UNIQUE : FORUM - PORTAL spiritual romanesc

Casa (Gospodaria) Domnului (Volumul 2) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber

Author:  1% [ 30.12.2010, 16:39 ]
Post subject:  Casa (Gospodaria) Domnului (Volumul 2) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber

Casa (Gospodăria) Domnului
Volumul 2
Carte primită prin Cuvântul Interior și transcrisă de Jacob Lorber

Cuprins

Capitolul 1 - Iubirea și Binecuvântarea tatălui Ceresc ca semn al prezenței sale spirituale.
Capitolul 2 - Principala preocupare a patriarhilor: câștigarea iubirii și grației tatălui ceresc.
Capitolul 3 - Lameh și Ghemela sunt uniți de Domnul
Capitolul 4 - Recunoștința cea mai plăcuta în fața Domnului: iubirea fără cuvinte, din străfundurile inimii, într-o stare de smerenie absolută. Lameh și Ghemela, cel mai pur cuplu căsătorit din istoria umanității
Capitolul 5 - Binecuvântarea tânărului cuplu de către patriarhi. Domnul mai aranjează patru căsătorii.
Capitolul 6 - Zuriel - îngerul păzitor al noilor căsătoriți. Testul iubirii la care au fost supuși aceștia
Capitolul 7 - Instrucțiunile Domnului pentru prepararea fierului și a oțelului. Un singur lucru este necesar pentru acest scop: credința și iubirea întru Domnul.
Capitolul 8 - Discursul Domnului la trimiterea celor zece mesageri în orașul lui Enoh.
Capitolul 9 - Discursul de mulțumire al lui Sethlahem și invocarea smereniei.
Capitolul 10 - Kisehel vorbește despre Iehova ca om.
Capitolul 11 - Esența adevăratei umilințe.
Capitolul 12 - Limitele sferei de influență a unui conducător.
Capitolul 13 - Cinstirea și îndatoririle conducătorului
Capitolul 14 - Despre povara demnității de conducător și despre slăbiciunea oamenilor
Capitolul 15 - Despre neascultare și iubire.
Capitolul 16 - Enoh îi aduce te Uranion, pe cei șase frați ai acestuia și pe copiii din ținutul de dimineață în fața Domnului
Capitolul 17 - Uranion și Purista alături de Adam și Eva. Miracolul fructelor. Ofranda menită sacrificiului este aprinsă de fulger
Capitolul 18 - Uranion dorește să afle numele făcătorului de miracole. Răspunsurile inteligente ale Puristei la întrebările Domnului
Capitolul 19 - O întrebare semnificativă pusă de Abedam Puristei
Capitolul 20 - Purista și neamul ei îl recunosc în Abedam pe Tatăl Preasfânt.
Capitolul 21 - Uranion îl slăvește, pe Tatăl Preasfânt. Răspunsul Domnului: slava pe care Dumnezeu o iubește mai presus de orice este smerirea tăcută.
Capitolul 22 - Noul lăcaș de închinăciune al Domnului de lângă casa lui Gabiel și a familiei sale. Purista, prima bucătăreasă a Domnului. Cele trei vase din vatra noului lăcaș.
Capitolul 23 - Frumusețea cerească a Ghemelei și a Puristei.
Capitolul 24 - Cauza temerii lui Enoh de a vorbi: falsa umilință. Noi nu-L putem iubi pe Dumnezeu decât în forma sa umană
Capitolul 25 - Puterea lui Satan și atotputerea lui Dumnezeu. Discursul de Sabat al lui Enoh.
Capitolul 26 - Domnul îl numește pe Enoh primul predicator al Sabatului. Un mesager este trimis la Hored și Naeme
Capitolul 27 - Hored și Naeme sunt salvați de mesagerul Lameh
Capitolul 28 - Incendierea pădurilor, pornită de Lameh, regele din Ținutul de Jos
Capitolul 29 - Stingerea incendiului forestier de către ploaie. Aroganța lui Satan în fața Domnului
Capitolul 30 - Cei cinci urcă pe calea îngustă a umilinței către vârful muntelui. Întrebarea plină de semnificații adresată de Abedam cel Mare lui Hored și lui Naeme.
Capitolul 31 - Hored și Naeme printre patriarhi, fără a-l fi recunoscut încă pe Abedam. Pedeapsa primită de Hored pentru că a fost gelos pe Abedam
Capitolul 32 - Abedam - simultan om și Dumnezeu. Marea iubire a lui Naeme pentru Iehova
Capitolul 33 - Introspecția lui Hored, recunoașterea vinovăției sale și noua sa greșeală.
Capitolul 34 - Adevărul fără iubire nu conduce la viață. Despre iubire și viață. Misiunea femeii.
Capitolul 35 - Noua introspecție și lamentările lui Hored în peștera lui Adam
Capitolul 36 - Miracolul sunetului din peșteră și efectul său benefic asupra lui Hored.
Capitolul 37 - Monologul și căința lui Hored.
Capitolul 38 - Abedam îl întâlnește în peșteră pe Hored, care s-a smerit. Hored la pieptul sfânt al lui Abedam
Capitolul 39 - Masa de Sabat de pe Colina Dimineții.
Capitolul 40 - Domnul și laudele nepotrivite. În jocul creației, al iubirii și al vieții, există nenumărate ierarhii. Adam mulțumește pentru hrana primită. Binecuvântarea Domnului
Capitolul 41 - Masa binecuvântată. Ambiția și egoismul lui Adam. Mustrarea Domnului.
Capitolul 42 - Pariholi îl mustră pe Adam în numele Domnului
Capitolul 43 - Introspecția, smerenia și transformarea lui Adam.
Capitolul 44 - Discursul lui Abedam referitor la cele două aspecte ale sale: acela de „Tat㔠și acela de „Judecător”.
Capitolul 45 - Răsplata supremă a omului: să-i fie permis să îl iubească pe Domnul
Capitolul 46 - Cum trebuie să ne rugăm. Despre esența lui Dumnezeu și a vieții
Capitolul 47 - Umilirea și stânjeneala mesagerilor nerușinați
Capitolul 48 - Liniștirea mesagerilor speriați de către Abedam și Adam. Marea iubire a lui Garbiel pentru Abedam
Capitolul 49 - Intenția reală și profundă a mesagerilor, dezvăluită lui Abedam
Capitolul 50 - Omnisciența și înțelepciunea străinului. Presentimentul uluitor al lui Garbiel.
Capitolul 51 - Discursul lui Abedam referitor la lumină. Manifestarea lui Dumnezeu Cel Atotputernic și a Tatălui prin Abedam.
Capitolul 52 - Discursul inspirat al lui Garbiel, referitor la spiritul părintesc și divin pe care l-a simțit în cuvintele lui Abedam
Capitolul 53 - Pe drumul spre culme. Reflecțiile tăcute ale lui Besediel referitoare la natură și observațiile sale cu privire la aspectul uman al Domnului. Răspunsul corect al lui Garbiel.
Capitolul 54 - Cei doisprezece sunt primiți de patriarhi. Defectul de vorbire al lui Seth este vindecat pe loc de Abedam. Hrănirea celor doisprezece.
Capitolul 55 - Recunoștința lui Garbiel pentru masa primită. Discursul lui Abedam referitor la recunoștința excesivă.
Capitolul 56 - Instrucțiunile lui Enoh referitoare la maniera în care trebuie testată inima. Diferența dintre lumina intelectului și lumina inimii. Iubirea temporară și iubirea eternă.
Capitolul 57 - Enoh vorbește despre limba pregătită a lui Garbiel. Contemplarea interioară a acestuia.
Capitolul 58 - Viziunea lui Vratah referitoare la natura literelor.
Capitolul 59 - Viziunea timidului Sehel și corespondența ei cu potopul din timpul lui Noe.
Capitolul 60 - Setea de cunoaștere este justificată. Hrana spiritului este adevărul, fundamentul tuturor adevărurilor este iubirea.
Capitolul 61 - Sehel comite o greșeala. Mărturia cutremurătoare a lui Abedam în fața lui Sehel.
Capitolul 62 - Transfigurarea lui Sehel și discursul lui de o profunzime și de o înțelepciune sublimă.
Capitolul 63 - Umilința, gloria supremă a omului. Prețuirea prin iubire. Orgoliul lui Garbiel.
Capitolul 64 - Viziunea lui Horiadel. Ghidul omului - vocea sa interioară.
Capitolul 65 - Horiadel este numit scrib al semnelor și maestru al științei corespondențelor
Capitolul 66 - Discursul lui Abedam referitor la adevărata adorație a lui Dumnezeu. Evanghelia dăruirii juste.
Capitolul 67 - Viziunea interioară a lui Purhal
Capitolul 68 - Mustrarea lui Abedam adresată nesincerității lui Purhal. Explicarea viziunii lui Purhal
Capitolul 69 - Efectul mustrării adresate de Abedam lui Purhal asupra celor prezenți. Abedam întărește inimile înspăimântate
Capitolul 70 - Discursul lui Juribael referitor la măreția omului în calitatea sa de copil al lui Dumnezeu. Viziunea lui Juribael: cercurile din ce în ce mai mari născute din cercul unic al vieții.
Capitolul 71 - Interpretarea dată de Abedam cel Mare viziunii lui Juribael. Secretul viu al smereniei și iubirii de Dumnezeu.
Capitolul 72 - Viziunea lui Oalim. Cele trei inimi, fiecare în interiorul celeilalte
Capitolul 73 - Diversitatea infinită a individualităților spirituale. Viața în lumea spirituală
Capitolul 74 - Învățătura divină trebuie verificată prin mărturia spiritului din interiorul inimii umane.
Capitolul 75 - Viziunea lui Thuarim: testul focului iubirii.
Capitolul 76 - Interpretarea teribilei viziuni a lui Thuarim: marele conflict dintre intelect și inimă
Capitolul 77 - Cum poate fi descoperit cuvântul cel viu. Parabola fecioarei și a pețitorului ei.
Capitolul 78 - Viziunea uriașului Rudomin. Semnificația omului ca și copil al lui Dumnezeu
Capitolul 79 - Educația secretă primită de Rudomin pentru a putea deveni profet. Măreția spiritului uman
Capitolul 80 - Divinitatea oamenilor care au atins statutul de copii ai lui Dumnezeu
Capitolul 81 - Horedon este chemat să își relateze viziunea
Capitolul 82 - Demnitatea și măreția statutului de fiu al lui Dumnezeu
Capitolul 83 - Statutul de fiu al lui Dumnezeu este mai înalt decât prietenia față de Dumnezeu sau decât servitutea față de acesta.
Capitolul 84 - Viziunea lui Jorias, cel de-al zecelea vizionar. Principiul suprem al adevăratei înțelepciuni: iubirea, singura hrană care toate satisface spiritul.
Capitolul 85 - Noul contract pe care îl face Tatăl preasfânt cu copiii săi. Calea înțelepciunii și calea iubirii.
Capitolul 86 - Jorias strălucește în focul iubirii sale. Înțelepciunea, lumina născută din iubire. Universul dinlăuntrul omului.
Capitolul 87 - Discursul despre iubire al lui Jorias.
Capitolul 88 - Domnul îl unește prin căsătorie pe Jorias și pe Besela, fiica lui Pariholi.
Capitolul 89 - Regulile Domnului pentru noii căsătoriți. Cum trebuie îndeplinită corect (și în toată libertatea) voința divină.
Capitolul 90 - Ambițiosul Garbiel este umilit. Domnul doarme afară
Capitolul 91 - Fantomaticul soare al dimineții. Adam se înfurie și rostește un Blestem. Răbdarea și seninătatea divină
Capitolul 92 - Furtuna de dimineață pe înălțimile sacre. Binecuvântarea de dimineață a Domnului.
Capitolul 93 - Grija lui Seth pentru hrănirea celor prezenți. Discursul lui Abedam despre iubirea de aproape. Domnul promite să se întrupeze în linia descendenților lui Seth.
Capitolul 94 - Recunoștința umilă a lui Seth. Seth - fratele Domnului.
Capitolul 95 - Răsăritul soarelui pe culmile munților. Dorința stupidă a lui Adam de a saluta soarele. Mustrarea Domnului
Capitolul 96 - Fenomenele înspăimântătoare din timpul mesei de dimineață. Agitația și anxietatea lui Adam.
Capitolul 97 – Garbiel și Besediel sunt numiți analiști. Cele doua cărți: „Conflictul, mânia și războiul lui Iehova” și „Marea iubire și înțelepciune a lui Iehova, slăvitul Dumnezeu”
Capitolul 98 - Cei doi mesageri descriu marile atrocități petrecute în regiunea dimineții, comise de copiii din ținuturile de jos.
Capitolul 99 - Kisehel și Sethlahem în fața armatei de copii din ținuturile de jos
Capitolul 100 - Puterea iubirii și grația lui Dumnezeu, revărsată asupra lui Corodai, comandantul din ținuturile de jos
Capitolul 101 - Discursul lui Enoh adresat lui Corodai și armatei sale
Capitolul102 - Copiii din ținuturile de jos - prizonieri voluntari ai grației și compasiunii divine. Binecuvântarea părintească a lui Adam
Capitolul 103 - Hrănirea celor sărmani. Seth apare în formă dublă. Domnul binecuvântează masa. Horadal îi mulțumește Domnului.
Capitolul 104 - Hrănirea miraculoasă a oamenilor. Discursul plin de iubire și de recunoștință al lui Horadal. A iubi înseamnă a trăi întru spirit
Capitolul 105 - Discursul lui Adam referitor la natura lui Satan și la iubirea de femei
Capitolul 106 - Un caz în care poligamia este permisă.
Capitolul 107 - Corodai revelează un secret din trecutul său, petrecut la curtea lui Lameh, în orașul lui Enoh
Capitolul 108 - Discursul Domnului referitor la efectul contrar al blestemului și al mâniei.
Capitolul 109 - Numirea lui Horadal ca lider suprem al poporului său. Cele trei semne ale grației dăruite lui Horadal.
Capitolul 110 - Horadal și poporul său se pregătesc de plecare. Discursul de adio al Domnului și recomandarea de a iubi.
Capitolul 111 - Mesagerul Lamel execută o operațiune de salvare. Fata salvată povestește despre ororile din orașul lui Enoh.
Capitolul 112 - Domnul îi însărcinează pe Kisehel și pe Sethlahem să conducă poporul lui Horadal la destinația promisă. Efectul Blestemului și cel al Binecuvântării.
Capitolul 113 - Mustrarea Domnului adresată lui Adam, disperat din cauza prostiei sale.
Capitolul 114 - Viziunea lui Adam: femeia de pe soare care zdrobește capul șarpelui
Capitolul 115 - Slăvirea de către Adam a compasiunii lui Dumnezeu și a manifestării Acestuia sub forma lui Abedam.
Capitolul 116 - Pura, fata din ținuturile de jos, întreabă cine este Abedam.
Capitolul 117 - În Brațele lui Abedam, Pura îl caută pe Cel Preaînalt
Capitolul 118 - Seth cere permisiunea de a-i hrăni pe oameni. Hambarele goale. Binecuvântarea recunoștinței
Capitolul 119 - Rafturile pline ale hambarului lui Seth - rezultatul credinței acestuia. Discuțiile despre Domnul dintre paznici și purtătorii coșurilor. Domnul se revelează pe Sine .
Capitolul 120 - Teama cărăușilor. Pura este neliniștită în fața sfințeniei lui Abedam. Cuvintele liniștitoare ale lui Abedam. Domnul ca Dumnezeu și Părinte
Capitolul 121 - Aranjarea mesei. Discursul Domnului referitor la obstacole și limitări - condiții sine qua non ale vieții.
Capitolul 122 - Marea și exemplara iubire a Purei pentru Domnul. Promisiunea făcută de Acesta Purei
Capitolul 123 - Miracolul întrupării lui Dumnezeu cel infinit. Maria este una cu Pura în spiritul ei
Capitolul 124 - Recunoștința față de Dumnezeu exprimată de inimă și cea exprimată de limbă. Enigma distrugerii continue din lumea naturii. Sublima soluție a Iubirii eterne.
Capitolul 125 - Discursul de mulțumire și recunoștință al lui Enoh. Bucuria de a trăi: cea mai frumoasă expresie de mulțumire adusă Creatorului
Capitolul 126 - Chemarea lui Abedam îl trezește pe placidul Enos. Despre scopul existenței umane
Capitolul 127 - Indolentul Enos respinge viața și laudă non-existența
Capitolul 128 - Uimirea lui Abedam cel Cunoscut în fața negării vieții de către Enos. Cuvintele prin care Domnul îl liniștește pe Abedam cel Cunoscut.
Capitolul 129 - Cântecul poetului Kenan referitor la viață.
Capitolul 130 - Răsplata lui Kenan pentru imnul său: nemurirea. Natura vieții și a morții
Capitolul 131 - Căința lui Enos. Cei care neagă viața se tem de moarte. Despre fructele coapte ale spiritului și despre cele necoapte ale trupului.
Capitolul 132 - Este o eroare să afirmi că lucrurile sunt trecătoare!
Capitolul 133 - Despre natura triplei nașteri. Nașterea fizică corectă.
Capitolul 134 - O evanghelie pentru flecari și pentru lăudăroși.
Capitolul 135 - Procreația în cadrul ordinii divine și în afara acesteia.
Capitolul 136 - Mahalaleel îi mulțumește Domnului pentru lumina primită. Iubirea față de Dumnezeu este mai presus de teama de Dumnezeu, iar lacrimile de bucurie prețuiesc mai mult în fața Domnului decât cele de căință.
Capitolul 137 - Recomandarea Domnului de a iubi și de a fi fericiți. Promisiunea zilei marii eliberări și a mântuirii. Iubirea ca eliberator de sub jugul trupului și al morții
Capitolul 138 - Prin natura sa, omul este atras de-a pururi către Dumnezeu. Aparenta contradicție care există între infinitatea lui Dumnezeu și persoana finită, limitată, a Domnului Abedam.
Capitolul 139 - Gânditorii supersubtili se îndoiesc de natura duală a lui Dumnezeu. Explicațiile lui Abedam aduc lumina asupra acestei chestiuni
Capitolul 140 - Iubirea - singura cale de adorație a Domnului. Pura este supusă unui test al iubirii. Cuvintele de aur ale Purei legate de adevăratul Tată.
Capitolul 141 - Pura și Jared. Supunerea și umilința Purei. Domnul le spune să se odihnească peste noapte
Capitolul 142 - Masa de luni dimineața. Domnul îi învață pe cei 12 mesageri să scrie și să citească, iar pe frații lui Lameh să prelucreze metalele. Enoh este numit mare preot. Sfaturile Domnului. Binecuvântările Lui și despărțirea de copiii înălțimilor sacre.
Capitolul 143 - Despre ziua de joi, sau ziua dezbaterilor. Discursul lui Abedam cel Cunoscut despre povara datoriei de învățător
Capitolul 144 - Enoh explică motivele pentru care sarcina de învățător sau de profet este atât de dificilă
Capitolul 145 - Sosirea celor doi mesageri. Stânjeneala lui Adam și a lui Abedam cel Cunoscut.
Capitolul 146 - Discursul plin de înțelepciune al străinului referitor la scopul vizitei sale. Intuiția lui Enoh
Capitolul 147 - Controversa legată de existența omului supus judecății, prin comparație cu omul perfect liber. Stânjeneala lui Enoh
Capitolul 148 - Insistența străinului. Răspunsul evaziv al lui Enoh. Contra-argumentul străinului. Enoh se simte din nou stânjenit
Capitolul 149 - Misiunea divină înseamnă smerire în fața lui Dumnezeu și a lumii. Discursul lui Enoh referitor la diferența care există între viața trăită întru Dumnezeu și cea a omului obișnuit. Străinul întreabă care este diferența între o ființă creată și un copil al lui Dumnezeu.
Capitolul 150 - Abedam cel îndrăzneț este umilit de străin
Capitolul 151 - Marea înțelepciune a străinului. Omul este predestinat independenței spirituale. Judecarea credinței oarbe și a celei în fața autorității.
Capitolul 152 - Uimit, Enoh recunoaște marea înțelepciune a discursului străinului. Parabola celor doi oameni satisfăcuți și a sutelor de înfometați.
Capitolul 153 - Reflecțiile lui Enoh referitoare la înțelepciunea străinului. Visul lui Abedam și marea sa intuiție
Capitolul 154 - Dialogul lui Enoh cu celălalt străin. Enoh și Adam sunt puși în încurcătură.
Capitolul 155 - Cuvintele tăioase ale lui Adam și izgonirea străinului. Acesta își revelează identitatea.
Capitolul 156 - Discursul lui Abba referitor la relația dintre Tată și copiii Săi Nu există decât UN SINGUR Dumnezeu și UN SINGUR părinte.
Capitolul 157 - Tatăl preasfânt este înconjurat de copiii Săi. Adam îl recunoaște în cel de-al doilea străin pe Abel. Încercarea inutilă a Marelui Mincinos, Satan, de a se opune Domnului.
Capitolul 158 - Avertismentul lui Abba referitor la viclenia și răutatea lui Satan. Slăbiciunea lui Satan. Feriți-vă de voi înșivă!.
Capitolul 159 - Misiunea lui Abel de a coborî printre predicatorii păcătoși din orașul lui Enoh. Pericolul trupului femeiesc
Capitolul 160 - Îndoielile celor patru veniți din regiunea de miazăzi. Enoh pretinde că îl repudiază pe Dumnezeu. Efectul discursului său
Capitolul 161 - Enoh îi sfătuiește pe cei patru să caute adevărul și să îl recunoască singuri pe Dumnezeu.
Capitolul 162 - Cei patru se sfătuiesc între ei.
Capitolul 163 - Disputa dintre cei patru și Enoh.
Capitolul 164 - Viziunea perfectă asupra lui Dumnezeu. Înțelepciunea - fructul unei inimii vii .
Capitolul 165 - Tripla natură a lui Abedam cel Mare și natura lui Enoh - ca instrument al Domnului
Capitolul 166 - Diferența care există între rigoarea intelectului și înțelepciunea inimii.
Capitolul 167 - Cuvântul lui Dumnezeu este precum apa cea vie. Parabola apei de ploaie, care este mai bună pentru plante decât apa de izvor
Capitolul 168 - Cei patru înțelepți ai lumii îl recunosc în străin pe Domnul. Înțelepciunea și iubirea - drumul cel lung și drumul cel scurt pentru căutătorii lui Dumnezeu
Capitolul 169 - Iubirea - adevărata ofrandă și adevărata formă de adorație. Domnul devine din nou invizibil.
Capitolul 170 - Rugămintea stupidă a lui Adam, adresată lui Enoh, de a ține un discurs referitor la Domnul, care a dispărut de puțin timp. Răspunsul corect al lui Enoh.
Capitolul 171 - Umplerea miraculoasă a hambarelor lui Seth
Capitolul 172 - Prima biserică de pe pământ. Cei șapte mesageri coborâți din munți au ajuns în palatul lui Lameh din orașul lui Enoh
Capitolul 173 - Cel de-al treilea nivel ai palatului lui Lameh; obstacolele de pe acest nivel în calea celor trei mesageri.
Capitolul 174 - Sethlahem le vorbește despre căință femeilor decăzute de pe cel de-al treilea nivel. Fetele de pe primele două nivele povestesc despre salvarea lor mirculoasă
Capitolul 175 - Discursul lui Lameh și sarcina pe care le-a dat-o fetelor salvate. Cei trei mesageri își continuă drumul către camera lui Lameh. Furia neputincioasă a lui Lameh
Capitolul 176 - Discursul ferm adresat de Kisehel înrăitului tiran. Încăpățânatul Lameh este silit de Kisehel să asculte.
Capitolul 177 - Cuvintele pline de forță adresate de Kisehel lui Lameh. Conduși de cei trei mesageri, Lameh și garda sa de corp ajung la locul de execuție
Capitolul 178 - Judecata aspră a curtezanelor lui Lameh
Capitolul 179 - Kisehel pune la încercare pretinsa divinitate a lui Lameh, care este redus la smerenie.
Capitolul 180 - Încăpățânarea și sfidarea lui Lameh. Discursul tăios al lui Kisehel și răspunsul arogant al lui Lameh.
Capitolul 181 - Dialogul dintre Kisehel și lăudărosul Lameh. Lameh este silit să stea singur timp de trei zile în locul de execuție din afara orașului
Capitolul 182 - Kisehel, Sethlahem și Joram îi vizitează pe cei patru frați bolnavi. Spiritul lui Abel îl învață pe Kisehel importanța virtuții răbdării. Vindecarea celor patru bolnavi.
Capitolul 183 - Despre puterea rugăciunii rostite din inimă. Efectul pozitiv al postului pe care Lameh a fost silit să îl țină. Căința lui Lameh și grația Domnului.
Capitolul 184 - Recunoștința exprimată de gură și recunoștința inimii. Lameh cel recent convertit dorește să curețe tăblița din piatră.
Capitolul 185 - Lameh recunoaște și laudă iubirea părintească a lui Dumnezeu și bunătatea acestuia. Căința și iubirea celui convertit transformă murdăria păcatului în aur curat.
Capitolul 186 - Sarcina pe care i-o dă Kisehel lui Lameh: aceea de a construi un templu în care să fie depozitată prețioasa tăbliță sacră
Capitolul 187 - Mesajul lui Lameh către poporul său. Soldații neascultători ai lui Lameh. Masa miraculoasă îi întărește pe soldați.
Capitolul 188 - Kisehel îl învață pe Lameh cum trebuie prelucrat aurul brut. Este chemat Thubalkain
Capitolul 189 - Masa luată pe locul în care urma să fie construit Templul. Discursul lui Kisehel referitor la destinul femeii. Discursul liniștitor adresat de Sethlahem fetelor și femeilor
Capitolul 190 - Sarcina trasată de Sethlahem femeilor și fetelor. Sosirea lui Thubalkain. Kisehel are un dialog cu necioplitul Thubalkain
Capitolul 191 - Necioplitul Thubalkain este paralizat de puterea voinței lui Kisehel, învățând astfel arta politeții și a bunului simț.
Capitolul 192 - Viclenia lui Thubalkain este dată în vileag de Kisehel
Capitolul 193 - Thubalkain își recunoaște greșeala, se călește și este eliberat. Dorința lui Thubalkain și promisiunea lui Kisehel.
Capitolul 194 - Rugăciunea corectă și emoționantă a lui Thubalkain. Rugăciunea de recunoștință a lui Kisehel. Dintre nori se aude vocea Tatălui
Capitolul 195 - Thubalkain începe pregătirile pentru săpături. Intrarea în reședința lui Lameh.
Capitolul 196 - Pregătirile pentru festin. Așezarea tăbliței sacre în camera tronului. Discursul lui Kisehel referitor la puterea vindecătoare a adevărului
Capitolul 197 - Adorația sinceră a lui Lameh față de Dumnezeu. Uimirea lui Thubalkain. Cuvintele rostite de Kisehel pe tema focului purificator al iubirii.
Capitolul 198 - Discursul victorios al lui Lameh și mărturisirea sa plină de smerenie. Răspunsul lui Kisehel.
Capitolul 199 - Apariția amăgitoare a falsei Naeme. Lameh și Thubalkain se zbat între tentație și îndoială
Capitolul 200 - Demascarea falsei Naeme
Capitolul 201 - Discursul lui Kisehel referitor la frăția și la egalitatea dintre oameni. Despre adevărata regalitate.
Capitolul 202 - Festinul din sala de mese. Thubalkain își alege o mireasă și se căsătorește cu ea
Capitolul 203 - Zvonurile din oraș. Discursul plin de forță al lui Kisehel adresat lui Lameh și nuntașilor speriați.
Capitolul 204 - Confruntarea cu rebelii.
Capitolul 205 - Lameh și Thubalkain îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru puterea revărsată asupra lor. Discursul lui Kisehel referitor la tentațiile la care este supus omul.
Capitolul 206 - Îndoielile lui Lameh referitoare la natura dorinței și a tentației. Kisehel explică liberul arbitru al omului cu ajutorul unui exemplu
Capitolul 207 - Lameh continuă să fie trist la gândul că omul nu poate face nimic care să aibă valoare în fața lui Dumnezeu. Kisehel îi explică faptul că singura cale care poate conduce la iubirea cea pură este umilința.
Capitolul 208 - Jurământul lui Lameh și contractul de iubire cu Domnul. Mărturia lui Kisehel în fața marelui dușman invizibil al vieții, Satan.
Capitolul 209 - Vizita la șantierul de construcție a templului. Eforturile binecuvântate de Dumnezeu ale lucrătorilor lui Thubalkain. Activitatea - un instrument de prezervare și de consolidare a vieții.
Capitolul 210 - Sosirea muncitorilor chemați pentru construirea templului. Viziunea lui Mura, constructorul-șef. Răsplătirea și numirea lui în calitate de șef al șantierului de către Lameh.
Capitolul 211 - Dorința lui Mura de a înțelege. Lameh îl sfătuiește să fie răbdător. Adevăratul jalon al templului
Capitolul 212 - Instrucțiunile date de Mura meșterilor constructori. Indicațiile lui Kisehel referitoare la modul corect de a conduce un stat și trimiterea celor cinci mesageri către celelalte orașe.
Capitolul 213 - Kisehel și Lameh pe străzile orașului lui Enoh. Vizita la Muntele Șerpilor și curățarea acestuia de către Kisehel.
Capitolul 214 - Minunata panoramă vizibilă din vârful muntelui șerpilor. Corespondența spirituală a actului de curățare a muntelui de șerpi
Capitolul 215 - Relația care există între iubire și credință, și cea dintre iubire și cunoaștere. Parabola fecioarei și a celor doi pețitori.
Capitolul 216 - Recunoașterea de sine a lui Lameh. Iubirea – calea corectă către Dumnezeu. Dorința lui Lameh de a asculta o nouă parabolă este refuzată cu înțelepciune de Kisehel
Capitolul 217 - Marea adunare din fața palatului regal. Discursul lui Lameh adresat poporului său. Excelentul discurs al bătrânului necunoscut adresat oamenilor
Capitolul 218 - Vorbitorul necunoscut își dezvăluie identitatea, dovedindu-se a fi marele preot Enoh. Iubirea arzătoare a lui Lameh față de Domnul.
Capitolul 219 - Adorarea Numelui sacru înscris pe tăblița de aur din camera tronului lui Lameh. Discursul lui Enoh referitor la iubire ca singură modalitate de adorație a lui Dumnezeu.
Capitolul 220 - În calitatea Sa de iubire și înțelepciune infinită, Dumnezeu este adevărul suprem. Destinul omului
Capitolul 221 - Masa comună. Este anunțată terminarea templului. Răsplata constructorului-sef. Discursul lui Enoh adresat meșterilor
Capitolul 222 - Respectul exagerat al lui Thubalkain față de Enoh. Discursul lui Enoh referitor la adevăratul respect și la căsătoria dintre rude. Noaptea sfântă petrecută pe muntele curățat.
Capitolul 223 - Vântul puternic și marea de foc. Vocea Domnului se aude de deasupra cercului de foc. Răsare soarele și apare un nou vizitator venit din munți.
Capitolul 224 - Discursul lui Enoh, plin de o iubire arzătoare față de Tatăl preasfânt. Tatăl preasfânt aprobă extazul plin de iubire al lui Enoh. Convertirea lui Lameh - o mărturie a puterii iubirii divine.
Capitolul 225 - Lameh întreabă care este numele tânărului necunoscut. Kisehel îi dă un răspuns evaziv. Discursul tânărului adresat poporului
Capitolul 226 - Lameh intră în camera tronului alături de Tatăl preasfânt, pe care nu L-a recunoscut încă. Domnul este simultan cheia și poarta.
Capitolul 227 - Micul dejun din marea sală de mese a lui Lameh. Lameh este numit preot al poporului său. Discursul lui Enoh referitor la preoție și la regalitate. Lipsa rugăciunii de dinaintea mesei. Tatăl preasfânt își revelează identitatea în fața lui Lameh.
Capitolul 228 - Discursul Domnului referitor la adevărata devoțiune față de Dumnezeu
Capitolul 229 - Întrebarea lui Lameh referitoare la expresia fizică a sentimentelor. Orice face iubirea pură este justificat în fața lui Dumnezeu
Capitolul 230 - Solicitarea prostească a lui Lameh de a primi legi pe care să le respecte. Revelația Domnului referitoare la judecata legii și la libertatea oferită de iubire
Capitolul 231 - Teama prostească a lui Lameh că Domnul s-ar putea mânia pe el. Revelațiile Domnului referitoare la „mânia” lui Dumnezeu
Capitolul 232 - Adevărata iubire față de Dumnezeu. Parabola prințului și a copiilor săi.
Capitolul 233 - Discursul inspirat al lui Lameh referitor la adevăratul sacrificiu al inimii. Lameh îl roagă pe Domnul să-i spună ce s-a întâmplat cu cei doi fii dispăruți ai săi, Jubal și Jabal. Cuvintele de alinare ale Domnului.
Capitolul 234 - Încercarea zadarnică a lui Lameh de a duce tăblița foarte grea. „Fără Mine - nu puteți face nimic; alături de Mine - puteți face orice!”.
Capitolul 235 - Discursul Domnului referitor la povara legii. De ce nu va putea împlini niciodată omul în totalitate o lege divină? Porunca smereniei inimii și a iubirii.
Capitolul 236 - Marea mulțime strânsă în afara palatului. Tulburarea lui Lameh. Iubirea și răbdarea - principalele chei împotriva obstacolelor.
Capitolul 237 - Lameh se simte din nou tulburat din cauza mulțimii. Fericirea și beatitudinea - destinul omului.
Capitolul 238 - Splendoarea și aranjamentul interior al templului. Ordinea serviciului religios
Capitolul 239 - Neliniștea și tristețea lui Lameh în fața altarului. Explicațiile Domnului referitoare la ordinea din templu îl liniștesc pe Lameh. Binecuvântarea altarului.
Capitolul 240 - Apariția celor doi heruvimi lângă altar și a norului luminos deasupra acestuia. Uimirea lui Enoh în fața sublimei ordini instituite de Domnul în ținuturile de jos și explicațiile Domnului. Domnul redevine invizibil.
Capitolul 241 - Discursul lui Enoh referitor la inutilitatea credinței și iubirii față de Dumnezeu, atunci când acestea devin obligatorii prin prezența vizibilă a Domnului. Natura umilinței.
Capitolul 242 - Discursul lui Enoh adresat lui Lameh, referitor la activitatea sa ca preot al templului. Regulile de examinare a vizitatorilor în curtea interioară a templului
Capitolul 243 - Uimirea lui Lameh în fața splendorii templului. Incapacitatea lui de a înțelege corespondența spirituală a structurii templului. Enoh vorbește despre necesitatea ca marele preot al templului să fie învățat direct de Dumnezeu
Capitolul 244 - Alaiul se întoarce în oraș. Tumultul. Sfatul bun al lui Enoh și explicația rațională a lui Lameh adresata poporului.
Capitolul 245 - Discursul lui Enoh referitor la natura hranei. Un sfat legat de moderație.
Capitolul 246 - Lameh dă dispoziție ca săracii orașului și deținuții să fie hrăniți într-un festin al iubirii. Uimirea lui Brudal, cel care servește la masă. Familia închisă a acestuia
Capitolul 247 - Dialogul dintre Enoh și Lameh referitor la întârzierea mesei. Enoh îi explică lui Lameh corespondențele spirituale ale templului și ale interiorului acestuia.
Capitolul 248 - Adunarea slăviților oaspeți în marea sală a tronului. Fructele miraculoase de pe mese. Sediul și originea răului din inima omului
Capitolul 249 - Cina festivă. Cearta dintre săracii care au ajuns prea târziu și servitorii lui Lameh. Unul dintre săraci, pe jumătate gol, se dovedește a fi Domnul însuși.
Capitolul 250 - Enoh și Domnul - în forma omului sărman. Despre esența divinității atotputernice și despre sărăcia Tatălui
Capitolul 251 - Profunda emoție a lui Enoh la auzul sărăciei voluntar acceptate a Tatălui. Revelarea măreției iubirii părintești a Domnului pentru copiii Săi. Indicii referitoare la întruparea Domnului și la moartea Sa pentru ispășirea păcatului originar.
Capitolul 252 - Enoh își exprimă îndoielile cu privire la moartea mântuitoare a Domnului. Marea revelație a Domnului referitoare la esența iubirii lui Dumnezeu, a vieții, luminii și înțelepciunii divine. Despre Omul-Dumnezeu Iisus - Cuvântul lui Dumnezeu devenit trup
Capitolul 253 - Îndoielile și diferitele opinii ale oaspeților referitoare la misteriosul om sărman.
Capitolul 254 - Oaspeții sărmani au suspiciuni în ceea ce îl privește pe Lameh. Sfatul bun al Domnului și discursul fratern adresat de Lameh oaspeților sărmani.
Capitolul 255 - Lameh se adresează mulțimii în calitate de rege. El le vorbește oamenilor despre prezența vizibilă a Tatălui în persoana omului sărman. Discursul amenințător al câtorva oaspeți increduli. Mustrarea Domnului adresată acestora.
Capitolul 256 - Lameh argumentează în fața incredulilor divinitatea omului sărman. Viziunea unilaterală a incredulilor despre Dumnezeu
Capitolul 257 - Discuția Domnului cu raționaliștii orbi, excesiv de subtili. Iubirea smerită față de Dumnezeu - singura cale către lumină. Ghidarea spirituală a umanității și evoluția el către libertatea voinței
Capitolul 258 - Incredulii se sfătuiesc între ei. Discursul plin de iubire și de înțelepciune al unuia dintre ei, care L-a recunoscut pe Tatăl dincolo de masca Sa de om sărman
Capitolul 259 - Toți incredulii îl recunosc pe Tatăl. Discursul Domnului referitor la diferitele viziuni pe care le au oamenii asupra lui Dumnezeu și la cauzele acestora
Capitolul 260 - Discursul raționalistului orb din punct de vedere spiritual
Capitolul 261 - Răspunsul Domnului: lipsa umilinței, a iubirii și a intenției curate sunt cauzele orbirii celui incredul. Este imposibil să descoperi lumina pe calea rațiunii.
Capitolul 262 - Discuția dintre incredulul mustrat și unul din prietenii săi
Capitolul 263 - Sfătuit de prietenul său, incredulul avansează pe calea recunoașterii Domnului
Capitolul 264 - Teama lui Terhad cel nou convertit în fața Domnului. Cuvintele clarificatoare și de alinare ale Acestuia adresate celui temător
Capitolul 265 - Discursul inspirat al lui Terhad și declarația sa de iubire, plină de ardoare, pentru Domnul. Domnul se simte mișcat și face o mare promisiune în ceea ce privește misiunea spirituală a pământului
Capitolul 266 - Mărturia Domnului adresată lui Terhad. Despre judecată și despre modul în care poate fi prevenită aceasta. Terhad este numit gardian-șef al curții interioare a templului.
Capitolul 267 - Nemulțumiții plini de gelozie. Replica Domnului adresată nemulțumiților.
Capitolul 268 - Recunoștința exprimată de Lameh pentru numirea lui Terhad ca gardian-șef al curții interioare a templului. Planul Domnului de construire a unui templu pe muntele curățat de șerpi. Domnul devine din nou invizibil
Capitolul 269 - Discursul înțelept al lui Enoh referitor la natura lui Dumnezeu și la viziunea spirituală corectă. Vocea Domnului în inima omului. Avertismentul împotriva falșilor profeți
Capitolul 270 - Oaspeții se odihnesc peste noapte în casa lui Lameh. Răspunsul glorios al Tatălui adresat lui Lameh și referitor la tăcerea interioară din timpul rugăciunii.
Capitolul 271 - Serviciul de dimineață al lui Enoh și discursul adresat fraților săi. Ofranda spirituală arsă pe muntele curățat de șerpi
Capitolul 272 - Masa de dimineață și despărțirea de săracii binecuvântați. Cuvintele de rămas bun ale lui Enoh adresate lui Lameh și dispariția lui subită.
Capitolul 273 - Enoh și cei șapte mesageri pe drumul către înălțimile sacre. Aventura cu dragonul. Discursul mincinos al dragonului despre Dumnezeu și creația Sa
Capitolul 274 - Dialogul lui Enoh cu dragonul. Dispariția dragonului.
Capitolul 275 - Efectul hipnotic al discursului dragonului asupra celor șapte mesageri. Enoh demonstrează falsitatea minciunilor dragonului prin explicațiile sale pline de înțelepciune. De ce este tentat omul
Capitolul 276 - Sosirea și primirea pe înălțimile sacre. Mustrarea lui Enoh adresata lui Kisehel, care se teme de Domnul. Uranion întreabă ce s-a întâmplat în ținuturile de jos. Enoh dă raportul
Capitolul 277 - Adam și patriarhii îi salută pe mesagerii întorși acasă. Adam îi pune o sumedenie de întrebări lui Enoh. Acesta îi recomandă să aibă răbdare. Pura și Naeme se întâlnesc cu un necunoscut venit din regiunea de miazăzi
Capitolul 278 - Străinul discută cu Pura, Naeme și Ghemela, despre procreație. Celelalte femei sunt îngrozite
Capitolul 279 - Răspunsul bine intenționat al lui Uranion adresat femeilor isterizate. Ghemela și străinul. Necunoscutul își revelează Identitatea divină. Scena de iubire din vârful dealului stârnește țipetele femeilor. Enoh și Domnul
Capitolul 280 - Întrebarea plină de curiozitate a lui Adam și răspunsul lui Enoh. Domnul o cheamă pe Purista în vârful dealului. Mânia femeilor. O evanghelie a femeilor, rostită de Eva. Enoh și Sehel. Transfigurarea lui Sehel

Author:  1% [ 30.12.2010, 16:46 ]
Post subject:  Capitolul 1 - Iubirea și binecuvântarea Tatălui Ceresc ca semn al prezenței sale spirituale

Capitolul 1
Iubirea și binecuvântarea Tatălui Ceresc ca semn al prezenței sale spirituale
(7 ianuarie 1842)

1. Și Abedam i-a întrebat: „Ascultați-Mă. Am constatat cu plăcere că Mi-ați dăruit inimile voastre, într-adevăr, aceasta este calea ideală pentru voi. Dar trebuie să știți că - de dragul libertății voastre - nu voi putea rămâne printre voi în forma Mea prezentă, de Părinte vizibil, ci va trebui să vă părăsesc.

2. Cum vă veți mai ridica și cum veți acționa în numele Meu atunci când Eu nu voi mai păși în mijlocul vostru și când veți avea nevoie de sprijinul puterilor superioare?

3. Cine vă va feri de dușmani și cine va alunga obstacolele din calea voastră? Cine vă va proteja inimile de încercările malefice ale lumii exterioare dacă nu va exista nimeni printre voi care să dispună de această putere superioară, lăsată vouă, tuturor, de către Mine, ca un mijloc de protecție atotputernică împotriva tuturor persecuțiilor și tentațiilor șarpelui?

4. Gândiți-vă la ce v-am întrebat și răspundeți-Mi. Amin”.

5. Toți cei de față au răspuns într-un glas: „O, Emanuel, cuvintele Tale sunt mai mult decât adevărul curat; o, Abba, ele sunt iubire pură!

6. De aceea, chiar dacă ochii Tăi fizici nu ne vor mai putea binecuvânta, așa cum se întâmplă acum, o, Tată preasfânt, când Te putem vedea în persoană, suntem convinși, o, Abba, că iubirea Ta pentru noi nu va dispărea odată cu prezența Ta vizibilă. Cu siguranță ne vei permite nouă, sărmanii Tăi copii, să ne încălzim inimile la flacăra iubirii Tale infinite, părintești.

7. O, Abba! Te implorăm să rămâi în eternitate Tatăl nostru și să nu-Ți retragi niciodată mâna binecuvântată de deasupra noastră, în acest fel, vom dobândi suficientă putere pentru a rezista și pentru a cuceri complet toate tentațiile și toate pericolele acestei lumi.

8. Ca întotdeauna, facă-se voia Ta sfântă, acum și de-a pururi! Amin”.

9. Profund mișcat, Abedam a exclamat: „Adevăr, adevăr vă spun, odată ce ați dobândit iubirea Mea, ați dobândit totul, mai mult chiar decât ar putea înțelege toți cei din Ceruri!

10. Voi ați ales răsplata supremă, pe care nimeni nu v-o va mai lua, acum și de-a pururi.

11. Adevăr, adevăr vă spun, cel care va rămâne cu credință întru iubirea Mea nu va cunoaște moartea, care va fugi de el așa cum zăpada se retrage în fața razelor fierbinți ale soarelui de vară.

12. De aceea, voi rămâne alături de voi, acum și de-a pururi, prin iubirea Mea. Amin”.

Author:  1% [ 30.12.2010, 16:53 ]
Post subject:  Capitolul 2 - Principala preocupare a patriarhilor: câștigarea iubirii și grației Tatălui Ceresc.

Capitolul 2
Principala preocupare a patriarhilor: câștigarea iubirii și grației Tatălui Ceresc.
(8 ianuarie 1842)

1. Și toți s-au bucurat peste măsură, mulțumindu-i lui Abedam în inimile lor pentru promisiunea făcută, mai presus decât oricare alta, căci ea includea viața adevărată și puterea superioară care permite cucerirea victoriei supreme.

2. Perfect conștienți de acest lucru, patriarhii au început să cultive cu ardoare iubirea pentru Dumnezeu. Unica lor preocupare a devenit aceea de a-Mi câștiga iubirea și grația asociată cu ea, aceasta fiind singura școală de care aveau nevoie și unica menire a vieții lor pământești. Așa se explică de ce până și copiii lor cu vârste cuprinse între șase și zece ani erau infinit mai înțelepți și mai sensibili decât oamenii care trăiesc în actuala epocă întunecată și cu adevărat abominabilă în ochii Mei, și care se consideră mari savanți, deși nu cunosc aproape nimic în plus decât știau copiii care sugeau în acele timpuri la sânul mamei.

3. Căci laptele matern din acele timpuri conținea mai multă substanță - chiar într-un sens material - decât conțin astăzi marile biblioteci mâncate de molii ale savanților voștri. Și mai pretindeți că trăiți în Epoca Luminii!

4. Ce conține laptele matern la ora actuală? Mai bine nu vă spun! - O, ce diferență există între femeile care trăiau în acele timpuri și cele de astăzi!

5. Adevăr vă spun, cu greu vei găsi astăzi o singură femeie care să nu comită într-o singură secundă o sută de păcate mortale, din cauza vanității ei și a iubirii pentru lucruri sordide. Ascultați ce vă spun!

6. Cum poate fi etichetat modul aberant al femeilor de a se îmbrăca, îndeosebi atunci când ies în public?

7. Nu vreau să intru în detalii, dar vă pot spune că pe timpul lui Enoh, chiar și în zilele din urmă, când depravarea atinsese cote maxime, până și cea mai decăzută prostituată se îmbrăca cu mai multă modestie, acoperindu-și părțile intime mai bine decât o fac astăzi femeile cele mai smerite!

8. Chiar și atunci când avea relații cu un bărbat, abandonându-se lui, prostituata din acele timpuri își păstra trupul acoperit, astfel încât păcătosul să nu poată vedea nimic mai mult din trupul ei decât partea pentru care venise la ea.

9. În schimb, în zilele acestea, până și fetele de numai zece ani sunt conștiente de farmecele lor fizice, privindu-se în neștire în oglindă. După ce cresc și se dezvoltă plenar, ele ies pe jumătate dezbrăcate, dacă așa o cere moda și dacă autoritățile permit acest lucru.

10. Chiar dacă nu îndrăznesc întotdeauna să facă deschis anumite lucruri, ele le comit oricum în inima lor, făcând tot felul de planuri și inventând tot felul de subterfugii pentru a-i atrage în mrejele lor pe bărbați.

11. Adevăr, adevăr vă spun, o femeie care trăiește în aceste timpuri este mai rea decât o sută de mii dintre cei mai cumpliți diavoli din iadul cel mai de jos. Cel puțin, ei fug atunci când aud numele Meu, dar o asemenea femeie nu face decât să râdă de Mine și de numele Meu, fără să îngenuncheze în fața Mea, așa cum se cuvine, ca să nu mai vorbim de numele Meu, în fața căruia toate cerurile, toate lumile și toate iadurile trebuie să se încline cu respect.

12. Adevăr, adevăr vă spun - așa cum le-am spus multora dintre voi în aceste timpuri, fie deschis, prin cuvinte directe, fie în secret, în inimile lor: ar fi mai bine ca femeile de astăzi să fie posedate de zece milioane de demoni, căci de aceștia s-ar mai putea elibera! Puterea numelui Meu este suficient de mare pentru a-i scoate instantaneu pe aceștia din trupurile și din sufletele lor.

13. În schimb, predicați-i în numele Meu, timp de zece ani, unei femei din aceste timpuri, și vă asigur că ea nu va renunța la o singură iotă din nerușinarea ei, din iubirea de podoabe, din vanitatea și din dorința ei de seducție.

14. Credeți cumva că aceste ființe vor ajunge vreodată în iad, fie el și cel mai de jos? Vă înșelați. Oricât de cumplit ar fi acolo, aceste locuri ar fi mult prea bune pentru asemenea ființe, căci acolo toți demonii și toți diavolii fug atunci când aud numele Meu și cad la pământ în fața îngerilor trimiși să îi pedepsească. Credeți că aceste creaturi terestre care trăiesc printre voi ar face vreodată la fel?

15. De aceea, vă asigur că cu ele voi proceda altfel, într-o manieră de care nu au auzit nici chiar cei mai presus dintre îngeri.

16. Vă asigur că dacă își vor încheia mizerabila viață pământească fără nici o încercare de îmbunătățire și fără nici un fel de căință din partea lor, vor avea parte de mânia Mea în toată plenitudinea ei.

17. O, pura Mea Ghemela, ce diferență imensă există între tine și femeile din timpurile acestea! Ce abis între două infinități!

18. Tu, o, Ghemela, sălășluiești în inima Mea. Dar aceste femei care își bat joc de Mine s-au rătăcit atât de departe încât mâna Mea, oricât de departe s-ar întinde, nu mai poate ajunge la ele. Iată, ele s-au rătăcit într-o a doua infinitate, da, în infinitatea mâniei Mele cele mai severe.

19. Dar să nu mai vorbim despre aceste lucruri, - căci nu a sosit încă timpul mâniei Mele.

20. Să revenim așadar la timpurile bune de altădată.

21. Când Abedam cel Mare a văzut inimile lor pline de recunoștință, El s-a simțit din nou mișcat și le-a spus:

22. „Adevăr, adevăr vă spun, vouă, celor care de acum înainte sunteți copiii Mei aleși. - Niciodată nu vă voi pedepsi!

23. Atâta vreme cât veți fi orientați în inimile voastre către Mine, Eu voi fi alături de voi, binecuvântându-vă cu iubirea Mea pe fiecare în parte, direct proporțional cu iubirea voastră pentru Mine, și implicit pentru frații voștri. Cei ale căror inimi vor tânji după Mine Mă vor putea vedea de-a pururi, îndeosebi dacă și-au păstrat inimile pure încă de la începutul vieții lor și dacă nu au cedat tentațiilor acestei lumi.

24. Amintiți-vă de această promisiune în inimile voastre, căci ea vă va dărui o putere invincibilă, în fața căreia întreaga lume naturală vi se va supune.

25. În schimb, dacă vă veți rătăci, încălcând promisiunea făcută, vă veți pierde treptat puterea, în funcție de gradul de rătăcire a fiecăruia, îndepărtându-vă din ce în ce mai tare de Mine. Să nu vă mirați atunci că urechile Mele vor rămâne surde la rugăciunile voastre.

26. Urmați acest sfat și meditați profund în inimile voastre asupra Celui care a rostit aceste cuvinte. Amin”.

Author:  1% [ 30.12.2010, 17:02 ]
Post subject:  Capitolul 3 - Lameh și Ghemela sunt uniți de Domnul

Capitolul 3
Lameh și Ghemela sunt uniți de Domnul
(10 ianuarie 1842)

1. După acest discurs, Abedam cel Mare l-a chemat în fața Lui pe Lameh și i-a prezentat-o pe Ghemela, după care a întrebat-o pe aceasta:

2. „Preaiubita Mea Ghemela, privește-l pe acest bărbat. Numele său este Lameh, și la fel ca și tine, el este plin de o iubire pură, arzătoare, pentru Mine. Iată, ți-l voi dărui ție pe acest bărbat, căci știu foarte bine că nu te va atinge până când nu-l voi conduce Eu către tine.

3. De aceea, nu trebuie să-ți fie teamă de nimic, căci inima lui este la fel de pură și de castă ca a ta. Știu că tu nu tânjești după el în inima ta, care este plină de iubire numai pentru Mine, dar te asigur că la fel este și el. Privește, așa cum tu simți nevoia să fugi de el, la fel simte și el nevoia să fugă de tine.

4. După cum vezi, el este în toate privințele la fel ca tine. Exact ca și tine, a plâns și el cu lacrimi fierbinți de iubire la pieptul Meu.

5. Deși este încă foarte tânăr, dispune de cea mai înaltă înțelepciune de care este capabil un om liber, iar acum, datorită imensei lui iubiri pentru Mine, a fost înzestrat și cu o mare putere.

6. Dacă dorești să te convingi de iubirea lui pentru Mine și de înțelepciunea lui născută din Mine, ai îngăduința Mea să-i pui orice întrebare dorești, iar el îți va răspunde din inima sa.

7. Întreabă-l așa cum M-ai întreba pe Mine”.

8. Ghemela a rămas însă cutremurată în fața lui Lameh, și fără să îndrăznească să-l privească, i-a răspuns lui Abedam:

9. „O, preaiubitule Iehova, după cum vezi nu pot rosti nici un cuvânt, căci îmi este foarte teamă de el.

10. Dacă dorești să-ți fiu pe plac, mult iubitul meu Iehova, eliberează inima mea de această teamă!

11. Eu, Ghemela, care te iubesc mai presus de orice, mă supun Ție, atâta vreme cât aceasta este voia Ta”.

12. Atunci, Abedam a atins-o și i-a spus: „Pură Ghemela, facă-se voia ta, în conformitate cu iubirea ta pentru Mine. Amin”.

13. Inima Ghemelei a simțit atunci o căldură ușoară. Ea a simțit cum teama îi dispare, și privindu-l cu curaj pe Lameh, l-a întrebat:

14. „Lameh, crezi că în afară de iubirea ta pentru Iehova, ai mai putea avea puțină iubire și pentru mine, o sărmană servitoare prin comparație cu ascendența ta măreață?

15. Crezi că ai putea face acest lucru? Căci iată, eu nu doresc să-L iubesc decât pe Iehova, și abia apoi pe toți ceilalți, cu condiția ca ei să fie integrați în grația Lui și să-mi servească drept ghizi pe cale. Ești bun să răspunzi la această întrebare pe care ți-am pus-o cu inima curată?”

16. Lameh s-a prăbușit atunci la picioarele lui Abedam și a spus, cu vocea înecată în lacrimi: „O, Abba Emmanuel Abedam, preasfântul și, mai presus de orice, mult iubitul meu Părinte!

17. Oare am greșit în fața Ta de dorești să mă pedepsești acum?

18. Nu știu cine este această Ghemela, dar te asigur că nu am tânjit niciodată după ea sau după vreo altă creatură de sex feminin. Inima mea a fost întotdeauna orientată exclusiv către Tine. Toți strămoșii mei, începând cu Set și până la tatăl trupului meu, Methuselah, știu acest lucru.

19. O, Abba Emmanuel! Dacă am greșit cu ceva în fața ochilor Tăi atoateștiutori, ai milă de mine și ridică această povară cumplită de pe umerii mei. Îngăduie-mi să nu răspund la această întrebare, care, deși izvorăște din dorința cea mai pură, a fost rostită totuși de o gură de femeie, așa cum eu nu am cunoscut niciodată. O, Abba, Emmanuel, Abedam! Facă-se voia ta preasfântă! Amin”.

20. Abedam l-a ridicat însă de la sol pe Lameh, luându-l de braț, după care i-a dat drumul și i-a spus cu blândețe:

21. „Ascultă, Lameh, ești un om ciudat, căci iubirea ta pentru Mine este mai mare decât credința ta. Mă iubești într-adevăr din toată inima ta, cu toată puterea, dar în ceea ce privește credința ta, aceasta nu se compară nici pe departe cu iubirea pe care Mi-o porți.

22. Ținând cont de iubirea Mea pentru tine și de iubirea ta pentru Mine, cum îți poți imagina, chiar și în joacă, faptul că Eu aș dori să te pedepsesc, când Eu nu doresc altceva decât să îți ofer o răsplată cerească?

23. Tu ai pedepsi astfel pe cineva care te iubește mai presus de orice?

24. Cum poți să gândești așa ceva despre Mine? Acest lucru dovedește o slăbiciune a credinței tale în Mine, care ar trebui să fie absolut de neclintit.

25. Te asigur că cel care se poate apropia de Mine așa cum a reușit această Ghemela, una din fetele extrem de pure ale lui Zuriel, merită pe deplin iubirea Mea. Cum ar putea fi considerat o pedeapsă ceva ce ți-am înmânat chiar cu mâna Mea?

26. Meditează la cele spuse de Mine și încearcă să înțelegi valoarea unui dar primit chiar din mâna Mea.

27. Vezi tu, ea nu a cunoscut nici un alt bărbat cu excepția tatălui ei, dovadă că a fost cuprinsă de o teamă atât de mare atunci când ți-am menționat numele, și nici măcar nu a îndrăznit să te privească.

28. Am rugat-o să-ți pună o întrebare și a început să tremure din toate încheieturile, sfiindu-se în fața ta. Dar cu toată teama, ea și-a amintit că îmi datorează ascultare, drept care M-a rugat să o întăresc.

29. Nu ai observat toate aceste lucruri? Cum se face atunci că îmi confunzi voința cu o pedeapsă acordată ție?

30. Dacă nu ți-aș cunoaște imensa puritate și iubirea ce Mi-o porți, ai pierde acum această răsplată. Din fericire pentru tine, ardoarea din inima ta vorbește mai bine decât tine. De aceea, nu te consider vinovat față de Mine, dar cred că ai o mică vină față de această pură Ghemela.

31. De aceea, răspunde la întrebarea pe care ți-a pus-o, la cererea voinței Mele, și îndreaptă-ți astfel greșeala față de ea. Amin”.

32. Lameh și-a recunoscut atunci greșeala, a rugat-o pe Ghemela - care tremura încă - să îl ierte, și a asigurat-o de iubirea pură pe care i-o poartă, întru totul demnă de Mine, după care toată lumea a lăcrimat cu lacrimi de bucurie.

33. În acest fel, Ghemela a devenit iubita soție a lui Lameh. Au trăit amândoi în castitate timp de mulți ani, până când Lameh a împlinit 182 de ani. Abia atunci, la îndemnul Meu, cei doi l-au procreat pe Noe.

34. Iată, acesta a fost o căsătorie binecuvântată din cer. La fel ar trebui să fie toate căsătoriile, acum și de-a pururi.

Author:  1% [ 30.12.2010, 17:11 ]
Post subject:  Capitolul 4 - Recunoștința cea mai plăcută în fața Domnului: iubirea fără cuvinte, din străfundurile inimi

Capitolul 4
Recunoștința cea mai plăcută în fața Domnului: iubirea fără cuvinte, din străfundurile inimi, într-o stare de smerenie absolută. Lameh și Ghemela, cel mai pur cuplu căsătorit din istoria umanității.
(11 ianuarie 1842)

1. Dorești (tu, Jakob Lorber, n. ed.) să afli ce i-a spus Lameh Ghemelei. Haide să vedem.

2. Iată felul în care și-a cerut Lameh iertare și în care a asigurat-o pe Ghemela de iubirea lui. După ce Mi-a mulțumit din străfundurile inimii pentru admonestare, el a spus:

3. „O, Abba Abedam! Tu îmi cunoști inima din eternitate și știi că încă din copilărie nu s-a ocupat de nimic altceva decât de Tine, vorbind numai de Tine și de creația Ta nesfârșită și minunată - lucru care ajungea uneori să-i plictisească până și pe patriarhi - și știi că în marea mea bucurie obișnuiam să cânt și să dansez ori de câte ori auzeam pomenindu-se numele de Iehova.

4. Știi foarte bine, o, Abba Abedam, că acesta a fost comportamentul meu, la care au fost de multe ori martori și patriarhii.

5. Întrucât iubirea din inima mea nu a atins niciodată pe nimeni decât pe Tine, gândul că va trebui să împart cu altcineva această iubire mi s-a părut inițial cumplit; căci nu știam cât de profundă este unită iubirea Ghemelei cu inima Ta. Mă aplec în fața Ta, o, Abba, plin de recunoștință și de slavă pentru că mi-ai luminat inima, căci acum îmi dau seama că prin primirea Ghemelei, iubirea mea pentru Tine nu numai că nu se diminuează, ci dimpotrivă, este mult amplificată și multiplicată de iubirea ei.

6. Tu ai depus o mărturie eternă privind puritatea ei, care atestă faptul că ea va merita de-a pururi iubirea Ta.

7. Da, îmi dau seama acum că ea Te-a ales ca unic subiect al iubirii ei pure și arzătoare, ceea ce explică de ce și Tu ai ales-o pe ea, primind-o în inima Ta părintească, plină de iubirea cea mai înaltă cu putință. 8. Înțeleg acum că, în grația Ta nesfârșită, Tu m-ai ales pe mine pentru a-mi încredința această nestemată a iubirii Tale pentru ca, inspirându-mă din această iubire a Ta, să o protejez cu credință și să o păstrez și pe viitor la fel de pură ca acum.

9. Iată, o, Abba Abedam, am înțeles toate aceste lucruri prin grația pe care iubirea Ta părintească a revărsat-o asupra mea. Totul este minunat și divin, dar în mintea mea se naște totuși o altă întrebare, de mare importanță pentru mine.

10. O, Tată preasfânt și preaplin de iubire! Cum Ți-aș putea mulțumi vreodată pentru toată această grație și bunătate pe care ai revărsat-o asupra mea, care nu însemn nimic în fața Ta, și anume aceea de a proteja pentru Tine puritatea celei care s-a născut din mâinile Tale, umplându-i - prin binecuvântarea Ta - inima cu cea mai pură iubire pentru Tine?

11. O, Abba, ai milă și spune-mi cum aș putea să-Ți mulțumesc pentru această grație nesfârșită”.

12. Abedam i-a răspuns: „Ascultă, iubitul Meu Lameh, recunoștința care îmi este cel mai mult pe plac constă în recunoașterea plenară a măreției grației și compasiunii Mele față de omul în cauză, manifestată inclusiv în inima lui, care ajunge să se topească în iubirea Mea. Această recunoștință trebuie să fie atât de mare - din cauza măreției acelei binecuvântări - încât persoana respectivă să fie incapabilă să-și exprime acest sentiment în cuvinte. Aceasta este recunoștința care îmi este cel mai mult pe plac.

13. Cel care încă Mă mai slăvește în cuvinte, mulțumindu-Mi pentru grația Mea, nu a ajuns să înțeleagă măreția nesfârșită a binecuvântării primite de la Mine și nu M-a recunoscut pe Mine, Cel-care-dăruiește. El nu a înțeles profunzimea uluitoare la care poate ajunge smerenia dinăuntrul lui, care i-ar paraliza complet limba, făcând-o incapabilă să rostească cuvinte lumești.

14. Ascultă, o asemenea recunoștință exprimată în cuvinte nu îmi este pe plac, chiar dacă aceste cuvinte ar fi rostite de cel mai înalt dintre îngeri.

15. Ceea ce ți-am spus despre recunoștința verbală este la fel de valabil și în ceea ce privește recunoștința exprimată prin fapte. Cel care își imaginează că își poate dovedi recunoștința prin anumite acțiuni făcute în acord cu voința Mea se înșeală grav, căci ce ar putea face el în serviciul Meu, pe care Eu să nu-l pot îndeplini foarte bine și fără ajutorul lui?

16. De altfel, cum ar putea să reușească el în demersurile sale?

17. Oare nu prin puterea Mea, manifestată înlăuntrul lui, și pentru care Mi-ar datora din nou aceeași recunoștință?

18. Cum ar putea să-Mi mulțumească cineva dându-Mi ceva primit tot de la Mine, și pentru care îmi datorează alte mulțumiri?

19. De aceea, cel care dorește să îmi mulțumească așa cum trebuie, să o facă fără cuvinte, prin iubirea și prin smerenia cea mai profundă a inimii, iar Eu îl voi privi și voi accepta ceea ce îmi datorează.

20. Tu, preaiubitul Meu Lameh, posezi din plin această recunoștință, de vreme ce nu știi cum să o exprimi în cuvinte, de unde să începi și unde să termini, căci măreția grației și iubirii Mele pentru tine te-a absorbit într-o asemenea măsură încât nu mai poți să o exprimi altfel decât iubindu-Mă mai presus de orice.

21. Acum, ca să te convingi pe deplin de bunăvoința Mea față de tine, întoarcete către Ghemela și dă-i răspunsul cuvenit. Amin”.

22. Lameh s-a îndreptat imediat către Ghemela și i-a spus: „Ghemela, ființă pură care a binemeritat iubirea lui Iehova, sunt convins că inima ta plină de iubire mă va ierta pentru greșeala pe care am comis-o tocmai din același motiv, înainte de tine nu am privit în față nici o ființă de sexul tău, toate simțurile mele fiind focalizate exclusiv asupra lui Iehova. De aceea, mi se pare firesc să mă fi temut pentru o clipă că voi fi nevoit să îmi împart iubirea între tine și Iehova. A fost o idee stupidă, crede-mă, dar a fost primul gând care mi-a trecut prin minte auzindu-ți întrebarea. Așa cum ai văzut însă, mult iubitul nostru Abba Emmanuel mi-a deschis - în grația Lui infinită - ochii, astfel încât acum îmi este cât se poate de clar că nu trebuie să-mi împart în nici un fel iubirea pentru El, ci dimpotrivă, aceasta nu poate decât să crească prin iubirea mea pentru tine. De altfel, acum mi-am dat întru totul seama de puritatea ta, și de aceea, cred cu convingere că îmi vei ierta grosolănia din același motiv pentru care și eu am păcătuit în fața ta”.

23. Ghemela și-a scuturat imediat părul auriu, minunat, de pe față, și i-a zâmbit lui Lameh cu prietenie.

24. Abia acum a văzut Lameh splendoarea feței sale, care aproape că i-a tăiat respirația. Mișcat până la lacrimi, el s-a întors către Abedam și i-a spus:

25. „Nu, nu, Tată Ceresc, nu sunt deloc vrednic de o răsplată atât de divină! Cu adevărat, în fața acestui înger din ceruri nu sunt decât un vierme păcătos care se târăște pe pământ!

26. Mi-ar fi mai ușor să privesc cu ochii larg deschiși soarele la amiază decât să mă uit numai trei secunde la acest înger ceresc, de o splendoare și de o puritate inimaginabilă, pe care l-a creat iubirea Ta, o, Tată preasfânt!

27. Dacă este adevărat că Zuriel este părintele ei, deși mi-e greu să cred că o ființă umană ar putea fi părintele unui asemenea înger, atunci redăi-o lui, Tată Ceresc, astfel încât să o protejeze ca și până acum, cu aceeași credință. - Dar mai presus de orice, facă-se voia Ta!”

28. Auzind aceste cuvinte, Zuriel a început să plângă, și cu ochii în lacrimi, i-a spus lui Lameh: „O, Lameh, de ce îmi refuzi fata, de vreme ce însuși Iehova a fost Cel care ți-a dăruit-o? - Renunță la această împietrire și privește-o cum plânge”.

29. Abedam i s-a adresat însă lui Zuriel: „Zuriel, linișteștete și nu mai deplânge lacrimile Ghemelei. Gândește-te că ceea ce am unit Eu nu mai poate fi desfăcut de nici o putere lumească.

30. Ascultă, inima lui Lameh nu este împietrită. Dimpotrivă, ea este prea gingașă, motiv pentru care o voi întări acum, astfel încât el să devină soțul fetei tale.

31. Fiica Mea, și tu, Lameh, îngenunchează în fața Ghemelei și ridic-o cu mâna ta dreaptă, în calitate de soție a ta, apoi prezintă-Mi-o cu inima smerită și plină de iubire, astfel încât să vă pot binecuvânta acum și de-a pururi. Amin”.

32. Lameh nu s-a mai opus, ci a ascultat cuvintele Mele. A îngenuncheat în fața Ghemelei și i-a adresat următoarele cuvinte:

33. „O, Ghemela, iubirea mea încredințată mie de Abba Emmanuel, îngăduie-mi să te ridic de jos, eu, cel întru totul nevrednic de tine, dar pe care Tatăl preasfânt m-a considerat totuși vrednic. Acceptă să devii soția mea preaiubită, în numele lui Iehova. Amin”.

34. Ghemela s-a ridicat imediat de jos, și împreună, cei doi s-au îndreptat către Iehova, care i-a binecuvântat și le-a cerut să își păstreze de-a pururi puritatea inimii și să nu renunțe la castitate atât timp cât vor trăi. Cei doi au jurat să facă acest lucru, devenind astfel cel mai pur cuplu căsătorit din acele timpuri primordiale.

Author:  1% [ 30.12.2010, 17:34 ]
Post subject:  Capitolul 5 - Binecuvântarea tânărului cuplu de către patriarhi. Domnul mai aranjează patru căsătorii.

Capitolul 5
Binecuvântarea tânărului cuplu de către patriarhi. Domnul mai aranjează patru căsătorii.
(12 ianuarie 1842)
1. În continuare, Abedam i-a chemat pe Jared, Enoh și Methuselah, și le-a spus:

2. „Ascultați-Mă! Prietenii, frații și părinții voștri au suficient spațiu în colibele lor pentru a-l găzdui nu numai pe Lameh, ci și pe soția lui.

3. Atâta vreme cât veți trăi împreună în pace și unitate sub același acoperiș, dăruindu-Mi Mie iubirea voastră, Eu voi fi printre voi. Iubirea nu ține cont dacă obiectul ei are o formă vizibilă sau invizibilă.

4. De altfel, Mă voi arăta des și vă voi binecuvânta căminul. 5. Așadar, primiți în casa voastră tânărul cuplu. Amin”.

6. Inclinându-se adânc în fața lui Abedam, cei trei i-au mulțumit cu mare smerenie pentru imensa Sa grație și compasiune.

7. Dar Abedam i-a ridicat și le-a cerut din nou să primească tânărul cuplu, în conformitate cu străvechiul obicei al ospitalității.

8. Patriarhii s-au ridicat imediat și au primit tânărul cuplu în mijlocul lor, binecuvântându-l. După binecuvântare, ei i-au sărutat pe frunte, mai întâi pe Ghemela, apoi pe Lameh, promițându-le binecuvântarea lor părintească acum și de-a pururi, în numele Domnului. Respectând voința lui Abedam, ei i-au condus pe cei doi în fața lui Adam și a Evei, astfel încât Adam să-l binecuvânteze pe Lameh, iar Eva pe Ghemela.

9. Toți acești primi oameni care au trăit pe pământ, desăvârșiți, erau atât de mișcați încât de-abia puteau rosti cuvintele de binecuvântare. Cu ochii în lacrimi, Eva i s-a adresat lui Adam: „Iată, lumina vieții mele, această pereche îmi arată, dincolo de cuvinte, cum ar fi trebuit să trăim noi doi în fața Domnului.

10. O, dacă am fi trăit la fel ca ei, pământul nu s-ar fi întunecat sub picioarele noastre.

11. O, ce bine ar fi dacă acest blestem ar putea fi ridicat vreodată de deasupra pământului!”

12. Abedam a luat atunci cuvântul: „Tulburarea ta este justificată, dar iată, am creat acum, chiar în fața ochilor tăi, fundamentul din care cândva se va naște o apă vie, care va spăla întregul pământ, curățându-l de vechiul blestem.

13. Linia pură a noilor descendenți va începe odată cu Ghemela, iar după botezul pământului de apa cea vie, focul lui Lameh va coborî din ceruri, purificându-l complet, astfel încât acest pământ va începe din nou să strălucească pe firmamentul celest ca o stea plăcută ochilor Mei, căci lumina ei va trimite raze luminoase la mare distanță, care vor străbate toate spațiile infinității.

14. Nici o altă stea din infinitate nu va putea depune vreodată mărturie despre minunile sublime ale compasiunii Mele ca acest pământ.

15. Pe de altă parte, nicăieri în univers nu va exista un blestem la adresa șarpelui ca pe această scenă a compasiunii Mele.

16. Adevăr îți spun, Eva: acolo unde Eu am revărsat imensa Mea compasiune, mânia Mea va lovi la fel de puternic.

17. Toate stelele firmamentului, nesfârșite la număr, vor fi judecate în funcție de comportamentul lor de către îngeri; dar generațiile succesive de șerpi și de vipere care vor trăi pe acest pământ le voi judeca Eu însumi, dându-le răsplata binemeritată în focul etern al cumplitei Mele mânii.

18. Adevăr, adevăr îți spun, dragonul lui Cain și toți cei care i s-au supus vor fi pedepsiți de-a pururi în focul teribil al mâniei Mele, din cauza greșelii lui de neiertat, iar durerea lor nu se va sfârși niciodată, și nimeni nu va auzi vaietele lor. Vor cădea în uitare și nimeni nu-și va mai aminti vreodată de ei.

19. Iar Eu îmi voi închide pentru totdeauna urechile în fața gemetelor lor, îmi voi întoarce ochii de la ei și îi voi izgoni de-a pururi din inima Mea.

20. Pentru a-i uita cu desăvârșire, numele lor vor fi complet șterse din memoria iubirii Mele, iar ei vor trăi de-a pururi o viață cumplită, la fel de nesfârșită ca și viața iubirii Mele și a tuturor copiilor Mei, care vor cunoaște cea mai mare fericire și beatitudine cu putință.

21. De aceea, Eva, ține-ți inima aproape de Mine și nu-ți mai face griji. Oricâte griji ți-ai face, nu vei reuși că cureți niciodată pământul cu ele. De aceea ți-am revelat aceste lucruri, ca să nu mai fi preocupată în legătură cu soarta pământului.

22. Nu va trece mult și pământul va fi inundat de un potop care va acoperi până și munții, ajungând până la nori. Voi avea grijă însă ca fructele binecuvântate ale acestui cuplu să fie protejate de mâinile Mele, care îi vor purta deasupra valurilor ucigașe, pregătindu-le apoi un pământ nou, fertil și pur. De aceea, bucură-te de marea Mea promisiune în pacea și iubirea inimii tale, căci prin această Ghemela, Eu te-am purificat și te-am regenerat pe tine. încearcă să înțelegi ce ți-am spus în inima ta. Amin”.

23. După care i-a chemat pe Methuselah și pe Zuriel, împreună cu celelalte patru fiice ale celui din urmă, și le-a spus:

24. „Methuselah, tu ai încă patru fii vrednici, pe care îi prețuiesc Eu însumi. Iată aici soțiile lor.

25. Iar tu, Zuriel, iată-i, în spatele lui Lameh, pe cei patru frați pe care doresc să-i dăruiesc fiicelor tale”.

26. Zuriel a plâns cu lacrimi de bucurie și a răspuns: „O, Iehova, cum oare am devenit vrednic de o asemenea grație din partea Ta?”

27. Abedam: „Pentru că ai știut să lupți cu curaj cu lumea exterioară și ai întors la Mine aceste copile, la fel de pure astăzi ca atunci când ți le-am dăruit întâia oară.

28. Cele patru cupluri nu vor locui în casa lui Jared, ci își vor înălța propriile lor locuințe la o distanță potrivită de aceasta, înzestrându-le cu tot ce este necesar, pentru a trăi acolo într-o deplină puritate și în castitatea inimilor lor. La momentul potrivit, le voi dărui și lor copiii pe care îi merită, și care vor fi purtători ai luminii.

29. Veniți la Mine, cele patru perechi, ca să vă pot binecuvânta, acceptându-vă ca și copii ai Mei. Amin”.

30. Cele patru cupluri s-au prosternat în fața lui Abedam, mulțumindu-i din străfundurile inimilor pentru imensa grație revărsată asupra lor.

31. Dar El i-a ridicat de la pământ și i-a binecuvântat, după care i-a trimis la patriarhi, pentru a primi și binecuvântarea acestora. La sfârșit, i-a spus lui Zuriel, care continua să plângă de bucurie:

32. „Zuriel, vino și tu la Mine, ca să primești răsplata supremă pentru credința ta.

33. Iată, te transform acum într-un mare înger și te numesc gardianul și protectorul invizibil al tuturor copiilor Mei. De acum înainte te vei bucura de-a pururi de prezența Mea vizibilă și de lumina Mea. Amin”.

34. După care l-a atins pe Zuriel, al cărui corp a devenit mai strălucitor decât soarele, până când a dispărut complet din fața ochilor celorlalți.

Author:  1% [ 31.12.2010, 02:08 ]
Post subject:  Capitolul 6 - Zuriel - îngerul păzitor al noilor căsătoriți. Testul iubirii la care au fost supuși aceștia.

Capitolul 6
Zuriel - îngerul păzitor al noilor căsătoriți. Testul iubirii la care au fost supuși aceștia.
(13 ianuarie 1842)

l. Văzând miracolul care s-a petrecut sub ochii lor, cei prezenți au fost cuprinși de o mare teamă, și nimeni nu a îndrăznit să-L întrebe pe Abedam ce s-a întâmplat. Numai Ghemela a oscilat o vreme, apoi s-a dus la Abedam, a căzut la picioarele Lui și L-a întrebat dacă poate să-L roage ceva.

2. Anticipând întrebarea ei, Abedam i-a răspuns: „Mult iubita Mea Ghemela, te temi cumva de ceea ce i s-a întâmplat lui Zuriel, care a fost părintele trupului tău?”

3. Ghemela s-a limitat să dea timid din cap, afirmând astfel dorința ei de a afla răspunsul la această întrebare.

4. Abedam i-a spus atunci cu blândețe: „Draga Mea Ghemela, îți imaginezi cumva că Zuriel a încetat să mai existe numai pentru că ochii tăi nu îl mai pot vedea?

5. O, liniștește-te, căci îl vei putea revedea din când în când, și vei putea discuta atunci cu el despre lucruri mult mai pline de slavă decât cele discutate până acum.

6. Faptul că a primit această grație supremă în fața tuturor ți se datorează în mare măsură, căci am dorit ca el să devină îngerul protector și gardianul plin de credință al tău și al soțului tău, pentru ca voi să fiți feriți de tentațiile acestei lumi. Și ori de câte ori voi veni la voi, el va fi cel care îmi va anunța sosirea.

7. În al doilea rând, de acum înainte el va avea sub protecția lui invizibilă pe toți copiii de la miazăzi, testându-le inimile și ghidându-i să acționeze în funcție de voința Mea ori de câte ori va sesiza vreo abatere, în acest fel, ei se vor întoarce mai ușor la Mine și vor putea auzi în inimile lor chemarea Mea părintească; mai mult decât atât, vor putea înțelege tunetul divin interior.

8. O parte dintre ei se pregătesc chiar astăzi să coboare în marele oraș al lui Enoh din ținuturile de jos, pentru a proclama acolo numele Meu copiilor acelei lumi, din care unii se dedau la cele mai oribile desfătări, în timp ce alții sunt supuși celei mai cumplite sclavii. Misiunea lor va fi să le predice celor din ținuturile de jos pocăința, transformarea de sine și întoarcerea imediată la Cel care a așteptat cu atâta răbdare și compasiune infinită revenirea lor.

9. De altfel, te asigur că această compasiune nu le va fi arătată copiilor șarpelui decât în ultimă instanță.

10. Ascultă-Mă, iubita Mea Ghemela. Această sarcină nu poate fi îndeplinită decât cu ajutorul marii credințe a lui Zuriel. Am nevoie de serviciul său pentru ca dragonul să afle că un simplu spirit poate - cu ajutorul Meu - să devină mai mare și mai puternic decât este el și hoardele lui malefice”.

11. Bucurându-se cu inima plină de recunoștință, Ghemela s-a aruncat din nou la picioarele lui Abedam.

12. Acesta a ridicat-o însă imediat de la sol, și luând-o în brațe, a întrebat-o dacă mai dorește să afle ceva.

13. Copleșită de fericire, văzând că Iehova continuă să o iubească la fel de mult ca înainte, deși era acum căsătorită cu Lameh, Ghemela nu a putut rosti nici un cuvânt.

14. Strângând-o lângă inima Lui, Abedam l-a chemat pe Lameh și l-a întrebat: „Lameh, ești satisfăcut de Ghemela? Iată, a și uitat de tine în brațele Mele. Ce spune inima ta în legătură cu acest lucru?”

15. Lameh s-a aruncat însă și el la pieptul lui Abedam și i-a răspuns: „O, Tată prea-sfânt și preaplin de iubire! Dacă nu îmi vei întări inima, ea va arde complet în focul iubirii imense pe care Ți-o port.

16. (Cu lacrimi în ochi): O, Tată, atunci când mi-ai dăruit-o pe această Ghemela de o puritate divină, am început prin a mă gândi: oare cum voi reuși să Te iubesc la fel de mult ca și înainte, știind că trebuie să îmi împart iubirea cu Ghemela?

17. Mai mult, atunci când am ridicat-o în brațele mele, m-am temut ca ele să nu-i reducă puritatea, făcând-o astfel mai puțin agreabilă în fața Ta.

18. Văzând-o acum din nou în brațele Tale pe cea pe care mi-ai dăruit-o pentru a o păstra și pentru a o apăra, - o, Tată, mult adoratule Tată, simt că inima mea cedează complet!

19. Dacă nu mă vei susține, voi muri chiar acum, dintr-o prea mare recunoștință și iubire față de Tine, o, Tată pe care îl ador mai presus de orice!”

20. Atunci, Abedam s-a aplecat către Lameh și i-a spus: „Iubitul Meu Lameh! Iată, cealaltă mână a Tatălui este încă liberă. Apucă mâna Mea și convinge-te că Eu sunt părintele vostru, al tuturor”.

21. Considerându-se complet nedemn de o asemenea grație, Lameh nu a îndrăznit să ia mâna Domnului. Abedam l-a încurajat însă, după care l-a ridicat El însuși, l-a strâns la pieptul Său sacru și s-a adresat celor doi:

22. „Cum sunteți acum, așa să rămâneți și pe viitor, și vă asigur că nimeni și nimic nu va putea să vă despartă vreodată de inima Mea divină.

23. În întreaga eternitate, voi sunteți primul cuplu de copii pe care i-am strâns în brațele Mele într-o formă vizibilă. Fie ca acesta să rămână un semnal etern pentru toți copiii care vă vor urma, că nu vor deveni copiii Mei decât cei care se vor lăsa pe mâinile Mele.

24. Cei care nu vor urma exemplul vostru nu vor primi de la Mine decât prea puțină iubire, și încă și mai puțină viață.

25. Iar acum, dragul Meu Lameh, privește sufletul iubitei Mele Ghemela”.

26. După care, Abedam a suflat în ochii lui Lameh, care a perceput astfel sufletul Ghemelei sub forma unei străluciri luminoase, infinit mai puternică decât cea a soarelui central al tuturor sorilor.

27. Uluit de această priveliște, el și-a revenit cu greu din șoc și a început să plângă, nemaiștiind ce să facă pentru a-și demonstra iubirea nesfârșită pentru Mine.

28. Abedam s-a adresat atunci Ghemelei: „Ghemela, iată, în marea lui puritate, Lameh plânge din iubire pentru Mine. Șterge aceste lacrimi glorioase din ochii săi cu părul tău. De acum înainte, tu și urmașii tăi veți avea datoria de a face la fel în asemenea circumstanțe”.

29. Pentru prima dată, Ghemela l-a îmbrățișat pe Lameh, înlănțuindu-l delicat cu brațele ei desăvârșite, în timp ce Tatăl Ceresc continua să-i țină pe amândoi în brațe, ea a șters lacrimile lui Lameh cu fruntea și cu obrajii ei gingași.

30. După care, Tatăl i-a sărutat pe amândoi, i-a binecuvântat și i-a trimis înapoi la patriarhi, spunând:

31. „Toți copiii care vor fi la fel de puri ca aceștia se vor întoarce la Mine. Eu sunt sursa lor primordială, la care vor trebui să se întoarcă cu toții. Amin”.

Author:  1% [ 31.12.2010, 02:21 ]
Post subject:  Capitolul 7 - Instrucțiunile Domnului pentru prepararea fierului și a oțelului.

Capitolul 7
Instrucțiunile Domnului pentru prepararea fierului și a oțelului. Un singur lucru este necesar pentru acest scop: credința și iubirea întru Domnul.
(14 ianuarie 1842)

1. După ce i-a trimis pe Lameh și pe Ghemela înapoi la patriarhi, Domnul s-a întors către celelalte patru cupluri căsătorite și li s-a adresat:

2. „Ascultați-Mă! Ceea ce vă voi spune acum va trebui să puneți curând în faptă, dar nu astăzi, ci în zilele lucrătoare următoare.

3. Iată ce doresc să vă transmit: în măruntaiele pământului există o rocă roșiatică, mai puțin dură decât alte roci. În schimb, când este ridicată, greutatea ei este mai mare decât a altor roci similare. Această rocă își are originea în razele soarelui, care sunt absorbite de pământ, și poate fi găsită pretutindeni în munți, oriunde există o umezeală suficient de mare pentru a absorbi puterea razelor solare. Sub influența celuilalt astru ceresc, cel nocturn, se dezvoltă astfel o forță și o contra-forță polară, care capătă formă și devine treptat din ce în ce mai consolidată. La fiecare 13.555 de ani, când apa pământului își schimbă polaritatea, odată cu încheierea celei de-a doua jumătăți a circuitului solar, respectiv după o inundație de aproape 7.000 de ani, această masă stâncoasă devine atât de coaptă încât atunci când apa se retrage, roca iese la suprafață în formațiuni bogate, fiind atât de dură încât nu mai poate fi dizolvată de apă în următorii 13.555 de ani. Chiar dacă apa trece prin mai multe mii de cicluri solare, roca nu se mai deteriorează, ci dimpotrivă, devine din ce în ce mai rezistentă.

4. Până acum, această rocă nu a fost folosită de nimeni, cu excepția unui fiu al regelui din orașul lui Enoh, care a utilizat-o o vreme. Nici chiar el nu a descoperit însă decât zgura acestei pietre, căci de la începuturile creației sale, pământul a trecut prin numeroase schimbări de ciclicitate a apei.

5. Munții ascund multe lucruri bune pentru cei înțelepți și plini de iubire. Am decis să vă revelez acum acest secret pentru a-l folosi cu iscusință.

6. Adunați roca și purificați-o prin foc, iar la momentul potrivit vă voi transmite în spirit la ce trebuie să o folosiți.

7. După ce veți învăța noua artă, transmiteți-o și fraților voștri, învățându-i însă și destinația înțeleaptă și lipsită de egoism pe care trebuie să o dea rocii.

8. Am pregătit noi locuințe pentru voi și le-am înzestrat cu tot ce este necesar pentru practicarea noii arte. Spiritul vă va învăța mai departe cum trebuie să folosiți noile unelte. Deși au fost unii printre voi care au încercat încă din timpurile primordiale să reproducă uneltele dăruite de Mine, nimeni nu a reușit pe deplin, căci nu ați găsit până acum metalul potrivit. V-am indicat acum care este acesta, pentru a vă putea confecționa singuri unelte asemănătoare cu cele pe care vi le-am dăruit cândva gata făcute.

9. Nu uitați însă: la fel cum Eu v-am dăruit această artă fără să vă cer nimic în schimb, la fel trebuie să procedați și voi cu frații voștri. Atâta vreme cât veți fi preocupați să le dăruiți fraților voștri asemenea unelte, la fel de mult vă vor ajuta și ei cu fructe și cu alimente.

10. Nu trebuie să cereți însă niciodată aceste alimente în schimbul muncii voastre. Mulțumiți-vă și primiți cu recunoștință ceea ce vă vor aduce ei, din propria lor conștiință, în mod similar, nimeni nu are dreptul să vă ceară ceva numai pentru faptul că v-a dăruit altceva. Singura lege care ar trebui să guverneze acest comportament reciproc este cea a iubirii.

11. Veți numi metalul astfel preparat sideleheise.

12. Fiți perfecți în tot ceea ce faceți, și mai ales în practicarea iubirii, iar Eu voi fi întotdeauna printre voi, ajutându-vă în toate, binecuvântându-vă și învățându-vă diferite arte perfecte. Amin”.

13. Auzind acest discurs plin de învățăminte, Adam a făcut un pas înainte și i s-a adresat lui Abedam: „Tată preasfânt și preaplin de iubire! Ai vorbit de nivelul în schimbare al apelor pământului. Dacă marea va invada în curând ținuturile locuite în prezent, ce se va alege de noi?

14. Dă-ne un indiciu în această direcție, dacă aceasta este voia Ta!”

15. Auzind această întrebare, Abedam a zâmbit și i-a răspuns lui Adam: „Adam, dacă ții morțiș să te îngrijorezi pentru ceva anume, alegeți cel puțin un motiv mai bun, căci acesta este destul de naiv!

16. Imaginează-ți o perioadă de 13.000 de ani. Crede-mă, la momentul respectiv și în circumstanțele complet schimbate ale existenței tale de atunci, natura pământului nu ar trebui să te preocupe deloc. Cât despre oamenii care vor locui la acea vreme pământul, aceștia vor avea suficient timp la dispoziție pentru a se retrage din ținuturile inundate, căci schimbarea nivelului apei este atât de lentă încât diferența nu poate fi observată decât la fiecare o mie de ani. De altfel, întreaga apă se va retrage până atunci din această emisferă nordică.

17. Vezi, așadar, cât de naivă și de inutilă este preocuparea ta!

18. Mă adresez ție, și vouă tuturor: preocupați-vă mai presus de orice de puritatea inimilor voastre și de iubirea reală pentru Mine, nu de controlul corpurilor cerești, căci numai Eu știu cum trebuie susținute și direcționale ele, iar puterea și înțelepciunea Mea sunt suficiente pentru a face acest lucru o întreagă infinitate.

19. De pildă, pot să vă spun că multe din stelele pe care le vedeți voi noaptea, și pe care vor continua să le vadă chiar și ultimii locuitori ai pământului, au pierit cu mult înainte ca acest pământ să fie creat, după ce și-au dus existența timp de mai multe eternități.

20. Cândva, aceeași soartă o va împărtăși și pământul vostru, dar cuvintele Mele și copiii Mei nu vor pieri niciodată.

21. Ce zici, Adam, nu crezi că ar trebui să te preocupe mai mult acest lucru?

22. De aceea, îți spun ție, și vouă tuturor: nu vă preocupați de lucrurile lumii exterioare și lăsați-Mă pe Mine să Mă ocup de toate, căci cu toate grijile voastre, voi nu puteți crea nici măcar un fir de praf.

23. Singura grijă pe care ar trebui s-o aveți este aceea de a lăsa deoparte orice fel de griji, astfel încât inimile voastre să devină din ce în ce mai pure, umplându-se astfel cu o iubire autentică pentru Mine. Căci viața eternă și indestructibilă nu constă în altceva decât în recunoașterea Mea de-a pururi și în iubirea Mea mai presus de orice. Amin”.

Author:  1% [ 2.1.2011, 12:23 ]
Post subject:  Capitolul 8 - Discursul Domnului la trimiterea celor zece mesageri în orașul lui Enoh.

Capitolul 8
Discursul Domnului la trimiterea celor zece mesageri în orașul lui Enoh.
(15 ianuarie 1842)

1. În continuare, Abedam i-a chemat pe Sethlahem, Kisehel și pe cei șase frați și cei doi fii ai lui Kisehel, care, la fel ca și tată lor, aveau o mare aspirație, un spirit puternic, și cunoșteau foarte multe lucruri, în fața lui Abedam s-au adunat astfel zece bărbați.

2. Ajunși în fața Lui, cei zece au căzut cu fețele la pământ, slăvind cu voce tare numele preasfânt al lui Iehova.

3. Privindu-le inimile, Abedam a rămas satisfăcut. El le-a cerut să se ridice și le-a spus: „Ascultați-Mă, copii ai regiunii de la miazăzi! În ziua pe care v-o va indica spiritul faceți fără întârziere ceea ce vă voi revela acum.

4. Iată ce dorește de la voința voastră liberă iubirea și compasiunea Mea: coborâți în orașul lui Enoh. Veți întâlni acolo oameni care M-au uitat complet, care trăiesc împreună mai rău decât câinii, pisicile, lupii, urșii, leii, tigrii, hienele și șerpii la un loc.

5. Mirosul pestilențial al faptelor lor, al pasiunilor lor necurate și al lipsei lor de castitate a ajuns până la cerul cel mai înalt, otrăvindu-l. Ei se ucid unii pe alții, vărsând sângele fraților și surorilor lor, fără să-și cruțe nici măcar bătrânii.

6. Adevăr vă spun, răutatea lor merge atât de departe încât regele lor, numit tot Lameh, nu s-a sfiit să-Mi declare război, în marea lui mânie împotriva Mea și-a propus chiar să distrugă întregul pământ, trecându-l prin foc, sub pretext că am pus animalele sălbatice să-i distrugă armata cea crudă condusă de Tatahar cel Rău.

7. Există însă fapte și mai abominabile de care se face responsabil. Ascultați-Mă:

8. Considerând că este vina Mea că am permis concubinelor, celor două soții și fiicei sale, Naeme, să fugă și să îl părăsească, temându-se pentru viețile lor și refugiindu-se în regiunile de la miazănoapte, el s-a umplut de ură împotriva Mea, gândindu-se zi și noapte cum ar putea să comită cele mai cumplite sacrilegii pentru a se răzbuna. Și-a trimis spioni pretutindeni, punându-i să privească ce fac și să asculte ce spun oamenii. A săpat o groapă în pământ, a umplut-o cu fecale și a scris numele Meu pe o lespede acoperită cu murdării, pe care a blestemat-o și a aruncat-o în groapa de tristă Amintire, sub ochii mulțimii, rostind cele mai îngrozitoare blasfemii. Apoi le-a poruncit sclavilor de cea mai proastă condiție să își golească intestinele asupra ei și în final să o acopere cu pământ blestemat de el.

9. În continuare, s-a autoproclamat zeul unic și suprem, poruncindu-le tuturor să-l adore, sub amenințarea unei morți lente și extrem de dureroase.

10. Gărzile și spionii puși de el îi raportează în fiecare zi că nimeni din popor nu mai pomenește numele Meu, căci cel care ar face aceasta ar fi supus unei morți oribile.

11. Le-a interzis complet sclavilor săi să vorbească, amenințându-i cu smulgerea completă a limbii celui care ar îndrăzni să-i încalce porunca. Dacă trebuie cu orice preț să vorbească, aceștia sunt nevoiți să ragă precum animalele.

12. Mai mult, ei nu au voie să meargă în două picioare, la fel ca el, ci trebuie să se târască în patru labe, la fel ca animalele. Numai atunci când muncesc au dreptul să stea în picioare.

13. Le-a interzis de asemenea dreptul la o viață sexuală. Vai celui prins cu o femeie, care se poate aștepta la cele mai odioase mutilări!

14. Din același motiv, a executat mii de femei sclave și pe fiicele lor.

15. Iată deci cum stau lucrurile în ținuturile de jos! - în afara orașului lui Enoh mai există zece alte orașe mari supuse acestui dușman înrăit al Meu, viața în ele fiind mai mult sau mai puțin aceeași cu cea pe care tocmai v-am descris-o.

16. De altfel, vă spun: sângele celor sărmani a ajuns până la Mine, cerându-Mi răzbunare. De aceea, am decis să le arăt compasiunea Mea și doresc să vă trimit la ei, ca eliberatori ai acestor popoare și pentru a-i răzbuna. Nu trebuie totuși să ucideți pe nimeni, nici măcar pe Lameh. Tot ce aveți de făcut este să proclamați deschis și fără teamă numele Meu și mânia Mea, care se va revărsa asupra tuturor celor care nu se vor întoarce rapid la Mine, făcând penitențe dure pentru a-și răscumpăra greșelile cumplite.

17. Siliți-l pe Lameh să dezgroape lespedea de care v-am vorbit, să șteargă de pe ea numele Meu, să o curețe cu apă pură și apoi să o spele cu lacrimile sale de căință.

18. Dacă va refuza să facă acest lucru, folosiți-vă de puterea pe care o aveți și lăsați toate bolile și toate nenorocirile să se abată asupra lui, până când va deveni mai ascultător.

19. Aboliți legile sale, și în special superioritatea unora asupra altora, inclusiv autoritatea lui, și proclamați egalitatea tuturor oamenilor ca frați și surori. Numiți-i apoi pe cei mai înțelepți dintre oamenii simpli drept lideri ai mulțimii. Nu le îngăduiți însă să ocupe vreodată palatele regale, ci spuneți-le că au datoria să trăiască în colibele cele mai simple, de pământ.

20. În cazul în care constatați că au capacitatea de a conduce mulțimile potrivit legilor Mele, așezați-vă mâinile pe frunțile și pe umerii lor, conferindu-le astfel puterea necesară.

21. Odată ajunși acolo, să nu vă temeți de nimeni. Nu vă lăsați impresionați de opulența uluitoare și de splendoarea acestor orașe, căci ele sunt și vor rămâne de-a pururi opera șarpelui. De aceea, nu vă lăsați amăgiți de splendoarea lor fără margini, ci acționați ca niște profeți ai Mei, cu severitate în fața greșelilor oamenilor, dar plini de iubire față de semenii și de frații voștri.

22. Nu trebuie să rămâneți însă acolo; de îndată ce ați restabilit ordinea, întoarceți-vă acasă și nu mai reveniți în ținuturile de jos decât dacă se vor ivi motive foarte temeinice.

23. Înainte de a vă întoarce din ținuturile de jos, spălați-vă întregul trup, pentru a nu aduce cu voi moartea în aceste regiuni înalte. Căci ținuturile de jos colcăie de germeni care răspândesc bolile și moartea.

24. Acum primiți binecuvântarea Mea și întăriți-vă în tot ceea ce faceți, atât timp cât veți continua să acționați în numele Meu!

25. Întreaga natură va asculta de poruncile voastre, inclusiv păsările cerului, focul, apa, aerul, toate animalele și toate puterile întunecate și malefice.

26. Aveți însă grijă să nu faceți rău nimănui. Dimpotrivă, faceți toate eforturile pentru a răspândi binele.

27. Aveți dreptul să-i pedepsiți pe cei încăpățânați, dar nu de dragul răzbunării, ci în scopul îmbunătățirii lor.

28. Și acum, treceți la treabă, în numele Meu! Amin.

29. Binecuvântarea Mea să vă însoțească pretutindeni. Amin. Amin. Amin”.

Author:  1% [ 2.1.2011, 12:36 ]
Post subject:  Capitolul 9 - Discursul de mulțumire al lui Sethlahem și invocarea smereniei.

Capitolul 9
Discursul de mulțumire al lui Sethlahem și invocarea smereniei.
(17 ianuarie 1842)

1. După ce Abedam și-a terminat discursul, cei zece i-au mulțumit din străfundurile inimilor lor, pe de o parte pentru că au avut posibilitatea să cunoască direct compasiunea nesfârșită, iubirea, răbdarea și bunătatea lui Iehova, iar pe de altă parte, pentru marea grație de a fi fost aleși de El, deși ei erau convinși că nu merită să fie nici pe departe instrumentele grației Sale.

2. În sfârșit, Sethlahem a luat cuvântul și s-a adresat celorlalți nouă aleși: „Fraților, ia-tă, profeția mea este acum în mod plenar împlinită!

3. Ori de câte ori îmi spuneați că marele, sublimul și preasfântul Iehova nu își poate găsi plăcerea decât în lucrurile cele mai mărețe și mai glorioase, eu v-am contrazis, îndeosebi în ceea ce ne privește.

4. Cu cât un om este mai puțin important, mai sărman, mai umil și mai temător în fața Lui, mai retras față de lumea exterioară, cu cât cuvintele și acțiunile sale sunt mai simple, atestând astfel că se simte mai prejos decât frații săi, cu cât el va fi mai dornic să-și servească semenii, neglijându-se pe sine, cu atât mai mare trebuie să fie plăcerea lui Iehova. Căci iată cum am raționat eu:

5. Dacă Iehova și-ar găsi plăcerea supremă în lucrurile cele mai mari și mai glorioase, El le-ar fi înzestrat cu limbi și cu o perfecțiune a limbajului care ne-ar fi lăsat pe toți fără grai.

6. Cine a auzit însă vreodată un copac, un munte, un râu, oceanul, pământul, soarele, luna și stelele vorbind? Prin grația Domnului, am continuat să vă vorbesc, arătându-vă iarba și alte lucruri mute: Deși incapabile să vorbească, plantele cele mai modeste sunt cu siguranță de o mie de ori mai binecuvântate decât un copac arogant și puternic. Gândiți-vă numai la nenumăratele și inestimabilele lor utilizări.

7. Ele ne dăruiesc pâinea cea de toate zilele, ne hrănesc vacile, caprele și oile. Câte animale, mai mari sau mai mici, multe dintre ele complet necunoscute nouă, nu trăiesc printre firele modeste ale ierbii, în timp ce nici măcar un urs foarte flămând nu reușește să smulgă ceva cu care să se hrănească dintr-un cedru orgolios și puternic.

8. Priviți copacii! Cu cât sunt mai mici, cu atât mai binecuvântați sunt ei de Dumnezeu, căci fructele lor sunt mai dulci și mai parfumate decât ale celor mari, trezind în noi plăcerea și recunoștința față de Creatorul lor.

9. Cui îi plac însă fructele tari și lipsite de gust ale mărețului stejar, cu excepția porcilor? Si cine s-ar bate cu corbii pentru fructele goale ale cedrilor? Sau cui i-ar plăcea conurile tari ale înalților molizi?'

10. Și adăugam adeseori: „Priviți râurile și izvoarele. Cu cât sunt mai modeste în albiile lor, cu atât mai pură este apa lor și cu atât mai mare este plăcerea de a le privi. Pe măsură ce cresc, apa lor devine însă din ce în ce mai murdară, umplându-se de mâl. Apa binecuvântată a pâraielor pure și cristaline devine imposibil de băut în râurile umflate, care își ies din albie și care nu fac decât ravagii.

11. Ploaia atât de binecuvântată nu cade decât sub formă de picături minuscule. Ogoarele udate de această ploaie dau rod foarte bogat. Când cade însă sub formă de picături mari, ea se transformă în furtună, culcând la pământ și distrugând plantele cărora, în forma ei modestă, le-ar fi dat viață”.

12. Mi-aș fi dorit să vă spun de asemenea multe alte lucruri legate de sărăcie și de modestie, dar la vremea respectivă, în inimile voastre domnea un alt spirit, care îl asocia pe Dumnezeu cu culmile maiestuoase ale munților sau și-l imagina undeva, dincolo de stele.

13. Și iată, când eram pe punctul de a renunța să vă mai conving de viziunea mea, marele Abedam Iehova Emmanuel însuși ne-a demonstrat cu claritate că El nu respectă importanța, măreția, splendoarea și strălucirea acestei lumi exterioare. El preferă mai degrabă un țânțar unui mamut, de vreme ce l-a înzestrat pe acesta cu aripi cu care poate zbura, în timp ce mamutul este nevoit să se târască cu mare greutate la sol pentru a-și culege hrana necesară.

14. O, fraților, profeția mea s-a împlinit, și încă în ce manieră glorioasă!

15. Domnul, Creatorul nostru atotputernic, Părintele nostru preasfânt, Iehova cel Etern, Infinit în iubire și înțelepciune, Lumina tuturor luminilor, Puterea tuturor puterilor - ne-a confirmat El însuși că în ochii Lui nimic nu contează, cu excepția acelor inimi care sunt pline de iubirea cea mai pură pentru El.

16. O, fraților, cine poate înțelege cu adevărat infinita măreție a compasiunii, iubirii și grației Sale?

17. I-ar fi fost atât de ușor să acorde grația supremă - viața eternă obținută prin realizarea iubirii Sale părintești, inimilor ambițioase, care iubesc măreția și splendoarea. Cât de scump ar fi trebuit să plătim însă această grație, căci nu am fi regăsit-o decât în lumea exterioară, niciodată în inimile noastre!

18. Și iată, cât de ușor ne este acum să dobândim viața eternă! Căci orice om poate obține în solitudinea inimii lui supremul cadou de la El, Părintele preasfânt și preabun.

19. O, Tată adorat! Cât de fericit sunt astăzi, când am aflat chiar din gura Ta că îți găsești plăcerea numai în modestie și smerenie, și nu în măreția către care eu și frații mei nu am fi putut aspira niciodată!

20. Te implor, acceptă recunoștința eternă din inimile noastre, slava și cinstirea noastră, căci ai privit către noi, cei mici și neînsemnați, alegându-ne pentru a supune în numele Tău aroganța lumii exterioare.

21. Susține-ne, acum și de-a pururi, să ne păstrăm smerenia și iubirea față de Tine și de toți frații noștri! Amin''.

Author:  1% [ 2.1.2011, 12:49 ]
Post subject:  Capitolul 10 - Kisehel vorbește despre Iehova ca om.

Capitolul 10
Kisehel vorbește despre Iehova ca om.
(18 ianuarie 1842)

1. Când Sethlahem și-a terminat remarcabilul discurs, Kisehel și-a făcut curaj și s-a îndreptat către Sethlahem, căruia i-a adresat următoarele cuvinte, pe care merită să le consemnăm:

2. „Frate Sethlahem, tu știi foarte bine în ce fel am dobândit noi cunoașterea actuală.

3. Iehova ni s-a arătat într-o manieră pe care nu am fi bănuit-o niciodată, astfel încât ideile noastre anterioare referitoare la El s-au redus la zero.

4. Am discutat cu toții deseori despre măreția și despre puterea Lui infinită, și am meditat asupra posibilei Lui esențe, - dar cine dintre noi ar fi îndrăznit vreodată să și-L imagineze pe Iehova, Tatăl etern și preasfânt, ca un om la fel ca noi, deși absolut perfect?

5. De vreme ce - în ignoranța noastră - nu ni L-am putut imagina pe Iehova ca pe un om, ci ca pe cineva cu o natură atât de colosală încât ar sfida orice descriere, era firesc ca ideile noastre referitoare la ceea ce i-ar fi pe plac lui Dumnezeu să corespundă viziunii noastre asupra Domnului însuși.

6. De aceea, dragă frate, nu trebuie să pierzi din vedere faptul că inimile noastre au fost continuu preocupate numai de Dumnezeu, și chiar dacă tu ai beneficiat de grația de a fi înțeles mai bine decât noi natura lui Iehova, cine ar fi putut să fie un arbitru între noi?

7. Ce dovadă tangibilă ne-ai fi putut aduce pentru a ne convinge de adevărul convingerilor tale?

8. La fel ca și noi, nici tu nu dispuneai de alte dovezi decât de credința ta, care s-a dovedit între timp corectă, spre deosebire de convingerile noastre eronate.

9. Metaforic vorbind, aș putea spune că tu trăiai în lumină, orbit de ea, dar totuși vag conștient de existența razelor sale fierbinți.

10. Cât despre mine, deși trăiam cu ochii deschiși, mă aflam în întunericul cel mai deplin, fără să văd nimic și incapabil să percep lumina, căci nici măcar o singură rază strălucitoare nu alunga bezna marii nopți a gândurilor mele.

11. De aceea, dragă frate, sunt de părere că nu ar trebui să mai zăbovim asupra trecutului, lăudându-ne cine era mai aproape sau mai departe de adevăr, căci nici unul dintre noi nu deținea adevărul absolut. De altfel, chiar dacă l-ar fi deținut, cum l-ar fi putut demonstra?

12. Ceea ce ne lipsea tuturor, dragul meu frate, era cunoașterea faptului că Tatăl prea-sfânt nu este doar un Dumnezeu unic, ci și un om, la fel ca noi! Eroarea nu avea nimic de-a face cu voința, ci numai cu imaginația noastră. Eram cu toții niște sărmani naivi, iar eu eram probabil cel mai mare dintre toți. Dar acum El se află în mijlocul nostru, iar Tatăl preaplin de iubire, de o bunătate și de o sfințenie infinită, ne-a ajutat pe toți să renunțăm la tulburare, la orbire și la sărăcia spirituală. El se află în fața noastră, într-o formă vizibilă, iar noi putem recunoaște în El pe Tatăl etern și preasfânt și pe Creatorul atotputernic al întregii creații. De aceea, noi și copiii noștri îi datorăm Lui întreaga noastră recunoștință, slavă, iubire și adorație.

13. Dragul meu frate, în multe aspecte profeția ta s-a împlinit, îndeosebi în ceea ce privește smerenia și umilința, singurele care îi sunt pe plac Tatălui și Domnului nostru. Cât despre faptul că Iehova ar fi un om, ca să nu mai vorbim de iubirea, grația și iubirea Lui incomensurabile, - nici unul dintre noi nu și-ar fi putut imagina vreodată asemenea lucruri, poate cu excepția lui Zuriel și a fetelor sale, veșnic tăcuți și interiorizați. Din păcate, Zuriel era întotdeauna retras în cele mai izolate locuri, și chiar dacă îl întâlneai, era foarte greu să scoți un cuvânt de la el.

14. În ceea ce ne privește pe noi, ceilalți, nu știam nimic. Nu mai departe de ieri l-ai auzit pe dragul nostru Enoh spunându-ne cât de departe am ajuns cu înțelepciunea și cu profețiile noastre.

15. În afară de faptul că sunt de acord că tu te-ai apropiat vag de adevăr, părerea mea este următoarea:

16. De acum înainte, nu ar mai trebui să ne lăudăm cu revelațiile noastre anterioare, ci mai degrabă ar trebui să-L slăvim pe Cel care se află în mijlocul nostru.

17. Viziunea ta corectă poate fi privită ca atare numai atâta vreme cât El o luminează cu prezența lui. Dacă o privim însă în lumina meritelor tale, ea nu valorează cu nimic mai mult decât fosta mea viziune, fundamental greșită.

18. Ceea ce doresc să-ți spun, frate, este că îi mulțumesc Domnului pentru fosta mea viziune eronată, căci ea m-a ajutat să ajung - prin grația Lui imensă, deși ascunsă - la smerenia mea actuală.

19. Îmi dau seama de faptul că am beneficiat de grația Domnului tocmai pentru că știu că nu mă voi putea mândri niciodată cu noua mea viziune, ca și cum mi-ar aparține personal.

20. Tu, dragul meu frate, ai beneficiat de mai multă lumină, iar grația Domnului a țâșnit din inima ta. La fel ca și mine, ai fost ales, dar te asigur că dacă ar fi să fac schimb între fosta ta lumină și fostul meu întuneric, aș ezita foarte mult înainte de a accepta.

21. De aceea, pentru binele tău, te sfătuiesc ca pe viitor să nu mai menționezi asemenea lucruri, ci să rămâi de-a pururi dragul și umilul meu frate, căci iată, înaintea Celui care se apropie acum de noi suntem amândoi goi și egali în micimea noastră. Rămâi așadar iubitul meu frate, acum și de-a pururi! Amin”.

22. După aceste cuvinte, Abedam, care a ajuns între timp la ei, și-a pus mâinile pe umerii lor și le-a spus: „Adaug și Eu la Amin-ul tău Amin-ul Meu atotputernic.

23. Adevăr îți spun, Kisehel, tu ai devenit cel mai puternic dintre ei toți. De aceea, tu vei fi conducătorul lor. Cât despre tine, Sethlahem, tu îți vei păstra darul profeției. Oricât de adevărate ar fi fost însă cuvintele tale, trebuie să recunosc că le prefer de departe pe cele ale lui Kisehel, căci el a vorbit într-o mai mare măsură decât tine despre adevărata umilință.

24. Discursul tău a fost înălțător, dar cel al lui Kisehel a fost plin de smerenie. Așadar, cine dintre voi crezi că s-a apropiat mai mult de Mine?

25. Ascultă, este foarte bine să vorbești așa cum ai vorbit tu mai înainte, dar nu este la fel de bine să vorbești despre tine. Căci oricât de adevărate ar fi cuvintele cuiva, de unde poate proveni adevărul lor?

26. De aceea, nu trebuie să te mai bucuri într-o formă atât de vizibilă de lumina pe care ți-am dăruit-o ție într-o măsură mai mare decât fraților tăi, pentru a nu-i ispiti să te slăvească pe tine mai degrabă decât pe Mine, căci tu nu ai fost decât unealta slabă a Celui care te-a chemat să-i slujești, singurul căruia îi datorați cu toții slava.

27. Cea mai mare slavă a voastră ar trebui să fie smerenia și adevărata iubire față de Mine, cea interioară; numai în acest fel veți dobândi viața.

28. Aceasta este voința Mea. Cuvintele tale au fost corecte și inspirate, întrucât au provenit de la Mine. Integrează-le însă în ființa ta, dacă dorești să dobândești viața eternă. Amin”.

Author:  1% [ 2.1.2011, 13:21 ]
Post subject:  Capitolul 11 - Esența adevăratei umilințe

Capitolul 11
Esența adevăratei umilințe
(19 ianuarie 1842)

1. Auzind cuvintele de laudă ale lui Abedam, Kisehel i-a aruncat o privire melancolică și a încercat să spună ceva, dar Abedam i-a luat-o înainte:

2. „Kisehel, ți-am citit deja în inimă ce dorești să-Mi spui și să Mă întrebi.

3. Ai vrea să rămâi cel din urmă. Nu dorești să fii șeful celorlalți, ci ai prefera mai degrabă să fii condus de ei.

4. Aceasta este aspirația ta: să fii condus de alții, nu să conduci; să asculți ordinele altora, nu să dai ordine.

5. Ai prefera să fii ultimul, nu primul între slujitorii Mei, dar să ai suficientă putere pentru a-i servi pe toți. Simultan, ai dori să fii cel mai slab, pentru a nu fi privilegiat înaintea altora.

6. Eu însă doresc să întăresc prin aceste cuvinte ceea ce ți-am spus deja, căci abia acum ai devenit în fața Mea un om cu adevărat vrednic. - Într-adevăr, aceasta este în fața Mea calitatea supremă: cine dorește să fie cel mai prejos este pentru Mine cel mai mare, căci nu puteți fi cu adevărat mari în fața Mea decât dacă sunteți cu adevărat smeriți.

7. Tu ești cu adevărat umil, iar - în marea ta iubire față de Mine - dorești să fii ultimul în fața fraților și copiilor tăi. Fără să respingi în inima ta cuvintele sublime ale lui Sethlahem, tu le-ai dat viață prin iubirea ta activă față de Mine. De aceea, tu ești și rămâi primul între cei aleși!

8. Căci ei nu au nevoie de un conducător în ceea ce privește înțelepciunea, fiind din plin înzestrați cu ea. Nu au nevoie de un conducător nici în ceea ce privește iubirea, căci au inimile suficient de trezite pentru a Mă iubi mai presus de orice. Nu au nevoie de un conducător în ceea ce privește puterea, căci au primit-o de la Mine, la fel cum ai primit-o și tu.

9. De asemenea, nu au nevoie de un conducător din perspectiva autorității, căci v-am înzestrat pe toți cu această virtute în egală măsură. Și nu au nevoie de un conducător în ceea ce privește grația Mea, căci cu toții ați fost aleși de Mine pentru aceeași misiune.

10. Au însă nevoie de un conducător în ceea ce privește umilința constantă! Orice om poate primi de la Mine totul și se poate aproviziona din depozitul Meu infinit cu tot ceea ce își dorește. Mai presus de orice, poate iubi oricât de mult dorește. Se poate întări prin credință atât de mult încât să mute munții din loc prin simpla sa voință, își poate întări atât de mult voința încât mii de oameni să-i urmeze cuvintele. Puterea cuvântului său poate crește atât de mult încât toată lumea să îl asculte orbește. Nu la fel stau însă lucrurile în ceea ce privește umilința, care este proprietatea personală a fiecărui om în parte.

11. Eu nu pot dărui această calitate nimănui. Tot ce pot face este să vă vorbesc despre ea și să sper că îmi veți asculta cuvintele. Acesta este singurul câmp în care doresc să culeg recolta fără să fi semănat personal nici o sămânță.

12. Umilința este unicul lucru pe care Mi-l puteți dărui fără să-l fi primit deja de la Mine.

13. Adevărata și suprema libertate a vieții (și implicit viața perfectă) constă în adevărata umilință. Prin ea vă puteți apropia nu numai de Mine, ci și de sfințenia inviolabilă a Divinității Mele. Cu adevărat, umilința este înțelepciunea supremă a omului, cea mai înaltă formă de iubire și puterea absolută de care poate dispune el, în fața omnipotenței căreia întreaga infinitate se cutremură.

14. Smerenia este esența ultimă a puterii Mele supreme, întreaga creație infinită s-a născut din această umilință.

15. Înțelegi acum, iubitul Meu Kisehel, de ce te-am numit conducătorul celorlalți?

16. Inima ta este cu desăvârșire dăruită Mie și de o smerenie impecabilă.

17. Aceasta este singura virtute care le lipsește, într-o măsură mai mare sau mai mică, fraților tăi aleși.

18. Dacă nu vor avea grijă să cultive această putere supremă astfel încât să predomine asupra tuturor celorlalte virtuți, toate calitățile pe care pe care le-au primit de la Mine pot fi pervertite, conducând la pierzanie, și nu la binecuvântare.

19. În clipa aceasta, ea este cu siguranță calitatea ta cea mai importantă. De aceea, tu trebuie să fii pentru ceilalți un exemplu viu și un ghid de urmat, dacă doresc să devină o binecuvântare pentru acest pământ, atât de oprimat de străvechiul blestem al șarpelui orgoliului și falsității.

20. Adevăr vă spun vouă, tuturor: urmați fără întârziere exemplul lui Kisehel. În caz contrar, veți aduce pe acest pământ nu binecuvântare, ci încă și mai multă nefericire și durere decât cele care există la ora actuală.

21. Meditați profund asupra cuvintelor Mele și procedați în consecință, căci altfel veți cădea, trăgându-i după voi și pe cei pentru care ar fi trebuit să fiți o binecuvântare.

22. Urmăriți să înțelegeți aceste cuvinte! Amin”.

Author:  1% [ 2.1.2011, 13:27 ]
Post subject:  Capitolul 12 - Limitele sferei de influență a unui conducător.

Capitolul 12
Limitele sferei de influență a unui conducător.
(20 ianuarie 1842)

1. După acest discurs, i-au mulțumit cu toții lui Abedam pentru marea grație de a le fi indicat un conducător întru smerenie, în persoana lui Kisehel, și au rostit într-un glas:

2. „O, Abedam, îl vom urma cu ochii închiși pe cel căruia Tu i-ai dăruit încrederea Ta. Îi mulțumim și îl slăvim pe cel pe care Tu l-ai numit șeful nostru. Suntem convinși că va fi un conducător înțelept, în numele Tău preasfânt, și că va respecta întru totul voința Ta divină. Amin”.

3. Iar Abedam a adăugat: „Da, vă spun și Eu Amin, dar nu uitați:

4. Eu sunt mai presus de oricine, și deci mai apropiat de voi decât conducătorul pe care vi l-am dăruit.

5. De aceea, ori de câte ori aveți nevoie de un sfat, veniți mai întâi la Mine, în inima voastră, iar Eu o voi face receptivă la cuvintele liderului vostru, pe-care îl voi inspira, astfel încât să recunoașteți în cuvintele sale propriul Meu Cuvânt.

6. Înțelegeți așadar că rolul șefului nu este acela de a vă impune reguli și legi, ci numai de a vă confirma voința Mea pentru voi.

7. Cel care nu va veni mai întâi la Mine va fi certat cu severitate de șef, care îi va impune pedepse grele, a căror îndeplinire o va considera mai dificilă decât purtarea unui munte pe umerii săi.

8. Așadar, Eu sunt Cel Dintâi, și abia apoi urmează acela care are rolul de a vă confirma voința Mea. Amin”.

9. După aceste cuvinte, Abedam le-a cerut să-L urmeze și să rămână alături de El atâta vreme cât va păstra această formă vizibilă, de dragul copiilor Lui.

10. I-a chemat apoi la El pe Jura, Bhusin și Ohorion.

11. Când cei trei s-au grăbit să se prezinte la El, aruncându-se cu fețele la pământ în fața Sa, El le-a cerut să se ridice și le-a spus:

12. „Ați auzit ce s-a discutat aici și cred că sunteți pregătiți să respectați întru totul voința Mea.

13. Eu nu v-am numit însă pe voi pentru ținuturile de jos, așa că nu aveți nici o îndatorire în această privință. Dacă doriți să deveniți cu adevărat copiii Mei și să dobândiți o viață cu adevărat liberă și eternă, va trebui să practicați umilința.

14. Nu trebuie să vă mai spun nimic în plus în legătură cu acest subiect, pe marginea căruia am vorbit pe larg în fața celor aleși. Este suficient să vă recomand mai presus de orice să cultivați smerenia, căci fără o umilință autentică în inima sa, nimeni nu Mă poate percepe pe Mine, trăind astfel viața eternă și desăvârșită a iubirii Mele.

15. Ori de câte ori veți dori să Mă adorați, dar inima voastră nu se va dovedi suficient de puternică pentru a Mi se dărui cu o iubire arzătoare, mulțumindu-se cu o contemplație inertă (la fel ca în cazul celui care, după câteva nopți nedormite, dorește să înțeleagă un înalt aspect spiritual, dar se simte adormit chiar în clipa în care ar trebui să lucreze cu focul spiritului), amintiți-vă că ceea ce vă lipsește este adevărata umilință, căci aceasta și numai aceasta este adevăratul fundament al vieții.

16. Dacă vă lipsește această virtute, ce mai înseamnă viața voastră? - Un simplu vis în timpul nopții! - Ce mai înseamnă compasiunea Mea pentru voi? - O simplă atingere, cu un băț, a unei pietre! - Ge mai înseamnă grația Mea? - O lumină în interiorul trunchiului găunos al unui copac ros de carii! - Ce mai înseamnă iubirea Mea pentru voi? - Suflul unei brize ușoare pe deasupra unei șindrile insensibile! - Și Eu însumi, ce mai însemn Eu pentru voi? - Nimic altceva decât o imagine golită de orice conținut, adică ceea ce înseamnă razele soarelui pentru un animal care doarme pe fundul mării sau în adâncurile pământului!

17. De aceea, cultivați mai presus de orice umilința, în clipa în care îi veți descoperi esența supremă, Mă veți găsi pe Mine în toată puterea, iubirea, grația și compasiunea Mea, inclusiv sub aspectul de viață eternă, în toată slava ei.

18. De aceea, acceptați acum binecuvântarea Mea și dovediți că sunteți conducători și învățători înțelepți pentru copiii voștri, învățați-i mai întâi de toate să Mă caute pe Mine, și abia când Mă vor găsi în smerenia profundă și în iubirea autentică din inimile lor să vină la voi și să vă confirme marea revelație care le-a intersectat destinul.

19. Vă dăruiesc și vouă puterea de care veți avea nevoie. Folosiți-o cu înțelepciune, ori de câte ori veți întâlni în cale un obstacol.

20. Așa cum Eu vă numesc acum conducătorii copiilor voștri, la fel va trebui să procedați și voi, alegând dintre ei pe cei ale căror inimi se vor dovedi pline de umilință. Nu-i alegeți însă niciodată pe cei care își doresc să fie mai presus decât frații lor, ci doar pe aceia care aspiră să fie cei din urmă.

21. La fel, nu îi alegeți pe cei care pretind cu ipocrizie că doresc să fie cei din urmă numai pentru a fi aleși. Aveți chiar datoria să îi exilați pe cei servili din ținuturile voastre, până când se vor întoarce la voi, avându-Mă pe Mine martor în inimile lor, și vă vor spune cu sinceritate că doresc să fie acceptați din nou, în calitate de slujitori umili ai celorlalți.

22. Meditați asupra acestor cuvinte și dovediți-vă ospitalieri cu străinii cărora le voi conduce personal pașii către voi. În acest fel, Eu voi fi în mijlocul vostru pentru totdeauna, acum și de-a pururi. Amin. Binecuvântarea Mea să vă însoțească de-a pururi. Amin”.

Author:  1% [ 2.1.2011, 13:33 ]
Post subject:  Capitolul 13 - Cinstirea și îndatoririle conducătorului.

Capitolul 13
Cinstirea și îndatoririle conducătorului.
(21 ianuarie 1842)

1. După aceste cuvinte, Abedam cel Mare s-a întors către Abedam cel Cunoscut și l-a întrebat:

2. „Spune-mi, Abedam, ce ar trebui să fac Eu cu tine? După cum vezi, copiii de la apus nu au încă un conducător. Ce-ar fi să te numesc pe tine în acest post?”

3. Abedam cel Cunoscut a răspuns: „O, Tată preabun! Mai întâi de toate, nu pot să-Ți dau un alt răspuns decât: 'Facă-se voia Ta!', căci știi foarte bine că sunt oricând pregătit să intru în luptă pentru Tine și să accept - dintr-o iubire curata - orice destin îmi pregătește voința Ta sfântă.

4. Pe de altă parte, întrucât îndatoririle unui conducător sunt întotdeauna asociate cu un anumit grad de cinstire (iartă-mă dacă vorbesc, așa cum fac întotdeauna, direct și din inimă), asociere pe care nici chiar Tu nu cred că o poți disocia vreodată, de vreme ce Tu însuți, în grația Ta infinită, l-ai ales pe cel menit să fie șef, aș dori să te implor totuși, cu aceeași smerenie care m-a condus de la bun început către Tine, să mă scutești de această sarcină sfântă. Iată, există în jurul nostru atâția copii ai Tăi; cu siguranță vei găsi printre ei alți câțiva la fel ca și Kisehel.

5. Știi foarte bine că nu m-am simțit cu adevărat fericit decât în poziția socială cea mai de jos, preferând de o mie de ori să ascult decât să dau vreo sarcină altcuiva. Din acest motiv, Te implor să mă scutești de această misiune!

6. Dacă îți este pe plac o asemenea îndatorire, aș prefera să proclam numele Tău în fața celor tăcuți, de la care nu aștept nici un fel de respect.

7. Am învățat de la Tine că până și umilința încetează să mai fie o virtute dacă este respectată numai din motive egoiste. Tată preabun, privește în inima mea: vei constata imediat că smerenia de care îți vorbesc este autentică, fiind născută numai din imensa mea iubire și prețuire pentru Tine. Din același motiv, ador să îmi slujesc frații, aceasta fiind cea mai mare bucurie pentru mine. De aceea, Te implor, scutește-mă de această misiune. Dar mai presus de orice, facă-se voia Ta sfântă. Amin”.

8. Atunci, Abedam cel Mare i-a spus: „Deci, înțeleg că nu dorești să fii cu adevărat conducător pentru că îndatoririle acestei funcții presupun o anumită cinstire pe care o consideri inseparabilă de funcția ca atare. Mai mult, din câte îmi dau seama, nu crezi că Eu aș putea separa cele două atribute ale funcției de conducător”.

9. Abedam cel Cunoscut a răspuns: „Da, Doamne și Părinte Abedam. Dacă acest lucru este totuși posibil, atunci poți să mă alegi ca și conducător al tigrilor, hienelor, leilor, urșilor, lupilor, râșilor și vulpilor, iar eu Te voi urma până la capătul lumii. De asemenea, dacă mă vei trimite pe fundul oceanelor, mă voi duce acolo ca să împlinesc voia Ta sfântă, - dar numai cu condiția să nu beneficiez de nici un fel de onoare!

10. Eu nu pot și nu doresc să mă folosesc de puterea Ta, ci numai de iubirea pe care mi-o porți, căci dacă aș beneficia de puterea animalelor pe care doresc să le păstoresc, cine m-ar mai putea proteja de cinstirea pe care ele o datorează slujbei în sine?

11. În schimb, dacă - în nimicnicia mea - voi beneficia exclusiv de iubirea Ta, îi voi putea servi pe toți prin puterea iubirii Tale din inima mea, trăind astfel beatitudinea pe care numai smerenia absolută o poate genera.

12. În acest fel, dacă asta este voia Ta sfântă, voi putea deveni un conducător neștiut de nimeni, făcându-mi datoria în numele Tău. Amin”.

13. Abedam cel Mare a spus: „Ascultă, Abedam, intenția ta este justă și întru totul pe placul Meu; cât privește însă cunoașterea de care dai dovadă în legătură cu ordinea Mea, trebuie să-ți spun că aceasta nu se ridică nici pe departe la înălțimea intenției tale pure. Iată, în ordinea lucrurilor nu poate exista vreo demnitate care să nu fie asociată într-o măsură mai mare sau mai mică cu prețuirea și respectul. Este evident că fără un asemenea respect funcția de șef nu ar mai avea nici o valoare, și întreaga lume s-ar transforma într-o continuă ceartă, prin care toți și-ar susține numai propriile argumente stupide, în loc să asculte de înțelepciunea fraților lor.

14. Dacă demnitatea este însoțită de un grad corespunzător de respect, respectiv de putere și de autoritate, ofensatorii vor fi împiedicați să ridiculizeze demnitatea, și implicit ordinea Mea. Mai devreme sau mai târziu, ei vor fi siliți să se supună, iar apoi chiar să se ghideze după regulile înțelepte impuse de demnitatea respectivă, integrându-le chiar în viața lor, ca și cum le-ar fi stabilit ei înșiși.

15. Iată, dragul Meu Abedam, o consecință sublimă, la care nu te-ai gândit, și care nu ar putea fi atinsă dacă demnitatea nu ar fi însoțită de gradul corespunzător de respect.

16. De aceea, dacă dorești să devii cu adevărat slujitorul Meu, va trebui să faci efortul de a-Mi înțelege plenar voia, îndeplinind-o apoi cu credință, fără ca voința ta să interfereze în vreun fel cu ea, exceptând dorința de a o asculta, care reprezintă sămânța adevăratei umilințe.

17. De altfel, te asigur că onoarea nu este asociată cu persoana care îndeplinește funcția respectivă, ci numai cu demnitatea ca atare, care nu reprezintă altceva decât iubirea, grația și compasiunea Mea, atâta vreme cât a fost stabilită de Mine sau de cei care guvernează în numele Meu. Să înțeleg că îmi dispuți chiar acest merit?

18. Este adevărat, vor veni vremuri când vor exista o multitudine de demnități, iar oamenii se vor preta la orice pentru a le obține, dintr-o dorință deșartă de putere. Aceste demnități nu vor fi instituite însă de Mine, iar puterea și autoritatea lor vor fi pur lumești, nu sacre, lucru pe care voi nici nu vi-l puteți imagina la ora actuală.

19. Acest lucru nu este însă valabil în ceea ce privește demnitatea pe care ți-o ofer în cazul de față. De altfel, poți fi convins că nu ți-aș fi oferit-o dacă nu ai fi dat dovadă de o umilință atât de profundă. De aceea, accept-o, la fel cum au acceptat și ceilalți, și acționează în consecință, căci numai astfel poți duce o viață perfectă, născută din Mine și trăită la unison cu Mine.

20. Primește și tu binecuvântarea Mea și fii un conducător cinstit, credincios și activ al copiilor din ținuturile de la apus.

21. Toți cei asupra cărora îți vei plasa mâinile în numele Meu vor deveni la rândul lor șefi peste frații lor, la unison cu iubirea și cu înțelepciunea Mea.

22. Primește așadar binecuvântarea Mea și poartă pe umerii tăi, cu toată autoritatea, numele Meu, Cuvântul Meu, Iubirea, Grația și Compasiunea Mea! Amin”.

Author:  1% [ 2.1.2011, 13:44 ]
Post subject:  Capitolul 14 - Despre povara demnității de conducător și despre slăbiciunea oamenilor.

Capitolul 14
Despre povara demnității de conducător și despre slăbiciunea oamenilor.
(22 ianuarie 1842)

1. Abedam cel Cunoscut a rămas atât de zguduit de imensa grație a Domnului încât nu a mai fost nici măcar capabil să-i mulțumească. Se afla literalmente într-o stare de șoc, incapabil să vorbească sau să se miște.

2. Remarcând această stare de stânjeneală, Abedam cel Mare l-a atins și i-a spus:

3. „Abedam, revino-ți, căci este nefiresc ca un om ca tine să intre într-o stare atât de mare de șoc încât să nu-și mai vină în simțiri. Nici măcar fecioarele nu au reacționat astfel atunci când le-am arătat marile minuni ale creației Mele, susținându-le - la fel ca pe tine - prin grația Mea. Mai mult decât atât, tu M-ai cunoscut de mai multă vreme decât ceilalți.

4. De aceea, fii bărbat și nu te mai comporta ca un iepure hipnotizat în fața unui lup.

5. De altfel, te asigur că nu va trebui să Mă părăsești încă și că vei rămâne alături de Mine, la fel ca până acum. Consideri normal să te comporți atât de prostește numai pentru că ți-am revelat scopul și menirea pe care ți le-am destinat în această viață?

6. Adevăr îți spun, până când nu vei prelua întreaga responsabilitate a sarcinii pe care ți-am asumat-o, nu vei putea dobândi viziunea supremă. Abia atunci când vei dobândi această viziune îți vei da seama că misiunile pe care le atribui Eu în această lume nu înseamnă numai lapte și miere, ci mai degrabă amărăciuni de tot felul.

7. Abia atunci îmi vei mulțumi cu adevărat pentru puterea și autoritatea care însoțesc orice misiune de acest fel, căci fără această grație din partea Mea nu te vei putea descurca în nici un fel.

8. De aceea, ridică-te și nu-Mi mai mulțumi până când nu vei gusta plenar dulceața darului Meu. Amin”.

9. Auzind aceste cuvinte, Abedam cel Cunoscut și-a mai revenit în simțiri și i-a cerut lui Abedam cel Mare permisiunea să rostească câteva cuvinte.

10. Abedam cel Mare s-a limitat însă să-i spună: „Mai întâi, examinează-ți limba și spune-Mi dacă ți-am legat-o în vreun fel de cerul gurii sau de dinți”.

11. Abedam cel Cunoscut: „O, Doamne și Tată, nici vorbă”.

12. Abedam cel Mare: „De vreme ce nu ai limba legată, poți vorbi cât se poate de liber. Urmărește însă să nu o faci din perspectiva ficatului, care găzduiește vezica biliară. Vorbește drept din inimă, căci acolo se află sediul vieții tale. Încearcă să înțelegi cuvintele Mele. Amin”.

13. Și iată discursul rostit din inimă de Abedam cel Cunoscut: „Abedam, Părinte Suprem, mai presus de orice, atotputernic, sfânt, plin de grație și de iubire, blând, Tată preabun, abia acum îți pot mulțumi cu adevărat. Nu doresc însă să-Ți mulțumesc prin cuvinte sau gesturi, cu ajutorul mâinilor, picioarelor, abdomenului, spatelui sau capului, ci numai prin smerenia, răbdarea și iubirea mereu în creștere din inima mea. Doresc de asemenea să-Ți ofer prin acțiunile mele un sacrificiu, o ofrandă de sine, o supunere deplină în fața voinței Tale divine, un legământ de răbdare, blândețe, iubire, compasiune, inclusiv de perseverență. Chiar dacă vei lăsa focul și grindina să cadă asupra mea, Te asigur că Abedam nu va da bir cu fugiții, ci va persista în credința sa față de Tine până la sfârșitul zilelor sale, chiar dacă acestea ar fi la fel de nenumărate ca și firele de nisip de pe fundul oceanului, căci sunt convins că nu îmi vei impune niciodată o povară mai presus de puterile mele.

14. Te asigur că îmi voi asuma prompt pe umeri toate încercările pe care mi le vei trimite și care nu îmi vor depăși puterea, indiferent în ce vor consta ele, purtându-le cu răbdare până la sfârșitul zilelor pe care îmi vei permite să le trăiesc. 15. O, Tată, nu doresc decât să fiu pus la încercare. Aruncă-mă în foc sau în apă, pune-mă să urmăresc lumina fulgerului sau poruncește-mi orice altceva vei dori, iar eu voi purta cu răbdare această povară, din iubire pentru Tine.

16. Nu îți cer acest lucru pentru a Te convinge de perseverența mea, căci știu că Tu mă cunoști dintotdeauna și știi mai bine decât mine ce pot face și ce nu pot face; îți cer aceste încercări pentru a-mi demonstra mie însumi cât de departe ajunge perseverența mea și cât de mare îmi este slăbiciunea ascunsă în mine, pentru a-mi da seama în ce măsură voi face față misiunii pe care mi-ai încredințat-o. Mai presus de orice, facă-se voia Ta sfântă! Amin”.

17. Abedam cel Mare l-a privit cu iubire și, prinzându-l de braț, i-a spus:

18. „Abedam, Abedam, intențiile tale sunt sublime, dar nu uita Cine este Acela căruia îi faci asemenea promisiuni!

19. Știi tu oare cât de infinit este numărul încercărilor pe care vi le pot trimite și care stau la dispoziția voinței Mele? Crezi că nu depinde decât de tine dacă le vei putea suporta sau dacă ele te vor ucide?

20. Mai bine respectă cu credință misiunea pe care ți-am încredințat-o și nu îmi cere poveri suplimentare, pe care nu le-ai putea duce niciodată pe umerii tăi; atât este suficient pentru a-Mi face pe plac. Dacă dorești să îmi ceri cu adevărat ceva util, cere-Mi să te feresc de tentații, nu să te conduc către ele. Crede-Mă, îmi convine mult mai mult să știu că Mi-ai rămas credincios în misiunea pe care ți-am încredințat-o și pe care de altfel o vei putea suporta cu ușurință, decât să te văd zdrobit de noi și noi poveri, strigându-Mă disperat: 'Doamne, salvează-mă, sau voi pieri!'

21. Ca să-ți dovedesc nebunia cererii tale, îi voi permite unei simple albine să se așeze pe fața ta și să te înțepe timp de un minut. Te asigur că acest minut va fi cel mai lung din viața ta! În rest, facă-se așa cum dorești! Amin”.

22. În acel moment, o albină uriașă s-a așezat pe fața lui Abedam cel Cunoscut, înțepându-l adânc, îngrozit, Abedam a încercat din răsputeri să scape de ea, dar în zadar. Din fericire, Domnul s-a ținut de cuvânt, eliberându-l din chinuri la momentul promis.

23. Scăpat de această povară minusculă, Abedam cel Mic s-a prăbușit la picioarele lui Abedam cel Mare, mulțumindu-i pentru că l-a scăpat din ghearele fiarei!

24. Abedam cel Mare l-a întrebat: „Ei, ce zici acum de o mică încercare cu focul?”

25. Dar Abedam cel Mic i-a răspuns, încă tremurând: „O, Doamne, Te implor, renunță la încercarea cu focul, și nu mai permite pe viitor acelei insecte cumplite să mă chinuiască, într-adevăr, tentațiile Tale sunt insuportabile!”

26. Abedam cel Mare: „Fie, te voi scuti de-a pururi de asemenea încercări, dar te rog la rândul Meu să Mă scutești pe viitor de alte cereri nebunești și să-Mi rămâi la fel de credincios ca și până acum. Amin”.

Author:  1% [ 2.1.2011, 13:52 ]
Post subject:  Capitolul 15 - Despre neascultare și iubire.

Capitolul 15
Despre neascultare și iubire.
(24 ianuarie 1842)

1. Dându-și seama că cu toată umilința lui, era încă departe de a fi cu picioarele pe pământ și că Domnul însuși l-a ajutat să coboare în realitatea concretă, singurul loc în care pot fi descoperite viața și iubirea autentică, Abedam cel Cunoscut i-a mulțumit din nou lui Abedam cel Mare. După ce l-a întărit prin grația Sa, Abedam cel Mare s-a întors către Enoh, căruia i s-a adresat astfel:

2. „Enoh, după cum poți vedea, mai sunt încă aproape două gradații ale umbrei până când soarele va ajunge la amiază. Pentru a fi realizat corect, sacrificiul ar trebui făcut cu o gradație a umbrei înainte de amiază. Mai avem așadar o jumătate de gradație.

3. În ce fel crezi că am putea folosi în mod util această perioadă de timp?”

4. Strălucind orbitor, din cauza iubirii sale pure pentru Mine, Enoh a răspuns:

5. „O, Abba, Tu ai luat deja decizia, căci spiritul meu a auzit cuvintele Tale: 'Enoh, ia-tă, copiii din regiunea de dimineață nu și-au văzut încă Tatăl!

6. De aceea, du-te la grupul lor, care nu este prea numeros, și adu-i la Mine pentru a Mă vedea și pentru a primi binecuvântarea Mea'.

7. De vreme ce am auzit cuvintele Tale, o, Abba, ce altceva ar putea fi mai important pentru mine decât voința Ta preasfântă?”

8. Abedam a continuat să vorbească cu dragul și credinciosul Său Enoh: „Dragă Enoh, de vreme ce ai auzit deja în inima ta aceste cuvinte, de ce nu te-ai grăbit să îmi împlinești deja voia, de îndată ce ai perceput-o?”

9. Enoh: „O, Abba, cine te-ar putea părăsi atâta vreme cât se află lângă Tine, cât Tu Te manifești într-o formă vizibilă în fața ochilor lui și a celorlalte simțuri ale sale, dar mai presus de orice, în inima sa plină de iubire?

10. Preasfânt este orice cuvânt rostit în secret de Tine, o, Abba, în inimile noastre, dar încă și mai sfânt ești Tu însuți.

11. O, Abba, Tu ai stabilit astfel lucrurile încât atunci când ne vorbești direct în inimă, inima noastră impură să poată suporta focul sfințeniei Tale infinite care curge prin fiecare din cuvintele Tale precum un șuvoi de lumină, făcând inima noastră să tremure de iubire și de respect.

12. Atunci când vorbești însă în fața noastră în persoană, o, Abba, fiecare din cuvinte-le Tale seamănă cu un imens ocean de lumină și de foc.

13. Dacă ai lăsa o singură scânteie derivată din cuvintele rostite de gura Ta sacră în inima mea neprotejată, ce s-ar alege din mine, Doamne?

14. După cum vezi - așa cum știai deja dinainte - motivul neascultării mele față de Cuvântul Tău interior ești chiar Tu, Tată preasfânt, și iubirea mea pentru Tine, care m-a legat indisolubil de Tine, o, Abba.

15. Eu nu mai trăiesc o viață potrivit naturii pe care mi-ai dăruit-o cândva și la care am putut - prin imensa Ta grație - să renunț cu mult timp în urmă. Acum, Tu ești întreaga mea viață, astfel încât eu nu mai exist, căci Tu ești Totul în mine.

16. Se poate spune așadar că a fost însăși voia Ta să rămân, de vreme ce nu mi-ai re-comandat direct, prin cuvinte rostite, să pun de îndată în fapt voința Ta sfântă.

17. Acum m-ai admonestat și mi-ai dat semnalul divin de a acționa, și iată, o, Abba, picioarele mele sunt deja pregătite pentru a se pune în serviciul Tău, deși îmi dau cu claritate seama că Tu nu poți avea niciodată cu adevărat nevoie de serviciile mele sau ale altcuiva. Dimpotrivă, în nesfârșita Ta iubire părintească, Tu îmi dai ceva de făcut, după care contempli cu grație acțiunea mea ca și cum ar fi săvârșită de mine, deși Cel care acționează prin sărma-na unealtă ești chiar Tu, Tată preaiubitor, coborându-Te - în infinita Ta iubire și compasiune - din înaltul cerurilor Tale în ființa mea nedemnă, acționând aici în mod secret, dar cu atotpute-rea care Te caracterizează, dând uneltei impresia că ea este cea care acționează.

18. De aceea, îți consacru din nou întreaga mea iubire, acum și de-a pururi. Amin”.

19. Auzind aceste cuvinte, Abedam i-a răspuns lui Enoh: „Enoh, trebuie să recunosc că Mi-ai dat un răspuns perfect, căruia nu-i pot găsi nici un cusur. Cu adevărat, nici chiar cel mai înalt heruvim din ceruri nu Mi-ar fi putut da un răspuns mai desăvârșit ca acesta. Există totuși un element care merită să fie elucidat mai îndeaproape, de dragul celor care ne ascultă, și anume faptul că tu M-ai menționat pe Mine drept motiv al neascultării tale.

20. Deși spusele tale sunt perfect adevărate, ai grijă pe viitor să le prezinți într-o for-mă mai șlefuită în fața părinților, fraților și copiilor tăi, pentru ca ele să nu devină o eroare a ta și o ofensă la adresa lor. Amin”.

21. Plin de respect și de iubire față de Abedam, Enoh a răspuns: „O, Abba, iată cum înțeleg eu această chestiune, și cum trebuie înțeleasă ea și de către ceilalți.

22. Să spunem că cineva are o logodnică pe care o iubește mai presus decât lumina ochilor, și care îl iubește la rândul ei. Într-o zi, mirele vine și își întâlnește iubita în grădină, iar cei doi încep să discute despre iubirea pură, cerească. Mireasa își dă seama de iubirea pe care i-o poartă iubitul ei atunci când acesta îi spune: 'Ascultă, draga mea, ceva mai departe, în grădină, se află o floare de o frumusețe desăvârșită. Vrei să te duci și să mi-o aduci ca semn al iubirii tale pentru mine?'

23. Privindu-și cu patimă alesul inimii, copleșită de iubire, mireasa nu se poate des-prinde însă de el și în nici un caz nu-i arde de sărmana floare, până când mirele îi reamintește de ea.

24. În acest caz, cauza inocentă a uitării miresei a fost chiar mirele și dulcea lui iubi-re”.

25. Abedam a continuat însă să-l întrebe pe Enoh: „Enoh, știi tu Cine este Acela care ți-a inspirat această metaforă? Sau crezi că ea s-a născut pur și simplu în ființa ta?”

26. Enoh a răspuns: „Da, o, Abba, ea s-a născut pur și simplu în mintea mea, căci fiin-ța mea este ocupată în întregime de Tine, Tată preaiubitor, fiind cu adevărat una cu Tine”.

27. Atunci, Abedam a tunat cu voce tare: „Ascultați, voi toți! În acest fel vor vorbi în-totdeauna cei cu adevărat vii, căci Eu voi fi de-a pururi cauza eternă a cuvintelor lor!

28. De aceea, aspirați cu toții către idealul pe care Enoh l-a cultivat dintotdeauna, și veți deveni la rândul vostru una cu el!

29. Cât despre tine, Enoh, du-te și adu-mi cele șapte floricele ale ținutului de diminea-ță, și spune-le celorlalți să îi urmeze pe cei șapte. Amin”.

Author:  1% [ 2.1.2011, 14:01 ]
Post subject:  Capitolul 16 - Enoh îl aduce pe Uranion, pe cei șase frați ai acestuia și pe copiii din ținutul de dimineața în fața D

Capitolul 16
Enoh îl aduce pe Uranion, pe cei șase frați ai acestuia și pe copiii din ținutul de dimineața în fața Domnului.
(25 ianuarie 1842)

1. La puțin timp după discursul lui Enoh și după aprobarea lui de către Abedam, cel dintâi se afla deja în mijlocul copiilor din ținutul de dimineață, care erau cazați în apropiere de peștera lui Adam.

2. Văzându-l, oamenii l-au întâmpinat cu strigăte de bucurie: „Priviți, priviți, înțeleptul învățător Enoh - de care ascultă până și patriarhul Adam, a venit la noi! Iată, a ajuns deja printre noi și se află acum în mijlocul nostru!”

3. Unul din patriarhii ținutului, Uranion, s-a îndreptat atunci către Enoh, căruia i s-a adresat cu cel mai mare respect și cu o profundă iubire:

4. „Părinte Enoh, tu, cel mai înțelept învățător al marelui Dumnezeu, care este una cu iubirea și cu înțelepciunea eternă, care este scopul sublim care te-a adus printre noi, în marea ta grație?

5. Cu siguranță, ceea ce ai a ne spune nu poate fi un lucru neînsemnat. 6. Dacă nu ai nimic împotrivă, comunică-ne mesajul tău, căci pentru noi nu există o fericire mai mare decât aceea de a asculta vorbindu-se despre Acela al cărui nume este prea sfânt pentru ca noi să-l putem pronunța.

7. De aceea, prea-venerabil părinte Enoh, revelează-ne motivul pentru care ai pășit în mijlocul nostru, al celor nevrednici”

8. Și iată ce i-a răspuns Enoh: „Ascultați, iubiții mei părinți, frați și copii! Doresc mai întâi de toate să vă mulțumesc pentru iubirea pe care mi-ați arătat-o, mie și celorlalți părinți, frați și copii ai voștri, și să vă felicit pentru teama de Dumnezeu pe care o aveți și pentru iubirea beatifică pe care i-o purtați în marea smerenie a inimilor voastre Tatălui preasfânt și prea-plin de iubire, de compasiune și de răbdare. Pe de altă parte, doresc să vă rog ca pe viitor să nu vă mai afișați iubirea față de mine în fraze atât de deschise, la limita idolatriei, întreaga voastră slavă și adorație trebuie să se îndrepte exclusiv către Dumnezeu, către Tatăl preasfânt și preaplin de iubire!

9. Noi suntem cu toții frați, căci nimeni nu trebuie să fie mai presus decât semenii săi, ci - așa cum spuneam - mai degrabă un frate, o soră preaiubită, un părinte înțelept pentru copiii săi sau un soț plin de iubire față de soția sa. Dacă este dorința Tatălui preasfânt, un frate îl poate conduce pe altul, plin de iubire, în cazul în care acesta din urmă și-a pierdut lumina vieții, în rest, întreaga noastră slavă i-o datorăm Tatălui ceresc.

10. Urmăriți să înțelegeți aceste cuvinte în inimile voastre, iar acum ascultați-mă. Uranion, tu m-ai întrebat de cum am ajuns printre voi care este scopul sacru care m-a adus aici. Aflați așadar care este acest scop:

11. Ce ați putea crede despre un om al cărui cuvânt este atât de puternic încât să potolească la un simplu semn imperceptibil o furtună ca cea de ieri, ca și cum aceasta nu s-ar fi pornit niciodată?

12. Cine este cel care a fost în stare să restaureze, printr-un simplu cuvânt al Său, imensa și splendida peșteră a lui Adam, care, așa cum au observat unii dintre voi, a fost făcută praf și pulbere de furtună, refăcând-o ca și cum structura ei ar fi existat în acest fel din eternitate?

13. Ei bine, adevăr vă spun, există un om în fața suflului căruia marea se retrage, în fața vocii căruia întreaga infinitate se cutremură, în fața privirii căruia soarele își poate pierde lumina și în fața cuvântului căruia întreaga lume poate fi distrusă. Omul către care se deschide inima lui capătă putere asupra întregii creații, iar inima lui se umple cu cea mai pură iubire, cu cea mai desăvârșită smerenie, și implicit cu viața eternă.

14. Spuneți-mi, ce ați putea crede despre un asemenea om? Dar nu vă mai gândiți la mine”.

15. După o meditație de câteva momente, Uranion i-a răspuns lui Enoh: „Enoh, cuvintele tale sună foarte misterios. Dacă ar exista într-adevăr un asemenea om, ce diferență ar mai fi între el și Dumnezeu?

16. Din felul în care ni l-ai descris rezultă că el este înzestrat cu toate calitățile pe care i le atribuim noi lui Dumnezeu. De aceea, aș zice că acest om este pătruns de Divinitate, sau chiar că este Dumnezeu însuși.

17. În orice altă ipoteză, o asemenea realitate ar fi de neacceptat, căci deși omul este înzestrat de Dumnezeu cu numeroase daruri uimitoare, la fel ca un vas mic ce conține șapte măsuri de apă, fiecare picătură fiind punctul de asamblare a nenumărate minuni, este totuși de neconceput să existe un om natural, la fel ca noi, care să conțină întreaga mare, fiind înzestrat cu întreaga putere divină, cu toată măreția, puterea, iubirea, grația și compasiunea lui Dumnezeu, fără a fi strivit sub povara acestei măreții infinite.

18. De aceea, mult iubitul nostru Enoh, nu mai fi atât de misterios în legătură cu acest subiect și spune-ne ce se ascunde în spatele omului atotputernic de care vorbești”.

19. Enoh i-a răspuns: „Adevăr îți spun, Uranion, cheamă-ți cei șase frați și spune-le să mă urmeze cu cei o mie de copii, iar eu vă voi conduce pe colina lui Adam, acolo unde se află acest om atotputernic, pe care îl veți putea cunoaște personal”.

20. Uranion a ascultat cuvântul lui Enoh, și în curând erau cu toții gata de drum.

21. Enoh i-a privit, după care le-a cerut să îl urmeze.

22. Au plecat astfel cu toții, așteptându-se la cele mai mari revelații, către colina lui Adam. Pe măsură ce se apropiau, copiii din ținutul dimineții au fost cuprinși însă de o mare teamă, aproape nemai-îndrăznind să se apropie.

23. Enoh le-a cerut însă cu fermitate să-l urmeze în continuare, dar cuvintele sale păreau să nu ajungă la inimile lor. Enoh însuși se simțea stânjenit, căci nu-și putea duce la îndeplinire misiunea.

24. Privind în jur, el L-a văzut însă pe Abedam, care venise singur la ei.

25. Fericit, tocmai se pregătea să-i descrie dificultățile pe care le întâmpina.

26. Dar Abedam i-a spus: „Lasă asta. Atât cât ai putut face, ai făcut cu credință. Acum, că ți-am venit în ajutor, nu trebuie să mai fii preocupat, așa că lasă totul în seama Mea”.

27. După care, întorcându-se către cei șapte, le-a spus: „De ce vă este teamă să vă continuați drumul? - Spuneți-Mi! Poate că știu Eu un remediu care să vă scape de teamă”.

28. Uranion i-a răspuns: „Prea nobilul nostru frate și prieten! Se spune că pe colina din fața noastră se află un om la fel de puternic ca și Dumnezeu însuși. Acest simplu gând este de ajuns pentru a ne paraliza picioarele”.

29. Abedam: „Dacă acesta este singurul vostru motiv de teamă, puteți să nu mai fiți îngrijorați, căci acel om teribil sunt chiar Eu! Într-adevăr, întreaga eternitate, toate cerurile și pământurile, toți îngerii, oamenii și toate creaturile îmi sunt și îmi vor rămâne de-a pururi supuse.

30. Nu înțeleg însă de ce trebuie să vă temeți de Mine? Urmați-Mă cu curaj și nu vă mai temeți, căci veți ajunge în curând să Mă cunoașteți într-o lumină diferită. Amin”. Și toți L-au urmat.

Author:  1% [ 2.1.2011, 14:15 ]
Post subject:  Capitolul 17 - Uranion și Purista alături de Adam și Eva. Miracolul fructelor. Ofranda menită sacrificiului este aprinsa

Capitolul 17
Uranion și Purista alături de Adam și Eva. Miracolul fructelor. Ofranda menită sacrificiului este aprinsa de fulger.
(26 ianuarie 1842)

l. Având în vedere că nu mai aveau de mers decât vreo sută de pași, este evident că restul călătoriei nu a mai durat mult, ținând cont și de Cel care se afla în mijlocul lor.

2. Când au ajuns în vârful colinei, s-au înclinat cu toții în fața lui Adam și a Evei, apoi în fața celorlalți copii din tribul principal. După ce și-au adus astfel omagiul plin de respect în fața patriarhilor din prima linie ierarhică, Uranion s-a îndreptat către Adam, l-a salutat și i-a mulțumit în numele tuturor. A chemat-o apoi la el pe Purista, una din strănepoatele sale, care trebuia să-i prezinte lui Adam un cadou din partea lor, respectiv un coș făcut de mână din ierburile munților, plin cu fructe din ținutul de dimineață. Fata a pășit înainte și a făcut ce i s-a spus.

3. Văzând superbele fructe, Adam s-a minunat, și întrucât nu mai mâncase niciodată ceva atât de gustos, a întrebat-o pe Purista: „Purista, micuță și încântătoare fiica a lui Gabiei, unul din nepoții mei preferați, vino și spune-mi de unde ai adunat aceste fructe delicioase pentru mine?

4. Căci ochii mei nu au văzut niciodată asemenea fructe, încă de la începutul existenței mele. Nu cred că greșesc deloc dacă le numesc fructe cerești.

5. Așadar, spune-mi de unde le-ai cules”.

6. Privind mai atentă fructele, Purista a rămas uluită și nu a mai putut rosti nici un cuvânt, căci nu semănau cu cele pe care le culesese ea.

7. Drept urmare, ea l-a chemat pe tatăl ei, Gabiei, pe care l-a întrebat discret: „Dragă tată, ai schimbat cumva fructele, fără să știu eu?

8. Căci iată, cu siguranță acestea nu sunt fructe culese din grădina noastră! De altfel, nu am mai văzut niciodată fructe de o asemenea splendoare.

9. Gabiei i-a răspuns: „Draga și unica mea fiică, ai în față un miracol. Mai bine spune-i patriarhului care este adevărul”.

10. După care, Purista s-a îndreptat cu modestie către Adam și i-a povestit cum stăteau lucrurile.

11. Adam i-a răspuns: „Da, da, nu mă surprinde ce-mi spui. Mă mir doar că nu mi-am dat singur seama, de la bun început. Am beneficiat cu toții de o nouă grație.

12. Dacă Tatăl preasfânt acționează atât de miraculos încă înainte de a începe să vorbească, mă întreb ce alte revelații vor urma?

13. O, sărmană inimă a mea! Oare cât vei mai putea suporta tu o asemenea bunătate din partea Domnului, Tatăl nostru preasfânt?

14. O, Abedam, cine Te poate slăvi pe Tine, cine îți poate mulțumi Ție, cine Te poate iubi suficient, dându-Ți întreaga adorație pe care o meriți? 15. Tot ce îți pot oferi drept sacrificiu este realizarea propriei mele nimicnicii și a infinitei Tale omniprezențe.

16. Cât despre tine, micuța mea Purista, întoarce-te și privește-L pe Cel care stă lângă tine. Mulțumește-i din inimă, căci El este Cel care a umplut coșul tău cu aceste fructe cerești, fără măcar ca tu să fi observat acest lucru”.

17. Purista i-a răspuns lui Adam: „Venerate Părinte al tuturor părinților, dacă acest om a făcut așa ceva, înseamnă că a greșit, căci ar fi trebuit să știe că în afară de Tatăl ceresc și de părinții mei, Gabiei și Aora, eu nu am iubit pe nimeni altcineva.

18. Până acum m-am ferit de toți bărbații, și întreaga mea aspirație s-a îndreptat exclusiv către Cel Unic. Cum a putut atunci acest bărbat să-mi facă așa ceva?

19. Ar fi trebuit să știe că este un păcat în fața lui Dumnezeu să te apropii de o fecioară fără voia lui Dumnezeu, ba încă într-o asemenea manieră încât nici măcar părinții ei să nu observe.

20. Consider deci că a comis o mare eroare, așa că nu-i voi mulțumi, oricât de magnifice ar fi aceste fructe.

21. Spune-i că ceea ce a făcut nu a fost corect, iar pe viitor ar trebui să nu mai repete o asemenea greșeală, - cel puțin dacă nu dorește să își primească pedeapsa cuvenită de la Tatăl ceresc.

22. De data aceasta, am să mă rog Tatălui preasfânt să îl ierte”.

23. Instantaneu, ea s-a rugat cu ardoare în inima ei ca Tatăl ceresc să îl ierte pe străinul care a greșit în acest fel față de ea.

24. Dar Adam i-a spus: „Adevăr îți spun, frumoasă și delicată floare a ținutului dimineții, chiar dacă nu te-ai fi rugat Tatălui ceresc, ți-ar fi răspuns totuși la această rugăciune.

25. Cum se face, nu pot să-ți spun încă. Dar liniștește-te, căci vei afla în curând”.

26. Purista a rămas mulțumită de răspuns și s-a calmat.

27. Abedam l-a chemat atunci pe Enoh la el și i-a spus: „Enoh, du-te și pune mielul sacrificat pe altar, apoi întoarce-te la Mine, căci voi aprinde altarul sacrificial cu un foc ceresc, care va arde ofranda”.

28. Enoh a plecat imediat și a îndeplinit voia Domnului.

29. De îndată ce s-a întors, un fulger orbitor a iluminat cerul, însoțit de un tunet asurzitor, care l-a înspăimântat chiar pe Enoh, aprinzând ofranda, din care nori groși de fum au început să se ridice către cer.

30. Sărmana Purista, la fel ca și ceilalți copii din ținutul dimineții, erau zguduiți, căci abia acum începeau să înțeleagă măreția și puterea acestui om necunoscut lor.

Author:  1% [ 2.1.2011, 16:12 ]
Post subject:  Capitolul 18 - Uranion dorește să afle numele făcătorului de miracole.Răspunsurile inteligente ale Puristei la întrebări

Capitolul 18
Uranion dorește să afle numele făcătorului de miracole. Răspunsurile inteligente ale Puristei la întrebările Domnului.
(27 ianuarie 1842)

1. După acest nou miracol extraordinar, în timp ce ofranda încă mai ardea, Uranion s-a apropiat de Enoh, încă tremurând din toate încheieturile, și l-a rugat să-i spună numele acestui om ieșit din comun.

2. Enoh i-a răspuns: „Dragă Uranion, la ce crezi că ți-ar folosi dacă ți-ar spune chiar El care este numele Său?

3. De altfel, te asigur că mai există un om cu același nume ca și El.

4. După cum vezi, simplul nume nu te va ajuta cu nimic să-L recunoști pe acest Om mai presus decât ceilalți. De aceea, nu mă mai întreba numele Lui, și mai bine adresează-te direct Lui, având convingerea că în numai trei secunde te va putea învăța mai multe decât ți-aș putea spune eu în câteva eternități!

5. Nu-ți fie teamă și nu fi stânjenit, căci deși este atât de puternic, El este de o bunătate incredibilă, plin de iubire, compasiune, grație, blândețe, înțelegere, dar mai ales de o smerenie supremă.

6. Așadar, nu trebuie să te sfiești în fața Lui”.

7. Aceste cuvinte l-au încurajat pe Uranion, care s-a apropiat imediat de Abedam cel Mare și i-a adresat următoarele cuvinte:

8. „Sublim și atotputernic frate - dacă îți pot spune astfel -, aș dori să aflu de la tine cine ești și de unde vii. Căci, după cum am văzut, cerul și pământul ți se supun cu atâta promptitudine încât, dacă nu aș avea o iubire supremă pentru Tatăl preasfânt al tuturor cerurilor și pământurilor, aș putea crede că tu însuți ești acest Tată preasfânt, sau cel puțin un spirit atotputernic din ceruri, unul din îngerii perfecți ai lui Dumnezeu.

9. Dacă voiești, oferă-mi o explicație în legătură cu persoana ta”.

10. Abedam l-a luat atunci de mână și i-a spus: „Uranion, relaxează-te, căci viața eternă a coborât acum asupra ta.

11. Du-te la Gabiei și spune-i să vină aici, însoțit de mica sa familie, adică de soția lui, Aora, și de unica sa fiică, Purista, și alături de ei Mă vei putea cunoaște pe deplin, așa cum dorește inima ta. Amin”.

12. Uranion s-a grăbit imediat către Gabiei, pe care l-a informat de dorința lui Abedam, după care cei trei s-au întors la acesta.

13. Ajuns în fața lui Abedam,. Gabiei l-a întrebat: „Tu, cel mai puternic om de pe pământ, spune-mi, ce dorești de la mine?

14. Iată, aici se află soția mea preaiubită și fiica pe care mi-a dăruit-o Tatăl preasfânt, în marea Lui iubire. Puterea ta este suficient de mare pentru a mi le răpi, dacă aceasta ți-e voia, deși sunt cele mai scumpe posesiuni pe care le am pe pământ.

15. Dar, dacă aceasta este intenția ta, cine te-ar putea împiedica?

16. Am însă ceva mult mai prețios decât soția și decât fiica mea, iar acest lucru este ascuns adânc în inima mea.

17. Această comoară este iubirea și credința mea în Tatăl preasfânt și preaplin de iubire, în Creatorul atotputernic al cerului și al pământului.

18. Crezi oare că poți să-mi răpești și această comoară?”

19. Luându-și tatăl de braț, Purista i s-a adresat de asemenea lui Abedam: „Străine bun și drag, om atotputernic, sper că nu dorești să ne desparți!

20. Căci înțeleptul Enoh ne-a spus că ești nu numai plin de putere, ci și de compasiune și grație.

21. Spune-mi că nu dorești să ne desparți și că ne vei lăsa să trăim mai departe împreună, în marea iubire beatifică pe care i-o purtăm Tatălui ceresc!

22. Sunt convinsă că îl cunoști tu însuți pe acest Tată ceresc, preasfânt și preaplin de iubire”.

23. Abedam a întrebat-o atunci pe Purista: „Ascultă, gingașa Mea Purista! L-ai văzut vreodată pe Tatăl ceresc?”

24. Fata i-a răspuns: „Nu este suficient să spui Tatăl ceresc', ci trebuie să adaugi întotdeauna 'cel preasfânt și preaplin de iubire', în caz contrar, nu voi îndrăzni niciodată să-ți dau răspunsul meu”.

25. Abedam s-a corectat imediat, respectând ruga ei pioasă, iar fata și-a continuat răspunsul:

26. „Unde crezi că ai putea găsi pe întregul pământ un om care să se laude că L-a văzut vreodată pe Tatăl ceresc, preasfânt și preaplin de iubire?

27. Poate îngerii să-ți poată da un asemenea răspuns, dar niciodată un om nevrednic”.

28. Abedam a continuat însă să o întrebe: „Bine, dar ascultă, frumoasă și adorabilă Purista, - Adam este și el un om, dar se spune că L-a văzut și că i-a vorbit Tatălui ceresc, preasfânt și preaplin de iubire, după ce a fost creat de Acesta.

29. Ce ai de spus? La fel ca și voi, este și el un om păcătos și nevrednic în fața lui Dumnezeu”.

30. Purista: „Ce idei îți mai trec prin cap! Cum poți să-l compari pe primul patriarh cu noi, restul oamenilor?

31. Nu știi tu oare că Adam este primul om creat pe acest pământ, născut direct din mâna atotputernică a Tatălui ceresc, preasfânt și preaplin de iubire, a cărui compasiune și grație depășesc tot ce ne-am putea imagina noi vreodată? De aceea, este posibil ca el să-L fi văzut și să fi discutat cu Dumnezeu, dar nu putem să generalizăm acest lucru și în ceea ce ne privește pe noi, restul oamenilor. Gândește-te puțin!”

32. Abedam: „Da, desigur, ai din nou dreptate, dacă așa stau lucrurile. Acum ascultă însă cu cea mai mare atenție ceea ce am să-ți spun.

33. Tu nu ți-ai dori să îl vezi pe acest tată ceresc, preasfânt și preaplin de iubire? Ei, ce îmi răspunzi la această întrebare a Mea?”

34. Purista: „Mda, este cu adevărat o întrebare ciudată! Cine nu și-ar dori să-L vadă pe El, îndeosebi din rândul celor care îl iubesc mai presus de orice, așa cum este cazul meu?

35. Pe de altă parte, cel care ar beneficia de o asemenea grație ar trebui să fie incomparabil mai pios decât sunt eu.

36. În ceea ce mă privește, sunt destul de mulțumită cu faptul că Tatăl preasfânt și preaplin de iubire îmi îngăduie, în bunătatea Lui infinită, să fie iubit de o sărmană creatură ca și mine, revelânduni-se - mie și celorlalți - prin lucrările Lui desăvârșite și prin cuvintele oamenilor foarte sfinți.

37. Crezi că am putea să-i cerem mai mult, noi, oamenii impuri?

38. Oare ceea ce primim de la El nu este suficient pentru a nu-i putea mulțumi îndeajuns în întreaga eternitate?”

39. Abedam: „Da, ai din nou dreptate, și trebuie să recunosc că Mi-ai dat o lecție importantă. Am totuși o altă întrebare pentru tine:

40. Ai încercat vreodată să vizualizezi cum arată acest Tată ceresc, preasfânt și preaplin de iubire? Răspunde-Mi, te rog!”

41. Purista, șocată: „Doamne, ce întrebare! - Cine ar putea să facă vreodată acest lucru? Dumnezeu este infinit și de o sfințenie absolută! Este cumplit numai să te gândești la așa ceva!

42. E drept, am avut odată gândul secret că ar putea să arate la fel ca primul patriarh, Adam, numai că infinit mai mare. Multă vreme după aceea m-am temut însă că un asemenea păcat nu-mi va fi iertat niciodată.

43. Nopți la rând m-am rugat și am plâns, până când un bătrân pios m-a informat că păcatul meu a fost iertat! Această greșeală m-a făcut însă mai înțeleaptă, iar acum, la vârsta de 27 de ani, nu mai pot cădea cu aceeași ușurință în capcană”.

44. Abedam: „Da, Mi-ai dat din nou un răspuns extrem de inteligent, dar tot intenționez să te prind cu ceva! Ce bucurie vei trăi însă atunci...”.

Author:  1% [ 2.1.2011, 16:27 ]
Post subject:  Capitolul 19 - O întrebare semnificativă pusă de Abedam Puristei.

Capitolul 19
O întrebare semnificativă pusă de Abedam Puristei.
(28 ianuarie 1842)

1. După care, Abedam și-a continuat tirul întrebărilor adresate Puristei: „Mi-ai spus mai înainte că Adam s-a născut direct din mâna Tatălui ceresc, preasfânt și preaplin de iubire, plin de o iubire și de o compasiune divină. Ce ai spune atunci dacă aș afirma în fața ta și a celorlalți că Adam s-a născut din mâna Mea?

2. Și dacă Adam ți-ar confirma acest lucru?”

3. Purista: „Oi fi tu atotputernic, dar mă îndoiesc serios că ai putut crea vreodată un om, și încă pe primul nostru patriarh, Adam, decât dacă Tatăl nostru preasfânt și preaplin de iubire ar fi dorit acest lucru.

4. Chiar și în acest caz, nu tu, ci El a fost adevăratul Creator al lui Adam, tu nefiind decât unealta Lui atotputernică.

5. Cum poți atunci să te lauzi că ești tu însuți un creator? Nu mi se pare deloc ceva demn de persoana ta”.

6. Abedam: „Dar, draga Mea Purista, îl iubesc și Eu pe Tatăl preasfânt și preaplin de iubire la fel de mult, și chiar mai mult decât toți oamenii luați la un loc. Crezi tu că aș putea să fac întreaga infinitate să asculte de cel mai mic semn al Meu dacă nu M-aș supune întru totul în fața esenței divine și dacă nu aș iubi-o mai presus de orice?

7. Ce ai de spus în această privință, de vreme ce Eu - în virtutea legii umilinței - nu pot, nu trebuie și nu doresc să Mă slăvesc singur?”

8. De data aceasta, Purista, tatăl ei și restul celor de față au rămas fără replică. Superba perlă a dimineții a rămas foarte stânjenită, nemaiștiind ce să spună.

9. În cele din urmă, ea a prins curaj și l-a întrebat cu sfială pe Abedam, strângându-și încă și mai tare de braț tatăl: „Ești cu adevărat atât de puternic încât nu există nici o limită a măreției tale?”

10. Abedam: „Dorești să vezi un semn al puterii și măreției Mele?”

11. Purista: „Puternicul fulger, însoțit de tunetul asurzitor, a fost deja o dovadă suficient de teribilă pentru mine pentru a nu-ți mai cere alte dovezi.

12. De ce alte semne atotputernice aș avea nevoie eu, sărman vierme care mă târăsc prin praf, pentru a mă convinge de atotputernicia ta, de vreme ce nu voi putea niciodată să percep infinitatea, la fel ca Dumnezeu?

13. De aceea, la ce mi-ar folosi un semn săvârșit de tine în cine știe ce colț îndepărtat al infinității? Crezi că l-aș putea vedea, convingându-mă astfel de eficienta lui?

14. Acest lucru este imposibil. La ce mi-ar folosi atunci un asemenea semn? Mai bine să lăsăm lucrurile așa cum sunt, iar tu folosește-ți imensa putere pentru chestiuni mai importante decât simpla satisfacere a curiozității umane”.

15. Abedam: „Frumos vorbit, draga Mea Purista. Cu adevărat, nici chiar soarele nu este la fel de pur ca și tine.

16. Bag seama că va fi dificil să te conving, căci cuvintele tale sunt perfect pure, luminoase și adevărate. Nu dorești nici un semn de la Mine, iar răspunsul tău la întrebarea mea este mai înțelept decât dacă ar fi fost dat de un înger. Pe de altă parte, nu pari prea convinsă de autenticitatea Mea.

17. Înțeleg și care este motivul: continui să te temi că doresc să te despart de părinții tăi. Acest lucru este însă complet inutil, căci aș prefera mai degrabă să le dăruiesc părinților tăi încă o mie de asemenea fete decât să te despart de un singur fir de păr al lor! De aceea, nu te teme de Mine, ci deschide-te plină de credință față de Mine, căci numai astfel vei putea primi de la Mine mai mult decât ai putea primi în caz contrar în o mie de ani.

18. Este adevărat: deși sunteți foarte ferm atașați de Tatăl ceresc, preasfânt și preaplin de iubire, nici unul dintre voi nu îl cunoașteți. Acesta este motivul pentru care Eu am venit la voi, pentru a vă ajuta să-L recunoașteți pe deplin pe acest Părinte ceresc, pe care, deși îl iubiți mai presus de orice, nu știți încă să-L recunoașteți.

19. Ascultă, draga și pioasa Mea Purista, cum de nu ți-ai dat seama că acesta a fost scopul ascuns al tuturor întrebărilor pe care ți le-am adresat? În această privință nu te-ai dovedit tocmai înțeleaptă.

20. Cu siguranță trebuie să îți dai seama că Dumnezeu, Tatăl tău preasfânt, nu v-ar trimite niciodată vouă, oameni slabi și lipsiți de putere, un mesager de felul Meu fără o intenție plină de iubire, nicidecum răutăcioasă - așa cum ai crezut tu inițial -, ci de o imensă bunătate și plină de compasiunea cea mai desăvârșită pentru tine.

21. Meditează asupra acestor cuvinte și cere-Mi apoi un semn, astfel încât să îl recunoașteți cu toții pe Tatăl ceresc, preasfânt și preaplin de iubire, conștientizând astfel felul în care arată El. Acest lucru este valabil pentru voi toți. Amin”.

Author:  1% [ 2.1.2011, 16:32 ]
Post subject:  Capitolul 20 - Purista și neamul ei îl recunosc în Abedam pe Tatăl Preasfânt.

Capitolul 20
Purista și neamul ei îl recunosc în Abedam pe Tatăl Preasfânt.

1. Auzind aceste cuvinte, Purista a rămas consternată și i s-a adresat în șoaptă tatălui ei, Gabiei: „Ascultă, tată, cred că avem de-a face cu un mesager foarte puternic din ceruri! Ce se va alege de noi dacă am comis vreun păcat față de el?”

2. Gabiei i-a răspuns: „Fata mea, văd că ne privește cu o mare compasiune. Sunt convins că ne va ierta, chiar dacă am greșit față de el.

3. Chiar dacă am păcătuit, am păcătuit din pură orbire. Mai bine du-te la el și cere-i iertare în numele nostru, al tuturor.

4. O, iată, cu câtă blândețe ne privește acum! Du-te repede și cere-i iertare, și sunt convins că ne-o va acorda.

5. Dar ai grijă să te arunci mai întâi de toate la picioarele lui, căci pare foarte sfânt. Haide, du-te, înainte de a fi prea târziu! Amin”.

6. Purista s-a aruncat pe loc la picioarele lui Abedam și a început să plângă și să suspine.

7. Abedam s-a aplecat însă rapid, a ridicat-o și i-a pus următoarea întrebare: „Purista, ce anume te supără, căci te văd plângând?”

8. Încă cu ochii în lacrimi, Purista i-a răspuns: „O, dragă prietene, ultimele tale cuvinte mi-au revelat faptul că nu ești un locuitor al acestui pământ, ci un mesager atotputernic din ceruri trimis de Tatăl preasfânt însuși, Cel plin de o iubire și de o compasiune sublimă. Sunt convinsă acum că te-am ofensat.

9. Vrei să ne ierți, pe mine și pe ceilalți?

10. Mi-ai acordat adineauri favoarea unui semn providențial, îngăduie-mi acum să ți-l cer, prieten sublim al sărmanei umanități și al lui Dumnezeu însuși”.

11. Abedam s-a aplecat din nou, a luat-o pe Purista în brațe și a strâns-o la pieptul său sacru, după care i-a spus cu mare blândețe:

12. „Purista, perlă pură a luminii de dimineață, ce semn dorești să primești de la Mine?”

13. Aproape sufocată de fericire, Purista i-a spus cu o voce tremurândă, plină de iubire: „O, prieten sublim și atotputernic! Nu mai doresc să-ți cer nici un semn, căci tu ai anticipat deja ceea ce doream de la tine, împlinindu-mi dorința dincolo de așteptările mele, și ale celorlalți aici de față”.

14. După care nu a mai putut rosti nici un cuvânt, copleșită de sentimentele ei de recunoștință.

15. Abedam a mai strâns-o odată la piept, după care a trimis-o din nou în brațele părinților săi, care plângeau la rândul lor de recunoștință și fericire.

16. În final, Gabiei a spus: „Nu, niciodată un înger nu ar putea fi atât de bun! Draga mea soție, și tu, fiica mea, cred că ne aflăm în fața unui moment pe care nici cel mai înalt dintre îngeri nu l-ar putea înțelege!”

17. După care nici el nu a mai putut rosti nici un cuvânt. - După o vreme, când Purista a îndrăznit din nou să-L privească, Abedam i-a spus:

18. „Purista, fiica Mea! încă nu Mă recunoști pe Mine, Tatăl tău ceresc? - Iată, Eu sunt, chiar Eu însumi!”

19. La aceste cuvinte, cu toții L-au recunoscut pe Tatăl, iar Purista s-a aruncat cu un strigăt la picioarele Sale divine, strângându-le cu putere, amețită de iubire, rostind la infinit aceleași cuvinte:

20. „Tată! - Tată! - Tată! - Dragul meu Tată! - Tată preasfânt și preaplin de iubire! - Tată! - mult iubitul meu Tată!”

Author:  1% [ 9.1.2011, 00:02 ]
Post subject:  Capitolul 21 - Uranion îl slăvește pe Tatăl Preasfânt

Capitolul 21
Uranion îl slăvește pe Tatăl Preasfânt. Răspunsul Domnului: slava pe care Dumnezeu o iubește mai presus de orice este smerirea tăcută.
(29 ianuarie 1842)

1. La rândul lui, aflând cine este puternicul mesager din fața lui, Uranion s-a aruncat la picioarele Domnului și a exclamat cu voce tare: „O, ce grație sublimă și inexprimabilă! O, ce grație mai presus de orice! Cine ar fi îndrăznit dă viseze vreodată la așa ceva?”

2. Domnul Dumnezeu Iehova Savaot, Cel care a creat cerul și pământul, precum și tot ceea ce există în și dincolo de ceruri, umplând spațiile infinite! - El, Tatăl preasfânt și preaplin de iubire, a coborât printre noi, luându-și o formă umană pentru ca noi, oameni nedemni care trăiesc în întuneric, să-L putem vedea pe El, Cel mai presus de lumină!

3. Soare - cum de îndrăznești să-ți mai trimiți razele pe pământ, de vreme ce pe el pășește însuși Creatorul tău, Părintele nostru al tuturor, a cărui sfințenie este infinită! Dispari, tu și strălucirea ta, la fel de nedemnă în fața Lui cum suntem și noi. Căci un singur fir de praf pe care au călcat picioarele Lui sfinte strălucește acum într-o singură clipă mai puternic decât ai strălucit tu de-a lungul eternităților luate la un loc! Rușine să-ți fie că îndrăznești să strălucești în continuare!

4. Și tu, pământ neospitalier, mamă înghețată a morții, cum îndrăznești să mai continui să exiști? Dizolvă-te chiar acum, într-un imn solemn, și înflorește așa cum nu ai făcut-o niciodată până acum!

5. Iar voi, munților, transformați-vă cu toții în altare sacrificiale. Voi, ierburi și copaci, ajutați-mă să-L slăvesc pe Tatăl preasfânt!

6. Căci numai El este demn să primească întreaga noastră slavă, cinstire, iubire, mulțumire și adorație!

7. Voi, stele, prăbușiți-vă de pe bolta cerească, iar tu, lună, întunecă-te și aruncă-te cu fața la pământ, pentru a-L adora astfel pe Dumnezeu. Căci El, Dumnezeu cel etern, Tatăl preasfânt și preaplin de iubire al tuturor îngerilor și oamenilor, s-a întrupat acum în fața noastră! Da, se află chiar în mijlocul nostru! Pășește și umblă pe acest pământ, alături de noi, învățându-ne să ne ridicăm din praful în care ne târâm ca viermii și să umblăm din nou drepți!

8. De aceea, slăviți-L voi, eternități! Și tu, infinitate, transformă-te într-un imn mai demn de Tatăl preasfânt decât reușește limba mea slabă!

9. Unde sunteți voi acum, tunete și fulgere, și voi, vânturi?

10. Oare nu v-a creat și pe voi acest Părinte preasfânt, atotputernic și preaplin de iubire, la fel cum m-a creat pe mine? Unde sunteți acum, când trebuie să-L lăudăm? - Sau poate tocmai respectul vă face să vă smeriți în tăcere?

11. În acest caz, este normal și firesc să păstrați tăcerea, la fel cum face șoarecele ascuns în gaură atunci când prin fața sa trece o pisică!

12. O, inimă, sărmană inimă a mea, tu dorești să-l slăvești pe El, pe Cel Preasfânt, pe Cel Preaînalt, dar nu ai spațiul necesar pentru a depozita măcar o singură scânteie din iubirea Lui părintească, atotputernică și nesfârșită! De aceea, mai bine taci, decât să încerci să exprimi ceea ce este imposibil de exprimat!

13. Iar tu, sărmană limbă slabă, - taci și tu; căci sfântă, preasfântă este acum atmosfera din jur, inclusiv aerul pe care îl respiră plămânii mei impuri atunci când rostesc aceste cuvinte!

14. O, Tată preasfânt, de trei ori preasfânt, - ai milă de mine, un vierme care se târăște neobservat în praf la picioarele Tale!”

15. Auzind acestea, Abedam cel Mare l-a ridicat din țărână pe Uranion, care continua să tremure cu fața la pământ, și i-a spus:

16. „Acum ascultă-Mă, iubitul Meu Uranion: Mi-ai adus cea mai înaltă slavă, ai invocat cu curaj până și soarele și stelele de pe cer, și nu ai cruțat nici pământul, lăudând până și bietul fir de praf de sub talpa Mea, fără să uiți de munți, de copaci și de ierburi, ca să nu mai vorbim de fulgere, tunete și furtuni, după care ai încheiat cu inima ta.

17. Ascultă, marea ta laudă a fost justificată, dar vreau să-ți spun un lucru: mult mai mare a fost slava pe care Mi-au adus-o Purista și părinții ei prin smerirea tăcută a inimilor lor.

18. Cine mai poate vorbi în prezența Mea este încă stăpânul propriei sale inimi. Dar în inima celui care nu mai poate rosti nici un cuvânt, dintr-o prea mare iubire pentru Mine, Eu am devenit stăpânul, umplând-o cu dragostea Mea și cu viața eternă care derivă din ea.

19. Din fericire pentru tine, și tu ai primit această viață, căci în apologia ta, ai respins tot ce nu are valoare pentru Mine:

20. Propriul tău soare material, care simbolizează vechea ta iubire și înțelepciune; stelele tale, care reprezintă cunoașterea ta, și luna ta, care simbolizează fazele trecătoare ale iubirii de sine a umanității.

21. Tu ți-ai cucerit munții, ai dizolvat pământul din tine prin slava pe care Mi-ai adus-o Mie, și Mi-ai sacrificat copacii și ierburile dorințelor tale. Ai invocat vânturile aspirațiilor tale sincere și Mi-ai sacrificat prin lauda ta toate fulgerele luminoase ale intelectului tău lumesc și tunetul zelului tău, ca să nu mai vorbim de spiritul tău etern, născut din Mine, și de sufletul tău, care reprezintă un vas viu pentru viața eternă derivată din Mine; în acest fel, ți-ai golit inima, lăsându-Mă în cele din urmă să devin Domnul Vieții în ea.

22. Iată, abia cum, când inima ta a tăcut, am putut deveni Eu cu adevărat Domnul ei. Ai atins astfel viața eternă și nepieritoare, iar de acum înainte Eu nu voi mai fi pentru tine un Părinte necunoscut și străin, ci unul bine cunoscut, pururi prezent, gata oricând să-ți vorbească, atotputernic și omnipotent, pentru a-ți ghida copiii prin intermediul tău. Ceea ce sunt deja pentru tine, voi deveni și pentru cei șase frați ai tăi, precum și pentru toți cei care, la fel ca și tine, vor respinge cu sinceritate lumea exterioară.

23. Voi dispune însă să-Mi fie construit un nou lăcaș de închinăciune în apropierea casei lui Gabiei, pe care îl voi vizita adeseori. Căci pe pământ nu există un loc mai pur și mai solid pentru Mine.

24. Gabiei, ascultă, te binecuvântez acum pe tine și pe copila ta. Într-o bună zi, îi voi dărui un soț onorabil, care îi va face o fată, care, la rândul ei, va deveni mama unui nou popor pe acest pământ. Iar Lameh îi va dărui un soț care va locui de-a pururi împreună cu Mine în marea Mea casă.

25. Acum, primiți cu toții binecuvântarea Mea, pentru a vă bucura și a vă întări. Amin”.

Author:  1% [ 9.1.2011, 00:07 ]
Post subject:  Capitolul 22 - Noul lăcaș de închinăciune al Domnului de lângă casa lui Gabiel și a familiei sale.

Capitolul 22
Noul lăcaș de închinăciune al Domnului de lângă casa lui Gabiel și a familiei sale. Purista, prima Bucătăreasă a Domnului. Cele trei vase din vatra noului locaș.
(31 ianuarie 1842)

1. Cei trei au căzut atunci cu fața la pământ, aducându-i un imn de slavă prin smerirea tăcută a inimilor lor, iar locul s-a umezit din cauza lacrimilor lor de fericire și recunoștință. Dar Abedam s-a aplecat și i-a ridicat de la sol, întărindu-i și restabilind curajul și perseverența din inimile lor.

2. Când și-au mai recăpătat într-o oarecare măsură receptivitatea, scop în care Abedam însuși a fost nevoit să le mai potolească puțin ardoarea inimilor, El li s-a adresat cu o voce plină de iubire și de blândețe:

3. „Așa cum sunteți acum în fața Mea, uniți de iubirea pe care Mi-o purtați și pe care v-o port, așa să rămâneți și pe viitor, iar Eu nu voi lipsi niciodată din mijlocul vostru. Căci dacă voi veți fi una cu Mine prin iubirea pe care Mi-o purtați, la fel voi fi și Eu una cu voi prin iubirea pe care v-o port, iar pacea de care vă bucurați acum va dura de-a pururi.

4. Gabiei, te-am rugat să-Mi înalți un lăcaș de închinăciune lângă locuința ta, pe care Mi-am propus să îl vizitez frecvent. Ascultă, lăcașul este deja construit! Voi Mi-ați pregătit acest lăcaș chiar în inimile voastre. De altfel, acesta este singurul lăcaș de închinăciune care Mă satisface pe deplin și pe care prefer să îl vizitez.

5. Ce alt lăcaș Mi-ați fi putut construi?

6. Ca indiciu exterior al grației Mele, veți găsi totuși atunci când veți ajunge acasă și un lăcaș de închinăciune concret, deja înălțat. Nici un bărbat nu va avea voie să intre în el cu capul acoperit; în schimb, femeile vor trebui să-și acopere fața cu un văl atunci când vor intra în el, căci este pur și sacru, și extrem de solid, în mijlocul acestui lăcaș veți găsi un altar, pe care va arde un foc nepieritor, care va dărui o mare lumină, zi și noapte. Din această flacără strălucitoare norii de fum se vor înălța până la cer.

7. Tu, draga Mea Purista, îmi vei pregăti pe această vatră ad-hoc o masă delicioasă, ori de câte ori voi veni la tine. Tu vei fi singura căreia i se va permite să își îndeplinească sarcina cu fața descoperită, căci iubirea ta pentru Mine este fără egal.

8. Dacă dorești să-Mi gătești, adună - împreună cu ceilalți - lemne de foc proaspete și pure, astfel încât să fie mereu pregătite, căci cele mai multe dintre vizitele Mele vor fi neanunțate.

9. Semnul după care trebuie să te ghidezi este următorul: flacăra îți va indica întotdeauna starea în care se prezintă inima ta în fața Mea.

10. Grămada de lemne proaspete și pure va fi un simbol al iubirii din inima ta, mereu reînnoită și în creștere, iar masa pe care o vei pregăti va simboliza consacrarea ta desăvârșită și supunerea ta în fața voinței Mele.

11. Adevăr îți spun, dacă vei face toate aceste lucruri, nu voi ezita să fiu oaspetele tău frecvent, servind masa împreună cu tine cu cea mai mare plăcere. Dar dacă focul din inima ta se va stinge, flacăra altarului iubirii pure se va diminua și ea, iar Eu voi deveni un oaspete tot mai rar printre voi!

12. Fericiți sunteți voi, care mâncați deja pâinea din mâna Mea, în calitate de copii ai Mei. Dar mult mai fericit va fi acela la a cărui masă voi veni ca oaspete, care îmi va păstra întotdeauna pregătită o masă gustoasă, nepermițând nici o clipă iubirii din inima sa să se stingă, ci dimpotrivă, alimentând-o continuu, astfel încât flacăra ei să devină din ce în ce mai viguroasă. Și chiar dacă Eu voi întârzia, el se va ocupa din ce în ce mai intens de vatra din lăcașul vieții.

13. Adevăr vă spun, atunci voi apărea Eu, pe neașteptate, găsindu-Mi gazda ocupată, activând focul de pe altarul din lăcașul Meu. Adevăr, adevăr vă spun, - infinite vor fi bucuria și răsplata lui!

14. Asta doresc să deveniți voi trei: o gazdă a Mea. Vă dăruiesc în acest scop un lăcaș de închinăciune în inimile voastre și unul gata construit, pe altarul căruia focul va arde continuu, așa cum doresc să fie credința voastră neclintită, în care să ardă flacăra iubirii pure pentru Mine.

15. De acum înainte, rămâneți slujitorii Mei credincioși în acest lăcaș ridicat în ținutul de dimineață și vă veți convinge curând de abundența binecuvântărilor care vor curge din acest lăcaș asupra întregului ținut al dimineții, și chiar a vecinilor săi.

16. Cât despre tine, draga Mea Purista, rămâi bucătăreasa Mea în bucătăria iubirii și în lăcașul vieții eterne, - iar Eu voi fi oaspetele tău.

17. Dacă îi vei dărui cuiva mâncare și băutură în numele Meu, fă-o ca și cum Mi-ar fi pregătit o masă Mie personal.

18. Iar Eu o voi binecuvânta ca și cum aș fi mâncat-o Eu însumi. Oricine va dori însă să beneficieze de grația revărsată asupra acestui lăcaș va trebui să vină întotdeauna bine aprovizionat cu lemne proaspete. 19. Cel care va veni cu mâna goală (și cu inima la fel de goală) se va întoarce acasă așa cum a venit.

20. Draga și pura Mea Purista, vei găsi în lăcaș un anumit număr de vase curate. Folosește-le pentru a găti în ele câte trei fructe din cele pe care i le-ai dăruit cu mare uimire lui Adam, în apă curată, rezervându-Mi Mie un vas mare, în fiecare zi, dimineața, la amiază și seara, și câte un vas obișnuit pentru toți cei care doresc să obțină susținerea Mea într-o chestiune corectă. Cât despre tine și părinții tăi, veți folosi cel mai mic dintre vase și cele mai mici fructe.

21. Când acestea din urmă vor deveni suficient de fierte și dulci, începe prin a da jos de pe foc vasul pentru străini, apoi vasul vostru, dar pe cel destinat Mie nu-l da jos până când nu îmi voi anunța venirea sau până când nu voi trimite pe cineva în numele Meu; acesta va mânca el însuși hrana destinată Mie sau v-o va împărți vouă, tuturor, în numele Meu.

22. Acum vă binecuvântez pentru această misiune. Fiți slujitorii Mei credincioși, iar Eu voi rămâne de-a pururi oaspetele vostru binecuvântat, nu numai în această lume, ci și în marea casă a Tatălui, în care veți ajunge într-o bună zi. Amin”.

Author:  1% [ 9.1.2011, 00:15 ]
Post subject:  Capitolul 23 - Frumusețea cerească a Ghemelei și a Puristei.

Capitolul 23
Frumusețea cerească a Ghemelei și a Puristei.

(1 februarie 1842)

1. În răstimp, patriarhii se minunau, întrebându-se care dintre cele două favorite ale Domnului este mai frumoasă. Poetul Kenan și-a făcut curaj și a pășit în fața lui Abedam, cu intenția de a-L ruga să-i răspundă la această întrebare, inclusiv în numele celorlalți.

2. Anticipând întrebarea, Abedam i-a spus: „Kenan, dacă îți voi răspunde la această întrebare, vei fi mulțumit în inima ta?”

3. Kenan a răspuns: „Doamne, ce pot spune? Tu vezi deschis în inima mea. Natura acestei dorințe este dublă: am vrea cu toții să vedem fața Puristei, la fel cum am văzut-o pe cea a Ghemelei - deși numai de departe - dar am dori și să auzim preferința Ta, pentru a afla care din cele două este mai mare în ochii Tăi.

4. Ne-am stors cu toții creierul și inima în legătură cu această chestiune, dar nu am ajuns încă la nici un verdict.

5. Evident, problema este minoră, nu are nimic de-a face cu salvarea umanității, dar considerăm că unul din scopurile secundare pentru care merită să facem eforturi este acela de a recunoaște ce anume îți este Ție pe plac. De aceea, dacă aceasta este voia Ta sfântă, Te rugăm să ne răspunzi la această întrebare”.

6. Abedam: „Bine, adună-i pe toți cei curioși să afle verdictul. Amin”.

7. Kenan s-a grăbit să-i adune pe cei măcinați de curiozitate, care s-au prezentat fără întârziere în fața Domnului. La rândul lui, Abedam le-a chemat la El pe Ghemela, pe care a îmbrățișat-o cu brațul Său stâng, și pe Purista, pe care a îmbrățișat-o cu brațul Său drept, după care le-a rugat cu o voce blândă să își dezvăluie chipul în fața patriarhilor.

8. Atunci, cele două fete și-au dat pe spate părul bogat, privindu-i direct pe patriarhi, cu un mare respect și cu multă iubire și prietenie.

9. De îndată ce au putut privi cele două frumuseți divine, patriarhii cei curioși au fost loviți parcă de un trăsnet, și nici unul nu a mai îndrăznit să își ridice ochii din pământ și să le compare pe cele două femei.

10. Atunci, Abedam l-a întrebat pe Kenan: „Ei bine, bătrân poet care M-ai slăvit în imnurile tale, ce crezi: care dintre cele două este mai frumoasă, și deci mai apropiată de Mine? Acum le-ai văzut pe amândouă, deci bănuiesc că îmi poți da un verdict”.

11. Tremurând din toate încheieturile, Kenan a răspuns: „O, Tată preasfânt, Dumnezeule atotputernic! Îngăduie-mi să mă transform într-un măgar! O, ce nebunie am putut comite!

12. Deși orb, mi-am propus să acționez ca un judecător, punând în balanță cei doi sori divini, la fel de luminoși, pe care Tatăl mult iubit le ține acum în brațele Sale cu egală ardoare!

13. Care soare ar putea fi considerat mai frumos sau mai strălucitor, cel din stânga sau cel din dreapta, cel de dimineață, de la amiază sau de la asfințit?

14. O, ce prostie fără seamăn, pe care am cultivat-o atâta vreme în inima mea, altminteri iluminată de Tine!

15. O, Tată preasfânt, iubire eternă, iartă-mi această aiureală, căci nu sunt decât un măgar, un nebun, un nătâng, un vierme care se târăște prin praf și o molie oarbă. Nu mai răspunde dorinței noastre nedemne prin Cuvântul Tău sfânt, pentru a nu Te complace în nebunia noastră. Căci nu suntem demni să auzim vocea ieșită din gura cea sacră, mai ales că am cerut un verdict între cei doi îngeri divini, cei mai puri în întregul regat celest.

16. O, ce frumusețe fără seamăn, ce strălucire infinită! - O, Credință eternă, Smerenie supremă, Iubire mai presus de orice, Tată preasfânt, - ce copii glorioși ai creat Tu din ființa Ta!

17. Iar acum taci, limbă rece și nătângă, căci Cel căruia îi adresezi cuvintele tale stupide este prea sfânt pentru tine. De aceea, taci, unealtă nedemnă, căci nu ai spus decât prostii până acum!

18. O, Tată preasfânt, iartă-ne pe noi, sărmani nerozi. Facă-se voia Ta sfântă! Amin, Amin, Amin!”

19. Abedam le-a rugat pe fete să-și acopere din nou chipul și le-a spus: „Îmi sunteți la fel de drage amândouă, și nici una dintre voi nu este mai presus de cealaltă în inima Mea. Dacă veți rămâne așa cum sunteți acum, veți fi de-a pururi la fel de apropiate de Mine. Amin”.

20. După aceste cuvinte, Abedam le-a pus cu blândețe înapoi jos. Cele două fete s-au aruncat la picioarele Domnului, mulțumindu-i și slăvindu-l pe Abedam în inimile lor, căci erau incapabile să își exprime fericirea și recunoștința în cuvinte rostite:

21. „Tată preasfânt și preaplin de iubire, plin de compasiune, bunătate, răbdare, și blândețe, cum am putea fi vreodată demne de o asemenea grație?

22. Tu spui că suntem demne, dar cum putem fi demne de o asemenea onoare?

23. Din cauza noastră, patriarhii cei mari s-au făcut de rușine în fața Ta și a copiilor lor. Și totul, numai din vina noastră, a fețelor noastre, căci grația Ta sfântă ne-a înzestrat cu o frumusețe mai mare decât a altor fete, altminteri la fel de slabe ca și noi.

24. Îți mulțumim însă Ție, Tată preasfânt, preabun, prea-înțelept și preaplin de iubire, cu o recunoștință veșnică și cu inimile pline de smerenie, pentru felul în care ne-ai creat; căci fiecare din darurile Tale nu poate fi altfel decât de o înțelepciune supremă.

25. Ne pare însă rău pentru părinții noștri patriarhi, care se tânguie acum din cauza noastră, unii plângând chiar cu lacrimi fierbinți.

26. O, Tată adorat mai presus de orice, ai milă de ei și întărește-i din nou cu iubirea Ta sacră. De asemenea, iartă-ne și pe noi, căci numai din vina noastră au ajuns sărmanii patriarhi într-o asemenea situație în fața Ta! Facă-se voia Ta acum și de-a pururi”.

27. Abedam le-a răspuns: „Micuțele Mele dragi, nu vă faceți griji inutile. Vă asigur că cei care se tânguie acum - pe bună dreptate - în fața Mea nu se simt chiar atât de mizerabil precât vă imaginați voi. Chiar dimpotrivă! Căci nimeni nu este mai apropiat de Mine, așa cum nici Eu nu sunt mai apropiat de el, decât în asemenea momente de mare smerenie în fața Mea. Exact acesta este și cazul acestor patriarhi, cărora le plângeți de milă în inimile voastre pure, învinovățindu-vă deși nu ați greșit cu nimic.

28. Chiar credeți că cineva pe care Eu îl port în brațe poate fi capabil de vreun păcat, chiar împotriva liberului său arbitru?

29. De aceea, liniștiți-vă și bucurați-vă, căci Eu am anticipat acest moment încă de la începuturile eternității. Nu ați greșit cu nimic, dar vă puteți duce la patriarhi pentru a le spune să se ridice în numele Meu. Amin”.

30. Cele două fete au ascultat cu dragă inimă voia Domnului, alergând către patriarhi și spunându-le să se ridice.

31. Patriarhii au ascultat, lăudându-L cu voce tare pe Dumnezeu.

32. Apoi, Abedam le-a trimis pe fete la familiile lor, după care l-a întrebat pe Kenan:

33. „Ei bine, căreia dintre ele te-ai decis să-i dai premiul cel mare?”

34. Dar Kenan a preferat să-și acopere gura cu mâna.

35. Atunci, Abedam i-a spus: „Dacă tu nu ești în stare să dai nici un verdict, cu atât mai puțin o voi face Eu, căci le iubesc pe amândouă cu o iubire egală și supremă.

36. Există totuși o diferență între ele, dar lumea nu o poate vedea.

37. De aceea, întoarceți-vă la locurile voastre. Amin”.

Author:  1% [ 9.1.2011, 00:31 ]
Post subject:  Capitolul 24 - Cauza temerii lui Enoh de a vorbi: falsa umilință.Noi nu-L putem iubi pe Dumnezeu decât în forma sa umana

Capitolul 24
Cauza temerii lui Enoh de a vorbi: falsa umilință. Noi nu-L putem iubi pe Dumnezeu decât în forma sa umană.
(3 februarie 1842)

1. După satisfacerea curiozității patriarhilor și după ce a trimis-o pe Ghemela lângă tatăl ei, Lameh, și pe Purista alături de părinții ei, care tremurau de fericire, Abedam cel Mare l-a chemat la El pe Enoh, căruia i-a spus:

2. „Ascultă, mult iubitul și credinciosul Meu Enoh! Sesizez o temere în inima ta nemuritoare, care de la o vreme pare înconjurată de o umbră alarmantă, la fel ca un măr proaspăt și sănătos atacat de o viespe gata de împerechere, care îi dă târcoale pentru a găsi locul cel mai potrivit pentru a-l înțepa cu acul său otrăvit, pentru a-și depozita în pulpa sa sănătoasă ouăle sale nedemne, din care vor ieși cândva viermi ce vor distruge viața fructului.

3. La ce mai folosește un asemenea fruct găunos? La ce folosește teama unei inimi libere?

4. În calitate de mare preot al iubirii Mele, tu ar trebui să ții un discurs adresat mulțimii în numele Meu.

5. Aceasta a fost de multă vreme dorința pioasă a lui Adam, încă înainte ca Eu să fi venit la voi în persoană.

6. La fel ca și până acum, v-am înștiințat încă de ieri să nu vă faceți griji în legătură cu subiectul discursului, căci la momentul potrivit vă voi inspira cuvânt cu cuvânt. Cu toate acestea, constat că ție ți-e teamă!

7. Chiar nu îți dai seama cât de stupidă este această teamă? Nu are nici un rost să te mai temi vreodată de Mine, căci știi de multă vreme că Eu sunt Iubirea supremă.

8. Între timp, ai aflat și faptul că - prin însăși esența Mea - Eu sunt de o blândețe și de o răbdare extremă.

9. Atunci de ce îți mai este teamă? Poate de părinții, frații și copiii tăi? Ascultă-Mă, acesta este un act de vanitate. Tu te gândești la asemenea lucruri în secret și îți spui în sinea ta: 'Oare cum mă voi descurca, știind că trebuie să rostesc în fața oamenilor discursul de Sabat, și încă în prezența Domnului eternității și a Creatorului infinității, a înțelepciunii supreme și a Tatălui preasfânt, cel plin de iubire, grație și compasiune?

10. Cum vor suna cuvintele mele după cele vii, care au curs din gura cea sacră precum un șuvoi de lumină adresat nouă, viermilor care ne târâm prin țărână?'

11. Spune drept, nu la așa ceva te gândeai? - La ce îți folosesc aceste temeri? Îți servesc ele la ceva? - Ascultă și încearcă să înțelegi: de acum înainte, nu mai trebuie să te preocupi în legătură cu viața ta. Crezi că îmi face vreo plăcere să asist la tăcerea ta aparentă, în timp ce cultivi asemenea gânduri?

12. Adevăr îți spun: nu-Mi place acest fel de smerenie aparentă, în care omul își pierde curajul în fața Mea, a ochilor Mei și a urechilor Mele.

13. Eu îmi găsesc cea mai mare plăcere în comportamentul copiilor mici, care nu se tem de părinții lor, sporovăind vrute și nevrute în fața lor, ca și cum ei ar fi stăpânii casei, în schimb, atunci când li se face foame sau sete, ei aleargă plini de iubire și de o supunere copilărească la părinții lor, cerându-le pâine sau apă. Iar atunci când primesc pâinea din mâinile părinților lor, le mulțumesc cu entuziasm, spre desfătarea celor din urmă, nu cu un respect și cu o teamă excesivă, care nu își au locul, și nici printr-un torent de cuvinte pentru a-și exprima recunoștința.

14. Există vreun părinte în această lume care să nu prefere de departe să-și vadă copiii bucurându-se fericiți de ceea ce le oferă ei, arătând sănătoși și proaspeți ca niște flori micuțe după o ploaie de primăvară, în loc să tremure de teamă și de un respect excesiv în fața părinților lor, fără să îndrăznească măcar să ia pâinea oferită de aceștia, ca să nu mai vorbim de a o mânca, și arătând precum iarba ofilită care crește pe un sol arid?

15. Nu ți se pare o nebunie să gândești în acest fel? - Tocmai aceasta este regula iubirii și a înțelepciunii care derivă din ea: pentru cel finit, totul trebuie păstrat în limitele cuvenite, căci pentru el infinitul înseamnă moarte.

16. Tu nu Mă poți iubi în calitate de Dumnezeu, ci numai ca om. Acest lucru este firesc, căci ce inimă limitată ar putea suporta vreodată prezența infinită a lui Dumnezeu sau focul nesfârșit al iubirii divine? Ce spirit finit ar putea suporta înțelepciunea divină, în plenitudinea ei absolută?

17. Ce copilaș i-ar putea returna vreodată mamei sale întreaga iubire pe care i-o poartă aceasta? Ce s-ar alege de el dacă ar încerca să facă acest lucru, cu puterea sa limitată?

18. Acesta este datul limitării. Ce s-ar întâmpla dacă cel finit ar încerca să absoarbă în toate privințele infinitul?

19. Ascultă, Enoh, teama ta este inutilă și absurdă. Cel care Mă iubește din toată inima sa, atât cât poate el cu puterea cu care a fost înzestrat, face suficient de mult pentru Mine, căci împlinește măsura care i-a fost acordată. Teama și anxietatea devin astfel inutile.

20. Un pom este un pom bun dacă ramurile sale se încarcă în fiecare an cu roade dulci. Ar fi însă o nebunie să ne așteptăm ca el să producă roade pentru întregul pământ!

21. De aceea, bucură-te în inima ta și împlinește voia Mea, iar Eu voi fi întru totul mulțumit de tine.

22. Nu te mai strădui în zadar să îmi oferi o plăcere infinită, căci acest lucru este imposibil chiar și pentru cel mai înalt dintre îngeri. Este suficient să te străduiești potrivit puterii cu care ai fost înzestrat, astfel încât să îți împlinești măsura. Cât despre infinitate, las-o pe aceasta în seama Mea, a Tatălui cel bun.

23. Discursul pe care trebuie să-l ții corespunde întru totul măsurii tale. De aceea, ridică-te cu curaj și rostește în numele Meu cuvintele pe care ți le voi inspira, în fața celor prezenți. Amin”.

Author:  1% [ 9.1.2011, 01:15 ]
Post subject:  Capitolul 25 - Puterea lui Satan și atotputerea lui Dumnezeu. Discursul de Sabat al lui Enoh.

Capitolul 25
Puterea lui Satan și atotputerea lui Dumnezeu. Discursul de Sabat al lui Enoh.
(4 februarie 1842)

1. După cuvintele lui Abedam, Enoh și-a contemplat sufletul și a constatat că Domnul are dreptate.

2. Continuând să mediteze asupra parabolei cu fructul cel sănătos și cu viespea veninoasă, el L-a întrebat pe Abedam:

3. „Tată preasfânt și preaplin de iubire, i se permite lui Satan să se apropie de lăcașul Tău de rugăciune, la fel cum i se permite viespii să atace fructul cel sănătos?

4. Mi s-ar părea ciudat ca acest lucru să fie posibil într-o lume a luminii și a vieții; - ce are a face spiritul întunericului cu toată această poveste?”

5. Abedam i-a răspuns: „Enoh, de ce te preocupă asemenea lucruri, știind cât de mare este iubirea și grația Mea pentru tine?

6. De vreme ce iubirea și grația Mea se revarsă chiar și asupra celor mai întunecate dintre spirite, cum îmi poți pune o asemenea întrebare, ca și cum te-ai teme să nu ți se întâmple ceva rău, deși te afli în imediata Mea apropiere?

7. Privește soarele care luminează acest pământ. El ajunge până în cele mai întunecate colțuri ale universului. Crezi cumva că pământul și celelalte planete vecine se supără pe mama lor luminoasă pentru că își împarte razele cu atâta generozitate? Și chiar dacă ar face acest lucru, nu ți s-ar părea firesc ca mama cea luminoasă să își certe copiii, spunându-le:

8. 'Copii, de ce vă faceți griji inutile? Vi se pare că am mai puțină grijă de voi? Oare nu beneficiați fiecare în parte de lumina și căldura de care aveți nevoie?'

9. Același lucru este valabil și în cazul Meu. De aceea, nu te mai preocupa de căile Mele indestructibile, ci ocupă-te de sarcinile mărunte pe care ți le-a încredințat iubirea Mea. Nu mai vorbi de marele regat al întunericului și te asigur că prințul morții - încă puternic la ora actuală - nu va avea nimic de-a face cu tine și cu frații tăi, pe care îi iubești.

10. Îți voi răspunde totuși, spunându-ți că nu ți-ar ajunge o eternitate pentru a înțelege întreaga măreție a puterii sale; chiar și așa însă, el este și rămâne un spirit finit, creat, iar acolo unde puterea lui încetează să mai existe începe puterea Mea infinită, care nu are nici o limită.

11. De aceea, nu-ți mai fă griji, căci atâta vreme cât te vei afla în mâinile Mele, chiar și o respirație a ta va fi mai puternică decât întreaga putere a lui Satan.

12. Satan este ca un leu flămând, care rage de foame. Vai prăzii care îi va cădea în gheare sau pe care a adulmecat-o cu nasul său fin. Adevăr îți spun, nici chiar un mamut nu s-ar putea opune unei asemenea forțe.

13. Pe de altă parte, deși rage cu atâta furie, el nu sperie cu nimic muștele care îi bâzâie pe la urechi.

14. Iată care este secretul puterii celui slab și umil. Chiar dacă irită o întreagă turmă de lei cu bâzâitul ei, musca nu este deloc preocupată de mânia acestora.

15. Pe tine, umilința te-a transformat de multă vreme într-o muscă. De aceea, lasă-l în pace pe leu, căci acesta nu-ți va putea face nimic, și începe-ți misiunea fără griji. Amin”.

16. Enoh i-a mulțumit în inima sa lui Abedam cel Mare pentru această încurajare și întărire, după care a luat cuvântul: „Amin. Facă-se voia Ta sfântă.

17. Așadar, ascultați-mă, părinți, frați și copii ai mei. Ne-am adunat cu toții în miezul zilei Domnului, în prezența sublimă a Tatălui preasfânt și preaplin de iubire, care este chiar Dumnezeu cel Atotputernic, Creatorul cerului și al pământului.

18. Ce am putea face noi, având în vedere limitele cu care suntem înzestrați, pentru a face dovada recunoștinței noastre față de o asemenea grație infinită, de care pacientul însuși este nedemn?

19. Ori de câte ori ne facem reciproc un serviciu, beneficiarul îi poate face celui care îl ajută un serviciu chiar mai mare.

20. Dacă cineva mă conduce preț de o sută de pași, eu îl conduc preț de două sute de pași, o sută pentru că a mers alături de mine, și încă o sută pentru a-i întoarce serviciul, în acest fel, suntem chit și nici unul dintre frați nu îi datorează celuilalt nimic, dacă i-a întors întreit serviciul făcut. Dacă dorește totuși să facă mai mult pentru el, este liber să o facă, dar în acest caz, fratele său îi devine dator.

21. Dacă cineva îmi dă o bucată de pâine, eu îi voi da înapoi trei bucăți: una pentru bucata pe care am primit-o de la el, alta pentru intenția sa bună și o a treia pentru efortul pe care l-a făcut mâna sa. Ar putea cineva să aștepte ceva mai mult de la mine?

22. Așa cum spuneam, este ușor să-i întorci cuiva un serviciu, chiar și de o mie de ori, nu doar de două sau de trei ori; de pildă, în cazul în care cineva îmi salvează viața, împingându-mă din fața unei stânci pe punctul de a se prăbuși asupra mea și care m-ar fi putut strivi, căci pot la rândul meu să îi salvez de mai multe ori viața, la fel cum pot să-l port în brațele mele întreaga viață.

23. Care este însă situația noastră prezentă? - Ce putem face noi pentru Tatăl și Creatorul nostru, cel care ne-a dăruit o cantitate infinită de daruri? El ne-a dăruit mai întâi de toate propria noastră ființă, apoi pământul pe care sălășluim în prezent, soarele și lumina sa sublimă, fără de care nu am putea trăi, stelele, cu lumina lor discretă care ne iluminează nopțile, și luna! Cine ar putea enumera vreodată toate comorile pe care ni le-a dăruit El?

24. Și peste toate, a venit acum El însuși la noi, pentru a ne îmbogăți cu noi și noi comori ale vieții eterne.

25. Pentru a ne îmbogăți de asemenea cu iubirea, grația și compasiunea Lui, prin Cuvântul Său viu, dar mai presus de toate prin promisiunile Lui indescriptibile.

26. Ascultați, părinți, frați și copii ai mei! Ce i-am putea dărui în schimb acestui Binefăcător al nostru? - Ce i-am putea oferi noi, fără a fi primit deja de la El, de nenumărate ori?
(5 februarie 1842)

27. O, părinți, frați și copii ai mei, această întrebare este cu adevărat cea mai importantă dintre toate, atât de profundă încât pentru a da un răspuns - oricât de minor - la această întrebare a tuturor întrebărilor nu ne-ar ajunge o întreagă eternitate!

28. Dacă cineva ar pune întrebarea: 'Câte fire de nisip sunt pe pământ și câte picături are oceanul aproape infinit, sau câți sori strălucesc în spațiile vaste ale infinității?', oricât de imposibilă ar părea, cel mai neînsemnat heruvim din ceruri ar putea răspunde cu ușurință la ea. Cu siguranță, el ar calcula numărul firelor de nisip de pe pământ într-o manieră care ne-ar tăia respirația și ne-ar demonstra care este numărul exact al picăturilor din ocean astfel încât ne-ar face să exclamăm curând: 'Nu mai continua cu acest număr uriaș, căci o singură picătură este de ajuns pentru noi!'

29. La fel, un asemenea heruvim ne-ar putea spune numărul precis de stele din univers, făcând întregul pământ să se cutremure, la fel ca în cazul în care mult iubitul nostru Abedam ar afirma, cu o voce scăzută: 'Ascultați, voi, oameni necredincioși! Mâine vă voi purifica în focul mâniei Mele!'

30. O, părinți, frați și copii ai mei, oricât de mărețe ar putea părea aceste răspunsuri la prima vedere, - ele nu sunt deloc imposibil de dat, chiar dacă sunt imposibil de rostit de limbile noastre, ale viermilor care ne târâm prin praf.

31. Spuneți-mi însă, ce răspuns credeți că ar putea da chiar și cel mai mare și mai înțelept dintre arhangheli, mai presus de toți ceilalți, și care să fie înainte de toate valabil în fața lui Dumnezeu, la întrebarea cu care mi-am început cuvântul?

32. Ascultați: în fața acestei întrebări, întreaga eternitate și întreaga infinitate păstrează dintotdeauna tăcerea, umplându-se de respectul cel mai nețărmurit.

33. Da, în fața ei, chiar și cel mai înalt dintre îngeri va fi nevoit să păstreze tăcerea și să se smerească, prăbușindu-se la picioarele Celui care l-a creat pentru eternitate. Căci unui înger îi este imposibil să nu-și iubească din toată inima Părintele preasfânt, care l-a iubit dintotdeauna, încă înainte să îl fi creat ca persoană.

34. Și ce credeți că ar putea face în fața acestei întrebări toți sorii creației, al căror număr nu îl cunosc nici chiar spiritele angelice, cu toți locuitorii de pe suprafața lor înfierbântată? Ascultați-mă! Ei nu ar putea face nimic mai mult decât arhanghelul primordial de care vorbeam mai înainte, în tăcerea lor plină de respect și de iubire, ei împlinesc voința sacră a Părintelui suprem, și nici nu ar putea face altceva. Slava pe care i-o aduc ei Creatorului strălucește în toate colțurile creației, proclamându-și unii altora, în tăcere, prin razele care străbat întregul univers, că nu există decât un singur Dumnezeu și că acest Dumnezeu este Tată prea-sfânt și preaplin de iubire, care i-a creat din iubirea Sa, cu scopul de a-și răspândi la rândul lor iubirea în colțurile cele mai întunecate ale cosmosului, dându-le astfel viață, prin și întru iubirea Tatălui preasfânt.

35. O, părinți, frați și copii ai mei, credeți-mă, întregul pământ este plin de iubirea Tatălui preasfânt, în caz contrar, noi nu am avea un sol pe care să ne odihnim picioarele obosite, iar trupurile noastre ar fi fost înghițite de mult timp în abisul teribil al eternității.

36. Priviți așadar iubirea pământului și a sorilor, născută din iubirea atotputernică a Tatălui preasfânt, în timp ce își poartă pe traseele lor eliptice planetele, pe noi înșine; priviți copilul perpetuu, învățătorul senin și amabil al tuturor epocilor, luna care strălucește deasupra noastră, luminându-ne nopțile!

37. Ce altceva poate însemna căldura dătătoare de viață a soarelui decât iubire? Da, iubirea Tatălui preasfânt este conținută în ea. Și ce poate însemna lumina sa glorioasă, dacă nu sublima luminozitate emisă de flăcările iubirii divine a Tatălui preasfânt și preaplin de iubire, pe care o conțin?

38. O, părinți, frați și copii ai mei, contemplați marea creație care ne înconjoară, și veți regăsi pretutindeni iubirea! Da, adevăr vă spun: oriunde veți privi - indiferent dacă este vorba de un obiect mare sau mic, apropiat sau aflat la mare distanță - veți regăsi în el iubirea omniprezentă a Tatălui ceresc.

39. Nu există nimic în creație care să nu-L slăvească pe El, adorându-L într-un fel sau altul. Nimeni altcineva decât noi nu își pune întrebarea: 'Ce trebuie să facem? Unde începe și unde se termină marele imn de slavă datorat Tatălui ceresc?' În tăcerea lor beatifică, toate celelalte ființe împlinesc voia sfântă a Tatălui, iar spațiile celor mai îndepărtate lumi depun mărturie privind activitatea tăcută și sublimă a unui soare sau altul, ori a ființelor care trăiesc pe el.

40. Noi suntem singurii copii vii ai acestui Părinte preasfânt, și iată, numai noi ne punem - în prezența Lui - întrebarea: 'Ce trebuie să facem?', o întrebare la care nici un înger nu ne va răspunde vreodată, acum și de-a pururi.

41. Trăim în mijlocul miracolelor iubirii, dar continuăm să ne punem întrebarea: 'Ce trebuie să facem?', deși întreaga natură ne răspunde instantaneu, printr-o izbucnire încă și mai mare de iubire.

42. Nimic - nimic nu putem face altceva decât să îl iubim pe El cu toată puterea cu care am fost înzestrați, bucurându-ne fericiți și cu recunoștință de toate darurile pe care le-a revărsat asupra noastră iubirea Lui eternă!
(7 februarie 1842)

43. De aceea, preaiubiții mei părinți, frați și copii, de vreme ce ne este imposibil să răspundem concludent la această întrebare, căci gândurile noastre cele mai sublime sunt minore prin comparație cu mărimea păcatului nostru înaintea și împotriva Tatălui preasfânt, tot ce putem face este să ne dilatăm inimile cât putem de mult, pentru a-L putea iubi mai presus de orice pe acest Părinte incredibil de bun, de sfânt și de plin de iubire, iar atunci când iubirea noastră atinge momentul de apogeu, să cădem la picioarele Lui sfinte, în praful nimicniciei noastre, smerindu-ne în fața Lui până la cel din urmă atom al ființei noastre, în această stare de umilință deplină, putem să-L adorăm în tăcere, întru spiritul iubirii pure și al adevărului născut din El.

44. Nu-i vom putea fi niciodată pe plac Tatălui nostru preasfânt prin arderea sacrificiilor animale sau a recoltelor noastre, ci numai prin sacrificiile arse în inima noastră, în focul spiritului și al iubirii pure.

45. De aceea, datoria noastră este să-i ridicăm - acolo unde îi place - altare vii, în care să ardă de-a pururi flacăra pură a iubirii noastre, la fel ca în noul lăcaș de închinăciune al sublimei Purista, fără a se diminua vreodată, ci dimpotrivă, ridicându-se din ce în ce mai sus și cu mai multă forță, întru slava Lui - Cel care se află acum în mijlocul nostru și care este de o sfințenie absolută.

46. Avem cu toții această datorie, fiecare după puterile lui; căci, așa cum florile nu sunt toate de același fel, existând nenumărate varietăți, astfel încât nici măcar ultimii locuitori ai pământului nu vor apuca să le cunoască pe toate, și așa cum există o varietate atât de mare de plante, animale și stele pe cer, - la fel există în fiecare ființă umană, potrivit ordinii pline de înțelepciune a lui Iehova, Tatăl nostru preasfânt, o mare diversitate de puteri spirituale benefice, precum și diferite calități ale sufletului uman.

47. Cel care are o inimă puternică are datoria să fie puternic în iubirea sa, pentru ca aceasta să-i întărească și celelalte energii ale vieții.

48. Cel care are o vedere ascuțită are datoria să-și focalizeze privirea către inima sa, pentru ca ofranda sa de recunoștință să se aprindă în focul iubirii adevărate pentru Dumnezeu, Tatăl nostru preasfânt, care se află acum printre noi, permițând astfel spiritului său să se trezească la viață.

49. Cel care are un auz rafinat are datoria să-și întoarcă urechile către inima sa, unicul loc în care toate sunetele percepute se pot uni într-un imn de slavă adresat Tatălui ceresc, pe altarul sacrificial al iubirii și al vieții care derivă din ea.

50. Cel care are o minte ascuțită și o rațiune puternică are datoria să-și focalizeze gândurile asupra inimii sale, acolo unde se află altarul viu al iubirii pure, lăsându-le să se aprindă la focul iubirii sale - oricât de slabe - pentru ca aceasta să crească și să devină din ce în ce mai mult pe placul lui Dumnezeu, dăruindu-i astfel viața.

51. Cel care are o mare sensibilitate are datoria să alimenteze cu acest ulei bogat flacăra iubirii pure din inima sa, pentru ca aceasta să crească în intensitate prin slava adusă numelui sublim și sacru al lui Iehova, care sălășluiește în noi.

52. Cel care are o capacitate de percepție foarte ascuțită are datoria să folosească aceste vreascuri proaspete ca o ofrandă suplimentară pe altarul Puristei; numai în acest fel va putea primi el viața eternă.

53. Lăsați cât mai multe asemenea vreascuri pe altarul viu din templul situat în inima voastră, pentru ca flăcările sale să se ridice din ce în ce mai sus, întru slava și lauda Celui care l-a înălțat.

54. Cel cu o mare iubire pentru semenii săi are datoria să își conducă frații și surorile în lăcașul sfânt al Domnului, unicul loc în care pot găsi din abundență viața. Nici un alt imn de slavă nu îi este mai plăcut Tatălui preasfânt decât încălzirea fraților și surorilor noastre la flacăra sacră a iubirii pure din inima noastră, hrănindu-i la masa ospitalieră a glorioasei Purista dinlăuntrul nostru.

55. O, părinți, frați și copii ai mei! Adevăr, adevăr, adevăr vă spun: noi nu putem face nimic care să-i fie mai mult pe plac Tatălui preasfânt decât să-i primim în inima noastră pe frații noștri sărmani și pe surorile noastre, plini de bucurie, iubire, generozitate și dorința de a-i servi, chiar dacă au venit la noi din ținuturile de jos, punând în fața lor vasul mai mare (nu pe cel mic, destinat nouă) și dându-le să mănânce și să bea înainte de a trece noi înșine la masă.

56. Repet: înainte de a trece noi înșine la masă! În caz contrar, Oaspetele Preaînalt, care a înălțat în noi toți bucătăria sfântă a Puristei, nu va trece decât rareori pe la noi, binecuvântându-ne astfel prin iubirea Sa cu viața eternă!
(8 februarie 1842)

57. Părinți, frați și copii ai mei! Concluzia este că indiferent în ce domeniu se simte puternic cineva, el trebuie să-și canalizeze puterea către inima sa vie, căci orice putere nu este altceva decât un dar din partea Tatălui nostru preasfânt.

58. Ce fel de om își utilizează puterea ca și cum ar fi numai a sa?

59. În mod evident, nu există o formă de egoism mai înaltă decât aceasta!

60. Dacă cineva își asumă creditul pentru munca făcută de fratele său, el dă dovadă de o mare și egoistă iubire de sine, dar în acest caz vina sa este mai mică, căci el nu greșește decât față de fratele său, căruia îi fură meritele, devenind astfel un hoț față de el.

61. Atunci când pretindem însă că un dar primit de la Iehova este al nostru, noi vorbim de Dumnezeu, Tatăl nostru preasfânt și preaplin de iubire, singurul căruia îi aparțin toate lucrurile, puterile și forțele lumii.

62. Priviți, ascultați și urmăriți să înțelegeți: o asemenea persoană egoistă devine astfel un hoț față de Dumnezeu -, iar aceasta este forma cea mai înaltă ar iubirii egoiste de sine.

63. Adevăr vă spun, un asemenea om încetează să mai fie copilul Tatălui preasfânt, devenind o simplă creatură supusă judecății. Dacă nici acum nu își schimbă atitudinea, el poate deveni chiar un copil al șarpelui, al morții, și implicit al mâniei și al iadului, care nu este altceva decât un mormânt etern, blestemat, în care arde continuu focul mâniei și plin de cele mai cumplite depravări*.

64. De aceea, așa cum spuneam, dragii mei părinți, frați și copii, indiferent de puterea pe care considerați că o aveți, nu o priviți ca fiind posesiunea voastră, ci un cadou reînnoit continuu de la Tatăl preasfânt, pe care are datoria să-l depună în altarul sacrificial din lăcașul Puristei din inima sa, alimentând apoi focul slab al iubirii sale pure cu vreascurile proaspete ale smereniei sale interioare, în acest fel, focul iubirii pure va prinde puteri și va consuma cadoul depus în altar, întru slava și gloria Celui care face asemenea daruri și al cărui nume este Iehova, Dumnezeul etern, infinit și mai presus de toți prin sfințenia și atotputerea Sa, Tatăl nostru preasfânt, înzestrat cu cea mai înaltă iubire, grație și compasiune.

65. Căci numai Lui îi datorăm slava și cinstirea noastră.

66. Ce altceva înseamnă iubirea pură și autentică pentru Dumnezeul dinlăuntrul nostru, dacă nu fuziunea cea mai intimă cu putință între viața noastră și Viața supremă a lui Dumnezeu, din care s-au născut cândva toate ființele și toate lucrurile.

67. Prin urmare, a-L iubi numai pentru Dumnezeu nu înseamnă altceva decât a începe o viață nouă, veșnică și nepieritoare, trăită întru Dumnezeu, prin depunerea puterilor noastre - considerate ca un cadou primit din partea Tatălui preasfânt - pe altarul din lăcașul nostru intern de închinăciune, înălțat de Dumnezeu în spiritul nostru, iar apoi prin alimentarea micuței flăcări a iubirii pure cu ajutorul vreascurilor proaspete ale umilinței noastre, pentru a crea astfel un foc suficient de mare, care să cuprindă și să ardă puterile noastre sacrificiale, distrugându-le - și pe noi împreună cu ele - din perspectiva lumii exterioare.

68. Din această distrugere se va naște însă o nouă viață, trăită întru Dumnezeu, Părintele nostru preaiubitor. Aceasta este semnificația vasului cel mare din lăcașul divin al glorioasei Purista. Dacă fructele gătite în el sunt complet coapte, oaspetele sfânt va veni în bucătăria copiilor Săi, pentru a lua masa cu ei, o masă a iubirii eterne, a grației și compasiunii, pe scurt, o masă a vieții eterne.

69. Aceasta este singura cinstire justă adusă lui Dumnezeu, cea mai înaltă răsplată pentru noi și singura adorație adevărată, trăită prin distrugerea naturii noastre finite (limitate) în focul sacru al iubirii pure dinlăuntrul nostru. Numai atunci ne vom putea prosterna în fața lui Dumnezeu, în praful nimicniciei noastre depline, unindune - în și prin focul iubirii pure, care ne va consuma pe altarul sacrificial din inimile noastre - cu Dumnezeu, Tatăl nostru preasfânt.

70. Adevăr vă spun, dragi părinți, frați și copii, cel care nu este dispus să se sacrifice complet pe acest altar - de-acum bine cunoscut nouă - al lăcașului de închinăciune al glorioasei Purista dinlăuntrul nostru, acceptând să fie distrus și redus la cenușă, sau altfel spus, cine nu dorește să se supună acestui text crucial, nu va scăpa de moarte și nu va fi răsplătit cu viața eternă (primind-o de nevastă - metaforic vorbind - pe glorioasa Ghemela)!

71. Toți cei care trăiesc, respiră și percep binecuvântarea nesfârșită a vieții, inclusiv dulceața infinită a acesteia, au datoria de a realiza că această viață terestră nu este altceva decât o viață de încercare, dar mai presus de orice, un dar de la Tatăl prea-sfânt.

72. Cei care doresc - în mod prostesc - să pună stăpânire pe ea, o vor pierde de-a pururi, în schimb, cei care se vor abandona, prin sacrificiul lor de sine, pe altarul vieții divine, vor deveni una cu Cel-care-dăruiește, în maniera pe care v-am descris-o mai sus, păstrându-și de-a pururi viața întru Dumnezeu, Tatăl nostru preaiubitor!
(9 februarie 1842)

73. Acum știți care este datoria noastră în fața lui Dumnezeu. Nu vă mulțumiți doar să ascultați, ci integrați aceste cuvinte în inimile voastre, pentru ca de acolo să treacă în sânge, și din sânge în toate părțile ființei voastre, pentru a fi transpuse în practică. Cel care aude Cuvântul viu de la Dumnezeu însuși, indicându-i calea cea mai scurtă și cea mai sigură către destinație, dar refuză să pășească din toată inima pe această cale, se dovedește a fi un mare prost, un bou leneș și un măgar stupid, căci puterea cuvântului viu l-a întărit deja și i-a dăruit jumătate din viață, fără ca el să facă nimic, astfel, încât acum i-ar fi cât se poate de simplu să obțină și cealaltă jumătate, prin simpla angrenare a voinței sale libere.

74. De aceea, nu vă mulțumiți doar cu ascultarea acestor cuvinte, ci integrațile profund în inimile voastre, transpunându-le apoi în fapte. Aceasta este ordinea lui Iehova și singura cale pe care poate merge cel înțelept, căci el va prefera întotdeauna o casă vie, clădită din o mie de cedri puternici crescuți în cerc, unei case moarte, construită din bârne, care, deși sunt îngropate în pământ, sfârșesc rapid prin a putrezi, căci erau moarte de la bun început. Nu este de mirare că la orice furtună mai puternică, aceste case se prăbușesc peste locatarii lor, omorându-i pe loc.

75. Casa clădită din cedri vii este o casă sigură, în care vom fi protejați pentru totdeauna.

76. Pentru a obține o asemenea casă vie, noi trebuie să începem mai întâi prin a sădi în pământ o sămânță de cedru, așteptând apoi ca aceasta să crească. Cel care dorește să trăias-că într-un cămin viu trebuie să facă dovada răbdării sale, mulțumindu-se să trăiască până la creșterea cedrului într-o casă moartă, până când casa cea vie devine gata pentru a se putea muta în ea. Odată mutat, cât de fericit va fi el însă, știind că are acum o casă vie și solidă, capabilă să îl protejeze împotriva celor mai puternice furtuni!

77. Sunt și oameni care își stropesc ani de zile copacii micuți, așezați în cerc, pentru ca aceștia să crească mai rapid, după care le unesc trunchiurile cu ramuri de mirt, dafin și palmier, și umplu golurile cu frunze de levănțică, după care folosesc trunchiul principal ca suport pentru acoperișul pe care îl țes din fire de paie aurii, până când acesta devine indestructibil, cu care acoperă corolele tuturor copacilor ce formează pereții casei.

78. Numim, pe bună dreptate, asemenea oameni - înțelepți! Să vedem acum cum putem transpune această metaforă în cazul nostru.

79. Cea mai bună sămânță cu putință a fost deja semănată din abundență. Avem la dispoziție o mare cantitate din apa cea mai bună. Constructorul suprem se află în mijlocul nostru, într-o formă vizibilă. Am fost cu toții treziți. Lumina zilei este strălucitoare. Plantele aromate nu așteaptă decât să le culegem. Paiele aurii se găsesc pretutindeni, din abundență.

80. După cum vedeți, nu mai avem nevoie decât de foarte puțin pentru a intra în posesiunea caselor vii - privite din perspectivă spirituală de data aceasta. O, gândiți-vă cât de puțin mai avem!

81. Vă invit pe toți să transpuneți în practică Cuvântul divin, care este un Cuvânt al vieții și al puterii, provenit direct de la Dumnezeu, și vă asigur că veți primi răsplata lui Lameh, pe Ghemela celestă, care simbolizează iubirea blândă și compasiunea Tatălui prea-sfânt. Da, această răsplată se află deja la îndemâna noastră. Tot ce avem de făcut este să întindem mâna și să ne deschidem inimile, și vom obține astfel răsplata pe care ne-a promis-o - în imensa Sa iubire și bunătate - Tatăl preasfânt. Acesta trebuie să ne fie țelul, un țel cu adevărat sublim: viața eternă, viața perfectă!

82. Adevăr vă spun: dacă nu ne vom dovedi demni de acest ideal, făcând tot ce ne stă în sărmanele noastre puteri pentru a-l atinge, atunci, cu toată puterea primită de la Dumnezeu întreaga creație va sfârși prin a fi redusă la nimicnicia ei inițială, și odată cu ea și noi, copiii ei!

83. Fac acum, în fața voastră, un jurământ și vă dau un semn mare, în numele și în prezența vizibilă a lui Iehova, Cel care a fost, este și va fi de-a pururi martorul meu atotputernic:

84. Adevăr, adevăr, adevăr vă spun: întreaga creație vizibilă este supusă unui proces de distrugere, datorat unei duble căderi dezastruoase, petrecută cu mult timp în urmă! Întreaga lume este măcinată de vechiul păcat. Am moștenit cu toții moartea, pe de o parte în spirit, iar pe de altă parte trupește.

85. Din cauza sfințeniei Sale supreme, Dumnezeu nu poate restabili în locul nostru viața trupească pentru noi, dar și-a revărsat - în iubirea Lui supremă - compasiunea asupra spiritului nostru, făcând din noi copiii grației și iubirii Sale nesfârșite, dându-ne astfel șansa de a putea lua din nou parte la viața eternă.

86. Părinți, frați și copii, în fața noastră s-a deschis din nou calea către El, iar noi am primit din nou șansa vieții eterne: iubirea este viața, iar smerenia calea care duce către ea! Haideți să le acceptăm cu toții cu curaj și să acționăm în consecință, și vă asigur că nu vom trece pragul morții atunci când ne vom afla în apropierea marelui Creator și a Sursei Primordiale a întregii vieți, ci dimpotrivă, vom trece direct în viața eternă, care a venit acum la noi și care va rămâne, cu siguranță, de-a pururi una cu noi! Amin, Amin, Amin”.

Author:  1% [ 9.1.2011, 02:13 ]
Post subject:  Capitolul 26 - Domnul îl numește pe Enoh primul predicator al Sabatului. Un mesager este trimis la Hored și Naeme.

Capitolul 26
Domnul îl numește pe Enoh primul predicator al Sabatului. Un mesager este trimis la Hored și Naeme.
(10 februarie 1842)

1. După ce și-a încheiat discursul inspirat de Mine, Enoh s-a îndreptat către Abedam cel Mare și i-a mulțumit din inimă, integrându-se astfel perfect în spiritul autentic al oricărui discurs de Sabat.

2. Drept care, Abedam i-a spus: „Cred că te-ai convins acum de inutilitatea temerilor tale anterioare.

3. La fel ca acum, le vei vorbi oamenilor și pe viitor - inspirat de Mine - adresându-te părinților, fraților și copiilor tăi de ambele sexe.

4. De acum înainte, aceasta va fi principala ta sarcină de Sabat. Iar dacă îți voi transmite că cineva și-a întors fața de la Mine, îndreptându-și-o către lumea exterioară, vei avea datoria să-i vorbești în fiecare zi, în numele Meu, pentru a reveni pe calea smereniei, a umilinței și a iubirii pentru Mine.

5. Dacă asemenea cazuri se vor înmulți, iar tu nu vei mai face față singur acestei sarcini, alege în numele Meu un om potrivit, care a urmat școala ta, și trimite-l în mijlocul lor. Nu-ți face griji pentru el, căci voi fi alături de el, la fel cum sunt alături de tine.

6. Cel pe care îți vei pune mâinile în numele Meu va primi instantaneu spiritul Meu și va putea profeți la fel ca tine, iar iubirea lui pentru Mine va deveni ardentă, astfel încât toate plantele, ierburile, tufișurile, copacii, munții, apele, vânturile, focul, pământul și toate animalele se vor închina în fața lui, așa cum ți se închină astăzi ție, în calitatea ta de preot consacrat.

7. Toți cei care vor dori să se întoarcă la Mine vor fi întâmpinați, înainte de jumătatea drumului, de grația, compasiunea și iubirea Mea.

8. În schimb, cei care își vor închide inima, ochii și urechile în fața ta, refuzând să asculte Cuvântul inspirat de Mine, vor fi loviți de biciul nenorocirilor de șapte ori.

9. Dacă tot nu vor fi dispuși să revină la Mine, izgonește-i din comunitate, în schimb, dacă doresc să revină, plângând cu lacrimi fierbinți de căință, ia-i de mână, ridică-i de jos, adu-i aici și dispune să se pregătească o masă și invită-i pe toți să ia parte la ea, pentru a vă bucura împreună de iubirea Mea părintească, căci un om pierdut s-a regăsit din nou pe sine, întorcându-se din nou către Tatăl în inima sa.

10. Adevăr îți spun, dacă un om căzut atât de jos se va întoarce din toată inima la Mine, bucuria ta va fi mai mare în cazul lui decât în cazul a 99 de oameni drepți, care nu trebuie să se întoarcă!

11. Căci, dacă cineva este viu și rămâne viu, acest lucru este pur și simplu normal. Cel care se află deja în lumină nu se mai poate rătăci cu ușurință.

12. Conform ordinii lucrurilor, cel slab nu poate duce noaptea pe umerii săi decât o povară mică, pe străzile deja luminate.

13. În schimb, dacă Eu îi dau unui om puternic o povară mai mare, pe care trebuie să o ducă noaptea, iar el nu mai aude strigătul tău și se rătăcește, fără să vadă nimic și apropiindu-se de distrugere și de moarte, după care regăsește dificilul drum de întoarcere acasă și vine la tine plângând, astfel încât să poți regăsi un frate pe care l-ai crezut pierdut pentru totdeauna și pe care l-ai plâns cu tristețe, la fel cum Eu Mi-am regăsit un fiu pierdut - spune-Mi, nu va fi atunci bucuria ta mai mare decât în cazul a 99 de oameni drepți, care nu s-au rătăcit niciodată?

14. Te asigur deci că bucuria ta va fi mai mare în cazul celor care s-au pierdut, care au murit, și care s-au întors apoi la viață.

15. Cel drept nu are motive să plângă, căci povara lui este ușoară, în schimb, când cineva poartă pe umeri o povară grea, din cauza căreia cade și începe să plângă, cine ar putea avea o inimă atât de împietrită încât să nu-i fie milă de el și să nu facă tot ce stă în puterile sale pentru a-l ajuta din nou să se ridice?

16. Ce ar simți el în inima sa dacă nu ar face nimic pentru fratele său, lăsându-l să piară sub povara grea?

17. Pe de altă parte, dacă fratele căzut se ridică pe neașteptate de jos, cine nu ar alerga fericit la el, strângându-l la piept pe cel crezut mort, și cine nu s-ar grăbi să-l conducă în casă, pregătindu-i o masă consistentă, care să-l ajute să își refacă puterile?

18. De aceea, vă spun tuturor: corectați-i cu fermitate pe cei care au tendința să se rătăcească, dar dacă cineva dispare complet din câmpul vostru vizual, căutați-l cu toată iubirea primită de la Mine.

19. Nu ridicați niciodată biciul asupra fraților voștri până când nu vă voi striga personal: 'Acum pedepsiți-i cu focul iubirii voastre. Alungați-i din comunitate, pentru a nu corupe și alte suflete, dar însoțiți-i cu inima voastră până la capătul lumii'.

20. Privirea voastră de rămas bun (la fel ca toate celelalte priviri ale voastre) ar trebui să-i reamintească celui rătăcit că rămâne totuși fratele vostru sărman, și chiar dacă este fiul căzut al iubirii Mele, nu vă considerați mai presus de el.

21. Nu lăsați mânia să vă cuprindă inima și nu acceptați ca limba voastră - și încă și mai puțin inima voastră - să îl blesteme vreodată.

22. Așa cum vă veți purta unii cu alții, la fel Mă voi purta Eu cu voi. Pe de altă parte, cine va păcătui în ochii voștri, va păcătui și în ai Mei.

23. Dacă voi îl veți judeca, la fel voi face și Eu, dar numai Eu cunosc pedeapsa pe care i-o voi acorda.

24. Cât despre faptul că l-ați judecat, nici voi nu veți scăpa de judecată, dar în ce va consta aceasta, la fel, numai Eu știu.

25. Iar acum, dragul Meu Enoh, pregătește un mesager, și trimite-l în regiunea dintre ținutul de miazănoapte și cel de dimineață, căci există acolo un frate al vostru care se complace într-o relație cu o femeie din ținuturile de jos. Numele lui este Hored, iar al femeii Naeme. El nu știe nimic din ceea ce se petrece aici. Trimite-i vorbă și spune-i că îl aștept să vină în cea mai mare grabă. Amin”.

Author:  1% [ 9.1.2011, 02:23 ]
Post subject:  Capitolul 27 - Hored și Naeme sunt salvați de mesagerul Lamei.

Capitolul 27
Hored și Naeme sunt salvați de mesagerul Lamei.
(11 februarie 1842)

1. Mulțumindu-i lui Abedam cel Mare pentru sarcina primită, Enoh s-a grăbit către Gabiei și i-a spus: 2. „Gabiei, trimite-l pe fratele tău Lamei, căci Domnul are nevoie de el”.

3. Gabiei a ascultat imediat și a făcut ce i s-a spus.

4. Când Lamei a ajuns în cea mai mare grabă în fața lui Enoh, el s-a înclinat adânc în fața lui Enoh, pe care l-a întrebat:

5. „Venerat părinte și învățător, tu, cel înțelept pe care Tatăl preasfânt îl iubește atât de mult, spune-mi, ce așteaptă Domnul de la mine? Iată, sunt gata să zbor până la capătul lumii pentru a împlini voia sfântă a Domnului”.

6. Enoh i-a răspuns: „Te-am chemat pentru că știam de buna ta credință. Te-am ales pentru a te trimite în locul în care fratele tău Hored trăiește în secret cu soția lui, Naeme, din ținuturile de jos. Naeme este fiica regelui Lameh din orașul lui Enoh, iar căsnicia lor nu a fost binecuvântată de Adam și de ceilalți patriarhi.

7. Spune-i lui Hored că Domnul îl cheamă la El, împreună cu soția lui, Naeme. Dacă opune rezistență, spune-i că dușmanii săi din orașul lui Enoh l-au spionat și nu așteaptă decât un moment favorabil pentru a-l captura, înarmați până-n dinți, și a-l preda împreună cu soția sa teribilului Lameh, care abia așteaptă să se răzbune pe ei.

8. Mai spune-i că până acum a fost protejat de mâna Domnului, dar dacă nu va asculta prompt de chemarea Acestuia, Domnul își va retrage brațul divin și nu-i va rămâne decât să se descurce cu cei o mie de dușmani dornici de răzbunare, care îl vor ataca precum niște lei, tigri și hiene înfometate.

9. Dacă însă este de acord, apucă-i de mâini, pe el și pe soția lui, iar puterea Domnului care coboară acum asupra ta - în timp ce eu îmi țin mâinile pe trupul tău, în numele Domnului - vă va salva pe toți de dușmanii care vă vor împresura din toate părțile.

10. Haide, grăbește-te să împlinești voia sfântă a Domnului, Tatăl nostru preasfânt și preaplin de iubire!

11. Grația, iubirea și compasiunea Domnului să te însoțească acum și de-a pururi. Amin”.

12. Imediat ce Lameh și-a încheiat discursul, Lamei a pornit la drum ca vântul și ca gândul, întărit și de puterea coborâtă asupra lui prin grația lui Dumnezeu, ajungând în numai câteva minute în fața colibei părăginite a lui Hored, deși în mod normal drumul ar fi durat nu mai puțin de o zi de mers.

13. De îndată ce l-a văzut, Hored l-a prins mânios de braț și a strigat la el:

14. „Nefericitule! Ce te aduce aici? Chiar trebuie ca primul blestem rostit vreodată de buzele mele să cadă asupra ta, Lamei, altminteri fratele meu mult iubit?

15. Iată, i-am făcut soției mele un jurământ sacru, și anume să-l alung pe primul venit să tulbure pacea noastră solitară, chiar dacă ar fi vorba de Adam însuși!

16. M-am ascuns în cel mai îndepărtat colț al pământului, în dorința de a trăi aici neobservat de ochi omenești, căci am găsit ceea ce căutam, iar fericirea mea este supremă!

17. O, nefericitule! Cine ți-a arătat calea către acest colt îndepărtat al pământului? Vorbește, sau îți voi sfârteca trupul în o mie de bucăți, cu care voi hrăni corbii!”

18. Privindu-l cu fermitate în ochi pe mâniosul Hored, Lamei i-a spus cu blândețe: „Hored, așa îți întâmpini tu salvatorul pe care l-a trimis la tine însuși Dumnezeu cel atotputernic, care pășește acum în mijlocul nostru, într-o formă vizibilă, învățându-ne și acționând pe înălțimile sacre ale munților?

19. Înainte să mă blestemi și să mă sfârteci în bucăți, trebuie să te avertizez că cei înzestrați cu putere divină nu se lasă prea ușor călcați în picioare, oricâte legăminte i-ai fi făcut soției tale.

20. Pentru a-ți demonstra că dispun cu adevărat de puterea Domnului, și nu mă mulțumesc doar să fac gălăgie, așa cum procedezi tu, îți cer acum să smulgi din rădăcini acest cedru bătrân și gros, și să-l arunci dincolo de munți, în fața celor o mie de dușmani din orașul lui Enoh care stau la pândă, încercând să te prindă într-o ambuscadă.

21. Dacă vei putea face acest lucru, nu ai decât să mă sfârteci în bucăți, cu condiția să mai și poți! Dacă nu, privește jos, în vale, și observă cine se apropie de coliba ta în această zi de Sabat pentru a te prinde, pe tine și pe soția ta, predându-vă apoi răzbunării sângeroase a lui Lameh, a cărui furie pentru faptul că i-ai răpit fiica depășește orice imaginație”.

22. Hored s-a îndreptat imediat către cedrul bătrân, încercând din răsputeri să îl smulgă din rădăcini. Dar trunchiul copacului nu s-a clintit din loc.

23. Văzând că nu poate face nimic, el i-a strigat furios lui Lamei:

24. „Tâlharule! Nu ai decât să-l smulgi tu din rădăcini!”

25. La care, Lamei s-a limitat să atingă copacul, iar solidul trunchi al acestuia s-a transformat pe loc în așchii, ca și cum cedrul nu ar fi existat niciodată.

26. În continuare, Lamei a arătat cu degetul în direcția văii, arătându-i lui Hored armata trimisă din orașul lui Enoh, după care l-a întrebat: „Ei bine, la ce trebuie să mă aștept? Mai dorești să mă sfârteci în o mie de bucăți?”

27. Dar Hored a izbucnit în lacrimi, tânguindu-se: „Doamne, acum sunt cu adevărat pierdut!

28. Am știut de la bun început că se va ajunge aici!”
(12 februarie 1842)

29. Dar Lamei i-a spus lui Hored: „Dacă ai știut de mult că se va ajunge aici, de ce nu te-ai întors acasă, în ținutul părinților tăi? Ei te-ar fi binecuvântat și pe tine, la fel ca pe ceilalți, și chiar mai mult, căci tu ai fost emisarul lor și nu a fost vina ta că Lameh ți-a dăruit-o pe Naeme. De vreme ce darul lui Lameh ți s-a adresat personal, nimeni nu ți-ar fi disputat-o pe Naeme, chiar dacă ne-ai fi arătat de o sută de ori marea ei frumusețe.

30. Ascultă, frate, tu nu aveai nici un motiv să fugi de noi, și totuși ai făcut-o. De ce?

31. Adevăr îți spun: atunci când te-ai dus în orașul lui Enoh din ținuturile de jos, ai fost înzestrat cu o mare putere prin binecuvântarea patriarhilor. Văzând că nu-ți poate face nici un rău, ticălosul Lameh s-a folosit de acest vicleșug și ți-a dăruit-o pe Naeme, pe de o parte pentru a scăpa de tine, iar pe de altă parte pentru a te înlănțui cu teribila putere a șarpelui.

32. Căci el și-a spus în sinea sa: 'Dacă este într-adevăr trimis la mine de o putere superioară, cum ar fi bătrânul Dumnezeu, a cărui voce atotputernică am auzit-o eu însumi atunci când mi-am înjunghiat cei doi frați, înseamnă că nu va accepta niciodată ceva de la mine, și cu atât mai puțin o femeie promisă deja altcuiva'.

33. Din păcate, tocmai când Lameh se aștepta mai puțin, tu te-ai lăsat prins în capcana șarpelui, acceptând otrava cea mai cumplită din mâna celui mai teribil trădător față de Dumnezeu! Și care a fost rezultatul acestei otrăvi? Ai fugit în acest loc îndepărtat, urmărit de o întreagă armată de spioni din orașul lui Enoh, fără să-ți mai pese dacă puterea dăruită ție prin binecuvântarea patriarhilor din înălțimile pure te mai însoțește sau nu.

34. Evident, Lameh și urmăritorii tăi au crezut o vreme că ai rămas la fel de puternic ca și înainte. Acum, Lameh i-a făcut însă o mare ofrandă șarpelui, dezonorând și chiar blestemând numele sacru al lui Iehova. De aceea, șarpele i-a dezvăluit slăbiciunea ta actuală, iar Lameh și-a trimis o mie din cei mai puternici oameni ai săi, înarmați până-n dinți, pentru a te prinde și a te preda răzbunării sale. La rândul ei, Naeme urma să fie prezentată întregului ținut drept o prostituată de rang comun, căci fără ea, ținutul nu s-ar fi revoltat împotriva lui.

35. În fericirea ta efemeră și prin gelozia ta față de noi, frații tăi, tu ai crezut că este mai bine să te ascunzi în cel mai îndepărtat colț al pământului, astfel încât să te poți bucura netulburat de fericirea ta. Deși convinși că nu mai dorești nimic de la noi, noi am continuat totuși să te binecuvântăm cât de des am putut.

36. Dar învățătorul sacru și Tatăl nostru preasfânt și preaplin de iubire, care se află și acum în mijlocul nostru, ne-a deschis ochii și ne-a arătat cum stau lucrurile cu tine și cu soția ta. Mai mult, m-a trimis la tine pentru a vă salva și a vă conduce la El, pentru a primi direct de la El binecuvântarea, iubirea și grația Lui.

37. Hored, frate, recunoaște voia Domnului, cheamă-ți soția și lasă-mă să vă duc pe brațele mele, cu puterea gândului, înainte ca armatele lui Lameh să vă prindă, pentru a vă salva astfel de la pierzanie, în numele Domnului!”

38. Auzind aceste cuvinte, Hored a exclamat: „O, frate Lamei, abia acum te recunosc! Dacă ne poți salva într-adevăr, iată brațul meu! Și uite, vine și Naeme, oferindu-ți brațul ei, așa cum ne-ai cerut. Iar acum, facă-se voia Domnului! Amin”.

39. După care, Lamei i-a prins pe cei doi de brațe. Instantaneu, armatele lui Lameh au atacat coliba lui Hored, agitându-și cu sălbăticie armele.

40. Văzând acest lucru, Naeme a scos un strigăt de disperare: „Pentru numele lui Dumnezeu cel Atotputernic! Suntem pierduți! - O, bietul meu Hored!”

41. Hored a început și el să se tânguiască, dar Lamei le-a spus: „Priviți în jur și spuneți-mi unde vă aflați. Abia apoi tânguiți-vă, dacă mai considerați că acest lucru este necesar!”

42. Cei doi și-au deschis ochii și au rămas uluiți să constate că se află, vii și nevătămați, în preajma peșterii lui Adam, lângă care stăteau, așteptându-i cu brațele larg deschise, Enoh și Altcineva.

Author:  1% [ 9.1.2011, 02:31 ]
Post subject:  Capitolul 28 - Incendierea pădurilor, pornită de, Lameh, regele, din Ținutul de Jos.

Capitolul 28
Incendierea pădurilor, pornită de, Lameh, regele, din Ținutul de Jos.
(14 februarie 1842)

1. Văzându-l pe Enoh, însoțit de Abedam cel Mare, Lamei s-a grăbit către ei, lăsându-i din brațe pe cei doi. El s-a aruncat la picioarele lui Abedam, mulțumindu-i pentru marea grație pe care a dovedit-o față de fratele său, Hored, și față de soția acestuia, Naeme, precum și față de el însuși, de a-i fi putut salva.

2. Când Abedam cel Mare, însoțit de Enoh, a ajuns în fața celor trei, El i-a spus lui Lamei să se ridice de la pământ, apoi i s-a adresat astfel:

3. „Lamei, tu Mă cunoști pe mine, la fel cum îl cunoști pe Enoh, dar fratele tău abia salvat nu îl cunoaște decât pe Enoh. De aceea, păstrează deocamdată tăcerea în ceea ce Mă privește și du-te pe o cărare diferită până la colina lui Adam, unde vom veni și noi, iar Eu îmi voi face cunoscută identitatea. Amin!.

4. De-abia a terminat Abedam de vorbit, că din ținuturile de dimineață și de miazăzi s-a ridicat până la cer un fum gros, ca și cum un sfert din pământ ar fi fost incendiat.

5. Enoh L-a tras atunci deoparte pe Abedam și L-a întrebat: „Tată preasfânt! Privește fumul dens care se ridică din ținuturile de jos către cer! Ce înseamnă acest lucru?”

6. Abedam i-a răspuns: „Mai ai puțină răbdare și te vei convinge în curând de incredibila răutate a lui Lameh.

7. Ascultă, furtuna de ieri a devastat grădinile lui Lameh și a provocat mari daune în turmele lui. De aceea, el și-a trimis servitorii pentru a da foc pădurilor și a incendia astfel munții înalți, inclusiv pe locuitorii acestora. Aceasta este explicația fumului dens.

8. Vino însă cu Mine până la stânca cea albă și îi vom surprinde pe incendiatori chiar asupra faptului. Amin”.

9. După care, cei cinci, inclusiv Abedam, s-au îndreptat către marea stâncă albă.

10. De îndată ce au ajuns, Abedam i-a arătat lui Enoh incendiatorii care puteau fi văzuți dedesubt.

11. Văzând acest tablou sfâșietor, Enoh s-a înfuriat atât de tare încât i-a strigat cu voce puternică lui Abedam:

12. „O, Tu, al cărui nume numai inima mea îndrăznește să îl rostească! Chiar Ți-ai terminat ieri toate fulgerele și trăsnetele? Iată, ai putea folosi în mod util câteva mii dintre ele pentru a-i pedepsi pe acești diavoli întrupați!

13. Viermele încearcă să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu! O, Doamne! Crede-mă, acum chiar aș dori să mă folosesc de puterea cu care m-ai înzestrat!

14. O, soare, atelier luminos în care Domnul își forjează trăsnetele - grăbește-te și lovește-i cu putere pe cei de jos, reducându-i la cenușă, și însoțește aceste trăsnete de tunete nemaiauzite, care să zguduie întregul pământ din temelii!”

15. Dar Abedam l-a prins pe Enoh de mână și i-a spus: „Oprește-te, iubitul Meu Enoh, căci nu dorim să lovim și noi materia cu aceeași furie de care sunt cuprinși cei de jos!

16. Deocamdată, să lăsăm trăsnetele și tunetele, căci celebrăm astăzi Sabatul, care nu este o zi a judecății, ci una a liniștii, păcii și iubirii, a grației și compasiunii născute din această iubire și a tuturor binecuvântărilor lui Dumnezeu, Creatorul tuturor lucrurilor și Părintele tuturor îngerilor și oamenilor.

17. Vai celor creați dacă Sabatul va deveni vreodată o zi a blestemelor!

18. De aceea, îi vom scuti deocamdată pe acești diavoli orbi de focul judecății și vom lăsa o ploaie mare să cadă asupra operei lor furibunde. Te asigur că fiecare picătură de ploaie va fi mai folositoare arborilor care ard decât cele o mie de trăsnete pe care le-ai invocat tu.

19. Ne vom limita deci să stingem focul cu apă, căci nu a sosit încă timpul pentru ca focului să i se răspundă prin foc. Când acest timp va veni însă, vai munților, pădurilor, tufișurilor și plantelor pământului!

20. Să nu mai vorbim însă despre foc. Enoh, întinde-ți mâinile în numele Meu și poruncește-le norilor să se adune și să înceapă o ploaie mare, care să stingă incendiul de dedesubt. Cât despre înălțimile munților, acestea trebuie să rămână ferite astăzi, mâine și poimâine, căci aceasta este perioada de timp cât îmi voi mai păstra această formă vizibilă pentru voi. Haide, împlinește voința pe care am transmis-o inimii tale. Amin”.

Author:  1% [ 9.1.2011, 02:45 ]
Post subject:  Capitolul 29 - Stingerea incendiului forestier de către ploaie. Aroganța lui Satan în fața Domnului.

Capitolul 29
Stingerea incendiului forestier de către ploaie. Aroganța lui Satan în fața Domnului.

1. Enoh i-a mulțumit din inimă lui Abedam pentru intervenția lui, după care și-a întins mâinile și a rostit următoarele cuvinte:

2. „Ascultă, aer senin! Îndeamnă-ți spiritele să adune nori grei deasupra acestei regiuni, pentru ca torentele revărsate din cer să stingă incendiul de dedesubt, în numele lui Iehova, această lucrare a ta nu trebuie să se oprească până când nu a murit și ultima scânteie! Amin”.

3. De-abia a rostit Enoh cuvântul Amin că iată, pe cer au început să se adune nori grei, din care a coborât o ploaie cum nu s-a mai văzut asupra întregii regiuni calamitate.

4. Deasupra norilor ieșeau vârfurile munților, în care cerul a rămas senin și luminos. Cei aflați pe platoul de sus au putut vedea atunci la suprafața norilor un mare vârtej, ca un fel de șarpe care se zvârcolea.

5. Vârtejul s-a apropiat din ce în ce mai tare, dovedindu-se în cele din urmă a fi însuși Satan. El și-a asumat imediat o formă luminoasă, după care L-a întrebat pe Abedam:

6. „De ce Te bagi pe teritoriul meu? Ai uitat perioada de grație pe care mi-ai acordat-o?

7. Mai bine pleacă și lasă-mă să-mi fac nestingherit de cap în teritoriul pe care mi l-ai consacrat; căci eu, și nu Tu, sunt domnul și stăpânul acestei creații!”

8. Dar Abedam i-a replicat: „Satan, ajunge! Dacă vei continua să încalci limita sacră dintre Mine și tine, vei fi judecat și silit cu forța să recunoști Cine este adevăratul Domn și Dumnezeu, de la începutul eternităților!

9. Acum dispari din ochii Mei și încearcă să înțelegi de ce ți s-a acordat această perioadă de grație. Amin”.

10. Cu un strigăt cumplit, Satan s-a prăbușit în profunzimile din care a apărut, într-o mare de flăcări.

11. În final, Abedam a spus: „Iată, focul s-a stins, iar diavolii au fost puși pe fugă. Putem pleca acum împăcați.

12. Deocamdată, nu trebuie să-i spuneți nimic despre ceea ce s-a întâmplat lui Adam. Amin”.

Author:  1% [ 9.1.2011, 03:00 ]
Post subject:  Capitolul 30 - Cei cinci urcă pe calea îngustă a umilinței către vârful muntelui.

Capitolul 30
Cei cinci urcă pe calea îngustă a umilinței către vârful muntelui. Întrebarea plină de semnificații adresată de Abedam cel Mare lui Hored și lui Naeme.
(16 februarie 1842)

1. Fără altă întârziere, cei cinci au pornit la drum, urcând pe o cărare îngustă către vârful muntelui ce începea chiar sub peșteră și care era urcată de regulă de copiii din ținutul de dimineață atunci când doreau să-i viziteze pe principalii patriarhi care trăiau pe platourile înalte, evitând astfel din respect peștera lui Adam pentru a nu o desacraliza trecând zilnic prin fața ei (întrucât o considerau sacră).

2. În acest fel, această cărare a ajuns treptat să fie considerată - pe bună dreptate - o cale a umilinței. Nu întâmplător a ales Abedam această cărare: mai întâi, pentru a le arăta noilor veniți care este calea pe care trebuie să meargă pentru a atinge culmea vieții, iar în al doilea rând, pentru a le sugera prin acest semn care este calea prin care îl pot recunoaște pe El.

3. Și astfel, cei cinci și-au continuat drumul pe această cărare mai dificilă, dar mai scurtă. Din cauza veșmântului său regal, Naeme culegea toți ciulinii din cale, astfel încât era nevoită tot timpul să își curețe hainele.

4. Pe măsură ce se apropiau de culme, ciulinii au devenit din ce în ce mai deși, iar biata Naeme aproape că nu mai reușea să se smulgă din mijlocul lor. La un moment dat, ea a rămas complet înțepenită și a început să plângă și să strige după ajutor.

5. Întrucât rămăsese însă foarte mult în urma bărbaților (chiar din cauza ciulinilor respectivi, pe care era nevoită să-i curețe), aceștia nu i-au auzit strigătele de disperare, continuându-și fără griji drumul.

6. Când au ajuns pe culme, Abedam s-a oprit și le-a cerut celorlalți să verifice dacă toată lumea a ajuns în siguranță, alături de El, în vârful muntelui. După o scurtă pauză, El i-a întrebat: „Ei bine, copii ai lui Dumnezeu, suntem toți și în deplină putere?”

7. Hored, care abia începea să-și revină din uimirea care îl cuprinsese în fața evenimentelor de pe stânca cea albă, a devenit subit conștient de dispariția iubitei sale soții, speriindu-se îngrozitor. Văzând marea lui tulburare, Abedam l-a chemat la El și i-a spus:

8. „De ce îți faci griji pentru nimic? Când urcam pe cărarea cea îngustă nu te-ai uitat în spate și nu ai auzit strigătele ei de disperare atunci când a fost prinsă în ciulini din cauza veșmintelor sale regale. La momentul potrivit, urechile tale au rămas surde.

9. În loc să-ți faci inutil atâtea griji, mai bine te-ai întoarce din drum și ai ajuta-o să scape, mai ales că locul nu este prea departe de noi.

10. Așadar, du-te și ajut-o să scape din ciulini, iar apoi adu-o aici, vie și nevătămată. Cât despre noi, vă vom aștepta. Amin”.

11. Hored s-a întristat însă și mai tare, s-a aruncat cu fața la pământ și a rostit următorul discurs: „O, frați întru Dumnezeu, ascultați-mă, iar dacă este cineva de față care îmi este precum un tată, să mă asculte și el!

12. Din câte mi-a spus fratele meu, Lamei, Dumnezeu, Tatăl nostru preasfânt, se află într-o formă vizibilă printre părinții de pe înălțimi.

13. Dacă așa stau lucrurile, totul îmi este cât se poate de clar.

14. Sfințenia lui infinită nu va permite niciodată soției mele impure să urce pe aceste înălțimi sacre.

15. La ce mi-ar folosi să mă întorc dacă cineva dintre voi nu ar veni cu mine, ajutându-mă să îmi eliberez soția de miile de spini?

16. O, Enoh, o, Lamei, o, tu, prieten necunoscut, dar puternic, nu mă părăsiți și nu o lăsați pe sărmana mea soție să piară!

17. Îmi dau seama că nu ar fi trebuit să vă urmez până aici, căci sunt un păcătos în fața lui Dumnezeu, dar și în fața voastră, bărbați și copii după inima lui Dumnezeu.

18. Da, da am comis un mare păcat. Da, trebuie să mă întorc înapoi, și am s-o fac, dar vă implor pe unul dintre voi să veniți cu mine și să mă ajutați să o eliberez pe soția mea!

19. Să-mi indice apoi un loc lângă stânca cea albă. Mă voi retrage acolo, împreună cu soția mea, și vom deplânge amândoi până la sfârșitul vieților noastre marele păcat pe care l-am comis împreună. Până atunci, vă rog doar să-mi îndepliniți această ultimă dorință. Amin. Facă-se voia voastră. Amin”.

20. În timp ce Hored, cu fața la pământ, își deplângea soarta prin acest discurs trist, Abedam i-a spus în șoaptă lui Lamei să se ducă și să o aducă pe Naeme.

21. Drept urmare, înainte ca Hored să-și termine lamentările, Naeme se afla deja lângă el, vie și nevătămată.

22. Abedam l-a întrebat:

23. „Hored, în timp ce tu îți plângeai de milă, Naeme ar fi putut foarte bine pieri. La ce i-ar mai fi folosit atunci căutările noastre?

24. Spuneai că sfințenia lui Iehova nu v-ar permite să vă apropiați de Cel care pășește acum într-o formă vizibilă pe înălțimile sacre ale lui Adam. Spune-Mi atunci, cine i-a dat lui Lamei puterea de a vă salva de la pierzanie pe tine și pe soția ta în izolarea stupidă pe care ați ales-o?

25. De vreme ce însuși Iehova i-a dat această putere, ce crezi că L-ar împiedica pe acesta să vă accepte în preajma Lui și să vă binecuvânteze direct, în măsura în care meritați acest lucru?

26. Of, nerodule, ridică-te și vino să-L cunoști mai bine pe Iehova cel sfânt. Amin”.

27. Auzind acestea, Hored i-a spus lui Abedam: „Atotputernice prieten, sau frate, sau părinte! Atâta vreme cât unul dintre voi nu-mi promite că va veni cu mine să o salvez pe soția mea, nu mă voi ridica din acest loc, chiar dacă m-ați pedepsi cu ajutorul șerpilor. Dacă soția mea a fost nevoită să piară din cauza prostiei mele, îmi voi ispăși greșeala în fața lui Dumnezeu și a patriarhilor”.

28. Abedam a strigat-o însă pe Naeme și i-a făcut semn să îl ridice de la pământ pe nătângul Hored.

29. Naeme s-a grăbit să-l prindă de mână pe Hored, spunându-i următoarele cuvinte:

30. „Hored, de ce te plângi atâta din cauza mea? Iată, mă aflu deja de ceva vreme pe această înălțime sacră, fără să fi pățit ceva, fiind salvată de fratele tău la sugestia acestui străin atât de puternic.

31. Haide, ridică-te, așa cum ți-a cerut nobilul nostru prieten”.

32. Auzindu-și soția, Hored s-a ridicat plin de bucurie de la sol, mulțumindu-i străinului cu lacrimi în ochi pentru ajutorul prompt și atât de neașteptat pentru el, prin care i-a salvat soția.

33. Dar Abedam i-a spus: „Hored, Hored, ești încă atât de necopt. Spune-Mi, cum îți imaginezi tu că arată Iehova?

34. Poate ca un vânt puternic, sau ca o flacără strălucitoare, ca un soare, ori ca un fulger?

35. Spune-Mi: cum ți-L imaginezi? Amin”.

36. Hored i-a răspuns: „O, prietene, nu-mi pune o astfel de întrebare, căci cine și L-ar putea imagina vreodată pe Dumnezeu într-o formă limitată, finită?

37. Dumnezeu este etern și infinit! Ce formă ar corespunde atunci infinității?”

38. Abedam: „Cu siguranță, nu forma ta, încă atât de redusă.

39. Dar să o lăsăm pe Naeme, copilul acestei lumi, să răspundă la întrebare. Spune-Mi, Naeme, cum crezi tu că ar trebui să arate Iehova cel sfânt?”

40. Naeme a zâmbit, după care a spus: „Prieten glorios, de o bunătate divină, iartă-mă, dar nici eu nu-mi pot imagina o formă care să i se potrivească lui Iehova. Pe de altă parte, nu-ți voi ascunde că forma care mi-ar plăcea cel mai mult este a ta.

41. Iartă-mă dacă am spus o prostie foarte mare”.

42. Dar Abedam i-a răspuns: „Liniștește-te, femeie frumoasă. Adevăr îți spun: chiar în forma aceasta îl vei recunoaște în curând pe Iehova, Dumnezeu cel etern, infinit și atotputernic, iar în El îl vei recunoaște pe Tatăl preasfânt și preaplin de iubire. Amin”.

Author:  1% [ 17.2.2011, 21:42 ]
Post subject:  Capitolul 31 - Hored și Naeme printre patriarhi, fără a-l fi recunoscut încă pe Abedam. Pedeapsa primită de Hored

Capitolul 31
Hored și Naeme printre patriarhi, fără a-l fi recunoscut încă pe Abedam. Pedeapsa primită de Hored pentru că a fost gelos pe Abedam.
(17 februarie 1842)

1. După aceste cuvinte, cei cinci și-au continuat drumul, ajungând în locul care ne este deja familiar.

2. De îndată ce Abedam s-a apropiat de ei, patriarhii s-au aruncat la picioarele Lui, profund mișcați de marea iubire și de imensul respect pe care i le purtau, unii slăvindu-L cu voce tare, alții în intimitatea inimilor lor.

3. Practic, toți oamenii aflați pe înălțimile sacre, inclusiv pe munții din jur, s-au prosternat la pământ, cu excepția celor cinci nou veniți, care au rămas în picioare.

4. Enoh și Lamei ar fi urmat cu dragă inimă exemplul celorlalți, dar Abedam le-a interzis să facă acest lucru, pentru a le servi o lecție celor doi soți.

5. Într-adevăr, atât Hored cât și Naeme au rămas cât se poate de uimiți, văzând mulțimea de oameni cu fețele la pământ, fără să-și dea seama cui se adresează acest respect suprem, căci numai ei cinci se mai aflau în picioare.

6. De aceea, Naeme și-a luat inima în dinți și L-a întrebat cu sfială: „Ascultă, prieten mult respectat, atât de bun și de puternic! Ce înseamnă această prosternare generală și de ce oftează toată lumea? Cui îi este adresat acest respect uriaș?

7. Oare se apropie de undeva marele Iehova, fără ca eu să-L pot vedea? - Ce înseamnă toate acestea?

8. De ce sunt toți atât de cutremurați? - Cu siguranță, nu poate fi vorba decât de sublimul Iehova!

9. O, dragă prietene, încă din copilărie am avut dorința secretă de a-L vedea măcar o dată în viață pe marele Iehova, căci mama mea mi-a vorbit despre El, învățată la rândul ei de un anume Farak, se pare frate cu Enoh, despre care mi s-a spus că semăna foarte mult cu Iehova.

10. Vezi tu, dragă prietene, am avut ghinionul să fiu cea mai frumoasă femeie din ținuturile de jos, motiv pentru care am fost adeseori vândută celor desfrânați de către mizerabilul meu tată.

11. Pe de altă parte, am avut și norocul ca din cauza acestei frumuseți orbitoare pe care mi-a dăruit-o Iehova, nimeni să nu poată suporta îmbrățișarea mea mai mult de 2-3 clipe. Nici chiar fratele meu Thubalkain, născut de mama Zilla, nu a reușit, deși a fost soțul meu, să depună în mine sămânța necesară pentru a da rod.

12. Pe scurt, cu toate chinurile la care m-a supus mizerabilul meu tată, Lameh, nimic nu m-a putut despărți vreodată de iubitul meu Iehova.

13. Hored, primul meu salvator, mi-e martor că în toată perioada cât am stat împreună nu am dorit să discut despre nimic altceva decât despre Iehova și că nu i-am permis să conviețuiască cu mine - cu toate insistențele lui - decât după primirea binecuvântării firești. Fiind salvatorul meu, nu va avea cum să conteste acest lucru. Cât despre apropierea noastră, nu am avut de ales, așa că sper că va fi iertat.

14. După cum vezi, puternicul, bunul și nobilul meu prieten, nu este deloc puțin lucru că eu, copilul lumii și al șarpelui, aflat într-o situație cumplită, m-am putut agăța în inima mea de Iehova, despre care aflasem extrem de puține lucruri, și că în pofida tuturor nenorocirilor care amenințau să mă doboare de vie, am avut totuși destulă putere pentru a-mi păstra inima suficient de pură astfel încât Iehova să mi se reveleze vreodată (așa cum îmi spusese, în secret, mama Zilla).

15. Poți să crezi că ceea ce îți voi spune în continuare este adevărul curat: deși sunt fiica nefericită a unui părinte cu adevărat mizerabil, a cărui nebunie este prea mare pentru a putea fi înțeleasă vreodată de cineva, nu am iubit niciodată mai mult pe altcineva decât pe acel Iehova care mi-a fost revelat, Creatorul sfânt al tuturor lucrurilor, animalelor și oamenilor.

16. O, prieten drag și sublim, te rog să mă crezi că acum, când mă pot bucura pentru prima dată de aceste înălțimi sacre care îmi evocă măreața operă a lui Iehova, cu toată nevrednicia mea, inima mea se simte pe deplin împlinită!

17. Da, simt că aș putea să mor din iubire pentru acest Iehova divin, preasfânt și minunat!

18. O, prieten glorios și drag, mi-aș dori să-ți spun ceva cu adevărat inteligent despre ceea ce simt pentru Iehova, dar acest lucru îmi este imposibil. Nu mi-a fost niciodată permis să primesc vreo învățătură, pentru a nu-mi strica astfel frumusețea fizică ce mi-a adus atâta nefericire.

19. Dacă nu aș fi avut-o de partea mea pe mama Zilla, cred că nedemnul meu tată mi-ar fi interzis chiar și să învăț să vorbesc.

20. De aceea, ai răbdare cu mine. Deși nu mai sunt atât de tânără pe cât arăt, inima mea este încă receptivă, ca și cum nu aș avea decât 30 de ani.

21. O, prieten drag și glorios! Dacă marele Iehova va apărea de undeva, îngăduie-mi să îl privesc, fie și numai pentru o singură clipă. 22. O, dacă aș fi demnă de o asemenea grație!”

23. După care, Naeme nu a mai putut vorbi și lacrimi mari au început să-i curgă pe obrajii desăvârșiți, în timp ce în ochi i se puteau citi iubirea cea mai arzătoare și dorul cel mai nestins. Fericirea și durerea dădeau o luptă cumplită în inima ei, care o făceau să tremure din tot corpul.

24. Abedam l-a chemat atunci pe Hored și i-a spus: „Hored, fiu al dimineții însorite, iată, în față stă această copilă izgonită din ținuturile de jos! Ea tremură de iubire și de dor, iar inima ei oscilează între fericire și teamă la gândul că-L va vedea pe Iehova, în timp ce tu, fiu al dimineții, nu ai făcut nimic decât să-Mi arunci câteva priviri pline de gelozie!

25. De aceea, îți transmit că în calitatea Mea de Domn, voi lua acum această nobilă plantă de sex feminin și o voi transplanta într-o altă grădină, pentru ca tu să nu o mai poți vedea, căci prin gelozia ta egoistă, ai avut un comportament nedemn față de Mine, Cel care te-a salvat de la pierzania datorată propriei tale nebunii desfrânate.

26. Cunoști legea străveche a patriarhilor, căci ai fost numit învățător de către aceștia, așa că spune-Mi: cărui fapt se datorează acest comportament nedemn? Ce insectă otrăvită te-a mușcat, transformându-ți inima în inima unui tigru?

27. Mă cunoști pe Mine? Îl cunoști pe Dumnezeu? - Iată, Naeme, care se află în fața noastră, intuiește Cine este Acela lângă care se află.

28. În schimb, tu stai aici, în fața Dumnezeului și Creatorului tău, mai gol decât un trunchi de copac.

29. Retrage-te în peștera de colo și încearcă să-ți dai seama dacă inima ta mai este capabilă de căință, căci Eu, Cel care îți vorbesc acum, sunt Iehova întrupat într-o formă vizibilă, Dumnezeu cel Etern”.

30. Auzind aceste cuvinte, Hored s-a prăbușit ca lovit de trăsnet.

31. La rândul ei, Naeme a căzut în genunchi, tremurând din toate încheieturile, după care a spus cu o voce slabă:

32. „O, Iehova, ai milă de mine, sărmană păcătoasă!”

Author:  1% [ 17.2.2011, 21:45 ]
Post subject:  Capitolul 32 - Abedam - simultan om și Dumnezeu. Marea iubire a lui Naeme pentru Iehova.

Capitolul 32
Abedam - simultan om și Dumnezeu. Marea iubire a lui Naeme pentru Iehova.
(18 februarie 1842)

1. Abedam s-a întors atunci către Naeme și i-a spus: „Naeme, mi-ai cerut mai devreme să ți-L arăt pe marele Iehova, dacă va apărea de undeva. Ce spui, ești satisfăcută de apariția Sa în această formă a Mea? Poți crede tu că Eu, un om, sunt în același timp Iehova, Dumnezeu cel etern?”

2. Naeme a rămas mai întâi încurcată de aceste întrebări, dar s-a recules în curând și i-a răspuns lui Abedam cu vocea cea mai gingașă, o voce pe care nu o posedă decât acele femei de o mare noblețe și delicatețe, în momentele lor cele mai pline de iubire și de respect:

3. „O, Dumnezeule sublim, suprem și preasfânt! Eu sunt o biată femeie păcătoasă, care Te-ar fi crezut inclusiv dacă i-ai fi spus: 'Iată, acest vânticel indică prezența lui Iehova, pe care numai câțiva patriarhi îl pot vedea într-o formă vizibilă'.

4. Aceste cuvinte ar fi fost de ajuns pentru ca inima mea să cunoască o mare alinare.

5. Cu atât mai ușor îmi este să Te cred că Tu ești marele Iehova, aflat în persoană în fața mea, cea mai nedemnă dintre femei, asumându-ți - așa cum am precizat deja anterior - cea mai plăcută și mai sublimă formă umană, de o blândețe, bunătate și compasiune desăvârșite, pe care numai grația Ta a făcut-o posibilă.

6. O, Tată preasfânt, îmi amintesc încă de ce-mi spunea mama mea Zilla, și anume că orice formă ai crea, Tu lucrezi întotdeauna singur, fără ca cineva să Te ajute vreodată, nu că ai avea nevoie de altcineva, întrucât Tu ești totul în toate.

7. Știu de asemenea de la mama mea că, din perspectiva esenței Tale, Tu trebuie să fii considerat un om de o perfecțiune absolută. De vreme ce noi, ființe create de Tine, nu ne-am putea forma vreodată o imagine mai perfectă decât forma glorioasă a omului, orice alt concept mi-aș forma despre Tine ar fi cu atât mai inferior cu cât ar devia mai mult de la forma umană.

8. O, Tată preasfânt, mai sunt multe alte indicii care îmi permit să Te recunosc și să cred cu convingere că nimeni altcineva nu este și nu poate fi Iehova cel sfânt.

9. Nu vreau însă să mă las dusă de val, căci mă tem că Te-ai putea supăra în secret! Probabil că nici nu ar fi normal în fața Ta și a atâtor patriarhi mult mai vrednici decât mine să afișez tot ceea ce există în inima mea.

10. Pe de altă parte, sunt convinsă că Tu îmi poți testa inima mai bine decât aș putea-o face eu. Cu siguranță, ea îți va spune tot ceea ce limba mea slabă nu reușește să rostească.

11. O singură rugăminte Te implor să nu o lași neîmplinită: nu-l pedepsi prea aspru pe sărmanul Hored pentru greșeala pe care a comis-o în fața sfințeniei Tale. Revarsă-Ți mila și grația asupra lui, dar și asupra mea, și nu ne alunga de lângă Tine.

12. Chiar dacă a păcătuit, eu am fost singura cauză a acestei ofense. De aceea, pedepsește-mă pe mine în locul lui, căci sunt, oricum, fructul trist al nopții și al păcatului, și port deja în mine moartea eternă, ca rezultat sigur al acestui păcat.

13. Cum ar fi putut să rămână într-o stare pură bietul Hored, alături de mine, precum ceilalți patriarhi care nu au fost niciodată supuși tentației, la fel ca și el? 14. Așadar, preabunule Iehova, eu sunt singura responsabilă în fața Ta pentru căderea lui!

15. O, revarsă-ți grația și mila față de el și de mine, sărmana păcătoasă! Dar mai presus de orice, facă-se voia Ta! Amin”.

16. Abedam i-a răspuns: „Naeme, Mi-ai devenit foarte dragă! În ceea ce privește rugămintea ta, te asigur că i-am răspuns încă înainte să Mi-o fi făcut. De aceea, inima ta poate fi întru totul liniștită.

17. Spuneai mai devreme că mai sunt multe indicii prin care Mă poți recunoaște și care te-au condus la credința fermă în Mine și la convingerea că în afară de Mine nu mai există un alt Iehova.

18. Nu te teme că ai vorbi prea mult, chiar dacă ai sta de vorbă cu Mine o zi întreagă, un an întreg, o viață, sau - de ce nu? - o întreagă eternitate. Te asigur că nu Mă vei plictisi vreodată. Mai mult, tot ceea ce îmi dezvăluie iubirea ta nu poate fi altfel decât just în fața Mea și a celorlalți patriarhi. Haide, mărturisește-Mi ceea ce Mi-ai ascuns cu atâta tenacitate.

19. Că îți pot citi în inimă, la fel cum pot citi în întreaga infinitate - dintr-o singură privire, de la cele mai mici lucruri până la cele mai mari - de acest lucru nimeni din cei care Mă cunosc cu adevărat, mai ales în inimile lor, nu se poate îndoi. Tocmai acest lucru Mă ajută să cunosc și întrebările din mintea ta. De aceea, de dragul patriarhilor, doresc să-Mi spui deschis și fără stânjeneală ce anume te preocupă.

20. Draga Mea Naeme, dacă Mă iubești cu adevărat, haide, golește-ți inima în fața Mea, a mult iubitului tău Iehova. Amin”.

21. Auzind aceste cuvinte, Naeme s-a luminat toată, strălucind orbitor de frumusețe, gingășie și de iubirea cea mai arzătoare cu putință. Ea L-a întrebat pe Abedam cu o voce melodioasă, tremurând de iubire și de teamă, așa cum numai o fecioară cu adevărat castă știe să vorbească:

22. „O, dulcele, blândul, mult iubitul și preasfântul meu Iehova! - Îmi este îngăduit și mie să Te iubesc la fel cum Te iubesc fiii și fiicele tale aici prezente? O, aș putea face și eu acest lucru? - Eu, un copil al lumii și al... vai nici nu pot rosti aceste cuvinte... Te pot iubi și eu la fel ca ceilalți? - O, mult iubitul meu Iehova!”

23. După care s-a prăbușit la pământ, zguduită de plâns, căci se simțea prea nevrednică de iubirea Mea.

24. Dar Abedam s-a aplecat imediat și, prinzând-o de braț, a ridicat-o de jos, strângând-o cu putere la piept, în văzul tuturor patriarhilor. După ce a ținut-o astfel la piept o vreme, el i-a dat cu blândețe drumul, după care a întrebat-o: „Ei bine, draga Mea Naeme, mai ești dispusă să Mă întrebi dacă ai dreptul să Mă iubești, la fel ca ceilalți?”

25. Din nou, Naeme a căzut la picioarele Domnului, udând solul cu lacrimile ei. Picioarele preasfinte ale lui Iehova s-au umezit astfel datorită lacrimilor ei născute dintr-o iubire plină de ardoare.

26. Puternic mișcat, Abedam a rostit cu o voce de tunet: „Priviți, copii ai Mei! La picioarele Mele se află cineva care îmi este mai drag decât soarele, luna și toate stelele! Priviți această fiică a penitenței, a remușcării și a celei mai sublime iubiri!

27. Este mult mai ușor ca omul să Mă găsească și să Mă iubească în regatul vieții de-cât în cel al morții. Dar această fiică M-a căutat și M-a găsit, dăruindu-Mi iubirea ei, deși se afla în plină împărăție a morții.

28. De aceea, ea merită întru totul răsplata iubirii Mele, a unei iubiri pe care nici o inimă ce a trăit vreodată pe pământ nu și-o poate imagina.

29. Da, mult iubita Mea Naeme, am păstrat numai pentru Mine mâna ta, căci tu M-ai iubit cu credință o perioadă atât de lungă de timp.

30. Naeme, acum nu îmi mai aparții decât Mie. Iată, aceasta este maniera în care Mă răzbun Eu pe dușmanii Mei: prin iubirea Mea părintească”.

Author:  1% [ 17.2.2011, 21:52 ]
Post subject:  Capitolul 33 - Introspecția lui Hored, recunoașterea vinovăției sale și noua sa greșeală.

Capitolul 33
Introspecția lui Hored, recunoașterea vinovăției sale și noua sa greșeală.
(19 februarie 1842)

1. După ce L-a recunoscut pe Domnul, lucrurile au început să se limpezească pentru Hored. Iată dialogul său interior:

2. „Oare ce ar trebui să fac de acum înainte? Nu sunt decât un vierme mizerabil și slab, care se târăște prin țărână, incapabil să mai facă ceva. În schimb, El este un Dumnezeu atotputernic și etern, puterea nesfârșită și primordială! Eu sunt un păcătos îngrozitor; - El este sfințenia supremă!

3. Eu sunt alcătuit doar din egoism și iubire de sine, în timp ce El este iubirea, grația și compasiunea supremă!

4. Eu sunt plin de gelozie, mânie, invidie și dorință de răzbunare. El întruchipează blândețea, bunătatea, răbdarea și generozitatea!

5. Pe scurt, în orice fel aș privi lucrurile, constat că eu sunt opusul Lui în toate privin-țele.

6. Oare ce ar trebui să fac de acum înainte?

7. El m-a trimis în această peșteră pentru a face această introspecție și a vedea dacă inima mea mai este capabilă de vreun pic de căință, dar la ce mi-ar folosi aceasta?

8. Oare nu îmi cunosc suficient de bine răutatea inimii, la fel de înclinată către căință cum este o piatră către presiune, căreia i se opune constant, rămânând aceeași piatră insensi-bilă și dură?

9. O, Naeme, Naeme, sărmană ființă inocentă, de care inima mea egoistă a abuzat atât de mult, abia acum îmi dau seama că singurul care se poate apropia de tine fără a păți nimic este Domnul, Dumnezeul și Creatorul tău!

10. Da, acum lucrurile încep să se lege în mintea mea: Naeme mi-a fost dăruită ca pe-deapsă pentru că nu am rezolvat nimic în ținuturile de jos, cu toată puterea de sus pe care am primit-o.

11. Da, da, așa trebuie să stea lucrurile, iar eu am fost suficient de orb pentru a nu rea-liza că ceea ce mi se părea o relație de cuplu atât de dulce nu era altceva decât o pedeapsă cumplită.

12. Toată viața mea am fost o ființă nevrednică și desfrânată, ca un berbec în călduri și ca un cerb în perioada rutului, mândru de marea mea putere și de forma mea fizică excelen-tă. Ce putea fi atunci mai firesc decât ca Domnul, sătul de prostia mea incorigibilă, să mă pedepsească în acest fel, pe bună dreptate?

13. Oare nu m-am consumat cu atâta ardoare în fața lui Naeme, care nu mi-a cedat deși ardeam de dorul ei, precum o ramură de măslin încărcată de fructe zemoase?

14. Am fost nevoit însă să mă mulțumesc doar cu contemplarea frumuseții ei, care îmi dădea amețeli și îmi întuneca lumina ochilor.

15. Fața ei este ca o dimineață frumoasă. Ochii ei sunt precum doi sori la răsărit. Gura ei este precum un trandafir abia înflorit. Părul ei magnific strălucește ca o nestemată prețioa-să. Brațele ei sunt mai albe decât zăpada și mai moi decât lâna înainte de a fi toarsă. Frumuse-țea sânilor ei nu poate fi comparată cu nimic. Iar eu am fost nevoit să-i contemplu această natură desăvârșită, fără a mi se permite să mă bucur de ea. Nu mi-a îngăduit nici măcar să o sărut. Ori de câte ori mă lamentam în fața ei, plângând cu lacrimi amare, ea se limita să îmi țină lecții severe, pe care nici chiar Kenan sau Enoh nu le-ar fi rostit mai inspirat și care m-au reținut alături de ea, deși de mii de ori mi-aș fi dorit să o părăsesc și să mă răzbun astfel pe ea. Dimpotrivă însă, comportamentul ei m-a făcut să mă îndrăgostesc din ce în ce mai mult de ea.

16. O, Pedeapsă a tuturor pedepselor! Cumplită pedeapsă! - O, părinte Adam, abia acum înțeleg de ce te-a divizat Dumnezeu, care a luat jumătate din tine și a creat-o pe Eva, dăruindu-ți-o ca o pedeapsă continuă. Într-adevăr, ea ți-a slăbit puterea anterioară, reducând-o la slăbiciunea unui vierme, fără ca tu să opui vreo rezistență. În acest fel, ați fost izgoniți amândoi din Paradis, fără ca tu să îți dai seama că rolul ei nu este altul decât acela de a te pedepsi pe tine.

17. O, Doamne, Dumnezeule atotputernic și preasfânt! Cine poate scăpa de biciul pe-depsei Tale?

18. Tu m-ai pedepsit cu severitate, iar eu nu mi-am dat seama de acest lucru. Iar atunci când Ți-ai revărsat grația asupra mea, luându-mi greaua povară a pedepsei, tot ce am făcut eu - cel mai mare măgar între toți - a fost să mă jelesc și să sufăr.

19. Abia acum îmi dau seama de nebunia mea și îți mulțumesc din toată inima, așa cum nici un muritor nu a făcut-o înaintea mea, pentru marea Ta grație revărsată asupra unui nerod ca mine.

20. Îți mulțumesc, îți mulțumesc, îți mulțumesc! Căci Tu m-ai eliberat, iar acum sunt pe deplin liber, aparținându-Ți în exclusivitate Ție.

21. Nu mai doresc să adaug la această rugăciune de recunoștință decât o singură ru-găminte: pe viitor, scutește-mă de-a pururi de asemenea pedepse aspre! Dacă pe viitor vei mai fi nevoit să mă pedepsești vreodată pe mine sau pe altcineva, pedepsește-ne prin puterea focului, a otrăvii sau a scorpionilor, dar nu ne mai ademeni în preajma unor ființe ca Naeme, nici chiar dacă ar fi să piară pământul sub picioarele noastre!

22. Nu ne strivi atât de mult pe noi, viermii, astfel încât să nu ne mai putem reveni vreodată! Amin”.

Author:  1% [ 17.2.2011, 22:15 ]
Post subject:  Capitolul 34 - Adevărul fără iubire nu conduce la viață. Despre iubire și viață. Misiunea femeii.

Capitolul 34
Adevărul fără iubire nu conduce la viață. Despre iubire și viață. Misiunea femeii.
(21 februarie 1842)

1. După acest monolog mental, Hored s-a ridicat și s-a îndreptat cu curaj către Abedam, dornic să-și exprime cu glas tare recunoștința în fața patriarhilor. Dar Abedam i-a luat-o înainte și i-a spus:

2. „Hored, crezi cumva că nu am auzit discursul tăcut al inimii tale? - Nu mai cultiva asemenea gânduri!

3. Ascultă, tu nu te-ai recules și nu te-ai reorientat către Mine decât atunci când te-ai convins că Naeme este iremediabil pierdută pentru tine.

4. Introspecția ta a fost sinceră, dar întoarcerea ta la Mine a fost ezitantă, iar calea pe care ai apucat-o nu a fost cea mai justă. La sfârșitul discursului tău interior, tu Mi-ai cerut agitat să îl pedepsesc pe cel deja pedepsit cu puterea focului, a otrăvii și a scorpionilor, mai degrabă decât prin ademenirea sa în preajma unor ființe precum Naeme, - și ți-ai exprimat dorința să nu te mai pedepsesc deloc.

5. Această viziune nu demonstrează altceva decât iubirea ta încă foarte redusă pentru Mine și pentru semenii tăi. Deși ai avut acces la adevărul plenar, acest lucru nu-ți folosește prea mult dacă nu îl asociezi cu iubirea.

6. Adevăr îți spun: aș fi fost mult mai plăcut impresionat dacă ai fi plâns după Naeme, căci atunci Mi-ai fi demonstrat că inima ta este plină de iubire, chiar dacă direcția în care a apucat-o a fost greșită. Din fericire, direcția inimii poate fi schimbată ușor.

7. Așa cum ai procedat însă, nu Mi-ai arătat decât că ți-ai deschis ochii, dar nu și inima. Din păcate pentru tine, ochii nu sunt un organ potrivit pentru a primi viața, ci numai inima. Vai ție, căci tocmai ceea ce ar fi trebuit să fie viu în ființa ta este mort!

8. Însăși gândirea ta este numai pe jumătate adevărată, căci este lipsită de iubire. Dacă ar fi fost dublată de iubire, cu siguranță ar fi ales o altă cale. Ce prostie să crezi că Eu, Tatăl ceresc, nu cunosc altă plăcere decât să vă pedepsesc pe voi, copiii Mei!

9. Confundând ordinea Mea eternă, născută din cea mai sublimă și mai pură iubire, cu dorința de a pedepsi, tu Mi-ai cerut să încetez cu această pedeapsă.

10. Ce crezi însă că s-ar întâmpla cu ființele create dacă ți-aș îndeplini cererea prostească?

11. Ca să te fac să-ți înțelegi mai bine prostia, îți voi îndeplini cererea folosindu-mă de acel cedru bătrân și puternic.

12. Ei bine, ce ai de spus? Unde a dispărut bătrânul cedru? Iată, nici o urmă nu a mai rămas din el.

13. Înțelegi acum unde ar conduce împlinirea dorinței tale ființele create, cât de mare este nebunia ta și cât de mult pierzi datorită ei din perspectiva vieții adevărate dinlăuntrul tău?

14. Să nu te mai ademenesc în preajma unor ființe precum Naeme, și să te pedepsesc cu ajutorul focului, al otrăvii și al scorpionilor? - Ascultă, este adevărat că i-am dăruit bărbatului femeia cu scopul de a-l ajuta să se smerească, căci știam încă de la începuturile eternității cum stăteau lucrurile cu inima sa singuratică.

15. Privind lucrurile din această perspectivă, femeia poate fi considerată într-adevăr o pedeapsă acordată bărbatului, dar numai pe jumătate și adresată exclusiv inimii orgolioase a acestuia. Cel care merge însă un singur pas mai departe își dă imediat seama că această pedeapsă aparentă reprezintă în realitate unul din cele mai importante instrumente pentru atingerea vieții eterne, perfecte și beatifice întru Mine.

16. V-am spus deja de cel puțin o mie de ori că numai iubirea pentru Mine și pentru semenii voștri vă poate conduce la viața eternă, căci Viața primordială din care v-ați născut cu toții și care sălășluiește în Mine nu este altceva - în esența ei aflată într-o continuă expansiune - decât iubire pură.

17. Dacă nu ar fi existat această iubire, de unde crezi că s-ar fi născut viața?

18. Cum poate trăi cu adevărat acela care nu Mă acceptă pe Mine - Esența supremă a vițeii - în inima sa?

19. Eu sunt iubirea eternă. De aceea, cel a cărui inimă este lipsită de iubire nu poate beneficia de viață.

20. Întoarce-te așadar în peștera ta și meditează asupra acestei întrebări: cine este aceea care învață - prin iubirea sa - inima copilului să iubească, trezind-o astfel la viață?

21. Cine hrănește copilul slab la pieptul ei? Cine ți-a dat prima ta hrană și cine te-a purtat în brațele sale gingașe, ajutându-te să faci primii pași în viață? - Despre mama ta vorbesc, nerodule!

22. Când ai atins pragul adolescenței și ai devenit conștient de masculinitatea ta, ridicându-te cu mândrie, gata să te iei la trântă cu soarele, luna și stelele, atrăgându-ți astfel pedeapsa eternă - cine ți-a ieșit în întâmpinare, trezindu-ți inima către iubire și viață, cine a fost aceea care ți-a condus pașii, îndreptându-i din nou către sfera ta personală de viață, cine ți-a vorbit din nou despre iubirea pe care ți-a predat-o cândva mama ta, dar pe care ai dat-o uitării?

23. Spune-Mi, cine a fost îngerul care ți-a strigat cu voce puternică și din toată ființa: 'Hored, iubește, iubește, iubește - și bucură-te astfel de viață; dar iubește în puritatea inimii, iubește întru Dumnezeu și dobândește astfel viața eternă; trăiește de dragul meu și nu mai bate la porțile morții?'

24. Iată, acest înger se odihnește acum la picioarele Mele, plin de iubire și de viață, iar tu dorești să îl schimbi cu focul, otrava și scorpionii! De Naeme îți vorbesc!

25. Acum du-te și căiește-te pentru prostia ta. Iar atunci când vei simți în inima ta o iubire puternică și autentică pentru Mine, Tatăl tău preasfânt și preaplin de iubire, atunci întoarce-te la Mine ca să te binecuvântez cu viața eternă. Amin”.

Author:  1% [ 17.2.2011, 22:21 ]
Post subject:  Capitolul 35 - Noua introspecție, și lamentările tui Hored în peștera lui Adam.

Capitolul 35
Noua introspecție, și lamentările tui Hored în peștera lui Adam.
(22 februarie 1842)

1. Auzind cuvintele lui Abedam, Hored a căzut la picioarele acestuia și s-a rugat cu ardoare să-i transforme inima, căci se simțea prea slab și absolut incapabil să realizeze ceva de unul singur. Iar Abedam și-a revărsat grația și compasiunea asupra lui, adăugând însă:

2. „Fă ce ți-am cerut și vei fi ajutat, căci ți-am pregătit un remediu! Haide, du-te și meditează, dacă pui vreun preț pe viața ta, dar și pe iubirea, grația și compasiunea Mea. Amin”.

3. Hored s-a ridicat atunci de la sol, i-a mulțumit lui Abedam cu inima tremurândă și s-a retras din nou în peștera situată la circa două mii de pași.

4. Ajuns aici, el a privit o vreme pereții peșterii, bogați în formațiuni viu colorate, și a început să se gândească la cauza acestei splendori; dar nu a reușit să ajungă la o explicație satisfăcătoare.

5. Până la urmă, prin minte i-a trecut și gândul cel bun: „Când razele puternice ale soarelui sunt refractate de suprafața transparentă și multicoloră a acestor pietre prețioase, ea dă naștere splendidelor culori ale stâncii, la fel de vii și de maiestuoase ca și viața.

6. Se poate spune însă că aceste culori sunt proprietatea pietrei? - O, nici vorbă! De îndată ce soarele se ascunde dincolo de munți, întreaga splendoare dispare împreună cu el, fiind înlocuită de noaptea adâncă.

7. Ce diferență mai există atunci între tine, sărmană piatră prețioasă, și nisipul cel mai comun, pe care chiar și furnica se grăbește să-l traverseze, pentru a nu muri din cauza aridității sale excesive?

8. Rezultă astfel că întreaga frumusețe derivă din lumină. Da, da, numai lumina poate fi cauza! Ce se poate spune însă de splendoarea lucrurilor iluminate de ea? Că este doar o minciună și o amăgire!

9. Abedam, după cum îl numesc patriarhii, mi-a spus ceva despre o jumătate de adevăr. Hm, se pare că zorii înțelegerii încep să apară și în mintea mea! Într-adevăr, nu este deloc greșit să vorbești de jumătăți de adevăr.

10. Cine ar putea contesta vreodată splendoarea formei lucrurilor, spre exemplu a florilor, pietrelor prețioase, fructelor, animalelor și a oamenilor, ca să nu mai vorbim de nenumărate alte lucruri? Fără lumină, splendoarea lor nu reprezintă însă decât o jumătate de splendoare.

11. La ce folosește însă lumina glorioasă dacă razele ei străbat spațiile infinite fără a întâlni în cale o formă pe care să o lumineze?

12. Poate fi numită în sine lumina, în forma ei vizibilă, cu adevărat frumoasă?

13. Cine ar putea spune că soarele, luna, stelele sau o simplă torță aprinsă - sunt cu adevărat frumoase? O simplă floricică este infinit mai frumoasă decât întreaga sferă luminoasă, dar cam monotonă, a soarelui, ca să nu mai vorbim de acele simple puncte luminoase de pe cer - stelele!

14. Da, da, pretutindeni nu există decât jumătăți de adevăruri. Forma fără lumină nu are decât pe jumătate valoare. La fel stau însă lucrurile și cu lumina fără formă.

15. Într-adevăr, același lucru s-ar întâmpla și cu omul, dacă inima lui, lipsită de iubire și de formă, ar rătăci în izolare.

16. La fel ca și soarele, intelectul nostru își trimite pretutindeni razele. La ce i-ar folosi acestea dacă nu ar întâlni în cale nici o formă? La ce poate folosi o rază care nu întâlnește nimic în cale?

17. Într-adevăr, în inima mea nu există nimic, absolut nimic: nici iubire, nici smerenie, nici bucurie, tristețe sau plăcere. Nici chiar dorința nu se mai agită acum în interiorul ei.

18. Mai am vreo bucurie în viață? Vai, nu, pentru mine viața a ajuns precum strălucirea culorilor sale splendide pentru piatra lipsită de simțire! - Mai simt măcar foamea ori setea? Nici măcar în legătură cu acestea nu mai simt nimic!

19. Mi s-a spus că trebuie să mă căiesc pentru nebunia mea. Care nebunie? Poate că Domnul se referea tocmai la acest gol din inima mea, care face ca lumina rațiunii să nu poată fi absorbită de nici o formă interioară.

20. Căința este fiica nefericită a iubirii, dar dacă nu o găsesc pe mamă, cum aș putea găsi vreodată fiica?

21. Abedam Iehova mi-a spus că sunt un prost. Același lucru îl cred și eu. Dacă El, Adevărul etern, mi-a spus că sunt un prost, cu siguranță că așa sunt!

22. Dar de ce sunt un prost? Deoarece inima mea este golită de formă și de iubire! Dar dacă este goală, cu ce aș putea să o umplu?

23. Cu siguranță, nu cu lumină, căci dacă nu întâlnește nimic în cale, lumina poate parcurge o întreagă infinitate fără a se întoarce vreodată înapoi.

24. Cu ce să-mi umplu deci acest gol interior? - Dar, liniște, liniște! Ce se aude? Ce este acest sunet glorios? O, Dumnezeule, o, slăvit Iehova! Îngăduie-mi să mor! Ba nu, lasă-mă să trăiesc!

25. Aud sunete, o, ce sunete divine! Nu este vorba de cuvinte, căci nu le înțeleg, dar sunt totuși infinit mai glorioase decât orice cuvânt inteligibil.

26. O, Doamne, măcar un lucru mi-a devenit cu adevărat clar - și anume că sunt un mare prost!

27. Oare nu este cuvântul forma sunetului? În cazul de față însă, sunetul este mai glorios în sine decât în formă.

28. Nu mai înțeleg nimic, în fața acestui fenomen, principiile mele nu mai valorează doi bani!

29. Doamne, iată, cel păcătos se aruncă la pământ în fața Ta și nu mai poate spune altceva decât: 'O, dragă tată, revarsă-ți grația și compasiunea inclusiv asupra mea, sărman păcătos! Facă-se voia Ta sfântă! Amin”.

Author:  1% [ 17.2.2011, 22:26 ]
Post subject:  Capitolul 36 - Miracolul sunetului din peșteră și efectul său benefic asupra lui Hored.

Capitolul 36
Miracolul sunetului din peșteră și efectul său benefic asupra lui Hored.
(23 februarie 1842)

1. Era ceva deosebit în legătură cu această peșteră. Un fenomen aparte se petrecea în jurul orelor 3.00 după-amiaza, întâmplător sau nu, chiar ora la care se afla în ea Hored. Când vântul se potolea și în peșteră se făcea o liniște perfectă, putea fi auzit un sunet asemănător unei harpe eoliene bine acordate, dar mult mai sublim și mai puternic, atât în ceea ce privește creșterea sau scăderea sa în intensitate, cât și în ceea ce privește modulația sau schimbarea cheii muzicale.

2. Deși miracolul nu se petrecea prima oară, cel dintâi care l-a descoperit a fost Hored. Oricum, timpul nu are niciun efect asupra unui miracol, și cu atât mai puțin asupra utilității sale.

3. Nimeni nu poate nega că soarele, la fel ca și întreaga creație, este un miracol perpetuu, deși străvechi. Cine poate spune că trecerea timpului afectează în vreun fel acest miracol, deși experimentat constant?

4. Nimeni, căci străvechiul soare strălucește astăzi la fel cum strălucea pe vremea lui Adam.

5. Același principiu se aplică și în cazul sunetului miraculos, predestinat încă de la începuturile eternității să joace un rol esențial în viața lui Hored.

6. Am dorit să subliniez acest lucru pentru ca nimeni să nu se grăbească să spună c㠄A fost vorba de un fenomen absolut natural”.

7. O asemenea afirmație ar conduce la concluzia că un fenomen natural ar fi mai puțin miraculos decât dacă un munte strălucitor ar cădea subit din cer.

8. Cert este că sunetul miraculos a avut un asemenea efect asupra lui Hored încât acesta s-a interiorizat spontan, transformându-se instantaneu și devenind plin de smerenie, căință, iubire și viață.

9. Cum s-a produs acest al doilea miracol? Vă voi explica în continuare:

10. Încă de la naștere, acest Hored a fost un spirit plin de iubire. Pe când era copil, copleșit de acest sentiment neobișnuit de puternic de iubire din inima sa, obișnuia să culeagă pietre și să le strângă la piept cu ardoare.

11. Din această iubire s-a dezvoltat treptat o anumită dragoste față de natură, care a sfârșit prin a deveni mai puternică decât iubirea pentru Mine și pentru părinții, frații și surorile sale. Care putea fi consecința naturală a acestei forme nefirești de iubire?

12. Din câte vi l-am descris pe Hored, cred că v-ați dat seama că a sfârșit prin a deveni un om rece, cu o înțelepciune aplecată către cele lumești!

13. Treptat, a început să examineze fenomenele naturii din ce în ce mai atent. A studiat plantele, fără a le considera însă forme vii, lucru care i-ar fi putut dărui în viitor o anumită căldură sufletească. Obișnuia să taie copaci, fără a găsi nici în ei vreo formă de viață. Dacă intra în apă, aceasta i se părea rece. Se juca cu lutul, care i se părea moale și maleabil, așa că a început să modeleze din el tot felul de forme. S-au produs atunci două fenomene neplăcute: el a observat că dacă rămâneau umede, aceste obiecte pe care dorea să le strângă la piept erau moi și reci, din cauza umezelii naturale pe care o păstrau. Pe de altă parte, dacă le încălzea la soare, ele deveneau din ce în ce mai tari, astfel încât se spărgeau la pieptul său.

14. De aceea, a început să culeagă din nou pietre, ciocnindu-le până când acestea începeau să scoată o cantitate foarte mare de scântei. Acest fenomen l-a intrigat atât de mult încât a spart o cantitate uriașă de pietre, încercând să găsească focul ascuns în ele. Evident, acest lucru nu s-a întâmplat, așa că Hored a ajuns la următoarea concluzie: întreaga lume nu este altceva decât un tigru înfometat, care nu dorește altceva decât să mănânce continuu, fără să-i lase nimic vecinului său - exceptând poate câteva oase golite de carne.

15. Hored a tras numeroase asemenea concluzii din contemplarea naturii, care i-au atras o faimă considerabilă, ajungând să fie considerat chiar un înțelept al ținutului de dimineață, lucru care i-a flatat foarte tare orgoliul. El și-a luat atât de tare nasul la purtare din cauza pretinsei lui înțelepciuni încât nici chiar patriarhii nu mai îndrăzneau să vorbească în fața lui. Dimpotrivă, toată lumea îl asculta și îl binecuvânta, astfel încât - treptat - el a devenit extrem de puternic, fiind considerat demn de a fi trimis ca apostol în ținuturile de jos, unde nimeni nu îndrăznise să meargă înaintea lui.

16. Ajuns în orașul lui Enoh, el a știut să câștige, în numele Meu, un mare respect prin cuvintele și faptele sale, primind în schimbul înțelepciunii sale o mare răsplată (pe Naeme) și foarte multă putere. Răsplata primită a compensat din plin dorința lui de iubire, risipită în van până atunci asupra naturii moarte. De aceea, el a iubit-o pe Naeme în aceeași manieră excesivă, spunând adio înțelepciunii, până când a devenit un om extrem de senzual. Așa se explică de ce a considerat-o el pe Naeme o pedeapsă primită de la Mine, într-o perioadă în care iubirea lui s-a diminuat din nou, în favoarea aceleiași înțelepciuni aride de dinainte.

17. În acest fel, el a ajuns în fața Mea, redevenind înțeleptul de dinainte, plin de răceală sufletească.

18. Ce era de făcut cu el? Un miracol prea elocvent l-a fi ucis. De aceea am creat - încă de la începutul timpurilor - acest sunet melodios, cu efect de balsam asupra sufletului, pentru a-l ajuta să înțeleagă că iubirea Mea umple întreaga natură, nu numai inima omului, ci chiar și piatra cea mai dură!

19. Ca să înțelegem mai bine felul în care acest fenomen l-a afectat pe Hored, vă propun să-i facem o vizită și să ascultăm propriile sale cuvinte, din care vom învăța și vom înțelege încă multe alte lucruri. Amin.

Author:  1% [ 17.2.2011, 22:30 ]
Post subject:  Capitolul 37 - Monologul și căința lui Hored.

Capitolul 37
Monologul și căința lui Hored.
(24 februarie 1842)

1. Hored a rămas timp de o oră într-un colț inaccesibil, ascultând vrăjit, până când dinspre regiunea de dimineață a început să sufle un vânticel care a pus capăt glorioaselor su-nete.

2. Când sunetele sacre (așa i se păreau lui Hored) au încetat complet, el s-a ridicat și a început următorul monolog mental:

3. O, creație miraculoasă a lui Dumnezeu, cât de sublimă poți fii tu dacă ești privită prin ochii iubirii și cu un sentiment profund într-o inimă deschisă, da, îndeosebi dacă inima este purificată în fața lui Dumnezeu!

4. Ce diferență s-a produs în mine! Nu cu mult timp în urmă, tot ce mă înconjura mi se părea rece și mort. Da, chiar și inima mea era rece, iar ochii mei erau incapabili să verse o lacrimă. Acum, totul mi se pare viu. Piatra cea dură îmi vorbește, iar iarba pare să îi ridice un imn de slavă lui Dumnezeu prin mirosul ei înmiresmat.

5. Ramurile verzi ale sublimilor copaci îmi vorbesc, rostind cu o voce pură și sfântă: 'Dumnezeu este iubire! Și totul este iubire în jurul Lui, căci totul s-a născut din El!'

6. O, cât de sublim, de frumos, de sfânt și de viu este totul în jurul meu! Cât de glori-oase mi se par acum aceste înălțimi sacre ale munților, începând cu colina dimineții, acolo unde locuiește Adam, și unde... o, câtă măreție, nici măcar nu pot rosti aceste cuvinte!

7. O, inimă, inimă! Deschide-te la maxim. Dilată-te dincolo de granițele creației infi-nite și încearcă să înțelegi Cine se află acum pe colina cea sfântă!

8. Da, încearcă să înțelegi, căci este vorba de Dumnezeu, de Creatorul suprem al infi-nității. O, încearcă să înțelegi acest lucru! Este vorba de Tatăl preasfânt și preabun! Da, de Tatăl nostru, al tuturor, care se află aici, pe pământ, într-o formă vizibilă pentru copiii Lui!

9. O, natură, și voi, vânturi și izvoare zburdalnice, tăceți. Păsărelelor zgomotoase care ciripiți pe crengile copacilor și voi, greieri, nu mai scoateți nici un sunet, pentru a nu spulbera senzația sacră din inima mea!

10. Tatăl preasfânt, plin de o iubire sublimă, se află acolo, pe colina cea sacră, printre copiii Săi! El, Creatorul atotputernic, Dumnezeu cel etern și Domnul tuturor lucrurilor, a ve-nit la noi, în calitate de Părinte al nostru! O minte, cum ai putea înțelege tu infinitatea, cum ai putea pătrunde tu adevărul cel mai plenar?

11. Da, numai tu poți înțelege acest lucru, sărmană inimă a mea; este suficient ca acest gând să pătrundă în tine! Tatăl preasfânt se află printre copiii Săi! O, ce gând incredibil... Cine ar putea cuprinde cu mintea sa această măreție nesfârșită?

12. Tatăl se află printre copiii Săi, învățându-i El însuși să îl recunoască pe El, pe Ta-tăl preasfânt!

13. Chiar și urechea mea moartă a fost martora vocii Lui divine, dar eu nu am înțeles-o! Ochii mei L-au văzut, dar nu L-au recunoscut! Cuvântul Lui m-a condus apoi în acest loc. Da, am ajuns aici la sugestia Tatălui!

14. O, loc sacru, în care inima mea s-a transfigurat și spiritul meu a fost transformat, - ce monument etern să-ți ridic, ce nume sacru să-ți atribui, pentru a-mi manifesta recunoștința în fața Tatălui?

15. O, ce înseamnă omul, acest sărman locuitor al pământului, pentru ca Dumnezeu însuși să aibă milă de el și să îl accepte ca și copil al Lui?

16. Este omul bun? Vai, nu! - Este el de o frumusețe atât de mare încât să-L determine pe Dumnezeu să vină la el? Nici pe departe, îi lipsesc deopotrivă bunătatea și frumusețea.

17. Să fie atunci vrednic de iubire, pentru ca Domnul să coboare la el? Nici nu se pu-ne problema, căci pentru a fi vrednic de iubire, trebuie să fii mai întâi bun și frumos!

18. Este omul înzestrat cu calități ieșite din comun, care să-L impresioneze pe Dum-nezeu? O, ce gând nebunesc! Cum de mi-o fi ieșit pe gură?

19. Atunci, ce anume posedă omul, pe care să nu-l fi primit deja dinainte?

20. Ce poate avea acest sărman locuitor al pământului pentru ca Dumnezeu să vină la el, pentru a-l învăța și alina personal?

21. O, ce mister impenetrabil! Faptul că noi ne putem numi copiii lui Dumnezeu se datorează exclusiv compasiunii Lui nesfârșite, fără de care am fi și noi - la fel ca pietrele - niște simple creaturi, și încă niște creaturi dintre cele mai neascultătoare, spre deosebire de pietre, care nu se mișcă fără voința Domnului, rămânând mii de ani în locul în care le-a plasat mâna sfântă a Tatălui.

22. Să fi fost gândul divin din care s-a născut omul mai important decât cel din care s-au născut anterior (sau poate în același timp) pietrele, în mintea aceluiași Dumnezeu unic?

23. Cu siguranță, omul nu înseamnă nimic și nu dispune de nici o calitate în fața lui Dumnezeu. Toate calitățile sublime cu care este înzestrat derivă exclusiv din grația divină cea mai pură!

24. O, iubire inexprimabilă, grație nesfârșită a Tatălui preasfânt, - cum ar putea inima mea să-ți mulțumească, prin ce cuvinte să te slăvească ea, recunoscând bunătatea infinită care te-a determinat să cobori printre noi, oameni nevrednici care își spun pe nedrept copiii Tăi?!

25. O, Tată, îngăduie-mi să intru în pământ, căci ochii mei nu sunt vrednici să pri-vească nici măcar în direcția în care știu că te afli Tu, printre copiii Tăi!

26. Tată preasfânt - printre copiii Tăi! Acest gând este prea sacru pentru mine, sărman vierme care mă târăsc pe pământ!

27. De aceea, tăcere, voi, ființe din jurul meu, pentru a mă putea liniști eu însumi, păs-trând o tăcere desăvârșită în fața imensei sfințenii a Tatălui!

28. Căci ce mai poate spune un vierme al pământului atunci când întreaga creație infi-nită păstrează o tăcere plină de respect? Așadar, liniștește-te inimă, și tu, limbă; căci totul în jurul meu s-a liniștit. Tăcere - căci Tatăl este aproape!”

Author:  1% [ 17.2.2011, 22:32 ]
Post subject:  Capitolul 38 - Abedam îl întâlnește în peșteră pe Hored, care s-a smerit. Hored la pieptul sfânt al lui Abedam.

Capitolul 38
Abedam îl întâlnește în peșteră pe Hored, care s-a smerit. Hored la pieptul sfânt al lui Abedam.
(25 februarie 1842)

1. După acest monolog, limba lui Hored a tăcut, dar nu și inima sa, care continua să caute cele mai potrivite cuvinte de laudă și recunoștință pentru a exprima iubirea supremă a omului față de Dumnezeu, în zadar însă; cu cât se afunda mai tare în inima sa, interiorizându-se, cu cât căuta mai aprins în ascunzișurile acesteia, cu atât mai puțin găsea el ceea ce căuta cu atâta ardoare.

2. În timpul acestui proces, Abedam i-a chemat la El pe Enoh, Lamei, Gabiei împreună cu Purista și pe Lameh și Ghemela.

3. Auzind numele tatălui ei, Naeme s-a speriat, convinsă că acesta a ajuns pe înălțimile sacre, condus de spionii săi.

4. Dar Abedam a liniștit-o, spunându-i: „Naeme, cum poți să te temi atunci când ești alături de Mine? Nu sunt Eu Domnul tuturor lucrurilor, ființelor, eternității și infinității?

5. Din acest punct de vedere, teama ta este cu totul absurdă. De altfel, singurul lucru pe care îl au în comun Lameh cel pe care l-am chemat Eu și tatăl tău sunt numele lor.

6. Acestui Lameh i-am dat personal acest nume, care înseamnă: Acesta aparține iubirii Mele, îmi aparține Mie, căci poartă comoara Mea în ființa lui.

7. În ceea ce îl privește pe tatăl tău, el poartă același nume, pe care i l-a dat însă Satan, dușmanul Meu suprem.

8. Nu trebuie să-ți mai faci însă griji în legătură cu tatăl tău, căci Eu sunt stăpânul atotputernic al celui căruia îi slujește el, ca un servitor credincios, deși nefericit, iar la momentul potrivit voi avea grijă să-i deschid și lui ochii.

9. De aceea, liniștește-te, fiica Mea, născută din adevărata căință, penitență și iubire, și urmează-Mă îndeaproape, la fel ca și ceilalți pe care i-am convocat, căci ne vom duce în locul în care se află Hored, a cărui iubire pentru Mine, recent dobândită, l-a făcut să își piardă abilitatea verbală.

10. Cât despre voi, Set, Enos, Kenan, Mahalaleel, Jared și Methuselah, mergeți acasă la soțiile și copiii voștri și pregătiți alimente și băutură în cantități suficiente; căci astăzi, mâine și poimâine, toții copiii vor mânca la masa Tatălui.

11. Veți găsi aceste alimente deja pregătite în casele voastre; tot ce aveți de făcut este să le aduceți aici.

12. În ceea ce ne privește, noi ne vom îndrepta către locul în care ne așteaptă noul nostru frate credincios și cu inima trezită. Amin”.

13. Hored a observat că un întreg alai se îndreaptă dinspre colina lui Adam către peștera lui, dar din cauza distanței, nu și-a dat seama cine face parte din el.

14. Abia când grupul s-a apropiat și-a dat seama că el este condus de Abedam cel Mare.

15. Copleșit de iubire mai presus de limita suportabilității, el a strigat: „Nu, nu, nu, este imposibil, niciodată!

16. Eu - un păcătos, care aproape am devenit ucigașul fratelui meu... Eu - o ființă desfrânată, plină de gânduri dintre cele mai impure, mai rea decât câinii și taurii... Eu - cel mai prost dintre oameni, să mă prezint în fața Lui, a Celui care m-a creat, în fața lui Dumnezeu, Tată preasfânt!

17. Pământule, nu ai ascunsă pe undeva pe aproape o prăpastie în care să mă ascunzi de-a pururi în profunzimile tale cele mai adânci?

18. Peșteră întunecată, nu poți să lași să cadă o piatră grea, care să-mi strivească trupul, reducându-l la țărâna din care s-a născut?

19. Cum mă mai pot prezenta în fața Lui, eu, cel mai depravat om de pe pământ, cu inima și spiritul cele mai împietrite?

20. El este sfințenia supremă! O, limbă, o, inimă, ce vă veți face când vă veți afla în fața Lui? Și va ajunge în curând...

21. Cum îl veți privi în față, ochi păcătoși, pe Dumnezeu, Tatăl preasfânt, iubirea cea mai pură și mai sacră, -

22. Cum veți auzi voi, sărmane urechi, vocea Sa sacră, pe care mai devreme nu ați fost în stare să o recunoașteți?

23. Iar acum, inimă, pregătește-te pentru ultima bătălie; alege viața eternă - sau moartea!

24. Acum nu mai am nimic decât o inimă mare, plină de cea mai arzătoare iubire pentru El, pentru Tată preasfânt! Dacă inima mea s-a purificat, Tată, nu am de unde să știu; dar orice mi-ai face - indiferent dacă mă vei accepta sau dacă mă vei respinge, - facă-se voia Ta sfântă, care este întotdeauna justă, mai presus de orice! Așadar, facă-se voia Ta!”

25. Nici nu a pronunțat bine aceste cuvinte, că Abedam cel Mare l-a și apucat de mână, spunându-i: „Hored, te-ai transformat într-un om puternic, într-o adevărată stâncă a iubirii. Haide, vino lângă inima Tatălui tău etern și preasfânt, și află - pentru prima dată în viața ta - ce înseamnă să te odihnești aici, în conștiința supremă a vieții eterne.

26. Dragul Meu Hored, Eu nu vin printre voi decât pentru a câștiga iubire, nu pentru a împărți moartea!

27. De aceea, de acum înainte te vei bucura de-a pururi de viață. - Iată, de față este și credincioasa Mea Naeme. Abia acum ai devenit binecuvântat pentru a o primi de soție, la fel cum ea a devenit binecuvântată pentru a te lua drept soț; căci am ales-o pentru tine chiar cu propria Mea mână. De aceea ți-o dăruiesc acum, căci tocmai ai devenit mâna Mea.

28. Iar acum, urmează-Mă ținându-Mă de mână, alături de ceilalți, căci vom lua împreună marea masă de Sabat pe înălțimile sacre. Amin”.

Author:  1% [ 17.2.2011, 22:35 ]
Post subject:  Capitolul 39 - Masa de Sabat de pe Colina Dimineții.

Capitolul 39
Masa de Sabat de pe Colina Dimineții.
(26 februarie 1842)

1. La început, Hored a rămas fără grai de fericire, căci această întâlnire cu Abedam era un eveniment atât de sfânt și de măreț încât i-a împlinit pe deplin sentimentele. Aproape literalmente, era mort de fericire; numai obediența față de voința Domnului îi mai punea în mișcare membrele.

2. Abia pe la jumătatea distanței parcurse a început el să-și mai revină din șocul inițial provocat de această stare de supra-fericire. Trăgând aer în piept, el s-a pregătit să rostească un discurs pentru a-și exprima starea, dar Abedam i-a luat-o înainte: „Mult iubitul Meu Hored, lasă-ți limba să se odihnească. Oricât de frumos ți-ar exprima ea sentimentele, te asigur că limbajul inimii tale este mult mai elocvent pentru Mine și mai plăcut auzului Meu. De altfel, te asigur că nu ai face decât să-i reduci farmecul natural trecându-l prin asprimea limbii, deși în sine, adevărul nu poate fi afectat. Iată, oriunde ai privi, natura îți vorbește continuu, deși în tăcere, despre adevărul etern. Viața interioară, invizibilă, a tuturor ființelor create rămâne însă iubirea.

3. De aceea, rămâi în această stare de interiorizare și nu risipi inutil comoara pe care a adunat-o inima ta. De altfel, va veni o vreme când vei fi chemat pe câmpurile Mele. De aceea, păstrează sămânța glorioasă a vieții - primită de la Mine - pentru momentul când vei primi această chemare.

4. Deocamdată, haide să ne continuăm drumul în pace, căci mai ai încă multe lucruri de învățat. Amin”.

5. Și astfel, micul grup, printre care și Tatăl, și-a continuat drumul către colina dimineții. Când au ajuns în vârf, au găsit aici, așteptându-i, 200 de coșuri cu alimente, pline cu mâncăruri gustoase, rafinate, proaspete, precum fructe, miere și pâine, și tot atâtea oale cu un suc delicios de mure.

6. Văzând că totul este în ordine, Abedam a binecuvântat mâncarea și băutura, după care s-a adresat patriarhilor care au adus alimentele: „Chemați-vă copiii și puneți-i să distribuie imediat mâncarea tuturor celor de față, pentru ca toată lumea să mănânce și să bea, bucurându-se în numele Meu. Transmiteți din gură în gură că Eu, Tatăl suprem, Mă aflu aici, într-o formă vizibilă.

7. Lăsați trei coșuri aici, pentru noi. Iar acum plecați și împliniți această sarcină.

8. Tu, Lamei, privește către apus. Acolo, sub cei trei cedri care împodobesc vârful colinei, vei găsi un părinte sărman, pe soția sa și pe cei șapte copii ai lor, trei băieți și patru fete. Această familie este încă tributară unui respect exagerat, servil și deprimant. De aceea, nimeni nu îndrăznește să facă vreun pas în plus dincolo de punctul din care începe să se zărească coliba lui Adam.

9. Haide, du-te repede la ei și adu-i încoace.

10. Iar tu, Lameh, ia acest coș de mărime medie și du-i-l lui Adam. Gabiei, ia cel de-al doilea coș și du-l familiei tale. Cel de-al treilea va rămâne aici, pentru Mine și pentru Enoh, Jared, Lameh și soția lui, pentru tizul Meu, pentru Kisehel, Sethlahem și frații săi, pentru soția lui Zuriel, pentru tine, dragul Meu Hored, și pentru Naeme, pentru Jura, Bhusin și Ohorion, precum și pentru familia pe care o va aduce în curând Lamei.

11. Ceilalți se vor așeza fie în jurul coșului lui Adam, fie, dacă sunt din ținutul de dimineață, în jurul coșului lui Gabiei”.

12. Adam se simțea însă rănit în inima sa pentru că Abedam nu a acceptat să mănânce din coșul lui.

13. Abedam i-a spus însă prompt: „Adam, crezi că există vreo diferență între coșuri? - Nu mai fi trist și invidios pe iubirea Mea, căci Eu îi strâng în jurul Meu pe cei mai slabi.

14. Oricum, cele trei coșuri sunt unul lângă altul, astfel încât formăm practic un mare grup. De ce ești atunci atât de preocupat de rangul tău?

15. Nu sunt Eu Tatăl vostru, al tuturor, și nu Mă aflu aici, în mijlocul vostru? - Haide, înveselește-te și nu mai atribui coșurilor o importanță diferită, ci gândește-te mai degrabă la iubirea Mea părintească universală. Veți înțelege atunci că nu are nici o importanță din care coș mâncăm Eu sau tu.

16. Crezi cumva că mâncarea din coșul tău este mai puțin binecuvântată? - Haide, renunță la acest comportament prostesc. Amin”.

17. Căldura și lumina au invadat din nou inima lui Adam, care i-a cerut iertare lui Abedam. Dar acesta i-a răspuns:

18. „Adam, cum aș putea să te iert pentru faptul că Mă iubești, de parcă iubirea ar fi un păcat? Haide, liniștește-te, căci știu că durerea ta a fost provocată numai de iubirea ta pentru Mine. Liniștește-ți mintea și bucură-te cu seninătate de hrană. Amin”.

19. După aceste cuvinte, Lamei cel harnic se afla deja înapoi, aducându-i cu el pe cei trei captivi exagerat de pioși.

20. Abedam le-a ieșit în întâmpinare, căci erau încă plini de teamă, și le-a spus: „Veniți la Mine, dragii Mei copilași, și nu vă temeți de Mine, Tatăl vostru preasfânt, etern și preaplin de iubire!”

21. Recunoscându-L, cei nouă s-au prosternat la picioarele Lui, slăvindu-L cu voce tare.

Author:  1% [ 17.2.2011, 22:40 ]
Post subject:  Capitolul 40 - Domnul și laudele nepotrivite. În jocul creației, al iubirii și al vieții, există nenumărate ierarhii.

Capitolul 40
Domnul și laudele nepotrivite. În jocul creației, al iubirii și al vieții, există nenumărate ierarhii.
Adam mulțumește pentru hrana primită. Binecuvântarea Domnului.
(3 martie 1842)

1. Abedam le-a cerut însă să renunțe la laudele cu voce tare și prea excesive, dar ei au început să strige și mai tare: „Slavă Ție, Tată preasfânt, și slavă numelui Tău sacru! Slavă Ție, Dumnezeu atotputernic, etern și infinit! Îți consacram Ție întreaga noastră iubire, adorație, recunoștință, respectul nostru și toată smerenia de care dispunem! Căci numai Tu ești vrednic să primești aceste comori ale sufletului nostru!”

2. Și au continuat să strige în acest fel, căci era imposibil să-i reduci la tăcere într-o manieră naturală. Săturându-se de atâtea laude, mai ales că nici patriarhii nu mai știau ce să facă pentru a-i reduce la tăcere pe gălăgioși, Abedam cel Mare și-a ridicat mâna și a făcut un semn celest, întregul cer s-a iluminat atunci de un fulger uriaș, dublat de un tunet care a zguduit întregul pământ.

3. Acest fenomen i-a redus pe gălăgioși la tăcere, iar patriarhii au început să se lovească în piept, convinși că Abedam s-a mâniat îngrozitor.

4. De aceea, Adam a început să-i certe pe gălăgioșii nou veniți, pe motiv că nu au ascultat Cuvântul Domnului.

5. Abedam a intervenit însă imediat, spunându-i lui Adam: „Adam, de ce ești atât de agitat, deși vezi că sunt încă aici, printre voi?

6. Lasă-Mă pe Mine să rezolv această chestiune, căci Eu sunt singurul care știu de ce au fost necesare toate acestea. Cât despre tine, așează-te la loc lângă coșul cu mâncare și bucură-te de ea împreună cu copiii.

7. Tu nu M-ai lăudat niciodată așa cum au făcut-o aceștia nouă, deși Mă cunoști de mult mai multă vreme decât ei. De ce te-a supărat faptul că i-am redus la tăcere printr-un fenomen natural, marcând astfel în infinitate și indicându-vă vouă, tuturor, măreția slavei lor?

8. Adevăr vă spun, celor care ați crezut că sunt plin de mânie: fericit este cel care va fi lovit de această mânie a Mea, căci ea vă va trezi curând la viața eternă.

9. Cum vă puteți imagina că Tatăl, în marea Sa iubire, și-ar putea revărsa mânia asupra copilașilor Lui, care îl iubesc mai presus de orice și care, copleșiți de sentimentele lor de fericire, nu se mai pot opri din laudă, comițând astfel un exces față de Mine, dar unul sacru?

10. Adevăr, adevăr vă spun: cine nu devine excesiv în iubirea lui față de Mine, încălcând toate regulile acceptate, nu va avea numele scris pe firmamentul ceresc, dincolo de stele, așa cum se întâmplă cu acești sărmani ai pământului, extrem de bogați însă în iubire.

11. Adam, înțelegi acum semnificația gestului Meu și a așa-zisei Mele mânii?

12. Haide, liniștește-te și continuă-ți masa alături de copii. Amin”.

13. Aceste cuvinte au atins atât de profund inima lui Adam încât acesta a oftat din rărunchi, exclamând:

14. „O, Tată, dacă așa stau lucrurile, cine va putea atinge vreodată viața eternă?”

15. Dar Abedam i-a răspuns: „De ce oftezi și te plângi, fără să înțelegi căile Mele?

16. Sunt oare la fel stelele de pe cer? Sunt plantele și animalele pământului identice? Indiferent dacă este mare sau mică, atunci când o stea strălucește pe bolta cerească, ea stimulează în egală măsură lumina din ochii tăi, reflectându-se în ei. Ai văzut vreodată o plantă care să crească moartă din solul pământului?

17. În mod similar, cel care iubește cu o iubire mai mică va trăi și el, dar viața lui va fi întotdeauna la înălțimea iubirii sale, astfel încât va exista o diferență infinită de la o viață la alta.

18. Ascultă, chiar și un fir de nisip are viață, dar ce diferență există între ea și viața ta!

19. De aceea, nu-ți mai face probleme în legătură cu fructele iubirii, ci preocupă-te direct de iubirea însăși. Căci fructele nu vor fi cu nimic diferite de iubire. Meditează asupra acestor cuvinte. Amin”.

20. Înseninat și plin de recunoștință, Adam i-a chemat pe copii la masă, spunându-i lui Gabiei să facă același lucru, în numele Domnului.

21. Când toasta lumea s-a adunat în jurul coșurilor cu mâncare, Adam și-a ridicat mâinile și a spus:

22. „Copii, să începem prin a-L slăvi plini de recunoștință pe Cel care ne-a dăruit această mâncare savuroasă, rugându-L apoi să ne dea binecuvântarea Lui.

23. O, Tată preasfânt, Abedam Iehova, îți aducem plini de recunoștință mulțumirile noastre. Slăvim numele Tău și îți consacram Ție întreaga noastră iubire, cinstire, smerenie și adorație, în spiritul cel mai profund al iubirii și al adevărului ce derivă din ea.

24. O, Tată preasfânt, binecuvântează-ne pe noi și binecuvântează această masă, dacă aceasta este voia Ta sfântă. Amin”.

25. Abedam s-a ridicat și a binecuvântat pe rând coșul lui Adam și pe cel al lui Gabiei, după care s-a întors la propriul Lui coș și s-a așezat, împreună cu ceilalți invitați, în jurul acestuia. El nu a binecuvântat și acest coș, dar a spus:

26. „Acolo unde sunt prezent Eu, este prezentă și cea mai sublimă binecuvântare între toate.

27. De aceea, mâncați și beți fără teamă, căci Eu, Tatăl vostru, mănânc și beau cu voi, alături de voi și în interiorul vostru. Amin”.

Author:  1% [ 19.2.2011, 03:53 ]
Post subject:  Capitolul 41 - Masa Binecuvântată. Ambiția și egoismul lui Adam. Mustrarea Domnului.

Capitolul 41
Masa Binecuvântată. Ambiția și egoismul lui Adam. Mustrarea Domnului.
(4 martie 1842)

1. Cei din jurul coșului lui Abedam i-au mulțumit din nou Domnului pentru grația inestimabilă de a-i fi ales pentru a sta și a mânca alături de El din același coș fructele glorioase ale iubirii divine și de a bea din același vas sucul cel dulce al vieții eterne.

2. Ei au continuat astfel să-L slăvească pe Abedam pentru grația sublimă pe care a revărsat-o asupra lor, și în timp ce celelalte două coșuri din vecinătate erau deja aproape golite de hrană, nimeni nu îndrăznise încă să se atingă de mâncarea din coșul lui Abedam.

3. Văzând că laudele par să nu se mai termine, Abedam le-a spus oaspeților Săi să înceapă să mănânce, dar ei l-au invitat să fie primul care să guste din mâncare și din băutură. După ce le-a satisfăcut dorința, au căpătat și ei curaj, începând să mănânce și să bea.

4. Și astfel, masa a durat aproape o oră, dar coșurile și vasele cu băutură păreau să nu se mai golească. Mai mult, fructele păreau să devină din ce în ce mai aromate, iar sucul din ce în ce mai dulce și mai delicios, în acest fel, la sfârșitul mesei, coșurile erau la fel de pline ca și la început. Exact ca atunci, când nimeni nu dorea să fie primul care să-și bage mâna în coș, acum nimeni nu dorea să fie primul care să și-o retragă. Văzând că Abedam continuă să se servească din coș, nimeni nu îndrăznea să se oprească. Doar Adam a remarcat că soarele se apropie de asfințit și L-a întrebat pe Abedam ce trebuie să facă, întrucât se apropia momentul arderii rituale preliminare.

5. Dar Abedam cel Mare s-a întors către Adam, spunându-i: „Adam, spune-Mi: în a Cui onoare este executată această ardere rituală, în onoarea Mea sau a cerului înstelat? Sau poate în onoarea oamenilor, ori chiar a ta?

6. Ascultă, nici chiar Eu nu mai știu ce semnificație acorzi tu acestui ritual. De aceea, aș dori să-Mi spui chiar tu acest lucru.

7. Îmi vine extrem de greu să cred că această înaltă onoare îmi este rezervată Mie, căci dacă Mi-aș fi dorit așa ceva, ți-aș fi cerut-o cu mult timp în urmă. De vreme ce Eu nu doresc o asemenea onoare, spune-Mi cu sinceritate: în a cui onoare dorești să se facă acest ritual?”

8. Limba lui Adam a rămas însă ca paralizată.

9. Atunci, Abedam a continuat: „Adam, spune-Mi drept, nu este adevărat că atunci când s-a făcut prima ardere preliminară, ai trăit o mare bucurie secretă, asociind-o cu tine însuți și considerând că drumul către poarta vieții nu poate trece decât prin tine? Altfel spus, arderea în onoarea ta trebuia să preceadă arderii în onoarea Mea, ceea ce te-a făcut să acorzi o importanță mai mare arderii preliminare decât arderii propriu-zise care îi urma și care avea loc efectiv în onoarea Mea.

10. Acesta este motivul pentru care am dispus ca ritualul arderii ofrandei pentru Mine să fie executat dimineața, pentru a te elibera de această nebunie absurdă. Văd însă că nu pari deloc convins să renunți la ea.

11. Sau poate nu consideri masa alături de Mine mai valoroasă decât arderea preliminară în onoarea ta? De aceea, Eu îi invit pe toți să își continue masa și să se bucure de ea, lucru pe care poți să-l faci și tu. Dacă totuși preferi să execuți arderea preliminară în locul acestei mese vii, nu ai decât să-ți satisfaci plăcerea. Ai grijă totuși ca focul să nu crească prea tare, prinzându-te și pe tine în flăcările lui! - înțelegi ce-ți spun?

12. Mai vreau să adaug un lucru: interiorul pământului este gol și în el arde focul mâniei cele mai cumplite, încearcă să înțelegi ce vreau să spun prin aceste cuvinte, după care alege: moartea sau viața. Amin”.

13. Copleșit de aceste cuvinte, Adam s-a înspăimântat. Tremurând, el a îngăimat:

14. „O, Abedam, Tată preasfânt și preaplin de iubire, plin de grație și compasiune! Vai celui care îndrăznește să depășească chiar și cu o singură lățime a unui fir de păr voința Ta, - căci își și predestinezi morții. Pentru Tine nu există cale de mijloc, ci numai două extreme: polul vieții și cel al morții.

15. La fel acționează și Cuvântul Tău, care nu știe ce înseamnă mustrarea blândă, construind lumi întregi prin bunătatea lui care depășește orice imaginație, sau dimpotrivă, distrugându-le cu aceeași putere.

16. De aceea, te implor să mă ierți pe mine, care nu sunt decât o ființă slabă în fața Ta, căci ceea ce s-a întâmplat cândva nu poate fi șters cu atâta ușurință. De aceea, ai milă de mine și nu mă arunca chiar mai jos decât mă situez acum. Facă-se voia Ta sfântă. Amin”.

17. Abedam s-a limitat însă să-i răspundă scurt: „Adam, Adam, vorbești foarte mult despre tine, dar M-ai uitat complet pe Mine.

18. Chiar nu înțelegi ce înseamnă prezența Mea aici, în cel mai mizerabil loc din creația Mea infinită?

19. Ce știi tu despre sfințenia absolută a lui Dumnezeu?

20. Haide, schimbă-ți dispoziția și nu te scufunda încă și mai mult în regatul morții, ci apropie-te de iubirea Mea și de imensa Mea compasiune și grație.

21. Dacă până acum nu ai descoperit decât cei doi poli extremi ai ființei Mele, acest lucru se datorează numai limitărilor tale. Întreabă-i însă pe acești nou veniți, iar ei îți vor descrie miracolul celui de-al treilea pol, cel intermediar. Amin”.

Author:  1% [ 19.2.2011, 04:00 ]
Post subject:  Capitolul 42 - Pariholi îl mustră pe Adam în numele Domnului.

Capitolul 42
Pariholi îl mustră pe Adam în numele Domnului.
(5 martie 1842)

1. După acest scurt discurs, Abedam s-a întors către capul de familie al micului grup venit din regiunea de asfințit. Numele acestuia era Pariholi, iar cel al familiei sale Pariholi Garthilli, ceea ce înseamnă sărmanii nenorociți care nu au nimic, nici măcar vreo ambiție, și care trăiesc la fel ca și păsările, plini de bucurie și credință, mergând încolo și încoace fără să aștepte nimic de la viață. Iată ce i-a spus Abedam:

2. „Ascultă, sărmanul Meu Pariholi, îndrăznește - căci aceasta este voia Mea sfântă - și spune-i patriarhului Adam care este calea de mijloc pe care el nu a descoperit-o încă și care este calea cea mai ușoară către iubirea Mea eternă?”

3. Pătruns de un imens respect, Pariholi a răspuns: „O, preasfântule Iehova, Dumnezeu și Creator al tuturor lucrurilor și Părinte al îngerilor și al oamenilor care îți sunt pe plac!

4. Ce voință proprie poate avea viermele din praf, alta decât aceea pe care o primește de la Tine? De aceea, voi răspunde cu cea mai mare solicitudine voinței exprimate de Tine.

5. Calea de mijloc reprezintă una din marile Tale grații pentru noi, constând în faptul că deși ai putea să ne impui orice prin voința Ta atotputernică, Tu preferi doar să ne rogi cu blândețe.

6. Deși noi, oamenii, suntem în marea noastră majoritate, complet nevrednici în fața Ta, Tu ai dorit să Te manifești într-o formă vizibilă pentru noi, pentru a ne arăta care este această cale de mijloc și cum poate conduce ea pe orice om de bună credință către inima Ta, o, Tată preasfânt, - singura formă de viață eternă, atât cât poate înțelege puterea mea încă foarte slabă de cunoaștere.

7. În imensa Ta grație, o, Tată preasfânt, Tu nu ne silești prin voința Ta să împlinim voia Ta sfântă, deși noi nu reprezentăm nimic în fața Ta, ci Te mulțumești doar să ne dai o poruncă, fiecăruia în funcție de posibilitățile lui, astfel încât să poată fi dusă cu ușurință la îndeplinire”.

8. Abedam i-a spus atunci lui Pariholi: „De vreme ce ai înțeles acest lucru, te trimit ca mesager al iubirii și al vieții născute din Mine. Du-te la Adam, în numele Meu, iar când te va întreba de ce ai venit la el, spune-i ce știi despre Mine.

9. Poți să pleci acum, iar între timp, Eu îți voi trezi familia la viața eternă!

10. Astfel încât, atunci când te vei întoarce, copiii tăi te vor primi cu brațele pregătite. - Haide, du-te și împlinește-ți misiunea! Amin”.

11. Pariholi s-a ridicat imediat și s-a îndreptat către Adam. Ajuns în fața lui, el a rămas ca o stană de piatră, din cauza respectului pe care i-l purta primului patriarh al umanității, dar și faptului că era de felul lui un taciturn care se exprima foarte greu în cuvinte.

12. A rămas astfel în fața patriarhului, așteptând cu sufletul la gură ca acesta să-i pună întrebarea cuvenită. Când Adam l-a privit în sfârșit, punându-i întrebarea mult așteptată, fosta stană de piatră s-a transformat într-un fel de trestie, tremurând din toate încheieturile și incapabilă la început să scoată vreun sunet. Abia când Adam a repetat cu o voce de tunet întrebarea, spiritul lui s-a trezit, întărit de Mine, el și-a pierdut complet teama și a rostit în fața patriarhului Adam următorul discurs, pe care merită cu siguranță să-l reținem:

13. „Ascultă, părinte Adam. Tu - prim om al acestui pământ, nenăscut și desăvârșit, ne-ai învățat pe noi prin intermediul copiilor tăi că Iehova, Dumnezeul suprem și Părintele nostru preaplin de iubire, este singurul care merită întregul nostru respect, iubirea, slava și adorația noastră, mergând până la sacrificiul suprem. Cum poți atunci - în fața copiilor tăi, pe care îi iubești mai presus decât ne iubim noi copiii - să îți schimbi comportamentul la 180 de grade, arătându-ne o altă față a ta decât cea pe care suntem îndreptățiți s-o vedem, chiar în lumina învățăturilor primite de la tine și pe care tu le-ai primit într-o vreme când nici un alt ochi muritor nu L-a văzut la față pe Iehova?

14. Acum, când El - miracolul suprem, grația, bunătatea și compasiunea absolută - pășește alături de noi într-o formă vizibilă, ghidându-ne, învățându-ne și chiar hrănindu-ne personal cu iubirea Lui părintească infinită - acum, când în imensa Lui bunătate, a venit la noi, copiii Lui nevrednici, dăruindu-ne nouă, celor morți, suprema promisiune a vieții eterne, cu singura condiție ca noi să o acceptăm -, cum se face că tocmai acum ai prins curaj să ne arăți cealaltă față a ta, indicându-ne cât de goală a fost învățătura ta și cât de mic respectul tău față de Dumnezeu, căci refuzi să accepți imensa grație pe care ne-a adus-o în persoană?

15. O, tată al nostru, transformă-ți inima, căci ți-ai întors privirea de la Cel care a venit la noi cu cea mai mare iubire și compasiune, pentru a ne mântui de noaptea eternă a morții.

16. Ascultă, tată, atunci când eram slabi, tu ne-ai sprijinit pe toți prin puterea ta. De aceea, nu respinge ajutorul dat de brațele noastre acum, în această clipă de slăbiciune a ta, căci nu dorim decât să te ajutăm și să te punem din nou pe picioare, conform voinței sfinte a Tatălui.

17. Te implor, întoarce-te la El, căci acum se află în mijlocul nostru, și nu este undeva, la o mare distanță de noi.

18. O, tată, iată-L! Este atât de aproape de noi! Întoarce-te repede la El, Amin! da, da, cât mai repede, Amin, Amin, Amin”.

Author:  1% [ 19.2.2011, 04:07 ]
Post subject:  Capitolul 43 - Introspecția, smerenia și transformarea lui Adam.

Capitolul 43
Introspecția, smerenia și transformarea lui Adam.
(7 martie 1842)

1. Auzind cuvintele lui Pariholi, Adam a început să se gândească la propria sa persoană, realizând rapid cât de mare este încă păcatul său în fața lui Dumnezeu, motivul principal pentru care Abedam cel Mare nu a acceptat să se așeze lângă coșul său. Și-a dat de asemenea seama de imensa distanță pe care a pus-o între el și Dumnezeu prin încercarea sa de a dobândi pentru sine, singurul om necreat, adorația oamenilor înaintea lui Dumnezeu.

2. De îndată ce a înțeles toate aceste lucruri, Adam și-a întrebat inima: „Cum aș mai putea acum să șterg această pată a vieții mele din ochii Domnului? 3. Cine mă mai poate salva și cine mă poate împiedica să mă sufoc în mlaștina adâncă a dezonorării, deopotrivă în fața lui Dumnezeu și a copiilor mei?”

4. Meditând asupra acestor gânduri amare, el s-a întors către mesagerul Pariholi și i-a spus: „Pariholi, vorbeai mai devreme de o transformare rapidă a inimii mele. Te-aș întreba însă cum crezi tu, cu lipsa ta de experiență, că s-ar mai putea întoarce la Dumnezeu cineva care s-a îndepărtat atât de mult de El?

5. Poți să-mi dai un răspuns satisfăcător la întrebarea mea? Dar înainte să începi, gândește-te bine la profunzimea căderii mele.

6. O, gând nefericit, care m-ai făcut nevrednic în fața Dumnezeului meu!

7. O, cine mi-a inspirat inima să invoc această ardere preliminară care a devenit cauza actualei mele căderi?

8. O, soare, grăbește-ți cursul, pentru ca razele tale strălucitoare să nu mai lumineze imensa mea rușine în fața întregii lumi!

9. O, Pariholi, cum mi-ai putea alina tu durerea? Ce mi-ai putea spune pentru a mă ridica din nou în fața lui Dumnezeu? Cum să realizez acea transformare rapidă a inimii de care vorbeai? Singura soluție mi se pare a fi dispariția mea imediată de pe suprafața pământului, pentru a scăpa astfel de imensa dezonoare în care m-am scufundat singur.

10. Haide, Pariholi, vorbește, dacă ai ceva de spus!

11. Lasă-ți inima să vorbească și spune-mi unde să-mi ascund chipul, pentru a nu mai apărea în fața Celui care se află acum printre noi!”

12. Iată răspunsul lui Pariholi adresat lui Adam: „O, părinte Adam, ascultă cuvintele mele, rostite în numele lui Dumnezeu Iehova, al Tatălui preasfânt, aflat acum într-o formă vizibilă printre noi, copiii Lui:

13. Cum poți să pui la îndoială posibilitatea unei transformări rapide a inimii, deși ești prima ființă creată de El și ai fost martorul atâtor miracole ale grației Sale, cunoscând astfel mai bine decât noi toți iubirea nesfârșită a lui Iehova? Ai asistat la aceste miracole câteva sute de ani în plus față de mine, și totuși te mai poți îndoi?!

14. Cu siguranță, arderea preliminară instituită de tine, prin care ne-ai silit pe noi, copiii tăi, să te cinstim timp de 300 de ani, a fost o nebunie secretă a inimii tale în fața lui Dumnezeu. Văzând greaua povară care îți apasă inima, El s-a milostivit de tine și te-a eliberat acum de ea.

15. Cum se face atunci, părinte Adam, primul nostru învățător, că te îndoiești de posibilitatea unei transformări rapide a inimii, știind că El ți-a transformat deja inima, de vreme ce te gândeai adineauri ce forță malefică te-a făcut să institui această ardere preliminară?

16. De ce te mânii atunci că Domnul, Tatăl preasfânt, te-a forțat să te eliberezi în inima ta de acest rău ascuns și puternic?

17. Crezi cumva că dorința Lui este să te distrugă, deși este evident pentru noi toți că El nu face decât să te ajute să te ridici din nou în picioare prin grația Lui?

18. O, tată, privește în colțul acela sacru; privește-i brațele larg deschise pentru a te primi la pieptul Lui plin de iubire părintească și de bunătate! Cât de sublimă este iubirea care îi strălucește în ochi atunci când te privește, părinte Adam! Cum poți atunci să pui la îndoială posibilitatea unei transformări rapide a inimii tale?

19. O, tată, nu-ți pot transmite mai mult decât am făcut-o în prezența Celui care te strigă cu voce tare să vii la El, spunându-ți atât de evident:

20. 'Adam, fiul Meu, de ce întârzii atât de mult și nu te grăbești să vii în brațele larg deschise ale Tatălui tău etern și preasfânt, a cărui iubire nesfârșită s-a ocupat de tine încă de la începuturile eternității?'

21. O, părinte Adam, chiar nu înțelegi aceste cuvinte?”

22. Fără să mai ezite, Adam a sărit în picioare, cu fața strălucind de fericire, și l-a îmbrățișat pe Pariholi, spunându-i: „O, Pariholi, cine a pus aceste cuvinte în gura ta?

23. Cu siguranță, nu înserarea a copt acest fruct divin în inima ta.

24. Haide deci să ne grăbim amândoi către El și să-L îmbrățișăm cu flacăra arzătoare a iubirii noastre. Abia acum a aprins El în inima mea atât focul preliminar cât și pe cel care îi urmează. Nu am simțit niciodată până acum o nevoie atât de copleșitoare a de iubi. Haide deci să ne grăbim către El, către Tatăl preasfânt și preaplin de iubire! Amin”.

Author:  1% [ 19.2.2011, 04:15 ]
Post subject:  Capitolul - 44 Discursul lui Abedam referitor la cele două aspecte ale sale: acela de „Tat㔠și acela de „Judecător”.

Capitolul 44
Discursul lui Abedam referitor la cele două aspecte ale sale: acela de „Tat㔠și acela de „Judecător”.
(8 martie 1842)
1. Și Pariholi l-a însoțit pe Adam la Abedam cel Mare. Acesta l-a primit pe smeritul Adam cu cea mai mare prietenie, spunându-i: „Adam, va veni vreodată vremea când Mă vei recunoaște drept Părinte și nu Mă vei mai considera doar un judecător?

2. Ieri M-ai privit cu smerenie, iar Eu M-am lăsat recunoscut treptat de către tine și de copiii tăi, pentru ca prezența Mea vizibilă să nu lezeze libertatea inimii nimănui.

3. După ce M-ai recunoscut, gura ta a acceptat prezența printre voi a Tatălui preasfânt și preaplin de iubire, dar inima ta nu s-a dăruit nici o clipă cu adevărat acestui Tată, căci în ea a intrat nu numai Tatăl, ci și judecătorul, care ți-a silit inima să Mă iubească, teama ta de Mine fiind de trei ori mai mare decât iubirea față de Mine.

4. Ai continuat să Mă privești în acest mod ambiguu până acum, incapabil să îmi dăruiești întreaga ta iubire, căci teama ta de Mine era prea mare și tu nu îl puteai vedea în Mine pe Tatăl, ci numai pe judecător.

5. Ți-am trezit atunci treptat inima, iar acum ai venit la Mine ca un fiu iubitor, dar nici iubirea arzătoare care ți-a cuprins acum inima nu îți aparține, căci Eu sunt cel care a aprins-o în tine, fără să încalc cu nimic liberul tău arbitru, pentru a te trezi complet. Adevăr îți spun: Tatăl și judecătorul nu sunt încă separați în sufletul tău. De aceea, încearcă acum să îl înțelegi pe Tatăl din inima ta cu toată puterea inimii tale. Da, încearcă să-L înțelegi plenar, separându-L de judecătorul cel sever, adică de cel care te-a împiedicat întotdeauna să sesizezi iubirea infinită a Tatălui în toată splendoarea ei luminoasă, în inima ta și în fața copiilor tăi.

6. Încearcă să înțelegi că nu am venit la voi în calitate de judecător, ci de Părinte prea-sfânt și preaplin de iubire, pentru a vă împărți direct din mâna Mea sămânța glorioasă care poate conduce la viața eternă. Numai dacă vei înțelege acest lucru va putea realiza inima ta că Tatăl și judecătorul nu pot fi niciodată reconciliați în inimile pline de iubire ale copiilor, căci numai unul dintre ei poate fi stăpânul unei inimi: ori Tatăl, ori judecătoru1. Tatăl orientează inima către viața eternă, iar judecătorul către moartea eternă a spiritului iubirii.

7. Haide, separă-L acum în inima ta pe Tatăl atât de blând și de bun de judecătorul sever și nemilos, complet lipsit de iubire, căci numai astfel vei înceta să mai tremuri în fața Mea și vei începe să sari de bucurie, la fel ca un copilaș care își vede tatăl, fără să se teamă nici un pic de el.

8. Te asigur că nici o ființă care îmi va adresa o rugăminte în calitatea Mea de Părinte nu va întâlni în Mine un judecător, dar cei care nu reușesc să îl vadă în Mine decât pe judecător vor avea parte de judecata nemiloasă și severă a acestuia. Dacă și-ar fi deschis inima față de iubirea Tatălui, aceștia L-ar fi putut descoperi cu ușurință.

9. Ascultă-Mă cu cea mai mare atenție, Adam, fiul Meu: ceea ce cauți vei găsi - fie pe Tatăl preasfânt și preaplin de iubire, Iubirea eternă, și implicit viața eternă care derivă din aceasta, fie pe judecătorul etern și imuabil, care îi va condamna întotdeauna pe cei morți, adică pe cei care au refuzat pe acest pământ, locul încercării lor, să se întoarcă spre Mine cu inima lipsită de teamă și plină de iubire, descoperind în Mine pe Tatăl preasfânt și permițându-Mi astfel să-i trezesc rapid la viața eternă a spiritului.

10. Încercați cu toții să înțelegeți acest lucru în inimile voastre pline de iubire, iar judecătorul va dispărea complet, fiind înlocuit de Tatăl preasfânt și preaplin de iubire, care își va instala sălașul Său beatific în aceste inimi.

11. Adam, ai înțeles cuvintele pe care ți le-am adresat cu credință?

12. Încearcă să le integrezi în profunzimile inimii tale plină de iubire, căci numai acolo vei găsi viața supremă născută din Mine și trăită întru Mine. Ascultă-le și integrează-le de-a pururi în viața ta. Amin”.

13. După acest discurs, Adam s-a repezit la pieptul lui Abedam, plângând cu lacrimi de fericire supremă și trăind o iubire arzătoare. Căci abia acum L-a recunoscut el pe Tatăl preasfânt cu toată claritatea, devenind incapabil să mai scoată vreun cuvânt, copleșit de sentimentul profund de extaz pe care îl trăia.

14. Abedam l-a strâns cu putere la pieptul Lui, pentru ca toată lumea să înțeleagă și să recunoască faptul că Iehova este un adevărat Părinte pentru toți oamenii. Drept urmare, s-au adunat cu toții în jurul Lui, plini de încredere, și întregul munte sacru a devenit înconjurat de flăcările blânde ale iubirii copiilor față de Tatăl preasfânt.

15. În acest moment sacru și solemn, Abedam a remarcat: „Privește, Adam, aceasta este adevărata ardere preliminară pe pământ, care o precede pe cea principală care va urma cândva, după această viață terestră, în împărăția Mea supremă, a vieții eterne.

16. De acum înainte, limitează-te la această ardere, căci ea este singura autentică și plăcută Mie, Tatălui preasfânt. - Urmăriți să înțelegeți acest lucru, voi toți! Amin”.

Author:  1% [ 19.2.2011, 04:30 ]
Post subject:  Capitolul 45 - Răsplata supremă a omului: să-i fie permis să îl iubească pe Domnul.

Capitolul 45
Răsplata supremă a omului: să-i fie permis să îl iubească pe Domnul.
(9 martie 1842)

1. După aceste cuvinte, Abedam s-a întors către Pariholi și i-a spus: „Ascultă, Pariholi, fiecare lucrător corect și cinstit merită să fie răsplătit.

2. Cât timp ai lipsit, ți-am trezit familia, lucru de care cred că te-ai convins deja, de vreme ce soția și cei șapte copii ai tăi te-au primit cu brațele deschise, care aparțin deja împărăției Mele nemuritoare, atunci când ai ajuns aici împreună cu fiul Meu (adică cu Adam). - Această răsplată nu poate avea decât un efect benefic asupra capului de familie, dar acesta este întru totul îndreptățit să întrebe: 'Cum pot beneficia eu cu adevărat de pe urma faptului că membrii familiei mele au atins nemurirea, îmbrățișându-mă cu brațele lor nepieritoare, când eu îmi mai simt încă trupul și brațele muritoare?'

3. Această întrebare este cât se poate de corectă. De altfel, ea nu a fost pusă de inima ta, ci de Mine - cel din inima ta. De aceea, vei primi și tu ceea ce a primit deja familia ta, lucru care s-a și întâmplat deja atunci când ai fost îmbrățișat de soția și de copiii tăi. Mai mult, tu ai devenit nemuritor chiar în clipa când ai primit de la Mine chemarea de a duce Cuvântul Meu acolo unde te va trimite iubirea Mea. Consider însă că - în calitatea ta de mesager credincios al voinței Mele în fața lui Adam - meriți o răsplată în plus.

4. Doresc să las această răsplată la latitudinea voinței tale libere. Haide, întreabă-ți inima, și vei primi orice dorești.

5. Dacă vei dori să ai soarele la picioarele tale, adevăr îți spun: acesta va fi nevoit să asculte de voința Mea și va coborî la picioarele tale.

6. Dacă vei dori luna de pe cer, aceasta va asculta imediat semnul Meu.

7. Dacă vei dori stelele nopții, acestea vor cădea la picioarele tale precum fulgii de zăpadă. 8. Dacă vei dori măruntaiele pământului, te asigur că acestea se vor desfășura precum un șarpe uriaș la picioarele tale.

9. Orice vei dori, vei primi. Amin”. 10. Pariholi s-a aruncat însă la picioarele Domnului, implorându-L cu lacrimi în ochi: „O, Tată preasfânt și preaplin de iubire, Dumnezeul meu, Iehova! Cât de mare ar trebui să fie nebunia inimii mele pentru a-Ți mai cere ceva peste ceea ce mi-ai dăruit deja, în imensa Ta gratie: nemurirea?

11. O, Tată preasfânt și preaplin de iubire, nu voi putea niciodată să-Ți mulțumesc îndeajuns pentru toate cadourile pe care mi le-ai făcut mie, celui nevrednic, căci până și aerul pe care îl respirăm este un act de grație din partea Ta pentru noi, oamenii, pe care nici chiar îngerii nu l-ar putea slăvi pe deplin!

12. Cum aș putea eu, un biet vierme nedemn târându-se prin praf la picioarele Tale, să-Ți cer ca răsplată pentru faptul că am executat voința Ta sfântă, susținut de Tine, toate minunățiile pe care le-a menționat limba Ta sacră, sau alte lucruri nemaivăzute și nemaiauzite?

13. Nu, nu, Tată preasfânt! Dimpotrivă, dacă Ți-aș cere ceva în plus față de ceea ce a revărsat asupra mea - cel mai nedemn între oameni - grația Ta infinită, atunci aș merita cu adevărat să fiu sfârtecat în bucăți de toate viperele și de toți șerpii acestui pământ!

14. O, Tată preasfânt, acceptă slaba mea recunoștință pentru toate binecuvântările pe care le-am primit de la Tine și îngăduie-mi un singur lucru: să Te iubesc mai presus de orice! Aceasta este singura dorință după care tânjește inima mea, Tată. Dar mai presus de orice, facă-se voia Ta sfântă”.

15. În timp ce Pariholi rostea aceste cuvinte, Abedam și-a dus mâinile la ochi, pentru a-Și ascunde lacrimile în fața celorlalți patriarhi. Profund mișcat, el s-a aplecat asupra lui Pariholi, care continua să plângă la picioarele Lui, l-a ridicat și i-a spus:

16. „Pariholi, aparent Mi-ai cerut un lucru minor, dar în realitate, te asigur, este cel mai mare lucru pe care puteai să Mi-l ceri.

17. În acest fel, ai dobândit măsura plenară a iubirii Mele, nu numai tu, ci și familia ta, nu numai temporar, ci în eternitate.

18. Fiicele tale vor fi la fel de frumoase ca și luceafărul de dimineață, iar fiilor tăi le voi dărui puterea de a citi în stele mesajul lor ascuns.

19. Soția ta va avea și ea partea ei în inima Mea, dar tu ai dobândit măsura supremă a iubirii Mele, pe care nu o vei mai putea pierde în eternitate.

20. Veniți, voi toți, la pieptul plin de iubire al Tatălui. Amin”.

Author:  1% [ 19.2.2011, 04:34 ]
Post subject:  Capitolul 46 - Cum trebuie să ne rugăm. Despre esența lui Dumnezeu și a vieții.

Capitolul 46
Cum trebuie să ne rugăm. Despre esența lui Dumnezeu și a vieții.
(10 martie 1842)

1. S-au adunat cu toții în jurul lui Abedam, plini de iubirea cea mai arzătoare; iar El i-a îmbrățișat pe fiecare în parte, binecuvântându-i și strângându-i lângă inima Lui, după care le-a spus: „Copii, priviți! Așa cum Adam și familia Garthilli se află acum la pieptul Meu, respirând viața eternă datorită marii lor iubiri și smerenii, alături de Enoh, Jared, Lameh, Seth, Methuselah, Enos, Kenan, Mahalaleel, Abedam cel Cunoscut, Sethlahem, Kisehel și frații săi, Jura, Bhusin, Ohorion, Zuriel, Uranion, Gabiei și frații săi Lamei și Hored, împreu-nă cu soțiile și copiii lor, la fel, toți cei care Mă vor iubi mai presus de orice vor cunoaște viața eternă și adevărul care derivă din ea!

2. Căci adevăr vă spun: nu există nici o ființă care să nu fie chemată de Mine. Dar vă mai spun: în viitor, nimeni din cei chemați nu va fi primit la pieptul Meu dacă nu va veni din propria sa voință, cu toată iubirea și smerenia, depunând mărturie în inima sa că Eu sunt Tatăl său!

3. Adevăr vă spun: cine nu Mă mărturisește în inima sa ca fiind Tatăl lui - unicul Pă-rinte pe care îl are - nu va ajunge la pieptul Meu! 3. În schimb, cel care va striga în inima sa, plin de iubire și de smerenie: 'Abba!', va fi ascultat.

4. Cât despre cei care se vor limita să strige: 'Doamne, Doamne, Dumnezeule al justi-ției supreme, al grației, iubirii și compasiunii', deși nu îi voi respinge și nu le voi lua viața, - acestora le va fi foarte dificil să ajungă vreodată în acest loc al beatitudinii și al libertății su-preme.

5. Căci Dumnezeu nu poate fi îmbrățișat, și datorită sfințeniei sale universale și su-preme, Domnul Justiției nu poate accepta o asemenea apropiere de El, la fel ca Tatăl, care în iubirea Sa infinită pentru copiii săi îi încurajează în permanență să se apropie de El, sufleteș-te, dar mai ales în spirit, unde fuziunea este chiar mai profundă decât cea pe care o vedeți aici, pentru a se bucura lângă inima Tatălui de tot ce îi aparține Acestuia.

6. Aflați acum și nu uitați niciodată că numai Tatăl dispune de viață și o poate dărui; căci El este viața eternă trăită întru Dumnezeu.

7. În Sine, Dumnezeu nu este tot una cu viața. El nu este decât lumina Tatălui, la fel cum Tatăl este singura viață a acestei lumini. Domnul Justiției nu dispune nici El de viață, care este exclusiv a Tatălui, - căci Domnul este doar puterea nesfârșită a Tatălui, care îi apar-ține numai Lui.

8. De aceea, cine nu se va întoarce complet către Tatăl nu va ajunge vreodată la Aces-ta, iar cel care nu va ajunge la Tatăl nu va percepe mare lucru din viața sa interioară! Căci există o mare diferență de la o viață la alta!

9. De pildă, piatra este înzestrată și ea cu viață, de vreme ce există; căci existența și viața sunt unul și același lucru. Orice formă de viață reprezintă un conflict perpetuu între două forțe opuse, între care una conduce către distrugere, iar cealaltă către prezervare. Nici una dintre ele nu poate descoperi însă singură starea supremă de odihnă - decât numai dacă omul aspiră către Mine, Tatăl.

10. Așadar, piatra este vie, dar ce diferență uriașă există între viața unei pietre și cea a unui vierme, ca să nu mai vorbim de diferența care există între aceasta din urmă și viața celui mai liber dintre îngerii Mei!

11. Cei care cred doar în Dumnezeu și în Domnul vor avea la rândul lor o viață, căci există o asemenea viață trăită întru Dumnezeu și întru Domnul. Dar singura viață autentică, trăită într-o conștiință perfectă de sine, este viața trăită întru Tatăl. Prin comparație cu aceas-ta, toate celelalte forme de viață nu sunt diferite de moarte.

12. Meditați profund la aceste cuvinte și întoarceți-vă către Tatăl ceresc, dacă doriți să dobândiți viața eternă.

13. Sunteți cu toții chemați la această viață a Mea. De aceea, veniți cu toții la Mine, primiți-o de la Mine și lăsați-vă aleși de Mine, căci va veni o zi când Cineva va spune: 'Mulți chemați, puțini aleși!'

14. Urmăriți să înțelegeți aceste cuvinte în inimile voastre încă atât de reci! Amin”.

Author:  1% [ 19.2.2011, 04:37 ]
Post subject:  Capitolul 47 - Umilirea și stânjeneala mesagerilor nerușinați.

Capitolul 47
Umilirea și stânjeneala mesagerilor nerușinați.
(11 martie 1842)

1. După aceste cuvinte, soarele a apus complet, iar Sabatul s-a încheiat, întrucât toate triburile știau din proclamația de dimineață că sacrificiile nu trebuie făcute niciodată seara, astfel încât nu știau dacă trebuie să mai rămână sau să se întoarcă acasă, - ele și-au trimis din toate direcțiile mesagerii pentru a afla de pe înălțimile sacre ce trebuie făcut.

2. Ajunși pe înălțimile sacre, acești mesageri au încercat să se apropie de Adam, care se afla încă la pieptul lui Abedam. Abedam i-a întrebat imediat:

3. „Copii, care este semnificația intenției voastre? De ce ați venit aici?”

4. Mesagerii nu îl cunoșteau încă pe Abedam. Marile semne care s-au produs nu i-au putut trezi, căci ei îi văzuseră realizând asemenea miracole și pe Enoh, Jared, Kenan, Enos și Seth. De aceea, răspunsul lor a fost mai degrabă obraznic și cam nerușinat:

5. „De ce ne întrebi? Tu nu ești nici Adam, nici Seth sau Enos, ori vreun alt patriarh din linia principală, iar noi nu ți-am adresat cuvântul! Căci noi, mesagerii, suntem cei care punem întrebări aici!

6. Unde te-ai născut și ce educație ai primit, de vreme ce nu știi că este complet nepotrivit să pui întrebări în prezența marilor patriarhi, înainte ca aceștia să fi avut posibilitatea să se exprime?

7. Și cum îndrăznești să ne numești 'copii', - deși privindu-te, am înclina să credem că îți putem fi bunici?

8. De altfel, ce întrebare prostească: 'Care este semnificația intenției noastre și de ce am venit aici?' Oare nu este intenția noastră identică cu motivul pentru care am ajuns aici? Ce prostie!

9. Se știe însă că tinerii nu mai au echilibrul de altădată și că nu-și dau seama de prostiile pe care le debitează una după alta. De aceea, pe viitor încearcă să fii mai sensibil și ține-ți limba în frâu! - Reține acest lucru pe viitor!”

10. După aceste cuvinte, ei au plecat în căutarea lui Adam, dar nu l-au putut găsi.

11. Toți cei aflați pe înălțimile sacre fuseseră instruiți de Abedam - în inimile lor - să nu îi reveleze identitatea, ci doar să le arate unde se găsește acesta.

12. Mesagerii s-au dus mai întâi la Seth, pe care l-au întrebat unde se află Adam. Acesta le-a indicat imediat locul.

13. Străinii au rămas uimiți să constate că nu l-au observat de la bun început, deși Adam era cât se poate de vizibil.

14. Drept care, Seth le-a spus, pe un tom destul de tăios: „Într-adevăr, copii, trebuie să fii extrem de orb ca să nu vezi ceea ce este perfect vizibil, și absolut surd ca să nu auzi imnul de slavă al acestei zile! Mergeți așadar acolo, și îl veți găsi pe patriarhul suprem al tuturor patriarhilor. Amin”.

15. Acest răspuns i-a înspăimântat la culme pe cei 12 mesageri, care au rămas ca niște stane de piatră, neștiind ce să mai înțeleagă.

16. Atunci, Seth i-a apostrofat din nou, spunându-le: „De ce ați rămas blocați, nemernicilor? Oare nu v-am indicat locul în care se află Adam?

17. Haide, nu mai așteptați aici, căci solul nu vă va transporta automat la el, și oricum, doresc să dispăreți din privirile mele”.

18. Auzind aceste cuvinte dure, mesagerii s-au risipit ca potârnichile, neștiind încotro să se îndrepte, căci erau cuprinși de o mare teamă și și-au pierdut complet curajul de a se apropia de Adam, de vreme ce părintele Seth, care era de obicei atât de blând; le-a vorbit pe un asemenea ton tăios.

19. Pe de altă parte, nu îndrăzneau nici să se întoarcă acasă fără să obțină informațiile pentru care au fost trimiși.

20. Ce era de făcut? - în cele din urmă, unul dintre ei a spus: „Ce rost are să ne învârtim pe aici, la câteva sute de pași de părinții patriarhi?

21. Eu zic ori să dispărem complet din privirile patriarhilor, ori să alegem pe unul dintre noi și să-l trimitem la omul cu părul lung și blond care ne-a vorbit prima dată, pentru a-l întreba ce avem de făcut, de vreme ce el a fost primul care s-a interesat de intențiile noastre.

22. Oricum, cred că ar fi bine să îl cunoaștem mai îndeaproape, căci trebuie să aibă ceva special, de vreme ce Adam - de care nu te poți apropia prea ușor - pare atât de captivat de el, strângându-l la pieptul său!

23. Cine își asumă această sarcină neplăcută?”
(12 martie 1842)

24. Un alt membru al grupului, complet de acord cu primul, a spus: „Mda, neplăcută sarcină! Aș prefera să fac orice altceva!

25. Adevăr vă spun: aș prefera de o mie de ori să mă loviți cu pumnii voștri, până când mă voi înnegri precum cerul după asfințitul soarelui, decât să fiu obligat să mă prezint din nou în fața marilor patriarhi.

26. Fraților, trăiesc un sentiment foarte ciudat, ca și cum aș fi primit o pedeapsă stupidă pentru prostiile pe care obișnuiam să le fac pe vremea când eram doar un puști.

27. Și în această stare de spirit ar trebui să mă apropii de patriarhi, care trăiesc de regulă acele stări sublime imediat după Sabat!?

28. Nu, acesta ar fi ultimul gând din viața mea, chiar dacă aș trăi o eternitate pe pământ cu perspectiva de a nu avea nimic altceva de mâncat decât mere acre.

29. De aceea, eu unul voi aștepta până când se va întuneca mai tare, după care îmi voi scutura acest praf supărător de pe picioare și o voi șterge pe neobservate în ținutul meu.

30. Acesta este planul meu. Nu doresc însă să vă influențez și pe voi. Fiecare să facă așa cum crede de cuviință, în ceea ce mă privește, eu voi rămâne deocamdată la planul meu!”

31. Un al treilea om s-a adresat atunci antevorbitorului: „Trebuie să recunosc, dragă prietene și frate, că ideea ta îmi face cu ochiul și mi-ar plăcea să pot face același lucru, dar există ceva ce mă reține, și anume părinții, frații și copiii care ne-au trimis aici și care așteaptă acum în zadar răspunsul nostru.

32. Întrucât nu pare probabil că cineva dintre noi va avea curajul să se apropie de Adam, eu zic că cel mai bine este să rămânem fideli adevărului și să ne întoarcem pe loc la cei dragi, spunându-le ce s-a întâmplat aici. Cunosc și ei la fel de bine comportamentul ciudat al patriarhilor în zilele sacre de Sabat, așa că nu cred să fie prea surprinși dacă le vom spune că nu am reușit să obținem răspunsul dorit.

33. La fel ca și tine, frate, nici eu nu doresc să influențez pe nimeni cu opinia mea, lăsând pe fiecare să acționeze conform propriei sale conștiințe”.

34. În sfârșit, un al patrulea om s-a ridicat să vorbească, spunând ca și cum ar fi vorbit cu sine însuși: „Ideile pe care le-am auzit nu sunt rele. Cea mai bună mi s-a părut însă cea dintâi, deși este cu siguranță cea mai neplăcută.

35. La urma urmei, ce s-ar putea întâmpla dacă am încerca să ne apropiem încă o dată de Adam, cu toată umilința? Cu siguranță, nu ne va lua viața din acest motiv!

36. Indiferent de răspunsul primit de la el, pozitiv sau negativ, - cel puțin cei de acasă nu ne vor considera vinovați de eșecul nostru. Căci până și un copil de șapte ani știe că nimeni nu poate obține un răspuns simplu și clar de la Adam.

37. Dacă ne va răspunde la întrebare, bine; dacă nu, cu siguranță pământul-mamă nu se va cutremura de la est la vest pentru atâta lucru!

38. În acel caz, ne vom înclina până la pământ, cu tot respectul, și ne vom continua drumul.

39. În ceea ce îl privește pe tânărul acela pe care Adam îl ține strâns îmbrățișat, nici acela nu pare să fie chiar un tigru însetat de sânge, deși trebuie să recunosc că seamănă teribil de bine cu străinul pe care l-am văzut ieri - ciudat lucru - călărind un tigru!

40. Pe scurt, mă voi duce la el, convins că acest lucru nu mă va costa viața! Probabil că mă va certa puțin la început, dar altminteri, ce alte consecințe neplăcute ar putea avea gestul meu?

41. Cine nu l-a cunoscut pe Adam de o viață întreagă? Este un om sever - și toată lumea știe ce se întâmplă îndeosebi de Sabat atunci când cineva vine la el cu o cerere într-un moment nepotrivit.

42. De aceea, știți ce? - Frați și surori, mă simt pregătit să merg la Adam și să-mi încerc norocul! Dacă dorește cineva să vină cu mine, cu siguranță eu unul nu mă voi opune!

43. Pe de altă parte, cred că dacă ne-am duce într-un grup alcătuit din doi sau trei dintre noi, am putea suporta mai bine un eventual al doilea atac de genul celui la care ne-a supus Seth, decât dacă s-ar duce unul singur! Așadar, haideți să ne încercăm din nou norocul! Cine știe, poate că de data aceasta vom obține ceva bun!

44. Cunoaștem cu toții vechiul proverb care spune că orice lucru bun are și o parte rea, așa cum orice lucru rău are și o parte bună, la fel cum ziua nu ar putea exista fără noaptea, și noaptea fără zi.

45. De aceea, haideți să nu mai așteptăm; dacă cineva dintre voi are curaj, să mă urmeze!”

46. Colegii vorbitorului au început însă să se scarpine după urechi, făcând - unul după altul - remarci de genul: „Cu siguranță, ai dreptate. Dar dacă Adam ne va blestema pe toți - și știm cu toții că vocea lui Adam poate căpăta accente de tunet, semănând întru totul cu a lui Iehova, ce ne vom face atunci?”

47. După o vreme, primul vorbitor a răspuns: „Mda, da, am uitat de lucrul acesta.

48. Da, acum văd lucrurile într-o lumină complet diferită. Cu adevărat, dacă nu ne aflăm acum într-o situație dificilă, probabil că nu ne vom afla niciodată!

49. Priviți însă, doi oameni coboară dealul, și mi se pare că vin chiar în direcția noastră.

50. Să vedem dacă nu putem obține ceva de la ei. Dacă vă este frică, lăsați-mă pe mine să vorbesc”.

Author:  1% [ 19.2.2011, 04:43 ]
Post subject:  Capitolul 48 - Liniștirea mesagerilor speriați de către Abedam și Adam. Marea iubire a lui Garbiel pentru Abedam.

Capitolul 48
Liniștirea mesagerilor speriați de către Abedam și Adam. Marea iubire a lui Garbiel pentru Abedam.
(75 martie 1842)
1. După câteva momente, vorbitorul s-a întors din nou către frații săi și le-a spus, vizibil stânjenit:

2. „Frați și prieteni! Dacă ochii mei nu mă înșeală, făcându-mă să confund o pisică cu un munte, parcă mi se pare că îi văd, Doamne, cred că am să rămân fără nici un dinte în gură... Da, da, acum este clar - nu vedeți? Cei doi care se îndreaptă către noi sunt chiar Adam și străinul de care vorbeam mai devreme!

3. Acum să vedem cine ne mai poate ajuta! Este prea târziu să mai putem scăpa prin fugă, și chiar dacă aș vrea, nu aș mai putea face acest lucru.

4. Ne aflăm într-o situație cu adevărat teribilă. Fraților, știți ce? Eu zic să ne aruncăm cu fețele la pământ, fără nici cea mai mică întârziere, ca să nu comitem un mare sacrilegiu!

5. Căci știm cu toții că Adam nu prea este înzestrat cu simțul umorului, în cel mai rău caz, ne vom alege cu un exil prelungit care va dura minimum zece ani.

6. Aveți grijă să îi implorați din răsputeri grația, căci altminteri vom fi pierduți!

7. Da, priviți, vin chiar în direcția noastră! Sunt deja foarte aproape, așa că, repede, aruncați-vă la pământ!”

8. Și toată lumea s-a aruncat imediat cu fețele la pământ, strigând din răsputeri: „O, Adam, părinte suprem, ce grație și câtă compasiune reverși tu asupra noastră, cumpliți blasfemiatori! O, părinte patriarh, mai presus de toți ceilalți, nu-ți revărsa mânia asupra noastră! O, prim om de pe acest pământ, nenăscut, desăvârșit și atotputernic, nu lăsa mânia ta să cadă asupra noastră!

9. O, imagine vie a lui Iehova, fiu al lui Iehova, ai milă de noi și ne iartă nebunia nesfârșită!”

10. Și au continuat să se lamenteze astfel, deși Abedam și Adam se aflau deja de o bucată de vreme în mijlocul lor.

11. Abedam l-a întrebat atunci pe Adam în șoaptă: „Ascultă, cum îți place acest respect, dublat de teamă față de tine?”

12. Adam i-a răspuns: „O, Tată! Din păcate, eu sunt vinovat pentru toate aceste lamentări exagerate.

13. Nu mai departe de ieri dimineață, mi-ar fi făcut mare plăcere să aud asemenea cuvinte de respect, dar acum îmi vine să le plâng de milă!

14. Bieților oameni le este teamă de mine, în timp ce eu nu mai știu ce să fac pentru ei din iubirea pe care le-o port!

15. O, Tată preasfânt și preaplin de iubire, revarsă-ți din nou grația și compasiunea și îndreaptă Tu marea nebunie a inimii mele!”

16. Abedam i-a spus: „Ascultă-Mă și crede-Mă: nu aceasta este ultima nebunie pe care ai comis-o în fața Mea și pe care trebuie să o corectez Eu. Tu M-ai silit să fac niște eforturi atât de mari din cauza orbirii tale auto-cultivate încât până la sfârșitul timpului încă voi mai avea foarte multe de făcut pentru a restaura întreaga creație la nivelul ordinii primordiale!

17. La fel ca cei de față, mai există încă foarte mulți alții care se lamentează și care au nevoie de Mine.

18. Ia exemplul familiei Garthilli. Cum a reușit Uranion și familia sa să ajungă pe înălțimile sacre? Și totuși, casa lor este cea mai luminoasă din întregul ținut al dimineții.

19. Oricum, de acum înainte nu voi mai pune în cârca ta pagubele comise de tot răul pe care l-ai făcut, trecându-le în propriul Meu catastif. Eu știu foarte bine ce am de făcut de acum și până la sfârșitul timpurilor.

20. A sosit acum vremea să faci și tu ceva. Strigă-l pe nume pe cel de lângă noi și spune-i să se ridice, după care vom vedea ce este de făcut. Amin”.

21. Adam s-a aplecat imediat, l-a prins de mână pe omul culcat la pământ și i-a spus cu voce tare la ureche:

22. „Garbiel! Ridică-te, - și termină odată cu aceste lamentări inutile!”

23. Fără să îndrăznească însă să se ridice, Garbiel le-a transmis colegilor săi de suferință: „Fraților, nu vă mai lamentați, căci este inutil, ci ridicați-vă împreună cu mine, și pregătiți-vă pentru judecata cea mai severă și cea mai cumplită. Știm cu toții că atunci când patriarhul suprem prinde pe cineva de mâna sa stângă, cerându-i să se ridice, asta înseamnă un exil de 20 de ani în regiunile îndepărtate de la miazănoapte”.

24. O, vai nouă, vai nouă! Nici măcar nu ni se va permite să ne luăm cu noi soțiile și copiii! O, vai nouă, căci suntem pierduți!”

25. Adam i-a spus însă lui Garbiel: „Garbiel! Ești un netot, și așa vei rămâne de-a pururi.

26. Nu te mai teme atâta, căci nici unul dintre voi nu va pleca în exil. Nu am venit la voi împreună cu acest necunoscut (pentru voi) pentru a vă pedepsi în vreun fel, ci pentru a vă ridica și - în măsura posibilului - pentru a vă trezi pe deplin. De aceea, ridicați-vă! Amin”.

27. Auzind aceste cuvinte din gura atât de severă de obicei a lui Adam, Garbiel a sărit în picioare, nemaiștiind ce să facă de bucurie. El l-a îmbrățișat cu elan pe Adam, sărutându-i pieptul de șapte ori. L-a îmbrățișat de asemenea și pe străin, spunându-i:

28. „Oricine ai fi, ești întru totul demn de marea iubire pe care o simt acum! Iehova iubește până și muștele. De ce te-aș exclude atunci pe tine, noul meu frate, încă necunoscut pentru mine, de la iubirea universală și arzătoare pe care o simt acum?”

29. Și astfel, Abedam a primit și el cele șapte săruturi pe piept.

30. După ce i-a sărutat pe amândoi, Garbiel le-a strigat fraților săi: „Fraților, veniți aici! O, dacă ați ști ce senzații am trăit la pieptul acestui străin!

31. Îmi este imposibil să le descriu în cuvinte! - Haideți, veniți, fraților, și descoperiți pe propria voastră piele cât de mare este beatitudinea de a sta alături de el!

32. Adevăr vă spun, fraților, aș fi în stare să mă las jupuit de viu dacă mi-ar demonstra cineva că acest străin este născut pe pământ!

33. Iar noi am fost atât de obraznici cu acest om ceresc!

34. Oare nu există nici un tigru înfometat prin apropiere care să ne devoreze pentru nerușinarea noastră?

35. O, veniți și simțiți ce vă spun pe propria voastră piele!”

Author:  1% [ 19.2.2011, 04:50 ]
Post subject:  Capitolul 49 - Intenția reală și profundă a mesagerilor, dezvăluită lui Abedam.

Capitolul 49
Intenția reală și profundă a mesagerilor, dezvăluită lui Abedam.
(16 martie 1842)

1. Cei unsprezece s-au ridicat imediat și s-au dus pe rând, mai întâi la Adam, apoi la străin, făcând ce făcuse mai devreme Garbiel, deși cu ceva mai puțină exaltare și cu ceva mai multă teamă în suflet. La pieptul lui Abedam au trăit cu toții miracolul promis de Garbiel.

2. În timp ce se întrebau în sinea lor ce se întâmplă, Abedam l-a chemat la El pe Garbiel și l-a întrebat:

3. „Garbiel, îți mai amintești întrebarea pe care v-am pus-o atunci când ați ajuns pe înălțimile sacre?”

4. Puțin uimit, Garbiel s-a gândit o vreme, după care a răspuns: „Da, da, ne-ai pus o întrebare cam ciudată în legătură cu aceste înălțimi, la care și noi ți-am dat un răspuns la fel de ciudat și din păcate foarte obraznic.

5. Îmi amintesc cu claritate cea de-a doua parte a întrebării, și anume: 'De ce ați venit aici?', dar prima parte a ei nu reușesc deloc să mi-o aduc aminte.

6. Era ceva în legătură cu semnificația și cu intenția noastră, dar nu reușesc deloc să le pun cap la coadă.

7. Ce ciudat! Am discutat între noi mai devreme despre această întrebare, iar acum nu mai reușesc deloc să mi-o aduc aminte, nici dacă cineva mi-ar trage una peste ceafă!

8. Niciodată în viață nu am dat dovadă de o asemenea prostie ca acum! Să nu reușesc să-mi amintesc o întrebare!

9. Dragul meu prieten, încă necunoscut pentru mine! De regulă nu sunt atât de prost, dar teama cumplită prin care am trecut m-a făcut să îmi uit până și numele. De aceea, sunt convins că mă vei ierta pentru faptul că îmi este imposibil să îți răspund la prima ta întrebare.

10. Cu siguranță, tu ți-o mai amintești. Nu vrei să fii atât de bun și să ne-o repeți?

11. Poate că acum vom reuși să găsim un răspuns mai smerit la ea, nu ca acela pe care ți l-am dat în vârful colinei, de o aroganță soră cu nebunia supremă.

12. Nu te supăra pentru această cerere a mea, și dacă asta este voia ta, repetă-ne, te rog, întrebarea”.

13. Abedam i-a repetat imediat întrebarea în integralitatea ei.

14. Fericit că știe din nou întrebarea, Garbiel a sărit în sus și a răspuns imediat: „Da, da, asta era: 'Care este semnificația intenției voastre; și de ce ați venit aici?'

15. Ei bine, dragă prietene, de vreme ce m-ai întrebat, iar apoi m-ai ajutat să îmi amintesc întrebarea, ce trebuie să fac mai departe?”

16. Abedam i-a răspuns imediat: „Păi, de vreme ce cunoști din nou întrebarea, ce-ar fi să-mi dai răspunsul la ea? De altfel, acesta a fost unicul motiv pentru care te-am întrebat dacă îți mai amintești întrebarea”.

17. Garbiel a început să mediteze mai profund la întrebarea pusă, după care a spus: „Da, în ceea ce privește cea de-a doua parte a întrebării, pot să-ți spun că am fost trimiși pe înălțimile sacre de către semenii noștri pentru a afla dacă trebuie să mai rămânem aici peste noapte - așa cum se obișnuiește -, căci astăzi toate evenimentele s-au petrecut altfel decât eram noi obișnuiți, iar sacrificiul de seară nu a mai avut loc.

18. Iată, aceasta este unica semnificație a venirii noastre aici, fiind probabil și semnificația intenției noastre.

19. Ce altă semnificație ar putea sta în spatele acestei intenții? Dacă mai există cumva vreo altă semnificație ascunsă, dragul meu prieten, eu nu ți-o pot spune, căci nu o cunosc. - De aceea, fii atât de bun și explică-ne unde dorești să ajungi.”

20. Abedam: „Ascultă-Mă. Ai răspuns corect la întrebarea privind venirea voastră pe înălțimi, dar nu acesta a fost scopul vostru profund. Eu știu că inimile voastre erau pline de o mânie ascunsă. Sub protecția celei de-a doua întrebări, voi ați dorit să aflați de ce s-au făcut asemenea schimbări în celebrarea Sabatului, fără ca voi să fiți înștiințați sau consultați. Nu am dreptate?

21. Văzând că recunosc intenția voastră profundă, voi Mi-ați confirmat-o pe loc, vorbindu-Mi urât. N-am dreptate?

22. Voi nu doreați să întrebați cu voce tare decât dacă trebuie să rămâneți sau puteți pleca acasă, dar în ceea ce privește semnificația ascunsă a intenției voastre, voi doreați să aflați mai multe despre motivele acestor schimbări care v-au trezit mânia, astfel încât a doua zi să le puteți reproșa patriarhilor (știut fiind că după Sabat, aceștia sunt mai dispuși să își plece urechea la plângerile și nemulțumirile voastre). N-am dreptate?”

23. De data aceasta, Garbiel a păstrat tăcerea, la fel ca și colegii lui, incapabil să mai scoată un cuvânt.

24. De aceea, Abedam li s-a adresat tuturor: „Acum urmați-ne cu toții, pe Mine și pe Adam pe vârful colinei. Acolo veți începe prin a vă întări trupurile cu hrană și cu băutură, căci nu ați avut parte astăzi de așa ceva, după care vom purta o discuție amicală și plăcută despre semnificația intenției Mele. Amin”.

Author:  1% [ 19.2.2011, 04:54 ]
Post subject:  Capitolul 50 - Omnisciența și înțelepciunea străinului. Presentimentul uluitor al lui Garbiel.

Capitolul 50
Omnisciența și înțelepciunea străinului. Presentimentul uluitor al lui Garbiel.
(17 martie 1842)

1. Uimit de această invitație, Garbiel și-a luat inima în dinți - căci nu putea înțelege de unde știa acest străin toate acele amănunte, până la ultimul detaliu - și i-a dat lui Abedam următorul răspuns:

2. „Ascultă, prieten uimitor, tu ești o enigmă vie pentru mine! Cum poți citi gândurile cele mai ascunse din inimile noastre? Cum poți vedea cu atâta claritate ce se petrece în ele?

3. Nu, acest lucru este prea mult pentru mine!

4. Ascultă, prietene care ai devenit pentru mine mai presus de oricine altcineva, încep să cred că nu ești ceea ce pari.

5. Cea mai importantă dovadă a acestei convingeri pe care o am a fost senzația extraordinară pe care am trăit-o la pieptul tău. Un al doilea argument este cel referitor la ascuțimea privirii tale, care poate citi chiar și în cele mai secrete unghere ale inimilor noastre.

6. Eu știu că există oameni cu o vedere foarte ascuțită, precum Enoh, Kenan, Jared, Enos și Seth, care au primit acest har prin dispensă divină și care au săvârșit numeroase miracole, precum trăsnetul de astăzi - dacă nu cumva și acesta a fost tot opera ta! - sau restaurarea instantanee a peșterii lui Adam - la fel, dacă nu cumva ai avut și aici un cuvânt de spus! - ori calmarea bruscă a furtunii de ieri - dacă nu cumva ai avut vreun amestec.

7. Așa cum spuneam, se știe că atunci când Dumnezeu își revarsă grația supremă asupra unui om extrem de pios, acesta poate săvârși fapte foarte mari.

8. Dar mai este ceva: până acum, inima mea nu a simțit nimic asemănător pentru cineva și nici chiar cei mai presus dintre patriarhi nu au reușit să pătrundă atât de adânc în inima mea.

9. De aceea, trebuie să mărturisesc că nu prea știu cum să înțeleg toate acestea.

10. De vreme ce ești capabil să pătrunzi în inimile noastre, cu siguranță cunoști deja și răspunsul la întrebarea pe care ne-ai pus-o.

11. Simt cum mă cuprinde o teamă din ce în ce mai mare de tine; de aceea, te implor să ne scutești de invitația de a vă urma pe vârful colinei, pentru a ne bucura acolo - în nevrednicia noastră - de bucatele lui Adam.

12. În ceea ce privește mânia noastră secretă, aceasta s-a lămurit. La fel și semnificația intenției noastre, căci ne-ai demonstrat cu claritate cât de ticăloși am fost. Te asigurăm însă că pe viitor nu vom mai face vreodată dovada unei netrebnicii atât de mari. De vreme ce pari a fi cel mai puternic om de pe aceste înălțimi, chiar și patriarhul suprem Adam părând să-ți fie extrem de devotat, fii atât de bun și dă-ne informațiile pentru care am venit aici, astfel încât să le putem duce celor dragi înainte ca ultimele raze ale apusului de soare să dispară.

13. Mult iubitul meu prieten, te implor să nu consideri această cerere ca un ultimatum adresat ție și marelui patriarh Adam, ci doar ca pe o rugăminte umilă, născută în modestia inimilor noastre. Dacă cererea noastră îți displace, suntem gata să te urmăm până la capătul lumii, mai degrabă decât să ne opunem voinței tale! Te asigurăm cu toții că voia ta atotputernică va fi întru totul respectată de noi”.

14. Iată răspunsul pe care l-a dat Abedam atât de vorbărețului Garbiel: „Ascultă ce îți voi spune în continuare, căci este important pentru tine. Limba ta este o adevărată capodoperă, căci reușește să vorbească în orbirea ei, ignorând cu totul ceea ce îți strigă cu voce tare inima, care nu este deloc rea. Tot ce ai spus până acum nu are nici cap, nici coadă, și nici un pic de substanță.

15. Au fost doar vorbe goale, un vânticel lipsit de conținut, prin care ai dorit să scapi de teama care ți-a cuprins trupul.

16. Spuneai mai devreme: cine ar putea ascunde vreun secret de Mine, de vreme ce Eu pot citi chiar și în cele mai secrete unghere ale inimii?

17. Ei bine, citesc în inima ta o mare teamă. Dar îți mai spun ceva: ține-ți limba între dinți și strânge-ți strâns buzele, ca să nu-ți mai amăgească inima, crezând că ai descoperit semnificația intenției Mele în ceea ce vă privește.

18. Acest lucru este absurd, căci va veni curând clipa când tu și frații tăi veți înțelege că nici chiar cel mai înalt dintre îngerii cerului nu va putea realiza vreodată până la ultimele ei profunzimi semnificația intenției Mele față de voi.

19. Cât despre datoria voastră ca mesageri trimiși de frații voștri, te asigur că aceștia au primit deja răspunsul așteptat, știind că trebuie să rămână aici astăzi, mâine și poimâine, de ziua controverselor.

20. De aceea, nu ați avea nici o scuză să rămâneți în urma Mea și să nu urmați invitația pe care v-am făcut-o.

21. Ce zici, acum că ți-am demonstrat inutilitatea temerilor tale și ai aflat că cei dragi au fost informați ce trebuie să facă, Mă vei urma?”

22. Cu lacrimi de fericire în ochi, Garbiel a răspuns: „Da, cu siguranță, acum Te voi urma până la capăt, oriunde vei dori.

23. Căci am un mare presentiment, de când ne-ai spus cât de insondabilă este semnificația intenției Tale.

24. Limba mea nu îndrăznește să rostească ceea ce intuiesc, dar inima mea strigă cu voce tare - prin iubirea ei, de o intensitate niciodată simțită anterior - că Tu ești Tatăl!

25. De aceea, Te voi urma de-a pururi, oriunde vei dori, da, de-a pururi. Amin”.

Author:  1% [ 19.2.2011, 05:02 ]
Post subject:  Capitolul 51 - Discursul lui Abedam referitor la lumină. Manifestarea lui Dumnezeu Cel Atotputernic și a Tatălui

Capitolul 51
Discursul lui Abedam referitor la lumină. Manifestarea lui Dumnezeu Cel Atotputernic și a Tatălui prin Abedam.
(18 martie 1842)

1. Abedam s-a pregătit atunci de plecare, spunându-i lui Garbiel: „Bine, urmează-Mă! Adevăr îți spun: cel care Mă urmează pășește pe calea adevărului, care conduce către viață!

2. Cui i-ar plăcea să meargă fără lumină pe o cărare prin pădure, în întunericul nopții?

3. Lumea în care trăiți voi este pădurea, iar viața terestră a omului este cărarea, durata vieții sale trupești fiind întunericul nopții.

4. Cum poate urma cel lipsit de lumină cărarea îngustă, singura care îl poate conduce pe călător la destinația dorită, care este viața eternă?

5. Eu sunt deopotrivă lumina supremă, infailibilă, calea și viața eternă.

6. De aceea, dacă dorești într-adevăr să Mă urmezi, vei avea lumină din abundență și nu te vei mai rătăci niciodată, căci aceasta este menirea luminii, în acest fel, nu vei putea rata destinația dorită, care este viața eternă, căci calea și lumina conduc direct către ea, fiind una cu adevărata viață eternă.

7. De aceea, urmați-Mă cu toții, fără să Mă întrebați unde vă voi conduce! Căci acolo unde Mă aflu Eu, acolo este destinația și viața eternă.

8. Să spunem că cineva ține în mână un felinar luminos, plimbându-se cu el mai întâi pe vârful unui munte, apoi printr-o vale adâncă, și prin diferite alte locuri. Va lumina felinarul altfel, în funcție de locul ales, sau dimpotrivă, locul luminat în noapte va fi considerat just?

9. Adevăr vă spun: lumina este la ea acasă oriunde s-ar afla. Căci cine ar putea spune vreodată: cutare loc nu este potrivit pentru lumină, iar razele soarelui ar trebui să-l evite?

10. Același principiu este valabil și în ceea ce privește lumina spiritului. De aceea, dacă această lumină coboară asupra voastră, nu ar trebui să întrebați dacă locul pe care a căzut este potrivit sau nu pentru ea și dacă sunteți sau nu vrednici de ea.

11. Atunci când lumina coboară, deschideți-vă complet în fața ei și lăsați-o să vă servească! Căci aceasta este menirea luminii: să vă servească tuturor. Dacă lumina dispare, atât cel vrednic cât și cel nevrednic o vor regreta.

12. Și amândoi vor implora ivirea zorilor, dar aceștia vor veni cu întârziere, iar sufletul nu va suporta decât cu mare greutate această întârziere.

13. În schimb, vai celor care cad în timpul zilei, nelăsându-se ridicați de lumina care umblă în mijlocul lor!

14. Adevăr vă spun: când noaptea va coborî din nou asupra lor, le va fi infinit mai greu să se ridice!

15. Pe de altă parte, dacă cineva cade în timpul nopții, cum ai putea să nu-l ierți?

16. Da, adevăr vă spun: cei care cad în timpul nopții se vor ridica mult mai ușor atunci când va sosi ziua decât cei care cad în plină zi, fiind prea leneși pentru a se ridica, continuându-și drumul în lumină către destinația dorită.

17. De aceea, vă invit din nou: deschideți-vă complet inimile în fața luminii, atât timp cât aceasta se află în mijlocul vostru; căci timpul luminii este scurt, - în timp ce noaptea va dura infinit de mult.

18. Cel care se deschide acum în fața luminii nu o va mai putea pierde vreodată.

19. Realizați acum, plenar, că Eu sunt lumina vieții și însăși viața primordială și eternă!

20. Dacă veți realiza plenar acest lucru în inimile voastre, veți putea spune că ați absorbit deja, complet, lumina și viața eternă.

21. Dar ce anume este lumina și ce este viața eternă?

22. Lumina este Dumnezeu însuși, iar iubirea eternă care se manifestă în această lumină este viața eternă, adică Tatăl, Cel pe care L-ai mărturisit tu, Garbiel, atunci când ai vorbit despre presentimentul tău.

23. Adevăr, adevăr vă spun: Eu sunt unicul Tată, iar voi sunteți copiii Mei, dacă Mă veți recunoaște ca Tată!

24. Cât despre cei care nu acceptă să Mă recunoască - din toată inima lor - în această calitate de Tată, pentru aceștia voi fi ceea ce sunt și pentru piatra cea insensibilă, respectiv un Dumnezeu și un Creator care îi va judeca de-a pururi!

25. Puterea Mea este nesfârșită - astfel vorbește Dumnezeu pentru Sine - și cine i se poate opune?

26. Dar Tatăl își ține copiii la piept, ascunzându-L de ochii lor speriați pe Dumnezeu cel atotputernic, pentru ca toți să-L primească în inimile lor, urmând chemarea Lui părintească.

27. Ascultați: Eu sunt Tatăl și vă chem pe toți să Mă urmați!

28. Nu ezitați, dragii Mei copilași, și urmați-Mă, căci Eu sunt cu adevărat Tatăl vostru preasfânt și preaplin de iubire!

29. Ascultați-Mă și urmați-Mă! Amin, Amin, Amin”.

Author:  1% [ 19.2.2011, 05:08 ]
Post subject:  Capitolul 52 - Discursul inspirat al lui Garbiel, referitor la spiritul părintesc și divin pe care l-a simțit în cuvinte

Capitolul 52
Discursul inspirat al lui Garbiel, referitor la spiritul părintesc și divin pe care l-a simțit în cuvintele lui Abedam.
(21 martie 1842)

1. După ce Abedam și-a încheiat discursul, Garbiel și ceilalți de față au căzut cu fețele la pământ, la picioarele Tatălui.

2. Când și-a mai revenit în simțiri, Garbiel a început un discurs adresat fraților și prietenilor săi, pe care merită întru totul să-l relatăm. Adam însuși avea să depună mărturie în acest sens, spunând:

3. „Garbiel, am ascultat la viața mea multe discursuri rostite de limba omului, dar niciodată nu mi s-a întâmplat să aud asemenea cuvinte rostite de o ființă netrezită.

4. Bucură-te, căci Abedam a făcut deja foarte mult pentru tine! Mă întreb ce te va mai aștepta atunci când inima ta se va uni pe deplin cu El, în iubirea cea mai pură?”

5. Acestea aveau să fie cuvintele lui Adam la încheierea discursului lui Garbiel. Dar să vedem care a fost acesta:

6. „Prieteni și frați! Ați auzit, ați înțeles ce s-a spus înainte?

7. Cine este capabil să rostească asemenea cuvinte atotputernice nu numai pentru urechile, ci mai ales pentru inimile noastre?

8. A mai auzit cineva asemenea cuvinte, începând cu patriarhul nostru suprem și terminând cu cel din urmă dintre copiii noștri, care nu știu încă să vorbească?

9. 'Nu, nu, nu!' îmi veți răspunde cu toții, căci aceste cuvinte nu s-au născut din înțelepciunea umană, și nici măcar a celui mai perfect dintre îngeri.

10. Unde am putea găsi, în întreaga infinitate, o ființă creată capabilă să rostească prin ea însăși asemenea cuvinte?

11. Prieteni și frați, gândiți-vă, imaginați-vă! Cine poate fi Acela care spune: 'Eu sunt lumina, calea și destinația sfântă!'? Cine poate fi această ființă dacă nu însăși Cauza primordială, eternă și unică?

12. Prieteni, fraților! Tot nu ați înțeles încă Cine este străinul care ne-a vorbit?

13. O, în acest caz trebuie să fiți mai orbi decât centrul pământului, cu întunericul său deplin, și mai surzi decât piatra cea dură de pe fundul oceanului.

14. Adevăr, adevăr vă spun, acum sunt pe deplin convins că dacă cineva dintre noi ar îndrăzni să rostească asemenea cuvinte prin el însuși, înainte chiar de a apuca să rostească al doilea cuvânt din acest blasfemiator nu ar mai rămâne nici cea mai mică urmă.

15. Da, dacă pământul însuși ar avea o gură cu care să vorbească și ar rosti asemenea cuvinte, el ar fi distrus instantaneu!

16. Nici soarele nu ar avea parte de o soartă mai bună!

17. Chiar nu puteți înțelege acest lucru? - Dacă nu puteți înțelege, gândiți-vă ce ar însemna să fiți voi Lumina primordială și eternă, mai sacră decât orice altceva, Lumina tuturor luminilor, Calea tuturor căilor și scopul suprem al tuturor lucrurilor. Da, gândiți-vă ce ar însemna să fiți Puterea supremă a tuturor forțelor - gândiți-vă dacă ați mai putea trăi în asemenea condiții!

18. Personal, nu am fost niciodată un profet. Acum am devenit însă profet și pot să prezic în fața voastră că cel care ar îndrăzni să spună, cu cea mai mare certitudine și cu o convingere deplină: 'Eu sunt Puterea supremă a tuturor puterilor!', și-ar pierde complet orice putere, astfel încât nu ar mai fi capabil să rupă nici măcar o pânză de păianjen.

19. Dacă ar spune: 'Eu sunt forța tuturor forțelor!', chiar și o molie l-ar putea doborî la pământ cu fâlfâitul aripilor sale.

20. Dacă ar spune: 'Eu sunt Principiul tuturor principiilor!', un simplu țânțar ar fi de ajuns să-i zdrobească toate oasele și să-i sfârtece toți mușchii.

21. Iar dacă ar spune: 'Eu sunt scopul suprem al tuturor lucrurilor!', abisul etern l-a înghiți pe loc, consumându-l instantaneu în focul pierzaniei.

22. La fel, dacă ar spune: 'Eu sunt Calea tuturor căilor!', pământul l-a înghiți chiar în acea clipă în focul mâniei sale.

23. Dacă ar spune: 'Eu sunt Lumina tuturor luminilor!', ar fi nevoit să trăiască de-a pururi în întunericul cel mai deplin cu putință.

24. În sfârșit, dacă ar îndrăzni să meargă atât de departe încât să spună: 'Eu sunt Viața supremă, primordială și eternă a tuturor vieților!', cine ar putea estima vreodată rapiditatea cu care viața lui ar fi anihilată, ca și cum nu ar fi existat niciodată?

25. O, prieteni și frați, cred că acum ați înțeles acest lucru și, după cum puteți vedea, străinul care a făcut toate aceste afirmații cu privire la persoana sa continuă să stea în fața noastră, viu și nevătămat și cu puterea intactă, continuând să ne cheme la el așa cum un tată își cheamă copiii. Mai mult, simțim cu toții bubuitul inimilor noastre, care ne strigă: 'Tu, Tu singur ești Tatăl nostru, și vai celui care ar îndrăzni vreodată să hulească împotriva acestui nume sfânt, autonumindu-se 'tată'. - Cine, cine poate fi acest străin, și de unde a venit el la noi?

26. Ascultați: cerul infinit, cu toate minunile sale nesfârșite, pământul și minunile sale, și cel mai mare miracol între toate, inima noastră, toate ne strigă și proclamă cu voce tare: 'Este Iehova, Dumnezeu, Creatorul suprem al tuturor lucrurilor, Tatăl preasfânt, care a coborât în mijlocul copiilor Săi pe pământ!'

27. Fraților, înțelegeți acum acest lucru?”
(22 martie 1842)

28. După discursul lui Garbiel, Abedam le-a cerut tuturor să se ridice de jos și le-a spus: „Copii, a sosit timpul să Mă urmați pe culmea colinei, pentru a vă arăta acolo, în prezența tuturor patriarhilor, o altă semnificație a intenției Mele legate de voi.

29. Căci iată, pământul este un ținut întins, pe care cresc tot felul de ierburi, de tufișuri și de copaci. La sol se târăsc cele mai variate reptile, iar pădurile sunt pline cu animale din toate speciile. La fel, aerul și apele. 30. Cine le poate cunoaște pe toate? În ce inimă există ordinea necesară pentru a integra toate aceste lucruri? Și totuși, inima aparține acestei ordini.

31. De aceea, urmați-Mă, pentru a afla o altă latură a intenției Mele legate de voi! Amin”.

Author:  1% [ 19.2.2011, 05:15 ]
Post subject:  Capitolul 53 - Pe drumul spre culme. Reflexiile tăcute ale lui Besediel referitoare la natură și observațiile sale

Capitolul 53
Pe drumul spre culme. Reflexiile tăcute ale lui Besediel referitoare la natură și observațiile sale cu privire la aspectul uman al Domnului. Răspunsul corect al lui Garbiel.

1. Plini de cel mai mare respect, s-au ridicat atunci cu toții și i-au urmat pe Abedam și pe Adam pe culmea colinei, pe care de-acum o cunoaștem deja. Tremurau cu toții, în parte de fericire, iar în parte din cauza fricii față de sfințenia și atotputerea lui Dumnezeu care pășea în mijlocul lor; în bună parte însă și din cauza iubirii în creștere pe care începeau să o simtă față de El.

2. Fratele lui Garbiel, care mergea alături de acesta, i-a șoptit: „Ascultă, frate! Când privesc cerul înstelat și îmi amintesc de ce ne spuneau Seth, Enbos și mai ales Enoh, cum că toate aceste stele minuscule sunt în realitate sori uriași, extrem de luminoși, prin minte îmi trece următorul gând: 'Iată, Besediel, în fața ta pășește Creatorul omnipotent și preasfânt al tuturor acestor lumi pline de cele mai incredibile minuni! Un singur gând divin al Său și o întreagă lume poate dispărea instantaneu, îngropată în propria sa noapte eternă. Și un alt gând sfânt al Celui care pășește în față ar fi suficient pentru ca o nouă creație glorioasă să înceapă să strălucească în infinitate!' - O, frate, ce senzație incredibilă creează aceste gânduri în inima mea!

3. Ne-ai întrebat mai devreme dacă tot nu ne dăm seama cine este străinul.

4. O, vreau să-ți spun că L-am remarcat încă de la bun început, convins fiind că în spatele Lui se ascunde ceva imposibil de exprimat în cuvinte. Căci ochii Săi mi-au vorbit încă înainte ca gura Lui să rostească acele cuvinte de o sfințenie absolută.

5. Ai mai văzut vreodată asemenea ochi și o asemenea gură?

6. Câtă demnitate, câtă sfințenie, ce putere și câtă autoritate exprimă ele! Este suficient să-i arunci o singură privire pentru a-ți dori din toată inima accesul la beatitudinea supremă. Și cât de mare este iubirea pe care o emană, dacă îi privești fața de aproape!

7. Dacă îl privești de la o distanță mai mare, fața Lui capătă o alură din ce în ce mai sfântă și oarecum inexprimabilă. 8. Nu-mi dau seama dacă ceea ce trezește în inima mea este mai degrabă un respect sublim și sacru, sau smerenia cea mai profundă cu putință și dorința de a mă apropia de El, pentru a deveni, dacă acest lucru ar fi posibil, una cu El!

9. Și cu cât te apropii mai mult de El, cu atât mai tare îți pierzi senzația de nefamiliaritate, simțind o iubire sacră, așa cum nu ai mai simți vreodată în viață, până când te topești complet într-un ocean de fericire.

10. O, frate, aș vrea să te întreb pe tine, care ești mult mai înțelept decât am fost vreodată eu: tu nu simți la fel?

11. Spune-mi, cât de mult trebuie să am încredere în aceste sentimente și cât de tare pot greși? Dacă ai un răspuns la această întrebare, te, rog, dă-mi-l chiar acum!”

12. Garbiel i-a răspuns după cum urmează fratelui său Besediel: „O, frate! Poți să ai o încredere deplină în sentimentele din inima ta, dar trebuie să știi că ele nu îți aparțin ție, ci Celui care ne conduce acum către vârful sacru al colinei. Da, frate Besediel, această culme nu este sacră numai din perspectiva terestră, ci infinit mai mult. Ea reprezintă o culme a vieții eterne interioare, născută din E1. Așa simt eu.

13. O, frate și voi, ceilalți frați ai mei, deschideți-vă cât mai complet inimile. Renunțați la balastul terestru, care este inutil, și goliți-vă inimile pentru ca ele să poată primi marile comori care se revarsă asupra noastră din abundență, și vor continua să se reverse!

14. Dar, dragul meu frate, deocamdată nu este momentul să ne gândim la asemenea lucruri minunate, căci gândurile prea exaltate pot fi uneori greu de digerat de inimile care nu sunt încă suficient purificate.

15. Cine dorește să se ocupe de asemenea gânduri trebuie mai întâi să își purifice activ inima printr-o căință reală și prin iubirea - mai presus de orice altceva - a Celui care ne conduce acum pe cărare.

16. Iată, aproape că am ajuns la destinație. Văzându-L pe Cel care ne conduce, patriarhii au căzut deja cu fețele la pământ.

17. O, priviți, priviți: ei au fost înconjurați de o lumină sacră! Întreaga culme strălucește datorită acestei lumini!

18. O, fraților, lăsați lacrimile să vă curgă în voie și rugați-vă, căci ceea ce se petrece aici este sacru!

19. O, sărmană inimă păcătoasă, - cum vei putea suporta tu revelațiile care vor urma, lumina lui Dumnezeu cel etern, a Tatălui preasfânt?”

Author:  1% [ 19.2.2011, 05:21 ]
Post subject:  Capitolul 54 - Cei doisprezece sunt primiți de patriarhi. Defectul de vorbire al lui Seth este vindecat pe loc de Abedam

Capitolul 54
Cei doisprezece sunt primiți de patriarhi. Defectul de vorbire al lui Seth este vindecat pe loc de Abedam. Hrănirea celor doisprezece.
(28 martie 1842)

1. La fel ca și Garbiel și Besediel, ceilalți membri ai grupului au discutat între ei tot drumul. Conduși de Mine, au ajuns cu toții pe vârful colinei, cu inimile pregătite și pline de ardoare.

2. Odată ajunși aici, Abedam le-a cerut patriarhilor să se ridice și să-i întâmpine pe cei 12, conduși personal pe colină de El și de Adam.

3. Auzind dorința lui Abedam, patriarhii, soțiile și copiii lor și-au deschis brațele și i-au primit plini de iubire pe cei 12.

4. Numai Seth a rămas undeva în spate, căci acum se temea de cei pe care îi respinse-se anterior atât de brutal.

5. Adam l-a chemat însă la el pe Seth și l-a întrebat: „Abbel-Seth, de ce ai rămas deoparte, când tot ceea ce respiră pe colină ascultă de vocea Tatălui preasfânt?

6. Ți-au înțepenit brațele de nu vrei să le deschizi în fața celor pe care i-a adus aici Părintele Abedam însuși? - Sau poate nu ai auzit chemarea Sa?”

7. Seth a căzut imediat în genunchi în fața lui Adam și a lui Abedam, rugându-i: „O, iertați-mi nebunia și prostia! Ce am făcut eu...”.

8. În acest moment, Abedam l-a întrerupt și i-a spus: „Același lucru l-am făcut și Eu, de aceea a fost corect!

9. Teama ta din prezent este însă nepotrivită, la fel ca și refuzul tău de a-i întâmpina pe cei pe care i-am condus personal aici, în pofida apelului Meu.

10. De aceea, alungă-ți această teamă stupidă și urmează exemplul celorlalți, eliberându-ți astfel inima și ferind-o de eventualele reproșuri pe care ți le-ar putea face însăși conștiința ta, - știut fiind că te afli în fața Mea ca un om complet lipsit de păcate, încearcă să înțelegi ce ți-am spus și acționează în consecință. Amin”.

11. După care, Seth s-a ridicat imediat și și-a deschis brațele plin de iubire în fața celor 12.

12. Văzând că părintele Seth - atât de mânios pe ei mai devreme - își deschide brațele și îi întâmpină plin de iubire, cei 12 au căzut imediat la picioarele lui, cerându-i iertare, convinși că mânia lui a fost stârnită de nebunia și de obrăznicia lor.

13. Intrat într-o veritabilă stare de transă a iubirii, Seth era însă incapabil să rostească vreun cuvânt. Incapacitatea temporară a limbii sale a fost însă pe deplin suplinită de brațele și de pieptul său, căci el i-a ridicat de joc pe fiecare în parte, strângându-i la piept, dar mai ales îmbrățișându-i în inima sa.

14. El le-a arătat astfel că în realitate nu a fost niciodată mânios pe ei și că atitudinea sa anterioară a avut drept unică motivație impulsul superior de a-i atrage către beatitudinea vieții eterne. Văzând însă că cei 12 nu înțeleg pe deplin limbajul subtil al inimii sale, el s-a întors către Abedam și a arătat către limba și către pieptul său.

15. Realitatea este că Seth avea un defect din naștere, și anume: ori de câte ori sufletul său era profund mișcat, el nu mai putea rosti nici un cuvânt o vreme destul de îndelungată.

16. Abedam a atins însă gura și pieptul lui Seth, spunându-i: „Seth, ascultă chemarea Mea: deschide-ți gura, căci limba ta nu te va mai trăda vreodată. Și astfel, eliberează-ți inima. Amin”.

17. Instantaneu, gura lui Seth s-a deschis și din ea au ieșit următoarele cuvinte, de o mare profunzime:

18. „O, copii, o, copii ai iubirii Tatălui preasfânt, dacă - mânat de un impuls sacru și just - nu v-aș fi respins mai devreme de lângă inima mea plină de cea mai profundă iubire, prin cuvinte aspre și dure, adevăr vă spun, prieteni, inima mea v-ar fi devorat tocmai datorită marii sale iubiri pentru voi!

19. Copii, prieteni, după ce v-ați speriat de cuvintele mele și v-ați retras de pe înălțimile sacre, am plâns pentru voi, căci ați refuzat să urmați sfatul meu înțelept și nu v-ați dus la Adam ca să îi cereți sfatul, motiv pentru care ați fost nevoiți să treceți prin momente atât de pline de teamă!

20. Până când Tatăl preasfânt și Adam nu au ajuns la voi, m-am temut foarte tare pentru voi în inima mea plină de iubire!

21. Când L-am văzut însă pe Tatăl preasfânt strângându-vă în brațele Sale, lângă inima Sa, o povară mai grea decât pământul a căzut de pe inima mea, care suferea încă din cauza faptului că voi, copiii mei, ați fugit speriați de cuvintele mele, tatăl vostru.

22. Să uităm însă de toate acestea. Aceasta a fost voința Tatălui preasfânt; de aceea, Lui îi datorăm cu toții mulțumirile noastre eterne și iubirea cea mai pură de care sunt capabile inimile noastre!

23. Iar acum, copii și prieteni, după cum pot constata, astăzi nu ați avut ocazia să vă întăriți trupurile cu mâncare și băutură. De aceea, veniți lângă aceste coșuri și mâncați și beți după pofta inimii. Căci bucatele din coș au fost binecuvântate de Tatăl preasfânt!

24. Haide, veniți și serviți această hrană a vieții eterne!”

25. Iar Abedam a întărit cuvintele lui Seth, invitându-i să urmeze sfatul acestuia.

26. Și astfel, urmându-l pe Seth, cei 12 au mâncat și au băut după pofta inimii.

Author:  1% [ 19.2.2011, 05:26 ]
Post subject:  Capitolul 55 - Recunoștința lui Garbiel pentru masa primită. Discursul lui Abedam referitor la recunoștința excesivă.

Capitolul 55
Recunoștința lui Garbiel pentru masa primită. Discursul lui Abedam referitor la recunoștința excesivă.
(29 martie 1842)

1. După ce au mâncat pe săturate, întărindu-și trupurile și sufletele, cei 12 s-au ridicat și s-au îndreptat către Abedam, Adam și Seth, cărora le-au mulțumit din inimă pentru imensa grație de a-și fi putut potoli foamea cu bucatele delicioase din coșul lui Adam.

2. Garbiel a luat atunci cuvântul și a spus cu voce tare: „Fraților, eu cred că avem cu toții un palat. ( N. Tr. Se referă la bolta palatului din gură și la simțul gustului.) Din ceea ce am simțit însă cu palatul meu, cred că veți fi de acord cu mine atunci când spun că:

3. Acest pământ sărac nu poate produce roade atât de glorioase, a căror formă a depășit tot ce am văzut vreodată, la fel cum lumina soarelui depășește lumina palidă a lunii.

4. În ceea ce privește aromele delicioase pe care le-am simțit, nu cred că există pe pământ ceva comparabil, diferența fiind la fel de mare ca și cea dintre cuvintele sacre ale Celui care pășește acum în mijlocul nostru (Tatăl preasfânt și preaplin de iubire!) și bâlbâielile mele penibile. Pe scurt, este o diferență ca de la cer la pământ.

5. Rezultă, dragii mei frați și prieteni, că aceste fructe trebuie să aibă o origine mult superioară celei pe care o cunoaștem cu toții.

6. De vreme ce acest lucru nu poate fi contestat, care este datoria noastră eternă?

7. Priviți-mă: doresc ca inima care îmi bate în piept să fie aprinsă de focul celei mai sublime iubiri, consacrând-o în semn de recunoștință eternă Celui Suprem care dăruiește asemenea daruri. Doresc de asemenea să îl slăvesc pe El, pe Tatăl preasfânt, în fiecare zi, în fiecare ceas și în fiecare clipă, de acum înainte.

8. Căci dulci au fost aceste fructe și mai presus de orice savoarea lor. De aceea, haideți să-L slăvim pe Tatăl preasfânt întreaga noastră viață; căci bunătatea și iubirea Lui sunt supreme, la fel ca și grația și compasiunea Sa. Numele Lui fie lăudat, acum și de-a pururi! Amin”.

9. Iar ceilalți i-au răspuns în cor: „Da, numele preasfânt al Tatălui ceresc fie lăudat, acum și de-a pururi! Amin”.

10. După care s-au prosternat cu toții la picioarele sfinte ale lui Abedam, slăvindu-L din toată inima, plini de recunoștință.

11. Dar Abedam cel Mare le-a cerut să se ridice și le-a spus:

12. „Copii, orice părinte este fericit atunci când copiii lui îl privesc plini de recunoștință și iubire.

13. Gândiți-vă însă ce poate simți un părinte dacă îi dă copilului său un măr copt, iar acesta rămâne atât de mișcat de darul tatălui său încât nu mai încetează să-l laude zi și noapte, cu toate încercările sale de a-l potoli. Cum v-ați simți voi într-o asemenea situație?

14. Cât de grea trebuie să fie inima unui asemenea părinte la următorul dar, știind martiriul la care își va supune copilul iubit, care nu se va mai ocupa de nimic altceva decât de slăvirea lui!

15. Știind că are pregătit un dar mult mai important, cât de mare trebuie să fie durerea inimii sale văzând că darul neînsemnat de dinainte aproape că l-a costat viața pe copilul său, care și-a pierdut suflul tot lăudându-l?!

16. De altfel, în clipa când copilul va primi noul dar, mult mai important decât primul, ce cuvinte ar mai găsi el pentru a-i mulțumi tatălui său, de vreme ce și-a epuizat toate rezervele în semn de recunoștință pentru darul anterior, complet lipsit de însemnătate?

17. Dacă doriți să-Mi mulțumiți acum de-a pururi - cu cea mai mare iubire posibilă - pentru un banal bâzâit de țânțar sau pentru un fir de păr de pe corpul vostru, oare cum o să-Mi mai mulțumiți atunci când vă voi dărui comoara supremă - viața eternă și preafericirea?!

18. Dacă pentru o simplă nucă doriți să-Mi consacrați luna și soarele de pe cer, împreună cu toate stelele nopții, în semn de sacrificiu de sine, Mă întreb ce-o să-Mi mai oferiți atunci când veți primi acel dar, care constă el însuși într-un întreg univers?

19. Așadar, copiii Mei pe care vă iubesc mai presus de orice, nu uitați că toate lucrurile trebuie să aibă măsura lor justă, inclusiv recunoștința, care nu este altceva decât mărturisirea plină de iubire a bucuriei produse de darul primit.

20. Dacă cineva mulțumește pentru o simplă frunză ca și cum ar fi primit un cedru, el face dovada naivității sale, depunând mărturie pentru ceva ce nu a primit încă.

21. De aceea, terminați cu laudele, și mai bine pregătiți-vă inimile pentru a primi din mâna Mea o comoară mult mai presus de aceste fructe.

22. Dar mai întâi de toate pătrundeți în inimile voastre, contemplați-le și spuneți-Mi ce ați găsit în ele. Amin”.

Author:  1% [ 19.2.2011, 05:30 ]
Post subject:  Capitolul 56 - Instrucțiunile lui Enoh referitoare la maniera în care trebuie testată inima.

Capitolul 56
Instrucțiunile lui Enoh referitoare la maniera în care trebuie testată inima. Diferența dintre lumina intelectului și lumina inimii. Iubirea temporară și iubirea eternă.
(30 martie 1842)

1. După discursul lui Abedam, cei 12 au făcut câțiva pași înapoi, urmând instrucțiunile lui Enoh, care i-a condus pe calea spirituală - prin interiorizare - către inimile lor, indicându-le printr-un discurs scurt în ce constă testarea propriei inimi și ce trebuie să facă pentru a deveni conștienți de ceea ce se petrece în aceasta. Iată discursul lui:

2. „Ascultați-mă, dragii mei frați. După ce a fost nevoit să asculte laudele voastre de slavă, sincere, dar extrem de copilărești, Tatăl nostru preasfânt și preaplin de iubire, Abedam Iehova Emmanuel Abba, v-a dat următorul sfat:

3. Testați-vă inimile și spuneți-Mi cu credință ce ați găsit în ele!' Aceasta a fost semnificația discursului Său sacru.

4. Tatăl preasfânt și-a dat însă seama că nu veți ști să pătrundeți această semnificație, de aceea, m-a instruit în secret să vă ghidez către inimile voastre, ajutându-vă implicit să pătrundeți semnificația profundă a cuvintelor Sale.

5. Probabil că spusele mele vă surprind, dar veți constata în curând că nu este deloc simplu să îți întorci privirea către propria inimă pentru a vedea ce se află în ea.

6. Până acum, lumina predominantă a sufletului vostru a fost intelectul, dar spiritul viu, care locuiește în inima sufletului și reprezintă unica lumină a vieții, nu a fost niciodată trezit în voi până acum.

7. Pe de altă parte, dacă spiritul nu este trezit, este inutil să îți contempli inima, căci ce ai putea vedea într-un loc în care întunericul este deplin? Poate cineva să vadă măcar la câțiva pași înainte într-o beznă deplină?

8. Acest lucru este cu atât mai mult valabil în ceea ce privește vederea spirituală din inima omului, căci nimeni nu poate vedea ceva în inima sa dacă spiritul său nu a fost trezit în interiorul acesteia.

9. Mă veți întreba acum: cum poate fi trezit acest spirit?

10. Acesta este motivul pentru care am fost instruit să vă ghidez personal. După ce vom ajunge în interiorul inimii, vom cunoaște - cu ajutorul Celui care ne-a oferit, tuturor, aceste instrucțiuni sacre - țelul la care trebuie să ajungem, potrivit voinței Sale sacre, supreme și perfecte.

11. Singura modalitate prin care poate fi trezit spiritul este următoarea: interiorizarea plină de iubire și focalizarea privirii interioare către inimă, pentru a-L găsi acolo pe Tatăl preasfânt, plini de încredere, de sinceritate și de altruismul cel mai desăvârșit.

12. Pe parcursul acestui proces, veți constata că inimile voastre se vor înfierbânta din ce în ce mai tare. Acesta este momentul în care focalizarea voastră trebuie să devină maximă, căci acum se va produce aprinderea și izbucnirea luminii. Iar atunci când inimile voastre se vor aprinde de iubire pentru Dumnezeu, pentru Tatăl preasfânt și preaplin de iubire, deschideți-vă ochiul spiritual și veți vedea minunile vieții eterne dinlăuntrul vostru.

13. Și mai există un aspect important: nu trebuie să-L iubiți niciodată pe Tatăl prea-sfânt numai de dragul acestor minuni, căci El dorește să fie iubit pentru El însuși, în plus, aveți grijă ca iubirea voastră să nu fie una temporară, care nu durează mai mult de o zi sau două, căci nici chiar o femeie slabă nu se mulțumește cu o asemenea iubire, ca să nu mai vorbim de Dumnezeu cel etern!

14. Viața pe care o veți trăi de acum înainte va fi pe măsura iubirii din inima voastră. Dacă iubirea este temporară, viața este și ea trecătoare, căci iubirea este singura premisă a vieții, iar iubirii temporare îi lipsește lumina.

15. În schimb, dacă iubirea are o natură eternă, viața pe care o generează ea va dura de-a pururi. Mai mult, această iubire eternă nu este altceva decât trezirea luminoasă a spiritului etern, căci acesta nu înseamnă nimic altceva decât iubirea cea mai pură.

16. Acum știți tot ce era de spus. Acționați în consecință și în curând veți deveni capabili să vă contemplați inima. Amin”.

17. Emoționat la culme, Besediel l-a prins pe Enoh de mână și i-a spus: „Mult iubitul meu frate Enoh, cum ți-ar putea mulțumi vreodată inima mea pentru această învățătură glorioasă, mai presus decât oricare alta, prin care ne-ai deschis calea către inimile noastre?

18. Până acum am fost complet orb, căci, așa cum ai precizat foarte bine, cel puțin în ceea ce mă privește, până acum nu mi-am antrenat decât intelectul, urmărind să analizez tot ce îmi ieșea în cale.

19. Am fost convins că perfecțiunea lui Dumnezeu diferă de imperfecțiunea noastră numai în ceea ce privește perfecțiunea intelectului, - și că nu te poți apropia de El decât prin dezvoltarea continuă a acestuia.

20. Nu trebuie să-ți mai spun că din cauza acestei erori de gândire, mi-am ignorat până acum complet inima, lucru pe care tu l-ai remarcat încă de la început, observând înclinația din inimile noastre.

21. Abia acum îmi dau seama cât de inutil a fost tot acest efort uriaș, căci la ce ne-ar putea folosi vreodată această imensă cunoaștere?

22. Spiritul viu nu are nevoie de cunoașterea lumească.

23. La ce i-ar folosi celui orb ca noaptea lumina soarelui, ca să nu mai vorbim de cea a spiritului, care este infinit mai strălucitoare?

24. Ascultă, frate, toate aceste lucruri îmi erau necunoscute, dar acum, când - prin grația Tatălui preasfânt - ai bătut la pieptul meu, inima mea ți-a deschis și a spus:

25. Iubirea, iubirea, iubirea - acesta este cuvântul suprem al întregii existențe. Cine dispune de iubirea veșnică întru Dumnezeu dispune simultan și de viața eternă, trăită întru Dumnezeu și care integrează tot ce a creat Acesta.

26. Cine nu dispune de această iubire, nu are parte de altceva decât de moartea cea mai deplină în inima sa.

27. O, frate, iată, acum moartea m-a părăsit. Ce dar suprem ai revărsat asupra mea, și a celorlalți frați ai mei, dezvăluindu-ne cauza principală a morții!

28. O, cât de mare este recunoștința pe care ți-o datorăm!

29. Dar acum știu Cine este Acela căruia îi datorăm întreaga noastră recunoștință. De aceea, lăsați-mă să mă grăbesc în brațele Tatălui preasfânt”.

30. Enoh l-a atenționat însă: „Ai puțină răbdare, până când și ceilalți se vor trezi, la fel ca tine, și până când inima ta va deveni perfect luminoasă. Amin”.

Author:  1% [ 19.2.2011, 05:42 ]
Post subject:  Capitolul 57 - Enoh vorbește despre limba pregătită a lui Garbiel. Contemplarea interioară a acestuia.

Capitolul 57
Enoh vorbește despre limba pregătită a lui Garbiel. Contemplarea interioară a acestuia.
(31 martie 1842)

1. La scurt timp, Garbiel s-a îndreptat și el către Enoh, dorind să schimbe câteva cuvinte cu el, mai mult din dorința de a face conversație însă decât dintr-o necesitate reală.

2. Intuind acest lucru, Enoh i-a luat-o înainte: „Ascultă, Garbiel, Domnul și Tatăl nostru preaplin de iubire îți trimite vorbă că dacă dorești să fii trezit, trebuie să păstrezi tăcerea.

3. Ți-am recomandat vreodată, în numele Lui, să îți lași limba să sporovăiască veselă - ca instrument de trezire?

4. Adevăr îți spun: meditează la cele spuse până acum și vei găsi calea către inimă. Acest lucru nu va fi însă niciodată posibil prin agitația limbii, care mai degrabă blochează decât deschide calea către viața eternă.

5. Până acum ai fost primul între frații tăi, sau cel puțin așa îți imaginezi tu, care te consideri un fel de șef al lor. În fața Domnului sfințeniei, iubirii, blândeții și răbdării, această atitudine nu are însă nici un fel de valoare, căci în ochii Lui nu contează decât o inimă plină de smerenie și de iubire.

6. Tot ceea ce iese în evidență în această lume, în ochii lui Dumnezeu rămâne la urmă. În schimb, cel care trece neobservat prin această lume, considerându-se ultimul între semenii săi, are o mare prețuire în fața lui Dumnezeu.

7. Nu trebuie însă să-ți dorești să devii ultimul din egoism, ci pentru a-L iubi cu o putere încă și mai mare pe Tatăl preasfânt și preaplin de iubire în această izolare interioară, aspirând cu și mai multă putere în inima ta pentru a reveni în căminul etern în care sălășluiește în permanentă Tatăl preasfânt, în calitatea Sa de Dumnezeu atotputernic.

8. Dragul meu frate, dacă nu ai știut toate aceste lucruri până acum, reflectează intens asupra lor, pentru a avea și tu parte de trezirea care se va produce în curând!

9. Căci nu te vei putea apropia niciodată de Tatăl preasfânt și preaplin de iubire până când nu vei trece testul suprem al inimii.

10. Știi la fel de bine ca și mine ce diferență uriașă există între un fruct copt și unul smuls prematur din pom. Ai grijă să nu fi considerat printre fructele necoapte, smulse prematur!

11. Adevărul sacru este că învățătorul perfect se află în mijlocul nostru, ghidându-ne în persoană, - dar cel care vine la El cu inima imatură nu va fi acceptat, până când inima sa nu se va fi maturizat. Abia atunci se va putea produce trezirea spiritului.

12. Nu este suficient să fii trezit timp de un an, o zi sau o oră. Este necesar ca trezirea să se producă pentru eternitate.

13. Spiritul nu sălășluiește în interiorul limbii, ci în inimă. Există oameni cu limba trezită, dar acest lucru nu este neapărat sinonim cu trezirea inimii, căci limba face parte integrantă din cap, fiind un fel de braț (instrument) al acestuia.

14. Când spiritul este trezit, limba preferă să rămână tăcută. Abia atunci înțelege intelectul - această lumină natural-spirituală a sufletului - ce diferență uriașă există între limba spiritului și cea a trupului.

15. De aceea, dragul meu frate Garbiel, urmează și tu instrucțiunile Tatălui preasfânt și ține-ți limba în frâu. În schimb, îți poți lăsa în voie inima să rostească șoaptele ei de iubire, căci acestea vor contribui la trezirea spiritului tău, și implicit la câștigarea vieții eterne. Reflectează la aceste cuvinte! Amin”.

16. Auzind acest discurs neașteptat, Garbiel s-a înspăimântat în inima sa, și neștiind ce să facă, a început să mediteze asupra cuvintelor lui Enoh. Cu cât medita mai intens, cu atât mai ușoară devenea inima sa, până când a atins o stare de pace interioară perfectă. Aflat în această stare de liniște, el a putut contempla luminile din inima sa aprinzându-se una după alta, iar inima sa s-a dilatat atât de mult încât a integrat întreaga lume. În interiorul acestei lumi aparent nesfârșite, el a văzut un altar uriaș, pe care stătea un tânăr maiestuos îmbrăcat într-un veșmânt alb.

17. Tânărul privea către cer. De sus a coborât o lumină divină, din care s-au auzit aceste cuvinte:

18. „Garbiel, Garbiel, privește semnele de pe mâna ta, care este alături de inima ta, și notează-le pe tăblițe din piatră. Predă apoi această învățătură fraților tăi!”

19. După care tânărul s-a transformat într-un bărbat matur, și-a privit mâna și a văzut scrise pe ea 25 de semne (n.n. literele alfabetului), inclusiv explicațiile referitoare la originea și semnificația lor.

20. Și toți ceilalți au descoperit aceleași semne prin contemplația lor interioară.

21. După aproape o oră și jumătate, Enoh a primit instrucțiuni să-i trezească din contemplația lor interioară.

22. Ceea ce Enoh a și făcut, după care i-a condus cu prietenie înapoi la Abedam.

Author:  1% [ 19.2.2011, 05:47 ]
Post subject:  Capitolul 58 - Viziunea lui Vratah referitoare la natura literelor.

Capitolul 58
Viziunea lui Vratah referitoare la natura literelor.
(1 aprilie 1842)

1. După ce s-au întors la Abedam, mulțumindu-i din inimă, acesta s-a adresat unuia din membrii grupului, spunându-i: 2. „Ei bine, dragul Meu Vratah, spune-mi pe scurt ce ai descoperit în inima ta și ce ai înțeles din ceea ce ai văzut acolo”.

3. Copleșit de smerenie și de emoție, Vratah și-a luat inima în dinți, după care i-a răspuns Domnului:

4. „O, Dumnezeule și Tată preasfânt și preaplin de iubire, atotputernic, blând și răbdător, plin de grație, compasiune și iubire, Creator al tuturor lucrurilor, chiar trebuie să las limba mea să rostească în fața Ta ceea ce Tu ai știut încă de la începutul eternităților, cu mai multă claritate decât îmi apare mie lumina soarelui într-o zi senină?”

5. Abedam i-a replicat: „Cum îmi poți pune o asemenea întrebare?

6. Oare nu am fost chiar Eu cel care ți-a cerut acest lucru? Știind că Eu am fost dintotdeauna conștient de ceea ce vei vedea prin contemplația ta interioară, cum de nu-ți dai seama că tot Eu am știut dintotdeauna și că îți voi cere să relatezi ceea ce ai perceput, deși cunosc până la ultimele detalii viziunea pe care ai avut-o?

7. De aceea, nu mai pune întrebări și răspunde la ceea ce ți-am cerut, ca și cum aș ignora complet răspunsul pe care urmează să mi-l dai.

8. Același lucru este valabil și pentru voi, ceilalți, iar cei care vor fi întrebați, să răspundă!

9. Pe de altă parte, nu doresc să vorbesc cu voi ca și cum m-aș adresa unor pietre, ci ca un tată cu copiii lui care au învățat să vorbească.

10. Haide, Vratah, răspunde acum la întrebarea Mea. Amin”.

11. După care, Vratah șia făcut curaj și a început să povestească, cu inima plină de recunoștință, ce a perceput în inima sa.

12. Și iată care au fost cuvintele prin care și-a descris el viziunea avută:

13. „O, Tu, al cărui nume limba mea aproape că nu mai îndrăznește să-l pronunțe, - dacă aceasta este voia Ta, celelalte voințe trebuie să se închine în fața ei, iar a mea mai presus de oricare alta!

14. Am văzut în inima mea o lumină puternică, mai strălucitoare decât soarele. Simultan, pe pământ s-a făcut întuneric, astfel încât nu am mai putut percepe altceva în afara acestei lumini.

15. Lumina devenea din ce în ce mai puternică, sfârșind prin a-mi ilumina toate părțile ființei, astfel încât pielea mea a devenit luminoasă ea însăși, răspândind această lumină pe întregul pământ.

16. Când lumina a căzut pe pământ, obiectele acestuia mi-au apărut din nou în fața viziunii interioare, dar cu totul altfel decât le știam atunci când priveam cu ochii trupului.

17. Spre exemplu, am văzut frunza unui copac care a căzut în palma mea dreaptă, și pe ea se aflau inscripționate câteva semne curioase. Frumusețea acestora mi-a atras atenția, astfel încât am prins frunza și cu mâna stângă, pentru a le putea examina mai îndeaproape.

18. În timp ce le studiam, am observat imediat că semnele de pe frunză sunt identice cu cele de pe mâna mea, cu singura diferență că pe mâna mea se aflau exact 25 de semne individuale, în timp ce pe frunză ele se combinau într-o multitudine de variante.

19. După care frunza a devenit din ce în ce mai mare, ca și cum ar fi acoperit întregul pământ.

20. Odată cu acest proces, combinațiile de semne de pe ea deveneau din ce în ce mai complexe, astfel încât era imposibil să mai observ în ansamblul lor toate rândurile și grupurile de semne astfel alcătuite.

21. Imaginea era atât de sublimă încât m-a captat cu desăvârșire, dar tocmai atunci lumina divină a dispărut, la fel ca și sunetele ei glorioase, iar vocea lui Enoh ne-a convocat pe toți să ne întoarcem la Tine, Tată preasfânt”.

22. Acesta a fost tabloul pe care l-am văzut, cu permisiunea Ta sfântă și prin grația Ta. Pentru acest lucru, îți consacru Ție întreaga mea recunoștință, slavă, prețuire, iubire și adorație, acum și de-a pururi! Amin”.

23. Abedam a lăudat acuratețea relatării lui Vratah, după care i-a spus:

24. „Ascultă, mult iubitul Meu Vratah, ceea ce ai văzut tu a fost împărăția Grației Mele instaurată pe pământ!

25. Eu nu voi rămâne de-a pururi printre voi în forma Mea actuală vizibilă. De altfel, dacă ar fi să rămân, acest lucru nu v-ar ajuta cu nimic să dobândiți viața eternă.

26. Vă voi lăsa în schimb mai multe semne precum cele văzute de tine și de frații tăi, pentru a înregistra cu ajutorul Spiritului Meu fiecare cuvânt ieșit din gura Mea și adresat vouă, pentru ca și descendenții voștri din urmă să se poată bucura de ele. Prin acest cuvânt scris, Eu voi rămâne de-a pururi printre voi, iar grația și atotputerea Mea nu vă vor părăsi niciodată!

27. Maniera în care trebuie să vă folosiți de aceste semne vă va fi indicată de Spiritul Meu, prin intermediul lui Garbiel! Amin”.

Author:  1% [ 19.2.2011, 05:57 ]
Post subject:  Capitolul 59 - Viziunea timidului Sehel și corespondența ei cu potopul din timpul lui Noe.

Capitolul 59
Viziunea timidului Sehel și corespondența ei cu potopul din timpul lui Noe.
(5 aprilie 1842)

1. După ce Vratah a împlinit voia lui Abedam, iar acesta i-a explicat pe larg viziunea sa interioară, și după ce Vratah i-a mulțumit din inimă, Abedam l-a strigat pe un alt membru al grupului, Sehel, cerându-i același lucru:

2. „Sehel, spune-Mi și tu ce ai perceput în inima ta”.

3. Auzind cererea Domnului, Sehel a rămas ca lovit de trăznet, incapabil să rostească vreun cuvânt, căci avea o natură extrem de timidă și nu era prea vorbăreț de felul lui. Nu era însă vorba de nici o coincidență, așa cum se crede în mod stupid în zilele noastre, căci puțini oameni știu să-Mi glorifice numele la fel ca cei taciturni.

4. Văzând că în pofida eforturilor sale disperate, Sehel era incapabil să rostească vre-un cuvânt, fiind curând cuprins de o anxietate tot mai mare, Abedam s-a îndreptat către el și i-a spus:

5. „Sehel, cum îți explici că le poți vorbi fără nici un fel de teamă fraților tăi, care, prin comparație cu Mine, nu te iubesc aproape deloc?

6. Ascultă, iubirea Mea pentru tine - la fel ca și pentru ceilalți - este atât de mare încât din focul ei au fost create spațiile infinite ale creației, care s-au umplut astfel cu nenumărate sisteme solare. Chiar și acești sori nu sunt altceva decât o scânteie minusculă prin comparație cu iubirea pe care ți-o port! Și tu ce faci? Te temi atât de tare de Mine încât nu îndrăznești să-Mi dai răspunsul dorit la întrebarea pe care ți-am pus-o! Cum îți explici acest lucru?

7. Spune-Mi dacă vreunul din frații tăi te-a lovit vreodată peste gură pentru faptul că i-ai răspuns la întrebări?

8. Înțeleg din cuvintele inimii tale că acest lucru nu s-a întâmplat niciodată.

9. Ei bine, dacă frații tăi, care nu sunt decât niște oameni slabi, nu te-au lovit niciodată, cu atât mai puțin o voi face Eu, Dumnezeu cel atotputernic și etern și Tatăl tău preasfânt și preaplin de iubire!

10. Haide, înfrânează-ți teama stupidă și emoția absurdă și vorbește cu inima deschisă în fața Mea și a patriarhilor!

11. Nu-ți bate capul să găsești cuvintele cele mai potrivite pentru a te adresa Mie - căci acest lucru nu-Mi este deloc pe plac -, ci rostește ceea ce îți transmite inima, iar Eu voi fi pe deplin satisfăcut de discursul tău. Amin”.

12. Cuvintele rostite de gura sfântă a lui Abedam l-au încurajat pe Sehel, a cărui teamă și anxietate au dispărut complet, la fel ca și rigiditatea limbii sale. Și astfel, el a început să relateze minunile pe care le-a contemplat în timpul meditației în inima sa.

13. „O, Tată etern, adorat și preasfânt! Cu adevărat, am fost un mare prost!

14. O, Tată, Tu ești iubirea, bunătatea, compasiunea și grația nesfârșită, iar în prostia mea, eu m-am temut de Tine! Iartă-mă, Tată mult iubit!

15. În cazul meu, nu numai prezența Ta vizibilă a fost aceea care m-a împiedicat să vorbesc, ci și miraculoasa viziune pe care am trăit-o în inima mea, care mi-a paralizat complet limba.

16. Cuvântul Tău atotputernic a fost însă suficient pentru a mă întări, astfel încât acum orice teamă mi-a dispărut complet, căci este pentru prima oară când am aflat că Tu ești nu numai un Dumnezeu atotputernic, ci și un Părinte preaplin de iubire pentru noi. De aceea, sunt pregătit acum să relatez imaginile pe care le-am experimentat, și care îmi mai trec încă prin fața ochilor mei uluiți.

17. Imediat ce am închis ochii, inima mea a început să strălucească într-o lumină roșie, la fel de frumoasă ca a unui trandafir de primăvară atunci când este întâmpinat de primele raze ale soarelui de dimineață. Dar acest lucru nu a fost totul, căci lumina roșie a devenit din ce în ce mai puternică, așa cum se întâmplă în diminețile de primăvară atunci când răsare soarele.

18. În curând s-a petrecut un lucru pe care nu mi l-aș fi putut imagina niciodată: un soare glorios a răsărit cu adevărat în inima mea, strălucind mai presus de orice descriere.

19. Inima mea s-a dilatat atât de mult încât am putut zări în ea un întreg univers, luminat de nenumărate stele combinate în cele mai glorioase constelații. În fața ochilor mei uluiți a apărut atunci un nou pământ, absolut sublim, acoperit cu ape, pe care plutea o casă mare, în care trăia în pacea cea mai deplină o familie.

20. Dar lucrurile nu s-au oprit aici:

21. Cuplul uman din casa cea mare a coborât la un moment dat pe pământ, aducându-Ți Ție un sacrificiu plin de devoțiune. Fumul rugului sacrificial s-a ridicat în aer, formând în curând un arc glorios de boltă deasupra pământului care strălucea.

22. Din acest arc de boltă s-a auzit atunci o voce, care semăna întru totul cu vocea Ta, care s-a adresat părintelui noii generații de pe pământ. Vocea i-a promis acestuia pacea și i-a făgăduit că inundațiile care acopereau întregul pământ nu se vor mai repeta vreodată.

23. După care a adăugat foarte multe lucruri, pe care nu le-am putut înțelege însă.

24. Casa cea mare a fost acoperită cu semne, pe care bătrânul le-a copiat pe o tăbliță din piatră roșie. Când a terminat de copiat, el s-a dus la copiii săi, le-a arătat tăblița și le-a spus:

25. 'Copii, am notat pe această tăbliță cuvintele pe care Dumnezeu le-a inscripționat pe casa noastră plutitoare: De acum înainte nu voi mai purta un război cu omul. Acesta a fost ultimul.

26. Aceia dintre voi care îmi vor deveni necredincioși vor fi nevoiți însă să suporte povara judecății, până când va veni marele Moment. De aceea, pace pământului și locuitorilor săi cu inima deschisă și loială Mie! Amin'.

27. Cam atât am perceput în viziunea mea.

28. O, Tată preasfânt, primește recunoștința mea veșnică, acum și de-a pururi. Amin”.

29. După care, Abedam i-a spus: „Sehel, ai descris perfect ceea ce ai văzut, dar adevărata semnificație a viziunii tale nu va putea fi revelată decât de trecerea timpului cel rău.

30. Personal, aș prefera ca acest război să nu fie dus deloc, dar lucrurile nu se vor petrece în acest caz după voia Mea, ci după voia umanității!

31. Cât despre semnificația semnelor, cât de curând o vei înțelege mai bine! Amin”.

Author:  1% [ 19.2.2011, 06:06 ]
Post subject:  Capitolul 60 - Setea de cunoaștere este justificata. Hrana spiritului este adevărul. Fundamentul tuturor adevărurilor

Capitolul 60
Setea de cunoaștere este justificata. Hrana spiritului este adevărul. Fundamentul tuturor adevărurilor este iubirea.
(6 aprilie 1842)

1. Sehel a ascultat fericit cuvintele lui Abedam despre semne, așteptând cu nerăbdare ca semnificația acestora să îi fie revelată, în ceea ce privește însă războiul cu oamenii pe care urma să îl reveleze timpul cel rău, el nu a înțeles mare lucru, la fel cum nu a înțeles de ce nu era posibil ca această revelație să coboare asupra lui.

2. Absorbit de aceste întrebări, el a uitat chiar de mulțumirile pe care i le datora lui Abedam.

3. După câteva asemenea momente de stânjeneală, Abedam l-a întrebat: „Ce gânduri inutile cultivi în inima ta? La ce îți folosesc ele?

4. Crezi că vei deveni mai viu dacă setea ta insațiabilă de cunoaștere va fi potolită?

5. Dacă ești atât de preocupat de ceea ce se va întâmpla cu pământul din cauza unei simple viziuni, Mă întreb ce ai fi făcut dacă ai fi trăit viziunea lui Kenan referitoare la cei zece stâlpi?

6. Adevăr îți spun: du-te la Kenan și roagă-l să-ți descrie viziunea pe care a avut-o. Fii cu deosebire atent la ultimul stâlp. Vei primi în acest fel o mare lumină, dar aceasta te va în-trista, căci Tatăl care îți vorbește acum se va transforma atunci într-un judecător nemilos, iar ochiul tău va încerca în zadar să străpungă întunericul cel dens. Vei căuta atunci fața Mea, dar nu o vei mai putea zări.

7. Oriunde îți vei îndrepta privirile, nu vei avea parte decât de mânia Mea infinită.

8. De aceea, dacă vrei să afli asemenea amănunte, grăbește-te la Kenan și roagă-l să-ți povestească ce a văzut, încearcă să înțelegi ce ți-am spus! Amin”.

9. După această mustrare, Sehel a căzut imediat la picioarele lui Abedam, începând să plâng și implorându-Mă cu lacrimi în ochi să-l scutesc acum și de-a pururi de asemenea reve-lații; căci decât să se lipsească fie și numai pentru o singură clipă de Tatăl preasfânt și prea-plin de iubire, ar prefera mai degrabă să piară pentru întreaga eternitate.

10. I-am spus atunci (prin glasul lui Abedam): „Ascultă, dragul Meu Sehel, dacă așa stau lucrurile, atunci totul este în regulă. Dacă Eu sunt mai important pentru tine decât o reve-lație teribilă, atunci rămâi alături de Mine, și adevăr îți spun, nu vei mai simți niciodată nevo-ia de a Mă căuta, căci nu voi mai sta niciodată departe de tine. Astfel îți vorbește Tatăl prea-sfânt și preaplin de iubire, al tău și al vostru, al tuturor!

11. În ceea ce privește însă setea ta de cunoaștere, te asigur că nu o consider nerezo-nabilă sau nepotrivită, căci ea reprezintă primul semn al unei vieți spirituale superioare în cazul oamenilor.

12. Cine nu dispune de această sete de cunoaștere este precum un trunchi găunos în care nu mai există viață, ci numai degradare. Această degradare distruge totul în jurul ei, pre-cum un polip în apa mocirloasă a oceanului, care consumă totul în jurul lui cu nenumăratele sale brațe, fiecare înzestrat cu propria sa gură, până când nu îi mai rămâne nimic de mâncare, caz în care se scufundă el însuși în mâlul de la fund, servind cel mult drept adăpost pentru un alt prădător.

13. Da, adevăr îți spun: omul lipsit de setea pentru cunoașterea superioară nu a atins încă statutul propriu-zis de om - în adevăratul sens al cuvântului - nefiind decât un animal într-o formă umană, incapabil să se gândească la altceva decât la hrană, iar apoi la somn sau la împerechere. El este complet lipsit de alte preocupări, cu excepția celor care privesc funcți-ile sale naturale și confortul material, cum ar fi procurarea hranei și a unui loc călduț și moale în care să se odihnească.

14. Da, ar trebui să evitați asemenea oameni, căci în ei nu trăiește decât sufletul ani-mal, care nu aspiră să își transceandă statutul său pre-existențial, preferând să mănânce decât să facă vreo muncă sau vreun efort pentru trezirea ulterioară a spiritului nemuritor din interio-rul său.

15. Asemenea oameni nu au nimic sfânt în ei, cu excepția stomacului lor!

16. Pe de altă parte, deși am vorbit până acum în favoarea setei de cunoaștere, există o altă perspectivă din care Mă opun cu vehemență acesteia, dintr-un motiv foarte precis, fără de care stelele, pământurile și lunile lor nu ar putea deveni lumi divine.

17. Iată care este acest motiv: dacă cineva este însetat de cunoaștere, spiritul lui este deja trezit, la fel cum copilul care suge la sânul mamei sale este deja trezit la viață! Ce își dorește însă un asemenea copil? Pentru ce plânge el?

18. Pentru hrană! El nu-și dorește altceva decât să mănânce!

19. Trezit din lungul său somn, spiritul face același lucru: el plânge de foame, strigându-și setea de cunoaștere.

20. Răspundeți-Mi însă cu toată sinceritatea: se va simți copilul hrănit dacă mama îi va da degetul să-l sugă, sau un alt biberon, care nu-i oferă substanțele nutritive de care are nevoie?

21. Eu vă spun: oricât de mult i-ar da copilului să sugă, dacă mama nu-i asigură și adevărata hrană de care acesta are nevoie, mai devreme sau mai târziu copilul va pieri, căci viața lui nu poate fi prezervată fără substanța necesară.

22. Înțelegeți acest adevăr? - Văd că dați din umeri! Vă asigur însă că veți înțelege imediat!

23. Nu este laptele hrana reală de care are nevoie copilul, și deci unicul adevăr care îi poate potoli foamea, respectiv cererea stomacului săi? Cred că nimeni nu se poate îndoi de acest adevăr.

24. Pe de altă parte, oare nu-și duce mama copilul la sânul care arde de iubire față de el și în flăcările căruia este pregătit laptele cu care îl hrănește?

25. Numai în acest fel poate fi stinsă cu adevărat foamea copilului, în mod similar, spiritul este însetat de adevăr, singura sa hrană reală.

26. Dacă nu faceți altceva decât să vă potoliți spiritul cu o cunoaștere goală, lipsită de orice substanță spirituală, spuneți-Mi - cum ar putea progresa spiritul vostru?

27. Așa cum iubirea mamei reprezintă esența hranei reale a copilului, la fel, iubirea spirituală reprezintă pentru spirit esența oricărui adevăr, hrana eternă a acestuia.

28. Dar unde poate fi găsită această iubire și Cine este posesorul ei? - Priviți-Mă în fa-ță și priviți pieptul Meu, căci aici curge acest lapte din abundență!

29. Rămâneți așadar alături de Mine, căci este mai bine să sugeți la pieptul Meu decât să căutați în zadar semnificația unor viziuni care vă depășesc, înfometându-vă spiritul și sfâr-șind prin a pieri odată cu revelația recent dobândită.

30. Înțelegeți acum diferența dintre adevărata hrană și cea falsă, precum și semnifica-ția expresiei 'sete de cunoaștere'?

31. Dacă ați înțeles, acționați în consecință și veți dobândi viața eternă. Amin”.

Author:  1% [ 19.2.2011, 06:44 ]
Post subject:  Capitolul 61 - Sehel comite o greșeală. Mărturia cutremurătoare a lui Abedam în fața lui Sehel.

Capitolul 61
Sehel comite o greșeală. Mărturia cutremurătoare a lui Abedam în fața lui Sehel.
(7 aprilie 1842)

1. Auzind aceste cuvinte, asupra lui Sehel a coborât o mare putere, căci cuvintele Domnului reprezintă puterea, spiritul și viața izvorâtă din Dumnezeu, iar Dumnezeu reprezintă fiecare cuvânt care iese din gura sfântă a Tatălui, căci El este puterea Iubirii numită Tatăl, la fel cum iubirea reprezintă puterea și autoritatea nesfârșită a lui Dumnezeu.

2. În această stare, împlinit de puterea Spiritului lui Dumnezeu, Sehel a rămas alături de Abedam, refuzând să-i cedeze locul următorului chemat să depună mărturie.

3. Trebuie să precizăm totuși că în cazul lui, nu orgoliul sau ambiția au stat la baza acestei atitudini, ci iubirea lui copilărească față de Mine. De aceea, am fost nevoit să intervin din nou, prin gura lui Abedam:

4. „Ascultă, Sehel, mai sunt și alții care trebuie să vină la Mine, așa cum ai făcut tu atunci când te-am chemat. Sunt convins că - dacă ai vrea - ai putea să le faci puțin loc; căci acum nu mai ai a te teme că M-ai putea pierde.

5. Haide, vino aici și bucură-te, căci ai venit la Mine din propria ta voință, atât cât ți-a permis puterea pe care o ai.

6. Iar când te-ai apropiat de Mine, Eu M-am grăbit să îți ies în întâmpinare (la fel ca și în cazul celorlalți)!

7. Acum te afli însă chiar lângă Mine, așa că nu mai trebuie să forțezi această apropiere, ci este suficient să Mă urmezi oriunde M-aș duce.

8. Ceea ce ți-am spus mai înainte se referea îndeosebi la inimă și la spirit, și mai puțin la trup. Din punct de vedere fizic, nu contează prea mult unde te afli. Important este ca inima ta să rămână cu Mine prin iubirea spiritului tău, și în acest fel vei fi la fel de apropiat de Mine ca acum.

9. Același lucru este valabil și invers: chiar dacă te-aș duce în cârcă, dar mintea ta ar rătăci prin cine știe ce unghere îndepărtate ale oceanului sau ale cosmosului, te-ai afla la fel de departe de mine ca și inima ta (sau iubirea spiritului tău).

10. Așadar, dragul Meu Sehel, te poți îndepărta puțin de Mine din punct de vedere trupesc, pentru a da astfel o șansă și fraților tăi să se apropie de Mine, mai întâi trupește, iar apoi și spiritual. - Înțelegi ce îți spun, dragul Meu Sehel?”

11. Sehel i-a răspuns Domnului în inima sa, fiind întru totul de acord. Atunci, Abedam i-a sugerat: „Atunci acționează în consecință. Amin”.

12. Sehel a simțit un val de căldură care i-a invadat inima, i-a acordat lui Dumnezeu slava cuvenită și i-a mulțumit Tatălui Abedam, după care s-a dat la o parte.

13. Nedorind însă să-L scape din ochi pe Abedam, el a făcut câțiva pași în spate, fără să se uite, drept care l-a călcat din greșeală pe picior pe Garbiel.

14. Garbiel nu i-a iertat acest lucru, spunându-i arțăgos:

15. „De ce nu umbli în maniera firească?

16. Nu-ți dai seama că dacă umbli cu spatele, îți poți călca frații pe picioare ca și cum ar fi simple pietre de pavaj, întrucât genunchii tăi se îndoaie înainte, și nu înapoi?

17. De altfel, se pare că încurci în continuare locul!

18. Of, Sehel, iar te-ai comportat prostește! Mi-am dat seama mai devreme după fața lui Abedam, care este Tatăl nostru preasfânt și preaplin de iubire, mai presus de oricine, că L-ai supărat deja cu prostia ta, - lucru pe care nu mă îndoiesc că ți l-a indicat prin ultimele sale cuvinte.

19. Se pare însă că nu ți-ai dat seama și continui să acționezi ca și cum ai avea ceva probleme psihice, mergând cu spatele fără să ții seama de Cel care se află înaintea noastră sau de picioarele celor din spatele tău.

20. Frate Sehel, te rog să te aduni și să devii un alt om, cel puțin în fața lui Dumnezeu, dacă nu vrei să ții deloc seama de frații tăi, - pe scurt, un om ceva mai simpatic! Cu adevărat, îmi este rușine de tine!”

21. Complet stânjenit, bietul Sehel nu mai știa ce să facă, căci nu știa cui să îi ceară iertare mai întâi.

22. Deși a încercat să spună ceva, limba sa a refuzat să-l asculte. După câteva momente, când a reușit să se adune cât de cât, el s-a repezit la picioarele lui Abedam, dorind să îi ceară iertare pentru faptul că a uitat în prezența Cui se găsește și pentru că L-a supărat. Dorea de asemenea să îl roage pe Domnul să-i vindece piciorul lui Garbiel, în cazul în care acesta continua să-l doară.

23. Abedam l-a ajutat însă să se ridice de jos, după care l-a strâns la pieptul lui și i-a spus, astfel încât să audă și ceilalți:

24. „Sehel, adevăr îți spun, tu nu mai ești un om, ci un înger în cel mai sublim dintre ceruri!

25. Da, adevăr îți spun: ai devenit acum ceea ce ai fost în pântecul mamei tale, un descendent primordial nemuritor coborât din cerul cel mai înalt, în care nu există altceva decât iubirea inocentă a spiritelor cele mai smerite, care sunt totodată cele mai puternice și mai înțelepte, căci sunt la unison cu aspectele cele mai profunde ale inimii Mele!

26. O, Sehel, mult iubitul Meu, Mă recunoști acum drept Tatăl tău adorat și preasfânt, așa cum M-ai cunoscut încă de la începutul eternității?

27. Îți amintești cum pluteai alături de Mine în spațiul nesfârșit, încă gol la vremea aceea, și când ți-am spus: Frate credincios al iubirii Mele! Iată, un frate al nostru a căzut în hăurile nesfârșite ale abisului, în care nu mai există decât focul etern al Divinității Mele infinite!

28. Haide să creăm împreună din această lacrimă a Mea primul soare existențial!', iar tu Mi-ai răspuns: Tată preasfânt! Facă-se voia Ta!'

29. Îți amintești apoi că și din ochii tăi a căzut o lacrimă, pe care Eu am binecuvântat-o, spunându-ți: 'Iubite frate al iubirii Mele eterne, această lacrimă a ta va face posibilă nașterea din primul soare primordial - cel născut din lacrima Mea - cel mai mare și mai strălucitor între toți, a nenumărați alți sori care vor umple creația până acolo unde începe focul nestins al Divinității Mele!'?

30. Dar haide să nu mai vorbim de aceste lucruri acum, dragul Meu frate Sehel! Nu te mai teme așadar de Mine, căci ne cunoaștem dintotdeauna, iar iubirea noastră își are originile la începuturile creației. Acum cred că ai înțeles de ce nu te-ai putut abține să mergi cu spatele, pentru a nu-ți lua ochii de la Mine.

31. Sehel, aceasta a fost ultima ta încercare, cu excepția uneia singure care va urma în viitor, de scurtă durată, urmată apoi de încă una, cu adevărat ultima, când te voi trimite ca antemergător al Meu*. Te asigur că oricât de mult ți-ai păstra corpul în această viață, tu nu vei mai pierde vreodată din priviri înfățișarea Mea.

32. Pentru că l-ai călcat pe Garbiel pe picior, el va deveni un învățător al semnelor, dar tu vei fi maestrul lui. Aceasta va fi și o mare lecție a smereniei pentru el, la fel ca și pentru ceilalți care s-au grăbit să îl considere un prost pe cel care este cel mai vechi frate al iubirii Mele eterne și care a existat înaintea tuturor stelelor, sorilor, pământurilor și lunilor! între timp, dragă frate, haide să vedem ce viziuni au avut ceilalți frați ai noștri în inimile lor. Amin”.

(* - Vezi mai pe larg „Marea Evanghelie a lui Ioan Vol.5”, Cap.237, n.r.)

Author:  1% [ 19.2.2011, 06:52 ]
Post subject:  Capitolul 62 - Transfigurarea lui Sehel și discursul lui de o profunzime și de o înțelepciune sublimă.

Capitolul 62
Transfigurarea lui Sehel și discursul lui de o profunzime și de o înțelepciune sublimă.
(8 aprilie 1842)

1. După discursul lui Abedam, Sehel a trăit un moment de transfigurare atât de sublimă încât toți patriarhii au alergat la el - inclusiv Adam - pentru a-l saluta pe înaltul oaspete, al doilea în ierarhia divină, după Abedam.

2. Seth însuși, tatăl lui Sehel, care era cel mai mic dintre copiii lui, l-a luat de mână și i-a spus:

3. „Fiul meu, Sehel, atunci când tu te-ai încăpățânat să rămâi celibatar, refuzând să-ți întemeiezi o familie și să îmi dăruiești moștenitori, eu m-am mâniat pe tine și te-am exilat în ținuturile de la miazăzi. Oare ai să mă ierți vreodată pentru teribilul păcat pe care eu, tatăl tău orb, l-am comis împotriva ta?

4. Ce înseamnă Enos și întreaga linie ancestrală prin comparație cu tine?

5. O, Iehova, o, preasfântul meu Abedam, de ce au trebuit ochii acestui biet părinte să se deschidă atât de târziu?

6. O, Sehel, simt că înnebunesc de durere că nu te-am recunoscut mai devreme!

7. O, iartă-mă, iartă-mă și îngăduie-mi să te numesc în continuare fiul meu, chiar dacă numai din punct de vedere trupesc. Dar nu voia mea, ci voia sfântului Abedam facă-se, precum și a ta! Amin”.

8. Auzindu-și părintele lamentându-se astfel în fața lui, Sehel și-a revenit din starea sa de transă, și-a luat inima în dinți și i-a spus tatălui său Seth:

9. „O, dragă tată Seth, nu-ți mai fă atâtea probleme! Fii convins că nu voi încălca niciodată porunca Tatălui preasfânt, în urma căreia am primit acest corp fizic pe care l-am purtat pe pământ timp de mai multe sute de ani. Iar cel care a conceput acest corp ai fost tu.

10. Ce motive am avea să nu ne mai considerăm tată și fiu?

11. O, rămâi ceea ce ai fost întotdeauna pentru mine: iubitul meu părinte, în numele Celui care ne-a creat pe toți încă de la începuturile eternității și ai Cărui copii suntem încă înainte de crearea lucrurilor vizibile!

12. Iată, începem acum cu toții o viață nouă, de dragul celui care a căzut cândva, din propria sa voință. De altfel, ceea ce suntem - sau mai bine zis, - ceea ce am fost cândva - din perspectiva spiritului nostru, nu contează atât de mult în această viață terestră, în care tu ești și vei continua întotdeauna să fii tatăl meu,Seth, iar eu fiul tău Sehel!

13. Nici tu, nici ceilalți, nu ar trebui să mă priviți cu alți ochi decât până acum.

14. De vreme ce Tatăl preasfânt și preaplin de iubire ni s-a arătat într-o formă vizibilă, mâncând și bând alături de noi, vorbindu-ne ca un frate înțelept și învățându-ne arta secretă a vieții eterne, deși noi nu însemnăm nimic - la fel ca și întreaga creație - în fața Lui -, ce rost are să facem distincții între noi, deși ne-am născut cu toții la fel, din iubirea Lui, prin voința Lui sfântă?

15. Ce importanță are dacă eu am fost creat ca un înger primordial, la începuturile creației, sau ceva mai târziu, de vreme ce am fost creați cu toții din aceeași iubire?

16. Atâta vreme cât Dumnezeu, în înțelepciunea Lui supremă, a dorit ca tu să-mi fii părinte, și nu invers, de ce m-aș considera acum superior ție, numai pentru motivul că Tatăl preasfânt și preaplin de iubire mi-a revelat starea spirituală primordială, ce-i drept, extrem de elevată?

17. O, dragă tată Seth, departe de mine acest lucru!

18. Numai Tatăl este sfânt; noi nu suntem decât copiii Lui, pe care îi iubește la infinit, cu condiția ca ei să se poarte așa cum trebuie.

19. Chiar dacă deviază de la calea cea dreaptă, El le iese în întâmpinare prin grația și compasiunea Lui nesfârșită.

20. Cât despre cei complet împietriți, singurul lucru care îi așteaptă pe aceștia este judecata lui dreaptă, care îi poate conduce către viață sau către moarte - numai El știe acest lucru!

21. De vreme ce suntem cu toții copiii Lui, noi avem datoria să respectăm regulile jocului în care am intrat, trăindu-ne viața pe pământ în conformitate cu ele.

22. Această viață terestră nu durează, oricum, prea mult, dar El a pregătit de mult condițiile care ne așteaptă în lumea de dincolo.

23. Cât despre întoarcerea mea acasă, îl vom lăsa pe El să decidă, căci voința Lui este sacră, iar El se află acum în mijlocul nostru.

24. Un singur lucru îmi permit să vi-l cer, tuturor, cu toată strictețea: de dragul mântuirii voastre și a vieții eterne pe care urmează să o câștigați, să nu-mi arătați nici cea mai mică venerație numai pentru că Tatăl preasfânt m-a numit fratele Său!

25. Căci știți foarte bine Cine este Acela căruia îi datorăm cu toții întreaga slavă și adorație!

26. Toate gândurile noastre de venerație trebuie să se îndrepte asupra Tatălui preasfânt, prin împlinirea voinței lui sacre.

27. De aceea, vă cer tuturor să mă priviți cu aceiași ochi ca și până acum, ca pe Sehel al vostru! Amin.

28. Te rog de asemenea pe tine, frate Garbiel, în numele Celui care se află acum atât de aproape de mine, să te ridici de la sol, căci nu sunt decât un om, la fel ca și tine. Seth este tatăl nostru, al amândurora. De ce acționezi ca și cum eu aș fi Dumnezeu?

29. Ascultă, un om nu trebuie să se închine niciodată în fața altor oameni, iar pe viitor te asigur că toți cei care vor accepta - în egoismul lor - ca frații lor să cadă la pământ în fața lor se vor face vinovați de cel mai cumplit păcat în fața lui Dumnezeu!

30. De altfel, dragă frate, tu nu m-ai ofensat niciodată, astfel încât nu am ce să-ți iert. Tot ce pot face pentru tine este să-ți dăruiesc inima mea de frate, întru totul deschisă în fața iubirii.

31. Dacă există totuși ceva care îți apasă inima, iată-L acolo pe Cel căruia îi suntem cu toții îndatorați.

32. Du-te la El, iar El te va elibera cu siguranță de greaua povară care îți apasă inima! Amin”.

Author:  1% [ 19.2.2011, 07:03 ]
Post subject:  Capitolul 63 - Umilința, gloria supremă a omului. Prețuirea prin iubire. Orgoliul lui Garbiel.

Capitolul 63
Umilința, gloria supremă a omului. Prețuirea prin iubire. Orgoliul lui Garbiel.

1. Abedam a întărit Amin-ul lui Sehel, după care a spus:

2. „Da, fiul Meu mult iubit, Sehel, a rostit adevărul! Între toate păcatele, iubirea de sine este cel mai mare. Gloria supremă și cea mai sublimă a omului este umilința și slăvirea numelui Meu în fața acestei lumi.

3. Cel care are inima tulburată să vină întotdeauna la Mine, căci adevăr vă spun, întărind cele spuse de mult iubitul Meu Sehel: nicăieri nu va găsi el alinare decât numai la Mine!

4. Garbiel, tu nu ai greșit atunci când ți-ai cerut iertare marelui tău frate. La fel, Seth nu a greșit atunci când și-a recunoscut vechea sa eroare, mâniindu-se pe fiul său Sehel, care, dintr-un impuls interior, a refuzat să calce pe urmele patriarhului Adam, întemeindu-și o familie, și preferând să își consacre întreaga viață purității primordiale divine a inimii sale, din iubirea secretă pe care Mi-o purta.

5. Așa cum spunea însă Sehel, atunci când un frate se prosternă la pământ în fața altui frate, lucrurile au mers prea departe.

6. Nici chiar Eu nu vă cer acest lucru. Cum puteți să-l slăviți atunci pe un frate al vostru ca și cum ar fi însuși Dumnezeu?

7. Nu vreau să spun prin aceasta că nu trebuie să vă acordați reciproc respect și prețuire, ci doar că nu trebuie să vă târâți ca viermii în fața fraților voștri.

8. Dacă vă prețuiți reciproc, faceți-o prin iubirea pe care v-o purtați. Nu acceptați ca unii să se simtă superiori, ci fiți frați adevărați, în numele iubirii Mele.

9. Aceasta este singura prețuire autentică, pe care v-o datorați unii altora. Orice alte semne de venerație încalcă deja ordinea Mea. De aceea, nu trebuie acceptate.

10. Prețuirea prin iubire este suficientă în orice relație dintre voi, fie ea între doi frați, sau între tată și fiu, soț și soție, soră și soră, frate și soră, fiică și mamă, mamă și fiu, fiică și tată, etc. - pe scurt, iubirea este suficientă în orice tip de relație, căci nici chiar Eu nu cer nimic în plus de la voi decât iubirea voastră spirituală.

11. Adevăr vă spun: chiar dacă v-ați ruga zi și noapte, târându-vă prin praf și noroi precum porcii, - nu vă voi îndeplini cererea dacă nu vă veți întoarce inima către Mine, cu toată iubirea și sinceritatea, ca în fața Tatălui preasfânt și preaplin de iubire!

12. De vreme ce Eu, Cel sfânt mai presus de orice, consider că iubirea voastră filială este tot ce îmi datorați, ce rost are să vă prosternați la pământ unii în fața altora?

13. De aceea, vă repet acum pentru totdeauna: iubirea este singura manieră în care ar trebui să vă arătați prețuirea și respectul unii față de ceilalți.

14. Cât despre tine, mult iubitul Meu Sehel, înscrie această poruncă pe piatră, pentru ca pe viitor toți să știe care este centrul universal al tuturor lucrurilor.

15. Iar tu, gelosule Garbiel, renunță la invidia ta pentru faptul că nu te-am chemat primul pentru a-Mi relata viziunea ta.

16. Crezi că am făcut acest lucru în mod deliberat, pentru a te enerva, dovedindu-ți astfel nimicnicia în fața Mea, numai pentru că tu îți dorești ceva ce nu poți fi? O, Garbiel, te asigur că te înșeli foarte tare!

17. Adevăr îți spun: ordinea Mea eternă, iubirea și înțelepciunea Mea, merg în direcții diferite de cele pe care le cultivă naivitatea ta!

18. De aceea, smerește-ți inima și renunță la acest orgoliu. Nu te mai gândi la ordinea în care vă chem la Mine, ci bucură-te dacă ai fost chemat.

19. Ascultă, motivul pentru care banalul ghiont al fratelui tău Sehel te-a durut atât de tare este direct legat de acest orgoliu, care te face să-ți dorești să fii chemat mai întâi, în mod normal nici nu ar fi trebuit să simți lovitura.

20. Acum purifică-ți inima, iar apoi vino la Mine atunci când te voi chema. Acum întoarce-te la Enoh și roagă-l să-ți arate din nou calea către Mine. Amin.

21. Horiadel, a sosit rândul tău să te ridici și să vii la Mine, pentru a-Mi relata, la fel ca și ceilalți, ce ai perceput în inima ta. Amin”.

Author:  1% [ 19.2.2011, 07:14 ]
Post subject:  Capitolul 64 - Viziunea lui Horiadel. Ghidul omului - vocea sa interioară.

Capitolul 64
Viziunea lui Horiadel. Ghidul omului - vocea sa interioară.
(11 aprilie 1842)

1. Chemat de Abedam, Horiadel a pășit înainte și - ca un leu curajos - a început să vorbească. Trebuie să menționăm că era într-adevăr un om curajos, dar lipsit de orgoliu, curajul său fiind născut din iubirea lui pentru Mine, la fel ca o mamă care își alăptează la sân copilul și care aleargă plină de curaj pentru a-l salva dacă acesta este pus în pericol, cu singura diferență că în exemplul de mai sus, curajul mamei ar fi născut din teamă, durere și panică, în cazul lui Horiadel nu se punea problema, căci curajul lui era născut din iubirea cea mai pură, fiind comparabil mai degrabă cu curajul unui general care trăiește gustul victoriei.

2. Susținut de acest curaj dublat de iubire, Horiadel a rostit următoarele cuvinte:

3. „O, Tată preasfânt și preaplin de iubire! În grația Ta infinită, Tu m-ai chemat și pe mine, sărman păcătos, pentru a rosti în fața Ta ce am perceput în viziunea mea interioară.

4. Eu știu foarte bine că tot ce am perceput a venit de la Tine. Oare merită să-Ți mai relatez ceea ce Ție îți era clar încă de la începutul eternității, mai clar decât lumina soarelui la amiază?

5. Nu, nu, acest lucru ar însemna doar să torn o picătură de apă în marele ocean pentru a mări volumul acestuia, sau să aprind o lumânare în plină zi pentru a spori lumina soarelui.

6. De aceea, a-Ți relata Ție despre viziunea pe care am avut-o, numai de dragul Tău, ar însemna - din câte îmi dau seama - o prostie fără seamăn, căci nu aș face decât să-mi descarc inima în fața Ta, ca și cum nu ai cunoaște deja ce se află ascuns în ea.

7. Acum, când mă aflu în fața Ta, un singur lucru mi se pare potrivit, și anume să îmi lovesc pieptul în autoflagelare, spunând:

8. O, Dumnezeule atotputernic, Tatăl preasfânt și preaplin de iubire, ai milă de mine, sărman păcătos!

9. Căci toate păcatele și greșelile mele îți sunt cunoscute Ție, ca și cum ar fi expuse privirilor într-o zi senină și luminoasă. Tu îmi cunoști gândurile și toate dorințele mele sunt numărate în fața Ta.

10. Pe de altă parte, știu foarte bine că Tu dorești ca noi să vorbim cu Tine ca și cum nu ai fi știut nimic despre noi, cu toată sinceritate, așa cum ar face orice copil cu părintele său plin de iubire.

11. De aceea, îți voi relata și eu viziunea minunată și profetică pe care am trăit-o în timpul meditației. Așadar, vă cer tuturor să mă ascultați cu atenție.

12. La început am simțit ceva ca niște lovituri puternice în pieptul meu. Dacă nu mă înșel, cred că au fost șapte asemenea lovituri. Nu erau deloc dureroase, dar fiecare dintre ele m-a zguduit până în străfundurile ființei mele, drept pentru care m-am umplut de teamă, neștiind la ce trebuie să mă aștept.

13. După cea de-a șaptea lovitură, teama mea a devenit atât de copleșitoare încât simțurile mele exterioare au înghețat complet, iar eu m-am interiorizat pe deplin în inima mea.

14. Am văzut mai întâi numeroase lumini, ca niște fulgere fără tunete. Luminile au devenit din ce în ce mai rapide și mai violente, până când întreaga mea inimă a fuzionat cu ele.

15. Atunci, lumina a început să îmi dilate inima, care și-a extins hotarele dincolo de toate cerurile vizibile.

16. În timp ce se expansiona în acest fel, fulgerele și luminile au început să se dizolve treptat, concentrându-se până când au devenit stele individuale fixe, strălucind mai puternic ca luceafărul de dimineață pe un cer senin de primăvară.

17. Când totul s-a liniștit și nu mi-am mai putut da seama dacă inima mea continuă să se dilate sau nu, dacă a rămas liniștită sau, dimpotrivă, dacă a început să se contracte la loc, - m-am recunoscut subit pe sine. Am descoperit astfel că sunt un om complet și m-am întrebat: oare unde mă aflu?

18. Și iată, trei dintre cele mai glorioase stele au coborât din cerul imens al inimii mele - acum expansionată la infinit - care s-au dovedit a fi trei sfere perfect rotunde și extrem de luminoase, la fel ca și soarele.

19. M-am întrebat atunci: ce înseamnă acest lucru? Unde mă aflu, și cine sunt eu?

20. Nici nu mi-am pus bine aceste întrebări, că cele trei sfere au explodat, astfel încât în final nu am mai putut vedea nimic altceva în fața mea decât aceste trei sfere luminoase.

21. Atunci, sfera din mijloc s-a deschis și le-a absorbit în ea pe celelalte două, după care s-a apropiat de mine. Am auzit atunci o voce de tunet care mi-a spus:

22. Te afli acum în interiorul spiritului tău. Tot ceea ce percepi se află înlăuntrul tău și nimic nu există în afara ta.

23. Pe viitor, datoria ta va fi să contempli comorile din interiorul tău, fără a mai fi preocupat vreodată de murdăria lumii exterioare.

24. Căci tot ceea ce îți apare în lumea exterioară ca fiind mort poate fi regăsit în interiorul tău în nenumărate forme vii. De aceea, toate preocupările tale trebuie să se îndrepte exclusiv către viața interioară. Vei regăsi aici toate formele cu care te-ai intersectat vreodată în lumea exterioară, inclusiv pe cele cu care nu te-ai intersectat!

25. Iată, aceasta este lumea interioară a lui Dumnezeu, Tatăl etern și preasfânt. Numai în ea vei putea trăi de-a pururi! Amin.

26. După aceste cuvinte, marea sferă luminoasă a început să se contracte, până când a dispărut complet, iar eu m-am trezit din nou aici, pe pământ, iar din întreaga viziune nu a mai rămas nimic altceva decât o amintire puternică.

27. O, Tată adorat, acceptă - în grația Ta infinită - relatarea mea incompletă și, așa cum spuneam, ai milă de mine, sărmanul păcătos. Căci eu nu sunt la fel ca Sehel cel pur, ci sunt plin de păcate!

28. O, Tată, facă-se voia Ta sfântă! Amin”.

Author:  1% [ 19.2.2011, 07:44 ]
Post subject:  Capitolul 65 - Horiadel este numit scrib al semnelor și maestru al științei corespondențelor.

Capitolul 65
Horiadel este numit scrib al semnelor și maestru al științei corespondențelor.
(12 aprilie 1842)

1. Abedam i-a oferit însă mâna Sa lui Horiadel, care a prins-o între cele două mâini ale sale, ducând-o la piept, de care a apăsat-o cu toată forța de care era capabil.

2. Atunci, Abedam i-a adresat următoarele cuvinte: „Horiadel, ai relatat cu credință ceea ce ai văzut în interiorul tău. De aceea, voi face din tine un căutător al comorilor ascunse ale vieții lăuntrice.

3. Iată acum care este semnificația viziunii tale: iubirea pentru Mine trebuie să umple din ce în ce mai mult inima omului, expansionând-o prin căldura ei spirituală, în maniera pe care ai descris-o foarte bine atunci când ai vorbit de fulgerele luminoase, care au fuzionat mai întâi între ele, iar apoi cu inima ta.

4. Când fuziunea a fost completă, inima ta s-a liniștit, iar tu ai putut vedea din nou stelele, în lumina cărora ți-a apărut lumea ta interioară în care te-ai descoperit pe sine, ca un om perfect. Deși te-ai descoperit pe sine, nu știai totuși unde te afli, așa că ai întrebat acest lucru.

5. Atunci, cele trei stele ale cerului tău interior s-au desprins și s-au apropiat de tine, devenind extrem de strălucitoare. Acest semn nu a fost însă suficient pentru înțelegerea ta, așa că ai continuat să pui întrebări.

6. În acest moment, cele trei stele s-au îndepărtat puțin, iar cea din mijloc le-a înghițit pe celelalte două. Abia atunci ai putut percepe tu vocea ta interioară, ca de tunet, care ți-a oferit primele elemente ale cunoașterii de sine, indicându-ți ce trebuie să faci și încotro trebuie să te îndrepți.

7. Văd că dorești în continuare să mai primești câteva răspunsuri, căci continui să îți pui întrebări: 'Bine, dar stelele, ce semnificație aveau aceste stele din interiorul meu? Și de ce a fost lumina lor inițială atât de violentă? Cum au devenit ele una și de ce s-au despărțit din nou în final?'

8. Ascultă: la început, stelele nu semnifică altceva decât cunoașterea absorbită de suflet din lumea exterioară, pe scurt, cunoașterea intelectuală în înțelesul ei cel mai limitat.

9. Cât despre fulgerele din jurul stelelor, acestea simbolizează căutarea de sine a sufletului pe cărările adevărului și vieții.

10. Fuzionarea luminii stelelor se referă la faptul că sufletul M-a găsit în sfârșit pe Mine, aspirând cu toată ardoarea să devină una cu Mine.

11. Când din lumina inițială au apărut stelele și totul s-a scufundat în marea tăcere, se poate spune că viața s-a găsit pe sine - prin iubirea ei pentru Mine - în Sursa ei Primordială, care este la fel de infinită ca și viața care s-a regăsit pe sine în Ea și prin Ea.

12. Așa se explică de ce în acest moment, tu te-ai recunoscut pe sine, punându-ți întrebarea fundamentală: 'Cine sunt eu?'

13. Iar cele trei stele ți-au dat răspunsul așteptat, dar tu tot nu l-ai înțeles. Ele doreau să-ți spună că te afli acum în interiorul propriei tale iubiri, că ai devenit una cu iubirea și cu viața, pregătit să absorbi întreaga Mea lumină. Ți-ai fi putut da seama de acest lucru după faptul că la cea de-a doua întrebare a ta, stelele - infinit dilatate - s-au îndepărtat puțin de tine, pentru ca tu să le poți contempla măreția nesfârșită. Steaua din mijloc semnifica iubirea cea mai pură; de aceea, ea le-a absorbit pe celelalte două, care semnificau credința și înțelepciunea ta.

14. Când cele trei stele au devenit una, ai putut percepe în sfârșit cuvântul cel viu din interiorul tău, iar acesta te-a ajutat să înțelegi viziunea pe care ai avut-o, referitoare la viața dinlăuntrul tău.

15. Acest cuvânt era însuși Cuvântul Meu, adică acel cuvânt esențial care a permis crearea întregii lumi, inclusiv a ta. El te-a ajutat să înțelegi marile corespondențe interioare care există între lumea exterioară și cea interioară, eternă și vie.

16. De aceea, vei deveni și tu un scrib, dar nu la fel ca ceilalți, ci un scrib al semnelor corespondente ale vieții din interiorul omului, ale tuturor lucrurilor vizibile și invizibile, mari și mici, din întreaga creație.

17. Îți voi mai da și alte semne, care te vor ajuta să înțelegi ce trebuie să faci cu semnele celorlalți și cum poți separa ceea ce aparține spiritului, adică vieții eterne, de elementele profane, exterioare. Altfel spus, ceea ce ceilalți vor vedea numai cu ochi trupești, iar din când în când și cu cei ai sufletului, tu vei vedea cu ochii spiritului, sesizând adevărul cel mai lăuntric al lucrurilor.

18. Ai primit așadar semnele libere ale științei corespondențelor! Deocamdată nu știi cum să le folosești, și nu știi nici măcar care sunt aceste semne, dar nu-ți fa griji!

19. Ascultă, vei afla tot ce trebuie să știi la școala inimii tale, pe care ai cunoscut-o astăzi pentru prima dată. Spiritul iubirii din tine te va călăuzi, dezvăluindu-ți toate secretele și revelându-ți tot ceea ce este încă ascuns în fața ochilor tăi. Fii convins de acest lucru!”

Author:  1% [ 19.2.2011, 07:58 ]
Post subject:  Capitolul 66 - Discursul lui Abedam referitor la adevărata adorație a lui Dumnezeu. Evanghelia dăruirii juste.

Capitolul 66
Discursul lui Abedam referitor la adevărata adorație a lui Dumnezeu. Evanghelia dăruirii juste.
(13 aprilie 1842)
1. După ce a primit explicațiile sacre din partea lui Abedam, Horiadel a căzut la picioarele acestuia, copleșit de un sentiment imens de recunoștință, plângând cu lacrimi de bucurie și de iubire. Și ochii nici unuia dintre frații săi aflați pe înălțimile sacre nu au rămas uscați.

2. Abedam i-a cerut însă lui Horiadel să se ridice, spunându-i:

3. „Horiadel, ridică-te! Dacă inima ta este plină de smerenie și de iubire, acest lucru este suficient pentru a-ți arăta recunoștința. Nu este necesar să rămâi cu fața la pământ pentru acest lucru.

4. Te asigur că orice formă exterioară de devoțiune este mai degrabă o oroare în fața Mea decât o virtute pe placul Meu. Acest lucru este cu deosebire valabil în ceea ce privește lacrimile de durere care apar în ochii celor ale căror inimi nu s-au ocupat până atunci mai deloc de Mine, sau alte gesturi pioase, dar pur fizice, de care inima spirituală și spiritul care locuiește în ea nici măcar nu sunt conștiente. Singurele gesturi pioase care contează în fața Mea sunt cele născute din spiritul interior.

5. Adevăr îți spun ție, și vouă tuturor: Eu sunt Spiritul cel mai perfect.

6. De aceea, cine nu vine la Mine întru spiritul iubirii sale, mulțumindu-Mi din inima sa spirituală, nu va primi din partea Mea un răspuns la cererea sa până când nu se va smeri complet, intrând în lumea sa interioară și aducându-Mi sacrificiul viu al iubirii pure din inima sufletului său, acolo unde rezidă spiritul cel viu, descendentul străvechi al iubirii Mele eterne!

7. Acum nu mai ești un spirit ignorant, ci unul trezit, care înțelege lucrurile și își controlează perfect casa (trupul), iubindu-Mă cu toate componentele sale. De aceea, ce rost are să rămâi cu fața la pământ?

8. Adevăr îți spun, iubitul Meu frate Horiadel, renunță la aceste obișnuințe desuete, specifice mai degrabă celor din ținuturile de jos, și ridică-te ca un om liber!

9. Cel care își pleacă genunchii în fața Mea să și-i plece întru spirit și adevăr, prin smerenia justă a inimii sale, nu îndoindu-și genunchii trupești, căci acest gest este lipsit de însemnătate pentru Mine!

10. Căci orice om poate să-și îndoaie genunchii dacă dorește, și oricum face acest lucru atunci când merge. Dacă simpla îndoire a genunchilor ar fi suficientă pentru a-Mi fi pe plac, mersul pe jos fără nici o destinație ar fi o rugăciune perfectă.

11. Ce poate să însemne însă pentru Mine îndoirea genunchilor fizici sau prosternarea la pământ a copiilor Mei, adică a celor cărora le-am dăruit cândva un spirit viu?

12. Până și animalele își îndoaie cu cea mai mare ușurință genunchii, așezându-se fără probleme la sol.

13. Dacă slava pe care Mi-o aduceți nu diferă cu nimic de gesturile animalelor, care mai este diferența dintre voi și aceste animale?

14. Iată deci, dragul Meu Horiadel și voi, ceilalți, cât de stupide sunt asemenea gesturi exterioare în ochii Mei. Ele indică o adorație moartă a lui Dumnezeu cel pururi viu, a Tatălui preasfânt și preaplin de iubire care v-a dăruit un suflet viu, în cadrul căruia sălășluiește spiritul etern al iubirii și adevărului!

15. De aceea, pe viitor renunțați la asemenea gesturi inutile și folosiți-vă cu înțelepciune de membrele trupului, numai atunci când aveți cu adevărat nevoie de ele. În ceea ce Mă privește însă, lăsați-le să se relaxeze, ca și cum nu ați avea membre deloc!

16. Nu veți putea face niciodată ceva pe placul Meu numai cu ajutorul trupului, căci Eu sunt Spirit pur.

17. Dacă doriți totuși să vă elevați deopotrivă trupul și spiritul, folosiți-vă membrele pentru a le fi de folos fraților voștri, căci aceste servicii îmi sunt întru totul pe plac, iar lucrările trupului vor deveni lucrări ale spiritului vostru, pentru care veți primi răsplata cuvenită.

18. Subliniez din nou acest aspect extrem de important: nu veți putea face niciodată ceva pe placul Meu servindu-vă exclusiv de membrele trupului vostru, ci numai acționând din interiorul inimii sufletului, și implicit al spiritului cel viu.

19. Adevăr vă spun: cel care îi va da fratelui său o bucată de pâine sau un măr, o nucă, o pară, un strugure, ori o vacă, o oaie, un cal sau un măgar, o haină sau o casă, dar nu îi va face acest dar din inimă, ci dintr-un simț al datoriei, - în ochii Mei este ca și cum el nu i-ar fi dăruit nimic fratelui său, iar Eu nu-l voi considera un dar, chiar dacă ar fi la fel de mare ca și un munte!

20. Cel care nu dispune însă de aproape nimic, dar din puținul lui îi dăruiește ceva fratelui său, plin de iubire, adevăr vă spun: chiar dacă nu este vorba decât de o jumătate de nucă, în ochii Mei aceasta valorează mai mult decât întregul pământ!

21. Acum știți cum trebuie să Mă slăviți. Acționați în consecință și nu veți mai avea motive să vă plângeți că nu răspund cererilor voastre.

22. Haideți să-l chemăm așadar pe Purhal, pentru a afla de la el ce anume a perceput în timpul meditației. Amin”.

Author:  1% [ 19.2.2011, 08:05 ]
Post subject:  Capitolul 67 - Viziunea interioară a lui Purhal.

Capitolul 67
Viziunea interioară a lui Purhal.
(14 aprilie 1842)

1. Imediat după aceste cuvinte, Abedam l-a chemat pe Purhal și i-a spus:

2. „Purhal, a sosit rândul tău în marea ordine! Spune-ne și tu ce ai văzut, ce ai simțit și ce ai perceput în interiorul tău, - dar fără teamă și fără timiditate, căci nu ne-am adunat aici pentru a ne teme, ci pentru a ne iubi unii pe alții.

3. Haide, spune-ne fără teamă ce ai experimentat în timpul scurtei tale viziuni interi-oare. Amin”.

4. Astfel încurajat, timidul Purhal și-a pierdut orice urmă de teamă și a simțit chiar o putere interioară atât de mare, încât dacă i s-ar fi cerut acest lucru, s-ar fi luat la trântă cu toți tigrii, leii, hienele și leviatanii din lume.

5. Știind însă că această putere este destinată altui scop, el a început să relateze cu credință despre ceea ce a simțit în timpul meditației. Iată cuvintele sale:

6. „O, Tată preasfânt și preaplin de iubirea cea mai înaltă din lume! Dumnezeule atot-puternic și etern; Doamne și Maestru înțelept al tuturor lucrurilor care există în infinitate!

7. Înaintea mea, aproape toți cei care au vorbit s-au folosit de o scuză umilă pentru că nu îndrăzneau să vorbească, descriind ce au văzut în interiorul lor, întrucât știau foarte bine - la fel cum știu și eu - că în fața Ta chiar și cele mai ascunse gânduri ale noastre apar mai clar decât soarele la amiază.

8. De aceea, Tată preasfânt și preaplin de iubire, doresc să fiu eu excepția în această privință, așa că nu voi mai lungi povestea și voi vorbi direct din inimă.

9. La fel ca și ceilalți, știu și eu că tot ce am văzut și tot ce am auzit a venit de la Tine, așa că este imposibil să nu-Ți cunoști propria lucrare.

10. Oare nu mai produce mărul fructe numai pentru că Tu și cu mine știm cum arată acestea?

11. Ar fi o nebunie să contestăm acest lucru.

12. De aceea, îmi voi prezenta fără timiditate și fără teamă fructele care au crescut în inima mea - altminteri atât de aridă - prin grația Ta, o, Tată preasfânt și preaplin de iubire!

13. Iată așadar ce am perceput:

14. La început am sărit de la un gând la altul, gândindu-mă la tot ce-mi trecea prin cap; de pildă: 'Deci trebuie să mă uit în inimă și să contemplu ceea ce se află aici?

15. Foarte bine, dar cum să fac acest lucru? Aceasta este întrebarea!'

16. Apoi m-am gândit: 'Ai puțintică răbdare, căci Cel care ți-a cerut acest lucru va ști - dacă aceasta este voia Lui sfântă - să îți arate calea pe care trebuie să mergi, fie deschis, fie în secret, în plan spiritual.

17. Iar dacă nu este voia Lui sfântă - cu siguranță că dorește să rămâi ceea ce ești și ai fost dintotdeauna: un sărman orb, legat la ochi!'

18. Tocmai când ajungeam la această concluzie, s-a auzit un zgomot puternic. Pămân-tul a dispărut subit de sub picioarele mele, și am simțit că plutesc în centrul unei nopți eterne, în care îmi era imposibil să văd ceva și în care nu mai aveam deloc conștiința de sine, astfel încât abia am mai reușit să leg câteva cuvinte: 'Deci așa arată inima mea!

19. O, Tată preasfânt, privește în jos, către mine, în marea Ta compasiune, și cheamă-mă înapoi, căci în această noapte voi pieri!'

20. De-abia s-a terminat acest gând că s-a produs un al doilea mare tunet, - și am putut vedea flăcări mari, născute din profunzimile hăului și întinse în toate direcțiile, în lumina acestor flăcări mi-am putut da seama că noaptea pe care am perceput-o anterior era de fapt noaptea propriei mele inimi, în timp ce flăcările născute din cel de-al doilea tunet nu repre-zentau altceva decât iubirea mea, care fusese până atunci adormită.

21. S-a produs în continuare un al treilea tunet, încă și mai înfricoșător decât primele două.

22. Flăcările s-au ridicat acum mai sus, concentrându-se și dând naștere unui soare ar-zător, în căldura căruia sunt convins că nimic nu poate rezista!

23. În lumina acestui soare totul a prins substanță. Flăcările iubirii mele au devenit fi-ințe la fel ca mine, și se părea că numărul lor era nesfârșit. Iar aceste ființe s-au îndreptat către mine și au fuzionat cu mine. Fuziunea mi-a generat un extaz atât de puternic încât mi-e impo-sibil să-l compar cu ceva.

24. Starea nu a durat însă prea mult. În curând, am rămas singura ființă umană care mai exista, dar am auzit în schimb numeroase voci care veneau din interiorul meu, la fel de glorioase ca și cântecele de dimineață ale păstorilor fericiți. Iar aceste voci au alcătuit urmă-toarele cuvinte:

25. 'Iată, Eu sunt totul în toate, și totul se află în Mine și s-a născut din Mine! Tu ești creat însă după chipul și asemănarea Mea; de aceea, cunoaște-te pe tine însuți, află cine ești și Cine este Tatăl, Creatorul și Dumnezeul tău!'

26. După aceste cuvinte s-a făcut din nou noapte, iar conștiința mea a revenit pe pă-mânt.

27. Asta este tot ce am perceput în timpul meditației, Tată preasfânt; depun la picioa-rele Tale, ca o consacrare, viziunea pe care am avut-o, și Te implor - în marea Ta grație - să o primești. Facă-se voia ta sfântă. Amin”.

Author:  1% [ 19.2.2011, 08:19 ]
Post subject:  Capitolul 68 - Mustrarea lui Abedam adresată nesincerității lui Purhal. Explicarea viziunii lui Purhal.

Capitolul 68
Mustrarea lui Abedam adresată nesincerității lui Purhal. Explicarea viziunii lui Purhal.
(15 aprilie 1842)

1. După ce Purhal și-a încheiat relatarea, Abedam cel Mare a privit în jur cu prietenie, după care s-a adresat tuturor, inclusiv lui Purhal:

2. „Trebuie să recunosc că ne-ai dăruit toate fructele tale, fără teamă și fără timiditate, fără să lași nici măcar un singur măr în pomul cunoașterii tale interioare și fără să renunți la vechiul tău obicei de a dărui mai întâi fructele necoapte și lipsite de gust, și păstrându-le la urmă pe cele coapte și gustoase.

3. După cum spuneam, ne-ai făcut o relatare corectă, dar doresc să-ți atrag atenția asupra câtorva chestiuni importante: ceea ce ne-ai relatat tu nu a reprezentat propriu-zis un păcat, căci nu ai făcut decât să rostești tot felul de vorbe, lipsite de orice semnificație, nici pozitivă, nici negativă. Cam la fel se petrec lucrurile într-un măr putred, care nu este nici bun, nici rău. Ce crezi însă, să dorești să savurezi un măr putred nu este - în sine - ceva rău?

4. Cam așa au stat de pildă lucrurile atunci când ai insistat puțin cam prea mult asupra părții cu curajul de care dădeai dovadă.

5. Purhal, înțelegi ce doresc să-ți comunic?

6. Răspunde-Mi în inima ta! - Ei bine, constat că nu înțelegi pe deplin cuvintele Mele. De aceea, îți voi explica mai pe larg, așa că te rog să fii cât se poate de atent.

7. După ce ai menționat scuzele umile ale celor care au vorbit înaintea ta, ai spus că vei reprezenta o excepție în această direcție.

8. Acest lucru ar fi adevărat dacă ar putea exista vreo excepție, căci Eu nu v-am cerut niciodată mai mult decât puteți face, în acord cu voința Mea, dacă doriți cu adevărat viața eternă.

9. Au existat însă unii care, în marea lor devoțiune față de Mine, și-au pierdut graiul și nu au putut relata ceea ce le-am cerut.

10. Observând atitudinea vorbitorilor dinaintea ta, tu ai privit-o ca pe o prostie și ți-ai pus în gând să vorbești despre acest lucru încă înainte de a-ți cere să ne relatezi experiența trăită în meditație.

11. Când ți-am cerut într-adevăr acest lucru, primul lucru pe care l-ai făcut, înainte de orice altceva, a fost tocmai acela de a te diferenția de frații tăi, pentru a le crea o anumită sta-re de inferioritate.

12. De altfel, crede-Mă, în relatarea ta ți-ai lăudat curajul ceva mai mult decât îl poți dovedi în realitate.

13. Pe de altă parte, ai afirmat că ești la fel de conștient ca și ceilalți că toate lucrurile îmi sunt cunoscute, astfel încât dacă îi cer să relateze o experiență el poate să facă acest lucru fără teamă, întrucât Eu știu deja dinainte ce anume a trăit, - lucru pe care l-ai confirmat printr-o parabolă justă.

14. Cum se face atunci că nu ți-ai dat seama inclusiv de faptul că Eu cunosc slăbiciu-nile inimii tale, care nu îmi sunt deloc pe plac.

15. In această privință, ai făcut o mare greșeală.

16. Așa cum ți-am spus la început, de această dată nu voi considera comportamentul tău drept un păcat, dar ai grijă ca pe viitor să ți-l schimbi, căci în caz contrar, noaptea întune-cată a spiritului tău nu va fi multă vreme luminată de flăcările iubirii, iar soarele glorios al dimineții care a răsărit înlăuntrul tău nu va mai răsări curând.

17. Așa că, dragul Meu Purhal, tu nu ai secrete în fața Mea. De aceea, ar fi bine să nu mai încerci asemenea manevre pe la spatele Meu.

18. Fă din acest sfat un principiu director al vieții tale, iar în viața viitoare pe care o vei trăi pe această planetă îți va fi mult mai ușor.

19. Aceasta este semnificația viziunii pe care ai avut-o, care a fost de la început și pâ-nă la sfârșit un avertisment continuu, indicându-ți mai presus de orice că iubirea ta pentru Mine și pentru frații tăi nu este pură, și nici desăvârșită.

20. Flăcările care au țâșnit în toate direcțiile din hăurile sufletului tău pot depune măr-turie în acest sens, avertizându-te cu o voce de tunet: 'Privește cât de slabă este încă iubirea ta, și implicit cât de penibilă viața pe care o trăiești!'

21. Când am lăsat totuși soarele grației Mele să răsară în tine, tu ți-ai dat seama că aceste flăcări fără lumină sunt în realitate sinele tău divizat datorită numeroaselor tale dorințe, pofte și pasiuni.

22. Cum ar putea deveni o ființă atât de divizată o unitate?

23. Acesta a fost mesajul pe care l-ai primit în lumina iubirii și grației Mele atunci când toate acele ființe s-au îndreptat către tine, devenind una cu tine. Această fuziune ți-a permis să anticipezi ce înseamnă să devii un om perfect, motiv pentru care ai perceput din nou vocea Tatălui, adică a Spiritului Meu, spunându-ți: 'Află cine ești, unde te afli și încotro te îndrepți'.

24. Conform experienței trăite, sfatul Meu este să te concentrezi asupra iubirii pure și altruiste față de Mine și de semenii tăi, căci numai astfel vei putea trăi, regăsind în inima ta marile semne pe care ți le-am dezvăluit în această meditație, și devenind astfel pentru Mine un interpret al semnelor de iubire din inimile fraților tăi, acum și de-a pururi. Amin”.

Author:  1% [ 19.2.2011, 08:34 ]
Post subject:  Capitolul 69 - Efectul mustrării adresate de Abedam lui Purhal asupra celor prezenți.

Capitolul 69
Efectul mustrării adresate de Abedam lui Purhal asupra celor prezenți. Abedam întărește inimile înspăimântate.
(16 aprilie 1842)

1. Auzind aceste cuvinte din partea lui Abedam, Purhal - dar și o bună parte din ceilalți de față - și-au pierdut aproape complet simțul vorbirii, astfel încât, cu excepția lui Adam și a lui Enoh, aproape nimeni nu ar mai fi îndrăznit să-i adreseze un singur cuvânt lui Abedam, în ciuda faptului că acesta își privea copiii cu cea mai mare prietenie posibilă, ca un Părinte adevărat, plin de iubire.

2. Căci toată lumea se gândea: „Arată într-adevăr ca un om foarte bun, dar cum putem avea încredere în El? Într-o singură clipă, El poate sesiza tot ce există în inima noastră! Evident că tot ce spune este adevărat, dar la ce ne folosește? Cine poate scăpa de urmărirea Lui?

3. Cu siguranță, are cele mai bune intenții în ceea ce ne privește. Dacă nu ne-ar impune drept ideal puritatea cea mai desăvârșită, ar fi destul de simplu să rămânem în jurul lui; dar cum să facem față acestei cerințe? Ah, puritatea, puritatea este ceva oribil!

4. Dacă ne lipsește această puritate perfectă, este imposibil să ne apropiem de El cu conștiința curată, căci El nu trece cu vederea nici cea mai mică greșeală a inimii.

5. Ce este de făcut? Pe El nu-L poate schimba nimeni, - acum și de-a pururi va rămâne Același, la fel de pur și de sfânt cum este acum. De aceea, tot ce ne rămâne de făcut este să-L ascultăm”.

6. Perfect conștient de aceste gânduri ale copiilor Săi, Abedam s-a întors către Purhal și i-a spus:

7. „Purhal, Spune-Mi: ți-am tăiat capul atunci când ți-am oferit - în cuvintele cele mai blânde cu putință - aceste instrucțiuni, purificându-te astfel încât să poți primi, la fel ca și ceilalți, iubirea și viața eternă, precum și libertatea cea mai deplină care izvorăște din acestea?

8. Spune-Mi: te-a tratat vreodată tatăl tău fizic cu aceeași blândețe cu care am făcut-o Eu?

9. Arătați-Mi-l pe acel părinte dintre voi care nu a fost nevoit niciodată să își mustre copiii cu toată asprimea!

10. Este evident că nu cunoașteți nici un asemenea părinte. De altfel, ați fost cu toții părinți și știți cum trebuie crescuți copiii.

11. Spuneți-Mi atunci cum arată biciul Meu? Cine a căzut la pământ sub loviturile lui?

12. Eu nu fac altceva decât să vă educ, să vă învăț și să vă eliberez prin iubirea Mea părintească, supremă și perfect autentică, iar voi spuneți în inimile voastre că nu puteți avea încredere în Mine!

13. O, oameni orbi și nesinceri! Dacă în Mine nu puteți avea încredere, Părintele vostru credincios, blând, răbdător și plin de iubire, Mă întreb în cine puteți crede atunci?

14. Dacă vă simțiți atât de stingheri și de înspăimântați în prezența Mea, Părintele vostru cel pur și sfânt, plin de cele mai bune intenții părintești, născute din iubirea Mea eternă și altruistă pentru voi, Mă întreb cum vă simțiți unii în compania celorlalți, voi, care sunteți prin comparație cu Mine, plini de cele mai rele și mai egoiste intenții? Cum puteți fi atât de descurajați pentru simplul motiv că am rectificat o greșeală în inima lui Purhal?

15. O, oameni orbi! Tremurați de teamă atunci când Eu, Tatăl vostru etern și viu, încerc să vă ridic și pe voi din moartea în care vă aflați către viața eternă.

16. În schimb, lumea exterioară, care este sinonimă cu moartea, nu vă produce nici cea mai mică teamă!

17. Priviți cât de mare este eroarea voastră de gândire!

18. Cine v-a învățat să vă fie teamă de Cel pe care ar trebui să-L iubiți mai presus de orice, în timp ce vă deschideți inimile și vă simțiți perfect confortabil în prezența celui pe care ar trebui să-l respingeți înainte de toate?! 19. Purhal, spune-Mi: ce rău ți-am făcut atunci când te-am purificat prin marea iubire pe care ți-o port?

20. Știi tu ce este viața și cum poate fi trăită ea în eternitate?

21. Nici un spirit creat nu cunoaște acest secret, dar Eu, Stăpânul infinit și etern al Vieții - îl cunosc! Dacă Eu - Tatăl vostru preasfânt și preaplin de iubire - am coborât printre voi pentru a vă instrui personal cum poate fi trăită această viață, imposibil de înțeles în alte condiții de către voi, cum de v-a putut trece prin minte faptul că nu puteți avea încredere în Mine?

22. Purhal, spune-Mi: dacă nu aș fi dorit să te ajut, cine altcineva te-ar fi putut ajuta să ieși din moarte și să cunoști viața eternă?

23. Iar ca să te pot ajuta, nu este firesc ca gândurile tale cele mai secrete să-Mi fie perfect cunoscute, pentru a-ți putea sări în ajutor ori de câte ori te amenință un pericol de moarte?

24. Spune-Mi, Purhal, merit Eu neîncrederea ta pentru acest simplu motiv?”

25. Auzind aceste cuvinte, toți cei de față au început să plângă și să se tânguiască. Adam însuși a plâns în hohote, la fel ca un copil, după care, profund mișcat de marea Mea iubire părintească, a spus:

26. „O, Tată preasfânt și preaplin de iubire, abia acum înțeleg cât de infinit de bun ești tu!

27. Cine este acela care ar putea să respingă această iubire a Ta, răspunzându-Ți cu o iubire pe măsură?

28. O, iartă-ne pe noi, cei orbi, pentru marea nedreptate pe care am comis-o față de Tine!”

29. Abedam i-a răspuns: „O, micuții Mei copilași! Liniștiți-vă și nu vă mai temeți, căci nici unul dintre voi, cei care vă aflați acum la pieptul Meu, nu va fi pierdut. Eu, care sunt însăși Viața Eternă, Mă aflu acum în mijlocul vostru, alungând orice pericol de moarte care v-ar putea afecta.

30. Chiar dacă voi mai mustra pe unii, așa cum am făcut cu Purhal, nu vă pierdeți încrederea în Mine, ci amintiți-vă în inimile voastre că cel care pedepsește cu atâta blândețe sunt Eu, Părintele vostru preaplin de iubire!

31. Copilașii Mei, urmăriți să înțelegeți pentru totdeauna acest lucru! Amin”.

Author:  1% [ 19.2.2011, 08:38 ]
Post subject:  Capitolul 70 - Discursul lui Juribael referitor la măreția omului în calitatea sa de copil al lui Dumnezeu.

Capitolul 70
Discursul lui Juribael referitor la măreția omului în calitatea sa de copil al lui Dumnezeu. Viziunea lui Juribael. Cercurile din ce în ce mai mari născute din cercul unic al vieții.
(18 aprilie 1842)

1. După aceste cuvinte, Abedam l-a chemat la El pe Juribael:

2. „Juribael, a sosit rândul tău să ne spui ce ai simțit în timpul meditației”.

3. Plin de respect, Juribael a făcut câțiva pași înainte și a început să vorbească, inspirat de iubirea lui profundă pentru Mine:

4. „O, Tată sublim, mai bun decât oricare altul! Mă aflu acum în fața Ta ca un sărman vierme, purtându-Ți însă, Tată preasfânt, respectul cel mai deplin și consacrându-Ți smerenia absolută a inimii mele.

5. Iubirea Ta părintească și infinită m-a chemat de la moarte la viața liberă și perfectă, transformând viermele slab și orb din țărână într-un om liber, care poate privi întreaga infinitate, ce îi apare ca un număr infinit de sfere ce îmbracă alte sfere, alcătuind o imagine nemuritoare, și percepându-se pe sine în fiecare din aceste sfere infinite, după chipul și asemănarea Ta, o, Tată preasfânt!

6. M-ai transformat nu doar într-un om nemuritor, ci chiar mai mult. Ai transformat sărmanul vierme târându-se prin praful pământului-mamă în ceva infinit mai mult decât un om nemuritor.

7. O, cine poate cuprinde măreția iubirii Tale părintești infinite?

8. Căci Tu i-ai permis viermelui din praf, omului slab și păcătos, să Te strige pe Tine, Dumnezeul etern și preasfânt: 'Dragă Tată'!

9. O, Tată, - Tu ai făcut din noi copiii Tăi!

10. Tată preasfânt, nu doresc nimic altceva decât să Te slăvesc; să îmi consacru întreaga viață pe care mi-ai dăruit-o și întreaga putere cu care m-ai înzestrat Ție; să Te respect atât de mult încât, în fața Ta, spiritul meu să simtă nevoia să se ascundă printre cele din urmă creații ale Tale; să Te iubesc mai presus de orice. Da, aș putea să fac oricând acest lucru, Creatorul și Dumnezeul meu atotputernic!

11. Căci atâta vreme cât ai rămâne pentru mine doar un Creator infinit, un Dumnezeu atotputernic, relația dintre mine și Tine nu ar putea fi decât aceea dintre nimic și esența Ta universală și infinită, dublată de omnipotența Ființei Tale divine.

12. În schimb atunci când Te numesc: Tată', relația dintre noi se schimbă complet: inima mea devine beatifică, iar spiritul meu începe să tremure, cuprins de o intuiție cutremurătoare, iar eu trăiesc o senzație omniprezentă, aceea a iubirii pure născute din Tine, o, Tată, - o iubire pură care nu s-ar putea dărui nimănui altcuiva decât Ție!

13. Acesta este singurul lucru pe care Ți-l pot oferi, în această stare de iubire uit chiar și de adorație, de slăvirea Ta, de sacrificiile pe care Ți le datorez, în calitatea Ta de Dumnezeu atotputernic, întru cinstirea măreției Tale infinite; nimic nu mai rămâne atunci în fața mea decât Tu, Tată preasfânt, căci nu mă mai pot gândi la nimic altceva!

14. De aceea, iartă-mă, adoratul meu Tată preasfânt, pentru că nu reușesc să Te slăvesc în cuvinte așa cum ai merita, căci inima mea este plină de iubirea cea mai profundă pentru Tine și nu aș mai putea iubi vreodată pe altcineva la fel cum Te iubesc pe Tine!

15. O, Tată, din cauza iubirii excesive a inimii mele pentru Tine, limba mea nu se mai simte în stare să-Ți vorbească, rugându-se Ție sau oferindu-Ți slava pe care o merită numele Tău, căci întreaga putere de care dispun s-a concentrat în inimă, în iubirea pe care Ți-o port. De aceea, îți cer iertare anticipat, convins fiind că relatarea mea va fi destul de încâlcită.

16. Din fericire, am apucat să relatez deja până acum cea mai mare parte din ceea ce am perceput în timpul meditației, senzație pe care am păstrat-o până acum și pe care sper să nu o mai pierd niciodată. Voi mai adăuga la această senzație doar următoarea viziune pe care am avut-o:

17. Pe când mă gândeam că Tu ești Părintele nostru preasfânt, făcând din noi - în iubirea Ta infinită - copiii Tăi, în mine a apărut o lumină incredibil de strălucitoare, care m-a proiectat în sinea mea, la fel cum cineva poate privi fundul unei ape extrem de curate.

18. Această contemplare nu a durat însă prea mult, căci foarte curând mi-am descoperit inima, în interiorul acesteia se afla un inel extrem de luminos, aflat într-o continuă rotație. Mi-a trecut atunci prin minte: 'Oare care este semnificația acestui inel?'

19. De-abia mi-a trecut prin minte acest gând că inelul a și început să se dilate, la fel ca cercurile de la suprafața apei, extinzându-se mult dincolo de limitele ființei mele, până când a alcătuit un cerc aproape infinit, în centrul căruia mă aflam eu, absolut singur.

20. Nici această stare nu a durat însă foarte mult, căci în curând cercul s-a dizolvat într-un număr nesfârșit de cercuri mai mici, concentrice, care deveneau din ce în ce mai mari și mai luminoase. Iar în centrul fiecărui cerc mă aflam tot eu, devenind la rândul meu din ce în ce mai puternic și mai luminos. În profunzimile insondabile ale acestui tablou terifiant, alcătuit din nenumărate cercuri concentrice, aparent nesfârșite, am zărit o lumină uluitor de puternică și de strălucitoare. Am privit această lumină cu cea mai mare atenție, până când am devenit conștient de faptul că în centrul ei Te aflai Tu, Tată preasfânt, Lumina tuturor luminilor!

21. Iar din nenumăratele cercuri s-a auzit atunci un zumzet ușor, care s-a transformat într-o voce blândă, iar această voce era a Ta.

22. Și am înțeles acel zumzet, care s-a transformat în cuvinte.

23. Iar aceste cuvinte spuneau: 'Iată, aceasta este calea iubirii care duce către viața eternă, și implicit către Mine, Dumnezeul etern și preasfânt și Tatăl tău preaplin de iubire!'

24. După care totul s-a redus la tăcere, iar viziunea mea s-a sfârșit.

25. Aici s-a încheiat experiența pe care am trăit-o în timpul meditației.

26. O, Tată, o, mult iubitul meu Tată preasfânt, îți consacru Ție această experiență a mea și te implor să nu respingi inima mea imperfectă, revărsând - dimpotrivă - asupra mea puterea de a Te iubi din ce în ce mai mult, acum și de-a pururi! Amin”.

Author:  1% [ 19.2.2011, 09:35 ]
Post subject:  Capitolul 71 - Interpretarea dată de Abedam cel Mare viziunii lui Juribael.

Capitolul 71
Interpretarea dată de Abedam cel Mare viziunii lui Juribael. Secretul viu al smereniei și iubirii de Dumnezeu.
(20 aprilie 1842)

1. După aceste cuvinte, Juribael a căzut cu fața la pământ, la picioarele sfinte ale lui Abedam, manifestându-și în acest fel devoțiunea și iubirea nesfârșită față de Acesta.

2. Așa ar trebui să se așeze toți cei care îl iubesc pe Dumnezeu cu toată ardoarea, smerenia și recunoștința inimii lor: la picioarele Creatorului și Părintelui lor.

3. Tatăl s-a aplecat însă rapid și l-a ridicat pe Juribael, strângându-l la pieptul Său, pentru a respira aici viața eternă de la sursa primordială din care s-au născut toate universurile și din care își va extrage de-a pururi ființa și viața întreaga creație.

4. La acest piept preasfânt l-a strâns Tatăl preaplin de iubire pe Juribael, astfel încât până și trupul acestuia s-a umplut de iubire pentru Dumnezeu.

5. În timp ce îl ținea astfel strâns îmbrățișat în iubirea Sa părintească, eternă și infinită, Tatăl preasfânt i-a adresat lui Juribael următoarele cuvinte:

6. „Ascultă, Juribael, abia acum poți spune că trăiești cu adevărat, iar această viață nu-ți va mai putea fi luată niciodată, căci ți-am dăruit-o acum definitiv, iar tu ai acceptat-o de la Mine, Tatăl tău preasfânt, etern și preaplin de iubire.

7. Acesta este inelul etern al luminii din inima ta - viața trăită în iubirea Mea dinlăuntrul ființei tale! Căci iubirea Mea în inimile copiilor Mei este ca un cerc care crește continuu, multiplicându-se la nesfârșit. Iar aceste cercuri, născute din această multiplicare infinită, sunt legate între ele precum verigile aceluiași lanț sau precum spirele unei spirale, fiecare devenind din ce în ce mai mare și mai liberă, mai apropiată de celelalte, dar și de sursa din care s-a născut în spațiul etern și infinit. În plan spiritual, acest lucru înseamnă bucuria supremă resimțită la unison cu iubirea Mea părintească și cu grația și înțelepciunea care derivă din ea.

8. Această bucurie supremă este viața eternă și eliberarea spirituală, a căror sursă este înțelepciunea primordial-eternă născută din Mine. Orice om care va deveni un copil autentic al iubirii Mele, prin propria sa viață trăită în iubire, se va putea bucura de această fericire supremă.

9. Altfel spus, mult iubitul Meu Juribael, viziunea pe care ai avut-o ți-a arătat calea care duce către Mine, Tatăl tău preasfânt și al fraților tăi! Toți cei care vor urma această cale vor cunoaște mai devreme sau mai târziu destinația sublimă și menirea pentru care v-am creat pe toți, și nu vor mai fi nevoiți să se întrebe: 'Oare de ce?' sau 'încotro mă îndrept?', căci vor găsi în ei înșiși aceste răspunsuri, revelate de iubirea și de spiritul lor - care este un purtător al iubirii. Vor înțelege astfel semnificația sublimă a intenției Mele, iar din această înțelegere se va naște libertatea cea mai perfectă, derivată din înțelepciunea Mea infinită și eternă, care reprezintă ordinea primordială a tuturor lucrurilor.

10. Cel care nu va accepta însă să pășească pe această cale va continua să caute până la moarte fără a găsi vreodată ceea ce caută, nici o cale mai scurtă sau mai rapidă, căci aceasta este o cale a iubirii și a vieții care derivă din ea, nicidecum a încăpățânării lipsite de cea mai mică scânteie din iubirea Mea.

11. Și chiar dacă în anumite cazuri există o urmă de iubire, aceasta este o iubire furată, iar cel care o trăiește este un hoț care dă dovadă de egoismul cel mai cras cu putință.

12. Viața acestui tip de iubire este întotdeauna de scurtă durată, căci ea se auto-consumă, fiind separată de iubirea Mea părintească, și deci lipsită de suport.

13. Da, o asemenea iubire este precum o lampă cu petrol. Dacă petrolul din ea se consumă, mai poate funcționa ea dacă nu este alimentată cu o nouă cantitate de petrol?

14. Nicidecum. Odată cu terminarea petrolului se stinge și flacăra lămpii, care devine întunecoasă, rece și moartă.

15. Dacă aprinzi însă petrolul direct de la sursa sa (din pământ) și protejezi gaura prin care țâșnește pentru ca flacăra să nu fie stinsă de vânturi sau de ape, ea nu se va stinge niciodată, ci va continua să ardă, și încă din ce în ce mai glorios, căci va încălzi treptat zona din jur, lărgind gaura, prin care va țâșni o cantitate din ce în ce mai mare de petrol din sursa primordială.

16. Așadar, mult iubitul Meu Juribael, cei care își vor aprinde iubirea din inimă și își vor orienta această iubire către Mine, își vor aprinde în acest fel petrolul vieții direct la sursă, iar flacăra lor nu se va stinge niciodată, luminându-le de-a pururi viața.

17. Tu ai aprins această sursă a vieții tale direct la sursă. De aceea, bucură-te, căci în lumina ei L-ai găsit pe Tatăl, sursa primordială a oricărei lumini!

18. Să trecem acum mai departe și să ascultăm ce are de zis Oalim. Amin”.

Author:  1% [ 19.2.2011, 09:37 ]
Post subject:  Capitolul 72 - Viziunea lui Oalim: cele trei inimi, fiecare în interiorul celeilalte.

Capitolul 72
Viziunea lui Oalim: cele trei inimi, fiecare în interiorul celeilalte.
(22 aprilie 1842)

1. Abedam l-a chemat la El pe Oalim, căruia i-a adresat următoarele cuvinte: „Oalim, copilul Meu plin de recunoștință față de iubirea Tatălui tău, vino și povestește-ne ce ai trăit în timpul meditației tale. Dar vorbește fără teamă și fără timiditate, pentru ca nimic să nu rămână nespus; căci fiecare detaliu este important, deopotrivă pentru tine și pentru frații tăi. Haide, începe! Amin”.

2. Oalim a pășit în față și Mi-a mulțumit din inimă pentru marea grație de a fi fost chemat să vorbească, la fel ca frații săi, după care a început să povestească ce a experimentat în viziunea sa, de o importanță cu totul aparte pentru orice ființă umană. Iată ce a relatat el:

3. „Tată preasfânt și preaplin de iubire, de o bunătate absolută, și voi, dragii mei frați și surori, părinți, mame și copii! În marea Lui grație, Cel Preaînalt m-a chemat să vorbesc în fața Lui și a voastră, a tuturor, dar este extrem de greu să relatezi în cuvinte ceva ce nu poate exista pe pământ.

4. Nu-mi fac însă probleme, căci Cel care m-a inspirat să trăiesc această experiență lăuntrică va ști cu siguranță să îmi înzestreze limba greoaie cu agilitatea necesară pentru a exprima ceea ce în mod normal este inexprimabil, în termeni cât mai accesibili vouă, tuturor.

5. Cu adevărat, recunoștința mea față de Tine, Tată preasfânt și preaplin de iubire, nu se va stinge niciodată; căci iată, limba mea a fost deja dezlegată prin puterea Ta.

6. O, ascultați ce am de spus, dragii mei frați și surori, părinți fizici, mame și copii, și bucurați-vă alături de mine, căci Domnul, Dumnezeul nostru suprem și Tatăl preasfânt și preaplin de iubire, este bun, blând și mai răbdător decât ne-am putea imagina vreodată noi, motiv pentru care a dezlegat limba mea și așteaptă acum să afle direct din gura mea ceea ce știa deja dinainte, căci el este Cel care a trezit inima mea!

7. De vreme ce aceasta este voia Ta, voi vorbi, bucurându-mă deja în inima mea că fac ceva pe placul Tău, dragul și iubitul meu Tată!

8. Așadar, ascultați cu toții miracolul pe care l-am trăit!

9. La început mi s-a părut foarte ciudat faptul că trebuie să privesc în inima mea și m-am gândit că este imposibil să îmi plasez vreodată capul - locul în care se află cei doi ochi cu care văd în mod obișnuit - undeva la mijlocul trupului, pentru a-mi putea contempla astfel inima.

10. Pe când reflectam astfel la posibilitatea sau la imposibilitatea de a-mi orienta ochii către o parte interioară a corpului, mi-am pierdut subit vederea ochilor. Aproape simultan, în mine s-a făcut din nou lumină, și am constatat că pot privi în interiorul meu la fel cum privesc de regulă în exterior, în lumina soarelui.

11. Nu am înțeles atunci cum de este posibil acest lucru, căci nu mai experimentasem niciodată ceva asemănător. În timp ce îmi exprimam astfel uluirea, inima mea a devenit transparentă și am constatat în curând că în interiorul ei se află alte două inimi, ceea ce dădea un total de trei, la fel ca un sâmbure alcătuit din trei straturi în interiorul cojii dure și țepoase a unei castane, respectiv pielița maronie exterioară, mai grosieră, urmată de miezul propriu-zis al castanei, și în sfârșit de sămânța minusculă care reprezintă viața castanei, care va da cândva naștere unei multitudini de asemenea fructe.

12. În curând, inima exterioară s-a dezintegrat și a căzut într-un fel de hău nesfârșit, în care a sfârșit prin a fi complet distrusă. Aceasta era inima materială exterioară a corpului meu fizic.

13. Inima interioară, substanțială (*), a rămas însă, continuând să se dilate sub influența inimii din interiorul ei, extrem de luminoasă, care dorea să crească la rândul ei, așa cum crește o sămânță aruncată pe un sol fertil, care sfârșește prin a deveni în cele din urmă un copac puternic.

14. La fel s-au produs lucrurile și cu această inimă-sămânță a mea, cea mai interioară între toate. La început părea să fie o simplă inimă, dar treptat, ea s-a dilatat din ce în ce mai mult, asumându-și o formă umană, în care m-am recunoscut pe mine.

15. Văzându-l pe acest om, m-am gândit: 'Oare este acest om-inimă din interiorul meu tot o inimă?'

16. Și iată, am înțeles atunci că noul om avea la rândul lui o inimă în interiorul lui!

17. Iar această inimă semăna cu un soare, dar lumina ei era de o mie de ori mai puternică decât a soarelui nostru la amiază.

18. În timp ce contemplam această inimă solară, am descoperit subit în centrul ei o imagine minusculă, dar vie, a Ta, Tată preasfânt, - dar nu am reușit să înțeleg cum de era posibil așa ceva!

19. Pe când mă minunam astfel, m-a cuprins pe neașteptate o stare incredibilă de extaz, iar imaginea Ta vie dinlăuntrul meu mi-a spus următoarele cuvinte din interiorul inimii solare a noului om pe care l-am descoperit în mine:

20. 'Privește în sus și vei înțelege curând cum se face că locuiesc în inima ta!'

21. Mi-am orientat imediat privirea în sus și am văzut acolo, dincolo de abisul infinității, un soare de o măreție indescriptibilă, în centrul căruia Te aflai Tu, Tată preasfânt!

22. Și din Tine ieșeau nenumărate raze de o strălucire uluitoare, din care una a căzut în inima solară a noului om dinlăuntrul meu, dând astfel naștere imaginii Tale vii în mine.

23. La scurt timp, omul cel nou din inima-sămânță și-a întins brațele, încercând să pună stăpânire pe mine, adică pe omul exterior.

24. Acest lucru m-a înspăimântat, iar acest șoc m-a trezit din nou la realitate.

25. Inima materială s-a refăcut la loc din abisurile ei și s-a plasat din nou la locul ei, înconjurând cele două inimi interioare, după care lumea exterioară mi-a devenit din nou vizibilă, iar cea interioară a dispărut complet.

26. Aceasta a fost experiența pe care am trăit-o.

27. O, Tată preasfânt, îți consacru Ție această relatare cu totul imperfectă a mea, pentru ca Tu să completezi scăpările mele, conform voinței Tale preasfinte! Facă-se voia Ta! Amin”.


(_ *) N.Tr. În limbajul lui Lorber, termenii „material” și „substanțial” diferă ca semnificație, primul referindu-se la materia grosieră, iar cel de-al doilea la materia subtilă (a sufletului).

Author:  1% [ 19.2.2011, 09:38 ]
Post subject:  Capitolul 73 - Diversitatea infinită a individualităților spirituale. Viața în lumea spirituală.

Capitolul 73
Diversitatea infinită a individualităților spirituale. Viața în lumea spirituală.
(23 aprilie 1842)

1. După încheierea relatării lui Oalim, patriarhii s-au minunat foarte tare și au început să-și șoptească reciproc: „E prea greu de crezut! De data aceasta, miracolul spiritual transcende înțelegerea noastră!

2. Ai fi zis că omul este unul singur, dar iată, ce diversitate incredibilă există în interiorul lui!”

3. Abedam cel Cunoscut s-a dus chiar la Enoh și i-a spus:

4. „Ascultă, dragul meu frate Enoh, cu toată iluminarea și chemarea de care am avut parte, simt că s-a făcut întuneric în mintea mea!

5. Spune-mi, te rog, dacă tu ai înțeles ceva din ce s-a spus mai înainte, îmi vine să intru în pământ. Până acum, șase din descendenții lui Seth și-au expus viziunile, și nici una nu seamănă cu cealaltă!

6. Ce să mai înțelegem atunci din această viață spirituală și din lumea spirituală care îi corespunde?

7. Oare oamenii spirituali nu mai trăiesc unii alături de ceilalți, așa cum facem noi pe pământ?

8. Căci dacă fiecare își poartă propria sa lume lăuntrică, se pune întrebarea: va mai fi oare vreun loc, în lumea interioară a fiecăruia, pentru frații săi și se vor putea apropia aceștia de el, venind cu propriile lor lumi interioare foarte vaste?

9. Văzând că se apropie cineva, oare nu se vor retrage ei în propria lor lume interioară, la fel cum procedează melcul, care își retrage antenele și se ascunde în cochilia lui atunci când întâlnește în cale un obiect străin?

10. Crede-mă, dragă frate Enoh, toate aceste lumi interioare îmi par la fel de puțin legate între ele ca și un vulcan în acțiune cu un vas plin cu lapte prins!

11. Cu cât încerc mai mult să pun lucrurile cap la coadă, cu atât mai mare devine confuzia în care mă zbat, și implicit cu atât mai ignorant mă simt!

12. Dacă deții vreo explicație legată de aceste chestiuni pur spirituale, te rog, transmite-mi măcar o mică scânteie din lumina ta, căci nu îndrăznesc să mă apropii de Cel care este atât de ocupat cu ascultarea celor 12.

13. Deși mă simt extrem de atras de El, mi se pare totuși riscant în cazul de față! Având în vedere ignoranța mea de pomină, m-aș putea alege cu o mustrare pe cinste, și crede-mă, sentimentul pe care îl trăiești atunci când ești mustrat de El nu este tocmai o plăcere!

14. De aceea, spune-mi măcar trei cuvinte, ca să nu mai ascult orbește, fără să înțeleg nimic, ceea ce se spune acolo. Facă-se însă voia ta! Amin”.

15. Înainte însă ca Abedam cel Cunoscut să-și fi încheiat cererea, Abedam cel Mare se afla deja în fața lui, adresându-i-se lui Enoh:

16. „Spune-Mi, iubitul Meu Enoh, ce răspuns intenționezi să-i dai tizului meu la întrebarea încuietoare pe care ți-a pus-o?”

17. Enoh i-a răspuns: „Tată preasfânt, părerea mea este că dacă nu există nici un copac, vântul nu are de ce să se agațe.

18. Consider că întrebările lui Abedam sunt prea complicate, astfel încât nimeni nu le poate da un răspuns decât numai Tu, Tată preasfânt și preaplin de iubire”.

19. Abedam cel Cunoscut a căzut însă la picioarele lui Abedam cel Mare și L-a implorat:

20. „O, Tată adorat! Iartă-l pe netotul care s-a făcut de râs în fața Ta și a părinților săi, a fraților, surorilor și copiilor săi de ambele sexe. Sunt convins că am făcut o mare greșeală punând asemenea întrebări stupide.

21. Ce altceva aș fi putut însă să fac auzind asemenea relatări fabuloase, imposibil de înțeles și nemaiauzite, petrecute prin grația și bunătatea Ta infinită?”

22. Abedam cel Mare l-a calmat însă, spunându-i: „Abedam, ridică-te și liniștește-te! Evident, întrebările tale sunt nelalocul lor, fiind născute din mintea ta materială. Dar chiar și buruienile au fost create de Mine cu scopul de a vă trezi prin spinii lor atunci când alergați orbește și la întâmplare cu picioarele goale, fără să știți încotro vă îndreptați și ce așteptați de la viață.

23. Cam așa sunt și întrebările tale! De altfel, nu trebuie să crezi că ele au crescut direct pe solul tău. Eu sunt Cel care le-am plantat acolo pentru a te trezi din vechiul tău somn, în care cazi mereu, din nou și din nou, conștientizând cel puțin necesitatea ca omul interior să se trezească în tine, luminându-te și alungând noaptea din ființa ta.

24. Pentru ca să înțelegi cu adevărat cât de mare este nebunia întrebării tale, răspunde-Mi la o singură chestiune: ce crezi tu că sunt în esență lucrurile create?”

25. Abedam cel Cunoscut s-a gândit o vreme, după care a răspuns: „Ei bine, din câte ne-ai povestit chiar Tu, dragul meu Tată preasfânt, ele nu sunt altceva decât gândurile Tale fixe”.

26. Abedam cel Mare: „Ai răspuns corect. Spune-Mi acum altceva: crezi că Eu trebuie să retrag aceste gânduri, la fel cum își retrage melcul antenele, pentru a Mă putea apropia de voi, copiii Mei, pășind într-o formă vizibilă în fața voastră?”

27. De data aceasta, Abedam cel Cunoscut a rămas foarte încurcat și a preferat să păstreze tăcerea.

28. Drept urmare, Abedam cel Mare l-a întrebat din nou: „Cu toate gândurile și dorințele voastre inferioare, care alcătuiesc lumea voastră interioară, spune-Mi: în ce fel v-au împiedicat acestea să vă apropiați unii de alții? Și totuși, aceste gânduri inferioare reprezintă însăși lumea voastră spirituală actuală, căci atunci când te gândești la cineva, el se află deja alături de tine, în spirit”.

29. Smerit, Abedam cel Cunoscut a răspuns: „O, Tată preasfânt, iartă-mă pe mine, căci prostia mea depășește orice imaginație!

30. Acum totul s-a clarificat în mintea mea”. Iar Abedam cel Mare i-a spus:

31. „Atunci du-te la locul tău și ascultă cu atenție ceea ce va urma, căci în acest fel îți vei clarifica și mai mult lucrurile și nu va mai fi necesar să pui asemenea întrebări lipsite de rost.

32. La urma urmei, tocmai de aceea le-am permis celor 12 să își reveleze viziunile, pentru ca pe viitor să nu mai aveți nici un fel de îndoieli, acum și de-a pururi. Amin.

33. Încearcă să înțelegi ce ți-am spus. Amin”.

Author:  1% [ 19.2.2011, 09:38 ]
Post subject:  Capitolul 74 - Învățătura divină trebuie verificată prin mărturia spiritului din interiorul inimii umane.

Capitolul 74
Învățătura divină trebuie verificată prin mărturia spiritului din interiorul inimii umane.
(25 aprilie 1842)

1. După ce a primit această lecție, Abedam cel Cunoscut a rămas satisfăcut, prosternându-se în fața lui Abedam cel Mare și mulțumindu-i din toată inima, după care s-a ridicat și s-a dus la locul lui.

2. Cât despre Abedam cel Mare, acesta l-a privit din nou pe Oalim, căruia i-a spus (și implicit celorlalți patriarhi):

3. „Acum ascultă, iubitul Meu Oalim, și toată lumea să fie cât se poate de atentă la ceea ce voi spune în continuare!

4. Căci este vorba de un subiect extrem de important, pe care ar fi bine să îl înțelegeți corect în inimile voastre!

5. Deși Mă vedeți cu ochii și Mă auziți cu urechile voastre, voi nu mai aveți acum nevoie de aceste simțuri fizice pentru a Mă percepe, dar după voi vor veni mulți care vor avea nevoie de ele pentru a crede în Mine și pentru a Mă cunoaște în inimile lor.

6. Cei care vor neglija această învățătură vor uita însă de Mine și își vor confecționa zei materiali, închinându-se lor, în locul Meu. Unii dintre ei vor proceda chiar la fel ca Lameh cel din ținuturile de jos.

7. De aceea, fiți atenți și aderați la doctrina sfântă pe care am să v-o predau în continuare!

8. Dar mai întâi doresc să vă explic viziunea lui Oalim:

9. Ascultați-Mă! Tot ceea ce știe cu adevărat omul, fără să îl fi auzit direct de la Mine, așa cum este cazul vostru acum, nu poate ști decât de la strămoșii săi.

10. La fel au stat lucrurile și cu voi până la apariția Mea actuală, căci în afară de Adam și de Eva, nimeni nu M-a văzut și nu M-a auzit direct - știind tot ce știa de la Adam și Eva, precum și de la unii contemporani ai lui Abel, care Mi-au putut auzi vocea prin intermediul îngerului Meu.

11. Așa cum v-ați descurcat voi până acum, la fel vor trebui să se descurce și descendenții voștri, ascultând din gura voastră mesajul Meu, dar mai ales deschizându-și inimile în fața voastră.

12. Ce dovezi le-ați putea oferi voi copiilor voștri dacă Eu nu Mă voi arăta în formă vizibilă în fața lor, așa cum se întâmplă acum?

13. Nu veți putea face altceva decât să le repetați suficient de des că, deși exist pretutindeni, într-o formă invizibilă, în realitate sălășluiesc undeva, deasupra tuturor stelelor, la o înălțime inimaginabilă, și că voi M-ați văzut în persoană.

14. Dar vor putea oare copiii voștri să fie la fel de credibili în fața copiilor lor, de vreme ce ei nu M-au cunoscut direct, la fel ca voi?

15. Dacă le-ar spune că M-au cunoscut direct, ar fi nevoiți să roșească de rușine, iar copiii lor și-ar da curând seama că li s-a spus o minciună.

16. De aceea, ei vor trebui să apeleze în mod necesar la voi ca unici martori ai prezenței Mele, - transmițând astfel din generație în generație acest mesaj.

17. Pe măsură ce va trece timpul, aceste amintiri vor deveni din ce în ce mai îndepărtate, iar descendenții voștri vor ajunge să se îndoiască până și de existența voastră, nemaivorbind de a Mea. Ce se va alege atunci de învățătura Mea?

18. Nu vor ajunge oare acei descendenți îndepărtați să se îndoiască, în mod natural, și de ea?

19. Și ce vor face ei atunci când nimeni nu le va mai putea oferi o dovadă palpabilă și autentică a învățăturii Mele actuale?

20. Adevăr vă spun: în acele vremuri, orice om mai influent își va putea crea propriul zeu natural, venerându-l prin pasiunile sale, și sfârșind prin a-și sili frații să se închine lui și să-i aducă sacrificii.

21. Când această idolatrie se va generaliza pe pământ, umanitatea se va scufunda în cea mai cumplită noapte a pierzaniei și a morții eterne, forțându-Mă astfel să trec prin foc și sabie întreaga lume, pentru a o întări în acest fel, făcând-o receptivă pentru un alt tip de judecată. Din miile de oameni existenți la acea vreme, abia dacă se va găsi câte unul care să poată fi mântuit. Cu alte cuvinte, cei mai mulți dintre ei nu vor cunoaște libertatea individuală, căci templul lor va fi 'materia'.

22. Cred că ați înțeles acum că transmisia unei învățături din gură în gură, și chiar și aceea de la inimă la inimă, nu poate fi de mare folos dacă nu poate fi verificată în mod eficient prin intermediul martorului interior.

23. Da, adevăr vă spun: oricât de bună, de frumoasă și de corectă ar fi o învățătură, ea devine inutilă dacă depinde exclusiv de credință, al cărei fundament nu rezidă decât în tradiția străveche și al cărei unic martor al autenticității sale este inima oarbă.

24. Voi înșivă ați devenit incredibil de slabi, deși învățătorii voștri primordiali sunt încă în viață. Ce credeți că se va întâmpla atunci cu descendenții voștri, care se vor lupta orbește unii cu alții, punând la îndoială însăși existența voastră?

25. De aceea, vă repet: nici o învățătură nu poate fi de folos dacă esența ei nu poate fi realizată prin mărturia Mea vie din inima omului!

26. Oalim reprezintă un asemenea exemplu viu al acestei mărturii. În acest fel va trebui să predați învățătura referitoare la numele Meu și la natura Mea plină de iubire, de grație și de sfințenie, atunci când le veți vorbi copiilor voștri despre Mine. Nu vă limitați așadar numai la predarea verbală a învățăturii, ci aveți mare grijă să deveniți un model viu pentru ei, exemplificând această învățătură prin comportamentul vostru exemplar. Aceasta este singura manieră în care vă puteți asigura că toți cei care acceptă cu inima curată această învățătură vor descoperi în curând în inimile lor martorul viu și sfânt pe care l-a văzut Oalim, cu lumina sa orbitoare, singurul capabil să depună mărturie pentru autenticitatea deplină a Cuvântului Meu, transmis lor prin intermediul vostru. (N.Tr. A se compara cu Ioan 7; 17.)

27. Oalim a descoperit în cea de-a treia sa inimă, cea mai interioară, după ce aceasta s-a structurat într-o formă umană, o altă inimă solară, în interiorul căreia Mă aflam Eu, la fel cum voi puteți percepe imaginea sublimă a soarelui reflectată în fiecare picătură de apă. Iar această imagine a Mea i-a vorbit, la fel cum Eu vă vorbesc acum vouă, iar cuvintele sale i-au demonstrat că Eu sunt și voi rămâne de-a pururi Tatăl preasfânt și etern, stăpân peste divinitatea Mea sacră, sublimă și infinită.

28. Omul interior al lui Oalim a reușit să se unească aproape complet cu omul său substanțial exterior (n.n. cu sufletul său), și parțial chiar cu omul material, cel pe care îl vedeți în fața voastră. Pentru ca fuziunea să fi fost completă, Oalim ar fi trebuit să atingă un nivel de maturitate pe care nu îl are încă.

29. Nu veți cunoaște nici voi acest proces încă, decât mai târziu, când veți atinge o maturitate perfectă, dar atunci veți trăi această fuziune de-a pururi.

30. De aceea, acționați și învățați-vă descendenții în consecință, transmițându-le mărturia voastră privind autenticitatea învățăturii Mele actuale, iar această mărturie va fi răsplata lor veșnică pentru integrarea acestor cuvinte în inimile lor.

31. Toți cei care vor descoperi această mărturie în inimile lor vor fi deja beneficiarii vieții Mele eterne, care nu le va mai fi luată vreodată, în întreaga eternitate.

32. Iată deci care a fost semnificația viziunii lui Oalim. Lucrurile pe care nu le-ați înțeles încă vă vor fi revelate odată cu explicarea viziunilor celor care vor urma. De aceea, haideți să-l ascultăm acum pe Thuarim! Amin”.

Author:  1% [ 19.2.2011, 09:38 ]
Post subject:  Capitolul 75 - Viziunea lui Thuarim: testul focului iubirii.

Capitolul 75
Viziunea lui Thuarim: testul focului iubirii.
(26 aprilie 1842)

1. După care Abedam cel Mare l-a chemat la El pe Thuarim și i-a spus: „Thuarim, a sosit rândul tău să fii chemat. Cred că nu trebuie să-ți spun mai multe. De aceea, începe să vorbești, fără teamă și fără timiditate. Amin”.

2. Ezitând, Thuarim a pășit către Abedam, i-a mulțumit cu toată ardoarea inimii sale și a început să-și relateze viziunea avută înaintea Mea și a patriarhilor.

3. Iată care a fost această viziune:

4. „O, Tată preasfânt, plin de iubire și de compasiune, a fost o grea încercare pentru mine, sărman păcătos orb în fața Ta, o, Iehova!

5. Tu știi foarte bine cât de tare m-am temut în acele momente, dar patriarhii nu știu. De aceea, voi relata cu credință - conform voinței Tale sfinte - tortura insuportabilă pe care am trăit-o în acele clipe, care mi s-au părut interminabile, ca și cum eternitățile m-ar fi ținut captiv în palma lor.

6. Iată teribila stare pe care am trăit-o. M-am întrebat mai întâi, într-o stare de confuzie deplină: 'Ce înseamnă să privești în interior? Sună cam stupid. Cred că nu ne-ai înzestrat întâmplător cu ochi, de vreme ce Tu ești Creatorul nostru!

7. Până acum, toată lumea s-a folosit de acești ochi privind în exterior. Cum le-aș putea schimba atunci direcția - lucru care mi se pare imposibil -, contemplându-mă din interior, pentru a afla astfel cum arată trupul meu pe dinăuntru?'

8. Am încercat apoi din răsputeri să-mi întorc privirile în toate direcțiile, până când din ochi au izbucnit literalmente flăcări aprige, ca niște sfere de foc, lucru care m-a înspăimântat de moarte. Altminteri, nu s-a schimbat nimic, căci deși mi-am păstrat apoi privirile liniștite, nu vedeam decât ceea ce se afla în jurul meu.

9. Mi-am privit de pildă frații, dar nu am reușit să observ nimic deosebit pe fețele lor.

10. Văzând că nu se întâmplă nimic, am început să mă îndoiesc, gândindu-mă furios: 'Cu siguranță, acesta nu este decât un test pentru intelectul meu!

11. Dar eu nu sunt un prost, așa cum le-ar plăcea unora să creadă!

12. De aceea, fiind în mod evident cel mai inteligent om de pe aici, am să renunț primul, lăsându-i pe ceilalți să se bucure de nebunia lor, dacă le face plăcere acest lucru. Cât despre mine, am de gând să rămân la vechea ordine, pe care o cunosc foarte bine.

13. Să privească în interior cine poate. Eu îmi voi folosi în continuare ochii în scopul pentru care m-a înzestrat Creatorul cu ei'.

14. Și astfel, mânia mea a dispărut, iar eu mi-am redobândit liniștea.

15. Această stare de aparentă pace nu a durat însă prea mult, căci pământul de sub picioarele mele a devenit în curând la fel de moale ca nisipul sau ca zăpada proaspăt căzută, iar eu m-am scufundat în el. Înainte să-mi dau seama ce se petrece, m-am trezit îngropat în măruntaiele pământului!

16. Întunericul era deplin, iar spațiul în care mă aflam era atât de strâmt încât aproape că nu puteam respira.

17. Chiar și în această stare catastrofală în care mă aflam, m-am gândit imediat la Tine, Tată preasfânt, și Ți-am invocat ajutorul și grația.

18. Se pare însă că rugăciunile mele s-au pierdut undeva, prin nisip, căci în loc să fiu salvat, am continuat să mă scufund tot mai tare, într-un hău fără fund. Într-o disperare totală, am simțit atunci un miros insuportabil, cu mult mai pestilențial decât tot ce au experimentat vreodată nările mele pe pământ!

19. Apoi, subit, nisipul în care mă scufundam s-a terminat. Fericit, m-am gândit: 'Cu siguranță, aceasta este salvarea mea'.

20. Cât de cumplit aveau să-mi fie însă înșelate aceste așteptări optimiste!

21. Căci abia acum a început adevărata suferință, pe care nu o voi putea descrie niciodată pe deplin, neexistând cuvinte potrivite pentru acest lucru!

22. Tot ce pot spune este că deși nisipul s-a terminat, am continuat să mă scufund într-un fel de mâl arzător, care devenea din ce în ce mai fierbinte pe măsură ce mă scufundam în el, mirosind din ce în ce mai cumplit.

23. O, Tată preasfânt! Dacă ai ști cât de mare a fost anxietatea și nefericirea mea când mi-am dat seama că nici noroiul urât mirositor nu are fund, transformându-se treptat într-o cenușă incandescentă, de un roșu aprins, care a devenit apoi un haos încins, de un alb strălucitor, la fel ca substanța pe care o aruncă afară vulcanii activi. O, limbii mele îi este imposibil să descrie groaza care m-a cuprins atunci!

24. Această masă lichidă și încinsă mi-a provocat durerea cea mai îngrozitoare cu putință, absolut insuportabilă, care nu a făcut decât să îmi sporească suferința psihică pe care o simțeam deja, căci în mod paradoxal, acest foc etern nu reușea să mă consume, nedorind sau fiind incapabil să îmi ardă măcar un fir de păr.

25. În acest moment nu am mai reușit să mă rog, căci întreaga mea ființă a devenit un blestem continuu la adresa cauzei care a stat la baza acestei existențe mizerabile.

26. Am constatat însă că cu cât mânia mea se aprindea mai tare, cu atât mai adânc mă scufundam în marea încinsă de foc.

27. Când experiența a trecut dincolo de limitele ultime ale suportabilității, am strigat către Tine, din străfundurile disperării pe care o simțeam:

28. 'Dumnezeule absurd, teribil și crud! Dacă exiști pe undeva, distruge-mă, căci pentru această existență nu Te pot nici măcar blestema, ce să mai vorbim de mulțumiri!

29. Dumnezeu mizerabil, demn de întregul meu dispreț! Ce fel de satisfacție perversă îți poate da faptul că m-ai creat pentru a suferi atât de mult în chinurile inventate de Tine?'

30. Și iată, pe când îmi strigam astfel blestemele teribile, am auzit subit un mare tunet, care mi-a spus pe nume și mi-a vorbit:

31. 'Om nefericit și neajutorat! De ce Mă blestemi pe Mine, Tatăl tău?

32. Iată, te procreez acum în focul iubirii Mele infinite, ca o ființă veșnic nemuritoare, care va fi cândva întru totul asemănătoare Mie, și te susțin cu mâna Mea părintească, pentru ca nici un fir de păr de pe capul tău să nu poată fi distrus. Ți-am dat un mic test al focului iubirii, care în termeni tereștri nu durează mai mult de trei clipe, iar tu proferezi deja cele mai cumplite blesteme la adresa Mea! Ce să Mă fac cu tine?'

33. Am răspuns: Tată preasfânt, distruge-mă, căci nu mai sunt demn de existență, de vreme ce Te-am blestemat!'

34. Subit, marea de foc s-a transformat într-o lumină blândă, iar eu am auzit din nou Vocea vorbindu-mi:

35. 'Ascultă, Eu, Tatăl tău, nu te blestem și sunt chiar dispus să uit ce Mi-ai făcut; căci ceea ce ai văzut a fost doar o analogie a relației tale cu Mine pe pământ. Recunoaște-Mă pe Mine, Tatăl tău, și retrage-te din nisipurile mișcătoare ale vieții tale pământești, din noroiul înțelepciunii tale terestre și din focul malefic în care te complaci, îndreaptă-te către realitatea eternă, către focul purificator al iubirii Mele părintești, și prin intermediul acesteia, către lumina pură a vieții eterne, trăită la unison cu Mine!

36. Aceasta este menirea pe care o ai; și acum, revino pe pământ, unde continui să te aștept! Amin”.

37. După care m-am trezit din nou aici.

38. O, Tată preasfânt, mă aflu din nou aici, - dar nu știu încă în ce poziție mă găsesc în fața Ta!

39. O, dacă ar fi posibil să îmi ierți imensa ofensă pe care Ți-am adus-o, aș fi dispus să suport cu stoicism focul iubirii tale încă o mie de ani!

40. O, iartă-mă, iartă-mă pe mine, cel mai mare dintre păcătoși! - Nici nu știu de ce mă mai rog Ție, căci sunt conștient că nu voi mai fi demn de Tine în întreaga eternitate!”

Author:  1% [ 19.2.2011, 09:38 ]
Post subject:  Capitolul 76 - Interpretarea teribilei viziuni a lui Thuarim: marele conflict dintre intelect și inimă.

Capitolul 76
Interpretarea teribilei viziuni a lui Thuarim: marele conflict dintre intelect și inimă.
(28 aprilie 1842)

1. Când Thuarim și-a încheiat relatarea și a început să plângă cu lacrimi fierbinți de căință pentru aparentul lui păcat major în fața Mea, Abedam cel Mare l-a prins de mână și i-a spus:

2. „Ascultă și încearcă să înțelegi, dragul Meu Thuarim. Felul în care ai procedat în viziunea ta reprezintă un păcat la fel de insignifiant ca și pagubele provocate de o piatră care cade la vale din vârful unui munte.

3. Liniștește-te, căci viziunea ta are o cu totul altă semnificație, iar cuvintele pe care le-ai auzit nu se refereau exclusiv la tine, având o semnificație universală.

4. Tu ai fost chemat de Mine cu unicul scop de a fi martorul Meu, trăind această experiență în plan spiritual, nicidecum cu scopul de a te provoca să comiți o ofensă în fața Mea.

5. Pentru ca viziunea ta să le fie însă cu adevărat de folos urmașilor voștri, ascultați cu toții interpretarea ei!

6. Tentativa ta inițială de a privi cu ochi fizici în interiorul ființei tale a reprezentat efortul stupid al intelectului lumesc care încearcă să pătrundă chestiunile spirituale, deși el a fost conceput exclusiv pentru a opera cu concepte materiale, nefiind decât un organ receptor al sufletului, care îi folosește acestuia pentru a înțelege lumea exterioară.

7. Cum ar putea el să privească și să înțeleagă vreodată planurile spirituale, pătrunzându-le esența?

8. Cercurile de foc care ți-au silit ochii să privească în toate direcțiile simbolizează scânteile intelectului lumesc. Ele îi folosesc la fel de puțin înțelepciunii spirituale pe cât le-au ajutat cercurile de foc ochilor tăi fizici. Altfel spus, înțelepciunea spirituală nu va deveni nici mai ascuțită, nici mai sănătoasă decât ochii fizici supuși unor asemenea tensiuni inutile.

9. Acesta a fost începutul viziunii tale, care nu a avut nimic de-a face încă cu starea ta interioară, ci exclusiv cu lumea exterioară, căreia îi dăruiesc acum un profet în persoana ta, pentru a experimenta ceea ce ai experimentat tu.

10. Ai început prin a te înfuria atunci când ți-am spus că îți contempli universul interior, după care ai făcut acele tentative inutile.

11. Această mânie a devenit curând nenaturală, copleșindu-te pentru a-ți indica orgoliul intelectului lumesc care nu acceptă să devină vreodată captivul adevărului, dorind să își păstreze libertatea deplină, un conducător autonom, chiar dacă îi lipsește complet lumina, imaginându-și că nu-și poate găsi fericirea decât dacă toată lumea îi omagiază prostia și nu-și poate găsi liniștea decât dacă își ironizează frații cu superioritatea sa stupidă.

12. Această stare nu a avut însă nici o legătură cu tine, care ești fără de păcat în fața Mea. M-am folosit de tine doar ca un profet în fața acestei lumi.

13. Aceasta a fost semnificația viziunii tale până în momentul în care ai început să te scufunzi în nisip. Ce ar putea simboliza această scufundare în întunericul nisipului moale, care părea să nu aibă sfârșit și care ți-a provocat probleme respiratorii, când ai cerut ajutor, dar nu ai primit nici unul?

14. Iată care este explicația acestei stări:

15. Nisipul simbolizează cunoașterea care începe să sufoce pe deplin inima sufletului, care cade pradă celor mai cumplite confuzii și temeri, din cauza presiunilor la care este supusă și întunericului în care o ține captivă intelectul.

16. În acest moment, inima începe o luptă cu slabele sale puteri, și scuipând nisipul afară din gură, își creează un mic spațiu în care să poată respira, rugându-se cu ardoare pentru a fi salvată.

17. Dar intelectul lumesc, încă foarte puternic, nu renunță cu una cu două la drepturile sale și sufocă inima din ce în ce mai puternic cu nisipul său.

18. Inima devine astfel nerăbdătoare și începe să dispere. Realizând că nu poate câștiga cu adevărat lupta împotriva ei, intelectul îi permite să se scufunde în noroiul fierbinte al dorințelor pe care i le-a cultivat încă cu mult timp în urmă.

19. Abia atunci realizează inima tot răul pe care i l-a făcut intelectul, căruia i-a permis prea multă vreme să-și facă de cap.

20. De aceea, ea începe să se revolte împotriva intelectului amăgitor și se înfurie din nou. Adu-ți aminte de haosul încins!

21. Fiind un moment extrem de amar, atât pentru inimă cât și pentru intelectul lumesc, inima cade pradă celei mai cumplite furii, fiind golită acum de orice lumină. La fel de tare se înfurie și intelectul, căci fără inimă se simte golit de orice căldură și de combustibilul de care are nevoie pentru lumina sa.

22. Acesta a fost momentul în care te-ai răzvrătit împotriva Mea în inima ta, și când M-ai blestemat cu intelectul tău.

23. Adevăr îți spun însă: Eu nu consider niciodată lucrările intelectului ca fiind izvorâte din inimă.

24. De aceea, am turnat atunci peste inima ta balsamul vindecător al iubirii Mele, pentru ca ea să se vindece și să se întoarcă la Mine pentru viața eternă, lucru pe care ți l-a indicat cu claritate vocea interioară.

25. Toate acestea nu au însă legătură cu tine, căci nu am dorit altceva decât să fac din tine profetul Meu pentru a depune mărturie împotriva lumii exterioare și a înțelepciunii acesteia. De aceea, liniștește-te și nu te mai teme, căci ți-am oferit această experiență pentru a depune de-a pururi mărturie împotriva prostiei acestei lumi! Amin”.

Author:  1% [ 19.2.2011, 09:39 ]
Post subject:  Capitolul 77 - Cum poate fi descoperit cuvântul cel viu. Parabola fecioarei și a pețitorului ei.

Capitolul 77
Cum poate fi descoperit cuvântul cel viu. Parabola fecioarei și a pețitorului ei.
(30 aprilie 1842)

1. După aceste asigurări primite de la Abedam, inima lui Thuarim s-a liniștit și s-a umplut de fericire, iar el nu a mai dorit să-i dea drumul la mână.

2. Văzând această scenă plină de afecțiune, Abedam i-a spus cu blândețe: „Thuarim, M-ai apucat cu putere în inima ta, inclusiv cu mâinile tale. De aceea, te numesc din nou pro-fetul Meu, dar într-o altă manieră de data aceasta.

3. Căci adevăr vă spun vouă, tuturor, cel care nu Mă va apuca cu aceeași putere ca și Thuarim, nu va putea percepe sunetul vocii Mele în inima sa!

4. Iar cel care nu a perceput această voce cel puțin o dată în timpul acestei vieți teres-tre asemănătoare unui vis, nu a început încă să trăiască cu adevărat, oscilând între viață și moarte.

5. Iubirea ta actuală pentru Mine este singura iubire adevărată. De aceea, iubirea celui care nu M-a apucat la fel de strâns cu inima sa precum Thuarim, aici de față, dar și cu mâinile sale, prin intermediul lucrărilor sale de iubire pentru frații și surorile sale, lucrări care îmi vor fi întotdeauna pe plac, - este precum un fruct necopt care poate fi smuls cu ușurință din pomul vieții de orice vânticel înainte de a se coace, pierzându-și astfel germenul vieții interioare.

6. În schimb, cel care manifestă o iubire activă este precum un fruct matur și pregătit pentru viața eternă, căci el a descoperit cu adevărat menirea vie pentru care l-am creat, care este Cuvântul Meu etern și viu. Acest Cuvânt este germenul vieții eterne dinlăuntrul lui.

7. Să spunem că cineva și-a ales o fecioară, dorind ca aceasta să-i devină soție. El o iubește în secret în inima sa, zâmbindu-i din când în când, dar ezitând să o ia vreodată de mâ-nă. Spuneți-Mi: va putea crede vreodată fecioara că acesta o iubește cu adevărat?

8. O, adevăr vă spun: ea nu va crede acest lucru, spunându-i: 'Dacă m-ai iubi cu ade-vărat, nu ți-ai ține mâinile la spate atunci când te afli lângă mine, ci m-ai îmbrățișa cu ambele mâini.

9. Știu foarte bine că sentimentele tale sunt călduțe și nu eziți să le flatezi - la fel ca pe mine - și pe alte câteva fete, în funcție de capriciile tale și de indiferența iubirii tale. De aceea, ține-te departe de mine, căci inima mea nu te-a recunoscut niciodată!'

10. Aceasta ar fi judecata fecioarei - întru totul corectă - adresată pețitorului cu senti-mente călduțe! Și vă mai spun: atunci când, după moartea corpului fizic, vă veți întoarce în marele regat al spiritului, Eu vă voi judeca pe voi și iubirea voastră pentru Mine la fel cum a procedat fecioara din parabola noastră cu pețitorul ei călduț. Puteți fi convinși de acest lucru.

11. Adevăr vă spun: dacă un alt pețitor va veni la fecioara noastră, va alerga către ea cu brațele deschise, îmbrățișând-o strâns și sărutând-o pe frunte, după care îi va spune cu vo-cea tremurând de iubire:

12. 'Mult adorata mea! Ce ai vrea să fac pentru a-ți dovedi imensa mea iubire pentru tine?'

13. Ce credeți că va face fecioara noastră, - chiar dacă până atunci ea nu s-a gândit niciodată la el? Credeți că îl va respinge și pe acesta, la fel ca pe cel de dinainte?

14. Nicidecum! Vă asigur că ea se va agăța de el cu toată iubirea și căldura inimii sa-le.

15. Exact la fel voi proceda și Eu.

16. Îi voi răspunde celui care Mă va îmbrățișa în inima lui și cu brațele sale prin îm-brățișarea iubirii Mele și nu îl voi mai respinge niciodată, în eternitate.

17. În schimb, cel care va proceda la fel ca pețitorul din parabolă nu se va apropia de Mine nici măcar cu lățimea unui fir de păr!

18. Așadar, dragul Meu Thuarim, ai devenit acum un nou profet al Meu, depunând de-a pururi mărturie privind natura adevăratei iubiri a celui care dorește să se apropie de Mine pe această cale.

19. Orice om care va proceda la fel ca tine, în spirit și adevăr, se va afla instantaneu acolo unde te afli tu acum, putând depune oricând mărturie profetică privind acest adevăr.

20. El va descoperi astfel în sine menirea profundă pentru care l-am creat pe om.

21. Iar această convingere interioară nu este altceva decât viața eternă născută din Mi-ne și trăită întru Mine.

22. Tu ai cunoscut deja această convingere și poți depune oricând mărturie exterioară pentru ea. De aceea, marea ta misiune s-a încheiat.

23. Mai există însă multe lucruri ascunse care urmează să vă fie revelate. De aceea, haideți să-l ascultăm împreună pe Rudomin, pentru a vedea ce a perceput acesta în timpul meditației. Amin”.

Author:  1% [ 19.2.2011, 09:39 ]
Post subject:  Capitolul 78 - Viziunea uriașului Rudomin. Semnificația omului ca și copil al lui Dumnezeu.

Capitolul 78
Viziunea uriașului Rudomin. Semnificația omului ca și copil al lui Dumnezeu.
(2 mai 1842)

1. După aceste cuvinte, Abedam s-a despărțit de Thuarim, dar numai în plan fizic, nu și spiritual. Deși în continuare copleșit de iubirea și starea sa de recunoștință, Thuarim a fost nevoit să-i dea drumul la mână, fără să renunțe însă la fuziunea din inima sa cu Acesta. În această stare de spirit, el s-a dat înapoi câțiva pași, mergând cu spatele, la fel ca și Sehel, pentru a nu-L pierde din priviri pe Cel pe care L-a recunoscut definitiv ca fiind Tatăl preasfânt și preaplin de iubire.

2. Când Thuarim a ajuns înapoi printre frații săi, Abedam l-a convocat la El pe Rudomin, spunându-i: „Rudomin, vino și depune și tu mărturie în fața noastră. Amin”.

3. Uriașul Rudomin s-a grăbit să iasă în fața fraților săi, rămânând în centru ca un stâlp al bolții cerești, încremenit în smerenia, iubirea și respectul său față de Abedam cel Mare.

4. Cu toată smerenia sa, atitudinea lui exprima din plin o stare de mare demnitate și pace interioară, care nu se putea exprima într-un asemenea grad decât în Rudomin, a cărui statură uriașă o depășea cu mult pe cea a fraților săi, inclusiv a lui Adam, căci avea o înălțime de 16 șchioape și un trup enorm, dar puternic și bine structurat din punct de vedere muscular.

5. Văzând că uriașul ezită prea mult să ia cuvântul, din ce în ce mai speriat și mai respectuos în fața Celui din fața sa, Abedam i-a adresat o privire prietenoasă și l-a întrebat:

6. „Rudomin, de ce eziți în fața Mea, care sunt Tatăl și Dumnezeul tău?

7. Ce anume îți ține inima captivă și limba legată?

8. Renunță la chestiunile secundare care te preocupă, deschideți inima și vorbește! Amin”.

9. Aceste cuvinte încurajatoare au pătruns ca un balsam eteric al vieții în ființa lui Rudomin, inima sa s-a eliberat de anxietate, iar limba sa a devenit mai ușoară ca un fulg. El a început să vorbească cu vocea sa de tunet, atât de puternică încât ecourile sale puteau fi auzite reverberate de pereții munților din apropiere, înainte de a dispărea cu totul.

10. Iată relatarea lui: „Dumnezeule, Tată, Tu, iubire eternă și pură, mai sfântă decât orice altceva! Cine Te-ar putea iubi și slăvi atât cât meriți, în deplin acord cu maiestuozitatea Ta perfectă? Căci mari și minunate sunt darurile Tale pentru noi, o, Tată preasfânt!

11. Ce înseamnă omul, în nimicnicia lui desăvârșită, în fața Ta, Dumnezeule atotputernic și etern, pentru a-ți aminti de el, lăsându-l să se bucure atât de plenar de revărsarea grației tale infinite, a iubirii și compasiunii Tale absolute?

12. Abia acum îmi dau seama cu toată claritatea că Tu, Dumnezeul meu, ești un adevărat Părinte, iar noi suntem copiii Tăi, căci ce altă relație ar putea exista între noi și Tine, de vreme ce noi ne-am născut prin voința Ta sfântă, prin iubirea Ta nesfârșită?

13. Da, da, Tu ești cu adevărat Tatăl nostru preasfânt, iar noi suntem într-adevăr copiii Tăi, beneficiari ai măreției Tale nesfârșite, sublime și atotputernice, deși suntem în sine mărunți și insignifianți, căci nimic nu ne aparține cu adevărat nouă, de vreme ce Tu ai fost cel care ne-a creat din iubirea Ta infinită și eternă.

14. Dacă ne lași pe cont propriu, noi nu mai însemnăm nimic. În inima Ta părintească devenim însă mari, nesfârșit de mari, și incredibil de puternici, astfel încât lumile și universurile dispar la cea mai ușoară respirație a noastră la fel ca un fir de praf dus de un vânticel blând.

15. Cu adevărat, nu aș fi îndrăznit să afirm așa ceva dacă nu aș fi perceput aceste lucruri în viziunea pe care am trăit-o!

16. Am trăit cu putere acest adevăr, prin grația Tatălui ceresc, și de aceea îndrăznesc să-l rostesc acum cu glas tare.

17. La scurt timp după ce am primit sarcina sacră de a-mi contempla universul interior, pământul și întreaga boltă cerească au dispărut din fața ochilor mei, și m-am trezit plutind de unul singur în mijlocul spațiilor infinite. Multă vreme, ochii mei au privit în gol profunzimile acestor spații, fără a vedea nimic, nici măcar un fir de praf, căci întreaga creație dispăruse în vreun abis al infinității.

18. Eram singur și pluteam fără nici un suport, fără vreun glob pământesc de care să mă agăț, prin spațiile infinite și eterne.

19. Subit, prin minte mi-a trecut un gând măreț, iar acest gând mi-a vorbit în cuvinte sacre, după cum urmează:

20. 'Șterge cu degetul mic de la o mână degetul mic de la unul din picioarele tale, și vei găsi un fir de praf; examinează acest fir!'

21. Am făcut așa cum mi-a vorbit cuvântul. Spre marea mea uimire, firul de praf a început curând să se dilate, dizolvându-mi întregul deget într-un mare număr de atomi materiali. Și fiecare din acest atom a continuat să crească, transformându-se în Sori, luni și universuri întregi, care au țâșnit din mâna mea în spațiile infinite, populându-le cu nenumărate ființe.

22. M-am cutremurat până în adâncurile ființei mele în fața propriei mele măreții și m-am gândit: 'Cum, toate acestea s-au născut din degetul meu, fără ca eu să le fi perceput vreodată?'

23. Am auzit atunci o altă voce în interiorul meu, spunându-mi: 'Credeai cumva că fiii lui Dumnezeu nu sunt decât niște musculițe care se târăsc pe pământ?

24. Privește-ți propria măreție și compar-o cu firul de praf din fața ta! Vei înțelege astfel cine ești și cât de mult depind lucrurile de degetul tău mic!'

25. Am simțit atunci cum mă înalț. Toate lumile pluteau ca niște fire ușoare de praf prin fața ochilor mei uluiți. La scurt timp, din mine s-a născut o lumină atotputernică, ce a umplut întregul spațiu.

26. Abia în această lumină am recunoscut în sfârșit măreția copiilor lui Dumnezeu, cu care nimic din întreaga creație nu poate fi comparat. Am înțeles astfel de ce a venit la noi Tatăl preasfânt, pentru a ne învăța personal calea care duce către infinitate.

27. Asta este tot ce am văzut și tot ce am simțit.

28. În rest, nu a mai fost nimic. Îți consacru Ție, Tată și Dumnezeul meu, toată iubirea, recunoștința și slava mea, acum și de-a pururi! Amin”.

Author:  1% [ 19.2.2011, 09:39 ]
Post subject:  Capitolul 79 - Educația secreta primită de Rudomin pentru a putea deveni profet. Măreția spiritului uman.

Capitolul 79
Educația secreta primită de Rudomin pentru a putea deveni profet. Măreția spiritului uman.
(3 mai 1842)

1. După această relatare a lui Rudomin, urmând un impuls interior, Enoh L-a întrebat în secret pe Abedam:

2. „O, dragul meu Părinte Abedam, Rudomin a proclamat cu voce tare măreția omu-lui, așa cum a perceput-o el în interiorul său, dar nu crezi că a exagerat puțin?

3. Ar fi bine ca el să păstreze limitele adevărului, știut fiind că în trecut nu prea a excelat în această privință, exagerând de multe ori ceea ce povestea.

4. De câte ori nu a făcut din țânțar armăsar, ba chiar un elefant sau un mamut, motiv pentru care mulți dintre frații și surorile sale nu se puteau înțelege cu el, căci vocea lui extrem de puternică îi reducea imediat la tăcere, lucru care în timp m-a forțat pe mine - tatăl lui - să îi cer să își ia posesiunile și să plece în exil în ținutul de la răsărit.

5. M-a ascultat, căci și-a dat seama că sunt foarte preocupat de menținerea liniștii și păcii în gospodăria mea. Și-a luat și o soție, dar nu a reușit să procreeze mai mult de trei copii în 80 de ani.

6. Pe scurt, este un om oarecum particular, pe care întâmplător îl cunosc bine, căci sunt părintele lui. Acesta este motivul pentru care mă cam îndoiesc de adevărul discursului lui rostit cu o voce atât de puternică și pentru care am îndrăznit să pășesc în fața Ta, dragă Tată, lucru neobișnuit pentru mine, pentru a-ți cere iertare în cazul în care acest fiu al meu a comis o ofensă înaintea Ta”.

7. Auzind cuvintele lui Enoh, Abedam s-a întors către el și i-a spus: „Mult iubitul Meu Enoh, ascultă, atâta vreme cât nu ți-ai făcut probleme în legătură cu lumea exterioară, ci cu Mine, preocuparea ta a fost justă, căci s-a născut din iubirea ta pentru Mine. În ceea ce privește grija ta legată de neadevărurile ocazionale rostite de fiul tău, te asigur însă că ea nu-și avea locul.

8. Te asigur că Eu am fost instructorul său încă de la naștere, conducându-l personal și ajutându-l să devină cel care se află acum în fața noastră.

9. Evident, ai contribuit și tu cu educația dată în numele Meu, dar te asigur, Enoh, fiul Meu adorat mai presus de oricine, că educația oferită în secret de Mine - fără știrea ta, și chiar a lui - a fost mai bună ca a ta.

10. Datorită acestei educații, el se află acum aici oferind o mărturie concretă în fața voastră că nu a ieșit din școala Mea cu mâinile goale.

11. De aceea, nu-ți mai fă asemenea probleme. Ascultă, Eu nu transform niciodată mincinoșii în predicatori ai adevărului Meu în fața maselor, și nu îi chem cu vocea Mea eter-nă, a iubirii și adevărului, decât pe aceia care au - la fel ca și tine, iubitul Meu Enoh - o inimă dintre cele mai pure.

12. De vreme ce l-am chemat pe fiul tău, poți să-ți iei liniștit gândul de la ideea că s-a comis vreo greșeală; căci tot ce s-a întâmplat a fost lucrarea Mea. Înțelegi ce îți spun, dragul Meu Enoh?

13. Ascultați, voi toți! I-am dăruit lui Rudomin o măreție deosebită, inclusiv în plan fizic; în strictă conformitate cu școala Mea, el a susținut întotdeauna în fața voastră că omul înseamnă mult mai mult decât un vierme care se târăște prin praful pământului.

14. Vocea lui puternică, primită la aceeași școală, v-a demonstrat - mai întâi de toate - că puterea din piept este mult mai mare decât cea din interiorul capului, în al doilea rând, ea v-a dat măsura exactă a măreției iubirii prin comparație cu intelectul, în al treilea rând, el v-a demonstrat în numele școlii Mele, prin puterea vocii lui - în fața căreia frații și surorile sale trebuiau să păstreze tăcerea - că mintea, cu toate simțurile și calculele sale, trebuie să se supună în fața inimii ori de câte ori aceasta din urmă se dovedește în mod evident un învățător mai bun. - Ai înțeles acum, mult iubitul Meu Enoh?

15. Grație școlii Mele, el obișnuia să facă dintr-un fir de nisip o întreagă lume (*1), la fel cum în viziunea pe care a trăit-o a făcut dintr-un fir de praf o întreagă creație. În felul său particular, el v-a învățat ce este natura umană și faptul că divinitatea omului sălășluiește în inima sa, grație căreia poate face lucrări minunate, infinit mai mari decât simpla contemplare a unei creații, pentru a ajunge apoi la concluzia: 'Da, este o operă minunată!', uitând apoi de sentimentele sublime pe care le-a trăit până atunci.

16. Adevăr vă spun vouă, tuturor: cu toții ar trebui să faceți din țânțar armăsari, elefanți și mamuți, - căci inima nu este mai mare decât un țânțar, dar poate realiza lucruri infinit mai mari decât ea, reducându-le în schimb pe altele, precum intelectul - care la voi este mai mare decât munții -, la dimensiunile unui țânțar. Dacă ați proceda în acest fel, ați putea înțelege multe alte lucruri predate la școala Mea, pe care Rudomin a urmat-o.

17. Din păcate, în cazul multora dintre voi lucrurile stau exact pe dos. Așa se explică de ce nu puteți înțelege în ruptul capului de ce l-am chemat inclusiv pe Rudomin.

18. Acum vă puneți întrebarea: 'Ce înseamnă această școală interioară? Cum trebuie înțeleasă ea?'

19. Dar Eu vă spun: atunci când observați fenomenele cerului, voi vă adunați laolaltă și vă puneți mințile la contribuție, gândindu-vă ani de zile, până când ajungeți la concluzia: 'Iată cum s-au petrecut lucrurile!'

20. Ați observat astfel strălucirea stelelor, traseele vânturilor, zgomotele animalelor și păsărilor, vuietul mării, - și întotdeauna ați tras concluzii extraordinare.

21. Spuneți-Mi însă, de ce nu ați aplicat astrologia voastră și semnelor nemuririi din interiorul omului, de ce nu ați studiat cu aceeași atenție stelele de pe cerul vostru lăuntric?

22. Scârțâitul unui greier vi s-a părut mai minunat decât limbajul omului nemuritor, imaginea vie a iubirii Mele părintești.

23. O, oameni orbi, ce este mai sublim: acțiunea și gesturile unui copil sau distrugerea unui munte, provocată de un milion de trăsnete?

24. Iată, aceasta este școala vieții eterne. Ea înseamnă mult mai mult decât universul din firul de praf de pe degetul mic al lui Rudomin, - infinit mai mult decât întreaga vastitate a creației vizibile nesfârșite!

25. Cunoașteți-l pe omul din interiorul omului. Cunoașteți semnele acestuia și învățați să le interpretați în spiritul iubirii și al adevărului care derivă din ea. Abia atunci veți putea cunoaște cu înțelepciune cine este mai mare și ce se predă în școala Mea, precum și felul în care poate fi recunoscută aceasta din semnele vii ale omului interior.

26. Adevăr vă spun: lacrima unui copil nou-născut conține deja în ea lucruri infinit mai mari decât un soare central!

27. Aceasta a fost semnificația viziunii lui Rudomin. Urmăriți să o înțelegeți și acționați în consecință, dacă doriți să descoperiți cu ușurință viața eternă. Amin”.


(*_ 1) N. Tr. Aluzie la exagerare. Dacă nu ar fi existat corespondența cu a doua parte a frazei, am fi tradus expresia prin „obișnuia să facă din țânțar armăsar”.

Author:  1% [ 19.2.2011, 09:39 ]
Post subject:  Capitolul 80 - Divinitatea oamenilor care au atins statutul de copii ai lui Dumnezeu.

Capitolul 80
Divinitatea oamenilor care au atins statutul de copii ai lui Dumnezeu.
(6 mai 1842)

1. După aceste cuvinte, Enoh i-a mulțumit cu cea mai mare iubire și smerenie lui Abedam pentru această lecție sacră și atât de importantă, iar ceilalți patriarhi și copii i-au urmat exemplul.

2. După aceste mulțumiri, Enoh s-a îndreptat din nou către vechiul său loc, lângă Garbiel.

3. Cât despre Abedam, acesta s-a întors către Rudomin și i-a adresat următoarele cuvinte:

4. „Ascultă-Mă, dragul Meu Rudomin, și încearcă să înțelegi care a fost semnificația profundă a viziunii tale!

5. Știți cu toții, cei care vă aflați pe aceste înălțimi sacre, în jurul Meu, că Eu sunt Dumnezeu cel Unic și Etern, vorbindu-vă ca Părinte într-o formă vizibilă, manifestându-Mă în fața ochilor voștri și învățându-vă.

6. Dacă Tatăl este Dumnezeu, este evident că cei care îi sunt copii nu pot fi câini, pisici, boi, vaci, viței, măgari, și așa mai departe, ci vor fi ceea ce este și Tatăl lor, locuind și lucrând alături de El.

7. Aceasta este ordinea Mea eternă: ca pretutindeni și la toate nivelurile, copiii să fie identici cu părinții lor!

8. Din acest motiv, în fiecare fruct există o sămânță în care se găsește ascunsă perfecțiunea tatălui.

9. Astfel, dacă este plantată în pământ, sămânța va crește și se va transforma în aceeași plantă din care a provenit, în același tufiș sau copac.

10. La fel stau lucrurile și în lumea animalelor. - Nu-Mi pot imagina ca un leu să iasă din altceva decât tot dintr-un leu; la fel și în cazul păsărilor și al celorlalte animale, până la om. În cazul din urmă, fiul tatălui devine după ce crește un bărbat plin de potențial și putere, în timp ce fiica mamei se transformă într-o femeie care îi seamănă celei din urmă, și toți reprezintă câmpul sacru în care Eu însămânțez fructele vieții eterne.

11. Dacă așa se petrec lucrurile aici, în planul material limitat, cu atât mai clare sunt ele în planul spiritual!

12. De aceea, atunci când vă spun că sunteți copiii Mei, spuneți-Mi, dragii Mei copilași, ce înseamnă acest lucru?

13. De ce îmi spuneți voi Tatăl vostru și de ce vă numesc Eu copiii Mei?

14. De ce credeți că insist atât de mult să Mă recunoașteți cu toată sinceritatea ca fiind unicul vostru Părinte, să Mă iubiți și să Mă urmați, să Mă slăviți, să Mă adorați și să Mă ascultați numai pe Mine, complet și în toate? - Tot nu înțelegeți?

15. Cine mai sunt Eu, în afară de Părintele vostru? 16. Ei bine, Eu sunt Dumnezeu cel etern, infinit, atotputernic și adevărat!

17. Dar dacă Eu, adevăratul și unicul vostru Părinte, sunt în esența Mea Dumnezeu, ce puteți fi voi, în calitate de copii ai Mei?

18. Adevăr vă spun: și voi sunteți Dumnezei, la fel ca și Mine, Tatăl vostru, - cu singura diferență (care pe pământ este imuabilă, cel puțin în plan fizic) că tatăl va rămâne întotdeauna un părinte pentru copilul său, în timp ce fiul nu-i va putea spune niciodată tatălui său: 'Eu te-am conceput'.

19. Altfel spus, din sămânță nu mai poate ieși un alt copac, similar cu primul.

20. Tatăl rămâne întotdeauna tatăl, iar fiul rămâne întotdeauna fiul, căci această relație este imuabilă.

21. Aceasta este marea diferență între Mine și voi. Eu singur sunt Tatăl, în timp ce voi nu puteți fi altceva decât copiii Mei dragi, pe care îi așteaptă o mare moștenire în marea casă a Tatălui lor.

22. Aceasta a fost, dragul Meu Rudomin, sublima semnificație a viziunii sacre pe care ai avut-o, depunând mărturie în fața ta, și prin tine în fața celorlalți, asupra naturii reale a copiilor Mei, și spunându-le:

23. „Omule, amintește-ți și meditează profund în inima ta Cine este Cel căruia îi spui 'Tată ceresc' și de ce!

24. Devino demn de El, împlinind menirea pe care ți-a dăruit-o, pentru a deveni copilul Său drag, la fel de perfect ca și El!

25. Într-adevăr, dacă doriți să atingeți pentru totdeauna statutul de fii ai Mei, va trebui să deveniți la fel de perfecți ca și Mine.

26. Aceasta este menirea voastră supremă, să deveniți copiii Mei, la fel cum Eu sunt Părintele vostru.

27. Ca să înțelegeți mai bine acest adevăr, mai profund și mai sacru decât oricare altul, haideți să-l ascultăm pe Horedon, pentru a afla ce a perceput acesta în timpul meditației sale. Amin”.

Author:  1% [ 19.2.2011, 09:39 ]
Post subject:  Capitolul 81 - Horedon este chemat să își relateze viziunea.

Capitolul 81
Horedon este chemat să își relateze viziunea.
(7 mai 1842)

1. După ce a ascultat cu mare smerenie cuvintele lui Abedam, gravându-le profund în inima sa, Rudomin i-a mulțumit din inimă, și-a aplecat trupul uriaș până la pământ, după care s-a întors la vechiul său loc, îndemnat de o palmă pe umeri dată cu prietenie de Abedam, mergând însă cu spatele, pentru a nu-L pierde din vedere pe Tatăl preasfânt. Între timp, afară se întunecase complet, căci era deja seara târziu, dar mai ales datorită faptului că cerul s-a acoperit subit cu nori grei -, lucru obișnuit prin aceste părți, motiv pentru care nimeni nu l-a remarcat.

2. Când vulcanii din apropiere emanau foc, cu greu te puteai aștepta la o noapte liniștită.

3. De aceea, singura lumină pe care o percepeau patriarhii era lava emanată de câțiva vulcani aflați la mare distanță.

4. Când Abedam l-a chemat la El pe Horedon, spunându-i: „Horedon, de vreme ce vederea nu te mai ajută pe întunericul acesta, urmează vocea Mea și arată-te în fața noastră. Pe viitor, după ce actuala Mea vizită pe pământ se va fi sfârșit, va trebui să îmi urmați cu toții vocea, dacă veți dori să Mă urmați, căci de văzut nu Mă veți mai putea vedea”, Horedon s-a ridicat prompt și s-a îndreptat către Abedam. Cum vocea Acestuia nu se auzea însă continuu, el a rătăcit o vreme printre patriarhi, incapabil să găsească locul în care se afla Abedam.

5. În curând, vocea lui Abedam s-a auzit din nou, chemându-l pe Horedon, care mergea într-o direcție cu totul greșită. Acesta s-a întors imediat, uimit să constate că ratase direcția bună.

6. Abia acum s-a îndreptat el în linie dreaptă către direcția în care îl chema vocea. Fiind însă nevoit să ocolească tot felul de oameni care îi stăteau în cale, pentru a putea avansa, el s-a rătăcit din nou, ajungând într-un loc cu totul diferit de cel în care se afla Abedam. După o vreme, Domnul l-a strigat din nou.

7. De data aceasta, Horedon i-a răspuns cu lacrimi în glas:

8. „O, Tată adorat și preasfânt! Dacă nu vei veni Tu la mine în această noapte întunecoasă, voi continua să mă rătăcesc; căci nu pot ajunge la Tine, fiind nevoit să ocolesc tot timpul și pierzând astfel direcția bună!”

9. Abedam cel Mare l-a strigat atunci din nou: „Horedon, vino aici, acolo unde vezi, în spatele Meu, un munte arzând în depărtare!”

10. Horedon a urmat din nou vocea, dar nu a reușit să-și păstreze direcția bună, fiind nevoit să ocolească mai multe grupuri de persoane, astfel încât nu și-a împlinit nici de data aceasta scopul propus.

11. Abedam l-a strigat atunci din nou, spunându-i: „Horedon! Cât timp mai trebuie să te aștept?” Horedon s-a întristat și a blestemat noaptea, spunând:

12. „Blestemat fie acest întuneric, căci reprezintă un obstacol în calea către țelul cel sacru, ascunzându-L de privirile mele pe Cel pe care inima mea îl caută și îl iubește mai presus de orice, astfel încât nu pot ajunge la El!

13. O, Tată, ai milă de mine și fă să fie lumină, în marea Ta grație, pentru ca noaptea să dispară și pentru a Te putea vedea din nou, alergând către Tine cu toată viteza, o, dragul meu Tată!

14. Sau vino Tu la mine și îngăduie-mi să Te aștept în liniște, plin de aspirație și trist din cauza acestei nopți întunecate. Facă-se voia Ta sfântă!”

15. Abedam i-a spus atunci lui Horedon: „Întrucât văd că nu reușești să Mă găsești deloc, spune în inima ta, în numele Meu: Tu, munte de colo, situat la granița cu ținutul în care locuiesc copiii din regiunea dimineții, aprinde-te și luminează acest loc!'

16. Dacă vei rosti aceste cuvinte cu credință mare, ele se vor împlini! Amin”.

17. Cu inima plină de focul iubirii, Horedon i-a mulțumit lui Abedam și a rostit cuvintele indicate, cu cea mai mare credință în suflet.

18. Instantaneu, pământul a început să se cutremure și, cu un zgomot de tunet, lava muntelui a izbucnit în sus, luminând întreaga zonă ca și cum ar fi fost zi.

19. Horedon l-a văzut atunci pe Abedam chiar lângă el, i-a mulțumit cu toată iubirea și i-a spus:

20. „O, Tată adorat și preasfânt, cât de mare este atotputerea Ta - și cât de bun ești Tu! Abia acum îmi dau seama cu toată claritatea că această rătăcire a mea a fost una intenționată, cu scopul de a nu mai fi nevoit să vorbesc în fața Ta!

21. Căci ceea ce s-a întâmplat acum s-a întâmplat și mai devreme, în meditația pe care am trăit-o.

22. Tot ce am trăit atunci am exemplificat acum practic.

23. O, Tată preasfânt, îți consacru Ție întreaga mea iubire, recunoștință și prețuire! Amin”.

Author:  1% [ 19.2.2011, 09:39 ]
Post subject:  Capitolul 82 - Demnitatea și măreția statutului de fiu al lui Dumnezeu.

Capitolul 82
Demnitatea și măreția statutului de fiu al lui Dumnezeu.
(9 mai 1842)

1. După această demonstrație vie a viziunii trăite de Horedon, descrisă în puține cuvinte de acesta din urmă, Abedam l-a întrebat:

2. „Horedon, acum că toată lumea cunoaște în ce a constat viziunea ta, te întreb, la fel ca și pe ceilalți: care este semnificația ei profundă?

3. O mare parte a acestei semnificații a fost deja revelată de Rudomin. De aceea, nu vă va fi greu să adăugați cele câteva explicații suplimentare pe care le-ați primit acum. De aceea, cine are curajul să vorbească, să pășească în față și să o facă!”

4. Auzind cererea lui Abedam, L-au rugat cu toții să dea El însuși explicațiile necesare, în marea Lui grație. Deși știau foarte bine că nimeni din cei care vorbeau în numele Lui nu ar fi fost capabil să spună minciuni, cuvintele rostite de o altă gură nu ar fi fost la fel de puternice și pline de viață precum cele rostite de gura sacră a Tatălui preasfânt.

5. Abedam a dat curs acestei cereri a copiilor Lui, spunându-le: „O, copiii Mei, cât de naive sunt încă inimile voastre! Ce a făcut în numele Meu Horedon, acum numai câteva clipe, când nu reușea să Mă găsească, din cauza nopții întunecate?

6. El a rostit, cu o încredere deplină în Mine, cuvintele pe care i le-am indicat, iar pereții înalți ai muntelui alb s-au despicat, aruncând afară lava încinsă din măruntaiele pământului și luminându-ne astfel noaptea.

7. Ați avut cu toții dovada vizibilă a puterii Cuvântului Meu, chiar dacă acesta fost rostit de gura unui copil. Cum puteți afirma atunci că puterea Cuvântului Meu scade dacă el este rostit de unul dintre voi?

8. Când simte tatăl mai mult că este un părinte adevărat: atunci când își cheamă copiii, sau atunci când este numit 'Tată adorat' de către aceștia?

9. Atunci când își spune: 'Sunt un părinte', deși nu are nici un copil care să-l recunoască drept tată, sau atunci când vine acasă și copiii săi se grăbesc să-l întâmpine cu bucurie, strigând: 'O, tată, tată, dragul nostru tată!'?

10. Spuneți-Mi: care dintre acești doi părinți este mai părinte decât celălalt?

11. Văd că vă spuneți în inimile voastre: atunci când copiii săi îl strigă: 'Tată'.

12. Vedeți așadar, cu toată naivitatea de care dați încă dovadă, că orice tată se simte părinte îndeosebi atunci când copiii săi îl strigă 'Tată', nu atunci când își spune el însuși astfel. În gura copiilor săi, cuvântul 'tată' prețuiește mult mai mult decât în propria sa gură!

13. Când vă simțiți voi înșivă mai plăcut impresionați auzind acest cuvânt, atunci când vă numiți singuri 'tată' în fața copiilor voștri, sau atunci când aceștia vă strigă astfel, plini de iubire și de încredere în voi?

14. Dacă voi înșivă percepeți această diferență, ce credeți, că Eu sunt mai puțin Părinte decât voi?

15. O, cât de naivi sunteți! Voi nu ați înțeles până acum că în virtutea libertății pe care v-am acordat-o încă de la începuturile eternității, intenția Mea a fost ca voi să vă bucurați de-a pururi de tot ce este mai puternic și mai bun!

16. De vreme ce nu puteți contesta acest lucru în inimile voastre, la ce vă folosesc aceste pretexte?

17. De aceea, Horedon, spune-ne în câteva cuvinte care a fost semnificația viziunii tale. Iar voi, ceilalți, înscrieți adânc în inimile voastre cuvintele rostite de Horedon! Amin”.

18. Iar Horedon a început imediat să rostească în numele Meu următorul discurs, întru totul demn de a fi reținut:

19. „Dragi părinți, frați și copii, am fost chemat să vă relatez în ce constă măreția infinită a statutului de copil al atotputernicului și eternului Dumnezeu, pornind de la viziunile avute de Rudomin și de mine, realizând totodată nimicnicia noastră în calitate de oameni. Pe scurt, aceasta este sarcina pe care am primit-o.

20. Cred însă că ea este deja rezolvată, astfel încât nu mai trebuie să fac altceva decât să vă atrag atenția asupra cuvintelor deja rostite de Tatăl preasfânt, și anume că orice Părinte se simte în primul rând părinte atunci când copiii săi îl numesc astfel.

21. Iată, în aceasta constă măreția și demnitatea supremă a relației noastre filiale: mai întâi, Dumnezeu cel infinit și atotputernic se numește astfel Părintele nostru, după care devine adevăratul nostru Părinte, sub forma celei mai sublime dintre iubiri, atunci când îl recunoaștem și îl strigăm ca atare, cu toată iubirea din inima noastră.

22. De vreme ce însuși Dumnezeu cel infinit dorește să se manifeste complet prin noi sub forma Tatălui, spuneți-mi, poate exista ceva mai sublim pe care ni-l putem imagina noi, oamenii?

23. Ce ar însemna dacă am putea prin suflul nostru să distrugem întreaga creație și să aprindem cu un singur gând toți munții? Nimic, absolut nimic, prin comparație cu șansa pe care o avem de a-i spune Lui, cu toată sinceritatea și iubirea: 'Dragă Tatăl ceresc!'

24. Căci El, care este în esența Lui Dumnezeu cel Infinit și Etern, este pentru noi un Părinte, prin iubirea lui nesfârșită, la fel cum noi putem deveni copiii Lui, prin iubirea pe care i-o purtăm.

25. Evident, El este ceea ce este, prin El însuși, - în timp ce noi nu reprezentăm nimic prin noi înșine, dar putem deveni totul prin El.

26. În acest lucru constă măreția noastră nesfârșită: în faptul că suntem copiii Lui și că El este Părintele nostru, al tuturor!

27. Aceasta este semnificația supremă a viziunii pe care am avut-o, în numele Lui! Amin”.

Author:  1% [ 19.2.2011, 09:40 ]
Post subject:  Capitolul 83 - Statutul de fiu al lui Dumnezeu este mai înalt decât prietenia față de Dumnezeu sau decât servitutea fața

Capitolul 83
Statutul de fiu al lui Dumnezeu este mai înalt decât prietenia față de Dumnezeu sau decât servitutea fața de acesta.
(11 mai 1842)

1. După aceste cuvinte ale lui Horedon, demne de toată atenția, căci au fost rostite în numele Meu, i-am spus prin gura lui Abedam:

2. „Horedon, adevăr îți spun: ai devenit o unealtă prețioasă pentru Mine! Tu ai proclamat acum, cu voce tare, inspirat de Mine, ceea ce mulți au căutat fără să găsească, respectiv menirea pe care Eu, sursa voastră primordială, v-am predestinat-o încă de la începuturile creației.

3. Adevăr vă spun vouă, tuturor, că ați atins acum acest statut filial, pe care l-ați putut restabili cu ajutorul Meu, nu numai pentru voi, ci și pentru toți cei care au căutat acest adevăr, dar nu l-au putut găsi, nemaifiind capabili să îl recunoască singuri. Ați restabilit acest adevăr pentru eternitate, și nici o putere pământească nu vi-l va mai putea răpi vreodată. Căci puterea care sălășluiește în adevărații copii ai lui Dumnezeu este mai mare decât toate puterile din lume și din întregul univers, cu toate ființele și formele care există în el.

4. Așa cum Horedon a primit statutul de fiu, la fel vi-l dăruiesc vouă, tuturor; căci cu adevărat, nu există pe pământ și în cer nimic mai mare, mai puternic și mai sublim decât copiii Mei. De aceea, cel care deține statutul de copil al Meu, deține mai mult decât i-ar putea oferi toate cerurile la un loc, o, infinit mai mult!

5. Căci el Mă are pe Mine, Dumnezeu cel etern, atotputernic și infinit, Dumnezeul întregii puteri, dar și Părintele preaplin de iubire dinlăuntrul lui, devenind astfel un om integral și perfect, una cu iubirea, compasiunea, puterea și înțelepciunea Mea infinită.

6. Acest lucru înseamnă statutul de fiu, iar acest statut vi-l ofer acum tuturor!

7. O, copii, există ceva mai presus de acest dar pe care vi l-aș putea oferi?

8. O, adevăr vă spun: nu există; căci copiii Mei înseamnă mai mult decât îngerii din ceruri!

9. O, copii, dacă ați fi frații Mei, ați însemna cu mult mai puțin decât în această calitate de copii ai Mei; căci ce tată ar prefera să-l aibă alături pe fratele său, și nu pe copiii săi?

10. De la cine primește fratele moștenirea sa atunci când își ia o soție: de la fratele său, sau de la tatăl său?

11. De vreme ce voi înșivă vă iubiți mai mult copiii decât frații, cu atât mai mult Eu, Părintele primordial și perfect, îmi prețuiesc copiii mai presus de orice.

12. Voi nu le puteți dărui copiilor voștri decât roadele muncii voastre, în timp ce Eu vă dăruiesc totul, respectiv iubirea Mea, care este una cu viața primordială și eternă, dusă la perfecțiune.

13. Acum știți în inima voastră ce înseamnă să fii copilul Meu, - dar vă mai lipsește încă un element, pentru ca această cunoaștere să devină deplină: și anume, cine sunt cei care primesc acest statut suprem de la Mine.

14. Acest amănunt este de o importanță capitală, căci adevăr vă spun: nu toți cei care Mă strigă și îmi spun: 'Dragă Tată, ascultă-mă pe mine, copilul Tău', în timp ce inimile lor rămân reci, ca și cum ar purta o conversație de rutină cu o persoană oarecare (credința lor în Mine fiind pe măsură), - sunt cu adevărat copiii Mei!

15. Acest gen de copii nu sunt și nu doresc să fie copii adevărați. Ei apelează exclusiv la puterea Mea, pentru a-și satisface propria sete de putere.

16. Dar Eu vă spun: acești copii sunt la fel de departe de statutul de fii ca și cerul de pământ. Între ei și adevărații Mei copii există o adevărată prăpastie!

17. Alții extind atât de departe statutul de fii ai lui Dumnezeu încât consideră că toate ființele create sunt copii ai Mei.

18. Cred că nu mai trebuie să vă explic că aceștia se înșeală la fel de mult ca și primii, întrucât ați înțeles deja ce înseamnă să fii copilul Meu în spiritul iubirii și al adevărului care derivă din ea.

19. Este important să înțelegeți un lucru, și anume că există o mare diferență între a-L recunoaște pe Dumnezeu și pe Creatorul tău, și a deveni una cu Dumnezeu prin iubirea arzătoare pe care i-o porți, agățându-te de El fără a-i mai da drumul vreodată și nedorindu-ți altceva decât să fuzionezi din ce în ce mai tare cu El.

20. Atunci când îl recunosc pe Dumnezeu, primii vor spune: 'Doamne, Creator atotputernic, sublim și preasfânt, cât de mari și de maiestuoase sunt lucrările Tale. De aceea, Te vom slăvi pe Tine mai presus de orice, acum și de-a pururi!'

21. Ceilalți vor spune: 'O, Doamne, cât de nesfârșit de mare trebuie să fie iubirea Ta, de vreme ce în ciuda sfințeniei și măreției Tale nu ne putem abține să Te iubim mai presus de orice.

22. O, cât de bun trebuie să fii Tu ca să ne îngădui apropierea continuă de Tine prin iubirea noastră!'

23. Altfel spus, primii se minunează în fața lui Dumnezeu pe care L-au recunoscut, în timp ce ceilalți se topesc în lacrimile lor de iubire arzătoare ori de câte ori ceva din creație le reamintește de Mine, intuind că dincolo de bunul lor Dumnezeu se ascunde un Tată preaplin de iubire!

24. Înțelegeți cât de mare este diferența dintre ei?

25. Cei din prima categorie sunt un fel de slujitori care muncesc pentru o simbrie (răsplată), în timp ce ceilalți copii nu își doresc nimic altceva de la Tatăl decât pe El însuși.

26. Aceasta este marea diferență, care vă indică în ce constă adevăratul statut de fiu al lui Dumnezeu și cine sunt cei care îl vor atinge.

27. Pentru a înțelege și mai bine această realitate, haideți să-l ascultăm acum și pe Jorias, a cărui viziune poate aprinde o lumină și mai puternică în inimile voastre în legătură cu această chestiune extrem de importantă.

28. Haide, Jorias, vino la Mine și împlinește voia Tatălui tău preasfânt! Amin”.

Author:  1% [ 19.2.2011, 09:40 ]
Post subject:  Capitolul 84 - Viziunea lui Jorias, cel de-al zecelea vizionar. Principiul suprem al adevăratei înțelepciuni:

Capitolul 84
Viziunea lui Jorias, cel de-al zecelea vizionar. Principiul suprem al adevăratei înțelepciuni: iubirea, singura hrană care poate satisface spiritul.
(12 mai 1842)

1. Jorias a înaintat imediat și, ajuns în fața lui Abedam, L-a întrebat:

2. „Tată adorat și preasfânt! Ce bine ar fi dacă mi-aș putea întoarce inima pe dinafară, astfel încât și ceilalți să perceapă viziunea pe care am avut-o, căci numai astfel ar putea pătrunde secretele insondabile care mi-au fost revelate!

3. Din păcate, ei nu vor putea vizualiza ceea ce le voi povesti. De aceea, mă întreb dacă vor crede și dacă vor accepta aceste lucruri.

4. Căci dacă nu le vor crede și nu le vor accepta, mă tem că relatarea mea li se va părea o minciună pe care nici un om înțelept nu o va crede, neconsiderând-o decât o amăgire fără nici un sâmbure de adevăr.

5. De vreme ce viziunea mea este atât de incredibilă încât patriarhii s-ar putea chiar supăra ascultând-o, aș prefera, dragă Tată, să le pot exemplifica ce am trăit, la fel ca Horedon, antevorbitorul meu.

6. Căci nu sunt un vorbitor prea bun, iar când trebuie să relatez despre fapte atât de incredibile, îmi pierd cu totul șirul vorbelor! De aceea...”.

7. Abedam nu i-a mai tolerat însă lungul șir de scuze, drept pentru care l-a întrerupt abrupt:

8. „Da, tocmai de aceea vei începe să relatezi chiar acum ce ai de spus, sau vei pieri de-a pururi în spiritul tău! - înțelegi aceste cuvinte?

9. Ascultă, văd că nu dorești să prezinți cuvintele Tatălui tău. Prezintă atunci cuvintele Domnului tău, dacă cele ale Tatălui nu ți se par suficient de bune. Dacă nici cele ale Domnului nu sunt pe gustul tău, te asigur că Divinitatea Mea va avea grijă de tine!

10. Deocamdată încă mai poți rosti cuvintele Tatălui, dar ai grijă, căci atunci când Cuvântul Domnului coboară asupra slujitorilor leneși, Cuvântul va fi teribil!

11. Cuvintele lui Dumnezeu sunt precum niște tunete ale judecății! De aceea, ascultă cuvântul Tatălui, dacă nu dorești să ai parte de judecată și sclavie.

12. Haide, spune odată ce ai de spus și ce ai văzut în sinea ta! Aceasta este voința Mea! Înțelege bine ce îți spun. Amin”.

13. Abia acum s-a trezit Jorias la realitate, căci până atunci trăise într-un fel de vis. Plângând, el i-a cerut lui Abedam iertare pentru nebunia sa, de a nu fi înțeles în inima sa Cine este Cel care l-a ales pe el pentru această misiune.

14. Când Abedam l-a asigurat că Tatăl nu are deocamdată nimic de iertat, căci El nu își ceartă copiii, ci îi ajută întotdeauna să se ridice pe cei căzuți, căutându-i în primul rând pe aceștia, pentru a-i ridica pe umărul Său și a-i duce fericit acasă, Jorias a început să vorbească, după cum urmează:

15. „Mă aflam pe un nor strălucitor. Acolo, m-am descoperit pe Sine, după ce lumina ochilor mei fizici (destinată lucrurilor pământești) a dispărut cu desăvârșire, iar înlăuntrul meu s-a deschis un alt ochi, mult mai strălucitor.

16. Practic, asta era tot ce vedeam în întreaga infinitate. Deasupra mea nu se afla nimic, sub mine și sub norul pe care mă aflam nu se afla de asemenea nimic, și nici în jurul meu.

17. Nu-mi dădeam seama nici măcar dacă norul mă poartă cu rapiditate prin spațiile infinite sau dacă stă liniștit, căci nu exista nimic, nicăieri, care să-mi indice fie o stare de mișcare, fie una de inerție.

18. Am rămas în această stare multă vreme, care mi s-a părut chiar o eternitate.

19. În această monotonie greu de suportat, am început să vorbesc cu mine însumi:

20. 'Oare ce înseamnă toate acestea? De ce sunt așezat pe acest suport vaporos? Vai, și mi s-a făcut o foame și o sete!

21. Ce aș putea mânca aici? - Cu siguranță, nu mi-e dat să mor prin înfometare, dovadă perioada interminabilă de când durează această stare atât de ciudată și de nefericită.

22. 'Ce trebuie să fac?'

23. Am continuat astfel să vorbesc cu mine însumi: 'Ce-ar fi să sar de pe acest nor plictisitor, pe care singurele senzații pe care le simt sunt cele de foame și de sete?

24. Da, mai bine mă arunc în hăul fără fund de sub mine! - La urma urmei, nu contează dacă voi pieri de plictiseală pe acest nor sau dacă voi cădea de-a pururi în abisurile fără fund ale infinității!'

25. Mi-am adunat atunci toate puterile, m-am târât la marginea norului, după care, cu ochii închiși, m-am aruncat în gol.

26. După destul de multă vreme de la saltul meu imaginar am îndrăznit să-mi deschid ochii, și unde credeți că mă aflam? Pe același nor ca și înainte, la fel de înfometat și de însetat!

27. Era evident că nu pot scăpa de el, la fel cum nu putem noi aici să ne aruncăm de pe pământ în spațiul înstelat de deasupra noastră.

28. Văzând că sunt astfel captiv pe norul cu pricina, prin minte mi-a trecut un mare gând, iar acest gând nu era altul decât: Dumnezeu, iar Dumnezeu era în gândul meu, da, Doamne, chiar Tu!

29. Și iată ce am gândit: 'Cine s-ar putea gândi vreodată la Tine, Cel Infinit, dacă nu ai exista? Dar eu mă gândesc acum la Tine, iar Tu nu exiști pentru mine decât acolo unde mă gândesc eu la Tine. Căci acest gând este Cuvântul Tău înlăuntrul meu. Iar acolo unde se află Cuvântul Tău Te afli și Tu!

30. În trecut nu m-am gândit la Tine. Unde erai atunci? - Da, erai tot aici, dar nu doreai să-Ți faci simțită prezența. Acum însă Ți-ai declarat prezența prin acest gând din ființa mea referitor la Tine, deci Te afli în persoană aici, alături de mine și înlăuntrul meu'.

31. Prins în capcana acestor gânduri trufașe, m-am simțit brusc cuprins de somn. În timpul somnului am visat că - din cauza foamei - am înghițit pământul aflat la picioarele mele, ca și cum aș fi înghițit o căpșună. Au urmat luna, soarele și toate stelele de pe cer, fără să îmi simt însă foamea potolită.

32. M-am întrebat atunci: 'Cum se face că îmi este în continuare foame? Oare nu îl am pe Dumnezeu înlăuntrul meu, iar în stomacul meu întreaga Sa creație?'

33. Am auzit atunci din norul strălucitor pe care stăteam următoarele cuvinte:

34. 'Chiar dacă ai înghiți întreaga eternitate și întreaga infinitate, în lipsa iubirii senzația ta de foame și de sete nu ar dispărea. Căci numai iubirea este singura pâine care hrănește spiritul și singura apă vie care îi stinge setea, acum și de-a pururi!

35. La ce îți folosește Dumnezeu fără iubire, și la ce folosesc toate cerurile în lipsa acesteia?

36. Un copilaș în leagăn este mai mare decât tine, deși ai înghițit întregul cer; - căci el dispune de iubire!

37. De aceea, întoarce-ți inima către iubire și vei descoperi într-un singur atom al acesteia infinit mai mult decât tot ce ți-a dăruit vreodată vechea ta înțelepciune!'

38. După aceste cuvinte m-am trezit din nou, dar am descoperit că mă aflu iarăși în mijlocul părinților patriarhi, al fraților și copiilor mei, și în fața Ta, cel mai sfânt și mai plin de iubire dintre toți părinții! - Asta este tot ce am văzut și tot ce am perceput în timpul meditației. Până acum nu am înțeles mare lucru din viziunea mea, dar sunt convins că Cel care mi-a dăruit-o va avea grația să adauge și lumina explicațiilor.

39. Îți consacru Ție, Tată, eterna mea recunoștință și iubire, pentru experiența trăită. Facă-se voia Ta! Amin”.

Author:  1% [ 19.2.2011, 09:40 ]
Post subject:  Capitolul 85 - Noul contract pe care îl face Tatăl preasfânt cu copiii săi. Calea înțelepciunii și calea iubirii.

Capitolul 85
Noul contract pe care îl face Tatăl preasfânt cu copiii săi. Calea înțelepciunii și calea iubirii.
(13 mai 1842)
1. După relatarea corectă a lui Jorias, Abedam cel Mare a luat din nou cuvântul, rostind unul dintre cele mai importante discursuri pe care le-a adresat până atunci auditoriului său:

2. „Ascultați și luați aminte, micuții Mei copilași! Voi sunteți cu adevărat copiii Mei, la fel cum Eu sunt Tatăl vostru, căci am venit personal și am făcut din voi copiii Mei, în spiritul iubirii!

3. Obișnuiați și înainte de această coborâre a Mea printre voi să vă numiți copiii Mei și să îmi spuneți Tată, și ați acționat foarte corect; căci acest lucru M-a atras printre voi - dorința de a vă ajuta să vă nașteți din nou, de data aceasta în spiritul iubirii, în calitate de adevărați copii ai Mei, - un model pe care nu îl veți întâlni prea des în întreaga infinitate! (o, pământule, M-ai cucerit!)

4. Într-un fel, s-ar putea spune că Mi-ați uzurpat numele spunându-Mi Tată', căci până acum nu ați fost niciodată cu adevărat copiii Mei, sau mai bine zis, ați fost copii doar cu numele, în timp ce Eu am fost Tatăl vostru doar pe buzele voastre.

5. Cu tot păcatul vostru, Eu am venit la voi, și întrucât Mi-ați spus Tată', fac acum din voi adevărații Mei copii, în spirit și în inimile voastre. De acum înainte nu îmi veți mai spune Tată' numai din vârful buzelor, ci veți avea dreptul sacru de a rosti cu inima plină de iubire: 'Dragă Tată, adoratul și unicul nostru Părinte!'

6. În trecut, v-ați considerat copiii Mei, și implicit zei pe pământ, - fără să dețineți cu adevărat această calitate, căci adevăratul motiv pentru care ați făcut acest lucru a fost orgoliul vostru de locuitori ai munților, pentru a face o distincție între voi și descendenții lui Cain.

7. Unii dintre voi au recunoscut însă adevărata cale a smereniei și a iubirii pentru Mine, singura care este autentică; de aceea, am venit atunci la voi sub înfățișarea unui cainit.

8. Din fericire, iubirea voastră nu s-a diminuat primind în mijlocul tribului vostru principal un cainit; de aceea, acesta a rămas printre voi, continuă să se afle și acum printre voi, și, dacă veți dori acest lucru, nu va mai pleca niciodată din locuința pe care și-a făcut-o, care se află în inimile voastre.

9. Iar acest cainit sunt Eu, aflat acum în formă vizibilă printre voi! Eu sunt Acela căruia i-ați spus atâta vreme 'Tată' fără să aveți cu adevărat dreptu1. Eu, Cainitul, vă dăruiesc acum dreptul activ de a fi adevărații Mei copii, la fel cum Eu sunt adevăratul vostru Tată.

10. Abia acum îmi puteți spune din toată inima, cu toată smerenia și iubirea: 'Tată', la fel cum Eu vă spun vouă: 'dragii Mei copilași', căci acum sunt cu adevărat Tatăl vostru, iar voi sunteți adevărații Mei copilași.

11. Acesta este noul contract pe care îl fac cu voi, pentru eternitate.

12. Oricine va păstra acest contract, fără să-l rupă, va fi considerat copilul Meu și îmi va putea spune Tată. Iar cei care vor adera la el vor atinge în curând statutul de fiu.

13. În schimb, cel care va rupe contractul, Mă va părăsi și își va pierde statutul de fiu pe întreaga durată cât se va considera separat de acest contract sacru.

14. Adevăr vă spun însă: cel care va dori să adere din nou la contract, după ce l-a încălcat, va trebui să dispună de foarte multă forță!

15. Pe de altă parte, este mult mai ușor să aderi la acest contract decât să îl rupi, odată ce ai intrat în el. Căci Eu nu voi renunța prea ușor la cei pe care i-am primit la sânul Meu prin această înțelegere!

16. Aceasta este semnificația viziunii lui Jorias. Închizându-și ochii, el a încercat să sară de pe norul care îl susținea deasupra hăului infinității, în speranța că se va putea distanța de acesta, deși norul nu însemna altceva decât smerenia iubirii lui. Unde se afla el însă atunci când s-a trezit?

17. După cum vedeți, iubirea este mai puternică decât vă imaginați voi, și ea reprezintă temelia contractului dintre Mine și voi, legătura dintre noi. Credeți că veți putea zdruncina prea ușor această temelie?

18. O, vă asigur că nu. Puteți trage oricât de mult doriți de această legătură, dar nu o veți putea rupe prea ușor.

19. Cel care a aderat la legea iubirii, a aderat inclusiv la statutul de fiu, căci iubirea și acest statut sunt același lucru.

20. În trecut, v-ați devotat cu toții căii înțelepciunii, ignorând iubirea, înțelepciunea voastră nu a reușit însă să vă potolească foamea și setea. În dorința voastră de cunoaștere, ați scormonit întreaga creație vizibilă. Ea v-a învățat că Dumnezeu este un zeu care nu poate fi diferit de voi. De aceea, i-ați adus ofrande pe gustul vostru, convinși fiind că zeul înțelepciunii voastre va fi mulțumit cu ele, așa cum erați și voi. Altfel spus, ați ales o cale ușoară și extrem de comodă pentru voi.

21. Acest zeu nu a reușit însă să vă potolească foamea, căci nu era Tatăl vostru. Cât despre copiii voștri, aceștia au suferit și s-au ofilit sub enorma presiune a spiritualității voastre născute din înțelepciune.

22. Ce ați făcut atunci, în această stare de grandoare pe care v-a conferit-o înțelepciunea voastră, care vă făcea simultan să suferiți cumplit de foame și de sete?

23. Abia atunci v-ați plecat inimile și urechile șoaptelor pline de iubire ale lui Enoh, care a fost vocea iubirii născute din Mine, strigându-vă din norul lui Jorias și învățându-vă că zeul vostru lipsit de iubire nu este bun de nimic. Căci numai iubirea echivalează cu viața.

24. Înțelegeți acum semnificația viziunii lui Jorias?

25. Abia acum ați ajuns - prin iubirea voastră față de Mine - să îl cunoașteți pe adevăratul Dumnezeu, Tatăl vostru autentic, care a făcut din voi copiii Lui.

26. Abia acum ați obținut adevărata lumină care vă permite să vedeți enorma diferență dintre Mine și fostul vostru zeu al înțelepciunii, căci Eu sunt Dumnezeu cel Unic, în timp ce el nu înseamnă nimic fără Mine.

27. În această realizare stă măreția infinită a statutului de fiu pe care l-ați atins. De aceea, nu vă îndepărtați de această realizare și rămâneți copiii Mei întru spirit, la fel cum Eu voi rămâne de-a pururi Părintele vostru! Amin”.

Author:  1% [ 19.2.2011, 09:40 ]
Post subject:  Capitolul 86 - Jorias strălucește în focul iubirii sale. Înțelepciunea, lumina născută din iubire.

Capitolul 86
Jorias strălucește în focul iubirii sale. Înțelepciunea, lumina născută din iubire. Universul dinlăuntrul omului.
(19 mai 1842)

1. După acest discurs sublim, Jorias s-a aruncat pe neașteptate la picioarele lui Abedam, slăvindu-L cu toată ardoarea iubirii sale și mulțumindu-i din toată inima. Focul iubirii sale s-a înălțat din ce în ce mai puternic, până când întregul său corp a început să strălucească la fel ca metalul incandescent.

2. Văzând acest lucru, patriarhii au rămas extrem de uimiți, neștiind cum să înțeleagă acest fenomen.

3. Văzând nedumerirea generală, Abedam s-a adresat patriarhilor, spunându-le: „De ce vă uimește atât de tare focul iubirii lui Jorias?

4. Oricine va iubi așa cum iubește el va trăi această experiență. Atunci când iubirea unui om devine din ce în ce mai puternică, strălucirea ei îi penetrează întreaga ființă, căci iubirea este esența focului, iar în univers nu există altă lumină decât cea pe care o emană focul. De aceea, adevărata iubire este sinonimă cu adevărata lumină, născută din focul cel viu.

5. Și vă mai spun un lucru: lumina unui om, și implicit înțelepciunea lui, va fi întotdeauna direct proporțională cu iubirea lui pentru Mine! Eu v-am creat după chipul și asemănarea Mea. Când ați plecat de la Mine, voi dispuneați de tot ceea ce există în Mine, căci Eu sunt un Tată perfect, la fel cum voi sunteți predestinați să deveniți copiii Mei perfecți, identici cu Mine.

6. Cât de mare trebuie să fie prostia celor care, știind acest lucru direct din gura Mea, refuză totuși să se interiorizeze pentru a aprinde în inimile lor marele foc al iubirii, care va străluci în întreaga lor ființă, ajutându-i să descopere comorile infinite pe care le-am așezat personal acolo.

7. Priviți: Jorias strălucește deja până la nivelul pielii sale exterioare! El se bucură deja de nenumăratele comori primite de la Mine, - comori nepieritoare și care nu vor putea fi consumate vreodată, căci ele nu fac decât să crească, la fel ca și bobul de grâu sădit în pământ, cu singura diferență că marile comori ale iubirii se regenerează continuu atunci când sunt consumate, multiplicându-se la infinit, în timp ce bobul de grâu sădit în pământ nu se multiplică decât de o sută de ori.

8. Adevăr, adevăr vă spun: înlăuntrul vostru există acest pământ și tot ce se află pe el, sub el și deasupra lui, soarele și tot ce se află pe el, sub el și deasupra lui, și toate marile stele cu nenumăratele lor lumi, cu lumina lor și cu tot ce se află pe ele, sub ele și deasupra lor, tot ce a existat și tot ce va exista vreodată de-a lungul nenumăraților eoni, întregul cer, cu vasta sa infinitate, și toate miriadele de îngeri, cu gloria lor celestă, și chiar Eu însumi!

9. Ce prostie să te lupți cu fratele tău pentru o bucată de pământ - și acest lucru s-a întâmplat printre voi de mai multe ori -, când porți în tine un întreg univers viu, care nu va pieri niciodată, ci dimpotrivă, care poate crește la infinit, în funcție de voința și de plăcerea ta, devenind din ce în ce mai splendid și multiplicându-se, așa cum spuneam mai înainte!

10. Dacă acest lucru nu ar fi adevărat, nimeni nu ar fi capabil de gândire. Tot ceea ce gândește omul trebuie să fie deja prezent înlăuntrul lui, la fel cum în esența bobului de grâu se găsește deja întreaga varietate a plantei mature, căci în caz contrar, această plantă nu s-ar putea dezvolta pornind de la bobul de grâu.

11. În acest fel, gândurile voastre vă învață despre comorile pe care le aveți dintotdeauna, iar acum Eu, Creatorul acestui univers interior și Părintele vostru, vă revelez faptul că unicul lucru de care aveți nevoie pentru a intra în posesia acestor comori este iubirea adevărată. Spuneți-Mi, cât de prost trebuie să fie cineva pentru a își dori un pumn de praf de pe acest pământ tranzitoriu, care nu reprezintă altceva decât o lume a încercărilor și o amăgire, - deși poartă în el nenumărate universuri, pline de lumi nepieritoare?!

12. Priviți-l pe Jorias: el reprezintă o dovadă vie a marilor realizări ale iubirii și a puterilor uluitoare pe care le puteți dobândi cultivând iubirea.

13. De aceea, renunțați pe viitor la prostie și la dorințele acestei lumi amăgitoare, și căutați în voi înșivă, pentru a Mă găsi acolo pe Mine.

14. Atunci când veți descoperi toate aceste comori cu ajutorul luminii iubirii, veți înțelege pe deplin cât de puțin contează întregul pământ prin comparație cu cea mai mică dintre comorile vieții interioare.

15. Cel care va străluci de iubire, la fel ca Jorias, va descoperi cu siguranță ceea ce caută.

16. Haide, iubitul Meu Jorias, ridică-te și descrie-le celorlalți o mică parte din comorile pe care le-ai găsit în interiorul tău, cu ajutorul Meu, datorită iubirii tale arzătoare. Amin”.

Author:  1% [ 19.2.2011, 09:40 ]
Post subject:  Capitolul 87 - Discursul despre iubire al lui Jorias.

Capitolul 87
Discursul despre iubire al lui Jorias.
(20 mai 1842)

1. Atunci, Jorias cel strălucitor s-a ridicat imediat, și ascultând de voința lui Abedam, a început să le vorbească patriarhilor, descriindu-le o părticică infinitezimală din comorile nesfârșite pe care le-a descoperit înlăuntrul lui. Iată ce le-a povestit el:

2. „Părinți, frați, copii, mame, soții și fiice, ascultați-mă! Cu adevărat, simțurile exterioare ale sufletului nostru nu vor înțelege niciodată ce le-a pregătit Dumnezeu, Tatăl nostru preasfânt și preaplin de iubire, celor care îl iubesc mai presus de orice și care nu-și întorc niciodată inimile de la El, - iar limba omului nu va putea descrie niciodată pe deplin aceste comori!

3. O, cum să vă descriu aceste lucruri, când cuvintele îmi lipsesc cu desăvârșire, întrucât aceste universuri nu pot fi nici măcar imaginate, necum descrise?! Chiar dacă aș putea inventa cuvinte noi, potrivite, cine le-ar putea înțelege, ca să nu mai vorbim de numărul lor nesfârșit?

4. De aceea, pentru a vă descrie cât de cât inteligibil aceste lucruri, nu mă voi putea referi decât la o părticică foarte mică din ceea ce percep la ora actuală. Nu întâmplător am spus, dragii mei părinți, frați și copii, 'cât de cât inteligibil', căci cuvintele terestre nu reprezintă decât coaja exterioară a unui copac în vârstă de câteva sute de ani.

5. Cine ar putea recunoaște pornind de la această coajă exterioară viața minunată a trunchiului interior, a elementelor deja manifestate de sămânța din care s-a născut și a celor nemanifestate încă, ce vor deveni vizibile în fața ochilor noștri abia în timp?

6. Cine și-ar putea imagina, pornind de la coaja exterioară a copacului, toate minunile spirituale ascunse într-o singură fibră a lemnului acestuia?

7. Felul în care sunt pregătite frunzele, florile, fructele și toate celelalte părți componente ale copacului de către miriadele de mâini spirituale, care ghidează diferitele elemente prin minusculele canale corespondente, până la cele mai mici crenguțe, aranjându-le apoi într-o manieră artistică desăvârșită, exact la momentul potrivit, conform formei predeterminate pe care o au, astfel încât să corespundă acelor calități pe care le cunoaștem foarte bine?

8. Așa cum nu putem vizualiza toate aceste lucruri miraculoase care se petrec în interiorul copacului numai privindu-i coaja exterioară, la fel, este imposibil să descrii cu ajutorul cuvintelor chiar și cea mai mică parte a comorilor uluitoare pe care Tatăl preasfânt și preaplin de iubire le-a pregătit în inimile celor care îl iubesc mai presus de orice!

9. O, iubire, iubire, iubire, măreață și sfântă iubire, cât de profundă și de sublimă este viața pe care o ascunzi în tine!

10. Dumnezeu însuși este iubirea cea mai pură, iar această iubire se află acum în fața noastră, a tuturor. Ea este Tatăl preasfânt și preaplin de iubire, care se află acum în mijlocul nostru, și mai mult, în inimile noastre!

11. Ea este ascunsă de ochii trupului și de cei ai sufletului, dar nu și de ochiul spiritului, căci aici este sălașul iubirii, și implicit al Tatălui preasfânt.

12. Pentru un spirit, un fir de nisip înseamnă mai mult decât înseamnă pentru ochiul fizic întregul pământ și întregul cer înstelat, chiar dacă acesta din urmă ar putea fi privit în toată gloria sa exterioară, la fel de aproape ca și locul terestru în care ne aflăm.

13. O, fir minuscul de nisip, ce lucrare minunată și măreață reprezinți tu, cât de sublim poți fi construit! Cine ar bănui vreodată întreaga măreție a micuțului fir de nisip care se agață, neobservat, de talpa piciorului său?

14. O, părinții mei, să nu credeți că este vorba de un simplu fir de nisip! Este o lume în sine, de o măreție infinită! Prin spațiile sale vaste curg lumina și viața!

15. Prin imensele sale văi de cristal curg râuri de energie. Deasupra munților săi strălucesc mii de sori, în cele mai glorioase și mai multicolore lumini, iar în această lume invizibilă trăiesc nenumărate ființe, cu forme încântătoare, care nu au fost văzute vreodată pe acest pământ.

16. O, fir minuscul de nisip, dacă nu m-aș putea bucura decât de tine, mi-ai fi de ajuns pentru o întreagă eternitate! Părinți, frați și copii, - deja nu mai pot vorbi; căci acest fir de nisip continuă să crească și să devină din ce în ce mai glorios.

17. Ce v-aș putea spune atunci despre întregul pământ și despre fiecare din părțile sale componente (*), infinite la număr?

18. Ce v-aș putea spune despre soare, sau despre întregul cer înstelat de deasupra capetelor noastre, ca să nu mai vorbim de lumile invizibile ale îngerilor și spiritelor (**), și în sfârșit, de iubirea lui Dumnezeu dinlăuntrul nostru?

19. De aceea, iubiți-L, iubiți-L, iubiți-L pe El, mai presus decât pe oricine altcineva. Numai în acest fel veți putea realiza ce înseamnă iubirea și cât de mare este bunătatea Tatălui preasfânt și preaplin de iubire!

20. O, iubire, cât de sacră ești! Tu ești totul în toate! O, Tată, Tată preasfânt, această iubire ești chiar Tu!

21. De aceea, părinți, frați și copii, iubiți Iubirea, și mai presus de orice, iubiți-L pe Tatăl preasfânt

22. Căci El este esența eternă și infinită a iubirii. De aceea, Lui în datorăm, acum și de-a pururi, iubirea noastră! Amin”.

(*) - Vezi și „Pământul” de Jakob Lorber, n.r.)
(**) - Vezi și „De la Iad la Rai” de Jakob Lorber, n.r.)

Author:  1% [ 19.2.2011, 09:40 ]
Post subject:  Capitolul 88 - Domnul îi unește prin căsătorie pe Jorias și pe Besela, fiica lui Pariholi.

Capitolul 88
Domnul îi unește prin căsătorie pe Jorias și pe Besela, fiica lui Pariholi.
(21 mai 1842)

1. După ce Jorias și-a terminat minunatul discurs, Abedam l-a strâns la pieptul său, l-a binecuvântat și i-a spus:

2. „Mult iubitul Meu Jorias, ai îndeplinit perfect ceea ce ți-am cerut, lucru firesc, căci strălucești de iubire față de Mine, și implicit față de părinții, frații, copiii, mamele, soțiile și fiicele aici de față.

3. Spiritul tău nu este însă suficient de matur pentru a rămâne permanent în această stare de ardoare excesivă. Din cauză că Eu pășesc printre voi, toți cei de față păreți niște fructe coapte prematur din punct de vedere spiritual în pomul vieții, având încă nevoie de o perioadă de post-maturare. În caz contrar, focul excesiv al iubirii voastre actuale v-ar consuma, iar voi ați muri pentru totdeauna.

4. Pentru a-ți mai reduce din această ardoare, îți voi dărui o soție, căci ești încă celibatar și abia ai trecut de o sută de ani. Soția te va ajuta să îți consolidezi această ardoare a iubirii pe care o simți pentru Mine; căci nu a sosit încă timpul ca un bărbat să poată fuziona perfect cu Mine fără a avea o soție, pentru a deveni din nou întreg în fața Mea, căci femeia a fost ruptă din el însuși, despărțindu-l astfel de Mine.

5. Eva s-a născut din Adam, fuzionând apoi din nou cu acesta. În mod similar, soția fiecărui bărbat trebuie să redevină una cu el pentru ca bărbatul să poată redeveni una în sine prin fuziunea cu ea.

6. Abia atunci când el va fi una în sine va putea bărbatul să fuzioneze plenar cu Mine. Atâta vreme cât este încă divizat, el nu poate susține permanent această stare de ardoare supremă a iubirii sale, născută din Mine și orientată din nou către Mine.

7. Înțelepciunea ta te-a învățat deja că fără un opus, nimic nu este posibil. Acest lucru este întru totul adevărat!

8. Femeia i-a fost dată bărbatului ca opus al său. De aceea, până când nu va deveni una cu ea, acesta nu poate deveni în sine opusul Meu.

9. Atâta vreme cât nu va deveni în sine opusul Meu, el seamănă dintr-o anumită perspectivă cu Mine, în sensul că nu poate primi, ci numai dărui de la sine.

10. În aceasta constă însă marea diferență dintre Tată și copil: Tatăl trebuie să dăruiască în permanență, iar copilul să primească, în acest fel, cei doi sunt în opoziție unul față de celălalt.

11. Pe de altă parte, în cazul în care copilul nu dorește să accepte nimic din ceea ce i se oferă, imitându-și astfel Tatăl, spune-Mi: cine va mai fi opusul receptor al Acestuia?

12. Dacă așa stau lucrurile, ce se va întâmpla în timp cu copiii? Îți răspund Eu: ei se vor goli complet de substanța lor, până la ultima picătură de ființă, iar Tatăl va fi nevoit să înceteze să mai dăruiască, sfârșind prin a-și crea un opus din propria Sa ființă, pentru a putea rămâne ceea ce a fost de la începuturile eternității: un Dumnezeu atotputernic, absolut auto-suficient în Sine!

13. Tu ești acum la unison cu Mine, fără să reprezinți însă opusul Meu. De aceea, ai nevoie de o soție pentru a deveni opusul Meu perfect, și pentru ca Eu să pot fi plenar Tatăl tău.

14. Văd că te întrebi deja în inima ta: 'Unde este așadar cea destinată să îmi fie soție?'

15. Besela, vino mai aproape de Mine și nu te teme de cel pe care ți-l voi dărui de bărbat; căci el te va purta pe brațele sale, iar inima sa va deveni pentru tine sălașul tău permanent. Atâta vreme cât vei fi una cu el, vei putea deveni inclusiv una cu Mine, prin el și întru el. Amin''.

16. După aceste cuvinte, Abedam a tras-o și pe Besela la pieptul său, prinzând-o cu brațul său stâng (Jorias continua să se afle îmbrățișat de brațul drept al Domnului), după care a binecuvântat-o și i-a spus:

17. „Acum, preafrumoasă Besela, frumoasă nu numai trupește, ci și spiritual, arată-ți fața celui care de acum înainte îți va fi bărbat, ca să vadă ce soție i-am dăruit în virtutea iubirii puternice pe care mi-o poartă”.

18. Iar tânăra Besela, care abia dacă împlinise 32 de ani, și-a dat deoparte părul bogat, blond închis, care îi acoperea față, dezvăluind astfel o frumusețe atât de orbitoare încât Jorias a strigat spontan:

19. „O, pământ, o, ceruri, cât de sărmane păreți în fața mea; căci în afară de Dumnezeu, nu cred că ați mai văzut ceva atât de glorios!

20. O, sărman soare, cum vei mai lumina tu mâine, când acest soare își va dezvălui fața înaintea ta?

21. Nu, nu, nu, dragă Tată, cu siguranță nu sunt demn de un asemenea dar!” .

22. Dar Abedam cel Mare i-a răspuns: „Dacă Eu te consider demn, cu siguranță ești. De aceea, primește acest dar din mâinile Mele, prezint-o pe Besela lui Adam și Eva, primește binecuvântarea lor, apoi pe cea a tatălui tău Jared, precum și pe cea a tatălui Beselei, după care întoarceți-vă la Mine pentru a te numi în spirit profetul Meu, cunoscător al stelelor și al tuturor cerurilor. Amin”.

Author:  1% [ 19.2.2011, 09:40 ]
Post subject:  Capitolul 89 - Regulile Domnului pentru noii căsătoriți. Cum trebuie îndeplinita corect (și în toată libertatea)

Capitolul 89
Regulile Domnului pentru noii căsătoriți. Cum trebuie îndeplinita corect (și în toată libertatea) voința divină.
(23 mai 1842)

1. După toate aceste întâmplări și după ce părinții și-au binecuvântat copiii, Jorias s-a prezentat din nou în fața lui Abedam, așa cum îi ceruse acesta:

2. Cel Sfânt și-a pus atunci mâinile mai întâi pe Jorias, apoi pe Besela, atingându-le capul și pieptul (în partea stângă, în dreptul inimii), după care le-a adresat următoarele cuvinte:

3. „Primiți binecuvântarea Mea pentru viața eternă! Produceți fructe vii și autentice, născute din iubirea cea mai pură! Feriți-vă de plăcerea trupească asociată cu păcatul, și veți putea păși în fața Mea cu fruntea sus, acum și de-a pururi. Cei care își cultivă trupul, hrănindu-l excesiv și făcându-i pe plac prin tot felul de desfătări senzuale, își hrănesc astfel propriul păcat, iar prin desfrâul cărnii dezlănțuie asupra lor toate puterile morții.

4. De aceea, controlați-vă în permanență dorințele, până când vine timpul să produceți pentru Mine un fruct viu. Atunci când va veni acest moment, invocați-Mi grația pentru a vă feri astfel de sacrificiul pe altarul păcatului, și în acest fel veți rămâne alături de Mine.

5. Căci oricine cade într-un asemenea moment, îi va fi foarte greu să se mai ridice, și odată cu fiecare nouă cădere, spiritul său va fi legat cu noi lanțuri ale morții.

6. Dacă va dori vreodată să scape de închisoarea trupului, care este sinonimă cu vechiul păcat și cu vechea moarte a spiritului, - cum se va descurca el văzând că în locul unui singur lanț, va trebui să rupă câteva sute, fiecare fiind mai greu și mai dur decât cele precedente?!

7. De aceea, focalizați-vă exclusiv asupra spiritului. Lăsați trupul în seama Mea - prin împlinirea voinței Mele - până când acesta își va pierde complet puterea, iar spiritul vostru va căpăta o putere infinită, în acest fel, moartea își va pierde puterea asupra voastră, căci ea reprezintă păcatul sau carnea.

8. De aceea, vă repet: nu hrăniți, nu întăriți și nu cultivați trupul, căci în acest fel vă hrăniți, vă întăriți și vă cultivați propria moarte, ultimul gardian care ține captiv spiritul înainte de eliberarea sa finală, adică de renașterea la viața eternă provenită din Mine și trăită întru Mine.

9. Tu, dragul Meu Jorias, ai putut vedea măreția și frumusețea fără seamăn a stării de copil al lui Dumnezeu, ai simțit ardoarea iubirii Mele părintești în toată abundența ei. De aceea, rămâi credincios voinței Mele, rămâi credincios Mie, Dumnezeul tău, dar și Mie - în calitatea Mea de Tată preasfânt și preaplin de iubire.

10. Ori de câte ori trupul va face presiuni asupra spiritului tău, privește în sus, către stele, iar Eu îți voi vorbi dintre ele și te voi învăța ce să faci.

11. Dacă vei părăsi însă această cale indicată de Mine, cerul se va acoperi în fața ochilor tăi cu nori deși și nu vei mai putea zări stelele până când nu te vei întoarce pe calea Mea, plin de căință.

12. Pe de altă parte, dacă vei rămâne credincios voinței Mele, cât de curând vei începe să percepi marea putere a acesteia manifestată în tine. Căci simplul act de împlinire a voinței Mele permite absorbția acesteia în ființa celui care o împlinește.

13. Iar dacă voința Mea atotputernică devine a ta, spune-Mi, cum te va mai putea supune vreodată moartea?

14. Prin împlinirea acestei porunci pe care ți-o dau ție, orice om va putea beneficia de puterea voinței Mele, cea care a creat întregul univers și în fața căreia toate lucrurile tremură.

15. Atâta vreme cât nu va beneficia de această putere a Mea, omul va rămâne prizonierul morții și slujitorul vechiului păcat, care este sinonim cu moartea.

16. În schimb, cel care va face din voința Mea propria sa voință va deveni la fel de perfect ca și Mine, Tatăl lui, și va putea face aceleași lucrări ale vieții ca și Mine.

17. Oricine va intra în posesia voinței Mele va atinge astfel starea perfectă de fiu.

18. Cine este însă acela care îmi împlinește perfect voința? - îți răspund ție, și vouă tuturor: acela care Mă iubește!

19. Și cine Mă iubește? - Acela care îmi împlinește perfect voința, căci el nu mai acționează după capul lui, ci numai în funcție de voința Mea.

20. Aceasta este adevărata stare de fiu: fuziunea perfectă cu voința Mea, pentru ca omul să devină una cu ea, iar ea să se manifeste plenar în el. Acesta este fructul cel viu al iubirii pure, și implicit viața eternă.

21. Acesta este fructul pe care doresc să-l concepeți pentru Mine, tu și soția ta. Veți mai concepe apoi și alți copii, la unison cu voința Mea, iar acești copii îi vor semăna perfect celui care i-a conceput.

22. În aceasta constă binecuvântarea Mea: ca de acum înainte, voința Mea să vă aparțină pe deplin, iar voi să trăiți de-a pururi prin intermediul ei. Amin.

23. Acum duceți-vă la mult iubitul Meu Jared, iar Garbiel și Besediel să vină la Mine. Amin”.

Author:  1% [ 19.2.2011, 09:41 ]
Post subject:  Capitolul 90 - Ambițiosul Garbiel este umilit. Domnul doarme afară.

Capitolul 90
Ambițiosul Garbiel este umilit. Domnul doarme afară.
(24 mai 1842)

1. De îndată ce au fost informați de Jorias că trebuie să se prezinte în fața lui Abedam, Garbiel și Besediel s-au grăbit către acesta, plini de curaj.

2. Ajunși în fața Lui, Garbiel a preluat imediat conducerea și i-a spus lui Abedam cel Mare (cu capul în jos, ca și cum ar fi fost copleșit de smerenie):

3. „Tată preasfânt! Cine trebuie să înceapă cu relatarea viziunii, eu sau Besediel?

4. Eu zic că Besediel ar trebui să fie primul, iar eu cel din urmă”.

5. Smerenia lui Garbiel era însă numai aparentă: pe de o parte, nu el fusese chemat primul, iar pe de altă parte, observase deja că relatările viziunilor se făceau într-o ordine strictă, care ducea către un anumit apogeu. El spera astfel că fiind ultimul care își va relata viziunea, va fi totuși primul ca importanță, și deci superior fraților lui.

6. Abedam i-a răspuns însă după cum urmează: „Ascultă, Garbiel, Eu unul nu sunt de aceeași opinie ca și tine. De altfel, nu doresc să ascult nici viziunea lui Besediel, nici pe a ta, căci ele nu au prea multă valoare, având o semnificație valabilă numai pentru voi doi, pe care am să v-o revelez la momentul potrivit, mâine.

7. În această privință lucrurile nu pot fi schimbate. Pe de altă parte, sunt de părere că atunci când chem pe cineva la Mine, corect ar fi ca el să aștepte și să afle ce doresc de la el, și abia apoi să vorbească, nu să Mi-o ia înainte, ca și cum Eu i-aș fi dictat ce să spună.

8. Ascultă, Mie nu-Mi place această dorință de autoafirmare; îmi plac în schimb cei care se smeresc cu adevărat, dorind sincer să rămână ultimii, nu primii, să fie mai degrabă slujitori, nu stăpâni, să fie cei mai mici, nu cei mai mari, care preferă să fie judecați greșit mai degrabă decât supra-prețuiți. Aceștia sunt copiii care îmi plac Mie!

9. În sfârșit, sunt de părere că fiecare ar trebui să își iubească și să își respecte cu adevărat frații, în caz contrar, Eu nu pot fi Părintele lor, căci în calitatea Mea de Părinte, Eu reprezint înțelepciunea supremă și nu pot face diferențieri între copiii Mei.

10. Crezi că există diferențe pe care iubirea pură le face atunci când se regăsește pe sine în copiii ei?

11. Evident, există o anumită diferență între diferitele tipuri de iubire, în funcție de tăria fiecăreia, dar ele sunt menite tocmai pentru ca frații să se respecte mai mult unii pe ceilalți. Cu cât iubirea lor este mai profundă, cu atât mai mare este smerenia și dorința lor de a le sluji celorlalți.

12. De aceea, părerea Mea este că ar trebui să te mai smerești nițel, să-ți realizezi greșeala, să îți umpli inima cu adevărata iubire față de Mine și pentru părinții, frații, copiii și femeile din jurul tău, iar apoi să te căiești pentru greșeala de dinainte, în caz contrar, te asigur că nu vei cunoaște mare lucru din viața eternă.

13. Cât despre tine, Besediel, ar trebui să faci același lucru. Dragul Meu Sehel, îți dau ție sarcina de a-i conduce pe calea cea dreaptă. Amin”.

14. După aceste cuvinte, Abedam cel Mare s-a întors către Adam, spunându-i:

15. „Ascultă, Adam, se poate spune acum că am încheiat așa cum se cuvine Sabatul. Iată, s-a făcut miezul nopții. De aceea, spune-le tuturor să se ducă la culcare, pentru că au cu toții nevoie de odihnă, iar mâine trebuie să se trezească cu puteri sporite”.

16. Adam a ascultat imediat cuvântul Domnului și i-a lăsat pe copiii lui Seth să facă anunțul.

17. După acest anunț, miile de oameni prezenți au izbucnit spontan într-un mare imn de slavă. Abedam i-a binecuvântat pe toți, după care i-a spus lui Adam:

18. „Acum, că toți s-au dus la culcare, nu vom face nici noi excepție, ci vom proceda la fel ca ceilalți”.

19. Adam l-a întrebat atunci pe Domnul: „Tată preasfânt, unde dorești să ne odihnim, aici, sau în coliba mea?”

20. Abedam i-a răspuns: „Ascultă, Adam, am petrecut nenumărate eternități sub cerul Meu liber; de aceea, vom rămâne și astăzi sub același cer, căci iată, norii au dispărut și nu sunt semne de furtună. Vom rămâne așadar aici, în locul în care ne aflăm. 'Gata, haideți la culcare. Amin”.

21. Și astfel, acest Sabat atât de binecuvântat s-a încheiat, iar o stare solemnă de pace a coborât asupra înălțimilor sacre ale copiilor lui Dumnezeu.

Author:  1% [ 19.2.2011, 09:41 ]
Post subject:  Capitolul 91 - Fantomaticul soare al dimineții. Adam se înfurie și rostește un blestem. Răbdarea și seninătatea divină.

Capitolul 91
Fantomaticul soare al dimineții. Adam se înfurie și rostește un blestem. Răbdarea și seninătatea divină.
(28 mai 1842)
1. Cu o oră înainte de răsăritul soarelui nimeni nu se trezise încă, cu excepția lui Adam.

2. Într-adevăr, se pare că lui Adam i-ar fi plăcut, dacă ar fi îndrăznit acest lucru, să certe pe cineva pentru că doarme prea mult în asemenea momente, când nici o stea nu se mai afla pe cer.

3. Văzând însă că până și Abedam cel Mare continua să doarmă între Abedam cel Cunoscut și Enoh, el nu a îndrăznit să spună nimic și s-a resemnat să fie răbdător.

4. De pretutindeni începeau să se audă imnurile de dimineață, alcătuind un cor de slavă ce putea fi auzit din toate direcțiile. El nu ajunsese însă și pe înălțimile sacre.

5. Acest lucru s-a dovedit o nouă încercare dificilă pentru Adam, căruia i-ar fi plăcut să peroreze despre lipsa de ardoare spirituală a celor aleși, îi lipsea însă un semn de încurajare din partea lui Abedam cel Mare.

6. Acesta continua să se odihnească însă liniștit între cei doi copii mult iubiți ai Săi și nu făcea nici o mișcare.

7. Scărpinându-se încurcat între urechi, Adam a fost nevoit să păstreze liniștea.

8. Evident, în sinea lui el nu era la fel de tăcut: „Mi se pare absolut rușinos că toată lumea din jurul nostru, al celor aleși, anticipează ceea ce ar trebui să facem noi, dându-ne astfel un exemplu, deși noi ar trebui să fim primii care să facem acest lucru. Dar ce se poate face, când El însuși continuă să se odihnească?!

9. Sper din toată inima ca soarele să nu apară înainte ca noi să ne cântăm imnul de dimineață!

10. De regulă, la ora aceasta ne-am fi terminat chiar și micul dejun, iar acum soarele amenință să ne găsească cu fețele la pământ.

11. Ce se poate face? Cu siguranță, nu-L pot trezi pe El.

12. Căci ne-am cântat întotdeauna imnul de dimineață în onoarea Lui.

13. Acum însă, El se odihnește și nu mi se pare deloc potrivit să îi tulbur această odihnă.

14. Mi se pare totuși teribil de supărător că în afară de mine și de Eva, nimeni nu s-a ridicat încă de la sol.

15. Of, dacă soarele ar mai întârzia puțin, situația mi s-ar părea suportabilă. Dar dacă soarele va răsări, oare ce vor crede despre noi ceilalți copii?

16. Nu, ar fi prea cumplit și imposibil de suportat. Haide, întârzie-ți apariția, soare!”

17. Dar soarele nu a ținut cont de dorința lui Adam și a răsărit glorios la orizont!

18. Răbdarea lui Adam s-a terminat odată cu acest moment, așa că i-a tras un pumn lui Seth, care se afla chiar lângă el și care, speriat, a sărit imediat în sus și l-a întrebat:

19. „Dragă tată, dorești ceva? Dacă da, spune-mi și voi alerga imediat să îți îndeplinesc dorința”.

20. Dar Adam s-a limitat să arate cu degetul în direcția soarelui, spunând: „Privește cât de sus se află soarele pe cer și ascultă imnurile care se aud din toate direcțiile; slăvind apariția lui.

21. Cât despre noi, cei mai mulți continuă să doarmă și la ora asta. Rușine nouă, celor aleși!

22. Nu, nu, nici nu mai știu ce trebuie să cred și cum trebuie să procedez”.

23. Seth a privit la rândul lui soarele, care se afla într-adevăr destul de sus pe cer, dar a remarcat că acesta avea o lumină foarte palidă, fiind cumva mutilat, nu ca o sferă perfectă, așa cum apărea de obicei.

24. Constatând aceste particularități ciudate, Seth i-a spus lui Adam:

25. „Ascultă, dragă tată, dacă nu mă înșel, mai este puțin până la apariția adevăratului soare.

26. Cât despre acest soare fantomatic, eu zic să-l privești mai bine și vei înțelege că nu a sosit încă timpul lui. Și vei înțelege de asemenea ce se întâmplă cu așa-zisele imnuri de dimineață”.

27. Abia acum s-a apucat Adam să privească mai atent soarele, dându-și seama de eroarea lui.

28. La fel, aplecându-și mai atent urechile asupra imnurilor care se auzeau, și-a dat seama că acestea spuneau cu totul altceva decât își imaginase el anterior: „Slavă ție, mare zeu Al ținuturilor de jos; Te slăvim pe tine, mărite Lameh, Și înțelepciunea ta perversă! Tu ai trezit în noi Adevăratul soare, prin puterea ta, Și toate aceste lucrări sublime Îți aparțin ție și puterii tale. O, Lameh, mare zeu, Tu umpli întregul cer, Căci l-ai supus pe bătrânul Dumnezeu, Acum complet lipsit de putere. Epuizat și obosit, El doarme pe pământ, la fel ca și prietenii săi, Fiind la fel de fericit ca și ei Să se scalde în razele soarelui tău!”

29. Auzind asemenea blasfemii, Adam s-a înfuriat atât de tare încât a strigat: „În numele atotputernicului Dumnezeu, ce zi blestemată este aceasta, în care soarele de pe cer este blestemat, iar imnurile dimineții sunt la fel de blestemate!”

30. Atunci, Abedam cel Mare și-a ridicat puțin capul de la sol și l-a întrebat pe Adam: „Adam, ce te supără, de ai început să blestemi?”

31. Adam i-a răspuns, tremurând din toate încheieturile: „O, Abedam! Privește această zi teribilă, o adevărată operă a lui Satan!”

32. Abedam: „Adam, de ce te grăbești să o judeci? Crede-Mă - nu este ultima zi de acest fel pe pământ. Ea se va multiplica pe pământ la fel ca o buruiană, iar această buruiană nu va putea fi eradicată de pe această planetă până la sfârșitul timpurilor”.

33. Adam a strigat: „O, Tată preasfânt, atunci distruge-l pentru totdeauna!”

34. Dar Abedam i-a răspuns: „Ascultă, cel care a manifestat această zi este liber, la fel ca tine, iar viața lui s-a născut din Mine. De aceea, lasă-l să-și facă de cap, deocamdată, căci timpul lui nu a sosit încă.

35. Când eternitatea Mea va cădea asupra lui, întreaga sa nebunie va fi revelată în lumina adevăratei zile.

36. Haide, păstrează-ți liniștea interioară până când te voi trezi în dimineața adevăratei Duminici.

37. Deocamdată, culcă-te înapoi și nu te mai ridica până când nu Mă voi ridica Eu, căci abia atunci va veni adevărata Duminică și voi veți fi treziți întru Spirit.

38. Între timp, lasă-l pe Satan să-și facă jocurile în ținutul murdar al lui Lameh. Amin”.

39. Aceste cuvinte l-au liniștit pe Adam. Cât despre Abedam, acesta s-a întins înapoi la sol, iar Adam, Seth și Eva i-au urmat exemplul, fără să se mai uite la soarele fals al lui Lameh din ținuturile de jos.

Author:  1% [ 19.2.2011, 09:41 ]
Post subject:  Capitolul 92 - Furtuna de dimineață pe înălțimile sacre. Binecuvântarea de dimineață a Domnului.

Capitolul 92
Furtuna de dimineață pe înălțimile sacre. Binecuvântarea de dimineață a Domnului.
(1 iunie 1842)

1. Patriarhii au continuat astfel să se odihnească timp de o jumătate de oră, iar Adam s-a grăbit să-și închidă ochii, pentru a nu mai vedea soarele blestemat.

2. După această jumătate de oră s-a produs subit o furtună puternică. Copacii erau smulși din rădăcini, mii de fulgere brăzdau cerul, iar vulcanii din apropiere au început să arunce în aer bucăți mari de rocă încinsă.

3. Fulgerele puternice și continue l-au înspăimântat îngrozitor de tare pe Adam, care și-a spus în sinea lui: „Doamne, Dumnezeule atotputernic și Tată preaiubit! Ce ne vom face noi dacă marele Tău adversar, leviatanul, șarpele cel rău al pierzaniei, îți va uzurpa puterea tocmai acum, când Te afli în mijlocul nostru, dându-te jos de pe tronul sfințeniei Tale eterne?

4. Ce se va alege atunci din toate promisiunile Tale sfinte?

2. Dacă Satan Te va deposeda de puterea Ta, ce ne vom face noi atunci, o, dragă Tată?

3. Această furie a elementelor îndreptată împotriva noastră este cu siguranță un semn că Satan a reușit să-și impună legea nedreaptă!

4. O, Tată, Tată! Ce se va alege acum de noi?”

5. Cam așa sunau gândurile care îi treceau lui Adam prin minte, și întrucât Eu continuam să nu fac nici o mișcare, el era aproape convins că devenisem prizonierul lui Satan, împreună cu el și cu copiii lui. De aceea, el și-a deschis ochii și a privit cu anxietate către locul în care Mă odihneam, ca să vadă dacă mai sunt prezent și dacă cei din jur sunt vii și nevătămați.

6. După ce și-a deschis ochii, Adam a devenit încă și mai speriat văzând devastările produse de furtună și de foc. Se părea că munții din jur erau complet distruși, bucăți mari din ei zburând prin aer în toate direcțiile.

7. În fața acestui fenomen, Adam nu a mai rezistat și M-a strigat cu voce tare: „Abedam, Abedam, Tată preasfânt, dacă ți-a mai rămas vreun pic de putere, ridică-te și luptă împotriva dușmanului Tău și al nostru, forțându-l să se liniștească și să își realizeze neputința în fața Ta. Altminteri, totul va fi pierdut!”

8. Auzind aceste strigăte disperate, ceilalți copii s-au trezit și s-au ridicat, văzând cumplita scenă din fața lor și auzind cuvintele sinistre ale lui Adam. Toți cei de față, cu excepția lui Enoh, Jared, Lameh și a soției acestuia, Ghemela, a lui Hored și Naeme, a lui Uranion, Gabiei și a soției acestuia, Aora, precum și a fetei celor doi, Purista, a lui Lamei, Pariholi și familiei sale, Sehel, Jorias și a soției acestuia, Besela, - s-au lăsat cuprinși de panică și au început să repete cuvintele lui Adam (sub puternica influență a acestuia).

9. Auzind asemenea strigăte venite din toate direcțiile, Hored s-a supărat și a tunat către cei care continuau să se vaite:

10. „Părinți, frați, mame și surori! Ce teamă stupidă a pus stăpânire pe inimile voastre și ce cuvinte aberante, de-a dreptul blasfemiatoare, rostesc limbile voastre înnebunite de spaimă?

11. Nici unul dintre voi nu s-a aflat vreodată într-un pericol atât de mare de a fi înghițit de Satan cum m-am aflat eu!

12. Cine a fost însă Cel care m-a salvat cu viteza gândului din ghearele monstrului?

13. Oare nu a fost Cel care se află acum, într-o formă vizibilă, printre noi, plin de iubire și revărsându-și asupra noastră binecuvântările Sale? Oare nu ne-a dăruit El, atotputernicul Dumnezeu, în marea Lui iubire pentru noi, statutul de fii ai Săi, lucru ilustrat atât de pregnant prin relatările miraculoase ale celor zece mesageri?

14. El, Dumnezeu cel etern, infinit și atotputernic, să fie distrus și supus pierzaniei de către o creatură mizerabilă a Sa?

15. O, pământule, din ce abisuri fără fund ale tale au putut izbucni la suprafață asemenea aberații?

16. Ascultați: eu nu sunt decât un om slab, la fel ca și voi, dar după ce am primit binecuvântarea Lui personală și atotputernică, mărturisesc în fața voastră:

17. Prin puterea binecuvântării Lui în ființa mea, care nu înseamnă nimic prin comparație cu cel mai mic suflu al Său, eu sunt dispus să mă lupt singur cu un număr de o sută ori o sută de mii de ori mai mare de diavoli ai furtunii, chiar dacă fiecare dintre ei ar fi de tot atâtea ori mai puternic decât cei de față!

18. Dacă eu, un sărman păcătos la fel ca și voi, îndrăznesc să afirm și să fac acest lucru, gândiți-vă: cine este acela care vă umple inimile cu o asemenea teamă? - O, oameni slabi!

19. Pentru a vă demonstra cât de absurdă este această teamă a voastră, îi poruncesc acum cumplitului dușman să plece și să se ascundă într-una din găurile noroioase ale pământului.

20. Iată, pacea beatifică s-a reinstaurat deja! Unde au dispărut fulgerele, trăsnetele, vârtejurile și munții care zburau în toate părțile? Unde s-au ascuns norii cei grei?

21. Priviți acolo, cât de glorios este adevăratul soare care a răsărit în această dimineață senină!”

22. La aceste cuvinte, Abedam s-a ridicat la rândul Lui. Copleșit de marea sa iubire, Hored s-a prăbușit la picioarele Sale, mulțumindu-i pentru puternica binecuvântare primită de la El.

23. Cât despre ceilalți patriarhi, aceștia au rămas împietriți, privind când la Hored, când la Abedam, și neștiind ce să facă.

24. Abedam l-a ridicat însă pe Hored, apoi le-a spus tuturor: „Pace vouă! Iubirea și binecuvântarea Mea să fie pururi cu voi și asupra voastră!

25. Ridicați-vă cu toții, plini de iubire față de Mine, iar tu, Seth, du-te și pregătește-ne o masă de dimineață cât mai bogată, între timp, meditați cu toții la cele petrecute și la Cel care se află în mijlocul vostru, și renunțați la temerile voastre stupide. Vă voi demonstra în curând cât de prostească a fost această teamă, dar nu înainte de masă. Amin”.

Author:  1% [ 19.2.2011, 09:41 ]
Post subject:  Capitolul 93 - Grija lui Seth pentru hrănirea celor prezenți. Discursul lui Abedam despre iubirea de aproape.

Capitolul 93
Grija lui Seth pentru hrănirea celor prezenți. Discursul lui Abedam despre iubirea de aproape.
Domnul promite să se întrupeze în linia descendenților lui Seth.
(2 iunie 1842)

1. Seth și-a adunat familia, după care s-au îndreptat cu toții către locuința lui, unde au încărcat cinci coșuri cu cele mai bune fructe și cu cantitățile necesare de pâine, lapte și miere.

2. Astfel încărcați cu provizii, ei s-au întors, nu înainte ca Seth să-Mi fi mulțumit pentru grația de a-i fi permis să își slujească frații pe înălțimile sacre. Le-a dat de asemenea dispoziție slujitorilor săi să meargă la triburile din jur și să-i întrebe pe toți cei prezenți dacă au ce mânca și ce bea. Iar toți cei care nu aveau, trebuiau să primească pe loc alimentele necesare.

3. După acest comision plin de iubire, el le-a cerut să ridice coșurile grele și să le ducă în vârful dealului. El însuși a luat în brațe un coș plin cu miere din cea mai pură și l-a cărat singur.

4. De-abia a făcut însă câțiva pași că Abedam cel Mare s-a și apropiat de el, spunându-i lui Seth, care aproape că s-a prăbușit sub emoția iubirii și respectului pe care le simțea:

5. „Seth, preaiubitul inimii Mele părintești, fii binecuvântat de Mine, împreună cu întreaga ta casă, pentru grija pe care ai acordat-o celor flămânzi și însetați din toate triburile.

6. Adevăr îți spun: acesta este cel mai mare lucru pe care îl poate face cineva - să-și ajute fratele mai sărman decât el, să-i sprijine pe cei vârstnici și să aibă grijă plin de iubire de cei mici.

7. Toți cei care, la fel ca tine, vor proceda astfel din iubirea cea mai pură - pentru Mine și pentru frații săi - adevăr îți spun, mult iubitul Meu Seth, chiar dacă ar avea la fel de multe păcate ca și firele de nisip de pe fundul mării și ca numărul firelor de iarbă, acestea îi vor fi iertate!

8. Atunci când cineva procedează în acest fel și își deschide inima în fața fraților săi, Eu sunt alături de el, dăruindu-i viața eternă, și tot ceea ce îmi aparține îi va sluji deopotrivă.

9. Seth, fratele Meu, îți dăruiesc acum viața eternă, căci ai realizat cea mai măreață faptă între toate, făcând chiar mai mult decât ți-am cerut Eu. Adevăr îți spun, fapta ta a fost cea mai măreață și mai sublimă care s-a petrecut până acum pe aceste înălțimi sacre.

10. Cel care îmi îndeplinește voia este un slujitor credincios; cel a cărui inimă este întotdeauna orientată către Mine este copilul Meu, fiul sau fiica Mea plin(ă) de credință. Cel care acționează numai din perspectiva spiritului, disprețuind lumea exterioară și fiind tot timpul orientat către Mine, este un înger. Asemenea ființe, precum Sehel al tău, sunt frații Mei în spiritul adevărului.

11. Dar cei care fac ceea ce ai făcut tu, o, adevăr îți spun, reprezintă mai mult decât toți ceilalți la un loc; căci ei îmi sunt frați întru iubire - și nimeni nu poate fi mai presus decât aceștia!

12. De aceea, dragul Meu frate Seth, fii binecuvântat de Mine mai presus de toți ceilalți, tu și întreaga ta linie de descendenți.

13. Locul în care ne aflăm acum va dăinui până la sfârșitul tuturor timpurilor și nu va putea fi desacralizat de picioarele altor oameni nedemni.

14. Mai mult decât atât, locul în care îți vei plasa piciorul va deveni imediat binecuvântat; respirația ta va deveni o mană cerească revărsată din cer asupra pământului și fiecare cuvânt al tău va fi precum mierea divină a vieții eterne.

15. Chiar în acest loc, soția lui Lameh va fi cândva binecuvântată cu un mântuitor care îți va păstra linia până la sfârșitul timpurilor.

16. Da, adevăr îți spun, mult iubitul Meu frate, plăcerea pe care o simt alături de tine este atât de mare încât îți fac promisiunea că Mă voi întrupa în carne și oase în linia descendenților tăi, devenind un om la fel ca și tine, chiar dacă un om atotputernic. Deși tu nu poți purta pe umerii tăi omnipotența divină plenară, vei dispune de-a pururi de puterea iubirii născute din Mine, ca un frate egal cu Mine.

17. O, dragul Meu frate, vino lângă inima Mea și lasă-te îmbrățișat de întreaga putere a vieții Mele!

18. O, cât de mult Mi-am dorit un frate, dar nu am găsit pe nimeni până acum care să-Mi fie egal în iubire.

19. Iată, tu ai devenit acum pentru Mine fratele pe care Mi l-am dorit cu ardoare de numeroase eternități.

20. Îngăduie-Mi să Mă bucur acum la pieptul tău; căci nu mai sunt singur în infinitatea cea vastă. Nu degeaba am umplut spațiul nesfârșit cu nenumărate ființe de toate felurile, creând un număr infinit de spirite, în speranța că îmi voi găsi un frate!

21. Căci tu, mult iubitul Meu Seth, ai devenit acum acest frate al Meu. Da, tu l-ai înlocuit acum pe acela care M-a respins cândva și pe care l-am pierdut astfel, deși era Spiritul suprem al tuturor spiritelor.

22. O, pământule, cât de bogat ești acum, căci Mi-ai dăruit un frate! De aceea, vei primi de la Mine ceea ce întreaga infinitate nu va primi vreodată.

23. Copiii tăi vor fi acceptați ca și copii ai Mei, iar părinții tăi vor deveni frații Mei.

24. Acum, mult iubitul Meu frate, haide să urcăm dealul și să luăm micul dejun alături de ceilalți copii, după care voi declara cu voce tare că Mi-am găsit un frate adevărat; iar pământul și cerul se vor bucura împreună. Amin.

25. O, mult adoratul Meu frate!”

Author:  1% [ 19.2.2011, 09:42 ]
Post subject:  Capitolul 94 - Recunoștința umilă a lui Seth. Seth - fratele Domnului.

Capitolul 94
Recunoștința umilă a lui Seth. Seth - fratele Domnului.
(3 iunie 1842)

1. Auzind aceste cuvinte copleșitoare din partea lui Abedam, Seth a căzut la picioarele acestuia, spunându-i:

2. „O, Tată preasfânt și preaplin de iubire! Eu sunt doar un om slab, nedemn chiar și să Te primească în coliba sa, ca să nu mai vorbim de o simplă privire din partea Ta.

3. Iar Tu faci din mine, sărman păcătos în fața Ta, un frate al tău, ba mai mult, un frate al iubirii Tale!

4. O, Tată preasfânt și preaplin de iubire, elimină acest gând din inima mea, căci este prea sublim, prea sfânt și prea măreț pentru mine! Nici măcar nu mă pot gândi la el fără a tremura din toate încheieturile!

5. Eu - fratele Tău! Tu, care ești Dumnezeu cel sfânt, Părintele și Creatorul universului, care umple de unul singur întreaga infinitate!

6. Iar eu - viermele care abia se târăște pe pământ, să fiu fratele Tău întru iubire? Nu, îmi este imposibil să accept acest gând!

7. Tată, dragul meu Tată preasfânt, renunță la acest gând și îngăduie-mi să fiu ultimul dintre cei care își spun copiii Tăi!

8. O, dragă Tată preasfânt, iată, încă mai tremur din toate încheieturile.

9. Imensitatea gândului de a fi numit fratele Tău întru iubire mă copleșește într-atât încât mă lasă complet lipsit de putere.

10. De aceea, Te implor, ridică această povară uriașă de pe umerii mei, căci nu voi deveni niciodată demn de ea, astfel încât să pot păși din nou liber în fața Ta, a lui Adam și a Evei, a fraților și copiilor mei, pe care i-ai primit - în grația Ta infinită - în casa Ta, numindu-i copiii Tăi.

11. O, Tată adorat și preasfânt, Te implor, acceptă această cerere a mea, adresată Ție cu timiditate. Dar mai presus de toate, facă-se voia Ta! Amin”.

12. Abedam cel Mare l-a ridicat însă de jos pe Seth, l-a strâns la pieptul său, l-a sărutat pe frunte, după care i-a spus cu vocea cea mai blândă cu putință:

13. „Ascultă, Seth, fratele Meu adorat, abia acum ai devenit cu adevărat fratele Meu, înapoindu-Mi ceea ce Mi-a lipsit atâta vreme!

14. Înainte, am descoperit în tine pe fratele pierdut datorită marii iubiri a inimii tale, complet lipsită de egoism, pe care ai demonstrat-o prin trimiterea proviziilor pe care le-ai păstrat cu grijă fraților și surorilor tale. Nu te-ai limitat numai la a le trimite pâine și fructe, ci le-ai deschis larg porțile hambarului în care păstrezi laptele și mierea, invitându-i pe toți cei înfometați să-și potolească foamea.

15. Acum însă, când iubirea ta s-a combinat și cu cea mai mare smerenie cu putință, ai devenit cu adevărat fratele perfect și adorat al iubirii Mele.

16. Ca să-ți demonstrez că acest lucru este întru totul posibil, ascultă acest raționament:

17. Iubirea este ființa Mea primordială, esența Mea cea mai profundă! Divinitatea s-a născut abia pe urmă, din această ființă a Mea, fiind puterea care operează în numele Meu în întreaga infinitate, adică Spiritul infinit al Sfințeniei Mele Supreme (Duhul Sfânt.).

18. Ființa primordială de care îți vorbesc sunt chiar Eu, Cel care stă în fața ta și care umple cu spiritul Său întreaga infinitate. Spiritul Meu este brațul Meu lung și atotputernic, care lucrează continuu în infinitate, conform voinței izvorâte din inima Mea.

19. Acest Spirit îmi permite să fiu întotdeauna omniprezent și să pot crea sau manifesta orice doresc.

20. Căci gândurile Mele sunt cele care umplu spațiul infinit, născut tot din Mine. Ele nu își fac însă apariția decât atunci și acolo unde doresc Eu, manifestându-Mi voința și fixându-le.

21. Din această ființă primordială a Mea te-am creat și pe Tine, o iubire secundară, pe deplin liberă și activă, născută din Mine, întru totul conștientă de sine, - nu doar un simplu gând, ci o iubire spontană emanată din Mine.

22. Întrucât ai devenit acum una cu Mine prin iubirea ta, cum ai putea să nu fi fratele Meu, de vreme ce iubirea ta este exact la fel cu a Mea?

23. De aceea, nu te teme și rămâi de-a pururi fratele Meu fidel, și vei putea crea astfel liber din spiritul tău, la fel cum creez Eu, umplând infinitatea cu operele tale.

24. Îți poți da seama atunci când arunci o piatră că brațul voinței tale este mai lung decât cel fizic. Imaginează-ți atunci cât de lung va fi brațul spiritului tău!

25. De vreme ce ești fratele Meu întru iubire, nu poți fi decât una cu Mine inclusiv în ceea ce privește puterea spiritului. Viitorul îți va demonstra, dragul Meu frate Seth, că iubirea din tine merită să fie numită fratele Meu, căci această iubire spontană sunt chiar Eu manifestat în inima ta!

26. De aceea, urmează-Mă cu curaj pe vârful dealului, ca un frate al Meu; căci îți repet - tu ai devenit fratele Meu adevărat, și așa vei rămâne de-a pururi. Amin”'.

Author:  1% [ 19.2.2011, 09:42 ]
Post subject:  Capitolul 95 - Răsăritul soarelui pe culmile munților. Dorința stupidă a lui Adam de a saluta soarele.Mustrarea Domnului

Capitolul 95
Răsăritul soarelui pe culmile munților. Dorința stupidă a lui Adam de a saluta soarele. Mustrarea Domnului.
(4 iunie 1842)

1. După instructivul discurs al lui Abedam, Seth a simțit coborând asupra lui o mare putere și i-a mulțumit Domnului din străfundurile ființei sale pentru imensa grație care a coborât asupra lui.

2. În această stare de recunoștință beatifică, el a urcat pe culmea dealului, alături de Abedam.

3. Când cei doi au ajuns în vârf, soarele și-a trimis primele raze peste culmile munților, inclusiv asupra înălțimilor sacre.

4. Adam era deja pregătit, drept care L-a întrebat pe Abedam: „Tată preasfânt, oare nu ar trebui să-i cântăm soarelui imnul nostru obișnuit de slavă, mulțumindu-i astfel pentru faptul că de atâta vreme ne trezește în fiecare dimineață cu haloul său sublim, dându-ne astfel putere să începem noua zi?”

5. Abedam l-a întrerupt însă cu asprime: „Adam, tot nu ai ajuns să Mă cunoști? Pe cine vrei tu să slăvești cu imnul tău adresat soarelui?

6. Cu siguranță nu pe Mine, căci dacă ai fi avut această intenție, nu văd cu ce te-ar ajuta imnul adresat soarelui câtă vreme Eu Mă aflu în fața voastră într-o formă vizibilă, fără să cer nimănui să se prosterneze în fața soarelui pentru a Mă slăvi! Tu știi foarte bine ce aștept Eu de la voi.

7. Dacă ții morțiș să practici idolatria în prezența Mea, nu ai decât să o faci, de vreme ce acest lucru este mai important pentru tine decât prezența Mea vie. Dar înainte, vreau să te întreb din nou:

8. Dacă dorești să practici idolatria în prezența Mea vizibilă, ce spirit crezi că le vei transmite descendenților tăi care nu vor mai beneficia de grația de a Mă vedea în persoană?

9. Nu este de ajuns că din cauza ta, ei au moștenit păcatul permanent al morții fizice? Dorești să adaugi la acest păcat și pe cel al morții spiritului lor?

10. Ascultă, nerod bătrân, nu însemn Eu mai mult decât soarele pe care îl pot distruge cu un simplu suflu, creând într-o singură clipă alți o mie de sori, dacă doresc acest lucru?

11. Ce înseamnă atunci această nerozie?

12. Ca să înțelegi mai bine cât de departe a mers de data aceasta nebunia ta, bătrân nerod ce ești, ridică-ți ochii și alege-l din miile de sori pe acela căruia doreai să-i închini imnul tău”.

13. În acest moment, Adam și copiii săi au rămas îngroziți, căci cerul a fost inundat subit de milioane de sori, absolut identici între ei.

14. Orbiți de lumina acestora, copiii au căzut cu fețele la pământ, implorându-L pe Abedam să-i facă să dispară, căci nimeni nu ar putea trăi într-o lumină atât de intensă.

15. Cât despre Adam, acesta și-a realizat imensa prostie și Mi-a cerut iertare, pe jumătate orbit, dar cu inima plină de căință.

16. Abedam le-a cerut atunci să se ridice, după care s-a adresat din nou lui Adam: „Ridică-te. Pedeapsa pentru prostia ta va fi o vedere mult slăbită, care nu te va mai părăsi până la sfârșitul zilelor tale pe acest pământ.

17. Cât despre tine, dragul Meu frate întru iubire, Seth, cere-le sorilor să dispară, cu excepția unuia singur, care va rămâne la vechiul său loc. Amin”.

18. Mulțumindu-Mi în sinea lui, Seth și-a ridicat brațele și a rostit cu putere: „În numele Celui care pășește în mijlocul nostru și care este Domnul tuturor lucrurilor și al tuturor creaturilor, vă spun: Domnul Dumnezeu Savaot dorește ca voi să dispăreți, cu excepția unuia singur, cel care a iluminat dintotdeauna acest pământ!”

19. De îndată ce Seth a rostit aceste cuvinte, sorii au dispărut de pe cer, cu excepția celui vechi, și toată lumea i-a mulțumit Domnului pentru grația și compasiunea Sa.

20. Singur Adam, observând că nu mai vede bine la distanță și că a devenit miop, s-a întristat și a început să plângă, căci nu-și mai putea vedea toți copiii dintr-o singură privire.

21. Abedam i-a spus însă: „Nu fi atât de atașat de lumina ochilor fizici și de lumina acestei lumi; căci prea multă lumină fizică orbește spiritul.

22. Este infinit mai bine să ai un trup orb decât un spirit orb.

23. Mai bine fă eforturi în inima ta pentru a-ți trezi spiritul prin iubire și smerenie, iar atunci vei putea vedea cu ușurință, fără ajutorul ochilor fizici.

24. Ți-am dat această pedeapsă cu unicul scop de a-ți permite să exersezi virtutea răbdării, pentru a nu-i mai cădea victimă celui care te-a trezit azi dimineață prin puterea soarelui său malefic.

25. De altfel, este mult mai bine să-ți vezi copiii de aproape, și nu de la distanță, iar această putere nu ți-am luat-o. Haide, înseninează-te. Amin.

26. Cât despre voi, copii, întăriți-vă trupurile cu mâncare și cu băutură, care au fost deja binecuvântate de Mine.

27. Iar tu, mult iubitul Meu frate Seth, ai grijă de bătrânul tău genitor.

28. Cât despre ordinea în care ne vom așeza la masă, vom păstra aceeași ordine de aseară. Amin”.

Author:  1% [ 19.2.2011, 09:42 ]
Post subject:  Capitolul 96 - Fenomenele înspăimântătoare din timpul mesei de dimineață. Agitația și anxietatea lui Adam.

Capitolul 96
Fenomenele înspăimântătoare din timpul mesei de dimineață. Agitația și anxietatea lui Adam.
(6 iunie 1842)
1. La solicitarea lui Abedam, s-au așezat cu toții la masă, inclusiv Adam, deși încă supărat pe miopia lui. Iar Abedam cel Mare s-a așezat și a mâncat alături de ei. Deodată, s-a auzit un urlet venit din ținutul de dimineață, și toată lumea a putut vedea cum în ținuturile de jos apar coloane de fum, una după alta.

2. În fața acestei priveliști, copiii de pe înălțimile sacre au rămas zguduiți, neștiind ce să creadă. Nici chiar Seth și Enoh nu înțelegeau despre ce este vorba.

3. Îngrozit, Adam a alergat la Abedam, spunându-i: „Tată preasfânt și preaplin de iubire, ce înseamnă toate acestea?

4. De-abia am reușit să mă liniștesc puțin după toate întâmplările care s-au succedat de azi dimineață încoace, când a apărut o nouă amenințare, parcă mai cumplită decât celelalte!

5. O, Tată preasfânt, liniștește-ne și explică-ne ce se întâmplă! Cine a scos acel urlet îngrozitor și care vor fi consecințele sale?

6. O, Tată adorat și preaplin de iubire, liniștește-ne sufletele, dacă aceasta este voia Ta!”

7. Continuând să mănânce din coș, fără să pară prea preocupat, Abedam i-a răspuns: „Spune-Mi, ce ai de gând să faci dacă îți voi explica pe loc cine a scos urletul și care vor fi consecințele sale, inclusiv care sunt motivele pentru care am permis să se petreacă acest lucru? Spune-Mi, ce ai de gând să faci atunci?

8. Îți spun Eu ce-ai să faci: exact ceea ce faci acum.

9. Dacă ai avea măcar un strop de înțelepciune, ai face exact ce fac Eu în această împrejurare, adică ai continua să mănânci și să bei, fără să-ți faci probleme și iubindu-Mă pe Mine în inima ta.

10. Căci cel care își face o mie de griji atunci când se află alături de Mine merită pe deplin furtunile care vor urma și care se vor dezlănțui în inima sa, distrugând unul după altul munții credinței sale și reducându-i la un simplu morman de praf.

11. Nici chiar supărarea din inima ta nu reprezintă o injustiție, căci tu nu crezi cu adevărat că toate lucrurile mi se supun Mie.

12. Ce lucru rău ți s-a întâmplat ție sau altcuiva dintre cei de față, deși s-au petrecut atâtea evenimente ieșite din comun de când M-am manifestat printre voi într-o formă vizibilă?

13. De vreme ce ai scăpat de fiecare dată viu și nevătămat, de ce te temi acum?

14. Haide, renunță la aceste temeri și întoarce-te la locul tău. Continuă să mănânci și să bei, și nu te mai ridica decât atunci când Mă vei vedea pe Mine ridicându-Mă. Amin”.

15. Iar Adam s-a întors la locul său și și-a continuat masa, fără să se bucure însă prea mult de ea, căci în inima sa se desfășura următorul monolog:

16. „Doamne, Dumnezeul Meu, Tu ai - ca de obicei - dreptate! Eu sunt singurul vinovat pentru această stare de tulburare pe care o simt, căci El nu ne-a lăsat niciodată să pierim, și cu siguranță nu ne va lăsa nici de această dată...

17. Chiar și așa însă, mă simt absolut îngrozit, și ca mine sunt destui! La ce folosește această teamă?

18. De ce îmi este atât de teamă în mod inutil?

19. Servește la ceva această teamă, altminteri atât de nejustificată?

20. La ce ar putea servi ea, de vreme ce nu urmează nimic care să o justifice?

21. Cu toate acestea, deși știu foarte bine că nici un fir de păr nu mi se poate clinti pe cap, continuă să-mi fie teamă!

22. Sau poate că mă tem de frica din inima mea? Cum se poate teme cineva de propria sa frică?

23. Este absurd, căci atunci când mi-e teamă, frica este deja prezentă în mine, fiind o stare malefică în sine, nicidecum două.

24. De vreme ce Domnul ne salvează de fiecare dată de cauzele fricii noastre, de ce permite El oare să cădem pradă acestei frici, care este în sine o stare malefică?

25. Mă întreb chiar dacă răul propriu-zis, care precede acestei stări de teamă, nu este mai bun decât teroarea de dinainte...

26. Pe scurt, oricât de mult m-aș gândi, nu reușesc să descopăr vreun beneficiu al stării de teamă care precede răului.

27. Ca atare, marele Mântuitor al tuturor relelor ar putea foarte bine să ne elibereze inclusiv de această teamă străveche, sau cel puțin să ne explice la ce servește ea!”

28. De-abia și-a terminat Adam reflexiile că Abedam s-a și ridicat, urmat de Seth și de Enoh, cărora le-a spus ceva în taină.

29. Acest lucru l-a indispus și mai tare pe Adam, iar când cei doi au părăsit grupul, îndreptându-se către regiunea dimineții, el a rămas într-o confuzie completă.

30. Deși nu îndrăznea să le exprime cu voce tare, teama și curiozitatea creșteau în inima lui.

31. Cât despre Abedam, acesta și-a văzut de treabă, ca și cum nu ar fi observat nimic din ceea ce se petrecea în interiorul lui Adam. El i-a chemat în continuare pe Garbiel și pe Besediel.

Author:  1% [ 19.2.2011, 09:42 ]
Post subject:  Capitolul 97 - Garbiel și Besediel sunt numiți analiști. Cele, două cărți: „Conflictul, mânia și războiul lui Iehova”

Capitolul 97
Garbiel și Besediel sunt numiți analiști.
Cele, două cărți: „Conflictul, mânia și războiul lui Iehova” și „Marea iubire și înțelepciune a lui Iehova, slăvitul Dumnezeu”.
(8 iunie 1842)

1. Auzind chemarea lui Abedam, cei doi s-au apropiat cu bucurie de El.

2. Deși simțeau la rândul lor un sentiment de teamă față de urletele care se auzeau din ținuturile dimineții, alături de Abedam teama și anxietatea lor au dispărut ca prin farmec.

3. Văzând că inimile lor sunt pregătite și urechile spiritului lor sunt suficient de deschise, Abedam le-a spus următoarele cuvinte pline de o mare semnificație și purtătoare ale vieții interioare:

4. „Ascultați-Mă: frunza pe care erau inscripționate numeroase semne și marea casă care plutea pe apă și pe care erau inscripționate de asemenea diferite semne au următoarea semnificație: voi doi, alături de alți câțiva, aveți misiunea să inscripționați aceste semne care corespund cuvintelor, obiectelor și acțiunilor, pe tăblițe din piatră sau pe frunzele mari de palmier, cu ajutorul unor instrumente ascuțite pe care frații lui Lameh le vor confecționa pentru voi din metal. Veți explica apoi aceste semne copiilor, fraților și părinților voștri, și le veți citi ce ați scris. Când vor ajunge să le înțeleagă ei înșiși, îi veți lăsa să citească cele scrise, având mare răbdare cu cei care vor pricepe mai greu.

5. Spiritul vostru vă va învăța cum trebuie să alcătuiți cuvinte din aceste semne. Fiecare cuvânt trebuie să conțină mai multe semne, care vor fi scrise de la dreapta la stânga, potrivit ordinii naturale a cuvântului.

6. După alcătuirea unui cuvânt, acesta nu va mai fi schimbat niciodată, pentru ca descendenții voștri de peste ani să îl poată citi, pronunța și înțelege, la fel ca voi.

7. Vă dau acum o poruncă, potrivit căreia literele cuvintelor vor fi considerate sacre.

8. Și vă asigur că îl voi privi cu mânie pe acela care va îndrăzni să schimbe ceva în aceste litere și în maniera în care ați alcătuit cuvinte din ele.

9. Iar acum vine întrebarea cea mai importantă, care este următoarea:

10. 'Ce cuvinte trebuie alcătuite din aceste litere, pentru cei din prezent, dar mai ales pentru descendenții voștri din viitor?'

11. Această întrebare este de o importanță capitală, iar răspunsul trebuie dat cu cea mai mare grijă!

12. Se mai pune și întrebarea referitoare la momentul în care trebuie să faceți această înregistrare, la fel de importantă ca și prima.

13. În ceea ce privește răspunsul la prima întrebare, tu, Garbiel, ești însărcinat să notezi întreaga istorie începând cu creația primordială a spiritelor, apoi a lucrurilor vizibile, precum și toate marile Mele fapte de iubire și compasiune, până la ultimul moment al prezenței Mele actuale printre voi.

14. Vei nota aceste lucruri ori de câte ori spiritul tău interior îți va dicta că trebuie să o faci.

15. Atunci când te vei așeza la masa de scris, nu trebuie să-ți faci probleme, nici să-ți pui întrebări de genul: 'Oare ce trebuie să scriu?'

16. Căci Eu, cel care îți dau acum această sarcină, îți voi spune exact și îți voi ghida personal mâna, astfel încât să nu scrii nici măcar o singură liniuță, un singur cârlig sau un singur punct în plus sau în minus.

17. Ori de câte ori te voi chema - lucru care se va petrece întotdeauna într-o manieră perfect audibilă - tu trebuie să fii gata de lucru, scriind exact ceea ce îți va dicta voința Mea, fără a adăuga nimic în plus.

18. Dacă nu vei simți această chemare a Mea în inima ta, nu vei scrie nimic, ci îi vei instrui pe copii, frați și părinți cum trebuie să citească. Vei insista mai mult asupra citirii și mai puțin asupra scrierii, și îi vei supraveghea pe cei care îți copiază scrierile pentru a verifica acuratețea acestor copii.

19. Căci ceea ce îți voi dicta personal va trebui copiat de frații tăi scribi în o mie de copii, pe care le vei trimite apoi fiecărui trib în parte, astfel încât fiecare din acestea să dispună de o copie identică pe care să o folosească pentru sine, pentru copiii și descendenții lor ulteriori.

20. Besediel, vei respecta și tu, întocmai, ceea ce i-am spus până acum lui Garbiel.

21. Spre deosebire însă de el, care va scrie despre marele trecut, tu vei scrie - sub directa îndrumare a lui Enoh - despre marele viitor.

22. Garbiel va primi textul direct de la Mine, căci trecutul trebuie să rămână deschis în fața tuturor ochilor.

23. Cât despre tine, tu vei primi textul pe care urmează să-l notezi de la Enoh, deci într-o manieră indirectă, ca semn că viitorul va rămâne de-a pururi mai ocultat decât trecutul.

24. Veți scrie așadar două cărți: una despre trecut, intitulată: 'Conflictul, mânia și războiul lui Iehova', și una despre viitor, intitulată 'Marea iubire și înțelepciune a lui Iehova, slăvitul Dumnezeu'.

25. Acum primiți binecuvântarea Mea și urmăriți să duceți la bun sfârșit sarcina pe care v-am atribuit-o. Amin”.

26. După aceste cuvinte, cei doi s-au prosternat la picioarele lui Abedam și i-au mulțumit pentru această sublimă grație.

27. Dar Abedam le-a cerut imediat să se ridice.

28. Abia s-au ridicat cei doi, cu fețele strălucind de iubire, că Seth și Enoh s-au întors alergând, informându-l pe Adam - care murea de curiozitate - ce se întâmpla din regiunea dimineții până în ținuturile de jos.

29. Căci Abedam îi trimisese acolo pentru a le da lui Adam și copiilor lui un nou impuls către viață.

Author:  1% [ 19.2.2011, 09:42 ]
Post subject:  Capitolul 98 - Cei doi mesageri descriu marile atrocități petrecute în regiunea dimineții

Capitolul 98
Cei doi mesageri descriu marile atrocități petrecute în regiunea dimineții, comise de copiii din ținuturile de jos.
(9 iunie 1842)

1. La scurt timp, cei doi mesageri au ajuns în vârful dealului sacru, prezentându-se - conform instrucțiunilor secrete ale lui Abedam, primite încă înainte de plecarea în misiune - cu fețe tulburate în fața lui Adam, care era pe cât de curios, pe atât de neliniștit.

2. Văzându-i, el i-a întrebat imediat ce se întâmpla.

3. În loc să-i răspundă pe loc, Enoh l-a întrebat la rândul lui pe Adam, pe un ton plin de iubire:

4. „Mult iubite tată Adam, ascultă, cum eu și Seth am văzut exact același lucru, nu vom face decât să ne repetăm între noi.

5. De vreme ce nu putem vorbi în același timp, se pune întrebarea care dintre noi să vorbească în fata ta, pentru a-ți descrie marile atrocități care se petrec acolo, urmate de cele mai cumplite blasfemii la adresa ta și a lui Dumnezeu?”

6. Auzind că în loc de un răspuns, primește o altă întrebare, Adam a rămas fără grai, inclusiv datorită marii sale stări de tulburare interioară. De aceea, Enoh s-a văzut nevoit să repete întrebarea.

7. De data aceasta, Adam a răspuns cu mare vehemență, încurcându-se în propriile sale cuvinte: „Da! - Nu! Ba da! Tu, Enoh, - ba Seth, - nu, nu Seth, ci tu, Enoh, poți vorbi!”

8. Iar Enoh a luat imediat cuvântul, relatând următoarea poveste:

9. „Ascultă deci, mult iubite tată Adam, ce orori au comis cei din ținuturile mlăștinoase de jos împotriva ta, a noastră și a lui Dumnezeu!

10. După cum știi, încă de ieri, în ziua de Sabat, Lameh a făcut o primă tentativă de a cuceri înălțimile sacre în care locuim noi.

11. Cunoști de asemenea felul în care au fost respinși ei de către sublimul nostru Tată preasfânt.

12. Șarpele cel rău nu cunoaște însă odihna și pacea; de aceea, la adăpostul întunericului și profitând de flăcările pe care le aruncau munții cei albi, el a aprins toate pădurile din ținuturile de jos. În acest fel, toate animalele sălbatice - acești apărători credincioși ai înălțimilor noastre sacre, au fost izgonite din păduri, iar o armată uriașă, alcătuită din oameni cu părul negru și aproape goi, au început să urce pe ele, apropiindu-se de noi. Deocamdată s-au grupat în munții dimineții, unde jefuiesc tot ce apucă: fructe, animale de povară și tot felul de unelte de gospodărie, în plus, au pus stăpânire pe toate locuințele copiilor din regiunea dimineții.

13. Există de asemenea un mare număr de femei și copii care îi însoțesc.

14. Acum foarte puțin timp, tocmai când noi priveam ascunși pe o culme, unul din comandanții lor și-a trimis înainte iscoadele, dându-le următoarele instrucțiuni cu voce tare:

15. 'Mergeți și căutați fără milă toate progeniturile acelui monstru malefic pe nume Adam. Aflați cu această ocazie dacă monstrul însuși mai este viu și trăiește în mijlocul acestei adunături de hiene și de tigri!

16. Indiferent pe cine veți întâlni în cale, ucideți-l pe loc! Tăiați-i apoi urechile și aduceți-mi-le ca semn al credinței voastre!

17. Dacă îl veți găsi pe bătrânul monstru Adam, nu-l ucideți însă, ci aduceți-l aici, pentru a-i scoate personal măruntaiele cu propriile mele mâini, în semn de răzbunare pentru blestemul pe care l-a aruncat asupra lui Cain, strămoșul nostru primordial!

18. Se zvonește că și bătrânul Zeu Iehova, alungat de spiritul lui Lameh, s-ar afla printre acea adunătură de tâlhari.

19. Acela dintre voi care mi-l va aduce în stare de captivitate pe Iehova va deveni vicerege al Farakului și va primi o mie din cele mai frumoase femei sclave.

20. Pe acest Iehova doresc să-l înlănțui personal, predându-l apoi lui Lameh, care va face cu el ce va crede de cuviință, conform justiției sale - la fel cum a procedat și cu numele lui!

21. Dacă o veți întâlni pe Naeme, fiica marelui nostru zeu Lameh, precum și pe cele două soții ale sale, aduceți-le aici nevătămate, dar ucideți-le soții în maniera cea mai crudă cu putință, apoi tăiați-le urechile și aduceți-mi-le ca dovadă a faptelor voastre!

22. Dacă le veți întâlni pe cele 30 de concubine ale marelui nostru zeu Lameh, care au fost răpite abia acum câteva zile, aduceți-le aici fără să le faceți vreun rău, căci răsplata voastră nu va fi mică.

23. Vai însă celui care se va întoarce cu mâinile goale!

24. L-ați văzut astăzi pe Lameh umplând instantaneu cerul cu o sumedenie de sori, pe care i-a făcut apoi să dispară.

25. De aceea, gândiți-vă bine ai cui slujitori sunteți. În numele lui, ar trebui să mutați munții din loc!

26. Acum, plecați și îndepliniți ordinele sale! Amin.

27. Iată, dragă tată Adam, ce am văzut și ce am auzit, și cum stau lucrurile acolo.

28. Dar în mijlocul nostru se află Tatăl preasfânt și preaplin de iubire, în persoana lui Abedam. De aceea, teama și anxietatea nu trebuie să-și aibă locul în inimile noastre. Amin”.

29. Auzind acest discurs, Adam a fost cuprins de o mare agitație, astfel încât nu mai putea nici să stea jos, nici în picioare.

30. În cele din urmă, el s-a înfuriat atât de tare din cauza celor din ținutul de jos încât a sărit în picioare, gata să arunce cel mai cumplit blestem asupra acestora; dar Abedam l-a împiedicat, spunându-i cu cea mai mare blândețe posibilă:

31. „Adam, Adam, de ce vrei să blestemi iarăși?

32. Ascultă, Domnul sunt Eu! Dacă Eu nu blestem, de ce ar trebui să o faci tu?

33. Acum, că mareea a crescut și s-a apropiat de noi, haide mai bine să ne transformăm în pescari și să vedem dacă nu putem să prindem câțiva din acești sărmani peștișori în plasele noastre, care sunt plasele vieții.

34. Te asigur că această victorie ar fi infinit mai dureroasă pentru Lameh decât o mie de blesteme.

35. Adevăr îți spun: chiar astăzi vei ajunge să-i binecuvântezi pe toți cei pe care doreai să-i blestemi.

36. Haide, du-te din nou la locul tău.

37. În schimb, voi, Kisehel și Sethlahem, plecați fără întârziere, înzestrați cu puterea Mea, la comandatul lui Lameh și transmiteți-i cuvintele voinței Mele. Amin”.

Author:  1% [ 19.2.2011, 09:43 ]
Post subject:  Capitolul 99 - Kisehel și Sethlahem în fața armatei de copii din ținuturile de jos.

Capitolul 99
Kisehel și Sethlahem în fața armatei de copii din ținuturile de jos.
(11 iunie 1842)
1. Cei doi i-au mulțumit lui Abedam cu inimile pline de iubire pentru marea sarcină pe care au primit-o și au plecat pe loc către destinația indicată.

2. Pentru a scurta drumul, au trecut prin fața peșterii lui Adam.

3. Ajunși aici, ei i-au putut zări deja pe spionii postați de comandantul lui Lameh, care le-au strigat mai departe celor din spatele lor:

4. „Transmiteți un mesaj tuturor celor care împlinesc voința marelui nostru zeu Lameh și spuneți-le că doi oameni neobișnuit de înalți se apropie de tabăra noastră, venind dinspre înălțimi!

5. Nu știm ce trebuie să facem în acest caz. Să-i luăm prizonieri, sau să-i lăsăm să treacă nestingheriți?

6. Par să dispună de o putere incredibilă, căci la fiecare pas al lor pământul se cutremură, și cu cât se apropie mai mult, cu atât mai puternic resimțim aceste cutremure de pământ!”

7. Auzind acest mesaj, comandantul s-a înspăimântat, nemaiștiind ce să facă.

8. Când și-a mai revenit în simțiri, el le-a transmis spionilor și cercetașilor să-i lase pe cei doi să avanseze nestingheriți, apoi să-i înconjoare și să-i aducă la el în stare de captivitate.

9. Porunca le-a fost transmisă spionilor, care i-au înconjurat pe cei doi emisari tocmai când aceștia se aflau pe punctul de a intra în regiunea dimineții cu o mie de oameni înarmați cu sulițe lungi. Văzând că nu opun nici o rezistență, deși pământul se cutremura sub fiecare pas al lor, au început apoi să-i provoace pe ce doi mesageri, insultându-i în fel și chip și folosind tot felul de jigniri specifice ținuturilor de jos, cam de genul următor:

10. „Ascultați, lașilor! Ce mai face monstrul Adam? Dar monstrul acela de Iehova, cu trupul mâncat de viermi?

11. Câte asemenea mormane de carne se află pe înălțimi?

12. De ce vă este atât de teamă de noi, care suntem niște bărbați adevărați, deși mult mai mici ca înălțime decât voi? Din câte putem vedea, teama voastră se transmite până și pământului, care se cutremură sub tălpile voastre!

13. O, nu vă mai temeți, mormane mari de carne! Căci tot ce vi se poate întâmpla mai rău va fi să vă tăiem degetele, apoi mâinile și picioarele. Vă vom smulge apoi limba, nasul, urechile și ochii, după care vom sfârși prin a desprinde lent capul de restul trunchiului vostru.

14. Nimic altceva nu vi se va întâmpla; de aceea, nu trebuie să vă temeți de noi!

15. De altfel, din considerație pentru voi, toate acestea se vor petrece cât se poate de lent, astfel încât între două dureri succesive să vă puteți odihni, pregătindu-vă pentru durerea care va urma, și care va fi chiar mai mare.

16. Vedeți așadar cât de bune sunt intențiile noastre în ceea ce vă privește! Și totuși, păreți că vă temeți în continuare de noi!

17. Liniștiți-vă, căci torturile nu vor dura mai mult de trei zile și trei nopți, după care această mare teamă vă va părăsi complet!”

18. După aceste cuvinte de „consolare”, unul dintre guralivi a avansat către Kisehel cu intenția de a-l înțepa cu sulița în mână, pentru a-i spori astfel teama.

19. De-abia a atins însă brațul lui Kisehel că sulița a început să emită flăcări și foc, făcându-se instantaneu scrum și sfârșind prin a-l transforma în cenușă chiar pe posesorul său.

20. Acest incident i-a impresionat atât de puternic pe soldații lui Lameh încât aceștia s-au risipit în toate direcțiile; din nefericire pentru ei, câțiva paznici uriași care făceau de gardă i-au împiedicat să dispară.

21. Șefii soldaților s-au grăbit însă la comandant, tremurând din toate încheieturile. Ei i-au povestit acestuia ce s-a petrecut și l-au implorat să nu folosească forța împotriva celor doi, dacă nu dorea să ardă de viu, căci orice i-ar fi atins se aprindea instantaneu.

22. Această relatare l-a impresionat atât de tare pe comandant, încât la sosirea celor doi, el s-a prosternat chiar în fața lor, salutându-i cu următoarele cuvinte:

23. „O, voi, purtători sfinți ai focului sacru, măriți mesageri ai unui zeu cu siguranță mai important decât mizerabilul nostru Lameh din ținuturile de jos, vă întâmpin cu o bucurie la fel de mare ca și numărul firelor de iarbă și al boabelor de nisip de pe fundul mării!

24. Dacă sunteți de acord, v-aș ruga să mă informați - de la o oarecare distanță, desigur, pentru a evita contactul sărmanului vierme cu maiestuozitatea voastră înflăcărată - care este voința sublimă și sacră ce v-a trimis la noi, cei depravați și nedemni?”

25. În loc să răspundă la această întrebare prostească, Kisehel l-a strigat pe comandant, spunându-i pe nume: „Horadal! Este voința Domnului să te ridici și să ne însoțești, împreună cu întreaga ta armată, pe înălțimile sacre, pentru a-ți mărturisi acolo crima împotriva lui Dumnezeu cel viu și etern, manifestat acum într-o formă vizibilă, unicul Creator și Susținător al tuturor lucrurilor, precum și în fața lui Adam, primul om creat de mâna acestui Dumnezeu atotputernic!”

26. Această invitație l-a aruncat pe Horadal în brațele celei mai cumplite disperări, fiind complet incapabil să facă vreo mișcare sau să rostească vreun cuvânt.

27. Văzând acest lucru, Sethlahem s-a apropiat de el, l-a prins de mână și i-a spus pe o voce mai blândă: „Horadal, de ce te temi de viață, după ce ai pășit fără teamă - atâta vreme - în mijlocul morții?

28. Îți spun, în numele Celui care ne-a trimis aici, că iubirea Lui este mai mare decât mânia lui Lameh. De aceea, fă ceea ce ți-a indicat fratele meu”.

29. Auzind aceste cuvinte, Horadal și-a mai revenit și a urmat pe loc chemarea lui Kisehel, pe care l-a urmat, împreună cu întreaga sa armată.

Author:  1% [ 19.2.2011, 09:43 ]
Post subject:  Capitolul 100 - Puterea iubirii și grației lui Dumnezeu, revărsată asupra lui Horadal, comandantul din ținuturile de jos

Capitolul 100
Puterea iubirii și grației lui Dumnezeu, revărsată asupra lui Horadal, comandantul din ținuturile de jos.
(13 iunie 1842)

1. De îndată ce cei doi emisari și Horadal au ajuns pe înălțimile sacre, Abedam cel Mare i-a chemat la El pe Adam, Seth și Enoh, și le-a spus:

2. „Ascultați, Kisehel și Sethlahem și-au umplut deja plasele pure cu tot felul de pești, fără să-i uite nici pe cei care au primit cumplitul ordin de a vă veni de hac de la comandantul lor.

3. Atunci când au pornit în cruciada lor malefică către ținuturile de la miazăzi, am trimis în secret câteva gărzi pentru a-i întâmpina și a-i forța să se retragă. Când cei doi emisari l-au convins pe comandant să vină cu ei, ceilalți erau tocmai pe punctul de a se uni cu armata principală aflată deja în ținuturile dimineții.

4. In acest fel, captura este completă. De aceea, haideți să le ieșim în întâmpinare și să-i primim așa cum se cuvine! Amin”.

5. Atunci, Adam, Seth și Enoh s-au ridicat și s-au grăbit să iasă în întâmpinarea armatei capturate, alături de Abedam.

6. Când Horadal i-a observat pe cei patru bărbați înalți apropiindu-se de el într-o grabă atât de mare, el l-a întrebat înspăimântat pe Sethlahem:

7. „Mărite emisar al marelui Dumnezeu sau al unui rege extrem de puternic! Cine sunt cei care se apropie atât de grăbiți de noi?

8. Cu siguranță trebuie să aibă un rang foarte înalt. Pot să-mi dau seama de acest lucru din privirile lor pline de măreție.

9. O, văzându-i cum se apropie, simt cele mai ciudate senzații!”

10. Sethlahem i-a răspuns: „Ai răbdare până când ne vom întâlni cu ei, și în curând un nou soare va răsări pentru tine, revelându-ți cine sunt acești patru bărbați care se grăbesc către noi, fără să uite nici un detaliu de importanță pentru tine.

11. De aceea, ai răbdare, căci iată, nu mai au de parcurs decât o sută și ceva de pași, și ne vom întâlni”.

12. Chiar așa s-au petrecut lucrurile; într-o singură clipă, cei patru se aflau deja în fața comandantului. Cu un semn scurt din mână, Abedam le-a făcut semn soldaților să își oprească înaintarea.

13. Și întreaga armată s-a oprit. Kisehel și Sethlahem au căzut la picioarele Domnului și i-au mulțumit pentru sublima grație care le-a permis să ducă cu atâta succes la bun sfârșit intenția voinței divine.

14. Abedam le-a cerut însă să se ridice de la pământ și le-a spus:

15. „În această manieră veți cuceri întotdeauna în numele Meu; căci cerul și pământul vor fi supuse de-a pururi acestei puteri.

16. Oricine pășește în numele Meu, este însoțit de puterea Mea; și cum nu mai există nimeni care să se compare cu Mine, nu poate exista nici vreo putere comparabilă cu aceea a numelui Meu.

17. De aceea, nu renunțați niciodată să acționați în numele Meu și veți rămâne de-a pururi vii, înzestrați cu această putere. Amin”.

18. Auzind aceste cuvinte, comandantul Horadal s-a prosternat la rândul lui în fața celor patru, copleșit de cel mai înalt respect; căci cele câteva cuvinte ale lui Abedam l-au impresionat atât de puternic încât s-a gândit:

19. „Am experimentat deja puterea celor doi emisari, sub pașii cărora pământul se cutremura și la atingerea cărora totul lua foc; și totuși, acești oameni au căzut la picioarele acestui Om, mulțumindu-i pentru această putere.

20. Cât de puternic trebuie să fie El, de vreme ce susține că cerul și pământul întreg i se supun întru totul la simplul auz al numelui Său.

21. Dacă acești oameni atât de puternici se prosternează la picioarele Sale, cu siguranță nu este deloc recomandabil ca eu, care sunt atât de slab și de nevrednic, să rămân în picioare. Așa că mă voi smeri și eu, până la ultima fibră a ființei mele”.

22. Atunci, Abedam s-a apropiat de el și i-a spus: „Horadal! Ridică-te și privește-l pe bătrânul monstru Adam, primul om creat de pe suprafața pământului, născut direct din mâna Mea, și care a fost părintele lui Cain și al fratelui ucis de acesta, al cărui nume a fost Abel.

23. Privește-Mă de asemenea pe Mine, vechiul vostru Dumnezeu, slab, descurajat, complet uitat de voi, și, după câte se pare, chiar mâncat de viermi, așa cum te exprimai mai devreme!”

24. Aceste cuvinte l-au pătruns pe Horadal până în ultimele fibre ale ființei sale, drept care a strigat imediat la armata sa, fără a îndrăzni să-și ridice capul de la sol:

25. „Aruncați-vă cu fețele la pământ, voi toți; căci ne aflăm în prezența unicului și adevăratului Dumnezeu, pe care L-am recunoscut cu toții - cu excepția tiranului Lameh - prin intermediul lui Farah și care ne-a permis să ne rugăm Lui, numindu-ne chiar copiii Lui!

26. O, cădeți cu toții la picioarele Lui, căci El este singurul demn de slava noastră, acum și de-a pururi! - O, mizerabile Lameh!

27. Și eu însumi - ajutorul lui la fel de mizerabil, sfătuitorul lui, primul lui sfetnic, comandantul lui suprem, cel care - din răutate pură - l-a idolatrizat atâta vreme, care l-a inspirat în toate faptele lui josnice, ajutându-l direct să le comită, care era chiar gata să-l detroneze numai pentru a-i uzurpa puterea, - eu, eu, monstrul tuturor monștrilor, mă aflu acum în fața adevăratului Dumnezeu!

28. O, Doamne, Dumnezeule atotputernic, alungă pentru totdeauna acest monstru de pe suprafața pământului care îți poartă pașii, căci acesta a devenit prea sfânt pentru a continua să poarte pe spinarea lui un monstru ca mine! Haide, distruge-mă pentru totdeauna! Amin!”

Author:  1% [ 9.3.2011, 19:46 ]
Post subject:  Capitolul 101 - Discursul lui Enoh adresat lui Horadal și armatei sale.

Capitolul 101
Discursul lui Enoh adresat lui Horadal și armatei sale.
(14 iunie 1842)

1. Atunci, Abedam cel Mare l-a chemat la El pe Enoh și i-a spus: „Ascultă, Enoh, acești rătăciți sunt incapabili să asculte și să absoarbă în viața lor cuvintele rostite de gura Mea, căci spiritul lor s-a transformat deja în spiritul șarpelui.

2. Cuvintele rostite direct de gura Mea nu fac decât să aducă moartea celor care trăiesc mai mult în spiritul șarpelui.

3. De aceea, deschide gura ta în numele Meu și transmite-le semnificația voinței Mele, așa cum o vei auzi în sinea ta.

4. Abia atunci voi rosti Eu însumi trei cuvinte adresate acestei generații, care să o orienteze fie către viață, fie către moarte. Amin”.

5. Auzind cererea Mea, Enoh Mi-a mulțumit din plenitudinea iubirii sale pentru Mine, după care M-a slăvit cu voce tare pentru a fi auzit de toți cei din ținuturile de jos și i-a adresat următorul discurs lui Horadal:

6. „Ascultă, Horadal, și integrează adânc în inima ta ceea ce vei auzi în continuare; căci ceea ce îți voi spune eu nu vine de la mine, ci sunt cuvintele sacre ale Celui aflat în mijlocul nostru, care mi-a cerut să proclam în auzul vostru voința Lui sfântă, căci voi nu ați putea asculta cuvintele rostite de gura Lui, păstrându-vă în același timp viața.

7. Căci viața pe care o duceți voi este o viață a minciunii și a răutății derivate din ea; ea reprezintă esența spiritului căzut din cauza neascultării și mândriei sale, care nu dorește să se întoarcă la Cel care i-a dat viață, ba dimpotrivă, se amăgește crezând că este în continuare Spiritul suprem al tuturor spiritelor, deși este mai slab decât o muscă, singura sa putere fiind arta minciunii și a neadevărului, pe care o stăpânește - ce-i drept - la perfecție!

8. Acest mod de a trăi nu reprezintă viața, ci moartea cea mai profundă. Dacă ar auzi vocea vie a lui Dumnezeu, această viață aparentă nu ar putea supraviețui, ci ar pieri instantaneu, la fel ca minciuna în lumina adevărului.

9. Atunci când falsitatea este expusă luminii fizice, ea poate continua să pretindă că reprezintă ceva, deși realitatea ei este fantomatică; dacă ea este expusă însă luminii adevărului, ea încetează complet să mai existe, ca și cum nu ar fi existat niciodată.

10. Cuvântul lui Dumnezeu rostit direct de gura Lui reprezintă indiscutabil lumina cea mai sublimă a adevărului. Ce s-ar întâmpla cu voi dacă această lumină s-ar revărsa asupra voastră, a căror existență este complet falsă?

11. Pentru a putea realiza totuși măreția iubirii lui Iehova, El m-a chemat pe mine să vorbesc în numele Lui.

12. Această iubire este atât de mare încât El este dispus chiar să își retragă lumina atotputernică pentru a nu vă distruge complet, îngăduind minciunii să accepte doar câteva scântei din ea, trecând astfel la viața reală și crescând până când va deveni capabilă să accepte ceva mai plenar lumina Lui divină, fuzionând din ce în ce mai mult cu ea și transformându-se astfel într-o ființă nouă, născută din iubire, care să-i permită să atingă statutul de fiu al cerului, iar mai apoi chiar de fiu al lui Dumnezeu.

13. Ascultă, aceste cuvinte rostite de gura mea reprezintă scânteile de care vorbeam mai devreme. Dacă vei accepta să le integrezi în ființa ta, lucrurile se vor petrece în viitor așa cum ți-am prezis.

14. Dacă vei prefera totuși să rămâi în minciuna în care te-ai complăcut până acum, adevăr îți spun, în numele Celui care a coborât printre noi ca un adevărat Părinte preasfânt și preaplin de iubire:

15. El, Domnul cerului și al pământului, Dumnezeul atotputernic al eternității, vine acum și va veni însoțit de cei sfinți pentru a judeca în lumina Lui divină întreaga minciună și pentru a-i pedepsi pe cei lipsiți de credință pentru toate fărădelegile și blasfemiile lor, comise și rostite împotriva Lui!

16. Și cine crezi că sunt acești oameni lipsiți de credință și de Dumnezeu? Chiar cei ca tine, care duc o viață în minciună, în care nu mai există nici o scânteie de adevăr!

17. Adevărul este lumina divină și nu se simte la el acasă în mijlocul minciunii. Cât despre cei care trăiesc în minciună, și pentru care orice adevăr reprezintă o judecată a morții, aceștia sunt cei ca tine și complicii tăi, oameni lipsiți de orice Dumnezeu!

18. Toți aceștia au fost amenințați acum direct de către Dumnezeu cu judecata fără de scăpare; căci te asigur că El nu-și va retrage de-a pururi lumina orbitoare pentru a-i scuti pe păcătoși de efectele ei distrugătoare.

19. Când va veni El cu lumina Lui, spune-mi: cum va suporta această prezență divină păcătosul a cărui întreagă existență nu reprezintă altceva decât minciuna cea mai crasă?

20. Acum ridică-te și adună-ți oamenii care trăiesc în minciună, dar adună totodată și aceste scântei pentru tine și pentru oamenii tăi!

21. Aruncă această armură a minciunii și îmbracă veșmântul căinței și al adevăratei smerenii, pentru a putea experimenta faptele iubirii divine înainte ca Dumnezeu să-și trimită asupra creației lumina infinită în care toate gândurile vor fi revelate!

22. Îndreptați-vă către miazănoapte și nu permite nimănui să se întoarcă vreodată în orașul lui Enoh. Căci Domnul v-a pregătit tuturor un ținut al vostru, în care veți putea trăi o viață adevărată, de convertire la adevărata credință în El.

23. Acum pleacă și împlinește - pentru prima dată în viața ta - voința adevăratului Dumnezeu; după care, Adam vă va binecuvânta pentru a putea pleca liberi în țara promisă.

24. Domnul fie cu tine. Amin”.

Author:  1% [ 9.3.2011, 19:54 ]
Post subject:  Capitolul 102 - Copiii din ținuturile de jos - prizonieri voluntari ai grației și compasiunii divine.

Capitolul 102
Copiii din ținuturile de jos - prizonieri voluntari ai grației și compasiunii divine. Binecuvântarea părinteasca a lui Adam.
(16 iunie 1842)

1. După ce Enoh și-a încheiat discursul, Horadal s-a ridicat, a făcut o plecăciune până la pământ, în semn de respect, după care s-a întors la armata sa, spunându-le cu voce tare soldaților Cine era Acela în fața căruia s-a prosternat și care era voința Lui în ceea ce îi privește.

2. Auzind asemenea cuvinte din gura omului care fusese până atunci comandantul lor tiranic și sever, soldații s-au bucurat peste măsură, îndeosebi soțiile și copiii lor, slăvindu-L prin lacrimile lor de fericire pe Cel care a pogorât pacea asupra lui Horadal, dăruindu-le astfel un nou comandant, infinit mai bun, mai blând și mai delicat.

3. Doar câțiva dintre ei, care își lăsaseră soțiile și copiii acasă, în ținuturile de jos, nu prea știau ce să facă.

4. Ei s-au îndreptat către Horadal, pe care l-au întrebat ce trebuie să facă în această situație.

5. Horadal le-a răspuns, plin de ardoare: „Ne aflăm acum în ținutul atotputernicului Dumnezeu, pentru care nimic nu este mai simplu decât să ne spulbere dintr-o singură suflare. De aceea, singurul lucru care ar trebui să ne preocupe de acum înainte va fi acela de a-i împlini voința divină, atotputernică și sfântă. Alte preocupări nu vom mai avea, căci El, Dumnezeu cel infinit și etern, ar trebui să conteze mult mai mult pentru noi decât soțiile și copiii noștri.

6. Dacă vă veți întoarce în ținuturile de jos, voința lui Lameh vă va sili să intrați din nou în războiul primejdios și nedemn cu puternicii locuitori ai înălțimilor sacre; de aceea, sper că veți avea bunul simț să vă supuneți mai degrabă voinței divine, cea care a creat întregul univers.

7. Încercați să înțelegeți această necesitate, lăsați deoparte armele, căci nu vom mai avea nevoie vreodată de ele, și urmați-mi exemplul.

8. Cel care insistă însă să coboare în ținuturile de jos este liber să o facă, dar va constata acolo că îi va fi greu să scape nevătămat.

9. Dacă va scăpa de gărzile de la baza muntelui, poate fi sigur că nu va scăpa la fel de ușor de mânia lui Lameh, care este de o mie de ori mai rea decât cea a unui tigru înfometat!

10. Așadar, cei care doresc să se întoarcă, să o facă acum. Iar ceilalți, care doresc să mă urmeze, să vină cu mine la cei patru înțelepți, în spatele cărora stau cei doi mesageri care ne-au făcut prizonieri și ne-au adus aici cu o forță atât de mare!

11. Facă-se așadar voia sfântă a Celui care ne-a dat tuturor această poruncă. Amin”.

12. După ce ordinul comandantului a fost transmis din gură în gură și toată lumea l-a putut auzi, s-a dovedit că nici unul din cei de față nu avea nici o obiecție la cele declarate de Horadal.

13. Auzind voința Mea proclamată în acest fel de către Horadal oamenilor lui, i-am spus atunci lui Enoh, prin gura lui Abedam cel Mare: „Ascultă, Enoh, se pare că oamenii nopții au înțeles cuvintele rostite de tine, de vreme ce unul din cei mai servili slujitori ai șarpelui le predică astăzi voința Mea oamenilor din subordinea lui.

14. Crede-Mă, acest miracol este mai mare decât tot ce am făcut noi până acum pe aceste înălțimi. De aceea, am să fac acum un miracol de trei ori mai mare: mai întâi, voi accepta pe acești copii ai nopții ca și cum ar fi pe deplin copiii Mei, iar apoi cei care și-au lăsat soțiile și copiii în ținuturile de jos vor fi întâmpinați de aceștia atunci când vor ajunge în țara pe care le-am destinat-o - Lamei a fost deja informat în acest sens și face pregătirile necesare.

15. Cât despre cuvintele tale, începând cu judecata care se apropie și terminând cu întrebarea referitoare la cine sunt cei fără de Dumnezeu, acestea vor fi transmise națiunilor până la sfârșitul timpurilor, și chiar și ultimii copii de pe pământ îți vor menționa numele, exact așa cum o fac astăzi părinții, frații și copiii tăi.

16. Crede-Mă, Mi-ai făcut o mare bucurie, pentru care răsplata primită va fi infinită și va dura o eternitate! Amin”.

17. După care, Abedam s-a întors către Adam și i-a spus: „Ei bine, Adam, copiii lui Cain s-au pregătit să primească binecuvântarea ta. De aceea, haide să mergem la ei pentru a le dărui ceea ce așteaptă de la noi. Amin”.

18. Adam a ascultat de voința Domnului și s-a îndreptat către locul în care aștepta Horadal, plin de cel mai înalt respect.

19. Ajuns aici, el și-a acordat binecuvântarea părintească asupra tuturor celor de față, după care i-a mulțumit cu ardoare lui Abedam pentru puterea cu care l-a înzestrat.

20. Abedam i-a răspuns: „Adam, abia acum ai acționat corect. De aceea, îți spun ție, și la fel le spun și celorlalți: binecuvântați ori de câte ori simțiți nevoia să blestemați, și toți cei care vor să vă distrugă sau să vă persecute vor primi ceea ce li se cuvine.

21. Nu răspundeți niciodată cu rău la rău, și veți rămâne astfel de-a pururi copiii Mei; căci soarele Meu strălucește deopotrivă asupra celor drepți și asupra celor păcătoși.

22. Cât despre tine, Horadal, vei rămâne aici până după-amiază, și abia după ce toată lumea se va odihni și își va reface forțele veți putea pleca spre țara promisă, dar nu înainte ca Eu să rostesc trei vorbe în fața voastră despre moarte și despre viață. Amin”.

Author:  1% [ 9.3.2011, 20:03 ]
Post subject:  Capitolul 103 - Hrănirea celor sărmani. Seth apare în formă dublă. Domnul binecuvântează masa.

Capitolul 103
Hrănirea celor sărmani. Seth apare în formă dublă. Domnul binecuvântează masa. Horadal îi mulțumește Domnului.
(17 iunie 1842)

1. După acest discurs, Abedam s-a întors către Seth și i-a spus: „Frate, spune-le copiilor tăi să le aducă de mâncare și de băut acestor oameni de trei ori sărmani, pentru a-și reface forțele în vederea călătoriei care îi așteaptă către țara promisă.

2. În afara apropiaților comandantului și familiilor lor, toți ceilalți, câteva mii în total, nu au mâncat nimic de trei zile decât câteva ierburi și rădăcini amare pe care le-au găsit în cale.

3. Îmi pare rău de acești oameni; de aceea, haide să îi hrănim.

4. Tu procură zece coșuri pline cu alimente și băutură, iar Eu Mă voi ocupa de bine-cuvântarea lor”.

5. Mișcat până la lacrimi, Seth i-a mulțumit lui Abedam pentru această sarcină și a plecat imediat să o ducă la îndeplinire.

6. Nu mică i-a fost însă mirarea când, deși făcuse abia câțiva pași, și-a întâlnit copiii grăbindu-se către el cu zece coșuri pline cu mâncare!

7. Plângând de fericire, el și-a încrucișat brațele pe piept, așteptându-și, copiii în această atitudine smerită.

8. Când copiii au ajuns, el i-a întrebat, cu inima plină de iubire:

9. „Dragii mei copii! Bucuria mea nu cunoaște limite, căci voi ați ieșit în întâmpinarea sarcinii pe care mi-a dat-o Tatăl preasfânt!

10. Spuneți-mi, ce înger din cer v-a cerut să procedați în acest fel, căci eu unul nu am avut timp să vă informez în legătură cu voința divină”.

11. Dar unul dintre copii i-a răspuns: „Tată, glumești cu noi? Cum poți să spui așa ceva, când chiar tu ai fost acela care ne-a cerut să facem acest lucru?

12. După ce ne-ai dat acest ordin, ai plecat înainte pentru a ne aștepta în acest loc, și exact așa s-au întâmplat lucrurile”.

13. Auzind acest răspuns, piosul Seth și-a ridicat brațele la cer, plin de mirare, dar și de bucuria cea mai profundă, și a strigat cu o voce extrem de emoționată:

14. „O, Tată preasfânt și preaplin de iubire Abedam Iehova cel Suprem! Lucrurile devin atât de ușoare pentru Tine!

15. Tu poți chiar să împărți omul fără ca vreuna din părți să știe de cealaltă, ele acționând totuși împreună, într-un spirit comun.

16. Ascultați-mă, copii, acesta este un alt miracol al Tatălui preasfânt și preaplin de iubire.

17. De aceea, slăviți-L, iubiți-L și lăudați-L pe El din toată inima voastră, căci bunătatea Lui este infinită, iar compasiunea Lui nu are limite.

18. Pământul și cerul sunt pline de binecuvântarea și de grația Lui; lăudat fie de-a pururi numele Lui sfânt!

19. O, Tată, Tată, cât de infinit de bun ești Tu!”

20. Imediat după această exclamație, Abedam se afla lângă Seth, spunându-i cu vocea cea mai blândă cu putință:

21. „Iubitul Meu frate Seth, săracii așteaptă deja darurile tale; de aceea, haide să ne grăbim la ei.

22. Cât despre iubirea ta pentru Mine, te asigur că ea este perfectă, lucru de care poți fi convins, de vreme ce ai primit însăși mărturia Mea.

23. Altfel spus, tu ești un om perfect, după inima Mea. De aceea, haide să ne îndeplinim mai întâi datoria născută din iubire.

24. După ce vom termina, vom avea tot timpul din lume pentru a ne declara reciproc iubirea. Amin”.

25. După care, cei doi s-au grăbit, alături de purtătorii de coșuri, la copiii din ținuturile de jos.

26. Ajunși în fața acestora, Abedam a dispus așezarea coșurilor înaintea lui Horadal și a binecuvântat mâncarea din ele.

27. După această acțiune, El i-a spus lui Horadal:

28. „Primiți această mâncare și această băutură și refaceți-vă forțele. Ceea ce vă va rămâne puteți lua cu voi, pentru a vă servi drept provizii pentru drum.

29. Cât despre zilele care vor urma, pământul va avea grijă să vă furnizeze roadele sale, născute din abundența Mea, atâta vreme cât veți respecta porunca Mea și vă veți îndrepta către țara promisă. Haideți, începeți să mâncați și să beți. Amin”.

30. Descoperind această latură nouă a lui Abedam, extrem de prietenoasă, Horadal s-a aruncat însă la picioarele acestuia, spunându-i:

31. „O, Dumnezeule, slăvite Dumnezeu, cât de diferit ești Tu de Acela pe care l-am cunoscut prin atâtea lecții dureroase pe care le-am primit de-a lungul vieții!

32. Până acum Te-am considerat Tiranul tuturor tiranilor, astfel încât fiecare fibră a ființei mele mă făcea să mă revolt și să blestem un asemenea Dumnezeu, în loc să-L iubesc. Așa se face că am devenit eu însumi un tiran.

33. Cât de diferit ești însă Tu! În loc să mă distrugi, deși de-a lungul timpului am comis atâtea blasfemii la adresa Ta, împreună cu întreaga mea armată, Tu ne oferi acum hrană și băutură.

34. O, cât de diferit ești de Cel pe care L-am cunoscut până acum!

35. O, Doamne, eternă iubire! Cât de blândă este judecata Ta în fața depravării noastre fără limite!”

36. Abedam i-a răspuns: „Horadal, acum mănâncă și bea, căci după masă vom avea timp de discuții. Amin”.

Author:  1% [ 9.3.2011, 20:10 ]
Post subject:  Capitolul 104 - Hrănirea miraculoasă a oamenilor. Discursul plin de iubire și de recunoștință al lui Horadal.

Capitolul 104
Hrănirea miraculoasă a oamenilor. Discursul plin de iubire și de recunoștință al lui Horadal. A iubi înseamnă a trăi întru spirit.
(18 iunie 1842)

1. Drept urmare, Horadal s-a ridicat, i-a mulțumit încă o dată Domnului pentru marea Sa grație și compasiune, după care s-a întors către oamenii săi și le-a spus:

2. „Fraților, primiți cu bucurie în inimi mâncarea și băutura aici de față, și împărțiți-o frățește între voi!

3. Cât despre mine, eu nu voi accepta decât ceea ce va rămâne la sfârșit, după ce toată lumea își va fi potolit suficient foamea.

4. Haideți să împlinim așadar, cu inimile pline de recunoștință, voința marelui și unicului Dumnezeu, aflat acum într-o formă vizibilă în fața ochilor noștri și care a binecuvântat această hrană pentru noi! Amin”.

5. După această poruncă, cei zece conducători principali au luat coșurile, au aliniat oamenii pe zece rânduri, după care au început să împartă mâncarea din coșuri, asumându-și fiecare câte un rând. Astfel, primul om din rând primea un vas cu băutură și unul cu mierea cea mai pură, urmând ca după ce se servea din ele, să le dea mai departe, și tot așa, până la capătului rândului.

6. După ce toată lumea s-a servit cu mâncare și băutură, cei zece au verificat conținutul coșurilor, și nu mică le-a fost mirarea să vadă că acestea nu se goliseră nici pe jumătate!

7. De aceea, ei și-au propus să treacă din nou pe la oameni, dar au remarcat că aceștia își făcuseră plinul, așa că i-au mulțumit Domnului din străfundurile inimilor lor și i-au înapoiat coșurile lui Horadal, care îi supraveghease cu cea mai mare atenție, pentru a vedea dacă își fac corect treaba.

8. Văzând că cele zece coșuri sunt încă aproape pline cu mâncare, Horadal i-a întrebat pe comandanți cu o voce cât se poate de gravă:

9. „Cum Dumnezeu v-ați descurcat? Deși coșurile sunt destul de mari, totuși este vorba de peste zece mii de oameni.

10. Cât de mici au fost porțiile individuale? Credeți că foamea oamenilor poate fi potolită astfel, conform voinței Domnului suprem?”

11. Dar unul din cei zece i-a răspuns, plin de respect: „Dacă vrei să vezi un miracol cum n-ai mai văzut până acum, verifică personal fiecare rând și vei constata că oamenii au primit tot ce aveau nevoie, după care vei exclama, la fel ca și noi: 'Sunt lucruri posibile numai pentru Dumnezeu; de aceea, întreaga noastră slavă, adorație, recunoștință și iubire i le datorăm Lui, acum și de-a pururi! Amin”.

12. Într-adevăr, Horadal a examinat din priviri cele zece rânduri de oameni și a constatat că nimeni nu are nevoie de nimic. Copleșit, el s-a întors către Abedam și i-a spus: „O, Tu, al cărui nume limba mea nu este demnă să-l pronunțe, cum pot eu oare să-Ți mulțumesc, să Te slăvesc și să Te laud, astfel încât să fiu pe placul Tău?

13. O, Doamne, Dumnezeule preasfânt, ascultă-mă: cea mai dragă posesiune a mea este această viață pe care o am și care nu valorează cu siguranță nimic în fața Ta! Fără ea, nu aș putea însă exista și acționa conștient de sine. De aceea, dacă dorești acest lucru, aș vrea să mi-o sacrific în semn de recunoștință față de Tine, în numele acestor oameni sărmani!”

14. După care s-a prosternat la picioarele lui Abedam, plângând cu lacrimi profunde de recunoștință.

15. Auzind cuvintele lui Horadal, Abedam și-a dus palmele la ochi pentru a-și ascunde lacrimile pline de compasiune. După o scurtă vreme, El s-a aplecat și l-a atins pe Horadal, care continua să plângă, spunându-i: „Horadal, ridică-te, căci te-am eliberat de orice păcat anterior”.

16. Horadal s-a ridicat, dar multă vreme a fost incapabil să rostească vreun cuvânt, până într-atât era de copleșit de emoție.

17. După un timp și-a mai revenit, a tras aer în piept și L-a întrebat pe Domnul:

18. „Doamne, ai milă de mine, sărmanul păcătos, și nu Te mânia pentru că doresc să-mi eliberez inima tulburată de o întrebare care mă chinuiește de multă vreme”.

19. Abedam: „Bine, deschide-ți inima în fața Mea”.

20. Horadal și-a încrucișat brațele pe piept, după care a spus: „O, Doamne, Dumnezeule preasfânt! Crezi că aș putea și eu, inclusiv toți oamenii mei, să Te iubim cu toată tăria de care dispunem?

21. Iartă-mă pentru faptul că am îndrăznit să îți adresez o cerere atât de sacră! Deși rațiunea îmi spune că numai cei foarte puri au dreptul să-L iubească pe Dumnezeu, inima mea se luptă din răsputeri cu rațiunea.

22. O, spune-mi dacă îmi este permis să fac ceea ce îmi cere cu atâta ardoare inima!”

23. Abedam i-a răspuns: „Horadal, tu faci deja acest lucru, iar Eu te binecuvântez pentru el.

24. De aceea, în loc de orice alt răspuns, îți voi oferi acum unul din cele trei cuvinte promise, și anume:

25. Iubește, iubește, iubește, și vei trăi de-a pururi întru spirit, chiar dacă vei muri față de lumea exterioară! Tu ai murit deja față de această lume; de aceea, iubește, iubește, iubește-Mă pe Mine, Tatăl tău preasfânt, acum și de-a pururi! Amin”.

Author:  1% [ 9.3.2011, 20:23 ]
Post subject:  Capitolul 105 - Discursul lui Adam referitor la natura lui Satan și la iubirea de femei.

Capitolul 105
Discursul lui Adam referitor la natura lui Satan și la iubirea de femei.
(20 iunie 1842)

1. După acest scurt, dar atât de elocvent discurs al Domnului, Adam s-a ridicat, în urma unui impuls secret primit de la Mine, și a luat cuvântul: „Horadal, ridică-te, căci aceasta este voia lui Iehova, și ascultă-mă”.

2. Horadal s-a ridicat, iar Adam și-a continuat discursul:

3. „Ascultă, în vinele tale și în cele ale supușilor tăi curge sângele meu, la fel ca în vinele tuturor copiilor aflați pe aceste înălțimi, căci eu am fost plasat pe acest pământ ca prim om complet și desăvârșit, alături de soția mea, născută din mine, ca mamă primordială a tuturor celor care trăiesc acum pe pământ.

4. Din punct de vedere fizic, oamenii nu pot avea decât un singur tată și o singură mamă. În mod similar, din punct de vedere spiritual ei nu trebuie să aibă decât un singur Dumnezeu, un singur Creator și un singur Părinte preasfânt și preaplin de iubire.

5. De vreme ce eu am fost primul om de pe pământ, și implicit părintele fizic al întregii umanități, îți poți imagina cât de mare a fost blasfemia ta atunci când m-ai făcut monstru.

6. Sau atunci când L-ai numit pe Dumnezeu, Părintele nostru preasfânt și preaplin de iubire, bătrânul zeu mâncat de viermi!

7. Cum se face că toți descendenții lui Cain au căzut într-o asemenea orbire, iar apoi în depravarea cea mai desăvârșită?

9. Ascultă și încearcă să înțelegi! Atunci când Cain, primul meu născut, l-a ucis din pură gelozie pe fratele său Abel - acțiune în care s-a lăsat atras de șarpele cel rău, Satan sau îngerul căzut, care sălășluiește în trupul oricărui om și în întreaga materie -, el a fost judecat de Dumnezeu și a fost cuprins de o stare de agitație care l-a măcinat zi și noapte. Pământul a devenit prea mic pentru el, iar bolta cerească prea joasă, astfel încât abia dacă mai putea să respire.

10. Plângea și se lamenta tot timpul, și în marea sa furie i-a declarat război etern șarpelui.

11. De aceea, șarpele l-a vizitat din nou, în dorința arzătoare de a-l recâștiga de partea sa.

12. Dar Cain și-a dat seama că a devenit stăpânul șarpelui, căci acesta din urmă nu l-a mai putut cuceri nici măcar deghizat în fratele său.

13. Știind însă de foarte mult timp că bietul Cain suferă din cauza slăbiciunii trupului său, șarpele și-a asumat atunci forma unei femei extrem de frumoase, apropiindu-se de el cu timiditatea unei fecioare. Cain cel slab nu și-a mai putut desprinde ochii de la această creatură mincinoasă a șarpelui.

14. Abia mai târziu și-a dat el seama de capcana pe care i-a întins-o șarpele, rostind cu propria sa gură mărturia care continuă să trăiască în toți descendenții săi, și anume că mai devreme sau mai târziu în această capcană vor cădea toți copiii săi, iar apoi chiar copiii lui Dumnezeu.

15. Înțelegeți acum unde vă aflați din punct de vedere spiritual?

16. Iată, acesta este teribilul obstacol care a generat căderea voastră, a tuturor!

17. Potrivit mărturiei părintelui vostru, voi ați devenit sclavii trupului, boală care s-a răspândit ca o epidemie de la Cain la mine, și apoi la voi toți.

18. Șarpele le-a înzestrat pe fiicele voastre cu trupuri superbe, cărora nimeni nu le poate rezista. De aceea, voi ați creat poligamia, care contravine ordinii divine, potrivit căreia eu am fost destinat să fiu unicul bărbat, iar Eva unica femeie, prin iubirea și puterea nesfârșită a Celui care se află acum printre noi și care tocmai v-a invitat de trei ori să-L iubiți, căci numai iubindu-L pe El se poate transforma iubirea trupească în viață sufletească, iar apoi în spirit pur, astfel încât iubirea activată a trupului să se sublimeze în viață sufletească, iar apoi în spiritul pur al lui Dumnezeu.

19. Cum ați putea obține această victorie prin poligamia voastră?

20. Atâta vreme cât veți rămâne prinși în capcana trupului vostru, voi veți continua să fiți niște blasfemiatori în fața lui Dumnezeu, la fel ca atunci când ați venit pe aceste înălțimi sacre.

21. De vreme ce ordinea divină nu-i permite bărbatului să aibă decât o singură soție, pentru a-și putea cuceri astfel mai ușor dușmanul născut din pasiunea lui Cain, - cum credeți că veți putea triumfa asupra acestui dușman cumplit dacă vă aruncați cu inima deschisă în brațele sale?

22. De aceea, renunțați la poligamie și întoarceți-vă la vechea ordine a lui Dumnezeu, și veți putea cuceri astfel pe deplin moartea care sălășluiește în trupul vostru, sub forma șarpelui otrăvitor, a lui Satan cel rău, care nu a dorit să se întoarcă la Dumnezeu - chiar în ființa mea - despărțindu-se de mine atunci când am primit acest trup, și care domnește astăzi în toate trupurile fizice ca prinț al minciunii absolute.

23. Încearcă să înțelegi ce ți-am spus, Horadal, dacă dorești să atingi victoria și să cucerești adevărata viață!

24. Primește așadar această revelație, împreună cu binecuvântarea mea, și du-o în țara pe care Domnul v-a promis-o, iar cele trei cuvinte sacre vă vor aduce viața. Privite însă din perspectiva fizică, ele nu vă vor aduce decât moartea eternă. - Încearcă să înțelegi acest lucru! Amin”.

Author:  1% [ 9.3.2011, 20:38 ]
Post subject:  Capitolul 106 - Un caz în care poligamia este permisă.

Capitolul 106
Un caz în care poligamia este permisă.
(21 iunie 1842)

1. După acest discurs, mânat și el de un impuls interior, Enoh a pășit la rândul lui în fața lui Horadal și i-a spus:

2. „Horadal, este voința Domnului să mâncați și voi, tu și cei zece comandanți ai tăi. Faceți acest lucru, în acord cu voința Celui care m-a trimis la voi.

3. După ce veți termina, ridicați-vă și porniți la drum.

4. Urmați-i pe cei doi lideri care vă vor călăuzi și respectați indicațiile lor.

5. Veți ști când ați ajuns în ținutul care vă este destinat atunci când vă veți întâlni soțiile și copiii lăsați în urma voastră, în orașul lui Enoh, care vă vor aștepta acolo. Acest lucru este valabil îndeosebi pentru voi, conducătorii, căci voi ați fost siliți să îi lăsați acolo, ca ostateci ai lui Lameh și ca semn de loialitate.

6. Vă spun toate acestea în numele Domnului, pentru a prinde curaj și a vă deplasa cu bucurie către ținutul promis, pe care El vi l-a pregătit pentru a vă fi țară permanentă.

7. Acum, că ați aflat ce trebuia să știți, mâncați și beți, în numele Domnului, acum și de-a pururi! Amin”.

8. Iar Horadal și cei zece au adus mulțumiri pentru invitație și pentru veștile atât de îmbucurătoare, după care s-au așezat la masă.

9. În timp ce își serveau masa, Abedam cel Mare s-a întors către Adam și i-a spus:

10. „Instrucțiunile tale cu adevărat părintești adresate acestor oameni sărmani au fost într-adevăr corecte, dar trebuie să rectifici un mic element referitor la poligamie.

11. Ai întru totul dreptate să prezinți poligamia ca fiind opusă ordinii Mele, precum și în ceea ce privește sălașul permanent al șarpelui și al morții.

12. Gândește-te însă la ce este mai bine pentru acești oameni, care au deja - îndeosebi liderii lor - câte zece neveste: să-i desparți de ele și să le lași o singură nevastă, sau să lași lucrurile așa cum sunt?

13. Dacă un bărbat își părăsește nouă neveste și rămâne doar cu una singură, ce vor face celelalte nouă (și copiii lor) și cum se vor simți ele în inimile lor?

14. Nu crezi că dacă le va păstra pe toate zece, de dragul copiilor lor, în loc să ne blesteme, acestea ne vor slăvi și ne vor lăuda în inimile lor,

15. Aflând de la bărbații lor că - deși ordinea divină ne obliga să îi despărțim - noi le-am permis totuși să rămână împreună, conform legii lor injuste, realizând astfel marea noastră iubire și compasiune?

16. Ce crezi că este mai bine pentru cei aflați deja în această situație lamentabilă?

17. Adevăr îți spun: pentru copiii acestei lumi, tulburați deja într-o prea mare măsură de trupul lor, poligamia este o soluție mai bună decât patimile oarbe și violurile, ca să nu mai vorbim de pedofilie.

18. Adevăr îți spun: poligamia este de preferat inclusiv coabitării nelegiuite cu o femeie, în care cei doi nu intenționează să procreeze copii, ci numai să își satisfacă poftele sexuale, cu atât mai mult atunci când femeia este deja vizibil însărcinată.

19. Căci cel care are zece sau mai multe soții procreează aproape tot timpul atunci când locuiește cu una singură, în schimb, cel care coabitează cu o singură femeie, fără să trăiască în mod legiuit cu aceasta, nu numai că nu își lasă femeia însărcinată de fiecare dată când întreține relații sexuale cu ea, dar continuă să întrețină asemenea relații și după ce aceasta rămâne însărcinată, stricând astfel fructul aflat în plin proces de coacere în pântecul ei, lăsând-o în cele din urmă complet sterilă.

20. După cum știi foarte bine, acest lucru s-a întâmplat deja cu copiii de pe înălțimile sacre, care s-au îndepărtat de grația și de binecuvântarea Mea. Îți poți imagina așadar cât de ușor îi pot cădea pradă ceilalți copii, născuți din judecata Mea!

21. De aceea, gândește-te ce anume este mai corect în momentul prezent, îndeosebi pentru copiii din ținuturile de jos.

22. Deși ultimul lucru pe care Mi-l doresc este să introduc Eu însumi poligamia, mai ales prin intermediul tău, cred totuși că cel mai bun lucru pe care îl poți face este să te duci și să o îngădui în cazul acestor copii din ținuturile de jos. Învață-i totuși să nu-și educe propriii copii în spiritul poligamiei, ci în conformitate cu ordinea Mea, pe care ai proclamat-o mai devreme pentru ei.

Author:  1% [ 9.3.2011, 20:57 ]
Post subject:  Capitolul 107 - Horadal revelează un secret din trecutul său, petrecut la curtea lui Lameh, în orașul lui Enoh

Capitolul 107
Horadal revelează un secret din trecutul său, petrecut la curtea lui Lameh, în orașul lui Enoh.
(22 iunie 1842)

1. După ce Horadal și cele zece ajutoare ale sale și-au potolit foamea cu mâncarea gustoasă care le-a fost oferită și și-au stins setea cu sucurile din fructe, și după ce i-au mulțumit Domnului pentru darurile primite, Adam s-a îndreptat către ei și le-a transmis voința Domnului în ceea ce privește poligamia.

2. Auzind asemenea cuvinte din gura lui Adam, Horadal s-a bucurat nespus, mulțumindu-i Domnului din străfundurile inimii sale pentru acest privilegiu, după care s-a ridicat și i-a cerut lui Abedam permisiunea de a-i face o confesiune lui Adam.

3. Abedam cel Mare i-a acordat această permisiune, spunându-i: „Horadal, adevăr îți spun: în locul acesta toată lumea poate vorbi liber.

4. De aceea, dacă dorești să vorbești, vorbește liber și fără reținere. Amin”.

5. Horadal i-a mulțumit atunci Domnului pentru permisiunea acordată, după care a început următorul discurs adresat lui Adam:

6. „Venerabil părinte, respectat prim om și procreator al întregii umanități care trăiește la ora actuală pe pământ! Apleacă-ți urechea la cuvintele unuia din descendenții fiului tău Cain și ascultă ce am să-ți spun.

7. La fel de adevărat cum este faptul că Dumnezeu, Creatorul infinit, etern și prea-sfânt, pășește acum printre noi, ceea ce îți voi spune în continuare a fost unul din secretele extrem de bine păzite ale inimii mele. Dacă nu ar fi fost așa, părinte Adam, poți fi convins că nu v-aș fi recunoscut atât de curând pe Dumnezeu și pe tine, iar El, care personifică Iubirea și Compasiunea eternă și infinită, nu ar fi permis niciodată picioarelor mele nedemne să cale pe acest pământ sacru al munților, - dacă ceea ce îți voi revela pe scurt nu ar fi întru totul adevărat.

8. Așadar, ascultă din gura mea secretul atât de bine ascuns în inima mea încât nici chiar șarpele cel rău nu și l-ar fi putut imagina, necum percepe direct.

9. A sosit acum timpul să îl pot revela deschis:

10. Ascultă, era încă în perioada lui Enoh, când iubirea nesfârșită a atotputernicului Dumnezeu a avut plăcerea să trezească spiritual un om, un frate al lui Enoh, pentru a le vorbi oamenilor și a-L proclama pe Dumnezeu cel unic.

11. Nobilele sale învățături au fost păstrate intacte, până când a apărut Lameh.

12. La fel ca și mulți alții, am fost și eu instruit în această învățătură de către frații sublimi ai acelui om.

13. Când Lameh s-a aliat însă cu șarpele, ucigându-și cei doi frați inspirați cu ajutorul lui Tatahar, nobila învățătură a divinului Farak a dispărut odată cu aceștia.

14. Întrucât am fost cel mai bun prieten al lui Lameh încă din fragedă tinerețe, de îndată ce acesta a preluat puterea în maniera sângeroasă descrisă mai sus, am fost numit consilierul său personal, fără ca cineva să știe acest lucru. Și astfel, am ajuns consilierul secret al lui Lameh.

15. La început, am încercat să trezesc în el deschiderea față de învățătura lui Farak. Tentativa mea nu a avut însă nici un succes.

16. Căci era deja pătruns până la măduvă de șarpele cel rău, astfel încât nici chiar atotputernicele cuvinte ale lui Dumnezeu, pe care le-a auzit după ce și-a ucis frații, nu au făcut nici o impresie asupra lui.

17. Când mi-a mărturisit acest lucru, mi-am luat libertatea să-l îndemn cu sinceritate să se întoarcă la Dumnezeu, de vreme ce Acesta i-a arătat o asemenea grație.

18. În loc să mă asculte, el mi-a declarat însă cu amărăciune, dar sincer: „Horadal! Deocamdată ești încă prietenul meu. Dar în calitate de rege și zeu suprem, te sfătuiesc să nu mai pomenești niciodată numele acelui Dumnezeu în fața mea.

19. Dacă vei încălca vreodată această poruncă, vei avea aceeași soartă ca și frații mei, care vorbeau de același Dumnezeu, fără a ține cont de faptul că eu însumi sunt un zeu atotputernic!

20. Haide, du-te și repudiază-l în fața tuturor pe vechiul și ridicolul zeu al lui Farak. Totodată, vorbește-le oamenilor despre mine, singurul zeu autentic, atotputernic, de o severitate extremă, inexorabil și imuabil!

21. Îți jur pe propria mea divinitate: dacă nu vei proceda așa cum îți poruncesc, vei fi sfâșiat în o mie de bucăți, în fața tuturor!

22. Înțelege ce îți spun! Acum du-te și împlinește voința mea!

23. Am fost nevoit atunci să plec și - ascunzând învățătura lui Farak adânc în inima mea - să pretind că sunt chiar mai crud decât Lameh, învățându-i pe oameni care este voința acestuia.

24. Văzând că sunt slujitorul lui credincios, Lameh mi-a transferat în curând întreaga sa putere regală, rămânând însă în fața mea și a poporului ca Dumnezeu atotputernic.

25. Văzând cu câtă credință îi slujesc lui Lameh și incapabil să-și imagineze secretul ascuns adânc în inima mea, șarpele cel rău a făcut cu mine un contract, asumându-și forma unei femei superbe, iar eu am promis să fac tot ce îmi vor spune zeul Lameh și această femeie.

26. Șarpele a rămas întru totul satisfăcut de această promisiune a mea.

27. După ce a plecat, am făcut însă în sinea mea un legământ secret și am spus: 'O, șarpe, vicleanule Satan, oricât de șiret ai fi în tot ceea ce faci, vei învăța cât de curând cât de mare este puterea Celui pe care trebuie să îl ascund deocamdată în inima mea!

28. Fac acest jurământ în fața Ta, unicul meu Dumnezeu adevărat!'

29. După care i-am cerut acestui Dumnezeu ascuns în inima mea să păstreze - în marea Lui grație - secretul chiar și în fața celui mai puternic dintre îngerii săi. Iar Dumnezeu mi-a ascultat cererea, inspirându-mă în toate situațiile care au urmat și în care am fost nevoit să îmi exercit puterea regală.

30. Am devenit astfel unealta crudă, dar justă, din mâna lui Dumnezeu, realizând toate atrocitățile posibile, dar numai într-o manieră aparentă, - fără să fiu vreodată cu adevărat sincer în ceea ce fac!

31. Astfel, atunci când Meduhed, adevăratul meu frate, a convertit un mare număr de oameni, eu am fost cel care l-am sfătuit pe Lameh să îi declare război vechiului Dumnezeu și să îl pună pe Tatahar cel rău să dea foc pădurilor. - De ce crezi însă că am făcut acest lucru?

32. Pentru că știam în profunzimile inimii mele că soarta îi pregătește lui Tatahar cel rău ceea ce merită!

33. Tot eu am fost cel care, la porunca lui Lameh, le-am poruncit puținilor supraviețuitori să pregătească cea de-a doua răzbunare împotriva vechiului Dumnezeu. Căci știam foarte bine care sunt planurile Domnului împotriva lor.

34. L-am sfătuit pe Lameh să le interzică oamenilor obișnuiți să mai vorbească, sub pedeapsa cu moartea, astfel încât nimeni să nu mai poată rosti numele zeului Lameh, ori măcar să se gândească la el.

35. De ce am procedat astfel? - Pentru ca inimile încă pure ale celor inocenți să nu fie pervertite de fărădelegile lui Lameh; căci celor necuvântători nu li se poate nici predica.

36. La porunca mea, mulți oameni au fost executați. De ce? - Deoarece Consilierul meu secret mi-a vorbit, spunându-mi: 'Iată, șarpele i-a luat în vizor pe aceștia, deschizându-și larg fălcile în fața lor. De aceea, i-am făcut insensibili, așa că dă poruncă să fie tăiați în bucăți, pentru ca șarpele să nu devină suspicios în ceea ce te privește'.

37. Am rostit blasfemii de zece ori mai cumplite împotriva lui Dumnezeu decât însuși Lameh, pe care l-am sfătuit să îngroape numele lui Iehova sub fecalele oamenilor de rând.

38. De ce am făcut însă acest lucru? - Tocmai pentru a-i prezerva Numele. Căci era mai bine ca Numele sfânt să fie îngropat sub deșeurile celor sărmani, care reprezintă singurii oameni puri care au mai rămas în ținuturile de jos, decât să fie expus unor blasfemii atât de abominabile.

39. Și astfel, am făcut o sumedenie de lucruri teribile, toate motivate însă de cele mai curate intenții.

40. Iar când a sosit timpul, am adunat această armată, alcătuită numai din oameni sărmani și încă curați sufletește, aducându-i aici, în calitate de comandant nemilos al lui Lameh. Până acum, nimeni - în afara lui Dumnezeu - nu a știut ce anume mă determină să fac tot ce am făcut și de ce am ajuns aici.

41. Acum, Domnul mi-a permis să-mi dau jos cumplita mască pe care am fost nevoit să o port și să îmi dezvălui adevărata față, aceea de slujitor credincios al lui.

42. Așa se explică de ce am comis acea blasfemie împotriva ta și a lui Dumnezeu, în fața oamenilor mei încă orbi. Sper din suflet că acum, când știi ce m-a determinat să procedez astfel, mă vei ierta, căci nu am făcut nimic în afara voinței secrete a Celui aici de față.

43. Nu-ți fă probleme nici în legătură cu poligamia, căci vom avea grijă să respectăm voința lui Dumnezeu, acum și de-a pururi! Amin”.

Author:  1% [ 9.3.2011, 21:02 ]
Post subject:  Capitolul 108 - Discursul Domnului referitor la efectul contrar al blestemului și al mâniei.

Capitolul 108
Discursul Domnului referitor la efectul contrar al blestemului și al mâniei.
(24 iunie 1842)

1. Auzind cuvintele lui Horadal, Adam a fost emoționat până la lacrimi și a plâns de bucurie, tremurând din toate încheieturile și incapabil să rostească vreun cuvânt, deși ar fi dorit foarte mult să facă acest lucru.

2. Abedam a văzut ce se petrece în inima lui Adam, așa că i-a spus: „Adam, mai simți încă impulsul de a-i blestema pe acești blasfemiatori?

3. După cum vezi, omul trebuie să fie foarte atent pe cine judecă și pe cine blestemă, îndeosebi dacă este și părinte!

4. Căci cine poate înțelege toate căile Mele?

5. Dacă cineva blestemă evenimentele fără să cunoască pe deplin cauza lor, este posibil ca el să blesteme însăși iubirea, compasiunea, grația, răbdarea, blândețea și bunătatea Mea fără egal, și implicit întreaga Mea ordine divină, care rezultă din acestea.

6. Ce binecuvântare mai poate primi un om care a blestemat ordinea Mea divină?

7. Oare nu invită el judecata asupra sa, căci el însuși a fost primul care a judecat ordinea divină, singura din care își poate extrage viața eternă?

8. Ce posedă omul, fără să-l fi primit de la iubirea și compasiunea Mea, și de unde poate primi el ceea ce primește dacă nu de la această iubire, această compasiune și această grație?

9. Spune-Mi, Adam, dacă se separă de iubirea Mea, judecând-o și blestemând-o, cum mai poate extrage el apă din fântâna pe care a acoperit-o cu pietre, cu pământ, cu nisip și cu tot felul de gunoaie?

10. De aceea, nici un frate nu ar trebui să-și judece vreodată fratele, - decât dacă Eu însumi îi dau în mod explicit poruncă în acest sens!

11. Cine judecă în mod arbitrar își dă singur pedeapsa cu moartea, căci se desparte astfel de Sursa întregii vieți.

12. Să spunem că cineva se înfurie atât de tare pe fratele său încât își propune să-i dea foc la casă în timpul nopții, dar o scânteie din torța sa sare pe propria sa casă, înainte de a fi putut incendia casa sărmanului său frate. Pe cine mai poate da vina acest făcător de rău pentru faptul că și-a pierdut întreaga avere și tot ce a acumulat de-a lungul vieții?

13. Ceea ce v-am indicat prin acest exemplu se întâmplă de fiecare dată cu oamenii mânioși, care își dau astfel foc la propria casă spirituală. Atât timp cât intenționează să distrugă casa fratelui său prin focul blestemului și al judecății sale, el nu face decât să își distrugă întreaga avere primită de la Mine în vederea atingerii vieții eterne.

14. De aceea, nici un frate nu ar trebui să-și blesteme fratele pentru un păcat pe care acesta din urmă l-a comis împotriva lui.

15. Dimpotrivă, el ar trebui să îl binecuvânteze pe cel pe care dorea să-l blesteme, judecându-l nu în vederea pierzaniei, ci a vieții eterne, căci la fel va fi judecat și el.

16. Dacă Eu, Dumnezeu cel înțelept și preasfânt, aș fi creat acest univers în vederea distrugerii sale finale, ce rost mai avea crearea lui?

17. Nici chiar cea mai nătângă dintre creaturile Mele nu ar fi dispusă să creeze ceva numai de dragul de a-l distruge apoi, cu atât mai puțin Eu, înțelepciunea eternă și Tatăl prea-sfânt și preaplin de iubire al tuturor copiilor Mei.

18. De vreme ce am creat tot ce am creat pentru eternitate, astfel încât nici chiar ultimul gând al celui din urmă dintre oameni să nu poată pieri vreodată, de ce v-ați judeca voi unii pe alții, urmărind să vă distrugeți reciproc?

19. Așadar, reține, Adam, că singurul judecător sunt Eu. Cât despre tine, nu aștept altceva decât să fii cu adevărat fiul Meu, judecând lucrurile la fel ca Mine,

20. Respectiv, nu prin blestem, ci prin iubire, răbdare, compasiune, bunătate, blândețe și grație.

21. Procedați la fel, tu și ceilalți, și veți beneficia de-a pururi de viața eternă născută din Mine! Amin”.

Author:  1% [ 9.3.2011, 21:20 ]
Post subject:  Capitolul 109 - Numirea lui Horadal ca lider suprem al poporului său. Cele trei semne ale grației dăruite lui Horadal.

Capitolul 109
Numirea lui Horadal ca lider suprem al poporului său. Cele trei semne ale grației dăruite lui Horadal.
(25 iunie 1842)

1. După acest discurs, Abedam cel Mare s-a întors către Horadal și i-a spus: „Horadal, ai rezistat cu credință în fața tuturor tentațiilor șarpelui, prezervând vie în inima ta scânteia adevărului primită de la Farak. Iată, acum în fața ta se află nu o simplă scânteie, ci un soare infinit, Eu însumi, Cel despre care Farak a depus mărturie, Dumnezeu cel atotputernic și etern, Creatorul suprem al tuturor lucrurilor care umplu cerurile și spațiul infinit al creației, de la cele mai mici și până la cele mai mari, - Eu, iubirea eternă și pură, - Eu, unicul vostru Părinte, al tău și al tuturor copiilor lui Adam, singurul posesor al vieții și singurul care poate dărui această viață, - Eu, - Eu - Mă aflu acum în fața ta!

2. Întrucât ai păstrat cu sfințenie în inima ta micuța scânteie primită de la Farak, crezând în Cel pe care nu L-ai văzut niciodată și ascultând chemarea Lui, fără să te îndoiești vreodată că această chemare secretă reprezintă voința Mea și acționând întocmai în acord cu ea, - pe scurt, de vreme ce Mi-ai rămas întotdeauna credincios în chestiunile minore, cu atât mai mult îmi vei rămâne credincios de-acum încolo, căci acum îl poți vedea în persoană pe Acela despre care v-a vorbit Farak în orașul lui Enoh, - motiv pentru care vei primi un statut mai înalt în mijlocul poporului tău decât acela pe care l-a avut Farak.

3. Horadal, întrucât Mi-ai rămas credincios în lucrurile minore, îți dăruiesc acum un destin măreț, numindu-te învățător suprem și lider al poporului tău. 4. Privește, mulți dintre ei sunt încă orbi, dar Cuvântul Meu viu în ființa ta îți va permite să le dăruiești din nou lumina ochilor, și implicit viața.

5. De acum înainte nu vei mai percepe voința Mea în maniera secretă în care ai perceput-o în ținuturile de jos, ci o vei auzi direct, exact așa cum o auzi acum, înlăuntrul tău, dar și în exterior. Chiar dacă nu Mă vei mai vedea la fel ca acum, Mă vei auzi întotdeauna, exact ca acum.

6. Horadal, adevăr îți spun: credința ta este mare, căci tu ai crezut în mesajele Mele fără nici un alt semn decât cei doi mesageri pe care ți i-am trimis.

7. Într-adevăr, pentru tine, acest al doilea semn minor - binecuvântarea hranei și a băuturii - nu era necesar, căci tu Mi te-ai dăruit de mult în inima ta, înainte ca ochii tăi să Mă poată vedea în persoană și înainte ca urechile tale să poată auzi vocea Mea părintească.

8. Acum, când M-ai văzut și M-ai auzit pe Mine, Dumnezeul și Părintele tău, crezând cu convingere că Eu sunt Cel care îți vorbește, cerându-Mi permisiunea să Mă iubești, îți voi dărui ca răsplată, alături de cele trei mari cuvinte, și trei mari semne; căci tu ai crezut ferm că Eu sunt Dumnezeul etern, infinit și atotputernic, Creatorul, Susținătorul și Conducătorul tuturor lucrurilor, precum și unicul Părinte preaplin de iubire al tuturor oamenilor și îngerilor.

9. Iată care sunt cele trei mari semne: mai întâi, vei găsi în mod miraculos în țara promisă tot ceea ce v-am promis ție și oamenilor tăi, în ordinea respectivă.

10. În al doilea rând, prin puterea pe care ți-o voi acorda, vei putea experimenta întotdeauna ceea ce poate face Acela care acum îți revelează, îți promite și îți dăruiește.

11. Iar al treilea semn va consta în faptul că de acum înainte, Cuvântul Meu viu și viața eternă care rezultă din el nu te vor mai părăsi niciodată.

12. Cu ajutorul acestor trei mari semne vei putea recunoaște plenar iubirea Mea infinită pentru tine și pentru oamenii tăi, precum și bunătatea fără egal a Tatălui față de voi.

13. Îți dăruiesc acum binecuvântarea Mea plenară, iar apoi poți să pleci.

14. Cei doi mesageri vă vor însoți în țara promisă, aflată între ținutul dimineții și cel de la miazănoapte.

15. Lăsați-vă însă armele aici, la picioarele lui Adam, ca semn că iubirea Mea părintească este mai mare decât puterea șarpelui.

16. Iar acum, plecați în numele Meu și însoțiți de binecuvântarea Mea! Amin”.

Author:  1% [ 9.3.2011, 21:26 ]
Post subject:  Capitolul 110 - Horadal și poporul său se pregătesc de plecare. Discursul de adio al Domnului și recomandarea de a iubi.

Capitolul 110
Horadal și poporul său se pregătesc de plecare. Discursul de adio al Domnului și recomandarea de a iubi.

1. După discursul lui Abedam, soldații s-au ridicat în picioare, urmând ordinul lui Horadal. Acesta a jurat să-i rămână credincios Domnului în toate, după care i-a mulțumit din străfundurile inimii, împreună cu cei zece comandanți ai săi.

2. După ce i-a mulțumit Domnului pentru grația, iubirea și compasiunea primită, el L-a întrebat pe marele Posesor al grației dacă trebuie să înalțe pentru poporul său un semn vizibil în amintirea acestei zile mărețe a grației și compasiunii, pentru ca toată lumea să-și amintească cu recunoștință de marile lucruri pe care Domnul suprem și Tatăl lor divin le-a făcut pentru el și pentru poporul pe care îl conduce.

3. Abedam i-a răspuns prin următorul discurs, extrem de instructiv, spunându-i: „Ascultă, Horadal! Îți mulțumesc pentru dorința ta sinceră de a-Mi vedea numele slăvit de-a pururi de poporul tău, dar îți spun: dacă oamenii sunt instruiți corect, ei găsesc pretutindeni în creația Mea semnele care să le aducă aminte de Mine.

4. Dacă oamenii se dovedesc atât de inconștienți încât nu observă aceste semne, așezate miraculos de Mine în fața ochilor lor, poți să fii convins că nu vor remarca nici semnul construit de om în acest scop. 5. Dacă observă semnele vii, ce rost mai are să le construiești un semn mort?

6. Îți dăruiesc totuși un mare semn de aducere aminte, căci tu vei purta în tine Cuvântul Meu viu și toată puterea pe care o incumbă rostirea numelui Meu. Dacă vezi că cineva aspiră sincer către trezirea spiritului și realizarea vieții eterne, îi poți împărtăși această putere.

7. Ce lucru mai măreț v-aș putea dărui decât cele trei mari cuvinte, și ce monument mai sublim, mai măreț și mai maiestuos Mi-ați putea construi voi decât împlinirea adevăratei iubiri în inimile voastre?

8. De aceea, rămâneți cu acest semn, mai presus decât oricare altul. Atâta vreme cât veți fi una cu el și îl veți manifesta în toate cele, Eu voi fi printre voi, activ și puternic, ca semn perfect de aducere aminte.

9. Pe de altă parte, dacă veți lăsa marele semn al iubirii sincere și active - acest unic semn cu adevărat valabil pentru Mine - să piară din inimile voastre, marele semn al aducerii aminte va dispărea din mijlocul vostru.

10. Dacă acest lucru se va petrece, toate celelalte semne minore își vor pierde în egală măsură importanța pentru voi, contând la fel de mult ca și vânturile care suflă pe alte planete, fiind imposibil de observat pe pământ.

11. De aceea, rămâneți atașați semnului unic al iubirii! Căci nu există un alt semn mai bun și nici un indicator mai sigur pentru aducerea aminte a obiectului iubit. Dacă iubirea se răcește, inima împietrită îi poate dărui adevărați sori celui pe care l-a iubit cândva, și pe care între timp l-a uitat, dar fără nici un folos, - căci dacă acceptă să fie încălzită, gheața piere!

12. La fel cum focul reprezintă moartea pentru materie, focul iubirii reprezintă moartea pentru cei care au respins-o, în cazul în care ea se mai întoarce la ei; căci ei au devenit la fel de reci și de împietriți ca și gheața.

13. Cel care păstrează însă în inima sa marele semn al iubirii va trăi de-a pururi în focul vieții, care nu îl va putea afecta, la fel cum focul nu poate fi afectat de foc, ci dimpotrivă, dă viață focului (îl alimentează).

14. Reține aceste cuvinte și transmite-le poporului tău, și veți trăi cu toții de-a pururi, în și prin Mine.

15. Să nu credeți vreodată că o zi este mai potrivită pentru iubire decât alta, sau că dacă cineva dorește să se apropie de Mine trebuie să-Mi aducă vreo ofrandă.

16. O, Horadal, să nu credeți vreodată așa ceva! Așa cum în cazul vostru, mirele nu stabilește pentru mireasa sa o zi și o oră pentru a face dragoste cu ea, la fel se petrec lucrurile și cu Mine. Oricând decide omul să îmi dăruiască inima sa, momentul este perfect pentru Mine.

17. Sabatul nu trebuie să fie decât o zi a instruirii generale, nicidecum o zi a iubirii Mele, pentru care fiecare zi este la fel.

18. Așadar, iubiți-Mă întotdeauna, dar păstrați totuși Sabatul ca zi a instruirii, și veți trăi astfel de-a pururi!

19. Puteți pleca acum, în numele Meu. Amin”.

Author:  1% [ 9.3.2011, 21:35 ]
Post subject:  Capitolul 111 - Mesagerul Lamel execută o operațiune de salivare. Fata salvată povestește despre ororile din orașul lui

Capitolul 111
Mesagerul Lamel execută o operațiune de salvare. Fata salvată povestește despre ororile din orașul lui Enoh.
(1 iulie 1842)

1. După aceste cuvinte, Horadal i-a mulțumit din nou lui Abedam cel Mare, după care s-a întors către cei zece comandanți și le-a spus:

2. „În numele Domnului, mergeți și spuneți-le oamenilor să îi mulțumească Domnului și să se pregătească de plecare, pentru a putea porni la drum înainte de apusul soarelui, în numele Domnului și al marelui Dumnezeu, Tatăl nostru preasfânt și preaplin de iubire! Amin”.

3. Cei zece comandați i-au informat imediat pe oameni care este porunca lui Horadal, în acord cu voința Domnului.

4. În câteva clipe, toată lumea era gata de plecare. Pe când Abedam tocmai le cerea lui Kisehel și Sethlahem să îi conducă pe oameni către țara promisă, Lamei a apărut ca o vijelie, purtând pe brațele sale puternice o fată!

5. Ajuns în fața lui Abedam, el s-a aruncat la picioarele acestuia, după care i-a mulțumit cu inima smerită și plină de iubire pentru puterea pe care i-a dăruit-o în vederea împlinirii periculoasei sarcini primite.

6. Iată ce a povestit el: „Tată preasfânt și preaplin de iubire! Prin puterea Ta fără limite, am reușit să duc la bun sfârșit sarcina pe care mi-ai transmis-o în inima mea.

7. Nici unul dintre cei pe care mi-ai cerut să îi salvez nu a rămas în urma mea.

8. Iată totuși, Tată preasfânt, o fată pe care nu am găsit-o în inima mea, dar pe care am întâlnit-o singură și plângând pe marginea unei prăpăstii.

9. Înduioșat, am întrebat-o: „Copila mea sărmană, ce te doare, de plângi atât de amarnic, și de ce îți smulgi părul din cap?”

10. Sărmana a oftat atunci adânc, după care s-a recules și mi-a relatat următoarea poveste:

11. 'Om mare, mă rog ție fierbinte, ascultă-mă, în numele acelui Dumnezeu de care oamenii cei nobili - uciși de cruzimea excesivă a lui Lameh - le-au vorbit părinților mei!

12. După ce vei auzi scurta mea poveste, ai milă de mine și omoară-mă!

13. Acum ascultă povestea tristei mele vieți: în pofida regulilor oribile impuse de cel mai mare tiran care a trăit vreodată pe pământ, părinții mei au rămas întotdeauna credincioși în sinea lor învățăturilor marelui Farak și au crezut în Dumnezeul propovăduit de acesta.

14. Un spirit malefic trebuie să-i fi dezvăluit însă acest lucru lui Lameh, care a dispus arestarea lor de către crudele sale gărzi. Singura care am fost lăsată în casă am fost eu, un sărman copil.

15. La scurt timp, gărzile lui Lameh i-au adus din nou acasă pe părinții mei, pe care i-au pus să se dezbrace. După ce i-au văzut astfel, goi, palizi și tremurând din toate încheieturi-le, ele au luat-o mai întâi pe sărmana mea mamă, au culcat-o la pământ, i-au întins brațele gingașe și i-au bătut în palme niște piroane ascuțite.

16. Au făcut apoi același lucru cu picioarele ei. Marea suferință și strigătele ei de durere nu au părut să-i impresioneze deloc pe acei monștri.

17. Scena s-a repetat apoi și cu tatăl meu.

18. După această acțiune îngrozitoare, gărzile i-au așezat mamei o piatră dură sub spate, pentru a-i întinde trupul precum o coardă, și și-au satisfăcut pe rând poftele desfrânate cu ea!

19. După această nouă oroare, soldații le-au despicat burțile și m-au așezat între părinții mei, încercând să mă convingă să le smulg ochii din cap, rugându-mă în tot acest timp zeului Lameh.

20. În acel moment am leșinat și mi-am pierdut cunoștința. M-am trezit aici, legată de această piatră și lăsată să mor de foame, după cum poți vedea.

21. Nu știu ce s-a întâmplat mai departe cu sărmanii mei părinți, dar nu mă îndoiesc că au continuat cu torturile, după care i-au ars de vii în propria lor casă.

22. Acum știi întreaga mea poveste și poți face cu mine ce dorești. Te implor însă să nu mă părăsești în acest loc!'

23. Iată, Tată preasfânt, așa se explică de ce am adus în fața Ta un copil în plus față de cei pe care i-am numărat în inima mea.

24. Căci nu am simțit niciodată în viața mea un sentiment atât de profund de milă ca pentru acest biet copil.

25. Sper din toată inima că mă vei ierta pentru încălcarea poruncii Tale, căci ți-am adus ca ofrandă pe cea pe care am salvat-o de la moarte sigură.

26. O, Tată, primește această ofrandă, în marea Ta grație!” - Dar Abedam s-a aplecat imediat și l-a ridicat pe Lamei, spunându-i:

27. „Lamei, adevăr îți spun: prin această acțiune a ta, ai făcut mai mult decât în întreaga ta viață.

28. Să-i lăsăm deocamdată pe acești oameni să plece către țara promisă, iar apoi ne vom întoarce la sărmanul copil. Cu această ocazie va avea posibilitatea să-și mai revină puțin, după care voi face ce este mai bine pentru ea și pentru tine. Amin”.

Author:  1% [ 9.3.2011, 21:42 ]
Post subject:  Capitolul 112 - Domnul îi însărcinează pe Kisehel și pe Sethlahem să conducă poporul lui Horadal la destinația promisă.

Capitolul 112
Domnul îi însărcinează pe Kisehel și pe Sethlahem să conducă poporul lui Horadal la destinația promisă. Efectul Blestemului și cel al binecuvântării.
(2 iulie 1842)

1. După această scurtă promisiune făcută lui Lamei, Abedam cel Mare s-a întors către Kisehel și către Sethlahem, cărora le-a spus:

2. „Ascultați-Mă! Așa cum ați condus poporul lui Horadal în acest loc, plecați acum și conduceți-i pe acești oameni în ținutul pe care l-am păstrat special pentru ei, încă de la crearea acestui pământ. Căci Eu cunosc de la începuturile eternității tot ceea ce urmează să se întâmple, și nimeni în afară de Mine nu îmi cunoaște intențiile.

3. De aceea, mergeți și conduceți-i pe oameni în locul pe care l-am păstrat pentru ei.

4. Spiritul Meu vă va conduce cu precizie în locul în care trebuie să ajungeți.

5. Când veți ajunge acolo, binecuvântați acest pământ pentru ei, inclusiv noile locuințe, care nu diferă cu nimic de cele pe care vi le-ați construit voi aici, pe înălțimile sacre.

6. Întoarceți-vă apoi în mare grabă aici, ca să nu pierdeți masa de seară. Iar acum plecați. Amin''.

7. Cei doi i-au mulțumit lui Abedam și au plecat imediat să își îndeplinească misiunea.

8. Aproape sufocat de sentimentul profund de recunoștință pe care îl simțea, Horadal și-a pregătit oamenii de plecare.

9. Și astfel, mulțimea s-a pus în mișcare, urmându-și fericită conducătorii.

10. Văzându-i cum pleacă, Adam i-a binecuvântat pe fiecare în parte, cu lacrimi în ochi.

11. Observând acest lucru, Abedam l-a lăudat și i-a spus: „Adam, dacă în loc să trimiți atâtea blesteme celor din ținuturile de jos ai fi acționat întotdeauna la fel ca acum, plin de iubire și de compasiune, adevăr îți spun: câmpiile și văile adânci ale pământului nu s-ar fi transformat într-un iad!

12. Din păcate, tu ai simțit întotdeauna mai degrabă dorința de a blestema decât pe aceea de a iubi. Nu-i de mirare că cei din ținuturile de jos se comportă așa cum ne-a povestit Lamei, dovada cea mai bună aflându-se aici, la picioarele Mele.

13. O, Adam, câte eforturi nu Mi-ai fi putut cruța, Mie și întregii creații!

14. De vreme ce ai preferat însă să blestemi, și nu să binecuvântezi, iată rezultatele acțiunilor tale, care vor continua să existe pe pământ până la sfârșitul existenței sale.

15. Adevăr îți spun: oricât de cumplită a fost prima ta greșeală, când ai încălcat prima Mea poruncă și te-ai lăsat amăgit de șarpele cel rău, astfel încât cerul și pământul au fost întoarse cu susul în jos, tot acest haos ar fi putut fi rectificat infinit mai ușor decât ceea ce se mai poate face acum, după blestemele pe care le-ai aruncat asupra ținuturilor de jos după crima lui Cain.

16. Îți spun: fapta lui Cain a fost cumplită, dar abia dacă a reprezentat o picătură într-un ocean prin comparație cu greșeala ta inițială, atunci când ai încercat să te ridici deasupra Mea, devenindu-Mi stăpân!

17. Mă poți condamna atunci pentru blestemul care a căzut asupra ta?

18. În mod firesc, divinitatea Mea intangibilă - atât de cumplit violată de tine - a fost nevoită să blesteme acest pământ, pe care au început să crească, la picioarele tale, ciulini și mărăcini ascuțiți.

19. Marea Mea iubire pentru tine a ridicat însă curând blestemul acestui pământ, care a înflorit iarăși în fața ta, devenind o mare grădină, așa cum cred că ai observat de multă vreme.

20. În timp ce Eu ridicam însă blestemul, vai, tu erai foarte ocupat blestemând câmpiile și văile din ținuturile de jos, precum și pe locuitorii acestora! Nu-i de mirare că chiar și astăzi, în timpul vieții tale, din solul blestemat de tine răsar asemenea lăstari otrăviți!

21. Eu l-am trimis în ținuturile de jos pe Farak - acest înger binecuvântat de Mine. Nu ai fi putut face și tu același lucru, în numele Meu?

22. În timpul lui Farak, ținuturile de jos au înflorit mai glorios chiar decât aceste înălțimi!

23. O, Adam, Adam! Privește sărmana fată care zace la picioarele Mele și a cărei inimă este mai pură decât soarele la amiază.

24. Ceea ce s-a întâmplat acum cu părinții ei ca rezultat al blestemului tău se va repeta într-o zi cu fiul unei fecioare în care voi trezi atunci spiritul fetei care zace acum la picioarele Mele.

25. Dă-ți seama ce ai făcut prin puterea blestemului tău! Din păcate, prezentul nu mai poate fi schimbat. De aceea, haide să ne ocupăm mai bine de viitor - uitând, atât cât este posibil, de ororile trecutului!

26. Adam, retrage-ți toate blestemele și înlocuiește-le cu binecuvântări, căci tot ceea ce se petrece astăzi rău pe pământ este urmarea greșelilor tale. De acum înainte, nu mai blestema niciodată, ci binecuvântează totul în calea ta! Amin”.

Author:  1% [ 9.3.2011, 21:50 ]
Post subject:  Capitolul 113 - Mustrarea Domnului adresată lui Adam, disperat din cauza prostiei sale.

Capitolul 113
Mustrarea Domnului adresată lui Adam, disperat din cauza prostiei sale.
(5 iulie 1842)

1. Auzind cuvintele lui Abedam, Adam s-a întristat în inima sa, nemaiștiind ce să spună sau ce să facă.

2. Întorcând argumentele pe toate părțile, el a încercat să găsească explicația faptelor petrecute, dar în zadar. Neputincios, el era tocmai pe punctul de a renunța la toate, blestemându-se chiar pe sine însuși, ca singură cauză a tuturor relelor de pe pământ.

3. Dar Abedam l-a prins de braț, l-a privit ferm în ochi, după care i-a spus:

4. „Adam! Ce fel de om ești tu? Chiar vrei să te transformi într-o stâncă? Ți se pare viața ceva atât de demn de dispreț încât vrei să o blestemi în tine, omorând-o în tine și în copiii tăi, deopotrivă trupește și spiritual?

5. Adam, până acum ți-ai petrecut lunga viață aproape numai în blesteme, din cauza simțului tău justițiar excesiv. Ai fost întotdeauna convins că duritatea ta ca judecător este pe placul Meu, drept care ți-ai blestemat acei copii care - în marea lor slăbiciune - au greșit față de tine.

6. Iar acum, când Mi-am propus să te purific în fața tuturor, arătându-ți greșelile și pregătindu-te astfel plenar pentru acceptarea deplină a vieții născute din Mine, - pe scurt, acum, când tocmai ți-am explicat că nu îmi face nici o plăcere să aud pe cineva blestemând sau judecându-și frații, tu te-ai mâniat mai cumplit ca oricând în inima ta, disprețuind complet viața pe care ți-am acordat-o.

7. Tocmai acum, după ce ai judecat fiecare fir de praf de pe pământ, te-ai trezit să îți întorci blestemele asupra ta, răzbunându-te astfel pe Mine, căci prin iubirea, răbdarea și compasiunea Mea Mă opun ordinii și dreptății tale?

8. Of, Adam, Adam, adevăr îți spun: îmi pui la grea încercare iubirea și răbdarea!

9. Adu-ți aminte de câtă răbdare am dat dovadă față de tine în trecut! Amintește-ți de vremurile când nici un soare nu strălucea încă în univers și când acest pământ nu fusese nici măcar imaginat de mintea Mea; atunci, spiritul tău, creat de Mine cu scopul de a deveni - prin iubirea sa pură - o ființă complet liberă în fața Mea, Mi-a încercat pentru prima oară răbdarea și Mi-a provocat cele mai mari griji, datorită încăpățânării sale.

10. Câte eternități au trecut de când te-am creat!

11. Și cât de des Mi-au pus la încercare răbdarea de atunci!

12. Privește nenumăratele stele care au apărut între timp. Numără-le, dacă poți. Ce reprezintă toate aceste corpuri cerești, infinite la număr, cu care am umplut infinitatea materială?

13. Adam, știi ce reprezintă ele? Of, Adam, Adam, ascultă-Mă:

14. Fiecare fir de praf de pe orice corp ceresc reprezintă o mare încercare pentru răbdarea Mea, durând mai mult de o mie de ani, și totul ți se datorează ție!

15. Acum numără toate lumile din existența infinită și înmulțește-le cu toate firele de praf din care sunt construite. Imaginează-ți apoi că pentru fiecare asemenea particulă materială este nevoie de o mie de ani de răbdare din partea iubirii Mele divine.

16. Reflectează la toate acestea și spune-Mi câtă răbdare trebuie să mai am cu tine până când te vei decide să devii ființa pe care ți-a predestinat-o iubirea Mea eternă. Crede-Mă, orice termen ai stabili, Eu voi fi de acord cu el.

17. Dar vai ție dacă vei decide vreodată să te sinucizi, căci adevăr îți spun: într-o singură fracțiune de secundă te voi supune, pe tine și întreaga creație, cu excepția celor câțiva care Mi-au rămas credincioși, focului cumplit al mâniei Mele!

18. Adevăr îți spun: sunt mai dispus să fiu răbdător o veșnicie, așteptând îndreptarea păcătosului, decât un singur moment cu un sinucigaș!

19. Haide, măcar o dată în viața ta, schimbă-ți complet inima și recunoaște tot ce am făcut pentru tine, tot ce continui să fac și tot ce voi face în continuare pentru copiii tăi, iar Eu îmi voi întoarce fața către tine, te voi scoate din mlaștina orbirii în care te-ai complăcut atâta vreme și îți voi reda viața.

20. Dar nu mai blestema vreodată; căci pământul este saturat pentru o sută de mii de ani de acum înainte cu judecățile tale.

21. Încearcă să înțelegi ce îți spun și întoarce-ți inima către Mine. Amin”.

Author:  1% [ 9.3.2011, 21:57 ]
Post subject:  Capitolul 114 - Viziunea lui Adam: femeia de pe soare care zdrobește capul șarpelui.

Capitolul 114
Viziunea lui Adam: femeia de pe soare care zdrobește capul șarpelui.
(6 iulie 1842)

1. Auzind cuvintele lui Abedam, Adam s-a căit din nou în inima lui, realizând pentru prima oară cum stăteau lucrurile cu el și cu ordinea lui, și cât de diferită era ordinea lui Iehova, proclamată acum în fața lui prin persoana vizibilă a lui Abedam.

2. Dându-și seama de toate aceste lucruri, el s-a aruncat cu fața la pământ la picioarele lui Abedam, rostind din inimă următoarele cuvinte:

3. „O, Iehova, Tată preasfânt, devenit vizibil în fața mea în persoana lui Abedam, ascultă: în fața Ta se află doi Adami, în praful propriei lor nimicnicii. Unul este Adam cel comun, iar celălalt este un Adam profund divizat.

4. O, Iehova, Tată preasfânt! Eliberează-mă, în marea Ta grație, de Adam cel comun și îngăduie-mi să îmi trăiesc restul zilelor care mi-au mai rămas într-o manieră pe placul Tău!

5. Căci abia acum îmi dau seama cu claritate că nu-l voi putea readuce niciodată pe Adam cel comun înapoi pe calea ordinii Tale eterne și sfinte, deși eu însumi am fost cel care l-a condus pe calea pierzaniei și a distrugerii.

6. De aceea, revarsă-Ți asupra mea grația, consideră-mă un simplu om care zace la picioarele Tale, în praful propriei sale nimicnicii, și ridică-l din nou în lumina Ta, astfel încât să poată redeveni una cu Tine!

7. Cât privește partea inferioară din mine, Te implor, ridică această grea povară de pe umerii mei și fă cu ea orice dorești.

8. O, Iehova, ridică povara cea grea pe umerii Tăi atotputernici!

9. Facă-se voia Ta, acum și de-a pururi! Amin”.

10. În timp ce Adam rostea aceste cuvinte, soarele natural a apus, dar Abedam i-a permis să vadă un alt soare răsărind în fața vederii sale interioare, pe care stătea o femeie strălucitoare care zdrobea sub picior capul șarpelui ce ținea încolăcit întregul soare.

11. Atunci, Abedam s-a aplecat, l-a atins pe Adam și i-a spus să se ridice; după care i-a luat mâna în mâna Sa și i-a spus:

12. „Adam, ce ai văzut mai înainte?”

13. Adam i-a răspuns: „O, Iehova, am văzut un soare nou răsărind în mine. În pofida strălucirii lui divine, în jurul lui era însă încolăcit șarpele cel rău.

14. Am văzut apoi o femeie înaltă, de o frumusețe strălucitoare, care nu s-a temut de șarpe și i-a zdrobit capul cu toată puterea.

15. Șarpele a încercat să o supună pe femeie și a mușcat-o de călcâi, dar aceasta a luat un măr și i l-a vârât în gură, imobilizându-i astfel colții veninoși”.

16. După care Adam a tăcut, s-a lovit cu putere de trei ori în piept, apoi a adăugat:

17. „O, Iehova, acesta a fost marele meu păcat în fața Ta”.

18. Dar Abedam i-a spus: „Adam, în această manieră, ți-am îndeplinit deja dorința pe care ți-ai exprimat-o mai înainte.

19. Acum, Adam cel comun a fost complet eliminat din ființa ta și tu ai devenit la fel ca și oricare din copiii tăi.

20. De aceea, ai grijă ce vei face cu ultima parte a vieții tale. Trăiește în modestie, respectând ordinea și iubirea Mea părintească.

21. În ceea ce îl privește pe Adam cel comun, ascultă: Eu, Soarele tuturor sorilor cerești și cosmici, l-am preluat pe acesta asupra Mea, așa cum ai văzut atunci când șarpele a înconjurat soarele Meu.

22. Cât despre femeia pe care ai văzut-o zdrobind capul șarpelui, aceasta este chiar fata care stă acum la picioarele Mele, provenind din ținuturile de jos.

23. Nu îi privi însă trupul, ci uită-te în sufletul și în spiritul ei.

24. Această fecioară a suferit mai mult în ținuturile de jos decât orice altă ființă umană care a trăit vreodată pe pământ. De aceea, răsplata pe care o va primi va depăși în măreție orice altceva, și întreaga infinitate va tremura în fața ei.

25. Încearcă să înțelegi ce îți spun; Adam - redevenit din nou un om simplu, căci aceste lucruri se vor petrece cu adevărat! Încearcă să înțelegi! Amin”.

Author:  1% [ 9.3.2011, 22:04 ]
Post subject:  Capitolul 115 - Slăvirea de către Adam a compasiunii lui Dumnezeu și a manifestării Acestuia sub forma lui Abedam.

Capitolul 115
Slăvirea de către Adam a compasiunii lui Dumnezeu și a manifestării Acestuia sub forma lui Abedam.
(9 iulie 1842)

1. După discursul lui Abedam, Adam și toți cei prezenți au fost atât de mișcați încât au început să plângă, plini de cea mai arzătoare iubire și de cea mai profundă recunoștință. În final, Adam a exclamat:

2. „O, omule, omule! Ce ai fi însemnat tu fără iubirea Tatălui preasfânt și preaplin de iubire, dacă liberul tău arbitru - folosit greșit - nu te-ar fi transformat într-o ființă nedemnă în fața Lui!?

3. Cât de bun ești Tu, Tată preasfânt, și cât de joasă trebuie să fi fost căderea noastră, dacă iubirea Ta eternă a avut nevoie de atâtea eforturi pentru a ne mântui!

4. Abia acum înțeleg, Tată preasfânt, tot ce ai făcut pentru noi, ceea ce faci acum și ceea ce vei face de-a pururi pentru umanitate!

5. Îngăduie-mi să strig acum cu voce tare, astfel încât să fiu auzit de întregul pământ, de la un pol la altul; îngăduie-mi să proclam cu voce de tunet, astfel încât să fiu auzit de toate creaturile, de toate lumile și de toate cerurile, cât de mare a fost grația pe care Domnul, Dumnezeu cel infinit, a revărsat-o asupra noastră, sărmani păcătoși care am căzut atât de jos în fața Lui!

6. Ascultați-mă, ceruri, soare, lună, și tu, pământule, ascultați ce spune gura mea:

7. Dumnezeu cel etern, infinit, preasfânt și atotputernic, - o, inimă, nu mă părăsi tocmai acum; îngăduie-mi să strig din toate puterile mele! - El, în fața Căruia o mie ori o mie de ani nu înseamnă decât un moment trecător, - El, în fața suflului Căruia toate spațiile infinite tremură, iar eternitatea este redusă la zero, - El, care dintr-o singură privire poate crea sau distruge o mie ori o mie de sori, - El, El însuși, renunțând la sfințenia Sa înnăscută, a privit în jos, către noi, creaturile Sale cele mai nevrednice, din profunzimile Lui uluitoare. Văzând că am căzut, din cauza răutății noastre fără seamăn, atât de jos în fața Lui, El a dorit să își arate compasiunea infinită față de noi și a umplut spațiile cu nenumărate trepte, pentru ca noi să putem urca din nou până la El!

8. Chiar și așa, pentru iubirea și compasiunea Lui infinită această cale părea prea grea pentru cei căzuți. De aceea, uitând într-o măsură și mai mare de sfințenia Lui înnăscută, El a coborât personal de-a lungul nesfârșitelor trepte până la noi, apărând în fața noastră ca un om, la fel ca noi, mai întâi pentru a ne scuti de drumul cel greu, iar apoi, pentru a deveni pentru noi, cele mai inferioare dintre toate creaturile Sale, cei care, în răutatea lor deliberată, L-au refuzat, întorcându-i spatele, cei care au căzut atât de jos, -

9. Pentru a deveni pentru noi, o, ascultați-mă, creaturi din întregul spațiu infinit, - El, Dumnezeul suprem, o, Doamne, limba mea abia îndrăznește să rostească acest lucru, - pentru a deveni pentru noi, păcătoșii tuturor păcătoșilor, un Părinte preasfânt, preaplin de iubire și de compasiune!

10. Mai mult decât atât, El nu s-a limitat să devină Părintele nostru, căci după câte intuiește spiritul meu, va veni o zi când din iubirea Lui infinită pentru noi, cei inferiori, își va asuma forma păcatului, adică un trup de om în carne și oase, la fel ca și noi, cei căzuți în fața Lui, pentru a ne trage astfel și mai aproape de El, - devenind astfel Mântuitorul, învățătorul și Fratele nostru preaînțelept!

11. Nu, nu, nu, asta e prea mult! - Abedam! Abedam! Abedam! Părinte preasfânt și preaplin de iubire! Ce însemnăm noi în fața Ta pentru a revărsa atâta grație asupra noastră, deși nici o altă creatură nu este la fel de nevrednică în întreaga Ta creație?!” -

12. Aici, Abedam cel Mare l-a întrerupt pe Adam, spunându-i: „Ascultă, Adam, văd că ai înțeles în sfârșit Cine sunt și ce fac Eu.

13. De aceea, îți spun: de acum înainte rămâi așa cum ești, căci ai dobândit deja viața eternă înlăuntrul tău.

14. Pe vremea gloriei tale, ai fost chemat să devii fratele mult iubit al inimii Mele, tovarășul de joacă și prietenul Meu intim, cu care să împărtășesc perfecțiunile Mele infinite.

15. Din păcate, în marea simplitate a ființei tale născute din Mine, pe vremea când erai doar Adam cel spiritual nu ai acceptat să devii acest frate al Meu; de aceea, dorința după care inima Mea a tânjit atâta vreme Va fi împlinită de copiii tăi.

16. Înțelegi ce îți spun acum? - Ascultă, acesta este motivul pentru care fac tot ce fac acum, întorcându-Mi inima către cei mai mici (așa cum Mi-am întors-o cândva către cel mai mare), în dorința de a-i ridica mai presus de tot restul creației. - Dar să nu mai discutăm acum despre acest lucru!

17. Întrucât s-a lăsat noaptea, haide să mergem acasă, la cei care ne așteaptă, plini de aspirație.

18. Iar tu, Lamei, ia fata în brațe și poart-o în fața Mea, ca un semn al victoriei Mele. Amin”.

Author:  1% [ 9.3.2011, 22:09 ]
Post subject:  Capitolul 116 - Pura, fata din ținuturile de jos, întreabă cine este Abedam.

Capitolul 116
Pura, fata din ținuturile de jos, întreabă cine este Abedam.
(11 iulie 1842)

1. Auzind aceste cuvinte, Adam și ceilalți de față au început să-L slăvească pe Abedam mai presus de orice.

2. Cât despre Lamei, acesta a ridicat fata în brațele sale puternice, luând-o înaintea lui Abedam.

3. Auzind cuvintele pline de semnificație ale lui Abedam și văzând felul în care i se închină Adam și ceilalți prezenți, fata a tras concluzia că există ceva extraordinar legat de persoana acestuia, drept care, mânată de curiozitate,

4. I-a șoptit cu o voce tremurătoare la urechile lui Lamei, ca și cum s-ar fi temut de ceea ce dorea să-l întrebe:

5. „Dragul, marele și puternicul meu prieten! Cine este acest om căruia toată lumea îi spune 'Abedam'?

6. Te întreb deoarece mi se pare extrem de ciudat faptul că arată la fel ca oricare dintre voi, dar cuvintele sale diferă ca de la cer la pământ de cele rostite de orice altă gură. Odată cu ele, parcă pătrund în mine toate cerurile și toate pământurile.

7. Ce mă uimește cel mai mult este faptul că de îndată ce l-am văzut, teama și tristețea m-au părăsit complet, astfel încât acum mi-ar fi absolut imposibil să îmi mai jelesc părinții uciși atât de bestial.

8. De aceea, dragul, marele și puternicul meu prieten, te implor să îmi dai câteva detalii legate de acest om atât de remarcabil, a cărui simplă privire pare mai puternică decât brațele celui mai puternic dintre oameni”.

9. Neștiind ce să facă, Lamei și-a ascuns stânjeneala sub masca unui om care meditează profund.

10. Văzând că reflecțiile lui durează prea mult, fata l-a întrebat din nou, nerăbdătoare să afle răspunsul dorit și întrucâtva uimită:

11. „Ascultă, dragul, marele și puternicul meu prieten, care mă porți în brațele tale în acord cu voința celui despre care te-am întrebat, de ce te prefaci că reflectezi, păstrând în același timp muțenia, ca și cum limba ți s-ar fi transformat într-o piatră?

12. Oare am greșit atunci când ți-am pus această întrebare, lucru nepotrivit pentru o persoană din ținuturile de jos?

13. O, te implor, răspunde-mi ceva, indiferent ce!” Abedam s-a adresat atunci lui Lamei: „Lamei, oare ți-am poruncit Eu să taci?

14. Nu știu ca Eu, sau altcineva în numele Meu, să-ți fi dat o asemenea poruncă. De aceea, poți să răspunzi liniștit, spunând adevărul.

15. Văd însă că îți lipsește curajul. De aceea, dă-Mi-o Mie pe copilă, astfel încât să afle din brațele Mele ceea ce dorește atât de mult să afle. Cât despre tine, de acum înainte pășește în urma Mea. Amin”.

16. După care, Abedam a luat fata în brațe, spre bucuria enormă a acesteia. Foarte curând, mânată de aceeași curiozitate, fata L-a întrebat:

17. „O, omule drag, care îmi pari atât de sfânt, cred că nu ești și tu la fel de încăpățânat ca și cel din urma noastră, care nu m-a considerat demnă să îmi răspundă la întrebarea pe care i-am pus-o. Sper că voi găsi la tine răspunsul dorit”.

18. Abedam a strâns-o la piept, lângă inima Lui sacră, și i-a răspuns: „Draga Mea Pura, vei afla tot ceea ce dorești”.

19. Fata a rămas extrem de uimită văzând că omul necunoscut îi știe numele.

20. Dar Abedam a continuat să-i vorbească despre Sine: „Văd că te întrebi de unde îți cunosc numele. Te asigur însă că atunci când Mă vei cunoaște mai bine, nu te vei mai mira de acest amănunt, ci vei fi uimită de cu totul alte lucruri.

21. Întrucât urechile tale sunt pregătite, ascultă-Mă: chiar tu spuneai adineauri că vorbele Mele sunt mult mai sublime decât cele rostite de orice altă gură umană, că ele par să pătrundă cerul și pământul și că simpla Mea privire ți se pare mai puternică decât brațele celui mai puternic om de pe pământ. Mai mult, spuneai că în prezența Mea te-au părăsit complet orice teamă și orice tristețe.

22. Draga Mea Pura, dacă ai aflat toate aceste lucruri despre Mine, ce altceva dorești să mai știi?

23. Ți-aș putea spune pe loc cine sunt, demonstrându-ți prin fapte și prin vorbe, dar tu nu ai putea suporta acest adevăr, care te-ar ucide pe loc, și chiar te-ar distruge definitiv.

24. De aceea, în locul unui răspuns deplin, îți dau următorul sfat: iubește-Mă în inima ta mai presus de orice, și vei afla astfel de la sine cine sunt Eu!

25. Nu mai întreba dacă îți este permis acest lucru, de vreme ce Eu însumi te-am invitat să o faci. Așadar, iubește-Mă fără reținere, mai presus de orice. Amin”.

Author:  1% [ 9.3.2011, 22:18 ]
Post subject:  Capitolul 117 - În brațele lui Abedam, Pura îl caută pe Cel Preaînalt.

Capitolul 117
În brațele lui Abedam, Pura îl caută pe Cel Preaînalt.
(12 iulie 1842)

1. Auzind aceste cuvinte, Pura s-a bucurat peste măsură, și în exuberanța ei inocentă a îmbrățișat gâtul sublimului ei purtător, lăsându-și capul pe pieptul sfânt al acestuia, pierdută în iubire.

2. A rămas astfel, în această atitudine plină de iubiri, până când au ajuns cu toții pe culme. Abia acolo s-a trezit Pura din extazul ei amoros, la auzul murmurului general de bucurie al copiilor.

3. Văzând atâția oameni prosternați la pământ în fața lui Abedam, slăvindu-i numele, ea a șoptit la urechile acestuia:

4. „Om drag mai presus de orice, de care depinde acum întreaga mea viață, cui se adresează această adorație fără seamăn a tuturor acestor oameni buni și care este semnificația ei? Oare se referă ea la tine, sau mai există cineva mai presus decât tine? - O, te implor, răspunde-mi”.

5. Iar Abedam i-a răspuns: „Privește în jur. Te asigur că singurul om rămas în picioare este Cel Preaînalt, nu numai în rândul acestor oameni, dar și în ceruri.

6. Haide, privește în jurul tău și îl vei găsi cu ușurință pe cel rămas în picioare”.

7. Sărmana Pura, infinit de bogată acum, și-a întors ochii negri și inocenți în toate direcțiile, scrutând cu cea mai mare atenție orizontul. Dar chiar și Adam, Seth, Lamei, Enoh și cei zece copii ai lui Seth care îl ajutaseră cu coșurile erau prosternați plini de reverență și de recunoștință la pământ, astfel încât nimeni nu mai rămăsese în picioare.

8. Puțin neliniștită, ea s-a întors către Purtătorul ei, întrebându-L:

9. „Ascultă, om drag și excesiv de puternic, degeaba mă uit în stânga și în dreapta, căci nu văd pe nimeni stând în picioare. Cum trebuie să înțeleg ce mi-ai spus mai înainte?”

10. Abedam a strâns-o și mai tare la pieptul său sacru, și așezând-o cu delicatețe la sol, a întrebat-o din nou: „Draga Mea Pura, privește din nou în jur și vei descoperi cât de curând pe cineva care stă totuși în picioare”.

11. Pura a început din nou să scruteze din priviri mulțimea, dar nici de această dată nu a reușit să găsească pe cineva stând în picioare.

12. Văzându-i stânjeneala, Abedam cel Mare a strâns-o din nou la piept și i-a spus:

13. „Ascultă, draga Mea Pura, cine privește departe, fără să remarce ceea ce se află chiar lângă el, nu va găsi niciodată ce caută, și încă și mai puțin ceea ce dorește și trebuie să găsească.

14. Faptul că nu ai găsit încă ceea ce cauți cu atâta ardoare se datorează pur și simplu faptului că nu ai privit lângă tine, îndeosebi la acela care te-a purtat în brațele Sale.

15. Pura, privește-Mă și spune-Mi dacă și Eu sunt prosternat cu fața la pământ.

16. După ce vei trage concluzia cuvenită, vei înțelege cine este Cel Preaînalt și Cui se adresează această venerație”.

17. De data aceasta, Pura cea extrem de bogată și-a ridicat delicatele brațe către cer și a exclamat: „Pentru numele adevăratului Dumnezeu, ce am făcut, oarba de mine?

18. O, tu, care ești cu siguranță regele acestui popor, a cărui vorbă este la fel de puternică precum fapta, mă vei ierta vreodată pe mine, sărmana oarbă, de această greșeală incredibilă?

19. Nu, nu, - aș merita să-mi fie smulși ochii din cap pentru greșeala de a nu fi observat că tu ești singurul om rămas în picioare!”

20. Dar Abedam a calmat-o, spunându-i: „Liniștește-te, draga Mea Pura, căci acum M-ai găsit deja pe jumătate. După cealaltă jumătate tânjește cu ardoare inima ta, așa că Mă vei cunoaște cât de curând plenar.

21. Dar iată, oamenii se ridică deja de la sol. Haide să nu mai vorbim de acest subiect până când nu vei fi suficient pregătită. Dacă ai fi putut vedea mai devreme ce am făcut pentru oamenii din ținuturile de jos, ai fi știut deja cine sunt. Dar timpul nu a sosit încă pentru slăbiciunea ta, așa că ai rămas la picioarele Mele, complet surdă.

22. Acum ai devenit însă extrem de bogată, așa că liniștește-te, căci în curând Mă vei cunoaște cu adevărat.

23. Privește, Seth se îndreaptă deja către Mine. De aceea, haide să păstrăm tăcerea și să vedem ce dorește. Amin”.

Author:  1% [ 9.3.2011, 22:24 ]
Post subject:  Capitolul 118 - Seth cere permisiunea de a-i hrăni pe oameni. Hambarele goale. Binecuvântarea recunoștinței.

Capitolul 118
Seth cere permisiunea de a-i hrăni pe oameni. Hambarele goale. Binecuvântarea recunoștinței.
(13 iulie 1842)

1. Ajuns în fața lui Abedam, Seth a îngenuncheat în fața Sa și i-a spus:

2. „Știu că cererea mea este stupidă - căci cui i s-ar putea face foame în prezența Ta?

3. Având însă în vedere că ieri la aceeași oră ai cerut Tu însuți mâncare și băutură, mi-am pus întrebarea dacă trebuie să ne facem o regulă din a mânca la această oră, sau dacă vom păstra vechiul obicei de a mânca atunci când ne-o cere stomacul.

4. O, Abedam Iehova, nu Te mânia din cauza acestei întrebări, probabil stupide! Facă-se voia Ta sfântă, acum și de-a pururi! Amin”.

5. Auzind întrebarea lui Seth, Abedam s-a aplecat imediat și l-a ridicat de la pământ, apucându-l de braț, după care i-a spus:

6. „Ascultă, dragul Meu frate Seth, întrebarea ta a fost motivată de intenția ta nobilă, așa că nu are cum să nu-Mi fie pe plac. Nu aș avea nimic împotriva ei, căci este de o mie de ori mai bine să mănânci și să bei la o oră potrivită decât în funcție de capriciile stomacului tău.

7. Dar se ridică o problemă: atunci când le-ai poruncit ieri servitorilor tăi să le dea de mâncare tuturor celor flămânzi, hambarele tale s-au golit complet.

8. Întrebarea care se pune este următoarea: de unde vei lua tu, dragul Meu frate Seth, mâncarea și băutura cu care ne vei hrăni pe toți, de vreme ce hambarele tale sunt complet goale, ca să nu mai vorbim de pomii din livada ta, în care nu mai există deloc fructe?”

9. La început, Seth a rămas întrucâtva șocat de această veste, nu din cauză că i-ar fi părut rău că cei flămânzi i-au golit hambarele, nici din cauza comportamentului unora dintre ei în casa și în livada sa, care nu i-au acordat respectul cuvenit gazdei, ci pur și simplu pentru că nu știa de unde să ia mâncarea și băutura necesară.

10. La scurt timp, el a rostit însă, fericit că a găsit răspunsul: „O, Iehova, Tatăl nostru preasfânt și preaplin de iubire, a cui iubire este mai mare decât a Ta?

11. Hambarele mele au fost pline cu ceea ce mi-ai dăruit Tu, mie și fraților mei! Iubirea Ta, nu a mea, a fost aceea care a deschis porțile hambarelor mele în fața celor nevoiași, iar golirea lor s-a produs în strict acord cu voința Ta sfântă.

12. De vreme ce Tu ești Cel care îi dăruiește soarelui lumina sa continuă, iar pământului fertilitatea sa veșnic reînnoită, fără să permiți nici măcar pierderea unei singure picături de apă din marele ocean, lucru care pentru Tine este mai ușor decât îmi este mie să ridic un țânțar, nu mă îndoiesc că prin grația Ta, mult iubitul meu Tată, hambarele mele au fost de mult umplute cu tot ceea ce ne este necesar, conform iubirii și dreptății Tale.

13. Așadar, voi, cei zece cărăuși ai mei, grăbiți-vă și umpleți din nou coșurile din hambarele mele, după care aduceți-le repede aici. Și oricine vine la voi, cerându-vă de mâncare și de băut, să i se dea ceea ce cere.

14. Dar nu uitați să le reamintiți tuturor Cine este Acela care dăruiește totul. Am zis”.

15. Abedam l-a îmbrățișat pe Seth și i-a spus: „Seth, abia acum ai ajuns la perfecțiune. Ieri ți-ai deschis hambarele în fața mulțimii, dar ai uitat să le reamintești oamenilor de recunoștința pe care i-o datorează unicului Dăruitor. Așa se explică de ce hambarele tale au rămas în final goale. Acum ți-ai amintit însă de Cel care dăruiește. De aceea, facă-se voia ta.

16. De acum înainte, hambarele tale nu se vor mai goli niciodată! Amin”.

Author:  1% [ 9.3.2011, 22:35 ]
Post subject:  Capitolul 119 - Rafturile pline ale hambarului lui Seth – rezultatul credinței acestuia.

Capitolul 119
Rafturile pline ale hambarului lui Seth – rezultatul credinței acestuia. Discuțiile despre Domnul dintre paznici și purtătorii coșurilor. Domnul se revelează pe Sine.
(15 iulie 1842)

1. Cei zece servitori s-au grăbit să ia coșurile și s-au îndreptat pe loc către casa lui Seth, pentru a le umple cu delicioasele fructe care aproape că rupseseră sub greutatea lor raf-turile hambarului.

2. Văzând acest lucru, paznicii au rămas extrem de uimiți, slăvind numele lui Iehova.

3. Când purtătorii coșurilor s-au întâlnit cu paznicii, ei i-au întrebat câți oameni au răspuns ieri invitației lui Seth.

4. Paznicii au răspuns: „Cu adevărat, nu vă imaginați cât de mare a fost numărul celor care au venit ieri, potolindu-și foamea din hambarele lui Seth. Și totuși, după cum vedeți, ele nu s-au golit deloc! De două ori la rând, proviziile au fost consumate complet de o mare mul-țime de oameni, dar rafturile s-au umplut la loc, într-o manieră miraculoasă, așa cum puteți vedea cu ochii voștri!

5. Ne puteți explica în ce fel a fost acest lucru posibil?”

6. Unul din cei zece purtători ai coșurilor, care îl observase atent pe Abedam cel Mare și îi ascultase toate discursurile, le-a răspuns succint:

7. „Fraților, ar fi bine să credeți ceea ce vă voi spune acum: l-ați văzut pe necunoscu-tul care apărut alaltăieri din ținuturile de miazănoapte împreună cu Adam și cu ceilalți, invitându-i pe copiii din toate regiunile și stând alături de ei întreaga zi de Sabat, când a făcut cele mai mari miracole, și care se află și acum alături de ei?

8. Ei bine, nu este greu de ghicit cine este acela care a umplut aceste rafturi”.

9. „Dar tu știi cine este străinul?”, l-au întrebat paznicii pe antevorbitor.

10. Acesta a răspuns, la fel de succint: „Este mai mult ca sigur că nu s-a născut pe acest pământ. Nu este greu de dedus acest lucru, de vreme ce toți patriarhii i se închină cu venerație.

11. Noi nu avem de unde să știm cine este el și de unde provine, căci știți foarte bine că atunci când marii noștri patriarhi doresc să păstreze un secret, urechile noastre trebuie să rămână închise.

12. De aceea, este destul de greu să-ți formezi o părere.

13. Mi-ar plăcea atât de mult să-l cunosc mai bine pe străin, dar știți și voi cum este.

14. De aceea, nu avem de ales, decât să rămânem aceiași ignoranți în numele lui Iehova, căci mai devreme sau mai târziu ni se va spune probabil ce trebuie să știm.

15. Până una alta, haide să ne îndeplinim misiunea.

16. Și să nu uităm că Părintele Seth ne-a însărcinat să le spunem tuturor celor pe care îi vom hrăni să îmi mulțumească lui Dumnezeu. Amin”.

17. După care, cărăușii și-au încărcat coșurile și s-au grăbit din nou către colină.

18. În drum L-au întâlnit pe Abedam, care continua să o țină în brațe pe fată. Acesta s-a adresat cărăușilor uimiți: „De ce v-a luat atât de mult de data aceasta să umpleți coșurile cu fructe?”

19. Dar cărăușii nu i-au putut răspunde la întrebare.

20. Abedam a insistat însă: „Oare nu ați găsit suficiente fructe?”

21. Din nou, nici un răspuns.

22. Atunci, Abedam le-a cerut pentru a treia oară: „Haideți, spuneți-Mi de ce ați întâr-ziat de data aceasta!”

23. Abia acum a îndrăznit unul din cei zece să răspundă:

24. „Ascultă, om drag, bun și necunoscut! Nu am greșit cu nimic, dar am întârziat pu-țin deoarece paznicii lui Seth ne-au întrebat cine a umplut hambarele sale.

25. Bănuiala noastră a fost că tu ai făcut acest lucru, căci am asistat la multe miracole operate de voința ta, care ne-au făcut să credem că ești la fel de puternic ca și Dumnezeu.

26. Iată, acesta este unicul motiv al întârzierii noastre. Sperăm din toată inima ca tu și părintele Seth să ne iertați pentru acest lucru”.

27. Abedam le-a răspuns: „Ascultați, nu numai că vă voi ierta, dar vă voi dărui chiar fructe mult mai vii și mai sublime decât cele pe care le duceți în brațe, pentru a vă bucura de ele în întreaga eternitate.

28. Ca să înțelegeți că am puterea și dreptul de a face acest lucru, aflați că Eu sunt Iehova, Dumnezeu Cel Preaînalt, în persoana celui care vă vorbește. De aceea, liniștiți-vă și urmați-Mă. Amin”.

Author:  1% [ 9.3.2011, 22:41 ]
Post subject:  Capitolul 120 - Teama cărăușilor. Pura este neliniștită în fața sfințeniei lui Abedam

Capitolul 120
Teama cărăușilor. Pura este neliniștită în fața sfințeniei lui Abedam. Cuvintele liniștitoare ale lui Abedam. Domnul ca Dumnezeu și Părinte.
(16 iulie 1842)

1. Pura a auzit și ea cuvintele lui Abedam. Cât despre cărăuși, aceștia s-au prăbușit instantaneu la pământ, ca și cum moartea eternă și cea mai teribilă judecată ar fi căzut asupra lor ca un fulger.

2. Căci știau prea bine că aveau micile lor păcate, și amintindu-și lecțiile severe ale lui Adam, Seth și Enos, potrivit cărora atotputernicul Iehova va veni într-o zi și îi va judeca pe toți, distrugând și anihilând orice neascultare în focul cumplit al mâniei Sale infinite, erau acum absolut copleșiți.

3. Pentru ei, revelarea Mea atât de bruscă nu putea însemna altceva decât această teribilă judecată.

4. Așa cum spuneam, conștienți de micile lor păcate și tremurând din tot corpul, ei s-au și văzut în imaginație cuprinși de focul teribil al judecății, care urma să-i consume de-a pururi.

5. Au început chiar să strige și să se lamenteze, pierzându-și complet șirul gândurilor, cu excepția primului vorbitor, care a reușit să bâlbâie câteva cuvinte coerente: 6. „O, ce bine ar fi fost dacă nu ne-am fi născut niciodată!”

7. După care a păstrat tăcerea, așteptând, la fel ca și ceilalți, ca judecata divină să se abată asupra lor.

8. Comportamentul celor zece a neliniștit-o îngrozitor pe Pura, deși aceasta era încă topită în iubirea ei pentru Mine. De aceea, ea mi-a șoptit la ureche:

9. „O, dacă Tu ești Acela pe care Seth l-a salutat cu cea mai mare reverență, și care tocmai s-a revelat pe Sine celor zece cărăuși, și implicit în fața mea, - Te implor, îngăduie-mi - de dragul sfințeniei Tale infinite - să plec de lângă Tine, căci sunt prea nedemnă pentru a mă mai odihni în brațele Tale sacre.

10. Cred acum cu tărie înlăuntrul meu că Tu ești Acela al cărui nume nici o limbă umană nu are dreptul să-l rostească, deși, potrivit învățăturilor lui Farak, aveam o cu totul altă imagine despre Tine, ca un foc etern și invizibil.

11. De aceea, ai milă de mine și nu-mi mai permite să stau în brațele Tale, prea sfinte pentru mine.

12. Facă-se voia Ta, acum și de-a pururi!”

13. Dar Abedam i-a răspuns Purei: „Ei bine, aleasa Mea, să înțeleg că Mă iubești mai puțin acum, când M-ai recunoscut pe deplin, decât înainte de a Mă cunoaște?

14. Oare s-a schimbat cu ceva comportamentul Meu față de tine după ce Mi-am revelat identitatea?

15. Nu ai observat niciodată în timpul unei furtuni cât de amenințători par norii la distanță? Și totuși, atunci când se apropie, ei nu aduc cu sine decât o ploaie binecuvântată care împrospătează solul uscat de razele înțelepciunii soarelui, dând din nou viață plantelor vestejite.

16. Iată, același lucru este valabil și în cazul de față. Până acum, voi nu M-ați văzut decât de la mare distanță, de unde imaginea Mea părea amenințătoare, luând forma focului teribil al judecății; nu v-ați gândit însă niciodată la Mine ca la un Părinte preaplin de iubire. Așa se explică teama și anxietatea voastră actuală.

17. Dacă aș fi semănat cu imaginea pe care v-a transmis-o Farak, crezi că te-aș mai fi purtat până acum în brațele Mele, din iubirea părintească pe care ți-o port?

18. De aceea, încearcă să înțelegi că Eu nu sunt numai Iehova, Dumnezeul atotputernic și Creatorul tuturor lucrurilor, ci în raport cu tine sunt mai degrabă un Părinte plin de iubire, care nu dorește să conducă pe nimeni către pierzanie prin judecata Sa, ci dimpotrivă, nu își propune decât să-i aducă pe toți pe calea vieții eterne.

19. Dacă nu aș fi dorit decât să vă judec, picioarele Mele nu ar fi fost nevoite să atingă pământul, căci un simplu gând ar fi fost suficient să distrugă pentru totdeauna întreaga creație!

20. Dacă am venit la voi într-o formă vizibilă, am făcut-o numai pentru a-i căuta pe cei rătăciți și pentru a le da din nou viață celor morți.

21. Așadar, iubește-Mă acum mai mult, nu mai puțin, căci M-ai recunoscut în ipostaza Mea de Părinte preasfânt și preaplin de iubire.

22. Haide să nu mai stabilim nici o diferență între noi, ci să rămânem uniți de-a pururi prin iubirea noastră.

23. La fel și voi, ridicați-vă, uitați de nebunia voastră, și urmați-Mă! Amin”

24. Cei zece s-au ridicat, și-au luat coșurile și L-au urmat pe Abedam pe culmea dealului. Rușinați de nebunia lor anterioară, ei i-au cerut iertare Domnului.

25. Cât despre Pura, aceasta s-a cuibărit cu și mai multă iubire la pieptul sacru al Tatălui, pe care L-a recunoscut acum pentru prima oară.

Author:  1% [ 13.3.2011, 23:06 ]
Post subject:  Capitolul 121 - Aranjarea mesei. Discursul Domnului referitor la obstacole și limitări -condiții sine qua non ale vieții

Capitolul 121
Aranjarea mesei. Discursul Domnului referitor la obstacole și limitări - condiții sine qua non ale vieții.
(18 iulie 1842)

1. După ce au ajuns cu toții pe culmea dealului, Abedam a binecuvântat coșurile cu mâncare, după care a trimis șapte coșuri către majoritatea oamenilor, păstrând unul dintre ele pentru Sine și pentru cei apropiați, între care se număra acum și Pura. De asemenea, El l-a invitat pe Seth să i se alăture. Un al doilea coș i l-a trimis lui Adam și copiilor acestuia, la care s-au adăugat acum și cei 12 mesageri, iar cel de-al treilea l-a trimis copiilor din regiunea dimineții.

2. După ce toate coșurile au fost distribuite judicios, toată lumea i-a mulțumit lui Abedam pentru minunatele daruri, așezându-se apoi la masă. După ce toți și-au potolit foamea, mulțumindu-i din nou Domnului în inimile lor, Abedam s-a adresat celor prezenți:

3. „Copii, cine se simte obosit, poate să se odihnească. Cei care doresc însă să rămână alături de Mine, pot face acest lucru. Oricine dorește să îmi pună vreo întrebare, o poate pune, iar Eu îi voi răspunde”.

4. După aceste cuvinte, toată lumea s-a adunat la unison în jurul lui Abedam, spunând într-un singur glas:

5. „O, Tată, cine ar putea merge la culcare atâta vreme cât Tu rămâi treaz, rostind cu gura Ta sacră cuvintele vieții eterne? De aceea, îngăduie-ne tuturor să rămânem treji și nu ne tenta cu senzația de somn. Facă-se voia Ta sfântă. Amin”.

6. Iar Abedam le-a răspuns: „Bine, atunci rămâneți treji, în numele Meu. Amin”.

7. Plină de iubire și de teamă, Pura, aflată încă în brațele Domnului, L-a întrebat în șoaptă. „O, Iehova, pot să Te întreb și eu ceva, în speranța că vom primi cu toții răspunsul la această întrebare?”

8. Abedam i-a răspuns: „Ascultă, aleasa Mea, Pura, există o regulă străveche, ce se aplică inclusiv în ținuturile de jos, potrivit căreia 'regele și străinii au întotdeauna dreptul de a vorbi primii'.

9. Tu ești încă o străină printre noi. De aceea, Mi se pare potrivit ca tu să fii prima care își exercită dreptul de a pune întrebări și a de a primi răspunsuri. Haide, spune-Mi ce dorești să afli, iar Eu Mă voi strădui să îți explic tot ce vrei. Amin”.

10. Atunci, Pura i-a adresat Domnului următoarea întrebare: „Iehova, Creator atotputernic al tuturor lucrurilor vizibile și invizibile, Tu știi foarte bine cât de malefică este atmosfera pe acest pământ și cât de puțin îți respectă voința locuitorii săi.

11. Pe de altă parte, Tu ești la fel de atotputernic astăzi ca și atunci când ai creat cerul și pământul. Oare nu i-ai putea transforma instantaneu pe locuitorii ținuturilor de jos, astfel încât aceștia să nu se mai împotrivească voinței Tale? Căci majoritatea celor de acolo nu știu aproape nimic despre Tine, și din păcate nici nu doresc să afle ceva. - O, Iehova, oare ai putea face acest lucru?”

12. Abedam i-a răspuns: „Ascultă, aleasa Mea, Pura, nu ești tu prima care îmi pune această întrebare, care stă pe buzele întregii infinități conștiente de sine.

13. Dar Eu îți spun: sunt de acord să vă dau mai multe detalii ție și copiilor, fraților și părinților aici de față, dar nu și întregii infinități, chiar dacă Mi-ar repeta întrebarea eternitate după eternitate.

14. Așadar, ascultați: fundamentul oricărei existențe și permanențe sunt obstacolele. Un lucru nu poate exista decât datorită limitării sale înnăscute, care reprezintă pentru el un obstacol evident.

15. Priviți de pildă soarele! Dacă nu ar fi limitat de voința Mea, care reprezintă pentru el un obstacol permanent și etern, în univers nu ar putea exista nici un soare și nici o planetă!

16. Priviți o banală piatră: cât de limitată este ea din toate părțile și câte obstacole este nevoită să întâmpine. De fapt, cu cât un obiect este mai limitat și cu cât obstacolele cu care se confruntă sunt mai numeroase, cu atât mai solid, mai permanent și mai autentic este el.

17. Astfel, plantele și copacii cresc în acord cu legea limitării, fiind nevoite să se confrunte cu obstacolele lor specifice, care reprezintă un conflict continuu între părțile lor componente.

18. După cum vedeți, obstacolele și limitările constituie esența reală a lucrurilor, care - fără ele - ar înceta pe loc să existe. Pe scurt, întreaga creație infinită nu este alcătuită din altceva decât numai din limitări și obstacole*.

19. Eu singur sunt - și trebuie să fiu - complet liber și nelimitat, astfel încât prin intermediul Meu, toate obiectele și ființele să fie înzestrate cu limitările și obstacolele care le sunt proprii.

20. La fel ca în lumea materială se petrec lucrurile și în lumea spirituală.

21. Dacă spiritul viu nu s-ar confrunta cu nici un obstacol, el nu ar putea fi conștient de sine și ar fi lipsit astfel de viață.

22. Datorită acestui mare număr de obstacole, în univers orice lucru își are opusul său, binele opunându-se răului și răul binelui. Aceste forțe conflictuale determină ciocniri continue între spiritele create, care le permit acestora să se trezească la viață.

23. Astfel, spiritele bune se trezesc din ce în ce mai puternic, trezindu-le astfel - mai devreme sau mai târziu - și pe cele rele, care își schimbă direcția de evoluție și încep să cu-noască progresiv adevărata viață, devenind astfel din ce în ce mai libere de limitări și obsta-cole.

24. Iată, aleasa Mea, Pura, astfel începe ordinea Mea, care nu are sfârșit. De aceea, nu te mai gândi la cei din ținuturile de jos și fii convinsă că Eu am prevăzut încă de la începutu-rile eternității tot ceea ce se petrece acum, care nu s-ar putea petrece dacă ar fi cu adevărat în afara voinței Mele eterne.

25. Cei din ținuturile de jos se vor transforma în funcție de felul în care se vor trans-forma cei de pe înălțimi. În final nu vor mai rămâne decât un singur păstor și o singură turmă.

26. Această ordine s-a născut din iubire. De aceea, liniștește-te, căci Eu știu mai bine ce se petrece și de ce trebuie să se petreacă astfel lucrurile.

27. De altfel, cel mai bine pot fi înțelese toate aceste lucruri în lumina purității. Amin”.
(* - Vezi și „Secretele Vieții”, n.r.)

Author:  1% [ 13.3.2011, 23:15 ]
Post subject:  Capitolul 122 - Marea și exemplara iubire a Purei pentru Domnul. Promisiunea făcută de Acesta Purei.

Capitolul 122
Marea și exemplara iubire a Purei pentru Domnul. Promisiunea făcută de Acesta Purei.
(19 iulie 1842)

1. Auzind aceste cuvinte, Pura și-a ridicat mâinile deasupra capului, exclamând în extaz:

2. „O, înțelepciune și Iubire infinită, cât de profundă este semnificația care se ascunde în spatele fiecăruia dintre cuvintele Tale!

3. O, Viață sfântă a oricărei vieți, sursă primordială, infinită și sacră, a oricărei existențe, cine poate înțelege profunzimea imensă a înțelepciunii Tale și sfatul Iubirii Tale?

4. O, Doamne, Dumnezeul meu, cât de măreț și de maiestuos ești Tu!

5. O, Iehova! Cum Ți-aș putea mulțumi pe deplin, cum Te-aș putea slăvi pentru imensa grație și compasiune de care dai dovadă față de noi toți, îngăduindu-ne nouă, oameni slabi și nevrednici, să îți spunem 'Tată', ba mai mult, care dorești să fii cunoscut de noi prin iubirea și credința cea mai pură a inimilor noastre?

6. Tu ai revărsat asupra inimii mele o pace atât de deplină, o lumină atât de puternică, încât simt că mă sufoc de atâta fericire divină.

7. O, prieteni mai mari decât mine ai acestui Părinte bun și sfânt, ajutați-mă pe mine, cea slabă, să port povara excesivă a acestei fericiri mai presus decât mine și slăviți-L împreună cu mine, într-un singur glas, pe Cel aflat printre noi, atât de plin de iubire, grație, bunătate și compasiune!

8. O, Iehova al meu, ce fericire este, să fiu cu Tine; ce hrană vie simte sărmana mea inimă, care tânjea după iubire, atunci când este alinată de bunătatea Ta părintească infinită!

9. O, lasă-mă să Te iubesc, să mor chiar din iubire pentru Tine!

10. O, ce dulce ar fi această moarte, din pură iubire pentru Tine!

11. Iehova, Dumnezeule, Tată! Până acum mi-am înfrânat inima din cel mai deplin respect față de sfințenia Ta! Dar acum nu mai pot să mă înfrânez!

12. Îngăduie-mi să Te îmbrățișez și să Te iubesc cu toată ființa mea, pentru ca focul iubirii mele să mă consume și să mă ardă de vie, precum un pai uscat! Iată, întreaga sfială m-a părăsit și nu mai simt nici un fel de teamă și de anxietate față de persoana Ta. Doresc să mor din iubire pentru Tine, o, dulcele și preaiubitul meu Iehova!”

13. În acest moment, complet copleșită de emoție, Pura L-a îmbrățișat pe Abedam și L-a strâns cu toată puterea, ca și cum ar fi dorit să se dizolve în El, ducându-și în mod repetat mâna la piept, ca și cum ar fi dorit să-și smulgă inima și să o unească cu cea a Celui Preaînalt.

14. Iubirea ei era atât de mare încât întregul său trup a început să strălucească mai puternic decât soarele reflectat de petala unui trandafir umezită de rouă.

15. Văzând acest tablou cutremurător, patriarhii au început să își izbească piepturile, iar Enoh a spus cu un oftat: „O, Tată preasfânt! Suntem cu toții copii ai înălțimilor, iar în fața noastră se află un copil născut din noroiul ținuturilor de jos, dar ce diferență există între ea și noi!

16. Ea singură Te iubește mai mult decât noi toți la un loc, iar în inima ei Te înțelege mai clar decât noi, care Te-am căutat încă din copilărie, acționând în iubirea și grația Ta.

17. O, priviți, părinți ai mei, câtă frumusețe divină, câtă glorie strălucește în acest copil venit din ținuturile de jos!

18. O, Adam, o, Seth, o, voi, ceilalți părinți, frați și copii, ce ochi uman a putut zări vreodată ceva mai frumos, mai înălțător, mai sublim decât această fecioară care abia dacă a împlinit 20 de primăveri, venită din ținuturile de jos, și a cărei iubire atotputernică nu poate fi pătrunsă de nici unul dintre noi!

19. Ce dulceață divină și ce frumusețe celestă strălucesc în ea, cât de gingașe și de sublime sunt membrele ei, cât de armonios este ansamblul construcției sale. Și câtă iubire izvorăște din pieptul ei delicat!

20. Adevăr vă spun: această fată a fost creată pentru a ne fi nouă, tuturor, cel mai mare maestru. Căci abia acum ni s-a revelat măsura iubirii după care trebuie să ne măsurăm slăbiciunea incredibilă a inimilor noastre.

21. O, Iehova Abedam, slăvit fie numele Tău de-a pururi pentru faptul că ai creat o fată în ținuturile de jos care să ne fie măsură a iubirii Tale sfinte!

22. O, Tată, o, Tată preasfânt, cât de infinit de bun, de plin de iubire și de compasiune ești Tu!”

23. După care, Enoh a tăcut, iar Abedam i-a răspuns: „Enoh, adevăr ai grăit. Așa stau lucrurile și așa vor sta întotdeauna: un copil al lumii și al păcatului va surclasa 99 de oameni drepți prin naștere, și el va ajunge la Mine, la fel ca această copilă.

24. Cât despre tine, micuța Mea copilă, de acum înainte nu vei mai părăsi niciodată pieptul Meu. Tu ești singura ființă de pe acest pământ care Mă va putea vedea și percepe la fel ca acum de-a lungul întregii tale vieți terestre.

25. Nu vei deveni niciodată soția unui bărbat până când va veni momentul ales, când în pântecul tău va coborî întreaga putere a iubirii infinite a Spiritului Meu. Amin”.

Author:  1% [ 13.3.2011, 23:22 ]
Post subject:  Capitolul 123 - Miracolul întrupării lui Dumnezeu cel infinit. Maria este una cu Pura în spiritul ei.

Capitolul 123
Miracolul întrupării lui Dumnezeu cel infinit. Maria este una cu Pura în spiritul ei.
(20 iulie 1842)

1. După aceste cuvinte, Abedam cel Mare s-a întors către Seth și i-a spus: „Frate al Meu întru iubire, știi foarte bine cât de drag îmi ești. De aceea, nu trebuie să te sfiești să îmi pui întrebarea care îți frământă inima.

2 Căci dacă îi accept pe toți copiii lumii ca fiind copiii Mei, îndeplinindu-le cererile, cu atât mai mult voi face acest lucru pentru fratele Meu întru iubire. Dă așadar glas întrebării care îți frământă inima”.

3. Auzind această cerere plină de grație, Seth s-a apropiat și a spus: „O, Tată preasfânt și preaplin de iubire, îți mulțumesc din toată inima pentru această ușurare, căci mă simțeam pierdut, neștiind cum să îmi regăsesc drumul în acest hățiș. 4. Acum totul s-a clarificat însă, Tu însuți fiind glorioasa cale de ieșire din el.

5. De aceea, îmi deschid cu bucurie inima și dau glas întrebării care a început să mă frământe încă de la prima Ta discuție cu sublima Pura.

6. Iată povara grea care mi-a apăsat sufletul: i-ai făcut acestui copil o promisiune pe care nu o pot interpreta decât în acest fel:

7. Dacă am înțeles corect, va veni o zi când în măreția iubirii Tale infinite, nemaiținând cont de sfințenia Ta absolută, vei concepe în pântecul acestei fete un copil în carne și oase.

8. Această afirmație continuă să mă tulbure, căci deși cuvintele Tale sunt cât se poate de clare, semnificația lor mi se pare de-a dreptul imposibilă.

9. Gândind din perspectiva noastră naturală, pare o nebunie să crezi că poți introduce un cedru într-un pai, un munte în coaja unui ou de țânțar sau întregul ocean într-o coajă de nucă.

10. Și totuși, potrivit cuvintelor Tale, într-o bună zi această copilă Te va concepe chiar pe Tine, pe Dumnezeu cel infinit, care va îmbrăca atunci un trup alcătuit din carne și oase!

11. Cum vei putea încăpea însă Tu, Cel care conduci întregul univers prin Spiritul Tău infinit, în trupul acestei copile?

12. Nu, nu, - este imposibil de înțeles. Mai ușor mi-ar fi să accept dacă cineva mi-ar spune că un atom poate include în interiorul său întregul pământ decât că trupul acestei fecioare Te va putea cuprinde pe Tine în toată măreția Spiritului Tău infinit.

13. De aceea, doresc să Te întreb cu toată smerenia cum trebuie să înțelegem acest lucru. Facă-se voia Ta, acum și de-a pururi! Amin”.

14. Abedam l-a prins pe Seth de mână și i-a dat următorul răspuns:

15. „Seth, proastă părere mai ai despre Mine! Ascultă, dacă lucrurile ar sta așa cum afirmi tu, cum crezi că a putut crea Spiritul Meu infinit ceva finit, - ascunzând totuși în el întreaga infinitate?

16. Amintește-ți de viziunile celor 12 mesageri și încearcă să înțelegi tot ce au văzut aceștia în spiritul lor.

17. Gândește-te că în sămânța minusculă a unui cedru se ascunde nu numai copacul puternic pe care îl vezi acum în fața ta, ci o întreagă infinitate de asemenea copaci. Într-o singură nucă se ascund atât de mulți nuci, încât, dacă nu ar muri pe rând, în 2.000 de ani ar ocupa o suprafață mai mare decât cea a întregului pământ.

18. Dacă toate aceste lucruri sunt posibile pentru Mine, ca să nu mai vorbim de multe altele pe care îți este imposibil să ți le imaginezi la ora actuală, cu siguranță voi fi capabil să realizez ceea ce îți este greu să accepți acum.

19. Evident, nu trebuie să credeți că din ceruri se va întoarce pe pământ exact aceeași fecioară ca aceasta, pentru a Mă concepe pe Mine în carne și oase. Marele scop va fi împlinit de o cu totul altă fecioară, care va avea însă același spirit al iubirii și credinței ca și cea aici de față.

20. Așadar, această fecioară nu va fi nevoită să se întoarcă în această lume, ci o altă fecioară va fi înzestrată cu spiritul ei.

21. Astfel trebuie să înțelegeți lucrurile.

22. Credeți-Mă, multe lucruri imposibil de imaginat pentru voi îmi sunt Mie posibile.

23. De aceea, credeți cu fermitate în cuvintele Mele, căci ele se vor împlini întocmai. Amin”.

Author:  1% [ 13.3.2011, 23:33 ]
Post subject:  Capitolul 124 - Recunoștința față de Dumnezeu exprimată de inimă și cea exprimată de limbă. Enigma distrugerii continue

Capitolul 124
Recunoștința față de Dumnezeu exprimată de inimă și cea exprimată de limbă. Enigma distrugerii continue din lumea naturii. Sublima soluție a Iubirii eterne.
(23 iulie 1842)

1. Auzind răspunsul dorit, Seth s-a bucurat din inimă și i-a mulțumit lui Abedam din tot sufletul, slăvindu-L în cuvinte pline de recunoștință.

2. Abedam i-a răspuns: „Seth, dragul Meu frate întru iubirea inimii Mele, pentru Mine este suficient să privesc în inima ta. Poți fi sigur de acest lucru și te poți bucura.

3. Cât privește cuvintele tale exterioare de slavă, poți să uiți definitiv de ele, căci adevăr îți spun: iubirea și recunoștința exprimate de inimă sunt infinit mai importante pentru Mine decât cele exprimate de limbă.

4. Limba nu ar trebui să interfereze niciodată cu ceea ce dorește inima să exprime, căci ea nu poate face altceva decât să întunece sentimentele pure ale inimii.

5. Rugăciunea limbii răsună în această lume exterioară, dar cea a inimii ajunge direct la urechile inimii Mele.

6. De aceea, renunță de acum încolo la sunetele superflue ale limbii, căci Eu aud fiecare sunet rostit de inima ta. 7. Atât timp cât aveți o gură, folosiți-o în fața acestei lumi, dar în fața Mea, nimeni nu ar trebui să-și folosească decât inima. Amin”. 8. După care s-a întors către Enoh și l-a întrebat: „Enoh! Să înțeleg că tu știi totul și că nu mai există nimic în inima ta care să aștepte o lămurire de la Mine?

9. Privesc în inima ta și constat că există totuși o chestiune greu de digerat de către ea. De ce nu îndrăznești să-i dai glas, astfel încât să o audă și frații tăi?

10. Adevăr îți spun: nu ascunde nimic în inima ta. Înapoiază-Mi Mie tot ce nu este încă suficient de copt pentru a fi folosit ca hrană pentru spiritul tău, iar Eu voi coace acest fruct la focul blând al iubirii Mele părintești, pentru ca el să devină digerabil, satisfăcându-ți spiritul înfometat. La fel ar trebui să procedați și voi, ceilalți. Amin”.

11. Profund emoționat de aceste cuvinte, Enoh s-a apropiat și el, spunând: „O, Tată preasfânt și preaplin de iubire! Este adevărat, spiritul meu este profund preocupat de proble ma obstacolelor menționate de Tine, căci mă gândesc la distrugerea continuă care se produce în sânul acestei naturi monstruoase. Nu reușesc să înțeleg însă acest fenomen. 12. Deși am înțeles în sfârșit cu toată claritatea că nimic nu poate exista fără să întâmpine obstacole, beneficiind astfel de anumite limitări, totuși, nu pot să înțeleg de ce este nevoie ca toate ființele să se angajeze într-o luptă pe viață și pe moarte cu suratele lor, numai de dragul existenței.

13. De ce trebuie să existe această fricțiune constantă, această distrugere și anihilare reciprocă ce nu încetează nicicând.

23. Văd că îți mai spui în sinea ta: 'Nu atât marea suferință a acestor lucruri mă emoționează, nu distrugerea pietrelor de către inundații sau a munților de către cutremure, ci forța devastatoare ascunsă pretutindeni în natură, care nu creează nimic decât cu scopul de a-l distruge iarăși'.

24. Astfel de gânduri te umplu de teamă, iar inima ta strigă:

25. 'Oricât aș privi în jur, nu reușesc să văd în natura lucrurilor decât un monstru autodistructiv care înghite totul în cale, rumegând apoi resturile!'

26. Este adevărat, nu pot să resping această imagine, spunându-ți: 'Enoh, greșești în fața Mea prin felul în care privești lucrurile', căci exact așa apar ele în lumina intelectului. Cât despre lumina inimii, aici lucrurile sunt complet diferite!

27. Ce sunt toate aceste obiecte create? Ele sunt intervale ale marilor Mele gânduri. Lor li se opune însăși voința Mea vie. Dacă nu s-ar confrunta cu acest obstacol, ele nu și-ar putea face apariția în lumea vizibilă.

28. Iubirea Mea intervine însă în această confruntare, spunându-i voinței: 'O, nu mai pune limite marelui zbor al gândurilor Tale libere, ci permite-le să plutească din nou libere pe marile orbite ale vieții Tale eterne, bucurându-se de conștiința perfectă a puterii lor vii născute din Tine'.

29. După ce atenuez astfel obstacolele puse de voința Mea, Eu dau din nou frâu liber gândurilor Mele, iar voi vedeți lucrurile pierind, în realitate, ele nu încetează să existe, ci se întorc la existența lor fundamentală, cea adevărată, liberă și indestructibilă.

30. Și astfel, din numeroase gânduri mărunte Eu creez un gând nou, mai mare, mai liber și mai viu, care îmi seamănă într-o mai mare măsură Mie, sursei primordiale.

31. De aceea, nu vă mai faceți probleme în legătură cu lumea exterioară efemeră, ci amintiți-vă că tot ceea ce încetează să existe pătrunde într-o altă existență, mai perfectă, mai liberă, evoluând astfel până la om, și de aici mai departe, până la Mine*.

32. Așadar, nimic nu se pierde definitiv, nici chiar cele mai mărunte gânduri ale voastre.

33. Încercați să înțelegeți aceste lucruri și bucurați-vă fără rețineri de Mine și de creația Mea. Amin”.
(* - Vezi și „Mărturii despre natur㔠de Jakob Lorber, n.r.)

Author:  1% [ 13.3.2011, 23:36 ]
Post subject:  Capitolul 125 - Discursul de mulțumire și recunoștință al lui Enoh. Bucuria de a trăi: cea mai frumoasă expresie

Capitolul 125
Discursul de mulțumire și recunoștință al lui Enoh. Bucuria de a trăi: cea mai frumoasă expresie de mulțumire adusă Creatorului.
(26 iulie 1842)

1. Auzind cuvintele lui Abedam, Enoh s-a ridicat și a exclamat cu voce tare: „Ascultați, ascultați, voi, cei morți, încă prinși în mrejele și capcanele acestui pământ! O, voi, morți ai acestui pământ, veniți aici!

2. Veniți și voi, cei prin vinele cărora curge doar un firicel de viață, precum și voi, cei împovărați și epuizați de greaua povară a slabei voastre vieți! Veniți aici, și veți găsi întreaga frumusețe a vieții, din abundență!

3. O, cuvinte, cuvinte! Ce cuvinte au fost rostite aici!

4. O, Abedam, Tată preasfânt și preaplin de iubire! Tu ai dat viață acum chiar acestui pământ, munților, mării și tuturor lucrurilor care mi se păreau lipsite de viață!

5. Ce obiect mai poate părea mort când însăși Viața primordială a oricărei vieți proclamă asemenea cuvinte dătătoare de viață?

6. O, Tată preasfânt, îți datorăm Ție întreaga noastră slavă, recunoștință, ascultare și iubire. Căci numai Tu meriți în întreaga eternitate să primești aceste sentimente ale noastre, precum și ale întregii infinități!

7. O, cât de luminoasă a devenit acum inima mea și cât de mare este ușurarea pe care o simt!

8. O, Viață a vieții, cât de dulce ești tu! Ce mare este fericirea de a te simți în toată plenitudinea puterii tale!

9. O, fraților, o, părinți, o, copii! Mare este bucuria vieții atunci când știi că Cel Prea-sfânt trăiește înlăuntrul tău, ducând o viață liberă. Pentru cel care nu conștientizează însă acest lucru, preferând să își ducă sărmana lui existență întunecată, viața devine o povară insuportabilă.

10. De aceea, oricine dorește să trăiască adevărata viață, născută din Dumnezeu, în toată abundența ei, nu are decât să trăiască viața perfectă a iubirii.

11. Căci nimic nu există mai sublim decât viața!

12. Haideți așadar să ne bucurăm plini de recunoștință de viață, noi, care nici nu existam până acum, și care ne aflăm totuși acum în prezența Celui care a fost dintotdeauna, care este și va fi de-a pururi, care ne-a creat și ne-a dăruit adevărata viață, aceea pe care a trăit-o El însuși încă de la începuturile eternității în sfințenia Lui divină, în abundența Lui infinită și perfectă.

13. Haideți să ne bucurăm de această viață, pe care El ne-a dăruit-o tuturor!

14. La ce ar folosi soarele dacă în afara Lui nu ar exista ființe capabile să îi simtă razele Sale dătătoare de viață, bucurându-se de ele?

15. La ce ar folosi pământul cu tot ce există pe el și la ce ar folosi cerul cu toate lumile lui stelare? La ce ar folosi întreaga infinitate, dacă în afara Lui nu ar exista forme de viață care să îl recunoască pe El, Cel care a creat totul pentru a se bucura împreună cu creaturile Sale?

16. De aceea, bucură-te de viață, o, infinitate, la fel cum mă bucur eu acum. Căci cu toții am primit viața de la El, da, de la El, nu pentru a ne fi o povară, ci ca un cadou minunat, ca o Fericire a oricărei fericiri. Căci la ce ar folosi alte forme de fericire fără Aceasta? Cine s-ar simți cu adevărat alinat fără ea?

17. El ne-a dăruit nouă această fericire supremă. De aceea, haideți să ne bucurăm de ea, consacrându-i Lui imensa noastră fericire, plini de recunoștință, căci El este unicul Dăruitor! Amin”.

Author:  1% [ 13.3.2011, 23:43 ]
Post subject:  Capitolul 126 - Chemarea lui Abedam îl trezește pe placidul Enos. Despre scopul existenței umane.

Capitolul 126
Chemarea lui Abedam îl trezește pe placidul Enos. Despre scopul existenței umane.
(27 iulie 1842)

1. După acest discurs de mulțumire și recunoștință, Abedam cel Mare l-a chemat la El pe Enos, spunându-i: „Enos, spune-Mi, acum, după ce ai auzit cuvintele de slavă ale mult iubitului Meu Enoh, care au fost adevărate de la prima până la ultima silabă: nu au trezit ele în tine nici un alt sentiment decât această tăcere senină, care îmi amintește de un munte în lumina palidă a lunii?

2. Vai, cu greu aș putea găsi pe cineva la fel de placid ca tine, capabil să rămână imperturbabil în prezența Mea vizibilă, fără să aibă nici o întrebare la care să aștepte un răspuns.

3. Ascultă, intenționez să îmi stabilesc o locuință permanentă pe acest pământ, pe care o voi clădi din piatră și mortar, pe aceste înălțimi, până la sfârșitul timpurilor.

4. Cine va obține o cameră în ea, o va putea păstra de-a pururi, în această lume și în cea de dincolo; dar cel care va continua să meargă indiferent mai departe, deși prin fața lui suflă vântul vieții, va fi respins la rândul lui de viață, iar spiritul lui va slăbi. Haide, trezește-te și scutură-te De această indecizie; Caută acel răspuns De care ai nevoie pe acest pământ! Nu privi aceste cuvinte Ca o obligație, Ci caută în inima ta, Și rostește apoi liber ce te frământă, în fața Mea! Dacă preferi totuși să dormi, Fără a profita de momentul prezent, Fă așa cum dorești, Dar nu îmi mai pune niciodată vreo întrebare!”

5. După această provocare ieșită din comun, Enos a rămas cu gura căscată, neștiind ce să răspundă.

6. El s-a apropiat de Abedam, dar cu cât se gândea mai mult, cu atât mai confuz devenea, incapabil să găsească vreo întrebare de pus.

7. În timp ce stătea astfel, neputincios, Abedam s-a îndreptat către el și l-a întrebat:

8. „Enos, chiar nu mai vezi pădurea din cauza copacilor? Oare trebuie să pun Eu însumi o întrebare în inima ta, dând eventual și răspunsul prin gura ta?

9. Bine, voi face și acest lucru: întreabă-Mă de ce te afli acum aici, iar Eu îți voi da răspunsu1. Amin”.

10. Abia acum și-a mai revenit Enos din uimire, întrebând cu toată sinceritatea: „O, Doamne, ce altă întrebare mai bună aș fi putut găsi eu, sărman netot, în fața celei pe care ai pus-o chiar Tu în gura mea? De aceea, doresc să Te întreb cu toată sinceritatea, în acord cu voința Ta: de ce mă aflu aici?

11. O, Tată preasfânt, Te implor, răspunde-mi la această întrebare”.

12. Iar Abedam i-a răspuns: „Ei bine, ai dreptate; nu ai fi putut găsi niciodată o întrebare mai importantă decât aceasta, căci la fel ca tine, milioane de oameni orbi își vor pune cândva aceeași întrebare, dar le va fi infinit mai greu să găsească răspunsul potrivit.

13. Și mulți se vor întreba atunci: 'De ce ne aflăm aici? Ce se va alege de noi? Încotro ne îndreptăm, ce trebuie să facem și de ce? Cine suntem noi?' etc., etc.

14. Dar ei nu vor primi răspunsul la aceste întrebări, așa cum ai tu șansa acum. Căci răspunsul pe care tu îl primești acum de la Mine se va pierde curând, și oamenii îl vor uita.

15. Abia către sfârșitul acestui ciclu malefic al lumii voi revela din nou acest răspuns celor inocenți și sărmani, adică unei minorități alcătuite din copii încă puri.

16. Iată, pe scurt, care este acest răspuns: omul se află aici de dragul vieții, nu de dragul său.

17. El a fost creat de Mine pentru a absorbi viața, nu invers.

18. Omul nu a fost creat din plenitudinea vieții, ci dimpotrivă, pentru a o putea absorbi gradat.

19. De aceea, nimeni nu poate ști cu precizie ce înseamnă viața, până când nu o absoarbe pe deplin.

20. Nimeni nu-i poate demonstra altcuiva ce este viața, oricât de puternice ar fi argumentele sale. În schimb, dacă cineva deține el însuși viața, existența sa devine cea mai bună dovadă a acesteia. El nu mai are nevoie de vreo altă dovadă, căci deține în ființa sa întreaga plenitudine a vieții, singura dovadă autentică și comprehensibilă a vieții.

21. Cum ar putea înțelege viața cel care nu o deține încă?

22. Altfel spus, numai cei vii pot înțelege viața; cei morți nu o pot înțelege. Evident, aceștia din urmă se pot trezi gradat la viață, dacă sufletul lor dorește acest lucru. Ei nu vor fi însă capabili să înțeleagă viața decât atunci când o vor absorbi în toată plenitudinea ei.

23. Acesta este motivul pentru care vă aflați aici. Absorbiți viața, căci de dragul ei vă aflați aici, și veți ajunge să o înțelegeți, așa cum o înțelege astăzi Enoh, motiv pentru care întreaga sa ființă este atât de plină de bucurie.

24. Haide, du-te și deschide-ți inima, pentru ca sufletul tău să devină plenar conștient de viață; apoi întoarce-te pentru a percepe întreaga plenitudine a vieții, cu ajutorul Meu. Amin”.

Author:  1% [ 13.3.2011, 23:53 ]
Post subject:  Capitolul 127 - Indolentul Enos respinge viața și laudă non-existența.

Capitolul 127
Indolentul Enos respinge viața și laudă non-existența.
(28 iulie 1842)

1. Aceste cuvinte i-au străpuns ca o săgeată inima lui Enos. Același lucru s-a petrecut cu toți cei prezenți, și toată lumea a început să reflecteze profund asupra lor.

2. Enos s-a întors la locul său, dar inima sa nu se putea liniști. O mie de gânduri și de idei țâșneau la suprafață din adâncimile sufletului său, ca niște meteori incandescenți. Ei luminau ca niște fulgere noaptea, când regiuni întregi devin vizibile pentru moment, după care întunericul revine în forță, parcă mai înspăimântător ca înainte.

3. În pofida acestor gânduri meteorice, în sufletul lui Enos nu s-a făcut cu adevărat lumină, astfel încât mintea lui nu a ajuns la nici o concluzie decât la o sumă de contradicții, căci fulgerele luminau când o regiune, când alta, a sufletului lui, iar mintea lui trecea de la o idee la alta, fără ca vreuna să prindă consistență în ea.

4. Astfel asaltat, la fel ca și ceilalți prezenți, de această multitudine de gânduri și idei, după circa o oră Enos a exclamat:

5. „O, odihnă, dulcea mea odihnă, cât de bine m-am simțit întotdeauna în brațele tale! Cât de fericit trebuie să fi fost pe vremea când nu existam deloc, și cât de fericit aș redeveni dacă m-aș putea întoarce la non-existență!

6. Oare nu este omul mai fericit între pereții casei sale, decât afară, în mijlocul furtunii și al elementelor dezlănțuite? Cât de repede adoarme el în propriul său pat, deși în exteriorul casei sale elementele distrug totul în cale!

7. Cât de mare este diferența între mine și o piatră!

8. Eu sunt nevoit să gândesc, sau cel puțin să visez, sunt înzestrat cu percepții, sau cel puțin cu senzații de foame, sete, frig, cald, noapte, zi, durere și suferință. Dacă deviez oricât de puțin de la ordinea prestabilită, sunt imediat mustrat prin cuvinte mai mult sau mai puțin amenințătoare, care trezesc remușcări în inima mea.

9. Dacă greșesc, sunt întotdeauna pedepsit, - și totul numai pentru că sunt nevoit să suport această viață și percepțiile ei. O, cât de mizerabile mi se par avantajele vieții prin comparație cu moartea!

10. Tu, piatră fericită, stai liniștită, puternică și indestructibilă, lipsită de viață și de percepții, inclusiv de nevoia de a mânca și de a bea.

11. Tu nu ești asaltată de gânduri și de idei, și nu cunoști altă lege, decât - cel mult - fericita lege a odihnei netulburate. Ești complet insensibilă la foame, sete, frig sau căldură. Lipsită de percepții, ființa ta nu cunoaște loviturile și durerea.

12. Tu nu știi ce înseamnă suferința, nu îmbătrânești, iar iubirea nu îți sfâșie inima, căci nu dispui de așa ceva, fericito!

13. O, cât de mult te invidiez! Dacă aș putea fi la fel ca tine, aș renunța la o mie de vieți, oricât de perfecte, dispus să le schimb cu un singur atom al ființei tale fericite, în cazul în care ești cu adevărat atât de inertă și de insensibilă cum pari!

14. O, mare Creator al tuturor lucrurilor, am acum o altă întrebare pentru Tine, la care s-ar putea să nu-Ți fie la fel de ușor să răspunzi!

15. Spui că dorești să-mi dăruiești viața, pentru a fi fericit? - O, nefericită binecuvântare!

16. Cât de orb și de stupid trebuie să fie cel care laudă această viață plină de griji! Cu cât este mai perfectă, cu atât mai tulburătoare îmi imaginez că trebuie să fie această viață, și deci mai nefericită.

17. De aceea, eu nu doresc să-ți cer viața, Ție, care ești Viața oricărei vieți, ci moartea cea mai desăvârșită.

18. Căci pe vreme când nu existam eram cu siguranță mai fericit decât acum. Iar atunci când nu voi mai exista, îmi voi regăsi această stare de fericire.

19. O, Doamne, păstrează pentru Tine această plenitudine a vieții, care pentru orice ființă creată înseamnă o calamitate atât de cumplită. Cât despre mine, dăruiește-mi plenitudinea morții, a non-existenței, și mă vei face astfel cu adevărat fericit!

20. Transformă-mă într-o piatră lipsită de viață și de sentimente, iar prin noua mea existență mută îți voi slăvi de-a pururi numele! Amin”.

Author:  1% [ 14.3.2011, 00:02 ]
Post subject:  Capitolul 128 - Uimirea lui Abedam cel Cunoscut în fața negării vieții de către Enos.

Capitolul 128
Uimirea lui Abedam cel Cunoscut în fața negării vieții de către Enos. Cuvintele prin care Domnul îl liniștește pe Abedam cel Cunoscut.
(29 iulie 1842)

1. Cei din preajma lui Enos i-au auzit lamentările, dar nu prea știau cum să le interpreteze.

2. Chiar și Adam a rămas uluit în fața acestor gânduri ale nepotului său.

3. Abedam cel Cunoscut, aflat și el în preajma Domnului, s-a ridicat atunci și i-a spus, înspăimântat, Acestuia:

4. „O, Tată preasfânt și preaplin de iubire! Ce se întâmplă? Cum poate fi posibil ca în prezența Ta, cineva să blesteme viața sa și a fraților lui, cerându-ți în schimb moartea eternă?!

5. Chiar și să visezi la așa ceva mi se pare prea mult, darămite să o spui deschis!

6. În loc să-Ți fie etern recunoscător pentru viața sa, pentru acest dar miraculos al grației și compasiunii Tale infinite, el o respinge, așa cum nimeni nu a mai făcut-o vreodată.

7. Enos nu este un om orb, căci dacă ar fi fost, nu ar fi putut descrie atât de pregnant încercările vieții.

8. Nu este nici un prost, căci atunci nu ar fi putut compara atât de lucid avantajele non-existenței cu dezavantajele vieții.

9. Și cu siguranță, nu este un om rău, căci nu a blestemat pe nimeni, nici măcar pe dușmanul său cel mai crunt - viața, mulțumindu-se doar să își dorească să scape de ea, dacă acest lucru ar fi posibil.

10. Oare s-a mâniat inima lui dintr-un motiv oarecare?

11. Nici acesta nu pare să fie cazul, căci la urma urmei, nu ne-a dorit nouă, tuturor, decât ceea ce a considerat el a fi cel mai bun și mai avantajos pentru noi, numindu-i orbi și proști numai pe aceia care solicită această viață pe care el o consideră calamitatea supremă.

12. Să înțeleagă cine poate. Personal, mai degrabă l-aș înțelege pe acela care ar spune că: 'pământul este alcătuit din melci, iar soarele din licurici și din lemne putrezite!', decât ceea ce a spus anterior Enos.

13. Adevăr îți spun, Tată preasfânt și preaplin de iubire! Dacă aș fi în locul Tău - iartă-mi această pretenție neverosimilă - nu aș ști ce să fac cu un asemenea om. Dacă i-aș împlini dorința, iubirea, grația și compasiunea mea nu i-ar mai folosi la nimic, căci pentru cel care nu există acestea sunt practic nule.

14. Pe de altă parte, dacă l-aș lăsa în continuare să existe, nu aș putea face acest lucru decât pe calea judecății, și ce mai înseamnă viața unui spirit supus judecății?

15. O simplă mașinărie lipsită de orice libertate, aflată într-un permanent conflict interior, - o ființă fără existență și fără viață.

16. Într-adevăr, situația mi se pare de-a dreptul critică.

17. Cum poate gândi cineva în acest fel?

18. Să consideri viața drept o calamitate supremă și moartea drept fericirea supremă - trebuie să recunosc că sufletul meu nu poate digera acest gând!

19. Doamne, Tată, Abedam, spune-mi măcar două cuvinte, ca să mă liniștești!

20. Căci nimic nu m-a tulburat vreodată atât de mult ca această confesiune insensibilă a lui Enos. Ajută-mă să scap de această agitație, dacă asta este voia Ta sfântă”.

21. Abedam cel Mare i-a răspuns atunci lui Abedam cel Cunoscut: „Ascultă, deocamdată lasă lucrurile așa cum sunt. Te asigur că ele se vor rezolva, iar la momentul potrivit veți primi cu toții lumina de care aveți nevoie.

22. Există totuși un lucru pe care doresc să ți-l spun: dacă te-ai afla în locul Meu, te asigur că acești oameni înclinați către moarte ar duce-o foarte rău!

23. Din fericire pentru ei, înțelepciunea Mea este mult diferită de a ta, nelăsându-se tulburată într-o măsură atât de mare.

24. Tocmai de aceea, Eu voi găsi mult mai ușor decât ți-ar fi ție remediul de care are nevoie Enos.

25. Așadar, liniștește-te și nu-ți mai face probleme, căci nu este nimic rău în faptul că cel adormit continuă să doarmă și nu s-a trezit încă.

26. După ce își va satisface însă nevoia de somn și se va trezi, întreabă-l însă ce preferă: să doarmă sau să fie treaz?

27. Haide, liniștește-te, căci dacă înțelepciunea Mea nu va fi suficientă pentru a rezolva acest caz, voi veni la tine să îți cer sfatul!

28. Până atunci, nu-ți mai face atâtea probleme. Amin”.

Author:  1% [ 14.3.2011, 00:16 ]
Post subject:  Capitolul 129 - Cântecul poetului Kenan referitor la viață.

Capitolul 129
Cântecul poetului Kenan referitor la viață.
(30 iulie 1842)

1. Această promisiune succintă a fost suficientă pentru a-l liniști nu numai pe Abedam cel Cunoscut, ci și pe ceilalți de față.

2. După ce lucrurile s-au calmat, Abedam cel Mare l-a chemat la El pe Kenan și i-a spus:

3. „Kenan, tu ești poetul chemat de Mine pentru a povesti în versuri șederea Mea pe pământ. Am pregătii de ceva timp un poem în inima ta și știu că aceasta te presează să îl reciți întru slava Mea. Iată, a sosit timpul să o faci. De aceea, poți începe să îl reciți. Amin”.

4. Această cerere adresată lui Kenan a însemnat pentru acesta mai mult decât dacă l-aș fi promovat subit ca prim înger de lumină în ceruri. De aceea, el s-a ridicat imediat în picioare și a început să recite următorul imn de slavă, asupra căruia meditase îndelung:

5. „Tată preasfânt, iubire eternă, Dumnezeu infinit, Domn atotputernic, cât de mare este plenitudinea vieții și puritatea iubirii Tale!

6. Viață preasfântă, beatitudine perfectă a tuturor ființelor, oamenilor și îngerilor, Tu ești prea sublim, prea măreț, prea desăvârșit pentru a putea fi lăudat de o limbă umană, căci cuvintele nu pot cuprinde slava Ta!

7. De aceea, Te implor, acceptă acest imn de slavă închinat Ție, care nu înseamnă nimic în fața Ta, la fel ca și cel care Ți-l consacră.

8. O, viață, cât de sublimă și de glorioasă ești tu în cazul celui care se bucură cu demnitate și recunoștință de tine, căci tu i-ai fost dăruită de iubirea nesfârșită a Tatălui ceresc!

9. Cât de perfectă este libertatea ta, cât de plenar devine orice gând, orice percepție și orice stare de spirit, atunci când sunt lipsite de coerciție și de presiuni!

10. Ce loc din spațiul infinit rămâne străin spiritului meu, invizibil și incomprehensibil în toate aspectele sale?

11. Unde se află acel soare atot-strălucitor, a cărui rază ajunge la mine după ce parcurge o distanță aproape infinită?

12. O, oameni, o, frați și copii ai mei! Încercați măcar o dată - priviți în zare, la capătul firmamentului, unde se află acea stea minusculă care strălucește în tăcere!

13. Încercați să ajungeți la ea cu spiritul vostru și veți vedea cât de mare va fi efortul spiritual pentru a face acest lucru; dar eu vă spun: subit, o veți putea percepe, și sublimele ei minuni vă vor fi revelate.

14. Ochiului material ea îi apare ca un simplu punct, dar cât de mare pare ea în lumina spiritului, în fața vieții născute din Dumnezeu! În realitate, ea este un soare atotputernic, unde veți întâlni miracolele vieții și ale iubirii Tatălui preasfânt.

15. O, priviți, cât de ușor și de simplu a cucerit spațiul nesfârșit spiritul etern din inima noastră, această viață miraculoasă care sălășluiește înlăuntrul nostru, acest erou atotputernic din profunzimile ființei noastre, singurul care - odată trezit - poate contempla minusculul punct, văzându-l cum crește și cum se transformă într-un soare de o măreție nemaiîntâlnită, admirând miracolele iubirii Tatălui ceresc care există aici!

16. O, ce înseamnă viața? Tu - viață divină, tu ești singura care poți simți și medita la miracolele bunătății divine, în mijlocul miracolelor tale, tu ești miracolul suprem, căci numai tu îl poți percepe pe Tatăl, Creatorul tău infinit, Cel care ți-a dat viață și care sălășluiește în tine!

17. O, viață glorioasă, ce dar minunat reprezinți tu pentru cel născut din vidul existenței, care învață să se bucure de tine, da, de viața eternă a Celui care - în iubirea Lui infinită - a creat-o din Sine pentru eternitate!

18. O, părinți, frați și copii, iată, în mijlocul nostru se află Tatăl, Creatorul întregii vieți și al miracolelor sale. Haideți să cădem la picioarele Sale divine, slăvindu-L pe El, Creatorul și Tatăl preasfânt, din inima căruia s-au născut viața și iubirea!

19. Părinți, frați și copii ai mei, spuneți împreună cu mine: Amin!

20. Iar Tu, Tată preasfânt, acceptă - în mare mila Ta - acest imn de slavă, ca și cum ar avea vreo valoare în fața Ta, și îngăduie-mi să slăvesc de-a pururi viața și iubirea care s-au născut din Tine!

21. O, Tată preasfânt, slăvit fie numele Tău, acum și de-a pururi! Amin”.

Author:  1% [ 14.3.2011, 00:40 ]
Post subject:  Capitolul 130 - Răsplata lui Kenan pentru imnul său: nemurirea. Natura vieții și a morții.

Capitolul 130
Răsplata lui Kenan pentru imnul său: nemurirea. Natura vieții și a morții.
(1 august 1842)

1. După ce Kenan și-a încheiat recitarea poemului, Abedam i-a întins mâna și i-a spus:

2. „Kenan, iată mâna Mea - mărturie a grației Mele. Ea este o ramură a copacului vieții născute din ființa Mea. Altfel spus, este iubirea Mea în acțiune.

3. Iată, o îndrept acum către tine. Ia-o și vei trăi de-a pururi.

4. În acest fel, vei deveni stăpânul perfect al trupului tău și vei putea ieși și intra în acesta ori de câte ori vei dori.

5. Dacă dorești să rămâi în interiorul lui, din iubire pentru Mine și pentru frații tăi, ești liber să o faci.

6. Dacă preferi însă să îți părăsești trupul, pentru totdeauna sau doar temporar - alegerea îți aparține întru totul.

7. Adevăr îți spun, de acum înainte nu vei mai vedea, nu vei mai simți și nu vei mai gusta vreodată moartea; căci viața este și va rămâne de-a pururi stăpâna absolută a morții, și nu invers.

8. Cum ar putea deveni vreodată moartea stăpâna vieții, atât timp cât ea este complet lipsită de libertate, nefiind altceva decât o viață întemnițată de o viață mai liberă, supusă judecății în toate părțile ființei sale?

9. Viața corpului fizic este echivalentă cu moartea, fiind o viață lipsită de libertate.

10. De aceea, toți cei care, la fel ca tine, vor cuceri această viață trupească, supunând-o în toate aspectele ei, vor deveni în acest fel stăpânii morții.

11. Cum ar putea un asemenea om să mai vadă, să mai simtă și să mai guste vreodată moartea?

12. Adevăr îți spun: cel care poate vedea viața pretutindeni, realizând că moartea nu există nicăieri, se află el însuși în afara morții, chiar dacă se mai află încă întrupat.

13. Cu siguranță, un asemenea om nu mai poate cunoaște moartea, căci el a devenit una cu viața.

14. Tu însuți, dragul Meu Kenan, ai devenit un asemenea om, căci tu ai cunoscut viața veșnică, prin iubirea ta față de Mine, și implicit de viața născută din Mine.

15. De acum înainte nu vei mai putea pierde niciodată această viață, căci, așa cum spuneam, ai devenit tu însuți una cu ea.

16. Așa cum Eu sunt Domnul vieții, și implicit stăpân al morții, la fel și tu, și toți cei ca tine, puteți deveni stăpânii perfecți ai vieților voastre, controlând întru totul moartea.

17. Cine a văzut vreodată praful de pe drum stârnind vântul?

18. Dacă el ar putea face acest lucru, vântul ar bate cu putere în locuințele voastre, în care se află destul praf!

19. În schimb, atunci când aerul se pune de la sine în mișcare, el ridică praful de pe drum, ducându-l oriunde dorește, căci el reprezintă o forță liberă, iar firele de praf nu îl pot împiedica să bată.

20. La fel, dacă dorește acest lucru, vântul poate lăsa praful să cadă oriunde vrea!

21. Același principiu se aplică și vieții. Aceasta este pe deplin liberă, fiind stăpâna morții, pe care o controlează așa cum dorește.

22. Dacă vrea acest lucru, ea poate activa moartea, transformând-o în viață, dar o poate și părăsi, lăsând-o să cadă la pământ, căci este pe deplin liberă să facă ce vrea.

23. În mod similar, tu ai devenit stăpânul corpului tău.

24. Atât timp cât vei dori ca acesta să trăiască, el va trăi, de dragul voinței tale.

25. Dacă vei dori însă să îl părăsești, temporar sau de-a pururi, o vei putea face în deplină libertate, căci ai devenit acum una cu viața perfectă, și astfel vei rămâne de-a pururi! Amin”.

Author:  1% [ 14.3.2011, 00:49 ]
Post subject:  Capitolul 131 - Căința lui Enos. Cei care neagă viața se tem de moarte. Despre fructele coapte ale spiritului și despre

Capitolul 131
Căința lui Enos. Cei care neagă viața se tem de moarte. Despre fructele coapte ale spiritului și despre cele necoapte ale trupului.
(2 august 1842)

1. După această veritabilă lecție de viață, Kenan a devenit extrem de fericit; la fel și mulți alții, care i-au mulțumit din străfundurile inimii lui Abedam pentru această revelație supremă, care i-a ajutat să înțeleagă în ce constă adevărata viață și cum poate fi atinsă aceasta, prin diferențierea ei de viața aparentă a trupului, practic sinonimă cu moartea.

2. În timp ce toți îi mulțumeau astfel lui Abedam, slăvindu-L prin cuvintele lor pline de recunoștință, Enos însuși s-a simțit mișcat până la lacrimi. El s-a ridicat în picioare și s-a îndreptat plin de căință către Tatăl.

3. Văzându-l cum pășește către El, ezitant și sfios, Abedam i-a întins mâna și i-a spus:

4. „Ei bine, Enos, spune-Mi, pentru ce te-ai decis: pentru viață sau pentru anihilarea totală?

5. Crede-Mă - pentru Mine, nimic nu este imposibil. Căci iată, de dragul tău îi voi spune muntelui de colo, care continuă să fumege după erupția de azi dimineață: dispari!

6. Acum privește! Mai vezi vreo urmă din muntele care s-a aflat în acel loc mii de ani?

7. Mâine vei vedea deja în acel loc fire de iarbă crescute și mici pomișori ieșiți deja din solul fertil în care cândva exista un munte măreț și în care acum nu mai există decât o câmpie.

8. După cum vezi, nimic nu este imposibil pentru Mine. De aceea, răspunde la întrebarea pe care ti-am pus-o!”

9. La fel de șocat ca și ceilalți în fața acestui fenomen uimitor, care a putut fi văzut de toți în noaptea luminată de lună, Enos nu a putut rosti nici un cuvânt. El a preferat să se prosterneze în fața Domnului atotputernic, implorându-L în inima sa să-l susțină și să-i ierte imensa nebunie de adineauri.

10. Abedam l-a întărit imediat, și, ridicându-l de jos, i-a spus:

11. „Iată, Enos, toți oamenii morți se comportă la fel ca tine! Deși nu rostesc cuvintele pe care le-ai rostit tu mai devreme, ei acționează ca și cum ar prefera moartea în locul vieții veșnice și al perfecțiunii.

12. În schimb, atunci când văd că moartea trupului lor fizic se apropie, ei se înspăimântă și devin disperați.

13. Nu pot să nu-Mi pun întrebarea: cum pot fi acești nerozi atât de inconsecvenți?

14. De ce se tem ei de distrugerea către care s-au îndreptat cu atâta hotărâre de-a lungul întregii lor vieți?

15. Voi răspunde tot Eu la această întrebare:

16. Atât timp cât cel mort percepe încă puterea vieții dinlăuntrul său, el se simte ca un stăpân al morții, netemându-se atât de tare de ea. Atât timp cât poate percepe liber lucrurile din jurul său, el nu-și dă seama că odată mort și anihilat, nu le va mai putea percepe.

17. Abia atunci când își dă seama că puterea efemeră a vieții sale trupești pălește, că simțurile sale devin tot mai slabe, el își dă seama că lucrurile din jurul său încep să dispară și începe să simtă puterea morții, oroarea non-existenței și presiunea distrugerii. Abia atunci începe el să realizeze imensa diferență care există între viață și moarte.

18. Abia atunci va începe el să-și dorească cu disperare să își restaureze viața.

19. Dar Eu îți spun: pentru cei mai mulți, acest moment va fi prea târziu!

20. Căci viața adevărată, liberă și nepieritoare, este ca un fruct pe deplin copt, în timp ce viața fizică este ca un fruct necopt.

21. În cazul fructului copt, miezul și semințele au devenit libere și ferme, iar învelișul exterior poate fi eliminat fără ca miezul cel viu să sufere sau să fie distrus, căci el a absorbit deja întreaga viață și nu mai este conștient de moarte, ci numai de viața dinlăuntrul lui, cu care a devenit una. El nu se mai identifică cu masa cărnoasă din exterior, care se poate desprinde de el fără a-l afecta în vreun fel.

22. Cât de diferit stau însă lucrurile cu fructul necopt, în care masa exterioară cărnoasă continuă încă să fie unită cu miezul interior, ducând împreună o viață slabă, astfel încât dacă învelișul exterior este afectat, miezul poate fi distrus cu ușurință!

23. De aceea, cu toții ar trebui să aspirați către deplina maturizare spirituală, care nu se poate petrece decât atunci când spiritul lăuntric se desprinde de toate firele care îl leagă de dorințele trupului său.

24. Cel care reușește acest lucru devine stăpânul perfect al vieții.

25. La fel cum fructul nu se poate coace însă decât cu ajutorul căldurii soarelui, nici voi nu veți putea deveni maturi din punct de vedere spiritual decât cu ajutorul căldurii iubirii Mele, așezată de Mine în inima voastră.

26. La fel și tu, Enos, maturizează-te în vederea vieții eterne la pieptul Meu, unicul izvor în care vei găsi viața perfectă, liberă și beatifică.

27. Urmărește să înțelegi ce ți-am spus și nu te mai abate de la această învățătură, acum și de-a pururi! Amin”.

Author:  1% [ 14.3.2011, 00:54 ]
Post subject:  Capitolul 132 - Este o eroare să afirm că lucrurile sunt trecătoare!

Capitolul 132
Este o eroare să afirm că lucrurile sunt trecătoare!
(3 august 1842)

1. Aceste cuvinte atotputernice l-au readus pe Enos în simțiri, dar când a privit din nou către răsărit și a văzut că muntele pe care îl știa de o viață dispăruse de-a pururi, el a simțit cum îl trec fiorii și a simțit că își pierde din nou busola.

2. Tulburarea lui nu era legată însă numai de această schimbare dramatică a reliefului familiar, ci mai ales de gândul că toate lucrurile sunt trecătoare, care nu-i dădea pace.

3. Această piatră de încercare s-a dovedit un nou obstacol în viața atât de agitată a lui Enos.

4. Evident, Abedam cel Mare a deslușit imediat motivele tulburării lui Enos, așa că i-a spus:

5. „Ascultă, Enos, ce anume îți tulbură sufletul? Privește, Eu sunt încă aici, iar gura Mea nu s-a închis încă. Nu știi că Eu sunt singurul care poate da orice răspuns autentic la întrebările voastre?

6. Dar Eu îți cunosc foarte bine inima. De aceea, nu voi mai aștepta să îmi pui întrebarea și îți voi răspunde direct la ea, căci știu că te chinuiește de multă vreme, iar acum s-a actualizat din nou în tine, în fața acestui fenomen natural care nu a făcut altceva decât să îți întărească convingerea.

7. Ascultă, înțeleg că te preocupă faptul că toate lucrurile create sunt trecătoare, astfel încât te întrebi în permanență: 'Oare ce se va petrece cu trupul după ce spiritul și sufletul meu îl vor părăsi?

8. De ce nu se poate ridica și trupul în slavă, rămânând unit de-a pururi cu spiritul care a locuit în el?'

9. Distrugerea subită a muntelui, care ți-a amintit atât de brusc de faptul că toate lucrurile sunt trecătoare, ți-a reconfirmat această temere, iar acum tremuri din toate încheieturile contemplând locul în care cu două zile în urmă Adam a avut viziunea profetică potrivit căreia exact acolo, în fața acelui munte unde ofta și plângea el, primul om creat pe pământ, într-o zi va plânge și va muri ultimul om care va trăi pe pământ.

10. De vreme ce, în plenitudinea înțelepciunii Mele infinite, Eu sunt un profet mai bun decât Adam, îți voi spune acum că profeția lui a fost deșartă, motiv pentru care am și dispus anihilarea completă a acestui munte damnat, pentru ca odată cu el să dispară și profeția lui Adam.

11. În al doilea rând, în ceea ce privește întrebările din inima ta, te asigur că acestea sunt chiar mai golite de conținut decât profeția lui Adam.

12. Cum poți să crezi că lucrurile sunt trecătoare?

13. Chiar crezi că un lucru este anihilat numai pentru că dispare din fața ochilor tăi fizici și a percepției lor amăgitoare?

14. O, cât de slabă este încă gândirea și viziunea ta! În întreaga creație nu există nimic care să nu fie un gând fixat al iubirii Mele.

15. La fel, spiritele sunt idei eliberate de iubirea Mea, motiv pentru care sunt înzestrate cu un liber arbitru și o viață de sine stătătoare.

16. De aceea, dacă Eu eliberez din nou un gând fixat, cum poți să crezi că el a pierit, numai pentru că l-am eliberat din lanțurile iubirii Mele, permițându-i să se înalțe din nou în marea sferă a spiritelor Mele, care umple întreaga infinitate, precum un nor de scântei?

17. O, adevăr îți spun: chiar și primele fire de iarbă care au crescut pe stâncile ieșite din mare pe acest pământ continuă să trăiască în acea sferă infinită, - iar ultimele fire de iarbă care vor crește cândva pe pământ se vor întâlni mai devreme sau mai târziu - într-un spirit frățesc - cu acești strămoși primordiali ai lor (*)!

18. După cum vezi, muntele pe care l-ai avut înainte în fața ochilor a fost eliberat, nu distrus.

19. La fel se vor petrece lucrurile și cu trupul tău!

20. Într-adevăr, în forma sa actuală el nu va mai putea trăi multă vreme, dar el se va întoarce gradat la spiritul din care s-a născut, purificat, chiar dacă nu în actuala formă, ci într-un veșmânt spiritual etern și indestructibil.

21. De aceea, nici unul dintre voi nu ar trebui să abuzați de trupurile voastre, folosindu-le într-o manieră păcătoasă, căci va veni vremea când veți fi nevoiți să plătiți pentru aceste păcate, purtând haine zdrențuite în împărăția spirituală.

22. După cum vezi, în creația Mea nu există lucruri efemere, ci doar o eliberare permanentă a acestora.

23. Încearcă să înțelegi ce ți-am spus și liniștește-ți mintea. Amin”.

(*) - Vezi și „Marea Evanghelie a lui Ioan” de Jakob Lorber, n.r.)

Author:  1% [ 14.3.2011, 00:59 ]
Post subject:  Capitolul 133 - Despre natura triplei nașteri. Nașterea fizică corectă.

Capitolul 133
Despre natura triplei nașteri. Nașterea fizică corectă.
(4 august 1842)

1. După aceste revelații, toți patriarhii, inclusiv Adam, s-au simțit satisfăcuți de explicațiile primite și au revenit la locurile lor, cu un sentiment de recunoștință în inimi. Abedam cel Mare l-a chemat atunci la El pe Mahalaleel și i-a spus:

2. „Mahalaleel, să înțeleg că nu ai nici o întrebare de pus, că știi acum tot ce ți-ar fi de folos ție și descendenților tăi?

3. Dacă știi totul, poți să te retragi liniștit. Dacă mai ai însă vreo nelămurire, nu ezita să o faci publică, pentru ca în inima ta să nu mai rămână nici o pată întunecată.

4. Haide, golește-ți inima de povara care o apasă. Amin”.

5. Mahalaleel a ezitat o vreme, căci avea într-adevăr o întrebare care îl urmărea, dar nu îndrăznea să o pună.

6. Citind în inima sa că motivul ezitării sale era dorința sinceră de a nu ofensa pe nimeni, dar mai presus de toate pe tânăra și inocenta Pura, care stătea încă la pieptul Domnului, Abedam i-a spus:

7. „Mahalaleel, observ sinceritatea din inima ta. De aceea, îți voi da răspunsul corect la întrebarea tăcută care îți chinuiește inima. De aceea, ascultă-Mă; la fel și voi, ceilalți:

8. În ceea ce privește nașterea naturală, care este similară în cazul omului cu cea a animalelor, aceasta nu poate fi schimbată de regulă, exceptând anumite situații cu totul ieșite din comun, produse în circumstanțe spirituale deosebite. Acest lucru este necesar deoarece nașterea fizică nu are nimic de-a face nici cu spiritul, nici cu sufletul omului, ci doar cu trupul său material. Acesta trebuie să fie perfect structurat în pântecul matern înainte ca sufletul să se poată muta în el, aducând cu sine spiritul divin (al cărui sălaș este). După cum vezi, există o ordine în toate, și toți trebuie să respecte această ordine.

9. Trupul dă naștere trupului, sufletul dă naștere sufletului, iar spiritul dă naștere spiritului.

10. Este bine să înțelegeți însă de ce se petrec astfel lucrurile. De aceea, ascultați-Mă:

11. După cum știți foarte bine, nimic din ceea ce există în sfera spirituală, singura sferă atotputernică și substanțial-esențială, nu poate apărea în sfera vizibilă decât prin opusul său corespondent. Acest opus constă în restricționarea și supunerea forței esențiale, astfel încât aceasta să accepte să capete o formă limitată.

12. Imaginați-vă acum în ce constă spiritul vostru. Cum se poate manifesta acesta?

13. Ascultați: el nu se poate manifesta decât autolimitându-se pentru a se putea realiza pe sine, act care reprezintă iubirea în accepțiunea ei cea mai perfectă, adică iubirea pentru Mine. Fără această realizare de sine, spiritul nu va deveni niciodată conștient de independența sa, rămânând de-a pururi doar o parte a Spiritului Meu infinit și universal, lipsită însă de conștiință de sine.

14. Același lucru este valabil și în cazul sufletului, care în general vorbind, reprezintă o parte din totalitatea vieții vegetative a lumii naturale. El poate fi conștient de sine, dar numai la modul general, în toate părțile sale infinite, motiv pentru care creația începe să se structureze conform ordinii stabilite de Mine în sufletul universal.

15. Această naștere a sufletului conform ordinii naturale stabilite de Mine reprezintă o primă coerciție, dar una care nu-i permite încă sufletului să devină conștient de sine.

16. Nașterea spirituală (realizarea de sine) nu poate avea loc decât atunci când toate părțile sufletului universal devin conștiente de sine, alcătuind un tot unitar și indivizibil, și apropiindu-se din ce în ce mai mult unele de altele, până când, din cauza presiunii astfel create, ele se autoaprind.

17. Pe măsură ce devin luminoase, ele încep să se recunoască unele pe altele, alcătuind acel tot unitar de care vorbeam mai devreme, indivizibil.

18. Acest act al procreării sufletului se produce prin ceea ce numim iubire de aproape. Omul care nu cunoaște această iubire va rămâne de-a pururi un străin față de fratele său.

19. Abia acum, când s-au petrecut cele două tipuri preliminare de procreație, poate începe trupul să se recunoască pe sine în opusul său, identificându-se cu acesta.

20. Prin această apropiere reciprocă, cei doi opuși devin conștienți unul de celălalt, iar între cele două polarități distincte astfel create se poate naște un mediu independent. Natura acestui act corespunde astfel ordinii Mele și poartă numele de iubire (corectă) de sine sau iubire trupească.

21. Astfel apare necesitatea iubirii trupești și a nașterii fizice care îi corespunde, care aparține ordinii naturale, la fel ca și cea a sufletului și cea a spiritului, în măsura în care respectă această ordine prestabilită.

22. Dacă ea se opune însă acestei ordini, încălcând-o, ea nu va putea procrea decât moartea, nicidecum viața, devenind astfel un păcat mortal, întrucât periclitează inclusiv viața sufletului și a spiritului nou creat.

23. De aceea, este important să înțelegeți cu toții această lege, respectând-o, pentru ca actele voastre de procreație să fie corecte și plăcute în fața Mea. Amin”.

Author:  1% [ 14.3.2011, 01:04 ]
Post subject:  Capitolul 134 - O evanghelie pentru flecari și pentru lăudăroși.

Capitolul 134
O evanghelie pentru flecari și pentru lăudăroși.
(5 august 1842)

1. Abia acum a reușit Mahalaleel să-și deschidă gura și să spună:

2. „O, Lumină eternă a tuturor luminilor, Adevăr suprem, ce profunzime supremă sălășluiește în ordinea Ta, o, Tată preasfânt și preaplin de iubire!

3. O, dacă aș putea înțelege corect tot ce ai spus!

4. Dar, Tată preasfânt, cuvintele Tale nu reușesc să se așeze la fel de ordonat în sufletul meu.

5. Spiritul dă naștere spiritului, sufletul dă naștere sufletului, iar corpul fizic dă naștere corpului!

6. Și toate cele trei corpuri derivă unul din celălalt, susținându-se reciproc.

7. Din totalitatea lucrurilor se naște omul, cu perfecțiunea lui, reprezentând scopul suprem al creației.

8. O, Tată, cât de infinit de mare este înțelepciunea Ta! Nici unul din cuvintele Tale nu este lipsit de conținut și fiecare dintre ele conduce la adevăr și la o plenitudine sublimă.

9. Știu foarte bine acest lucru și înțeleg o bună parte din ceea ce ne-ai spus, dar mai există încă multe aspecte care îmi scapă! Am înțeles fiecare cuvânt în parte, dar nu și ceea ce se ascunde în spatele cuvintelor, semnificația lor profundă pe care ai dorit să ne-o transmiți.

10. Știu prea bine că singurul vinovat pentru acest lucru sunt eu, dar această realizare tristă nu mă ajută cu nimic, căci tot nu pot pătrunde structura interioară a cuvintelor Tale.

11. De aceea, Tată preasfânt și preaplin de iubire, aș dori să Te rog să aprinzi în mintea mea o lumină cât de slabă care să-mi permită să înțeleg mai bine cuvintele Tale atât de sacre, în caz contrar, voi rămâne în același întuneric în care mă zbat la ora actuală.

12. Dar mai presus de toate, facă-se voia Ta! Amin”.

13. Răspunsul lui Abedam nu s-a lăsat așteptat:

14. „Mahalaleel, de ce trebuie să folosești atât de multe cuvinte, când ar fi fost atât de simplu să spui:

15. Tată, sunt orb! Îngăduie-mi să văd!'

16. Această frază scurtă ar fi fost suficientă. De ce trebuie să rostești atât de multe cuvinte goale și să găsești tot felul de pretexte, în loc să îți mărturisești orbirea?

17. Adevăr îți spun: tocmai din cauza acestei tendințe de a vorbi prea mult nu reușești să vezi lumina din spatele cuvintelor Mele.

18. Renunță la flecăreală și spune deschis ce ai de spus. Vei descoperi atunci întregi universuri în fiecare din cuvintele Mele, cu sori luminând plenar toate semnificațiile lor.

19. Te asigur că orice discurs, oricât de nobil ar părea, nu reprezintă altceva decât un fum sacrificial care acoperă inima omului. Dacă inima este învăluită în fum, cum te-ai putea aștepta ca razele strălucitoare ale luminii să pătrundă adânc în ea? Ele nu reușesc decât să aducă o lumină palidă, exterioară, lăsând interiorul ei într-un întuneric deplin.

20. De aceea, renunță la discursurile prea sofisticate, iar inima ta va putea beneficia de suficientă lumină!

21. Întreabă-i pe cei din jur și vei constata că nimeni altcineva nu se plânge de întuneric atunci când vine vorba de Cuvântul Meu. Întreab-o chiar pe această sărmană fată provenită din ținuturile de jos și ea îți va demonstra în puține cuvinte că a descoperit lumina din spatele cuvintelor Mele.

22. Sper însă că mărturia Mea îți este suficientă și că nu pui la îndoială faptul că toți cei prezenți au descoperit lumina strălucitoare din spatele cuvintelor Mele.

23. Dacă vei renunța la discursurile tale savante, vei descoperi la rândul tău această lumină.

24. Spui că ai înțeles că fiecare naștere depinde de celelalte, că cele trei corpuri se susțin reciproc și că omul perfect este scopul suprem al întregii creații. Toate acestea sunt adevărate. Dacă vei mai adăuga și ultimul ingredient care îți lipsește - o doză corectă de iubire pură - vei înțelege rapid aspectele care ți-au rămas încă ascunse ale revelației Mele.

25. Căci cheia cu care orice om poate deschide pe loc orice cameră a Cuvântului Meu este iubirea.

26. Acționează așa cum te-am învățat și nu vei mai fi nevoit de acum înainte să te plângi în cuvinte rafinate de întunericul din spatele cuvintelor Mele.

27. Urmărește să înțelegi ce ți-am spus și acționează în consecință. Amin!”

Author:  1% [ 14.3.2011, 01:14 ]
Post subject:  Capitolul 135 - Procreația în cadrul ordinii divine și în afara acesteia.

Capitolul 135
Procreația în cadrul ordinii divine și în afara acesteia.
(9 august 1842)

1. Mahalaleel a ascultat cu inima deschisă această critică pe care i-a adus-o Abedam. Recunoscător, el i-a mulțumit mișcat, după care s-a pregătit să se retragă, dar Abedam a adăugat:

2. „Mahalaleel, adevăr îți spun, nu pleca, căci inima ta nu este încă pe deplin lămurită în această chestiune. În starea în care te afli acum poți cădea încă foarte ușor în capcanele minții. De aceea, îți voi dărui o nouă lumină.

3. Spui că ești de acord cu tot ce ți-am spus ca răspuns la întrebarea ta, dar constat în inima ta că nu ai înțeles de ce spuneam că procreația oarbă, care se petrece împotriva ordinii Mele sacre, reprezintă un păcat, îți voi explica în continuare acest lucru.

4. Tot ceea ce numim suflet umple în stare liberă spațiul infinit, alcătuind un univers (lumea spiritelor) în care locuiesc nenumărate spirite de toate felurile, inclusiv îngerii. Toate acestea sunt gândurile Mele libere, care nu au fost încă fixate. Aceste gânduri reprezintă totodată vasele vii sau purtătorii vieții tuturor ființelor create din Mine.

5. Acum ascultă: dacă doresc să Mă agăț de unul din gândurile Mele, Eu fac acest lucru prin iubirea Mea. Dacă îl fixez astfel, gândul respectiv nu mai poate urca - la fel ca și celelalte - în sferele infinite ale ființei și acțiunii Mele divine, căpătând o formă permanentă în fața Mea. Pentru ca această formă să poată fi înzestrată cu conștiință de sine, ea trebuie să fie însă nu doar prinsă de iubirea Mea, ci penetrată plenar de aceasta.

6. Se naște astfel un prim impuls, o fricțiune între forma respectivă și iubire. Care este consecința naturală a acestui impuls?

7. Simplu: sub presiunea iubirii care o invadează din toate părțile, forma începe să opună rezistență în fața posesivității acesteia.

8. Ori de câte ori o formă perfectă este supusă unei coerciții și unei presiuni, tensiunea cea mai mare se manifestă la nivelul punctului central, care va opune de altfel cea mai mare rezistență.

9. Oriunde există o mare rezistență va exista implicit și o activitate foarte intensă.

10. Știți cu toții, din experiența voastră duală, că orice presiune foarte puternică dă naștere unei anumite inflamări; spre exemplu, dacă frecați două pietre sau două bucăți de lemn, mai devreme sau mai târziu acestea se vor autoaprinde.

11. La fel, dacă unul dintre voi este afectat de altcineva, fie că este vorba de încăpățânarea acestuia sau de o acțiune pe placul vostru, de o veste proastă sau de una bună, în inima voastră se aprinde o anumită flacără.

12. Iată, acesta este punctul central de care vorbeam mai devreme. Orice asemenea inflamație presupune inevitabil o anumită flacără, o strălucire similară cu viața iubirii Mele eterne. Aceasta iluminează forma întemnițată și supusă coerciției iubirii, care este consumată de flacăra născută în inima sa, devenind astfel în întregime vie și conștientă de sine.

13. Dacă voința Mea dorește ca acest gând (fixat în maniera descrisă mai sus) să continue să existe, el devine solid și continuă să se manifeste astfel de-a pururi în fața Mea.

14. Dacă voința Mea nu dorește însă acest lucru, Eu îmi retrag iubirea din forma respectivă, care devine din nou liberă, plutind și ridicându-se în sferele superioare, fără să mai aibă însă o formă vizibilă decât pentru Mine, la fel cum gândurile voastre sunt vizibile numai în mintea voastră. Ea se ridică astfel în sferele infinite ale Divinității Mele.

15. Aceasta este ordinea Mea, din care s-au născut toate lucrurile! Dacă voi procreați în acord cu această ordine din care v-ați născut voi înșivă, fiind - cum s-ar spune - procreați de Mine însumi, puteți spune că ați procreat corect, căci creaturile născute din voi se vor încadra în ordinea căreia îi aparțin Eu însumi.

16. Dacă procreați însă orbește, fără să simțiți nimic, nu putem vorbi de o procreație în acord cu ordinea Mea, ci dimpotrivă, de o distrugere a acestei ordini, căci Eu am creat totul pentru o existență liberă și eternă. Vă opuneți astfel voinței Mele - singura existență reală și fermă a tuturor ființelor create de Mine.

17. O astfel de acțiune, contrară voinței Mele, se traduce prin păcat sau prin moartea ființei procreate de Mine.

18. De aceea, procreația voastră trebuie să se încadreze exclusiv în ordinea Mea.

19. Abia acum ai primit lumina de care aveai nevoie. De aceea, te poți întoarce acum la locul tău. Amin”.

Author:  1% [ 14.3.2011, 01:27 ]
Post subject:  Capitolul 136 - Mahalaleel îi mulțumește Domnului pentru lumina primită. Iubirea față de Dumnezeu este mai presus

Capitolul 136
Mahalaleel îi mulțumește Domnului pentru lumina primită.
Iubirea față de Dumnezeu este mai presus de teama de Dumnezeu, iar lacrimile de Bucurie prețuiesc mai mult în fața Domnului decât cele de căință.
(10 august 1842)

1. Abia acum s-au deschis ochii lui Mahalaleel și inima lui s-a umplut de recunoștință. În bucuria lui, el a început să sară literalmente în sus, căci înțelesese în sfârșit semnificația Cuvântului divin.

2. Unii din cei de față au rămas uimiți în fața acestei manifestări de exuberanță, întrebându-se șoptit: „Oare ce l-o fi apucat pe părintele Mahalaleel?

3. Cu siguranță, cuvintele lui Abedam sunt sublime și sfinte, așa cum sunt întotdeauna, dar să reacționezi astfel...

4. Noi suntem mulțumiți că am înțeles cât de cât misterioasa semnificație care se ascunde în spatele cuvintelor sacre rostite de Cel Preaînalt.

5. Cum poate însă cineva să se manifeste atât de exuberant, când ar trebui să se scufunde în praful nimicniciei sale în fața unei grații atât de mari? Este prea greu de înțeles pentru noi. Mai bine să păstrăm respectul sublim pe care îl datorăm Tatălui.

6. Mahalaleel a fost întotdeauna un original cu orice preț. În fond, de ce s-ar comporta acum altfel? - O, vai! Priviți-l pe bătrânul părinte cum sare în sus! Parcă ar fi un ied!”

7. Abedam însă nu numai că a permis manifestarea de bucurie a lui Mahalaleel, dar a revărsat chiar asupra acestuia o strălucire puternică, precum cea a norilor de dimineață atunci când sunt atinși de primele raze ale soarelui care răsare.

8. Văzând acest lucru, cei care căutau nod în papură s-au speriat, convinși că au păcătuit prin observațiile lor.

9. Dar Abedam cel Mare s-a ridicat și le-a spus următoarele cuvinte:

10. „Copii ai regiunii de la miazăzi! De ce tremurați de frică în fața strălucirii pe care o emană cel fericit de grația primită de la Mine?

11. În ce fel a beneficiat inima voastră de pe urma respectului pe care Mi-l purtați, de vreme ce tremură cuprinsă de frică, ca și cum s-ar fi scufundat în noaptea păcatului cel mai cumplit?

12. O, Sărmani nerozi! Ce este mai bine - să te temi sau să te bucuri în fața Mea?

13. Adevăr, adevăr vă spun: cel care stă în fața Mea plin de respect nu este încă pur, căci numai o inimă slabă, ezitantă și impură, care nu a devenit încă una cu voința Mea, se poate teme de Mine, adică de Dumnezeu cel atotputernic și etern.

14. În schimb, inima care L-a recunoscut - în căldura iubirii sale - pe Tatăl preasfânt și preaplin de iubire și iubirea acestuia în Dumnezeu cel atotputernic și etern, numai ea își va pierde orice urmă de teamă în fața Celui pe care trebuie să-L iubească mai presus de orice, manifestându-se exact așa cum face acum Mahalaleel.

15. Ce contează mai mult în fața Mea: o inimă plină de teamă sau una care se bucură mai presus de orice în numele Meu?

16. Adevăr vă spun: deși lacrimile de căință sunt juste și plăcute în fața Divinității Mele, cele de bucurie, care se adresează Tatălui preasfânt și preaplin de iubire, sunt cu mult mai presus, la fel ca și soarele care strălucește deasupra pământului într-o zi strălucitoare.

17. Căci lacrimile de căință înseamnă că omul a devenit conștient de distanța care îl desparte încă de Mine în ceea ce privește iubirea și credința sa, îndemnându-l să se întoarcă din nou la Mine, adică la Tatăl său.

18. În schimb, lacrimile de bucurie sunt dovada supremă a fuziunii sale depline cu Mine, a fiului care se bucură că și-a regăsit Tatăl și a Tatălui care se bucură că și-a regăsit fiul.

19. Deschideți-vă inimile și bucurați-vă la rândul vostru, căci Tatăl a venit la voi și vă îngăduie să vă bucurați de prezența Lui. Nu mai fiți atât de uimiți în fața celui care se bucură în numele Meu, căci v-am spus acum chiar Eu că îl prefer oricând pe cel care se bucură de prezența Mea celui care se teme și se căiește, chiar dacă din motive juste.

20. De aceea, de acum înainte nu ezitați să îl consolați pe cel care se căiește, bucurându-vă însă din toată inima de bucuria celui fericit. Amin”.

Author:  1% [ 14.3.2011, 01:38 ]
Post subject:  Capitolul 137 - Recomandarea Domnului de a iubi și de a fi fericiți. Promisiunea zilei marii eliberări și a mântuirii.

Capitolul 137
Recomandarea Domnului de a iubi și de a fi fericiți. Promisiunea zilei marii eliberări și a mântuirii. Iubirea ca eliberator de sub jugul trupului și al morții.
(11 august 1842)

1. Emoționați de acest discurs, cei care înainte îi căutaseră nod în papură lui Mahalaleel s-au prosternat în fața Domnului, rugându-se să fie iertați.

2. Dar Abedam le-a cerut să se ridice, întărindu-i în spiritul lor.

3. Toată lumea s-a ridicat atunci de la sol, slăvindu-l pe Tatăl pentru imensa Lui grație.

4. Abedam le-a spus: „Iubirea Mea fie de-a pururi cu voi și în voi! Iubiți-vă unii pe alții și bucurați-vă reciproc de fericirea altuia; ajutați-vă unii pe ceilalți și veți descoperi astfel că sunteți dragii Mei copilași, de care nu pot decât să Mă bucur. Căci ziua marii eliberări s-a apropiat.

5. Dacă Adam ar mai trăi pe pământ de șapte ori anii pe care i-a trăit deja și cei care i-au mai rămas de trăit, el ar vedea cu propriii săi ochi această zi a marii eliberări.

6. De aceea, acționați în conformitate cu voința Mea, pentru ca marea zi să nu vă prindă nepregătiți atunci când va veni.

7. Înainte de marea zi va veni însă marele eveniment. Cei care vor fi primiți în acel moment excepțional vor cunoaște chiar atunci marea eliberare, în schimb, pentru cei care nu vor fi primiți, ziua eliberării va deveni o zi a judecății, mai precis, a judecății prin foc și în focul mâniei Mele.

8. Oamenii vor înțelege atunci ce înseamnă să fii una cu iubirea Mea, și implicit cu înțelepciunea născută din ea.

9. De aceea, bucurați-vă, căci ați aflat acum că va veni ziua când cătușele grele vor fi dezlegate.

10. Ce trebuie să facă omul pentru a deveni stăpânul propriei sale vieți?

11. Nu toți ați aflat răspunsul la această întrebare, și mai ales măsura plenară a acestui răspuns. De aceea, bucurați-vă, căci v-am arătat acum calea iubirii pure, care conduce rapid la această culme a vieții.

12. Unii dintre voi se întreabă: 'Cum pot fi eu stăpânul propriei mele vieți, de vreme ce trebuie să mă comport tot timpul ca un slujitor ascultător?'

13. Dar Eu vă răspund: atât timp cât veți rămâne slujitorii acestei lumi și ai trupului vostru, veți fi obligați să suportați jugul obedienței servile. Dacă veți accepta însă să deveniți slujitorii iubirii Mele, veți fi eliberați de orice alt jug și veți deveni stăpânii perfecți ai vieților voastre. Căci numai iubirea vă poate elibera plenar.

14. Cum să nu poată realiza iubirea acest deziderat, de vreme ce este produsul viu și absolut delicios al propriei voințe?

15. La ce-i mai folosește o poruncă celui care iubește, atât timp cât iubirea cuprinde în sine toate poruncile, fiind stăpâna absolută a oricărei legi?

16. Cum poți sili pe cineva să facă ceva atât timp cât inima sa îl îndeamnă spontan să facă acel lucru?

17. După cum vedeți, iubirea este superioară tuturor poruncilor și tuturor legilor, fiind însăși viața, în mod implicit, cel care o deține devine stăpânul perfect al propriei sale vieți! Spuneți-Mi dacă nu așa stau lucrurile!

18. De vreme ce aceasta este realitatea, bucurați-vă, căci Eu, Tatăl vostru preasfânt, v-am dăruit acum plenitudinea iubirii supreme, care este însăși iubirea Mea, și odată cu aceasta v-am dăruit viața supremă.

19. De aceea, renunțați la această lume și la dorințele trupului, acceptând în schimb calea obedienței și a serviciului adus celor din jur.

20. Căci această cale nu s-a născut din iubirea Mea, ci din înțelepciunea care rezidă în sferele luminoase ale Divinității Mele pentru a vă testa iubirea față de Mine.

21. De aceea, nu mai spuneți: 'Această bucată de pământ îmi aparține mie. Acest copac îmi aparține. Cât despre corpul meu, pot face orice doresc cu el!', căci asemenea afirmații nu fac altceva decât să vă îndepărteze din ce în ce mai tare de iubirea Mea, iar voi veți deveni astfel slujitorii acestei lumi exterioare, și implicit ai morții, de care cu greu vă veți mai putea detașa vreodată. Veți atrage în acest fel asupra acestui pământ un foc divin, care va coborî din ceruri pentru a topi fierul cătușelor pe care vi le-ați pus singuri.

22. De aceea, bucurați-vă, căci ați aflat acum că nu există decât un singur Dumnezeu, un singur Domn, un singur Proprietar al tuturor lucrurilor și un singur Părinte preasfânt, iar voi sunteți cu toții copiii Lui, deci frați și surori între voi, cărora Eu le-am dăruit acest pământ în egală măsură. Ați aflat acum că nu aparțineți acestui pământ, ci Mie, Părintelui vostru, în toată plenitudinea iubirii și grației Mele.

23. Cultivați această cale și iubiți-vă unii pe alții la fel ca pe Mine. În acest fel, de acum înainte vă veți putea bucura de-a pururi de splendoarea fără seamăn a vieții și de fericirea nemărginită pe care o incumbă ea.

24. Iar acum, îl invit pe Jared să vină la Mine, căci am ceva important de discutat cu el. - Haide, Jared, vino la Mine. Amin”.

Author:  1% [ 14.3.2011, 01:45 ]
Post subject:  Capitolul 138 - Prin natura sa, omul este atras de-a pururi către Dumnezeu.

Capitolul 138
Prin natura sa, omul este atras de-a pururi către Dumnezeu.
Aparenta contradicție care există între infinitatea lui Dumnezeu și persoana finită, limitată, a Domnului Abedam.
(12 august 1842)

1. Auzind chemarea spirituală a lui Abedam, Jared s-a grăbit - tot spiritual - către El, căci, din punct de vedere fizic, el se afla oricum lângă Domnul. În schimb, din punct de vedere spiritual, omul se poate apropia oricât de mult de Mine, căci până și cel mai perfect dintre spirite se află încă la o distanță suficient de mare de Mine, astfel încât, chiar dacă ar continua să se apropie de Mine o eternitate întreagă, el nu ar putea scurta această distanță nici măcar cu lățimea unui fir de păr.

2. Din punct de vedere fizic, această afirmație pare absurdă. Din punct de vedere spiritual nu este însă cazul; situația este ca și cum ai încerca să te apropii cu trupul fizic de limita inexistentă a infinitului. Chiar dacă ai străbate într-o singură clipă spațiile nesfârșite cu viteza fulgerului, - cum te-ai putea apropia de limita inexistentă a infinității?

3. La fel se petrec lucrurile cu cei care urmăresc să se apropie din punct de vedere spiritual de Mine. Deși fiecare spirit creat se poate perfecționa continuu, devenind din ce în ce mai mult la fel ca Mine, el nu va fi niciodată capabil să atingă perfecțiunea Mea absolută, care este nesfârșită în toate dimensiunile ei.

4. În schimb, Eu Mă pot apropia de oricine doresc, ajutându-Mi astfel copiii să se apropie din ce în ce mai mult de Mine.

5. Așa se face că Jared s-a grăbit către Mine după ce a auzit chemarea Mea spirituală.

6. De ce l-am chemat însă pe Jared și în ce constă importanța acestei chemări?

7. Ascultați cu cea mai mare atenție, căci fără această chemare nu veți putea intra vreodată în templul luminii.

8. Când Jared a ajuns într-adevăr lângă Abedam, acesta l-a prins de mână și i-a spus: „Ascultă, mult iubitul Meu Jared, Eu știu foarte bine ce îi înveți tu pe copii despre Mine, și pot să-ți confirm faptul că învățăturile tale adresate lor sunt corecte. Da, i-ai învățat bine, în conformitate cu voința Mea.

9. Știu însă că le-ai spus că ,Dumnezeu este absolut nesfârșit în esența Lui, în iubirea, grația, compasiunea, puterea, permanența ființei Sale, și implicit în bunătatea, justiția și înțelepciunea Lui, și doresc să aflu cum ai putut reconcilia tu în inima ta prezența Mea vizibilă într-o formă umană cu concepția ta despre natura Mea infinită.

10. Căci atât timp cât ceea ce este limitat și finit din punct de vedere spațial nu va putea umple vreodată spațiul infinit - chiar dacă s-ar dilata de-a pururi în toate direcțiile -, cu siguranță și opusul acestei afirmații trebuie să fie adevărat.

11. Ce motiv ar avea atunci spațiul infinit să se contracte, devenind o ființă finită? Și de unde ar putea începe el, de vreme ce nu are nici un fel de limite?

12. Conform învățăturii tale, cam așa s-ar petrece lucrurile. De aceea, doresc să-Mi spui cum se face că Eu, Dumnezeu cel infinit, am devenit un Dumnezeu vizibil în formă pentru tine și pentru ceilalți?

13. Spune-Mi de asemenea în mod conștient dacă acel Dumnezeu infinit este tot una cu Mine.

14. Potrivit învățăturii tale, acest lucru ar fi imposibil, dar iubirea și credința ta îți confirmă totuși acest lucru.

15. Haide, răspunde la întrebarea Mea, căci acest răspuns este de o importanță capitală, de vreme ce esența infinită a lui Dumnezeu este inimaginabilă pentru orice ființă creată, fiind - cum s-ar spune - non-existentă, de unde ar rezulta practic că nu există un Dumnezeu.

16. Pe de altă parte, dacă îl privim pe Dumnezeu ca pe o ființă finită, ar însemna să îi negăm Divinitatea.

17. Haide, deschide-ți inima și explică-ne această contradicție, inclusiv dacă Eu sunt sau nu sunt una cu Dumnezeu”.

18. Auzind această întrebare, Jared, la fel ca și ceilalți de față, au început să se lovească cu pumnii în piept, dar îndoielile au început să le asalteze inimile. După o anumită perioadă de reflecție, Jared a răspuns: „Doamne și Părinte preasfânt! Nici chiar cel mai mare dintre heruvimi nu ar fi capabil să răspundă la această întrebare, dar un lucru tot pot să-ți spun: dacă nu ai fi Dumnezeu cel adevărat nu ai fi putut pune această întrebare, care este, la fel ca și Tine, infinită în toate aspectele ei, inclusiv în ansamblu.

19. Mărturia mea în fața Divinității Tale este chiar inima mea, la fel ca și inimile celorlalți aici de față, căci suntem incapabili să iubim pe altcineva la fel de mult ca pe Tine.

20. În ceea ce mă privește, restul nu prea contează. Priceapă cine o putea cum a fost posibil ca Tu, un Dumnezeu infinit, să Te arăți nouă, celor nevrednici, în forma personală a unui om. Cât despre mine și ceilalți oameni, la fel ca și toate cerurile și universurile, acest lucru va rămâne de-a pururi incomprehensibil.

21. Nu pot însă să nu-Ți mărturisesc că nu mi-ar fi posibil să Te iubesc decât în această formă, căci unde ar putea găsi inima finită a unui om puterea de a-L iubi pe Dumnezeu în toată infinitatea acestuia?

22. De aceea, Te prefer de departe în această formă, decât în infinitatea Ta divină, de neînțeles pentru mine.

23. Atunci când afirm că îl iubesc și mă tem de Dumnezeu, eu îl iubesc și mă tem de El în această formă a Ta, căci pentru un Dumnezeu infinit în esența Sa eu sunt practic inexistent, și El însuși nu are cum să fie un Dumnezeu pentru cineva care nu înseamnă nimic prin comparație cu El.

24. Aceasta este tot ce pot să-Ți răspund în legătură cu acest subiect, în speranța că nu am încălcat cu nimic voia Ta”.

25. Abedam l-a strâns însă la pieptul Său pe Jared și i-a răspuns: „Jared, Mi-ai dat răspunsul perfect, căci chiar așa stau lucrurile.

26. Măsura Divinității Mele nu poate fi alta decât iubirea, iar Eu nu pot fi imaginat prin nici o altă măsură în calitate de Dumnezeu infinit. În ceea ce privește manifestarea Mea spațială infinită, aceasta este supusă timpului, în schimb, din punct de vedere spiritual, ea reprezintă autoritatea absolută a voinței Mele, a iubirii și înțelepciunii Mele. Cât despre forma Mea exterioară, ea este tot una cu forma în care v-am construit pe voi, după chipul și asemănarea Mea.

27. Așadar, dragul Meu Jared, rămâi acolo unde ești și crede-Mă: nimeni nu Mă va putea vedea vreodată într-o formă diferită de cea în care Mă vedeți voi acum, în spiritul vostru! Amin”.

Author:  1% [ 14.3.2011, 01:49 ]
Post subject:  Capitolul 139 - Gânditorii super-subtili se îndoiesc de natura duală a lui Dumnezeu. Explicațiile lui Abedam aduc lumina

Capitolul 139
Gânditorii super-subtili se îndoiesc de natura duală a lui Dumnezeu. Explicațiile lui Abedam aduc lumina asupra acestei chestiuni.
(13 august 1842)

1. Mulți s-au bucurat auzind această explicație, inclusiv Jared. Au existat însă și unii care au rămas confuzi auzind că Dumnezeu are două aspecte, unul infinit și altul manifestat în fața lor, în persoană.

2. Aceștia au început să șușotească. Unul dintre ei i-a șoptit altuia: „Eu nu cred că infinitul se poate restrânge, devenind finit, mai mult decât poate umple finitul spațiul infinit”.

3. Cel de-al doilea i-a răspuns: „Ar rezulta că există doi Dumnezei, unul finit, un așa-zis Dumnezeu personal, și altul infinit, fără o formă substanțială”.

4. Un al treilea a adăugat: „Iată ce cred eu: de vreme ce trebuie în mod necesar să ni-L imaginăm pe Dumnezeu ca fiind perfect și infinit în toate privințele, El nu poate fi decât Unul singur, căci o personalitate finită implică în mod automat anumite limitări. Cum ar putea fi acestea reconciliate cu perfecțiunea infinită?”

5. În sfârșit, un al patrulea a spus: „Oricât mi-aș răsuci mintea, nu pot să consider spațiul infinit, și respectiv eternitatea, ca fiind non-existente.

6. Chiar dacă ar fi să limităm spațiul între niște ziduri, spiritul meu va străpunge curând aceste ziduri, nevăzând altceva în fața ochilor decât o continuare a spațiului infinit în toate direcțiile.

7. Oricâte ziduri aș pune eu în calea spațiului infinit, este evident că nu am cum să-l limitez! Este imposibil!

8. Spiritul meu va penetra de fiecare dată zidurile în care aș încerca să închid spațiul, și astfel lucrurile ar continua la infinit!

9. Apare atunci întrebarea firească: este acest spațiu etern și infinit însăși esența lui Dumnezeu, sau este el umplut de aceasta?

10. Este firesc să ne punem atunci întrebarea ce înseamnă Dumnezeu în forma Lui personificată.

11. Căci între finit și infinit nu poate exista decât o singură corelație, și anume dizolvarea finitului în infinit.

12. În acest caz, nu putem vorbi de un Dumnezeu al nostru, de vreme ce noi nu însemnăm nimic în fața Lui!

13. Pe de altă parte, dacă Dumnezeu este o persoană, la fel ca și noi, fiind în același timp etern și continuând să lucreze în spațiul infinit prin puterea Lui nemărginită, apare o altă întrebare: poate umple acest Dumnezeu personal întreaga infinitate a spațiului cu forța Lui?

14. Personal, acest lucru mi se pare de-a dreptul imposibil, căci infinitul nu va putea fi umplut vreodată.

15. Dacă totuși Dumnezeu este o persoană, se mai poate pune și o altă întrebare, respectiv: dacă nu cumva în profunzimile insondabile ale spațiului infinit mai există o altă Divinitate atotputernică, apoi o a treia, o a patra, și așa mai departe, la infinit...”.

16. Auzind aceste cugetări, cei din jur au început să se bată din nou cu pumnii în piept, lamentându-se: „Tribihal, Tribihal, ce ai spus?

17. Dacă așa ar sta lucrurile, ce conflict ar provoca toți acești Dumnezei dacă s-ar ciocni unii de alții cu forța lor imensă, chiar dacă în profunzimile spațiilor infinite!”

18. De data aceasta, Abedam s-a ridicat, i-a chemat la El pe acești cugetători și le-a spus: „O, nebunilor, ce prostii o să mai inventați? Adevăr vă spun: sper să nu mai repetați vreodată asemenea lucruri aberante!

19. Pentru a vă smulge din această visare prostească, M-am decis să vă ofer o nouă lumină inimilor voastre întunecate. De aceea, ascultați-Mă: ceea ce voi numiți spațiul infinit nu este altceva decât Spiritul Voinței Mele, care a creat dintotdeauna acest spațiu infinit, umplându-l cu ființe de toate felurile. Acest Spirit are un punct central în care este focalizată întreaga sa putere infinită, iar acest centru de forță al Spiritului Divin este Iubirea, care este însăși viața acestui Spirit. Iar Eu sunt și am fost din eternitate această Iubire.

20. Deși Spiritul lui Dumnezeu se poate manifesta activ pretutindeni, el nu se poate manifesta în calitate de persoană fără iubire. Când Dumnezeu se manifestă totuși în persoană, în fața unor ființe finite, așa cum sunteți voi, El o face prin intermediul iubirii Sale, care reprezintă însăși esența Sa și punctul central al întregii puteri a Spiritului Său infinit.

21. Iată, aceasta este adevărata esență a lui Dumnezeu, și ea nu poate fi pătrunsă vreodată cu intelectul, ci numai cu inima.

22. Urmăriți să înțelegeți acest lucru în inimile voastre, și vă asigur că războiul dintre divinității va dispărea rapid din creierele voastre încinse! Amin”.

Author:  1% [ 14.3.2011, 01:55 ]
Post subject:  Capitolul 140 - Iubirea - singura cale de adorație a Domnului. Pura este supusă unui test al iubirii.

Capitolul 140
Iubirea - singura cale de adorație a Domnului. Pura este supusă unui test al iubirii. Cuvintele de aur ale Purei, legate de adevăratul Tată.
(20 august 1842)

1. Abia acum s-au deschis cu adevărat ochii celor prezenți, care au înțeles că Dumnezeu poate fi în același timp infinit și un Părinte vizibil în fața lor.

2. Cu inima plină de recunoștință, Jared s-a pregătit să se arunce la picioarele Domnului, pentru a-i aduce un mare imn de slavă, dar Abedam l-a împiedicat, spunându-i:

3. „Jared, adevăr îți spun: ceea ce dorești să faci nu este deloc necesar între noi. Știi foarte bine că în fața Mea, rugăciunile trupești și cele rostite de buze nu au nici o valoare, singura care contează fiind rugăciunea plină de iubire a inimii. De aceea, nu te manifesta în această manieră ofensatoare pentru Mine.

4. Singurul care Mă adoră întru spirit și adevăr este cel care Mă iubește în inima sa mai presus de orice, iubindu-și simultan - cu aceeași iubire - frații și surorile mai mult decât pe sine însuși. Acesta este chiar cazul tău. De aceea, ce rost are să te apuci acum să Mă adori prin gesturi și prin cuvinte?

5. Nu ți se pare acest lucru similar cu situația în care i-ai oferi cuiva un coș plin cu fructe gustoase, după care, pentru a face darul și mai neprețuit, ai adăuga și frunza ofilită a unui copac?

6. Spune-Mi: ce rost are să adaugi această frunză ofilită? Adevăr îți spun: cel care primește darul nu va fi mai bogat, ci va privi acest nou dar ca pe o prostie, refuzând să mănânce frunza, așa cum procedează cu fructele, și aruncând-o ca pe ceva inutil. De vreme ce nu are o valoare în sine, ce valoare ar putea avea frunza ca dar?

7. De aceea, fii convins că Eu nu aștept de la tine să adaugi la rugăciunile continue ale spiritului tău și această frunză veștejită, limitându-Mă să îți spun (ție și celorlalți): nu renunțați niciodată la rugăciune, iar urechile Mele și inima Mea vor rămâne întotdeauna deschise în fața cererilor voastre! -

8. Iar acum, dragul Meu Jared, îngăduie-Mi să-ți spun altceva.

9. Iată, așa cum ai auzit deja, această fată aflată în brațele Mele este din punct de vedere fizic o orfană rămasă fără rude apropiate. Acum am primit-o însă în casa Mea, întrucât am adoptat-o ca fiică a Mea.

10. Ascultă, casa ta este și casa Mea; de aceea, am să o adăpostesc chiar în această casă și am să-i împodobesc inima astfel încât să devină imaginea perfectă a cel mai înalt și mai pur dintre ceruri, acolo unde sălășluiesc în permanență Eu, alături de îngerii Mei.

11. Iată, ți-o dăruiesc acum ție. Primește-o ca pe o fiică a inimii tale, și așa cum ți-am promis, voi locui în casa ta, care va deveni de acum înainte a Mea. Amin”.

12. După aceste cuvinte, El a luat mâna Purei, căreia i-a spus: „Draga Mea fiică! Privește-l pe acest bărbat. El este un bărbat după inima Mea. Întreaga lui ființă este alcătuită exclusiv din iubirea Mea. Pe acest pământ, el este adevăratul tău tată, la fel cum Eu sunt unicul Tău Părinte ceresc. De aceea, ascultă-l, iar el va avea grijă de tine atât timp cât vei trăi pe acest pământ, la fel cum Eu voi avea grijă de tine în ceruri. Amin”.

13. După aceste cuvinte, Abedam i-a dăruit mâna Purei lui Jared, care plângea cu lacrimi de bucurie.

14. Jared a primit mâna copilei cu cea mai mare gingășie posibilă, plin de recunoștință și de iubire, spunându-i: „Vino, fiica mea dragă, dăruită mie de Tatăl preasfânt! Alături de mine vei găsi din nou tot ceea ce ai pierdut pe acest pământ!

15. Așa cum ai auzit mai devreme, casa mea a devenit casa Tatălui preasfânt, care se află acum într-o formă vizibilă alături de noi.

16. Acolo unde se află casa Sa se află și El - Capul de Familie plin de iubire, care are grijă de tot ceea ce a creat într-un mod atât de miraculos. De aceea, bucură-te și vino alături de mine. Crede-mă - nimeni pe acest pământ nu a fost îngrijit vreodată așa cum vei fi tu de acum înainte”.

17. Auzind toate acestea, Pura s-a întors către Abedam și i-a spus cu vocea tânguită: „O, Tată preasfânt și preaplin de iubire! Oare am păcătuit în fața Ta, de vrei să scapi de mine?

18. O fi Jared un om după inima Ta, și așa cum spunea el însuși, un părinte ideal - căci nimeni nu ar putea rosti asemenea cuvinte în prezența Ta fără ca acestea-să fie adevăra-te! - dar el nu este una cu Tine și nu va fi niciodată. De aceea, nu doresc să Te părăsesc, căci inima mea îmi spune că numai Tu ești unicul Părinte și nu poate exista un altul în afara Ta, iar cel care își asumă această calitate în numele Tău, spunându-și singur ,părinte', nu poate fi altfel decât un păcătos!

19. Nu, nu, nimic nu mă va mai despărți vreodată de Tine, dragul meu Tată!”

20. Auzind aceste cuvinte, Jared s-a simțit foarte tulburat, neștiind ce să facă.

21. Dar Abedam i-a spus: „Iată, dragul Meu Jared, așa ar trebui să arate orice iubire autentică. Abia acum pot să-ți confirm pe deplin că această fiică a Mea, mai dragă decât oricine altcineva, va rămâne alături de tine și de Mine în casa ta, care a devenit de acum înainte și a Mea.

22. Acesta a fost testul ei, dar și al vostru, al tuturor. De aceea, liniștește-te, dragul Meu Jared, căci nimic nu se poate petrece în afara ordinii Mele prestabilite.

23. Cât despre cuvintele Purei referitoare la unicul Părinte, ele ar trebui să fie o lecție pentru toți cei de față, pentru ca toată lumea să afle cine este singura Persoană care merită să fie numită astfel. Rămâi alături de Mine până mâine, iar apoi de-a pururi. Amin”.

Author:  1% [ 25.12.2015, 19:33 ]
Post subject:  Capitolul 141 - Pura și Jared. Supunerea și umilința. Domnul le spune să se odihnească peste noapte

Capitolul 141
Pura și Jared. Supunerea și umilința. Domnul le spune să se odihnească peste noapte

(22 august 1842)

1. Abedam cel Mare s-a întors apoi către Pura, căreia i-a spus: „Ei bine, draga Mea fiică, ce spui de felul în care am aranjat lucrurile pentru tine?”

2. La care, Pura i-a răspuns cu bucurie în glas: „O, Tată preasfânt și preaplin de iubire, cum aș putea să nu fiu fericită?

3. Îmi este permis să rămân alături de Tine, unicul și cel mai bun dintre Părinți! Cum aș putea să nu fiu mulțumită?

4. Sunt la fel de fericită și la gândul că acest om minunat, Jared, rămâne alături de noi; căci el trebuie să fie cu adevărat un om de o mare bunătate de vreme ce Tu, Tată preasfânt, îl iubești atât de mult, spunând că este un om după inima Ta.

5. O, Jared, cât de fericit trebuie să fii tu, auzind chiar din gura sfântă a lui Dumnezeu cel atotputernic, Tatăl nostru preasfânt și preaplin de iubire, că ești un om perfect, după inima Lui!

6. O, mărturie vie, venită chiar din gura lui Dumnezeu și revărsată asupra unui om sub forma vieții eterne, beatifice, în toată plenitudinea!

7. O, da, dragul meu Jared, te iubesc și eu din toată inima, de vreme ce Tatăl preasfânt te iubește atât de mult. Haide, vino la mine, așează-te și bucură-te alături de mine.

8. Cu siguranță, nici o ființă creată nu a fost vreodată atât de fericită cum suntem noi acum, avându-L pe Tatăl preasfânt în mijlocul nostru și adorându-L în voie.

9. Haide, vino, vino, om bun și drag, după inima Tatălui preasfânt, căci și eu te iubesc la fel de mult!”

10. Copleșit de fericire, Jared a rămas însă ca o stană de piatră. Până și buzele sale erau pecetluite. De aceea, Pura s-a întors către Abedam și i-a spus: „Privește, Tată preasfânt, Jared cel pios nu dorește să dea curs invitației mele.

11. Oare mai are încă momente de împietrire a inimii, când refuză să asculte o cerere atât de sinceră?”

12. Dar Abedam i-a răspuns: „O, nu, scumpa Mea fiică, în acest moment Jared este copleșit de fericire; de aceea nu se poate mișca. Haide, du-te chiar tu la el și condu-l acolo
unde dorești să vina

13. Dar Pura s-a cutremurat și i-a spus Domnului: „O, Tată preasfânt și preaplin de iubire, constat că dorești din nou să îmi testezi inima.

14. Nu mi se pare deloc potrivit ca eu, o fată sărmană, să conduc un bărbat, mai ales când acesta este Jared, un om după inima Ta. Ar fi ca și cum aș încerca să îmi impun voința în fața lui.

15. Nu îmi doresc nimic mai puțin decât un asemenea lucru! Căci o femeie are datoria să îl accepte drept domn al ei pe cel pe care Tu l-ai numit să-i fie alături. De aceea, el mă va putea conduce oriunde va dori, dar eu nu voi face niciodată acest lucru.

16. Oare nu am dreptate? De altfel, sunt convinsă că dacă Tu i-ai da un mic impuls, ar veni imediat lângă mine”.

17. Atunci, Abedam s-a adresat Purei cu următoarele cuvinte: „Abia acum ai devenit o femeie adevărată, căci ai adăugat marii tale iubiri și smerenia și gingășia pe care trebuie să le manifeste orice femeie. Haide, cheamă-l din nou pe Jared, și te asigur că de data aceasta îți va auzi cererea”.

18. Pura a făcut imediat acest lucru, adresându-i-se lui Jared: „Jared, nu vrei încă să vii alături de mine?

19. Iată, ți-am pregătit un culcuș minunat. Haide, vino lângă mine, pentru a putea sta între tine și Tatăl preasfânt, așa cum mi-a promis El mai devreme. Te asigur din nou că te iubesc foarte mult. Poți să fii convins de acest lucru”.

20. Abia acum a ascultat Jared rugămintea Purei. În aceeași stare de extaz, el s-a așezat lângă ea, slăvindu-Mă în inima lui pentru această grație sublimă.

21. Pe deplin fericită, Pura Mi-a mulțumit cu voce tare pentru împlinirea dorinței sale.

22. Abedam s-a adresat atunci tuturor celor de față: „Copilașii Mei, trupurile voastre au ostenit. De aceea, bucurați-vă de odihnă și de somn; dar rămâneți întotdeauna treji din
punct de vedere spiritual.

23. Cât despre tine, micuța Mea fiică, odihnește-te la rândul tău, dar veghează ca spiritul tău să rămână veșnic treaz.

24. În ceea ce Mă privește, Eu voi veghea asupra voastră și vă voi trezi dimineață, la momentul oportun.

25. Binecuvântarea Mea să vă însoțească de-a pururi. Amin”.

Author:  1% [ 25.12.2015, 19:52 ]
Post subject:  Capitolul 142 - Masa de luni dimineața. Domnul îi învăță pe cei 12 mesageri să scrie și să citească, iar pe frații lui Lameh să prelucreze metalele. Enoh este numit mare preot. Sfaturile Domnului. Binecuvântările Lui și despărțirea de copiii înălțimilor sacre

Capitolul 142
Masa de luni dimineața. Domnul îi învăță pe cei 12 mesageri să scrie și să citească, iar pe frații lui Lameh să prelucreze metalele.
Enoh este numit mare preot. Sfaturile Domnului. Binecuvântările Lui și despărțirea de copiii înălțimilor sacre
.
(24 august 1842)

1. La fel ca și în zilele de Sabat și de duminică, grupul de pe înălțimi a servit alături de Abedam masa de dimineață, binecuvântată de acesta și pregătită de Seth.

2. După micul dejun, Abedam i-a chemat la El pe cei 12 mesageri, învățându-i să graveze pe tăblițe de piatră cuvinte alcătuite din litere, iar apoi să le citească. Le-a cerut apoi să îi învețe la rândul lor pe ceilalți frați ai lor, nu neapărat scrisul, dar cel puțin cititul.

3. În continuare, le-a spus să noteze pe tăblițe toate cuvintele inspirate de spiritul divin, ori de câte ori acesta se va manifesta, căci ele reprezentau însuși Cuvântul Lui divin, la fel ca și cele rostite până atunci în prezența Sa. Aceste tăblițe urmau să fie păstrate pentru generațiile viitoare de către conducătorii triburilor principale.

4. Colecția de scrieri trebuia intitulat㠄Cartea sfântă a războaielor lui Iehova”, deși războaiele propriu-zise urmau să fie relatate abia în finalul ei.

5. După ce a terminat cu cei 12, Domnul l-a chemat la El pe Jared, cerându-i să vină cu El și cu fata acasă la El. Le-a cerut de asemenea și celorlalți patriarhi să îl urmeze în casa Sa, care îi aparținuse până atunci lui Jared.

6. Și toți cei de față L-au urmat.

7. Ajunși acasă la Jared, Abedam s-a adresat Purei: „Iată, draga Mea fiică, ce bine este să te afli aici; căci aceasta este casa Mea, un cămin al iubirii cele mai pure, care sălășluiește în Jared, Enoh, Methuselah și Lameh, care a primit-o drept soție pe una din fiicele Mele chiar din mâna Mea. Aceeași iubire sălășluiește și în frații lui Lameh, deveniți soți ai surorilor acesteia cu binecuvântarea Mea, datorită inimilor lor caste.

8. Vei rămâne și tu aici, împreună cu ei, până când inima ta se va maturiza pe deplin, când te voi chema de pe acest pământ și vei intra, în sfârșit, în împărăția adevăratei vieți eterne”.

9. După care s-a întors către Jared și i-a spus: „Fii un părinte la fel de înțelept pentru această copilă precum ai fost pentru Enoh, Methuselah și Lameh. Tot ce vei face cu această copilă în numele Meu va fi perfect. Ea nu trebuie să te cunoască însă intim ca bărbat până când nu îți voi comunica personal acest lucru. Amin”.

10. După care i-a chemat la El pe frații lui Lameh și i-a condus în atelierele lor, apărute miraculos prin voința Lui atotputernică. Aici, Abedam le-a arătat minereul pe care urmau să-l extragă din munți, învățându-i pe scurt cum trebuie să-l purifice prin foc, iar apoi să-l forjeze în tot felul de unelte utile. După care a binecuvântat munții și munca pe care urmau să o facă.

11. S-a întors apoi în casa lui Jared, unde i-a primit pe cei doi mesageri, Sethlahem și Kisehel, care au revenit acasă după ce i-au însoțit pe Horadal și poporul acestuia în ținutul dintre dimineață și miazănoapte predestinat lor. I-a chemat de asemenea la El pe frații acestora, înzestrându-i cu puterea iubirii Lui, după care i-a trimis în ținuturile de jos, mai exact în orașul lui Enoh.

12. În continuare, Abedam i-a chemat la El pe toți patriarhii principali ai celor patru regiuni, cerându-le tuturor, în numele iubirii Lui părintești, mai întâi să prețuiască în inimile lor toate lecțiile atât de importante pe care le-au primit pe aceste înălțimi, iar apoi să predea această învățătură și copiilor lor.

13. L-a chemat apoi pe Enoh, pe care l-a numit mare preot al iubirii, grației și compasiunii Sale. Le-a cerut tuturor să apeleze la Enoh ori de câte ori spiritul lor și puterea de care dispuneau nu se vor dovedi suficiente pentru împlinirea sarcinilor primite.

14. În sfârșit, i-a avertizat pe toți în ceea ce privește pericolele legate de locuitorii din ținuturile de jos, și îndeosebi de noi legături cu fiicele acestora. Abedam a menționat totuși că este vorba de simple sfaturi, nu de o poruncă explicită, lăsând în întregime comportamentul lor pe seama liberului lor arbitru.

15. Către seară, El i-a chemat pe toți pe colina sacră, le-a insuflat în inimi legea iubirii, i-a binecuvântat pe toți, după care le-a cerut să se întoarcă la casele lor. În plus, i-a cerut Puristei să-i fie credincioasă și să respecte întotdeauna serviciul pe care i l-a cerut.

16. I-a chemat apoi la El pe principalii patriarhi și pe Abedam cel Cunoscut, cărora le-a spus: „Copii și frați ai iubirii Mele! Iubirea Mea va rămâne de-a pururi alături de voi. Aceasta este ultima binecuvântare a Tatălui, care se afla acum printre voi.

17. Abedam, vino cu Mine în locul în care M-ai întâlnit prima oară, cu o zi înainte de Sabat. Cât despre voi, ceilalți, întoarceți-vă la locuințele voastre. Amin”.

18. Toți cei de față au început să plângă, dar Abedam i-a părăsit brusc. Ajuns în locul în care l-a întâlnit prima oară pe Abedam cel Cunoscut, El a devenit invizibil inclusiv în fața acestuia.

19. Abedam s-a întors la ceilalți patriarhi, cărora le-a povestit felul în care Cel Preaînalt a dispărut din fața privirilor sale.

20. Adam l-a invitat pe Abedam în casa lui, unde acesta a mai rămas trei zile, alături de Seth și de Jared, după care s-a întors acasă la el, încă răscolit de evenimentele prin care trecuse.

Author:  1% [ 26.12.2015, 02:41 ]
Post subject:  Capitolul 143 - Despre ziua de joi, sau ziua dezbaterilor. Discursul lui Abedam cel Cunoscut despre povara datoriei de învățător.

Capitolul 143
Despre ziua de joi, sau ziua dezbaterilor. Discursul lui Abedam cel Cunoscut despre povara datoriei de învățător.
(25 august 1842)

1. În dimineața zilei de joi, patriarhii s-au adunat din nou pe înălțimile sacre, unde L-au slăvit pe Dumnezeu, Tatăl preasfânt, care le adusese atât de multe binecuvântări într-un interval de timp atât de scurt. Nici chiar Adam nu lipsea. Mai mult decât atât, el a fost unul dintre primii care au ajuns pe colină, alături de Abedam cel Cunoscut și de Eva, dăruindu-și binecuvântarea tuturor descendenților prezenți.

2. Când rugăciunea colectivă și imnul de slavă s-a încheiat, Adam și-a întrebat copiii: „Ce credeți? Astăzi este ziua dezbaterilor. Oare vor trece astăzi pe aici vreun raționalist din regiunea de miazăzi, vreun melancolic din regiunea de seară sau vreun necredincios din regiunea de miazănoapte?

3. Deocamdată nu văd pe nimeni apropiindu-se.

4. Vă spun, dacă nu va veni nimeni în această zi, voi considera acest lucru unul din marile miracole produse prin grația revărsată asupra noastră de prezența vizibilă a lui Iehova”.

5. Abedam cel Cunoscut i-a răspuns însă pe loc lui Adam: „Ascultă, venerabilul meu părinte, ziua nici nu a început bine. De aceea, nu te bucura prea tare.

6. De altfel, gândurile, cuvintele și acțiunile noastre nu trec neobservate, căci marele meu Tiz continuă să se afle în mijlocul nostru, chiar dacă într-o formă invizibilă.

7. Dacă te bucuri prea devreme pentru un avantaj lumesc, El se va grăbi să distrugă motivele acestei bucurii nepotrivite.

8. De aceea, părerea mea este să nu te bucuri prea devreme, căci nu este exclus ca El să îți strice această bucurie trimițându-ne un număr atât de mare de oameni dornici de dezbateri încât să nu poți termina cu ei astăzi, și știi foarte bine că există unii cărora le place să despice firul în patru, veșnic dispuși să găsească contraargumente la argumentele tale și dornici să aibă ei ultimul cuvânt.

9. Am simțit pe propria mea piele - și încă de câte ori! - ce înseamnă să te contrazici cu oameni care poartă un bolovan în loc de cap.

10. De aceea, sunt de părere să nu te bucuri prea devreme, ci mai degrabă să te rogi Lui, Domnului capabil să reconcilieze orice conflicte, să țină departe de noi orice argumente deșarte, dăruindu-ne totodată lumina necesară pentru a pune capăt oricăror dispute și dezbateri inutile.

11. Iată, dragi părinți, aceasta este opinia mea, pe care de altfel nu doresc să o impun nimănui, și cu atât mai puțin venerabililor patriarhi de pe înălțimile sacre.

12. De vreme ce tot am luat cuvântul, doresc însă să mai spun ceva: nimeni nu ar trebui să se laude cu sarcina de învățător sau de profet pe care a primit-o de la Domnul, căci nici învățătorii și nici profeții nu sunt iubiți, ci cel mult respectați sau temuți.

13. Și mai doresc să adaug ceva: Abedam cel de față va declina cu mulțumiri orice asemenea onoare, dacă aceasta îl va lipsi de iubire. De aceea, eu prefer să fiu un învățătoractiv al iubirii, nu să mă pierd în argumente deșarte în tot felul de dezbateri inutile! Dacă spiritul meu mi-ar spune că Domnul va proceda mâine cu întregul pământ așa cum a procedat cu acel munte din regiunea de dimineață acum două zile, L-aș ruga să îmi îngăduie să nu le dau oamenilor această veste (în calitate de profet), pentru a nu stârni teama și revolta lor, în locul iubirii către care aspir. - Cred că este și acesta un act de înțelepciune.

14. Frate Enoh, îți spun, sarcina pe care ai primit-o este una cu adevărat dificilă.

15. Dacă aș fi fost în locul tău, aș fi refuzat-o de trei ori, dacă nu chiar de șapte ori, înainte de a o accepta.

16. Crede-mă, dragul meu frate Enoh, această sarcină îți va da multe bătăi de cap! Tu ești alcătuit numai din iubire și nu vei predica altceva decât iubirea, dar vei fi probabil cel care se va bucura de cea mai puțină iubire între noi, atât timp cât vei trăi.

17. Căci nu există nici o diferență între a fi un învățător al iubirii și unul al înțelepciunii, de vreme ce iubirea conține în ea cea mai înaltă înțelepciune.

18. Te vei bucura cu siguranță de un mare respect, dar foarte puțini frați de-ai noștri se vor grăbi să te îmbrățișeze.

19. În ceea ce mă privește, îmbrățișarea unui frate al meu întru Domnul înseamnă mai mult decât întregul respect al acestei lumi”.

20. După care Abedam a tăcut. Toată lumea a rămas uimită în fața acestei înțelepciuni, iar Enoh s-a îndreptat către el și i-a spus:

21. „Frate, ai perfectă dreptate. Simt cu putere înlăuntrul meu că tot ce ai spus este întru totul adevărat, dar ce aș putea face în această privință?”

22. Iar Abedam i-a răspuns: „Frate, crede-mă, El se află în mijlocul nostru și te poate ajuta cu ușurință. Noi avem în ființa noastră un ochi deschis, cu care îl putem vedea, iar acesta este inima noastră.

23. De aceea, cel mai bine este să-i prezentăm Lui, în inima noastră, motivul care ne tulbură, iar El ne va oferi cea mai bună soluție și alinarea de care avem nevoie.

24. Așa cred eu.

25. Tu crezi altceva?”

Author:  1% [ 26.12.2015, 04:20 ]
Post subject:  Capitolul 144 - Enoh explică motivele pentru care sarcina de învățător sau de profet este atât de dificilă.

Capitolul 144
Enoh explică motivele pentru care sarcina de învățător sau de profet este atât de dificilă.
(26 august 1842)

1. După ce a meditat o vreme, Enoh i-a răspuns lui Abedam: „Frate, ai întru totul dreptate, dar eu cred că ceea ce contează în această lume nu este ușurința cu care execuți o anumită sarcină, ci numai împlinirea voinței Domnului și smerenia inimilor noastre.

2. Deși este cât se poate de adevărat că un învățător sau un profet sunt mai degrabă respectați decât iubiți, nu este mai puțin adevărat faptul că nici o altă categorie de oameni nu respectă într-o mai mare măsură cele două idealuri mai sus amintite, și îndeosebi practicarea smereniei.

3. Nu poți să nu recunoști că iubirea reprezintă o formă superioară de respect (față de obiectul iubirii tale), iar așazisul respect față de sarcina primită nu reprezintă decât o scânteie din această iubire.

4. Dacă omul iubește cu adevărat ceva, el va fi dispus să intre chiar în foc pentru obiectul iubirii sale. Dacă își respectă însă misiunea primită, el se poate refugia în aceasta ori de câte ori devine amenințat de un pericol.

5. De aceea, părerea mea este următoarea: dacă Tatăl preasfânt și preaplin de iubire ar fi dorit să trăim fără nici un fel de probleme, ne-ar fi putut transforma cu ușurință - în atotputerea Lui - în niște animale, și astfel nimic nu ne-ar mai fi dat dureri de cap. Se pare însă că în iubirea și înțelepciunea Lui perfectă, El are un plan mai înalt pentru noi - așa cum ne-a explicat de altfel El însuși - decât acela de a trăi fără bătăi de cap.

6. Așa se face că ne-a învățat care este Voința lui, dându-ne tuturor legea iubirii, dar și legea mai puțin importantă a înțelepciunii, pentru cei mai mici dintre noi, care nu pot respecta încă întru totul legea iubirii.

7. De altfel, chiar dacă nu ne putem aștepta din partea fraților noștri la foarte multă iubire, acest lucru nu este tocmai în detrimentul nostru, căci în acest fel vom putea cu atât mai mult să-i iubim și să-i respectăm noi pe ei, plini de smerenie, îndeplinind astfel voia Domnului.

8. Ce este mai bine: să faci pe cineva fericit, sau să aștepți ca cineva să te facă pe tine fericit? Altfel spus, să dăruiești sau să primești?

9. De aceea, eu cred că depinde numai de noi felul în care vom aborda această chestiune - fie cu o iubire pură față de frații noștri întru Domnul, fie supunându-i judecății noastre, așa cum am fost obișnuiți până nu demult. Trebuie să recunoști totuși că Tatăl preaplin de iubire nu ne-a lăsat un jug prea greu nouă, copilașilor Lui!

10. Îți propun deci să acceptăm cu inimile pline de recunoștința și de smerenie sarcina pe care ne-a atribuit-o, pornind de la premisa că Iubirea și înțelepciunea Lui supremă nu ne-a desemnat această sarcină pentru a ne duce la pierzanie, ci dimpotrivă, pentru a-i putea ajuta pe părinții, frații și copiii noștri către adevărata bunăstare. Slăvit fie pentru acest lucru de-a pururi numele Lui!

11. Iată, fraților, aceasta este opinia mea. Dacă tot este ziua dezbaterilor și nu a apărut încă nici o persoană dornică de dispute, puteți să contestați - dacă doriți - această opinie a mea. Căci eu nu am pretenția că sunt un mare preot infailibil, ci dimpotrivă, doresc să îmi compar părerile cu cele ale tuturor fraților mei, - exceptând, desigur, cazul în care Spiritul Divin vorbește prin mine, situație în care cuvintele noastre nu mai înseamnă nimic decât niște vorbe goale. De aceea, dacă doriți, puteți să mă contraziceți, căci acestea au fost propriile mele cuvinte”.

12. Auzind acest discurs al lui Enoh, Abedam a rămas fără cuvinte, în cele din urmă, el l-a îmbrățișat pe Enoh și i-a spus: „Da, da, dragă frate, ca întotdeauna, ai perfectă dreptate. Domnul nu te părăsește niciodată, în timp ce eu nu sunt decât un ignorant fără minte. O, aș fi în stare să mă sfâșii în bucăți, atât sunt de indignat în fața propriei mele prostii!

13. Oare nu va răsări niciodată lumina și în inima mea? - Măcar atât spune-mi, dragul meu frate!

14. Nu, nu, este uluitor cu cât calm am putut debita mai devreme toate acele prostii, - ca și cum mi-aș fi dorit să te trag în jos, către nivelul meu redus, instruindu-te!

15. Vai mie, ce nerod pot să fiu! Să încerc să-i dau lecții lui Enoh! Frate, iartă-l pe sărmanul nerod!

16. Singura mea scuză este că am vorbit din inimă, așa cum am înțeles eu lucrurile!”

17. Dar Enoh i-a răspuns: „O, frate, liniștește-te. Cuvintele tale nu au fost deloc lipsite de substanță, iar ale mele nu au făcut decât să se fundamenteze pe această temelie. De aceea, ele vor rămâne până la sfârșitul timpurilor, la fel ca și cuvintele mele. Important este să înțelegi că și învățătorii și profeții pot descoperi iubirea, cu condiția să urmeze întru totul voința lui Dumnezeu. Ești de acord cu mine?”

Author:  1% [ 26.12.2015, 06:28 ]
Post subject:  Capitolul 145 - Sosirea celor doi mesageri. Stânjeneala lui Adam și a lui Abedam cel Cunoscut.

Capitolul 145
Sosirea celor doi mesageri. Stânjeneala lui Adam și a lui Abedam cel Cunoscut.
(27 august 1842)

1. Abedam i-a răspuns: „O, da, dragul meu frate Enoh, înțeleg în sfârșit!

2. Cred că ai dreptate inclusiv în ceea ce privește păstrarea discursului meu anterior până la sfârșitul timpului, știut fiind că toate gândurile noastre sunt păstrate de Dumnezeu, astfel încât chiar dacă ar fi de două ori mai lipsit de consistență, discursul meu ar fi păstrat oricum. Să îmi spui însă că merită să fie gravat pe tăblițe din piatra, asta este totuși prea mult pentru mine!

3. În această privință nu prea știu ce ai vrut să spui. De aceea, nu mi-ar strica niște explicații suplimentare”.

4. Enoh i-a răspuns: „În numele Domnului, îți spun: nu numai discursul tău anterior, ci toate cuvintele tale vor fi păstrate pe tăblițe din piatră. - Acum ai înțeles?”

5. Abedam: „Da, acum totul îmi este foarte clar. De aceea, din acest moment nu voi mai scoate un cuvânt, pentru ca sărmanele tăblițe să nu fie nevoite să suporte cuvintele neroade rostite de sărmana mea gură.

6. Dar iată, văd doi oameni grăbindu-se către noi dinspre regiunea de la apus. Îi voi îngădui limbii mele să se odihnească, dar îmi voi ține urechile cât se poate de deschise.

7. Am cel puțin mărunta satisfacție de a ști că am avut dreptate într-o privință, și anume că nu trebuie să ne bucurăm prea devreme în ceea ce privește lipsa celor dornici de dezbateri. Cred că avem de-a face cu doi oameni foarte îndărătnici, de vreme ce se grăbesc atât de tare să ajungă aici.

8. Suficient însă cu comentariile, căci aproape că au ajuns”.

9. Cei doi s-au apropiat de patriarhi cu pași repezi. Ajunși pe vârful colinei, ei i-au salutat cu cea mai mare reverență posibilă.

10. Adam s-a îndreptat imediat către ei cu mina sa oficială obișnuită, întrebându-i, așa cum făcea de obicei: „Ce motiv de dezbatere v-a adus aici?”

11. Unul din cei doi bărbați i-a răspuns: „Părinte Adam, de data aceasta nu vei putea primi un răspuns la această întrebare. Va trebui să ne pui o întrebare diferită, căci nu am venit aici pentru a dezbate ceva anume”.

12. Iată ce gândea Abedam în tot acest timp: „Se pare că m-am cam grăbit cu prezicerile mele. O, Doamne, iartă-mi prostia, care nu pare să scadă deloc”.

13. Adam însuși a rămas uimit în fața acestui răspuns, neștiind ce altă întrebare să le pună celor doi străini sau cum să acționeze în situația dată. De aceea, el l-a întrebat pe Enoh ce ar trebui să facă.

14. Enoh i-a răspuns: „Nimic - doar așteaptă! Dacă cei doi au avut un motiv anume pentru a veni la noi, mai devreme sau mai târziu ei se vor grăbi să ni-l reveleze. Dacă singura lor dorință a fost aceea de a ne vedea, cu siguranță vor pleca în curând, după ce ne vor fi privit suficient de multă vreme.

15. De aceea, nu trebuie să ne facem probleme legate de gândurile altora, ci ar trebui să ne focalizăm întreaga atenție asupra Celui Preaînalt, care pășea printre noi nu mai departe de ieri.

16. Aceasta este singura noastră menire; de restul va avea grijă Tatăl preasfânt și preaplin de iubire.

17. De aceea, liniștește-te, părinte Adam, și uită de comportamentul tău oficial anterior, lipsit de orice substanță. Căci El ne-a dăruit o formă nouă, mai exact forma glorioasă a iubirii. Aceasta este forma pe care va trebui să o păstrăm de-a pururi de acum înainte. Amin”.

Author:  1% [ 26.12.2015, 06:36 ]
Post subject:  Capitolul 146 - Discursul plin de înțelepciune al străinului referitor la scopul vizitei sale. Intuiția lui Enoh.

[b]Capitolul 146
Discursul plin de înțelepciune al străinului referitor la scopul vizitei sale. Intuiția lui Enoh.[/b
]

1. Auzind cuvintele lui Enoh, mintea lui Adam s-a liniștit. Într-adevăr, străinul care vorbise anterior a făcut un pas înainte către Enoh, spunându-i:

2. „Enoh, cuvintele tale m-au impresionat profund. Ești un învățător și un profet adevărat, căci ceea ce predici tu este iubirea.

3. Iubirea este chiar motivul pentru care am venit aici alături de acest frate al meu.

4. Nu am dorit să avem, nici o dispută în fața ta, căci asupra ta a coborât spiritul iubirii, ci am venit să testăm acest spirit, ca și cum nu l-am cunoaște, după care nu ți-l vom lua, ci îl vom lăsa la tine în toată plenitudinea lui.

5. Iată, acesta este motivul pentru care am venit. - Soarele răsare și apune, și odată cu mișcările lui pe pământ se face zi sau se lasă noaptea. Dar pe soarele propriu-zis, care reprezintă o lume cu mult mai sublimă decât a noastră, nu există niciodată noapte ci doar lumină.

6. La fel par să se petreacă lucrurile și cu omul. Dacă iubirea nu îi este testată continuu, el poate fi asemănat cu o planetă, pe care ziua alternează cu noaptea.

7. Dacă inima lui este însă testată, ea se transformă într-un soare, iar în sufletul lui nu se mai poate lăsa noaptea.

8. În mod similar, mirele își testează mireasa, iar mireasa îl testează la rândul ei pe mire. În acest fel, iubirea lor devine din ce în ce mai strălucitoare, iar ei se recunosc în lumina ei și se iubesc din ce în ce mai mult.

9. Când lumina iubirii lor devine plenară, ei se recunosc reciproc în toată plenitudinea, găsindu-și astfel plăcerea supremă.

10. De aceea, haide să ne testăm reciproc, pentru ca iubirea noastră să devină perfectă”.

11. Auzind asemenea cuvinte, Abedam l-a tras de mânecă pe Enoh, spunându-i în șoaptă: „Frate, cum aș putea deveni eu învățător în țara mea, dacă acolo există asemenea înțelepți?

12. Scuză-mă, dar în fața acestui om noi nu însemnăm nimic. Pur și simplu nu pot să înțeleg de unde au putut primi aceste două persoane înțelepciunea lor!”

13. Dar Enoh i-a răspuns: „Abedam, liniștește-te. Sunt convins că se va petrece ceva cu totul neobișnuit, căci simt că îi iubesc pe cei doi mai presus de orice! - înțelegi ce ți-am spus?”

Author:  1% [ 26.12.2015, 06:44 ]
Post subject:  Capitolul 147 - Controversa legată de existența omului supus judecății, prin comparație cu omul perfect liber. Stânjeneala lui Enoh.

Capitolul 147
Controversa legată de existența omului supus judecății, prin comparație cu omul perfect liber. Stânjeneala lui Enoh.
(30august 1842)

1. După acest schimb de replici între Abedam și Enoh, vorbitorul necunoscut s-a întors din nou către Enoh, spunându-i:

2. „Ascultă, dragul meu Enoh, știu că ai fost numit principalul slujitor al Domnului. Eu și fratele meu aici de față avem o anumită deosebire de păreri, nu în ceea ce privește inimile noastre, ci doar lumina înțelegerii. De aceea, știind că datorită iubirii tale supreme pentru Domnul ai fost numit principalul Său slujitor, fiind astfel înzestrat cu lumina cea mai înaltă, am venit la tine ca să ne ajuți să lămurim această chestiune.

3. Iată în ce constă neînțelegerea noastră: eu afirm că inclusiv omul supus judecății este viu, deși el trăiește o viață supusă coerciției, în timp ce omul nesupus judecății trăiește o viață perfect liberă, fără nici un fel de coerciție exterioară.

4. Astfel, o viață supusă judecății este o viață trăită în păcat, în timp ce o viață liberă (nesupusă judecății) este una trăită în iubire. Altfel spus, nu există moarte, ci doar o diferență în calitatea vieții trăite.

5. Așa cred eu. Cât despre fratele meu, aici de față, iată ce afirmă acesta:

6. O viață supusă judecății nu poate fi numită viață, fiind întru totul sinonimă cu moartea! Căci o viață supusă judecății este precum o piatră aruncată în aer. Deși aceasta zboară prin aer la fel ca o pasăre, forța care o poartă nu este forța vieții, ci forța celui care a aruncat-o, ea nefiind altceva decât un proiectil. Când această forță își va pierde puterea, piatra va cădea imediat la pământ, în timp ce pasărea continuă să poată zbura în orice direcție dorește.

7. Chiar dacă piatra ar fi aruncată cu o forță atât de mare încât ar continua să zboare la infinit prin spațiul nesfârșit, tot s-ar pune întrebarea dacă ea devine astfel vie, sau rămâne la fel de moartă'.

8. Iată, dragul meu frate Enoh, aceasta este deosebirea de păreri pe care am dori să ne-o lămurești, dar într-o manieră cât mai clară, astfel încât să înțelegem perfect în ce constă adevărul”.

9. Enoh a început să reflecteze cât se poate de serios, dar nu a reușit să ajungă la un răspuns la întrebarea pusă de străin. Fiecare din cele două afirmații i se păreau la fel de corecte. Oricât de mult le-ar fi comparat între ele, el nu a putut descoperi una care să fie mai adevărată decât cealaltă.

10. De aceea, el și-a focalizat inima asupra lui Iehova - așa cum făcea întotdeauna în asemenea ocazii. Răspunsul a venit pe loc, spunându-i că ambele afirmații erau corecte.

11. De aceea, Enoh a rămas extrem de stânjenit, neștiind practic ce se răspundă.

12. Străinul nu părea deloc tulburat de această așteptare, dar Abedam l-a tras din nou de mânecă pe Enoh, spunându-i în șoaptă: „Frate Enoh, cred că de acum înainte numele meu ar trebui să fie Abedam cel Nerod.

13. Gândește-te că am fost numit lider al poporului de la apus, adică exact al acelui popor din care provin acești doi străini!

14. Cu toată presupusa mea trezire spirituală, doar jumătate din această întrebare ar fi fost suficientă pentru a mă amuți pentru întreaga eternitate.

15. O, Doamne, ce s-ar fi întâmplat cu mine dacă cei doi mi-ar fi pus mie întrebarea de mai sus? Cu siguranță, m-aș fi stins la fel ca o picătură de apă căzută în nisipul fierbinte, când soarele este la amiază.

16. Când te gândești că Domnul m-a numit tocmai pe mine ca lider al fraților din regiunea de la apus.

17. Frate, dacă asta nu înseamnă să dai de necaz, nu știu ce alte probleme aș mai putea avea de acum înainte!

18. Pe de altă parte, El ne-a spus de multe ori că totul depinde de iubire. Cu ajutorul acesteia, vom putea realiza foarte multe lucruri.

19. Frate, îl iubesc - și L-am iubit întotdeauna - pe Dumnezeu mai presus de orice, la fel ca pe toți oamenii de pe acest pământ, dar cu toată iubirea mea rămân la fel de ignorant ca întotdeauna!

20. Ce crezi? - Eu sunt de părere că Iehova ne-a trimis acum o nouă piatră de încercare, pentru a ne testa din nou credința. Dacă nu ar fi așa, mi-ar fi imposibil să pun în balanță prostia mea nemărginită cu sarcina uriașă pe care am primit-o de la El. Care este părerea ta, dragul meu frate?”

21. Enoh a devenit însă și mai tulburat, și abia a reușit să îngaime câteva cuvinte:

22. „Frate, crede-mă, în marea ta simplitate, tu ești mai fericit decât voi fi vreodată eu, cu toată presupusa mea înțelepciune.

23. De aceea, răspunsul meu va fi o simplă proclamare a iubirii, refuzând să mai dau curs vreodată unor asemenea întrebări-capcană.

24. Căci fiecare din cele două afirmații sunt adevărate, dar există totuși o mare diferență între ele, foarte greu de pus însă în cuvinte.

25. Ce înseamnă viața trăită sub puterea judecății, prin comparație cu moartea?

26. Va trebui să amânăm răspunsul la această întrebare. Până atunci, să ne ocupăm de cei doi; căci nu pot vorbi despre ceea ce nu înțeleg. - Sper că ești de acord cu mine!”

Author:  1% [ 26.12.2015, 06:49 ]
Post subject:  Capitolul 148 - Insistența străinului. Răspunsul evaziv al lui Enoh. Contraargumentul străinului. Enoh se simte din nou stânjenit.

Capitolul 148
Insistența străinului. Răspunsul evaziv al lui Enoh. Contraargumentul străinului. Enoh se simte din nou stânjenit.
(31 august 1842)

1. După ce a așteptat o vreme fără să primească nici un răspuns, străinul s-a întors din nou către Enoh și l-a întrebat: „Enoh, mă consideri prea nevrednic de a primi un răspuns, de vreme ce nu spui nici da nici nu? Sau poate nu ai găsit nici un răspuns înlăuntrul tău?

2. Te provoc să-mi dai un răspuns, sau să mă trimiți la altcineva. Dar insist să rezolv acest diferend pe care îl am cu fratele meu”.

3. De data aceasta, Enoh nu a mai ezitat și i-a răspuns pe loc străinului: „Ascultă, dragul meu frate, problema ta este de o asemenea natură încât nu se pot spune prea multe lucruri în legătură cu ea. Căci afirmația ta este în esență la fel de adevărată ca și cea a fratelui tău. Practic, voi spuneți unul și același lucru, numai cuvintele diferă. Cam așa înțeleg eu lucrurile. Din păcate, ție lucrurile îți apar ca fiind extrem de diferite, așa că nu te pot ajuta prea mult, întrucât personal nu găsesc nici o diferență între ele. Într-adevăr, viața supusă judecății nu poate fi numită altfel decât o viață amăgitoare, și ce înseamnă o viață amăgitoare? Cu greu poate fi considerată ea o mișcare autentică.

4. Spre exemplu, dacă într-o noapte întunecată, norii trec pe deasupra lunii, aceasta pare să se miște. Dar este oare această mișcare reală?

5. În nici un caz. Din această perspectivă, se poate spune că luna este moartă, căci nu ea se mișcă, ci norii.

6. La fel cum această mișcare aparentă nu reprezintă deloc o mișcare, nici viața supusă judecății sau coerciției nu poate fi considerată cu adevărat o viață, putând fi comparată pe bună dreptate cu moartea în raport cu adevărata viață.

7. Căci dacă un obiect lipsit de viață este purtat de altul care este viu, așa cum corpul meu poartă pe el o haină, asta nu înseamnă că primul obiect este viu, fiind complet mort prin comparație cu viața propriu-zisă, deși el dispune de o anumită putere înnăscută care îl face să nu piară în totalitate, lucru care îi permite să îmi slujească drept haină.

8. Acesta este unicul răspuns pe care pot să ți-l dau la întrebarea ta.

9. Dacă dorești să obții un răspuns mai clar la această problemă, va trebui să întrebi pe altcineva sau să aștepți până când voi primi mai multă lumină în această chestiune.

10. De altfel, nu pot să nu remarc că este mai bine să îl iubești pe Dumnezeu mai presus de orice și pe frații tăi mai presus decât pe tine însuți decât să te angajezi în asemenea dezbateri sterile.

11. Dacă vei proceda astfel, probleme de genul diferenței între viața supusă judecății și cea absolut liberă nu te vor mai preocupa atât de tare, căci numai iubirea te va face cu adevărat viu.

12. Iar cel cu adevărat viu se dovedește lipsit de înțelepciune dacă mai este încă preocupat de moarte.

13. De aceea, procedează așa cum vei dori, dar nu lăsa această problemă să te tulbure”.

14. Străinul i-a răspuns lui Enoh: „Dragă Enoh, dintr-o anumită perspectivă nu se poate spune că nu ai dreptate. Nu sunt însă foarte lămurit ce ai vrut să spui atunci când ai afirmat că cel viu nu trebuie să se preocupe de moarte.

15. Ascultă, Dumnezeu este cu siguranță absolut viu. Prin comparație cu El, se poate spune că toți oamenii sunt cu desăvârșire morți! Pe de altă parte, dacă Lui, în marea Lui iubire, compasiune și grație, nu i-ar păsa deloc de oamenii morți, și nici de moarte în general, ce s-ar întâmpla cu oamenii? Cum ar mai putea renaște ei din punct de vedere spiritual?

16. În sfârșit, dacă noi suntem imagini după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, dar El este viu, în timp ce noi suntem morți, nu știu cum trebuie să înțelegem acest lucru, ținând cont de afirmația ta? Căci în acest caz nu viața, ci moartea are nevoie de un Mântuitor.

17. lată deci că lucrurile nu se opresc aici. Oferă-mi un răspuns la aceste întrebări și voi fi satisfăcut”.

18. Enoh a rămas din nou la fel de blocat ca și înainte, iar Abedam i-a șoptit:

19. „Este din ce în ce mai clar că ne aflăm din nou într-un punct mort. Tocmai mă pregăteam să mă bucur de lecția înțeleaptă de mai înainte, când iată, lucrurile s-au încurcat din nou.

20. Ce obiecție a putut să aducă... Ca un munte prin comparație cu un mușuroi.

21. Nici chiar un arhanghel nu ar putea contrazice această obiecție.

22. Frate, știi ceva? Cred că cel mai bine ar fi să renunțăm la misiunea pe care am primit-o din partea lui Dumnezeu, și cu siguranță ne vom simți mai bine. Căci este de ajuns o nouă obiecție de genul celei de mai sus pentru ca puțina viață de care dispunem să dispară complet. Da, da, cred că este cel mai bine așa”.

Author:  1% [ 26.12.2015, 06:54 ]
Post subject:  Capitolul 149 - Misiunea divină înseamnă smerire în fața lui Dumnezeu și a lumii. Discursul lui Enoh referitor la diferența care există între viața trăită întru Dumnezeu și cea a omului obișnuit. Strămut întreabă care este diferența între o ființa creată și un copil al lui Dumnezeu.

Capitolul 149
Misiunea divină înseamnă smerire în fața lui Dumnezeu și a lumii.
Discursul lui Enoh referitor la diferența care există între viața trăită întru Dumnezeu și cea a omului obișnuit.
Strămut întreabă care este diferența între o ființa creată și un copil al lui Dumnezeu.
(1 septembrie 1842)

1. Enoh i-a spus lui Abedam: „Dragă frate, pe măsură ce trece timpul, constat din ce în ce mai mult că nu ai greșit deloc atunci când i-ai spus dimineața părintelui Adam să nu se bucure prea devreme.

2. Cât despre renunțarea la misiunea primită, acest lucru nu poate fi făcut atât de ușor cum crezi. Dacă cei care ne-ar fi dat această sarcină ar fi fost părinții noștri, am fi putut renunța la ea fără prea multă zarvă.

3. Dar Cel care ne-a chemat personal la El a fost Cel Preaînalt; de aceea, renunțarea la menirea pe care ne-a atribuit-o El nu poate fi făcută atât de ușor. Atât timp cât vom fi de acord că Abedam cel Mare a fost însuși Domnul Dumnezeu Savaot, va trebui să purtăm cu toată smerenia și în toate circumstanțele povara pe care El a așezat-o pe umerii noștri.

4. Cu siguranță, El nu ne-a dat această sarcină pentru o glorie lumească, ci pentru a ne smeri în fața Lui și a lumii exterioare. Dacă nu am fi de acord că Abedam cel Mare a fost una cu Cel care ni s-a revelat a fi prin fapta și cuvântul Său, aș fi primul care să renunț la această sarcină.

5. Cred însă că acest lucru nu mai este cu putință, căci cine poate vorbi așa cum a făcut-o El și cine poate face faptele pe care le-a făcut El în fața ochilor noștri? Cine poate descoperi o iubire atât de mare în vreun om pământean și cine poate simți o fericire ca aceea pe care o simțeam ori de câte ori ne aflam în preajma Lui?

6. Dacă nu ar fi decât aceste două motive și tot am fi nevoiți să acceptăm faptul că El a fost Cel care pretindea că este.

7. Dacă suntem de acord în această privință, nu putem decât să ne ducem la bun sfârșit sarcina pe care ne-a dat-o El, cu toată smerenia, recunoștința, răbdarea, blândețea și iubirea de care dispunem.

8. Oricum ar fi, putem fi siguri de un lucru: El nu ne-a dat această sarcină în scopul pierzaniei noastre.

9. De aceea, nu trebuie să crezi că acesta este motivul tulburării noastre actuale, ci mai degrabă faptul că aceasta este voința Lui, care este întotdeauna corectă. Cu siguranță, în cele din urmă lucrurile se vor dovedi în avantajul nostru, și nu invers, îți propun așadar să nu renunțăm la chemarea pe care ne-a adresat-o El. Amin”.

10. Abedam a acceptat din toată inima concluzia lui Enoh, căruia i-a spus: „Da, da, dragă frate, orice aș spune și orice aș gândi eu, în cele din urmă va trebui să procedez exact așa cum mi-ai indicat tu, căci în toată viața mea nu am auzit un discurs mai just și mai inteligent.

11. Acum cred și eu cu aceeași tărie că El nu ne va lăsa lipsiți de înțelepciune, de vreme ce ne-a dat această sarcină.

12. Dar iată, străinii așteaptă încă răspunsul tău. Eu zic să termini odată cu ei, spunând orice îți trece prin minte, numai să plece, căci sunt prea agresivi pentru gustul meu.

13. Te rog, fă în așa fel încât să scăpăm cât mai rapid de ei”.

14. Enoh s-a întors către străinul care i-a pus întrebarea și i-a spus: „Ascultă, dragă frate, obiecția ta este la fel de adevărată ca și afirmațiile de dinainte, astfel încât nu poate fi contestată rațional. Din păcate, ea nu se potrivește în cazul de față, căci există o mare diferență între viața noastră și cea trăită întru Dumnezeire.

15. Chiar și în cele mai perfecte condiții, viața noastră va rămâne întotdeauna o viață supusă restricției, în timp ce viața perfectă a lui Dumnezeu este o viață pururi liberă și lipsită de orice restricții. Pentru Dumnezeu nu există moarte, dar totul se supune voinței Lui, - nu numai viața, ci și judecata sau moartea, privite din unghiul nostru de vedere.

16. Înaintea lui Dumnezeu totul este viu; în prezența Lui nici o judecată nu poate exista, ci numai ordinea Lui eternă, care este una cu El însuși, în toată libertatea Lui.

17. Cât despre ființele create, acestea există în El și depind chiar de această ordine.

18. De aceea, noi, ca ființe create ale Sale, nu putem compara condițiile în care trăim, supuse restricției, cu viața Lui, ridicându-ne astfel la același nivel cu El.

19. Creatorul poate avea grijă de toate nevoile ființelor create de El, dar noi nu putem face altceva decât să îi împlinim voia.

20. După cum știi, soarele răsare și apune în fiecare zi, dăruindu-ne astfel ziua și noaptea. Putem noi schimba acest lucru? Prea puțin contează pentru noi dacă el face acest lucru din cauza unei restricții sau prin voința lui liberă. Pentru noi, un singur lucru este cert: că el trece în fiecare zi pe același drum ceresc, conform ordinii divine.

21. Cam la fel se petrec lucrurile și cu noi, oamenii. Deși putem păși liberi pe pământ, nici unul dintre noi nu se poate înălța la cer, oricât de mult și-ar dori acest lucru.

22. De aceea, sfatul meu este să lași lucrurile așa și să nu mai intervii cu o nouă obiecție. Gândește-te la ce ți-am spus”.

23. Străinul i-a replicat astfel lui Enoh: „Dragă Enoh, ai vorbit bine, trebuie să recunosc acest lucru. Dar aș dori să aflu totuși diferența care există între ființele create și copiii lui Dumnezeu.

24. Dacă nu există nici o diferență, atunci ai dreptate. Dacă există totuși o diferență, atunci va trebui fie să-ți retragi cuvintele, fie să îți schimbi opinia anterioară.

25. Haide, răspunde-mi, căci altminteri nu te voi lăsa în pace”

26. De data aceasta, Enoh s-a simțit încă și mai încurcat. Abedam i-a șoptit din nou:

27. „O, răbdare, nu mă părăsi tocmai acum!

28. Dacă va mai interveni cu o obiecție la fel ca cea de acum, mă tem că va avea de-a face cu mine. Voi avea eu grijă să-i răspund așa cum trebuie, și nu va uita curând cuvintele mele!

29. Frate Enoh, revino-ți, iar dacă acest străin obraznic mai intervine cu vreo obiecție, lasă-l în seama mea.

30. Am un argument care îl va lăsa cu siguranță fără replică. Frate, sper că mă înțelegi!”

Author:  1% [ 26.12.2015, 07:00 ]
Post subject:  Capitolul 150 - Abedam cel îndrăzneț este umilit de străin.

Capitolul 150
Abedam cel îndrăzneț este umilit de străin.
(2 septembrie 1842)

1. De data aceasta, străinul s-a întors direct către Abedam, spunându-i: „Fratele și prietenul meu Abedam, dacă obiecțiile - care mie mi se par destul de importante - te supără atât de mult încât ți-ai propus chiar ca la următoarea să mă alungi dincolo de acei munți, te asigur că poți face acest lucru chiar acum. În acest fel, sunt convins că veți scăpa pentru totdeauna, tu și Enoh, de orice întrebări referitoare la iubire și la viață.

2. Cât despre mine, cred mai degrabă că aceste chestiuni nu sunt deloc o joacă de copii, având o importantă mai mare decât confortul vostru personal.

3. De altfel, până acum nu-mi amintesc să-ți fi adresat vreo întrebare. De ce te amesteci atunci unde nu îți fierbe oala?

4. Dacă, așa cum spuneai mai devreme, ai niște contraargumente perfecte, nu ezita și folosește-le chiar acum. Vom vedea la sfârșit cine va obține victoria pe acest câmp de luptă.

5. După părerea mea, cel care va pierde vei fi tu.

6. De aceea, gândește-te bine dacă dorești într-adevăr să te angajezi într-o dispută a cuvintelor cu mine.

7. Înțelepciunea mea te supără pentru că îți este superioară, mai ales acum, când te complaci în iluzia că ai mâncat înțelepciune pe pâine din cauza prezenței lui Iehova, de partea căruia te-ai aflat în permanență, în timp ce pe frații tăi din regiunea de la apus îi consideri ignoranți prin comparație cu marea ta înțelepciune.

8. Oare chiar nu ai înțeles că adevărata temelie a oricărei înțelepciuni este iubirea, alături de răbdare, smerenie și blândețe?

9. Ți se pare că dai dovadă de așa ceva, atât timp cât te simți atât de ofensat de întrebările mele, și asta pentru simplul motiv că te-am depășit cu inteligența mea?

10. Ai îndrăznit chiar să-L acuzi din acest motiv pe Dumnezeu însuși, Adevărul etern și perfect, afirmând că s-ar afla în încurcătură dacă ar trebui să răspundă la aceste întrebări!

11. Abedam, privește adânc în inima ta! Ce fel de inimă ai tu dacă astăzi îl respingi pe Cel care nu mai departe de ieri a revărsat asupra ta cele mai sublime daruri divine?

12. Oare nu ar merita Abedam cel Mare un tratament mai bun din partea ta de vreme ce dorești acum să îl repudiezi în această manieră lipsită de iubire, din cauza geloziei tale pe înțelepciunea mea, căreia îi răspunzi cu atâta dispreț, propunându-ți să mă alungi dincolo de acei munți?

13. O, cât de greșit trebuie să fi înțeles cuvintele lui Abedam!

14. L-ai văzut vreodată pe El respingând înțelepciunea altcuiva?

15. De altfel, cum poți să-ți arogi statutul de înțelept atât timp cât inima ta este plină de mânie?

16. De aceea, purifică-ți mai întâi inima, și abia atunci vei înțelege câtă înțelepciune poate încăpea în ea.

17. Înțelegi ce îți spun? - Te provoc: dacă nu ești de acord cu mine, atunci adu-mi contraargumentele tale. Te asigur că nu mă tem nici de ele, nici de tine, căci te cunosc mai bine decât îți imaginezi, la fel cum îl cunosc și pe Abedam cel Mare mai bine decât îl vei cunoaște tu vreodată”.

18. Aceste cuvinte l-au impresionat atât de tare pe Abedam încât acesta a început să plângă, plin de remușcări. El i-a cerut străinului iertare, încheind cu aceste cuvinte:

19. „Frate, de vreme ce provii chiar din regiunea de la apus, iar în înțelepciune mă depășești înmiit - așa cum mi-ai demonstrat cu toată claritatea prin discursul tău ceresc și demn de toată considerația -, te implor, acceptă și devino înlocuitorul meu în misiunea pe care am primit-o. Căci cum i-aș putea face eu față, în marea mea nerozie?

20. Sunt convins că Abedam cel Mare mi-a dat această misiune numai pentru a-mi testa umilința, lucru de care abia acum mi-am dat seama; de aceea, ar fi cât se poate de corect ca tu să preiei această sarcină”.

21. Dar străinul i-a replicat: „Crezi că Abedam cel Mare a făcut un fel de glumă pe seama ta? - în cazul, acesta, înseamnă că nu ai înțeles nimic din ceea ce ți-a spus El!

22. Ascultă, atunci când El cheamă pe cineva în vederea unei meniri, acest lucru este prestabilit încă de la începutul timpurilor. Asta nu înseamnă însă că omul chemat primește pe gratis înțelepciunea necesară, pe care trebuie să o cultive el însuși mergând pe calea indicată de Domnul și respectând cu credință cuvintele Lui.

23. Haide, acceptă-ți misiunea și pășește pe calea care ți-a fost indicată, și te asigur că îți vei putea duce cu succes la bun sfârșit sarcina primită. Înțelege ce ți-am spus și acționează în consecință”.

24. Aceste cuvinte au străpuns ca un fulger inima lui Abedam, a lui Enoh și a celorlalți patriarhi prezenți, uluiți de marea înțelepciune a străinului.

25. De aceea, Adam s-a adresat lui Seth și celorlalți, spunându-le: „Cu adevărat, înțelepciunea acestui străin este foarte mare.

26. Dacă ar fi venit din regiunea de răsărit aș fi zis că în el s-a aprins deja flacăra Puristei; dar întrucât vine de la apus, acest lucru mi se pare de-a dreptul inimaginabil”.

27. Străinul i-a răspuns însă lui Adam: „Ce vrei să spui? Oare nu a venit la voi Asmahael din ținuturile de jos, în ziua de dinainte de Sabat? De ce nu ar putea veni un frate înțelept și din regiunea de la apus?

28. Ascultă, judecata ta este greșită”. La care, Adam nu a mai avut replică.

29. Apoi, străinul s-a întors către Enoh și l-a întrebat care este răspunsul la întrebarea lui, dar acesta i-a cerut propria sa părere asupra subiectului, asigurându-l că răspunsul lui nu va fi cu nimic diferit de aceasta.

Author:  1% [ 3.3.2018, 15:43 ]
Post subject:  Capitolul 151 - Marea înțelepciune a străinului. Omul este predestinat independenței spirituale. Judecarea credinței oarbe și a celei în fața autorității.

Capitolul 151
Marea înțelepciune a străinului. Omul este predestinat independenței spirituale. Judecarea credinței oarbe și a celei în fața autorității.
(5 septembrie 1842)

1. Auzind dorința lui Enoh, străinul l-a privit uimit, după care i-a spus:

2. „Dragă Enoh, văd că procedezi cu abilitate, căci odată obținut răspunsul meu, nu mai ai altceva de făcut decât să îl aprobi.

3. Mă întreb însă cui i-ar folosi acest lucru.

4. Omul poate fi cu ușurință dus cu vorba dacă nu înțelege ceva.

5. El nu are altceva de făcut decât să accepte orbește verdictul dat, fie pentru că este ignorant, fie pentru că acceptă autoritatea celuilalt vorbitor. În acest fel, el nu va ajunge niciodată la o opinie personală.

6. Acest lucru înseamnă însă o slăbire a independenței sale de spirit și o acceptare mecanică a inteligenței unei alte persoane, sau altfel spus, o renunțare la propria viață în favoarea alteia, străină.

7. Îți spun toate acestea din propria mea experiență, ca să nu te lași dus cu vorba de către mine, ci dimpotrivă, să accepți numai ceea ce ți se pare cu adevărat autentic. Nu trebuie să accepți nici măcar o singură silabă, dacă nu ai înțeles-o mai întâi cu toată claritatea în mintea ta.

8. Nu există o stare mai lamentabilă pentru un om liber decât aceea a credinței oarbe, căci o asemenea credință atrage după sine moartea rapidă a spiritului.

9. Spiritul celui care crede orbește se află sub influența (deci sub judecata) fratelui său mai ambițios, care îl poate influența așa cum dorește.

10. Dacă judecata lui Dumnezeu cel viu se dovedește atât de mortală pentru om, cât de rea poate fi această judecată dacă vine din partea altui om la fel de mort ca și tine, sau a cărui viață este la fel de efemeră ca și a ta?

11. Din acest motiv, o opinie personală - oricât de naivă s-ar dovedi - este cu mult mai bună decât una adoptată printr-o credință oarbă, a cărei autenticitate în fața spiritului (ce ar trebui să fie liber) nu poate fi garantată decât de autoritatea predicatorului și de acceptarea stupidă a acesteia de către spiritul netrezit.

12. Acest fenomen nu poate fi decât o oroare în fața lui Dumnezeu, căci acesta l-a creat pe om pentru o viață liberă, și nu pentru a fi o marionetă indolentă în mâna unui predicator abil - judecător egoist al inimilor celor pe care - chipurile! - îi păstorește.

13. De aceea, chiar dacă aș dori să-ți fac o favoare și ți-aș răspunde la cererea ta, tu nu ar trebui să accepți opinia mea decât după o examinare atentă a răspunsului meu în inima ta, integrând-o ca opinie personală.

14. Dacă cineva îți spune: ,Fă cutare sau cutare!', iar tu te grăbești să execuți respecti-va comandă fără să-ți pui întrebarea cui servește acțiunea ta, te transformi în acest fel într-un instrument al voinței unei alte persoane, punându-te singur sub povara judecății. Pe de altă parte, dacă testezi intenția fratelui tău și descoperi că aceasta este corectă, fiind mânată exclusiv de iubire, iar apoi acționezi în sensul dorit de el, se poate spune că ai acționat ca om liber și ca un fiu al lui Dumnezeu, nu ca o ființă creată și supusă judecății.

15. Aceasta este - după părerea mea - imensa diferență care există între adevărații copii ai lui Dumnezeu și ființele create: copiii sunt activi în mod spontan, la fel ca și Dumnezeu, Tatăl lor, și la fel de perfecți în acțiunile lor ca și El, căci ei sunt imagini perfecte după chipul și asemănarea Lui.

16. Sunt oare animalele capabile de așa ceva? - Vai, nu, ele trebuie să îndeplinească întotdeauna voința Creatorului lor. Însăși natura lor le cere acest lucru. Lucrurile nu se petrec însă la fel în cazul oamenilor, a căror natură este aceea de a fi copiii adevărați ai lui Dumnezeu.

17. Voința lui Dumnezeu le este revelată acestora într-o asemenea manieră încât să o poată judeca mai întâi cu spiritul lor liber, evaluând dacă este corectă, pentru a o accepta și integra apoi în propria lor ființă, acționând în consecință.

18. Cel care acceptă revelația și acționează în funcție de ea, dar numai pentru c㠄așa trebuie”, este deja supus judecății, căci el nu acționează în concordanță cu voința sa liberă, pusă la unison cu voința divină, ci precum o mașină. Un asemenea om este și va rămâne mort, căci lui nu-i pasă cu adevărat de voința divină și de ordinea creată de aceasta. De regulă, asemenea oameni aud că cutare lucru este o poruncă divină, conform opiniei unui predicator mânat de cine știe ce interese, și acționează în consecință, fără să le pese „de ce” a dat Dumnezeu o asemenea poruncă și care este semnificația ei.

19. Acest mod de acțiune nu înseamnă altceva decât idolatrie curată, în lumina căreia omul se lasă judecat sau îi judecă pe alții, - devenind astfel un spirit mort!

20. Iată, aceasta este diferența între viața liberă și cea supusă coerciției. Ea nu înseamnă însă automat și moartea păcatului, căci acesta presupune recunoașterea căilor ordinii divine, urmată de acțiunea spontană, dar nu în acord cu voința divină, ci în sens contrar acesteia.

21. Aceasta este adevărata moarte. De ce? Deoarece păcatul reprezintă o încălcare gravă a ordinii divine, care nu este supusă judecății; de aceea, încălcarea ei nu poate conduce decât la o pierdere a libertății spirituale.

22. Iată, dragul meu Enoh, aceasta este opinia mea. Acum este rândul tău să îți declari părerea, pentru a le putea compara, ajungând la un verdict corect care să ne permită să acționăm în mod just pe viitor. Dar numai dacă dorești acest lucru. Amin”.

Author:  1% [ 3.3.2018, 16:01 ]
Post subject:  Capitolul 152 - Uimit, Enoh recunoaște marea înțelepciune a discursului străinului. Parabola celor doi oameni satisfăcuți și a sutelor de înfometați.

Capitolul 152
Uimit, Enoh recunoaște marea înțelepciune a discursului străinului. Parabola celor doi oameni satisfăcuți și a sutelor de înfometați.
(6 septembrie 1842)

1. Auzind acest răspuns din partea străinului, Enoh a rămas uimit și l-a întrebat:

2. „Ascultă, dragă prietene, dacă înțelepciunea este omenească, cu greu pot găsi o explicație pentru ceea ce se întâmplă cu mine, căci adevăr îți spun: cuvintele tale reduc la tăcere spiritul meu!

3. Spuneai să îți aduc obiecțiile mele, astfel încât să ajungem la o concluzie generală; dar cum aș putea face acest lucru?

4. Cuvintele tale m-au impresionat într-o asemenea măsură încât aș fi dispus mai degrabă să demonstrez că eu nu sunt Enoh decât să aduc vreo obiecție discursului tău, care mi s-a părut de o înțelepciune absolută și extrem de emoționant.

5. De aceea, nu pot și nu doresc să-ți dau alt răspuns decât că îmi însușesc în întregime verdictul pe care l-ai dat deja.

6. Dacă ar putea exista vreo obiecție la cele spuse deja de tine, dragul meu prieten și frate, nu eu sunt în măsură să o aduc, căci, așa cum spuneam, nu pot găsi nici cea mai mică fisură discursului tău.

7. Dacă ar depinde numai de mine, ți-aș propune chiar să vorbim despre alt subiect, căci ceea ce ai afirmat mai înainte pe tema aleasă de tine a fost atât de perfect și de adevărat încât ar fi un păcat etern să despicăm firul în patru și să adăugăm tot felul de observații nepotrivite. - Nu ești de acord cu mine?”

8. Străinul i-a răspuns: „Enoh, sper să îți dai seama că verdictul tău este corect atâta vreme cât corespunde cu al meu întru spirit și adevăr, dar el nu poate căpăta o certitudine absolută decât atunci când va deveni o opinie general acceptată.

9. După părerea mea, nu este suficient ca un adevăr să fie acceptat de două persoane, verdictul trebuind să fie acceptat unanim, de către toată lumea.

10. Să spunem că avem o mulțime de oameni înfometați, dar între ei există doi care se simt sătui, căci au mâncat pe săturate.

11. Sutele de oameni înfometați îi întreabă pe cei doi: ,Fraților, cum reușiți să păreți atât de veseli și satisfăcuți, în timp ce noi suntem gata să murim de foame?',

12. Iar cei doi le răspund: ,Suntem satisfăcuți deoarece am mâncat pâine!',

13. Spune-mi, Enoh, crezi că răspunsul lor, altminteri perfect adevărat, îi va satisface pe cei flămânzi?

14. Vai, nu! Trebuie să fii de acord cu mine că simpla satisfacere a foamei celor doi nu va alina suferința celor mulți.

15. Foarte curând, cei înfometați le vor spune celor doi: ,Cu ce ne poate fi de folos faptul că voi sunteți sătui, dacă această satisfacție nu devine posibilă și pentru noi?

16. Lăsați-ne să mușcăm și noi din pâinea voastră, și abia apoi vom putea spune dacă vom fi satisfăcuți sau nu!'

17. Nu ți se pare, dragă Enoh, că această obiecție este justă? Cum poate fi însă rezolvată ea?

18. Iată, de față sunt mai mulți oameni flămânzi. Cred că ar trebui să muște și aceștia din pâinea noastră, dând apoi un verdict, pentru a vedea dacă se simt satisfăcuți sau nu. Dacă adevărul nostru este valabil pentru toată lumea, el nu mai are nevoie de adăugiri. Dacă el nu este valabil însă pentru toți, atunci va trebui să găsim mai multă pâine, sau și mai bine, să li-I revelăm pe marele brutar universal. Ce zici: am dreptate, sau nu?”

19. Din ce în ce mai uimit de marea înțelepciune a ciudatului străin venit din regiunea de la apus, Enoh a răspuns afirmativ, după care l-a întrebat:

20. „Dragă frate, înainte de a-i lăsa și pe ceilalți să muște din pâinea noastră, te implor să îmi spui, în numele spiritului, de unde ai primit această înțelepciune, căci nu te cunosc deloc, și din câte știu, nu ai fost prezent în timp ce Cel Preaînalt pășea printre noi. Și când ți-a fost dăruită ea?”

21. Străinul i-a răspuns: „Dragul meu Enoh, crede-mă, ceea ce contează cu adevărat acum nu este ,când' și ,cum', ci ca frații noștri să primească pâinea de care au nevoie pentru a se sătura.

22. Te asigur că se vor găsi destui veniți dinspre est și vest care îi vor acuza pe copiii luminii că trăiesc în întuneric, făcându-i să plângă.

23. Să nu anticipăm însă. Înțelepciunea ta nu va fi justificată decât prin copiii tăi. De aceea, îți propun să ne ocupăm mai întâi de părinți, căci numai astfel vor putea supraviețui copiii.

24. Enoh, înțelegi ce ți-am spus? - Dacă da, oferă-le din pâinea ta părinților și fraților tăi!”

Author:  1% [ 3.3.2018, 16:10 ]
Post subject:  Capitolul 153 - Reflecțiile lui Enoh referitoare la înțelepciunea străinului. Visul lui Abedam și marea sa intuiție.

Capitolul 153
Reflecțiile lui Enoh referitoare la înțelepciunea străinului. Visul lui Abedam și marea sa intuiție.
(7 septembrie 1842)

1. Auzind aceste cuvinte cu totul deosebite ieșite din gura străinului, Enoh a rămas fără cuvinte, nemaiștiind ce să creadă.

2. El a început să mediteze la ele, spunându-și în sinea lui: „Cu cât mă gândesc mai profund la cuvintele lui, cu atât mai clar îmi apare adevărul lor absolut. Și totuși, nu-mi amintesc ca Abedam cel Mare să fi menționat ceva în legătură cu acest subiect.

3. Mi se pare de-a dreptul ciudat: cu greu îmi pot imagina ceva mai pur decât acest adevăr, - dar, așa cum spuneam, Abedam nu l-a proclamat, învățătura Lui a avut în centrul ei iubirea și umilința, și ceea ce mi-a cerut El a fost să predic aceste două virtuți.

4. Cuvintele acestui străin mi se par însă absolut ciudate, deși îmi este imposibil să le contest valabilitatea, căci ele afirmă că învățătura proclamată de un învățător numit trebuie mai întâi judecate de către toți oamenii înainte de a fi acceptate ca absolut valabile, și asta numai după ce toată lumea cade de acord cu ele.

5. Pe de altă parte, nu este mai puțin adevărat că o învățătură nu valorează nimic dacă nu este acceptată de inima celui care o primește. - Deci, cum trebuie procedat?

6. Eu cred că trebuie impusă totuși o regulă, iar aceasta nu poate fi decât