UNIQUE : FORUM - PORTAL spiritual romanesc

Paramhansa Yogananda – Adevaratul Tel al Existentei

Author:  Hoper [ 12.9.2010, 16:05 ]
Post subject:  Paramhansa Yogananda – Adevaratul Tel al Existentei

Paramhansa Yogananda – Adevaratul Tel al Existentei


Cei care se limitează la a fi conștienți doar de planul fizic sunt asemenea turiștilor într-o țară străină. Patria noastră este Omniprezența. Pe Pământ nu suntem decât niște călători, niște musafiri de moment. Din păcate, multe persoane devin musafiri nedoriți. Ei se forțează să obțină monopolul asupra unui petic de pământ și cred că acolo au toate drepturile, că sunt proprietari. Întreaga lor gândire se rezumă la “casa mea”, “femeia mea”, “soțul meu”, “copiii mei”. Implicațiile materialismului, insidioase și misterioase îi păstrează în vise iluzorii. Ei uită ceea ce sunt. Treziți-vă înainte ca visul vostru să se topească în infinit! Unde va mai fi atunci casa voastră, familia voastră, în momentul în care corpul vostru va dispare? Voi nu sunteți acest corp. El nu este decât “farfuria” pe care ați primit-o pentru a participa la festinul spiritului. De ce să nu învățați această lecție esențială înainte să muriți? Nu vă împiedicati de limitările conștiinței umane și nu uitați nici o clipă de infinitatea Spiritului vostru.

Anii pe care îi petrecem în existența terestră sunt secunde, în comparație cu eonii care preced nașterea noastră sau cu perioadele de timp incomesurabile care vor veni după ce vom părăsi această lume. De ce să te identifici cu această personalitate trecătoare? Casa, familia, țara în care te-ai născut nu-ți aparțin. Adevărata ta patrie este Infinitul. Adevărata durată a vieții tale este Eternitatea. Oamenii trăiesc imitându-i pe ceilalți, trăiesc după opiniile altora. Dacă dorești să-ți trăiești cu adevărat viața, trebuie să asculți vocea ta interioară și nu părerile celorlalți. Nu uita nici o clipă de Dumnezeu. Această lume va continua și fără tine, pentru că tu nu ești mai important decât alții. De-a lungul anilor, milioane de ființe au sfârșit în “tomberoanele” istoriei. Trebuie să învățăm să cultivăm recunoștința față de Dumnezeu. El este singurul rost al vieții. A munci, a avea prieteni și visuri de viitor, toate acestea, neintegrate într-un mod înțelept, spiritual, nu au nici un sens. Ele nu pot aduce o bucurie deplină, pentru simplul motiv că nici una din aceste bucurii nu este completă. Dumnezeu este cel care înglobează toate lucrurile. Acesta este motivul pentru care Isus a spus: “Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dragostea Lui și toate acestea se vor adăuga vou㔠(Matei, 6, 33). Căutați-L pe Cel care vă dăruie toate lucrurile și veți primi de la El ceea ce aveți nevoie.

Meditați asupra cuvintelor lui Isus:

“Lăsați morții să-ngroape morții!” (Matei, VIII, 22)

Cuvintele sale arată că majoritatea oamenilor sunt ființe moarte. Ele nu au nici un fel de ambiție, nici un fel de ințiativă sau entuziasm spiritual, nici un fel de bucurie de a trăi. Atunci, la ce bun să mai trăiască?

Viața trebuie să fie o inspirație permanentă. A trăi mecanic înseamnă a fi mort interior, chiar dacă corpul continuă să respire. Viața multor oameni este ternă și goală, pentru că ei lasă fericirea lor să depindă de lucruri efemere, în loc să descopere sursa infinită a tuturor fericirilor, Sinele Suprem, Atman.


:  
: