță». Și lucrul acesta îl va înțelege limpede oricare dintre cei care cunosc cât de cât obiceiurile și tradițiile vechilor egipteni.

13. Iar faptul că balanței i s-au atribuit cu timpul și o serie de alte semnificații specifice, că ea a servit și ca simbol ai dreptății cerești și lumești, ba chiar unele popoare primitive, aflate pe o treaptă foarte joasă de dezvoltare, i se și închinau, la fel cum indienii - de pildă - se închinau uneori plugului, acest fapt nici nu mai trebuie explicat mai îndeaproape. Căci fantezia oamenilor, pe de o parte, și aviditatea mereu mai mare a preoților și învățătorilor populari, din ce în ce mai mulți la număr - pe de altă parte - a determinat cu timpul divinizarea a tot ceea ce li se părea cât de cât venerabil și util pentru întreaga omenire.

14. Iată deci că am văzut cum și o unealtă a omului a intrat în marele Zodiac și vom vedea acum cum a pătruns în el una dintre insectele cele mai neînsemnate, și anume «Scorpionul»!”

Author:  Acustic [ 28.3.2011, 01:15 ]
Post subject:  Capitolul 105 - Explicarea ultimelor trei semne zodiacale

Capitolul 105
Explicarea ultimelor trei semne zodiacale

1. (Matael): “După zodia Balanței a început o perioadă de relativă inactivitate. Cirezile au intrat într-o perioadă de acalmie, ceea ce înseamnă că pășteau în continuare pe pășuni, dar nu se mai zbenguiau la fel ca în timpul primăverii, și nici pomii fructiferi nu mai erau ca în primăvară. Ogoarele erau și ele înțelenite și, în consecință, și pentru oameni se întrevedea o perioadă de oarecare odihnă. Și sigur că ei s-ar fi dedat și mai mult leneviei dacă Domnul cerurilor și al pământului nu i-ar fi scos întrucâtva din vegetarea aceea a lor cu ajutorul unor insecte foarte agasante, a căror patrie era tocmai Egiptul.

2. Căci, chiar de la începutul acestei perioade, au început să se arate pretutindeni scorpionii, care s-au înmulțit apoi foarte repede până pe la mijlocul ciclului respectiv, precum muștele într-o sală de mese. După cum se știe însă, înțepătura scorpionului este nu numai foarte dureroasă, ci și extrem de periculoasă, dacă după înțepătură nu intervi pe dată cu antidotul.

3. Dar fiindcă vechii egipteni au sesizat destul de repede caracterul deopotrivă nociv și supărător al micii vietăți, ei au început pe dată să se gândească la diferite metode pentru a-i veni de hac. Au fost testate astfel diferite metode menite să izgonească insectele, dar nici una n-a dat vreun rezultat, până când s-a descoperit în sfârșit scoarța unui arbust care creștea pe lângă Nil și care, pusă la fiert, emana niște aburi care reușeau să izgonească măcar din încăperi insectele înțepătoare. Totodată, scoarța umezită a arbustului amintit era așternută pe podea și pe paturi, iar ea reușea să izgonească insectele înțepătoare, putând uneori chiar să le omoare.

4. După numele arbustului aceluia, a cărui scoarță izgonea și chiar omora insectele, a fost denumită apoi și insecta în sine, care până atunci nici nu avusese vreun nume, și căreia i s-a spus prin urmare SCORO (= «scoarță») PI sau PIE (= «a bea») ON (= «el»).

5. Prin denumirea aceasta cu valoare de rețetă li se atrăgea chiar și urmașilor atenția asupra mijlocului prin care poate fi combătută cel mai bine plaga respectivă. Căci până în ziua de astăzi ne vine din Egipt o anumită pulbere cu ajutorul căreia pot fi combătute, fără nici un fel de risc pentru sănătatea omului, nu doar scorpionii, ci și toate celelalte insecte dăunătoare. Iar pulberea aceasta se produce, cu câteva substanțe anexe, în principal din scoarța arbustului mai sus-menționat. Dar să ne întoarcem la problema noastră principală!

6. La prima apariție a scorpionului în perioada aceasta de inactivitate a omului, soarele s-a oprit în dreptul unei alte constelații din marele cerc, iar aceasta a fost denumită după insecta cea nesuferită, care tocmai atunci se înmulțise foarte tare, agasând oamenii și animalele. Acestui simbol i s-a arătat până acum mai puțină venerație, în afară de faptul că numele respectiv era oarecum apreciat ca rețetă eficientă pentru combaterea insectei agasante.

7. Perioada de lenevie s-a sfârșit apoi, odată cu stârpirea scorpionilor, dar și cu apariția unor furtuni puternice, care devastau în perioada aceea destul de des Egiptul, și pe care egiptenii le tratau cu deosebit respect. Căci ei își spuneau: «Proiectilele lui Zeus sunt mult mai rapide și nimeresc mult mai bine ținta decât cele ale oamenilor!»

8. În vremea aceea de după scorpioni au început însă să se aventureze prin văile de la poalele dealurilor tot felul de animale sălbatice, printre care și unele răpitoare, chiar dacă nu dintre cele mai periculoase.

9. Iar apariția acestora a fost o nouă provocare pentru oameni, în special pentru bărbați, care și-au luat arcurile și săgețile și au pornit la vânătoare de animale sălbatice. Iepuri de casă, iepuri de câmp, gazele, urși mici, bursuci, vulpi, pantere, o sumedenie de ulii și vulturi, la care se adăugau chiar crocodili și hipopotami (HIPPOPOTAMOS; în egipteana veche, JE PA OPATA MOZ = «hipopotamul începe să-și arate forța»), își făceau tot mai des simțită prezența și, de aceea, vânătoarea trebuia să înceapă neîntârziat; iar pentru uciderea unui număr cât mai mare de crocodili fusese stabilit chiar și un premiu.

10. Nu face parte din subiectul nostru să stabilim aici cum se desfășura fiecare vânătoare în parte, ci este suficient să știm că la vremea aceea se organizau tot felul de vânători, și atunci știm tot ceea ce trebuie să știm.

11. Dar, în această perioadă a vânătorilor, soarele se afla din nou în dreptul unei constelații a marelui Zodiac, iar aceasta a primit denumirea de «Arcaș» («Săgetător») tocmai fiindcă perioada respectivă de timp era marcată de activitatea predominantă a arcașilor. Iar arcașii au avut apoi cu timpul și ei parte de o oarecare venerație divină, deși nu una atât de mare precum Apollo, care era venerat și ca zeu al vânătorii.

12. Dar iată că am terminat și cu Arcașul, și ajungem acum la simbolul cel mai bizar al Zodiacului! Iată, un «Capricorn», locuitorul piscurilor montane, se profilează în partea sudică a marelui cerc! Cum să fi ajuns oare locuitorul acesta al munților înalți în constelațiile zodiacale? Vă spun eu: într-un chip la fel de natural ca și toate cele de dinainte!

13. În această ultimă perioadă a anului aproape toate sălbăticiunile coboară spre vale în căutarea hranei specifice naturii lor.

14. Capra era însă pentru egipteni un animal mult prea prețios pentru ca ei să-l fi lăsat să se plimbe în voie prin văioage! Pe scurt, de îndată ce se apropia momentul când ea urma să-și facă apariția, locuitorii ținuturilor respective se așezau la pândă în locurile știute, unde animalul acesta mai fusese văzut și înainte vreme, păscând și zburdând pe colinele singuratice. Și de îndată ce una dintre ele era zărită, la semnul convenit, tot ce avea picioare alerga la fața locului.

15. Nu era însă deloc ușor să prinzi o astfel de capră și au existat destule perioade în care caprele își făceau în liniște de cap prin toate văile, fără ca măcar un singur exemplar să poată fi prins. Iar dacă într-o altă perioadă favorabilă erau prinse câteva dintre ele, atunci acest lucru reprezenta un mare triumf pentru întreg Egiptul! Căci, dintr-un asemenea animal, totul putea fi valorificat sub formă de leac extrem de miraculos, și chiar cu cantități foarte mici dintr-un asemenea exemplar putea fi vindecată o boală cât de grea, iar coarnele sale erau podoaba cea mai de preț chiar și a regilor Egiptului, mai presus de aur și de pietrele prețioase. Ba, într-o perioadă mai timpurie, valoarea unui Faraon era apreciată după numărul de coarne de capră aflate în posesia sa, pe care apoi chiar și marii preoți le etalau, poleite cu aur, în semn de înaltă înțelepciune și de putere supremă.

16. Întrucât capra se bucura de o asemenea prețuire la egipteni, lucru de care te mai poți convinge încă și astăzi în țara respectivă, este aproape de la sine înțeles faptul că vechii egipteni au închinat perioada aceea de timp, în care aveau parte de vizita respectivului animal, caprei (capricornului), iar mai apoi au și denumit-o după numele ei, la fel ca și constelația în dreptul căreia se afla soarele la vremea aceea.

17. Dar iată că am parcurs de-acum toate cele douăsprezece semne ale marelui Zodiac și la nici unul dintre ele n-am sesizat nimic altceva decât cauze extrem de firești și naturale, și am putut constata totodată cum și pe ce cale s-au născut și toate acele zeități păgâne, precum și faptul că în spatele lor nu se află de fapt nimic altceva decât niște elemente absolut naturale, pe care le-am și descifrat.

18. Și, de aceea, nici nu va mai fi deloc greu de aici înainte să-L recunoști pe Dumnezeul cel adevărat în cea mai adevărată lumină. Căci, nicicând, vreuna dintre divinitățile inventate nu a realizat măcar vreunul dintre miracolele care sunt puse pe seama lor, iar vorbele înțelepte, care se spune că ar fi fost adresate de către zei oamenilor la vremea respectivă, au fost puse de bătrânii cei înțelepți în gura zeilor cei neînsemnați spre a li se da o greutate mai mare.

19. Aici însă pot fi văzute fapte reale și pot fi auzite vorbe care nu au mai fost nicicând rostite și auzite - și tot aici suntem în situația de a-L cunoaște pe Dumnezeul cel adevărat în toată plenitudinea Sa. Elena, și tu, bătrâne Uran, spuneți-mi acum dacă vi s-au părut sau nu limpezi explicațiile mele cu privire la Zodiac!”

Author:  Acustic [ 28.3.2011, 01:33 ]
Post subject:  Capitolul 106 - Elena se interesează de instruirea lui Matael

Capitolul 106
Elena se interesează de instruirea lui Matael

1. Elena a spus: “Vai, preaiubitul meu Matael! Atât de clar și de limpede nu mi-a fost nicicând explicat ceva pe acest pământ prin niște simple cuvinte! Relatarea ta atât de animată mi-a creat chiar impresia de a fi fost eu însămi de față la toate întâmplările din vremea vechilor egipteni și am perceput cu toate simțurile mele adevărul care străbătea povestirea.

2. Un lucru însă am să te rog să-mi mai spui: pe ce cale sau în care școală ai dobândit tu toate cunoștințele acestea, și încă atât de temeinic? Căci astfel de lucruri nu le poți scoate pur și simplu dintr-un buzunar, așa cum ai scoate de pildă un pumn de grăunțe dintr-un sac! Cum ai învățat, prin urmare, toate lucrurile acestea atât de temeinic?”

3. Matael: “O, Elena! Nu mai departe de ieri eu eram poate de o mie de ori mai orb și mai neștiutor decât ultimul și cel mai prost slujitor al tău, iar pe deasupra și atât de bolnav, încât doar, singur Dumnezeu m-a putut vindeca de asemenea boală; căci nici o forță omenească n-ar fi putut veni de hac unei astfel de boli!

4. Dar, odată vindecat, nu numai că mi-am recăpătat de îndată toată forța fizică, ci Domnul cerurilor și al pământului mi-a descătușat și spiritul din sufletul meu atât de amărât. Și iată că acum spiritul acesta înflorit mă învață să cunosc toate lucrurile care au fost vreodată sau care abia acum sunt, precum și pe cele care vor fi cândva, în adevărata lor profunzime!

5. Vezi tu, aceasta este o adevărată binefacere a Domnului, și doar Lui îi datorați, tu și toți ceilalți, slavă, cinstire, mulțumire și iubire, căci eu niciodată n-am învățat asemenea lucruri în vreo școală!

6. De aceea, Domnul este totul pentru mine, El este școala mea și întreaga mea înțelepciune. Căci ceea ce știu și ceea ce pot, știu și pot numai din voința Domnului!

7. Și adevăr vă spun vouă: acela care știe un anumit lucru, oricine ar fi el, dar nu-l știe din această sursă, acela nu știe de fapt nimic, căci întreaga lui știință nu este decât un lucru închipuit, lipsit de valoare și inutil!

8. Dacă vă veți dovedi însă silitori la școala unică a lui Dumnezeu, care astăzi umblă printre noi întrupat în om, în toată plenitudinea Lui dumnezeiască, atunci nu veți mai avea în veci nevoie de vreo altă școală! Înțelegi acum, preaiubită Elena, lucrurile acestea?”

9. Iar Elena a spus: “Desigur, te înțeleg foarte bine. Dar cum poate oare un om slab și muritor, așa cum suntem de pildă eu și cu tatăl meu, să ajungă la școala lui Dumnezeu?”

10. Și atunci Matael, foarte tulburat, i-a răspuns: “Dar bine, atât de frumoasă Elena din marele Pont, cum poți pune tu o asemenea întrebare, care reflectă atâta orbire și prostie laolaltă? Iartă-mă, te rog, că ți-am răspuns cu atâta brutalitate la întrebarea ta însă tu și cu tatăl tău vă aflați deja într-o asemenea școală. Și atunci de ce oare mai întrebi cum ai pute să ajungi într-o astfel de scoală? Chiar nu ți-ai dat încă seama că tocmai pentru voi a făcut Domnul semne atât de mari?!”

11. Atunci Elena a răspuns, cam stingherită: “Bine, dar te rog, dragul meu Matael, nu te supăra pentru asta pe mine! Îmi dau și eu acum seama de prostia mea și n-am să-ți mai pun niciodată asemenea întrebări, Tu însă trebuie să ai răbdare cu noi și să nu uiți niciodată că un copac foarte mare n-a putut fi încă niciodată pus la pământ cu o singură lovitură de topor! Cu timpul însă, lucrurile vor intra pe făgașul cel bun! Căci, chiar dacă tatăl meu este bătrân, eu sunt încă tânără, și află că nu sunt o fată greu de îndrumat. Lucrul acesta îl pot atesta toți învățătorii mei, iar tatăl meu îl știe și el! O, dragul meu Matael, ai să vezi că n-am să te fac de rușine, dar uneori va trebui să ai ceva mai multă răbdare decât ai avut acum! Și chiar te rog acest lucru!”

12. Iar Matael, foarte impresionat de blândețea deosebită a Elenei, i-a răspuns: “O, preaiubită și blândă Elena, nu va mai trebui să-mi ceri niciodată mai multă răbdare! Dar să știi că eu nu vorbesc cu răutate, chiar dacă uneori chipul meu reflectă prea multă severitate, ci printr-un cuvânt mai energic urmăresc să îndrum pe cineva mai repede spre țelul dorit decât s-ar putea face acest lucru cu un cuvânt blajin. Îmi dau însă seama că tu, în sufletul tău, ești mai gingașă decât cel mai gingaș porumbel și de aceea, în cazul tău, nici nu va mai fi vreodată nevoie să fii trezită la realitate printr-un cuvânt mai dur.”

13. Elena a spus: “Eu nu-ți cer nici un fel de menajamente! Iar dacă știi că printr-un cuvânt mai aspru poți să mă faci să ajung mai repede la țintă, atunci fii la fel de mânios ca și marele Pont, atunci când valurile sale cât munții de înalte se luptă într-un vuiet asurzitor cu furtunile. Dar dacă poți să ne călăuzești, pe mine și pe tatăl meu, la fel de bine și prin cuvinte pline de blândețe, atunci să știi că aș prefera această modalitate. Dar hai să revenim la alte lucruri! O mică întrebare tot aș mai avea să-ți pun, iar apoi voi avea pentru o vreme destule lucruri la care să meditez!

14. Mai spune-mi doar cine a botezat toate celelalte nenumărate constelații și din al cui îndemn!”

Author:  Acustic [ 28.3.2011, 01:39 ]
Post subject:  Capitolul 107 - Generalități legate de Zodiac

Capitolul 107
Generalități legate de Zodiac

1. Iar Matael a răspuns: “Preascumpa mea Elena! Întrebarea ta este într-adevăr foarte scurtă, dar ca să-ți dau un răspuns complet la ea mi-ar trebui cel puțin un an de zile! De aceea, să lăsăm răspunsul la scurta ta întrebare pentru o altă ocazie, și acum să precizăm doar un singur lucru, și anume că denumirile tuturor constelațiilor au exact aceeași origine ca și cele ale celor douăsprezece semne din marele Zodiac, care în limba greacă se numește în mod eronat «Zodiakos» (în traducere literală: «cerc al animalelor»), pentru că în el apar și oameni, ba chiar și obiecte.

2. În limba egipteană, vechea silabă ZO sau ZA însemna «pentru», DIA sau DIAIA- «muncă», iar KOS - «o parte» sau chiar «împărțire». Prin urmare, ZA DIAIA KOS (sau chiar KOSE) înseamnă literal: «Pentru muncă împărțirea», sau de fapt: «împărțirea muncii».

3. Vezi deci că lucrurile n-au putut sta la începuturile lor altminteri, astfel că explicația mea a denumirii de ZADIA-KOS (Zodiac) este în-mod necesar una perfect corectă! Căci, la început, bătrânii au împărțit marele cerc după derularea periodică a muncilor lor. La urmașii lor de mai târziu însă, cercul deja împărțit a fost cel care determina muncile; căci fiecare constelație apărută în el le reamintea egiptenilor din timp de care activitate trebuiau să se apuce în următoarea perioadă. Și, în felul acesta, denumirea cercului respectiv corespundea foarte exact realității, nu însă în sensul eronat din limba greacă și romană.

4. Și, așa cum înțelepții au dat nume foarte potrivite cercului respectiv și constelațiilor care îl formau, tot astfel ei au dat nume și tuturor celorlalte constelații, fiind de altfel și primii descoperitori ai planetelor cunoscute de noi astăzi, în afara lunii și a soarelui, care de fapt, cel puțin pentru pământul nostru, nici nu este de fapt o planetă. Căci nu soarele se rotește în jurul pământului, ci celelalte planete, împreună cu pământul, se rotesc în jurul marelui soare în perioade diferite de timp, prin care însă nu trebuie înțeleasă rotația zilnică pe care o efectuează pământul în jurul axei sale, ci aceea efectuată de pământ în timpul unui an, și pe care Venus și planeta mai puțin vizibilă Mercur o efectuează într-o perioadă încă și mai scurtă; și, pentru această rotație, planetele Marte, Jupiter și Saturn au nevoie de o perioadă chiar mai lungă de timp decât pământul.

5. Luna ține însă oricum de pământ, și ea se rotește - împreună cu acesta - în decursul unui an o singură dată împrejurul soarelui, în timp ce, ca însoțitor permanent al pământului, ea se mai rotește de-a lungul a 27 sau 28 de zile și împrejurul pământului, la o distanță de o sută de mii de ore de drum.

6. E drept că toate acestea sunt lucruri pe care nu le poți cuprinde în totalitatea lor așa, dintr-o dată. Atunci însă când spiritul lui Dumnezeu va înflori în sufletul tău, atunci le vei înțelege pe toate acestea - precum și multe altele - prin tine însăți, fără nici un fel de învățătură greoaie din afară.

7. Și, de aceea, deocamdată nu este nevoie decât de un singur lucru: acela de a te cunoaște pe tine, de a-L cunoaște pe Dumnezeu și de a-L iubi pe El mai presus de orice. Toate celelalte vor veni apoi de la sine.

8. Noi doi am vorbit însă destul și n-ar strica să ne și odihnim puțin, pentru ca și ceilalți prieteni, care sunt cu mult mai înțelepți decât noi, să poată spune eventual și ei câteva cuvinte.

9. Căci nu trebuie să vorbești niciodată tu însuți prea mult despre un anumit lucru, ci să-i lași întotdeauna și pe ceilalți să-și spună părerea, iar tu să-i asculți. Pentru că nici un om de pe acest pământ nu este atât de înțelept încât să nu mai poată învăța câte ceva chiar și de la unul mai puțin înțelept decât el, ca să nu mai vorbim de cineva mult mai înțelept decât este el însuși! Astfel că mă vei ierta acum, preaiubită Elena, dacă pentru un timp nu voi mai spune nimic, ci îi voi asculta doar pe ceilalți – cu condiția ca ei să dorească să spună ceva.”

10. Iar Elena i-a răspuns: “O, prea bine, prea bine! Odihnește-te acum și tu puțin, căci doar ai vorbit mai multe ore în șir, aproape fără întrerupere.

11. Și poate cu ocazia aceasta ne va spune cineva mai multe despre marele învățător, care iată că se află printre noi și abia dacă lasă să se întrevadă că El este într-adevăr ceea ce este!”

Author:  Acustic [ 28.3.2011, 01:48 ]
Post subject:  Capitolul 108 - Păreri despre răspândirea noii învățături

Capitolul 108
Păreri despre răspândirea noii învățături

1. Atunci în discuție a intervenit Simon Petru: “Sunt plin de admirație pentru înțelepciunea cu adevărat deosebită a lui Matael și pentru cunoștințele rezultate din aceasta despre perioada antică! Da, o asemenea înțelepciune este la fel de utilă în vremea noastră ca și înțelegerea adevărurilor despre viață venite din gura Domnului! Căci, într-adevăr, noi ne tocim limba din gură tot predicând poporului, care de mai bine de un mileniu se bălăcește în mlaștina absurdă a celor mai sinistre superstiții! Și, în asemenea condiții, un cuvânt este la fel de inutil ca și o sută de cuvinte dintre cele mai frumoase. Căci poporul nu-și recunoaște propria prostie și orbire, iar adevărul minunat și curat predicat lui cu atât mai puțin.

2. Și ce mai poți face cu un astfel de popor? Să faci minuni? Prin asta poporul se prostește și mai mult, și devine și mai superstițios! Să-l pedepsești? O, un astfel de popor este oricum destul de pedepsit!

3. Dar poate că trebuie aleși oameni din popor cu o putere mai mare de înțelegere, iar lor trebuie să li se explice lucrurile așa cum a făcut Matael al nostru, și atunci, cu mila lui Dumnezeu, în cel mult o sută de ani se va fi terminat cu templele păgâne!

4. Spuneți voi, fraților, dacă am judecat bine sau nu! Căci sufletul nevinovat al unui copil este probabil mai valoros decât mintea tuturor înțelepților lumii. Totuși, și mintea își are locul ei bine definit. Ce părere aveți, frații mei?”

5. Și cu toții au răspuns, în afara lui Iuda: “Suntem pe deplin de acord cu tine și nu putem găsi nici o obiecție la cele ce ai spus!”

6. Iar atunci a ieșit Iuda în față și a spus: “Ba da, ba da, și încă multe!”

7. Iar Petru a întrebat: “La ce te referi? Vorbește deci! Căci eu chiar nu văd ce obiecții s-ar putea aduce la cele spuse de mine!”

8. Iuda a spus: “Trebuie să-i cucerești de partea ta pe cei puternici, iar apoi cu cei lipsiți de putere se va putea vorbi cu folos chiar și fără învățătura aceasta!”

9. Dar atunci a intervenit Matael, întorcându-se puțin cam mânios spre Iuda: “Aha, tu ai prefera deci să le transmiți mesajul de pace din ceruri cu bâta și cu sabia celor săraci cu duhul și săraci și în bunuri lumești! Ce om ciudat ești! Pari a fi o făptură specifică tărâmului subpământean, și de aici se trage și părerea ta, care i-ar face cinste oricărui diavol! Și chiar ești un diavol adevărat!

10. Spune-mi mai bine cum de te-ai putut strecura tu în societatea acesta de o puritate de-a dreptul divină!?

11. Am să-ți spun însă un lucru: dacă dorești, ca un diavol ce ești, să vorbești cu oamenii și să umbli printre ei, atunci ai face bine să te înfășori mai întâi într-o blană de oaie, ca să nu poată fi recunoscut dintr-o privire lupul cel fioros!

12. Fă însă ceea ce dorești și piei din ochii mei, căci altfel mă voi vedea silit să fac unele dezvăluiri despre tine, pe care poate că nu ți-ar plăcea să le asculți chiar acum; căci spiritul meu a reușit să te cunoască și pe dinafară și pe dinăuntru!”

13. Auzind aceste cuvinte din gura lui Matael, Iuda a făcut ochii mari și a spus: “Să știi că te înșeli în privința mea, Matael, căci fac și eu parte dintre cei aleși; am întreprins deja diferite solii în numele Domnului și abia cu câteva săptămâni înainte îngerii m-au purtat și pe mine, ca și pe frații mei, pe aripile lor prin văzduh!”

14. Iar Matael a spus: “O, știu toate acestea, și totuși nu retrag nici un cuvânt din cele pe care ți le-am spus! Tu faci într-adevăr parte dintre cei doisprezece, dar spiritul meu mi-o spune clar: «Între aceștia, unul este un diavol!» Ei bine, tu ești diavolul!

15. Ceea ce ți-am spus acum am primit de la spiritul meu, și cu aceasta am spus deocamdată destul - dar, de vei dori să afli mai multe, ți le pot servi oricând. Căci uite că tocmai am descoperit în sufletul meu o cămăruță întreagă plină cu informații numai despre tine și nu-mi trebuie multe ca să ți le arunc pe toate în față! Căci tu ești și un hoț! M-ai înțeles?!”

16. Auzind asemenea cuvinte din gura înțeleptului Matael, pe Iuda l-a trecut un fior de groază și s-a retras foarte tăcut la locul său, dar pe drum s-a trezit cu un ghiont în coaste de la Toma, care i-a șoptit: “Iar te-a mâncat pielea ta de diavol?! Ține-o tot așa și ai să mai auzi și altele, mai teribile! Ar fi bine să nu te pui tu, un pungaș amărât, cu Matael, căruia Domnul i-a vindecat în chip atât de miraculos trupul, sufletul și spiritul!

17. Iată, nici îngerul Domnului nu se încumetă să se apropie de el, iar tu vrei să-l contrazici în privința unui lucru oarecare, pe care el îl știe din însăși înțelepciunea sa profundă, cum nici n-a mai existat una asemănătoare după Moise!?

18. Oare chiar nu-ți dai seama de prostia strigătoare la ceruri din mintea ta? Nu poți sta locului, ca să asculți și să înveți din toate cele?

19. Căci aici este adunată într-un singur loc toată înțelepciunea cerurilor și a pământului. Noi ne aflăm aici adunați înlăuntrul inimii dumnezeiești, în jurul nostru zboară tot felul de vorbe și fapte care-i uimesc peste orice măsură chiar și pe îngeri, iar tu, cel mai mare măgar dintre noi, nu poți rezista tentației nefaste nu doar să intri în vorbă, ci și să formulezi tot felul de obiecții, izvorâte din noianul fără fund al prostiei tale, față de toate vorbele rostite! O, măgar fără pereche ce ești!”

20. Atunci Iuda a spus cu multă îndărătnicie: “Ei, ia mai lasă-mă și tu! Chiar dacă sunt un măgar atât de mare, sunt oricum propriul meu măgar, nu al tău! Și chiar dacă Matael m-a pus atât de dur la punct, eu tot pun pariu cu tine pe ce vrei tu că învățătura aceasta, cât de curată și de dumnezeiască ar fi ea, nu va putea fi sădită în inimile bieților păgâni cu cuvintele blânde ale păcii, ci doar cu sabia și cu tot felul de proiectile ucigătoare!

21. Nimeni nu ar trebui întrebat dacă a înțeles sau nu ceva, ci ar trebui pus săjure pe noua credință! Iar dacă, cu timpul, se va îndepărta de credința pe care nu a înțeles-o niciodată, el va trebui declarat vinovat de cel mai rușinos sperjur și, în cel mai bun caz, va trebui ars de viu!

22. Iar dacă la răspândirea învățăturii acesteia, oricât de divină ar fi ea, nu se va avea mai întâi în vedere atragerea potentaților, atunci, oricât de diavol aș fi eu, n-aș vrea să mă văd pus în situația de a număra victimele însângerate, ucise de sabia potentaților păgâni! Divinitate încoace, divinitate încolo! Divin este și diavolul! Iar, cu timpul, chiar și cea mai pură și mai sublimă divinitate devine un lucru drăcesc!

23. Și să ne gândim numai la cea mai sfântă învățătură a lui Moise! Ce reprezintă ea astăzi în Templul prea-înțeleptului Solomon de odinioară? De aceea, îți spun încă o dată, ca diavol mataelic ce sunt și ca măgar superior al tău: Matael are dreptate și apreciez și eu înțelepciunea sa, la fel cum o apreciezi și tu; dar pe câtă dreptate are Matael, tot pe atâta am și eu!

24. Căci ascultă ce îți spun eu: nu va trece prea mult timp și învățătura aceasta pașnică din ceruri va semăna cea mai mare discordie pe suprafața întregului pământ, iar între popoare va stârni ură neînduplecată și zâzanie, care vor duce în mod inevitabil la cele mai cumplite războaie!

25. Trupul tău lumesc nu va mai apuca evenimentele acestea, dar spiritul tău va fi un martor sigur la tot ceea ce ți-am prevestit eu acum, și abia atunci vei recunoaște că diavolul și hoțul de Iuda a avut și el o dată dreptate! Și, acuma, să-mi spui dacă m-ai înțeles pe deplin!?”

Author:  Acustic [ 28.3.2011, 01:54 ]
Post subject:  Capitolul 109 - Despre caracterul lui Iuda

Capitolul 109
Despre caracterul lui Iuda

1. Toma: “Ai cumva impresia că ai făcut o prevestire măreață, pe care noi n-am fi descoperit-o fără de tine? Ei bine, în ciuda mărețelor dovezi de înțelepciune pe care le auzi deja de mai bine de o jumătate de an, n-ai rămas decât un biet nătărău!

2. Căci, în care timp nu s-au înfruntat cu ostilitate lumina și întunericul? Și când oare viața și moartea au fost vreodată una cu alta într-o armonie frățească? Și când foametea devastatoare și sațietatea totală și-au dat vreodată prietenește mâna în deplina înțelegere a raiului? Nătărăule! Se înțelege de la sine că, de îndată ce va începe să răzbată o lumină limpede și curată din ceruri, pătrunzând în bezna cea deplină a pământului, firește că ea va întâmpina o împotrivire!

3. Privește doar imensele banchize de gheață din înălțimile Araratului! Ele nu se vor topi niciodată la cele câteva grade peste zero pe care le măsoară înțelepții egipteni după culoarea și densitatea gheții și a zăpezilor. Dar ia să pătrundă odată arșița verii, așa cum este ea cunoscută în Egiptul de Jos, în spațiul acesta al gheții veșnice, și să vezi cât de curând toată gheața se va transforma în apă! Însă atunci va fi vai de câmpiile pe care apa aceasta le va inunda!

4. Și iată deci, ceea ce sub aspect material ar fi un lucru inevitabil, acel lucru va putea fi evitat urmând calea spirituală!

5. Iar de vom începe chiar noi să predicăm Evanghelia lui Dumnezeu cu sabia în mână, atunci sabia lumii se va întoarce cu atât mai curând împotriva noastră. Dar dacă ne vom apuca de treabă cu arma păcii în mână, armă care se numește de fapt iubire, atunci și noi vom avea parte doar de pace.

6. Este lesne de înțeles că răspândirea unui asemenea dar ceresc ar putea fi urmată, în timp, și de tot felul de războaie sau de lupte, atâta vreme cât lumea materială va rămâne și de aici înainte, ca urmare a ordinii lui Dumnezeu, ceea ce a fost ea din totdeauna și ceea ce este și astăzi - pentru asta nu era necesară vreo prezicere. Dar tocmai datorită faptului că oamenilor li se înfățișează din profunzimea înțelepciunii, în felul în care o face un Matael, fundamentul ridicol al credințelor lor păgâne în întreaga lor goliciune, luptele duse împotriva noii învățături răspândite de noi ar putea fi mai puțin intense și mai puțin pustiitoare.

7. Iar dacă ai înțeles chiar și numai puțin din ceea ce am încercat să-ți explic eu acum, îți va sări cu siguranță în ochi întreaga stupizenie a prezicerii tale!”

8. Iuda: “Da, da, tu ai fost mereu Toma cel înțelept, iar tot ce spun eu este în mod necesar o prostie! Sigur că ai dreptate; însă mă supără faptul că eu nu pot avea niciodată dreptate! Căci, oricât de mult mi-aș trece prin minte un lucru înainte de a-l fi formulat în cuvinte, este suficient să deschid gura, ca toți să tabere asupra mea din cauza marii prostii rostite, precum leul asupra unei mioare! Da, chiar că-ți vine să plesnești de necaz, la fel ca un brotac la soare! Dar, uite, n-am să mai scot de acum înainte nici o vorbă, ci am să stau mut ca un pește, iar atunci sigur că n-o să mai aveți de ce să mă certați!”

9. Iar Toma i-a spus: “Prea bine, fă întocmai cum ai spus, și atunci te vei dovedi a fi un înțelept!”

10. În momentul acela, Matael l-a chemat de-o parte pe Toma și i-a spus: “Îți mulțumesc, în numele cauzei celei bune, că i-ai tras un asemenea perdaf fratelui Iuda. Căci el nu i-a stricat în nici un caz, ba poate că vreodată, pe lumea cealaltă, îi va fi chiar de folos tot ceea ce acum a perceput ca pe o jignire la adresa inteligenței sale. Căci despre înțelepciune nici nu poate fi vorba deocamdată la el și nu va putea fi vorba încă mult timp de aici înainte, oricum, nu în viața aceasta.

11. Dar de acum încolo lăsați-l în pace, căci sufletul lui nu este nicidecum venit de sus, iar el este prea slab pentru a putea înmuia și trezi la viață sufletul său atât de rigid-lumesc, așa cum puteți face voi, de pildă!”

12. În momentul acela, M-am apropiat Eu de cei doi și i-am spus lui Matael: “Văd că am în tine cu adevărat un scut cum nu există multe, deci trebuie să-ți aduc toată lauda! Continuă să mergi pe drumul pe care ai apucat și vei ajunge, în problemele legate de păgânii aceștia, un vajnic înaintaș al unui alt apostol, pe care îl voi trezi Eu abia mai târziu din rândul dușmanilor Mei! Dar, uite, acum pot să-ți dau asigurarea fermă că tu și cu cei patru frați ai tăi nu veți mai recădea niciodată în boala cea grea care v-a chinuit! Fraților tăi însă, va trebui să le indici chiar tu locurile lor, și totodată și calea cea dreaptă.

13. Acum însă, vom mai petrece câteva zile prin locurile acestea, iar mâine, în zi de sabat, se vor mai petrece unele lucruri la care îmi vei putea fi de ajutor, căci tu ești un om care nu se teme de nici o lume și de nici o moarte, și tocmai de aceea reprezinți pentru Mine un scut de nădejde.

14. Acum însă condu-Mă chiar tu la Elena, căci știu că, în taina sufletului ei, o chinuie un dor nesfârșit de Mine; hai deci să o vizităm și să-i mai întărim sufletul!”

15. Iar Matael a răspuns: “O, Doamne, ce favoare nespus de mare pentru mine! O, Creatorul meu, Tu să Te lași condus de mine către aceea care - asemenea mie - este și ea o creatură a Ta! Să știi însă că fata este curată și plină de bunăcredință; și, în mod sigur, nu este întinată de vreun păcat, astfel că merită efortul să întărești o asemenea inimă, prin care apoi să poată fi întărite mii și mii de alte inimi!”

Author:  Acustic [ 28.3.2011, 02:23 ]
Post subject:  Capitolul 110 - Căutarea lui Dumnezeu

Capitolul 110
Căutarea lui Dumnezeu

1. După aceste cuvinte, Eu, Matael și Iara noastră, care nu se dezlipea deloc de Mine, ne-am dus către Elena și către tatăl ei, Uran.

2. Iar când Elena ne-a văzut venind spre ea, a izbucnit într-un șuvoi de lacrimi de bucurie și abia după un timp a putut spune: “Tocmai începusem să mă îndoiesc că voi mai avea parte de favoarea de a Te vedea pe Tine, Stăpâne al vieții mele, și de a vorbi cu Tine! Iar Tu, Cel pe care inima și mintea mea de-abia a învățat cum să-L cunoască în toată minunăția Sa, iată că ai venit chiar Tu la mine! Bucură-te deci, biată inimă a mea! Căci Acela al cărui spirit ți-a hotărât bătăile din leagăn și până la mormânt se află chiar în fața ta și îți aduce acea sfântă întărire, datorită căreia - într-o zi - moartea ți se va părea mai dulce ca mierea!”

3. După vorbele acestea, fata a amuțit, iar Eu M-am adresat ei: “Elena, inimi ca a ta nu au în veci a se teme de moarte și nicicând nu-i vor simți gustul, fie el dulce sau amar!

4. Căci, vezi fu, Eu însumi sunt viața și învierea, iar cei ce cred în Mine și Mă iubesc asemenea ție, în vecii vecilor nu vor vedea, nu vor simți și nu vor gusta moartea!

5. E drept că, într-o bună zi, îți va fi luat trupul cel împovărător. Pe tine însă nu te va afecta acest lucru nici fizic și nici psihic, ci într-o singură clipă vei trece de la viața aceasta anevoioasă și înlănțuită la viața luminoasă a sufletului tău, prin intermediul spiritului iubirii care este în tine și se amplifică până la identificare cu spiritul Meu cel etern! Începi să înțelegi, scumpă Elena, toate lucrurile acestea?”

6. În continuare însă, Elena nu putea rosti nici o vorbă din cauza emoției, iar inima ei tresălta de atâta plâns. Și a trecut o bună bucată de timp, iar Elena continua să fie sugrumată de o atât de mare emoție, încât lacrimile, de bucurie pentru faptul că Eu venisem la ea îi paralizau limba ori de câte ori vroia să-Mi adreseze vreo vorbă de mulțumire.

7. Și atunci am grăit tot Eu către, ea: “Iubita Mea fiică, nu te mai chinui să vorbești. Căci vorba aceasta a sufletului tău Mie îmi place mult mai mult decât orice vorbă aleasă pe care ar putea-o rosti gura ta!

8. Căci, vezi tu, există deja unii oameni pe pământ, și în viitor vor mai fi și alții, care vor veni către Mine și vor striga: «Stăpâne, Stăpâne!» Iar Eu le voi răspunde zicând: «Pe cine strigați voi, străinilor?! Căci Eu nu vă cunosc și nu v-am cunoscut niciodată! Voi ați fost dintotdeauna copii ai împăratului minciunii, al trufiei, al răutății, al nopții și al întunericului! De aceea, pieriți din fața Mea, voi, eterni făptuitori ele rele!” Și, adevăr îți spun, că atunci multe plânsete vor fi pe pământ și mulți vor scrâșni din dinți!

9. Iar atunci ei și-L vor căuta pe dumnezeul lor la mari depărtări și la mari adâncimi, dar nu-L vor găsi, fiindcă li se păruse prea neînsemnat să Mă caute pe Mine în imediata lor apropiere, și anume în inima lor!

10. Căci acela care nu-L caută pe Dumnezeu așa cum L-ai căutat tu, acela nu-L va găsi în vecii vecilor!

11. Căci Dumnezeu însuși este cea mai curată și mai arzătoare iubire și, de aceea, El nu poate fi găsit decât prin iubire!

12. Tu ai simțit iubire pentru Mine chiar de la început, deși îți închipuiai pe atunci că păcătuiești iubindu-Mă. Și, uite, tu M-ai găsit! Iar Eu ți-am ieșit în întâmpinare la jumătatea drumului, la fel ca și tatălui tău, Uran. Și tot la fel trebuie să Mă caute pe viitor toți cei care doresc să Mă găsească, și atunci Mă vor găsi și ei, așa cum M-ai găsit tu.

13. Dar aceia care Mă vor căuta doar cu mintea lor trufașă, aceia nu Mă vor găsi în vecii vecilor!

14. Căci aceia care Mă caută doar cu mintea, aceia se aseamănă cu un om care a cumpărat o casă despre care a auzit că sub zidurile ei s-ar afla ascunsă o comoară. Și, de îndată ce casa a ajuns în posesia sa, omul a și început să sape ba ici, ba colo, dar el nu a depus un efort prea mare, săpând mai mult la suprafață, și de aceea nici nu a găsit comoara, care era ascunsă la mare adâncime. Și atunci omul și-a zis: «Aha, știu ce am de făcut; am să sap pe dinafară în jurul casei și atunci am să găsesc mai repede comoara ascunsă!»

15. Și a început deci să sape în jurul casei și firește că nu a găsit, comoara, care se afla îngropată la mare adâncime chiar în mijlocul casei. Și, cu cât se depărta cu săpăturile sale de casă, cu atât mai puțin găsea comoara pentru care cumpărase de fapt întreaga casă, Căci acela care caută un lucru acolo unde acesta nu se află și nici nu se poate afla vreodată, acela nu va găsi niciodată lucrul căutat.

16. Cel care vrea să prindă pește, acela trebuie să intre cu năvoadele în apă, pentru că peștii nu înoată prin aer, Iar cel care caută aur, acela nu trebuie să-l caute cu năvoadele prin mare, ci în adâncul munților.

17. Căci nu poți vedea cu urechile și nici nu poți auzi cu ochii, ci fiecare simț își are rostui lui și este destinat unei anumite percepții.

18. Și, tot astfel, inima omului, care este cea mai înrudită cu Dumnezeu, este singura care are menirea de a-L căuta și de a-L găsi pe Dumnezeu, pentru a primi apoi de la El o viață nouă, indestructibilă. Cel care Îl caută însă pe Dumnezeu cu celelalte simțuri ale sale, acela Îl va putea găsi la fel de puțin cum poate un om, legat strâns la ochi, să vadă soarele cu urechile, sau cu nasul, sau chiar cu ochii săi legați.,

19. Iar simțul adevărat și viu al inimii este iubirea. Și acela care reușește să trezească în sine simțul acesta interior al său, pentru a-L căuta cu ajutorul lui pe Dumnezeu, acela Îl va găsi pe Dumnezeu cu aceeași certitudine cu care un om care nu este complet orb găsește cu ochii săi soarele și îi poate privi strălucirea.

20. Dar cel care vrea să asculte o vorbă înțeleaptă, acela nu trebuie să-și astupe urechile încercând să audă cu ochii. Căci ochiul vede lumina și toate formele luminate, dar forma spirituală a cuvântului nu poate fi văzută cu ochiul, ci-doar auzită cu urechea. Ai înțeles tu toate lucrurile acestea?”

Author:  Acustic [ 31.7.2011, 19:44 ]
Post subject:  Capitolul 111 - Comuniunea cu Dumnezeu

Capitolul 111
Comuniunea cu Dumnezeu.

1. Și atunci, în sfârșit, Elena, care-și revenise puțin din emoția marii ei bucurii, a spus: “O, da, desigur, le-am înțeles pe toate foarte bine. Căci cuvintele Tale poartă în ele lumina, puterea și viața, și izvorăsc cu atâta claritate și limpezime din gura Ta, precum un izvor limpede de munte sclipind în lumina dimineții. Dar ce pot face eu oare pentru a-mi liniști măcar puțin inima?! Doamne, omoară-mă, dacă cumva păcătuiesc, însă iubirea mea pentru Tine depășește toate puterile mele! O, lasă-mă să-Ți ating măcar mâna!”

2. Iar Eu i-am spus: “Poți face liniștită lucrul acesta! Căci poți face tot ce-ți poruncește inima ta din străfundurile ei și niciodată nu vei greși; de lucrul acesta poți să fii sigură!”

3. Elena Mi-a cuprins mâna stângă și și-a apăsat-o cu toată puterea pe inimă, a început din nou să plângă de fericire și a spus hohotind: “O, cât de fericiți trebuie să fie aceia care pot fi mereu în preajma Ta, Doamne! O, de m-aș putea afla și eu mereu în preajma Ta!”

4. Eu: “Acela care este în inima sa cu Mine, lângă acela Mă voi afla și Eu întotdeauna, dar și el va fi mereu lângă Mine, și acesta este lucrul principal! Căci ce-i folosește unui om să fie pe pământ mereu în preajma Mea, dar să-și țină inima mereu departe de Mine și să prefere să și-o închine lumii nebune? Ei bine, omul acela se află în situația aceasta mult mai departe de Mine decât ți-ai putea tu imagina vreo depărtare!

5. Acela însă care îmi este în inima sa atât de aproape ca tine, de pildă, iubita Mea Elena, acela îmi va rămâne aproape chiar și atunci când între noi vor fi distanțe mult mai mari decât până la cele mai îndepărtate stele, pe care ochiul abia de le mai zărește lucind din depărtările infinite.

6. Da, un lucru îți spun Eu ție: acela care Mă iubește la fel ca tine și crede cu adevărat că Eu sunt Acela a cărui pogorâre au așteptat-o Patriarhii, acela este pe deplin una cu Mine, tot așa precum Eu, cum Mă vezi și cum Mă simți tu aici, sunt una cu Tatăl Meu din Ceruri! Căci iubirea este în măsură să unească totul. Dumnezeu și creaturile Sale devin una prin intermediul iubirii, și nici o distanță nu mai poate separa ceea ce a unit iubirea cea pură și atât de curată izvorâtă din cele mai adânci profunzimi ale cerului.

7. Prin iubirea ta vei fi deci de-a pururi alături de Mine, chiar dacă în lumea aceasta spațiul te va despărți poate pentru un scurt timp de persoana Mea, însă la un moment dat, dincolo, în împărăția Mea - a spiritului celui mai curat și a celui mai deplin adevăr - nu vei mai fi apoi niciodată despărțită de Mine! Ai reușit, iubita Mea Elena, să înțelegi cât de cât vorbele Mele?”

8. Iar Elena a răspuns: “Cum să nu le înțeleg? Toate s-au limpezit acum în sufletul meu, de parcă soarele ar fi răsărit, și de aceea chiar înțeleg pe de-a-ntregul ceea ce Tu, Doamne, mi-ai spus, iar inima mea înțelege sensul cel mai profund al cuvintelor Tale.

9. Dar uite că aș mai avea o întrebare, izvorâtă dintr-un colțișor nu pe deplin luminat al inimii mele, iar aceasta ar fi următoarea: cum I-ai putea mulțumi vreodată Aceluia care a revărsat asupra ta un asemenea noian de milostivenie? Iubirea, oricât de imensă ar fi ea, nu poate avea valoarea de mulțumire, căci și ea în sine este, precum întreaga viață, doar o expresie a milostiveniei Tale! Oare ce sacrificiu aș putea face pentru Tine sau ce dar demn de Tine Ți-aș putea face Ție, Creatorul meu, ca expresie a recunoștinței mele supreme pentru milostivenia Ta nețărmurită? Uite, Doamne, în privința aceasta inima mea bâjbâie încă în întuneric și nu găsește nici un răspuns la întrebare! O, Dumnezeule mare, n-ai vrea Tu oare ca printr-un cuvințel înțelept al Tău să mă ajuți să ies din încurcătura aceasta?”

Author:  Acustic [ 31.7.2011, 19:53 ]
Post subject:  Capitolul 112 - Cum putem și cum trebuie să-I mulțumim lui Dumnezeu

Capitolul 112
Cum putem și cum trebuie să-I mulțumim lui Dumnezeu

1. Atunci Eu am spus: “O, preaiubită Elena! Oare ce Mi-ai putea oferi tu Mie din lumea aceasta, care să nu fie deja al Meu și pe care să nu-l fi dăruit dinainte lumii Eu însumi?!

2. Vezi deci că o asemenea cerere ar fi una absolut deșartă din partea Mea și ar fi într-o totală contradicție cu Mine și cu ordinea eternă a lui Dumnezeu Tatăl!

3. Află însă că iubirea este aceea care poate face totul cu putință! Iar cel care Îl iubește pe Dumnezeu Tatăl mai presus de orice, acela îmi aduce astfel ofranda supremă și mulțumirea cea mai dragă Mie; căci acela îi jertfește lui Dumnezeu chiar întreaga sa lume.

4. Dar, pe lângă iubirea pentru Dumnezeu Tatăl, mai există și o altfel de iubire, și anume iubirea pentru aproape. Cel care este deopotrivă sărac cu duhul și sărac în ceea ce privește bunurile lumești, acela este de fapt adevăratul «aproape»; iar ceea ce face un om pentru semenii lui de acest fel în numele Domnului, aceea face de fapt pentru Tatăl.

5. Cel care îl primește în casa lui pe un om sărman în numele Domnului Dumnezeu, acela îl primește de fapt pe Domnul, iar fapta sa îi va fi răsplătită în ziua de apoi; cel care primește un înțelept de dragul înțelepciunii, acela va primi răsplata unui înțelept, iar cel care-i întinde un pahar cu apă proaspătă unui însetat, acela va fi răsplătit cu vin în împărăția lui Dumnezeu Tatăl.

6. Când faci însă fapte bune în folosul celor sărmani, fă-le în taină și cu toată iubirea și nu te lăuda cu faptele tale în fața lumii întregi. Căci Tatăl din ceruri vede oricum faptele tale, iar darurile făcute de tine cu iubire Îl vor bucura, iar El ți le va răsplăti însutit.

7. Se mai poate spune că cel care se laudă față de toată lumea cu faptele sale bune, și-a și primit în felul acesta răsplata sa lumească și nu se mai poate aștepta la o alta.

8. Vezi tu, acestea sunt felurile de mulțumire și de jertfă care îmi sunt Mie pe plac, iar în afară de acestea, altele nu există pentru Mine. Căci toate acele jertfe prin foc și de alte feluri înalță un miros dezgustător către nările Domnului Dumnezeu, și toate rugile rostite doar din vârful buzelor Îl cutremură pe Dumnezeu, căci, în cazul lor, inima este departe de iubirea pentru El și pentru aproapele cel sărman!

9. Cui îi pot fi oare de folos smiorcăielile lipsite de noimă din Templu, atâta timp cât gândurile acelor oameni nu sunt îndreptate către miile de frați săraci și înfometați din afara Templului?

10. Mergeți deci și întăriți-i mai întâi pe cei care suferă, dați de mâncare celor flămânzi și de băut celor însetați, îmbrăcați-i pe cei goi și alinați-i pe cei îndurerați, izbăviți-i pe cei închiși și propovăduiți-le celor săraci cu duhul Evanghelia, și atunci veți face cu mult mai mult bine decât dacă vă veți ruga zi și noapte din vârful buzelor prin temple, în timp ce inimile voastre rămân împietrite și nesimțitoare la durerile fraților voștri cei sărmani!

11. Privește aerul, pământul și marea, uită-te la lună, la soare și la stele, uită-te la florile de pe câmpii și la copaci, la păsările din văzduh, la peștii din apă și la toate vietățile de pe suprafața pământului; uită-te la munții cei înalți, la nori și la toate palele de vânt. Vezi tu, toate acestea Îi aduc slavă lui Dumnezeu, și totuși Dumnezeu nu privește niciodată plin de trufie către ele. El privește cu drag numai în inima acelor oameni care Îl recunosc și Îl iubesc ca fiind singurul lor Tată adevărat, bun și sfânt. Cum I-ar putea plăcea atunci Lui o inimă strâmbă sau o ceremonie trufașă cu tot felul de rugi rostite doar din vârful buzelor, în spatele cărora ghicești cel mai sfidător egoism, trufia și setea de putere, precum și destrăbălarea, minciuna și șarlatania?!

12. Cred că înțelegi acum că Dumnezeu nu are nevoie să primească slavă din partea acelor smiorcăiți, căci întreaga infinitate este plină de slavă pentru El.

13. Și apoi, ce slavă I-ar putea aduce omul care este prost și orb lui Dumnezeu, când, de fapt, el oricum nu poate aduce slavă decât prin mila lui Dumnezeu care l-a făcut om?! Sau crezi oare că Dumnezeu poate să vadă vreo cinstire în faptul că oamenii îi sacrifică - de pildă - un bou, în timp ce își păstrează însă inimile împietrite, iar după ofranda adusă ei sunt chiar de zece ori mai răi decât au fost înainte de ea?!

14. O, Eu nu doresc pentru Mine nici o slavă din partea oamenilor. Căci Tatăl din ceruri îmi dăruiește slava Sa peste măsură! Iar dacă oamenii respectă poruncile Mele, iar prin aceasta Mă iubesc și pe Mine, atunci ei Îl slăvesc de fapt pe Tatăl Meu, căci Eu și cu Tatăl suntem una.

15. Și dacă așa stau lucrurile, potrivit adevărului deplin și etern, este limpede că Eu nu pot fi slăvit decât de către aceia care împlinesc voia lui Dumnezeu, așa cum v-au propovăduit-o Moise și toți ceilalți profeți și cum v-o propovăduiesc și Eu însumi vouă, tuturor.

16. Înțelegi acum în ce fel trebuie să-I mulțumiți lui Dumnezeu și cum trebuie El slăvit pentru tot binele pe care îl dăruiește oamenilor?”

Author:  Acustic [ 31.7.2011, 19:57 ]
Post subject:  Capitolul 113 - Viitorul învățăturii pure a lui Dumnezeu

Capitolul 113
Viitorul învățăturii pure a lui Dumnezeu

1. Atunci Elena a spus, întru totul pătrunsă de adevărul cuprins în povețele Mele: “O, Doamne, fiecare dintre cuvintele Tale sfinte a avut în inima mea un răsunet înmiit, iar sufletul meu a vibrat de îndată la ele. Da, acesta este cel mai curat și mai dumnezeiesc adevăr!

2. O astfel de învățătură însă numai Dumnezeu le-o poate dărui oamenilor; căci o astfel de înțelepciune depășește orice posibilitate omenească! Da, acum am aflat foarte multe și știu foarte bine ce am de făcut în viitor!

3. O, cât de minunat este să cunoști vrerea unicului și adevăratului Dumnezeu și să te supui Lui din toate puterile tale. Și cât de jalnic este, pe de altă parte, să fii obligat să te supui legilor create de trufia omenească, care se încheie - culmea! - cu vorbele: «Aceasta este voia lui Dumnezeu!»

4. Mi-am închipuit întotdeauna că un Dumnezeu adevărat nu poate avea decât o voință desăvârșită și pe deplin adevărată, care nu se poate afla niciodată în contradicție cu Sine, așa cum se află legile omenești, care se anulează reciproc chiar în esența lor; căci, de respecți o lege, devii culpabil din perspectiva altei legi, legiferată anterior, iar dacă o respecți pe cea veche, atunci te pedepsește legea cea nouă! Și atunci întreb: cine mai poate fi în condițiile acestea un adevărat om și să mai și rămână și să trăiască astfel?!

5. Să luăm - de pildă - legile vechilor noștri zei! Iată ce rezultă din vorbele preoților cei șireți: «De-i aduci ofrande lui Pluto, îl superi pe Zeus, iar de-i aduci ofrande lui Zeus, atunci îl superi pe Pluto; dar dacă aduci jertfele tale preoților acelor zei, care sunt singurii care se pricep să domolească furia zeilor, atunci procedezi corect!» Căci doar aceștia, susțin ei, ar fi capabili să mijlocească în chip eficient între zei și oameni. Și astfel preoții își atrag către ei toate jertfele, lăsându-se totodată idolatrizați de bietul popor sărman și orb, stors de vlagă de către ei, și întreg poporul trebuie să tremure în fața puterii lor. O, cu siguranță că acest lucru nu va mai fi tolerat de învățătura cea nouă, atât de curată!”

6. Eu i-ani răspuns: “Nu-ți fă griji în această privință! În mod invariabil lucrurile de jos se petrec la fel cu ceea ce vine de sus, în curățenia sa cea mai deplină, indiferent dacă este vorba de ceva spiritual sau de ceva material; de îndată ce forța superioară atinge însă scoarța pământului, ea își pierde neîntârziat întreaga puritate și se întinează.

7. Gândește-te numai la picăturile de ploaie!. Nici un diamant nu ar putea fi mai limpede decât o astfel de picătură de ploaie; de îndată însă ce ea atinge suprafața pământului s-a zis cu puritatea ei!

8. La fel, suie-te pe un deal și n-ai să te poți mira îndeajuns de cât de curat este aerul; dacă vei privi însă în vale, vei vedea o mare diferență între puritatea de sus și cea de jos!

9. Și cât de curați sunt fulgii de zăpadă atunci când cad din nori! Dar uită-te apoi peste două zile la covorul de zăpadă, care la început era sclipitor de alb, și ai să-l găsești murdar!

10. Sau urmărește vântul, când adie dinspre înălțimi către vale, cum briza sa este pe dată tulburată de supărătoarele firicele de praf; ba chiar și soarele, luna sau stelele își pierd mult din strălucirea lor atunci când se apropie de orizont. Razele soarelui de amiază sunt adeseori tulburate de aburii emanați din pământ, astfel că uneori nu mai poți zări soarele - cu toată strălucirea sa - suficient de bine pentru a putea spune cu exactitate: iată unde este el, aici sau acolo!

11. Același lucru se petrece întotdeauna și cu darurile spirituale venite din ceruri; oricât de pure și curate ar fi ele în momentul apariției lor, cu timpul ele se tulbură datorită murdarelor interese lumești, la fel ca toate celelalte despre care tocmai ți-am vorbit.

12. La fel se va petrece probabil și cu învățătura aceasta a Mea: nu va rămâne nici o fărâmă din ea care să nu fie făcută de ocară și care să nu fie sfărâmată între dinți!

13. Templul pe care-l ridic Eu acum va fi dărâmat într-o zi, la fel cum romanii vor dărâma nu peste multă vreme Templul din Ierusalim, astfel că nu va mai rămâne piatră pe piatră din el!

14. Templul acesta al Meu Eu îl voi reconstrui însă. Templul de piatră din Ierusalim nu va mai fi niciodată reconstruit! Dar nu-ți face griji pentru toate acestea. Căci Eu le știu pe toate și știu și de ce trebuie să se petreacă astfel!

15. Iată, nici un om nu apreciază în mod deosebit lumina în timpul zilei sau căldura pe timp de vară. Dar atunci când vine noaptea, lumina este mult mai prețuită, iar căldura învățăm să o apreciem abia pe timp de iarnă geroasă.

16. La fel stau lucrurile și în cazul luminii spirituale sau al căldurii spirituale. Cel care se mișcă într-o deplină libertate, acela nu dă prea mare atenție libertății. Atunci însă când ajunge să lâncezească în temniță, prins în lanțuri, atunci abia își dă el seama ce dar de preț este libertatea!

17. Iată deci, scumpa Mea Elena, de ce se îngăduie tulburarea întregii purități - pentru ca omul aflat în cea mai mare disperare să învețe să cunoască valoarea luminii care este plină de curățenie!

18. Iar dacă mai apoi, în noaptea cea neagră, lumina cea curată va începe să răzbată din nou, foarte repede tot ceea ce respiră și trăiește se va orienta către ea, la fel cum în iarna lipsei de iubire a omenirii toți vor încerca să se cuibărească lângă o inimă fierbinte, precum sărmanii înghețați de frigul iernii lângă focul unei sobe dogoritoare.

19. Lucrurile acestea nu ți le-am dezvăluit decât ție și altor câțiva. Fiecare trebuie să păstreze însă pentru sine cele aflate și să nu le spună mai departe; căci nu în aceasta constă învățătura Mea! Ți-am spus toate acestea, preafrumoasă Elena, doar pentru propria ta liniștire; dar ele nu sunt destinate și pentru urechile vreunui al treilea! Căci de toate cele exterioare necesare Mă îngrijesc Eu însumi, iar oamenii nu au altceva de făcut decât să se îngrijească fiecare de puritatea propriei sale inimi. Dacă aici lucrurile sunt în cea mai bună rânduială, atunci toate cele exterioare se vor aranja de la sine. Oare ai înțeles toate acestea, scumpa Mea Elena, la fel de bine și de exact pe cât am dorit să ți le transmit?”

20. Elena Mi-a răspuns: “Da, Doamne! Firește că aflarea unor asemenea lucruri încă dinainte ca ele să se petreacă nu este deloc de natură să mă bucure. Dar desigur că toate își au rostul lor cel bun și înțelept, iar Tu te îngrijești fără îndoială întotdeauna de tot de este mai bun în om și, prin urmare, toate trebuie să se petreacă - desigur - așa cum Tu, o Doamne, în preamilostiva Ta compasiune, mi le-ai vestit acum mie! Facă-se deci în veci și de-a pururi voia Ta!”

21. După vorbele acestea, Elena a căzut într-un fel de extaz plin de iubire, ținându-Mi în continuare mâna apăsată pe pieptul ei, lucru care începuse s-o îndurereze puțin pe Iara a noastră, căci în decursul întregii discuții cu Elena ei nu-i adresasem nici un cuvânt. Dar durerea ei s-a risipit de îndată atunci când am privit-o cu toată prietenia.

Author:  Acustic [ 31.7.2011, 20:04 ]
Post subject:  Capitolul 114 - Explicații referitoare la trezirea sufletului

Capitolul 114
Explicații referitoare la trezirea sufletului

1. După un timp oarecare, Iara, puțin stânjenită de privirea Mea prietenoasă, a spus: “Doamne, singura mea iubire! Oare n-am fost totuși puțin prea cutezătoare, jignindu-Te pe Tine cu așa-zisa mea gelozie din cauza acestei minunate Elena? Dacă da, Te rog să mă ierți, Tu, singura mea iubire!”

2. Eu i-am răspuns: “Fii liniștită, fiica Mea! Căci nici chiar cel mai rău dintre oameni nu s-ar putea simți jignit de prea multă iubire, darămite Eu! Dacă M-ai fi iubit mai puțin, tu nu te-ai fi temut că vei pierde ceva din iubirea Mea pentru că îmi revărs iubirea asupra Elenei; dar întrucât Mă iubești cu adevărat mai presus de orice, te-a încercat pentru câteva clipe o astfel de teamă, și acest lucru s-a petrecut numai din cauză că, pentru acele câteva clipe ai scăpat din vedere, din acea privire interioară a sufletului tău, cine sunt Eu de fapt. Acum însă, când ți-ai revenit și ți-ai dat din nou seama cine sunt Eu, nu te vei mai lăsa păcălită nici măcar de Elena.

3. Uită-te la soarele de pe cer, cum scaldă el în lumina sa florile de pe câmpii și spune-Mi: nu ar fi oare un lucru prostesc din partea vreunei flori să se supere pe soare pentru că o învăluie în aceeași lumină și pe vecina ei?

4. Și uită-te acum la stelele cele mari, dintre care ai avut bucuria să poți vedea câteva chiar mai îndeaproape și în mediul lor natural! Vezi tu, toate acestea, și încă nesfârșit de multe altele, pe care niciodată ochiul vreunui om în trup de carne nu le va putea vedea, toate există și trăiesc prin iubirea Mea! Iar din moment ce iubirea Mea se dovedește a fi îndeajuns pentru atât de nespus de mulți și de mari destinatari, cum poți atunci tu, fetița Mea, să te lași cuprinsă de teama că - din cauza Elenei - te-ai putea alege cu prea puțin din iubirea Mea?! Îți dai acum seama de trufia ascunsă în frica ta - care a durat din fericire numai câteva clipe - că ai putea pierde ceva din iubirea Mea?”

5. Iara a spus: “Da, Doamne, Tu - iubirea mea cea mare, Tu - viața mea, iar de-acum îi voi fi o prietenă adevărată Elenei și voi încerca să-mi însușesc chiar câteva dintre virtuțile ei. Ah, de-ar fi avut și surorile mele convingerile acestei Elena, ce bucurie ar fi fost pentru mine! Însă ele au numai convingeri lumești și nu se poate discuta cu ele nimic despre cele spirituale; pentru așa ceva sunt mult mai potrivite fiicele bătrânului Marcu decât surorile mele! Of, dacă ar exista măcar un singur mijloc de a le face și pe surorile mele mai spirituale!”

6. Eu i-am răspuns: “Ei, lasă asta acum; atunci când vei ajunge acasă le vei găsi și pe surorile tale mult mai receptive la cele spirituale decât erau înainte. În plus, îl ai și pe Rafael al tău alături, iar împreună cu el sunt convins că te vei dovedi în stare să-i aduci pe calea cea dreaptă pe frații și pe surorile tale.

7. De altfel, la oamenii care au concepții lumești foarte puternic înrădăcinate, această deschidere spre cele spirituale nu este un lucru atât de simplu cum ne închipuim noi. Este adeseori nevoie de mult timp și de multă răbdare pentru a elibera sufletele lor de zgura în care sunt învăluite.

8. Înainte de a se fi realizat o asemenea purificare a sufletelor nu se poate face nimic, chiar dacă fondul lor ar fi extrem de spiritual. Căci a te baza în acest scop numai pe minte, ar însemna să construiești o casă pe nisip.

9. Este imperios necesar ca inima să se deschidă; iar dacă ea este încă prea încărcată de materie, atunci spiritualitatea nu își va găsi nici un sprijin în ea! La fel și tu, în cazul surorilor tale, trebuie să te îngrijești în primul rând ca inimile lor să se purifice de tot ceea ce este material, și atunci nu vei mai avea dificultăți mari cu surorile tale, pentru care îți faci acum atâtea griji. Eu însă am numai cuvinte de laudă pentru grijile acestea ale tale și îți promit că ele nu vor mai dura mult. Ai reușit acum, prea iubita mea Iara, să înțelegi cât mai bine vorbele Mele?”

10. Iara a răspuns: “Da, firește, dar numai în măsura în care o copilă de nici paisprezece ani poate înțelege probleme spirituale de felul acesta! Probabil că vorbele Tale, pe care mi le-ai adresat acum, conțin și profunzimi de necuprins, pe care sufletul meu deocamdată nu le poate înțelege; dar atât cât poate fi înțeles în momentul acesta al vieții pământești, cred că am înțeles și sunt convinsă că Tu, Doamne, nu vei lăsa puterea de înțelegere a sufletului meu să scadă nici de acum înainte. Dar iată că iubita noastră Elena a căzut într-un somn adânc și prin urmare nu voi mai putea sta de vorbă cu ea!”

11. Eu i-am spus: “Bine, dar acest lucru nu are o prea mare importanță; căci mai avem destui oameni în jurul nostru cu care putem sta de vorbă, dacă este nevoie să vorbim cu cineva! Cât de curând însă se va petrece din nou ceva care ne va capta toată atenția, astfel că nici nu ne va rămâne prea mult timp pentru discuții sterile!”

12. Iar Iara a întrebat repede: “O, Doamne, dar ce se va mai petrece?”

13. Eu i-am răspuns: “Ei bine, lucrul acesta nu este nevoie să-l afli dinainte; iar atunci când el se va petrece, vei afla imediat!”

14. Atunci a intervenit și Uran, care se odihnea alături de Matael pe o bancă din grădină, și M-a întrebat: “Doamne, oare ne paște vreun pericol?”

15. Iar Eu i-am răspuns: “Pe noi, cei de aici, nu; în schimb pe ceilalți oameni care nu se află lângă Mine aici, pe culmea aceasta, da! Dar mai bine stați cu ochii pe Cezareea lui Filip și veți vedea cât de curând din ce parte bate vântul!”

Author:  Acustic [ 31.7.2011, 20:13 ]
Post subject:  Capitolul 115 - Urmările fenomenelor naturale în Cezareea lui Filip

Capitolul 115
Urmările fenomenelor naturale în Cezareea lui Filip

1. Locuitorii din Cezareea așteptau cu toții, cu spaimă în suflet, lucrurile îngrozitoare ce aveau să se abată, după părerea lor, asupra pământului. Evreii așteptau judecata prevestită de Daniel, iar păgânii războiul dintre zei. Iar atunci, poporul de rând s-a răzvrătit, refuzând să mai dea ascultare mai-marilor săi și trecând la distrugerea a tot ceea ce-i ieșea în cale. Pe scurt, la numai câteva ore după stingerea soarelui ireal, în oraș se produsese cea mai mare anarhie, pentru care se făceau vinovați însă mai ales preoții cei proști.

2. Căci printre aceștia existau și unii inițiați în vechea înțelepciune și în științele egiptenilor, cărora nu le-a păsat de dispariția bruscă a soarelui ireal de pe cer, știind din vechea mitologie egipteană că asemenea fenomene se mai produseseră și în alte dați, fără a produce vreun fel de pagubă pământului. La rândul lor, unii dintre preoții evrei își spuneau în sinea lor că n-ar fi exclus să fi apărut vreun al doilea Iosua care, pentru vreun scop foarte însemnat, numai de el știut, i-o fi poruncit soarelui să strălucească pe cer un timp mai îndelungat decât de obicei!

3. În același timp, exista la o anumită sectă a evreilor și credința că, o dată la o sută de ani, în ziua înfrângerii totale a Ierihonului, soarele rămânea, spre veșnică amintire, un timp mai îndelungat pe cer, fără ca acest lucru să dăuneze în vreun fel pământului; de aceea, nici acești farisei nu s-au speriat deloc de fenomenul care se produsese.

4. Se mai aflau de asemenea în acel oraș, probabil cu ocazia vreunei călătorii a lor, și câțiva magicieni din miazăzi, iar aceștia știau că ori de câte ori soarele se întuneca complet în vreo zi anume, el rămânea apoi seara un timp mai îndelungat pe cer, pentru a compensa astfel dauna pricinuită pământului de dispariția sa de peste zi. De aceea, nici acești oameni nu s-au temut deloc de fenomenul la care au asistat. Toți cei pomeniți însă au căutat să tragă foloase pentru ei înșiși din cele petrecute, băgând o spaimă de moarte în poporul de rând.

5. La rândul său, după stingerea soarelui ireal, poporul a recurs la toate mijloacele de împăcare a divinităților după sfaturile preoților lor; însă nimic nu părea suficient pentru lăcomia fără seamăn a preoțimii; căci aceasta vedea că poporul nu scosese încă la iveală chiar toate bunătățile și lucrurile de preț pe care le deținea.

6. Mârșăvia aceasta a preoților a sesizat-o însă un grec bătrân, om de mare omenie, inițiat oarecum și el în interpretarea fenomenelor din natură. Acesta i-a adunat degrabă la el acasă pe câțiva dintre oamenii mai isteți din popor și le-a explicat cum s-a priceput mai bine și foarte pe scurt caracterul absolut natural al fenomenului, precum și faptul că acesta nu le poate produce nici un rău. El le-a atras totodată atenția oamenilor adunați la el și asupra lipsei totale de scrupule a mârșavei preoțimi, spunându-le: “Vedeți voi, dacă fenomenul acesta atât de surprinzător ar fi fost în vreun fel de temut, atunci cu siguranță că șmecherii de preoți n-ar alerga acum de colo-colo, cu sacii lor, pe toate ulicioarele, storcând de la oameni prin escrocherie ofrande cât mai prețioase și mai multe! Iar mai apoi, când după câteva ore soarele va răsări din nou, la fel ca întotdeauna, escrocii amintiți vor da din nou fuga pe ulicioare și vor cere iarăși de la oameni, de data aceasta daruri de mulțumire pentru zei! Duceți-vă deci și spuneți bietului norod înșelat toate lucrurile acestea și spuneți-i că grecul cel bătrân și înțelept este cel care v-a trimis să-i duceți vorbă!”

7. Acum, trebuie să spunem că grecul acesta bătrân și bun cunoscător al fenomenelor naturii se bucura de un mare renume printre oameni, astfel încât cuvintele lui s-au răspândit cu iuțeala fulgerului din om în om.

8. Astfel, în mai puțin de o or㠓judecata de apoi” a luat o altă întorsătură, iar preoțimea s-a văzut nevoită să dea înapoi toate bunurile luate prin escrocherie și să-și ia cât mai repede cu putință tălpășița. Căci poporul era tot mai înverșunat și fiecare “uns al zeilor” își vedea de-acum viața în pericol.

9. Firește că Eu prevăzusem toate acestea și de aceea îi atrăsesem lui Uran atenția cu câteva clipe înainte ca revolta evidentă a poporului împotriva preoțimii să înceapă să se manifeste - deși mai existau încă mulți oameni de rând care mai așteptau în mare înfricoșare, în afara orașului, să se petreacă lucruri dintre cele mai îngrozitoare.

10. Îndată după prevestirea evenimentelor de către Mine, s-au văzut dintr-o dată flăcări înalte țâșnind din mai multe cădiri, iar urletele înfricoșătoare au ajuns până la urechile noastre.

11. În acel moment a dat fuga la Mine Cyrenius, cu Iulius după el, și M-a întrebat înspăimântat ce se petrece în oraș; căci manifestările observate luau după părerea lor tot mai mult forma unei răscoale populare! Eu însă le-am explicat pe scurt, lui și lui Iulius, care era situația, așa cum am arătat mai înainte.

12. Aflând cum stăteau lucrurile, Cyrenius și Iulius s-au liniștit pe dată și M-au întrebat doar atât, dacă nu trebuie să ne așteptăm și noi la unele urmări mai grave.

13. Eu le-am răspuns: “Voi nu trebuie să vă așteptați la nici un fel de urmări, preoțimea de acolo însă da; căci acum, populația cea isteață încearcă să-i înduplece pe zei cu un holocaust, incendiind casele preoților și templele zeilor! Iar pe preoțimea aceasta cu siguranță că n-o veți jeli, căci odată și odată tot trebuiau stârpiți puii aceștia de năpârci! Iată deci că soarele ireal a avut o lumină bună, căci ea i-a dezvăluit poporului toată nerușinarea slujitorilor zeilor, iar aceștia își capătă acum binemeritata răsplată!”

Author:  Acustic [ 31.7.2011, 20:33 ]
Post subject:  Capitolul 116 - Bucuria lui Marcu legată de pedepsirea preoților

Capitolul 116
Bucuria lui Marcu legată de pedepsirea preoților

1. În momentul acela s-a trezit și Elena din somnul ei adânc și binefăcător. Ea s-a speriat destul de tare când a văzut agitația mare care domnea printre oamenii de pe colină și totodată și orașul de la poalele acesteia, aflat în flăcări. Iara însă a prins-o de mână și i-a explicat întreaga situație, după care Elena s-a liniștit și a spus: “Încă de-acum vreo oră am avut în sufletul meu convingerea fermă că soarta aceasta avea să lovească în mod inevitabil orașul de acolo îndată după stingerea soarelui ireal. Și iată desfășurându-se întocmai, chiar în fața ochilor noștri și a urechilor noastre, presimțirea destul de vagă pe care am avut-o! Cred că Tu, Doamne, ai știut ce se va petrece chiar de când ai hotărât aprinderea soarelui ireal, și abia acum reiese limpede motivul pentru care l-ai făcut să strălucească!”

2. Iar Eu am spus: “Da, așa este, copila Mea dragă, fără îndoială că așa stau lucrurile! Orice lumină pe care Eu o aprind pe cer urmărește o mulțime de alte scopuri bune, nu numai pe acela al strălucirii, care firește că este doar un obiectiv secundar și foarte neînsemnat.

3. Privește numai lumina soarelui! Strălucirea sa este fără îndoială un lucru secundar, de mică însemnătate. Uită-te însă la toate viețuitoarele de pe pământ, la cele aflate în libertate, precum și la cele captive, uită-te la aspectul lor exterior și vei putea vedea cum fiecare este afectat de lumina și de căldura soarelui, suportând efecte despre care nici n-a visat încă vreun cercetător al naturii de pe pământul acesta! Și toate acestea reprezintă numai efecte ale luminii soarelui!

4. Dar chiar și pământul acesta ți-ar putea înfățișa atât de multe minunății dintre cele mai diverse datorate numai luminii soarelui, încât nici în câteva mii de ani de acum înainte nu le-ai putea sesiza pe toate cu ochii trupului tău, și cu atât mai puțin le-ai putea ține socoteala!

5. Însă în jurul soarelui nostru, a cărui lumină generează atât de multe minunății chiar pe acest pământ, se rotesc și o mulțime de alte corpuri cerești luminate de soare, unde lumina acestuia dă naștere la alte noi minunății, neîntâlnite pe pământ sau pe oricare altul dintre corpurile cerești! Vezi tu, toate acestea reprezintă efectul uneia și aceleiași lumini!

6. Așadar, poți fi sigură că nu am aprins pe cer soarele ireal doar de dragul unei străluciri puțin mai îndelungate! Ce părere ai acum, preaiubita Mea fiică?”

7. Elena a spus: “O, Dumnezeule atât de mare și de sfânt, Tu știi prea bine că în cazul acesta omul nu poate avea în veci nici un fel de părere! Căci măreția și înțelepciunea Ta sunt mult prea mari și cine ar putea pătrunde în profunzimile atotputerniciei Tale?!

8. Este deja un miracol foarte mare chiar și simplul fapt că eu am dreptul să Te iubesc pe Tine mai presus de orice și să-mi găsesc fericirea deplină în iubirea aceasta, de care inima mea nu va fi în veci vrednică! Dar ca cineva să caute să cerceteze mai îndeaproape Ființa Ta divină și de nepătruns, asta mi s-ar părea cea mai mare nerozie a unei inimi omenești! Iată, Doamne, care este părerea mea!

9. Căci Tu ești cu adevărat demn de cea mai mare iubire, și aceasta cred eu că este cea mai deplină fericire. Dar nici un spirit nu va putea pătrunde în vecii vecilor în spiritul Tău!”

10. După cuvintele acestea, ale frumoasei Elena, pline încă de întreaga beție a iubirii, bătrânul Marcu a venit la Mine și a spus: “Doamne, oare limbile acelea mari de foc vor prăji cum se cuvine și vor frige și peștii aceia mulți și foarte frumoși pe care am fost eu nevoit să-i dau preoțimii evreiești ca zeciuială? Căci Tu știi bine, Doamne, că eu am fost întotdeauna, după puterile mele, primitor cu toată lumea. Și întotdeauna am simțit, atunci când am dăruit, o fericire mai mare decât a simțit poate chiar cel care a primit darul. Însă zeciuială dată fariseilor m-a necăjit până în adâncul inimii! Și, după cum bag eu de seamă, în special casele preoțimii evreiești se află acum în flăcări! Binemeritată răsplată pentru puturoșii aceia fără scrupule, care nu fac altceva decât să-l pungășească pe omul de rând! Și, de aceea, mă bucur de ea mai mult decât dacă cineva mi-ar fi dăruit zece dintre cele mai frumoase case din oraș! Tu știi bine că niciodată nu m-am bucurat de nefericirea altuia; de data aceasta însă - iartă-mă, o, Doamne - dar mă bucur din plin de ea!

11. Căci a da unui om nevoiaș ceva este o mare fericire pentru o inimă pătrunsă de bunătate, iar a-i da unui lucrător al Tău răsplata cuvenită, ba chiar și ceva în plus, asta o socotesc a fi o îndatorire sfântă a fiecărui om. Și tot o datorie sfântă a fiecărui om cinstit este să-și plătească dările stabilite de lege către conducătorul țării, căci acesta are multe griji și cheltuieli legate de asigurarea ordinii și siguranței în țara sa, iar supușii săi sunt obligați, prin iubirea față de aproapele lor, să facă cu toată bucuria ceea ce stăpânul țării consideră a fi bine pentru întregul stat și ceea ce cere el de la supușii săi.

12. Sigur că printre regi pot să existe uneori și unii tirani egoiști, capabili să stoarcă poporul până la sânge; după un astfel de tiran însă vine apoi din nou un rege bun, iar poporul respiră din nou ușurat.

13. Preoțimea rămâne însă mereu aceeași; ea tiranizează poporul, ca un vampir, o mie de ani, cere de la el birurile cele mai rușinoase și nu-i oferă acestuia nimic în schimb decât cea mai mare înșelătorie, în toate privințele! Da, fără îndoială că orice om cinstit trebuie să-I înalțe slavă Domnului Dumnezeu atunci când El îi trage în sfârșit la răspundere pe șarlatanii aceștia, cu ura lor nețărmurită față de oameni! Iată deci că este un adevărat balsam pentru sufletul meu când văd limbile de foc devorând în special splendidele locuințe și sinagogi ale fariseilor evrei, și asta chiar în ajunul sabatului. Căci mâine e zi de sabat, iar indivizii aceștia nu ar avea voie în astfel de zi nici să adune jertfe și nici să se îndeletnicească cu vreo altă treabă. Ei bine, lecția aceasta strașnică și-au meritat-o din plin nelegiuiții aceștia bătrâni și nesătui!”

14. Și atunci am întrebat Eu: “Dar știi tu sigur că flăcările acelea din oraș îi vizează tocmai pe farisei și pe preoții păgâni?”

15. “O, ba bine că nu – spuse Marcu - căci am intrat în casă pentru a da niște porunci pentru mâine în legătură cu săracii, care mai mult ca sigur că mă vor vizita mâine, și tocmai atunci au apărut trei tineri greci, pe care i-am servit cu pâine și vin, iar ei mi-au povestit repede ceea ce se petrece jos, în oraș; și aș fi fost în stare să-i răsplătesc cu o perlă mare pentru fiecare cuvânt pe care-l rosteau, așa mare bucurie mi-au făcut! Soarele ireal a avut efectul acesta benefic!”

16. Atunci am spus Eu: “Vezi însă că mâine vei avea de plătit pentru bucuria aceasta a ta; căci mulți dintre farisei se vor înființa la masa ta.”

17. Marcu: “Cu mare plăcere, căci pentru bucuria aceasta sunt dispus să-i hrănesc pe indivizii aceia chiar timp de opt zile la rând; și poate că în felul acesta vreunul dintre ei va deveni chiar un om adevărat; căci Tu, Doamne, faci ca orice lucru să devină posibil!”

Author:  Acustic [ 31.7.2011, 20:37 ]
Post subject:  Capitolul 117 - Reproșuri pentru bucuria față de necazul altuia

Capitolul 117
Reproșuri pentru bucuria față de necazul altuia

1. După aceste manifestări de aprobare din partea lui Marcu, la care s-au adăugat și altele, de la cei care îl ascultaseră pe bătrân, Elena a văzut deodată o limbă de foc deosebit de luminoasă țâșnind spre cer, astfel încât ea a scăldat în lumină întreaga zonă. Cyrenius a sesizat și el limba aceea de foc ridicându-se din centrul orașului, iar flacăra părea din ce în ce mai luminoasă, mai mare și mai înaltă.

2. Noaptea, orice lumină are însă amăgitoarea însușire de a părea unui om necunoscător al fenomenelor optice că se apropie tot mai tare, cu cât creste în intensitate și în amploare în locul în care se află de fapt. Astfel, de pildă, copiii mici întind adesea mâinile spre lună, pentru că, datorită luminozității ei, aceasta li se pare a se afla foarte aproape, iar câinii latră adeseori la ea din același motiv.

3. De aceea și Elena a avut impresia că flacăra aceea din ce în ce mai mare și mai luminoasă se apropie tot mai mult de noi și M-a rugat să poruncesc flăcării celei haine să nu mai vină către noi și să nu ne facă vreun rău.

4. Atunci le-am spus Eu tuturor celor de față: “Bine, dar nu mai fiți atât de copilăroși! Senzația că flacăra se apropie tot mai mult de noi este doar o amăgire optică. Luminozitatea tot mai puternică a flăcării are însă următoarea explicație: focul din marele palat al mai-marelui fariseilor a pătruns în cămara cea imensă a acestuia. Iar acolo se află vreo două sute de chintale din cel mai curat și mai bun ulei, în butoaie bine închise și, de asemenea, mai multe butoaie cu petrol pentru iluminatul palatului, la care se adaugă și o mare provizie de unt, lapte și miere. Și iată, toate produsele acestea au luat acum foc și ard în flăcări atât de mari și de luminoase, iar cu ocazia aceasta se vor prăji probabil și peștii tăi, bătrâne Marcu, așa cum ți-ai dorit tu cu puțin înainte. Căci în cămara cea mare se găsea o mare parte dintre ei, gata pregătiți pentru mâine. Ei, ce spui acum, Marcule, de toate acestea?”

5. Iar Marcu a spus: “O, mărite Doamne, care poți pătrunde cu privirea Ta la fel de bine în străfundurile inimii mele, ca și în cămara mai-marelui fariseilor, Tu știi prea bine că nici acum și nici altădată eu nu m-am bucurat de nenorocirea altuia. E drept, ca războinic am fost foarte sever, dar niciodată nu i-am pricinuit vreun rău cuiva din propria mea voință, în afara acelora care fuseseră dinainte condamnați de lege - lucru împotriva căruia nu mă puteam ridica. Dar niciodată nu am simțit vreo bucurie atunci când puterea legii a lovit pe careva. Astfel că nici în cazul de fată nu resimt chiar o bucurie din toată inima pentru nenorocirea în sine, și nici pentru faptul că frumoșii mei pești se prăjesc și ei acolo, doar spre bucuria vulturilor; dar faptul că tartorii aceia au primit în sfârșit o lecție binemeritată, asta chiar că îmi aduce o bucurie nesfârșită!

6. Căci mistuirea comorilor lor de către flăcări nu reprezintă decât paguba cea mai mică pentru ei; dar faptul că întreaga încredere în învățăturile lor este acum mistuită și ea, aceasta este paguba cea mare pe care o au ei de suferit, dar care reprezintă în schimb un mare folos pentru poporul înșelat. Căci acesta își va putea deschide acum urechile și inimile pentru primirea adevărului dumnezeiesc cel curat, și acesta este de fapt lucrul de care mă bucur cel mai mult. Și nu ar fi deloc exclus ca, în măsura în care mințile și inimile lor nu sunt complet împietrite, preoții loviți de năpastă să devină chiar ei ceva mai receptivi la adevărul cel adevărat, spre deosebire de perioada când erau înconjurați de comorile lor. După părerea mea, ziua de mâine ne va aduce tot felul de pilde memorabile! Spune-mi Tu, Doamne, dacă am dreptate sau dacă și bucuria aceasta a mea este condamnabilă în ochii Tăi!”

7. Eu i-am răspuns: “O, nicidecum; căci de nu aș fi avut și Eu același motiv să fac să se petreacă toate lucrurile acestea, care ți-au produs ție atâta bucurie, atunci n-ai fi văzut niciodată soarele ireal, iar pârjolul de colo nu ar fi avut loc. Dar totuși la început s-a simțit puțină bucurie răutăcioasă în sufletul tău, căci erai supărat pe farisei pentru lipsa lor de omenie și de scrupule la zeciuială. Acesta a fost lucrul pentru care te-am dojenit puțin mai înainte și pentru care mâine va trebui să-i hrănești pe mai mulți dintre preoții afectați de incendiul provocat. Dar firește că acest lucru nu te va sărăci prea tare!

8. Vezi tu, un om drept și desăvârșit trebuie să fie desăvârșit în toată simțirea și gândirea sa, precum și în faptele sale, căci altminteri el nu este nici pe departe pregătit pentru împărăția cerurilor!

9. Să-l luăm de pildă pe un violator ticălos și plin de cutezanță al legilor orânduirii omenești, o adevărată lepădătură umană, pe scurt spus, un individ care ar putea fi numit drept un frate al Satanei. Să spunem că mult timp omul respectiv își duce la împlinire nestingherit toate fărădelegile sale, fiindcă executorii legii nu pot pune mâna pe el, căci viclenia sa cu adevărat satanică îi este ca o pavăză. Și mulți dintre oameni nu-și doresc nimic mai arzător decât ca răufăcătorul să cadă cât mai curând în mâinile justiției!

10. În sfârșit, să spunem că armata executorilor legii reușește să-l înșface pe îndrăznețul criminal, să-l judece și să-l condamne la cea mai aspră și binemeritată pedeapsă! Și iată că oamenii se bucură acum, cu mic, cu mare, că nelegiuitul și-a căpătat în sfârșit pedeapsa meritată; ba poate că există unii oameni foarte cumsecade cărora le pare rău că nu pot fi chiar ei călăi pentru odiosul criminal, pentru a-l putea pedepsi după pofta inimii lor!

11. Dar ia să ne întrebăm acum cu inima curată, dar și cu un cuget la fel de curat, dacă o asemenea bucurie se potrivește unui om desăvârșit?! O inimă curată și un cuget curat vor răspunde cu siguranță astfel: «Sigur că mă bucur pentru faptul că omenirea, terorizată ani de-a rândul de nelegiuitul acesta, a scăpat în sfârșit de un asemenea demon și poate trăi din nou liniștită. Dar și mai mare ar fi fost fericirea mea dacă demonul respectiv și-ar fi recunoscut nelegiuirea, ar fi regretat-o și s-ar fi îndreptat în felul acesta, transformându-se într-un om folositor și căutând după posibilitățile sale să repare răul pricinuit!»

12. Și acum să-Mi spuneți voi Mie, care atitudine vă place mai mult: prima bucurie, stârnită de pedeapsă, sau cea de-a doua, însoțită de o dorință curată și cu adevărat omenească?”

13. Și atunci a spus Marcu: “Dar nici nu poate fi vorba de vreo alegere; căci cea de-a doua bucurie este potrivită omului, în timp ce prima este - după părerea mea – încă foarte brutală, egoistă și animalică!”

Author:  Acustic [ 31.7.2011, 20:43 ]
Post subject:  Capitolul 118 - Matael devine vicerege

Capitolul 118
Matael devine vicerege

1. Și atunci a spus și Uran: “Gânduri atât de minunate și atât de profund filantropice nici n-am mai auzit vreodată! Sunt și eu om și suveran peste mai multe sute de mii de oameni, și toată lumea susține că supușii mei ar fi cei mai fericiți din întregul Pont. Dar totuși am fost nevoit să aplic și eu legea așa cum mi-a fost ea transmisă de la Roma, cu excepția câtorva îndulciri ale pedepselor, lucru pentru care am primit anterior, în calitatea mea de suveran, încuviințarea Romei. Chiar și așa, oricât de mult le-aș fi îndulcit eu, legile mi s-au părut întotdeauna foarte dure!

2. Cât de puțin țin ele cont de natura omului și cât de puțin - sau chiar deloc - au ele în vedere dacă un anumit om, potrivit naturii și însușirilor sale, are posibilitatea de a respecta o anumită lege sau nu! Pe cât de prostesc ar fi să susții că o singură sanda se potrivește la toate picioarele, tot atât de prostească mi se pare și o lege care nu ține deloc seama de natura omului și de însușirile sale!

3. Dar, așa cum ai înfățișat Tu, Doamne și Stăpâne, legile vieții, oricare om, indiferent de natura și de însușirile sale, se poate orienta cu ușurință după ele și poate respecta ușor asemenea legi cu adevărat filantropice! Atunci când voi ajunge din nou acasă, lucrurile vor arăta în curând altfel și în țara mea!

4. Matael și cei patru tovarăși ai săi, care poartă acum - ce-i drept - veșminte romane, vor primi de la mine haine tradiționale grecești și mă vor ajuta să-mi organizez cât mai bine micuțul meu regat. Iar pe Matael îl numesc încă de pe acum drept primul meu consilier și, întrucât eu nu am un fiu, și în funcția de vicerege.”

5. A intervenit și Cyrenius, care a adăugat: “Iar eu, ca guvernator general al Romei în întreaga Asie și o parte a Africii, înzestrat cu toate împuternicirile, primite chiar din mâna împăratului Cezar Augustus, care a fost fratele meu, iar acum și din cea a fiului său, încuviințez pe deplin alegerea aceasta! Tu, Uran, n-ai fi putut găsi în lumea întreagă un om mai potrivit! Dixit! (Am zis!) - CYRENIUS.”

6. Atunci am spus și Eu: “Iar Eu îl confirm de asemenea; căci în sufletul Meu, Eu l-am uns pe el de multă vreme pentru această funcție. Însă tu, Uran, poți să-l ungi când vei ajunge acasă și cu ulei de nard, în fața întregului popor și în fața mai-marilor din regatul tău, pentru ca ei să știe cu cine au de-a face și ce ascultare îi datorează. Iar el îți va apăra regatul de invaziile sciților mult mai bine decât o armată întreagă de războinici încercați. Căci Eu îl voi înzestra în acest scop și cu niște puteri deosebite de îndată ce își va lua funcția în primire. Acum însă, el nu are încă nevoie de ele, căci îi este de ajuns înțelepciunea sa!”

7. Iar Uran a spus: “Doamne, oare nu a sosit încă timpul și nu s-ar putea ca sciții cei periculoși să fie orientați către cunoașterea mai profundă a esenței învățăturii Tale? Căci este cu adevărat păcat pentru acei oameni - altminteri atât de strălucitori - să continue să rămână în starea inferioară în care se află, care este una dintre cele mai de jos. Vezi printre ei oameni cu înfățișare exterioară atât de minunată, cum cu greu ai putea întâlni la alți oameni de pe pământ. Spiritual însă, ei se află cu adevărat la zero.

8. Te surprinde când vezi venind un bărbat cu o figură atât de majestuoasă sau o femeie atât de frumoasă, și nici unul dintre ei aproape că nu cunoaște vreo limbă, ci scot doar niște grohăituri asemenea porcilor, pe care apoi nu le înțeleg nici ei înșiși, și cu atât mai puțin alți oameni. Nu din vreo patimă a cuceririlor aș vrea să-i știu pe sciți în subordinea mea, ci pentru a putea face din ei oameni. Oare nu s-ar putea realiza un astfel de lucru fără sabie?”

9. Eu i-am răspuns: “Pentru aceasta îți vor fi de mare folos tovarășii lui Matael, iar dorința ta se va împlini până la urmă; însă cu greu îi vei putea reuni pe toți sciții sub sceptrul tău, căci imperiul lor are o întindere extrem de mare. Pe cei dimprejurul Pontului (n.t. Marea Neagră de astăzi) însă îi poți avea pentru tine și îi poți forma așa cum crezi tu de cuviință.”

10. Uran: “Mulțumescu-ți Ție, Doamne, în vecii vecilor, în numele meu și al tuturor oamenilor care prin învățăturile Tale se vor trezi întru spiritul lor! Și fii sigur că eu nu-mi voi cruța puterile și nici nu-mi va lipsi voința pentru a face ceea ce-mi propun; însă dă-Mi Tu binecuvântarea Ta!”

11. Cyrenius a spus și el: “Iar eu îți declar de asemenea că-i poți considera drept supuși ai tăi pe toți sciții care ți se vor subordona. Dacă însă vei dori să cedezi Romei drepturile tale asupra lor, atunci țara ta va fi scutită de impozit timp de zece ani la rând, iar urmașilor tăi li se va garanta dreptul de succesiune. Iar ulterior, după scurgerea a treizeci de ani, țara ta nu va mai putea fi predată celui care oferă mai mult. Confirmarea tuturor celor pe care ți le-am enumerat acum o vei primi mâine de la mine, înscrisă pe pergament. Doar un dușman străin ți-ar mai putea smulge țara, prin forță. Dinspre partea Romei însă, ea va rămâne a ta pentru totdeauna.”

12. Atunci Eu i-am spus lui Cyrenius: “Bine, dar dă-i chiar de astăzi în scris ceea ce i-ai promis; căci mâine este sabat și ar fi bine să nu-i supărăm pe cei săraci cu duhul!”

13. Cyrenius: “Bine, Doamne, dar cum aș putea scrie aici, acum, la miezul nopții, documentul promis? Mâine însă îl voi așterne pe pergament încă dinainte de ivirea zorilor, astfel că nu voi supăra pe nimeni!”

14. Și din nou am spus Eu: “Ia uite aici, Rafael al Meu l-a și întocmit; ia deci documentul, citește-l și vezi dacă el corespunde pe deplin dorințelor tale!”

15. Cyrenius a luat documentul, s-a apropiat de o făclie, l-a citit și a regăsit în el cuvânt cu cuvânt tot ceea ce exprimase mai înainte, drept pentru care a spus: “Dacă lucrul acesta s-ar fi întâmplat acum pentru prima oară, probabil că m-ar fi surprins peste măsură; dar Rafael mi-a oferit deja mai multe probe de acest fel, astfel că nu mă mai mir deloc, fiindcă știu că astfel de lucruri sunt pentru el la fel de ușor de înfăptuit cum îi este unui om să ajungă uneori cu privirea până la cele mai îndepărtate stele. Dar acum, că documentul este deja gata, îl pot înmâna lui Uran.”

16. După care Cyrenius i-a înmânat documentul lui Uran, spunându-i: “Primește-l, întru acoperirea ta și a urmașilor tăi, și încearcă să-i câștigi pe oameni pentru împărăția lui Dumnezeu, pentru împărăția iubirii, pentru împărăția adevărului etern, care prin Iisus, Domnul din Nazaret, s-a pogorât în chipul acesta minunat din ceruri până la noi, muritorii! Căci în El suntem noi și prin El trăim acum și vom trăi în vecii vecilor!”

Author:  Acustic [ 31.7.2011, 20:49 ]
Post subject:  Capitolul 119 - Elena devine soția lui Matael

Capitolul 119
Elena devine soția lui Matael

1. Uran ne-a mulțumit (Mie și lui Cyrenius) din toată inima, și la fel și Elena, care însă a continuat cu o întrebare: “Bine, dar tatăl meu nu are un urmaș de parte bărbătească! Cine îi va urma atunci la guvernare?”

2. Iar Eu am spus: “Dar, multiubita Mea Elena, nu v-am dat Eu chiar acum un preaînțelept urmaș, pe care tatăl tău l-a numit în funcția de vicerege? Acela oare nu vă convine?”

3. Elena a răspuns, aproape plângând de bucurie: “Mai întrebi dacă ne convine?! Te-am întrebat însă, pentru că doream să cunosc foarte bine voința Ta, care este sfântă pentru mine! Deci iartă-mă, Doamne, dacă prin întrebarea mea Te-am necăjit cumva!”

4. Eu: “Nu-ți face griji pentru asta, căci pe Mine niciodată nu mă poate necăji un om și cu atât mai puțin tu! Dar fiindcă Mi-ai pus o întrebare, al cărei răspuns ai fi putut de fapt să-l ști și fără să Mă întrebi pe Mine, am să te întreb acum și Eu ceva, despre care și Eu cunosc întrucâtva răspunsul, chiar dinainte ca tu să Mi-l dai!

5. Uită-te puțin la Matael! El a fost desemnat de tatăl tău ca vicerege și confirmat în funcția aceasta de Cyrenius și de Mine. Este un bărbat încă destul de tânăr, de nici douăzeci și opt de ani. Ai vrea tu oare să-l iei pe el de bărbat?”

6. În clipa aceea Elena și-a plecat ochii, puțin rușinată, și a spus abia după o vreme: “Bine, Doamne, dar de Tine chiar că nu se poate ascunde nimic, nici măcar în adâncul inimii! Căci Tu ai privit fără îndoială în inima mea și ai descoperit acolo că Matael îmi este peste măsură de drag, iar acum Tu m-ai dat de gol mai înainte ca eu să doresc să-mi mărturisesc sentimentele; dar din moment ce tot mi-ai dat în vileag inima, nu mai pot răspunde la sfânta Ta întrebare decât printr-un «da» din toată inima. Căci într-adevăr, eu îl iubesc foarte mult pe Matael. Sigur că se pune acum întrebarea daca și el mă iubește pe mine!”

7. În momentul acela M-am adresat lui Matael: “Ei bine, prietene, de-acum continuă tu în voie discuția!”

8. Iar Matael a spus: “O, Doamne, în veci fie slăvit numele Tău! Niciodată nu Te simt cu atâta intensitate în inima mea ca atunci când te porți atât de omenește cu noi, oamenii! Mă întrebi daca aș putea-o iubi pe fecioara aceasta curată, care îți este devotată Ție cu toată ființa ei, la fel de mult cum Te iubesc eu pe Tine, Doamne? Bine, dar ea este atât de minunată, este fiică de rege, iar eu sunt doar un biet fiu al unor oameni de rând, care nu sunt nici măcar din Ierusalim, ci din împrejurimile acelui oraș mare, care are peste o sută de porți și de zece ori câte o sută de locuitori, sau chiar mai mult, și printre care eu și cu familia mea nici măcar nu am fost numărați. Vezi dar, aici este problema!”

9. Eu i-am răspuns: “Ei, și ce-i cu asta? Căci cine a fost David prin naștere? Și cine a fost Saul? Cine i-a uns pe ei drept regi ai Israelului?

10. Iar dacă acum fac pentru tine ceea ce am făcut odinioară pentru cei doi, atunci cum să nu fi tu de aceeași condiție cu Elena? Sau crezi cumva că nu aș avea suficientă putere să te instalez într-o clipă chiar pe tronul împăratului de la Roma?

11. Puterea și forța lui Rafael, care se află aici în slujba noastră, o cunoști deja, iar de cuvântul Meu ascultă în orice clipă mii de legiuni de asemenea îngeri. Cine ar putea fi acela care s-ar încumeta să se ia la luptă cu ei?! Căci ajunge doar un singur Rafael pentru a transforma într-o clipă întregul pământ în praf și pulbere, darămite să-l detroneze pe un împărat al Romei și să-l așeze în toată liniștea pe un altul în locul lui! Așa ceva nu se va petrece însă, dar nu pentru că îmi lipsește puterea să o fac. Căci Eu am motivele Mele să îi las pe împărații de acum pe tronul lor de la Roma. Dar, în același timp, am și puterea nelimitată să-ți dăruiesc ție tot ceea ce doresc Eu și să fac din tine tot ceea ce vreau. Și cine oare Mi s-ar putea împotrivi?!

12. Vezi tu, puterea lui Dumnezeu este mai mare decât cea a vreunui rege de pe pământ! Căci nu se află oare viața oricărui rege în mâna Lui, la fel ca și cea a unui cerșetor? Este suficientă o adiere cât de mică a voinței duhului Său și s-a zis cu existența întregii creații! Nu-ți face așadar, prietene, nici un fel de griji! Căci ceea ce spun Eu, rămâne pentru întreaga eternitate, iar dacă Eu i-am predestinat ceva cuiva, așa va rămâne el de-a pururi, neclintit. Căci Eu sunt una cu Tatăl Ceresc și tot ceea ce fac, fac potrivit marii Lui iubiri și înțelepciuni, și nimeni nu poate veni la Mine, spunând: «Doamne, pentru ce faci cutare sau cutare lucru?» Sigur, dacă cineva M-ar întreba lucrul acesta din iubirea sufletului său, aceluia îi voi da răspunsul dorit pentru a-i povățui inima. Dar dacă încearcă cineva să Mă judece, acesta nu va avea parte de un răspuns, ci de o judecată! De aceea, păstrează-ți cumpătul! Căci dacă am făcut din tine un rege, atunci tu ești cu adevărat un rege, iar cel care se pune împotriva ta, acela va fi zdrobit! Ia așadar mâna Elenei și află că ea este și va rămâne de-acum nevasta ta!”

13. În acel moment, Uran s-a ridicat și a rostit, gâtuit de emoție și de recunoștință: “O, Doamne, Tu - în veci atotputernic - oare cum aș putea eu, un biet păcătos, să-mi arăt în vreun fel recunoștința cu adevărat demnă de Tine? Căci Tu reverși asupra mea cele mai mari binecuvântări și binefaceri! Și ce îngrijorare mare, îndelung chinuitoare, ai îndepărtat din sufletul meu!

14. Căci Tu știi cât de greu îi este unui părinte simțitor să aleagă pentru unica și multiubita sa fiică un soț, despre care nu poți știi niciodată dinainte, cu o certitudine cât de mică, dacă va fi potrivit pentru fiica ta și dacă ea va fi cu adevărat fericită alături de el! Câte jertfe n-au adus adeseori părinții în Templele zeului Himeneu (*1) pentru fericirea fiicelor lor proaspăt măritate, în speranța de a le asigura acestora o căsătorie fericită. Și nu o dată, jertfele lor s-au dovedit absolut zadarnice!

15. Căci căsniciile se dovedeau a fi nefericite, iar fiica măritată devenea cât de curând o adevărată sclavă a bărbatului ei, în loc să fie prietena și tovarășa sa de viață.

16. Aici s-a petrecut însă ceea ce am auzit încă din bătrâni, și anume că adevăratele căsătorii sunt încheiate de zeii din ceruri. Firește că vom renunța acum definitiv la noțiunea eronată de «zei», căci de vreme ce L-am găsit pe unicul și adevăratul Dumnezeu, zeii cei inventați încetează să mai existe.

17. Căsătoria aceasta a fost însă hotărâtă și legată chiar de către Tine, o, Doamne, și pot fi prin urmare sigur că ea nu va duce lipsă nici de binecuvântarea Ta, pe care însă cei doi trebuie să o și merite prin respectarea întocmai a voinței Tale preasfinte, căci altminteri nu vor avea parte de ea.

18. Elena, fiica mea dragă, ți-ai fi putut tu închipui, atunci când am pornit noi în lunga noastră călătorie cu intenția de a căuta adevărata înțelepciune și pe zeul cel necunoscut al tuturor zeilor, pentru a ne înștiința apoi și poporul și a-i dărui o cât mai mare fericire, că noi doi vom găsi aici, în locul acesta părăsit, pustiu și cât se poate de neînsemnat, o fericire atât de desăvârșită?

19. Vezi tu, fiica mea, cum și-a găsit împlinire povața mea, pe care ți-o repetam adeseori: «Cel care dorește să găsească totul, acela ar trebui să Îl caute numai pe Dumnezeul»? Tu ai oftat atunci când am părăsit orașul nostru cu tainica hotărâre în suflet de a nu reveni acasă până când nu vom fi găsit adevărul și pe unicul și adevăratul Dumnezeu, și ai spus cu jale în suflet: «Tată, probabil că nu vom mai vedea niciodată cu ochii orașul nostru și țara aceasta frumoasă!» Iar eu ți-am răspuns: «Fii liniștită, fata mea, că doar nu plecăm să jefuim pe cineva, și nici pentru a amenința cu războiul pe vreunii dintre vecinii noștri, ci ne ducem să căutăm cea mai deplină fericire pentru noi și pentru țara noastră! Nici un zeu și nici o putere nu poate condamna gândul acesta al nostru!» Atunci te-ai liniștit și tu, și am plecat cu mult curaj la drum. Te întreb însă dacă atunci, la început, ai fi putut visa măcar la tot binele și la fericirea nemăsurată care ne-au așteptat aici?!”


(*_ 1) Zeul căsătoriei la greci.

Author:  Acustic [ 31.7.2011, 20:58 ]
Post subject:  Capitolul 120 - Mulțumirile Elenei și bunele ei intenții

Capitolul 120
Mulțumirile Elenei și bunele ei intenții

1. Atunci Elena a spus: “O, tată, ce muritor ar fi putut avea vreodată habar de asemenea lucruri?! Și, în plus, în ciuda gândirii noastre ceva mai luminate, era încă prea adânc înrădăcinată în noi credința noastră păgână și eram prin urmare incapabili de vreo idee atât de curată, care să ne poată duce măcar cu gândul la tot ceea ce, prin mila unică a Domnului Dumnezeu, am primit aici din însăși mâna Sa!

2. Dar nici acum nu putem face altceva pentru tot ceea ce ne-a dăruit El, decât să continuăm să-L iubim mai presus de orice. Iar fraților și surorilor noastre, așa cum sunt de fapt supușii noștri, le vom arăta iubirea noastră mare pentru ei, la fel de mare ca și pentru propria noastră viață, prin faptul că le vom dezvălui cu mare credință și în spiritul deplin al adevărului, numele unic al adevăratului, slăvitului și preasfântului Dumnezeu, și îi vom ajuta să-și trezească și ei sufletul astfel încât, pe calea iubirii celei adevărate și a smereniei, să poată deveni și ei oameni adevărați, plăcuți Domnului Dumnezeu! Iar Matael, de-acum soțul meu iubit, ne va oferi, împreună cu frații săi, brațul său vânjos și marea sa inimă plină de înțelepciune, și astfel, binele nostru în numele Domnului va fi și al său, iar binele său va fi și va deveni și cel al supușilor noștri.

3. Asta este tot ce pot mărturisi aici, în credință și adevăr, în fața lui Dumnezeu cel atotputernic, din adâncurile inimii mele pline de recunoștință. Dar Te rog, Doamne, să fii mereu îndurător și milostiv cu mine, sărmana păcătoasă; căci Tu singur știi câte din poverile vieții pământene voi fi eu în stare să duc! Nu doresc să trec prin viață lipsită de orice povară, dar doresc să port poverile pe umerii mei atât cât îmi îngăduie puterile cu care m-ai înzestrat Tu, o, Doamne; dincolo de acestea însă, Doamne, să nu mă pui la încercare!”

4. Iar Eu i-am răspuns: “Jugul Meu este unul blând, iar poverile mele sunt ușoare; iar când și când, câte o mică sarcină în plus nu-ți va dăuna în nici un caz, ci va fi de mare folos sufletul și spiritului tău.

5. Soțul tău, Matael, îți va povesti la timpul cuvenit ce poveri a avut el de dus în spinare pentru a-și curăța sufletul de tot ceea ce poate fi numit lumesc, pentru ca apoi inima sa să poată dobândi o asemenea putere. Iar ceea ce are el acum, aceea nu-i mai poate fi luat de nici o putere și de nici o eternitate. Ceea ce tu ai primit în tine mai mult din afară, se aseamănă încă destul de mult cu sămânța așternută în pământ, și de aceea trebuie să mai treacă încă prin multe încercări până va fi ajuns la rodul adevărat, binecuvântat și copt.

6. De aceea, nu mai avea atâta teamă de multele poveri ale vieții, pe care le vei întâlni când și când pe drumul tău pământesc, căci Eu sunt cel care le voi trimite către tine, întru întărirea sufletului și a spiritului tău!

7. Iar atunci când te vei întâlni din când în când cu o greutate mai mare, atunci gândește-te că Eu sunt acela care trimite spre tine o astfel de întărire! Căci, cu cât îl iubesc Eu mai mult pe un om, cu atât îl supun la mai multe încercări. Pentru că orice om trebuie să devină la fel de desăvârșit ca și Mine. Pentru aceasta însă, este nevoie de multă dăruire, de multă răbdare, de blândețe și de o supunere deplină față de voința lui Dumnezeu Tatăl.

8. Iar acela care se va supune apoi întru totul voinței lui Dumnezeu Tatăl, va deveni la fel de desăvârșit în spiritul său cum sunt Eu însumi desăvârșit, căci în felul acesta un astfel de spirit devine una cu Mine. Spune-mi acum dacă ai înțeles pe deplin ceea ce ți-am explicat!”

9. Elena a răspuns: “Da, în măsura în care îi este cu putință unui muritor, în existența aceasta a sa temporară și mărginită, să înțeleagă vorbele Domnului Dumnezeu!”

10. Eu am spus: “Bine! Iar acum, de vreme ce treburile noastre sunt terminate, hai să ne și odihnim puțin! Cel care are nevoie de puțin somn, acela să se culce; iar cel care vrea să vegheze împreună cu Mine și să se roage, acela să vegheze și să se roage!”

11. Și atunci mulți au strigat: “Doamne, vrem să veghem cu Tine și să ne rugăm!”

12. Iar Eu am spus: “Atunci faceți cum doriți! Totuși, trebuie să ne pregătim pentru ziua de mâine; căci ea se va dovedi o zi fierbinte.” Și, adresându-Mă lui Cyrenius: “Mâine vor veni încoace fratele tău Cornelius și căpitanul Faustus pentru a vedea ce s-a petrecut în orașul acesta. Căci ei nu bănuiesc că tu te afli aici, și cu atât mai puțin că Mă aflu și Eu pe aici. Trebuie să avem grijă ca ei să găsească un adăpost. În oraș nu se va găsi de data aceasta nici o locuință, căci focul iscat de incendierea templelor și a sinagogilor va distruge destul de rău orașul și vor fi serios afectate și multe alte clădiri, și chiar case de locuit. De aceea, mâine trebuie să fim cu mintea limpede, așa că este necesar să ne pregătim cu toții pentru aceasta. Cui îi este însă somn, acela să se culce. Eu însă trebuie să veghez și să Mă rog!”

13. Cu aceste cuvinte, i-am părăsit pe toți și M-am dus cât mai departe pe deal, pentru a rămâne singur și pentru a uni cât mai intim ființa Mea cu Duhul cel etern al lui Dumnezeu Tatăl.

Author:  Acustic [ 15.7.2013, 12:50 ]
Post subject:  Capitolul 121 - Despre natura lui Iisus

Capitolul 121
Despre natura lui Iisus


1. Mulți dintre cei aflați pe colină, și care auziseră poruncile Mele, au început să își pună tot felul de întrebări. Chiar Elena și Uran erau puțin surprinși, și se întrebau în rând cu ceilalți: “Ciudat! Iată că se duce mai încolo ca să se roage și să se pregătească pentru ziua de mâine! Dar cui i se mai poate oare adresa și la cine se poate ruga? Sau poate că, în pofida înțelepciunii Sale profunde și unice, El nu este totuși cea mai înaltă făptură divină... Că doar n-o să Se roage Sieși!? Și chiar dacă ar face așa ceva, tot te-ai putea întreba: de ce oare? Ciudat lucru! Se duce să se roage și să se pregătească pentru ziua de mâine, ca și cum El, ca făptură dumnezeiască supremă, n-ar fi fost pregătit deja de o veșnicie pentru lucrurile acestea! Da, ciudat, foarte ciudat! Hm! Oare ce ar putea să însemne toate acestea? Că doar cu puțin timp înainte a vorbit așa cum singur Dumnezeu cel adevărat poate vorbi! Spunea chiar El că de cea mai ușoară adiere a spiritului Său depinde existența întregii lumi, iar acum se duce El însuși să se roage și ne trimite pe noi să ne culcăm și să ne odihnim, sau să ne rugăm și noi și să ne pregătim pentru ziua de mâine! Ei bine, dacă El însuși se duce să se roage vreunei făpturi divine cunoscute probabil doar de El, atunci noi cui să ne rugăm? Lui, sau Făpturii Divine încă necunoscute nouă, căreia I se roagă El acum?! Ei bine, asta este mult mai mult decât ai putea visa în cel mai absurd dintre vise!”

2. În momentul acela însă s-a ridicat dintr-o dată Matael, puțin cam agitat, și a spus cu o voce puternică, astfel încât să-l audă toți: “Bine, dar ce vă dați voi cu părerea, exact ca orbii despre culori?! Orbi ce sunteți, voi toți, în afară de îngerul Rafael, ba chiar și voi, ucenicii Săi cei vechi, care sunteți încă lipsiți de vedere, și prin urmare niște proști!

3. Nu se arată El oare aici, pe pământ, la fel ca noi toți, într-un trup format din carne și sânge, în care s-a dezvoltat sufletul Său, la fel ca și al nostru, pentru a fi capabil să se unească apoi pe deplin cu eternul Spirit Divin?

4. Doar spiritul din El este Dumnezeu, tot restul este omenesc, așa cum și noi suntem oameni. Iar atunci când se roagă, asta înseamnă cu alte cuvinte că lasă omul care este El să se pătrundă întru totul de eternul Său Spirit Primordial, Dumnezeu, din care se trag toate celelalte spirite, la fel cum imaginea soarelui oglindit în micuța picătură de rouă provine de la soare.

5. Căci, potrivit spiritului Său, El este adevăratul soare; noi însă, împreună cu toate celelalte spirite, suntem doar oglindiri vii ale acestui soare primordial etern, Dumnezeu, înțelegeți acum ce înseamnă atunci când spune El că merge să se roage?”

6. Iara și cu Elena au fost primele care au înțeles; ceilalți însă tot nu se prea puteau orienta, căci tot mai amestecau în mintea lor sufletul și spiritul, precum merele cu perele! Atunci însă, Matael a început să-i povățuiască în amănunt, iar mulți au început să se lumineze. Toți au lăudat profunda înțelepciune a curajosului Matael, iar Elena i-a cuprins mâna lui Matael, și-a apăsat-o de pieptul ei și i-a spus: “O, tu, soț minunat pe care mi l-a dăruit însuși Domnul, dacă lucrurile vor continua mereu astfel cu înțelepciunea ta, atunci aș dori să știu cât de mult voi ajunge să te mai iubesc! Că de nu ne-ai fi sărit în ajutor nouă, tuturor, cu înțelepciunea ta, am fi ajuns probabil până la urmă să ne îndoim de divinitatea marelui nostru învățător, fără să ne mai gândim la toate miracolele înfăptuite de El chiar în fața ochilor noștri. Acum însă lucrurile s-au îndreptat și știm din nou cui trebuie să ne rugăm și cui să ne adresăm cu cea mai profundă credință!”

7. Iar Cyrenius a spus: “Pe cât de bucuros sunt, dragul meu prieten și frate Matael, să te știu aranjat cât se poate de bine, poate și mai bucuros aș fi fost însă să te am mereu în preajma mea! Căci printre noi toți nu există nici unul, cu excepția îngerului care stă acum de vorbă cu Suetal al său, care să fie atât de iluminat până în cele mai adânci străfunduri ale sale, așa cum ești tu! Binecuvântat este poporul al cărui regent vei fi tu, și de fapt ești deja! De văzut însă, ne vom mai vedea noi destul de des, căci ori voi veni eu la tine, ori vei veni tu la mine!”'

8. Matael i-a cuprins mâna bătrânului Cyrenius și i-a spus: “Nobile Cyrenius, noi doi vom lucra mână în mână, iar principiul nostru să fie mereu acela de a face poporul - în numele Domnului - pe cât de înțelept și de fericit ne va fi cu putință! Este sigur că ne vom îndrepta întotdeauna atenția în special către binele spiritual al popoarelor pe care Dumnezeu ni le-a încredințat spre conducere, dar vom urmări în același timp să nu aibă nimeni a se plânge nici de vreo nevoie apăsătoare, mai ales atunci când, din punct de vedere spiritual, respectivul a și făcut salturi mari.

9. În marele imperiu roman, o asemenea cârmuire a poporului ar avea probabil de înfruntat mari dificultăți; într-o țară mică însă, ea este ușor de realizat, iar statele mici în care domnește fericirea devin până la urmă un fel de oglinzi în care cele mari se privesc spre a vedea dacă nu s-au murdărit cumva pe obraz, sau dacă părul lor este bine aranjat.

10. O oglindă nu este de regulă mai mare decât o palmă, și totuși, dacă dorește acest lucru, omul se poate privi în ea, rând pe rând, chiar și din cap până în picioare. La fel, o țară mică poate deveni ușor o oglindă pentru un imperiu foarte mare. Dacă, în schimb, o țară mică și-ar lua drept exemplu un mare imperiu, ea s-ar pierde foarte curând cu totul în acesta și și-ar conduce inevitabil supușii la ruină! De aceea, este mai bine să rămânem o mică oglindă decât un uriaș care se privește în ea! Am dreptate sau nu, nobile Cyrenius?”

11. Iar Cyrenius a spus: “Aș vrea să-l văd și eu pe acela care ar putea susține că nu ai dreptate! Tu ai întotdeauna dreptate, căci prin tine vorbește mereu spiritul lui Dumnezeu.

12. Dar ia uită-te spre oraș! Căci mie mi se pare că focul se întețește. Este oare cu putință ca flăcările să mistuie până la urmă un întreg oraș atât de însemnat? Poate că Rafael al nostru ar putea da o mână de ajutor, dacă ar considera că este bine?!”

Author:  Acustic [ 15.7.2013, 12:58 ]
Post subject:  Capitolul 122 - Despre natura îngerilor

Capitolul 122
Despre natura îngerilor


1. Atunci a intervenit în discuție Iara: “O, el! El doar dacă primește vreun semn - firește invizibil pentru noi - de la Domnul, altminteri nu mișcă un deget! Doar mie mi-a fost dat ca învățător și protector; dar dacă mă adresez lui cu rugămintea să facă cutare sau cutare lucru pentru mine, nici nu-i trece prin cap să facă ce l-am rugat! Iar dacă vreau să aflu un anumit lucru de la el, nu numai că nu-mi spune nimic, ci dimpotrivă, mă întreabă el pe mine în legătură cu lucrul acela, încercând să afle el de la mine ceea ce eu îl întrebasem pe el. De aceea, nici nu merită să vă bateți gura. E drept că mie mi-e foarte drag, dar mi-ar fi de o mie de ori mai drag dacă ar fi puțin mai săritor! Sigur că este mereu deosebit de prietenos, dar de rugat nu-l poți ruga nimic, căci îți pierzi timpul de pomană.”

2. Iar Matael a spus: “Sunt curios și eu dacă nu ar putea fi determinat cumva să salveze măcar câteva dintre casele oamenilor sărmani de furia focului! Uite, am să-l chem aici ca să vedem dacă draga de Iara are chiar întru totul dreptate!”

3. După care, Matael l-a chemat pe Rafael și i-a spus: “Prietene, uită-te și tu puțin spre oraș! Căci eu am impresia că flăcările mistuie de-acum și câteva dintre colibele oamenilor nevoiași; iar dacă este așa, n-ai putea tu oare împiedica lucrul acesta?”

4. Iar îngerul a răspuns: “Firește că aș putea, însă doar dacă mi se va permite acest lucru; căci voința mea este în întregime cea a Domnului, iar eu nu pot voi decât ceea ce El singur voiește. Dacă Domnul dorește acest lucru, tu nici nu ai apuca să clipești și eu aș și termina cu stingerea incendiului! Dar fără voia Domnului, eu, din propria mea voință, pot face tot atât de puțin cât poți face și tu; mai mult, toate minunile înfăptuite de mine de fapt nu eu le-am înfăptuit, ci voia Domnului le-a înfăptuit prin intermediul meu.

5. Noi, îngerii, nu suntem prin esența noastră nimic altceva decât o emanație a voinței dumnezeiești, sau putem să spunem că suntem voința personificată a Domnului, și nu putem face nimic prin noi înșine. De fapt, nici nu putem fi concepuți ca având o formă de sine stătătoare, în afara voinței dumnezeiești, așa cum tu nu ai putea concepe o imagine reală a soarelui într-o oglindă, dacă înainte de asta nu a căzut o rază de soare pe suprafața oglinzii respective.

6. Pentru a înțelege însă și mai bine esența mea, vreau să-ți amintesc de acea oglindă concavă, pe care a descoperit-o vestitul inventator Arhimede. Oglinzile respective au proprietatea absolut naturală de a capta o mulțime de raze solare căzute pe suprafața lor, concentrându-le într-un singur punct, aflat la o anumită distanță. Iar razele acelea concentrate într-un singur punct au adeseori, atât din punct de vedere al luminozității, cât și din cel al căldurii, o forță de atâtea ori mai mare decât cea a razei solare simple de câte ori este cuprins pătratul diametrului focarului (care nu depășește lățimea a două policare) în diametrul suprafeței oglinzii, care poate atinge adeseori chiar și înălțimea unui om.

7. Un astfel de focar are apoi desigur o putere de cel puțin o mie de ori mai mare, sub raportul luminozității sau al căldurii, decât raza solară în sine, și totuși el nu poate fi conceput fără soarele însuși.

8. Oglinda nu face de fapt altceva decât să concentreze razele solare într-un focar puternic și eficient, însă fără soare ea nu are nici forță și nici efect, și nu are decât proprietatea de a concentra razele solare, atunci când acestea cad pe suprafața ei. Fără soare însă, efectul oglinzii concave este egal cu zero.

9. Și, cum spuneam, tot astfel și noi, îngerii, suntem în felul nostru doar niște oglinzi concave pentru receptarea și concentrarea voinței dumnezeiești, iar acolo unde ne manifestăm puterile, o facem doar prin focarul voinței dumnezeiești concentrate în noi, iar atunci omului i se pare că vede minune după minune, înțelegi ce vreau să spun?”

10. Iar Matael a răspuns: “Firește că înțeleg, chiar foarte bine, doar că nu am știut că Arhimede a fost cel care a descoperit oglinda concavă; căci descoperirea a fost pusă inițial pe seama unui anume Hamerod, iar apoi pe seama cunoscutului Tales, care se spune că a realizat și o mașinărie de scos fulgere!”

11. Iar Rafael i-a răspuns: “Chiar așa și este, însă Arhimede a fost un mare inventator și a înțeles esența foarte utilelor oglinzi concave, a cilindrilor declanșatori de fulgere, dar mai ales a pârghiilor, printr-o fericită utilizare a șurubului fără sfârșit creat de el tocmai în acest scop și foarte exact calculat, după a căror descoperire el a putut exclama: «Dați-mi un punct de sprijin în afara pământului, și vă răstorn întreg pământul!»

12. Din toate acestea rezultă deci că eu, cu de la mine putere, nu pot să dau curs cererii tale, oricât de justificată mi s-ar părea. Dacă Domnul mă va însărcina însă cu treaba aceasta, atunci o voi duce de îndată la bun sfârșit. Adresați-vă așadar cu cererea voastră Domnului!”

13. Dar Iara a spus: “Pe Domnul nu-L putem deranja în momentul de față; căci El ne-a recomandat să ne odihnim sau chiar să ne rugăm, în cazul în care preferăm veghea. Cel mai bine ar fi deci să facem acest lucru, căci ceea ce spune El are întotdeauna un bun temei. Ce ne pasă de fapt nouă dacă întreg orașul de colo piere în flăcări?! Domnul are sigur motivele Sale pentru care a trimis urgia aceasta asupra orașului, iar motivele acelea nu pot fi decât unele profund întemeiate și pătrunse de iubirea și milostivenia dumnezeiască. Și chiar dacă noi am dori acum să schimbăm în vreun fel situația, n-am determina nicidecum o schimbare în bine, ci mai degrabă una în rău; la timpul potrivit, Domnul va lua El singur hotărârea cuvenită și fără noi. Cu Rafael al meu însă lucrurile rămân cum am spus eu, căci fără vrerea Domnului el nu este decât un burduf gol.”

Author:  Acustic [ 15.7.2013, 13:04 ]
Post subject:  Capitolul 123 - Înțelepciunea Iarei

Capitolul 123
Înțelepciunea Iarei


1. Atunci Matael a spus: “O, micuță Iara! N-aș fi bănuit pentru nimic în lume că în trupul tău sălășluiește atâta înțelepciune! Bravo ție, micuță ghenizariteană; acum însă aș dori să aud de la tine cum te rogi tu de fapt lui Dumnezeu!”

2. Iara a spus: “Ei bine, încerc să mă transpun mai întâi cu toate gândurile și sentimentele mele în cele mai adânci profunzimi ale inimii mele, acolo unde sălășluiește iubirea pentru Dumnezeu. Și, în acest fel, iubirea aceasta preasfântă își primește hrana ei, la fel cum ai așeza pe niște jar mocnit, care nu mai arde cu flacără, niște vreascuri uscate care ard foarte repede.

3. Iar aceste vreascuri vor trezi de îndată la viață jarul cel mocnit, astfel încât din el vor începe să țâșnească mici flăcărui, iar flăcăruile acelea vor începe cât de curând să cuprindă lemnele, și focul va începe să ardă, iar atunci lumina și căldura se va împrăștia în tot sufletul. Și abia atunci, spiritul divin astfel revelat în suflet va începe să glăsuiască:

4. «O, Tu, preasfinte Tată al meu din ceruri! Sfințească-se numele Tău! Fie asupra noastră, bieți păcătoși stăpâniți de noapte și moarte, iubirea Ta părintească! Facă-se voia Ta cea unic sfântă, aici, pe pământ; precum și în cerurile Tale toate! Și de am păcătuit noi împotriva ordinii Tale eterne și sfinte, atunci iartă-ne nouă prostia noastră și ai răbdare și îndurare cu noi, precum și noi avem răbdare și îndurare cu aceia care au greșit în vreun fel față de noi. Și nu lăsa ca noi, în slăbiciunea noastră trupească, să fim duși în ispită de către lume sau de către cel rău, dincolo de puterile noastre, ci izbăvește-ne Tu - prin marea milă, iubirea și îndurarea Ta - de toate relele prin care ar putea fi știrbită sau slăbită iubirea noastră pentru Tine, prea sfinte și iubite Tată Ceresc! Iar de ne vei vedea însetați sau înfometați, spiritual sau trupește, atunci dă-ne Tu, preabunule și iubite Tată, după judecata Ta, ceea ce ni se cuvine nouă în toate zilele! Căci a Ta este toată iubirea, cinstirea și slava, în vecii vecilor!»

5. Iată, asta înseamnă pentru mine a mă ruga, însă rugăciunile se pare că au valoare în fața lui Dumnezeu numai atunci când în adâncul inimii iubirea față de Dumnezeu s-a transformat, în felul pe care ți l-am descris, într-o flacără dătătoare de lumină și căldură, prin concentrarea tuturor gândurilor și sentimentelor în centrul cel divin al inimii. Iar dacă lipsește acest preludiu, atunci orice rugă, chiar cu cele mai frumoase cuvinte, este o oroare pentru Dumnezeu și ea nu este primită și ascultată.

6. Căci Dumnezeu este în Sine un spirit și de aceea trebuie să te rogi Lui în spiritul iubirii și în lumina cea mai arzătoare a adevărului. Ai înțeles acum ce înseamnă - potrivit adevărului cel mai deplin - după părerea și după mintea mea, a te ruga?”

7. Iar Matael i-a răspuns: “O, fetiță drăgălașă și minunată! Cine oare ar fi bănuit la tine asemenea profunzimi ale înțelepciunii!? Căci, cu adevărat, în condițiile acestea eu aș putea să devin foarte bine ucenicul tău și nu mi-e rușine s-o recunosc aici, în fața tuturor! Da, abia acum înțeleg cum se cuvine iubirea ta atât de mare fată de Domnul și vice-versa (invers), cum spun romanii! Căci și în cazul tău sufletul pare să fi fost trezit de către Domnul abia de curând, ca și în cazul meu!”

8. Iara: “În cazul celui care-L iubește pe Domnul Dumnezeu mai presus de orice, sufletul poate fi trezit foarte repede și foarte ușor; acela însă care-L caută pe Domnul doar cu mintea sa, spre a-L iubi abia după ce-L va fi găsit cu toată puterea rațiunii sale, acela și-a asumat o sarcină dificilă și inutilă, prin care nu va ajunge niciodată în lumea aceasta la țelul dorit. Așa se explică de ce ai ajuns, și tu atât de repede la lumina nepieritoare a îndurării lui Dumnezeu; căci, în inima sufletului tău, focul iubirii trebuie să fi ars în flăcări, chiar dacă trupul tău a fost pentru un timp complet asediat de spiritele cele rele ale iadului!”

9. Matael: “Da, copilă divină, se pare că ai dreptate! Căci eu L-am iubit pe Dumnezeu încă din copilărie mai presus de orice și de aceea bătrânii mei m-au și predestinat Templului; acolo trupul meu a devenit în scurt timp o adevărată mașinărie a iadului, însă sufletul meu a rămas totuși ceea ce a fost el de la începutul ființării sale. Dar hai să lăsăm toate acestea, căci nu-mi amintesc cu plăcere de asemenea lucruri. Și acum, spune-mi tu, iubita mea Elena, cum îți place fetița aceasta atât de înțeleaptă! Nu este oare un lucru de-a dreptul uluitor de câtă înțelepciune poate da dovadă acest copil!?”

10. Iar Elena a întrebat: “Unde și cine sunt de fapt părinții ei?”

11. Matael i-a răspuns: “Vai, vai, dar lucrul acesta îl știi deja, și chiar l-ai și văzut pe tatăl ei, Ebahl, hangiul din Ghenizaret, în seara aceasta, la cele trei corturi ale voastre, și ai și vorbit cu el! Ai și uitat acest lucru? Dar spune-mi mai bine ce părere ai despre înțelepciunea atât de profundă a fetiței acesteia și dacă nu simți și tu, asemenea mie, dorința de a fi odată și odată la fel de înțeleaptă ca fetița aceasta drăgălașă? Căci eu, recunosc, știu multe - dar copilul acesta știe mult mai multe decât mine! Văd în adâncurile sufletului meu că în pieptul ei nevinovat se ascund lucruri despre care noi încă nici nu avem habar. Despre Rafael însă, i pare să nu aibă o părere prea bună! Ce spui de toate acestea, preafrumoasa mea soție Elena?”

12. Iar Elena i-a răspuns, însă cu o undă de durere în glas, și nicidecum veselă și bucuroasă: “O, Matael al meu, până la nivelul acesta biata ta Elena nu va ajunge probabil niciodată! Căci se pare că însăși inima celui Atotputernic bate în pieptul fetiței acesteia. Vezi doar că ea are cunoștințe în sfera vieții interioare divine a omului, cum nu le mai poți auzi decât din gura Creatorului însuși! Și, de aceea, este chiar de înțeles de ce nu-l apreciază ea în mod deosebit pe înger; căci ea îi seamănă desigur în privința adevăratei înțelepciuni, așa cum un ochi îi seamănă celuilalt. De faptul că îngerul are de la Domnul o putere deosebită, de acest lucru nu ne putem îndoi. Dar de faptul că în privința adevăratei înțelepciuni - născută din iubirea pentru Domnul - el ar putea fi mai tare decât fetița aceasta, mă îndoiesc.

13. Mi-ar plăcea cu adevărat să port o discuție cu ea, dacă nu aș avea un respect atât de mare față de înțelepciunea ei! Căci un om ca mine nu trebuie decât să rostească cine știe ce vorbă prostească și probabil că ar avea parte pe loc de o corecție din gura fetei, astfel încât întreaga viață să nu mai îndrăznească să deschidă gura.

14. Dacă fetița ar fi fost vreo sărmană, mi-ar fi plăcut să-i pot dărui toate comorile pe care le-am luat cu mine; dar după hainele prețioase pe care le poartă, ea pare copilul unor oameni înstăriți, și cu siguranță nu ar vedea cu ochi buni darurile mele, în special în condițiile înțelepciunii ei nemăsurate, datorită căreia probabil că disprețuiește orice fast lumesc, într-o măsură mult mai mare decât noi, și în special decât mine, care nu m-aș dovedi în stare să-i ofer nici măcar un strop de înțelepciune!

15. Mie, fetița îmi este nespus de dragă; dar apropierea ei mă înfricoșează și mă și îngrijorează.

16. Însă pentru explicația referitoare la felul în care trebuie să te rogi pentru a-I fi cu adevărat pe plac lui Dumnezeu îi sunt foarte recunoscătoare; dar cum oare i-aș putea eu mulțumi așa cum se cuvine copilei acesteia?”

17. Și atunci a spus Iara, care între timp vorbea cu Rafael despre cu totul alte lucruri: “Iubindu-mă așa cum și eu te iubesc pe tine, preafrumoasă și nobilă regină - căci de mai mult eu nu am trebuință! Ce ar putea însemna pentru mine toate comorile acestei lumi, asta știi tu prea bine, și de altfel ai și spus cu puțin înainte cu mare înțelepciune. Iar de s-ar pune problema să ne oferim una alteia în dar grosierele comori materiale, atunci eu ți-aș putea oferi ție unele mult mai mari decât tu mie. Dar ce înseamnă oare întregul fast lumesc față de o singură scânteie din iubirea cea adevărată și vie pentru Dumnezeu din inima noastră!? Prietenă dragă, acesta este giuvaerul pe care trebuie să-l păstrăm cu mare credință, să-l păzim și să-l ocrotim în inima noastră, pentru ca nu cumva să-l pierdem vreodată! Căci, dacă avem acest sentiment și îi dăm o strălucire din ce în ce mai mare, atât sub aspectul purității, cât și sub cel al intensității sale, atunci avem de fapt mult mai mult decât ar putea cuprinde toate cerurile! Ai înțeles tu vorbele mele?”

Author:  Acustic [ 15.7.2013, 13:10 ]
Post subject:  Capitolul 124 - Elena vorbește despre puterea preoților

Capitolul 124
Elena vorbește despre puterea preoților


1. Iar Elena i-a răspuns: “Vorbele tale atât de înțelepte le-am înțeles foarte bine; singurul lucru pe care nu-l înțeleg încă este cum de ai dobândit tu înțelepciunea aceasta atât de mare?”

2. Iara i-a răspuns: “Nu te preocupa de lucrul acesta, căci el ține de voința Domnului, Cel care le împarte oamenilor, în funcție de calitățile lor, diferite daruri, așa cum un semănător împrăștie sămânța pe pământul arat. Acolo unde sămânța cade pe un pământ bun, ea va produce cât de curând roade foarte bune și multe. Sper ca și inima ta să fie un ogor bun; ce părere ai?!”

3. Elena: “Cam așa ar trebui să fie; eu însă am trăit un timp mult prea îndelungat într-o păgânitate oarbă, care uneori tot mai răsună în mine ca un ton dezacordat al unei harpe eoliene! E drept că acum cunosc adevărul, iar acesta a devenit însăși viața mea, dar ia gândește-te numai la poporul meu, care este încă foarte pătruns de credința lui păgână și trăiește în adorația zeilor acesteia! Ce efort va însemna pentru noi să-i oferim poporului acestuia o viziune nouă și să-l facem să renunțe la vechile superstiții! Iar dacă vrerea atotputernică a Domnului nu ne va sprijini puternic în întreprinderea aceasta a noastră, atunci nu vom putea realiza mare lucru, sau poate chiar nimic!”

4. Iară: “Bine, dar și tu ai fost, împreună cu tatăl tău, tot o păgână, și iată că n-a fost deloc nevoie de prea mult efort și de prea multe strădanii pentru a putea fi îndreptată către adevărul cel curat!”

5. Elena: “Sigur că nu mă pot pune cu tine, care ești atât de înțeleaptă, în chestiuni pur spirituale. Există însă în lumea aceasta probleme foarte speciale, legate mai ales de diferitele religii ale oamenilor, iar acestea sunt mult mai greu de înlăturat decât confuziile unei doctrine false.

6. Și lucrurile acestea sunt legate în primul rând de preoțime, care și-a construit o învățătură menită să-i aducă în special ei cele mai multe beneficii și de pe urma căreia să poată trăi cât mai bine. Iar templele au și ele o mulțime de treburi de făcut, și astfel dau de lucru unei mulțimi de artiști și de meseriași, precum și altor servitori și slugi. Și toți acești oameni trăiesc așadar de pe urma templelor, iar odată cu dispariția acestora ei își vor pierde câștigul și pâinea cea de toate zilele. Îți imaginezi ce tărăboi vor face aceia!?

7. De li s-ar putea oferi oamenilor acestora o altă sursă de câștig, poate că lucrurile ar merge mai bine și mai simplu; dar unde să găsești într-un ținut nu prea mare o nouă sursă de câștig pentru mii de oameni, și de unde să procuri pâinea pentru atâtea făpturi!? Sigur, pentru câteva zile, lucrurile s-ar rezolva cumva; dar pentru mai mulți ani? De unde să le procuri pe toate, rămânând în același timp bun și cinstit?!

8. Dar, dincolo de toate acestea, poporul crede cu putere în tagma preoțească, iar aceasta se bucură din partea lui de cel mai înalt respect; și nu trebuie decât ca preoții să le spună oamenilor că noi am fost afurisiți de zei, și atunci va trebui s-o ștergem cât mai degrabă din propria noastră țară, pentru a ne scăpa pielea. Vezi așadar, draga mea prietenă, acestea sunt câteva lucruri la care suntem obligați să ne gândim! După cum spuneam, doar sprijinul miraculos al Domnului ne-ar putea veni în ajutor!

9. Căci va fi destul de greu să răspândești lumina aceasta preacurată din ceruri chiar și aici, în regatul iudeilor, unde vechea învățătură a lui Moise a fost împânzită într-o măsură atât de mare cu tot felul de falsuri și înșelătorii, de pe urma cărora preoțimea s-a îmbogățit atât de mult și trăiește de-acum într-o asemenea bunăstare. În același timp, preoțimea se pricepe foarte bine să se alieze cu stâlpii puterii, făcându-se într-un fel indispensabilă acestora.

10. Potentații încep de regulă prin a le acorda preoților mult prea multe libertăți și privilegii, cu ajutorul cărora cei din urmă își atrag apoi, prin tot felul de artificii, masele de partea lor, iar apoi potentații nu mai pot face decât haz de necaz, dacă nu vor să-și piardă cu totul puterea. Și, în condițiile acestea, se dovedește destul de greu să domnești peste un popor. Până la urmă, poți fi mulțumit că ești lăsat să joci măcar rolul de domnitor, chiar dacă în realitate nu mai domnești de mult timp.

11. Crede-mă pe mine, adevărații stăpânitori ai popoarelor sunt de multă vreme preoții, iar împărații, regii și principii nu mai sunt de fapt decât tainicii lor lachei necăjiți. Și mulți dintre cei din urmă și-ar dori să organizeze cu totul altfel, mult mai bine, lucrurile în țara lor, și să scape odată de slujitorii cei hrăpăreți și mult prea bine hrăniți ai zeilor, dacă așa ceva ar fi posibil. Dar nu este posibil, cel puțin prin mijloace omenești; și, vezi tu, când mă gândesc la toate acestea, chiar că mi se ridică părul măciucă! Poți să înțelegi toate greutățile acestea?”

12. Iara i-a răspuns: „Fără îndoială, dar știu totodată și faptul că nu orice lemn se lasă spart dintr-o singură lovitură de topor. Iar la acest lucru se mai adaugă firește și acela potrivit căruia multe lucruri care sunt cu neputință pentru noi, oamenii, devin foarte lesne posibile pentru Dumnezeu și cu ajutorul Acestuia!

13. De aceea, fă doar atât cât poți și lasă tot restul pe seama Domnului, iar atunci vei ajunge fără îndoială la rezultatul dorit!

14. Tu îl ai alături de tine pe Matael, care a fost investit de Domnul cu multă înțelepciune, cu forță și putere, și de asemenea pe tovarășii săi aproape la fel de înțelepți și de puternici, împreună, ei vor realiza până la urmă ceva, astfel că poți fi pe deplin liniștită!

15. Iar dacă Matael își va începe lecțiile acolo, în țara ta, la fel cum le-a început și în cazul tău, s-ar putea să nu-i fie chiar atât de greu să-și câștige de partea sa până și preoțimea, căreia el îi poate încredința apoi noi funcții; iar mai târziu, chiar preoțimea va putea deveni aceea care va continua să sădească învățătura în rândurile poporului. Iar în ceea ce îi privește pe artiști și pe meseriași, ei bine, preoțimea nou convertită va găsi ea până la urmă și pentru ei ceva de lucru!

16. Dacă însă tu, iubita mea prietenă, îți propui ca la întoarcerea ta acasă să mături dintr-o dată din cale toate credințele vechi, așa false cum sunt ele, atunci desigur că o asemenea treabă se va dovedi extrem de dificilă si cu greu vei avea parte de mulțumire.

17. Căci adevărata înțelepciune de la Dumnezeu trebuie să se dovedească pretutindeni în stare să găsească și mijloacele cele mai drepte. Iar dacă ea nu știe să facă lucrul acesta, atunci nu este încă nici pe departe o adevărată înțelepciune de la Dumnezeu. Ceea ce se poate realiza în cazul unui om, se poate face si în cazul a mii de oameni. Firește însă că pentru aceasta este nevoie de mult mai mult timp și de mai multă răbdare decât în cazul unui singur om, dar toate pot merge ca pe roate dacă folosești calea cea bună și aplici mijloacele necesare. Cu o singură lovitură nu poți răsturna un copac, la fel cum, scoțând o găleată de apă din fântână, nu poți seca fântâna. Așa stau lucrurile pretutindeni; cu bună credință, luându-ți timpul cuvenit, și cu mijloace drepte, poți muta însă și munții din loc, și poți seca și mările!

18. Căci lui Dumnezeu nimic nu Îi este cu neputință și acolo unde pune El umărul, cu gândul și cu fapta, acolo toate merg ca pe roate! De aceea, fii liniștită și ai deplină încredere în Domnul, și până la urmă toate se vor aranja mult mai bine decât îți imaginezi tu acum!

19. Spune tu, Matael dragă, dacă am dreptate sau nu!”

Author:  Acustic [ 15.7.2013, 13:17 ]
Post subject:  Capitolul 125 - Uran demonstrează cât de neîntemeiate sunt temerile Elenei

Capitolul 125
Uran demonstrează cât de neîntemeiate sunt temerile Elenei


1. Atunci a vorbit Matael: „Bineînțeles că ai, cine nu și-ar da imediat seama de asta? Dar soția mea iubită vede lucrurile prea în negru! Firește că nu va fi o treabă foarte simplă - dar nu vom întâlni în cale nici grajdurile lui Augias, despre care legenda spune că uriașul Hercule le-ar fi curățat într-un timp record! Mie nu-mi este deloc teamă și cred că treburile se vor aranja destul de ușor, cu ajutorul Domnului!”

2. Iar Elena a spus: „La fel sper și eu, dar îmi cunosc poporul și toată organizarea învechită din țară și îți spun că între ei, adică între oamenii din regatul meu, este foarte greu să fii și să rămâi om!

3. Sigur că nu este un lucru prea greu să pornești lupta împotriva diferitelor rătăciri ale oamenilor, dar se va dovedi o muncă titanică să combați fanatismul superstițiilor atât de adânc înrădăcinate, pe care preoțimea s-a priceput să le întrețină mereu vii prin tot felul de miracole artificiale.

4. Ar fi necesară poate înfăptuirea unor contra-miracole încă și mai mari, și chiar și așa, nu știu dacă prin ele am obține ceva în rândul poporului! Căci prin ele abia am târî oamenii dintr-o superstiție în alta, dacă nu le oferim totodată și lumina cea dreaptă, cu ajutorul căreia ei să poată deosebi o minune adevărată de una doar aparentă. Cum să faci însă un asemenea lucru când nu cunoști decât prea puțin adevărata natură a minunilor aparente?!

5. Iar bătrânii preoți, care pentru a putea pune bazele înșelătoriilor lor, au înfăptuit deja atâtea false miracole în fața ochilor poporului, nu vor accepta niciodată să le dezmintă acum! Căci, dacă vor face acest lucru, poporul se va năpusti asupra lor și-i va face fărâme. Vedeți voi, un popor întreg, un popor mare este mult mai greu de învățat decât un singur om.

6. Cu vechea preoțime trebuie procedat așadar în cu totul alt fel, iar poporul trebuie pregătit cu încetul și pe nesimțite pentru o transformare de asemenea proporții, astfel că vom putea vorbi de un mare noroc dacă, după zece ani, vom fi ajuns în situația de a vorbi cu poporul despre lucruri spirituale!

7. Vezi tu, iubitul meu soț Matael, eu nu mă îndoiesc nici o clipă de marea ta înțelepciune și nici de ajutorul extraordinar atât de necesar al Domnului, dar văd și greutățile deosebit de mari care vor apărea – asemenea unor uriași - pretutindeni în calea noastră, și nu sunt deloc convinsă că nu vom fi nevoiți să luăm din nou calea bejeniei!

8. Învățătura aceasta este dumnezeiesc de pură și de minunată și este extraordinar de însuflețitoare. Dar este prea multă răutate în lume și, după părerea mea, nu va fi deloc o treabă ușoară să le predici diavolilor din Orcus Evanghelia Păcii lui Dumnezeu!”

9. Și atunci Matael a spus: “O, desigur că nu va fi o treabă ușoară; dar vom resimți o bucurie cu atât mai mare atunci când - cu ajutorul Domnului - vom reuși! Și trebuie să reușim, chiar de-ar fi să se năruiască din cauza aceasta lumea întreagă! Căci eu sunt un om foarte hotărât; și ceea ce îmi pun odată în minte, trebuie neapărat să înfăptuiesc! Dar hai să vorbim acum și despre alte lucruri!”

10. Atunci Uran a intervenit și el: “Aveți perfectă dreptate să vă mai ocupați în discuțiile voastre și de alte lucruri! Eu între timp am ațipit puțin și am avut parte de câteva clipe de somn întăritor, iar în vis am văzut fel de fel de lucruri minunate, dar am prins pe parcurs și unele dintre vorbele voastre, așa că vă pot spune că micuța (Iara) are mare dreptate, iar tu, fiul meu Matael, de asemenea; iar teama scumpei mele fiice, chiar dacă nu complet neîntemeiată, este totuși puțin exagerată!

11. Căci eu îmi cunosc poporul la fel de bine ca pe mine însumi! El se îndeletnicește în principal cu comerțul și datorită acestui fapt are ocazia să cunoască și alte popoare, inclusiv obiceiurile acestora, tradițiile și religia. E drept că în centrul țării mai există comunități supuse cu orbire oracolelor lor. Oamenii din zonele mai mărginașe însă nu mai dau prea multe parale pe credințele lor. Preoțimea s-a discreditat deja de multă vreme în fața celor mai mulți dintre ei, iar filosofia a câștigat demult teren în fața credinței în zei.

12. În Taurida de pildă, zonă ale cărei ținuturi sudice se află de asemenea sub stăpânirea mea, s-a terminat de mult cu mitologia, lucru la care a contribuit în bună parte și poetul roman Ovidiu, care și-a petrecut un anumit timp acolo, prin Metamorfozele (*1) sale, în care i-a ridiculizat într-un mod onest și poetic pe zei. Zeii acestor timpuri sunt Platon, Socrate și Aristotel, iar învățătura lor cea nouă va prinde ușor rădăcini. Căci cei trei înțelepți predică chiar ei credința într-un singur Dumnezeu adevărat și resping întru totul baza politeismului, în care văd doar o reflectare a trăsăturilor singurului și adevăratului Dumnezeu.

13. Dacă n-am fi ajuns noi înșine în țara aceasta a iudeilor, atunci n-am fi aflat nici noi că în Templul de la Ierusalim își face aproape palpabil simțită prezența tocmai acest Dumnezeu, singurul adevărat, pe care îl descrie în special Platon în al său Symposion (*2), și nici despre felul în care te poți uni în spirit cu acest unic Dumnezeu adevărat! Acest adevăr nu-i este străin nici poporului meu, și pe el se va putea construi cu timpul ceva temeinic!

14. Intenția mea era să mă inițiez la Ierusalim în tot ceea ce se putea și, dacă aș fi găsit acolo ceva care să îmi ofere mie satisfacție, aș fi dus gândirea aceea de îndată și acasă, poporului meu. Iar faptul că am ajuns aici, direct la fierar, și nu la ucenicul fierarului - lucru în privința căruia nu mai există, după toate câte le-am trăit, auzit și văzut aici, nici un fel de îndoială - acesta este probabil un act extraordinar de milostivenie, prin care Domnul Dumnezeu a răsplătit buna noastră credință și de care nu ne considerăm și nu ne vom putea considera niciodată demni. Dar cu atât mai ușoară se va dovedi de-acum sarcina noastră de acasă, căci putem fi siguri, în orice împrejurare, de neprețuitul ajutor dumnezeiesc de care am avut parte și aici!

15. Căci noi, iubita mea fiică, nu ne așteptam să găsim nici pe departe ceva atât de măreț cum am găsit în realitate. Dacă am fi găsit măcar ceva mai mult decât în Symposion-ul lui Platon, ne-am fi reîntors desigur nespus de mulțumiți acasă. Ce mai putem spune acum, când am găsit ceva la care nici nu a visat vreodată Platon în Symposion-ul său?! Acum ne vom întoarce cu mare bucurie acasă și-i vom vesti și poporului nostru uluit, cu voce tare, ceea ce am trăit, auzit și văzut noi în căutările noastre! Și trebuie să vă mărturisesc că mă bucur încă de pe acum din toată inima de acest lucru!

16. Și, de aceea, nici nu pot înțelege cum de te-a cuprins pe tine, Elena, o asemenea teamă!?

17. Eu nu mă îndoiesc nicidecum că teama ta este oarecum întemeiată; însă ceea ce spui tu nu prea are sorți de izbândă în țara noastră, ci mai curând la iudei (așa cum îi cunosc eu), care sunt stăpâniți de patima înșelăciunii, de sete de putere și de rea-credință. În acest caz, teama ta ar putea fi mai îndreptățită decât în cazul oițelor noastre blânde! Ce părere ai de asta, iubitul și prea cinstitul meu fiu Matael?”

18. Iar Matael i-a răspuns: “Sunt întru totul de părerea ta; căci în Templul de la Ierusalim se petrec lucruri dintre cele mai urâte și ar fi o mare cutezanță să te prezinți acolo cu o asemenea învățătură! În Templu, acolo unde pe vremuri domnea doar spiritul preasfânt al lui Iehova, s-a înstăpânit acum tot ceea ce poate fi considerat mai rău și mai necinstit pe pământ. Nu mai găsești acolo nimic divin, ci doar niște noțiuni goale de orice conținut! Iar preoții sunt niște lupi și hiene în blană de mioare. Când ne vom afla odată numai între noi, am să vă povestesc eu o mulțime de lucruri despre toate acestea, căci eu însumi am fost templier! Dar să lăsăm astea acum, căci avem de vorbit despre lucruri mult mai importante decât despre Templul cel nelegiuit de la Ierusalim!

19. Pe iubita noastră Iara însă o voi mai bate puțin la cap, căci ea mai ascunde în pieptul ei tot felul de taine la care noi nici nu ne-am gândit încă! Hai Iara, mai povestește-ne ceva din întâmplările trăite de tine!”


*1. Poeme de inspirație mitologică.
* 2. Dialog în versuri. În traducere: Banchetul.

Author:  Acustic [ 15.7.2013, 13:23 ]
Post subject:  Capitolul 126 - Iara povestește despre experiențele ei referitoare la stele

Capitolul 126
Iara povestește despre experiențele ei referitoare la stele


1. Atunci Iara a spus: “O, cu mare plăcere, deși mi-e teamă că n-o să dați crezare vorbelor mele! Tu, dragă Matael, știi multe despre stele; eu însă sigur știu mai multe decât tine, deși firește că acesta nu este meritul meu, ci reprezintă doar un dar extraordinar al milostiveniei dumnezeiești. Dar stai să te întreb ceva! Iar de-mi vei putea răspunde, atunci înseamnă că știi și tu la fel de multe ca și mine; dacă nu-mi vei putea da însă răspunsul, atunci voi avea pe deplin dreptul să-ți povestesc diferite lucruri pe care le cunosc. Ce crezi tu că sunt stelele cele mici de pe bolta cerească?”

2. Iar Matael a răspuns: “Draga mea Iara, aceasta este o întrebare destul de dificilă! Căci despre soare, lună și chiar despre alte câteva planete ți-aș putea da poate un răspuns cât de cât satisfăcător; dar până la stelele fixe sufletul meu n-a putut încă răzbate. Bănuiesc că mai există și diferite alte lumi îndepărtate, așa cum ne-a spus odată Domnul. Dar cum sunt ele de fapt constituite și care este natura lor, la asemenea întrebări nu ți-aș mai putea răspunde, motiv pentru care te și rog să-mi spui tu tot ceea ce știi despre acele stele îndepărtate!”

3. Și atunci Iara a spus: “Dragă Matael, dacă nu vei putea da crezare faptului că eu, cu trupul meu de carne și sânge, am călătorit până pe stelele acelea, atunci povestirea mea nu-ți va folosi la nimic! Dar dacă ești în stare s-o crezi, atunci am să-ți relatez câteva dintre trăirile mele de acolo!”

4. Iar Matael a răspuns: “Dragul meu copil, orice credință ar fi pusă în acest caz la o grea încercare, căci pentru ceea ce-mi spui tu omul nu poate întrezări nici o posibilitate materială. Din punct de vedere spiritual însă, în extazul sufletului, sunt sigur că lucrul este posibil, și în cazul acesta îți voi da crezare în tot ceea ce-mi vei spune și povesti despre stelele cele fixe. Dar dacă-mi spui: «cu trupul meu de carne și sânge», atunci, draga mea, eu nu pot crede așa ceva, - iar relatarea, chiar dacă va fi în sine foarte corectă și adevărată, își va pierde adevărul ei efectiv, din moment ce premisa ei esențială este de așa natură încât ți se pare pur și simplu imposibilă.”

5. Atunci Iara a întrebat: “Bine, dar de ce trebuie oare să-ți pară un lucru chiar așa imposibil ca eu să fi fost, așa cum mă vezi, în carne și oase, pe unele dintre acele stele? Oare nu crezi că lui Dumnezeu Îi este totul cu putință?” 6. Iar Matael i-a spus: “O, da, desigur, lui Dumnezeu Tatăl nimic nu-i este imposibil. Însă tocmai El a așezat toate lucrurile într-o anumită ordine firească, iar ordinea respectivă este o lege, pe care El însuși o respectă și trebuie să o respecte cu cea mai mare strictețe, căci altminteri întreaga creație s-ar nărui chiar din clipa următoare, pentru totdeauna. E drept că Domnul înfăptuiește aici multe minuni, însă cel care este atent vede că toate se mențin mereu în cadrul ordinii divine eterne și sfinte.

7. Atunci când în seara aceasta a fost exprimată dorința ca ziua să fie prelungită, El nu a oprit în loc nici pământul și nici aparent umblătorul soare, lucru care, potrivit chiar spuselor Sale, ar fi contravenit ordinii divine eterne, și chiar ne-a explicat că, dacă ar face acest lucru, întreaga viață de pe pământ s-ar afla într-un pericol de moarte. Căci ceea ce nu va fi fost distrus de smucitura extrem de puternică a pământului, și-ar fi găsit fără doar și poate sfârșitul în apele mărilor, revărsate peste întreaga suprafață a pământului.

8. Și, uite, așa cum cunosc eu pământul și zonele atmosferice de deasupra lui, știu prea bine că, la o înălțime de doar zece ore de drum, mai sus de noi, nici o făptură vie nu mai poate supraviețui, așa cum un pește nu poate supraviețui în afara apei, deși un pește ar putea fi totuși menținut în stare vie în afara apei un timp mai îndelungat decât un om la o înălțime de zece ore distanță deasupra pământului. Iar acum, imaginează-ți tu numai distanța aproape infinită de la pământ și până la cea mai apropiată dintre stelele fixe!

9. Deja distanța de la soare până la noi, pe care sufletul meu liber o poate măsura cu exactitate, reprezintă ceva extraordinar. O săgeată trasă de pe pământ cu un arc ar trebui să zboare în condiții de viteză constantă mai mult de cincizeci1 de ani până să ajungă la soare. Iată însă că - potrivit intuiției sufletului meu, firește, și nu rațiunii - cea mai apropiată stea fixă se află față de noi la o distanță care este de zece ori câte o sută de mii de ori mai mare decât cea dintre noi și soare, iar de aici ar rezulta pentru zborul unei săgeți trase dintr-un arc o perioadă de timp de zece sute de mii ori cincizeci de ani! Iar dacă omul s-ar putea deplasa într-adevăr cu o viteză la fel de mare ca o săgeată trasă dintr-un arc, atunci curentul de aer care i s-ar opune l-ar rupe pur și simplu în bucăți. Și ce-ar ajunge omul, dacă s-ar porni să străbată în câteva clipe spațiul cel imens?! Ce s-ar întâmpla cu carnea și cu sângele său?!

10. Vezi tu, legile naturii sunt și ele date tot de Dumnezeu și ele nu pot fi anulate decât odată cu însăși natura. Atâta timp însă cât natura există, va exista și legea cea imuabilă a naturii. Și în acest caz nu pot exista excepții de nici un fel; căci chiar și cea mai mică excepție ar produce o incalculabilă perturbare în întreaga natură a lucrurilor, care se îmbină unul cu altul ca zalele unui lanț. Iar în cazul unui lanț este suficient să se rupă chiar și numai o singură verigă pentru ca lanțul să nu-și mai poată îndeplini funcția sa de legătură! Iată deci motivele care mă determină deocamdată să nu pot crede că tu te-ai plimbat, cu trupul tău de carne și sânge, pe câteva dintre stelele cele fixe.

11. Sigur că în ordinea lui Dumnezeu pot fi posibile multe lucruri pe care eu, în pofida înțelepciunii mele, să nu le pot cuprinde încă; însă afirmația ta, draga mea Iara, intră întrucâtva în sfera lucrurilor cu un caracter extraordinar și nu pot să o accept drept adevărată până când nu îmi vei fi explicat, pe înțelesul meu, modalitatea în care ea s-a putut înfăptui, în concordanță cu legile ordinii divine existente de o veșnicie.

12. Nu trebuie însă să te necăjești din cauza aceasta, căci nu pot pune totuși vorbele tale întru totul la îndoială. Din motivele pe care ți le-am enumerat însă, și care trebuie să recunoști că nu sunt chiar lipsite de temei, eu nu pot să accept situația ca fiind reală. Poate însă că tu ai argumente pe deplin întemeiate, pe care eu unul nu pot să le cunosc! Dacă da, spune-mi-le și mie, și pe viitor nu mă voi mai îndoi de nimic din ceea ce-mi vei povesti tu!”

13. Și atunci a spus din nou Iara: “Da, da, ești într-adevăr un om foarte înțelept și deștept. Pe toate însă nici chiar, tu nu le înțelegi! Uite, dacă s-ar mai putea face ceva cu Rafaei acesta, el mi-ar putea aduce într-o clipă la fața locului câteva dovezi naturale, pe care eu le-am adus cu mine de pe acele stele pe pământ, pentru amintire și ca dovadă a faptului că eu chiar am fost acolo. Dar nu se poate obține nimic de la el, și de aceea nici nu-ți pot arăta dovezile acelea. E drept că un om obișnuit s-ar putea îndoi de autenticitatea dovezilor chiar și văzându-le. Însă sufletul tău pătruns de spiritul divin ar recunoaște cu ușurință, că amintirile aduse de mine nu provin de pe acest pământ. Căci sunt de o asemenea splendoare și atât de prețioase, încât tot ce este pământesc pălește pe dată în fața lor. Ele ar putea fi podoabe împărătești de o valoare inestimabilă! Dar să lăsăm toate astea; căci uite, dinspre răsărit încep să mijească zorile! Sabatul se apropie și ni s-a spus să ne pregătim cum se cuvine pentru ziua aceasta a Domnului!”

14. Atunci Matael a spus: “Aici ai perfectă dreptate; dar referitor la peregrinările tale, în carne și oase, pe câteva dintre stelele fixe, nu vom putea auzi oare astăzi și alte argumente!?”

15. Iar Iară i-a răspuns: “Cum ți le-aș putea oferi? Căci contraargumentele tale sunt prea solide și prea bine întemeiate pe ordinea divină existentă, care este imuabilă, iar eu nu-ți pot oferi în legătură cu călătoria mea pe stelele fixe nici o altă dovadă decât afirmația că pentru Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile, chiar și cele care minții omenești îi par total imposibile.

16. Ai calculat tu oare timpul în care Domnul a adus la țărm, prin Rafael al meu, corăbiile lui Uran din mijlocul mării? Cui i s-a clintit în timpul deplasării aceleia ultrarapide chiar și numai un singur fir de păr din cap? Și cât i-a trebuit lui Rafael să instaleze corturile cele mari ale lui Uran și să-i transporte bunurile sale foarte prețioase de pe corăbii la țărm?

17. La fel, n-ai văzut oare viteza uluitoare cu care scrie Rafael?! Oare nu contrastează și ea cu legile obișnuite ale naturii, și totuși ai văzut-o cu proprii tăi ochi?! Și atunci, cum mai poți afirma, aducându-mi argumentele tale, că un asemenea lucru nu este posibil?!

18. Uite, eu pot să-ți spun, pentru că am văzut cu ochii mei, așa cum nici un alt muritor de pe suprafața acestui pământ nu a văzut, că în universul cel infinit există corpuri cerești imens de mari care, dacă ar fi goale pe dinăuntru, ar avea în interiorul lor un spațiu mult mai mare decât cel pe care-l ocupă întregul spațiu astral pe care îl poți vedea tu până la stelele fixe cele mai apropiate, la cele următoare, și apoi la cele de la a treia depărtare! Iar sorii aceștia imenși ai universului, în jurul cărora se rotesc întregi sisteme solare cu nenumărați sori centrali și planetari, se rotesc la rândul lor în jurul unui corp solar central infinit mai mare, iar rotația aceasta este una atât de rapidă, încât n-ai fi în stare s-o imiți nici cu iuțeala gândurilor tale!

19. De aici și până la oricare dintre stelele fixe de la prima, cea de a doua, a treia sau poate chiar a patra depărtare, zborul n-ar dura mai mult de șapte clipe, iar noi, cu soarele nostru și cu soarele planetar central, care împreună cu corpul solar central pomenit mai înainte efectuează o rapidă mișcare de rotație foarte amplă, efectuăm necontenit odată cu ele exact aceeași mișcare, iar acest lucru este o lege a naturii și un lucru cert, potrivit tuturor calculelor! Simți tu ceva din mișcarea aceasta sau perturbă ea în vreun fel vreunul dintre corpurile cerești sau pe noi înșine, atunci când traversăm într-o singură clipă o distanță atât de incomensurabilă din infinitul spațiu al creației?

20. Iar dacă niște corpuri cerești de o asemenea imensitate se pot deplasa cu o viteză atât de inimaginabilă, fără nici un fel de prejudiciu pentru esența lor, cu cât mai ușor s-ar putea deplasa oare, atunci când Domnul o vrea, un corp ca al meu!?

21. Începi oare de-acum să întrezărești cât de cât posibilitatea ca eu să mă fi deplasat cu adevărat, cu trupul meu pământean, pe unele dintre cele mai apropiate stele fixe?”

22. Iar Matael a spus: “Vai, fetița mea, în tine sălășluiește un cer întreg de înțelepciune și de-acum chiar că încep să cred că lucrurile de-a dreptul senzaționale pe care le-am auzit de la tine ar putea fi totuși posibile! Dar nu mai vorbi acum despre asta, căci sufletele noastre nu sunt încă suficient trezite pentru a cuprinde asemenea dimensiuni. Pentru așa ceva chiar și mie îmi vor mai trebui probabil ani întregi, oricât de deschis este deja sufletul meu.”


*1. In capitolul III. 174 (10-11), Iara calculează în felul ei pentru aceeași acțiune douăzeci de ani.

Author:  Acustic [ 15.7.2013, 13:33 ]
Post subject:  Capitolul 127 - Discuții despre situații ieșite din comun

Capitolul 127
Discuții despre situații ieșite din comun


1. După vorbele acestea, Matael a rămas tăcut, gândindu-se în liniște la cele povestite de Iara, iar Elena și Uran o priveau și ei în tăcere pe Iara, muți de uimire. Iara însă se uita la orașul încă în flăcări și aștepta cu nespus de mare nerăbdare întoarcerea Mea. Pe colină se instalase o liniște deplină, doar în casa lui Marcu era destul de multă agitație legată de primirea oaspeților anunțați, adică a lui Cornelius și Faustus, iar zările începeau să se lumineze tot mai tare.

2. Mai bine de un ceas, liniștea a fost deplină pe întreaga colină, în afară de casa lui Marcu, unde, după cum am spus, se făceau pregătiri intense pentru primirea noilor oaspeți, dar și pentru primirea unor inevitabili refugiați din orașul lovit de năpastă.

3. Și în liniștea care se așternuse, câțiva au și adormit în primele ore ale dimineții. Chiar și Cyrenius, Iulius, tinerelul Josoe și câțiva alți înalți funcționari de stat veniți împreună cu Cyrenius adormiseră. Cei treizeci de farisei însă, care urmăriseră în permanență cu cea mai mare atenție incendiul din oraș, rămăseseră treji și vorbeau între ei despre cele văzute și auzite. La fel și cei doisprezece, printre care Suetal, Ribar și Bael.

4. Matael, Elena, Iara și Uran, la care se adăugau și tovarășii lui Matael, pe numele lor Rob, Boz, Miha și Zahr, își continuau și ei veghea, munciți de cele mai profunde gânduri; dar stăteau în tăcere unii lângă alții și-și treceau prin minte toate cele pe care le povestise Iara, fără a îndrăzni însă să o descoasă pe aceasta în continuare. Chiar și Iara se întreba în sinea ei dacă nu cumva le spusese prea multe oamenilor acelora.

5. Abia după o bucată bună de vreme, când orizontul începuse să se coloreze în trandafiriu, a deschis gura, altminteri foarte tăcutul Rob, și a spus: “Dragi prieteni, iată că, oricât de profund aș medita în sinea mea, nu-mi pot găsi liniștea. Căci, într-adevăr, aici toate sunt atât de stranii, încât ai în permanență impresia că visezi și, indiferent ce ai face, tot nu poți înțelege toate cele văzute și auzite în așa fel încât ele să-ți devină mai apropiate și să te simți ca într-un mediu familiar. Iar faptul că te simți mereu străin de toate cele care se întâmplă în jurul tău nu este cel mai normal lucru de care să se ocupe mintea unui om. Numai minuni și iarăși minuni, toate nemaipomenite!

6. Tu, frate Matael, ai devenit aici rege al unei mari țări, iar noi consilieri ai tăi! Marele învățător cel sfânt își aruncă doar privirea asupra întinsului pământ și acesta se și cutremură ca un copil în fața joardei! Apoi mai vine și tânărul magician din ceruri și înfăptuiește asemenea minuni în fața ochilor noștri, încât chiar că ți se ridică părul măciucă! Dar iată că mai apare și fetița aceasta și ne povestește și ea niște lucruri nemaiauzite, care parcă te prostesc de-a binelea! Spuneți-mi voi acum dacă vi se pare normal să te simți în elementul tău printre cu toate acestea?

7. Și apoi, unde întârzie oare El atâta vreme? Căci să tot fi trecut vreo trei ceasuri de când ne-a părăsit și uite că tot nu se întoarce!”

8. Atunci, un altul dintre tovarășii lui Matael, pe numele său Boz, și care nici el nu era un mare vorbitor, i s-a adresat lui Rob: “Ceea ce simți tu, la fel simt și eu, și pentru nimic în lume nu pot începe să mă simt aici în elementul meu! Toate cele ce se petrec mi se par atât de surprinzătoare, și pe de altă parte ele sunt în felul lor lucruri atât de extraordinare, încât chiar că nu-ți poți imagina ceva mai nemaipomenit. Fiecare faptă, flecare vorbă și flecare povestire face praf și pulbere tot ceea ce a auzit vreodată urechea unui om și a văzut vreodată ochiul său, astfel încât nici chiar din Moise și din minunile făptuite de el nu mai rămâne până la urmă decât praful și pulberea.

9. Cred că nu mai există nici o îndoială că în marele și bunul dar și deosebit de straniul nostru învățător, născut la Nazaret, și care după trupul Său este fiul unui dulgher de acolo, pulsează întreaga plenitudine a spiritului divin primordial. Dar care muritor se poate simți în elementul său alături de o asemenea mărime? Căci, atunci când vorbește, nu El vorbește de fapt, ci spiritul etern al lui Dumnezeu dinlăuntrul Lui, iar atunci când făptuiește El ceva - ei bine, aș vrea să aud și eu din gura vreunuia dintre cei mai mari înțelepți, ce lucru ar putea face oare în plus Dumnezeu, pe care El să nu îl poată face! Căci El este pe de-a-ntregul Dumnezeu în vorbă și în faptă, iar voința Sa stăpânește cu adevărat întreaga infinitate, și totuși, El umblă doar ca un om în fruntea noastră și împreună cu noi, și mănâncă și bea asemenea nouă!

10. Unde sunt oare toate principiile înțelepte ale lui Solomon care, atunci când a sfințit Templul, a rostit: «Doamne Dumnezeule, știu că cerul și cerul cerurilor nu Te încap pe Tine; acolo unde întreaga creație a încetat, acolo Tu ești încă veșnic și infinit de puternic. Și totuși, noi Ți-am construit Ție o casă, Doamne, pentru a ne reuni în ea cu inimile curate și pline de pocăință și pentru a-Ți mulțumi Ție, Doamne, pentru toate binefacerile și binecuvântările Tale, și pentru ca la necaz să-Ți spunem Ție nevoile și suferințele noastre!» (Regii, 3,8,12 și urm.)

11. Sigur că n-a folosit el chiar cuvintele de mai înainte, dar acesta este sensul ideilor rostite de fondatorul Templului, în cuvinte pline de greutate și de înțelepciune, cu ocazia inaugurării Casei Domnului. Oare tot astfel ar fi grăit el dacă L-ar fi văzut pe învățătorul nostru cel născut la Nazaret, dacă ar fi vorbit cu El și L-ar fi cunoscut așa cum Îl cunoaștem noi?!

12. Căci, față de trupul Său, Templul este de câteva mii de ori mai mare, iar voința atotputernică și atotstăpânitoare a învățătorului nostru nu este de fapt învățătorul, acesta pe care Îl vedem cu toții, ci doar o forță de neimaginat a unuia și aceluiași învățător pe care Îl vedem, Îl auzim și cu care putem vorbi, și ale cărui dimensiuni trupești le cunoaștem tot atât de bine ca și pe ale noastre. Cum face El oare ca voința Sa să stăpânească întreaga infinitate și eternitate, iar ochiul Său și urechea Sa să fie mereu omniprezente? Vedeți, acestea sunt lucruri pe care nici un spirit nu le poate descifra pe deplin, iar urmarea este că, printre ele, nici nu te poți simți deloc în elementul tău!

13. Firește, dacă înfățișarea marelui învățător spiritual și dumnezeiesc ar fi aceea a unui Samson, sau a unui Goliat, da, atunci lucrurile ar fi fost mai ușor de conceput, căci atunci am putea spune: un astfel de spirit atotputernic are în mod necesar și un înveliș trupesc corespunzător. Dar iată că învățătorul nostru este mai curând scund decât înalt, după trupul Său, și totuși spiritul Său se joacă cu infinitul precum un copilaș cu un măr! Acesta este lucrul cel mai de neînțeles, și toți înțelepții cu teoriile lor despre esența lui Dumnezeu ar înregistra în problema aceasta cel mai lamentabil eșec. Dar tot el este și motivul pentru care, în pofida a tot ceea ce am învățat aici, nu ne putem simți deloc în elementul nostru printre asemenea manifestări!

14. Pe scurt spus, mă preocupă și altceva în afară de sentimentul de stinghereală de aici și de faptul că nu mă simt în elementul meu. Sufletul meu a început să înțeleagă multe, ba pot cuprinde de-acum cu ochii minții întreaga imagine a pământului, iar privirea mea pătrunde în orice cotlon al acestuia. Văd chiar și luna ca pe o lume micuță, destul de tristă și de mizeră, destinată desigur unor oameni și unor alte făpturi chiar mai micuțe și mai amărâte decât noi (*). Văd și planetele Mercur, Venus, Marte. Îl văd pe Jupiter, pe Saturn (**) și, dincolo de acestea, mai văd și alte corpuri cerești asemănătoare, mai mici și mai mari. Saturn are o înfățișare destul de ciudată; el este mult mai mare decât pământul nostru și plutește chiar în centrul unui cerc imens, pe care roiesc - să zicem - vreo șapte alte lumi, toate mai mari decât a noastră, la fel ca albinele în jurul stupului. Dar văd și minunatele tărâmuri extrem de întinse ale marelui nostru soare. Și uite că, printre toate acestea, nu mă simt atât de străin ca în strania apropiere a Creatorului nenumăratelor lumi și al minunilor care se află în ele!

15. Poate că voi vă simțiți oarecum mai acasă printre toate acestea, căci poate că voi nu ați rumegat lucrurile atât de temeinic ca mine și ca fratele Rob. Dar, atunci când începi să le analizezi pe toate în liniște și cât mai profund posibil, comparându-le cu tot ce ai văzut până acum pe lumea asta mare sau ai citit în cărțile cele vechi, te simți tot mai straniu și mai stingher, și până la urmă te pierzi într-atât în propria-ți existență, încât ea începe să nu-ți mai pară decât un mare nimic!”

16. Atunci a spus Miha: “Aveți amândoi dreptate; și eu am același sentiment. Dar totuși trebuie să recunosc că pe mine el mă face fericit.”

17. Iar Rob și cu Boz au spus și ei: “Da, asta sigur că așa este! Și noi simțim în noi sentimentul de fericire, dar aceasta nu-l anulează nicidecum pe cel de stranietate! Căci Dumnezeu este și rămâne Dumnezeu și putem noi să gândim și să credem tot ce vrem, căci nicicum nu putem umple prăpastia care ne desparte!”


(* - Vezi „Pământul și Luna” de Jakob Lorber, n.r.)
(** - Vezi „Saturn” de Jakob Lorber, n.r.)

Author:  Acustic [ 15.7.2013, 13:38 ]
Post subject:  Capitolul 128 - Concepția înțeleaptă a lui Miha asupra situației existente

Capitolul 128
Concepția înțeleaptă a lui Miha asupra situației existente


1. Atunci a spus din nou Miha: “Dar acest lucru nu este chiar deloc necesar! Cel mai bine este să fim fericiți că suntem ceea ce suntem și că ne-a fost dat în sfârșit să avem în fața ochilor, în toată dimensiunea Sa infinită, ceea ce bătrânii au căutat neîncetat să fixeze într-o noțiune concretă și n-au reușit niciodată!

2. Uitați-vă la Moise și la toți ceilalți profeți și adăugați-i pe toți înțelepții Egiptului și ai Greciei, adunați la un loc toate conceptele lor mistic-religioase despre esența lui Dumnezeu și nu veți extrage din ele o substanță mai mare decât un grăunte de nisip față de ceea ce avem noi aici, în toată plenitudinea, în fața ochilor noștri!

3. Moise, marele profet, a vrut să-L vadă pe muntele Sinai pe Dumnezeu, dar de dincolo de norul cel tuciuriu care a învăluit atunci pământul, i-a răspuns doar o voce de tunet: «Nimeni nu-L poate vedea pe Dumnezeu și să rămână în viață!» Și iată că noi Îl vedem pe același Dumnezeu, stăm de vorbă cu El, suntem martorii fericiți ai înțelepciunii și puterii Sale nemărginite și totuși continuăm să trăim, și chiar ne simțim foarte bine! Iar dacă pe bătrânul Moise l-a cuprins poate și un oarecare sentiment de teamă acolo, pe munte, în special când în jurul capului său au început să zboare mii și mii de fulgere, lucrul este lesne de înțeles; dar să vorbim noi, aici, despre senzația de ciudățenie în prezenta acestui Dumnezeu atât de bun și de plăcut, asta chiar că este de tot râsul!

4. Oare nu visau străbunii noștri la un Tată preasfânt din ceruri, fără să-și poată face însă vreodată o imagine mai concretă despre El? Iar noi Îl avem acum pe acest Tată ceresc în cel mai palpabil mod în fața noastră, pe acest pământ, care acum a devenit un cer al tuturor cerurilor, și iată că ne simțim copleșiți de ciudățenie!

5. Este neîndoielnic că aici te simți oarecum mai altfel și mai deosebit decât se simte, de pildă, un copil acasă la el, între jucăriile sale; dar să nu uităm că ne aflăm totodată și într-o școală oarecum deosebită a vieții! Când un copil se duce pentru prima oară la școală, el nu se va simți acolo la fel de bine ca acasă, printre jucăriile sale; dar după ce va, fi urmat școala un an întreg, se va simți apoi și acolo la fel de bine ca și acasă, lângă părinții săi.

6. Cum poate El însă, Dumnezeu, învățătorul, Domnul și Tatăl nostru, să pătrundă cu voința Sa atotputernică în tot ceea ce există în întreaga infinitate, de la lucrul cel mai mic și până la cel mai mare, și să-și cunoască toate creaturile Sale, de la cea mai mică și până la cea mai mare, în toate amănuntele, dragul meu frate, asta nu ne interesează pe noi, și nici nu este necesar decât să știm și să recunoaștem că așa stau lucrurile și așa trebuie să stea, căci altminteri ele și-ar pierde pe dată existența lor obiectivă. 7. Să avem însă răbdare! Astăzi știm mai puțin, mâine probabil vom ști ceva mai mult, iar peste un an vom ști probabil mult mai multe decât acum, când suntem încă la începutul creșterii noastre spirituale, deși știm deja mai multe decât au știut înaintea noastră Moise și toți ceilalți profeți cu nume celebre, care la vremea lor nici nu puteau intui măcar - motiv pentru care au și transcris în cuvinte mistice și prin semne oculte - ceea ce noi aici putem apuca direct, fără nici un element mistic, chiar cu mâinile noastre. Dacă ne vom gândi puțin la lucrul acesta, cu siguranță că ne vom simți mult mai puțin ciudat decât s-a simțit odinioară Saul în mijlocul profeților!” 8. Atunci, toți ceilalți i-au răspuns în cor: “Da, da, ai mare dreptate și iată că deja ne simțim cu toții mai liniștiți! Iată ce poate face vorba chibzuită a unui om!”

9. Iar Zahr, care până atunci tăcuse, dar care de felul său era altminteri un om mereu bine dispus, a spus și el: “Este chiar amuzant cât de multe prostii pot spune uneori oamenii cei mai deștepți! Iată că Miha, cel mai puțin învățat dintre noi, a rostit totuși părerea cea mai înțeleaptă! Dar nu înțeleg în ruptul capului cum poate să susțină cineva că se simte aici în mod ciudat sau că nu este în elementul său? Eu mă simt chiar dimpotrivă! Aș spune că am ajuns în sfârșit la locul potrivit! Suntem lângă Dumnezeu, eternul nostru Creator și Părinte. Căci doar de aici am plecat și uite că ne-am întors cât mai aproape cu putință de El; cum putem vorbi atunci de însingurare? Abia aici suntem de fapt acasă! Mi se pare absurd ca frații Rob și Boz să aibă astfel de păreri! Tu ce spui despre asta, Matael?”

Author:  Acustic [ 15.7.2013, 13:41 ]
Post subject:  Capitolul 129 - Matael explică lucrurile uimitoare

Capitolul 129
Matael explică lucrurile uimitoare


1. Iar Matael a spus: “Ai și tu dreptate, dar cei doi au și ei dreptatea lor; lucrurile trebuie privite în această situație de la caz la caz! Căci tu și cu Miha proveniți, după sufletele voastre, de pe una dintre stelele luminoase; cei doi însă sunt copii ai acestui pământ, dar au și ei aceeași îndreptățire la iubirea și mila Domnului ca și voi! Sufletele voastre au fost însă chiar de la început mai receptive la spiritualul pur decât cele ale lui Rob și Boz, și de aceea nu este deloc surprinzător că, aflându-se acum aici, în apropierea nemijlocită a spiritualității celei mai pure, ei au sentimentul de straniu și de străin, altfel decât noi, care încă de la începuturi ne-am aflat mai aproape de spiritual decât cei doi. Dar, încetul cu încetul, se vor simți și ei din ce în ce mai bine și iată că deja acest lucru începe să se producă; dar nu poate face o zi ceea ce poate face un an. După un an, ei vor avea o cu totul altă simțire și vor vorbi cu totul altfel, atunci când spiritul lor se va uni tot mai mult cu sufletul. Ai înțeles aceste cuvinte înțelepte?”

2. Zahr a răspuns: “O, sigur că am înțeles; căci și sufletul meu s-a luminat doar datorită marilor suferințe pe care am fost nevoiți să le îndurăm, iar acum înțeleg totul cu mare ușurință. Doar pe fetița aceasta, cu călătoria ei pe stelele fixe, n-am reușit s-o înțeleg chiar în optima forma (perfect), deși îmi vine greu să nu-i dau crezare copilei. Cum ar putea fi însă posibil un asemenea lucru, asta este de-acum o cu totul altă poveste!

3. E drept că noi ne aflăm aici chiar în centrul celei mai grandioase manifestări divine. Și de ce nu s-ar putea petrece în imediata apropiere a lui Dumnezeu și unele lucruri care altminteri nu ar fi cu putință în întreaga infinitate?!”

4. Atunci Matael a spus: “Cu această bună-dispoziție permanentă a ta dai uneori la iveală lucruri care-i spun omului mai multe decât un întreg templu solomonic plin de cea mai curată înțelepciune! Dar chiar și Miha al nostru a rostit mai înainte cuvinte foarte înțelepte și îi putem fi cu toții foarte îndatorați pentru ele. La fel ai înfățișat și tu, frate Zahr, posibilitatea ca fetița aceasta să fi călătorit într-adevăr, cu trupul ei pământean, pe unele dintre stelele fixe, astfel încât acum parcă nu mă mai îndoiesc nici eu de ea. Este cu adevărat grozav! Căci nu trebuie decât să ne gândim unde ne aflăm de fapt, iar posibilitățile pentru absolut orice devin deja palpabile în fața ochilor, urechilor, mâinilor și picioarelor noastre!

5. Observația pe care a făcut-o însă unul dintre voi, potrivit căreia ți-ai putea reprezenta puterea infinită a spiritului dumnezeiesc mult mai ușor într-un trup de uriaș decât în cel mai curând mărunt al Domnului, ei bine, ea este potrivită doar pentru percepția senzorială, fiindcă un lucru de proporții colosale face întotdeauna o impresie mai puternică asupra simțurilor omenești decât un lucru mărunt; pentru percepția spirituală însă, ea este o pură aberație. Căci spiritul divin nu are nevoie de materie pentru a se manifesta mai mult sau mai puțin eficient în funcție de cantitatea de materie, ci, dimpotrivă, materia în sine nu este ea însăși decât expresia forței spirituale a voinței dumnezeiești, căreia îi este tot una dacă ea creează din sine o lume întreagă sau doar un grăunte de nisip. La ce ar putea folosi atunci o statură de uriaș? Căci voia lui Dumnezeu nu are trebuință decât de un punct de sprijin, în veci imuabil, aflat în Sine însuși, pentru ca din acesta să se răspândească apoi în niște raze nesfârșite, cu aceeași intensitate și forță în întreaga infinitate a spațiului și a vieții, iar pentru găzduirea acelui sfânt și atotputernic punct de sprijin nu este nicidecum nevoie de un trup de gigant.

6. E drept că egiptenii au reprezentat tot ceea ce avea cât de cât legătură cu divinitatea în forme uneori înspăimântător de uriașe, pentru a copleși cu ajutorul lor poporul de slugi care trebuia menținut în întuneric. Căci poporul acela era menit să se teamă de divinitate ca de moarte, iar în fața sentințelor preoților el trebuia să se cutremure asemenea frunzelor bătute de furtună! Dar oare figurile acelea gigantice de zei au făcut ele poporul să fie mai bun? Nici vorbă, căci, cu timpul, poporul s-a obișnuit cu imaginile înfricoșătoare și nu i-a mai păsat de capetele de sfinx de înălțimea a circa treizeci de bărbați, preferând să admire mai degrabă răbdarea vreunui cioplitor în piatră, care sculpta un astfel de cap dintr-o stâncă întreagă de granit.

7. Să ne bucurăm deci de faptul că Domnul însuși a coborât în cea mai concretă realitate, în toată modestia, printre noi, fără vreun semn distinctiv exterior deosebit, și ne-a făcut pe noi toți, în chipul cel mai simplu de pe lume, să învățăm să ne cunoaștem menirea noastră, pe noi înșine, precum și pe El, în întregul adevăr! De acest lucru avem noi nevoie, căci despre toate celelalte am putea discuta de-a pururi.”

8. Iar Zahr a spus: “Îți mulțumesc, frate, căci toate vorbele tale sunt înțelepte și adevărate! Iată că acum ne-am lămurit unul pe altul în numele Domnului și al învățătorului nostru etern și iată că a început să se facă și în problemele acestea mai multă lumină. Dar, după cum văd, pe toți i-a luat somnul acum, la ivirea zorilor, în afară de grupul nostru, și trebuie să-ți mărturisesc că eu nu simt nici măcar cea mai ușoară urmă de oboseală în mine și probabil că și voi sunteți destul de vioi!”

8. Toți au spus: “Întru totul! Și atâta putere parcă n-am simțit niciodată în noi!”

Author:  Acustic [ 15.7.2013, 13:46 ]
Post subject:  Capitolul 130 - Misiunile și suferințele îngerilor

Capitolul 130
Misiunile și suferințele îngerilor


1. În acel moment, Rafael s-a apropiat de grupul celor cinci și a spus: “Ei bine, nici eu nu dorm, deși ați afirmat că voi singuri sunteți treji!”

2. Iar Zahr i-a răspuns: “Prietene, faptul că tu nu dormi și nu vei putea dormi niciodată, asta cred că poate înțelege oricare om care te cunoaște atât de bine ca și noi! Deci puteai să ne scutești de precizarea aceasta. Vezi tu, dragul nostru înger, ajunge că noi, oamenii, suntem uneori puțin cam proști, nu mai avem în direcția aceasta nevoie și de vreun ajutor de la tine ca să înțelegem că suntem chiar mai proști decât credeam. În schimb, tu poți, cu imensa ta înțelepciune și experiență, mai veche decât întregul edificiu al lumii, să ne dai nouă multe învățături în diferite privințe!”

3. Iar Rafael a întrebat: “Dar ce credeți voi că sunt eu de fapt, ca să nu am parte de somn?”

4. Zahr a răspuns: “O, te rog, prietenul nostru ceresc, nu ne mai pune întrebări atât de pompoase! Tu ești un înger al Domnului, venit din ceruri, și ai fost înzestrat de către Domnul doar de nevoie cu un trup ușurel! Iar trupul acesta tu Îl poți arunca cu iuțeala fulgerului și Îl poți distruge!

5. Căci tu ești o cu totul altă făptură decât noi, oamenii încă muritori - după trupul nostru - ai acestui pământ. Tu nu te-ai născut niciodată, n-ai avut niciodată, în afara Domnului Dumnezeu, vreun tată sau vreo mamă, din trupul căreia să fi ieșit, asemenea nouă. Tu nu cunoști decât fericirea fără de sfârșit, și asta din timpuri imemoriale; durerea, suferința și tristețea, precum și căința cea amară nu le cunoști decât după nume, nu în esența lor, din propria-ți trăire, și de aceea, în adevăratul înțeles al cuvântului, tu nici nu poți vorbi cu oamenii despre lucrurile lumești și omenești. Tu nu poți vorbi cu noi decât despre lucruri pur spirituale, pe care noi le și primim cu mare recunoștință de la tine, căci în domeniul acesta ești foarte bine pregătit. Despre cele trupești însă nu poți vorbi, căci nu te-ai jelit încă niciodată într-un trup!”

6. Rafael: “Ia te uită, ia te uită câte mai știi! Dar chiar dacă nu m-aș fi aflat niciodată într-un trup, tot știu mult mai bine ce este trupul și la ce folosește fiecare fibră a sa decât ai putea tu învăța într-o mie de ani cu toată hărnicia!

7. Căci nu suntem noi, îngerii, aceia care trebuie să se îngrijească de toate cele care constituie de fapt existența omului, de la formarea sa și până la momentul despărțirii sale de acest pământ?

8. Nu suntem noi aceia care vă veghem necontenit?! Noi vă veghem sufletele atunci când ele sunt purificate prin suferința și durerile din trupul vostru, pregătindu-le astfel pentru a putea primi spiritul lui Dumnezeu, și tocmai noi să nu știm ce sunt suferințele și durerile voastre?! Ce este oare în mintea ta, de poți să-mi reproșezi asemenea lucruri?!

9. De altfel, crede-mă că nici noi, îngerii, nu suntem incapabili să simțim suferința și durerea! Află dar de la mine că adeseori îndurăm mult mai multe suferințe și dureri decât voi, atunci când suntem nevoiți să vedem cum oamenii cei încăpățânați calcă cu batjocură și ironie în picioarele lor murdare toate strădaniile noastre, întorcându-ne spatele.

10. Spune-mi, prietene, ai avea tu oare răbdarea cuvenită cu un om, asupra căruia ți-a fost încredințată toată puterea și pe care tu l-ai copleșit cu toate binefacerile, dacă ai vedea că omul acela te disprețuiește întru totul și nici nu vrea să audă de tine, care ești de fapt binefăcătorul și prietenul lui, ba îți mai aduce și ponoase ca răsplată pentru toate strădaniile și toată grija ta pentru binele lui și îți strică bunul tău renume, socotindu-te un trădător infam?! Ia spune-mi, dacă tu ai fi de pildă un fel de Cyrenius, ce-ai face cu un astfel de om? Și ai avea oare răbdare să te porți în continuare cu un astfel de ticălos, până la sfârșitul vieții lui, cu aceeași răbdare, înțelegere și blândețe?”

11. Iar Zahr, care, auzind aceste vorbe ale îngerului, căscase ochii mari, a răspuns: “Nu, prietene, nu, eu nu aș putea avea atâta răbdare în viața mea! Ba n-aș avea răbdarea de care vorbești nici chiar fără să-mi fie încredințată puterea, darămite cu putere!”

12. Rafael a continuat: “Vezi tu, eu am atâta putere de care nu trebuie să dau socoteală, încât aș putea nimici într-o clipă întregul pământ, luna, soarele și stelele pe care le zărește ochiul tău pe cer, care sunt toate niște corpuri cerești imens de mari, împreună cu tot ceea ce se află pe ele, și totuși eu am, din propria mea bunăvoință, o răbdare ca cea despre care ți-am vorbit cu oamenii cei nestăpâniți ai acestui pământ!

13. Dar toate acestea n-ar fi nimic, ar fi poate doar un necaz ușor de suportat. Gândește-te acum și la purtarea atât de potrivnică nouă a Satanei și a slujitorilor săi, care sunt ei înșiși niște spirite cu foarte multă putere și care încearcă mereu să-și pună în aplicare planul lor de a ne distruge, nu numai pe noi, ci și pe Dumnezeu însuși, și de a-I lua toată puterea Sa!

14. Sigur că așa ceva nu se va putea petrece niciodată! Însă ajunge că planul lor distructiv există și că ei perseverează în intenția lor de a-l pune în aplicare, chiar dacă pentru asta îndură, nu o dată, dureri și chinuri foarte mari, cauzate de fapt de ei înșiși, prin propria lor voință. Dar nici acestea nu i-au determinat vreodată să renunțe definitiv la marea lor răutate.

15. Vezi tu, noi le vedem pe toate acestea și am avea și puterea, nu doar să-i pedepsim cum se cuvine, ci chiar să-i și distrugem cu totul, fără a avea de suportat vreun fel de consecințe din partea Domnului Dumnezeu!

16. Dar noi îi privim ca pe niște frați ai noștri căzuți, motiv pentru care îi tratăm cu toată răbdarea și îndurarea și dirijăm lucrurile în așa fel încât să nu le îngrădim voința liberă, astfel încât ei să rămână întotdeauna liberi și neîngrădiți. Ne străduim în schimb să contracarăm cu toată grija efectele nocive ale activității lor. Spune-mi acum, prietene, ce-ai face tu în asemenea condiții?”

17. Iar Zahr i-a răspuns: “Eu fără îndoială că i-aș lovi cu puterea ursului și aș vedea atunci dacă aceste spirite bestiale nu îmi vor da ascultare, în special dacă aș fi înzestrat cu o putere ca a ta, de care să nu trebuiască să dau socoteală!”

18. Rafael: “Îți dai însă acum seama că nu este un lucru chiar atât de ușor să fii un înger al lui Dumnezeu, așa cum ți-ai închipuit tu, și că înțeleg și cunosc și eu totuși câte ceva din cele omenești, putând astfel vorbi și cu voi despre asemenea lucruri?”

19. Zahr: “Ei bine, da, acum îmi dau seama de lucrul acesta; mai spune-mi însă dacă tu chiar trebuie să te afli aici, pe pământ, sau acest lucru este doar voia ta?”

20. Iar Rafael i-a răspuns: “O, v-aș putea părăsi în orice clipă, potrivit voinței mele libere. Dar voi rămâne aici cu voi, pentru că aceasta este plăcerea Domnului! Iar plăcerea Domnului este de fapt adevărata mea voință, și împotriva acesteia nu va acționa nici chiar Dumnezeu însuși vreodată; căci în ea constă de fapt menținerea ca atare a întregii creații, cu stelele ei fără de număr, din care tu nu poți vedea nici măcar o singură eonime1, darămite întregul infinit și esența acestuia! Dar uite că soarele este deja gata să răsară, iar Domnul se întoarce. Și de-acum trebuie să acordăm întreaga noastră atenție fiecărui gest al Său!”


*1. Adnotarea lui Jakob Lorber: Printr-un eon se înțelege cubul unui decilion. (1 decilion = 1060 x 1 cu 60 de 0-uri.)

Author:  Acustic [ 18.7.2013, 01:35 ]
Post subject:  Capitolul 131 - Rafael izgonește spiritul tuturor grijilor omenești

Capitolul 131
Rafael izgonește spiritul tuturor grijilor omenești


1. Atunci a spus Zahr: “Oare să nu-i trezim pe cei care dorm?”

2. Rafael i-a răspuns: “Se vor trezi ei de îndată, atunci când Domnul va ajunge la noi!” 3. Dar atunci a sărit Iara de la locul ei și a întrebat cu impetuozitatea întregii ei iubiri: “Dincotro, dincotro vine El, esența întregii iubiri!? Căci ochii mei încă nu-L pot vedea!”

4. Iar Rafael i-a răspuns, cu un zâmbet pe chip: “Nu-i nimic; căci dacă inima ta Îl vede, atunci cât de curând Îl vor vedea și ochii tăi! Căci El va fi aici odată cu răsăritul soarelui!”

5. Și atunci a spus și Elena, care se trezise și ea: “Iara, hai să-I ieșim în întâmpinare! O, ce fericire să mergi în întâmpinarea Lui!”

6. Iara: “Foarte bine, draga mea prietenă, vino cu mine! O, ce bucurie nespusă să-L zărim deja de departe venind spre noi!”

7. După care cele două fete au dat fuga spre pădure, către apus, și au dispărut curând.

8. Uran, care se trezise și el, a privit lung după ele și a spus atunci când fetele au dispărut în pădure: “Nu se vor rătăci oare? Căci de aici drumul începe să urce destul de pieptiș, după cum se pare, luând-o apoi către miazăzi, iar suișul ar putea dura câteva ore. Ele au luat-o în mare grabă la picior, dar învățătorul ar putea veni din partea cealaltă, iar ele Îl vor căuta și până la urmă nu-L vor găsi!”

9. Dar Rafael a spus: “Nu-ți mai face astfel de griji! Căci cele două fete se pot rătăci la fel de puțin cum m-aș putea rătăci de pildă eu. Acolo unde inima cea plină de iubire este până într-atât de iluminată ca în cazul lor, nu mai poate fi vorba de nici un fel de rătăcire! Fără îndoială că vor pătrunde destul de adânc în pădure; dar de găsit, Îl vor găsi pe Învățător!”

10. Auzind aceste cuvinte, Uran s-a liniștit, îndreptându-și apoi privirea către orașul care încă mai ardea și mai fumega și a distins dintr-odată cu ochii săi încă foarte ageri cum dinspre oraș se porniseră coloane întregi de refugiați în toate direcțiile. Și a văzut niște adevărate procesiuni îndreptându-se inclusiv către dealul nostru, drept pentru care a spus: “Ei, să le fie de bine tuturor! Dar dacă toți aceștia vin peste noi, de unde va putea fi procurată pâine pentru atâția oameni? Căci ăștia îl vor mânca până la urmă chiar și pe bătrânul Marcu, cu casa și acareturile sale cu tot!”

11. Rafael i-a răspuns: “Nici pentru asta nu trebuie să-ți faci tu vreo grijă! Căci întregul pământ și toate creaturile sale au nevoi destul de mari și de felurite în fiecare clipă, iar Domnul tot reușește să sature întregul pământ și toate vietățile aflate pe el! Și ce înseamnă oare pământul în comparație cu soarele, care este de mai bine de zece ori o sută de mii de ori mai mare decât acest pământ și care are prin urmare nevoie de incomparabil mai multă hrană pentru menținerea luminii sale și pentru îndestularea creaturilor fără număr de pe meleagurile sale* străluminate? Iar Domnul se îngrijește de toate acestea la fel ca și de tine, nobile prieten!

12. Iar acum, ia încearcă tu să-ți imaginezi întregul spațiu infinit și incomensurabil al creației în ansamblul său, cu sorii și pământurile sale, de dimensiuni mult mai mari decât cele ale pământului acesta al vostru și ale soarelui său! Și toate sunt asigurate din belșug tot de către Domnul, Unul și același, cu tot ce le este necesar pentru existență! Nicăieri nu se manifestă vreo lipsă, ci pretutindeni găsești numai surplus! Iar dacă așa stau lucrurile - și ele nici nu pot sta în vreun alt fel - cum poți tu să-ți faci griji dinspre partea procurării pâinii pentru oamenii care se îndreaptă acum puhoi dinspre oraș către noi?”

13. Uran: “Da, da, sigur că ai dreptate! Dar, vezi tu, eu nu sunt un înțelept, ci doar un om, și adeseori uit pentru o clipă unde mă aflu. Dar uite că de-acum mi-am revenit!”

14. Atunci s-a apropiat Hebram de grupul nostru, singurul din grupul celor treizeci care rămăsese și el treaz, și a spus: “Dar câtă agitație vor produce toate acestea astăzi, într-o zi de sabat! Căci dacă incendiul acela ar fi izbucnit în tr-o zi obișnuită de lucru, ne-am fi putut ocupa, cu vorba și fapta, de toate aceste victime ale focului, care se îndreaptă acum către noi. Dar așa, într-o asemenea zi, asta va fi o sarcină dificilă chiar și pentru marele nostru învățător!”

15. Rafael: “Nu-ți face nici tu griji pentru astfel de lucruri! Căci ai văzut vreodată soarele ținând sabatul sau poate luna și stelele, ori vântul și ploaia, sau creșterea plantelor și altele asemenea? Și de ce crezi că toate acestea nu țin sărbătoarea sabatului? Fiindcă nici voința veșnic activă a Domnului nu a ținut vreodată sabatul, al cărui Creator este El, de fapt!

16. Cum I-ai putea impune lui Dumnezeu o astfel de lege supărătoare, pe care chiar El a instituito doar pentru oameni, întru mântuirea lor, și doar pentru atâta vreme cât consideră El necesar?!

17. Iar dacă însuși Dumnezeu îți trece cu vederea sabatul și sărbătorirea acestuia, ce-ai mai vrea tu să obții atunci prin sabatul tău prostesc? Sau poate ai vrea să-mi impui chiar și mie sabatul? Să sfințesc oare și eu sabatul printr-o trândăveală lipsită de sens și de orice scop? Ei, ia vezi, poate chiar astăzi, în zi de sabat, am să fac eu ceva de n-o să mai știți de voi multă vreme de aici încolo!”

18. Dar Hebrarn a spus: “O, prietenul meu suprapământean, te rog, nu-mi lua în nume de rău întrebarea mea! Ci gândește-te mereu că noi suntem doar niște oameni, și chiar și cu cea mai mare bunăvoință, în situații excepționale, tot mai revenim la vechile noastre obiceiuri, precum scroafa la băltoacă! Tu însă, slujitor preaputernic și înger al Domnului, mai bine ferește-ne tu de acum înainte de astfel de lucruri. Căci vezi bine că suntem cu toții niște oameni foarte slabi și plini de defecte!”

19. Și atunci Rafael i-a spus: “Du-te acum la frații tăi și liniștește-i și pe ei. Căci și ei se agită din cauza aceleiași probleme cu care ai venit și tu încoace! Și explică-le marea absurditate a îngrijorării lor! Vezi că au început să se trezească, unul după altul.” Iar Hebram s-a dus și a făcut cu mult succes ceea ce l-a îndemnat îngerul.

20. Abia încheiată treaba aceasta, s-a trezit din somn și Ebahl din Ghenizaret și l-a întrebat pe Uran despre Iara a sa; iar acesta i-a spus ce se petrecuse și cum Iara și cu Elena plecaseră să-L caute pe Domnul în pădure.

21. Iar Ebahl a spus: “Vai, vai, n-ar fi trebuit să facă acest lucru! Căci pădurea probabil că s-a și umplut cu tot felul de refugiați din oraș! Și cât de lesne pot avea parte acum cele două fete de vreo întâmplare dintre cele mai neplăcute!”

22. Și din nou a intervenit Rafael: “Nu-ți mai face griji degeaba! Căci cele două au ajuns deja de mult acolo unde trebuie și cât de curând se vor și întoarce. Odată cu răsăritul soarelui Domnul va reveni printre noi, iar fetele nu vor fi deloc departe de El!”

23. Uran a întrebat: “Cât mai avem de fapt până la răsărit?”

24. Iar Rafael i-a răspuns: “Mai puțin de o jumătate de ceas!”


(* - Vezi „Soarele natural și Soarele spiritual” de Jakob Lorber, n.r.)

Author:  Acustic [ 18.7.2013, 01:37 ]
Post subject:  Capitolul 132 - Dificultăți în îndreptarea preoților

Capitolul 132
Dificultăți în îndreptarea preoților


1. Cu aceasta, toți s-au declarat mulțumiți și s-a făcut iarăși liniște pe dealul din față, deal care era despărțit printr-o mică trecătoare de muntele mai înalt care se ridica în continuare spre sud. Dar jos, pe malul mării, era mare agitație, deoarece mai multe grupuri din oraș ajunseseră deja la bătrânul Marcu și îi descriau în culori foarte vii necazul ce se abătuse asupra lor și își plângeau nenorocirea nemeritată.

2. În bucătăria lui Marcu toată lumea era în mișcare, iar acesta, împreună cu cei doi fii ai săi, pregătea mai multe vetre de campanie, pe care să poată găti suficientă mâncare pentru oaspeții atât de numeroși.

3. Unii dintre cei veniți din Cezareea lui Filip au urcat pe deal, căci îi văzuseră de departe pe oamenii de acolo. Dar când au dat cu ochii de romani, s-au retras imediat, imaginându-și că romanii stăteau de strajă pentru a-i prinde pe fugari și a-i trimite înapoi în orașul incendiat, ca să ajute la stingerea focului, ceea ce în această zi de sabat le-ar fi picat evreilor dogmatici deosebit de prost. Căci trăiau în Cezareea câțiva asemenea evrei dogmatici care, fără să fie chiar farisei, respectau cu o strictețe ieșită din comun legile lui Moise. Iar acum era un sabat cu lună nouă, care întotdeauna se ținea mai strict decât sabatul obișnuit! De aceea, cu cenușa proaspătă pe capetele rase și cu hainele sfâșiate în semn de durere pentru întâmplările funeste din ziua precedentă, evreii aveau figuri chiar mai aspre decât în celelalte zile de sabat cu lună nouă. Pentru acești sabatiști cât se poate de riguroși ar fi fost o adevărată năpastă dacă romanii, care nu respectau sabatul, i-ar fi trimis înapoi să participe la stingerea focului. De aceea, ei s-au retras imediat când i-au văzut pe romani, deși aceștia încă mai dormeau.

4. Rafael a zâmbit și i-a spus lui Matael: “I-ai văzut pe sabatiști? Cum au șters-o când i-au văzut pe romani! Dar totuși ei ne vor mai da mult de furcă astăzi!”

5. Matael: “Prietene, cu iubire, înțelepciune și răbdare se rezolvă multe, iar cu ajutorul Domnului totul! Mie mi-e milă de ei! Orbi în inimă, cu mintea goală, stau, bieții de ei, înfipți în prostia lor ca niște cuie vechi, ruginite, într-o grindă! Ei, poate îi vom vindeca pe toți!”

6. Atunci Rafael a răspuns: “Prietene, câtă vreme omul este doar prost, lucrurile merg mai ușor; dar când prostia se unește cu trufia și cu setea de putere și de plăceri, atunci însănătoșirea se face mai greu, și cel mai greu se realizează ea atunci când e vorba de marii preoți!

7. Hai să luăm oricare dintre funcțiile omului pe care le dorești, spre exemplu pe aceea a unui comandant de oști sau a unui înalt funcționar imperial! Câtă vreme este în funcție, el așteaptă să primească cinstirea cuvenită rangului său, și o va și primi. Dar, cu timpul, el nu va mai fi potrivit pentru exercitarea funcției respective și va fi înlocuit, și atunci, de facto, el nu va mai fi nimic și nici nu îi va mai păsa de fosta lui funcție, care n-a fost ușoară. Marele preot însă își păstrează prestigiul până în mormânt, iar după moartea sa, preoții îi construiesc, spre propria lor cinstire și înălțare, un monument funerar ca un templu și manifestă față de el o venerație demnă ele o ființă divină! Așadar, preoțimea știe să-și păstreze demnitatea intangibilă pentru un timp îndelungat și în orice situație posibilă.

8. Apropie-te numai de un asemenea preot fanatic, despre care știi foarte bine cât de adânc e ancorat în falsitate și minciună, și nu vei ajunge cu el la nici un rezultat! El crede că rangul său este mult deasupra celui al unui împărat, pentru că se crede un locțiitor al lui Dumnezeu pe pământ. De aceea el nu își va schimba locul cu nici un altul de pe pământ.

9. Dacă vrei să-l determini, cu mult aur și argint, să renunțe la demnitatea sa, îți va declara pe dată: «Aur și argint am oricum; dar demnitatea mea valorează mai mult decât toate comorile lumii, căci eu sunt un slujitor al lui Dumnezeu, nu al unui domnitor al lumii acesteia, iar demnitatea mea este eternă!» După o astfel de replică, nu vei mai avea nici un argument la îndemână și vei fi nevoit să joci cum îți cântă respectivul mare preot! De aceea spun acum și aici că nu se va putea face prea mult cu acești evrei fanatici! E drept că spiritul tău este demn de harul divin, însă doar Domnului Dumnezeu îi sunt cu putință multe lucruri care nouă, îngerilor, și vouă, oamenilor, ni se par adeseori cu neputință.”

10. Matael: “Îți mulțumesc pentru aceste cuvinte. Dar iată că răsare soarele, iar noi trebuie să ne pregătim în inimile noastre pentru sosirea Domnului!”

11. Rafael: “Ai perfectă dreptate; căci Domnul este soarele cel adevărat al tuturor sorilor! Iar când acesta răsare în inima omului, atunci pentru acel om s-a făcut ziua zilelor. Îl vezi deja apărând din pădure sau de ce te uiți atât ele atent într-acolo?”

12. Matael: “Ei bine, văd că soarele a urcat deja deasupra orizontului, iar de Domnul și de cele două fete care I-au ieșit înainte nici urmă. Am impresia, judecând după cele spuse de tine, că de data aceasta te-ai înșelat puțin în prezicerile tale divine! De data aceasta, răsăritul soarelui și sosirea Domnului nu au coincis întru totul! Căci, uite, soarele a urcat deja destul de sus deasupra liniei orizontului, iar de Domnul nici urmă! Acum spune-mi, cum să interpretez prezicerea ta?”

13. Îngerul: “Ei bine, tu ar trebui să-ți îndrepți ochii spre direcția din care vine Domnul, nu spre cea din care nu vine! Uită-te puțin împrejur și te vei convinge că nu am făcut o prezicere falsă!”

Author:  Acustic [ 18.7.2013, 01:41 ]
Post subject:  Capitolul 133 - Despre căutarea cea dreaptă a lui Dumnezeu

Capitolul 133
Despre căutarea cea dreaptă a lui Dumnezeu


1. Atunci, Matael, Uran, Ebahl și cei patru tovarăși ai lui Matael s-au uitat împrejur și M-au văzut urcând dealul împreună cu bătrânul Marcu. Ei au pornit repede în întâmpinarea Mea.

2. Odată ajunși la Mine, ei M-au salutat cu multă căldură și Mi-au mulțumit pentru că am revenit printre ei. Nevăzându-le însă pe Iara și pe Elena alături de Mine, ei s-au speriat, iar Ebahl, deosebit de îngrijorat din cauza Iarei lui, M-a întrebat dacă cele două fete nu s-au întâlnit cu Mine în pădure, căci, după spusele lui Rafael, ele porniseră deja din zori în întâmpinarea Mea. Și, din moment ce acum nu erau cu Mine, probabil că Mă caută în continuare prin pădure. Drept care M-a rugat să-l trimit pe Rafael după ele, ca el să le aducă înapoi întregi și nevătămate.

3. Eu am spus: “De ce oare vă faceți griji pentru cei care Mă caută pe Mine? Sau credeți cumva că Eu pot proteja pe cineva de pericole doar atunci când Mă aflu trupește în apropierea lui? Când tu, Uran, te-ai aflat în mare primejdie, cine Mi-a spus oare, de te-am văzut și te-am salvat? Oare să nu știu Eu unde sunt acum cele două fete și unde Mă caută ele? Lăsați-le, căci se vor întoarce ele!

4. Căci ele M-au și găsit în inima lor, așa că ceea ce urmează este un lucru simplu. Cei care Mă caută însă doar în exterior, deși știu că Eu nu pot fi găsit decât în interior, aceia trebuie să primească o lecție, potrivit căreia căutarea și ieșirea în întâmpinarea Mea, care sunt doar exterioare, nu îi ajută nicidecum să se apropie de Mine, ci, dimpotrivă, să Mă piardă din ce în ce mai mult! Puteți ține minte lucrul acesta, acum, în această dimineață de sabat! De altfel, cele două fete Mi-au dat deja de urmă și vor fi cât de curând aici.”

5. Atunci a intervenit și Ebahl: “Dacă așa stau lucrurile, atunci toate sunt în cea mai bună rânduială! Căci ele ar fi rămas cu siguranță alături de noi, dacă Rafael nu le-ar fi îndemnat prin vorbele sale să ia această hotărâre! Minunatul tânăr vede lucrurile foarte aproape, chiar dacă ele se află la mare depărtare, și astfel poate foarte ușor să inducă pe cineva în eroare! El niciodată nu este dispus să îndemne pe cineva să renunțe la o intenție a sa, chiar dacă știe că respectivul face un lucru rău. Căci el are întotdeauna în minte dorința de a-l aduce pe omul acela pe calea cea bună printr-o experiență amară. De aceea nu le-a sfătuit nici pe cele două fete să nu-Ți pornească înainte, ci dimpotrivă, le-a susținut în dorința lor, astfel încât acum probabil că ele stau pe undeva, obosite, și nu mai știu ce să facă! Însă Iara mea chiar că merită ce i se petrece acum; pentru că ea Îl cunoaște prea bine pe Rafael și ar trebui să știe că nu este cazul să se ia întotdeauna după el! Dar iarăși s-a lăsat păcălită de el și așa-i trebuie! Când se va întoarce însă, Rafael se poate pregăti din timp pentru tot ce-i mai rău, căci iarăși va avea parte de un perdaf în toată regula și iarăși se va minuna de limbuția ei!”

6. Dar iată că tocmai venea și Rafael, după ce îi trezise pe cei care mai dormeau, drept pentru care Ebahl i s-a adresat direct: “Din nou ești cauza unei nechibzuințe a Iarei și, împreună cu ea, și a Elenei! Trebuie să-ți mărturisesc sincer că nu-mi place câtuși de puțin cum te comporți cu oamenii care ți-au fost încredințați și cum îi îndrumi! Dacă vezi că un ucenic al tău vrea să facă un lucru care nu este tocmai corect, tu ar trebui să-i schimbi gândul prin vorba și fapta ta, nu să-l încurajezi și să-l lași să comită păcatul, ca abia din experiența sa nefericită el să învețe apoi să se ferească de un viitor păcat! Poate că pentru spirite de felul tău metoda o fi bună și utilă, dar pentru oameni ea nu este câtuși de puțin potrivită. Îți spun asta din propria mea experiență, care nici ea nu este chiar de neglijat!”

7. Rafael a răspuns: “Ce e drept e drept, ești un evreu cinstit și corect, dar când este vorba de căile ascunse ale Domnului, atunci ești prost ca noaptea! Tu crezi că ceea ce fac eu, fac chiar de capul meu, de la mine însumi? Eu nu sunt decât un deget al Domnului și fac ceea ce spiritul Domnului îmi poruncește. Dacă ai fi avut mai multă putere de pătrundere, ai fi înțeles lucrul acesta mai bine. Din fericire, eu știu până unde merge înțelegerea ta în chestiunile spirituale, și de aceea îți trec cu vederea această slăbiciune a ta. Dar, uite, te poți convinge că cele două fete nu s-au rătăcit, căci iată-le venind către noi dinspre coliba lui Marcu, însoțite de una dintre fiicele acestuia, care ne aduce vestea că micul nostru dejun ne așteaptă!”

8. Ebahl a întrebat: “Bine, dar cum au ajuns ele la colibă fără ca noi să le vedem?!”

9. Iar Rafael a răspuns: “Nu ne-a spus Domnul adineauri că cele două I-au dat de urmă?”

10. Ebahl: “Bine, bine, uite că nu mai scot nici o vorbă; căci de vreme ce le văd din nou aici, eu cel puțin m-am liniștit pe deplin!”

Author:  Acustic [ 18.7.2013, 01:43 ]
Post subject:  Capitolul 134 - Motivul distrugerii Cezareii

Capitolul 134
Motivul distrugerii Cezareii


1. După această discuție, Marcu a anunțat că dejunul este pregătit și că toate mesele sunt deja acoperite cu mâncăruri și băuturi. Am coborât așadar dealul și ne-am apropiat de mese, care acum, dimineața, erau așezate în vechea ordine, fără să lipsească nici una.

2. În continuare, Uran i-a spus Elenei: “Când ai fost jos, ai văzut cumva dacă mai sunt corturile noastre în picioare și în bună rânduială? Servitorii noștri au ce să mănânce și ce să bea, iar animalele noastre de povară sunt bine îngrijite?”

3. Matael a fost cel care i-a răspuns lui Uran: “Prietene și tată al soției mele, în prezența Domnului orice grijă e zadarnică. Nu te gândi acum la altceva decât la Domnul, pentru că El gândește pentru noi și pentru toată nemărginirea.”

4. După această observație a lui Matael către Uran, ne-am îndreptat către mese. Pe drum, Cyrenius M-a întrebat: “Doamne, să trimit un detașament de ostași de-ai mei să meargă în oraș să ajute la stingerea focului? Fiindcă, dacă nu dăm ajutor orașului, până seara nu va mai fi decât un morman de moloz fierbinte!”

5. Eu: “Prietene drag, dacă aș fi dorit acest lucru, de mult l-aș fi trimis pe Rafael al meu acolo și focul din oraș ar fi fost stins într-o singură clipă. Dar Eu doresc ca acest oraș, rău în fața lui Dumnezeu și a împăratului, să fie umilit, și de aceea las focul să distrugă totul, în afară de casele săracilor și ale celor cumpătați. Toate celelalte pot să se prefacă în cenușă! Apoi se vor așeza aici oameni mai buni și urmașii bătrânului nostru Marcu vor domni cu dreptate și cu voia împăratului asupra orașului și ținutului, care le vor rămâne moștenire din fiu în fiu și din nepot în nepot; dacă însă Îl vor uita pe Dumnezeu, le va fi și lor cum le este acum locuitorilor acestui oraș.

6. Dacă focul ar fi cuprins acest oraș al pierzaniei într-o zi de lucru, el ar fi fost stins de mult; dar în ziua sabatului, mai ales că este lună nouă, nici un evreu nu va mișca nici măcar vârful degetului mic, de teamă să nu se spurce în fața Domnului.

7. În această privință, conștiința evreului este foarte delicată; în schimb, neglijarea faptelor bune nu le tulbură conștiința câtuși de puțin, nici preacurvia materială sau spirituală și tot felul de înșelătorii.

8. Ba chiar ei sunt de părere că un păcat împotriva poruncilor Domnului comis într-o zi de lucru aproape că nu este un păcat și că până seara te poți curăți. Dar în ziua sabatului rămâi necurat până seara, când începe să domnească Stăpânul întunericului. Și atunci i-ar fi foarte ușor unui trimis al Satanei să vină și să pună stăpânire pe un astfel de suflet necurat!

9. Potrivit acestei concepții aberante, păcatul i-ar dăuna omului numai noaptea, și anume numai până după miezul nopții, pentru că atunci Satana are voie să iasă la vânătoare. În timpul zilei însă Satana nu are nici o putere, și atunci poți să păcătuiești cum vrei, căci nu are nici o importanță; dar trebuie să ai grijă să te purifici înainte de apusul soarelui, în modul prescris de Moise, și, astfel, în timpul nopții nu trebuie să te temi câtuși de puțin din cauza păcatelor comise în timpul zilei.

10. De Dumnezeu acestor orbi nu le pasă nici cât negru sub unghie, oricât ar fi păcătuit peste zi împotriva poruncilor Lui! Numai să nu cadă în mrejele Satanei, aceasta este singura lor grijă. Și, pentru că acest lucru se poate petrece cu cea mai mare ușurință într-o zi de sabat, în care nu taie nici un berbec, nici un miel și nici un vițel, ba în care nici măcar nu se pot spăla de șapte ori, ei se străduiesc cât pot să rămână curați pe timpul sabatului, pentru ca Diavolul să nu capete putere asupra lor după apusul soarelui!

11. Iată așadar motivul pentru care acești păcătoși în toate celelalte zile, în ziua de sabat mai bine își lasă casele să fie mistuite de foc decât să pună mâna să-l stingă. De aceea, unui comandant ro-man, care cunoaște această mare și de neclintit nebunie a poporului ăstuia, nu-i va fi niciodată greu ca de sabat, mai ales iarna, să prăpădească fulgerător acest neam, dacă se răscoală, și să-i transforme marele oraș într-un morman de moloz.

12. Dar acum să mâncăm, căci în curând ne vor cădea pe cap o sumedenie de vizitatori nu tocmai plăcuți, de care va trebui să ne ocupăm pentru a scăpa cu bine de ei.”

13. Toți s-au așezat la mese, și felurile gustoase au fost mâncate de data aceasta cu mare poftă, și fiecare i-a adus laude bătrânului Marcu. Iar Uran și Elena au spus că nu mai mâncaseră până atunci pești atât de bine pregătiți și o pâine atât de gustoasă. Marcu însă a îndreptat toate laudele către Mine și a spus: “Aceasta este sarea și cea mai bună mirodenie din toate mâncărurile, din toate băuturile și din toate lucrurile. Doar Lui închinați-I laudele voastre.”

14. Și nu a fost nici unul printre numeroșii oaspeți care să nu fi înțeles ce a vrut să spună Marcu, și toți M-au slăvit în adâncul inimii lor. Iar Matael a spus cu glas tare: “Da, da, bătrâne Marcu, acolo unde Domnul este stăpân în bucătăria vieții, și Totul în toate, se poate trăi mai bine ca oriunde; pentru că acolo spiritul, sufletul și trupul primesc hrana cea mai bună! Ai făcut bine că ai îndreptat laudele aduse ție către Domnul. Dar tocmai de aceea nici numele tău nu va muri în inimile oamenilor care te-au cunoscut ca prieten al Domnului!”

15. Apoi Marcu Mi-a mulțumit că am făcut casei sale o cinste atât de mare, după care i-a mulțumit și lui Matael pentru vorba lui bună și s-a declarat nedemn de toate acestea.

Author:  Acustic [ 18.7.2013, 01:47 ]
Post subject:  Capitolul 135 - Cyrenius și delegația fariseilor din Cezareea ruinată

Capitolul 135
Cyrenius și delegația fariseilor din Cezareea ruinată


1. După ce ne-am luat micul dejun, Cyrenius și Iulius M-au întrebat ce urmează să facem.

2. Eu M-am adresat lui Cyrenius: “Să așteptăm puțin aici și îndată se va ivi ceva de făcut! Uitați-vă încolo, spre mal! Acolo se târăsc - asemenea unor neguri în descompunere - mai mulți farisei bătrâni împreună cu ucenicii lor. Ei știu deja că tu ești aici, dar nu cunosc motivele. Presupun că inspectezi locurile de lângă Marea Galileii, dar că ai pe aici un fel de tabără. Corturile falnice ale lui Uran le confirmă bănuielile. Acum pândesc dacă nu cumva vii încoace pe mare, pe vreun vapor, sau dacă nu cumva ieși din vreun cort. În acest caz, ar dori să vină la tine cu o cerere de despăgubire, fiindcă ei cred că păgânii le-au ars locuințele.

3. Dar vor afla în curând că ești aici și îi vom avea pe cap. Iți imaginezi cât ne vor da de lucru! Atât vă spun, ție și vouă tuturor, că nu vreau să fiu trădat înainte de vreme. Mai întâi trebuie intimidați, și abia apoi trebuie să cunoască spaima spaimelor prin dezvăluirea Mea. Vei vedea însă cât ne va da de furcă acest soi păcătos!

4. Matael și Rafael ne vor aduce servicii bune; dar, până după prânz, cu greu vom scăpa de ei. De aceea, să ne liniștim o clipă, iar tu încearcă să te aduni; pentru că acum știi ce te așteaptă!”

5. Atunci s-a făcut liniște. Doar soldații și servitorimea se mai auzeau trebăluind cam zgomotos pe colină. 6. După o vreme, Matael M-a întrebat dacă va putea vorbi fără nici o reținere cu acești obscurantiști.

7. Eu i-am spus: “Desigur; dar va trebui să fii foarte atent! Să nu îți închipui cumva că este ușor de tratat cu acești eroi ai nopții în armură, pentru că aceștia sunt înarmați până în dinți, pentru orice situație!” După ce am tăcut, Marcu a început să cugete la cele spuse.

8. Ucenicii Mei M-au întrebat la rândul lor cum trebuie să se poarte în această situație.

9. Eu le-am răspuns: “Voi nu trebuie nici să vorbiți, nici să faceți ceva. Urmăriți totul ca niște martori tăcuți, și dacă vă întreabă vreunul dintre farisei ceva, trimiteți-l la Cyrenius și mărturisiți că toată povestea asta nu vă privește, și vă vor lăsa în pace. La început, Eu însumi voi face la fel.” Cu aceasta, ucenicii au fost mulțumiți și i-am așteptat în liniște pe acei musafiri inoportuni.

10. După o jumătate de ceas, cei care îl așteptau pe Cyrenius pe malul mării au aflat de la un evreu din oraș, care a trecut pe lângă noi și care îl cunoștea pe Cyrenius, că acesta s-ar afla în grădina bătrânului ostaș roman. Primind această veste, fariseii și ceilalți evrei s-au întors și au venit repede la noi.

11. Văzându-i că vin către el, Matael a spus: “Acum să te ții, slăvitul meu prieten Cyrenius, acum e acum! Sunt totuși foarte curios să aflu ce vor scoate la iveală indivizii aceștia!”

12. Cyrenius: “Și eu la fel, deși mărturisesc deschis că îmi place cel mai puțin să am de-a face cu astfel de oameni. Pentru că dacă le arăți degetul mic, ei vor imediat toată mâna, iar asta nu se poate, pentru că mai există și alți oameni care sunt într-adevăr săraci și care au mare nevoie de grija noastră.”

13. Abia a terminat de rostit aceste vorbe, că petiționarii au și ajuns la noi, în frunte bineînțeles cu șeful sinagogii lor. Acesta l-a recunoscut imediat pe guvernatorul general și i-a vorbit în felul următor: “Înaltule, luminățiile și atotputernicule guvernator al acestei părți a Siriei și chiar al întregii țări a iudeilor, al celeilalte părți a Asiei Mici și al Asiei Mari, precum și al unei părți din Africa! Probabil că nu ți-e necunoscut ce groaznică nenorocire ne-a lovit astă-noapte pe noi, locuitorii din Cezareea lui Filip, întotdeauna supuși lui Dumnezeu și împăratului. Dacă ni s-ar putea aduce o vină cât de mică, n-am putea decât să ne blestemăm și să ne plângem neglijența și am suporta cu răbdare ceea ce Dumnezeu Atotputernicul a trimis asupra noastră. Dar, după știința noastră, noi n-am provocat în nici un fel această nenorocire, ci răutatea câtorva păgâni ne-a adus-o! De fapt, de asta am și venit acum la tine, ca să te înduplecăm să ne dai o despăgubire pe măsură!

14. Și cu atât mai mult ne-o vei acorda după lege și merit, cu cât în primul rând suntem supuși ai Romei, la fel ca acei păgâni, iar în al doilea rând, ca preoți și slujitori ai singurului Dumnezeu adevărat, noi, prin simpatia noastră pentru Roma, putem influența sentimentele poporului față de imperiu mai mult decât multe mii de săbii și sulițe. Dar dacă ajungem să ne împotrivim Romei, limbile noastre pot face în câteva ceasuri mai mult decât o sută de mii de războinici într-un an. În acest caz, o mână spală pe alta!

15. Îndeplinește-ne deci rugămintea, nu ne lăsa cerșetori, ajută-ne să ne reconstruim pe banii statului clădirile distruse, școlile și casele de rugăciune și, în numele împăratului, nu-ți vom fi nerecunoscători; ba chiar, dacă nu se poate altfel, ne obligăm să-i înapoiem statului acest avans în douăzeci de ani, cu dobândă. Cugetă, mărite guvernator, asupra rugăminții noastre și îndeplinește-o. Această hotărâre nu va fi nici în defavoarea ta, nici a împăratului; pentru că noi știm cine și ce suntem și de ce suntem în stare. Dacă suntem prieteni ai împăratului, acesta își va conduce ușor întinsul său imperiu; dacă însă îi suntem dușmani în inimile noastre închise, coroana și sceptrul i-ar putea deveni curând o povară nemaipomenită. De aceea, gândește-te la necazul în care ne aflăm, gândește-te ca un om cu minte la rugămintea noastră și fă după cum crezi de cuviință!”

16. Abia ascunzându-și mânia, Cyrenius a spus: “Înainte de a pronunța un «nu» sau un «da», voi porunci să se cerceteze în amănunt felul în care au fost incendiate casele voastre și motivele pentru care s-a făcut acest lucru. Că sunteți atât de nevinovați n-aș prea crede totuși. Chiar în noaptea asta am aflat că, în urma eclipsei totale de soare de ieri, și mai târziu, după ce a dispărut și soarele de seară, ați început să țineți poporului cuvântări solemne despre judecata Domnului, pe care unul dintre profeții voștri a prezis-o și care acum urma să se împlinească. Nici preoții grecilor nu au pierdut ocazia să tragă foloase de pe urma acestui ciudat joc al naturii. Voi, cele două tabere preoțești, ați profitat de acest fenomen al naturii ca să siliți poporul la jertfe nemaipomenite, sub pretextul unor rugăciuni plăcute Dumnezeului vostru, care i-ar putea proteja. Iar poporul, pe care din copilărie îl faceți surd și orb, a făcut tot ce a putut, atât cât l-au ținut puterile, ca să scape de judecata pe care voi ați anunțat-o.

17. Din fericire, s-a găsit un om înțelept și cu experiență care i-a chemat la el pe câțiva dintre cei mai buni oameni, pe care îi cunoștea, și le-a explicat foarte liniștit cauzele cât se poate de naturale ale fenomenului, spunându-le că el l-a trăit de mai multe ori. Și, în înțelepciunea lui, le-a atras atenția că dacă ar fi fost ceva adevărat în afirmațiile preoților, aceștia nu s-ar mai fi străduit să stoarcă de la popor ofrande atât de mari, doar pentru câteva clipe de existență pe lumea aceasta plină de minciună și înșelăciune! Preoții cei lacomi și lipsiți de inimă știau la fel de bine ca și el că în toată povestea aceasta nu poate fi nimic rău, că singura urmare ar putea fi o schimbare a vremii în ziua următoare. Dar ei știu cât de superstițios este poporul și, dacă tot li s-a ivit această ocazie, păcătuiesc fără nici o mustrare de conștiință!

18. Așadar, aceste lucruri le-am aflat astă-noapte de la un martor de încredere! Și care a fost urmarea acestor explicații înțelepte date la momentul potrivit? Cei astfel lămuriți în câteva vorbe au alergat la poporul disperat de afară și au strigat din toate puterile, cu mare bucurie: «Nădejde, nădejde, nădejde și iar nădejde! Liniștiți-vă și ascultați-ne, spre binele vostru!» Apoi, în cuvinte simple, i-au lămurit pe oameni. Iar aceștia, pricepând cum stau lucrurile, au fost cuprinși de furie împotriva voastră și v-au pregătit apoi un fel de judecată a lui Daniel. Această relatare fidelă m-a ajutat să înțeleg că de fapt nu păgânii, ci doar voi înșivă sunteți vinovați că peste noapte acest oraș, altfel frumos și însemnat, s-a transformat în cenușă, ca urmare a faptului că ați mâniat poporul prin firea voastră mincinoasă. De aceea sper să nu vă surprindă dacă nu numai că nu îmi pot pleca urechea la rugămintea voastră impertinentă, ci dimpotrivă, în calitatea mea de vicerege vă voi trage la răspundere și vă voi condamna, spre binele împăratului meu și al poporului, la despăgubiri complete daca lucrurile s-au petrecut într-adevăr așa cum am aflat astă-noapte de la acel martor de încredere! Ce aveți de spus împotriva acestor acuzații? Spuneți, dacă aveți ceva de spus!”

19. Chiar în timpul relatării lui Cyrenius, solicitanții își schimbau culorile feței precum cameleonul și se putea vedea ușor furia lucind în ochii lor de lup; iar acum, când erau nevoiți chiar să se dezvinovățească, nu mai puteau scoate nici un cuvânt, din cauza mâniei.

20. Cyrenius a așteptat un timp, dar văzând că nimeni nu spune nimic și iritat de grimasele de furie ale solicitanților, a spus cu seriozitatea sumbră a unui adevărat roman, arătând cea mai deplină neînduplecare: “Vorbiți degrabă, altminteri voi fi nevoit să iau tăcerea voastră - în care mocnește mânia - drept o mărturisire completă a faptelor de care sunteți acuzați și să vă condamn imediat, poruncind să fiți executați, așa cum prea bine meritați. Vorbiți sau nu știți că noi, romanii, nu glumim niciodată?”

21. Într-un târziu, cel mai mare în rang dintre farisei a spus: “Stăpâne, defăimarea este prea mare! Ne e greu să ne revenim și să vorbim împotriva ei, trebuie mai întâi să ne adunăm și să ne gândim cum de este posibilă o astfel de defăimare, și apoi să găsim mijloacele cele mai bune pentru a o arunca în praful deșertăciunii! Cine poate dovedi că am silit poporul să aducă jertfe?! Noi am propovăduit ce am simțit, lucruri de care și noi ne-am temut! Cine poate dovedi că am făcut altfel? Nu arătau oare semnele că urma să se împlinească profeția? Nu ne arată istoria că de multe ori răbdarea lui Dumnezeu a luat sfârșit și judecata Lui cea mai înfiorătoare s-a abătut asupra oamenilor? Dar avem totodată și o mulțime de exemple care ne arată că Dumnezeu, deși la început a vestit pedeapsa, a fost mișcat de căința și de penitența poporului și și-a îndreptat iarăși mila și îndurarea către cei pocăiți.

22. Dar dacă înțeleptul tău, care i-a ațâțat pe acei câțiva împotriva noastră, a avut într-adevăr gânduri curate, de ce nu a venit și la noi să ne arate ceea ce le-a arătat acelor câțiva nemulțumiți, care din totdeauna ne-au dușmănit? Doar un om care nu cunoaște religia noastră sublimă și care nu are habar de Cuvântul lui Dumnezeu transmis prin gura profeților și de puterea acestui Cuvânt în vremuri grele, vestite prin semne pe cer, ne poate defăima cu atâta răutate. Iar guvernatorul general îi acordă unui astfel de om încredere deplină, mai degrabă decât nouă?! Probabil că ni se va spune: «Dacă acel om înțelept ar fi venit la voi și v-ar fi învățat așa cum a învățat poporul deznădăjduit, voi nu l-ați fi ascultat, ba l-ați fi și judecat sau chiar l-ați fi omorât cu pietre!» Dar cine poate spune asemenea lucruri despre noi, înainte de a ne fi pus la încercare?! Noi nu obișnuim să judecăm și să condamnăm decât în funcție de fapte, niciodată înainte, după aparențe și după presupuneri răutăcioase! Religia noastră ne justifică faptele. Cine poate susține și dovedi că una este credința noastră, iar faptele noastre altele?! Calomnia și bănuielile nouă nu ne dovedesc nimic, iar martorul tău ți-a putut spune orice a dorit. În fața noastră învinuirile sale sunt lipsite însă de orice valoare până când nu se va dovedi că într-adevăr faptele noastre sunt împotriva credinței noastre și că, dacă acest om, care cu «înțelepciunea» lui a instigat poporul împotriva noastră, ar fi venit la noi, l-am fi gonit fără să-l ascultăm!

23. Noi am împărtășit teama poporului. Și dacă acesta ne-a adus, pentru ispășirea păcatelor sale, jertfe bogate, în credința că astfel Îl va îmbuna pe Dumnezeu, noi n-ar fi trebuit să primim jertfele? Unde e scris că nu așa ar fi trebuit să facem?!

24. Nobile guvernator, gândește-te bine că ai de-a face cu adevărați slujitori ai lui Dumnezeu și nu cu templieri de stil nou, care din păcate știu atât de bine să-și întoarcă haina după vânt! Noi știm acest lucru și de aceea Templul nici nu ne privește cu bunăvoință. Dar, în cazul nostru, vechea credință a rămas nealterată, iar cele câteva muște de noapte care ți-au șoptit lucruri greșit interpretate nu vor schimba nimic din această realitate! Trăim astăzi o zi minunată lăsată de Dumnezeu și nicăieri nu se arată nici un semn al justiției divine, în afară de faptul că orașul nostru a căzut pradă flăcărilor, dar nu în urma unei osânde divine, ci ca urmare a răutății diabolice a unor păgâni care dintotdeauna ne-au fost dușmani. Dar oare ar fi fost într-adevăr cu neputință ca Dumnezeu să hărăzească acestui ținut soarta pe care au avut-o Sodoma și Gomora? Cine ar putea avea curajul să susțină că, după toate semnele, nu s-ar fi putut întâmpla așa? Nici nu vrem să spunem că Dumnezeu ar fi cruțat acest loc de pedeapsa cu care l-a amenințat doar de dragul nenumăratelor noastre rugăciuni și suspine. Dumnezeu ar fi putut-o face de dragul unui singur om cucernic, pe care noi nu îl cunoaștem, iar rugăciunile noastre au ajuns și ele, împreună cu ale aceluia, la treptele tronului Său. Dar cine ne dovedește, împotriva credinței și împotriva convingerilor noastre, că lucrurile nu stau așa, ci cu totul altfel? Eu, mărite stăpâne, am vorbit în numele meu, acum tu judecă drept în fața lui Dumnezeu și a oamenilor!”

Author:  Acustic [ 18.7.2013, 01:49 ]
Post subject:  Capitolul 136 - Acuzația lui Marcu la adresa mai-marelui fariseilor

Capitolul 136
Acuzația lui Marcu la adresa mai-marelui fariseilor


1. Este evident că Cyrenius nu se așteptase la acest răspuns, așa că nu știa ce replică să-i dea conducătorului fariseilor. De aceea, el l-a chemat pe Matael și i-a spus cu o voce scăzută: “Acum vorbește tu mai departe; căci eu am ajuns la capătul înțelepciunii mele! Ăștia sunt unși cu mult mai multe alifii decât mi-am închipuit eu la început!”

2. Matael i-a răspuns: “Mărite prieten! Ne va fi foarte greu, căci este cu neputință să le dovedim ceva ce ar fi făcut dacă s-ar fi ivit prilejul! Și chiar dacă ar fi avut cele mai rele intenții, lucru de care nu mă îndoiesc, lipsește totuși încercarea de a le pune în aplicare! Unde este aici punerea în faptă - singura care poate fi pedepsit㠖 a intenției rele, pe care este sigur că au avut-o, dar pe care ar fi putut foarte bine să nu o fi avut? Și ce gânduri pot să apară în mintea unui om, când acesta este împins din toate părțile?

3. Când în inimă este furtună, nici un om nu-și poate limpezi gândurile schimbătoare, care se îmbulzesc ca niște nori grei; atunci când, după o vreme, furtuna din inimă se potolește, omul liniștit rareori își mai amintește tot ceea ce - în furtuna pasiunilor sale - i-a trecut prin minte. Poate că au fost și multe gânduri condamnabile. Dar care Dumnezeu, îndrăznesc să spun, se va face judecătorul acestora?! Dacă acești oameni sunt într-adevăr drept-credincioși, care au împărtășit teama poporului din unul și același motiv - și asta va trebui să credem până când, asemenea unui zeu, le vom putea dovedi contrariul - rugămintea lor trebuie îndeplinită, dacă, desigur, îndeplinirea unor asemenea rugăminți a fost prevăzută de împărat și pentru astfel de cazuri ieșite din comun! Noi nu putem da un verdict decât asupra faptelor pe care le avem în față. Câtă vreme nu le putem opune nimic convingător, gândurile noastre nu ne pot servi drept contraargument și chiar dacă ar depune mărturie întregul oraș, tot nu am ști mai multe decât știm acum.”

4. Matael i-a șoptit aceste cuvinte cu jumătate de voce lui Cyrenius, iar acesta, scărpinându-se după ureche, s-a întors către Mine: “Tu, Doamne, ce părere ai?”

5. Eu i-am răspuns: “Vremea mea încă nu a sosit, de aceea judecați doar voi doi, împreună cu ei; dar chemați-i și pe bătrânul Marcu și pe cei doi fii ai săi, căci ei îi cunosc mai bine decât voi! Și Ebahl din Ghenizareuîi cunoaște, la fel și Iulius. Pune să fie chemați aceștia și vei auzi imediat altă limbă!”

6. Cyrenius a trimis degrabă după Iulius care, între timp, se dusese împreună cu Ebahl pe deal, unde erau și soldații, pentru a privi focul care era încă foarte mare. Cei doi au venit repede, la fel și bătrânul Marcu. Când toți s-au adunat, Cyrenius le-a prezentat pe scurt cererea fariseilor și cuvântarea mai-marelui lor, precum și ceea ce acesta din urmă considera a fi un argument incontestabil.

7. Auzind acestea, Marcu s-a minunat de uriașa îndrăzneală a mai-marelui fariseilor și i s-a adresat acestuia: “Conducător al fariseilor, care te dai acum preacinstit și preacucernic! Mi-ai picat în plasă, așa cum îmi doream de multă vreme! Amintește-ți cât te-ai străduit cu doar trei ani în urmă să mă convertești la credința ta! Ai fost chiar dispus să mă scutești de circumcizia dureroasă și cam neplăcută pentru un om în vârstă. Mi-ai spus că ar fi de ajuns dacă m-aș înscrie cu întreaga mea casă în rândul adepților credinței tale! Mi-ai promis o sumedenie de avantaje de tot felul atunci când ți-am spus că sunt un om conștiincios, care nu schimb cu plăcere religia strămoșilor mei pentru o alta, ale cărei principii le cunosc prea puțin, și care nu știu ce noi îndatoriri îmi va aduce. Ți-am spus atunci foarte deschis că nu refuz întru totul ideea de a schimba religia mea cam inconsistentă pentru una mai bună, dar înainte ar trebui să fiu inițiat în tainele noii religii.

8. Atunci mi-ai răspuns că în cazul religiei tale așa ceva nu este necesar, că oricum, orice religie nu este altceva decât o filosofic pentru leagănul copiilor și că tocmai de dragul copiilor trebuie păstrată. După ce omul ajunge să-și dezvolte judecata, nu mai are nevoie de această filosofic de leagăn, dar, de dragul copiilor, el păstrează aparențele; dacă ar lua-o însă în serios, el ar trebui considerat un nebun orb. Mi-ai mai spus și că, la urma urmei, un om ca mine ar putea judeca și singur dacă nu ar fi mai deștept să se declare adept al unei religii care nu îi pune nici o piedică în cale.

9. Eu ți-am acceptat propunerea și am trecut la religia ta, împreună cu toată casa mea. Dar ochii mi s-au deschis în scurt timp, când m-am văzut condamnat de voi la tot felul de taxe supărătoare, și apoi am văzut din ce în ce mai limpede ce târg păcătos făcusem trecând la religia voastră.

10. Înainte de orice trebuia să vă dau zeciuială și primele fructe din toate. M-am plâns de multe ori autorităților romane, dar n-am rezolvat nimic. De fiecare dată mi se spunea: «Volenti non fit iniuria!» (Cel care de la început a acceptat de bună voie un anumit lucru, nu se poate considera după aceea înșelat!) De ce tu, un bătrân roman cu capul pe umeri, te-ai lăsat prins? Plătește acum pentru prostia și nesăbuința ta!”

11. Iar când veneam la tine să-ți vorbesc despre necazul meu, nici nu mă ascultai; tot ce-mi răspundeai în trufia ta era: «Așa stă scris!», iar eu plecam trist și necăjit, fără să fi rezolvat ceva.

12. Dacă vroiam să îmi deslușiți tainele scripturii, îmi spuneați: “Noi suntem scriptura și cuvântul viu al lui Dumnezeu! De aceea nimeni să nu întrebe nimic, ci fiecare să facă ceea ce noi îl învățăm și îi predicăm! De altceva nu are nimeni nevoie!”

13. Iată, oracol bătrân și rău al evreilor din Cezareea lui Filip, acestea au fost cuvintele tale și așa te-ai purtat! Și acum, dintr-o dată vrei să fii alb și fără nici o pată? Îți jur pe tot ce am mai sfânt acum că nu vei pleca de aici până nu îmi vei înlocui cel puțin mie pagubele produse pe nedrept! Cel mai înalt guvernator poate porunci, pe răspunderea mea, , să ți se bată crucea în spate, căci nu ți s-ar face astfel nicidecum o nedreptate! Ai înțeles, oracol bătrân și rău?”

14. Cyrenius: “Ah, așa stau lucrurile?! Păi, am putea spune că am aflat ceva! Ei bine, «înțeleptule» șef al asupritorilor poporului, ce ai de obiectat?”

15. Mai-marele: “Îl cunoști pe Moise în întregime și pe toți profeții iluminați de Dumnezeu?”

16. Cyrenius: “Pe Moise îl cunosc destul de bine; dar pe profeți îi știu doar după nume.”

17. Mai-marele: “Foarte bine; atunci du-te și învață mai întâi să recunoști toate amarele mele îndatoriri și pedepsește-mă dacă îmi poți dovedi că nu am îndeplinit vreuna dintre ele! Dacă vrei, poți să citești - avem scriptura la noi - ca singurul bun pe care avem voie să-l purtăm la noi în această zi mare dată de Dumnezeu, când există pericolul să fie distrusă.

Author:  Acustic [ 18.7.2013, 01:50 ]
Post subject:  Capitolul 137 - Discuția cu fariseii

Capitolul 137
Discuția cu fariseii


1. Matael i s-a adresat atunci pe ascuns lui Cyrenius: “Iată din nou un sâmbure prea tare pentru dinții noștri! Marcu și-a făcut treaba foarte bine, dar ce putem face dacă pe baza legilor lor nu le putem dovedi că și-au nesocotit îndatoririle? Dar mai bine să-i ascultăm pe Ebahl și pe Iulius! Deși nici ceea ce vor spune ei nu ne va folosi prea mult, căci bătrânul e prea sigur pe domeniul lui și e în stare să-și justifice orice faptă, oricât de mârșavă, prin scriptură. Ce putem face?”

2. Cyrenius a spus: “Bine, atunci eu, prin atotputernicia mea, condamn toate pasajele scripturii care sunt îndreptate împotriva judecății sănătoase a omului, și în acest fel o să-l prindem!”

3. Matael i-a răspuns: “Nu o să meargă, pentru că atunci el va putea spune: «Tot judecata sănătoasă a omului cere ca mai întâi să se dea și să se legifereze o lege, înainte de a judeca după ea». Și atunci ce vei răspunde? Va trebui găsită o formulă neobișnuită pentru a putea face ceva prin puterea omenească împotriva indivizilor ăstora! În curând ar trebui să sosească Cornelius, Faustus, Kisjonah din Kis și un oarecare Philopold din aceeași zonă; cred căci ne vor ajuta! Mă bucură foarte mult venirea lor!”

4. După ce s-a gândit puțin la cele spuse atât de mai-marele fariseilor, cât și de Matael, și văzând bucuria acestuia din urmă la gândul venirii lui Cornelius și a tovarășilor săi, Cyrenius l-a poftit pe Ebahl să spună ce are de spus în legătură cu fariseii.

5. Iar Ebahl s-a ridicat și a spus: “Mărite prieten! Vulpile și proteicii (n.n, cei precum Proteus – oameni schimbători) sunt greu de prins; vulpile pentru că au întotdeauna două ieșiri, iar proteicii pentru că se pot preschimba în orice, chiar și în elemente. De aceea, părerea mea este următoarea: în urma celor spuse despre acești oameni de martorul nostru fidel și integru, pe care îl cunoști la fel de bine ca și mine, nu poți avea nici o îndoială asupra felului în care stau lucrurile; dar, pe de altă parte - ca judecător laic - nu poți emite o judecată în fața lumii decât după ceea ce poți verifica tu însuți, cu ochii și cu urechile tale. Iată care ar fi sfatul meu: dă-le drumul acestor solicitanți incomozi, fără să le acorzi nimic din ceea ce îți cer și fără a-i condamna la vreo pedeapsă! În acest fel, vei satisface atât cerințele adevărului spiritual interior, cât și pe cele lumești! Cam asta ar fi părerea mea!

6. Aș putea să-ți relatez multe despre felul în care este înșelat și oprimat poporul, situații pe care le-am trăit alături de acești prefăcuți slujitori ai lui Dumnezeu, dar la ce ți-ar folosi? Cu siguranță că vor găsi mereu câte o crăpătură prin care să se strecoare! Ei se protejează cu grijă de orice vânt neprielnic cu păturile lui Moise și cu haina lui Avraam și a profeților, și nici un vânt, oricât de rece ar fi, nu le poate provoca nici măcar un guturai!

7. Iar ceea ce poate face rațiunea, pornind de la scrierile profeților, știm prea bine; ele pot fi folosite în orice fel, câtă vreme nu li se cunoaște sensul spiritual, interior. Aici se află ascunzătoarea principală a acestor oameni! De aceea, nu cred că vei putea face prea multe în afară de ce te-am sfătuit.”

8. Cyrenius a spus: “Da, da, ai perfectă dreptate, îmi dau seama de asta. Și totuși cred că am putea găsi niște fapte cu adevărat incriminante comise de ei, așa încât să nu ne mai scape.”

9. Ebahl i-a răspuns: “Orice altă soluție este mai bună decât asta, pentru că indivizii aceștia cunosc fiecare literă a legii romane și se pricep mai bine decât oricine să ocolească legea, astfel încât nici Satana să nu-i poată prinde. Probabil că ei au comis asemenea fărădelegi, fiecare în parte sau împreună. În fața lui Dumnezeu desigur că nu se vor putea ascunde, dar noi nu le putem face nimic, câtă vreme îi urmărim cu legile noastre. Poate Kisjonah, Cornelius, Faustus sau grecul Philopold să reușească aceasta, dar dintre noi, în afară de Domnul și de îngerul Rafael, nici unul nu îi va putea dovedi!”

10. Cyrenius a dat atunci din cap și a spus: “Aș putea totuși să poruncesc să fie supravegheați, ca fiind suspecți. Poate că asta le-ar zgudui puțin conștiința...”

11. Ebahl i-a răspuns: “Încearcă, dar îți garantez că, după primele proteste ale mai-marelui lor, nu vei ști cum să-ți retragi paznicii mai repede! Pentru cei din afară noi nu avem nici urmă de causa criminis (cauză incriminatorie). Nu există nici un acuzator, așadar nu poate exista nici judecător. Mărturia tăcută a Domnului nu poate fi privită ca acuzație, din două puncte de vedere: în primul rând, în fața legilor lumești, ea nu are putere doveditoare, iar, în al doilea rând, Domnul însuși nu apare în fața lumii decât pe jumătate ca martor, pentru că, cel puțin în acest moment, legea Ante forum romanum nu acceptă originea Lui divină, ba nici măcar darul Său de prezicător! Noi știm - desigur - cum stau lucrurile, dar legea romană rigidă nu Îl recunoaște câtuși de puțin pe Stăpânul și învățătorul nostru, deci nu recunoaște nici afirmațiile izvorâte din înțelepciunea Sa, iar tu, în ciuda convingerilor tale intime, nu poți să-i judeci pe acești oameni altfel decât sprijinindu-te pe dovezile vizibile pe care le poți culege de la oameni. Și, pentru asta, ai nevoie în primul rând de un acuzator, și abia apoi de martori sub jurământ! Cred că nici la voi cuvântul unui profet sau al unui oracol nu are nici o valoare dacă aceștia nu aparțin religiei voastre!”

12. Iar Cyrenius a spus: “În cazuri extreme da, mai ales dacă acesta a fost considerat demn de încredere de către un tribunal! Dacă tribunalul nu are rețineri în privința lui, el însuși sau afirmația unui oracol este o probă suficientă! Pentru că numai judecătorul singur are dreptul să accepte sau să nu accepte un martor!”

13. Ebahl i-a răspuns: “Bine, dar ce se întâmplă dacă un profet nu se lasă folosit nici ca reclamant, nici ca martor? Cum îl vei putea constrânge? Poate l-ai putea convinge să apară ca martor, dar ca acuzator niciodată! Aici avem un asemenea profet, dar cum îl vei constrânge pe Cel Unic și pe îngerul Său, Rafael, să apară ca reclamanți sau ca martori?”

14. Cyrenius a spus: “Evident că nici nu poate fi vorba de constrângere! Nu ne rămâne decât să așteptăm, pentru că cei anunțați nu cred că se vor mai lăsa așteptați multă vreme! Mi se pare chiar că văd la o oarecare distanță, pe mare, vâsle în mișcare!”

15. Matael: “Asta văd și eu de o jumătate de ceas, dar, la fel ca și povestea noastră, se pare că rămân pe loc. Ei bine, cum stați cu audierea? Vă aflați în același punct?”

16. Cyrenius: “Nu am avansat câtuși de puțin! Ai avut dreptate, la fel ca și Ebahl, iar eu recunosc că nu vom reuși mai nimic în privința lor cu toată cunoașterea noastră asupra lucrurilor lumești, iar cei pe care îi așteptăm nu vor putea face probabil nici ei prea multe.”

Author:  Acustic [ 18.7.2013, 01:52 ]
Post subject:  Capitolul 138 - Cyrenius poruncește să fie aduși martori din Cezareea împotriva fariseilor

Capitolul 138
Cyrenius poruncește să fie aduși martori din Cezareea împotriva fariseilor


1. Cyrenius: “Dar tocmai mi-a venit o idee! Voi trimite imediat un sol la comandantul roman al regiunii, căruia îi voi cere să-mi trimită din oraș o serie de acuzatori și de martori. Aceștia vor putea spune câte ceva despre vulpile astea și vom reuși să-i încolțim până la urmă.”

2. Matael: “Sună bine ce spui! Cel puțin, vei reuși astfel să-i pui sub pază. Dar lucrurile trebuie făcute repede!”

3. Cyrenius a chemat imediat doi călăreți și le-a explicat ce dorește de la comandant. Aceștia au pornit imediat în galop spre oraș.

4. Văzând acest lucru, fariseii și-au întrerupt murmurul și mai-marele lor s-a îndreptat spre Cyrenius și a spus: “Doamne și stăpâne, de ce ai trimis călăreții în oraș? I-ai trimis poate pentru noi? Vrei poate astfel să anulezi drepturile pe care chiar legea voastră ni le acordă? Doamne, va fi foarte greu, pentru că noi avem de partea noastră Legea și pe Dumnezeu! Ar trebui să dai legi noi, care însă ți-ar folosi la fel de puțin ca celelalte, pentru că o lege nouă nu are putere asupra timpului trecut!”

5. Cyrenius a spus atunci, cam necăjit: “Voi să vorbiți când sunteți întrebați! Problema voastră o cunosc și știu și care vă este responsabilitatea! Acum totul depinde de mine. Trebuie să mă consult cu mine însumi și cu cei din slujba mea, să hotărâm dacă meritați acordul imperial în problema voastră! 6. Dacă, după verificarea cea mai atentă, vom considera că îl meritați, cererea voastră va fi îndeplinită; dacă însă vom considera că nu îl meritați, nu numai că acordul se va anula de la sine, dar veți primi și o pedeapsă pentru îndrăzneala de a cere din partea statului, în ciuda vinovăției voastre, milă pentru a vă acoperi păcatele! Țineți bine minte! Un guvernator general ai Romei judecă lucrurile cu totul altfel decât voi! El nu acordă favoruri și nu judecă după înfățișarea exterioară, și nici după rang, ci strict după lege și drept!

7. Așa încât, mai bine vedeți cum stați cu conștiința în fața lui Dumnezeu și în fața oamenilor! Pentru că vouă, ca slujitori ai lui Dumnezeu - deși Dumnezeu nu are nevoie de slujitori, deoarece de la începutul timpului atotputernicia și înțelepciunea Sa supremă, omniprezența și omnisciența Sa i-au adus cele mai bune servicii - și ca învățători ai poporului, vi se face socoteala mult mai aspru decât poporului neștiutor, care de cele mai multe ori nu cunoaște nimic altceva decât câteva legi de strictă necesitate, și chiar și în cazul acestora nu are habar care este spiritul lor ascuns.

8. Voi însă cunoașteți legea și spiritul ei, trebuie să le cunoașteți, și trebuie să fiți inițiați în toate tainele adevărului. De aceea veți înțelege de ce, chiar și numai de dragul poporului, eu vă voi trata mai aspru decât pe un om oarecare de rând. Pentru că ori trebuie să fiți la fel de curați ca soarele, ori nu ați fost niciodată demni de înalta voastră funcție! De aceea, nici nu trebuie să vă pese de cele ce voi întreprinde, fie pentru acuzarea, fie pentru dezvinovățirea voastră! Plecați acum, așterneți-vă cererea pe pergament și depuneți-o, astfel încât să am în mâinile mele un argument în plus, fie în favoarea, fie împotriva voastră.”

9. Mai-marele: “Mărite domn și stăpân! Astăzi este un sabat cu lună nouă, în care orice activitate ne este interzisă! În această zi sfântă, în liniștea trupului său, omul nu trebuie să se ocupe cu altceva decât cu contemplarea spiritului lui Dumnezeu. Până la apusul soarelui nu avem voie decât să vorbim, nu și să scriem. Dar, după apus, vom scrie și îți vom aduce petiția.”

10. Atunci Cyrenius a întrebat: “Moise v-a dat legea privitoare la ținerea deosebită a sabatului cu lună nouă?”

11. Mai-marele i-a răspuns: “Nu tocmai Moise, ci urmașul său, prin a cărui gură spiritul lui Dumnezeu ne-a vorbit de mai multe ori, ca și prin sfânta gură a lui Moise.”

12. Cyrenius a spus: “De asta mă îndoiesc foarte tare! Pentru că, în timp ce în legile și prescripțiile lui Moise spiritul divin se simte în fiecare cuvânt, în cele care privesc sărbătorirea lunii noi nu se simte nimic altceva decât cea mai pură superstiție și un munte întreg de crasă prostie omenească. Ce este luna nouă? Voi nu știți, dar noi știm, și de aceea râdem cu gura până la urechi de sărbătoarea voastră. Iar înțelepții noștri, care pricep multe, se minunează cum e posibil ca în imediata vecinătate a grecilor, romanilor și egiptenilor să existe asemenea prostovani, care nici măcar nu știu ce e luna și ce înseamnă lună nouă! Ia spuneți-mi, ce vă închipuiți voi că ar fi luna?”

13. Mai-marele: “Mai bine spune-ne tu, mărite stăpân, ce crezi despre lună, și apoi îți vom răspunde noi ție!”

Author:  Acustic [ 18.7.2013, 01:54 ]
Post subject:  Capitolul 139 - Despre esența Pământului și a Lunii

Capitolul 139
Despre esența Pământului și a Lunii


1. Cyrenius: “Așadar, ascultați! Luna este un corp ceresc de aproximativ cincizeci de ori mai mic decât pământul și îl însoțește mereu pe acesta în drumul său în jurul soarelui. În timp ce pământul parcurge acest drum în 365 de zile, luna se rotește în jurul lui de aproape treisprezece ori.

2. În timpul acestor rotiri, luna va avea în mod necesar diferite poziții. Pentru că, în mod obișnuit, este un corp la fel de întunecat ca și pământul nostru, ea primește lumina tot de la soare. Dacă pământul este aproape între soare și lună, atunci vedem luna complet luminată și vorbim de lună plină; după ce însă, în aproximativ paisprezece zile, luna ajunge, ca urmare a mișcării sale iuți, aproape între soare și pământ, noi mai vedem foarte puțin din suprafața ei luminată și atunci vorbim de lună nouă.

3. Dar dacă luna ajunge exact între soare și pământ, așa cum s-a întâmplat ieri, ea acoperă soarele și împiedică lumina lui să ajungă la o anumită parte a pământului nostru, și anume la acea parte care poate fi unită cu soarele printr-o linie dreaptă care trece prin lună, și atunci se produce eclipsa de soare, un fenomen foarte natural. Celelalte părți ale pământului, care nu se află pe direcția dreptei amintite, nu vor observa însă nimic din această eclipsă, și cu atât mai puțin cei care se află pe emisfera opusă a pământului. Căci acest pământ pe care locuim este o sferă, la fel ca soarele și luna, iar ziua și noaptea există doar pentru că, pe parcursul a douăzeci și patru de ore, pământul se rotește o dată în jurul axei sale și astfel el orientează către soare, către lumina și căldura lui, toate țările și toate mările pe rând, de la Polul Nord până la Polul Sud.

4. Acesta este adevărul recunoscut în taină de înțelepți, la care aceștia au ajuns prin calcule și despre care profanul nu are habar, deoarece îi lipsesc cunoștințele necesare; dar, în cazul unor învățători ca voi, aceste cunoștințe nu ar trebui să lipsească; pentru că, ce nu ai tu însuți nu poți să dai nici altuia. Chiar dacă le-ați avea însă, voi tot nu le-ați da nici unui profan, pentru că prostia acestora vă aduce câștiguri mai mari decât cea mai pură înțelepciune! Acum, după ce eu v-am arătat limpede ce este luna nouă, spuneți-mi ce înseamnă pentru voi aceasta!”

5. Mai-marele a spus atunci: “Ceea ce tu, mărite domn și stăpân, ne-ai spus acum, am aflat și noi pe căi ascunse, iar eu sunt întru totul de acord; dar privește și tu Geneza lui Moise și vei vedea că nu poate fi găsită acolo nici o urmă din cele ce mi-ai spus, lucruri care mie nu mai îmi sunt necunoscute de peste douăzeci de ani.

6. Noi însă stăm în fața poporului, pe scaunul lui Moise și al lui Avraam, ca primii adepți și propovăduitori ai legii lui Moise, care este ex diametro (total opusă) acestei teorii evident adevărate. Ce putem face mai mult decât să păstrăm în ascuns pentru noi convingerea cea bună, învățând totuși poporul ceea ce ni s-a transmis de la Moise?

7. Să încerce numai vreunul dintre noi astăzi să propovăduiască poporului altă învățătură decât cea a lui Moise, indiferent în ce situație, și eu îți garantez că va fi ucis cu pietre!

8. Sigur că unii zic: cele spuse de Moise au la bază un cu totul alt sens, care spune cu totul altceva decât litera moartă. Eu recunosc cu plăcere acest lucru. Dar cum am putea spune asta poporului, pe care nu noi, ci strămoșii noștri l-au îndobitocit, fără să-i facem rău?! Mai întâi că sensul spiritual este atât de adânc ascuns, încât până la urmă nici noi înșine nu reușim să-l identificăm destul de limpede și, în al doilea rând, se pune întrebarea cum să băgăm în capul unui popor tâmpit și cât se poate de superstițios, care e mai departe de adevărurile științifice decât de Polul Nord, niște lucruri despre care nici noi nu ne-am putut face o imagine tocmai clară?!

9. Așa încât, cel mai înțelept lucru este să lăsăm poporul în vechea lui credință, iar noi, ca propovăduitori ai vechii învățături și legi, să respectăm cel puțin de ochii poporului învățăturile și legile. Atunci când suntem însă singuri, fără martori incomozi, vom face și vom crede potrivit convingerilor noastre adevărate! Dacă vom acționa altfel, în cel mai scurt timp vei vedea aceste pământuri minunate cuprinse de cea mai înfiorătoare revoltă. Acum poți vorbi iarăși și mă poți mustra dacă am spus ceva greșit!”

Author:  Acustic [ 18.7.2013, 01:59 ]
Post subject:  Capitolul 140 - Relatarea unui sol despre revolta din Cezareea

Capitolul 140
Relatarea unui sol despre revolta din Cezareea


1. Uimit de înțelepciunea mai-marelui fariseilor, Cyrenius i-a spus lui Matael: “Prietene, cu ăsta nu e bine să ai de-a face, pentru că s-ar putea s-o încurci! Câtă știință a acumulat în secret și cât de bine știe să-și prezinte situația! Așa ceva n-am mai văzut! Până la urmă, nici nu poți să te înfurii pe el! Dar acum trebuie să apară curând cei din oraș și vom vedea ce ne dezvăluie ei!”

2. Matael i-a răspuns zâmbind: “Absolut nimic, pot să-ți spun de pe acum. Pentru că acești fanatici prea sunt unși cu toate alifiile și găsesc peste tot o portiță de scăpare! Pentru a le veni de hac acestor oameni trebuie ceva mai mult decât niște simple puteri omenești și decât știința omenească! Greci și romani mă încumet să vindec de prostie cu sutele, într-o singură zi, pentru că cele ce le spun eu sunt lucruri noi pentru ei, iar ei le vor primi cu o curiozitate plină de recunoștință. Dar oamenilor ăstora nu le poți prezenta nimic ca fiind nou, pentru că, în general, sunt inițiați în toate și își pledează cauza cu atâta dibăcie, încât cu greu li se mai poate răspunde ceva.

3. Cred că din acest motiv s-a și retras Domnul, pentru că a prevăzut că nu se poate discuta și trata cu acești zeloți. Tocmai de aceea sunt de părere că modeștii acuzatori și martori din oraș vor rezolva la fel de puține ca și noi.”

4. Cyrenius: “Mă rog, pe moment se duc niște tratative atât de ciudate cum cred că nu vor mai fi a doua oară pe tot pământul! Dacă măcar ar apărea ajutorul comandantului mai repede!”

5. Atunci a sosit un sol, care s-a adresat întregii adunări, fără să se uite unde este Cyrenius: “Prieteni, luați-vă picioarele la spinare, căci în oraș a izbucnit o revoltă grozavă! Toată lumea îi caută pe netrebnicii de evrei fanatici și pe fariseii care și-au luat tălpășița, iar romanii și grecii măcelăresc tot ce arată cât de cât a evreu! Eu sunt un biet grec și doar de nevoie mi-am acoperit trupul gol cu această haină de evreu, din pricina căreia abia cu chiu, cu vai am scăpat cu viață.”

6. Cyrenius a spus: “Băiete, eu sunt guvernatorul general! Dă-ne mai multe amănunte! Cum și de ce a izbucnit revolta?”

7. Puțin intimidat de neașteptata prezență a guvernatorului general, solul a răspuns: “Înalte și atotputernice stăpâne! Lucrurile stau foarte simplu: când ieri soarele - sau ce alt fenomen luminos o fi fost - a luminat cerul serii câteva ore mai mult decât de obicei, iar apoi a dispărut brusc de pe firma-ment, un fenomen rar, dar nicidecum nou pe acest pământ mare și lat, preoții evrei, care cu siguranță au priceput lucrurile în baza experienței și științei omenești, la fel ca noi, în loc să spună adevărul poporului orb și superstițios, au început să îi vestească acestuia împlinirea unei profeții înscrise într-una dintre cărțile mistice ale profeților lor, profeție privitoare la o pedeapsă teribilă a lui Dumnezeu. Ca urmare, prostii de evrei au izbucnit în urlete și i-au implorat pe preoții lor, pe care îi considerau prieteni și slujitori ai lui Dumnezeu, să Îl convingă pe Acesta, în schimbul oricărei jertfe, să renunțe la pedeapsă.

8. Când fariseii cei vicleni au văzut ce apă curge la moara lor, ei au răspuns cu un patos mistic, judecători și preoți în același timp: «Dacă doriți să abateți de la voi această aspră judecată a lui Dumnezeu, care fără îndoială că se va petrece, trebuie să ne aduceți ca jertfă tot aurul, argintul, pietrele prețioase și perlele pe care le aveți, precum și cele mai bune vite de îngrășat, vacile cele mai lăptoase și vițeii cei mai grași, pentru ca apoi noi să le jertfim lui Dumnezeu așa cum se cuvine!”

9. Abia au terminat de vorbit preoții cei vicleni, că jertfele cerute au și început să curgă spre ei. Asta au văzut preoții noștri, care nici ei nu sunt căzuți în cap, și s-au gândit dacă nu ar putea, printr-o mișcare inteligentă, să obțină și ei, de la propriul popor, jertfe similare. Și ei au găsit în vechea învățătură despre zei ceva ce s-a potrivit perfect scopului lor. L-au lăsat pe bunul Apolo să se înamoreze de o nouă Daphne și să-i facă acesteia o vizită cam murdară. Pluto, dușmanul său, a observat imediat și a furat între timp soarele, iar Gea, Apolo și noua lui frumoasă s-au trezit astfel în cea mai mare încurcătură. Că de aici ar putea porni cel mai înfiorător război între zei este limpede pentru orice grec și pentru orice roman. Poate că, dacă puternicul Zeus ar fi convins prin rugăminți și jertfe, el ar putea interveni în această chestiune atât de plină de pericole. Această invenție le-a adus și preoților noștri câștiguri destul de mari, dar nici pe departe atât de mari ca cele stoarse de preoții evrei de la oile lor.

10. Un grec înțelept, cu inima și capul la locul lor, i-a luminat însă pe câțiva care și-au păstrat mintea ceva mai limpede, iar aceștia i-au lămurit asupra fenomenului, atât cât s-a putut în acea mare încurcătură, pe grecii și pe romanii încolțiți, și le-au descris cât se poate de limpede josnica lăcomie a castelor preoțești, cărora, dacă în prezicerile lor fatale ar fi fost vreun cuvânt adevărat, le-ar fi pierit cu siguranță pofta de a mai cere și de a mai primi jertfe. În plus, nu aveau decât să compare cele două preziceri, pe cea evreiască și pe cea greco-romană, ca să-și dea seama că nu se puteau împlini amândouă deodată - pentru că nu se putea petrece decât ori ceea ce au spus preoții evrei, ori ceea ce au spus grecii! Dar zeii nu sunt atât de proști încât să pregătească o altă ciorbă pentru fiecare națiune în parte, de vreme ce, în general, își împart darurile cerești în mod egal între toți oamenii, credincioși și necredincioși!

11. Aceste lămuriri au ajutat poporul să se dezmeticească. Grecii și romanii au încercat apoi să-i lămurească și pe evreii despre care știau că sunt mai buni, dar și-au bătut gura degeaba. Acei viței ai lui Dumnezeu au început să amenințe și să-i învinovățească pe păgâni pentru nenorocirea care avea să vină!

12. În acest fel s-a ajuns la acte de violență, iar grecii și romanii le-au aprins evreilor în scurt timp un foc al Judecății de Apoi și le-au cerut preoților să le înapoieze toate bunurile stoarse în acele momente de cumpănă. Fiindcă această cerere modestă nu a putut fi satisfăcută, ei s-au îndreptat cu violență către preoții evrei, care însă au reușit să scape, strecurându-se prin fumul care se ridica din toate colțurile evreiești ale orașului.

13. Comandantul orașului, un roman înțelept, a făcut apoi imediat investigații asupra șmecherilor de preoți evrei și a arătat poporului că aceștia erau singurii care purtau vina catastrofei. Abia atunci s-a pornit revolta dinspre partea noastră împotriva întregii evreimi și a degenerat ușor în ceva cumplit, pentru că evreii sunt masacrați unul după altul, iar în oraș aproape că este mai mult sânge decât lapte și vin.

14. Dar, după câte mi se pare, acolo - sub chiparosul cel mare - sunt chiar preoții care au scăpat, ai evreilor! Na, ziua bună, ăstora curând le va merge foarte rău dacă nu o întind în clipa asta, ceea ce nu i-aș sfătui să facă! Chiar cu această suliță, care a fost aruncată după mine pe când veneam încoace (pentru că păream a fi evreu), dar care din fericire nu m-a nimerit, o să mai culc eu însumi câțiva la pământ! Cu cei doi călăreți m-am întâlnit la poarta orașului și știu că vor avea de furcă până vor ajunge la comandant! Acum, stăpâne, știi totul. Iar ceea ce ți-am spus este adevărul gol-goluț, pentru care îmi pun capul!”

15. Atunci Cyrenius a spus: “Îți sunt nespus de recunoscător pentru această veste. Ți-ai făcut bine treaba! Dar acum rămâi aici, iar dacă ți-e foame sau sete, ia de aici pâine și vin! Între timp, eu voi trimite câteva cohorte în oraș, pentru liniștirea răscoalei. Apoi îmi vei putea fi de folos ca martor împotriva acelor preoți evrei!”

16. Solul a acceptat cu plăcere această propunere, pentru că îi era deja foarte foame și sete. La rândul lui, Cyrenius i-a făcut un singur semn lui Iulius, iar acesta știa deja ce are de făcut, pentru că și el ascultase spusele solului.

Author:  Acustic [ 18.7.2013, 02:02 ]
Post subject:  Capitolul 141 - Solul Hermes relatează pățania din oraș

Capitolul 141
Solul Hermes relatează pățania din oraș


1. După ce Iulius a îndeplinit porunca lui Cyrenius și cele două cohorte au pornit la drum, cei doi călăreți trimiși mai devreme în oraș au apărut și au repetat cele spuse de sol. În același timp, ei au adus și un mesaj din partea comandantului orașului, care l-a asigurat pe înaltul stăpân că, de îndată ce se va potoli furtuna, el va porni la drum și va veni să-i relateze cu exactitate cele petrecute. Cyrenius i-a răsplătit cu daruri pe cei doi călăreți și i-a îndemnat să se liniștească, după care aceștia l-au salutat pe Cyrenius și s-au îndreptat către tovarășii lor. Apoi Cyrenius l-a chemat pe sol și l-a întrebat cine l-a trimis de fapt ca mesager.

2. Cu ceva mai mult curaj decât înainte, solul i-a răspuns: “Nevoia, stăpâne! Eu însumi, cetățean al orașului, mi-am pierdut tot avutul în focul care nu a făcut deosebire între casele noastre și cele evreiești, și acum sunt cerșetor. Această haină, care îmi acoperă acum de nevoie trupul, am luat-o de pe un evreu ucis și mi-am aruncat-o pe umeri, altminteri aș fi gol acum, așa cum goale sunt soția mea și cele trei fiice ale mele, deja destul de mari, care se ascund toate patru sub o pânză mare în spatele colibei acestui bătrân, Marcu.

3. Eu însă i-am îndemnat prin strigăte pe preoții evrei din oraș să fugă, ca să-i recunosc astfel și să mă răzbun pe ei, după pofta inimii, cu această suliță. Dacă vor să fugă, ei nu o pot face decât per mare (pe mare), deoarece comandantul a pus paznici peste tot, iar aceștia i-ar lua imediat în primire pe nemernici, și atunci nu le-ar fi deloc bine!

4. Stăpâne, eu sunt grec și mai știu câte ceva despre tactica de război. Dar acum ar fi bine ca nemernicii ăștia să nu ne mai scape din mână! De altfel, n-ar fi rău dacă s-ar pune niște străjeri și pe malul mării, pentru că altminteri indivizii ar fi în stare să pună mâna pe o barcă și să dispară cu ea.”

5. Cyrenius a spus: “Nu-ți face griji pentru asta, am luat deja toate măsurile!”

6. Apoi Cyrenius s-a întors spre Matael și i s-a adresat: “Ce părere ai de cele spuse de acest sol? Eu îl voi aștepta în continuare pe comandant și sunt foarte curios ce vor avea de obiectat acești fanatici!”

7. Matael i-a răspuns: “Foarte multe nu vei câștiga prin acest lucru, pentru că încă nu cunoști destul de bine miile de portițe prin care ei pot să scape spre cea mai frumoasă libertate. Oricum, stai ceva mai bine decât înainte!

8. Dar acum trebuie să avem mai întâi grijă de soția și de copiii solului! Elena, poate că ai cu tine niște haine de zi, chiar și numai cămăși, ca să le acopere deocamdată goliciunea!”

9. Elena a chemat-o atunci de îndată pe una dintre slujitoarele ei și i-a poruncit să se ocupe de cele necesare. Slujitoarea a intrat imediat într-unul dintre corturile lui Uran și a luat patru cămăși bune și patru fuste grecești prețioase, pe care i le-a adus Elenei. Atunci, Elena a spus: “Du-te împreună cu solul la soția și fiicele sale, îmbracă-le și adu-le aici, la masa aceasta!”

10. Văzând bunătatea Elenei, solului i-au dat lacrimile și, cu inima plină de bucurie, a condus-o pe slujitoare la locul unde soția și fiicele sale îl așteptau înlăcrimate și triste. El le-a spus celor patru femei învelite în cearceaf: “Nu mai plângeți, scumpele mele, pentru că, iată, am găsit un salvator puternic! Guvernatorul general Cyrenius este aici, și o fată, care este probabil fiica lui, vă trimite haine frumoase și prețioase, cum cred că nici nu ați văzut până acum!” Fericite, acestea au sărit de sub bucata de pânză și s-au îmbrăcat repede, după care solul a împăturit pânza și a ascuns-o sub haina de evreu pe care o purta. Apoi, el le-a dus pe femei la Elena, căreia i-au umezit poalele rochiei cu lacrimile celei mai calde recunoștințe.

11. Elena le-a așezat pe cele patru femei, care erau înfometate și însetate, lângă ea și le-a pus înainte pâine și vin. Stând de vorbă cu ele, Elena și Uran au putut afla multe despre presiunile pe care obișnuiau să le facă fariseii asupra creditorilor lor. Apoi Cyrenius i-a spus solului: “Prietene, când te-am văzut prima dată, m-am adresat ție cu apelativul ușor dezonorant: «băiete». Acum, când te cunosc mai bine, îmi pare rău că te-am tratat astfel chiar și numai pentru o singură clipă. De aceea, te voi onora acum cu o haină de gală!”

12. Și Cyrenius le-a poruncit slujitorilor săi să aducă imediat o haină romană de gală, compusă dintr-o cămașă din pânza cea mai fină, bogată în falduri, lungă până la genunchi, apoi dintr-o togă albastră din cea mai fină mătase indiană, decorată cu o bordură din fir de aur, dintr-o pereche de încălțări romane de cea mai bună calitate și dintr-un turban egiptean împodobit cu pene și o agrafă cu un smarald prețios. Pe lângă aceasta, Cyrenius i-a mai dăruit solului șase cămăși din cele mai fine și o sută de livre de argint. Solul nu-și mai încăpea în piele de bucurie și nu știa cum să-i mai mulțumească.

13. Cyrenius zâmbea el însuși de bucurie și i-a spus solului, pe care îl chema Hermes: “Du-te în casa lui Marcu, spală-te, îmbracă-te și întoarce-te ca un nobil roman. Atunci va veni și timpul să îi supunem pe farisei unui interogatoriu serios. De data asta nu îmi vor mai scăpa, pentru asta garantez eu! Iar tu, nobilul meu prieten Hermes, mă vei ajuta!”

14. Hermes a spus: “Aceasta este și dorința mea, iar la tactica de război m-am priceput întotdeauna. Dar oamenii ăștia sunt prea șireți chiar și pentru Furii, darămite pentru noi, care vrem să îi judecăm după lege! Dacă vrei să îi prinzi, trebuie să te folosești doar de ceea ce declară despre ei martori de încredere, pentru că, dacă îi asculți pe ei, te zăpăcești, ajungi să îi consideri nevinovați și să le îndeplinești cererile. De aceea, părerea mea este să fie adunați toți și aruncați în mare, ca hrană pentru pești, să nu se mai știe de ei! În acest fel, ți-ai îndeplini corect datoria de judecător. Dacă, într-un ținut, se adună tigri, hiene și lupi, care provoacă oamenilor multă pagubă și spaimă, mai este cazul să le acorzi bestiilor audiență?! Eu zic că nu, căci se știe prea bine ce pagube fac. De aceea, asemenea bestii trebuie să dispară de acolo unde încep să se dovedească periculoase pentru oameni. Stăpâne, oamenii ăștia sunt niște proteuși care nu pot fi prinși! Cu cât ne străduim mai mult să-i prindem pe căi diplomatice, cu atât mai mult vom fi noi prinși de ei! Eu îi cunosc bine, chiar dacă sunt grec! Dar acum, stăpâne preabun, dă-mi voie să-ți mai pun o întrebare!”

15. Cyrenius: “Ce vrei să mă întrebi? Vorbește!”

Author:  Acustic [ 18.7.2013, 02:05 ]
Post subject:  Capitolul 142 - Alte întrebări ale lui Hermes

Capitolul 142
Alte întrebări ale lui Hermes


1. Hermes: “Stăpâne, acolo, la zece pași de masa aceasta, stă un bărbat cu o figură deosebit de prietenoasă și în același timp înțeleaptă. O tânără drăgălașă stă de vorbă cu el, și atunci când el spune ceva, pe chipul ei se citește o bucurie de nedescris! Cine este acest bărbat atât de plăcut? Ce demnitate iradiază din toată ființa lui! Cât de nobilă este forma omenească într-o făptură atât de minunată! De altfel, aproape toți ochii sunt îndreptați spre el! După port, pare a fi galilean. Îmi poți spune mai multe despre acest om? O, zei, cu cât Îl privesc mai mult, cu atât simt că îmi devine din ce în ce mai drag! Nu le-o iau în nume de rău nevestei și fetelor mele că nu își mai pot dezlipi ochii de la el! Îmi pun capul că este un om bun, nobil și înțelept! Dar cine, cine și ce este el? Lămurește-mă, stăpâne, și apoi putem să începem să-i prelucrăm pe nemernici! O, în nici un caz nu ne vor mai scăpa, dar nu trebuie să le luăm în considerare declarațiile!”

2. Cyrenius a spus: “Prietene Hermes, în ceea ce Îl privește pe omul acesta, deocamdată îți spun doar atât: că printre noi, oamenii, El este precum un zeu! Pentru moment, el nu este decât un medic din Nazaret - dar ce medic! Unul asemenea nu a mai existat pe acest pământ! Toate celelalte le vei afla mai târziu! Dar acum să trecem la treaba noastră, iar de acum înainte să nu mă mai numești «stăpâne», ci «prietene și frate»!”

3. Hermes: “Bine! Eu știu să respect fiecare poruncă, iar pentru aceasta mi-aș da viața, din recunoștință și iubire pentru tine! Dar acum mai spune-mi doar un singur lucru, nobilul meu prieten, cine este acel tânăr atât de frumos din apropierea medicului? Este cumva fiul său, iar fata îi este fiică?” 4. Cyrenius: “Da, da, prietene, nu ești foarte departe de adevăr; dar acum să trecem la treaba noastră!”

5. După aceste cuvinte, Cyrenius i-a poruncit mai-marelui fariseilor să se apropie din nou și l-a întrebat dacă îl cunoaște pe sol.

6. Mai-marele: “Cine ar putea să nu-l cunoască pe renumitul cântăreț și virtuoz al titerei?! Ne-am bucurat și noi de atâtea ori de cântecele lui! E păcat doar că nu poate fi convins să treacă la religia părinților noștri. Cu adevărat, el l-ar întrece și pe marele nostru David! Este un om deosebit de cinstit, onest și sensibil, numai că nu ne agreează; dar noi îi trecem cu vederea acest lucru, pentru că nu putem pretinde să cuprindă cu mintea lui și să înțeleagă regulamentele noastre, care adesea par inumane.”

7. Cyrenius a spus: “Acest Hermes este însă acuzatorul vostru cel mai aprig și mi-a confirmat acum ceea ce îmi spusese deja despre voi un martor cât se poate de credibil! Așa încât, voi stați acum în fața mea ca niște infractori infami și ordinari, dar aveți încă tupeul să îmi cereți despăgubiri, deși voi, prin propria voastră lăcomie, ați devenit cei mai josnici și perfizi incendiatori! Ce aveți de spus?” 8. Mai-marele a spus calm: “Stăpâne, în ceea ce îl privește pe Hermes, nu îi purtăm câtuși de puțin pică, pentru că noi știm deja demult că un om care nu cunoaște absolut nimic despre o anumită chestiune nu poate judeca altfel decât așa cum apare chestiunea respectivă în mintea lui limitată. Cine ar putea să-i poarte pică unui om care cade de pe acoperiș și îl omoară în cădere pe cel care stătea sub acoperiș? Dacă bunul cântăreț Hermes vrea să fie și el dușmanul nostru, să fie; noi nu vom deveni niciodată dușmanii săi! De altfel, tot ceea ce a spus despre noi este adevărat, în esență. În Europa, există lângă Sicilia cunoscutele locuri numite Scilla și Caribda; cine ocolește cu succes locul numit Scilla, este înghițit apoi de Caribda! În această noapte, noi ne-am aflat din punct de vedere moral între Scilla și Caribda, și acum te întrebăm pe tine: cum anume ar fi trebuit să procedăm pentru ca voi, romanii, să fiți pe deplin mulțumiți?”

9. Cyrenius: “Dar dacă ați știut cum stau lucrurile în privința fenomenului de ieri, de ce nu le-ați spus adevărul copiilor voștri în ale credinței, ca să liniștiți astfel spiritele? De ce ați mințit poporul, dând astfel naștere consternării, zăpăcelii și revoltei actuale? De ce ați stors jertfele cele mai tiranice și nemaiauzite de la popor, dacă ați știut în ce consta fenomenul și faptul că nu era vorba nicidecum de împlinirea profeției lui Daniel?!

10. Lămuriți-mă și justificați-vă această atitudine nemaipomenită față de un popor sărac și orb, pe care voi l-ați făcut să fie prost și superstițios.”

11. Mai-marele i-a răspuns: “Tocmai ți-am vorbit de Scilla și Caribda de la voi; dar tu nu pari să fi priceput cum stau lucrurile! Uite, ieri, când soarele a rămas pe cer mai mult decât de obicei, ca pe vremea lui Iona, mulți dintre coreligionarii noștri cei mai de seamă au observat schimbarea. Au venit la mine la sinagogă, mi-au cerut lămuriri și mi-au spus că toți evreii sunt consternați. Chiar de la această primă vizită, eu le-am explicat, atât cât am putut, cum stau lucrurile, și le-am spus că în această perioadă a anului, când ziua este aproape la fel de lungă ca noaptea, un astfel de fenomen este foarte natural Ei au plecat, dar nu au reușit să calmeze poporul, care pretindea că ar fi văzut stele căzătoare la răsărit, amintindu-le imediat celor care voiau să-l liniștească de profeția lui Daniel și amenințând să se răzbune dacă aceștia i-ar fi ascuns un asemenea fapt. Dar, după un timp, soarele sau fenomenul acela luminos a dispărut brusc și s-a lăsat o beznă înfiorătoare. Așa încât, toate încercările de liniștire nu au mai avut nici un efect. Era limpede că acum trebuia să vină sfârșitul lumii! Cu o singură vorbă dacă ne-am fi opus, ne-am fi găsit sfârșitul într-o singură clipă!

12. Iată, aceasta a fost Scilla. Împrejurările ne-au forțat să-l predicăm pe Daniel și, ținând cont de tensiunea deosebită, să cerem sumele cele mai mari pentru ispășire, pentru a menține astfel vie în sufletul poporului măcar speranța în îngăduința lui Dumnezeu. Ne-am dat însă seama că în această dimineață curată vom ajunge în Caribda, dar atunci când ai de ales între două rele, îl alegi pe cel care pare mai mic, și nu pe cel care pare să aducă pieirea imediată. Așadar, în acele împrejurări, pe care nu noi le-am creat, am făcut ceea ce am crezut de cuviință și ar fi fost imposibil să facem altfel. Cum vrei acum tu, un roman iubitor de dreptate, să ne judeci pentru asta? Lămurește-ne!”

13. Cyrenius a spus: “Da, da, sună bine ce spui, dar asta mă face să mă întreb ce ați făcut cu ofrandele uriașe pe care le-ați strâns! Pentru că, după cum se vede, sfârșitul lumii - pentru care ați cerut și ați primit jertfele - nu a venit! Ați avut intenția să le mai dați înapoi bietului popor?” 14. Mai-marele: “Mărite stăpâne! Pui o întrebare ciudată și inutilă! Acest lucru se înțelege de la sine, deși ar fi trebuit să o facem într-un mod inteligent și precaut, din cauza orbirii poporului. Dar, acum, pune-i întrebarea asta focului, care a mistuit toate jertfele și toate proviziile noastre!

15. Așadar, întrucât am predicat proorocirea lui Daniel forțați de împrejurări, nu ar fi fost nevoie să ne fie arse casele și sinagogile. Tovarășii tăi de credință au făcut asta mânați de vechea lor ură față de noi. Noi am venit acum să te implorăm nu numai pentru noi, ci și pentru popor, alături de care suntem acum cerșetori fără voia noastră. Cum ai putea acum, în loc să ne ajuți, să ne judeci sau chiar să ne pedepsești?! Cugetă asupra întregii situații, asupra fondului problemei și asupra faptelor, și nu ne vei putea găsi vreo vină decât dacă ar fi să ai mintea de șapte ori întunecată!”

Author:  Acustic [ 18.7.2013, 02:08 ]
Post subject:  Capitolul 143 - Judecata mai-marelui fariseilor asupra Mântuitorului

Capitolul 143
Judecata mai-marelui fariseilor asupra Mântuitorului


1. Cyrenius a spus: “Departe de mine gândul acesta; ceea ce doresc, ceea ce sunt nevoit să doresc, este să vă fac mai buni înlăuntrul ființei voastre, să fac din voi oameni adevărați! Ce-i drept, voi știți să vă ascundeți sub un înveliș de cuvinte bine gândite, cu atât mai ușor aici, unde împrejurările sunt oarecum în favoarea voastră și nici unul dintre noi nu poate spune cu certitudine ce ați fi făcut cu ofrandele adunate dacă nu ar fi izbucnit focul. Dar acum vă spun altceva și vă întreb dacă ceea ce mi-ați spus mie i-ați fi spus cu conștiința curată și liniștită și atoateștiutorului profet Ilie sau unui înger al lui Dumnezeu, care poate pătrunde până în cel mai ascuns ungher al ființei voastre?

2. Adevărat vă spun, pe cuvântul meu de cetățean al imperiului, că există în preajma mea câțiva înțelepți - adepți ai credinței voastre, nu ai credinței mele - cărora gândurile cele mai ascunse ale oamenilor le sunt atât de limpezi ca și când ar fi fapte comise în public. Dacă v-ar asculta aceștia, ați avea în fața lor conștiința la fel de ușoară ca și în fața mea? Căci eu, chiar dacă nu sunt lipsit de inteligență și de istețime, nu sunt totuși atoateștiutor. Eu i-am verificat pe acești oameni și mi-am dat seama că nu e de glumă cu ei! Pe ei îi voi pune să vă verifice. Dacă lucrurile stau într-adevăr așa cum ați spus, atunci vi se va acorda tot ceea ce ați cerut și chiar mai mult, dar dacă înțelepții amintiți vor spune altceva decât voi, atunci marele unchi al împăratului care șade acum pe tron va ști ce are de făcut!”

3. Mai-marele a spus: “Dar cum ne garantezi că acești înțelepți amintiți de tine sunt prietenii, și nu dușmanii noștri, și că nu vor abuza de înțelepciunea lor față de noi? Pentru că noi suntem farisei, asta nu se poate schimba și, ca farisei, suntem urâți în Galileea, pentru că respectăm cu strictețe legile și predicăm numai învățăturile lui Moise și ale profeților, în timp ce, pe ascuns, aproape toată Galileea s-a convertit la religia și filosofia greaco-egipteană. Așadar, dacă înțelepții tăi sunt galileeni, înțelepciunea lor nu va găsi cuvinte bune despre noi. De aceea, protestăm deja de pe acum împotriva tuturor înțelepților galileeni, dușmani nouă!

4. În plus, stă scris că din Galileea niciodată nu se va ridica și nu se poate ridica un profet, pentru că galileenii, ca evrei eretici, sunt mult prea departe de vechea înțelepciune mozaică! Dar, dacă sunt înțelepți din Iudeea, îi vom asculta și noi.”

5. Cyrenius: “Înțelepții despre care am vorbit sunt atât de sus în inima și în credința mea, încât fiecare cuvânt al lor este pentru mine ca și cum ar fi venit din cer, deși nu cred că un adevăr, tocmai pentru că este adevăr, trebuie să vină neapărat din cer. Pentru că orice adevăr rămâne un adevăr și pe pământ, în aceeași măsură în care este și pe aripile luminii din toate cerurile! Pentru că o pară și cu încă o pară trebuie să facă două pere și în ceruri, ca și pe pământ - altminteri cerul ar fi o minciună!

6. Printre altele, mai am o întrebare pentru voi! Tocmai ați protestat împotriva înțelepților galileeni, și eu am tras concluzia că mai aveți și un alt motiv în afară de filosofia grecească! Se spune doar că pe lângă Nazaret s-a ridicat un om care înfăptuiește lucruri dintre cele mai stranii și le aduce oamenilor o învățătură nouă, despre care El spune că ar fi din cer și pe care o confirmă prin minuni nemaiauzite! Spuneți-mi dacă ați auzit ceva despre omul acesta și ce părere aveți despre EL”

7. Iar Matael i-a șoptit: “Acum ai lovit exact unde trebuie! Imediat vor începe să-și schimbe culoarea și vorbele!”

8. Mai-marele a răspuns: “Oare înșelăciunile acelui șarlatan foarte rău famat, căruia uneltele de tâmplar i-au fost prea grele și care preferă să se realizeze mai degrabă printr-o dulce trândăvie decât prin muncă serioasă, au ajuns și la urechile tale? Iată, pe noi - ca preoți confirmați prin lege - vrei să ne judeci cu orice preț, după cum ne dăm seama din fiecare vorbă și gest al tău. Dar un astfel de escroc, care ispitește poporul prin câteva vrăjitorii orientale, are în fața ta o mare libertate de mișcare, poate face tot ce dorește, iar cuvântul lui ar putea avea în fața ta o greutate mult mai mare decât al nostru, pentru al cărui adevăr pledează judecata sănătoasă, mintea ascuțită și bunul simț! Da, îl cunosc pe acel escroc și ți-am răspuns astfel la întrebare!”

9. Vădit tulburat de cele auzite, Cyrenius a spus: “Foarte bine; v-ați spus acum părerea voastră despre un om, așa cum nu ați fi putut să o formulați mai în defavoarea voastră! Dar de data aceasta ați spus adevărul măcar în sensul că v-ați arătat așa cum sunteți! Eu Îl cunosc prea-bine pe «escrocul» vostru și știu ce poate; iar acum vă cunosc și pe voi și știu ce puteți! Și veți vedea că nu îi bag pe toți în aceeași oală până când nu verific temeinic cum stau lucrurile!

10. Aici, în fața voastră, stă actualul regent din Pont. Ieri dimineață încă, el stătea legat ca răufăcător în fața mea și ar fi putut fi condamnat la crucificare. Dar eu am verificat totul foarte atent, i-am aflat nevinovăția deplină și, prețuindu-i înțelepciunea, l-am făcut ceea ce este acum!

11. Eu sunt mai aspru decât oricare alt judecător, dar sunt drept față de toți. Dacă în timpul verificărilor necesare i s-a întâmplat cuiva ceva rău, iar eu i-am aflat nevinovăția, eu știu apoi, în măsura în care îmi stă în puteri, să îi transform suferința în bucurie și fericire, iar pentru aceasta stă mărturie acest proaspăt regent.

12. Dar, mai strașnic decât pe oricine, L-am verificat tocmai pe acel nazarinean și am aflat că este un om atât de desăvârșit, cum pe acest pământ nu a mai călcat altul înaintea Lui și nu va mai călca după El. Tocmai de aceea, El este pătruns de adevăratul spirit dumnezeiesc, iar vorbele și faptele Sale vin întotdeauna dintr-o forță nesfârșită, dintr-o putere atotcuprinzătoare. Așadar L-am cunoscut pe Nazarinean, iar acum sunt pătruns de cea mai adâncă prețuire și de cea mai fierbinte iubire pentru El, deși, în sensul cel mai strict al cuvântului, El este un evreu adevărat.

13. O, noi, romanii, știm să respectăm iudaismul, atunci când este așa cum trebuie să fie, după Moise și ceilalți profeți: pătruns de spirit, forță, iubire, adevăr și înțelepciune. Dar un iudaism așa cum îl practicați voi acum este pentru noi, romanii, care suntem iubitori ai dreptății și înțelepciunii, o oroare a deplinei pustiiri a Pământului Sfânt, așa cum a prezis profetul vostru Daniel. Acum ați aflat părerea mea despre nazarineanul atât de disprețuit de voi. Ce aveți de obiectat?”

Author:  Acustic [ 18.7.2013, 02:12 ]
Post subject:  Capitolul 144 - Fariseii îl judecă pe mai-marele lor

Capitolul 144
Fariseii îl judecă pe mai-marele lor


1. Auzind aceste cuvinte, toți fariseii au făcut ochii mari, iar unul dintre ei a observat în șoaptă: “Na, mai-marele nostru cel isteț a făcut-o iarăși lată! Ce cămilă! Acum să vedem cum ne ridicăm din mocirlă! N-ar fi putut cămila asta de conducător al nostru să-l laude ca pe o fericire pe nazarinean în fața stăpânului? Toată povestea ar avea acum o altă față! Cămila trebuie să fi citit doar pe fața lui Cyrenius, la fel ca noi, că este întru totul de partea nazarineanului făcător de minuni, și totuși s-a dezlănțuit împotriva preferatului guvernatorului ca și când ar fi Dumnezeu știe cât de convins de mârșăvia lui, și doar niciodată nu l-a văzut, nu i-a vorbit și nu l-a verificat! A, de vita asta chiar nu mai avem nevoie! Să fie dat jos! Pentru că dacă mai vorbește o vreme în numele nostru, vom ajunge cu toții pe cruce nu mai târziu de sfârșitul zilei ăsteia! În privința asta nu e de glumă cu guvernatorul!”

2. Auzind aceste vorbe ale fariseului, ceilalți i-au spus: “Du-te tu la guvernator și cere-i cuvântul; măgarul nostru nu trebuie să mai scoată nici un cuvânt! Poate reușim să scăpăm! Iar tu, dacă poți să ne scoți acest laț din jurul gâtului, vei fi conducătorul nostru!”

3. Fariseul a spus: “Bine, voi încerca - chiar dacă nu voi accepta să fiu în schimb mai-marele vostru!”

4. El a ieșit apoi din grup și l-a rugat pe Cyrenius să îl lase să vorbească.

5. Cyrenius a spus: “Aștept încă o părere despre nazarinean din partea mai-marelui vostru.”

6. Fariseul: “Mărite stăpâne, să-l lăsăm pe el în pace. Deșteptăciunea lui a dat-o în bară, de aceea tace acum ca o cămilă în deșert! S-a prins în plasă și acum nu mai știe cum să se elibereze. Bunul nazarinean probabil că i-a tras o palmă nevăzută, drept care și-a pierdut graiul și face acum ceea ce a făcut întotdeauna!

7. Tu, mărite stăpâne, cu mintea ta ascuțită, trebuie să te fi lămurit de mult că acest conducător al nostru nu este decât o vită încălțată! Dacă eu sau altul dintre noi ar fi vorbit în locul lui, procesul ar fi acum de mult terminat. De aceea, stăpâne, nu-l mai asculta pe el, ci lasă-mă pe mine să vorbesc!”

8. Cyrenius a spus: “Bine, vorbește tu! Să vedem ce scoți tu la iveală!”

9. Fariseul a continuat: “Mărite stăpâne! În ceea ce privește acuzația cum că noi am fi cauza reală a focului, la nevoie putem fi de acord cu ceea ce ți-a spus mai-marele, deși trebuie să recunosc deschis, în ciuda împrejurărilor defavorabile, că de fapt nu suntem atât de albi și de nevinovați pe cât a încercat el să creeze impresia; pentru că a fost ideea lui să cerem acele jertfe totale. Dacă a fost însă într-adevăr necesar să le luăm totul - până la cămașă - bieților credincioși, pentru a restabili ordinea și liniștea, atunci când nu au vrut să dea de bunăvoie, asta este o altă întrebare! La fel, o altă întrebare la care cu greu s-ar putea răspunde este cea privitoare la returnarea acestor jertfe. Probabil că li s-ar fi împrumutat diverse lucruri și bani, cu dobânzi considerabile, dar cât privește returnarea, despre care mai-marele a vorbit ca despre un lucru de la sine înțeles, cu ea lucrurile ar fi mers mult mai greu! Noi, ceilalți, ne-am revoltat până în adâncul sufletului atunci când l-am auzit trăncănind astfel, ca o cămilă fără minte, dar nu am putut interveni pentru că, într-o sfântă zi de sabat, doar mai-marele nostru poate și are voie să vorbească. Dar, pentru vorbele lui încărcate de prostie, care ne-ar putea țintui pe toți pe cruce, îi urăm să-l ia Satana tot într-o zi de sabat!

10. Îți vorbesc acum foarte deschis, așa cum simt eu și cum simt și ceilalți. Iar dacă mai-marele nostru cu mintea de cămilă are o predilecție pentru asemenea măriri, nu are decât să le aștepte pentru el, care merită să fie înălțat doar pe cruce! Noi nu ne vom îneca în lacrimi pentru atâta lucru, iar de la voi, romanii, nu așteptăm deocamdată nici o mărire!

11. Acum, mărite stăpâne, în ceea ce Îl privește pe nazarineanul de care ne-ai vorbit, noi nu putem, pentru numele lui Iehova, din motive lesne de înțeles, să ne pronunțăm nici pro nici contra, pentru că tot ceea ce știm despre el provine doar din niște zvonuri. Unele lucruri pe care le-am auzit despre el sunt spre lauda lui, altele însă, lansate probabil de dușmanii lui, sunt cam bizare, dacă nu chiar rele. Se spune, spre exemplu, că ar fi redat într-adevăr viața morților! Ei bine, noi nu am văzut cu ochii noștri, am auzit doar vorbindu-se despre asta; dar dacă ne gândim ce înseamnă să readuci la viață un om într-adevăr mort, cred că se poate avea înțelegere pentru îndoiala firească a cuiva! Eu nu vreau acum să contest posibilitatea înfăptuirii acestui lucru, ci vreau doar să atrag atenția că nu e deloc lesne de înfăptuit și că cere ceva mai mult decât cunoașterea celor mai desăvârșite forțe vitale ale trupului și ale spiritului unui om.

12. E adevărat că se spune și despre profetul Ilie că ar fi redat trupul și viața unei grămezi de oase, dar noi nu am fost acolo. Apoi, aceasta este o poveste care circulă din gură în gură și nu e scrisă în nici o carte, nici măcar în părțile apocrife ale Scripturii! Cât de greu îi este de aceea unui om cu capul pe umeri să creadă asemenea lucruri!

13. Esenienii învie și ei oameni pentru bani, de obicei pentru mulți bani. Dar această taină a fost descifrată, știm despre ce este vorba.

14. Dar dacă tu însuți ai o părere atât de bună despre nazarinean, în calitatea ta de om deosebit de cultivat și cu multă experiență, care merită să fie crezut de o mie de înțelepți, nici eu și nici acești tovarăși ai mei nu putem face altfel decât să Îl judecăm pe nazarinean cu toată dreptatea.

15. Acesta este răspunsul meu la întrebarea ta, mărite stăpâne. Ți-am turnat vin nebotezat și lucrurile stau așa cum ți-am spus. Toți ceilalți, în afară de mai-marele nostru, pot depune mărturie, iar tu, mărite stăpâne, judecă-ne drept și îndură-te de noi!” 16. Cyrenius i-a răspuns: “Vorbele tale îmi sunt mai plăcute decât ale mai-marelui vostru, care a vrut să fie o vulpe vicleană și mi-a scăpat din plasă de câte ori s-a putut, dar când am micșorat ochiurile plasei, s-a prins totuși în ea, și iată-l acum, un mare și perfid mincinos. Dar o căință adevărată și o mărturisire sinceră și totală pot îndrepta lucrurile. El face parte dintre oamenii care sunt, în ascuns, prietenii minciunii și ai înșelătoriei, dar care doresc totuși, din cauza poziției lor înalte, să-și păstreze în fața oamenilor prestigiul! Asemenea oameni vor să pară niște profeți, dar faptele lor sunt ale unor hoți de sciți hoinari!

17. De aceea, o căință adevărată, dorința de a duce o altă viață, îndreptarea și o mărturisire deschisă pot îmbunătăți lucrurile; pentru că eu nu am venit aici ca să îi judec la modul cel mai aspru pe păcătoșii de orice fel, ci pentru a-i ajuta să revină la calea cea dreaptă. Dar dacă eu mă port omenește, nu le voi îngădui să arunce cu pietre în calea strădaniilor mele! Și cum poate un om, care se pretinde înțelept, și care pe deasupra mai este și mai-marele fariseilor, să mintă atât de josnic?!

18. Acum, conducătorule, vorbește tu și spune tot adevărul; pentru că tovarășii tăi nu au spus încă tot! De fapt, ei au vrut să-și scape pielea pe socoteala pielii tale, și pentru asta nu pot să-i laud câtuși de puțin! Eu știu ce știu, iar tu poți să minți cât vrei și cât poți, dar asta nu îți va ajuta la nimic, fiindcă pe mine nu mă poți păcăli. Așadar, spune acum adevărul!”

Author:  Acustic [ 18.7.2013, 02:16 ]
Post subject:  Capitolul 145 - Vorbele solemne ale lui Cyrenius

Capitolul 145
Vorbele solemne ale lui Cyrenius


1. Mai-marele nu se putea hotărî dacă să spună adevărul sau nu. Abia după o vreme, el a spus: “Mărite stăpâne! Mulți câini înseamnă moartea iepurelui! Văd că martorii împotriva cuvintelor mele se înmulțesc precum ciupercile după ploaie! Ce rost mai are să-mi expun convingerile și să aduc dovezi împotriva a ceea ce vrei să știi și chiar pretinzi că ai ști? Să spun «da» împotriva convingerii mele nu îmi stă în fire, iar un «nu» nu îmi folosește la nimic! De aceea, acceptă mărturiile împotriva mea. Nu mă voi mai strădui câtuși de puțin să dovedesc neadevărul și nedreptatea vorbelor nenumăraților martori! Dacă îmi găsești vreo vină, ai toată puterea să mă pedepsești după cum ți-e voia. Ca un om cu totul sărac ce sunt, nu îți pot opune nici o putere!”

2. Cyrenius: “Stă scris în cărțile voastre: «Vai de cel ce se atinge de un uns al Domnului!» Și eu știu să respect această lege a voastră, atunci când se poate.

3. Saul, primul vostru rege uns, a fost până la urmă un mare făcător de rele, iar David, care a fost uns de Samuel ca al doilea rege peste Israel, l-a avut de multe ori la mână pe Saul, care dorea să îi ia viața, și ar fi putut să îl distrugă; dar Duhul lui Dumnezeu a vorbit în inima lui David: “Vai de tine dacă te atingi de capul unsului Meu!»

4. Și iată că, deși sunt roman și păgân, aud și eu vocea aceluiași spirit, care îmi spune: «Poți să îi cercetezi pe fiecare dintre unșii Mei, iar dacă vezi că au luat-o pe căi greșite, îndreaptă-i cu vorba și cu fapta spre calea cea dreaptă. Dar vai de tine dacă vei voi să-l judeci pe vreunul dintre ei!»

5. Dacă arhanghelul Mihail nu a îndrăznit să îl judece el însuși pe Satana pentru că a pierdut războiul de trei zile, ci i-a lăsat în seama judecății Domnului, cum aș putea îndrăzni eu în fața lui Dumnezeu să te judec pe tine? Tot ce doresc este să te cercetez, să-ți arăt grozăvia faptelor taie lipsite de conștiință și de iubire, și abia apoi să te întorc pe drumul vieții! De ce tu, care știi că nu doresc decât acest lucru, nu vorbești deschis cu mine?”

6. Mai-marele: “Dacă tot le știi pe toate, nu înțeleg de ce mai ceri o mărturisire de la mine! Te-am văzut înainte foarte pornit împotriva mărturisirii mele foarte sincere privitoare la nazarinean, pentru că nu am putut avea despre el aceeași părere bună ca tine, care ai reușit să Îl cunoști bine. Așa încât mă voi feri să fac și alte mărturisiri sincere! Oricum, ți-am spus deja totul, iar tu spui că știi totul. De ce să ne mai pierdem deci în vorbe goale?!

7. Cât despre părerea mea despre nazarinean, ea de fapt nu îmi aparține mie, și nu aș putea să-ți spun altceva despre el decât ceea ce am auzit de la alții! Dar acum, că am auzit la tine altă părere, gândesc și eu altfel despre el! Sau trebuie să mai fac și altceva?! Cine îmi poate pretinde să spun lucruri bune despre un om despre care am auzit numai lucruri rele? Întrucât abia acum, prin tine, au ajuns la urechea mea vorbe bune despre nazarinean, abia acum pot să îmi fac o părere bună despre el și, deși eu nu l-am cunoscut la fel ca tine, mărturia ta îmi este de ajuns ca să gândesc acum ca și tine despre el. Nici acum nu îți convine ce am răspuns?”

8. Cyrenius: “Ba da, ar fi foarte bine dacă inima ta ar fi după vorbele tale. Dar dacă inima ta ar putea fi auzită, probabil că ar spune cu totul altceva! Fariseismul vostru mi-e cât se poate de cunoscut! Știu precis că de fapt voi nici nu credeți, la fel ca esenienii, dar vă străduiți să faceți poporul orb să creadă tot ce vă trece vouă prin minte că v-ar putea aduce dobânzi, pentru binele vostru material.

9. Și, dacă apare un om care are de la Dumnezeu o lumină curată în suflet și le arată celor care orbecăie în noapte și în întuneric calea adevărată și luminată a vieții, dezvăluind inevitabil și vechile voastre pungășii, voi vă înverșunați împotriva acestui profet al luminii și încercați să-l distrugeți pe orice cale. Căci una dintre glorioasele voastre fapte de ocară este aceea că, în afară de Ilie și de Samuel, voi i-ați omorât cu pietre pe aproape toți profeții trimiși vouă de Dumnezeu și ați susținut în predicile voastre către popor că în acest fel ați făcut o faptă plăcută Domnului.

10. Abia după o sută de ani l-ați acceptat pe profet, dar nu cu sufletul, ci doar pentru că vorbele lui, care s-au adeverit, puteau fi folosite pentru a întreține teama poporului. I-ați văruit atunci și i-ați împodobit mormântul, fără să vă pese dacă este cu adevărat al lui!

11. Iată, așa ați procedat mereu, iar eu știu asta foarte bine! Și dacă relația voastră cu adevărul a fost mereu aceasta, cum aș putea eu să dau crezare vorbelor care ți-au ieșit pe gură?! Spune-mi dacă ați avut vreodată o altă atitudine față de adevăr? Crezi tu în inima ta măcar o iotă din ceea ce ai predicat poporului?”

12. Nota bene: Cyrenius a putut vorbi astfel pentru că Eu i-am pus cuvintele în inimă și în gură; cele spuse de el erau ca și spuse de Mine, dar în felul propriu lui Cyrenius.

Author:  Acustic [ 18.7.2013, 02:19 ]
Post subject:  Capitolul 146 - Despre caracterul mai-marelui fariseilor

Capitolul 146
Despre caracterul mai-marelui fariseilor


1. După ce a stat pe gânduri o vreme, mai-marele fariseilor a spus: “Cum mi-ai putea tu dovedi în fața lumii întregi că în inima mea gândesc altfel decât spun vorbele mele și că nu cred în ceea ce învăț poporul? Dacă strămoșii mei au ridicat mâna împotriva profeților, ceea ce nu pot contesta, ce vină am eu, care întotdeauna i-am cinstit în cel mai înalt grad pe toți sfinții iluminați ai lui Dumnezeu? Dacă mii de tovarăși de-ai mei nu cred în ceea ce predică, unde este dovada că nici eu nu cred?”

2. Cyrenius i-a răspuns: “Dovada palpabilă este faptul că, judecând după vorbele tale, ești un bărbat mult prea deștept ca să poți accepta cele mai mari gogomănii drept adevăr venit de la Dumnezeu! Ești priceput la aritmetică, iar cei inițiați în această știință niciodată nu vor vedea un munte într-un mușuroi. Nu mă vei putea convinge niciodată că lucrurile stau altfel.”

3. Mai-marele a spus: “Dar care este grozăvia pe care eu, ca maestru al cifrelor, nu aș putea-o crede?”

4. Cyrenius: “Crezi tu cu adevărat în inima ta în efectul miraculos al gunoiului din Templu, pe care, după câte știu, l-ai lăudat în fiecare an atât de mult?! Crezi în puterea de vindecare a lunii noi?! Crezi tu că Iehova locuiește în noul chivot, la fel ca și în cel vechi, al lui Moise, pe care l-ați aruncat deja de mult?! Crezi că flacăra de țiței care arde acum deasupra chivotului vostru este aceeași cu acea stranie și sfântă coloană de foc de deasupra chivotului care l-a călăuzit pe Moise din Egipt?! Crezi că e mai bine pentru om să aducă jertfe în Templu decât să respecte poruncile lui Dumnezeu, să-și iubească părinții și să fie ascultător în toate cele bune?!

5. Spune-mi deschis dacă tu crezi în toate acestea și în toate celelalte mii de afirmații lipsite de orice rațiune ale învățăturii voastre! Pentru că, dacă într-adevăr crezi tu însuți - ceea ce mi se pare imposibil - atunci ești, și nu glumesc când o spun, mult mai prost decât o cămilă, și ar trebui să fii orice altceva decât un învățător al poporului; iar dacă nu crezi, dar înveți sărmanul popor despre toate aceste prostii cu crime, arderi și sulițe - pe care tu, care știi atâtea și ești inițiat în atâtea științe, nu le-ai putea crede niciodată - atunci ești un șarlatan demn de cel mai mare dispreț, iar locul tău este, chiar și numai din rațiuni politice, într-o închisoare pe viață și nu în fruntea poporului!

6. Cred că, odată cu tine, rezolvăm problema Scilei și a Caribdei! Dacă vei fi în stare să scapi și acum și să găsești o cale de mijloc, îți voi acorda o înaltă distincție imperială!”

7. Auzind aceste cuvinte, mai-marele fariseilor a început să se scarpine după urechi, nemaiștiind ce să spună.

8. Atunci, Hermes, cântărețul, i s-a adresat lui Cyrenius: “Mărite stăpâne! Abia acum sunt bine încurcați în plasă și nu mai știu cum să se elibereze. O, este tocmai ce merita acest tiran pornit împotriva a tot ce e bun și adevărat! Dacă nu l-aș cunoaște atât de bine pe cât îl cunosc, poate că mi s-ar face milă de el, pentru că mie mi se face milă de păcătosul cel mai mare când îl văd la strâmtoare; dar de individul ăsta și dacă l-aș vedea arzând de viu cred că nu mi-ar fi milă, ba chiar m-aș bucura! Nu este nici locul, nici momentul potrivit să înșirăm acum tot ceea ce se spune pe ascuns despre acest conducător spiritual, dar poți fi sigur că nici un fir de păr de pe trupul lui nu mai e bun!

9. Judecătorii voștri condamnă la moartea prin crucificare pe mulți oameni care stau mult mai bine decât acest nemernic lipsit de orice conștiință! Dar eu nu sunt judecător și de aceea nu trebuie să condamn pe nimeni. Cu toate acestea, mă bucur că individul s-a prins atât de bine în plasă!”

10. La care Matael a spus, zâmbind: “Dar trebuie să fim foarte atenți să nu rupă plasa până la urmă și să ne râdă în nas tuturor! Până acum, vorbele sale au fost destul de moderate, dar acum, că se află la strâmtoare, vei vedea și tu, Cyrenius, că știe să pareze! Abia acum pot să spun că îl cunosc cu adevărat, deși îl știam de mult, din Templu. Iată, el este cel care, în urmă cu treizeci de ani, a ridicat mâna asupra marelui preot Zaharia și, ascuns de perdea, l-a ucis între altarul pentru jertfe și Sfânta Sfintelor. Dar să nu mai vorbim despre asta acum!”

11. Hermes a vorbit și el, cu bucurie: “O, cunosc și eu o sumedenie de asemenea fapte de-ale lui, dar ele nu pot fi dovedite pe de-a-ntregul, astfel încât nu se poate face mai nimic.”

12. Uimit de afirmația lui Matael, Cyrenius a spus: “A, ce spui? Acest ticălos de conducător spiritual este cel care i-a stins flacăra vieții acelui mare preot cât se poate de smerit și de înțelept? Bine că am aflat, voi avea eu grijă de celelalte!”

13. Cyrenius i-a făcut atunci căpitanului Iulius un semn să pună străji, ca să nu scape nici unul dintre farisei.

14. Iulius a transmis discret porunca și dorința lui Cyrenius a fost îndeplinită pe dată. Totuși, mai-marele fariseilor a observat și l-a întrebat pe Cyrenius: “Pentru cine se face mișcarea asta?”

15. Cyrenius i-a răspuns: “Asta nu trebuie să te preocupe nici pe tine, nici pe vreunul dintre tovarășii tăi, pentru că unui monstru uman ca tine Cyrenius nu îi va mai răspunde! Căci tu nu ești doar un șarlatan nenorocit, ci și un ucigaș fizic și moral al poporului. Nu mai aștept decât raportul comandantului orașului și sosirea lui Cornelius, Faustus și a lui Kisjonah din Kis; apoi îți voi spune de ce am așezat străjile!”

16. Mai-marele: “Bine, atunci îți voi spune și eu mai întâi, de ce sunt de fapt aici!”

17. Mai-marele fariseilor a scos atunci un sul de pergament din haină, i l-a arătat lui Cyrenius și a spus: “Cunoști acest sigiliu și această semnătură?” 18. Uimit, Cyrenius i-a răspuns: “Este sigiliul împăratului și semnătura lui! Ce e cu ele?”

19. Mai-marele: “Dacă va fi nevoie, îi vei cunoaște conținutul! De aceea, te sfătuiesc să renunți la orice altă verificare a mea, pentru că, în caz contrar, acest sul ar putea să-ți provoace mari neplăceri! Încă te stimez ca pe un om de onoare, dar bagă de seamă, nu duce lucrurile prea departe, căci altminteri aș putea să mă folosesc totuși, spre nefericirea ta, de acest sul pe care atât tu, cât și oricine altcineva trebuie să-l respecte!

20. Îți spun că nu aș fi scos niciodată această armă teribilă din buzunar, dacă tu nu m-ai fi constrâns. Dar tu ai început să mă calci în picioare ca pe un vierme, așadar a sosit timpul să-ți arăt că nu ești nici pe departe singurul stăpân al acestui teritoriu! Acum cred că ar fi mai bine să-ți retragi străjile, pentru că altfel aș fi nevoit, în ciuda sabatului, să le așez și pe ale mele lângă ale tale!

21. Nu-i așa că vorbele mele mult schimbate te stânjenesc oarecum? N-am ce-ți face, și pe mine m-au stânjenit vorbele tale! Pe scurt, acum te cunosc, și tu mă cunoști! Fă ce crezi că e chibzuit și bine, și eu voi face la fel! M-ai înțeles oare cum trebuie?”

22. După aceste cuvinte, mai-marele fariseilor i-a întors spatele lui Cyrenius ca un suveran, s-a dus împreună cu ai săi pe malul mării și a început să se comporte ca și când - la nevoie - ar dispune de o mare putere acordată chiar de împărat. Cyrenius era cam încurcat și nu știa ce să facă.

23. Matael a spus: “Vezi, dragul meu, cum se asigură un asemenea individ, fizic și moral, cu tot ce îi trebuie pentru a se apăra, la fel ca o cetate? De aceea, este foarte greu și chiar zadarnic, până la urmă, să dai un verdict împotriva lor, pentru că oamenii ăștia - Dumnezeu știe pe ce căi perfide - au știut să-și asigure în ascuns cele mai înalte privilegii, împotriva cărora luptăm acum degeaba!”

24. Cyrenius: “Dar spune-mi, dragul și înțeleptul meu Matael, cum a fost posibil ca această hidră cu chip de om să obțină de la împărat, fără știrea mea, un asemenea document?! Acum sigur că nu mai putem face nimic, trebuie să încercăm cel puțin să nu ne arătăm supărarea! Și sunt foarte curios ce va spune Domnul de asta!”

25. Matael: “Probabil că nu dorește nici El să-ți spună prea multe despre asta; a știut El de ce ți-a dat ție încercarea aceasta și nu pare să fi fost foarte atent la toate discuțiile noastre!”

26. Cyrenius: “Dar un sfat tot va trebui să-I cerem!”

27. Matael: “Da, cred că e timpul, într-adevăr!”

Author:  Acustic [ 18.7.2013, 02:23 ]
Post subject:  Capitolul 147 - Documentul falsificat

Capitolul 147
Documentul falsificat


1. Pe malul mării însă, mai-marele fariseilor tocmai le spunea tovarășilor săi: “Ați făcut totul foarte bine; pentru că ieșirea voastră împotriva mea a fost tocmai la timp, când eu v-am făcut semn prin tăcerea mea! Acum, nici nu mai știu ce să facă și ce să mai zică! Numai de n-ar veni cei trei, singurii care ne-ar putea face ceva probleme! Sau de nu l-ar aduce pe faimosul nazarinean! Mde, dacă se întâmplă așa, suntem pierduți de-a binelea! Nimic nu ne mai poate ajuta!

2. De aceea, părerea mea ar fi să încercăm să scăpăm cât mai curând pe mare și să ne îndreptăm linea recta (în linie dreaptă, direct) spre Ierusalim; pentru că, odată ce vor ajunge aici cei așteptați, va fi prea târziu pentru noi! Cyrenius și-a retras străjile, nimic nu ne împiedică! Dacă mergem mai multe dimineți în sus, de-a lungul malului mării, poate că vom întâlni vasul vreunui pescar grec, pe care am putea fi în siguranță!”

3. Atunci, fariseul care a vorbit mai înainte în locul lui a spus: “Dar străjile din oraș? Cum vom scăpa de ele? Poate că ne pândesc ascunși în spatele tufișurilor și, dacă ne prind, suntem pierduți!”

4. Mai-marele: “Da, situația noastră pare într-adevăr disperată! Atunci, ce-ar fi dacă i-am porunci cu îndrăzneală lui Cyrenius să ne asigure o gardă? Din cauza hârtiei imperiale nu ne poate refuza! Du-te tu la el, vorbitorule, și spune-i!”

5. Fariseul s-a îndreptat către Cyrenius, dar acesta se sfătuise deja cu Mine, și Eu i-am spus desigur ce au vorbit și ce au hotărât fariseii pe mal, astfel încât Cyrenius știa acum cum stau lucrurile și ce avea de făcut.

6. De aceea, atunci când fariseul i-a transmis, pe un ton obraznic și poruncitor, cererea mai-marelui său, Cyrenius i-a spus: “Prietene, m-a cam speriat înainte hârtia aceea, pentru că nu știam că e falsă! Dar pentru că între timp mi s-au deschis ochii, nu mai sunt deloc speriat și în nici un caz nu voi îndeplini cererea mai-marelui tău!

7. Du-te și spune-i să-mi predea imediat respectiva hârtie, altminteri îi va fi luată cu forța; dacă însă se va strădui să distrugă documentul, să fie sigur că va fi țintuit pe cruce chiar astăzi! Du-te și spune-i asta!”

8. Fariseul a făcut atunci o plecăciune adâncă și a plecat tremurând din tot corpul. După ce s-a apropiat de mai-marele lor, i-a spus acestuia cu vocea gâtuită de spaimă: “Suntem pierduți! Blestematul de document fals a pus capac mârșăviilor noastre! Dacă nu astăzi, mâine sigur ne așteaptă crucea! Predă-i guvernatorului fără întârziere blestemata de hârtie, altfel vei atârna chiar de astăzi pe cruce! Vreo Satană trebuie să te fi trădat! Cyrenius știe tot!”

9. Auzind aceste cuvinte, tovarășii săi împreună cu mai-marele lor s-au înfiorat de spaimă. Mai-marele a predat documentul fariseului și a spus: “Ia-l și du-i-l; suntem pierduți, căci odată cu această hârtie pierdem și ultimul nostru sprijin!” 10. Fariseul a făcut precum i s-a poruncit, ducându-i documentul lui Cyrenius, căruia i-a spus: “Mărite stăpâne, iată documentul! Suntem cu toții niște criminali, iar toată nădejdea noastră ne-o punem acum în bunătatea inimii tale de om!”

11. Cyrenius a luat documentul, l-a citit și, după un timp, a spus: “Ia te uită, ce bine e ticluit! Nu vreau să mai știu de la tine nimic altceva decât cum a intrat mai-marele vostru în posesia acestei charta alba (document semnat în alb)!”

12. Fariseul i-a răspuns: “Mărite stăpâne, eu știu multe lucruri, dar asta într-adevăr nu știu! Știu că a adus-o de la Ierusalim; dar cine i-a făcut rost de ea acolo nu știu!”

13. Cyrenius: “Știi însă precis că a adus acest document de la Ierusalim?”

14. Fariseul: “Ni l-a arătat, ne-a spus ce e cu el, și astfel ne-a făcut părtași la taina puterii lui. Asta e tot ce știu și nu cred că vreunul dintre noi știe mai multe!”

15. Cyrenius a întrebat mai departe: “Cum s-a purtat altfel, ca om?”

16. Fariseul i-a răspuns: “Nu știu nimic rău despre el; de obligațiile sale s-a achitat întotdeauna riguros și conform spiritului evreiesc. Că adeseori era lipsit de milă când era vorba de strângerea taxelor, se știe; dar eu nu știu să fi fost vreodată prea dur cu cineva. Poate că are conștiința încărcată de fapte mai vechi, dar nouă nu ne-a dezvăluit desigur niciodată nimic. Iar de când are această funcție, noi nu știm de nimic, în afară de întâmplarea de ieri, când a insistat cam mult să i se aducă jertfele. Sigur că principalul vinovat e poporul, care i-a dat ocazia!”

17. Cyrenius a continuat: “Mai-marele vostru a abuzat de mai multe ori de acest document?”

18. Fariseul: “Până astăzi nu am observat așa ceva!”

19. Cyrenius: “Este adevăr curat tot ce mi-ai spus acum?”

20. Fariseul: “Mărite stăpâne, îmi pun capul că n-am spus nici o iotă de neadevăr!”

21. Cyrenius: “Bine! Atunci du-te și spune-i mai-marelui tău că acum vreau să vorbesc cu el, să vină la mine; căci vreau să văd ce se mai poate face pentru cauza voastră!”

22. De data aceasta, fariseul s-a dus la mai-marele său cu mai mult curaj și mai puțin frământat, transmițându-i mesajul. Mai-marele a cugetat o vreme, după care a spus: “Ce putem face altceva decât să nu ne arătăm supărarea?! E mai bine să pierzi doar ceva, și nu totul!”

Author:  Acustic [ 18.7.2013, 02:25 ]
Post subject:  Capitolul 148 - Mărturisirea mai-marelui fariseilor

Capitolul 148
Mărturisirea mai-marelui fariseilor


1. Apoi mai-marele fariseilor s-a dus la Cyrenius și i-a spus: “Ai în fața ta un om lipsit de orice putere. Acesta și-a închipuit multă vreme că s-ar putea folosi, ca om al acestui pământ, de toate acele drepturi de care se folosesc tot numai oameni ai acestui pământ; dar și-a făcut greșit, socotelile, chiar dacă este un maestru al aritmeticii, și și-a dat seama că puternicii nu vor să aibă alți puternici lângă ei! De aceea, de acum înainte vreau să fiu cât se poate de mic; poate că astfel le voi fi mai plăcut celor mari!”

2. Cyrenius: “Ai face foarte bine! Dar spune-mi doar atât, de ce te-ai arătat în fața mea altfel de cum erai?! Doar ți-am întins mâna ca unui prieten, iar tu nu ai luat-o în seamă! De fapt unde ai vrut să ajungi?”

3. Mai-marele: “Închipuie-ți un om într-o poziție înaltă! Lângă scaunul său se află un document secret al trufiei; acesta se numește «Onoarea și puterea funcției» și foarte ușor te îndeamnă la păcat; dar, odată ce ai prins gustul acestuia, devii orb și surd și păcătuiești tot mai mult ca să urci tot mai sus. Din păcate, ajungi și în punctul în care trebuie să-ți spui: «Până aici a mers, nici o jumătate de pas mai departe!» În acest punct am ajuns eu acum și voi fi cât se poate de bucuros să mă găsesc cât mai repede cât mai jos cu putință! Am deja șaptezeci și opt de ani și nu mai am foarte mulți ani înainte! De acum încolo, dacă îmi vei dărui restul de viață pe care îl mai am, mă voi dedica celor sfinte!”

4. Cyrenius: “Du-te acolo - lângă casa lui Marcu vei găsi pe o masă pâine și vin! Recapătă-ți puterile, și apoi vom vedea cum potolim lucrurile, înainte să sosească cei anunțați!”

5. Mai-marele avea acum o față bucuroasă, a mulțumit și s-a dus repede la masa ce-i fusese arătată. De mult îi era sete și foame, așa încât invitația venise tocmai la timp.

6. In timp ce bătrânul mânca, Eu M-am dus lângă Cyrenius și i-am spus: “Așa e bine; ai condus lucrurile foarte bine. Și verdictul pe care l-ai dat în privința nazarineanului a fost cum trebuie; dar ar fi încă prea devreme să Mă faci cunoscut acestor oameni. Dacă lucrurile vor evolua așa cum au început, ar fi posibil chiar să îi câștigăm cu totul de partea noastră; graba însă ar putea să strice totul.

7. Acum ți-l voi pune pe Rafael la dispoziție. Va face ceea ce îi spui; dar fii atent cu minunile! Pentru refacerea orașului, care pe alocuri încă mai arde, nu face nimic, deși îngerul ar fi în stare să reclădească întregul oraș într-o clipă. Pentru că eu vreau ca acest loc să rămână o vreme în această stare umilă și ca până la urmă Marcu și copiii săi să fie aceia prin care să fie din nou pus pe picioare. Tot ce îi vei cere în afară de asta poate să-ți facă, - mereu însă cu o oarecare precauție!”

8. Cyrenius: “Doamne, Tu ce vei face între timp?”

9. Eu: “Eu voi rămâne în preajma ta și voi face pe străinul, ca și până acum. Când însă vei vedea spre amiază o corabie, du-te pe mal și întâmpină-i în numele Meu pe cei sosiți; dar spune-le să nu mă dea nici ei de gol înainte de vreme în fața acestor oameni, ca să nu stricăm de tot treaba cu fariseii. Pe mesagerul și cântărețul Herrnes însă lasă-l să vină la ucenicii Mei; aceștia îl vor învăța ce are de făcut pentru cauza noastră. Eu voi sta de vorbă cu Uran despre viitoarea organizare a statului său, și cu Matael și cu soția lui. Acum știi cum stai și ce ai de făcut!”

10. Cyrenius: “Așa să fie. Stăpâne și Dumnezeu al meu; dar după ce voi recunoaște că acești vreo cincizeci de evrei habotnici sunt pregătiți pentru Tine?”

11. Eu: “Vei afla și asta la timpul potrivit, după masa de prânz pe care o vom lua astăzi cu o oră mai târziu. Fii fără grijă și fă-le pe toate celelalte bine și potrivit rânduielii Mele divine!”

12. Cyrenius a fost foarte mulțumit de această însărcinare și s-a umplut de bucurie pentru că Eu am fost mulțumit de felul în care îi tratase pe farisei; iar Eu l-am chemat pe Rafael și l-am pus la dispoziția lui Cyrenius.

13. Rafael a venit repede și a spus: “Sunt aici, Doamne, la dispoziția Ta și a tuturor oamenilor care vor să slujească în numele și pentru puterea Domnului. Dar ai grijă, Cyrenius, ce îmi poruncești, pentru că eu voi duce totul la îndeplinire!”

14. Cyrenius: “Prietene din ceruri! Dacă aș acționa după mintea mea, probabil că n-aș face decât o prostie după alta. Că le-am venit până acum de hac fariseilor, deosebit de vicleni, îi datorez numai Domnului; pentru că El mi-a dat inima și vorba potrivită. Meritul meu este zero. Așa încât sper și cred că va merge bine până la sfârșit. Sub asemenea auspicii, prietene, cred că ne putem încumeta împreună să ducem mai departe treaba începută cu fariseii, după voia Domnului. Ce părere ai, prietenul meu din ceruri?”

15. Rafael: “O, asta este cu totul altceva! În acest fel nici nu ar fi posibil să greșești în misiunea pe care o ai de îndeplinit! Și atunci să reluăm, cu puterile unite, împlinirea lucrării Domnului în noi!”

16. Între timp mai-marele Stahar și-a refăcut forțele, s-a întors la Cyrenius și i-a mulțumit din inimă pentru binele făcut.

Author:  Acustic [ 18.7.2013, 02:29 ]
Post subject:  Capitolul 149 - Mai-marele fariseilor, Stahar, vorbește despre convingerile sale religioase

Capitolul 149
Mai-marele fariseilor, Stahar, vorbește despre convingerile sale religioase


1. Cyrenius a respins însă mulțumirile, spunând: “Prietene! Domnului cerului și al pământului I se cuvin toate mulțumirile și toate laudele; tu însă, ca mare inițiat în ale iudaismului și bun cunoscător al scripturilor, îmi vei explica, spre luminarea minții mele, ce sens legi de noțiunea de “înger”! Ce sunt de fapt îngerii lui Dumnezeu și cum îi slujesc ei lui Dumnezeu și cum oamenilor?”

2. Stahar a răspuns: “Mărite stăpâne, iată o întrebare foarte delicată, mai ales c[ încă nu s-a dovedit pe deplin că există cu adevărat îngeri! Scriptura vorbește despre ei în diferite locuri; dar nu spune nicăieri nici măcar într-un singur cuvânt ce și cine sunt de fapt acești îngeri, și cum și în ce mod Îl slujesc ei lui Dumnezeu și oamenilor!

3. După Talmud (*1) ar trebui să se înțeleagă prin îngeri doar forțele care izvorăsc din Ființa divină și care, sub forma unor mănunchiuri de flăcări, se deplasează cu inimaginabila viteză a gândului dinspre eternul și nepătrunsul centru al lui Dumnezeu în toate direcțiile, oarecum ca razele de lumină care izvorăsc din soare. De altfel, explicația aceasta mi se pare cea mai acceptabilă; dacă însă este corectă și corespunde adevărului, este altă întrebare, la care probabil cu greu va putea răspunde vreodată un om muritor.

4. Scriptura mai spune că îngerii au fost văzuți adesea pe pământ, slujindu-i pe oameni, sub chipul unor tineri de o nespusă frumusețe! Trebuie să spun că, pentru cei care au o rațiune puternică, este o încercare cam grea; cel puțin mie și tovarășilor mei nu ni s-a arătat niciodată așa ceva! Posibil ar fi! Dar ar putea la fel de bine să fie o metaforă veche, prin care s-au personificat, pentru a ușura percepția, forțele spirituale active, dându-li-se forma plină, vioaie, puternică a unui prea-frumos tânăr; pentru că o îngeriță nu a fost pomenită niciodată de vreun vers - probabil pentru că inspirații poeți niciodată nu și-au putut imagina marea forță într-o fecioară, oricât de desăvârșită și de fermecătoare ar fi fost, ci numai într-un tânăr împlinit și perfect sănătos.

5. Iată, așadar, mărite stăpâne, că, după rațiunea pură, părerile sunt diferite! Fiecare dintre ele pare să aibă la bază ceva real; dar ce este de fapt adevărat în toate acestea, noi, oamenii, nu putem aprecia. Așa încât credința poporului trebuie întreținută prin simțuri, pentru că oricum nu avem ceva mai bun să le oferim în loc! Iar acesta este răspunsul cel mai bun pe care pot să ți-l dau la întrebarea ta; căci ție nu pot să-ți torn ceea ce i se spune poporului!”

6. Cyrenius: “Așadar, nu prea crezi în posibilitatea apariției, în persoană, a unui înger?”

7. Stahar: “Nu doar nu prea, ci deloc; pentru că eu însumi nu am avut niciodată cinstea sau fericirea de a vedea ceva asemănător nici măcar în vis, darămite în realitate. Și nici tovarășii mei cu care am vorbit deschis despre această chestiune nu mi-au putut spune altceva decât știam deja.

8. Prin asta nu vreau să neg categoric posibilitatea, decât poate în fața mea; dar, cu certitudine, un astfel de spirit îngeresc, fără un mediu natural potrivit, poate fi perceput prin simțurile noastre ca existență cu formă reală într-o măsură mult mai mică decât poate fi percepută raza de lumină atunci când nu găsește un mediu care să o reflecte.

9. Raza de lumină, provenită de la soare, în mod cert parcurge mai întâi aerul înainte de a atinge pământul, unde îi vedem efectul. Dar în aer, care este un mediu mult prea ușor, nu poate deveni un fir de iarbă; în schimb, pe pământ se poate transforma, asemenea unui Proteus, în orice lucru, dacă întâlnește în materie sâmburele spiritual al acestuia.

10. Și, deoarece peste tot în marea natură a tuturor lucrurilor se descoperă o anumită ordine constrângătoare, dar niciodată nu se vede ceva devenind atunci când nu există o bază potrivită, și unde nu există un mediu capabil să producă un anumit efect și, deoarece nici la cercetarea cea mai atentă a fenomenelor naturale nu se descoperă vreun salt, de aceea sunt și împotriva tuturor așa-numitelor minuni și împotriva apariției formal-personale a unui spirit sub indiferent ce nume - fie înger sau diavol, un dumnezeu sau opusul său.

11. Da, un spirit superior se poate manifesta, dar niciodată altfel decât în carne și sânge; toate celelalte sunt fie fantezia unui om plin de imaginație, fie minciună curată!

12. Din păcate tocmai noi, cei care am descoperit adevărul de mult timp, trebuie să răspândim și să întreținem, printr-o ținută și prin gesturi mistice, minciuna și cea mai adâncă superstiție! Trebuie să ne păstrăm o expresie cucernică chiar și atunci când am putea plesni de supărare în fața unei prostii atât de mari! Dar iată că există Moise și există profeții - niște oameni însetați de putere, care au fost nevoiți să impresioneze poporul cu tot felul de fantasmagorii, pentru ca mai apoi acesta să îi încoroneze pentru vecie ca stăpânitorii săi și să le acorde dreptul de a-l domina prin tot ceea ce se numește “rău”!

13. Dar dacă un popor a fost odată impresionat prin diverse minuni, până la prostirea desăvârșită, încearcă să-i aduci acestui popor lumină, lumină adevărată, și se va arunca asupra ta ca un tigru și te va sfâșia!

14. De aceea este întotdeauna mai bine ca un popor foarte îndobitocit să fie lăsat în credința lui străveche, prostească, iar aceasta să fie împrospătată și revigorată prin noi false minuni, decât să se încerce luminarea lui, deoarece un popor bine îndobitocit în general nici nu mai poate fi luminat!

15. A fost o vreme când săream ca un tigru furios sau chiar omoram orice om care, prin credința lui în câte o minune, îmi întărea părerea pe care o aveam despre prostia omenirii; dar, cu timpul, după multe încercări, am ajuns la convingerea că omenirea, odată prostită, nu mai poate fi luminată și mi-am dat seama și că eram nedrept luptând împotriva acelor oameni care, prin minuni artificiale, încercau să întărească credința poporului în superstițiile sale.

16. Cred că m-am deschis destul de mult în fața ta. Sper că vei fi de acord că, în fața poporului, trebuia sa mă arăt altfel! Dar că, pentru mine, am gândit întotdeauna altfel, asta ți-o dovedește convingerea mea interioară, mai bună, pe care nu ți-aș fi putut-o arăta dacă nu aș fi avut-o! Acum nu îmi mai pasă de făcătorii de minuni; de-acum să nu se mai lupte cu noi, din invidie, ci să ne vină în ajutor și ne va fi tuturor foarte bine.

17. Omenirea, a cărei minte nu poate fi luminată, nu trebuie lăsată niciodată să observe că, dincolo de noi, nu e nimic; dimpotrivă, prin minuni artificiale trebuie întărită în convingerea și în credința oarbă că dincolo de noi sunt mistere de nepătruns, pe care le poate înțelege pe de-a-ntregul doar un preot pătruns de spiritul divin și un profet deșteptat de Dumnezeu tocmai în acest scop.

18. Ajunge că doar foarte puțini își dau seama că toate învățăturile privitoare la o ființă divină nu sunt - între noi fie vorba - nimic altceva decât vechi fabule deșarte, care își au rădăcinile în fantezia omenească și atât.”


(*1) carte iudaică de învățătură și legi

Author:  Acustic [ 18.7.2013, 02:32 ]
Post subject:  Capitolul 150 - Rafael și Stahar

Capitolul 150
Rafael și Stahar


1. Cyrenius a spus atunci: “Nu sunt nicidecum de aceeași părere; pentru că eu cred cu tărie că există un Dumnezeu care a creat toate lumile spirituale și senzoriale prin marea Lui atotputernicie, și anume din însăși Ființa Lui, dar într-un timp ceva mai lung decât cel indicat de Moise, care poate că a fost greșit înțeles. Dar există aici oameni care Îl înțeleg pe Moise mai bine decât tine!

2. Așa cred și în viața veșnică a tuturor oamenilor care îndeplinesc cu adevărat și de bunăvoie porunca Domnului, cred și în personalitatea formală a tuturor spiritelor și, prin urmare, și a îngerilor lui Dumnezeu, cred cu tărie că Dumnezeu s-a revelat într-adevăr prin gura profeților și cred chiar într-o personalitate umano-divină!

3. Și cred toate acestea nu doar din auzite, ci am o vie convingere interioară că lucrurile așa stau, și mă surprinde că tu nu crezi în nimic din toate acestea!

4. Ce ai zice dacă ți-aș spune cât se poate de serios: «Iată, acest tânăr încântător este un astfel de înger al Domnului, în care tu nu crezi, și îți poate dovedi asta oricând prin faptele sale.» Ce ai putea obiecta?”

5. Stahar: “Mărite stăpâne, nu pot răspunde altceva decât că probabil ai poftă să mă necăjești în fața tuturor! Acest tânăr încântător este cu siguranță doar un fiu de-al tău, în care ți-ai pus toate speranțele și pe care l-ai inițiat din fragedă copilărie în toate artele și științele posibile, și n-ar fi de mirare dacă băiatul ar avea niște capacități la care oamenii ca noi nici măcar nu au visat vreodată.

6. Dacă aș fi un asemenea bou credul, ai putea să-mi vinzi o astfel de gogoașă; dar pentru că nu sunt, va fi mai greu. Pentru că eu știu ce știu și probabil că, în secret, și pentru tine lucrurile stau la fel, dar acum se pare că vrei să mă supui unei noi probe.”

7. Cyrenius: “Dacă tu crezi că îmi bat joc de tine, n-ai decât să-l supui unei probe, în numele Domnului Dumnezeului nostru, și se va dovedi dacă ți-am spus adevărul sau nu!”

8. Stahar: “Bine, dacă îmi dai voie, îți voi lua de pe ochi, cu ajutorul îngerului tău, triplul văl al lui Moise, așa încât după aceea să poți vedea limpede cum stau lucrurile cu îngerul! Așadar, vino încoace, tânărul meu înger drăgălaș!”

9. Rafael a venit lângă Stahar și a spus: “Ce vrei să fac, necredinciosule?”

10. Stahar: “Iată, în această mare sunt o mulțime de pești; îmi poți scoate unul dintre cei mai buni, pe care să mi-l dai fript și gata preparat pe o tavă?”

11. Stahar nici nu terminase de vorbit, când Rafael îi întinse peștele cerut și Îl invită să-l și mănânce.

12. Văzând asta, Stahar s-a fâstâcit și nu mai știa ce să spună în fața acestui fenomen de neînțeles.

13. Dar Rafael l-a invitat și pe Cyrenius să guste din peștele foarte bine preparat. Peștele a fost împărțit în bucăți. Cyrenius și-a luat imediat o porție mare, a mâncat-o și i-a lăudat gustul deosebit. Apoi a încercat și Stahar o bucată și a văzut că laudele lui Cyrenius erau întemeiate și, în final, s-au servit și câțiva oaspeți și au găsit că era deosebit de delicios.

14. După ce tot pestele a fost astfel mâncat, Stahar s-a întors mai smerit către Rafael și a spus: “Ești cu adevărat un înger al Domnului, sau ești doar un tânăr și nemaipomenit vrăjitor din Europa, din Africa sau din marea Asie îndepărtată? Fapta ta este de neînțeles, minunată și nemaiîntâlnită; dar există și vrăji și mari vrăjitori printre oameni care îi pot păcăli foarte ușor pe profani. De aceea spune-mi drept dacă ești într-adevăr un înger al Domnului - sau poate ești totuși un vrăjitor?!”

15. Rafael: “La ce ți-ar folosi un «da» sau un «nu» spus de mine?! Scepticul are nevoie de dovezi palpabile! Încearcă-mă și vezi dacă ceea ce pot face eu poate să facă și vreunul dintre vrăjitorii tăi!”

16. Stahar: “Da, da, ar fi bine să te pot încerca, tinere prea drăgălaș, dar nu știu cum; îndeplinirea primei mele dorințe, destul de caraghioase, de altfel, este atât de extraordinară, încât nu îmi trece prin minte ceva mai greu de îndeplinit! Dar, privindu-ți făptura nesfârșit de grațioasă, mai degrabă aș crede că ești un înger al lui Dumnezeu decât un vrăjitor! Doar că pari să ai într-adevăr un trup și nu prea văd urmele unui adevărat spirit. Dă-mi voie să te pipăi, să văd dacă ai și oase!”

17. Îngerul se lasă pipăit de Stahar, iar acesta, găsind totul masiv și compact, ridică din umeri și spuse: “Hm, hm, iată carnalitatea cea mai abundentă; foarte spiritual nu arată! Împotriva faptei sale într-adevăr nu se poate spune nimic; dar acest trup plin, disperat de frumos, mai senzual decât al oricărei fecioare, acest braț minunat, atât de bine legat, ei bine, ele nu au nici urmă de spirit! Îți mărturisesc deschis că - făcând abstracție de faptul că sunt deja un măgar bătrân și tu aparții sexului bărbătesc - m-aș putea foarte ușor îndrăgosti nebunește de tine, și asta cât se poate de senzual! Și iată că iarăși nu văd nimic ce s-ar putea numi pe bună dreptate curat și spiritual-divin! S-ar putea să fii ajutat în taină, nevăzut ochilor noștri muritori, de un înger, asemenea lui Tobias, să fi fost așadar din naștere un copil la fel de pios ca Samuel! Dacă n-ar fi așa, ai putea la fel de bine să ai o legătură tainică cu «Doamne-apără-ne», ceea ce aș crede și mai puțin, deoarece ai o înfățișare mult prea frumoasă și ceresc-pioasă, și pentru că, drept să spun, de fapt niciodată nu am crezut prea mult în «Doarnne-apără-ne». Credința deplină într-un singur Dumnezeu deja mi-a adus necazuri, ce-ar fi fost să mai cred și în adversarul Său?!

18. În ciuda severității mele exterioare, nu sunt un fanatic în sinea mea, ci un naturalist rațional și, de aceea, dacă pentru un fenomen se poate găsi o explicație naturală, nu Îl voi privi ca pe ceva de origine spirituală.

19. Sigur că, pentru fapta pe care tocmai ai săvârșit-o, mintea mea nu găsește o explicație naturală; dar eu nu mi-am închipuit niciodată că aș putea înțelege tot ceea ce se manifestă în marele spațiu al naturii. Așa încât miracolele tale pot avea o altă explicație naturală, pe care tu o cunoști și poate că o cunosc și alții. Mie cu greu mi-o vei dezvălui; dar asta nu înseamnă nimic, pentru că și în natură se întâmplă câte ceva ce este în sine tot o minune, chiar dacă noi nu îi cunoaștem substratul. Este acesta un motiv pentru a considera astfel de fenomene minuni adevărate și depline?!”

Author:  Acustic [ 18.7.2013, 02:50 ]
Post subject:  Capitolul 151 - Experiența lui Stahar cu magicienii indieni

Capitolul 151
Experiența lui Stahar cu magicienii indieni


1. (Stahar): “Iată, minunățiile tânăr, cunoscător al magiei! În urmă cu aproape trei ani au venit în oraș niște călători de la răsărit, după cum ziceau ei chiar din India îndepărtată, unde spuneau că există munți atât de înalți, încât vârfurile lor aproape ating luna când trece pe deasupra lor. Mă rog, asta se poate; dar străinii, pentru a atrage atenția asupra lor, au exagerat totul, așadar și înălțimea munților lor!

2. Dar să lăsăm asta; pentru că nu asta e important, chiar dacă munții sunt cu câțiva coți mai mici! Acești indieni cu o înfățișare cât se poate de ciudată mi-au cerut voie să-și prezinte minunile în fața poporului, contra unei sume foarte mici.

3. Printr-un interpret însă le-am spus: «Înainte de a vedea între patru ochi, cum se spune, în ce constau minunile lor și dacă ar fi potrivit să fie arătate poporului orb, nu le pot acorda permisiunea să le arate, oricât de inofensive ar fi, în fața poporului, chiar dacă eu însumi sunt un mare iubitor al lucrurilor ieșite din comun!»

4. Făcătorii de minuni au fost foarte mulțumiți de hotărârea mea, mai ales că le-am promis o răsplată bună pentru spectacolul prezentat doar în fața mea și a câtorva tovarăși de-ai mei. 5. S-au dus la gazda lor din oraș și s-au întors după o oră cu tot felul de obiecte vrăjitorești nemaivăzute de mine vreodată: bețe, pietre, metale cu aspect ciudat, vase mici și mari, cu forme diferite și de asemenea nemaivăzute.

6. L-am întrebat pe conducătorul lor la ce îi trebuie toate acelea, iar el mi-a răspuns: «De fapt, la nimic, dar trebuie să am în apropiere ceva de acasă, altminteri nu pot face atât de bine și de sigur minunile cerute.» Apoi m-a întrebat ce doresc să știu sau să văd.

7. I-am spus: «Bine, dacă trebuie doar să cer, nu vei ajunge prea departe cu vrăjitoriile tale.» L-am întrebat dacă îmi poate spune la ce mă gândesc. Mă gândeam la Roma și la numele împăratului. El și-a încrucișat mâinile pe piept și mi-a redat gândul. Îți poți imagina că nu am fost mai puțin uimit decât în fața faptei tale acum.

8. Drept care i-am pus în față un ulcior plin cu apă și i-am spus: “Transformă-mi apa asta în vin!” Atunci el a făcut câteva semne cu mâinile deasupra ulciorului și a apei și a spus apoi: «Încearcă, stăpâne, vinul acesta și vezi cum îți place!» Am gustat imediat apa și iată că era vinul cel mai curat! Uimirea mea a crescut.

9. Apoi a luat un vas de lut, complet gol, a turnat în el restul de vin, pentru a-l bea pe lungul drum de întoarcere, după cum spunea. Dar când mai apoi am cercetat vasul, care altfel părea foarte curat, nu l-am găsit nici măcar ud, necum cu ceva în el; dar mirosea foarte puternic a vin, iar vrăjitorul a spus că, pentru a nu-l vărsa, prefera să transporte vinul în stare uscat-spirituală.

10. L-am întrebat dacă din acest miros de vin va mai putea face, atunci sau mai târziu, un vin lichid, bun de băut. Atunci ne-a întrebat, pe mine și pe tovarășii mei, dacă mai dorim să bem. Noi am spus că da, și atunci el a luat vasul gol, care era vizibil mai mic decât ulciorul meu de apă, și a turnat atât de mult vin în ulciorul meu, încât acesta a început să se reverse!

11. Da, tinere și drag prieten, și atunci a început să ni se ridice părul pe cap; pentru că totuși depășise cu mult orizontul înțelepciunii noastre! Nu știam ce să spun! Așa încât am băut cu nădejde vinul foarte bun și - altă minune - ulciorul nu se golea deloc!

12. Când, încălziți de vin, ne-am minunat de acest lucru, magicianul a spus: «Dar, domnii mei, vin fără pâine nu merge prea bine! Vedeți aici pietrele acestea; ce-ar fi să le transform în pâine?» Eu i-am spus: «Fă-o!» Atunci el a atins pietrele cu mâinile și a spus: «Ia un cuțit și taie pâinea!» Așa am făcut și iată că era pâine, pâine bună și gustoasă!

13. Atunci l-am întrebat: «Dar, prietene, dacă poți face astfel de lucruri, atunci sunt curios să aflu de ce mai ai nevoie de plată pentru arta ta extraordinară» Iar magicianul a spus: «Doar de dragul rarității și pentru a avea mijloace materiale acolo unde este interzisă înfăptuirea minunilor.»

14. Eu am fost mulțumit cu acest răspuns, i-am dat magicianului două livre de argint, pe care le-a primit cu recunoștință, dar, din cauza naturii aparte a artei lui, nu i-am putut permite să se producă în fața poporului; pentru că acesta l-ar fi venerat imediat ca pe ceva divin, mai ales grecii și romanii.

15. El mi-a spus că ar mai putea face o sumedenie de minuni de tot felul, chiar mult mai ciudate decât ce ne arătase deja! Dar eu chiar nu mai aveam dorința de a vedea și altceva. Ceea ce văzusem deja îmi înfierbântase capul prea mult și am fost fericit când indienii au părăsit orașul și s-au îndepărtat; pentru că ăștia ar fi transformat poporul într-o hoardă de rebeli.

16. La sfârșit l-am întrebat pe magician dacă ar vrea să-mi deslușească, pentru mulți bani și vorbe bune, măcar una din tainele artei sale. Ce-i drept, nu m-a refuzat categoric, dar mi-a cerut atât de mulți bani, încât m-au trecut fiorii și l-am lăsat să plece cu un sentiment de ușurare.

17. Iată, băiatul meu plin de grație! Magicianul din India era la fel de puțin un înger al lui Iehova ca și mine, și totuși săvârșise aceste fapte uimitoare; de ce tu, cu trupul tău divin de frumos, cum se spune, să fii un înger pentru că poți săvârși fapte care, pentru mintea mea de om obișnuit, sunt ieșite din comun?!

18. Așadar trebuie să-mi aduci mai multe dovezi de natură spirituală ale esenței tale îngerești divine, altminteri nu te pot privi ca pe un înger al lui Dumnezeu, chiar dacă ai face în fața mea minuni de o sută de ori mai mari decât cea pe care tocmai am mâncat-o! Și cred că împotriva acestei cereri cât se poate de firești nici un om normal nu va găsi ceva de obiectat.”

Author:  Acustic [ 18.7.2013, 02:54 ]
Post subject:  Capitolul 152 - Stahar povestește despre uciderea Marelui Preot Zaharia

Capitolul 152
Stahar povestește despre uciderea Marelui Preot Zaharia


1. Rafael: “Acum ne interesează numai dacă ai spus adevărul sau nu! Pot să-ți spun cu certitudine că, doar pentru a verifica mai îndeaproape natura mea spirituală, ai mințit detestabil, după fantezia ta nestăpânită, și că, din tot ce ai povestit până acum, nici măcar un cuvânt nu este adevărat!

2. Magicianul inventat de tine spui că ți-ar fi ghicit gândurile; iar eu am ghicit acum că ne-ai mințit pe toți ca pe niște proști! Și iată că minciuna din povestea cu magicienii a devenit prin mine adevăr în ceea ce te privește!

3. Magicianul inventat a făcut, în minciuna ta, vin din apă; iată, și asta pot face cu adevărat! Uite aici un urcior gol; să fie umplut cu apă!” Ulciorul a fost umplut cu apă. “Iată-l aici plin cu apă! Nu am atins ulciorul și totuși apa s-a transformat în vinul cel mai bun! Gustă-l, să vezi dacă îți place!”

4. Stahar a gustat apa și a văzut că era într-adevăr vinul cel mai bun.

5. Îngerul a vorbit mai departe: “Apoi magicianul a făcut să dispară vinul din alt vas; și, iată, eu nici măcar nu ating vasul, și totuși acum nu mai este nici un strop de vin în el! Ulciorul este gol și uscat. Dar magicianul tău inventat a făcut din miros vin; și, iată, ulciorul acesta nici măcar nu miroase a vin, și eu vreau să se umple încă o dată cu vinul cel mai bun! Iată, ulciorul este plin!

6. Dar nu ai pâine și nu-ți cade bine vinul gol! Magicianul tău a avut nevoie de niște pietre pentru a le transforma în pâine; eu nu am nevoie decât de vrerea mea și - iată - deja ai în față o grămadă de pâine! Gust-o și vezi dacă nu e mai bună decât pâinea din minciuna ta!

7. Tu i-ai dăruit magicianului tău două livre inventate de argint; eu îți aduc aici, din nimic, două sute de livre de argint adevărat, masiv, ca plată bună pentru minciuna ta! Spune-mi acum dacă ești mulțumit?”

8. Stahar a făcut niște ochi foarte mari și a spus, după un timp: “Nu, este cu neputință ca aici să fie lucru obișnuit și natural! În mod sigur e vorba de mai mult decât de orice forță a naturii, oricât de tainică ar fi! Aici e vorba de o voință divină atotputernică, iar tu, tinere, ori ești un înger adevărat, întrupat, ori ești unul dintre cei mai mari profeți ai lui Dumnezeu, ca Samuel sau Ilie!

9. Da, acum cred că ești un mesager al lui Dumnezeu, trimis din cer la noi, bieți oameni păcătoși, pentru a ne aduce iar pe calea cea bună, de la care ne-am abătut! 10. E adevărat, divinule mesager al Domnului, că istoria cu magicienii indieni pe care ți-am povestit-o a fost inventată de mine - dar după modelul unei alte istorii care mi-a fost relatată mie cândva. Am spus-o doar pentru a te verifica mai îndeaproape și mi-am dat seama că într-adevăr privirea ta pătrunde până în străfundul ființei și că voinței tale chiar și cele mai imposibile lucruri îi sunt cu putință.

11. Așa încât acum cred cu tărie că, în ciuda trupului tău frumos, ești un desăvârșit sol dumnezeiesc, iar inima mea e cuprinsă de o bucurie mare că mi-a fost dat și mie să trăiesc o dată ceea ce este descris în Carte și au trăit din când în când, în timpurile străvechi, cuvioșii Părinți!”

12. Îngerul: “Dar nu ai trăit acum pentru prima dată ceva ce au trăit și vechii Părinți! Acum treizeci de ani ai trăit ceva asemănător în Templu, iar urmarea a fost că Marele Preot de atunci a căzut, prin mâna ta, între altar și Sfânta Sfintelor! De ce atunci nu ai crezut în minunea care era evidentă și de ce ai înfăptuit acel act de o cumplită cruzime tocmai față de un Mare Preot?”

13. Stahar: “Iubitule, atotputernicule mesager al Domnului, nu-mi aminti de o vreme în care cu siguranță că am văzut lumina zilei numai datorită unui blestem și de o faptă pe care după aceea am regretat-o de multe mii de ori! Dar atunci nici mintea, și nici inima mea nu m-au putut sfătui altfel!

14. În secret mă inițiasem în filosofia grecilor și știam de ce eram om. Platon și Socrate, precum și Aristotel, îmi erau de mii de ori mai dragi decât toți profeții mei obscuri și deosebit de mistici, pe care până în ceasul acesta nu i-am înțeles și cred că nu îi voi înțelege niciodată, pentru că de fapt nu sunt de înțeles - mai ales «Cântarea Cântărilor» a lui Solomon, care pare mai curând a unui smintit decât a unui înțelept. De aceea eram de-a dreptul furios împotriva a tot ceea ce era într-o cât de mică contradicție cu rațiunea pură euclidiană, datorită căreia am devenit de fapt maestru în calcule.

15. Prietene celest și atotputernic! Dacă cineva îmi spune: 2 și cu 2 fac 4, iar ziua are lumină și noaptea întuneric, atunci a vorbit întru totul adevărat, iar eu îl voi strânge la piept ca prieten. Dar dacă vine unul și îmi spune în față și susține cu încăpățânare că 2 și cu 2 fac 5 și că ziua este întuneric, iar noaptea lumină, pe un asemenea bou îl omor cu o singură lovitură; pentru că un asemenea ucigaș al spiritului este mult mai rău decât orice hoț sau bandit sau criminal!

16. Și iată cum s-au petrecut lucrurile atunci în Templu! Deja începuseră să susțină cele mai mari prostii și se instituiseră pedepse pentru cei care ar fi îndrăznit să contrazică în vreun fel înțelepciunea lui Solomon, oricât de obscură și de tâmpită ar fi fost!

17. Marele Preot despre care vorbim era un adevărat adept al lui Solomon și se ținea strict de învățăturile celei mai mistice înțelepciuni; începuse chiar să predice despre o lumină mare care va apărea în lume. Aceasta, spunea el, va lumina tot întunericul nopții atât de puternic, încât chiar cele mai întunecate găuri de sub pământ vor fi mai luminoase decât soarele celei mai luminoase amiezi; iar ziua lumii se va transforma într-o noapte adâncă, iar întunericul zilei va fi atât de mare, încât vor muri oameni și animale din cauza lui. Spunea că lumina nopții ar fi deja în lume și ar lumina deja întunericul nopții, așa încât chiar și cei născuți orbi puteau vedea ca cei văzători în miezul zilei!

18. Ce ți-am spus acum este doar un început care, de la ALPHA la OMEGA (prima și ultima literă ale alfabetului grecesc) este bineînțeles minciună, pentru că până în ziua de astăzi nu am văzut în treizeci de ani altă lumină a nopții în afară de luna plină - în afară de fenomenul luminos prelungit de aseară, care foarte bine ar fi putut să nu se producă, scutindu-ne de multă nenorocire. Nimeni nu avea voie să-l întrebe ce trebuie să se înțeleagă prin ceea ce spunea el, dar cerea credință deplină.

19. Asta aș mai fi suportat, în numele lui Iehova, pentru că, pe lângă un car de prostie, un strop nu mai contează; oricum în sinea ta poți gândi curat și adevărat; dar apoi a început să spună: «7 va deveni l, iar 666 va deveni 111, și 777 și 1/2 și 1/3 și 1/4. Cine știe să socotească, să socotească acum altfel; pentru că cele vechi vor fi acum judecate și condamnate.»

20. Asemenea inepții și altele asemănătoare ne-au trezit, mie și câtorva discipoli ai lui Euclid, îngrijorarea, teama și mânia; am conspirat împotriva lui și, prin câteva pietre bine țintite am pus capăt jignitoarei prostii!

21. Dar n-am avut un câștig prea mare, deoarece urmașii celui ucis au fost de sute de ori mai răi. Așa încât tovarășii mei și cu mine nu prea mai aveam zile bune în Templu; iar eu, după ce am stat și am chibzuit, am devenit un mare ipocrit, atât de ipocrit încât în curând m-au ales mai-marele lor, cu toate drepturile unui Mare Preot. În această calitate n-am lăsat să-mi scape nimic și am făcut pe rigurosul; dar în interiorul meu eram bun și bine dispus. Acum știi și motivul pentru care a fost ucis Zaharia! Care e părerea ta?”

Author:  Acustic [ 18.7.2013, 03:04 ]
Post subject:  Capitolul 153 - Rafael dă explicații în legătură cu profețiile privitoare la Mesia

Capitolul 153
Rafael dă explicații în legătură cu profețiile privitoare la Mesia


1. Rafael: “Dar totul avea un sens spiritual, nu unul material! Se referea la Mesia, care în vremea aceea trebuia să vină în lume și pe care Îl preziseseră deja toți profeții, ba chiar și Adam și Enoch, precum și Kenan în entuziasmul său!

2. A sosit timpul acum în care toate profețiile s-au împlinit! Zaharia a fost ultimul profet care a prezis într-un mod spiritual sosirea Celui Făgăduit, iar voi i-ați ucis din acest motiv trupul de carne și ați pecetluit astfel din nou pactul cu iadul, pe care îl încheiase Cain în lupta sa cu Abel cel cucernic, în numele omenirii oarbe, proaste și rele.

3. Dar nu i se poate pune prea mult la socoteală omenirii oarbe și proaste că, în orbirea ei, păcătuiește prin tot felul de fapte barbare, și nici tu nu poți fi judecat foarte aspru pentru Zaharia, cu atât mai puțin cu cât ți-ai regretat nelegiuirea de atâtea ori, ceea ce ți s-a luat în considerare ca un lucru bun; dar mă întreb ce ai face tu, și ce ar face cei cincizeci de tovarăși ai tăi, dacă v-ați afla în fața lui Mesia, care deja de treizeci de ani umblă și propovăduiește pe această lume printre evrei?! I-ai da cinstirea cuvenită și L-ai recunoaște în inima ta drept ceea ce este?”

4. Stahar: “Prietene atotputernic, asta iarăși este o întrebare în care poți să-ți rupi și gâtul, și picioarele! Cine este acel mistic Mesia proorocit? Unde este El? Ce vrea și care sunt învățăturile Lui? Înainte de a ști asta nu se poate da, pentru numele lui Iehova, un răspuns precis!”

5. Rafael: “El este așa cum L-a cântat David când a spus: «Ridicați, căpetenii, porțile voastre și vă ridicați porțile cele veșnice și va intra împăratul slavei. Cine este acesta, împăratul slavei? Domnul puterilor, Iehova Savaot!» (Psalmul 23,9-10). Iată ce mărturisește el despre Mesia, care acum s-a întrupat asemenea nouă și se află - sfânt, sfânt, sfânt - în lumea aceasta!

6. Iar dacă David spune limpede aceste lucruri despre El, întrebările tale și-au aflat răspunsul și tu știi ce e cu Mesia; dar acum vreau și eu un răspuns precis la întrebarea pe care ți-am pus-o!”

7. Stahar: “Dacă așa stau lucrurile, și eu unul nu mă voi îndoi de asta, atunci te întreb: ce facem atunci cu Moise, care spune foarte clar și categoric: «Pe Iehova nici un om nu Îl poate privi fără să își piardă viața!»? Și, în același timp, găsim la Moise o interdicție a lui Iehova, după care nimeni nu are voie vreodată să și-L închipuie pe Dumnezeu sub vreun chip, oricât de sublim ar fi acesta! Tu însă spui că, după vorbele lui David, Mesia se preumblă acum ca om, deci având o formă precisă?! Și atunci cum este cu interdicția lui Dumnezeu, transmisă prin Moise; ce se va întâmpla cu ea? Unul dintre ei trebuie renegat, fie Moise, fie Mesia al tău, căci amândoi, atât Moise, cât și David, nu pot avea dreptate!”

8. Rafael: “Nici Moise, și nici David! Pentru că amândoi propovăduiesc oamenilor dreptatea, binele și adevărul! Moise nu a spus că Dumnezeu nu va veni cândva ca om printre oameni; el a interzis doar să I se facă lui Dumnezeu chip cioplit, în felul vițelului de aur. Așadar Iehova i-a spus lui Moise că nimeni nu-L va putea vedea ca Dumnezeu sau ca spirit; dar imediat după aceea Iehova i-a spus totuși lui Moise: «Ai grijă - tu însă rămâi în spatele stâncii!», și Moise a văzut spatele lui Iehova.

9. Dar ce înseamnă asta? Spatele lui Iehova, pe care l-a văzut Moise, semnifică tocmai latura omenesc-trupească a Acestuia, prin care voia să se arate cândva oamenilor, ca Omul cel mai desăvârșit! Și, dacă așa stau lucrurile, cum să fie renegat Moise, dacă este acceptată mărturia lui David?

10. Dar voi deja de treizeci de ani ați dat la o parte vechiul chivot al legii, pentru că dispăruseră coloana de foc și norul de fum, și l-ați înlocuit cu unul nou, material! Dar și asta este, fără ca voi să înțelegeți, o mărturie a acestor timpuri și arată că Iehova nu mai plutește ca unic spirit sublim deasupra întregii materii, cum a plutit pe deasupra apelor nopții, ci El însuși a părăsit acest loc din care doar cu greu se putea face cunoscut celorlalți copii ca Tată și Creator, prin gura văzătorilor. De aceea El însuși a pătruns în trupul unui om, iar acum îi învață pe oameni și stă de vorbă cu copiii Săi!

11. Nu vezi aici și noul chivot al noii legi, pentru care cel vechi și mort este un simbol de avertizare? Dar spiritul lui Iehova, care cândva plutea deasupra vechiului chivot, a fost pus de Iehova însuși, acum treizeci de ani, în Omul-Dumnezeu, și Acesta se află acum în această lume și îi învață El însuși pe oameni să-L recunoască!

12. Iar dacă lucrurile stau așa, mai poți spune că, pentru a accepta aceste lucruri, trebuie renegat fie Moise, fie David?

13. De asemenea mai stă scris: «Dar în acele timpuri cerurile vor sta larg deschise, iar îngerii vor urca și vor coborî la oamenii cei cu bunăvoință și le vor aduce mărturie despre cuvântul veșnic întrupat, care este Dumnezeu însuși!» Tocmai asta se petrece sub ochii și lângă urechile tale! Cum mai poți cere și alte mărturii?! Sau încă mai crezi că sunt doar un om?”

14. Stahar căzu pe gânduri din cauza cuvintelor îngerului și, în cele din urmă, spuse: “Mm, încep să am un sentiment ciudat! Cred că ai întru totul dreptate și adevărul strălucește din fiecare cuvânt al gurii tale celeste. Eu am revenit la calea cea bună; dar acum trebuie îndreptați și tovarășii mei, și apoi să vedem unde ne putem întâlni cu marele Mesia, ca să-L ascultăm pe El însuși!”

15. Rafael: “Du-te și spune-le fraților tăi, ca să creadă și ei și să fie mântuiți; apoi veniți să aflați unde Îl veți vedea pe Cel mai Sfânt și unde îi veți vorbi!”

16. Stahar s-a dus imediat la tovarășii săi care aveau încă mintea întunecată.

Author:  Acustic [ 18.7.2013, 03:09 ]
Post subject:  Capitolul 154 - Stahar îi aduce pe tovarășii săi pe calea cea bună

Capitolul 154
Stahar îi aduce pe tovarășii săi pe calea cea bună


1. Majoritatea tovarășilor lui Stahar erau pe malul mării, ceilalți se plimbau prin curte. Stahar însă i-a chemat pe toți pe mal și le-a spus: “Prieteni! L-ați auzit vorbind pe acel tânăr și ați văzut ce poate face?”

2. Ei au răspuns: “Am văzut câte ceva, dar nu totul; pentru că prea ni s-a părut o treabă pusă la cale de guvernatorul roman, ca să ne atragă în plasa lui, și ne-am spus în sinea noastră: cu cât ești mai departe de arc, cu atât mai greu te atinge săgeata! De pierdut oricum am pierdut tot ce aveam, nu mai suntem decât niște cerșetori! Orașul încă mai arde! Ce să facem? Romanii știu ce putere avem asupra poporului; fără favorurile noastre greu de cucerit, regimentul lor din Asia îi costă cam scump! O, un roman ca Cyrenius, căruia îi stau la dispoziție toate bogățiile din toate cele trei părți ale lumii, poate orice!

3. Dă-mi și mie mult aur și argint, și voi deveni și eu făcător de minuni, poate nu unul ca acel băiat vrăjitor - dar voi înfăptui minuni din cele mai uimitoare.”

4. Stahar: “Prietene, ești smintit dacă vorbești așa și nici măcar nu ești în stare să faci deosebirea dintre o minune adevărată și una falsă! M-am folosit deja de toate argumentele și obiecțiile posibile, dar cu toată opoziția mea a trebuit să mă recunosc învins când băiatul acela a început să-mi dezvăluie gândurile mele cele mai intime! Abia atunci mi-am dat seama de marea și vechea mea greșeală și vin acum la voi pentru a vă spune ce am văzut și ce am auzit!

5. Băiatul este negreșit un înger al lui Dumnezeu, și el a mărturisit că Mesia cel făgăduit este deja în această lume, că îi face pe orbi să vadă și pe surzi să audă și să înțeleagă, și că ar fi chiar posibil să Îl vedem și să Îl auzim aici.

6. Eu cred acum totul, și veți crede și voi! Căci eu sigur nu sunt unul care acceptă și crede ceva prea ușor; trebuie să fiu convins până la ultimul detaliu de un lucru înainte de a-l accepta; dar dacă odată am căpătat o convingere, aceasta va fi neclintită ca o stâncă de granit și nimeni nu mi-o mai poate zdruncina!

7. Și, pentru că așa stau lucrurile cu mine, mă puteți crede fără să mai stați pe gânduri! Pentru că voi toți împreună nu puteți avea împotriva acestei chestiuni îndoieli mai mari decât am avut eu; dar toate obiecțiile mele s-au dovedit a fi false! Și, pentru că până la urmă am înțeles și am acceptat cauza lui Mesia așa cum accept că 1 plus 1 fac 2, ați putea să mă credeți și voi!”

8. Tovarășii lui Stahar au spus: “Foarte bine; întrebarea este ce să credem?”

9. Stahar: “Dar voi sunteți surzi?! Nu v-am spus că tânărul acela este cu adevărat un înger al lui Dumnezeu, că Mesia este în lume și că noi înșine Îl vom vedea și Îl vom auzi în curând?! Asta trebuie să credeți și nimic altceva!”

10. Ei au răspuns: “Foarte bine! Dacă tu crezi și ești chiar convins matematic de aceste lucruri, atunci noi nu ne putem îndoi; dar, în cazul acestor apariții noi, nemaiîntâlnite, trebuie să ne gândim mereu că întotdeauna înotătorii cei mai buni se îneacă cel mai ușor, cățărătorii cei mai cutezători se prăbușesc de pe stânci și credincioșii cei mai dârji sunt cei care încep să se îndoiască înaintea acelora care nu au înțeles atât de repede și nu au manifestat de la o clipă la alta o credință prea adâncă!

11. Tu, după cum bine știm, niciodată nu ai crezut ușor și de aceea credem vorbele tale; dar puțină reținere și precauție nu strică niciodată. Doar știm din Scriptură cum câte un profet făcător de minuni către sfârșitul vieții a devenit un om slab, simplu! Doar pe urmă s-a văzut ce hram purta un astfel de profet. Trebuie să luăm în considerare și asta.”

12. Stahar: “Iau totul pe răspunderea mea. Sigur că știu că nu ne putem arăta astfel în Templu, dar vom ști să ne apărăm de el! Spre exterior rămânem - cu măsură, însă - ceea ce am fost și îi plătim tributul stabilit; dar interiorul nostru trebuie să se schimbe radical, iar cu timpul vom iniția și poporul în lucruri mai bune.

13. Acum, dacă ne unește același spirit și aceeași credință, să mergem cu toții acolo unde stau guvernatorul și băiatul; acolo ni se va da mai multă lumină!”

14. Tovarășii lui au fost de acord și s-au îndreptat cu toții spre Cyrenius, unde Stahar a spus: “Iată-ne, am venit și îți stăm cu toții la dispoziție; vom face și vom fi ceea ce vrei tu și nimeni nu ne va mai întoarce vreodată împotriva ta! Iar minunatul și atotputernicul sol al lui Dumnezeu să-i întărească pe acești frați ai mei în credința lor în ceea ce și eu am crezut cu greu la început!”

15. Cyrenius: “Iată că noi, romanii, nu suntem niște judecători atât de neînduplecați cum ați crezut multă vreme; dar vrem judecată dreaptă și adevăr neștirbit! Cine îndeplinește aceste cerințe este prietenul nostru, primește cetățenia romană, și nici un alt tribunal în afară de cel roman nu mai are voie să-l judece vreodată.

16. Așadar, prima favoare pe care v-o fac este că voi da fiecăruia dintre voi câte un act de cetățenie romană! Sunteți, împreună cu mai-marele vostru, cincizeci; vi se vor aduce imediat actele! Odată ce le veți avea pe acestea, se va vedea ce se mai poate face pentru voi!”

17. Aici Cyrenius le-a poruncit slujitorilor săi să aducă cincizeci de suluri bune de pergament. Slujitorii au alergat la sacii cu bagajele acestuia și au adus repede sulurile cerute. Când acestea s-au aflat pe masă, Stahar l-a întrebat pe Cyrenius: “Mărite stăpâne, probabil că va trebui mai întâi să-ți facem cunoscute numele noastre?”

18. Cyrenius a spus, arătând spre înger: “Iată, acesta este scribul meu cel rapid, dar el știe de mult ce are de făcut și vă cunoaște și numele; va scrie documentele în fața voastră!” Apoi Cyrenius îl invită pe Rafael să facă ce are de făcut.

19. Rafael s-a dus repede lângă masa pe care erau cele cincizeci de suluri, le-a întins cât a putut de bine, a luat apoi o unealtă de scris umplută cu negreală, a trecut-o într-o clipită peste toate cele cincizeci de suluri și i-a spus apoi lui Cyrenius: “Iată, prietene, ai aici documentele cerute, în limba romanilor, în greacă și în ebraică; le poți da celor în cauză!”

20. Când Cyrenius a început să împartă hârtiile, toți cei cincizeci au fost cuprinși de groază, pentru că această minune era pentru ei prea mare, și toți au început să priceapă, tremurând, că acum se aflau în preajma lui Dumnezeu. I-au mulțumit lui Cyrenius pentru această dublă favoare; dar nici unul nu a cutezat să vorbească sau să întrebe ceva.

Author:  Acustic [ 18.7.2013, 03:12 ]
Post subject:  Capitolul 155 - Cuvântarea lui Hebram despre “noua lumin㔠eternă

Capitolul 155
Cuvântarea lui Hebram despre “noua lumin㔠eternă


1. Dar asta au văzut și cei treizeci de farisei conduși de Hebram și de Risa, care s-au bucurat nespus de mult că Cyrenius a reușit să îi câștige și pe cei cincizeci ele îndărătnici pentru cauza cea bună.

2. Hebram s-a înfățișat înaintea mai-marelui Stahar și i-a spus: “Iată, noi suntem aici treizeci - asemenea celor pe care Templul i-a trimis în celelalte țări, să câștige păgâni pentru Templu - neplăcută treabă! Păgânii de peste tot le sunt evreilor conduși de Templu - așa cum sunt ei acum - cu două sute de ani înainte ca nivel cultural. Iar acum noi trebuie să-i orbim pe cei care văd și să-i stropim cu apa blestemată a Templului!? Asta nu merge, și nici altele nu merg! Astfel ne-a vorbit inima noastră înțelegătoare și de aceea am devenit cu toții romani, și mărturia noastră împotriva Templului îi va lumina pe mulți. Iar noi am mai primit o mărturie mare și sfântă, care dă o lumină mai mare decât o mie de sori la un loc, și aceasta este o lumină eternă, care le-a luminat îngerilor încă înainte de facerea lumii, acelor îngeri care erau flacără vie din flacăra dumnezeiască eternă, care se numește iubire.

3. Această lumină originară a oricărei lumini, această iubire eternă am găsit-o aici. Și voi ați găsit-o în mare măsură, și o veți găsi tot mai mult.

4. Iar bucuria noastră este nespus de mare, căci aici ați găsit și voi ceea ce am găsit noi. Sigur că v-a costat traiul prosper pe care îl aveați; focul a înghițit și încă mai mistuie tot avutul vostru. Ați ajuns și voi, la fel ca și noi, la nimic! Dar, dintotdeauna, asta a fost voia lui Dumnezeu: ca noi, oamenii, atunci când vrem cu adevărat să ne apropiem de Dumnezeu și purtăm în inima noastră o dorință adevărată ca Dumnezeu să aibă grijă de noi în toate, din mare dragoste și dintr-o încredere neclintită să întoarcem spatele întregii lumi și să pierdem până la ultimul atom tot ce ne-a fost mai drag și mai scump, ca lucru lumesc, pe lumea asta. Abia atunci Dumnezeu, Domnul și Tatăl, ne va primi pe noi, cei părăsiți și disprețuiți, drept copii ai Săi, și va avea grijă de noi întru totul și pentru toată veșnicia.

5. Dar, odată ce Dumnezeu are grijă de noi, începem să ne dăm seama cât de rău ne-a îngrijit lumea.

6. La ce îi folosesc omului toate comorile pământului, dacă nu le poate lua cu el atunci când trebuie să plece de aici pentru veșnicie?! Le va putea lua oare cu el? Comorile lui Dumnezeu însă, pe care El le-a creat prin Spiritul Său pentru sufletul și spiritul nostru, le luăm cu noi pe lumea cealaltă, și ele ne vor fi totul: hrană, băutură, locuință, îmbrăcăminte și desăvârșita viață veșnică plină de limpezime, de lumină și de cea mai înaltă desfătare!

7. De aceea, să nu vă pară rău de ceea ce ați pierdut de ieri până în ceasul acesta. Căci Domnul a avut grijă de voi chiar și când voi nu Îl recunoșteați ca acum. Dragostea voastră pentru El să-i aducă această jertfă cu plăcere, căci El vă va despăgubi înmiit întru spirit pentru ceea ce ați pierdut din punct de vedere material!”

8. Stahar a spus: “Îți mulțumesc, în numele tuturor acestor tovarăși și frați credincioși ai mei, pentru această mângâiere. Privește acolo, pe masă, grămada de argint masiv pe care ne-a creat-o îngerul din nimic! Prin el, am fi despăgubiți deja într-o oarecare măsură, dar nici eu, nici ceilalți, nu punem prea mare preț pe această despăgubire. Pentru că ceea ce am fost nu vom mai fi niciodată, căci, după cum bănuiesc, înțeleptul guvernator va da alte dispoziții în ceea ce ne privește. Credem că vom fi îngrijiți într-atât încât să nu murim de foame și să ne putem acoperi trupul la nevoie; toate celelalte nu ne mai interesează! Și aceste două sute de livre de argint le vom lăsa gazdei noastre, Marcu, ca o parte din plata pentru mâncarea și băutura pe care ni le-a dat și pe care ni le va mai da.

9. Un singur lucru mai vrem să aflăm aici: dacă Mesia cel de mult făgăduit și sosit în lume se află pe undeva prin apropiere! Pentru noi ar fi acum cel mai mare câștig dacă L-am vedea sau chiar dacă am auzi un cuvânt de-al Său! 10. Intre noi fie vorba, noi avem deja o mică bănuială în privința cuiva, despre care am auzit lucruri incredibile, care însă acum, după ce am văzut faptele îngerului, nu ni se mai par de necrezut!

11. Ei bine, acest om, de fapt Dumnezeu însuși în haină omenească, ni se pare a fi nazarineanul acela numit Iisus, despre care în popor s-au răspândit dintr-o dată, în diferite locuri, cele mai ciudate zvonuri, care ne-au pus de mult în încurcătură în fața poporului atunci când acesta ne-a cerut lămuriri în legătură cu ceea ce spunea că văzuse cu proprii ochi și auzise cu propriile urechi.

12. Guvernatorul general însuși mi-a pus o întrebare încuietoare în legătură cu aceasta și m-au trecut toți fiorii când i-am răspuns la ea! Așa încât, acum am bănuiala că acest minunat Iisus din Nazaret este Mesia despre care ne spune îngerul că ar fi venit acum pe pământ. Și poate că acest Mesia este chiar unul dintre cei prezenți aici, care însă nu vrea să ni se dezvăluie, în marea Lui înțelepciune, până când nu vom fi ceva mai demni de El decât suntem acum.

13. De aceea, părerea mea, pe care vreau să v-o spun foarte deschis, este următoarea: dacă lucrurile stau așa, vom întoarce spatele pentru totdeauna Templului și lucrurilor sale «sacre», lipsite de valoare, și vom trece, până la ultima fibră a ființei noastre, de partea lui Mesia al evreilor! Voi ce părere aveți?”

14. Ceilalți au răspuns într-un glas: “Sigur, nu avem nimic de obiectat! Ceea ce vei face tu, ca mai-marele nostru, vom face și noi; pentru că esența Templului o cunoaștem și noi, și știm că între zidurile sale nu mai poți găsi mântuirea, pentru că acolo nu mai există adevărul, iubirea și devoțiunea, ci numai setea de putere, trufia, mânia, răzbunarea, minciuna de tot felul, îmbuibarea, desfrâul, corupția și destrăbălarea! Acestea domnesc acum în Templu! Ce mântuire poate să vină de la un asemenea așezământ? Blestem și pieire, da, oricât de mult dorim. Dar de mântuire în veci nu mai poate fi vorba!

15. Noi am cugetat adânc în timp ce tu ne vorbeai și, împreună cu tine, vom întoarce spatele Templului pentru vecie, și asta pe bună dreptate. Mai întâi am cumpănit totul în profunzime; căci nu acceptăm cu naivitate ceva nou.

16. Acum, că ne-am convins pe deplin de adevăr, nu mai putem să nu privim acest adevăr, care a venit din cer, drept ceea ce este - cu atât mai mult cu cât timpul, împrejurările și mai-marii Romei ne sunt mai favorabili decât am fi putut spera vreodată!

17. Acum ardem de nerăbdare să-l cunoaștem pe Mesia, care cu siguranță este din Nazaret! Oare nu este el acela care poartă o cămașă trandafirie și pe deasupra acesteia o haină grecească albastră, de Merinos, și care are, cred, cel mai strălucitor păr pe care l-am văzut vreodată la un bărbat?”

18. Stahar a spus: “Da, s-ar putea să aveți dreptate; și eu sunt de multă vreme cu ochii pe el! Și am văzut cum atât Cyrenius, cât și îngerul își întorceau mereu privirea spre el în timp ce vorbeau și Îl întrebau astfel dacă ceea ce spuneau și făceau era bine!

19. Și toți ceilalți îi arată un fel de respect tainic, care totuși nu a scăpat ochiului meu! Dacă nu este cumva un prinț imperial din Roma, aș fi gata să jur că el, și nu altul, este Mesia!”

20. Ceilalți: “Ah, niciodată un roman nu va avea o asemenea podoabă de păr! Dar ce ni s-ar putea întâmpla dacă ne-am duce la el și l-am întreba de una și de alta?”

21. Stahar: “Mai bine să ne adresăm mai întâi îngerului sau guvernatorului general; acum suntem cetățeni romani și avem tot dreptul să o facem.”

Author:  Acustic [ 18.7.2013, 03:16 ]
Post subject:  Capitolul 156 - Un fariseu vorbește despre responsabilitatea omului

Capitolul 156
Un fariseu vorbește despre responsabilitatea omului


1. Așadar, s-au îndreptat cu toții bine-dispuși spre Cyrenius și l-au întrebat ce s-ar putea face în această privință.

2. Iar Cyrenius le-a răspuns: “Ar fi mai potrivit să mai așteptați, dar în timpul acesta să vă apropiați cât mai mult de El în inimile voastre. Atunci va veni El însuși către voi și vă va spune cine este și ce aveți de făcut! Deocamdată pot să vă spun doar că sunteți pe calea cea bună, căci v-ați dat seama, din prezența noastră, că Omul-Dumnezeu trebuie să fie pe aici! Doar nu ne-am fi oprit aici timp de aproape trei zile pentru ceva mai puțin important!

3. Așadar, El este aici, de asta puteți fi siguri; dar apropiați-vă de El mai întâi în inimile voastre și urmăriți cu adevărat să vă lepădați de toate vechile voastre obiceiuri și păcate, și atunci va veni El la voi și vă va aduce îndrumarea divină privitoare la ce aveți de făcut în viitor!

4. Într-adevăr, Acela este Cel despre care voi credeți că este El! Priviți-L și spuneți-vă în sinea voastră: acesta este Iehova însuși, ca om printre oameni! Acesta este Cel care a creat cerul și pământul, și toate cele care sunt în și pe acestea!

5. Eu vă spun: El este, în spirit, cauza primordială a întregii existențe și a întregii vieți! În puterea insondabilă a voinței Sale stă tot infinitul, întreaga putere a îngerilor nu este altceva decât o suflare ușoară a gurii Sale, și toată lumina din El izvorăște!

6. Gândiți-vă că Acesta este, în spirit, într-adevăr Acela care i-a dictat lui Moise, pe muntele Sinai, legile pentru poporul lui Israel. Dar acest popor L-a uitat și s-a dedat iar tuturor viciilor! Iar El a venit acum să-și înalțe iarăși El însuși poporul și să-l elibereze de toate relele sufletului.

7. De aceea poartă El o cămașă trandafirie, pentru a arăta cât de mult își iubește încă poporul. Dar, prin haina albastră, largă, arată că a venit și pentru noi, păgânii, pentru a face din noi copiii Săi. Haina cuprinde lumea întreagă, și din aceasta fac parte și toți păgânii.

8. Gândiți-vă la tot ce v-am spus și, în curând, veți simți în sinea voastră că nu v-am spus un neadevăr.”

9. Stahar și toți tovarășii săi i-au mulțumit lui Cyrenius pentru aceste lămuriri neașteptate și s-au retras plini de respect.

10. După ce au ajuns iarăși pe malul mării, Stahar le-a spus tovarășilor săi: “E totuși ciudat; după aceste lămuriri atât de deschise ale lui Cyrenius în legătură cu Mesia, simt că mă cuprinde un nemaiîntâlnit sentiment de bine! Începe să mă stăpânească senzația că ni se acordă protecție, ca și când nu ne-ar mai privi nimic din ceea ce se întâmplă în lume! În același timp însă, mă cuprinde un fel de stinghereală și de teamă în fața Stăpânului veșniciei. Pentru că, după toate câte le-am văzut și le-am auzit, nu mai putem contesta că ceea ce ne-a spus Cyrenius despre El este adevărat! O discuție cu El cred că va trezi în noi un simțământ cu totul nemaiîntâlnit! Abilitatea noastră în răsucirea vorbelor cu siguranță ne va părăsi în fața Lui!”

11. Unul din mijlocul celor cincizeci, foarte inimos, a spus atunci: “Da, da, ai vorbit foarte drept și adevărat. Cu toate acestea, eu gândesc astfel: noi nu avem nici o vină că suntem oameni, doar nu ne-am adus noi singuri pe lume! De asemenea, nu avem nici o vină pentru condițiile în care am trăit și prin care am devenit ceea ce am fost. Bătrânii noștri, educația noastră și nevoile de toate felurile pe care ni le-au trezit ne-au făcut ceea ce am fost.

12. Dacă am fi copiii unor țărani sărmani, am fi cu siguranță ceea ce au fost și părinții noștri. Dar lui Dumnezeu i-a plăcut să fim copiii unor oameni foarte bogați și de vază. Aceștia ne-au dat să fim educați în Templu și apoi ne-au închinat cu totul Templului. Noi nu putem avea vreo vină pentru asta! Dacă am devenit ceea ce am fost, poate că am devenit așa și din voia Celui Atotputernic!

13. Că mai apoi ne-am permis să facem unele lucruri care - după lege - nu erau tocmai în ordine, asta sigur că e treaba noastră. Dar ori de câte ori mă gândesc la asta, îmi spun mereu: dacă bătrânii tăi te-ar fi făcut pescar, care și-ar fi câștigat cu greu strictul necesar pentru a supraviețui, probabil că n-ai fi făcut anumite lucruri pe care ți le-ai permis în belșugul în care ai trăit, pentru că te-a împins sângele îmbuibat! Așadar, și faptele noastre împotriva legii sunt în parte o urmare a împrejurărilor care au rezultat din nașterea și din educația noastră.

14. Dacă acum marele Mesia ar veni la noi, eu aș putea vorbi cu El oarecum fără nici o teamă și fără sfială. Pentru că eu nu pot fi mai puțin decât sunt și, cu siguranță, nici El nu este mai mult decât ceea ce este din eternitate în eternitate!

15. Spune-mi deschis: are un copac vreo vină că e smucit de furtună încoace și încolo?! Sau are marea vreo vină dacă vânturi zburdalnice îi tulbură oglinda netedă a apei și fac ca un val să-l înghită pe celălalt, la fel cum își înghite un animal răpitor prada?! Sau are vreo vină trestia când se îndoaie încoace și încolo în bătaia vântului?

16. Noi nu suntem o forță primordială și depindem de tot felul de forțe tainice care acționează asupra noastră. La ce-ți folosește voința fermă de a nu cădea niciodată, dacă un pod peste care trebuie să treci a putrezit între timp, fără știința ta, și se prăbușește tocmai când tu, fără nici o grijă, vrei să treci peste el?! Ce este viața, ce sprijin pe care să ne putem baza ne oferă?! Cine cunoaște fundamentele gândirii și ale voinței?! Viața, deopotrivă a oamenilor și a animalelor, se formează mereu în același fel, ca urmare a copulației animalice mute, lipsite de cele mai multe ori de orice urmă de gândire! Nici animalul, nici omul nu au habar cum se formează un nou organism viu ca urmare a copulației senzuale, consumată în tăcere. Chiar și numai trupul acestuia este atât de ingenios «construit», încât un mare înțelept l-ar putea studia o mie de ani pentru a-i pătrunde și recunoaște cât de cât toate părțile componente și toate legăturile dintre acestea! Și, chiar și atunci, el nu ar avea în față decât mașinăria. Dar unde este principiul vieții, cum acționează acesta în interiorul mașinăriei și cum se folosește de nenumăratele părți componente ale acesteia?

17. Noi știm acum preabine că suntem, că trăim, gândim și voim; de asemenea, observăm toate pornirile și impulsurile dinlăuntrul nostru. Dar cum iau ele naștere în interiorul nostru, cine le trezește la viață și unde se duc după ce le-am satisfăcut prin ceea ce ne-au silit să facem?

18. Iată, acestea sunt reflecții întemeiate, prin care pot fi scuzate în fața oricărui Dumnezeu, după rațiunea cea mai pură, patru cincimi din existența noastră. De aceea nici nu mă tem de vreun spirit și de vreun Dumnezeu! Rele n-am făcut niciodată, doar că am căutat din când în când plăcerea cu câte o tânără nurlie. Dar și atunci, doar firea mea a fost de vină! De ce a trebuit să-mi placă atât de mult nurii unei fete frumoase, feciorelnice? Am pus eu însumi în ființa mea o asemenea poftă nestăpânită? Eu nu știu nimic de asta! Cine oare mi-a dat sentimentul senzualității greu de satisfăcut? Cine este creatorul foamei și setei din mine? De ce trebuie să mănânc și să beau? Iată, toate acestea sunt determinate de forțe superioare, cărora noi nu ne putem opune, Ne putem nega pe noi înșine până la un punct, dar nici un milimetru dincolo de acesta! Și, dacă lucrurile stau așa, ce rațiune și ce înțelepciune mai pură mă poate târî în fața unei instanțe aspre din cauza poziției mele sociale și a faptelor mele? Una omenească - atât de luminată cât este și a mea - cu siguranță nu, și cu atât mai puțin una superioară și dumnezeiască! Și atunci, de ce să-mi fie teamă de un Dumnezeu?”

19. Stahar a spus: “Dar stă scris ca omul să se teamă de Dumnezeu, căci Dumnezeu este atotputernic, iar omul este lipsit de orice putere și nu se poate opune niciodată lui Dumnezeu și puterii acestuia!”

20. Celălalt: “Așa este! Să se teamă de Dumnezeu! Dar cuvintele acestea sunt numai pentru omul moral - nu pentru om în totalitatea sa, cu toate funcțiile sale vitale! Dar chiar și această teamă nu este altceva decât o teamă amestecată cu iubire, care trebuie să fie, pentru voința într-un anume sens liberă a omului moral, ceea ce este dragostea amestecată cu teamă a copiilor pentru părinții lor. Dar lasă un Dumnezeu să-ți dea o lege care să-ți interzică respirația sau digestia, sau bătăile pulsului, sau îmbătrânirea, sau creșterea părului ori a unghiilor, sau mirosul, gustul sau perceperea plăcerii, ori a durerii! Ce Dumnezeu cât de cât înțelept ar putea face asta?! Unde avem măsura după care s-ar putea stabili cu precizie unde începe punctul de vedere al omului, stabilit de acesta în mod pozitiv, în toate direcțiile gândirii, voinței și faptelor sale, liber, în absolutul său moral, de toate constrângerile forțelor sale vitale?!

21. Cine cunoaște firele prin care viața naturală este legată de cea spirituală, în sine complet liberă, și în ce măsură se poate mișca independent, nestingherită de aceste fire? Da, se vede preabine că fiecare om este liber într-o anumită privință; el poate merge unde vrea, poate să stea sau să șadă, poate privi cu ochii în ce direcție vrea, dar toate acestea se petrec în cadrul impus de limitele naturale!

22. De aceea, se impune întrebarea: unde a fost plasat în om punctul libertății morale între viața naturală necesară și viața spirituală liberă? Până nu cunoaștem acest lucru cu precizie, nu se poate vorbi nici de păcat, nici de virtute!”

Author:  Acustic [ 18.7.2013, 03:19 ]
Post subject:  Capitolul 157 - Floran filozofează despre Dumnezeu

Capitolul 157
Floran filozofează despre Dumnezeu


1. Stahar: “Prietene, eu știu că ești un mare înțelept și că doar cu greu se pot găsi argumente împotriva spuselor tale, dar faptele stranii ale îngerului nu aveau cum să-ți scape! Le-a făcut el pentru ființa noastră naturală, sau doar pentru spiritul nostru?”

2. Cel care a vorbit înainte a spus: “Noi le-am văzut cu ochii noștri, dar cei din Ierusalim le-au văzut oare și ei? Nu! Putem noi, ca oameni raționali, să ne supărăm pe ei și să-i condamnăm la tot felul de pedepse pentru că nu le-au văzut cu ochii lor trupești, și deci nici nu pot crede, chiar dacă ar afla despre ele?!

3. Nouă ni s-a dat povara necesității credinței prin simțuri; fără ochi, am sta la fel ca și cei din Ierusalim. Spune-mi unde începe de fapt morala? Fă abstracție de ochi și de puterea lor de a vedea și stabilește apoi punctul de vedere moral absolut!”

4. Stahar: “Prietene, îmi dau seama că nu vom ajunge ușor la un punct de vedere comun! Trebuie să ne lămurească un spirit superior! Îl văd pe înger îndreptându-se spre noi; cu el trebuie să vorbești și sunt foarte curios să aflu la ce înțelegere veți ajunge!”

5. Vorbitorul lucid: “Dragă prietene! Nu-mi pasă de înger nici un pic mai mult decât de tine; voi vorbi cu el la fel cum vorbesc cu tine și Îl voi cruța cu atât mai puțin cu cât el este un spirit fericit și se bucură de desăvârșire, pe când noi trebuie încă să ne târâm ca niște viermi în praful nimicniciei, pe pământul tare și murdar! Adevărul este unul singur, același pentru un înger și pentru cel mai murdar zdrențăros de pe lume!”

6. Atunci a sosit îngerul și a spus: “Așadar, Floran, nu te temi de mine câtuși de puțin?”

7. Vorbitorul: “Dacă îmi cunoști numele, atunci cunoști și motivele pentru care nu mă pot teme de Dumnezeu, așa cum nu mă pot teme de tine, chiar dacă ai mai face o mie de minuni din cele mai mari! Și eu îmi pot imagina o mie de minuni, dar nu le pot face; și ce-i cu asta?! Dacă le-aș putea face, cu siguranță că ale tale nu mi s-ar mai părea așa grozave! Dar eu mă mulțumesc cu privitul – să fac minuni nu e treaba mea! Sau trebuie să fiu trist că nu strălucesc ca soarele la amiază, sau că nu pot zbura ca o pasăre?! Sunt mulțumit cu ce știu, cu ce sunt, cu ce pot, și de mai mult nu am nevoie, cel puțin pe lumea aceasta!

8. Dar ceea ce știu, sunt și pot reprezintă un dar al lui Dumnezeu, iar eu Îi sunt recunoscător Creatorului pentru acest dar; de mai mult nu am nevoie și nici nu invidiez pe nimeni care are mai mult!

9. Ar trebui să mă tem oare de tine pentru că puterea ta este infinit mai mare decât a mea? O, câtuși de puțin! Dacă ai fi mai prost decât mine, atunci ori nu ai avea putere, ori ai fi o brută, iar eu m-aș putea opune ție tot atât cât mă pot opune cu mintea mea puterii unei furtuni. Dar tu ești cu atât mai înțelept decât mine, cu cât ești mai puternic, iar acest lucru îmi dă încredere că nu vei abuza de puterea ta, mai ales că nu ți-am făcut niciodată vreun rău și nici nu am dorit așa ceva! Iar dacă ai vrea să faci o glumă cu mine, nu m-aș supăra pe tine pentru atât, dar nici nu te-aș lăuda ca pe un leu, care este recunoscut pentru înțelepciunea lui. Dumnezeu însă este infinit mai înțelept și mai puternic decât tine, de aceea mă tem de El chiar mai puțin decât de tine!”

10. Atunci îngerul a spus: “Dar tu nu știi că Dumnezeu te poate nimici pentru veșnicie, sau că poate arunca asupra ta o urgie veșnică dacă Îi încâlci Legea?! Nici în privința aceasta nu te temi de Dumnezeu?!”

11. Floran: “Deși nu doresc câtuși de puțin să spun ceva rău despre înțelepciunea ta, trebuie să-ți mărturisesc deschis că întrebarea pe care tocmai mi-ai pus-o nu face o cinste prea divină înțelepciunii tale! Să mă îndoiesc de faptul că Dumnezeu, Ființa atotputernică, mă poate nimici ar fi o prostie chiar mai mare decât referirea ta aproape neroadă la nulitatea mea subiectivă și obiectivă. Ce s-ar întâmpla dacă aș deveni iarăși nimic, la fel cum am fost și înaintea acestei existențe?! Nimicul este nimic, nu are nevoie de nimic și veșnic este lipsit de orice grijă! Așa încât să vină nimicirea veșnică a nimicului care sunt oricum și te asigur de pe acum că nu te voi chema pentru asta niciodată în fața vreunui judecător! Dar dacă lui Dumnezeu, care este fără nici o îndoială ființa cea mai înțeleaptă, i-ar face plăcere să mă chinuie și să mă tortureze veșnic, atunci nici înțelepciunea Lui nu ar fi cine știe ce; pentru că o asemenea dorință cu greu ai putea-o întâlni chiar și la un tigru sau la un tiran.

12. Dar istoria nu ne dă nici un exemplu al vreunui tiran care să fi fost înțelept; și ce ați putea, tu și Dumnezeul tău, să-mi replicați, dacă eu v-aș dovedi că sunteți cât se poate de lipsiți de înțelepciune?! Dar asta nu poate spune niciodată cineva care a aruncat măcar o dată o privire în alcătuirea cât se poate de înțeleaptă a oricărei creaturi! Așadar, Dumnezeu nu este numai cât se poate de înțelept, ci este și cât se poate de bun!

13. Fiind atât de desăvârșit, este cu neputință să fi destinat vreo creatură unui chin veșnic! A, să purifici o ființă prin tot felul de experiențe amare și dureroase, aici sau pe lumea cealaltă, este cu totul altceva – pentru că omul este o lucrare dumnezeiască, ce trebuie să se desăvârșească în sfera morală conform ordinii înțelepte a lui Dumnezeu, pentru a deveni ceea ce a fost destinat de Creatorul său să devină!

14. Chiar și aceste scurte momente dureroase - destinate purificării - Dumnezeu doar le admite, nu le creează special pentru a chinui un om pentru propria Lui plăcere; și le admite doar pentru a-l face pe om să revină la ordine, facilitându-i astfel evoluția de sine. Dar niciodată nu voi putea vedea o pedeapsă dictatorială în această măsură de prevedere divină, din care iradiază doar iubire și cea mai mare bunăvoință!

15. Nu-I poți aduce lui Dumnezeu o ocară mai mare decât vorbindu-mi despre El ca despre un tiran veșnic! Cred că m-ai înțeles!

16. Eu nu pot decât să-L iubesc pe Dumnezeu mai presus de orice și să-L divinizez ca pe cea mai bună, sfântă și înțeleaptă ființă. Dar să mă tem de El - niciodată!”

17. Aici, îngerul l-a bătut pe Floran pe umăr și i-a spus, zâmbind: “Foarte bine te-ai descurcat și să nu crezi cumva că vreau să mă cert cu tine; ai dreptate și tu, așa cum și eu am! Prin întrebările mele am vrut doar să-ți dau ocazia să-ți arăți convingerile în fața fraților tăi, mai deschis decât ai făcut-o vreodată, și îți spun că acum ești pregătit să-L întâlnești pe Domnul! Urmează-mă, eu însumi te voi conduce la El!”

18. Iar Floran a spus: “Este așadar adevărat că acum se împlinește vechea profeție?”

19. Iar îngerul i-a răspuns: “Da! Este adevărul adevărat, iar eu sunt dovada sa cea mai grăitoare. De aceea, urmează-mă, deocamdată numai tu singur!”

Author:  Acustic [ 18.7.2013, 03:22 ]
Post subject:  Capitolul 158 - Despre trufie și smerenie

Capitolul 158
Despre trufie și smerenie


1. Floran a spus: “Dar de ce Stahar, mai-marele nostru, și tovarășii mei nu pot veni? Sunt ei mai puțin oameni decât mine? În acest caz, du-te singur! Dacă frații mei nu merită să Îi fie înfățișați Stăpânului veșniciei, eu merit mult mai puțin, pentru că, după știința mea, ei sunt mai buni decât mine!

2. Ține minte, îngerule, dacă poți ține minte ceva, că sunt un dușman al oricărei favorizări a persoanei mele! Da, îmi place să mă bucur de privilegiile fraților mei, dar eu doresc să fiu întotdeauna cel mai neînsemnat dintre ei! Eu îi iubesc cu adevărat pe oameni și, atunci când iubești pe cineva, îi lași cu plăcere toate avantajele și toate privilegiile, rămânând, cu toate acestea, foarte fericit! Întreabă-i pe frații mei dacă am gândit vreodată altfel sau dacă faptele mele contrazic aceste vorbe! Și acum vrei să accept un privilegiu în fața fraților mei, pentru prima dată în viața mea?! Nu, nu, de o mie de ori nu! O mie de legiuni de spirite ale puterii, identice cu tine, și zece Iehova atotputernici nu vor reuși niciodată să-mi schimbe concepția, atât timp cât gândirea și voința mea vor rămâne libere!

3. Vezi tu, atotputernice prieten, aceasta este o ordine de la care nu mă va abate nici o tentație, nici măcar aceea a o mie de ceruri deschise, și nici teama de tot atât de multe iaduri deschise!

4. Du-te deci singur la Domnul! De bunăvoie nu te voi urma niciodată! Ba chiar mă surprinde că tu, ca spirit atoateștiutor, nu mi-ai cunoscut convingerile înainte de a-mi oferi acest privilegiu. Faptele mele nu-mi vor contrazice vorbele! Știu că îmi poți duce trupul unde vrei, ai destulă putere pentru asta. Dar inima mea nu o vei putea duce niciodată, decât dacă - și știu că ai puterea să faci asta - îmi vei lua convingerile mele de acum și le vei înlocui cu altele! Dar atunci nu vei putea spune că mi-ai transformat eul de acum câtuși de puțin, ci doar că l-ai nimicit și ai pus altul în această mașinărie putredă și slabă!”

5. Atunci, îngerul a vorbit cu multă căldură și prietenie: “Dar, prietene și frate, cine ți-a spus că dacă, potrivit voinței Domnului, te duc mai întâi pe tine, care ești cei mai copt, la El, îți fac o favoare? Ai văzut vreodată ca într-un pom, oricât de nobilă i-ar fi esența, să se coacă toate fructele deodată? Și cui i-ar trece prin cap să considere drept privilegiată para care s-a copt mai întâi?! Sigur că ea va fi savurată înaintea celorlalte, care se coc ceva mai târziu, dar să fie considerată mai acătării decât cele care se coc mai târziu, de așa ceva niciodată nu a fost vorba la noi, în ceruri! Atunci și Moise ar trebui să fie mai acătării decât Domnul însuși, deoarece a venit cu aproape o mie de ani înaintea Lui! O, asta nu îți conferă nici un privilegiu, ci dimpotrivă! Cine are un merit mai mare: cel care construiește un drum sau comandantul de oști (și apropiații acestuia) care și-a condus pe acel drum oastea mai departe?

6. Vezi deci, prietene, în cazul de față rațiunea ta nu te-a ajutat prea mult! Cunosc destul de bine îndărătnicia inimii tale, de aceea am supus-o unei probe și am găsit în străfundul acestei inimi - altminteri pline de bunătate - un sâmbure de trufie mascată, care a transformat adevărata smerenie într-un privilegiu al său și a plasat-o înaintea celorlalți, pentru a apărea totuși, într-o anumită privință, ca unic și inegalabil, căruia în această privință nimeni nu i se aseamănă! Și se pune atunci întrebarea cine este mai trufaș: cel care vrea să fie ultimul și cel mai mic între oameni, sau cel care vrea să fie primul și cel mai mare?

7. Nu cunoști povestea împăratului Alexandru din Macedonia și a acelui om neînsemnat, Diogene? Iată, acesta din urmă a trăit ani de-a rândul într-un butoi, pe care l-a instalat pe un mal nisipos și pe care l-a folosit ca locuință!

8. Într-o zi, marele erou și împărat l-a vizitat pe acest excentric care, în felul lui, nu avea egal. Alexandru s-a oprit în fața butoiului. Acest stoic îi plăcea, drept pentru care l-a întrebat: «Ce vrei să fac pentru tine?» Iar Diogene i-a răspuns rugător: “Să te dai la o parte din fața soarelui binefăcător, ale cărui raze mă încălzesc!»

9. Această netulburare stoică i-a plăcut lui Alexandru, care a spus: «Dacă nu aș fi deja Alexandru, aș prefera să fiu Diogene!»

10. Dar ce se ascunde în spatele acestor vorbe? Iată care este de fapt sensul lor: «Întreaga lume mă slăvește; dar câte lupte m-a costat acest lucru! El se bucură de o recunoaștere universală aproape mai mare decât a mea, ba o să devină chiar și nemuritor, și toată această faimă veșnică nu l-a costat decât un butoi vechi!»

11. Nu găsești că între trufia lui Alexandru și cea a lui Diogene nu era o deosebire prea mare?! Dimpotrivă, în felul său, Diogene era chiar mai trufaș decât Alexandru!

12. Este foarte bine să dorești să fii ultimul din dragoste adevărată și smerenie; dar dragostea adevărată și smerenia nu exclud ascultarea, mai ales față de Domnul cel preaînalt al cerului și al pământului. De aceea, dacă ai un cuget drept, acum fă ceea ce dorește Domnul, și atunci totul va fi așa cum trebuie, căci Domnul știe cel mai bine de ce dorește un anumit lucru!”

13. În sfârșit, Floran a răspuns: “Da, acum te voi urma, pentru că m-ai convins, ca un prieten, că greșeam în cugetul meu.” După aceea, Floran l-a urmat singur pe înger, care l-a adus la Mine.

Author:  Acustic [ 18.7.2013, 03:24 ]
Post subject:  Capitolul 159 - Floran în fața Domnului

Capitolul 159
Floran în fața Domnului


1. Când au ajuns amândoi la Mine, îngerul a făcut o plecăciune până la pământ și a spus: “Doamne, iată aici un măr copt! Trupul său este la fel ca al tuturor oamenilor, dar spiritul său este puternic și plin de vigoare nealterată. Laudă și cinstire Ție, Doamne, pentru aceasta, acum și în vecii vecilor!”

2. Iar Eu am spus: “Bine, Rafael, asemenea fructe îmi sunt plăcute și le prețuiesc! Ce-i drept, s-a ridicat din scaunul lui Moise și al lui Aaron; dar și-a însușit și învățăturile lui Platon, Socrate, Pitagora și Aristotel, și de aceea nu este o trestie pe care o bate vântul încoace și încolo, ci un cedru bine înfipt în pământul Libanului, care știe să se opună furtunilor. El stă nemișcat și liniștit, și, când îl lovesc furtunile, nu se pleacă. Acest pom îl voi lăsa până la ridicarea noului Ierusalim; el să pună grinda și acoperișul casei Mele!

3. Acum, spune-Mi tu, Floran, te bucuri de Mine?”

4. Floran a răspuns: “Doamne al întregii vieți! Cum ar putea cineva să nu se bucure de Tine?! Dar eu sunt un om păcătos, iar sfințenia Ta îmi spune: «Pleacă de lângă mine! Și, iată, asta îmi strică bucuria! Aș vrea să stau în fața Ta fără păcat și să fiu demn de Tine; dar acest lucru nu este cu putință, căci am păcătuit, nu sunt decât un păcătos și mi-e rușine în fața sfințeniei Tale! De aceea, nu simt bucurie în inimă, ci o amară părere de rău, iar aceasta nu poate înveseli nici o inimă. Pe de altă parte, sunt destul de bărbat și am destulă minte ca să înțeleg că îmi vei ierta greșelile și că sunt un om alcătuit din multe elemente, care își va atinge desăvârșirea abia după ce aceste elemente se vor fi purificat prin fermentație, asemenea vinului tânăr care astfel se limpezește și devine un vin curat și gustos, care este pe placul tuturor.

5. Tu ești Stăpânul, iar omul este fructul luptei Tale veșnice pentru veșnicie; deci el însuși nu este nimic altceva decât o luptă cu victorii și înfrângeri, pentru ca odată să renască, din cenușa focului care l-a distrus, la o viață nouă, care în sine se va liniști, dar în afară va rămâne cu toate acestea o luptă veșnică și așa trebuie să fie!

6. De aceea, Doamne, nu-mi ierta păcatul, căci el a fost necesar pentru a declanșa în mine lupta pentru o nouă devenire ca om. Dar iartă-mi rușinea înfrângerilor mele frecvente, și atunci mă voi bucura de Tine, Doamne!”

7. M-am adresat atunci discipolilor: “Iată aici un om în al cărui suflet nu s-a cuibărit falsitatea! Pe omul acesta Îl iubesc demult!”

8. A vorbit atunci Simon Petru: “Doamne, pare să fie un al doilea Matael!”

9. Eu i-am răspuns: “Crezi că poți fi un înțelept doar în felul lui Matael? Iată, acest Floran este tocmai opusul lui Matael și, cu toate acestea, este la fel de înțelept ca Matael! Matael este un cunoscător al tainelor naturii și al limbilor bătrânilor. Floran însă este un cunoscător al întregii religii și al întregii înțelepciuni și deșteptăciuni a bătrânilor. De aceea e mai greu să vorbești cu el decât cu Matael. Dar acum, că l-am câștigat de partea noastră, va fi o unealtă de nădejde împotriva tuturor ereziilor, pe care le va distruge cu iscusință și cu mult succes fără să facă vreo minune. Și așa e mai bine pentru copiii lumii, pentru ca judecata care îi ține încătușați să nu pună și mai mult stăpânire pe sufletele lor! Pentru copiii de Sus, minunile sunt semne ale grației divine, dar nu și pentru copiii acestei lumi.

10. Deoarece voi - în inimile voastre - știți cine sunt, puteți rămâne liberi în sufletul vostru atunci când Mă vedeți făcând lucrările lui Dumnezeu pe acest pământ. Dar nu la fel stau lucrurile cu copiii acestei lumi, care sunt încătușați și nu mai au nici un gând liber, și cu atât mai puțin cugetul.

11. Dar dacă Foran se ocupă de ei cu înțelepciunea lui, razele cuvintelor sale vor cădea asupra lor, luminându-le treptele templului din inima lor; și, odată ce vor fi înăuntru, vor fi câștigați pe de-a-ntregul pentru toată eternitatea! Dar voi toți împreună nu sunteți încă nici pe departe atât de deștepți ca Floran singur!”

12. Floran nu a auzit toate acestea, pentru că le-am vorbit discipolilor doar prin inimă; de aceea, el M-a întrebat ce să facă.

13. Iar Eu am spus: “Du-te acum la frații tăi și spune-le că voi veni curând și la ei!”

14. Auzind aceasta, Floran nu a spus nici un cuvânt, ci a făcut doar o plecăciune, după care a alergat spre frații săi.

Author:  Acustic [ 18.7.2013, 03:27 ]
Post subject:  Capitolul 160 - Floran vorbește cu Stahar și cu ai săi despre Domnul

Capitolul 160
Floran vorbește cu Stahar și cu ai săi despre Domnul


1. Ajungând la ai săi, Stahar l-a întrebat imediat: “Ei, cum stau lucrurile? Suntem pe calea cea bună?”

2. Floran i-a răspuns: “Întru totul! Nu mai există nici o îndoială! Ce-i drept, și El e un om la fel ca noi. Dar în ființa Lui există ceva care se poate doar percepe și care nu ar putea fi descris niciodată în cuvinte. Când vorbește, ai impresia că fiecare cuvânt al Său este pentru eternitate! Se simte foarte clar în cuvântul Lui că printr-un «Fiat!» (Facă-se!) ar putea crea din El sau din nimic o lume plină de minuni!

3. El nu-și poate ascunde esența dumnezeiască și dacă, înainte de a mă pregăti, aș fi venit la El, I-aș fi spus imediat: «Tu nu ești un om obișnuit, în pieptul Tău trebuie să sălășluiască o mare parte din spiritul divin primordial!»

4. Dar și pregătirile noastre au fost bune la ceva, căci acum ne putem da seama foarte ușor cu cine avem de-a face. Mi-a promis că o să vină și El curând încoace. Când va fi aici, vă veți convinge că am dreptate!

5. Acum înțeleg și cine l-a lămurit mai întâi pe Cyrenius în privința faptelor noastre din oraș, care desigur că nu prea sunt de laudă; de acum însă, totul s-a schimbat! întâmplarea, despre care Mesia-Iehova al nostru sigur a știut dinainte - dacă nu cumva a fost chiar în totalitate opera Sa - ne-a eliberat dintr-o dată de vechiul jug al prostiei, lucru de care ne putem bucura acum. Gândiți-vă ce prostii apăsătoare și jignitoare pentru omenire o să mai scornească Templul acum, ca urmare a ceea ce s-a petrecut, prostii pentru a căror punere în aplicare tot noi vom fi folosiți! Dar acum n-au decât să vină! Le vom arunca în față cetățenia noastră romană și le vom lua astfel piuitul!

6. Îl avem acum de partea noastră - mai întâi de toate - pe Mesia și pe îngerul din cer, care pare să fie cu mult mai puternic decât acela care l-a condus, cândva, pe tânărul Tobias; iar din lumea noastră îl avem de partea noastră, ca numărul doi, dar de asemenea foarte important, pe guvernatorul general al întregii Asii și al unei părți din Africa și care este un unchi de sânge al împăratului de la Roma. Chiar dacă ar veni tot iadul de la Ierusalim, ar trebui să le venim de hac, așa cum un leu întărâtat îi vine de hac unei vulpi, oricât de vicleană ar fi ea! Voi ce spuneți?”

7. Stahar a spus: “Nimic altceva decât că acum ne va fi bine în vecii vecilor! Acum nici eu nu mă mai tem de nimeni! Să lupți pentru Dumnezeu este bine și ușor, căci puterea lui Dumnezeu este un zid protector, pe care un dușman nu-l poate distruge în veci! Dar, acum, aș mai vrea să aflu de la cineva ce anume vom face de acum înainte? Are cineva vreo idee? Tu ce zici, Floran?”

8. Floran: “Nu mă mai gândesc la asta și, ținând cont de împrejurări, nu cred că merită să-mi îndrept nici măcar un gând fugar spre acest subiect! Acum suntem la Dumnezeu, iar aici El ne va purta de grijă nu numai în timpul acesta, ci în veci! La întrebarea aceasta, frate, ai fi putut să renunți!

9. Pe mine acum nu mă mai interesează nimic pe lumea asta, pentru că Cel pe care L-am găsit aici îmi este mai presus de orice! Voia Lui va fi viitorul meu pentru toți vecii vecilor! Căci doar El singur știe ce suntem, ce trebuie să devenim și ce avem de făcut pentru a deveni ceea ce El dorește să fim. De aceea, orice grijă din partea noastră este o prostie. Abia atunci când El ne va spune: «Faceți cutare lucru sau cutare lucru!», va veni timpul să avem grijă să facem întocmai după dorința Lui tot ceea ce divina Lui voință va dori de la noi. Iată, frate Stahar, asta este - în esență - ceea ce cred eu!

10. Dar acum să fim liniștiți. Văd că Domnul se pregătește să vină încoace, împreună cu Cyrenius! Să fim așadar uniți în inimă, căci altfel nu Îl vom putea suporta apropierea! Da, așa e, vine! Și Îl însoțesc îngerul și o fată. Fata o fi și ea vreun înger!”

11. Stahar: “Ah, fata nu poate fi înger, n-au existat niciodată îngeri feminini, nu vor exista și nici nu pot să existe! Altminteri ar trebui să scrie ceva despre asta în vreo scriptură! Așadar, această fetișcană nu poate fi decât fiica vreunui evreu bogat. Romană nu este, după cum se vede după îmbrăcăminte. Băiatul pe care îl ține Cyrenius de mână este sigur roman, poate chiar un fiu mai tânăr al său. Dar fata, dacă te uiți bine, trebuie să fie și ea deja grozav de înțeleaptă; privirea ei hotărâtă, grăitoare și blândă este o dovadă certă în acest sens!”

12. Floran: “Da, da, așa o fi cum spui tu; dar cu afirmația ta cum că nu există îngeri feminini nu sunt întru totul de acord! Poate că între ei nu apar diferențe de sex; dar cred că au firi diferite, cam așa cum firea unui bărbat iubitor diferă de firea soției sale preaiubite. Privește-l pe înger și spune dacă nu seamănă mai degrabă cu o foarte delicată copilă decât cu un tânăr bărbat! Pune-i straie femeiești și vei avea o fată non plus ultra, cum spun romanii. Dar acum gata cu vorbăria! Vor fi aici îndată!”

Author:  Acustic [ 20.12.2013, 21:22 ]
Post subject:  Capitolul 161 - Marturisirea lui Floran in fata Domnului si marturia referitoare la Templu

Capitolul 161
Mărturisirea lui Floran în fața Domnului și mărturia referitoare la Templu


1. Încet-încet, am ajuns la cei cincizeci, care au făcut cu toții o plecăciune adâncă în fața noastră. Eu le-am spus să se ridice, iar ei s-au îndreptat de îndată.

2. I-am întrebat atunci: “Credeți că Eu sunt Acela despre care au prezis toți profeții?”

3. Iar ei au răspuns, cu toții: “Doamne, nici unul dintre noi nu se îndoiește; dar de vreme ce chiar ești Acela, de ce ne mai întrebi, Tu, care cunoști gândurile noastre cele mai ascunse deja dinainte de a începe noi să le gândim?”

4. Eu: “Nici unul dintre voi să nu se împiedice de asta; căci aici nu este vorba de ceea ce Eu cunosc din veacul vecilor, înainte de manifestarea voastră! Voi nu Mă veți putea înțelege înainte ca ceea ce este înlăuntrul vostru să devină asemenea cu ceea ce este în afara voastră!

5. Voi Mă puteți vedea cu ochii voștri și îmi puteți auzi vocea cu urechile; dar inima voastră nu Mă poate percepe și înțelege întru spirit și întru tot adevărul! De aceea vă pun întrebări, și un răspuns pe care mi-L dați Mie are un cu totul alt efect asupra întregii voastre vieți decât unul pe care îl dați unui om de teapa voastră.

6. De aceea, vă întreb acum încă o dată dacă voi credeți fără urmă de îndoială că Eu sunt Acela despre care au proorocit Moise și toți ceilalți profeți! Spuneți fără sfială ce gândiți în inima voastră!”

7. Floran a răspuns: “Doamne, Tu înțelegi mai bine decât noi natura noastră! Toate s-au petrecut dintr-o dată. Ieri soarele a întârziat și a dispărut brusc. Urmările încă se văd și învăluie toată zona în fum: pierderile noastre - încă nu știm nimic de nevestele și copiii noștri! Ne refugiem aici, suntem prinși și duși în fața judecătorilor, apoi urmează minunile îngerului, și acum Tu însuți - și toate acestea în optsprezece ceasuri! Nu e câtuși de puțin o glumă, și nimeni nu se poate elibera de învălmășeala de gânduri, lepădându-le pur și simplu!

8. Mie însumi - și cu siguranță și tovarășilor mei – toată întâmplarea ne apare ca un vis! Totul este adevărat și drept, și niciodată ceea ce s-a petrecut aici nu va putea fi pus sub semnul întrebării. Dar într-un timp atât de scurt s-au petrecut atâtea lucruri extraordinare, încât nu pot fi cuprinse dintr-o dată! Credem cu tărie în tot ce este și se petrece aici. Iar că Tu ești Mesia despre care au proorocit toți profeții, acest lucru este la fel de sigur ca faptul că bătrânul roman este guvernatorul general al întregii Asii, în măsura în care aceasta a fost cucerită de romani, vreau să spun. Dar probabil că va dura mai mult până când toate acestea vor intra în viața noastră!

9. Nici un copac nu poate fi doborât cu o singură lovitură, iar noi nu putem pricepe așa ceva într-o singură clipă, dar ne vom da toată silința să cunoaștem cu adevărat, în toată profunzimea, și să cinstim cum se cuvine cele ce am trăit aici, care s-au petrecut de dragul nostru! Probabil că nici un om de pe acest pământ nu poate trăi ceva mai profund sau ceva mai înalt!

10. Așadar, noi toți credem cu tărie și fără urmă de îndoială că Tu ești Mesia cel anunțat, în ciuda originii Tale pământești cât se poate de modeste, pe care noi o cunoaștem mai mult sau mai puțin. Părinții Tăi tereștri sunt săraci, iar tatăl Tău era, după câte știm noi, tâmplar în Nazaret. Originea mamei Tale nu ne este cunoscută, și de aceea este cu atât mai extraordinar că salvatorul tuturor oamenilor, vestit deja primului om al acestui pământ, a binevoit să vină în lume într-o asemenea modestie și sărăcie, când în spirit trebuie să-i fi stat dintotdeauna la dispoziție toate posibilitățile unei nașteri înalte.

11. Dacă ai fi venit pe lume din pântecele unei împărătese și ai fi făcut asemenea semne, ce popor de pe pământul acesta nu ți s-ar fi supus în toate? Dar, fiind primul între oameni și cel mai mare, ba chiar Dumnezeu însuși în făptură omenească, să pășești în această lume printr-o naștere atât de modestă, este ceva ce pe unii îi poate chiar supăra! Nouă sigur că nu ne mai pasă, și de aceea suntem cu atât mai mulțumiți; dar nu toți oamenii vor gândi la fel ca noi, mândrii locuitori ai Ierusalimului cu atât mai puțin, și cel mai puțin templierii! Căci pe aceștia îi cunoaștem. Ei recunosc în întreaga lume un singur om pe care îl respectă și pe care îl iubesc - toți ceilalți sunt doar gunoaie pentru ei - și acest om este pentru fiecare templier în parte, fără nici cea mai mică excepție, el însuși! El însuși se iubește și se respectă mai presus de orice, în timp ce oricare altul, chiar un Dumnezeu de-ar fi, este cât se poate de disprețuit. Doar o strălucire exterioară ieșită din comun le mai poate impune cât de cât.

12. Dacă vii, o, Doamne, astăzi la Ierusalim și lași lucrurile în voia lor, ei Iți vor ucide trupul în primele trei zile; căci templierii nu se cunosc cu adevărat unii pe ceilalți - fiecare dintre ei se cunoaște doar pe sine însuși. Fiecare ar vrea să-l omoare pe celălalt, dar deoarece fiecare îl folosește pe celălalt pentru atingerea propriilor sale scopuri egoiste, ei se tolerează sub masca ipocrită a prieteniei.

13. Nici unul nu are încredere în celălalt dincolo de punctul până la care îl cunoaște; cu toate acestea, fiecare simulează o încredere nemărginită. Dar dacă unul are nevoie de celălalt într-o negustorie, nu știe ce garanții să-i mai ceară, ca să-l oblige să fie cinstit! Dar nici garanțiile nu folosesc la nimic! Dacă, după încheierea afacerii, cel solicitat să participe se vede cu un câștig mai mare decât garanțiile depuse, renunță la acestea și își bagă în buzunar fără jenă câștigul mai mare.

14. Ar fi multe de spus în fața oamenilor, dar întrucât oricum, Ție, Doamne, toate îți sunt cunoscute, orice alt cuvânt din gura mea ar fi o prostie trufașă; și Îți spun că și pentru asta credem cu tărie în Tine - fiindcă trebuia să vii și să pui capăt pentru totdeauna acestei prefăcătorii oribile.”

Author:  Acustic [ 20.12.2013, 21:27 ]
Post subject:  Capitolul 162 - Căile îndrumărilor dumnezeiești

Capitolul 162
Căile îndrumărilor dumnezeiești


1. Atunci, am spus Eu: “Ascultă, dragul Meu Floran, acum te-ai deschis în fața Mea chiar mai mult decât îți cerusem; dar nu-i nimic, e foarte bine așa!

2. Da, voi pune capăt grozăviilor din Ierusalim și din alte părți, însă pentru aceasta trebuie ca foarte mulți oameni să aibă convingerile tale! Dar sunt mulți aceia care, în marea lor orbire, se agață de Templu și așteaptă ca mântuirea și ajutorul să le vină din sălile acestuia. Dacă acestor orbi li s-ar lua Templul de la o zi la alta, ei nu ar vedea în asta o binecuvântare de sus, ci o pedeapsă îngrozitoare, și i-ar cuprinde cea mai neagră și mai zbuciumată disperare, ale cărei urmări ar fi mai rele decât actuala orbire, oricât de mare este aceasta. Dar acum, voi sunteți priviți de popor ca reprezentanți ai Templului, și oamenii cred că voi le puteți împărți fericirea divină care stă cuibărită în Templu.

3. Ce vreau să vă spun cu asta? Nimic altceva decât că voi trebuie să-i arătați poporului - încetul cu încetul, și, dacă se ivește ocazia, chiar dintr-o dată - ce este Templul acum, ce fac slujitorii săi și ce fel de oameni sunt el!

4. În același timp însă va trebui să arătați poporului ce ați văzut și ce ați auzit voi, astfel încât răul din Templu și Templul însuși să fie zdruncinate puternic din temelii. Și, astfel, până la urmă acesta își va pierde importanța și, prin urmare, va înceta să fie ceea ce este. Iar locul său va fi luat de noile temple ale Duhului lui Dumnezeu, din care se va construi un nou Ierusalim în cer.

5. Sigur că ar trebui să începeți această lucrare bună cât mai discret cu putință. Veți putea face aceasta cu atât mai ușor cu cât acum sunteți cetățeni deplini ai Romei, și Templul nu vă mai poate ataca, pentru că între voi și Templu stă de pază sabia Romei. 6. Așadar, aceasta este însărcinarea pe care v-o dau. Îndepliniți-o și răsplata nu va întârzia, de asta puteți fi siguri! Sunteți de acord?” 7. Stahar Mi-a răspuns: “Doamne, să revenim la vechile noastre poziții, în Cezareea lui Filip, sau să mergem altundeva?” 8. Iar Eu i-am spus: “Veți rămâne aici, în Cezareea, sub îndrumarea gazdei noastre, Marcu. Cyrenius și Eu îi vom da lui puterea asupra întregului ținut, putere pe care de fapt o are deja în mare

parte. Districtul Cezareii este mare și are sute de mii de oameni; odată ce aceștia vor primi lumină, aceasta se va răspândi singură mai departe. Dar va fi treaba inteligenței voastre să realizeze acest lucru!”

9. Stahar a spus: “Doamne, toate ar fi bune și drepte; dar iată că orașul este acum numai ruine și cenușă! Noi nu mai avem nici o locuință, iar sinagoga noastră a fost una dintre primele clădiri care au căzut pradă focului. Unde să ne așezăm?”

10. Eu: “Aceasta să fie grija voastră cea mai mică! Dacă Eu doresc, într-o clipă poate apărea în fața voastră o lume întreagă, nu doar un astfel de orășel! În afară de asta, Cyrenius, sprijinit de harul Meu, va folosi toate mijloacele pentru a vă asigura un adăpost. Apoi, în curând, vor ajunge aici și înalții oaspeți pe care îi așteptăm deja de dimineață, și atunci se vor putea stabili și hotărî mai multe!”

11. Stahar s-a înclinat atunci adânc, după care a spus cu jumătate de glas, ca pentru Floran: “Atotputernicul vorbește de toate acestea la fel ca un om, ceea ce îmi place foarte mult; și totuși ar putea provoca sfârșitul veșnic al Templului și al arogantului Ierusalim cu un singur gând al Său! De ce preferă o distrugere lentă?”

12. Floran i-a răspuns: “Uite, frate, asta se întâmplă pentru că noi doi încă aparținem tagmei măgarilor, care nu au încă habar de ordinea divină!

13. Atunci când, primăvara, vezi într-un pom fructe încă verzi, necoapte și tari ca piatra, îți dorești să fii puțin atotputernic! Ai vrea să poți spune: «Fiat!» (Facă-se!) și toate smochinele, merele, perele, prunele și strugurii să fie coapte într-o singură clipă! Dar atotputernicul Creator a aranjat lucrurile altfel, după cum ne arată experiența de zi cu zi și de fiecare an. Crezi că e cazul să întrebăm și noi: «Atotputernicul cunoaște doar nevoile oamenilor; de ce amână coacerea fructelor?»

14. Conform ordinii divine, omul trebuie să fie mai întâi mulți ani un copil, pentru ca apoi - încet-încet – să crească și să devină om, în timp ce vrabia, în paisprezece zile de la ieșirea din ou este o vrabie matură și se descurcă fără probleme în «gospodăria» sa. Da, cele mai multe animale se descurcă încă de la naștere în mediul lor, dar omul are nevoie de aproape douăzeci de ani pentru a începe să se descurce cât de cât în lume! El, stăpânul naturii, trebuie să aștepte cel mai mult pentru a deveni ceea ce îi este sortit să fie! N-am putea spune și în cazul acesta: «Doamne, Atotputernicule, de ce n-ai avut mai multă grijă tocmai de om, preferatul Tău, de ce tocmai omul trebuie să aștepte atât de mult până să devină om?!

15. Iată, așa stau lucrurile în ordinea stabilită de Dumnezeu, pe care noi acum încă nu o pricepem în prea mare măsură, și tot de această ordine ține și faptul că trebuie să distrugem Templul încetul cu încetul, căci o distrugere bruscă i-ar împinge pe numeroșii orbi, pentru care Templul încă înseamnă totul, în cea mai neagră disperare, ceea ce ar fi mult mai rău decât tolerarea pentru încă o vreme a înșelătoriilor slujitorilor săi!

16. Iată, eu cred că am înțeles cât de cât intențiile Domnului și nu pricep cum de ție ți-au scăpat întru totul! N-am înțeles nici cum ai putut să-L întrebi pe Domnul despre adăpostul nostru lumesc! Nu e destul că ne-a spus să facem așa și așa?! Doar se știe din totdeauna că cel care mă tocmește pentru o lucrare îmi asigură și adăpostul! Și, dacă până și oamenii cei egoiști fac acest lucru, cu atât mai mult o va face Domnul cerului și al pământului, fără ca noi să mai fim nevoiți să-L întrebăm de asta!

17. Iată, dragul meu frate, cred că a fost o manifestare cât se poate de omenească din partea ta! Căci prin această întrebare ai dat la iveală necredința care încă te stăpânește, și pe bună dreptate nu putem crede altceva despre tine decât că ascunzi încă o porție mare de necredință, de care însă va trebui acum să te desparți pentru totdeauna.”

Author:  Acustic [ 20.12.2013, 21:44 ]
Post subject:  Capitolul 163 - Sfaturi pentru cei care vor să lucreze în via Domnului

Capitolul 163
Sfaturi pentru cei care vor să lucreze în via Domnului


1. Atunci M-am adresat lui Floran: “Prietene! Aceste vorbe nu din carnea ta vin, ci din spiritul care ți-e dat de sus! Spiritul sălășluiește și în Stahar, dar el nu este încă trezit întru spirit; de aceea vorbește mai mult carnea lui decât spiritul. Fiecare însă are grijă de ceea ce îi este aproape. Aceluia din care vorbește un spirit revelat îi este mai aproape spiritul; de aceea, toată atenția sa va fi îndreptată către lucruri care privesc spiritul său. Aceluia însă care este orientat mai mult către carne și ale cărui gânduri și dorințe pornesc din came, îi este mai apropiată carnea și de aceea toată atenția sa este îndreptată către ea, iar grija pentru spirit este dată la spate.

2. Așa stau lucrurile cu oamenii pe această lume; dar când Stahar al nostru se va trezi în spirit, atunci și el se va îngriji mai mult de cele ale spiritului.

3. Iată deci care trebuie să fie adevărata voastră grijă spirituală - inima voastră să se umple de dragoste pentru Dumnezeu și pentru aproapele vostru!

4. Este ușor să iubești oamenii buni și cinstiți și e plăcut să ai de-a face cu ei; dar să stai alături de păcătoși și să-i aduci pe calea cea bună este o lucrare care cere multă abnegație.

5. Căci, dacă mergi pe stradă cu o femeie desfrânată, oamenii te vor arăta cu degetul, și ceea ce-ți vor face nu-ți va aduce cinste în fața lumii. Dar dacă ai adus-o pe calea cea bună pe acea femeie desfrânată, Dumnezeu îți va da o mare răsplată, și cea mai mică scânteie din această răsplată este mult mai prețioasă decât onoarea cea mai strălucitoare a lumii întregi.

6. Cine îmi aduce Mie înapoi un rătăcit, va primi o răsplată mai mare decât cel care Mi-a păzit bine o sută de oi pe o pajiște liniștită. Pentru că e lucru ușor să păstrezi un om cinstit în cinste și virtute; dar să ridici iarăși în cinste pe unul disprețuit de toți și să faci un virtuos dintr-un păcătos împietrit înseamnă mult mai mult! Iar pentru Mine aceasta contează cel mai mult. Restul e muncă de argați leneși!

7. Eu sunt cel mai înalt, dacă vreți să acceptați asta, și Eu caut și primesc la Mine ceea ce e disprețuit și pierdut în ochii lumii! Căci cei sănătoși cu siguranță nu au nevoie de medic!

8. Așadar, dacă vreți să fiți întru totul adevărații Mei discipoli și slujitori, trebuie să fiți în toate așa cum sunt Eu.

9. Dacă vedeți un orb mergând pe stradă și vă dați seama că drumul pe care a apucat-o e periculos, mai ales pentru un orb, nu veți sări imediat în ajutorul acestui drumeț orb, spunându-i: «Ascultă, prietene, drumul pe care mergi acum e foarte periculos, lasă-te condus, ca să nu te prăbușești!»? Și apoi, când el se va da pe mâna voastră plin de încredere, vă veți rușina să-l conduceți? Sunt sigur că nici unul dintre voi nu se va rușina de un asemenea lucru!

10. Un păcătos este însă de regulă mult mai orb din punct de vedere spiritual decât cel care are ochii trupului orbi; cine s-ar putea rușina așadar să ajute un orb întru spirit?

11. De aceea, de acum înainte să nu mai credeți că vreun păcătos care vă iese în cale ar fi un atât de mare păcătos încât să vă rușinați să-l călăuziți!

12. Această învățătură să o țineți minte înainte de toate și cugetați adânc în inima voastră asupra ei. Veți începe astfel să vedeți limpede în voi căile luminoase ale vieții, și apoi toate celelalte vi se vor arăta.

13. Dar iată că pe mare se apropie niște corăbii de acest mal; ele îi aduc pe oaspeții așteptați. Aceștia vă vor aduce multă lumină.”

Author:  Acustic [ 20.12.2013, 21:48 ]
Post subject:  Capitolul 164 - Corăbii la orizont

Capitolul 164
Corăbii la orizont


1. Marcu și cei doi fii ai săi au văzut și ei, din casă, că se apropie corăbiile și, ca buni navigatori ce erau, au alergat pe mal, să vadă dacă nu este nevoie de ceva.

2. La rândul lui, Cyrenius, împreună cu toată suflarea romană și grecească, s-au repezit pe mal să vadă ce aduc cele trei corăbii. Dar acestea se aflau încă la un ceas depărtare de țărm și nici unul dintre ei nu-și putea da seama ce se află pe ele deși erau destul de mari.

3. Cyrenius Mi-a pus atunci o serie de întrebări în legătură cu acest subiect, la care Eu i-am răspuns: “Pe aceste corăbii se află aceia pe care îi așteptam de azi-dimineață! Au avut de înfruntat vânturi potrivnice și valuri mari; au fost nevoiți să caute alt port și să aștepte să se potolească vântul, de aceea au întârziat. Deja e trecut de ceasul unu al amiezii, iar până aici ar mai avea nevoie de încă un ceas, pentru că ei se luptă și acum cu un vânt destul de potrivnic. Dar le putem veni în ajutor - asta le va scurta mult timpul și drumul.”

4. Iar Cyrenius a spus: “Doamne, nu vrei să li-l trimiți ca ieri, lui Uran, pe Rafael?”

5. Eu i-am răspuns: “De data aceasta nu este nevoie, căci pe ei nu-i paște primejdia care l-a amenințat ieri pe Uran! Cu aceste trei corăbii care sunt de mărime mijlocie, Marcu și cei doi fii ai săi se vor descurca fără probleme, și, într-o jumătate de oră, îi vom avea aici!”

6. Iar Cyrenius a spus: “Dar, Doamne, azi chiar nu vrei să faci nici o minune?”

7. Eu i-am răspuns: “Tu nu ai citit în scrierile lui Moise: «Și în ziua a șaptea s-a odihnit spiritul creator al lui Dumnezeu, și, de aceea, ziua a șaptea a devenit zi de sabat»? Așa încât, dacă țin și Eu un pic sabatul, fac bine, deoarece înainte am lucrat șase zile pline! În plus, am acum o sumedenie de slujitori în jurul Meu, care lucrează în numele Meu și cu toată puterea Mea!”

8. Cyrenius: “Doamne, acum iar ai spus ceva deosebit, iar eu nu reușesc nicicum să pricep sensul!”

9. Eu: “întreabă pe cineva și ți se va explica! Eu Mă voi odihni acum puțin, nu de dragul Meu, ci de dragul vostru, pentru a vă lăsa să faceți și voi câte ceva, și astfel Eu voi fi activ în voi toți. Chiar nu înțelegi?”

10. Cyrenius: “Ba da, ba da, acum înțeleg! Acum știu și de ce!”

11. Eu: “Nici nu trebuie să depui un efort deosebit, doar azi-dimineață v-am lămurit destul de bine! Înainte de prânz, Eu nu am să fac nimic; după masă însă se va ivi ocazia să fac ceva. Dar acum, dacă vorbesc, tot fac ceva și înainte de masă!

12. Acum trebuie să i se spună lui Marcu să-și trimită fiii în întâmpinarea corăbiilor, iar el însuși să se îngrijească de masă, căci oaspeții vor fi extenuați, înfometați și însetați, și la fel slujitorii lor și marinarii.”

13. Aici i-am făcut un semn lui Marcu. El Mi-a înțeles semnul, drept pentru care și-a trimis fiii pe mare, iar el a intrat degrabă în casă, unde a pus totul în mișcare.

14. Corturile lui Uran au prins îndată viață, căci Matael și cei patru tovarăși ai săi, tânăra sa soție, Elena, și regele Uran au observat și ei corăbiile din corturile în care se aflau și în care se instalaseră cu un ceas în urmă împreună cu familia lui Heraies, solul din Cezareea lui Filip, pentru a se schimba și pentru ca Matael să fie îmbrăcat în straie regești, ca să apară în fața noilor veniți drept ceea ce era.

15. Uran a alergat așadar către Mine și M-a întrebat cu toată smerenia: “Doamne, ce vor aduce corăbiile acestea? Poate pe înalții oaspeți așteptați?”

16. Eu i-am răspuns: “Prietene, ai întrebat în stilul ritualului de la curte! În prezența noastră nu există oaspeți foarte înalți sau foarte modești, ci numai frați de la A la Z. Dacă Eu Mă pot lăsa numit prietenul și fratele vostru, atunci de ce ar trebui să existe între voi oameni mari și mici? Adevăr îți spun ție: Atotputernicul este printre voi singurul Domn adevărat, iar voi toți sunteți frați între voi și slujitori ai unui singur Stăpân!

17. Sau poate crezi că în fața Mea regii sunt mai presus de slujitorii lor cei mai mărunți, doar pentru că ei sunt regi puternici? O, câtuși de puțin! Doar inima hotărăște aici; regele trebuie să știe în inima sa de ce este rege și de ce este slujitorul slujitor, căci altfel în fața Mea vor sta amândoi, rege și slujitor, pe treapta cea mai de jos.

18. Așadar, Uran, ține minte că în fața Mea nu există oaspeți înalți și mărunți, ci doar copii, frați și surori!”

19. După această observație, Uran, mulțumit, a făcut o plecăciune adâncă și n-a mai întrebat nimic.

Author:  Acustic [ 20.12.2013, 21:59 ]
Post subject:  Capitolul 165 - Despre pericolul trufiei

Capitolul 165
Despre pericolul trufiei


1. Dar când a ajuns la Matael, Uran a spus: “Azi nu e bine să vorbiți cu Domnul! L-am întrebat cu toată modestia dacă vin înalții oaspeți anunțați, iar El mi-a dat o lecție atât de dură din cauza cuvântului «înalți», încât cred că o voi ține minte multă vreme, tocmai pentru că a fost atât de dură și de seacă! Dar Domnul parcă ar fi altul astăzi! Ieri era întruchiparea iubirii și a alinării; iar astăzi oricine se apropie de El își primește lecția! Nu înțeleg câtuși de puțin!”

2. Matael a spus: “Eu în schimb înțeleg foarte bine! Cum ar putea să-mi treacă prin cap, chiar și în vis, să-L întreb pe Domnul cel mai înalt și mai puternic ce oaspeți «înalți» vin de nu știu unde?! Ce suntem noi, oamenii, și cine este El?! În fața noastră, El nu-și dă nici o importanță, este plin de iubire și smerenie, iar noi vorbim în fața Lui de oaspeți înalți?! Ei bine, multiubitul meu socru, prin asta cred că ai cam nimerit-o pe alături, iar Domnul în nici un caz nu putea să-ți dea alt răspuns la o astfel de întrebare. Dacă m-ai fi întrebat pe mine același lucru, nu știu dacă răspunsul meu nu ar fi fost chiar mai dur! Dar Domnul, care este întotdeauna atât de blând, ne ceartă pentru orice greșeală fără patimă, doar ca să recunoaștem că am greșit. Du-te la El și mărturisește-ți greșeala, și imediat vei auzi alte vorbe!”

3. Uran a spus: “Iarăși ai dreptate; o, dacă am greșit, trebuie să-mi repar greșeala imediat!”

4. Cu aceste cuvinte, Uran și-a părăsit imediat cortul, a venit la Mine și a spus: “Doamne, am greșit mai înainte față de Tine, când Ți-am pus întrebarea aceea trufașă! Iartă-mă, căci nu am greșit cu voia mea, ci din vechea mea prostie, după cum Tu, Doamne, Ți-ai dat desigur seama!”

5. Eu i-am răspuns: “Prietene, cui își recunoaște greșeala și se leapădă de ea, aceluia i se și iartă imediat și pentru totdeauna, iar cine se îndreaptă apoi către Mine, acela este iertat de două ori!

6. Cine însă își recunoaște greșeala, dar o păstrează în sinea sa, acela nu va fi iertat, chiar de va veni de o sută de ori la Mine!

7. Căci adevăr îți spun: cine vine la Mine și spune: «Doamne, Doamne!» acela nu e încă prietenul Meu, ci doar acela care împlinește voia Mea care este una cu voia Tatălui Ceresc. Iar voia Mea este ca voi să nu vă ridicați deasupra celorlalți oameni din cauza funcțiilor voastre!

8. Sigur că întotdeauna trebuie să fiți devotați, buni și drepți; dar să nu uitați niciodată, nici măcar pentru o clipă, că cei asupra cărora vă exercitați funcția vă sunt egali și, prin urmare, sunt frații voștri!

9. Dar iubirea de aproape vă învață asta, din iubirea adevărată pe care voi, copiii Mei, o aveți pentru Mine.

10. Dacă este necesar, lăsați să-și spună cuvântul vaza și cinstea de care se bucură funcția voastră, dar voi înșivă fiți plini de smerenie și de iubire, și atunci judecata voastră asupra fraților voștri rătăciți va fi mereu dreaptă, conform ordinii divine!

11. Îți spun toate acestea doar ca să-ți arăt voia și ordinea Tatălui nostru ceresc, inclusiv în această privință. Căci adevăr îți spun: cine nu renunță și la cel mai mic grăunte de trufie, acela nu va vedea împărăția lui Dumnezeu Tatăl întru spirit și nu va intra în ea înainte de a fi îndepărtat din ființa lui chiar și cel mai mic grăunte de trufie!

12. Acum du-te și vestește aceasta tuturor celor la care descoperi cea mai mică urmă de trufie!”

13. După aceste vorbe, Uran a făcut iarăși o plecăciune adâncă, după obiceiul său, și a plecat repede spre ai săi. Iar Matael l-a întrebat care a fost reacția Mea.

14. Uran i-a spus: “Domnul a fost plin de bunătate și mi-a arătat adevărul, ordinea și dreptatea în smerenia adevărată, iar eu sunt iarăși la fel de fericit ca mai înainte!”

15. Matael i-a răspuns: “Da, tată și frate întru adevărata smerenie! Slujba noastră este înaltă în fața milioanelor de frați și surori, dar și grea în fața atotputernicului Dumnezeu! Trebuie să fim foarte atenți ca înălțimea funcției noastre să nu ne copleșească astfel încât să devenim mândri și aroganți și să ne credem mai mult decât oameni - unși de Dumnezeu; noi trebuie să-i slujim pe toți frații noștri cât mai bine și să fim astfel, oarecum, slujitorii slujitorilor.

16. Cel care se înalță în virtutea poziției și a funcției sale, acela va fi cu siguranță foarte umilit, după cum putem vedea în cazul tuturor regilor Iudeii. Dar așa cum a fost, așa va rămâne până la sfârșitul lumii! Este foarte greu să te lăfăi în aur și nestemate și totuși să fii în inimă mai smerit decât ultimul dintre supuși! Numai marea milă și harul lui Dumnezeu pot să-l facă pe un rege să respecte ordinea divină în mijlocul strălucirii sale pământești!”

17. Iar Uran a spus: “Da, ai dreptate! Dar iată că cele trei corăbii au ajuns foarte aproape de mal; să mergem și noi să-i salutăm pe cei nou-veniți!”

18. Și cu toții s-au îndreptat degrabă spre locul de acostare.

Author:  Acustic [ 20.12.2013, 22:19 ]
Post subject:  Capitolul 166 - Bucuria revederii după sosirea oaspeților

Capitolul 166
Bucuria revederii după sosirea oaspeților


1. Când noii-veniți au coborât pe mal și M-au văzut, și-au desfăcut cu toții brațele și au plâns de bucurie că Mă revăd.

2. Comelius l-a salutat de îndată pe fratele său Cyrenius și a spus: “Acum că sunteți aici, n-o să am altă treabă decât să mă bucur din inimă că sunt iarăși printre voi!”

3. Faustus, Kisjonah și Philopold încă nu puteau scoate nici o vorbă, din cauza lacrimilor de bucurie, iar slujitorii lor se minunau și ei că Mă revăd aici.

4. Cyrenius l-a întrebat pe Cornelius când a aflat despre soarta orașului Cezareea lui Filip.

5. Cornelius i-a răspuns: “De fapt n-am aflat printr-un sol, dar am avut mari bănuieli! Ieri a fost o zi spectaculoasă din toate punctele de vedere: mai întâi o eclipsă de soare totală, care a făcut ca în miezul zilei, timp de vreo treizeci de clipe, să apară o noapte desăvârșită; seara însă, când de fapt ar fi trebuit să se facă noapte, soarelui i-a plăcut să mai rămână câteva ore deasupra orizontului, ceea ce bineînțeles că a produs o nouă agitație în rândul evreilor, grecilor și romanilor.

6. Dacă mai-marele de acum al fariseilor, care este un bun prieten al bătrânului nostru Iair, nu ar fi om foarte înțelept și rațional, la fel ca vecinul său din Nazaret, ambele orașe ar fi devenit și ele victime ale flăcărilor. Dar mai-marii i-au ținut poporului speriat și agitat cuvântări pline de înțelepciune, în urma cărora acesta s-a lămurit și s-a liniștit în mare parte. Am poruncit însă ca cei mai exaltați să fie închiși; le-am dat astfel o lecție și azi-dimineață i-am eliberat.

7. Dar, la scurt timp după ce eu am restabilit ordinea și liniștea în Capernaum, iar Faustus în Nazaret, m-am trezit la Capernaum cu Faustus, aproape lipsit de suflare, căci el descoperise din Nazaret în această direcție o roșeață ca de foc și s-a gândit că s-ar fi putut întâmpla ceva neplăcut la Capernaum. Ajungând aici însă, a văzut că totul este în ordine. Cu toate acestea, a venit să mă informeze despre acea roșeață. Eu m-am urcat degrabă, împreună cu mulți slujitori, pe cel mai înalt deal de lângă Capernaum. De aici am văzut roșeață mult mai bine, dar nici unul dintre noi nu a putut stabili locul pe care îl lovise nenorocirea. Abia azi-dimineață, când soarele ne-a îngăduit să recunoaștem mai bine ținuturile, mi-am putut da seama, deși distanța era mare, că fumul venea din zona Cezareii, și am hotărât, împreună cu Faustus, să venim pe mare încoace și să vedem ce anume a căzut pradă flăcărilor.

8. Când am ajuns la mare și am vrut să iau o corabie, tocmai soseau Kisjonah și Philopold cu vestea că de pe un vârf al dealurilor sale văzuse, fără îndoială, Cezareea în flăcări.

9. La această veste, pe care a confirmat-o și Philopold, care uneori are viziuni, ne-am urcat degrabă pe corabia prietenului Kisjonah și am venit cât am putut de repede, în ciuda vântului ușor potrivnic, direct încoace. Pe drum, m-am convins de mai multe ori că era vorba de Cezareea lui Filip și m-am temut de ceea ce vom găsi aici.

10. Dar iată aici această neașteptată și preasfântă întâlnire cu Domnul tuturor mărețiilor, cu ucenicii Săi și cu tine, cel mai drag frate al meu! A, acum nu-mi mai e teamă de nimic! Căci este sigurcă acum toate sunt în cea mai bună rânduială!

11. Dar să revin la Tine, care ești totul pentru mine, ia Tine, cel mai mare prieten al meu, cel mai sfânt învățător al eternității! O, Tu, Iisuse, cel mai bun prieten al meu! Vezi, acum toată atotputernicia Ta nu-Ți folosește la nimic împotriva marii mele iubiri pentru Tine! Trebuie să mă lași să Te îmbrățișez! În gând am făcut-o în fiecare zi de nenumărate ori, dar acum o voi face și în realitatea trupească!”

12. Cu aceste cuvinte, Cornelius M-a cuprins în brațe, M-a strâns la piept și Mi-a acoperit capul cu cele mai calde sărutări și cu lacrimile celei mai mari bucurii. După ce și-a ușurat astfel preaplinul inimii sale nobile, Mi-a dat iarăși drumul cu blândețe și Mi-a spus, cât se poate de mișcat: “Doamne, învățătorule, Tu, Cel care ești una cu Dumnezeu Tatăl – Creatorul infinitului spiritual și material! Poruncește-mi acum ce fapte bune să fac! Doar îmi cunoști inima!”

13. Iar Eu i-am spus: “Și tu îmi cunoști inima! Fă ceea ce îți cere inima ta în numele Meu și vei fi făcut destule pentru tine și pentru Mine! Și așa cum tu ți-ai arătat acum preaplinul inimii mai năvalnic decât a făcut-o vreodată cineva, așa și Eu Mă voi manifesta față de tine pe acest pământ, curând după înălțarea Mea, așa încât nici tu, nici altcineva din casata să nu mai simtă și să nu mai guste vreodată moartea trupească!

14. Manifestarea ta de iubire M-a bucurat până în străfundul inimii Mele, iar pentru ceea ce tu Mi-ai arătat astfel, eternitatea nu cunoaște alt exemplu - decât poate pe cel al copiilor mici, care își recunosc tatăl înaintea celor mari. Dar acum, lasă-mă să te îmbrățișez și Eu!”

15. Iar Cornelius a spus, plângând de bucurie: “Doamne, învățătorule și Dumnezeul meu, o astfel de bunăvoință nu merit în vecii vecilor!”

16. Eu i-am răspuns: “Ei bine, Eu te fac să o meriți, iar tu vino la Mine!”

17. Cornelius a venit la Mine, iar Eu l-am îmbrățișat, așa încât el a început să plângă și să suspine zgomotos, iar mulți au crezut că îi lipsește ceva, de plânge cu atâta foc. Dar ei și-a revenit și a spus: “Fiți liniștiți! Nu numai că nu-mi lipsește nimic, dar am chiar prea mult, și bucuria mă face să vărs aceste lacrimi.”

18. S-a apropiat acum și Kisjonah de Mine și M-a întrebat cu tristețe în glas: “Doamne, oare Te gândești și la mine, și nu ești supărat pe mine?”

19. Eu i-am răspuns: “Cum poți tu, frate al Meu, să-mi pui o astfel de întrebare?! Tu Mă iubești mai presus de orice și Eu pe tine în aceeași măsură - ce vrei mai mult? Nu știi cum ți-am spus, în taină, că rămânem frați și prieteni pe vecie?! Și, iată, ce spun Eu pentru Mine, așa rămâne în veci. Iar dacă și tu vei rămâne cel care ești acum, atunci și pentru tine va rămâne așa pe veci, și așa să fie! Nu ești mulțumit cu aceasta?”

20. Kisjonah a spus: “O, Doamne, sunt cum nu se poate mai mulțumit și sunt nespus de fericit să aud iarăși o vorbă sfântă din preasfânta Ta gură!”

21. Eu M-am adresat atunci lui Kisjonah:. “Vei mai auzi multe! Dar privește-i pe cei cincizeci de farisei și îi vei recunoaște pe unii care au fost de față la ceea ce s-a petrecut în orașul tău!”

22. Kisjonah, Cornelius și Faustus i-au privit atunci cu atenție pe cei cincizeci, iar Kisjonah, care avea o memorie foarte bună, a recunoscut imediat opt bărbați care au participat la marele transport prin munți, și a spus: “Ei, ce caută ăștia aici? Sunt prinși fiindcă au fost descoperiți într-un nou transport sau făcând o altă mârșăvie?”

23. Eu i-am răspuns: “Nici vorbă! Soarele întârziat de ieri și incendiul care i-a urmat i-au adus în mâinile noastre; iar acum sunt întru totul ai noștri și cetățeni romani cu drepturi depline!

24. Pentru că, vedeți voi, Eu mă aflu aici deja de șapte zile, și asta numai pentru că este un loc de pescuit atât de bun. Aici găsești peștii cei mai nobili din marea naturii, dar și cei mai nobili pești spirituali din marea spiritului! Iar noi am strâns în acest timp o recoltă deosebit de bogată.

25. Privește-i pe acești cincizeci. Ei sunt captura noastră de astăzi și nu sunt pești putrezi printre ei! Acolo poți vedea alt grup de treizeci, toți sănătoși tun – captura de ieri! Dincolo, la masă, sunt alți doisprezece, toți sănătoși, tot de ieri! Acolo, lângă corturi, sunt alți cinci, din soiul cel mai nobil, tot de ieri! Spuneți-Mi dacă nu este o muncă cinstită?”

26. Kisjonah a spus: “Da, într-adevăr, dacă toți aceștia au fost câștigați, atunci împărăția lui Dumnezeu pe pământ propovăduită de Tine s-a întins deja destul de mult, și asta cu atât mai mult cu cât majoritatea par să fie templieri, despre care se știe că sunt, mai ales cei bătrâni, greu de transformat! Sigur că, odată ce sunt transformați, vor fi la fel de neclintit ca niște stânci!

27. Dar îl văd și pe bunul Ebahl din Ghenizaret, împreună cu una din fiicele lui. Nu face și el parte dintre cei care au fost prinși?”

28. Eu i-am răspuns: “Ba da, dar el a intrat în plasa noastră, împreună cu toată casa lui, la marele pescuit din Ghenizaret, iar fata este unul dintre cei mai nobili peștișori! O vei cunoaște mai bine și te vei bucura de înțelepciunea ei. În ceea ce privește atât înțelepciunea minții, cât și puritatea inimii ei, puțini de aici i-ar putea fi egali! Aceasta este mărturia pe care o aduc Eu în privința ei; poți dori alta mai bună și mai demnă de crezare?”

29. Iar Kisjonah a spus: “O, Doamne! Mărturia Ta este mai presus de orice! Dar mă bucur să pot sta de vorbă cu fata.”

30. În continuare, Faustus M-a întrebat: “Dar acolo sunt corturi regale? Bătrânul acela are straie regești și la fel și tânărul care acum vorbește cu tânăra femeie! Sunt și ei printre cei prinși pentru cerul întregii iubiri și al întregii lumini?”

31. Iar Eu i-am răspuns: “Desigur, acela este un rege din Pont! Regatul lui este mare, iar el și-a condus poporul cu multă înțelepciune, prin legi blânde, dar care trebuiau respectate cu strictețe. Și-a dat însă seama că, pentru a face foarte fericit un popor mare, un rege trebuie să cunoască mai întâi el însuși pe singurul Dumnezeu adevărat. Și a pornit-o la drum către sud, fiindcă auzise că doar la Ierusalim ar putea găsi ceea ce căuta. Așa a ajuns la această mare, pe care dorea să o traverseze pentru a ajunge la Ierusalim.

32. Dar eclipsa de ieri l-a pus într-un mare pericol, din care Eu l-am salvat prin îngerul Meu și am poruncit să fie adus încoace; așa se face că acum el este aici. El și fiica sa, Elena, au venit împreună cu câțiva servitori de care aveau nevoie.

33. Tânărul rege a fost și el cândva templier în devenire și, fiind un bun orator, a fost trimis în lume ca misionar. La granița dintre Iudeea și Samaria însă a căzut, împreună cu alți patru tovarăși, în mâinile unor tâlhari și au fost nevoiți cu toții să le deprindă năravul. Cuprinse de supărare și disperare, sufletele lor s-au ascuns sub aripile spiritului, iar trupurile lor au fost luate în stăpânire deplină de spirite venite din iad, îndărătnice și rele. Dar o patrulă romană a reușit să-i prindă pe cei cinci diavoli, cum îi numea poporul. Doar sub o acoperire puternică și legați în cele mai grele lanțuri au putut fi aduși aici, alaltăieri seara. După severa lege a Romei, în Sidon nu îi aștepta altceva decât execuția cea mai grabnică.

34. Eu însă le-am văzut sufletele și spiritul, le-am curățat trupul de duhurile iadului, iar acum puteți vorbi cu ei, pentru a vă convinge cu cine aveți de-a face! Matael, care este acum soțul fiicei regelui și el însuși regent, este un om în fața căruia fiecare locuitor al pământului ar trebui să se încline.

35. În măsura în care s-a putut până acum, el a renăscut în spirit și îmi va fi o armă de nădejde în lupta cu păgânii din marele nord. Dacă veți sta de vorbă cu el, veți vedea voi înșivă ce fel de spirit este.”

36. Atunci Cornelius a întrebat: “Dar, Doamne, cine este băiatul acela, nu Josoe, pe care îl cunoaștem deja din Nazaret, ci celălalt, care tocmai stă de vorbă cu fata?”

37. Eu i-am răspuns: “Acela este îngerul despre care v-am spus că l-a salvat ieri pe bătrânul rege împreună cu fiica sa. El se află acum de aproape trei săptămâni printre muritori, iar eu i l-am dat, mai ales fetei, ca învățător; dar el este mereu la dispoziția oricăruia dintre ai Mei.”

38. La rândul lui, Philopold a întrebat: “Dar cine este gazdă aici și ce nume poartă?”

39. Eu i-am răspuns: “Gazda noastră este un veteran roman, un suflet deosebit de credincios și iubitor de adevăr; are șase copii, doi fii și patru fete drăgălașe și bine crescute, și o soție de asemenea nespus de cuminte, care nu cunoaște altă voie decât pe cea a cinstitului ei bărbat.

40. De aceea, a fost voia Mea să aduc o schimbare de situație în bine în această familie care a fost odinioară foarte săracă. Și veți vedea îndată cum acești opt oameni vor pregăti un prânz pentru sute de oameni, de care vă veți bucura cu toții. Iată, bătrânul gospodar deja vine spre noi, spre a ne anunța că prânzul este gata!”

Author:  Acustic [ 20.12.2013, 22:21 ]
Post subject:  Capitolul 167 - Proorocirile privitoare la venirea Domnului pe pământ

Capitolul 167
Proorocirile privitoare la venirea Domnului pe pământ


1.După ce am spus toate acestea, Marcu a și ajuns la noi și ne-a spus că prânzul este gata. El a întrebat dacă îl poate servi, deoarece între timp se făcuse ceasul al nouălea (ora trei după-amiaza).

2. Iar Eu am spus: “Poți servi prânzul, căci cei așteptați au sosit deja și totul este în ordine!”

3. Cornelius l-a chemat atunci pe bătrânul Marcu și i-a spus: “Ei, tovarășe de arme, nu mă mai cunoști? Nu mai știi cum am fost împreună în Iliria și Panonia? Eu eram pe atunci, ce-i drept, mai mult copil decât războinic; dar de atunci au trecut vreo 45 de ani, iar eu am ajuns aproape de șaizeci!”

4. Marcu i-a răspuns: “O, mărite stăpâne, întâmplările acelea sunt încă vii în memoria mea! A fost nevoie de un efort serios pentru a-i disciplina cât de cât pe oamenii aceia certăreți și cârcotași. Pe Dunărea de Sus, în zona Vindobonei (Viena) nu ne-a mers prea bine la început, dar în câțiva ani lucrurile s-au așezat, iar noi am trăit apoi multe ceasuri plăcute.

5. Sigur că datinile și obiceiurile acelor triburi germanice ni se păreau cam brutale nouă, romanilor, dar după ce am reușit încet-încet să îi educăm pe acei oameni într-o oarecare măsură, ei au devenit suportabili. Vinul făcut de ei era, ce-i drept, slab și acru, dar se putea bea, după ce te obișnuiai cu el.

6. Dar nu foarte departe de petecul numit Vindobona, pe Istru în sus, unde vânam mistreți și unde am și omorât vreo patruzeci, cred, am dat peste un preot germanic clarvăzător, care în timpul vânătoarei noastre s-a suit într-un stejar și s-a uitat cum ne luptam cu mistreții. Acest om vorbea puțin limba romanilor și a spus către noi doi, în timp ce îi făceam felul unui mistreț:

7. “Țineți minte, vitejilor! În Asia, în țara care este mai sus de ape, vă așteaptă lucruri mărețe! Acolo veți vedea ceva ce n-a văzut încă nici un muritor! Aici înflorește numai moartea. Așa cum uriașul mistreț s-a sfârșit sub ascuțișul lăncilor și săbiilor voastre, așa se sfârșește totul aici, în țara morții! Dar în Asia înflorește viața. Cine va fi acolo, în veci nu va mai vedea vreo moarte!”

8. După care a amuțit; și oricât am insistat pe lângă el, nu ne-a mai dat nici un răspuns, iar noi am plecat mai departe, după alți mistreți. Dar iată că bătrânul preot a proorocit adevărul, iar noi trăim acum proorocirea lui!”

9. Iar Cornelius a spus: “Uite, aproape că îl uitasem pe bătrânul preot! Așa e, așa e, ai dreptate! Trebuie să mai vorbim despre asta!”

10. Bătrânul Marcu a plecat apoi să pună, împreună cu slugile lui Cyrenius și ale lui Iulius, mâncărurile pe masă, iar Cornelius Mi-a spus: “Doamne, ce spui Tu de proorocirea pe care germanul ne-a făcut-o în Europa acum mulți ani, bătrânului Marcu și mie, Marcu fiind cam cu 10 ani mai mare decât mine?”

11. Eu i-am răspuns: “Toate popoarele care astăzi trăiesc împrăștiate peste tot pe pământ cunosc proorocirea venirii Mele pe pământ, care a fost făcută deja primului om, dar preoții lor nu au știut întotdeauna să-și croiască, prin vorbe și prin chemarea din inimile lor, o cale către o viziune spirituală, și au proorocit uneori în imagini foarte încâlcite, pe care nici ei nu le-au înțeles.

12. Dar în extaze repetate, în clipe de înflăcărare a spiritului, unii dintre ei au căpătat o cunoaștere mai luminoasă și au putut să explice cât de cât viziunile avute.

13. Așa a fost și cu germanii. Omul vostru se afla într-un astfel de extaz vizionar, iar emanațiile stejarului și spaima în fața armelor voastre l-au ajutat să intre în această stare și v-a proorocit adevărul. Dar după aceea, când s-a trezit, nu și-a mai amintit nimic din ce vă spusese și nu v-a putut răspunde la întrebările voastre insistente.

14. Iată, aceasta este esența unor astfel de proorociri! Dacă puteți să acceptați acest lucru, și vrăjitoarea din Endor se afla într-un asemenea extaz vizionar atunci când Saul a silit-o să invoce pentru el spiritul lui Samuel, deși de regulă ea nu avea legături decât cu spiritele rele, prin care proorocea numai minciuni, viclenii și înșelătorii.

15. Nici un om nu este atât de mort și atât de rău încât să nu poată face la un moment dat o proorocire adevărată și bună. Dar aceasta nu poate fi o garanție pentru toate proorocirile făcute de el, ci este adevărată doar ea singură.

16. Așa s-au petrecut lucrurile și cu oracolul din Dordona sau cu cel din Delfi, care au făcut adeseori câte o proorocire adevărată. Dar acesteia i-au urmat apoi o mie de proorociri false și mincinoase.

17. Nu trebuie pus la îndoială nici faptul că anumiți clarvăzători și profeți au făcut chiar minuni. Dar în urma lor au venit alții, inspirați de duhuri necurate, care le-au trezit dorința de cunoaștere lumească, și au făcut minuni false, prin care au făcut praf popoare întregi pentru o mie de ani. Iar ei au trăit bine și fără griji, până când la un moment dat alți clarvăzători adevărați le-au stricat socotelile.

18. Dar acest lucru nu a fost ușor, căci un popor care a apucat să se minuneze de un lucru și să creadă în el cu greu mai poate fi îndreptat, și cu atât mai greu preoții săi mincinoși, care își văd puse în pericol marile lor avantaje lumești.

19. Voi toți aveți acum ocazia să vă convingeți cât de greu îmi reușește chiar și Mie acest lucru, și totuși Eu vorbesc o limbă pe care înaintea Mea nici un clarvăzător nu a vorbit-o, iar despre fapte ca cele făcute de Mine nu s-a mai auzit până acum! Tot cerul este deschis, îngeri coboară și îmi slujesc, mărturisindu-Mă, și totuși, chiar și unii dintre ucenicii care sunt tot timpul în jurul Meu și văd, aud și află totul, au o credință care se clatină ca o trestie bătută de vânt în toate părțile! Ce să mai spunem de ceilalți muritori?!”

Author:  Acustic [ 20.12.2013, 22:23 ]
Post subject:  Capitolul 168 - Conducerea oamenilor și a popoarelor

Capitolul 168
Conducerea oamenilor și a popoarelor


1. (Domnul): “Sigur că prin cuvântul Meu atotputernic i-aș putea transforma pe toți oamenii într-o singură clipă; dar unde ar fi atunci puterea și libertatea spiritului lor, pe care aceștia trebuie să le câștige prin ei înșiși?!

2. Așadar, vă puteți da seama cu ușurință, după tot ce v-am spus, că e destul de greu să lupți eficient împotriva ideilor greșite în care cred popoarele, dându-le libertatea cugetului și autodeterminarea spirituală necesară.

3. Dar este la fel de greu să împiedici aceste idei greșite să circule. Căci partea spirituală a omului trebuie să întâlnească adevărul și minciuna, binele și răul, să le cunoască, să le cerceteze și să aleagă, altminteri nu ar învăța niciodată să gândească.

4. Omul trebuie să fie mereu prins într-o luptă, altfel adoarme. Iar viața lui trebuie să aibă mereu ocazia de a se manifesta ca atare, și astfel să se păstreze, să se întărească din ea însăși și să ajungă la desăvârșire.

5. Dacă Eu nu aș permite greșelii să ajungă printre oameni, ci doar adevărului și efectelor sale precise și necesare, oamenii ar semăna cu un bogătaș desfrânat și risipitor, care până la urmă nu mai are altă grijă decât să-i fie umplută burta la timp!

6. Dacă ar fi să satisfacem cu ușurință nevoile trupești ale tuturor oamenilor, puteți fi siguri că în curând nu va mai exista nici un preot, nici un rege, nici un soldat, dar totodată nici un orășean, țăran, muncitor sau meseriaș. Căci pentru ce ar mai trebui să muncească sau să facă orice altceva, dacă tot i se dau de toate, din belșug, pentru toată viața?!

7. De aceea, nevoia și necazul trebuie să fie în mijlocul oamenilor, și la fel durerea și suferința, pentru ca aceștia să nu piară într-o inerție totală!

8. Vedeți, așadar, cum trebuie să stea lucrurile cu oamenii, pentru ca aceștia să fie mereu împinși către tot felul de activități, și din acest motiv este foarte nepotrivit atât să împiedicăm ideile greșite să ajungă la ei, cât și să le smulgem din rădăcină pe cele care deja s-au strecurat.

9. Și, la urma urmelor, consecințele grave ale greșelilor sunt cele mai potrivite pentru stârpirea acestora și pentru răspândirea adevărului.

10. Nevoia și necazul care urmează minciunii și înșelătoriilor de tot felul ajută omenirea să cunoască mai întâi, adânc și viu, nevoia stringentă a adevărului, și să înceapă să-l caute, la fel cum l-a căutat bătrânul Uran din Pont. Atunci omenirea va putea găsi adevărul destul de repede, cum l-a găsit Uran, și abia atunci acest adevăr găsit în urma a tot felul de greutăți va fi într-adevăr de folos omenirii. Dacă oamenii l-ar găsi la fel de ușor cum găsesc cu ochii soarele pe cer, foarte repede acesta n-ar mai avea nici o valoare pentru ei și, pentru a se distra, oamenii ar începe să alerge după minciună, la fel cum în miezul zilei, drumețul caută mereu umbra și, cu cât o găsește mai deasă, cu atât mai plăcută îi este.

11. Așadar, omul acestui pământ este chiar așa cum trebuie de fapt să fie pentru a deveni cu adevărat om. Dar, pentru aceasta, trebuie ca și împrejurările exterioare să îl silească pe om să devină om adevărat!

12. În general însă, adevărul curat și gol nu-i poate fi dat omului acum, nici măcar de către Mine, decât învăluit în parabole și imagini, astfel încât omul să fie nevoit mai întâi să-l caute în aceste imagini și să-l descâlcească. Doar cu voi, care sunteți puțini, vorbesc fără rețineri. Cei care vor primi însă adevărul de la voi nu trebuie să-l primească la fel, ci tot ușor învăluit, ca nu cumva să piardă posibilitatea de a gândi și de a făptui liber. Și, pentru ca nici voi să nu deveniți trândavi, vă spun și vouă:

13. Aș mai avea multe să vă spun, dar voi nu le-ați putea suporta. Însă atunci când Duhul adevărului va veni peste copiii voștri, el vă va conduce până la miezul adevărului. Și, atunci, veți trăi întru adevăr pe acest pământ și veți primi în mâinile voastre cheile pentru nesfârșitele adevăruri ale cerurilor, prin a căror dezvăluire treptată și mereu mai adâncă veți avea mereu mai multe și tot mai multe de făcut, până în vecii vecilor!

14. Dar iată că acum Marcu ne cheamă la masă, și acesta este și el un adevăr pe care trebuie să-l urmăm!”

Author:  Acustic [ 20.12.2013, 22:26 ]
Post subject:  Capitolul 169 - Marea masă luată împreună la Marcu

Capitolul 169
Marea masă luată împreună la Marcu


1. După aceste cuvinte, Cornelius Mi s-a aruncat iarăși de gât și a spus, adânc mișcat: “Da, asemenea cuvinte numai un Dumnezeu le poate rosti către oameni, niciodată un om!”

2. Iar Eu i-am răspuns: “Ce spui tu despre Mine este așa cum trebuie să fie, iar fructele vorbelor tale vor fi bune! Nu din carnea și din sângele tău au purces ele, ci din spirit, care, la fel ca și în cazul Meu, este de la Dumnezeu, și de aceea îmi ești un prieten și un frate adevărat!

3. Dar acum, ca trupuri ce suntem, să urmăm chemarea nevoilor exterioare, care tot din carne pornesc!”

4. S-au supus atunci cu toții acestui îndemn și ne-am îndreptat către mese, pe care ne așteptau pești din cele mai alese soiuri, pregătiți cu o artă desăvârșită.

5. La masă, după ce M-am așezat, îl aveam în dreapta Mea pe Cyrenius, alături de care stătea Cornelius. În fața noastră ședeau Faustus, Kisjonah, Iulius și Philopold. În stânga Mea stăteau Iara, apoi Rafael, băiatul Josoe și apoi Ebahl. Aripa lungă de jos, din stânga, era ocupată de ucenicii Mei, iar cea de sus, din dreapta, de familia regală a lui Uran, împreună cu Matael, Rob, Boz, Miha și Zahr.

6. La o altă masă, foarte lungă, au încăput cei cincizeci de farisei. Această masă, paralelă cu a Mea, se afla în fața ochilor Mei, iar Stahar și Floran erau așezați la mijloc, astfel încât îmi puteau vedea fața.

7. La o a treia masă, în spatele Meu, au încăput cei treizeci de farisei tineri și leviții. Cei obișnuiau să vorbească în numele lor, Hebram și Risa, ședeau chiar în spatele Meu, dar cu fața spre Mine.

8. Lângă aripa stângă a mesei Mele, așadar în spatele ucenicilor Mei, era așezată de-a curmezișul o masă mai scurtă, la care stăteau cei doisprezece conduși de Suetal, Ribar și Bael. Iar lângă aripa superioară, chiar în spatele lui Uran, se mai afla o masă mică, la care ședeau sărmanul Hermes, solul din Cezareea lui Filip, împreună cu soția sa, bine îmbrăcată acum, cu cele trei fiice ale sale și cu o fiică adoptivă. Așa încât s-a avut grijă de toți cei care se aflau împreună cu Mine.

9. Servitorimea avea însă mesele mai la margine, dar nu ducea lipsă de nimic, la fel ca și cele câteva sute de soldați, care își purtau singuri de grijă în tabăra lor, după obiceiul dintotdeauna al romanilor.

10. Toată lumea s-a îngrijit așadar de pântec și s-a odihnit, și toți M-au lăudat pentru acest ospăț întăritor.

11. Mesele erau acoperite cu pești, pâine, tot felul de fructe bune și dulci - smochine, pere, mere, prune și chiar struguri, iar vinul cel mai de soi nu a lipsit nicăieri. La nici o masă nu se afla măcar unul care să nu fie însuflețit de cea mai sănătoasă poftă de mâncare, iar bătrânul Marcu, cei doi fii ai săi și câteva dintre fiicele mai mari erau ba ici, ba colo, astfel încât pe nici una dintre mese nu apuca să se termine vreodată oricare dintre feluri!

12. Încet, încet, vinul a început să dezlege limbile, iar mesenii au devenit din ce în ce mai zgomotoși. Cei de la masa Mea au lăudat și ei mâncărurile și băuturile, ba chiar și Iara Mea s-a însuflețit și nu mai contenea să laude strugurii dulci, mai ales că încă nu era timpul lor.

13. Și ucenicii Mei au început să vorbească destul de mult, ceea ce se întâmpla foarte rar. Numai Iuda Iscarioteanul tăcea, pentru că avea încă mult de furcă cu un pește mare, iar paharul imens de vin din fața sa îl preocupa de asemenea prea mult ca să-i mai lase timp să stea de vorbă cu cineva. Toma l-a înghiontit de câteva ori, dar Iuda n-a observat nimic, și a fost chiar mai bine, pentru că probabil ar fi răspuns printr-o necuviință.

14. Dar Iara, așezată la stânga Mea, pândea cu mare atenție orice ocazie de a-l pocni zdravăn pe acest ucenic deosebit de dezagreabil ei. De data aceasta însă, Iuda Iscarioteanul nu putea fi scos cu nici un chip din nepăsarea sa de mâncău și de bețivan.

15. Când a terminat de mâncat uriașul pește, el a dat să-l apuce pe al doilea, la fel de mare, dar Rafael a fost mai iute și i-a luat-o înainte lui Iuda Iscarioteanul. Sigur că mulți au zâmbit pe sub mustăți, iar Iara doar cu greu și-a reținut un hohot de râs.

16. Am întrebat-o pe Iara ce a apucat-o.

17. Și fetișcana a spus: “O, Doamne, iubirea mea, cum poți să întrebi așa ceva pe cineva în a cărui inimă Tu vezi mai bine decât vedem noi paharul acesta?! N-ai observat oare, Doamne, cum ucenicul Iuda Iscarioteanul și-a luat deja mai devreme peștele cel mai mare, care precis cântărea zece livre, și paharul cel mai mare?! Și, împreună cu ele, au coborât în burta lui niște bucăți mari de pâine!

18. Acum, el a vrut să înhațe pentru el și al doilea pește la fel de mare, dar Rafael, văzând supărarea - îndreptățită a celorlalți ucenici, i-a luat-o înainte mâncăului și a salvat peștele de lăcomia lui. Iată, acesta este motivul pentru care abia mi-am putut stăpâni râsul!

19. Știu deja din Ghenizaret că n-ar trebui să râdem niciodată decât din dragoste și bunăvoință, dar acum situația a fost atât de comică, încât abia mi-am putut stăpâni râsul. Eu cred că totuși nu este o greșeală foarte mare dacă zâmbim în fața unui mâncăcios zgârcit, atunci când nu îi reușește o încercare egoistă. Poate că o astfel de poznă l-ar putea ajuta să se îndrepte; de aceea, poate ar putea fi îngăduit să zâmbim puțin!”

20. Eu i-am răspuns: “Chiar un păcat, iubita Mea Iara, nu este, dar dacă se poate renunța la zâmbet, e mai bine. Iată, dacă îl privești cu o oarecare seriozitate pe un asemenea zgârciob, el se simte mustrat și renunță la intențiile lui urâte; dacă însă râzi de el, el se supără și își adună toate forțele pentru a-și atinge scopul cu o lăcomie de două ori mai mare!

21. Iuda Iscariotul este un zgârcit și probabil și un hoț; pentru că cine caută mereu să-l înșele pe aproapele său, ba îl mai și înșeală, acela este un hoț.

22. Dacă încercările sale lacome sunt privite cu zâmbete pe buze, el va crede că pungășiile sale glumețe sunt amuzante și le va continua cu și mai mult elan. Dacă însă este privit de la bun început - din toate părțile - cu o oarecare seriozitate, așa cum s-a petrecut adineauri, el va renunța la intențiile lui rele și le va amâna pe altădată. Căci, în cazul lăcomiei, nu sunt mari speranțe de îndreptare totală. Cu toate acestea, este bine ca un asemenea om să fie împiedicat cât se poate de des în întreprinderile sale hrăpărețe, în acest fel, el își va pierde din ce în ce mai mult curajul, din cauza eșecurilor repetate, și va renunța la rău, dacă nu de silă, cel puțin de supărare.

23. Vezi, așadar, fiica Mea iubită, din acest motiv este mai bine să nu râzi de cineva căruia nu i-a reușit o șmecherie!”

Author:  Acustic [ 20.12.2013, 22:29 ]
Post subject:  Capitolul 170 - Contradicția între voință și fapte

Capitolul 170
Contradicția între voință și fapte


1. Iara a spus: “Da, Doamne, Tu, singura mea dragoste, ar fi drept așa și ar fi cel mai bine, dacă am avea mereu un povățuitor divin alături! Dar noi, oamenii, suntem adeseori atât de orbi - și mai ales atunci când ar trebui să vedem cel mai bine - încât nu vedem pădurea din cauza copacilor! Și nu este altfel nici în cele mai importante clipe ale vieții, atunci când ar trebui să recunoaștem înțelepciunea adevărată a vieții. Exact când avem mai mare nevoie de ea ne lasă în pană, iar atunci când nevoia nu e atât de mare, suntem plini de gânduri și de idei! De aceea spun că se petrec lucruri ciudate cu noi, oamenii!

2. Nimic altceva nu îmi pare a fi bun la mine în afară de voința mea. Dar nici cu ea nu mă pot lăuda prea mult, pentru că, de cele mai multe ori, îi lipsește puterea de a înfăptui. De multe ori, noi vrem un lucru bun, pe care nu-l facem până la urmă sau facem tocmai contrariul acelui lucru bun pe care îl dorim de fapt. De ce se petrece așa, nu știu, dar știu din experiența mea că așa stau lucrurile.

3. Doamne, iubirea mea! Prin atotputernica Ta milă am putut arunca o privire spre marile Tale creații și știu acum despre ele mai multe decât știu toți înțelepții lumii luați împreună. Știu ce ascund adâncurile nesfârșite ale cerurilor Tale; dar oare de ce nu mă cunosc și pe mine însămi?!”

4. Eu i-am răspuns: “Pentru că tu însăți ești o ființă mult mai plină de miracole decât toți sorii uriași și decât toate lumile împreună! În inima omului se odihnește un cer mult mai miraculos decât acest cer imens pe care îl vezi cu ochii.

5. Iată, întreaga materie se supune unei judecăți și unei legi de fier. O poți privi din afară și dinăuntru, în alcătuirea ei, iar unii învățați cunosc știința descompunerii materiei în elementele ei originare. Această știință rară se numește chimie și ea se va desăvârși cu timpul tot mai mult.

6. Dar, așa cum pe această cale tu poți cunoaște destul de bine o piatră, atât pe dinăuntru, cât și pe dinafară, la fel poți cunoaște și o lume întreagă! Matael al nostru e foarte priceput în această știință, și ucenicul meu Andrei, care a stat pe la esenieni, este un chimist foarte iscusit. El și-a însușit această artă în Egipt. Ei doi îți vor descrie, cu pricepere și cu adevăr, materia unei lumi întregi. Sigur că în materie mai este ascuns ceva pe care probabil nici un chimist nu-l va putea scoate vreodată la iveală, dar elementele propriu-zise din care este compusă materia el le poate recunoaște, chiar dacă nu în întregime, deoarece și ele sunt pătrunse de spirit și nu pot fi pătrunse întru totul decât de un spirit pur. Căci și în elemente stau ascunse taine nesfârșite!

7. Dar ceva și mai nesfârșit se află în sufletul omenesc și în spiritul acestuia - ceva ce nu poate fi descoperit prin chimie și tocmai de aceea a trebuit să vin Eu însumi la voi, oamenii, ca să vă învăț să cunoașteți acele lucruri pe care nici un om nu le-ar fi putut cunoaște vreodată doar prin propriile lui puteri.

8. Așadar, vezi, de dragul vostru am venit Eu însumi din cerul cerurilor și vă învăț tocmai ceea ce - altfel - nu v-ar putea învăța nimeni!

9. Acum sigur că încă nu înțelegi cum este posibil să dorești un anumit lucru și totuși faptele tale să nu fie rodul voinței tale, ci al cine știe căror motive exterioare, pe care tu nu le cunoști, și nu rareori poftele mute ale cărnii sunt cele care îți hotărăsc faptele, împotriva voinței spiritului. Căci voința nu ține de carne și de sânge, nici de suflet, care este strâns legat de carne și de sânge, ci ține de iubire, care este spiritul divin, nepieritor din voi - o scânteie din Spiritul divin suprem al Tatălui Ceresc - și de aceea voi nu sunteți doar creaturile lui Dumnezeu Tatăl, ci și copiii Lui adevărați, și cândva veți stăpâni, în împărăția Sa, nemărginirea împreună cu Mine.

10. Dar, pentru aceasta, trebuie mai întâi să renașteți în spirit, altminteri acest lucru nu va fi cu putință!

11. Înțelegi aceasta, iubita Mea fiică?”

Author:  Acustic [ 20.12.2013, 22:31 ]
Post subject:  Capitolul 171 - Despre renaștere

Capitolul 171
Despre renaștere


1. Iara a spus: “Așa, cât de cât, înțeleg, dar nu pătrund adevărul până în miezul lucrurilor! Renașterea întru spirit, deși am auzit de multe ori vorbindu-se despre ea, nu mi-e limpede câtuși de puțin! Cum trebuie să o înțelegem de fapt?”

2. Eu: “De fapt, nici tu și nici altcineva nu puteți înțelege acum întru totul. Căci voi nu Mă înțelegeți pe deplin nici atunci când vă vorbesc despre lucruri lumești, cum M-ați putea deci înțelege atunci când vă vorbesc despre lucrurile din cer?

3. Da, adevăr vă spun vouă: dacă aș începe acum să vă vorbesc numai despre lucruri divine, v-ați supăra cu toții și ați spune: «Iată cum a luat-o razna omul ăsta! Vorbește despre lucruri care sunt împotriva oricărei rațiuni și împotriva naturii! Cum putem considera adevărate mărturiile Lui?!»

4. De aceea, voi toți veți înțelege pe deplin renașterea din spirit și întru spirit abia atunci când Eu, ca Fiu al Omului, asemenea lui Ilie, voi fi dispărut sub ochii voștri de pe acest pământ.

5. Abia atunci voi trimite din ceruri duhul Meu plin de adevăr și putere asupra tuturor alor Mei, și abia atunci renașterea deplină a spiritului și în spirit va fi posibilă, iar voi - abia atunci și prin aceasta - veți pricepe și veți recunoaște renașterea spiritului vostru.

6. Până atunci însă nimeni nu poate fi renăscut pe deplin întru spirit, așa cum nici de la Adam încoace nimeni nu a putut, nici măcar Moise și toți profeții.

7. Dar, prin actul Meu, toți - de la Adam încoace – vor avea parte de renașterea deplină în spirit toți cei care au fost născuți în lume și care au avut în viața lor trupească cel puțin bunăvoință, chiar dacă faptele lor n-au fost întotdeauna ghidate de aceasta.

8. Pentru că există încă mulți care au cea mai mare bunăvoință de a face un lucru drept și bun și de a-l duce până la capăt, dar le lipsesc complet mijloacele, puterile exterioare și priceperea, care le sunt necesare așa cum ochii îi sunt necesari vederii. Iată, în astfel de cazuri, bunăvoința face în fața Mea la fel de mult ca fapta însăși.

9. Iată, să spunem că cineva ar cădea în apă și tu l-ai vedea! Sigur că ai dori atunci să-l ajuți pe nefericit, dar ești conștienta că nu știi să înoți. Dacă sari în apă după cel căzut în ea, șuvoiul vă va înghiți pe amândoi. Dacă însă ai ști să înoți foarte bine, sigur că ai sări imediat după el și l-ai salva. Dar, pentru că nu știi deloc să înoți, nu sari după acel nefericit, în ciuda imensei dorințe dea-l salva, ci cauți degrabă pe cineva care vrea și poate să îl salveze!

10. Vezi deci, fiica Mea, în acest caz bunăvoința are aceeași valoare ca și fapta în sine. Și acest exemplu este valabil pentru mii și mii de cazuri în care doar bunăvoința ține locul faptei.

11. Vreau să-ți mai dau un exemplu! Iată, să presupunem că ai avea cea mai mare dorință să îl ajuți pe un om foarte sărac venit la tine, dar tu însăți nu ai avea cu ce și totuși ți-ai dori din toate puterile să îl ajuți! Dar, deoarece tu nu ai nici un fel de avuție, te duci la unul și la altul, pe care îi știi înstăriți, și îi rogi să îl ajute pe săracul tău. Dar inima împietrită a bogaților nu-i va lăsa să te ajute, iar tu trebuie să-l lași pe acel sărman să plece fără nici un sprijin, plângi pentru el și te rogi la Domnul Dumnezeu pentru el.

12. Iată, în acest caz, voința ta face la fel de mult ca fapta însăși.

13. Și astfel de oameni au existat o mulțime înaintea voastră, există și astăzi și vor mai exista. Aceștia toți vor avea parte de o renaștere spirituală în sufletul lor!

14. Așadar, dacă - asemenea celorlalți - încă nu poți pricepe prea bine în ce constă renașterea propriu-zisă în spirit, Eu ți-am arătat acum motivul, atât de limpede cât am putut. Când însă va veni timpul și vei fi renăscută întru spirit, vei înțelege ce și de ce nu ai putut pricepe acum! Înțelegi acum de ce nu Mă poți înțelege pe de-a-ntregul?”

15. Iara a spus: “Da, Doamne, Tu, singura mea iubire! Acum înțeleg foarte bine! Dar este cu neputință ca cineva să nu Te înțeleagă pe Tine, pentru că Tu luminezi orice nedumerire la fel de curat cum luminează soarele pământul la amiază pe cerul cel mai lipsit de nori!”

16. După aceste cuvinte, ea Mi-a mulțumit pentru învățătura pe care a primit-o și Mi-a promis că doar cu greu va mai râde vreodată de o faptă urâtă a unui om.

Author:  Acustic [ 20.12.2013, 22:34 ]
Post subject:  Capitolul 172 - Cornelius și Iara

Capitolul 172
Cornelius și Iara


1. Dar Cornelius nu contenea să se minuneze de înțelepciunea fetei. La fel se minunau și Faustus cu Philopold, iar Cornelius Mi-a cerut voie să stea, acolo, la masă, de vorbă cu fata despre unele și altele. Iar Eu i-am dat voie. Cornelius era foarte bucuros, la fel și fata și toți cei adunați la masă, iar Eu l-am sfătuit să pună întrebări înțelepte.

2. Dar, când să-i pună fetei o întrebare, Cornelius a căzut pe gânduri și nu mai știa ce să o întrebe. Căci, din îndemnul Meu de a-i pune fetei doar întrebări înțelepte, el a înțeles că discuția nu trebuia să fie doar o conversație fără scop, cum se poartă la masă, ci o discuție plină de miez, și stătea pe gânduri, întrebându-se ce ar putea spune într-o societate atât de distinsă obișnuită să asculte cele mai alese învățături.

3. Cu cât cugeta mai mult și mai adânc, cu atât mai puține lucruri i se păreau demne de a fi discutate cu fata. S-a tot gândit, dar nu a găsit nimic care să i se pară că ar avea vreo valoare.

4. După ce s-a frământat o vreme, Cornelius Mi-a spus: “Ia te uită, eu credeam că va merge mai ușor. Dar cu cât mă gândesc mai mult și mai adânc, cu atât mai puțin găsesc ceva potrivit pentru un copil atât de înțelept!”

5. Eu am spus: “Ei bine, dacă nu-ți vine în minte nimic ieșit din comun, întreab-o despre lucrurile cele mai obișnuite!”

6. Cornelius: “Da, da, numai că și aici e o problemă! Ceva prea banal nu pot totuși să o întreb, iar dintre lucrurile mai importante printre cele obișnuite nu-mi vine nici unul în minte despre care să nu se fi vorbit aici deja de multe ori!”

7. Observând însă încurcătura în care se afla Cornelius, fata a spus: “O, prietene drag, dacă nu găsești nici o întrebare pentru mine, dă-mi voie să te întreb eu pe tine. Pentru că, atunci când este vorba de întrebat, eu n-am nici o problemă: când vreau să pun o întrebare, îmi vin în minte zece.”

8. Cornelius a spus: “O, așa ar fi foarte bine, copila mea nespus de drăgălașă! Dar dacă îmi pui tu o întrebare, se înțelege de la sine că trebuie să răspund la ea, iar dacă va fi să nu pot - ceea ce foarte ușor se poate petrece, căci îmi pari un copil foarte pătrunzător - ce se va petrece?”

9. Fata: “Ei bine, ce se poate petrece atunci?! Atunci voi răspunde singură la întrebarea mea, iar tu vei judeca întrebarea și răspunsul și îmi vei spune dacă m-am rătăcit cumva! Iată, nici pentru mine nu e o joacă să întreb și să răspund. Tocmai de aceea nu mă pune pe gânduri Domnul, singura mea iubire în veci, pentru că între înțelepciunea Lui nesfârșită și cea atât de mărginită care ne-a fost dată nouă, orice comparație este deșartă.

10. Dacă spunem proștii mai mari sau mai mici, distanța dintre noi și Domnul nu se micșorează câtuși de puțin, pentru că noi - prin noi înșine - nu suntem nimic în fața Lui și, dacă găsim în noi ceva pentru El, acel ceva este El însuși, care prin mila Lui pătrunde în inimile noastre.

11. Dar există câțiva înțelepți printre noi, chiar aici, la masa aceasta, pe care eu îi respect nespus. Cu ei nu e bine să mănânci din același blid!

12. Probabil că eu cunosc câteva lucruri pe care acum nu le poate ști nici un om în afară de mine, de Rafael și, bineînțeles, de Domnul, dar la ce-mi folosește să cunosc stelele îndepărtate, dacă în schimb sunt străină aici, pe pământul pe care M-am născut?! E de o sută și de o mie de o rimai rău!”

13. Cornelius: “Cine este acela de la masa noastră față de care ai un respect atât de mare?”

14. Iara: “Viceregele de acolo, care va stăpâni de acum împreună cu bătrânul Uran întregul Pont! Matael este numele său! El ar putea să-mi dea niște nuci cam greu de spart! Cred că la o sută de întrebări n-aș fi în stare să-i dau nici un răspuns deștept!”

15. Matael: “O, copilă dragă, ce modestă ai devenit dintr-o dată! De mult eu nu te mai pot pune în încurcătură! Îți cunosc prea bine ascuțimea minții! Dacă până și Rafael trebuie să se adune bine atunci când stă de vorbă cu tine, cu cât mai mult trebuie să o facă unul ca mine! Iar comandantul Cornelius face foarte bine când cumpănește adânc la ceea ce ar putea să discute cu tine! Căci sunt puține ca tine în tagma ta! Este adevărat că și eu cunosc și înțeleg unele lucruri. Cu toate acestea, nu aș intra niciodată cu tine într-o luptă a înțelepciunii; asta ar fi doar prostie și vanitate din partea mea! Dar orice învățătură primită de la tine îmi va fi oricând plăcută, dragă și scumpă!”

16. Iara: “Așa pățește o biată fată: dacă cumva știe câte ceva, nimeni nu mai îndrăznește să vorbească ceva cu ea! De aceea, aproape că ar fi mai bine pentru ea să știe mai puține pentru a nu le fi neplăcută prietenilor săi mai înțelepți! Dar acum, ce mai pot face?! Să încep să știu mai puține decât știu mi-e cu neputință; nu pot să micșorez lumina din inima mea! Dar această lumină îmi dă într-o măsură tot mai mare iubirea pentru Domnul, pentru cel mai sfânt tată al taților tuturor taților de pe pământ! Da, dacă aș putea să micșorez cât de cât această iubire unică, dar mi-e imposibil! Iar ceea ce știu din această lumină nu este al meu, ci este știința, cunoașterea Domnului în inima mea, și de aceasta nu trebuie să se ferească nimeni, așa cum nici eu nu trebuie să mă feresc de nimeni! De aceea, nobile prieten Cornelius, și tu, nobile Matael, trebuie să puteți vorbi cu mine!”

17. Cornelius: “Da, da, așa e, așa e! Dar știi, preaiubită Iara, tocmai aici e cuiul: cu tine - încep să simt acum foarte limpede - tocmai de aceea e greu de vorbit, pentru că într-adevăr cuprinzi în inima ta prea mult din înțelepciunea cea mai pură! O, altfel ești nespus de gingașă și de drăgălașă, și te-aș putea asculta zile în șir; dar să ți se pună întrebări sau să pui tu întrebări, asta este cu totul altceva! întrebarea se pune ușor; dar apoi vine răspunsul, și în privința asta eu nu stau încă prea bine!

18. În plus, ceva din vechea mea înfumurare nu m-a părăsit încă de tot și de nimic pe lume nu mă tem mai tare decât de o umilință, ceea ce nu e bine, dar nu pot face nimic, pentru că așa am fost crescut de mic, iar un obicei atât de vechi nu te părăsește atât de repede pe cât ți-ar plăcea să crezi.

19. Dar mai așteaptă puțin, o să-mi treacă prin cap ceva deștept și atunci voi avea o mare bucurie când voi primi de la tine un răspuns cu adevărat înțelept!”

Author:  Acustic [ 20.12.2013, 22:38 ]
Post subject:  Capitolul 173 - Întrebarea lui Cornelius către Iara

Capitolul 173
Întrebarea lui Cornelius către Iara


1. Iara s-a mulțumit cu cele auzite, iar Cornelius a început să-și stoarcă de-a binelea mintea, dar fără să reușească să găsească ceva potrivit.

2. După o vreme, lui i-a venit totuși o idee, drept pentru care a întrebat-o pe Iara: “Iată că am găsit totuși ceva. Așadar, spune-mi ce este soarele de fapt și din ce elemente este el format de poate revărsa peste pământ o lumină atât de puternică și o căldură aproape incredibilă! Dacă, preagrațioasa mea Iara, îmi vei putea spune ceva despre asta, atunci, dacă vei accepta, te voi răsplăti regește!”

3. Iara i-a răspuns ușor ironic: “Știi, mărite stăpâne, așa se scot din lac, pentru a-l curăța, peștii cei putrezi, căci aceștia împut și murdăresc apa și o fac nesănătoasă! Ai înțeles, comandante Cornelius?!

4. Dacă ai bogății în surplus, vei găsi, mai ales aici, în orașul distrus de flăcări, destui săraci cărora să le dai un ajutor regesc! Eu însă nu am nevoie de la nimeni de pe acest pământ de vreo răsplată, căci eu am iubirea Domnului și aceasta este singura mea răsplată, totodată și cea mai înaltă!

5. O, sigur că îți voi răspunde la întrebare, datoare nu îți voi rămâne cu nimic, dar în nici un caz nu mă voi lăsa răsplătită de tine pentru aceasta, mai ales într-un mod atât de pământean! Dacă aș primi, ar fi unul dintre cele mai mari păcate, pentru că, în primul rând, i-aș priva de ajutor pe cei cu adevărat nevoiași și, în al doilea rând, ți-aș lua ocazia de a face o faptă într-adevăr bună, cu atât mai mult cu cât eu însămi nu sunt un copil sărman al acestui pământ, ba poate chiar am comori materiale pe care nu le-ai putea plăti cu întreaga ta împărăție, de care însă am la fel de puțin nevoie ca și de răsplata ta regească.

6. Dar să nu crezi că vorbește vreun fel de trufie din mine, ci adevărul cel mai curat și cel mai nevinovat. Pentru că, dacă aș avea în mine doar cea mai mică scânteie de trufie, nu aș ședea aici, lângă Domnul tuturor Domnilor și lângă învățătorul tuturor învățătorilor! Cu o astfel de propunere, altfel foarte dragul meu prieten Cornelius, ai cam dat-o în bară!

7. Vezi tu, oamenii care - asemenea mie - se bucură de bunăvoința Domnului, chiar dacă de-a pururi nemeritată, trebuie judecați și tratați altfel decât ceilalți oameni ai naturii și ai lumii!

8. Tu credeai că eu, o simplă fată tânără de cel mult paisprezece ani, aș fi la fel de cochetă ca celelalte fete ale pământului și că voi fi chiar foarte bucuroasă să fiu îmbrăcată în straie regești; dar o asemenea cochetărie este mai departe de mine decât cea mai mică stea pe care o poate descoperi ochiul tău pe cer, iar asta înseamnă mult! Așa încât va trebui să-ți retragi oferta de răsplată, altfel nu-ți voi răspunde în nici un caz la întrebare!”

9. Cornelius: “Ei bine, dacă oferta mea a fost primită atât de prost, îți voi îndeplini dorința și o voi lua înapoi, făcând astfel ceea ce m-ai sfătuit. Dar atunci te rog să-mi răspunzi din prietenie la întrebarea pe care ți-am pus-o!”

10. Aici Iara s-a adunat puțin și a spus: “Vrei să afli de la mine ce este soarele și din ce elemente este compus, astfel încât poate revărsa o lumină atât de puternică și o căldură atât de mare asupra pământului?

11. Ei bine, eu pot să-ți dau un răspuns întru totul adevărat, dar la ce-ți va folosi?! Tu poți crede așa cum crede un orb pe cineva care îi spune despre o floare că are o minunată culoare roșie. Se va putea convinge vreodată acel orb, el însuși, că floarea este într-adevăr atât de minunat de roșie? Cu greu i s-ar putea întâmpla în viața asta, iar în viața cealaltă sufletul liber de chingile trupului se va interesa prea puțin de așa ceva, pentru că atunci va putea oricum să învețe într-o singură clipă mai mult decât se poate învăța aici cu toată hărnicia în cincizeci de ani trăiți cu greu!”

12. Cornelius: “Aici, preagrațioasa mea fată, ai dreptate! Ad personam meam (eu personal) nu mă voi putea convinge niciodată dacă ceea ce îmi vei spune despre soare este adevărat; dar acum știu că nu mă poți minți, pentru că ceea ce știi tu, nu știi și nu poți să știi decât de la Domnul. Și, de aceea, poți să-mi spui despre soare tot ce dorești, iar eu voi primi totul drept adevăr deplin și neîndoielnic!”

13. Iara: “Bine! Voi vedea dacă nu vei începe să dai din umeri! Așadar, ascultă-mă!”

Author:  Acustic [ 20.12.2013, 22:42 ]
Post subject:  Capitolul 174 - Soarele natural

Capitolul 174
Soarele natural


1. Iara: “Iată, soarele este și el, asemenea pământului nostru, o lume locuibilă și locuită, doar că de o mie de ori câte o mie mai mare decât pământul nostru, care, după cum bine vezi, nici el nu e tocmai mic. Dar lumina care pornește de la acea lume mare nu este dată de pământul locuit al soarelui, ci doar de aerul care îl înconjoară, a cărui suprafață foarte netedă, aflată într-o continuă frecare puternică cu eterul care îl înconjoară, produce continuu o cantitate incalculabilă de fulgere luminoase, iar, în al doilea rând, această imensă oglindă rotundă captează lumina eonilor de sori și o reflectă înapoi în toate direcțiile.

2. Prin această strălucire a soarelui nostru, pământul - asemenea multor altor pământuri pe care le numim planete - este luminat și încălzit. Dar căldura nu ajunge pe pământ odată cu lumina din soare, ci este produsă aici, ca efect al luminii.

3. Lumina vine de departe, dar căldura este produsă aici, și anume prin faptul că, datorită luminii, diferitele spirite ale naturii din cer, apă și pământ sunt puse în mișcare. Și tocmai această activitate este ceea ce percepem și numim noi căldură, sau, la o activitate mai intensă a spiritelor de care vorbeam, arșiță. Dar, așa cum lumina poate deveni din ce în ce mai puternică, până la infinit, la fel poate și căldura sau arșița să devină din ce în ce mai mare.

4. «Dar» - vei întreba - «cine poate exista pe soare? Pentru că, dacă lumina este acolo atât de puternică, nici căldura nu va fi mai prejos». Ei bine, lucrurile nu stau chiar așa. În interiorul corpului propriu-zis al soarelui nu pătrunde nici a mia parte din întreaga putere luminoasă a soarelui și, de aceea, solul soarelui nu este cu mult mai luminos și mai cald decât cel de aici, de pe pământul nostru, iar creaturile lui Dumnezeu pot exista și trăi acolo la fel de bine ca și pe acest pământ. Doar că acolo nu poate exista noapte, pentru că totul e scăldat în lumina proprie, nesecată a soarelui.

5. Așadar, locuitorii soarelui nu știu ce este noaptea; cu toate acestea, în timpul veșnicei lor zile, ei pot vedea destul de bine stelele și planetele care înconjoară soarele, inclusiv pământul nostru. Aceasta se datorează cerului deosebit de curat care înconjoară soarele pe o distanță de o mie două sute de ore de mers în toate direcțiile, care - este adevărat - din când în când e tulburat de nori foarte denși, dar are și perioade și regiuni total lipsite de nori, de unde lumile exterioare pot fi observate foarte bine, mult mai bine decât de pe oricare altă planetă.

6. Soarele se rotește și el în jurul axei proprii, dar nu în aproape douăzeci și patru de ore, ca pământul nostru, ci în douăzeci și nouă de zile. De aceea, locuitorii soarelui pot vedea în acest timp tot cerul înstelat, mai ales locuitorii din fâșia centrală, care, după părerea mea, sunt cei mai înțelepți și cei mai frumoși oameni ai soarelui. Locuitorii celorlalte fâșii corespund mai mult diferitelor planete.

7. În ceea ce privește structura interioară a uriașului corp solar, eu intuiesc că s-ar putea să fie mai multe corpuri ca niște sfere, plasate una în cealaltă, la distanțe de două, trei, până la patru mii de ore de mers, care însă nu sunt constante, fiindcă aceste corpuri solare interioare se dilată adeseori, apoi revin la dimensiunile normale. Golurile dintre ele sunt umplute fie cu apă, fie chiar cu aer,

8. Dar de ce trebuie să fie toate acestea așa nu știu să-ți spun. Acest lucru îl știe numai Domnul și Maestrul Veșniciei, care sade aici lângă mine. Dacă vrei să știi mai multe, va trebui să te adresezi Celui unic și fără-de-pereche!”

9. Cornelius: “Îți mulțumesc, copilașul meu drăgălaș și deosebit de bun, pentru informațiile pe care mi le-ai dat, pe care chiar cu rațiunea mea le primesc cu încredere de la alpha la omega; căci nu găsesc nimic irațional în ele. Dar cât de departe trebuie să fie soarele de pământ dacă, deși este o lume atât de imensă, nouă ne apare ca fiind atât de mică?”

10. Iara: “Pentru asta nu avem pe pământ o unitate de măsură; egiptenii au avut una, și urmașii noștri îndepărtați - în Europa, nu în Asia - vor inventa iarăși o unitate de măsură. Dar ceva îți pot spune totuși, că o săgeată care ar fi trasă cu toată forța de pe pământ spre soare și ar zbura cu cea mai mare viteză ar avea nevoie de douăzeci de ani pământeni ca să ajungă la soare!

11. Acum poți calcula și singur. Măsoară timpul în care o săgeată parcurge 1000 de pași de bărbat. Vei vedea că, oricât de repede ar zbura, ea are nevoie de două clipe pentru a parcurge 1000 de pași. O oră are 1800 de astfel de intervale de câte două clipe. O zi are 24 de ore, iar un an are 365 de zile, asta probabil că știi. Dacă știi toate acestea și ești în stare să socotești un pic, vei afla imediat cât de departe de pământ e soarele! Mai multe nu-ți pot spune; chiar dacă aș ști, tot îmi lipsește unitatea de măsură și numărul potrivit! Imaginează-ți de 40 de ori 1000 ori 1000 de ore de drum de câmpie și vei înțelege aproape ce înseamnă distanța de la pământ până la soare!”

12. Cornelius a făcut ochii mari și a spus: “Nu, asta n-aș fi crezut niciodată la această fată; ea socotește cu cele mai mari numere de pe lume cum socotim noi cu cifrele mici pe degete! Îl întrece până și pe Euclid, marele maestru matematician! Așa ceva nu mi s-a mai petrecut! Doamne, spune-mi Tu dacă trebuie să iau tot ce am auzit ca atare! Mie cel puțin, mi se pare că fata a cam nimerit-o!”

Author:  Acustic [ 20.12.2013, 22:44 ]
Post subject:  Capitolul 175 - Educația inimii și educația minții

Capitolul 175
Educația inimii și educația minții


1. Eu am spus: “Da, nu trebuie să iei totul chiar ca literă de evanghelie, dar chiar și așa, ea a rostit adevărul, care în timp va avea efecte bune, scăpându-i pe oameni de niște superstiții. Pentru că în legătură cu lumina cerului înstelat oamenii au cele mai multe superstiții. Dar acum nu e încă timpul să le dăm lămuriri complete în privința aceasta. Acum trebuie, înainte de orice, să formăm din larvele umane actuale adevărați oameni treziți în spirit.

2. Iar acest lucru este cu putință numai dacă omul se cunoaște mai întâi pe el însuși, iar apoi și pe Dumnezeu, pe care trebuie să Îl iubească mai presus de orice, din toate puterile sale. Dacă omul ajunge să fie capabil să primească Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, el va deveni receptiv și la toate celelalte adevăruri, nedescoperite până acum, și le va putea pricepe!

3. Dar dacă i s-ar băga în cap toate dintr-o dată, el nu ar mai pricepe nimic și atât și-ar bate capul cu ele încât ar lua-o razna!

4. De aceea, iată care trebuie să fie principiul fundamental: înainte de orice știință, oamenii trebuie să devină mai întâi oameni adevărați, pentru că altfel acea știință, oricare ar fi ea, le va face mai mult rău decât bine. Căci orice știință ocupă numai mintea, care își are sediul în creier, iar inima, ca fundament al vieții, rămâne necioplită și sălbatică, asemenea inimii unui animal de pradă, iar împreună cu știința ea devine capabilă de mai mult rău decât fără aceasta. Căci, pentru o inimă lipsită de Dumnezeu, știința este o poartă larg deschisă pentru răul de tot felul!

5. De aceea, prieteni și frați, mai întâi puneți-le orbilor în inimă adevărata lumină a vieții, și, prin aceasta, luminați apoi și mintea sufletului, iar atunci toată știința va deveni o adevărată binecuvântare pentru om!

6. Este demn de laudă să ai cunoștințe bogate, pentru că astfel îi poți da câte unui om un sfat bun; dar și mai bine este să iubești mult și cu adevărat! Căci iubirea trezește și însuflețește, în timp ce știința nu face decât să dea o satisfacție, după care se grăbește la odihnă!

7. Așadar, știința poate ajuta puțin pe cineva pentru un scurt răstimp, dar ea dăunează trezirii lui spirituale. În schimb, dacă apare cu timpul din lumina spiritului, ca un adaos nepericulos, atunci ea devine plină de căldura vieții și însuflețită ca lumina soarelui, care nu numai că emite lumina din sine, ca nici o altă lumină, dar o și însuflețește, pentru că lumina ei ascunde în sine căldura vieții și o transmite acolo unde ajunge, iar pe aceea existență deja o însuflețește și mai mult.

8. Credeți-Mă că nenumăratele minuni care se rotesc și se mișcă în spații inimaginabile pentru voi sunt ascunse în spiritul fiecărui om. De aceea, aveți grijă și preocupați-vă să vă treziți mai întâi din punct de vedere spiritual și veți vedea limpede apoi, în voi înșivă, ceea ce nici un ochi n-a văzut și nici un simț n-a perceput vreodată; atunci veți putea percepe totodată cu claritate, prin toate celelalte simțuri, acel «ceva» misterios ce vi se va dezvălui din voi înșivă.

9. Cei care Îl recunosc cu adevărat și Îl iubesc pe Dumnezeu în Mine, Fiul Omului, se vor bucura deja în viața aceasta de fericiri ale căror splendori încă nu le-a perceput prin simțuri nici un om! Dar, pe calea științei pure, nici un om nu va ajunge vreodată acolo! Înțelegi, Cornelius, aceste lucruri?”

Author:  Acustic [ 20.12.2013, 22:47 ]
Post subject:  Capitolul 176 - Destinul învățăturii divine

Capitolul 176
Destinul învățăturii divine


1. Cornelius: “Da, Doamne, ce ai spus Tu este un potop de adevăruri care, după măsurile vieții omenești, nu s-au mai întâlnit niciodată, pentru că dacă aceste adevăruri ar fi fost vreodată pronunțate și ar fi circulat, oamenii le-ar fi recunoscut drept ceea ce sunt și ar fi trăit strict după ele, iar efectul nu ar fi rămas ascuns.

2. Dar, după câte știu eu - și nu știu puține lucruri - ele nu s-au mai întâlnit la noi, păgânii, ba dimpotrivă. De aceea Socrate, Platon, Plotin și Phrygius trebuie admirați ca mari spirite, împreună cu câțiva mari bărbați ai Romei care au reușit, printr-o strădanie eroică împotriva lupilor politeismului, să Îl descopere și să se apropie de unicul și singurul Dumnezeu adevărat.

3. Platon a descoperit că singurul Dumnezeu adevărat, chiar dacă necunoscut, trebuie să fie iubirea cea mai curată. Cu cât se gândea mai mult la Dumnezeul necunoscut, cu atât mai tare se încălzea inima lui. Și, când și-a dat seama că această căldură binefăcătoare devine din ce în ce mai mare, ba un medic i-a spus chiar că ar fi o boală, Platon a râs și a spus: «Dacă aceasta este o boală, atunci îmi doresc ca inima mea să sufere de ea tot mai mult, pentru că îmi face incomparabil mai bine decât orice sănătate multlăudată!»

4. Și Platon L-a iubit pe Necunoscut din ce în ce mai mult și a povestit el însuși cum, în momentele cele mai înalte ale iubirii pentru Dumnezeul necunoscut, L-ar fi văzut pe acest Dumnezeu, ca și când ar fi fost pe deplin contopit cu El. Și ce bucurie de nedescris a simțit!

5. Lucruri asemănătoare povestesc și ceilalți mari înțelepți, învățătura lor ar fi fost cu siguranță o binefacere pentru oameni dacă slujitorii zeilor nu s-ar fi opus prin tot felul de ticăloșii răspândirii ei.

6. Dar întotdeauna a fost așa și probabil că așa va rămâne. Adevărul nu și-a putut găsi niciodată locul, pentru că cei care ar fi trebuit să fie slujitorii săi cei mai apropiați, i-au tăiat cu timpul ei înșiși calea, conduși de interesele cele mai meschine, l-au introdus într-un labirint și l-au condus de pe drumul de început, drept și deschis, pe o mie de drumuri lăturalnice și cotite care, mărginite de ziduri sumbre, îl împiedicau pe cel care căuta să găsească vreodată centrul în care se afla vechiul templu al adevărului.

7. Doamne, nici învățătura Ta nu va avea o soartă mai bună până la urmă, dacă se va apuca vreun preot să o propovăduiască! Sigur că învățătorii își au rostul lor, dar din zece unul sigur este râios și, în scurtă vreme, îi molipsește și pe ceilalți, și atunci apar toate problemele!

8. Moise, marele înțelept din Cairo, fiul adoptiv inițiat în toate al fiicei faraonului, a scris adevărul divin pe tăblițe de marmură și a poruncit cu putere dumnezeiască, sub amenințarea celor mai aspre pedepse, să fie propovăduit poporului doar acel adevăr, după ale cărui învățături să trăiască și să viețuiască. Au trecut abia o mie de ani de atunci și cum stau lucrurile cu sfânta învățătură a tăblițelor de marmură?! În afară de nume, nu a mai rămas nici o urmă! Unde este vechiul chivot al legii, minunatul, care trezea spaima și viața? Unde sunt tăblițele străvechi, pe care le-a scris Moise cu propria mână, pentru eternitate? Iată, toate au fost șterse sub urmașii lui Moise, doar de dragul păcătoaselor interese lumești!

9. De aceea spun, fără a fi profet: așa cum a fost mereu, așa e și acum, și așa va fi întotdeauna dacă Tu, o, Doamne, îți vei lăsa învățăturile în mâinile oamenilor. Într-o mie de ani va fi vai de ele, iar oamenii vor căuta în ele adevărul, în plină zi, asemenea lui Diogene, și totuși nu-l vor găsi pe de-a-ntregul.

10. A, sigur că adevărul întreg va fi păstrat, în secret, de câțiva, dar pentru ceilalți nu va mai rămâne nimic mai mult decât ceea ce le-a rămas copiilor de acum ai lui Abraham de la Moise, și anume învelișul și numele gol! Cine mai înțelege ceva din spiritul regulamentelor mozaice?

11. De aceea spun, și la asta rămân: oamenii au fost întotdeauna astfel și, cu mici diferențe, așa vor rămâne.

12. Întotdeauna ceva nou îi va face curioși și agitați, dar cum se obișnuiesc cât de cât cu acel ceva nou, chiar și lucrul cel mai sublim le va apărea oamenilor ca fiind banal, lipsit de valoare și indiferent! Pentru a le menține interesul, trebuie să se petreacă din când în când câte o ciudățenie și trebuie să existe o variație care, desigur, să nu afecteze chestiunea în esența ei, căci altfel omenirea va începe din nou să-și facă, sub tunete și fulgere, din pură plictiseală, viței de aur și să danseze plini de voie bună în jurul lor.

13. Da, din această cauză pot fi iertați chiar unii preoți care, în locul originalului, îi vând poporului zorzoanele cele mai jalnice drept ceva curat dumnezeiesc, pentru că, odată ce curentul întunericului a devenit foarte puternic, nu se mai poate înota împotriva lui și preotul cel mai bine intenționat - chiar dacă în sinea lui păstrează în tăcere o luminiță de adevăr - trebuie să se lase nolens seu volens (vrea, nu vrea) în voia curentului, altfel se duce la fund!

14. Doamne! De când e omenirea pe acest pământ acest rău a însoțit-o permanent, asta nu se poate nega. Oare omenirea nu va putea fi lecuită niciodată total și radical de acest rău vechi? Căci eu nu văd motivul pentru care ar trebui să se prăpădească din nou și să piară din cauza lui!”

Author:  Acustic [ 20.12.2013, 22:49 ]
Post subject:  Capitolul 177 - Demnitatea libertății voinței omului

Capitolul 177
Demnitatea libertății voinței omului


1. Eu am spus: “Da, ascultă, dragul Meu! Aceasta este o chestiune de necesitate stringentă pe acest corp ceresc pe care oamenilor le este dat să devină prin ei înșiși adevărați copii ai lui Dumnezeu!

2. Cea mai mică îngrădire spirituală a voinței libere, care ar pomi de la Dumnezeu, ar distruge aceasta intenție a Sa!

3. De aceea, aici, pe pământ, trebuie să existe un spațiu pe deplin liber, în care omul să poată alege atât viciul cel mai rău, demn de iadul cel mai fierbinte, cât și virtutea cea mai înaltă, demnă de toate cerurile, căci altminteri nu se va alege nimic din devenirea copiilor lui Dumnezeu pe acest pământ!

4. Și aici se ascunde motivul pentru care chiar și cea mai minunată învățătură dumnezeiască este târâtă cu timpul în noroiul cel mai murdar!

5. Nimeni nu va putea spune despre învățătura Mea că ar cere ceva împotriva naturii, absurd sau imposibil. Și totuși, cu timpul, vor apărea asemenea precepte dure și irealizabile, încât nici un om nu le va putea urma!

6. Dintr-un zel exagerat, oamenii vor fi căsăpiți cu sutele de mii, mai rău decât cele mai rele animale ale pădurii, și se va crede că I se face lui Dumnezeu un serviciu deosebit de plăcut.

7. Da, Eu însumi va trebui să Mă las prins de oameni, dacă așa vor voi, și omorât în trup, tocmai pentru a le crea astfel spațiul cel mai mare pentru libertatea voinței lor; pentru că, abia din această - cea mai înaltă și absolut neîngrădită - libertate, oamenii acestui pământ au posibilitatea de a se înălța pentru a deveni adevărații copii ai lui Dumnezeu, întru totul asemenea Lui, ei înșiși mici dumnezei.

8. Pentru că, așa cum Eu însumi sunt una cu Dumnezeu de la o eternitate la alta doar prin puterea voinței Mele neîngrădite, la fel trebuie să fie și copiii iubirii Mele, în veci!

9. Dar, pentru a deveni astfel, este necesar acel proces al educării spirituale care ție deocamdată nu îți este pe plac. Dar gândește-te puțin și vei vedea că altfel nu se poate!

10. Acolo unde trebuie atinsă măreția, trebuie să existe și josnicia!”

11. Cornelius a căzut o clipă pe gânduri, după care a spus: “Da, da, Doamne, simt că în pieptul meu începe să se facă lumină! Sigur că ar trebui să pricep, dar mai există nori și cețuri prin care nu pătrunde nici o rază adevărată până la mine. Dar, în anumite momente, simt totuși că se luminează în mine și atunci pricep câte ceva, astfel încât înțeleg acum că mi-ar fi cu neputință să am vreo îndoială în privința aceasta. Dar, că aș vedea limpede în această sferă a înțelepciunii, probabil necunoscută tuturor până acum, încă nici nu poate fi vorba!

12. Tu, Doamne, ai putea să-mi aprinzi în inimă și în sfera aceasta o luminiță ceva mai puternică!”

13. Eu: “Sigur că aș putea, dar atunci lumina mai puternică nu ar fi a ta, ci opera Mea și, prin urmare, ceva străin în tine. Atunci nu ar mai trebui să cauți, să rogi sau să bați (ca să ți se deschidă).

14. Eu însă doresc, și trebuie să doresc astfel, ca fiecare om să înainteze pe drumul însemnat de Mine și să dobândească, prin efort propriu și jertfă de sine, ceea ce îi trebuie aici și dincolo, altminteri nu va fi niciodată liber în acțiunile sale și, din această pricină, nu va fi nici independent.

15. Iar independența deplină este indispensabilă fericirii celei mai înalte.

16. Privește la un servitor, oricât de bine plasat ar fi el! El dispune de aproape tot ceea ce are și foarte bogatul său stăpân; poate savura mâncărurile cele mai bune și poate bea vinul de la masa primitoare a stăpânului său. Dacă stăpânul său călătorește pe mare sau pe uscat, servitorul îl însoțește și se bucură de tot ceea ce se bucură și stăpânul. Cu toate acestea, ei trăiesc un sentiment de fericire diferit.

17. Servitorul gândește adeseori: «Am un stăpân bun, care nu îmi cere nimic ce aș putea numi nedemn, sunt respectat și bine întreținut. Dar, dacă vreodată aș uita de mine, el mi-ar putea spune: “Slujitorul meu, te-am ținut ca pe propriul meu fiu și ți-am cerut doar servicii ușoare și echitabile. Dar tu ai uitat de tine și ai început să faci pe stăpânul, așa că nu îmi mai poți fi de folos ca slujitor. De aceea, pleacă din casa mea!” Și atunci ar trebui să plec și aș fi un cerșetor; iar stăpânul meu ar rămâne stăpânul multelor sale averi.»

18. Iată, prietene, acest gând tulbură adeseori fericirea slujitorului! Dar stăpânul este cu adevărat fericit, chiar dacă ține foarte mult la slujitorul său devotat; el nu va trebui niciodată să se îngrijoreze, chiar dacă acesta îl va părăsi, fiindcă în locul lui va găsi oricând cu ușurință sute de alți servitori. El va rămâne întotdeauna stăpânul foarte avut, posesorul independent al unor mari averi și al altor comori incalculabile. De aceea, fericirea lui nu poate fi tulburată, în timp ce aceea - condiționată - a slujitorului își poate afla sfârșitul oricând. Și, iată, la fel stau lucrurile și aici!

19. Câtă vreme Eu, ca Stăpân al vieții și luminii, trebuie să vă insuflu necontenit viață și lumină, sunteți doar robii și servitorii Mei. Căci Eu pot să vă mențin viața și lumina câtă vreme vreau Eu. Și apoi, de unde veți mai lua lumina și viața?! Nu este suficient gândul că cele spuse acum s-ar putea petrece întocmai pentru a trezi în tine o mare neliniște?!

20. Dar, când într-un suflet mai poate fi trezită teama, spaima sau neliniștea, nu se poate vorbi de o fericire deplină și de mântuire!”

Author:  Acustic [ 20.12.2013, 22:53 ]
Post subject:  Capitolul 178 - Predispozițiile și menirea omului

Capitolul 178
Predispozițiile și menirea omului


1. (Domnul): “Tocmai de aceea am venit Eu însumi pe acest pământ, destinat formării copiilor Mei adevărați, ca să vă eliberez de legăturile necesităților care înlătură orice creatură, să vă arăt, prin vorbă și faptă, calea către libertatea adevărată, independentă, veșnică a vieții, să vă croiesc și să vă netezesc acest drum prin exemplul Meu cum altul nu a mai fost.

2. Doar pe această cale veți putea pătrunde în măreția de neînchipuit a lui Dumnezeu, care este Tatăl Meu și al vostru.

3. Căci, ca om, sunt și Eu om la fel cum sunteți și voi, dar în Mine sălășluiește măreția primordială divină a Tatălui, care este în Sine iubirea cea mai pură. Și nu omul din Mine vă vorbește acum, ci cuvântul pe care Îl trimit către voi este Cuvântul Tatălui, care este în Mine și pe care Eu Îl cunosc prea bine, dar voi nu Îl cunoașteți, căci dacă L-ați cunoaște, venirea Mea ar fi zadarnică. Dar tocmai pentru că nu Îl cunoașteți și nu L-ați cunoscut încă niciodată, am venit Eu însumi pentru a vi-L arăta și a vă învăța să-L cunoașteți.

4. Dar dorința Tatălui este ca toți oamenii care cred în Mine, Fiul Omului, și care cred că am fost trimis de Tatăl să primească în ei viața veșnică și măreția Tatălui, pentru a deveni copii adevărați ai Celui Preaînalt și pentru a rămâne astfel în veci!

5. Însă, pentru ca acest lucru să se petreacă, trebuie ca pe această lume cerul și iadul să stea sub același acoperiș! Fără luptă nu există victorie! Acolo unde trebuie atins supremul, trebuie dusă și cea mai grea luptă. Pentru a atinge o extremă, trebuie mai întâi să te rupi de extrema opusă!

6. Dar cum ar putea exista, chiar și numai în închipuire, o extremă foarte înalță fără una foarte joasă?! Sau poate că vreunul dintre voi își poate imagina dealuri fără văi între ele?! Înălțimea munților nu se măsoară oare după punctele cele mai joase ale văilor?! Așadar, trebuie să existe văi foarte adânci, și cine locuiește în ele trebuie să se cațere cu mult efort pe creastă, pentru a cuceri perspectiva cea mai liberă și cea mai amplă. Dar dacă nu ar exista văi, nu ar exista nici munți, și nimeni nu s-ar putea urca pe o înălțime care să îi ofere o priveliște mult mai amplă decât cea obișnuită.

7. Acesta este doar un termen de comparație material, dar conține asemănări și corespondențe cu realitatea spirituală nesfârșită, care vor căpăta din ce în ce mai multe semnificații pentru cel care poate și vrea să gândească.

8. În sfera vieții interioare însă, voi sunteți chemați și aleși să atingeți supremul, așadar trebuie să existe și un punct inferior undeva în voi; iar voi aveți o voință perfect liberă și puterea de a lupta împotriva inferiorului din voi înșivă, putere dată vouă de Dumnezeu pentru vecie.

9. Vezi, dragul meu prieten Cornelius, așa stau lucrurile și acestea sunt raporturile dintre ele în această lume, tocmai pentru că așa trebuie să fie! Și sper că acum nu mai ai întrebări în privința aceasta!

10. Aș putea să te conduc în spirit pe alt corp ceresc, pe care ai întâlni totul într-o desăvârșire asemănătoare desăvârșirii inimitabile din lumea animalelor. Dar la ce le folosește animalelor această desăvârșire mereu repetabilă? Ea le acoperă doar necesitățile vitale sărace și uniforme. Dar dacă te îndepărtezi de ele chiar și la o distanță cât grosimea unui fir de păr, nu mai găsești nimic!

11. Pot fi crescuți copii ai lui Dumnezeu în asemenea condiții?!

12. Dar în voi, oamenii, se află infinitul, doar că nu este revelat. De aceea, când vine pe lume, copilul nu știe și nu poate face absolut nimic, aflându-se mult sub nivelul unui animal nou-născut al oricărei specii.

13. Dar tocmai pentru că este atât de gol, de slab și total neajutorat, inconștient aproape ca un polip de pe fundul mării, ca un vas complet gol, el poate urca pană la cea mai înaltă conștiință divină și poate atinge desăvârșirea!

14. De aceea, luați seama la tot ce v-am spus acum și respectați-Mi cuvântul prin purtarea voastră, și atunci veți ajunge acolo unde sunteți chemați și aleși să ajungeți pentru tot veacul și pentru toată eternitatea! Spune-Mi acum, prietene Cornelius, ce gândești despre acest pământ și despre oamenii lui, aflați în lumină și în întuneric?”

Author:  Acustic [ 20.12.2013, 22:56 ]
Post subject:  Capitolul 179 - Amintirea lui Cornelius despre nașterea lui Iisus

Capitolul 179
Amintirea lui Cornelius despre nașterea lui Iisus


1. Cornelius s-a gândit o vreme, după care a spus, cuprins de mirare: “Doamne, Doamne - da, foarte bine, da! Dar rămân la convingerea mea, potrivit căreia, dacă Tu ai intra sub acoperișul casei mele, eu niciodată nu voi putea fi demn de asta! Pentru că Tu singur ești Acela despre care marele rege al evreilor, David, ai cărui psalmi i-am citit deja în tinerețea mea, a proorocit astfel: «Porți, ridicați-vă capetele; ridicați-vă, porți vecinice, ca să intre împăratul slavei! Cine este acest împărat al slavei? Domnul cel tare și puternic, Domnul cel viteaz în lupte!» (Psalm 24, 7-8)

2. Am știut asta, cum am spus, chiar din tinerețea mea, și e ciudat că lucrurile s-au potrivit astfel încât a trebuit să fiu un martor al nașterii Tale în Betleem și, în același timp, cel care le-a arătat părinților Tăi pământeni un drum de fugă din fața teribilei urmăriri a bătrânului Irod. (Vezi „Copilăria lui Iisus”, n.r.)

3. Atunci însă aveam abia 25 de ani împliniți, iar acum sunt cu 30 de ani buni mai bătrân; am trecut în acest răstimp prin multe și am participat la multe, am văzut, am auzit și am aflat multe. Cu toate acestea, straniile cuvinte ale lui David, nașterea Ta și toate semnele care au însoțit-o îmi sunt încă atât de limpezi în minte, ca și când aș fi trecut prin ele abia ieri sau alaltăieri. Și între timp aud iarăși: «Porți, ridicați-vă, capetele; ridicați-vă, porți vecinice, ca să intre împăratul slavei! Dar cine este împăratul slavei? Domnul cel tare și puternic, Domnul cel viteaz în lupte!»

4. Și mi-am spus în minte aceste cuvinte chiar de atunci, la nașterea Ta, iar atunci când Tu, Doamne, mi-ai însănătoșit slujitorul, și când apoi, din marea Ta îndurare, te-am întâlnit, aceste versuri mi-au umplut inima cuprinsă de iubire și respect pentru Tine. Iar acum spun și eu și mărturisesc că Tu singur ești marele, veșnicul împărat al slavei pe care L-a cântat marele rege înțelept al evreilor în spiritul său profetic! Și dacă nu ai fi acel împărat Savaot, cum ai putea vorbi despre oamenii acestui pământ așa cum tocmai ai vorbit?!

5. Da, numai dacă aceste cuvinte preasfinte ale Tale ne-ar și rămâne fixate în memorie! Din păcate însă, memoria nu a fost niciodată punctul meu forte. Cu toate acestea, esența îmi rămâne întotdeauna. Dar ce ne-ai spus Tu acum este dincolo de toate noțiunile lumești și, deși înțeleg într-o oarecare măsură ce ai vrut să spui, totuși parcă trăiesc un vis luminos și îmi va fi foarte greu să împărtășesc totul alor mei cât se poate de limpede, pentru că memoria mea nu poate reține toate vorbele așa cum au ieșit din preasfânta Ta gură.”

6. Eu: “Oh, pentru aceasta vom găsi imediat o rezolvare! Iată, Îl avem aici pe îngerul Rafael. Pune doar să-i fie date câteva foi de pergament de calitate și el îți va scrie îndată această cuvântare a Mea, care este foarte importantă!”

7. Cuprins de cea mai mare bucurie, Cornelius și-a chemat imediat slujitorii și le-a cerut să îi aducă vreo douăzeci de foi din cel mai bun pergament, niște negreală și un condei de aur.

8. Apoi, îngerul nu a făcut altceva decât să atingă pergamentul cu condeiul muiat în negreală și, într-o singură clipă, toate foile au fost umplute cu un scris bine proporționat.

9. Îngerul i-a întins foile lui Cornelius, iar acesta, după ce și-a trecut privirea peste ele, nu s-a putut minuna destul de rapiditatea cu care a scris îngerul. Căci Cornelius nu fusese încă martorul celorlalte demonstrații de scriere rapidă ale lui Rafael, motiv pentru care rapiditatea cu care acesta notase cuvintele rostite de Mine îl uimea foarte tare, mai ales că îngerul le scrisese și în greacă, și în latină, iar aceasta atât de corect, încât nu lipsea nici o liniuță.

10. Kisjonah, Faustus și cunoscutul Philopold au devenit și ei foarte atenți, iar cel din urmă, însetat de cunoaștere, a început să-l întrebe pe Rafael cum se poate scrie ceva cu o asemenea viteză.

11. Îngerul însă a spus: “Prietene, celor din tagma mea lucrul acesta le este oricând posibil, cu ajutorul Domnului, dar să-ți explic ție mi-e imposibil. Căci aceasta este o calitate pe care o are orice spirit desăvârșit – nu doar să scrie astfel, ci și să săvârșească orice acțiune într-o singură clipă, indiferent de forța pe care o implică. Vrei să fie distrus sau nimicit un deal sau un munte mare, să fie secat un lac sau să fie transformat într-o câmpie mare, ori să fie nimicit un pământ întreg sau soarele, de o mie de ori câte o mie mai mare, sau ai vrea să mă trimiți pe una dintre stelele cele mai îndepărtate, de unde să-ți aduc un semn că am fost într-adevăr acolo? Ei bine, toate acestea s-ar putea petrece într-o singură clipă, atât de repede încât probabil că nu ai putea percepe cu simțurile tale nici măcar faptul că am fost plecat de lângă tine. Cum se pot petrece însă toate acestea, asta poate pricepe numai spiritul pur.

12. Când vei fi cândva renăscut întru spirit, vei înțelege și vei putea face și tu la fel. Dar atâta vreme cât nu ești renăscut în spirit, nu poți recunoaște aceste însușiri ale spiritelor pure oricât aș încerca eu să ți le dezvălui! Dar întreabă-te cum poate gândul tău să ajungă într-o clipă de aici la Roma sau la Ierusalim și în aceeași clipă înapoi aici, la tine. Dacă îți poți explica asta, prietene Philopold, atunci vei pricepe curând și rapiditatea mea.”

13. Philopold: “Da, da, minunată și uimitoare ființă îngerească, gândul țâșnește încoace și încolo și nimeni nu îi poate măsura rapiditatea. Dar gândul nici nu se întrupează în ceva anume, el este doar o imagine fugară. Dacă cineva vrea să-și realizeze gândul, el trebuie să se apuce de treabă cu mâinile și e nevoie de mult timp până când imaginea gândului se poate vedea în realitate, pe când la tine, în mod miraculos, gândul este deja o lucrare terminată. Iată, în asta constă diferența uriașă dintre gândurile mele și ale tale.”

Author:  Acustic [ 20.12.2013, 23:00 ]
Post subject:  Capitolul 180 - Esența și menirea îngerilor

Capitolul 180
Esența și menirea îngerilor


1. Îngerul: “Nu e nici o diferență! Lasă-ți spiritul să renască mai întâi, iar apoi gândul tău va fi și el o lucrare miraculoasă desăvârșită, divină, în toate cele care își au fundamentul în ordinea lui Dumnezeu!

2. Să nu cumva să crezi că eu sunt acela care face toate acestea; pe toate le face spiritul Domnului, care îmi umple ființa interioară. Căci noi, îngerii, nu suntem în esență altceva decât focare de iradiere ale spiritului divin! Într-un fel, se poate spune că noi suntem voința atotputernică a lui Dumnezeu, personificată. Cuvântul nostru este vorbirea gurii Lui, iar frumusețea noastră, este un reflex al nesfârșitei Sale măreții și al maiestuozității Sale nemăsurate.

3. Dar, chiar dacă Domnul Dumnezeu, în maiestuozitatea înțelepciunii și puterii Sale, este nesfârșit, El este totuși - din iubirea Tatălui - aici, cu și printre voi, ca un om limitat. Și tocmai această iubire, care Îl face pe El însuși om în fața voastră, ne dă și nouă, îngerilor, chip de om în fața voastră, căci altminteri nu suntem decât lumină și foc, țâșnind permanent prin toate nesfârșitele spații ca niște gânduri mari, Creatoare, pătrunse de cuvânt, putere și voință, din veac în veac!

4. Voi, oamenii pământului, puteți primi acum Spiritul, ba mai mult, flacăra iubirii din inima divină, prin care veți putea deveni apoi adevărați copii ai lui Dumnezeu, și de aceea sunteți mult mai avantajați decât noi, iar noi va trebui să mergem pe drumul vostru pentru a deveni asemenea vouă.

5. Câtă vreme noi, îngerii, rămânem așa cum suntem acum, nu suntem altceva decât brațe și degete ale Domnului și nu ne mișcăm pentru a îndeplini un lucru decât atunci când suntem mișcați de Domnul, așa cum voi vă mișcați mâinile și degetele pentru a face ceva. Tot ceea ce vezi la mine Îi aparține Domnului; nimic nu ne aparține nouă - de fapt, tot ce vezi la noi este Domnul însuși.

6. Voi însă sunteți chemați și hărăziți să deveniți – în cea mai deplină libertate - ceea ce este Domnul însuși. Căci vouă, chiar Domnul vă va spune: «Voi trebuie să fiți desăvârșiți în toate, așa cum este desăvârșit Tatăl vostru în ceruri!»

7. Dacă însă Domnul vă spune vouă, oamenilor, aceste vorbe, cu atât mai mult veți deduce din ele pentru ce lucruri nesfârșit de mărețe sunteți chemați și ce deosebire imensă există între voi și noi!

8. Acum sunteți, desigur, abia niște embrioni în pântecul matern, care, cu forța vitală proprie, nu pot construi case. Când veți fi renăscuți însă din adevăratul pântec matern al spiritului, veți fi capabili să faceți și voi ceea ce face acum Domnul!

9. Și îți spun ceva ce vă va spune Domnul însuși, dacă veți rămâne neclintiți în credința și iubirea voastră pentru El. Iată, așa vă va spune El: «Eu fac lucruri mari în fața voastră, dar voi veți face lucruri și mai mari în fața lumii întregi!”

10. Oare ne spune și nouă Domnul asemenea vorbe? O, nicidecum, căci noi suntem voința și fapta Domnului, în fața cărora El, ca și când ar mărturisi în fața Lui însuși, vă va face această proorocire.

11. Dar iubirea, mila și îndurarea nesfârșită a Domnului vor hotărî, în timp, și pentru noi o cale pe care să putem deveni și noi adevărați copii ai Tatălui Ceresc.

12. Calea pe care merge acum Domnul însuși va deveni cândva calea tuturor spiritelor primordiale ale tuturor cerurilor - dar nu de azi pe mâine, ci încet-încet, în derularea continuă a veșniciei fără sfârșit, în care am purces din Dumnezeu și ne mișcăm în sus și în jos, încoace și încolo, fără a atinge vreodată marginea cerului. Dar, oricât de mult s-ar lăsa așteptat ceva, până la urmă el tot se va petrece, tocmai pentru că el există, adevărat și supus, în marea ordine a Domnului. Iar ceea ce există deja în această ordine se va și petrece; când, asta chiar nu mai contează! Iar, odată ce s-a petrecut, este aici, ca și când ar fi de-o veșnicie.

13. Acum o sută de ani, tu, prietene Philopold, nu erai încă născut și, prin urmare, nu erai aici așa cum ești acum. Dar te simți cumva ca și când nu ai fi fost dintotdeauna? Doar socoteala rece a minții tale îți arată că nu ai fost mereu aici, dar simțirea și percepția ta cea mai vie îți arată tocmai contrariul.

14. La fel, rațiunea ta rece îți arată că odată și odată vei muri, și astfel, tu, cel care ești acum, vei pieri de pe acest pământ pentru vecie. Dar întreabă-ți simțirea și percepția, ele habar nu au de vreo moarte sau de vreo dispariție și nici nu vor să aibă.

15. Ei bine, cine are în sine dreptatea și adevărul: rațiunea cea rece sau fierbintele simț al vieții? Adevăr îți spun: amândouă, atât rațiunea, cât și simțul vital conștient de sine! Rațiunea, ca bibliotecă ordonată a sufletului, se va desprinde de acesta odată cu căderea trupului. Fiind trecătoare, la fel ca și celelalte părți ale trupului și ca membrele acestuia, capacitatea sa materială de percepție și de evaluare trebuie să aibă și percepția efemerității. Altfel stau însă lucrurile cu simțul vital și cu conștiința de sine care, întrucât provin spiritual din Dumnezeu, nu au avut niciodată un început și, prin urmare, nu vor putea avea niciodată un sfârșit!

16. Din acest motiv, sufletului îi este cu neputință, chiar și în ipostaza sa cea mai materială, să se gândească pe sine ca fiind trecător, ori ca încetând de a mai exista. Și astfel sufletul devine din ce în ce mai luminos și, atunci când va deveni una cu spiritul divin, sentimentul eternității va deveni atât de puternic și de limpede, încât sentimentul efemerității din socoteala rece a rațiunii își va pierde orice semnificație și orice putere.

17. Motivul este acela că Duhul lui Dumnezeu, care pătrunde toate forțele vitale ale sufletului, pătrunde și nervii spirituali ai trupului, cărora le răpește astfel sentimentul efemerului. Iar acest lucru este cu putință pentru că, până la urmă - prin spirit - toate substanțele vitale propriu-zise, eterice, corporale, devin nemuritoare, asemenea substanțelor vitale ale sufletului.

18. Tu, dragul meu Philopold, care tot de sus vii, îți vei da seama acum cu ușurință că un spirit poate aștepta oricât și, pentru el, un timp oricât de îndelungat nu înseamnă de fapt nimic. Căci odată și odată îi va veni și lui rândul, după rânduiala binecuvântată a Domnului. Se pune atunci întrebarea: care parte a veșniciei este mai lungă pentru el - cea pe care a trăit-o deja și în care a acționat, sau cea pe care o mai are de trăit?

19. Ce-i drept, eu sunt acum ceea ce sunt, și acest trup aparent nu este nicidecum un trup conceput și apoi născut, carne și sânge pătrunse de un suflet substanțial. Oricum însă, mă apropii destul de mult de această formă și timpul în care îndurarea Domnului se va manifesta s-ar putea să nu fie prea departe, și atunci voi fi și eu ceea ce ești tu acum!

20. De aceea, nu mă lăuda fiindcă m-ai văzut făcând minuni. Căci, nefiind încă un eu, eu-l meu este doar un eu al voinței Domnului și numai El în El însuși trebuie lăudat și slăvit pentru această minune, El - care ar fi săvârșit-o chiar și fără mine în această formă, pe aceasta și altele mult mai mari.

21. Dar El este Acela care i-a ținut cuvântarea cea sfântă lui Cornelius și pe care eu am scris-o apoi pentru el. Acum Îl cunoști de la Cana până la Kis și Îl vei cunoaște încă și mai profund. Dar acum fii atent, căci El va rosti iarăși cuvinte curate ale vieții!”

Author:  Acustic [ 20.12.2013, 23:02 ]
Post subject:  Capitolul 181 - Filosofia lui Philopold privind creația

Capitolul 181
Filosofia lui Philopold privind creația


1. Philopold s-a întors atunci către Kisjonah, care era așezat lângă el, și i-a spus: “Ai acum și tu, împreună cu mine, o concepție clară despre îngerul lui Dumnezeu? Iată, și eu am susținut mereu că îngerii nu sunt personalități, ci doar idei pătrunse de voința lui Dumnezeu și vizibile într-o anumită întrupare doar atunci când Dumnezeu hotărăște că e necesar. Dar, deoarece Dumnezeu are probabil infinit de multe idei secundare mai mari și mai mici, este sigur că, pentru a fi realizate în vreun fel, acestea trebuie să fie pătrunse de puterea și de forța neclintitei voințe dumnezeiești, căci, în caz contrar, nu ar putea niciodată trece într-o existență activă, eficientă, sau într-o existență realizată.

2. Toate creaturile aflate într-o anumită formă, fie pentru un timp, fie pentru totdeauna - ca, de pildă, o lume întreagă și tot ceea ce cuprinde aceasta, toate componentele ei -, sunt idei pornite de la Dumnezeu, care au deja o existență realizată. Dar, pentru a ajunge la această existență realizată, de la Dumnezeu trebuie să pornească permanent idei în general lipsite de formă, care acționează liber, care sunt pătrunse de voința Sa, dar numai pentru a acționa și pentru a crea forme, nu pentru a deveni ele însele o formă în care să se unească forța și inteligența (pentru ca abia astfel să acționeze, într-o manieră divină, dinspre propriul centru asupra ideilor emise obiectiv; astfel încât acestea să devină forme pentru un scop anume și într-o anumită ordine planificată), după cum a scris deja înțeleptul Platon despre originea sufletului omenesc.

3. Sigur că acest înger are o formă, dar această formă în sine nu înseamnă nimic, deoarece este schimbătoare; dar așa cum este, el se află aproape pe punctul de a se elibera de ideea fundamentală divină, ca un gând existent în sine și pentru sine, căpătând astfel o existență dependentă doar de sine și putând să acționeze în sine și pentru sine, în parte cu materialul acum separat, propriu, și în parte cu ceea ce vine încontinuu dinspre Dumnezeu.

4. Dar aici mi se pare că se reflectă și marea idee de «adevărat copil al lui Dumnezeu». Căci, câtă vreme o idee este identică cu divinitatea, nefiind izolată de aceasta, ea nu poate acționa liber și nu poate fi independentă. Doar atunci când ne devine egală în toate nouă, oamenilor acestui pământ, ea poate deveni și poate fi ceea ce suntem hărăziți să fim noi, oamenii.

5. Spune-mi, este corectă sau nu viziunea mea?!”

6. Kisjonah: “Da, da, nu găsesc nimic greșit în cele spuse de tine! Sigur că eu sunt doar un mic înțelept al acestei lumi. Cu toate acestea însă, eu, cu judecata mea, găsesc că ai vorbit foarte cumpătat și mă bucur să găsesc în tine un atât de înțelept prieten și frate întru Domnul. Acasă vom mai avea multe ele vorbit despre asta, dar acum aștept iarăși un cuvânt de viață din gura Domnului

7. Îngerul acesta a spus el ceva despre aceasta, dar încă nu s-a petrecut nimic, iar discuția noastră plină de înțelepciune pare să-L fi adormit pe Domnul, așadar - după toate aparențele - nu va vorbi prea curând.

8. Înțeleapta copilă, care l-a pus atât ele tare pe gânduri pe Cornelius, a adormit și ea, la fel și guvernatorul general și, după cum văd acum, dorm chiar mai mulți la masa noastră, dar la celelalte mese e destul de multă voioșie! Am impresia că cei de la masa aceasta au adormit în urma demonstrațiilor de înțelepciune făcute de înger și, mai ales, de tine!

9. Știi, dragul meu Philopold, îmi place nespus de mult sa te ascult vorbind despre lucruri suprasenzoriale; dar aici, în prezența Înaltpreaînțeleptului, aproape că ai exagerat! E adevărat că și îngerul a vorbit mult, dar el a vorbit din Domnul, ceea ce e într-un fel ca și când ne-ar fi vorbit Domnul însuși. Dar când ai vorbit tu, nu ai exprimat decât părerea ta despre toate cele spuse de înger, și asta a provocat, pare-mi-se, somnolența la masa noastră! Nu ești și tu tot de aceeași părere?”

10. Philopold: “Da, da, s-ar putea să nu fii foarte departe de adevăr! Acum îmi pare și mie rău că m-am lăsat amăgit astfel de judecata mea. Dar ce a fost a fost, deși am în același timp convingerea că nu am săvârșit o nedreptate!”

Author:  Acustic [ 20.12.2013, 23:05 ]
Post subject:  Capitolul 182 - Până unde ajunge judecata creierului

Capitolul 182
Până unde ajunge judecata creierului


1. Când conversația celor doi a ajuns în acest punct, Mi-am îndreptat ținuta și i-am spus cu voioșie lui Philopold: “O, câtuși de puțin!

2. Concepția ta despre diferența dintre un înger și un om al acestui pământ este corectă. Totul, până la cel mai mic amănunt, este exact așa cum ai înțeles și ai analizat tu foarte bine. Somnul Meu ușor a fost doar o urmare a oboselii trupești pentru că am lucrat aproape două nopți!

3. Dar; dacă tot ești un adevărat înțelept platonician, vorbește-ne și despre adevăratul motiv al pogorârii Mele în trupul acestui pământ!

4. Ce sunt Eu în spirit și ce am fost Eu din veacul veacului, asta știi. Că am și un trup din carne și sânge la fel ca ceilalți oameni, vezi și simți, la fel ca și ceilalți care sunt așezați la această masă.

5. Dar de ce am îmbrăcat Eu oare un veșmânt muritor? De ce s-a îmbrăcat cauza primordială a întregii existente și a vieții cu veșmântul celei mai vădite efemerități? Așa trebuie să fie, sau este doar o toană a Duhului cel veșnic al lui Dumnezeu, care este, rămâne și se manifestă în Mine? Dacă poți să răspunzi corect acum, în fața Mea, vei primi din cer - deja în viața aceasta - un premiu pentru înțelepciune!”

6. Philopold: “Doamne, Îți mărturisesc deschis că mă încearcă vag o idee, căci din noaptea vieții mele se ridică o lumină ca un răsărit de soare, evident ca urmare a revărsării harului Tău, o, Doamne! Da, simt măreția nesfârșită a celor ce trebuie să le spun, dar îmi lipsesc cuvintele!

7. Această chestiune nu poate fi explicată nici măcar de un eon de fraze dictate de înțelepciunea pământească. Ne-ar trebui o limbă proprie spiritelor, iar aceasta ar trebui să mai fie și înțeleasă, altminteri am vorbi unor urechi surde.

8. Dar, în primul rând, - de unde să luăm o astfel de limbă și, în al doilea rând, cum să le dăm oamenilor înțelegerea necesară?! Iată, o Doamne, acestea sunt lucruri esențiale, după părerea mea, fără de care desfășurarea unei înțelepciuni superioare este cu desăvârșire imposibilă!

9. Dar, făcând abstracție de aceasta, simt viu în mine marele, preasfântul, miraculosul adevăr; dar simt în același timp și imposibilitatea totală de a îmbrăca în cuvintele noastre sărace acest adevăr mare și preasfânt, astfel încât să fie înțeles corect. Acest motiv, o, Doamne, cred că Îl vei înțelege și nu-mi vei mai cere să fac această demonstrație a celei mai înalte și mai mari înțelepciuni!”

10. Eu: “A, nu e chiar așa cum crezi! În creier, acolo de unde sufletul își ia de obicei rațiunea, cu greu vei găsi vreodată cuvintele potrivite; dar cu atât mai mult le vei găsi în inimă, unde se află ascunsă o scânteie din spiritul divin.

11. Cerceteaz-o pe ea și vei descoperi că până și cel mai înalt și mai profund adevăr poate fi explicat cu mult mai bine și pe înțelesul tuturor, în cuvintele cele mai simple și mai firești din lume, decât în vorbele înalte ale înțeleptului Solomon! La ce folosește «Cântarea Cântărilor», dacă la a mia lectură o înțelegi la fel de puțin ca la prima?

12. Solomon a fost nevoit însă să scrie astfel pentru că atunci încă nu sosise timpul să li se dezvăluie pe deplin oamenilor, total incapabili și lipsiți de duh în inima lor, cele mai adânci mistere ale cerului. Dimpotrivă, aceste mistere trebuiau învăluite. Trebuiau sugerate lucrurile care aveau să vină pentru a trezi uimirea în suflete. Dar de înțelegere nu putea fi vorba.

13. Chiar Solomon a înțeles din a sa «Cântare a Cântărilor» tot atât de puțin cât înțelegi tu acum. Căci dacă ar fi înțeles-o, el n-ar fi păcătuit și n-ar fi slujit idolilor, și nu ar fi fost desfrânat.

14. Dar ceea ce a scris el din Duhul lui Dumnezeu, care adia în anumite momente prin sufletul său, rămâne totuși cuvântul curat al lui Dumnezeu - care însă nu e dat pentru a fi înțeles cu creierul, ci numai prin Duhul lui Dumnezeu, aflat în inimă și capabil să înțeleagă; acesta însă (Duhul lui Dumnezeu) abia acum, odată cu pogorârea Mea, a fost pus în inima câtorva oameni, puțini la număr, așa încât ei să Mă recunoască, să Mă înțeleagă și să Mă priceapă, de dragul și spre binele lor și al celorlalți oameni care sunt încă adormiți din punct de vedere spiritual.

15. În inima ta însă, Duhul de care îți vorbesc a fost deja sădit, precum un embrion în pântecul mamei sale. Așadar, nu trebuie decât să cauți puțin în inima ta și vei găsi în tine Duhul din Dumnezeu, iar acesta îți va da cuvintele prin care vei dezvălui celor de la această masă lucrurile despre care te-am întrebat.”

16. Philopold: “Doamne! Toate sunt bune, așa cum le spui Tu, și probabil că voi găsi cheia în inima mea. Dar Ție, Doamne, Ți-ar fi și mai ușor să ne dezvălui această taină, iar noi am fi ascultătorii cei mai atenți. Pentru mine însă va fi îngrozitor de greu și, până la urmă, aș putea chiar să mă fac de râs, și pe bună dreptate!”

17. Eu: “O, câtuși de puțin. În primul rând, ordinea hotărâtă de Tatăl Ceresc spune că, pentru a deveni scopul vostru în viață, aceste lucruri trebuie mai întâi să crească în voi înșivă și, în al doilea rând, lucrurile n u sunt nici pe departe chiar atât de grele cum îți închipui tu,

18. Aș putea să vi le spun Eu, ție și celorlalți, și până la urmă M-ați înțelege. Dar sufletul vostru le-ar păstra, la fel ca pe toate celelalte, în principal în palatul său din creier, unde ar fi de prea puțin folos spiritului dinlăuntrul vostru. Căci ceea ce sufletul păstrează în palatul din creier moare și piere în timp, odată cu creierul. Ce folos poate avea atunci spiritul din ceea ce a pierit și a încetat să mai existe?!

19. Dar dacă veți ajuta să crească aceste lucruri în inima voastră, ele vor rămâne veșnic în acela care este veșnic, adică în spiritul vostru, și, prin el, veșnic în sufletul vostru. Ceea ce se adună însă în creier va dispărea și, din toată cunoașterea lumească, nu va mai rămâne nimic în suflet după ce acesta va părăsi trupul.

20. De aceea, de acum înainte va trebui să adunați totul în inimă și în inimă să lăsați aceste lucruri să crească și să înflorească, pentru că ceea ce ia naștere în creier este bun doar pentru viața trecătoare și pentru trupul muritor.

21. Sufletul și spiritul nu au nevoie de toate acestea; ele nu au nevoie de îmbrăcăminte pământeană, de locuință, de ogor și de vie. Toate grijile pornite din cunoașterea realizată de creier sunt îndreptate spre acoperirea nevoilor trupești, care au atins, din păcate, în cazul oamenilor, un grad atât de înalt încât cea mai mare parte a omenirii nu le mai poate nici număra, nici satisface.

22. De aceea, rațiunea pământeană a creierului nu va putea asimila și nu va putea pricepe niciodată ceva pur spiritual, deoarece aceasta i-a fost dată omului doar pentru îngrijirea trupului său. Doar spiritul divin din inimă poate să facă așa ceva și, de aceea, el trebuie revelat cât mai devreme. Odată ce a căpătat o oarecare consistență, ordinea dreaptă a vieții este ca și realizată. Așadar, urmărește acum să explici în fața noastră ceea ce ți-am cerut, iar spiritul tău va avea mult de câștigat!”

Author:  Acustic [ 20.12.2013, 23:08 ]
Post subject:  Capitolul 183 - Motivul întrupării Domnului în om

Capitolul 183
Motivul întrupării Domnului în om


1. Philopold: “Atunci voi urmări, în numele Tău preasfânt pentru mine, să explic aceste lucruri atât cât îmi stă în putință.

2. Iată, eu cred că dacă un om simplu are deja un motiv oarecare pentru cea mai simplă dintre acțiunile sale, pentru că altminteri nu și-ar începe treaba, cu atât mai mult putem presupune că Dumnezeu trebuie să fi avut un motiv deosebit de întemeiat atunci când a intrat El, unicul Spirit adevărat, preacurat și atotputernic, în forma constrângătoare a trupului de carne, devenind astfel - El, Creatorul tuturor lucrurilor - o creatură printre creaturile Sale, oamenii.

3. Dar cum și la noi, oamenii, iubirea este unica pârghie atotputernică pentru acțiunile de tot felul, iubirea trebuie să fi fost și motivul pentru care Dumnezeu, ieșit din Sine însuși, a făcut acest gest. Iar Tu, Doamne, ca o preasfântă consecință a voinței Tale, ești acum printre noi și ne înveți să recunoaștem liberi voia Ta în noi, să o facem avuția noastră deplină și să ne lăsăm conduși de ea în acțiunile noastre, întru bucuria Ta, Doamne.

4. În inima mea totul apare ca fiind natural, viu și uman: Tu ai dat deja la începutul veacului forme fixe ideilor Tale. La început, aceste forme au fost rigide, încremenite, asemenea tuturor lucrurilor care apar în fața simțurilor noastre ca fiind lipsite de viață. Din aceste forme mari și aparent lipsite de viață ai dezvoltat, din timp în timp, tot mai multe forme vii, tot mai noi și tot mai conștiente de sine, capabile de mai multă sau de mai puțină mișcare și activitate. Toate acestea au fost doar o probă și o ucenicie pentru viața complet liberă a omului născut din toate aceste procese, căruia Tu, Doamne, i-ai dat forma fundamentală a propriei Tale existențe fundamentale.

5. Și iată, astfel a apărut omul, care s-a recunoscut pe sine și și-a recunoscut dumnezeiasca libertate. El își trăia cu bucurie existența, se bucura de forma sa frumoasă și era capabil să deosebească și să numere lucrurile care îl înconjurau.

6. Curând însă, el a început să cerceteze originea sa proprie și a lucrurilor care îl slujeau; iar Tu, Doamne, când ai văzut aceasta, te-ai bucurat în inima Ta dumnezeiască și i-ai creat ocazii să Te simtă și să se gândească la Tine din ce în ce mai mult.

7. Prin revelația interioară, tăcută și tainică din inima omului - acum liber - spiritul Tău etern l-a ajutat pe cel care era întru totul imaginea Ta mai întâi să înceapă să-și dea seama că, împreună cu tot ceea ce îl înconjoară, el trebuie să fie lucrarea unei Ființe atotputernice și nesfârșit de înțelepte și de bune. Prin această cunoaștere, tot mai mare și mai luminoasă, inima omului nou trebuia să se umple nu numai de cea mai înaltă prețuire și venerație în fața Creatorului tuturor lucrurilor, perceput din ce în ce mai viu, ci și de o iubire plină de dor față de El, de dorința de a-L vedea și de a-I vorbi măcar o dată, pentru a recunoaște că intuiția generatoare de venerație și iubire a unei astfel de Ființe preaînalte nu este o simplă fantasmă goală.

8. În pieptul încă pur și curat al primei perechi de oameni, acest mare dor a crescut tot mai mult și mai mult, și această sfântă dorință de a Te cunoaște pe Tine, o Doamne, în spiritul Tău, a devenit tot mai fierbinte.

9. Primii oameni se iubeau, e adevărat, dar ei nu se cunoșteau pe ei înșiși și, de aceea, ei și-au unit iubirea pentru Tine, o Doamne, iar aceasta a zămislit în amândoi nădejdea tot mai puternică și mai clară că trebuie să existe un Creator mare, sfânt și atotputernic, care l-a așezat pe om stăpân pe acest pământ și peste toate lucrurile, pentru că în fața voinței Lui se pleacă toate celelalte creaturi ale pământului.

10. Când acest dor de a Te cunoaște a atins punctul culminant, Tu ai fost tulburat în inima Ta divină și ai deschis ochiul interior ai omului, Ți-ai creat pentru acel moment o formă umană eterică și Te-ai arătat astfel omului, care tânjea după Tine.

11. Și abia atunci a văzut omul sfântul adevăr și deplina realitate a intuiției sale și a trăit o mare bucurie, dar și o mare teamă în fața Ta, care îi dăduseși, ca și celorlalte lucruri, existență.

12. Pe vremea aceea, omul era bun și curat ca un soare. Nimic nu îi tulbura simțurile și ceea ce numim acum patimă era departe de pieptul său neprihănit.

13. Dar Tu, o Doamne, știai prea bine că, în acest fel, chiar dacă doar forma omului era însuflețită prin răsuflarea voinței Tale, ea era capabilă acum să înceapă să lucreze pentru propria sa desăvârșire lăuntrică, pentru a ajunge la deplina libertate.

14. Tu l-ai învățat atunci pe om și i-ai arătat că există două căi: prima care duce către o libertate asemănătoare celei cerești, iar cea de-a doua care duce către o existență orientată, adică dependentă în cel mai înalt grad.

15. I-ai dat atunci o poruncă, ce a devenit ghidul său ferm și calea pe care trebuia să o urmeze.

16. Dar, pentru ca această poruncă să devină pentru omul nou ceea ce trebuia să fie, a fost necesar să-i alături omului un ispititor, pentru ca acesta să-l incite la nerespectarea poruncii, iar el, omul, să țină apoi și să respecte cu devotament porunca din propria lui voință neclintită.

17. O vreme așa a și fost; dar ai văzut Tu însuți că, chiar dacă respectă cu strictețe această unică poruncă, până la urmă omul nu poate ajunge la acel grad înalt al deplinei libertăți pe care Tu i l-ai hotărât.

18. Pentru a ajunge acolo, omul a trebuit mai întâi să fie separat de Tine mai mult și mai profund, a trebuit să greșească și să cadă, și apoi, în această maximă izolare, să înceapă să se adune din nou, cu multă greutate, să treacă peste tot felul de tentații și greutăți și să Te caute cu inima necăjită și plină de căință.

19. Când omul astfel căzut s-a ridicat iarăși către Tine, cu atâta trudă, din adâncul adâncurilor în care se scufundase, Tu i-ai ieșit din nou în întâmpinare, i Te-ai arătat iarăși, într-o formă mult mai ușor de perceput și într-o revelație mai cuprinzătoare, care să îi deschidă ochii, și i-ai făcut marea făgăduință a ceea ce înfăptuiești acum în fața ochilor noștri, anume că îi vei deveni un tovarăș desăvârșit, pentru ca el, omul, să poată sta într-o desăvârșită libertate în fața Ta, în toate veacurile viitoare, iar Tu să trăiești desfătarea cea mai mare - măreață și absolut binecuvântată - de a sta în fața copiilor Tăi nu exclusiv ca un Dumnezeu, Domn și Tată ce cuprinde toată nemărginirea (și fiind de aceea cu neputință de văzut sau de atins), ci ca un părinte drag, vizibil, pe care copiii Săi să Îl poată iubi, și de a-i conduce Tu însuți pe toți copiii Tăi cei buni în toate cerurile Tale minunate.

20. Ce desfătare ar putea fi pentru un Dumnezeu nesfârșit dacă copiii Săi iubiți nu L-ar putea vedea niciodată altfel decât ca pe o nesfârșită mare de lumină, chiar dacă El îi poate vedea?! În acest fel, le-ai oferit cea mai înaltă desfătare atât oamenilor, cât și Ție, singurul, adevăratul și cel mai iubitor Tată!

21. Căci ce plăcere ai putea avea Tu în fața celui mai bun și mai pur dintre toți copiii Tăi, dacă ai fi conștient că el nu Te va vedea și nu Te va auzi vorbind niciodată, în toată veșnicia?!

22. Așadar, Doamne, pentru Tine și pentru oameni, Tu ai făcut ca cei neprihăniți să fie fericiți întru Tine, astfel încât Tu să găsești în ei cea mai înaltă plăcere și mulțumirea cea mai profundă!

23. Și, dacă acum ar coborî din ceruri toți îngerii și mi-ar numi un alt motiv pentru care ai devenit om și Ți-ai luat această formă materială, eu aș renunța pentru veșnicie la a mai fi om și aș dori să încetez să exist, sau aș prefera să fiu pentru veșnicie un animal oarecare!

24. Dacă Tu, Doamne, nu ai avea iubirea în Tine, nu ai fi chemat niciodată în realitatea palpabilă și fenomenală vreuna din preaminunatele Tale idei. Dar, deoarece Tu însuți ai găsit o mare bucurie în inima Ta dumnezeiască, contemplându-Ți minunatele și mărețele Tale idei, și le-ai iubit încă înainte ca nesfârșita Ta înțelepciune și putere să le cheme în existența fenomenală, vizibilă din afară, care a căpătat consistență prin puterea Ta, iubirea Ta - care și ea a devenit tot mai arzătoare și mai activă - Te-a silit să dai ideilor Tale o existență ca și cum ar fi în afara Ta și, prin urmare, să le dai o viață viitoare.

25. Dar această viață nu este altceva decât iubirea Ta dumnezeiască cea mai înaltă, cea mai puternică și cea mai curată!

26. Toate creaturile respiră viața din și în această iubire a Ta; da, întreaga lor făptură este doar iubirea Ta! Tot ceea ce auzim, vedem, percepem, simțim, pipăim și gustăm, este doar iubirea Ta! În lipsa acesteia, niciodată vreun soare nu ar fi luminat vreun pământ și nu ar fi încălzit fecund câmpiile acestuia!

27. Dacă însă toate acestea le-a făcut doar iubirea Ta și minunatele ei idei primordiale, oare să nu facă ea după aceea nimic pentru ea însăși, pentru a realiza din plin, în toate făpturile create, ceea ce a constrâns-o chiar pe ea la originea timpurilor să pregătească ideilor formă și o viață liberă, independentă?

28. Eu cred acum că am spus întregul adevăr, din care reiese limpede că Tu, Dumnezeu al veșniciei, trebuia să devii, în timp, un om asemenea nouă, constrâns de Tine însuți!

29. Și cred că prin aceasta am răspuns, în măsura în care îi este posibil unei înțelepciuni omenești, la întrebarea pe care mi-ai pus-o! Acum, Te rog, Doamne, să-mi spui limpede cum judeci cele spuse de mine.”

Author:  Acustic [ 20.12.2013, 23:11 ]
Post subject:  Capitolul 184 - Limbajul inimii

Capitolul 184
Limbajul inimii


1. Cu toți au rămas uimiți de adânca judecată și înțelepciune a lui Phiiopold. Kisjonah l-a privit de la tălpi până în creștetul capului, fără să priceapă cum de putea acest om, cu toată experiența pe care știa că o avea, să îi uimească pe toți în cel mai înalt grad cu înțelepciunea lui pătrunzătoare. Însuși Matael a spus: “Și eu înțeleg câte ceva, dar până la asemenea profunzimi spiritul meu nu a pătruns niciodată! Spiritul sau sufletul lui trebuie să fi cules învățătura aceasta într-o altă lume, mai bună!”

2. La rândul ei, Iara l-a privit pe înțeleptul bărbat, fără să reușească să își revină din uimirea trezită de înțelepciunea acestuia.

3. Eu însă i-am spus: “Vezi, dragul Meu prieten și frate, că ți-a mers destul de bine și că, prin răspunsul la întrebarea pusă de Mine inimii tale, ai reușit să pui degetul pe rană!

4. Adevăr îți spun, că acum ai revelat - corect și ușor de înțeles - deplinul adevăr, în numele Meu, tuturor ucenicilor, prietenilor și fraților Mei, iar Eu nu mai am nimic de adăugat decât că așa este și așa stau lucrurile în toate privințele!

5. Iată, aici e mai multă înțelepciune decât în «Cântarea Cântărilor» a lui Solomon, care a înțeles-o în esența esenței ei la fel de puțin ca și oricine altcineva, căci, dacă ar fi înțeles-o, n-ar fi căzut în atâtea păcate și nu s-ar fi prăpădit!

6. De aceea, doar în inimă să căutați înțelepciunea și adevărata revelație venită din Mine, și atunci o veți pricepe ușor și o veți putea păstra toată viața și pentru veșnicie!”

7. Petru: “Dar, Doamne, noi suntem deja de nouă luni cu Tine și în preajma Ta. De ce nu ne pricepem și noi să vorbim dinlăuntrul nostru precum acest prieten din Cana?”

8. Eu: “Romanii au un proverb, care sună astfel: Ex trunco nou statim fit mercurius! (Dintr-un trunchi nu se face imediat un Mercur). Așadar, totul depinde mai mult sau mai puțin de voi, iar Mie însumi îmi vine din când în când să vă întreb: cât timp va mai trebui să vă suport, până când veți cuprinde și pricepe ceva din esența vieții voastre?

9. V-am spus doar adeseori că nu în cap, ci în inimă trebuie să vă formați gândurile pentru a ajunge la deplinătatea acelui adevăr care v-ar face liberi! De ce nu faceți așa și preferați să rămâneți mai degrabă legați de materie, care nu are nimic și nu poate da nimic? Faceți ce vă învăț Eu, și atunci veți vorbi și voi la fel înțelept ca Philopold!”

10. Petru: “Doamne! Am încercat adeseori și noi; dar gândirea în inimă ne rămâne încă străină. Doar din când în când simt ceva - nu tocmai gânduri adevărate, ci mai degrabă cuvinte - în inimă, iar pe acestea nu le pot numi gânduri, deoarece mi se pare că ele răsună în inimă abia după ce au fost gândite în creier!”

11. Eu: “E un început. Exersați și în curând veți fi capabili de cele mai adânci și mai libere gânduri în inimă!”

12. Petru: “Mulțumire Ție, bunule învățător; dacă așa spui Tu, atunci sigur vom reuși!”

13. Eu: “Da, da, dar nu pe deplin înainte de întoarcerea Mea acasă. După aceea însă, da!”

14. Aceste cuvinte nu le-a înțeles nici unul dintre cei de la masă, drept pentru care M-au întrebat ce am vrut să spun.

15. Eu însă am spus: “Voi credeți că Fiul Omului va umbla printre voi, oamenii, așa ca acum, în trup de carne și sânge, până la sfârșitul pământului, și va propovădui și va face minuni?!

16. Da, voi rămâne până la sfârșitul pământului printre acei oameni care au bunăvoință, voi rămâne ca să mângâi, să dau putere, să însuflețesc și chiar să fac minuni, și voi veni la toți cei care Mă iubesc cu adevărat și care îmi respectă poruncile, voi veni și Mă voi revela lor, dar nu în acest trup muritor, ci transfigurat, în trupul veșnic, nemuritor! Cine are minte, să priceapă!”
17. Ucenicii au spus: “Doamne, minte am avea noi, dar ceea ce ne-ai spus acum tot nu putem înțelege!”

18. Eu: “Nici nu v-am făcut răspunzători pentru asta! Orice ucenic are nevoie de timp pentru a putea ajunge să stăpânească ceea ce învață. Dar când acest lucru se petrece, ucenicul este eliberat și abia din acel moment este el însuși răspunzător pentru greșelile pe care le face! De aceea, dacă acum nu pricepeți câte ceva, nu este vina voastră. Mai târziu însă va fi altfel! Dar acum trebuie să vă adunați! Căci imediat se va petrece ceva care ne va da de furcă!”

Author:  Acustic [ 20.12.2013, 23:20 ]
Post subject:  Capitolul 185 - Despre nimb

Capitolul 185
Despre nimb


1. Ultimele cuvinte au fost rostite atât de tare încât le-au auzit și oaspeții de la celelalte mese, iar Stahar al nostru, mai-marele evreilor din Cezareea lui Filip s-a ridicat cu o figură gravă de la locul său, a venit la Mine și a spus: “Doamne! Am auzit tot ce s-a discutat și tot ce s-a judecat la această masă festivă: multe lucruri minunate, sublime, adânc înțelepte, pe deplin adevărate și în toate privințele incontestabile. Din toate a strălucit pura Ta dumnezeire - ca un soare pe cerul cel mai luminos al amiezii - și toți îngerii cerurilor nu ar putea spune altceva.

2. Cu toate acestea, ceva mi-a lipsit, și anume, acel dumnezeiesc-măreț nimb care mai poate fi perceput și astăzi în Templu, și mai ales în Sfânta Sfintelor, de la primul pas cu care pătrunzi înăuntru!

3. O anumită liniște, sfânt-misterioasă, aroma sfințită a jertfelor - aici destul de rară - îl fac întotdeauna pe om să se cutremure și să se smerească. Ce prăpastie există între om și Dumnezeu!

4. Ce mic se simte omul în fața sublimei maiestuozități divine, eterne! Da, cum cade înapoi în nimic și cum simte abia în nimicnicia sa deplină marele, dumnezeiescul tot în tot și, în același timp, nimicnicia sa cea mai mare, ceea ce, pentru inima omenească foarte înclinată către orgoliu, este o adevărată terapie!

5. Pe scurt, după umila mea părere, omul - mai ales în prezența astfel manifestată a Dumnezeului și Creatorului său - nu ar trebui să se simtă atât de ușor și atât de confortabil ca și când s-ar afla la el acasă, în fața unei porții de linte!

6. Așadar, aici lipsește acest sublim nimb! Ședem cu toții ca adevărați prieteni, chiar ca niște frați, împreună și amestecați, deși dacă cineva spune ceva, el spune, ce-i drept, cuvinte nespus de adevărate și de înțelepte, dar complet lipsite totuși de acel străvechi, cu adevărat profetic, nimb. După ce termină de vorbit, a terminat; dar aproape că și noi (terminăm) cu acel deosebit și înalt respect pe care omul trebuie să-l aibă necontenit în fața lui Dumnezeu!

7. În prezența Ta ne cuprinde o adâncă tihnă și nici măcar sabatul - care altfel aduce în inima omului o liniște plină de măreție - nu mai face acum asupra noastră o impresie mai bună decât oricare dintre zilele obișnuite de lucru.

8. Nu s-ar putea evita, prin atotputernicia Ta, această stare de lucruri, astfel încât măcar ultimele două ore ale zilei să beneficieze de odihna cuvenită sabatului și să nu-și piardă tot nimbul dumnezeiesc?”

9. Eu i-am răspuns: “Un copac bătrân greu se îndoaie. Nu ai auzit niciodată spunându-se: «Câinele se întoarce și linge ceea ce a scuipat, iar porcii se întorc și ei la bălțile în care s-au murdărit!»?

10. Ce-i cu povestea asta despre nimbul din Templu, acel nimb gol și lipsit de Dumnezeu, cu miros sublim?! Cui i-a deschis acesta vreodată ochii sufletului și pe cine l-a învățat căile vieții?!

11. Crezi tu că Eu l-am creat pe om pentru acest nimb, sau pentru iubirea dătătoare de fericire?!

12. Tiranii și asupritorii brutali ai oamenilor obișnuiesc să se înconjoare mereu cu acest nimb, aruncă nisip în ochii tuturor celor care mai văd și îi sugrumă pe cei săraci și slabi, doar pentru a-și întări înfiorătorul lor nimb grandios - și asta numești tu bun și folositor sufletului omenesc?! O, nebunule, bătrân și orb!

13. La ce v-aș mai putea fi Eu de folos dacă M-aș afla printre voi ca un foc atoatemistuitor?! Oare astfel aș putea face să crească iubirea și încrederea voastră în Mine?! Tu îl poți iubi pe acela care, fiind mai puternic, amenință tot timpul să te sugrume, cu ochii lucind de furie, pentru cea mai mică greșeală?!

14. Știi tu și Templul tău întunecat mai bine decât Mine de ce a creat Dumnezeu oamenii și care este relația dintre Dumnezeu și oameni?!

15. Ce este în fond ceea ce tu numești «nimb»? Află de la Mine că el este miasma adevărată, cea mai rea și cea mai otrăvitoare, a iadului cel mai de jos, cu care Satana îi înconjoară pe slujitorii săi devotați, care îi seamănă întru totul, așa încât aceștia să aibă în fața lumii o mare și înspăimântătoare autoritate, pentru a împinge astfel cu ușurință cât mai multe suflete omenești spre imperiul Satanei!

16. Dar stă scris că tot ceea ce, fiind înconjurat de acel nimb, apare ca fiind măreț în fața lumii, în fața lui Dumnezeu este o oroare!

17. Ai văzut vreodată doi oameni care se iubesc cu adevărat să se poarte unul cu celălalt cu trufia tipică dată de nimb, fără să se învrednicească unul pe celălalt cu vreo privire prietenoasă și cu vreo vorbă tandră?

18. Sau ai văzut vreodată vreo tânără mireasă iubitoare întâmpinându-și mirele cu nimbul celei mai mari aroganțe, iar mirele să-i răspundă la fel?! Crezi că aceștia doi ar putea fi vreodată o pereche de adevărați soți? Da, poate că, prin puterea legii, ar putea fi o pereche în lumea aceasta, dar niciodată în fața cerului! Pentru că acolo unde nu este iubire, nu este nici cer!

19. Adevăr îți spun: acolo unde este blestemul iadului nu există nici o lumină, nici o cale, nici un adevăr, nici o iubire și, prin urmare, nici viață liberă, ci doar o judecată veșnică, care îi apasă și îi ține în frâu pe cei blestemați prin ei înșiși!

20. Ție ți se pare tot ceea ce vezi aici ca fiind mai puțin dumnezeiesc și demn de Dumnezeu, pentru că de fapt nu ți se oferă nici o mostră de iad și de ticăloșie diavolească!

21. Iată până unde poate ajunge oarba omenire! Credința ei se află pe punctul de a considera că prin iad i-ar putea aduce lui Dumnezeu un serviciu drept și plăcut! Mai departe nici nu ar fi putut merge cu orbirea, prostia și răutatea!

22. Și, dacă ți se pare atât de încântător și demn de Dumnezeu să te afli în iad, du-te înapoi acolo și slujește-i dumnezeului închipuirii tale mărețe și simte-te bine în nimbul său!”

23. Auzind aceste cuvinte, Stahar a căzut în genunchi în fața Mea și Mi-a cerut iertare, spunând: “Doamne, iartă-mă pe mine, nebun lipsit de minte, bătrân și orb, iar eu Îți voi mulțumi pentru această dojana. Abia acum sunt pe deplin vindecat!

24. Iată, eu așa am fost crescut și în acest fel mi-a fost adormită conștiința, iar impresiile din leagăn sunt greu de șters! Dar acum parcă s-a ridicat un soare nou în mine și văd întreaga ticăloșie și absurditate a serviciului din Templu. De aceea, acum, orice s-ar întâmpla, eu voi rămâne neclintit asemenea unei stânci de granit în apele mării, neclintit în această nouă învățătură demnă de Dumnezeu pe care am primit-o din sfânta Ta gură.”

25. Eu: “Ridică-te, frate! Dar du-te acum și spune și fraților tăi ce ai auzit. Pentru că și ei sunt încă scufundați până peste urechi în nimbul lor stupid! Explică-le ce este nimbul, dar explică-le și cine sunt Eu, chiar fără acel nimb, și ce doresc Eu de fapt!”

26. După aceste cuvinte, Stahar s-a ridicat, a făcut o plecăciune adâncă în fața Mea și a plecat repede spre frații săi, unde a început să-și descarce inima. Foarte curând s-a iscat zarvă la masa lui, unde până atunci fusese liniște, iar Stahar i-a putut ține destul de greu în frâu pe frații săi ușor înfierbântați de vin. 27. Singur Floran, principalul său susținător, l-a sprijinit, și astfel lucrurile s-au liniștit repede.

28. Philopold însă i-a spus lui Cyrenius: “Mărite stăpâne! E totuși cât se poate de ciudat cum unii oamenii nu văd pădurea din cauza copacilor!”

29. Cyrenius: “Obișnuința este un punct de sprijin foarte puternic pentru prostie. În Europa trăiește un popor unde totul se pedepsește cu bâta și cu biciul. Pentru orice greșeală, oricât de mică, intră într-o acțiune dureroasă fie bățul, fie biciul, fie o nuia zdravănă. Fratele meu, Augustus Cezar, a vrut să desființeze aceasta practică. El a trimis acolo educatori și a adus la Roma bărbați și femei din acel popor, ca să cunoască binecuvântarea umanității. Și iată că acestor oameni li s-a făcut dor de casă, dor de țara în care cu siguranță cel puțin o dată pe lună erau învinețiți în bătaie!

30. Dar dacă omul se obișnuiește până într-atât cu un iad material, încât atunci când nu-l mai întâlnește la un alt popor cu o cultură mai umană tânjește după el, cu atât mai mult se va obișnui el cu un iad spiritual, care îi aduce omului atâtea privilegii pământești!

31. De aceea nici nu m-am mirat de afirmațiile lui Stahar. Acest om s-a aflat fizic mulți ani sub nimbul său și acum a simțit nevoia să mai vorbească odată despre el, pentru a-l abandona apoi pentru totdeauna. Dar acum toate sunt bune iar în ceea ce privește nimbul său - odihnească-se în pace!”

Author:  Acustic [ 20.12.2013, 23:25 ]
Post subject:  Capitolul 186 - Pregătiri pentru furtuna apropiată

Capitolul 186
Pregătiri pentru furtuna apropiată


1. Între timp însă, Hermes, solul și cântărețul din Cezareea, s-a urcat pe deal, să vadă ce se mai petrece în orașul distrus de flăcări și a văzut că pe ici, pe colo, încă mai ardeau flăcări uriașe; dar în același timp a descoperit cum chiar în direcția orașului începea să se ridice o furtună uriașă și grăbită care, după părerea lui, nu avea să se lase așteptată prea mult.

2. El a coborât imediat de pe deal, ca un profet al vremii, și i-a spus bătrânului Marcu: “Ascultă, vecine iubit, sunt atât de mulți oaspeți aici și nu va dura nici o jumătate de ceas până când vom sta cu toții sub cea mai grozavă furtună! Oare acoperișul tău este suficient de mare pentru a ne apăra de urgie? Pentru că pe asemenea vijelie nu e tocmai sigur să stai afară! De vânt și de ploaie nu mi-ar fi atât de teamă, dar grindina și fulgerele sunt totuși prea neplăcute pentru a le putea suporta afară! Dacă ai prea puțin spațiu, ar trebui să luăm măsurile cuvenite.”

3. Marcu: “Câtă vreme Cel care este cu noi nu spune și nu poruncește nimic, cu siguranță că nu e nici un pericol! El este cel mai bun și cel mai sigur acoperiș al nostru. Însă dacă El va dori să luăm măsuri, acestea vor fi luate imediat! Fii fără grijă, iubite prieten și vecin, toate se vor face așa cum trebuie!”

4. I-am chemat atunci la Mine pe cei doi și i-am spus lui Marcu: “Furtuna care va fi în curând deasupra noastră ne va aduce multe neplăceri! De aceea ar fi bune câteva acoperișuri, după cum a spus Hermes; dar ție îți lipsesc cu desăvârșire materialele necesare! De unde le vei lua degrabă?”

5. Marcu: “Doamne, câtă vreme Tu ești cu noi și printre noi, voi spune ceea ce i-am spus adineauri și prietenului Hermes: Tu ești cel mai bun adăpost al nostru și în veci nu vom avea nevoie de unul mai bun și mai rezistent!”

6. Aceste cuvinte ale bătrânului Marcu au fost reluate imediat de mulți dintre cei din jur, cu glas tare, iar Eu le-am spus: “Așa să fie! Dar ce se va petrece dacă va veni o grindină zdravănă, însoțită de fulgere și de o rupere de nori?”

7. Toți Mi-au răspuns într-un glas: “Doamne, adaugă la toate astea și un cutremur nemaipomenit, care să apropie munții și să răstoarne stelele din cer, noi tot vom râde cu gura până la urechi dacă Tu ești cu noi. Căci ce ne poate pricinui vreun rău atâta vreme cât atotputernica Ta mână ne apără?!”

8. Eu: “La fel ca și acum, pe orice timp de furtună și de primejdie va trebui să vorbiți din inimă, nu doar din gură, și atunci protecția Mea vă va însoți prin credința și prin încrederea voastră vie. Dar dacă veți deznădăjdui la vreme de restriște, atunci protecția Mea nu vă va însoți!”

9. Toți: “O, Doamne, cine se poate clătina în credința și încrederea lui în Tine?! Dar noi ținem mai ales la iubirea și la voința Ta atotputernică, pentru că, Doamne, dacă voința Ta ar înceta, n-ar fi deloc bine pentru credința și încrederea noastră! Dar Tu ești prea bun și prea drept, și nu vei lăsa de ocară încrederea noastră!”

10. Eu: “O, câtuși de puțin; chiar în seara aceasta veți cunoaște și veți simți puterea și slava lui Dumnezeu! Dar această furtună vine și pentru orașul care arde și care altminteri ar mai arde câteva zile. Ea va dura vreo trei ore și va fi altfel decât toate celelalte pe care le-ați trăit, dar, cu toate acestea, va aduce mai mult folos decât pagubă.

11. Acum să mergem totuși pe malul mării; căci acolo prezența noastră va fi cea mai necesară! În plus, acolo veți putea vedea cel mai bine elementele dezlănțuite, iar slava lui Dumnezeu vi se va dezvălui mai pătrunzător decât sub un acoperiș!”

12. După aceste cuvinte, toată lumea s-a grăbit spre marea care era încă foarte liniștită. Deja se vedeau apropiindu-se norii negri, iar deasupra munților dinspre răsărit și dinspre miazăzi se adunau nori masivi. Cu toții au înțeles că de acolo va porni o furtună grozavă, în plus, deasupra mării au apărut îndată o mulțime de păsări de furtună.

13. De aceea Uran a început să se îngrijoreze din cauza corturilor sale frumoase și prețioase. El a venit la Mine și M-a rugat să iau în paza Mea și această mică comoară a lui, căci, într-o asemenea furtună, corturile sale ar fi putut avea mult de suferit!

14. Eu i-am răspuns: “Nu v-am spus oare cum se va revela chiar aici splendoarea lui Dumnezeu? Cum poți - în fața unui eveniment atât de măreț - să mai fii îngrijorat din cauza bietelor tale corturi, ca și când în ele ar sta mântuirea lumii?! Iată, corturile sunt mari și foarte încăpătoare. Când furtuna se va dezlănțui cu toată puterea deasupra noastră, lasă să intre în ele toate femeile și pe acei bărbați care se vor teme prea tare! Căci această furtună nu va fi câtuși de puțin o glumă, dar corturile tale nu vor păți nimic, ci doar se vor uda puțin.”

15. Uran: “Îți mulțumesc pentru această promisiune, pe care o consider deja îndeplinită! Corturile mele, care nici la cea mai puternică rupere de nori nu lasă să pătrundă vreun strop de apă înăuntru, le stau la dispoziție tuturor celor care vor să le folosească. Eu însumi voi rămâne însă alături de Tine, Doamne, afară.”

16. Eu: “Nu te temi de grindină?”

17. Uran: “Mi-am spus deja părerea mai devreme, odată cu toți ceilalți, și mai spun odată acum, sprijinindu-mă pe vorba înțeleaptă a romanilor: si fractus illabatur orbis, impavidum ferient ruinae (Chiar dacă tot pământul s-ar prăbuși, pe cel neînfricat îl vor purta ruinele.)!”

18. Eu: “Bine, bine. Dar iată că norii învecinați încep deja să-și dea mâinile umede, așa încât în curând va începe! Și pe mare încep să se arate ici-colo valuri săltărețe, așa încât a sosit timpul pentru cei înfricoșați să se retragă la loc uscat!”

19. Peștii săreau din apă pentru a prinde musculițele care zburau pe deasupra oglinzii ei. De asemenea, o mulțime din ce în ce mai mare de pescăruși și rândunele de apă se veseleau deasupra valurilor și ajutau peștii să micșoreze numărul musculițelor. Pe ici, pe colo, apa începea să devină neliniștită, iar în sus, pe cer, norii se grăbeau din ce în ce mai tare și erau din ce în ce mai deși și mai colorați. La apus, tunetul se rostogolea neîntrerupt, iar uraganul din larg își începea lupta zbuciumată, clocotitoare.

Author:  Acustic [ 20.12.2013, 23:34 ]
Post subject:  Capitolul 187 - Furtuna

Capitolul 187
Furtuna


1. Cum zgomotul prevestitor de furtună devenea din ce în ce mai puternic și mai bubuitor, iar peste întregul ținut începea să se lase un întuneric aproape deplin, cei mai fricoși s-au îndreptat către corturile lui Uran, nemaidorind să rămână afară cu Mine. Chiar ucenicii au început să-și exprime unii în fața celorlalți îngrijorarea. Dintre cei cincizeci de farisei, nici unul nu a rămas afară după ce ei au văzut căzând pe pământ câteva bucăți de grindină grele de câțiva talanți.

2. Ebahl a îndemnat-o pe Iara să îl însoțească în corturile lui Uran, dar ea nu a putut fi urnită de la locul ei și a spus: “Cine oare s-ar putea teme atât de tare în apropierea și în prezența deplină a Domnului?! Oare o asemenea furtună să fie mai mult decât iubirea și atotputernicia Domnului?”

3. Ebahl: “Departe de mine un astfel de gând, dar când vezi căzând aceste bucăți grele de grindină, te străbate fără voie un fior de teamă, mai ales că norii le vor arunca cu grămada. O bilă de gheață ca aceea care tocmai a căzut în fața mea îți poate face capul praf cu ușurință!

4. Eu cred că pe mine și pe fiica mea nu ne-ar putea atinge sau vătăma nici una, oricât de des ar cădea. Dar, în ciuda acestei convingeri, mă năpădește fără voie, ca om ce sunt, vechea frică. Dar nu mă voi mai teme. Doar nu pot fi făcut de rușine de micuța mea Iara!”

5. Grindina a început să cadă din ce în ce mai deasă. Bucăți de gheață cât doi pumni la un loc loveau cu putere pământul, marea a început să înalțe valuri cât casa, un fulger se aprindea după altul și, odată cu grindina deasă, a început să șiroiască și ploaia.

6. Din toate aceste motive, Hebram și Risa s-au retras la rândul lor, împreună cu cei treizeci de tovarăși ai lor, și s-au adăpostit sub mese. Singuri Suetal, Ribar și Bael, primii din cei doisprezece foști răufăcători, au rămas afară, împreună cu ucenicii Mei, în afară de Iuda Iscarioteanul. Soldații romani au căutat refugiu în casa și în colibele pescărești ale lui Marcu și pe sub stâncile de piatră.

7. Foarte aproape în jurul Meu erau Cyrenius, Cornelius, Faustus, Iulius, Philopold, Kisjonah, Ebahl cu Iara, Rafael și Josoe, apoi unsprezece ucenici, bătrânul Marcu, împreună cu cei doi fii ai săi, și Matael cu Uran, Rob, Boz, Miha și Zahr.

8. Elena, acum soția lui Matael, s-a refugiat și ea, împreună cu soția și fiicele lui Hermes în corturi; Hermes însă a rămas și el cu Mine.

9. Și, deși am stat cu toții neadăpostiți pe malul mării, nimeni nu a fost atins de vreun grăunte de grindină sau de vreun strop de ploaie, iar locul pe care am stat a rămas complet uscat. Trăsnete au lovit în fața și în spatele nostru, dar nu ne-au afectat decât urechile prin zgomotul lor puternic. Apoi însă s-a dezlănțuit cu furie și un uragan, și imediat s-au ridicat valuri mari cât dealurile, oferind o priveliște îngrozitoare ochiului omenesc,

10. Atunci Marcu a spus: “Doamne! Eu sunt acum un om bătrân și am văzut destule furtuni în Calabria și Sicilia, dar așa un potop al lui Noe încă nu am trăit! Doamne, grindina asta pustiește regiunea pentru mai mulți ani! Iar șuvoaiele de apă vor duce tot pământul bun în mare! Bieții oameni! Și nu numai că povestea nu se termină, dar furtuna e din ce în ce mai năprasnică! Cei de acolo, de sub masă, se vor îneca, dacă nu se vor ridica! Oricum, mesele nu le mai folosesc la nimic, la cât sunt de rupte! Doamne, oare cât o să mai țină furtuna?”

11. Eu: “Dar nici n-a început încă bine și tu vrei să se și sfârșească?! Abia când se va schimba brusc fața ei, îți vei da seama cât de puternică este! De altfel, ar trebui să nu te preocupe câtuși de puțin această furtună! Dacă nu ar fi necesară, ar trebui să se îndepărteze la un semn al Meu. Dar ea este atât de necesară pentru păstrarea acestui pământ, cum îți sunt ție ochii pentru vedere. De aceea va trebui să o lăsăm să se dezlănțuie până la capăt!

12. Pe de altă parte însă, acei amatori de nimburi trebuie să guste puțin din acel nimb adevărat pe care nu l-au găsit la Mine! Uită-te la ei, cum privesc pe furiș prin crăpăturile cortului și nu pot pricepe cum trece vijelia peste noi fără să pățim nimic! Dar să iasă de acolo tot nu au curaj. O, cât de mică este totuși credința lor!”

13. Marcu: “Așa e cum spui! Dar din ce vor trăi bieții oameni? Doar vezi și Tu că această grindină, care parcă n-ar mai vrea să se sfârșească vreodată, distruge totul, iar șuvoaiele de apă duc tot pământul în mare! Și mii de oameni și de animale de casă sunt omorâte acum, iar cei care scapă cu viață vor cădea pradă foamei! E totuși o pedeapsă prea grea, această nuia atât de dură!”

Author:  Acustic [ 20.12.2013, 23:41 ]
Post subject:  Capitolul 188 - Judecata asupra regiunii Cezareii

Capitolul 188
Judecata asupra regiunii Cezareii


1. Eu am spus: “Știi, dragul Meu Marcu, fiecare vorbește așa cum înțelege, iar tu vorbești acum tot așa cum înțelegi tu lucrurile! Eu îți spun: Domnul mătură rar, dar când mătură, lasă locul curat!

2. Cunoști această regiune întinsă? Da, o cunoști și știi că este una dintre cele mai roditoare și că o stăpânesc doar grecii cei mai bogați. Sărmanii evrei însă trebuie să muncească pentru câinii de bogătași greci ca să câștige cu sudoarea frunții o simbrie de batjocură și să ducă toate roadele în hambarele grecilor. Aceștia fac apoi negoț cu ele în toate colțurile lumii și câștigă mult aur și argint, iar evreii noștri trebuie să cerșească iarna și să prindă pești, dacă vor să trăiască!

3. Iată, aceasta evreii vor putea face oricând, iar lacul va rămâne mereu plin de pește!

4. A primit vreodată un evreu măcar o bucată de pâine când i-a fost foame? O, nu, ci a trebuit să treacă lacul și să cerșească pâine dincolo, la frații săi întru credință! Iată-l aici pe Kisjonah și iată-l pe Ebahl! Întreabă-i pe ei și îți vor spune câte mii de evrei săraci din locurile acestea și-au căpătat numai de la ei pâinea pentru iarnă!

5. Am privit multă vreme, cu o răbdare infinită, la această nedreptate ticăloasă; dar acum s-a umplut paharul și îi voi pedepsi pe acești câini de cămătari, lipsiți de milă și de credință, până nu vor mai ști ce-i cu ei!

6. Privește-ți grădina și micile ogoare: nici apa, nici grindina nu le-au dăunat în vreun fel. Dar uită-te apoi la locurile celelalte și vei vedea o asemenea pustiire cum cu greu ai fi putut să găsești altundeva!

7. Cu acest bici vor fi alungați din această țară câinii de cămătari greci. Căci de pe pietrele goale nu vor mai recolta nici grâu, nici secară, nici orz, nici porumb, nici linte și nici fasole; de aceea, ei vor părăsi acest loc pustiit și se vor duce în Europa.

8. Tocmai din acest motiv am îngăduit ca aproape tot orașul să fie transformat în dărâmături și cenușă. Pentru că omul părăsește locul pustiu în care nu mai are nici locuință, nici ogor, și pleacă mai departe.

9. Pentru sărmanii evrei însă va rămâne destul loc arabil pe malul mării, iar pentru evreii adevărați orașul va fi reconstruit, dar într-un mod mai curat și mai bun decât cel de până acum. E adevărat că este un oraș foarte tânăr, care are abia șaptezeci de ani ca oraș, căci înainte aici era doar un petic de pământ lipsit de importanță; dar, de acum înainte, nu va mai fi oraș, ci doar un sat de pescari. Luxul grecilor trebuie să dispară; în schimb, aici trebuie să se reveleze splendoarea cerurilor. Ești mulțumit de planurile mele, bătrâne Marcu?”

10. Marcu Mi-a răspuns: “Da, dacă așa stau lucrurile! O, atunci lasă, Doamne, urgia să lovească de zece ori mai puternic! Ce ai spus Tu este purul adevăr! Cu bogătașii de greci chiar nu se mai putea vorbi, iar de iubirea de aproape demult nu mai putea fi vorba. Tot ce voiai de la ei trebuia plătit cu mult aur și argint. Dacă însă cumpărau ei de la noi, trebuia să ne mulțumim cu mărfuri la schimb. O, de aceea e foarte bine așa, iar furtuna asta năprasnică îmi face multă bucurie! Da, acum poate fi de zece ori mai năprasnică!”

11. Eu: “Fii liniștit, totul se dă cu măsura potrivită!”

12. Cyrenius: “Vrei să spui că toată zona aceasta va rămâne pustie?”

13. Eu: “Nu tocmai; dar grecii cei bogați trebuie să plece de aici. Îți spun că furtuna asta va alunga cel puțin o mie din familiile cele mai înstărite, căci am prevăzut-o deja de mult! Dar vor rămâne totuși supușii Romei.”

14. Cyrenius: “Dar nu e bine, pentru o regiune sau pentru o țară, să aibă locuitori înstăriți?”

15. Eu: “O, ba da, când aceștia sunt asemenea prietenilor Mei Kisjonah și Ebahl. Căci ei sunt adevărați părinți pentru locuitorii săraci ai țării și orice, țară se poate socoti fericită dacă se poate lăuda cu cât mai mulți asemenea părinți.

16. Dar acești greci bogați sug sângele țării și, pe deasupra, au convingerea că bieții evrei ar trebui să fie foarte fericiți dacă, drept răsplată pentru muncile lor grele, pot mânca împreună cu porcii grecilor! În fața Mea, asemenea indivizi nu mai sunt oameni, ci diavoli împietriți, și Eu nu am milă și îndurare pentru ticăloasa și trufașa lor carne! Acum, după furtună, care se va potoli într-un ceas, n-au decât să își așeze grămezile de aur și de argint pe pietrele goale și să semene apoi grâul, și vor vedea dacă se va ridica măcar un spic.

17. Și iată cum am scăpat cu o singură lovitură de o mulțime de muște supărătoare. Mincinoșii de preoți au trebuit să-și ia tălpășița, și acum vor face același lucru și cămătarii greci! Palatele lor sunt în ruine, iar întinsele lor ogoare, grădini și pajiști au fost luate de ape. Când, după furtună, își vor cerceta domeniile și se vor convinge că, oricâtă muncă vor investi de acum înainte, nu vor mai putea scoate nimic din ele, ei își vor face bagajele și vor pleca, cei mai mulți în Europa; iar după aceea Eu voi face - și crede-Mă că am destule mijloace la îndemână - ca aceste locuri să fie în scurt timp cât se poate de înfloritoare.

18. Furtuna a început să se retragă acum, dar, deși grindina a încetat, ploaia continuă să cadă în asemenea șuvoaie încât este limpede că apa va ajunge în curând până la mijlocul unui om, apoi se va scurge în cantități atât de mari în mare, încât nivelul acesteia va crește, ceea ce nu e de ici, de colo. Case, colibe, copaci și mii de alte lucruri plutesc spre mare. Și o mulțime de vite, găini, păsări de tot felul, pe care le-a ucis grindina, porci o sumedenie, măgari, vaci, boi, oi, capre și iepuri, căprioare și cerbi - toți vor fi devorați de mare, iar peștii nenumărați care se ascund în ea se vor desfăta cu aceste animale, vor deveni foarte fecunzi, se vor înmulți foarte tare și vor fi o bună compensație pentru sărmanii evrei, care oricum nu au pierdut nimic acum, pentru că nu aveau nimic sau mai nimic. Cei puțini care erau mai înstăriți căpătaseră însă deja și ei o anumită asprime grecească și își pierduseră bunătatea, iar sufletul lor nu va fi nicidecum păgubit dacă se vor alătura celorlalți la pescuit și cerșit.”

19. Și, când a început să plouă atât de năprasnic, toți cei care înainte căutaseră adăpost sub mese au venit la Mine, uzi până la piele, și nu mai conteneau să se minuneze când au văzut că nici Eu, nici cei care stătuseră cu Mine afară, nu eram uzi câtuși de puțin, cum nu era ud nici locul pe care stătuserăm - căci nici măcar o picătură de ploaie nu căzuse pe vreun fir de iarbă.

20. Când a reușit să ajungă lângă Mine, Hebram M-a întrebat: «Doamne, cum e cu putință ca, după un asemenea potop, acest loc și voi toți să fiți uscați, în timp ce noi suntem uzi de parcă am fi căzut în mare și tremurăm de frig ca iarna, iar aici e la fel de cald și de plăcut ca azi-dimineața? Doamne, cum se poate așa ceva?”

21. Eu am spus: “Se poate așa cum se poate! Alt răspuns la întrebarea ta nu pot să-ți dau! Pentru că, la câte ai auzit și la câte ai văzut, ar trebui să știi și să pricepi Cine și Ce este aici! Și, dacă ai pricepe asta în sufletul tău, cum ai mai putea să-Mi pui asemenea întrebări?!

22. Dimineața voastră a fost bună; dar seara pare să fie o seară a sufletelor! O, voi, oameni îngrozitor de orbi! Sunt clipe în care primiți lumină, dar pentru că nu provine din esența voastră, lumina nu rămâne și, în câteva clipe, noaptea vine iarăși în locul dimineții sufletului!”

23. Hebram a spus: “Doamne, ce ai vrut să ne spui prin asta, mie și celor douăzeci și nouă de frați ai mei?”

24. Eu i-am răspuns: “Nimic altceva decât că și tu și frații tăi, nu sunteți decât niște pești orbi într-o apă tulbure! Spuneți-Mi, ce anume v-a mânat, în prezența Mea, pe sub mese și pe sub bănci?”

25. Cei uzi au răspuns: “Doamne, o spaimă firească de furtunile puternice, care a rămas în noi încă din copilărie!

26. În frica noastră oarbă, nu ne-am gândit unde și cu Cine eram. Acum ne recunoaștem nechibzuința și recunoaștem cât de orbi am fost cu toții și cât de mult am greșit înaintea preasfintei Tale fețe. Acum nu putem face altceva decât să Te rugăm, o, Doamne, cu inima plină de remușcări adevărate și vii, să ne ierți! Doamne, iartă-ne marea noastră prostie!”

27. Eu: “De mult v-am iertat totul și nu i-am deschis nimănui un cont pentru prostie. Pentru că fiecare prost este singurul vinovat dacă pățește vreo pagubă. Dar altă dată, când nu Mă veți avea printre voi, ca acum, gândiți-vă cu credință adevărată și vie la numele Meu, și El vă va proteja mai bine decât orice scândură slabă și fragilă!”

28. Cei treizeci s-au mulțumit cu această dojana și M-au rugat să le îngădui să rămână pe locul uscat.

29. Eu: “Dar este de la sine înțeles acest lucru! Rămâneți și uscați-vă, căci ploaia va mai dura o jumătate de oră bună!”

30. Cei treizeci erau acum foarte bucuroși. Ei au rămas să se usuce și nu mai puteau de bucurie că, sub o ploaie ca o rupere de nori, ei s-au putut usca imediat.

Author:  Acustic [ 20.12.2013, 23:44 ]
Post subject:  Capitolul 189 - Corabia de pe mare aflată la ananghie

Capitolul 189
Corabia de pe mare aflată la ananghie


1.Eu însă l-am chemat la Mine pe înger și, de dragul oaspeților și al ucenicilor, i-am spus cu voce tare: “Pe mare este o corabie acoperită, destul de mare, cu douăzeci de oameni, bărbați și femei, ca să nu mai vorbim de cei opt marinari, care se află la mare ananghie. Când a început furtuna, corabia se afla pe malul celălalt, nu departe de lacul Ghenizaret. Dar când vijelia și-a schimbat direcția mai brutal decât până atunci, ea a smuls de la mal vasul pregătit de plecare și l-a tras cu putere în largul mării. Marinarii și ceilalți au depus cel mai mare efort și aproape că și-au epuizat puterile pentru a se salva de la scufundare. Acum îi paște pericolul de a fi înghițiți de mare. De aceea, ridică-te și salvează-i, dar nu într-un mod foarte de neînțeles pentru ei, ci desfă-ți o barcă și îndreaptă-te ca un cârmaci priceput spre vas și adu-i încoace, pentru că oricum aici veneau, în Cezareea lui Filip!”

2. După aceste cuvinte ale Mele, îngerul a părăsit imediat grupul nostru și a desprins o barcă plină cu apă. În cel mai scurt timp, el a aruncat apa peste bord și apoi a pornit ca o săgeată spre uragan și a ajuns la corabie în câteva clipe.

3. Când nefericiții l-au văzut pe barcagiu, ei au căzut în genunchi, I-au mulțumit lui Dumnezeu și au spus: “O, acesta nu este un barcagiu obișnuit! El este un adevărat înger, pe care Dumnezeu ni l-a trimis ca răspuns la rugăciunile noastre, ca să ne salveze! El o să ne salveze pe toți!”

4. Rafael însă i-a întrebat pro forma (de formă): “Unde vreți să ajungeți pe furtuna asta?”

5. Nefericiții i-au răspuns: “În Cezareea lui Filip voiam să ajungem, dar abia după furtună. Numai că vântul prea puternic ne-a smuls corabia de la mal și a purtat-o cu toată forța încoace. Nu știm unde ne aflăm, pentru că ploaia prea deasă nu ne îngăduie să vedem nicăieri vreun mal. Mai e mult până acolo unde voiam să ajungem?”

6. Rafael a spus: “Cu vântul ăsta, nu. Dar deoarece ploaia și furtuna vor mai dura cel puțin o jumătate de ceas, și v-ar fi dus cu siguranță în mijlocul valurilor celor mai mari, unde n-ați mai fi avut nici o scăpare, am venit eu, ca cel mai experimentat și mai curajos cârmaci, să vă duc, pe voi și vasul vostru, într-un loc adăpostit. Aveți multă apă pe vas?”

7. Corăbierii: “Destul de multă!”

8. Dar, în câteva clipe, apa de pe vasul lor a dispărut până la ultima picătură, iar corăbierii i-au spus prietenosului luntraș: “Iată un lucru foarte ciudat! Iată, tinere și nobile luntraș, ne-am înșelat adineauri. N-a pătruns nici un strop de apă pe vasul nostru bine protejat! Probabil că înainte ni s-a părut că vedem ceva apă înăuntru, dar se poate să fi fost doar o nălucire datorată fricii noastre îndreptățite, căci acum nu descoperim nici măcar un strop de apă, ceea ce vine de la Domnul. Este totuși cam straniu că pe această urgie n-a pătruns nici un strop de apă în vasul nostru, iar barca ta deschisă abia dacă e puțin umedă!”

9. Atunci, călătorii s-au adresat corăbierilor: “Nu aruncați cu vorbe goale! Aceasta este îndurarea lui Dumnezeu, pentru care va trebui să-I aducem mai întâi cea mai aleasă jertfă de mulțumire, iar tânărul și curajosul nostru luntraș este un luntraș din ceruri! Căci uitați-vă cum ploaia încă mai curge în șuvoaie grele și cum se înalță valurile cât munții în jurul nostru, însă corabia noastră, la fel ca și barca lui, plutesc atât de lin ca și când marea ar fi ca oglinda, și nici pe vasul nostru, nici pe luntrea lui nu cade vreun strop de ploaie! Și fulgerele se zbat în jurul nostru ca niște muște vioaie, dar nici unul dintre acești strălucitori aducători de moarte nu ne atinge! Vedeți, asta înseamnă îndurare, îndurare venită de sus, pe care noi nu o merităm câtuși de puțin!”

10. Corăbierii le-au răspuns călătorilor: “Așa e, așa e, aveți cu toții dreptate, este o adevărată minune, este îndurare de sus! Suntem salvați! Priviți încolo! Deja se vede un mal apropiat! O mulțime de oameni stau pe mal, în ciuda ploii, și mulți, ba chiar toți ne fac semne de bun-sosit! O, Dumnezeule, Stăpânul nostru! Ce mare, ce măreț ești Tu și cum stai chiar și pe timp de furtună alături de cei care Te-au cinstit și lăudat mereu, și Ți-au adus mereu cu bucurie jertfele cerute! Glorie veșnică numai preasfântului Tău nume!”

11. După aceste cuvinte, ei s-au îndreptat către mal, iar Eu i-am poruncit în taină furtunii să se potolească și apoi să se oprească de tot.

12. Și atunci totul s-a terminat repede și s-a făcut o liniște ca și când niciodată nu ar fi bântuit vreo furtună în acel ioc. Corabia a ajuns ușor la mal și călătorii au coborât de pe ea,

13. Ajunși pe mal, aceștia nu conteneau să se minuneze de ceea ce li se petrecuse.

14. Furtuna și ploaia s-au potolit complet, suprafața mării era acum netedă, iar cerul eliberat de nori. Doar ici-colo câte un norișor pufos împodobea fondul albastru al cerului în lumina sa trandafirie. Căci, între timp, soarele s-a retras în spatele munților și i-a lăsat bucății de pământ pe care eram doar un splendid amurg în semn de rămas-buri.

15. Malurile pe care pășeau călătorii erau uscate. Oaspeții din jurul Meu erau veseli și prietenoși, iar bătrânul nostru Marcu i-a primit amabil și i-a întrebat imediat dacă nu vor să mănânce și să bea ceva ca să-și recapete puterile pe care și le cam pierduseră în lupta cu furtuna.

16. Toate acestea au făcut o impresie atât de bună asupra călătorilor, încât, de uimire, ei nu mai reușeau să vadă și să audă nimic din ceea ce se petrecea în jurul lor.

Author:  Acustic [ 21.12.2013, 22:48 ]
Post subject:  Capitolul 190 - Neguțătorii evrei din Persia

Capitolul 190
Neguțătorii evrei din Persia

1. După ce s-au minunat o vreme, unul dintre călători a spus: “Dar unde este luntrașul nostru, ca să-l întrebăm ce îi datorăm?! Doar nu e nicidecum o glumă să te arunci într-o asemenea primejdie ca să salvezi o corabie plină de călători!”

2. Atunci, corăbierii s-au apropiat de călători și i-au întrebat dacă doresc să îi aștepte aici o noapte și o zi pentru a-i duce înapoi, pe malul opus, aflat la 5-6 ore de locul în care se aflau acum.

3. Călătorii au răspuns însă că vor să fie așteptați până când își vor încheia afacerile în Cezareea lui Filip.

4. Marcu a auzit toate acestea și le-a spus: “Prieteni dragi! Puteți renunța la drumul până în oraș, căci din toată așezarea veți mai găsi doar câteva colibe de evrei săraci și o mulțime de ruine arse și pustii! În noaptea trecută și astăzi, orașul a căzut - pe bună dreptate – pradă focului și nimeni nu a fost în stare să potolească flăcările!

5. Dacă aveți ceva de rezolvat, va trebui să o faceți aici, unde se află cele mai înalte autorități, atât lumești, cât și spirituale!”

6. Aflând această veste, călătorii s-au întristat și au spus: “Prietene, dacă așa stau lucrurile, atunci vom avea foarte puține de rezolvat aici, în ciuda prezenței acestor înalte personalități lumești și spirituale! Căci noi am avut însemnate legături comerciale cu neguțătorii greci din acest oraș, iar ei au luat multe de la noi și ne datorează banii pentru ultima livrare! Cum o să ne mai recuperăm acum banii?

7. Noi suntem foarte pricepuți la prelucrarea mătăsii și a părului de cămilă. Le-am livrat de asemenea stofă din lână de oaie din cea mai fină, în toate culorile, tot felul de țesături înflorate pentru îmbrăcămintea purtată în Templu, iar valoarea acestei ultime livrări era de zece mii de livre de argint. Noi suntem, ce-i drept, evrei supuși Ierusalimului, dar trăim în Persia, unde avem fabrici mari, și am fost mereu buni și cinstiți.

8. Am ținut legea lui Moise în țara noastră mai sever și mai strict decât evreii din Ierusalim și întotdeauna am adus Templului jertfe bogate. Avem acolo o sinagogă care, în ceea ce privește mărimea și splendoarea, nu este cu mult în urma Templului din Ierusalim!

9. Suntem oameni buni și foarte milostivi cu săracii noștri de credință mozaică și întotdeauna, după cum se știe, am respectat legea și ordinea! De ce oare Iehova ne încearcă acum atât de greu?!

10. Iată, noi am depune cu bucurie jumătate din cele zece mii de livre în Templu, dacă am putea intra în posesia acestor bani care ni se cuvin. Am fi dispuși sa lăsăm chiar și restul de cinci mii de livre aici, spre folosul fraților noștri întru credință foarte săraci din această zonă; numai dacă am putea lua de la păgâni toți banii, ca să încheiem o afacere curată și o socoteală bună!”

11. Marcu: “De, dragii mei oaspeți și prieteni, asta cu greu se va putea rezolva, în ciuda devoțiunii voastre demne de luat în seamă! Vorbiți însă cu guvernatorul general Cyrenius, care se află aici împreună cu alți trei comandanți romani! Poate că el ar fi în stare să facă ceva!”

12. Călătorii: “Unde este, ca să mergem la el și să-i arătăm cu smerenie necazul nostru. Poate se va întâmpla o minune! Căci salvarea noastră de către tânărul luntraș a fost în mod sigur o minune, și nu una mică! Dar luntrașul nostru s-a pierdut pe undeva și nu mai iese la iveală, ca să îi oferim răsplata care i se cuvine ca salvator!”

13. Marcu: “Acolo, pe dâmbul de lângă mare, unde se află guvernatorul general și ceilalți comandanți, îl veți găsi și pe luntrașul vostru, în mijlocul lor. Puteți merge acolo fără jenă să vă înțelegeți în toate privințele.

14. Dar mai este printre ei Cineva, înfășurat într-o manta azurie sub care poartă o cămașă necusută, trandafirie, și căruia i se revarsă pe umeri valuri de păr auriu. Dacă Îl veți putea câștiga pe Acela de partea voastră, atunci veți putea vorbi de cea mai mare fericire! Pentru că Acela poate totul și, într-un fel, Lui nimic nu îi este imposibil! Dar, în problema voastră, va fi mai greu de discutat cu El!”

15. Călătorii au întrebat: “Dar cine este el și ce rang poartă? Este vreun mare conducător imperial de la Roma sau vreun rege al unei țări întinse?”

16. Marcu: “Nici una, nici alta; dar duceți-vă și poate vă veți da seama cine se ascunde sub mantia albastră!”

Author:  Acustic [ 21.12.2013, 22:55 ]
Post subject:  Capitolul 191 - Cei doi trimiși ai călătorilor vorbesc cu Domnul

Capitolul 191
Cei doi trimiși ai călătorilor vorbesc cu Domnul

1. Spunând acestea, Marcu i-a părăsit pe călători și a intrat în casă, pentru a pregăti cina. Călătorii au început acum să se sfătuiască între ei dacă să meargă toți pe dâmb sau să-i delege doar pe câțiva dintre ei. Ei au căzut repede de acord să îi trimită doar pe câțiva dintre cei mai înțelepți. Au fost astfel aleși doi dintre aceștia, care au pornit îndată spre dâmb.

2. Cum au ajuns la noi, ei au făcut o plecăciune adâncă în fața noastră, după care s-au îndreptat imediat spre luntrașul în sfârșit regăsit, căruia i-au vorbit despre datoria pe care o aveau la el.

3. Dar luntrașul i-a asigurat că lucrurile nu stau deloc astfel și le-a spus: “Eu nu sunt decât un slujitor al Stăpânului meu, de la care am tot ceea ce îmi trebuie. De aceea, eu nu primesc nici o răsplată de la nimeni, căci ea i se cuvine doar Stăpânului meu!”

4. Trimișii l-au întrebat atunci pe luntraș: “Unde și cine este fericitul tău stăpân?”

5. Rafael a arătat cu dreapta către Mine și a spus: “Acela este, la El mergeți și întrebați-L, și El vă va spune ce Îi datorați!”

6. Cei doi au făcut atunci o plecăciune în fața îngerului și s-au îndreptat imediat către Mine. Ajunși la Mine, au căzut, după obiceiul persan, cu fețele la pământ și au spus, fără să se ridice: “Stăpâne, a cărui față strălucitoare nu îndrăznim să o privim! Tu ți-ai trimis luntrașul nespus de priceput și de curajos într-un ceas de grea cumpănă la noi. Fără el am fi fost fără îndoială pierduți! Noi nu suntem niște săraci care nu pot răsplăti un asemenea ajutor! Suntem oameni foarte bogați și nu așteptăm de la nimeni vreun serviciu pe degeaba, cu atât mai puțin pe acesta, care este de neprețuit. Ce îți datorăm deci pentru faptul că ne-ai salvat viața din cel mai mare pericol?”

7. Eu le-am răspuns: “Mai întâi să vă ridicați ca oamenii și să stați în fața noastră drepți, după obiceiul nostru; căci noi nu suntem ca mai-marii voștri, și nici înfumurați, precum locuitorii sclavagistului imperiu persan. Apoi vom vorbi puțin despre taxa voastră de salvare.”

8. La aceste cuvinte ale Mele, cei doi s-au ridicat și M-au rugat să le stabilesc valoarea recompensei.

9. Eu însă am spus: “Eu știu de unde sunteți și de ce veniți încoace. Știu că sunteți bogați în aur, argint și pietre prețioase, cum sunt puțini evrei în Israel. Știu și că ați plăti pentru această salvare a voastră tot ceea ce aveți de luat din acest oraș pustiit de neguțătorii greci și probabil nu veți mai lua niciodată înapoi!

10. Așadar, răsplata pe care aș putea-o cere de la voi, mai ales că sunteți perși și de-ai noștri, ar putea fi pe bună dreptate la fel de mare ca pierderile pe care le-ați suferit prin negustorii greci care acum își caută adăpost în colibele din păduri. Dar ce ați câștiga atunci? Ați recupera de-acolo și ați da aici! Apoi v-ați întoarce acasă așa cum ați venit!

11. Dar Eu nu vă pun nimic la socoteală pentru salvarea voastră, ba vă dau și asigurarea că șederea voastră aici, călătoria încoace, și de aici - prin Ghenizaret – înapoi de unde ați plecat, n-o să vă coste nici un stater! (Căci vasul era al lui Ebahl și corăbierii erau tot ai lui.) Sunteți mulțumiți?”

12. Cei doi trimiși Mi-au răspuns: “Stăpâne, care ești încă plin de puterea tinereții, dar pari la fel de plin de înțelepciune ca și Solomon - cum, de fapt, chiar ești cu adevărat - ceea ce ai numit acum ca preț al salvării noastre voiam oricum să aducem ca jertfă, jumătate Templului din Ierusalim și cealaltă jumătate săracilor din acest ținut, dacă negustorii de aici ne-ar fi putut plăti această sumă deloc neînsemnată.

13. Dar, deoarece i-a lovit o soartă atât de cruntă, pierderea pe care noi am suferit-o nu ne necăjește câtuși de puțin, ba chiar suntem dispuși să le venim în ajutor cu o sumă de două ori mai mare, pe care nu trebuie să ne-o înapoieze și pentru care nu vrem nici dobândă, și, pe lângă asta, dorim să-ți jertfim ție, ca răsplată pentru salvarea noastră, cele zece mii de livre, cu inima plină de bucurie! Căci, stăpâne al acestui ținut, noi suntem foarte bogați; pe o sută de mii de cămile nu ne-am putea aduce avuțiile încoace, chiar dacă fiecare dintre ele ar purta o povară de patru mii de livre (*1). În plus, avem multe ogoare și multe și mari turme. De aceea, pentru noi nici nu contează. Cere-ne ce vrei, iar noi nu vom simți altceva decât bucurie să ne supunem voinței și dorinței tale, pentru că, probabil, vom strânge de zece ori mai mult din orașele Iudeii! Atunci îți vom da imediat banii peșin sau un ordin de plată!

14. Nu dorim să facem decât ceea ce îți este ție pe plac, stăpâne al locurilor acestea, căci zgârciți și calici nu am fost niciodată! Doar noi știm că bogăția se află în mâna Domnului, care poate să o dea într-o noapte și să o ia în noaptea următoare! Noi suntem doar păstrătorii ei. Doar Domnul de Sus este Stăpânul, Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov!

15. Din cele ce ți-am spus, îți poți da seama cu ce fel de oameni ai de-a face. De aceea, poruncește doar, iar noi vom face după spusele tale, desigur foarte înțelepte!”

16. Eu: “Ce am spus o dată, așa rămâne. Căci vă cunosc pe voi și legăturile voastre, și veți face suficient dacă veți respecta ceea ce v-am cerut. Dar dacă vreți să faceți mai mult pentru cei care sunt într-adevăr săraci, nu vă va împiedica nimeni. Aici veți putea găsi însă ceva mult mai valoros decât comorile voastre aproape incomensurabile - dar despre asta vom vorbi mai târziu!”

17. Cei doi trimiși: “Pari să fii un înțelept ciudat! Comorile acestui pământ nu par să te miște. Nu pari să fii nici prietenul vreunei binefaceri exagerate! Comorile spiritului au în ochii tăi o valoare mult mai mare decât tot aurul lumii! De altfel, ai întru totul dreptate, în toate privințele; căci comorile spiritului durează veșnic, în timp ce acelea pământești durează pentru fiecare om doar până la groapă, după care ele nu mai există pentru cel care a fost luat de pe acest pământ!

18. Da, înțeleptule stăpân, dă-ne tu comorile înțelepciunii - ele ne vor fi mai prețioase decât tot aurul nostru, decât pietrele noastre prețioase și decât tot argintul nostru! Dar acum să mergem să le spunem și fraților noștri!”

19. Eu: “Da, da, mergeți și spuneți totul fraților voștri și întoarceți-vă cu ei. Căci sunteți numai douăzeci cu toții, fără corăbieri, și aveți destul loc aici!”

20. “Desigur”, au spus trimișii cu un glas vesel, “loc avem destul. Ne întrebăm doar dacă vei avea bunătatea să ne dai și ceva din înțelepciunea ta. Căci la noi, în Persia, înțelepciunea adevărată este tot mai rară, și în locul ei se răspândește tot mai mult arta magiei preoților păgâni, care va pune capăt - probabil foarte curând – chiar și înțelepciunii evreilor care trăiesc acolo, mai ales dacă preoții și slujitorii idolilor, însetați de putere și avizi de bani, vor primi de la rege mai multă putere, fapt de care ne temem, deoarece îl încolțesc tot timpul și îl pisează zi și noapte.

21. Până acum i-am sprijinit prin marea noastră bogăție, dar acești oameni răi se pricep să adune comori nemăsurate și îi sar în ajutor cu orice ocazie risipitorului rege. Și astfel se va întâmpla că vor veni de hac toleranței regelui, care altminteri este un om bun la inimă. Dar despre asta mai târziu; acum e timpul să mergem la frații noștri care sunt nerăbdători și să le spunem cum stau lucrurile aici!” Cu aceste cuvinte, ei s-au închinat în fața noastră și au plecat în grabă către frații lor. Ajunși aici, ei le-au povestit acestora în amănunt cele aflate, după care s-au consultat cu tovarășii și cu tovarășele lor în privința anumitor lucruri.

(*_1) Nota lui J. Lorber: o livră persană ar fi astăzi (pe timpul lui Lorber n.t.) 5 până la 6 jumătăți de uncie.

Author:  Acustic [ 21.12.2013, 22:59 ]
Post subject:  Capitolul 192 - Despre binecuvântarea sau blestemul bogăției

Capitolul 192
Despre binecuvântarea sau blestemul bogăției

1. Cyrenius însă Mi-a spus: “Stăpâne și Învățătorule, spun drept că oameni atât de darnici și de plăcuți nu am mai întâlnit niciodată. Acestor oameni trebuie să le acord cu orice preț - protecție împotriva abuzurilor preoților idolatri! Regele perșilor este și el doar un vasal al Romei și se află sub stăpânirea mea. Oh, voi pune capăt curând uneltirilor indivizilor ălora dubioși! Iar tu, Doamne, ai milă de acești oameni buni, căci îmi par întru totul demni de ea!”

2. Eu: “Bineînțeles că voi avea, altminteri nu i-aș fi salvat prin îngerul Meu de la o pieire sigură; căci, atunci când din porunca Mea se face o minune, există sigur un motiv temeinic, iar în cazul de față nu lipsește motivul!

3. O mare bogăție pământească în mâinile unor astfel de oameni este o adevărată binecuvântare din ceruri pentru o țară întreagă. Și, dacă astfel de oameni sunt dăruiți și au o mare înțelepciune, ei pot face adevărate minuni pentru binele omenirii.

4. Dar o bogăție mare în mâinile unui zgârcit sau ale unui cămătar este un blestem al iadului pentru un întreg regat, pentru că acela încearcă să atragă totul în propria pungă, pe socoteala tuturor oamenilor! Pe acela nu-l mișcă nici o nenorocire, nici o nevoie și nici o lacrimă a văduvelor sărace, părăsite și a orfanilor. Sub privirea înghețată a unui cămătar, mii de oameni înfometați pot cădea în ghearele morții, căci acesta nu îi va întinde nici unuia dintre ei o felie de pâine!

5. De aceea vă spun: va veni vremea când curvarii și desfrânații, hoții și tâlharii vor intra în împărăția lui Dumnezeu, dar sufletul unui zgârcit sau al unui cămătar niciodată; căci acesta este incorigibil și va fi cândva materialul din care diavolii vor construi unul dintre iadurile cele mai de jos!

6. Un cămătar este o adevărată unealtă a iadului, făcută pentru pierzania tuturor oamenilor, și va rămâne astfel multă vreme în stăpânirea iadului!

7. Pune-i unui cămătar o coroană pe cap, dă-i un sceptru, o spadă și o armată puternică, și ai pus o Satană să stăpânească peste bieții oameni ca un regent tiranic, care nu va cruța nici ultima picătură de sânge a supușilor săi! Mai degrabă va pune să fie strâns de gât cineva, decât să-i treacă cu vederea vreun stater (n.t. monedă a timpului). De aceea, fie blestemată de Mine orice zgârcenie și orice camătă!

8. Dar astfel de oameni, care prin hărnicia mâinilor lor au devenit putred de bogați, se află sub influența harului din ceruri și sunt un fruct bun și nobil al acestui pământ. Ei sunt un ajutor neobosit pentru cei slabi și săraci, construiesc mereu locuințe noi pentru cei lipsiți de adăpost și țes haine pentru frații și surorile lor care nu au cu ce să-și acopere goliciunea. Pentru aceasta, răsplata lor va fi mare cândva, pentru că ei poartă deja aici - pe pământ - cel mai frumos și cel mai înalt cer în ei!

9. Când sufletul lor le va părăsi trupul, din inima lor se va răspândi cerul și îi va așeza în mijlocul său, așa cum soarele care răsare își răspândește propria lumină și strălucește apoi în toată splendoarea în mijlocul ei, lumină pornită din el însuși, înviorătoare și dătătoare de viață.

10. Alte suflete omenești bune vor fi doar fericite, asemenea plantelor care se bucură sub razele calde și înviorătoare ale soarelui, dar care au totuși mereu o latură întunecată!

11. Da, dragul Meu Cyrenius! Să fii bogat pe acest pământ și să folosești pentru tine doar atât cât ai nevoie pentru a trăi, deci să fii zgârcit cu tine însuți, pentru a putea fi cu atât mai darnic cu săracii, aceasta este cea mai mare asemănare cu Dumnezeu - deja în carnea acestui pământ! Dar cu cât este mai mare această asemănare reală și singura adevărată a unui om cu Dumnezeu, cu atât mai mult harul și grația divină se vor revărsa asupra lui!

12. Un asemenea om poate fi asemănat cu un soare! Cu cât trimite mai multă lumină spre pământ, cu atât mai luminos este în el însuși. Dar când vine iarna și el devine mai zgârcit cu lumina sa, chiar dacă doar în aparență, atunci el are și în sine o lumină mai mică și mai sărăcăcioasă, chiar dacă tot numai în aparență!

13. Cine dăruiește mult, cu iubire și bucurie, aceluia i se va da mult înapoi!

14. Căci, dacă așezi o lumină puternică în mijlocul unei camere, ea va fi reflectată la fel de puternic de pereți, înapoi spre centrul luminii, iar acea lumină puternică va fi înconjurată de un nimb strălucitor, făcând-o astfel și mai splendidă, puternică și eficientă. Dacă așezi însă o lămpiță care pâlpâie slab în mijlocul acelei încăperi mari, pereții slab iluminați vor trimite înapoi o lumină tot sărăcăcioasă, iar nimbul sursei de lumină va fi foarte palid!

15. De aceea, fiți și voi - cei dăruiți din belșug cu bunurile acestui pământ - darnici, așa cum soarele din cer este darnic cu lumina lui. Atunci veți fi și voi asemenea soarelui și veți culege asemenea lui!

16. Pentru că nu poți semăna o sămânță bună într-un pământ bun fără ca ea să-ți aducă o recoltă însutită. Faptele bune ale unei inimi bune sunt însă cea mai bună sămânță, iar omenirea săracă cel mai bun ogor. Nu-l lăsați niciodată în paragină, ci fiți risipitori când semănați, și el vă va da înapoi însutit pe lumea aceasta și înmiit pe lumea de dincolo. Pentru aceasta, Eu sunt cel mai sigur chezaș!”

Author:  Acustic [ 21.12.2013, 23:02 ]
Post subject:  Capitolul 193 - Natura de bază a omului

Capitolul 193
Natura de bază a omului

1. (Domnul): “Sigur că se poate gândi și judeca uneori și astfel: da, este bine să se predice despre virtutea dărniciei și să se prezinte zgârcenia ca pe un viciu oribil, dar cine poartă vina pentru că un om are în sine, ca o adevărată temelie a vieții, dorința unei dărnicii risipitoare, în timp ce altul nu are decât zgârcenia cea mai mare?! În cazul amândurora este o chestiune care ține de iubirea lor cea mai profundă, este o manifestare exterioară a acestei iubiri din care răsare acel sentiment care îl înalță pe cel darnic, dar pe care cel din urmă îl păstrează pentru sine. Primul se va întrista pentru că nu are destul pentru a-i ferici și pe sărmanii oameni din jurul său, în timp ce al doilea se va întrista pentru că nu adună atât cât dorește! Toate acestea se găsesc deja de la început în natura omului, și atunci, în esență, nu poate exista nici viciu, nici virtute adevărată. Pentru zgârcenie, dărnicia este un viciu - la fel cum, pentru dărnicie, zgârcenia este un viciu în aceeași măsură. Are apa vreo vină pentru că este moale și maleabilă, și ar putea cineva condamna piatra pentru duritatea sa?! Apa trebuie să fie așa cum este, la fel și piatra.

2. Pe de o parte, lucrurile așa stau: natura celui darnic este de a fi darnic, iar natura celui zgârcit este cu totul opusă. Dar lucrurile stau în egală măsură și astfel: fiecare om vine pe lume ca un copil dominat de pornirea către egoism și zgârcenie, iar sufletul său are încă în componența sa elementul brut, material-animal, dar acest lucru este valabil pentru sufletele de pe acest pământ, nu și pentru cele care sunt de sus. Însă cu totul libere de acest element nu sunt nici acele suflete care vin de pe stele pe acest pământ.

3. Dacă omul este educat în spiritul acestui element, el va deveni din ce în ce mai mult fundamentul vieții lui, adică iubirea lui; dar, fiind de natură animală, omul va rămâne mereu un animal de pradă, fără nimic omenesc în afară de înfățișarea sa deplorabilă, de faptul că are limba dezlegată și, ca urmare a structurii ordonate a creierului, de o capacitate de cunoaștere organizată, care însă este împinsă tot mai mult spre activități josnice de către elementul animal din el. Așadar, el poate recunoaște drept bun și însuflețitor doar ceea ce dorește elementul animal.

4. Dacă cineva ar dori să susțină că, în sensul strict al adevărului, nu există virtute și, prin urmare, nici viciu, și că este o nedreptate să fie condamnată zgârcenia în fața dărniciei, acela să ia aminte la cele spuse de Mine și să cugete bine asupra lor!

5. Dacă un grădinar sădește în grădina sa doi pomi și îi îngrijește cum se cuvine, îi va fi oare totuna dacă doar unul dintre pomi va face fructe, în timp ce celălalt - din același soi și plantat în același pământ, hrănit de aceeași ploaie și de aceeași rouă, de același aer și de aceeași lumină - nu va face fructe, ba nici măcar destul frunziș cât să ofere o umbră bună? Grădinarul înțelept va spune: «Acesta nu este un pom bun; este un pom bolnav care consumă doar el toate sevele care îl hrănesc. Să vedem dacă se poate face ceva pentru el!» Și atunci grădinarul va încerca prin toate mijloacele cunoscute ca fiind eficiente să-l salveze, iar dacă până la urmă nimic nu ajută, el va nimici acest pom sterp, stricat în sine, și va planta altul în locul lui.

6. Un om zgârcit și egoist este așadar un om stricat în sine și prin sine, și nu poate purta fructele vieții, pentru că mistuie în el însuși toată forța vitală.

7. În schimb, un om darnic se află în ordinea lui Dumnezeu, chiar și numai pentru că poartă belșug de fructe spre exterior.

8. Dar un pom poartă sau nu poartă fructe - el nu poate face nimic pentru aceasta. Căci el nu se formează singur, ci spiritele naturii care urcă în el îl formează prin forța lor și prin inteligența lor care este cât se poate de simplă și, prin urmare, limitată. Omul însă se poate forma singur prin inteligența nelimitată a sufletului său și se poate transforma într-un pom purtător al celor mai bogate fructe ale vieții.

9. Dacă el face tot ceea ce poate face pentru aceasta prin mijloacele cu care a fost înzestrat, abia atunci el devine un om adevărat în ordinea adevărată, veșnică a lui Dumnezeu. Dacă nu face însă acest lucru, el va rămâne un animal, care nu are viață spirituală în sine și, prin urmare, nu poate transmite viață (spirituală) aproapelui său prin lucrări bune și pline de iubire.

10. De aceea, evreii persani salvați acum sunt oameni care și-au însușit ordinea divină și va fi un lucru ușor să fie conduși spre o înțelepciune mai înaltă. Pentru că, dacă o lampă este atât de plină de ulei încât acesta aproape dă pe afară, și dacă ei i se aprinde fitilul, toată lampa va fi imediat scăldată în lumină și va ilumina totul în jurul ei, într-un cerc larg!

11. Iar acești evrei persani, împreună cu soțiile lor, pe care unii dintre ei le-au luat cu ei, sunt deja astfel de lămpi bine umplute. Așadar, nu mai trebuie foarte mult și toți vor fi plini de lumină!”

12. Cyrenius a spus: “Doamne, ce ne-ai spus acum este o altă învățătură foarte importantă pentru omenirea întreagă și ar trebui scrisă, ca să rămână până la sfârșitul lumii!”

13. Eu: “Văd că te îngrijești de asta. Și Eu m-am îngrijit, așa încât ceea ce e mai important stă deja scris în sulurile tale. Dar toate aceste scrieri folosesc la fel de mult pentru viață ca un ghid mort unui călător pe numeroasele străzi și căi întortocheate ale acestei lumi. Ceea ce îi poate ajuta cu adevărat unui om și îi poate da înțelepciune, putere și viață, îi este scris acestuia în inimă, într-un mod de neșters, așa încât această scriere a eternului drept al vieții își dă citire singură în inima omului la fiecare acțiune care caută să se întoarcă la ordinea divină primordială!

14. Dacă omul va asculta această voce interioară, el se va afla imediat pe drumul cel bun. Dacă însă nu se va lua după ea, ci va face cum îi dictează patima zbuciumată a cărnii, el va fi singurul vinovat dacă va fi mistuit de judecata din el însuși! Dar văd că perșii noștri se pregătesc să vină încoace. Să-i așteptăm cu bucurie!”

Author:  Acustic [ 21.12.2013, 23:19 ]
Post subject:  Capitolul 194 - Părerea evreilor persani despre Domnu

Capitolul 194
Părerea evreilor persani despre Domnul

1. În timp ce Eu îi vorbeam lui Cyrenius despre dărnicie și zgârcenie, evreii persani încercau să se dumirească cine sunt Eu. Unii erau de părere că aș fi un profet. Alții credeau că sunt un înțelept care cunoaște bine toate școlile Egiptului, Greciei și Ierusalimului. Ba unii credeau chiar că aș fi un prinț roman, care cunoaște toate secretele marelui Imperiu, și că am, de aceea, o mare inteligență politică. De aceea, credeau ei, era bine să se ferească de Mine, căci, dacă nu ar fi fost așa, mândrul roman Cyrenius, guvernatorul general al întregii Asii, nu s-ar fi purtat cu atâta smerenie în fața Mea! Dar unul dintre cei doi trimiși a spus: “Fie ce o fi, el este în orice caz un om superior, de la care noi putem învăța ceva, și de aceasta avem cea mai mare nevoie în timpurile noastre!”

2. Toți au fost de acord și au pornit în sfârșit la drum spre dâmbul pe care eram Eu, deși deja începea să se întunece.

3. În același timp însă, a venit la Mine și bătrânul Marcu să vorbească cu Mine despre cină și despre mesele distruse de grindină, precum și despre umezeala încă mare a pământului.

4. Eu însă am arătat spre perși și am spus: “Privește acolo, o hrana bogată și deosebit de gustoasă pentru Mine. Ei trebuie mistuiți de iubirea Mea chiar înainte de cina ta! Până atunci, vei găsi tu timp să pregătești hrana pentru trup și să pui în ordine mesele, căci doar câteva sunt rupte, și ele vor fi reparate la timp. Dar să aprindeți luminile cât mai repede, pentru ca oamenii să nu bâjbâie în întuneric!” După aceste cuvinte, Marcu a plecat vesel înapoi și s-a apucat de treabă.

5. Evreii persani însă au venit la Mine, s-au închinat - după obiceiul lor - iarăși până la pământ, dar apoi s-au ridicat totuși și nu au mai rămas cu fruntea lipită de pământ.

6. Unul dintre cei doi trimiși de dinainte a luat cuvântul și a spus: «Stăpâne și, cu siguranță, mare prieten al oamenilor buni, iată, aici suntem! Treburile noastre le cunoști și știi și motivul care ne-a adus încoace. Dar noi vedem aici un semn de sus și spunem precum Iov: «Doamne, ale Tale sunt toate, cerul și pământul, aerul și apa! Tu dai și iei, când și cum Îți place Ție. Unui cerșetor îi poți dărui coroana și sceptrul, iar capul regelui îl poți pleca în praful celei mai depline nimicnicii!» De aceea, nici nu suntem îndurerați, căci omul care are mereu înainte și în inimă dorința de a fi cu Domnul, acela nu e niciodată trist, decât dacă a păcătuit în fața Domnului. De aceea, nici noi nu deplângem pierderea deloc neînsemnată pe care am suferit-o. Căci, dacă nu ar fi fost voia Domnului în joc, în această întâmplare care pare tristă, acum am fi fost, la fel ca în toți ceilalți ani, în posesia banilor noștri, fără nici o pierdere. Dar aici a fost în mod limpede voia Domnului la mijloc - și ei îi jertfim cu drag acest fleac, ba suntem dispuși la jertfe și mai mari dacă Atotputernicul ne-ar cere-o. Căci El singur este Stăpânul, noi nu suntem decât slujitorii Săi, mereu supuși și slujindu-L doar pe El.

7. Noi Îl iubim doar pe Dumnezeu și de El ne temem, de aceea nu ne temem de oameni. Iar dacă Domnul cerului și al pământului ne-a făcut în vreun fel de rușine în fața oamenilor, înseamnă că a avut un motiv întemeiat! Pentru că prea ușor și fără grijă săvârșește omul în fața lui Dumnezeu păcatul, care aduce mari pagube sufletului, și atunci vine Domnul cu nuiaua cea bună și îl ajută pe om să își regăsească drumul drept!

8. Tu, stăpâne și prieten drag, vezi din cele ce îți spunem că suntem oameni care nici pe departe nu L-au uitat pe Dumnezeu. Tu ai putea fi un păgân înțelept și un mare cunoscător al forțelor naturii, dar noi cunoaștem doar o putere absolută, iar aceasta este doar în Domnul Dumnezeu, împotriva acesteia nu am putea accepta nici o învățătură.

9. Așadar, dacă dorești cumva să ne înveți ceva cu adevărat înțelept, nu uita că suntem adepți neclintiți ai învățăturii dumnezeiești a lui Moise! Împotriva acesteia noi nu vom primi nimic, oricât de înțelept ar suna și ar fi! Pentru că noi toți preferăm să stăm în fața lumii înțelepte ca niște nebuni - decât în fața lui Dumnezeu ca niște păcătoși!”

10. Eu: “Foarte bine, sunteți pe calea cea bună! Dar atât în cazul lui Moise, cât mai ales la profeți s-ar putea găsi lucruri pe care să nu le fi pătruns încă. Și pe acestea aș dori să vi le luminez, așa încât să le pricepeți și voi pentru voi și pentru frații, soțiile și copiii voștri!

11. Când Ilie stătea ascuns într-o peșteră din munte, Duhul i-a arătat că va sta astfel până când pe acolo va trece Iehova însuși! Și Ilie s-a așezat aproape de gura peșterii și a ascultat. Și a venit deodată o furtună atât de puternică și atât de violentă, că s-a cutremurat tot muntele. Iar Ilie s-a întrebat dacă trecuse Iehova. Dar Duhul i-a răspuns: “În furtună nu s-a aflat Iehova!”

12. Și Ilie a stat la pândă mai departe și iată că, nu după mult timp, a trecut prin fața peșterii un foc mare! Și acesta a urlat și a trosnit, iar pereții exteriori s-au transformat în sticlă sub puterea arșiței. Și atunci Ilie s-a gândit ca acum chiar că a trecut Iehova! Dar Duhul i-a vorbit iarăși și i-a spus: “Nici în acest foc nu s-a aflat Iehova!”

13. Atunci, marele profet s-a gândit în sinea sa: “Așadar, Iehova nu se află - în esența iubirii Sale - nici în furtună, nici în atotputernicia focului!”

14. Și, cum se gândea el așa, a adiat prin fața peșterii sale o boare ușoară și delicată, iar Duhul i-a vorbit iarăși și i-a spus: «Iată, Ilie, în această adiere delicată și blândă a trecut Iehova, iar acesta să fie semnul promis că acum poți merge liber și poți părăsi această peșteră, în care a trebuit să aștepți ascuns mântuirea!»

15. Și atunci Ilie a ieșit bucuros din peșteră, fiind acum pe deplin liber, iar drumul către țara lui se întindea în fața sa și era gol și lipsit de pericole, (l Regi 19, 9-45)

16. Dacă sunteți atât de pricepuți în ale Scripturii, explicați-mi această imagine stranie!”

Author:  Acustic [ 21.12.2013, 23:22 ]
Post subject:  Capitolul 195 - Domnul explică un text al Scripturii

Capitolul 195
Domnul explică un text al Scripturii

1. La această întrebare a Mea și la expunerea care a precedat-o, toți au făcut ochii-mari și nu știau ce să răspundă. Pentru că, cu cât se gândeau mai mult, cu atât încurcătura din capul și din sufletul lor devenea mai mare.

2. După o vreme, unul dintre cei doi trimiși a spus: “Mărite și înțelept prieten! Îmi pari a fi mare cunoscător al Scripturii, deși pari să fii roman sau grec. Imaginea mistică a profetului Ilie, pe care tocmai ne-ai prezentat-o, este corectă în esență, dar până acum nu a fost înțeleasă de nimeni. Ar fi un lucru ciudat să ne lumineze în privința ei tocmai un păgân, pe noi, evreii. Dar te rugăm să o faci, căci mie mi-a mai explicat odată un păgân înțelept din țara de la răsărit niște pasaje întunecate din profetul Isaia și am avut toate motivele să mă minunez de adânca lui înțelepciune. Acum mi se pare că ne aflăm într-o situație similară. De aceea, te rugăm, toți cei care suntem aici, să ne limpezești această imagine!”.

3. Eu: “Bine, fie! Dar înainte de aceasta, trebuie să îndrept greșeala voastră. Voi Mă considerați păgân, dar vă înșelați: Eu nu sunt păgân, ci M-am născut evreu, ca și voi. Acum însă am o naționalitate universală, pentru a-i câștiga pe toți pentru regatul luminii, pentru regatul adevărului etern! Cine are urechi, să audă, iar cine are ochi, să vadă!

4. Ilie reprezintă sufletul curat al omului, și peștera în care stătea ascuns reprezintă lumea și, de fapt, carnea și sângele omului. Duhul care îi vorbește, lui Ilie, adică sufletului omenesc, este Duhul lui Dumnezeu, cu care sufletul trebuie să devină una, dar încă nu poate, pentru că Iehova încă nu a trecut prin fața peșterii trupului de carne sau a peșterii lumii.

5. Furtuna care trece înseamnă timpul de la bătrânul Adam până la Noe, iar focul - timpul de la Noe până la noi.

6. Iar timpul adierii blânde prin fața peșterii profetului tocmai se află înaintea noastră și îi va aduce fiecărui suflet care are bunăvoință mântuirea deplină în spirit și în adevăr, și - NOTA BENE (luați aminte!) - și voi vă aflați acum în acel punct în care puteți primi mântuirea pe care a primit-o Ilie.

7. Corabia care v-a adus încoace a fost și ea asemenea peșterii profetului. Mai întâi s-a aflat în puterea vijeliei, iar voi ați trecut printr-o mare primejdie și v-a fost teamă, și, când furtuna v-a urcat pe crestele mării dezlănțuite, un foc alcătuit din mii de focuri a zvâcnit în jurul lumii voastre mici și instabile din scânduri putrede. Dar Iehova nu era în acel foc, chiar dacă prin brațul Său (un înger) v-a adus salvarea și nu v-a lăsat să pieriți.

8. Acum vă aflați în punctul în care, după furtună și foc, o adiere trece blând pe lângă voi. Oare cine se află în fața voastră și în apropierea voastră în această adiere blândă?!”

9. Perșii se minunau acum peste măsură, iar trimisul a spus: “Ciudat, ciudat! Aceasta imagine este surprinzător de asemănătoare cu acea imagine veche a profetului Ilie! Un miracol a fost și salvarea noastră, și nu unul mic, și iată că acum, aici, pe acest dâmb, chiar simt acea adiere stranie, misterioasă, despre care Duhul i-a spus profetului că prin ea ar fi trecut Iehova pe lângă el! Da, voi ce părere aveți, frații mei și surorile mele?! Cum vi se par toate acestea?”

10. Cu toții i-au răspuns, ca dintr-o singură gură: “Și nouă ni se pare la fel de miraculos. Dar noi - prin puterea noastră - nu vom ajunge la lumină! De aceea să-l lăsăm pe acest bărbat înțelept să vorbească, pentru tine și pentru noi toți!”

11. Trimisul a spus: “Da, sigur că așa ar fi cel mai bine. Dar nu se poate aici, unde se găsesc cei mai înalți demnitari ai Romei, regi și principi, să cerem pur și simplu una sau alta. Trebuie mai întâi să cerem permisiunea de a adresa o rugăminte pentru ceva ce dorim!”

12. Eu am spus, întrerupându-l: “Prietene, aici nu e nevoie de așa ceva! Poate că este un obicei al Persiei, dar de noi este cât se poate de departe! În fața lui Dumnezeu, prietene, o umilință care înjosește sufletul uman este o prostie la fel de mare ca oricare alta întâlnită doar la păgâni - cu atât mai mult umilirea unui om în fața unui alt om. O asemenea manifestare umilă a unui om în fața altui om îi face pe amândoi mai răi: pe primul, pentru că în general se preface, și astfel îl face pe aproapele său vinovat de o și mai mare trufie, și pe al doilea pentru că acesta devine într-adevăr mai trufaș!

13. Smerenia care se naște din iubirea curată este o smerenie dreaptă și adevărată, pentru că ea cinstește și iubește în celălalt un frate ca pe frate, dar nu face nici din sine, nici din celălalt un dumnezeu în fața căruia trebuie să cazi în genunchi și să i te închini!

14. Este mai bine să ceri de la cineva ceea ce dorești ca un om de la un om și ca un frate de la un frate. Dar niciodată un om nu trebuie să se târască prin praf în fața altui om!

15. Ceea ce Dumnezeu nu cere de la nici un om, cu atât mai puțin poate să ceară cineva de la aproapele său! Și aceasta este o afirmație înțeleaptă care face parte din rânduiala desăvârșită a lui Dumnezeu. De aceea, țineți-o minte și nu vă abateți de la ea, și atunci veți fi plăcuți în fața lui Dumnezeu și în fața oamenilor!

16. Dar acum să vorbim despre altceva! Ca să vă dați seama mai bine că adierea blândă din fața peșterii profetului coincide cu vremea aceasta, vă voi pune - pentru că sunteți încă evrei adevărați, ca să spunem așa - o altă întrebare.”

Author:  Acustic [ 21.12.2013, 23:27 ]
Post subject:  Capitolul 196 - Întrebarea Domnului despre Mesia

Capitolul 196
Întrebarea Domnului despre Mesia

1. (Domnul): “Ce părere aveți despre Mesia cel făgăduit, care, după previziunile tuturor profeților, trebuie să vină tocmai în această vreme pentru mântuirea evreilor? Voi, ca oameni inteligenți, puneți vreun preț pe aceste proorociri sau, la fel ca în cazul celor mai mulți, vi se par prea mistice pentru înțelegerea omenească și nu le luați în seamă?”

2. Trimisul: “Sublimul meu prieten! Aceasta este o chestiune deosebit de delicată! Să nu se ia în seamă ar fi totuși - pentru un evreu adevărat - o îndrăzneală prea mare, iar să le luăm în seamă cu toată seriozitatea este iarăși o îndrăzneală mare, pentru că astfel putem deschide porțile celei mai bogate superstiții!

3. Dacă lipsa oricărei credințe este de preferat unei superstiții obscure sau invers - las să hotărască alții, mai inteligenți decât mine. Dar rațiunea mea mereu trează îmi spune că lipsa oricărei credințe pare să aibă un mare avantaj în fața unei superstiții obscure.

4. Căci lipsa oricărei credințe poate fi asemănată, după mine, cu un copil nou-născut sau cu un ogor gol, părăginit, pe care nu s-a semănat încă nimic. Copilul poate deveni, printr-o educație bună, un om pe deplin înțelept, iar pe ogorul în paragină se poate sădi sămânța oricărui soi nobil. Dacă însă ogorul apucă să fie năpădit de buruieni de tot felul și un copil se învață cu toate prostiile, atunci înțelepciunea se va lipi mai greu de el, sau chiar deloc. Și cât de greu se curăță un ogor de toate buruienile, asta știe cel mai bine un țăran harnic, care are mereu grijă să-și curețe ogoarele! Ei bine, sublimul meu prieten, cam asta este părerea noastră.

5. Noi nu spunem nici «nu», nici «da», în privința făgăduitului Mesia. Dar dacă vreun înțelept adevărat, cunoscător al Scripturii, ar dori să ne lumineze în această chestiune, ne va îndatora foarte mult, ca evrei și ca oameni. Dacă știi ceva cu temei în privința asta, spune-ne, și niciodată nu îți va lipsi recunoștința noastră!”

6. “Ai judecat foarte bine!” - i-am răspuns Eu trimisului. “Lipsa oricărei credințe este cu mult mai bună decât superstiția obscură. Cu toate acestea, ea are și aspectele sale negative care, până la urmă, când ajung să fie bine conturate, sunt la fel de greu de îndepărtat pe cât de greu se curăță un ogor năpădit de buruieni.

7. Dar ogorul plin de buruieni arată cel puțin că pământul este bun, altminteri n-ar crește nici buruienile pe el.

8. Vezi tu, atunci când așa-numita rațiune pune stăpânire asupra unui om, credința sublimă și înțeleaptă în ceva pur spiritual devine o problemă. Un astfel de om al rațiunii vrea până la urmă să i se demonstreze totul. De lucrurile pe care nu le poate vedea și măsura nici nu vrea să știe.

9. Acum judecă singur dacă acceptarea aspectelor spirituale de către un asemenea om poate fi un lucru ușor!”

10. Trimisul: “Ai dreptate, sublimul și înțeleptul meu prieten! Dar cred că putem susține cu destulă convingere că astfel de oameni sunt puțini, și cu aceste câteva flori nu se face primăvară. Asemenea învățați ai rațiunii sunt totuși mai deschiși spre adevăr decât toți eroii întunecați ai superstiției, mai ales acolo unde aceasta a devenit o adevărată meserie! Căci, odată ce superstiția ajunge să folosească la câștigarea pâinii, nu se mai poate discuta cu ea, și ea caută să treacă prin foc și sabie tot ceea ce i-ar putea sta în cale. Asta vedem noi la preoțimea noastră, căreia nimic nu i se pare prea mult atunci când e vorba să-și apere șarlataniile întunecate!

11. Nu vreau nicidecum să spun că preoții ar crede cât de cât în ceea ce îi silesc pe ceilalți să creadă, căci motivul lor este pâinea, pâinea cea mai bună, și aurul, argintul și nestematele. Dar omenirea, care a fost mereu orbită și este și acum, crede de cele mai multe ori cu fanatismul cel mai crud și cel mai revoltător.

12. Ei bine, în fața acestor nebuni fanatici, chiar și omul celei mai stereotipe rațiuni este mult mai aproape de mântuire! El este cel puțin prietenul unui adevăr, chiar dacă stereotip, în timp ce omenirea robită superstiției alungă de la sine orice tip de adevăr și preferă să vadă într-un trunchi de copac o maimuță, în loc de ceea ce este de fapt.

13. Că oamenii cu o gândire prea matematică sunt greu de adus la credința adevărată este un lucru cunoscut. Dar dacă un asemenea om a acceptat odată un lucru, chiar și ca ipoteză, el va ține cu tărie de el și va depune toate eforturile pentru a dovedi, chiar și prin mijloace matematice, că este un adevăr solid.

14. Va face vreodată acest lucru un superstițios?! În ochii acestuia, excrementele și aurul veritabil sunt același lucru. Iar eu rămân la părerea mea, că lipsa oricărei credințe este mai bună decât o credință ca cea de la mine de acasă, de pildă!

15. După câte am auzit însă, preoțimea din templele Ierusalimului nu este cu mult mai bună decât preoțimea noastră persană. Se spune că miraculosul chivot a apucat-o de mult pe anumite căi. Noi știm prea bine când și unde a fost construit unul nou în locul celui vechi - bineînțeles că nu la Ierusalim, ci la noi, în țara perșilor, ca să nu se afle. Dar tot nu le-a folosit prea mult, pentru că până la urmă au trebuit să plătească artiștilor persani de zece ori prețul chivotului, iar aceștia au povestit după aceea celor din neamul lor, și aceștia nouă, evreilor. De aceea, sublimul meu prieten, noi ținem cu tărie de legea lui Moise, chiar dacă și în ea găsim lucruri care, din punctul de vedere al legilor naturii, sunt lipsite de sens. Dar nimeni nu le poate găsi un sens sănătos și de aceea nimeni nu mai meditează asupra lor. În ceea ce privește legea și morala, ele sunt fără egal de bune și de înțelepte, și nimeni nu ar putea visa nici în cel mai luminos vis de dimineață la ceva mai înțelept și mai bun!

16. Această parte a Scripturii, și numai pe aceasta, noi o considerăm dumnezeiască. Restul, și anume partea profetică, pe care nici un om nu o poate înțelege, ne interesează foarte puțin sau chiar deloc.

17. Metafora lui Ilie, pe care tu ne-ai explicat~o, este foarte potrivită și frumoasă în ceea ce Îl privește pe așteptatul Mesia, care probabil că trebuie înțeles doar dintr-un punct de vedere pur spiritual - dar ceea ce proorocesc în privința aceasta ceilalți profeți este cât se poate de mistic și cere o explicație profundă și o credință încă și mai profundă care, din nefericire, la noi nu mai există!

18. Este demn de laudă că noi nu mai credem decât foarte puțin sau deloc în asemenea povești extravagante. În schimb, credem cu atât mai mult în unicul Dumnezeu adevărat, care a vorbit într-adevăr prin Moise copiilor acestui pământ!

19. Dar, în foarte mare măsură, noi îi datorăm credința noastră de neclintit și lui Platon, ale cărui scrieri le citim și le urmăm. Moise este practic și trasează drumul vieții cu linii bine conturate. Platon însă este spirit și suflet, și îi arată sufletului - sufletul, și spiritului - spiritul. Și toate acestea împreună: Moise, Platon, Socrate și mai mulți profeți, înțeleși cum se cuvine, în lumina potrivită, înseamnă pentru noi Mesia cel adevărat, cel de sus, de unde vine toată lumina pe pământ și de unde ea va veni la toți oamenii care au bunăvoință.

20. Acum, sublimul și înțeleptul meu prieten, ți-am dezvăluit cum suntem, ce gândim și ce simțim noi. Acum e rândul tău, dacă știi ceva mai bun, să ne spui și nouă, dacă vrei! De pildă, ce părere ai tu despre profeți și despre Mesia cel făgăduit?”

Author:  Acustic [ 21.12.2013, 23:32 ]
Post subject:  Capitolul 197 - Dificultăți în aducerea evreilor persani pe cea bună

Capitolul 197
Dificultăți în aducerea evreilor persani pe cea bună

1. Eu am spus: “În țara voastră nu s-a auzit că, în urmă cu treizeci de ani, în Betleem, vechiul oraș al lui David, într-o iesle, o fecioară le-a născut evreilor un împărat?

2. Trei magi din țara voastră de la Răsărit au văzut o stea și au întrebat Duhul ce însemna această stea necunoscută. Iar Duhul le-a poruncit să urmeze steaua, care avea să-i ducă la împăratul nou-născut al iudeilor, care va zidi pe pământ o împărăție care în veci nu va avea sfârșit.

3. Atunci, magii au luat aur, tămâie și smirnă, au încălecat pe animalele lor de povară și au pornit cu un alai bogat și strălucitor pe urmele stelei; ei nu s-au oprit până nu au ajuns aproape de locul unde era Pruncul. Aici, cei trei au întrebat despre Prunc și au ajuns apoi la Irod, care nici el n-a putut să le dea vreo lămurire, ci i-a trimis înapoi la Betleem, unde se oprise steaua minunată, și i-a îndemnat să cerceteze și să afle locul și să-l înștiințeze neîntârziat, ca să meargă și el să se închine Pruncului.

4. Dar, după ce magii au găsit Pruncul și I-au adus daruri, un înger din cer i-a înștiințat să nu mai treacă pe la Irod, așa că ei s-au întors în țara lor pe alt drum.

5. Spuneți-mi dacă și ce anume ați aflat despre toate acestea!”

6. Trimisul a spus: “Da, da, ne amintești de o întâmplare despre care s-a vorbit mult în toată Persia, până departe, spre India. Căci cei trei magi, cum sunt mai mulți la granița cu India, au făcut-o destul de cunoscută, într-atât încât a ajuns chiar la urechile regelui; dar acesta, cunoscându-i pe magi și știind că aceștia tind mereu să facă din țânțar armăsar, nu i-a acordat prea mare atenție. La noi, asemenea lucruri nu fac niciodată o impresie deosebită, așa cum în locuri mai înalte toate minunile magiei și-au pierdut valoarea de lucruri neobișnuite și ieșite din comun, pentru că acolo se cunosc prea bine toate felurile de minuni. Sigur că atunci când avem o dispoziție bună, ne mai uităm la vrăjitorii bine alese și reușite, și râdem dacă iese la iveală ceva nostim - dar, cum ți-am spus, la noi asemenea vrăjitorii nu au nici o valoare.

7. Doar adevărul curat, bazat pe cifre, are valoare pentru noi. Toate celelalte fantezii cu iz de miraculos și-au pierdut de mult orice valoare în ochii noștri, ai celor mai buni, și de mult nu le mai luăm în seamă! Poate că pe ici, pe colo, se ascund și lucruri adevărate în spatele lor, dar acestea sunt atât de îngropate în misticism încât nici o minte omenească nu le mai poate scoate pe deplin curate la lumina zilei, singura care nu înșeală, iar tu, sublimul meu prieten, vei înțelege că este mai rezonabil să judecăm după adevărul curat al simțurilor decât să ne punem în slujba vreunei fantezii, oricât de poetice!”

8. În acest moment, Cyrenius Mi s-a adresat, aparte: “Doamne, așa cum văd eu lucrurile, cu oamenii aceștia, altfel demni de toată stima, nu vom putea face nimic pentru cauza noastră. Ei sunt bine ancorați în adevărul lor bazat pe cifre și sunt hotărât împotriva a tot ceea ce noi numim credință! De asemenea, ei par să fie dușmanii neînduplecați ai minunilor de orice fel, iar Tu Te folosești mereu de ele, în cazuri extreme, ca dovadă de netăgăduit a naturii Tale pe deplin dumnezeiești.

9. Cu o minune nu prea cred că Te vei putea apropia de ei, ca să nu le stârnești indignarea, iar cu alte dovezi ca explicații ale textelor care se referă la Tine în profetul Isaia, la fel ca și în David și Solomon, iarăși nu vei rezolva prea multe, pentru că profeții nu sunt bine văzuți de ei. Iar o a treia cale, într-adevăr nu văd! Căci prin cifre nu se poate dovedi că Tu ești Mesia cel adevărat, iar pe altă cale nu par deloc abordabili!”

10. Eu i-am răspuns lui Cyrenius: “Lasă asta în grija Mea! Dacă am reușit să-i aducem pe Matael și pe Floran pe calea cea dreaptă, vom reuși și cu aceștia. Cel mai îndârjit însă a fost mai-marele Stahar, și el este acum așa cum trebuie; cu atât mai repede și mai ușor vor fi aduși la ordinea cea dreaptă acești oameni onești!”

11. Cyrenius: “Nu mă îndoiesc, fiindcă Ție toate Îți sunt cu putință; dar pentru felul meu de a gândi încă foarte omenesc, problema nu este câtuși de puțin ușor de rezolvat!”

12. Eu: “Ai dreptate, dar nu este nici imposibilă. Doar că, înainte, trebuie să li se dea posibilitatea de a se dezvălui pe de-a-ntregul. Abia după aceea, după ce își vor fi dezvăluit până la capăt interiorul ființei lor, se va putea sădi o sămânță nouă în grădina curățată a inimii lor!”

13. În timp ce schimbam aceste câteva cuvinte cu Cyrenius, evreii persani își șopteau unul altuia la ureche, iar trimisul nostru, pe care îl chema Schabbi, a spus către tovarășii săi: “Am din ce în ce mai puternic impresia că stăm pe cărbuni aprinși! Povestea lui Mesia trebuie să fie foarte cunoscută pe aici. Nasul fin al romanilor sigur a mirosit ceva și probabil că acum cercetează deja toate ungherele țării iudeilor pentru a-1 prinde în vreun fel pe acel om care, spre nemulțumirea stăpânilor lumii, se spune că va întemeia aici, pe pământ, o împărăție veșnic indestructibilă și de necucerit. De aceea, trebuie să fim îngrozitor de deștepți, ca să nu le devenim suspecți romanilor!

14. Bărbatul care a vorbit acum în taină cu guvernatorul general este în mod sigur un foarte distins judecător al Romei, uns cu toate alifiile. Doar un pic trebuie să credem în Mesia care va veni și suntem ca și sacrificați! De aceea, trebuie să rămânem la matematica noastră, mai mult să auzim decât să vorbim și, dacă vine iarăși vorba de Mesia, vom ști, de dragul fericirii noastre pământești, ce să spunem ca dintr-o singură gură, pentru a păstra aparențele! Noi pentru noi știm ce trebuie să credem, ca evrei, despre profeți; dar șmecherilor ăstora nu trebuie să le spunem! Guvernatorul și judecătorul cunosc Scriptura noastră de la A la Z mai bine decât toți învățații noștri și vor să ne prindă puțin, dar și noi suntem ageri și înțelepți, așa că nu vor reuși, chiar dacă prin acest bărbat misterios am fost salvați de la o pieire sigură. De aceea, vom rămâne la matematica noastră și astfel vom reuși să plecăm de aici nevătămați! Dar cea mai mică scăpare ne-ar putea arunca în nenorocirea cea mai mare!”

15. Ceilalți i-au dat cu toții dreptate lui Schabbi și i-au promis să fie ca unul și să nu destăinuie nici o frântură din ceea ce credeau ei despre Mesia.

16. Apoi, în continuare, M-am îndreptat iarăși către ei și i-am spus trimisului: “Schabbi, de ce aveți în inima voastră gânduri urâte despre Mine și despre nevinovații romani?!

17. Sau poate crezi că Mi-a scăpat la ce înțelegere tainică ai căzut cu ai tăi? Adevăr îți spun, că nici o frântură nu mi-a rămas necunoscută! Căci Acela care a văzut și a știut că sunteți în mare primejdie, altminteri nu v-ar fi putut veni în ajutor, vede și aici până în străfundurile inimilor voastre! Și, întrucât El vă dorește binele, voi de ce nu Îi dăruiți încrederea voastră?”

18. Schabbi: “Ești probabil foarte ager și înțelept, dar oare ne va folosi înțelepciunea ta la ceva? Chiar căzut în cap nu e nici unul dintre noi și cred că te-am ghicit! Cele mai înalte autorități romane sunt în jurul tău, nu departe de aici își au tabăra soldați romani, probabil pentru a prinde pe cineva de undeva, dacă respectivul ar putea fi descoperit prin tot felul de întrebări și vorbe șirete! Dar printre noi chiar nu trebuie să-l căutați, căci aici nu veți descoperi în veci nimic!”

19. Cyrenius Mi-a șoptit din nou, aparte: “Ah, ce ciudați sunt oamenii aceștia! Acum iese la iveală și o prefăcătorie ciudată! Cine ar fi crezut că este posibil la asemenea oameni?! Acum însă sunt într-adevăr dezorientați și închiși, așa încât nu mai pot fi abordați din nici o direcție! Ce facem acum cu acești oameni?! Ei și-au făcut despre noi o părere fixă, falsă, care însă li s-a întipărit atât de bine încât nu ne putem opune ei. Mă întreb ce seva putea face!”

20. Eu: “Se pot face foarte multe. Acum ne aflăm mult mai aproape de țel decât înainte! Această precauție au manifestat-o chiar de la început, pentru că v-au văzut pe voi, romanii! Căci la ei circulă de o vreme următorul zvon: cum că în Medeea a înviat într-adevăr Mesia și face semne mari, dar romanii au aflat și Îl urmăresc acum pe acel Mesia cu cea mai mare cruzime. Dar ei nu Îl au în vedere doar pe Mesia, ci și pe oricine manifestă cea mai palidă urmă de credință într-un Mesia care va veni sau a venit deja. Iată, acesta este motivul prefăcătoriei lor, căreia îi vom veni cât de curând de hac!”

Author:  Acustic [ 21.12.2013, 23:40 ]
Post subject:  Capitolul 198 - Cuvintele de avertizare ale lui Schabbi

Capitolul 198
Cuvintele de avertizare ale lui Schabbi

1. Cyrenius și-a dat în sfârșit seama cum stau lucrurile cu evreii persani, dar nu reușea încă să înțeleagă cum s-a putut răspândi printre perși o asemenea satanică ponegrire a romanilor și cine a semănat acolo o asemenea sămânță oribilă,

2. Eu: “Oare Templul nu știe deja de nouă luni că am început să propovăduiesc?! Acolo du-te și întreabă! De acolo pornesc toate zvonurile rele și mincinoase despre Mine, despre faptele Mele și despre voi, romanii, pentru că ei știu că voi nu sunteți împotriva Mea! Ioan Botezătorul ar mai trăi și acum dacă Templul n-ar fi stat în spatele mamei frumoasei Salomeea!

3. Totul pleacă de la Templu, iar brațele acestuia se întind până departe; dar, în curând, îi vor fi mult scurtate! Vezi, așa stau lucrurile și vei recunoaște acum, sper, că, deși este greu să te înțelegi cu acești oameni, acest lucru nu e în zadar! Iar noi trebuie să le arătăm lucrurile în lumina adevărului, altfel va fi rău și pentru Mine, și pentru învățătura Mea, și pentru voi!

4. Probabil că începi acum să înțelegi adevăratul motiv pentru care i-am salvat pe acești oameni de la o moarte sigură pe mare. Numai pentru păstrarea vieții trupului lor nu aș fi trimis un înger să-i salveze, dar deoarece lămurirea lor deplină în privința Mea și a învățăturii Mele este de o importanță majoră, pentru că ei au o influență mare asupra țării lor întinse și asupra poporului lor numeros, a fost nevoie să le fie salvată viața, căci fără ei nu am avea un mijloc eficient de a-i elibera pe perși de nebunia care a apucat să îi cuprindă.”

5. Cyrenius: “Slăvit fii Tu, Doamne! Acum totul este iarăși în cea mai bună rânduială, iar mie îmi este totul limpede! Vorbește Tu mai departe cu ei, căci îmi dau seama că ne putem aștepta la un succes dintre cele mai mari, și așa și trebuie să fie!”

6. Dar, în timp ce Eu Îl lămuream pe Cyrenius, perșii gândeau cu totul altfel, iar Schabbi le-a spus tovarășilor săi: “Priviți cum se sfătuiesc în taină cei doi înalți demnitari, cum caută o cale nouă să ne prindă în cursă! Căci până acum n-au reușit să scoată nimic de la noi; dar de-acum trebuie să fim de zece ori mai atenți! Până acum ne-au încercat doar cu arme ușoare, acum probabil că vor veni cu berbecii pentru spargerea zidurilor și, dacă nu ne vom ține foarte bine, vom fi culcați la pământ ca niște trestii ușoare! De aceea, fiecare dintre noi să fie cu ochii în patru mai mult ca oricând! Niciodată nu o să reușească acești indivizi să scoată la iveală credința noastră cea mai adâncă așa cum scoți o găleată de apă dintr-o fântână! Ceva mai înainte, examinatorul a încercat să-mi insufle teamă spunând că ne cunoaște foarte bine gândurile cele mai tainice, la fel cum a văzut și cum a recunoscut și necazul nostru pe apă. Eu însă mi-am spus în sinea mea: «Oho, vulpe șireată! Deci prin gaura asta vrei să ieși! O, nici vorbă, mizerabilul meu prieten!» De aceea s-a dus imediat la guvernatorul general, cu care a discutat ce capcană să ne întindă pentru a ne prinde sigur. Dar noi nu vom putea fi prinși niciodată cu nici o capcană! Va trebui însă să stăm la pândă ca niște cocori în mijlocul mlaștinilor lor, altfel suntem pierduți!”

7. Un altul a spus: “Dar de unde îți cunoaște numele? De la noi nu l-a putut afla!”

8. Schabbi: “Da, asta pare puțin ciudat, dar nu trebuie să ne inducă în eroare, deoarece căile și mijloacele pe care le au la îndemână astfel de oameni, unși cu toate alifiile, ca să afle lucruri tainice despre alți oameni, sunt nenumărate. Nu trebuie să ne lăsăm păcăliți de asemenea întâmplări.

9. Atotștiutor este singur Dumnezeu - în timp ce oamenii devin astfel doar atunci când sunt chemați de Duhul lui Dumnezeu să reveleze celorlalți oameni lucruri pe care mintea unui om obișnuit nu le-ar fi putut cerceta niciodată. Doar că un astfel de om însuflețit de Duhul lui Dumnezeu apare rar în această lume rea și egoistă, iar în mijlocul păgânilor necurați, stăpâniți de dorința de a domina și de egoism, niciodată.

10. Dar oamenii aceștia, care au legături în întreaga lume și cu toți înțelepții ei, sunt vulpi cât se poate de șirete și se pricep de minune să stoarcă secretele cuiva! Bunătate, duritate, mărinimie, răbdare, chiar și inițierea în secretele lor - ei se pretează la orice pentru a câștiga încrederea celui pe care îl cercetează și pentru a-i dezlega limba; și mai știu să aplice la nevoie multe alte trucuri de felul acesta pentru a cunoaște chiar și cele mai ascunse secrete ale oamenilor. Dar, de îndată ce acești păgâni lipsiți de orice sentiment de milă ajung în posesia secretelor care s-ar putea opune - fie și numai în aparență - planurilor lor de dominație, vai de cel care s-a destăinuit acestor neoameni! Ei sunt șireți și răi, și nu pot fi ținuți în frâu decât printr-o altă șiretenie și mai mare! Ce-i drept, ei sunt capabili să se strecoare, pe diverse căi ascunse, în spatele unor mari secrete, dar niciodată nu vor descoperi tainele inimii, dacă cel cercetat știe să le ascundă bine!

11. Prieteni, ne aflăm acum în fața celor mai neînduplecați judecători! Tema în discuție - cea mai urâtă păgânilor - este Mesia, care acum s-a arătat cu adevărat, după cum am primit din toate părțile dovezi de netăgăduit. Se spune că ar sta ascuns undeva în Galileea, până când va veni timpul Său, bine calculat. De aceea păgânii Îl vânează și este aducătoare de moarte chiar și numai credința în posibilitatea apariției marelui salvator al evreilor din ascuțitele gheare de tigru ale păgânilor! Acum știți pe ce teren ne aflăm și veți ști, prin urmare, și ce avem de făcut!”

Author:  Acustic [ 21.12.2013, 23:46 ]
Post subject:  Capitolul 199 - Dialogul celor doi trimiși

Capitolul 199
Dialogul celor doi trimiși

1. Celălalt a spus: “Tu ești întotdeauna prevederea însăși, iar prevederea este mama înțelepciunii. Dar de data aceasta am impresia că nu este locul potrivit pentru ea! Pentru că și noi ne pricepem cât de cât la oameni și, cu cât Îl privim mai mult pe judecător, cu atât mai mult dispare orice gând că în el s-ar putea ascunde chiar și o simplă urmă de neadevăr! Eu, tovarășul tău, mi-am ciulit puțin urechile mai înainte și am prins câte ceva din ceea ce a vorbit în taină cu Cyrenius, iar el n-a făcut altceva decât să-și exprime îngrijorarea în legătură cu posibilitatea de a ne vindeca de ideile noastre greșite! Spunea că am fi căpătat de la Templu, pe căi indirecte, informații greșite despre Mesia și despre romani, și de aceea ne-ar fi acum atât de frică de ei și ne-am ascunde credința dreaptă și bună!

2. Pe drumul nostru încoace am avut de mai multe ori ocazia să-i vedem pe romanii care sunt risipiți peste tot și, cu toate cercetările noastre abile, n-am reușit să culegem nici un fapt din care să reiasă că romanii sunt într-adevăr atât de barbari. Dimpotrivă, întotdeauna am auzit, peste tot, cele mai bune păreri de pe lume despre ei. Sigur, tu întotdeauna ai spus: «Dacă ar fi cruzi acum, ar ști să ascundă acest lucru în fața lumii, pentru a nu provoca tulburări în rândurile poporului înainte de vreme!» Dar eu nu sunt de părerea asta, pentru că, până la urmă, fiecare om are o familie, iar aceasta ar trebui să-i observe lipsa, dacă el dispare, și să înceapă să-l caute! Dar până acum nu s-a auzit nicăieri nimic despre așa ceva și de aceea cred că prevederea ta, altminteri demnă de toată lauda, merge în acest caz prea departe, mai ales în ceea ce Îl privește pe judecător, cu înfățișarea lui atât de deschisă și de sinceră!

3. Dar acum îmi dau seama de altceva, și anume de ceva cu totul ieșit din comun și mă surprinde că acest lucru a scăpat cu totul privirii tale agere!”

4. Schabbi: “Ei bine, ce anume?! Ar fi trebuit să-mi dau seama și eu, căci ochilor mei cu greu le scapă ceva, iar simțurile mele sunt ușoare ca adierea dimineții. M-aș mira să fi descoperit tu ceva aici care să fi scăpat ochilor mei!”

5. Al doilea trimis, pe care îl chema Iura, a spus: “Și totuși! Nu ți-ai dat seama ce a vrut să sugereze judecătorul atunci când ne-a explicat viziunile pe care le-a avut Ilie când a fost în peșteră - atât de clar, ca și când s-ar fi referit la el însuși?”

6. Schabbi: “Și ce crezi tu că a vrut să sugereze?”

7. Iura: “Nimic altceva decât că el însuși este făgăduitul Mesia, în fața puterii căruia toți mai-marii acestui pământ trebuie să se plece! Iată, asta este ceea ce eu am descoperit și ce a scăpat cu totul marii tale prevederi. În plus, urechea mea foarte ciulită a auzit adineauri cum guvernatorul general îi spunea judecătorului tău «Doamne!» - ceva nemaiauzit din partea unui comandant de oști roman! Iată, acestea sunt lucrurile care nu trebuie trecute cu vederea din cauza unei precauții prea mari! Și ce ar fi dacă acest bărbat rarisim ar fi totuși făgăduitul Mesia?”

8. Schabbi: “Ei bine, atunci nu ar putea fi decât de acord cu grija mea absolut întemeiată. Căci precauția mea tocmai asta dorește - să ferească învățătura noastră sfânta de veninul păgânilor! S-ar putea să fie ceva adevărat în ceea ce spui, dar nu trebuie să credem nimic fără verificarea cea mai strictă, tainică desigur - în afară de cazul că vom fi de-a dreptul siliți, prin dovezile cele mai limpezi. Căci toate cele observate de tine ar putea fi totuși o mască, și atunci am putea ajunge ușor acolo unde mă temeam eu! De aceea, să o luăm domol, prietene! Oricum, dacă sunt adevărate, omul nu își însușește niciodată astfel de lucruri prea târziu; o acceptare pripită a lor însă ne-ar putea arunca într-o mare încurcătură!”

Author:  Acustic [ 21.12.2013, 23:51 ]
Post subject:  Capitolul 200 - Despre încrederea nechibzuită

Capitolul 200
Despre încrederea nechibzuită

1. M-am îndreptat în continuare din nou către evreii persani și am spus, adresându-Mă mai ales lui Schabbi: “Ei bine, la ce concluzii ați ajuns între timp? Încă mă mai consideri o vulpe șireată, care nu are alt scop decât pe acela de a vă preda pe toți ca vinovați în mâinile aspre ale romanilor, din cauza acelui Mesia al iudeilor de care se tem cei care sunt acum stăpânii lumii? Arăt într-adevăr ca un astfel de trădător mârșav?”

2. Schabbi, ușor jenat: “Bunul, sublimul meu prieten! Înfățișarea omului este de cele mai multe ori o oglindă a sufletului, dar nu întotdeauna! Eu am cunoscut un om care semăna la chip cu un înger nespus de blând și de bun și totuși aceasta era doar o mască, deoarece omul despre care îți vorbesc era - în sufletul său - o Satană desăvârșită in optima forma (în cel mai înalt grad)! Acest om era, datorită chipului său frumos și blajin, chiar un favorit al curții, luminat în toate artele și științele pe care ți le poți închipui. Dar sufletul său era mai negru și mai sumbru decât imaginarul Styx (*1) al păgânilor! Vai de cei care s-au apropiat vreodată de el cu gânduri bune! Pierduți erau! Femeile alergau după el ca posedate, deși fiecare femeie care s-a apropiat vreodată de el a căzut ca o jertfă înjunghiată, ca un strop de ploaie pe care norul nu-l mai poate ține! Dar el se credea cel mai nevinovat, cel mai blând și cel mai curat om! Totul era doar efectul unor circumstanțe neprevăzute. Ciudat era doar că nefericitele împrejurări nu îl atingeau niciodată pe el. El scăpa întotdeauna nevătămat. Numai cei care se apropiau de el primeau cele mai grele lovituri și luptau pe viață și pe moarte! O, pentru regele său, el era slujitorul cel mai devotat, dar pentru fiecare dintre supușii acestuia era un diavol împielițat!

3. În orașul regal, un grec bogat care se convertise la credința noastră avea o soție tânără și minunat de frumoasă și de gingașă, care îi era la fel de devotată soțului ei cum este mâna mea dreaptă supusă trupului meu și voinței inimii mele. Dar n-a durat mult până când acea Satana umană a aflat de frumoasa femeie și și-a rostuit drumurile astfel încât să fie remarcat de ea. Întâmplarea a vrut ca grecul să aibă neplăceri judecătorești cu un persan care era născut acolo și supus obiceiurilor poporului său, din cauza unei mari datorii pe care persanul o avea la grecul nostru și pe care nu voia să i-o restituie. Persanul îi avea pe compatrioții săi, sclavii acelorași moravuri, ca judecători, și de aceea grecul nostru nu reușea să-și câștige dreptul în fața persanului necinstit și lipsit de cuvânt. Atunci, femeia, care știa prea bine că frumosul curtean își oprise adeseori ochii asupra ei, a spus: «Ce ar fi dacă am reuși să obținem protecția regelui în cauza noastră dreaptă prin frumosul curtean?» Grecul i-a răspuns: «Da, știu că se uită mereu după tine cu o privire plină de poftă și probabil că un cuvânt de-al tău sau de-al meu ar face multe, chiar dacă în spatele lui nu ar fi altă răsplată decât speranța oarbă; dar nu se aude nimic bun despre acest curtean! Da, se spune chiar că ar fi mai bine să te numeri printre dușmanii decât printre prietenii lui! Cine a avut vreodată legături de prietenie cu el a intrat apoi negreșit într-un mare necaz! De aceea, nerezolvarea cererii noastre mi se pare nenorocirea cea mai mică între cele două și am face mai bine să i-o aducem ca jertfă lui Dumnezeu!»

4. Tânăra și frumoasa lui soție a fost și ea de acord cu spusele soțului ei. Dar, la scurt timp, curteanul însuși a venit în casa grecului, pentru a cumpăra ceva, căci grecul nostru era giuvaergiu și se ocupa cu montarea pietrelor prețioase în aur și argint. El s-a arătat prietenos și gingaș și i-a inspirat grecului încredere, deși acum soția lui și-a dat foarte bine seama că acest om drăguț, minunat de frumos și deosebit de generos, îi inspira o teamă nelămurită; căci nu i se mai întâmplase să vadă un om plătind pe loc primul preț numit pentru o bijuterie, fără să încerce să-l scadă prin târguiala. Aici trebuia să se ascundă ceva!

5. Grecul însă, care era foarte bucuros, a spus: «A, probabil că doar din cauza frumuseții, a modestiei și a norocului său are omul acesta la curte o sumedenie de dușmani invidioși, care încearcă să-i facă o faimă de ființă detestabilă și să trezească neîncrederea și bănuielile curții împotriva lui. În realitate, el vorbește la fel de cumpătat și de înțelept ca un profet! Îți spun că omul ăsta nu poate ascunde nimic rău!» N-a durat mult și curteanul nostru a venit iar la grec și a cumpărat un diamant mare, montat în aur, pentru turbanul pe care i-l dăruise regele. Prețul diamantului era de o sută de livre de aur și curteanul a vrut să-l plătească pe loc, căci el era mereu urmat de o suită numeroasă care îl slujea. Dar grecul i-a spus: “Preafrumosul, înțeleptul și sublimul meu prieten, ajută-mă tu să-mi recuperez banii pe care mi-i datorează N.N. (nomen nescio - numele nu îl știu.) - și această prețioasă agrafă o voi considera deja plătită! Cuvântul tău poate orice în fața marelui rege, iar eu îți voi fi recunoscător!»

6. Atunci curteanul a spus: «Mâine ți se va face dreptate. Cu toate acestea, primește acum aurul pentru bijuteria ta! Dar, deoarece îți fac o mare favoare fără să am nici un interes, cer de la tine doar foarte puțin în schimb. Peste șapte zile, voi da o petrecere în marea Grădină a Paradisului, de ziua regelui, și te invit la această festivitate. Să vii cu soția ta, îmbrăcați și împodobiți așa cum se cuvine, iar eu te voi prezenta atunci marelui rege și te voi duce împreună cu soția ta la masa lui, unde vei putea cere, împreună cu soția ta, o sumedenie de favoruri!»

7. Grecului i-a plăcut foarte mult ce a auzit, pentru că deja de multă vreme ar fi vrut să fie giuvaergiul Curții. Dar soția lui a spus: «Acum nu mai putem schimba lucrurile, dar nu va ieși nimic bun de aici, nici pentru tine și nici pentru mine! Acest om are intenții rele în ceea ce mă privește, iar tu ai putea fi jertfit alături de mine! Cel mai bine ar fi dacă am strânge totul și am fugi cu viteza vântului, înainte de a veni acea nenorocită a șaptea zi!»

8. Dar grecul a spus: «Scumpa mea soție, prevederea e bună, dar să nutrești o neîncredere prea mare față de un om care nu ți-a dat niciodată vreun motiv pentru asta și despre care nici nu știi altceva decât ceea ce au scornit și ceea ce au răspândit gurile rele pe seama lui - și asta i se poate întâmpla oricând unui om de onoare - este atât un lucru lipsit de inteligență, cât și o nesocotință condamnabilă». Și gingașa femeie s-a mulțumit cu această dojana destul de înțeleaptă. Iar în ziua următoare, persanul datornic a trebuit să-i plătească grecului și ultimul stater.

9. Funesta zi a venit ca un destin neînduplecat, iar ei s-au dus, împodobiți ca de sărbătoare, în paradisul regelui. Acolo, totul era flacără și lumină. Din toate părțile străluceau aurul și pietrele prețioase, mai grozav decât cele mai luminoase stele ale cerului nopții, iar muzica și cântecul străbăteau nenumăratele pergole ale întinsei grădini. Cei doi însă n-au așteptat prea mult până au fost descoperiți de curteanul nostru care i-a prezentat de îndată regelui în marele templu al grădinii; regele le-a arătat multă bunăvoință. În mijlocul marelui templu cu coloane erau așezate mese și perne de mătase nenumărate, într-un fast de nedescris, pe mese erau mari platouri de aur pline cu cele mai alese mâncăruri, iar în mari carafe de cristal sclipea vinul cel mai gustos, alături de o mulțime de alte băuturi aromate.

10. Grecul nostru a trebuit să ia loc la o masă așezată lângă marea masă a regelui, dar frumoasa lui soție a fost trasă la masa regelui. S-a mâncat și s-a băut o vreme în tihnă. Curând însă, grecul nostru a început să nu se mai simtă bine, căci i se dăduse o băutură amestecată cu otravă și a trebuit să fie dus acasă. Soția sa însă a fost dusă în încăperile regelui, unde a trebuit să suporte pe viață și pe moarte tot ceea ce i-au făcut cei doi, până când aceștia s-au săturat de ea. Grecul n-a murit de la otrava aceea, dar a rămas neputincios până astăzi. Și în ce hal a ajuns soția lui acasă, abia după șapte zile, asta își poate închipui oricine cu ușurință.

11. Acesta a fost fructul unei încrederi pripite acordate unui om a cărui înfățișare îi inspira oricui încredere, în timp ce inima îi era locuită de o ceată de diavoli dintre cei mai răi. Cei doi însă, care au trăit nu cu foarte mult timp în urmă cele ce tocmai ți-am povestit, șed, din cauza slăbiciunii lor, acolo, și pot să-ți confirme spusele mele cu propria lor limbă! Prietene, după ce ai trăit asemenea lucruri, știi de ce ești prevăzător!”


(*_1) Styx - în mitologia greacă: râu al infernului.

Author:  Acustic [ 22.12.2013, 00:12 ]
Post subject:  Capitolul 201 - Deosebirea dintre Domnul și magi

Capitolul 201
Deosebirea dintre Domnul și magi

1. Eu am spus: “Du-te și adu-i în fața Mea!” Schabbi a plecat imediat și i-a adus pe cei doi la Mine.

2. Eu i-am întrebat dacă doresc să fie iarăși pe deplin sănătoși și plini de putere.

3. Amândoi Mi-au răspuns într-un glas: “Da, stăpâne, dacă asta ar fi cu putință! Dar mie ciudata otravă mi-a paralizat toate membrele, așa încât doar cu mare greutate mă mai pot deplasa. Și privește-o pe această sărmană femeie, o floare frântă, al cărei trup e stricat pentru toată viața! O, Iehova, de ce a trebuit să ni se întâmple tocmai nouă ceva atât de îngrozitor?!”

4. Eu: “Eu însă vreau să fiți iarăși la fel de sănătoși și de senini ca atunci când v-ați cununat și să arătați întocmai ca atunci!”

5. După ce am rostit aceste cuvinte, pe cei doi i-a străbătut ceva ca o flacără și ei s-au simțit deîndată sănătoși și plini de putere, ca și când niciodată nu ar fi avut nimic, iar înfățișarea lor era la fel ca în ziua nunții lor, ba chiar mai înfloritoare. Văzând aceasta, ei s-au minunat peste măsură, căci așa ceva nu se mai petrecuse în Persia.

6. La rândul lui, Schabbi a făcut ochii tot mai mari și aproape că nu-i venea să creadă, dar Iura l-a înghiontit ușor și i-a spus, oarecum în ascuns: “Ascultă, eu cred că ne aflăm chiar în locul potrivit și că nu suntem prea departe de Cel pe care tu încerci să-l tăgăduiești! Îți spun că ori e El - ori în veci nu va mai fi vreunul! Acum judecă tu după mintea ta!”

7. Schabbi: “Da, probabil că săgeata nu a căzut foarte departe de țintă! Această însănătoșire bruscă prin cuvânt este mai mult decât poate cuprinde toată înțelepciunea omenească! Acum încep să mă lămuresc cum a fost și cu salvarea noastră. Un om în a cărui voință stă o asemenea putere încât i se supune și materia brută, trebuie să fie deasupra tuturor oamenilor acestui pământ, în el trebuie să sălășluiască o nesfârșită putere dumnezeiască, iar sufletul său trebuie să fie cel mai viu tipar al voinței divine - sau este chiar Divinitatea însăși! Poate că am mers prea departe cu precauția mea, dar în nici un caz nu am păcătuit prin asta, căci, în fond, eu nu am vrut decât să apăr divinitatea, care le-ar putea părea păgânilor o oroare, și să nu îi las pe acești neoameni să o împroaște cu venin, căci acest lucru nu ne-ar fi folosit nici nouă, nici credinței noastre sublime!

8. Dar, după cum văd că stau lucrurile, păgânii nu sunt chiar atât de crunți cum ne-au fost descriși în Persia. Cu greu am putea crede că nespus de mândrul guvernator Cyrenius nu știe ce se ascunde în spatele făcătorului de minuni! Dar dacă știe și îi spune «Doamne», probabil că are motivele cele mai întemeiate! Căci împotriva puterii unei asemenea voințe, toate armele Romei ar putea fi prea scurte și prea slabe!

9. Asta nu a fost o vrăjitorie sau o șarlatanie în felul celor ale magicienilor și preoților noștri, care îi conving, cu bani și promisiuni, pe unii oameni perfect sănătoși să se prefacă surzi, șchiopi și orbi, să se ducă astfel în pelerinaj la vreun idol dintr-un templu murdar, unde - la un semn convenit - să-și recapete văzul, auzul și să redevină drepți ca brazii. Astfel sunt aduse la uluire mulțimi întregi de imbecili, dar dacă apoi vin oameni cu adevărat șchiopi, orbi și surzi și se roagă și aduc jertfe, nici unul nu se face bine. Atunci li se spune invariabil: «Credința voastră este prea slabă, iar jertfa voastră este prea neînsemnată și nu îi este pe plac zeului!» Da, știi și tu că magicienii noștri îi readuc la viață chiar și pe copiii morți ai unor oameni bogați, dar noi știm de mult în ce fel și mai știm că acești copii «treziți» din moarte nu sunt rude de sânge cu așa-zișii lor părinți. Acesta de aici va putea și el măcar să-i readucă la viață pe cei aparent morți!”

10. M-am dus atunci lângă ei și i-am spus: “Da, asta se poate, fără jertfe, ulei și fierturi de ierburi! Priviți în jos, spre mal: cei doi fii ai gazdei noastre tocmai au scos din apă trei înecați, un bărbat și două fete tinere!

11. Este vorba de un biet tată cu cele două fiice ale sale, un biet evreu. Soția lui și-a salvat viața pe un buștean care plutea pe apă, dar bărbatul ei și cele două fete, care i-au sărit în ajutor mamei, aflată în cea mai mare primejdie, au fost luați de apa din ce în ce mai învolburată și s-au înecat. Valurile mării i-au aruncat însă morți la mal, iar cei doi fii zdraveni ai gazdei noastre i-au găsit și i-au așezat aproape de mal.

12. Eu însă vreau ca nefericita femeie, care încă plânge, tremură și strigă după ajutor pe acel buștean, să fie aici.

13. Îl voi folosi deci din nou pe vâslașul Meu. Abia atunci veți vedea toată măreția lui Dumnezeu și Îl veți crede pe Acela care v-a salvat pe toți!” L-am chemat acum pe Rafael și i-am făcut un singur semn, pe care acesta l-a înțeles imediat, și, în mai puțin de un minut, el a adus-o la Mine pe femeia care bocea într-una și nu putea fi mângâiată nicicum.

14. Eu însă am atins-o și i-am spus: “Fii liniștită, femeie, ai credință și încredere, căci lui Dumnezeu toate lucrurile Îi sunt cu putință!”

15. Femeia s-a mai liniștit puțin auzind aceste cuvinte, dar a spus: “Știu foarte bine că lui Dumnezeu toate lucrurile Îi sunt cu putință, dar mai știu că eu - ca o păcătoasă ce sunt - nu merit mila lui Dumnezeu! O cât de curată trebuie să fie inima unui om ca să merite chiar și cea mai mică îndurare din partea lui Dumnezeu! Dar această poartă a îndurării e demult închisă pentru mine! Dumnezeu mă va lua prea puțin în seamă acum, în nenorocirea mea, căci și eu am ținut prea puțin seama de El atunci când am fost fericită. Oricum, chiar prin faptul că m-a pedepsit, Dumnezeu s-a arătat îndurător fațade mine!”

16. Eu: “Cum ar fi dacă ți i-aș da înapoi pe soțul tău și pe fiicele tale?”

17. Femeia: “Numai Dumnezeu mi-i va putea da înapoi, în ziua cea de pe urmă; căci ei nu mai sunt în viață și și-au găsit mormântul în mare! Pe morți mi i-ai putea da înapoi, dacă fiii lui Marcu i-ar scoate din apă, dar vii nu mi-i mai dai, căci ei sunt deja morți de câteva ceasuri!”

18. Eu i-am spus îngerului: “Adu încoace trupurile celor trei morți!” Iar îngerul le-a adus îndată și le-a așezat la picioarele Mele.

19. Femeia i-a recunoscut imediat pe bărbatul ei și pe cele două fiice ale sale și a început iarăși să plângă amarnic.

20. Eu însă i-am spus: “Femeie, liniștește-te, doar vezi că dorm!”

21. Femeia: “Da, dorm somnul de veci, din care nici un om nu s-a trezit vreodată!”

22. Eu: “Femeie, te înșeli; nu există somn veșnic așa cum ți-l imaginezi tu, care nu crezi în viața de dincolo! Dar pe aceștia trei Eu îi voi trezi, pentru ca tu și mulți alții să fiți întăriți în credința voastră în numele viu al lui Dumnezeu!”

23. Apoi am rostit cu voce tare către cele trei trupuri neînsuflețite: “Ridicați-vă și treziți-vă din somnul morții!”

24. Imediat cei trei au început să se miște, după care s-au ridicat uimiți în capul oaselor. Cu ochii larg deschiși, ei s-au uitat înjur, căci nu știau ce s-a petrecut, cu ei și unde se află.

25. Eu însă i-am spus femeii: “Du-te și explică-le unde se află și ce a fost cu ei! După ce te vor recunoaște și vă veți liniști, vom vorbi mai mult despre cele petrecute!”

26. Dar femeia s-a aruncat la pământ în fața Mea și, de uimire, nu mai putea scoate nici un cuvânt. Abia după o vreme, ea a reușit să se ridice și a început să Mă laude și să Mă proslăvească. Căci încet-încet, ea începea să se convingă că bărbatul și fiicele ei trăiesc într-adevăr, fiind sănătoși și veseli.

27. Eu însă am trimis-o iarăși înapoi la cei treziți, să vorbească cu ei, pentru ca ei să-și dea seama că ea este soția și mama lor salvată, și femeia s-a dus la ei. Căci întotdeauna, atunci când Eu vindec sau înviu pe cineva, Mă îndepărtez câțiva pași, din motive pe care numai Eu le cunosc.

28. Ajunsă la cei înviați, ea li s-a arătat, iar ei au recunoscut-o imediat și au îmbrățișat-o cu căldură, cu multă veselie și cu uimire.

29. Eu însă nu i-am îngăduit femeii să le spună imediat că Eu i-am salvat și mai ales că Eu îi readusesem la viață, căci acesta nu este un lucru bun pentru o viață abia retrezită. Abia după ce avea să primească de la Mine un semn îi era îngăduit să le spună, iar femeia a făcut întocmai, deși bărbatul a rugat-o insistent să i-l arate pe binefăcătorul înzestrat cu puteri miraculoase.

Author:  Acustic [ 2.3.2014, 02:06 ]
Post subject:  Capitolul 202 - Efectul faptelor Domnului asupra evreilor persani

Capitolul 202
Efectul faptelor Domnului asupra evreilor persani

1. Dar abia întâmplarea aceasta a făcut cu adevărat impresie asupra perșilor noștri. Ei au rămas complet uluiți, iar Schabbi se uita când la Mine, când la cei înviați, le pipăia pulsul și îi tot întreba dacă au fost sigur morți și dacă nu își pot aminti ce s-a petrecut cu ei.

2. Dar bărbatul a spus: “Întreabă piatra asta și ea îți va putea spune la fel de multe câte îți pot spune eu! Acum știu doar atât, că un val de apă imens n-a smuls și m-a aruncat în mare, luându-mi în același timp mințile și, prin urmare, m-a omorât, căci eu din clipa aceea nu mai știu nimic de mine și nu știu ce mi s-a întâmplat. Doar atât îmi amintesc - dar numai în suflet - că, la scurt timp după ce m-au înghițit valurile ucigașe, mă aflam împreună cu fiicele mele pe o pajiște, eram foarte trist și nu știam de ce. Dar curând au apărut peste tot în jurul nostru nori luminoși, iar eu am început să simt o mare bucurie de la această lumină! Dar n-am văzut pe nimeni în afară de noi și ne-a cuprins un somn dulce, din care ne-am trezit aici! Acum știi tot ceea ce știu și eu. De-acum poți judeca singur!

3. Că trupul mi-a fost mort se poate pune la îndoială la fel de puțin ca faptul că acum trăiesc! Coboară tu în adâncul mării, rămâi acolo, sub apă, două ore încheiate, și pun pariu cu tine că - după trup - vei fi pe deplin mort!”

4. Schabbi: “Da, da, ai fost într-adevăr mort, iar făcătorul de minuni te-a înviat doar prin cuvântul său atotputernic! Nu, nu, așa ceva n-a mai văzut pământul acesta! Dar ce va fi acum?”

5. Iura i-a spus lui Schabbi: “Ei, prietene Schabbi, ce spui acum de această întâmplare?”

6. Schabbi: “Ce să spun, ce se poate spune? Aici se manifestă puterea lui Iehova și nimic altceva! Căci aceasta depășește cu mult orice putere de imaginație și nici o cunoaștere nu a ajuns vreodată pe aceste culmi înspăimântătoare. Acum chiar simt că mă zăpăcesc!”

7. M-am adresat atunci lui Schabbi: “Ei bine, prietene, cum e cu povestea aceea despre Mesia, pe care au răspândit-o în țara voastră acum treizeci de ani renumiții magi din răsărit? O consideri încă o poveste inventată de astrologi?

8. Pentru că, iată, omul acela, care a fost născut de o fecioară gingașă într-un grajd de oi și căruia cei trei magi, pe care voi îi numiți regi ai stelelor, i-au adus aur, tămâie și smirnă, sunt Eu - pe vremea aceea un copil, iar acum un bărbat în toată firea! Cum îți place această coincidență ciudată a împrejurărilor și cum ți se pare toată povestea?

9. Faptul că sunt într-adevăr Același îl pot dovedi acești doi martori: comandantul Cornelius, un frate mai mic al împăratului Augustus, și guvernatorul general Cyrenius, care a pus la cale fuga Mea în Egipt și care este un frate mai mare al împăratului Augustus! Acum, că știi toate acestea, spune-Mi ce crezi despre Mesia, pe care cei trei magi L-au făcut cunoscut și la voi?! E ceva de El sau nu?”

10. Schabbi: “Da, acum da. Dar atunci suna totul a poveste de magi! Pentru că, dacă îi cunoști pe magii noștri, înțelegi foarte ușor cum se pricep să tragă foloase de la orice apariție nouă de pe cer. Mai întâi, pentru că sunt familiarizați cu toate scrierile din țara noastră și din celelalte țări. Ei îi cunosc pe profeții evrei la fel de bine ca pe cei indieni; cunosc sen scrit și sen ta veista ale perșilor și birmanilor la fel de bine ca și cărțile noastre. La fel, cunosc școlile păgânilor și cărțile lor. Și, apoi, nu există nici o steluță pe cer pe care să nu o cunoască și căreia să nu-i fi dat de mult un nume.

11. Dacă apare o stea pe care încă nu o cunosc, de exemplu o cometă, ei bine, ei o folosesc pentru tot felul de interpretări profetice. Dacă interpretarea nu prinde la compatrioți, se iese cu ea în alte țări și undeva tot se găsește un locșor în care povestea face senzație. Noi, cei +luminați la minte, știm asta foarte bine, și de aceea ni se pare de iertat faptul că vestea nașterii lui Mesia al evreilor nu a avut atunci un efect prea mare asupra noastră, mai ales că magii, întorși acasă, au adus-o la cunoștința evreilor cu multă pompă, iar noi am considerat că o fac spre folosul lor material. Probabil că luaseră lucrurile foarte în serios; dar noi avem o vorbă: «Cine minte de obicei, nu e crezut nici când spune adevărul.»

12. Care dintre noi ar fi îndrăznit măcar să viseze că magii ar fi descoperit, în sfârșit, și ceva adevărat?!

13. Acum lucrurile s-au modificat, desigur, în ceea ce Te privește, iar Tu, în înțelepciunea Ta, nu ne vei socoti necredința de atunci drept un păcat!”

Author:  Acustic [ 2.3.2014, 02:17 ]
Post subject:  Capitolul 203 - Utilitatea activității și urmările nefaste ale trândăviei

Capitolul 203
Utilitatea activității și urmările nefaste ale trândăviei

1. Eu am spus: “Nu, asta nu; dar este totuși adevărat că, adeseori, negustorii trec ușor peste lucrurile spirituale, și asta s-a petrecut și cu voi. Am dreptate sau nu?”

2. Schabbi: “Da, asta, sublimul meu prieten plin de putere dumnezeiască, e adevărat, anume că negoțul și comorile acestui pământ, câștigarea și dreapta lor administrare dau multă bătaie de cap și multe griji, dar apoi, prin bogăția folosită în bine, se pot face tot felul de lucruri folositoare și se trezește spiritul adormit al câte unui om pentru tot felul de lucruri bune, i se dă o îndeletnicire utilă și este astfel ținut departe de trândăvie, care în mod obișnuit este izvorul multor vicii și păcate.

3. Uita-te la tagma preoților oricărui popor! Câtă vreme acești oameni au trebuit să muncească și și-au câștigat pâinea cu sudoarea frunții, ei au fost și cei mai mari prieteni ai adevărului și au făcut descoperiri și calcule de care și astăzi ne mai minunăm. Ei au adus armonie în gândirea umană și au întemeiat școli în care spiritul uman să se formeze și să învețe să se cunoască pe sine însuși, în vremea aceea, astfel de preoți au găsit căile spre Dumnezeu și i-au condus, plini de spirit și de bune intenții, și pe ceilalți oameni spre aceeași cunoaștere.

4. Dar când - mai târziu - oamenii au recunoscut tot mai mult binefacerile înaltelor eforturi ale vechilor și adevăraților preoți și și-au dat seama de folosul lor, ei au luat asupra lor toate muncile grele ale preoților, pe care îi respectau și îi iubeau mai presus de orice, au introdus zeciuiala și au hotărât că preoții trebuiau să muncească doar pentru spiritul omului și să-i poarte de grijă doar acestuia. Dar, în curând, preoțimea a devenit trândavă, s-a dedat poeziei și a început să lenevească, a zidit adevărul luminos în catacombe întunecate și a început să-i servească omenirii credule de pe atunci tot felul de basme și fabule; și, astfel, trândăveala preoților a devenit cauza vădită a decăderii chiar a celei mai înalte și divine învățături a marelui și adevăratului preot Moise.

5. Nu trebuie decât să-i citești pe Moise și pe profeți și să privești apoi la apucăturile de acum ale urmașilor din Ierusalim ai lui Moise și ai lui Aaron, și îți dai seama îndată că ei nu cred nici în Moise, și nici în Dumnezeu. Căci, dacă ar crede în Moise și în Dumnezeul propovăduit de el, nu ar fi cei mai mârșavi mincinoși și șarlatani ai poporului, pe care îl exploatează fizic și spiritual. Dar toate acestea sunt urmarea necesară a viciului trândăviei! De aceea spun că bogăția dreaptă în mâinile unor oameni înțelepți, binevoitori și harnici este pentru oamenii nevoiași în mai mare măsură o pecete dumnezeiască decât aceea a lui Solomon de la Ierusalim!

6. Sigur că noi nu avem prea mult timp să ne ocupăm cu tot felul de scrieri mistice ale trândavilor privilegiați și să le cercetăm pentru a vedea cât adevăr conțin. Dar noi învățăm poporul să fugă de trândăvie și formăm oameni adevărați și folositori! Și astfel cred că îndreptăm greșeala asupra căreia îmi atragi atenția, și anume aceea că adeseori trecem cu ușurință peste lucruri ale spiritului. Căci eu gândesc așa: să făptuiești binele este mai presus decât să scrii despre el cele mai frumoase învățături, dar fără să-l practici niciodată.

7. Și, până la urmă, la ce ne folosește adânca noastră cugetare și trăncăneală? Adevărata înțelepciune a lui Dumnezeu un muritor oricum n-o va pătrunde niciodată, ba nu-i va ridica nici măcar vălul cel mai exterior!

8. Dar dacă va fi nevoie, mila lui Dumnezeu va ilumina iarăși vreun Moise, adică un Mesia adevărat, așa cum pari a fi și tu unul. Acesta ne va arăta calea adevăratei înțelepciunea lui Dumnezeu, pe care noi o vom primi cu recunoștința, cu orice preț, ca pe o marfa de cea mai bună calitate venită direct din cer, și o vom urma prin faptele noastre, pentru că noi, neguțătorii, întotdeauna am fost prietenii activităților folositoare omenirii și ne folosim marea avere pământească pentru a le da oamenilor, care de obicei sunt înclinați spre lene și trândăveală, ceva de lucru folositor pentru ei și pentru alții.

9. Spune-mi acum, prietene plin de duhul lui Dumnezeu, dacă concepția noastră de viață e bună, folositoare și adevărată, sau dacă din înțelepciunea ta ne poți oferi una mai bună.

Author:  Acustic [ 2.3.2014, 02:25 ]
Post subject:  Capitolul 204 - Esenta revelatiei adevarate

Capitolul 204
Esența revelației adevărate

1. Eu: “Câtuși de puțin! Binele și adevărul sunt aceleași, indiferent dacă un om le descoperă cercetând cu înfrigurare sau dacă Dumnezeu i le revelează nemijlocit; căci găsirea unui adevăr este tot o revelație de sus, dar una mijlocită, iar mijlocul a fost cercetarea.

2. Prin această cercetare, sufletul se mai eliberează de legăturile grosiere ale materiei și trezește pentru câteva clipe duhul dumnezeiesc în ființa umană care caută sau pătrunde mai mult în centrul vital al inimii, spre care curge mereu și neîntrerupt lumina și îndurarea lui Dumnezeu, care îi dau sufletului viața și creșterea spirituală, așa cum lumina soarelui și căldura lui pătrunde în brazdele pământului, unde trezește plantele la viață și le ajută să se dezvolte și să crească până când din plantă se naște un fruct liber, de sine stătător și pe deplin copt, a cărui viață nu mai depinde de cea a plantei, ci există în sine.

3. Când, în momentele adevărate, pline de viață, sufletul pătrunde în centrul vieții din inimă, despre care am vorbit, el pătrunde în același timp și în inima fiecărui om pentru revelarea spiritului lui Dumnezeu, și nu poate găsi aici altceva decât același adevăr etern al lui Dumnezeu în el însuși. Iar aceasta este o revelație mijlocită și se deosebește de cea nemijlocită doar prin aceea că, în cazul celei din urmă, în timpuri de mare întunecare a omenirii, Dumnezeu trezește oamenii potriviți și le conduce sufletul în centrul lor vital, pentru ca de aici să le readucă celorlalți orbi lumina care limpezește privirea.

4. Și mai este o deosebire între revelația mijlocită și cea nemijlocită: revelația mijlocită îi luminează omului doar chestiunea care îl frământă și în care își dorește să fie luminat; ea se aseamănă cu lumina unei lămpi bune cu care poți lumina o încăpere întunecoasă; cea nemijlocită însă se aseamănă cu soarele amiezii, a cărui lumină puternică luminează întreaga, lume în toate brazdele ei, mici și mari - la fel ca revelația nemijlocită.

5. Aceasta (revelația nemijlocită care se aseamănă cu soarele) este valabilă nu doar pentru omul căruia îi este dată, ci pentru toți oamenii, dar mai întâi de toate pentru poporul căruia îi aparține profetul. Dar, deoarece există profeți adevărați, chemați de Dumnezeu, putem ușor trage concluzia că vor exista și profeți mincinoși, și anume din următoarele motive, ușor de priceput:

6. Un adevărat profet trebuie să câștige considerația semenilor săi, căci profețiile sale, și uneori chiar faptele sale - ca dovezi ale chemării sale dumnezeiești, trebuie să-i insufle omului obișnuit un oarecare respect, indiferent dacă profețiile îi sunt pe plac sau nu și dacă se potrivesc cu interesele sale pământești.

7. La oamenii de soi mai bun, profetul capătă, fără voia sa, dimensiunile unui uriaș inaccesibil, și nu se poate nicicum feri de venerația pioasă și de respectul care i se poartă, oricât de smerit este - și chiar trebuie să fie de altminteri.

8. Ei bine, asta văd alți oameni ai lumii, a căror minte este adeseori foarte inventivă; căci viclenia nu le-a lipsit niciodată copiilor acestei lumi. Acești oameni ai lumii vor și ei faimă și considerație și, prin acestea, un câștig pământesc ușor.

9. Ei încep să studieze și adeseori inventează, cu ajutorul lui Satana, anumite lucruri și compun discursuri aparent pline de înțelepciune, așa încât până la urmă oamenii, care sunt profani în toate, nu mai știu să deosebească ce este adevărat și autentic de ce e fals și rău,

10. Dar cum poți totuși să deosebești un profet fals de unul autentic? Foarte simplu: după roade.

11. Căci din mărăcini și scaieți nu culegi struguri și smochine!

12. Adevăratul profet nu va fi niciodată egoist și orice urmă de trufie va fi departe de el. El va primi cu recunoștință ceea ce îi dăruiesc inimile bune și nobile; dar niciodată nu va cere taxe, deoarece știe că acesta este un lucru urât în fața lui Dumnezeu și mai știe că Dumnezeu le poartă de grijă slujitorilor Săi.

13. Falsul profet însă se va lăsa plătit pentru fiecare pas pe care îl face și pentru fiecare așa-zisă slujire a lui Dumnezeu, prin care pretinde că aduce binele asupra omenirii. Falsul profet va vorbi mult și tare despre judecățile lui Dumnezeu și va judeca el însuși cu foc și sabie în numele Domnului.. Cel adevărat însă nu va judeca pe nimeni, ci doar îi va mustra - fără să aibă vreun câștig din asta - pe cei păcătoși, îi va îndemna la pocăință și nu va face deosebiri între mare și mic, - între cel cu faimă și cel lipsit de faimă. Căci pentru el nu există decât Dumnezeu și cuvântul Său - toate celelalte sunt pentru el prostie și deșertăciune,

14. In cuvintele adevăratului profet nu va exista nicicând vreo contradicție. Dar privește în lumină cuvintele falsului profet și vei vedea că sunt pline de contradicții. Pe adevăratul profet nimeni nu îl poate jigni vreodată; el va suporta ca un miel toate relele pe care i le va face lumea; doar împotriva minciunii și a înfumurării se va înflăcăra și le va distruge.

15. Falsul profet este mereu dușmanul de moarte al oricărui adevăr și al oricărui progres în gândirea și în lucrările omului. Nimeni în afară de el nu trebuie să știe ceva sau să capete vreo experiență, pentru ca astfel să fie nevoie să se apeleze mereu și pentru orice lucru la sfaturile sale scump plătite.

16. Falsul profet se gândește numai la sine. Dumnezeu și rânduiala Sa sunt pentru el lucruri plictisitoare și caraghioase în care nu crede câtuși de puțin, motiv pentru care își poate face fără mustrări de conștiință un dumnezeu din lemn și piatră, după cum are chef. E ușor de înțeles că, în ochii omenirii deja orbite, un astfel de dumnezeu poate face minuni prin mâinile falsului profet!”

17. Schabbi: “O, divinul meu prieten, eu știu, și noi toți știm cum își fac acești indivizi perfizi minunile, în fața mea, ei sunt niște bestii, nu oameni! Căci nu găsesc pe lume o mârșăvie mai mare decât ca acești șarlatani să le impună fraților lor neștiutori să creadă lucruri de care ei nu pot decât să râdă, minunându-se de imensa prostie a oamenilor, pentru care aceste inepții sunt aur curat.

18. O, divinul meu prieten, tot ce ne-ai spus acum știu și cunosc!

19. Ce înseamnă revelația mijlocită și cea nemijlocită nu aveam de unde să știu, dar mă bucur că ceea ce omul cu gânduri curate a descoperit prin cercetările sale neobosite este până la urmă totuși o revelație de sus. Sigur că nu orice om poate fi un profet pentru tot poporul; dar dacă profetul care are o revelație mijlocită descoperă într-o anumită sferă ceva foarte folositor, chiar și numai pentru binele trupesc, acest lucru va ajunge să fie folosit cu timpul de întreg poporul, spre binele acestuia, și în acest fel și profetul revelației mijlocite poate deveni al tuturor!

20. Să ne gândim la inventarea plugului, care s-a petrecut înainte de potop! Această unealtă agricolă neprețuită a fost descoperită probabil de un om harnic și obișnuit să cugete îndelung, prin revelație mijlocită. Ce-i drept, istoria nu i-a păstrat numele, dar ce folos incalculabil a adus deja omenirii descoperirea lui! Și, la fel, mai există o sumedenie de astfel ele invenții de utilitate generală, unelte și mașinării nespus de folositoare. Inventatorii lor au fost desigur oameni foarte harnici, modești și lipsiți de pretenții, altminteri scribii le-ar fi păstrat numele, la fel cum au păstrat numele celor care au domnit peste popoare și care, în general, nu le-au fost de prea mare folos.

21. Eu sunt de părere că acei oameni sunt cei mai mari binefăcători ai popoarelor - cei care le-au învățat să gândească în spiritul ordinii adevărului și le-au îmbogățit cu invenții aducătoare de folos! Utilitatea profeților pur spirituali nu este însă nici astăzi foarte clară. Sigur că ei au criticat viciile bine înrădăcinate ale poporului și i-au pedepsit pe păcătoșii cei răi și plini de îndrăzneală. Ei L-au propovăduit pe Dumnezeu și faptele Lui, voința Lui, și intențiile Lui – de cele mai multe ori în cuvinte învăluite - dar oamenii nu le-au înțeles sensul pe deplin și au făcut tot ce au vrut, după poftele lor lumești, și L-au lăsat, în pace pe Dumnezeu și pe divinii Săi profeți.

22. Așa s-a născut păgânătatea confuză și, odată cu ea, toate meandrele înșelătoare ale superstiției. Dar plugul a rămas plug, la fel cum ferăstrăul rămâne ferăstrău și toporul topor și atât păgânul, cât și evreul dogmatic se folosesc în aceeași măsură de aceste invenții!

23. Și, până la urmă, mă întreb: care tip de profet are o valoare mai mare pentru omenire?

24. Ce-i drept, oamenii gândesc mult și pricep puțin; dar să-l pricepi până la capăt pe un Daniel, sau pe un Isaia, sau pe un Ieremia, sau chiar «Cântarea Cântărilor» a lui Solomon - aici nu faci nimic cu gândirea omenească, e zadarnică încercarea! Numai un Dumnezeu sau un spirit îngeresc îi poate pricepe, sau poate un profet trimis tocmai pentru aceasta. Doar aceste trei tipuri de spirite pot pricepe așa ceva. Oricărui alt spirit, acest lucru îi este total imposibil. Și acum mă întreb: la ce folosește o înțelepciune înaltă pe care nu o poate cuprinde și nu o poate pricepe nici un muritor!?”

Author:  Acustic [ 2.3.2014, 02:29 ]
Post subject:  Capitolul 205 - Despre neputința omului

Capitolul 205
Despre neputința omului

1. Eu: “Prietene, privește în sus, către stele! Le cunoști și știi pentru ce există? Până acum nu le-a înțeles nici un om, dar este acesta un motiv ca ele să nu mai existe? Pricepi tu poate ce este soarele și ce este luna? Să nu mai fie, doar pentru că nu le pricepi tu?!

2. Înțelegi tu ce sunt vântul, fulgerul, tunetul, ploaia, bruma, zăpada, gheața? Acestea toate să nu mai fie doar pentru că tu și toți ceilalți oameni nu le pricepeți?!

3. Pricepi tu miile de feluri de animale, forma și alcătuirea lor? Pricepi lumea plantelor și formele ei? Știi cumva ce e lumina și ce e căldura?!

4. Toate acestea să nu mai fie pentru că tu și toți ceilalți oameni nu le puteți nici cuprinde, nici pricepe?

5. Îți pricepi oare viața, și cum de poți vedea, auzi, simți, gusta și mirosi? Oare omul nu trebuie să mai vadă, să mai audă, să mai simtă, să mai guste și să mai miroasă doar pentru că nu va pricepe niciodată cum reușește toate acestea?

6. Și, pentru că în această lume materială există atâtea lucruri pe care omenirea niciodată nu le va putea pricepe în totalitatea lor, du-te și cugetă puțin și apoi spune-mi părerea ta!”

7. Schabbi: “Doamne, Învățătorule plin de putere divină! Nu trebuie să mă gândesc prea mult, am înțeles tot ce ai vrut să-mi spui. Ai vrut să îmi arăți că, atunci când omul cercetează în sferele înțelepciunii mai înalte, lucrurile se petrec ca în sferele creației materiale, din care noi, oamenii, nu pricepem de fapt nimic altceva în afară de imaginea exterioară, de ceea ce percepem din aceasta prin simțurile noastre și în funcție de formă, de culoare, de miros și de gust, prin care deosebim lucrurile create. O, cât de puține înțelege și știe omul, de fapt mai nimic, și, cu toate acestea, se crede un mare înțelept și este mândru de bietele sale câteva cunoștințe! Și ce știe? Nimic, absolut nimic!

8. O, cât de orbi și de proști sunt toți oamenii! Nici măcar de atât nu sunt în stare: să-și dea seama că ei nu înseamnă nimic și că nu își dau seama și nu pricep că nu înseamnă nimic. Iarba crește, iar omul care vede și simte se bucură. Dar cum de apare iarba, cum de crește și cum se face că asta se repetă mereu și mereu - cine dintre toți muritorii înțelege asta?!

9. Adam, Enoch, Noe, Avraam, Isaac, Iacov, Moise și Ilie au fost cu siguranță oamenii cei mai înțelepți pe care i-a purtat vreodată pământul; multă lumină din Dumnezeu a fost în ei. Dar cum apare iarba, cum crește, cum face semințe și care este alcătuirea seminței care face ca din aceasta să poată răsări mereu și mereu un număr nesfârșit de fire de iarbă de același fel - asta cu siguranță că nici nu au visat măcar vreodată marii părinți ai înțelepciunii!

10. Dar, dacă nu știm nici măcar cum crește și cum se înmulțește cea mai simplă plantă, cum este mușchiul și cum se unduiește viermișorul în praf, cum vrem să vorbim despre elemente și despre stelele îndepărtate?! Așa cum nu știm, noi, oamenii, nimic despre cele de pe pământ, cu atât mai puțin știm și înțelegem cine și ce sunt stelele, pentru ce și din ce sunt făcute ele!

11. Și iată, Învățătorule mare și divin, că, atrăgându-mi atenția asupra desăvârșitei mele neștiințe, Tu ai vrut să mă dojenești și să-mi spui: «Dumnezeu, Preaînțeleptul, așează multe în fața ochilor omului și în fața simțurilor sale exterioare și, prin aceasta, în fața simțurilor sufletului, pentru a-l sili pe om să gândească». Dar explicația - omul trebuie să și-o caute singur; pentru că, dacă Dumnezeu i-ar da-o și pe aceasta, omul ar deveni foarte repede inert și, până la urmă, trântor și leneș.

12. Căci, pentru un lucru pe care omul l-a înțeles pe deplin, natura sa leneșă își pierde interesul; acest lucru este confirmat și dovedit de experiență și nu mai are nevoie de nici o dovadă nouă. Și, în mod cert, atitudinea omului ar fi aceeași și în sfera pur spirituală dacă ar înțelege foarte clar până în ultimul amănunt tot ce au notat în cărțile înțelepciunii marii profeți în inspirațiile lor divine. Prea curând omul s-ar lăsa în voia somnului și, până la urmă, nu ar mai cugeta asupra nici unui lucru. Și la ce ar mai putea cugeta dacă ar înțelege totul?!

13. De aceea, Domnul știe foarte bine cum trebuie să-i țină pe oameni pentru ca aceștia să gândească, să dorească și până la urmă să fie nevoiți să fie harnici. Scopul este mereu același - să nu cadă pradă trândăvelii!

14. Îmi dau seama acum că povestea lui Mesia nu ar fi făcut asupra mea nici pe departe impresia pe care a făcut-o dacă aș fi înțeles până la ultimul amănunt textele din Isaia care se referă la aceasta. Cei trei magi m-ar fi făcut cel mult să zâmbesc dacă ar fi venit la mine cu tiradele lor de înțelepciune mistică; și oricui ar fi venit cu așa ceva la mine nu i-ar fi mers câtuși de puțin mai bine!

15. Dar, deoarece toate acestea au rămas până acum pe jumătate în întuneric, simt o fericire cu atât mai mare acum, când în fața ochilor mei apare atât de luminos ceea ce era atât de întunecat și părea atât de greu de crezut, acum, când Îl văd în fața mea pe Acela pe care L-au așteptat cu atât dor toți evreii, și eu alături de ei! Domnul și învățătorul meu, Te-am înțeles sau nu?”

Author:  Acustic [ 2.3.2014, 02:32 ]
Post subject:  Capitolul 206 - Schabbi Îl recunoaște pe Domnul

Capitolul 206
Schabbi Îl recunoaște pe Domnul

1. “Desigur, desigur!” i-am spus Eu, după care i-am pus următoarea întrebare: “Acum, prietene drag, deoarece pari în multe privințe foarte inteligent în fața ochilor și urechilor oamenilor și judeci foarte bine multe lucruri, spune-mi, după convingerea ta cea mai adâncă: ce îți închipui că este Mesia, care s-ar părea că sunt Eu însumi? Ce sens, ce scop are de fapt apariția aceasta a lui Mesia?!”

2. Schabbi: “Da, divinule prieten, asta este o întrebare deosebit de delicată, căci nu mă întrebi despre părerea mea de până acum, greșită, ca și când ai vrea să descoperi la mine, prin minuni de neînțeles și prin întrebări abile, vreo urmă de dușmănie purtată romanilor, ci mă descoși referitor chiar la personalitatea mistică a lui Mesia însuși, despre care Isaia a spus lucruri cât se poate de ciudate, pe care nu le poate înțelege nici un om. Pentru că Mesia este ba un fiu de împărat, ba un erou viguros și puternic, ba un fiu al lui Dumnezeu, ba un fiu al unei fecioare! Undeva, Isaia spune (Isaia 25, 6-9):

3. «Domnul oștirilor pregătește tuturor popoarelor pe muntele acesta un ospăț de bucate gustoase, un ospăț de vinuri vechi, de bucate miezoase, pline de măduvă, de vinuri vechi și limpezite. Și, pe muntele acesta, înlătură marama care acoperă toate popoarele și învelitoarea care înfășoară toate neamurile; nimicește moartea pe vecie: Domnul Dumnezeu șterge lacrimile de pe toate fețele și îndepărtează de pe tot pământul ocara poporului său; da, Domnul a vorbit. În ziua aceea vor zice: Tată, acesta este Dumnezeul nostru, în care am avut încredere că ne va mântui. Acesta este Domnul, în care ne încredem, acum să ne veselim și să ne bucurăm de mântuirea Lui!'»

4. Iată, Domnul și învățătorul meu divin, acestea sunt cuvintele foarte semnificative ale profetului, dar la ce ne ajută? Cine și unde este muntele pe care Domnul ne va pregăti ospățul neobișnuit, gustos, din vin curat, bucate miezoase, măduvă și iarăși vin limpezit? Cui îi va plăcea acest meniu, acela va trebui să aibă un stomac foarte sănătos!

5. Sensul acestui ospăț nu poate fi unul natural, ci doar unul spiritual. Dar cine Îl poate găsi? Ce este muntele și ce este ospățul neobișnuit de gustos? Aparent, asta înseamnă să-ți bați joc de omenire! Pe același munte, Domnul - adică Mesia, după înțelegerea mea - va înlătura învelitoarea cu care sunt acoperite popoarele și va lua marama de pe fețele păgânilor. Asta ar mai fi de înțeles; dar muntele, muntele, unde este și ce este el?

6. Că poate nimici moartea și că va îndepărta ocara poporului Său de pe tot pământul, așadar și la noi în Persia, asta mi-e limpede acum, pentru că am văzut cum i-ai readus pe morți la viață.

7. După aceea însă, Isaia Îl lasă pe poporul de pe munte să strige fericit: «Acesta este Dumnezeul nostru, acesta este Domnul!» Acela este Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov? Dacă da, atunci Tu ești Același care i-a dat lui Moise legile pe muntele Sinai, care a tunat: «Eu singur sunt Domnul, Dumnezeul tău, să nu crezi în alt dumnezeu în afară de Mine!»?

8. Dacă Isaia era cu legea lui Moise, nu putea în nici un caz să întruchipeze în Mesia un alt Dumnezeu. Dar, deoarece Isaia Îl lasă pe El să apară ca Dumnezeu, într-un mod absolut neechivoc, Tu trebuie să fii același Dumnezeu care a vorbit pe muntele Sinai cu Moise!

9. Ce vei putea să-mi răspunzi atunci, în spiritul celor spuse de profet, dacă eu mă voi arunca la pământ în fața Ta și mă voi închina Ție și Te voi adora ca Dumnezeu al lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov?!”

Author:  Acustic [ 2.3.2014, 02:38 ]
Post subject:  Capitolul 207 - Despre adevarata adorare a lui Dumnezeu

Capitolul 207
Despre adevărata adorare a lui Dumnezeu

1. Eu am spus: “Dacă ați crede cu adevărat și ați avea o convingere lăuntrică, sigur că nu aș avea ce să vă reproșez, ție și vouă, tuturor, dacă ați începe să Mă adorați ca Dumnezeu într-un mod potrivit. Dar deoarece convingerea voastră, mai ales cea din suflet, nu e prea puternică, nu ar fi decât tot o formă de idolatrie, ca și când ați venera un alt om, oarecare, sau un chip sculptat.

2. Cine vrea să-L adore pe Dumnezeu cu adevărat, așa încât adorația lui să dea roade, acela trebuie mai întâi să-L recunoască pe Dumnezeu cel viu în inima sa, trebuie să-L aibă pe Dumnezeu în spirit - în tot adevărul, să-L cunoască și să-L iubească, și abia apoi va putea să-L cinstească și să-L adore, altminteri totul nu va fi decât idolatrie față de Dumnezeul cel adevărat!

3. Cum poate fi demnă și sinceră adorația unui om față de singurul Dumnezeu adevărat, dacă nu L-a cunoscut niciodată altfel decât din auzite, ca pe un idol?! Ce diferență va fi atunci între venerația singurului Dumnezeu adevărat și aceea a unui idol?!

4. Adevărata adorație a unicului Dumnezeu adevărat înseamnă iubirea pentru Acesta și iubirea față de aproape. Dar cine Îl poate iubi pe Dumnezeu dacă nu L-a cunoscut niciodată?

5. Poate oare un bărbat tânăr să ardă de iubire pentru o fecioară pe care nu a văzut-o niciodată și nu a cunoscut-o? Iar dacă și-o închipuie doar și începe să o iubească cu putere pe aceea care nu există nicăieri în realitate, el este doar un nebun, care practică iubirea de sine în cel mai înalt grad, iar acesta este un lucru urât în fața Domnului.

6. De aceea, orice venerare a unui idol este cea mai mare prostie a omului și o îngrozitoare orbire. Căci, până la urmă, cei care îi venerează pe idoli ajung să se creadă ei înșiși idoli, cer să li se aprindă tămâie și să fie venerați ca dumnezei - iată triumful Satanei în inima omului! Dar vai de cei care, în această stare de maximă orbire, se închipuie pe ei înșiși dumnezei! Soarta lor va fi cândva foarte tristă, căci o asemenea trufie este un vierme care nu piere niciodată și un foc care nu se stinge niciodată!

7. Eu îți spun: este plăcerea lui Satana să-i îndepărteze cât mai mult posibil de la ordinea lui Dumnezeu pe oamenii cei orbi, prin trufia însămânțată în ei. Dar, odată ce aceștia vor ajunge dincolo, ca ucenici la școala lui, îi va recuza și îi va folosi la cele mai de jos și mai oribile servicii, pe care vor trebui să i le facă după voia lui diavolească!

8. Satana, ca domn al întunericului, îi lasă aici pe oameni să devină zei, pentru a-i umili apoi prin cele mai josnice orori dincolo*.

9. Dumnezeu, în schimb, cere aici o inimă înțeleaptă și smerită, pentru a-l ridica apoi pe om cu atât mai sus și a-l mântui.

10. Această putere îi va fi luată cândva lui Satana, iar oamenii vor putea face după mintea lor tot ce vor voi, liberi și independenți; astfel, cei buni vor străluci și mai tare, iar cei răi înlăuntrul lor se vor afunda și mai adânc în iad, căci faptele lor rele nu îi vor fi însemnate lui Satana pe răboj, ci lor, și cu cât au fost mai răi, cu atât Satana și slugile lui îi vor chinui mai mult.

11. De aceea, prima datorie a oricărui om este să-L caute cu smerenie, în spirit și în adevăr, pe Dumnezeu, și abia după ce L-a găsit să I se roage, în spirit și în adevăr!

12. Rugăciunea de căpătâi însă rămâne aceea că inima smerită rămâne smerită, își iubește aproapele într-adevăr mai mult decât pe sine, iar pe Dumnezeu - ca singurul Tată adevărat al tuturor oamenilor și al tuturor îngerilor -, mai presus de orice.

13. Dar nimeni nu Îl poate iubi pe Dumnezeu în trupul său de nepătruns dacă Îl urăște pe fratele său. Căci, cum ar putea cineva să-L iubească pe Dumnezeu, pe care nu Îl vede, dacă nu îl iubește pe fratele său, pe care îl vede?!

14. Nu e nici pe departe de ajuns să spui: «Îl iubesc pe aproapele meu și îi sunt prieten!» Iubirea adevărată, singura care are valoare în ochii lui Dumnezeu, se vede în fapte, atunci când aproapele are nevoie de ele, spiritual sau trupește. Această iubire este cheia miraculoasă a iubirii lui Dumnezeu în propria inimă.

15. Eu vă spun, ție și tovarășilor tăi, că dacă nu ați fi găsit această cheie de aur și nu ați fi primit-o în inima voastră, niciodată nu ați fi găsit drumul încoace. Dar ce vrea să însemne faptul că tu și tovarășii tăi ați venit încoace, chiar dacă aduși de o furtună puternică a vieții voastre exterioare, probabil că începeți deja să bănuiți - dar abia ceea ce urmează vă va lămuri pe deplin. Abia după ce Mă vei recunoaște pe de-a-ntregul îți vei da seama dacă trebuie să Mă slăvești sau nu!”

Author:  Acustic [ 2.3.2014, 03:05 ]
Post subject:  Capitolul 208 - Venerația perșilor în fața sfințeniei Domnului

Capitolul 208
Venerația perșilor în fața sfințeniei Domnului

1. Ca urmare a acestor cuvinte ale Mele, perșii au căzut pe gânduri, iar Iura le-a spus tovarășilor săi, în timp ce Eu mă ocupam de cei treziți din moarte și aveam grijă de nevoile lor trupești: “Prieteni! Omul ăsta are un fel foarte ciudat de a vorbi, mai ciudat chiar decât faptele sale, care și ele sunt așa cum noi nu am mai pomenit până acum! Dar întotdeauna o minune seamănă cu alta, iar omul necunoscător e orb și nu vede acolo unde ar trebui să vadă cel mai bine și mai limpede! Însănătoșirea bijutierului nostru sigur că este surprinzătoare, dar poate că nu s-a produs în afara căilor naturale. Sigur că noi nu știm care sunt acestea, dar știm cum vindecă indienii mușcătura șerpilor celor mai veninoși fără ierburi, fără licori și fără ulei. El i-a vindecat pe cei doi tot fără ierburi, licori și ulei - cum, asta nu știm și nici nu putem să știm!

2. Cei trei înecați au fost într-adevăr readuși la viață; dar ar mai rămâne de dovedit că au fost cu adevărat pe deplin morți și că nu s-au prefăcut a fi înecați! Pe scurt, faptele nu dovedesc nici pe departe totul! Dar cuvântul său puternic dovedește, după părerea mea, mai multe decât cele două miracole. Căci atât de nesfârșit de înțelept și de veșnic-adevărat nu poate vorbi limba unui muritor! Gândește-te, Schabbi, la felul în care ne-a vorbit despre singurul mod de a-L venera cu adevărat pe Dumnezeu și îți vei da seama ce înțelepciune profundă și universală stă în cuvintele lui. Asta îmi dovedește ceva ce mă înspăimântă, ceva ce nici nu îndrăznesc să exprim în cuvinte!”

3. Uimit, Schabbi a întrebat: “Ei, ce anume nu îndrăznești să exprimi în cuvinte?”

4. Iura: “Gândește-te bine și mă prind pe orice că îți vei da și tu seama imediat!” Schabbi a început să cugete, dar tot nu prea știa cum să ia întrebarea lui Iura.

5. După o vreme, Schabbi i s-a adresat lui Iura: “Aș vrea să-ți spun ceva și cred că vom ajunge la un lucru complet ieșit din comun, care este și rămâne o mare îndrăzneală! Gândește-te, dacă El este Mesia, și este fără îndoială, atunci, după Isaia, nu este doar omul simplu care a vorbit aici cu noi, ci, ia aminte, după spiritul Său este și Dumnezeu, cel unic și adevărat din veci! Dar dacă lucrurile stau așa, ce se va întâmpla cu noi? Cum vom sta noi, oameni slabi, în fața Lui, a Celui preaînalt? Ce facem apoi, unde ne ducem?”

6. Iura: “Da, asta este și grija mea și necazul meu cel mai mare! Presimt că aici ni se va dezvălui ceva în toată strălucirea, dar nu îi înțeleg pe înalții păgâni, căci ei par să se fi legat de El ca de viața lor!”

7. Schabbi a spus: “Ai reținut cum spune Isaia: «Și El va înlătura învelitoarea care îi acoperă pe păgâni!» Iar asta înseamnă că li s-a revelat deja acestor mai-mari printre păgâni! Ei știu deja ce e cu El și de aceea I se închină cu atâta devoțiune. Au ajuns deja la convingerea că El, Atotputernicul veșniciei, îi poate împrăștia cu o suflare ca pe pleavă, și de aceea Îl înconjoară cu acest nesfârșit respect. Și, după cum văd eu lucrurile, sunt deja învinși de El, iar bunii evrei sunt liberi! Cam asta este părerea mea.

8. Și, mai departe, profetul spune: «Și Domnul va șterge lacrimile de pe toate fețele și va îndepărta de pe tot pământul ocara poporului Său!» Asta înseamnă că inclusiv și nouă, celor care trăim în Persia, chiar dacă nu vom fi primii. Dar acum este și rândul nostru, și acesta pare a fi momentul în care s-a gândit la evreii din celelalte părți ale pământului. Cu noi a început să șteargă lacrimile și să înlăture ocara! Noi, în mod excepțional, avem o situație pământească atât de bună încât nici pe pământ străin nu avem motive să plângem cu lacrimi de durere și nu suferim vreo ocară. Dar mai trăiesc acolo mii de frați și surori care o duc foarte greu. Păgânii îi batjocoresc adeseori îngrozitor și îi disprețuiesc. Noi însă avem putința de a-i ajuta pe toți, de a le șterge lacrimile în numele Lui și de a îndepărta ocara care îi apasă de ani. De aceea pare să ne fi salvat Domnul aici, pe acest deal modest, pentru a ne face uneltele Sale pentru cei care trăiesc în ținuturi străine. Cam asta cred eu. Acum vorbește tu, prietene!”

9. Iura: “Da, cred că ai pus punctul pe „i”! Probabil că așa stau lucrurile! Dar dacă stau într-adevăr așa, apare iarăși marea întrebare: cum ne vom apropia noi de El, noi care suntem plini până peste cap de păcate? Căci stă scris: «Dumnezeu nu are voie și nu se poate apropia de nici un păcătos!» Noi nu suntem câtuși de puțin curați! Unde ne vom putea curați? Unde este acela care ar primi de la noi o ofrandă care ne-ar curăța de păcate în fața lui Dumnezeu?!”

(* - Vezi „O revelație Divină despre Iad”, n,r.)

Author:  Acustic [ 2.3.2014, 03:12 ]
Post subject:  Capitolul 209 - Despre rugăciune

Capitolul 209
Despre rugăciune

1. M-am întors atunci în mijlocul lor și am spus: “Eu însumi sunt Acela. Și, așa cum le-am putut spune morților: «Treziți-vă din moarte și trăiți!», la fel de bine vă pot spune vouă: «Fiți neprihăniți și iertate vă sunt toate păcatele!», și voi veți sta neprihăniți și fără de păcat în fața Mea! Credeți asta?”

2. Iura și Schabbi au spus într-un glas: “Doamne, credem! Dacă în urma sfintei Tale hotărâri lucrurile stau așa, spre mântuirea tuturor evreilor și păgânilor, fie-Ți milă de noi, bieți păcătoși, arată-ne bunătatea și îngăduința Ta. O, Doamne, fii cu noi și cu spiritul celor care prin Tine sunt treziți la viață veșnică, acum și în vecii vecilor! Dar acum, Doamne, când Te-am recunoscut și inimile noastre ard în flacăra iubirii pentru Tine, lasă-ne să ne deschidem inimile și să Te adorăm cu toată ardoarea și cu toată umilința!”

3. Eu: “Ei bine, iubiții Mei prieteni și frați, așa nu merge! Ați citit doar ce a spus spiritul Meu prin gura unui profet: «Poporul acesta Mă cinstește cu buzele, dar inima lui e departe de Mine!» Și acum vă repet Eu însumi: orice rugăciune făcută doar din vârful buzelor este o oroare în fața Mea!

4. Fiți cu adevărat înțelepți, aveți o inimă înțelegătoare, faceți bine oricui are nevoie de ajutorul vostru! Da, faceți bine chiar și dușmanilor voștri și binecuvântați-i pe cei ce vă blestemă! Astfel îmi veți semăna Mie, căci și Eu las soarele Meu să strălucească peste cei buni și peste cei răi, iar dușmanii Mei cei mai aprigi primesc zilnic binefaceri din mâna Mea atotputernică. Doar asupra păcătoșilor celor mai răi se ridică biciul Meu. Da, adevăr vă spun vouă: voi toți sunteți copii ai inimii Mele și frați ai sufletului Meu. De aceea, dacă vă rugați, nu o faceți asemenea fariseilor și păgânilor, din vârful buzelor, prin cuvinte articulate de limba de carne, ci rugați-vă cum v-am spus Eu, în spirit și în adevăr, prin lucrări și fapte vii ale iubirii față de aproapele vostru, și atunci, orice cuvânt rostit în numele Meu va fi o adevărată rugăciune pe care Eu o voi asculta mereu. Dar suspinele buzelor nu le ascult niciodată. Ați înțeles bine ce v-am spus acum?”

5. Schabbi: “O, Doamne, cât de departe ești de ceea ce ne-am imaginat noi! Cine ar putea să nu Te iubească mai presus de orice, odată ce Te-a recunoscut?! Tu ești însăși iubirea și cea mai mare blândețe, și cât de nesfârșit de departe de noapte și de întuneric este învățătura Ta sfântă, și cât de ușor de înțeles este totuși orice cuvânt al gurii Tale! Da, abia acum credem fără urmă de îndoială că Tu ești într-adevăr Mesia cel așteptat și că, în afară de Tine, nu mai este altul!”

6. Eu: “Foarte bine, foarte bine, dragii Mei prieteni! Eu v-am cunoscut și v-am adus la Mine pe o cale care i-a fost arătată și profetului Ilie. În furtuna puternică a fost voința Mea, în foc puterea Mea, dar în adierea cea blândă sunt Eu însumi. De aceea a trebuit să treceți prin furtună, prin apă și prin foc pentru a ajunge la Mine. Dar acum sunteți cu Mine și M-ați găsit pe Mine, Cel mult-căutat. Dar, pe cât de greu sunt de găsit pentru unii, odată ce am fost găsit sunt și mai greu de pierdut! Cei care M-au cuprins în inimile lor, aceia vor fi la rândul lor cuprinși de Mine; iar cine M-a cuprins, acela se poate întoarce iarăși de la Mine, dar Eu nu Mă voi mai întoarce niciodată de la el. Iubirea Mea nu durează doar o vreme, ci o veșnicie, și cine a cuprins-o odată în inima lui, acela nu va mai scăpa de Mine niciodată! Căci iubirea Mea Îl va ține veșnic legat, așa încât niciodată să nu se mai poată rătăci de Mine. Și așa va fi și cu voi! Veți fi puși în situații în care vă va fi greu să vă mărturisiți credința în numele Meu și să rămâneți neclintiți în credința voastră, căci în curând se vor petrece lucruri - pentru că ele trebuie să se petreacă - ce vă vor clătina în credința voastră, dar Eu vă voi întări iarăși la momentul potrivit și voi lumina iarăși odăile inimilor voastre. Și apoi - în numele Meu - nu veți mai cădea în ispită, ci veți rămâne în iubirea și în puterea Mea.

7. Și acum, încă ceva! Vă veți întoarce în Persia. De îndată ce ajungeți acolo, vestiți întocmai și fără înflorituri ce ați întâlnit aici și ce vi s-a petrecut, spre mântuirea tuturor oamenilor de pe pământ. În felul acesta veți deveni și voi lucrători în via Mea! Vestiți-l și pe regele vostru, ca să știe ce are de făcut! Să se țină departe de păgânimea neagră și să nu mai asculte niciodată vorbele mincinoase ale celor care se numesc preoți ai lui Dumnezeu, deși nu sunt în fond altceva decât servitori și slujitori ai iadului. Să-i alunge din țară pe apostolii din Ierusalim, care cutreieră mări și țări pentru a face evrei din păgâni; și, odată ce l-au făcut evreu pe un păgân, acesta ajunge să fie un slujitor mai credincios al iadului decât era ca păgân. Și, pe lângă aceste convertiri, apostolii din Ierusalim răspândesc și zvonuri rele, cum a fost cel despre cruzimile romanilor, care v-a provocat o spaimă grozavă față de aceștia și v-a făcut să fiți atât de precauți față de Mine!

8. Pentru a lupta împotriva acestor rele v-am ales pe voi dintre mii și mii de perși din țara voastră, pentru a pune pe umerii voștri această sarcină ușoară, pentru a cărei îndeplinire aveți forțe și mijloace cu prisosință! Răsplata pe care o veți primi cândva în împărăția Mea nu va fi mică!

9. Acum știți ce aveți de făcut în numele Meu și, în plus, în numele romanilor, care au fost defăimați îngrozitor. Dăruiți-vă toată bunăvoința și hărnicia, faceți tot ce puteți face, și atunci și Eu voi avea grijă să nu vă lipsească nimic!

10. Dar iată că Îl văd ieșind pe Marcu. El ne va pofti la cină, care astă seară a fost pregătită cu câteva ore mai târziu decât de obicei, din cauza furtunii. Grindina a stricat multe bănci, care au trebuit reparate. Acum însă, toate sunt iarăși în bună rânduială, iar masa este bună și îmbelșugată, așa încât acum, după ce am dus la bun sfârșit un lucru, ne putem bucura de ea!”

Author:  Acustic [ 2.3.2014, 03:21 ]
Post subject:  Capitolul 210 - Viitorul Iarei

Capitolul 210
Viitorul Iarei

1. Și iată, bătrâna noastră gazdă, Marcu, a venit la Mine și Mi-a spus: “Domnul și învățătorul Meu, cina este pregătită. Dacă Ți-e pe plac, voi porunci să fie adusă de îndată pe mesele care tocmai au fost reparate!”

2. Eu: “Așa să faci, pentru că astăzi până și Mie Mi-e teribil de foame și Mă bucură gândul la un pește bun, o bucată bună de pâine și un vin bun și curat!

3. Dar cei doi fii ai tăi să mai arunce o privire către mare, de-a lungul malului! Mai plutesc niște leșuri pe acolo. Este vorba de câțiva evrei săraci, împreună cu femeile și copiii lor. Nu vreau ca ei sau oricine altcineva să-și găsească moartea cât timp sunt Eu aici. Marea e ca oglinda, iar stelele sunt deosebit de luminoase astăzi. Fiilor tăi nu le va fi greu să facă asta, mai ales că pot fi ajutați de vâslașii lui Kisjonah, de ai lui Ebahl din Ghenizaret și de ai lui Cornelius. Cam nouă leșuri plutesc pe lângă mal, la o distanță de cel mult un ceas și jumătate; să-i aducă pe toți încoace, să-i întindă aici cu fața în jos pe un teren ușor înclinat și să-i lase așa până dimineață! Mâine abia îi voi trezi la viață!”

4. Marcu a întrebat: “Doamne, de ce nu chiar de astăzi, de ce abia mâine?”

5. Eu: “Aceasta, prietene Marcu, să nu te preocupe. Eu știu de ce iarba, care abia la anul va îmbrăca în verde câmpia, nu a crescut deja anul acesta! De aceea, să nu te preocupe câtuși de puțin, căci Eu înțeleg ordinea lucrurilor mai bine decât tine. Dragul Meu Marcu, du-te și ai grijă să se împlinească totul după rânduiala divină, așa cum trebuie!”

6. Marcu a plecat și de îndată au fost aduse bucatele pe mese. La rândul lor, fiii lui Marcu au aflat ce aveau de făcut și s-au urcat îndată într-o barcă mare, după ce le-au cerut ajutorul barcagiilor numiți mai înainte.

7. Noi, ceilalți, am părăsit dâmbul și ne-am dus la mesele noastre, la care ne-am așezat în ordinea deja cunoscută. Cei trei înviați însă, împreună cu femeia, au intrat în casa lui Marcu, unde au primit mâncare, băutură și un pat bun pentru noapte – toate după voia Mea - ca să-și recapete puterile până dimineața.

8. Abia când noi ne-am îndreptat către mesele noastre au început să iasă și cei din corturile lui Uran și să se uite după mesele așezate pentru ei.

9. Atunci Iara Mi-a făcut un semn și Mi-a spus: “Doamne, iubirea mea din ce în ce mai mare, privește cum vitejii luptători pentru împărăția Ta ies abia acum din ascunzătoare, mânați de foame, cum încep să se târască afară! Cu adevărat, nu vei găsi printre ei, în afară de Matael, prea multe spirite mari! A, a fost totuși amuzant cum, înainte de furtună, primele bucăți de grindină, probabil de câteva livre, i-au alungat pe cei cincizeci de farisei în cea mai mare grabă în corturi!

10. Știau la fel de bine ca mine că Tu ești cea mai bună pavăză în orice situație și totuși credința lor a slăbit, iar ei s-au temut și au căutat un adăpost material. Acum se rușinează, de bună seamă, și nu îndrăznesc să se arate în fața Ta! Matael probabil că ar fi rămas cu tovarășii lui, dar a trebuit să o urmeze pe tânăra și preafrumoasa lui soție de neam regesc. După mine, el ar putea fi iertat, dar în cazul celorlalți n-a fost vorba decât de încrederea lor slabă și de lipsa de credință. De aceea, nu îi pot respecta prea mult.”

11. Eu: “Poate că ai dreptate, fiica Mea, dar să-i lăsăm. Ei mai au încă o slăbiciune sau alta - timpul și experiența îi vor întări în toate! Gândește-te câte ai aflat tu alături de Mine, de aceea ți-e mai ușor să ai mai mult curaj. Aceștia însă au aflat prea puține și de aceea teama lor a fost mai mare decât încrederea. Dar, cu timpul, vor deveni și ei mai încrezători, înțelegi?”

12. Iară: “Da, înțeleg prea bine, dar mai știu și că, la Ghenizaret, toți au aflat odată cu mine aceleași lucruri și totuși, la început, nimeni în afară de mine nu a avut curajul să pășească cu Tine pe apă, nici măcar ucenicii Tăi. Acolo care a fost cauza?”

13. Eu: “Tot experiența ta mai bogată, căci pe tine te-a purtat pe brațe îngerul Meu și tu ai cunoscut lucruri pe care nici un om nu le-a cunoscut până acum. Și, în plus, iubirea ta pentru Mine a fost cea mai mare și mai puternică, iar iubirea înseamnă întotdeauna și încrederea cea mai mare.

14. De aceea, nu te minuna prea mult dacă încrederea ta în Mine este mai mare decât a celorlalți oameni, căci ea îți vine din marea ta iubire!

15. Dar, cum ți-am spus deja, în câțiva ani, la Ghenizaret vor veni și peste tine ispitele, împotriva cărora vei avea de luptat, cu toată încrederea ta în Mine, dar prin forța și puterea numelui Meu vei trece peste toate ispitele și abia de atunci înainte vei fi liberă în lumina Mea.

16. Căci, pentru ceea ce dorește să aibă din Mine, orice om trebuie să lupte cu propriile lui puteri! Până acum, tu, fiica Mea cea mai dragă, nu ai dus de fapt nici o luptă. N-a fost nici timpul și nu s-a ivit nici ocazia; toate acestea vor veni după ce lucrarea zilelor Mele pe acest pământ se va fi sfârșit.

17. Acum sunt doar un semănător și așez grăuntele bun de grâu în ogorul viu al inimilor voastre. Grăuntele va încolți mai întâi acolo, apoi va ieși la lumină pentru a-și aduce rodul binecuvântat. Abia atunci va trebui să îngrijiți pentru voi înșivă rodul, pe pământul propriei voastre vieți, cu trudă și cu dăruire! Ferice de cel care va fi dus de fructul curat și îmbelșugat, sădit de Mine în inima lui, în hambarele spiritului Meu, ridicate de Mine în el! Îți spun că aceluia niciodată nu-i va mai fi nici foame, nici sete!

18. Așadar, ceea ce ai tu acum, iubita Mea Iara, este doar sămânța pusă de Mine în inima ta. Peste câțiva ani, aceasta se va transforma într-un lan unduitor, pradă furtunilor de tot felul. Atunci va trebui, cu putere, cu încredere deplină în numele Meu și printr-o mare iubire față de Mine să ferești lanul de furtunile care îl amenință; trebuie chiar să nu lași ca furtunile să se dezlănțuiască și să distrugă minunatul lan pe care Eu însumi l-am însămânțat. Căci, dacă o furtună apucă odată să se abată asupra unui asemenea lan, cu greu mai poate fi oprită.

19. Îți vei aminti atunci de cele câteva săptămâni în care, în Ghenizaret, ți-am rânduit o grădiniță și am plantat în ea tot felul de plante folositoare! Plantele cresc bine, bogate, dar grădinița și plantele trebuie îngrijite, buruienile, dacă apar, trebuie smulse și, dacă e prea cald sau prea uscat, trebuie să folosești stropitoarea.

20. Iată, o grădină asemănătoare am aranjat și în inima ta și am plantat-o cu un belșug de plante folositoare. De acum înainte, îngrijirea acestei grădinițe este doar treaba ta. Acordă-i toată atenția și îngrijește-o cu hărnicie și atunci vei avea cândva o recoltă bogată! Înțelegi oare bine această pildă?”

21. Iara: “Da, Doamne, Tu - singura mea iubire, înțeleg foarte bine, dar simt că mă întristez la gândul furtunilor care mă așteaptă până la recoltă! Dar sper și cred că Tu nu o vei lăsa pe biata Ta slujitoare să piară dacă, la ceas de primejdie, va striga după Tine. Doar Tu mi-ai auzit și mi-ai ascultat ruga atunci când încă nu Te văzusem și nu Te recunoscusem ca acum!”

22. Eu: “Toți cei care Mă recunosc, Mă cheamă în inima lor și care se încred în puterea numelui Meu, în veci nu vor avea parte de rușine și de pagubă. De aceasta poți fi încredințată! Dar acum trebuie să ne așezăm la masă și să mâncăm ce ni s-a pregătit!”

Author:  Acustic [ 23.5.2014, 13:38 ]
Post subject:  Capitolul 211 - Tălmăcirea celei de a patra porunci

Capitolul 211
Tălmăcirea celei de a patra porunci

1. Ne-am așezat apoi la mesele noastre și am luat cina. De data aceasta, în timpul mesei nu s-a vorbit. După vin însă, mesenii au devenit mai vioi. Lângă masa la care ședeam Eu cu Cyrenius, Cornelius, Faustus și Iulius, cu ucenicii Mei, cu Ebahl, Iara, Kisjonah, Philopold, cu Uran, Elena, Matael și tovarășii acestuia, cu îngerul Rafael și băiatul Josoe, se întinsese o nouă masă pentru perșii noștri. Toți ceilalți oaspeți - deja cunoscuți - ședeau la mesele așezate special pentru ei, după rangurile lor sociale.

2. Toți se minunau de seara plăcută și caldă de după acea vijelie nemaipomenită și, mai ales, se minunau de uscăciunea solului, deasupra căruia cu câteva ore în urmă apa fusese de câteva picioare. Uran M-a întrebat atunci unde vor dormi atâția oameni. El îi primea cu plăcere pe toți cei care încăpeau în corturile sale, dar, cum era vorba de câteva sute sau mii de oameni, se temea că acestea nu vor ajunge nici pe departe!

3. Eu: “Prietene! Adam și primii săi urmași nu au avut nici corturi, nici colibe și nici case foarte luxoase. Pământul și un copac umbros au fost tot ce au avut la îndemână, iar ei s-au odihnit multe nopți sub cerul liber și erau sănătoși și puternici. Nu știau să-și confecționeze nici măcar ceva pentru acoperirea trupului. O împletitură din frunze de smochin cu care își acopereau rușinea era toată îmbrăcămintea lor, și toți au atins vârste de câteva sute de ani! Acum însă, oamenii au inventat tot felul de lucruri pentru un trai comod și și-au creat în locul paradisului terestru pierdut, alte sute și mii, și iată că vârsta de o sută de ani a devenit o raritate!

4. Iată, cauza este slăbirea omului care, prin toate acestea, se înstrăinează de natură, de mama lui - pământul - care are menirea de a-i purta și de a-i hrăni pe oameni, și de a-i ajuta să fie puternici și sănătoși!

5. De aceea, Uran, nu-ți face griji în privința adăpostului pentru acești numeroși oaspeți. Pământul bun și sănătos îi va adăposti pe toți foarte bine! Pe cine Îl copleșește somnul, acela doarme foarte bine și cu o piatră sub cap. Dacă piatra îl jenează, atunci omul nu e obosit și nu are nevoie de odihnă, așa că el poate să se ridice din nou și să-și vadă de treabă!

6. Paturile moi îi înmoaie pe oameni și le iau puterea din membre, iar un somn prea lung slăbește sufletul și mușchii corpului. Natura omului este ca un sugar, pe care nimic nu-l hrănește mai bine decât sânul mamei. Acei copii care au primit multă vreme hrana de la pieptul unei mame puternice - dacă aceasta este sănătoasă și pură ca o Evă - cresc ca niște uriași, atât de puternici că nici lupta cu un leu nu-i va mai putea obosi.

7. În aceeași măsură este și natura acestui pământ un adevărat sân matern pentru om, dacă nu se îndepărtează de el prin diverse lucruri și obiceiuri vlăguitoare. Dar dacă oamenii au apucat să se îndepărteze de acest mare sân matern și s-au izolat de influențele sale întăritoare, atunci când dau peste un sân plin cu lapte, lor li se petrece exact ceea ce i se petrece unui bărbat matur care încearcă să bea lapte de la o mamă. I se face greață și îi vine să vomite. Ceea ce l-a hrănit și l-a întărit pe când era copil, acum, ca bărbat matur care s-a desprins de sânul mamei, îl va îmbolnăvi și îi va strica stomacul.

8. Sigur că omul nu poate bea mereu la sânul mamei lapte dătător de putere și de vitalitate pentru trupul său. Dar de sânul mamei-pământ el nu ar trebui să se îndepărteze niciodată prea tare, dacă vrea să rămână sănătos și să atingă o vârstă înaintată.

9. Moise a spus: «Respectă-ți tatăl și mama, și atunci vei trăi mult și îți va merge bine pe pământ!» În acest caz, Moise nu s-a referit numai la tatăl care a procreat și la mama care a născut, ci și la pământ și la forța lui mereu dătătoare de viață. Nici lui omul nu trebuie să-i întoarcă spatele, ci trebuie să îl țină la mare cinste; și atunci va fi binecuvântat, așa cum a prezis Moise. Cinstirea tatălui trupesc și a mamei trupești este bună și necesară, acolo unde se poate. Dar dacă ceea ce a spus Moise este cuvânt divin, atunci trebuie să aibă un caracter general, asemenea luminii soarelui, care se răspândește pretutindeni fără a putea fi oprită de nimeni și de nimic!

10. Dacă însă făgăduiala lui Moise ar spune că numai aceia care își cinstesc părinții trupești pot spera la o viață lungă și îmbelșugată pe pământ, atunci lucrurile ar sta cam prost pentru cei care i-au pierdut pe aceștia încă din leagăn și au fost crescuți apoi de oameni străini! Cum să-și cinstească aceștia adevărații părinți, pe care nu i-au cunoscut niciodată?!

11. Mulți copii sunt adeseori găsiți pe drumuri sau pe străzi. Mame denaturate i-au conceput în desfrânare și i-au abandonat la scurtă vreme după naștere. Acești copii găsiți sunt culeși și îngrijiți de oameni cu suflet bun și milostivi; ei le datorează apoi toată iubirea și cinstirea lor acestor binefăcători. Moise nu spune nimic de acești părinți de suflet, ci numai de părinții adevărați!

12. Iată însă că un copil găsit, bine crescut, nu își poate cinsti părinții adevărați, pe de o parte pentru că nu îi cunoaște, și pe de altă parte pentru că, chiar dacă i-ar cunoaște, nu ar avea nici în fața lui Dumnezeu, nici în fața oamenilor obligația de a-i cinsti pe cei care l-au conceput în desfrâu păcătos și apoi l-au abandonat în brațele morții. Și, pentru că un asemenea om nu își poate iubi părinții adevărați așa cum cere Moise, să nu aibă el dreptul să spere la împlinirea făgăduinței acestuia? O, frumos ar mai suna atunci înțeleptul cuvânt dumnezeiesc!

13. Apoi mai sunt și părinții care își educă odraslele spre tot ce poate fi numit rău. Ei le insuflă deja din leagăn o trufie de-a dreptul satanică și îi învață să fie duri și cruzi cu oricine. Acești părinți-tigri își învață copiii de mici să fie obraznici, mincinoși și perfizi! Oare făgăduiala lui Moise să fie valabilă și pentru astfel de copii, care își cinstesc părinții înrăiți cu toată răutatea și ticăloșia posibilă, pentru că asta așteaptă părinții de la ei?

14. Ce le datorează oare copiii de hoți, tâlhari și criminali, părinților lor adevărați? Ei își cinstesc părinții în mod natural, fiind și făcând în mare măsură ceea ce sunt și fac mereu părinții lor, adică prin furt, tâlhărie și crimă! Oare făgăduiala lui Moise se poate referi și la acești copii?

15. Dacă ai cât de cât mintea limpede și înțelegi rosturile lumii, trebuie să îți dai seama că o făgăduiala care trebuie astfel înțeleasă ar fi, împreună cu porunca lui Moise, o ocară nemaipomenită adusă înțelepciunii divine! Cum poate Dumnezeu, Cel preaînțelept, să dea o poruncă în numele căreia un spirit de înger întrupat în carne să datoreze iubire și cinstire unor părinți care au în trupul lor de came un spirit din fundul iadului?!

16. Vezi bine că, privit din unghiul acesta, al adevărului, porunca lui Moise ar fi cea mai mare absurditate!

17. Așadar, pe de o parte, este limpede și mai mult decât dovedit că tot ceea ce a spus și a poruncit Moise este cuvânt curat dumnezeiesc și, prin urmare, nu poate conține în veci absurdități; pe de altă parte, dacă interpretezi legea lui Moise așa cum se obișnuiește - prostește - îți dai seama că în fața scaunului de judecată al rațiunii umane sănătoase el este o absurditate!

18. Dar din ce cauză oare trebuie să fie legea lui Moise o absurditate așa cum a fost înțeleasă până acum, în ciuda originii ei divine? Ei bine, deoarece spusele lui Moise au fost greșit înțelese. Prin părinții marii naturi a lui Dumnezeu, el înțelegea pe de o parte pământul, acest corp al universului creat pentru neamurile omenești, ca tată, și pântecele acestuia, din care se nasc mereu nenumărați copii de toate felurile și soiurile, ca mamă! Pe acești părinți străvechi așadar trebuie să-i cinstească întotdeauna omul întrupat, fără să le întoarcă vreodată spatele moleșit, și atunci el va trăi o viață lungă într-un trup sănătos și în bunăstare.

19. De la acești părinți bătrâni, un om sârguincios poate deprinde cel mai temeinic binele, măreția și adevărul, din care să-și construiască mai întâi acea scară mare pe care Iacov i-a văzut pe îngeri coborând din cer și venind spre el. Cine cercetează cu hărnicie și cu seriozitate natura, acela va aduce la lumină multe lucruri binecuvântate care îi vor aduce belșugul lui și fraților săi.

20. De aceea, dragul Meu Uran, nu te teme dacă vei petrece o noapte în poala bătrânei tale mame trupești - nu ți se va petrece nimic rău!”

Author:  Acustic [ 23.5.2014, 13:46 ]
Post subject:  Capitolul 212 - Modificarea fariseică a celei de a patra porunci

Capitolul 212
Modificarea fariseică a celei de a patra porunci

1. Uran era mult mai bine dispus acum și a spus că niciodată nu a auzit un lucru atât de adevărat și de practic, și că întotdeauna va urma acest sfat. Dar cel mai mult se minunau perșii.

2. Iura a spus: “Da, asta numesc eu o adevărată lumină de sus; căci în spatele acestor lucruri n-a pătruns niciodată vreun muritor! Așa mi-aș dori să-mi fie explicate toate cele zece porunci! Lucrurile sunt atât de evidente și de clare, și totuși noi n-am putut să le pătrundem, cu toată agerimea minții noastre ! Dar o întrebare tot mai am!”

3. Schabbi: “Nu îmi imaginez ce nelămurire ai mai putea avea!”

4. Iura: “Nu știi că, privitor la îndatoririle copiilor față de părinții lor, există deja de multă vreme o lege nouă, care spune că un fiu sau o fiică face mai bine să depună o ofrandă în Templu decât să-și cinstească tatăl și mama?! Această nouă lege nu o anulează pe prima, ce-i drept, dar se spune că reprezintă un mijloc mai bun de a ajunge la cele făgăduite de Moise decât legea mozaică însăși. Eu tocmai asta aș vrea, fiindcă tot s-a ivit extraordinara posibilitate de a vorbi cu Legiuitorul Primordial însuși, să știu ce spune Domnul de această lege nouă!

5. Pe de o parte, dacă copilul are părinți răi și ticăloși, legea mi se pare la locul ei. Dar dacă un copil - care este adeseori nechibzuit de la natură - are părinți buni și demni, care merită din partea copiilor lor, atât în fața lui Dumnezeu, cât și în fața tuturor oamenilor, toată stima, iubirea și cinstirea, atunci această lege cu iz de aviditate templieră nu mi se mai pare la locul ei. Toată legea are un puternic iz omenesc și pare prea puțin divină. Dar mai este o lege care spune: «Pe cei care stau pe scaunele lui Moise și Aaron să-i ascultați întotdeauna și să faceți ce vă poruncesc!»

6. Această lege este însă și ea o adevărată cămilă pe spatele căreia fariseii au strecurat din când în când în Templu marfă proastă, spunând că e de calitate și originală, iar poporul trebuie să o cumpere ca să-și plătească păcatele. Acesta este un lucru rău, iar mie, o astfel de lege care acordă privilegiul absolut doar anumitor oameni mi se pare ca o gaură diavolească prin care Satana poate intra oricând în sanctuar. Căci acești sfinți privilegiați se înconjoară la început cu un nimb de sfinți profeți, dar mai târziu devin despotici și tiranici, trufași și peste măsură de aroganți. Cu toate acestea însă, ei continuă să șadă pe scaunele lui Moise și Aaron. Eu însă cred, frate - între noi fie vorba - că mai bine s-ar înstăpâni chiar Satana pe aceste scaune! Și asemenea adevărați înlocuitori ai Satanei de pe scaunele lui Moise și Aaron sunt mulți în locul celor sfinți, iar noi a trebuit să-i hrănim, pentru că legea gură-de-iad poruncește să-i ascultăm pe cei care șed pe sfintele scaune și să facem ce poruncesc ei.

7. Da, legea în sine ar fi bună, dacă am putea fi siguri că de pe sfintele scaune predică întotdeauna numai cei mai demni urmași ai lui Aaron și Moise. Dar ce neamuri de zmei nu au șezut deja în sfintele scaune, de unde au aruncat cele mai revoltătoare legi în ochii poporului văzător, la fel ca nisipul, astfel încât acesta a orbit în mare parte! Iar asemenea legi, care depășesc orice nebunie, se păstrează apoi, spre marele chin al omenirii, și nimeni nu mai îndrăznește să scuture acest jug. Și, atunci, ajungem să ne întrebăm până la urmă dacă Dumnezeu știe de toate acestea, sau dacă există cu adevărat un Dumnezeu care poate privi la asemenea grozăvii ce se petrec în sfânta Sa împărăție!

8. Ei bine, o lămurire din partea Lui însuși ne-ar putea arăta cel mai bine cum stau lucrurile cu adevărat. De aceea, aș vrea să-I pun acum direct o întrebare. Ce zici, să îndrăznesc sau nu?

Author:  Acustic [ 23.5.2014, 13:52 ]
Post subject:  Capitolul 213 - Domnul explică legea fariseilor

Capitolul 213
Domnul explică legea fariseilor

1. În locul lui Schabbi i-am răspuns chiar Eu: “Ascultă, prietene Iura, întrebarea ta este îndreptățită și foarte importantă. Nu trebuie să Mi-o repeți, fiindcă știu oricum ce te apasă!

2. Iată, este adevărat că există o poruncă, dar abia din vremea judecătorilor, care spune prin gura unui profet că trebuie să fie ascultați cei care șed în scaunele lui Moise și Aaron, și să se facă ceea ce ei poruncesc din spiritul Domnului - dar numai atunci când lucrările lor sunt bune. Dacă lucrările lor sunt rele, să fie dați jos din scaune de către cei mai demni urmași ai lui Moise.

3. Dar cei care șed în pomenitele scaune s-au priceput să-și învăluie lucrările. S-au așezat și șed în sfintele scaune numai lupi hulpavi în blănuri de oaie, în locul demnilor urmași ai lui Moise și Aaron, și aceștia au aruncat asemenea legi în popor, zicând că ele sunt voia divină, încât pot face lumea să se înfioare!

4. Dar amintiți-vă de câte ori i-a mustrat Dumnezeu Tatăl pe acești falși urmași ai lui Moise și Aaron, prin gura sfinților profeți, și de câte ori i-a pedepsit cu cea mai iute nuia. La ce a folosit? O vreme a fost mai bine, dar la scurt timp a fost mai rău decât până atunci, iar acum e atât de rău încât mai rău nici nu ar putea fi. Ei au umplut măsura întregii răutăți; mai trebuie doar câteva picături și paharul se va revărsa și îi va nimici pe toți ca un potop al lui Noe, de asta poți fi sigur!

5. Legii privitoare la aducerea jertfelor în Templu, care a înlocuit legea mozaică privitoare la îndatoririle copiilor față de părinți, i-a mers la fel ca multor altor legi. La început a avut o formulare bună și dreaptă, și ea s-a referit doar la acei copii ai căror părinți - cum se petrece adeseori - sunt adevărate rebuturi ale omenirii. Dar, în mod ciudat, aceștia aveau adeseori copii buni, cuminți și supuși lui Dumnezeu, care vedeau răul din părinții lor. Pretențiile părinților lor diabolici făcea să li se ridice părul măciucă, dar în legea neînțeleasă a lui Moise scria să-ți cinstești părinții mai ales prin ascultare!

6. Din aceste motive, astfel de copii nefericiți au întrebat în Templu, încă din timpurile bune ale acestuia, ce să facă, și au spus: «Este adevărat că Moise a poruncit de la Dumnezeu să-i asculți pe părinți, să-i cinstești și să-i respecți toată viața, dacă vrei să trăiești mult și să-ți meargă bine pe pământ. Dar Moise a poruncit și să nu omori, să nu furi, să nu juri strâmb, să nu te desfrânezi cu o fecioară și cu atât mai puțin să poftești la femeia aproapelui. Dar toate acestea ni le cer acum chiar părinții noștri! Ce trebuie să facem acum pentru a nu încălca nici una dintre poruncile lui Moise?»

7. Și le-a răspuns marele preot, pătruns de spiritul lui Dumnezeu: «Depărtați-vă de acești părinți trupești ai voștri, aduceți ca jertfă un dar în locul ascultării rele și rugați-vă lui Dumnezeu, și lucrurile se vor îndrepta în bine pentru voi și, prin milă de sus, și pentru denaturații voștri părinți!»

8. Și atunci acei copii și-au părăsit părinții ticăloși, au adus Templului o ofrandă pentru ei și pentru părinți, și au căutat apoi să intre în slujba unor oameni buni, pentru a duce acolo o viață plăcută lui Dumnezeu.

9. Până aici, această lege a fost în totalitate de inspirație divină. Dar, cu timpul, lupii ticăloși care șed înveliți în blană de oaie pe scaunele lui Moise și Aaron au generalizat-o, așa încât până la urmă copiii denaturați ai unor părinți buni și la locul lor puteau să înlocuiască ascultarea față de aceștia printr-o ofrandă și să păcătuiască apoi liber și fără mustrări de conștiință!

10. În acest fel, dubla poruncă a lui Dumnezeu a fost de două ori încălcată, și în locul ei a venit această formulare omenească cu iz de iad, care sigur că în fața lui Dumnezeu este o oroare, deoarece este împotriva rânduielii Sale. Pentru că orice om cu gândirea întreagă vede dintr-o privire că această lege nu poate avea origine divină, ci doar una satanică! De altfel, toate acestea vor avea curând un sfârșit și nu va mai trebui să vă înverșunați împotriva lor.

11. Altminteri, e foarte bine dacă unul slab se lasă condus de unul puternic! Iar părinții sunt întotdeauna mai puternici decât copiii lor, și de aceea e bine dacă copiii se lasă conduși de părinții lor. Dar dacă cel slab vede că cel puternic îl împinge spre o prăpastie, atunci face foarte bine dacă scapă de el și își caută un loc singur.

12. De altfel, numai acela împlinește legea lui Moise pe deplin care se poartă în toate așa cum i-am arătat mai devreme regelui Uran. Ați înțeles acum?”

Author:  Acustic [ 23.5.2014, 14:02 ]
Post subject:  Capitolul 214 - Ce este desfrâul?

Capitolul 214
Ce este desfrâul?

1. Iura: “O, da, aici sunt concentrate într-un singur punct lumina, iubirea și adevărul cel mai înalt! Da, Doamne și Învățătorule din veci, așa mi-aș dori să fie luminată toată legea lui Moise, atunci s-ar putea trăi fără abatere în ordinea Ta veșnică! Atunci Satana nu ar mai găsi ferestre prin care să se strecoare ca un lup în blană de oaie în preasfântul și luminosul Tău lăcaș, ca să transforme sfintele Tale legi în reguli omenești!”

2. Eu: “Prietene, n-a sosit încă ceasul în care domnul întunecat al lumii să fie judecat; dar e foarte aproape! Oricând va fi judecat însă, se vor găsi foarte curând oameni care vor trata cele mai curate legi ale Mele mai rău decât Satana însuși. Pe pământul acesta, lumina va avea de luptat întotdeauna cu întunericul!”

3. Iura: “Doamne, dar de ce? Atunci când toți oamenii vor recunoaște lumina așa cum o recunosc eu acum, Satana va trebui să plece pentru vecie la plimbare, cu toată răutatea lui! Iar copiii noștri și copiii copiilor noștri vor fi crescuți în aceeași lumină și în ea vor rămâne până la sfârșitul lumii; lucrul acesta este la fel de sigur ca și faptul că două unități de un fel împreună cu alte două unități de același fel fac în vecii vecilor patru unități de același fel! Nici un om de pe pământ nu se îndoiește de asta, pentru că este un adevăr evident și incontestabil. Deslușirea celor zece porunci ale lui Moise de către Tine le transformă în principii matematice și, dacă lucrurile stau așa, cui i-ar putea trece mai apoi prin cap să se îndoiască în vreun fel de un asemenea adevăr?!

4. Dar, deoarece nimeni n-ar mai putea avea vreo îndoială, toți ar trebui să se poarte conform acestui adevăr recunoscut, altminteri ar trebui să apară în proprii săi ochi ca nebun sau ar trebui să asculte această părere din gura oricărui om cu judecată! 5. Sigur că dacă devărurile cele mai sfinte și mai importante pentru noi, oamenii, ni se dau într-un fel de învăluire misterioasă și omul poate face din ele ce dorește, apar imediat cu ghiotura mincinoșii, prin care Satana și suita sa de păcătoși pot pătrunde fără nici o piedică printre oameni.

6. De aceea, dă-ne Tu, Stăpânul și învățătorul nostru divin, adevărul limpede și deschis, pentru ca, în viitor, calea Satanei către oameni să fie blocată de zidul puternic al neclintitului adevăr!

7. Vreau să amintesc acum doar acea poruncă a lui Moise în care el vorbește despre păcatul desfrâului. Ce înseamnă, de fapt, desfrâul? Înseamnă doar să te unești cu o femeie fără să-ți fi spălat trupul înainte, și să nu te speli nici după aceea? Sau înseamnă să dorești și să te unești cu o femeie, o fecioară, o târfă, o țiitoare sau cu o tânără văduvă?

8. Intră aici desfrânarea oarbă sau păcatul mut al sodomiei, sau legătura cu nevasta stăpânită de pofte a altcuiva? Trebuie, pentru a nu fi desfrânat, să îți reprimi total această pornire naturală, cea mai puternică dintre toate? Dar dacă lucrurile stau așa, nici patul conjugal nu este altceva decât un lăcaș al desfrâului, căci cine ne garantează că bărbatul nu se culcă cu femeia lui nurlie mai des decât e necesar pentru procreare?!

9. Am văzut și am cunoscut oameni care pot fi numiți adevărați oameni de aur în ceea ce privește bunătatea, dăruirea, răbdarea, blândețea și mila, dar în ceea ce privește castitatea, au fost și au rămas slabi. Ce-i drept, ei s-au străduit să se întărească și în privința aceasta, dar natura lor nu a cedat, nici măcar atunci când i-a ajuns neputința firească și deplină - o fecioară nurlie le trezea în continuare pofta.

10. La fel, am văzut și am cunoscut oameni care în fața celei mai mari frumuseți feminine rămâneau reci ca pietrele, adevărate modele de castitate, dar care altfel erau niște buturugi lipsite de orice sensibilitate! Nimic nu îi mișca! Necazul și mizeria săracilor erau în ochii lor chestiuni ridicole, lacrimile celor în suferinț㠖 simple tertipuri pentru trezirea milei, femeia - nimic altceva decât un lucru demn de dispreț, de care te poți lipsi ușor, care nu are alt rol pe lume decât acela de a fi un ogor pentru o sămânță oarecare. Căsătoria o considerau unul dintre cele mai ridicole aranjamente ale societății umane. După părerea lor, toate femeile sănătoase ar trebui închise într-o clădire mare, unde bărbați puternici și viguroși să se unească cu ele, pentru a procrea oameni frumoși, sănătoși și puternici, iar femeile urâte și slabe ar trebui exterminate sau folosite ca vitele la muncile cele mai de jos și lăsate să muncească până ar crăpa! Oameni cu astfel de păreri am cunoscut eu însumi!

11. Și acum, Te întreb dacă omul slab în ceea ce privește castitatea nu are în ochii celorlalți întâietate față de eroul rece al castității? După mine, are! Acum, divinul nostru Domn și învățător, eu nu știu și nici nu pot să știu cum judeci Tu aceste lucruri. Ce să facă omul pentru a respecta ordinea hotărâtă de sus, pentru a nu încălca interdicția lui Moise și a nu trăi mereu cu spaima distructivă de a fi păcătuit în fața lui Dumnezeu prin fiecare astfel de act? Și, dacă acest act, sub orice formă, este mereu un păcat, vei ști, Doamne, vreun leac împotriva lui, un leac care să scape omul de poftă și de dorință ca de un guturai! Căci nu există nimic mai mizerabil pentru un om onest decât să fie mereu împins spre păcat dintr-o anumită direcție. Căci natura silește carnea cu o putere irezistibilă, iar dacă te lași în voia ei și cazi cum cade orice corp sub acțiunea propriei greutăți, ai și comis un păcat de moarte! E totuși un pic prea mult, mai ales pentru un om care, slavă Domnului, atât cât a putut nu și-a pierdut nici capul, nici curajul. Despre asta, Doamne, aș vrea să-mi vorbești, ca să mă lămuresc! Căci aici se află, după mine, unul din punctele cele mai vulnerabile!”

Author:  Acustic [ 23.5.2014, 14:06 ]
Post subject:  Capitolul 215 - Păcatul împotriva castității

Capitolul 215
Păcatul împotriva castității

1. Eu am spus: “Dacă viața unui om nu este o simplă glumă jucăușă, ci o chestiune serioasă și sfântă, nici actul prin care ea se naște nu poate fi o glumă, ci o chestiune serioasă și sfântă, înțelege cum trebuie fondul, și totul ți se va limpezi de la sine!

2. Nu senzațiile plăcute care însoțesc actul sexual trebuie să fie mobilul acestuia, ci doar iubirea celor două suflete ce se unesc pentru a da naștere unui copil!

3. Dacă înțelegi asta, vei realiza curând că senzațiile plăcute sunt doar efecte secundare, care facilitează procesul devenirii umane în natura cărnii. Dacă te împinge scopul principal, supune-te impulsului și nu vei păcătui! Dar, și în acest caz, trebuie luate în considerare alte câteva aspecte.

4. Acest act nu trebuie să aibă loc în afara sferei iubirii față de aproapele tău, iar un principiu fundamental al acesteia spune: «Nu-i fă aproapelui tău ceea ce nu ai vrea ca el să-ți facă ție!»

5. Să spunem că tu ai avea o fată ca o floare, o comoară a inimii tale de tată; de nimic nu te vei îngriji mai mult decât de fericirea binecuvântată a acestei fiice preaiubite. Să presupunem că această fiică ar fi coaptă și, prin urmare, capabilă să procreeze. Cum ți-ar fi dacă ar veni un bărbat, altfel perfect sănătos, mânat de dorința de a da naștere unui copil cu o fecioară pe care n-ar iubi-o, și ar sili-o pe fiica ta să zămislească?!

6. Iată, asta te-ar umple de o cumplită dorință de răzbunare față de acest nelegiuit și nu l-ai mai pierde din ochi până nu i-ai aplica cea mai aspră pedeapsă!

7. Aparent acest om nu a comis nici un păcat împotriva castității, fiind mânat de grija de a nu-și risipi sămânța în afara unui vas bun și de a închide astfel calea devenirii unui om. Dar actul în sine ar fi cu toate acestea păcătos, pentru că ar contraveni principiului iubirii aproapelui!

8. Să presupunem că tu însuți ai fi stăpânit de această nevoie undeva, pe tărâm străin, că ai întâlni o femeie pe care n-ai iubi-o, undeva, pe un câmp și ai convinge-o, prin vorbe și bani, să vină în întâmpinarea dorinței tale. În acest caz, tu nu ai păcătui împotriva castității și nu ai comite nici adulter, chiar dacă femeia ar fi nevasta legiuită a unui alt bărbat. Dar, pentru că nu te-ai gândit în ce încurcătură va intra femeia când bărbatul ei îi va spune: «Femeie, dă socoteală, cine și-a vărsat sămânța în tine, că eu de atunci și atunci nu te-am atins!» - iată, pentru că ai tulburat astfel liniștea casei și pacea dintre cei doi soți, ai comite prin aceasta un păcat grav împotriva iubirii aproapelui! Căci ai fi putut să mai aștepți și să-ți urmezi pornirea - dacă nu era doar dorință de plăcere - într-o ocazie mai potrivită!

9. Poți constata așadar că un bărbat, chiar dacă nu comite fapte împotriva ordinii și castității, trebuie să acorde atenție tuturor celorlalte aspecte ale relației lui cu ceilalți oameni, dacă vrea să nu păcătuiască împotriva unei legi.

10. Dar un bărbat poate trăi cu soția lui în imoralitate la fel de rău ca și cu o târfă sau chiar mai rău. Căci dacă el, deși n-o mai iubește deloc, o aduce totuși la surescitare astfel încât ea să fie cuprinsă de o poftă pătimașă, dar lipsită totuși de iubire, atunci aceasta va face din ea o târfă mai păcătoasă decât una nemăritată.

11. Dar cine se culcă cu o femeie nemăritată, fără a o iubi, păcătuiește împotriva castității, pentru că actul său n-a avut ca scop decât obținerea plăcerii lipsite de iubire, și nici nu putea avea alt scop, căci judecata trebuie să-i spună că nu semeni grâu de-a lungul drumului.

12. Dar, pe lângă păcatul împotriva castității, acela care se culcă cu o târfă, fără să o iubească deloc, păcătuiește și împotriva esenței sale umane și a târfei, pentru că, pe de o parte, lipsit fiind de iubire, face un mare rău naturii sale și, pe de altă parte, o întărește pe târfa orbită în patima ei lipsită de iubire, îndepărtând-o și mai mult de vindecare, ceea ce iarăși este un păcat împotriva iubirii de aproape.

13. Iar cine se culcă fără să iubească cu nevasta altuia devenită târfă, care a uitat de mult de iubirea pentru soțul ei care încă o mai iubește, acela păcătuiește de două ori, și de patru ori dacă este el însuși soț, pentru că astfel comite el însuși un adulter, uitând de iubirea pentru soția sa care îl iubește.

14. Acum cred că, deoarece ești un om cu gânduri curate, îți va fi de ajuns puținul pe care ți l-am spus, cu atât mai mult cu cât un om ca tine știe oricum ce se cade pentru un om care trăiește așa cum trebuie în toate privințele!”

15. Iura: “Da, Domnul și Învățătorul meu, acum totul îmi este limpede și știu și unde poate să ducă desfrâul și variatele lui manifestări. Da, acum totul e limpede! În toate există un singur adevăr plăcut lui Dumnezeu, fundamentat în ordinea veșnică, iar toate care sunt sub, deasupra sau alături de acest adevăr sunt ale răului!”

16. Eu: “Da, așa este și așa va fi în veci! Dar iată că se întorc barcagiii cu morții lor; trebuie ca acest slujitor al Meu (Rafael) să se ducă la ei și să-i ajute să întindă cadavrele cum trebuie, altminteri mâine învierea lor ar merge mai greu!”

17. Rafael a plecat repede într-acolo și a pus totul în ordine. Abia apoi barcagiii s-au așezat la masă.

Author:  Acustic [ 23.5.2014, 14:17 ]
Post subject:  Capitolul 216 - Cearta fariseilor în jurul divinității Domnului

Capitolul 216
Cearta fariseilor în jurul divinității Domnului

1. Cu tot ceea ce se petrecuse după cina din acest sabat, ziua ar fi putut fi considerată încheiată. Dar binefacerile din cer nu se sfârșesc niciodată, așa încât și pentru finalul acestui sabat fuseseră puse deoparte câteva întâmplări care urmau să aibă loc încă înainte de miezul nopții.

2. Între cei cincizeci de farisei, în fruntea cărora stăteau mai-marele Stahar și binecunoscutul vorbitor Floran, se iscase o ceartă. Acești semi-neofiți își descoperiseră încă o sumedenie de îndoieli cât stătuseră pe timpul furtunii în corturile lui Uran, iar felul în care cerusem acum să fie așezate cadavrele le confirmase anumite dubii privitoare la Mine și la faptele Mele. Părerile între ei erau împărțite, astfel că cei mai buni au îmbrățișat în mod ceremonios ideea că aș fi un profet de excepție, unul în felul lui Ilie, în timp ce cei mai răi dintre ei spuneau că, în ciuda inițierii mele în scripturi, nu eram decât un elev din catacombele Egiptului și as fi deprins în templul din Karnak înțelepciunea și adevărata magie. De aceea aș fi și fost primit atât de bine de către romani, căci la romani adevărații magi sunt mai presus de zeii lor, romanii considerându-i pe acești magi degetele lui Zeus, prin care zeul, foarte binevoitor celor mari, acționează în rândul oamenilor. Dar romanii sunt foarte deștepți și știu că în evrei nu se poate avea încredere până când aceștia nu devin romani până în vârful firelor de păr, cu sufletul și sângele lor. Iar această transformare se poate realiza cel mai ușor dacă se prelucrează evreii, ahtiați după minuni, printr-un asemenea mag din școala de la Karnak, dar astfel încât evreii să-i regăsească și pe Moise și pe profeți în poveștile magilor. Și asta s-ar petrece acum, cu cel mai mare succes de pe lume, căci pentru cei care nu se lasă convertiți prin cuvinte și minuni stau pregătite cohorte de soldați romani, care îi împing prin înfricoșare spre convertire. De aceea se și atacă cu orice ocazie Templul din Ierusalim și se vorbește numai despre părțile sale rele, iar cele bune nu se iau în seamă și nu se amintesc niciodată, nici măcar cu o silabă, deși se știe cât bine face Templul fără încetare!

3. Stahar și Floran, care aveau convingeri mai bune despre Mine și despre romani, încercau să le scoată tovarășilor lor aceste idei din cap, dar nu prea reușeau, deși Mă lăudau din răsputeri ca pe un profet de felul lui Ilie.

4. Partea adversă însă a spus: “Priviți acolo, cum au fost așezați cei nouă înecați conform regulilor artei medicale, cu capetele în jos și cu fețele spre pământ! De ce oare?! Un Dumnezeu este atotputernic și nu are nevoie de asemenea pregătiri pentru a-i învia pe înecați, iar dacă trebuie luate aceste măsuri medicale pentru a-i readuce la viață pe înecați, minunea nu mai e atât de curată! Și cei înviați mai devreme au trebuit să fie duși înăuntru pentru ca aerul rece al nopții să nu le facă rău și ca să arate mai bine și mai proaspeți a doua zi dimineața! Ne-am cam dat noi seama cum stau lucrurile!”

5. Floran însă i-a întrebat ce părere au de Rafael, care totuși făcuse cele mai incredibile minuni. Sigur că la aceasta unii n-au știut ce să răspundă.

6. Dar unul dintre adversarii principali a spus totuși: “Prietene, de fapt noi nu știm absolut nimic, dar putem presupune că în natură există încă multe forțe tainice și nedescoperite, la care nici măcar n-am visat vreodată. Aceștia s-au inițiat în Egipt în aceste taine și știu să îmblânzească forțele ascunse ale naturii, pe căi total necunoscute nouă, astfel încât nouă, profanilor, această îmblânzire a naturii mute ni se pare cea mai pură minune. Dacă tânărul acela ne-ar dezvălui fondul lucrurilor și mijloacele, și noi am putea face minuni, fără nici o îndoială. O, oamenii pot săvârși fapte curioase și pot supune toată natura; dar din nimic tot nu pot face ceva, asta singur Dumnezeu poate! Și în asta și constă marea deosebire dintre atotputernicia lui Dumnezeu și puterile miraculoase ale câtorva oameni aleși. Să creeze tânărul acela un nou pământ, cu tot ce este, trăiește și respiră pe el, și sunt sigur că o să-și cam piardă răsuflarea! Da, să manipuleze natura deja existentă nu este cine știe ce artă pentru cel care se pricepe, dar să creeze o lume din nimic, sau măcar un fir de iarbă fără o sămânță, sau chiar un om - dar din absolut nimic! - aici se va vedea până unde ajunge atotputernicia unor astfel de oameni!”

7. Floran: “Prietene, n-aș paria o monedă de aur prea mare pe faptul că - la o adică - acești doi oameni n-ar fi în stare să creeze o lume din nimic; chiar nu mi-aș dori să fim puși în situația aceasta!”

8. Stahar: “Nici eu; pentru că cei doi mi-au făcut deja servicii prea mari! În același timp, în cei doi se vădește o înțelepciune atât de mare în toate lucrurile, încât toată știința și toată experiența mea e făcută praf. Iar acolo unde se manifestă o atât de mare înțelepciune, acolo se află Duhul lui Dumnezeu, căruia nimic nu-i este cu neputință.

9. Să privim înapoi la toate faptele lui Moise și ale lui Ilie, și vom înțelege cum reușesc și aceștia doi să-și facă minunile de neînțeles prin același Duh atotputernic!

10. Ei bine, ce se întâmplă?! Dacă știm că doar atotputernicului Duh al lui Dumnezeu Îi sunt posibile lucruri imposibile tuturor oamenilor, înțelegem ușor că aici lucrează același Duh al lui Dumnezeu care a creat cândva pământul din nimic și care mai târziu a făcut cele mai mari minuni prin Moise și Ilie!

11. Și aici trebuie să mai observ un lucru, și vă întreb: unde, în afara poporului lui Israel, a existat vreodată un popor care să fi pătruns mai adânc în înțelepciune și în puterea ei decât noi, ca adevărați urmași ai lui Avraam, Isaac și Iacov?! Așadar, cine nu a găsit în casa lui Iacov adevărata înțelepciune și puterea ei, unde altundeva ar fi putut-o găsi?! Știu și eu câte ceva despre școala secretă a Egiptului și știu ce se învață acolo! Da, această școală de la Karnak a ajuns cu chiu cu vai până la porțile Templului, dar în Sfânta Sfintelor, în inima Templului, nu va pătrunde niciodată!

12. Dar aceștia doi par să fie tot atât de familiarizați cu Sfânta Sfintelor ca o gospodină cu interiorul cămării ei, asta se vede dintr-o privire. Unei gospodine într-adevăr preocupate de toate ale casei i se citește pe fața senină că în cămară e bună rânduială. La fel, dacă te uiți bine la fețele acestora doi, îți dai seama că sunt cuprinși de liniștea cea mai lipsită de griji!

13. Cine este înzestrat cu o asemenea înțelepciune și putere și poate privi lumea cu o astfel de liniște cu adevărat dumnezeiască, și cine este tulburat de cea mai grozavă furtună la fel de puțin pe cât suntem noi tulburați de prima iarnă pe care a trăit-o strămoșul Adam, acela se află în Sfânta Sfintelor, el însuși domn și stăpân! Acela nu are nevoie nici de școala de înțelepciune de la Karnak, căci Duhul lui Dumnezeu i-a pus prin El însuși o înțelepciune mai bună în inimă! Aceasta este părerea mea, și acum și convingerea mea. Și că această credință a mea e bună îmi dau seama prin faptul că încep și eu să simt o liniște dumnezeiască, așa cum n-am simțit niciodată înainte.

14. Știu că, în calitatea mea de fost mai-mare al vostru, nu vă pot impune această credință și aceste simțăminte, pentru că ele nici nu ar putea fi impuse vreodată, dar pot să vă spun că lucrurile așa stau și că, prin școala voastră egipteană, ajungeți de-a dreptul în catacombele cele mai întunecate, fără să aveți nevoie de călăuză!”

15. Vorbitorul taberei adverse, care acum, după vorbele lui Stahar, s-a mai redus cu câțiva partizani, a spus: “Da, da, prietene, ai vorbit foarte bine și adevărat, dar pe noi ne deranjează doar poziția cadavrelor, care se supune prescripțiilor medicale. Căci așa îi așează pe înecați atât medicii, cât și barcagiii cu experiență, și se petrece adeseori ca doar această poziție să-i readucă la viață, pentru că în acest fel apa iese din plămâni și, dacă în inimă nu s-a stins și ultima scânteie de viață, atunci omul își revine; căci se spune că sufletul înecaților mai rămâne trei zile în trupul lor, și de aceea, readucerea lor la viață prin metoda aceasta, bazată pe experiență, este posibilă chiar și după ce au stat două zile în apă. Ei bine, dacă în acest profet asemuit lui Ilie sălășluiește adevăratul Duh al lui Dumnezeu, de ce are nevoie de aceste pregătiri medicale?

16. Atunci când Ilie a dat viață unei grămezi ele oase și le-a acoperit cu carne nu a avut nevoie de pregătiri medicale. Cuvântul și voința sa au fost de ajuns. Și, înainte de asta, Ilie a făptuit și altele, doar prin puterea cuvântului. De ce sunt acum necesare aceste pregătiri pentru cei nouă înecați, ca și când s-ar fi risipit complet puterea Duhului divin din el?!

17. Uite, prietene, dacă pe o pânză deja foarte murdară mai faci o pată mică, nu va observa nici cel mai ager ochi, dar pe o pânză albă imaculată te va deranja și un singur punct întunecat! Și așa se întâmplă și cu acest mare profet, în a cărui inimă se spune că ar sălășlui Duhul divin: ne deranjează orice lucru mărunt care nu se împacă deloc cu măreția și cu sublimul Duhului divin. Doar acest singur lucru dacă nu l-ar fi făcut, l-aș fi putut considera până la urmă Iehova însuși, căci vorbele și faptele sale de până aici au fost de natură dumnezeiască. Dar prin această mișcare cu cei nouă înecați a șters în ochii mei nimbul de sfințenie pe care l-a avut până acum și nu mă pot obișnui deloc cu gândul acesta!”

18. Stahar i-a răspuns: “Prietene, dacă asta te deranjează, mă mir cum de nu te-a deranjat până acum și nu ți-a tulburat credința în Iehova creșterea lentă a plantelor, animalelor și oamenilor, pe care desigur ai observat-o adeseori? Pentru ce are nevoie atotputernicul Duh al lui Iehova de asemenea procese plictisitoare?! La ce îi trebuie, la urma urmei, copaci, tufe și ierburi, pe care face să se coacă încet-încet diferite soiuri de fructe?! Să vrea numai, și acestea ar cădea coapte din nori pe pământ! Pentru ce avem nevoie de ogoare pe pământ?! Mai bine ar lăsa Duhul lui Dumnezeu să plouă din ceruri grâul cel mai curat și mai copt sau, și mai bine, chiar o pâine bună și gustoasă! Ce rost are procreația la animale și la oameni?! De ce trebuie omul să se nască mai întâi complet neajutorat și slab ca o gânganie?! Mai bine să cadă pe pământ de-a dreptul puternic, înțelept și înzestrat cu de toate!

19. Nu crezi că ar fi o soluție mai deșteaptă și mai demnă de atotputernicia Duhului lui Dumnezeu decât cunoscuta cale lentă, pe care adeseori un copil înfometat trebuie să privească timp de câteva săptămâni la un pom până când se coc fructele care-i încarcă crengile?! Ce bucurie ar avea niște părinți preocupați de binele copilului lor dacă acesta ar veni pe lume plin de înțelepciune, asemenea lui Samuel? Dar copiii trebuie născuți cu durere multă, apoi e nevoie de cel puțin doisprezece ani până când devin potriviți pentru o școală serioasă, iar apoi - până la vârsta maturității - ei se pot dedica cu toată hărnicia unei arte sau științe, până când ajung să o stăpânească. Crezi că asta se potrivește cu preaînalta înțelepciune a Duhului lui Dumnezeu?!

20. Iar dacă, privind la toate acestea, nu îi poți reproșa nimic nesfârșitei înțelepciuni divine, cum poți să i-o iei în nume de rău acestui profet că a așezat cadavrele conform prescripțiilor medicale?! Acum vorbește, prietene!”

21. Opozantul, pe care îl chema Murel, a spus: “Da, da, prietene Stahar, ai dreptate, și acum îmi dau seama de lipsa de temei a îndoielilor mele! Dar, trecând peste asta, din cele spuse de mine rămâne totuși ceva, și anume încetineala lui Dumnezeu, care în multe privințe mi se pare bună, dar în multe altele nu! Da, în unele lucruri ar fi binevenită chiar o încetineală mai mare, de exemplu în loviturile fulgerului și în venirea nopții pe timpul iernii; și luna plină ar putea rămâne pe cer mai mult de câteva zile! Dacă fulgerul nu s-ar repezi cu acea iuțeală teribilă, te-ai putea feri din calea lui și ar fi mult mai puțin distrugător. La fel, vântul furtunii ar putea veni mai încet, ceea ce iarăși ne-ar scuti de multă pagubă! În creație găsești rapiditate în acțiunile divine de cele mai multe ori acolo unde aceasta dăunează naturii vii, iar acolo unde – după judecata mea - o rămânere pe loc nu aduce câtuși de puțin vreun folos, acolo aproape că nu se urnește nimic.

22. Ei bine, orice om știe din experiență că așa stau lucrurile. Dar de ce trebuie să fie așa și de ce nu aș avea eu dreptul să cred că nu e bine, chiar dacă e bine, și de ce nu aș deveni nerăbdător și nu m-aș supăra din cauza asta? De ce plouă adeseori atunci când toți agricultorii spun că razele soarelui ar fi cea mai mare binefacere și de ce adeseori soarele strălucește luni în șir fără să fie tulburat de vreo picătură de ploaie? Da, prietene, uite, acestea sunt întrebări de cea mai mare importanță. Dar cine îmi poate răspunde la ele?”

23. Stahar: “El, marele Învățător! Du-te la El și mă prind că te va lumina. Căci, pe mine întrebările tale mă depășesc; da, sunt atât de înalte încât aproape că aș putea să le numesc prostești, dar nu pentru că ar fi într-adevăr prostești, ci pentru că așa îi par lipsei mele de judecată.”

24. Murel: “O, tu știi multe și ești cu mult mai înțelept decât mine! Dacă tu privești întrebările mele astfel, cum aș putea să apar cu ele în fața Celui Preaînțelept?!”

25. Stahar: “Ei bine, dacă îți pui această problemă, atunci nu mai întreba de motivul acestor lucruri și fenomene, pe care înțelepciunea lui Dumnezeu le-a rânduit deja de la începutul veacurilor! Noi, oamenii, nu înțelegem un număr nesfârșit de mare de lucruri; da, de fapt nu înțelegem chiar nimic. Căci toată judecata noastră este în fața înțelepciunii divine cât un grăunte de praf în lumina soarelui, și ea îi cere socoteală lui Dumnezeu?! Noi nu am ajuns nici măcar la începutul primei linii a lui ALPHA și deja punem întrebări privitoare la esența lui OMEGA! O, cât de orbi și de proști trebuie să fim încă!

26. La școala de la Karnak din Egipt asemenea întrebări pot circula printre păgânii orbi, dar copiii lui Israel, care ar trebui să vadă, nu ar trebui să și le pună. Căci, în timp ce orbii nu se recunosc între ei, noi ar trebui să ne cunoaștem măcar atât cât să ne dăm seama că am atins limita cea mai înaltă a înțelepciunii atunci când am înțeles că toată știința noastră este cel mai curat nimic în fața unei singure scântei din înțelepciunea divină!

27. Sigur că spiritul iscoditor al omului vede în minunatele creații ale lui Dumnezeu lucruri cu care, în marea mărginire a minții sale, nu este de acord, dar ar face bine să-și amintească de anii copilăriei, în care înțelepții săi părinți i-au ascuns anumite lucruri care i-ar fi provocat mult rău copilului neștiutor și nechibzuit care era, dacă ar fi știut de ele! Dacă iubirea și mila lui Dumnezeu ne ascunde acum nouă, copii necopți și lipsiți de experiență, anumite lucruri care, dacă le-am cunoaște, ne-ar împinge cu siguranță într-un lanț de necazuri, noi nu putem decât să-L lăudăm și să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru asta! Căci, atunci când vom fi în stare de o înțelepciune mai mare, Dumnezeu nu ne va lipsi de ea!”

Author:  Acustic [ 23.5.2014, 14:20 ]
Post subject:  Capitolul 217 - Domnul discută cu Cyrenius despre Murel, Stahar și despre ucenici

Capitolul 217
Domnul discută cu Cyrenius despre Murel, Stahar și despre ucenici

1. Cyrenius, care ascultase foarte atent această conversație purtată cu voce destul de tare, Mi-a spus: “Doamne, mai-marele nostru Stahar s-a dat pe brazdă! N-aș fi crezut niciodată că este capabil de atâta înțelepciune! Cu ce ușurință a redus la tăcere tabăra adversă, și cel mai de mirare este că l-a învins pe Murel. Căci pe acela îl cunosc ca vorbitor de prima mână și îl consider un om care a adunat o experiență vastă prin toate colțurile lumii ăsteia și care are multe de spus. Tot ceea ce spune el se sprijină întotdeauna pe ceva. Eu îl cunosc fiindcă întotdeauna când preoțimea evreiască avea vreo problemă mai specială, îl trimitea pe el la mine. Iar el știa întotdeauna să-și prezinte cererea astfel încât nu putea fi niciodată refuzat categoric. De aceea, mă mir acum cu atât mai mult că Stahar l-a învins de tot pe acest Murel.

2. Probabil că și Tu, Doamne, i-ai mai pus câte o vorbuliță pe limbă, pentru că altfel Murel ar fi fost câștigătorul necontestat! Căci tot ce a spus Murel are și o bază. Convingerile lui nu au fost construite numai pe nisip. Sigur că, apoi, Stahar i-a arătat lucruri care aveau o bază mult mai solidă.

3. De fapt, trebuie să recunosc că există printre evrei, chiar și în aceste timpuri ale depravării, oameni care nu au egal în lumea întreagă, și acesta este un motiv suficient ca să mă facă să nu le mai fiu dușman. În orice caz, lui Stahar trebuie să-i dau iarăși o funcție în care să aibă o influență pe măsura înțelepciunii sale, căci acum se află pe de-a-ntregul de partea Ta!”

4. Eu: “Așa este, și Eu știam de mult că va trece de partea Mea; dar Murel o să fie și mai important, căci spiritul lui Murel este puternic, iar în sufletul său s-au strâns multe experiențe în urma cărora poate deosebi foarte bine adevărul de neadevăr și binele de rău, și pe care noi le putem folosi. Pe acest Murel trebuie să-l trezim și mai mult și să-i arătăm ordinea Spiritului dumnezeiesc, singura adevărată, și apoi el va ști să o arate celorlalți cu toată elocvența.”

5. Cyrenius: “Dar ceea ce mă surprinde de fapt la ucenicii Tăi este că ei sunt aici ca și când n-ar fi! Ei doar ascultă, cu ochii mari și atenți, dar nu vorbesc aproape niciodată! De ce sunt atât de pasivi?”

6. Eu: “Pentru că ei știu foarte bine - până la unul – ce au de făcut! Cine tace și ascultă, acela strânge necontenit. Cine însă vorbește mai mereu, acela risipește și nu atinge niciodată adevărata bogăție. Când însă ucenicii Mei, care au fost de la început cu Mine, vor fi strâns cândva foarte multe, atunci vor vorbi, iar mântuirea va fi propovăduită abia atunci, prin ei, neamurilor pământului. Sunt printre ei bărbați de o adâncă înțelepciune, deși cei mai mulți aparțin tagmei pescarilor.

7. Dar să revenim la Murel! El o să ne mai bâzâie puțin ca o muscă în urechi, dar apoi sufletul său va înflori singur și va căpăta o putere uriașă.”

8. Cyrenius a spus: “Aceasta mă face deja să mă bucur din nou. Căci întotdeauna trăiesc o mare bucurie atunci când un orb începe să vadă și atunci când un mut începe să vorbească.”

Author:  Acustic [ 23.5.2014, 14:28 ]
Post subject:  Capitolul 218 - Experiențe trăite de Murel în călătoriile sale

Capitolul 218
Experiențe trăite de Murel în călătoriile sale

1. În timp ce Cyrenius spunea aceste cuvinte, Murel s-a apropiat de noi, M-a salutat și a spus: “Învățătorule, înainte au vorbit numai doi pentru noi toți, și anume Stahar și Floran. Eu nu am vorbit fiindcă eram întru totul de acord cu multe, dar au fost și lucruri cu care nu am fost și nu aș fi putut fi de acord. Stahar mi-a aprins o luminiță și acum văd mult mai bine decât am văzut înainte. Mai sunt însă lucruri pe care încă nu le înțeleg prea limpede! Și, deoarece acum gândesc altfel decât înainte despre tine, aș vrea să primesc de la tine lumină în anumite chestiuni.

2. Ce-i drept, am fost și eu fariseu, la fel ca și tovarășii mei, în măsura în care fariseismul s-a împăcat cu concepțiile și cu ceea ce am învățat eu, și știu că tu nu ești tocmai un prieten al acestor - de cele mai multe ori - profeți ai nopții! Dar există și în această categorie de oameni câțiva pe care încă nu i-a părăsit de tot spiritul mai bun, și printre aceștia m-am numărat dintotdeauna și eu; sub acest auspiciu am îndrăznit să vin acum la tine - nu ca un fariseu urât de tine, ci ca un om simplu, care s-a mai îmbogățit cu câteva experiențe - ca să-ți pun câteva întrebări privitoare la lucruri pe care ar fi bine să le cunoaștem nu numai eu, ci și toți ceilalți.

3. Dar mai întâi trebuie să-ți pun un fel de întrebare preliminară, și anume: eu sunt un om păcătos, iar tu ești un sfânt al lui Dumnezeu. Mă vei învrednici oare cu un răspuns care să mă mulțumească?”

4. Eu: “Cine își recunoaște păcatul drept păcat și se căiește în mod sincer, cine Îl iubește pe Dumnezeu mai presus de orice și pe aproapele său la fel ca pe sine însuși, acela nu mai este un păcătos în fața Mea!

5. Să-L iubești pe Dumnezeu mai presus de orice, însă, înseamnă să-I respecți poruncile și să nu vrei să trăiești în afara ordinii Sale. Dacă îndeplinești aceste condiții, vorbește, iar Eu te voi asculta și îți voi răspunde!”

6. Murel: “Atunci, prietene, rămâi cu bine, căci vom avea foarte puține să ne spunem! La ce îmi folosește să-mi recunosc păcatele și să mă căiesc pe cât pot?! Vine un ceas rău al ispitei și cazi de încă o mie de ori pe același loc pe care ai mai căzut de o mie de ori!

7. Poruncile lui Dumnezeu privitoare la bunăvoință se respectă întotdeauna, dar cu faptele e mai greu, de cele mai multe ori.

8. Și eu mi-am iubit întotdeauna aproapele, dacă nu era un pungaș și un nemernic, dar dacă era, nu l-am iubit, și nu sunt nici pe departe prietenul unor indivizi de soiul acesta. Dacă se fac oameni cinstiți, atunci îi voi iubi și îi voi respecta din nou, dar dacă nu, mai greu! Acum știi din gura mea ce hram port. Dacă vrei și dacă poți să îmi acorzi un răspuns, spune-mi deschis. Dacă nu poți, spune-mi de asemenea, iar eu voi fi mulțumit și cu asta!

9. Trufia și încăpățânarea îmi sunt străine; dar nici vreo teamă de orice fel nu simt în mine, pentru că nu sunt un mare prieten al vieții, îmi pasă de această viață a mea tot atât cât îmi pasă de ultima scândură din arca lui Noe. Non-existența mi-ar conveni de o mie de ori mai mult decât această existență mizerabilă!

10. De ce a trebuit să devin, la urma urmei, și acum să continui să exist? L-am putut ruga vreodată pe vreun dumnezeu să-mi acorde devenirea și ființarea? Am devenit fără voia mea, exist acum fără voia mea și trebuie să suport tot felul de legi și de necazuri, și nu primesc nimic în schimb decât o făgăduială destul de obscură, conform căreia după această viață nenorocită ar exista alta, mai puțin nenorocită și veșnică. Ca să am parte cândva de aceasta, trebuie să înving aici, în viața aceasta, toate ispitele, oricât de puternice, să trăiesc după Lege și să fiu mai curat ca soarele amiezii, o condiție care nici nu poate fi îndeplinită decât dacă cineva are o natură dumnezeiască cum e, poate, a ta, iubite prietene!

11. Dar la ce bun toate acestea?! Să piară această viață, căci omul nu are nevoie nici de o viață rea, limitată în timp, și nici de una în cel mai fericit caz ceva mai bună, veșnică! Non-existența desăvârșită este cea mai mare fericire, deja prin ea însăși!

12. A, dacă aș avea perspectiva sigură a unei vieți veșnice desăvârșite, ar fi cu totul altceva! Aș ști ce trebuie să fac în viața asta și de ce, pentru ca viața veșnică viitoare să fie mai bună și să o aștept cu cea mai mare nădejde. Dar lucrurile nu stau așa!

13. Oriunde te duci, în orice școală te lași inițiat, peste tot găsești, în locul unei perspective limpezi, o credință oarbă însoțită de o speranță absolut neîntemeiată. Și astfel, pentru posibila realizare a speranței lor, izvorâtă din credința lor făcută, oamenii și-au creat peste tot legi cu care se chinuie pe ei și pe cei de lângă ei, pentru nimic și iarăși nimic, de multe ori până la limita suportabilului.

14. Am străbătut întregul Egipt și am căutat o convingere limpede pentru viața aceasta! Și ce am găsit după toate chinurile inițierii? Nimic - în afară de o visare mai luminoasă, realizată artificial, și am fost învățat să tălmăcesc visele și să le dau o interpretare mistic-profetică valabilă, în general, pentru toate incidentele!

15. Dacă aș fi și eu, la fel ca mulți alții, un visător slab de înger, aceste scamatorii pentru păcălirea simțurilor ar fi făcut o impresie foarte puternică asupra mea, iar eu aș fi ajuns să cred cu tărie în acele prostii. Dar așa, am văzut, în ciuda tuturor iluziilor, fondul lucrurilor, am recunoscut păcălitul în mine însumi, iar pe maeștrii înaltei școli - care, din tot ceea ce îi învață pe alții, nu cred nici măcar o singură silabă - i-am recunoscut ca fiind șarlatani, făcuți și deveniți astfel de bunăvoie.

16. Oamenii aceștia sunt foarte deștepți; cei care mai cred câte ceva sunt, bineînțeles, considerabil mai proști și incapabili să recunoască adevărul luminos, bazat pe mereu aceleași experiențe, care spune: «Omule, nu trăiești decât de astăzi până mâine!»

17. Am plătit la Karnak taxa de școală și de inițiere și am plecat de acolo cu cea mai clară convingere că plătisem acea taxă piperată degeaba față de rezultatul la care voisem să ajung de fapt.

18. Pe drum, am întâlnit un om care s-a alăturat caravanei mele, care fusese în Persia și chiar și la birmani, cei de credință veche; despre aceștia mi-a povestit - lucruri miraculoase. După trei zile, am căzut de acord să mergem, traversând Persia, la renumiții birmani. Călătoria noastră a durat, în umbra a numeroase necazuri și pericole, cinci săptămâni încheiate. Am găsit acolo un popor de penitenți, care trăia după regulile cele mai stricte, dar altfel foarte primitor, care ne-a întâmpinat cu toată iubirea. Cu limba am avut desigur probleme, dar însoțitorul meu o stăpânea și mi-a fost tălmaci, așa încât m-am putut înțelege cu acei renumiți adepți ai vechii credințe, despre care se spune că s-ar trage direct din Noe. În scurt timp mi-am însușit limba lor într-atât încât să pot vorbi cu bunii oameni. Cercetările mele ținteau mai ales spre aflarea părerii lor despre viața de dincolo.

19. Răspunsul lor a fost că lucrul acesta ar fi cunoscut doar de cel mai mare preot al lor, nemuritor, care ar putea vorbi tot timpul cu Dumnezeu și ar vedea și lumea de dincolo și pe toți cei care au trecut deja acolo. Dar acest preot ar fi pentru totdeauna inaccesibil tuturor muritorilor! Nimeni nu ar avea voie să se apropie de reședința sa, în afară de o dată pe an, dar numai până la o jumătate de ceas distanță de stânca de aur pe care el li se arată muritorilor pentru câteva clipe într-o zi de sărbătoare, odată cu răsăritul soarelui. Ei toți însă trebuie să creadă și să spere, dacă respectă cele mai insuportabile și mai marțiale legi; dar dacă cineva a păcătuit, el trebuie să facă o penitență care l-ar face și pe Satana să se cutremure!

20. Mi-au fost arătați câțiva astfel de penitenți, la a căror vedere mi s-a făcut rău. Ceea ce se petrece în școlile Egiptului mai mult în aparență - doar pentru trezirea fricii și a spaimei - la care se adaugă alte lucruri încă și mai rele, se petrece acolo în realitatea cea mai nudă. Și de ce fac oamenii, cele mai proaste animale, toate acestea? Doar din cauza speranței într-o viață mai bună, viitoare!

21. Ei se înțepenesc atât de zdravăn în acea păcăleală numită speranță încât până la urmă ajung să considere această amăgire a bietului lor suflet drept unul dintre cele mai neîndoielnice adevăruri!

22. Sigur că la toate acestea contribuie, din păcate, preoții, pentru că o astfel de amăgire a oamenilor le oferă lor tot mai mult prestigiu. Oamenii sunt cei proști și de aceea tolerează această păcăleală. Dar, în cazul meu, lucrurile stau de mult altfel: eu vreau ori certitudini, ori o moarte care să mă desființeze cu totul.

23. După un an chinuitor, i-am părăsit și pe acești adepți ai vechii credințe și m-am dus acasă cu o caravană persană, adică la Ierusalim, și am devenit curând levit în Templu și apoi fariseu (VARIZAER = păzitor, păstor), iar la scurtă vreme am venit încoace, unde slujesc deja de unsprezece ani împliniți ca preot al evreilor.

24. Mai proști decât au fost din totdeauna oamenii, eu nu i-am făcut, nici prin vorbe, nici prin fapte, dar nici mai înțelepți, căci mi-am spus: aceluia pe care prostia sa îl face fericit, să-i fie lăsată! Asta pentru că nici adevărul cel mai dovedit, pentru el nu înseamnă ceva mai bun! Așa, acum cred că ți-am arătat cum gândesc și cum sunt alcătuit.

25. Dacă legile făcute de oameni, care sunt greu de respectat, hotărăsc dacă omul este drept sau nu, atunci în mod sigur eu sunt un păcătos în fața ființei tale pure din punctul de vedere al acestei legi, și nu pot, nu vreau și nu am voie să vorbesc cu sfinția ta din cauza asta.

26. Dar dacă în fața ta, la fel ca și în fața mea, nu legea făcută de oameni este dătătoare de măsură, ci singur omul, așa cum e el după natura sa, atunci, în ciuda divinității tale - care, de fapt, nu mă privește câtuși de puțin - poți să stai de vorbă cu mine, așa cum și eu pot sta de vorbă cu tine! Dar să nu aștepți în schimb nici mulțumire, nici venerație, chiar de-ai fi însuși Iehova. Pentru că atunci eu aș fi opera ta și nu văd nici un motiv pentru care ar trebui să mă tem de tine sau să te iubesc și să te venerez!

27. A, dacă aș fi putut să te rog înainte să-mi acorzi o existență, atunci relația ar fi cu totul diferită, chiar dacă aș fi fost un prieten al vieții. Dar am devenit un dușman al vieții, pentru că am văzut biata omenire suferind mereu sub presiunea nenorocită a fel de fel de legi prostești și ineficiente. Numai oamenii care au știut de la începutul începutului să-și păcălească semenii mai slabi de minte sunt fericiți, pentru că ei știu întotdeauna să se ridice deasupra oricărei legi.

28. Aceștia întunecă mintea semenilor lor făgăduindu-le tot felul de bucurii pe lumea cealaltă, așa încât ei înșiși să poată duce aici o viață bună și liberă. Cunosc aceste lucruri și știu ce trebuie să cred și să aștept de la o viață viitoare, de dincolo. De aceea nici nu mi-e teamă - nici de Dumnezeu cel atotputernic, și nici – ba mă tem chiar mai puțin - de un oarecare stăpânitor al lumii, oricât de mare și de puternic.

29. De Dumnezeu nu mă tem pentru că El trebuie în mod evident să fie o Ființă preaînțeleaptă, căreia în nici un caz nu-i poate face plăcere să chinuie un biet vierme lipsit de valoare rătăcit în praful său, pe care El - dacă Îl incomodează - îl poate distruge de o mie de ori cu o singură suflare. Ca o ființă nespus de înțeleaptă ce este, Dumnezeu nu-mi poate pretinde nici venerație sau iubire pentru că m-a adus, fără să-L rog și fără să-I cer acest lucru, într-o existență nenorocită care, prin gura unor oameni avizi de putere și câștig, mă învață să sper într-o fericire pe lumea cealaltă și îmi cere să iau această învățătură drept purul adevăr, în timp ce mii de experiențe din toate părțile îmi dovedesc limpede ceea ce marea natură strigă din toate mormintele ei: «Omule, toată viața ta durează de azi până mâine!»

30. Vezi bine că, în cazul meu, nu se rezolvă nimic cu mult lăudata credință și nici cu însoțitoarele ei - consolarea și speranța! De aceea dă-mi adevărul, pe care să îl simt viu, așa cum îmi simt și existența, și mă voi putea lipsi de orice credință, ca și de orice speranță deșartă!

31. Nu ne face, înțeleptule și puternicule om al lui Iehova, dinți lungi și pofticioși nouă, oamenilor, care apoi nu vor primi nimic de mestecat! Nu ți-aș fi vorbit, înțeleptule prieten, atât de deschis, dacă nu aș fi simțit în cuvintele și învățăturile tale că și în tine adevărul se află la el acasă și că și tu ești unul dintre aceia care au intenții bune cu biata omenire.

32. Dar dacă și tu ai alte gânduri ascunse, atunci lasă-mă cu adevărul meu, pe care mi l-am câștigat cu greu, prin mii de experiențe amare!”

Author:  Acustic [ 23.5.2014, 14:35 ]
Post subject:  Capitolul 219 - Unde trebuie căutat adevărul

Capitolul 219
Unde trebuie căutat adevărul

1. Eu am spus: “Prietene, dacă ai pierdut un lucru și îl cauți apoi în alt loc, unde n-ai pierdut nimic, și la urmă, când nu îl găsești, stai și te minunezi de ce - după ce ai căutat cu atâta râvnă și atâtea sacrificii - totuși nu ai găsit nimic, ei bine, chiar dacă altminteri ești un om inteligent și lucid, în această situație nu te-ai dovedit a fi astfel!

2. Iată, încă de la începutul cunoașterii tale i-ai considerat pe Moise și pe toți profeții lipsiți de conținut, de spirit și de adevăr și i-ai luat, ca pe toate celelalte, drept o cârpăceală omenească deșartă; nu ți-ai dat vreodată osteneala să pătrunzi spiritul Scripturii, ci ai preferat să risipești timp și aur pentru a căuta adevărul acolo unde nu poate fi găsit niciodată!

3. Prin urmare, te-ai trezit peste tot păcălit și înșelat, n-ai găsit nimic altceva decât minciună, ipocrizie și înșelătoria cea mai crasă. Numeroasele tale experiențe au fost, prin urmare, în mod necesar amare și nu ți-au folosit la nimic până astăzi, ci doar te-au făcut să urăști viața și ți-au luat iubirea, respectul și venerația față de Dumnezeu.

4. Dar dacă ai fi căutat adevărul în locul potrivit, cu siguranță că l-ai fi găsit deja de mult, așa cum l-au găsit mulți înaintea ta!

5. Crede-mă că adevărul nu cere o credință așa cum înțelegi tu credința, nici o speranță goală, nefondată, ci el aduce în viața ta o încredere luminoasă ca soarele și nu-ți lasă nici un dubiu privitor la această viață! Cea mai deplină și mai limpede convingere trăiește în sufletul tău dacă acesta se trezește prin iubirea pentru Dumnezeu și pentru aproapele tău!

6. Dar sigur că așa ceva nu poți găsi nici la școala păgână din Karnak, în Egipt, nici la bătrânii nebuni din India!

7. Toate acestea sunt mult mai aproape de om și foarte ușor de găsit pentru orice căutător harnic, dar el trebuie să caute acolo unde poate găsi - altfel toată osteneala și toată munca e în zadar! Din spini și din scaieți nu se culeg niciodată struguri și smochine, iar în bălți și noroaie grâul nu crește.

8. Ai mai spus că nu Îi datorezi lui Dumnezeu nici iubire, nici teamă, nici recunoștință, deoarece nu L-ai rugat niciodată să-ți dea o existență! Dacă sufletul tău ar fi deja treaz, ți-ar fi arătat cu siguranță până acum ce îi datorezi lui Dumnezeu, Tatăl tuturor oamenilor. Sigur că sângele și carnea ta știu asta la fel de puțin cum știe haina de pe tine când stomacul tău cere de mâncare.

9. Aici, la masa aceasta, îl vei găsi pe un anume Philopold din Cana, din Samaria. În urmă cu câteva săptămâni și el gândea ca tine, iar cuvintele sale semănau cu ale tale. Stai de vorbă cu el, și el te va lumina în parte. Apoi voi veni Eu și îți voi da lumina adevărată, și atunci vom vedea dacă Dumnezeu merită din partea ta o iubirea devărată și plină de devotament! Iată, chiar în fața Mea șade omul cu care trebuie sa stai de vorbă înainte! Du-te la el și urmează-Mi sfatul, iar el îți va aduce sigur mai mult folos decât școala de la Karnak!”

10. Murel a ocolit masa cea lungă, s-a dus la Philopold și i-a spus: “Învățătorul m-a trimis la tine ca să-mi dai o primă și adevărată scânteie de lumină în problema care mă preocupă foarte tare. De aceea, spune-mi ceva bun și adevărat!”

11. Philopold: “Prietene, am auzit tot ce I-ai spus Domnului în față, de față cu noi toți! Mi-am dat seama că nici eu n-am gândit și n-am vorbit altfel cândva; dar motivul zăcea în mine însumi. Și eu am căutat acolo unde nu pierdusem niciodată nimic. Dar acolo unde pierdusem nu am căutat, și de aceea nici nu am găsit nimic. Abia când Domnul și Învățătorul acesta a venit la noi de sus și din veac, abia atunci mi s-au deschis ochii! Mi-am dat seama cine sunt și de ce, și mi-am dat seama ce este omul de fapt și. de ce e aici! Și acum, prietene, totul în mine e lumină, și nici o îndoială întunecată nu mai umbrește existența mea luminată! Așa se va petrece și cu tine în curând!”

Author:  Acustic [ 23.5.2014, 14:39 ]
Post subject:  Capitolul 220 - Despre degradarea înțelepciunii egiptene și indiene

Capitolul 220
Despre degradarea înțelepciunii egiptene și indiene

1. În continuare, Murel l-a rugat pe Philopold să îi dea mai multe lămuriri, iar Philopold a spus: “Prietene și frate drag! Tu ai aflat multe și ai ajuns chiar până în India și în țările situate mult dincolo de Gange, până la munții pe care încă nu a călcat picior de muritor, iar înainte de asta ai ajuns în Egipt, până acolo unde Nilul spumegă printre stânci. Templul din stâncă de Ia Jabusimbil nu ți-a rămas necunoscut, și coloanele de la Memnon le-ai auzit într-o dimineață cântând. Ai privit vechile scrieri cuneiforme și ai încercat să descifrezi chiar și scrierile încă și mai vechi.

2. Învățătorii din Karnak ar fi trebuit să-ți explice totul, căci pentru asta îi plătiseși foarte bine. Cu toate acestea, nu au făcut-o, pentru că nu puteau s-o facă. Căci actualii înțelepți și învățați ai Egiptului nu mai sunt câtuși de puțin ceea ce au fost pe vremea faraonilor, fondatorii acestor școli și temple. Lor le pasă de vechea înțelepciune chiar mai puțin decât învățaților și fariseilor din Ierusalim, iar la birmani lucrurile stau chiar mai rău. Ascetismul în care aceștia s-au pierdut este o rușine pentru omenire. Și ce altceva este acest ascetism decât o trufie fără limită, pe de o parte, și tocmai de aceea, o prostie fără limită, pe de altă parte!?

3. Cândva, oamenii au avut înțelepciunea adevărată, așa cum a avut-o și tatăl Noe, dar, cu timpul, când familiile s-au unit într-un popor care avea, desigur, mai multe necesități decât o familie mică, puterile fizice ale oamenilor au fost prea mult solicitate, așa încât ei nu au mai fost în stare să se ocupe numai de adevărul interior.

4. Popoarele i-au ales din rândul lor pe cei mai înțelepți și i-au însărcinat să păstreze vie în mijlocul lor cunoașterea lui Dumnezeu și să vegheze ca înțelepciunea interioară să nu se piardă, ci să rămână la ei și la copiii lor.

5. În același timp, poporul le-a dat acestor păzitori, păstrători și cultivatori ai înțelepciunii dreptul de a elabora legi în spiritul înțelepciunii - al căror garant și executor era întregul popor, de la primul până la ultimul om, iar cei care păcătuiau împotriva acestor legi sfinte trebuiau pedepsiți cu asprime.

6. La început lucrurile au mers foarte bine și rezultatele au fost bune. Dar apoi casta preoților a devenit din ce în ce mai numeroasă și nevoile pentru întreținerea ei trupească au crescut. Urmarea a fost că au apărut legi și prevederi noi, sub misticul titlu «ca de la Dumnezeu». A început să plouă cu pedepse, cu penitențe și cu tot felul de pseudo-minuni amăgitoare, și nici căile de «mântuire» nu au fost uitate. Cel care vroia să fie iertat de pedeapsă după încălcarea unei astfel de porunci «dumnezeiești» trebuia să plătească o taxă de mântuire pe care cu greu și-o putea permite. Săracii erau nevoiți, desigur, să ispășească, și asta pentru a da un exemplu. Ne putem imagina că astăzi lucrurile stau și mai prost acolo!

7. Și iată, prietene, acolo te-ai dus tu să cauți adevărul și înțelepciunea cea mai profundă! Se înțelege că nu le puteai găsi acolo și de aceea ai ajuns să fi un dușman al vieții. Dar ceea ce pricep oarecum mai greu este faptul că nu ți-a dat prin cap să cercetezi Scriptura, ca preot și învățat ce erai, să vezi cât adevăr și câtă înțelepciune ascunde, și dacă nu se putea ajunge la o concepție interioară asupra vieții pornind de la regulile școlii vechilor profeți!

8. Cândva, sigur că nici eu n-am stat mai bine în privința recunoașterii adevărului, iar înțelepciunea mea se cam reducea la filosofia greacă, deși puneam pe o treaptă mai înaltă scrierile sfinte ale evreilor; dar mie îmi lipsea rădăcina principală, de aceea acest pom minuinat nici nu putea să rodească la mine.”

Author:  Acustic [ 23.5.2014, 14:45 ]
Post subject:  Capitolul 221 - Despre existențele anterioare ale oamenilor

Capitolul 221
Despre existențele anterioare ale oamenilor

1. Philopold: “Dar când, acum câteva săptămâni, mi s-a dăruit neprețuita fericire de a-L întâlni pe acest Învățător divin, au dispărut brusc toți norii întunecați, și soarele vieții divine a început să strălucească în sufletul meu! Abia în această lumină sfântă am recunoscut esența mea și esența lui Dumnezeu. Și atunci mi-am dat seama ce Îi datorez lui Dumnezeu, unicul Tată, Lui, care din vecii vecilor este iubirea cea mai pură.

2. M-am recunoscut în totalitate și mi-am dat seama că făcusem totuși un contract aparte cu spiritul divin pentru a ajunge și eu să fiu un copil divin, înainte de devenirea mea umană pe acest pământ, pământ care, în toată nemărginirea, nu are altă menire decât să-i poarte pe aripi pe copiii Domnului pentru ca aceștia să procreeze și să se formeze în spiritul ordinii veșnice a lui Dumnezeu.

3. Privește în sus! Toate aceste stele fără număr sunt lumi cu mult mai frumoase și mai strălucitoare decât pământul nostru; pe multe dintre aceste lumi găsești oameni care - ca formă - ne sunt foarte asemănători, iar printre ei domnește o mare înțelepciune, și nici de iubire nu duc lipsă. Dar, asemenea animalelor acestui pământ, ei vin pe lume oarecum gata formați și nu trebuie să învețe de la zero tot ceea ce vor și trebuie să cunoască. Limba este aproape peste tot aceeași, iar cunoașterea lor are limite foarte precise. Peste tot, cunoașterea ajunge până la Spiritul Suprem, dar ea este mai mult un fel de intuiție decât o cunoaștere.

4. Într-un cuvânt, pe multe dintre nenumăratele corpuri cerești găsești oameni care sunt aproape identici cu păgânii mai buni ai acestui pământ, cu deosebirea că - în esență - oamenii de pe corpurile cerești nu inventează nimic nou, dar ceea ce există deja, există în forma cea mai desăvârșită, în timp ce păgânii pot oricând inventa ceva nou, așa încât calea spre o perfecționare nelimitată, mereu în creștere, nu le este niciodată și nicăieri închisă.

5. În lumile mari există însă pe ici, pe colo, și înțelepți care din când în când pot lua legătura cu unele spirite superioare și se lasă instruiți de acestea în cunoașterea mai profundă a lui Dumnezeu. Și atunci se întâmplă câteodată că pe câte unul mai deștept îl apucă dorința de a deveni și el un copil al lui Dumnezeu!

6. Căci, în toate lumile, înțelepții știu, prin spiritele superioare care li se revelează, că în imensul spațiu al creației există undeva o lume pe care oamenii pot deveni copii ai lui Dumnezeu și că un suflet, după ce a scăpat de trup în lumea lor, poate îmbrăca în acea lume un alt trup, însă grosier, din carne. Iar din clipa în care cineva manifestă o dorință serioasă pentru a face aceasta, lui i se explică de-a fir a păr prin ce va trebui să treacă pe această lume.

7. Mai întâi, i se ia sufletului orice amintire a stării lui anterioare, bune, în așa măsură încât în noua lume, născut din trupul imperfect al unei femei, el se află într-o stare inferioară, inconștientă, asemenea animalelor, și nici măcar nu-și dă seama câtuși de puțin de noua sa existență. Abia cu timpul, cam după un an, începe să se dezvolte o nouă conștiință din imaginile și fenomenele percepute prin simțuri. Memoria și amintirea proaspătă a celor percepute sunt apoi singurii ghizi și singurele ajutoare pe noul drum al vieții pe acest pământ. Aici nu vin spirite superioare, trimise de Dumnezeu, pentru a conduce copilul în sferele superioare ale cunoașterii, ci părinții, cu experiența lor, trebuie să își dea silința să-l conducă pe copil pe o cale mai bună. Pentru asta, copilul trebuie să învețe mult, trebuie să înceapă să se formeze, trebuie să caute și să se roage, trebuie să îndure frica, setea, foamea, tot felul de dureri și lipsuri, trebuie să se lase umilit până în ultima clipă a vieții, iar la sfârșitul unei asemenea vieți vine apoi de obicei o boală grea și dureroasă care pune capăt vieții omului de carne.

8. Dacă omul a îndeplinit toate condițiile cerute, dacă L-a iubit pe Dumnezeu mai presus de orice și pe aproapele său - chiar și atunci când acesta l-a prigonit ca dușman - mai mult decât pe sine însuși, atunci el a reușit să învie scânteia spiritului divin din inima sufletului său și să o facă să crească.

9. Abia din acest moment începe să crească Dumnezeul din om, care pătrunde sufletul său, Îl face de-o seamă cu El, și astfel fostul om al naturii s-a ridicat din noroiul nimicniciei și a devenit un copil al lui Dumnezeu, care, aflat acum în această stare a perfecțiunii, se poate bucura de toate acele lucruri desăvârșite care se găsesc în Dumnezeu Însuși (*).

10. Iată, prietene Murel, întocmai cum ți-am arătat eu acum, în mare și cât se poate de scurt, așa i se înfățișează lucrurile și unui om dintr-o lume stelară. Și dacă acesta o cere apoi foarte serios, el este eliberat de trupul ușor într-o clipă și foarte repede, fără ca ei să-și dea seama, este adus pe acest pământ pentru a fi conceput aici și a deveni un om ca tine și ca mine.

11. După cele ce ți-am spus, îți poți da seama dacă nu cumva, înainte de a veni pe acest pământ, am încheiat cu Domnul Dumnezeul nostru de bunăvoie o înțelegere?

12. Dumnezeu însă își ține cuvântul nestrămutat, urmând rânduiala Sa veșnică, și nimic nu Îl poate schimba gândul. Dar dacă și noi am făcut asta mereu, conform legii pe care El însuși a dat-o pentru toți oamenii acestui pământ prin Moise și prin patriarhi, și pe care, în plus, a înscris-o în inima fiecărui om, asta este o cu totul altă întrebare!

13. Fără îndoială, o vom ține de acum înainte, de asta nu mă îndoiesc, dar acesta nu este un merit al nostru, ci se datorează doar milei lui Dumnezeu. Acum spune-mi cum te mulțumește această mică înțelepciune a mea!”

(* - Vezi „Cine este Dumnezeu, cine este Lucifer, ce este omul”, n.r.)

Author:  Acustic [ 23.5.2014, 15:02 ]
Post subject:  Capitolul 222 - Experiența din lumea de dincolo a lui Philopold

Capitolul 222
Experiența din lumea de dincolo a lui Philopold

1. Murel: “Ascultă, prietene Philopold, tu mi-ai dezvăluit acum niște lucruri de care înainte nici un om nu a avut habar - minune după minune! Dar spune-mi acum, serios dacă toate acestea nu există cumva doar în fantezia ta?! Pentru că totul sună la fel de ciudat și de ieșit din comun ca și oricare dintre primele fabule ale credinței păgâne.

2. Sigur că totul poate fi adevărat, dar eu nu sunt în stare să judec asta, deoarece cunoștințele mele despre stele sunt foarte slabe! Dar cine și-ar putea imagina că stelele, aceste mici scântei de lumină de pe cer, sunt lumi, unele chiar mai mari decât acest pământ al nostru, al cărui capăt însă nu l-a văzut încă nimeni?!

3. Te rog, convinge-mă că lucrurile stau într-adevăr așa, pentru că ai trezit în mine o dorință foarte mare de a fi inițiat mai adânc în această chestiune, care dă de gândit! Moise nu o pomenește nici cu o vorbă, nici măcar nu o sugerează; în istoria Facerii scrisă de el nu se pomenește nici măcar un cuvințel despre așa ceva. De fapt, din Geneza scrisă de el nimeni nu poate pricepe nimic!”

4. Philopold: “Prietene! Cine îl pricepe pe Moise, găsește acolo și asta. Dar pentru acest lucru, sigur că trebuie mai mult decât memorarea literei textului! Dar cine L-a iubit vreodată pe Dumnezeu mai presus de orice, aceluia Duhul lui Dumnezeu i-a dat lumina potrivită, și el înțelege că Geneza scrisă de Moise nu reprezintă crearea propriu-zisă a lumilor, ci se referă mai degrabă la educarea spirituală și la formarea omului în totalitate și a voinței sale libere, care să se supună ordinii divine și să treacă în ea. Cine pricepe asta, va pricepe repede și cealaltă chestiune. Eu însumi ți-aș putea arăta asta mergând pe calea infailibilă a corespondențelor, dar astăzi nu ne ajunge timpul.

5. Dar am altceva, o incontestabilă dovadă de sus, care mi-a căzut neîntâmplător în mâini, din minunata îndurare a Domnului, care se află aici în mijlocul nostru, în carne și oase, așa cum L-au vestit toți profeții.

6. A fost atunci printre noi, ca și acum, un spirit îngeresc îmbrăcat într-un trup eteric - vreau să spun atunci când Domnul ne-a vizitat în Cana venind de la Kis. Acest înger mi-a desfăcut, la îndemnul Domnului, legătura de pe ochii sufletului și îndată a revenit în toată ființa mea întreaga conștiință a existenței mele anterioare, sau mai bine zis, de pe altă lume.

7. Am recunoscut imediat acea lume minunată, mare, în care trăisem înaintea existenței de pe lumea aceasta, ba chiar i-am văzut pe bătrânii și pe frații mei dragi de acolo, întrupați în carne, lucrând și făptuind, iar îngerul mi-a adus chiar încoace, pe pământul acesta, câteva dintre uneltele mele de acolo, pe care le-am recunoscut imediat.

8. Și, după ce mi-a fost aprinsă această colosală lumină spirituală, am înțeles prea bine ce Îi datorez Domnului Dumnezeului nostru, Tatăl cel plin de iubire!

9. Abia atunci am început să pricep inestimabila valoare a vieții mele, ca și a vieții fiecărui om, și acum nu mai știu cum să-L laud, să-L iubesc și să-L preamăresc pe Domnul Dumnezeu și pe semenii mei!

10. Înaintea acestei întâmplări miraculoase eram însă un om la fel de potrivnic vieții cum ai fost tu. Dar sunt convins că, în scurt timp, vei fi și vei gândi și tu așa cum sunt și cum gândesc eu acum, iar pentru ceea ce ți-am povestit, eu acum stau chezășie aproape toți cei de la masa aceasta, dacă vei dori să-i întrebi.

11. Iar chezașul cel mai însemnat, cel mai de crezare dintre ei este Domnul însuși, care te-a trimis la mine tocmai ca să afli dacă un om Îi datorează lui Dumnezeu sau nu vreo mulțumire, vreo laudă sau iubire!”

Author:  Acustic [ 23.5.2014, 15:05 ]
Post subject:  Capitolul 223 - Ordinea naturală a lumilor

Capitolul 223
Ordinea naturală a lumilor

1. Murel a spus: “Îți mulțumesc, prea-înțeleptul meu prieten și frate Philopold! Mi-ai dezvăluit acum lucruri cum probabil nici Solomon - în marea lui înțelepciune - n-a visat. Totul este atât de neobișnuit, încât orice om care gândește ar trebui să se îndoiască, pentru că în rațiunea noastră omenească nu există nici măcar scânteia unei presimțiri oricât de vagi în legătură cu asemenea lucruri. Cu toate acestea, eu nu mă pot îndoi câtuși de puțin. Căci, dacă toate acestea nu s-ar baza pe propria ta experiență lucidă, nu ai fi putut să mi le povestești, pentru că, de când poartă pământul oameni, niciodată n-au trecut asemenea lucruri prin mintea vreunuia și nici ție n-ar fi putut să-ți treacă prin cap dacă nu ai fi ajuns la ele prin cea mai luminoasă experiență. Căci nimeni nu poate născoci așa ceva. Asta este o uimitoare revelație de sus, iar eu o iau drept adevărată, ca și când aș fi trăit-o eu însumi.

2. Dar acum mai spune-mi ceva despre lumile stelare. Pentru că eu tot nu-mi pot închipui cum ar putea fi lumi acele minuscule puncte luminoase!”

3. Philopold i-a răspuns: “Da, prietene drag, asta va merge puțin mai greu, pentru că tu nu ai nici o idee despre această lume pământeană și nu ai o imagine adevărată a ei, nu știi cum arată și cum este alcătuirea ei fizică față de alte lumi! Așadar, trebuie să îți spun cum arată acest pământ și cum este alcătuit el, și apoi îți vei putea face mai ușor o idee despre celelalte lumi.”

4. În continuare, Philopold i-a descris lui Murel întregul pământ, la fel ca un bun profesor de geografie, și s-a sprijinit în demonstrația lui și pe experiențele pe care Murel le avusese în timpul lungilor sale călătorii. I-a arătat și motivele pentru care pe pământ ziua și noaptea trebuie să-și urmeze una alteia necontenit, cu regularitate, și apoi i-a explicat și cum este, cu luna, natura ei, depărtarea ei față de pământ și rolul ei, precum și cu celelalte planete ale acestui soare.

5. Abia după ce a terminat cu aceste explicații, el a trecut la stelele fixe, spunând:

6. “Acum ai aflat câte ceva despre natura acestui pământ, despre soare, lună și celelalte planete care plutesc în jurul soarelui, atâtea câte se pot afla într-un timp atât de scurt, și cu greu ai mai putea avea îndoieli în privința lor: «așa și nu altfel - este imposibil altfel», iar eu îți pot spune acum că toate punctele luminoase de pe cer, de la cele mai mari până la cele mai mici, nu sunt altceva decât lumi stelare pure, extrem de mari, dintre care unele sunt mult mai mari decât acest soare al nostru, în fața mărimii căruia te apucă amețeala.

7. Ele ne apar atât de mici numai din cauza depărtării. Dacă îți poți închipui de patru ori o sută de mii de ori distanța de la pământ la soarele nostru, atunci ai aproximativ distanța următoarei stele fixe după soare. Și de aici poți înțelege de ce apar ele ca fiind atât de mici ochilor noștri, când deja soarele, care este atât de mare încât ar putea cuprinde de o mie de ori o mie de pământuri ca al nostru nu ne apare mai mare decât una dintre palmele noastre.

8. Alte stele fixe, pe care încă le mai vedem, sunt atât de îndepărtate de noi, încât exprimarea acestei depărtări printr-un număr devine cu neputință. Dacă ai reușit să pricepi asta, atunci vei putea înțelege și de ce micile puncte luminoase pot fi lumi incredibil de mari, chiar dacă ochiului nu îi apar nici pe departe drept ceea ce sunt! Ai înțeles tot ce ți-am spus?”

Author:  Acustic [ 23.5.2014, 15:10 ]
Post subject:  Capitolul 224 - Murel Îl slăvește pe Dumnezeu și Îi mulțumește

Capitolul 224
Murel Îl slăvește pe Dumnezeu și Îi mulțumește

1. Murel a spus: “Prietene, acum sunt eliberat și pe deplin lămurit în privința tuturor lucrurilor care mi-au fost neclare până acum și îmi dau seama că un om nu ar fi reușit în vecii vecilor nimic fără sprijinul nemaipomenit al lui Dumnezeu! Cine, în afară de un duh din cer, poate arunca o privire atât de limpede în nesfârșita casă a lui Dumnezeu?! Numai Duhul lui Dumnezeu poate pătrunde asemenea lucruri, pentru a ni le revela apoi nouă, oamenilor care avem cel puțin bunăvoință. Dar dacă oamenii ar vrea să ajungă undeva doar cu puterea minții lor, fără o revelație de sus, de la veșnicie la veșnicie nu ar ajunge la altceva decât la stupizenii; dar Domnul Dumnezeul și Tatăl nostru, al tuturor, are grijă de copiii Săi și le trimite tot binele din cer, dacă ei sunt însetați după el!

2. O, de aceea Îl slăvesc acum și Îi mărturisesc iubirea mea, Lui, singurul adevărat, mare și sfânt Binefăcător al oamenilor! Cât de măreț și cât de sublim este gândul luminos al oamenilor! Cât de măreț și cât de sublim este gândul luminos care răsare în inima mea asemenea unui soare din întunericul nopții!

3. Noi, oamenii acestui pământ, suntem toți frați și surori, iar sfântul și bunul Tată, prin stăpânirea Sa atotputernică și preaînțeleaptă, ne poartă spre un țel măreț și sfânt!

4. O, frate Philopold, cât de mult bine mi-ai făcut! Cum aș putea să te răsplătesc vreodată?! Prietene, chiar dacă ar fi să ajung la o vârstă matusalemică și mi s-ar deschide toate templele și catacombele înțelepciunii pământești, tot nu aș fi știut până la urmă despre adevărurile pe care tu mi le-ai deslușit acum, mai multe decât știam când ai început să mi le dezvălui! Acum n-a trecut nici o jumătate de ceas și eu stau iluminat ca Moise pe Sinai, când flăcările luminii lui Dumnezeu s-au adunat deasupra capului său, iar el a fost literalmente pătruns, în trup și în suflet, de înțelepciunea divină!

5. O, cât de bine mi-e acum, în această lumină sfântă și adevărată a lui Dumnezeu! Da, dar cum să-L laud și să-L preamăresc acum pe Acela care te-a trezit pe tine atât de profund încât acum ai fost în stare să mă trezești și pe mine la atâta lumină?! Oare poate vreo limbă omenească să pronunțe cuvinte demne de El?! Nu, nu, niciodată! Orice limbă muritoare trebuie să amuțească acolo unde cuvântul viu începe să ardă în flăcările mistuitoare ale proaspăt trezitei iubiri pentru Dumnezeu, Tatăl preasfânt!

6. O, cât de nesfârșit de mare și de sublim stai Tu, Învățătorule sfânt, în fața noastră! Cine Te cuprinde, cine Te pricepe în totalitate?! Noi, oamenii, nu, și nici eternitatea!

7. Fiindcă Tu, Învățătorule sfânt, știi lucruri pe care le poate ști doar Acela care le-a creat. Adevăr îți spun Ție: chiar dacă, Tată sfânt, apari în fața noastră ascuns în carne, inima mea Te recunoaște! Tu ești, în spirit, Același care pe muntele Sinai i-ai dat poporului Tău ales, prin Moise, sfintele legi ale vieții, și care prin gura sfinților profeți ai vorbit mereu către poporul Tău! Tu ești Cel făgăduit prin Tine însuți și Tu împlinești marele cuvânt dumnezeiesc al veșnicei Tale iubiri față de copiii Tăi slabi și imaturi. O, lasă-ne să devenim cât mai curând bărbați puternici, iar din inima noastră și din gura noastră nemuritoare să urce spre Tine o laudă cum toate cerurile, o, Tată preasfânt, nu ți-au adus vreodată!

7. O, pământule, chiar de ești mic ca lume față de lumile uriașe care, acolo sus, în infinitul spațiu al creației, se rotesc pe orbitele lor nesfârșit de mari și de întinse, cât de mare ești față de ele toate acum, când doar tu singur Îl porți pe Acela pe care ele nu Îl pot cuprinde!

8. O, fraților, voi toți, de ce mai stați pe - gânduri și nu vă ridicați să-L slăviți mai presus de orice acum, când ar trebui să știți la fel de bine ca mine pe Cine aveți în fața voastră?! Și dacă totuși nu o știți, v-o spun eu tuturor: iată-L pe El, pe Domnul și Tatăl etern. Cerurile și acest pământ sunt preapline de marea și eterna Lui splendoare! Slăviți-L, slăviți-L împreună cu mine, ajutați și voi, cei care din marea Lui milă și îndurare sunteți deja puternici!”

9. Atunci M-am adresat Eu lui Murel: “E de ajuns, e de ajuns, dragul Meu prieten Murel! Doar te cunoșteam de mult și știam prea bine ce e ascuns în tine. Pentru că ai priceput atât de multe într-un timp atât de scurt, vei pricepe încă și mai multe!

10. Dar acum, vino încoace la Mine și bea un vin preacurat din paharul din care am băut Eu. După aceea, vei recunoaște și alte lucruri decât cele pe care ți le-a dezvăluit prietenul Philopold! Vino, așadar, la Mine!”

11. Murel: “O, Tu - chemare a chemărilor, Tu - voce a vocilor, cuvânt al cuvintelor, recunoscut și înțeles pentru prima dată în nerozia mea! Cine Îți poate rezista Ție, odată ce Te-a recunoscut în inima sa?! O, cât de sublim, de sfânt, de mare și de gingaș, și cât de cunoscut îi apare copilului Tău slab, ținut atâta vreme departe de inima Ta, cuvântul care se revarsă din sfânta Ta gură de Tată! Câte mii și mii de fericiri se revarsă asupra mea odată cu fiecare suflare a Celui care a tunat cândva: «Să fie!» în spațiile nesfârșite, pe care nici o eternitate nu le poate și nu le va măsura vreodată, după care acestea au început să freamăte și să se miște.

12. Să tremure și să se cutremure acum în mine tot ceea ce mi-a dat vreodată puteri pentru o faptă păcătoasă. Dar tu, inima mea nou-născută, înveselește-te și chiuie de bucurie! Căci, iată, te-a chemat Creatorul tău, Dumnezeul și Tatăl tău. De aceea, urmează chemarea acestei voci, care a suflat viață în fibrele tale!

13. O, voce a Tatălui, ce sunet melodios ești Tu pentru urechea iubirii filiale din inima unui copil trezit din somnul morții!”

Author:  Acustic [ 23.5.2014, 23:11 ]
Post subject:  Capitolul 225 - Împlinirea profeției lui Isaia

Capitolul 225
Împlinirea profeției lui Isaia

1. După aceste cuvinte atât de grăitoare, Murel a pornit spre Mine hohotind și plângând de bucurie. Când a ajuns lângă Mine, a spus cu voce tare către Stahar și Floran: “Veniți și voi încoace și deschideți-vă ochii, încă atât de tulburi! Ce-i drept, voi ați trecut de Marile Porți ale Templului înaintea mea și m-ați tras și pe mine, ca prieten ce vă eram, după voi, până acolo unde ați ajuns. Dar Templul înseamnă mai mult decât incinta din spatele Marilor Porți, Templul înseamnă Sfânta Sfintelor!”

2. Eu am spus: “Fie cum o fi, tu ia paharul acesta și bea! Pentru că ai vorbit mult și ți s-a cam uscat gâtul. De aceea, umezește-ți pieptul cu vinul adevărului și al iubirii, ca să te înzdrăvenești și să-Mi devii o armă de nădejde în lupta împotriva nopții și a urmărilor ei!

3. Iată, aici noaptea s-a transformat în ziua cea mai luminoasă; dar în jurul nostru, pe sufletele oamenilor apasă noaptea cea mai adâncă și va fi nevoie de multe lumini puternice pentru a alunga negurile nopții. Iar Eu doresc ca tu să-Mi fii o torță destoinică!”

4. Acum, Murel a luat cu dragă inimă paharul plin ochi și l-a băut până la ultima picătură. Uimit peste măsură de calitatea extraordinară a acestui vin, el a spus entuziasmat: “O, tu cel mai minunat dintre vinuri! Probabil că nu ai fost presat din strugurii acestui pământ și nu ai fermentat într-un burduf, ci ai fost adus aici chiar din ceruri pentru Domnul splendorilor tuturor cerurilor! O, Doamne, o, Tu cel mai bun, cel mai sfânt Tată, cât de nespus de frumos trebuie să fie în ceruri! Spune-mi prin ce am meritat noi ca Tu însuți să ne consideri demni de o atât de neînchipuit de mare îndurare și iubire?!”

5. Eu: “Motivul este puternica legătură dintre Tată și copiii Săi, care este totodată și precum o legătură dintre mire și mireasă!

6. Eu sunt, în spiritul Meu etern, Tatăl vostru de la începutul veacului, dar în acest trup de carne al Meu sunt totuși un mire, iar voi toți sunteți precum mireasa Mea multiubită - prin aceea că îmi primiți cuvântul și învățătura, și aveți în inima voastră credința vie că Eu sunt Acela, Cel făgăduit, care trebuia să vină pentru a-i mântui pe toți oamenii de vechiul păcat - spurcăciune a iadului - și pentru a le deschide calea către viața veșnică și către copilăria adevărată întru Dumnezeu.

7. Adevăr vă spun: cine crede în Mine și Îmi urmează cu adevărat cuvântul, acela va fi în Mine precum o mireasă cerească, și Eu în el precum un adevărat mire al vieții veșnice. Iar cine este în Mine și Eu în el, acela nicicând nu va mai vedea, nu va mai simți și nu va mai gusta vreun fel de moarte!

8. Cine crede în Mine și Mă iubește, și respectă astfel porunca Mea ușoară, porunca iubirii pure, acela este cel care Mă recunoaște ca Tată în lumina inimii sale! Și la acela Eu însumi voi veni oricând și Mă voi revela lui, iar el va fi învățat și călăuzit de Mine, iar Eu voi da voinței, sale puterea ca, dacă va fi cu adevărat nevoie, toate elementele să i se supună!

9. În această lume, ai Mei nu vor avea triumfuri strălucitoare, Căci nu toți copiii acestei lumi sunt copiii Mei, ci unii sunt ai domnului minciunii, nopții și beznei. Aceștia din urmă nu iubesc lumina Mea și nu îi vor iubi pe aceia care vor duce lumina Mea la ei. Dar de acest lucru nu trebuie să se împiedice ai Mei, căci pe ei îi așteaptă triumful în împărăția Mea!

10. Eu vă spun vouă că, în Numele Meu, veți avea de suferit adeseori prigoană și dispreț din partea lumii, dar dincolo, în împărăția Mea, lucrurile vor avea o cu totul altă față, de asta puteți fi siguri, iar puterea voinței voastre îi va umple de rușine pe vrăjmași încă pe lumea aceasta, iar voi veți triumfa în taină de dragul Numelui Meu! Căci voi știți cine sunt și ce vă pot da doar vouă, în timp ce lumea, vrăjmașa înverșunată a luminii și a iubirii Mele, nu știe și nici nu o va afla!

11. Voi însă o știți, iar aici, în locul acesta, se împlinește ceea ce a proorocit profetul Isaia: «Domnul oștirilor pregătește tuturor popoarelor pe muntele acesta un ospăț de bucate gustoase, un ospăț de vinuri vechi, de bucate miezoase, pline de măduvă, de vinuri vechi și limpezite și, pe muntele acesta, El înlătură marama care acoperă toate popoarele și învelitoarea care înfășură toate neamurile; nimicește moartea pe vecie; Domnul Dumnezeu șterge lacrimile de pe toate fețele și îndepărtează de pe tot pământul ocara poporului Său; căci Domnul a spus-o în ziua aceea și pe muntele acesta, popoarele vor zice: «Iată, acesta este Dumnezeul nostru, în care avem încredere că ne va mântui; iar El singur ne va ajuta pe toți! Acesta este Domnul în care ne încredem, ca să ne veselim și să ne bucurăm de mântuirea Lui! Căci mâna Domnului se odihnește pe muntele acesta.

12. Dar Moabul (Ierusalimul și legea lui rea) este călcat în picioare pe loc, cum este călcat în picioare paiul în bălegar. El își va întinde mâinile în mijlocul lor, cum le întinde înotătorul ca să înoate, și le va doborî mândria cu brațele Sale (îngerii - vezi cap.180.5); și prăbușește întăriturile înalte ale zidurilor tale (egoismul și trufia), le prăbușește la pământ (umilința cea mai mare), în țărână!» (Isaia 25, 6-12)

13. Iată, ceea ce a spus Isaia chiar în locul acesta, atunci când a venit în Galileea și a proorocit pe acest deal de lângă lac, se împlinește acum, aici, sub ochii voștri! El numără neamurile, toate care sunt aici, și tuturor li se va lua vălul gros de pe ochi, și fiecăruia îi va fi dat vinul cel mai curat și fără drojdii, iar cine îl bea și primește în sufletul său spiritul acestui vin, acela va sorbi viața veșnică, și așa se va petrece cu toți cei care sunt aici și sorb cuvintele Mele ca pe vinul cel curat din ceruri; iar celor care îl vor primi de la voi și îl vor bea pe nerăsuflate, acelora Eu le voi nimici moartea, și ei n-o vor mai simți și gusta niciodată!

14. Da, această înțelepciune este un ospăț gustos, pe care Eu vi l-am pregătit vouă și neamurilor pământului; da, aici veți fi hrăniți și săturați cu măduva celei mai adânci înțelepciuni și a adevărului veșnic.

15. Mergeți acum, când nu veți mai duce lipsă de provizii, în toată lumea, la frații părăsiți și la surorile și la toate văduvele și orfanii; și ștergeți-le lacrimile de pe fețele lor și dați-le să bea pe săturate din acest vin preacurat, pe care Eu vi l-am dat aici din belșug.

16. Iar vremea când va trebui să faceți asta vă va fi arătată tuturor prin Duhul Meu, care este în voi. Iar atunci când veți vorbi în numele Meu, adevărat și cu credință, Duhul Meu va fi cu voi și în voi, de fiecare dată și veșnic.

17. De-acum nu va mai trebui să vă gândiți ce să vorbiți în numele Meu, căci, la timpul potrivit, Cuvântul Meu vi se va așeza în inimă și în gură.

18. Duhul acestui vin pe care Eu vi l-am dat să-l beți nu va pieri niciodată din sufletele voastre; căci el se numește «adevărul veșnic». De aceea, pentru că în vinul acesta este adevărul veșnic, niciodată vreun neadevăr nu își va putea găsi un loc în voi. Neadevărul este moartea, osânda și judecata veșnică, dar adevărul este viața, iar aceasta sunt Eu însumi în voi, iar Eu sunt din veac Adevărul, Lumina, Calea și Viața însăși!

19. Prin urmare, cine Mă are pe Mine în inima sa, acela are totul. Căci, în afara Mea, nu va fi în veci adevăr sau viață! Spune-Mi acum, Murel, dacă toate acestea îți sunt limpezi!”

Author:  Acustic [ 23.5.2014, 23:14 ]
Post subject:  Capitolul 226 - Făgăduiala Domnului

Capitolul 226
Făgăduiala Domnului

1. Murel: “O, Doamne! Cum să nu-mi fie limpezi?! Căci vinul pe care l-am primit a fost la fel de lipsit de drojdii ca și învățătura Ta și pot să-Ți spun acum că de data aceasta, pentru prima oară în toată viața mea, l-am înțeles pe Isaia până la capăt! Acest vin spiritual nu a mai avut drojdii pentru mine și cu siguranță nici pentru ceilalți care au luat parte la acest ospăț preagustos. Și, prin vinul profetului, limpezit acum de Tine, Te-am recunoscut pe deplin și pricep cum și eu fac parte dintre cei care strigă pe acest munte: «Tu, o, Doamne, ești Dumnezeul nostru pe care L-am așteptat cu încredere, și Tu ne ajuți acum cu adevărat, și astfel suntem ajutați pentru vecie!» Iar Moabul este călcat în picioare precum merită. Iată-l întins la pământ ca o grămadă de paie sau de bălegar ros de viermi și de muște. Oh, ce bucurie de nedescris pentru bietul meu suflet atât de sărac înainte, însetat atâta vreme după adevăr, dar răsplătit acum din belșug pentru toate strădaniile pe care singur și le-a impus ca să găsească adevărul curat!

2. Da, Doamne, Tu singur ești Dumnezeul și Domnul nostru, și în afară de Tine în veci nu va mai fi altul! Ție Îți dăruim toată iubirea noastră în veci! Iar ție, dragul meu frate Philopold, recunoștința mea nestinsă, căci tu ai fost primul care mi-a deschis ochii ca să pot vedea ceea ce căutam zadarnic în toate zările pământului!

3. Dar acum, Doamne, încă o rugăminte din partea noastră, a tuturor! Acum că Te-ai lăsat găsit de noi, nu ne mai părăsi niciodată pe noi, copiii Tăi, așa încât urmașii noștri să nu Te mai caute o mie de ani fără să poată spune: «O, Doamne, Te-am regăsit!» Aceasta, Doamne, este rugămintea noastră cea mai fierbinte!”

4. Eu am spus: “Prin cuvântul Meu, care este Duhul Meu și iubirea Mea, voi rămâne de-acum la oamenii care au bunăvoință până la sfârșitul lumii! De aceasta puteți fi siguri!

5. Dar nu voi mai reveni niciodată în această formă exterioară materială de om, după ce o voi fi transformat pe aceasta conform hotărârii eterne!

6. Căci prin acest trup am luat asupra Mea toată judecata și moartea, și el va trebui dat morții pentru trei zile, pentru ca sufletele voastre să se poată bucura de viața veșnică de-acum înainte!

7. Pentru ca sufletele voastre să trăiască, trupul acesta al Meu trebuie să lase viața, iar viața lăsată de el va fi veșnic în folosul sufletelor voastre!

8. Dar în a treia zi, și acest trup al Meu, transformat total, va primi iarăși viața, iar preaplinul spiritului Meu etern va pătrunde atunci în voi și vă va conduce la adevăr.

9. Abia în acest adevăr veți fi transformați în inimile și în sufletele voastre, asemenea trupului Meu, și vă veți lua singuri viață veșnică din preaplinul spiritului divin, liberi și independenți, și abia atunci veți deveni cu adevărat copii ai lui Dumnezeu, și astfel veți fi și veți rămâne veșnic,

10. Acum însă veți fi doar pregătiți pentru aceasta. Plecați-vă urechea la sunetul vocii Mele și ascultați cuvântul Meu!

11. Și nimeni nu va veni vreodată la Mine, în împărăția Mea, dacă nu va fi tras de Duhul din Mine! Dar, cine este Duhul? Acesta este Tatăl veșnic, care vă va trage spre Mine.

12. Acest Duh nu are nume, dar esența lui este iubirea. Dacă o aveți pe aceasta, aveți și Duhul, iar dacă aveți Duhul, atunci Mă aveți pe Mine. Căci Eu, Tatăl și Duhul suntem una!

13. De aceea, străduiți-vă să-L iubiți pe Tatăl Ceresc mai presus de orice și să-l iubiți, pe aproapele vostru, mai ales pe cel sărac, care are nevoie de ajutor trupesc și spiritual, căci prin această iubire veți trezi iubirea pentru Tatăl, cu atât mai mult cu cât nu veți privi spre lume și spre judecata ei ușuratică. Căci, pe acela dintre voi care se va rușina cu frații și surorile sale sărmane și îi va ocoli, pentru a avea o faimă bună în fața lumii, pe acela nu îl voi recunoaște și nu îl voi primi nici Eu!

14. Așadar, vă spun: acela care se va rușina cu frații săi sărmani din cauza răutății lumii, cu acela Mă voi rușina și Eu!

15. Cine însă va recunoaște și în cei sărmani spiritul Meu, pe acela îl voi recunoaște și Eu drept copilul Meu pentru vecie! Așa să știți cu toții! Dar acum ne vom odihni pentru trei ceasuri în acest loc!”

Author:  Acustic [ 23.5.2014, 23:18 ]
Post subject:  Capitolul 227 - Esența Domnului și omenirea

Capitolul 227
Esența Domnului și omenirea

1. Ucenicii Mei au fost primii care au adormit. Romanii erau și ei obosiți. Fiecare dintre ei și-a pus brațul sub cap ca pernă, s-a rezemat de masă și a adormit ca în cel mai moale pat. Murel și Philopold însă nu au adormit, ci s-au retras puțin și au vorbit toată noaptea despre ceea ce s-a petrecut.

2. Matael, care li se alăturase, a spus: “Mi-e cu neputință să dorm acum, după tot ce am văzut și după tot ce am trăit aici în numai două zile. Gândiți-vă că acum trei zile mai eram stăpânit de o legiune de diavoli și, fără să fiu conștient de asta, eram considerat cel mai temut tâlhar de drumul mare!

3. Prin locul în care se credea că aș fi, nici o caravană nu îndrăznea să treacă, și cine cădea în mâinile mele, acela sigur nu pleca nepăgubit mai departe pe drumul său pustiu. Iar acum sunt ginerele regelui Uran, co-regent al marii țări care se întinde de la Pont în sus până la regatul sciților! Regatul se pare că se întinde de la Pont peste un munte mare până la Marea Caspică. Nu este asta o minune mai mare decât toate minunile?! Da, aici se petrec lucruri pe care un om aflat oriunde altundeva pe acest pământ nu le-ar putea pricepe!

4. Dar acum apare o mare întrebare, și anume: oamenii care fie trăiesc acum foarte departe de aici, sau cei care vor trăi departe în timp, vor putea pricepe și păstra neștirbite aceste lucruri? Căci, chiar dacă învățătura în sine este curată și adevărata, se va crede că este a unui mare profet; cu greu se va crede că Dumnezeu însuși în trup de carne și sânge i-a învățat pe oameni aceste lucruri, mai ales că El este, cum ar veni, fiul natural al unei oarecare Maria, care a devenit mai târziu nevasta unui tâmplar numit Iosif! Ei bine, lucrurile acestea sunt deja cunoscute în popor și este destul de greu să trezești tocmai în acest popor sentimentele cele mai potrivite în privința Domnului, chiar dacă în noi înșine nu mai este nici o îndoială.

5. Noi suntem pe deplin convinși că El nu ne este asemenea întru nimic nouă, copiilor naturii, în afară de forma exterioară corpul, sufletul și spiritul Său sunt Dumnezeu! Căci acum putem spune: în El dumnezeirea se manifestă chiar și corporal! Căci El trebuie doar să vrea ceva, și lucrul acela se înfăptuiește în aceeași clipă.

6. Dar cea mai mare și mai evidentă dovadă a dumnezeirii Sale se găsește în cuvântul Său și în îngerul care este tot timpul gata să-L slujească și care a făcut în fața ochilor tuturor celor de aici lucruri care pentru orice muritor sunt și mai de neexplicat decât cele spuse de Philopold despre lumea stelelor fixe.

7. Într-un cuvânt, pentru noi, cei care suntem aici și vedem, toate acestea sunt întâmplări preasfinte, ieșite din comun. Căci noi avem din plin cele mai grăitoare dovezi.

8. Dar asta nu va fi mereu și peste tot așa. Eu am observat deja aici că unii oameni, în ciuda celor mai evidente dovezi, recunosc și pricep greu esența dumnezeiască a Domnului. Și am mai observat că, întotdeauna, cuvântul care lămurește face mai multe minuni în privința recunoașterii Domnului și a măreției Sale curat dumnezeiești decât cea mai mare minune. Motivul pare să fie acela că, în vremea noastră, lumea s-a obișnuit cu minunile enigmatice, mai mult sau mai puțin adevărate, în așa măsură încât acestea nu mai trezesc uimirea.

9. Mai ales de șaizeci de ani încoace, de când romanii sunt stăpânii noștri, magii și făcătorii de minuni mișună pe toate drumurile. Omul neumblat și necunoscător în ale magiei secrete aruncă cu ușurință o minune adevărată și una falsă în aceeași oală, nu face deosebirea între adevărat și fals - și nici nu o poate face - deoarece îi lipsesc cunoștințele necesare. Așa se explică de ce o minune nu poate avea niciodată efectul unui cuvânt limpede, rostit din inimă.

10. Într-un cuvânt, prin trezirea rațiunii profunde a omului se obțin efecte mai mari decât prin orice fel de minune!”

Author:  Acustic [ 23.5.2014, 23:20 ]
Post subject:  Capitolul 228 - Viitorul învățăturii lui Iisus

Capitolul 228
Viitorul învățăturii lui Iisus

1. Matael: “Da, pentru noi aceste fapte ieșite din comun sunt o dovadă de netăgăduit, pentru că rațiunea noastră este trezită într-atât încât să poată deosebi la prima vedere falsul ele autentic!

2. Căci noi cunoaștem deja toate trucurile magicienilor și nici unul nu vine cu ceva prea nou. Dar întâmplările de aici au nevoie de ceva mai mult decât de un magician din Egipt sau din Persia - au nevoie de atotputernicia creatoare a lui Dumnezeu și de o profunzime insondabilă a înțelepciunii, au nevoie de prioritatea primordială și fundamentală a Spiritului Divin, a cărui voință ține în frâu toate spiritele și toate lumile, așa cum își ține un vizitiu bun caii, pe care îi strunește mai mult sau mai puțin, transmițând astfel animalelor - altminteri neînfrânate - voința sa, după care acestea trebuie să se miște.

3. Aici se recunoaște cea mai deplină dumnezeire primordială, care la magicieni în veci nu poate fi găsită, pentru că nu există și nu a existat vreodată. Dar putem presupune totuși că străbunii noștri, patriarhii, au făcut multe minuni prin puterea dumnezeiască din ei. Căci fără minunile adevărate nu ar fi apărut niciodată cele false.

4. Acum se petrec iarăși minuni adevărate sub ochii noștri și nu cred că sunt un profet prost dacă spun că, în câteva sute de ani, minunile false în numele lui Dumnezeu vor fi mai numeroase decât cele adevărate!

5. Ce-i drept, totul este în mâna Domnului, dar certe sunt următoarele lucruri: în primul rând, că Domnul nu va rămâne în permanență pe pământ sub forma acestui trup vizibil și nu va fi - ca acum - alături de oameni, cu sfatul și cu faptele Sale, la fundamentarea noii învățături; și, în al doilea rând, El le va lua și mai puțin libertatea voinței decât înainte de această epocă memorabilă, care trebuie să facă nepieritor chiar acest pământ și să-l așeze într-o zi în centrul cerurilor.

6. Căci o lume în care El a călcat o dată cu piciorul trupului Său trebuie să rămână pentru vecie cel puțin transfigurată. Dar dacă oamenii, având o liberă voință, se vor naște mereu atât de neștiutori și aproape lipsiți de inteligentă, așa încât cunoașterea lor ulterioară va depinde doar de învățătura pe care o vor primi din exterior, nu ne putem imagina decât că obscurantismul va domni iarăși, iar oamenii însetați de putere și de un trai mai ușor vor face din această învățătură nouă, curat dumnezeiască, un păgânism de zece ori mai mare, care nu va rămâne cu nimic în urma celui indian!

7. Noi nu vom apuca aceste vremuri, dar le vom privi cu siguranță ca locuitori ai unei lumi spirituale pline de lumină, acum încă necunoscute! Și atunci încă vor mișuna peste tot înșelătoria, minciuna, vanitatea, egoismul, egocentrismul, teama de părerea lumii, fățărnicia, slugărnicia, ipocrizia, prigoana, judecata, răzbunarea și cruzimile de tot felul.

8. Domnul Însuși ne-a spus doar de ce toate acestea trebuie să existe: pentru autodeterminarea și adevărata formare pe parcursul vieții a fiecărui om în parte, fără de care nimeni nu poate deveni un adevărat copil al lui Dumnezeu și nici nu poate pătrunde în splendoarea eternă a Tatălui!

9. Dar dacă însuși Domnul ne face asemenea preziceri, ce altceva putem să gândim noi decât că lucrurile se vor petrece întocmai cum v-am spus eu acum?! Cel mai bun mijloc preventiv este și rămâne un limbaj limpede, cu certitudini matematice. Căci o demonstrație matematică nu este roasă de dinții vremii, și ea este la fel de valabilă pentru locuitorii Indiei ca și pentru persani, arabi, greci, romani sau evrei!”

Author:  Acustic [ 23.5.2014, 23:24 ]
Post subject:  Capitolul 229 - Griji de misionar

Capitolul 229
Griji de misionar

1. Murel a spus: “Prietene înalt și înțelept! Dar tocmai aceasta este, după părerea mea, caracteristica acestei învățături, că, în ceea ce privește claritatea, ea se întemeiază mai mult decât pe o bază matematică sigură și, prin urmare, nu lasă nici un dubiu. De aceea și sunt de părere că această învățătură nu va putea fi niciodată falsificată!”

2. Matael: “Ar fi de dorit, dar nu va fi așa! Chiar și din cauza naturii ei pur spirituale, ea nu poate fi atât de matematică pe cât o prezinți tu! Gândește-te numai la cât ai plătit tu până când ai început să intuiești cât de cât adevărul cuprins în ea și până când ai fost apoi pe deplin lămurit!

3. Cât de pregătit și îmbogățit erai deja printr-o sumedenie de științe și experiențe, cât de rafinată era, deja rațiunea ta și totuși nu i-ai înțeles pe Moise și pe Isaia. A fost nevoie de câteva cuvinte de la însuși Domnul ca să se facă lumină în inima ta!

4. Acum imaginează-ți niște oameni care nu au nici un pic de cunoaștere despre vreo știință mai înaltă sau care nu au avut vreo experiență mai aparte; la aceștia vine un apostol al noii învățături și le vestește această adevărată Evanghelie din lumina cerurilor! Cum se vor comporta acești oameni atunci?

5. De aceea, cred că trebuie să-L rugăm pe Domnul mai ales să ne arate cum să transmitem cuvântul vieții într-o manieră vie, convingătoare și pe înțelesul celor care ne vor asculta, pentru a-i trezi la o viață nouă! Acesta mi se pare lucrul cel mai necesar și cel mai folositor cauzei noastre bune!”

6. Philopold: “Înaltul meu prieten, îmbrăcat în straiul cu care sunt împodobiți regii! Ai vorbit foarte bine și cu dreptate. Dar Domnul Însuși ne-a făgăduit deja că nu va trebui să cugetăm la ceea ce vom vorbi în numele Său, căci El ne va pune în inimă și în gură cuvintele potrivite la momentul potrivit! Și dacă va fi așa, sigur și negreșit, nu văd de ce ar trebui să-I mai vorbim încă o dată despre asta!

7. Dar eu sunt de părere că noi, cei care vom răspândi această învățătură, nu ar trebui să fim lipsiți cu totul de puterea de a face minuni. Căci împotriva cruzimilor primitive ale oamenilor, numai minunile sunt eficiente. Omul, care în proporție de două treimi, este animal, trebuie mai întâi făcut să rămână stupefiat și să cugete, înainte de a putea vorbi cu el despre Dumnezeu și despre menirea eternă a omului.

8. În cazurile fericite, cu oameni de o oarecare cultură ar putea fi suficient doar un cuvânt înțelept, dar în fața forței primitive nu te poți descurca fără minuni! Toate neamurile pe jumătate sau pe deplin sălbăticite au devenit, prin stăpânitorii și preoții lor - și prin falsele minuni ale acestora, pe jumătate animale. Cuvântul nu îl înțeleg, dar o minune adevărată, care trebuie să fie mai puternică decât una falsă, îi va face să înceapă să țină cont de ea și, odată ce sunt câștigați astfel, se poate începe cu ei o școală care să-i aducă acolo unde trebuie.

9. Aceasta este părerea mea și mai cred că și în cazul oamenilor cu mintea sprintenă întotdeauna se rezolvă mai multe și se ajunge mai repede la țintă printr-o minune dacă e din plămadă adevărată - decât printr-o cuvântare, oricât de aleasă ar fi aceasta! Pentru că și omul vioi la minte trăiește cu o anumită motivație, greșită deja prin faptul că este o motivație, iar aceasta nu poate fi ușor îndepărtată din suflet doar cu vorbe!

10. Să ne privim pe noi înșine și să ne întrebăm ce ne-a smuls pe noi mai întâi din motivările noastre! Să nu ne ascundem! Tocmai faptele au fost cele care ne-au arătat cine este Acela care le înfăptuise!

11. Și, de aceea, cred că trebuie să-L rugăm pe Domnul în primul rând să ne dea puterea de a face minuni la nevoie!”

Author:  Acustic [ 23.5.2014, 23:30 ]
Post subject:  Capitolul 230 - Zădărnicia grijilor misionarilor

Capitolul 230
Zădărnicia grijilor misionarilor

1. Murel a spus: “Prieteni dragi, fără să vreau să vă jignesc câtuși de puțin sau să spun că dorințele voastre nu și-ar găsi motivația în ordinea divină, vreau să arăt doar, fără cuvinte mari, că noi ne sfătuim aici în legătură cu întoarcerea unui fir de păr, în timp ce, între timp, Domnul a avut sigur grijă ele toate!

2. Fără îndoială că, în timp, vor veni întunecări ale soarelui nostru spiritual, la fel cum adeseori norii întunecați acoperă iubitul soare chiar în miezul zilei, într-atât încât nici nu mai poți recunoaște în ce loc se află a zilei mamă și, uneori, în toiul amiezii, trebuie să aprinzi o lumină pentru a putea vedea ceva. Dar apoi norii nasc o ploaie fecundă, iar în ziua următoare câmpiile înmiresmate râd în lumina soarelui, arătându-și belșugul datorat cerului.

3. Și, de aceea, cred că marea iubire și înțelepciune a Domnului va lăsa adeseori nori grei și întunecați să acopere fața sfântă a soarelui spiritului nostru, la vremea celei mai luminoase amiezi a cunoașterii și înțelepciunii omenești, pentru a-i face pe oameni cu atât mai însetați de lumină. Abia când pierdem lumina recunoaștem cât de mare și de neprețuită este valoarea adevăratei lumini a vieții.

4. Atunci oamenii încep foarte curând să întrebe înfricoșați: «Unde este lumina vieții?» Ei suspină și plâng, iar lacrimile - ploaia norilor spirituali - cad în brazdele inimii neliniștite și revigorează rădăcinile cuvântului sfânt din suflet, uscate pe ici, pe colo, iar odată cu rădăcinile revenim și noi din nou la viață; iar cu ochiul și el revigorat vedem iarăși, repede și fără greutate, soarele vieții în inima noastră iarăși luminată, și ne bucurăm peste măsură de noua lumină, de care a trebuit să ne lipsim o vreme din cauza discordiei și a disputelor de tot felul.

5. Eu vă spun vouă: Domnul știe cu siguranță tot ce mai urmează să vină peste pământul nostru natural și spiritual, și de ce!

6. De aceea, sfatul nostru mi se pare unul zadarnic. Vom primi cu siguranță de la El, dacă ne consideră potriviți pentru atingerea scopurilor Sale, cuvântul și puterea de a făptui. Dar în nici un caz nu putem să-I prescriem noi, după judecata noastră proastă, ce să ne dea înainte de toate și ce să hotărască!

7. Căci, dacă nu am ști cine este, L-am putea trata ca pe un om de soiul nostru. Dar, pentru că știm cu toții prea bine cine este, asta nu mai merge! Pentru că astfel nu am dovedi decât fie că încă suntem foarte proști, fie că ne credem deja mai deștepți decât El! Gândiți-vă bine și spuneți-mi dacă - în fond - nu am judecat bine?!”

8. Matael: “Nici nu se mai pune problema - ai deplină dreptate! De fapt, părerea mea nu exprima altceva decât convingerea la care ajunsesem eu însumi privitor la cele necesare pentru a ajuta omenirea să ajungă la lumina vieții și să rămână acolo. Dar, în același timp, mi-am dat seama că voi doi, și mai ales prietenul Murel, ați judecat cu mult mai limpede decât mine. De altfel, cred că noi trei nu suntem lipsiți de bunăvoință, iar Domnul însuși va face tot ce e mai bine! Dar acum, prieteni, să vorbim despre altceva!”

Author:  Acustic [ 24.5.2014, 02:12 ]
Post subject:  Capitolul 231 - Despre uciderea Domnului și viitorul ucenicilor Săi

Capitolul 231
Despre uciderea Domnului și viitorul ucenicilor Săi

1. Matael a spus: “Cum va suna povestea aceasta la Ierusalim? Cunoaștem cu toții obscurantismul Templului, nelimitata lui dorință de putere, avariția, precum și dușmănia pe care le-o poartă în ascuns romanilor. Dacă Domnul ar merge totuși odată la Ierusalim - așa cum s-a putut înțelege uneori din spusele Sale - ce față ar face Templul și ce față ar face Irod cel avid de putere și de o viață ușoară și îmbelșugată?!

2. Eu surit de părere că faptul ar produce o agitație nemaipomenită la Ierusalim! Se va pune problema dacă e de preferat o ploaie de foc dintre cer sau fuga din orașul pierzaniei, pentru a evita o insultă din cele mai infame! Și una și alta vor folosi prea puțin! Căci unde a apucat Satana să-și construiască cuibul, acolo nu vor mai ieși porumbei din găoace, așa cum în găurile șerpilor nu cresc găini. Oricine și orice ar face, Satana rămâne Satana atât timp cât din acest pământ mai există chiar și un singur fir de nisip. Ce părere aveți?”

3. Philopold: “Asta, mărite prietene, mi se pare mult deasupra orizontului cunoașterii noastre! Duhului atotputernic și preaînțelept al lui Dumnezeu Îi este totul cu putință; prin urmare, Lui îi este posibilă și îmblânzirea Ierusalimului! Privește la mândrul oraș al Cezareii lui Filip! Unde și ce este el acum, trufașul, care începuse să-și paveze străzile cu aur și nestemate?! Vei găsi doar o grămadă jalnică de dărâmături! Crezi că Domnul nu va face la fel și cu desfrânatul Ierusalim?

4. Eu îți spun ție: într-o sută de ani nimerii nu va mai putea să arate locul în care s-a ridicat mândrul Ierusalim! Dar, după cum bine a zis Murel, să lăsăm și asta, căci Domnul va ști cel mai bine ce este de făcut!

5. Pe noi să nu ne preocupe altceva decât să rămânem noi înșine în lumina Domnului. De toate celelalte se va ocupa El și le va aranja cel mai bine! Nu sunteți și voi de aceeași părere?”

6. Matael: “Toate sunt așa cum tocmai au spus Murel și Philopold. Dar eu mai știu ceva ce voi doi probabil nu știți; o știu din gura Domnului însuși, și tocmai pentru că o știu am vorbit către voi așa cum am vorbit.

7. Domnul se va duce la un moment dat la Ierusalim, își va predica învățătura acolo și va face semne mari. Asta va aduce Templului pagube mari, drept care acesta va fi cuprins de o furie teribilă și va încerca să-L prindă pe Domnul și să-L ucidă - o faptă pe care ar comite-o cu cea mai mare bucurie chiar și acum. Și ascultați! Domnul se va lăsa prins de Templu și omorât trupește! Acestea sunt propriile Sale cuvinte.

8. Dar va rămâne doar trei zile într-un fel de moarte aparentă - doar trupească, desigur - apoi va învia, și abia atunci va distruge noaptea și judecata ei. Abia de atunci înainte le va da apostolilor Săi adevărata putere, le va da puterea spiritului Său, a înțelepciunii Sale și a iubirii.

9. Pe cei doisprezece ucenici apropiați ai Săi, care sunt și au fost martorii tuturor celor petrecute, îi va trimite cu siguranță în lume, pentru a-i propovădui sfânta Evanghelie.

10. Dar ce se va petrece din acel moment cu noi? Fiindcă noi nu am fost martori de la început, oare ne va acorda și nouă harul Său? Ei bine, eu cred că sigur așa va fi! Dar ce se va întâmpla apoi cu noi? De voi doi e mai ușor, și într-un fel aveți de ce să râdeți, dar eu trebuie să plec, poate mâine sau poimâine, departe de aici, în zonele reci ale Pontului, unde va trebui să îndrum și să conduc popoarele barbare de acolo, și nu voi mai putea fi martorul a ceea ce va învăța și înfăptui Domnul de acum înainte! Cine îmi va aduce vești și cine îmi va spune dacă felul meu de a conduce popoarele va fi conform voinței dumnezeiești?”

Author:  Acustic [ 24.5.2014, 02:15 ]
Post subject:  Capitolul 232 - Conștiința îngerilor și influența lor

Capitolul 232
Conștiința îngerilor și influența lor

1. Rafael, care evident că nu dormea, li s-a alăturat acum celor trei și i-a spus lui Matael: “Tu crezi că noi, nenumăratele spirite-înger, și - acum - în special eu, Îl slujim pe Domnul doar pe dâmbul acesta?

2. Iată, la fel ca acum, în fața ochilor tăi, noi Îl slujim mereu și Îi purtăm voința de la o nemărginire la alta, și poți fi sigur că te vom găsi în țara ta de la Pont și îți vom spune ceea ce va trebui să știi conform rânduielii lui Dumnezeu! Petreacă-se orice, dacă voia îți va fi neschimbată, vei fi înștiințat pe dată de tot ce-ți trebuie și deocamdată nici nu îți trebuie mai mult.

3. Dar dacă, în calitatea ta de rege, ai cădea în obișnuita trufie a stăpânitorului și astfel te-ai înturna de la Domnul și de la noi, atunci sigur că nu ai mai afla nimic despre împărăția Domnului și despre nesfârșitul Său har.

4. Așadar, tu nu te îngriji de nimic altceva decât să rămâi în harul și iubirea Domnului și toate celelalte vor veni de la sine spre tine!

5. Dacă te-ai putea convinge tu însuți de tot ceea ce Domnul însuși va mai face pe acest pământ, dar apoi te-ai lăsa totuși ademenit de această lume, într-un fel sau altul, atunci cele văzute și auzite ți-ar folosi la fel de puțin ca și când nu ai fi văzut și auzit nimic. Dar dacă, de acum încolo, vei păstra grația și iubirea Domnului, nelăsându-te orbit de lume, ci iubindu-L pe Domnul mereu mai presus de orice, și pe toți semenii tăi ca pe tine însuți, atunci vei fi inițiat în tot ceea ce va face Domnul, chiar dacă te vei afla în cel mai îndepărtat colț al lumii. Vei fi inițiat în măsura în care va fi necesar pentru mântuirea sufletului tău, pentru că nu tot ceea ce va voi și va dispune Domnul în toată nemărginirea este necesar pentru mântuirea sufletului tău!

6. Iată, Domnul poruncește tot timpul câte ceva pe câte una dintre nenumăratele lumi, dar lucrul acela este bun numai pentru lumea aceea, nicidecum pentru mântuirea sufletului tău! De asemenea, Domnul poruncește și pentru această lume lucruri care nu te privesc în nici un fel. Dar din ceea ce va porunci pentru mântuirea sufletului omenesc, nu-ți va fi ascuns nimic! Ești mulțumit cu aceasta sau nu?”

7. Matael: “Sublimul meu prieten din cerurile lui Dumnezeu! Sunt pe deplin mulțumit și nu mai vreau nimic altceva decât să fiu mustrat de tine dacă prin faptele mele mă voi îndepărta de Domnul și de rânduiala Sa! Căci un avertisment primit la timp face mai mult decât toate comorile din lume!”

8. Rafael: “Și asta s-ar fi petrecut mereu chiar și fără să-mi ceri. Pentru că, iată, fiecare om are un fel de organ spiritual în inima sa, care este mereu deschis pentru noi, îngerii, și în care putem pătrunde nestingheriți! Acest «organ» reprezintă întotdeauna noțiunile simple: bun-rău, adevărat-neadevărat, drept-nedrept, iar în limbajul moralei, el se numește simplu: conștiință.

9. Dacă slujești mereu binele, adevărul și dreptatea, atunci noi atingem partea bună, pozitivă a conștiinței, și în tine ia naștere sentimentul recompensator că faptele și vorbele tale au fost bune și drepte.

10. Dar dacă faptele tale nu au fost bune și drepte, atunci noi atingem cealaltă parte a conștiinței, și te va cuprinde o teamă care îți va spune că ai ieșit din rânduiala divină.

11. Pe această voce te poți baza oricând; ea nu te va înșela niciodată, decât, eventual, dacă îți lași conștiința să-și piardă în așa măsură sensibilitatea încât să devină prea materială și să nu mai perceapă atingerea noastră. Dar dacă se petrece așa ceva, partea spirituală a omului este ca și pierdută! Cu tine însă sigur nu va fi așa, pentru că tu deja ai primit foarte mult din mila și iubirea Domnului, care te-a transformat și te-a refăcut în întregime, la fel ca și pe tovarășii tăi. Sufletul tău probabil că este cel vechi, în care iubirea Domnului a început să scânteieze ca spirit al Său, dar carnea ta bătrână și rea a fost transformată de Domnul, ca să nu-ți apese sufletul.

12. Ar trebui să-ți dorești prea mult în inima ta să te desprinzi de Domnul, dar atunci și carnea ta s-ar sălbătici, așa cum s-a petrecut cândva cu Essau, căruia, împotriva voinței părintelui său, vânătoarea de animale sălbatice îi făcea mai mare plăcere decât păzirea turmelor blânde ale tatălui. Dar, în cazul tău, chiar și o astfel de sălbăticire este cu neputință, pentru că sufletul tău este deja prea mult pătruns de spiritul iubirii pentru Dumnezeu.

13. În scurt timp, iubirea ta pentru Domnul va crește, dacă îți vei iubi semenii din ce în ce mai mult, și va deveni una cu sufletul. Atunci vei fi renăscut în spirit și în adevăr, vei intra în căsătoria spirituală cu iubirea primordială întru Dumnezeu și vei deveni astfel una cu ea.

14. Abia atunci iubirea lui Dumnezeu pentru tine va lua ființă și va căpăta o formă, și vei putea oricând să-L vezi pe Dumnezeu și să-I vorbești, și atunci Domnul va fi și va rămâne veșnic îndrumătorul și învățătorul tău, și Îl vei vedea trupește și Îl vei simți în inima ta ca și acum. Și atunci probabil că nu se va mai putea să te îndepărtezi de Domnul în inima sau în cunoașterea ta, pentru că și în voia și în cunoașterea ta vei fi una cu Tatăl, ca un adevărat fiu al Său. Înțelegi aceste lucruri?”

15. Matael: “Da, înțeleg foarte bine și sunt pe deplin liniștit acum!”

Author:  Acustic [ 24.5.2014, 02:21 ]
Post subject:  Capitolul 233 - Meteoritul

Capitolul 233
Meteoritul

1. În timp ce Matael voia să mai spună ceva, un meteorit mare și foarte strălucitor a trecut foarte aproape de pământ, fiind însoțit în zborul său rapid de un zumzet neobișnuit, foarte clar, căci se afla la o înălțime de numai opt sute de stânjeni. În urma meteoritului se vedea o coadă lungă, care parcă se târa după el. Toți trei s-au speriat în fața acestei apariții și l-au întrebat pe înger despre ce era vorba.

2. Îngerul însă, în loc să le dea imediat un răspuns și o explicație, a țâșnit în direcția meteoritului și, în câteva clipe, l-a adus jos, sub forma unei bile cam grosolane cu un diametru de doi stânjeni și jumătate, pe care a așezat-o pe un loc liber, după care a spus către cei trei: “Acum veniți încoace și priviți fără teamă această apariție. Nimănui nu i se va clinti sau arde nici un fir de păr de pe cap!”

3. Cei trei s-au ridicat și s-au apropiat cu mare sfială de meteoritul care era încă foarte strălucitor, în preajma lui, ei au simțit un miros puternic de sulf. Meteoritul însuși arăta ca o piatră ponce, iar din porii mai mari țâșneau flăcări alb-albăstrui care provocau un fel de șuierături, pârâituri și un ușor țiuit straniu. Câte o flăcăruie mai era luminoasă, altele însă erau deja aproape stinse.

4. Abia acum Matael l-a întrebat pe înger: “Ce obiect mai este și acesta, cum și unde a luat naștere? Pare să fie o masă destul de solidă și trebuie să aibă o greutate mare pentru puterea noastră omenească. Haide, iubite prietene ceresc, explică-ne puțin!”

5. Îngerul i-a răspuns: “Acest bulgăre mai era o parte a soarelui nu cu mult timp în urmă. Printr-un mare crater de foc, foarte zbuciumat, el a fost aruncat împreună cu alții în spațiul cosmic, cu o putere neînchipuit de mare. Ca din întâmplare, el a luat direcția spre acest pământ. Cu o viteză mai mare decât cea a fulgerului, a zburat prin eter și - pe deasupra capătului celuilalt al continentului Europa - a ajuns în atmosfera pământului, pe care a străbătut-o mai întâi doar la suprafață. Dar când, în momentul următor, a pătruns în atmosferă și a întâlnit rezistența tot mai mare a atmosferei din ce în ce mai dense a pământului, viteza lui s-a micșorat foarte mult. Până aici, el a parcurs în doar patru secunde douăzeci de ore de drum. Cu toate acestea, când am ajuns eu la el aproape trecuse de Asia, și în zece secunde ar fi căzut în marele ocean planetar. Dar așa a vrut Domnul, să căpătați o lămurire și în privința aceasta și să nu mai credeți că zboară vreun spirit rău pe deasupra pământului, pentru a-l distruge și a face pagube oamenilor. Acum îl aveți în fața voastră pe «spiritul cel rău» și puteți vedea că acesta este un fenomen foarte natural printre corpurile cerești.”

6. Murel: “Dar cum se face că în aer strălucea atât de puternic, iar acum devine din ce în ce mai mat?”

7. Rafael: “Strălucirea puternică se datorează deplasării rapide prin aer. El se freacă foarte puternic de particulele aerului și le apasă foarte tare, pentru că acestea nu se pot feri destul de repede din calea sa. Dar aerul, așa cum e aici, se aprinde dacă e presat sau apăsat prea tare. Și, pentru că aerul se aprinde pe întreaga traiectorie a unui astfel de meteorit, în punctul în care se află el e întotdeauna o lumină ca de fulger, iar pentru că în spatele lui rămâne un spațiu gol, fără aer, ai cărui pereți sunt încă aprinși, se vede mereu o coadă înflăcărată, care în sine este doar o aparență, nu o realitate.

8. Priviți cât de fierbinte este această masă și veți înțelege ușor lucrurile pe care vi le-am explicat acum! Vă mai pot face o demonstrație, într-un mod foarte natural, și anume, pot să iau o piatră de aici, să o arunc în aer cu viteza fulgerului, iar, după câteva clipe, spirite care mă slujesc o vor aduce înapoi. Atunci vă veți putea convinge cum această piatră de doar câteva livre strălucește la fel de tare cum a strălucit acest meteorit mai înainte.”

9. Spunând aceasta, Rafael a aruncat piatra în aer cu o forță înspăimântătoare, iar spiritele care-l slujeau au făcut-o să se rotească timp de câteva clipe cu o viteză mai mare decât a fulgerului la o înălțime de numai câțiva stânjeni. Pe lângă faptul că producea un vuiet puternic, ea strălucea atât de tare încât toată zona era luminată până departe ca ziua, iar cei trei nu vedeau altceva decât un cerc luminos ca un soare, deoarece mișcarea era atât de rapidă încât ochiul omenesc nu o putea localiza.

10. După câteva clipe piatra a fost așezată de spiritele ajutătoare în fața celor trei privitori, fiind încă foarte fierbinte, și Rafael a spus: “Acum, după ce ați urmărit acest experiment rapid și ușor, găsiți vreo deosebire între acest meteorit artificial și cel natural?”

11. Matael: “Nu, este întru totul același lucru, doar volumul diferă, natural. Dar în mintea mea apare totuși o întrebare: tu ești unul dintre cele mai puternice spirite îngerești și știu, pentru că ne-ai dat deja câteva probe ale indescriptibilelor tale îndemânări și puteri, că ți-ar fi foarte ușor să arunci o astfel de piatră cu cea mai incredibilă forță și iuțeală, așa încât aerul, foarte puternic presat din cauza vitezei pietrei, să se încingă și să încingă în cel mai scurt timp și piatra. Pentru asta ești unul dintre cele mai puternice spirite-înger, care ar putea să se joace cu corpurile cosmice cum ne jucăm noi cu alunele, și ai putea să azvârli într-o clipă chiar și un soare într-o asemenea adâncime a spațiului creației, încât unui fulger să-i ia de o sută de mii de ori o sută de mii de ani ca să-l ajungă! Pentru un asemenea experiment ți-a fost dată așadar de Dumnezeu forța, puterea pe care noi n-o putem pricepe încă. Dar cum poate soarele, un corp natural inert, să dezvolte din sine o asemenea forță?”

Author:  Acustic [ 24.5.2014, 02:26 ]
Post subject:  Capitolul 234 - Natura materiei

Capitolul 234
Natura materiei

1. Rafael a spus: “O, dar tu crezi că în cer nu există spirite ajutătoare? Ascultă ce îți spun și ascultați și voi, ceilalți. Nici în soare, nici pe pământul acesta nu se petrece nimic fără cel puțin un spirit ajutător. Pentru că, în fond, tot ceea ce poți vedea și tot ceea ce poți atinge este spirit. Chiar și materia cea mai brută este spirit, suflet, dar numai într-o formă constrânsă. Dacă ofensezi spiritele ascunse adânc în materie prin zbor, împingere sau presiune, ele te vor face repede să le simți puterea!

2. Iată, aerul este ceva foarte blând și delicat, dar dacă este scos din echilibrul său și tulburat prea mult în liniștea sa, printr-o lovitură puternică sau prin presiune, el devine capabil să smulgă clin rădăcini cele mai groase și mai puternice trunchiuri de copac, să facă pământul să se cutremure, să se aprindă în mii de fulgere pustiitoare, transformându-se astfel într-un element înfiorător!

3. Dar cine se dezlănțuie atunci cu atâta furie în și prin aer? Tocmai spiritele și sufletele înlănțuite care se odihnesc în el și care îl compun de fapt!

4. Lovește tu cu putere două pietre una de alta, iar spiritele robite în ele își vor face imediat simțită prezența, și toată masa pietrelor, oricât de tare ar fi, va fi distrusă și transformată în particule minuscule de praf, ceea ce va produce și o sumedenie de fenomene luminoase!

5. Ia niște apă și supune-o unei presiuni cât mai mari! Mai întâi vei obține o bucată de gheață, foarte compactă, care va distruge fără nici o manifestare zgomotoasă vasul care o cuprinde, oricât de solid ar fi acesta; iar dacă ai putea să supui gheața unei presiuni și mai mari, ea s-ar dizolva brusc într-un abur de foc și ar distruge cu cele mai înfiorătoare trosnituri tot ce i-ar sta în cale!

6. Sigur că, atât timp cât spiritele naturale exilate în materie nu sunt ofensate, ele stau ca moarte și acceptă să li se facă orice și să ia orice formă. Dar dacă sunt prea mult deranjate în liniștea lor, prevăzută de ordinea divină, atunci vai de cel care se află prin apropiere!

7. Însă prezența spiritelor în materie poate fi recunoscută foarte ușor. Dacă sunt constrânse la o activitate ieșită din comun, aceasta va fi însoțită întotdeauna de fenomene luminoase proporționale cu intensitatea activității spiritelor. Cu cât mai puternică este luminozitatea, cu atât mai intensă va fi activitatea spiritelor ieșite din inerție (*).

8. Cât de active sunt, prin urmare, spiritele aerului solar, mai ales cele de la suprafața soarelui, o demonstrează lumina lui puternică.

9. Și, pornind de la intensitatea luminii soarelui, vă puteți da oarecum seama de violența cu care este azvârlită o asemenea bucată din soare în timpul marilor erupții, când spiritele materiei sale se găsesc într-o stare de profundă neliniște și de intensă activitate.

10. Da, vă asigur că nu rareori în interiorul uriașului soare se produc erupții atât de puternice încât forța lor ar putea arunca încoace și încolo bulgări de mărimea acestui pământ, cu aceeași ușurință cu care aici vântul se joacă cu firele de nisip! Acum ar trebui să pricepeți foarte ușor cum și cu câtă ușurință a ajuns acest bulgăre din soare pe pământ!”

11. Murel: “Dar dacă lucrurile stau astfel, și de asta nu ne putem îndoi, atunci acest bulgăre are o valoare inestimabilă și ar trebui dus într-un muzeu, ca amintire veșnică a unui eveniment ieșit din comun!”

12. Rafael: “Atunci ar trebui să pui tot pământul într-un muzeu, căci și el provine tot de unde a venit bulgărele acesta!”

13. Murel: “Dacă lucrurile stau așa, ce trebuie să credem despre Facerea scrisă de Moise?”

14. Rafael: “În problema aceasta, adresează-te prietenului Matael, e domeniul lui, iar Philopold are și el cunoștințe valoroase!”

(*) - (Vezi și „Mărturii despre natur㔠de Jakob Lorber și „Secretele Vieții” n.r.)

Author:  Acustic [ 24.5.2014, 02:32 ]
Post subject:  Capitolul 235 - Geneza (textul mozaic) - sensul acesteia. O experiență suprasenzorială trăită de Matael.

Capitolul 235
Geneza (textul mozaic) - sensul acesteia. O experiență suprasenzorială trăită de Matael.

1. În continuare, Murel i-a pus aceeași întrebare lui Matael, șl acesta I-a răspuns: “Ce spune Moise despre Geneză, nu are nici o legătură cu crearea lumii, ci doar cu formarea omului, începând din leagăn și până la desăvârșirea sa. Așadar, se sugerează acolo și întemeierea bisericii lui Dumnezeu pe pământ până în timpurile noastre, și de acum înainte până la sfârșitul lumii.

2. Prin «cer și pământ» trebuie înțeles noul om de pe pământ, chiar în momentul nașterii sale. «Cerul» se referă la capacitățile sale cele mai Intime, ascunse, spirituale, iar «pământul» gol și pustiu semnifică omul nou-născut al naturii, aproape inconștient de existența sa; acesta este primul stadiu al omului.

3. Cu timpul, copilul ajunge la conștiința de sine și începe să viseze și să gândească. La asta se referă expresia: «să se facă lumină» - să se facă lumină în om ca să știe că este; acesta este cel de-al doilea stadiu.

4. Și tot așa, se trece prin toate celelalte zile ale Facerii, până la stadiul odihnei, stadiul desăvârșirii omului! Spune-mi dacă începi să pricepi ceva!”

5. Uimit la culme de înțelepciunea lui Matael, Murel a spus: “Ei bine, prietene, această înțelepciune n-aș fi bănuit-o niciodată la tine! A, în modul acesta, pe care de acum înainte îl voi considera singurul corect, aș vrea să-mi explici toată Scriptura! Da, trebuie multe ca un suflet omenesc să pătrundă în aceste profunzimi ale înțelepciunii! Dar cum ai ajuns până acolo?”

6. Matael: “Prietene Murel, în locul în care ne aflăm, întrebarea aceasta nu se mai pune! Domnul este aici, printre noi; tot aici este și un înger din ceruri, care sigur a fost martor al întregii creații materiale! Eu însumi am fost deja din tinerețea mea un învățat al Scripturii, în Templu, de aceea am și fost trimis ca apostol la samariteni. Dar încă înainte de a putea schimba o vorbă cu samaritenii, Iehova mi-a stricat socotelile. Am ajuns în mijlocul unor tâlhari de drumul mare și a trebuit, pentru a-mi păstra viața, să devin și eu un tâlhar fioros.

7. Și, pentru că mă vedeam atât de părăsit de Dumnezeu, eram foarte supărat. La început mi-am pierdut credința și am început să consider întreaga Scriptură o lucrare a minții omenești. Dar o apariție ciudată mi-a arătat că lucrurile stau altfel.

8. Într-o noapte în care stăteam singur de strajă în fața odioasei peșteri a tâlharilor, a venit la mine un bărbat foarte sobru. L-am străpuns imediat cu lancea. El însă mi-a spus: «Nu te mai osteni cu jalnica ta armă, căci un spirit nemuritor nu va fi în veci ucis de arma unui muritor! Eu sunt duhul lui Avraam și te întreb: de ce L-ai părăsit pe Dumnezeu și vrei să-I prigonești numele?»

9. Iar eu, Matael, i-am răspuns plin de furie: «De ce m-a prigonit Dumnezeu mai întâi, când eu am fost trimis în numele Său la samariteni, ca să-i câștig pe toți de partea Templului!? Intenția mea a fost cinstită și curată în fața lui Dumnezeu și în fața tuturor oamenilor, pentru că era cinstită și curată în fața conștiinței, mele. Dumnezeu mi-a dat de la începutul existenței mele doar conștiința mea de judecător, iar eu am trăit drept în fața acestui aspru judecător. Nu eu singur m-am trimis la samariteni, ci Marele Preot - în calitatea sa de locțiitor al lui Moise și al lui Aaron.

10. Dacă nu a fost drept că am fost trimis la samariteni, înțelepciunea lui Dumnezeu nu trebuia să mă pedepsească pe mine, ci doar pe acela care mă trimisese. Dar, deoarece i-a cășunat pe mine, nevinovatul, din clipa aceea am devenit cel mai mare dușman al lui Iehova, al cărui apostol îmi pari a fi tu, duhule!»

11. Atunci duhul a spus, cu o figură mai aspră: «Cunoști puterea și mânia lui Dumnezeu? Cum vrei tu, vierme nevolnic care te zbați în praful drumului, să-L înfrunți pe Dumnezeu?! Oare crezi că nu te poate ajunge puterea Lui și nu te poate nimici ca și când niciodată n-ai fi fost aici?!»

12. Eu am spus: «Asta poate cu siguranță, căci pentru existența pe care o am acum nu pot primi decât să blestem veșnic! Dar dacă eu nu mai sunt, atunci și dreapta mea furie și înverșunarea mea ar avea un veșnic sfârșit!»

13. Duhul cel sobru a spus însă: «Nu Îi poți porunci lui Dumnezeu să te distrugă! El te poate chinui cu durerile și necazurile cele mai înspăimântătoare, și atunci ai vedea până când te poți opune atotputerniciei Lui!»

14. Atunci am spus, plin de mânia cea mai vie: «Dumnezeu poate face asta, dacă Îi face o plăcere deosebită să chinuie o creatură doar pentru a-i arăta atotputernicia Sa! Dar te asigur, duhule, că Dumnezeu, de-ar fi de o mie de ori mai puternic decât este, nu-mi va înfrânge firea nici cu toate chinurile care Îi pot trece prin cap!

15. Prin bunătate, blândețe și dreptate dovedită poate face din mine ce vrea, poate face din mine mielul mieilor; prin mânia Lui însă, doar un diavol al diavolilor! Până acum, atotputernicia lui Dumnezeu nu mi-a dat altceva decât o viață chinuită, pentru care nu-I voi mulțumi niciodată. Dacă vreodată Îi va trece prin minte să aibă milă de mine și să repare răul pe care mi l-a făcut dintr-un capriciu de ființă atotputernică, atunci Îi voi fi recunoscător! Dar acum, când lucrurile stau așa cum stau, sunt cel mai mare dușman al lui Iehova. Pentru că în numele Său am plecat, cu cele mai bune intenții, de la Ierusalim spre Samaria, ca să propovăduiesc acolo slava și lauda Sa, iar El i-a lăsat pe diavoli să mă prindă și să mă biruie!

16. Poate că trimiterea mea acolo nu I-a fost pe plac! Dar dacă l-a putut dojeni pe falsul profet Bileam prin măgarul său, de ce nu ne-a dojenit și pe mine și pe tovarășii mei prin măgarii noștri, care ne purtau pe noi și bagajele noastre?!

17. Răspunde-mi sau te va lovi din gura mea un blestem cum n-a mai fost altul rostit pe acest pământ!» Atunci duhul a pierit, iar eu m-am prăbușit la pământ fară simțire!”

Author:  Acustic [ 24.5.2014, 02:40 ]
Post subject:  Capitolul 236 - Cum pot fi înțelese încercările. Domnul în inima noastră

Capitolul 236
Cum pot fi înțelese încercările. Domnul în inima noastră.

1. Matael: “Din clipa aceea mi-am pierdut conștiința limpede și, atât cât îmi pot aminti, trupul meu a fost luat în stăpânire de duhurile cele mai rele, iar eu am devenit spaima întregului ținut! Carnea mea nu era străpunsă de nici o lance și de nici o suliță, și cele mai groase lanțuri zburau de pe mâinile mele ca paiele. Mi-era totuna dacă mă luptam cu un singur om sau cu o mie. Cei care puneau mâna pe mine erau cumplit maltratați și mulți dintre ei - ucișii Dar sufletul meu adormit nu știa nimic din toate acestea!

2. S-a împlinit însă voința lui Dumnezeu - am fost prinși de romani și alaltăieri am fost aduși aici, unde Domnul m-a izbăvit de chin. Sufletul meu s-a trezit, iar Moise este din nou acum în el la fel ca înainte. Iar Domnul a luminat toate cărările întortocheate ale inimii mele, și - ascultă! - abia acum i-am înțeles pe Moise și pe profeți!

3. Dacă duhul lui Avraam ar veni acum la mine, cu siguranță aș vorbi cu el o altă limbă decât acum cinci ani! Nu îți pot spune cu precizie când s-a petrecut, dar au trecut sigur câțiva ani de atunci. Acum știi cum am ajuns să înțeleg Scriptura!

4. Nu doresc nimănui să ajungă la Moise pe calea pe care am ajuns eu, pentru că acum există una mai ușoară. Dar pentru că tu, Murel, m-ai întrebat într-un fel cum am ajuns să înțeleg cărțile lui Moise atât de limpede, a trebuit să-ți arăt drumul trist pe care l-am străbătut, iar restul ți-l poți închipui și singur!

5. Cealaltă cale, incomparabil mai ușoară, este acum mila Domnului, care îți poate da în câteva clipe ceea ce eu ani câștigat mergând pe calea plină de spini.

6. Dar iată-l aici pe îngerul Domnului! Intreabă-l pe el, și el îți va spune cât adevăr cuprinde povestea mea și a celor patru tovarăși ai mei. Ce spui acum de toate acestea?”

7. Mure!: “O, prietene Matael, ai suferit îngrozitor de mult și ai avut un curaj care cu greu și-ar găsi pereche pe lume! Ai fost diavol, ce-i drept, și totuși inima ta nu era stricată, pentru că tânjea după adevăr, dreptate și iubire, și până la urmă a primit ceea ce și-a dorit. Căci Domnul nu lasă să piară o inimă de bună credință!

8. Dar de ce a fost Domnul atât de sever cu tine și cu cei patrii tovarăși ai tăi?! Căci mi-e greu să cred că trimiterea voastră în Samaria, în scopul convertirii samaritenilor la credința Ierusalimului, ar fi fost singura cauză a necazului vostru! Aici se ascunde altceva!”

9. Matael: “Fără îndoială, dar nici astăzi nu știu ce și, ca să-ți spun drept, nici nu mi-am dorit până acum să aflu, dar acum mi-ar plăcea să primesc un strop de lumină și în chestiunea aceasta! Rafael ar putea să ne lumineze puțin, nu-i așa, dacă ar fi dispus!?”

10. Rafael: “Nu depinde nici acum și niciodată de mine sau de dispoziția mea, ci doar de voia Domnului, căci existența mea nu e nimic altceva decât voința pură a Domnului, și dorința ta va fi cu siguranță îndeplinită!”

11. Matael: “N-ar fi nici o problemă dacă Domnul n-ar dormi, dar El doarme acum și n-ar fi potrivit să-L trezim pentru atât!”

12. Rafael: “Ești încă destul de slab! Sigur că trupul Său doarme acum un pic; dar sufletul și spiritul Său etern și preasfânt - niciodată! Ce s-ar petrece cu toată Creația dacă Domnul ar uita de ea chiar și o singură clipă?! Într-un moment fugar s-ar termina cu ea cu totul, n-ar mai exista nici un soare, nici o lună, nici o stea în toată eterna nemărginire și nici un pământ care să te poarte, nici un înger și nici un om nu ar mai putea exista cu de la sine putere!

13. Toate care sunt aici sunt menținute mereu de voința atotputernică, constantă și neschimbată a Domnului, fără de care nici o existență nu este cu putință.

14. Așadar, dacă lucrurile stau astfel și nicidecum altfel, cum de poți să crezi că El ar putea să doarmă vreodată și să nu fie conștient de ceea ce are nevoie nesfârșita Sa Creație în fiecare clipă a existenței sale?

15. Domnul știe foarte bine ce gândești și ce vrei tu acum. Căci, deoarece eu o știu, Domnul trebuie să o știe cu mult înaintea mea, pentru că altfel eu nu aș putea s-o știu! Căci tot ceea ce știm și cunoaștem noi, îngerii, știm și cunoaștem doar prin Domnul. Iar acum știu de toate încercările și probele grele la care ai fost supus. Cine altul, în afară de Domnul, ar putea să mi le reveleze? Nici tu și nici gura sau mintea vreunui alt spirit, pentru că eu nu aș putea desluși toate acestea fără voința și fără mintea Domnului!

16. Dar, așa cum eu pricep, cunosc și știu totul din Domnul, așa poți și tu - dar sigur că numai în măsura în care ești capabil de asta în inima ta!

17. Întreabă-L așadar pe Domnul în inima ta, și vom vedea dacă inima ta nu va primi nici un răspuns!”

Author:  Acustic [ 24.5.2014, 02:48 ]
Post subject:  Capitolul 237 - Motivele grelelor încercări ale lui Matael

Capitolul 237
Motivele grelelor încercări ale lui Matael

1. Acum, Matael Mi-a pus în inima lui întrebarea pe care o formulase înainte, iar Eu i-am pus în aceeași clipă în inimă acest răspuns, pe care el l-a transmis imediat celor trei, astfel: “Domnul a fost cu samaritenii după ce s-au despărțit de doctrina otrăvită a Ierusalimului și s-au întors la învățătura curată a lui Moise și Aaron. Iar tu, Matael, erai un vorbitor puternic, cu experiență, și erai de neînduplecat când îți propuneai ceva. Domnul știa asta și a văzut că ai fi făcut multă pagubă printre samaritenii de o credință mai curară dacă ai fi început să vorbești cu ei. De aceea, Domnul te-a lăsat să nimerești, împreună cu tovarășii tăi, în mijlocul celor mai rău famați tâlhari, știind bine că nu vei scăpa de ei până când firea ta îndărătnică nu va deveni moale și maleabilă, Câtă vreme ai fost, cu conștiința limpede, tâlhar printre tâlhari, firea ta nu a vrut să se plece; dimpotrivă, ai făcut un plan foarte șiret și i-ai convins pe cei cincizeci de hoți să îmbrățișeze, împreună cu femeile și copiii lor, doctrina fundamental greșită a Ierusalimului, pentru că în ea au găsit chiar o garanție și un azil sigur pentru meșteșugul lor tâlhăresc.

2. Dar, după ce i-ai adus atât de departe încât i-ai convins să năpădească a doua zi împreună cu voi Samaria, unde, spre binele Ierusalimului și al tău personal, să introduceți, cu cea mai neînduplecată asprime, doctrina Ierusalimului și să-i treceți pe toți adversarii prin ascuțișul sabiei, Dumnezeu a îngăduit să fii dojenit, de duhul lui Avraam.

3. Cum însă nici această apariție nu a reușit să-ți schimbe gândurile, Domnul a lăsat sufletul tău să se ascundă în carnea lui, iar trupul tău să fie luat în stăpânire de mulți diavoli. Începând de atunci, ai devenit, împreună cu tovarășii tăi, spaima ținutului!

4. Chiar și cei cincizeci de apostoli-tâlhari care te ascultaseră până atunci au fugit din regiunea aceea și s-au făcut oameni cumsecade și, pentru că au înțeles foarte bine ce grozăvie se abătuse asupra ta și asupra celor patru tovarăși ai tăi din cauza planului vostru de a-i converti pe samariteni, au renunțat și ei la orice intenție de a-i aduce pe aceștia la dogma Ierusalimului.

5. Și iată cum Domnul ți-a stricat socotelile proaste într-un mod foarte eficient și favorabil însănătoșirii tale și te-a lăsat apoi prins în judecata iadului până când în sufletul tău a apărut un licăr de maleabilitate.

6. Domnul însă știa de unde venea sufletul tău și știa și de ce era atât de îndărătnic, și de aceea a lăsat să vină asupra lui acest rău al răului, pentru că altfel nu s-ar fi îndreptat niciodată.

7. Există, la o mare depărtare de aici, un pământ (o lume) printre celelalte planete care se rotesc în jurul soarelui acestuia, pe care până acum nu prea l-a văzut ochiul nici unui cunoscător de stele. Pe acest pământ (numit Uranus) trăiesc oameni foarte îndărătnici care, odată ce au făcut un plan și au luat o hotărâre, nu se abat de la acestea și nu pot fi îndreptați spre altceva până nu ajung acolo unde și-au propus. Și, de pe lumea aceea, unele suflete care și-au împlinit sorocul sunt trimise și se întrupează pe pământul acesta, pentru a deveni copii ai lui Dumnezeu, dar păstrează și aici foarte mult din îndărătnicia lor.

8. Și tu ești oarecum un astfel de străin pe pământul acesta; după sufletul tău te tragi de acolo și de aceea ai fost atât de îndărătnic și de neînduplecat în hotărârea ta.

9. Pentru a îndupleca acest suflet al tău și a modela natura lui străină acestui pământ astfel încât să devină sensibilă la adevărul adevărat și liber din Dumnezeu, pentru a se putea contopi cu iubirea divină și a câștiga prin ea calitatea deplină de copil al lui Dumnezeu, aceasta a fost singura cale adevărată și eficientă.

10. A fost nevoie ca sufletul tău să capete o oarecare maturizare în iadul duhurilor și sufletelor acestui pământ, asemenea sufletelor copiilor acestui pământ. A trebuit să treci astfel prin poarta cea îngustă, pentru a putea urca apoi ca o sevă înnobilată spre regiunile mai înalte ale vieți. Astfel stai acum în fața lui Dumnezeu, Domnul întregii vieți.”

Author:  Acustic [ 24.5.2014, 02:55 ]
Post subject:  Capitolul 238 - Cuvântul interior. Motivul întrupării Domnului în om.

Capitolul 238
Cuvântul interior. Motivul întrupării Domnului în om.

1. După ce Matael le-a transmis celor trei acest răspuns pus în inima sa, s-a minunat el însuși de acest adevăr perceput în el însuși atât de limpede acum, ca niciodată înainte.

2. Rafael însă i-a spus lui Matael: “Vezi acum cât de treaz este Domnul, chiar dacă trupul Său doarme, și cum ai primit și ai înțeles în inima ta cuvintele Sale și le-ai repetat apoi cu glas tare, prin gura ta de carne?! Iată, în același fel percepem și noi cuvântul și voința Domnului în noi, vii și pline de forță, și le percepem astfel încât apoi devenim întru totul cuvântul și voința Sa! Și, odată ce suntem astfel, suntem și fapta însăși realizată prin cuvântul și voința Sa. Suntem așadar cuvânt, voință și faptă într-o SINGURĂ formă! Înțelegi acum limpede, prietene Matael?”

3. Matael: “Atunci când abia ai căpătat convingerea liniștitoare că înțelegi totul cu o singură privire, apare imediat ceva ce nici măcar în vis nu ți-a trecut prin minte! Din toate acestea văd că înțelepciunea dumnezeiască este atât de vastă și atât de adâncă încât niciodată vreun spirit nu o va putea cuprinde în întregime! Prin urmare, vom avea mereu ceva nou de învățat și de priceput! Dar e foarte bine așa!

4. Mie nu mi-ar conveni câtuși de puțin dacă toate mi-ar fi la fel de limpezi cum Îi sunt Domnului însuși. Dacă în toată nemărginirea n-ar mai exista nimic necunoscut mie, m-aș sătura foarte curând de viață. Așa, există însă o mulțime nesfârșită de lucruri bine ascunse, pe care nu le vom epuiza niciodată, și trebuie să mărturisesc deschis că fericirea lui Dumnezeu nu ar fi nicidecum de invidiat dacă toate creaturile și toți copiii Săi ar înțelege toate lucrurile la fel de limpede ca El, iar înțelepciunea Sa atotcuprinzătoare, eternă și nesfârșită ar trebui să-I provoace o plictiseală îngrozitoare dacă ar trebui s-o folosească doar pentru El însuși!

5. Dar de aceea a umplut El spațiul nelimitat, cu nenumărate opere care corespund nesfârșitei Sale înțelepciuni și puteri, și de aceea a creat ființe gânditoare și înzestrate la rândul lor cu multă înțelepciune. Acestea, mereu pătrunse în cel mai înalt grad de această profunzime a înțelepciunii și de puterea întru Dumnezeu, cercetează și admiră mereu profunzimea înțelepciunii și puterea unicului Creator și, cu fiecare nouă dezvăluire, sunt iarăși cuprinse de admirație și de cea mai intensă iubire!

6. Ei bine, acest singur lucru trebuie să fie pentru Dumnezeu fericirea adevărată! Pentru El ca Tată și Creator al îngerilor, al lumilor și al oamenilor - doar asta trebuie să fie cea mai mare fericire: să-i facă mereu mai fericiți pe toți cei care arată o tot mai adâncă recunoaștere și iubire față de El și de cuvintele Sale!

7. Și, ca să pregătească pentru noi, oamenii acestui pământ, pentru voi, îngerii tuturor cerurilor, și pentru toate creaturile întregii nesfârșiri o fericire din ce în ce mai mare, a venit El însuși ca om pe acest pământ, pentru a ni se revela, în trupul Său de carne și sânge, ca un om altui om. Prietene, ființă sau înger de la începutul veacului, sau om ca mine, Domnul nu face asta doar de dragul nostru, ci și de dragul Său, căci, cu timpul, ar trebui să piară de plictiseală dacă și-ar da seama, în omnisciența Sa, că, fiind o inteligență lipsită de formă, eternă, chiar dacă este desăvârșită, creaturile Sale nu o vor vedea niciodată și cu atât mai puțin I se vor putea adresa, prin urmare va trebui să le rămână necunoscut!

8. Nu ar fi cât se poate de trist pentru un tată pământean dacă ar avea, să zicem, douăzeci de copii nespus ele drăgălași, dar toți orbi și surzi, cu care tatăl, oricât de iubitor ar fi, nu ar putea vorbi și nici nu li s-ar putea arăta ca om?! Încearcă să-ți imaginezi o asemenea stare de lucruri: un tată deosebit de bogat, cu douăzeci de copii, și fete și băieți, deosebit de frumoși, dar toți orbi și surzi! Oare nu ar cheltui un asemenea tată sumele cele mai mari pentru a-și face iubiții copii să vadă și să audă?! Și ce tristețe ar simți dacă în toată lumea nu ar exista nici un mijloc de a-i ajuta să vadă și să audă!

9. Acum, ce-i drept, noi, oamenii, ne vedem și ne auzim între noi, și ne plăcem unii pe alții - uneori mai mult decât e nevoie -, așa încât uneori, lăsându-ne în voia acestei plăceri, putem chiar uita de Creatorul nostru; dar bunul și sfântul Creator, preaînțeleptul Tată, ar trebui să se lipsească pentru totdeauna de această plăcere sfântă de a fi vreodată recunoscut, auzit și văzut de copiii Săi! Așa ceva nici nu se poate imagina în cazul unui Tată etern, stăpânit de cea mai înaltă și mai curată iubire pentru copiii Săi!

10. Fără îndoială că El tânjește să ne vadă pe noi, copiii Săi, ajunși la acel nivel la care, în ordinea Lui, să devenim capabili să Îl vedem, să Îl iubim și să ne dezvăluim Lui fără a ne primejdui existența - decât să fim niște copii care nu au încă habar de existența fundamentală a Tatălui veșnic.

11. De aceea, cred că nu bat câmpii prea tare dacă spun așa: nu doar de dragul nostru, ci și de dragul Său a îmbrăcat Domnul carnea și sângele și a coborât astfel pe pământ la noi, copiii Săi încă foarte primitivi! El prevăzuse deja cu multe veacuri înainte ce va face acum, iar noi suntem martorii punerii în aplicare a marelui Plan! Spune-mi, tu, Rafael, dacă am judecat drept sau nu!”

Author:  Acustic [ 24.5.2014, 03:03 ]
Post subject:  Capitolul 239 - Ideea plictiselii Domnului

Capitolul 239
Ideea plictiselii Domnului

1. Rafael a spus: “Nu tu, prietene, ai judecat acum astfel, ci Domnul ți-a pus această judecată în inimă, prin urmare trebuie să fie una corectă!”

2. Murel a adăugat: “Ei bine, tot ce se vorbește aici este foarte puțin specific lumii acesteia! Și totuși, nici o judecată omenească pură nu ar putea obiecta ceva! Plictiseala noastră, dacă am deveni deodată la fel de înțelepți și atotștiutori ca Dumnezeu, și plictiseala lui Dumnezeu, în situația - care fără îndoială s-ar putea ivi - în care creaturile Sale, copiii și chiar și îngerii Săi nu L-ar percepe niciodată, nu L-ar simți, auzi sau vedea, ei bine, acestea sunt două aspecte și două judecăți pe care omul înzestrat cu o gândire mai profundă este silit să le privească cu respect! Niciodată vreun templier n-a visat așa ceva și, cu toate acestea, este corect! Pot să gândesc cum vreau și să trag ce concluzii poftesc, și tot nu găsesc vreo obiecție, deși expresia «plictiseala lui Dumnezeu» sună cam ciudat! Dar pot să o privesc din ce unghi vreau, ea tot rămâne adevărată și cât se poate ele autentică! Acum îmi vine în minte un exemplu potrivit pentru limpezirea acestui adevăr cu totul nou și trebuie neapărat să vi-l spun și vouă!”

3. Matael: “Spune repede, frate, ce vrei să spui! Căci de la un spirit îmbogățit prin atâtea experiențe nu se poate aștepta decât ceva real, bun și util acestei cauze!”

4. Murel: “Nu tocmai pentru asta, dar ca să vedeți cum am priceput eu toate acestea! Îmi imaginez un om care, înzestrat cu toată înțelepciunea, ar sta singur-singurel pe pământul lui Dumnezeu. El ar dori să se destăinuie celorlalți oameni, dacă ar exista. Răscolește pământul în toate ungherele și nu găsește nici o ființă vie și gânditoare. Marea lui înțelepciune îi devine o povară, căci orice face și orice creează nu este recunoscut și admirat de nimeni. Cum ar trebui să se simtă un astfel ele om pe măsură ce ar trece timpul? Nu ar cădea el oare pradă disperării? Nu l-ar devora o plictiseală îngrozitoare?

5. Cât de nespus de bine ar trebui să-i fie însă dacă - în sfârșit - ar găsi măcar o cât de măruntă slujnică sau chiar un slujitor bădăran! Cu ce nespusă iubire ar îmbrățișa el această descoperire!

6. O, de aici se vede clar ce înseamnă un om pentru celălalt și ce fericire poți găsi în binele pe care-l faci aproapelui!

7. Ce soartă înspăimântătoare ar fi pentru un om singur să nu găsească pe tot pământul un al doilea om căruia să-i facă un bine! Chiar și numai de aceea iubirea este un dar divin al vieții, pentru că neputința de a te împărtăși altora prin fapte te poate face profund nefericit!

8. La ce i-ar folosi unui cântăreț vocea lui minunată, la ce ar folosi sunetul unei harpe bine acordate, dacă ar trebui să o asculte mereu singur?! Dacă o păsărică zboară singură prin pădure, din copac în copac, căutând prin anumite sunete jalnic-întrebătoare un semen, și nu îl găsește, ea începe să se teamă, amuțește curând, se întristează și până la urmă pleacă din pădurea pustie.

9. Chiar și animalul are în el atâta iubire încât tânjește după semenii săi. Cu cât mai mult va tânji atunci un om înzestrat cu o simțire adâncă, cu înțelegere și rațiune? La ce îi folosesc toate înzestrările și talentele, dacă nu le poate pune în slujba nimănui, decât în a lui însuși?!

10. Și astfel, pornind de la această părere a mea, pot presupune - în limitele cunoașterii noastre omenești - că, până la urmă, Dumnezeu ar trebui totuși să se plictisească foarte tare, cu toate că întreaga nemărginire plină de cele mai mirifice lumi este în jurul său, dacă nicăieri nu ar exista nici o ființă care să-L recunoască și să-L iubească pe Cel care a creat-o din iubirea Sa, bucurându-se de nenumăratele minunății ale înțelepciunii, puterii și măreției Sale. Dar pentru a-L putea recunoaște și iubi, Creatorul - Tatăl copilului - trebuie să-i vină în întâmpinare creaturii și să i se reveleze astfel încât creatura - și mai ales copilul să poată să-L recunoască pe Creator, pe Tată, drept ceea ce este.

11. Dacă această condiție nu este îndeplinită, Dumnezeu a creat zadarnic îngerii, oamenii și toate celelalte. Atunci El va rămâne mereu - și în calitate de Creator, și ca Tată - singur, iar creaturile Sale, oricât de minunat de frumoase ar fi, ar fi tot atât de conștiente de El pe cât este iarba de secerătorul care o taie și o pune la uscat.

12. Dar Dumnezeu întotdeauna li S-a revelat pe căile cele mai potrivite și cât se poate de limpede creaturilor Sale înzestrate cu rațiune și cu judecată, și aflate mereu în căutarea libertății vieții, și le-a pregătit pentru sosirea Sa. Prin această sosire s-au împlinit acum toate făgăduielile. Creaturile Îl văd acum așa cum se văd pe ele însele în carne și sânge; El se află în mijlocul lor ca om și îi învață, ca Tată al eternității, să-și cunoască marea și eterna menire.

13. În acest fel lucrurile sunt în ordinea lor firească și depinde numai de noi, oamenii, să folosim cum se cuvine hrana cu care suntem îmbiați, ca să fie atins apoi un dublu țel: copilul își recunoaște Tatăl etern și sfânt, Îl privește cu ochi plini de iubire și se bucură de El dincolo de orice limită; iar Tatăl se bucură și El dincolo de orice limită că nu mai este singur, ci în mijlocul plin de lumină al copiilor Săi, care Îl recunosc, Îl laudă, Îl iubesc mai presus de orice, sunt mereu uimiți în fața minunățiilor Sale, Îl admiră și Îi slăvesc mereu puterea și înțelepciunea nesfârșită! Iar toate acestea înseamnă fericirea supremă atât pentru Creator, cât și pentru creatură! Am judecat bine sau nu?”

Author:  Acustic [ 24.5.2014, 03:09 ]
Post subject:  Capitolul 240 - Rafael vorbește despre problemele viitorilor misionari

Capitolul 240
Rafael vorbește despre problemele viitorilor misionari

1. Rafael a spus: “Chiar așa, chiar așa stau lucrurile! Dar nici asta nu o știi din carnea și din sângele tău, ci din spiritul cuvântului Domnului. Dar acum ajunge dacă știți atât! Iar ceea ce cunoașteți acum, în privința aceasta, să păstrați pentru voi! Căci pentru a pricepe aceste lucruri este nevoie de suflete ca ale voastre. Pentru celelalte este de ajuns să-L recunoască pe Dumnezeu și să Îl iubească mai presus de orice, ca Tată. Dar dacă veți găsi suflete într-adevăr mari, puteți să le spuneți și lor lucrurile despre care vorbim deja de două ceasuri. Dar acum, dragi prieteni, să vorbim despre altceva!

2. Pe drumurile pe care veți merge ca propovăduitori ai împărăției lui Dumnezeu se va petrece foarte des ca ucenicii voștri să vă întrebe: «învățătura voastră este foarte înaltă, frumoasă și emoționantă, dar făgăduința pe care ne-ați făcut-o încă nu se împlinește în nici un fel. Ni s-a făgăduit că vom auzi în noi vocea Tatălui, ba chiar că-L vom vedea pe Acesta și îi vom vorbi. Dar, din toate acestea, nu a fost încă nimic. Dacă învățătura voastră este clădită pe adevăr, atunci făgăduielile pe care ni le-ați făcut trebuie să se împlinească. Noi suntem atenți la toate și încă nu simțim în ființa noastră nici o urmă a vreunei împliniri a făgăduinței voastre! Dați-ne socoteală și spuneți-ne deschis și adevărat de ce făgăduielile pe care ni le-ați făcut nu vor deloc să se împlinească!» Ce le veți răspunde în cazul acesta?”

3. Toți trei au făcut atunci ochii mari, și Murel a spus: “Prietene, dacă noi facem făgăduințe pe cuvântul sfânt al Domnului și ucenicii noștri se supun în faptele lor învățăturii, atunci sigur că Domnul nu ne poate părăsi, căci altminteri ar fi mai bine să nici nu mai răspândim învățătura, decât să apărem în fața oamenilor ca mincinoși!

4. Și trebuie să mai spun acum foarte sincer că, de multe ori, una dintre cauzele decăderii religiilor a fost o situație asemănătoare, în care Dumnezeu nu a acordat sprijinul așteptat. Căci făgăduielile făcute credinciosului ori nu s-au împlinit deloc, ori numai parțial, dintr-un oarecare motiv ascuns. Și atunci, învățătorii au fost nevoiți să apeleze la mijloace artificiale contrafăcute, ca să nu se facă de rușine în fața poporului! Asta a întors poporul spre lume și nu s-a mai putut face nici o lucrare spirituală cu oamenii odată păcăliți.

5. Prin urmare, Domnul n-ar trebui să le mai facă așa ceva propovăduitorilor învățăturii Sale. El n-ar trebui să-i părăsească, mai ales în momente în care ei au promis că se vor împlini făgăduielile, ca cea mai mare dovadă a adevărului dumnezeirii. Căci eu prefer să fiu cel mai nenorocit măturător de stradă, decât un Ieremia chinuit până la sânge! Și n-ar fi nimic, dacă astfel s-ar aduce cuiva vreun folos, dar nu se poate vorbi de folos atunci când aduci oamenilor doar supărare!”

6. Rafael: “Dar, prietene drag, în zelul tău te-ai îndepărtat de tot de ceea ce te-am întrebat de fapt! Domnul va face mereu și veșnic ceea ce a făgăduit. Depinde doar de voi dacă veți cunoaște condițiile, mereu aceleași, în care Domnul își va împlini făgăduielile!

7. Căci, de multe ori, împlinirea unei făgăduieli se poate împiedica de lucruri minore. Ca învățători adevărați, voi trebuie să știți foarte bine cum stau lucrurile, ce-i scapă ucenicului, de ce nu poate deveni încă el însuși învățător. Uite, tocmai spre asta țintea întrebarea pe care ți-am pus-o adineaori!”

Author:  Acustic [ 24.5.2014, 03:19 ]
Post subject:  Capitolul 241 - Împărăția lui Dumnezeu în inima omului

Capitolul 241
Împărăția lui Dumnezeu în inima omului

1. Rafael: “Dar fiindcă văd că în nici un caz nu puteți răspunde la întrebarea pe care v-am pus-o, vă voi da eu un răspuns pe măsura înțelegerii voastre. Iar voi va trebui să țineți minte acest răspuns al meu și să-l înscrieți adânc în inimile voastre, pentru că totul depinde de cât de bine cunoașteți voi condițiile necesare pentru a ajunge să fiți cu adevărat copii ai lui Dumnezeu, așa cum prevede ordinea neclintită a Divinității.

2. Voi știți că fiecare om trebuie, independent de atotputernicia voinței dumnezeiești, să se dezvolte și să se formeze pe sine din sine după ordinea recunoscută a lui Dumnezeu, pentru a deveni astfel un copil liber al lui Dumnezeu.

3. Mijlocul cel mai recomandat, cel mai puternic și, prin urmare cel mai eficient este iubirea pentru Dumnezeu și, în aceeași măsură, iubirea pentru aproape, bărbat sau femeie, tânăr sau bătrân, asta nu contează.

4. Iar alături de iubire stau adevărata smerenie, blândețea și răbdarea, căci adevărata iubire nici nu poate exista fără acestea trei și nici nu este iubire adevărată și curată fără ele.

5. Dar cum poate afla omul în sine însuși că se află în iubirea curată supusă ordinii divine?

6. Omul trebuie să se observe, să fie atent dacă vede un frate sărman sau o soră sărmană, ori dacă aceștia vin la el să-i ceară un ajutor, să se întrebe dacă simte în inima lui bucuria de a dărui fără limite și fără să se gândească la el însuși. Dacă simte astfel, foarte adevărat și viu, atunci este deja copt ca adevărat copil al lui Dumnezeu și promisiunile făcute, care se împlinesc în privința copiilor lui Dumnezeu, încep să devină realitate și să se arate în toate minunățiile lor în vorbe și fapte; astfel veți apărea pe drept ca învățători în fața ucenicilor voștri.

7. Acei ucenici însă, cărora nu li se revelează cele făgăduite, poartă singuri vina acestui fapt, căci aceasta înseamnă că încă nu și-au deschis pe deplin inima față de semenii lor sărmani.

8. Iubirea pentru Dumnezeu și împlinirea de bunăvoie a voinței Sale sunt adevăratele daruri cerești ale inimii omului. Aceste daruri sunt cămara și odaia de locuit ale Spiritului Divin în fiecare inimă omenească; iar iubirea pentru aproape este poarta către această locuință sfântă.

9. Această poartă trebuie să fie complet deschisă pentru ca preaplinul de viață de la Dumnezeu să poată pătrunde, iar smerenia, blândețea și răbdarea sunt cele trei ferestre larg deschise prin care sfânta odaie a lui Dumnezeu din inima omenească este luminată de lumina din ceruri, mai puternică decât orice, și încălzită de preaplinul de viață din ceruri.

10. Prin urmare, totul depinde de iubirea față de aproape, liberă și dăruită cu bucurie, iar sacrificiul de sine este însăși revelația făgăduințelor. Acesta este răspunsul adevărat la cea mai importantă întrebare a vieții. Cugetați asupra ei și trăiți după ea, și în acest fel veți sta drepți în fața voastră înșivă, în fața fraților voștri și în fața lui Dumnezeu! Pentru că ceea ce face Dumnezeu însuși vor trebui să facă și oamenii ca să devină asemenea Lui și, prin urmare, copiii Lui. Ați înțeles toate acestea?”

Author:  Acustic [ 24.5.2014, 03:25 ]
Post subject:  Capitolul 242 - Viața spirituală adevărată

Capitolul 242
Viața spirituală adevărată

1. După ce Rafael a rostit aceste cuvinte primite de la Mine, toți trei s-au mirat foarte tare, iar Matael a spus: “Am înțeles bine aceste cuvinte vii și sfinte, și probabil pentru prima dată am înțeles pe deplin ce a vrut să spună David în psalmii săi dumnezeiești prin cuvintele: «Deschideți larg ușile și porțile, ca să poată intra, Domnul oștirilor!» Dar ce trebuie să facem pentru ca aceasta să se petreacă?

2. Îi dai o dată ceva unui om sărman și nici nu-ți pare rău după fleacul pe care l-ai dat, dar te-a îndemnat mai degrabă rațiunea decât vreun sentiment de iubire față de nevoiașul acela, aproapele tău! O, Doamne, cât de departe de țel se află omul din cauza rațiunii și a judecății sale reci, lipsite de orice iubire! Cine îi dă ceva unui sărac, cu iubire de frate, și simte o bucurie smerită știind că a făcut mult bine fraților și surorilor sale în numele lui Iehova, și arde mereu de dorința cea mai vie de a face mai mult bine și de a-i face cât se poate de fericiți pe bieții săi frați prin bunăvoință, un sfat sau un cuvânt bun și prin fapte făcute cu bucurie, ei bine, cât de neînchipuit de sus stau sufletul și spiritul unui astfel de om în fața Domnului Dumnezeului nostru! Dar unde ne aflăm noi, cu inimile noastre împietrite și micile daruri făcute din rațiune?!

3. O, prietene din ceruri! Ne-ai înseninat cu întrebarea ta și cu răspunsul pe care l-ai dat tu însuți! Abia acum știm limpede unde ne aflăm și cum stăm! Doamne, trezește inimile noastre și pune în ele focul celei mai vii și celei mai adevărate iubiri pentru aproapele nostru, altminteri toată învățătura Ta curat dumnezeiască nu este nimic altceva decât un zadarnic joc de cuvinte, moralizator dar fără putere și fără efect!

4. Acum văd și faptul că întregul drum al vieții mele până în clipa aceasta a fost, în esență, un drum greșit, de aceea nu am putut ajunge la nici un rezultat!

5. Abia acum încep să recunosc calea adevărată și să înțeleg în ce constau făgăduințele și împlinirea lor. Știu acum ce îmi lipsește și ce le va lipsi acelora pentru care făgăduințele nu se vor împlini, în pofida acceptării învățăturii divine, și cum vor putea fi aduși pe adevărata cale dreaptă, dar recunosc în același timp că mai am multe de făcut și pentru mine, pentru ca în mine însumi să fie ordinea cea mai desăvârșită!

6. Sigur că ne aflăm într-un mare avans în ceea ce privește credința, pentru că Domnul Însuși se află printre noi și ne învață prin vorbe și prin fapte - așadar aici cerul este deschis pentru noi, și îngerii Domnului ne învață înțelepciunea cerurilor și dumnezeiasca ordine veșnică a vieții. Dar formarea inimii este totuși lăsată în seama noastră! Cu ajutorul Domnului, însă, o vom scoate la capăt!

7. A ști este una și a simți este cu totul altceva. La cunoaștere poți ajunge prin hărnicie, chiar și prin cea mai lipsită de înflăcărare, și la înțelepciune prin experiență. Dar simțirea înseamnă mai mult decât învățătură și experiență multă!

8. Multă știință nu face inima omului să simtă și să vrea mereu lucruri drepte, iar experiența ne poate deștepta și în bine, și în rău. Numai un sentiment adevărat însuflețește totul și aduce ordine, liniște și fericire. De aceea, chiar de la începutul formării omului adevărat trebuie avut grijă mai ales de inima lui!

9. Căci, dacă inima nu este trezită încă de la început, ci doar rațiunea, inima se va împietri și va deveni trufașă, după pretențiile rațiunii! Și, odată ce a devenit trufașă, cu greu va mai accepta ea o școală a sensibilității, și atunci va trebui să treacă prin adevărate probe de foc, prin nenorociri și nevoi, și va trebui să simtă tot felul de presiuni, ca să devină până la urmă ca o ceară frământată, moale, supusă și sensibilă la necazul și nevoia aproapelui înlăcrimat!

10. Îți mulțumesc ție și, prin tine, Îi mulțumesc Domnului pentru această lecție de căpătâi, prin care am aflat - abia acum - ce voi avea de făcut în viitor, atât pentru mine, cât și pentru cei care vor primi prin mine cea mai minunată și mai curată lumină de la Dumnezeu!”

Author:  Acustic [ 24.5.2014, 04:19 ]
Post subject:  Capitolul 243 - Despre principalele obstacole în calea împlinirii făgăduințelor

Capitolul 243
Despre principalele obstacole în calea împlinirii făgăduințelor

1. Rafael a spus: “Mie nu mi se cuvin nici mulțumiri, nici vreo cinstire, ci totul I se cuvine doar Domnului!

2. Dar este bine că ați priceput aceste lucruri în toată profunzimea lor! Prin ele veți putea răspunde celui care va veni și va spune: «Prietene, până acum am făcut și am crezut tot ce m-ai învățat tu, dar din roadele promise nu am văzut nici unul deocamdată! Ce să mai fac? Am părăsit învățătura bună și veche a părinților mei, în care ei au găsit adeseori mângâiere, un sfat bun și ajutorul de care au avut nevoie în tot felul de necazuri, iar această învățătură nouă mă lasă, ca și pe cel de lângă mine, orfan. Ea nu îndeplinește nici o rugăminte și nu risipește nici o îndoială! Unde este minunatul tău Dumnezeu, de la care ne-ai promis toată fericirea posibilă și multe alte minunății?»

3. Atunci tu îi vei putea răspunde, simplu, astfel: «Prietene, de vină nu este învățătura, ci lipsa ta de înțelegere! Ce-i drept, ai asimilat învățătura în mintea ta, ba chiar ai experimentat-o, trăind strict conform cerințelor ei, și ai așteptat împlinirea făgăduinței și foloasele acesteia. Dar tu ai făcut binele pe care l-ai făcut de dragul foloaselor, nu de dragul binelui în sine! Faptele tale au pornit din minte, nu din inimă. Aceasta a rămas împietrită și rece, așa cum era înainte ca tu să primești învățătura divină. De aceea nu ai ajuns la împlinirea făgăduinței nici prin fapte, nici prin credința oarbă și moartă!

4. Acum trezește-ți inima! Fă tot ceea ce faci dintr-o sinceră pornire lăuntrică! Iubește-L pe Dumnezeu pentru El însuși mai presus de orice, și la fel pe aproapele tău! 5. Fă binele de dragul binelui, și nu întreba apoi dacă va veni împlinirea făgăduințelor ca răsplată pentru credința și pentru fapta ta! Căci împlinirea este urmarea credinței, a simțirii vii din inima ta și a faptei tale izvorâte din iubire. Așa cum ai crezut până acum, ai fost ca un om care a arat și semănat în vis și, apoi, după ce s-a trezit, a vrut să culeagă în realitate, dar n-a găsit nici ogorul, nici semănătura.

6. Cunoașterea, credința minții omenești și faptele pornite din ea sunt o visare deșartă care nu aduce nici un folos vieții. Omul trebuie să pună totul în inimă, în care își are lăcașul viața. Ceea ce seamănă el în inimă va înflori și va purta fructele făgăduite.

7. Cine nu știe sau nu vrea să-și rânduiască astfel viața și este egoist chiar și în credința și în gândirea sa, acela nu va vedea niciodată împlinirea făgăduinței, căci aceasta este fructul faptelor inimii!

8. Dacă îi veți răspunde astfel celui care vă va întreba de ce nu s-au împlinit făgăduințele în ceea ce-l privește, el vă va lăsa în pace și va începe să se străduiască să-și trezească inima.

9. Și, dacă va face aceasta, va începe să simtă el însuși că făgăduința învățăturii divine nu este o promisiune goală și deșartă. Dar dacă va continua să se sfătuiască doar cu rațiunea sa și să trăiască conform ei, atunci el va purta singur vina dacă până la sfârșitul vieții sale pământești făgăduința nu se va împlini - și cu greu și în viața cealaltă! Spuneți-mi dacă înțelegeți lucrurile acestea foarte bine!”

10. În sfârșit, a vorbit și Philopold: “O, prietene din ceruri, cine ar putea să nu înțeleagă?! Cine trăiește, gândește și simte ca tine - mai mult în inim㠖 acela înțelege ușor și limpede tot ceea ce este legat de viața inimii. Dar cine trăiește, gândește și simte doar cu mintea, pentru acela toate problemele vieții oricum nu sunt altceva decât un nimic caraghios. Acum am lămurit pe deplin această chestiune și, după cum văd, la răsărit începe să se lumineze, iar luceafărul de dimineață este deja destul de sus. De aceea, cred că acum ar trebui să trecem la altceva!”

Author:  Acustic [ 24.5.2014, 04:21 ]
Post subject:  Capitolul 244 - Voința liberă a unui înger

Capitolul 244
Voința liberă a unui înger

1. Murel a spus: “Da, dar ar fi minunat de bine și de frumos dacă am ști la ce! Cum ar fi dacă dragul nostru prieten din ceruri ne-ar spune ceva despre Luceafărul de dimineață? Pentru că, dacă va fi să-i învățăm pe alții despre creația vie a lui Dumnezeu, niciodată nu vom putea ști destul! Căci vom avea de-a face cu tot felul de oameni care ne vor descoase în legătură cu tot felul de lucruri. Iar dacă nu vom fi în stare să le dăm lămuriri satisfăcătoare, ei vor fugi de noi, ne vor batjocori și ne vor disprețui. In schimb, dacă vom fi în stare să-i luminăm atât cât vor, atunci vor asculta de noi și în alte privințe și ne vor accepta și Evanghelia! Tu ce i-ai răspunde, Philopold, aceluia care te-ar întreba ce este Luceafărul de dimineață?”

2. Philopold' “Prietene! Dacă m-ar întreba asta, i-aș răspunde că va afla răspunsul din interiorul său, prin percepțiile sale interioare, dacă își va aranja viața conform învățăturii fericirii cerești. Iar dacă nu va face asta, toate explicațiile mele nu-i vor folosi la nimic, pentru că nu va putea crede în nimic cu convingere. O credință oarbă nu folosește nimănui la nimic; căci astăzi crede, dar mâine vine unul mai puternic și îl crede pe acela pe cuvânt, și este limpede că nu cu mai mult folos pentru viața sa decât cu o zi înainte, când ne-a crezut pe noi.

3. Omul trebuie astfel îndrumat încât să vadă în el însuși esența lucrurilor apropiate și a celor îndepărtate, să devină conștient de ele și să le privească apoi în lumina vie a acestei conștiințe interioare. Iar dacă ajunge aici, și acest lucru nu este deloc imposibil, atunci nu mai are nevoie de lecțiile noastre!

4. După părerea mea, noi facem destul dacă îi arătăm omului calea dreaptă și luminoasă a vieții. Toate celelalte vor veni apoi de la sine, așa cum a arătat și cerescul nostru prieten atunci când a spus că nu trebuie decât să pui sămânța potrivită în pământ, iar ea va încolți și din ea va creste apoi o plantă. Dar pentru noi înșine, pentru întărirea noastră, mesagerul cerului ar putea să ne deschidă ochii în privința Luceafărului de dimineață, așa cum cândva a deschis, prin fierea unui pește, ochii lui Tobias. Căci mie îmi pare a fi același Rafael care l-a condus cândva pe tânărul Tobias!”

5. Matael: “S-ar putea să ai dreptate! Numele este același și înțelepciunea este aceeași, astfel că cerescul nostru prieten este un adevărat doctor de ochi și ne poate lumina în privința Luceafărului de dimineață, dacă vrea și dacă are voie! Căci, în cazul lui, totul depinde de voința Domnului. El însuși nu are o voință a lui proprie, așa cum noi avem voința noastră proprie și liberă.”

6. Aici, Rafael a remarcat: “Ai vorbit foarte bine, dar chiar atât de lipsită de libertate nu este nici voința mea! Și eu sunt un vas, nu doar o emanație pură a voinței divine. Simt foarte bine ce vreau și apoi simt ce vrea Domnul.

7. Dar eu percep voința Domnului mai ușor, mai precis și mai repede decât voi, oamenii, și supun apoi voinței Domnului într-o singură clipă și în totalitate voința mea. Din punctul acesta de vedere, pot fi considerat o emanație pură a voinței divine, dar, dincolo de asta, eu am o voință complet liberă și aș putea acționa, asemenea oamenilor, împotriva voinței Domnului. Dar așa ceva nu se poate petrece pentru că eu am înțelepciune într-o măsură atât de mare încât, ca lumină de sine stătătoare desprinsă din lumina primordială, recunosc prea bine dreptatea eternă, inalterabilă, a voinței dumnezeiești ca fiind valoarea cea mai înaltă în existența tuturor oamenilor, îngerilor și lumilor, și de aceea, prin propria mea voință nu îndeplinesc decât voința dumnezeiască, iar voința mea o subordonez întotdeauna în totalitate celei divine.

8. De aceea, dacă doriți să vă dezvălui tainele Luceafărului de dimineață, pe care păgânii îl numesc “Venus”, o pot face din propria mea voință, dacă voința Domnului nu se opune. Dacă ea s-ar opune totuși, nu aș dori să vă dau nici o lămurire. Așadar, ceea ce vă spun vine din propria mea cunoaștere și înțelepciune, care însă nu poate fi alta decât cea dumnezeiască, pentru că eu sunt pătruns neîncetat de voința dumnezeiască, care îmi determină faptele și vorbele. Așa încât, dacă voi doriți să cunoașteți Luceafărul de dimineață în natură și în realitate, eu vă voi face pe plac și vi-l voi arăta.” Cei trei au spus: “Da, preaiubitul nostru prieten din ceruri, așa să faci!”

Author:  Acustic [ 24.5.2014, 04:26 ]
Post subject:  Capitolul 245 - Pe Venus

Capitolul 245
Pe Venus

1. Atunci, Rafael și-a pus mâinile în același timp pe fruntea și pe pieptul fiecăruia și, în aceeași clipă, toți trei au ajuns cu ochiul sufletului lor pe planeta Venus, i-au cercetat pământul, creaturile și modul lor de organizare, ba chiar i-au auzit vorbind pe oamenii de acolo la o adunare pentru cinstirea Marelui Spirit al tuturor spiritelor. Iar ceea ce s-a spus acolo suna astfel: “Noi, oameni ai acestui pământ frumos, pe care Marele Spirit l-a creat după măsura ochiului Său, ne-am adunat aici pentru a-I aduce acestui Mare Spirit lauda și cinstirea noastră! Puternic și înțelept este însă Marele Spirit, de aceea nu Îl putem cinsti altfel decât arătându-ne în toate faptele noastre înțelepți față de El. Adevărata înțelepciune înseamnă însă o ordine desăvârșită, iar gradul cel mai înalt ai acestei ordini este armonia. Să ne considerăm pe noi înșine drept punctul culminant al Creației! Câtă armonie este în structura membrelor noastre! Cât de mult seamănă un ochi cu celălalt, o ureche cu cealaltă, o mână cu cealaltă, un picior cu celălalt! Să ne privim trupul! Cine poate spune că între noi nu există cea mai mare asemănare fiziologică (naturală)? Dacă între caracterele și temperamentele noastre nu ar exista deosebiri, nu ne-am putea deosebi unii de alții!

2. De aici, ca și din multe alte lucruri, ne putem da seama că înțelepciunea Marelui Spirit își găsește plăcerea în armonia desăvârșită; de aceea, noi ne vom supune în tot ceea ce facem rigorilor armoniei! Totodată, nimeni să nu-și construiască casa nici măcar cu lățimea unui fir de păr mai mare decât vecinul său, nici într-o altă formă, și nici mai încolo sau mai încoace de dreapta care le unește, căci acest lucru nu i-ar plăcea Marelui Spirit, și El nu ar binecuvânta o astfel de casă nesupusă ordinii.

3. Privind la formele tuturor creaturilor, ne putem da seama că Marelui Spirit îi place forma rotundă mai mult decât oricare alta, căci, cu cât mai desăvârșită este o creatură, cu atât mai reușită este și rotunjimea formelor sale. De aceea, și noi trebuie să rotunjim lucrurile pe care le facem, căci astfel Îi facem Marelui Spirit o plăcere deosebită, plăcere pe care o simțim și noi, ființele create după măsurile Sale și înzestrate cu simțurile Sale. De aceea, este o poruncă să rotunjim cum se cuvine tot ceea ce facem. Cine creează ceva colțuros, sau chiar ascuțit, fără să fie nevoie și fără să i se dea voie, acela își atrage nemulțumirea și mânia Marelui Spirit!

4. Apoi, mai vedem că Marelui Spirit frumoasa culoare albă, înroșită pe ici, pe colo, trebuie să-i placă cel mai mult, deoarece ne-a dat nouă, creaturilor Sale privilegiate, această culoare. Așadar, va trebui să alegem cu predilecție pentru îmbrăcămintea noastră această culoare și nu trebuie să ne lăsăm ademeniți de alte culori, căci nici acest lucru nu I-ar plăcea Marelui Spirit!

5. Așadar, să folosim linia dreaptă doar atunci când este absolut necesară, așa cum și Marele Spirit se folosește de ea doar atunci când nu se poate altfel! Altminteri, observăm peste tot rotunjiri și, de aceea, pentru a-i semăna în toate Marelui Spirit și pentru a ne apropia de desăvârșirea Lui, va trebui să respectăm cu strictețe și această măsură, și această formă.

6. Dar noi știm că putem ajunge la această performanță numai prin cunoașterea desăvârșită a științei socotitului și prin măsurători făcute cu pricepere. Așa încât este datoria fiecăruia să practice înainte de orice această artă și știință, căci, în-afara ei, omul ar trebui să-I apară Marelui Spirit de o mie de ori pe zi urât și demn de dispreț! Căci Marele Spirit vede totul și măsoară totul în fiecare clipă; de la locul unde descoperă o neglijență în ordinea care ea singură îi este pe plac, Marele Spirit își retrage privirea și binecuvântarea fără de care nimic nu poate reuși.

7. Dar dacă ne supunem ordinii în aceste chestiuni principale, se înțelege de la sine că ne vom supune și în gândirea și voința noastră, pentru că armonia exterioară desăvârșită în toate va fi urmată în mod necesar de cea interioară, a sufletului, asupra căruia este ațintită mai ales privirea Marelui Spirit.

8. Cât de ușor s-ar putea insinua trufia și un primejdios dispreț al unui om față de celălalt, împreună cu sărăcia, mizeria și nefericirea! Dar, prin respectarea strictă a armoniei în toate, noi vom ține mereu departe de noi aceste rele și vom trăi cu toții fericiți, pentru că nimeni nu-și va închipui că ar fi mai grozav decât celălalt.

9. Acolo unde Marele Spirit însuși a dorit o neregularitate, acolo ea nu va fi dăunătoare, ci folositoare. Așa, spre exemplu, nu putem avea toți aceeași vârstă. Chiar dacă din punctul de vedere al ordinii stricte, aceasta este o greșeală, Marele Spirit o anulează prin aceea că bătrânețea, bogată în cunoștințe și experiențe, îmbogățește și tinerețea.

10. Și mai sunt câteva asemenea neregularități în ordinea Marelui Spirit, dar ele există doar ca să ne arate că, pe lângă ordinea superioară, există și dezordini, care însă nu sunt binecuvântate pentru că sunt permise, ci numai pentru ca noi să recunoaștem prin ele răul mai ușor. Nimeni să nu umble cu o haină ruptă, ci să astupe imediat gaura cu un petic din aceeași țesătură, dacă nu își poate face o haină nouă!

11. S-au văzut însă mai mulți care, având de străbătut o cale mai lungă, se folosesc de un singur toiag. Acest obicei contravine ordinii și trebuie evitat! Cine are nevoie, din cauza vârstei, de un sprijin, acela să ia două toiege în loc de unul, câte unul în flecare mână, de dragul simetriei și pentru a nu-I displăcea Marelui Spirit!

12. Apoi, s-a mai văzut că unii își aranjează grădinile altfel decât frumoasele grădini ale vecinilor lor iubitori ai ordinii. Marelui Spirit nu-I place să vadă așa ceva. În plus, în acest fel ar putea apărea între voi invidia și gelozia, ceea ce în fața Marelui Spirit ar fi un lucru dezgustător. De aceea, aveți grijă ca în grădinile și pe ogoarele voastre să fie aceeași ordine! Dacă acestea sunt rânduite frumos, ochiul Marelui Spirit se bucură privindu-le, și bucuria Lui va aduce binecuvântarea asupra lor.

13. Și în casele voastre să domnească o astfel de ordine, așa încât dacă cineva intră în casa vecinului său, să nu se simtă străin în ea, ci să se simtă la fel ca în propria lui casă! Și asta îi face plăcere Marelui Spirit. Căci, în fața Lui, voi sunteți o mare familie și nu trebuie să vă înstrăinați niciodată unul de altul.

14. Și chiar dacă ar veni cineva de la capătul lumii, el ar trebui să se simtă la fel ca în locul său de baștină și ca în propria sa casă! Acest lucru Îi place Marelui Spirit, iar binecuvântarea Sa nu va întârzia să se manifeste»

15. Undeva, lângă o apă mare, unii au îndrăznit să zidească așa cum nu se obișnuiește, pentru a împodobi locul, dar Marelui Spirit nu Îi place. Iar ceea ce nu Îi place Marelui Spirit, nu trebuie să ne placă nici nouă!

16. Să vă purtați bine cu blândele animale de casă și să le îngrijiți, căci și ele sunt lucrări ale Marelui Spirit și au menirea să vă fie de folos. Ele sunt unelte vii puse în slujba noastră, iar noi trebuie să le cinstim așa cum se cuvine.

17. De aceea, nimeni nu trebuie să distrugă nici cea mai mică plantă dacă nu e nevoie, căci acesta ar fi un gest de nerecunoștința față de Marele Spirit, pentru care în nici un caz nu va primi vreo binecuvântare. Dar drumurile să fie păstrate curate, și niciodată să nu lăsați vreo iarbă să crească pe ele, ca să nu fie călcată și oprită în creșterea ei! Faceți toate acestea fără abatere și niciodată nu veți avea vreo lipsă sau vreo nevoie!

18. Vedeți în cuvintele mele voința preaînțeleptului și preaputernicului Mare Spirit, revelată mie pentru voi, și purtați-vă conform ei, și în acest fel veți fi fericiți aici și mântuiți dincolo, în lumea despre care sufletele celor plecați dintre noi spun că este frumoasă și minunată dincolo de orice măsură și în care vor apărea și în fața ochilor noștri, în repetate rânduri, Marele Spirit și cei mai plini de lumină slujitori ai Săi.

19. Acum trebuie să vă mai spun ceva ce mi-a dezvăluit un spirit luminos odată, cu mai mult timp în urmă, și încă o dată acum, de curând, ultima dată cu mult mai multe detalii. Voi vedeți noaptea steaua aceea mare, luminoasă care este însoțită de una mai mica. Pe frumoasa, luminoasa Kapra (așa numesc venusienii pământul) o cunoașteți prea bine, dar nici unul dintre voi nu știe ce este această Kapra. Nici eu n-am știut-o cândva. Dar spiritul mi-a spus și mi-a arătat-o, într-o stare asemănătoare visului, ca pe o lume și ca pe un pământ la fel de mare ca acesta, care ne poartă pe noi.

20. Steaua cea mică, însoțitoarea Kaprei, este tot un pământ, dar mult mai mic decât Kapra. Acest pământ mic este foarte pleșuv și pe jumătate lipsit de orice ființă.

21. Dar pe Kapra, spiritul mi-a arătat un om și mi-a spus: «Iată, acesta este Domnul! În El locuiește eternul, Marele Spirit, în deplinătatea Sa. De acum înainte, acest spirit le va fi accesibil - la fel ca orice om altui om – tuturor creaturilor Sale, cărora le va apărea în trup de om. Dar mulți oameni de pe Kapra sunt ca și copiii Lui, și tuturor le va fi dată o mare și cerească putere dacă ei, acești copii, împlinesc voința acestui Om al tuturor oamenilor. Însă cei care nu se supun voinței Lui, aceia rămân proști și slabi, și nu vor fi considerați copiii Săi, ci vor rămâne asemenea sufletelor animalelor, până când vor accepta voința Marelui Spirit - care s-a întrupat în Acest Unic Om - drept voința lor proprie»

22. De aceea, noi trebuie să privim mereu cu un respect deosebit spre frumoasa și luminoasa Kapra! Și să-L iubim pe Marele Spirit, care acum locuiește ca un om desăvârșit pe această Kapra. Așa cum aici femeia își iubește bărbatul, și copilul tatăl și mama, la fel vom putea și noi cândva să-L vedem pe Marele Spirit ca Om și să-I vorbim - ceea ce ne-ar apropia de mântuirea noastră. Ba mai mult, spiritul care mi-a revelat toate acestea mi-a spus că, pentru unii de pe pământul nostru, nu ar fi cu neputință să devină asemenea copiilor de pe Kapra.

23. Acum că ați aflat toate acestea prin învățătorul și conducătorul vostru dintotdeauna, să credeți și să cinstiți steaua aceea în sufletul vostru, așa încât din lumina ei să ajungă și la noi razele bogate ale binecuvântării și harului!”

Author:  Acustic [ 24.5.2014, 04:29 ]
Post subject:  Capitolul 246 - Avantajele ordinii venusiene

Capitolul 246
Avantajele ordinii venusiene

1. După ce învățătorul și conducătorul de pe Venus a terminat de vorbit comunității sale, cei trei au fost treziți de Rafael. Între timp se luminase însă destul de bine, nu mai rămăsese nici un ceas până la răsărit, și Matael nu mai contenea să se minuneze de ceea ce văzuse atât de viu în vis. El le-a povestit și celorlalți visul său, și amândoi, Murel și Philopold, s-au minunat și mai tare, pentru că visaseră și auziseră exact aceleași lucruri.

2. Rafael însă a spus: “Ei bine, cum v-a plăcut pe Luceafărul de dimineață?”

3. Matael i-a răspuns: “Dacă acela a fost Luceafărul de dimineață, lucru de care nu mă mai îndoiesc, află că mi-a plăcut foarte mult, iar oamenii, cu învățătura lor strictă privitoare la respectarea armoniei, nu sunt câtuși de puțin proști. Ei trebuie să ducă mereu o viață morală, căci în condițiile acelea este absolut imposibil să păcătuiești! Eu însă m-aș plictisi îngrozitor acolo: mereu același lucru și nici un progres - ce viață de amfibie! Se pare că un melc și un venusian au aceleași nevoi; ce e dincolo de ele nu-i mai interesează. Nu, prietene Rafael, Luceafărul de dimineață strălucește foarte frumos și este o plăcere să-l privești de pe pământul nostru, dar ca lume - cu acei oameni și alte creaturi - nu-mi place câtuși de puțin!

4. E adevărat că, în condițiile acelea, niciodată nu va izbucni vreun război printre oamenii lumii aceleia, pentru că acolo nici nu poate fi vorba de vreun păcat. Cu toate acestea, prefer un păcătos al pământului nostru unui astfel de venusian, cu toată morala lui! O asemenea morală nici nu poate avea vreo valoare, pentru că ea nu lasă loc desăvârșirii spirituale. Pentru că, dacă vreunul dintre ei ar putea evolua spiritual, ar cădea pradă disperării în fața comportamentului și atitudinii simetrice a întregii omeniri a Luceafărului de dimineață, căci ar simți nevoia să meargă înainte, dar ar trebui să stea pe loc, la fel ca un copac!

5. Un om desăvârșit spiritual pe Venus ar semăna cu un pom care ar putea gândi și simți, dar ar fi nevoit să rămână cu rădăcinile fixate în pământ!

6. Spune-ne, prietene drag, venusienii chiar nu au suflet, iubire, nu au voință liberă sau dorință?! Ar trebui să poată gândi și socoti, căci învățătorul lor i-a îndemnat să cultive mai ales arta aritmeticii. Și dacă sunt în stare de asta, ar trebui să fie capabili și de un progres spiritual, nu-i așa?”

7. Îngerul a spus: “Desigur, dar ei nu caută unul vizibil la exterior, ci doar unul interior, căci ei spun că un progres vizibil în exterior ar împiedica progresul interior. Totul trebuie să se reducă cât de mult posibil la stereotipie și să se orienteze după necesitățile trupului - atât și nimic mai mult, căci orice progres în exterior, în planul material, înseamnă regres în interior, în planul spiritual.

8. La oamenii care cultivă prea mult exteriorul, în interior domnește cea mai lipsită de conștiință barbarie. Un popor dotat cu aptitudini spirituale păstrate discret în interior nu a atras niciodată alt popor în război. Dar cum începe să-și arate măreția spirituală interioară prin lucrări exterioare ușor de realizat, el trezește imediat invidia unuia dintre popoarele vecine, și gata războiul! Dacă acest lucru nu se poate petrece niciodată la venusieni, de ce le-ar fi lor mai rău decât oamenilor de pe pământul acesta?

9. Acolo oamenii nu au privilegii exterioare, nici în ceea ce privește trupul lor, nici în ceea ce privește îmbrăcămintea sau locuința. De aceea totul se prețuiește după valoarea interioară. Ca urmare a conformației lor exterioare aproape identice, toți au aproape aceeași figură, iar îmbrăcămintea, mereu aceeași, întărește această uniformitate.

10. Oamenii care nu sunt măcinați de tot felul de patimi își vor semăna la exterior așa cum își seamănă frații și surorile. Cu cât mai mult se deosebește însă așa-numita formă exterioară a oamenilor, cu atât mai mult se îndepărtează ei unii ele alții și în interiorul lor, pentru că orice interior se orientează după tendințele exterioare, care însă nu pot fi niciodată identice, deoarece întotdeauna se reflectă în ele avariția de nepotolit, invidia, răutatea, trufia, mândria, orgoliul și dorința de putere.

11. Dacă tu porți o manta verde, vecinul tău una albastră și un al treilea una roșie, foarte repede veți ajunge la neînțelegere și ceartă din cauza preferinței pentru una sau alta dintre culori. Dacă însă toți trei aveți mantii de aceeași culoare și de aceeași formă, nici n-o să vă treacă prin minte vreodată să purtați o dispută prostească despre valoarea mai mică sau mai mare a diverselor culori și forme, și veți avea timp să vorbiți despre lucruri și chestiuni mai importante.

12. Ați remarcat pe Venus asemănarea aproape deplină a oamenilor de acolo. Un bărbat era aproape identic cu celălalt așa cum un ochi este aproape identic cu celălalt. La fel erau femeile și fetele. Peste tot - una și aceeași formă, dar, foarte frumoasă în sine și desăvârșită. Și acesta este un lucru bun.

13. Pe pământul acesta, diversitatea formelor și gradul de frumusețe, reală sau închipuită, sunt adeseori cauza discordiei, a urii, a detestării sau a unei preferințe și înclinații exterioare exagerate. Nici urmă de așa ceva pe Venus! Oamenii se iubesc acolo doar pentru înțelepciunea lor interioară. Cu cât mai multe poate povesti cineva despre bunătatea, puterea și înțelepciunea Marelui Spirit, și cu cât este el însuși mai blând și mai smerit, cu atât are o valoare mai mare în ochii comunității și cu atât este mai respectat! Spuneți-mi dacă, aranjând lucrurile astfel, Domnul nu a procedat foarte înțelept?”

14. Matael: “De bună seamă, și mi-aș dori ca și pe pământul nostru lucrurile să fie la fel! Dar iată că Domnul se ridică și, odată cu El, toată lumea! Acum să ne deschidem larg ochii și urechile, căci sigur în curând se va petrece ceva! Să fie vorba de cei nouă înecați?!”

SFÂRȘITUL VOLUMULUI III

Author:  Acustic [ 24.5.2014, 05:12 ]
Post subject:  Index tematic

Index tematic

Prima cifră se referă la capitol, cele de după punct la paragrafe

Activitatea, utilitatea ei pentru viața veșnică 203.1 și urm.
Adam, slăbirea omului de astăzi față de el 211.4 și urm.
Adăpost spiritual, acum, în fața Judecății 13.7
Adevărul este viața, minciuna este moartea 43.5
Adevărul și viața sunt una 47.5
Adevărul, adevărat, falsificarea acestuia în timp de către oameni 176.6
Adevărul, forma în care este spus 47.11
Adevărul rămâne în veci adevăr 32.3
Adevărul, unde trebuie căutat 219.1 și urm.
Apariția soarelui de dimineață în zona Pontului 93.5
Apariția unor ființe superioare 2.1 și urm.
Apostolii, stăpâni ai trupului și ai firii lor 101.2
Aproapele, cel care este sărac cu duhul și lipsit de vremelnice bunuri lumești 112.4
Arca lui Noe, corespondența ei spirituală 13.9
Arca lui Noe în timpul nostru 43.9
Arca, spirituală, a lui Noe 13.6-9
Arhanghelul, libertatea voinței sale 244.6
Armonia sufletelor, condiția căsniciei 66.1
Asemănarea cu Dumnezeu 3.2 și urm.
Astronomie, Matael explică mersul stelelor 101.4-6
Atitudinea lui Suetal împotriva Templului 39.1; 40.4

Barcagiu, performanțele lui Rafael 82.1 și urm.
Blândețea, binecuvântarea ei 59.4; 69.8
Bogăția, binecuvântarea sau blestemul acesteia 192.1 și urm.
Bogăția, folosită cum trebuie, obligă la generozitate 192.15
Bogății material-lumești, respingerea lor de către Iara 123.17
Bogății pământești, atitudinea corectă față de ele și folosirea lor adecvată 14.1 și urm.
Boz, considerațiile sale privitoare la învățătorul din Nazaret 127.8
Bucuria la necazul altuia, dojana Domnului 117.3
Bunăvoința înseamnă lucrarea pe jumătate făcută 43. l
Bunăvoința, semnificația și valoarea acesteia în ochii Domnului 171.9

Calea deschisă de Domnul oamenilor 15.1 și urm.
Calea dreaptă către desăvârșire 15.1 și urm.
Calități omenești, legătura lor cu iubirea pentru aproape 79.1 și urm.
Calități omenești, motivul deosebirilor dintre ele 79.1 și urm.
Castitatea 215.7
Cămătarii și zgârciții, sentința de condamnare a lor pronunțată de Domnul 192.5 și urm.
ăsătoria, seriozitatea pe care o implică ea spre a trezi la o viață spirituală 70.10
Căsătoria, timpul potrivit pentru bărbat și femeie 72.15
Căsnicia, condiții 66.1,11; 70.9
Căutarea lui Dumnezeu cea adevărată 110.11; 207.11
Câmpia cea binecuvântată 45.15
Cântarea Cântărilor a lui Solomon, interpretarea Domnului 19.1 și urm.
Cerul din inima omului 170.4
Cheia Cântării Cântărilor a lui Solomon 19.9 și urm.
Chemare înaltă a omului 100.7
Chimiști (Matael și Andrei) 170.6
Chivotul legii, natura sa explicată de Rafael 153.10 și urm.
Cina cea veselă, la Marcu 210.1 Clarvăzătorii, deosebirile dintre suflete în fața lor 24.1 și urm.
Concepția despre lume a lui Risa 62.2
Concepții religioase ale lui Stahar 149.2
Concepții, constrângerea Templului, o mărturisire a fariseilor 7. 1 și urm.
Concepții, mărturisirea lui Cyrenius 150.1
Concepții, mărturisirea evreilor persani 194.6
Concubinele, admiterea lor condiționată 66.5
Condițiile puse de Domnul la primirea ucenicilor 8.1-12
Conducerea oamenilor și a popoarelor, cuvântarea Domnului 168.1 și urm.
Consemnarea cuvintelor Domnului 18.3-11
Consemnările lui Ioan și Matei, completate de Rafael 18.3 și urm.
Conștiința păcatului 208.9
Conștiința, un organ spiritual în inima omului 232.8
Controlul sexual conduce la haruri spirituale mai înalte ale vieții interioare 66.5
Copiii Domnului 41.3; 178.4; 241.1 și urm.
Copiii Domnului, soarta lor în lume 225.9 și urm.
Copiii lui Dumnezeu, natura lor 92.3
Corpuri cerești, altele, călătoria Iarei până la ele 126.1 și urm.
Creația lui Dumnezeu, un haos aparent în care domnește totuși cea mâi desăvârșită simetrie 64.4
Credința, omul care nu acceptă nici una 5.1 și urm.
Creierul, până unde ajunge judecata lui 182.17 și urm.
Cultivarea pământului, îngerul este cel care veghează la aceasta 9.9
Cunoașterea de sine a omului, adevărată, posibilă doar prin Domnul 170.8
Cunoașterea de sine mai bună decât cunoștințele despre pământ 87.9
Cunoașterea de sine precară, plângerea Iarei 170.3
Curățenia făcută de Iisus în Templu 46.3
Cuvântare teosofică 6.8 și urm.; 27.4; 28.1
Cuvântările Domnului, notarea lor 18.1 și urm.
Cuvântul din Dumnezeu, importanța lui 80.9
Cuvântul Domnului, mai mult pentru omul cultivat 229.7 și urm.
Cuvântul exterior, este un ghid mort 193.13
Cuvântul interior 193.14; 238.1 și urm.
Cuvintele de mulțumire ale lui Murel 224.1
Cuvintele Domnului 225.5

Darul binecuvântat 33.10
Darurile cerului, materiale și spirituale, la contactul cu pământul 113.6 și urm.
Dăruirea de sine 8.3
Dăruirea de sine, avantajele ei 9.1 și urm.
Dăruirea de sine, conduce la eliberarea sufletului 12.3
Deosebiri între minuni false și adevărate 55.1; 228.1
Deosebiri între oameni ai inimii și oameni ai rațiunii 78.12
Deosebiri între oameni de Sus și oameni de Jos 129 J.
Deosebiri între oamenii lumii și cei ai spiritului 101.4
Deosebiri între starea lucrurilor pe pământ și pe stele 221.3
Desăvârșirea, scopul omului 15.1; 177,14; 180.6
Desfacerea căsătoriei, posibilă în cazuri de excepție 66,11; 70.2
Desfrâul, cuvântarea Domnului 214.7 și urm.
Desfrâul, îngrozitoarele lui urmări 68.1
Diavoli, exorcizarea lor 21.1 și urm.
Dificultăți în aducerea evreilor persani pe calea cea bună 197.1 și urm.
Discuții la masă 20.1; 134.1; 21L 1
Divinitatea Domnului, cearta fariseilor pe tema aceasta 216.1 și urm.
Divinitatea învățăturii lui Iisus 176.1
Divinitatea, la vechii egipteni 129.6
Divinitatea, manifestarea acesteia în Iisus 129.7
Dojana, doar din dragoste, nu din trufie ascunsă 59.2
Duh al Domnului, viață adevărată 42.6
Duh, stăpân al întregii materii 33.13
Duh, vestirea pogorârii acestuia 171.5 și urm.
Duhul divin, este dat de Domnul fiecărui om care are bunăvoință 84.15
Duhul lui Dumnezeu, o scânteie în sufletul omenesc 42.6
Dumnezeu, cuvântarea lui Matael despre El 28.1 și urm.
Dumnezeul necunoscut, învățătura lui Platon 176.3
Durerea, sensul și cauza ei 168.7

Eclipsa de soare, anunțarea ei de către Domnul 81.2
Eclipsa de soare, efectul ei înspăimântător asupra templierilor 97.5 și urm.
Eclipsa de soare, explicațiile lui Cyrenius 139.1 și urm.
Eclipsa de soare, producerea uneia 82.10 și urm.
Edenul pământului 10.1
Educația inimii și educația minții 175.1 și urm.
Educația inimii, cuvântarea Domnului despre aceasta 175.1 și urm.
Educație, metoda în vechiul Egipt 95.1 și urm.
Erupții solare 234.9
Esenienii 50.13; 51.2 și urm.
Esența Mântuitorului, părerile lui Suetal 50.4 și urm.; 56.1 și urm.
Evanghelia vieții 36.8; 42.2; 241.1 și urm.
Evoluția și menirea omului 3.1-21
Evreii persani, ei între ei 198.6
Evreimea superstițioasă, plângerile lui Simon Petru 108.1
Evreimea, judecata aspră a păgânului Uran 125.17
Exercitarea funcției conform ordinii divine, în smerenie 165.8
Exercitarea funcției, corectă, de către domnitor și conducătorul de popoare.165.15 și urm.
Existența dublă a lui Dumnezeu 28.4
Existența, personală și generală 28,3 .
Experiența din lumea de dincolo a lui Philopold 222.1

Faptele bune, modul potrivit de a le face 112.6
Fariseii, părerea lor despre Domnul 6.1 și urm.
Făgăduința Domnului 226.4 și urm.
Făgăduințele Domnului, îndeplinirea lor depinde de comportamentul oamenilor 240.6; 241.7
Făgăduințele Domnului, principalele piedici în îndeplinirea acestora 243.1 și urm.
Fenomenele naturii, urmările lor 115.1
Ființe superioare, apar uneori 2.2 și urm.
Filosofia de viață a lui Matael 30.10 și urm.
Filosofia lui Floran despre Dumnezeu 157.1 și urm.
Filosofia lui Matael despre natură 25.1 și urm.
Filosofii greci, influența lor pregătitoare pentru învățătura lui Iisus 125.13
Fire pătimașă, mijloace naturale de combatere 66.8; 69.2; 72.l și urm.
Forța vitală, indestructibilă 29.14
Fraternitatea, dorința Domnului 164.16
Frăția dintre Domnul și prietenii Săi 169.2
Frumusețea copiilor lui Dumnezeu și a copiilor lumii 92.1 și urm.
Frumusețea copiilor lui Dumnezeu, o expresie a frumuseții sufletești interioare 92.7
Frumusețea copiilor lumii, spoială a mormintelor 92.7
Frumusețea exterioară a lui Rafael 78.9
Fuga în Egipt 179.2

Gând, rapiditatea lui 179.13
Geneza, filosofia lui Philopold 181.1 și urm.
Geneza, textul mozaic, sensul acesteia 235.1 și urm.
Greșeli, recunoașterea și eradicarea lor 165.5
Grijă spirituală 163.3
Griji privitoare la viitorul învățăturii 231. 1
Guvernarea popoarelor, de către Cyrenius și Matael, în spiritul învățăturii Domnului 121.8

Hrănirea, pământească, pofta de mâncare a lui Rafael trezește uimirea multora 20.8 și urm.

Independența deplină, necesară pentru atingerea mântuirii 177.15
Idolatria Templului, mai rea decât politeismul păgânilor 41.6
Idolatrie - ororile ei 207.6
Idolatrie a persoanei Sale, respinsă de Iisus 36.6
Inspirația divină l. l
Interacțiunea binecuvântată dintre material și spiritual 3 3.11 și urm.
Interzicerea căsătoriei în cazul unor defecte fizice și psihice 72.8
Istoria culturii, valoarea ei 108.1
Istoria mozaică a Facerii 28.5; 222.3
Iubire și înțelepciune 29.1 și urm.
Iubirea adevărată, element al interiorului omului 78.8
Iubirea Elenei pentru tatăl său 86.3
Iubirea Iarei pentru Domnul nu este de natură senzuală 76.6
Iubirea pentru aproape, calea către viața veșnică 79.19
Iubirea pentru aproape, fără ea învățătura Domnului este doar un joc de cuvinte fără efect 242.3
Iubirea pentru aproape, îndrumător 80.2
Iubirea vie pentru Dumnezeu, mai mult decât toate comorile pământului 123.17
Iubirea, esența ei 48.2; 59.8; 111.1
Iubirea, numai faptele bazate pe ea sunt bune 59.11
Iubirea, puterea și forța ei sunt mai bune decât dojana 59.4
Iubirea, spiritul lui Dumnezeu în om 48.7

îmbrăcămintea lui Iisus, descriere 155.17 și urm.; 156.7
împărăția lui Dumnezeu, în inima omului 241. l și urrn.
împărăția lui Dumnezeu, poate fi atinsă doar prin iubirea față de aproape 241.8 și urm.
împărăție a păcii, apropiată 33.6
înălțarea Domnului, prezicerile referitoare la înălțarea Sa 16.1 și urm.
încrederea în Dumnezeu 124.12
îndoieli privitoare la persoana Mântuitorului 50.1
îndrumarea dumnezeiască prin noapte spre lumină 162.1 și urm.
îngeri, capabili de durere și suferință 130.9
îngeri, compararea lor cu oamenii 180.6 și urm.
îngeri, conducătorii lui Tobias timp de șapte ani 77.4
îngeri, focare de iradiere ale Spiritului Divin 180.2
îngeri, grija lor pentru oameni de la naștere până la plecarea de pe pământ 130.7
îngeri, misiunile și suferințele lor 130.1 și urm.
îngeri, natura lor, explicată de Rafael lui Matael și Iarei 122.4 și urm.
îngeri, natura lor, explicată prin pilda oglinzii concave 122.6
îngeri, natura și menirea lor 149.2 și urm.; 180.1 și urm.
îngeri, neconcepuți de bărbat, nenăscuți de femeie 130.5
îngeri, printre oameni de la întruparea Domnului 130.4
îngeri, purificarea sufletului omenesc prin suferință și durere 130.8
îngeri, renunțarea de bunăvoie la distrugerea lui Satana și a slujitorilor săi 130.16
îngeri, voința liberă a lor 244.6 și urm.
însănătoșirea de către Domnul, învățătura referitoare la aceasta 12.8 și urm.
însănătoșirea evreului persan neputincios și a soției acestuia de către Domnul 201.3 și urm.
însănătoșirea miraculoasă a unui gutos pe câmpia binecuvântată 45.13
însuflețirea materiei 234.1 și urm.
întârzierea înserării, explicațiile referitoare la acest fenomen 94.1 și urm.
întârzierea înserării, prin Domnul 87.4; 93.5
întruparea Domnului 239.12
întruparea Domnului în om, și pentru El 238.11
întruparea Domnului, motivul ei adevărat 182.3 și urm; 183.1 și urm.
întruparea Domnului, motivul ei interior 238.5 și urm.
înțelepciunea egipteană și indiană, cuvântarea lui Philopold 220.1 și urm.
înțelepciunea lui Cyrenius 29.1 și urm.
înțelepciunea din Dumnezeu creează peste tot mijloacele adecvate 124.17
înțelepciunea, lumina ochilor spiritului în ochiul sufletului 42.8
învățarea popoarelor, despre timpul și efectul potrivit 97.1 și urm.
învățătura lui Iisus, principiile de bază 53.1 și urm.
învățătura lui Iisus, soarta ei 176.1 și urm.
învățătura lui Iisus, urmarea ei doar de dragul binelui, nu cu gândul la făgăduință 243.3
învățătura lui Iisus, viitorul ei 288.1 și urm.
învățăturile lui Iisus, înțelegerea lor corectă 65.5
învierea morților 201.23
învierea printr-o minune a Domnului a trei înecați 201.22

Judecata focului, ultima 33.4
Judecata lui Dumnezeu 12.5
Judecata hotărâtă pentru întregul pământ 16.12
Jugul pe care Eu Îl pun pe umerii voștri 10.10
Jurisdicția matrimonială, introducerea ei în fiecare comunitate 72.14

Lege și iubire 48.2
Libertatea copiilor lui Dumnezeu 178.1
Libertatea de voință a omului și lumina spirituală 17.10
Libertatea de voință a omului, sensul acesteia 168.2
Libertatea de voință și jertfa lui Hristos 177.7
Libertatea de voință trebuie păstrată 177.1 și urm.
Libertatea sufletului omenesc 17.3 și urm.
Limbajul inimii, lămuririle Domnului 184.1 și urm.
Lucrări bune, în pilda despre construirea casei 43.7
Lumina soarelui, Domnul îi vorbește Elenei despre efectul acesteia 116.3
Luna, explicațiile lui Cyrenius privitoare la esența ei 139.1 și urm.
Luptă 29.15 Lupta dintre Dumnezeu și Satana 25.6 și urm.
Lupta dintre lumină și întuneric 32.6 și urm.
Lupta în natură 26.7 și urm.
Lupta spirituală permanentă pe pământ 214.2
Luptă, viața ca o luptă 61.4
Luxul, condamnarea sa de către Domnul 12.1

Materia, esența ei, explicată de Rafael 234.1 și urm.
Materia, însuflețirea ei 234.1 și urm.
Materialismul, o nenorocire 11.4; 12.6
Măgar, adus la viață în mod miraculos pentru Ribar 56.9
Măreția lumească, o nenorocire 10.6
Mărturisirea lui Floran în fața Domnului 161.1
Mâhnirea, rostul ei, recunoașterea luminii curate 113.17
Mâncărurile lui Marcu aduse de Rafael pe deal 99.8
Mântuirea, atingerea ei prin puterea proprie a omului 177.14
Mântuirea, despre ea 16.13; 178.1
Mântuirea, trebuie atinsă 177.14
Mântuitorul din Nazaret 5.1 și urm.
Mântuitorul din Nazaret, întrebare despre El 39.9; 40.12; 45.20
Mântuitorul făcător de minuni, relatare despre influența Sa 46. 1
Mântuitorul, cum vindecă 12.8; 209.1
Mântuitorul, îndoieli privitoare la persoana Lui 50. 1 și urm.
Mântuitorul, relatare despre influența Lui 46.1
Mântuitorul, schimb de păreri între farisei și Iulius despre El 6.1 și urm.
Menirea înaltă, a omului 178.12; 180.6
Menirea lumească a Domnului, sensul acesteia 16.12 și urm.
Mesia, Domnul îi întreabă pe evreii persani despre Acesta 196.1 și urm.
Mesia, Floran Îl recunoaște ca atare 161.10
Mesia, proorocirile privitoare la El, explicate de Rafael lui Stahar 153.1 și urm.
Mesia, schimb de păreri între farisei și Iulius despre El 6.1 și urm.
Mesia, speranțele evreilor privitoare la El 56.1
Mesia, speranțele privitoare la El și Templul 56.6
Meteorit, căderea unuia și explicațiile lui Rafael 233.l și urm.
Mila lui Dumnezeu 165.14
Mila lui Dumnezeu, calea către ea 192.16
Minciuna este moartea 43.5
Minciuna, esența ei, explicată de Matael 47.5 și urm.
Minciuna, necesară pentru a recunoaște astfel mai bine adevărul 168.10
Mintea, e zadarnic să-L cauți pe Domnul cu aceasta 123.8
Mintea, formarea ei, ce spune Domnul despre aceasta 175.1 și urm.
Minunile captivează mintea liberă a copiilor lumii 159.10
Minunile Domnului pe timpul unei furtuni lângă lacul Ghenizaret 187.9
Minunile grafice ale lui Rafael 73.3; 118.14; 154.18; 179.7
Minunile lui Rafael 52.7; 54.12; 84.6; 150.11
Minunile magicienilor în comparație cu cele ale Domnului 201.1 și urm.; 228.1 și urm.
Minunile, mai mult pentru oamenii cu mintea sprintenă 229.7
Minunile, un har doar pentru copiii de Sus 159.9
Miracole legate de pești 54.10; 150.11
Misionari, grijile lor 229.1 și urm.
Misionari, indicații pentru munca în via Domnului 12.1; 91.2; 114.7; 162.2; 163.1 și urm.; 168.12; 230.1; 240.1; 244.1
Misionari, indicațiile lui Rafael 240.1 și urm.
Misiunea Domnului în lume 35.1; 36.2 Mitologie 90. l
Moarte și viață 43.1 și urm,
Moartea, Iisus eroul în lupta împotriva ei 35.1 și urm.
Modestie 16.3; 49.14
Moleșirea omului actual față de Adam 211.4 și urm.
Motivele admiterii răului 177.1 și urm.
Mulțumirile adresate lui Dumnezeu, forma adecvată 112.1 și urm.

Nașterea Domnului, uimirea lui Floran în fața modestiei acesteia 161.11
Nașterea lumilor 25.7
Nașterea Mântuitorului 179.2
Natura, lupta în sânul ei 26.11 și urm.
Nazarineanul, indicii referitoare la El 51.1
Neglijarea și respectarea îndatoririlor pământești 13.2 și urm.
Neglijarea sufletului, cauza tuturor suferințelor 12.6
Nerăbdarea lui Suetal 74.2
Nevoia sexuală, depășirea ei prin băi reci și rugăciune 66.8
Nevoia sexuală, depășirea ei prin post 69.2
Nevoile trupești, sensul interior și cauza lor 168.6 și urm.
Nimbul, cuvântarea Domnului despre lipsa lui de valoare 185,9 și urm.
Nimicirea trupurilor 11. l; 12.4
Noblețea de caracter 85.4
Noblețea spirituală 118.1
Noe, întâmplări la construirea arcei 43.8
Nota bene 145.12

Oamenii de lume, predispoziția lor mai mare la relele lumești 11.6; 12.l
Omenirea și natura Domnului 227.1 și urm.
Omul și îngerul, relația dintre ei 3.1 și urm.
Omul spiritual, nelimitarea acestuia 2.7
Omul, despre neputința lui 205.1 și urm.
Omul, în inima lui se află o scânteie din Spiritul Divin 182.10
Omul, menirea și evoluția sa spirituală 3.1 și urm.
Omul, natura sa de bază, explicată de Domnul 193.1 și urm.
Omul, predispozițiile și menirea lui 178.1 și urm.
Omul, viața sa anterioară 221.1 și urm.
Oracolul din Delfi, verificarea și valoarea lui l .4 și urm.
Orașul, despre păcatele acestuia 10.2
Ordinea divină 64.1; 87.l
Ordinea divină și înțelepciunea lumească 64.1 și urm.
Ordinea în natură 6.4.1; 87.1
Ordinea naturală a lumilor (cosmografia) 223.1 și urm.
Originea constelațiilor 102.1
Originea sufletului omenesc (Platon) 181.2
Originea înaltă a omului 100.3
Oroare în fața lui Dumnezeu, ceea ce este mare în fața lumii 16.2

Palate, aducătoare de trufie și dispreț 14.12
Pământul ca scenă a manifestării milei Domnului 32.11 și urm.
Pământul, explicațiile Domnului referitoare la natura acestuia 87.2
Pâine, miracol 52.7
Pâine, sare și vin 44.19
Pescuitul bogat al Domnului 166.24
Pesimismul lui Risa 62.13
Pilda despre apa clocotită 27.7
Pilda despre bolnav 59.12
Pilda despre comoara din casă 110.14
Pilda despre deal și vale 178.6
Pilda despre Domnul și slujitorii Săi 177.16
Pilda despre grădinar și pomii săi 193.5
Pilda despre mire și mireasa sa 225.6
Pilda despre picătura de rouă 31.7; 48.9
Pilda despre umblatul prin pădure pe timp de noapte 47.18
Plictiseala Domnului 239.1 și urm.
Poftele trupului, de acestea omul pământean se poate lipsi cel mai ușor 49.10
Politeismul păgânilor mai buri decât idolatria Templului 41.6
Porunca a patra, îndeplinirea ei corectă 38.13 și urm.
Porunca a patra, tălmăcirea ei de către farisei 212.1 și urm.
Porunca a patra, tălmăcirea ei greșită înseamnă nenorocire spirituală și trupească 38.5 și urm.
Porunca a patra, tălmăcirea ei prin corespondențe spirituale 211.1 și urni.
Posedare, eliberarea celor cinci tâlhari de către Domnul 21.1 și urm.
Posedare trupească 68.10
Potopul de acum, spiritual 13.6
Potopul, cauza lui adevărată 11. 1 și urm.
Povară, pe care Eu v-o dau s-o purtați... 10z10
Poverile vieții, trimise de Domnul pentru întărirea sufletelor 120.6
Predica, valoarea ei 12.7
Preoții evrei, îndreptarea lor este dificilă 132.6
Preoții Templului ca slujitori ai diavolului 41.6
Preoțime, învățăturile ei mincinoase 113.5
Prezența permanentă a Domnului în om 232.8 și urm.
Procrearea 66.2
Procrearea conduce la un rod adevărat și sănătos doar în cazul armoniei sufletești și spirituale între soți 66.1
Procrearea omului, ordinea divină 215.1
Profeți, adevărați și falși 204.6 și urm»
Profeți, scopul apariției lor 3.17 și urm.
Profeția lui Isaia, împlinirea acesteia 225.1 și urm.
Profeția unui clarvăzător germanic referitoare la întruparea Domnului în om 167.7 și urm.
Profețiile de tip primitiv, explicarea lor de către Domnul 167.11 și urni.
Progresul dezvoltării spirituale a omenirii față de timpul lui Moise 128.1 și urm.
Proorocirea lui Iuda Iscarioteanul 108.20 și urm.
Proorocirea lui Matael referitoare la timpurile noastre 33.1
Proorocirea lui Zaharia, sensul ei spiritual 153.1 și urm.
Prostia părinților 38,5
Providența divină, căile acesteia 81.7; 198.4
Puterea preoților, poate fi frântă doar cu ajutorul Domnului 124.9
Puterea voinței Domnului și libertatea sufletului omenesc 17.1 și urm.

Rangurile omenești, nu au nici o valoare în fața Domnului 164.16 și. urm.
Rațiunea omenească, trezirea ei adecvată, mai eficientă decât toate minunile 227.8
Rațiunea omului, valoarea acesteia 77.9
Rațiunea și sentimentul, relația potrivită dintre acestea 78,2 și urm.
Rațiunea, ca bibliotecă ordonată a sufletului 180.15
Răspândirea Evangheliei, părerea lui Iuda 108.8
Răul, cel vechi, al omenirii 176.6
Răul, piatra lui de temelie 10.2
Recolta preoților 115.4
Recunoștința, bună dacă are un motiv temeinic 59.6
Relații sexuale păcătoase 68.1
Religia, degradarea ei din cauza lipsei ajutorului divin 240.3 și urm.
Religia, laicizarea ei pe parcursul timpului, după măsurile minții lumești 63.14 și urni.
Renaștere în spirit 53.10; 171.l - și urm.
Renaștere în spirit, abia după înălțarea și transfigurarea Domnului 171.5 și urm.
Renaștere în spirit, desăvârșirea legată de aceasta 53.15
Revelația adevărată, esența acesteia 204. T și urm.
Revelația, îndrumarea sufletului spre centrul său esențial 204,3
Revelația, motivele învăluirii ei 205.12
Revelația, unde poate fi găsită vie? 184.6
Revenirea Domnului 133.1
Rostul relațiilor sexuale ale oamenilor, cuvântarea Domnului 66-70
Rugăciunea adevărată, ceruta de Domnul 209.1 și urm.
Rugăciunea cea dreaptă 209.3
Rugăciunea desăvârșită 123.1 și urni.
Rugăciunea rostită din vârful buzelor, condamnarea ei de către Domnul 112.8 și urm.
Rugăciunea rostită din vârful buzelor, neînsoțită de faptă, Îl necinstește pe Dumnezeu 36.5
Rugăciunea și veghea lui Iisus 121.1
Rugămintea celor cinci tâlhari 21.6 Sabatul 131.15

Salvarea printr-un miracol a unei corăbii în timpul furtunii de pe lacul Ghenizaret 189.1 și urm.
Satana, lupta lui împotriva lui Dumnezeu 25.7
Satana, rezistența lui și a slujitorilor săi împotriva lui Dumnezeu 130.13
Săraci cu duhul, binecuvântați 16.2
Sciți, supunerea, liniștirea și învățarea lor, promise lui Uran de către Domnul 118.8 și urm.
Scopul întrupării Domnului în om 16.13
Scrierea miraculoasă, considerațiile tânărului fariseu Hebram 18.11
Setea de câștig, pedepsirea ei 188.2
Sexualitate, copiii să fie feriți de pericolul excitării 66.9
Sexualitate, protecția fecioarelor prin îmbrăcăminte potrivită, decentă 66.10
Sexualitate, protecția tinerilor prin interzicerea lenevirii 66.10
Sfârșitul lumii 97.5
Sihariții, Îl venerează pe Domnul 46.5
Simplitate, binecuvântarea ei 10.5
Simțirea, marea ei valoare 242.5 și urm.
Smerenia, explicațiile lui Rafael referitoare la aceasta 158.1 și urm.
Smerenia, harul ei 13.10
Smerenia, la exercitarea funcției conform ordinii divine 165.8
Soarele aparent, crearea unuia de către Domnul (ca pe vremea lui Iosua) 87.4 '
Soarele aparent, creat de Domnul pentru îndreptarea Cezareii lui Filip 97.8
Soarele natural, esența acestuia 174.1 și urni.
Somnul spiritual 29.17
Somnul prea lung slăbește sufletul 211.6
Soți, sugestii de conduită date de Domnul 71.1 și urm.
Spiritul lui Avraam îi apare lui Matael 235.8
Spiritul omului, revelarea lui prin învățătura lui Iisus 53.13
Spiritul vieții, manifestat prin iubire 78.13
Starea sufletească deosebită a posedaților 23.2
Statele mici, oglinzi pentru cele mari 121.9
Stele, călătoriile stelare ale Iarei în trupul pământesc, îndoieli privitoare la aceasta 126.1 și urm.; 129.2
Stele, experiențe legate de acestea 126.1 și urm.
Stele, sufletele oamenilor stelari 221.5
Suferința, sensul și cauza ei 168.7
Suferințele Domnului 231.7
Sufletele acestui pământ au un avantaj 32.10
Sufletele oamenilor lumii 11.3 și urm.
Sufletele, cum le deosebește un clarvăzător 24.1 și urm.
Sufletul omenesc, învățătura despre natura sa 11.3 și urm.
Sufletul omului, esența 42.3 și urm.
Sufletul, eliberarea lui din chingile lumești 42.1 și urm.
Sufletul, întărirea lui în timpul vieții, misiunea noastră pe pământ 43.9
Sufletul, libertatea acestuia 17.4
Sufletul, libertatea lui și puterea voinței lui Dumnezeu 17.1 și urm.
Sufletul, un vas pentru viața dată de Dumnezeu 42.5
Sugestii importante de vindecare 12.8; 69.2; 72.2
Sugestii pentru reușita spirituală 210.12; 232.13
Superstiția, nimicirea acesteia 108.1 și urm.
Școlile evreiești, ce se predă în ele 39,3
Școlile templelor egiptene, lumea lor subterană ca pildă pentru lumea subterană a trupului de carne 96.2
Știința chimiei, Matael și Andrei esenianul, cunoscători ai ei 170.5 și urm.
Știința satisface doar, dar iubirea trezește și revigorează 175.6
Știința, pentru inima lipsită de Dumnezeu este doar un ghid către rău 175.4

Tagma ucenicilor, condiții pentru a face parte din ea 8.1 și urm.
Tagma ucenicilor, condițiile impuse de Domnul și condiția paradisiacă a omului 10.9
Tagma ucenicilor, dăruirea de sine necesară 9.1 și urm.
Tâlhari, declarația lui Matael, clarvăzătorul dintre ei 25.1 și urm.
Tâlhari, iertarea lor de către Domnul 16,14
Tâlhari, îmbrăcarea lor în haine de slujitori romani 37.2 și urm.
Tâlhari, posedați, indicațiile Domnului privitoare la ei 4.9 și urm.
Tâlhari, povestea lor adevărată 41.1
Tâlhari, relatările lor după eliberarea de posedare 22. l și urm.
Tâlhari, starea lor sufletească deosebită după vindecare 23.1 și urm.
Tâlhari, vindecarea lor de către Domnul 21.1 și urm.
Tatăl nostru, rugăciunea, spusă de Iara 123.4
Tehnica din timpurile noastre 33.2
Templierii, caracterul lor urât, înfierarea acestuia de către Floran 161.12 și urm.
Templierii, doar strălucirea exterioară a lumii îi impresionează 161.11
Templierii, faptele lor mârșave 39.10 și urm.
Templierii, mai-marele lor respinge astronomia lui Cyrenius ca periculoasă pentru popor 139.5 și urm.
Templierii, Suetal ca agitator împotriva lor 41.5
Templul din Ierusalim, prezicerea de către Domnul a distrugerii sale 113.13 și urm.
Templul din Ierusalim, verdictul nimicitor dat de fariseii convertiți 155.14
Templul, apa otrăvită - ca pedeapsă pentru trădarea secretelor 38.12; 39.3
Templul, constrângerea religioasă exercitată de acesta 7.1 și urm.
Templul, ororile acestuia, dezvăluite și deplânse de Suetal 39.11
Textul Scripturii, l Regi 19.9-15 explicat de Domnul 195.1 și urm.
Timp, lipsit de războaie de la Adam până la Noe 10.5
Trândăvia, urmările acesteia 203.1 și urm.
Transformarea unei pietre în pâine 54.7
Transformarea unei pietre într-un pește 52.12
Trebuințele oamenilor, defectele lor 10.1 și urm.
Trezirea spirituală a oamenilor 49.17
Trezirea sufletului prin liniște exterioară 60.21
Trezirea sufletului, lămuririle Domnului 114.1 și urm.
Trufia, ce spune Rafael despre ea 158.1 și urm.
Trufia, primejdiile ei 165.1 și urm.
Tulburări ale adevărului, de ce sunt permise 113.17
Țelul vieții, adevărat 31.3 și urm.

Ucenicii Domnului, mărturii despre ei 217.6
Ucenicii, viitorul lor după uciderea Domnului 231.1 și urm.
Unitatea vieții veșnice 32.1 și urm.
Utilitatea luminii soarelui în natură 116.1 și urm.

Venerarea idolilor, un triumfal Satanei 207.6
Venerarea lui Dumnezeu, adevărată 36.4; 207.1 și urm.
Venerarea lui Dumnezeu, adevărată, cuvântarea Domnului 36.1 și urm.
Verificarea viitorilor soți pe cale instituțională 72.9 și urm.
Viața de după moarte, negarea ei 62
Viața interioară a lui Cyrenius 27.4 și urm.
Viața lui Matael 235.6 și urm.
Viața și adevărul sunt una 47.5
Viața și moartea 43.1 și urm.
Viața spirituală adevărată 242.1 și urm
Viitorul învățăturii Domnului 229.1
Viitorul mare, spiritual, al pământului 228.5
Vindecare 12.8
Vindecare a trupului prin eliberarea sufletului 12.8 și urm,
Vindecarea lui Matael 41.1 și urm.
Vindecarea unui gutos 45.13
Vlăstare ale stelelor de lumină, față de cele ale pământului 129. l
Voința de a face fapte bune 43.3
Vrăjitoria, interzicerea acesteia de către Templu 50.10

Zeii grecilor, numele lor, lămuririle date de Matael despre originea și nașterea acestora 90.1 și urm.
Zeii păgâni, se află mult sub nivelul omului însuflețit de spiritul divin 84.11
Zodiacul bolții cerești 101.7
Zodiacul înseamnă împărțirea muncii 107.2
Zodiacul, explicarea constelațiilor de către Matael 102-105; 107

Author:  Acustic [ 24.5.2014, 05:39 ]
Post subject:  Index de persoane

Index de persoane
(Cifrele se referă la capitole) Domnul începe și încheie: l - 246

Aakus: 88
Aaron: 159, 203, 212, 213, 235, 237
Abel: 153
Abraham: 176
Adam: 10, 49, 52, 56,153,171,195, 205, 211
Afrodita: 90
Alexandru, rege al Macedoniei: 158
Amphiaraus: l
Andrei: 170
Apollo: 36,105,140
Arhimede: 122
Aristide: 2
Aristotel: 125,152,159
Astyages: l
Augustus, Cezar: 104,118,185, 202
Avraam: 137,139

Bael: 59,81,127,169,187
Belzebut: 46,52
Bileam: 235
Boz: 127,128,169,187

Cain: 10,153
Cerberul: 89
Cirus: l
Cornelius: 120,127,137,146,166,167,169,172481, 187,202,210,211
Cresus:l,19
Cyrenius: 13-23, 26-37, 44, 58, 60, 65, 69-74, 81-83, 86, 87,91,99,115,117-121,127,134-150,156,160,162, 164,166,167,169,185,187,188,190,192-194,197,198, 201,202,211,217,218

Daniel: 97, 99,115,135,142,143, 204
Daphne: 88, 140
David: 8,14,21,23,63,119,142,145,153,179,197,242
Dido: 88
Diogene: 158, 176

Ebahl: 13, 20, 44, 50,58, 81,123,131,133,136,137, 166,169,187,188,191,210,211
Elena: 85,86,88,89,90-93,96,100-127,131-134,141, 164,166,187,211
Enoch: 77,103,153, 205
Essau: 232
Euclid: 152, 174
Euridice: 88
Europa: 88
Eva: 52 Faraon: 16,49,55

Faustus: 120,127,137,146,166,169,172,179,187
Floran: 157-163,169,185,197, 216, 218, 225

Gea: 140 Goliat: 127
Gorgona: 88

Hamerod:122
Hanoh: 10
Hebram: 18-20,58,62-65,81,131,155,169,187,188
Hercule: 125 Hermes: 141,142,146,148,164,169,186,187
Homer: 88

Iacov cel Bătrân: 34
Iacov, patriarh: 191, 205, 206, 211, 216
Iacov: 56
Iair: 166
Iara: 13, 20, 23, 37, 44, 50, 58, 60, 65, 74, 81-83, 86, 110,113,114,116,121-127,131,133,169-174,184,187, 210,211
Iehova Savaot: 153
Iehova: 20,45,52,55,58,126,144,146,151,152,153, 156,158,190,194,195, 201, 202, 216, 218, 235, 242
Ieremia: 204, 240
Iisus: 6, 16, 20, 30, 34, 35, 39, 49, 53, 118, 121, 155, 166,179,228
Ilie: 50,143-145,152,171,194-196, 205, 209, 216
Ioan Botezătorul: 46,198
Ioan, apostol: 18
Iosif, părintele pământean al lui Iisus: 227
Iosif: 38, 49
Irod: 16,44,46,179,197, 231
Isaac, patriarh: 191, 205, 206, 216 Isaia: 195,197, 204-206, 208, 225, 226, 229
Iuda Iscarioteanul: 18,108,109,169, 187
Iulius Cezar: 104
Iulius:l,2,4-8,13,20,21,37-41,44-47,49,50,56,58,83,99,115,127,135,137,140,141,146,167,169, 187, 211
Iunona: 88,103 Iura: 199, 201, 202, 208, 209, 212, 213, 214

Josoe: 20,50,58,65,74,80-83,127,166,169,187,211
Jupiter: 90

Kenan: 153
Kisjonah: 137,146,166,169,179,181,184,187,188, 210,211

Lot: 23, 39

Marcu: 18, 21, 23-26, 34, 45, 57-60, 65, 81-83, 85, 99, 114,116,117,127,131-136,141,148,162,164,167-169, 186-191,194,201,209,210
Maria, mama Domnului: 227
Marte: 102
Matael: 25,27-44,47-54,56,58,60,61,63,76,77,81,84, 85, 88-110, 114, 118-129, 132-143, 146, 148, 159, 164-166, 169,170,172,184,187,197,210,211,227-239,242,244,246
Matei: 18 Meduza: 19, 88
Megara: 88
Mercur: 36, 44, 88
Mesia: 6, 20, 55, 56,153-156,160,161,196-200, 202, 203, 205, 206, 208, 209
Mesia-Iehova: 160
Miha: 127-129,169,187
Mihail, arhanghel: 52,145
Minos: 88
Moise: 6,8,16,22,23,28,38,39,48-52,55,62,63,66, 69, 77,86,91,103,108,112,124,127,128,136-139,143, 146,149,153,156,158,159,161,171,176,194,196, 202, 205, 206, 211-216, 219, 221, 222, 224, 229, 234-237
Murel: 216-236, 239, 240, 244, 246 Noe: 10,13,14,16, 39, 43,187,195, 205, 213, 218

Ovidiu: 125

Philopold: 211, 219-224, 226,227,229,231, 234,243, 244, 246
Phrygius: 176
Pitagora: 159
Pitia: l
Platon: 2,125,152,159,176,181,196
Plotin:88,176
Pluto: 89, 99,113,140
Proserpina: 88

Rafael, arhanghel: 2,3,5,18, 20,44,50,52,54-61, 65, 73-75, 78-84, 99,114, 118, 121-123, 126, 130-137, 148, 150-153,157-160,164,169,172,179,180,187,189,191, 201,211,215,216,232-246
Rhadamantis: 88
Ribar: 51-59, 73-81,127, 169,187
Risa: 62-64, 81,155,169,187
Rob: 127,128,129,169,187

Salomeea: 46,198
Samson: 127
Samuel: 50,145,150,152,167, 216
Satana: 3, 5, 7, 10, 13, 22, 25, 33, 52, 117, 130, 134, 137,144,145, 204, 207, 212, 214, 218, 231
Saul: 63,119,128,145,167
Savaot:22,179
Schabbi: 197-206, 208, 209, 212, 213
Simon-Petru: 86,102,108,159,184
Socrate: 2,125,152,159,176,198
Solomon: 14,18,19,29,39,44,63,108,127,152,182, 191,197,203,204,223
Stahar: 148-158, 160, 162, 163, 169, 185, 197, 216-218,225
Suetal: 38-61, 65, 73-81,121,127,169,187
Tobias:77,150,160,244
Toma: 108,109,169
Trophonius: l

Uran: 85, 88-98, 105, 110, 114, 115, 118, 119, 121, 125-127,131,133-135,141,148,164,165,168,169,172, 186,187,210-213,216,227

Venera: 19 Venus: 90, 92
Vrăjitoarea din Endor: 167

Zaharia, mare preot: 146,152,153
Zahr: 127,-131,169,187
Zeus: 84, 86, 88, 90, 99,103,105,113, 216

Alte persoane: Fii și fiice ale lui Marcu; soția și fiicele lui Hermes; un grec; un străjer; o femeie; înecați; un clarvăzător germanic; un persan și nevasta lui; doi călăreți; ucenicii Domnului; slujitori ai lui Cyrenius; slujitori ai Elenei; farisei; leviți; templieri; negustori; vâslașii de pe corabie; soldați romani

Author:  Acustic [ 24.5.2014, 05:44 ]
Post subject:  Index geografic

Index geografic

(cifrele se referă la capitole)

Abae: 1
Amâna: 19
Ararat: 109

Babei: 52
Babilon:14,39,9
Betleem: 179,197

Cairo: 176
Cana lângă Kis: 180,184, 219, 222
Capernaum: 166
Caribda:142
Cezareea lui Filip: 1,34,114,115,132,135,136,138,140,162,164,166,169,185,186,189,190, 231
Coloanele lui Memnon: 220

Damasc: 39, 55, 63
Delfi: 1,167
Dordona:l,88,167
Dunărea de Sus: 167

Eden, grădină: 10
Elizee, grădini: 88

Galaad: 19
Ghenizaret: 20,44-47,50,56,123,131,136,166,169, 189,191,210
Gomora:ll-14,135

Halys: l
Hanoh: 10,14
Hermos: l
Horazin: 22

Iadul: 153,166,177,178,185,192, 207, 209, 237
Ierihon: 115
Ierusalim: 14, 22,33, 38-41,46, 58, 75, 81, 83, 87, 88, 113,119,125,147,157,159,160-162,166,179,190,191, 194,196, 203, 209, 216, 218, 220, 225, 231, 235-237
Iordan: 46
Istru: 167

Jabusimbil, Templul din stâncă: 220

Kapra: 245
Kidron: 6
Kis: 137,146, 180, 222
Korac (Karnak): 216, 218, 219, 220

Liban: 19,159

Marea Caspică: 227
Marea Galileii: 34,135

Nazaret: 2,5,6,16, 20, 21,39,40,45,47-57, 60, 62, 63, 73, 74, 77,118,127,142,155,161,166
Nil: 105, 220
Ninive: 14,52

Olimp: 89, 99

Pontus Euxinus: 44, 88, 93, 102, 106, 118, 143, 166, 168,172,227,231,232

Roma: 17, 20, 26,30,37,38,41,45,118,119,135,138, 151,155,160,179,185,190,192,195,197, 201

Salem: 49
Samaria: 40, 41, 220, 235, 237
Sardis: 1
Scilla: 142
Senin 19
Sidon: 41, 44
Sihar: 56
Siloan: 45
Sinai: 16, 52, 77,128,156, 206, 224
Sodoma:11-14,23,135
Styx: 200

Tir: 44

Vindobona (Viena): 167


:  
: