UNIQUE : FORUM - PORTAL spiritual romanesc

Predicile Domnului Iisus Hristos - Dicteu divin prin Gottfried Mayerhofer

Author:  Ganapati [ 29.9.2010, 02:20 ]
Post subject:  Predicile Domnului Iisus Hristos - Dicteu divin prin Gottfried Mayerhofer

Predicile Domnului Iisus Hristos

Cuprins


Prefață
Introducere
1. Semnele viitorului
2. Întrebarea lui Ioan Botezătorul
3. Mărturia lui Ioan Botezătorul
4. Predica despre pocăință a lui Ioan Botezătorul
5. Nașterea lui Iisus
6. Copilul Iisus la Templu
7. Copilul Iisus în Templu la vârsta de 12 ani
8. Nunta din Cana
9. Vindecarea leprosului
10. Parabola lucrătorilor la vie
11. Parabola semănătorului
12. Vindecarea orbului
13. Ispitirea Domnului
14. Schimbarea la față a lui Iisus
15. Alungarea demonului
16. Hrănirea celor 5000 de oameni
17. Evreii încearcă să-l omoare cu pietre pe Iisus
18. Intrarea lui Hristos în Ierusalim
19. Învierea Domnului
20. Domnul apare în fața discipolilor Săi
21. Păstorul cel bun
22. Domnul se referă la moartea Sa
23. Destinația eternă
24. Adevărata rugăciune
25. Promisiunea Mângâietorului
26. Duminica Rusaliilor
27. Cuvintele de rămas bun ale Domnului
28. Parabola marii cine
29. Despre oaia rătăcită
30. Captura cea bogată
31. Adevărata dreptate
32. Hrănirea celor 4.000 de oameni
33. Despre falșii profeți
34. Parabola administratorului necinstit
35. Deplângerea cetății Ierusalimului de către Domnul
36. Parabola fariseului și a vameșului
37. Vindecarea surdomutului
38. Parabola bunului samaritean
39. Vindecarea celor zece leproși
40. Avertismentul Domnului împotriva modului lumesc de a gândi
41. Învierea fiului văduvei din Main
42. Adevărata respectare a Sabatului
43. Porunca cea mai mare
44. Vindecarea omului paralizat
45. Parabola nunții fiului de împărat
46. Vindecarea fiului slujbașului împărătesc
47. Parabola slujitorului necredincios
48. Atitudinea Domnului față de autorități
49. Învierea fiicei lui Iair
50. Potolirea furtunii
51. Parabola neghinei
52. Explicarea împărăției cerurilor
53. Zilele din urmă
Epilog

Author:  Ganapati [ 29.9.2010, 02:23 ]
Post subject:  Prefata

Prefață


După Jakob Lorber, faimosul mistic austriac care a trăit în secolul XIX (1800-1864), unul din puținii oameni care au auzit Cuvântul Interior, notându-l în scris, pentru contemporani și pentru posteritate, a fost Gottfried Mayerhofer.

Mayerhofer a receptat majoritatea revelațiilor sale prin inspirație divină. Cele mai importante dintre acestea au fost sintetizate în lucrările: Lebensgeheimnisse (Secretele vieții), Schopfungs-geheimnisse (Secretele creației), Kennzeichen der zeit (Semnele timpului), dar mai presus de toate, Predigten des Herrn (Predicile Domnului) — lucrarea de față.

Gottfried Mayerhofer s-a născut în noiembrie 1807, fiind fiul unui ofițer bavarez de rang înalt. După ce și-a încheiat studiile, consacrate îndeosebi matematicii, tânărul Mayerhofer a urmat cariera militară, la fel ca tatăl său. Când prințul bavarez Otto, ales rege al Greciei, s-a deplasat la Atena, în anul 1833, Mayerhofer l-a urmat în calitate de comandant al suitei regale. Aici, s-a însurat cu Aspasia d’Isay, fiica unui angrosist din Atena.

Șederea sa în Grecia a fost însă de scurtă durată. Când socrul său și-a transferat afacerile în Trieste, în anul 1837, mutându-se cu întreaga familie, Mayerhofer s-a decis — după ce a opus o oarecare rezistenț㠗 să renunțe la slujba sa și să se mute la Trieste, la insistențele soției sale, care era foarte atașată de tatăl său. Guvernul grec nu plătea pensii în alte țări, așa că Mayerhofer a ajuns complet dependent din punct de vedere financiar de averea soției sale.

Mayerhofer a trăit timp de 40 de ani la Trieste, până la moartea sa din anul 1877. În timpul acestei lungi perioade de pensionare, el s-a devotat studiilor sale favorite: muzica și pictura. Treptat, interesul său predominant s-a orientat însă către aspectele spirituale ale vieții.

Această înclinație către spiritualitate a fost puternic alimentată de scrierile lui Jakob Lorber, pe care Mayerhofer le-a descoperit la Trieste. Cu cât studia mai mult lucrările misticului austriac, cu atât mai mare devenea entuziasmul său pentru revelațiile primite prin intermediul Cuvântului Interior și cu atât mai interiorizată devenea natura sa lăuntrică. Datorită acestei aspirații ieșite din comun, Mayerhofer a atins în scurt timp starea de trezire interioară, în martie 1870, el a auzit pentru prima oară vocea Domnului în inima sa. Timp de șapte ani, până la moartea sa din anul 1877, el a slujit Vocii ca un „scrib" credincios.

Maniera în care auzea Vocea Interioară era absolut remarcabilă, înainte de a simți nevoia de a trece la masa de scris, în fața ochilor săi spirituali apăreau imagini clare ale subiectului care urma să fie tratat. Din păcate, atunci când nota în scris imaginile văzute, claritatea acestora pălea considerabil. Aceasta este considerată principala cauză a imperfecțiunilor care pot fi găsite în scrierile sale.

Într-o scrisoare adresată unui prieten, Mayerhofer a explicat parțial maniera în care „aude" Cuvântul Interior: „Referitor la ultimele revelații, care nu ți s-au părut la fel de convingătoare ca și cele din textul intitulat Lumina, viața și iubirea, trebuie să ții cont de faptul că majoritatea prietenilor mei nu sunt la fel de evoluați din punct de vedere spiritual ca și tine. În grația Lui infinită, Domnul îmi prezintă informații care pot fi parțial înțelese de către contemporanii mei, în timp ce unele dintre ele nu vor putea fi înțelese decât mai târziu, cine știe când și în ce condiții, fiind menite să ofere o educație graduală, pas cu pas. De pildă, de multe ori receptez texte care nu aduc nimic nou, dar prezintă revelațiile anterioare într-o cu totul altă lumină. Atunci când receptez aceste informații, mă aflu întotdeauna într-o stare de pasivitate totală, neștiind ce anume va urma. Simt mai întâi o stare de mare agitație interioară și dorința de a mă așeza la masa de scris, și abia după ce iau pana în mână aud Cuvântul Domnului, fără să știu însă de la bun început urmarea sau finalul textului. Pur și simplu, aud câte un cuvânt pe rând. Spre exemplu, Cuvântul Interior îmi spune: ― Citește capitolul 3, versetul 7, din Evanghelia lui Ioan!". Nefiind un bun cunoscător al Bibliei, sunt nevoit să iau cartea sfântă și să citesc versetul respectiv, după care receptez comentariul divin la adresa acestuia. Aceasta este maniera în care receptez aceste dictări inspirate, fără să mă implic în nici un fel și fără să cunosc dinainte ce anume va fi discutat și în ce fel". Această explicație indică cu claritate că mesajele primite de Mayerhofer sunt de inspirație pur divină, nefiind în nici un fel produsul imaginației sale. De altfel, acest lucru este confirmat și de analiza grafologică a manuscriselor sale originale, care demonstrează că acestea au fost scrise extrem de rapid și fluent, neconținând decât foarte puține corecturi de mână.

Author:  Ganapati [ 29.9.2010, 02:28 ]
Post subject:  Introducere

Introducere

(text receptat prin Cuvântul Interior de Gottfried Mayerhofer, în Trieste, la data de 22 noiembrie 1871)

De sute de ani, preoții obișnuiesc să țină duminica în biserică o predică referitoare la pelerinajul Meu pământesc, explicând credincioșilor unul sau altul din aspectele învățăturii Mele spirituale, în funcție de nivelul înțelegerii lor.

Se apropie însă timpul în care creștinismul va fi reformat radical, multe din ritualurile și din ceremoniile actuale urmând să fie abolite. Singurele predici care vor putea fi atunci citite în adunările credincioșilor vor fi aceste explicații ale Evangheliei, pe care vi le voi prezenta în continuare. Prin intermediul scribului Meu, voi explica în cele ce urmează, de dragul celor care cred în Cuvântul Meu, o serie de texte biblice din Noul Testament pe care nimeni nu a reușit până acum să le elucideze, astfel încât interpretarea lor greșită să nu conducă pe nimeni la idolatrie și la adorarea unor principii care pot fi cel mult respectate, dar în nici un caz slăvite ca principii divine.

Această serie de texte din Evanghelie își propune să vă reamintească de Cuvintele Mele, rostite acum aproape 2000 de ani, urmărind să vă prezinte mai presus de orice maniera în care trebuie aplicate ele concret, în viața voastră temporală de zi cu zi, și demonstrându-vă astfel că sunt la fel de valabile și astăzi, la fel cum au fost acum aproape două milenii. Așa cum am afirmat în repetate rânduri, mai devreme sau mai târziu această lume și întregul univers vor dispărea, dar Cuvintele Mele vor rămâne de-a pururi. Amin!

Author:  Ganapati [ 29.9.2010, 02:35 ]
Post subject:  Capitolul 1 - Semnele viitorului

Capitolul 1
Semnele viitorului

"Sfântul Luca XXI" 25-26: „Vor fi semne în soare, în lună și în stele. Și pe pământ va fi strâmtorare printre popoare, care nu vor ști ce să facă la auzul urletului mării și al valurilor. Oamenii își vor da sufletul de groază, în așteptarea celor ce vor veni pe pământ, căci puterile cerurilor vor fi zguduite”.
(23 noiembrie 1871)

Acesta este textul evanghelic cu care începe de regulă anul ecleziastic. El este citit credincioșilor în prima duminică de după Bunavestire, fiind explicat în fel și chip, în funcție de scopul și intențiile predicatorului. Deși mulți preoți vorbesc de semne și de miracole, foarte puțini sunt cei care înțeleg la ce se referă acestea și în ce fel vor anunța ele timpurile care vor urma. Cei mai mulți predicatori își aleg exemplele cu care ilustrează explicațiile date din viața politică a vremii, încercând să explice astfel aspectele spirituale cu ajutorul unor exemple lumești. Această modalitate de a înțelege lucrurile este la fel de stupidă ca și încercarea de a explica lumea spirituală cu ajutorul celei materiale, deși realitatea este chiar pe dos, întâmplările din lumea voastră materială fiind rezultatul unor cauzalități spirituale.

Ascultați, copiii Mei: atunci când am vorbit pentru prima oară de semne, în vremea întrupării Mele pământești, anticipând distrugerea Templului evreilor, foarte puțini au fost cei care M-au crezut, căci ei nu Mă cunoșteau. La fel stau lucrurile și la ora actuală, căci marea majoritate a oamenilor nu înțeleg Cuvintele Mele și așteaptă cu totul alte semne decât cele la care mă refer Eu.

Acum 2000 de ani am prezis distrugerea templului din Ierusalim și sfârșitul poporului evreu ca națiune independentă. Le-am spus atunci evreilor că felul în care respectă ei legile religioase este contrar spiritului indicat de Moise și de profeți, motiv pentru care aceste practici vor trebui curmate și înlocuite cu o interpretare corectă a legilor. Acesta a fost de altfel principalul motiv pentru care M-am întrupat personal, sacrificându-Mi apoi viața pe pământ.

Din păcate, evreii nu au vrut să renunțe atunci la obișnuințele lor și la maniera în care își aplicau credința și religia. Pentru ei, templul din Ierusalim reprezenta însuși edificiul spiritual al religiei. Ceea ce se întâmpla însă în acest templu era contrar spiritului divin, neslujind decât intereselor personale ale preoților și fariseilor, motiv pentru care a trebuit să fie distrus, astfel încât oamenii să nu se mai complacă în apele mlăștinoase, stătute, ale pasiunilor lor lumești (inferioare). Noul templu, spiritual și etern, a cărui piatră de temelie am pus-o chiar Eu, prin viața Mea pământească, nu putea fi construit decât pe ruinele vechiului templu.

După ridicarea Mea la cer, semnele au continuat să apară pe pământ, fiind la fel de prezente și astăzi. De altfel, ele vor continua până la a doua Mea venire, scopul lor nefiind altul decât acela de a-i determina pe oameni să se convertească. Nu a sosit încă timpul ca actualul templu, respectiv Roma și establishment-ul religios al acesteia (n.n. biserica romano-catolică), să fie distrus în tot acest răstimp, multe inimi individuale au fost iluminate de raza care prevestea venirea noilor timpuri, dar Roma a rămas un loc întunecat, incapabil să primească lumina divină.

Ceea ce s-a întâmplat aici în timpul ultimelor aproape 2000 de ani este comparabil cu ceea ce s-a petrecut în Ierusalim unde puterea romană a respectat multă vreme religia și obiceiurile evreilor, dându-le mână liberă. Deși conștienți de putreziciunea Romei, conducătorii puternici ai lumii nu și-au propus să distrugă Roma, ci au preferat să se folosească de ea în propriul lor interes. Lucrurile se vor repeta însă identic: la fel cum evreii au provocat cândva, prin atitudinea lor stupidă și orgolioasă, distrugerea templului din Ierusalim, edificiul ocupantului „infailibil" (*1) al scaunului Sfântului Petru din Roma se va prăbuși la rândul lui, datorită orbirii și infatuării asistenților acestuia" lăsând din nou cale liberă învățăturilor Mele.

Ceea ce s-a petrecut cândva, la prima Mea venire pe pământ, se va repeta. Vor fi într-adevăr semne care vor indica apropierea acestor timpuri, și fericiți vor fi cei care le vor înțelege și le vor aplica în beneficiul lor și al semenilor lor!

Din punct de vedere spiritual, prezicerile vor începe să se împlinească - de fapt, acest proces a și început - prin exact aceleași simptome ca și cele care s-au petrecut în timpul pelerinajului Meu pe pământ. Primele semne care au apărut atunci (și care se vor repeta și acum) au fost războaiele și revoltele, persecutarea adepților Mei, teama de viitor și tot felul de boli și de epidemii. Nu Eu sunt cel care trimite aceste semne, ci oamenii sunt cei care le provoacă, prin nerespectarea Cuvântului Meu divin, care nu poate fi schimbat, fiind imuabil. Vântul libertății spirituale a început să bată astăzi din nou, pătrunzând în inimile oamenilor. Drepturile oamenilor, călcate în picioare atâta vreme, vor începe din nou să fie respectate, nemaiputând fi apanajul unei singure clase, cea aflată la putere.

Chiar și un vierme se zvârcolește atunci când este călcat în picioare. Ei bine, conducătorii politici și cei ai bisericii și-au călcat prea multă vreme în picioare supușii, ca pe niște viermi, încercând să-i subjuge complet și nerespectând demnitatea umană, pe care au considerat-o apanajul lor exclusiv. Au mers însă prea departe. Chiar și ei și-au dat seama de acest lucru, încercând la ora actuală să îndrepte lucrurile, de teamă față de posibilele consecințe ale faptelor lor, dar este prea târziu! La fel cum s-au petrecut cândva lucrurile în Ierusalim, acești puternici ai zilei vor culege roadele a ceea ce au semănat.

La vremea aceea Mi-am sfătuit discipolii să fie cumpătați în toate, să-și păstreze trupurile și sufletele curate și să nu le folosească greșit, astfel încât să își poată păstra puritatea primordială în fața Fiului Omului, atunci când acesta va veni.

Același sfat vi-l adresez vouă astăzi: „Vegheați și rugați-vă, pentru ca să nu cădeți în tentație!" Păstrați-vă puritatea interioară și amplificați-vă puterea prin credința voastră în iubirea și compasiunea Mea divină, convinși că oricât de teribile vor fi evenimentele care vor urma, Eu nu îi voi pedepsi niciodată pe cei care Mi-au respectat învățătura cu încrederea unui copilaș, aplicând-o cu o ardoare plină de credință.

Semnele timpului vor trece pe lângă voi, neafectându-vă în nici un fel, dar numai dacă veți învăța să vă adaptați corpul fizic, astfel încât să reziste la un număr cât mai redus de nevoi, orientându-vă în schimb către evoluția ființei voastre spirituale. Dacă veți adopta această atitudine, veți putea și voi - la fel cum au făcut cândva discipolii Mei - să îmi slăviți măreția, iubirea și grația, chiar în mijlocul ruinelor fumegânde ale splendorilor acestei lumi, în urma marii bătălii în care materia va fi înfrântă, dar spiritul va fi eliberat. Amin.


(*1) Papei.)

Author:  Ganapati [ 29.9.2010, 02:45 ]
Post subject:  Capitolul 2 - Întrebarea lui Ioan Botezătorul

Capitolul 2
Întrebarea lui Ioan Botezătorul

Sfântul Matei XI" 2-6: „Și Ioan, auzind din închisoare despre lucrările lui Hristos, a trimis să-L întrebe prin ucenicii Săi: “Tu ești Acela care vine sau să așteptăm pe altul?” Iisus a răspuns și le-a zis: “Duceți-vă și spuneți-i lui Ioan ce auziți și ce vedeți; orbii văd, șchiopii umblă, leproșii sunt curățiți, surzii aud, morții sunt înviați și săracilor li se predică Evanghelia. Ferice de aceia pentru care Eu nu voi fi un prilej de poticnire”. Sfântul Matei XI" 27-30: „Toate lucrurile Mi-au fost date de Tatăl Meu; și nimeni nu cunoaște deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel, nimeni nu cunoaște deplin pe Tatăl, afară de Fiul și acela căruia vrea Fiul să i-L descopere. Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară”.

(4 decembrie 1871)

Pe când se afla în închisoare, Ioan a trimis la Mine câțiva discipoli ai săi pentru a Mă întreba dacă Eu eram Mesia cel promis, care urma să îi elibereze pe oameni de opresiune și să-i înalțe la acea demnitate spirituală pentru care au fost, de fapt creați, sau dacă trebuia așteptat un altul.

Această întrebare, dacă Eu am fost într-adevăr acela despre care au vorbit profeții, a apărut din nou în aceste zile în mințile celor cărora le lipsește înțelegerea justă. Ei încep să intuiască faptul că există o stare spirituală mai înaltă, care va fi instaurată în curând pe pământ și care va înlocui parțial vechile obiceiuri religioase tradiționale, readucându-le în matca lor primordială, motiv pentru care își trimit discipolii în lung și în lat ca să întrebe, la fel cum au făcut cândva adepții lui Ioan: „Tu ești Acela care vine, sau să așteptăm pe altul?"

Acești adepți ai învățăturii religioase autentice sunt încă marcați de principiile care le-au fost impregnate din copilărie și care nu reușesc să surprindă întotdeauna miezul învățăturilor Mele, creându-le o adevărată stare de confuzie interioară (la fel ca și ceremoniile care le însoțesc).

Deși sunt lideri ai marilor mișcări religioase, acești adepți nu sunt încă pe deplin eliberați de prejudecăți. Ei Mă întreabă în inimile lor: „Oare facem bine ce facem, sau nu?" Iată ce le răspund Eu, prin intermediul slujitorilor Mei actuali, care Mă ajută să îmi prezint din nou învățătura, explicând-o încă o dată: „Priviți faptele Mele. Priviți felul în care copiii Mei înțeleg iubirea de Dumnezeu și de aproapele lor. Priviți miracolele pe care le săvârșește puterea voinței în anumiți indivizi. Chiar dacă nu se compară întru totul cu cele săvârșite cândva de mâna Mea, ele sunt totuși de natură să creeze multă nedumerire în mințile savanților voștri materialiști". Acum 2000 de ani le-am spus discipolilor Mei: „Sunteți ca niște copii! Ați cântat, și tovarășii voștri de joacă nu au vrut să danseze; ați jelit, dar ei nu au vrut să plângă alături de voi!" La fel vă spun și vouă: „în mințile voastre copilărești, voi sperați și credeți că majoritatea oamenilor vă vor urma liderii; dar veți vedea că lucrurile se petrec exact pe dos! Chiar dacă veți jeli alături de liderii voștri, nu veți reuși să smulgeți nici măcar o lacrimă de la ceilalți și nu veți trezi mila în sufletele lor!"

Așa cum s-au petrecut cândva lucrurile, așa se petrec și astăzi, și la fel se vor petrece întotdeauna: împărăția lui Dumnezeu trebuie cucerită cu forța! Vechiul Adam trebuie anihilat cu forța și noul Adam trebuie să se nască dintr-o voință puternică; în caz contrar, toate eforturile de schimbare interioară rămân zadarnice. Compromisurile, de genul aderării parțiale la doctrina Mea autentică, dublată de respectarea vechilor obișnuințe, nu pot funcționa. Eu sunt spirit pur, iar cei care doresc să Mă slăvească trebuie să o facă întru spirit și adevăr. Prin slăvire întru adevăr înțeleg o credință de nezdruncinat, marcată de o voință de neclintit. Numai cei care pătrund în cer prin forță vor putea lua în posesiune împărăția.

La fel ca pe vremea aceea, oamenii de astăzi au o idee greșită despre Ioan Botezătorul - antemergătorul Meu, - și despre Mine însumi. Ei l-au privit atunci pe Ioan din punctul lor de vedere, lumesc, și M-au considerat pe Mine drept o persoană care le va îmbunătăți condițiile de viață pământești. Orice antemergător și orice luptător ferm în numele învățăturii Mele va fi nevoit să plătească același preț ca și Ioan; va fi înțeles la fel de puțin cum sunt Eu, deși am pășit în mijlocul vostru, continuând să Mă revelez apoi vouă, direct și indirect, prin intermediul slujitorilor și scribilor Mei.

Deși majoritatea oamenilor au ajuns să cunoască învățăturile Mele, ei încearcă în permanență să le adapteze la viața lor astfel încât să nu facă nici un sacrificiu pentru a deveni discipolii sau copiii Mei.

Ceea ce v-am spus cândva cu referire la orașul lui Iuda este la fel de valabil și astăzi, aplicându-se marilor orașe de pe planeta voastră. Acolo unde ar fi trebuit să existe cea mai mare iluminare posibilă nu domnește decât întunericul cel mai profund. În orașele în care Mă revelez direct oamenilor sunt cel mai mult ignorat, la fel cum s-au petrecut lucrurile în Cana, acolo unde am săvârșit primul Meu miracol public.

Deși s-au scurs aproape 2000 de ani, umanitatea nu s-a schimbat deloc.

V-am spus cândva: „Nimeni nu îl cunoaște pe Fiul, decât Tatăl; și nimeni nu îl cunoaște pe Tatăl, decât Fiul." În mod regretabil, la fel stau lucrurile și astăzi: „Numai iubirea divină, aflată la unison cu înțelepciunea activă, Mă cunoaște pe deplin, în toată profunzimea Mea. Cine dintre voi a atins însă această iubire divină și această înțelepciune plenar activă?"

Oamenii doresc să Mă descopere, dar nu știu unde să Mă caute. Atât conducătorii acestei lumi cât și cei care se lasă conduși sunt plini de prejudecăți, ochii lor fiind acoperiți cu o triplă eșarfă, la fel ca și cei ai lui Moise. Oricât de mult aș încerca Eu să o ridic de pe ochii lor, strigându-le: „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă!" - ei nu înțeleg chemarea Mea, căci nu cunosc vocea păstorului lor, fiind precum o turmă rătăcită, care nu va ajunge la lumina iubirii, adevărului și conștiinței pure, decât după o îndelungată bâjbâială prin întuneric.

Ce v-am spus cândva se aplică și astăzi: „Aceste lucruri vor fi ascunse de cel înțelept și de cel prudent, nefiind revelate decât celor simpli, care le vor căuta în inimile lor".

Toți reformatorii care îi conduc la ora actuală pe credincioși, sperând în îmbunătățirea condițiilor spirituale pe pământ, vor fi nevoiți să renunțe în curând la ideile lor mărunte, la fel ca și cei care îi urmează. Vor fi siliți să treacă cu toții prin multe experiențe amare, până când vor înțelege cuvintele pe care le-am rostit cândva: „Jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară." Învățați de la Mine ce înseamnă spiritul blândeții, al bunătății și al iubirii pentru semenii voștri, inclusiv spiritul toleranței pentru cei de alte religii, căci numai așa veți descoperi pacea interioară, transmițând-o apoi altora, care nu au descoperit-o încă.

La fel ca în acele timpuri, când înainte de anii Mei activi Ioan a predicat în deșert toate aceste adevăruri, ca un veritabil antemergător al Meu, la ora actuală antemergătorul Meu (care precede a doua Mea venire pe pământ) sunt revelațiile directe, receptate individual.

Vântul spiritual a început din nou să bată. El vine direct din cerul Meu și are drept scop curățarea atmosferei voastre spirituale, încărcată de vapori malefici. Acest vânt spiritual este cel care trezește, purifică și vestește noua eră, în care umanitatea se va apropia de destinația ei spirituală și va înțelege în sfârșit semnificația adevărată a religiei, inclusiv ce înseamnă slăvirea Mea întru spirit și adevăr.

La ora actuală, oamenii continuă să se cramponeze de ceremonii și de ritualuri, semn că trăiesc încă într-o atmosferă extrem de materialistă, nedorindu-și și neînțelegând decât ceea ce este material. Ei nu vor înțelege cât de mult s-au rătăcit de pe calea cea dreaptă decât atunci când vor primi o educație spirituală corespunzătoare, realizând că Eu, în calitatea Mea de spirit, nu am nevoie de asemenea expediente materiale pentru a comunica cu ei. Ei sunt singurii responsabili pentru cuvintele pe care le-am rostit cândva, potrivit cărora Tatăl nu poate fi cunoscut decât de Fiul (adică de Mine), iar acesta din urmă nu poate fi cunoscut decât de Tatăl, deși atunci când am stat pe pământ, le-am predat personal discipolilor Mei cum poate fi transmisă această cunoaștere oamenilor, căci toți poartă în inimile lor o scânteie din Sinele Meu divin care îi îndeamnă în permanență să devină una cu Mine.

Explicațiile care vor urma, menite să fie aprofundate câte una în fiecare duminică a anului ecleziastic, vă vor ajuta să înțelegeți că educația spirituală a umanității avansează în etape și că voi înșivă - purtați de curentul spiritual - ați parcurs deja o parte din drumul către iluminare, urmând să deveniți ființe spirituale. De altfel, acesta este unicul motiv pentru care v-am creat și v-am educat personal, fiind destinația voastră finală.

Așadar, treziți-vă, copiii Mei! Nu vă astupați urechile în fața vocii care strigă în pustie, adică a acestor dictări pe care vi le ofer cu atâta generozitate! Treziți-vă și ascultați vocea celestă care urmărește să vă demonstreze că și voi sunteți de origine divină, că destinația și menirea voastră finală nu constau în nici un caz în a trăi numai pentru cele lumești.

Vântul spiritual a început să bată, trezind inimile oamenilor. Deși cei mai mulți dintre ei nu reușesc să-i înțeleagă mesajul, voi, cei capabili să înțelegeți acest mesaj nu ar trebui să rămâneți surzi în fața lui. Treziți-vă și aruncați balastul lumii materiale cât mai departe de voi! Înainte de toate, voi sunteți spirite pure, locuitori de drept ai unei alte lumi mai mari, practic infinită și eternă. Nu uitați că această viață trecătoare trăită pe pământ nu reprezintă altceva decât o viață de încercare, o școală! Esența voastră, cea mai mare parte a ființei voastre, vă așteaptă într-o altă lume, în care soarele nu apune niciodată, în care noaptea nu se lasă și în care unicul stimulent al vieții este lumina, adică iubirea, care penetrează toate sferele cerești.

Ascultați cuvintele Mele și Îngăduiți-Mi să vă ajut să înțelegeți semnificația celor rostite de Mine acum aproape 2000 de ani, dezvăluindu-vă conținutul lor spiritual suprem. Aceste cuvinte sunt dovada cea mai vie a iubirii Mele părintești pentru voi, copiii Mei. Încă din acele vremuri am încercat să le arăt evreilor cât de mare este iubirea Creatorului pentru copiii Săi, dacă este privit ca Părinte. Din păcate, ei nu M-au înțeles, iar la ora actuală, umanitatea Mă înțelege chiar mai puțin.

Am spus atunci că: „Jugul Meu este ușor!" și vă repet astăzi același lucru: „Cum ar putea fi altfel jugul impus de iubire? Nu devine o povară mai ușoară atunci când iubirea te ajută să o duci?"

Încercați să înțelegeți acest mesaj! Renunțați la lumea exterioară, care nu vă poate oferi decât plăceri efemere, ce nu durează niciodată prea mult. Odată cu dobândirea posesiunilor lumești râvnite, plăcerea anticipației dispare și satisfacția trăită se reduce aproape complet. Lucrurile se petrec cu totul altfel în lumea spirituală. Împărăția Mea este infinită. Posesiunile spirituale sunt nelimitate, iar progresul etern devine astfel posibil. Fiecare nouă etapă de evoluție conduce la o fericire mai mare, la o putere superioară și la o capacitate creatoare mai amplă.

În timp ce planul material presupune existența anumitor condiții și circumstanțe pentru a obține succesul dorit, progresul spiritual oferă întotdeauna șansa de a avansa, în timp ce în planul material depindem întotdeauna de alții. În cel spiritual principala sursă în care putem descoperi toate comorile lumii infinite a spiritului este chiar propria noastră ființă. Eu nu Mă pot revela vouă în calitatea Mea de Tată, Fiu și Spirit Suprem decât în interiorul ființei voastre. De această revelație depind pacea și echilibrul vostru interior, în lumina cărora toate necazurile vieții nu mai apar ca o pedeapsă, ci ca niște încercări necesare, menite să vă conducă spre o mai mare înțelepciune. Numai așa veți putea înțelege pe deplin cuvintele: „Veniți la Mine, voi, cei trudiți și împovărați!" Iubirea infinită și eternă a Tatălui ceresc v-a dat să duceți această povară, dar tot ea este cea care vă ajută să o purtați.

Suferințele și necazurile acestei vieți temporare nu mai apar în această lumină ca încercări îngrozitoare, ci ca binecuvântări oferite de Tatăl care nu dorește să facă din copiii Săi niște stăpâni ai acestei lumi, ci niște pionieri spirituali ai învățăturilor Sale de iubire, capabili să pătrundă în împărăția Sa eternă.

Lăsați aceste cuvinte să pătrundă în inimile voastre, căci ele vă vor conduce la realizarea supremă, care vă va ajuta să înțelegeți ultimele cuvinte citate la începutul acestui capitol: „Căci jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară!" Amin.

Author:  Ganapati [ 29.9.2010, 02:54 ]
Post subject:  Capitolul 3 - Mărturia lui Ioan Botezătorul

Capitolul 3
Mărturia lui Ioan Botezătorul

Sfântul Ioan I" 1-27: „La început a fost Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate au fost făcute prin El și nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El. În El era viața și viața era lumina oamenilor. Lumina luminează în întuneric și întunericul n-a biruit-o. Era un bărbat trimis de la Dumnezeu; numele lui era Ioan. El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toți să creadă prin el. Nu era el Lumina, ci el a venit ca să mărturisească despre Lumină. Adevărata Lumină era aceea care, venind în lume, luminează pe orice om. El era în lume și lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Săi și ai Săi nu l-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în numele Lui, le-a dat dreptul să fie copii ai lui Dumnezeu, care au fost născuți nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. Și Cuvântul a devenit trup și a locuit printre noi (și noi am privit slava Lui, slavă ca a unicului Fiu din partea Tatălui), plin de har și de adevăr. Ioan a mărturisit despre El și a strigat, zicând: “El era Acela despre care ziceam eu: „Cel care vine după mine este înaintea mea” pentru că era înainte de mine”. Și noi toți am primit din plinătatea Lui și har după har; căci legea a fost dată prin Moise, dar harul și adevărul au venit prin Iisus Hristos. Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut. Și aceasta este mărturia lui Ioan, când iudeii au trimis din Ierusalim pe niște preoți și leviți să-l întrebe: Tu cine ești?” El a recunoscut și n-a tăgăduit, și a mărturisit: “Nu eu sunt Hristosul! Și ei l-au întrebat: “Dar cine ești? Ești Ilie?” Și el a zis: Nu sunt”. “Ești proorocul?” Și el a răspuns: Nu”. Atunci, i-au zis: “Cine ești tu? Ca să dăm răspuns celor care ne-au trimis. Ce zici tu despre tine însuți?” “Eu, a zis el, sunt glasul celui care strigă în pustie: „Neteziți calea Domnului”, cum a zis prorocul Isaia”. Trimișii erau de partea fariseilor. Ei l-au întrebat și i-au zis: “Atunci de ce botezi, dacă nu ești Hristosul, nici Ilie, nici prorocul?” Și răspunzând, Ioan le-a zis: “Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru stă Unul, pe care voi nu-L cunoașteți. El este Acela care vine după mine, dar care este înaintea mea; eu nu sunt vrednic nici măcar să-i dezleg cureaua încălțărilor”.
(9 decembrie 1871)

Acest capitol se referă la Ioan Botezătorul, care, în calitatea sa de antemergător și predicator, trebuia să-Mi paveze calea, atrăgând atenția poporului evreu asupra sosirii Mele și asupra învățăturilor Mele. Așa se explică răspunsul dat de el trimișilor templului, în care îi asigura că nu era nici Hristosul, nici Ilie, nici prorocul, și că nu era demn nici măcar să îmi dezlege cureaua de la încălțări.

Deși plenar conștient de misiunea sa divină, Ioan a fost unicul evreu cu adevărat smerit și dispus să se supună plenar voinței Mele.

Ioan Evanghelistul își începe mărturia cu cuvintele: „La început a fost Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu". Această primă frază din Evanghelia discipolului Meu favorit Ioan arată clar care era poziția lui în fața Mea, dar și a fraților săi. El a exprimat în această frază superbă, din punct de vedere spiritual, ceea ce a dorit să spună Ioan Botezătorul atunci când a afirmat că el nu botează decât cu apă, în timp ce Fiul lui Dumnezeu botează cu Cuvântul Divin. Nu întâmplător, Ioan Evanghelistul a fost primul dintre apostolii Mei care a înțeles profunzimile Spiritului Meu. El a fost primul care a înțeles că întreaga creație vizibilă s-a născut prin intermediul Cuvântului (ca expresie a unei idei, a unui gând sau a unei voințe divine) și că acest Cuvânt a dat naștere vieții, și implicit luminii - lumină care la acea vreme nu era înțeleasă decât de foarte puțini oameni.

Discipolul Meu favorit a fost primul care a înțeles cu ajutorul inimii ceea ce intelectul nu poate să priceapă de unul singur: acel principiu dătător de viață și lumină, care nu poate fi integrat decât de către acela care manifestă aceeași iubire ca și Mine, care o eman și o susțin în întregul univers, insistând pretutindeni și întotdeauna asupra ei. El M-a iubit întru spirit, în timp ce ceilalți apostoli M-au înțeles întru adevăr. Astfel se explică primele cuvinte ale Evangheliei lui Ioan, care depun mărturie despre atotputerea, iubirea și creația Mea, dar și despre faptul că nu am fost recunoscut ca atare de către cei pe care i-am creat atunci când am apărut în fața lor în calitate de Hristos.

Aceste cuvinte demonstrează profunda înțelegere la care ajunsese Ioan în ceea ce privea învățătura și misiunea Mea, la succesul căreia a contribuit într-o manieră semnificativă inclusiv mărturia tizului său, Ioan Botezătorul, cel trimis să îmi paveze calea și să pregătească poporul evreu pentru primirea învățăturii Mele.

O misiune atât de importantă precum cea pe care Mi-am asumat-o Eu trebuia pregătită cu atenție. Așa cum un orb care își recapătă vederea trebuie să stea o vreme în semiîntuneric, pentru că nu ar putea suporta pe loc lumina puternică a soarelui, la fel, Ioan Botezătorul avea menirea să pregătească și să trezească inimile evreilor, pentru a putea recepta un mesaj încă și mai nobil. Așa se explică afirmația lui Ioan: „Cel care va veni după mine a fost înaintea mea". Prin aceste cuvinte, el făcea aluzie la Cuvântul care a creat întregul univers. Această voință divină atotputernică a simțit nevoia să îmbrace haine lumești, pentru a duce în persoană lumina și viața spirituală celor care rătăcesc prin întuneric.

Cuvintele lui Ioan: „La început a fost Cuvântul și Cuvântul era Dumnezeu" înseamnă de fapt: „La început a existat numai Dumnezeu, Creatorul atotputernic, care a răspândit lumina Sa vie în spațiul infinit pentru a trezi viața. Prin Hristos se manifestă același Dumnezeu, care și-a trimis din nou Cuvântul divin pentru a lumina spațiul infinit al universului spiritual, răspândind astfel iubirea și viața".

La fel cum Luceafărul este vestitorul răsăritului soarelui, Ioan Botezătorul a fost antemergătorul Meu, cel care a pregătit calea lui Hristos. El și-a recunoscut Domnul atunci când L-a văzut pentru prima oară, căci dispunea de vederea spirituală și a putut vedea legătura lui Hristos cu lumea spirituală, manifestată metaforic sub forma unui porumbel alb (simbol al inocenței perfecte). Ioan M-a botezat cu apă, în timp ce Eu l-am botezat pe el cu focul spiritual.

Discipolii săi și-au dat imediat seama cine era stăpânul și cine slujitorul. De aceea, ei l-au părăsit pe Ioan și M-au urmat pe Mine. De pildă, Nathanael s-a lăsat imediat convins atunci când i-am dezvăluit niște lucruri despre care credea că nu le cunoaște decât el. Acesta a fost momentul în care am rostit profeticele cuvinte: „Adevăr vă spun, veți vedea cerurile deschizându-se și îngerii lui Dumnezeu urcând și coborând asupra Fiului Omului".

Tot ce s-a întâmplat în acele timpuri, nașterea Mea spirituală pe pământul vostru, se va repeta din nou în epoca modernă. De altfel, procesul a și început, repetându-se zilnic. Există astăzi nenumărați Ioani Botezători și Ioani Apostoli pe pământ, chiar dacă activitatea lor este oarecum diferită de cea de atunci.

În acele vremuri, singurele nume care contau în fața poporului evreu erau Moise și profeții. Nimeni nu putea contesta învățătura lor, înțeleasă în litera, și nu în spiritul ei, iar de la Mine nu se aștepta o nouă învățătură, ci cel mult o aplicare în practică a învățăturii vechi.

La ora actuală, cu puțin înainte de a doua Mea venire pe pământ, nivelul intelectual și cultural al umanității este diferit. Acum sunt nevoit să Mă confrunt cu tot felul de filozofi și de șoareci de bibliotecă, cu fanatici orbi ai Cuvântului, înțeles în modul cel mai trivial cu putință, cu tot felul de oameni mult prea atașați de plăcerile și distracțiile acestei lumi pentru a mai fi dispuși să accepte vreun sacrificiu de sine în numele religiei.

Mă pregătesc astăzi să vin din nou în mijlocul vostru, al oamenilor de pe acest pământ. „Iar Lumina strălucește în întuneric, dar ei nu au cunoscut-o".

Se aud astăzi din ce în ce mai multe voci care predică necesitatea căinței și a căutării valorilor spirituale. Sunt tot mai multe tentative de a trezi spiritul uman adormit, dar, la fel ca odinioară" Ioanii de astăzi predică de cele mai multe ori în fața unor urechi surde. Chiar și așa-numiții reprezentanți ai Mei pe pământ (după cum se auto-intitulează singuri) sunt surzi, adeseori chiar mai surzi decât cei cărora le predică învățătura Mea. Deloc întâmplător, ei își pierd într-o măsură din ce în ce mai mare adepții, care se află în căutarea luminii, a Cuvântului, ca manifestare a Dumnezeului lor, - adică exact ceea ce conducătorii lor nu le pot oferi. Planeta voastră se află în plin proces de naștere a unei aspirații din ce în ce mai mari către lumină, către viața spirituală, către iubire și către trezirea inimii. Această tendință spirituală se manifestă în pofida opoziției celor preocupați numai de propriile lor interese. Este o tendință orientată din ce în ce mai mult către libertatea de gândire, către eliberarea spirituală. Chiar dacă lumina intelectului nu este capabilă să vadă vreodată torța spirituală care arde deasupra capului, deschiderea care se produce la ora actuală în lume va risipi în curând vechile prejudecăți și dogme, scoțând din ce în ce mai mult la lumină adevărurile rămase până recent ascunse chiar și în fața celor care se credeau maturi din punct de vedere spiritual.

Ca întotdeauna, cel care realizează această transformare este Cuvântul, care a creat cerul și pământul, după cum s-a exprimat metaforic Moise, și care se manifestă acum ca viață și ca lumină coborâtă din ceruri pentru a trezi căldura și iubirea în inimile voastre. La început a fost Cuvântul, iar Cuvântul eram Eu. Până la sfârșitul timpurilor, Cuvântul va continua să vibreze, iar Eu voi continua să îmi răspândesc de-a pururi lumina, viața și iubirea, ghidându-Mi copiii care îmi aparțin întru spirit.

Cândva, Cuvântul s-a întrupat, iar cei care au trăit în acea epocă i-au văzut slava, dar nu L-au recunoscut. În viitorul apropiat, Cuvântul se va întrupa din nou, dar de data aceasta își va asuma un trup spiritualizat, putând fi recunoscut și înțeles de oameni în toată slava Lui, și revărsând asupra lor grație după grație, necontenit.

Cândva, Ioan a botezat cu apă. De acum înainte va predomina însă botezul prin spirit. Apa cerească va curge din abundență în inimile oamenilor, înmuindu-le și trezind multe dintre ele. Vor rămâne însă și destui oameni care se vor ascunde de această ploaie celestă, preferând să-și păstreze împietrirea. Fericiți vor fi cei care își vor deschide inimile în fața ploii celeste, care vor aspira către Dumnezeu și nu se vor opune binecuvântării divine" căci peste ei va curge lumina grației" la fel cum odinioară o rază din această lumină a coborât asupra lui Hristos sub forma unui porumbel! Cei care nu se vor opune acestei lumini vor cunoaște pacea și liniștea interioară, manifestată inclusiv printr-o viață echilibrată și îndestulată.

Vor fi mulți cei care vor predica învățătura Mea, la fel cum a făcut cândva Ioan Botezătorul și discipolul Meu favorit, Ioan Evanghelistul. Există deja la ora actuală un început de viață spirituală. Așa cum valurile mici care se izbesc de țărmul mării anunță venirea unor valuri mai mari, la fel, actuala mișcare religioasă anunță o mișcare mult mai amplă, care va fi generată din lumea spirituală. Energia acesteia este prinsă la ora actuală undeva, între spirit și materie, dar devine din ce în ce mai agitată și dorește să își croiască o cale de ieșire. Una din proprietățile planului spiritual constă în faptul că poate fi comprimat, dar când presiunea energiei devine prea mare, explozia va fi teribilă.

Voi înșivă, copiii Mei, cei chemați să depuneți mărturie prin cuvintele și faptele voastre în calitate de ghizi ai vieții spirituale pe pământ, veți fi întrebați: „Cine sunteți voi? Ce anume doriți de la noi?" Lumea exterioară nu vă va crede de la bun început, la fel cum nici pe Ioan Botezătorul nu l-au crezut inițial, dar nu trebuie să vă pierdeți curajul! Semănați ce aveți de semănat, dăruiți-le cu bunăvoință celor înfometați, și nu vă faceți probleme dacă semințele pe care le-ați semănat nu par să aducă imediat roadele pe care le-ați fi așteptat. Nici chiar copacii dintr-o pădure nu cresc toți drepți și frumoși! Există unii îndoiți, bolnavi sau uscați, ceea ce nu împiedică pădurea să ofere adăpost și hrană miilor de ființe care trăiesc în ea. În această simbioză, chiar și copacii schilozi joacă un anumit rol benefic. La fel se petrec lucrurile și în pădurea spirituală a sufletelor umane.

Ioan a predicat în fața multor urechi surde. La fel și Eu, mai târziu, dar cuvintele Mele nu s-au pierdut și nu se vor pierde niciodată, pe de o parte pentru că au fost rostite de Mine, iar pe de altă parte pentru că reprezintă în sine adevăruri imposibil de contestat.

Mai presus de orice, urmăriți să vă purificați sufletele, să eliminați din ele tot ce este lumesc, așa cum a făcut-o la vremea lui Ioan. El nu a acceptat plăcerile trupești, fiind conștient că trupul nu este altceva decât un veșmânt trecător al spiritului etern. A dus un mod de viață frugal (raportat la standardele acelor timpuri), silindu-și trupul să slujească fără crâcnire sufletului și spiritului său.

La fel vă recomand și vouă: evitați tot ce nu este absolut necesar, și mai ales confortul și răsfățul fizic. Concentrați-vă în schimb asupra întăririi sufletului și spiritului, și aspirați să deveniți demni de botezul spiritual, căci vremea celui cu apă materială a trecut.

Vă veți trezi în acest fel percepțiile spirituale, care vă vor ajuta să înțelegeți adevărata asociere care există între lumea materială și cea spirituală.

Canalizați-vă eforturile către renașterea întru spirit, pentru a nu fi nevoiți să întrebați și voi, așa cum au făcut cândva cei doi discipoli ai lui Ioan care Mi s-au alăturat și care M-au întrebat: „Rabi, unde locuiești tu?" Căci adevărata Mea locuință este în inimile voastre. O inimă purificată este singura demnă să îl găzduiască pe Domnul, Cel care a fost de la începutul timpurilor lumina, iubirea și viața, și care este oricând dispus să reverse aceste daruri asupra celor care se lasă botezați cu apa spirituală, aspirând să devină copiii Lui. Amin.

Author:  Ganapati [ 29.9.2010, 03:04 ]
Post subject:  Capitolul 4 - Predica despre pocăință a lui Ioan Botezătorul

Capitolul 4
Predica despre pocăință a lui Ioan Botezătorul

"Sfântul Luca III" 2-20: „În zilele marilor preoți Ana și Caiafa, Cuvântul lui Dumnezeu a venit la Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie. Și Ioan a venit prin tot ținutul din împrejurimile Iordanului, predicând botezul pocăinței, pentru iertarea păcatelor, după cum este scris în cartea cuvintelor prorocului Isaia: “Glasul unuia care strigă în pustie: „Pregătiți calea Domnului, neteziți-i cărările! Orice vale va fi umplută, orice munte și orice deal vor fi coborâte; căile strâmbe vor fi îndreptate și cărările zgrunțuroase vor fi căi netede. Și orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu”. Ioan zicea deci mulțimilor care veneau să fie botezate de el: “Pui de vipere, cine v-a înștiințat să fugiți de mânia care vine? Faceți dar roade vrednice de pocăință și nu începeți să ziceți în voi înșivă: „Avem pe Avraam ca tată!” Căci vă spun că Dumnezeu, din pietrele acestea poate să ridice copii lui Avraam. Securea a și fost înfiptă la rădăcina pomilor; deci orice pom care nu face roadă bună este tăiat și aruncat în foc”. Mulțimile îl întrebau și ziceau: “Atunci, ce trebuie să facem?” Și răspunzând, el le zicea: “Cine are două cămăși să dea celui care n-are nici una; și cine are de mâncare să facă la fel”. Au venit și niște vameși să fie botezați și i-au zis: Învățătorule, noi ce să facem?” El le-a zis: “Să nu cereți nimic mai mult peste ce v-a fost poruncit”. Niște ostași îl întrebau, și ei și ziceau: “Dar noi ce să facem?” El le-a răspuns: “Să nu luați cu forța de la nimeni, nici să nu învinuiți pe nedrept, ci să vă mulțumiți cu plata voastră! Fiindcă poporul era în așteptare și toți se gândeau în inimile lor, cu privire la Ioan, dacă nu cumva el este Hristosul, Ioan a răspuns tuturor, zicând: “Cât despre mine” eu vă botez cu apă; dar vine Acela care este mai puternic decât mine și Căruia eu nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua sandalelor. El vă va boteza cu Duh Sfânt și cu foc. Acela are lopata în mână. Își va curăța în întregime aria și își va strânge grâul în grânar, iar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge”. Astfel, el vestea poporului Evanghelia și îi dădea încă multe alte îndemnuri. Dar tetrarhul Irod, fiind mustrat de Ioan pentru Irodiada, soția fratelui său Filip, și pentru toate relele pe care le făcuse, a mai adăugat la toate celelalte rele și pe acela că l-a închis pe Ioan în temniță”.
(10 decembrie 1871)

În acest capitol ne vom referi la predica pe care le-a ținut-o Ioan Botezătorul mulțimilor adunate pe malul râului Iordanului și în care acesta i-a invitat pe oameni să se pocăiască. Scopul lui era acela de a-i pregăti pe evrei în vederea sosirii Celui ale cărui curele de la sandale nu se considera demn să le desfacă.

Cei care l-au ascultat l-au întrebat în mod firesc ce trebuie să facă, - fiecare în funcție de propria sa profesiune. În esență, mesajul lui Ioan a fost acela de a respecta legea iubirii față de aproape.

Același mesaj vi l-am transmis Eu, de 2000 de ani încoace. La fel ca Ioan, și Eu îi invit pe oameni să se pocăiască, fiecare în propria sa manieră, deopotrivă prin vorbele și prin faptele sale. Așa cum Ioan a pregătit prin mesajul său venirea adevăratului învățător, la fel, acest mesaj le este transmis la ora actuală oamenilor de diferiți mesageri, anunțând a doua Mea venire pe pământ. Dat fiind felul de a gândi și de a acționa al evreilor din acele vremuri, aceștia nu erau pregătiți pentru înțelegerea și acceptarea învățăturii Mele. Oamenii din ziua de astăzi sunt prinși încă și mai adânc în capcana iubirii de sine; de aceea, a devenit imperios ca ei să fie treziți și avertizați, căci nu a mai rămas foarte mult timp pentru a vă întreba ce să faceți și încotro să o apucați. La ora actuală, timpul s-a accelerat considerabil, curgând la fel de rapid ca și cel din vis, în care scurgerea câtorva ore se petrece practic în numai câteva clipe. Acest lucru este îndeosebi valabil pentru cei care nu gândesc, trăind numai de dragul plăcerilor de moment. De aceea, umanitatea trebuie trezită din somnul ei adânc, și acest lucru nu poate fi realizat decât cu ajutorul unor evenimente cutremurătoare, boli, revoluții sociale, etc.

Acum 2000 de ani, Ioan Botezătorul spunea că va veni Cineva care ține lopata în mână, care își va curăța în întregime aria și își va strânge grâul în grânar, iar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge. La ora actuală s-au inventat însă mașinării care curăță câmpul și îl ară cu pluguri puternice; de aceea, sunt nevoit să apelez și Eu la metode mai rapide pentru a-Mi îndeplini scopul și pentru a-i separa pe cei de bună-credință de cei indolenți și indiferenți. Roata morii Mele a început deja să se învârtească în bătaia vântului spiritual, rotindu-se din ce în ce mai rapid. Ea macină mulțimile, aruncând la periferie pleava, adică oamenii care se complac în plăcerile lumești, surzi la toate avertismentele primite de la Mine. La fel cum acum 2000 de ani, Ioan nu s-a sfiit să îl critice chiar pe Irod, tetrarhul Galileii, pentru modul său desfrânat de viață, opinia publică de astăzi a început să respingă planurile ambițioase ale conducătorilor săi. La fel ca în trecut, când Irod l-a întemnițat pe Ioan Botezătorul, și liderii de astăzi și-ar dori să poată controla gândurile din mințile oamenilor. La fel ca și atunci, aceste eforturi sunt însă zadarnice, căci Cuvântul, purtătorul spiritual al Voinței Mele, este mult mai puternic decât forța și armele terestre. El trece peste barierele lumii materiale și domină cu ușurință totul prin spiritul său, căci Cuvântul sunt Eu însumi.

Acum 2000 de ani, oamenii s-au limitat să asculte predica lui Ioan Botezătorul, dar auzind că li se cere să facă sacrificii și să renunțe la plăcerile lor pământești, nu s-au sfiit să-i întoarcă spatele,la fel cum a făcut mai târziu bogatul în fața Mea. La fel se petrec lucrurile și la ora actuală: majoritatea oamenilor îi ridiculizează și își bat joc de cei care primesc învățătura divină direct de la Mine. Ei îi privesc cu dispreț, considerându-se mult mai înțelepți datorită intelectului lor decât cei a căror înțelepciune se naște în inima lor.

Bieți copii rătăciți! Va veni o vreme când toate cunoștințele voastre intelectuale la un loc nu vor mai fi suficiente pentru a vă permite să atingeți starea de pace interioară sau alinarea după care veți tânji. Evenimentele cu care vă veți confrunta vor fi atât de teribile încât vă veți trezi între două lumi, blestemându-L pe Dumnezeu și propriul vostru destin, căci lumea materială vă va respinge, iar cea spirituală nu vă va accepta.

Ioan Botezătorul a prevăzut această stare de mare agitație interioară care va urma; de aceea, el i-a invitat pe evrei să se trezească și să își schimbe felul de viață. Apelul lui poate fi auzit astăzi din nou, căci oamenii au renunțat la aproape toate calitățile nobile implantate în natura lor, ne mai ascultând decât vocea egoismului. Ceea ce nu a putut fi obținut până acum prin puterea blândă de convingere a cuvântului va trebui realizat însă cu forța, ceea ce explică numărul în creștere al accidentelor și al suferințelor de tot felul care urmează să se producă pe pământ.

Acum 2000 de ani, chiar Eu M-am supus botezului cu apă. Acum a venit rândul vostru să vă supuneți botezului spiritual, intrând în mod voluntar în apa sacră a Spiritului Meu (Duhului Sfânt). Atunci, lumina divină a apărut deasupra capului Meu luând forma unui porumbel, indicând astfel coborârea Mea pe pământ, dar și locul reședinței Mele celeste (din care am venit și în care urma să Mă întorc). O, copiii Mei, faceți tot ce vă stă în puteri chiar acum, pentru ca razele grației divine care se revarsă din abundență asupra voastră să nu se risipească în zadar! Dovediți-vă demni de coborârea voastră pe pământ și de destinul vostru viitor! La fel ca acum 2000 de ani, când Vocea divină s-a auzit spunând: „Tu ești Fiul Meu preaiubit, în Tine îmi găsesc întreaga plăcere", lăsați Vocea Mea să răsune acum deasupra creștetului capului și în inima voastră, asigurându-vă că vă aflați pe calea cea dreaptă și că veți deveni copiii Mei.

În acele vremuri, Ioan Botezătorul le-a spus oamenilor ce trebuie să facă, sfătuindu-i pe cei care au două haine să îi dăruiască una dintre ele unui sărac, iar pe cei care au suficientă mâncare să o împartă cu cei flămânzi. Mai mult, le-a spus vameșilor să nu ceară niciodată de la oameni mai mult decât ceea ce li se cuvine. Toate aceste exemple se referă de fapt la același lucru: fiți generoși și drepți, la fel cum este Tatăl vostru din ceruri. Dăruiți, ca să puteți primi. Iertați, ca să fiți iertați la rândul vostru!

Nu vă lăsați amăgiți de lumea exterioară și de comorile ei efemere, căci va veni un timp când veți fi nevoiți să lăsați totul în urmă și când nu veți mai putea păstra decât valorile interioare, sufletești, pe care nici o boală, nici o suferință, nici războiul și nici chiar moartea nu vi le pot lua.

Nu intrați în conflict cu cei care se consideră foarte inteligenți, datorită cunoștințelor lor lumești acumulate cu ajutorul intelectului! Perioada triumfului lor va fi scurtă. Urmați sfatul Meu, căci Eu nu vă numesc generație de vipere, așa cum a făcut Ioan Botezătorul în predica sa despre pocăință, ci copiii Mei, pe care i-am creat cândva după chipul și asemănarea Mea și pe care doresc să-i ajut să își regăsească această puritate primordială. La originile creației, înfățișarea exterioară a omului corespundea întru totul imaginii sale spirituale; la ora actuală nu a mai rămas din aceasta decât o palidă asemănare, o umbră caricaturală a frumuseții sale paradisiace. Cât despre suflet, care ar trebui să fie templul și sălașul scânteii Mele divine (spiritului), acesta nu mai este decât o ruină hidoasă. Ordinea Mea divină nu permite prelungirea încă multă vreme a acestei stări dizarmonioase de lucruri; de aceea, în cel mai scurt timp omul interior va trebui pus în armonie cu cel exterior. Chiar dacă nu veți mai putea schimba învelișul exterior, pe suprafața căruia pasiunile voastre lumești au lăsat urme adânci, faceți măcar tot ce vă stă în puteri pentru a schimba înfățișarea voastră interioară, spirituală, pentru a o readuce la unison cu arhetipul ei primordial, a cărui frumusețe și slavă nu poate fi comparată cu nimic în întreaga creație. Toate ființele umane au fost create într-o măsură mai mare sau mai mică după acest arhetip spiritual suprem. Voi sunteți expresia cea mai înaltă a creației materiale și spirituale. Purtați în voi, inconștienți, acest arhetip suprem, modelul spiritual după care ați fost creați și care dorește să fie nu doar Creatorul și Domnul vostru, ci și Tatăl vostru ceresc. (Vezi: „Cine este Dumnezeu, cine este Lucifer, ce este omul", n.r.)

Prin puterea voinței Sale infinite, El ar fi putut să instituie legi de o severitate inexorabilă, silindu-vă să le respectați și pedepsindu-vă sau răsplătindu-vă în funcție de respectul acordat de voi legilor. În loc de pedeapsă, El vă așteaptă însă cu brațele deschise, neavând de oferit decât compasiune, iubire și iertare.

Acum 2000 de ani a fost necesară pregătirea întrupării Mele prin trimiterea unei antemergător. Astăzi, Eu însumi vă întind mâna Mea, în semn de pace și din dorința de a vă ghida personal pentru a rezista marilor încercări care se vor abate asupra umanității, exclusiv din cauza încăpățânării acesteia. Nu respingeți această mână, căci nu veți găsi o alta mai puternică. Mâinile voastre sunt scurte, dar mâna Mea este suficient de lungă pentru a acoperi orice distanță, ajungând întotdeauna la cel care îmi cere ajutorul, chiar dacă se află dincolo de ultima stea, acolo unde începe împărăția spiritelor. Chiar și acolo, mâna Mea le stă întotdeauna la dispoziție celor plini de iubire, care doresc să fie conduși către Mine.

Ascultați apelul vocii care vă strigă - la fel cum a făcut cândva vocea lui Ioan din pustie - în deșertul activităților voastre lumești: „Nu îl uitați pe Cel care domnește deasupra stelelor, dar care ar prefera să locuiască în inimile oamenilor!" Ioan a predicat în pustie, pentru ca nimic din planul naturii să nu distragă atenția ascultătorilor săi. Acum vă predic Eu însumi, în pustietatea vieții voastre spirituale, la fel de stearpă ca și deșertul în care predica Ioan, datorită aroganței intelectului vostru. Scopul Meu, la fel ca și acela al lui Ioan, este de a planta floarea spirituală a iubirii în mijlocul nisipului și al pietrelor. Această floare nu își poate extrage seva din sol, ci doar din ploaia care se revarsă asupra ei de deasupra. Vă strig astăzi din nou, în deșertul lumii speculative a intelectului, lipsit de viață datorită egoismului vostru, în pustietatea vieții voastre spirituale, superficială și lipsită de orice profunzime:

Treziți-vă! Pătrundeți în adâncul ființei voastre pentru a descoperi acolo sursa fericirii eterne, a blândeții și iubirii - principiul fundamental care stă la baza întregii creații. Recunoașteți-L din nou pe Acela care rămâne de-a pururi neschimbat, putând fi recunoscut pretutindeni, în grădinile pline de flori, în pădurile umbroase, în munții semeți și în întregul univers, mergând până la soarele central cel mai îndepărtat. Întrucât El a creat totul, este firesc să aștepte de la creaturile Sale același lucru pe care îl așteaptă orice mamă și orice tată de la copiii săi: iubire.

În timp ce conducătorii voștri lipsiți de putere încearcă să vă obțină respectul impunându-vă noi și noi legi, Eu v-am creat ca ființe libere. Puteți alege singuri Între iubire și ură, între viață și moarte, între lumină și întuneric. Sunteți încă liberi să faceți aceste opțiuni, dar se apropie timpul în care va trebui să vă decideți. Așa cum odinioară a fost nevoie de un mesager care să îi avertizeze pe oameni că se apropie venirea Mea, la fel, vă adresez Eu însumi acum un al doilea avertisment, anunțându-vă că vor urma evenimente dramatice, care nu e bine să vă găsească dormind, ci plenar conștienți, pentru a le întâmpina cu inima calmă, căci ele nu sunt menite decât să îi trezească cu forța pe cei care au refuzat să asculte avertismentele mai blânde de până acum.

Inimile voastre sunt receptive la vocea delicată și armonioasă a iubirii, dar sunt alții care nu pot fi treziți decât cu sunete puternice de trompetă, așa cum făcea referire metaforic iubitul Meu discipol Ioan în Revelația sa (Apocalipsa), atunci când vorbea de revărsarea mâniei divine asupra celor grei de ureche, care au refuzat să asculte avertismentele anterioare ale iubirii Mele.

Am afirmat deja de multe ori că vor veni vremuri teribile. Vă repet din nou: vă așteaptă mari încercări. Faceți tot ce vă stă în puteri pentru a vă schimba în bine, pentru a vă construi astfel un scut protector (o vibrație pozitivă) împotriva evenimentelor cumplite care vor urma. În realitate, ele nu vor fi cumplite decât pentru cei care se complac în plăcerile lumii materiale, incapabili să privească un remediu amar ca pe un medicament, ci doar ca pe o otravă.

Aceasta este semnificația predicii despre pocăință, adresată vouă și generațiilor viitoare. Cine are urechi de auzit să audă! Amin.

Author:  Ganapati [ 29.9.2010, 03:12 ]
Post subject:  Capitolul 5 - Nașterea lui Iisus

Capitolul 5
Nașterea lui Iisus

Sfântul Luca II 1-14: „În timpul acela a venit o poruncă de la Cezar Augustus: să se facă recensământ în toată lumea. Recensământul acesta s-a făcut întâia oară pe când Quirinius era guvernator în Siria. Toți se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea lui. Iosif a plecat și el din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David numită Betleem, pentru că era din casa și din familia lui David, să se înscrie împreună cu Maria, care era logodită cu el și care era însărcinată. Pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele când ea trebuia să nască. Și ea a născut pe Fiul ei cel întâi-născut. L-a înfășat în scutece și L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei. În ținutul acela erau niște păstori care stăteau afară în câmp și vegheau noaptea împrejurul turmei lor. Și iată, un înger al Domnului a apărut deodată în mijlocul lor și slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Și ei s-au speriat foarte tare. Dar îngerul le-a zis: “Nu vă temeți, că iată, vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot poporul: căci astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul. Și acesta este semnul pentru voi: veți găsi un prunc înfășat în scutece și culcat într-o iesle”. Și deodată, împreună cu îngerul, s-a unit o mulțime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu și zicând: “Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte și pace pe pământ între oamenii plăcuți Lui!”
(25 decembrie 1871)

Acest capitol se referă la nașterea Mea, o zi pe care voi o sărbătoriți în data de 25 decembrie, conform riturilor bisericii.

Cunoașteți deja evenimentele care s-au produs la acea dată, dar există încă o serie de aspecte neelucidate referitoare la prima Mea apariție trupească pe pământul vostru, a căror semnificație spirituală profundă vă scapă. De aceea, vă voi oferi câteva revelații noi, pentru a vă fi de folos vouă și generațiilor viitoare, pentru a vă arăta astfel că până și cele mai mărunte aspecte legate de nașterea Mea pe pământ au o semnificație spirituală extrem de profundă, urmând să se repete la cea de-a doua venire a Mea pe această planetă micuță, pe care locuiesc însă copiii Mei și care va deveni într-o bună zi o planetă cu adevărat măreață.

La fel ca odinioară, când condițiile existente pe pământ au impus necesitatea unor martori oculari ai marii grații revărsate asupra umanității și a întregului univers spiritual prin nașterea Mea, cea de-a doua venire a Mea într-o formă vizibilă se va produce în anumite condiții speciale, într-un loc și la un moment special alese, menite a-Mi servi cel mai bine scopurilor Mele.

Pe bună dreptate, voi ați numit această noapte de grație: Noaptea Sfântă. A fost într-adevăr o noapte sacră, în care Eu M-am oferit pe Mine însumi ca o ofrandă de blândețe, de dragul vostru și al întregii creații materiale, în care Eu, Domnul infinit al întregii creații, Mi-am asumat veșmântul fragil și perisabil al trupului omenesc, care nu corespunde decât într-o mică măsură imaginii arhetipale supreme a omului divin. Locuitorii lumilor spirituale (mult mai apropiați de Mine) au trupuri atât de superbe (întrucât reflectă Sinele Meu arhetipal divin) încât oamenii de pe această planetă par niște palide copii ale lor. Și totuși, deși locuitorii acelor lumi paradisiace depășesc în multe privințe oamenii de pe acest pământ, aceștia din urmă sunt singurii destinați să devină copiii Mei, statut infinit mai măreț decât cel pe care îl au celelalte ființe din univers. Deși se bucură de o primăvară eternă, trăind în condiții pe care voi nici măcar nu vi le puteți imagina, acelor locuitori le lipsește înțelegerea profundă referitoare la Mine, la creația Mea spirituală și la iubirea Mea părintească.

Ei sunt în mod natural buni, căci în lumile lor răul nu există. Recunosc existența unei Ființe Supreme și se închină, cutremurați, în fața Ei, dar nimeni nu îndrăznește măcar să se gândească la faptul că această Ființă Supremă și-ar putea dori să își strângă la piept creaturile ca pe niște copilași, bucurându-se de iubirea lor.

De aceea, numai cei care și-au câștigat prin merite personale (prin greutățile pe care le-au înfruntat) această poziție, luptând împotriva răului și învingându-l, sunt îndreptățiți să poarte titlul de copii ai lui Dumnezeu. În mod firesc, în școala la care învață acești copii trebuie să li se predea nu numai exaltarea cea mai înaltă cu putință, ci și opusul acesteia - umilința supremă. Ei sunt complet liberi să aleagă între bine și rău, și datoria lor este să aleagă întotdeauna binele, în detrimentul răului, din propria lor voință. Pentru a vă demonstra că acest lucru este posibil și că omul poate depăși toate obstacolele într-o singură viață, trecând dintr-o extremă în cealaltă, am îmbrăcat Eu însumi veșmântul inferior al trupului uman, asumându-Mi o formă cât se poate de nepretențioasă, și am coborât în persoană pe această planetă întunecată, comparabilă - din punctul de vedere al mărimii și al înzestrării sale naturale - cu un infuzor (microorganism) în raport cu restul creației Mele.

În creația Mea, chiar și un infuzor minuscul a fost creat însă la modul perfect, la fel ca și omul, domnul acestui pământ. Principiul suprem al creației (Eu însumi sau conștiința pură) poate fi regăsit pretutindeni în rândul ființelor create, pe diferite nivele de evoluție, arătând că Eu sunt aspectul suprem chiar și la nivelul infinitului mic, acesta fiind unul din atributele Creatorului atotputernic. Acesta este motivul pentru care am ales una din planetele cele mai mici pentru a-Mi revela măreția, pentru a demonstra astfel întregii lumi a spiritelor că măreția și slava supremă nu pot fi atinse decât prin smerirea de sine (ce este mare nu poate fi atins decât făcându-te mic). Numai cel care sacrifică totul este demn să primească totul în posesiune.

De aceea, Eu nu M-am născut într-un palat, din părinți de rang înalt, ci în circumstanțe dintre cele mai umilitoare. Chiar și în acest context nașterea Mea a rămas sublimă, căci nu a fost o naștere obișnuită, ci una a principiului spiritual suprem. Așa se explică decretul dat de Irod, care a făcut ca nașterea Mea să nu se facă într-o casă construită de oameni, ci în propria Mea casă, adică în aer liber (în natură).

Nici un împărat și nici un rege nu a asistat la nașterea Mea. Nici măcar oamenilor obișnuiți nu li s-a permis acest lucru, ci numai animalelor - cele mai pure dintre creaturi, necorupte încă de orgoliul uman.

Călătoria la Betleem a Mariei a fost provocată de decretul referitor la recensământ, care a fost necesar pentru a crea condițiile ideale pentru nașterea Regelui suprem al creației.

Milioane de spirite superioare au cântat atunci acest imn: „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte și pace pe pământ între oamenii plăcuți Lui (de bună-credință)!" Aceste spirite superioare, alături de animalele din iesle, au fost singurele ființe care au asistat la nașterea Mea. Aceștia au fost singurii martori potriviți pentru Mine, Domnul armatelor cerești, în momentul în care am îmbrăcat veșmântul trist al trupului uman. Din cauza aceluiași recensământ, nașterea Mea nu a putut trece neobservată. Deloc întâmplător, guvernatorul Iudeii și tetrarhul Ierusalimului era la acea vreme un om crud, Irod, menit să aducă un plus de dificultate încercărilor Mele pe pământ. Prin depășirea acestor dificultăți, scopul Meu era acela de a demonstra - martori fiindu-Mi toți locuitorii lumilor spirituale - că deși Mi-am asumat o poziție de maximă umilință în lumea voastră, am reușit totuși să îmi duc la bun sfârșit sarcina asumată, aceea de a da un exemplu de smerenie supremă, de sacrificiu de sine, făcând astfel din această planetă o școală pentru copiii Mei, predestinați să schimbe într-o bună zi - în beneficiul întregului univers - imaginea Marelui Spirit și Creator al naturii vizibile într-o imagine a unui Părinte preaplin de iubire.

Planul Meu, conceput cu milioane de ani în urmă și inițiat acum aproape 2000 de ani, este la ora actuală foarte aproape de finalizare. A sosit timpul ca învățătura Mea religioasă, Cuvântul Meu sau învățătura iubirii, care nu poate fi înlocuită de nici o altă învățătură mai bună, să fie acceptată de către întreaga creație. Singura lege care trebuie să prevaleze în univers este iubirea. Toate pasiunile inimii umane, a căror existență am permis-o pentru ca prin lupta împotriva lor să poată învinge iubirea, trebuie ținute sub control și așezate ca o ofrandă pe altarul iubirii. Ura, răzbunarea, orgoliul și toate celelalte pasiuni negative, atât de puternice încă în inima omului, trebuie reduse la tăcere, pentru totdeauna. Crucea pe care am fost bătut cândva în cuie, dar de pe care am invocat iertarea pentru întreaga umanitate, trebuie iubită și slăvită de toată lumea, ca simbol al reconcilierii universale, în amintirea căii pe care am parcurs-o personal singura cale care poate conduce omul pe înălțimile spirituale supreme.

La ora actuală, situația este comparabilă cu cea din ultimele zile ale sejurului Meu pe pământ. La fel ca și atunci, când circumstanțele exterioare păreau să fie împotriva Mea, conducând aparent la moartea Mea, dar în final nu au făcut decât să demonstreze triumful Meu suprem, prin învierea din morți și ridicarea Mea în slavă la cer, și astăzi pe pământ se îndesesc catastrofele și suferințele.

Umanitatea le va învinge însă, ridicându-se ca o pasăre Phoenix din cenușa ruinelor acestei lumi (adică a opiniilor și prejudecăților lumești), iar oamenii își vor arăta adevărata față, de copii spirituali ai Părintelui lor suprem, creați după chipul și asemănarea Lui. Umanitatea se îndreaptă către această destinație finală cu pași repezi, deși la ora actuală pare o navă rămasă fără cârmaci. Pentru ca scopul final să poată fi atins, trebuie însă mai întâi ca zidurile artificiale pe care intelectul uman le-a construit în jurul inimii pline de iubire să fie dărâmate. Oamenii trebuie să înceteze să mai gândească exclusiv cu intelectul lor, învățând să simtă mai mult cu inimile. Numai atunci când focul iubirii le va încălzi prea tare sufletele va putea înțelepciunea să pună anumite stavile în calea acesteia, permițându-le să înțeleagă de ce i-am creat în acest fel și nu altfel și care sunt adevăratele calități cu care i-am înzestrat.

Ori de câte ori M-am rugat Tatălui Meu, în calitate de Hristos pe pământ, cea care se ruga era Înțelepciunea care apela la Iubire, cerându-i să își limiteze revărsarea ei nelimitată. La fel cum iubirea și înțelepciunea nu pot exista una fără cealaltă, nici Eu, în calitatea Mea de Hristos, nu puteam exista fără Tatăl - Iubirea universală. De aceea am făcut afirmații de genul: „Nimeni nu Mă poate cunoaște pe Mine, decât Tatăl din ceruri, și nimeni nu îl poate cunoaște pe Tatăl, decât numai Eu,― sau: „Voi pleca la Tatăl",etc. Ceea ce doream să spun prin ele era următorul lucru: lumea a fost creată din iubire, dar cea care controlează activitatea acesteia este înțelepciunea, întotdeauna, Iubirea creează, iar înțelepciunea prezervă. Iubirea, sau „Tatăl”, reprezintă simbolul suprem al purității, în timp ce înțelepciunea, sau „Fiul” (Principiul Christic) se manifestă prin faptele sale. Oamenii înșiși, descendenții Mei, trebuie să devină deopotrivă o manifestare a iubirii și a înțelepciunii. Pentru aceasta, ei trebuie să înceapă prin a iubi, și abia apoi să învețe să fie înțelepți, pentru a putea înțelege plenar în ce constă creația Mea și care este rolul lor în ea. (Vezi și: „Secretele Vieții", n.r.)

Acesta este planul Meu pentru voi, și toate evenimentele care vor urma vă vor conduce către împlinirea lui. Le-am demonstrat deja spiritelor Mele că ceea ce considerau a fi imposibil a devenit posibil. Am instituit un exemplu personal și am făcut din locuitorii acestei plante minuscule cetățeni ai împărăției Mele Infinite, copiii Mei.

Procesul care a început cândva, prin nașterea Mea ca un bebeluș într-o peșteră de lângă Betleem, slăvit la acea vreme de milioane de spirite angelice, dar neînțeles de oameni, cu excepția unui număr mic dintre ei, care intuiau ceva din ce se va întâmpla, este acum aproape încheiat.

Mi-am dus la bun sfârșit opera de reconciliere, iubire și iertare. Lumea este curățată în mare măsură de neghina impură a egoismului. Chiar dacă suferințele și catastrofele de tot felul vor distruge trupurile oamenilor, ele nu le vor mai putea distruge sufletele și nu le vor mai putea răni spiritele. Aceste aspecte nobile ale ființei umane se vor ridica deasupra ruinelor lumii materiale, cu brațele îndreptate în sus, către Mântuitorul lor Divin, care le va striga tuturor, așa cum a făcut-o cândva pe pământ: „Veniți la Mine, voi cei împovărați, pentru ca Eu să ridic povara de la voi și să vă mângâi! Veniți, luptători pentru iubire și pentru înțelepciune, și primiți coroana vieții; împărăția spiritelor s-a deschis în fața voastră și puteți vedea legiunile de îngeri bucurându-se și slăvindu-L pe Domnul cu aceleași cuvinte ca și odinioară: ―Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte și pace pe pământ, între oamenii plăcuți Lui!" Căci El a venit printre ai Lui și copiii Lui L-au recunoscut". Amin.

Author:  Ganapati [ 29.9.2010, 10:51 ]
Post subject:  Capitolul 6 - Copilul Iisus la Templu

Capitolul 6
Copilul Iisus la Templu

Sfântul Luca II 33-40: „Tatăl și mama Lui se mirau de cele ce se spuneau despre EL Simion i-a binecuvântat și i-a spus Mariei: Iată, Pruncul acesta este rânduit spre prăbușirea și spre ridicarea multora În Israel, și să fie un semn care va stârni împotrivire. Chiar sufletul tău va fi străpuns de o sabie, ca să se descopere gândurile multor inimi”. Mai era acolo și o prorocită, Ana, fiica lui Fanuel, din seminția lui Așer. Ea era foarte înaintată în vârstă și trăise cu soțul ei șapte ani după fecioria ei Rămasă văduvă și fiind în vârstă de 84 de ani, nu se depărta de templu și noapte și zi slujea lui Dumnezeu cu post și cu rugăciuni. A venit și ea în același ceas, lăudându-L pe Dumnezeu și vorbind despre Iisus tuturor celor ce așteptau răscumpărarea în Ierusalim. După ce au împlinit toate după legea Domnului, Iosif și Maria s-au întors în Galileea, în cetatea lor, Nazaret. Iar Copilul creștea și se întărea, fiind plin de înțelepciune; și harul lui Dumnezeu era peste El”.
(25 decembrie 1871)

Acest capitol începe cu nașterea mea, vorbește de circumcizia la care am fost supus și apoi continuă cu cele trei zile pe care le-am petrecut în Templul de la Ierusalim la vârsta de 12 ani. (vezi - Cele trei zile petrecute de Iisus la templu - , n.r.)  Sosirea celor trei magi de la Răsărit, uciderea pruncilor și alte aspecte legate de nașterea Mea, cum ar fi fuga în Egipt și revenirea în țară după moartea lui Irod, nu sunt menționate în această Evanghelie, motiv pentru care voi sări și Eu peste ele, de vreme ce oricum le cunoașteți din Evanghelia lui Iacov, care descrie pe larg povestea copilăriei Mele, precum și din celelalte texte ale discipolilor Mei. (Vezi „Evanghelia lui Iacov - JAKOB-LORBER-Copilaria-lui-Iisus n.r.)

Să ne oprim așadar la textul menționat mai sus: „Tatăl și mama Lui se mirau...;.
De ce se mirau cei doi atât de tare?
Se mirau de cuvintele profetice ale lui Simion și de afirmațiile Anei, care L-au recunoscut în copil pe Mântuitorul mult-așteptat, dar nu doar al evreilor, ci al întregii umanități, care venise să elibereze spiritul din închisoarea materiei.

Nu este deloc surprinzător că Iosif și Maria nu au înțeles profețiile celor doi, căci, ținând cont de toate întâmplările misterioase care s-au petrecut, de la nașterea miraculoasă a Mariei și până la prezentarea în Templu, este evident că nici Iosif și nici Maria nu știau cum să înțeleagă aceste lucruri.

Deși evreii erau obișnuiți să primească mesaje direct de la Mine prin intermediul profeților, ei nu le acordau prea multă atenție atât timp cât profeții erau încă în viață, mesajele lor necăpătând de regulă importanță decât mult timp după moartea lor, atunci când începeau să se adeverească. Cu toții îl așteptau pe Mesia, dar speranțele lor aveau la bază așteptările lor lumești. Ei așteptau un Mesia născut într-un palat, care să îi elibereze într-o bună zi de jugul cuceritorilor romani. Fiul unui tâmplar (aceasta era meseria tatălui Meu vitreg) nu corespundea acestei imagini, deci nu intra în vederile lor.

De aceea, Iosif și Maria s-au mirat foarte tare de cuvintele lui Simion și ale Anei. Maria trăise deja o succesiune incredibilă de întâmplări miraculoase, de neînțeles pentru ea, într-un interval scurt de timp. Mai întâi de toate, a dat naștere unui fiu fără să fi cunoscut partea bărbătească. A devenit astfel mamă, dar fără să experimenteze plenar starea de maternitate, căci, de regulă, un copil reprezintă legătura care unește viața unei femei cu cea a unui bărbat, creând astfel o familie unitară.

Maria era mamă și trăia, ca orice femeie, bucuria de a-și vedea progenitura, dar trăia mai degrabă un sentiment de compasiune față de copilașul din fața ei decât fericirea unei mame atunci când își strânge la piept fructul iubirii ei față de bărbatul ales. De aceea, Maria nu putea înțelege ce s-a petrecut în realitate în momentul concepției, la nașterea Mea sau mai târziu. Fiind un suflet de o mare puritate, acționa într-o stare de receptivitate totală, fiind ghidată de puterile superioare și ascultând de glasul inimii ei.

Totuși, sentimentele vagi pe care le simțea, convinsă că este singura care le experimentează, suspiciunile și îndoielile ei, au crescut auzind alte persoane exprimând convingeri similare, ba chiar anticipând lucruri mai mărețe decât se aștepta ea, pe când M-a dus la templu. După circumscrierea Mea și după îndeplinirea sacrificiilor cerute de legea evreiască, urma să fiu primit în religia iudaică și educat în spiritul ei.

Cuvintele lui Simion i s-au părut cu deosebire misterioase Mariei, căci el a recunoscut în copil un principiu pe care ea nu îl cunoștea încă. Îndeosebi cuvintele de la sfârșitul afirmației sale i s-au părut de neînțeles: „Iată, Pruncul acesta este rânduit spre prăbușirea și spre ridicarea multora în Israel, și să fie un semn care va stârni împotrivire. Chiar sufletul tău va fi străpuns de o sabie, ca să se descopere gândurile multor inimi".

Chiar dacă își imaginase încă de la concepția Mea miraculoasă, urmată de nașterea Mea și de celelalte evenimente ieșite din comun, că voi face fapte extraordinare, ea nu putea concepe că L-a purtat în pântecul ei pe însuși Dumnezeu și pe Mesia mult-așteptat, Mântuitorul spiritual nu doar al poporului ei, ci al întregii umanități! Chiar și la moartea Mea pe cruce, ea a continuat să plângă, numindu-Mă fiul ei, căci Mă considera încă un om, nu un Dumnezeu. Abia după învierea Mea din morți s-a convins și ea, la fel ca și ceilalți discipoli ai Mei, de adevărul celor afirmate de Mine în fața lor de nenumărate ori.

Sabia care urma să-i străpungă inima (la care face trimitere textul) se referea la durerea maternă; căci dacă M-ar fi recunoscut ca Dumnezeu, moartea Mea nu ar fi trebuit să îi provoace durere, ci o stare de exaltare, dată fiind învierea miraculoasă care urma să se petreacă.

Le-am prezis adeseori Mariei și discipolilor Mei destinul care Mă aștepta și felul în care voi învinge moartea și iadul. Ei nu-și puteau însă imagina, în special în acele timpuri în care profeții și esenienii făceau tot felul de miracole, că Eu, un om în carne și oase, care mânca și bea, la fel ca și ei, puteam fi una cu Dumnezeu, Domnul Oștirilor, care, după ce a crescut în trup uman, avea să o sfârșească pe cruce - un simbol al rușinii și al degradării la acea vreme.

De aceea, Iosif și Maria s-au minunat de cuvintele celor doi, neînțelegând cine era Acela care venise pentru a aduce cu sine, prăbușirea și ridicarea multora din Israel. „Prăbușirea" se referea la distrugerea regatului-iudaic la 50 de ani de la moartea Mea, iar „ridicarea&" simboliza trecerea la creștinism a multora dintre evrei și transformarea simbolului crucii dintr-unul al rușinii într-unul al slavei supreme.

Credeți cumva că la vremea celei de-a doua sosiri a Mea pe pământ oamenii vor dispune de o înțelegere mai bună? Nici vorbă! La fel ca odinioară, vor exista admiratori care Mă vor considera un simplu om inspirat de Dumnezeu. Desigur, a doua oară nu voi mai veni ca și copil, ci ca un om matur, dar mulți vor continua să se îndoiască de Mine, insistând să le demonstrez divinitatea Mea prin miracole și semne, căci simpla putere a Cuvântului nu îi va convinge.

Povestea copilăriei Mele se va repeta în aspectele ei principale, dar numai într-un sens spiritual, căci la acea vreme înțelegerea spirituală va fi mai avansată decât cea pe care o aveau evreii acum 2000 de ani, astfel încât credincioșii vor prevala pe pământ, în timp ce necredincioșii și ateii se vor afla în minoritate.

Ascultați, copiii Mei! La fel cum Eu M-am supus obiceiului evreiesc al circumciziei, ar trebui să vă supuneți și voi botezului spiritual, scăldându-vă în spiritul iubirii Mele. Alungați din inimile voastre impuritățile și faceți efortul zilnic de a Mă înțelege mai bine pe Mine și creația Mea, astfel încât inimile voastre să nu mai fie străpunse de sabie jelind după pierderea bunurilor pământești, căci acestea sunt bunuri efemere, după care nu merită să jelești.

Priviți realitatea în adevărata ei lumină și îndepliniți-vă zilnic datoria pe acest pământ, atât timp cât vă aflați pe el, astfel încât în momentul despărțirii să nu aveți regrete și să nu fiți nevoiți să jeliți după cele lăsate în urmă.

Speranța Mea este să Mă recunoașteți pe Mine, așa cum M-a recunoscut Maria când M-am întors de la Tatăl, și să înțelegeți că Cel pe care îl numiți Hristos este un spirit infinit mai mare și mai plin de iubire decât v-ați imaginat până acum, dar și că ceea ce așteaptă El de la voi este mult mai mult decât ceea ce ați fost dispuși să faceți până acum.

La ora actuală sunt mulți oameni pe pământ care Mă recunosc și care Mă iubesc la fel de mult ca Maria pe vremea când trăiam pe planeta voastră. Acest lucru nu este însă suficient. Maria nu și-a dat seama decât atunci când eram pe cruce, și mai ales în momentul învierii, că Cel pe care L-a purtat în pântec nu era un simplu om, ci Fiul lui Dumnezeu, adică Înțelepciunea separată de Iubire, care s-a întors la cer după trei zile petrecute în mormânt, apărându-le apoi din nou discipolilor și mamei trupului Său în adevărata Sa înfățișare, cea spiritualizată.

Faceți toate eforturile pentru ca și în interiorul vostru să se nască Hristos - pentru a nu fi surprinși mai târziu, dacă veți descoperi că El este diferit de ceea ce vă așteptați voi să fie.

Ascultați acest avertisment și acționați în consecință! Amin.

Author:  Ganapati [ 29.9.2010, 11:18 ]
Post subject:  Capitolul 7 - Copilul Iisus în Templu la vârsta de 12 ani

Capitolul 7
Copilul Iisus în Templu la vârsta de 12 ani

Sfântul Luca II  42-50: „Și când a fost El de 12 ani, s-a dus la Ierusalim, după obiceiul sărbătorii. Apoi, după ce au trecut zilele, pe când se întorceau acasă, băiatul Iisus a rămas la Ierusalim și părinții Lui nu știau. Și socotind că era în ceata de călători, au mers cale de o zi și L-au căutat printre rudele și cunoscuții lor. Și negăsindu-L, s-au întors la Ierusalim ca să îl caute. După trei zile, L-au găsit în templu, stând în mijlocul învățătorilor, ascultându-i și punându-le întrebări. Toți care-L auzeau rămâneau uimiți de priceperea și de răspunsurile Lui. Când L-au văzut, ei au rămas mirați, și mama Lui i-a zis: “Copile, pentru ce ne-ai făcut așa? Iată, tatăl Tău și cu mine Te-am căutat cu mare îngrijorare”. El le-a zis: “De ce M-ați căutat? Oare nu știați că trebuie să fiu în cele ale Tatălui Meu?” Dar ei n-au înțeles vorbele Lui”.
(26 decembrie 1871)

Acest text este citat tot din Evanghelia lui Luca și se referă la cele trei zile pe care le-am petrecut în templu. V-am explicat în detaliu" acum câțiva ani" (Referire la una din lucrările lui Jakob Lorber: Cele trei zile petrecute de copilul Iisus la Templu.) ce anume am făcut acolo și despre ce am vorbit. De aceea, nu voi relua aici decât acele aspecte care se vor repeta, în corespondența lor spirituală, înainte de a doua Mea venire pe pământul vostru, fiind deja pe punctul de a se repeta. Voi încheia această predică spunându-vă ce aveți voi de câștigat în urma acestei repetări.

Ascultați-Mă, copiii Mei: v-am spus deja de multe ori că fiecare acțiune care s-a petrecut atunci, în perioada cuprinsă între nașterea Mea pe pământ și ridicarea Mea la cer, are o semnificație dublă, sau chiar triplă. Cuvintele și faptele Mele din acea epocă au avut o semnificație deosebită nu numai pentru poporul evreu, ci pentru toți oamenii din acea vreme, dar și pentru generațiile viitoare. Mai mult, ele trebuiau să fie o învățătură prețioasă pentru toate legiunile de spirite care îmi urmăreau acțiunile cu priviri curioase, pentru a vedea dacă și în ce fel voi reuși să îmi duc la bun sfârșit misiunea pe care Mi-am asumat-o.

Complet înlănțuit în trupul uman al unui locuitor al planetei pământ, trebuia să lupt împotriva pasiunilor naturii umane pentru a Mă elibera de ele, reîntorcându-Mă apoi din nou, plenar spiritualizat, în împărăția din care am provenit. La fel ca oricare alt copil care trăiește pe pământ, trebuia să îmi perfecționez gradat sufletul, să descopăr un set de principii și de valori conceptuale care să Mă ajute să îmi adaptez sufletul la Spiritul Meu, astfel încât la sfârșitul misiunii Mele pe pământ să le demonstrez spiritelor că Mă pot întoarce în împărăția lor nu doar cu Spiritul Meu - deja perfect, ci și cu un suflet uman plenar spiritualizat.

Le-am demonstrat astfel celor din marea împărăție spirituală cum poate fi atins statutul de fiu, arătându-le prin exemplul Meu personal - prin lupta pe care am dus-o și prin suferințele prin care am trecut - cum poate fi atinsă fuziunea cu Mine (Principiul Divin) și cu ce preț.

Chiar dacă dezvoltarea spirituală a sufletului Meu uman (în care îmi înlănțuisem din proprie inițiativă Spiritul Divin) s-a produs mult mai rapid decât în cazul unui copil obișnuit, chiar dacă încă din primele zile ale copilăriei Mele am rostit cuvinte de mare înțelepciune, în condițiile în care alți bebeluși nici măcar nu știau să vorbească, chiar dacă am oferit explicații spirituale înțelepților acelei lumi, făcând inclusiv miracole (așa cum a fost cazul celor trei zile petrecute în templu), - nu trebuie să uitați că în Mine se afla într-o stare latentă Spiritul Divin, gata oricând să strălucească - la cea mai mică provocare, deasupra învelișului uman. În plus, vă reamintesc că Eu nu aveam la dispoziție o viață medie de om, la fel ca oricare altă ființă umană, ci numai 33 de ani, din care primii 30 am fost nevoit să-i petrec având grijă să îmi maturizez sufletul în vederea marii misiuni pe care Mi-am asumat-o, și abia în ultimii trei am putut să așez piatra de temelie pentru marea învățătură supremă fără de care lumea spirituală, și indirect și cea materială, nu și-ar mai fi putut continua existența.

Atunci când am creat universul, nu a fost suficient să aduc în existență spirite cu imense puteri și calități excepționale. Acestea trebuiau să afle care era scopul pentru care le-am creat și motivele pentru care le-am oferit o perfecțiune atât de mare, pentru a-și folosi cu înțelepciune calitățile, slăvindu-Mă pe Mine, Creatorul lor, și învățând să Mă înțeleagă pe Mine și creația Mea. Am coborât pe acest pământ al vostru și am făcut tot ce am făcut pe el pentru a putea crea stabilitate în marea împărăție a spiritelor, conferindu-i (la nivel general, dar și individual, fiecărui spirit în parte) adevărata valoare spirituală și învățând-o să recunoască materia ca nefiind altceva decât spirit condensat, care poate parcurge același drum către spiritualizarea completă chiar dacă trebuie să parcurgă o cale mai lungă, întorcându-se în final la Mine, ca o particulă din Sinele Meu spiritual.

De aceea, toate evenimentele care s-au petrecut la nașterea Mea și ulterior, fuga în Egipt și întoarcerea acasă, etc., nu au fost altceva decât etape individuale, menite să desăvârșească educația spirituală a sufletului pe care Mi-l asumasem. O asemenea etapă a fost și cea petrecută la templu, la vârsta de 12 ani, când le-am expus înțelepților din el gânduri și principii referitoare la viața religioasă care depășeau cu mult nu doar nivelul vârstei Mele, ci și pe cel al umanității din acele timpuri. Mulți dintre cei care M-au ascultat atunci au rămas pe gânduri, căci așteptarea poporului evreu pentru un Mesia era foarte mare, dat fiind că profețiile pe această temă se concentrau în general pe perioada în care am apărut Eu pe pământ.

Că evreii așteptau un cu totul alt Mesia este o altă poveste, deloc surprinzătoare dacă ținem seama că erau oprimați de multă vreme de o națiune străină, așteptând un eliberator. Din păcate, ei îl căutau pe Mesia privind în jos, în loc să privească în sus.

Acțiunile Mele din templu, când, în loc să răspund întrebărilor preoților, le-am pus Eu întrebări stânjenitoare, la care nu au știut să răspundă, au avut drept scop să le demonstreze acestora cât de superficială era cunoașterea lor referitoare la un domeniu în care pretindeau că dețin o cunoaștere exclusivă. Am făcut această demonstrație în templul din Ierusalim, principala scoală spirituală de la acea vreme, în fața unui număr mare de ascultători, pentru a arăta că Logosul (Cuvântul) - ca purtător al realității spirituale infinite - este mai presus de orice altă forță din univers. Am semănat astfel sămânța pentru învățătura Mea viitoare, cucerind deja câțiva adepți care Mi-au rămas credincioși întreaga viață. Ce-i drept, Mi-am făcut și dușmani printre fariseii și preoții din templu. Prin lupta dintre aceste două extreme, pâinea spirituală pe care am frământat-o atunci a crescut și a adus mai târziu fructele pe care le scontasem. Dacă toată lumea ar fi fost de acord cu Mine, în cea de-a patra zi nimeni nu și-ar mai fi adus aminte de Mine și de învățătura Mea, cu atât mai mult cu cât majoritatea celor de față nu Mă considerau altceva decât un băiețel sclipitor și cam obraznic.

M-am retras apoi sub masca unui tâmplar, distrăgând atenția de la Mine. Am avut motivele Mele pentru a acționa astfel, căci doream ca oamenii să uite de manifestările timpuri ale Spiritului Meu Divin, în special de cele din templu, pentru a putea confirma în calitate de om, prin cuvintele și prin faptele Mele, ceea ce nimeni nu ar fi crezut dacă venea de la un băiețel sau de la un tânăr.

Nici chiar Maria, mama trupului Meu, nu a înțeles cuvintele Mele atunci când i-am răspuns reproșului său plin de iubire, referitor la absența Mea și la căutarea lor disperată: „Oare nu știați că trebuie să fiu în cele ale Tatălui Meu?" Iosif și Maria erau prea devotați cultului iudaic, pe care îl confundau cu respectarea cutumelor și ritualurilor religioase, pentru a putea înțelege profunzimea cuvintelor Mele. Ei nu Mă cunoșteau, iar pe Tatăl Meu îl cunoșteau încă și mai puțin, căci în viziunea lor nu exista decât un singur Dumnezeu indivizibil. Chiar dacă Mi-ar fi recunoscut Sinele Divin, le-ar fi fost imposibil să înțeleagă această diviziune - între Mine și Dumnezeu, adică între Fiul și Tatăl.

Așa se face că atunci când Mi-am început misiunea (la vârsta de 30 de ani), când umanitatea se afla la sfârșitul unei etape și se pregătea de marea fuziune spirituală cu regatul spiritelor, Sinele Meu devenise suficient de matur pentru a-Mi permite să îmi duc la bun sfârșit menirea. Altfel spus, sufletul Meu fuzionase deja cu Spiritul Divin, acționând așa cum știți din Evanghelia lui Ioan, adică desăvârșind - pentru întreaga creație, nu doar pentru umanitatea - de pe această planetă - marea Mea învățătură, care consta în „restabilirea atributelor divine" explicarea conceptului de demnitate umană și spirituală în relație cu Creatorul tuturor lucrurilor, precum și a corelației dintre acestea. (Vezi „Marea Evanghelie a lui Ioan", n.r.)

Acesta a fost scopul învățăturii predate de Mine, de natură divină și permanentă, căci era oferită direct de Dumnezeu descendenților Săi divini, indicându-le acestora cum trebuie iubit Dumnezeu în calitate de Domn (Creator), dar și în calitate de Părinte.

Iar acum, copiii Mei, dacă ați înțeles de ce am venit personal în lumea voastră și de ce am acționat așa cum am făcuț-o la vârsta de 12 ani, voi reveni la epoca prezentă și vă voi explica semnificația actuală a copilăriei lui Iisus, precum și a întrebărilor puse de el preoților din templu.

Ascultați! Se întâmplă adeseori ca cineva să privească în zare, fără să observe însă ce se petrece în imediata sa apropiere; altfel spus, să nu vadă pădurea din cauza copacilor.

La ce servește copilăria? Ea reprezintă trezirea spiritului interior, când sufletul dorește să obțină cunoașterea intelectuală, cu ajutorul căreia să studieze lumea exterioară, fără a rămâne însă surd la vocea interioară care îl sfătuiește de multe ori să facă altceva decât îl mână dorințele sale.

La ora actuală, umanitatea se află exact în această etapă a copilăriei, care corespunde vârstei de 12 ani, în special dacă ne gândim la somnul credinței religioase. Mișcarea spirituală care se face din ce în ce mai puternic simțită acum, răspândindu-se în rândul unor mari mase de oameni, se manifestă printr-o mai atentă examinare a valorilor în care oamenii sunt dispuși să își investească credința, în întrebările pe care le pun autorităților spirituale, teologilor și scribilor care pretind că dețin cunoașterea și care nu sunt de fapt decât mai bine informați. Incapabile să răspundă întrebărilor puse, aceste autorități își propun să le rezolve punând la rândul lor alte întrebări.

Acest „al 12-lea an" vestește învățătura Mea matură, care va urma în curând. El le aduce unora o stare de pace sufletească, dar pe mulți îi aduce la o stare de disperare. Este vorba de aceeași putere a cuvântului: „La început a fost Cuvântul, și Cuvântul era la Dumnezeu, și Dumnezeu era Cuvântul". Dat fiind nivelul vostru de dezvoltare, cuvintele - aceste expresii ale formelor-gânduri - străpung inimile, dar trezesc în ele o mie de alte gânduri sau cuvinte.

Acum 2000 de ani, Eu nu am făcut altceva decât să arunc piatra pe culme; datorită greutății ei, ea a fost însă trasă înapoi în jos, continuând să se rostogolească și provocând o adevărată avalanșă. La fel se petrec lucrurile și cu cuvântul! Deși la început pare mărunt, el continuă să crească, trăgând totul după el în prăpastie. Așa cum o avalanșă curăță de zăpadă panta muntelui, permițând luminii soarelui să atingă din nou solul pământului-mamă, la fel, avalanșa produsă de gânduri și de cuvinte zdruncină edificiul artificial al amăgirii, iar strălucirea luminii divine a grației și iubirii poate ilumina din nou inima, încălzind-o și topind astfel gheața sub care era îngropată.

Aceasta este pregătirea pentru marele proces al purificării. Chiar și condițiile sociale, care derivă din cele spiritual-religioase, trebuie reformate și ajustate, prin reinstituirea drepturilor uman-divine.

Aceasta este semnificația „celui de-al 12-lea an" sau a primăverii care trebuie să preceadă vara fierbinte, în care fructele se vor maturiza, astfel încât să poată fi culese toamna.

Anul în care am împlinit 12 ani a fost anul primăverii Mele. Cei trei ani în care Mi-am predat învățătura au fost vara Mea, iar toamna, perioada recoltei, a fost simbolizată de ultimele 40 de zile pe care le-am trăit, până la ridicarea Mea la cer.

Aceleași etape va trebui să le parcurgeți și voi. Anii primăverii sau ai fermentației vor fi urmați de anii de vară, marcați de furtuni și de vânturi, dar în care fructele se vor coace, iar apoi de anii de toamnă, în care Eu, marele culegător, voi separa grâul de neghină, adunând fructele bune în cerul Meu spiritual, în trupuri celeste spiritualizate, și aruncându-le pe cele stricate în materia solidificată, de unde vor trebui să reînceapă același drum, de data aceasta însă mult mai lung, după ce l-au respins pe cel scurt. (Vezi „Cine este Dumnezeu…?", n.r.)

De aceea, aflați în primăvara vieții voastre spirituale, în care în inimile voastre predomină procesul de fermentare și de purificare, pregătiți-vă să faceți ceea ce am făcut Eu însumi la o scară mai mare. Eliberați-vă cât mai mult cu putință inimile de valorile lumești pentru a putea înfrunta cu o putere mai mare vânturile și furtunile care vor urma, specifice verii spirituale, ieșind din ele victorioși, la fel ca și plantele de pe câmp în urma furtunii, în acest fel, când va veni toamna, pomii voștri nu vor avea numai frunze goale, ci vor fi încărcați cu fructe dulci (cuvintele și faptele voastre), demne de niște copii ai Tatălui ceresc!

Aceasta este singura cale prin care îmi puteți cuceri iubirea, împărăția și pacea sufletelor voastre, crescând puternici ca niște copaci, capabili să înfrunte cele mai cumplite furtuni, și nu slabi ca niște trestii care se apleacă la cea mai mică briză.

Așa se explică existența timpului, a marii mișcări a minților și inimilor voastre, care vă îndeamnă să avansați către progresul spiritual. Ascultați apelul Meu, care vi se adresează din atât de multe direcții! El nu vă dorește decât binele și îl puteți urma cu ușurință, dacă aveți voința necesară, căci veți fi ajutați în permanență de grația Mea! Amin.

Author:  Ganapati [ 2.10.2010, 21:27 ]
Post subject:  Capitolul 8 - Nunta din Cana

Capitolul 8
Nunta din Cana

"Sfântul Ioan II" 1-11: „A treia zi s-a făcut o nuntă în Cana din Galileea și mama lui Iisus era acolo. Și la nuntă a fost invitat și Iisus cu ucenicii Săi. Când s-a terminat vinul, mama lui Iisus i-a zis: Nu mai au vin”. Iisus i-a zis: femeie, ce am Eu cu tine? Nu Mi-a venit încă ceasul”. Mama Lui le-a zis celor care serveau: “Să faceți orice vă va zice”. Și acolo erau șase vase de piatră pentru apă, puse după obiceiul de curățire al iudeilor; și în fiecare încăpeau câte două sau trei măsuri. Iisus le-a zis: “Umpleți vasele cu apă!” Și le-au umplut până sus. “Scoateți acum, le-a zis El, și aduceți mai-marelui mesei”. Și i-au adus. Mai-marele mesei, după ce a gustat apa devenită vin (el nu știa de unde vine vinul acesta, dar cei care serveau, care scoseseră apa, știau), l-a chemat pe mire și i-a zis: “Orice om pune întâi vinul cel bun; și după ce oamenii au băut bine, atunci pune pe cel mai slab; dar tu ai ținut vinul cel bun până acum” Iisus a făcut acest început al semnelor Lui în Cana din Galileea. El și-a arătat slava și ucenicii Lui au crezut în El”.
Începutul anilor Mei de maturitate spirituală (deși nu începusem să îmi predau încă public învățătura), Mi-am propus să atrag atenția asupra Mea, căci urma să ies în curând din perioada de ocultare în care Mă complăcusem atâția ani.

O ceremonie nupțială este un act frecvent, și deși are o semnificație spirituală profundă, foarte mulți oameni îi acordă o semnificație exclusiv materială, sărbătorind-o în acest fel.

Dacă evenimentul la care am participat ar fi fost o simplă nuntă, nu M-ar fi găsit acolo. Misiunea Mea se cerea însă îndeplinită, chiar dacă circumstanțele exterioare nu îmi erau foarte favorabile. Atenția evreilor trebuia atrasă treptat asupra învățăturilor și activităților Mele.

În ceea ce privește acest act al Meu și cele care i-au succedat, ele trebuie înțelese din perspectiva timpurilor moderne într-un sens mai profund, căci perioada de timp care va urma va fi mai mare decât cei trei ani pe care îi mai aveam Eu de petrecut pe planeta voastră întunecată. La acea epocă Eu nu aveam la dispoziție decât un timp foarte scurt pentru a realiza o operă eternă. La ora actuală, fluxul evenimentelor se derulează mai lent, căci este în joc însăși educația spirituală a umanității; cu atât mai puternice sunt însă ele, căci oamenii trebuie să depășească toate obstacolele care pot apărea în calea celei de-a doua veniri a Mea pe pământ.

Întorcându-ne la nunta din Cana, trebuie să vă explic mai întâi de toate ce înseamnă cu adevărat o nuntă, cum o celebrați voi și cum aș dori Eu să fie celebrată ea, pentru a-i putea înțelege semnificația spirituală pentru întreaga umanitate, căci fuziunea dintre doi oameni are o corespondență extrem de profundă.

O nuntă reprezintă încheierea unui contract (în sensul de angajament) făcut de doi oameni de sexe diferite, atrași unul de celălalt, care ascultă de impulsul născut în sufletele lor și își promit reciproc să nu întrerupă niciodată în timpul vieții lor această legătură spirituală pe care o inițiază acum, înfruntând împreună bucuriile și necazurile vieții, într-o stare de unitate din ce în ce mai profundă pe măsura trecerii timpului. De vreme ce amândoi au luat această decizie, căsnicia lor este parafată printr-un act legal, iar ei renunță la viața individuală, optând pentru cea de familie.

Acest contract asumat de cele două suflete și legătura spirituală dintre ele urmează să rămână valabile nu numai pe perioada scurtă petrecută de ele pe pământ, ci și în viața de dincolo, în care cei doi parteneri urmează să devină ,o singură minte și o singură inimă, prin aspirația lor către același scop comun și prin fuziunea lor din ce în ce mai accentuată.

Această uniune trebuie fundamentată pe o iubire spirituală și morală autentică - temelia oricărei vieți de familie bazată pe respectul reciproc. Atunci când am instituit această lege naturală a împerecherii, scopul Meu nu a fost doar acela de a uni doi indivizi prin iubirea lor, ci și dorința ca această iubire să dea fruct, propagându-se mai departe prin intermediul copiilor și înnobilând calitățile mentale ale celor doi.

De aceea, am instituit Legea Căsătoriei în întreaga natură, pentru ca speciile să poată fi propagate mai departe, într-o spirală a evoluției care să ducă din ce în ce mai sus, către Mine. Ce ați făcut însă voi, oamenii, din această intenție a Mea? O piață a trupurilor și a sufletelor umane.

Vă asigur că aspectul care M-a făcut atunci să accept invitația la nunta din Cana nu a fost cel fizic-material. Ceea ce doream Eu era, pe de o parte, să respect dorința mamei trupului Meu, iar pe de altă parte să pun cu această ocazie piatra de temelie pentru instituirea marii Mele împărății spirituale. Transformarea apei în vin (și încă într-un vin pe care oaspeții prezenți atunci la nuntă l-au considerat de o calitate excepțională) are o corespondență spirituală de o semnificație aparte pentru epoca modernă.

Ascultați! Ceea ce v-am spus mai devreme despre legătura sufletească dintre doi indivizi trebuie să se petreacă acum la nivel spiritual între diferitele secte creștine, pornind de la învățătura iubirii despre care vorbesc Evangheliile. Acestea trebuie să se unească la rândul lor, prin intermediul iubirii reciproce, într-o singură mare familie. La ora actuală s-au stabilit deja contacte între ele, iar comunicarea spirituală s-a îmbunătățit. Diferențele insignifiante de opinie și interpretările diferite ale Bibliei (imuabilă în sine), care au stat la baza acestor diviziuni, încep să scadă în importanță și urmează să dispară cu totul în viitor. Deocamdată se fac pregătirile pentru traiul în comun, care vor conduce apoi la celebrarea căsătoriei sau a fuziunii, căci timpul se apropie.

Pe măsură ce această unificare se va apropia, voi schimba din nou apa prezentă a credinței în vinul spiritual al iubirii Mele. La fel ca mai-marele mesei de odinioară, care a întrebat: „De ce am băut vinul cel slab la început, și abia acum ni s-a dat vinul cel bun?, când oamenii vor pune această întrebare, le voi răspunde: „Pentru că înainte nu erați capabili să apreciați cum se cuvine vinul iubirii Mele, care v-ar fi amețit de tot. Acum, după ce v-ați săturat de vinurile slabe făcute de om, când dorința voastră de a bea s-a potolit și puteți face distincția între bine și rău, vă voi da o băutură care nu este nouă, ci este vinul cel vechi din care ați băut până acum, dar pe care l-am purificat personal. Numai cei care au renunțat la senzualitate și la dorințele lor materiale, recunoscându-și natura spirituală și tânjind după hrana corespondentă, sunt demni să bea din acest vin".

La ora actuală, oamenii își potolesc setea bând vinul de slabă calitate care li se oferă, spunându-li-se că este vinul divin. Ei intuiesc că există o băutură mai bună, dar fiecare este convins că altcineva are ceea ce îi lipsește lui. Această căutare continuă are meritul de a elimina obstacolele puse de fanatismul religios, făcând posibilă fuziunea. Abia atunci Mă voi putea întoarce Eu, iar pe pământ nu va mai fi decât o singură turmă și un singur Păstor.

Aceasta este semnificația spirituală a nunții din Cana. Priviți mișcările religioase și felul în care cei care gândesc la fel se apropie unii de alții, celebrând ziua nunții și aspirând la unison către Mine, încercând să binemerite numele pe care l-am destinat celor care îmi practică învățătura și care adoptă principiul de bază al întregii Mele creații spirituale și materiale - acela de copii spirituali ai Tatălui ceresc.

Meditați asupra acestor cuvinte! Amin.

Author:  Ganapati [ 2.10.2010, 22:00 ]
Post subject:  Capitolul 9 - Vindecarea leprosului

Capitolul 9
Vindecarea leprosului

Sfântul Matei VIII" 1-4: „Când s-a coborât de pe munte, multă lume a mers după El. Și iată, un lepros s-a apropiat de El, i s-a închinat și i-a zis: “Doamne, dacă vrei, poți să mă curățești”. Iisus a întins mâna, l-a atins și i-a zis: “Da, vreau să fii curățit!” Și îndată, acesta a fost curățat de lepra lui. Apoi Iisus i-a zis: “Vezi să nu spui nimănui; ci du-te și te arată preotului și adu darul pe care l-a rânduit Moise, ca mărturie pentru ei”.
(11 ianuarie 1872)

Acest capitol al Evangheliei discipolului Meu Matei se referă la o serie de vindecări și miracole pe care le-am realizat în primii Mei ani de apostolat spiritual. Aceste acțiuni erau necesare pentru a le oferi evreilor ortodocși o idee diferită despre legile religiei lor mozaice, și mai ales despre Dumnezeul lor, Iehova-Savaot. Dacă M-aș fi limitat la cuvinte, acestea s-ar fi dovedit insuficiente, așa că am fost nevoit să realizez și o serie de miracole.

Textul de mai sus menționează vindecarea unui lepros prin simpla atingere cu mâna. Acest tip de vindecare nu mai este posibil la ora actuală, cel puțin nu în acord cu voința Mea. Evident, „lepra" trebuie înțeleasă în acest context într-un înțeles spiritual. Dacă aș mai permite acum vindecarea prin simpla atingere a oamenilor, aș fi nevoit să fac brusc din ei niște îngeri, fără ca cei mai mulți dintre ei să merite acest lucru, lucru care nu ar fi în beneficiul Meu și al împărăției Mele spirituale, dar nici al sufletului transformat subit în înger.

De fapt, ce fel de boală este lepra? Care este cauza ei și cum poate fi vindecată ea?

Pentru a putea înțelege mai clar corespondența spirituală de care vorbeam mai sus, trebuie mai întâi să răspundem la aceste întrebări. Lepra se produce atunci când un om absoarbe în organismul său - prin desfrâu, printr-o alimentație nenaturală sau prin lipsa de igienă - un număr atât de mare de substanțe otrăvitoare încât mecanismul uman nu mai poate funcționa corect. Pentru a-și putea regăsi echilibrul normal, natura umană concentrează substanțele otrăvitoare (acumulate de-a lungul anilor) într-un singur organ, cel mai mare dintre toate și foarte important pielea, care permite cel mai extins contact cu lumea exterioară, curățindu-se astfel (în interior) de aceste substanțe toxice.

În mod evident, cea mai ușoară manieră de a vindeca această boală este cea similară modului în care s-a produs: din interior către exterior. Sângele toxic, care și-a depozitat substanțele otrăvitoare la nivelul pielii, trebuie înlocuit cu un sânge proaspăt, curat. Desigur, rănile exterioare trebuie menținute curate, pentru ca părțile putrezite să cadă, eliberând astfel calea pentru eliminarea otrăvurilor.

Prin respectarea unui mod de viață sănătos, corpul se poate reînnoi singur, vindecându-se și asigurând astfel puterea de care are nevoie organismul, și implicit o viață lungă pentru cel în cauză.

Aceasta este, pe scurt, explicația leprei, privită ca o boală fizică. Să vedem acum care este corespondența ei spirituală, pentru a putea să înțelegeți caracteristicile bolii și remediile ei. În acest caz, nu putem vorbi de vindecători spirituali (care vindecă prin cuvânt și prin atingere), căci din punct de vedere spiritual orice lepră trebuie să se vindece singură.

Din păcate, cea mai mare parte a umanității suferă la ora actuală de „lepră", fiind intoxicată de otrăvuri. Din cauză că aproape toată lumea suferă de această boală, ea a ajuns să nu mai fie considerată periculoasă. Puținii omeni curățați de ea nu trebuie să se retragă din mijlocul leproșilor, ci trebuie să-i înconjoare și să-i ajute cu răbdarea și cu iubirea specific creștine, să-i sfătuiască și să-i sprijine, cu atât mai mult dacă aceștia sunt prea slabi pentru a își recâștiga singuri sănătatea morală.

Lepra este o boală care nu poate fi ascunsă, căci lasă semne adânci pe trupul omului. Din punct de vedere spiritual, acest lucru înseamnă că toate obișnuințele și obiceiurile proaste, toate pasiunile și energiile negative, rezultate ca urmare a unei înțelegeri și educații greșite, sunt afișate la vedere.

Dacă un suflet este atât de depravat în structura sa interioară încât aproape că își pierde complet valoarea spirituală, scânteia divină implantată în el de către Mine (spiritul) îi conduce pașii, silindu-l să își reveleze fără rușine murdăria interioară în văzul tuturor. Altfel spus, sufletul este forțat să își arate nivelul de evoluție celor din jur, provocând în mod deliberat tot felul de experiențe amare și insultându-i pe cei din jur, pentru a fi respins de aceștia și pentru a suferi, astfel încât să ajungă să înțeleagă (cândva) că principiile pe care le-a urmat au fost false și că nu va putea atinge starea de pace sufletească decât atunci când va accepta principiile morale superioare, transpunându-le în practică.

Pentru a accelera vindecarea acestor leproși din punct de vedere spiritual, Eu permit desfășurarea unor evenimente teribile pe planeta voastră, pentru ca procesul de eliminare a substanțelor toxice să dureze mai puțin, iar elementele spirituale mai puternice să poată penetra viața interioară a sufletului, în scopul de a-l vindeca.

Așa cum vindecarea fizică trebuie să vină întotdeauna din interior, la fel, restabilirea stării de sănătate spirituală trebuie inițiată tot în interiorul ființei. Atunci când răul interior devine public, asocierea cu alte persoane sparge buboiul și puroiul este absorbit de lumea exterioară, creând astfel în interior un vid care poate fi umplut cu ajutorul remediilor moral-spirituale, astfel încât persoana în cauză să poată fi readusă la o stare de normalitate, regăsind în sine imaginea Creatorului său - lucru absolut necesar pentru a putea intra în împărăția spiritelor.

Așa cum lepra fizică este contagioasă pentru cei din jur, la fel, lepra spirituală poate fi luată de la unul la altul, căci principiile malefice care stau la baza ei se transmit adeseori altor persoane, determinându-le să comită la rândul lor acțiuni greșite. De altfel, așa a și ajuns lumea la gradul de imoralitate actual, pe care îl cunoașteți foarte bine. Acțiunea Mea de odinioară, de vindecare a leprosului prin simpla atingere cu mâna (pentru că sufletul său nu corespundea întru totul cu boala fizică), nu mai poate fi repetată la ora actuală, din punct de vedere spiritual. Atingerea Mea nu mai poate consta astăzi decât în crearea unor condiții favorabile pentru ca cei bolnavi să își poată elimina mai rapid impuritățile atașate de sufletele lor. Curățarea spirituală bruscă ar interfera cu demnitatea libertății umane.

Dacă Eu aș putea transforma instantaneu un diavol într-un înger, fără nici un sacrificiu și fără nici un efort din partea acestuia, care ar mai fi meritul său?

De aceea, acest gen de vindecare miraculoasă nu mai poate fi realizat la ora actuală (și nu va mai putea fi realizat nici în viitor). Rămâne însă la fel de posibil un alt tip de vindecare, respectiv cel de care a avut parte centurionul din Capernaum, a cărui credință puternică în puterea Mea - ilustrată de cuvintele sale: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul casei mele, dar spune un singur cuvânt, iar slujitorul meu va fi vindecat" - arată cum ar trebui să se comporte un creștin adevărat. Indiferent cât de puternice sunt circumstanțele adverse, acesta se raportează la Mine și la puterea Mea, mărturisind public cât de mărunt este el prin comparație cu măreția Mea divină (și dând astfel dovadă de o mare smerenie).

Toți cei care Mi se vor adresa în acest fel, care vor veni la Mine smerindu-se și implorându-Mă, vor putea fi vindecați prin cuvântul Meu și prin atingerea palmei Mele, bucurându-se de o pace sufletească ce nu va putea fi obținută în nici un alt fel. Lor li se vor aplica și cuvintele Mele, adresate soldatului din Capernaum, potrivit cărora împărăția lui Dumnezeu le aparține celor înzestrați cu o asemenea credință plină de smerenie, și nu celor care se mândresc, în prostia lor, cu lepra de care sunt bolnavi. Aceștia vor trebui să se purifice și să se curețe, căci altfel vor fi nevoiți să recunoască întunericul din inima lor trecând prin experiențe extrem de triste, realizând în final că ar fi fost mult mai ușor pentru ei dacă ar fi încercat să scape de calitățile lor negative (de lepra lor spirituală), pe care nici măcar nu le-au ascuns, ci dimpotrivă, le-au afișat în văzul întregii lumi. Nu aceasta este calea de a intra în împărăția spirituală, în viața eternă, de a ajunge la Mine.

Atât timp cât nu vor înțelege că blândețea și iubirea, alături de credința nelimitată, sunt cheile care le deschid porțile pretutindeni în împărăția Mea, ajutându-i să progreseze extrem de rapid, bolile și suferințele îi vor asalta de pretutindeni, până când lepra lor va fi curățată și înlocuită de elementele valoroase ale vieții, credinței și iubirii.

Chiar și voi mai aveți încă destule pungi cu puroi pe pielea sufletelor voastre, care arată că nu sunteți încă pe deplin curățați și că nu ați asimilat suficient de bine hrana spirituală care vi s-a dat. Voi citiți foarte multe cărți spirituale și credeți tot felul de lucruri valoroase, dar nu prea le aplicați în viața exterioară, lucru care dovedește că această hrană a grației și a iubirii nu a pătruns încă suficient de adânc în voi. Foarte puțini dintre voi își recunosc propria lipsă de vrednicie, așa cum a făcut centurionul din Capernaum, fiind incapabili să exclame, la fel ca și el: „Doamne, nu sunt vrednic de atâta grație! Un singur cuvânt de alinare din partea Ta îmi este suficient, dar chiar și el înseamnă prea mult pentru mine, sărman copil slab și obraznic!"

Cei mai mulți dintre voi credeți, la fel ca și evreii de acum 2000 de ani, că dacă îmi respectați poruncile și învățăturile în litera, și nu în spiritul lor, ați făcut deja totul, și că mai mult de atât nu se poate. În realitate, sunteți încă departe de respectarea corectă a cuvintelor Tatălui vostru. Evreii nu respectau poruncile divine decât în aparența lor materială, care li se părea cea mai importantă. La fel faceți și voi. Manifestați mult entuziasm pentru cuvintele Mele și sunteți oricând gata să îi convertiți pe alții. Sunteți dispuși să măturați gunoiul din curțile altora, dar nu și din propria voastră curte, după care așteptați, la fel ca leprosul din Evanghelie, să trec pe la voi și să fac imediat, prin simpla Mea atingere, niște ființe de o mare moralitate din voi.

Trăiți într-o mare eroare. Nefiind conștienți de propriile voastre pungi cu puroi, voi nu faceți nimic pentru a le vindeca.

De aceea, sfatul Meu plin de iubire este acesta: examinați pielea sufletului vostru! Dacă veți descoperi pe ea bube și pungi cu puroi, urmăriți să înțelegeți că sufletele voastre mai adăpostesc încă multe elemente toxice, străine de adevărata voastră natură divină. Faceți tot ce vă stă în puteri pentru a le elimina și pentru a le înlocui cu alte substanțe, mai valoroase, care slujesc vieții, astfel încât să nu aveți nevoie de atingerea Mea, ci doar de cuvântul Meu pentru a vă restabili starea de sănătate sufletească. Amin.

Author:  Ganapati [ 2.10.2010, 22:23 ]
Post subject:  Capitolul 10 - Parabola lucrătorilor la vie

Capitolul 10
Parabola lucrătorilor la vie

Sfântul Matei XX" 1-16: „Fiindcă împărăția cerurilor se aseamănă cu un gospodar care a ieșit dis-de-dimineață să-și tocmească lucrători la vie. S-a învoit cu lucrătorii cu câte un dinar pe zi și i-a trimis în via sa. A ieșit pe la ceasul al treilea și a văzut pe alții stând în piață și nefăcând nimic. “Duceți-vă și voi în via mea” le-a zis el, și vă voi da ce va fi drept”. Și ei s-au dus. A ieșit iarăși pe la ceasul al șaselea și al nouălea și a făcut la fel. Când a ieșit pe la ceasul al 11-lea, a găsit pe alții stând acolo și le-a zis: “De ce stați aici toată ziua fără lucru?” Ei i-au răspuns: “Pentru că nu ne-a tocmit nimeni”. “Duceți-vă și voi în via mea, le-a zis el, și veți primi ce va fi drept”. Făcându-se seară, stăpânul viei a zis administratorului său: “Cheamă pe lucrători și dă-le plata, începând de la cei de pe urmă, până la cei dintâi”. Cei de pe la ceasul al 11-lea au venit și au primit fiecare câte un dinar. Când au venit cei dintâi, socoteau că vor primi mai mult, dar au primit și ei tot câte un dinar de fiecare. Și primindu-l, ei murmurau împotriva stăpânului casei, zicând: “Aceștia de pe urmă au lucrat un ceas și la plată i-ai făcut deopotrivă cu noi, care am purtat greul și zăduful zilei”. Dar răspunzând, el a zis unuia dintre ei: “Prietene, nu-ți fac nici o nedreptate: nu te-ai învoit tu cu mine pentru un dinar? Ia-ți ce este al tău și pleacă! Eu vreau să-i plătesc și acestuia din urmă ca și ție. Nu pot să fac ce vreau cu ce-i al meu? Ori este ochiul tău rău, pentru că eu sunt bun? Tot așa, cei din urmă vor fi cei dintâi, și cei dintâi vor fi cei din urmă; pentru că mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși”.
(ianuarie 1872)

La fel ca multe alte parabole pe care le-am spus evreilor, această povestire avea drept scop să îi ajute pe aceștia să înțeleagă mai bine adevărurile spirituale cu ajutorul unor comparații și al unor ilustrații din viața reală. Limbajul metaforic era foarte frecvent folosit în acele zile, la fel cum este și astăzi în Orient, spre deosebire de civilizația occidentală actuală, care preferă limbajul liniar și direct. Parabolele Mele ascund întotdeauna o semnificație spirituală extrem de profundă, care a păstrat aceeași valoare și pentru generațiile viitoare, nu doar pentru evreii acelor timpuri.

Să vedem care este această semnificație a parabolei de mai sus, care nu reprezintă altceva decât un înveliș exterior, ce ascunde miezul pe care îl voi explica în continuare.

Ascultați. Am afirmat în această parabolă c㠄împărăția lui Dumnezeu este precum o vie". Semnificația spirituală a acestor cuvinte nu poate fi înțeleasă fără a explica mai întâi ce înseamnă o vie.

O vie reprezintă un petic de pământ pe care se plantează viță de vie, cu ajutorul căreia eterul pământului este transformat într-un eter spiritual, sau altfel spus, care permite transformarea strugurilor în vin. Prin descompunerea elementelor, substanțele grosiere sunt transmutate și sublimate, transformându-se în elemente subtile, de o natură mai spirituală.

De ce elemente au nevoie strugurii pentru a se coace, în afară de sol? Înainte de toate, de lumina soarelui, căci fără o trezire de sus, pe pământ nu se poate dezvolta nici un produs spiritual. Prin lumina sa, soarele trebuie să trezească mai întâi elementele latente din sol, apoi să le ajute să se spiritualizeze cu ajutorul căldurii sale, punându-se astfel în circulație în interiorul viței de vie, trecând din rădăcini în tulpină, apoi în frunze, flori și fructe, unde sunt depozitate cele mai rafinate dintre ele. Prin procesul de descompunere a strugurilor, aceste substanțe scot în sfârșit la lumină ce abundență de elemente spirituale au conținut de la bun început, chiar dacă într-o formă inițial latentă. Acest lucru nu devine însă evident decât după ce strugurele este zdrobit, încetând să mai fie un strugure.

Cele trei elemente care acționează într-o vie sunt așadar: solul, lumina și apa, care conlucrează împreună pentru a obține un produs superior (spiritual), respectiv vinul.

Cred că analogia Mea, prin care am comparat împărăția lui Dumnezeu cu o vie, începe să capete în sfârșit contur în mințile voastre.

În împărăția Mea, aspectul superior este spiritul pur. Fiind întrupat în ființe spirituale, el nu poate fi obținut însă decât prin rafinarea produselor inferioare ale creației. Procesul evoluției spirituale poate fi comparat cu cel de producere a vinului, care începe cu absorbția sevei pământului de către rădăcinile viței de vie și se încheie cu procesul de fermentare a vinului din butoi, constând într-o transformare continuă a elementelor, o purificare și o rafinare a lor, până la obținerea produsului nobil final. În mod similar, orice proces de evoluție din creația Mea constă într-o purificare și o rafinare continuă a ființelor, până când, prin dezintegrarea substanței materiale din care au fost confecționate trupurile lor, esența spirituală poate țâșni în sus, îmbrăcată doar cu un înveliș extrem de subtil (eteric). La fel cum rădăcina viței de vie extrage din sol elementele de care are nevoie pentru a forma structura viitoare a plantei, rădăcina sufletului este îngropată adânc în materialitate, de unde își extrage elementele necesare pentru creșterea acestuia și pentru a produce fructe. Acesta este începutul procesului de evoluție, prin care sufletul se înalță din bezna pământului într-o atmosferă din ce în ce mai rafinată și mai luminoasă. Lumina, aerul și apa contribuie în egală măsură la desăvârșirea procesului de spiritualizare, transmutând elementele solide ale pământului în fluide care pot transporta mult mai ușor elementele nobile ale substanțelor spirituale, întrucât s-au înălțat din regiunile inferioare, lăsându-se pătrunse de lumină și de căldură, și fiind astfel supuse unor influențe din ce în ce mai mari venite din regiunile superioare.

Cam așa se petrec lucrurile și în procesul de educație a creaturilor Mele, pentru ca ele să poată deveni locuitori ai Cerului Meu spiritual. Razele de lumină și de adevăr care coboară de sus trezesc elementele adormite în mormântul lor (materia grosieră), pe care le extrag și le purifică, creând în ele impulsul de a se înălța din ce în ce mai sus. Puteți vedea cu ușurință pe pământul vostru cum toate creaturile se luptă să avanseze de la o existență grosieră către una mai ușoară, trecând succesiv prin toate etapele regnurilor vegetale și animale, până când ajung în sfârșit la stadiul de om - primul nivel cu adevărat spiritual pe calea către împărăția Mea. Am putea compara omul cu strugurii produși de vița de vie, care conțin deja în ei toate elementele necesare pentru a da naștere vinului delicios.

În interiorul omului, elementele sunt astfel aranjate încât influența venită de sus să fie mai puternică decât cea venită de jos. Cel puțin aceasta a fost intenția Mea atunci când am creat omul. Vom discuta însă ceva mai târziu în cadrul acestui comentariu despre degenerarea și rătăcirea omului, care au inversat această tendință.

Prin descompunerea trupului său material (după moartea sa), omul pătrunde în împărăția spiritelor, în care procesul se repetă din nou, dar de data aceasta într-o manieră spirituală. Așa cum, pe pământ, spiritele inferioare au fost nevoite să parcurgă lungul drum al evoluției de la piatră (materia solidă) până la om (trecând prin diferitele stadii vegetale și animale) - care reprezintă stadiul spiritual suprem pe pământ, la fel, spiritele ajunse în împărăția de dincolo își continuă evoluția de la acest stadiu uman până la cel mai înalt stadiu angelic cu putință, ba chiar până la Mine.

Privind lucrurile din această perspectivă, putem compara împărăția lui Dumnezeu cu o vie, căci avem de-a face cu același proces de purificare continuă de la elemente grosiere până la elemente din ce în ce mai subtile, de la elemente solide la elemente din ce în ce mai fluide, de la materie la spirit. După cum afirmă parabola, în această împărăție (vie) există un proprietar, care caută lucrători pentru a munci pentru el.

Acest proprietar sunt Eu. În timp ce proprietarul unei vii caută lucrători pentru o lucrare lumească, Eu caut însă lucrători pentru o lucrare spirituală. Pe scurt, caut acele suflete care Mă înțeleg pe Mine și creația Mea, fiind pregătite să îmi împlinească poruncile iubirii, contribuind - prin învățătura și prin exemplul lor personal - la eliberarea celorlalte spirite înlănțuite în materie și conducându-le înapoi la Mine, purificate, rafinate și spiritualizate, adică așa cum au fost create cândva de mâna Mea. (Vezi: Cine-este-Dumnezeu-cine-este-Lucifer-ce-este-omul- Explicate-de-insusi-Dumnezeu-prin-Bertha-Dudde- n.r.)

La fel ca proprietarul care se trezește devreme și angajează primii oameni pe care îi găsește lenevind, Eu îmi exercit influența asupra sufletelor umane încă din primii ani ai acestora, pentru a-i pregăti în vederea împărăției Mele. La fel ca proprietarul viei, care iese la diferite ore pentru a găsi noi lucrători, Eu continui să caut suflete pregătite la toate vârstele - la tinerețe, la maturitate, sau chiar la bătrânețe - pentru a-i regăsi pe cei rătăciți, care și-au uitat misiunea în această viață și destinul care îi așteaptă în lumea de dincolo.

La fel cum copiii Mei au vârste diferite, la o scară mai mare, națiunile pământului au nivele diferite de evoluție, aflându-se fie în etapa copilăriei, fie în cea a tinereții, a maturității sau a bătrâneții. Și ele urmează aceleași etape de dezvoltare ca și indivizii.

Prima etapă a învățăturii referitoare la împărăția lui Dumnezeu se referă la acei ani de credință inocentă care corespund vârstei copilăriei. Urmează apoi o epocă a îndoielilor și a întrebărilor - vârsta tinereții, apoi o epocă a cunoașterii și a lucidității - vârsta maturității, și în sfârșit, perioada care precede transformarea iminentă - vârsta bătrâneții.

Prima Mea venire pe pământ s-a petrecut în perioada de tinerețe a umanității, când mințile trezite au început să critice și să își pună întrebări în legătură cu principiile religioase care le-au fost oferite, proces care a condus la crearea unui număr mare de confesiuni.

Pentru a preveni rătăcirea completă a umanității în afara existenței spirituale în această perioadă dificilă a întrebărilor, am coborât pe acest pământ și am curățat terenul, păstrând elementele bune dobândite de umanitate în perioada ei de copilărie, eliminând elementele pervertite datorate unui intelect prea sofisticat și redând oamenilor demnitatea spirituală care s-ar fi putut pierde complet din cauza activităților lor lumești, egoiste.

În această perioadă a tinereții, în care agitația este maximă, dar și entuziasmul, am căutat lucrători pentru via Mea celestă. Mulți au murit ca martiri pe rug pentru a-și îndeplini misiunea, deși nu meritau acest destin.

Această oscilație a marilor idei între învățătura spirituală și materialism a condus la desăvârșirea procesului de maturizare a umanității. Sămânța pe care am plantat-o la vârsta tinereții a dat rod, deși multe din aceste fructe s-au stricat între timp. De aceea, am venit din nou să caut lucrători pentru împărăția Mea, dar nu am mai găsit decât foarte puțini. Unii dintre ei și-au asumat iarăși riscul de a separa grâul de neghină, pentru ca sămânța spirituală să nu fie sufocată din nou din cauza intereselor lumești ale oamenilor, în această epocă a maturității, în care luciditatea lor a devenit mult mai mare. Așa au început războaiele religioase și persecuțiile, oamenii încercând să treiere răul trecându-l prin foc și sabie, cucerind prin ură și răzbunare ceea ce ar fi putut mult mai ușor cuceri prin iubire și toleranță.

A trecut apoi și această vârstă a umanității. Cei care și-ar fi dorit să modeleze lumea în acord cu propriile lor idei și să o arunce în orbire au căzut în propria lor capcană, în groapa pe care au săpat-o pentru alții. Umanitatea se transformă, dar într-o manieră cu totul diferită de cea pe care și-ar fi dorit-o ei.

Deși nu au reușit tot ce și-au propus, lucrătorii în via Mea au contribuit cel puțin la salvarea plantei spiritului, care conține vinul celest și pur, împiedicând distrugerea și degradarea ei completă.

Acum Mă pregătesc să vin din nou în mijlocul umanității, ajunsă la vârsta bătrâneții, considerând-o suficient de matură pentru a se transforma spiritual. Îmi caut din nou astăzi lucrătorii de care am nevoie, și pot spune că am găsit deja câțiva. Deși bătrânețea este caracterizată de obișnuințe puternic implantate, care nu sunt deloc ușor de dezrădăcinat, puterea evenimentelor va contribui considerabil la eliminarea obstacolelor care refuză să facă loc schimbării în bine.

Mi-am angajat și Mi-am trimis astfel lucrătorii, iar când aceștia vor intra în împărăția Cerurilor, se vor alătura celor care au ajuns acolo înaintea lor, sărbătorind alături de ei festinul victoriei și primirea cununii de lauri.

Eu i-am chemat pe toți oamenii să pășească pe acest drum al purificării, dar foarte puțini au reușit să fie aleșii care, triumfând asupra suferințelor, durerii, grijilor și luptelor interne, au continuat să țină sus stindardul credinței în Mine. Au fost unii care au suferit din cauza credinței lor pioase, dar greșit înțelese, și care a degenerat în fanatism. Aceștia vor fi cei care vor crâcni în lumea de dincolo, văzându-i răsplătiți înaintea lor pe alții, pe care pe pământ i-au privit cu dispreț. Au fost și ei chemați, dar le-a lipsit puterea să devină aleși.

Iubirea Eternă, care știe să niveleze totul, va ști însă și în lumea de dincolo să aline rănile produse de orgoliul născut din înțelegerea greșită a lucrurilor.

Copiii Mei, umanitatea a intrat astăzi în perioada bătrâneții. Timpul disoluției - în sensul spiritual al cuvântului - și al ultimei Mele veniri pe pământ se apropie. Așa se explică agitația care i-a cuprins pe oameni la ora actuală, căci ei intuiesc schimbarea iminentă a lumii temporale și spirituale în care trăiesc. De aceea, ei se grăbesc să elimine răul încă înainte de producerea evenimentelor, pentru a nu fi surprinși de acestea. Aceștia sunt lucrătorii angajați la ceas de seară, care încearcă să recupereze în al 12-lea ceas al vieții spirituale ceea ce nu au realizat până acum.

Va veni în curând clipa în care proprietarul viei va începe să plătească salariile. Voi distribui atunci cununile de lauri și medaliile victoriei tuturor celor care au propagat învățătura Mea pe pământ, indiferent dacă au făcut-o de la bun început sau mai târziu.

De aceea, faceți toate eforturile pentru a vă încadra și voi între cei care au ascultat Cuvântul Meu, numărându-vă astfel printre cei chemați, dar mai ales printre cei aleși, care au făcut tot ce le-a stat în puteri pentru a extrage - în această epocă de sfârșit a umanității - dintre faptele crude și lipsite de iubire ale acestei lumi, cât mai multă substanță spirituală, pentru a fi transformată mai târziu, în împărăția Cerurilor, după procesul de fermentație corespunzător, în vinul cel mai nobil. Amin.

Author:  Ganapati [ 3.10.2010, 00:04 ]
Post subject:  Capitolul 11 - Parabola semănătorului

Capitolul 11
Parabola semănătorului

Sfântul Luca VIII" 4-15: „Când s-a strâns o mulțime mare și a venit la El popor din felurite cetăți, Iisus a spus o pildă: „Semănătorul a ieșit să-și semene sămânța. Pe când semăna el, o parte a căzut lângă drum, a fost călcată în picioare și au mâncat-o păsările cerului. O altă parte a căzut pe stâncă și cum a răsărit, s-a uscat, pentru că n-avea umezeală. O altă parte a căzut în mijlocul spinilor; spinii au crescut împreună cu ea și au înăbușit-o. O altă parte a căzut pe pământ bun și a crescut și a făcut rod însutit”. După ce a spus acestea, a strigat: “Cine are urechi de auzit, să audă!” Ucenicii Lui L-au întrebat ce înțeles are pilda aceasta. Și El le-a zis: “Vouă v-a fost dat să cunoașteți tainele împărăției lui Dumnezeu, dar celorlalți li se vorbește în pilde, ca, măcar că văd, să nu vadă, și măcar că aud, să nu înțeleagă. Iată ce înțeles are pilda aceasta: Sămânța este Cuvântul lui Dumnezeu. Cele de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul și ia Cuvântul din inima lor, ca nu cumva să creadă și să fie mântuiți. Cele de pe stâncă sunt aceia care, când aud Cuvântul, îl primesc cu bucurie; dar n-au rădăcină, ci cred până la un timp, iar când vine ispita, se leapădă. Sămânța căzută între spini sunt aceia care, după ce au auzit Cuvântul, își văd de drum și îl lasă să fie înăbușit de grijile, bogățiile și plăcerile vieții, și nu aduc rod care să ajungă la coacere. Dar cea care a căzut pe pământ bun este ca aceia care, după ce au auzit Cuvântul, îl țin într-o inimă cinstită și bună, și aduc roadă în răbdare”.
(20 ianuarie 1872)

Am oferit cândva această parabolă a semănătorului și a semințelor cultivate de el discipolilor Mei și celor care Mă ascultau într-o formă ușor de înțeles, cu atât mai mult cu cât Evanghelia citează și explicația pe care le-am dat-o discipolilor Mei, dar nu și celorlalți.

Explicația afirmă cu claritate că semințele reprezintă Cuvântul Meu. Cele care cad pe drum și sunt călcate în picioare simbolizează indiferența celor care aud Cuvântul, dar nu țin cont de el și îl calcă în picioare, continuând să își vadă de interesele lor lumești. Stânca pe care cad alte semințe se referă la inimile împietrite care nu sunt dispuse să accepte Cuvântul decât într-o manieră scolastică, în măsura în care corespunde ideilor lor preconcepute; din rândul acestora fac parte intelectualii și teologii. Dacă opiniile lor diferă de Cuvântul Meu, semințele nu găsesc prea multă hrană pe terenul stâncos, așa că se usucă și mor.

Dacă semințele cad printre spini, ele apucă să crească, dar sunt sufocate de aceștia. Această imagine se referă la cei care cred în Cuvântul Meu și îl aplică numai în măsura în care reușesc să îl reconcilieze cu opiniile lor lumești. Dacă aceste opinii se opun Cuvântului Meu sau dacă li se solicită sacrificii personale, ei renunță cu ușurință la el, așa că semințele nu apucă să facă rod. Cuvintele rămân frumoase, dar nu conduc la acțiune.

Cam așa le-am explicat parabola discipolilor Mei. Este important să continuăm analiza ei, arătând cum poate fi aplicată ea timpurilor prezente, dar și alte aspecte mai subtile, pe care nu le-am indicat la acea vreme.

Înainte de a continua, este necesar să răspundem la următoarele întrebări: ce este o sămânță? De ce este semănată ea și care este scopul cultivatorului? Abia după ce vom răspunde la aceste întrebări vom putea oferi interpretarea corectă a parabolei și corespondențele spirituale pe care le implică ea. Din păcate, voi folosiți o grămadă de cuvinte, fără să fiți însă conștienți de semnificațiile lor spirituale profunde. Puțini sunt cei care cunosc aceste semnificații și care stăpânesc puterea asupra cuvântului. Aceștia au o calitate spirituală rară - aceea de a transmite mesaje spirituale puternice, de a influența inimile ascultătorilor lor; fiecare cuvânt care iese din gura lor este precum o rază de lumină care iluminează sufletele, spiritualizându-le și orientându-le către fuziunea cu Mine. Există o mare diferență între simpla conversație și adevărata artă a oratoriei. Sunt oameni care vorbesc foarte mult, dar nu spun nimic, în timp ce alții vorbesc puțin, dar cuvintele lor îți merg direct la inimă.

Să începem așadar cu cuvântul „sămânță" și să vedem care este semnificația lui profundă.

Ascultați: întreaga infinitate este ascunsă într-o sămânță. Din orice sămânță se nasc la infinit produse similare cu ea. Atunci când am creat lumea materială, Eu am modelat totul, dar o singură dată. Am dat însă materiei posibilitatea de a se reproduce la nesfârșit, astfel încât efectul inițial - evoluția din sămânța primordială și până la produsul final - să nu înceteze niciodată, atât timp cât sămânța găsește în sol și în aer elementele de care are nevoie pentru a se dezvolta.

La fel ca și sămânța unui copac, care poartă în ea nucleul destinației sale ulterioare, Cuvântul Meu reprezintă un produs al Spiritului meu care continuă să dea naștere neîncetat vieții, continuând să producă la infinit efecte. Nu întâmplător și-a început Ioan Evanghelia cu fraza: „La început a fost Cuvântul, și Cuvântul era la Dumnezeu, și Dumnezeu era Cuvântul".

Eu însumi sunt sămânța din care se reproduce la infinit principiul divin. Oriunde cade acest Cuvânt, sub forma unei semințe, el dă naștere unor activități, care pot fi permanente sau temporare.

Simultan, Eu sunt și cultivatorul care seamănă semințele Sale în întreaga creație. Așa se explică de ce acestea nu cad întotdeauna pe solul cel bun, la fel ca în parabola de mai sus. De aceea, unele aduc mai multe fructe, altele mai puține, iar o parte dintre ele deloc. Ca să înțelegeți mai bine cum este posibil acest lucru, trebuie să țineți cont de faptul că lumile creației Mele și cei care locuiesc în ele nu se află pe același nivel de evoluție; pe de altă parte, oriunde s-ar afla, oamenii au libertatea de a acționa așa cum doresc. De aceea, rezultatele spirituale ale Cuvântului Meu în diferitele lumi diferă foarte mult, ceea ce explică marea varietate a creației și lungimea diferită a drumului pe care îl au de parcurs diferitele ființe până la destinația finală (spiritualizarea deplină a sufletului lor).

În calitatea Mea de cultivator, Eu îmi semăn pretutindeni semințele. Acolo unde Cuvântul Meu este primit cu indiferență, sufletele poartă întreaga răspundere pentru experiențele amare prin care sunt nevoite să treacă. Acolo unde semințele cad pe un teren stâncos, ele sunt spulberate la cel mai mic vânt al pasiunilor lumești, căci nu reușesc să prindă rădăcini în sufletul omului. De aceea, ele nu lasă nici o urmă în aceste inimi împietrite, care vor trebui implicit înmuiate prin metode mai dure. Acolo unde semințele Mele cad printre spini, crescând în mijlocul buruienilor, ele vor împărtăși soarta celor din urmă, care trebuie distruse. Oamenii nu se aleg astfel cu nimic, terenul inimilor lor fiind nefertil, căci pe el nu poate crește nimic, nici viciul, nici virtutea. Sămânța Cuvântului Meu nu încolțește și nu aduce rod bogat decât atunci când cade pe pământ bun, în inimile celor deja pregătiți de Mine pentru a-l primi.

Cuvântul Meu este semănat pretutindeni și în permanență, cu scopul de a-i transforma pe oameni în adevărate ființe umane, imagini ale Sinelui Meu divin, care se apropie din ce în ce mai mult de destinația finală pentru care i-am creat.

De când am pășit pe pământul vostru și până astăzi, Eu și aleșii Mei am semănat încontinuu Cuvântul Iubirii Mele. Ascultătorii noștri erau însă de diferite feluri, motiv pentru care am dorit să le explic tuturor ce consecințe are ascultarea Cuvântului fără punerea lui în practică, din indiferență, inconștiență sau datorită înclinațiilor lumești. Mi-am încheiat atunci discursul spunând: „Cei care au urechi de auzit, să audă!" Vă repet astăzi aceste cuvinte, căci se apropie vremea când Mă voi întoarce ca să culeg roadele semințelor pe care le-am cultivat cândva.

Mai mult ca oricând, Cuvântul Meu - sămânța beatitudinii eterne - este călcat astăzi în picioare pe drumurile oamenilor, fiind mâncat de păsările răpitoare, adică de acei oameni care nu doresc să îl folosească decât pentru interesele lor meschine. Multă vreme, el a căzut numai pe terenul stâncos al inimilor egoiste, uscându-se acolo din cauza lipsei de hrană. Din când în când a încolțit câte o plantă, rămânând însă stingheră în mijlocul pasiunilor lumești dezlănțuite și ofilindu-se adesea din cauza acestora (nefiind udată decât în măsura în care corespundea opiniilor lumești ale celui în cauză). De îndată însă ce solicita chiar și cel mai mic sacrificiu de sine sărmana floricică era imediat ruptă și aruncată în șanț.

Puțini sunt astăzi cei care cultivă Cuvântul Meu în inimile lor, îngrijindu-l plini de iubire și acționând la unison cu el, indiferent de greutățile cu care se confruntă, de obstacolele care le ies în cale și de suferințele prin care trec. Vă spuneam cândva că puțini sunt cei aleși să dobândească, cu ajutorul seminței Cuvântului Meu divin, beatitudinea eternă în lumea de dincolo, după trecerea acestui scurt sejur pământesc. Mulți sunt chemați, dar foarte puțini sunt aleși să primească cununa de lauri a victoriei, înlocuind astfel cununa de spini a destinului omenesc, pe care am purtat-o Eu însumi pe cruce.

Întruparea Mea printre voi a avut menirea de a fi un exemplu. Eu nu M-am născut într-o familie nobilă, nu am avut parte de condiții favorabile în viață și Mi-am încheiat zilele pe pământ ca un criminal pe cruce, scuipat de toți. De aceea, cei care doresc să Mă urmeze trebuie să tracă prin experiențe similare. Ei vor fi persecutați, disprețuiți și batjocoriți de cei din jur. Prin învierea Mea, Eu M-am întors însă în împărăția spirituală transfigurat, spărgând astfel toate tiparele umane; de aceea, toți cei care Mi-au oferit inimile lor ca un sol bun pentru Cuvântul Meu vor sfârși prin a culege ceea ce au semănat. Răsplata lor va fi cunoașterea spirituală pentru care au luptat și pentru care au suferit, dar pe care au cucerit-o în cele din urmă. Ei își vor primi răsplata cuvenită, căci nu au călcat niciodată în picioare, la fel ca ceilalți călători rătăciți, sămânța iubirii pe care am semănat-o personal în calea lor. Nu au permis împietrirea inimilor lor și nu au pus în pericol micuța plantă a iubirii de dragul plăcerilor lumești, echivalate pe bună dreptate cu niște spini pentru tot ceea ce este spiritual. Având inimile ca un pământ bun, roadele pe care le vor obține vor fi nobile (așa cum spuneam odată: „îi veți cunoaște după roadele pe care le vor da!").

A sosit în sfârșit vremea recoltării. Grâul cel bun poate fi separat astăzi de neghină, mărăcinii și buruienile pot fi curățate prin ardere, iar porumbul copt poate fi adunat în hambarele Mele. Marele proces de cernere a început deja. În scurt timp, Mă voi întoarce personal pentru a le cere socoteală oamenilor pentru semințele pe care le-am cultivat cândva. Răsplata fiecăruia va fi proporțională cu munca lor. Cuvântul Meu este sămânța divină. El reproduce de-a pururi însăși eternitatea. Indiferent dacă în anumite locuri semințele sunt ignorate, călcate în picioare, sufocate de mărăcini, ele nu pot pieri, iar una singură dintre ele este suficientă pentru a produce un rod foarte bogat, din care multă lume se va putea hrăni. Nu contează dacă alte mii de semințe s-au pierdut inutil, căci cele care au căzut pe pământ fertil, în inimi pline de credință, vor genera suficientă lumină pentru a se putea răspândi inclusiv asupra celor rămași în întuneric. Sămânța pe care am creat-o Eu, în calitatea Mea de Creator, pe care am cultivat-o prin moartea Mea pe cruce, în întruparea Mea Hristică, și pe care o voi culege în curând de pe câmpul activității spirituale, în calitatea Mea de Culegător, - nu va putea pieri niciodată. Oricât de mică ar fi recolta, ea va demonstra că ceea ce este sublim nu poate decădea sau dispărea, căci oricât de minuscul ar fi ambalajul în care a fost încorsetat, efectele pe care le poate produce sunt uluitoare.

Nu permiteți inimilor voastre să se împietrească sau să fie sufocate de mărăcini. Păstrați-le întotdeauna pregătite, pentru ca sămânța Mea să poată încolți în ele, pentru a nu împărtăși și voi soarta celor care îmi acceptă Cuvântul, dar într-o manieră superficială, fără să prindă rădăcini, adică fără să-l transpună vreodată în practică.

Rețineți un lucru: nici un cultivator nu seamănă semințele sale fără intenția de a culege într-o bună zi recolta. Timpul recoltei s-a apropiat. Pregătiți-vă să fiți adunați în hambarele Mele, pentru a nu fi nevoiți să o apucați pe calea cea lungă a evoluției spirituale, alături de mărăcini și de buruieni.

Vă repet pentru ultima oară: cei care au urechi de auzit, să audă, căci timpul este foarte aproape! Amin.

Author:  Ganapati [ 3.10.2010, 00:35 ]
Post subject:  Capitolul 12 - Vindecarea orbului

Capitolul 12
Vindecarea orbului

Sfântul Luca XVIII. 35-43: „Pe când se apropia Iisus de Ierihon, un orb sedea lânga drum si cersea. Când a auzit multimea trecând, a întrebat ce era. I-au spus ca trecea Iisus, Nazarineanul. Si el a strigat, zicând: “Iisuse, Fiul lui David, ai mila de mine!” Cei care mergeau înainte îl certau sa taca, dar el tipa si mai tare: “Fiul lui David, ai mila de mine!” Si Iisus s-a oprit si a poruncit sa-l aduca la El; si dupa ce s-a apropiat, l-a întrebat: „Ce vrei sa-ti fac?” “Doamne, a spus el, sa-mi recapat vederea”. Si Iisus a zis: “Capata-ti vederea! Credinta ta te-a mântuit”. Numaidecât orbul si-a recapatat vederea si a mers dupa Iisus, slavind pe Dumnezeu. Tot poporul, când a vazut aceasta, L-a laudat pe Dumnezeu”.
(21 ianuarie 1872)

Aveti aici un exemplu perfect care arata cum credinta ferma în omnipotenta Mea poate restaura vederea unui orb.

La ora actuala majoritatea oamenilor de pe pamântul vostru sunt orbi, dar foarte putini sunt cei care îsi doresc cu adevarat sa îsi recapete vederea. Cei mai multi dintre ei sunt fericiti în orbirea lor spirituala, la fel ca cei nascuti orbi, care si-au perfectionat celelalte simturi, în special cel al atingerii, care le înlocuieste practic simtul vederii. Acesti oameni sunt satisfacuti cu starea lor, caci nu cunosc alta mai buna. Ei nu îsi regreta orbirea, caci nu stiu ce înseamna lumina si care sunt efectele ei.

La fel cum cei nascuti orbi din punct de vedere fizic continua sa îsi traiasca viata, mii de oameni îsi vad linistiti de treburile lor, desi sunt orbi din punct de vedere spiritual. Educatia si circumstantele în care traiesc sunt adeseori responsabile de faptul ca nu au auzit niciodata de lumina spirituala si de faptul ca exista o alta lume, superioara celei materiale. Pentru ei nu exista nimic în afara acesteia din urma. Ei cred ca totul se rezuma la materie, ca aceasta reprezinta lumea reala, ca totul se naste din ea si se întoarce la ea.

Din aceasta categorie a orbilor spirituali fac parte inclusiv savantii si oamenii de stiinta care, datorita directionarii gresite a studiilor lor, sunt responsabili ei însisi de pierderea scânteii spirituale din sufletul lor. Unii oameni sunt orbi fara sa stie de ce, în timp ce altii doresc ei însisi sa fie orbi, caci lumina nu se potriveste cu conceptiile lor de viata si cu felul în care gândesc.

Mai exista o categorie de oameni, care nu se simt deloc fericiti cu orbirea lor si care doresc sa-si recapete vederea. Ei stau la marginea drumului vietii si cersesc, cerându-le trecatorilor pe care îi aud apropiindu-se hrana spirituala necesara pentru a se vindeca.

Acestia sunt cei care, în decursul vietii, au trait diferite experiente care le-au alimentat gândirea, dar pe care nu si le pot explica; din pacate, ei sunt incapabili sa scape singuri de întunericul în care se zbat. Ei se cramponeaza de ceremoniile lor religioase, considerându-le mai importante decât sunt în realitate. Unii dintre ei intuiesc ca dincolo de aceste ritualuri exista ceva mai înalt, un principiu care i-ar putea alina acolo unde întelepciunea lor lumeasca nu reuseste.

Acesti oameni stau pe marginea marelui drum al evolutiei si cersesc pomana spirituala, pentru a nu ramâne de-a pururi legati de materia acestui pamânt pe care i-a aruncat destinul, tânjind sa îsi continue calea, la fel ca drumetii pe care îi aud trecând pe lânga ei. Într-adevar, multe suflete calatoresc pe marea cale a progresul spiritual, dar nu toate simt chemarea de a-i ajuta pe cei care stau pe marginea drumului si îi implora, la fel cum nu toti oamenii dau de pomana cersetorilor, ci numai cei care înteleg importanta iubirii fata de aproape. De aceea, acesti cersetori spirituali de-abia reusesc sa-si duca traiul, caci nimeni nu le daruieste vederea spirituala pe care o cer - lucru explicabil, întrucât marea majoritate a celor care trec pe lânga ei nu dispun ei însisi de aceasta viziune superioara, lipsindu-le implicit puterea sau cunoasterea de a o darui altora. Pentru ca cei înfometati de hrana divina, care tânjesc dupa lumina adevarului, sa primeasca ceea ce doresc, recapatându-si vederea dupa ce M-au asteptat vreme îndelungata cu o credinta de nezdruncinat, asteptând de la Mine - posesorul întregii lumini - ceea ce altii nu au fost capabili sa le daruiasca decât cel mult partial, am pornit Eu însumi la drum.

La fel ca cersetorul de odinioara, care Mi-a recunoscut vocea de la distanta si care M-a implorat, zicând: „Fiu al lui David, ai mila de mine!", multi sunt la ora actuala cei care Ma cheama în inimile lor, având credinta ferma ca rugaciunile lor vor fi ascultate. Le voi darui acestora lumina atotputernica a gratiei Mele, caci credinta lor i-a mântuit. Ei sunt ferm convinsi ca Eu sunt singurul care le poate aduce lumina spirituala, aratându-le calea cea dreapta care conduce catre preafericire. De aceea, Eu le redau vederea si le spun în inimile lor: „Recapata-ti vederea, caci credinta ta te-a mântuit!

Voi, copiii Mei, sunteti acei orbi care M-au cautat multa vreme, ascultând de impulsul interior, convinsi ca simpla cunoastere a religiei crestine (obtinuta prin studiu) nu este suficienta pentru a aduce alinarea dupa care tânjeste sufletul în circumstantele grele ale vietii.

Eu v-am lasat sa gustati din remediul amar al greutatilor pentru a va vindeca astfel mai curând de notiunile gresite pe care vi le-a inoculat lumea exterioara. V-am educat cu ajutorul dificultatilor pentru a deveni în final pionieri curajosi ai învataturii Mele - care va fi recunoscuta în curând pe întregul pamânt ca unica învatatura autentica, astfel încât veti putea dovedi nu numai prin cuvintele, ci si prin faptele voastre, care este semnificatia adevarata a acestor cuvinte.

V-am daruit câtorva dintre voi darul auzului Vocii Mele în inima voastra, pentru ca învatatura Mea autentica sa nu mai fie falsificata si interpretata în fel si chip, în maniere care nu au nimic de-a face cu cea pe care le-am daruit-o discipolilor Mei atunci când am trait pe pamânt, dar si întregii creatii.

La fel ca acum 2000 de ani, am fost nevoit de multe ori sa îmi îmbrac Cuvântul în parabole si în aforisme mistice, stiind prea bine ce vor face cu ele generatiile viitoare. Am stiut de la bun început ce schimbari majore vor produce cuvintele Mele în viata sociala si cât de mult vor fi persecutati adeptii Mei. De aceea, am vorbit adeseori în parabole, pentru ca dusmanii Mei sa nu poata distruge învatatura pe care am lasat-o mostenire omenirii, în pofida eforturilor lor disperate.

La ora actuala umanitatea s-a maturizat. Din pacate, în loc sa elimine din structurile lor religioase numai neadevarurile, oamenii au tendinta sa distruga întregul edificiu, cu tot cu cei care locuiesc în el. A sosit însa timpul ca adevarul sa iasa la lumina, caci majoritatea celor care traiesc pe aceasta planeta sunt pregatiti pentru el. Orbii care asteapta pe marginea marelui drum care conduce catre împaratia Mea vor putea vedea în sfârsit lumina dupa care au tânjit atâta vreme si care a stralucit dintotdeauna asupra lor, desi ei nu au putut-o vedea. A sosit vremea ca marele edificiu al controlului impus de clerici sa se prabuseasca la auzul trompetelor - la fel ca zidurile Ierihonului odinioara -, pentru ca orbii care asteapta în spatele acestor ziduri sa poata vedea din nou nestingheriti valea Iordanului, în care am fost botezat cândva si deasupra careia s-a auzit vocea celesta: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, si în El îmi gasesc întreaga placere!

Se apropie timpul când veti fi botezati si voi, prin intermediul Cuvântului si al Luminii Mele, nascuta din sursa inepuizabila a gratiei Mele. Veti putea vedea atunci din nou, iar Eu voi putea spune: „Voi sunteti copiii Mei, si în voi îmi gasesc întreaga placere. Voi sunteti cei înzestrati de Spiritul Meu cu vederea spirituala, iar menirea voastra este sa raspundeti chemarii celor de pe marginea drumului vietii, transmitându-le si lor lumina pe care Eu o revars din abundenta asupra voastra, a tuturor.

Pregatiti-va pentru a deveni ucenicii vrednici ai fiului tâmplarului, ai învatatorului si mântuitorului de pe cruce, ai Parintelui Divin care si-a impregnat cu litere de foc, în întreaga creatie, cele doua porunci ale iubirii.

Pregatiti-va pentru a putea transmite mai departe lumina, celor orbi care asteapta pe marginea drumului, pentru ca si ei sa se poata împartasi din gratia divina, recunoscând la rândul lor, în cel mai scurt timp, adevarul pe care altii l-au aflat abia dupa mari eforturi si încercari dificile, potrivit caruia Eu - Domnul si Creatorul tuturor lumilor - sunt simultan Parintele care nu le refuza nimic celor care cer, în masura în care ceea ce cer le este cu adevarat de folos, si care nu îsi doreste nimic mai mult decât sa le deschida ochii celor orbi, pentru ca si ei sa îl poata recunoaste si aprecia pe Tatal în simplitatea omului Iisus, dar si în gloria Creatorului. Amin.

Author:  Ganapati [ 3.10.2010, 00:58 ]
Post subject:  Capitolul 13 - Ispitirea Domnului

Capitolul 13
Ispitirea Domnului

Sfântul Matei IV. 1-11: „Atunci Iisus a fost dus de Duhul în pustie, ca sa fie ispitit de diavol. Si postind 40 de zile si 40 de nopti, la urma a flamânzit. Ispititorul s-a apropiat si i-a zis: “Daca Tu esti Fiul lui Dumnezeu, spune ca pietrele acestea sa se faca pâini”. Iisus, raspunzând, a zis: “Este scris: „Omul va trai nu numai cu pâine, ci si cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”“. Atunci, diavolul L-a dus în sfânta cetate, L-a pus pe streasina templului si i-a zis: “Daca Tu esti Fiul lui Dumnezeu, arunca-Te jos; caci este scris: „El va porunci îngerilor Sai pentru Tine si ei Te vor lua pe mâini ca nu cumva sa Te lovesti cu piciorul de vreo piatra”“. “De asemenea este scris, i-a zis Domnul: „Sa nu ispitesti pe Domnul Dumnezeul tau”“. Diavolul L-a dus apoi pe un munte foarte înalt, i-a aratat toate împaratiile lumii si stralucirea lor, si i-a zis:”Toate aceste lucruri ti le voi da Tie, daca Te vei arunca înaintea mea si Te vei închina mie”. Atunci, Iisus i-a raspuns: “Piei, Satana! Caci este scris: „Domnului Dumnezeului tau sa te închini si numai Lui sa-i slujesti”“. Atunci, diavolul L-a lasat. Si iata, niste îngeri au venit la Iisus sa-i slujeasca”.
(21 ianuarie 1872)

Acest capitol descrie ispitirea Mea de catre Satan, în vremea când am pasit pe pamânt. Evident, povestea nu trebuie înteleasa la modul literal, asa cum au redat-o în scris discipolii Mei, caci Satan Ma cunostea prea bine si stia ca în spatele omului Iisus se ascundea Domnul. De aceea, ispitirea lui de a transforma pietrele în pâini sau de a Ma arunca de pe templu nu ar fi însemnat nici o tentatie pentru Mine, caci stia ca pot face lucruri mult mai uluitoare decât atât. El a fost cel care M-a transportat prin aer din desert pe acoperisul templului, stiind ca Eu nu apartin pe deplin acestei lumi exterioare si ca nici o putere de atractie de pe aceasta planeta nu Ma putea influenta, daca Eu nu doream acest lucru.

De asemenea, atunci când M-a transportat pe un munte înalt, oferindu-mi toate împaratiile care puteau fi contemplate de acolo, el stia prea bine ca nu-i putea oferi Domnului si Creatorului întregului univers câteva regate amarâte de pe planeta voastra întunecata, si nici macar întreaga planeta; caci, spre deosebire de toate celelalte spirite, el era capabil sa contemple cu ochiul sau spiritual întreaga Mea creatie nesfârsita si splendorile ei infinite.

Cred ca va dati seama ca interpretarea literala a Evangheliilor nu poate oferi explicatia reala a acestor pasaje. Semnificatia profunda a ispitirii Mele este cu totul alta. Tentatiile descrise în Biblie îi pot influenta cel mult pe oameni, dar nu pe Dumnezeul si Creatorul tuturor lumilor finite, chiar daca Acesta se afla temporar într-un trup de om. În lumea voastra, atunci când un student se pregateste pentru un examen, el se retrage într-un loc izolat, în care sa nu fie deranjat de nimeni si în care continua sa studieze zi si noapte. El renunta la majoritatea placerilor sale lumesti, uneori chiar la mâncare si bautura, pentru ca stomacul prea plin sa nu-i îngreuneze mintea, iar celelalte placeri sa nu i-o distraga de la învatatura.

La fel am facut si Eu, caci Ma pregateam atunci pentru un pas important în viata Mea.

Când a sosit timpul sa îmi asum misiunea divina, aceea de a raspândi mesajul lui Dumnezeu îmbracat într-un trup uman, Mi-am luat câteva zile pentru a Ma concentra, reducând hrana necesara trupului Meu la minimumul necesar, caci Spiritul Meu avea de facut o lucrare eterna, spirituala, si nu dorea sa fie împiedicat de materie.

Trupul Meu uman a postit, în timp ce fiinta Mea spirituala s-a bucurat de o mare revarsare de beatitudine, pe care nu o poate simti decât cel pregatit sa renunte la orice putere, sacrificându-se din preaplinul iubirii sale de dragul fiintelor pe care le-a creat.

În acele momente de cumpana, toate pasiunile lumesti M-au atacat, dar nu as fi putut da un exemplu spiritelor Mele, aratându-le cum pot cuceri si învinge toate tentatiile, decât transformându-Ma Eu însumi în om si retragându-Mi Divinitatea în adâncurile fiintei Mele. Prin acest test, am dorit sa dau un exemplu etern si sa le demonstrez tuturor ca nu pot deveni copiii Mei decât învingându-si influentele malefice care îi asalteaza.

Prima pasiune care M-a asaltat a fost foamea. Faptul ca am reusit sa o înving este ilustrat de cuvintele pe care i le-am adresat lui Satan ca raspuns la prima lui oferta: „Omul va trai nu doar cu pâine, ci si cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu. Altfel spus: sufletul omului care este atacat de dorintele trupului trebuie sa se gândeasca mai presus de toate la hranirea sinelui sau spiritual suprem, care trebuie îngrijit si educat, chiar daca pretul platit consta chiar în sacrificarea dorintelor sale trupesti. Iata care este semnificatia profunda a cuvintelor Mele adresate lui Satan: „Nu uita niciodata ca nu ai fost creat pentru a-ti îngriji trupul, ci pentru a-ti perfectiona sufletul.

Cea de-a doua tentatie a lui Satan, prezentata metaforic în Biblie, a fost adresata puterii Mele divine. Altfel spus, am simtit atunci tentatia de a Ma lauda cu atributele Mele divine. Aceasta tentatie poate fi comparata cu aceea pe care o simt anumiti oameni înzestrati cu calitati înalte, uneori chiar cu atribute divine, capabili sa faca lucruri care oamenilor de rând le apar ca veritabile miracole, dar care se lauda cu calitatile lor, în loc sa le foloseasca exclusiv în beneficiul semenilor lor si întru slava Creatorului lor.

Iata care a fost al doilea raspuns pe care i l-am adresat atunci lui Satan: „Nu îl tenta pe Domnul Dumnezeul tau!. Altfel spus: „Nu cadea în greseala de a crede ca Domnul nu îti poate lua înapoi puterea cu care te-a înzestrat, daca nu o vei folosi pentru scopurile Lui, ci doar în interesul tau personal!. Folosirea gresita a unui har divin, în sensul promovarii orgoliului, si nu a smereniei, ar însemna caderea sufletului. Satan a încercat sa Ma ispiteasca, trezind în Mine acest orgoliu omenesc si oferindu-Mi o situatie cu mult mai presus de cea pe care Mi-am asumat-o, dar de care depindea întregul succes al marelui Meu plan.

A treia tentatie la care am fost supus a constat în încercarea de a-Mi trezi dorinta de putere. Cele mai puternice pasiuni latente în inima oricarui om (si care stau la baza tuturor celorlalte) sunt: înclinatia catre o viata a placerilor trupesti, dorinta de a fi mai presus de ceilalti, adica de a detine o pozitie sociala superioara, care sa-ti asigure inclusiv satisfacerea primei pasiuni, si mania de a le comanda celor din jur, de a-i sili sa ti se supuna, dorinta de a fi întotdeauna mai presus de ceilalti, de a stabili legile pe care acestia sa le asculte, în conditiile în care te consideri pe tine însuti mai presus de lege.

Raspunsul pe care i l-am adresat lui Satan la cea de-a treia tentativa de ispitire a Mea a fost urmatorul: „Domnului Dumnezeului tau sa i te închini si numai Lui sa-i slujesti.. Altfel spus: renuntati la pasiunile voastre inferioare, care va împing sa-i dominati pe cei din jur si dau nastere altor defecte, precum aroganta, ura, razbunarea, mânia si dorinta de a raspunde cu aceeasi moneda. Scânteia spirituala din inima omului, implantata acolo chiar de Dumnezeu, va cere sa va smeriti, sa deveniti insignifianti, sa le slujiti celorlalti, - pentru ca într-o buna zi sa puteti domni peste un întreg univers. Eliminati complet din inimile voastre dorinta de a-i domina pe semenii vostri, învatati sa ascultati, pentru ca într-o buna zi sa puteti comanda, dar nu cu cuvântul judecatii, ci cu iubire si rabdare. Numai atunci vor fi ascultate din toata inima poruncile voastre, caci cei care o vor face vor întelege ca ele servesc propriului lor interes. Orice om care îi slujeste lui Dumnezeu, urmând exemplul Meu, va obtine rezultate optime chiar si în cele mai marunte demersuri ale sale.

Asa cum Eu, în calitate de om, am fost nevoit cândva sa lupt cu pasiunile umane pe care tot Eu, în calitate de Creator, le-am asezat în natura umana, la fel va trebui sa faceti si voi, daca doriti sa Ma urmati, împotriviti-va impulsului atotputernic al dorintei de a trai mai bine si subordonati placerile lumesti scopului superior al eliberarii din catusele care împiedica zborul sufletului. Alungati înfumurarea din inimile voastre, caci ea reprezinta minciuna primordiala, care va face sa credeti ca sunteti mai buni decât sunteti si gaseste cele mai ridicole pretexte pentru a scuza slabiciunile de care dati dovada. Ajungeti astfel sa credeti ca sunteti mai importanti si mai buni decât sunteti în realitate, lucru care nu poate decât sa împiedice progresul vostru spiritual ulterior.

Nu va laudati cu puterile care nu va apartin. Considerati-va slabi si nevrednici, pentru a va întari astfel în credinta voastra în Mine. Numai în acest fel veti putea scapa de cea de-a treia pasiune, setea de putere, care face din orice om sclavul ei. Nu exista nimic mai rau în aceasta lume decât convingerea falsa ca esti mai presus decât altii, care te face sa renunti la presiunile obedientei urcându-te pe umerii celor din jur, pentru a deveni stapânul lor si pentru a face din ei sclavii tai. Adevaratul conducator are nevoie de cu totul alte calitati, care le lipsesc cu desavârsire celor care conduc astazi destinele popoarelor lor. Priviti exemplul Meu! Cum îmi guvernez Eu creatia? Prin forta, prin pedepsirea justa ori prin judecata neîncetata a celor rataciti? Guvernez Eu cu ajutorul mâniei, al razbunarii si pedepselor? Nici vorba! Singura Mea arma este iubirea omniprezenta. Primul principiu pe care îl aplic este iertarea. Eu nu îi persecut niciodata pe cei care se ratacesc fara vina, ci le trimit ajutoare pe cale, pentru ca ei sa îsi regaseasca singuri drumul.

Raul din aceasta lume nu a fost creat de Mine, ci de folosirea gresita a liberului arbitru al oamenilor. Fiind complet liberi, ei pot face orice doresc, dar trebuie sa îsi asume inclusiv responsabilitatea pentru consecintele actiunilor lor. Dupa cum spuneam acum 2000 de ani: nu exista decât un singur adevar, iar cei care pacatuiesc împotriva lui trebuie sa experimenteze consecintele falsitatii în care se complac.

Textul citat mai sus arata asadar ca Eu, în calitatea Mea de om, am ignorat puterea infinita de care dispuneam ca Dumnezeu, si M-am luptat cu putere împotriva pasiunilor umane, pentru a va demonstra voua si spiritelor din lumea de dincolo ca acest gen de suferinte servesc în realitate unui scop nobil si bun: progresul spiritual al sufletului.

Nu îi slujiti decât lui Dumnezeu. Altfel spus, ascultati cele doua porunci ale iubirii, care va stimuleaza sa va controlati trupul si sa va împotriviti vanitatii si setei de putere. Numai împotrivindu-va cu putere acestor pasiuni malefice ale naturii umane veti reusi într-o buna zi sa întelegeti - când veti ajunge în împaratia Mea - ce înseamna sa guvernezi peste un univers întreg si care este semnificatia faimoasei fraze evanghelice: „Cel care se smereste va fi înaltat.

Daca nu veti reusi sa cuceriti aceste pasiuni malefice în planul terestru, veti constata ca ele nu dispar din fiinta voastra nici în lumea de dincolo. Prima se va manifesta ca o dorinta de a cunoaste totul, de a acumula cunostinte (de acumularea de bunuri materiale nu se pune problema în lumea spirituala). Celelalte doua devin chiar mai proeminente în lumea de dincolo. Asa s-a întâmplat cu Lucifer si cu adeptii sai: constienti de puterea lor, ei si-au pierdut echilibrul interior, alunecând din slabiciune în slabiciune si devenind din ce în ce mai orgoliosi, pâna când au ajuns sa doreasca sa Ma domine chiar si pe Mine, asa cum s-a întâmplat cu Satan.

Daca doriti sa aflati masura justa în care va puteti folosi puterile spirituale, sa întelegeti cunoasterea de care aveti nevoie pentru a duce la bun sfârsit o anumita sarcina, dar mai presus de toate, sa realizati ca oricât de mare ar fi puterea voastra în lumea de dincolo, principala voastra menire va ramâne aceea de a le sluji tuturor creaturilor, chiar si celor mai mici dintre ele, - va trebui sa va luptati si sa eliminati aceste pasiuni chiar în aceasta viata de încercare (fizica), pe acest pamânt, pentru a fi siguri ca le veti putea controla inclusiv în lumea de dincolo, în care puterile care va vor fi încredintate vor fi mult mai mari.

De aceea, ascultati cuvintele Mele! Voi nu cunoasteti nici jumatate din misiunea pe care o aveti, nici o treime din adevarata voastra natura, si nu aveti nici o idee legata de motivele pentru care am creat aceasta lume asa cum este si nu altfel. Ochii vostri sufera de cataracta, iar lumina întelepciunii Mele nu poate patrunde înca în fiinta voastra interioara. Din când în când, doar câte o scânteie de iubire reuseste sa va miste inimile, facându-va sa banuiti ca exista dincolo ceva mai mare si mai sublim. Din pacate, chiar în clipa în care aceasta raza ilumineaza încaperile ascunse ale inimilor voastre, cele trei pasiuni de care vorbeam mai sus – egoismul, vanitatea si setea de putere - le întuneca din nou. Ele va soptesc la ureche o mie si unul de pretexte: „Da, dar nimeni nu se poate retrage complet din aceasta lume!.. „Nimeni nu poate trai asa cum spune El!.. „La urma urmei, asa a fost creata lumea!., si asa mai departe. Toate aceste pretexte nu arata decât indolenta voastra, caci, desi ati ascultat Cuvântul Meu, voi refuzati sa treceti la fapte.

Cu deosebire prin aceasta revelatie, în care va explic în fiecare duminica Evanghelia Mea, asa cum nu v-a mai fost explicata vreodata, doresc sa va trezesc la realitate, sfatuindu-va sa meditati la venirea Mea pe pamânt, astfel încât sa puteti întelege - macar partial - semnificatia ei profunda: Dumnezeu, Creatorul întregii infinitati, a coborât pe pamântul vostru în circumstantele cele mai umile si a acceptat ca voi, fiinte ratacite si oarbe, create de El, sa-L persecutati si chiar sa-L crucificati. A trecut prin toate etapele vietii voastre pamântesti si s-a luptat împotriva pasiunilor umane, pentru a va da astfel un exemplu pentru totdeauna, voua si celorlalte spirite din creatia Sa. V-a aratat astfel ca cine doreste sa fie la fel ca El (din punct de vedere spiritual), trebuie sa respecte principiul spiritual ca fiind principiul suprem, subordonându-i orice altceva. Luptându-se împotriva pasiunilor inferioare, el poate deveni demn sa le slujeasca celorlalte spirite ca lider si ghid, demonstrând prin actiunile sale ca omul nu traieste numai cu hrana materiala, ci — mai presus de toate — cu hrana spirituala. Spiritul Hristic v-a aratat ca Dumnezeu nu trebuie tentat în gratia Sa si ca cel care urmeaza cele doua porunci ale iubirii, asa cum a facut-o El, îi va putea conduce apoi si pe ceilalti catre Tatal ceresc, în împaratia pe care Acesta le-a pregatit-o de atâta vreme, în speranta ca vor deveni copiii Lui nobili. Amin.

Author:  Ganapati [ 3.10.2010, 01:23 ]
Post subject:  Capitolul - 15 Alungarea demonului

Capitolul 15
Alungarea demonului

Sfântul Luca XI. 14-28: „Si Iisus a scos un demon dintr-un bolnav care era mut. Dupa ce a iesit demonul, mutul a vorbit; si multimile s-au mirat. Dar unii dintre ei ziceau: “El scoate demonii cu Belzebut, capetenia demonilor”. Altii, ca sa-L ispiteasca, îi cereau un semn din cer. Dar El, cunoscându-le gândurile, le-a zis:” Orice împaratie dezbinata împotriva ei este pustiita si o casa dezbinata împotriva ei se prabuseste peste alta. Si daca Satan este dezbinat împotriva lui însusi, cum va dainui împaratia lui, fiindca ziceti ca Eu scot demonii cu Belzebut? Si daca Eu scot demonii cu Belzebut, fiii vostri cu cine îi scot? De aceea, ei însisi vor fi judecatorii vostri. Dar, daca Eu scot demonii cu degetul lui Dumnezeu, atunci împaratia lui Dumnezeu a ajuns pâna la voi. Când omul cel tare si bine înarmat îsi pazeste casa, averile îi sunt la adapost. Dar daca vine peste el unul mai tare decât el si îl biruie, atunci îi ia cu sila toate armele în care se încredea si împarte prazile luate de la el. Cine nu este cu Mine este împotriva Mea; si cine nu aduna cu Mine risipeste. Duhul necurat, când iese afara dintr-un om, umbla prin locuri fara apa si cauta odihna. Fiindca n-o gaseste, zice: „Ma voi întoarce în casa mea, de unde am iesit”. Si când vine, o gaseste maturata si împodobita. Atunci se duce si mai ia cu el alte sapte duhuri, mai rele decât el, intra împreuna în casa, se aseaza în ea, si starea de pe urma a omului aceluia ajunge mai rea decât cea dintâi”. Pe când spunea Iisus aceste cuvinte, o femeie din multime si-a ridicat glasul si i-a zis: ferice de pântecele care Te-a purtat si de sânii pe care i-ai supt!” Dar El a zis: ferice mai degraba de cei care asculta Cuvântul lui Dumnezeu si îl împlinesc!”“
(27 iunie 1872)

Ca sa întelegeti mai bine ce s-a întâmplat în evenimentul descris în acest text, trebuie sa aflati mai întâi ce sunt demonii si cum pot intra ei în oameni, pentru a realiza cum pot fi alungati ei.

Ca sa va explic acest lucru, trebuie sa Ma întorc la o perioada cosmica mult anterioara celei de care vorbim, în care lumea materiala nu exista înca, ci doar cea spirituala.

Datorita orgoliului si trufiei sale, primul înger creat - purtatorul luminii în spatiile cele mai îndepartate ale împaratiei spiritelor - a abuzat de puterea lui si s-a revoltat împotriva Mea, împreuna cu adeptii sai. Întrucât nici el, nici complicii sai, nu mai aveau intentia sa se întoarca vreodata la Mine, am fost nevoit sa îi exilez în materie, obligându-i sa parcurga drumul cel lung al purificarii progresive, pentru a putea reveni cândva la starea lor primordiala. Acest proces de purificare continua si astazi, si va continua pâna când toate spiritele îmi vor recunoaste din nou puterea si iubirea, devenind sustinatorii marelui Meu plan al creatiei.

În acele vremuri îndepartate, când am instituit principiul inviolabil al libertatii individuale a tuturor spiritelor, lucru valabil si astazi, spiritele ratacite, inclusiv Satan, erau libere fie sa se întoarca pe calea cea dreapta, fie sa îsi urmeze ratacirea. La fel ca si în zilele noastre, când nu exista doi oameni la fel, nici atunci spiritele nu erau egale din punctul de vedere al bunatatii, întelegerii si viziunii interioare, ci dimpotriva, actionau si gândeau foarte diferit unele de altele. Unele erau satisfacute de nivelul lor spiritual, în timp ce altele îsi doreau mai mult. Unele se opuneau tentatiei venite din partea spiritelor mai rele, în timp ce altele se opuneau influentei benefice a spiritelor superioare. De aceea, progresul lor nu era liniar, iar opiniile lor în legatura cu Mine si cu lumea în care traiau au ajuns extrem de variate, egalând practic numarul celor care le emiteau.

Aceasta mare diversitate, care exista deopotriva în rândul spiritelor bune si al celor rele, care prefera sa-l priveasca pe Satan ca pe divinitatea lor, la fel cum cele bune Ma prefera pe Mine - sta la baza vietii spirituale si a activitatii necesare pentru ca marea împaratie a spiritelor sa poata continua.

Desi, sub conducerea liderilor lor, imensa multitudine a spiritelor cazute a luat-o într-o directie diferita de cea care le-a fost predestinata, actiunile lor - care se opun principiilor binelui, si implicit Mie - nu pot sa nu serveasca totusi scopurilor Mele. Consecintele lor, care nu corespund deloc dorintelor lor, constau întotdeauna în recunoasterea omnipotentei Mele, care le depaseste puterea, orice ar face.

Aceeasi activitate variata duc si sufletele care si-au încheiat existenta pe diferitele globuri pamântesti, traind în lumea de dincolo. Ele dispun de aceeasi libertate a vointei. Pot progresa sau involua, pe scurt, pot face orice doresc. Ele pot trece într-o singura clipa de la cea mai cumplita tortura sau de la o constiinta apasata la beatitudinea unui înger; pot ramâne ceea ce au fost pe vremea când traiau întrupate sau pot deveni chiar mai rele, daca se întovarasesc cu alte spirite, mai malefice. Sfera lor de actiune nu este limitata de nimic si de nimeni, cu exceptia conditiilor existentiale specifice nivelului lor de constiinta.

Spiritele primordiale, care nu s-au întrupat înca niciodata, precum si sufletele acelor oameni care s-au desprins de trupurile lor fizice, dar nu au dorinta de a progresa, îsi cauta diferite ocupatii, caci activitatea este principiul fundamental al vietii, fara de care nimic nu ar putea exista, urmarind sa atraga în sfera lor de influenta diferite spirite, sau chiar fiinte întrupate, ale caror înclinatii permit influentarea lor, împartasindu-le propriile lor puncte de vedere. De aceea, cu cât un om îsi alimenteaza mai mult înclinatiile negative, cu atât mai predispus devine el în fata unor asemenea influente malefice, cazând în cele din urma victima acestor spirite demonice care se plictisesc. Asa cum, prin scrierea automata, ciocanituri, sau prin alte mijloace, anumite spirite pot exercita o anumita influenta asupra sufletelor receptive, contribuind astfel, cel putin indirect, la raspândirea credintei în existenta unei alte lumi, la fel, aceste spirite demonice ale celor decedati pot afecta mintea si chiar organismul fizic al anumitor indivizi, conducându-l la nebunie sau la alte boli.

Daca ati putea vedea cu ochii spirituali, ati constata ca traiti în mijlocul unei cu totul alte lumi subtile, care, la fel ca si cea materiala, încearca sa va îngreuneze la maxim întoarcerea la Mine. De aceea le-am spus cândva discipolilor Mei, în Gradina Ghetsimani: „Vegheati si rugati-va continuu, ca sa nu cadeti prada tentatiei!"

Ascunzându-si veninul distrugator sub aparenta sofisticata a iubirii de sine, aceste influente malefice se manifesta la început într-o maniera blânda si discreta, astfel încât omul are nevoie de o perceptie foarte rafinata si de un discernamânt foarte subtil pentru a refuza sa împlineasca vointa altora, care se substituie propriei sale vointe. Daca individul ramâne însa vigilent si spiritul malefic constata ca nu reuseste sa-l influenteze, acesta din urma renunta, caci nu doreste sa-si piarda timpul degeaba.

Daca ati dispune de vederea spirituala, în fata ochilor vostri ar aparea imediat aceasta influentare invizibila si aceasta transformare continua a materiei, aceasta nastere în forma urmata de dezintegrare si de nasterea într-o noua forma, nu numai la scara individuala, ci si la scara cvasi-infinita a universului. Ati putea vedea atunci în interiorul sufletelor si v-ati da seama cu usurinta cui îi apartine în realitate ideea care pune apoi în miscare întregi mecanisme, silindu-i pe unii si pe altii sa actioneze într-un anume fel, si nu în altul. Masura în lumea spirituala este cu totul alta decât în cea materiala, caci acolo pâna si gândurile au o anumita greutate, în timp ce în lumea voastra o mie de gânduri pot trece neobservate, pâna când trecerea la fapte va reveleaza ce gândeste de fapt celalalt.

Ati ramâne uimiti daca ati putea vedea sufletele celor decedati care ajung în lumea de dincolo, fiind primite de alte spirite fie cu ura, fie cu iubire. Nu v-ar veni sa credeti daca ati asista la luptele morale prin care trebuie sa treaca aceste suflete pâna când ajung la adevarata independenta interioara. Mastile si ipocrizia nu folosesc la nimic în lumea de dincolo. Sufletele ajunse acolo nu mai sunt decât reflexia sinelui lor spiritual, dobândit în ultima lor viata, dar nu prin actiunile, ci prin gândurile lor, caci la baza oricarei actiuni stau gândurile, care reprezinta factorul determinant inclusiv în lumea spirituala. Fiecare gând care trece prin mintea voastra, si cu atât mai mult prin inima voastra, se imprima definitiv asupra sinelui vostru spiritual, contribuind mai târziu la formarea vesmântului spiritual al sufletului vostru.

Daca ati sti ce se întâmpla atunci când un suflet paraseste aceasta lume purtând în el socoteli neîncheiate sau când este blestemat de cei ramasi în viata, v-ati cutremura. Aceste gânduri pot provoca o enorma suferinta celor ajunsi în lumea de dincolo (evident, o suferinta de natura spirituala), trezind în ele dorinta de a se razbuna împotriva sufletelor care le blestema acum. De aceea, controlati-va la maxim gândurile, caci este suficient un singur gând pentru a atrage o întreaga legiune de spirite malefice din lumea de dincolo, care se vor stradui apoi sa va prinda în plasa lor, distrugându-va calitatile pozitive si trezind în voi dorinta de a pune în practica gândul cel rau (care initial nu avea deloc putere), ale carui consecinte pentru fiinta voastra, dar si pentru numeroase ale fiinte (oameni si spirite deopotriva) ar putea fi apoi incalculabile.

La acest lucru M-am referit Eu atunci când am afirmat ca spiritele puternice izgonite din casa lor sfârsesc prin a se întoarce tot acolo, dar o gasesc curata si împodobita, asa ca mai cheama alte sapte spirite, înca si mai malefice, pentru a locui împreuna cu ele.

Cam asa se petrec lucrurile cu cei care reusesc sa îsi învinga o pasiune, convinsi ca au scapat de un demon, dar se trezesc apoi gândindu-se fara încetare la obiectul pasiunii lor de odinioara. Ei aprind astfel în sufletul lor o luminita mica, suficienta însa pentru a atrage tântarii de pretutindeni. În lumea de dincolo, orice luminita atrage spiritele, care ratacesc prin întuneric, care se aduna în jurul ei, începând din nou jocul lor demonic, cu puteri renascute, astfel încât, în cele din urma, individul cade în plasa lor si se îndeparteaza pentru multa vreme de împaratia Mea, atât în lumea aceasta cât si în cea de dincolo.

Lumea spirituala nu este nici pe departe atât de trandafirie cum v-o prezinta preotii vostri. Ce-i drept, nu este nici atât de sinistra cum o vad anumiti fanatici religiosi, în esenta, orice om percepe lumea spirituala în functie de propria sa natura. Cam la fel percepeti voi lumea voastra materiala, caci principiul care functioneaza este acelasi.

Ajunsa în lumea de dincolo, o inima rafinata si pura, devotata Mie, nu va vedea nimic de natura demoniaca, la fel cum nu vedea asemenea lucruri nici în lumea fizica. Nu va vedea decât suflete ratacite, pe care se va stradui sa le ajute, la fel cum a facut si atât timp cât a trait pe pamânt. Aducând pretutindeni pacea, un asemenea suflet nu va cunoaste altceva decât pacea. Invers, sufletele care nu raspândesc în jurul lor decât ura si dezbinarea, vor avea parte de aceleasi vibratii în lumea de dincolo, fiind supuse de alte spirite si încercând sa le supuna la rândul lor.

În creatia Mea nu exista decât o singura lege universala: legea gravitatiei, sau legea puterii de atractie. Ea face ca obiectele materiale sa fie consolidate, si tot ea sustine lumile spirituale. Cu cât un corp este mai dens, adica mai greu, cu atât mai mare este puterea care îi tine laolalta elementele primare, care devin ca piatra. Cu cât aceste elemente sunt mai usoare si cu cât puterea de coeziune care le uneste este mai slaba, cu atât mai usor se pot înalta ele. Cu cât puterea care uneste atomii este mai mare, cu atât mai putina lumina si caldura pot primi ei; cu cât devin mai usori, cu atât mai receptivi devin ei în fata influentelor celeste.

La fel se petrec lucrurile si în lumea spiritelor. Greutatea morala leaga spiritele de materie. Cu cât aceasta este mai usoara, cu atât mai rapid se vor putea elibera ele de materie. Cele legate de materie sunt întunecate, în timp ce celelalte sunt luminoase. Spiritele întunecate sunt tocmai cele care doresc sa se încalzeasca la lumina altora, caci le lipseste lor însile aceasta lumina si aceasta caldura. De aceea, daca doresc sa îsi pastreze rautatea, ele se straduiesc sa atraga si alte spirite în întunericul lor. În schimb, cele care doresc sa evolueze se straduiesc sa scape de acest întuneric.

Asa arata activitatea spirituala în sferele lumii de dincolo. Oriunde exista pace exista si conflict, oriunde exista congregatii pline de iubire exista si spirite macinate de ura, caci toata lumea trebuie sa îsi împlineasca destinul spiritual. Acolo, timpul nu conteaza, caci eternitatea este nesfârsita. Nimeni nu este silit sa faca sau sa fie ceea ce nu doreste. Asa cum spunea Pavel: „Dupa cum cade copacul, asa va ramâne el".

De aceea, faceti tot ce va sta în puteri atât timp cât va aflati în acest plan fizic pentru a capata suficienta putere, astfel încât sa rezistati tentatiilor din lumea de dincolo si sa va întâlniti imediat dupa despartirea de corpul fizic cu spirite benefice, care nu vor încerca în nici un caz sa va seduca. Nu blestemati niciodata pe nimeni, caci spiritele ofensate de blestemele voastre îsi vor vedea întârziat progresul spiritual si vor cauta sa se razbune pe voi. Chiar daca nu vor reusi sa se razbune atât timp cât va veti afla în aceasta lume, puteti fi siguri ca va vor astepta în lumea de dincolo, pentru a va plati cu vârf si îndesat pentru raul pe care li l-ati facut din iubirea voastra de sine.

Am mai afirmat în textul citat la începutul acestui capitol: „Cel care nu este cu Mine este împotriva Mea, si cine nu aduna cu Mine risipeste". Retineti acest lucru: nu exista decât doua cai - cea care duce catre Mine si cea care se îndeparteaza de Mine! Binecuvântati sunt aceia dintre voi care aud cuvintele Mele si le urmeaza, caci în lumea de dincolo vor fi scutiti de multe neplaceri care ar fi putut fi consecinta inevitabila a activitatii lor pamântesti.

V-as mai putea spune multe despre lumea de dincolo. V-am oferit deja o descriere detaliata în lucrarea lui Jakob Lorber referitoare la soarele spiritual. Chiar si aceea nu era însa decât un crâmpei din marele adevar spiritual, dar daca veti medita asupra celor spuse acolo, veti putea afla suficiente lucruri despre lumea spirituala pentru a nu Ma putea învinovati mai apoi ca nu v-am lasat sa priviti în lumea care va va deveni cândva salas pentru totdeauna. (Vezi si Împaratia misterioasa a spiritelor din JAKOB LORBER - Episcopul Martin: n.r.)

Cazurile extreme în care unul sau mai multe spirite malefice capata o putere aproape deplina asupra unei persoane, astfel încât chiar si organismul sau fizic ajunge sub controlul lor, sunt foarte rare, dar sunt permise din anumite motive pe care numai Eu le cunosc. Vindecarea acestor sarmani posedati nu poate fi facuta decât de oameni cu o vointa extrem de puternica si cu o mare credinta religioasa, care Ma cunosc bine pe Mine si puterea Mea si care cred cu tarie ca le voi acorda ajutorul cerut. Ei îl pot ajuta pe bolnav cu ajutorul rugaciunii si prin asezarea mâinilor pe corp, asa cum am facut Eu însumi pe vremea când am trait pe pamânt. Singura conditie este ca ei sa nu uite sa rosteasca cuvintele sacre: „Faca-se voia Ta sfânta!"

Cred ca v-ati facut o idee despre viata în marea lume spirituala. Important este sa nu va limitati sa credeti numai ce vedeti, ci sa învatati sa întelegeti treptat ce se afla inclusiv dincolo de lumea vizibila, în acea lume a esentelor care modeleaza lumea în care traiti voi si care reprezinta de departe cea mai mare parte a împaratiei Mele.

Eu sunt spirit pur. La fel sunteti si voi, si chiar materia va redeveni cândva spirituala. Sarcina pe care o aveti voi consta în a recunoaste în aceasta lumina marele ciclu al creatiei pe toate nivelele sale, gasindu-va propriul rost (propriul nivel de evolutie) în interiorul acestuia. Pentru a va facilita aceasta sarcina, Eu Ma folosesc de toate mijloacele care îmi stau la dispozitie, urmarind sa va scurtez si sa va usurez acest drum inevitabil, astfel încât sa puteti parcurge chiar în acest plan fizic partea cea mai grea a caii, urmând ca în lumea de dincolo sa nu mai aveti de corectat decât câteva lucruri dintre cele mai simple. Amin.

Author:  Ganapati [ 3.10.2010, 01:38 ]
Post subject:  Capitolul 16 - Hranirea celor 5000 de oameni

Capitolul 16
Hranirea celor 5000 de oameni

Sfântul Ioan VI" 1-15: „Dupa aceste lucruri, Iisus s-a dus dincolo de Marea Galileii, numita Marea Tiberiadei. Si o mare multime mergea dupa El, pentru ca vedea semnele pe care le facea cu cei bolnavi Iisus s-a suit pe munte si statea acolo cu ucenicii Sai. Dar Pastile, sarbatoarea iudeilor, erau aproape. Iisus si-a ridicat asadar ochii si a vazut ca o mare multime vine spre Ei. Atunci, El i-a zis lui Filip: “De unde o sa cumparam pâini, ca sa manânce acesti oameni?” Spunea lucrul acesta ca sa-l încerce, pentru ca stia ce avea sa faca. Filip i-a raspuns: “Pâinile pe care le-am putea cumpara cu doua sute de dinari nu ar ajunge ca fiecare sa ia putintel din ele”. Unul din ucenicii Sai, Andrei, fratele lui Simon Petru, i-a zis: “Este aici un baietel care are cinci pâini de orz si doi pesti; dar ce înseamna acestea la atâtia oameni?” Iisus a zis: “Spuneti oamenilor sa stea jos”. În locul acela era multa iarba. Deci barbatii s-au asezat, în numar de aproape cinci mii. Si Iisus a luat pâinile, a multumit, le-a împartit ucenicilor, iar acestia le-au împartit celor care sedeau jos; de asemenea, le-a dat si din pesti cât au dorit. Dupa ce s-au saturat, le-a zis ucenicilor Sai: “Strângeti farâmiturile care au ramas, ca sa nu se piarda nimic”. Le-au adunat deci si au umplut douasprezece cosuri cu farâmiturile care ramasesera din cele cinci pâini de orz, dupa ce mâncasera toti Oamenii aceia, când au vazut semnul pe care îl facuse Iisus, ziceau: “Cu adevarat, acesta este Prorocul cel asteptat în lume”. Iisus, deci, stiind ca ei vor veni sa-L ia ca sa-L faca împarat, s-a dus iarasi spre munte, numai El singur”.
(17 februarie 1872)

Acest text descrie unul din acele evenimente care au facut mare senzatie în rândul evreilor din acele timpuri, care au mers chiar pâna acolo încât si-au dorit sa Ma faca regele lor, fortându-Ma astfel sa Ma retrag din mijlocul lor, singur pe munte.

Pentru Mine, în calitatea Mea de Creator, actul în sine nu era foarte important. Nu Mi-a fost deloc greu sa completez în permanenta cantitatea de pâini si de pesti, folosindu-Ma de elementele aerului, astfel încât hrana sa le ajunga celor 5000 de oameni, ba chiar sa mai ramâna si 12 cosuri de farâmituri. În schimb, pentru cei din jurul Meu aceasta actiune a parut un miracol extraordinar, dovedindu-le acestora puterea si descendenta Mea divina. Trebuie sa mentionez însa ca evreii nu erau interesati de acest fenomen dintr-o perspectiva spirituala, ci mai degraba dintr-una materiala, dovada ca si-au si propus sa Ma proclame regele lor. De aceea, am fost nevoit sa Ma retrag din mijlocul lor, caci nu acesta era scopul Meu pe pamânt, si în plus, timpul pentru „ridicarea Mea la cer" nu sosise înca. De altfel, ori de câte ori am folosit în acea perioada aceasta expresie („ridicarea la cer"), nimeni nu a înteles-o cu adevarat decât dupa crucificarea si învierea Mea din morti.

Desi evreii care au asistat la acest miracol nu au înteles mare lucru din el, trebuie sa precizez ca înmultirea pâinilor din orz si a pestilor a avut si o anumita semnificatie spirituala, mult mai importanta decât cea materiala (prin care am satisfacut foamea multimii adunate în jurul Meu). Asa cum v-am repetat deja de câteva ori, întregul Meu sejur pe pamânt, dar mai ales ultimii trei ani din viata Mea, cei în care Mi-am raspândit învatatura, se vor repeta întocmai la a doua Mea venire pe pamânt, dar într-o corespondenta spirituala.

Înmultirea pâinilor si a pestilor a fost si ea unul din semnele care se vor repeta (procesul a si început deja). De data aceasta, multimea alcatuita din 5000 de oameni va fi înlocuita însa de întreaga umanitate. La vremea aceea, sfera Mea de actiune era limitata exclusiv la poporul evreu - contemporanii Mei si poporul cel mai receptiv la învatatura divina la acea data. La ora actuala învatatura Mea s-a raspândit în întreaga lume, fiind extrem de cunoscuta, desi foarte putini sunt cei care o urmeaza cu adevarat. De aceea, fiecare act comis de Mine în acea vreme se va repeta acum la o scara mai mare, generalizata, si într-o masura mult mai spirituala (asa cum si nivelul de constiinta al umanitatii a atins astazi o maturitate care la vremea aceea nu exista).

Pentru a întelege mai bine, trebuie sa începem prin a ne pune câteva întrebari: care este semnificatia pâinilor din orz si a pestilor? De ce nu au fost disponibile decât cinci pâini si doi pesti? Atunci când avem de-a face cu o actiune a lui Dumnezeu, trebuie sa întelegeti ca fiecare amanunt are o semnificatie spirituala profunda, nu ca în cazul vostru, care vorbiti prea mult, uneori chiar actionati, fara sa stiti însa ce spuneti sau ce faceti.

Pentru a raspunde la prima întrebare - care este semnificatia pâinilor si a pestilor? - trebuie sa facem câteva precizari referitoare la originea acestora.

Pâinile din orz sunt produsul final al unor fructe ale pamântului, care îsi extrag mai întâi de toate seva din întunericul solului, luptându-se sa iasa la suprafata, pentru a se bucura de energia superioara a luminii solare. Cu ajutorul caldurii acesteia, planta numita orz se coace si da rod. Roadele astfel recoltate (extrem de bogate în elemente spirituale) sunt transformate apoi în pâine, printr-un proces de trecere prin foc. Elementele grosiere (materiale) din pâine sunt asimilate apoi de organismul uman, care le transmuta si le transforma în elemente superioare din punct de vedere spiritual.

Altfel spus, pâinea este simultan un produs al cerului (energiei solare) si al pamântului.

Pe de alta parte. pestii sunt fiinte vii. fiind un produs al substantelor existente în apa.

Apa este un element foarte maleabil, desi material; ea este un fel de aer condensat. La rândul lui, aerul reprezinta un eter condensat. Eterul este primul element creat de Mine, sursa tuturor celorlalte elemente, la fel cum aerul este elementul din care s-au nascut substantele materiale existente în apa, iar apa sta la originea elementului solid al pamântului, si implicit a plantelor si animalelor care cresc pe acesta. Altfel spus, apa este marea mama din care s-a nascut cândva globul vostru pamântesc. Acest lucru este cu usurinta vizibil chiar si astazi, analiza chimica a oricarui organism viu (inclusiv al vostru) demonstrând ca apa este principala sa substanta componenta, fiind purtatoarea tuturor substantelor nutritive si cea care permite sustinerea vietii pe pamânt.

Pestii sunt animalele care traiesc în apa, la fel cum pasarile sunt cele care traiesc în aer. Metaforic vorbind, am putea spune ca pestii sunt niste pasari care traiesc în aerul condensat. La fel ca si orzul, care se lupta sa iasa din statutul sau grosier, înaltându-se catre cer si generând fructe potrivite pentru hrana oamenilor, pestii reprezinta o chintesenta a substantelor existente în apa, fiind la rândul lor potriviti pentru alimentatia fiintelor umane. Pentru aceasta, partile lor solide trebuie separate mai întâi de cele de lumina prin uscarea lor în aer sau prin gatirea lor la foc, pentru ca ei sa poata fi asimilati de organismul uman. În mod similar, orzul trebuie macinat si copt la foc pentru ca partea sa solida sa fie eliberata de cea apoasa, servind astfel ca hrana pentru oameni.

Dupa ce am explicat care sunt componentele pâinii si pestilor, sa vedem acum care este semnificatia numerelor. De ce au existat numai cinci pâini si doi pesti?

Daca adunati aceste doua cifre, veti obtine 7, un numar sacru, prezent mai mult sau mai putin în toate lucrurile.

La fel ca si 3, numarul 7 reprezinta un factor de care are nevoie întreaga creatie, inclusiv pentru prezervarea si transformarea fiintelor create pentru a evolua pe nivele superioare de constiinta. La fel ca si 3, numarul 7 reprezinta unul din numerele care Ma definesc pe Mine, simbolizându-Ma ca Dumnezeu, Creator si Domn al întregii creatii.

Daca veti examina cu mai multa atentie numarul 7, veti descoperi ca el este alcatuit din trei unitati de fiecare parte a unei unitati centrale. Altfel spus, numarul sacru 3 este continut de doua ori în numarul sacru 7, fiind dispus de o parte si de alta a unitatii centrale, care exprima Sinele Meu spiritual, în maniera urmatoare:

* * * * * * *

În timp ce în fiintele create numarul 3 este esential, ca principiu al existentei lor, la nivelul Divinitatii numarul este prezent de doua ori, în jurul unei unitati centrale (întreaga creatie se învârteste în jurul acestei unitati).

Fiintele create sunt capabile sa realizeze numarul 3 în toata perfectiunea acestuia, devenind astfel spirite angelice, dar Divinitatea va contine de-a pururi de doua ori acest numar în Ea, adaugându-i si un centru inaccesibil, care face din ea pentru totdeauna Domnul tuturor lucrurilor create.

Regasirea atât de frecventa a numarului 7 în diferite aspecte ale creatiei se explica prin faptul ca ele reprezinta emanatii pure ale Creatorului, fiind cele mai apropiate aspecte de Acesta din întreaga creatie. De pilda, puteti descoperi numarul 7 în gama culorilor curcubeului sau în cea a sunetelor unei octave, caci atunci când se refracta, razele luminii solare ilustreaza în acest fel toate cele sapte atribute ale Creatorului, iar cele sapte note muzicale sunt chintesente ale celor sapte legi ale armoniei universale care domina viata spirituala.

Daca ar fi sa exprimam simbolic acest numar 7 (numarul pâinilor adunat cu cel al pestilor) în cuvinte, acestea ar suna astfel: Iubeste-L pe Dumnezeu mai presus de orice si pe aproapele tau la fel de mult ca pe tine însuti! ( N. Tr. în textul original (scris în limba germana)” fraza este alcatuita din exact sapte cuvinte. A fost imposibil sa pastram acest numar în traducerea româneasca, cu atât mai mult cu cât am dorit sa pastram formula consacrata a dictonului divin)

Primele patru cuvinte (n.n. în textul original, echivalente cu: „Iubeste-L pe Dumnezeu mai presus de orice.) simbolizeaza pâinile din orz, care hranesc din punct de vedere spiritual omul, ajutându-l sa creasca si sa se maturizeze în vederea unei existente superioare. Cu exceptia cuvintelor din centru „mai presus de orice si", primele trei cuvinte exprima nivelul iubirii fata de Dumnezeu, în timp ce ultimele trei exprima nivelul iubirii fata de aproapele tau. Cuvintele din centru simbolizeaza însusi centrul iubirii divine. Altfel spus, iubirea lui Dumnezeu trebuie sa fie mai presus de orice altceva, dar acest lucru nu devine posibil decât prin respectarea ultimelor trei cuvinte, adica prin iubirea de aproape. Voi nu Ma veti putea iubi niciodata pe Mine mai presus de orice, daca nu va veti iubi semenii la fel de mult ca pe voi însiva.

Pe scurt, omul poate cunoaste iubirea de Dumnezeu si iubirea fata de aproapele sau, dar nu îl poate iubi pe Dumnezeu mai presus de orice, adica nu poate atinge niciodata centrul, desi poate progresa la infinit catre acesta. Caci ce înseamna „mai presus de orice. si unde trebuie sa se sfârseasca iubirea fata de aproape?

„Mai presus de orice" si iubirea suprema fata de aproape culmineaza întotdeauna în Mine! Eu sunt singurul care detine aceasta iubire suprema, reprezentând totalitatea („orice" din fraza de mai sus) în toata nesfârsirea ei. În rabdarea si toleranta Mea infinita se regasesc simultan iubirea fata de aproape, iubirea fraterna si cea paterna, la apogeu.

Va spuneam mai devreme ca boabele de orz îsi extrag seva vietii din întunecimile pamântului, împingându-si întotdeauna capul catre lumina, pe care o absorb pentru ca fructele lor sa se poata coace. La fel se petrec lucrurile si cu iubirea lui Dumnezeu, care ghideaza si înalta omul material, ajutându-l sa iasa din întunericul pasiunilor sale si ridicându-l astfel catre lumina morala superioara.

Va spuneam de asemenea mai devreme ca pestii sunt produse ale aerului condensat, adica ale unui element mai usor decât pamântul solid, în mod similar, iubirea fata de aproapele vostru seamana cu cea fata de Dumnezeu, eliberând omul din catusele sale materiale si deschizându-i inima în fata emotiilor spirituale, care înlocuiesc iubirea sa fata de sine (egoista). Caci iubirea fata de Dumnezeu nu poate fi masurata decât prin iubirea fata de aproape, expresia „mai presus de orice. fiind cuantificata aproximativ de expresia „la fel de mult ca pe tine însuti".

Asa cum pâinea este preparata din faina macinata, sub influenta apei si a caldurii, la fel, iubirea fata de Dumnezeu se naste prin distrugerea credintei în materie sub focul învataturilor Mele. Asa cum pestele trebuie uscat sau gatit la foc, la fel, iubirea fata de aproape trebuie sa-si încalzeasca gândurile egoiste la soarele iubirii eterne, devotându-se cu mare pasiune bunastarii fratilor sai. Masura acestei iubiri este data de principiul: „De dragul tau, nu de dragul meu", manifestat în fiecare actiune personala.

Calea s-a deschis deja în fata voastra, astfel încât puteti respecta astazi cu usurinta cele doua legi pe care le-am dat Eu umanitatii.

Impulsul de a asculta aceste legi va creste în permanenta pe pamânt si va veni o vreme când, întelegând perfect semnificatia acestor sapte cuvinte coborâte din cer, întreaga umanitate Ma va proclama pe Mine rege. De data aceasta nu Ma voi mai ascunde, la fel ca acum 2000 de ani, când nu îmi sosise înca timpul, ci voi veni în toata slava si puterea Mea la toti cei care M-au cautat atâta vreme, gasindu-Ma în sfârsit.

Ei nu vor vedea însa în Mine un rege, ci un pastor care îsi va mâna turma pe pajistea luminii, în care pasiunile materiale au încetat cu desavârsire, iar spirala ascendenta nesfârsita a iubirii fata de Dumnezeu si fata de aproape conduce la o succesiune la fel de nelimitata de beatitudini si desfatari, în acest fel, voi realiza astfel din nou, la o scara universala, ceea ce am facut cândva, când am hranit cu numai cinci pâini si doi pesti o mare multime de oameni. De data aceasta, hrana va fi spirituala, fiind alcatuita din cele sapte cuvinte pe care le-am analizat mai sus. Aceasta hrana îi va satisface pe deplin pe copiii Mei spiritualizati.

V-am demonstrat astfel din nou ca orice cuvânt pe care l-am rostit vreodata în timpul vietii Mele pamântesti reprezinta o piatra de temelie pentru marele edificiu spiritual pe care intentionez sa-l cladesc în viitor, în care toate lucrurile vor ajunge la destinatia lor finala, în centrul acestui edificiu se va afla de-a pururi Sinele Meu spiritual, centrul dintre cele doua triade (respectiv creatia materiala si cea spirituala), simbolizând „totalitatea" din care s-a nascut totul si la care totul va trebui sa se întoarca odata si odata. Amin.

Author:  Ganapati [ 3.10.2010, 01:56 ]
Post subject:  Capitolul 17 - Evreii încearca sa-l omoare cu pietre pe Iisus

Capitolul 17
Evreii încearca sa-l omoare cu pietre pe Iisus

Sfântul Ioan VIII. 59: „Ei au luat deci pietre ca sa arunce în El. Dar Iisus s-a ascuns si a iesit din templu, trecând prin mijlocul lor, si astfel s-a dus”.
(17 februarie 1872)

Aveti în acest text un alt exemplu care demonstreaza cât de putin au înteles marea majoritate a evreilor ce însemnam Eu si care erau misiunea, originea si învatatura Mea.

Daca veti citi acest capitol din Ioan de la început si pâna la sfârsit, veti fi nevoiti sa recunoasteti ca am revarsat o mare gratie de lumina asupra ascultatorilor Mei din templu. Din pacate, aceasta nu le-a folosit la nimic, caci cei mai multi dintre ei au înteles ad literam cuvintele Mele. Ofensati de adevarul spuselor Mele referitoare la cei care comit adulter, fariseii si scribii au plecat, iar multimea care a ramas Mi-a interpretat gresit cuvintele.

Aceasta interpretare gresita a cuvintelor Mele continua si la ora actuala, la o scara chiar mai mare decât atunci. Cel putin, în acea vreme oamenii interpretau ad literam Scripturile si cuvintele Mele, în timp ce astazi savantii si oamenii de stiinta încearca sa demonstreze ca nu exista deloc Dumnezeu, ceea ce reduce la zero toate cuvintele rostite de profeti sau de Mine în care se afirma originea Mea divina. Acum 2000 de ani, evreii au vrut sa Ma omoare cu pietre, dar nu pentru ca le-am spus adevarul în fata, ci pentru ca am îndraznit sa le vorbesc de originea Mea divina - un lucru pe care nu îl puteau accepta.

Evreii din acea vreme ascultau cu strictete de legile lor, ce-i drept, luate ad literam si urmarind sa le faca cât mai usor de aplicat. Din cauza acestei viziuni limitate, ei nu puteau sa-Mi aprecieze învatatura, care facea o distinctie clara între spiritul textului si litera sa moarta, caci daca ar fi respectat cu aceeasi strictete învatatura Mea, ar fi trebuit sa îsi înfrâneze pasiunile si sa încerce sa se auto-disciplineze. La fel ca milioane de oameni din zilele acestea, evreii se duceau la templu în virtutea inertiei, fiind pasionati doar de ceremoniile exterioare, si nu de continutul profund al învataturilor spirituale. De altfel, aceasta a fost educatia primita de ei de la preotii lor, în mod intentionat, pentru ca acestia din urma sa nu-si piarda influenta asupra maselor, continuând sa le exploateze asa cum doresc.

Daca veti citi cu atentie cartile voastre de istorie, veti descoperi ca organizarea bisericii crestine ca institutie si instituirea clerului a marcat începutul degradarii învataturii Mele, folosita de preoti în acelasi scop de asigurare a puterii lor personale, la fel cum s-au întâmplat lucrurile pe timpul Meu, când învatatura lui Moise era folosita de preotii din Ierusalim exclusiv în interesul lor personal. Educatia tinerilor care urmau sa intre în aceasta casta era ea însasi astfel conceputa încât sa nu puna în pericol (printr-o întelegere prea profunda a mesajului spiritual) bunastarea si puterea celorlalti preoti. Rezultatele acestei atitudini au fost razboaiele religioase, persecutiile si împartirea bisericii crestine în doua tabere adverse: catolicii si protestantii. Ducând pâna la absurd interpretarile literale ale învataturii Mele, aceste doua biserici au continuat apoi sa se împarta în noi si noi secte, fiecare luptându-se pentru suprematia propriei sale interpretari. Si totusi, învatatura care a stat la baza tuturor a fost una singura.

La ora actuala a început marele proces de purificare. Aceste secte si biserici continua sa se lupte între ele, dar nu mai folosesc mijloace violente, ci pasnice. Se aud deja voci care cer renuntarea la ceremoniile prea stufoase, care sufoca esenta edificiului religios. Acesti oameni ar dori sa se revina la cultul initial, care era foarte simplu, fiind alcatuit dintr-un numar redus de ritualuri cu o baza spirituala foarte evidenta, care putea fi înteleasa cu usurinta chiar si de catre laici. Din pacate, din cauza educatiei gresite pe care au primit-o, acesti oameni sunt înca rataciti. Nici macar ei nu înteleg cuvintele rostite cândva de Mine, prin care afirmam ca Eu sunt Spirit si Adevar pur, iar cel care doreste sa Ma urmeze trebuie sa faca acest lucru întru spirit si adevar.

La vremea lor, discipolii Mei au avertizat noile congregatii aflate în formare sa nu introduca ritualuri ceremoniale, caci orice ceremonie ucide spiritul, putând fi cu usurinta înteleasa gresit si devenind mai importanta decât este în realitate, lucru care nu poate conduce decât la ratacire, în nici un caz la apropierea de Mine.

Aspiratia care a început sa cuprinda la ora actuala un numar din ce în ce mai mare de minti si care tânjeste dupa un cult religios mai autentic, care sa corespunda epocii moderne, dar si esentei învataturii crestine, reprezinta o perioada de tranzitie catre cultul suprem care va fi instaurat în curând pe pamânt, proces care a si început prin transmisiunile Mele directe adresate câtorva dintre voi de mai bine de 30 de ani.

Învatatura Mea nu corespunde însa viziunii despre lume si viata a multor oameni, care si-ar dori sa o ucida, la fel cum, cândva, evreii au dorit sa Ma ucida pe Mine. Învatatura Mea va trece însa peste toate obstacolele, impunându-se în fata umanitatii la timpul potrivit, dupa lovituri grele ale sortii si dupa nenumarate suferinte, când oamenii vor fi dispusi sa renunte la sperantele lor iluzorii, la setea de putere si de maretie, vazând soarta conducatorilor lor mânati de aceste pasiuni desarte. Cuvântul Meu se va impune atunci de la sine, chiar si în fata celor rationali, care au refuzat pâna atunci sa creada în existenta lui Dumnezeu, considerându-se ei însisi zei pe pamânt. Chiar si acestia vor întelege atunci ca argumentele intelectului lor, prin care încercau sa-si convinga semenii ca Dumnezeu nu exista, nu erau decât prostii fara noima.

La fel cum am reusit sa scap cândva din mijlocul celor care doreau sa Ma omoare în templu, caci timpul Meu nu sosise înca, învatatura Mea va reusi sa scape de criticile aduse ei. Chiar daca se vor mai gasi unii care vor dori sa o condamne la moarte, asa cum au facut cândva evreii cu Mine, tot ce vor reusi ei va fi sa se auto-condamne singuri. Timpul le va demonstra inclusiv acestora ca vointa Mea se îndeplineste întotdeauna si ca dorintele lor limitate nu se pot împotrivi acestei vointe divine atotputernice.

Multe pietre vor continua sa fie aruncate împotriva învataturii Mele, sub forma unor cuvinte dure, menite sa striveasca sub greutatea lor conceptul delicat al iubirii. Nu va temeti însa, caci asa cum, acum 2000 de ani, Sinele Meu a fost predestinat sa treaca prin încercari chiar mai grele pâna la ridicarea Sa în slava si încheierea misiunii Mele, învatatura Mea va fi ridiculizata, condamnata si crucificata, ba chiar asezata în mormânt, dar când toata lumea se va astepta mai putin, se va ridica din morti si va straluci triumfatoare asupra vietii.

Trebuie sa întelegeti un lucru: cu cât învatatura Mea va cuceri mai mult teren pe pamânt, cu atât mai mari vor fi obstacolele cu care se va confrunta, caci ea ataca confortul material al multor oameni, ba chiar si confortul spiritual al unora, adica modul obisnuit în care înteleg ei lumea si viata. Acest aspect este inevitabil, caci pâna la a doua Mea venire pe pamânt lucrurile trebuie sa se repete întocmai, reiterând esenta celor trei ani de apostolat pe care i-am trait cândva într-o forma vizibila. Atunci am semanat semintele Mele, dar foarte putine au cazut pe un pamânt bun; marea majoritate au cazut printre spini si printre maracini. Pe alocuri, nu au crescut deloc. La ora actuala, Cuvântul Meu, care doreste sa-i elibereze pe oameni, cade în mare parte pe un teren stâncos, fiind calcat în picioare de marea majoritate a oamenilor, care îl considera periculos pentru modul lor de trai. El va continua însa sa se coaca, producând floarea celesta pe care am adus-o cândva pe pamântul vostru micut si pe care v-am daruit-o pentru a va desfata cu parfumul ei sublim. La fel ca un trandafir, ea poate rani însa, prin spinii ei, mâna celui care o tine neglijent.

Trandafirul este cea mai frumoasa floare de pe planeta voastra, caci combina un parfum minunat cu cele mai desavârsite culori. Parfumul simbolizeaza iubirea, iar culorile întelepciunea. În mod similar, Cuvântul Meu este cuvântul iubirii combinate cu faptele bune, trezind admiratia si oferind un crâmpei din desavârsirea Fiintei Mele Divine.

Spinii nu sunt altceva decât pasiunile lumesti, care trebuie înlaturate mai întâi de toate prin efort si prin suferinta. Trandafirul nu poate exista însa fara spinii sai, prin care aspira electricitatea din aer, folosind-o apoi pentru producerea florii sale minunate, în mod similar, toti cei care doresc sa îmi urmeze învatatura si sa traiasca în acord cu ea trebuie sa se foloseasca de dificultatile lumesti, învatând din ele si transmutându-le, astfel încât sa dea nastere sublimei flori a spiritualitatii.

Transpuneti în practica cuvintele Mele! Nu va limitati sa le cititi din plictiseala, caci va veni un timp în care aceasta placere va va fi refuzata daca nu ati reusit sa va înnobilati sufletele prin gândurile si prin faptele voastre. Nu va cramponati de litera cuvintelor Mele, asa cum fac majoritatea oamenilor, ci respectati-le în esenta lor, transpunându-le în faptele voastre bune. Nu veti ramâne astfel însetati, ci veti bea direct din izvorul viu al iubirii eterne, al beatitudinii si extazului suprem. Daca veti proceda astfel, fara a uita vreodata de Mine, de Cuvântul Meu si de iubirea Mea parinteasca, va veti ridica la standarde foarte înalte ale credintei si nu Ma veti mai întâmpina cu pietrele resentimentelor, ci cu iubirea si recunostinta datorate gratiei Mele, atunci când voi veni sa înmânez cununa de lauri celor care au perseverat. Amin.

Author:  Ganapati [ 3.10.2010, 02:05 ]
Post subject:  Capitolul 18 - Intrarea lui Hristos în Ierusalim

Capitolul 18
Intrarea lui Hristos în Ierusalim

Sfântul Matei XXI" 1-9: „Când s-au apropiat de Ierusalim și au ajuns la Betfaghe, înspre Muntele Măslinilor, Iisus a trimis doi ucenici și le-a zis: “Duceți-vă în satul dinaintea voastră. În el veți găsi îndată o măgăriță legată și un măgăruș împreună cu ea; dezlegați-i și aduceți-i la Mine. Dacă vă va zice cineva ceva, să spuneți că Domnul are nevoie de ei. Și îndată îi va trimite”. Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul care zice: “Spuneți fiicei Sionului: „Iată, împăratul tău vine la tine, blând și călare pe un măgar, pe un măgăruș, mânzul celei de subjug”. Ucenicii s-au dus și au făcut cum le poruncise Iisus, au adus măgărița și măgărușul, și-au pus hainele peste ei și El a stat deasupra. Cei mai mulți din popor își așterneau hainele pe drum, ații tăiau ramuri din copaci și le presărau pe drum. Mulțimile care mergeau înaintea lui Iisus și cele care veneau în urmă strigau: “Osana” Fiul lui David! Binecuvântat este Cel care vine în numele Domnului! Osana, în cele preaînalte!”
(18 februarie 1872)
Capitolul de față începe cu intrarea Mea în Ierusalim. Călare pe o măgăriță, simbol al blândeții, am primit cu umilință omagiul adus de credincioșii care Mă însoțeau, îndreptându-Mă către cei mai aroganți oameni ai acelor timpuri: preoții și fariseii din templu.

Ajuns acolo, am purificat casa de rugăciune de murdăria ei materială, alungându-i cu forța pe schimbătorii de valută și pe vânzătorii de porumbei. În ceea ce privește murdăria spirituală care continua să prevaleze în templu (adică în mințile celor care îl guvernau), am fost nevoit să o las pe seama timpului, care urma să o trieze de la sine, stabilind cine urma să intre în împărăția Mea și cine nu.

Tot ce s-a petrecut atunci a avut o mare semnificație spirituală, deopotrivă pentru lumea spiritelor și pentru oameni. Fiind pe pământul vostru un Fiu al Omului, Eu am simbolizat principiul învățăturii iubirii, pe care trebuia să și-l însușească întreaga viață de pe pământ, în toate etapele ei. Învățătura Mea era nu numai destinația către care umanitatea trebuia să aspire, dar și un indiciu al lungului drum către perfecțiunea spirituală, către omnipotența, înțelepciunea și iubirea divină, drum ilustrat întocmai de viața Mea și de exemplul pe care vi l-am oferit personal.

Faptele petrecute atunci în templu - curățarea lui și parabolele pe care le-am adresat scribilor și fariseilor - trebuie să se repete (într-o corespondență spirituală) în inimile tuturor celor care aderă la învățătura Mea, căci Eu nu pot intra în acestea decât ca un simbol al blândeții și al smereniei. Stimulat de spiritul din interiorul lui, sufletul care se bucură de prezența Mea Mă întâmpină cu aceleași imnuri de slavă (care corespund strigătelor de bucurie ale oamenilor care M-au însoțit la intrarea Mea în Ierusalim). Odată intrat în cetatea sufletului, îmi voi orienta din nou întreaga atenție către eliminarea pasiunilor lumești, îndeosebi a egoismului, simbolizat perfect de comerțul cu porumbei. Următorul pas va fi să asigur sufletului care M-a găzduit hrana spirituală de care are nevoie, în funcție de nevoile sale individuale. Această hrană corespunde parabolelor pe care le-am spus fariseilor din templu. Deși nu au înțeles întreaga semnificație spirituală a cuvintelor Mele, aceștia nu au putut nega totuși adevărul ilustrat de aceste comparații.

Ce au făcut însă scribii și fariseii după ce au ascultat cuvintele Mele? Ei Mi-au respins învățătura și au încercat să pună mâna pe Mine. În mod similar, mulți oameni în inimile cărora voi intra inițial în triumf vor face la fel. De îndată ce le voi cere să facă sacrificii personale, îmi vor întoarce spatele, preferând să renunțe la prima impresie extatică a venirii Mele, decât la dorința lor deșartă de a se îmbogăți și de a duce o viață a plăcerilor temporare.

Pe de altă parte, intrarea Mea în Ierusalim, iar apoi în templu, ilustrează perfect procesul de convertire a sinelui individual, dar și a umanității în ansamblul ei. Eforturile preliminare în vederea renașterii spirituale pavează calea exterioară către templul interior. Sufletul se apropie astfel din ce în ce mai mult de centrul vieții sale, adică de inima sa, cucerind în cele din urmă, printr-un ultim efort, victoria asupra adversităților exterioare.

În timpul sejurului Meu pe pământ am preferat să predic de cele mai multe ori în orașele și satele din provincie, căutând oameni credincioși printre cei de la țară, mai puțin corupți decât cetățenii Ierusalimului. Abia la sfârșitul perioadei Mele de apostolat M-am apropiat Eu de centru (adică de Ierusalim și de templul său), știind din start că aici voi întâmpina cea mai mare opoziție. Pe de altă parte, știam că în timp ce situația Mea materială se va înrăutăți, învățătura Mea spirituală, bazată pe adevăr și pe iubire, va atinge apogeul ei. Știam foarte bine că în măsura în care nu îmi voi mai evita dușmanii, apropiindu-Mă de ei, aceștia Mă vor prinde și nu voi mai putea scăpa de răzbunarea lor, dar așa planificasem Eu însumi lucrurile și așa trebuiau să se petreacă ele. Numai prin uciderea Mea, urmată de învierea Mea din morți, putea învățătura Mea să devină permanentă și nemuritoare.

În acest fel, sămânța plantată de Mine în Iudeea și Palestina nu mai cădea pe un sol stâncos, căci învierea Mea din morți urma să îmi încoroneze opera, și toate persecuțiile care au urmat nu au reușit să micșoreze numărul adepților Mei, care nu a mai încetat de atunci să crească. Fiecare tortură și fiecare suferință la care au fost supuși aceștia nu au făcut decât să adauge o nouă piatră de temelie la marele edificiu al creației Mele spirituale, care urma să devină cândva centrul întregii vieți cerești, sub forma Ierusalimului spiritual.

Ceea ce reprezenta cândva Ierusalimul pentru evrei va deveni în curând creația Mea pentru spiritele și sufletele Mele. Ceea ce simboliza atunci templul, considerat sălașul lui Iehova (în Sfânta Sfintelor din interiorul său), va deveni într-o bună zi inima omului, din care Eu îmi voi face sălaș.

Prețul pe care l-am plătit Eu atunci va trebui plătit de toți adepții Mei, la nivel individual, dar și social. Cu cât un om se va orienta mai mult către Mine în inima sa, cu atât mai mare va deveni opoziția exterioară cu care va trebui să se confrunte. Căci orice formă de progres spiritual atrage după sine creșterea numărului celor care, doresc să îl distrugă.

După ultima Mea apariție la templu, am fost nevoit să îndur cea mai mare suferință pe care o poate suporta o ființă umană. În mod similar, în drumul său către progresul spiritual, omul trebuie să se confrunte cu dificultăți din ce în ce mai mari. El se îndepărtează din ce în ce mai mult de lumea exterioară, care va dori să se răzbune pe el, căci nu suportă să fie neglijată. Obstacolele se vor acumula în lumea socială, iar sufletul înfricoșat se va teme să meargă mai departe pe calea Mea. Aceasta reprezintă imaginea vie a propriilor Mele suferințe, până la venirea marelui moment de cotitură, când lumea va fi complet eliberată și împărăția spirituală va putea fi cucerită cu forța, în acel moment de cumpănă, oamenii vor avea de ales: fie se vor îndrepta către Mine, fie vor prefera să își cultive mai departe plăcerile lumești, îndepărtându-se de Mine. Dacă îmi vor urma exemplul, ei se vor putea ridica din morți, renăscând spiritual, așa cum am făcut Eu cândva. Dacă vor prefera să rămână în această lume, soarta lor va fi aceeași cu a Ierusalimului, care a fost ras de pe suprafața pământului, locuitorii săi fiind dispersați în toate colțurile lumii, unde au fost nevoiți să le slujească în calitate de sclavi celorlalte națiuni.

Intrarea Mea în Ierusalim are o semnificație spirituală mult mai mare decât cred oamenii. Ea simbolizează apropierea Mea de umanitate și reprezintă adevărata consacrare a oamenilor și a spiritelor. Prin intrarea Mea în Ierusalim, Eu am sfințit zidurile sale, declarându-le public ca fiind proprietatea Mea, și am mărturisit că Eu, Domnul creației, nu consider sub demnitatea Mea să le cer cu smerenie oamenilor să Mă primească în casa lor, deși eram îmbrăcat în haine sărace și călăream un măgar.

Din punct de vedere spiritual, această intrare în oraș are următoarea semnificație: dorința Mea este să-Mi fac sălaș din inima omului. Acolo doresc Eu să fiu adorat și iubit, prin respectarea învățăturii Mele. Așa cum templul din Ierusalim a fost construit ca o Casă a lui Dumnezeu, întru slava Mea, fiind împodobit cu ornamente de o mare splendoare și având o măreție deosebită, la fel, oamenii ar trebui să-și împodobească inimile și sufletele cu toate virtuțile spirituale pe care ar trebui să le posede în calitatea lor de imagini spirituale ale Mele, create inițial după chipul și asemănarea Mea.

Templul din Ierusalim a fost un edificiu de o mare splendoare materială, dar menirea lui a fost aceea de a găzdui slava spirituală. Menirea omului este să devină o ființă aflată la granița dintre două lumi: cu picioarele pe solul material, dar cu privirea și cu inima orientate către cerul spiritual. Această purificare de planul material și această orientare către cel spiritual reprezintă misiunea omului (și a tuturor celorlalte spirite) în această lume. Mi-am asumat Eu însumi această misiune, iar acum a sosit rândul vostru.

Vântul spiritual a început să bată pretutindeni pe pământ, curățând inimile oamenilor de vaporii lumii exterioare, căci Domnul și Tatăl ceresc este aproape. Stând pe măgărița Sa, simbol al blândeții, El așteaptă momentul potrivit pentru a intra triumfal în inimile voastre, pentru ca și voi să-L puteți primi cu „Osana"!

Marele moment al renașterii spirituale stă la poartă, așteptând undă verde pentru a vă conduce în acel loc care, de la începutul timpurilor, a fost rezervat exclusiv pentru Domnul creației. Deschideți larg porțile pentru ca vântul iubirii să vă poată curăța inimile de schimbătorii de valută și de vânzătorii de porumbei, adică de activitățile lumești, egoiste. Momentul în care Domnul vă va cere socoteală pentru toate darurile spirituale pe care vi le-a făcut este aproape, căci tot ce aveți, de la El aveți, cu împrumut. Inimile voastre sunt menite să Mă primească pe Mine în sălașul lor, la fel cum templul din Ierusalim a fost creat ca o Casă a lui Dumnezeu.

Nu uitați nici o secundă că timpul material se accelerează și viața vi se scurge din trup clipă de clipă. În scurt timp, îngerul morții vă va cere socoteală pentru darurile care v-au fost încredințate. Nu le ascundeți, ci folosiți-le cu înțelepciune, astfel încât să vă fie permisă intrarea în marea împărăție a spiritelor, în marele Ierusalim spiritual și în templul său - sălașul Tatălui vostru ceresc -, pentru a nu fi siliți, la fel ca fariseii cei încăpățânați, să rătăciți fără rost în spațiile infinite ale creației Mele, ca sclavi ai pasiunilor voastre. Puteți găsi aici tot ce v-a oferit odată plăcere, dar din cauza acestei desfătări efemere, veți rata fericirea supremă pe care numai iubirea, grația și prezența Mea o pot dărui. Dacă inimile voastre nu devin sălașul Meu și nu Mă purtați cu voi oriunde v-ați duce, nu Mă veți găsi nicăieri, nici chiar în marele oraș spiritual al Ierusalimului, care nu înseamnă altceva decât principiul spiritual al iubirii care a creat totul, susținând și conducând creația sa către o fericire din ce în ce mai mare.

Ascultați sfatul Meu! Observați epoca în care trăiți cu ochi spirituali, analizați evenimentele și tendințele sale, și veți înțelege ușor că s-a apropiat timpul în care Eu, Domnul, îmi voi face intrarea în lumea spirituală, în lumea sufletelor umane, călărind pe un măgar! Fericit este cel care va fi pregătit, căci el nu va fi surprins de a doua Mea venire! El nu se va teme, ci se va bucura la nesfârșit de intrarea Mea în Ierusalim, la fel ca odinioară, cu 2000 de ani în urmă.

Pregătiți-vă așadar să Mă primiți pe Mine și învățătura iubirii Mele cu toate onorurile și cu strigăte de „Osana"! Amin.

Author:  Ganapati [ 3.10.2010, 02:26 ]
Post subject:  Capitolul 19 - Învierea Domnului

Capitolul 19
Învierea Domnului

Sfântul Marcu XVI" 1-8: „După ce a trecut sabatul, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, și Salome, au cumpărat miresme ca să vină să-L ungă. În ziua dintâi a săptămânii, s-au dus la mormânt dis-de-dimineață, pe când răsărea soarele. Și ele ziceau una către alta: “Cine ne va răsturna piatra de la ușa mormântului?” Și când și-au ridicat ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese răsturnată. Au intrat în mormânt, au văzut pe un tânăr stând la dreapta, îmbrăcat într-un veșmânt alb, și s-au înspăimântat. Dar el le-a zis: Nu vă înspăimântați! Voi îl căutați pe Iisus Nazarineanul, cel răstignit, dar El a înviat, nu este aici. Iată locul unde L-au pus”. Și ieșind, ele au fugit de la mormânt, cuprinse de cutremur și de uimire. Și n-au spus nimănui nimic, căci se temeau”.
(19 februarie 1872)

Textul evanghelic pe care l-am discutat anterior se referea la intrarea Mea în Ierusalim. Cel de față descrie înmormântarea și învierea Mea, precum și apariția câtorva din femeile-discipoli pe care le-am avut. Între intrarea Mea în Ierusalim și înmormântarea Mea s-au mai produs câteva evenimente importante: condamnarea Mea, umilința supremă la care am fost supus în calitate de Domn și Creator al lumii manifestate, dar și dovada supremă a iubirii Mele, care am acceptat toate aceste umilințe, deși eram Dumnezeu cel necreat, pentru a stabili astfel un exemplu pentru ființele și spiritele create de Mine. Acestea trebuiau să afle care este calea pentru a deveni copii ai Celui capabil să creeze cosmosul, sistemele solare și imensitatea lumilor spirituale, pe care le-ar putea șterge într-o singură clipă din existență, dacă voința Lui atotputernică nu ar fi controlată de iubirea Lui omniprezentă, care prezervă tot ce a fost creat, fără să distrugă vreodată ceva.

Ultimele zile pe care le-am petrecut pe pământ trebuiau să le demonstreze spiritelor că orice ființă care poartă în ea o scânteie divină are puterea de a se sacrifica pe sine, nu de dragul ei, ci de dragul celorlalți.

Niciodată nu a fost îndeplinită vreodată până atunci cea de-a doua poruncă a iubirii față de aproape cu atâta exactitate și cu atâta măreție ca în ultimele Mele trei zile de suferință. Am acceptat atunci umilința supremă, îndurând ca un om toată durerea de care este capabilă inima umană, în forma ei extremă: tortura, moartea și dizgrația publică. Am acceptat atunci acest destin crud în calitate de om, pentru semenii Mei, pe care îi consideram frații Mei și care M-au putut vedea murind pe cruce în timp ce Mă rugam pentru iertarea lor, deși erau cei mai mari dușmani ai Mei și Mi-au răsplătit bunătatea prin ingratitudine și răzbunare.

Ar putea face oare iubirea față de aproape mai mult decât am făcut Eu în acele momente tragice? Așa se explică de ce am promovat această poruncă, dându-i aceeași importanță ca și primeia - iubirea de Dumnezeu - și asociind-o pentru totdeauna cu aceasta. Această a doua poruncă are și o semnificație socială, permițând traiul în comun al oamenilor prin respectarea adagioului: „Nu face altuia ce ție nu-ți place".

Am lăsat cu limbă de moarte aceste două porunci ale iubirii divine, în timp ce îmi dădeam suflul și părăseam acest pământ minuscul, ales dintre milioanele de sori și planete, pentru marea misiune pe care numai Eu o puteam îndeplini, în toată perioada întrupării Mele umane, le-am practicat în permanență pe amândouă, așa cum nimeni nu ar putea-o face vreodată, lăsând astfel moștenire idealul perfect al omului pe pământ, așa cum l-am predestinat Eu să fie. În calitate de spirit, le-am demonstrat îngerilor Mei și ființelor din lumile superioare ce realizări pot avea, căci se apropie și momentul marii lor încercări.

Pe pământ, piatra unghiulară a divinității Mele a fost ridicarea Mea din morți, fără de care întreaga Mea învățătură, viața și faptele Mele, ar fi fost foarte curând uitate. Mai devreme sau mai târziu, discipolii Mei s-ar fi despărțit. Poate că și-ar mai fi păstrat credința în Mine în sinea lor, dar nu le-ar fi fost de nici un folos semenilor lor.

Ce-i drept, adepții Mei credeau în divinitatea Mea, dar numai datorită prezenței Mele printre ei. Personalitatea Mea era prea puternică, iar faptele Mele prea impunătoare pentru a nu îi influența. După dispariția persoanei Mele, lumea exterioară și-ar fi impus însă din nou dominația asupra lor, slăbind și în cele din urmă anulând complet impactul pe care l-a produs prezența Mea printre ei, atât timp cât am stat pe pământ. Din viața Mea nu ar mai fi rămas decât amintirea evenimentelor trecute, ce-i drept, miraculoase și greu de înțeles cu intelectul uman. De aceea, pentru ca munca Mea să nu fi fost în zadar era absolut necesară învierea din morți - un eveniment contrar tuturor legilor pe care le cunoșteau ei, care să le demonstreze divinitatea Mea și să le întărească credința, pregătindu-i astfel pentru misiunea lor ulterioară.

Învierea Mea urma să fie astfel piatra unghiulară a edificiului religios veșnic pe care urma să-l clădesc, care a rezistat într-adevăr până astăzi tuturor furtunilor exterioare și care în scurt timp va străluci pe pământ în toată splendoarea lui, devenind un mediator între cei doi factori ai creației: materia și spiritul, sau lumea materială și cea a spiritelor.

Întreaga materie trebuie spiritualizată, pentru ca oamenii care trăiesc în ea să se poată apropia de împărăția Mea spirituală, iar celelalte ființe create să urmeze exemplul lor, ridicându-se din ce în ce mai sus. Eliberat astfel de densitatea sa, întregul glob pământesc va putea experimenta tranziția blândă către o lume superioară, fără a necesita în acest scop măsuri violente pentru disoluția lui.

Pentru a înțelege mai clar acest proces de spiritualizare și adevărata semnificație a învierii Mele, precum și a Patimilor pe care le-am avut de suferit în timpul ultimelor Mele zile pe pământ, vă voi reaminti din nou că toate faptele și cuvintele Mele, inclusiv toate evenimentele lumești care s-au petrecut în anii din urmă ai apostolatului Meu, se vor repeta întru totul (într-o corespondență spirituală, nu faptică), până la a doua Mea venire pe pământ.

Tot ce am suferit Eu atunci, în calitate de Fiu al Omului, se va aplica din nou învățăturii Mele, reprezentanta Mea spirituală pe pământul vostru la ora actuală. La fel ca și Mine, aceasta a fost contaminată, abuzată în fel și chip, și mulți și-au bătut joc de ea. În cele din urmă, a fost îngropată în bisericile voastre, care nu sunt altceva decât niște morminte imense, iar deasupra ei a fost așezată piatra grea a ceremoniilor religioase lipsite de orice conținut. Scopul a fost ca ea să se odihnească aici de-a pururi, fără să le fie de folos decât celor care doresc să beneficieze de pe urma ei din punct de vedere lumesc, nu spiritual.

Cursul istoriei lumii nu face altceva decât să repete identic ultimii ani ai apostolatului Meu. Așa cum în viața voastră există trei etape spirituale extrem de importante: copilăria - care corespunde credinței necondiționate, adolescența - care corespunde formării unei opinii clare referitoare la credința acceptată, și maturitatea - care corespunde discriminării între realitate și aparențe, la fel, învățătura Mea a trecut prin toate aceste etape, parțial chiar în timpul apostolatului Meu, și parțial după ridicarea Mea la cer, continuând până în zilele acestea și în viitor.

La început, Eu însumi am fost silit, forțat de naivitatea lumii din jurul Meu, să îi educ pe oameni ca pe niște copii, cu ajutorul miracolelor Mele. Când au început însă să Mă înțeleagă mai bine, ei au descoperit cu ajutorul rațiunii argumente care i-au ajutat să discearnă adevărul în care înainte credeau orbește; altfel spus, au intrat în perioada de adolescență. Când credința și cunoașterea lor s-au întărit astfel, ei au atins maturitatea, acceptându-Mi învățătura cu toată convingerea și susținându-o prin cuvintele și faptele lor, căci au ajuns să o considere cunoașterea supremă.

Istoria religiei Mele și maniera în care s-a răspândit ea ulterior au parcurs aceleași etape, cu singura diferență că la vremea când o predam Eu însumi pe pământ ea nu putea fi modificată sau transformată. Mai târziu, când oamenii, mânați de pasiunile lor lumești și ghidați de opiniile și de interesele lor egoiste, și-au propus să Mă imite, ei au transformat mesajul divin într-o învățătură lumească, limitându-se să transmită mai departe numai scoarța sa exterioară, fără miezul spiritual, ceea ce a condus la o respingere în bloc a întregii învățături odată cu maturizarea umanității și cu dezvoltarea discernământului ei Așa s-a ajuns la nașterea unor curente extreme, de la oameni care cred tot ce am predat Eu și până la oameni care nu cred nimic. La ora actuală curentul spiritual devine din ce în ce mai puternic, căci cadavrul din mormântul sigilat cu o piatră se pregătește să învie. La fel cum a făcut pe timpuri Maria Magdalena, oamenii ar dori să împiedice descompunerea cadavrului cu ajutorul uleiurilor și mirodeniilor. Maria Magdalena a fost dezamăgită însă la vremea ei, căci a găsit mormântul gol; la fel vor păți și paznicii actuali ai mormântului spiritual al învățăturii Mele. Ei vor găsi mormântul gol, doar cu giulgiul în care Mi-au învelit cândva corpul învățăturii Mele. Cel pe care îl credeau însă de-a pururi îngropat va fi dispărut însă, înviind din morți. El se va duce din nou la adepții Săi, întărindu-i personal prin prezența Lui și insuflându-le un nou curaj și o aspirație din ce în ce mai mare.

Cu cât acest timp se apropie, cu atât mai mare devine dorința paznicilor de a veghea asupra corpului învățăturii Mele, pentru ca ea să nu dispară din mormânt. La fel ca odinioară, când mormântul Meu era păzit de soldați romani (care erau necredincioși), există și la ora actuală o tendință de a-Mi condamna învățătura iubirii cu ajutorul unor puteri străine înarmate. Totul se va dovedi însă în zadar. Deja, prima rază de lumină a început să iasă din mormânt, de dincolo de piatră. La fel ca pietrele care încep să vibreze de îndată ce răsar razele soarelui de dimineață, încălzindu-le mai întâi pe ele, iar apoi pământul de dedesubt, - piatra care acoperă mormântul învățăturii Mele începe deja să vibreze. Mai devreme sau mai târziu, raza soarelui spiritual al iubirii va rostogoli piatra de pe mormânt și va trezi puterile spirituale adormite, înviindu-le și ghidându-le pe calea luminii, către perfecțiune, astfel încât paznicilor nu le va mai rămâne decât giulgiul.

În mormânt este încă întuneric, dar Dumnezeul Luminii și al Adevărului nu poate suporta altceva decât lumina, care este dătătoare de căldură, iar apoi de viață.

În mod similar, cadavrul învățăturii Mele se va ridica din mormântul în care a fost îngropat de interesele lumești, de egoismul uman și de setea de putere a oamenilor. Oriunde va întâlni în inimile oamenilor o scânteie de lumină, de căldură și de viață, el va amplifica aceste vibrații, răspândindu-le din ce în ce mai departe, la fel ca un foc care se propagă de la o sursă la alta, și atingând inclusiv inimile celor care nu credeau deloc în ele.

Aceasta este imaginea spirituală a învierii Mele sub forma învățăturii iubirii pe care am răspândit-o acum aproape 2000 de ani, care se va ridica și va pune din nou stăpânire pe inimile oamenilor. La fel cum discipolii Mei s-au bucurat atunci de ridicarea Mea din morți, învierea învățăturii Mele va fi sărbătorită de întreaga umanitate și de fiecare individ în parte, în inima sa. Voi trezi astfel din nou inimile credincioșilor Mei, după ce aceștia vor arunca giulgiul în care M-au învelit până atunci, renunțând la ceremoniile lor lumești și la ritualurile lor religioase și neacceptând decât semnificația spirituală profundă a învățăturii Mele; pe care o vor practica cu ardoare.

Această înviere a inimilor va fi echivalentă cu renașterea spirituală, pasul final către renunțarea la lumea exterioară și către începerea unei vieți noi, spirituale, în care legăturile materiale nu vor mai avea puterea de a duce oamenii în rătăcire sau de a-i întârzia pe calea lor către spiritualizare.

De aceea, treziți-vă, copiii Mei! Deschideți-vă ochii spirituali, urechile și inimile! Iisus Hristos, reprezentat de învățătura Sa delicată, a blândeții și iubirii, Cel care a fost capabil să-i binecuvânteze pe cruce nu numai pe cei apropiați, ci și pe dușmanii Săi, va învia din nou, în inimile voastre! Pământul întreg va deveni atunci biserica Lui, casa Sa de rugăciune, în care nu vor mai domni decât pacea, liniștea și fericirea, iar inimile voastre vor fi împodobite cu ghirlandele paradisiace ale iubirii față de Dumnezeu și față de aproapele vostru.

Pregătiți-vă pentru acest festin al învierii în inimile voastre, căci el va fi festinul spiritualizării voastre, al transfigurării sinelui vostru interior.

Așa cum M-am ridicat Eu însumi cândva, într-un corp de slavă, din întunericul mormântului în care fusesem îngropat, la fel, veți părăsi și voi mormântul pasiunilor și dorințelor lumești, transfigurați, spiritualizați, înnobilați, mai buni și demni de Mine. Dacă până în prezent lumea exterioară, educația pe care ați primit-o și circumstanțele sociale v-au învelit într-un giulgiu, îmbălsămați cu uleiuri și mirodenii, pentru a împiedica astfel descompunerea sufletelor voastre, a sosit timpul să aruncați aceste lucruri inutile, căci ele sunt instrumente ale materiei, și nu ale spiritului. Rețineți: voi nu aparțineți acestei lumi! Ați fost cândva spirite, și veți redeveni spirite. Acesta este căminul vostru, unde vă așteaptă Cel care a murit pentru voi, dar s-a ridicat din morți într-un trup de slavă, pentru ca și voi să puteți învia spiritual (după o viață la fel de pură ca a Lui), renunțând la lumea exterioară și devenind copiii Lui. Gândiți-vă ce înseamnă să fii numit un copil al Domnului și al Creatorului întregii lumi, să devii fratele acelor spirite care au parcurs deja, înaintea voastră, această școală a încercărilor, și care așteaptă acum, cu mare bucurie și cu o iubire frățească, învierea veșnică a fraților lor rămași în urmă.

Nu vă raportați la învierea Mea decât din punct de vedere spiritual, căci așa a și fost, în amintirea eternă și ca un exemplu suprem pentru toți oamenii și pentru întregul regat al spiritelor.

Acum 2000 de ani, după ce Mi-am transcens natura umană și Mi-am asumat natura divină, Eu am renunțat la tot ce era lumesc. La fel ar trebui să faceți și voi, căci numai astfel veți putea trăi ziua învierii voastre din morți și a renașterii voastre în planul spiritual - care va deveni cea mai importantă zi a voastră pe pământ, piatra unghiulară a misiunii voastre terestre și piatra de temelie a împărăției spirituale în care veți intra. Amin.

Author:  Ganapati [ 3.10.2010, 02:40 ]
Post subject:  Capitolul 20 - Domnul apare în fața discipolilor Săi

Capitolul 20
Domnul apare în fața discipolilor Săi

Sfântul Ioan XX" 19-31: „În seara aceleiași zile, cea dintâi a săptămânii, pe când ușile locului unde erau adunați ucenicii erau încuiate de frica iudeilor, a venit Iisus, a stat în mijlocul lor și le-a zis: “Pace vouă!” Și după ce a zis acestea, le-a arătat mâinile și coasta Sa. Ucenicii s-au bucurat când L-au văzut pe Domnul. Iisus le-a zis deci din nou: “Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi”. Și spunând acestea, a suflat peste ei și le-a zis: “Primiți Duhul Sfânt. Celor cărora le veți ierta păcatele, vor fi iertate; și celor cărora le veți ține, le vor fi ținute”. Dar Toma, zis Geamănul, unul dintre cei doisprezece, nu era cu ei când a venit Iisus. Ceilalți ucenici i-au zis deci: “Am văzut pe Domnul!” Dar el Le-a răspuns: “Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede”. După opt zile, ucenicii lui Iisus erau iar în casă și era și Toma împreună cu ei. Pe când erau ușile încuiate, a venit Iisus, a stat în mijloc și le-a zis: “Pace vouă!” Apoi i-a zis lui Toma: “Adu-ți degetul încoace și uită-te la mâinile Mele; și adu-ți mâna și pune-o în coasta Mea; și nu fi necredincios, ci credincios”. Toma a răspuns și i-a zis: “Domnul meu și Dumnezeul meu!” “Toma, i-a zis Iisus, pentru că M-ai văzut, ai crezut; ferice de cei care n-au văzut și au crezut”. Iisus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Dar acestea au fost scrise pentru ca voi să credeți că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, și crezând, să aveți viața în numele Lui”.
(5 martie 1872)

Capitolul de față confirmă învierea Mea și vă arată importanța acesteia, inclusiv faptul că a fost esențială pentru ca învățătura Mea, pentru care am plătit un preț atât de mare, să se poată răspândi pentru totdeauna. Ați văzut deja că discipolii Mei erau înspăimântați, lipsiți de credință și de curaj, și încuindu-se în casă.

La fel cum s-a întâmplat cu Maria Magdalena la mormânt, atunci când le-am apărut ucenicilor, unul din aceștia era atât de necredincios că nu s-a putut convinge de învierea Mea decât după ce Mi-a atins rănile.

Tot ce s-a petrecut în acele timpuri, inclusiv celelalte semne pe care le-a făcut Iisus în fața discipolilor Săi, dar în spatele ușilor închise, semne pe care le veți afla și voi ceva mai târziu, se vor repeta iarăși la a doua Mea venire pe pământ, în fața ochilor voștri.

Cu cât numărul celor care vor crede în învățătura Mea pură - cea pe care v-o dăruiesc acum va crește, cu atât mai intense vor fi etapele experiențelor descrise mai sus: entuziasm, îndoială, neîncredere și toate emoțiile violente ale vieții spirituale, căci circumstanțele exterioare vor depune de multe ori mărturie împotriva Mea. Oamenii rău intenționați îi vor ghida greșit pe adepții Mei în credința lor, îi vor persecuta, îi vor urî, și ori de câte ori va fi posibil, se vor răzbuna pe ei.

Vor exista din nou destui necredincioși ca și Toma, descurajați și confuzi, care își vor abandona pacea interioară și credința de odinioară, și care nu vor crede și nu se vor lăsa vindecați decât de apariția Mea în persoană.

Casa în care se închideau acum 2000 de ani ucenicii Mei de teama iudeilor poate fi echivalată cu inimile celor care nu mai permit intrarea în sufletul lor nici a vibrațiilor lumești, dar nici a celor spirituale. Va trebui să le strig din nou, cu blândețe, acestora: „Nu vă temeți!" și „Pace vouă!"― căci fără sprijinul Meu, se vor afla în pericolul de a-și pierde sufletul și de a se scufunda pentru totdeauna în bezna îndoielilor eterne. Mulți vor fi cei care, ca și Toma, nu vor crede deloc. Ei nu vor mai asculta vocea Mea și nu vor putea reveni pe calea cea dreaptă decât dacă vor primi dovezi concrete.

Pe scurt, toți credincioșii și copiii Mei viitori vor trebui să treacă prin ultimul test crucial al adevăratei credințe. Dacă voi dori să-i trimit mai târziu în lume - așa cum am făcut cândva cu ucenicii Mei - pentru a-i inspira pe ceilalți cu credința și încrederea lor, va trebui ca ei să posede mai presus de orice aceste calități. Spuneam cândva că voi putea fi recunoscut după faptele și după cuvintele Mele. La fel, discipolii și copiii Mei viitori nu vor putea fi recunoscuți decât după cuvintele și faptele lor, demonstrându-le astfel celor din jur că încrederea și credința fermă sunt absolut necesare pentru a deveni demni de Mine.

Acum 2000 de ani i-am spus lui Toma (după ce Mi-a pipăit rănile): „Pentru că M-ai văzut, ai crezut; fericit este însă cel care nu M-a văzut, dar a crezut!"

Deși v-am oferit atâta pâine spirituală, nici voi, copiii Mei, nu sunteți mai buni decât ucenicii Mei de odinioară! Sunteți descurajați și slabi, aveți îndoieli, îmi răstălmăciți cuvintele și vă întoarceți imediat la lumea exterioară și la atracțiile ei, dacă ceea ce v-ați pus în minte nu se împlinește pe loc. Și voi vă închideți în casă, vă retrageți în cochilia voastră, la fel ca un melc, ignorând simultan lumea exterioară și cea interioară, la cea mai mică contradicție care vă iese în cale și pe care nu o puteți reconcilia cu iubirea Mea atotcuprinzătoare. Sunt nevoit atunci să vă strig din nou: „De ce plângeți? Lăsați lacrimile pentru alte ocazii, căci Cel pe care îl credeți departe de voi este în realitate foarte aproape, dar nu în trupul Său fizic, ci la modul spiritual!" Am fost nevoit să-i spun Mariei Magdalena acum 2000 de ani: „Nu Mă atinge", căci ceea ce vedea ea era trupul meu de slavă (spiritualizat), care nu poate fi atins de mâna fizică. Atunci când am venit în fața discipolilor Mei care se ascundeau în casă, le-am dat impresia că îmi pot atinge trupul fizic; în realitate, acesta nu îmi mai aparținea de mult, căci de îndată ce misiunea Mea s-a încheiat odată cu moartea pe cruce, am încetat să mai am un corp fizic. Acesta s-a spiritualizat complet, pentru a se putea reuni după trecerea celor trei zile cu sursa esenței sale divine.

După cum menționează această Evanghelie, am făcut și alte semne pentru discipolii Mei, cărora le-am trezit ochii și urechile spirituale, pentru a se convinge și mai mult de divinitatea Mea, căpătând astfel curajul să înfrunte pericolele viitoare cu care circumstanțele exterioare urmau să îi confrunte, încheindu-și astfel cu succes misiunea.

Atât timp cât am continuat să pășesc în mijlocul lor ca un om fizic, convingerea lor că eram o ființă divină înzestrată cu puteri neobișnuite nu era deloc fermă. Vedeau miracolele pe care le făceam, dar continuau să trăiască în funcție de impulsurile lor interioare limitate. De îndată ce am dispărut din mijlocul lor și influența Mea directă asupra lor a încetat, credința lor în Mine s-a zdruncinat puternic. Dacă nu M-aș fi ridicat din morți și dacă nu Mi-aș fi îndeplinit toate promisiunile anterioare, discipolii Mei ar fi revenit fără îndoială la ocupațiile lor anterioare, considerând perioada petrecută alături de Mine ca pe un fel de vis din care nu a mai rămas decât amintirea unei realități de existența căreia nu ar fi putut convinge pe nimeni. La fel ca atunci, când am fost nevoit să îmi sigilez opera prin învierea Mea, prin aparițiile Mele repetate în fața discipolilor, timp de 40 de zile, și prin înălțarea Mea la cer, așa va trebui să procedez și acum, ghidându-vă și întărindu-vă în credința voastră, copiii Mei!

La vremea respectivă am suflat asupra ucenicilor Mei Duhul Sfânt, investindu-i cu puterea de a ierta sau nu păcatele oamenilor (o putere atât de greșit interpretată și folosită mai târziu de membrii clerului bisericesc!). Am putut face acest lucru numai pentru că dobândiseră deja credința fermă intr-un singur Dumnezeu, într-un spirit suprem, superior oricărui aspect material, care îi ghidează sub forma lui Iisus Hristos. Puterea Mea le-a fost astfel parțial transferată, devenind operativă, căci discipolii Mei nu au folosit-o decât pentru scopul nobil pe care li l-am insuflat, acela de a-și ajuta semenii să devină copiii Mei.

La fel ca în acele timpuri, când ucenicii Meu au putut face miracole, vindecându-i pe bolnavi numai cu ajutorul puterii Cuvântului, voi și urmașii voștri care vor avea o credință fermă în Mine veți primi puterea de a face fapte imposibile pentru oamenii de rând, dar ușor de realizat de către cei renăscuți spiritual. Timpul și circumstanțele exterioare vă vor conduce pe acest drum. Mulți au fost cei chemați de Mine pe această cale, dar numai de voi depinde dacă vă veți înscrie în rândul celor aleși.

Nu vă blocați inimile în fața vocii Mele părintești! Chiar și când ultima rază de speranță va dispărea, nu vă pierdeți cu firea! Eu sunt și voi rămâne de-a pururi alături de cei care doresc să rămână alături de Mine, cu orice preț. Nu așteptați apariția Mea în persoană, la fel ca Toma, ci cultivați-vă credința fermă, pentru ca apariția Mea să nu fie altceva decât o confirmare a acesteia. Mă veți putea ajuta astfel pe Mine, dar și pe voi înșivă și pe semenii voștri, la fel cum Eu i-am ajutat cândva pe adepții Mei, în timpul vieții pe care am dus-o în mijlocul lor.

Nu lăsați îndoielile să vă asalteze inimile și să vă zdruncine credința! Copiii Mei trebuie să aibă inimile deschise, să privească întotdeauna în sus, către cele spirituale, și să își amintească de sacrificiul Meu, de iubirea Mea părintească pentru ei și pentru toate creaturile vii, astfel încât inima lor să devină templul permanent al iubirii Mele și să creadă cu tărie în infailibilitatea Mea, alinându-i astfel în mijlocul dificultăților vieții și împiedicându-i să cadă în capcana tentațiilor, a îndoielilor și necredinței. Dacă veți proceda astfel, veți auzi întotdeauna cuvintele: „Pace vouă!", căci acolo unde domnesc deja credința în Mine și iubirea Mea, Eu nu mai trebuie să fac nimic, decât să confirm ceea ce există deja.

De aceea, vă strig vouă, tuturor: pacea fie cu voi și să nu vă părăsească niciodată inimile, pentru ca Eu să pot intra oricând doresc în ele, fără să fiu nevoit să forțez porțile încuiate cu lacăte prin puterea voinței Mele, ci găsindu-le pregătite să Mă accepte ca Cel care am fost dintotdeauna (inclusiv pentru discipolii Mei de acum 2000 de ani): un lider, un ghid spiritual și un Părinte preaplin de iubire! Amin.

Author:  Ganapati [ 4.10.2010, 00:51 ]
Post subject:  Capitolul 21 - Păstorul cel bun

Capitolul 21
Păstorul cel bun

Sfântul Ioan X" 1-l6: „Adevărat, adevărat vă spun, că cine nu intră pe ușă în staulul oilor, ci sare pe altă parte, este un hoț și un tâlhar. Dar cine intră pe ușă este păstorul oilor. Portarul îi deschide și oile aud glasul lui; el își cheamă oile pe nume și le scoate afară. După ce le-a scos afară pe toate, merge înaintea lor și oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul. Dar ele nu merg după un străin, ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor”. Iisus le-a spus această pildă, dar ei n-au înțeles despre ce le vorbea. Iisus, deci, le-a zis iarăși: “Adevărat, adevărat vă spun: Eu sunt ușa oilor. Toți cei care au venit înainte de Mine sunt hoți și tâlhari; dar oile n-au ascultat de ei. Eu sunt ușa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit, va intra și va ieși și va găsi pășune. Hoțul nu vine decât să fure, să înjunghie și să distrugă. Eu am venit pentru ca oile să aibă viață și s-o aibă din belșug. Eu sunt Păstorul cel Bun. Păstorul cel Bun își dă viața pentru oi. Dar cel plătit, care nu este păstor și ale cărui oi nu sunt ale lui, când vede lupul venind, lasă oile și fuge; și lupul le răpește și le împrăștie. Cel plătit fuge, pentru că slujește pentru plată și nu-i pasă de oi. Eu sunt Păstorul cel Bun. Eu cunosc pe cele ce sunt ale Mele și sunt cunoscut de cele ce sunt ale Mele, așa cum Tatăl Mă cunoaște pe Mine și cum Eu cunosc pe Tatăl; și Eu îmi dau viața pentru oi. Mai am și alte oi, care nu sunt din staulul acesta; și pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu și va fi o singură turmă și un singur Păstor”.
(9 martie 1872)

În acest capitol se vorbește despre adevăratul conducător, cel care își conduce aleșii către lumina adevărului, dar și despre falșii conducători, care pretind că își conduc supușii către lumină, deși sunt ei înșiși simple umbre ale întunericului. „Hoții și tâlharii" de care vorbește acest text se referă (din punct de vedere spiritual) la toți cei care încearcă să fure sau să distrugă partea cea mai nobilă a sufletului uman.

„Poarta” de care vorbește Evanghelia, reprezentată de Mine, se referă la singurul drum care conduce la adevărata cunoaștere. Metafora trebuie tradusă astfel: numai cei care nu și-au pierdut instinctul spiritual în labirintul acestei lumi, care au vegheat și nu au acceptat să le fie furat, iar dacă le-a fost furat, care și l-au recucerit înapoi, - numai ei sunt capabili să îmi recunoască vocea și învățătura, făcând deosebirea față de vocile și de învățăturile greșite ale falșilor profeți. Numai aceștia vor urma chemarea Mea, căci ei îmi vor recunoaște vocea în mijlocul corului de voci false.

În epoca actuală vă aflați deja în mijlocul acestei mișcări spirituale, în care - metaforic vorbind - hoții și tâlharii se cațără pe toate ferestrele și încearcă toate intrările pentru a pătrunde în casa Mea, pentru a fura de acolo comoara ascunsă în ea. Mai mult ca oricând, mințile oamenilor sunt agitate de tot felul de gânduri și de curente religioase, trezindu-le uneori inimile, iar alteori orientându-le în cele mai fanteziste direcții. Toți își fac reclamă, așa că nu mai poți recunoaște cu ușurință care sunt adevărata ușă și adevăratul păstor. Cu cât cei cu inimi credincioase se apropie mai mult de Mine, cu atât mai mare este rezistența opusă de ceilalți, mânați de interesele lor egoiste, pentru ca nu Eu, ci ei să fie victorioși în final. Această agitație, marcată de defăimări și de ură, va continua să crească în anii care vor urma. Cu cât influența Mea va crește, cu atât mai mare va fi rezistența care i se va opune. Copiii Mei vor fi încercați din greu, pentru a li se verifica astfel capacitatea de îndurare, dar mai ales credința și încrederea în adevăr, învățătura Mea nu are decât un singur obiect, și anume iubirea, în timp ce doctrinele celorlalți predică tot felul de alte lucruri: ura în locul iubirii, trufia în locul smereniei și intoleranța în locul toleranței. Și primii care aplică toate aceste virtuți negative sunt liderii mișcărilor respective. Se va repeta astfel evenimentul descris în capitolul 8 din Evanghelia lui Ioan, când evreii au încercat să Mă persecute și să Mă ucidă cu pietre. De data aceasta, pietrele vor fi aruncate însă asupra învățăturii Mele; falșii interpreți ai acestei învățături o vor atribui lui Satan și își vor proclama în loc propria lor doctrină, venită ─ chipurile ─ direct din cer. Mințile oamenilor își vor pierde astfel pacea interioară, devenind agitate, iar inimile lor vor fi cuprinse de fierbințeală. Ideile vor fi impuse prin forța pumnului, iar acolo unde ar fi trebuit să domnească pacea și iubirea se va naște fanatismul cel mai orb, care își va agita torța sa sângeroasă, sacrificând multe victime pe altarul doctrinei sale mincinoase.

Se vor împlini astfel cuvintele Mele: „Eu nu am venit să vă aduc pacea, ci sabia!" Pretutindeni în creație, fricțiunea conduce la apariția luminii și căldurii, cei doi factori care stau la baza întregului univers și a vieții, în mod similar, fricțiunea spirituală conduce Ia un proces de purificare, care permite în cele din urmă nașterea luminii adevărului și căldura iubirii.

În mod paradoxal, tocmai munca „hoților și a tâlharilor" va fi cea care va accelera victoria planurilor Mele. Prin acțiunile lor pasionale, ei vor stimula mințile oamenilor, făcându-le să cumpănească și să compare. Chiar dacă la început vor fi urmați de mulți, treptat, o bună parte din aceștia vor înțelege că învățătura primită este falsă, căci nu vor descoperi în ea nimic din ceea ce li s-a promis, așa că își vor căuta un alt lider și o altă poartă. Ei vor realiza în cele din urmă că primii lideri nu doreau să îi ajute să găsească poarta adevărului, ci dimpotrivă, doreau să îi împiedice să treacă prin ea. Eforturile adversarilor Mei vor contribui astfel ele însele la victoria Mea finală, conducând chiar la ceea ce doreau să împiedice ─ respectiv la unificarea copiilor Mei cu Mine, la strângerea turmei sub conducerea păstorului cel bun. În fața pericolului, dușmanii Mei se vor retrage precum mercenarii, în timp ce Eu voi ști să-Mi apăr turma. Simțindu-se protejați, cei care Mă vor urma vor recunoaște în Mine adevăratul păstor și protectorul lor atotputernic.

Așa se vor petrece lucrurile! De aceea, nu vă temeți și nu vă lăsați cuprinși de disperare dacă veți constata că, deși numărul vostru va crește, puternicii voștri adversari vor așeza în fața voastră obstacole imense, pentru a scăpa ei înșiși de pericolele care îi amenință.

Pe de altă parte, nu vă lăsați cuprinși de o ardoare prea mare în dorința voastră de a-i converti pe alții! Nu este deloc ușor să ghidezi pe altcineva pe cărarea iubirii pure. Învățătura Mea presupune renunțarea la acele lucruri (lumești) pe care oamenii le iubesc cel mai mult, căci ea nu aparține acestei lumi și nu îi slujește acesteia, ci marii Mele lumi spirituale.

Este nevoie de o mare iubire și de multă dăruire pentru a scăpa de vechile obișnuințe, de vechile credințe și de confortul cu care te-ai obișnuit, dar mai ales pentru a suporta presiunea din ce în ce mai mare venită din partea lumii exterioare (dar și a propriului ego). V-am dat un exemplu în această direcție chiar în timpul vieții Mele, când i-am cerut unui om care dorea să Mă urmeze să își sacrifice toate posesiunile, iar el M-a părăsit cu tristețe. Veți păți de multe ori la fel, dacă îi veți încuraja pe oameni să urmeze calea în care credeți, devenind cu adevărat activi pe ea. Veți constata că vă vor părăsi, și în locul prietenilor de altădată, veți descoperi în ei cei mai mari adversari.

Așa se întâmplă cu oamenii cărora le lipsește maturitatea de a-Mi accepta învățătura. De aceea, așteptați ca cei flămânzi să vină singuri la voi. Abia atunci dați-le pâinea spirituală, dar numai în funcție de capacitatea lor de înțelegere, căci altminteri nu o vor putea digera, și în loc să îi ajutați, îi veți îmbolnăvi.

Nu este deloc ușor să faci pe altcineva să audă vocea Mea și să îmi urmeze învățătura. Chiar și voi, cei pe care i-am ghidat și i-am hrănit personal de o bună bucată de vreme, aveți de multe ori un comportament stupid, care face dovada slăbiciunilor sau îngustimii voastre, ca și cum nu ați fi beneficiat de marea grație de a-Mi asculta cuvintele direct din gura Mea. Vă lăsați în permanență amăgiți de iluzia aberantă că fericirea spirituală poate fi îmbinată cu desfătarea materială, căci prima vă solicită prea mult și vă cere sacrificii de sine prea mari pentru a le suporta. Dacă voi înșivă acționați astfel, ce le puteți cere celorlalți, care au ajuns până la ușă, dar nu au curajul să îi treacă pragul, lăsând în spate tot ce era important până atunci pentru ei? De aceea, alegeți-vă cu cea mai mare atenție prietenii!

În ceea ce îi privește pe adversari, nu vă faceți probleme în legătură cu ei. Cu cât va trece timpul și cu cât numărul celor din turma Mea va crește, cu atât mai cunoscută va deveni învățătura Mea, dar și opoziția pe care o va întâmpina. Lupta este inevitabilă, și numai cei perseverenți vor fi victorioși. Aceștia vor fi însă copiii Mei, căci ei știu că numai Eu îi pot conduce la destinația finală, căci Eu sunt poarta și singura cale care conduce în împărăția spirituală infinită, unde nu vor mai suferi, ci vor fi binecuvântați cu o mare fericire pentru tot ce au îndurat. Așa evoluează viața. Esența spirituală trebuie eliberată din materie. Sufletul omului trebuie separat de influența lumii exterioare, iar acest lucru nu poate fi realizat decât trecând prin aceleași încercări și suferințe prin care am trecut Eu, în timpul sejurului Meu terestru.

Va veni un timp când în lume nu va mai exista decât un singur păstor pentru turma sa. Este imposibil să slujești la doi stăpâni. Cel care își aduce omagiul său materiei se va îngropa în aceasta. Cel care se luptă însă să o învingă, aspirând către împărăția spirituală, se va elibera de tot ce îl trage în jos. Materia este prea densă și lumina nu o poate penetra. Numai corpul spiritual poate primi iubirea și lumina Mea cerească, și numai această lumină poate produce căldura vieții în care se poate dezvolta scânteia divină din sufletul vostru, ghidând-o din nou către sursa ei, care sunt Eu.

Acesta a fost scopul învățăturii Mele, al coborârii Mele pe pământ în trecut și al viitoarei Mele întoarceri printre voi.

Cu cât a doua Mea venire se apropie mai tare, cu atât mai intens va deveni conflictul dintre întuneric și lumină. La fel cum în fiecare dimineață lumina soarelui care răsare învinge întunericul nopții, alungându-l, soarele Meu spiritual va alunga „hoții și tâlharii", care nu pot lucra la lumina zilei, ci numai noaptea. Aceștia vor fi nevoiți să se retragă, să se convertească sau să se scufunde înapoi în bezna minților lor, până când - târziu - lumina va răsări în acestea.

La fel ca în trecut, lumea exterioară va dori să se opună planurilor și intențiilor Mele, dar opoziția ei nu va face decât să îmi accelereze victoria.

Perseverența conduce întotdeauna la succes. Statutul de „copil al Meu" trebuie cucerit prin mari sacrificii de sine, dar premiul justifică orice efort în această direcție. De aceea, pregătiți-vă cu toții în vederea primirii Mele. Lăsați-i pe ceilalți oameni să își urmeze calea așa cum cred de cuviință; nu vă faceți probleme în legătură cu evenimentele și complicațiile politice. Nu uitați că milioane de oameni sunt chemați să găsească poarta cea bună, care duce către lumină, scop în care sunt necesare foarte multe evenimente și circumstanțe diferite pentru a-i influența pe acești indivizi, căci nivelele lor de inteligență și de înțelegere sunt la rândul lor diferite. Această sarcină depășește cu mult chiar propria voastră putere de înțelegere, neputând fi realizată decât de Dumnezeu. Se știe însă că Acesta poate realiza foarte multe folosindu-se chiar și de cele mai mărunte instrumente.

Deocamdată atât despre Evanghelia lui Ioan. Speranța Mea este că v-am ajutat să înțelegeți mai bine anii Mei de apostolat, care au predeterminat - încă de acum 2000 de ani - evoluția viitoare a umanității de pe pământul vostru întunecat.

De aceea a fost păstrată cu atâta sfințenie Biblia, pentru a vă demonstra dincolo de orice posibilitate de tăgadă că încă din acea epocă s-au pus bazele istoriei umanității, și că tot ce s-a prezis atunci s-a îndeplinit sau urmează să se îndeplinească, până la ultima virgulă. Ce-i drept, numai cei născuți a doua oară, din punct de vedere spiritual, pot descifra aceste lucruri, ca și cum ar citi într-o oglindă care reflectă viitorul.

De aceea, aveți încredere în Mine și nu uitați cuvintele Mele: „Eu nu îl voi părăsi pe acela care nu Mă va părăsi".

Rămâneți cu Mine și veți auzi din ce în ce mai clar vocea păstorului. Veți deveni astfel din ce în ce mai capabili să le indicați celor din jur (celor orbi) calea către adevăr - calea care conduce către mântuire - prin cuvintele și prin exemplul vostru personal, astfel încât, în cele din urmă, pe pământ să nu mai rămână decât o singură turmă și un singur păstor. Amin.

Author:  Ganapati [ 4.10.2010, 01:08 ]
Post subject:  Capitolul 22 - Domnul se refera la moartea Sa

Capitolul 22
Domnul se refera la moartea Sa

Sfântul Ioan XVI. 16-23: „Peste putin timp nu Ma veti mai vedea; apoi iarasi peste putin timp Ma veti vedea, pentru ca Ma duc la Tatal”. Deci, unii dintre ucenicii Lui au zis între ei: “Ce înseamna cuvintele acestea: „Peste putin timp nu Ma veti mai vedea; apoi iarasi peste putin timp Ma veti vedea, pentru ca Ma duc la Tatal?” Ei ziceau deci: “Ce înseamna acestea: peste putin timp? Nu stim ce vrea sa spuna”. Iisus a cunoscut deci ca voiau sa-L întrebe si le-a zis: “Va întrebati între voi ca am zis: „Peste putin timp nu Ma veti mai vedea, si apoi iarasi peste putin timp Ma veti vedea”? Adevarat, adevarat va spun ca voi veti plânge si va veti vaieta, iar lumea se va bucura; va veti întrista, dar întristarea voastra se va preface în bucurie. Femeia, când este în durerile nasterii, se întristeaza, pentru ca i-a sosit ceasul; dar dupa ce a nascut pruncul, nu-si mai aduce aminte de suferinta, de bucurie ca s-a nascut un om pe lume. Tot asa si voi: acum sunteti plini de întristare, dar Eu va voi vedea iarasi, inima vi se va bucura si nimeni nu va lua de la voi bucuria voastra, în ziua aceea nu Ma veti mai întreba nimic. Adevarat, adevarat va spun ca orice veti cere de la Tatal în numele Meu, va va da”.
(19 martie 1872)

În capitolul de fata, la fel ca si în cel precedent, le sugerez discipolilor Mei cum se vor desfasura lucrurile când Eu îi voi parasi si ei nu se vor mai afla sub influenta Mea vizibila, ghidându-i.

În capitolul 15 din Evanghelia lui Ioan M-am comparat pe Mine cu o vie si pe discipolii Mei cu ramurile care nu pot face rod decât daca sunt atasate de vie.

Le-am sugerat prin aceasta comparatie care este soarta celor care nu îsi vor gasi salas în Mine, spunându-le ca singurii pacatosi vor fi aceia care vor sti ce au de facut si în ce trebuie sa creada, dar vor actiona în detrimentul acestei cunoasteri, spre deosebire de cei ignoranti, care nu vor putea fi pedepsiti. Le-am mai sugerat ca cel care crede în Mine nu este slujitorul legii Mele, ci o respecta întotdeauna în mod voluntar. Rostul pentru care am creat omul nu este sa-Mi fie supus, ci prieten, care trebuie sa urmeze sfatul prietenului sau mai întelept. Le-am mai spus ca daca doresc sa Ma urmeze pe Mine si învatatura Mea, vor intra în conflict cu lumea exterioara, si în timp ce Eu îi voi iubi, lumea îi va coplesi cu ura ei. Le-am dat însa si o speranta, spunându-le ca atunci când spiritul Meu va straluci asupra lor, placerile spirituale le vor depasi cu mult pe cele materiale, care vor disparea de la sine.

Am fost nevoit sa le spun în avans toate aceste lucruri discipolilor Mei, caci nu aveau înca nici o idee despre misiunea pe care urmau sa o primeasca. Se aflau înca prea puternic sub influenta personalitatii Mele si desi marturiseau în permanenta: „Stim ca esti trimis de Dumnezeu!., nu aveau înca o imagine clara despre misiunea Mea. Nu realizau înca importanta venirii Mele pe pamânt si nu întelegeau ce înseamna ca Ma voi întoarce acasa. Acest lucru era firesc, caci erau oameni, si la fel era gândirea lor. De aceea, am fost nevoit sa le vorbesc în diferite ocazii despre întoarcerea Mea acasa, pregatindu-i în vederea evenimentelor ce vor urma, lucru de care vorbeste si Ioan, discipolul Meu favorit, în textul de fata.

Le-am spus atunci ca urmeaza sa Ma întorc acasa, sa Ma despart de ei, avertizându-i ca acest lucru era absolut necesar. Am adaugat (asa cum precizeaza în continuare acest capitol) ca: „Mai am multe lucruri sa va spun, dar nu le-ati putea suporta la ora actuala”. Cuvintele Mele li s-au parut enigmatice si ei nu le-au putut întelege: „Peste putin timp nu Ma veti mai vedea; apoi iarasi peste putin timp Ma veti vedea, caci Ma voi duce la Tatal”. Cum ar fi putut crede discipolii Mei ca peste putin timp voi fi capturat si ucis, când Ma vazusera de atâtea ori evadând si scapând din tot felul de situatii, care mai de care mai periculoasa?

Cum si-ar fi putut imagina ei ca o fiinta trimisa de Dumnezeu poate fi ucisa? Tot ce le-am spus atunci despre ridicarea Mea la cer, despre moartea si învierea Mea, era imposibil de înteles pentru ei. Realitatea cruda avea sa le demonstreze însa cât de adevarate au fost aceste cuvinte. Abia dupa petrecerea evenimentelor au înteles ei care era misiunea lor, cine eram Eu si ce reprezenta aceasta lume.

Toate învataturile despre împaratia lui Dumnezeu pe care le-am predicat frecvent discipolilor Mei în acele timpuri, despre importanta învataturii Mele si a respectarii ei, si exemplele pe care li le-am dat, spunându-le ca cel care se îndeparteaza de Mine trebuie sa plateasca, am continuat sa le predic mai târziu în toate limbile pamântului, prin trimisii Mei si prin evenimentele care s-au succedat. Eu le strig tuturor oamenilor: „Nu va îndepartati de Mine, caci în afara Mea nu exista mântuire si alinare în aceasta lume!. La fel ca în acele zile, când i-am anuntat pe adeptii Mei de apropiata Mea plecare, reconfortându-i însa la gândul ca Ma vor mai vedea, va strig voua si tuturor credinciosilor astazi: „Nu va rataciti de pe cararea cea dreapta! Caci în afara Mea nu exista decât întunericul, iar fericirea revederii Mele, dupa ce ati ratacit o vreme fara rost, va fi mare!. Vai însa celor care îmi vor întoarce pentru totdeauna spatele! Ei merg pe calea întunericului, a materiei grosiere, si vor trece printr-un proces dificil si îndelungat de purificare pentru a redobândi ce au pierdut si pentru a reface ceea ce a fost calcat în picioare.

Le-am spus atunci discipolilor Mei ca parasirea lor facea parte din planul sejurului Meu pe pamânt, înca înainte de producerea evenimentelor, am anticipat spunându-le ca la început îi voi parasi pentru scurta vreme, pentru a-i ajuta astfel sa se obisnuiasca cu absenta Mea temporara, învatând sa se descurce singuri, în compensatie, le-am spus ca le voi trimite un ajutor: pe cel care alina, respectiv Spiritul lui Dumnezeu.

Chiar daca uneori le mai strig si astazi copiilor Mei: „Nu-ti pierde cumpatul daca nu Ma vei mai vedea pentru o vreme!., asta înseamna de fapt: „Copilul Meu, nu dispera daca vor veni momente în care lumea exterioara si evenimentele ei te vor coplesi, iar tu nu vei mai simti mâna Mea si nu vei mai auzi vocea Mea! Chiar daca lumea te rasplateste pentru devotiunea ta cu dispret, ura si batjocura, persevereaza, caci în curând Ma vei vedea, Ma vei auzi si Ma vei simti din nou. Ma vei recunoaste în limbajul naturii, Ma vei simti în forta invizibila care controleaza evenimentele si Ma vei auzi în vocea blânda care îti vorbeste în inima ta!.

Asa cum le-am prezis acum 2000 de ani discipolilor Mei, spunându-le ca vor trebui sa treaca prin clipe amare si prin mari suferinte, la fel le spun astazi tuturor credinciosilor care se simt mai atasati de Mine decât de lumea exterioara. Revenirea Mea în inimile lor greu încercate, convingerea ferma pe care o vor dobândi din cauza încercarilor lor, ca soarele va straluci din nou de dupa cortina norilor, în toata gloria lui, încalzind si dând viata tuturor, îi va ajuta sa uite în curând de suferinta amara, întarindu-le credinta în Mine.

Misiunea discipolilor Mei dupa moartea Mea era mult prea importanta pentru a nu-i antrena pentru ea în conditiile cele mai dificile cu putinta. Ei trebuiau sa se obisnuiasca cu absenta Mea, învatând sa actioneze independent, dar corect.

Scoala la care au învatat discipolii Mei este astazi calea tuturor celor care doresc sa-Mi calce pe urme si sa-mi devina discipoli. Le-am spus atunci adeptilor Mei: „Lumea va va urî si va va persecuta, caci voi nu sunteti din aceasta lume!”

La fel va spun si voua, astazi: cu cât Ma veti iubi si Ma veti urma mai îndeaproape, cu atât mai mare va fi opozitia lumii si a majoritatii semenilor vostri, pâna când evenimentele care se vor produce îi vor pregati sa devina la rândul lor receptivi în fata realitatii superioare.

Toate aceste consecinte sunt naturale si necesare, caci nu este deloc simplu sa devii un copil al Creatorului tuturor lucrurilor vizibile si invizibile. Daca un asemenea copil face un progres spiritual remarcabil, el va intra inevitabil în conflict cu lumea exterioara si cu oamenii obisnuiti. Ura lumii va creste direct proportional cu iubirea Mea pentru el. De aceea, nu fiti descurajati daca nu Ma veti mai vedea pentru o vreme, caci va veni în curând clipa în care Ma veti vedea din nou.

Uneori sunt nevoit sa va parasesc, pentru a vedea ce înseamna sa depindeti exclusiv de puterea voastra. Va trebui sa demonstrati atunci daca sunteti într-adevar capabili sa marturisiti public ceea ce va încânta atât de mult atunci când îmi cititi Cuvântul, înfruntându-va astfel teama de lumea exterioara.

Chiar credeti ca sunteti atât de curajosi cum va considerati uneori? Priviti exemplul discipolului Meu Petru! În Gradina Ghetsimani M-a aparat cu spada sa, dar la scurt timp s-a lepadat de Mine. Daca un om ca Petru a putut gresi, va puteti da seama cum ati reactiona voi în momente de mare cumpana. De aceea, sunt nevoit sa va încerc din când în când curajul, pentru a va întari astfel credinta în Mine. Daca cel care M-a cunoscut în persoana s-a lepadat de Mine, la ce M-as putea astepta din partea voastra, care nu M-ati vazut niciodata, ci doar Mi-ati auzit vocea blânda în inimile voastre?

De aceea, sunt nevoit sa va parasesc uneori, lasându-va sa va luptati cu circumstantele exterioare, pentru a întelege astfel ce ati realizat pâna acum si ce anume va lipseste înca.

Reamintiti-va cuvintele Mele: „Vointa este puternica, dar trupul este slab!. Sunt cuvinte importante, caci caracterizeaza perfect natura umana, în momentele voastre de entuziasm credeti ca puteti duce în spinare un elefant, dar când trebuie sa treceti la fapte, chiar si o musca se dovedeste o povara prea grea pentru voi.

De aceea, analizati-va cu atentie inimile, pentru a vedea de câta iubire si de câta credinta dispuneti. Atunci când, uneori, îmi simtiti absenta, nu disperati, ci asteptati cu încredere întoarcerea ghidului si Parintelui vostru.

Cu cât va veti cunoaste mai bine slabiciunile, cu atât mai usor va va fi sa întelegeti de câta iubire aveti nevoie pentru a transpune în practica ceea ce în exaltarea voastra emotionala vi se pare extrem de usor. Numai atunci veti cunoaste cu siguranta calea care conduce la Mine. La fel ca în cazul discipolilor Mei, antrenati de absenta Mea, veti întelege de câta vointa aveti nevoie pentru a va duce la bun sfârsit misiunea umana si pentru a deveni copii adevarati ai lui Dumnezeu.

Va spun toate acestea ca un avertisment, ca sa nu va lasati cuprinsi de o exaltare prosteasca, asumându-va poveri pe care nu le puteti duce. Dar si ca o consolare, ca sa va ajute sa depasiti momentele dificile în care Tatal vostru ceresc pare sa fie absent. Reamintiti-va atunci de cuvintele adresate de El discipolilor Sai: „Peste putin timp, nu Ma veti mai vedea; apoi iarasi peste putin timp, Ma veti vedea din nou!” Amin.

Author:  Ganapati [ 4.10.2010, 01:21 ]
Post subject:  Capitolul 23 - Destinația eternă

Capitolul 23
Destinația eternă

Sfântul Ioan XVI" 5-6: „Dar acum Mă duc la Cel care M-a trimis; și nici unul dintre voi nu Mă întreabă: “Unde Te duci?” Dar, pentru că v-am spus aceste lucruri, întristarea v-a umplut inima”.
(18 martie 1872)

Acest text se potrivește de minune pentru această duminică. Deși pare ușor de înțeles, el conține o serie de aspecte pe care nici măcar nu le bănuiți.

Voi sunteți convinși că de vreme ce am vorbit tot timpul de Tatăl și de Fiul, le-am spus aceste cuvinte discipolilor Mei pentru a-i pregăti în vederea apropiatelor evenimente, care urmau să reprezinte încheierea în glorie a sejurului Meu pe pământ. Eu nu le puteam explica relația Mea cu Iehova decât în termenii relației tată-fiu, o metaforă ușor de înțeles pentru mintea lor lumească, care exprimă perfect, prin corespondența ei spirituală, relația dintre iubire și înțelepciune. Într-adevăr, în calitatea Mea de înțelepciune, Eu M-am întrupat pe pământ, dar în calitatea Mea de Iubire, am rămas Creatorul și Păstrătorul etern al întregului univers.

Le-am spus atunci: „Dar acum Mă duc la Cel care M-a trimis; și nici unul dintre voi nu Mă întreabă: “Unde Te duci?” Dar, pentru că v-am spus aceste lucruri, întristarea v-a umplut inima”.

Această predicție neașteptată, potrivit căreia puteam fi separat de ei, nu corespundea deloc concepției lor limitate despre divinitatea și misiunea Mea, lucru care i-a umplut de tristețe. De aceea, ei n-au știut ce să mai creadă și nu Mi-au pus nici o întrebare în legătură cu această plecare a Mea. Le-am reamintit astfel de întrebarea la care nu s-au gândit singuri: „Unde Te duci?" Pur și simplu, nu-și puteau imagina că i-aș părăsi vreodată. Ajunseseră să creadă în Mine ca într-un Dumnezeu coborât pe pământ pentru a elibera umanitatea de cătușele sale lumești, dar nu știau unde aș putea pleca. Erau convinși, datorită cuvintelor și miracolelor Mele, de originea Mea divină, dar în multe domenii gândirea lor rămăsese absolut lumească, în consecință, trăgeau deseori concluzii greșite și de multe ori nu îmi înțelegeau metaforele, acuzându-Mă că le vorbesc în dodii sau că este imposibil de înțeles ce le spun.

Le-am spus atunci: „Mă duc la Cel care M-a trimis!” Astăzi, după atâtea secole, vă întreb din nou, pe voi și întreaga umanitate: „Încotro mergeți, și cine este cel care v-a trimis?” La fel ca și Mine, toate ființele create au un scop în viață, o menire pentru care s-au născut, chiar și materia cea mai grosieră si mai solidă, care reprezintă expresia vizibilă a spiritelor împietrite și condamnate.

La ora actuală, perioada de încercare se apropie de sfârșit. De aceea, îi întreb în permanență pe oameni (prin evenimentele politice, sociale, religioase și naturale pe care li le trimit): „încotro vă îndreptați?”, pentru ca ei să-și aducă aminte cine sunt și de ce se află pe pământ.

Pentru a curăța aerul de miasmele acumulate, vântul spiritual care îmi precede a doua venire pe pământ stimulează toate activitățile, la fel cum procedează vântul cald al primăverii în planul material. Oamenii încep astfel să se întrebe: „De ce mă aflu aici?", „Cine sunt eu?", sau „Care este destinația mea finală (încotro mă îndrept)?"

De îndată ce începe să-și pună asemenea întrebări, cel care gândește se trezește între două lumi: una vizibilă și alta invizibilă. El nu se mai simte satisfăcut de puținele indicii pe care i le oferă lumea tranzitorie și își pierde pacea interioară. Omul vede că tot ce se naște sfârșește prin a muri, trecând printr-un proces continuu de transformare. De aceea, el ajunge să se întrebe: „De unde veniți voi, creaturi misterioase și minunate, și încotro vă îndreptați?"

Cu aceste întrebări îi salută el pe cei care se nasc, și tot cu ele se desparte el de cei care mor. Este firesc în aceste condiții să-și pună aceleași întrebări el însuși, conștient că reprezintă o enigmă mai profundă și mai complexă decât toate celelalte semne vizibile la un loc. Aceste întrebări, care se nasc în mod firesc în mintea oamenilor din când în când, îi obligă pe mulți dintre ei să analizeze mai profund existența și să studieze aspectele ei spirituale. Dacă rezultatele finale ale acestor studii nu le oferă o claritate suficient de mare, ei încep să se îndoiască și continuă să caute, încercând să obțină o înțelegere mai bună.

Această stare de agitație mentală a fost dintotdeauna începutul marilor revoluții spirituale, dar și al celor lumești. Ea se datorează vântului spiritual, care bate de fiecare dată când umanitatea este pe punctul de a cădea complet în somnul confortabil al plăcerilor lumești, trezind-o.

La ora actuală, acest vânt a început din nou să bată, mânat de două cauze principale: pe de o parte, apropiata Mea revenire pe pământ, ca o încununare apoteotică a misiunii pe care am îndeplinit-o cândva; și pe de altă parte, din cauza înclinațiilor din ce în ce mai accentuate ale oamenilor (de la cei mai copilăroși și până la cei mai maturi) către plăcerile lumești, care tind să înlocuiască astăzi orice aspirație spirituală. De aceea, tot mai multe ființe umane încep să se întrebe din nou (unele dintre ele într-o manieră inconștientă): „încotro ne îndreptăm? De ce ne aflăm aici?" Din cauza răspunsului neadecvat oferit de actualul trend spiritual la aceste întrebări, există tendința la ora actuală ca oamenii să renunțe la toate valorile de tip conservator, la modul de viață experimentat de strămoșii lor, încercând să descopere ceva nou, pe cât posibil adevărul.

Oamenii intuiesc astăzi din ce în ce mai mult existența lumii invizibile. Eforturile oamenilor de știință de a demonstra că nu există decât materia, nu și un plan spiritual, se dovedesc în zadar. Oamenii simt că golul din inimile lor nu poate fi umplut de explicațiile grosolane ale intelectului, iar vechile întrebări apar din nou la suprafață.

Tot mai mulți oameni simt nevoia să se elibereze din cătușele lor, din cercul strâmt din fier în care îi obligă să trăiască liderii lor, care nu doresc altceva decât să profite de pe urma lor.

Acest conflict la nivel planetar este absolut necesar înainte de a doua Mea venire, pentru decantarea apelor, astfel încât să nu fiu nevoit să am de-a face atunci decât cu cei cu adevărat preocupați de planul spiritual, de dorința de a afla de unde provin, de ce se află aici și încotro se îndreaptă. Aceștia vor fi cei care vor supraviețui tuturor furtunilor, păstrându-și puritatea în mijlocul murdăriei egoismului lumesc și al inconștienței. Aceștia vor alcătui turma Mea, iar Eu voi fi păstorul lor, și numai al lor.

Merită să vă puneți și voi aceste întrebări extrem de serioase, copiii Mei, pe care v-am ales din atâția pentru a comunica direct cu voi, astfel încât să deveniți un exemplu pentru cei din jur. Însăși durata vieții care vă mai este acordată pe acest pământ vă silește să vă puneți întrebarea: „încotro ne îndreptăm?" Nu uitați nici o clipă responsabilitatea pe care v-ați asumat-o din clipa în care ați dorit să auziți Cuvântul lui Dumnezeu, Tatăl vostru. Ați primit răspunsul la cererea voastră, dar odată cu el a venit și obligația de a pune în practică ceea ce auziți, căci ascultarea Cuvântului divin fără transpunerea lui în practică este absolut inutilă.

Dacă nu puneți în practică Cuvântul Meu, deși l-ați auzit direct de la Mine, sunteți de două ori mai vinovați decât cei care nu acționează pentru că nu îl cunosc.

Atunci când le-am spus că urmează să Mă despart de ei, pentru a Mă întoarce la Cel care M-a trimis, inimile discipolilor Mei s-au umplut de tristețe. Cum credeți că vă veți simți voi, dacă vă veți întoarce la Cel care v-a trimis? De aceea, faceți toate eforturile pentru a ajunge în împărăția Mea, folosind corect și investind capitalul pe care vi l-am încredințat, și nu îl îngropați în pământ, precum servitorul cel leneș din parabola Mea. În caz contrar, veți ajunge imaturi într-o lume a spiritelor mature, și vă veți simți nefericiți într-o lume a celor fericiți.

Atunci când vă veți întoarce la Cel care v-a trimis, asigurați-vă că veți intra în împărăția spiritelor cel puțin cu convingerea că ați făcut tot ce v-a stat în puteri, dată fiind cunoașterea de care ați beneficiat. Aveți grijă să îmi folosiți cuvintele și învățăturile astfel încât soldul final al vieții voastre să indice cât mai multe fapte bune și cât mai puține greșeli. Numai așa veți cunoaște starea de pace mentală și veți putea răspunde fraților voștri care vă vor întreba: „încotro te duci?", indicând către dimineața iubirii eterne: „Mă îndrept acolo de unde am venit, într-un loc care facilitează progresul spiritual etern și apropierea continuă de Părintele și de Creatorul meu!"

Le-am spus acum 2000 de ani discipolilor Mei: „Mă duc la Tatăl Meu care M-a trimis!” Eram deja absolut convins că Mi-am îndeplinit perfect misiunea, deși partea ei cea mai dificilă abia urma să se producă. La fel ar trebui să răspundeți și voi, conștienți că ați triumfat asupra tuturor încercărilor și tentațiilor, și așteptând plini de încredere să primiți cununa cu lauri a victoriei.

Eu nu-i pot condamna în aceeași măsură pe cei care nu cunosc deloc sau aproape deloc Cuvântul Meu pentru acțiunile lor, prin comparație cu cei care îmi cunosc și îmi înțeleg bine învățătura, dar refuză să acționeze în acord cu ea. Atunci când păcătuiesc în mod intenționat împotriva ei, aceștia merită să fie pedepsiți, fiind acuzați - nu de Mine, ci de propria lor conștiință - de slăbiciune și lipsă de credință, căci dacă s-ar fi bazat mai mult pe ajutorul primit din cer, nu s-ar fi lăsat prinși într-o măsură atât de mare în capcana plăcerilor lumești, mergând până la pierderea demnității lor spirituale.

De aceea, respectați cuvintele Mele, copiii Mei! Nu vă limitați doar la citirea lor și la satisfacțiile intelectuale pe care vi le oferă, ci luați-le în serios, căci numai respectarea strictă a celor două porunci ale iubirii poate face din voi copii adevărați ai Creatorului întregii infinități.

Voi nu puteți înțelege pe deplin, în toată semnificația și profunzimea lui, premiul pe care vi-l ofer, căci nu cunoașteți încă împărăția Mea spirituală. Dacă ați ști însă cât vă invidiază îngerii și marile Mele spirite pentru privilegiul de care dispuneți, ați fi cu adevărat mândri de faptul că v-ați născut și puteți reveni la Acela care reprezintă însăși esența iubirii, o iubire pe care inima omenească nu o poate cuprinde.

Cât de mare este Iubirea Divină Supremă, care dorește să facă din voi copiii ei, mergând până acolo încât a fost dispusă să își asume cel mai umil statut pe planeta voastră întunecată pentru a demonstra că, după îndeplinirea misiunii ei (pe care a realizat-o omul Iisus), Înțelepciunea va fuziona din nou cu Iubirea, din care s-a născut cândva, stabilind astfel calea care trebuie parcursă de toți cei care doresc să obțină acest statut divin!

Într-adevăr, M-am întors atunci la Tatăl care M-a trimis. La fel ar trebui să procedați și voi: să faceți toate eforturile pentru a ajunge la aceeași destinație, pentru a primi din mâna Lui cununa de lauri a victoriei, binemeritată pentru lupta și pentru suferințele voastre - așa cum am făcut Eu acum aproape 2000 de ani, în întruparea Mea ca om. Amin.

Author:  Ganapati [ 4.10.2010, 01:41 ]
Post subject:  Capitoul 24 - Adevarata rugaciune

Capitoul 24
Adevarata rugaciune

Sfântul Ioan XVI" 23: „În ziua aceea, nu Ma veti mai întreba nimic. Adevarat, adevarat va spun, ca orice veti cere de la Tatal în numele Meu, va va da”.
(19 martie 1872)

Versetul ales pentru aceasta duminica din anul catolic ecleziastic arata cum, pentru a-i consola pentru pierderea persoanei Mele, le-am oferit discipolilor Mei speranta ca vor putea primi de la Tatal ceresc tot ceea ce îi vor cere, atât timp cât acel lucru le va fi cu adevarat necesar. Le-am prezentat atunci aceasta perspectiva fericita pentru ca ei sa poata ramâne în contact spiritual cu Mine, spunându-le ca desi nu voi mai fi într-o forma vizibila, voi continua sa le aud rugaciunile si voi contribui la îndeplinirea lor.

Acest fragment din Biblie este usor de înteles, dar daca îl veti examina cu mai multa atentie, veti descoperi ca el contine o încarcatura mult mai profunda. Pentru a întelege mai bine aceasta analogie si interpretarea ei, va trebui sa raspundem mai întâi la întrebarea: „Ce este de fapt rugaciunea?"

Asa cum v-am spus deja de multe ori pâna acum, voi rostiti foarte multe cuvinte, dar nu aveti nici o idee ce înseamna ele. Acest lucru demonstreaza cât de putine lucruri stiti despre profunzimea, forta si puterea cuvântului, ca expresie a gândului. De aceea, sunt nevoit de foarte multe ori sa va atrag atentia asupra semnificatiei anumitor cuvinte individuale din Biblie, pentru a le putea întelege corect. Atât timp cât nu veti cunoaste aceasta semnificatie, nu vom putea vorbi de o adevarata întelegere a textelor biblice, chiar si a celor mai simple dintre ele. Altfel spus, întelepciunea incomensurabila a Bibliei va va ramâne complet inaccesibila. Daca va veti multumi cu semnificatia literala a cuvintelor, care este extrem de superficiala, tot ce veti obtine din lectura Bibliei va fi o oarecare alinare în momentele dificile ale vietii voastre pamântesti.

Revenind la textul nostru din Evanghelia lui Ioan, va propun sa raspundem mai întâi la întrebarea: „Ce este rugaciunea?", pentru a întelege care este semnificatia ei spirituala atunci când îmi este adresata direct, Mie, Domnului si Creatorului atotputernic si omniscient.

Ei bine, o rugaciune înseamna sa-i implori cuiva mai puternic decât tine ajutorul, în anumite circumstante în care propria ta putere se dovedeste insuficienta. Altfel spus, este o cerere pentru a primi o asistenta activa, fie pentru tine însuti, fie pentru o alta fiinta care are nevoie de ajutor.

Ce dovedeste aceasta implorare? Ea dovedeste un singur lucru: propria ta neputinta. De vreme ce nu poti detine controlul, esti nevoit sa ceri ajutor de la cineva mai puternic.

Daca cel care implora vine la cineva foarte puternic cu o rugaminte si apeleaza la numele unei a treia persoane sau al unui prieten bine intentionat, al carui nume spera sa îi fie de ajutor în influentarea persoanei influente pe care doreste sa o convinga, asta înseamna ca cel care implora se foloseste de numele cuiva foarte drag celui puternic, sperând ca acesta îi va satisface astfel propria cerere.

Asa se explica de ce le-am cerut discipolilor Mei sa îi adreseze Tatalui ceresc rugamintile lor în numele Meu si de ce le-am promis anticipat ca nici una din rugaciunile tor nu va ramâne fara raspuns. Am dorit sa le reamintesc astfel de propria lor neputinta, de incapacitatea lor de a realiza singuri lucrurile pe care le doresc, pastrând astfel vie în memoria lor viata si activitatea Mea pe pamânt, caci numai în acest fel (mânati de aspiratia lor spirituala) puteau evalua ei corect lucrurile lumesti, cerând ceea ce trebuie si neinterpretându-le gresit.

Le-am indicat acest tip de adresare a rugaciunii pentru a-i ajuta sa îsi amplifice în permanenta credinta în Mine, adica în Cel care, desi nu mai era alaturi de ei în plan vizibil, continua sa le fie alaturi din planul spiritual. Acest lucru avea sa-i ajute sa creada în coborârea Mea din ceruri si sa le transmita inclusiv altora credinta de nezdruncinat în ajutorul pe care îl puteau primi de la Fiinta Suprema care era simultan Creatorul, Sustinatorul, Domnul si Parintele lor.

Este evident ca în calitatea Mea de Dumnezeu, Eu nu aveam nevoie de cererile lor adresate Mie, stiind înca de la începutul timpurilor care vor fi nevoile lor si ce anume era mai bine pentru ei. Unicul scop al rugaciunii este acela de a trezi în oameni credinta ca Eu nu sunt doar un Dumnezeu atotputernic, în fata caruia trebuie sa se închine îngroziti, ci si un Parinte preaplin de iubire, care le stau la dispozitie copiilor Mei care se apropie cu blândete de Mine. Un Judecator Suprem nu va raspunde niciodata la o rugaciune adresata cu ardoare, dar un Parinte plin de iubire da.

Mi-am oferit atunci intermedierea (în calitatea Mea de Fiu al lui Dumnezeu), spunându-le: „Ceea ce veti cere în numele Meu, Tatal din ceruri va va da!", numai pentru ca în timpul vietii Mele pamântesti ei au putut fi martorii iubirii, tolerantei si rabdarii Mele în fata slabiciunilor celorlalti. Acest lucru le-a permis sa îsi faca o idee cât de cât corecta despre Tatal care a raspuns întotdeauna cererilor adresate Lui de Fiul sau preaiubit, Iisus. Numai în acest fel putea deveni inaccesibilul Iehova disponibil pentru ei. Altfel spus, numai în acest fel puteau capata ei curajul de a-si înalta inimile catre Mine, capatând încrederea ca daca se vor ruga în numele Meu sau daca îmi vor adresa direct rugaciunile lor, vor primi un raspuns favorabil.

Pe aceasta cale, legatura spirituala pe care am stabilit-o între Mine (în calitatea Mea de om) si ei, pe de o parte, si între ei si Iubirea Mea (adica Tatal ceresc), pe de alta parte, avea sa nu mai fie întrerupta niciodata.

Discipolii Mei s-au risipit apoi în lume, plini de credinta, si Mi-au predat Evanghelia, au facut miracole si chiar si-au sacrificat vietile, caci legatura lor cu Mine s-a pastrat neîntrerupt, ferindu-i de tentatiile lumii materiale si facându-i sa aspire în permanenta catre cele spirituale.

Ei au dat astfel un exemplu etern referitor la puterea credintei, a rugaciunii adresate Mie de o inima pura, plina de aspiratie spirituala, care îsi exprima anticipat recunostinta pentru binecuvântarea pe care ar fi primit-o oricum, chiar daca nu Mi-ar fi cerut-o.

Iata, copiii Mei, cât de mare este profunzimea care se ascunde în spatele cuvântului „rugaciune". Cu cât ea este mai profunda, cu atât mai mare este bucuria pe care i-o aduce celui care a înaltat-o catre Mine! Din punct de vedere lumesc, credinciosul spera ca rugaciunea sa va fi ascultata, bucurându-se anticipat, lucru care îi sporeste credinta în atotputerea Celui care îndeplineste rugaciunile si iubirea fata de El. În plan spiritual, el se apropie de Mine ca de un Parinte al întregii creatii, cu credinta ca Dumnezeu cel intangibil, care îmbratiseaza totul cu iubirea Sa, nu poate dori altceva decât ceea ce este bun si drept, îndeplinind astfel orice cerere justa.

Pe scurt, exista întotdeauna o legatura între Creator si fiintele create de El, iar aceasta nu este bazata pe teama, pe închinarea în fata tronului unui Dumnezeu atotputernic si plin de mânie, sau a unui judecator sever. Nu, la baza ei stau iubirea si credinta pe care o are orice copil care stie ca depinde întru totul de protectorul si parintele sau.

Iubirea, si nu teama, este cea care sustine aspiratia inimii, facând-o sa se îndrepte cu bucurie catre Tatal etern si imuabil al tuturor fiintelor create. Aceasta este legatura cea mai frumoasa care exista în natura, legatura iubirii dintre tata si copilul sau, de dragul caruia a creat tot ce exista, sustinând si perfectionând continuu opera sa. Aceasta este singura legatura adecvata pe care o puteti stabili cu un Spirit pur ca Mine, dar si singura care poate ajuta un om sau o fiinta creata sa îsi atinga nobletea întregului sau potential spiritual.

De aceea, copiii Mei, încercati sa întelegeti ce înseamna „sa te rogi., sa te îndrepti catre Mine în numele lui Iisus Hristos. Numele lui Iisus se refera la sacrificiul suprem pe care l-am facut cândva din iubire pentru voi si pentru restul spiritelor. Aduceti-va aminte de suferinta Mea si nu va cultivati orgoliul.

Aduceti-va aminte de iubirea Mea si nu mai cultivati ura. Aduceti-va aminte de sacrificiul Meu si renuntati la orice rautate. De câte ori invocati numele Meu, amintiti-va ca trebuie sa practicati voi însiva virtutile pe care le-am manifestat într-o maniera atât de perfecta în timpul pelerinajului Meu pe pamânt.

Rugaciunile pe care Mi le adresati va vor ridica mai presus de cele lumesti, ghidându-va catre împaratia Mea spirituala, în care placerea Mea suprema este aceea de a-Mi rasplati adeptii, acordându-le tot ce este mai bun pentru ei, din punct de vedere spiritual.

Daca ati înteles ce înseamna rugaciunea si cine este Cel caruia îi este adresata ea, trebuie sa mai lamurim un aspect: ce anume puteti cere, astfel încât sa aveti speranta ca macar o parte din cererea voastra va fi îndeplinita.

În aceasta privinta, cei mai multi oameni comit o grava eroare. Ei nu se roaga decât atunci când sufera, sau atunci când doresc sa obtina diferite beneficii lumesti ori alte lucruri lipsite de însemnatate.

Explicatia anterioara v-a aratat care este adevarata natura a rugaciunii adresate Mie. Va reamintesc cu aceasta ocazie ca am afirmat cândva ca: „împaratia Mea nu apartine acestei lumi!” si ca: „Cel care doreste sa Mi se roage Mie, trebuie sa o faca întru spirit si adevar!”

Aceste cuvinte va arata cu claritate ca nu trebuie sa-Mi cereti lucruri lumesti si ca acest lucru nu face decât sa arate lipsa voastra de respect si de iubire fata de Mine, de vreme ce Ma considerati un simplu judecator sau monarh caruia îi adresati cererile voastre, sperând sa-l mituiti pentru a va îndeplini scopurile.

Priviti lumea în care traiti si toate prostiile care Mi se cer în numele ei. Nu mai vorbesc de toti sfintii la care se roaga oamenii, în speranta ca acestia vor interveni pentru ei. Daca ar fi cu adevarat constienti de faptele lor, oamenii ar trebui sa se rusineze de maniera nedemna în care încearca sa-L miluiasca pe Dumnezeu, Creatorul si Domnul infinitatii, înjosindu-L si atragându-L catre lucrurile nesemnificative ale vietii de zi cu zi. Ei nu realizeaza ca majoritatea suferintelor lor nu provin de la Mine, ci din propria lor atitudine gresita fata de viata.

Daca Eu îi acord omului liberul, arbitru, iar acesta face prostii, atragând asupra sa boli si accidente de pe urma carora poate cel putin sa obtina anumite beneficii spirituale, de ce as interveni pentru prevenirea lor, de vreme ce le fac atâta bine? Eu nu doresc sa contribui la bunastarea lumeasca a oamenilor, ci la împlinirea menirii lor pe acest pamânt. De ce le-as îndeplini Eu copiilor Mei dorintele care nu le pot face decât rau?

O, oameni orbi si nedemni! Voi sunteti la fel ca si copiii mici, care doresc sa-si bage cu orice pret mâna în foc, caci nu stiu înca faptul ca acesta nu ofera doar lumina, ci si o caldura pe care ei nu o pot suporta.

Daca ati sti pentru ce Mi se roaga oamenii!... Unii se roaga pentru bani, altii pentru sanatate, pentru succes, altii se plâng ca moartea le-a rapit pe cineva drag, sau se roaga pentru copiii lor, cerându-Mi sa le ofer luxul si placerile lumesti care conduc direct catre iad". Nimeni nu tine seama ca daca le-as îndeplini rugaciunile, cei dragi ar suferi din punct de vedere spiritual. Ei nu tin cont de faptul ca suferinta si accidentele sunt însasi piatra de temelie a evolutiei spirituale, care aseaza obstacole în calea celor lenesi, ce se complac în activitati lumesti, având tendinta sa ignore complet progresul lor spiritual.

Voi le doriti copiilor vostri tot ce este mai bun pe lume, sanatate, avere, o viata lunga si o pozitie sociala cât mai înalta. Ei bine, daca voi le doriti copiilor vostri tot ce credeti ca este mai bun pentru ei, cu atât mai mult ar trebui sa-Mi permiteti acest lucru Mie, care doresc sa-Mi educ copiii asa cum înteleg Eu, astfel încât sa se poata bucura plenar de toate fericirile pe care le-am pregatit pentru ei în împaratia Mea si pe care le pastrez exclusiv pentru ei. Eu le doresc înainte de toate sanatate spirituala, bogatie de iubire si maretie prin smerenie, astfel încât sa poata conduce, alaturi de Mine, marea Mea creatie.

Dupa cum vedeti, nici Eu nu doresc altceva decât le doriti voi copiilor vostri. Singura diferenta este ca pentru a deveni copiii Mei, voi trebuie sa mergeti la alte scoli decât cele la care va trimiteti propriii copii. Acesta este singurul punct în care opiniile noastre difera.

De altfel, voi nu sunteti preocupati de soarta copiilor vostri decât pentru o scurta perioada de timp, în timp ce Eu sunt preocupai de viitorul etern al copiilor Mei, carora le rezerv o viata plina de fericire, pe care ei nu o pot nici macar banui la ora actuala.

Cred ca întelegeti deci ca tot ce pot face Eu cu rugaciunile voastre prostesti este sa le scriu pe nisipul moale, pentru a fi spulberate de primul vânt, în timp ce dispozitiile Mele sunt scrise cu litere nepieritoare pe tabla eternitatii. De aceea, gânditi-va bine ce îmi cereti si nu va mai rugati Mie pentru distrugerea copiilor vostri! Eu i-am creat pentru viata eterna, în calitate de spirite angelice, si nu pentru o viata a penibilelor placeri lumesti, în care sa se complaca precum animalele.

Ori de câte ori îmi cereti ajutorul, nu uitati ca Eu stiu anticipat ce doriti sa-Mi cereti si ca nu-Mi puteti solicita nimic nou. Aduceti-va aminte ca nu ati fi intrat niciodata în necaz daca ati fi ascultat învataturile Mele si ca tot acestea va pot scoate din actuala suferinta. Nu uitati ca singura voastra consolare este credinta în Mine. Eu însumi am dat dovada de o mare credinta atunci când, în Gradina Ghetsimani, pus în fata celei mai mari încercari prin care trebuia sa trec în calitatea Mea de om, M-am rugat: „Tata, ia aceasta cupa de la buzele Mele!” Dar ea nu a fost luata, asa ca am fost nevoit sa o beau pâna la ultima picatura. Aduceti-va aminte si de cuvintele care au urmat: „Dar mai presus de orice, faca-se voia Ta!” Aceste cuvinte, de mare supunere în fata destinului asumat, trebuie sa va serveasca la rândul vostru drept ghid suprem în viata pe care o aveti de petrecut pe pamânt.

Da, rugati-va în numele Meu, invocati-Ma în adâncul inimii voastre. Aceasta invocare va va alina si va va aduce pacea sufleteasca de care aveti nevoie, si veti putea spune astfel ca v-ati facut datoria fata de Mine. Cât despre împlinirea rugaciunilor voastre, lasati-o în întregime pe seama Mea, caci Eu stiu cel mai bine ce este bun pentru voi si ce nu.

Eu vad mai departe decât voi si nu pot îndeplini orice cerere a copiilor Mei imaturi. De ce? Pentru ca, întotdeauna, adultii vad mai clar care este adevarul si sunt mai sensibili decât copiii. Cam aceasta este relatia dintre voi si Mine.

De aceea, aveti încredere în Mine! Eu stiu cel mai bine cum si când trebuie sa daruiesc, dar si cum si când trebuie sa iau. Cararile mele sunt insondabile, si de multe ori, tocmai când voi va vaitati si va lamentati mai tare, îngerii Mei se bucura mai puternic pentru voi.

Le-am spus odata discipolilor Mei sa aiba încredere în intentiile Mele pline de iubire. Va cer si voua aceeasi încredere, caci fara ea nu veti putea progresa nici macar cu un pas, ci va veti plânge soarta si veti sfârsi ca atei. Aveti încredere în firul care va leaga de Tatal, caci Acesta trage de el si încearca sa va scoata afara din labirintul vietii. Desi pare uneori atât de distant, Tatal preaplin de iubire este întotdeauna mai aproape de voi decât v-ati putea imagina.

Rugati-va, dar nu îmi cereti imposibilul, adica lucruri lumesti, caci Eu sunt spirit, si la fel sunteti si voi. Eu nu pot judeca lucrurile decât din perspectiva spirituala, si voi aveti la rândul vostru datoria sa învatati înca din timpul acestei vieti pamântesti sa acordati celor spirituale importanta cuvenita, cu mult mai presus de importanta celor materiale.

Daca veti proceda în acest fel, ceea ce le-am spus cândva discipolilor Mei vi se va aplica si voua: „Orice veti cere în numele Meu vi se va da!” Puteti fi absolut siguri de aceasta, cu atât mai mult cu cât îmi repet acum promisiunea în fata voastra. Amin.

Author:  Ganapati [ 4.10.2010, 01:55 ]
Post subject:  Capitolul 25 - Promisiunea Mângâietorului

Capitolul 25
Promisiunea Mângâietorului

Sfântul Ioan XV" 26: „Când va veni Mângâietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, Duhul adevărului, care iese de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine”. Sfântul Ioan XVI" 7: „Totuși, vă spun adevărul: Vă este de folos unde Mă duc, căci dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite”.
(20 martie 1872)

Aceste versete se găsesc în două capitole diferite din Evanghelia lui Ioan. Primul afirmă că urmează să le trimit discipolilor Mei Mângâietorul, Spiritul Adevărului, care le va arăta că tot ce i-am învățat a fost corect, iar cel de-al doilea indică faptul că moartea Mea este absolut necesară pentru împlinirea celor afirmate despre Mine și despre misiunea Mea. În capitolul 2 se spune: „Dacă nu voi pleca, Mângâietorul nu va veni la voi!” Am dorit să le arăt astfel că plecarea mea la „Tatăl", după cum M-am exprimat atunci, ca să Mă înțeleagă, însemna pe de o parte încheierea misiunii Mele pe pământ și pe de altă parte era absolut necesară pentru începerea misiunii lor, în acord cu planul Meu de mântuire a umanității.

Dacă un învățător își părăsește elevii înainte ca ei să atingă maturitatea, dar dorește să le permită să își continue studiile, el numește de regulă un suplinitor care să îi termine cursul. Este exact ce am făcut Eu.

Misiunea Mea pe pământ nu ar fi putut fi împlinită decât dacă ei nu ar fi fost inițiați pe deplin în învățătura Mea. Mai întâi de toate, trebuia să îmi închei prezența pe pământ printr-un act suprem de umilință și de iubire, ca o lecție practică a învățăturii Mele. Urma să le demonstrez astfel discipolilor Mei ce sacrificii presupune învățătura Mea, arătându-le printr-un exemplu etern ce trebuie să suporte un veritabil discipol al Meu, respectiv să-și dea viața pentru credința sa, lucru care s-a și întâmplat - mai târziu cu foarte mulți dintre ei. Prin învierea care a urmat trebuia să le demonstrez însă că moartea nu are nici o putere asupra Mea. Între timp, adică până la ridicarea Mea la cer sau până la întoarcerea în împărăția Mea, era de datoria Mea sacră, ca învățător și maestru al lor, să le trimit un suplinitor, pentru a-și încheia studiile și pentru a-i ajuta să-și revină după greaua lovitură a pierderii Mele (în forma vizibilă pe care Mi-o asumasem). Le-am promis așadar un Mângâietor, pe care la acea dată ei și l-au imaginat mai degrabă ca pe o persoană, decât ca pe o putere.

La vremea când le-am spus aceste lucruri (alături de multe altele), gândirea lor era încă prea lumească și ei nu au putut înțelege semnificația spirituală a glorioaselor Mele cuvinte de rămas bun. De aceea, am adăugat: „Mai am multe lucruri să vă spun, dar nu le-ați putea suporta acum”. Altfel spus: „Eu nu pot transforma lucrurile spirituale în concepte lumești. Deși aveți credință, voi sunteți încă niște copii minori din punct de vedere spiritual, așa că trebuie să vă supuneți ultimei consacrări, care va face din voi niște adevărați bărbați, permițându-vă să înțelegeți și să transmiteți mai departe tot ce ați auzit de la Mine".

Coborârea Duhului Meu asupra lor i-a ajutat să se nască a doua oară, din punct de vedere spiritual. Altfel spus, Spiritul Meu a desăvârșit procesul de separație a esenței lor spirituale de învelișul lumesc. Viața lor rațională a încetat și în inimile lor a început viața spirituală, în acest fel, discipolii Mei au fost înzestrați cu puterea de a vorbi și de a acționa în strict acord cu învățătura Mea, desăvârșind astfel pentru totdeauna opera de mântuire pe care am început-o Eu.

Tot ce s-a întâmplat atunci cu discipolii Mei s-a repetat mai târziu în fiecare secol cu anumiți indivizi pe care i-am ales în acest scop. Nu Mi-au lipsit niciodată discipolii credincioși, gata să-și dea oricând viața pentru convingerile lor. Au existat întotdeauna adversari, dar și susținători fervenți ai învățăturii Mele, pentru care am plătit un preț atât de mare. Misiunea lor a fost de fiecare dată aceeași: de a se asigura că învățătura și credința autentică nu cădeau în uitare, în mijlocul atâtor interpretări greșite și abuzive.

Chiar și în secolul vostru există asemenea oameni inspirați, iar numărul celor care îmi urmează adevărata învățătură și care sunt destinați să reprezinte pietrele de temelie ale împărăției Mele crește pe zi ce trece, deși umanitatea se scufundă astăzi din ce în ce mai mult în interesele sale lumești, în acest fel, Mă asigur că voi găsi destule inimi credincioase la a doua Mea venire pe pământ. Căci nu voi mai predica a doua oară pentru urechi surde! Dimineața a început deja să răsară și ochii spirituali ai adepților Mei trebuie pregătiți, pentru a putea suporta lumina strălucitoare a iubirii Mele și apariția Mea în mijlocul lor fără să fie orbiți.

În acele zile de demult le-am promis discipolilor Mei un Mângâietor. La fel și astăzi, Eu alin fiecare inimă devotată Mie, oferindu-i mângâierea pe care nu o poate dărui decât adevărata credință, care corespunde Cuvântului Meu.

La ora actuală, adevăratul Mângâietor vine să își facă sălaș în inimile oamenilor care înțeleg și aplică corect cele două porunci ale iubirii. Pentru a-Mi accelera opera, am fost de acord să vă explic prin mesaje directe tot ce nu au putut înțelege la vremea lor discipolii Mei, întrucât nu erau pregătiți pentru aceasta. Acum, când mesajele Mele curg din toate părțile, am coborât deja din punct de vedere spiritual pe pământul vostru, predând și ghidându-Mi copiii la fel cum făceam odinioară. Înfățișarea Mea vizibilă nu vă este încă accesibilă, căci ea nu ar face decât să-i oblige pe cei care se îndoiesc să creadă, lucru care ar fi împotriva liberului arbitru pe care le-am instituit.

Îmi aleg astăzi din nou discipolii care au misiunea să semene sămânța de aur a învățăturii iubirii, dar acum nu mai este necesar să-i ghidez așa cum am făcut-o odinioară. La vremea aceea am fost nevoit să Mă folosesc de alte mijloace: a trebuit să vin Eu însumi și să le demonstrez prin cuvintele și faptele Mele existența lui Dumnezeu. Acum, aceste mijloace ieșite din comun nu mai sunt necesare, căci știința, care studiază creația Mea cosmică, le-a deschis destule căi celor care știu să observe cu ochiul spiritului pentru a Mă putea regăsi pretutindeni și pentru a Mă putea recunoaște.

La ora actuală, predarea prin mijloace coercitive s-ar împotrivi înseși învățăturii religioase. Numai cei care doresc să rămână orbi mai pot contesta astăzi existența lui Dumnezeu, care este manifestat pretutindeni în creația Lui, în cele înalte ca și în cele joase, inclusiv în inima omului. Numai asemenea oameni orbi mai pot contesta existența lui Dumnezeu, legiuitorul, dar și Părintele vostru plin de iubire, după cum afirmă Biblia. Cel care, cu toate greșelile fără număr ale oamenilor, practică în permanență iertarea în locul răzbunării, răbdarea în locul judecății severe, și care nu dorește altceva decât să instituie viața eternă în locul morții spirituale.

La ora actuală, Mângâietorul locuiește în inimile voastre. Numai de voi depind pacea și liniștea voastră. Nu mai trebuie să trimit astăzi un nou Mângâietor, căci voi L-ați primit deja de la Mine. Acum, numai de voi depinde practicarea riguroasă a învățăturii primite, prin cuvintele și faptele voastre, demonstrând astfel că sunteți copiii Mei, discipolii Mei în epoca modernă.

Nu vă faceți probleme din cauza profeților care încalcă anumite precepte religioase autentice. Chiar și ei reușesc să-și trezească o parte din adepți, dar mai devreme sau mai târziu aceștia vor constata că le lipsește esențialul: Mângâietorul care să le aline inimile și pe care l-am promis cândva celor care-Mi vor deveni adevărați discipoli.

Oricâte clădiri ar ridica ei pentru curentele religioase pe care le predică, cei care nu se vor întoarce în casa Mea simplă, în care nu domnesc decât iubirea și înțelepciunea, nu se vor bucura de Mângâietor în aceste momente de restriște, căci le va lipsi adevărata convingere și adevărata credință. Altfel spus, ei nu vor trăi întru spiritul adevărului, pe care l-am promis cândva discipolilor Mei și pe care l-am trimis lor, dar și tuturor celor care cred în Mine, înțelegându-Mă întru spirit și adevăr și practicându-Mi în acest fel învățătura.

Așa cum v-am demonstrat ceva mai devreme, nu există decât un singur adevăr. Cei care nu țin cont de el își clădesc construcțiile pe nisip. Când marile furtuni lumești și spirituale care trebuie să purifice acest pământ vor veni, casele lor, clădite pe nisipul moale al gândirii raționale, vor dispărea fără urmă, cu tot cu fundamentul pe care au fost construite. Singura clădire care va rezista până la capăt, dovedind astfel că reprezintă adevărul cel unic, va fi cea construită pe temelia Cuvântului Meu, a cuvântului lui Dumnezeu și al Creatorului întregului univers. Căci ceea ce a afirmat Dumnezeu însuși, demonstrându-le apoi spiritelor Sale printr-un sacrificiu de talia celui făcut de Mine pe pământ, nu poate fi altfel decât imuabil. Singurii amăgiți vor fi cei care vor refuza să asculte avertismentele și apelurile venite din natura vizibilă și invizibilă, căutându-l pe Mângâietor prin rațiunea lor, deși acesta nu poate fi găsit decât cu inima.

De aceea, aduceți-vă aminte de cuvintele pe care le-am spus discipolilor Mei, înregistrate îndeosebi în capitolele 15, 16 și 17. Sunt extrem de importante, căci sunt cuvintele de adio ale Tatălui vostru, rostite înainte de ultimul Său act de iubire, prin care a pus piatra de temelie a edificiului Său spiritual, pe care l-a lăsat pe pământ, dar a cărui semnificație depășește cu mult epoca în care a trăit și cea actuală.

„Mângâietorul" pe care l-am promis atunci discipolilor Mei era conținut deja în aceste cuvinte (înregistrate de adeptul Meu favorit, Ioan). Discipolii Mei nu le-au înțeles la vremea aceea, dar voi, care sunteți mult mai bine pregătiți pentru înțelegerea și aplicarea învățăturii Mele, puteți descoperi cu ușurință în aceste cuvinte „Mângâietorul" care vă poate ilumina, inspira și întări în fața evenimentelor care vor urma, la fel cum, odinioară, Spiritul Meu i-a întărit pe discipolii Mei pentru a-și putea înfrunta destinul cu puterea sufletească de care aveau nevoie.

Deși nu vă așteaptă momente la fel de grele ca cele cu care s-au confruntat discipolii Mei în misiunea lor, nu veți putea evita nici voi lupta cu lumea exterioară, cu plăcerile ei și cu semenii voștri care nu au apucat-o pe calea cea dreaptă, ci pe cea greșită.

Ceea ce le-am profețit atunci discipolilor Mei vi se va întâmpla inclusiv vouă: „Lumea vă va urî, căci voi nu faceți parte din ea”. Altfel spus, principiile voastre sunt diferite de cele ale majorității oamenilor, care vă vor respinge din această cauză. Dar chiar acestea sunt momentele în care „Mângâietorul" este cel mai aproape de voi, oferindu-vă ca răsplată pentru încercările din această viață scurtă desfătările eterne ale vieții spirituale, pentru că voi ați urmat Cuvântul rostit de Tatăl vostru, de Domnul Iisus Hristos, care și-a sacrificat viața fizică pentru a salva ființele muritoare de la pierzania spirituală.

Aceasta este marea mângâiere pe care le-o ofer tuturor celor care fac fapte bune, în spiritul învățăturii Mele.

Nu alungați Mângâietorul din inimile voastre, și astfel nu veți fi alungați de Acela care l-a trimis! Vă face această promisiune Cel care a revărsat deja asupra voastră atâtea binecuvântări spirituale, atâta alinare, și care v-a dăruit deja atâta pâine cerească. Amin.

Author:  Ganapati [ 4.10.2010, 02:05 ]
Post subject:  Capitolul 26 - Duminica Rusaliilor

Capitolul 26
Duminica Rusaliilor

Sfântul Ioan XIV" 23: „Iisus a răspuns și i-a zis: “Dacă Mă iubește cineva, va păzi Cuvântul Meu și Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el și ne vom face locuința împreună cu el”.
(24 martie 1872)

Acest verset poate fi explicat cu ușurință, căci este cât se poate de natural ca cineva care nutrește o afecțiune pentru altcineva, mai înțelept și aflat pe o poziție superioară, să facă tot ce îi stă în puteri pentru a-i câștiga acestuia respectul și iubirea. El va încerca să-și demonstreze propriul respect și propria iubire, acționând conform sfaturilor mai nobilului său prieten, sau instrucțiunilor maestrului și învățătorului său. Afecțiunea celui dintâi atrage după sine iubirea celui din urmă. Între cei doi se creează astfel o legătură spirituală, la fel ca aceea dintre membrii unei familii care trăiesc în armonie unii cu alții.

Aceasta este semnificația relativă a cuvintelor rostite cândva de Mine în fața discipolilor Mei, care reprezentau inclusiv un avertisment prin care îi sfătuiam să nu renunțe după plecarea Mea la calea pe care au apucat-o, când nu vor mai resimți influența directă a cuvintelor și faptelor Mele, să continue să respecte Cuvântul Meu și să trăiască în acord cu el, din iubire față de Mine. Le-am spus în mod deliberat toate aceste lucruri în avans discipolilor Mei, știind la ce tentații îi va supune lumea exterioară în încercarea de a-i împiedica să își ducă la bun sfârșit misiunea.

Le-am atras de asemenea atenția asupra unui aspect pe care nu-l înțeleseseră încă, respectiv asupra faptului că Eu și Tatăl eram una și că cel care M-a văzut pe Mine L-a văzut simultan pe Tatăl. Așa cum spuneam mai devreme, gândirea lor era încă foarte lumească la acea vreme și nu puteau concepe existența unei lumi spirituale și a unei ființe spirituale superioare într-un corp fizic. Uneori li se părea că au înțeles corect acest concept, dar această convingere nu dura niciodată prea mult. De aceea, ori de câte ori sesizam pericolul dispariției ei, eram nevoit să o trezesc din nou în inimile lor, cu atât mai mult cu cât se apropiau ultimele Mele momente pe pământ, despre care știam că vor fi extrem de amare și că vor reprezenta o lovitură cumplită pentru adepții Mei, întrucât aceștia nu puteau crede că este cu putință așa ceva.

De aceea, le-am promis un Mângâietor, încercând astfel să le ușurez pe cât posibil gândul pierderii persoanei Mele vizibile.

Ceea ce le-am spus atunci discipolilor Mei a rămas la fel de valabil și pentru generațiile viitoare, pentru toți cei care o apucă pe calea cea dreaptă a credinței și iubirii. Căci cei care doresc să Mă iubească, nu pot face acest lucru decât respectând cuvintele Mele.

Respectarea prin fapte a cuvintelor Mele reprezintă piatra unghiulară care demonstrează seriozitatea celor care afirmă că doresc să Mă urmeze pe calea blândeții și a negării de sine, pe care am inaugurat-o Eu însumi, întorcându-Mi spatele plăcerilor materiale și orientându-Mă exclusiv către lumea spirituală eternă.

Din păcate, foarte mulți oameni de pe pământ nu înțeleg adevărata semnificație a „iubirii de Dumnezeu”, pe care o interpretează așa cum le convine. Eu nu le stau însă alături! În calitatea Mea de Fiu, dar și de Tată, Eu nu-Mi pot face sălaș în inimile lor, căci spațiul rămas liber pentru Mine este mult prea redus, majoritatea spațiului fiind umplut de grijile lor materiale. Ei nu-și aduc aminte de Mine și de învățătura Mea decât atunci când se întâlnesc la biserică sau când experiențele amare ale vieții și accidentele prin care trec le amintesc că dincolo de lumea materială există un univers spiritual, că deasupra ambelor lumi domnește un lider și un susținător care le permite oamenilor să-L descopere ca Părinte, în pofida faptului că în majoritatea timpului îl neglijează complet.

Eu nu-Mi pot îndeplini promisiunea că îmi voi face sălaș în inimile acestor oameni care nu-Mi permit să merg alături de ei decât în măsura în care îi pot ajuta în afacerile lor lumești, căci ei nu Mă iubesc așa cum trebuie. Știind că nu le doresc decât binele și că sfaturile Mele sunt bune, ei Mă privesc cu o oarecare bunăvoință, fără să fie însă absolut convinși că exist inclusiv ca persoană. De aceea, nici nu sunt dispuși să Mi se dăruiască în întregime, respectând întru totul poruncile Mele, căci acest lucru ar însemna să renunțe la multe din plăcerile lor lumești, lucru imposibil - în viziunea lor - atât timp cât omul trăiește în această lume, și nu în cea de dincolo.

Acești oameni (care se numără cu milioanele) mai au încă un drum lung de parcurs și foarte multe experiențe amare de înfruntat până când vor înțelege că simpla bunăvoință adresată Mie nu este suficientă și nu le este de nici un folos. Din punctul Meu de vedere, nu există decât două posibilități: fie Mi se abandonează în întregime, fie se aruncă în brațele lumii.

Ei își vor căuta pretutindeni pacea și odihna, și vor da vina pe tot ce se poate: pe natură, pe Mine, pe circumstanțele exterioare sau pe destin, după cum îl numesc ei, dar nu vor recunoaște niciodată că ei înșiși sunt cauza nenorocirilor lor. Mângâietorul Meu nu va veni la ei, pentru simplul motiv că ei nu înțeleg că pacea nu poate fi obținută cu ajutorul lumii exterioare, neputându-se naște decât din interiorul ființei.

Dacă asistați la creșterea răutății lumii, dar și a nemulțumirilor oamenilor, a cruzimii și egoismului lor, acest lucru se datorează faptului că nimeni nu recunoaște adevărata cale care conduce la starea de pace și la mulțumirea de sine, respectiv supunerea necondiționată în fața voinței Mele. Atât timp cât va continua goana după plăcerile trecătoare ale acestei lumi, după posesiunile lumești și după puterea oferită de poziția socială, oamenii vor continua să se îndepărteze din ce în ce mai tare de sursa profundă a adevăratelor virtuți spirituale, și chiar cuvântul „iubire", folosit de ei, nu va desemna altceva decât plăcerea lumească pe care o vânează cu orice preț.

Așa se explică numeroasele sinucideri care se petrec la ora actuală în lume, căci oamenii nu mai suportă o viață în care nu au reușit să obțină plăcerile pe care le-au dorit. Acest lucru arată cât de puțin cred ei în valorile religioase sau în conceptul vieții spirituale eterne, în care îi așteaptă răsplata pentru faptele lor bune, dar și pentru cele rele. Ei se vor trezi acolo în situații în care vor fi nevoiți să elimine răul din ei, dacă vor dori să câștige o poziție mai bună în lumea spiritelor.

În cazul celor care Mă urmează și doresc să demonstreze prin acțiunile lor iubirea pe care Mi-o poartă, progresul spiritual este obstrucționat de opinia majorității, care îi răsplătește cu ură și dispreț pentru binecuvântarea pe care o revarsă în jurul lor, la fel cum s-au petrecut cândva lucrurile cu discipolii Mei.

Această luptă continuă cu lumea exterioară este însă absolut necesară pentru dobândirea relației filiale cu Mine. Dacă nu ar exista această dorință a Ființei Supreme de a face din voi copiii Ei, ați putea trăi liniștiți după standardele majorității, care îmi plătesc un anumit tribut pentru învățătura pe care le-am oferit-o, dar încearcă în permanență să adapteze această învățătură la nevoile lor lumești.

Nu aceasta a fost însă intenția Mea, atunci când am venit pe pământ. Le-am spus atunci discipolilor Mei: „Cine Mă iubește, să respecte Cuvântul Meu!” La fel vă spun vouă astăzi: „Dacă Mă iubiți, transpuneți Cuvântul Meu în faptele voastre!"

Acum 2000 de ani, discipolii Mei au fost nevoiți să se confrunte fie cu păgâni, fie cu evrei fanatici, cărora trebuiau să le predice Evanghelia Mea. La fel se petrec lucrurile și astăzi. Sunteți înconjurați din toate părțile de păgâni și de necredincioși, pe de o parte, și de fanatici religioși, pe de altă parte. Aceștia din urmă au mintea îngustă și nu sunt interesați decât de ceremoniile exterioare ale cultului de care aparțin. Primii nu cred în nimic, căci le convine să trăiască în acest fel, în timp ce cei din urmă cred că dacă urmează cu strictețe ceremoniile lor, își fac pe deplin datoria față de Mine.

Le-am promis cândva discipolilor Mei că le voi trimite un Mângâietor care să-i ghideze în mijlocul dificultăților. La fel vă promit și vouă, celor care Mă iubiți cu adevărat, dorind să respectați Cuvântul Meu în spiritul lui.

Dacă nu ați dispune de această promisiune a lui Dumnezeu, care dorește să-și răsplătească din abundență copiii pentru greutățile cu care sunt nevoiți să se confrunte pe cale, nu ar fi deloc de mirare dacă până și cei mai zeloși dintre voi ați eșua în misiunea voastră, pierzând orice speranță că ați mai putea salva o parte cât de mică a umanității de la pierzania completă. Dar Cel care deține în mâinile Sale frâiele creației sunt Eu, Domnul și Părintele vostru. De aceea, vă promit din nou că Eu îmi voi face sălaș în inimile tuturor celor care Mă iubesc și îmi respectă Cuvântul, ghidându-i și fiindu-le învățător. Voi conduce apoi aceste suflete mature către toți cei loviți de soartă, dezamăgiți de efemeritatea acestei lumi și care tânjesc după valori mai permanente.

Îi voi întări în permanență pe discipolii Mei actuali în credința lor, în încrederea pe care o au în Providența Mea și îmi voi face sălaș în inimile lor, compensând astfel toate suferințele prin care sunt nevoiți să treacă din cauza Mea și a învățăturii Mele, pentru a-și putea păstra astfel, în mijlocul confuziei create de pasiunile lumești, perspectiva clară asupra lucrurilor și pentru a-și putea urma cu strictețe misiunea. De aceea, urmați cu perseverență cuvintele Mele și învățătura Mea!

Știți de ce vă transmit astăzi voința Mea prin intermediul scribilor și slujitorilor Mei?

Motivul pentru care mesajele Mele directe către voi au devenit extrem de frecvente în ultimii ani, dăruindu-vă pâinea din ceruri, lucru care nu s-a mai întâmplat din vremea când am trăit personal pe pământ, este faptul că se apropie timpul când lumea va atinge apogeul rătăcirii sale, deviind complet de la scopul pentru care am creat-o. Pentru a nu fi pierduți cu toții, am aranjat astfel lucrurile încât Cuvântul Meu să ajungă într-o manieră directă la câțiva dintre voi, pentru a nu putea fi pervertit sau ascuns de metaforele de care se folosesc de regulă profeții Mei, ci prezentat într-o formă cât se poate de clară, căci se apropie a doua Mea venire pe pământ și doresc să-i întâlnesc atunci pe ai Mei.

Acum 2000 de ani, răspândirea Cuvântului Meu era mult mai dificilă. Apariția tiparului a facilitat în mare măsură lucrurile, răspândind cu ușurință strălucirea iubirii și grației Mele eterne ori de câte ori întunericul pasiunilor lumești amenință să preia complet controlul pe pământ.

Le voi deschide astfel ochii celor necredincioși și le voi explica celor care trăiesc în litera Scripturii adevărata semnificație a Bibliei Mele, astfel încât nimeni să nu se poată folosi vreodată de pretextul că nu a cunoscut adevărul, condamnându-Mă pe Mine în condițiile în care singurul vinovat este el.

Doresc să vă întăresc astfel pe voi, cei puțini care continuați să păstrați în inimile voastre comorile pe care vi le-am dăruit, risipiți în diferite țări ale lumii! Aveți încredere în Mine! Eu Mi-am făcut sălaș în inimile voastre și vă voi ghida personal, atât timp cât veți respecta în continuare Cuvântul Meu, iubindu-Mă mai presus de orice. V-am revelat în aceste comunicări directe totul: pe Mine însumi, creația Mea și relația omului cu Dumnezeu și cu lumea. Nu mai aveți astfel nici o scuză de genul ignoranței. Mai sunt încă printre voi oameni care nu înțeleg semnificația spirituală profundă a Cuvântului Meu, dar acestora le voi trimite Mângâietorul și Duhul Sfânt sub forma experiențelor amare și a îndoielilor, astfel încât să alung din inimile lor chiar și această ultimă rămășiță întunecată, căci cei chemați să își ajute semenii trebuie să știe exact ce au de făcut și ce nu trebuie să facă.

Cuvintele Mele sunt simple și clare, atât timp cât nu sunt interpretate în fel și chip, în lumina iubirii de sine. Aceasta este întotdeauna predispusă către găsirea unor pretexte care să îi justifice faptele, dar Eu nu voi ține cont de pretextele ei.

De aceea, testați-vă în permanență credința, căci iubirea de Dumnezeu nu este un joc care poate fi practicat din când în când, atunci când vă convine vouă!

Viața este limpede și cauza Mea sacră, în spatele acestei vieți pământești amăgitoare există o altă viață, eternă și autentică, în care pretextele și minciunile nu funcționează, căci ea este apanajul lui Dumnezeu, care nu cunoaște decât un singur adevăr.

De aceea, practicați cu perseverență iubirea de Dumnezeu și punerea în practică a Cuvântului Meu! Vă veți aduce astfel singuri cel mai mare serviciu, căci această iubire vă va dărui conștiința calmă a datoriei împlinite, precum și o mai bună poziție în lumea de apoi.

Eu nu sunt un judecător sever sau un Dumnezeu mânios, și nu doresc să devin astfel. După cum v-am spus de nenumărate ori, Eu sunt un Părinte plin de iubire, un păstor providențial care dorește să-și conducă turma pe pajiștea cea bună, departe de regiunile periculoase, pline de prăpăstii și de obstacole în calea vieții spirituale.

Eu nu vă doresc decât binele, căci sunt Eu însumi bunătate. Nu vă doresc decât iubire, căci sunt Eu însumi iubire. Doresc să vă transform în ființe superioare, spirituale, căci sunt Eu însumi Ființa Spirituală Supremă, care nu dorește în jurul Ei decât copii capabili să locuiască în împărăția Ei, care să nu-și găsească bucuria decât în Ea. Asta am înțeles atunci prin cuvintele: „Cine Mă iubește” să respecte Cuvântul Meu!”

De aceea, respectați învățătura Mea și deveniți demni de iubirea Mea, pentru a împlini astfel cuvintele Evangheliei, Amin.

Author:  Ganapati [ 4.10.2010, 02:19 ]
Post subject:  Capitolul 27 - Cuvintele de rămas bun ale Domnului

Capitolul 27
Cuvintele de rămas bun ale Domnului

Sfântul Matei XXVIII" 18-20: „Iisus s-a apropiat de ei, a vorbit cu ei și le-a zis: Toată autoritatea Mi-a fost data în cer și pe pământ. Duceți-vă și faceți ucenici din toate popoarele, botezându-i în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh! Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit! Și iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului”.

Le-am spus aceste cuvinte discipolilor Mei pe Muntele Galileii, atunci când am apărut în fața lor după învierea Mea. Nu mai erau cuvintele lui Iisus, fiul tâmplarului din Nazaret, care se adresa discipolilor Săi, ci cuvintele lui Dumnezeu, Domnul întregii creații, adresate copiilor și adepților Săi, tuturor celor care credeau în învățătura Lui. Sejurul Meu pământesc s-a încheiat odată cu moartea Mea pe cruce. Prin învierea Mea, am renunțat la statutul de om și Mi-am recăpătat întru totul statutul divin.

Le-am spus cu o ocazie anterioară discipolilor Mei că Eu și Tatăl din ceruri eram una și că cel care M-a văzut pe Mine, L-a văzut practic pe Tatăl. Aceste cuvinte nu le erau însă foarte clare. Deși acceptau faptul că eram un om înzestrat cu o putere a voinței mai mare decât ceilalți oameni, imaginea lor despre Dumnezeu era diferită și nu putea fi reconciliată încă cu personalitatea Mea.

După învierea Mea - un act cu totul excepțional în viziunea oamenilor - ideea lor despre divinitatea Mea s-a apropiat mai mult de adevăr. Ea nu a ajuns însă la apogeu decât după ridicarea Mea la cer, când au recunoscut în sfârșit că Eu eram Acela cu care M-am identificat de atâtea ori până atunci.

Revenind la textul de mai sus, trebuie să încep prin a vă oferi câteva explicații, pentru a înțelege mai bine relația dintre discipolii Mei de la acea vreme și Mine, căci ele se aplică inclusiv vouă și generațiilor viitoare.

Așa cum, după înmormântarea Mea, discipolii Mei au rătăcit o vreme pierduți și dezolați, plângând moartea învățătorului lor, ba chiar îndoindu-se de misiunea Mea divină, la fel procedați și voi, cei de astăzi, credincioși și necredincioși deopotrivă, care nu vă puteți decide dacă trebuie să credeți chiar tot ce vi s-a spus sau să respingeți întreaga învățătură.

Discipolii Mei de atunci nu aveau toți aceeași putere de înțelegere și nici nu aplicau cu aceeași ardoare învățătura Mea. Așa se face că nu toți erau convinși de divinitatea Mea. De aceea, am fost nevoit să Mă folosesc de anumite manifestări extraordinare, inclusiv după învierea Mea, pentru a-i convinge chiar și pe cei slabi că Eu eram Acela cu care M-am identificat atâta vreme și că învățătura Mea nu le era destinată numai lor, ci și întregii lumi a oamenilor și a spiritelor, pentru eternitate.

La ora actuală, situația se repetă întocmai. Sunt nevoit astăzi să-i trezesc din nou pe cei adormiți, cu forța, prin evenimentele care se vor produce și prin haosul care va fi instaurat pe planeta voastră. Sunt, nevoit să-i întăresc pe cei parțial treziți și să-i protejez pe cei complet treziți, pentru ca îndoielile și rătăcirile să nu sufoce sămânța pe care am cultivat-o.

Credeți cumva că atunci când voi apărea a doua oară pe pământul vostru, într-o formă vizibilă, veți crede orbește, fără a-Mi cere dovezi în acest sens? Nici vorbă! Mulți vor fi cei care se vor îndoi, care Mă vor contesta, persecuta și urî. La fel ca acum 2000 de ani, când marii preoți i-au mituit pe soldații romani pentru a afirma că trupul Meu a fost furat din mormânt, raționaliștii, savanții și preoții de astăzi vor face tot ce le va sta în puteri, la a doua Mea venire pe pământ, să-i convingă pe oameni de contrariul celor afirmate de Mine.

Să nu credeți cumva că toți cei care îngenunchează acum în fața altarelor construite pentru Mine vor accepta cu ușurință ideea că M-am întors, mai ales când vor auzi unde am apărut pentru prima dată și care au fost primele Mele cuvinte adresate vouă.

Acum 2000 de ani, evreii au refuzat să creadă că Cel pe care L-au crucificat nu era un om obișnuit, deși făcusem atâtea miracole pentru ei. De aceea, după învierea Mea nu M-am putut arăta întregului popor evreu, ci numai discipolilor Mei. Așa se face că nu am putut demonstra decât unui număr mic de credincioși că tot ce am afirmat de-a lungul timpului (fie direct, fie prin analogii) despre învierea Mea și despre cucerirea morții era adevărat.

Această stare de lucruri se va repeta din nou la a doua Mea venire. La început, doar un mic număr de credincioși adevărați Mă vor recunoaște ca Dumnezeu și Domn al întregii creații infinite. Ei vor fi singurii în fața cărora voi apărea, spunându-le, la fel cum le-am spus discipolilor Mei pe Muntele Galileii: „Toată autoritatea Mi-a fost dată în cer și pe pământ. Duceți-vă și faceți ucenici din toate popoarele, botezându-i în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh! Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit! Și iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin”.

Așa vor suna cuvintele adresate de Mine micului grup de discipoli pe care i-am ales pentru răspândirea viitoare a Cuvântului Meu divin, pentru care am plătit cândva un preț atât de mare și pe care l-am sigilat cu sângele Meu. La fel ca discipolii Mei de odinioară, acești puțini aleși vor renaște din nou, fiind înzestrați cu întreaga Mea putere, pentru a putea demonstra mesajul Meu prin cuvintele și prin faptele lor, pavând astfel calea pentru întoarcerea Mea pe pământ, astfel încât să nu întâlnesc aici decât inimi devotate Mie, și nu suflete rătăcite.

Acest proces a și început, căci influența Mea asupra acestui mic număr de adepți care trebuie să-Mi paveze calea este deja activă, chiar dacă nu Mă mai manifest astăzi într-o formă vizibilă, ci într-una spirituală. Aceștia sunt chemați să facă astăzi tot ce au făcut acum 2000 de ani discipolii Mei de odinioară. De aceea, mesajul Meu către voi toți este următorul: „Toată autoritatea Mi-a fost dată în cer și pe pământ". Nu vă îndoiți de iubirea Mea, de învățătura și de promisiunea Mea, pe care am adresat-o întregii umanități, deci inclusiv vouă. Căci Eu am fost, sunt și voi fi de-a pururi Domnul, care își va proteja și își va conduce copiii, răsplătindu-i într-o bună zi pentru perseverența lor.

Eu dețin întreaga putere. Totul trebuie să asculte de Mine. Tot ce există s-a născut din Mine și va trebui să se întoarcă odată și odată la Mine. Semănați semințele Mele în inimile cu sol fertil! Măriți numărul adepților Mei, vorbiți-le de cele două porunci ale iubirii, pentru a învăța să distingă adevărul de minciună și pentru a se opune doctrinelor false. Eu am puterea de a converti și de a înmuia chiar și cele mai împietrite inimi prin învățătura Mea blândă.

Botezați-vă frații și surorile cu spiritul toleranței, al devoțiunii și iertării, învățați-i răbdarea pe care am arătat-o Eu umanității, încă de la începutul timpurilor. Spuneți-le să își subordoneze plăcerile lumești celor spirituale, pentru a nu-și submina fericirea în împărăția eternă de dincolo de dragul unor posesiuni lumești efemere.

Semănați învățătura Mea sub forma unor semințe spirituale, astfel încât să luați parte și voi la opera de coborâre a împărăției Mele spirituale pe pământ, căci acesta a fost scopul pentru care am coborât cândva pe planeta voastră.

Veți realiza astfel spiritual ceea ce apostolii Mei au realizat prin faptele lor. Așa cum atunci le-am promis că va veni o zi în care vor fi alături de Mine, la fel vă promit și vouă: va veni o zi în care vă veți putea bucura de apropierea de Mine, de iubirea și fericirea rezervate exclusiv acelora care au asimilat Cuvântul Meu și învățătura Mea în însăși natura lor.

Promisiunea Mea este foarte mare, dar vă repet ceea ce v-am mai spus: Eu dețin întreaga putere! Eu sunt Domnul și Creatorul, dar și Părintele vostru preaplin de iubire, care nu își găsește adevărata satisfacție decât în fericirea spirituală, sublimă, a copiilor Săi.

Toți cei care nu veți mai fi pe acest pământ la a doua Mea venire în slavă, Mă veți putea însoți din ceruri, împărtășind alături de Mine imensa satisfacție paternă, conștienți că ați contribuit și voi cu ceva la ea.

Mă veți vedea atunci în adevărata Mea lumină și glorie, căci îmi voi asuma din nou o formă vizibilă pentru a redeveni păstorul cel unic al turmei Mele, adică pentru toți cei care au crezut dintotdeauna în Mine, dorind să Mă cunoască și să devină una cu Mine. Veți înțelege atunci adevărata semnificație a cuvintelor pe care le-am rostit cândva și cât de mare a fost adevărul lor. Pământul material va fi nevoit să se adapteze lumii spirituale create pe el, iar când Paradisul spiritual și pacea interioară vor fi instaurate în toate inimile, pământul va redeveni el însuși o Grădină a Edenului.

Ar fi imposibil să vă creionez o imagine mai detaliată a fericirii care va domni atunci pe pământ, căci nu ați putea-o înțelege sau suporta, dar vă asigur că așa se vor petrece lucrurile, iar Cuvântul Meu nu poate greși.

Schimbarea a început deja, pregătind marea transformare spirituală a planetei voastre. Inimile oprimate tânjesc din ce în ce mai mult după primăvara spirituală. Agitația crește pe pământ. Mulți oameni nu înțeleg ce se întâmplă cu ei. (Unii acționează în mod conștient, încercând să își atingă scopurile, în timp ce alții acționează inconștient. Toți aspiră însă către maturitatea spirituală, chiar și cei mai înfocați materialiști, chiar și cei mai încăpățânați dintre necredincioși și chiar și cei mai indiferenți dintre oameni. Raza de lumină care precede a doua Mea venire pe pământ cade asupra întregii umanități, ca o rază a soarelui care pătrunde printr-o crăpătură și cade asupra feței unui om adormit, mângâind-o și liniștind-o. Mai sunt încă destui aceia care încearcă să scape de efectele ei prin intermediul argumentelor logice. Ei își liniștesc astfel inimile pentru o vreme, dar nu vor rezista prea mult. Îndoielile îi vor asalta în curând din nou. Spiritul care a coborât deja pe pământ îi va cuprinde și pe ei. Orice efort de a scăpa de acest impuls spiritual este inutil. Evenimentele și circumstanțele exterioare îi vor determina pe oameni să înțeleagă că ceea ce credeau până acum că reprezintă scopul vieții nu este nici pe departe finalitatea acesteia. Ei vor continua să caute din ce în ce mai febril, căci timpul când Mă voi întoarce pe pământ este tot mai aproape. Totul concură astăzi în a le demonstra oamenilor că singurele valori care contează sunt cele spirituale, nu cele lumești, că nu există doar o viață scurtă pe pământ, ci și o împărăție eternă, în care își vor găsi adevăratul cămin, căci Eu Mi-am creat ființele ca spirite.

Întreaga lume se grăbește astăzi către momentul în care Mă voi adresa din nou celor aleși, spunându-le cuvintele pe care le-am rostit cândva în fața discipolilor Mei: întreaga putere îmi aparține Mie - pe pământ, la fel ca și în cer! Pregătiți-vă, copiii Mei, oriunde v-ați afla, pe pământ sau în lumea de dincolo, să sărbătoriți alături de Mine marele festin al învierii demnității spirituale a omului. Acesta este festinul suprem al umanității, dar și al întregii împărății a spiritelor, căci acest act final va dovedi motivul profund pentru care am coborât cândva pe micuțul vostru pământ și pentru care v-am ales pe voi, ființe minuscule de pe o planetă insignifiantă, pentru a deveni copiii Mei.

Vă voi dovedi din nou cu această ocazie că Eu sunt cel mai mare în cele mai mărunte lucruri. Dacă nu aș beneficia de întreaga putere, nu aș putea realiza această operă, dar nici nu aș mai fi Dumnezeul atotputernic care guvernează asupra întregii Sale creații, inaccesibil chiar și celui mai mare dintre spiritele angelice.

Acceptați cuvintele Mele, copilași micuți ai marelui Dumnezeu, ca semn al iubirii Sale, și aduceți-vă aminte de spusele Lui (pe vremea când era întrupat în omul Iisus): „Cel care primește o sarcină minoră, dar își face datoria corect, va primi cândva o sarcină majoră”.

Așa cum Eu am realizat cândva un act suprem de iubire în mijlocul vostru, al creaturilor Mele minuscule, la fel, aveți și voi datoria să respectați până în cele mai mici amănunte poruncile iubirii Mele, demonstrând astfel, la fel ca și Mine, că puteți fi măreți (sufletește) chiar și în cele mai mărunte lucruri. Veți dovedi astfel că sunteți copiii Mei vrednici și că vă pot încredința sarcini mult mai importante, prin care veți putea răspândi iubirea și pacea la o scară cosmică, de vreme ce ați putut face acest lucru pe pământul vostru, în condiții de totală smerenie.

Veniți la Mine, copiii Mei! Dezvăluiți-le semenilor voștri secretele inimilor voastre și ajutați-i să înțeleagă Evanghelia Mea, pentru a vă putea bucura și voi, la fel ca discipolii Mei de odinioară, de apropierea de Mine și de forța plenară a iubirii de care este capabilă inima divină a Tatălui ceresc! Amin.

Author:  Ganapati [ 4.10.2010, 18:16 ]
Post subject:  Capitolul 28 - Parabola marii cine

Capitolul 28
Parabola marii cine

Sfântul Luca XIV" 16-24: „Și Iisus i-a spus: “Un om a dat o cină mare și a invitat pe mulți. La ceasul cinei, a trimis pe robul său să spună celor invitați: „Veniți, căci iată că toate sunt gata!” Dar toți, fără excepție, au început să se scuze. Cel dintâi i-a zis: „Am cumpărat un ogor și trebuie să mă duc să-l văd; te rog să mă scuzi”. Un altul a zis: „Am cumpărat cinci perechi de boi și mă duc să-i încerc; te rog să mă scuzi”. Un altul a zis: „M-am căsătorit și de aceea nu pot veni”. Când s-a întors robul, a spus stăpânului său aceste lucruri. Atunci, stăpânul casei s-a mâniat și a zis robului său: „Du-te degrabă în piețele și pe străzile cetății și adu aici pe cei săraci, schilozi, orbi și șchiopi!” Și robul a zis: „Stăpâne, s-a făcut cum ai poruncit și tot mai este loc”. Și stăpânul a zis robului: „Ieși la drumuri și la garduri, și pe cei care îi vei găsi, silește-i să intre, ca să mi se umple casa. Căci vă spun că nici unul din cei invitați nu va gusta din cina mea”.
(27 martie 1872)

Această parabolă se referă la dorința Mea de a câștiga umanitatea de partea Mea și a învățăturii Mele. Spuneam cu o altă ocazie că nu am venit la cei sănătoși, ci la cei bolnavi, pentru a fi vindecați. Le-am arătat celor care doresc să se apropie de Mine și de masa Mea cum trebuie să se poarte, și le-am spus că principala calitate a celor care doresc să Mă urmeze este modestia sau smerenia. Următoarele versete din acest capitol afirmă clar că cei care doresc să îmi fie aproape trebuie să-și elibereze inimile de toate dorințele lumești, abandonându-se complet în fața voinței Mele.

De aceea, înainte de a vă decide dacă doriți să Mă urmați, ar trebui să vă puneți întrebarea dacă dispuneți de puterea și de perseverența necesară pentru a adera la învățătura iubirii și a credinței depline în Mine, și pentru a o apăra, indiferent de circumstanțele exterioare. Așa cum v-am repetat de nenumărate ori, ascultarea cuvintelor Mele și integrarea lor în viața de zi cu zi este o problemă serioasă, care nu trebuie luată superficial, căci singurul păcat în fața Mea este cunoașterea legii (adică a voinței Mele) și încălcarea ei deliberată, în pofida avertismentelor conștiinței. Deloc întâmplător, la sfârșitul acestui capitol avertizez din nou: „Cine are urechi de auzit, să audă!” Cu alte cuvinte: cine aude cuvintele Mele, trebuie să mediteze asupra lor, integrându-le în viața sa.

Revenind la parabola marii cine, va trebui să începem, ca de obicei, prin explicarea sensului profund al cuvintelor, pentru a înțelege apoi exact corespondențele lor spirituale. Parabola începe cu cuvintele: „Un om a dat o cină mare”. O cină nu este altceva decât o masă de seară. Să vedem mai în detaliu ce înseamnă acest lucru. Cuvântul „seară" se referă la ultima parte a zilei, când ziua de lucru s-a încheiat și urmează noaptea, o perioadă de odihnă și de recuperare înainte de a se face din nou dimineață. Altfel spus, seara este piatra de temelie pe care se bazează întreaga muncă de peste zi. Pentru ca odihna de seară să fie resimțită plenar și să ofere cu adevărat satisfacție, este absolut necesar ca omul să-și fi făcut datoria în timpul zilei (adică ceea ce și-a planificat să facă dimineața).

Este evident că cel care a lucrat și a fost activ întreaga zi nu dorește altceva seara decât să-și recupereze energia, pentru a-și putea continua munca a doua zi. Masa de seară are acest scop principal, corespunzând unei nevoi fizice, dar și mentale. Aparent, prânzul (masa de amiază) servește aceluiași scop, dar deosebirea dintre ele este enormă, căci prânzul este luat în grabă, la marginea drumului, pentru a-ți putea continua munca, în timp ce masa de seară este urmată de odihna din timpul nopții, fiind luată în tihnă și permițându-ți să meditezi asupra realizărilor tale din timpul zilei. În mod evident, această meditație nu-i va oferi satisfacție decât celui care se poate așeza la masă cu convingerea fermă că a făcut tot ce i-a stat în puteri și tot ce i-a dictat conștiința să facă.

După ce am explicat semnificația profundă a unei mese de seară, se pune problema: de ce a ținut omul din parabola noastră să invite oaspeți la cină?

Pentru a înțelege mesajul adresat de Mine discipolilor Mei și celorlalți ascultători, este din nou necesar să explicăm semnificația spirituală profundă a acestui act.

Invitația adresată altora de a lua masa împreună cu tine are la bază un fapt fundamental: acela că omul nu este doar o ființă cu nevoi fizice și mentale, ci și spirituale. Deși, adeseori, el este preocupat de nevoile trupului său fizic, el trebuie să-și satisfacă deopotrivă și nevoile sufletului și spiritului său. Aceasta este una din cele mai clare dovezi ale dualității ființei umane. Chiar și animalele nutresc dorința de a se asocia unele cu altele, nesimțindu-se fericite și în siguranță decât atunci când sunt în grup.

Materialiștii voștri atât de „deștepți" sunt convinși că întreaga lume este alcătuită exclusiv din materie, fiind pusă în mișcare și susținută de energie. Ei nu pot explica însă nici unul din aceste concepte (materia și energia). Dacă ar studia propriul lor comportament în timpul unei banale cine, și-ar da seama că omul are două aspecte, unul material și altul spiritual, care se completează reciproc. Nici unul din cele două aspecte nu se simte bine dacă celălalt nu ia parte la acțiunile sale. Dacă ar face acest lucru, ei s-ar convinge repede că hrana fizică nu aduce beneficiile scontate decât dacă este amestecată cu hrana spirituală, respectiv cu iubirea, satisfăcând astfel nu doar corpul fizic, ci și pe cel spiritual. Această dorință inconștientă a oamenilor de a împărtăși hrana spirituală stă la baza dorinței lor de a lua masa în comun, nu singuri, motiv pentru care invită oaspeți sau iau masa în familie.

Desigur, există și extrema opusă, în care dorința de a avea companie degenerează în dezmăț, mulți oameni uitând complet de sine din cauza abuzurilor pe care le fac (de pildă, din cauza beției). Nu vorbim acum de această extremă, căci ne referim deocamdată numai la oamenii superiori, la care latura spirituală o domină pe cea fizică. De aceea, nu ne vom referi aici la acele situații în care oamenii — creați ca ființe spirituale — se comportă mai rău ca animalele, uitând complet de destinația lor superioară.

Am explicat așadar atât semnificația mesei de seară cât și motivul invitației adresate de eroul nostru altor persoane de a lua această masă cu el. Putem trece acum la parabola propriu-zisă, așa cum le-am spus-o Eu discipolilor Mei, dar și fariseilor care Mă ascultau.

Versetele care urmează arată cu claritate că mesajul adresat de Mine fariseilor era simplu: dorința Mea era să le sugerez faptul că adevărata valoare a omului este dată de modestia sa, nu de orgoliul său. Am arătat astfel că este de preferat să accepți un loc inferior la masă decât să te umpli de rușine fiind refuzat. Le-am spus atunci ascultătorilor Mei: „Cel care se pune pe sine mai presus va fi înjosit, iar cel care se smerește, considerându-se mai mic decât ceilalți, va fi înălțat”. Altfel spus: nu lăsați iubirea voastră de sine să vă evalueze propria valoare moral-spirituală, ci lăsați-i pe alți oameni, mai înțelepți decât voi, să facă acest lucru. Veți evita astfel refuzul celor din jur. Căci cine se consideră mai presus decât este, este deja judecat.

Le-am spus apoi ascultătorilor Mei că atunci când își invită semenii la masă, omul trebuie să combine această invitație cu un act de iubire frățească. Doream să le transmit astfel mesajul că omul nu trebuie să uite niciodată de noblețea sa spirituală, manifestând-o chiar și în cele mai mărunte acțiuni ale sale.

De aceea, am adăugat: „Nu-i obligați pe ceilalți să vă recompenseze pentru actele voastre de bunătate, căci în acest caz, efectul lor dispare, ca și cum nu le-ați fi făcut niciodată. Acționați întotdeauna în așa fel încât cei cărora le faceți bine să nu vă poată recompensa vreodată, chiar dacă nu veți primi în schimb decât ingratitudine. Veți demonstra astfel că ați acționat în virtutea unor principii superioare, și nu a unor interese egoiste.

Am dorit să le sugerez atunci ascultătorilor Mei cât de mică este recunoștința la care te poți aștepta atunci când faci un act de bunătate, adresându-l însă unor persoane care nu au nevoie de el, cum a fost cazul celor invitați la masă de eroul din parabola noastră, care nu au știut ce scuze să mai găsească numai pentru a refuza invitația acestuia. Din acest motiv, cel care a dorit să dea festinul a fost nevoit să-și trimită slujitorul pe străzi și să-i invite la masă pe toți cei defavorizați de soartă, pentru ca pregătirile sale să nu fi fost în zadar.

Nu mai avem însă de-a face cu un act autentic de bunătate și generozitate, căci intenția sa reală nu a fost aceea de a-i invita pe aceștia la masă, fiind forțat să facă acest lucru de ingratitudinea celorlalți. Lecția primită l-a învățat însă ca pe viitor să acorde o mai mare considerație nivelului spiritual al oamenilor și să nu-și mai evalueze semenii numai în funcție de nivelul posesiunilor lor lumești.

Acestea sunt doar câteva dintre interpretările posibile ale capitolului de față, căci cuvintele rostite de gura Mea au semnificații infinite. Să revenim însă la maniera în care poate fi aplicată parabola timpurilor moderne sau umanității în ansamblul ei, pentru a putea extrage beneficiile spirituale care vă vor ajuta să parcurgeți o nouă bucată a drumului evoluției.

Marea cină pe care o pregătesc umanității poate fi explicată cu ușurință prin cele deja afirmate mai sus. Eu i-am invitat de multă vreme pe oameni să vină la această cină festivă, pentru a se bucura de realizările lor de peste zi, urmând ca, după o perioadă de odihnă spirituală, să poată începe cu încredere noua dimineață a zilei eterne.

Din păcate, la fel ca în povestea noastră, invitația Mea este respinsă de majoritatea oamenilor, prea ocupați cu afacerile lor lumești. Ei găsesc tot felul de pretexte pentru a-Mi refuza cina, deși aici vor fi servite numai feluri celeste, precum pâinea spirituală a iubirii, blândeții, toleranței și credinței. De ce fac ei acest lucru? Pentru că întreaga lor viață s-au obișnuit să cultive exact calitățile opuse.

La fel ca omul din parabola de mai sus, voi fi nevoit și Eu să-Mi trimit slujitorii care Mi-au rămas credincioși să caute în lumea largă oaspeți pentru masa Mea, printre sărmani și schilozii care, în decursul vieții, au avut destule ocazii să practice - dacă nu iubirea - cel puțin toleranța și bunătatea față de semenii lor. Neavând parte de prea multe bunuri lumești, ei vor deveni mai toleranți și se vor bucura de mâncarea oferită de Mine, căci această cină gratuită primită la capătul unei vieți pline de suferințe va însemna cel puțin sfârșitul privațiunilor lor.

„Schilozii", „orbii" și „șchiopii" se referă la viața spirituală a sufletului, căci numărul schilozilor spirituali este infinit mai mare decât cel al handicapaților fizic. Aceștia vor fi ajutați, căci sunt suflete neglijente, dar nu depravate, fiind mai predispuse să accepte pâinea spirituală decât cei care își imaginează - în orgoliul lor nelimitat - că au atins deja iluminarea și că nu mai au nevoie de instrucțiuni venite de sus. Cu toții vor fi invitați la cina Mea festivă, dar cei care Mă vor refuza vor păți la fel ca evreii de odinioară, cărora le-am spus că dacă nu doresc să accepte Cuvântul Meu, acesta le va fi luat și dat păgânilor. În acest fel, marea cină de dinaintea întoarcerii Mele pe pământ îi va separa pe cei vrednici de cei nevrednici. Drumul care duce către Mine se va scurta în cazul celor care vor accepta invitația Mea, în timp ce pe ceilalți îi voi respinge la rândul Meu o lungă perioadă de timp, lăsându-i în grija egoului lor până când dimineața va răsări și pentru ei. Abia după ce vor munci din greu în timpul zilei, luptându-se cu dificultățile vieții, îi voi invita din nou la o cină festivă, la sfârșitul unei zile care li se va părea fără sfârșit.

Cina pe care am împărtășit-o alături de discipolii Mei înainte de despărțirea de ei a avut același scop.

În timpul vieții Mele pe pământ am invitat practic alături de Mine întreaga națiune iudaică, dar și păgânii și pe oricine dorea să îmi fie aproape. Cei mai mulți dintre ei s-au scuzat însă, sub tot felul de pretexte, iar Eu am fost nevoit să Mă mulțumesc cu cei slabi și neglijați, binecuvântați însă cu bogăția spirituală și mult mai capabili să îmi poarte pâinea spirituală (învățătura Mea) în lume.

Aceeași situație există în lume și la ora actuală. Nici unul din liderii acestei lumi nu este dispus să vină la masa Mea, la care le-aș servi hrana superioară a lumii spirituale. Toți aceștia Mi-au întors spatele și singurii care acceptă Cuvântul Meu sunt cei care au suferit din greu, fiind respinși de lumea exterioară. Din rândul lor îmi voi forma Eu noua echipă, care va căuta apoi pe cărările lumii pe alții, încă și mai schilodiți și mai nevoiași decât ei. Acești oameni sunt cei mai ușor de cucerit pentru împărăția lui Dumnezeu. Este mult mai ușor să-i conduci către o atitudine copilărească, de mare încredere în Mine, căci viața nu i-a ajutat să-și cultive orgoliul, la fel ca pe cei născuți cu privilegii sau care și-au cucerit o poziție superioară în această lume, și care cred că se pot descurca foarte bine și fără valorile spirituale.

Meditați asupra acestui exemplu și asupra parabolei pe care le-am povestit-o ascultătorilor în anii Mei de apostolat, învățați lecția pe care am dorit să le-o transmit atunci, și anume: să facă tot ceea ce fac în numele unui ideal spiritual, și în al doilea rând, să înțeleagă că nu pot trezi încrederea și confidența celor din jur decât prin intermediul iubirii, blândeții si răbdării. Acceptați cina Mea și bucurați-vă de ea în pace, satisfăcuți de rezultatele obținute de voi peste zi, pentru a nu aștepta cu teamă zorii noii zile spirituale (pătrunderea în împărăția eternă a iubirii) când viața vi se va apropia de sfârșit și vă veți pregăti pentru marea trecere în lumea de dincolo. Acționați în fiecare zi ca și cum ar fi ultima voastră zi pe acest pământ, în fiecare noapte, întrebați-vă conștiința: „Oare aș fi pregătit dacă Domnul și Dumnezeul Meu mi-ar cere să iau parte la cina Lui festivă?” Numai în acest fel vă veți putea clădi, zi după zi, marea casă spirituală - singurul cămin potrivit pentru sufletul înnobilat de prezența Mea (prin scânteia Mea divină pe care am plasat-o în interiorul lui)" devenind astfel - pe bună dreptate - demni de titlul de copii ai Mei, copii ai Domnului întregii creații.

Cred că v-ați dat seama că fiecare nou text din lucrarea de față este menit să vă rafineze și să vă spiritualizeze ființa interioară, astfel încât să îmi puteți servi ca unelte eficiente pentru împlinirea marelui scop pe care îl am în vedere. Din acest punct de vedere, sunteți privilegiați prin comparație cu ceilalți, căci Eu v-am făcut o mare favoare, instruindu-vă direct și făcând din voi slujitori ai marii Mele opere, astfel încât să puteți pătrunde cu fruntea sus în marea împărăție a spiritelor.

Nu uitați niciodată acest lucru! Nu voi obosi niciodată să vă reamintesc: îndurați totul până la capăt! Sfârșitul vă va demonstra că Cuvintele Mele nu sunt efemere, ci sunt cuvinte ale eternității, la fel cum Eu am fost, sunt și voi fi întotdeauna! Amin.

Author:  Ganapati [ 4.10.2010, 18:58 ]
Post subject:  Capitoul 29 - Despre oaia rătăcită

Capitoul 29
Despre oaia rătăcită

Sfântul Luca XV" 3-32: „Dar El le-a spus pilda aceasta, zicând: “Care om dintre voi, dacă are o sută de oi și pierde pe una din ele, nu lasă pe cele nouăzeci și nouă în pustie, ducându-se după cea pierdută, pană când o găsește? După ce a găsit-o, o pune pe umerii săi, bucurându-se; și când se întoarce acasă, cheamă pe prietenii și pe vecinii săi și le zice: „Bucurați-vă împreună cu mine, căci mi-am găsit oaia pierdută!” Tot așa vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăiește, decât pentru nouăzeci și nouă de oameni drepți care n-au nevoie de pocăință. Sau care femeie, dacă are zece bani de argint și pierde unul din ei, nu aprinde o lumină, nu mătură casa și nu caută cu grijă, până când îl găsește? După ce l-a găsit, cheamă pe prietenele și pe vecinele ei, zicând: „Bucurați-vă împreună cu mine, căci am găsit banul pe care-l pierdusem!” Tot așa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăiește”. El a mai zis: “Un om avea doi fii. Cel mai tânăr dintre ei a zis tatălui său: „Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine”. Și tatăl le-a împărțit averea. Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul și a plecat într-o țară îndepărtată, unde și-a risipit averea, trăind în destrăbălare. După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în țara aceea și el a început să ducă lipsă. Atunci s-a dus și s-a lipit de unul din locuitorii țării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i crească porcii. Mult ar fi dorit el să se sature cu roșcovele pe care le mâncau porcii, dar nimeni nu i le dădea. Atunci, și-a venit în fire și a zis: „Câți argați ai tatălui meu au belșug de pâine, iar eu mor aici de foame! Mă voi scula și mă voi duce la tatăl meu și-i voi zice: “Tată, am păcătuit împotriva cerului și înaintea ta, și nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău; fă-mă ca pe unul din argații tăi”. Și s-a sculat și a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut și a fost cuprins de milă față de el, a alergat și l-a luat de gât și l-a sărutat mult. Fiul i-a zis: „Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău”. Dar tatăl a zis robilor săi: „Aduceți repede haina cea mai bună și îmbrăcați-l cu ea; puneți-i un inel în deget și încălțăminte în picioare! Aduceți vițelul cel mai gras și tăiați-l! Să mâncăm și să ne veselim, căci acest fiu al meu era mort și a înviat, era pierdut și a fost găsit”. Și au început să se înveselească. Fiul cel mare era la ogor. Când a venit și s-a apropiat de casă, a auzit muzică și jocuri. A chemat pe unul din robi și a întrebat ce este. Robul acela i-a răspuns: „Fratele tău a venit și tatăl tău a tăiat vițelul cel gras, pentru că l-a primit sănătos și bine”. Dar el s-a mâniat și nu voia să intre în casă. Tatăl său a ieșit și l-a rugat să intre. Dar, răspunzând, el a zis tatălui său: „Iată, eu îți slujesc ca un rob de atâția ani și niciodată nu ți-am călcat vreo poruncă; și mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied ca să mă veselesc cu prietenii mei. Iar când a venit acest fiu al tău, care ți-a mâncat averea cu femeile desfrânate, i-ai tăiat vițelul cel gras!” „Copile, i-a zis tatăl, tu totdeauna ești cu mine și tot ce am eu este al tău. Dar trebuia să ne înveselim și să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort și a înviat, era pierdut și a fost găsit”.
(30 martie 1872)

Acest capitol din Evanghelia lui Luca se referă la bucuria de a regăsi ceea ce a fost pierdut.

Le-am arătat astfel, prin aceste trei parabole, scribilor și fariseilor prezenți de ce nu îi căutam Eu pe cei sănătoși, ci pe cei bolnavi, de ce nu îi căutam pe cei buni și drepți, ci pe cei păcătoși.

Pentru a putea înțelege semnificația profundă a acestor trei parabole, trebuie mai întâi să dăm o serie de explicații mai detaliate cu privire la cuvintele-cheie care se regăsesc în ele. Deși voi aveți un limbaj și folosiți tot felul de cuvinte prin care vă exprimați gândurile, trebuie să vă mărturisesc cu sinceritate că nu înțelegeți nici măcar un singur cuvânt pe care îl rostiți în semnificația lui cea mai profundă. De aceea, pe lângă rolul de instructor și de interpret al Evangheliilor pe care Mi l-am asumat, sunt nevoit să fiu și profesorul vostru de limba română (n.n, în cazul de față).

Pentru a înțelege cele trei parabole, cea a oii pierdute, cea a monedei rătăcite și cea a fiului risipitor, trebuie să explicăm mai întâi:

Ce înseamnă de fapt cuvântul „pierdut"? De ce își doresc atât de mult oamenii să regăsească ceea ce au pierdut? De ce se bucură ei atât de mult atunci când găsesc ceea ce au pierdut, de multe ori chiar mai mult decât de obiectele mult mai valoroase pe care le au în casă?

Acestea sunt cele trei întrebări la care trebuie să răspundem înainte de a putea vorbi despre explicația spirituală a parabolelor și despre maniera în care trebuie aplicate ele în viața voastră de zi cu zi, a umanității, dar și a întregii creații vizibile. Atunci când pune o întrebare, omul trebuie să conștientizeze foarte clar sensul și valoarea acesteia; în caz contrar, el nu va putea primi decât cel mult un răspuns pe jumătate.

Să începem așadar sistematic, răspunzând la prima întrebare: ce înseamnă cuvântul „pierdut"?

El se referă la gândul care îi trece cuiva prin minte atunci când descoperă că nu mai dispune de un obiect sau de o persoană care îi aparțineau și pe care le prețuia. Prin pierderea lor, el nu se mai poate bucura de prezența lor. Orice pierdere se referă la o destinație diferită pe care a urmat-o obiectul sau persoana în cauză, la o direcție diferită de cea pe care i-ar fi dorit-o posesorul lor.

Pierderea de care vorbim afectează foarte profund viața sufletului, ceea ce ne conduce la cea de-a doua întrebare a noastră, respectiv: de ce își dorește atât de mult omul să redescopere ceea ce a pierdut?

Răspunsul este simplu: pentru că pierderea obiectului sau persoanei în cauză i-a produs o tulburare a păcii sale mentale, iar el dorește să își redobândească echilibrul interior. Din această perspectivă, obiectul sau persoana pierdute capătă pentru el o valoare spirituală mult mai profundă decât valoarea lor materială intrinsecă.

De aceea, omul este nerăbdător să își redobândească dreptul de posesiune asupra obiectului pierdut, atrăgându-l din nou în sfera sa de acțiune. Atunci când îl găsește din nou, el se bucură peste măsură, căci ceea ce lipsea revine la locul său de origine, putând fi folosit pentru scopul pentru care a fost destinat.

Din această dorință profundă se naște ardoarea cu care omul încearcă prin orice mijloace să redobândească posesiunea asupra obiectului pierdut, depunând o activitate asociată adeseori cu efortul și cu dificultățile. Am ajuns astfel și la cea de-a treia întrebare a noastră, respectiv: de ce se bucură mai mult omul de obiectul redobândit decât de celelalte posesiuni ale sale, chiar dacă acestea sunt adesea mai valoroase? Răspunsul este ușor de înțeles de această dată, căci găsirea obiectului pierdut l-a costat un anumit efort, care a fost răsplătit de bucuria regăsirii.

Nici o bucurie nu este însă reală dacă nu este împărtășită cu cei din jur. Nu întâmplător, toate cele trei parabole vorbesc de acest lucru, după descrierea tristeții provocate de pierderea inițială, manifestată diferit în funcție de domeniul în care s-a produs.

În prima parabolă avem de-a face cu un păstor care și-a pierdut o oaie. Ea era adresată în primul rând celor care Mă acuzau că nu caut decât compania celor păcătoși.

Ce înseamnă un păstor?

Păstorul este un om căruia i s-au încredințat un anumit număr de animale, pe care trebuie să le conducă pe pajiștile bune, păzindu-le de pericole. El este responsabil în fața stăpânului său pentru ca nici unul din animalele încredințate să nu pățească ceva rău, și pentru ca toate să aibă suficient de mâncare, scop în care trebuie să le conducă acolo unde iarba este bună.

Această parabolă Mi s-a părut cea mai potrivită pentru a le explica discipolilor Mei de ce preferam într-adevăr compania celor bolnavi în fața celor sănătoși, știind că aceștia din urmă nu aveau nevoie de un medic al sufletelor. O oaie rătăcită este - metaforic vorbind - la fel ca o persoană bolnavă, sau care nu are un ghid spiritual.

Așa cum o oaie rătăcită este predispusă să aibă tot felul de accidente, de pildă să devină pradă fiarelor sălbatice, sau să cadă de pe o stâncă înaltă, fiind incapabilă să se ferească singură de toate aceste pericole (pe care de multe ori nici nu le recunoaște), la fel, un om bolnav din punct de vedere spiritual (rătăcit) nu știe nimic despre destinația sa spirituală, lăsându-se cu ușurință sedus de lumea exterioară. El este în pericol să se rătăcească definitiv, uitând complet de împărăția spirituală către care este chemat, în care nu va mai putea ajunge decât după numeroase experiențe amare și după o suferință enormă, luând-o pe calea cea lungă, când calea cea scurtă i-ar fi putut fi atât de ușor la îndemână.

Păstorul este obligat să își conducă turma pe pajiștile bune. La fel, Eu am considerat de datoria Mea să îi ajut pe oameni să se îndepărteze de cărările periculoase pe care au apucat-o, de multe ori din inconștiență, readucându-i pe calea cea dreaptă, care îi va conduce rapid la destinația lor spirituală. M-am folosit de exemplul păstorului pentru simplul motiv că pentru oamenii acelor vremuri era mult mai ușor să înțeleagă în această manieră misiunea pe care

Mi-am asumat-o Eu, înțelepciunea divină, care am coborât pe pământ pentru a-i readuce la Tatăl pe copiii rătăciți (la fel ca oile păstorului).

Bucuria Mea în fața recuperării unui suflet pierdut este la fel de mare ca cea a păstorului care își regăsește oița rătăcită.

Pentru ca această comparație să devină și mai clară, M-am folosit de cea de-a doua parabolă, cea referitoare la femeia care și-a pierdut un ban și care a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru a-l găsi. Știam prea bine ce valoare acordau fariseii și scribii banilor, și Mi-am dat seama că aceștia vor înțelege perfect ardoarea cu care și-a căutat femeia banul rătăcit, căci exemplul corespundea perfect modului lor de a gândi. Oamenii sunt dispuși să își facă griji și să își piardă timpul chiar și numai pentru găsirea unei monede minuscule!

Am avut și alte motive pentru care le-am spus mai întâi parabola oii rătăcite, iar apoi cea a monedei pierdute, și la sfârșit cea a fiului rătăcitor. După cum puteți constata, avem mai întâi de-a face cu o ființă înzestrată cu suflet, apoi cu un obiect neanimat, și în sfârșit cu un om care își pierde demnitatea spirituală, regăsindu-și-o în final cu ajutorul tatălui său. Pe scurt, doream să le sugerez ascultătorilor Mei că este mult mai ușor să îți recuperezi o pierdere materială decât una spirituală.

În primul caz, circumstanțele exterioare pot fi de un mare folos în îndreptarea celui rătăcit de pe calea cea rea și în readucerea lui pe calea cea bună. Din păcate, pierderile materiale exercită o presiune enormă asupra sufletelor rătăcite, care intră în agitație, pierzându-și de multe ori credința în Mine și făcând toate eforturile pentru a-și redobândi obiectul pierdut (plăcerile lumești). Femeia din exemplul Meu s-ar fi putut mulțumi cu celelalte nouă monede pe care le mai avea, dar cea pe care o pierduse îi era atât de dragă încât a preferat să caute prin toate colțurile casei pentru a o regăsi.

Desigur, chiar și când am spus această parabolă am avut în vedere exclusiv procesul spiritual, nu și cel material, motiv pentru care am adăugat în final, după ce am descris bucuria femeii, care și-a anunțat toate prietenele și toate vecinele, că îngerii din cer se bucură la fel de mult atunci când un păcătos se pocăiește, adică atunci când sufletul său este salvat de la pierzanie.

În ceea ce privește cea de-a treia parabolă, cea a fiului rătăcitor, aceasta a venit la sfârșit, când ascultătorii Mei erau deja pregătiți să o recepteze, fiind deja familiarizați cu sfera concepției Mele spirituale. A fost exemplul final, dar și suprem, referitor nu la o pierdere materială, ci la pierderea demnității spirituale a omului, care uită de valoarea sa reală, devenind un sclav al lumii exterioare și al plăcerilor oferite de aceasta, de dragul cărora este dispus să rupă orice legătură cu casa și cu familia sa. El se pierde în lume, dând frâu liber pasiunilor sale, până când, epuizat și suferind, își dă în sfârșit seama de profunzimea prăpăstiei în care s-a aruncat singur, din propria sa voință.

În primul exemplu am avut de-a face cu un păstor care și-a salvat oaia de la pierzanie, deși aceasta era o creatură mult inferioară lui, readucând-o în turmă, în cel de-al doilea caz am avut de-a face cu o femeie care s-a considerat fericită pentru că și-a regăsit o posesiune materială pierdută, în ambele cazuri M-am folosit de exemplul unor valori lumești, în schimb, în cea de-a treia parabolă am adăugat un element nou: iubirea părintească, care a suferit cea mai mare pierdere dintre toate. Parabola descria perfect situația Mea, a Tatălui ceresc, ilustrând pe de o parte căința sufletului pierdut care dorește să se întoarcă la Tatăl, și pe de altă parte compasiunea nesfârșită a Acestuia, cu toate consecințele ei.

Preluat din viața oamenilor, cel de-al treilea exemplu a fost de departe cel mai profund, căci am dorit să le demonstrez cu ajutorul lui ascultătorilor Mei cum trebuie să se comporte un adevărat părinte (comportament pe care foarte puțini dintre ei îl manifestau la acea vreme chiar față de propriile lor progenituri). Descriindu-le bucuria tatălui în fața regăsirii fiului rătăcitor, am dorit să le arăt, prin analogie, cât de infinită trebuie să fie bucuria Creatorului atunci când oamenii se întorc la El, din libera lor voință (căci El i-a trimis în lume ca ființe libere). Doream să-i fac astfel să înțeleagă că în împărăția spiritelor Mele bucuria în fața unei asemenea regăsiri este chiar mai mare decât în viața unei familii în care s-a întors un membru de mult pierdut. În acest scop, M-am referit în mod metaforic la festinul pe care l-a poruncit tatăl atunci când și-a regăsit fiul considerat mort.

Cele trei parabole au prezentat în imagini simple trei situații universal valabile, care se aplică inclusiv epocii actuale și umanității care trăiește astăzi pe pământ.

Eu fac toate eforturile pentru a-Mi salva oile rătăcite, dar mai ales copiii pierduți, conducându-le Eu însumi pe primele în turma lor și ajutându-i pe cei din urmă să înțeleagă că îi aștept să se întoarcă acasă, din propria lor voință. Bolile și încercările de tot felul nu au alt scop decât acela de a le reaminti că în afara acestei lumi fizice mai există o altă lume, care pentru ei înseamnă acasă, întreaga creație demonstrează maniera în care trebuie să se întoarcă la Mine fiul rătăcitor. De la ―începuturile timpurilor" creația nu a rămas constantă, ci a continuat să evolueze pe această cale, nu numai pe planeta voastră, ci și în celelalte lumi. Singura diferență este că pe planeta voastră acest proces se apropie de sfârșit, căci în scurt timp se va produce un mare salt înainte, permițând esenței spirituale să evolueze mult mai rapid și mai ușor către destinația ei, motiv pentru care M-am întrupat personal pe acest pământ, printre locuitorii săi.

Tot ce există în univers trebuie să evolueze, să devină spiritual, dar voi, oamenii în mijlocul cărora M-am întrupat personal, aveți o misiune mult mai importantă decât milioanele de spirite din alte lumi. Eu nu am ales întâmplător pământul vostru și destinul umilitor prin care am trecut, de dragul împărăției spiritelor Mele.

Tentațiile care vă înconjoară pe această planetă sunt mai mari decât oriunde altundeva în univers, căci prețul existenței voastre viitoare este mai mare decât cel plătit de alte ființe din alte lumi, care trec lent prin procesul lor de purificare și transformare, în timp ce voi ați fost binecuvântați cu marea lumină a Cuvântului și exemplului Meu personal, putând atinge într-o singură viață (ce-i drept, printr-o voință extrem de puternică) ceea ce alte spirite nu pot atinge decât după perioade incredibil de lungi. Procesul de spiritualizare pe planeta voastră este infinit mai rapid decât în alte lumi. Planul Meu se apropie de sfârșit și aveți astăzi la dispoziție toate mijloacele de care aveți nevoie pentru a vă spiritualiza sufletul, și chiar trupul, încurajând astfel spiritele încătușate în materia întunecată să evolueze la rândul lor. Cu cât un suflet este mai grosolan, cu atât mai dur este învelișul pe care este silit să-l poarte. Cu cât el este mai evoluat și mai rafinat, cu atât mai ușor devine acest înveliș.

De aceea, pe măsură ce umanitatea va evolua pe calea spiritualizării sale, lumea în care trăiește o va urma pas cu pas. De aceea, ar trebui să faceți toate eforturile pentru a promova acest proces de spiritualizare, începeți întotdeauna cu voi înșivă, căci cu cât vă veți putea desprinde mai mult de lucrurile lumești, cu atât mai spiritualizată va deveni ființa voastră interioară. Mai devreme sau mai târziu, ea va ajunge să strălucească la fel ca soarele, proces care se va reflecta chiar și asupra învelișului vostru trupesc.

La început, acest progres nu va fi vizibil decât în cazul câtorva dintre voi, dar treptat, majoritatea îi va urma pe aceștia, împlinind astfel marea Mea operă spirituală. Eu voi deveni atunci păstorul unic al turmei Mele, pe care o voi conduce pe pajiștea cea bună a luminii cerești, pentru a primi acolo toate desfătările spirituale pe care vi le-a pregătit Tatăl preaplin de iubire încă din timpuri imemoriale.

De aceea, faceți tot ce vă stă în puteri pentru a împlini acest destin. Gândiți-vă la bucuria spiritelor din ceruri, care sunt atât de îngrijorate în ceea ce privește destinul vostru. Chiar dacă fiecare pas înainte este însoțit de încercări și necazuri, scopul este atât de nobil încât merită toate eforturile. Vă asigur că bucuria voastră finală pentru că ați izbândit, la care se vor adăuga bucuria spiritelor din ceruri, dar și răsplata pe care v-a pregătit-o iubirea Mea părintească (sub forma beatitudinilor celeste, care vor deveni din ce în ce mai mari, pe măsură ce vă veți continua evoluția în planurile spirituale), vă vor face să uitați repede de măruntele încercări din această viață terestră.

Urmați Păstorul cel Bun și nu vă mai rătăciți pe alte cărări. Mergeți pe cărarea pe care a parcurs-o El însuși, pentru a vă arăta calea cea dreaptă care duce către viața eternă și către statutul de Fiu al lui Dumnezeu! Amin.

Author:  Ganapati [ 4.10.2010, 19:09 ]
Post subject:  Capitolul 30 - Captura cea bogată

Capitolul 30
Captura cea bogată

Sfântul Luca V" 1-11: „Pe când se afla lângă lacul Ghenezaret și îl îmbulzea mulțimea ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu, Iisus a văzut două corăbii la marginea lacului; pescarii ieșiseră din ele și își spălau mrejele. Suindu-se în una din aceste corăbii, care era a lui Simon, l-a rugat să o depărteze puțin de țărm. Apoi a stat jos și învăța mulțimile din corabie. Când a încetat să vorbească, a zis lui Simon: “Depărteaz-o la apă adâncă și aruncați-vă mrejele pentru pescuire!” Simon a răspuns și i-a zis: Învățătorule, toată noaptea ne-am muncit și n-am prins nimic; dar, la cuvântul Tău, voi arunca mreaja”. Și făcând aceasta, au prins o așa de mare mulțime de pești, că începea să li se rupă mreaja. Au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie, să vină să-i ajute. Ei au venit și au umplut amândouă corăbiile, așa că au început să se afunde. Când a văzut Simon Petru lucrul acesta, s-a aruncat la genunchii lui Iisus, zicând: “Doamne pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos!” Fiindcă îl cuprinsese spaima, pe el și pe toți cei care erau cu el, din cauza pescuirii pe care o făcuseră. Tot așa și pe Iacov și pe Ioan, fiii lui Zebedei, care lucrau împreună cu Simon. Atunci, Iisus i-a spus lui Simon: “ Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni”. Și trăgând corăbiile la țărm, au lăsat toate și au mers după El”.
(1 aprilie 1872)

Acest capitol nu prezintă nici o parabolă sau alegorie, cu vreo semnificație spirituală ascunsă. Luca povestește în el cum Mi-am câștigat unul dintre cei mai credincioși discipoli" și anume Petru, care se numea atunci Simon, precum și pe partenerii lui de pescuit, Iacov și Ioan, fiii lui Zebedei. Luca afirmă că l-am cucerit pe pescarul Simon arătându-i că cel care are încredere în Mine nu este niciodată dezamăgit, în măsura în care Eu consider aspirațiile sale justificate și în interesul progresului său spiritual.

Faptul că Simon a acceptat să își arunce plasele, deși era convins că operațiunea va fi zadarnică, precum și captura cea bogată, au o dublă semnificație. Pe de o parte, evenimentul i-a dovedit pescarului că puterea Mea este mai presus de circumstanțele exterioare, iar pe de altă parte, i-a demonstrat că credința sa în Mine nu a rămas nerăsplătită. Recunoscând diferența dintre el și Mine, Petru a exclamat: „Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos!” Conștient însă de chemarea sa și de destinul său viitor, Eu i-am răspuns: „Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni”.

A existat un motiv cât se poate de serios pentru care Mi-am ales majoritatea discipolilor din rândul pescarilor. Munca lor cu elementul atât de flexibil al apei și pericolele pe care trebuiau să le înfrunte zilnic îi făceau cât se poate de potriviți pentru învățătura divină, providențială, astfel încât aveau în mod instinctiv o natură mai religioasă, mai devoțională, din cauza dietei lor echilibrate, bazată în principal pe pește, decât ceilalți oameni care mâncau carne.

Am avut grijă să aranjez în așa fel circumstanțele încât acești oameni să vină singuri la Mine, fără să-Mi cunoască intențiile și influența de care dispuneam. La fel a fost și în cazul de față. Dorința Mea a fost să trezesc inimile discipolilor Mei printr-un miracol - după standardele voastre -, încurajându-i astfel să facă acest pas important, adică să părăsească totul și să Mă urmeze, lucru care nu era atât de simplu cum pare la prima vedere. Eram nevoit să insist asupra acestei condiții, căci știam că era imposibil ca cineva să Mă urmeze pe Mine, aparținând însă în continuare lumii exterioare și familiei.

În epoca modernă, această condiție nu mai este necesară, căci lucrurile s-au schimbat mult pe pământ. De altfel, dacă le-aș cere așa ceva, numărul celor care ar fi dispuși să Mă urmeze ar fi uluitor de mic. Odată obișnuiți cu viața de familie și cu căminul în care au crescut de mici, marea majoritate a celor care arată un mare entuziasm pentru învățătura Mea ar refuza să părăsească totul și să Mă urmeze, așa cum au făcut cândva discipolii Mei.

Chiar și printre voi, care vă imaginați că sunteți plini de credință față de Mine și față de învățătura Mea, puțini ar fi cei care ar dovedi tăria de caracter pentru a face acest pas din iubire față de Mine, chiar dacă M-aș afla în mijlocul lor, așa cum s-a întâmplat în cazul discipolilor Mei de odinioară.

Din fericire, nu mai am nevoie la ora actuală de asemenea mijloace extreme, putând să-Mi ating scopurile și pe alte căi.

Tot ce aștept astăzi de la voi este să faceți dovada că dispuneți de calitățile pe care le avea Petru, respectiv o credință absolută în Mine și o recunoaștere deschisă a propriei voastre nevrednicii. Tocmai această recunoaștere deschisă a nevredniciei sale în fața Mea a dovedit smerenia lui Petru, care a făcut din el piatra (de aici, numele de Petru) pe care Mi-am clădit biserica, indestructibilă atât în cer cât și pe pământ. Credința lui în Mine, atât de fermă încă de la prima noastră întâlnire, a crescut apoi în permanență, devenind treptat ca o stâncă (de neclintit).

Scopul pentru care am ales acest text a fost acela de a vă atrage atenția, vouă și întregii umanități, asupra acestui om al cărui exemplu ar trebui să-l urmați în toate.

Discipolul Meu favorit a fost Ioan, care reprezintă și astăzi un far călăuzitor în cerul Meu spiritual, nu numai pentru voi, ci și pentru celelalte spirite ale Mele, căci a fost iubirea personificată. Pentru a putea deveni însă la fel ca el și pentru a putea fi numiți discipolii Mei favoriți, va trebui să mergeți mai întâi la școala lui Petru, care nu este alta decât lumea exterioară cu tentațiile ei.

La început, credința trebuie întărită în mijlocul capcanelor lumii exterioare, care vă atrage cu tot felul de circumstanțe și evenimente ce vi se par bune și plăcute pentru simplul motiv că au o fațadă frumoasă, deși le lipsește profunzimea și nu ascund altceva decât putreziciunea. Acesta este contextul ideal în mijlocul căruia vă puteți descoperi propria fragilitate și slăbiciunea puterii voastre morale. Oricare ar fi circumstanțele vieții, nu trebuie să uitați niciodată două lucruri: omnipotența Mea și neputința voastră. Numai în acest fel veți putea ajunge la pacea interioară pe care o simțea Ioan, care nu cunoștea altceva decât o iubire profundă pentru Mine și o devoțiune pură, la fel ca aceea a unui copil.

Asemenea emoții pline de gingășie, această abandonare completă în mâinile Mele (ale principiului spiritual), nu pot fi atinse cu ușurință de oameni, nici chiar de adepții Mei, îndeosebi în condițiile actuale, când lumea a decăzut atât de mult, iar influența ei asupra vieții spirituale a omului a devenit atât de puternică încât nimeni nu se mai poate rupe complet de ea.

De aceea, principala voastră datorie la ora actuală este să vă cultivați credința în Mine, la fel cum a făcut Petru, astfel încât să căpătați convingerea că Eu nu voi respinge niciodată pe nimeni, oricât de cumplite ar fi fost circumstanțele care l-au condus pe alte cărări decât cea care duce la Mine.

Petru și Ioan au simbolizat în rândul discipolilor Mei cele două principii divine: Fiul și Tatăl, respectiv înțelepciunea și Iubirea. Petru simboliza prudența care trebuie manifestată în lumea exterioară, în timp ce Ioan era simbolul perfect al bunătății constante a inimii, care trebuie să rămână de neclintit, indiferent de falsitatea lumii în care trăiți.

Meditați și integrați în ființa voastră cuvintele pe care le-am rostit cândva în fața discipolilor Mei. „Fiți la fel de înțelepți ca șerpii și la fel de inocenți ca porumbeii!” Prin analogie spirituală, vicleniei șarpelui îi corespunde înțelepciunea lumească, în timp ce inocența porumbelului (simbolul păcii pe pământul vostru) simbolizează virtutea de a nu gândi și de a nu face niciodată ceva rău.

V-am demonstrat din nou că tot ce a făcut și ce a spus Domnul vostru Iisus Hristos în timpul anilor Săi de apostolat, a avut o origine și o semnificație spirituală. Dacă veți căuta această semnificație privind evenimentele cu ochii spiritului, vălul gros al lipsei de înțelegere va fi ridicat treptat, iar cuvintele care păreau să nu aibă nici un sens își vor dezvălui miezul interior, echivalent cu adevărul cel pur și strălucitor. Așa cum natura devine ca o carte vie în fața celui născut a doua oară, adică a omului evoluat din punct de vedere spiritual, care o citește și obține astfel o cunoaștere necesară nu doar în viața sa materială, ci și în cea a sufletului, la fel, cartea pe care v-am lăsat-o Eu, Biblia, ascunde în paginile ei cele mai sublime comori și adevăruri eterne, pe care le-am rezervat însă numai celor care au absolvit școala lui Petru și au ajuns la iubirea lui Ioan.

De aceea, sfatul Meu este unul singur: strecurați-vă cu abilitate printre spinii acestei lumi și urmăriți-vă cu perseverență scopul - iubirea infinită, dincolo de toate tentațiile exterioare și de luptele interioare. Această iubire - față de creația care vă înconjoară și față de Mine - va răsplăti din abundență credința pe care ați avut-o în timpul vieții.

Vă reamintesc avertismentul pe care i l-am dat lui Petru înainte de capturarea Mea: „Cocoșul nu va cânta, anunțând noua zi, până când nu te vei lepăda de trei ori de Mine”, reamintindu-i astfel de slăbiciunea naturii sale umane, pe care și-a recunoscut-o singur la începutul relației noastre, atunci când a exclamat pe corabie: „Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos!” În Grădina de pe Muntele Măslinilor și-a dovedit curajul, luptându-se cu spada în mână, plin de credință, cu dușmanii Mei, dar la scurt timp după aceea s-a lepădat de trei ori de Mine. Aceasta este natura umană...

De aceea, nu vă grăbiți să credeți că sunteți deja aleși! Sunteți încă departe de acest statut infailibil! De multe ori, un vânticel spiritual cât de mic este suficient pentru a spulbera întregul edificiu al siguranței de sine, iar puterea morală se prăbușește ca un castel din cărți de joc cu care se joacă copiii. Asemenea experiențe vă ajută să înțelegeți însă, așa cum a înțeles Petru în prezența Mea, că nu puteți realiza nimic fără Mine, dar împreună cu Mine puteți realiza totul.

Capitolul de față a început cu descrierea unei capturi bogate și se încheie cu un gând la fel de măreț: dacă vă considerați predestinați să fiți pescari de oameni, la fel ca și Petru, dorind să-i atrageți pe aceștia în plasa credinței în Mine, va trebui să începeți mai întâi cu voi înșivă, fără să uitați vreodată că nu veți reuși să atrageți pe cineva către Mine prin cuvinte, ci numai prin faptele voastre nobile.

Pentru ca acest lucru să devină posibil, ar trebui să posedați însă înțelepciunea lui Petru, cultivând simultan și iubirea lui Ioan, fără a uita vreo clipă de slăbiciunea voastră și de atotputerea Mea. Numai în acest fel îmi veți putea îndeplini voința, deopotrivă în ceea ce vă privește pe voi și pe frații voștri, însoțiți de-a pururi de binecuvântarea Mea. Amin.

Author:  Ganapati [ 7.10.2010, 01:05 ]
Post subject:  Capitolul 31 - Adevărata dreptate

Capitolul 31
Adevărata dreptate

Sfântul Matei V" 20: „Căci vă spun că dacă dreptatea voastră nu va întrece pe cea a cărturarilor și a fariseilor, cu nici un chip nu veți intra în împărăția cerurilor”.
(2 aprilie 1872)

Acest capitol vă prezintă întreaga Mea învățătură, esența ei referitoare la om. El arată care este valoarea spirituală a suferinței, a sacrificiilor și a eforturilor făcute de el, precum și maniera în care trebuie să se folosească de conștiința sa pentru a-și măsura toate gândurile, cuvintele și acțiunile, dacă dorește să poată fi numit cândva copilul Meu.

Predica de pe Munte a fost cel mai important dintre toate mesajele pe care le-am transmis oamenilor în timpul pelerinajului Meu pe pământ, explicând detaliat motivul pentru care am coborât pe această planetă întunecată, acceptând să fiu supus unei umilințe extreme, pe care am transformat-o însă în marele Meu triumf.

În această predică le-am descris ascultătorilor Mei beatitudinile pregătite pentru cei care respectă poruncile iubirii Mele, chiar cu prețul unor mari suferințe. Le-am ilustrat de asemenea importanța propriei lor misiuni, spunându-le că nu doresc să predic în gol, iar toți cei care au urechi de auzit ar trebui să asculte și să răspândească mai departe învățătura Mea. Mă refer aici la acele versete în care se vorbește de sarea pământului, de orașul de pe deal și de făclia aprinsă care ar trebui lăsată să strălucească, nu ascunsă în tufișuri.

Le-am spus că ei sunt sarea pământului, concept care corespunde părții cele mai arzătoare a sufletului, absolut necesară pentru activarea metabolismului său interior, în vederea transmutării și eliminării substanțelor materiale inferioare.

Acolo unde nu există sarea, acest stimulent al vieții, nu putem vorbi de mișcare, de căldură sau de lumină. Dacă sarea și-a pierdut savoarea, după cum se exprimă Evanghelia, adică dacă s-a stricat, efectele ei sunt contrare celor scontate. De aceea, ea trebuie aruncată și călcată în picioare. Numai așa, amestecată cu nisipul și cu pământul, va mai putea fi folosită ea, pentru alte creații, aflate pe nivele inferioare, la fel cum răul comis de oameni contribuie el însuși, prin Providența Mea miraculoasă, la progresul altor ființe spirituale, aflate în alte forme și în condiții diferite de viață. (Vezi „Secretele Vieții", n.r.)

I-am sfătuit așadar pe discipolii și pe ascultătorii Mei să nu se limiteze doar la a-Mi asculta cuvintele, păstrându-le pentru ei înșiși, ci să le transmită mai departe, având grijă totodată să le transpună în practică. Am adăugat că învățătura Mea nu este nouă, dar prezintă în lumina corectă informațiile primite de Moise și de ceilalți profeți de la Mine. Le-am explicat semnificația cuvintelor și am demonstrat întregii umanități că toate prezicerile și instrucțiunile divine primite de oamenii pe care i-am trimis personal pe pământ au slujit aceluiași scop unic: acela de a-i ajuta pe oameni să își recunoască adevărata valoare (noblețe) spirituală, pregătindu-i pentru calea cea scurtă prin care pot accede în împărăția lui Dumnezeu, așa cum trebuie să facă orice ființă înzestrată de Mine cu o scânteie spirituală. Am adăugat de asemenea că toate cuvintele Mele sunt eterne, căci provin din Sursa Supremă.

Le-am mai spus că voi pedepsi orice abatere de la aceste legi lăsate de Mine, atât în această lume cât și în cea de dincolo, căci știam prea bine că în timpurile care vor urma, oamenii se vor folosi de poruncile iubirii pentru a-și acoperi propriile interese egoiste, practicând sub masca lor protectoare aceleași vechi pasiuni ale urii și răzbunării. Este exact ce au făcut fariseii și scribii cu poruncile lui Moise. De aceea, le-am spus discipolilor Mei și celorlalți ascultători adunați în jurul Meu: „Căci vă spun că dacă dreptatea voastră nu va întrece pe cea a cărturarilor și a fariseilor, cu nici un chip nu veți intra în împărăția cerurilor”.

Deși am ales acest unic verset pentru predica din această duminică, a trebuit să le explic și pe cele care îl preced în acest capitol din Evanghelia lui Matei, pentru a crea contextul necesar.

Iar acum, să trecem la explicarea acestui verset. Știind prea bine cât de ipocrită și de amăgitoare era dreptatea celor care dețineau în acele timpuri puterea și dreptul de a predica și de a interpreta oamenilor simpli semnificația învățăturii și dogmelor lor religioase, și cunoscând felul în care se achitau ei de această sarcină - nu în funcție de dorințele Mele, ci numai de interesele lor personale, am decis să le ofer discipolilor și ascultătorilor Mei o interpretare mai bună a legilor existente, încercând să le sensibilizez astfel conștiința. Am fost nevoit să fac acest lucru, căci preoții și scribii din acele timpuri interpretau legile astfel încât să poată fi cât mai ușor aplicate, pentru a putea comite ei înșiși cele mai abominabile fapte fără să ofenseze în vreun fel (în viziunea lor) legile divine primite de Moise, ba chiar dând impresia că aderă cu strictețe la ele.

De aceea, versetul 20 este urmat de adevăratele porunci ale iubirii, considerate în acele vremuri contrare credinței unanim acceptate, căci răzbunarea, ura, răspunderea cu aceeași monedă și persecuțiile erau considerate justificate, în lumina anumitor texte religioase greșit înțelese. De altfel, aproape nimeni nu a crezut că poruncile iubirii pot fi într-adevăr aplicate, căci este mult mai ușor să te răzbuni și să îți manifești ura decât să îți ierți dușmanul sau să îl copleșești cu buna ta credință pe cel care vine cu intenții necurate.

Acesta este motivul pentru care consider această predică drept cea mai importantă în cadrul învățăturii Mele, în special începând de la versetul 20 și mai departe, căci ea reprezintă simbolul suprem al iubirii, standardul către care ar trebui să tindeți în iubirea voastră față de aproape, față de care ar trebui să folosiți cu predilecție iertarea, ca unic principiu călăuzitor în călătoria vieții. Mesajul Meu de atunci s-a adresat practic întregii umanități, inclusiv generațiilor viitoare, și suna astfel: „Nu veți putea deveni cetățeni ai împărăției spirituale, ai cerului Meu, decât dacă veți aplica această iubire atotcuprinzătoare, cu care Eu însumi, Domnul și Creatorul vostru, îmi susțin întreaga creație”.

Versetele următoare prezintă diferite circumstanțe ale vieții în care oamenii pot și trebuie să își practice iubirea față de semenii lor. Le-am arătat astfel cât de departe trebuie să meargă această iubire pentru ca acțiunile comise în numele ei să capete valoare în fața Mea. Dorința Mea a fost să așez cu această ocazie piatra de temelie pentru capacitatea de sacrificiu a omului; din păcate, această piatră s-a dovedit de cele mai multe ori un obstacol imposibil de trecut.

Le-am spus atunci ascultătorilor Mei: așa cum Eu, în calitatea Mea de Dumnezeu, fac ca soarele să răsară și să îi încălzească în egală măsură pe cei buni și pe cei răi, așa cum ploaia binecuvântată udă în egală măsură ogoarele celor buni și ale celor răi, la fel, adepții care urmează exemplul Meu, urmărind să își înfrâneze pasiunile umane, ar trebui să-i ajute pe toți în egală măsură, cu aceeași iubire, fără să le pese dacă vor primi mulțumiri sau nu.

Am stabilit astfel, prin această predică, idealul omului superior din punct de vedere spiritual, și am demonstrat prin însăși viața Mea că acest ideal poate fi atins, dacă omul dorește cu adevărat acest lucru. Conținutul propriu-zis al predicii: preafericirile promise celor care suferă, care fac eforturi și care îndură, dar și măsura iubirii față de aproape, rămân la fel de valabile și astăzi, și așa vor rămâne atât timp cât voi continua să exist Eu, dar și cele două lumi: cea materială și cea spirituală. Căci numai prin respectarea acestor porunci se pot perfecționa ființele inteligente, dovedindu-și astfel originea divină. Cât despre cei care vor urma calea opusă, mult mai populară chiar și în epoca modernă (fiind chiar confundată de mulți cu calea cea bună), aceștia nu se vor înălța către culmile spirituale, ci se vor afunda din ce în ce mai mult în profunzimile materiei.

Această învățătură este încă și mai mult detaliată în capitolele următoare din Evanghelia lui Matei, astfel încât nimeni să nu poată pretinde vreodată că nu a aflat ce înseamnă iubirea de Dumnezeu și iubirea față de aproape. De pildă, în capitolul 6 puteți găsi unica rugăciune pe care le-am predat-o vreodată adepților Mei și care poate fi considerată și astăzi drept chintesența oricărei rugăciuni. Pentru aceasta, trebuie să înțelegeți însă sensul spiritual profund al fiecărui cuvânt care o alcătuiește. Nu este același lucru să te rogi cu propriile tale cuvinte și să rostești cuvintele pe care le-am așezat Eu în gura voastră. Rugăciunea „Tatăl nostru" ar trebui rostită zilnic, dacă doriți să beneficiați de ajutorul Meu în fiecare nouă zi pe care o începeți, fiind feriți în același timp de ispită. Amintiți-vă întotdeauna de Predica de pe Munte, care prezintă singura cale ce poate fi urmată de cei care doresc să cunoască preafericirile promise de Mine la începutul acestui capitol, după ce au trecut cu bine de încercările acestei vieți petrecute pe pământ.

Da, copiii Mei, acest avertisment se referă inclusiv la voi, la fel cum s-a adresat celor care Mi-au ascultat Predica de pe Munte, cărora le-am spus: „Căci vă spun că dacă dreptatea voastră nu va întrece pe cea a cărturarilor și a fariseilor, cu nici un chip nu veți intra în împărăția cerurilor”. La fel vă spun și vouă: dacă nu veți lua mult mai în serios învățătura Mea referitoare la dreptate, iubire, blândețe și iertare, care înseamnă cu totul altceva decât vi se predică vouă, nu veți putea intra în împărăția lui Dumnezeu, devenind copiii Mei. Căci nu pot fi considerați copiii Mei decât cei care îmi urmează exemplul și care își poartă în mod voluntar crucea, fiind dispuși - la fel ca și Mine - să renunțe la plăcerile lor pământești în favoarea celor spirituale și adoptând principiul Meu călăuzitor, potrivit căruia: „învățătura Mea nu este din această lume!”

Copiii Mei nu trebuie să fie copiii lumii! Ei trebuie să aspire către cel mai înalt standard moral pe care îl poate atinge omul. Trebuie să își controleze pasiunile, așa cum am făcut Eu, și să accepte cu credință tot ce le trimit Eu, pentru binele lor. Nu trebuie să se ascundă de lume, considerând-o primejdioasă, dar trebuie să îi evalueze valorile, plăcerile și tentațiile, în funcție de propriul lor adevăr, astfel încât să nu cadă în capcana acestora. Gândurile, cuvintele și faptele lor trebuie să exprime o conștiință clară, pentru ca cei din jur să creadă în ele și să vadă cu propriii lor ochi cum trebuie aplicată în fapt învățătura Mea. După cum spune Evanghelia, trebuie să strălucească la fel ca o făclie care emană lumina sa liniștită, mult deasupra dificultăților vieții. Altfel spus, trebuie să devină o lumină a iubirii, a credinței și a iertării.

Ei nu vor putea servi drept ghizi călăuzitori ai semenilor lor încă rătăciți decât dacă vor fi mai drepți, mai plini de iubire și de credință decât aceștia. Numai în acest fel vor putea fi adoptați ei de Mine, după încheierea actualului ciclu de viață, putând fi numiți, pe bună dreptate, copiii Mei, și intrând în marea Mea împărăție spirituală, în cerul Meu, în care îi vor aștepta toate preafericirile menționate la începutul Predicii de pe Munte, ștergând din amintirea lor suferințele îndurate.

Integrați cuvintele Mele în inimile voastre! Recitiți cât mai des predica ținută de Mine în fața discipolilor Mei și a celorlalți ascultători, acum aproape 2000 de ani, căci ea conține marile Mele promisiuni, dar și prețul care trebuie plătit pentru ele!

Viața unui om care nu dorește să respecte aceste condiții este precum o carte frumos legată, dar care nu conține altceva decât pagini goale.

De aceea, faceți toate eforturile pentru ca în lumea de dincolo cartea vieții voastre să conțină numai gânduri, cuvinte și fapte frumoase și nobile. V-am explicat în aceste versete că până și gândurile pot constitui ofense la adresa învățăturii iubirii Mele. Chiar dacă nu sunt întotdeauna transpuse în practică, de multe ori este suficientă o ocazie cât de mică pentru ca acest lucru să se realizeze.

Mai presus de toate, feriți-vă de gândurile păcătoase, căci ele vă degradează ființa mentală! În al doilea rând, evitați ocaziile care v-ar permite să le transpuneți în practică. Controlați-vă gândurile și veți avea o șansă mai mare de a vă controla acțiunile. Dacă veți ceda în fața gândurilor necurate, vă veți scufunda deja în lumea păcatului, care nu va aștepta decât o ocazie favorabilă pentru a se manifesta concret, privând astfel sufletele voastre de toate calitățile lor nobile: puritatea, pacea și liniștea.

De aceea, recitiți cât mai des aceste versete, căci ele vă învață care sunt slăbiciunile voastre, ce vă determină să păcătuiți împotriva ființei voastre și împotriva voinței Mele! Din cauza lor, nu puteți avea încă partea care vi se cuvine din împărăția Mea spirituală.

Nu vă revoltați dacă vă încerc din când în când, cu ajutorul circumstanțelor exterioare, pentru a vedea în ce măsură vă puteți controla aceste slăbiciuni, dar mai ales cât de puternică este credința voastră în Mine și puterea de a vă controla emoțiile, eliminând astfel din start orice gând rău.

Dacă veți practica în permanență aceste învățături, puterea voastră va continua să crească. Veți putea controla astfel tentațiile încă de la prima lor manifestare, iar la momentul potrivit, când misiunea voastră pe pământ se va fi încheiat, veți putea primi răsplata acordată discipolilor Mei. Ajunși în lumea de dincolo, voința voastră va fi mult întărită, fiind capabilă să își asume sarcini mult mai mari. Căci cel care și-a dovedit credința în lucruri mărunte va primi acolo controlul asupra celor mari.

Amintiți-vă întotdeauna de Tatăl vostru ceresc, care nu dorește să predice în fața unor urechi surde! Amintiți-vă că dorința Sa este să facă din voi ființe după chipul și asemănarea Lui, așa cum v-a creat cândva, capabile să răspândească lumina iubirii și grației Sale părintești peste universuri întregi, care conțin milioane de ființe. Este evident că asemenea misiuni nu pot fi încredințate decât celor care și-au dovedit tăria de caracter prin marile suferințe la care au fost supuși, căci numai asemenea spirite pure îi pot înălța pe alții prin noblețea lor spirituală.

V-am oferit aici o descriere detaliată a poruncilor iubirii Mele, în speranța că nu veți mai ceda în fața iubirii de sine, găsind tot felul de pretexte pentru a vă scuza gândurile necurate, deși acestea pot deveni oricând sămânța unor acțiuni imature și malefice. Amin.

Author:  Ganapati [ 7.10.2010, 01:15 ]
Post subject:  Capitolul 32 - Hrănirea celor 4.000 de oameni

Capitolul 32
Hrănirea celor 4.000 de oameni

Sfântul Marcu VIII" 1-9: „În zilele acelea, fiindcă se strânsese din nou mult popor și n-avea ce mânca, El a chemat pe ucenicii Săi și le-a zis: “Mi-e milă de poporul acesta, căci iată, de trei zile stă lângă Mine și n-are ce mânca. Dacă voi da drumul oamenilor acasă flămânzi, vor leșina pe drum, fiindcă unii din ei au venit de departe”. Ucenicii l-au răspuns: “Cum ar putea cineva să sature cu pâine pe oamenii aceștia, aici, într-un loc pustiu?” “Câte pâini aveți?” i-a întrebat El. “Șapte”, i-au răspuns ei. Și a poruncit mulțimii să șadă pe pământ, a luat cele șapte pâini și, după ce a mulțumit, le-a frânt și le-a dat ucenicilor Săi ca să le pună înaintea lor; și ei le-au dus înaintea mulțimii. Mai aveau și câțiva peștișori; și Iisus, după ce i-a binecuvântat, a zis să-i pună și pe aceștia înainte. Au mâncat și s-au săturat; și au ridicat șapte coșnițe cu rămășițe de firimituri. Cei care mâncaseră erau aproape patru mii; și le-a dat drumul”.
(7 aprilie 1872)

Acest capitol descrie hrănirea altei mulțimi de oameni adunați în jurul Meu, în număr de 4.000. La sfârșitul mesei au fost adunate șapte coșuri de firimituri, deși la început nu existau decât șapte pâini și câțiva pești.

Mai făcusem o dată un asemenea miracol, hrănind 5.000 de oameni cu cinci pâini din orz și doi pești, după care au fost adunate 12 coșuri de firimituri. Ați aflat deja semnificația celor cinci pâini și a celor doi pești. La fel ca în primul caz, și de data aceasta (când am hrănit 4.000 de oameni cu șapte pâini și câțiva pești, după care au fost adunate șapte coșuri cu firimituri), fiecare gest al Meu a avut o semnificație spirituală profundă, pe care o voi explica în continuare.

Cele 12 coșuri de firimituri adunate după primul miracol simbolizau cele 12 triburi ale lui Israel, dar și cele 12 porunci care urmau să le rămână oamenilor drept moștenire spirituală după plecarea Mea. Cele șapte coșuri rămase după cel de-al doilea miracol se refereau la cele șapte atribute ale Mele, care urmau să le rămână oamenilor ca principii călăuzitoare atunci când nu Mă vor mai avea printre ei într-o formă vizibilă. Aceste șapte atribute divine sunt: iubirea, răbdarea, blândețea, iertarea, perseverența, sacrificiul de sine și compasiunea.

De multe ori, atunci când le predicam evreilor, eram nevoit să îmi închei discursul cu cuvintele: „Cine are urechi de auzit, să audă!” Din păcate, multe din cuvintele Mele le intrau pe o ureche și le ieșeau pe cealaltă, căci nu le înțelegeau așa cum Mi-aș fi dorit Eu. În situația de față, miracolul hrănirii mulțimii după ascultarea Cuvântului Meu are o semnificație metaforică, arătând lipsa lor de discernământ. Așa cum au mâncat șapte pâini și câțiva pești pentru a-și potoli foamea trupului fizic, dar au lăsat în urma lor șapte coșuri cu firimituri, la fel, ei au ascultat cu superficialitate conținutul cuvintelor Mele, ignorând însă esența lor, adică cele șapte atribute fundamentale ale Mele, pe care doream să le imprim în conștiința lor prin diferite parabole, miracole și prin învățătura Mea propriu-zisă.

Deși parabolele, miracolele și învățăturile Mele nu aveau alt scop decât acela de a le deschide ochii, numeroșii farisei și scribi care luau parte la toate predicile Mele aveau întotdeauna grijă să minimizeze sau chiar să distrugă prima impresie lăsată de faptele Mele asupra conștiinței oamenilor. Faptul că nici Eu și nici discipolii Mei nu respectam ceremonialele exterioare ale templului nu făcea decât să le dea apă la moară. Erau de-a dreptul scandalizați de faptele Mele bune (cum ar fi vindecarea bolnavilor) comise în ziua de Sabat sau în alte sărbători religioase. Furia lor ajungea la apogeu dacă nu respectam posturile cerute de biserică sau dacă acceptam în jurul Meu oameni considerați necinstiți sau păcătoși conform dogmelor lor înguste. Pe scurt, erau înclinați să privească cu suspiciune tot ce făceam și tot ce spuneam Eu.

Această atitudine M-a făcut să le dau discipolilor Mei și celorlalți oameni care Mă ascultau diferite indicii prin care încercam să le sugerez că în fața Mea nu contează decât esența spirituală, nu și forma materială superficială. Aceasta este explicația numeroaselor Mele avertismente adresate lor, de genul: „Nimic din ceea ce intră în om nu îl poate murdări; dar ceea ce iese din el îl poate murdări!”, sau: „Acești oameni Mă slăvesc cu buzele lor, dar inimile lor sunt departe de Mine!”, ori a metaforei Mele referitoare la aluatul din care erau făcuți fariseii și oamenii ca Irod.

După ce i-am hrănit pe cei 4.000 de oameni cu șapte pâini și câțiva pești, după masă au fost adunate șapte coșuri cu firimituri. Deși păreau satisfăcuți din punct de vedere spiritual, era evident că oamenii au trecut cu ușurință cu vederea peste cele șapte atribute divine pe care le indicasem ca fiind supreme. Firimiturile din coș reprezintă o metaforă evidentă a modalității în care se folosesc oamenii de atributele Mele în viața pe care o duc. Din ele nu rămân decât niște rămășițe, căci coșurile lor sunt umplute cu tot felul de pasiuni lumești, care nu lasă loc și pentru pâinea spirituală.

Nu sunt mulți aceia care gândesc la fel ca femeia care, auzind cuvintele Mele, prin care le spuneam că pâinea Mea nu trebuie aruncată la câini, Mi-a răspuns spunând că până și câinii care se joacă sub masă au dreptul să mănânce firimiturile de la masa copiilor, ceea ce înseamnă că deși nu au voie să primească hrana venită direct din cer, sufletelor imature și slabe ar trebui să li se permită cel puțin să se bucure de firimiturile care pot fi benefice pentru actuala lor stare spirituală.

Acea femeie avea un suflet plin de credință, cum rareori Mi-a fost dat să găsesc în acele vremuri pe pământ, iar la ora actuală au dispărut aproape cu desăvârșire.

În acea epocă am fost nevoit să Mă lupt cu concepțiile eronate ale oamenilor, indiferent dacă aceștia credeau într-o religie sau erau atei. Le-am spus de multe ori discipolilor Mei că nu aștept atât de multe de la evrei, cât de la păgâni. În mod similar, la ora actuală nu Mă aștept la prea multe lucruri bune din partea celor care își spun creștini pentru simplul motiv că respectă niște ritualuri golite de orice conținut spiritual. La fel ca întotdeauna, cei care ar fi trebuit să fie solul cel bun pe care să crească învățătura Mea s-au dovedit cei mai mari opozanți ai principiului spiritual, care nu dorește decât să-i trezească din somnul doctrinei lor religioase, atât de convenabil concepută de ei pentru a le menaja slăbiciunile. Adevărul spiritual solicită sacrificii de sine și abnegație, lucru cu care ei nu pot fi de acord, căci le lipsește puterea morală necesară pentru a depăși ritualurile și ideile în care se complac.

Oamenii moderni seamănă foarte bine cu ascultătorii Mei de acum 2000 de ani. Ei Mă caută pretutindeni în bisericile lor, dar uită de Mine pe cărările vieții, unde ar trebui să demonstreze prin fapte ceea ce promit la biserică. La fel ca cei de odinioară, și ei sunt flămânzi, dar lasă în urma lor șapte coșuri cu firimituri, adică esența învățăturii Mele, limitându-se să consume doar ceea ce le gâdilă papilele gustative pe moment.

Predica din această zi, referitoare la hrănirea mulțimii alcătuite din 4.000 de oameni cu șapte pâini și câțiva pești, reprezintă un avertisment adresat ascultătorilor Cuvântului Meu să nu se mulțumească cu prima impresie superficială pe care o lasă acest Cuvânt în inimile lor, ci să descopere miezul spiritual pe care îl conține el, acționând apoi în consecință și încurajându-i și pe cei din jur să facă la fel.

Acum 2000 de ani, știam prea bine că ascultătorii Mei nu reprezintă un sol prea bun pentru învățătura Mea, dar Eu nu vorbeam numai pentru ei, ci pentru toate generațiile care vor urma. Opera Mea nu se referea numai la epoca în care am trăit, fiind eternă și indestructibilă, așa cum trebuie să fie opera unei Ființe Divine.

Am mers chiar până acolo încât, atunci când Mi-au cerut un semn miraculos, le-am răspuns fariseilor și scribilor că generația lor nu va primi un asemenea semn de la Mine, căci semnul suprem era însăși prezența Mea vizibilă printre ei, care făcea superfluă orice altă dovadă exterioară.

Ceea ce le-am spus atunci fariseilor și scribilor este la fel de valabil astăzi, aplicându-se tuturor ipocriților care se duc duminica la biserică, dar mai ales savanților care tulbură mințile oamenilor cu teoriile lor false despre supremația materiei. Aceștia nu vor primi semne miraculoase de la Mine, căci refuză să accepte semnul suprem, vocea lui Dumnezeu și a Părintelui lor care le vorbește în propria inimă. Fără să țină cont de nenumăratele legi ale naturii, acești savanți refuză să accepte existența unui Legiuitor. Ar fi mai degrabă dispuși să renunțe la propriul lor sine decât să accepte ideea existenței lui Dumnezeu.

La fel ca acum 2000 de ani, și în epoca modernă există o dispută continuă între ceremonie și spirit, între amăgire și adevăr, care agită foarte mult mințile oamenilor. Toate sectele și toți credincioșii sunt nevoiți să își adapteze vechile idei și obișnuințe la noile descoperiri, dar în zadar. Nu poți sluji la doi stăpâni. Trebuie să alegeți: ori materia, ori spiritul! Din păcate, mulți oameni se dovedesc incapabili sau nu doresc să ia o decizie clară, ceea ce explică de ce toată lumea se hrănește cu firimituri, deși Eu aș dori să-i hrănesc cu pâinea spirituală, pe care o lasă neatinsă.

La fel ca discipolii Mei din vechime, cei actuali continuă să strângă firimiturile de la masa mea celestă, în care am servit pâinea spirituală, încercându-și apoi norocul cu alți oameni flămânzi, până la golirea celor șapte coșuri ale atributelor Mele divine, integrate în marele coș al vieții umanității, dar și al fiecărui individ în parte.

Acest avertisment vi se adresează inclusiv vouă: faceți tot ce vă stă în puteri pentru a adopta cele șapte atribute divine! Nu fiți superficiali în privința hranei spirituale și nu considerați că - simpla citire sau ascultare a Cuvântului Divin este suficientă. Nu este! Căci va vei vremea când îl voi trimite la voi pe culegătorul firimiturilor, care va aduna tot ce a rămas în coșuri, păstrând hrana spirituală pentru alții mai vrednici, capabili să beneficieze mai mult de pe urma conținutului ei spiritual, în timp ce voi nu veți absolvi nici măcar clasa întâi a cunoașterii divine, deși sunteți deja convinși că știți totul.

De aceea, faceți tot ce vă stă în puteri pentru a deveni demni de aceste comunicări directe primite de la Mine, la fel cum au procedat cândva discipolii Mei! Semănați semințele Mele, dar aveți grijă să nu cadă pe pământ sterp. Nu uitați nici o clipă că această cunoaștere primită de la Mine nu vi se adresează numai vouă, ci și celorlalți. Cu toții vă veți confrunta cu situații în care va trebui să demonstrați că puteți transpune în practică ceea ce ați auzit de la Mine. Va trebui să arătați atunci cât ați înțeles din ceea ce v-am spus și în ce măsură ați transmis această cunoaștere fraților voștri, așa cum Eu v-am transmis-o vouă.

Nu lăsați în urma voastră firimituri ale pâinii Mele spirituale! Digerați-o în întregime! Integrați-o în ființa voastră, devenind exemple vii și demonstrând prin faptele voastre, nu numai prin cuvinte, că la baza credinței voastre stau cele șapte atribute divine: iubirea, răbdarea, blândețea, iertarea, perseverența, sacrificiul de sine și compasiunea. Adunați în aceste șapte coșuri faptele voastre bune, pentru a înmâna în final coșul vieții Celui care a revărsat continuu asupra voastră lumina Lui cerească și grația Sa divină! Amin.

Author:  Ganapati [ 7.10.2010, 01:29 ]
Post subject:  Capitolul 33 - Despre falșii profeți

Capitolul 33
Despre falșii profeți

Sfântul Matei VII" 15-23: „Păziți-vă de proroci mincinoși, care vin la voi îmbrăcați în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. Îi veți recunoaște după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? Tot așa, orice pom face roade bune, dar pomul rău face roade rele. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. Orice pom care nu face roade bune este tăiat și aruncat în foc. Așa că după roadele lor îi veți recunoaște. Nu oricine îmi zice: “Doamne, Doamne!, va intra în împărăția cerurilor, ci cel care face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulți îmi vor zice în ziua aceea: “Doamne! Doamne! N-am prorocit noi în numele Tău? N-am scos noi demoni în numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în numele Tău?” Atunci, le voi spune: “Niciodată nu v-am cunoscut; depărtați-vă de la Mine, voi toți care lucrați fărădelege”.
(10 aprilie 1872)

Acest capitol descrie regulile pe care trebuie să le respecte oamenii, întrucât au la bază învățătura Mea. Ele îi învață cum să aplice în viața de zi cu zi principiile religioase, lucru valabil îndeosebi pentru oamenii acelor timpuri, care interpretau într-o manieră foarte originală legile mozaice. De aceea, am fost nevoit să cobor Eu însumi pe pământ, pentru a salva arborele vieții de la putrezirea totală, ca să dea din nou roade corespunzând legilor lumii Mele spirituale.

I-am învățat așadar pe ascultătorii Mei că trebuie să fie indulgenți Cu greșelile celor din jur, să-i pregătească mai întâi pe semenii lor înainte de a le preda învățătura Mea, fără să-i forțeze să o accepte dacă nu au înțeles-o, dar mai presus de toate, să practice caritatea și iubirea, urmând exemplul Meu. Legea iubirii față de aproape este explicată în detaliu în acest capitol, care le atrage însă atenția cititorilor că cerințele Mele nu sunt întotdeauna foarte ușor de respectat, căci sacrificiilor cerute de legile iubirii li se opun tentațiile lumii și ale iubirii de sine, care înving de cele mai multe ori.

În esență, nu le-am predicat nimic nou. Le-am explicat discipolilor și ascultătorilor Mei lucruri pe care le știau deja, dezvăluindu-le însă sensul real al poruncilor divine, astfel încât să-l poată transmite mai târziu semenilor lor. Pentru a fi mai explicit, am fost nevoit să precizez câteva din semnele care le permit oamenilor să-și dea seama care discipoli se află într-adevăr în căutarea adevărului, iar acestora din urmă care sunt maeștrii autentici, făcând distincția între ei și falșii profeți (sau maeștri). Am explicat în detaliu aceste semne în parabolele Mele, arătând în câteva fraze că numai cuvintele nu sunt de ajuns pentru ca cineva să-i convingă pe cei din jur și că numai faptele unui maestru demonstrează în ce măsură crede acesta cu adevărat în ceea ce spune.

Această regulă prin care pot fi deosebiți maeștrii autentici de cei falși a fost dintotdeauna valabilă, și va rămâne astfel până la sfârșitul timpurilor. Cine se ia exclusiv după cuvinte poate fi amăgit cu ușurință de diferiți învățători falși, fiind condus apoi pe cărări greșite. Le-am spus toate aceste lucruri ascultătorilor Mei din acea epocă deoarece știam prea bine că la scurt timp după dispariția Mea vor apărea și alți învățători - în afara discipolilor Mei - care se vor folosi de învățătura Mea în propriul lor avantaj.

Le-am prezis de asemenea soarta care îi așteaptă pe acești falși maeștri, precum și pe toți cei care își vor clădi bunăstarea spirituală pe astfel de doctrine false. Ca să înțeleagă mai bine, M-am folosit de comparația cu cel care își construiește casa pe stâncă și cel care și-o construiește pe nisipul cel moale, pentru a-i deosebi astfel pe cei care îmi vor practica învățătura cu ardoare, privind cu încredere viitorul, indiferent de furtunile fizice și spirituale pe care le-ar înfrunta corabia vieții lor, spre deosebire de ceilalți. Regulile pe care le-am transmis atunci discipolilor și ascultătorilor Mei, pentru a fi urmate pe calea plină de încercări, se aplică în egală măsură astăzi și se va aplica de-a pururi. Căci cuvintele Mele sunt cuvinte ale eternității, deci vor dura ele însele o eternitate. Ele nu se vor putea demoda vreodată, căci sunt clădite pe stânca adevărului Meu, fiind însuși templul cerului Meu spiritual.

Avertismentul rostit de Mine acum 2000 de ani este la fel de valabil și pentru voi. El trebuie respectat deopotrivă de maeștri și de discipolii lor, care au acceptat cu încredere învățătura celor dintâi, așteptând din partea lor alinare și ajutor atunci când se confruntă cu dificultăți. Iar timpurile care vor urma vor fi dintre cele mai dure...

Deja, învățătura iubirii a fost interpretată greșit de-a lungul istoriei și mulți oameni au căzut victimă doctrinelor false. Securea este însă pregătită. Ea va tăia copacul care a ascuns sub umbra sa cărarea cea dreaptă, împiedicând lumina divină să ajungă până la cei rătăciți.

Înainte ca Eu să Mă pot întoarce pe pământ, orice umbră spirituală va trebui eliminată, căci Eu sunt lumina vieții și nu pot tolera umbra, învățătura Mea v-a fost dată tocmai pentru a ilumina toate colțurile creației materiale și spirituale. Viața voastră materială are deopotrivă aspecte luminoase și aspecte întunecate, la fel cum pe pământ ziua alternează cu noaptea. Acest lucru se dovedește însă absolut necesar, căci întreaga creație materială are nevoie de odihna din timpul nopții, când energia risipită peste zi trebuie să se refacă, iar organismul să se fortifice pentru activitățile de a doua zi. În lumea spirituală lucrurile se petrec cu totul altfel, căci acolo nu există decât zi, manifestată sub forma luminii eterne, a iubirii eterne, a căldurii eterne și a activității eterne. Noaptea nu reprezintă acolo decât o aparență, fiind manifestată întotdeauna de ignoranța spiritelor imature, și nu în mod natural.

Priviți-vă sufletul! Deși este captiv într-un corp material, el nu doarme niciodată, lucrând zi și noapte la pregătirea corpului său spiritual, pe care dorește să-l ia cu el în lumea de dincolo, într-o stare cât mai apropiată de perfecțiune.

Întreaga creație spirituală are aceeași aspirație, și orice obstacol care încearcă să i se opună trebuie să dispară, lucru devenit extrem de vizibil în epoca modernă. Toate instituțiile, chiar și cele planificate și organizate cu grijă de secole, nu sunt altceva decât case clădite pe nisip (chiar și cele care par să facă foarte mult bine pe pământ), neputând rezista în fața furtunilor provocate de lumina divină a adevărului.

Așa cum calcarul se dizolvă într-un fel de pastă atunci când este atins de substanța vieții (adică de oxigenul din atmosfera voastră terestră), schimbându-și forma compactă și devenind un fel de praf ce poate fi spulberat de orice vânticel, fără să lase nici o urmă a fermității sale de odinioară (decât dacă este amestecat cu nisip, caz în care devine un agent folosit la fundațiile caselor), la fel se va petrece și cu instituțiile voastre pământești. Cu cât o instituție a rezistat mai mult timp pe pământ, cu atât mai mare va fi ardoarea cu care se vor împotrivi suporterii ei presiunii evenimentelor exterioare. De aceea, vă strig tuturor: „Feriți-vă de falșii profeți care vin la voi îmbrăcați în haine de oaie, dar care în sinea lor sunt niște lupi de pradă!”

La fel ca întotdeauna, mulți vor fi cei care vor lua în derâdere învățătura pe care v-o transmit acum direct, încercând să o discrediteze. Dacă nu vor reuși, ei se vor grăbi să profite de ea în interesul lor egoist, încercând să își prelungească astfel existența. Acesta este unul din cazurile în care se va aplica principiul recomandat odinioară adepților Mei: „Vă veți da seama după faptele lor dacă sunt practicanți plini de ardoare ai învățăturii iubirii Mele, sau simpli predicatori ai Cuvântului!"

Este extrem de important să vegheați și să îi ajutați să înțeleagă pe acești falși profeți și interpreți ai Cuvântului Meu că eforturile lor sunt zadarnice și că trebuie să își corecteze atitudinea, dacă nu doresc să piară. Căci ei se vor folosi de toate mijloacele pentru a reveni la poziția lor de odinioară și la puterea pe care au avut-o cândva.

De aceea, vă avertizez din nou, la fel ca odinioară: fiți la fel de înțelepți ca șerpii și la fel de inocenți ca și porumbeii, astfel încât să puteți depista de la mare distanță viclenia dușmanilor voștri, ferindu-vă inimile (inclusiv ale adepților care au aceeași credință ca și voi) de săgețile lor otrăvite, fără să le răspundeți însă cu aceeași monedă, ci doar prin simplitate și inocență. Chiar dacă o asemenea săgeată vă va lovi din când în când, puteți fi siguri că ea nu vă va ucide, ci dimpotrivă, vă va conduce către viață.

Deși numai începutul acestui capitol se referă în principal la voi, cei care credeți în Cuvântul iubirii Mele, căci el vă sfătuiește să practicați îndeosebi iubirea și blândețea, puteți extrage beneficii și din textul care urmează, în care sunteți sfătuiți să le atrageți atenția celor care vă urmează asupra pericolelor ce îi amenință în confuzia lumii exterioare, în care falsitatea are pretenții de adevăr și măștile se consideră egale cu natura lucrurilor, astfel încât să nu sfârșească prin a vă acuza chiar pe voi de amăgire, induși în eroare de alți profeți falși.

De aceea, fiți la fel de prudenți ca șerpii și nu credeți orbește în toți cei care se apropie de voi, cerându-vă pâinea din ceruri, sau, după cum spune Evanghelia, adresându-Mi-se Mie: „Doamne! Doamne!" Nu toți doresc să vă urmeze cu adevărat; o parte dintre ei nu doresc decât să afle ce anume pot folosi din învățătura voastră în propriul lor interes egoist.

Citiți cât mai des această Evanghelie, căci ea conține adevăruri mult mai profunde decât ce vă pot explica Eu acum. Nu vă clădiți casa spirituală pe nisip, ci pe stânca solidă a credinței, în caz contrar, vă veți trezi că la cea mai mică furtună casa voastră se va prăbuși, iar voi vă veți pierde echilibrul și veți rămâne neajutorați.

Eu vă transmit mesajele Mele și vă comunic adevărurile spirituale în o mie de modalități diferite. Predica din această duminică vă oferă cheia învățăturii Mele, pe care le-am transmis-o cândva discipolilor și apropiaților Mei.

De ce credeți că vă ofer din nou această cheie? Pentru că știu foarte bine ce turnură vor lua evenimentele și că perseverența, credința și fermitatea vor deveni mai necesare ca oricând.

Mulți vor fi testați, pentru a vedea dacă și-au construit casa pe stânca solidă a învățăturii Mele, a credinței și iubirii, sau s-au mulțumit cu citirea și ascultarea cuvintelor Mele, fără să le transpună în practică - lucru ce corespunde clădirii casei spirituale pe nisip. La fel cum vântul spulberă nisipul și ploaia îl spală, timpul șterge din memoria omului cuvintele citite sau ascultate.

Singurele pietre solide care pot fi folosite la construirea edificiului Meu spiritual, dar și a locuințelor voastre viitoare, sunt faptele voastre, realizate în numele iubirii de Dumnezeu și față de aproapele vostru. Numai acestea vor dura, vă vor transmite o stare de calm și de pace și vor străluci ca niște faruri călăuzitoare pentru frații voștri, care vă vor recunoaște astfel ca profeți autentici, ale căror inimi nu seamănă cu niște lupi prădători, ci cu niște miei blânzi, care nu știu ce înseamnă ura, mânia, invidia, gelozia sau răzbunarea. Ele nu cunosc decât iubirea, și nu doresc altceva decât să o răspândească pretutindeni în jurul lor, pentru a-i culege apoi roadele.

Numai așa puteți deveni aleșii Mei, care alungă cu ajutorul Cuvântului Meu umbrele și îndoielile, răspândind în jur numai lumina spirituală, astfel încât la a doua Mea venire să nu mai existe pe pământ decât un singur păstor și o singură turmă, iar planeta voastră să se transforme din nou în paradisul pierdut - nu din cauza Mea, ci din cauza ființelor umane pe care le-am creat cândva din iubire.

Aduceți-vă întotdeauna aminte de aceste cuvinte și meditați cât mai des asupra lor! Numai în acest fel veți putea câștiga starea de pace interioară, alinându-i apoi și pe cei din jur. Amin.

Author:  Ganapati [ 7.10.2010, 01:45 ]
Post subject:  Capitolul 34 - Parabola administratorului necinstit

Capitolul 34
Parabola administratorului necinstit

Sfântul Luca XVI" 1-l3: „Și Iisus a mai spus ucenicilor Săi: “Era un om bogat care avea un administrator și acesta a fost învinuit înaintea lui că îi risipește bunurile. El l-a chemat și i-a zis: „Ce aud eu vorbindu-se despre tine? Dă socoteală de serviciul tău, pentru că nu mai poți fi administrator”. Și administratorul și-a zis: „Ce voi face, căci stăpânul îmi ia administrația? Să sap, nu pot; să cerșesc, mi-e rușine. Știu ce voi face ca, atunci când voi fi scos din administrație, să fiu primit în casele lor”. A chemat pe fiecare din datornicii stăpânului său și a zis celui dintâi: „Cât ești dator stăpânului meu?” „O sută de măsuri de untdelemn”, a răspuns el. Și i-a zis: „Ia-ți contractul și stai degrabă și scrie cincizeci”. Apoi a zis altuia: „Dar tu cât ești dator?” „O sută de măsuri de grâu”, a răspuns el. Și i-a zis: „Ia-ți contractul și scrie optzeci”. Stăpânul lui l-a lăudat pe administratorul nedrept, căci lucrase cu prudență. Căci fiii veacului acestuia, față de generația lor, sunt mai înțelepți decât fiii luminii. Și Eu vă zic: faceți-vă prieteni cu ajutorul bogățiilor nedrepte, pentru ca, atunci când veți termina cu toate, să fiți primiți în corturile veșnice. Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios și în cele mari; și cine este nedrept în cele mai mici lucruri, este nedrept și în cele mari. Deci, dacă n-ați fost credincioși în bogățiile nedrepte, cine vă va încredința adevăratele bogății? Și dacă n-ați fost credincioși în ce este al altuia, cine vă va da ce este al vostru? Nici o slugă nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt, sau va ține numai la unul și va disprețul pe celălalt. Nu puteți sluji simultan lui Dumnezeu și lui Mamona”.
(11 aprilie 1872)

Această parabolă se referă la un administrator necinstit, care, după avertismentul primit de la stăpânul său, și-a propus să găsească o portiță de scăpare, astfel încât să-și asigure traiul și să nu fie nevoit să-și câștige existența prin muncă grea.

Le-am spus fariseilor și scribilor această parabolă pentru că ei prețuiau mai presus de orice banii (pe Mamona), nesfiindu-se să folosească orice mijloace pentru a acumula cât mai mulți.

În plus, ei procedau cu legile religioase la fel ca administratorul necinstit, reducând la jumătate sumele datorate stăpânului său pentru a câștiga în acest fel favoarea datornicilor acestuia. Altfel spus, pe cât de stricți erau ei cu cei sărmani, pe atât de indulgenți se dovedeau cu cei bogați, lucru care continuă să se petreacă și la ora actuală, cu preoții voștri.

I-am sfătuit atunci pe discipolii Mei să își câștige prietenii cu ajutorul lui Mamona, astfel încât să nu sufere inutil în vremuri de restriște. Le-am spus apoi: „Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios și în cele mari; și cine este nedrept în cele mai mici lucruri, este nedrept și în cele mari. Deci, dacă n-ați fost credincioși în bogățiile nedrepte, cine vă va încredința adevăratele bogății? Și dacă n-ați fost credincioși în ce este al altuia, cine vă va da ce este al vostru? Nici o slugă nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt, sau va ține numai la unul și va disprețui pe celălalt”, ceea ce, din punct de vedere spiritual, înseamnă că: „Nu puteți sluji simultan lui Dumnezeu și lui Mamona". Cu mici diferențe de nuanță, toate aceste versete se referă la unul și același lucru. Doar versetul 9 pare să le contrazică pe cele de după el, căci îi sfătuia pe ascultătorii Mei să își facă prieteni cu ajutorul lui Mamona, astfel încât să nu sufere inutil în vremuri de restriște, după care am pus accentul pe faptul că nu poți sluji la doi stăpâni, trăgând concluzia în ultimul verset: „Nu poți sluji simultan lui Dumnezeu și lui Mamona”. Cum poate atunci cineva să-și facă prieteni cu ajutorul lui Mamona, slujindu-i totodată lui Dumnezeu?

La prima vedere, pare să fie vorba de o contradicție, căci Dumnezeu și Mamona (care simbolizează lumea materială cu bogățiile și plăcerile ei) sunt principii opuse, fiind evident că cel care se închină lui Mamona (adică lumii exterioare) nu-L poate iubi simultan pe Dumnezeu, urmând legile Sale.

Pentru a putea înțelege această aparentă contradicție, vă propun să analizăm mai îndeaproape aceste versete, pentru a vedea ce au ele în comun.

Am afirmat la începutul acestei parabole că administratorul necinstit a redus considerabil sumele datorate stăpânului său. Din punct de vedere spiritual, acest lucru simbolizează faptul că ofensele aduse Mie, în calitatea Mea de Ființă Supremă, sunt privite cu indulgență, ținând cont de natura oamenilor și de circumstanțele în care trăiesc ei. Dacă v-aș judeca exclusiv după faptele voastre, pedepsindu-vă pentru fiecare dintre ele, umanitatea s-ar afla într-o situație disperată. Singura concluzie ar fi un al doilea potop, care să distrugă din nou umanitatea în ansamblul ei. Aș fi nevoit să creez apoi o nouă rasă umană, făcându-i însă pe oameni la fel ca niște mașini, și nu ființe libere, în caz contrar, ei ar urma aceeași cale și ar comite aceleași greșeli.

Afirmația „Faceți-vă prieteni din rândul slujitorilor lui Mamona" poate fi tradusă astfel: ușurați povara celor păcătoși, care au conștiința încărcată. Spuneți-le că deși păcatul lor este mare în fața Mea, el nu este de neiertat. Adăugați că omul nu poate trăi pe pământ fără lumea exterioară, căci trebuie să trăiască în mijlocul semenilor săi. Tocmai de aceea, el ar trebui să le facă cât mai mult bine acestora, chiar dacă cei mai răi dintre ei se vor opune, învățați-i să nu Mă privească la fel ca pe un judecător suprem și sever, ci ca pe un Părinte plin de iubire, care știe că păcatul nu cade numai în responsabilitatea păcătosului, ci și în cea a lumii în care trăiește acesta.

Veți ușura astfel povara celor care au mustrări de conștiință și îi veți reconcilia cu lumea în care trăiesc, în caz contrar, din prea mult zel, unii dintre ei ar putea dori să o distrugă de tot. Dându-le acest sfat bun, veți acționa practic conform principiului: „Faceți-vă prieteni din rândul slujitorilor lui Mamona". Le veți câștiga astfel inimile celor care, din disperare, s-ar fi putut arunca definitiv în brațele lumii exterioare, respingându-L complet pe Dumnezeu, ideea de eternitate, și chiar credința în existența propriului lor suflet.

Următorul verset, cel de-al zecelea, afirmă că: „Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios și în cele mari”. Altfel spus: odată ce un credincios va realiza că se poate opune influențelor lumești, deși puterea lui este atât de limitată, fără să cedeze în fața ispitelor acesteia și privind lucrurile în adevărata lor lumină, el nu va mai putea fi amăgit de splendorile materiale. Chiar dacă circumstanțele l-ar plasa într-o poziție superioară pe pământ, el va rămâne credincios principiilor sale, la fel ca pe vremea când era lipsit de putere și sfera sa de acțiune era limitată.

Această concluzie este confirmată și de versetul următor, căci „bogățiile nedrepte" se referă la planul material, și „adevăratele bogății" se referă la destinul spiritual al omului, în mod evident, asumarea completă a uneia din cele două căi nu este posibilă decât prin neglijarea celeilalte (omul nu poate sluji la doi stăpâni), ceea ce nu înseamnă că el nu își poate face prieteni din rândul celor care merg pe calea opusă, având în continuare în vedere împlinirea obiectivelor pe calea sa. Numai în acest fel se pot apropia oamenii de Mine, urmărind să atingă perfecțiunea spirituală. Ei continuă să trăiască în lume, folosindu-se de bogățiile acesteia, dar fără să uite nici o clipă care este scopul lor (apropierea de Mine). Altfel spus, ei se folosesc cu inteligență de bogățiile care le-au fost încredințate, demonstrându-le semenilor lor (și implicit Mie) că au înțeles corect cele două porunci ale iubirii.

Următoarea parabolă, cea a omului bogat și a sărmanului Lazăr, și-a propus să le demonstreze ascultătorilor Mei încă și mai clar consecințele pe care trebuie să le suporte cei care îi slujesc lui Mamona, în loc să se folosească de acesta în vederea atingerii scopurilor lor spirituale. Am vrut să le demonstrez pe această cale că cel care acționează în acest fel își primește răsplata chiar aici, pe pământ, în timp ce răsplata celor care merg pe calea opusă va fi primită într-o altă viață, eternă. Altfel spus, răsplata lumii exterioare este de scurtă durată, în timp ce cea spirituală este veșnică. Este absolut imposibil ca un spirit cu mintea orientată către cele lumești să acceadă pe calea către beatitudine (care nu poate izvorî decât din interiorul său), la fel cum este imposibil ca un om care a atins perfecțiunea să se întoarcă vreodată la cele lumești.

Tulburat, bogatul i-a cerut lui Avraam să îi salveze cel puțin frații, dar acesta i-a răspuns că, și dacă s-ar întoarce în lume, cei morți nu i-ar putea converti pe cei care nu cred în principiile lor religioase. Cu alte cuvinte, cei care i s-au dăruit lui Mamona, adică lumii exterioare, nu ar observa mare lucru dacă în fața lor s-ar manifesta o influență supranaturală, lucru care s-a și întâmplat de secole, oamenii refuzând cu obstinație să accepte existența lumii supranaturale și încălcând principiile acesteia prin cuvintele și faptele lor.

Concluzia acestei parabole a administratorului necinstit este următoarea: dacă voi, cei care aspirați să cunoașteți secretele creației și învățăturii Mele, doriți să vă faceți prieteni din rândul celor care îi slujesc lui Mamona, câștigând astfel noi copii pentru Mine, nu trebuie în nici un caz să le îngreunați situația cerându-le tot felul de lucruri imposibile (deocamdată) pentru ei. În ceea ce vă privește pe voi înșivă, dacă ați păcătuit, lăsați-Mă pe Mine să decid cât veți avea de plătit pentru greșeala voastră și cât vă va fi iertat prin grația Mea.

„Ce este prea mult, nu este niciodată bun. Calea care duce către Mine este dificilă, dar nu trebuie să o faceți chiar mai dificilă decât este, nici în cazul vostru, nici în cel al semenilor voștri. Nu încercați să demonstrați că aveți puterea unui spirit atât timp cât vă aflați încă într-un trup uman, cu toate slăbiciunile de rigoare! Natura umană nu poate rezista în fața unei aspirații atât de înalte. Puteți foarte bine să vă păstrați iubirea pentru Mine și pentru semenii voștri, fără a ieși complet din lume. Îmi puteți sluji foarte bine Mie fără a întoarce spatele lumii exterioare.

Nu vedeți că Eu însumi Mă folosesc de evenimentele lumești pentru a orienta umanitatea către destinația ei spirituală? Eu nu pot disprețui sau urî ceea ce am creat Eu însumi. De aceea, Mă folosesc de toate faptele oamenilor, inclusiv de cele mai abominabile, pentru a-Mi orienta copiii către perfecțiunea spirituală.

Dacă Eu, Domnul și judecătorul suprem, acționez în această manieră, de ce nu ați face și voi același lucru? Folosiți-vă de circumstanțele exterioare, de situațiile și de evenimentele lumii în care trăiți, contribuind la opera Mea, în special prin acțiunile referitoare la semenii voștri. Nu veți mai fi nevoiți astfel să îi chemați pe cei morți în ajutorul vostru, așa cum a făcut bogatul din parabola Mea. Deveniți voi înșivă cele mai bune exemple ale faptului că sufletul uman își poate aminti de misiunea sa spirituală, chiar și în mijlocul agitației acestei lumi, slujindu-i unui singur stăpân, care este Domnul întregului univers. Folosiți-vă de circumstanțele exterioare, dar nu pierdeți nici o clipă din vedere obiectivul suprem, acela de a accelera destinul uman, orientându-l către destinația sa finală.

Parabola administratorului necinstit v-a demonstrat cât de utile pot fi chiar și circumstanțele exterioare cele mai neplăcute pentru împlinirea marelui plan pus la cale de Mine, și la care puteți contribui voi înșivă, dacă veți deveni copiii Mei! Amin.

Author:  Ganapati [ 7.10.2010, 01:57 ]
Post subject:  Capitolul 35 - Deplângerea cetății Ierusalimului de către Domnul

Capitolul 35
Deplângerea cetății Ierusalimului de către Domnul

Sfântul Luca XIX" 41-46: „Când s-a apropiat de cetate și a văzut-o, Iisus a plâns pentru ea, zicând: “Dacă ai fi cunoscut și tu, măcar în această zi, lucrurile care sunt pentru pacea ta! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi. Vor veni peste tine zile când vrăjmașii tăi te vor înconjura cu șanțuri, te vor împresura și te vor strâmtora din toate părțile; te vor face una cu pământul, pe tine și pe copiii tăi din mijlocul tău; și nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n-ai cunoscut timpul cercetării tale”. Și intrând în templu, a început să scoată afară pe cei care vindeau și cumpărau în el. Și le-a zis: “Este scris: „Casa Mea este o casă de rugăciune”, dar voi ați făcut din ea o peșteră de tâlhari”.
(12 aprilie 1872)

Am vorbit deja în revelația intitulat㠄Soarele spiritual" despre semnificația cuvintelor: „Și Iisus a plâns”.

Am arătat acolo că din punct de vedere spiritual, aceste cuvinte exprimă tristețea profundă a lui Dumnezeu, care a adus pe pământ - de dragul copiilor Săi - împărăția Cerurilor și le-a arătat Creatorul și Domnul universului într-o formă vizibilă, dar ei nu au recunoscut în El manifestarea iubirii, blândeții și grației supreme. L-au disprețuit și L-au umilit în fel și chip, sfârșind prin a-L crucifica. I-au călcat în picioare învățătura iubirii, reconcilierii și iertării. Această orbire supremă a oamenilor în mijlocul cărora s-a întrupat din iubire pentru ei L-a făcut pe Acesta să verse lacrimi amare de tristețe. El a plâns pentru decăderea capitalei poporului evreu, prevăzându-i distrugerea în viitorul apropiat, urmată de risipirea evreilor în toate colțurile lumii, iar într-un viitor mai îndepărtat, de pierderea completă a valorilor spirituale pe care le-a avut cândva acest popor, motiv pentru care a și fost ales pentru acest destin măreț, și înlocuirea lor cu valorile opuse, în care continuă să creadă și astăzi.

Bucuria extremă a discipolilor Mei, convinși că intrarea Mea în Ierusalim echivala cu apogeul misiunii Mele, nu le-a convenit deloc fariseilor și scribilor. Când Mi-au cerut să îmi admonestez discipolii, Eu le-am răspuns: „Lăsați-i să se bucure, căci dacă ar păstra tăcerea, în locul lor ar vorbi pietrele!”

Prin acest mesaj enigmatic doream să le spun de fapt fariseilor că după ce bucuria discipolilor Mei se va transforma în jale, pietrele zidurilor distruse ale cetății Ierusalimului și ale templului lor le vor vorbi, spunându-le că nu L-au recunoscut pe Cel care a intrat în ele aducând mesajul păcii. Ei nu L-au recunoscut pe maestrul divin, nici învățătura Sa coborâtă din ceruri, neaspirând decât către splendorile acestei lumi și nedorindu-și decât un Mesia lumesc, care să îi susțină și să le amplifice și mai mult traiul bun și desfătarea în mijlocul plăcerilor sordide ale lumii exterioare.

Nu au trecut nici 50 de ani de la moartea Mea și avertismentul dat atunci s-a împlinit. Poporul ales a încetat să mai existe ca națiune independentă. La fel cum am alungat cândva din templu pe schimbătorii de valută și pe vânzătorii de porumbei, evreii înșiși au fost izgoniți mai târziu din Ierusalim pentru că au continuat aceleași practici la nivelul întregului oraș, uitând complet de misiunea lor spirituală și nedorindu-și decât plăcerile, puterea și bogățiile acestei lumi. Profeția Mea, făcută cu lacrimi în ochi, s-a împlinit astfel, dar nu din cauza Mea, ci datorită comportamentului lor.

La fel ca atunci, doresc să îmi exprim astăzi durerea văzând decăderea generațiilor actuale și prevăzând-o pe cea a generațiilor viitoare. Privesc și astăzi cu tristețe soarta sufletelor umane, pe care nici chiar Eu, ca Dumnezeu, nu le pot salva, căci ar însemna să le încalc liberul arbitru și demnitatea de oameni.

Nava umanității se apropie cu repeziciune de stâncile și de recifurile care o vor scufunda, și nu Mi-e greu să prevăd durerea celor care își vor vedea spulberate speranțele și visele de fericire, dându-și seama - prea târziu, vai! - că nu au făcut ce ar fi trebuit să facă. Le transmit și lor același mesaj pe care l-am transmis cândva celor din Ierusalim: „O, dacă L-ați putea recunoaște pe Acela care vă aduce pacea; căci vor veni vremuri amare și veți înțelege atunci, într-un mod dureros, ceea ce ați fi putut înțelege în mod pașnic, prin grația și binecuvântarea pe care vi le-am adus Eu!”

Lamentarea Mea referitoare la soarta inevitabilă a Ierusalimului este la fel de valabilă și astăzi, căci generația actuală continuă să nu-și recunoască misiunea spirituală, scopul pentru care a fost creată și destinația către care ar trebui să se îndrepte. De aceea, este absolut necesară producerea unei reacții în lanț care să corecteze toate erorile oamenilor, readucându-i pe calea cea dreaptă, în acord cu legile Mele divine și permițându-le să atingă astfel perfecțiunea pe care le-am fixat-o ca țel suprem.

Cât de tare se întristează un părinte care a sacrificat totul pentru educația morală și spirituală a copiilor lui, atunci când vede că aceștia o iau pe cărări greșite, în loc să devină o alinare și o bucurie pentru bătrânețile lui. Copiii nerecunoscători îi răsplătesc iubirea provocându-i suferință, angoasă și durere! Dar ce poate face el? Copiii săi au crescut și nu îi mai poate controla; din punct de vedere mental și spiritual sunt oameni liberi, care pot face orice doresc. Câți părinți nu își văd astfel spulberate speranțele, una după alta, asistând la prăbușirea lor precum a unui castel din cărți de joc.

Dacă un părinte pământesc suferă atât de mult din cauza deziluziilor provocate de copiii săi, vă puteți imagina cât de intensă este suferința Mea, Creatorul întregului univers, văzând că ființele create de Mine, cărora le-am destinat o noblețe spirituală supremă, se îndreaptă grăbite către direcția opusă, a decăderii morale și spirituale, fără să țină cont de sentimentele Mele. Sunt nevoit să asist la călcarea în picioare a ființei spirituale a omului, la ignorarea și umilirea ei, la caricaturizarea ei de către fanaticii și bigoții religioși, în timp ce majoritatea oamenilor se închină în fața valorilor grosiere ale lumii materiale, pe care le consideră cele mai importante lucruri din lume. Toată lumea se închină în fața învelișului exterior, ignorând însă cu desăvârșire esența spirituală interioară.

Cuvintele adresate cândva de Mine fariseilor sunt valabile astăzi mai mult ca oricând: „Dacă discipolii și adepții Mei ar tăcea, în locul lor ar vorbi pietrele (în cazul de față, regatul naturii), strigându-le oamenilor de pretutindeni: ―Oameni, treziți-vă din beția voastră lumească! În zadar încercați să vă negați destinul și pe Creatorul vostru! Dacă nu sunteți dispuși să credeți în legile pe care vi le-a lăsat atunci când s-a întrupat într-o formă vizibilă printre voi, dacă refuzați să ascultați vocea care vă vorbește în inimă, atrăgându-vă atenția și mustrându-vă, contemplați cel puțin natura! ―

Mai devreme sau mai târziu, chiar și oamenii de știință, savanții și filozofii voștri raționali vor trebui să recunoască faptul că deasupra materiei domnește un spirit suprem, care unește într-un tot unitar atomii infinitezimali, dar și marile lumi cosmice, întreaga Sa creație demonstrează că acest spirit nu poate fi decât un Dumnezeu al iubirii, iertării și grației, care, așa cum s-a afirmat în parabola fiului rătăcitor, se bucură mai mult de întoarcerea unui singur suflet rătăcit decât de 99 de spirite drepte, care nu au nevoie de alinarea Sa.

„DUMNEZEU EXISTĂ!" Întreaga creație afirmă, într-un glas, acest lucru. Chiar și simpla analiză a circumstanțelor politice și sociale îi demonstrează observatorului atent că evenimentele iau adeseori un curs diferit de cel pe care și l-ar dori oamenii. La fel ca și speranțele oamenilor, cele ale națiunilor nu se împlinesc întotdeauna, arătând că mai presus de orice există o voință atotputernică, care îi răsplătește pe cei care iubesc cu iubire, pe cei care sunt mânioși cu mânie, și pe cei care știu să ierte cu iertare.

Am vărsat cândva lacrimi de tristețe divină văzând orbirea locuitorilor Ierusalimului și anticipând felul în care se vor purta cu Mine și cu învățătura Mea, motiv pentru care vor fi distruși și vor înceta să mai existe ca națiune independentă. La fel de mare este tristețea Mea la ora actuală, văzând orbirea generalizată a umanității.

Lumina Mea se răspândește pretutindeni. Chemarea Mea părintească răsună în permanență, strigându-vă: „întoarceți-vă la Mine, oameni rătăciți! Ascultați vocea Mea, vocea Tatălui vostru ceresc, care vă avertizează astăzi înainte de marea catastrofă, la fel cum a făcut-o cândva cu locuitorii Ierusalimului! Ascultați vocea care dorește să vă deschidă ochii, arătându-vă cât de tare vă clătinați, ca și cum ați fi beți, pe marginea prăpastiei eternității, riscând să fiți înghițiți în orice moment de aceasta, în acele spații infinite vă va fi mult mai greu să realizați ceea ce nu ați reușit în această viață a încercărilor, în care valorile spirituale pot fi cucerite mult mai ușor.

Acum 2000 de ani, distrugerea Ierusalimului s-a produs la scurt timp după moartea Mea. În mod similar, nu va mai trece mult tip până când sistemul vostru social, care acum vi se pare că va dura veșnic, se va prăbuși.

La acea vreme, distrugerea nu a afectat decât un singur oraș și o singură națiune. De data aceasta, ea va afecta foarte multe orașe și foarte multe națiuni (practic, întregul pământ).

Acum 2000 de ani, după distrugerea Ierusalimului, cultul mozaic a încetat să mai existe, iar învățătura Mea a început să producă roade în rândul păgânilor, căci poporul ales de Mine nu s-a arătat demn de misiunea pe care i-am destinat-o. În mod similar, așa-zișii reprezentanți legitimi ai învățăturii Mele vor fi siliți să înceteze să se mai joace cu cuvintele și cu învățătura Mea. Atunci, zidurile care separau altarul de restul templului (locul în care li se permitea oamenilor să intre) au fost distruse. La ora actuală se prăbușesc zidurile spirituale. Ceea ce cândva era proprietatea unei singure caste va deveni acum bun comun. Templul iudaic a fost ras de pe suprafața pământului, ruinele sale devastate rămânând multă vreme singura mărturie a locului în care a fost adorat Dumnezeu (într-un mod atât de fals și de ipocrit, vai!). La fel, zidurile distruse ale Ierusalimului au rămas unicul indiciu al fostei capitale a unui întreg popor.

Același proces se va repeta în epoca modernă, din punct de vedere spiritual. Cu greu vor mai putea fi deosebite locurile în care, cândva, era ascuns adevărul, îngropat sub lințoliul gros al minciunilor. Întunericul se va risipi, iar pe pământ va străluci lumina, și nu vorbesc acum de lumina palidă a unei făclii dintr-un templu terestru, ci de lumina orbitoare a soarelui spiritual. Pe ruinele greșelilor și amăgirii vor crește copacii veșnic verzi ai speranței, care se vor înălța continuu către împărăția cerurilor, ca un simbol al căii pentru cei rămași pe pământ.

De aceea, copiii Mei, nu uitați că lumina grației Mele strălucește în zadar acum asupra maselor largi de ființe rătăcite - lucru care îmi umple inima de tristețe - și că v-am ales pe voi pentru a prelua și a duce mai departe această făclie, pentru ca, la momentul potrivit, să deveniți pietrele de temelie ale noului templu, din Noul Ierusalim, după distrugerea edificiului minciunii și amăgirii.

Cândva, am pășit într-o formă vizibilă în mijlocul copiilor Mei, dar ei nu M-au recunoscut. Acum aveți șansa să Mă recunoașteți în sfârșit, prin cuvintele și prin lucrările Mele, ca un Părinte plin de iubire. Folosiți această șansă și faceți toate eforturile pentru a vă salva de decadența generală, astfel încât, atunci când vor cădea zidurile vechii lumi a obișnuințelor, să nu vă prăbușiți odată cu ele. Dovediți-vă rezistența și credința, dovedindu-Mi că, deși marea majoritate a umanității s-a rătăcit de pe calea cea dreaptă, umplându-Mi ochii de lacrimi, mai există pe pământ măcar câteva suflete care apreciază iubirea Tatălui, preluând ștafeta din mers și acționând pentru pregătirea unui altfel de viitor pentru umanitate.

Acționați în așa fel încât lacrimile de compasiune pentru semenii voștri să aducă în ceruri lacrimi de bucurie, care să se reverse apoi asupra voastră, alinându-vă pentru suferințele pe care le-ați îndurat. Aceasta va fi dovada supremă a victoriei voastre spirituale. Amin.

Author:  Ganapati [ 7.10.2010, 02:21 ]
Post subject:  Capitolul 36 - Parabola fariseului și a vameșului

Capitolul 36
Parabola fariseului și a vameșului

Sfântul Luca XVIII" 9-14: „A mai spus și pilda aceasta pentru, unii care se încredeau în ei înșiși că sunt drepți și îi disprețuiau pe ceilalți: “Doi oameni s-au suit la templu să se roage; unul era fariseu și altul vameș. Fariseul sta în picioare și se ruga în sine astfel: „Dumnezeule, îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni: apucători, nedrepți, adulteri sau chiar ca vameșul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână și dau zeciuială din tot ce câștig”. Vameșul sta deoparte și nu voia nici ochii să și-i ridice spre cer, ci se bătea în piept, zicând: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a coborât acasă îndreptățit, decât celălalt. Căci oricine se înalță va fi smerit, și oricine se smerește va fi înălțat”.

Am explicat până acum în detaliu diferite texte din Evangheliile Mele referitoare la parabolele pe care le-am rostit acum 2000 de ani, astfel încât învățătura Mea, și mai ales cele două porunci ale iubirii, să fie interpretate corect.

Scopul acestor explicații este acela de a vă feri de interpretările greșite sau abuzive, căci sunt numeroși cei care se agață exclusiv de litera textului, fiind convinși că anumite încălcări ale legii care nu sunt menționate expres în poruncile Mele pot fi practicate fără probleme.

Pe deplin conștient, în timpul apostolatului Meu pe pământ, de îngustimea intelectuală pe care o manifestau uneori discipolii Mei, dar mai ales ceilalți ascultători, am ales în mod deliberat anumite exemple simple din viața de zi cu zi, parabole și analogii preluate din lumea lor materială, încercând să le explic astfel diferite realități spirituale, invizibile, pentru ca ei să înțeleagă exact la ce se referă învățătura Mea, inclusiv poruncile religioase primite anterior.

Textul evanghelic de față prezintă o parabolă prin care Mi-am propus să le explic fariseilor cât de eronată era atitudinea lor. Ei se considerau întotdeauna mai presus decât cei din jur, fiind convinși că atât timp cât își respectau obiceiurile religioase, făceau tot ceea ce cerea Dumnezeu de la ei, făcându-i acestuia pe plac întru totul.

De aceea, le-am povestit această parabolă, în care unul din cei doi oameni care se rugau părea să respecte întru totul legile și obiceiurile religiei sale, dar îl privea cu dispreț pe cel de lângă el, considerându-l inferior, pentru simplul motiv că avea o ocupație considerată în acele zile nu foarte cinstită.

Această comparație a omului arogant, convins că el nu păcătuiește niciodată, cu cel smerit, perfect conștient de păcatele sale, datorate slăbiciunilor naturii umane, avea drept scop să umilească și să reducă orgoliul uriaș al fariseilor, dar și să le explice discipolilor Mei (și altor ascultători) de ce făceam anumite acțiuni care păreau să încalce legile lor religioase, încercând să-i fac astfel să înțeleagă diferența care există între aplicarea unei legi în litera ei și înțelegerea profundă a esenței sale spirituale.

Pentru a explica mai bine acest exemplu, le-am spus discipolilor Mei: „Căci oricine se înalță va fi smerit și oricine se smerește va fi înălțat!"

Versetele următoare ale acestui capitol demonstrează că nimeni nu poate fi considerat „bun" decât numai Dumnezeu; nu am făcut o excepție de la această regulă nici chiar cu Mine, care eram un Fiu al Omului. Am urmărit astfel să-i ajut să înțeleagă c㠄bunătatea" nu este deloc ușor de atins și de meritat, fiind necesar un efort foarte mare pentru a dobândi statutul de „om bun". De fapt, cuvântul „bun" este echivalent cu „fără de păcat".

Mai departe în același capitol, le-am cerut să-i aducă pe copilași la Mine și le-am spus că oricine dorește să ajungă în împărăția lui Dumnezeu trebuie să fie la fel ca și copilașii cei mici, adică să manifeste o mare simplitate, să trăiască în inocență și să aibă aceeași credință plină de candoare ca și aceștia. Căci numai cei care întrunesc aceste calități își pot forța intrarea în împărăție prin intermediul rugăciunii. De aceea, primul verset al acestui capitol începe cu afirmația că omul trebuie să se roage continuu și să persevereze în această privință, căci nimic nu trebuie făcut fără Mine și fără a avea în minte cele două porunci ale iubirii. Dacă este necesar, el trebuie să își sacrifice de dragul lor inclusiv obișnuințele favorite, chiar și pe cele la care simte că nu poate renunța. Am ilustrat această lege cu ajutorul omului bogat, căruia i-am cerut să renunțe la tot și să Mă urmeze (lucru de care el s-a dovedit incapabil).

Parabola potrivit căreia i-ar fi mai ușor unei cămile să intre prin gaura acului decât unui om bogat să intre în împărăția lui Dumnezeu se referă la faptul că este imposibil să intri în împărăția spirituală atât timp cât ești încă atașat de lucrurile materiale, înălțarea de pe nivelul material pe cel spiritual nu este posibilă decât dacă toate aspectele materiale sunt subordonate idealului spiritual.

Cu această ocazie, Petru a tras concluzia că el și colegii săi au ajuns discipolii Mei tocmai pentru că și-au părăsit viețile obișnuite. Acest lucru arată cât de mult supraestimează oamenii sacrificiile lor, așteptându-se să primească o răsplată pentru ele chiar aici, pe pământ, deși marea răsplată nu poate fi primită decât pe lumea cealaltă, atunci când ai conștiința datoriei perfect împlinite. La vremea respectivă, discipolii Mei nu aveau încă o înțelegere justă a lucrurilor spirituale, așteptând foarte multe de la persoana Mea vizibilă și dovedindu-se astfel destul de imaturi. De câte ori le vorbeam de suferințele prin care urma să trec, nu le venea să creadă, căci dacă le vorbisem de preafericirile pe care urmau să le primească aici și în lumea de dincolo datorită sacrificiilor lor, erau convinși că acest lucru este cu atât mai valabil în cazul Meu, care Mă aflam intr-o stare de puritate absolută, fiind complet lipsit de păcat.

Erau la fel de orbi ca și omul pe care l-am vindecat în drumul spre Ierihon; Mă ascultau, dar nu înțelegeau semnificația cuvintelor Mele. Așa cum i-am redat orbului vederea pentru că avea marea credință că mâna Mea poate să-l vindece, la fel am procedat și cu discipolii Mei atunci când am suflat mai târziu spiritul Meu asupra lor. Orbirea lor spirituală a fost astfel complet vindecată și ei au putut vedea în lumina cea mai strălucitoare tot ce i-am învățat în parabole și prin analogii timp de trei ani, cât a durat perioada Mea de apostolat. Abia atunci au înțeles ei cine eram cu adevărat Eu, ce însemna învățătura Mea și care era misiunea lor pe pământ.

În câteva cuvinte, această Evanghelie nu afirmă decât unul și același lucru, de la început și până la sfârșit: că în viața de zi cu zi, „a fi bun" sau „fără de păcat" este ceva extrem de dificil, presupunând un număr infinit de sacrificii. Mai presus de orice, această Evanghelie își propune să reducă orgoliul celor care se consideră mai buni ca alții, făcând o trimitere constantă la umilință, în cazul vameșului, smerenia s-a revelat a fi o virtute, în timp ce fariseului i-a fost cerută ca un sacrificiu suprem, în cazul copilașilor era evidentă sub forma inocenței inconștiente, pe care le-am promis-o discipolilor Mei ca o răsplată viitoare, în sfârșit, am demonstrat-o Eu însumi în toată viața Mea pe pământ, exemplul suprem fiind cel al suferinței Mele finale.

Puteți constata astfel diferite etape ale smereniei - această cale a renunțării la propria natură pentru a atinge perfecțiunea spirituală supremă, lucru demonstrat de Mine odată pentru totdeauna.

Meditați asupra acestei Evanghelii, care descrie cel mai profund concept al învățăturii Mele, explicat în detaliu, atât în cuvinte, cât și prin propriile Mele fapte. Nu vă considerați mai buni decât alții numai pentru că sunteți primii care auziți Cuvântul Meu și care aflați direct de la Mine cum trebuie aplicat el în viața de zi cu zi.

Chiar și printre voi sunt mulți aceia care seamănă cu omul bogat. Va veni și pentru voi ceasul în care va trebui să renunțați la tot ce vă este mai drag în această lume, la lucrurile și ființele de care v-ați atașat îngrozitor. Vor fi mulți aceia care vor prefera atunci să își păstreze avutul și se vor îndepărta cu tristețe de Mine, la fel ca omul bogat de care vorbește Evanghelia. Va veni o vreme în care piatra unghiulară va măsura natura voastră umană pentru a vedea câtă spiritualitate ați absorbit din pâinea cerească pe care v-am dăruit-o cu atâta generozitate. De aceea, primul verset din acest capitol: „Și El le-a spus o pildă, ca să le arate că trebuie să se roage neîncetat și să nu se lase” sunt la fel de valabile și în cazul vostru, căci aveți nevoie de foarte multă putere pentru a nu vă clătina sub primele încercări mai dificile, rămânând drepți în fața Mea. Numai cei care vor persevera vor fi recompensați în lumea de dincolo pentru pierderile lor pământești, nu și cei care s-au clătinat și s-au îndoit.

Rugați-vă încontinuu pentru eliminarea aroganței și a orgoliului din ființa voastră, și îmbrăcați veșmântul smereniei! Deveniți la fel ca și copilașii cei mici! Aveți încredere în promisiunile Mele, căci ceea ce vă spun acum nu este ceva nou. Aceleași lucruri le-am spus acum aproape 2000 de ani discipolilor Mei și celorlalți oameni care credeau în Mine. Sunt adevăruri eterne, aflate chiar sub nasul vostru, dar voi sunteți la fel de orbi ca și cerșetorul de pe drumul Ierihonului și nu vedeți lumina care emană din aceste cuvinte. Mă strigați adeseori, spunându-Mi: „Doamne, ajută-ne să vedem!" Cei care Mi se dăruiesc cu adevărat știu c㠄Eu îndeplinesc întotdeauna cererile celor care Mi se roagă fără încetare", căci credința lor îi ajută la fel de mult cum l-a ajutat pe orbul din Evanghelie să își recapete vederea.

Aceste predici de duminică vă dăruiesc o lumină atât de mare încât nu mai puteți avea îndoieli referitoare la semnificația cuvintelor pe care le-am rostit cândva, nici la felul în care trebuie aplicate ele sau la faptul că evenimentele sociale și politice ale lumii în care vă aflați vor conduce umanitatea către scopul ei suprem - deplina spiritualizare a sufletului uman.

Acum 2000 de ani le-am spus discipolilor Mei că voi suferi și voi muri, dar nu le-am spus că această suferință și această moarte vor reprezenta de-a pururi triumful suprem al naturii spirituale asupra celei umane. Nu le-am spus atunci acest lucru, căci nu M-ar fi înțeles. Acum afirm însă deschis că întreaga natură face presiuni pentru coacerea semințelor pe care le-am semănat în timpul celor trei ani de apostolat pe pământ. Dincolo de toate evenimentele sângeroase prin care a trecut de-a lungul secolelor, învățătura Mea va învia și își va dovedi în cele din urmă triumful asupra morții, atunci când suferințele îi vor învăța pe oameni să renunțe la păcatele și la obișnuințele lor greșite, de care sunt încă atașați.

Tot ce s-a întâmplat acum 2000 de ani – suferințele, conflictele prin care am trecut, și chiar moartea Mea pe cruce, care s-a dovedit în cele din urmă o victorie prin învierea și ridicarea Mea la cer - se va repeta cu umanitatea acestor vremuri. Ea va trebui să sufere tot ce am suferit Eu atunci, în întruparea Mea de om.

Pentru ca esența spirituală a omului să poată învia și să se poată înălța la cer este necesar ca tot ce este lumesc în interiorul lui să fie batjocorit și umilit, iar în cele din urmă crucificat.

Am deschis personal calea prin exemplul Meu, iar oamenii de astăzi trebuie să o urmeze. Fericiți vor fi cei care vor porni mai devreme pe cale, încercând din răsputeri să scape de balastul lumesc care îi împiedică să se înalțe către marile înălțimi spirituale! Ei se vor bucura de acest start timpuriu, în timp ce cei care sunt prea adânciți în materie și nu doresc să audă chemarea Mea la trezire se vor prăbuși la fel ca zidurile Ierihonului, care au căzut la primul sunet al trompetelor. Le va fi imposibil să scape atunci de anihilare, căci se identifică prea deplin cu materia, iar aceasta nu poate intra în împărăția lui Dumnezeu.

Aceste 53 de predici au un rost precis. Ele v-au fost dăruite vouă și tuturor celor care sunt însetați și doresc să primească apa vieții. Aveți cu toții datoria să înțelegeți cât de mare este bogăția de iubire, adevărul și căldura vieții pe care le conțin Evangheliile înregistrate acum 2000 de ani de discipolii Mei, căci, din păcate, marea majoritate a oamenilor continuă să le înțeleagă greșit.

Vă ofer acum aceste explicații, revelându-vă din nou semnificația Evangheliilor Mele, sigilate cu mai mult de șapte sigilii, pentru a vă deschide din nou calea care duce către Mine și către cerul Meu. Nu este suficient însă să le citiți. Mai presus de orice, trebuie să le puneți în practică, pentru a beneficia astfel de starea de calm, de pacea interioară și de alinarea pe care le merită toți cei care își doresc să devină copiii Mei. Amin.

Author:  Ganapati [ 7.10.2010, 02:40 ]
Post subject:  Capitolul 37 - Vindecarea surdomutului

Capitolul 37
Vindecarea surdomutului

Sfântul Marcu VII" 32-37: „Și i-au adus un surd care nu putea vorbi bine și L-au rugat să își pună mâinile pe ei. El l-a luat la o parte din mulțime, i-a pus degetele în urechi, și scuipând, i-a atins limba. Și privind spre cer, a suspinat și a zis: “Efata”“ adică: “Deschide-te!” Îndată i s-au deschis urechile, i s-a dezlegat limba și a vorbit deslușit. Și El i-a poruncit să nu spună nimănui; dar, cu cât le poruncea, cu atât îl vesteau mai mult. Ei erau uimiți peste măsură și ziceau: “Toate le face bine; chiar și pe surzi îi face să audă și pe muți să vorbească”.
(17 aprilie 1872)

Vindecarea instantanee a surdomutului descrisă în aceste versete a fost una din acele acțiuni cu care trebuia să-mi exemplific învățătura, astfel încât discipolii și ceilalți ascultători ai Mei să se convingă - inclusiv prin acțiunile Mele - de originea divină a cuvintelor Mele. Aceste acțiuni aveau de asemenea rolul de a dovedi că misiunea Mea pe pământ era superioară celei a unui profet sau clarvăzător. Oamenii erau obișnuiți cu anumite miracole false pe care le realizau anumiți magicieni și esenienii, atribuindu-le acestora diferite puteri supranaturale. De aceea, eram nevoit să fac îndeosebi miracole pe care acești magicieni nu le puteau realiza.

Dată fiind modalitatea în care le realizam, actele Mele de vindecare aveau o semnificație spirituală mai profundă decât cea aparentă, căci nu le făceam pentru ca cei vindecați să poată vorbi apoi despre Mine și despre puterile Mele miraculoase. Eu nu aveam nevoie de laudele nimănui. De fapt, așa cum indică diferite versete, le interziceam întotdeauna celor vindecați să vorbească de aceste acțiuni ale Mele. Puțini au fost însă cei care au ascultat de această poruncă a Mea, căci orice interdicție nu face decât să amplifice și mai mult dorința de a păcătui. Unul din discipolii Mei, Pavel, a înțeles perfect acest lucru, atunci când a oftat: „Dacă nu ar exista legea, nimeni nu ar simți nevoia să o încalce!” El a explicat prin aceste cuvinte slăbiciunea naturii umane și i-a avertizat pe oameni să nu fie niciodată prea siguri că au atins o putere sau alta, pentru a nu cădea apoi de la mare înălțime, lovindu-se cu atât mai tare.

Pentru a înțelege mai bine semnificația spirituală a vindecării surdomutului, vă propun să ne concentrăm puțin asupra celor două cuvinte din care este alcătuită această sintagmă" „surd" și „mut", pentru a descoperi astfel cheia spirituală a explicațiilor pe care doresc să vi le dau.

Am ales acest exemplu pentru predica din această duminică cu scopul de a vă apropia astfel și mai mult de Mine, cu ajutorul explicațiilor date. Trebuie să înțelegeți că fiecare cuvânt pe care l-am rostit și fiecare acțiune pe care am realizat-o în timpul vieții Mele pe pământ ascund o semnificație spirituală mult mai importantă decât cuvântul sau fapta respectivă, care nu a avut alt rol decât acela de a crea anumite circumstanțe pentru revelarea învățăturii Mele. Fiecare din cuvintele Mele avea însă o semnificație spirituală infinit mai profundă decât suspectau ascultătorii Mei din acea vreme, dar și exegeții de mai târziu ai Bibliei.

De aceea, vă propun să explicăm cât mai detaliat semnificația cuvintelor „surd" și „mut", pentru a descoperi apoi cu ajutorul corespondențelor spirituale de ce am rostit atunci cuvântul „Efata" și cine era persoana asupra căreia am realizat acest miracol. Nu a fost deloc întâmplător faptul că am ales atunci un surdomut pentru a-l vindeca în această manieră particulară, în timp ce cu alte ocazii am ales orbi, schilozi, leproși sau alți bolnavi pentru a-i vindeca prin cuvânt sau prin așezarea mâinilor pe trupul lor.

Să vedem așadar ce înseamnă cuvintele „surd" și „mut". Dacă vom înțelege acest lucru, restul explicației va veni de la sine.

A fi „surd" înseamnă a fi privat de unul din simțurile omului spiritual interior, care îi asigură acestuia un mare flux de informații spirituale venite din lumea exterioară, prin intermediul auzului. Acest simț îi demonstrează omului sănătos că până și în vibrațiile materiei (care produc sunetele) se ascunde un principiu mai profund și mai spiritual decât ceea ce credea el. Impresiile produse de sunete, de la zgomotele cele mai neplăcute și până la armonia superioară a muzicii, sau expresia încă și mai înaltă a ideilor spirituale exprimate prin intermediul cuvântului, generează o gamă aproape infinită de senzații, desfătări, explicații și manifestări ale Divinității Mele la nivelul creației materiale, care rămân necunoscute omului surd, la fel cum culorile îi rămân necunoscute celui orb (îndeosebi dacă s-a născut astfel).

„Muțenia" înseamnă opusul „surzeniei". În timp ce în cazul celui surd omul interior este privat - din cauza lipsei auzului - de miile de efecte generate prin vibrație sonoră de lumea exterioară, omul mut este privat de capacitatea de a comunica prin intermediul organului suprem cu care este înzestrat omul, respectiv vorbirea, impresiile receptate din lumea exterioară și reflectate de sinele său interior, în cel mai bun caz, în afara gesturilor și semnelor pe care le poate face, el poate scoate o serie de sunete nearticulate. Așa cum vă spuneam într-un alt mesaj, comunicarea între oameni este o necesitate fundamentală a acestora, dar și un instrument absolut necesar pe calea progresului spiritual. ( Vezi „Secretele Vieții", n.r.) De aceea, omul mut este privat de o serie de desfătări extrem de importante, de care nu devine conștient decât dacă încearcă să comunice prin intermediul limbajului informațiile primite din lumea exterioară.

Acum, că v-am explicat în detaliu semnificația celor două cuvinte și dezavantajul pierderii unuia sau altuia din cele două simțuri, vă puteți da seama cu ușurință în ce stare de handicap se află cei cărora le lipsește nu doar unul dintre ele, ci amândouă.

Pe de o parte, ei nu pot recepta armoniile venite din lumea exterioară, iar pe de altă parte nu pot reflecta în afară impresiile primite de omul lor interior și interpretările acestuia. Acest handicap reprezintă un impediment uriaș pentru progresul lor spiritual, căci imposibilitatea de a recepta impresii exterioare și de a comunica cu lumea îi privează de un număr cvasi-infinit de senzații și desfătări, pe care ceilalți le primesc din abundență, fără măcar să conștientizeze acest lucru.

Cei care M-au rugat atunci să îl vindec pe surdomut aveau toate motivele să facă acest lucru. Ei au pornit de la premisa că, odată vindecat, acesta avea să audă cuvintele Mele, primind astfel o hrană spirituală a cărei existență nu ar fi putut-o bănui niciodată în alte condiții, înțelegând astfel misiunea Mea pe pământ, dar și propria sa misiune. Vai, câți oameni nu continuă și astăzi să își blocheze singuri auzul spiritual în fața învățăturii Mele, dar și a mesajelor primite de la mama-natură, considerând creația Mea ca fiind un simplu conglomerat de substanțe și materii, guvernate de legi apărute haotic. Sunt nevoit să le strig din nou acestora: „Efata!", adică: „Deschideți-vă urechile și ascultați cântecul de bucurie al naturii, care nu vorbește decât de un singur lucru - de iubire, de la ultimul atom și până la cel mai mare soare central! Deschideți-vă urechile și ascultați cunoașterea spirituală profundă pe care o conține învățătura Mea, al cărei scop este să facă din voi ființe superioare, nu simple animale ierbivore sau carnivore înzestrate cu un grad de inteligență ceva mai mare decât al celorlalte!"

Vocea Mea vă strigă în permanență, zi de zi, oră de oră, minut de minut. Fiecare emoție, fiecare gând, care nu pot fi în nici un caz produsul materiei oarbe, vă arată cu claritate că în interiorul fiecăruia dintre voi se ascunde un om superior, spiritual, menit să-l spiritualizeze pe cel exterior, pentru ca acesta să devină un înveliș demn de esența sa, dând astfel credit Creatorului vostru.

Din păcate, mii de oameni s-au auto-condamnat singuri la surzenie și muțenie spirituală. Ei nu înțeleg nimic din nenumăratele comori pe care le ascunde natura Mea, nici senzațiile beatifice pe care acestea le pot trezi în ei. Deși primesc aceste impresii, rămân surzi și reci în fața lor, ca și cum nu le-ar primi deloc. Sublimele armonii spirituale trec neobservate pe lângă urechile lor, lăsându-le sinele interior complet gol, sau umplut numai cu impresiile inferioare ale materiei grosiere ori ale senzualității, și reducându-i astfel la nivelul unor animale.

Esența lor este goală. Incapabili să dăruiască ceva de valoare (din punct de vedere spiritual), ei nu sunt capabili nici să primească de la alții. Pentru ei nu există decât materia și orice idee spirituală nu înseamnă altceva decât rezultatul unei minți tulburate.

Prin mesajele pe care vi le transmit de câțiva ani buni vă strig tuturor: „Efata!”, copiii Mei rătăciți, îmi așez mâinile pe urechile voastre, încercând să vă salvez atât timp cât acest lucru este încă posibil, înainte de sunetul apocaliptic al trâmbițelor, pe care îl veți auzi cu siguranță, în locul armoniilor sublime pe care ați refuzat atâta vreme să le ascultați.

Eu nu i-am creat pe oameni pentru a fi surzi sau orbi în fața lucrărilor Mele și nu Mi-am înzestrat creația cu o abundență atât de mare de minuni numai pentru a rămâne o carte închisă în fața ființelor Mele spirituale.

Nimic din ceea ce există în creația Mea nu trebuie să rămână surd și mut! Orice ființă vie trebuie să asculte vocea Creatorului ei, a Părintelui ei, căci Acesta nu dorește altceva decât să umple sufletele copiilor Săi cu impresiile creației Sale, astfel încât întreaga fericire a existenței să le fie transmisă prin intermediul celor văzute, auzite sau simțite.

Natura Mea nu trebuie să rămână inertă (cu simțurile netrezite), căci inerția este sinonimă cu „moartea spirituală". Orice ființă vie trebuie să mărturisească acest lucru, strigând de bucurie, să savureze viața și să își recunoască în ea Creatorul, Părintele mult iubit. Creația materială are menirea să devină fundamentul celei spirituale, iar cea spirituală să o spiritualizeze pe cea materială.

Nimic din ceea ce există nu trebuie să fie surd sau mut. Cu atât mai mult are această datorie omul, produsul final al creației materiale pe acest pământ, care poartă în el imaginea Mea!

Atunci când i-am restaurat auzul surdomutului, pentru a putea auzi cum tot ce există în natură Mă laudă pe Mine, i-am redat inclusiv darul vorbirii, pentru a-i permite să se alăture el însuși marelui cor al naturii, bucurându-se și recunoscând în Mine pe Domnul său atotputernic, dar și pe Părintele său preaplin de iubire.

Îngăduiți-Mi și voi să vă vindec, la fel cum l-am vindecat pe surdomutul de altădată, astfel încât să nu mai fiți surzi în fața cuvintelor Mele, ba dimpotrivă, să le proclamați cu tărie în fața altora, cu vocea fermă, plină de convingere, demonstrându-le astfel că miracolele săvârșite de Mine acum aproape 2000 de ani nu au avut alt scop decât acela de a exemplifica destinația finală pe care am rezervat-o întregii umanități, aceea de a domni peste acest pământ!

Eu nu Mi-am creat ființele surde și mute, ci Mi-am propus să le educ în vederea intrării în împărăția Mea, pentru a-și deschide urechile spirituale, ascultând mesajul Meu și al creației Mele, și pentru a proclama în cuvinte elocvente: „Osana Celui de sus! Slavă Celui care ne-a dăruit harul sublim al auzului pentru a-L putea asculta, precum și pe cel al vorbitului, pentru a putea comunica și altora cele auzite de la El, astfel încât învățătura Sa să devină bunul comun al tuturor celor care doresc să devină copiii Lui!"

Dorința Mea este să Mă slăviți zilnic, demonstrându-se tuturor, prin cuvintele și faptele voastre, că nu ați rămas surzi și muți în fața mesajului Meu!

Ascultați acest îndemn, de dragul salvării voastre, dar și în beneficiul semenilor voștri! Amin.

Author:  Ganapati [ 7.10.2010, 02:57 ]
Post subject:  Capitolul 38 - Parabola bunului samaritean

Capitolul 38
Parabola bunului samaritean

Sfântul Luca X" 25-37: „Și iată, un învățător al legii s-a sculat să îl ispitească pe Iisus și i-a zis: Învățătorule, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?”Iisus i-a zis: “Ce este scris în lege? Cum citești?” Și răspunzând, el a zis: “Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu toată cugetarea ta; și pe aproapele tău ca pe tine însuți,. “Bine ai răspuns, i-a zis Iisus. Fă așa și vei trăi”. Dar el, care voia sa se îndreptățească, i-a zis lui Iisus: “Și cine este aproapele meu?” Și dând răspuns, Iisus a zis: “Un om se cobora din Ierusalim la Ierihon. A căzut între niște tâlhari care l-au dezbrăcat, l-au rănit, au plecat și l-au lăsat aproape mort. Din întâmplare, se cobora pe același drum un preot, și când a văzut pe omul acesta, a trecut înainte de-cealaltă parte. Un levit trecea și el prin locul acela, și când l-a văzut, a trecut înainte pe alături. Dar un samaritean, care era în călătorie a venit la el, și când l-a văzut, i s-a făcut milă de el. S-a apropiat și i-a legat rănile, turnând pese ele untdelemn și vin; apoi l-a pus pe animalul lui, l-a dus la o casă de poposire și a îngrijit de el. A doua zi când a pornit la drum, a scos doi dinari, i-a dat gazdei și i-a zis: „Ai grijă de el, și orice vei mai cheltui, iți voi da înapoi la întoarcere”. Care dintre aceștia trei ți se pare că a fost aproapele celui ce căzuse între tâlhari?” “Cel care și-a făcut milă cu el”, a zis învățătorul. “Du-te și fă și tu la fel”, i-a zis Iisus”.
(18 aprilie 1872)

Aceste versete prezintă parabola bunului samaritean. Prin acest exemplu cât se poate de clar am dorit să răspund întrebării fariseului: „Și cine este aproapele meu?". I-am arătat astfel cine este adevăratul aproape și cum trebuie interpretată din punct de vedere spiritual cea de-a doua poruncă a iubirii: „Iubește-ți aproapele la fel de mult ca pe tine însuți!”

De când există, oamenii au făcut o distincție între iubirea față de aproape, iubirea de frate și cea față de semenii lor, deși acestea reprezintă unul și același lucru.

Din cauza diferențelor de castă și de poziție socială, dar și a opiniei publice general acceptate în acea vreme, oamenii cărora le-am spus parabola bunului samaritean nu au înțeles prea bine ce am vrut să spun prin porunca: „Iubește-ți aproapele la fel de mult ca pe tine însuți!” Acest lucru se regăsește în mod evident în întrebarea fariseului referitoare la cine este acest aproape. De aceea, am fost nevoit să le indic printr-un exemplu cine este aproapele fiecăruia. La ora actuală nu mai poate exista nici o îndoială cu privire la conceptul de
Predicile Domnului Iisus Hristos
120
„aproape" și a necesității practicării iubirii față de acesta, căci simpla bunăvoință sau bunele intenții nu ajută pe nimeni, nici pe aproapele vostru, nici pe voi, și nici pe Mine.

Deși s-au spus foarte multe lucruri referitoare la această a doua poruncă a iubirii, foarte puțini sunt aceia care înțeleg - inclusiv la ora actuală - iubirea față de aproape, sau măcar cine este acest „aproape".

Ei se grăbesc să tragă concluzia că: „întreaga umanitate este aproapele meu, iar măsura iubirii mele trebuie să fiu eu însumi".

Corect, adaug Eu, dar completez cu următoarea întrebare: de ce este umanitatea în ansamblul ei aproapele vostru și care este măsura exactă a iubirii de sine (care trebuie aplicată apoi și iubirii față de aproape)?

Răspunsul la aceste întrebări oferă cheia împărăției Mele, motiv pentru care am și făcut din această poruncă a iubirii față de aproape a doua Mea poruncă fundamentală - lucru valabil nu doar pentru pământul vostru, ci și pentru restul creației, inclusiv pentru marea lume spirituală.

Mai presus de orice, ea este o poruncă a iubirii, căci fără iubire nu există căldură, fără căldură nu există viață, iar fără viață nu există creație. Iubirea este principala forță care se manifestă în orice activitate, generând astfel căldură. Căldura - această expresie a mișcării sau vibrației - se manifestă apoi ca viață, iar viața „se naște" - „există" și „moare" - devenind astfel semnul vizibil al marii vieți, adică al creației în ansamblul său.

Iubirea înalță toate ființele care o simt și care o orientează către cei din jur. Fără iubire nu ar exista nici o măsură spirituală a acțiunilor. Fără iubire, Eu nu aș putea exista, și nici unul din lucrurile manifestate nu ar putea căpăta o consistență permanentă.

Așa cum iubirea din Mine a creat spiritele, ființele vii și chiar materia, îmbrățișându-le cu aceeași ardoare, sprijinindu-le și ghidându-le pe toate către destinația lor spirituală, care este însăși chintesența iubirii supreme, la fel, omul ar trebui să îmbrățișeze lumea în care trăiește cu aceeași iubire. Ceea ce Eu am creat din iubire nu va putea reprezenta o dovadă constantă a faptului că Eu sunt un Părinte preaplin de iubire decât atunci când ființele create de Mine, apropiații Mei, își vor împlini datoria și misiunea lor așa cum doresc Eu, respectiv din libera lor voință, și nu din obligație. Liberul arbitru înnobilează orice creatură care este înzestrată cu el, spre deosebire de ființele ghidate numai de instinct și silite să acționeze într-un anume fel.

Iubirea care îmbrățișează totul reprezintă standardul iubirii care ar trebui să domnească în inimile tuturor oamenilor, guvernându-le toate gândurile, cuvintele și faptele, ca un simbol etern al originii lor superioare. La fel ca și în cazul Meu, iubirea lor nu ar trebui să aibă alt scop decât acela de a acționa în beneficiul semenilor lor și al tuturor ființelor create. Evident, asta nu înseamnă să le îndeplinești semenilor tăi toate dorințele, ci doar pe acelea care le sunt cu adevărat benefice. Cele care le-ar face mai mult rău decât bine trebuie întotdeauna refuzate.

Luați-Mă ca exemplu pe Mine! Eu vă iubesc pe toți cu o iubire pe care nu o veți putea niciodată înțelege și pe care nu Mi-o veți putea returna vreodată, dar nici chiar Eu nu vă răspund întotdeauna la numeroasele voastre rugăciuni. De cele mai multe ori sunt nevoit să spun „Nu". De ce? Pentru că, de tot atâtea ori, voi vă doriți lucruri care nu vă sunt de folos. Chiar dacă refuzul Meu se traduce uneori prin conflicte și suferințe, prin dureri și pierderea celor dragi, el reprezintă totuși iubirea Tatălui vostru ceresc, care a creat totul pentru voi, a suferit de dragul vostru și vă răsplătește întotdeauna lipsa de recunoștință, ironiile și batjocura cu binecuvântările Sale.

Așa trebuie înțeleasă iubirea pentru ca faptele izvorâte din ea să conducă la bine, și nu la rău. Așa trebuie înțeleasă îndeosebi iubirea față de aproape. Așa cum un tată de pe pământ nu le îndeplinește toate dorințele copiilor lui imaturi, fiind conștient de lipsa lor de judecată și de scopul superior al educației lor, la fel ar trebui să procedați și voi cu aproapele vostru, având în permanență grijă să nu încurajați viciile sale sau lenea, ci să îi faceți un bine real.

Aceasta este iubirea cu ajutorul căreia îmi guvernez creația născută din înțelepciunea Mea. La fel ar trebui să faceți și voi, controlând și restrângând cu ajutorul intelectului vostru ardoarea dorinței de a ajuta pe altcineva, astfel încât intențiile voastre nobile să nu aibă efecte contrarii.

Al doilea aspect asupra căruia ne vom opri se referă la iubirea aproapelui „la fel de mult ca pe tine însuți”.

Și acest aspect poate fi interpretat în fel și chip, căci natura umană include diferite etape ale evoluției spirituale, de la sacrificiul de sine și până la egoismul extrem. Se pune așadar întrebarea: „Când este iubirea mea de sine justificată (când este ea utilă, mie și celor din jur)?"

Numai după ce vom răspunde la această întrebare va deveni în sfârșit evident ce este iubirea și cum trebuie practicată ea. Strict vorbind, cuvintele „iubire" și „tine" au semnificații complet diferite.

De aceea, este absolut necesar să înțelegeți ce înseamnă iubirea de sine, ca să realizați ce anume trebuie să iubiți în voi înșivă, și în ce fel. Numai atunci veți putea transfera acest tip de iubire către cei din jur, știind ce aveți de făcut.

Instinctul de Conservare, al prelungirii propriei vieți și al transformării ei într-o viață cât mai plăcută cu putință, a fost implantat în sufletul tuturor oamenilor. Acest lucru a fost absolut necesar, pentru prezervarea învelișului exterior al omului spiritual, tocmai pentru ca acesta să nu renunțe cu ușurință la el, aruncându-l la prima încercare mai grea (prin auto-suprimare), înainte de a se maturiza.

Instinctul de conservare este atât de puternic și de necesar încât numai cei care nu au nici cel mai mic respect față de valorile spirituale, care nu au o credință sau o religie în adevăratul sens al cuvântului, sau care au căzut în capcana unei filozofii false de viață, generând astfel o dezordine spirituală totală în organismul lor, pot fi în stare să distrugă această iubire de sine atât de adânc înrădăcinată în ei, punându-și capăt zilelor înainte de data stabilită în marele Meu plan, conform legilor Mele divine, universal valabile.

Drumul către progres în lumea de dincolo devine infinit mai greu pentru aceste suflete care și-au pus capăt zilelor înainte de a atinge maturitatea necesară, intrând nepregătite în acel univers guvernat de cu totul alte legi.

Al doilea tip de iubire de sine este unul superior. Este vorba de instinctul prezervării și perfecționării esenței spirituale. Orice om încearcă să își adapteze cât mai mult cu putință sinele spiritual la Acela care a implantat în el scânteia conștiinței divine, ridicându-l astfel mult deasupra materiei și plasându-l la granița dintre cele două lumi. În timp ce corpul său fizic aparține iubirii materiale, spiritul său aparține celei spirituale.

Din cauza acestei naturi duale, putem avea de-a face cu o lipsă sau cu un exces de iubire atât la nivelul naturii materiale a omului, cât și la nivelul naturii sale spirituale.

Lipsa iubirii materiale de sine se manifestă atunci când omul este sătul de viața pe care o duce. Instinctul fizic al conservării de sine poate slăbi în asemenea cazuri până la distrugerea completă a corpului fizic, atunci când omul se confruntă cu o dificultate cât de mică. Printre motivele care pot conduce la această stare se numără educația greșită, lipsa credinței în Dumnezeu sau în viața de după moarte a sufletului, precum și dezechilibrul mental.

La cealaltă extremă se situează excesul de iubire de sine. Considerând bunăstarea fizică lucrul cel mai important din viață, omul care manifestă acest exces se complace în egoismul cel mai grosolan cu putință. El se folosește de orice mijloace pentru a-și atinge scopul. Nimic nu contează pentru el în afara propriului ego; el este propriul său aproape. Asemenea oameni se situează pe nivelul spiritual cel mai inferior, căci evită orice fel de efort și orice sacrificiu. Ei nu își doresc decât o viață de plăceri și se folosesc de toate mijloacele - permise și nepermise, legale sau ilegale, divine sau satanice - pentru a-și atinge acest scop. Această iubire de sine exclude din start orice fel de iubire față de aproape.

Un alt tip de iubire de sine se manifestă atunci când cineva încearcă să își educe și să își perfecționeze omul interior de dragul egoului său. Chiar și corpul devine o povară pentru asemenea oameni, care încearcă să scape de el cât mai curând posibil.

Acestea sunt așadar cele două extreme: lipsa și excesul iubirii de sine, deopotrivă la nivelul naturii materiale și al celei spirituale a omului. Intre ele se situează calea de mijloc, pe care omul evită căderea într-una sau alta dintre extreme. În acest caz, se pune problema în ce fel poate fi influențată iubirea față de aproape de către iubirea de sine.

Am explicat principiul care trebuie să guverneze omul aflat în această situație la începutul acestui capitol: iubirea moderată, guvernată de rațiunea care nu uită nici o clipă de destinația spirituală a omului și de scopul vieții sale pământești, trebuie să activeze iubirea de sine într-o măsură suficient de mare pentru ca trupul fizic să nu aibă de suferit din cauza spiritului, dar nici spiritul să nu aibă de suferit din cauza corpului. Omul nu trebuie să uite nici o clipă că trupul i-a fost încredințat cu împrumut și că va trebui să răspundă cândva nu doar la întrebarea: „Ce ai făcut cu sufletul tău?", ci și la întrebarea: „Ți-ai folosit judicios corpul fizic, sau ai abuzat de el?" După cum vedeți, omul nu este responsabil numai pentru spiritul său și pentru talentele cu care a fost înzestrat acesta, ci și pentru viața sa materială.

El trebuie să-și folosească în egală măsură corpul și spiritul, să le educe și să le controleze în așa fel încât să țină cont de Mine (Cel care i le-am dăruit pe amândouă) în fiecare acțiune a sa, imprimându-le astfel amprenta divinului. Această manieră de a gândi și acționa trebuie să fie inclusiv standardul iubirii față de aproape. Ea trebuie să fie orientată către cei din jur, dăruindu-le tot ce este mai bun pentru ei, în acord cu propriile Mele principii morale.

Mai presus de orice, omul trebuie să își dea seama ce anume este capabil să facă, pentru a putea evalua corect ce poate face pentru cei din jur. El trebuie să învețe să facă distincția între bine și rău, între ceea ce este de folos și ce este dăunător trupului și spiritului. Numai în acest fel va putea el să-și ajute semenii să avanseze către scopul lor superior, fără a le face mai mult rău decât bine.

De aceea, începeți întotdeauna prin a vă echilibra iubirea de sine! Dacă veți reuși acest lucru, ea vă va conduce singură către iubirea față de aproape. La fel ca în orice alt domeniu, rezultatele nu pot fi optime decât dacă înțelegerea este deplină; în caz contrar, veți continua să rătăciți în întuneric, folosindu-vă greșit iubirea, în detrimentul celor din jur. Toate extremele sunt dăunătoare și nu conduc niciodată la ceva bun. Acest lucru este valabil inclusiv în ceea ce privește iubirea și ura, dăruirea sau primirea, vorbirea sau tăcerea.

De aceea, orice ați face, nu uitați de destinația superioară către care vă îndreptați, dar nici de faptul că sunteți oameni, nu zei, și că o iubire de sine prea mare sau prea mică poate conduce la rezultate la fel de neplăcute ca și o iubire față de aproape prea mare ori prea mică. Îi poți răni cu ușurință pe cei din jur dintr-o iubire prea mare pentru ei (nedublată însă de înțelepciune).

Începeți întotdeauna prin a vă recunoaște propriile slăbiciuni și le veți tolera mult mai ușor la ceilalți. Dacă cineva vă cere ceva, verificați mai întâi pe propria piele dacă îndeplinirea cererii respective are efecte pozitive sau negative, și abia apoi acționați în consecință în ceea ce îi privește pe cei din jur. Nimic nu produce efecte mai devastatoare decât o iubire față de aproape greșit înțeleasă.

Eu însumi sunt aproapele vostru și fac tot ce îmi stă în puteri pentru a vă transforma în apropiații Mei, în frații Mei și surorile Mele, ba chiar în copiii Mei. Cu toată iubirea și înțelepciunea Mea, nici chiar Eu nu sunt pregătit să le dăruiesc oamenilor tot ce îmi cer, din cauza imaturității lor. În calitatea Mea de Spirit Suprem, Eu știu mai bine ce este bun pentru ei și ce nu. Eu doresc să îmi educ copiii, frații și surorile, nu să îi răsfăț, stricându-le caracterul.

De aceea, învățați de la Mine felul în care îmi țin laolaltă creația, ghidând fiecare atom către marea destinație finală, aceea a eliberării de materie. Veți descoperi astfel calea cea dreaptă, măsura justă între a dărui și a primi, între a accepta și a refuza. Cea de-a doua mare poruncă a iubirii își va găsi astfel expresia corectă în ființa voastră, nu doar în cuvinte, ci și în faptele voastre. Le veți face atunci semenilor voștri exact ceea ce ați face pentru voi înșivă, dacă v-ați afla în aceeași situație ca și ei și judecând lucrurile din perspectiva spirituală.

Punând întotdeauna planul spiritual mai presus de orice altceva, va trebui să găsiți în el temeiul cel mai potrivit pentru toate acțiunile voastre, astfel încât acestea să fie la unison cu marile Mele gânduri ale creației, înnobilându-vă și înălțându-vă. Veți deveni astfel din ce în ce mai iluminați și Mă veți putea recunoaște pe Mine, Domnul și Creatorul vostru, inclusiv ca un Ghid, Păstor și Părinte preaplin de iubire. Amin.

Author:  Ganapati [ 7.10.2010, 03:10 ]
Post subject:  Capitolul 39 - Vindecarea celor zece leproși

Capitolul 39
Vindecarea celor zece leproși

Sfântul Luca XVII" 5-19: „Și apostolii au zis Domnului: “Mărește-ne credința”. Și Domnul a zis: “Dacă ați avea credința cât un grăunte de muștar, ați zice dudului acestuia: „Dezrădăcinează-te și sădește-te în mare!” și v-ar asculta. Cine dintre voi, dacă are un rob care ară sau paște oile, îi va zice când vine de la câmp: „Vino îndată și stai la masă?” Nu-i va zice mai degrab㠄Gătește-mi să mănânc, încinge-te și slujește-mi până voi mânca și voi bea eu; după aceea, vei mânca și vei bea tu”? Va rămâne el îndatorat față de robul acela, pentru că robul a făcut ce i s-a poruncit? Tot așa și voi, când veți face tot ce vi s-a poruncit, să ziceți: „Suntem niște robi netrebnici, am făcut ce eram datori să facem”. Pe când mergea spre Ierusalim, Iisus a trecut prin mijlocul Samariei și Galileii. Pe când intra într-un sat, L-au întâmpinat zece leproși, care au stat departe. Ei și-au ridicat glasul, zicând: Iisuse, învățătorule, fie-ți milă de noi!” Văzându-i, Iisus le-a zis: “Duceți-vă și arătați-vă preoților!” Și pe când se duceau, au fost curățați. Unul dintre ei, când s-a văzut vindecat, s-a întors slăvind cu glas tare pe Dumnezeu. S-a aruncat cu fața la pământ, la picioarele lui Iisus, și i-a mulțumit; și era samaritean. Și răspunzând, Iisus a zis: “Oare n-au fost curățați toți cei zece? Dar ceilalți nouă unde sunt? Nu s-a găsit decât străinul acesta să se întoarcă și să dea slavă lui Dumnezeu?” Apoi — a zis: “Scoală-te și du-te. Credința ta te-a mântuit”.
(19 aprilie 1872)

Aceste versete povestesc un episod în care am vindecat zece leproși, prin simpla Mea voință, întăriți de credința lor în Cuvântul Meu, ei s-au dus să se prezinte preoților, iar lepra lor a dispărut de îndată ce au intrat în templu. Fiind leproși, în mod obișnuit le era interzis să intre în templu. Chiar și oamenii obișnuiți se fereau din calea lor, căci se știa că lepra era foarte contagioasă.

Acest act a demonstrat ce poate realiza credința de nezdruncinat dacă sufletul omului este ferm susținut de ea. Acesta a fost principiul pe care am dorit să îl exemplific discipolilor Mei, cărora le-am și spus, în versetul 6: „Dacă ați avea credință cât un grăunte de muștar, ați zice dudului acestuia: “Dezrădăcinează-te și aruncă-te în mare!”, și v-ar asculta”.

Pentru a le demonstra din punct de vedere spiritual semnificația acestor cuvinte, am efectuat la scurt timp vindecarea celor zece leproși. Am însoțit astfel imediat teoria de un exemplu practic, astfel încât discipolii Mei să observe minunile pe care le poate face puterea credinței, care le lipsea chiar lor în atât de multe ocazii.

Dacă tot am ales acest exemplu pentru predica din această duminică, vă propun să examinăm mai îndeaproape semnificația cuvântului „credință", pentru a înțelege cu adevărat cum trebuie practicată aceasta. Căci și acesta este unul din cuvintele pe care le folosiți adeseori din vârful buzelor, dar pe care inima voastră îl cunoaște prea puțin.

Fără această explicație nu ați putea înțelege nici măcar parabola dudului pe care le-am spus-o mai devreme discipolilor Mei, ca să nu mai vorbim de ce s-a întâmplat ulterior cu cei zece leproși. Numai după ce veți înțelege semnificația profundă a cuvântului „credință" vom putea trece la necesitatea aplicării ei în epoca modernă și în cea viitoare, amintindu-ne și de samariteanul care s-a întors la Mine (singurul dintre cei zece).

Orice lucru are o consecință naturală. Dacă cineva dorește să își clădească o casă, el nu începe cu acoperișul, ci cu temelia acesteia. Numai după ce pune bazele fundației casei poate trece el la construirea acoperișului, fără să se teamă că acesta se va prăbuși. Acest principiu se aplică inclusiv în ceea ce privește viața spirituală. De aceea vă și dau atâtea explicații, pentru ca ochii și urechile voastre spirituale să se deschidă și să nu pățiți la fel ca aceia care sunt atât de absorbiți în ceea ce fac încât nu mai văd cele o mie de minuni pe care creația Mea le reflectă pe retina ochilor lor, căci mintea lor este prea preocupată pentru a mai vedea și altceva decât obiectul interesului lor imediat.

Am explicat în predica anterioară semnificația iubirii de sine și a iubirii față de aproape, în predica de astăzi vom învăța adevărata semnificație a cuvântului „credință", un concept foarte frecvent folosit greșit și al cărui înțeles superior nu este înțeles nici măcar de un om dintr-o mie.

Nici chiar propriii Mei discipoli nu înțelegeau prea bine semnificația adevăratei „credințe". De aceea, am fost nevoit să le-o explic prin prezența Mea vizibilă, prin cuvintele Mele, și nu de puține ori, să le-o exemplific prin miracolele Mele. Dar ei tot nu au înțeles ce înseamn㠄credința". Voi ce ziceți: ați înțeles ce înseamn㠄credința"? Doar primiți zilnic atât de multă pâine spirituală de la Mine... Vă spun Eu: o înțelegeți la fel de puțin cum o înțelegeau discipolii Mei acum 2000 de ani. În fiecare clipă îmi dovediți cât de mică este credința voastră, deși sunteți convinși că, deși iubirea voastră este încă slabă, credința voastră este cât se poate de puternică! Vom vedea...

Ce înseamnă așadar „credința"?

Ei bine, cei mai mulți dintre voi aveți deja răspunsul gata pregătit: - Credința, înseamnă - a fi convins" că un lucru sau altul este așa cum am spus Eu". „Credința are la bază autoritatea celui care mi-a spus lucrul în care cred". „Cred în acest lucru pentru că cel care mi l-a spus este convins el însuși de adevărul spuselor sale".

Cam așa sună răspunsurile pe care sunteți pregătiți voi să Mi le dați, deși ele indică inevitabil o credință atât de mică încât cel mai mic vânticel o va spulbera pe loc.

Nu o asemenea credință am avut în vedere Eu atunci când am vorbit despre ea. Credința „care mută munții din loc" despre care le-am vorbit discipolilor Mei este complet diferită de ceea ce înțelegeți voi prin expresia: „Credința ne va mântui". Personal, Mă îndoiesc foarte serios că cineva îndoctrinat de preoți cu o credință atât de palidă a putut atinge vreodată preafericirile promise de Mine celor care cred cu adevărat. Pentru aceasta este nevoie de o cu totul altfel de credință, așa cum o înțeleg Eu, nu preoții voștri.

Credința despre care le-am vorbit discipolilor Mei și pe care am exemplificat-o prin vindecarea celor zece leproși reprezintă în lumea spiritelor o putere mult mai mare decât v-ați putea imagina voi vreodată. Ea presupune convingerea fermă că un lucru se va întâmpla în mod irevocabil, așa cum s-au și petrecut lucrurile în cazul celor zece leproși. Această credință reprezintă o participare la puterea Mea, pe care sunt întotdeauna fericit să le-o împrumut acelor copii ai Mei care merită acest titlu și care nu o vor folosi niciodată greșit sau abuziv, fiind pe deplin conștienți de măreția acestui dar primit de la Creatorul atotputernic, pe care numai un copil plin de iubire îl poate primi de la părintele său.

Aceasta a fost credința care i-a mânat pe cei zece leproși, care s-au îndreptat liniștiți către preoții lor, ferm convinși că spusele Mele, Cuvântul Divin, se vor împlini, căci au fost rostite de Mine și susținute de voința Mea.

Care dintre voi aveți o asemenea credință? Puneți-vă cu sinceritate această întrebare și veți constata același lucru pe care l-au constatat cândva discipolii Mei: „Nu putem înțelege o asemenea credință. O convingere atât de fermă și o credință de nezdruncinat în promisiunile Tale ne lipsesc complet. Pur și simplu nu suntem capabili de așa ceva".

La care Eu vă voi răspunde: „Știu că sunteți incapabili de o asemenea credință și că va mai trece o vreme până când o veți dobândi. Căci dacă ați fi zei încarnați în trupuri de oameni, înzestrați cu puterea lui Dumnezeu, ați simți întreaga beatitudine și adevărul profund al afirmației: - Credința vă va mântui"! Cât de vaste ar fi atunci posibilitățile voastre... Cât de mult bine ați putea face și cât de superiori ați deveni față de agitația inferioară a lumii în care trăiți. Nici nu vă puteți imagina acest lucru la ora actuală... Cuvântul Meu s-ar împlini atunci, căci o asemenea credință atrage după sine o fericire nesfârșită. Dacă ați fi înzestrați cu o asemenea putere, ați simți fuziunea treptată a sinelui vostru cu propriul Meu Sine. Primii oameni pe care i-am creat au cunoscut într-o oarecare măsură această putere, dar au pierdut-o din cauza propriilor lor greșeli.

Ei bine, această credință fermă le lipsea discipolilor Mei acum 2000 de ani, și la fel vă lipsește și vouă. De aceea, doresc să vă atrag atenția prin această predică asupra importanței sale și asupra modalității prin care poate fi ea dobândită: iubirea față de Mine. Deși nu este deloc ușor de atins, căci presupune un autocontrol desăvârșit și o mare puritate morală, o veți putea cunoaște totuși parțial, în momente de mare exaltare interioară, mai ales dacă veți înțelege exact ce înseamnă acest instrument măreț al puterii și iubirii Mele divine.

Voi nu ați înțeles încă expresia: „Vreau!", la baza căreia trebuie să stea credința că ceea ce doriți urmează să se și întâmple. Această putere a voinței este forța care poate muta munții din loc, poate determina forțele naturii să își reveleze legile ascunse, făcând posibile multe lucruri considerate astăzi imposibile.

Pentru ca acest lucru să devină însă posibil, este necesar mai întâi ca ceea ce vă doriți să corespundă marelui scop spiritual, iar apoi să se facă numai prin Mine și prin puterea Mea, căci fără Mine voi sunteți neputincioși, și numai împreună cu Mine puteți deveni atotputernici.

Magnetismul personal nu este altceva decât puterea voinței sau a credinței. Plasarea mâinilor pe trupul bolnav cu această credință fermă în Mine poate vindeca în scurt timp afecțiuni care, în mod normal, ar avea nevoie de perioade mult mai lungi pentru a dispărea.

Nimic nu poate rezista în fața acestei credințe. Nu trebuie să credeți însă că ea ar încălca legile naturii. Dimpotrivă, aceste puteri, care până la ora actuală refuză să asculte de voința omului, l-ar sluji atunci în mod firesc, ca pe o ființă spirituală, ca pe un descendent al Meu, continuând să își bată însă joc de restul materialiștilor, de raționamentele și de căutările lor.

Atunci când această credință își face sălaș în inima omului se produce cel de-al doilea fenomen menționat de Evanghelie: recunoștința în fața darului primit de sus.

În cel de-al 15-lea verset al Evangheliei se precizează că din cei zece leproși vindecați, numai unul s-a întors la Mine și Mi-a mulțumit.

Pentru ca evreii participanți la acel eveniment să conștientizeze și mai plenar ce înseamnă lipsa de recunoștință pentru binecuvântarea primită, acel om s-a dovedit a fi un samaritean. Evreii disprețuiau profund acest trib, căruia îi atribuiau toate relele posibile, și nici o calitate pozitivă.

În Evanghelia precedentă le-am oferit fariseilor o pildă legată de tot de un samaritean, pentru a le demonstra astfel că nici un om nu trebuie disprețuit a priori, numai pentru că aparține unei națiuni sau alteia, în cazul de față, un om din același trib a fost special ales pentru a-i face de rușine pe evreii atât de orgolioși, care se considerau mult mai buni decât oricine altcineva, dovedindu-le că nici un om, fie el vameș sau chiar samaritean, nu era atât de rău încât să nu poată practica iubirea față de aproapele său, și că ei înșiși nu erau cu nimic mai buni decât castele pe care le disprețuiau - lucru la fel de valabil și astăzi, când foarte mulți oameni se uită cu dispreț la semenii lor, pe motive rasiale, de castă, de religie, etc.

Faptul că nu s-a întors decât un singur bolnav din zece, iar acesta era ultimul om de la care te-ai fi așteptat la un asemenea gest, demonstrează că acesta a fost singurul dintre cei vindecați în care credința de care am vorbit până acum prinsese deja rădăcini. Copleșit de grația lui Dumnezeu, el nu a putut face altceva decât să îl slăvească pe Cel prin care această grație a coborât asupra lui.

La fel se petrec lucrurile cu toți oamenii. Nu toți cei înzestrați cu o putere fermă a voinței se vor putea bucura pe deplin de rezultatele acesteia, ci numai cei care Mi se vor închina pentru darurile primite, mărturisind deschis, așa cum precizează Biblia în versetul 10 din această Evanghelie: „După ce veți face tot ce vi s-a poruncit, spuneți: “Noi suntem slujitorii Tăi nevrednici; nu ne-am făcut decât datoria!”

Am urmărit prin acest act de vindecare să le demonstrez celor prezenți că dincolo de o credință fermă, de nezdruncinat, este necesară și o altă calitate, chiar mai mare: recunoștința pentru binecuvântarea primită. O favoare primită fără recunoștință pentru cel care ți-a dăruit-o reduce mult valoarea acesteia, anihilând-o uneori complet. Când grația nu îl ajută pe cel care o primește să se smerească, ci dimpotrivă, îl face să devină și mai orgolios, ea nu mai poate fi considerată o grație, în primul caz, ea este o expresie a iubirii; în cel de-al doilea, devine o expresie a urii. În primul caz, avem de-a face cu o recunoaștere deschisă a neputinței personale a celui care o primește, în timp ce în cel de-al doilea caz, omul nu face decât să regrete faptul că circumstanțele l-au făcut să datoreze ceva altcuiva. Prima grație este de natură celestă, în timp ce a doua este de natură demoniacă.

Am dorit să vă reamintesc prin această predică, la 2000 de ani de la petrecerea evenimentului respectiv, că puterea credinței - oricât de mare ar fi - nu valorează nimic dacă înainte și după primirea grației Mele nu vă mărturisiți neputința în fața Mea și recunoștința pentru puterea colosală cu care v-am înzestrat pe voi, sărmane creaturi minuscule din creația Mea.

Numai cel care, conștient de originea sa divină, continuă să privească în sus, plasând cu mare smerenie toate grațiile primite de la Mine pe altarul iubirii, merită să fie întărit în puterea voinței sale prin însăși puterea Mea. Aceasta este credința justă, care îi dăruiește celui în cauză o fericire pe care numai copiii mici o simt, atunci când recunosc puterea nemărginită a tatălui lor, simțindu-se protejați și vrednici de ea.

Faceți tot ce vă stă în puteri pentru a deveni vrednici de puterea Mea! Dublați credința voastră cu recunoștința față de Mine și nu va fi dorință care să nu vă fie îndeplinită.

Considerați această Evanghelie un ghid care să vă ajute să vă orientați în marele labirint al vieții. Construiți-vă o temelie puternică pentru casa voastră spirituală, iar acoperișul va fi construit de la sine, de însăși lumea Mea spirituală, care vă va ajuta, în funcție de măsura credinței voastre, să vă înălțați pe nivele superioare de conștiință, devenind apoi învățătorii altor ființe, cărora le veți putea preda lecțiile primite în această scurtă perioadă de încercări petrecută pe pământ, dar mai presus de toate, iubirea infinită a Tatălui, care le dăruiește copiilor Lui puterea Sa nemărginită, direct proporțional cu credința lor. Amin.

Author:  Ganapati [ 7.10.2010, 03:24 ]
Post subject:  Capitolul 40 - Avertismentul Domnului împotriva modului lumesc de a gândi

Capitolul 40
Avertismentul Domnului împotriva modului lumesc de a gândi

Sfântul Matei VI" 24-34: „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt, sau va ține la unul și va disprețul pe celălalt. Nu puteți sluji simultan lui Dumnezeu și lui Mamona. De aceea vă spun: Nu vă îngrijorați de viața voastră, ce veți mânca sau ce veți bea; nici de trupul vostru, cu ce vă veți îmbrăca. Oare nu este viața mai mult decât hrana și trupul mai mult decât îmbrăcămintea? Uitați-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră și nici nu strâng nimic în grânare; și Tatăl vostru cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai de preț decât ele? Și cine dintre voi, îngrijorându-se, poate să adauge un cot la înălțimea lui? Și de ce vă îngrijorați de îmbrăcăminte? Uitați-vă cu atenție cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu țes; totuși vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din aceștia. Și dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, oare nu vă va îmbrăca El cu atât mai mult pe voi, puțin credincioșilor? Deci nu vă îngrijorați, zicând: “Ce vom mânca?”, sau “Ce vom bea?”, sau “Cu ce ne vom îmbrăca?” fiindcă pe toate acestea, păgânii le caută. Tatăl vostru cel ceresc știe că aveți nevoie de toate aceste lucruri. Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Nu vă îngrijorați deci pentru ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngriji pentru ea însăși. Ajunge zilei necazul ei”.
(20 aprilie 1872)

Prin aceste versete, Mi-am propus să le prezint discipolilor Mei regulile de comportament pe care trebuie să le aplice în viața de zi cu zi. Scopul lor era să trezească și să amplifice în ei credința care să îi susțină inclusiv pe viitor, când Eu nu voi mai fi printre ei.

De altfel, întregul capitol 6 conține dispozițiile pe care le-am lăsat moștenire discipolilor Mei, pentru ca ei să le transpună în practică în decursul vieții lor de misionari. Au fost ultimele sfaturi părintești primite de la Mine, cu scopul de a-i învăța să înțeleagă cuvintele Mele în sensul lor spiritual, nu literal, confuzie pe care o făceau adeseori, înainte de a-i învăța și de a-i ghida pe alții pe drumul către adevărata cunoaștere, era necesar să înțeleagă ei înșiși mesajul Meu, cât mai clar cu putință. De aceea, capitolul de față conține detalii referitoare la pomeni, rugăciune și practica spirituală a ritualurilor religioase, astfel încât sufletul omului să beneficieze de pe urma acestora. De asemenea, este descrisă valoarea reală a aspectelor temporal-materiale și a celor etern-spirituale, precum și maniera în care pot fi depășite dificultățile vieții prin racordarea la voința Mea. Acest ultim aspect era absolut esențial, căci după apropiata Mea moarte, discipolii Mei trebuiau să aleagă între lumea spirituală și cea materială, sau, după cum spune textul, între Dumnezeu și Mamona.

Discipolii Mei au lăsat tot ce îi lega de lumea materială și M-au urmat, sacrificându-și posesiunile și legăturile lumești, de dragul valorilor spirituale. De aceea, de vreme ce le prezisesem atât de des moartea Mea, era firesc ca ei să se întrebe: „Ce vom face noi atunci? În prezența Lui nu am avut nici un fel de griji, dar după ce nu va mai fi printre noi, ce vom face?"

Agitația lor mentală creștea, așa că am fost silit să răspund la aceste întrebări, liniștindu-i, astfel încât grijile legate de hrană și îmbrăcăminte să nu îi tulbure prea tare, diminuând astfel entuziasmul pentru misiunea lor spirituală.

Acesta a fost motivul pentru care le-am adresat aceste cuvinte părintești și aluzia Mea la crinii de pe câmp, care le sugera că - în iubirea Lui - Tatăl ceresc nu uită nimic din ceea ce a creat, și cu atât mai mult nu va uita de cei pe care i-a ales pentru o sarcină atât de măreață.

În condițiile în care trăiau discipolii Mei, cuvintele Mele au avut o semnificație de-a dreptul literală, dar în ceea ce vă privește pe voi și generațiile viitoare, ele trebuie interpretate la modul spiritual. Căci voi trăiți în condiții diferite și nu mai este necesar la ora actuală să lăsați totul și să Mă urmați pe calea spirituală.

Atunci când le-am spus discipolilor Mei că nu poți sluji la doi stăpâni, intenția Mea a fost să le explic că este imposibil să îmbrățișezi două aspecte diferite cu aceeași intensitate a iubirii. „A-L sluji fie pe Dumnezeu, fie pe Mamona, înseamnă a-ți propune ca țel suprem în viață fie plăcerile lumii materiale, fie aspirația către desăvârșirea spirituală, căci „a sluji” înseamnă a te devota din tot sufletul celui pe care îl iubești cel mai mult pe lume.

Din această perspectivă, sfatul Meu este la fel de valabil și în cazul vostru, precum și în cel al generațiilor viitoare. Cel care trăiește exclusiv de dragul lumii exterioare și al plăcerilor sale, neurmărind altceva decât satisfacerea acestora și folosirea tuturor mijloacelor permise și nepermise pentru atingerea prosperității materiale (care, deși temporară, i se pare scopul suprem în viață) - nu poate avea decât o concepție foarte limitată despre Dumnezeu și despre valorile spirituale, pe care le va subordona celor materiale, de vreme ce scopul său suprem nu este unul spiritual, ci doar atingerea fericirii pământești. Așa trebuie înțelese cuvintele: „Nu îi poți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona în același timp".

Asta nu înseamnă însă că nu vă puteți folosi de Mamona sau de bogăția lumească pentru atingerea scopurilor spirituale, fără a vă atașa în mod deosebit de ea, ci dându-i exact valoarea (limitată) pe care o are. În astfel de cazuri, ea poate fi folosită cu succes în beneficiul vostru, dar și al semenilor voștri, îndeosebi dacă Eu am fost cel care v-a dăruit bogăția respectivă. Au existat dintotdeauna oameni bogați și cu poziții sociale înalte care Mi-au rămas tot timpul credincioși, privind lumea exterioară cu aceiași ochi ca și Mine. Bogăția pe care le-am încredințat-o nu a fost decât un instrument necesar atingerii unui anumit scop, și nu un ideal în sine, către care să-și orienteze toate energiile.

După cum vedeți, este extrem de important să înțelegeți corect cuvintele: „Nici un om nu ar trebui să slujească la doi stăpâni".

În ceea ce privește celelalte cuvinte de alinare pe care le-am adresat atunci discipolilor Mei, acestea trebuie înțelese în semnificația lor spirituală, nu literală, căci în condițiile actuale de viață este de datoria fiecăruia să își asigure singur necesitățile fizice. Totuși, această datorie nu trebuie dusă la extrem, împiedicându-vă să aspirați către idealul spiritual sau să vă ajutați semenii!

Ceea ce am spus atunci, c㠄păsările cerului nu seamănă, nu seceră și nu strâng nimic în grânare; și totuși, Tatăl ceresc le hrănește”, este cât se poate de adevărat. Chiar și animalele sunt conduse însă de instinctele lor, care le fac să își caute hrana dacă le este foame sau un izvor dacă le este sete. Ele sunt silite astfel să aibă grijă de ele, iar pentru o scurtă perioadă de timp chiar de familiile lor.

În cazul omului lucrurile stau altfel. El este o ființă complet liberă, nefiind guvernat de vocea naturii sau de instincte, ci doar de spiritul său, care îl direcționează cu ajutorul intelectului să își îmbunătățească condițiile de trai astfel încât să poată lucra asupra sinelui său spiritual fără a fi obstrucționat de grijile materiale. De aceea, el trebuie să-și asigure nevoile sale și ale familiei, care are nevoie de el o perioadă mult mai lungă de timp decât în cazul animalelor.

Totuși, principalul său scop în viață trebuie să rămână acela de a intra în împărăția lui Dumnezeu și de a-și împlini astfel destinul spiritual, care, după încheierea acestei scurte perioade de încercări, continuă de-a pururi în lumea de apoi. De aceea, el are datoria să gestioneze corect darurile cu care a fost înzestrat - talentele și bogăția lumească pe care le-a primit la naștere, fără a-și pierde însă veșmântul spiritual necesar vieții sale viitoare.

Cuvintele: „Nu vă îngrijorați deci pentru ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngriji pentru ea însăși. Ajunge zilei necazul ei” au fost adresate discipolilor Mei într-un sens diferit de interpretarea pe carele-o dați de regulă voi. La fel ca și versetele precedente, ele se referă la faptul că omul nu ar trebui să își facă prea multe griji, nici să pună bețe în roate destinului cu care s-a născut, și cu atât mai puțin să interfereze cu voința divină care îl tutelează; căci sfera lui de acțiune se încheie aici.

Voi, oamenii, ar trebui să vă limitați grijile și eforturile numai la acelea care corespund învățăturii Mele, Cuvântului Meu și promisiunii Mele de succes spiritual. Numai atunci veți acționa corect. Chiar și așa, meritul cel mai important al faptelor voastre îmi va reveni Mie. În calitatea voastră de ființe finite, viziunea voastră este prin forța lucrurilor extrem de limitată, în timp ce viziunea Mea, a Creatorului și Domnului atotputernic, este infinită. Dacă veți medita la această diferență, veți înțelege de ce nu vă pot răspunde întotdeauna la rugăciuni, căci Eu știu ce este mai bine pentru voi, iar voi nu.

Vă puteți da cu ușurință seama din interpretarea acestor versete cât de ușor pot fi înțelese ele greșit, date fiind condițiile diferite din acele vremuri față de cele de astăzi. La acea vreme, scopul lor era să pregătească viitoarea misiune și poziția socială a adepților Mei. La ora actuală ele nu și-au pierdut actualitatea, căci din gura Mea nu poate ieși altceva decât adevărul, dar principala lor semnificație a trecut în planul spiritual. Cuvintele de alinare pe care le-am adresat primilor Mei discipoli nu pot avea aceeași semnificație cu cea pe care trebuie să o recunoască discipolii Mei actuali, poate ultimii. Tot ce am spus atunci rămâne adevărat, dar înțelegerea lor depinde de nivelul spiritual al fiecărui individ în parte. Dacă adevărul cuvintelor Mele este raportat întotdeauna la Mine, dar și la circumstanțele actuale, el nu poate aduce decât rezultatele dorite de Mine la acea vreme, actualizate de interpretarea pe care v-am oferit-o acum.

De aceea, faceți toate eforturile pentru a dobândi înțelegerea spirituală, pentru ca lumina care strălucește acum deasupra voastră cu atâta putere să vă ilumineze și să vă încălzească sufletele la capacitatea ei maximă, unindu-le cu Spiritul Meu. Va veni atunci un moment în care învelișul creației materiale va înceta să mai existe pentru voi, făcând loc viziunii spirituale și permițându-vă să recunoașteți în toate elementul spiritual, iar în centrul lor pe Mine, Domnul lumii spirituale, dar și Părintele vostru preaplin de iubire.

În această stare veți cunoaște pacea și armonia supremă, eliminând pentru totdeauna orice grijă și orice anxietate. Există o răsplată pentru orice experiență amară, dar și pentru orice merit. Veți descoperi în această stare că pietrele de temelie ale lumii materiale se transformă în primele pietre de temelie ale lumii spirituale, pe care se sprijină imensul edificiu al lumii spiritelor. Obiectele materiale își primesc aici locul spiritual pe care îl merită, iar ființelor spirituale li se arată calea către o purificare încă și mai profundă, astfel încât să se poată dezvolta mai departe, trecând de pe un nivel evolutiv pe altul, dintr-o lume în alta, de pe un soare pe altul, cunoscând stări din ce în ce mai beatifice, până la destinația finală, în care Tatăl devine unicul păstor al turmei unice, înconjurat de copiii Săi, a căror mântuire a început în planul fizic și s-a încheiat în lumea spirituală cea mai înaltă.

Aceasta este destinația către care vă îndreptați și scopul tuturor mesajelor Mele către voi! După cum vedeți, Eu unul fac tot ce îmi stă în puteri, dar numai de voi depinde felul în care îmi înțelegeți cuvintele. Nu trebuie să uitați nici o clipă că Eu sunt Spirit pur, iar semnificația cuvintelor Mele nu este una obișnuită.

Faceți toate eforturile pentru a le înțelege, iar realizarea supremă vă va demonstra că aceasta a fost singura manieră în care Tatăl și-ar fi putut ghida copiii către scopul final! Amin.

Author:  Ganapati [ 8.10.2010, 02:20 ]
Post subject:  Capitoul 41 - Învierea fiului văduvei din Nain

Capitoul 41
Învierea fiului văduvei din Nain

Sfântul Luca VII" 11-l7: „În ziua următoare, Iisus s-a dus într-o cetate numită Nain. Împreună cu El mergeau ucenicii Lui și popor mult. Când s-a apropiat de poarta cetății, iată, duceau la groapă pe un mort, fiu al mamei lui, care era văduvă; și cu ea erau o mulțime de oameni din cetate. Domnul, când a văzut-o, a fost cuprins de milă față de ea și i-a zis: “Nu plânge!” Apoi s-a apropiat și s-a atins de sicriu. Cei care-l duceau s-au oprit. El a zis: “Tinere” scoală-te, îți spun. Și mortul s-a ridicat și a început să vorbească. Și Iisus l-a dat înapoi mamei lui. Toți au fost cuprinși de frică și slăveau pe Dumnezeu, zicând: “Un mare proroc s-a ridicat între noi și Dumnezeu a cercetat pe poporul său”. Și vestea aceasta despre El s-a răspândit în toată Iudeea, și prin toate împrejurimile”.
(22 aprilie 1872)

În acest capitol, avem din nou de-a face cu unul din acele miracole menite să întărească credința oamenilor că Eu nu eram un om obișnuit, un simplu profet, ci ceva mai măreț, dorindu-și astfel din ce în ce mai mult să îmi urmeze căile și să se lase ghidați de Mine.

Nu am fost singurul care ridica din morți. Esenienii făceau și ei acest lucru, dar maniera lor era diferită, lucru pe care l-am explicat în Marea Evanghelie a lui Ioan. Pentru a-Mi atinge scopul propus, miracolele Mele trebuiau realizate altfel, căci numai prin asemenea dovezi extrem de convingătoare îi puteam readuce pe calea cea dreaptă pe acești oameni atât de încăpățânați și de atașați de doctrina și ceremoniile mozaice.

Maniera în care am realizat învierea din morți a fiului văduvei din Nain a fost ceva nou pentru ei, așa că au rămas uimiți de puterea Mea asupra vieții și a morții, pe care nu o mai văzuseră la nici o altă ființă umană.

Acestea erau metodele prin care îmi educam discipolii, dar și pe mulți alții, inclusiv păgâni, să răspândească învățătura Mea referitoare la credință și iubire. Autenticitatea cuvintelor Mele și importanța misiunii pe care o aveam, motivul pentru care am venit pe acest pământ, obiectul și scopul vieții Mele ca om întrupat - toate acestea le-am demonstrat de regulă prin parabolele, explicațiile și miracolele Mele. Puțini oameni M-au înțeles cu adevărat atunci, dar sămânța a fost plantată în inimile lor. Treptat, ea a încolțit și a început să dea roade, deși lăstarii astfel răsăriți erau încă dispersați. M-am adaptat întotdeauna circum-stanțelor în care trăiam, ținând discursuri de mare impact sau făcând miracole în funcție de situație, proclamându-L astfel pe Fiul Omului și afirmând cine era Acesta.

În predica de față vom explica însă și alte semnificații ale învierii fiului văduvei din Nain, de natură spirituală. Este important să înțelegeți că orice cuvânt și orice acțiune a Mea din cei trei ani de apostolat pe pământ au avut semnificații care rămân valabile și astăzi, și așa vor rămâne în vecii vecilor.

Evanghelia de față descrie o înmormântare obișnuită, în care o mamă înlăcrimată urmează sicriul fiului ei preaiubit. Evenimentul este cât se poate de obișnuit și poate fi experimentat de orice om în fiecare zi, în familia sa sau în cele ale prietenilor și cunoștințelor sale. La fiecare asemenea înmormântare veți întâlni un cadavru rigid și diferiți oameni plângând în jurul lui.

Pentru a descoperi semnificația spirituală a acestui tip de evenimente, este important să înțelegeți (din aceeași perspectivă spirituală) ce anume se întâmplă înainte de înmormântare.

Orice moarte reprezintă o tranziție de la o extremă la alta, de la viață la moarte, o transformare a corpului solid în elemente, o separare a esenței spirituale de învelișul său material, sau, ca să ne exprimăm mai academic, începutul vieții spirituale și sfârșitul celei materiale.

În creația Mea există două tipuri de morți: una materială, aparentă, și alta spirituală, reală. De aceea, o înmormântare poate fi privită fie ca o îngropare a esenței spirituale a unei persoane, fie ca o abandonare a tuturor atașamentelor lumești. În cazul de față avem de-a face cu o mamă care își jelește fiul și urmează sicriul acestuia. Cuprins de milă față de mamă, am oprit sicriul și l-am înviat pe fiul văduvei, pentru ca acesta să-și poată ajuta și pe viitor mama.

Interpretarea spirituală a acestui act este următoarea: foarte mulți părinți își plâng copiii care au luat-o pe o cale greșită. Ei se întristează văzând că aceștia nu țin seama de eforturile lor de a-i educa, aruncându-se în brațele lumii exterioare și ale plăcerilor ei, la fel ca un cadavru material care nu mai conține nici o urmă din esența sa spirituală. Practic, ei se îndreaptă cu pași repezi către moartea spirituală.

Acestor părinți care jelesc și care nu-și dau seama decât prea târziu că ei sunt singurii responsabili pentru moartea spirituală timpurie a copiilor lor Mă adresez Eu. Le ridic din morți copiii, trezindu-i din păcat și din viciu și orientându-i din nou către viața spirituală. Mă folosesc în acest scop de consecințele amare ale propriului lor mod de viață. Ei învie astfel cu ajutorul suferinței și bolii, prin ruinarea sănătății fizice și a circumstanțelor în care s-au obișnuit să trăiască; le redau viața spirituală pentru a putea trăi din nou, redescoperind ceea ce au pierdut, și alin astfel conștiința încărcată a părinților lor, chiar dacă mă folosesc în acest scop de mijloace foarte dure.

Asemenea procesiuni funerare se petrec zilnic, implicând nu doar viața materială, ci și pe cea spirituală. În epoca modernă, moartea spirituală a ajuns să prevaleze pe planeta voastră, în detrimentul vieții. Practic, întreaga umanitate este îngropată în dorințele sale materiale, ca și cum ar zăcea nemișcată într-un sicriu al plăcerilor lumești. Puținii oameni care mai dispun de viață spirituală sunt cei care jelesc pe marginea sicriului, rugându-se să-i ajut și să le alin durerea, căci le pare rău pentru cei morți, pentru semenii lor, pe care nu-i pot ajuta însă.

Această procesiune funerară la scară mare (dar și la nivel local), precum și lamentările celor încă vii, Mă determină să Mă apropii de sicriu și să-i trezesc pe cei aparent morți (care își dorm somnul spiritual), pentru a-i împiedica să se rătăcească de tot. Trezesc astfel indivizii, dar și întregi națiuni, prin tot felul de evenimente și calamități, făcându-le să experimenteze consecințele modului lor greșit de viață și disprețul desăvârșit pentru valorile spirituale.

Această imensă procesiune funerară se îndreaptă lent către groapă (locul în care se produce descompunerea completă a învelișului material)! Sufletele unui număr din ce în ce mai mare de oameni, dar și sufletele colective ale națiunilor, încep să se descompună, iar procesul general de purificare și separare a apelor devine tot mai intens, la fel ca în cazul oricărui corp abandonat de sufletul său. Supus legilor naturii, acesta trebuie să se descompună, pentru a servi altor forme de viață ca element al dezvoltării lor ulterioare.

Am pășit așadar în mijlocul acestui proces general de descompunere a umanității, care, metaforic vorbind, zace lipsită de viață în sicriul plăcerilor sale lumești, încercând să o trezesc din nou la viață prin intermediul mesagerilor și scribilor Mei. Le strig din nou oamenilor, la fel ca acum 2000 de ani: „Tinere, ridică-te, îți spun!”

Din cauza scurtei durate a vieții sale de încercare, umanitatea modernă poate fi comparată cu un tânăr aflat la începutul perioadei sale de maturitate, căci mai are mult până la împlinirea misiunii sale spirituale. Ea trebuie să avanseze mai întâi la stadiul de adult, apoi la cel de bătrânețe, maturizându-se și renunțând treptat la vechile haine ale opiniilor lumești, pentru a-și pune în loc veșmântul spiritual care nu se descompune niciodată, servindu-i inclusiv dincolo de această scurtă viață terestră, în viața eternă de dincolo. Acestei umanități, aflată în pragul descompunerii, îi strig astăzi: „Trezește-te, căci nu ai fost creată pentru a merge pe calea lungă și spinoasă a materiei, ci pe calea scurtă a spiritului! Ridică-te din morți și ascultă chemarea Mea, înainte ca dezintegrarea completă a tuturor legăturilor sociale să te învețe că mai există și o altă lume decât cea în care te complaci la ora actuală, alcătuită doar din speculații, decepții și despotism!"

La fel ca odinioară, sunt cuprins astăzi de milă față de actuala stare de descompunere care domnește pe pământ. Sunt plin de compasiune față de cei care își jelesc frații, dar și pentru cei morți, care, fără Cuvântul Meu, vor cădea pentru totdeauna victimă procesului spiritual al descompunerii, fiind nevoiți să o apuce din nou, în mod voluntar, pe calea cea lungă și dureroasă a cunoașterii lăuntrice. Tabloul actual, în care oamenii par niște cadavre, Mă umple de compasiune, căci, atunci când i-am creat, Eu am implantat în ei o scânteie din Sinele Meu divin. Mai târziu, când am pășit pe pământul vostru, nu numai că am trezit din nou la viață această scânteie, dar v-am ales pe voi, oamenii, între miriade de alte ființe, pentru a Mă recunoaște nu doar ca Spirit suprem, ci și ca Părinte preaplin de iubire, plătind un preț greu pentru ca nu numai voi, ci și celelalte lumi din creația Mea să poată avansa către perfecțiune, către fericirea și adevărul suprem. Numai atunci când veți deveni copii ai iubirii Mele veți înțelege ce înseamnă să fii privilegiat de Creatorul și Domnul întregului univers.

De aceea, procesiunea funerară în care vă complăceți Mă umple de compasiune, motiv pentru care vă strig de ani de zile (prin cuvintele și darurile pe care le revărs continuu asupra voastră). „Treziți-vă din somnul vostru lumesc! Treziți-vă la viața spirituală și eternă, căci numai astfel veți fi mântuiți!" Nivelul spiritual suprem este începutul, dar și sfârșitul rasei umane. Nu este necesar să vă dezintegrați, pentru a deveni apoi parte integrantă din alte forme de viață. Deveniți conștienți de originea voastră și treceți de etapele copilăriei, tinereții și maturității, pentru ca, ajunși la bătrânețe cu conștiința curată, mulțumiți de faptele bune pe care le-ați făcut, să puteți trece cu fruntea sus în lumea care nu se descompune niciodată, în care totul este lumină, iubire, spirit, în care totul respiră căldură și viață, în care nimeni nu jelește și toată lumea este fericită. Veți putea conduce acolo celelalte spirite către scopul suprem, către împărăția infinită a spiritului, iar Eu vă voi ghida la rândul Meu către sursa supremă și luminoasă a vieții. Numai atunci Mă veți înțelege pe deplin, ca Părinte al vostru.

Scopul tuturor cuvintelor Mele este acela de a vă ridica mai presus de planul material, ridicându-vă din sicriul vostru lumesc, la fel cum am procedat cândva, cu scopul de a pregăti umanitatea acelor vremuri prin miracolele, cuvintele și parabolele Mele, prevenind astfel descompunerea ei spirituală.

În acele timpuri, cei care jeleau erau profeții, discipolii Mei și ceilalți credincioși. Astăzi, cei care sunt plini de jale sunteți voi, cei cărora v-am dat Cuvântul Meu, Cuvântul mântuirii și al vieții eterne, pentru a putea contribui și voi la marea operă a mântuirii colective.

Contribuiți la această lucrare! Începeți cu propriile voastre familii. Vegheați și nu lăsați pe nimeni să se descompună și să moară din punct de vedere spiritual. Semănați sămânța vieții, iar vântul Meu spiritual o va purta în inimile pregătite să o primească (prin suferințe și calamități de tot felul), la fel ca vântul de toamnă care poartă semințele materiale pe câmpuri, astfel încât, în final, să ne bucurăm cu toții de marele festin al învierii. Din trupul lipsit de viață al umanității nu va mai rămâne atunci decât sicriul - lumea exterioară. Dacă va dori să le fie de folos oamenilor, aceasta va fi nevoită să se spiritualizeze ea însăși, sub influența vibrației lor elevate. Umanitatea va trăi din nou într-un paradis terestru, la fel ca pe timpuri, când a fost creată de Mine, domnind asupra animalelor și elementelor naturii. Acest proces este posibil, dar nu va putea fi realizat decât de către cei vii, nu de „tânărul mort" fiu al văduvei din Nain. Amin.

Author:  Ganapati [ 8.10.2010, 02:28 ]
Post subject:  Capitolul 42 - Adevărata respectare a Sabatului

Capitolul 42
Adevărata respectare a Sabatului

Sfântul Luca XIV" l -6: „Într-o zi de sabat, când Iisus a intrat în casa uneia dintre căpeteniile fariseilor, ca să mănânce pâine, ei îl pândeau. Și iată, înaintea Lui era un om bolnav de ascită1. Și, răspunzând, Iisus a zis învățătorilor Legii și fariseilor: “Oare este îngăduit a vindeca în ziua sabatului, sau nu?” Dar ei tăceau. Atunci, Iisus a luat pe omul acela, l-a vindecat și i-a dat drumul. Pe urmă le-a zis: “Cine dintre voi, dacă îi cade copilul sau boul în puț, nu-l va scoate îndată afară în ziua sabatului?” Și n-au putut să-i răspundă nimic la aceste lucruri”.(1 Hidropizie.)
(23 aprilie 1872)

Începutul acestui capitol descrie vindecarea unui bolnav de ascită, care s-a petrecut în casa unei căpetenii a fariseilor, în plină zi de Sabat. Conform tradițiilor extrem de rigide ale evreilor, nici o activitate nu este permisă în ziua de Sabat, cu excepția ritualurilor și ceremoniilor religioase.

Motivul alegerii acestei zile pentru vindecarea bolnavului nu a fost unul minor. Deși șeful fariseilor era un adept al învățăturii Mele, el nu înțelegea semnificația dogmelor religioase decât în sensul lor literal, îi plăcea să Mă asculte, dar numai atât timp cât nu încălcăm vreuna din aceste dogme, ofensându-i astfel demnitatea de fariseu. De aceea, am avut grijă ca un bolnav de hidropizie să intre în camera în care ne aflam și l-am vindecat.

Evanghelia povestește cum demnitarii evrei s-au simțit ofensați de gestul Meu în ziua de Sabat, motiv pentru care Mi-am propus să le exemplific cât de greșit înțelegeau propriile lor legi și cât de incorect le predau ei oamenilor. De aceea, le-am spus: „Cine dintre voi, dacă îi cade copilul sau boul în puț, nu-l va scoate îndată afară în ziua Sabatului? Dacă faci însă o faptă bună pentru altcineva, voi priviți acest lucru ca pe un păcat!”

Am dorit să le demonstrez astfel că faptele bune nu desacralizează în nici un caz o sărbătoare sfântă (în cazul de față Sabatul), ci dimpotrivă, o sfințesc și mai tare, într-o măsură mai mare decât o fac nenumăratele ritualuri și ceremonii inutile, îndeplinite formal.

Evreii erau vestiți pentru abuzurile pe care le făceau. Deși au primit legile divine de la Moise și de la profeți, ei nu știau cum să le interpreteze corect, din perspectiva spirituală. Fariseii și scribii îi încurajau să se agațe de semnificația literală a legilor, pentru a nu fi nevoiți să le respecte ei înșiși prea sever.

Nu întâmplător M-am născut în mijlocul acestui popor, care beneficia de multă vreme de o religie care se potrivea cel mai bine cu învățătura Mea. Nu trebuia să abolesc vechile legi ale evreilor, ci doar să le interpretez în sensul lor spiritual, salvând astfel demnitatea umană, aflată pe punctul de a se pierde complet în mijlocul ceremoniilor superflue ale templului și al plăcerilor egoiste ale oamenilor.

De-a lungul celor trei ani ai apostolatului Meu am urmărit acest scop, căutând oportunități sau permițând petrecerea anumitor evenimente care să Mă ajute să le dovedesc evreilor cât de falsă era înțelegerea lor și cât de absurde prejudecățile. Respectarea Sabatului făcea parte din aceste concepte care trebuiau lămurite, căci la originea religiei Mele divine am stat întotdeauna Eu, iar legile Mele trebuie bine explicate pentru a fi înțelese corect. Pentru a elimina prejudecățile evreilor, am ales ca loc pentru una din vindecările Mele casa unui șef al fariseilor, urmărind în mod conștient să provoc discuțiile de rigoare. Fariseii doreau întotdeauna să fie primii, fiind convinși că ei înțelegeau totul mai bine decât semenii lor; de aceea, erau primii care trebuiau purificați de conceptele lor greșit înțelese, pentru a transmite apoi și celorlalți adevărul, în acest scop, am realizat această vindecare în fața unuia dintre ei, dându-i un răspuns care l-a redus la tăcere, așa cum descriu versetele 5 și 6.

Liderii templului aveau o viziune diferită asupra faptelor caritabile, motiv pentru care eram nevoit să le explic frecvent, prin exemple și parabole, textele biblice referitoare la iubirea de aproape; căci ei erau convinși că faptele bune nu erau datorate decât templului și propriei lor persoane. Ceea ce făceai pentru altcineva nu conta în fața lor.

Respectarea unei zile săptămânale de odihnă era greșit înțeleasă în acele vremuri, la fel cum este și astăzi. Scopul acestei odihne nu poate fi decât unul singur: consacrarea zilei respective educației spirituale. De aceea, îmi propun ca, după ce am discutat despre vindecarea din ziua Sabatului, să vorbesc puțin despre această zi, dovedindu-vă astfel că nici voi nu înțelegeți maniera în care trebuie celebrată această sărbătoare în sensul dorit de Moise și de Mine.

La fel ca acum 2000 de ani, și astăzi există în lume oameni care dau ordine și oameni care îi ascultă pe primii. Liderii umanității se servesc de supușii lor în propriul lor interes egoist, neacordându-le decât foarte puțin timp pentru odihnă, și mai ales pentru deconectarea de la cele lumești, pentru a putea asculta sau medita la aspectele superioare ale existenței, cum ar fi motivul pentru care s-au născut în această lume, ce înseamnă statutul de om și care este destinația spirituală a acestuia (dată fiind calitatea lor de ființe înzestrate cu un spirit divin). Acesta a fost motivul pentru care Moise a instituit legea Sabatului - o lege care nu le convenea deloc celor puternici. Pentru a ilustra mai clar această lege, el a afirmat chiar (în mod metaforic) că Dumnezeu însuși s-a odihnit după primele șase zile de creație, în cea de-a șaptea zi.

Această lege, absolut necesară pentru respectarea demnității morale a omului, a fost adoptată treptat si de către celelalte națiuni, fiind practic unanim acceptată astăzi. Deși săptămâna are la ora actuală o altă aranjare a zilelor decât în acele vremuri, oamenii își rezervă o zi pe săptămână pentru odihnă fizică, contemplare și reflexie asupra misiunii lor spirituale.

În timp ce evreii au exagerat, acceptând prea literal legile lor, națiunile creștine au căzut în extrema opusă. Evreii împing până acolo strictețea respectării acestei legi încât nu mai fac absolut nimic în această zi; în schimb, creștinii se mulțumesc cu câteva ore petrecute la biserică, din când în când. În restul zilei, pierd timpul cu tot felul de distracții, iau mese îmbelșugate și se lasă pradă lăcomiei. De regulă, cele mai multe păcate se săvârșesc duminica și în zilele de sărbătoare, nu în zilele lucrătoare ale săptămânii, când oamenii nu mai au timp să se gândească la prostii, căci sunt prea ocupați cu munca lor.

Practic, preoții creștini se folosesc de aceleași mijloace ca și strămoșii lor, fariseii, slujindu-se de legile divine exclusiv în scopul lor personal, pentru prestigiu și putere. Fariseii puneau templul mai presus de orice; la fel procedează și preoții creștini cu biserica lor. Fariseii impuneau respectarea Sabatului timp de 24 de ore, inclusiv în afara templului; preoții creștini au limitat însă acest timp la numai 2-3 ore petrecute la biserică. Majoritatea oamenilor consideră că și-au făcut datoria față de Mine dacă au mers la slujba de duminică, visând cu ochii deschiși la problemele lor, adresându-Mi rugăciuni fără rost sau ațipind discret și păstrând astfel tăcerea cuvenită atunci când vorbește preotul. Văzând că biserica sa este plină, ambiția preotului se simte flatată, fără să mai țină seama că sufletele acestora sunt agitate de cu totul alte gânduri decât cele care ar trebui să-i anime, conform învățăturii Mele.

Abuzurile continuă astfel să se răspândească, și a apărut deja tendința de a nu mai respecta deloc această zi de odihnă, căci conștiința celor care ar trebui să asculte legea divină poate fi ușor cumpărată cu bani, iar credința lor (atât de mică, vai!) poate fi cu ușurință orientată către alte distracții, mai atrăgătoare pentru mintea lor nedezvoltată.

Declinul umanității se răspândește astfel pas cu pas. Liderii sunt convinși că interesele lor sunt mai bine respectate de clasa muncitoare dacă o cumpără cu bani. Singurele interese care stau la baza ambelor categorii sunt cele egoiste. Greșesc însă! Liderii vor vedea în curând ce înseamnă să îi privezi pe cei săraci de puținele elemente spirituale de care dispuneau (pe care, oricum, nu le respectă nici ei!), cumpărându-i cu bani și mărindu-le astfel predilecția către viciu. Ei privesc cu dispreț tot ce Mă privește pe Mine și învățătura Mea, iar exemplul lor este urmat cu servilism de către subordonații lor. Oamenii se afundă din ce în ce mai mult în materialism, iar acest proces va continua până când voi aranja astfel lucrurile încât să culeagă roadele egoismului lor, care îi vor lua prin surprindere.

Duminicile și sărbătorile religioase ar trebui să fie zilele în care cei puternici să le recunoască subordonaților lor meritele, iar aceștia din urmă ar trebui să consacre aceste zile contemplării spirituale. Afacerile pământești ar trebui să înceteze complet în aceste momente.

În zilele de sărbătoare, natura se adresează tuturor inimilor, în limbajul ei plin de candoare: „Nu-L uitați din cauza muncii voastre pe Cel care a creat toate aceste minuni pe pământ, pentru a vă reaminti astfel că nu sunteți destinați unei vieți exclusiv terestre, iar munca voastră nu trebuie să fie exclusiv de natură materială, ci și spirituală. Recunoașteți-L pe Acela care vă ghidează pe voi, copii sărmani, cu atâta iubire și răbdare, care v-a dăruit acest mediu plin de splendori și care așteaptă de la voi, măcar o dată pe săptămână, să uitați de toate și să vă gândiți la El!"

Potrivit Genezei lui Moise, Eu însumi, în calitatea Mea de Creator, am instituit a șaptea zi din săptămână ca zi de odihnă, în planul corespondențelor, această zi corespunde implantării scânteii spirituale în materia moartă, după ce am fost ocupat timp de șase zile cu creația ei. De aceea, această zi în care am ridicat materia la rang de ființă spirituală trebuie considerată o zi de sărbătoare și celebrată ca atare. La nivel terestru, această lege trebuie respectată inclusiv de oameni, după ce au lucrat timp de șase zile.

În cea de-a șaptea zi, ei au datoria să își contemple opera pentru a percepe în ea ideea spirituală care i-a ghidat și i-a ajutat să o creeze. Mai mult decât atât, această zi trebuie să devină o zi de sărbătoare în sensul spiritual al cuvântului, în care omul trebuie să recunoască faptul că munca sa din timpul săptămânii, la fel ca și propria sa existență, nu au o bază materială, ci una spirituală (în principiu, el ar trebui să își aducă aminte de acest lucru în fiecare zi, dar în cea de-a șaptea cu deosebire), în ziua în care nu mai are nici o îndatorire, nici o activitate materială care să-i distragă atenția, el are datoria să se gândească la creația Mea, la învățătura, iubirea și sacrificiul Meu pentru el, luat ca individ, și pentru umanitate în ansamblul ei.

De aceea, această zi ar trebui să devină pentru el o zi a consacrării, în care, eliberat de planul material, să se apropie de idealul spiritual, de țelul divin, pe care este predestinat să-l atingă, la fel ca întreaga creație.

Toți oamenii au datoria să celebreze duminica, să-și amintească în această zi de iubirea Mea și de tot ce am făcut pentru ei. În acest fel, ei vor păstra inclusiv în restul săptămânii un sentiment religios, care le va consacra implicit și munca pe care o fac în planul material. Altfel spus, ei își vor pune amprenta divinității lor pe tot ce fac și pe tot ce realizează.

Așa trebuie înțeleasă ziua de duminică (de odihnă). Nu uitați nici o clipă că am experimentat personal o asemenea zi și că va veni o vreme a odihnei supreme, când, eliberați de învelișul material, veți ajunge în lumea eternă de dincolo, ca suflete spiritualizate, ducând cu ele - sub forma unei amintiri - convingerea că ați imprimat în tot ce ați făcut pe pământ amprenta divinității voastre.

Respectați această zi de odihnă, dar în sensul cel mai spiritual al cuvântului. Observați întotdeauna strălucirea luminii divine dincolo de cerneala neagră a literelor. Numai în acest fel veți cunoaște adevărata fericire. Spiritualizați totul, mediul în care trăiți, pe voi înșivă, acțiunile și cuvintele voastre.

De altfel, fiecare zi în care ați făcut un progres spiritual ar trebui să fie pentru voi o zi de sărbătoare, căci a fost o zi însorită, iar lumina soarelui spiritual v-a dăruit căldură și viață. Fiecare zi a săptămânii poate deveni o zi de sărbătoare dacă vă folosiți de ea pentru a progresa din ce în ce mai mult, dovedindu-vă astfel demni de Creatorul vostru și neuitând nici o clipă scopul spiritual pentru care v-ați născut. Veți atinge astfel destinația finală, marea sărbătoare care nu încetează niciodată, ziua sfântă a fericirii eterne, care nu este urmată niciodată de noapte, fiind o zi continuă a consacrării și a păcii, pregătită de Tatăl preaplin de iubire pentru copiii Săi încă din timpuri imemoriale. Amin.

Author:  Ganapati [ 8.10.2010, 02:40 ]
Post subject:  Capitolul 43 - Porunca cea mai mare

Capitolul 43
Porunca cea mai mare

Sfântul Matei XXII" 34-40: „Dar fariseii, auzind că Iisus a închis gura saducheilor, s-au strâns la un loc. Și unul din ei, un învățător al Legii, L-a întrebat ca să-L ispitească, spunând: Învățătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?” Și Iisus i-a răspuns: “Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată gândirea ta”. Aceasta este cea mai mare și cea dintâi poruncă. Iar a doua, asemenea ei: “Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți!” De aceste două porunci depind toată Legea și Prorocii”.
(24 aprilie 1872)

Ați aflat deja foarte multe lucruri despre cele două porunci ale iubirii: IUBEȘTE-L PE DUMNEZEU MAI PRESUS DE ORICE și IUBEȘTE-ȚI APROAPELE LA FEL DE MULT CA PE TINE ÎNSUȚI" așa că nu ar mai fi cazul să insistăm asupra lor. Vom face totuși acest lucru într-o predică întreagă, analizând testul la care M-au supus fariseii și scribii, în speranța că vor găsi un capăt de acuzare împotriva Mea, căci prezența și învățăturile Mele îi scoteau din minți. Vă voi explica mai întâi în detaliu situația în care Mă aflam atunci, inclusiv corespondențele spirituale cu epoca prezentă, astfel încât să înțelegeți cât mai exact corelațiile care trebuie făcute între cuvintele și acțiunile Mele de atunci cu ceea ce se întâmplă în prezent pe planeta voastră.

În vremea când am pășit pe pământ, preoțimea era la fel de ambițioasă și de lacomă cum a fost întotdeauna, și cum a rămas până astăzi. Oricine dorea să îi limiteze sau să îi distrugă puterea era considerat un dușman al bisericii, deși în realitate era doar un dușman al preoților. Pe scurt, aceștia făceau tot ce le stătea în puteri pentru a-i întărâta pe oameni împotriva lui, devenind cu atât mai înverșunați cu cât acuzațiile împotriva lor nu le amenințau doar prestigiul, cât mai ales punga. De aceea, ori de câte ori apărea un învățător ca Mine, căruia nu i se puteau opune pe față, din cauza adevărului cuvintelor sale, preoții se pretau la cele mai odioase mașinații pentru a-l acuza de ceva, îndeosebi de revoltă împotriva instituțiilor statutului. Au reușit acest lucru inclusiv în cazul Meu, căci timpul Meu pe pământ se apropia de sfârșit. Până la arestarea Mea finală, am reușit să scap de mai multe ori din mâinile lor, fie fugind, fie dând răspunsuri potrivite la întrebările lor insidioase.

În capitolul de față veți găsi diferite întrebări și tentative de a Mă da pe mâna autorităților, pentru ca preoții să își poată atinge scopul fără a părea responsabili de arestarea Mea, căci se temeau de oamenii care Mă urmau. De aceea, Mi-au pus întrebări de genul celei legate de banii pentru tribut, sau altele similare, întrebarea citată mai sus: „Care este porunca cea mai mare din Lege?" avea același scop, de a-Mi întinde o capcană, căci cel care Mi-a pus-o aștepta de la Mine un răspuns care să poată fi interpretat ca o încălcare a legilor strămoșești, dând astfel guvernatorului apă la moară pentru a Mă aresta. Știind exact ce gândeau, am avut însă grijă să le dau răspunsuri potrivite, care să nu le permită să Mă acuze pe nedrept. Răspunsurile Mele corespundeau exact Legii, dar interpretările pe care le ofeream difereau de interpretările lor, la fel ca și maniera în care trebuiau aplicate ele.

Cele două porunci supreme ale iubirii erau incluse în legile mozaice, dar interpretările și explicațiile preoților erau atât de limitate încât nu puteai extrage aproape nici un beneficiu spiritual din ele. Maniera în care le aplicau ei nu le permitea să se apropie de Mine și de semenii lor, nici de restul creației, lucru la fel de valabil și astăzi. Foarte puțini oameni înțeleg inclusiv la ora actuală miezul spiritual al celor două porunci. În acele vremuri, oamenii se agățau exclusiv de litera textelor religioase; la fel procedează marea majoritate și astăzi, agățându-se cu încăpățânare de sensul literal al Bibliei și zbătându-se la fel ca un iepure prins în capcană, dornic să se elibereze, dar lipsindu-i puterea să scape.

Deși am nominalizat aceste două porunci ca fiind cele mai importante dintre toate, fariseul care Mi-a pus întrebarea nu a înțeles mare lucru din răspunsul Meu, la fel ca și în cazul întrebării care a urmat: „Ce crezi despre Hristos?" Am ales ca răspuns la această întrebare un citat dintr-un psalm al lui David, încercând să le demonstrez astfel că totul Mi se supune Mie, Domnului Creației, devenind un punct de sprijin pentru piciorul Meu, ceea ce înseamnă că orice element din creație poate deveni edificiul pe care să-Mi înalț învățătura.

Puțini oameni au înțeles atunci ce înseamn㠄să-L iubești pe Dumnezeu mai presus de orice", și la fel de puțini înțeleg astăzi acest lucru. Cei mai mulți dintre ei nu înțeleg corect nici porunca: „Iubește-l pe aproapele tău la fel de mult ca pe tine însuți", care derivă din prima și o completează.

Este simplu să spui c㠄trebuie să-l iubești pe Dumnezeu mai presus de orice", dar această poruncă nu este deloc ușor de înțeles, și este încă și mai greu de aplicat în practică. Ne putem pune, pe bună dreptate, întrebarea: „De ce trebuie să-L iubească oamenii pe Dumnezeu mai presus de orice?" Înainte să vorbim despre iubire și despre măsura ei, trebuie să răspundem mai întâi la această întrebare.

Un om înzestrat cu o rațiune rece va răspunde astfel la întrebarea: „De ce trebuie să-L iubească oamenii pe Dumnezeu mai presus de orice?": „Dacă stau să mă gândesc, nu văd nici un motiv pentru care L-aș iubi în vreun fel pe Dumnezeu. Pe de o parte, nu pot iubi pe cineva invizibil; pe de altă parte, nu-i datorez nici un fel de recunoștință lui Dumnezeu pentru faptul că m-a creat, căci nu m-a întrebat nimeni dacă doresc să fiu creat sau nu.

Dumnezeu și-a satisfăcut propria plăcere, dar pe mine nu m-a întrebat dacă sunt mulțumit cu starea în care m-a creat și cu condițiile pe care mi le-a oferit, dacă mă simt fericit cu poziția mea în rândul celorlalte ființe".

Cum s-ar spune, omul nu are nici o obligație de a-și iubi Creatorul. Nu ar avea o asemenea datorie nici măcar dacă ar fi fost plasat în circumstanțele cele mai fericite cu putință; cu atât mai puțin în condițiile actuale, în care este nevoit să îndure tot felul de suferințe și greutăți, cu care se luptă întreaga viață. De ce să-L iubească oamenii pe Dumnezeu pentru așa ceva, și înc㠄mai presus de orice"? Ar însemna să le ceri prea mult! Există oameni care ar prefera să îi spună Creatorului lor: „Dacă nu m-ai fi creat ca ființă umană, ai fi putut fi îndreptățit să îmi soliciți iubirea, dar în actualele condiții ar fi culmea să îl iubesc pe Acela care - din anumite puncte de vedere - m-a plasat într-o poziție inferioară chiar și animalelor, dar m-a înzestrat cu capacitatea de a fi conștient de trista mea stare și de a o deplânge!"

Iată, copiii Mei, aceasta este poziția nejustificată a raționaliștilor care trăiesc în lumea rece a intelectului, pe care o pot vedea cu ochii, atinge cu mâinile și simți cu celelalte simțuri ale lor. Acest mod de a gândi stă de cele mai multe ori la baza acțiunilor lor, lucru care s-a întâmplat încă de la crearea primilor oameni. La ora actuală, savanții voștri materialiști au ajuns să predice această învățătură la scenă deschisă, fiind de cele mai multe ori aplaudați de cei care îi ascultă.

Dacă am ales din nou, pentru această predică, porunca: „Iubește-L pe Dumnezeu mai presus de orice!", am făcut-o pentru a le arăta acestor oameni cât de greșită este viziunea lor despre Mine și despre lumea în care trăiesc, și cât de falsă este concluzia pe care o trag pornind de la această viziune. Din fericire, mai sunt printre ei unii care, deși sunt admiratori fanatici ai materiei trecătoare, intuiesc în inimile lor că dincolo de aceasta mai există ceva, un principiu mai profund și mai bun, care îi atrage către viața spirituală.

Dacă v-am dat o poruncă, există cu siguranță un motiv temeinic pentru care aceasta trebuie respectată. Cu atât mai mult în cazul poruncii pe care am desemnat-o ca fiind cea mai nobilă între toate, întrucât susține întreaga creație, mânând-o către perfecțiune.

Orice lege am analiza, este ușor să ne dăm seama de ce a fost dată ea într-o anumită formă și dacă la baza ei au stat iubirea și dorința de a le fi de folos celor din jur, sau servește exclusiv intereselor legiuitorului.

Dacă Eu, Creatorul, am desemnat iubirea (în primul rând față de Dumnezeu, și în al doilea rând față de cei care vă sunt aproape) ca principiu care stă la baza tuturor celorlalte legi ale creației, este evident că toate celelalte instrucțiuni ale Mele se vor supune acestei legi și că oamenii trebuie să înțeleagă - orice s-ar întâmpla - că iubirea este rădăcina și esența tuturor lucrurilor.

Dar ce înseamn㠄iubirea"? Pentru a ne face o părere justă asupra ei, trebuie mai întâi să clarificăm acest concept.

Iubirea nu este altceva decât atașamentul față de un obiect animat sau neanimat. Acest atașament permite prezervarea respectivului obiect, care depinde întru totul de ea. În cazul ființelor vii, iubirea reprezintă o formă de atașament sau o atracție față de acele ființe cu care cel care o emite poate trăi într-o stare de armonie emoțională. În cazul oamenilor, cel care dăruiește iubire primește în schimb aceeași iubire. El dorește să rămână cu persoana iubită într-o stare de fuziune mentală și emoțională, care se amplifică până când între cei doi se creează o uniune spirituală. Iubirea nu își dorește altceva decât să-l vadă pe celălalt cât mai fericit cu putință. Ea ne face să îi dăruim tot ce avem, fără a-i cere nimic în schimb, căci marea noastră satisfacție derivă din faptul că l-am făcut fericit.

Numai cel care înțelege în acest fel iubirea lui Dumnezeu, a Domnului și Creatorului său, poate realiza ce înseamnă legea iubirii, care îi cere să-L iubească din toată inima și cu toată intensitatea pe Dumnezeu, cel care i-a dăruit totul cu scopul de a face din el cea mai fericită ființă din univers, pentru eternitate.

Dar cum își demonstrează Dumnezeu această iubire, în numele căreia S-a sacrificat El însuși pentru umanitate, pentru a stimula propria iubire a acesteia pentru Creatorul tuturor lucrurilor, situat mai presus de lumea vizibilă și de cea invizibilă?

Nu există decât două modalități prin care omul poate simți această iubire infinită a Creatorului său pentru el: pe de o parte, raportarea la lumea invizibilă (spirituală) din interiorul lui, iar pe de altă parte, raportarea la lumea vizibilă (materială) din afara sa. Deși au expresii diferite, cele două lumi au fost create cu același scop: acela de a-L recunoaște pe Creatorul tuturor lucrurilor în calitatea Sa de Domn și de Părinte universal.

Să vedem în ce constă prima modalitate.

În vremurile de demult, când cunoașterea despre natură a omului era încă foarte limitată, cercetătorii au descoperit multe din resorturile ascunse ale naturii, care făceau trimitere deopotrivă la infinitul mare și la infinitul mic. Marii legiuitori din acele timpuri, precum Moise sau ceilalți profeți biblici, nu erau preocupați atât de mult de natura exterioară, cât de omul interior. Ei au atras atenția celor din jurul lor asupra vieții lor lăuntrice, stabilind anumite legi morale, pe care oamenii ar trebui să le urmeze din propria lor voință.

În acele vremuri, porunca iubirii față de Dumnezeu le-a fost prezentată oamenilor ca o lege, nu ca o poruncă a iubirii. Așa se explică de ce fariseul care Mi-a pus întrebarea referitoare la porunca supremă a rămas interzis auzind răspunsul Meu, căci el nu considera această lege ca fiind deosebit de importantă, așteptând mai degrabă un răspuns referitor la o lege civilă, în forma descrisă de Mine, iubirea îi era complet necunoscută acelui om, la fel ca și majorității celorlalți ascultători ai Mei. Deși epoca modernă a avansat mult în cunoaștere, milioane de oameni continuă să trăiască și astăzi fără să cunoască iubirea - așa cum o înțeleg Eu, adică într-o formă diferită de iubirea de sine.

Pentru a le revela oamenilor această lege supremă a creației Mele, am coborât Eu însumi pe planeta voastră întunecată, demonstrându-vă prin cuvintele și faptele Mele ce înseamnă iubirea față de Dumnezeu și iubirea față de aproape. Am urmărit astfel să îi îndepărtez pe oameni de tendințele lor materialiste, transformându-i din nou în ființe spirituale, așa cum au și fost creați la origini. Picioarele lor ar trebui să fie bine ancorate pe pământ, în lumea materială, dar capul (spiritul) lor ar trebui să se înalțe către cer, către acea regiune care nu are nimic de-a face cu materia grea.

Acum 2000 de ani, le-am explicat contemporanilor Mei ce înseamnă iubirea de Dumnezeu, dar și iubirea față de aproapele lor, folosindu-Mă în acest scop de nenumărate exemple, parabole și miracole. Le-am explicat astfel că cea de-a doua poruncă a iubirii, cea față de aproapele lor, nu poate fi pusă în practică decât dacă prima poruncă, cea a iubirii de Dumnezeu, a fost pe deplin înțeleasă în semnificația ei spirituală, la fel cum iubirea de Dumnezeu nu poate fi autentică și pură decât dacă se exprimă ca iubire frățească pentru semenii tăi și pentru lumea înconjurătoare.

A doua modalitate prin care poate fi recunoscută iubirea lui Dumnezeu este natura, care le vorbește oamenilor la fiecare pas. Ea a fost rezervată unei epoci ulterioare, deși chiar și în acele timpuri de demult clasa preoților cunoștea mai multe secrete ale naturii decât oamenii de astăzi. Această voce a naturii, prin care Mi-am propus să le ofer oamenilor nenumărate dovezi ale iubirii Mele omniprezente, a rămas neobservată multă vreme. Chiar și astăzi, puțini oameni aud această voce în căutările lor. Din păcate, majoritatea celor care se ocupă cu studiul științelor naturii nu au reușit să descopere decât materia și legile pe care i le-am impus Eu, în loc să asculte vocea blândă a iubirii care șoptește în vibrația fiecărui atom (căci trebuie să precizez că în interiorul fiecărui atom respiră o scânteie din propriul Meu Sine, care își așteaptă cu răbdare evoluția ulterioară, în acord cu legile iubirii).

Descoperirea telescopului le-a revelat oamenilor imensitatea spațiului care există deasupra capetelor lor. Inventarea microscopului i-a făcut să se minuneze de infinitul mic care se ascunde în interiorul lucrurilor. Cele două instrumente le-au permis să intuiască, chiar dacă nu și să înțeleagă, ce înseamnă infinitatea și Cel care se ascunde în spatele ei.

Atât astronomia cât și științele naturii i-au fost dăruite omului pentru a-și ține în frâu mândria, pentru a-i diminua orgoliul, ridicându-l totuși deasupra întregului spațiu, în calitate de spirit, căci au permis minții finite să intuiască și să-și imagineze infinitul.

Ambele științe au rolul de a conduce către iubirea de Dumnezeu, demonstrând iubirea Acestuia față de demnitatea umană, manifestată inclusiv prin iubirea omului față de aproapele său, care conduce apoi din nou la Cel care a aranjat astfel lucrurile încât fiecare scânteie de iubire să se poată întoarce la sursa din care s-a născut, adică la Mine.

Iubirea față de Dumnezeu trebuie să apară spontan în inimile oamenilor, manifestându-se prin iubirea lor față de semeni și de restul naturii, care va accelera astfel circuitul scânteii primordiale. Cele două legi din care s-a născut întreaga creație și către care tind toate lucrurile se dovedesc într-adevăr a fi legile supreme ale manifestării. De aceea, ele sunt cele mai nobile legi, căci au la bază iubirea, înclinația de a te apropia către cei la fel ca tine, neputând da naștere decât la armonie, pace, beatitudine și desfătare.

Chiar dacă - de-a lungul vieții - este nevoit să se confrunte cu multe greutăți și suferințe amare, omul cu înclinații spirituale nu privește acest lucru ca pe un rezultat al circumstanțelor materiale sau sociale în care trăiește, ci ca pe o modalitate de educație în vederea unei vieți superioare. Lumea spirituală nu poate fi înțeleasă în toată semnificația ei până când tentațiile lumii materiale nu sunt mai întâi cucerite. Pentru un fiu al lui Dumnezeu, suferințele și eforturile nu reprezintă altceva decât un impuls pentru a progresa, nicidecum un motiv de disperare. În mijlocul acestor lupte el se simte sublim și, conștient că este copilul spiritual al Tatălui etern și preaplin de iubire, se simte suficient de puternic pentru a învinge aceste greutăți, așa cum am făcut la vremea Mea Eu însumi, stabilind astfel un exemplu suprem pentru eternitate.

Aflat în această stare de conștiință, omul înțelege de ce trebuie să-L iubească pe Dumnezeu mai presus de orice, adică de ce trebuie să-i dăruiască Acestuia iubirea sa într-o proporție mai mare decât oricui altcuiva. El știe că iubirea lui Dumnezeu este supremă și că ea îi va îndeplini toate celelalte dorințe, în egală măsură, el înțelege de ce trebuie să-și iubească aproapele la fel de mult ca pe sine însuși, conștient de faptul că acesta este și el o ființă spirituală, născută din mâna lui Dumnezeu, la fel ca el însuși, motiv pentru care trebuie să îl respecte la fel de mult cum dorește să fie respectat el însuși - ca imagine a lui Dumnezeu.

Așa trebuie iubit Dumnezeu și așa trebuie manifestată această iubire, prin iubirea voastră față de semeni și de restul naturii, demonstrând astfel că sunteți descendenții adevărați ai Celui care a creat această lume miraculoasă. Veți înțelege atunci că nici o lume nu poate fi creată decât din iubire, care reprezintă însăși natura ei, impulsul care stă la baza existenței și a dorinței sale de a se perfecționa.

Aceasta este esența învățăturii Mele despre iubire, care vă este exemplificată de-a lungul vieții de mii de ori, de când sunteți în leagăn si până ajungeți în mormânt, reverberându-se apoi în viața de dincolo: fără iubire nu poate exista un Părinte, și nici copii. Amin.

Author:  Ganapati [ 8.10.2010, 02:51 ]
Post subject:  Capitolul 44 - Vindecarea omului paralizat

Capitolul 44
Vindecarea omului paralizat

Sfântul Matei IX" 1-8: „Iisus s-a urcat într-o corabie, a trecut marea și a venit în cetatea Sa. Și iată, i-au adus un om paralizat, care zăcea într-un pat. Și Iisus, văzându-le credința, a zi celui paralizat: „Îndrăznește, fiule. Păcatele îți sunt iertate!” Și iată, unii dintre cărturari au zis în ei înșiși: “Omul acesta hulește!” Și Iisus, care le cunoștea gândurile, a zis: “Pentru ce aveți gânduri rele în inimile voastre? Căci ce este mai ușor? A zice: „Iertate îți sunt păcatele”, sau a zice: „Scoală-te și umblă”? Dar, ca să știți că Fiul Omului are putere pe pământ să ierte păcatele, i-am zis celui paralizat: „Scoală-te, ridică-ți patul și du-te acasă”, și el s-a sculat și s-a dus acasă. Când au văzut mulțimile lucrul acesta, s-au înspăimântat și au slăvit pe Dumnezeu, care a dat oamenilor o putere atât de mare”.
(25 aprilie 1872)

Această Evanghelie descrie alte miracole pe care le-am făcut și felul în care am răspuns la obiecțiile fariseilor, care continuau să îmi critice învățătura și acțiunile.

Chiar înainte de a-l vindeca pe cel paralizat, primul miracol pe care l-am făcut a fost iertarea păcatelor acestuia, lucru care i-a tulburat nespus pe farisei. I-am iertat bolnavului păcatele din cauza credinței sale și a rudelor sale, dar și din compasiune, căci acesta trebuia să suporte consecințele propriilor sale greșeli (așa cum se întâmplă în cazul tuturor bolnavilor, care păcătuiesc grav împotriva propriei lor naturi).

Fariseii și marii preoți credeau că ei erau singurii îndreptățiți să ierte păcatele. Așa se explică de ce erau atât de supărați. De aceea, intenția Mea a fost să le demonstrez nu numai că pot ierta la rândul Meu păcatele, și asta în mod real, dar că puteam chiar să vindec consecințele păcatelor, lucru pe care ei nu îl puteau face.

Motivul pentru care Mă urau și Mă invidiau atât de tare era acela că prin acțiuni de genul celei de față le câștigam simpatia și credința oamenilor, îndepărtându-i treptat de preoții lor.

La acea vreme era absolut necesar să îmi demonstrez în permanență cuvintele prin asemenea fapte miraculoase, căci marea majoritate a oamenilor nu aveau un nivel de educație religioasă suficient de elevat pentru a trece pe calea cea dreaptă numai ca urmare a unor argumente spirituale. Acest capitol din Evanghelie arată felul în care am încercat să rectific ideile greșite ale ascultătorilor Mei, demonstrând apoi prin fapte autenticitatea învățăturii Mele. În acele vremuri, prejudecățile preoților evrei erau foarte mari; de aceea, trebuia mai întâi să elimin aceste prejudecăți, pentru a putea să-Mi răspândesc apoi învățătura. Căci în fața Mea, toți oamenii sunt egali.

Scânteia divină din sufletul lor îi îndreptățește pe toți, în egală măsură, să devină copiii Mei.

Pentru a-Mi demonstra puterea, am fost nevoit să le arăt că ideile lor spirituale erau false, dovedind acest lucru inclusiv prin faptele Mele, în special prin eliminarea bolilor fizice prin puterea Cuvântului Meu. Am acționat în mod deliberat, împreună cu discipolii Mei, în mod contrar preceptelor ceremoniilor lor religioase, pentru a atrage astfel atenția oamenilor asupra faptului că simpla respectare a legilor templului în litera lor nu avea mare lucru de-a face cu adevărata religie, așa cum au înțeles-o Moise și ceilalți profeți care le-au dat acele legi.

În acest fel, Mi-am propus să reduc toate acele ceremonii greșit înțelese la adevărata lor valoare (nu prea mare), făcând astfel loc învățăturii Mele spirituale, extrem de pură. Așa se explică de ce le-am spus celor care Mă ascultau: „Cei sănătoși nu au nevoie de un medic, ci numai cei bolnavi!”, sau „Eu nu am venit să-i chem pe cei vrednici, ci să le cer păcătoșilor să se pocăiască!” La obiecția care Mi-a fost adusă cu privire la post am răspuns: „Cum pot să jelească copiii miresei atât timp cât mirele se află în mijlocul lor? Dar va veni o vreme când mirele nu va mai fi printre ei, și când vor trebui să postească!”, sau „Nimeni nu își pune o haină nouă peste una veche!”, sau „Nimeni nu pune vinul cel nou în sticle vechi!”, și așa mai departe.

Vă puteți da seama din toate aceste exemple cât de mult M-am luptat împotriva vechilor prejudecăți, folosindu-Mă de cuvinte și de parabole, astfel încât învățătura Mea să fie recunoscută ca o învățătură spirituală, iar oamenii să înțeleagă că ea nu poate fi înlocuită prin ceremonii și prin simplul mers la templu, căci: „Cel care Mă slăvește, trebuie să Mă slăvească întru spirit și adevăr!”

Le-am reamintit inclusiv discipolilor Mei acest lucru, arătând către numeroșii copii rătăciți și spunându-le: „Recolta este foarte bogată, dar culegătorii sunt puțini. De aceea, rugați-vă Domnului recoltei să vă trimită mai mulți lucrători pentru a-i culege recolta”.

Iată, copiii Mei! Înainte de a-l vindeca de paralizie pe omul bolnav, i-am spus: „Păcatele îți sunt iertate!" Boala sa fusese provocată de păcatele împotriva propriului său organism. I-am iertat aceste păcate, căci nu-și dădea seama că a contractat această boală din cauza desfrâului și plăcerilor simțurilor pe care le-a vânat în permanență. De aceea, nici nu i-am spus: „Du-te și nu mai păcătui!", căci era prea departe de înțelegerea justă și nu ar fi înțeles de ce trebuie să se pocăiască pentru aceste păcate.

Vindecarea subită, prin simplul Meu Cuvânt, a avut drept scop să-l facă să mediteze asupra acestor aspecte, pentru a-și da singur seama că plăcerile pe care le-a urmărit atâta vreme și care i-au adus mai târziu atâta suferință nu reprezentau în nici un caz destinul său spiritual, că în interiorul lui exista ceva mai profund și mai măreț, un principiu care îl atrăgea către regiuni mai înalte, în care domnesc alte valori decât simpla satisfacere elementară a simțurilor.

Prin cuvintele Mele Mi-am propus să-l înalț pe acel om sărman și să umilesc orgoliul fariseilor, făcându-i să înțeleagă cât de mică este puterea lor, de vreme ce cuvintele lor nu sunt susținute de fapte, așa cum erau ale Mele. Cuvintele dispar, dar consecințele faptelor rămân. Răspunsurile pe care le-am dat în mai multe ocazii aveau drept scop să îi arate intelectului arogant limitările sale, astfel încât să se smerească singur în fața puterii sublime a spiritului.

Ca de obicei, toate cuvintele și faptele Mele din acele vremuri continuă să fie relevante până astăzi, și așa vor rămâne de-a pururi. Oriunde ați privi în jur, nu veți vedea decât paralitici, orbi, schilozi și surdomuți, întunericul prevalează pretutindeni pe planeta voastră, în cel mai bun caz fiind înlocuit doar de o atmosferă clarobscură.

Sunt mulți cei schilodiți sau paralizați din punct de vedere spiritual, datorită direcției greșite în care a luat-o sufletele lor; ei se atașează de lucrurile trecătoare, ignorând cu desăvârșire aspectele spirituale ale vieții. Rezultatul acestei paralizii spirituale este confuzia pe care o fac între spirit și materie. Acesta este păcatul pe care trebuie să-l iert zilnic, pentru ca umanitatea să nu piară de tot.

Chiar și în epoca modernă se petrec tot felul de miracole, dar oamenii nu le mai acceptă ca atare. Ei încearcă să explice cu ajutorul intelectului toate fenomenele naturii și toate evenimentele politice, atribuindu-le cauze obișnuite, fără să observe cât de mult îi ajut să iasă din labirintul ipotezelor și al evenimentelor dezastruoase, în care au intrat singuri, din cauza încăpățânării lor.

Am afirmat cândva că Eu am venit la cei bolnavi, nu la cei sănătoși; acest lucru continuă să fie valabil și astăzi. Eu îi caut și vin la cei suferinzi, paralizați sau schilozi, la orbi și surdomuți, la toți cei cu sufletele bolnave, și încerc să-i vindec instruindu-i chiar la școala păcatelor lor, de pe băncile căreia trebuie să iasă maturizați și întăriți. Pe mulți îi vindec direct, datorită credinței lor ferme, creând pentru ei circumstanțe care să le permită să mediteze asupra vieții pe care o duc și să-și corecteze greșelile pe care le fac.

Chiar și vouă trebuie să vă iert adeseori păcatele, deși voi ați înțeles deja în multe privințe mesajul Meu și planurile Mele în ceea ce privește umanitatea. Nici chiar voi nu sunteți conștienți de cauzele care stau la baza dificultăților care vă amărăște viața. De aceea, nu pot să vă spun încă, așa cum am făcut-o acum 2000 de ani în cazul femeii adultere: „Du-te, și nu mai păcătui!”, căci cei mai mulți dintre voi nu ați înțeles că sunteți doar niște slujitori leneși, chiar dacă intențiile voastre sunt bune și devoțiunea voastră este mare.

La fel ca în trecut, mulți oameni din epoca modernă oftează sub povara realizării slăbiciunilor lor. Ei ar trebui să vină la Mine, la fel ca bolnavul de care vorbește Evanghelia, cu credința fermă că Eu îi voi vindeca, în scurt timp, ei ar auzi astfel vocea care le strigă în inimă: „Păcatele sau greșelile tale ți-au fost iertate! Ia-ți patul și du-te acasă!", ceea ce înseamnă: „Nu te mai baza pe cei din jur sau pe îmbunătățirea miraculoasă a circumstanțelor în care te afli; alungă slăbiciunile în patul cărora te-ai complăcut până acum! Pune-ți pe umeri concepțiile greșite, poartă-le în spinare și fă primii pași către perfecțiune. Ai zăcut până acum pe patul greșelilor, la fel ca un om bolnav; acestea nu trebuie să-ți mai blocheze însă calea spre progres, căci povara ta a devenit astăzi mai ușoară, iar cât de curând vei scăpa complet de ea. Mai întâi de toate, trebuie să inversezi însă tendința. Te-ai sprijinit multă vreme pe aceste concepții greșite, dar a sosit timpul să te ridici și să le iei pe umeri, conștient de adevărata lor semnificație și fără să le resimți povara".

Ar trebui să începeți voi înșivă, cei pe care i-am ales și i-am preferat multor altora, să vă auto-vindecați. Acesta este motivul pentru care vă trimit diferite circumstanțe menite să vă testeze și să vă disciplineze voința, căci a sosit din nou timpul să îi caut în lume pe bolnavi și să-i ajut să se vindece, pentru a le servi astfel drept exemplu celorlalți.

Nici chiar Eu nu pot pune un veșmânt nou peste haina veche a păcatului și nu pot să introduc vinul cel nou în sticlele vechi, căci acestea nu ar rezista: haina s-ar destrăma și sticlele s-ar sparge. Mai întâi de toate, trebuie să renunțați voi înșivă la haina cea veche și la sticlele prăfuite. Noul Adam nu-l poate înlocui pe cel vechi decât după dispariția acestuia. Păcatele reprezintă cauza tuturor necazurilor voastre; de aceea, ele trebuie mai întâi iertate, adică eliminate. Abia apoi veți putea păși vindecați. Pe de altă parte, fiecare cuvânt, fiecare faptă, fiecare eveniment trebuie să joace un anumit rol în mărirea numărului de lucrători pentru recolta ce se apropie.

Am afirmat cândva c㠄mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși”. Lumea este încă plină de schilozi, orbi și paralitici, care trebuie mai întâi să se vindece. Pentru asta, am nevoie de lucrători buni în via Mea, capabili să facă tot felul de munci. În acest scop, trebuie să fi trecut ei înșiși prin școala grea la care doresc să predea astăzi, dăruindu-le altora cunoașterea pe care ei au primit-o deja.

De aceea, trebuie să treacă ei înșiși printr-un întreg lanț al suferințelor, încercărilor și dificultăților, care îi va face să renunțe la vechile lor obiceiuri, schimbându-le cu veșmântul adevărului divin. Abia atunci se vor putea ridica din pat, urmând chemarea Mea: „Ridicați-vă, luați-vă patul și mergeți acasă!”

Cu toții ați fost bolnavi de paralizie, într-o măsură mai mare sau mai mică, dar Eu v-am ajutat să vă vindecați. Când procesul va fi încheiat, veți putea deveni culegători ai recoltei Mele, care urmează să se producă în curând, la o scară mult mai mare decât vă așteptați acum.

De aceea, faceți tot ce vă stă în puteri pentru a vă îndeplini datoria, fiecare în propriul său domeniu de activitate, căci pentru asta v-am dăruit atâtea remedii și asta aștept Eu de la voi! Amin.

Author:  Ganapati [ 8.10.2010, 02:59 ]
Post subject:  Capitolul 45 - Parabola nunții fiului de împărat

Capitolul 45
Parabola nunții fiului de împărat

Sfântul Matei XXII" 1-14: „Si Iisus, răspunzând, le-a vorbit iarăși în pilde. Și a zis: Împărăția cerurilor se aseamănă cu un împărat care a făcut nuntă fiului său. A trimis pe robii săi să cheme pe cei invitați la nuntă, dar ei n-au vrut să vină. A trimis iarăși alți robi și le-a zis: „Spuneți celor invitați: iată, am pregătit ospățul meu; juncile și vitele mele cele îngrășate au fost tăiate; toate sunt gata. Veniți la nuntă!” Dar ei, fără să le pese, au plecat: unul la holda lui și altul la negustoria lui. Ceilalți au pus mâna pe robi, și-au bătut joc de ei și i-au omorât. Când a auzit, împăratul s-a mâniat: a trimis oștile sale, a nimicit pe ucigașii aceia și le-a ars cetatea. Atunci, a zis robilor săi: „Nunta este gata, dar cei invitați n-au fost vrednici. Duceți-vă, deci, la răspântiile drumurilor și invitați la nuntă pe toți aceia pe care îi veți găsi!” Și robii aceia au ieșit la răspântii, au strâns pe toți cei pe care i-au găsit, și buni, și răi, și sala ospățului de nuntă s-a umplut de oaspeți. Împăratul a intrat să-și vadă oaspeții și iată acolo un om care nu era îmbrăcat cu o haină de nuntă. „Prietene, i-a zis el, cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?” Omul acela a amuțit. Atunci, împăratul a zis slujitorilor săi: „Legați-i mâinile și picioarele și aruncați-l în întunericul de afară! Acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților. Căci mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși!”
(26 aprilie 1872)

Prin această parabolă a nunții fiului de împărat am dorit să le atrag atenția fariseilor asupra consecințelor mașinațiunilor lor; căci ei credeau că nimeni nu-și dă seama care sunt intențiile lor. Scopul Meu era să îi ajut să se îndrepte, căci ei înțelegeau avertismentele de dincolo de parabole, în timp ce majoritatea oamenilor simpli nu erau capabili de acest lucru. Pe scurt, nu doream să le stric imaginea înaintea oamenilor de rând, atât timp cât mai erau capabili să se transforme în bine. Loviturile Mele mergeau de fiecare dată drept la țintă, așa că mânia lor a continuat să crească, până când le-a fost dat să îmi împlinească destinul, așa cum era predestinat să fie, conform tuturor profețiilor, și cum le spusesem Eu însumi discipolilor Mei că va fi sfârșitul Meu.

În această parabolă am comparat împărăția lui Dumnezeu sau a Tatălui ceresc cu un rege care și-a trimis invitațiile la nunta fiului său prietenilor și cunoștințelor sale, dar nu a primit decât refuzuri din toate părțile. Mânios, regele i-a ucis pe aceștia și le-a ars proprietățile.

Când și-a trimis a doua oară slujitorii, el le-a spus să îi cheme pe toți cei pe care îi vor găsi la răspântiile drumurilor și prin piețe, iar aceștia i-au adus pe toți, buni și răi deopotrivă, la masa stăpânului lor. Printre acești oaspeți se afla și unul care nu era îmbrăcat de nuntă. Neputând găsi nici o scuză pentru comportamentul său, acesta a fost aruncat în întunericul de afară, ca răsplată pentru indolența sa. Parabola se încheie cu aceste cuvinte, foarte semnificative: „Căci mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși!”

Pentru a înțelege mai bine semnificația spirituală a acestei parabole și modul în care poate fi aplicată ea în timpurile moderne, trebuie să începem prin a examina toate circumstanțele menționate în ea. Nu trebuie să uitați nici o clipă că orice cuvânt pe care l-am rostit în acele timpuri ascundea o semnificație spirituală infinit mai profundă decât bănuiau ascultătorii Mei de atunci, la fel ca și cititorii de astăzi și cei din generațiile viitoare. Să începem așadar cu forma acestei parabole, ca să vă faceți o idee cât de profundă este semnificația ei spirituală dacă este examinată cu ochii iluminați ai sufletului.

Am comparat împărăția lui Dumnezeu cu un rege care dorea să-i facă nuntă fiului său. Din perspectiva supremă, această nuntă se referă la viitoarea fuziune care urmează să se producă între planul material și lumea spiritelor, care va avea drept urmare disoluția materiei și eliberarea spiritelor închise în ea, pentru a se putea uni cu lumina care le este proprie.

Prima imagine, cea a nunții, simbolizează unificarea a două principii într-o singură ființă spirituală, chiar dacă este încă separată de două corpuri. Nunta reprezintă acel moment sublim în care principiile polar opuse se întâlnesc și realizează o stare care nu ar fi posibilă la nivel individual.

La această unificare (celebrată pe pământ sub forma ceremoniilor nupțiale) au fost invitați o serie de oaspeți, considerați vrednici să participe la ea. Parabola afirmă însă că aceștia au refuzat.

Această nuntă este simbolul întregii perioade care s-a scurs între crearea omului și marele potop, împodobit în veșminte de nuntă, pământul i-a invitat pe toți oamenii la marea unificare spirituală. Dorința lui a fost să invite la nuntă numai oamenii, ființele spirituale care încununează creația materială. Aceștia au preferat să se închine însă în continuare lumii fizice și plăcerilor sale, ignorând chemarea spirituală. De aceea, ei au refuzat invitația la marele festin nupțial, adică provocarea de a evolua în sus, luând-o în direcția opusă. În consecință, s-a produs marele potop, absolut necesar pentru ca marea unificare a materiei cu lumea spirituală să se mai poată produce. Potopul a distrus rasa umană existentă la ora aceea pe pământ, adică pe acei oameni pe care i-am creat, înzestrându-i cu o mare superioritate și educându-i personal, prin toate mijloacele posibile.

După catastrofă, puținii descendenți care au rămas în viață și-au continuat evoluția. Ei au fost din nou invitați, mai târziu, la marele festin al fuziunii. Speriați de judecata la care a fost supusă anterior rasa umană și mânați de un impuls interior, acești oameni și-au propus să își unifice ființa spirituală cu regiunile superioare ale lumii spiritelor.

Din păcate, acest impuls interior nu a fost suficient de puternic, fiind interpretat în diferite feluri de fiecare în parte. De aceea, la marele festin au fost invitați deopotrivă cei buni și cei răi, după cum afirmă parabola.

Printre invitați se număra și un om care nu purta veșmânt de nuntă, motiv pentru care a fost izgonit în întunericul de afară. Semnificația acestui simbol este următoarea: toți cei care au simțit impulsul interior de a crește spiritual sperau să își vadă dorințele și idealurile împlinite. Altfel spus, ei se așteptau la un final fericit, fiind împodobiți - metaforic vorbind - cu veșminte de nuntă. Cei mai buni dintre ei au început să își afișeze deschis iubirea și dorința de a deveni mai buni și mai puri. Inclusiv cei mai puțini buni dintre ei, ba chiar și cei mai răi, s-au împodobit cu ce aveau mai bun prin casă, în speranța să pară mai buni decât erau în realitate.

Un singur om, după cum afirmă parabola, nu și-a dat nici cea mai mică osteneală în această direcție. El s-a prezentat exact așa cum era, dornic să ia parte la această fuziune, dar așa cum vroia el, nu cum i s-a cerut. Acest om care M-a sfidat pe față nu a fost altul decât Lucifer sau Satan, spiritul expulzat cu multă vreme în urmă de Mine și care a ajuns să reprezinte principiul răului personificat, adică polul opus al Sinelui Meu. De aceea, acest spirit care întruchipa răutatea absolută a fost aruncat în întunericul de afară, acolo unde nu există decât plânsul și scrâșnirea dinților. Altfel spus, el trebuie să aștepte în întunericul propriului său suflet până când va decide să devină mai bun; abia atunci se va putea întoarce la nuntă. (Vezi: Cine-este-Dumnezeu-cine-este-Lucifer-ce-este-omul-Explicate-de-insusi-Dumnezeu-prin-Bertha-Dudde)

Simbolul satanic este reprezentat pe pământ de toți acei oameni care știu perfect ce este bine și nobil, dar preferă în mod deliberat să facă rău. Cât despre ceilalți meseni invitați la nuntă, cei „buni" și „răi" deopotrivă, aceștia se referă la oamenii care păcătuiesc pentru că sunt prea slabi, dar care nu și-au pierdut nici o clipă dorința de a deveni mai buni. Spiritele cu adevărat rele și incorigibile sunt cele care cunosc foarte bine deosebirea dintre bine și rău, dar refuză să aplice binele, căci îl urăsc. Ori de câte ori le stă în puteri, ei îi influențează inclusiv pe cei din jur să devină la fel ca ei. Acest ideal este de natură pur demoniacă, întrucât impulsul iubirii, implantat de Mine în toate sufletele, s-a transformat în cazul lor în ură.

Fariseii și-au dat seama că metafora omului care s-a prezentat la nuntă fără vesminte potrivite se referea la ei, așa că s-au mâniat foarte tare. Ei au înțeles că din cauza atitudinii lor, vor fi excluși de la viitoarele desfătări din lumea spiritelor, până când vor decide singuri să o apuce pe calea cea bună, apropiindu-se din nou de Mine. Nu întâmplător, această parabolă se încheie cu cuvintele: „Mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși!”, care înseamnă că porțile care conduc la marea împărăție a lui Dumnezeu le sunt deschise tuturor spiritelor din creația Mea, dar puține vor fi cele care vor reuși să pătrundă în sfera păcii eterne, a liniștii supreme și a beatitudinii. Acest lucru nu este posibil decât în cazul acelor spirite care au eliminat din inimile lor tot ce este lumesc și senzorial. Numai aceste spirite pot fi alese să participe la împărăția Mea. Ochii lor spirituali nu vor putea suporta strălucirea orbitoare a luminii Mele celeste decât atunci când o rază similară va începe să strălucească în interiorul lor, reflectându-se apoi în marele cer spiritual.

Aceasta este interpretarea spirituală corectă a parabolei, care nu s-a schimbat cu nimic până astăzi.

Încă din acele vremuri, Eu Mi-am trimis slujitorii să-i invite pe toți oamenii la marele festin din casa Mea, dar puțini au acceptat invitația. Secolele au continuat apoi să treacă, pierzându-se în abisul istoriei, iar Eu nu am încetat să-i invit pe oameni la marea fuziune. O parte din invitați au apărut, așteptându-se să primească însă de la Mine ceea ce le ceream Eu însumi lor. De aceea, ei și-au întors spatele împărăției spirituale, preferând drumul cel lung celui mai scurt, dar mai greu.

Chiar și astăzi continui să îmi trimit mesagerii în lume, pentru a explica voința Mea și a le transmite oamenilor care este adevăratul scop al existenței lor pe pământ. Ei le spun acestora că, indiferent cât de mare este rezistența pe care o opun, mai devreme sau mai târziu vor fi siliți să facă ceea ce aștept Eu de la ei. Mulți dintre ei își astupă urechile în fața vocii iubirii și păcii; aceștia vor fi pierduți multă vreme. Sunt nevoit să privesc cu tristețe cum majoritatea oamenilor îmi întorc spatele, urmând cu bună știință calea cea rea, deși știu ce ar trebui să facă.

Prima oară când Mi-a fost refuzată invitația, am fost nevoit să trec umanitatea rătăcită printr-un potop, pentru a o mântui. Cât de curând voi fi silit să trimit o catastrofă similară pe pământ, căci am datoria să-i salvez pe cei buni și să reorientez umanitatea pe calea cea bună. De data aceasta însă, potopul nu va mai fi provocat de apa materială, ci de apa spirituală a adevărului Meu. Data trecută, au existat oameni care au încercat să se salveze de potopul material. La fel și acum, când lumina Mea va inunda pământul, spiritele mai bune se vor trezi și o vor răspândi mai departe, silindu-i pe cei ignoranți să se ascundă de strălucirea ei insuportabilă în întunericul exterior al propriilor lor slăbiciuni.

Ceea ce le-am spus cândva fariseilor sub forma unei metafore se va împlini de această dată într-o manieră spirituală. Vor exista și acum oameni care se vor mânia din cauza acestei lumini extrem de puternice, căci ea va scoate la iveală ceea ce au ascuns multă vreme în întuneric. Oricât de mare ar fi rezistența opusă de Satan, lumina trebuie să prevaleze însă pe pământ, căci împărăția Mea este o împărăție a luminii! Destinul spiritelor pe care le-am creat, printre care se numără și oamenii, este fie de a se scufunda în întunericul etern al sufletelor lor, echivalent cu materia cea mai densă, pentru un lung proces de purificare, fie de a o apuca pe calea cea scurtă a cunoașterii, cu prețul unor mari sacrificii și încercări. Acesta este destinul tuturor ființelor create de Mine, inclusiv al oamenilor.

Cu toții sunt invitați la marele festin, dar vai celor care se vor prezenta în împărăția luminii fără un veșmânt de nuntă! Ei vor păți ceea ce a pățit oaspetele din parabola noastră: vor fi izgoniți în întunericul de afară, până când zorii zilei vor începe să răsară inclusiv în inimile lor. La fel ca acum 2000 de ani, când prin prezența Mea vizibilă Mi-am propus să iluminez prin cuvintele Mele chiar și cele mai întunecate colțuri ale inimii umane, la a doua Mea venire pe pământ, care este foarte apropiată, Mă aștept să găsesc în inimile voastre această lumină, sau cel puțin o receptivitate cât de mică față de ea, pentru a putea celebra împreună marele festin al unificării. Eu, Regele și Tatăl vostru, voi pregăti atunci festinul de nuntă pentru fiul Meu, adică pentru spiritele Mele, și ne vom bucura împreună de marea fuziune, într-o singură inimă și într-o singură minte, căci acesta este scopul pentru care v-am pregătit, dându-vă Eu însumi exemplul suprem de iubire și de umilință. Amin.

Author:  Ganapati [ 8.10.2010, 11:15 ]
Post subject:  Capitolul 46 - Vindecarea fiului slujbașului împărătesc

Capitolul 46
Vindecarea fiului slujbașului împărătesc

Sfântul Ioan IV" 47-53: „Și în Capernaum era un slujbaș împărătesc, al cărui fiu era bolnav. Acesta, când a aflat că Iisus venise din Iudeea în Galileea, s-a dus la El și L-a rugat să se coboare și să vindece pe fiul lui, care era pe moarte. Iisus i-a zis deci: “Dacă nu vedeți semne și minuni, cu nici un chip nu credeți”. Slujbașul împărătesc i-a zis: “Doamne, coboară-Te până nu moare copilul meu!” “Du-te, i-a zis Iisus, fiul tău trăiește”. Și omul acela a crezut cuvântul pe care i-l spusese Iisus și a pornit la drum. Și pe când se cobora el, l-au întâmpinat robii lui și i-au adus vestea, spunând: “Fiul tău trăiește”. El i-a întrebat de ceasul în care a început să-i fie mai bine. Și ei i-au zis: “ieri” în ceasul al șaptelea, l-au lăsat frigurile”. Tatăl a cunoscut că tocmai în ceasul acela îi zisese Iisus: “Fiul tău trăiește”. Și a crezut el și toată casa lui”.
(27 aprilie 1872)

Acest capitol povestește cum am readus la viață un copil aflat pe patul de moarte prin puterea Cuvântului Meu. El dovedește din nou puterea Cuvântului însoțit de o voință fermă, care poate realiza lucruri miraculoase, ce par imposibile pentru omul de rând.

Nobilul de care vorbim și-a dat seama de acest lucru atunci când, întors acasă, a fost întâmpinat de servitori, care i-au adus vestea cea bună, spunându-i că micuțul s-a vindecat exact în momentul în care Eu am rostit Cuvântul de vindecare.

Scopul pe care l-am urmărit prin acest gest a fost triplu: mai întâi, am dorit să le arăt discipolilor și ascultătorilor Mei că până și un străin putea avea o credință fermă. În plus, el era un demnitar de rang înalt și un păgân, ceea ce nu l-a împiedicat să beneficieze de roadele credinței sale. Al treilea scop a fost acela de a le da astfel o lecție celor de față, pentru a trezi și mai mult în ei adevărata credință, care era încă foarte slabă.

Le spusesem deja evreilor în mai multe ocazii că tot ce aveau le va fi luat și dat păgânilor, căci ei - primii aleși - erau prea încăpățânați pentru a Mă accepta pe Mine și misiunea Mea. De aceea, această grație urma să le fie luată și dată păgânilor, în inimile cărora învățătura Mea avea să găsească un sol mai bun.

Prin actul descris mai sus am dorit să le demonstrez că spre învățătura Mea se vor îndrepta nu numai oamenii simpli, din clasele cele mai de jos, ci și cei de rang înalt, cu educație, care nu se rușinau să alerge către Mine și să-Mi ceară ajutorul atunci când aveau nevoie de el.

În cazul de față, romanul respectiv nu a fost atras către Mine dintr-o credință foarte mare, ci mai degrabă din iubirea pe care i-o purta fiului său. Credința s-a născut în el abia după vindecarea miraculoasă. Așa se explică de ce i-am spus la început: „Dacă nu vedeți semne și minuni, cu nici un chip nu credeți!" Eu știam deja că după ce va vedea cu ochii săi miracolul revenirii la viață a copilului său (aproape mort), acest om va crede.

Dar cel mai important a fost cel de-al treilea scop pe care Mi l-am propus: acela de a le arăta discipolilor și ascultătorilor Mei, prin puterea exemplului, că principala premisă necesară pentru ca miracolele Mele să se împlinească era credința celui care apela la Mine (credință care lor le lipsea adeseori). Acest eveniment a avut menirea să le demonstreze că cel care crede cu o credință fermă în Cuvântul Meu nu va fi dezamăgit niciodată.

Auzind cuvintele Mele: „Fiul tău va trăi!", nobilul s-a îndreptat către casă (avea de parcurs o distanță considerabilă) cu convingerea fermă că ele se vor împlini. Acest lucru am dorit să-l demonstrez înainte de toate discipolilor Mei - consecințele credinței ferme.

În acest fel, am urmărit ca nu doar nobilul să beneficieze de consecințele acestui miracol, ci și cei din jurul Meu, cărora am avut grijă să le explic cele trei rațiuni și scopul din spatele lor.

La început, au fost sceptici. Chiar și nobilul în cauză era sceptic, deși avea încredere în Mine. El i-a întrebat pe servitorii care i-au adus vestea vindecării la ce oră s-a produs aceasta, și abia după ce a aflat că era vorba chiar de momentul în care am rostit Eu cuvintele miraculoase a început să creadă cu o convingere oarbă în divinitatea și în misiunea Mea, împreună cu întreaga sa casă.

Acest exemplu, unul din nenumăratele care au contribuit la răspândirea învățăturii Mele pe pământ, demonstrează că succesul rugăciunii nu poate fi atins decât prin credința fermă a celui care se roagă. Acest principiu este cât se poate de actual. Orice ați face, nu veți putea obține rezultate satisfăcătoare decât dacă veți avea încredere în Mine și în promisiunile Mele, la fel cum vindecarea corpului fizic nu se datorează numai priceperii medicului, ci și credinței bolnavului în el și în eficacitatea remediilor lui. Această credință se dovedește adeseori principalul factor care provoacă vindecarea. La fel se petrec lucrurile și în privința rugăciunilor pe care Mi le adresați, indiferent dacă obiectul lor este idealul spiritual sau diferite realizări pământești, încrederea și credința este principalul factor care duce la succes și realizare. Ori de câte ori întâlnesc o asemenea credință, îmi este imposibil să refuz cererea unui copil al Meu. Și cum s-ar putea manifesta altfel iubirea unui tată dacă nu în îndeplinirea cererilor fiului său? Cu siguranță, nu printr-un refuz!

V-am vorbit mai degrabă despre „încredere" și despre „credință". Aceste două concepte reprezintă și obiectul predicii de astăzi, în care le vom privi însă dintr-o perspectivă oarecum diferită. De data aceasta, vom examina consecințele încrederii în Mine și a credinței ferme în cuvintele și în promisiunile Mele.

Nobilul de care vorbește Evanghelia a avut această credință fermă în cuvintele Mele și s-a îndreptat către casă convins că ele se vor împlini și că își va găsi copilul vindecat.

Vă puteți măcar imagina o credință atât de puternică încât acest părinte să nu insiste să merg împreună cu el în casa lui, limitându-se să creadă în cuvintele Mele de alinare, deși în joc era însăși viața fiului său?

Ați experimentat voi vreodată o asemenea credință, deși revărs în permanență asupra voastră atâta grație, dovedindu-vă astfel încontinuu că sunt alături de voi? – Haideți, recunoașteți cu sinceritate că sunteți încă departe de credința nobilului de care vorbește Biblia!

Voi vă pierdeți cu firea la cea mai mică încercare mai grea, alergați imediat la scribul Meu și îi cereți un mesaj direct de la Mine, căci sunteți surzi în fața vocii Mele, care ar dori să vă liniștească direct în inimile voastre. Și vă mai pretindeți aleșii Mei! Prin acest exemplu Mi-am propus să vă readuc la justa măsură a valorii voastre personale, ca să vă dați seama ce vă lipsește încă și cât de departe sunteți de renașterea spirituală.

Dacă voi, cei privilegiați, vă manifestați în acest fel, la ce Mă pot aștepta din partea celor care nu primesc direct cuvintele grației Mele, lăsându-se duși într-o parte și în alta de valurile vieții, incapabili să se trezească, în pofida avertismentelor Mele?

În acest mesaj doresc să vă arăt care este limita firească a cererilor pe care Mi le adresați, astfel încât să nu-Mi cereți sfatul și ajutorul la cele mai mici încercări ale vieții.

Majoritatea cererilor voastre nu demonstrează altceva decât lipsa voastră de credință, dar și lipsa de înțelegere a cuvintelor Mele. Dacă Mi-ați înțelege plenar măreția și slava, ați găsi cu ușurință răspunsul la majoritatea întrebărilor voastre stupide în Evangheliile pe care vi le-am lăsat deja și nu M-ați mai deranja cu fiecare ocazie. V-am explicat în aceste Evanghelii toate secretele referitoare la natura Mea, a inimilor voastre, a celei de-a doua Mea veniri pe pământ și a revenirii Mele în inimile celor care Mă iubesc cu adevărat.

Departe de a înțelege cine este cu adevărat Domnul și Creatorul acestei lumi, voi îmi puneți întrebări dintre cele mai stupide, la care nu pot răspunde în calitatea Mea de Domn, dar o fac totuși în calitatea Mea de Părinte plin de iubire și de compasiune. Ar trebui totuși să reflectați cu mai multă maturitate la mesajele pe care Mi le trimiteți și la răspunsurile pe care vi le dau prin scribul Meu. Nu este suficient să le citiți și să le legați cu grijă între niște coperți; mai presus de orice, ele ar trebui integrate în viețile voastre. Numai în acest fel veți putea învăța și înțelege mai bine creația Mea materială, adevărata valoare a lucrurilor pământești, misiunea pe care o aveți în această întrupare și poziția pe care o ocupați în univers. De la cel mai mic atom și de la ultimul fir de praf care plutește în aer și până la cea mai mare stea din univers, soarele central al acestuia, care își trimite razele sale la miliarde de mile distanță, ar trebui să-L recunoașteți pretutindeni pe Tatăl - singurul care este capabil, dincolo de măreția Lui, să se manifeste până și în cele mai infime lucruri.

Această contemplare v-ar demonstra că spusele Lui sunt la fel de adevărate și de expresive ca și limbajul creației Sale, dar și măreția infinită a iubirii Sale. Promisiunile Lui trebuie crezute în totalitate, căci nu aparțin unei ființe limitate, ci Ființei Supreme infinite, care a făcut cândva dovada smereniei și sacrificiului suprem de sine, atunci când s-a întrupat pe pământul vostru în calitate de om.

Învățați de la nobilul din Evanghelie ce înseamnă credința în Cuvântul Meu! Deși durerea lui în fața pierderii iminente a copilului său era imensă, el a crezut în cuvintele Mele, punându-le mai presus de durerea sa. A avut o încredere desăvârșită în Mine și așteptările sale nu i-au fost dezamăgite.

M-am folosit de această parabolă din Evanghelia lui Ioan pentru a stabili un standard. El nu este valabil pentru întreaga umanitate, ci numai pentru aleșii Mei: așa trebuie înțelese și crezute cuvintele Mele. Numai printr-o asemenea credință totală pot spera ei să trezească inclusiv în semenii lor o credință similară. Altminteri, nu vor fi cu nimic diferiți de preoții voștri actuali, care vă predică lucruri pe care nu le cred ei înșiși în inimile lor. În acest fel, împărăția Mea nu va putea fi stabilită niciodată pe pământ.

Dacă doriți ca oamenii să vă urmeze, primii care trebuie să dați exemplu sunteți voi, cei aleși (inclusiv cei din generațiile viitoare), la fel cum au făcut cândva discipolii Mei.

Urmați exemplul nobilului din această parabolă! Deveniți puternici în credința voastră, și vă veți găsi astfel liniștea și pacea, pe care le veți putea răspândi apoi asupra celorlalți. Amin.

Author:  Ganapati [ 8.10.2010, 11:23 ]
Post subject:  Capitolul 47 - Parabola slujitorului necredincios

Capitolul 47
Parabola slujitorului necredincios

Sfântul Matei XVIII" 23-35: „De aceea, împărăția cerurilor se asemănă cu un împărat care a vrut să facă socoteala cu robii săi. A început să facă socoteala și i-au adus pe unul care îi datora zece mii de talanți. Fiindcă el n-avea cu ce plăti, stăpânul a poruncit să-l vândă pe el, pe soția lui, pe copiii lui și tot ce avea și să se plătească datoria. Robul s-a aruncat la pământ, i s-a închinat și i-a zis: “Doamne, fii răbdător față de mine și îți voi plăti tot”. Stăpânul robului aceluia, făcându-i-se milă de el, i-a dat drumul și i-a iertat datoria. Dar robul acela, ieșind afară, a întâlnit pe unul dintre cei care erau robi împreună cu el, care-i era dator o sută de dinari. A pus mâna pe el și-l strângea de gât, zicând: “Plătește-mi ce ești dator!” Deci cel care era rob împreună cu el s-a aruncat la pământ, rugându-l și zicându-i: “Fii răbdător față de mine și îți voi plăti!” Dar el n-a vrut, ci s-a dus și l-a aruncat în închisoare până când va plăti datoria. Când au văzut cei care erau robi împreună cu el cele întâmplate, s-au întristat foarte mult și s-au dus și au spus stăpânului lor toate cele petrecute. Atunci, stăpânul lui l-a chemat la el și i-a spus: “Rob viclean! Eu ți-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat. Oare nu se cădea să ai și tu milă față de cel care este rob împreună cu tine, cum am avut eu milă cu tine?” Și stăpânul s-a mâniat și l-a dat pe mâna chinuitorilor până va plăti tot ce datora. Tot așa vă va face și Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său”.
(28 aprilie 1872)

Am afirmat în mai multe ocazii că le-am explicat în detaliu discipolilor Mei și celorlalți oameni care Mă ascultau în ce constau cele două porunci ale iubirii, dar și cele zece porunci ale lui Moise. Aveam însă de-a face cu oameni care așteptau instrucțiuni cât mai amănunțite, pentru a ști cum să se comporte în diferite situații, așa că am fost nevoit să Mă folosesc de toate ocaziile pentru a le explica și mai clar poruncile divine, ilustrându-le prin tot felul de parabole, astfel încât să știe cum să le aplice în viața de zi cu zi.

În întreg acest capitol, de la început și până la sfârșit, veți găsi numai reguli de comportament, multe dintre ele explicate foarte clar, alteori sugerate prin metafore și parabole, prin care am încercat să Mă asigur că discipolii Mei, ca și toți cei care îmi vor urma învățătura în vremurile viitoare, vor înțelege dincolo de orice îndoială cum trebuie să se comporte în diferite situații de viață, astfel încât să poată transmite apoi corect acest mesaj semenilor lor.

La început, discipolii Mei erau la fel ca niște copilași - incapabili să înțeleagă conceptele superioare referitoare la natura și la împărăția Mea. Abia mai târziu, după ce am revărsat asupra lor Duhul Sfânt, aveau să înțeleagă ei pe deplin cuvintele Mele. De aceea, nu trebuie să vă mire dacă descoperiți în Evanghelie că îmi puneau tot felul de întrebări naive și inocente. Cum era posibil ca tocmai discipolii Mei, aflați tot timpul sub influența prezenței, faptelor și cuvintelor Mele, să îmi pună întrebări de genul: „Cine este mai presus în împărăția cerurilor?" Dacă propriii Mei discipoli îmi puteau pune asemenea întrebări, vă puteți imagina cu ușurință ce înțelegeau ceilalți, care știau mult mai puține decât ei. În acest context, parabola de mai sus și cele care urmează devin ușor de înțeles.

Am comparat atunci simplitatea unui copil cu starea angelică de conștiință, specifică ființelor cele mai apropiate de Mine. Așa cum îngerii Mei nu trebuie insultați de nimeni, căci au o puritate absolută, nici oamenii cu inimi curate, dar cu minți simple, la fel ca cele ale copiilor, nu ar trebui insultați vreodată, căci ei sunt absolut nevinovați, și de altfel, îi privesc cu mare încredere pe toți cei care se apropie de ei. De aceea, nu există păcat mai mare decât să răspunzi acestei simplități cu ironie, bătaie de joc, dispreț, ridiculizare și ură. La același lucru se referă și versetele următoare, în care se arată într-o formă alegorică faptul că dacă sufletul unei persoane este guvernat chiar și de o singură pasiune, este mai bine ca el să facă tot ce îi stă în puteri pentru a scăpa de ea, decât să piară cu totul din cauza ei.

Toate aceste exemple și parabole sunt prezentate în limbajul alegoric specific acelor vremuri, folosit și astăzi pe scară largă în Orient.

După ce le-am explicat cu claritate discipolilor Mei că este de preferat să renunți la o singură parte a sinelui tău decât să îți pierzi întregul suflet, le-am arătat în versetele următoare cât de mare este bucuria Mea, în calitate de Creator, atunci când nimic din ceea ce am creat nu se pierde, ci totul se întoarce la Mine, într-o stare purificată și spiritualizată. La acest lucru se referă parabolele referitoare la păstor și la oaia pierdută.

Le-am explicat discipolilor Mei că sufletele rătăcite pot fi salvate, ajutându-i pe păcătoși să devină mai buni, fără a le răni iubirea de sine. I-am sfătuit cum trebuie să procedeze cu cei mai încăpățânați dintre ei, dar și cu cei mai maleabili. I-am asigurat că dacă doi oameni se pun la unison și îmi cer binecuvântarea, Eu le-o voi da cu siguranță. Am adăugat că dacă doi oameni se vor uni în numele Meu, Eu voi fi împreună cu ei, sub forma spiritului păcii și unității. Le-am explicat că trebuie să își ierte frații care greșesc nu doar o singură dată, ci de nenumărate ori, căci numai astfel se vor putea schimba aceștia în bine. Le-am mai spus că dacă își vor ierta frații de păcate, în spiritul toleranței, și Eu le voi ierta păcatele lor, uitându-le pentru totdeauna.

Le-am spus cu acest prilej parabola slujitorului necredincios (evocată mai sus). Mesajul pe care îl conține aceasta este similar celui din rugăciunea pe care le-am lăsat-o: „Și ne iartă nouă greșelile noastre, la fel cum și noi iertăm greșelile celor care greșesc față de noi!” - pentru a nu-și pierde niciodată răbdarea cu păcătoșii foarte încăpățânați, condamnându-i în loc să-i ierte și blestemându-i în loc să-i binecuvânteze.

Am ales exemplul extrem al slujitorului necredincios din această parabolă pentru a-i împiedica să găsească tot felul de pretexte prin care să-și justifice duritatea față de semenii lor, fie și numai prin cuvânt, din cauza unui zel exagerat, a judecății greșite sau a intoleranței față de greșelile omenești. Le-am cerut să se raporteze tot timpul la răbdarea Mea infinită, spunându-le că soarele Meu răsare deopotrivă asupra celor buni și asupra celor răi, căci Eu sunt esența iubirii, iar iubirea nu dorește niciodată pedepsirea păcătosului, ci îndreptarea lui.

În acest capitol din Evanghelie veți găsi ilustrarea perfectă a vieții umane așa cum ar trebui să fie ea: ghidat de iubire, omul ar trebui să privească spre Mine cu încrederea inocentă a unui copil, să acționeze întotdeauna cu corectitudine, fără planuri ascunse și fără rezerve mentale, cu unicul scop de a-Mi face Mie plăcere, Tatălui său din ceruri, devenind astfel demn de a fi numit „copilul Meu". Orice om ar trebui să-și trezească iubirea și să cultive o inimă la fel de curată ca cea a unui copil; dacă un asemenea om se apropie de tine cu simplitate și încredere, răsplătirea bunelor sale intenții prin fapte rele sau cuvinte de batjocură se consideră un mare păcat. Capitolul insistă asupra felului în care trebuie înțeleasă iubirea față de aproape, cum trebuie să le atrageți cu blândețe atenția fraților voștri care greșesc, fără să recurgeți la măsuri severe decât în cazuri extreme, iertând, uitând și transformând astfel răul în bine.

Capitolul de față prezintă întreaga misiune spirituală a omului pe pământ, felul în care trebuie să se auto-educe el pentru a deveni copilul Meu, dar și maniera în care trebuie să-și influențeze semenii, ghidându-i către Mine, pentru a deveni astfel în lumea de dincolo ceea ce am intenționat Eu să fie atunci când am creat primul om: imaginea Mea vie. Așa trebuie citite și înțelese Evangheliile Mele. Numai în acest fel va coborî grația Mea asupra voastră, iluminându-vă, astfel încât să nu mai vedeți în aceste parabole numai scoarța groasă a copacului vieții, ci însuși miezul adevărului divin care se ascunde în spatele ei. Pentru a putea ajunge la acest adevăr și pentru a recunoaște ceea ce este ascuns ochiului profan, este nevoie de o viziune spirituală și de o capacitate de înțelegere extrem de profundă.

Biblia reprezintă o sursă de alinare și lumină în orice circumstanță a vieții, iar cititorul iluminat își va da seama că timp de aproape 2000 de ani această carte a ascuns în paginile ei cele mai mari comori ale lumii, căci Eu M-am asigurat încă din acele timpuri că nimic din spusele Mele nu se va pierde, pentru a servi astfel tuturor generațiilor viitoare, până la sfârșitul timpurilor.

Nu peste mult timp va veni o vreme când oamenilor li se va cere socoteală cu o mai mare severitate; ei vor fi întrebați dacă au înțeles care este misiunea lor pe acest pământ și de ce am venit Eu însumi pe planeta voastră. „Coaja" cuvintelor din Evangheliile Mele trebuie înlăturată, iar oamenii trebuie să înceapă să înțeleagă fluxul strălucitor de lumină care se ascunde în spatele acestei coji întunecate, pentru a-și îndrepta greșelile măcar în al doisprezecelea ceas și a-și împlini astfel misiunea pe pământ. Acesta este motivul numeroaselor explicații și al interpretărilor detaliate din aceste predici de duminică, pentru ca nimeni să nu poată pretinde în final că nu a știut sau nu a înțeles mesajul Meu.

Eu sunt un Dumnezeu al luminii, iubirii și înțelepciunii. De aceea, atunci când Mă voi întoarce pe pământ, întunericul nu va mai putea rezista alături de Mine. Faceți lumină în inimile voastre, învățați să iubiți și aplicați această iubire, cu înțelepciune, asupra semenilor voștri.

Unicul scop al cuvintelor Mele, al tuturor acestor avertismente și eforturi de a vă face să înțelegeți, este acela de a vă transforma în copii ai Mei, pentru ca această lume să redevină ce a fost cândva (pe vremea când am creat primul om): un paradis terestru, în care să nu mai existe ură, mânie și bătaie de joc, ci numai iubire, pace și liniște între toate ființele; și în care omul, opera supremă a creației Mele pe pământ, să întrunească în el toate atributele Mele divine.

Acesta este scopul final și toată lumea are datoria să aspire către el! Urmăriți să vă împliniți misiunea - a voastră și a întregii umanități - transformându-vă cât mai mult în bine! Faceți tot ce vă stă în puteri pentru a-i orienta și pe semenii voștri către acest scop, pentru ca spusele Mele să nu se risipească în zadar și pentru a deveni demni să fiți numiți „copiii Mei", descoperindu-L în lumea de dincolo pe Tatăl care face atâtea eforturi pline de iubire să își salveze oile rătăcite, acum și de-a pururi! Amin.

Author:  Ganapati [ 8.10.2010, 11:29 ]
Post subject:  Capitolul 48 - Atitudinea Domnului față de autorități

Capitolul 48
Atitudinea Domnului față de autorități

Sfântul Matei XXII" 15-22: „Atunci, fariseii s-au dus și s-au sfătuit cum să-L prindă prin cuvintele Lui. Au trimis la El pe ucenicii lor, împreună cu irodienii, zicând: Învățătorule, știm că ești un om al adevărului și că înveți calea lui Dumnezeu în adevăr, fără să Te temi de nimeni, pentru că nu cauți la fața oamenilor. Spune-ne deci ce gândești: se cade să plătim bir Cezarului sau nu?” Dar Iisus, cunoscându-le răutatea, a răspuns: „Pentru ce Mă ispitiți, fățarnicilor? Arătați-Mi moneda pentru bir”. Și ei i-au adus un dinar. El i-a întrebat: “Chipul acesta și inscripția de pe el, ale cui sunt?” “Ale Cezarului”, i-au răspuns ei. Atunci, El le-a zis: “Dați deci Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”. Și când L-au auzit, ei au fost uimiți. L-au lăsat și au plecat”.
(29 aprilie 1872)

Acest capitol conține o serie de parabole pe care le-am spus fariseilor și scribilor pentru a răspunde astfel în fața obiecțiilor lor.

Versetele de mai sus se referă la una din acele capcane pe care fariseii obișnuiau să Mi le întindă, în speranța că Mă vor putea da pe mâna autorităților dacă vor auzi de la Mine un răspuns greșit.

Romanii nu erau însă preocupați decât de supremația lor asupra pământului evreilor, fiind în schimb cât se poate de indiferenți față de religia ebraică și reformatorii acesteia, fie ei profeți sau predicatori, așa cum a fost predecesorul Meu Ioan, sau chiar Mesia, cel care se presupunea că eram Eu, atât timp cât inovațiile acestora nu se refereau decât la domeniul religios și nu interferau în nici un fel cu domeniul politic. De aceea, fariseii căutau tot timpul întrebări la care răspunsul nu putea evita zona politicii.

Și de această dată, ei și-au trimis ucenicii la Mine, împreună cu câțiva slujitori ai lui Irod, și Mi-au pus această întrebare ambiguă: „Se cade să plătim bir Cezarului sau nu?”

Scopul lor era să Mă determine să dau un răspuns în care să afirm supremația templului în fața birului datorat împăratului, care nu era decât o povară nedreaptă impusă cu forța poporului evreu. Un asemenea răspuns le-ar fi permis Să mă acuze de faptul că îi conduceam pe oameni către revoltă prin interpretările Mele greșite, iar speranța lor era că vor putea astfel să Mă dea pe mâna autorităților. Pentru a scăpa ei înșiși basma curată și în caz că aș fi negat răspunsul dat, au trimis la Mine și câțiva dintre slujitorii lui Irod, pentru ca aceștia să confirme ulterior declarația pe care sperau să o audă de la Mine.

Trebuie să recunosc că această întrebare era cât se poate de insidioasă. Fariseii porneau de la premisa că fiind un evreu nativ, crescut într-o țară cucerită cu forța de romani, care nu erau stăpânii de drept ai acesteia, Eu îi disprețuiam și Mă opuneam deschis stăpânirii lor. Eu nu privesc însă decât în inimile oamenilor; de aceea, Mi-am dat imediat seama care sunt intențiile lor reale și le-am dat un răspuns scurt, dar edificator, care nu le-a permis să Mă interogheze în continuare pe această temă. Răspunsul Meu: „Dați-i Cezarului ce est al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!” conținea în sine o întreagă explicație, pe care numai Eu aș fi putut-o găsi, deși nu era deloc pe placul lor. De vreme ce am început prin a le arăta mai întâi imaginea împăratului și a inscripției de pe moneda romană, era evident ce doream să spun: „Această imagine arată ai cui supuși sunteți; dacă nu vi se pare suficient de clară, puteți citi inscripția de pe partea opusă a monedei și ea vă va lămuri pe deplin. Că această monedă micuță faceți voi comerț, satisfăcându-vă astfel nevoile lumești, împărăția spirituală se află însă deasupra tuturor monedelor - fie ele din aur sau din alte metale; originea ei este diferită, și la fel scopul ei!" Am făcut astfel o distincție strictă intre tributul datorat unei puteri lumești și cel datorat lumii spirituale.

Răspunsul Meu dorea să le spună: „Prin taxele plătite împăratului voi vă cumpărați pacea, ordinea și securitatea lumească; prin ofrandele spirituale obțineți pacea unei conștiințe curate, ordinea interioară și securitatea acțiunilor voastre, în sensul că știți ce faceți și de ce acționați în acest fel. Căile sunt diferite, dar scopul este același, deși pe una din căi el este atins în plan material, iar pe cealaltă în planul spiritual. Ambele planuri trebuie să existe, căci altminteri oamenii nu ar putea coexista în această lume materială, dar mai presus de toate, nu ar putea înțelege care dintre cele două comori este mai importantă: cea lumească sau cea spirituală".

Ceea ce le-am spus atunci fariseilor a rămas valabil și pentru generațiile următoare, și așa va rămâne pentru totdeauna, atât timp cât oamenii vor trăi împreună în orașe și sate și cât vor continua să creadă într-o Ființă Supremă. Așa cum pe pământ sunt necesari lideri lumești care să conducă această lume, la fel de necesar este și Dumnezeu, pentru a ține laolaltă întregul univers. Și unii, și celălalt, sunt necesari pentru a susține ordinea și pentru a da legi. Oricum s-ar numi conducătorii lumești, puterea executivă este înmânată întotdeauna unei singure persoane. La fel, puterea spirituală nu poate fi susținută decât de către o singură divinitate supremă, și nu de mai mulți zei.

Evident, pe pământ au existat dintotdeauna suverani care și-au folosit abuziv puterea, în timp ce alții nu au acceptat că deasupra lor poate exista o putere mai mare, la fel cum au existat dintotdeauna indivizi și națiuni care nu s-au mulțumit cu un singur Dumnezeu, ci și-au creat o multitudine de zei și zeițe care să le permită să-și urmeze fără restricții pasiunile lumești. De fiecare dată însă, acțiunile lor au fost sancționate prin decrete divine severe. De asemenea, au existat dintotdeauna și încă mai există oameni care nu acceptă nici un conducător, nici chiar pe Dumnezeu, mai presus de propriul lor sine.

Oricare ar fi atitudinea oamenilor, cu toții trebuie să plătească un anumit tribut. Dacă doresc să fie respectați în viața lor pământească, ei trebuie să îi plătească suveranului terestru o parte din câștigurile lor. Dacă doresc să își împlinească misiunea spirituală, ei trebuie să îi plătească suveranului ceresc, lui Dumnezeu, o ofrandă care constă în sacrificarea pasiunilor lor lumești.

În ambele cazuri, lipsa plății este pedepsită - într-un fel lumesc sau spiritual. De aceea, am avut perfectă dreptate atunci când le-am spus fariseilor: „Dați Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!”, ceea ce înseamnă: „împliniți-vă ambele obligații, deopotrivă cele sociale și cele spirituale. Manifestați respectul cuvenit în fața semenilor și conducătorilor voștri lumești, dar nu uitați nici o clipă ce îi datorați Celui care a creat pentru voi această lume, înzestrându-vă cu talente pentru care vă va cere într-o bună zi un tribut. Nu amestecați între ele aceste două feluri de obligații încercând să le plătiți pe amândouă cu aceeași monedă, căci acest lucru nu este posibil. Nu veți putea scăpa niciodată pe deplin nici de planul material, nici de cel spiritual".

Lecția pe care trebuie să o învățați din aceste cuvinte adresate de Mine fariseilor este următoarea: „Nu refuzați să plătiți tributul datorat lumii, dar faceți acest lucru fără a uita vreo clipă de esența voastră spirituală; la fel, nu încercați să trăiți exclusiv în planul spiritual, atât timp cât vă mai aflați încă pe acest pământ, întrupați într-un corp fizic. Este extrem de important să înțelegeți valoarea căii de mijloc și a respingerii extremelor, deopotrivă în această viață pământească și în cea superioară, spirituală. Mijloacele extreme nu folosesc nimănui; ele nu fac decât rău, deopotrivă celui care le aplică și celor din jurul acestuia”.

De aceea, meditați asupra răspunsului dat de Mine fariseilor, a cărui semnificație profundă vă va clarifica atât ce aveți de făcut în această viață cât și ce veți avea de făcut în viața viitoare, pentru a nu cultiva astfel concepții greșite, care să atragă după sine efecte dezastruoase. Așa cum v-am explicat deja de nenumărate ori, dacă nu ar fi controlată de înțelepciune, iubirea ar deveni o forță distrugătoare, atât pentru sine cât și pentru cel pe care îl iubești, în mod similar, orice virtute, chiar și cele mai înalte dintre ele, pot deveni distrugătoare dacă depășesc limitele bunului simț, tinzând către imposibil.

Nu uitați niciodată atât timp cât trăiți pe acest pământ să dați lumii tributul pe care îl așteaptă de la voi.

Dați lumii ce este al lumii, dar nu permiteți dorințelor voastre lumești să pătrundă în zona spirituală. Spiritualizați, atât cât vă stă în puteri, activitățile voastre, dar nu permiteți calităților voastre spirituale să se degradeze, căci ele trebuie să dureze mult mai mult decât această scurtă viață de încercare. Dați-i lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu. Considerați posesiunile voastre lumești ca pe un dar primit din ceruri, dar nu uitați că adevăratele comori sunt cele care durează de-a pururi, nu cele efemere. Deși lumea și Dumnezeu par două lucruri complet diferite, cu obiective diferite, ele pot fi nu doar reconciliate, dar chiar combinate, în măsura în care veți înțelege că lumea a fost creată de Dumnezeu cu scopul de a amplifica și de a întări calitățile spirituale ale ființelor create de El, astfel încât tot ce este grosier și material să se poată întoarce cândva la sursă.

Lumea trebuie să-și primească tributul ei, căci ea reprezintă cel mai bun ghid către împărăția spirituală. Lumina nu poate fi apreciată decât de către acela care a cunoscut întunericul; la fel, eternitatea nu poate fi apreciată pe deplin decât de către cel care a cunoscut lumea valorilor perisabile. Tributul plătit lumii vă va ajuta să vă luptați cu tentațiile sale, dar și să înțelegeți mai bine adevărata valoare a comorilor sale, care nu capătă semnificație decât dacă sunt folosite pentru cultivarea iubirii. Pe de altă parte, tributul datorat împăratului îi permite supusului acestuia să își vadă liniștit de treburi, asigurându-și astfel liniștea și bunăstarea sa și a familiei sale. Liderul lumesc ar trebui să vegheze asupra bunăstării colective, iar cetățeanul plătitor de taxe asupra propriei sale bunăstări.

Viața temporală nu este altceva decât fundamentul unei case superioare, construită pe solul dificil al realității materiale, dar care se înalță până în atmosfera rarefiată a lumii spirituale. Pentru a atinge această viață superioară, tributul lumesc trebuie plătit din greu, pentru a genera astfel cât mai multe fructe spirituale. Numai în acest fel puteți combina datoria față de conducătorul lumesc cu datoria față de Dumnezeu. Această viziune corespunde scopului spiritual pentru care v-am creat și pentru care v-am trimis în această lume înzestrați cu atât de multe calități - deopotrivă bune și rele. Țineți-le sub control pe cele din urmă, care nu au alt rol decât acela de a contribui la întărirea celor dintâi, astfel încât să începeți să semănați cu imaginea Mea spirituală.

Învățați lecția pe care v-am dat-o în această Evanghelie! Ea are o semnificație profundă, din care adeptul atent poate învăța cum trebuie să se comporte întreaga sa viață. El nu va mai urma calea extremelor și nu le va mai cere semenilor săi mai mult decât pot oferi aceștia, ci va urma calea de mijloc și își va plăti tributul datorat acestei lumi, ajutându-și astfel inclusiv semenii să și-l plătească, își va îndeplini astfel misiunea și va atinge scopul pentru care l-am creat. Materia este agentul care înlănțuie spiritul, dar mai devreme sau mai târziu cele două principii vor trebui să fuzioneze.

Urmând calea de mijloc, urmăriți să contribuiți fiecare dintre voi la spiritualizarea lumii materiale, justificând astfel revenirea Mea pe pământ. Atunci se va vedea ce anume i-ați dăruit împăratului lumesc și ce i-ați oferit lui Dumnezeu, dar mai ales care dintre cele două tributuri a prevalat. Fuziunea cu Mine și cu lumea spiritelor nu se va putea produce decât atunci când veți deveni capabili să înțelegeți chiar și cele mai puțin importante cuvinte ale Mele în semnificația lor cea mai profundă. Pentru aceasta, Eu Mă folosesc de toate mijloacele care îmi stau la dispoziție pentru a vă arăta ce anume îmi aparține Mie și ce aparține acestei lumi. Printr-o înțelegere justă, veți putea combina cele două tributuri și veți împlini astfel scopul pentru care v-am creat. Amin.

Author:  Ganapati [ 8.10.2010, 11:33 ]
Post subject:  Capitolul 49 - Învierea fiicei lui Iair

Capitolul 49
Învierea fiicei lui Iair

Sfântul Matei IX" 18-l9 și 23-25: „Pe când Iisus le spunea aceste cuvinte, iată, a venit un mai-mare al sinagogii, s-a aplecat înaintea Lui și i-a zis: fiica mea adineauri a murit; dar vino și pune-Ți mâna peste ea, și va trăi”. Iisus s-a sculat și a plecat după el, împreună cu ucenicii Lui. Când a ajuns Iisus la casa mai-marelui sinagogii și când a văzut pe cei care cântau din fluier și mulțimea făcând zarvă, le-a zis: “Dați-vă la o parte, căci fetița n-a murit, ci doarme!” Și ei râdeau de El. Dar, după ce mulțimea a fost scoasă afară, El a intrat, a luat-o de mână și fetița s-a sculat”.
(30 aprilie 1872)

La fel ca și alte capitole, și acesta descrie o serie de vindecări miraculoase, datorate parțial plasării mâinilor Mele pe trupul celui bolnav și parțial credinței acestuia. Textul de față relatează învierea din morți a fiicei unui potentat local, a cărui credință în Mine era atât de mare încât M-a rugat, după cum spune Biblia, să vin acasă la el și să-Mi așez mâinile pe fetița moartă pentru a o învia.

Credeți-Mă: atunci când am de-a face cu o credință atât de mare, nu pot decât să-i îndeplinesc cererea celui care Mi-o adresează, demonstrând astfel lumii ce mult se poate obține printr-o credință necondiționată în Mine. Atunci când un copil își roagă fierbinte tatăl să-i îndeplinească o anumită dorință, acesta nu poate să-i reziste. Acest principiu s-a aplicat și în cazul de față, al învierii din morți. Toate aceste exemple nu fac decât să vă demonstreze din nou și din nou care este calea ce trebuie urmată pentru a fi siguri că dorințele vă vor fi împlinite, cu condiția ca ele să fie juste.

Deși pe vremea când am realizat acest miracol Mă aflam încă în trupul Meu vizibil, același lucru îl puteți obține și voi, căci în cazul de față nu trupul este important, ci Spiritul Meu. Acesta se află întotdeauna alături de voi, la fel cum se afla în acele vremuri alături de discipolii Mei și de toți cei care Mi-au respectat Cuvântul. Faptul că la ora actuală nu Mă mai aflu într-un trup vizibil nu reprezintă un impediment, ci dimpotrivă, un avantaj pentru voi, căci vederea Mea v-ar putea tulbura, știind cine sunt în realitate. Situația de acum 2000 de ani era oarecum diferită, căci discipolii Mei și cei care Mă urmau vedeau mai degrabă în Mine un profet atotputernic, sau chiar pe acel Mesia pe care îl așteptau de atâta vreme, dar cu siguranță nu pe Domnul care a creat întreagă această lume.

În ceea ce privește ridicarea din morți a fiicei acelui mai-mare al sinagogii, aceasta a fost răsplata cuvenită credinței necondiționate a tatălui său, care urma să-i fie astfel mai târziu un ghid și un exemplu.

Această ridicare din morți petrecută în acele vremuri corespunde trezirii spirituale care a început în timpurile moderne. Căci tot ce s-a petrecut atunci și toate cuvintele rostite de Mine în timpul vieții petrecute pe pământ se vor repeta din nou, dar de această dată din punct de vedere spiritual, în acele vremuri am colindat din oraș în oraș, din sat în sat, predicând, vindecând și făcând fapte bune. I-am stimulat astfel pe cei care erau pe jumătate adormiți și i-am trezit pe cei morți din punct de vedere fizic sau spiritual. Același lucru se repetă la ora actuală; de altfel, procesul a început deja de mult timp. Eu trezesc pretutindeni calitățile ascunse ale sufletelor, printr-un impuls deocamdată inconștient, îi trezesc pe oameni cu ajutorul circumstanțelor exterioare, al accidentelor și al suferințelor de toate felurile, pentru ca ei să nu uite complet că nu sunt alcătuiți doar dintr-o substanță materială, ci și dintr-una spirituală. La fel ca în fața casei acelui potentat, eu alung petrecăreții și lăutarii care încearcă să dea o aparență veselă chiar și unei înmormântări. Viața și scopul ei sunt mult prea serioase pentru a putea tolera o asemenea atitudine frivolă. Omul nu ar trebui să se joace cu schimbările vieții și cu vicisitudinile ei, așa cum se joacă copiii cu jucăriile lor.

Înainte ca trezirea interioară să se poată produce, casa lăuntrică a sufletului trebuie curățată și pusă în ordine, astfel încât sufletul să poată începe el însuși procesul de transformare de care are nevoie, învățând cât de puțină substanță au lucrurile exterioare și cât de importante sunt cele spirituale, astfel încât să nu mai precupețească nici un efort și nici un sacrificiu pentru a cultiva valorile spirituale.

Îi trezesc astfel pe mulți oameni din somnul lor spiritual profund, îi ating cu mâna Mea, sau doar cu un deget, acolo unde este cazul, pentru ca ei să nu piară în întregime, scufundându-se în materialism. Aceasta este noaptea sufletului, din care acesta nu se poate trezi decât printr-un proces foarte lent.

Le-am spus cândva oamenilor din jurul Meu: „Fetița nu a murit, ci doarme!” În mod similar, vă spun astăzi că până și cei mai corupți dintre oameni" care par să fi murit complet din cauza putreziciunii sufletelor lor, nu sunt decât adormiți din punct de vedere spiritual. Ei pot fi încă treziți din această letargie printr-un apel puternic, devenind apoi lucrători activi în via Mea.

Mulți sunt cei pe care i-am trezit și care acum îmi mulțumesc de o mie de ori pe zi, deși maniera în care s-a produs trezirea nu a fost tocmai pe gustul lor. În funcție de individualitatea spirituală a fiecăruia, am fost nevoit să Mă folosesc de anumite stimulente pentru a-Mi atinge scopul propus. De fapt, cu toții ați fost până nu demult scufundați într-un somn spiritual confortabil, adaptându-vă credința în funcție de interesele voastre lumești. Eu v-am trezit însă prin diferite mijloace, activând din nou calitățile interioare ale sufletelor voastre. Nu puțini au fost aceia asupra cărora Mi-am așezat mâinile, în timp ce pe alții i-am atins doar cu degetul, în funcție de nevoile fiecăruia. În cazul unora, o atingere blândă este suficientă pentru a se trezi, în timp ce în cazul altora este nevoie de o scuturare puternică pentru a-și da seama unde se află și cât mai au de mers până la atingerea destinației finale. Scopul pe care l-am stabilit pentru voi nu este deloc aproape, și nici ușor de atins. De aceea, am fost nevoit să elimin mai întâi vechile prejudecăți tradiționale din inimile voastre, la fel cum i-am alungat cândva pe lăutari și pe petrecăreți de la înmormântare, căci numai așa poate fi înțeleasă natura învățăturii Mele.

Ceea ce am realizat cu voi prin mijloace atât de diferite se repetă acum cu națiuni întregi. Sunt nevoit să îi alung din nou pe lăutari și pe petrecăreții care se veselesc chiar și în fața propriilor lor morminte. Altfel spus, sunt nevoit să trezesc națiunile la realitate cu ajutorul catastrofelor. Le eliberez astfel de iluzia că principalul scop pentru care a fost creat omul este urmărirea dorințelor sale lumești, care nu caută altceva decât plăcerea. Mă folosesc de evenimente nefericite pentru a le învăța cât de efemere sunt gloria lumească, orgoliul lumesc și posesiunile lumești, și - prin comparație - cât de durabile sunt comorile spirituale.

Astfel trezesc Eu indivizii, națiunile, conducătorii și preoții acestora. Le demonstrez astfel tuturor că deasupra lor se află Cineva, iar Acesta este singurul care ține în mâinile Sale frâiele universului, ale circumstanțelor și ale relațiilor. Chiar dacă le tolerează încă dezmățul, El știe să se folosească până și de cele mai rele fapte ale oamenilor în beneficiul umanității în ansamblul ei, dar și al indivizilor.

În acest fel, procesul evoluției progresează continuu, deși foarte lent, apropiindu-se imuabil de destinația finală. Aceasta este maniera în care îi trezesc Eu pe oameni, dar și națiunile, conducătorii și preoții acestora. Cu toții trebuie să înțeleagă că până acum au dormit, dar nimeni nu poate dormi de-a pururi, căci somnul este bun și util numai atâta vreme cât ajută la recuperarea energiilor uzate. Dacă durează prea mult, somnul devine toxic și nu face decât să înrăutățească și mai tare lucrurile. De aceea, somnul spiritual în care se complac ațâți oameni nu trebuie privit decât ca o întârziere pe calea evoluției spirituale. Trezirea este cu atât mai necesară în aceste vremuri, când destinul umanității este pe punctul de a se schimba, cu cât majoritatea oamenilor continuă să se afunde în activitățile lor egoiste, lumești, astfel încât a devenit aproape imposibil să mai trezești pe cineva prin simpla atingere cu degetul, în cazul celor mai mulți dintre ei numai o scuturare foarte puternică îi mai poate smulge din mirajul acestei lumi materiale, în care s-au scufundat atât de profund.

Oamenii s-au rătăcit atât de departe de destinația lor reală încât nici o putere umană nu i-ar mai putea trezi din visele lor, îndepărtându-i de goana lor după plăceri. Mai mult ca oricând, sunt nevoit să intervin personal, căci până și conducătorii națiunilor au căzut astăzi în capcana în care se complac popoarele lor. De aceea, chemarea la trezire răsună astăzi pretutindeni, deopotrivă pentru indivizi și pentru națiuni.

La ora actuală, nici indivizii și nici națiunile nu mai știu ce doresc de la viață. Dar așteptați puțin! Lăsați-Mă să-i alung pe lăutari și vă asigur că lucrurile vor redeveni serioase, iar oamenii vor deveni mai conștienți. Lucrurile se vor clarifica din nou, iar valorile efemere, nenaturale și ilicite vor trebui să facă loc adevăratelor valori, cele eterne și nepieritoare. Mulți vor fi cei care vor opune rezistență, dar remediul trebuie înghițit și cupa trebuie golită, oricât de amară ar părea la prima vedere.

De vreme ce umanitatea s-a rătăcit atât de departe de calea cea dreaptă, drumul înapoi va fi la fel de lung - dar el trebuie parcurs! Este necesar ca oamenii să înțeleagă că nu există decât un singur Dumnezeu și o singură împărăție a spiritelor; tot restul nu este decât piatra de temelie care asigură intrarea în această împărăție. Ei trebuie să înțeleagă că oricât de mult s-ar închina lor, obiectele materiale nu sunt permanente, și deci nu pot asigura plăcerea eternă.

Mii de oameni se grăbesc astăzi pe calea greșită către o moarte pământească prematură. Ei părăsesc imaturi această lume și ajung în lumea de dincolo fără să înțeleagă nimic din ea. Ce credeți că se va întâmpla cu ei? Aici nu mai pot rămâne, iar acolo nu reușesc să se integreze! Nu vă puteți imagina cât de mare este agonia acestor suflete care rătăcesc indecise între cele două lumi! Lumea temporală nu le mai este accesibilă, căci au pierdut-o, iar cea spirituală nu se potrivește cu ideile lor preconcepute despre propria lor natură.

Asta se întâmplă atunci când oamenii, și chiar națiuni întregi, își neglijează fericirea spirituală, cramponându-se de plăcerile materiale grosiere. Atunci când pierd această lume materială, ei se trezesc rătăciți, căci nu sunt capabili să pătrundă în lumea spirituală. Vina le aparține în totalitate. Acesta este motivul apelului Meu la trezire. Nu degeaba am spus cândva: „Dacă te deranjează un ochi, scoate-l, căci este de preferat să ajungi cu un singur ochi într-o lume mai bună decât să te expui agoniei spirituale având amândoi ochii!”

Acceptați tot ce vi se întâmplă ca pe un dar al iubirii, căci Eu știu cel mai bine cum și când pot fi readuși cei rătăciți pe calea cea bună, salvându-i astfel de la distrugerea totală.

Vi s-a spus că există un purgatoriu în care sufletele sunt curățate de pasiunile lor rele înainte de a fi primite în cer, dar Eu vă spun: maniera în care vi s-a descris acest purgatoriu este stupidă; din punct de vedere spiritual, există într-adevăr un purgatoriu, dar în interiorul omului. Toate influențele malefice trebuie curățate din suflet înainte ca acesta să se simtă acasă. La acest proces de curățire contribui și Eu, prin toate conflictele și suferințele pe care vi le trimit, în acest fel, trezesc calitățile nobile ale sufletului, care se poate reculege, luptând apoi cu forțe sporite împotriva răului și eliminând singur tot ce îl poate trage în jos.

Atunci când le-am spus celor care se veseleau în fața casei: „Fetița nu este moartă, ci doarme!”, au râs de Mine. În mod similar, foarte puțini sunt cei care acceptă astăzi chemarea Mea atunci când doresc să-i trezesc, deși nu acționez decât în interesul lor. De aceea, faceți tot ce vă stă în puteri pentru a înțelege sfaturile și mustrările Mele, ca să nu fiu nevoit să vă ating decât cu degetul Meu pentru a vă trezi! Nu uitați: un părinte plin de iubire față de copiii săi nu va face niciodată nimic pentru a-i pedepsi, ci numai pentru a-i readuce pe calea cea dreaptă. Nu uitați niciodată acest lucru! Amin.

Author:  Ganapati [ 8.10.2010, 11:38 ]
Post subject:  Capitolul 50 - Potolirea furtunii

Capitolul 50
Potolirea furtunii

Sfântul Matei VIII" 23-27: „Iisus s-a urcat într-o corabie și ucenicii Lui au mers după EL. Și iată, s-a stârnit pe mare o furtună atât de puternică încât corabia era acoperită de valuri Și El dormea. Ucenicii s-au apropiat de El și L-au trezit, zicând: “Doamne, scapă-ne, căci o să pierim!” El le-a zis: “De ce vă este frică, puțin credincioșilor?” Apoi s-a sculat, a certat Danturile și marea și s-a făcut o liniște mare. Oamenii aceia se mirau și ziceau: “Ce fel de om este acesta, de-l ascultă până și vânturile și marea?”
(1 mai 1872)

Această Evanghelie povestește un episod din viața Mea în care M-am urcat pe o corabie și am adormit, timp în care s-a produs o furtună foarte puternică. Atunci, discipolii Mei M-au trezit, rugându-Mă să potolesc vântul și marea.

Chiar și cei de pe mal au observat cum, la cererea Mea, valurile s-au calmat și furtuna a încetat. Le-am oferit astfel tovarășilor Mei o altă dovadă că Eu nu eram doar Domnul vieții și al morții, ci și al întregii naturi vizibile.

Deși această acțiune a Mea era menită să le deschidă ochii celor de față, puțini au fost cei care au înțeles că Eu eram mai mult decât un simplu om, că eram Fiul lui Dumnezeu, sau altfel spus, Dumnezeu însuși. Când furtuna a crescut în intensitate, discipolii Mei M-au trezit, speriați și convinși că le-a sunat ceasul. În mod normal, nu ar fi trebuit să creadă așa ceva, văzându-Mă cât de liniștit dorm! Conceptul de „Fiu al lui Dumnezeu" nu le era însă deloc clar, motiv pentru care își pierdeau din când în când cumpătul, îndoindu-se de omnipotența Mea, deși M-au văzut de atâtea ori realizând miracole pe care nici un om obișnuit nu le-ar fi putut face, ci numai Acela care ține în mâinile Sale frâiele întregii creații.

Mi-am revelat adeseori puterea în fața discipolilor Mei prin diferite miracole, dar ei tot nu puteau accepta ideea că nu au de-a face cu un muritor de rând, ci cu un om de natură divină. Nu întâmplător, am aranjat tot timpul circumstanțele exterioare astfel încât acestea să demonstreze inclusiv prin fapte, nu doar prin învățătura Mea, cine era Acela care M-a trimis pe pământ. Din păcate, chiar și după ce M-am întors din morți tot s-au mai găsit unii care să se îndoiască (de pildă, Toma).

Dacă această credință totală era atât de dificil de cultivat în acele timpuri, deși discipolii Mei se aflau sub influența Mea directă, vă puteți imagina cât de greu este să o obții în aceste timpuri, când nu vă pot vorbi decât prin intermediul scribilor Mei sau al inimilor voastre. Și totuși, cuvintele Mele trebuie să vă fie de ajuns, căci a trecut vremea credinței obligatorii din trecut, iar miracolele nu mai sunt permise. Din păcate, majoritatea celor care cred în Cuvântul Meu nu sunt deloc convinși de infailibilitatea lui. La cel mai mic pericol, ei reacționează la fel cum au făcut cu acea ocazie discipolii Mei, îndoindu-se de promisiunile Mele.

Corabia pe care M-am aflat atunci, însoțit de discipolii Mei, corespunde (metaforic vorbind) corăbiei propriei voastre vieți, în care Eu (Scânteia Divină) sunt adormit și nu Mă voi trezi decât atunci când nenorocirile vieții vă vor sili să vă căutați refugiul în Mine.

Majoritatea oamenilor reacționează la fel cum au făcut atunci discipolii Mei: atât timp cât nu sunt în pericol, nu vin la Mine. Atunci când au crezut că le-a sosit ceasul, discipolii Mei au apelat la Mine. În mod similar, în situațiile dificile ale vieții, când fragilitatea aspirațiilor lor terestre li se revelează plenar, oamenii își caută confortul și alinarea în inimile lor, încercând să găsească aici ceea ce nu au găsit în lumea exterioară. Până atunci, sunt nevoit să îmi dorm somnul profund în inimile lor, căci nimeni nu Mă consideră ceva esențial și real, ci un fel de Dumnezeu imaginar, ireal, o invenție a preoților, care au creat-o cu unicul scop de a-i atrage în sfera lor de influență. Ei nu cred cu adevărat că bunăstarea lor spirituală depinde de Mine.

Când micuța corabie a vieții este aruncată încolo și încoace de furtunile și valurile lumești, apar grijile, îndoielile și teama. Omul își amintește atunci toate doctrinele care i-au fost inoculate prin educație, dar descoperă că dogmele și aforismele nu îl ajută cu nimic să își regăsească liniștea și pacea sufletească. El se întoarce către spiritul divin adormit în interiorul lui, căutând în sfârșit sprijin și alinare în centrul vieții, pe care l-a ignorat până acum, pentru a nu pieri sub povara circumstanțelor exterioare. După ce oamenii vor descoperi comoara interioară, după ce vor înțelege cât de puțin valorează lucrurile materiale prin comparație cu acest sanctuar interior, valurile vieții se vor potoli, vânturile pasiunilor și grijilor se vor liniști, iar liniștea și pacea vor reveni în această lume. În realitate, nu lumea exterioară este tulburată de aceste furtuni, ci doar imaginea omului despre ea. Când scânteia divină din inima omului se trezește, ea îi spune sufletului înspăimântat: „De ce te temi, puțin credinciosule, când știi că în inima ta sălășluiește Domnul și Stăpânul întregii creații?"

Iată, aceasta este corespondența spirituală a vieții individuale umane cu miracolul potolirii furtunii.

În viața națiunilor există de asemenea o scânteie divină care le mână de la spate, silindu-le să evolueze; de aceea, ele se îndreaptă la rândul lor, la fel ca indivizii, către conștientizarea misiunii lor pe acest pământ. Căci nimic din ceea ce se întâmplă în lumea vizibilă nu este altceva decât efectul iubirii, care încearcă să scoată la suprafață tot ce este spiritual în sufletul omului.

Același proces se petrece și la nivelul animalelor, plantelor și pietrelor, dar nu poate fi vizibil decât pentru ochiul spiritual. Formarea, structurarea și dizolvarea materiei nu înseamnă altceva decât impulsul provenit de la spiritul trezit, care a zăcut până atunci adormit în interiorul învelișului său material. Progresul și evoluția din etapă în etapă nu ar fi posibile dacă în interiorul materiei nu ar sălășlui un spirit din ce în ce mai puternic trezit cu ajutorul circumstanțelor exterioare.

Așa cum acum 2000 de ani, micuța corabie pe care Mă aflam Eu împreună cu discipolii Mei reprezenta pentru noi întreaga lume, fiind aruncată încolo și încoace de valurile apei, cel mai schimbător element din natură, la fel, trezirea spiritului din interiorul materiei cu ajutorul circumstanțelor exterioare reprezintă principalul factor care conduce către progres și evoluție. Evoluția discipolilor Mei către perfecțiune nu se putea produce fără concursul anumitor evenimente. De aceea, acestea s-au produs, întărindu-i în vederea viitoarelor furtuni ale vieții, pentru ca ei să nu se mai îndoiască, ci să aibă o credință fermă.

În interiorul materiei solide, spiritul nu reprezintă decât un impuls inconștient. La nivelul animalelor, el se manifestă deja sub forma instinctului, iar la om devine o scânteie sau un crâmpei de divinitate. Omul a devenit din ce în ce mai conștient de faptul că nu este doar o creatură muritoare, ci o ființă universală aflată între două lumi. El are un înveliș material pe acest pământ, dar reprezintă în același timp imaginea spirituală a Ființei Supreme, Creatorul său, aflat de-a pururi într-un plan care transcende această lume efemeră. El nu dorește altceva decât să își educe descendenții pentru ca ei să își îndeplinească misiunea pentru care i-a creat, aceea de a spiritualiza materia, toate elementele solide și grosiere, redevenind astfel locuitorii eterni ai împărăției spirituale din care a derivat cândva materia și în care aceasta trebuie să se reintegreze în final.

De aceea, faceți tot ce vă stă în puteri pentru a trezi scânteia divină dinlăuntrul vostru, cultivați-o și înțelegeți-o, pentru a nu vă mai pierde curajul în fața furtunilor pasiunilor, evenimentelor și circumstanțelor exterioare, așa cum au făcut odată discipolii Mei. Amintiți-vă mereu că Tatăl ceresc se află alături de voi. Chiar dacă nu îi auziți întotdeauna vocea, nu trebuie să credeți nici o clipă că doarme, așa cum nici scânteia Mea divină nu dormea pe când Mă aflam pe corabie, alături de discipolii Mei, ci aștepta liniștită un alt moment de slăbiciune din partea lor, pentru a-i salva iarăși.

Am certat atunci vânturile și marea, iar acestea s-au calmat, în mod similar, cei care Mă vor căuta înlăuntrul lor, trezindu-și scânteia divină, vor cunoaște liniștea și pacea, mai întâi la nivelul inimii, iar apoi chiar în lumea exterioară.

Nu uitați niciodată acest lucru, și nu vă mai lăsați cuprinși de disperare atunci când dorințele nu vă sunt îndeplinite prompt, așa cum ați dori! Deveniți puternici în credința față de spiritul divin ascuns în inima voastră! Amin.

Author:  Ganapati [ 8.10.2010, 11:42 ]
Post subject:  Capitolul 51 - Parabola neghinei

Capitolul 51
Parabola neghinei

Sfântul Matei XIII" 24-30: „Iisus le-a pus înainte o altă pildă, zicând: Împărăția cerurilor a fost asemănată cu un om care a semănat sămânță bună în țarina lui. Dar, în timp ce oamenii dormeau, a venit vrăjmașul lui, a semănat neghină între grâu și a plecat. Dar când paiul a crescut și a făcut rod, a apărut și neghina. Robii stăpânului casei au venit și i-au zis: „Domnule, n-ai semănat sămânță bună în țarina ta? De unde are, dar, neghină?” El le-a zis: „Un vrăjmaș a făcut lucrul acesta”. Și robii i-au zis: „Vrei, deci, să mergem s-o smulgem?””Nu, le-a zis el, ca nu cumva, culegând neghina, să smulgeți și grâul împreună cu ea. Lăsați-le să crească împreună până la seceriș; și la timpul secerișului, voi spune secerătorilor: “Culegeți întâi neghina și legați-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul strângeți-l în grânarul meu”.
(2 mai 1872)

Parabolele din acest capitol reflectă întreaga istorie a învățăturii Mele, dar și istoria creației, de la început și până la sfârșit. Ele reflectă istoria învățăturii Mele deoarece arată cât de diferite sunt solurile pe care cad semințele semănate de Mine, iar istoria creației Mele deoarece revelează felul în care Cuvântul Divin se ridică de pe un nivel pe altul, găsindu-și expresia în milioane de lumi. Așa cum impresia lăsată de Cuvântul Meu asupra milioanelor de indivizi diferă de la unul la altul, în funcție de nivelul său de evoluție, la fel, procesul evoluționist al nenumăratelor lumi diferă de la una la alta.

Aceste parabole pe care le-am spus cândva evreilor erau pilde preluate din viața de zi cu zi, pentru ca ascultătorii Mei să le poată înțelege cu ușurință. Chiar și așa, ei nu au înțeles parabola pe care am ales-o pentru predica din această duminică, căci nu și-au dat seama cine era comparat cu solul cel bun și cine cu solul stâncos sau cu marginea drumului.

Parabola de față ilustrează dorința Mea de a-i converti pe oameni prin intermediul cuvintelor și faptelor Mele, dar sămânța cea bună se amestecă cu pasiunile și cu plăcerile acestei lumi, astfel încât nu apucă să crească decât sporadic, fără să producă de multe ori fructele pe care Cuvântul Meu ar fi trebuit să le genereze. Recolta finală va separa însă grâul cel bun de neghină, adică binele de rău, și fiecare își va primi răsplata cuvenită. Cei încăpățânați și răi vor fi nevoiți să o apuce pe drumul cel lung al materiei, până când vor renunța complet la impurități, unindu-se cu armonia universală a împărăției Mele cerești.

De la căderea lui Lucifer încoace, tot ce este bun și luminos în creație are o contraparte urâtă și întunecată, căreia îi corespunde materia sau planul fizic.

Imensa multitudine a spiritelor apostate, care au căzut împreună cu Lucifer, fiind înlănțuite în materie, a dus la clasificarea lumilor create pe diferite nivele de evoluție, în funcție de conținutul lor spiritual; așa se explică de ce aceste lumi sunt ele însele mai luminoase sau mai întunecate, în funcție de cei care locuiesc în ele. În toate lumile principiul suprem rămâne însă Sinele Meu interior cu atributele sale divine, manifestate sub forma iubirii supreme și a calităților care derivă din aceasta.

Principalul scop al venirii Mele pe pământul vostru și al învățăturii pe care v-am lăsat-o prin discipolii Mei a fost acela de a le revela tuturor ființelor create împărăția Mea spirituală, legile și principiile ei fundamentale. Atunci când am predicat pe pământul vostru, Eu nu am adus cu Mine o învățătură nouă, ci v-am reamintit învățătura primordială, imprimată în toate sufletele încă de la începutul creației. Aceasta arată care este scopul fundamental pentru care au fost create și către care trebuie să aspire. Chiar și în interiorul spiritelor întemnițate în materie am introdus impulsul de a aspira către perfecțiune, spiritualizând astfel componentele exterioare ale materiei, până când aceasta se va putea ridica - în armonie cu natura sa interioară - la potențialul ei real, pe un nivel superior al creației. Așa continuă evoluția, de la piatră până la om, singura creatură conștientă de sine. Datoria acestuia din urmă este de a deveni conștient inclusiv de misiunea sa pe pământ, spiritualizându-și natura materială până când aceasta va ajunge la fel de spirituală ca și omul interior, devenind capabilă să intre în împărăția Mea.

Parabola semănătorului corespunde progresului făcut de-a lungul acestor etape, căci în funcție de solul pe care cade și de elementele pe care le poate extrage din solul respectiv, sămânța produce tot felul de fructe. Liberul arbitru cu care am înzestrat natura umană conduce la concepții dintre cele mai diferite referitoare la învățătura lăsată de Mine discipolilor Mei și pe care acum o revelez din nou câtorva aleși. Aflați undeva la mijloc, între polul binelui și cel al răului, oamenii au reacționat cât se poate de diferit în fața acestei învățături.

Așa cum nenumăratele lumi din creația Mea diferă, ilustrând astfel într-o manieră metaforică diferitele nivele de înțelegere a adevărului, la fel, oamenii se deosebesc între ei în funcție de particularitățile lor, care îi determină să devieze de la calea cea dreaptă, fiecare în felul său, căci orice om este o lume spirituală în sine.

Meditând asupra acestor parabole, veți putea înțelege cât de departe ajunge semnificația seminței. Expresia: „Facă-se!”, rostită cândva de Mine, este la fel de activă și astăzi, și va conduce în final la unirea tuturor spiritelor într-o singură împărăție spirituală, deși lumile și ființele individuale vor avea de parcurs un drum mai lung sau mai scurt până la destinația finală, fiecare în funcție de propriul său potențial.

Cuvântul Meu reprezintă expresia iubirii în toate aspectele sale. El conține în sine întreaga creație și întreaga Mea învățătură. De aceea, legile Mele sunt legile iubirii, în realitate, nu există decât două asemenea legi, dar ele nu pot avea un impact adevărat decât dacă se potențează reciproc.

Aceste legi ale iubirii reprezintă sămânța pe care am semănat-o personal în întreaga Mea creație, deopotrivă la nivel fizic și spiritual, în inimile tuturor ființelor raționale, încolțirea acestei semințe depinde de influența mai mare sau mai mică a lumii materiale, în funcție de care va determina progresul către planul superior al binelui sau regresul către planul inferior al răului (lumea materială).

Respectând liberul arbitru al tuturor ființelor create de Mine, Eu nu separ grâul cel bun de neghina cea rea, după cum M-am exprimat metaforic în parabola de mai sus, decât la sfârșit, în momentul recoltării. Abia la sfârșitul pelerinajului lor terestru vor înțelege cei care au pășit pe calea greșită cât de mult s-au îndepărtat de calea cea dreaptă a mântuirii lor. Ei vor trebui să reia atunci această luptă continuă, de care credeau că au scăpat odată cu plecarea lor din această lume, în condiții diferite însă, căci în lumea de dincolo ajutorul primit este mult mai mic, iar obstacolele mult mai dificile.

Ceea ce reprezintă moartea fizică pentru fiecare individ în parte (care nu este altceva decât un cosmos spiritual în miniatură), va reprezenta pentru umanitatea de pe această planetă sfârșitul lumii materiale cu toate tentațiile ei, care se va produce înainte de a doua Mea venire pe pământ. După ce aceasta se va produce, pe planeta voastră va domni împărăția spirituală, și toate semințele Mele vor produce același rod bogat.

Toate pregătirile pe care le fac acum au drept scop această finalitate. Din păcate, pe planeta voastră neghina a ajuns să prevaleze, sufocând aproape în totalitate grâul cel bun. Aproape că nu mai găsești alt tip de sol decât pietre și nisip, pe care nu poate crește nimic, decât cel mult mărăcinii și scaieții. Secerătorii Mei sunt deja activi pe pământ, folosindu-se de toate mijloacele pentru a culege neghina și a o arunca în foc. Lucrurile se vor înrăutăți însă din ce în ce mai mult, căci inimile oamenilor au devenit la fel de dure ca pietrele, pe care nu le mai poți trezi cu o simplă atingere cu mâna, ci doar prin lovituri puternice de ciocan.

Faceți tot ce vă stă în puteri și nu lăsați buruienile pasiunilor rele și ale influențelor lumești să crească în inimile voastre! Vă repet astăzi vouă ce le-am spus cândva discipolilor Mei: „Cine are urechi de auzit să audă, și cine are ochi de văzut să vadă!” Din nefericire, există atât de mulți oameni care au urechi, dar nu aud vântul spiritual care a început să sufle peste întreaga creație, și au ochi, dar nu percep razele de lumină venite din împărăția Mea eternă și care încep să ilumineze progresiv chiar și cele mai întunecate colțuri ale planetei voastre, astfel încât, la a doua Mea venire, în calitate de Rege al Luminii, să nu mai existe pe pământ nici o umbră.

Există încă foarte mulți oameni care, în goana lor după plăcerile și valorile lumești, refuză să recunoască lumea spirituală și principiul superior care le este Dumnezeu și Creator. Aceștia sunt mărăcinii și scaieții. Feriți-vă de ei! Spinii lor ar trebui să vă pună în gardă, avertizându-vă să vă apropiați cu grijă de acești savanți și intelectuali la fel de uscați în interior ca și un scaiete. Așa cum stă scris, aceștia vor fi aruncați în focul nenorocirilor și al suferinței. Ei nu se vor putea întoarce în împărăția spirituală pe care au contestat-o atâta vreme, cu atâta vehemență, decât după o luptă îndelungată, prin care se vor purifica.

Lor le sunt destinate toate catastrofele și epidemiile care vor urma și care vor deveni din ce în ce mai frecvente. Altora li se va reaminti de existența lumii spirituale care o transcende pe cea materială prin pierderea celor dragi. Trezirea lor va fi tristă, dar trebuie să se producă, întrucât Eu nu doresc să pierd nici măcar un atom din creația Mea. Ce să mai vorbim de un suflet uman, pe care l-am creat cândva după chipul și asemănarea Mea...

Învățați cu toții să ascultați cu urechea spirituală cuvintele Mele, dar și lecția pe care v-o predau evenimentele exterioare și întreaga natură, care vă strigă în permanență: „Există un Dumnezeu, și El este un Dumnezeu al iubirii!"

El își seamănă semințele indiferent de solul pe care cad acestea, deopotrivă pe lângă drum și pe sol stâncos, sau printre scaieți și mărăcini. Omul este liber; de aceea, sămânța trebuie să lucreze în funcție de natura fiecărui individ în parte. Mai devreme sau mai târziu, obiectivul pe care Mi l-am stabilit Eu, Semănătorul, va trebui însă să se împlinească. Indiferent de solul pe care au căzut semințele, recolta finală va fi extrem de bogată, căci în favoarea Mea lucrează eternitatea. Mai devreme sau mai târziu, Cuvântul Meu nu poate produce decât același rezultat, chiar dacă a fost călcat în picioare de unii, căci el este un Cuvânt Divin, spiritualizând până și solul în care cade - dacă nu în această lume, atunci cu siguranță în cealaltă.

Scopul acestui mesaj nu este altul decât acela de a scurta calea către progres a oamenilor. De aceea vă repet mereu: „Cine are urechi de auzit să audă!”

Înțelegeți corect cuvintele Mele și acționați în consecință. Veți descoperi astfel singuri pe ce sol a căzut sămânța divină în inimile voastre! Amin.

Author:  Ganapati [ 8.10.2010, 11:49 ]
Post subject:  Capitolul 52 - Explicarea împărăției cerurilor

Capitolul 52
Explicarea împărăției cerurilor

Sfântul Matei XIII" 31-33: „Iisus le-a pus înainte o altă pildă, spunând: Împărăția cerurilor se asemănă cu un grăunte de muștar, pe care l-a luat un om și l-a semănat în ogorul său. Grăuntele acesta, într-adevăr, este cea mai mică dintre toate semințele, dar după ce a crescut este mai mare decât ierburile și se face un copac, încât păsările cerului vin și își fac cuiburi în ramurile lui”. Sfântul Matei XIII" 44-50: „Împărăția cerurilor se asemănă cu o comoară ascunsă într-un ogor. Omul care o găsește, o ascunde; și de bucuria ei, se duce și vinde tot ce are și cumpără ogorul acela, împărăția cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase. Și când găsește un mărgăritar de mare preț, se duce și vinde tot ce are și-l cumpără. Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu un năvod aruncat în mare, care prinde tot felul de pești. După ce s-a umplut, l-au tras la mal și, stând jos, au strâns în vase ce este bun și au aruncat afară ce este rău. Tot așa va fi și la sfârșitul veacului: îngerii vor ieși, vor despărți pe cei răi din mijlocul celor drepți și-i vor arunca în cuptorul de foc; acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților”.
(3 mai 1872)

În aceste versete, împărăția cerurilor este comparată metaforic cu diferite lucruri. Am urmărit astfel să le ofer discipolilor Mei și celorlalți oameni adunați în jurul Meu o idee despre împărăția care îi aștepta la sfârșitul vieții lor pe pământ, dar și despre felul în care putea fi cucerită aceasta și care urma să fie destinul lor dacă vor deveni nedemni de ea din cauza acțiunilor lor contrare legilor divine.

Din păcate, oamenii care trăiesc pe pământ nu au o idee justă despre împărăția cerurilor, adică despre lumea spirituală în care se vor integra după moarte. Dacă ar avea o asemenea idee, ei ar face tot ce le stă în puteri pentru a o cuceri și nu s-ar mai îndepărta de ea, așa cum procedează în prezent.

Valorile vizibile ale acestei lumi îi atrag mult mai mult, prin comparație cu cele invizibile din lumea de dincolo. Acesta este motivul pentru care lumea materială are o influență mult mai mare asupra minților oamenilor decât cea spirituală. Dacă ar înțelege și ar vedea lumea materială exact așa cum este, felul în care este confecționată și susținută, și scopul ei real, ei ar putea citi foarte multe lucruri în marea carte a creației Mele, care le-ar deschide astfel poarta către împărăția spirituală.

Dacă studiază o mașinărie și descoperă felul în care operează ea, omul este nevoit să recunoască faptul că ea a fost construită de cineva. Cu cât descoperă mai multe secrete ale mașinăriei, cu atât mai mult crește respectul său pentru constructorul ei. Mai devreme sau mai târziu, el înțelege că fiecare piesă a dispozitivului a fost aranjată intenționat de acesta, conform unor calcule precise, și nu accidental.

La fel ar trebui contemplată și creația Mea, dar, din păcate, nimeni nu face acest lucru. Descoperirile științifice sunt explicate incorect de către savanții voștri, care le folosesc doar în scopuri materiale, de prea mică importanță pentru Creatorul ingenioasei mașinării a naturii. Din când în când, câte un savant descoperă o urmă a unei puteri spirituale superioare, dar face apoi toate eforturile pentru a o contesta, folosindu-se de fraze sforăitoare, cu rezonanță științifică, și de tot felul de argumente, numai ca să nu fie nevoit să recunoască existența lui Dumnezeu. Dacă tot există un Dumnezeu, ar prefera să fie el însuși.

Această concepție greșită explică de ce sunteți induși în eroare de marea carte a naturii, deși aceasta stă deschisă în fața ochilor voștri zi și noapte. Orice om ar putea să citească în ea lucrurile pe care le fac pentru ca ființele create de Mine să îmi recunoască iubirea și cât de scurt ar putea deveni drumul dacă oamenii ar respecta natura și legile ei, în loc să acționeze împotriva lor, blocându-și astfel singuri porțile care permit intrarea în marea lume eternă, din cauza concepției lor absurde referitoare la lumea materială vizibilă.

La vremea când am prezentat aceste parabole menționate în Evanghelie am fost nevoit să omit orice fel de explicație științifică și să Mă folosesc exclusiv de câteva comparații familiare, ușor de urmărit, pentru ca oamenii acelor timpuri să le poată înțelege.

Prima parabolă este cea referitoare la grăuntele de muștar. Am ales această sămânță deoarece este cea mai mică între toate, iar planta care crește din ea le era bine cunoscută acelor oameni. Scopul Meu a fost acela de a le arăta, printr-o comparație simplă, că la fel cum într-o sămânță atât de mică se ascunde o plantă uriașă, în inima omului zace într-o stare latentă întreaga împărăție spirituală. La fel cum sămânța are nevoie de apă pentru a crește, inima omului trebuie udată cu iubirea atotputernică pentru ca sămânța de origine divină să poată fi trezită, începându-și procesul de dezvoltare. În final, planta rezultată din ea va crește atât de mult încât până și păsările cerului își vor face cuiburi în ea, după cum afirmă metaforic parabola. Din punct de vedere spiritual, asta înseamnă că până și îngerii, locuitorii binecuvântați ai sferelor spirituale, se vor apropia de cerul care emană dintr-o inimă bună, inspirată de Dumnezeu, care răspândește pacea și bucuria pretutindeni în jurul ei.

Prin această parabolă referitoare la micuțul grăunte de muștar și la planta uriașă care crește din el am dorit să le arăt ascultătorilor Mei cât de mare este puterea Cuvântului Divin, în măsura în care cade pe un sol bun, în care își găsește substanțele necesare creșterii sale.

Parabola următoare, în care împărăția lui Dumnezeu este comparată cu un aluat, descrie procesul spiritual care se desfășoară în inima omului de îndată ce acesta primește Cuvântul și începe să se transforme în bine, la fel cum aluatul crește datorită unui proces de fermentare, generat de amestecarea făinii cu apa și cu drojdia. Acest proces generează un conflict între diferitele elemente ale făinii. Din păcate, la ora actuală pâinea rezultată în urma acestui proces este din ce în ce mai greu suportată de organismul uman, din cauza diferiților aditivi și a făinii tot mai rafinate folosite în procesul de fabricație.

Prin această parabolă Mi-am propus să atrag atenția ascultătorilor Mei asupra stării conflictuale care apare în sufletul omului atunci când acesta își întoarce fața de la lumea materială și și-o îndreaptă către cea spirituală.

Urmează apoi o parabolă în care un om descoperă o comoară pe un ogor, după care vinde tot ce are și cumpără ogorul respectiv, pentru a deveni astfel proprietarul comorii, în traducere, atunci când omul descoperă fericirea inimaginabilă produsă de acceptarea Cuvântului lui Dumnezeu, pe care îl integrează în inima sa, el este dispus să lase totul în urmă, aspirând în permanență către această fericire spirituală, la fel ca și negustorul care a sacrificat tot ce avea de dragul mărgăritarului neprețuit pe care l-a găsit.

Toate aceste parabole referitoare la împărăția lui Dumnezeu au avut drept scop prezentarea anumitor aspecte extrem de importante legate de lumea spirituală. Prima a făcut referire la creșterea accelerată a împărăției în inima omului, dacă apucă să prindă rădăcini în ea. Cea de-a doua a prezentat conflictul pe care îl dezlănțuie împărăția între elementele lumești și cele spirituale din inima omului, adică între materie și spirit. Cea de-a treia a prezentat valoarea inestimabilă a împărăției lui Dumnezeu, liniștea și pacea pe care le oferă ea celui care o descoperă. Nimic din această lume nu poate fi comparat cu această comoară.

Urmează apoi o altă parabolă, cea referitoare la năvodul aruncat în mare în care s-a prins o pradă bogată, care a fost trasă la mal. Această parabolă arată că împărăția lui Dumnezeu este accesibilă tuturor, deopotrivă celor slabi și celor puternici, celor buni și celor răi, dar captura nu va fi sortată decât la sfârșit. Atunci, cei buni își vor primi răsplata, iar cei care au călcat în picioare Cuvântul vor fi nevoiți să suporte consecințele faptelor lor.

După cum spune parabola, se va produce atunci o separare între cei care au absorbit din punct de vedere spiritual Cuvântul Meu (dăruit tuturor cu egală iubire) și cei care l-au respins. Mi-am propus atunci să îi fac pe ascultătorii Mei să înțeleagă că acceptarea sau respingerea Cuvântului Divin nu este lăsată exclusiv pe seama înțelegerii oamenilor, care pot fi forțați prin diferite circumstanțe exterioare să se reorienteze către calea cea bună, fără a le fi încălcat liberul arbitru.

Am descris astfel consecințele nerespectării învățăturii Mele, folosindu-Mă de metafore precum „cuptorul de foc" sau „întunericul etern", echivalent cu cumplitele mustrări de conștiință ale spiritului neglijat. În realitate, Spiritul Meu nu poate răspândi întunericul, ci numai lumina!

Le-am prezis astfel separarea finală a valorilor, a luminii de întuneric, care se va produce cândva, căci Dumnezeu are un scop precis pentru creaturile Sale și nu va renunța la el din cauza încăpățânării câtorva.

Era de așteptat ca asemenea discursuri să îi tulbure pe ascultătorii Mei, căci preoții lor le-au prezentat o cale extrem de ușoară către beatitudinile cerești, fără prea mari eforturi din partea lor, în timp ce Eu le promiteam aceleași fericiri, obținute însă pe o cale mult mai dificilă și avertizându-i asupra consecințelor încălcării legilor divine.

De aceea, mulți dintre ei au fost șocați de cuvintele Mele, revoltându-se împotriva Mea, lucru care M-a și determinat să spun: „Nimeni nu poate fi profet în țara lui și în casa lui!” - aforism folosit și astăzi pe scară largă, întrucât a fost demonstrat prin mii de exemple în istorie.

Lumea de astăzi nu este foarte diferită de cea din timpul pelerinajului Meu terestru. Am predicat atunci în fața multor urechi surde, iar surzenia în fața lucrurilor spirituale este astăzi mai mult ca oricând la modă. Un om modern nu se consideră suficient de educat dacă nu se mândrește puțin cu această surzenie. Cel puțin, în acele vremuri surzenia era ascunsă în spatele unor cuvinte sforăitoare, în timp ce astăzi nimeni nu se mai rușinează să o afișeze deschis, ca și cum ar dori să Mă provoace să le demonstrez contrariul, dacă sunt capabil.

Ei bine, răbdarea Mea este infinită, dar la sfârșit vom vedea dacă nu voi găsi mijloace potrivite pentru a vindeca și aceste spirite încăpățânate de surzenia lor. Cât despre puținii oameni care acceptă cât de cât învățătura referitoare la împărăția lui Dumnezeu, aceștia vor primi „sămânța de muștar" a iubirii Mele. Voi veghea apoi personal în ce măsură crește această sămânță în inimile lor, provocând un conflict similar celui din procesul de fermentație produs de drojdie, și în ce măsură sunt ei dispuși să renunțe la tot ce au de dragul comorii ascunse aici. Voi aștepta astfel cu răbdare să văd ce s-a prins în năvodul Meu spiritual. În final voi face marea triere și voi stabili cine este demn să primească preafericirile promise și cine va fi aruncat în întuneric, unde va fi lăsat o vreme, până când va înțelege că exista legi divine, care nu pot fi încălcate fără a fi pedepsit.

De multă vreme, pregătirile sunt în plină derulare, oferindu-le oamenilor tot felul de oportunități pentru a-și păstra activă minuscula sămânță spirituală. Evenimentele și destinul indivizilor nu au alt scop decât acela de a pregăti terenul pentru Cuvântul Meu, pentru ca acesta să fie acceptat și să-și înceapă creșterea accelerată, la fel ca și „grăuntele de muștar", chiar dacă până acum a fost dezaprobat.

Voi știți foarte bine cât de bine Mă pricep Eu să îi trezesc pe oameni, îmi cunoașteți mijloacele.

Ce-i drept, nu sunt întotdeauna plăcute, dar Eu sunt marele doctor al sufletelor și cunosc cel mai bine stimulentele de care au nevoie acestea pentru a se trezi din somnul lor de moarte.

Eu v-am trezit pe voi și am așezat „grăuntele de muștar" în inimile voastre, prin Cuvântul Meu. Chiar dacă la început ați fost iritați, ați recunoscut treptat că trebuie să îmi mulțumiți pentru tot ce v-am dăruit, înlocuind astfel ceea ce v-am luat inițial.

Procesul de fermentare a început astfel în voi, ajutându-vă să recunoașteți valoarea comorii ascunse în inima voastră, pentru care sunteți dispuși acum să renunțați la orice altceva. M-ați ajutat astfel să îmi arunc năvodul și să triez binele de rău, salvându-i și pe alții de la pierzania spirituală, scurtându-le și ușurându-le drumul către Mine prin propriul vostru exemplu.

Continuați să îngrijiți sămânța iubirii Mele în inimile voastre, căci, așa cum le-am spus cândva discipolilor Mei, împărăția lui Dumnezeu nu se află în afara voastră, ci în interior.

De aceea, o puteți găsi pretutindeni, căci o purtați întotdeauna cu voi. Când inima omului devine spirit pur, ea poate spiritualiza totul în jur. De aceea, nu încetați să aspirați către spiritualizare! Cu cât veți progresa mai mult, cu atât mai intensă va deveni fericirea voastră și cu atât mai profundă cunoașterea. Vă veți pregăti astfel pentru cealaltă lume, cea infinită și eternă, căci tot ceea ce faceți în această lume servește drept fundament pentru cealaltă. Îmi veți putea înapoia acolo, infinit îmbogățite, talentele pe care vi le-am încredințat cândva.

Așadar, pregătiți-vă și nu vă temeți! Cel care este împreună cu Mine și care crede în Mine nu trebuie să dispere niciodată, oricât de mari ar fi nenorocirile care ar cădea pe micuțul vostru pământ, căci Eu am aruncat Cuvântul Meu în lumea voastră ca să acționeze la fel ca o drojdie, tulburând inimile indivizilor și ale națiunilor. El știe că Tatăl ceresc și-a aruncat năvodul în marele ocean al sufletelor și spiritelor. Chiar dacă va fi capturat el însuși în acest năvod, el știe că prada cea bună va fi pusă deoparte, și nu va fi aruncată împreună cu prada cea rea.

De aceea, căutați mărgăritarul adevărului și al iubirii, iar apoi păstrați această comoară până la momentul marii schimbări! În lumea cealaltă vă voi oferi la schimb pentru comoara câștigată în această lume o altă comoară, mai prețioasă, din care nu va mai crește o simplă plantă de muștar, ci însuși arborele vieții, în ramurile căruia își vor face sălaș îngerii, cântând imnuri de bucurie și de slavă adresate Creatorului lor. Amin.

Author:  Ganapati [ 8.10.2010, 11:56 ]
Post subject:  Capitolul 53 - Zilele din urmă

Capitolul 53
Zilele din urmă

Sfântul Matei XXIV" 15-28: „De aceea, când veți vedea „urâciunea pustiirii”, despre care a vorbit prorocul Daniel, “așezată în locul sfânt” (cine citește să înțeleagă!), atunci, cei care vor fi în Iudeea să fugă în munți; cine va fi pe acoperișul casei să nu se coboare să-și ia lucrurile din casă; și cine va fi la câmp să nu se întoarcă să-și ia haina. Vai de cele însărcinate și de cele care vor alăpta în zilele acelea! Rugați-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, și nici de sabat, pentru că atunci va fi un necaz așa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum și nici nu va mai fi. Și dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din cauza celor aleși, zilele acelea vor fi scurtate. Atunci, dacă vă va spune cineva: “Iată, Hristosul este aici sau acolo”, să nu-l credeți. Căci se vor scula Hristoși mincinoși; vor face semne mari și minuni până acolo încât să înșele, dacă ar fi cu putință, chiar și pe cei aleși. Iată, v-am spus mai dinainte. Deci, dacă vă vor zice: “Iată-L în pustie”, să nu vă duceți acolo! “Iată-L în cămăruțe interioare!”, să nu credeți! Căci, așa cum iese fulgerul de la răsărit și se arată până la apus, așa va fi și la venirea Fiului Omului. Oriunde va fi cadavrul, acolo se vor aduna vulturii!”
(4 mai 1872)

Acesta este ultimul capitol din Evanghelie pe care vi-l voi explica. El se referă la ultimele zile ale iudaismului, dar și la vremurile din urmă ale umanității, la evenimentele care vor conduce la dispariția lumii vizibile, care va intra astfel pe un nivel superior, începând un nou ciclu evolutiv.

Le-am prezis atunci discipolilor Mei distrugerea templului din Ierusalim, primul act care avea să ateste sfârșitul poporului evreu ca națiune. De atunci, ei și-au pierdut complet importanța și nu au mai fost considerați demni să trăiască într-o țară a lor pe această planetă, căci au încercat să distrugă împărăția supremă care a existat vreodată în creație - marea Mea împărăție Spirituală. Încă de la început, evreii au fost aleși din cauza religiei lor să devină națiunea în care Mă voi naște Eu pe pământ, dar s-au dovedit incapabili să îmi accepte și să îmi răspândească învățătura.

De aceea, lumina adevărului nu a coborât decât asupra discipolilor Mei și a altor câțiva puțini aleși ai acelui popor. Ceilalți au respins-o, preferând întunericul și cramponându-se de litera moartă a textului biblic, trăsături pe care le-au păstrat până astăzi, deși au fost siliți să trăiască dispersați printre celelalte națiuni ale lumii.

Istoria demonstrează fără putință de tăgadă că tot ce am prezis Eu s-a adeverit, la scurt timp după ascensiunea Mea la cer. Templul a fost distrus inclusiv fizic (din punct de vedere spiritual era de multă vreme distrus), iar odată cu el s-a încheiat și istoria poporului pe care l-am ales cândva ca promotor al adevărului Meu etern.

Le-am prezis de asemenea discipolilor Mei că învățătura lăsată de Mine pe pământ va continua să crească sub forma unei noi religii, luptându-se mai întâi cu iudaismul și devenind apoi din ce în ce mai puternică, în timp ce iudaismul va continua să stagneze, dovadă că adepții săi continuă să îl aștepte și astăzi pe Mesia, despre care au o viziune la fel de lumească cum aveau acum aproape 2000 de ani. În timpul vieții Mele, Mi-am propus să le corectez concepțiile greșite, dar marea lor majoritate a respins învățătura Mea, cu o încăpățânare demnă de o cauză mai bună.

Tot ce există în creația Mea progresează continuu. Totul se schimbă și continuă să se perfecționeze, numai evreii refuză această schimbare. De aceea, ei nu pot acuza pe nimeni pentru destinul pe care îl au - acela de a fi disprețuiți de toate celelalte națiuni - decât numai pe ei înșiși, căci nu îi slujesc decât lui Mamona - principiul cel mai inferior din întreaga creație. Cei care aspiră către valorile materiale, preferându-le în locul celor spirituale, nu fac decât să se pedepsească singuri, căci împărăția Mea este pur spirituală, chiar dacă pare materială în aspectul ei vizibil. Ceea ce s-a întâmplat cu evreii din acele timpuri se va repeta din nou cu întreaga umanitate, atunci când îi va sosi sfârșitul. Ororile distrugerii și ale războiului vor afecta din nou pământul, dar într-o formă diferită. Așa cum în acele timpuri cei care au crezut în Mine au avut parte de un destin mai bun, sau cel puțin au putut suporta dificultățile grație credinței lor în Mine, la fel se va întâmpla și înainte de a doua Mea venire pe pământ. La acea vreme, credința va lipsi aproape complet de pe pământ, căci marea majoritate a oamenilor nu vor mai căuta decât plăcerile pământești, lucru care deja poate fi observat la ora actuală.

De aceea, purificarea sferei spirituale a sufletului trebuie făcută după modelul smochinului, evocat de Mine într-una din parabolele din Evanghelie. Acesta începe să înfrunzească în timpul verii - perioada de dinainte de coacerea fructelor, comparabilă din punct de vedere spiritual cu perioada de testare și separare, când omul trebuie să dea socoteală pentru valorile care i-au fost încredințate.

Catastrofele naturale, accidentele și bolile care se vor răspândi pe pământ în această perioadă, vor reprezenta ultimele eforturi de a salva ce mai poate fi salvat, pentru ca cei aleși să nu se scufunde ei înșiși în mlaștina egoismului. Inimile arogante ale oamenilor nu pot fi înmuiate decât prin nenorociri și lovituri ale destinului.

La fel ca și realitatea, adevărul trebuie să se prezinte în toată goliciunea lui, fără să fie acoperit de iluzii. Numai așa poate avea el un efect vindecător. Abia când lumea materială va apărea în toată goliciunea ei, nedeghizată, revelându-și natura efemeră și amăgitoare, întorcând spatele cu dispreț celor care doresc să o mângâie, abia atunci va începe adevărul spiritual să își arate fața. Pentru mulți va fi însă prea târziu. Aceasta este singura cale prin care gândurile cele bune și emoțiile pure se pot trezi în sufletele voastre. De aceea, Eu îi ghidez pe oameni - în calitatea Mea de Părinte preaplin de iubire - către recunoașterea adevăratei valori a lucrurilor, căci numai așa vor putea cunoaște ei pacea permanentă.

Este evident că toate aceste eforturi de trezire vor întâmpina o rezistență în creștere din partea celor scufundați în iluzia prosperității materiale. Credincioșii vor fi nevoiți să înfrunte ironiile, răzbunarea și persecuțiile acestora. Vor apărea tot felul de profeți, unii autentici, alții falși, astfel încât, în cele din urmă, confuzia va domina întregul pământ. La fel ca înainte de marele Potop, sfaturile Mele vor fi ignorate de majoritatea oamenilor și puțini vor fi cei care le vor asculta. Chiar și așa, atunci când evenimentele se vor precipita, majoritatea oamenilor vor fi salvați. Ei îmi vor mulțumi că i-am salvat de la distrugerea totală, chiar dacă am fost nevoit să Mă folosesc de mijloace dintre cele mai severe.

Cine poartă vina pentru toate aceste nenorociri care se vor abate asupra umanității, la fel ca pe timpul evreilor în perioada distrugerii templului și a Ierusalimului? Chiar credeți că Eu sunt un Dumnezeu al răzbunării, care nu dorește altceva decât sângele și suferința milioanelor de suflete pe care le-a creat? Nu sunt aceste suflete responsabile pentru faptul că nu ascultă de nimeni și de nimic, decât de propria lor voință, încălcând toate legile creației, deopotrivă materiale și spirituale?

V-am dictat aceste cuvinte pentru ca toată lumea să afle! La fel cum am prezis cândva căderea poporului evreu, v-am oferit în aceste 53 de predici numeroase sfaturi și avertismente referitoare la timpurile care vor urma, nedorind altceva decât să îmi conduc din nou copiii rătăciți pe calea cea dreaptă. Încă din acele timpuri le-am spus discipolilor Mei că: „Evanghelia împărăției lui Dumnezeu va fi predicată în toată lumea!” Aceasta este sarcina pe care v-o dau acum, ca semn al iubirii și grației Mele.

Perioada marilor catastrofe trebuie înțeleasă mai degrabă din perspectiva ei spirituală, decât din cea materială, căci cuvintele Evangheliei: „Cine este pe acoperișul casei să nu se coboare să-și ia lucrurile din casă”, etc., trebuie înțelese ca o necesitate a renunțării la valorile lumești și o recunoaștere a celor spirituale, și nu altfel. Aceasta este ancora care poate fixa ferm corabia vieții în mijlocul furtunilor materiale și al tulburării spirituale. Fără această ancoră nu vă veți putea găsi nici liniștea, nici pacea!

De aceea, adunați-vă cu toții în jurul Meu și respectați cu strictețe învățătura Mea, căci stă scris: „Cerul și pământul vor trece”, dizolvându-se în elementele primordiale, din care se vor naște apoi alte lumi; întreaga creație va trece prin același proces ca și poporul evreu, a cărui religie și ale cărui tradiții au constituit cândva temelia învățăturii Mele. Dar Cuvântul Meu nu va pieri niciodată!

Tot ceea ce există în creație conține o scânteie din Spiritul Meu Divin, chiar și cel mai mic atom, căci numai așa poate evolua materia către un nivel superior, mai sublim și mai luminos. La vremea respectivă, poporul evreu a fost cel mai potrivit pentru coborârea Mea pe pământ, în scopul îndeplinirii marii Mele misiuni spirituale. După ce și-a îndeplinit misiunea, el a încetat însă să mai fie o națiune. La fel, după purificarea ei, umanitatea nu va mai fi purtătoarea tuturor dorințelor egoiste, ci se va transforma în ceva mai bun. În mod similar, întreaga creație va înceta într-o bună zi să mai fie manifestarea gândurilor Mele divine, după ce își va îndeplini misiunea, căci ea îmi permite Mie să îmi manifest iubirea față de toate ființele create.

Atunci când aceste ființe se vor maturiza suficient de mult, ajungând într-o asemenea etapă de spiritualizare încât chiar și materia cea mai subtilă le-ar deveni insuportabilă, părându-li-se grosieră, această lume - cu toate minunile ei - va deveni nepotrivită, nemaiputând susține esența spirituală pură, și va trebui dizolvată. Creația trebuie să se adapteze în permanență celor care locuiesc în ea. În acea epocă îndepărtată Fiul Omului va apărea în toată splendoarea Lui - așa cum am promis cândva - căci toate ființele create vor fi atins un nivel de dezvoltare spirituală suficient de elevat pentru a le permite să îmi suporte strălucirea și slava. Spiritele cele mai înalte și îngerii Mei se vor aduna atunci și îi vor tria pe cei aleși din toate colțurile universului.

Acest proces se va repeta de multe ori, de fiecare dată însă pe un nivel de evoluție superior, care va presupune o beatitudine din ce în ce mai înaltă. Eu nu Mă pot revela spiritelor Mele decât în măsura în care acestea Mă pot înțelege. Fiind un Spirit infinit, concepțiile legate de Mine sunt la rândul lor infinite, iar împărăția Mea nu ar fi infinită dacă nu ar permite o înălțare a potențialului spiritual pe nivele din ce în ce mai elevate.

Le-am prezis toate aceste lucruri discipolilor Mei, folosindu-Mă de parabole, nu doar pentru ca ei să le afle, ci și pentru a depune mărturie că spusele Mele nu sunt trecătoare și că vor rămâne de-a pururi valabile. Să nu credeți că Eu am venit în lumea voastră numai de dragul vostru și că am suferit numai de dragul câtorva locuitori ai unei planete minuscule. Toate faptele Mele au conotații infinite! Însăși Biblia, care cuprinde (printre altele) cuvintele rostite de Mine, nu vi se adresează numai vouă, ci reprezintă scriptura întregii creații.

Deși există milioane de lumi care nu îmi cunosc încă existența, va veni o vreme când aceste cuvinte ale lui Dumnezeu vor ajunge și la ele, urmând a fi înțelese în funcție de nivelul lor de conștiință. Cei care la acea vreme vor fi complet renăscuți din punct de vedere spiritual vor avea misiunea să spargă coaja tare a interpretării literale a textului, scoțând la lumină înțelesul profund al cuvintelor lui Dumnezeu, ale Tatălui preaplin de iubire, adresate întregii Sale creații: „Iubiți-vă unii pe alții, o, iubiți-vă mai presus de orice!” Căci Eu am creat lumea din iubire, și tot din iubire am realizat sacrificiul suprem pe pământul vostru; din iubire am purificat umanitatea, cu ajutorul nenorocirilor de tot felul, pentru ca spusele Mele, rostite cândva de Mine și explicate aici în toată profunzimea lor, să rămână de-a pururi valabile. Unicul lor scop este acela de a-i ajuta pe copiii Mei să își merite această titulatură.

La fel ca după orice furtună, când marile nenorociri vor trece, soarele grației va străluci din nou pe planeta voastră, în toată splendoarea lui. Atmosfera spirituală va fi curățată atunci de otrăvuri și întreaga planetă va fi gata să înceapă o viață nouă, la fel ca pământul reavăn, împrospătat după ploaie. Amin.

Author:  Ganapati [ 8.10.2010, 12:00 ]
Post subject:  Epilog

Epilog

Aici se încheie cele 53 de predici. Aveți în față o comoară pe care nu o puteți înțelege în totalitate, oricât de mult ați prețui-o, căci cuvintele Mele au întotdeauna semnificații infinite. Nici un individ nu seamănă cu altul. De aceea, și înțelegerea sa spirituală, oricât de înaltă ar fi, lasă întotdeauna loc pentru o înțelegere superioară.

Cuvântul este ca o sămânță de muștar, care, atunci când crește, dezvoltându-se într-o plantă, revelează minune după minune. În mod similar, această carte vă poate revela tot felul de lucruri minunate, ajutându-vă să progresați pe calea evoluției spirituale.

De aceea, citiți în fiecare duminică predica aferentă și sărbătoriți - măcar voi, în mijlocul milioanelor de oameni - ziua sfântă a duminicii în maniera dorită de Mine!

În acest fel, pacea și mulțumirea vor coborî în sufletele voastre. Din când în când, veți descoperi cât de mult se potrivește o predică sau alta cu circumstanțele în care vă aflați, restabilind astfel echilibrul spiritual în ființa voastră, lucru care nu ar fi fost posibil în alte condiții.

Orice om trebuie să aibă o sursă de alinare! Lumea și complicațiile vieții familiale și sociale îi spulberă de multe ori speranțele deșarte, lăsându-l dezamăgit. Și unde ar putea găsi omul împovărat o alinare mai mare decât în cuvintele rostite de Mine?

Copiii Mei! Fiecare nouă zi vine cu propriile ei necazuri, fiecare nouă săptămână aduce mai degrabă amărăciune decât lucruri vesele. În această lume dură, unde ar putea găsi micuța floare a credinței și iubirii față de Mine alinarea și sprijinul de care are nevoie dacă nu în propriile Mele cuvinte, pe care Tatăl vostru preaplin de iubire vi le-a adresat încă de acum 2000 de ani?

Tot ce v-am spus în această carte este cuprins în Biblie, dar miopi cum sunteți, voi nu recunoașteți lumina care strălucește în textul sacru. De aceea, M-am decis să mai ridic puțin vălul. Sărmanii Mei copilași, de ce priviți neconsolați în zare, către cerul albastru, când adevăratul cer spiritual se află atât de aproape de voi, în inimile voastre? Citiți aceste predici, prefațate de câte un citat din Evanghelie, și meditați asupra lor; foarte curând, veți descoperi astfel lumina și căldura care emană din aceste cuvinte ale Tatălui preaplin de iubire. Chiar dacă vă veți simți uneori speriați, văzând cât de departe sunteți încă de destinație, de ceea ce credeați că ați realizat de multă vreme (în naivitatea voastră), mângâiați-vă cu ideea că orice greșeală poate fi corectată de îndată ce este cunoscută. Dacă o predică sau alta v-a dezvăluit o asemenea greșeală pe care o faceți, mulțumiți-Mi pentru că v-am atras atenția asupra ei. Va depinde apoi numai de voi să evitați în continuare această greșeală, pe care până atunci nici măcar nu o considerați ca atare.

Cuvintele pe care le veți găsi în această carte vă vor oferi tot timpul alinare și pace, chiar dacă nu întotdeauna instantaneu. Vor acționa însă ca stimulente și vă vor învăța cum puteți atinge starea de pace.

Scopul acestor predici este să vă ajute să Mă descoperiți pe Mine, să îmi înțelegeți cuvintele și să vă cunoașteți pe voi înșivă, din ce în ce mai bine; căci o eternitate întreagă nu ar fi suficientă nici măcar pentru a explica cele două porunci ale iubirii, ca să nu mai vorbim de restul creației...

Cât despre tine, dragul Meu scrib, ți-ai îndeplinit misiunea cu multă perseverență, deși nu te-ai bucurat întotdeauna de cele mai bune condiții. Multe furtuni exterioare și interioare te-au făcut adeseori să te clatini, dar bucură-te, căci ți-am trimis aceste încercări numai știind că cel mai bun remediu este întotdeauna cel amar!

Promisiunea pe care ți-o adresez este că te vei vindeca, în plus, prin cuvintele pe care le-ai așternut în această carte îi vei ajuta și pe alții să se vindece, apropiindu-se de cunoașterea de sine. Ai realizat astfel două lucruri dintr-un singur foc. Ai scris această carte în circumstanțe dificile, din care se vor naște însă multe binecuvântări, și le-ai dăruit celorlalți oameni o lucrare sublimă, a cărei lectură va revărsa asupra lor o mare pace, îndeosebi în momentele lor de tulburare. Astfel, ți-ai îndeplinit cu cinste sarcina.

Generația prezentă și cele viitoare vor descoperi în această carte secretul mai bunei înțelegeri a misiunii lor pe pământ, dar și a destinației finale. În acest scop, vă binecuvântez pe toți, oriunde v-ați afla! Amin.


:  
: