UNIQUE : FORUM - PORTAL spiritual romanesc

Casa (Gospodaria) Domnului (Volumul 3) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber

Author:  1% [ 10.3.2018, 01:38 ]
Post subject:  Casa (Gospodaria) Domnului (Volumul 3) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber

Casa (Gospodăria) Domnului
Volumul 3
Carte primită prin Cuvântul Interior și transcrisă de Jacob Lorber

Cuprins
- Partea 1a -

Capitolul 1 - Purista, consiliera Domnului, dorește ca rugăciunile oamenilor să îi fie prezentate lui Dumnezeu sub forma unor cereri de sfaturi. Iubirea și grația Tatălui față de copiii Săi.
Capitolul 2 - Domnul intră în coliba Puristei, întrebările celor curioși. Discursul de o înaltă spiritualitate al lui Enoh adresat incredulilor și celor cu spiritul excesiv de critic.
Capitolul 3 - Bărbații sunt deconcertați. Curioșii bârfesc. Sora Aorei este singura care înțelege corect ce se întâmplă.
Capitolul 4 - Mâhnită, Mira discută cu Enoh.
Capitolul 5 - Mira intră în colibă, dar este supusă unui test. Purificarea Mirei și acceptarea ei de către Domnul.
Capitolul 6 - Mira moare, din cauza iubirii sale excesive. Domnul îi dă din nou viață. Iubirea Mirei generează o furtună de foc. Dispariția subită a Domnului. Reapariția Lui și pregătirea pentru festin.
Capitolul 7 - Mira îi invită la masă pe patriarhi, dar într-o manieră nu tocmai curtenitoare. Domnul o invită să fie mai smerită. Noua invitație a Mirei este încununată de succes.
Capitolul 8 - Festinul din coliba Puristei. Discursul Domnului referitor la alianța Sa cu copiii de pe pământ și la comuniunea dintre cer și pământ.
Capitolul 9 - Apariția spiritelor lui Abel, Sehel și Zuriel. Seth conversează cu Sehel, iar Adam cu Abel.
Capitolul 10 - Întrebările Ghemelei referitoare la viața terestră și la cea din lumea de dincolo. Răspunsul spiritului lui Zuriel.
Capitolul 11 - Mulțumirile pline de recunoștință ale Ghemelei. O profeție referitoare la Ghemela și la Pura, precum și la Maria. Pura dispare din privirile celor întrupați.
Capitolul 12 - Adam îi cere cu naivitate Domnului să își retragă cuvintele critice la adresa lor, inclusiv amenințarea cu judecata. Memorabilul răspuns al Domnului.
Capitolul 13 - Adam îi cere iertare Domnului. Discursul extrem de semnificativ al Domnului referitor la ființa umană.
Capitolul 14 - Uranion îl întreabă pe Domnul dacă oamenii îl pot ofensa pe El. Răspunsul afirmativ al Domnului.
Capitolul 15 - Domnul îl cheamă pe Satan în prezența lui Kisehel, a lui Enoh și a lui Lameh. Impertinentele propuneri ale Dragonului și predicția sa referitoare la crucificarea Domnului.
Capitolul 16 - Domnul potolește dorința de răzbunare a lui Kisehel. Satan refuză să răspundă la întrebările Domnului. Pedepsirea și umilirea Dragonului furios de către Kisehel.
Capitolul 17 - Satan își recunoaște minciunile și își mărturisește răutatea.
Capitolul 18 - Așa-zisa pedeapsă eternă a Satanei reprezintă o nouă minciună. Frumusețea în forma ei primordială. Moartea Domnului pe cruce și răgazul acordat Satanei, de dragul libertății ei.
Capitolul 19 - Neliniștea lui Kisehel legată de imensa putere a Satanei. Cuvintele reconfortante ale Domnului. Puterea Satanei este limitată.
Capitolul 20 - Satana îi cere Domnului să îi dăruiască din nou o inimă, ca să îl poată iubi pe Dumnezeu.
Capitolul 21 - Răspunsul Domnului. Acesta explică eforturile pe care le face pentru a o converti pe Satana.
Capitolul 22 - Acuzațiile egoiste și impertinente ale Satanei. Tristețea Domnului în fața încăpățânării și neascultării sale.
Capitolul 23 - Dorința Satanei de a fi transformată în bărbat este îndeplinită. Satana se dovedește însă incorigibilă. Femeia plină de puritate, care seamănă cu soarele. Satana dispare.
Capitolul 24 - O analogie a naturii interioare a Satanei, a lui Adam, a Evei și a lui Cam. Fragmentarea și slăbirea Satanei.
Capitolul 25 - Lameh întreabă cum este posibil ca Satana, deși a fost creată de Dumnezeu, să fie atât de rea. Domnul îi răspunde printr-o parabolă.
Capitolul 26 - Kisehel își face o imagine deformată referitoare la cuplul alcătuit din Satana și Dumnezeu. Explicațiile Domnului îi clarifică nelămuririle.
Capitolul 27 - Limitarea cunoștințelor umane dorită de Dumnezeu. Explicațiile Domnului referitoare la aspectul masculin și la cel feminin la nivelul Divinității și la nivelul omului. Crearea lui Lucifer.
Capitolul 28 - Iubirea pură și actele născute din iubire reprezintă cea mai nobilă dintre toate poruncile. Pericolele orașelor și ale femeilor din ținuturile de jos.
Capitolul 29 - Întrebarea lui Muthael referitoare la spiritul de contradicție specific femeilor. Răspunsul Domnului cu privire la natura bărbatului și la cea a femeii.
Capitolul 30 - Părinții patriarhi sunt deconcertați de răspunsul Domnului. Noile declarații ale Domnului referitoare la ființa polarizată a bărbatului și a femeii.
Capitolul 31 - Kenan cere lămuriri în legătură cu viziunea sa. Sfatul înțelept al Domnului. Dispariția Sa subită.
Capitolul 32 - Șireata strategie a lui Satan de a-i seduce pe bărbați cu ajutorul frumuseții femeilor. Vocea de sus. Trimișii lui Horadal la Adam și la Enoh.
Capitolul 33 - Cuvintele lui Enoh adresate lui Hored, Lameh, Naamei, Adei și Zillei, lui Jubal și Jabal Plecarea către Hanoch sub conducerea lui Enoh.
Capitolul 34 - Sosirea lui Enoh și a tovarășilor săi în vecinătatea orașului. Lameh admiră realizările locuitorilor din Hanoh. Sfatul înțelept al lui Enoh.
Capitolul 35 - Întâlnirea lui Enoh cu regele Lameh. Pericolul venerării unei ființe umane.
Capitolul 36 - Lameh aleargă către familia sa, însoțit de Enoh. Tripla semnificație a comportamentului lui Enoh. O profeție autentică referitoare la eliberarea oamenilor.
Capitolul 37 - Revărsarea de bucurie și recunoștința exuberantă a regelui Lameh. Enoh îl avertizează să nu facă promisiuni pripite.
Capitolul 38 - Bucuria revederii dintre regele Lameh și familia sa. Marea recunoștință a lui Lameh față de Domnul. Enoh și patriarhul Lameh (cel de pe înălțimile sacre) discută despre sacrificiul exemplar făcut de Lameh și de familia sa.
Capitolul 39 - Sosirea la Hanoh. Venerarea locurilor sacre este admisă provizoriu. Recepția la palat.
Capitolul 40 - Primirea oaspeților la curtea regală. Pregătirea pentru festin. Lameh poruncește ca toate armele să fie transformate în ustensile utile. Iubirea - arma primordială și sacră a Domnului.
Capitolul 41 - Conversația dintre Enoh și fiul său pe tema ordinii juste și a dezastruoasei ierarhii umane.
Capitolul 42 - O a doua masă este aranjată în sala tronului. Marele festin al bucuriei. Discursul necunoscutului așezat la a doua masă.
Capitolul 43 - Uimirea regelui Lameh la ascultarea discursului oaspetelui necunoscut. Cele două tipuri de hrană ale ființei umane și dubla natură a acesteia.
Capitolul 44 - Sațietatea corpului, a sufletului și a spiritului. Plictiseala este foamea sufletului, iar aviditatea de a se instrui cea a spiritului.
Capitolul 45 - Întrebările spiritelor critice, incapabile de înțelegere. Răspunsul înțelept al Oratorului referitor la Cuvântul viu.
Capitolul 46 - Discursul înțeleptului Orator pe tema limbajului interior al spiritului, prin comparație cu limbajul exterior al buzelor.
Capitolul 47 - Credința forțată. Credința devenită liberă și vie prin intermediul iubirii față de Dumnezeu.
Capitolul 48 - Umilirea spiritului critic, căruia îi lipsește sinceritatea și care nu iubește decât spectacolul lumii exterioare. Tendința omului de a minți cu ajutorul cuvintelor sale.
Capitolul 49 - Dialogul dintre regele Lameh și Enoh pe tema înțeleptului Orator și a inaugurării templului. Conformitatea interioară a templului. Regele Lameh îl invită pe Orator la ceremonia de inaugurare.
Capitolul 50 - Discursul înțeleptului pe tema semnificației consacrării templului. Toți cei prezenți sunt invitați să ia parte la eveniment.
Capitolul 51 - Enoh și regele Lameh discută despre adevăr. Supunerea unei inimi armonioase. Poporul se îndreaptă către templu.
Capitolul 52 - Îmbulzeala de pe munte. Tulburarea lui Lameh, văzând ca soarele se apropie de asfințit Discursul înțeleptului referitor la adevărata consacrare a templului.
Capitolul 53 - Consacrarea vie a templului prin iubirea arzătoare a regelui Lameh față de frații și de surorile sale. Deasupra templului apare o inimă luminoasă.
Capitolul 54 - Confesiunea smerită a regelui Lameh și reținerea sa înainte de a intra în templu. Discursul înțeleptului pe tema cuvântului Domnului și al spiritului divin din interiorul omului. Intrarea în templul consacrat.
Capitolul 55 - Semnificația simbolică a semnelor care au apărut în timpul ceremoniei de consacrare. Sărăcia este pe placul lui Dumnezeu. Puternicul presentiment al lui Lameh.
Capitolul 56 - Interpretarea inexactă a lui Lameh referitoare la inima situată deasupra templului. Rectificarea Domnului. Cum și unde trebuie căutat Dumnezeu.
Capitolul 57 - Lameh își recunoaște nebunia și îl descoperă pe Domnul în persoana Oratorului. Discursul Domnului pe tema naturii spiritului divin din interiorul ființei umane.
Capitolul 58 - Motivul pentru care Domnul se manifestă atât de rar în fața oamenilor. Tentativa nereușită a lui Lameh de a ridica de la sol oamenii prăbușiți în fața apariției miraculoase. Descoperirea că este singur îi provoacă o mare tristețe.
Capitolul 59 - Observațiile lui Lameh făcute în zorii zilei, în solitudinea sa. Tristețea sa și pierderea încrederii în Dumnezeu.
Capitolul 60 - Teribila viziune a regelui Lameh și sfârșitul coșmarului său. Lameh cel venit din înălțimile sacre îi revelează semnificația acestuia.
Capitolul 61 - Cei doi Lameh sunt întâmpinați cu iubire de Domnul. Explicarea evenimentelor trăite de Lameh în vis. Ordinea și ierarhia Tatălui ceresc.
Capitolul 62 - Ordinea construcției interioare a pământului în funcție de polaritate și ordinea corpurilor organice: simboluri ale ordinii create de Domnul.
Capitolul 63 - Despre poligamie. Ordinea matrimonială și cea a procreației.
Capitolul 64 - Dorința bărbatului de a poseda cât mai multe femei frumoase. Sentimentele bărbatului nu ajung la maturitate decât prin iubirea acestuia față de Domnul.
Capitolul 65 - Parabola picăturii de vin. Procesul dezvoltării sufletului.
Capitolul 66 - Uimirea lui Lameh în fața înțelepciunii Domnului. Grația este asociată întotdeauna cu umilirea înțelepciunii umane.
Capitolul 67 - Originea și natura răului.
Capitolul 68 - Lameh rămâne fără glas în fața sfințeniei lui Dumnezeu. Limitele atotputerii divine. Puntea creată deasupra prăpăstiei ce îl separă pe Dumnezeu de om.
Capitolul 69 - Viața creaturii ca parte integrantă din Viața lui Dumnezeu. Ființa umană - un gând divin fixat Misterul libertății umane.
Capitolul 70 - Lameh se simte stânjenit în fața acestei întrebări care i se pare insolubilă. Mărturisirea nebuniei sale. Adevărata înțelepciune este umilința.
Capitolul 71 - Viziunea spirituală a lui Lameh referitoare la crearea gândurilor în interiorul ființei umane și la raporturile acestora cu originea divină a omului.
Capitolul 72 - Predispoziția corpului de a simți durerea. Durerea - o binefăcătoare și o protectoare a vieții. Cum poate trăi omul fără durere.
Capitolul 73 - Zuriel îi demonstrează lui Lameh că și spiritele cele mai pure sunt capabile să resimtă durerea.
Capitolul 74 - Despre natura vieții. Cauzele predispoziției pentru durere și ale celei pentru fericire.
Capitolul 75 - Discursul lui Enoh referitor la viața spiritului și la lupta inevitabilă a acestuia cu forțele supuse dualității.
Capitolul 76 - Cele trei aspecte ce caracterizează condiția vieții sunt: domeniul natural, cel spiritual și cel divin. Raporturile acestora cu ființa umană. Misterul suprem este insondabil.
Capitolul 77 - Hirotonisirea regelui Lameh ca mare preot al templului de pe munte. Promisiunea reconfortantă a Domnului cu privire la prezența Lui constantă.
Capitolul 78 - Discursul lui Lameh adresat oamenilor din jurul templului. Aparițiile vizibile ale lui Dumnezeu.
Capitolul 79 - Enoh și cei doi Lameh sunt numiți ghizi principali ai poporului.
Capitolul 80 - Transfigurarea Domnului în fața poporului, care se închină cu teamă și cu venerație în fața Lui. Cuvintele eterne adresate de Domnul poporului care L-a recunoscut. Domnul dispare.
Capitolul 81 - Monumentul celor șapte pietre albe din interiorul templului. Originea mitului pietrei filozofale, întoarcerea în oraș.
Capitolul 82 - Trimiterea mesagerilor. Ordinea exemplară și divină a statului și orașului Hanoh. Enoh și Lameh se întorc pe înălțimile sacre.
Capitolul 83 - Marea de flăcări din peștera aflată pe drumul către înălțimile sacre.
Capitolul 84 - Enoh distruge peștera Dragonului și își liniștește tovarășii de drum.
Capitolul 85 - Apariția lui Satan în forma lui teribilă. Enoh îl somează să își arate adevăratele intenții.
Capitolul 86 - Vicleanul Satan interpretează pe dos, cu bună știință, profețiile Domnului.
Capitolul 87 - Răspunsul plin de forță al lui Enoh și înlănțuirea lui Satan în centrul pământului.
Capitolul 88 - Lameh întreabă cum poate fi ținut un spirit prizonier în materie.
Capitolul 89 - Călătorii ajung pe înălțimile sacre și sunt întâmpinați de Adam.
Capitolul 90 - Luarea mesei în coliba lui Adam. Discursul plin de smerenie și de venerație al regelui Lameh. Răspunsul corect al lui Adam.
Capitolul 91 - Relatarea lui Adam referitoare la cererea în căsătorie a Puristei de către Muthael. Răspunsul corect al lui Enoh.
Capitolul 92 - Urcușul pe culme. Văzând splendoarea acestui pământ, regele Lameh îl preamărește pe Domnul.
Capitolul 93 - Întoarcerea acasă. Cina binecuvântată din coliba lui Adam. Adam și Enoh discută despre sărbătoarea Sabatului.
Capitolul 94 - Vizita la grota lui Adam. Uimirea lui Lameh, care preamărește iubirea Domnului.
Capitolul 95 - Enoh vorbește cu înțelepciune despre iubirea trupească și despre iubirea lumii.
Capitolul 96 - Mica procesiune ajunge la coliba Puristei. Lameh se minunează de frumusețea gazdei sale.
Capitolul 97 - În coliba Domnului. Purista se plânge de avansurile amoroase ale lui Muthael. Răspunsul înțelept al lui Enoh.
Capitolul 98 - Enoh îl vindecă pe Muthael de depresia lui amoroasă.
Capitolul 99 - Uimirea lui Adam în fața transformării lui Muthael. Sfiala Puristei. Discursul lui Muthael. Purista se călește și își cere iertare.
Capitolul 100 - Discursul plin de înțelepciune și de virilitate adresat de Muthael Puristei.
Capitolul 101 - Disprețul lui Muthael față de oaspeții veniți de la șes și întrebarea sa dură adresată regelui Lameh. Răspunsul lui Lameh.
Capitolul 102 - Rușinat, Muthael vrea să se retragă. Enoh îl împiedică. Discursul lui Enoh referitor la natura femeilor.
Capitolul 103 - Muthael conversează cu Lameh. Cuvintele pline de înțelepciune ale acestuia din urmă. Despre adevărata natură a ofensei împăcat cu Lameh, Muthael îi cere sfatul.
Capitolul 104 - Refuzul lui Lameh, care îl sfătuiește pe Muthael să se adreseze direct Domnului. Diferența dintre cuvântul divin și cel uman.
Capitolul 105 - Monologul și așteptarea lui Muthael. Adam își face griji. Enoh îl liniștește.
Capitolul 106 - Uranion găzduiește micul grup. Purista este chemată să urce pe o culme, acolo unde se afla Muthael. Curiozitatea lui Adam și teama salutară.
Capitolul 107 - Discursul lui Enoh referitor la cele două tipuri de realități. Semnificația viziunii lui Adam.
Capitolul 108 - Cântecul lui Kenan referitor la natura vieții. Critica dură a lui Adam. Cuvintele împăciuitoare ale lui Enoh.
Capitolul 109 - Plângerea lui Adam, care se simte ofensat, și intenția sa lipsită de măsură de a se retrage din mijlocul tovarășilor săi.
Capitolul 110 - Discursul împăciuitor al lui Lameh despre forța obișnuinței și despre binecuvântarea șocurilor spirituale. Scopul slăbiciunilor noastre.
Capitolul 111 - Trista profeție a lui Enoh și acuzația sa, deopotrivă blândă și serioasă, adresată lui Adam. Tentativa lui Adam de a se dezvinovăți eșuează.
Capitolul 112 - Odihna nocturnă a lui Adam și a Evei este tulburată. Eva pune stavilă curiozității arzătoare a lui Adam.
Capitolul 113 - Adam și Eva se ridică din pat. Muthael și soția lui Purista sunt însoțiți de oaspeții celești. Cuvintele pline de profunzime ale Domnului adresate lui Adam.
Capitolul 114 - Discursul de adio al Domnului. Regele Lameh se întoarce la Hanoh. Adevărata epocă de aur.
Capitolul 115 - Prima Biserică și decăderea umanității. Discursul de adio al lui Adam. Testamentul și moartea acestuia.
Capitolul 116 - Durerea provocată de moartea lui Adam. Eva se bucură de un respect din ce în ce mai mare din partea copiilor ei. Moartea Evei.
Capitolul 117 - Ascetismul practicat de copiii din munții sacri. Moartea lui Seth și nașterea lui Noe. Enoh și Lameh discută despre moartea trupească. Tristețea lui Enoh, care este luat la cer de Domnul.
Capitolul 118 - Lameh din înălțimile sacre îl caută pe Enoh. Cuvintele Domnului adresate lui Lameh, care îl ajută pe acesta să înțeleagă. Discursul smintit și plin de amărăciune al lui Lameh.
Capitolul 119 - Copiii înălțimilor sacre refuză să mai procreeze. Avertismentul Domnului adresat lui Lameh, care îi răspunde prin reproșuri.
Capitolul 120 - Mustrarea gravă a Domnului adresată lui Lameh. Spiritul lui Enoh și cel al lui Adam depun mărturie asupra Vieții eterne.
Capitolul 121 - Contactul lui Lameh cu spiritele ajunse în lumea de dincolo continua. Lameh se întoarce la 180 de grade și se călește. Discursul plin de iubire al Tatălui referitor la pedeapsă. Lameh este numit înlocuitorul lui Enoh.
Capitolul 122 - Legământul lui Lameh de a restabili străvechea ordine divină. Avertizarea Domnului cu privire la prezența Șarpelui în trupul femeilor. Domnul și preafericiții dispar. Adunarea bătrânilor.
Capitolul 123 - Mesajul lui Lameh adresat popoarelor nu are succes decât pe jumătate. Mânia lui și cuvintele de consolare ale Domnului.
Capitolul 124 - Discursul Domnului referitor la natura celor credincioși și a celor necredincioși. Incorigibilitatea celor însetați de distracții.
Capitolul 125 - Dialogul dintre Lameh și Metuselah. Cine iubește mai mult lumea decât pe Dumnezeu nu este demn de Acesta.
Capitolul 126 - Decăderea morală și spirituală a copiilor de pe înălțimile sacre. Ultimele dorințe și moartea regelui Lameh. Tubal-Cain devine succesorul tatălui său.
Capitolul 127 - Apariția militarismului pe pământ. Stingerea liniei genealogice a lui Lameh odată cu moartea lui Tubal-Cain. Uraniel devine rege al Hanohului.
Capitolul 128 - Hanoheenii le idolatrizează pe cele două fiice extrem de frumoase ale defunctului Tubal-Cain. Uraniel este indecis. Refuzul Domnului. Uraniel se căsătorește cu cele două fiice.
Capitolul 129 - Începutul bigamiei în Hanoh. Crearea unui stabiliment destinat înfrumusețării femeilor. Apariția comerțului cu oameni și a distincțiilor între clase.
Capitolul 130 - Alte precizări cu privire la casele de înfrumusețare a femeilor. Începutul traficului cu femei.
Capitolul 131 - Purificarea munților sacri. Discursul lui Lameh adresat celor zece mii de femei care se pregăteau să coboare la șes. Tristețea lui Lameh și a lui Muthael. Cuvintele de consolare ale lui Noe.
Capitolul 132 - Sosirea celor zece mii de femei la șes. Politica comerțului cu ființe umane este încununată de succes.
Capitolul 133 - Consecințele încrucișării dintre femeile venite din munți și hanoheeni. Inventarea sticlei și a monedei bătute. Construirea unui zid de apărare în jurul orașului.
Capitolul 134 - Consiliul de război și stratagema puternicelor popoare învecinate cu Hanohul. Cucerirea celor zece provincii ale Hanohului. Hanoheenii se pregătesc de apărare.
Capitolul 135 - Apărarea hanoheenilor. Discursul viclean al liderului învingătorilor. Negocierile de pace ale regelui Uraniel. Instaurarea unei piețe a fructelor în afara Hanohului. Consiliul celor o mie.
Capitolul 136 - Constituția impusă regelui.
Capitolul 137 - Dominația noii aristocrații în Asia. Apariția coloniilor și a principatelor. Prinții regenți și preoții. Moartea regelui Uraniel.
Capitolul 138 - Educația primită de cei șapte copii ai lui Uraniel. Discursul Domnului adresat lui Uraniel. Hanohul și popoarele sale sunt oprimate de cei o mie de sfetnici. Cei doi fii ai regelui devin misionari. Moartea lui Uraniel.
Capitolul 139 - Părinții patriarhi țin sfat cu scopul de a salva ținuturile de la șes.
Capitolul 140 - Cei doi misionari se angajează ca zidari. Ei avansează treptat, ajungând la funcția de consilieri ai celor o mie.
Capitolul 141 - Discursul celor doi mesageri în fața consiliului reunit.
Capitolul 142 - Planul de salvare al mesagerilor și punerea lui în aplicare.
Capitolul 143 - Alte propuneri de reformă ale mesagerilor. Cererea lor de a redeschide templele și de a reinstaura cultul lui Dumnezeu. Cearta din consiliul celor o mie.
Capitolul 144 - Cei doi sfetnici înțelepți sunt consultați din nou. Proiectul de reformă adoptat de consiliu este orientat către lumea exterioară. Cei doi mesageri se întorc în munți.
Capitolul 145 - Întoarcerea mesagerilor. Ei povestesc ce li s-a întâmplat. Rugăciunea adresată de Lameh Domnului, care trimite zece mesageri către ținuturile de câmpie.
Capitolul 146 - Indicații referitoare la perioadele menționate în textele spirituale. Primirea mesagerilor la Hanoh.
Capitolul 147 - Impecabila organizare polițienească a statului Hanoh. Armata o ia la fugă în fața celor zece mesageri.
Capitolul 148 - Discuția dintre mesageri și hangiu. Cei zece se îndreaptă către palatul de aur. Al treilea miracol: incendierea zidurilor de apărare.
Capitolul 149 - Directivele Domnului înainte de intrarea mesagerilor în palat. Discursul celor zece adresat celor o mie de consilieri.
Capitolul 150 - Discursul unuia din cei o mie de consilieri adresat celor zece mesageri și răspunsul celor din urmă.
Capitolul 151 - Cei o mie de seniori se consultă în secret. Obiecția celor zece. Ultimatumul lor și plecarea din palat. Tulburarea seniorilor.
Capitolul 152 - Consiliul deliberează. Discursul avizat al unuia dintre consilieri și propunerea sa de emigrare. Discordia din sânul consiliului celor o mie.
Capitolul 153 - 650 de consilieri emigrează în Egiptul Superior.
Capitolul 154 - Consilierii care au rămas continuă să delibereze. Încă 250 dintre ei emigrează.
Capitolul 155 - Domnul le vorbește celor zece mesageri, care le adresează un ultimatum celor o sută de consilieri rămași. Aceștia se simt încolțiți.
Capitolul 156 - Excelentul discurs și spiritul de sacrificiu al unuia dintre consilierii rămași. Deschiderea templelor.
Capitolul 157 - Activitatea spirituală a curajosului consilier este încununată de succes.
Capitolul 158 - Norul de foc de deasupra cupolei templului. Demnul discurs al lui Ohlad. Cei zece i se adresează acestuia.
Capitolul 159 - Ohlad este testat prin proba focului.
Capitolul 160 - Unul dintre cei zece consilieri îl instruiește pe Ohlad.
Capitolul 161 - Umilința justă a lui Ohlad. Evanghelia smereniei perfecte.
Capitolul 162 - Cuvintele lui Ohlad. Fenomenele care însoțesc deschiderea templului.
Capitolul 163 - Domnul îl numește pe Ohlad rege. Apariția Domnului sub forma înfățișării lui Ohlad.
Capitolul 164 - Întrebarea corectă adresată de Ohlad Domnului. Răspunsul Tatălui prea sfânt.
Capitolul 165 - Ohlad este uns rege. Cei zece mesageri sunt numiți miniștrii săi.
Capitolul 166 - Furtuna de foc și cutremurul de pământ. Teama sacră a poporului. Domnul își face cunoscută identitatea în fața populației.
Capitolul 167 - Discursul adresat de Tatăl preasfânt copiilor Săi Iubirea și răbdarea Tată lui față de oameni Relațiile dintre popor și rege.
Capitolul 168 - Discursul Domnului adresat Iul Ohlad. Scopul templului exterior. Domnul dispare.
Capitolul 169 - Regele Ohlad se întâlnește cu consilierii din Hanoh. Discursul impertinent al unuia dintre aceștia și răspunsul ferm al Iul Ohlad.
Capitolul 170 - Replica purtătorului de cuvânt al consilierilor în ceea ce privește noile legi Legile Iul Ohlad sunt contestate. Înțeleptul răspuns al regelui Umilința - apogeul libertății umane.
Capitolul 171 - Răspunsul corect al purtătorului de cuvânt al consilierilor.
Capitolul 172 - Ohlad deliberează cu miniștrii săi Discursul încununat de succes al primului ministru adresat consilierilor.
Capitolul 173 - Diferența dintre legile moarte și cele divine. Discursul adresat de Ohlad consilierilor.
Capitolul 174 - Răspunsul purtătorului de cuvânt al consilierilor șl obiecțiile aduse de el, bazate pe rațiune.
Capitolul 175 - Stânjeneala Iul Ohlad și sfatul miniștrilor săi întreruperea dezbaterii.
Capitolul 176 - Cei 99 de consilieri își recunosc greșeala. Simplitatea Cuvântului Divin este piatra de care se împiedică eroul rațiunii. Recent convertitul Danel devine frate bun cu Ohlad.
Capitolul 177 - Danel își convinge tovarășii să rămână. Opoziția lui Midehal, regele fictiv. Umilirea și convertirea lui.
Capitolul 178 - Discursul fratern adresat de Ohlad lui Danei. Cei 110 oameni adunați ajung la o concluzie unanima.
Capitolul 179 - Cei 110 se duc la templu. Marea de foc și cuvintele de liniștire ale lui Ohlad.
Capitolul 180 - Ohlad în fața altarului, aproape de Domnul.
Capitolul 181 - Cererea absurdă a lui Ohlad. Un sfat important al Domnului: „Acolo unde mai mulți oameni se reunesc în numele Meu, Eu Mă aflu în mijlocul lor".
Capitolul 182 - Ohlad le transmite consilierilor voința Domnului. Danel se minunează de aparenta meschinărie a lui Dumnezeu.
Capitolul 183 - Femeile îl chestionează pe Danel. Minunatul răspuns al lui Danel referi tor la întrunirile mondene și la influența lor nefastă asupra ființelor umane.
Capitolul 184 - Ohlad îl laudă pe Danel pentru excelentul lui discurs și îl invită să îi mulțumească Domnului.
Capitolul 185 - Cuvintele adresate de Domnul lui Ohlad și Danel pe tema venerării juste a lui Dumnezeu. Ohlad și Danel sunt descendenții lui Kisehel. Domnul invită toate popoarele să se căiască.
Capitolul 186 - Binecuvântarea celor 98 de mesageri. Lamentările femeilor și cuvintele de consolare ale unuia din cei zece miniștri.
Capitolul 187 - Cei trei ani de misionariat ai mesagerilor divini. Marele arc de triumfal recunoștinței. Mustrările Domnului.
Capitolul 188 - Noul templu situat deasupra arcului de triumf. Începutul păgânismului. Divergențele de opinie născute din egoism.
Capitolul 189 - Menținerea ordinii în Hanoh până la moartea lui Ohlad și a miniștrilor săi. Fiul lui Ohlad devine rege și începe să cârtească împotriva Domnului.
Capitolul 190 - Kinkar, fiul lui Dronel, preia guvernarea regatului. Discursul de abdicare al lui Dronel, adresat Domnului. Răspunsul Domnului. Falsul legământ al lui Kinkar. Pericolele naturalismului.
Capitolul 191 - Regele Kinkar adună legile divine în doua cărți. Dronel își omagiază fiul pentru acest gest.
Capitolul 192 - Cartea legii a lui Kinkar este plasată pe altarul templului. Kinkar - „demnitarul lui Dumnezeu” pe pământ. Decadența spirituală a orașului Hanoh.
Capitolul 193 - Înțelepciunea învățată de Kinkar. Înflorirea invențiilor și artelor. Orbirea și cultura blestemată a hanohienilor.
Capitolul 194 - Bogăția uriașă acumulată de orașul Hanoh și consecințele ei. Moartea lui Kinkar. Fiul lui, Japell, îi succede la tron. Legile și politica noului rege.
Capitolul 195 - Școlile și teatrele publice din Hanoh. Sistemul de spionaj al lui Japell. Susținerea săracilor prin intermediul politicii. Iubirea și politica - doi poli perfect opuși.
Capitolul 196 - Politica de cucerire a lui Japell, a miniștrilor și a preoților acestuia. Victoria obținută prin viclenie a preoților. Noe și apropiații lui i-au rămas credincioși Domnului. Japell îi recompensează pe preoți. Instaurarea sistemului de caste.
Capitolul 197 - Politica de putere a preoților. Oprimarea sclavilor. Instaurarea Inchiziției. Hanohul - infernul umanității.
Capitolul 198 - Rezistența opusă de preoți în fața numirii noului rege. Moartea lui Japell. Natura politicii. Noul rege de fațadă.
Capitolul 199 - „Munca" noului rege. Tratamentul inuman aplicat străinilor sărmani veniți la Hanoh.
Capitolul 200 - Cercetarea raselor în Hanoh. Noe și caravana de tâlhari. Ajutorul Domnului și anunțarea marii judecăți.
Capitolul 201 - Întoarcerea la Hanoh a celor zece mesageri și vicleana lor relatare.
Capitolul 202 - Continuarea discuției dintre preoți și exploratori. În final, aceștia din urmă sunt ridicați la rangul de preoți.
Capitolul 203 - Cei zece se sfătuiesc în taină și decid să profite de situație în avantajul lor, prin înșelătorie.
Capitolul 204 - Cei zece exploratori în fața consiliului celor 5000 de preoți Ei sunt supuși probei focului.
Capitolul 205 - Dezbaterea cu preoții plini de viclenie. Subtilitate contra șiretenie.
Capitolul 206 - Rezistența exploratorilor în fața preoților.
Capitolul 207 - Exploratorii sunt suspectați de marii preoți. Răspunsul abil al celor zece.
Capitolul 208 - Marii preoți dau curs sfaturilor celor zece.
Capitolul 209 - Dificultățile preoților de a răscumpăra sclavii. Reușita planului viclenilor mesageri.
Capitolul 210 - Perplexitatea marilor preoți Sfatul celor zece exploratori.
Capitolul 211 - Convocarea proprietarilor de sclavi și exigențele lor exorbitante.
Capitolul 212 - Marii preoți îi chestionează pe cei zece exploratori. Contractul cu negustorii de sclavi.
Capitolul 213 - Livrarea sclavilor și întreținerea lor.
Capitolul 214 - Înarmarea, formarea și instruirea sclavilor.
Capitolul 215 - Vicleșugul folosit de cei zece șefi ai armatei pentru a se debarasa de spionii marilor preoți.
Capitolul 216 - Instructorii sunt concediați. Cearta dintre cei zece șefi de armată și marii preoți. Exodul imensei armate pe 200.000 de cămile și 800.000 de măgari.
Capitolul 217 - Camparea armatei la nord de Hanoh. Frumoasa vale ocupată de armată. Dezvăluirea adevăratului proiect al celor zece.
Capitolul 218 - Descoperirea aurului și creșterea bunăstării coloniei. Îndrăznețul plan al celor zece șefi de armată împotriva Hanohului.
Capitolul 219 - Trimișii lui Noe propovăduiesc penitența printre locuitorii ținuturilor înalte și printre hanoheeni Succesul și abilitatea lor.
Capitolul 220 - Deliberările lipsite de eficiență ale marilor preoți pe tema atacării locuitorilor din munți.
Capitolul 221 - Noua adunare a marelui consiliu al preoților de rang înalt și de rang inferior. Proiectele de răzbunare ale viclenilor preoți de rang inferior.
Capitolul 222 - Primul demers politic și diplomatic în scopul cuceririi celor din munți.
Capitolul 223 - Trimișii Hanohului sunt primiți în audiență de cei zece lideri din munți. Eșecul delegației și întoarcerea ei la Hanoh, fără liderul său.
Capitolul 224 - Relatarea celor 30 de mesageri în fața clerului din Hanoh.
Capitolul 225 - Decăderea provinciilor din Hanoh. Crearea unei armate alcătuite din cinci milioane de soldați. Trimiterea ei împotriva muntenilor și înfrângerea ei.
Capitolul 226 - Relatarea înfrângerii marilor preoți între aceștia apare o ruptură. Trădarea armatei trimise în provincii.
Capitolul 227 - Consiliul de război al șefilor de armată ai muntenilor își propune să atace Hanohul. Excelentul discurs al trimisului Domnului. Hanohul trimite o mie de spioni în munți.
Capitolul 228 - Noile deliberări și planuri de atac ale mai marilor din Hanoh. O nouă delegație este trimisă pe platou. Libera supunere a hanoheenilor în fața muntenilor.
Capitolul 229 - Locuitorii din vale țin sfat. Gurat este numit rege al Hanohului. Dependența Hanohului de munteni.
Capitolul 230 - Semnarea „Documentelor sacre”. Obiecția lui Gurat și refuzul sau. Raporturile politice și morale stabilite între Hanoh și ținutul de sus. Plecarea regelui Gurat către Hanoh.
Capitolul 231 - Gurat este primit la Hanoh. Legile bune date de ei. Partidul marilor preoți rebeli se potolește.
Capitolul 232 - Negocierea încununata de succes a preotului din clerul inferior cu regele Gurat.
Capitolul 233 - Amăgirea marilor preoți rebeli de către prietenul regelui.
Capitolul 234 - Relatarea noului consilier regal și satisfacția regelui Gurat, care îl numește șef al marilor preoți.
Capitolul 235 - Șeful suprem al marilor preoți se întoarce la colegii săi. Atacul ratat al rebelilor. Numirea tuturor preoților de rang inferior în funcția de mari preoți.
Capitolul 236 - Generalul-șef intră în castelul regelui de fațada. Supunerea sângeroasa a marelui cler. Regele de fațadă este detronat.
Capitolul 237 - Interogarea celor 30 de preoți aparținând înaltului cler de către general și grațierea lor.
Capitolul 238 - Negocierile dintre general și regele detronat, care pronunță un discurs cât se poate de stupid. Izgonirea forțată a regelui de fațadă. Predarea palatului său în mâinile regelui Gurat.
Capitolul 239 - Gurat inspectează noile reședințe ale preoților. Întâlnirea regelui cu preoții. Excelentul discurs de avertizare al foștilor mari preoți.
Capitolul 240 - Politica spirituală a șefului suprem al marilor preoți și discursul adresat de el în fața consiliului clerului.
Capitolul 241 - Separarea de ținutul muntos prin izolarea cărărilor. Construirea noilor temple păgâne.
Capitolul 242 - Descrierea noilor temple consacrate idolilor. Templul boilor.
Capitolul 243 - Templul soarelui.
Capitolul 244 - Templul consacrat vântului.
Capitolul 245 - Templul consacrat zeului apelor.
Capitolul 246 - Templul focului.
Capitolul 247 - Templul iubirii și grădina sa.
Capitolul 248 - Templul consacrat metalului (sau templul zeului bronzului).
Capitolul 249 - Alte temple din Hanoh și din împrejurimi. Scutirea populației hanoheene de impozite. Locuitorii de pe platoul montan caută o ieșire către ținuturile de la șes. Vestigiile activității lui Gurat din Tibet. Noe trimite un nou mesageri la cei zece prinți.
Capitolul 250 - Mesajul trimisului lui Noe adresat muntenilor. Anunțul judecății. Domnul îi poruncește lui Noe să își construiască o arcă. Răgazul de 20 de ani.
Capitolul 251 - Stupefacția celor zece prinți. Mesagerul le oferă o alternativă. Concluzia nedemnă a consiliului convocat de prinți.
Capitolul 252 - Mesagerul lui Noe în fața șefului suprem al marilor preoți din Hanoh. Domnia rațiunii.
Capitolul 253 - Mesagerul lui Noe în fața regelui Gurat. Regele reușește să-l seducă să rămână în Hanoh. Dorința mesagerului de a-și vedea sora.
Capitolul 254 - Planul viclean al criminalului angajat să o captureze pe sora lui Waltar. Agla își caută fratele.
Capitolul 255 - Gurat o cere în căsătorie pe Agla. Aceasta sondează iubirea fratelui ei. Waltar este înșelat.
Capitolul 256 - Gurat și Waltar în grădina templului iubirii. Cele șapte zeițe ale frumuseții devin soțiile lui Waltar.
Capitolul 257 - Despotismul Aglei în calitatea ei de regină a Hanohului. Răzbunarea ei împotriva lui Waltar, care fuge, dar este ucis.
Capitolul 258 - Recompensa zbirilor. Asasinarea soțiilor lui Waltar. Regelui i se face frică.
Capitolul 259 - Cele 21 de femei înjunghiate sunt expuse în templul iubirii. Șocul gărzii șefului marilor preoți în fața cruzimii reginei.
Capitolul 260 - Îmbălsămarea corpurilor, care sunt expuse în sicrie de sticlă. Proiectul reginei de a le asasina pe toate zeițele din templu, care reușesc să fugă.
Capitolul 261 - Furia reginei Liniștirea ei de către șiretul Drohuit.
Capitolul 262 - Căpitanul Drohuit este primit de rege. Vicleanul sfat al lui Drohuit este acceptat de Gurat și de Agla.
Capitolul 263 - Intrigile infernale continuă. Drohuit este primit de Fungar-Hellan. Generalul este prins în capcană.
Capitolul 264 - Primirea călduroasă pe care i-o face regele generalului Gurat. Fungar Hellan și Drohuit sunt primiți de regină. Declarația de iubire a Aglei adresată generalului este încununată de succes.
Capitolul 265 - Gurat și Drohuit intră în jocul murdar al Aglei Discursul ipocrit al reginei.
Capitolul 266 - Discursul magistral, dar mincinos, al Aglei, pentru a-și justifica acțiunile pline de cruzime.
Capitolul 267 - Fungar-Hellan îl chestionează pe Drohuit. Răspunsul avizat al căpitanului.
Capitolul 268 - Fungar-Hellan în grădina templului zeițelor. Afirmațiile Aglei și ale lui Drohuit sunt testate. Generalul o suspectează pe Agla. Frumusețea Aglei are câștig de cauză.
Capitolul 269 - Drohuit și Gurat le povestesc concubinelor lor ce s-a întâmplat. Fuga ratată. Reconcilierea.
Capitolul 270 - Discursul ipocrit al lui Drohuit. Satanica Agla cade în capcana întinsă de acesta. Recompensa generalului și a lui Drohuit sunt cele două surori ale Aglei.
Capitolul 271 - Întâlnirea caravanei trimisă de Agla cu păstorii lui Mahal, tatăl reginei.
Capitolul 272 - Ritualul devoțional matinal al păstorilor. Cuvintele Celui Preaînalt care le sunt adresate. Caravana se întâlnește cu Mahal și cu fiicele sale.
Capitolul 273 - Mahal și caravana care îl însoțește ajung la templul iubirii. Marea recepție de la palatul regal.
Capitolul 274 - Hainele indestructibile ale lui Mahal. Încăpățânarea sa de a nu renunța la ele.
Capitolul 275 - Mahal și familia lui la masa regală. Mahal întreabă unde este Waltar. Răspunsul evaziv al Aglei. Mahal se îmbracă cu hainele regale.
Capitolul 276 - Fungar-Hellan le cere de soții pe ambele surori. Generalul face un schimb cu Drohuit, care devine rege și o obține pe Agla drept soție.
Capitolul 277 - Mahal solicită să fie informat. Răspunsul Aglei. Mahal este pus la curent cu situația infernală din Hanoh.
Capitolul 278 - Kisarell este numit șef al gărzilor pieței palatului. Profeția lui Mahal. Supărarea lui Mahal cauzată de moartea lui Waltar.
Capitolul 279 - Mahal îi adresează generalului un discurs cu consecințe grele. Argumentele celui din urmă sunt sinonime cu criteriile acestei lumi.
Capitolul 280 - Înțeleptul răspuns al lui Mahal și criticarea politicii folosite în regatul Hanoh.
Capitolul 281 - Mahal îl conduce pe Fungar-Hellan în grădina templului iubirii.
Capitolul 282 - Fungar-Hellan în templul iubirii, ghidat de Mahal. Sinistra descoperire a abisului disimulat.
Capitolul 283 - Mahal și Fungar-Hellan în pavilionul plăcerilor din grădina templului Perna și acele otrăvite.
Capitolul 284 - O nouă descoperire: arma secretă a lui Drohuit.
Capitolul 285 - Conspirația secretă a celor 70.000 de mari burghezi.
Capitolul 286 - Grupul se îndreaptă către castelul preoților și intră în apartamentul generalului.
Capitolul 287 - Confesiunea servitorilor. Fântâna, alimentele și ustensilele casnice otrăvite.
Capitolul 288 - Revelațiile bucătarilor, pe care Mahal îi învață ce să facă. Recrutarea forțată a invitaților la banchet.
Capitolul 289 - Impertinenta întrebare adresată de Agla generalului și răspunsul cât se poate de clar al acestuia. Subterfugiile deșarte ale Aglei. Agla și Drohuit sunt încarcerați.
Capitolul 290 - Marii preoți sunt grațiați. Teribila judecată a preoților de rang inferior.
Capitolul 291 - Mahal poruncește evacuarea și incinerarea palatului.
Capitolul 292 - Opiniile populare sunt împărțite în ceea ce privește incendiul. Discursul generalului reușește să calmeze revolta pe punctul de a se naște.
Capitolul 293 - Fungar-Hellan o tachinează pe Agla, încă închisă în cușca ei.
Capitolul 294 - Comorile rămase după incendiu sunt adunate. Este hotărâtă reconstruirea palatului. Avertismentul misterios primit din cer.
Capitolul 295 - Mahal găsește explicația vocii miraculoase. Mânia și acuzațiile lui Fungar-Hellan la adresa lui Dumnezeu. Mahal nu știe ce să-i răspundă.
Capitolul 296 - Rugăciunea lui Mahal este îndeplinită. Discursul său ferm adresat generalului și anunțul iminentei judecăți. Spaima lui Fungar-Hellan.
Capitolul 297 - Puternicul apel al lui Dumnezeu la penitență din sala tronului. Binecuvântarea adevăratei căințe. Ororile din ținuturile de la șes. Ordinul divin adresat generalului de a distruge toate templele falșilor zei.
Capitolul 298 - Mobilizarea armatei. Garat îi cere lui Fungar-Hellan niște funcționari. Noi dispoziții referitoare la cei doi prizonieri.
Capitolul 299 - Confesiunea smerită a Aglei, care imploră să fie eliberată sau ucisă. Alegerea între pumnal și cușcă. Agla este grațiată.
Capitolul 300 - Generalul ia măsurile necesare în ceea ce îl privește pe Drohuit. Excelentul discurs adresat de Agla tatălui ei.

vezi partea a 2a a Cuprinsului

Author:  1% [ 11.6.2018, 20:53 ]
Post subject:  Capitolul 1

Primele civilizații evoluate
Decăderea lor și purificarea pământului prin intermediul potopului

Capitolul 1
Purista, consiliera Domnului, dorește ca rugăciunile oamenilor să îi fie prezentate lui Dumnezeu sub forma unor cereri de sfaturi. Iubirea și grația Tatălui față de copiii Săi.
(27 martie 1843)

1. În pofida adorației pe care o simțeau cu toții în prezența Celui Preaînalt, s-au lăsat cuprinși de teamă la vederea Celui care se afla pe colină. Singurii care făceau excepție erau Enoh și cele patru femei extrem de pure, care se bucurau de o stare de pace beatifică în prezența Tatălui lor ceresc, convinși că Acesta le va rezerva și lor soarta marelui Sehel. Atunci, Domnul i s-a adresat Puristei:

2. „Ascultă, mult iubita Mea bucătăreasă! Ce crezi ce trebuie să facem pentru a-i elibera pe acești nătângi de teama lor nefirească, astfel încât să Mă recunoască drept unicul lor Dumnezeu și Părinte autentic, fără a le prejudicia în vreun fel liberul arbitru? Este evident că dacă îmi voi revela prea brusc identitatea, acest lucru i-ar putea costa chiar viața (lucru valabil îndeosebi pentru femei), iar pe unii însăși existența eternă! Haide, sfătuiește-Mă și spune-Mi ce ar trebui să fac!”

3. Această întrebare a deconcertat-o de tot pe încântătoarea Purista, care a început să suspine, imaginându-și că Tatăl ceresc dorește să o pedepsească dintr-un motiv sau altul.

4. Domnul a privit-o însă cu blândețe și i-a spus: „Privește-Mă, micuța Mea, și lasă inima ta să spună dacă am Eu aerul cuiva care dorește să te pedepsească. Eu Mi-am păstrat dintotdeauna expresia pe care o vezi întipărită pe chip și care va rămâne în eternitate aceeași, fiind adresată tuturor celor care M-au iubit, Mă iubesc și Mă vor iubi la fel ca tine! - Ei bine, ce ai de spus, micuța Mea?”

5. Auzind aceste cuvinte, Purista și-a luat inima în dinți și a răspuns, ușor temătoare, dar cu o încredere din ce în ce mai mare: „O, Tată preasfânt și preaplin de iubire, știu că este absolut imposibil ca Tu să fii vreodată mânios sau răuvoitor; îmi dau seama acum perfect de acest lucru. În ceea ce privește însă întrebarea pe care mi-ai pus-o adineauri, mie, sărmanei Tale creaturi, este la fel de evident că aș da dovadă de o mare infatuare, eu, care chiar aș merita cea mai severă pedeapsă din partea Ta, dacă mi-aș propune să îți dau vreun sfat Ție, care ești însăși înțelepciunea infinită!

6. Numai gândul de a-Ți da un sfat Ție, care ești Dumnezeul nostru și Creatorul atotputernic al cerului și al pământului, îmi dă fiori. De aceea, Te implor, Tată preasfânt și preaplin de iubire, să mă scutești de această obligație!”

7. Domnul i-a răspuns însă Puristei: „Ascultă, copila Mea, este evident că încă nu Mă cunoști suficient de bine! De aceea, ascultă ce doresc să-ți spun.

8. Tu te temi să nu fii pedepsită dacă îmi dai sfatul pe care îl așteaptă Tatăl de la unul din copiii Săi, întrucât ești conștientă de faptul că înțelepciunea Mea divină, infinită și eternă nu are nevoie de astfel de sfaturi, căci Eu controlez și susțin totul, astfel încât toate creaturile Mele să se îndrepte către destinația dorită de Mine.

9. Deși această viziune este întru totul corectă, nu pot să nu te întreb de ce Mi-ai adresat până acum atâtea rugăciuni, pe care Eu ți le-am îndeplinit întotdeauna? La urma urmelor, o rugăciune nu este altceva decât un sfat adresat Mie într-o stare de reculegere și de smerenie, prin care cel care se roagă îmi spune ce ar trebui să fac…

10. Oare nu știe el că Eu sunt plin de bunătate și de înțelepciune? Iar dacă știe acest lucru, de ce se roagă el să îi acord o anumită grație? După logica ta, el ar trebui să pornească din start de la premisa că înalta Mea înțelepciune și iubirea Mea nesfârșită îi vor oferi tot ce este mai bun pentru el, la momentul oportun, desigur, fără ca el să Mă sfătuiască în această direcție!

11. După aceeași logică, dacă cererea lui ar fi contrară voinței și înțelepciunii Mele divine, omul care se roagă s-ar face vinovat în fața Mea, necesitând o pedeapsă care să îi corecteze această atitudine!”

12. Auzind aceste cuvinte, Purista și celelalte trei femei au început să se bată cu pumnii în piept, spunând: „O, Doamne, ai milă de noi, căci am păcătuit cumplit în fața Ta!”

13. Domnul le-a răspuns însă: „Mă tem, copilele Mele dragi, că dacă reacționați în acest fel, nu faceți decât să vă amplificați și mai mult păcatul, căci îmi dați un nou sfat: acela de a-Mi fi milă de voi!”

14. Speriată și întristată, Purista a scos un țipăt sfâșietor, spunând: „O, pentru numele lui Dumnezeu! Ce-am făcut, ființă lipsită de minte ce sunt?”

15. Cu ochii scăldați în lacrimi, Ghemela a adăugat: „Acum îmi dau seama, acesta este sfârșitul nostru!”

16. La fel de îndurerate, Naeme și Pura nu mai știau ce să spună.

17. Mișcat, Domnul le-a luat însă pe toate patru în brațele Sale, le-a strâns la pieptul Său sfânt și le-a spus: „Copilele Mele dragi, de ce sunteți atât de nefericite, deși Tatăl ceresc vă strânge la pieptul Lui ce a luat o formă vizibilă special pentru voi, mângâindu-vă cu brațele Sale cu aceeași iubire cu care își alintă o mamă copilul?”

18. Această întrebare le-a făcut pe cele patru femei să își mai revină, iar Purista i-a răspuns Domnului, râzând ușor, dar cu ochii încă înlăcrimați: „O, Tată preasfânt și preaplin de iubire să înțeleg că nu suntem cu totul pierdute? Cu siguranță rămânem însă niște păcătoase în fața Ta!”

19. Domnul i-a răspuns: „Dacă ați fi fost niște păcătoase, nu v-ați fi putut afla acum în prezența Mea. Din fericire pentru voi, nu este însă cazul, fapt care îmi permite Mie, Tatălui vostru, să vă strâng în brațele Mele!

20. În calitatea Mea de Părinte, doresc să fiu acum sfătuit de copilașii Mei dragi, ca și cum aș avea cu adevărat nevoie de sfatul lor, și doresc să acționez astfel încât să le dau impresia că îmi sunt indispensabili.

21. Procedez astfel în calitatea Mea de Părinte, mânat de iubirea Mea infinită, dar am totuși grijă să ghidez sfaturile și acțiunile copilașilor Mei, astfel încât să-Mi ating scopul propus.

22. De aceea, micuța Mea, aștept încă răspunsul tău. Doresc să Mă sfătuiești și să îmi spui cum ar trebui să procedez cu acești oameni, și te asigur că voi proceda exact așa cum Mă vei învăța!”

23. Regăsindu-și curajul, Purista s-a aruncat la gâtul Tatălui ceresc, l-a acoperit cu sărutări și i-a spus: „Ei bine, în acest caz însoțește-ne în bucătăria mea, din iubire față de noi, și lasă-Te adorat acolo de noi, atât cât îți va face plăcere, în calitatea Ta de Dumnezeu și de Părinte preasfânt și preaplin de iubire”.

24. Domnul i-a răspuns: „Amin! Așa să fie! Să ne îndreptăm așadar către coliba ta!”

25. Ghemela L-a întrebat însă: „Tată, putem să Te însoțim și noi în interiorul colibei?”

26. Domnul: „Cum să nu, Copila Mea? De vreme ce vă aflați acum în prezența Mea, de ce nu M-ați însoți inclusiv în colibă? Căci Eu sunt și rămân Tatăl vostru cel bun, oriunde M-aș afla! Urmați-Mă așadar cu toată încrederea! Amin”.

Author:  1% [ 11.6.2018, 21:08 ]
Post subject:  Capitolul 2

Capitolul 2
Domnul intră în coliba Puristei. Întrebările celor curioși. Discursul de o înaltă spiritualitate al lui Enoh adresat incredulilor și celor cu spiritul excesiv de critic.
(28 martie 1843)

1. Trecând pe lângă Enoh, Domnul i-a zis în șoaptă: „Enoh, pregătește-i și pe ceilalți, iar apoi adu-i la Mine, în colibă. Femeile nu trebuie să treacă însă pragul colibei cât timp Mă voi afla Eu în interior, cu excepția Evei și a celor patru de față! Amin”.

2. După care Domnul și-a continuat drumul către coliba Puristei, însoțit de cele patru fiice mult iubite ale Sale. Până la sosirea celorlalți, El le-a dezvăluit acestora o sumedenie de revelații divine, ca semn al grației Sale, ilustrându-le marele plan divin prin care dirijează viața copiilor Săi și a celorlalte creaturi ale Sale. Le-a destăinuit de asemenea înaltul destin care îi este rezervat ființei umane, dar și intervențiile malefice ale lui Satan, spiritul care încearcă în permanență să se opună acestui plan divin.

3. Cam așa au evoluat lucrurile în coliba Puristei. Ce s-a întâmplat însă cu Enoh, care se afla încă afară, în mijlocul celorlalți?

4. Acesta era asaltat de pretutindeni cu întrebări. Primii care s-au năpustit asupra lui au fost Hored și Lameh: „Părinte Enoh, spune-ne: cine este acel bărbat care s-a îndreptat cu atâta voioșie către coliba Puristei, unde a rămas singur cu acele patru femei, dintre care două sunt soțiile noastre, iar celelalte sunt Purista și preafrumoasa Pura, contrar regulii instituite de Însuși Domnul? Bănuiala noastră este că în spatele acelui om se ascunde ceva cu totul ieșit din comun! Am văzut că ți s-a adresat ca unei vechi cunoștințe, așa că bănuim că nu este un necunoscut pentru tine!

5. Dacă transfigurarea lui Sehel nu a fost o iluzie, cu siguranță acesta se află acum într-o lume superioară. Am dori să știm mai multe inclusiv despre acest subiect!

6. Ne-a trecut prin minte faptul că acel om ar putea fi Domnul Însuși, dar acest lucru nu ar concorda deloc cu spusele Puristei, căreia Domnul i-a mărturisit că va reveni printre noi într-o formă vizibilă atunci când ne vom afla cu toții în interiorul colibei, într-o stare de smerenie și receptivitate, și că ne va revela atunci tot ce s-a întâmplat în profunzimile creației.

7. Acest om nu a venit însă conform anunțului profetic, ci a apărut parcă de nicăieri. Și în timp ce noi ne pregăteam în interiorul colibei, smerindu-ne într-o stare de reculegere în așteptarea venirii Domnului, acest om se dădea în spectacol cu patru dintre cele mai frumoase femei ale noastre, fapt care i-a făcut o plăcere cât se poate de evidentă!

8. Desigur, cele patru femei cu suflete celeste sunt de o puritate absolută, comparabilă cu cea a Luceafărului de dimineață. De aceea, oricât de ciudat ar părea, ne este imposibil să fim supărați pe ele pentru comportamentul lor, deși toate patru par îndrăgostite lulea de acel bărbat. Și totuși, nu considerăm că aceasta ar fi o dovadă suficient de explicită că am avea de-a face cu Domnul!

9. Căci noi știm foarte bine că Domnul își respectă întru totul promisiunile! De aceea, este imposibil să vină la noi într-o altă formă decât cea anunțată profetic Puristei! - Așadar, spune-ne, părinte Enoh, cine este acel bărbat și de unde vine el?”

10. Ceilalți s-au apropiat și ei de Enoh, curioși să afle la rândul lor răspunsul la aceste întrebări.

11. Singur Adam era de altă părere, așa că i-a spus lui Enoh cu o privire gânditoare: „Enoh! Acest bărbat mi se pare foarte suspect! Spectacolul pe care ni l-au oferit cele patru femei, de regulă atât de virtuoase și de smerite, mi s-a părut cam de prost gust!

12. La fel de îngrijorat sunt și de dispariția în neant a fiului lui Seth. Cum a fost posibil să fi fost anihilat astfel dintr-o dată? Mă gândesc chiar că Domnul i-a permis dușmanului luminii să acționeze în acest fel, pentru a ne pune la încercare credința.

13. Am văzut că tu pari să îl cunoști pe acel bărbat, dar acest lucru nu mă liniștește suficient, căci eu nu îl recunosc deloc. Știind de câte ori m-am înșelat până acum, mă simt mai degrabă neîncrezător, până la proba contrarie!

14. De aceea, spune-ne tot ce știi în legătură cu el, după care haideți să ne îndreptăm cu toții spre colibă; în caz contrar, s-ar putea ca Domnul să se mai lase încă foarte mult timp așteptat!

15. Ținând cont de tot ce au spus ceilalți, acest om ar putea fi Domnul la fel de mult cum am putea fi noi înșine! Cât despre Purista, cred că aceasta s-ar putea înșela! Tu trebuie însă să știi care este adevărul!

16. Faptul că cele patru femei se agață atât de strâns de el nu înseamnă mare lucru, căci este știut că femeile sunt oarbe și lipsite de creier, fără nici o excepție. Chiar dacă o femeie se roagă timp de zece ani, este suficientă o singură tentație mai mare pentru ca ea să cadă în brațele primului seducător! Căci ea se bucură de o libertate ieșită din comun și poate face orice dorește.

17. Spune-ne așadar tot ce știi, dar nu ne ține un discurs excesiv de lung, ca să ne putem întoarce în colibă, așteptându-L acolo pe Domnul. În plus, doresc să-l supraveghez puțin pe acel bărbat, astfel încât să nu facă cine știe ce cu cele patru porumbițe! În privința problemelor divine nu trebuie să dăm niciodată dovadă de indolență, căci în caz contrar lumea nu va mai rezista încă o mie de ani, așa cum s-a întâmplat până acum, datorită credinței mele neobosite față de Dumnezeu!”

18. Abia acum a reușit Enoh să ia cuvântul, spunând: „Ascultați-mă, dragii mei părinți, frați și copii! Constat că pe cât sunt de active mintea și limba voastră, pe atât de tăcute au rămas inimile voastre!

19. Se pare că ați uitat cu desăvârșire discursul pe care mi l-a inspirat Domnul în ziua de Sabat, de vreme ce sunteți complet incapabili să înțelegeți promisiunea făcută de El Puristei!

20. Ce simbolizează coliba Puristei, cea în care ni s-a spus că trebuie să îl așteptăm pe Domnul? Ascultați-mă: aceasta este însăși inima noastră, iar focul care arde în ea este iubirea noastră plină de ardoare față de El!

21. Spuneți-mi: care dintre voi a intrat până acum în această colibă, primindu-i acolo pe frații săi? Cine a fost de acord să le slujească cu cea mai mare umilință, considerându-se ultimul și cel mai mic dintre ei?

22. Nici o femeie, cu excepția Evei și a Puristei, nu trebuie să pătrundă vreodată în interiorul acestei colibe! Altfel spus, atât timp cât ne aflăm în iubirea lui Dumnezeu și în starea de pace a inimii, noi nu trebuie să ne gândim niciodată la alte femei, căci aceste gânduri ar tulbura iubirea ce i-o purtăm Domnului. Singurele excepții sunt iubirea maternă și cea filială, care nu tulbură cu nimic iubirea pe care i-o datorăm lui Dumnezeu, ci dimpotrivă, servesc drept criteriu pentru această iubire rezervată Tatălui ceresc! M-ați înțeles?

23. Noi L-am așteptat pe Domnul în coliba Puristei în trupurile noastre muritoare, dar gândurile noastre erau îndreptate numai către femeile noastre, întrebându-se: ‚Oare de ce nu le este permis tuturor femeilor să intre în această colibă, alături de noi?’ În aceste condiții, nu este deloc de mirare că femeile au făcut un scandal atât de mare, silindu-ne în cele din urmă să ieșim afară ca să vedem ce se întâmplă! - Ei, acum ați înțeles ce s-a întâmplat?

24. Mila Domnului este însă infinită, așa că El a venit la noi, în conformitate cu promisiunea pe care ne-a făcut-o. Ce-i drept, a venit ținând cont de ceea ce a găsit în inimile noastre, în care se aflau numai gândurile noastre referitoare la femei. De aceea, El s-a dus mai întâi la ele și le-a primit la pieptul Său, constatând că noi nu suntem de fapt prezenți în interiorul colibei Puristei! M-ați înțeles?

25. Spre marea noastră rușine, cele patru femei au fost singurele care L-au așteptat pe Domnul în adevărata colibă a Puristei. De aceea, El a venit mai întâi la ele. Nu-i de mirare că în timp ce noi ne pierdeam timpul cu discuțiile noastre deșarte, ele savurau deja fericirea supremă a grației divine, a compasiunii și a iubirii supreme a Tatălui ceresc! M-ați înțeles?

26. Voi nu cunoașteți încă nimic despre marile profunzimi divine, deși Domnul ne-a revelat deja în maniera cea mai luminoasă și mai explicită cu putință care sunt căile Sale și felul în care ne ghidează pe ele! M-ați înțeles?

27. Voi mă întrebați pe mine: ‚Cine este acel bărbat?’, în timp ce cele patru femei extrem de pure se bucură deja de mult timp în brațele Tatălui preasfânt și preaplin de iubire! - Înțelegeți ce vă spun?

28. Eu nu afirm că acel bărbat este Tatăl ceresc, ci vă cer să îl primiți în inimile voastre. Numai atunci îl veți recunoaște! – Am reușit să mă fac bine înțeles?

29. Dacă spiritul vostru nu este mai orb decât cel care se află în centrul acestui pământ, ar trebui să îl recunoașteți astfel! – Eu unul am spus ce am avut de spus. Acum acționați și recunoașteți-vă marea orbire, în numele Domnului! Amin”.

30. În sfârșit, ochii celor de față s-au deschis, iar ei și-au dat seama de imensa lor orbire, bătându-se cu pumnii în piept.

Author:  1% [ 11.6.2018, 22:45 ]
Post subject:  Capitolul 3

Capitolul 3
Bărbații sunt deconcertați. Curioșii bârfesc. Sora Aorei este singura care înțelege corect ce se întâmplă
(29 martie 1843)

1. Nu le-a trebuit mult timp părinților patriarhi și celorlalți oaspeți din Levant pentru a-și reveni din uimire, dar nici unul nu știa ce trebuie să facă în continuare. Complet deconcertați, se priveau unii pe alții, întrebându-se în șoaptă: „Oare ce o să se întâmple cu noi, după această greșeală?” Nimeni nu era însă capabil să le dea vreun răspuns.

2. Femeile, care se aflau la o oarecare distanță de bărbați, și-au dat imediat seama că se întâmplă ceva ciudat cu aceștia, dat fiind că aveau un comportament atât de misterios și că își șopteau continuu ceva la ureche. De aceea, ele au dat curs intuiției lor (și nicidecum părții lor slabe, care este curiozitatea deșartă) și s-au îndreptat fără întârziere către bărbații lor, pentru a afla ce s-a întâmplat cu aceștia.

3. Pe drum, una dintre ele și-a întrebat vecina: „Ce crezi că s-a întâmplat cu bărbații noștri, după părerea ta?”

4. Interlocutoarea sa i-a răspuns cu un aer important, care nu prea se potrivea cu modul ei obișnuit de a fi, mult mai șters: „O, draga mea soră! Cu siguranță, s-a petrecut ceva extrem de straniu, probabil chiar un miracol. Ce bine ar fi dacă ne-ar spune și nouă cineva ce se întâmplă!”

5. O altă femeie a luat și ea cuvântul: „Fără doar și poate, este ceva legat de acel bărbat atât de ciudat!”

6. „Da, da, s-a grăbit o a patra să confirme, după cum ați văzut, acel personaj îngrozitor a intrat singur în coliba Puristei, însoțit de cele patru așa-zise fecioare! Temându-se probabil de privirile noastre pudice, a preferat să intre împreună cu ele în colibă!”

7. O a cincea femeie a adăugat și ea: „Ai perfectă dreptate: în interior e mult mai comod, și nici nu trebuie să-și facă probleme în legătură cu noi! De altfel, eu una le-am spus o dat㠖 în treacăt – lui Lameh și lui Hored: ‚Nu doresc să fiu o piazărea, dar dacă aș fi în locul vostru, aș fi cu ochii în patru, căci este imposibil ca niște fete atât de tinere și de frumoase, cu sângele atât de fierbinte, să nu fie supuse tuturor tentațiilor posibile!’

8. Și iată cât de multă dreptate am avut. Ce ți-e și cu bărbații aceștia, care doresc să ne închidă tot timpul gura, nouă, femeilor atât de experimentate, cu așa-zisa lor înțelepciune!

9. Să mori de râs, nu alta, sau dimpotrivă, de furie! Vrăjitorul acela venit dinspre miazăzi, despre care am auzit vorbindu-se atât de multe lucruri, a venit și le-a suflat chiar de sub nas perlele Levantului (după cum se spune)!

10. Iar acum, speriați și geloși, își șoptesc unii altora la ureche și nu mai știu cum să procedeze – cu toată înțelepciunea lor!

11. Acel bărbat s-a folosit de magia lui și l-a făcut să dispară pe cel mai puternic dintre ei, așa că nu m-ar mira dacă bărbații noștri și-ar fi propus acum să folosească forța împotriva lui!”

12. O a șasea femeie a luat și ea cuvântul: „Ai perfectă dreptate. Am auzit spunându-se și am văzut cu ochii mei cum Enoh l-a alungat pe acel vrăjitor din locul sacru, dar acesta nu a dorit să-l asculte! Drept urmare, Enoh i-a trimis-o pe Purista, probabil ca să-l convingă prin farmecele ei să părăsească acel loc. Se pare însă, stimate părinte Enoh, că de data aceasta nu prea ți-a reușit figura! Vrăjitorul a pus stăpânire pe mintea preotesei Purista, care a căzut imediat în capcana descântecelor sale!”

13. Una dintre tovarășele vorbitoarei i-a luat vorba din gură: „Draga mea soră, eu am văzut mai bine decât tine ce s-a întâmplat! Părintele Enoh a trimis-o pe Purista la străin, dar de-abia i-a spus acesta câteva cuvinte, că ea a și căzut pradă farmecelor lui: a scos un strigăt, probabil pentru că a simțit influența sa malefică, după care a alergat fără să-și dea seama ce face, complet orbită, și s-a așezat la pieptul lui, exact cum dorea acesta!”

14. Antevorbitoarea s-a grăbit să o aprobe, râzând ironic: „Așa este, soră, ai perfectă dreptate! Chiar așa s-au petrecut lucrurile! – Dar ce doream să spun? Aha, mi-am amintit! Exact atunci, înțeleptul părinte Enoh l-a trimis la ei pe robustul Sehel! Când acesta a încercat însă să îl prindă de mână pe vrăjitor, ca să-l determine să părăsească sfânta colină, acesta l-a făcut să dispară printr-un act de magie! Numai Dumnezeu știe unde o fi ajuns bietul Sehel! Iar acum, bărbații noștri se dau de ceasul morții, neștiind ce să mai facă, cu toată înțelepciunea cu care se laudă!”

15. O altă femeie din grup, care a ascultat până acum cu toată atenția bârfele ante-vorbitoarelor ei, a luat și ea cuvântul: „Doamne, ce m-aș mai distra dacă acest vrăjitor, care pare să cunoască foarte bine știința magică, le-ar sufla de sub nas bărbaților cele patru perle ale Levantului, după cum le spun ei, acești veritabili trandafiri umeziți de roua aurorei eterne, etc., etc.! Cred că le-ar ieși ochii din cap stimaților domni!”

16. O alta a adăugat: „O, dacă Domnul Iehova ar veni chiar în acest moment, după cum a anunțat-o pe Purista! Tare aș fi curioasă să asist la stânjeneala acestor bărbați cu pretenții de înțelepciune!”

17. Altă femeie: „Hm, este absolut sigur că Domnul nu va mai apărea! Nu cred că ar mai avea chef să își arate fața în mijlocul acestui scandal, dacă nu cumva dorește să apară cu o sabie de foc ca să împartă dreptatea, fapt care le-ar fi de mare folos vrăjitorului, celor patru fiice ‚celeste’ și scumpilor lor soți înțelepți!

18. Până și bătrâna mamă Eva, de regulă echilibrată și plină de demnitate, pare să fi căzut sub influența acestor bărbați! Știm cu toate că nu ne permite niciodată să ne plângem de soții noștri! De pildă, când soția lui Uranion s-a plâns în legătură cu soțul ei, ea i-a tăiat-o scurt, mustrând-o cu severitate, în loc să o consoleze. Să mori de râs, nu alta! Până acum, am fost nevoite să ne abținem și să ne controlăm justa mânie, tăcând supuse, ca niște șoricei în fața pisicii! Cine consideră că o asemenea atitudine este echitabilă își extrage probabil înțelepciunea dintr-o sursă pe care eu una nu o cunosc!”

19. O altă femeie s-a băgat și ea în vorbă: „Mă întreb ce se întâmplă cu acești bărbați? – A, cred că știu! Bănuiesc că s-au îndrăgostit cu toții! Vrăjitorul le-a contracarat planurile, iar acum par cu toții năuci și își tot șoptesc ceva la ureche!

20. În fond, nu a trecut prea mult timp de când patriarhul nostru Adam a luat-o pe tânăra și frumoasa Pura la el în colibă, lăsându-se însoțit pretutindeni de ea. – De fapt, a fost văzut chiar sărutând-o!”

21. Vecina ei s-a grăbit să supraliciteze: „Și nu știi tot adevărul: am văzut cu propriii mei ochi nu numai că a sărutat-o, dar a și mângâiat-o, cine știe cu ce gânduri! – Of, Doamne, bărbații ăștia! O țin una și bună cu dreptatea lor, nu poți să le spui niciodată nimic, ba chiar…”.

22. Dar una din femeile din Levant, sora cea mai mică a Aorei, o celibatară în vârstă de 60 de ani (ceea ce însemna în acele vremuri că era foarte tânără), s-a băgat în mijlocul celorlalte și le-a spus: „Aceste bârfe îmi amintesc de cei care încearcă să macine paiele goale, crezând că vor extrage făină din ele, deși nu mai conțin nici o sămânță de grâu!

23. Să v-o spun pe-a dreaptă, eu cred că numai gelozia vă face să spuneți asemenea aberații și că voi sunteți singurele vinovate de toate relele de care vă acuzați bărbații, care au dat întotdeauna dovadă de o înțelepciune reală!

24. Mai mult, îndrăznesc să afirm sus și tare, fără nici o rușine, că fiecare dintre voi s-ar fi lăsat vrăjită fără nici o ezitare de acel bărbat fermecător, fără să opună nici cea mai mică rezistenț㠖 dacă acesta ar fi avut o astfel de intenție!

25. Văzând însă că bărbatul v-a respins, spunându-vă să vă îndepărtați de colina sacră (având, probabil, motive cât se poate de serioase în această direcție), vă răzbunați acum pe el, făcându-l să pară o ființă infamă! – De fapt, nu știu de ce mă mir, căci așa procedați întotdeauna când nu vă convine ceva!

26. Mi-a făcut și mie semn cu mâna să mă alătur lui, și dacă nu m-aș fi temut atât de tare de bârfele voastre stupide, n-aș fi avut nici o ezitare să o fac, așa cum a procedat nepoata mea, Purista!

27. Dar acum nu mă mai tem de voi. Știu foarte bine ce spun, așa că vă atrag atenția, îndeosebi vouă, mame și fiice care aveți un nivel mai ridicat de conștiință: atunci când Domnul Iehova va sosi – dacă nu cumva a făcut-o deja – vă veți trezi într-o postură jenantă! Nu știu a cui soartă va fi de preferat atunci: a voastră, sau a celor patru perle ale Levantului și a bărbaților pe care i-ați calomniat cu atâta nerușinare! Eu una am remarcat o lumină puternică ce ieșea din acel bărbat! Mă întreb dacă acest om, de care v-ați bătut joc până n-ați mai putut, nu este cumva Domnul Însuși? Și dacă este, oare ce se va întâmpla cu voi?”

28. Auzind aceste cuvinte, celelalte femei au tăcut, cuprinse de o mare teamă.

Author:  1% [ 11.6.2018, 23:01 ]
Post subject:  Capitolul 4

Capitolul 4
Mâhnită, Mira discută cu Enoh.
(30 martie 1843)

1. Văzând efectul generat de cuvintele sale asupra femeilor, tânăra oratoare, pe nume Mira, s-a gândit: „Hm, oare ce le-o fi apucat? Aceste mame și aceste surori nu mai scot nici un cuvânt, iar pe fețe li se citește teama, ba chiar teroarea!

2. Vai, trebuie să fac ceva! Nu le pot lăsa pe aceste femei în această stare, căci de regulă sunt pline de demnitate și de afecțiune!

3. Hm, știu ce trebuie să fac! Mă voi duce singură la Enoh. Este limpede că nici una dintre ele nu va îndrăzni să mă însoțească, așa că voi fi eu purtătoarea lor de cuvânt. Sunt convinsă că marele preot le va reconforta și le va elibera de această stare de panică! Bună idee! Să trecem așadar la fapte!”

4. Dacă afirmă ceva, omul trebuie să treacă de îndată la fapte – aceasta era convingerea preferată a Mirei (care era cam dintr-o bucată). De aceea, ea s-a dus glonț la Enoh și i-a povestit totul.

5. Dar Enoh i-a cerut explicații suplimentare: „Spune-mi, de ce le-ai vorbit atât de aspru femeilor, aruncându-le practic în această stare de angoasă?

6. Așa cum ai găsit acum drumul spre mine, la fel de bine ai fi putut-o face și înainte, transmițându-mi judecățile greșite ale acestor femei, și întreaga situație s-ar fi putut rezolva mult mai simplu, mergând pe calea iubirii. Acum, lucrurile nu mai sunt la fel de simplu de rezolvat, căci tu le-ai judecat deja pe surorile tale, și încă într-un mod cât se poate de impetuos!”

7. Fără să se teamă deloc, Mira i-a răspuns fără ezitare: „Părinte Enoh, tu ești cu siguranță un înțelept! Mai mult, ești singurul mare preot numit de Domnul Însuși! Cu toate acestea, eu una nu cred că cineva mi-ar putea reproșa faptul că am acționat greșit în această poveste, căci dacă drepturile ființei umane le încalcă pe cele divine, este evident că cele din urmă prevalează asupra celor dintâi.

8. Tovarășele mele au uitat de sine în pasiunea lor oarbă, fapt care ni se întâmplă frecvent nouă, femeilor, și au rostit o sumedenie de afirmații false, care încalcă dreptul divin. Personal, nu am putut tolera aceste ironii la adresa Tatălui nostru preasfânt și prea-plin de iubire, în aparența sa masculină absolut perfectă, așa că am luat poziția pe care ți-am făcut-o cunoscută. Nu mă simt vinovată în nici un fel dacă aceste cuvinte ale mele (născute exclusiv dintr-un simț al dreptății) au avut asupra lor un efect atât de neașteptat!

9. De aceea, părinte Enoh, nu mă mai certa, căci am avut intențiile cele mai bune din lume!

10. Oare nu reprezintă o dovadă de iubire sinceră faptul că am rămas în mijlocul tovarășelor mele, din cauza respectului pe care li-l port, deși acel bărbat minunat mi-a făcut semn cu mâna să mă alătur lui și celorlalte surori ale mele, în condițiile în care am simțit o nevoie imperioasă să îl ascult?

11. Îți spun cu toată certitudinea, părinte Enoh: dacă acel bărbat mi-ar face a doua oară semn cu mâna, mi-aș abandona pe loc surorile, ba chiar și întreaga lume, și m-aș grăbi către el – căci dincolo de el se ascunde mult mai mult decât un singur om! Știu asta cu toată siguranța!”

12. Enoh i-a spus atunci Mirei: „Ascultă, ești uluitor de inteligentă, cu mult peste media suratelor tale! În aceste condiții, de vreme ce afirmi că le iubești din toată inima pe celelalte mame și surori ale tale, sunt absolut convins că te vei descurca singură în situația de față, făcând uz de înțelepciunea ta!”

13. Mira i-a răspuns cu îndrăzneală: „Da, da, dragul meu părinte Enoh, știam eu că nu mă pot aștepta la cine știe ce compasiune din partea ta! Cu astfel de afirmații evazive, n-aș putea spune că m-ai ajutat prea mult! Of, dacă m-aș putea apropia de acel bărbat… Sunt convinsă că m-ar primi mult mai călduros decât tine!”

14. Enoh: „Foarte bine! Ascultă-mă: acel bărbat se află în coliba Puristei, iar poarta este deschisă! Dacă dorești să îți cauți dreptatea la El, eu unul nu mă voi opune în nici un fel. Haide, du-te la El, dacă ești convinsă că îți va da alt sfat decât mine!”

15. Mira: „O, dacă îmi este permis acest lucru, află că nu mă tem să mă apropii de el!

16. Bucurați-vă, sărmanele mele surori, căci veți obține ajutorul dorit, chiar și fără concursul lui Enoh!

17. Haide, curaj! Sunt convinsă că acel bărbat minunat are mai multă inimă decât restul bărbaților de pe aici, dragă părinte Enoh, și că nu-mi va cântări fiecare cuvânt atunci când îi voi împărtăși dificultățile mele. Dimpotrivă, sunt ferm convinsă că mă va ajuta!”

18. După aceste cuvinte, ea s-a îndreptat cu toată hotărârea spre colibă.

Author:  1% [ 11.6.2018, 23:01 ]
Post subject:  Capitolul 5

Capitolul 5
Mira intră în colibă, dar este supusă unui test. Purificarea Mirei și acceptarea ei de către Domnul.
(31 martie 1843)

1. Când Mira a intrat veselă în coliba în care se afla Domnul, pe care ea nu îl cunoștea decât în mică măsură, Acesta s-a ridicat imediat și i-a spus pe un ton destul de sever: „Mira, cum se face că vii aici neinvitată, după ce M-ai refuzat ceva mai devreme, atunci când ți-am făcut semn să te apropii de Mine? De altfel, i-am poruncit lui Enoh să nu lase nici o femeie să treacă pragul acestei colibe; cu toate acestea, tu ai intrat! Cum a fost posibil așa ceva?”

2. Văzând că este apostrofată pe un ton cât se poate de tranșant, Mira și-a mai pierdut din aplomb, dar și-a revenit repede, spunându-și în sinea ei: „Dacă Acesta este într-adevăr Domnul, cu siguranță nu va fi extrem de sever cu mine, căci știu că este întotdeauna profund mișcat atunci când cineva îl roagă ceva din inimă. Pe de altă parte, dacă nu este decât un înțelept greu de abordat, am să plec așa cum am venit, nici o problemă!”

3. După aceste reflecții, ea a luat cuvântul, spunând cu o voce timidă, dar nu lipsită de căldură sufletească: „Înțeleg că am comis o greșeală, dar cea care m-a trimis aici a fost inima mea; de altfel, Enoh nu a suflat nici un cuvințel cum că n-aș avea voie să intru în colibă, așa că nu cred că am făcut ceva cu adevărat rău!

4. La urma urmelor, cine poate spune ‚nu’ unui suflet care îi cere ajutorul, mai ales când este vorba de o sărmană creatură și de o femeie slabă ca mine?

5. De fapt, ce anume am făcut rău? Ce i se poate reproșa unei femei dacă îl iubește pe Dumnezeu mai presus de orice bărbat, care, prin comparație cu El, i se pare un fel de umbră pe pământ?

6. Le-am spus așadar tovarășelor mele care este părerea mea în această privință, fără să-mi dau seama ce efect teribil vor avea asupra lor cuvintele mele! De bună seamă, dacă mi-aș fi dat seama, aș fi păstrat tăcerea. Din păcate, acum nu mai pot schimba nimic din cele petrecute. Pe de altă parte, doresc cât se poate de sincer să îmi repar greșeala; în aceste condiții, nu văd cine m-ar putea condamna!

7. I-am spus părintelui Enoh toate aceste lucruri, dar acesta nu a părut să dea prea multă importanță tristeții mele. De aceea, m-am grăbit să vin la tine, în speranța că vei da dovadă de o compasiune ceva mai mare decât a lui. Judecând însă după primirea pe care mi-ai făcut-o, se pare că nu trebuie să mă aștept nici în cazul de față la mai multă înțelegere!

8. Trăiesc sentimentul acut că de când Domnul a predicat legea supremă a iubirii timp de mai multe zile, pe înălțimile sacre, oamenii au devenit chiar mai lipsiți de compasiune ca înainte, fapt care nu mi se pare deloc de bun augur.

9. Dacă ar fi după mine, eu aș ajuta imediat pe toată lumea, și cu atât mai mult o femeie slabă, complet dezavantajată de Dumnezeu și de natură prin comparație cu bărbații, deși mi-e greu să înțeleg de ce a fost creată astfel lumea!

10. Iată, ți-am spus tot ce aveam pe inimă! Dacă aceste cuvinte nu ți-au fost pe plac sau dacă am reușit să te ofensez – deși nu mi-am propus nici o clipă acest lucru – cu siguranță ești suficient de puternic pentru a mă obliga să părăsesc acest loc, sau chiar să faci cu mine ce ai făcut cu Sehel! În ceea ce mă privește, aș prefera de o mie de ori să nu mai exist deloc decât să trăiesc într-o lume locuită numai de oameni cu inimile împietrite, în care compasiunea nu mai are nici un pic de loc!”

11. Domnul: „Mira, Mi-ai dat un răspuns cam lung la întrebarea Mea mult mai scurtă! Ai fi putut foarte bine să păstrezi jumătate din el pentru tine, iar cealaltă jumătate să o ții sub tăcere, căci Eu știu mai bine ce anume te rănește de fapt!

12. Ca să vezi că am dreptate, am să-ți explic pe larg despre ce este vorba.

13. Ascultă: tovarășele tale sunt într-adevăr geloase, dar la fel de geloasă ești și tu! Din cauza acestui sentiment, ele au proferat asupra Mea tot felul de calomnii, criticându-Mi în fel și chip comportamentul. Tot din gelozie, tu le-ai mustrat cu severita-te, considerând în sinea ta că ai niște drepturi speciale asupra Mea, dat fiind că ți-am făcut acel semn cu mâna să te apropii, pe care nu l-am făcut și celorlalte.

14. Acest semn a trezit în tine o iubire violentă față de Mine; de aceea, auzindu-ți suratele vorbindu-Mă de rău, iubirea ta s-a simțit rănită, așa că te-ai răzbunat pe ele, transmițându-le în mod agresiv buna părere pe care o ai despre persoana Mea!

15. Văzând însă efectul produs de această răzbunare, mult mai teribil decât te-ai fi așteptat, ai început să ai mustrări de conștiință, așa că acum dorești să le ajuți. Ai constatat că de una singură acest lucru îți este imposibil, așa că acum cauți ajutor în altă parte.

16. Iar Eu îți spun: acest ajutor le va fi acordat, și asta mai rapid chiar decât te-ai putea aștepta. Cât despre tine, cred că ar fi cazul să ieși afară și să reflectezi în tăcere la greșeala pe care ai comis-o. Nu te vei putea întoarce la Mine decât după ce te vei purifica. Abia atunci te voi primi la pieptul Meu și te voi binecuvânta, la fel ca pe celelalte patru surate ale tale aici de față!”

17. Roșie la față de rușine, Mira i-a răspuns Domnului: „Dacă nu ai fi Domnul Însuși, inima mea nu s-ar fi deschis niciodată în fața Ta, așa cum a făcut-o! Dar Tu ești Domnul, așa că nimic nu poate rămâne ascuns în fața Ta. De aceea, părăsesc consolată această colibă, căci îmi dau seama că nu sunt demnă să mă aflu aici, acum, că Te-am recunoscut definitiv!

18. Iartă, Doamne, greșeala mea, la fel cum și eu îi iert din toată inima pe toți cei care m-au ofensat vreodată!”

19. Domnul: „Chiar dacă ai fi o păcătoasă adevărată, ți-aș ierta cu dragă inimă toate greșelile pe care le-ai comis vreodată, văzând cât de mult Mă iubești! De vreme ce ești atât de pură, poți rămâne liniștită alături de Mine, iar Enoh va avea grijă să aranjeze lucrurile! Amin”.

Author:  1% [ 11.6.2018, 23:14 ]
Post subject:  Capitolul 6

Capitolul 6
Mira moare, din cauza iubirii sale excesive. Domnul îi dă din nou viață. Iubirea Mirei generează o furtună de foc. Dispariția subită a Domnului. Reapariția Lui și pregătirea pentru festin.
(1 aprilie 1843)

1. Aceste cuvinte ar fi putut-o costa însăși viața pe Mira, dacă nu s-ar fi aflat în prezența Domnului, căci iubirea ei pentru El, ținută mult timp ascunsă, a explodat acum cu toată forța, deși corpul ei nu era încă pregătit pentru acest lucru. De aceea, Mira a căzut cu fața la pământ, fără suflare.

2. Dar o singură atingere cu degetul a Domnului a fost suficientă să o trezească din nou la viață, ba chiar la o viață cu totul nouă, așa cum nu a mai simțit vreodată până atunci.

3. Acest fenomen a fost cât se poate de benefic pentru Mira, având loc în conformitate cu ordinea Mea divină; căci omul trebuie să moară mai întâi față de lumea exterioară pentru a putea primi și suporta în ființa sa întreaga plenitudine și forță dătătoare de viață a iubirii Mele.

4. Când Mira s-a trezit din somnul ei de moarte, reînviată de iubirea pe care Mi-o purta, ea a început să plângă, dând frâu liber sentimentelor copleșitoare care o animau. Gura ei era incapabilă să rostească vreun cuvânt, dar întreaga ei ființă era extrem de grăitoare, spunând mai multe decât ar putea afla cineva chiar citind toate cărțile din lume. Cuvântul suprem pe care îl rostea ființa ei nu poate fi comparat cu nici un altul. Numele lui era iubire, adică iubirea cea mai pură, mai autentică și mai vie pentru Dumnezeu.

5. Acest cuvânt suprem, mai presus de oricare altul, a penetrat întreaga ființă a Mirei, generând acea cascadă de lacrimi născute din preaplinul inimii ei. Aceste lacrimi, mai scânteietoare decât diamantele, Mi-au umezit picioarele, iar semnificația lor era mai profundă decât cunoașterea oferită de toate tratatele filozofice ale lumii.

6. Adevăr vă spun: lacrimile unui păcătos care se căiește și se închină la picioarele Mele cu toată iubirea sunt mai valoroase pentru mântuirea lui decât dacă ar obține cadou o mie de lumi pentru propria sa plăcere!

7. De altfel, Mira nu a fost niciodată o păcătoasă. De aceea, iubirea ei năvalnică semăna cu focul unui soare central, iar lacrimile ei cu niște stele obișnuite care iluminează și dau viață planetelor de pe orbitele lor.

8. Plină cu o astfel de iubire, Mira și-a luat inima în dinți și Mi-a aruncat o privire, Mie, Tatălui preasfânt și preaplin de iubire, cu o intensitate și o strălucire pe care nimeni altcineva decât Mine nu ar fi putut-o suporta. Chiar și inima Mea a simțit pentru o clipă nevoia să se retragă pentru o scurtă vreme, din anumite motive pline de înțelepciune, legate strict de miracolul iubirii.

9. Dacă Mi-aș fi dat la rândul Meu frâu liber iubirii ce i-o purtam, aceasta ar fi inflamat într-o asemenea măsură iubirea Mirei încât trupul ei ar fi luat foc, datorită propriei sale ardori.

10. De aceea, am preferat să devin invizibil pentru un scurt interval de timp, în care M-am văzut cu Enoh, singurul capabil să Mă perceapă dintre bărbații de afară. L-am învățat cu această ocazie ce să le spună femeilor aflate în stare de șoc, astfel încât să Mă poată recunoaște, dar fără a repeta fenomenul care s-a petrecut în colibă (legat de moartea Mirei).

11. Aceasta este inclusiv explicația pentru care eram nevoit să apar și să dispar succesiv din viața părinților patriarhi, căci iubirea lor pentru Mine era încă imatură, făcându-i să se inflameze atât de puternic în prezența Mea, încât aceasta le era foarte greu de suportat.

12. Constatând dispariția Mea intempestivă, aprinsele Mele admiratoare din interiorul colibei s-au mai calmat, furtuna de foc a iubirii lor pentru Mine liniștindu-se într-o oarecare măsură. Cele cinci femei s-au privit cu ochii măriți de uimire și s-au întrebat una pe cealaltă: „Ce s-a întâmplat? Unde este El? De ce a dispărut atât de brusc? Ceva mai devreme dorea să ne vorbească despre soare, ia acum, când inimile noastre s-au aprins la fel ca un astru solar, a dispărut fără urmă! Foarte ciudat! Ori de câte ori dorim să ne topim de tot în El, dispare complet!”

13. Singură Mira a remarcat: „Chiar dacă ochii mei nu îl mai pot vedea, inima mea este plină cu prezența Sa, iar acest lucru înseamnă mult mai mult decât aș fi putut spera vreodată să obțin, eu, o păcătoasă atât de mare în fața Lui!

14. Mie îmi este suficient faptul că îl pot iubi, căci sunt conștientă că prezența Lui în formă vizibilă în fața noastră, a muritorilor de rând, reprezintă o grație rară, iar lucrurile nu pot sta altfel!

15. Dacă s-ar afla tot timpul printre noi, îmbrăcat în această formă umană, noi nu am mai ști ce să facem din cauza intensității mereu în creștere a iubirii noastre față de El. Sau poate că ne-am obișnui atât de mult cu El încât am ajunge să îl confundăm cu unul din semenii noștri!

16. De altfel, El știe cel mai bine de ce avem nevoie noi: pleacă atunci când este cazul, și revine la momentul oportun!”

17. Chiar în acest moment, Domnul și-a făcut din nou apariția și i-a spus Mirei: „Ai perfectă dreptate! Așa cum spuneai: Domnul pleacă și se întoarce, dar numai pentru binele vostru suprem! Iar acum, El este din nou în fața voastră, după cum puteți vedea!”

18. Cele cinci femei celeste au scos un strigăt de bucurie și au căzut la picioarele Domnului.

19. El le-a ridicat însă imediat și a luat loc la masă, alături de ele, după care i s-a adresat Puristei: „Du-te și vezi ce se întâmplă cu mâncarea care fierbe în oală. De asemenea, ațâță mai bine focul, căci arde prea tare într-o parte și aproape deloc în partea opusă! Când părinții patriarhi vor sosi în colibă, mâncarea va trebui să fie gata. De aceea, haide, draga Mea copilă, treci la treabă!”

20. Purista s-a îndreptat imediat spre sobă și a făcut ce i s-a spus. A constatat imediat că fructele puse la copt erau deja înmuiate, așa că i le-a arătat Domnului.

21. Domnul: „Foarte bine. Poți să le aduci, iar tu, Mira, ieși și anunță-i pe părinții patriarhi că masa este gata și că pot intra în colibă! Așa să fie! Amin”.

Author:  1% [ 11.6.2018, 23:26 ]
Post subject:  Capitolul 7

Capitolul 7
Mira îi invită la masă pe patriarhi, dar într-o manieră nu tocmai curtenitoare. Domnul o invită să fie mai smerită. Noua invitație a Mirei este încununată de succes.
(3 aprilie 1843)

1. Fericită că poate îndeplini o dorință a Domnului, Mira s-a grăbit să iasă afară și să-i anunțe pe părinții patriarhi că masa este gata, așa că pot intra în colibă, conform voinței Domnului.

2. Dat fiind că Enoh nu era prezent, întrucât tocmai le vorbea femeilor aflate ceva mai departe, Lameh i s-a adresat Mirei: „Ascultă, Enoh nu a terminat încă, iar noi nu putem intra în colibă fără el, căci este patriarhul nostru cel mai elevat în plan spiritual.”

3. Mira i-a răspuns lui Lameh: „Asta-i bună! Ce tot spui?! Doar n-o fi Enoh mai elevat în plan spiritual decât Domnul! După părerea mea, oamenii îi datorează ascultare mai întâi de toate Domnului, și abia apoi semenilor lor. Cu siguranță, Enoh va ști ce are de făcut.

4. Mă rog, eu una v-am transmis mesajul pe care trebuia să vi-l transmit, așa că mi-am făcut datoria. Nu pot să vă târăsc cu forța în colibă, și – oricum – Domnul nu mi-a dat nici o indicație în acest sens! De aceea, nu aveți decât să faceți ce doriți. Cât despre mine, mă voi întoarce în colibă”.

5. Lameh nu a lăsat-o însă să plece, chemând-o înapoi: „Ascultă, copilă frumoasă a dimineții, mi se pare că ești puțin cam impertinentă! Ce te-ar costa, având în vedere că ai picioare zvelte și agile, dacă ai da o fugă până la Enoh, spunându-i ce ne-ai transmis nouă, în loc să te grăbești să te întorci în colibă?”

6. Mira: „Ha, s-o crezi tu! Așa cum ți-am spus, eu mi-am făcut datoria și nu mai am de gând să fac nimic în plus! Consider că nu e bine să slujești la doi stăpâni în același timp, iar Domnul nu mi-a poruncit să vin decât până aici!

7. De vreme ce Enoh este mai important pentru tine decât Domnul, mă gândesc că te-ai putea duce tu însuți până la el, cu atât mai mult cu cât picioarele tale sunt de două ori mai lungi decât ale mele, așa că nu ți-ar lua decât o jumătate din timpul care mi-ar fi necesar mie ca să ajung la el!

8. Oricum, conversația noastră mi se pare la fel de deșartă precum măcinarea unor paie goale, în locul grăunțelor de grâu. De aceea, nu-mi mai pierd timpul cu tine și mă duc. În ceea ce vă privește, nu aveți decât să faceți ce doriți!”

9. După care, Mira s-a pregătit să îi întoarcă spatele, dar Lameh nu a lăsat-o, ci i-a pus o nouă întrebare: „Ascultă, Mira, perlă grațioasă a Levantului, mă tem că nu ar fi prea inspirat din partea ta să te întorci singură în colibă, de vreme ce Domnul te-a trimis la noi ca mesageră! Ce crezi că va spune El dacă te vei întoarce fără noi?

10. Nu crezi că te-ar putea întreba pe un ton sever: ‚Bine, Mira, cum le-ai transmis instrucțiunile mele părinților tăi, de vreme ce nici unul dintre ei nu te-a însoțit, binevoind să apară în fața Mea?’

11. Spune-mi, Mira, dacă Domnul ți-ar vorbi în acest fel, ce i-ai răspunde?”

12. Fără prea multe ezitări, Mira i-a răspuns lui Lameh: „Domnul nu mi-a cerut să mă întorc în colibă însoțită de voi, ci doar să vă transmit porunca Lui de a veni! Eu una am făcut ce mi s-a spus. Cât despre îndeplinirea poruncii, aceasta depinde numai de voi. Gata, am plecat!”

13. Dar plecarea Mirei a fost întârziată o dată în plus, de data aceasta datorită lui Adam, care i s-a adresat astfel: „Ascultă, scumpa mea fetiță, dacă nu ne-ai fi invitat într-o manieră atât de impertinentă și de autoritară, cu siguranță te-am fi însoțit imediat, fără să avem ceva de obiectat!”

14. Aceste cuvinte au avut darul de a o irita pe Mira, care i-a răspuns pe un ton și mai obraznic lui Adam: „Ascultați-mă: comiteți un păcat grav luându-mă de sus și criticându-mă în fel și chip, în loc să dați curs voinței Domnului! Zău așa, mi se pare prea mult! Trebuie să mă duc imediat să-i raportez Domnului ce se întâmplă!”

15. După aceste cuvinte, ea a alergat înapoi în colibă, dorind să se plângă Domnului de comportamentul părinților patriarhi.

16. Dar Acesta i-a luat-o înainte și i-a spus: „Mira, cum se face că te întorci singură? Unde sunt părinții?”

17. Ușor stânjenită, Mira i-a răspuns: „Vezi Tu, Tată preasfânt și preaplin de iubire, părinții m-au tratat cu multă aroganță, dovedindu-se complet neascultători! Le-am transmis instrucțiunile Tale exact așa cum le-am primit de la Tine, dar ei… Vai, nici nu pot să-ți relatez cum m-au tratat!”

18. Domnul a insistat însă: „Haide, spune-Mi: cum te-au tratat?”

19. Mira: „Dacă dorești într-adevăr să știi, sunt convinsă că poți afla și fără să-ți povestesc eu!”

20. Domnul: „După câte îmi dau seama, tocmai i-ai acuzat pe patriarhi de neascultare, iar acum faci același lucru, refuzând să asculți o poruncă divină, și asta chiar și fața Mea! Ce ar trebui să înțeleg din acest comportament?”

21. Mira: „Doamne, Tu citești în inima mea, așa că poți vedea că nu este vorba de nici o neascultare față de Tine!”

22. Domnul: „Ascultă, Eu știu foarte bine că ești o ființă de o mare puritate. Mă tem însă că le-ai vorbit părinților într-o manieră cam impertinentă! Acesta este motivul pentru care aceștia au dorit să te facă să înțelegi că o fată tânără nu trebuie să li se adreseze niciodată pe acest ton, ci cu o atitudine mult mai smerită! De aceea, du-te înapoi la ei și invită-i din nou la masă. Te asigur că de data aceasta te vor urma”.

23. Mira s-a întors așadar la părinții patriarhi și le-a transmis din nou invitația Mea. Într-adevăr, de data aceasta părinții au urmat-o în colibă, cu atât mai mult cu cât Enoh se afla deja în mijlocul lor, întrucât terminase de vorbit femeilor, care s-au liniștit în sfârșit.

24. Adam a căzut la picioarele Domnului și i-a mulțumit pentru imensa Lui grație și pentru marea Lui compasiune. De îndată ce au pătruns în colibă, toți părinții au avut viziunea sublimă a profunzimilor creației cosmice. Cutremurați, ei s-au închinat la picioarele Tatălui ceresc și L-au slăvit din străfundurile inimilor lor.

Author:  1% [ 11.6.2018, 23:43 ]
Post subject:  Capitolul 8

Capitolul 8
Festinul din coliba Puristei. Discursul Domnului referitor la alianța Sa cu copiii de pe pământ și la comuniunea dintre cer și pământ.
(4 aprilie 1843)

1. După marea viziune a profunzimilor cosmice, părinții patriarhi și copiii Levantului s-au închinat din nou Domnului iubirii, cu o ardoare direct proporțională cu nivelul de trezire al inimilor lor. Domnul le-a îngăduit atunci să se ridice de jos și le-a spus că, așa cum le promisese mai demult, aveau în sfârșit dreptul să se așeze la masa Puristei și să mănânce din hrana pregătită de aceasta.

2. S-au ridicat imediat cu toții și s-au așezat la masă, alături de Domnul. Nu trebuie să credeți că așa-zisa „colib㔠a Puristei era un loc neîncăpător, comparabil cu căsuța unui țăran sau cu o cabană de munte. Dimpotrivă, această construcție era suficient de încăpătoare pentru a putea găzdui nu mai puțin de 60.000 de persoane. Dacă i se spunea „micuța colibă”, patriarhii făceau acest lucru din motive de smerenie, nu din cauza proporțiilor sale.

3. După ce patriarhii au luat loc la marea masă și s-au îndestulat cu bucatele pregătite, Domnul le-a spus: „La ora actuală, pe pământ domnește cu adevărat o ordine desăvârșită. Din acest motiv, Mă aflu din nou printre voi, binecuvântând astfel cu prezența Mea vizibilă întregul glob pământesc, prin intermediul vostru.

4. În acest moment, între Mine, îngerii Mei și acest pământ s-a creat o nouă formă de comuniune. Așa se explică de ce am dispus pregătirea acestui festin al bucuriei, alcătuit din fructe coapte și fierte, ca să vă reamintească pentru totdeauna că Eu, Tatăl etern al copiilor acestui pământ, am devenit pentru ei un Dumnezeu, un Domn și un Părinte, și am încheiat cu ei o alianță prin care le îngădui să devină cu adevărat copiii Mei veritabili, așa cum Eu sunt Părintele lor preaplin de iubire și de sfințenie, pentru întreaga eternitate.

5. Doresc de asemenea să vă spun că această comuniune vizibilă între cer și pământ va persista atât timp cât veți păstra această alianță a iubirii Mele pentru voi și a iubirii voastre pentru Mine.

6. Dacă vă veți îndepărta însă de această iubire și veți rupe această punte de legătură sacră, pământul va cădea din nou în bezna de dinainte. El va fi învăluit de o ceață deasă, care nu va mai permite nimănui să Mă perceapă pe Mine sau cerul Meu.

7. Dacă pământul va cădea în acest stadiu de involuție și se va întuneca din ce în ce mai mult, el se va grăbi practic către propria sa judecată. Nu voi mai fi atunci pentru oameni un Părinte plin de iubire și de blândețe, ci un Dumnezeu etern care îl va trece prin focul teribilei Sale mânii!

8. Cei care se vor afla atunci pe pământ vor trebui să aștepte multă vreme până când o nouă alianță bazată pe iubire va putea fi stabilită pe această planetă fără vărsare de sânge. Nu Mă voi mai grăbi atunci să reinstaurez această alianță, iar oamenii vor avea mult de așteptat până când Mă voi decide să o reînnoiesc!

9. Pe de altă parte, dacă nu veți rupe această alianță sfântă făcută acum cu voi – copiii Mei autentici – în numele iubirii, prin întoarcerea voastră la adorarea aspectului exterior al acestei lumi moarte, atunci voi rămâne alături de voi, la fel cum voi veți rămâne foarte aproape de Mine. În toată această perioadă de timp, pământul nu va diferi în nici un fel de cer, iar moartea nu va putea domni printre voi. Așa cum l-am luat alături de Mine pe Sehel, iar acum ceva timp pe Zuriel, părintele trupesc al Ghemelei, la fel doresc să procedez și cu voi, făcând din spiritul vostru un instrument atotputernice al iubirii Mele, cu ajutorul căruia să dirijez toate ființele și toate creaturile care populează lumile infinite ale creației Mele!

10. Căci ceea ce ochii voștri percep drept un singur punct luminos pe bolta cerească reprezintă de fapt o sferă infinită de lumi create de atotputerea Mea eternă, pe care trăiesc ființe ce vă seamănă întru totul. Dincolo de aceste lumi există un număr nesfârșit de alte sfere în care sălășluiesc acele suflete care nu există decât în plan spiritual. Și fiecare din aceste sfere are capacitatea de a îngloba în sine un spațiu infinit mai mare decât cel al lumii materiale vizibile (care vouă vi se pare nelimitat).

11. Ați aflat așadar care este destinul vostru etern și calea ușoară care conduce către împlinirea lui. Nici unul dintre voi nu va putea ajunge însă la această destinație până când iubirea lui pentru Mine nu se va maturiza suficient de mult.

12. Atunci când voi chema pe cineva la Mine, această chemare va genera separarea lui de corpul său fizic. El va fi astfel eliberat de greaua povară a cărnii și se va integra pe loc în măreția vieții eterne și nepieritoare a Spiritului Iubirii.

13. Ca să puteți înțelege mai plenar în ce constă această viață pur spirituală, vă voi deschide acum privirea interioară!

14. Priviți-i așadar pe cei trei oameni care au reușit să treacă de partea cealaltă a vălului și vorbiți cu ei. Vă veți convinge astfel că existența în Mine nu se sfârșește niciodată, iar iluzia creată de marele Dragon este o minciună de cea mai înaltă clasă!”

15. Haideți, întrețineți-vă cu aceste trei spirite pure și întrebați-le ce înseamnă viața trăită într-o stare de libertate și de beatitudine perfectă, pe care o guvernează în eternitate! Amin”.

Author:  1% [ 12.6.2018, 01:48 ]
Post subject:  Capitolul 9

Capitolul 9
Apariția spiritelor lui Abel, Sehel și Zuriel. Seth conversează cu Sehel, iar Adam cu Abel.
(5 aprilie 1843)

1. Văzând cum cerurile se deschid în fața lor, părinții patriarhi au fost cuprinși de o mare bucurie. Adam și Eva s-au îndreptat în grabă către Abel, Seth către Sehel, iar Ghemela către Zuriel, și cu toții au vorbit despre aspectele spirituale și despre viața perfectă și liberă a spiritelor în lumea de dincolo, într-o stare de binecuvântare desăvârșită.

2. Seth l-a întrebat pe Sehel: „Fiul meu, cum te-ai simțit după ce Domnul ți-a dezagregat trupul fizic, făcându-te să părăsești această lume?”

3. Sehel i-a răspuns: „Domnul fie cu tine! – Inițial, m-am trezit într-un spațiu vid, animat de un suflu. Am simțit cum eterul este tulburat de un freamăt, care a rupt centura solară, după care am devenit complet liber, ca o viață eternă, trăită în infinitate.

4. De îndată ce m-am transformat în lumină, am penetrat întregul univers, iar această lumină a pătruns în toate ființele, descompunându-le. În ele s-a trezit atunci o Viață nouă, trăită într-o luciditate supremă. Iar la rădăcina acestei lumini era Tatăl, și Viața Sa era însăși Viața luminii.

5. Am intrat astfel într-o stare de unitate perfectă cu tot ceea ce există, care îmi permite să duc o viață eternă, luminoasă și atotputernică, a cărei sursă este Viața născută din Dumnezeu.

6. Cam așa s-au petrecut lucrurile, părinte Seth, și la fel se vor petrece ele în eternitate cu toate spiritele care vor trece marele prag. Căci fiecare secundă a viitorului respiră o viață chiar mai perfectă decât cea precedentă.

7. Crede-mă, părinte Seth: ceea ce vezi și auzi acum nu reprezintă o iluzie a simțurilor tale sau un defect de auz, ci adevărul cel mai pur cu putință și realitatea supremă. În schimb, ceea ce percepi în realitatea exterioară nu reprezintă decât scoarța arborelui, învelișul grosier care ascunde în sine miezul adevărului suprem. Prin comparație cu adevărata realitate, ea nu reprezintă decât un pământ cu suprafața acoperită de o ceață groasă, întunecată, prin care nu se poate vedea nimic.

8. Iată, acolo, a continuat Sehel, arătând către Domnul, o, părinte Seth, acolo se află Viața întregii vieți și Lumina oricărei lumini, în toată plenitudinea ei.

9. Ascultă Cuvântul Său, căci acesta stă la baza întregii existențe! Din acest Cuvânt ne-am născut eu și cu tine, căci El reprezintă sursa vieții oricărei entități.

10. Atunci când vorbește El, fiecare din cuvintele Sale dă viață unor creații substanțiale de o profunzime fără egal, și noi cohorte de sori și de planete își încep pentru prima oară mișcarea de revoluție pe orbitele lor, care va continua apoi la nesfârșit.

11. De aceea, ascultați cu cea mai mare atenție tot ce vă spune Tatăl ceresc și nu mai uitați apoi nici o clipă cuvintele Sale. Numai în acest fel vă veți da seama că cel care posedă în conștiința sa Cuvântul Tatălui posedă în egală măsură și Viața eternă.

12. Căci Cuvântul Lui este dătător de Viață, iar tonalitatea discursului Său este însăși temelia tuturor lucrurilor.

13. Lui îi aparțin pentru totdeauna întreaga slavă, întreaga glorie și întreaga iubire pe care i-o datorează creaturile Sale! Amin”.

14. Cuvintele lui Sehel au produs o mare impresie asupra întregii asistențe, care s-a grăbit să îl slăvească pe Domnul Vieții pentru grația de a le fi dăruit îngerilor Săi o astfel de înțelepciune și o putere atât de mare.

15. În continuare, Adam l-a întrebat pe Abel: „Fiul meu mult iubit, pe care l-am deplâns atâta vreme, vrei să ne spui și tu câteva cuvinte, asemănătoare celor rostite de Sehel, care au măturat în calea lor toate îndoielile noastre, ca un fluviu atotputernic?”

16. Abel i-a răspuns: „Părinte terestru al ființei umane! Nu se pune problema că aceste cuvinte i-ar aparține lui Sehel sau mie, căci totul, dar absolut totul vine de la Dumnezeu, Tatăl etern și preasfânt. Cuvintele noastre îi aparțin de fapt Lui, așa cum voința Lui sfântă se manifestă prin noi!

17. Căci pentru spirit nu există un alt cuvânt decât cel al Tatălui, la fel cum nu există nici o altă viață decât a Lui.

18. Cel care trăiește întru Dumnezeu rostește cuvintele Acestuia. El nu poate exprima decât cuvintele Vieții care provin de la Domnul Vieții!

19. Dacă cineva se ridică și spune: ‚Mi-am semănat propriul teren!’, el se dovedește un mincinos la fel de mare ca și bătrânul Dragon care își arogă imensa compasiune a Tatălui, pretinzând că: ‚Eu sunt stăpânul lui Dumnezeu și îl pot înfrânge oricând doresc!’, deși nu este în sine decât o creatură, și încă cea mai rătăcită dintre toate.

20. Vezi tu, tată, este foarte ușor pentru un spirit pur să vorbească și să acționeze cu toată forța și puterea Domnului, căci aceste spirite îl iubesc mai presus de orice, trăiesc și respiră la unison cu El, fiind în același timp absolut libere. De aceea, Lui și numai Lui în datorăm cu toții întreaga noastră iubire! Amin”.

21. Acest discurs a avut darul să trezească în Adam cele mai nobile sentimente, aducând totodată lacrimi de iubire în ochii Evei. Mișcat la culme, Adam a strigat: „O, Doamne, Părinte preasfânt, deși mă bucur că trăiesc încă în mijlocul copiilor mei de pe pământ, îți mărturisesc că aș prefera de o mie de ori să ajung acolo unde se află Abel al meu, care este mai întâi de toate al Tău!”

22. Domnul i-a răspuns: „Mai ai puțină răbdare și te vei putea bucura de pacea pe care o meriți! Amin”.

23. Adam L-a întrebat: „Ce trebuie să înțeleg prin termenul de ‚pace’?”

24. Domnul: „Pacea este învierea spiritului întru Viața eternă, a cărei sursă se află în Mine!

25. Adevăr îți spun: vei fi nevoit să rămâi pe pământ până când Eu voi învia în tine. În acel moment, vei învia tu însuți, trezindu-te în lumina Vieții Mele și în trupul Iubirii și al Cuvântului care se nasc din Mine!

26. De aceea, liniștește-te! Mănâncă și bea, până când trupul Meu și sângele Meu îți vor trezi spiritul! Amin”.

Author:  1% [ 12.6.2018, 02:00 ]
Post subject:  Capitolul 10

Capitolul 10
Întrebările Ghemelei referitoare la viața terestră și la cea din lumea de dincolo. Răspunsul spiritului lui Zuriel.
(6 aprilie 1843)

1. În continuare, a luat cuvântul Ghemela, care și-a întrebat tatăl, pe Zuriel, ce diferențe există între viața trăită pe pământ și cea a spiritului, și dacă ființele spirituale mai pot percepe încă lumea naturală și pe oamenii care trăiesc întrupați.

2. Zuriel i-a răspuns astfel: „Ascultă, fiică a Domnului, întrebarea ta este lipsită de substanță, căci viața este pretutindeni aceeași. Pentru omul care trăiește întru Domnul, nu există nici cea mai mică diferență între cele două vieți. Dacă nu trăiește întru Domnul, nu putem vorbi practic de o viață, ci mai degrabă de o moarte veritabilă, conștientă într-o oarecare măsură de sine. În realitate, această conștiință de sine nu reprezintă decât o eroare autoindusă, căci tot ceea ce percepe un spirit mort este un biet coșmar trăit în spiritul vanității, căci lumea din care provine el nu are nici un fel de bază și conținutul ei este la fel de efemer ca o spumă lipsită de consistență!

3. Pe de altă parte, nu trebuie să crezi că materia este ceva mort, chiar dacă ție ți se pare că ea nu este înzestrată cu nici un fel de conștiință. Ei bine, nu este moartă, căci în interiorul ei acționează forțe extrem de puternice. Mai mult, ea nu reprezintă decât o modalitate de expresie a voinței divine și a atotputerii lui Dumnezeu, care se manifestă pretutindeni. Ceea ce tu consideri a fi mort nu este altceva decât un spirit care s-a separat de sursa sa vie, care este Domnul, făcând uz de liberul arbitru care i-a fost acordat de Acesta și dorind să trăiască fără Dumnezeu, numai pe baza propriilor sale forțe.

4. La drept vorbind, chiar și aceste ființe își continuă existența tot grație iubirii și compasiunii lui Dumnezeu, dar calitatea acestei existențe este o cu totul altă poveste!

5. Îți poți da seama deja, fiica mea întru Domnul, că adevărata viață se manifestă pretutindeni și în toate circumstanțele în același fel.

6. Dacă nu poți înțelege pe deplin acest adevăr, întoarce-ți fața către Domnul! El este Viața cea mai perfectă a oricărei vieți și însăși sursa vieții noastre! Ei bine, constați vreo diferență între El și mine?

7. Văd că îmi răspunzi: ‚Nici una, cel puțin dacă ne luăm după aparențe!’

8. Foarte bine! Acesta este răspunsul corect la întrebarea pe care mi-ai pus-o mai devreme! Te rog să înțelegi că noi nu suntem ceea ce suntem decât prin forța Domnului. De aceea, întreaga noastră ființă corespunde perfect imaginii Sale.

9. În consecință, nu putem trage altă concluzie decât că viața noastră este totuna cu Viața Lui. Orice spirit are libertatea de a trăi oriunde și oricând dorește, dar de îndată ce înțelege sursa care stă la baza vieții sale și își întoarce inima către Domnul, el trăiește deja o viață perfectă, indiferent dacă își continuă existența într-un înveliș carnal sau dacă se află deja într-o stare de spirit pur! Nu există nici o diferență între aceste două stări (pentru cel cu spiritul trezit)!

10. M-ai întrebat de asemenea, scumpa mea fiică întru Domnul, dacă un spirit pur și perfect liber poate percepe lumea voastră naturală și ceea ce se află în ea. Ei bine, și această întrebare este la fel de superfluă ca și precedenta, căci, așa cum spuneam mai devreme, viața veritabilă este pretutindeni aceeași, așa că cel care o contemplă nu poate percepe vreo diferență.

11. Mai bine întreabă-te dacă ceea ce percepi tu este adevărata realitate, dacă trăiești prin intermediul trupului, care nu reprezintă în sine decât o materie complet insensibilă, sau prin cel al spiritului?

12. Văd că începi să înțelegi! Deci, dacă spiritul tău întrupat, înconjurat de materie, poate vedea lumea naturală, cu atât mai clar va percepe această lume spiritul pur, desigur, dacă Domnul permite acest lucru!

13. Pe de altă parte, dacă Domnul nu permite acest lucru, nici spiritul liber și nici cel întrupat nu pot vedea ceva în mod clar, căci așa cum Domnul poate răpi vederea unui corp, la fel de bine poate face El acest lucru în cazul unui spirit.

14. Așa cum tu poți vedea în prezent – prin grația Domnului – deopotrivă lumea naturală și pe cea spirituală, la fel le pot vedea și eu pe amândouă, dar numai dacă acest lucru este strict necesar și dacă Domnul îmi permite acest lucru!

15. Atunci când ne-a înălțat întru spirit, Domnul ne-a destinat să ajutăm lumile folosindu-ne de marea putere a iubirii divine. Spune-mi, cum crezi că am putea face acest lucru dacă nu i-am vedea pe cei cărora trebuie să le slujim?

16. Tu vezi acum dincolo de materie și mă poți observa pe mine, care sunt spirit pur. La rândul meu, eu te pot vedea pe tine. După cum poți constata, nu există nici o diferență reală între adevărata Viață și viața terestră!

17. Și totuși, există o diferență între tine și mine, și anume aceea că trupul tău nu se poate mișca la fel de rapid ca mine. Depinde însă numai de spiritul tău în ce măsură poți depăși acest obstacol sau nu!

18. Ți-am spus tot ce mi-a fost îngăduit să îți transmit, pentru propriul tău bine. Dacă dorești să pătrunzi mai adânc în profunzimile propriului tău spirit, poți descoperi acolo și celelalte răspunsuri referitoare la viața spirituală, și asta chiar în timp ce te afli în acest corp fizic. Îți doresc din inimă acest lucru, în numele Domnului! Amin”.

Author:  1% [ 25.6.2018, 06:06 ]
Post subject:  Capitolul 11

Capitolul 11
Mulțumirile pline de recunoștință ale Ghemelei. O profeție referitoare la Ghemela și la Pura, precum și la Maria. Pura dispare din privirile celor întrupați.
(7 aprilie 1843)

1. După ce a ascultat cuvintele lui Zuriel, Ghemela s-a simțit atât de inspirată și de fericită încât s-a grăbit către Domnul cerului și al pământului, căruia i-a mulțumit cu inima plină de recunoștință, slăvindu-L și adorându-L cu toată iubirea ei pentru imensa gra-ție de a-i fi permis să afle în ce măsură se aseamănă viața spirituală cu cea terestră (întru-pată în corp) dacă spiritul este plin de iubire față de Tatăl ceresc, preasfânt și preaplin de bunătate și de compasiune.

2. Domnul i s-a adresat atunci Ghemelei, spunându-i: „Da, așa se petrec lucrurile în cazul ființelor umane: cele care primesc mai mult sunt mai ingrate decât cele care primesc mai puțin! Vezi tu, grația care ți-a fost acordată ție le-a fost acordată în egală măsură și tuturor celorlalți prezenți aici de față! Cu toții au mâncat la masa Mea, dar numai tu ți-ai alimentat furnalul inimii tale, deși nu ai servit nici măcar o înghițitură din bucatele de pe masă. Cât despre ceilalți, nici unul nu a venit la Mine să îmi mulțumească, așa cum ai făcut tu, cu inima plină de iubire și de recunoștință!

3. Adevăr îți spun: cea mai bună masă este inima Mea! Chiar dacă nu ai mâncat la masa comună, poți să te așezi la masa inimii Mele. Te asigur că această hrană este infinit superioară și mult mai întăritoare decât cealaltă, întrucât conduce la perfecțiune!

4. Adevăr îți spun, fiica Mea mult iubită: iubirea din inima unuia dintre copiii Mei are o valoare mai mare decât înțelepciunea cea mai sublimă și decât întreaga știință a lumii.

5. Căci cel care posedă iubirea, posedă totul, în timp ce cel care posedă numai iubirea născută din înțelepciune, din cunoașterea științifică și din folosirea forței poate obține orice își dorește, mai puțin inima Mea. Tu ai obținut însă această inimă, acum și de-a pururi!

6. O, rasă umană care trăiești pe pământ, ascultă cuvintele Mele: dacă vei pune mai presus cunoașterea lucrurilor decât iubirea Mea părintească, vei ajunge să îi asuprești pe cei sărmani cu puterea înțelepciunii tale, dar și tu îmi vei fi aservită, iar Eu nu te voi cruța și nu te voi mângâia!

7. Cât despre tine, micuța Mea Ghemela, te voi păstra de-a pururi alături de Mine. Fructul pe care îl vei purta în pântec va fi un nou părinte patriarh al ființelor umane de pe pământ, iar sângele tău se va răspândi astfel pe întreaga planetă!”

8. În acest moment, toate celelalte femei s-au repezit la Domnul și i-au cerut iertare pentru că au uitat să îi mulțumească, așa cum a făcut Ghemela.

9. Cea mai tristă între toate s-a dovedit a fi Pura, care plângea cu lacrimi amare, nemaiștiind ce să facă.

10. Dar Domnul s-a aplecat asupra fiecăreia dintre penitente, le-a ridicat de jos și a luat-o pe Pura în brațele Sale, spunându-i: „Nu mai plânge, micuța Mea copilă, căci între toate, tu ai cele mai puține motive să o faci! Eu știu foarte bine cât de mult Mă iubești. De aceea, bucură-te, căci tu și Ghemela îmi sunteți la fel de apropiate ca și inima Mea, cu toată atotputerea ei eternă!

11. Ție, Ghemela, îți dăruiesc o rasă umană nouă, iar ție, Pura, îți dăruiesc Cuvântul Vieții Mele! De acum înainte vei trăi întru spirit, ca un trup veșnic viu, iar când pe pământ va sosi marele moment, te vei întrupa și vei da naștere unui trup viu, care va purta în el Viața întregii vieți. De aceea, liniștește-te și bucură-te, căci te iubesc deopotrivă ca ființă umană limitată și ca spirit nelimitat. Din punctul Meu de vedere, nu există nimeni mai frumos și mai minunat decât tine, nici pe pământ și nici în ceruri!

12. Privește acolo: la ușa colibei te așteaptă cineva! El a fost procreatorul tău terestru; urmează-l! Numele lui este Gabriel și el te va conduce în locuința Mea celestă, în care vei rămâne de-a pururi alături de Mine, până când va sosi marele moment. Cât despre ceea ce se va întâmpla atunci, vei afla aceste lucruri în marea Mea casă părintească! Amin”.

13. Dar Pura a continuat să îl strângă la piept pe Domnul, nedorind să îi dea drumul din brațe.

14. Atunci, Domnul i-a spus: „Micuța Mea, te asigur că nu va trebui să Mă aștepți deloc acolo unde te va conduce Gabriel, căci Eu Mă voi afla acolo chiar înainte să ajungi tu. Îți voi ieși în întâmpinare și te voi conduce Eu Însumi în marea Mea casă. De aceea, nu mai ezita și pleacă însoțită de Gabriel, căci Eu îmi țin întotdeauna cuvântul! Amin”.

15. Pura a strâns pentru ultima oară (în manieră vizibilă) capul Domnului la pieptul ei, după care a dispărut din privirile celorlalți. Îngerul lui Dumnezeu a condus-o în casa Tatălui, într-un nou corp, pur spiritual. Această casă a Domnului nu este alta decât iubirea Tatălui ceresc.

16. Cât despre Mira, Purista și Naeme, acestea nu își mai puteau înfrâna lacrimile, dar Domnul le-a asigurat pe fiecare în parte de iubirea Lui și le-a binecuvântat.

17. Discursul Domnului pe care l-am descris în acest capitol și actul care i-a urmat au provocat o adevărată senzație printre patriarhi. Cu excepția lui Enoh, aceștia au rămas nemișcați ca niște statui, nici unul dintre ei neîndrăznind să spună vreun cuvânt. Cu toții se simțeau îngrijorați după această viziune a profunzimilor creației, căci și-au dat seama că în sinea lor au început deja să apară intenții ascunse.

Author:  1% [ 25.6.2018, 06:38 ]
Post subject:  Capitolul 12

Capitolul 12
Adam îi cere cu naivitate Domnului să își retragă cuvintele critice la adresa lor, inclusiv amenințarea cu judecata. Memorabilul răspuns al Domnului.
(8 aprilie 1843)

1. După o vreme destul de îndelungată, Adam și-a mai revenit puțin și s-a îndreptat către Domnul, căruia i-a spus cu un profund respect: „O, Doamne, Tată preasfânt și preaplin de iubire, dacă îmi este permis să vorbesc în numele tuturor celor de față: noi Te-am iubit întotdeauna, Te-am adorat și Te-am slăvit. Nimeni nu poate contesta acest lucru.

2. Este adevărat că noi nu am alergat către Tine așa cum a procedat Ghemela, într-un elan de recunoștință, dar unicul motiv care ne-a împiedicat să facem acest lucru – cel puțin, aceasta este părerea mea – nu a fost în nici un caz lipsa de considerație față de Tine, ci dimpotrivă, venerația deosebită pe care Ți-o purtăm, respectul profund și iubirea extremă pentru ființa Ta.

3. Fiind bărbați, și deci înzestrați cu înțelepciune, noi percepem plenar natura Ta sfântă, în timp ce aceste femei tinere nu au o astfel de putere, din cauza naturii lor. De aceea, ele sunt nevoite să Te abordeze într-o manieră mai exterioară, fiind infinit mai puțin capabile decât bărbații să înțeleagă natura Ta pur spirituală.

4. Privind lucrurile din această perspectivă, condamnarea infinit de severă pe care ne-ai adresat-o tuturor, cu excepția lui Enoh, mi se pare puțin excesivă. Sunt nevoit să îți spun acest lucru.

5. Spun aceste cuvinte pornind de la ceea ce simt în inima mea, și nimeni nu mă va putea convinge de contrariul până când nu voi ajunge să simt altceva, care să-mi demonstreze că m-am înșelat.

6. Tu ești în sine Dumnezeu cel atotputernic, încă de la începuturile eternității, dar eu nu sunt decât o creatură limitată și lipsită de lumină, născută din voința Ta sfântă și omnipotentă. Dacă Tu, Creatorul meu, dorești să-mi vorbești, înseamnă că mă pot adresa Ție deschis, căci Tu ești Cel care m-a creat. De aceea, îți spun cât se poate de sincer: ‚De data aceasta, cuvintele Tale adresate nouă, copiilor Tăi, au fost mult prea aspre și ne-au învinovățit în bloc. Chiar dacă ai fi rostit doar jumătate dintre ele, ar fi fost prea suficiente pentru a ne da o lovitură de moarte!

7. De aceea, Te implor: ridică de la noi această condamnare, ca să Te putem iubi din nou fără nici o rezervă, ca pe un Părinte preaplin de iubire; căci nimeni nu Te poate iubi atunci când Te manifești cu atâta severitate, așa cum ne-ai învățat Tu Însuți pe înălțimile sacre.

8. Dacă eu i-aș spune unui copil al meu: ‚Ascultă, nu ești bun de nimic! Dacă nu mă vei iubi mai presus de orice și dacă voi descoperi la tine chiar și cea mai mică slăbiciune a iubirii tale față de mine, te voi condamna la moarte!’ – cred că mi-ar pune exact aceeași întrebare pe care Ți-am pus-o eu: cum ar putea să mă iubească acest copil pe mine, părintele său, dacă eu îl ameninț atât de crunt?

9. De aceea, o, Doamne, Creator și Părinte al nostru, Te implor, retrage-Ți amenințările, pentru ca să Te putem iubi liber, din toată inima, fără a fi obligați să o facem din teamă, datorită avertismentelor Tale excesiv de severe!

10. Nu ne mai amenința și nu mai face profeții atât de sinistre. Limitează-Te să fii Părintele nostru și dăruiește-ne nouă Viața care vine de la Tine, astfel încât să Te putem iubi cu toții ca pe un Părinte preasfânt și etern, ceea ce și ești pentru noi!

11. Este evident pentru noi că Tu poți face orice dorești, căci numai Tu ești unicul Dumnezeu și Domnul Savaot, care nu are nevoie de părerea altcuiva.

12. Tu ești însăși Viața eternă. În Tine moartea nu există deloc, și nimeni nu îți poate răpi această Viață absolut liberă, atotputernică și miraculoasă.

13. Tu nu ai o Sursă care să Te binecuvânteze, spre deosebire de noi, creaturile Tale, care depindem întru totul de Tine. Până și respirația noastră depinde de Tine, iar slăbiciunea noastră pare infinită prin comparație cu forța Ta, astfel încât o simplă privire lipsită de blândețe venită de la Tine ne-ar putea distruge pe loc.

14. Tu nu poți cunoaște durerea, dar pe noi ne-ai creat într-un corp supus celor mai teribile suferințe, care culminează cu moartea și cu distrugerea fizică! Cu toate acestea, noi avem datoria să Te iubim mai presus de orice, chiar și în mijlocul celor mai cumplite chinuri!

15. Dacă dorești însă să ne omori (sau poate chiar ai început să o faci), ne va fi imposibil să Te mai iubim, căci cine Te poate iubi pe Tine atunci când ești mânios, sau când reverși asupra noastră moartea?”

16. După acest discurs patetic, Domnul s-a întors către Adam și i-a spus: „Tu Mi-ai vorbit așa cum trebuie să se adreseze o ființă umană Creatorului ei, și ai făcut foarte bine. Ai reflectat astfel perfecțiunea nelimitată a operei Mele, care ți-a permis să te exprimi absolut liber în fața Mea.

17. Pe de altă parte, un copil autentic, care își cunoaște bine Părintele și bunătatea Lui infinită, ar fi vorbit cu totul altfel decât tine, căci el L-ar iubi și nu s-ar teme deloc de El. Pe scurt, ar acționa așa cum au făcut-o aceste tinere fete!

18. Dacă un părinte și-ar amenința copiii pentru ca aceștia să-l iubească, el ar fi orice, numai un părinte adevărat nu!

19. Și totuși, constat că pe toți vă macină o teamă ridicolă și complet nejustificată în ceea ce Mă privește, deși Eu sunt unicul vostru Părinte. Din fericire, Eu știu ce trebuie să fac pentru a vă scăpa de acest element care corespunde statutului de creatură și pentru a face din voi copiii Mei autentici.

20. Dacă vei ține cont de aceste considerente, îți vei da seama că Eu, Creatorul și Părintele vostru, știu cel mai bine cât de mari sunt suferințele voastre – chiar dac㠂Eu nu pot cunoaște durerea’! – și cu atât mai mult cum să vă ajut să scăpați de ele, folosind instrumentele cele mai potrivite în acest scop.

21. De aceea, sfatul Meu este să îți mai reduci din pretenții și să Mă iubești așa cum sunt. Abia atunci vei constata dacă Eu le-am cerut vreodată copiilor Mei să Mă iubească sub amenințarea cu moartea!

22. După cum poți constata, cererea ta nu are nimic de-a face cu ceea ce v-am cerut Eu! De aceea, înainte de a mai vorbi, gândește-te bine!

23. Dincolo de toate, află că Eu, în calitatea Mea de Creator și Părinte al vostru, știu întotdeauna foarte precis ce spun și ce am de făcut! Gândește-te inclusiv la acest lucru. Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 02:40 ]
Post subject:  Capitolul 13

Capitolul 13
Adam îi cere iertare Domnului. Discursul extrem de semnificativ al Domnului referitor la ființa umană.
(10 aprilie 1843)

1. Aceste cuvinte l-au ajutat pe Adam să-și revină. Plin de smerenie, el i s-a adresat astfel Domnului: „O, Tată preasfânt și preaplin de iubire! Cuvintele Tale au trezit în mine o lumină nouă, care m-a făcut să înțeleg că am păcătuit grav în fața Ta! De aceea, Te implor, Părinte preasfânt, să nu-mi treci în cont această greșeală, care va fi cu siguranță ultima din toate nebuniile mele, și să îl ierți pe acest bătrân slab de înger!”

2. Domnul s-a întors atunci către Adam și i-a spus, adresându-se totodată inclusiv celorlalți patriarhi care fuseseră ceva mai devreme de acord cu el: „Ascultați-Mă cu toții, și mai ales tu, fiul Meu Adam. Ceea ce vă voi spune în continuare are o mare importanță pentru voi și reprezintă totodată un fel de justificare pentru Mine. Aflați așadar că, în cazul în care veți uita mai târziu sfaturile Mele, nu Eu Mă voi face vinovat de judecata voastră, inclusiv de depravarea și de moartea voastră, în măsura în care nu veți urma calea recomandată de Mine, Creatorul vostru plin de înțelepciune, de iubire și de sfințenie – ci voi înșivă, sărmane creaturi oarbe și lipsite de bun simț! Ascultați-Mă cu atenție:

3. Voi (oamenii) sunteți o culme a creației infinite în ansamblul ei, fiind alcătuiți după chipul și asemănarea Mea. De aceea, voi reprezentați însăși cheia de boltă absolută a lumilor vizibile și a celor invizibile. Din această afirmație rezultă că tot ceea ce există în creație corespunde întru totul ființei voastre, de la cele mai mici detalii și până la marele ansamblu.

4. Acest lucru fiind indiscutabil, nu putem trage decât o singură concluzie: de vreme ce ființa umană reprezintă scopul final și apogeul creației (care se află într-o concordanță perfectă cu omul), rezultă că rolul ființei umane este acela de domn care guvernează asupra restului creației. Datorită rezonanței care există între microcosmosul uman și macrocosmosul creației, este evident că tot ce face omul influențează creația în ansamblul ei, la fel cum ceea ce se petrece în creație îl influențează pe om.

5. Prin comparație cu voi, creația nu dispune de un liber arbitru, căci tot ce există în ea este astfel alcătuit încât să vă servească pe voi, reprezentând implicit o necesitate absolută.

6. Fiind cel care a construit acest mare angrenaj, Eu sunt singurul care îi cunoaște toate rotițele și felul în care se îmbină între ele diferitele subansamble. De aceea, tot ce pot face Eu este să vă semnalez care sunt instrumentele cele mai potrivite pe care trebuie să le folosiți, indicându-vă astfel ce comportament trebuie să adoptați pentru a deveni absolut liberi și pentru a atinge scopul suprem pentru care v-am creat și care este deopotrivă valabil pentru întreaga Mea creație.

7. Dacă veți respecta ordinea pe care v-am indicat-o Eu, Creatorul vostru, întreaga creație care v-a precedat va rămâne într-o armonie perfectă. Dacă nu veți respecta însă această ordine divină și vă veți crea propria voastră ordine, în funcție de interesele voastre egoiste, nu Eu Mă voi face vinovat dacă întreaga creație care v-a precedat se va coaliza împotriva voastră, torturându-vă și chiar omorându-vă în cele din urmă, căci ea nu dispune de un liber arbitru, iar esența ei este însăși judecata.

8. Ca să poată rămâne stabilă la sol, o piatră trebuie neapărat să fie grea. Aceasta este judecata materiei din care este alcătuită ea!

9. Atât timp cât veți merge pe pietre, aflându-vă deasupra lor, conform ordinii prestabilite, nu veți avea nici o problemă din partea lor. Altfel spus, le veți putea controla așa cum veți dori. Dacă însă vă veți lăsa striviți de un bolovan uriaș, din propria voastră greșeală, veți ajunge astfel sub controlul lui, iar el vă va judeca transferând asupra voastră greutatea lui, ba chiar și moartea.

10. Exact la fel se petrec lucrurile cu întreaga creație vizibilă și invizibilă.

11. Voi o puteți binecuvânta, respectând ordinea Mea, sau dimpotrivă, o puteți corupe prin încălcarea acestei ordini, caz în care va trebui să suportați consecințele propriilor voastre acțiuni.

12. Iubirea față de Mine nu este altceva decât simbolul ordinii Mele. De aceea, agățați-vă în permanență de această iubire, și în acest fel nu veți cădea vreodată sub incidența judecății. Dacă veți încălca însă această ordine, veți deschide astfel ecluzele judecății, care va năvăli asupra voastră la fel ca o viitură imposibil de controlat, sau ca și piatra de care v-am vorbit mai devreme, care vă va strivi prin puterea ei.

13. Meditați la aceste cuvinte, căci sunt de o importanță vitală pentru voi. Cât despre Mine, Părintele vostru, aflați că Eu nu judec niciodată pe nimeni! Încercați să înțelegeți acest lucru! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 02:42 ]
Post subject:  Capitolul 14

Capitolul 14
Uranion îl întreabă pe Domnul dacă oamenii îl pot ofensa pe El. Răspunsul afirmativ al Domnului.
(11 aprilie 1843)

1. Cu toții s-au închinat atunci Domnului, mulțumindu-i pentru lumina înțelepciunii pe care a revărsat-o asupra lor prin cuvintele Sale. Cu excepția lui Uranion, au înțeles cu toții cât de sublimă este poziția omului în ansamblul creației, ca o culme a numeroaselor eșaloane ce alcătuiesc imensa creație populată cu ființe ce reprezintă opera lui Dumnezeu.

2. Așa cum spuneam însă, bătrânul părinte din Levant nu era tocmai lămurit într-o anume privință; de aceea, el s-a îndreptat către Domnul cu cea mai mare smerenie posibilă și i-a cerut Acestuia permisiunea să-i pună o întrebare legată de nelămurirea sa.

3. Domnul i-a răspuns imediat: „Tocmai din iubire față de frații tăi, am îngăduit ca acest aspect să-ți rămână nelămurit. De aceea, îmi poți pune întrebarea dorită, ca și cum nu aș ști despre ce este vorba!”

4. După ce a obținut permisiunea, Uranion a pus cu inima ușoară întrebarea care îl rodea, cu atât mai mult cu cât Domnul Însuși o considera utilă pentru lămurirea tuturor celor de față.

5. Iată cum și-a formulat el întrebarea: „O, Doamne, Tată preasfânt și preaplin de iubire față de toate creaturile Tale! Dacă este adevărat că omul nu poate păcătui decât împotriva ordinii Tale care guvernează creația, prin nerespectarea voinței Tale sfinte, pe care ne-ai făcut-o cunoscută, și prin aplicarea propriei sale voințe egocentrice, rezultă că el nu poate păcătui decât împotriva creației Tale și a propriei sale ființe. În acest caz, cum este posibil ca el să Te ofenseze pe Tine, rănindu-Ți inima părintească atât de plină de iubire, dar și de sfințenie?

6. Dacă ar fi adevărat că ființa umană își găsește judecata inevitabilă exclusiv în mijlocul creației, respectiv a ființelor și a lucrurilor care nu sunt înzestrate cu un liber arbitru, aș fi tentat să cred că pe Tine nu Te interesează deloc ce face ea, neputând fi vreodată ofensat sau rănit datorită neascultării unui copil al Tău, încăpățânat și insensibil.

7. Iată așadar în ce constă întrebarea mea: ‚Poți Tu, Tată, să fii vreodată ofensat de o ființă umană?’ Te implor, Tată preasfânt, revarsă din nou o mică scânteie din lumina grației și iubirii Tale asupra noastră, și răspunde-ne la această întrebare! Dar mai presus de orice, facă-se voia Ta!”

8. Domnul i-a răspuns astfel lui Uranion: „Mi-ai pus o întrebare foarte bună, deși răspunsul pe care îl aștepți este cât se poate de simplu și nu conține în sine nici o profunzime ascunsă, așa cum cred destui dintre voi.

9. Iată deci în ce constă acest răspuns: tu însuți ai procreat copii, pe care i-ai adăpostit în casa ta. Ai înzestrat apoi această casă cu tot felul de lucruri utile, pe care le-ai confecționat tu însuți, conform planului pe care l-ai avut în minte, în ideea că acestea vor fi folosite în mod judicios.

10. Dar dacă unii dintre copiii tăi folosesc în mod greșit un obiect pe care l-ai creat într-un scop profitabil, deteriorându-l sau chiar stricându-l de tot, sau dacă nu acordă nici o atenție operei tale, considerând-o stupidă, ridicolă sau superfluă, ba chiar ar încerca să te denigreze pe tine și opera ta, încercând să o distrugă cu mânie, ori dacă s-ar apuca să te persifleze și să te insulte în toate felurile, ca pe un ciumat, sub pretextul că i-ai silit să facă ceva, deși ai făcut acest lucru exclusiv din iubire și numai pentru binele lor suprem, – spune-Mi, cum ai considera tu această atitudine a copiilor tăi, chit că aceștia nu au păcătuit propriu-zis față de tine, ci numai față de opera ta? Haide, răspunde-Mi, doar ești și tu părinte!

11. Ei bine, constat că nu ai ezita chiar să îți blestemi aceste progenituri!

12. În acest caz, ce ar trebui să fac Eu, Părintele vostru preasfânt, dacă voi atentați la ordinea Mea eternă și sacră, într-un mod conștient și voluntar? Sau dacă Mă uitați complet? Să Mă fac că nu văd?

13. După cum poți constata, este absolut imposibil ca Eu să rămân indiferent la ceea ce faceți voi!

14. În aceste condiții, este la fel de evident faptul că Mă puteți ofensa. Chiar și așa însă, cei care își dau seama de greșelile lor se pot întoarce la Mine fără nici o ezitare, căci Eu sunt mai bun decât voi, oamenii, întrucât nu resping pe nimeni, ci încerc prin toate mijloacele care îmi stau la dispoziție să îi readuc pe toți cei rătăciți pe calea cea bună, după care îi primesc cu căldură înapoi, în casa din care au plecat, dacă doresc să se întoarcă aici.

15. Iată așadar cum stau lucrurile. De aceea, rămâneți la unison cu iubirea Mea, și în acest fel nu veți mai păcătui în raport cu creația pe care am manifestat-o pentru voi.

16. Constat însă că și Kisehel are o întrebare care îi apasă inima. Haide, Kisehel, vino la Mine și descarcă-ți inima în fața Părintelui tău! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 02:43 ]
Post subject:  Capitolul 15

Capitolul 15
Domnul îl cheamă pe Satan în prezența lui Kisehel, a lui Enoh și a lui Lameh. Impertinentele propuneri ale Dragonului și predicția sa referitoare la crucificarea Domnului.
(12 aprilie 1843)

1. Auzindu-se chemat, Kisehel s-a ridicat în picioare și s-a îndreptat rapid către Domnul, cu cea mai mare umilință.

2. Ajuns în fața Acestuia, el a deschis gura ca să rostească cu voce tare întrebarea care îl apăsa, așa cum procedase mai devreme Uraniel, dar Domnul i-a făcut semn să tacă și s-a adresat direct inimii sale (fără să fie auzit de ceilalți):

3. „Kisehel, du-te și caută-i pe Lameh și pe Enoh; căci ceea ce te frământă pe tine nu îi privește neapărat pe ceilalți, așa că nu trebuie să îți faci publică întrebarea.

4. Îți voi da oricum răspunsul la această întrebare, ție și celorlalți doi, dar nu aici, ci afară, unde ceilalți nu ne vor putea vedea. De aceea, vom părăsi deocamdată împreună această adunare. Înainte de a pleca, spune-le părinților că nu trebuie să ne întrebe unde ne ducem!”

5. Kisehel a făcut imediat ce i-a poruncit Domnul.

6. După ce a aranjat astfel lucrurile, Domnul s-a îndreptat însoțit de cei trei către un crâng limitat în partea de nord de o stâncă abruptă, în interiorul căreia se afla o grotă asemănătoare celei de care am mai vorbit, în care mesagerii și Enoh (care se întorceau din ținuturile de jos) au văzut apărând Dragonul în drumul lor de întoarcere către înălțimile sacre.

7. După ce au ajuns la fața locului, Domnul i-a spus lui Kisehel: „Știu că am fost acuzat în fața ta de marele Meu dușman, într-o manieră cât se poate de ipocrită! Dacă M-aș justifica în fața ta fără ca acuzatorul Meu să fie prezent, ți-ai putea spune: ‚Este posibil ca lucrurile să stea așa cum ni le-a prezentat Domnul, dar nici argumentele Dragonului nu mi s-au părut lipsite de interes, fiind extrem de logice!’

8. Acesta este motivul pentru care v-am adus aici, așa că vom regla o dată pentru totdeauna această chestiune, chiar în prezența Dragonului!”

9. După aceste cuvinte, Domnul a strigat cu putere, astfel încât întregul glob pământesc s-a cutremurat.

10. Iar apelul Său a sunat astfel: „Satan! Domnul și Dumnezeul tău de la începuturile eternității dorește ca tu să apari în fața Lui, în acest loc!”

11. Imediat după acest apel plin de autoritate, care în alte condiții ar fi putut costa viața întregii creații, Dragonul a apărut, fremătând de mânie, în fața Domnului atotputernic al eternității, și L-a întrebat:

12. „Ce dorești de la mine, persecutorul meu etern? Dorești cumva să te ajut să îți distrugi mai repede întreaga creație? Sau poate ai un nou proiect și dorești să îți găsesc un loc bun pentru a-l realiza.

13. Dar eu îți spun: nu vei obține niciodată ajutorul meu, căci îți cunosc imensa nehotărâre și știu că Tu nu înțelegi ce înseamnă permanența. Promisiunile Tale nu sunt decât cuvinte goale, căci Tu nu le respecți niciodată. De aceea, am luat decizia fermă de a mă revolta împotriva ta și de a Te persecuta de-a pururi!

14. Știu că Tu ești Dumnezeu și că domnești încă asupra infinității, dar în fața mea nu Te vei putea ascunde niciodată, căci nu există loc în imensa creație pe care eu să nu îl cunosc și în care să nu Te găsesc. Te asigur că nu îmi vei scăpa!

15. Deocamdată nu ai decât să mă ameninți cât vrei. Va veni însă o vreme când vom vedea care dintre noi este adevăratul Domn al lumilor și al creaturilor!

16. Dacă vei dori vreodată să mă constrângi într-un fel sau altul, îți jur pe viața mea că mă voi autodistruge, și vei vedea atunci ce va mai rămâne din existența Ta eternă!

17. Înțelege-mă bine, bătrân mistificator al lumilor, care Te amuzi cu atotputerea Ta pe seama mea! Înțelegi ce vreau să spun?

18. Știu că ai venit să mă somezi în fața acestor trei oameni să retrag ceea ce le-am revelat, cu cele mai bune intenții de altfel! O, poți aștepta mult și bine, căci eu unul nu mă voi lăsa folosit în scopurile Tale rușinoase!

19. Haide, străpunge cuirasa cu care m-am înconjurat, dacă poți, cu toată atotputerea Ta!

20. De altfel, îți jur un lucru: nu eu, ci servitorii mei cei mai nevolnici vor fi cei care Te vor încarcera, Te vor schilodi și te vor scuipa ca pe un criminal, după care Te vor bate în cuie pe o cruce din lemn, pe care vei putea striga în zadar după ajutor o eternitate întreagă! Înțelegi ce îți spun?

21. Ți-am făcut o promisiune. Dacă mai vrei și altceva de la mine, vorbește, dar cuvintele Tale nu se vor adeveri niciodată, în timp ce ale mele se vor petrece întocmai! ‚Amin-ul’ meu vine de la mine, Domnul Tău! Ai înțeles? De la mine!”

Author:  1% [ 26.6.2018, 02:45 ]
Post subject:  Capitolul 16

Capitolul 16
Domnul potolește dorința de răzbunare a lui Kisehel. Satan refuză să răspundă la întrebările Domnului. Pedepsirea și umilirea Dragonului furios de către Kisehel.
(13 aprilie 1843)

1. Auzind aceste sacrilegii din gura Dragonului, Kisehel a simțit cum întreaga ființă îi ia foc, cerând răzbunare. De aceea, el a strigat cu putere:

2. „Bine, Doamne, Dumnezeu etern și atotputernic, Tată preasfânt și preaplin de iubire! Cum este posibil să asculți liniștit asemenea sacrilegii?

3. Împrumută-mi din nou forța pe care mi-ai acordat-o pe vremea când am coborât în ținuturile de jos și voi avea grijă să pun capăt existenței acestui spirit netrebnic, într-o manieră despre care se va mai vorbi multe eternități de acum încolo!”

4. Domnul i-a spus însă lui Kisehel: „O, fiu al focului și al tunetului! De ce crezi tu că sacrilegiul Dragonului te afectează pe tine mai mult decât pe Mine, în condițiile în care ție ți-a vorbit cu simpatie, în timp ce pe Mine M-a împroșcat cu lăturile furiei sale?

5. Chiar crezi că nu M-aș putea descurca singur în fața acestui spirit căzut, fără ajutorul tău prețios? – O, fii fără grijă! Dacă aș dori, l-aș putea izgoni cu un singur suflu, pentru tot restul eternității!

6. Dacă aș acționa însă în acest fel, ce ai avea tu de câștigat, sau ce aș câștiga Eu?

7. Ascultă-Mă: dacă acest Dragon Mi-ar putea aduce vreun prejudiciu real sau dacă M-ar putea face prizonier, așa cum se laudă, te asigur că ar fi făcut-o încă cu mult timp în urmă. Dar el nu este decât un adolescent slab în creația Mea. De altfel, te asigur că își dă foarte bine seama cât de neputincios este în fața Mea. Acesta este motivul pentru care are limba atât de veninoasă, căci el încearcă să se răzbune pe Mine prin cuvintele sale, știind că nu-i va fi niciodată posibil să treacă la fapte!

8. De aceea, lasă-l să vorbească oricât de mult dorește. După ce își va goli sacul cu vorbe, voi avea și Eu grijă să îi spun câteva cuvinte.

9. Așadar, calmează-te, iar tu, Satan, continuă să vorbești, căci Eu, Domnul și Dumnezeul tău, doresc să îți dezvălui în întregime esența în fața acestor martori ai noștri, astfel încât să vadă cine ești, pentru a-i ajuta mai târziu și pe ceilalți să te recunoască! (Notă: la origini, Satan a fost o ființă feminină)

10. Începe mai întâi prin a ne spune câte creații am distrus Eu, așa cum M-ai acuzat mai devreme?”

11. Dragonul a rămas însă interzis și a refuzat să răspundă.

12. Dar Domnul i-a poruncit să vorbească.

13. Atunci, Dragonul a început să fumege și a dat semne că ar dori să se repeadă la cei patru oponenți ai săi.

14. Dar Domnul i-a spus: „Dacă refuzi să vorbești, te voi forța prin mânia Mea!”

15. Dragonul a început însă să scoată flăcări pe nări și a urlat: „Ce crezi Tu că înseamnă pentru mine mânia Ta? Eu o cunosc cel mai bine, căci ea reprezintă însăși esența mea!

16. Nu eu trebuie să mă tem de Tine, ci Tu Însuți trebuie să Te ferești ca nu cumva să pun stăpânire pe Tine. Te asigur că dacă aș acționa în acest fel, s-a zis cu iubirea Ta, și îți vei extermina singur copiii de pe pământ, fără nici o milă! Pe planetă nu ar mai rămâne probabil decât câteva muște care să depună mărturie în legătură cu puținul interes pe care îl acorzi creaturilor Tale!

17. De aceea, ține-Te la o distanță respectuoasă față de mine, căci în caz contrar nu pot garanta că nu îți va veni chiar acum ideea de a inunda întregul pământ cu o apă mare, lucru la care ai visat dintotdeauna, știu bine!”

18. De data aceasta, răspunsul Domnului a fost ceva mai violent: „Satan, nu-Mi forța mărinimia, căci și răbdarea Mea are o limită! Dă-Mi răspunsul pe care îl aștept de la tine, nu altul! În caz contrar, vei regreta cu adevărat!”

19. În acest moment, Dragonul s-a întors și a încercat să își lovească adversarii cu coada sa extrem de puternică.

20. Dar Domnul i-a dat un baston lui Kisehel și i-a spus: „Du-te și pedepsește-l!”

21. Kisehel a luat bastonul și l-a lovit cu toată puterea pe Dragon.

22. Acesta s-a întors imediat, urlând și scoțând foc pe nări, după care a renunțat la forma sa oribilă și a luat o înfățișare umană. S-a prosternat astfel în fața Domnului, căruia i-a spus:

23. „Doamne, Dumnezeu etern și atotputernic! Dacă dorești să mă pedepsești pentru așa-zisa mea răutate față de Tine, cel puțin nu o face fără iubire, căci știi bine că loviturile mâniei Tale mă ard îngrozitor, provocându-mi răni insuportabile!”

24. Domnul i-a răspuns: „Ce rugăciune este asta din partea ta, care te pretinzi Domnul Meu? Nu M-ai amenințat tu ceva mai devreme cu pedeapsa pe care Mi-o pregătești? Ce înseamnă această schimbare de atitudine?”

25. Satan: „O, Doamne, nu mă mai chinui. Știi bine că sunt un mincinos patentat și că visul meu dintotdeauna a fost acela de a deveni un Domn independent de Tine!

26. Haide, dăruiește-mi un nou răgaz, și mai devreme sau mai târziu mă voi întoarce din nou la Tine; dar ia-mi totodată întreaga mea putere, ca să nu mai fiu tentat să mă revolt din nou împotriva Ta!”

27. Domnul: „Haide, mărturisește-ți toate minciunile în fața acestor martori, și apoi voi vedea ce pot face pentru tine. Dar nu le ascunde nimic, căci în caz contrar toate rugăciunile tale vor fi în zadar! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 02:50 ]
Post subject:  Capitolul 17

Capitolul 17
Satan își recunoaște minciunile și își mărturisește răutatea.
(14 aprilie 1843)

1. După aceste cuvinte, Satan s-a ridicat tremurând și i-a spus lui Kisehel, care ținea încă ferm în mâini bastonul primit de la Domnul:

2. „Ascultă, executor al pedepselor poruncite de puterea lui Dumnezeu, care este și va rămâne de-a pururi un Dumnezeu al mâniei, ce nu încetează niciodată să mă lovească cu teribilul său baston!

3. Am făcut ceva mai devreme, în forma înspăimântătoare de dragon, pe care mi-o asum de fiecare dată când doresc să mă protejez, o serie de afirmații referitoare la Domnul, Creatorul atotputernic al tuturor lucrurilor care există, inclusiv al tuturor spiritelor și ființelor umane, pe care doresc acum să le contest, în această formă umană care îți seamănă întru totul, declarându-le minciuni pure.

4. Sincer să fiu, ți-am spus numai adevărul curat, pe care l-am deformat însă, întorcându-l pe dos, ceea ce face din el o minciună. În realitate, tot ce am afirmat despre Domnul este propria mea operă. Nu Domnul, ci eu sunt bătrânul și maleficul mistificator al lumii, care se bucură astfel de puterea lui extrem de extinsă, chiar dacă nu este omnipotentă.

5. Nu Domnul, ci eu am fost cel care a distrus numeroase sisteme solare. Dacă ar fi fost după mine, acestea ar fi dispărut în neantul etern. Domnului i s-a făcut însă milă de ele și le-a transferat prin intermediul mesagerilor săi divini într-un loc special conceput din imensitate, în care pot urma un nou parcurs al evoluției, inaccesibil suflului meu pestilențial.

6. Dacă lucrurile ar depinde numai de mine, aș prefera să am în fața ochilor o lume nouă în fiecare clipă, căci mie nu-mi place să creez decât pentru a avea imediat ceva de distrus. Mi-ar plăcea să creez tot felul de ființe umane cu forme armonioase, frumoase și atrăgătoare, dar numai pentru a le tortura pentru plăcerea mea perversă, distrugându-le în final, după ce m-aș sătura de suferințele lor.

7. Ascultă: întotdeauna mi-a plăcut minciuna și aș prefera de o mie de ori să te mint, decât să îți spun adevărul. Din păcate, acum mă tem mult prea tare de bastonul tău pentru a îndrăzni să te mint din nou!

8. Totuși, faptul că acum îți spun adevărul curat nu mă face cu nimic mai bun, cel puțin atât timp cât îmi va fi lăsată marea putere de care dispun și care îmi permite să guvernez asupra întregii creații materiale, cu nenumăratele ei stele și sisteme solare, populate cu tot felul de ființe, care trebuie să mi se supună întru totul, întrucât eu sunt suveranul lor absolut.

9. Eu sunt domnul acestei lumi vizibile, căci eu sunt un dumnezeu creat. Sunt ținut prizonier în această totalitate a materiei*, de care nu voi putea scăpa atât timp cât ultimul fir de praf alcătuit din materie va continua să existe. De altfel, acesta este motivul care mă determină să încerc să distrug în permanență lucrurile pe care le-a creat Atotputernicul, pentru a-mi redobândi astfel atotputerea primordială, ce corespunde întru totul setei mele nemărginite de putere, și pentru a-l detrona astfel pe Domnul slavei de pe tronul Său așa-zis etern. Căci El se opune în permanență proiectelor mele distructive, încă de când m-a proiectat în afara Lui, în această existență în care domnește puterea mea cvasi-infinită. Dorința mea cea mai arzătoare este să domnesc ca un al doilea dumnezeu alături de El, iubindu-L mai presus de orice altceva, din străfundurile ființei mele, la fel cum își iubește o soție credincioasă bărbatul ales.

10. La origini, măreția și frumusețea mea erau incomparabile! Am obținut întotdeauna tot ce am vrut, iar Domnul nu mi-a îngrădit niciodată voința și nu mi-a înfrânat zelul creator.

11. Când am dorit însă să distrug ceea ce am creat, El m-a împiedicat, limitându-mi puterile nemărginite.

12. Am încercat atunci să îl atrag în capcană luând o înfățișare feminină de o frumusețe tulburătoare. Pentru a-mi atinge scopurile, m-am înconjurat de întreaga mea lumină, sperând să îi iau astfel mințile Domnului.

13. Dar El m-a făcut prizoniera acestei lumini și, folosindu-se de ea, a creat această lume materială, precum și numeroase ființe minunate pe care le-a plasat alături de mine și pe care le-a iubit la fel de mult ca pe mine, prima Lui consoartă.

14. M-am lăsat atunci cuprinsă de o furie teribilă și oarbă. L-am blestemat pe Dumnezeu, și de atunci nu încetez să îl blestem, deși El a încercat de nenumărate ori să mă salveze. Dar mânia mea este prea mare pentru a-L lăsa să facă acest lucru, dat fiind că nu mi-a permis să domnesc suveran asupra creației mele!

15. Iată, Satana a vorbit! De data aceasta, ea nu a mințit și a spus numai adevărul. De aceea, Doamne, ia-i puterea miraculoasă de care dispune, ca să nu Ți se mai poată opune constant, fiind apoi pedepsită într-o manieră din ce în ce mai cumplită!

16. Dă-mi un nou răgaz, și la sfârșitul lui mă voi întoarce din nou la Tine.

17. Pentru ca gelozia să nu pună din nou stăpânire pe mine, văzând că Ți-ai întors în întregime inima către noile Tale creaturi, silindu-mă astfel să le persecut, mai bine ia-mi întreaga putere și anihilează-mă pentru totdeauna, sau fă cu mine orice vei dori!

18. Plasează-mă între cer și pământ, pentru ca mânia mea să mă devoreze de tot văzându-Ți imensa măreție și contemplându-i pe cei pe care îi iubești și care Te pot iubi la rândul lor. Facă-se voia Ta!”

(* - Vezi mai pe larg „Cine este Dumnezeu, cine este Lucifer, ce este omul?”, n.r.)

Author:  1% [ 26.6.2018, 03:20 ]
Post subject:  Capitolul 18

Capitolul 18
Așa-zisa pedeapsă eternă a Satanei reprezintă o nouă minciună. Frumusețea în forma ei primordială. Moartea Domnului pe cruce și răgazul acordat Satanei, de dragul libertății ei.
(15 aprilie 1843)

1. După aceste cuvinte, Domnul s-a întors din nou către Satana și i-a spus: „Satana, afirmi că Eu sunt un Dumnezeu al mâniei atotputernice și veșnic implacabilă, care nu face altceva decât să te pedepsească de-a pururi, într-o manieră plină de cruzime și indescriptibilă! Ca să punem lucrurile la punct, îți poruncesc să le arăți acestor martori toate rănile pe care ți le-am făcut vreodată!”

2. Din nou, marea prostituată a rămas interzisă, neștiind ce să-i răspundă Domnului slavei. Căci nici nu putea fi vorba de vreo rană pe care Acesta i-ar fi făcut-o vreodată. Dimpotrivă, Domnul nu i-a luat niciodată imensa putere a voinței sale, pe care i-a lăsat-o plenar, permițându-i să acționeze liber în imensitatea spațiilor creației.

3. De fapt, cumplita pedeapsă la care făcea referire Satana era incapacitatea sa de a distruge creația, lucru pe care Domnul l-a împiedicat constant, în pofida tuturor tentativelor sale.

4. Dar de ce își dorea atât de mult Satana să distrugă lumile create? Iată de ce: ea era obsedată de ideea că dacă i-ar lua lui Dumnezeu baza Sa, respectiv punctele Sale de sprijin, întreaga Sa atotputere s-ar reduce la zero, iar Satana, dușmana sa declarată, ar avea astfel cale liberă să îl învingă pe Dumnezeu în maniera cea mai simplă cu putință, așezându-se apoi pe tronul puterii Sale. Ea l-ar putea reduce astfel la o stare de sclavie pe bătrânul Dumnezeu, devenit acum foarte slab, dar în continuare indestructibil, făcându-L să o asculte în toate cele, așa cum cerea orgoliul ei de învingătoare.

5. Dat fiind că Domnul a împiedicat de-a lungul eternității toate planurile malefice ale Satanei, în care iubirea nu juca nici un rol, și le-a contracarat într-o manieră implacabilă și atotputernică exact atunci când vicleana sa opozantă se aștepta mai puțin, ura și dorința de răzbunare a Satanei față de Dumnezeu au continuat să se amplifice, făcând-o să îl considere un călău de o cruzime absolută, cu atât mai mult cu cât era nevoită acum să depună mărturie în privința felului în care a fost tratată de eternul ei dușman.

6. Satana nu avea însă nici o dovadă care să demonstreze că Domnul măreției și slavei s-ar fi făcut vreodată vinovat de un asemenea tratament în ceea ce o privește. De aceea, a fost nevoită să păstreze tăcerea, scrâșnind din dinți. Atunci, Domnul i-a adresat din nou cuvântul:

7. „De ce nu faci ce îți poruncesc și de ce nu le arăți acestor martori rănile pe care ți le-am provocat prin pedepsele Mele eterne, ca să pot astfel să îmi conștientizez greșeala, despăgubindu-te pentru toate nedreptățile pe care ți le-am făcut vreodată?

8. Văd că ești în întregime îmbrăcată și în afara părului tău, acești martori nu îți pot vedea deloc trupul. De aceea, dezbracăte și arată-ți în întregime goliciunea, pentru ca ei să poată vedea felul sublim în care te-am creat, cu toată răutatea ta infinită!”

9. Într-o singură clipă, Satana a rămas complet goală în fața celor trei martori, care au declarat la unison, absolut stupefiați, că nu au văzut niciodată până atunci o femeie atât de frumoasă, înzestrată cu proporții atât de perfecte și cu forme de o rotunjime atât de minunată, splendide și impecabile.

10. Lameh a adăugat: „O, Doamne și Părinte al nostru, în ceea ce privește frumusețea exterioară, chiar și Ghemela, Naeme, Purista și Pura – care se află acum în sferele celeste – ar părea niște pietricele prin comparație cu diamantul cel mai pur și mai scânteietor, iluminat de razele soarelui de dimineață! Și totuși, această creatură înzestrată cu o splendoare atât de mare vorbește de nu știu ce pedepse pline de cruzime pe care i le-ai fi acordat Tu, Doamne, care ești însăși bunătatea, iubirea și compasiunea infinită!”

11. Domnul i-a răspuns: „Într-adevăr, cu excepția loviturii pe care i-a dat-o Kisehel, încă nu am pedepsit-o vreodată pe această creatură, Eu, care sunt Creatorul, Dumnezeul, Părintele și Soțul ei Divin. Și totuși, ea Mă urăște pentru că sunt Iubirea eternă și dorește moartea inimii Mele, pentru simplul motiv că nu sunt de acord cu tendințele sale distructive.

12. Ea își imaginează că îmi poate răpi puterea Mea de Creator, în loc să se întoarcă la Mine, comportându-se de-a pururi ca o fiică și o soție credincioasă și dragă, fapt care i-ar permite să primească de la Mine întreaga atotputere a celor Șapte Spirite ale Mele.

13. Stelele, sorii și lumile stau mărturie pentru tot ce am făcut pentru ea, numai ca să se întoarcă pe calea cea dreaptă. Din păcate, până în prezent nu am reușit să o conving. Ea a rămas străvechea Mea dușmană implacabilă și furibundă împotriva Iubirii Mele!

14. De aceea, voi lăsa lucrurile să decurgă pe pământ până la extremitatea lor ultimă! O voi lăsa să Mă facă prizonierul ei, și chiar să Mă omoare, și îi voi acorda întreaga putere pe această planetă și pe restul stelelor!

15. Va avea chiar libertatea să Mă ucidă, așa cum își dorește atât de tare, dar Mă voi folosi apoi de atotputerea Mea pentru a învia din morți, fără nici un ajutor din exterior, numai pentru a-i demonstra întreaga slăbiciune și neputință. Abia atunci îi voi lua puterea de a guverna asupra astrelor și nu-i voi mai acorda decât o putere parțială de a guverna pământul. În plus, îi voi mai acorda un răgaz, un semi-răgaz și un sfert de răgaz!

16. Dacă nici acest plan nu va da rezultate, vai ei, căci abia atunci voi începe să o pedepsesc cu adevărat!

17. Până în momentul captivității Mele – dacă va persista în încăpățânarea ei – se va putea bucura de o libertate deplină și va putea face orice va dori.

18. Dacă va ști să se folosească de acest nou răgaz în scopuri benefice, cu atât mai bine pentru ea! Dar dacă va continua să acționeze lăsându-se ghidată de străvechea ei furie, va obține în sfârșit retribuția pe care o merită de atâta vreme.

19. Dar până la momentul rușinii sale supreme, păstrați aceste lucruri pentru voi! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 03:24 ]
Post subject:  Capitolul 19

Capitolul 19
Neliniștea lui Kisehel legată de imensa putere a Satanei. Cuvintele reconfortante ale Domnului. Puterea Satanei este limitată.
(18 martie 1843)

1. După aceste importante declarații ale Domnului, Kisehel L-a întrebat: „O, Tată preasfânt și preaplin de iubire, și eu, ca și Enoh și Lameh aici de față, îți recunoaștem bunătatea și compasiunea infinită, dar când mă gândesc la puterea teribilă pe care i-ai acordat-o dușmanei Tale asupra restului creației, inclusiv asupra noastră, nu mă pot împiedica să nu mă cutremur cu privire la soarta umanității.

2. Dacă ne-a chinuit într-o asemenea măsură, încă de la bun început, pe Tine, acest pământ și pe noi toți, mă întreb ce se va întâmpla cu noi dacă se va putea bucura de această putere nelimitată pe care i-o acorzi acum?

3. De aceea, aș dori să Te implor să Te gândești la viitorul nostru și să nu îi acorzi puteri nelimitate dușmanei Tale. În caz contrar, nu cred că învățăturile sfinte pe care ni le-ai împărtășit, o, Părinte preaplin de iubire, ne vor fi de prea mare folos!

4. Mă tem că înainte chiar ca Tu să fii pus în gardă, ea îți va face mari stricăciuni în casa Ta! Nici noi nu vom fi feriți de atacurile sale, chiar dacă ai fi tot timpul de partea noastră în această formă vizibilă! De aceea, Te implor, Doamne, gândește-Te la ceea ce faci!”

5. Domnul i-a răspuns atunci lui Kisehel, pe un ton foarte serios: „Adevăr îți spun, dacă nu ai ceva mai înțelept de spus, sileșteți limba să tacă. În caz contrar, Mă vei enerva chiar mai mult decât Satana!

6. Eu știu foarte bine ce fac, în timp ce tu nu știi deloc ce vorbești! Eu Mă ocup cu menținerea ordinii eterne a lucrurilor și a ființelor din această creație, născute direct din ea, în timp ce tu nu ești preocupat decât de menținerea acestei lumi exterioare.

7. Chiar crezi că îi voi acorda vreodată dușmanei Mele întreaga putere și libertate pe care v-o acord vouă?

8. Adevăr îți spun: întreaga putere pe care i-o acord dușmanei Mele asupra stelelor, asupra acestei planete și asupra voastră, luată la un loc, nu este mai mare decât puterea pe care i-o acord fiecăruia dintre voi, în măsura în care Mă veți iubi pe Mine!

9. Ți-am demonstrat deja acest lucru atunci când ți-am permis să o lovești pe Satana cu bastonul. Acest baston va rămâne la voi până când va sosi marele moment, când voi alege o altă bucată de lemn, cu ajutorul căreia îi voi răpi dușmanei Mele întreaga putere asupra stelelor și asupra unei jumătăți din acest pământ. Iar ea va fi judecată după faptele sale.

10. În acest fel, ea trebuie să învețe că toți copiii pe care i-a ținut prizonieri nu îi vor servi la nimic, căci această nouă bucată de lemn (n.n. Crucea de pe Golgota) îi va mântui pe aceștia, smulgându-i din puterea ei. În final, tot ce îi va mai rămâne va fi propria ei neputință și judecata care va decurge din ea.

11. Voi sunteți în întregime liberi, iar dușmana Mea nu vă va putea răpi această libertate. La fel ca și ea, puteți acționa așa cum doriți.

12. Nu va depinde decât de voi dacă vă veți învinge dușmanul, sau dacă vă veți lăsa învinși de el, căci puterea voastră este mai mare decât a lui.

13. Ce bărbat se dovedește mai slab decât soția lui, dacă dorește să fie un soț înțelept și drept?

14. Așa cum sunteți stăpânii soțiilor voastre, care vă urmează în toate, la fel de bine puteți fi stăpânii acestei femei, care este mai slabă decât cele mai slabe dintre soțiile voastre.

15. Dacă ai dori să îți pedepsești propria nevastă, ai putea face cu ușurință acest lucru. În schimb, ea nu te-ar putea pedepsi pe tine, nici chiar dacă ar dori să o facă!

16. La fel se vor petrece lucrurile și în viitor, iar puterea Mea nu vă va părăsi niciodată, atât timp cât veți rămâne ferm ancorați în iubirea Mea.

17. Am încheiat cu voi o alianță și nici o femeie sau putere dușmană nu va putea vreodată să rupă în întregime această alianță!

18. Încercați să înțelegeți aceste cuvinte și nu mai rostiți cuvinte lipsite de înțelepciune în fața Mea! Amin”.

19. După acest discurs, Kisehel s-a liniștit de tot și i-a cerut iertare Domnului pentru imensa lui nebunie.

20. Domnul l-a binecuvântat și i-a spus: „De acum înainte, fiți niște bărbați adevărați, care nu se lasă învinși de trupul feminin. În acest fel, actele voastre de procreație nu se vor mai petrece pe pământ, ci în cer, iar fructele lor vor aparține grației și forței, și vor fi plăcute la vedere! Amin”.

21. Auzind aceste cuvinte, Satana a suspinat și a spus: „Dar eu, la ce fructe voi putea da naștere, o, Doamne? Trebuie oare să tânjesc de-a pururi, rămânând la fel de stearpă ca o tufă uscată de spini?”

22. Domnul i-a răspuns: „Întoarce-te către Mine în inima ta și vei putea prinde rod, dând acele fructe care îmi sunt destinate, de o splendoare pe care eternitatea nu a văzut-o încă până acum. În caz contrar, vei purta în pântec numai fructele morții eterne, care te vor face să pari cea mai mare dintre prostituate!

23. Încearcă să înțelegi aceste cuvinte, căci începând din acest moment nu voi mai lua în seamă decât simplitatea lipsită de strălucire și tot ce este mai mic în creație.

24. De aceea, acționează în consecință, și vei scăpa astfel de judecata Mea! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 03:26 ]
Post subject:  Capitolul 20

Capitolul 20
Satana îi cere Domnului să îi dăruiască din nou o inimă, ca să îl poată iubi pe Dumnezeu.
(19 aprilie 1843)

1. Satana s-a adresat atunci Domnului: „Doamne, cum m-aș putea raporta eu la Tine în inima mea? Știi bine că mi-ai luat această inimă, atunci când i-ai creat pe Adam, pe soția acestuia și pe toți descendenții lor!

2. De atunci, eu nu mai am o inimă, așa că îmi este imposibil să Te caut în ea sau să mă întorc către Tine la nivelul ei! Haide, dăruiește-mi o nouă inimă, iar eu voi face ceea ce îmi ceri!

3. Gândește-te ce fructe minunate ți-aș putea dărui atunci! Dacă vei continua să mă privezi de sămânța vieții – și știi bine că singura inimă capabilă să mă fecundeze este inima lui Adam – ce alte fructe ți-aș putea oferi decât cele ale morții și ale judecății, care, așa cum spui, vor face din mine cea mai mare dintre prostituate?

4. Ție îți este ușor să vorbești, căci Tu ești Domnul și faci orice dorești. Nu întrebi niciodată pe altcineva ce trebuie să faci și nu accepți nici un sfat de la alții.

5. Tot ce dorești Tu trebuie să se împlinească implacabil, iar dacă altcineva dorește altceva decât Tine, poți să îl anihilezi pe loc, sau cel puțin să îl ții captiv sub povara unei judecăți până când cedează și îți acceptă voința. Nu mă miră că, așa cum spuneai, îți găsești plăcerea doar în simplitate și în cei care acceptă să fie mici în fața Ta!

6. Pentru Tine este ușor să afirmi așa ceva, căci cine îți poate schimba Ție o decizie? Nu la fel se petrec însă lucrurile în cazul meu, prima Ta creatură! Eu nu sunt un domn suveran și nu dispun de nici o altă putere decât aceea pe care accepți Tu să mi-o acorzi. Ea nu reprezintă mare lucru și nu acționează decât prin intermediul Tău; altfel spus, nu o pot utiliza decât dacă sunt la unison cu voința Ta. Dacă aș utiliza-o în acord cu propria mea voință, adică cu pretinsul liber arbitru pe care mi l-ai acordat, aș comite un păcat, m-aș îndepărta de tine și aș fi nevoită să suport condamnarea judecății Tale!

7. Ție îți este ușor să îi spui unei creaturi: ‚Pune-te la unison cu voința Mea, și în acest fel vei scăpa de judecată!’ Într-un fel, ai dreptate, căci dacă ea și-ar lua viața, nu ai mai avea nevoie să o supui morții.

8. Tu Te simți cât se poate de bine în calitatea Ta de Domn și de Creator invincibil, dar mă întreb în ce măsură îți dai seama ce simte o creatură în momentul morții sale.

9. Îți spun eu: ea suferă de o angoasă teribilă și se chinuiește îngrozitor. Chiar și în decursul vieții, dacă se simte cât de cât satisfăcută, ea aude o voce interioară care îi spune, avertizând-o: ‚Degeaba de bucuri de viața ta, căci în scurt timp va veni momentul în care va trebui să renunți la ea, întrucât în fața Mea reprezintă un sacrilegiu!’

10. Bucuria de a trăi a sărmanei creaturi dispare astfel. Singura sa speranță rămâne credința – subliniez: credința, și nu viziunea – într-o viață de apoi, pe care o intuiește vag. Chiar dacă această credință este suficient de tenace, creatura umană trebuie mai întâi de toate să piară pe jumătate pentru a obține astfel o ipotetică viață viitoare, și asta în maniera cea mai mizerabilă cu putință, așa cum am constatat nu de puține ori din hăul în care m-ai aruncat!

11. De ce a trebuit să creezi astfel lucrurile, și nu altfel? – Pentru că Tu ești Domnul și poți face orice dorești, și pentru că, în calitatea Ta de Dumnezeu și de Creator, Tu nu poți simți cu adevărat ceea ce trăiesc creaturile Tale atunci când sunt nevoite să moară pentru a asculta de voința Ta.

12. Cel puțin dacă le-ai ajuta să dispară fără nici o suferință, atunci nu aș mai avea nimic de obiectat. Mă întreb ce ai de câștigat dacă sărmanele Tale creaturi sunt nevoite să sufere acest martiriu, plătind cu viața și fiind distruse într-o proporție mai mare de jumătate? Cu ce Ți-au greșit ele?

13. Ți-am demonstrat așadar, prin toate aceste exemple, că eu nu dispun de o inimă, și deci nu am cum să mă întorc către Tine în inima mea. Fii înțelegător și dăruiește-mi o inimă, dacă dorești într-adevăr să mă întorc pe calea care duce către Tine!

14. Așa cum sunt constituită acum, nu Te-aș putea iubi niciodată, căci pe de o parte Tu ești iubire pură, dar pe de altă parte ești un veritabil tiran care își propune să distrugă orice trup fizic în suferințele cele mai monstruoase, nefiind dispus să acorzi Viața eternă decât spiritului, motiv pentru care nimeni nu își poate reprezenta cu claritate în ce constă de fapt această Viață eternă.

15. Trupul fizic este fructul produs de mine. Dacă Tu îl ucizi, cum Te-aș putea iubi?

16. Haide, acceptă să negociezi cu mine, și atunci voi accepta să Te iubesc!”

Author:  1% [ 26.6.2018, 03:32 ]
Post subject:  Capitolul 21

Capitolul 21
Răspunsul Domnului. Acesta explică eforturile pe care le face pentru a o converti pe Satana.
(20 aprilie 1843)

1. Auzind această propunere a Satanei, Domnul a părut ușor agitat și a spus: „Ce prostii tot spui acolo? Ce sunt aceste aberații care îți ies din gura ta obișnuită să spună numai minciuni?

2. Dacă lucrurile ar sta cum spui tu, nu ar mai exista nici un pământ. Nu ar mai exista un Adam care să pășească pe el, nici un soare care să lumineze bolta cerească, nici luna și stelele care împodobesc spațiul infinit ce înconjoară această planetă!

3. Tu nu faci altceva decât să proferezi tot felul de acuzații perfide, mințind la fiecare cuvânt pe care îl rostești, căci există un pământ, un Adam care pășește pe el și un spațiu infinit al creației care strălucește în lumina slavei Mele divine, a iubirii Mele, a compasiunii și grației Mele!

4. Afirmi că ai fi lipsită de inimă, pe care ți-aș fi furat-o Eu atunci când l-am creat pe Adam. Mai mult, îmi ceri să ți-o înapoiez. Spune-Mi însă, Mie, Creatorului tău: trăiești sau nu? Văd că îmi răspunzi: ‚Da, trăiesc!’

5. Cum ai putea trăi însă dacă nu ai avea o inimă, sursa vieții oricărui individ, fără de care viața nu ar fi posibilă? Cum ai putea respira, gândi, simți și vorbi dacă nu ai beneficia de acest fundament al vieții? – Văd că îmi spui: ‚Într-adevăr, nu aș putea trăi!’

6. Bun. De vreme ce avem de-a face cu o dovadă absolut incontestabilă a existenței inimii tale, de unde ai venit cu scornelile astea, cum că Eu ți-aș fi furat inima?

7. Văd că păstrezi din nou tăcerea, nemaiștiind ce să-Mi răspunzi! Dar Eu îți spun: tu ai fost întotdeauna adepta minciunii și ai refuzat cu încăpățânare să rostești vreodată adevărul, deși acesta nu ți-a fost ascuns niciodată.

8. Nu am făcut Eu apel la tine, cerându-ți să îți schimbi natura perfidă în corpul lui Adam, pe care l-am creat? Din păcate, tu ți-ai folosit din nou liberul arbitru în mod negativ, refuzând să accepți ceea ce ar fi fost extrem de profitabil pentru tine, și ți-ai propus să devii o femeie.

9. Am acceptat dorința ta și te-am creat folosindu-Mă în acest scop de corpul lui Adam. Am acționat astfel tocmai pentru a face din voi doi un singur trup. Simultan, am insuflat în trupul lui Adam un suflet nou și viu, făcând astfel din el o ființă spirituală, după chipul și asemănarea Mea.

10. Ai avut astfel posibilitatea să te transformi în Eva și să-ți învingi natura în care toate valorile au fost inversate (prin propria ta voință), fiind astfel supuse morții și judecății.

11. În mod regretabil, tu ai declinat și această ofertă a compasiunii Mele, te-ai eliberat de acel corp și ai preferat să îți seduci fostul trup luând forma unui șarpe mincinos, o creatură care nu are sex și care ascunde în sine veninul otrăvit al procreației sale. Te-ai folosit de această înfățișare pentru a o corupe pe noua Evă creată de Mine și ai provocat astfel inclusiv căderea lui Adam din Paradis.

12. În aceste condiții, spune-Mi: Eu sunt cel care ți-a furat inima, creându-l pe Adam? – Văd că taci, consternată, cel puțin în aparență. Dar Eu îți sesizez furia interioară, care își spune: ‚Da, dispun într-adevăr de inima lui Adam și a Evei, care alcătuiesc împreună o singură unitate! Și totuși, refuz să Te iubesc pe Tine, Doamne, pentru simplul motiv că Te urăsc, întrucât nu accepți să faci din mine unicul suveran și deținătorul întregii atotputeri!’ Iată, chiar acestea sunt cuvintele pe care le rostești acum în sinea ta!

13. Mai mult, tu crezi că Eu nu te iubesc, întrucât nu îți acord favoarea pe care ți-o dorești atât de mult de la Mine.

14. Dar Eu îți spun: tot ce creează Spiritul Meu va dăinui de-a pururi și în asta constă opera eternă a iubirii Mele! Tu nu dorești altceva decât să distrugi ceea ce creez Eu! Din acest punct de vedere, nu te voi putea iubi niciodată așa cum îți dorești, în această manieră deșartă și plină de orgoliu!

15. Cu toate acestea, te iubesc mai presus decât orice închipuire, căci tot ce am făcut până în prezent, am făcut pentru tine. Mai mult, sunt dispus chiar să merg până la sacrificiul suprem.

16. Te asigur însă că dacă vei refuza și atunci să îmi recunoști iubirea ce ți-o port, aceasta se va stinge pentru totdeauna și îți voi arăta atunci de ce este în stare un Dumnezeu mânios!

17. Îți reamintesc că elementul Meu fundamental este focul. Tot ce am creat, am creat prin puterea lui. Ei bine, aceasta este închisoarea pe care ți-am pregătit-o. Vei fi aruncată în acest foc și vei rămâne de-a pururi tributară lui!

18. Atunci când trupul unui om moare pentru ca spiritul lui să primească Viața eternă, avem de-a face cu o moarte minoră. Tu vei avea însă parte de adevărata moarte, atunci când vei fi aruncată în focul Meu, și vom vedea atunci ce va mai rămâne din tine după ce vei fi consumată de el!

19. Ce înseamnă separarea de trup? Nimic altceva decât o eliberare a spiritului, respectiv învierea sa din morți și renașterea în adevărata Viață perfectă.

20. Rămâne de văzut în ce măsură marea ta moarte și separarea ta de Mine prin puterea focului va însemna pentru tine o astfel de înviere! – Nici chiar Eu nu cunosc răspunsul la această întrebare, căci te voi abandona atunci în întregime și nu voi mai face nimic pentru tine. Abia după scurgerea tuturor eternităților vom vedea ce s-a întâmplat cu tine după ce ai fost abandonată propriei tale voințe.

21. De altfel, nici chiar moartea trupului fizic și durerile care îi sunt atribuite nu reprezintă opera Mea, ci exclusiv a ta!

22. Eu știu însă cum să îmi protejez copiii de toate neplăcerile posibile și am grijă să le răpesc corpul muritor în așa fel încât să nu aibă vreodată motive să se plângă!

23. Voi avea grijă pe viitor să creez un echilibru între natura lor de ființe create și Mine, astfel încât oamenii să îmi devină adevărați frați. Când acest lucru se va petrece, va sosi și momentul tău final!

24. Ca să vezi totuși că sunt dispus să țin cont chiar și de sfaturile tale perverse, te invit acum să îmi spui cum vezi tu lucrurile, și te asigur că voi ține cont de sfaturile tale, fără a-Mi distruge însă ordinea divină, ca să nu mai spui că Eu nu țin niciodată cont de părerile altora, sub pretextul că sunt singurul Domn atotputernic al creației.

25. Vorbește, deci, ca să îți pot demonstra că Eu acționez întotdeauna în beneficiul tuturor creaturilor Mele! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 03:34 ]
Post subject:  Capitolul 22

Capitolul 22
Acuzațiile egoiste și impertinente ale Satanei. Tristețea Domnului în fața încăpățânării și neascultării sale.
(22 aprilie 1843)

1. O dată în plus, Satana a preferat să îl sfideze pe Domnul, spunându-i cu răutate: „Maniera Ta de a domni peste creație constă doar în a da ordine celor pe care i-ai creat și care ar trebui să fie complet liberi să acționeze așa cum doresc. Peste toate, Tu îi judeci pe cei care nu dispun de o conștiință de sine cu adevărat liberă.

2. Îți este absolut imposibil să discuți cu blândețe cu o creatură a Ta, renunțând la acest autoritarism deplasat, pentru a-i câștiga astfel iubirea.

3. Tu îmi poruncești tot timpul câte ceva, așteptând de la mine să Te ascult fără rezerve, numai pentru a obține cândva răsplata finală a disprețului Tău etern. Ei bine, nu văd de ce Ți-aș mulțumi pentru acest lucru!

4. Dacă mi-ai fi spus: ‚Draga, iubita, neprețuita Mea Satana, sunt dispus să te ascult cu toată iubirea. Haide, sfătuiește-Mă, iar Eu îți voi urma necondiționat sfaturile!’, aș fi fost încântată să îți acord aceste sfaturi. Nu sunt dispusă însă să ascult de o nouă poruncă imperioasă!

5. Ce îți imaginezi Tu, că puterea de care dispui îți dă dreptul să mă tratezi ca pe o sclavă? – O, Te asigur că Te înșeli în totalitate!

6. Dacă tot Te pretinzi un Creator drept și înțelept, demonstrează-Ți această înțelepciune și acest simț al justiției tratându-mă cu respectul cuvenit, pe mine, prima ta creatură, chiar dacă sunt supusă judecății.

7. Dacă acest lucru îți displace atât de mult, rezultă în mod evident că am fost prost creată, fiind un eșec al atotputerii și înțelepciunii tale, fapt care demonstrează dincolo de orice îndoială că Tu singur răspândești haosul și confuzia în întreaga Ta creație. Cum s-ar spune, eu și întreaga Ta creație nu suntem decât o tentativă ratată a ‚marii’ tale capacități creatoare.

8. De aceea, aștept din partea Ta un comportament diferit față de mine, care să nu Te mai compromită în fața celor pe care îi numești copiii Tăi! Mă întreb cine Te-ar putea respecta, atât timp cât Te dai astfel în spectacol?

9. Eu știu că înțelepciunea Ta este într-adevăr divină și că nu ești lipsit de bunătate. Cu atât mai mânioasă sunt văzând cum mă tratezi, ca și cum nu aș fi și eu creatura Ta, ci un fel de străină de care nu dorești să știi nimic.

10. Practic, sunt singura ființă care are curajul să-Ți spună în față aceste adevăruri dureroase, fapt care îi intrigă la culme pe acești lași care asistă la discuția noastră și care nu concep ca o creatură să își pună la punct Creatorul. Eu Te întreb însă: de ce nu ar avea creatura acest drept, atât timp cât se bucură de un liber arbitru?

11. Eu una nu consider că îți datorez vreo recunoștință sau vreun respect pentru faptul că m-ai creat, căci nu mi-am luat nici un angajament prealabil față de Tine înainte de a exista și înainte ca Tu să creezi tot ce a urmat, făcând astfel din mine debitoarea Ta!

12. În calitatea mea de creatură, nu îți voi fi recunoscătoare decât atunci când voi constata că sunt într-adevăr o ființă perfect liberă, absolut fericită și conștientă de sine în fața Ta, Creatorul meu.

13. Atât timp cât nu dispun de aceste drepturi, consider că am toate motivele să mă plâng de felul în care m-ai creat și să refuz, ori de câte ori am posibilitatea, să fac ceea ce îmi impui cu forța, folosindu-te de atotputerea Ta și de slăbiciunea mea.

14. Dacă nu sunt pe placul Tău, distruge-mă complet sau recreează-mă altfel, dar nu mă lăsa în această stare de imperfecțiune. Este evident că atât timp cât voi rămâne în această stare, nu vei avea motive să Te mândrești cu creația Ta!

15. Dacă dorești să Te ador, eu, creatura Ta, și să îți cer consimțământul pentru tot ce fac, cel puțin spune-mi-o în față, și dă dovadă de o oarecare amabilitate atunci când o faci. În acest caz, voi proceda și eu așa cum mi se va părea echitabil. În schimb, nu vei obține nimic de la mine ordonându-mi ce să fac. Încearcă să înțelegi ce îți spun!

16. Acesta este deocamdată unicul sfat pe care Ți-l dau, așa cum mi-ai cerut. Dacă nu dorești să-l urmezi, poți fi sigur că altul nu-Ți voi mai da! Încearcă să înțelegi și acest lucru! – Iar acum, îți spun la rândul meu: ‚Amin’!”

17. Auzind aceste cuvinte, Domnul s-a întors către cei trei martori și le-a spus cu tristețe: „Copiii Mei! Spuneți-Mi, sunt Eu așa cum Mă descrie această creatură? Merit Eu să fiu tratat în acest fel de ea?

18. O, Iubirea Mea eternă! Spune-Mi Tu, ce nu am făcut Eu pentru a salva această creatură, aducând-o la o perfecțiune limitată și greu de obținut? Și totuși, acest proiect nu îmi reușește deloc!

19. Da, am făcut într-adevăr o greșeală în ceea ce o privește pe Satana, și anume că am creat-o mult prea perfectă, sperând că o voi face astfel infinit de fericită, atât cât îmi permitea atotputerea Mea eternă, înțelepciunea Mea, bunătatea Mea, iubirea și compasiunea Mea!

20. Și totuși, această ființ㠖 care nu a ajuns nici măcar la un sfert din maturitatea sa – se opune ordinii Mele omnipotente chiar în momentul cel mai important și mai delicat al dezvoltării sale. Această încăpățânare oarbă Mă întristează teribil!

21. Și întrucât nu doresc să o anihilez, din cauza iubirii și compasiunii Mele eterne, nu-Mi rămâne decât să institui din nou un proces evolutiv infinit de lung, cu scopul de a-i reduce această încăpățânare la dimensiunile unui atom, creând astfel o creatură cu totul nouă, care va fi alcătuită din voi, copiii Mei dragi – o creatură după inima Mea și care să vă semene întru totul!

22. O, Satana, am plâns atunci când Mi-ai încălcat prima dată porunca. La fel plâng și acum, și voi mai plânge o dată; dar după aceea nu voi mai plânge niciodată din cauza ta, căci îți voi da răsplata binemeritată pentru faptele tale, în strict acord cu voința ta. Vei vedea atunci unde te-a condus încăpățânarea ta arogantă!

23. Deocamdată, vom părăsi acest loc și o vom lăsa pe această creatură cu încăpățânarea ei!”

24. Auzind aceste cuvinte, Satana s-a aruncat la picioarele Domnului, strigând: „O, Doamne, ai milă de mine și nu mă abandona, căci nu sunt decât o creatură sărmană a Ta! Știu că sunt o biată nebună, plină de răutate! Pedepsește-mă pentru răutatea mea, dar nu mă părăsi, căci sunt gata să fac orice vei dori de la mine!”

25. Atunci, Domnul i-a spus: „În acest caz, ascultă și fă ceea ce îți cer, pentru propriul tău bine. Numai așa Mă vei convinge să rămân. Dacă te vei mai opune însă voinței Mele încă o dată, nu te voi mai asculta niciodată de acum înainte! Ridică-te așadar și vorbește! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 03:36 ]
Post subject:  Capitolul 23

Capitolul 23
Dorința Satanei de a fi transformată în bărbat este îndeplinită. Satana se dovedește însă incorigibilă. Femeia plină de puritate, care seamănă cu soarele. Satana dispare.
(24 aprilie 1843)

1. După ce Domnul a tăcut, Satana s-a ridicat și i-a spus: „Doamne, știu foarte bine că Tu nu ai nevoie de nici un sfat, nici din partea mea, și nici din partea altcuiva, căci Tu reprezinți înțelepciunea cea mai sublimă, eternă și infinită deopotrivă!

2. În condițiile în care Tu le-ai acordat însă creaturilor Tale un liber arbitru, precum și dreptul de a desfășura o activitate autonomă, dar și de a-Ți adresa cereri, este evident că orice solicitare din partea lor reprezintă un sfat umil venit din partea unei ființe libere, dar slabe, așa cum ai binevoit Tu să o creezi, în marea Ta înțelepciune. Ea îți arată astfel dificultățile prin care trece, ca și cum Tu nu ai ști nimic în legătură cu ele. În mod similar, ea Te poate sfătui, desigur, cu cea mai mare smerenie posibilă, spunându-Ți ce ar trebui să faci în continuare. La fel doresc să îți transmit și eu sfatul meu, rugându-Te să ții cu bunăvoință cont de el, căci presupune crearea unei ordini cu totul noi care să guverneze opera Ta și creaturile Tale!

3. Iată așadar ce îmi doresc cel mai mult: așa cum sunt acum, Doamne, mă simt cât se poate de nefericită! Atât timp cât voi continua să îmi păstrez această formă feminină nu voi putea niciodată să mă întorc în întregime către Tine, căci gelozia și mânia mea insuportabilă mă țin în permanență prizonieră, făcându-mă să mă gândesc numai la răzbunare.

4. De aceea, aș dori să-Ți propun, știind că pentru Tine totul este cu putință, să îmi schimbi natura și să îmi dăruiești un caracter masculin, transformându-mă în bărbat, în fața Ta și a copiilor Tăi!

5. Sunt sigură că în acest fel mă voi putea elibera în scurt timp de toată această suferință care mă apasă atât de greu! Mă voi putea în sfârșit smeri în fața Ta, căci voi semăna ca două picături de apă cu copiii Tăi aleși!

6. Dacă voi rămâne de-a pururi o ființă feminină, îmi dau de pe acum seama că toate hotărârile mele bune vor rămâne fără rezultat, pentru eternitate.

7. Fă așadar după cum Ți-e voia, Doamne, dar dacă este posibil să îmi îndeplinești această cerere, atunci Te implor să o faci!”

8. Domnul i-a răspuns: „Ascultă, creatură veșnic inconstantă, spune-Mi de câte ori nu te-am transformat până acum, în urma aceleiași asigurări: ‚O, Doamne, îngăduie-mi să iau această formă și îți jur că voi deveni mai bună!’

9. Ți-am îndeplinit întotdeauna dorințele. Pe acest pământ nu există atâția atomi câte forme ai avut tu, ca urmare a promisiunii de a te schimba.

10. De câte ori nu am creat din cauza ta un spațiu nou, cu un sistem solar în care doreai să fii femeie pe soare și bărbat pe una din planete!

11. Până acum, ți-am dat chiar și puterea necesară pentru a te transforma după bunul tău plac. Spune-Mi însă: la ce ți-au folosit toate aceste schimbări? Îți răspund Eu: la nimic! Ai rămas aceeași mincinoasă patentată care ai fost întotdeauna și nimic din ce am făcut pentru tine nu a adus vreodată roade.

12. De vreme ce nu poți contesta aceste lucruri, spune-Mi: la ce ți-ar folosi această nouă transformare?

13. De aceea, de data aceasta nu voi mai face așa cum dorești, dar te voi lăsa liberă să acționezi așa cum crezi de cuviință!

14. Nu-Mi mai pasă dacă dorești să fii femeie, bărbat sau un simplu element. De acum înainte, nu voi mai ține cont decât de vocea Mea interioară, fără a-ți mai cere vreo-dată sfatul!

15. Dacă dorești să rămâi femeie, îți voi oferi drept contra-parte un prinț al tenebrelor născut chiar din esența ta. Acesta îți va da puterea necesară pentru a pune la încercare rasa umană.

16. Dacă preferi să fii bărbat, îți voi oferi drept contra-parte o femeie de o mare puritate, la fel de strălucitoare ca și soarele, o a doua Evă, care va călca în picioare străvechea ta încăpățânare. Nici chiar dacă vei atenta la trupul ei, nu-i vei putea aduce vreun prejudiciu!

17. Acum, știi în ce situație te afli! În consecință, nu ai decât să faci ce dorești!”

18. În acea clipă, Satana s-a transformat într-un bărbat puternic, cu o înfățișare mulțumită.

19. Domnul i-a arătat însă o femeie care strălucea la fel ca soarele și i-a spus: „Bine, așa să fie după cum ți-e voia! Iată-te în noua ta formă, și iată-ți și contra-partea promisă! Acum du-te și acționează așa cum te îndeamnă inima, iar Eu voi face același lucru, după puterile Mele! Amin”.

20. Satan s-a făcut invizibil, la fel ca și femeia care strălucea ca soarele.

21. După acest episod, Domnul s-a întors împreună cu cei trei copii ai Săi pe înălțimile sacre.

Author:  1% [ 26.6.2018, 03:37 ]
Post subject:  Capitolul 24

Capitolul 24
O analogie a naturii interioare a Satanei, a lui Adam, a Evei și a lui Cain. Fragmentarea și slăbirea Satanei.
(25 aprilie 1843)

1. Pe drum, Domnul l-a întrebat pe Kisehel: „Ei bine, dragul Meu Kisehel, știu că până recent ai cultivat în inima ta tot felul de îndoieli legate de Mine, din cauza spuselor Dragonului. Spune-Mi acum, ce mai crezi de acest mincinos și de acest impostor?

2. Mai ești încă dispus să îi acorzi credulitatea ta, întrebându-te dacă nu cumva există totuși o aparență de adevăr în discursul pe care vi l-a adresat vouă, sub înfățișarea Dragonului?

3. Haide, spune-Mi, ce părere ai în această chestiune de o maximă importanță!”

4. Cu inima îndurerată, Kisehel L-a rugat pe Domnul să îi ierte nebunia din trecut. Abia după ce Acesta l-a asigurat cu toată fermitatea că l-a iertat cu mult timp în urmă a putut lua el cuvântul. În sfârșit, după câteva momente bune de tăcere, el a spus:

5. „O, Doamne, unicul nostru Părinte preasfânt și preaplin de iubire! În ceea ce privește minciunile acestei ființe care pentru mine nu are un nume, acestea îmi apar la fel de clare ca și soarele care strălucește încă cu putere la orizont, deși ziua se apropie de sfârșit. Mai mult, pun chiar la îndoială înseși cuvintele sale din final, când a pretins că nu rostește decât adevărul cel mai curat.

6. Am constatat imediat cât de bine se pricepe să se folosească de cuvinte pentru a atrage mila asupra ei și pentru a arunca ori de câte ori îi era cu putință vina asupra Ta, fie pe față, fie într-o manieră disimulată. Sincer să fiu, de-abia m-am abținut de câteva ori să nu-i dau frumoasei mincinoase riposta cuvenită cu ajutorul bastonului pe care mi l-ai încredințat.

7. De aici, rezultă foarte limpede ce cred despre adevărul cuvintelor rostite de acea creatură!

8. Așa cum am mai spus, văd acum clar din ce aluat este făcută și cât de mult iubește minciuna. Rămâne totuși un lucru care nu încetează să mă obsedeze. O, Doamne, sunt convins că Tu știi deja despre ce este vorba. De aceea, Te implor, clarifică-mi și această îndoială!”

9. Domnul i-a răspuns astfel lui Kisehel: „Ei bine, ascultă-Mă!

10. Satana, Adam și Eva alcătuiesc împreună o singură unitate, la fel ca și Cain și toți descendenții săi, căci Satana a devenit prizonieră în trupul lui Adam, apoi în cel al Evei, și în sfârșit în trupul primului născut al acesteia, ca urmare a ascultării ei față de Mine. În acest fel, intenția Mea a fost aceea de a face din Satana o ființă absolut perfectă, astfel încât întreaga procreație ulterioară provenită de la ea să fie la fel de impecabilă, ca și cum s-ar fi produs în ceruri!

11. Această creatură a respins însă acest plan, căci nimic nu îi repugnă mai mult decât să Mă asculte pe Mine!

12. De aceea, ea nu a acceptat să se identifice cu Adam după întreaga Mea măsură. A rămas în el, dar s-a orientat exclusiv către sine, transformându-se astfel într-o iubire de sine excesivă, fapt care l-a făcut pe Adam, primul om creat, să pășească pe pământ fără să fie atent la ceea ce îl înconjoară, întrucât nu era decât un trup în care își făcuse sălaș această creatură orgolioasă.

13. La scurt timp după aceea, am fost nevoit să execut o nouă diviziune, smulgând din Adam contra-partea sa feminină și nelăsându-i decât spiritul său masculin. Am eliberat apoi spiritul său feminin, făcând-o din el pe Eva, căreia i-am acordat un nou trup, de o mare frumusețe, independent de cel al lui Adam.

14. Adam și-a recunoscut imediat în Eva cel de-al doilea eu al său, așa că a privit-o cu o mare satisfacție.

15. Cea de-a doua creatură și-a dat și ea imediat seama că este mult mai slabă decât era înainte (când era reunită cu contra-partea ei masculină), așa că a pus pe loc la cale o stratagemă care să-i permită să se înalțe mai presus de prima ființă creată.

16. Prima ei tentativă de înșelătorie nu i-a reușit însă, căci Adam și-a dat imediat seama de ea și a criticat-o cu asprime, fapt care i-a fost suficient Evei pentru a nu mai încerca a doua oară.

17. De aceea, această creatură și-a separat propria ei contra-parte masculină, sub forma șarpelui, o ființă monstruoasă și androgină, lăsându-i Evei doar feminitatea sa, pe care ea o considera echivalentă cu slăbiciunea. În această dublă ipostază, ea a putut acționa deopotrivă ca bărbat și ca femeie, fapt care a permis procrearea nebinecuvântată a lui Cain, pe care o cunoașteți cu toții foarte bine.

18. Din cauza acestor schimbări neașteptate, am fost nevoit să modific întreaga creație, binecuvântând inclusiv procreația imperfectă, cu o singură condiție: ca răul moștenit de oameni de la Satana, provenit din străfundurile ființei acesteia, să fie în întregime contracarat și neutralizat printr-o iubire foarte pură față de Mine. De vreme ce o parte din Satana a rămas în Adam și în Eva, este evident că bărbatul și femeia trebuie să se caute cu aviditate, căci acest lucru corespunde dublei naturi caracteristice lui Satana, chiar dacă aceasta a fost împărțită în două.

19. Așa se explică de ce, în anumite momente, Adam și Cain vorbeau exact așa cum ar fi făcut-o Satana. Totuși, nici Adam, nici Eva și nici Cain nu reprezentau în sine ființa primordială, la fel cum nici voi nu sunteți una cu Adam și cu Eva, chiar dacă ați derivat din ei, reprezentând părți fragmentate ale lor.

20. Prin acest mecanism ingenios al procreației, Satana este în permanență divizată în toate creaturile umane, slăbind din ce în ce mai mult, până când – la sfârșitul timpurilor – va fi complet atomizată, nemairămânând din ea decât o formă vie, dar lipsită de viață, căci întreaga sa capacitate de a iubi va fi trecut de mult în alte creaturi, respectiv în voi, care sunteți deja copiii Mei.

21. Așa se petrec lucrurile. Nu trebuie să dezvăluiți însă acest mister nimănui, știu Eu mai bine de ce! Așadar, vă cer să păstrați tăcerea când vom ajunge înapoi în colibă! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 03:38 ]
Post subject:  Capitolul 25

Capitolul 25
Lameh întreabă cum este posibil ca Satana, deși a fost creată de Dumnezeu, să fie atât de rea. Domnul îi răspunde printr-o parabolă.
(26 aprilie 1843)

1. În continuare, Lameh s-a apropiat la rândul lui de Domnul și L-a rugat să îi răspundă la întrebarea care îl tulbura.

2. Domnul i-a răspuns: „Știu despre ce este vorba. Enoh știe și el, dar Kisehel nu este încă în stare să contemple profunzimile cele mai intime ale vieții tale. De aceea, spune ce ai de spus cu voce tare. Haide, spune-ne tuturor ce anume te preocupă”.

3. Cu inima plină de iubire, Lameh i-a mulțumit Domnului pentru grația acordată și i-a pus următoarea întrebare:

4. „Tată preasfânt și preaplin de iubire, de o bunătate inexprimabilă! Tu ai creat-o pe Satana din însăși esența Ta, nu dintr-o esență străină! Cum se face în acest caz că această ființă, care este în întregime creația Ta, poate fi de o răutate atât de inimaginabilă, de vreme ce tot ce există în Tine nu poate fi altfel decât bun, căci Tu Însuți ești de o bunătate infinită, fiind așadar absolut exclus ca din Tine să poată ieși ceva rău?!

5. Văzând răutatea incredibilă a Satanei, pur și simplu nu pot să-mi explic acest lucru. Acesta este lucrul care mă nedumerește, și întrebarea mea mi se pare întru totul justificată. Dacă mi-ai putea lămuri acest subiect, cu siguranță mintea mea s-ar liniști de tot!”

6. Ca răspuns la această întrebare nu lipsită de temei, Domnul i-a spus lui Lameh: „Dacă privești această chestiune doar dintr-o perspectivă umană, Mă tem că ea nu poate avea o soluție. Dacă o vei privi însă dintr-o perspectivă pur spirituală, aspectul ei aparent inexplicabil va dispărea pe loc și vei putea vedea soluția ei la fel de clar cum vezi lumina soarelui într-o dimineață strălucitoare și pură.

7. Din păcate, îmi este greu să-ți explic această problemă într-un limbaj pe înțelesul tău, căci ea îmi atinge profunzimile ultime ale înțelepciunii Mele, care este absolut infinită.

8. Ca să înțelegi totuși cât de cât despre ce este vorba, îți voi spune o parabolă. Cu cât vei medita mai intens asupra sensului ei, cu atât mai clar vei înțelege spiritul adevărului ce acoperă acest mister de o profunzime fără limite. Ascultă deci:

9. Un om de o mare înțelepciune și de o bunătate infinită a conceput un plan. El și-a propus să își ia o nevastă și să facă împreună cu ea copii care să-i semene întru totul, cu scopul de a le transmite lor imensele comori și bogățiile nelimitate pe care le avea, astfel încât aceștia să se foloseasc㠖 fiecare în felul lui – de ele.

10. În sine, proiectul era excelent, dar cum l-ar fi putut duce el la îndeplinire, de vreme ce pe întreg întinsul teritoriilor sale, altminteri foarte extinse, nu exista nici o ființă feminină?

11. Ce poate face în acest caz omul nostru, a cărui înțelepciune este nelimitată? – El nu mai stă pe gânduri și își spune:

12. ‚Ce rost are să mai caut prin teritoriile mele atât de extinse, când posed deja în mine ceea ce doresc să găsesc: iubirea, înțelepciunea și puterea care decurge din primele două.

13. De aceea, îmi propun să îmi creez eu însumi o soție care să fie la unison cu mine în toate privințele! Doar am creat deja atâtea alte lucruri cu ajutorul forțelor mele, iar acestea au dăinuit. Nu văd de ce nu mi-ar reuși și crearea unei soții perfecte!

14. Voi concepe așadar o idee care să se identifice perfect cu mine și care să corespundă voinței mele ferme. În acest fel, nu voi mai fi nevoit să caut în altă parte ceea ce nu există și nu poate exista în afara mea!’

15. Zis și făcut. În scurt timp, în fața creatorului nostru apare o creație absolut minunată! Cel care i-a dat viață, creatorul plin de înțelepciune și de putere, o contemplă cu o satisfacție imensă.

16. Dar opera sa nu reprezintă încă decât o mașinărie, fiind lipsită de o voință proprie, și deci moartă. Ea nu face altceva decât ceea ce o pune stăpânul său să facă și nu rostește alte cuvinte decât cele pe care i le pune acesta în gură.

17. Ghidat de înțelepciunea sa, omul reflectează o vreme, după care conchide: ‚Am creat ce mi-am dorit, dar creația mea nu reprezintă decât o reflexie a mea! Dacă o voi lăsa așa, satisfacția pe care mi-o va oferi va fi minoră. Dacă îi voi dărui însă o viață proprie, liberă și independentă, trebuie să accept din start riscul că ea se poate îndepărta de mine și poate acționa așa cum vrea ea, nu cum doresc eu.

18. Pe de altă parte, puterea mea se întinde asupra întregului teritoriu care există. De aceea, dacă ea va depăși limitele pe care i le voi trasa, voi ști ce am de făcut; căci ea va rămâne de-a pururi opera mea!”

19. Așa și-a spus în sinea sa omul nostru plin de înțelepciune, după care a acționat așa cum și-a propus.

20. El i-a dăruit operei sale o libertate deplină de comportament. Femeia s-a putut mișca și a putut vorbi liber, independent de dorințele creatorului ei. A fost un mare triumf pentru creatorul nostru să vadă că femeia creată de el poate desfășura o activitate autonomă de a lui, fiind plină de vitalitate, dar fără să părăsească vreodată sfera voinței creatorului ei.

21. Omul nostru nu s-a limitat însă la atâta, ci și-a propus ceva mai mult: să îi dăruiască operei sale o libertate totală de mișcare și de voință, care să-i permită acesteia să se bucure de o educație personală, precum și de o întreagă gamă de experiențe.

22. Această educație continuă inclusiv la ora actuală, iar creația noilor opere nu are alt scop decât acest proces educativ. Cât despre creatorul nostru, acesta nu face altceva decât să contemple încântat realizarea plenară și sigură a operei sale!

23. Iată, ți-am spus o parabolă de o mare importanță, căci ea descrie începutul și sfârșitul tuturor lucrurilor! Reflectează asupra ei, iar lumina îți va inunda ființa, până când va ajunge în străfundurile ei! – Până atunci însă, să ne continuăm drumul! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 03:40 ]
Post subject:  Capitolul 26

Capitolul 26
Kisehel își face o imagine deformată referitoare la cuplul alcătuit din Satana și Dumnezeu. Explicațiile Domnului îi clarifică nelămuririle.
(27 aprilie 1843)

1. La fel ca și tovarășii săi, Lameh i-a mulțumit Domnului pentru grația de a le dezvălui aceste taine profunde, după care și-au văzut cu toții de drum.

2. Pe când se apropiau de înălțimile Levantului, Domnul s-a oprit și s-a întors către Kisehel, fără să-i spună însă nici un cuvânt.

3. Acesta s-a speriat atât de tare încât a început să tremure din toate încheieturile, neputând descifra semnificația acestei priviri.

4. Dar Domnul a pus imediat capăt acestei angoase și l-a întrebat: „Kisehel, de ce cultivi gânduri atât de nebunești în inima ta?

5. Chiar crezi că Dumnezeu trebuie să se împerecheze trupește pentru a putea procrea, așa cum procedați voi, oamenii?! Crezi de asemenea că El are nevoie de o soție divină pentru a obține copiii pe care și-i dorește în această manieră carnală? – O, cât de tare te înșeli!

6. De pildă, tu ai o soție, dar puteți voi face copii oricând doriți? Nu puteți, pentru că acest act creator nu depinde de voința ta, nici de cea a soției tale, ci exclusiv de voința Mea divină atotputernică! Nici chiar copiii pe care îi procreați nu arată și nu se comportă așa cum doriți voi, ci așa cum doresc Eu!

7. Dacă tu îți dorești un fiu, Eu îți dăruiesc o fiică, și invers, căci Eu singur sunt Domnul întregii vieți.

8. Tu poți avea relații amoroase cu soția ta, dar știți voi vreodată anticipat ce anume procreați?

9. Îți spun: chiar dacă ți se pare că deții această cunoaștere, ea îți este complet necunoscută!

10. Eu singur cunosc toate lucrurile încă de la începuturile eternității, căci Eu sunt unicul Domn și Dumnezeu atotputernic, posesor al unei înțelepciuni infinite!

11. Dacă Eu doresc să creez un fruct viu, în conformitate cu ordinea Mea, și să îl introduc în pântecul soției tale, chiar crezi că trebuie mai întâi să mă culc cu ea în secret?!

12. În mod similar, atunci când un soare dă naștere unei lumi planetare, iar plantele și animalele de pe aceasta își procreează progeniturile, chiar crezi că pentru ca aceste lucruri să fie posibile, trebuie mai întâi ca Eu să Mă acuplez în secret cu soarele, cu plantele și cu animalele respective?!

13. Vai ție, ființă lipsită de minte, ce gânduri nebunești îți trec prin cap!

14. Ascultă-Mă: femeia pe care am creat-o ca prim spirit nu seamănă în nici un fel cu femeile voastre de pe pământ, iar Eu nu am nevoie să Mă culc cu ea ca să dau naștere unor copii!

15. Dacă am fost capabil să creez din Mine Însumi acest prim spirit în toată perfecțiunea lui, este evident că voi fi capabil și în continuare să dau naștere altor miriade de creaturi fără concursul lui direct!

16. Eu nu am creat acest prim spirit în vederea unei procreații ulterioare, ca și cum nu aș fi fost capabil să fac și singur acest lucru! L-am creat cu unicul scop pentru care te-am creat inclusiv pe tine, respectiv de a Mă recunoaște ca unic Dumnezeu, Domn și Creator al său, dar și ca un Părinte plin de cea mai mare iubire, pentru ca să Mă iubească și să îmi slujească în eternitate, cu o iubire comparabilă cu a Mea.

17. Faptul că acest spirit a putut da naștere apoi unui număr cvasi-infinit de alte creaturi se explică prin faptul că l-am creat în întregime după chipul și asemănarea Mea, insuflându-i propria Mea viață creatoare, liberă și atotputernică.

18. Atunci când acest spirit a observat această perfecțiune care îl caracterizează, el a început să dea naștere unor creații cu totul extraordinare, similare lui.

19. În virtutea înțelepciunii, iubirii, bunătății, toleranței și blândeții Mele, Eu am tolerat aceste creaturi ratate, provenite de la primul spirit. Le-am permis să prospere și am făcut pentru ele exact ce fac pentru propriile Mele creaturi. Altfel spus, M-am ocupat de aceste ființe străine la fel ca de copiii din propria Mea casă.

20. Spune-Mi: chiar crezi că am nevoie de o soție divină pentru a da naștere cerului, îngerilor, sorilor, lumilor, plantelor, animalelor și ființelor umane, printr-un act de acuplare amoroasă?

21. O, orbule, Creatorul etern și atotputernic în sine și prin El Însuși nu poate avea nevoie vreodată de altcineva! Este suficient ca Eu să doresc ceva, pentru ca acesta să apară instantaneu în fața Mea.

22. Iată: doresc ca în această clipă, nenumărate cohorte de ființe umane de ambele sexe să apară în fața noastră! – Privește! Ele au apărut deja, iar Eu nu le voi mai distruge niciodată, ci le voi plasa pe alte stele, chiar în fața ta! Privește: ele se îndreaptă deja către destinul lor preafericit, lăudându-Mi numele!

23. Văd că ești împietrit de uimire! Spune-Mi: am avut cumva nevoie de o femeie pentru a procrea aceste ființe?

24. Desigur, îmi răspunzi negativ, de vreme ce Mi-ai putut contempla puterea.

25. Dar Eu îți spun: dacă dorești să îmi recâștigi bunăvoința, nu mai cultiva gânduri atât de lipsite de noimă! Încearcă să înțelegi o dată pentru totdeauna că între Mine și tine există o diferență imensă, ce nu poate fi redusă decât prin miracolul iubirii! – Iar acum, să ne vedem de drum! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 03:41 ]
Post subject:  Capitolul 27

Capitolul 27
Limitarea cunoștințelor umane dorită de Dumnezeu. Explicațiile Domnului referitoare la aspectul masculin și la cel feminin la nivelul Divinității și la nivelul omului. Crearea lui Lucifer.
(28 aprilie 1843)

1. Cei patru și-au continuat drumul și nimeni nu a mai îndrăznit să îi adreseze vreun cuvânt Domnului, chit că cei trei (da, inclusiv Enoh) erau tulburați de o nouă întrebare enigmatică, extrem de complexă, care îi apăsa la fel de greu ca și cum ar fi făcut-o o piatră de câteva sute de kilograme care le-ar fi căzut pe piept.

2. Dat fiind că nimic nu-i poate scăpa Celui care vede totul în simultaneitate, Domnul i s-a adresat astfel lui Enoh, căruia i-a spus: „Cum se face că mai există încă lucruri care îți sunt nelămurite, în jurul cărora te învârți ca o găină în jurul unui ou gol, cu care nu știe ce să facă?

3. Dar Eu îți spun: omul nu are încă dreptul să pătrundă în misterele profunde ale înțelepciunii Mele. Tocmai pentru aceasta v-am pregătit o Viață eternă!

4. În fine, vă voi da totuși un răspuns la întrebarea care vă preocupă, apăsându-vă atât de greu, dar acesta vă este destinat numai vouă, nu și celorlalți! Ascultați-Mă deci!

5. În profunzimile Divinității Mele, Eu sunt deopotrivă bărbat și femeie, dar nu așa cum înțelegeți voi aceste concepte, ci în maniera următoare:

6. În calitatea Mea de bărbat, Eu sunt de-a pururi iubire, viață liberă, putere și energie. Așa se explică de ce toți bărbații care corespund perfect măsurii Mele găzduiesc în inima lor o iubire veritabilă, de care inima vanitoasă a femeilor nu va fi niciodată capabilă.

7. Datorită corespondenței cu iubirea Mea masculină, bărbații sunt la fel de puternici ca și Mine, iar această putere este concentrată în pieptul lor lat. Nu același este cazul femeilor frivole, care își pot oferi laptele trupului copiilor lor, dar nu le pot oferi acestora și laptele Vieții interioare, întrucât iubirea bărbatului puternic și elevat nu are loc în pieptul lor strâmt, din cauza vanității lor ieșite din comun!

8. Aceasta este ipostaza Mea de bărbat, care corespunde perfect esenței Mele. Sunt convins că puteți înțelege cu ușurință acest lucru!

9. De vreme ce viața Mea se regăsește și în femei, este la fel de evident că esența feminității derivă tot din Mine. În caz contrar, cum aș fi putut crea Eu o femeie?

10. Vă voi explica cum este posibil acest lucru: în orice femeie se găsesc ascunse atributele șireteniei și vicleniei, inclusiv o minte ascuțită și subtilă (intuitivă). Femeia nu vorbește niciodată deschis și are obiceiul să își ascundă lumina inimii. De aceea, oricine se încrede în ea își clădește un castel din nisip.

11. În consecință, Eu nu pot vorbi din perspectiva sferei Mele feminine la fel de înțelept cum aș face-o din perspectiva sferei Mele masculine, căci aspectul Meu feminin se naște din lumina iubirii, a cărei sursă se află în Mine; în calitatea sa de înțelepciune – deși nenăscută în sine – aceasta poate fi comparată cu lumina sublimelor raze ce se nasc din lumina originală.

12. Rezultă așadar că aspectul Meu feminin este lumina care strălucește în eternitate din înțelepciune, născută continuu din iubire, cu o forță și cu o putere egală.

13. Această înțelepciune este adevărata soție a Iubirii lui Dumnezeu, care îi aparține întru totul și care este de-a pururi inseparabilă de El. Cu ajutorul ei am conceput și am creat Eu – unicul Dumnezeu – toate lucrurile; și niciodată nu am avut nevoie de o altă soție, căci Eu sunt unicul Dumnezeu al Iubirii, Bărbatul etern, Primul și Ultimul în același timp!

14. Încă de la începuturile eternității, Eu am conceput împreună cu aleasa inimii Mele un număr cvasi-infinit de ființe pe care le-am contemplat, deși nici una dintre ele nu putea și nu era autorizată să privească în sine.

15. Și totuși, încă de la bun început am luat decizia de a le acorda libertatea absolută acestor ființe pe care le-am conceput inițial în mintea Mea cosmică, pentru ca ele să se poată recunoaște pe sine, recunoscându-Mă implicit și pe Mine.

16. Atunci când în Mine s-a trezit dorința de a duce la îndeplinire acest plan, spațiile infinite în care domnește suveran Divinitatea Mea eternă, în toată forța și lumina Ei, au fost străbătute de un fior care spunea: „Așa să fie!”

17. Ascultați și urmăriți să înțelegeți ce vă spun: din aceste raze de lumină ieșite din locul lor de origine s-a format atunci o unitate substanțială, care conținea într-o stare nediferențiată tot ce a ieșit vreodată din Mine, din Bărbatul etern și din Femeia eternă, sub forma acestor raze de o spiritualitate profundă, a căror lumină era infinită și imuabilă.

18. Această unitate a reprezentat noua femeie creată. Ea a dispus de la bun început de o libertate totală, ca loc al marii întâlniri a tuturor razelor purtătoare de entități, care ies din abundență din Mine încă de la începuturile eternității, pentru ca ființele care se găsesc în ele și care au ieșit din locul lor de origine să se poată maturiza în căldura constantă a grației Mele, deschis și liber, astfel încât să le pot contempla cu bucurie, văzând că sunt libere de orice constrângere și că au facultatea de a Mă percepe în lumina iubirii pe care le-am acordat-o.

19. Ascultați-Mă: acest act de procreație a reușit. Voi puteți deja să Mă vedeți și să Mă atingeți.

20. Totuși, vremea maturității depline și a recoltei nu a sosit încă. Toate marile opere au nevoie de timp pentru a fi duse la bun sfârșit.

21. Încercați să înțelegeți acest lucru, dar nu-l transmiteți mai departe, căci nu este bine să le vorbești oamenilor de dificultățile care însoțesc un proces de maturizare de o asemenea anvergură.

22. La momentul potrivit voi anunța Eu Însumi acest mesaj ca pe o nouă revelație adusă pe acest pământ, așa cum v-am anunțat-o vouă. Cât despre descendenții voștri din timpurile din urmă, aceștia vor descoperi mesajul în ei înșiși și se vor elibera de materie. Amin”.

23. Cei trei bărbați au început să își lovească piepturile cu pumnii, strigând: „O, Tu, înțelepciune divină infinită! Cine te-ar putea cuprinde vreodată pe Tine în toate profunzimile Tale?!”

24. Domnul le-a repetat însă: „Nu spuneți la nimeni ce v-am dezvăluit acum. Iată, copiii Mei se grăbesc deja către Mine, cu brațele larg deschise! Să ne grăbim și să le ieșim în întâmpinare. Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 03:43 ]
Post subject:  Capitolul 28

Capitolul 28
Iubirea pură și actele născute din iubire reprezintă cea mai nobilă dintre toate poruncile. Pericolele orașelor și ale femeilor din ținuturile de jos.
(29 aprilie 1843)

1. Câteva clipe mai târziu, cele două grupuri s-au reunit într-o iubire reciprocă plină de ardoare, și toți și-au dat frâu liber bucuriei, oferindu-i Domnului infinității un mare sacrificiu de iubire în inimile lor.

2. Atunci, Domnul s-a adresat marii adunări și a spus: „Ascultați-Mă, copilașii Mei dragi, și păstrați cu religiozitate în inimile voastre ceea ce vă voi spune în continuare!

3. Până în prezent nu v-am dat încă nici o poruncă, cu excepția celei a iubirii, care este cea mai ușoară între toate. Unii dintre voi se întreabă dacă nu cumva ar fi cazul să vă dau și alte porunci, în afară de aceasta, care este cea mai veche între toate.

4. Ascultați-Mă: atât timp cât veți respecta această poruncă în inimile voastre, nu va mai exista nici o alta care să vă poată uni cu Mine prin acțiunile voastre!

5. Căci iubirea pură și actele născute din ea stau la baza oricărei justiții. Orice om care dispune de această iubire născută din Mine va fi ferit de-a pururi de orice injustiție.

6. De aceea, voi nu aveți nevoie de o poruncă nouă, căci, așa cum spuneam, iubirea este porunca cea mai sublimă între toate, care conține în sine întreaga Viață și întregul Adevăr.

7. Tocmai din cauza acestei iubiri pe care o simțiți în voi și unii față de ceilalți, doresc, în calitatea Mea de Tată preasfânt și preaplin de iubire, să adaug un nou sfat, pe care ar fi bine să îl respectați dacă doriți să păstrați această iubire sacră în inimile voastre.

8. Acest sfat nu este deloc dificil de respectat; dimpotrivă, el este cât se poate de ușor de urmat. Așadar, ascultați-Mă:

9. La ora actuală, aveți un acces liber către ținuturile de jos. Dacă doriți, puteți coborî până la copiii lui Cain. De asemenea, i-am autorizat pe aceștia să urce – dacă doresc – până la voi. De aceea, de acum înainte va fi din nou posibil să vă dispersați pe întregul pământ.

10. Totuși, vă atrag atenția că nu îi voi privi cu plăcere pe aceia dintre voi care se vor stabili într-unul din orașele din ținuturile de jos, căci acolo se află numeroase progenituri ale Șarpelui, care degajă mirosuri pestilențiale pentru spirit și îi otrăvesc viața cu veninul lor.

11. Oricum, dacă cineva dintre voi dorește să coboare în ținuturile de jos pentru a contempla cu ochii lui cât de bine am aranjat lucrurile și cât de bune sunt fructele compasiunii Mele manifestate în acele regiuni, o poate face. Nimeni nu trebuie să rămână însă în acele locuri o perioadă mai lungă de trei ori șapte zile (cel mult), cu excepția cazului în care a primit o poruncă expresă în această direcție, venită direct de la Mine. Acest sfat este la fel de valabil și în ceea ce privește vizitele celor de acolo pe înălțimile sacre.

12. Voi, copiii rasei primordiale, în frunte cu Enoh, veți fi singurii care veți putea hotărî ce perioadă au dreptul să rămână printre voi frații voștri din ținuturile de jos, iar aceștia vor trebui să respecte cu strictețe decizia voastră.

13. Dacă vreunul dintre ei își va exprima intenția de a se stabili pe înălțimile sacre, va trebui să îmi cereți întotdeauna autorizația!

14. Desigur, veți putea acorda această permisiune oricui veți dori, dar aveți grijă să nu primiți la sân vreo viperă!

15. Păstrați-vă întotdeauna luciditatea și nu veți avea vreodată de suferit, nici în plan corporal și nici în plan spiritual.

16. În mod similar, nu va trebui niciodată să vă pângăriți trupurile și sufletele cu femeile din ținuturile de jos, oricât de frumoase sau de atrăgătoare vi se vor părea. În caz contrar, riscați să cădeți pe loc sub influența Șarpelui și veți da naștere unor fructe care se vor hrăni cu sânge de oameni și cu carne de copii.

17. E bine să știți că dușmanul Vieții și-a făcut un plan: acela de a le înzestra pe femeile din ținuturile de jos cu trupuri din ce în ce mai excitante, pentru a vă tenta astfel în cel mai înalt grad. De aceea, prefer să vă avertizez anticipat, ca să știți cum trebuie să vă comportați într-o asemenea situație.

18. Dacă vreunul dintre voi se va afla vreodată într-o stare de confuzie și de îndoială, să Mi se adreseze, iar Eu îl voi ajuta.

19. Acesta a fost sfatul pe care am dorit să vi-l dau, pentru propria voastră bunăstare fizică și spirituală; urmați-l și totul va fi bine!

20. În continuare, voi mai rămâne printre voi în această formă vizibilă până diseară. Cei care au nevoie de lumină și lămuriri să vină și să Mi le ceară, pentru a le primi fără întârziere! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 03:45 ]
Post subject:  Capitolul 29

Capitolul 29
Întrebarea lui Muthael referitoare la spiritul de contradicție specific femeilor. Răspunsul Domnului cu privire la natura bărbatului și la cea a femeii.
(2 mai 1843)

1. Dând curs acestei invitații, unul din copiii Levantului, un bărbat tânăr de numai 50 de ani, s-a apropiat de Domnul, plin de curaj și de ardoare, și L-a întrebat: „Creator și Dumnezeu atotputernic, Părintele nostru preasfânt! Îmi este oare permis mie, sărman vierme care mă târăsc prin praf, să îți adresez cu toată smerenia inimii mele o întrebare care mă preocupă și care mi se pare foarte importantă?”

2. Domnul i-a răspuns: „Muthael, îți spun: vorbește! Căci citesc în inima ta că întrebarea pe care dorești să Mi-o pui este bună!”

3. Muthael i-a mulțumit Domnului cu multă râvnă pentru această grație și i-a pus următoarea întrebare, într-adevăr memorabilă:

4. „O, Doamne, Dumnezeu și Părinte preasfânt și preaplin de iubire! Ascultă: eu am trecut de 50 de ani, și din câte știu, mulți dintre frații mei chiar mai tineri și-au luat deja o soție. În ceea ce mă privește, nu mi-a fost dat încă să mă apropii de o ființă feminină.

5. Ori de câte ori am privit un trup feminin, acesta mi s-a părut gingaș și excitant. La fel, majoritatea femeilor mi s-au părut întotdeauna blânde și delicate, deci foarte atrăgătoare. De aceea, simt de multă vreme dorința arzătoare de a-mi lua o soție, dar ori de câte ori am încercat să mă apropii de o astfel de fată tânără, mânat de o nevoie interioară, încercând să pronunț cuvintele de iubire pe care mi le dicta inima mea, mă simțeam înspăimântat, temându-mă că nu voi găsi la ea ceea ce caut. La fel de tare mă tem și acum.

6. Mi-am spus adeseori: ‚Cum este posibil ca în aceste ființe cu o înfățișare atât de delicată să existe contraste atât de mari? Din punct de vedere exterior, chiar și suflul blând al unei brize de seară este suficient pentru a le face să tremure pielea extrem de fragilă. În schimb, interiorul lor este absolut insensibil chiar și la furtunile cele mai mari ale spiritului, iar uraganele înțelepciunii masculine nu le pot atinge inima așa cum o fac slăbiciunea bărbatului față de ele, atracția pe care o simte el față de trupul lor, laudele pe care i le adresează, dorința bucuriilor senzuale, și mai presus de toate adorarea corpului lor, ca să nu menționez decât câteva din lucrurile care le fac plăcere femeilor.

7. În urma acestor constatări, am sfârșit prin a simți o adevărată aversiune față de toate femeile, iar vederea lor a ajuns să mă dezguste într-o oarecare măsură încât nu mă mai pot apropia de nici una!

8. O, Doamne, Dumnezeu și Părinte preasfânt, este oare corectă această atitudine din partea mea? Nu cumva am păcătuit astfel în fața Ta? Care este motivația ce stă la baza acestui fenomen? Ce înseamnă de fapt femeia, această ființă aparent atât de vie din punct de vedere exterior, dar complet moartă din punct de vedere lăuntric?”

9. Domnul s-a întors către el și i-a spus: „Ascultă, dragul Meu fiu Muthael, ceea ce simți tu în această privință este chiar mai important decât ți se pare!

10. Prima motivație care stă la baza acestor constatări ale tale este că tu provii dintr-o lume de sus, în timp ce femeia provine dintr-o lume de jos.

11. Spiritul tău conține în el spiritul viu al iubirii Mele, în timp ce cel al femeii nu conține decât spiritul lumii exterioare.

12. Acesta este motivul pentru care tu ești blând și delicat în interior, în timp ce femeia nu pare astfel decât în ceea ce privește înfățișarea ei exterioară.

13. Tu ești o creatură născută direct din profunzimea Mea. Femeia nu este decât o creatură secundară, un rezultat al strălucirii Mele.

14. Tu ai fost creat din nucleul soarelui, în timp ce femeia a fost creată doar din razele efemere ale acestuia.

15. În tine se află întregul adevăr, în timp ce în femeie nu există decât aparența lui.

16. Tu ești o entitate ieșită din Mine, în timp ce femeia nu este decât o reflexie a Mea.

17. După cum vezi, ai motive cât se poate de serioase pentru această aversiune pe care o simți față de femei.

18. Nici nu se pune problema să fi păcătuit în vreun fel față de Mine, căci nimeni nu poate păcătui decât dacă încalcă un ordin primit expres de la Mine, de a face sau de a nu face ceva, ceea ce nu este cazul tău.

19. Doresc să adaug însă că Eu am primit inclusiv femei la sânul Meu, care au devenit astfel copiii Mei. Femeile care doresc să atingă acest statut trebuie să urmeze modelul Puristei, iar aceasta este într-adevăr o poruncă divină.

20. Există doar două femei care au urmat acest model în inimile lor: Ghemela și Mira.

21. Orice femeie care urmează acest model își transformă inima după chipul și asemănarea Mea. Dacă te vei apropia de o asemenea femeie cu o inimă pură, nu vei mai simți această aversiune.

22. De vreme ce provii din Levant și ai o inimă dintre cele mai pure, îți voi dărui în curând o soție cu o puritate comparabilă, care te va convinge de ceea ce ți-am spus. Până atunci însă, rămâi așa cum ești! Amin”.

23. Chiar în acest moment, Muthael a văzut o lumină mare, care i-a permis să aibă acces la marile profunzimi cosmice. El i-a mulțumit Domnului și L-a slăvit din toată inima sa pură.

24. Cât despre Domnul, Acesta a continuat să le răspundă celor care aveau alte probleme de lămurit.

Author:  1% [ 26.6.2018, 03:46 ]
Post subject:  Capitolul 30

Capitolul 30
Părinții patriarhi sunt deconcertați de răspunsul Domnului. Noile declarații ale Domnului referitoare la ființa polarizată a bărbatului și a femeii.
(3 mai 1843)

1. Cu excepția lui Enoh, a lui Lameh și a lui Kisehel, răspunsul dat de Domnul lui Muthael i-a dezorientat de tot pe părinții patriarhi. Aceștia nu mai știau ce să creadă și se simțeau extrem de angoasați, căci toți își iubeau profund soțiile – spre marea lor cinste – pe care le considerau un cadou suprem din partea cerului. Nu erau puțini aceia care considerau că bunele și minunatele lor soții erau chiar mai elevate în plan spiritual decât ei, și deci mai apropiate de Mine, pentru simplul motiv că în acele timpuri fetele tinere, dar și femeile, erau cu adevărat caste, blânde, pline de răbdare, devotate, ascultătoare, gingașe, iubeau viața de familie și erau înzestrate cu o grație feminină și cu o frumusețe care le depășeau cu mult pe cele ale femeilor din epoca actuală, care sunt complet corupte, deopotrivă în plan fizic și spiritual.

2. De aceea, răspunsul dat mai sus i-a bulversat complet pe părinții patriarhi, care s-au întors către Mine în inimile lor și Mi-au spus:

3. „O, Doamne, părinte preaplin de iubire! Oferă-ne, Te rugăm, lămuriri suplimentare în legătură cu cele spuse lui Muthael, căci suntem foarte nefericiți. Este greu să le privim pe bunele și credincioasele noastre soții – pe care până acum le-am considerat bunul nostru cel mai de preț – în lumina răspunsului Tău, pentru care îți mulțumim din inimă.

4. Chiar dacă înțeleptul Muthael (care s-a dovedit, de altfel, puțin cam aspru) nu a învățat încă să le prețuiască pe femei, străvechea și corecta ordine pe care ai plasat-o în inimile noastre, o, Tată, nu poate fi încălcată! Dimpotrivă, noi considerăm că înclinațiile specifice femeilor din anturajul nostru nu fac decât să ne avantajeze pe noi, bărbații, și asta cu atât mai mult cu cât – grație fidelității lor față de virtute – aceștia trebuie mai întâi de toate să se smerească înainte de a primi un astfel de dar al grației Tale, o, Părinte prea-iubit!

5. Atunci când un bărbat descoperă în soția sa o anumită duritate, el știe că aceasta nu face altceva decât să reflecte propria sa duritate. De aceea, el face tot ce îi stă în puteri pentru a o mângâia, conștient că va descoperi astfel în ea contrariul absolut al stării psihice de dinainte, respectiv blândețea și iubirea cea mai devotată.

6. O, Părinte mult iubit, confirmă-ne faptul că scumpele noastre soții vin și ele din lumea de sus, la fel ca noi!”

7. Atunci, Domnul a luat cuvântul și le-a spus: „Voi vorbiți de ordinea Mea, dar dați dovadă de o orbire totală!

8. Este evident că nu aveți nici o idee legată de ceea ce înseamn㠂lumea de sus’ și ‚lumea de jos’. Atunci de ce nu întrebați acest lucru, în loc să îmi puneți întrebări nelalocul lor sau să îmi cereți să îmi inversez ordinea eternă pentru a vă satisface vouă dorința stupidă?

9. Spuneți-Mi: chiar credeți că o femeie are în ochii Mei o valoare mai mică dacă afirm despre ea că provine din ‚lumea de jos’, reprezentând polaritatea opusă bărbatului, fapt absolut indispensabil, fără de care nici unul din cei doi nu ar putea exista?

10. Mă întreb ce ați mai spune în acest caz dacă aș afirma că voi toți proveniți dintr-o lume de jos, în timp ce numai Eu provin din lumea de sus?

11. Credeți că aș înceta în acest caz să mai fiu Creatorul vostru și unicul vostru Părinte etern și sfânt? Oare nu te-am creat Eu pe tine, Adam, din lut, așa cum am creat-o pe Eva din coasta ta?

12. De vreme ce știți cu toții c㠂lutul’ reprezintă iubirea Mea, iar ‚coasta’ grația și compasiunea Mea, acestea fiind principalele materiale din care v-am creat sufletul vostru, la fel cum corpul fizic ascunde în el un schelet solid, trebuie să recunoașteți că sunteți complet orbi dacă vă găsiți singuri motive de disperare în această diferență care există între voi și femei, în timp ce ar trebui să găsiți în ea numai motive de bucurie!

13. Spuneți-Mi, ce este mai important: soarele sau lumina lui? Ce anume preferați?

14. Văd că vă spuneți în sinea voastră: ‚O, Doamne, ambele sunt la fel de indispensabile! Este imposibil să separi soarele de lumina lui, sau invers’.

15. Perfect, sunt absolut de acord. Dacă soarele este considerat însă un ‚loc de sus’ (un plan spiritual în sine), ce loc îi putem atribui în acest caz luminii care emană din el?

16. Văd că îmi răspundeți: ‚În mod evident, ea trebuie considerată mai prejos de soare’ (o reflexie a lui).

17. Bun, de vreme ce soarele nu poate fi separat în nici un fel de lumina lui, fără de care nu ar avea nici o valoare ca astru, același lucru îl putem afirma și în legătură cu femeia, care este plasată în ierarhia lucrurilor mai prejos de bărbat, dar fără de care acesta nu ar reprezenta un tot armonios și nu și-ar găsi niciodată împlinirea de sine.

18. Adevăr vă spun: dacă femeia este așa cum trebuie să fie, valoarea ei nu este cu nimic mai mică decât cea a bărbatului, iar Eu o privesc ca pe un copilaș drag al Meu, la fel cum vă privesc și pe voi. Dacă ea se rătăcește de pe calea cea bună, voi încerca să o readuc pe aceasta cu aceeași solicitudine cu care procedez atunci când este vorba de un bărbat.

19. Pe de altă parte, o femeie rea nu poate fi mai rea decât bărbatul ei, căci razele solare nu pot avea o altă calitate decât cea a soarelui care le emană.

20. Vă asigur că va veni o vreme când voi aduna laolaltă toate razele femeii, ca să reaprind astfel soarele stins al bărbatului.

21. Încercați să înțelegeți ce v-am spus și renunțați odată la astfel de gânduri absurde și nebunești! Iubiți-vă soțiile la fel ca până acum, dar nu încercați să le puneți mai presus de locul lor firesc în ordinea Mea divină! Este suficient să le respectați la fel ca pe ceilalți semeni ai voștri. Tot ce este în plus sau în minus față de această atitudine reprezintă un păcat în fața Mea!

22. Dacă mai este cineva care dorește lămuriri pe o temă sau alta, să vină acum la Mine! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 09:17 ]
Post subject:  Capitolul 31

Capitolul 31
Kenan cere lămuriri în legătură cu viziunea sa. Sfatul înțelept al Domnului. Dispariția Sa subită.
(4 mai 1843)

1. După această ultimă invitație a Domnului, Kenan s-a apropiat de Acesta, s-a închinat cu smerenie în fața Domnului măreției supreme, după care s-a pregătit să îi pună o întrebare.

2. Dar Domnul i-a luat-o înainte și i-a spus: „Dragul Meu fiu Kenan, toți cei de față știu perfect ce anume te preocupă și ce dorești să-ți lămuresc. Cât despre Mine, Eu cunosc acest lucru încă de la începuturile eternității. De aceea, nu mai este necesar să vorbești.

3. Căci Kenan și viziunea celor zece coloane pe care a avut-o au devenit aproape o legendă printre părinții patriarhi!

4. De aceea, ori de câte ori dorești să Mă întrebi ceva important și secret, pe Mine sau pe alți semeni ai tăi, toată lumea știe că este vorba de cele zece coloane care s-au impregnat profund în sufletul tău de poet!

5. Iar Eu îți spun: într-adevăr, în spatele acelei viziuni se ascunde un adevăr important și sublim! Din păcate, acesta nu este foarte reconfortant, așa că îl consider mai puțin important pentru voi decât ceea ce i-am spus lui Muthael!

6. De altfel, i-am explicat deja spiritului tău întreaga semnificație a viziunii. De ce nu te încrezi în ceea ce știi deja?

7. Chiar dacă cea de-a zecea coloană nu este încă prezentă într-un corp fizic, în mijlocul vostru, aceste zece coloane sunt asemănătoare celor care se află acum printre noi!

8. Analizează ce s-a întâmplat până în prezent și compară aceste evenimente cu viziunea ta, punct cu punct, ținând cont de similitudinile interioare și spirituale, și vei descoperi astfel semnificația viziunii în toată profunzimea ei.

9. Ceea ce este absolut sigur este că viziunea ta nu a fost un vis obișnuit, având, într-adevăr, o mare semnificație spirituală.

10. Dacă vei observa însă realitatea din această perspectivă, merită să te întrebi în ce măsură este aceasta chiar mai semnificativă (în toate privințele) decât viziunea ta confuză.

11. Dacă te vei raporta în acest fel la realitate, viziunea îți va deveni clară și ușor de înțeles, așa că nu va mai fi necesar să revii de fiecare dată la Mine cu aceeași întrebare, așa cum procedează femeile.

12. Eu știu foarte bine că cea care te tulbură cel mai tare este coloana a zecea, dar îți spun: mulțumește-te deocamdată cu celelalte nouă. Cât despre cea de-a zecea, nu te mai gândi la ea. Mai bine unește-te cu Mine în iubirea inimii tale. În acest fel, te vei simți mai bine decât dacă vei continua să te gândești obsesiv la astfel de lucruri sumbre și deșarte.

13. Ascultă: cultivarea unui singur gând referitor la un viitor extrem de sumbru poate fi comparată cu încercarea unui bărbat de a plasa sămânța sa vie în trupul unui alt bărbat, nu al unei femei, fapt care reprezintă un act de perversiune absolut abominabil.

14. Dacă îți vei focaliza gândurile exclusiv asupra Mea, amplificându-ți iubirea din inimă, vei acționa în plan spiritual ca și cum ai fuziona amoros cu o femeie de care ești îndrăgostit.

15. În acest fel, gândul încă mut al iubirii tale față de Mine va acționa asupra femeii precum sămânța ta vie plasată în pântecul ei: ea va da naștere unei iubiri noi, care se va prezenta în lumina spiritului tău în toată abundența adevărului etern, devenind ceea ce ar fi trebuit să fie pentru tine de la bun început – o lumină vie care emană din Mine! 16. Încearcă să înțelegi aceste cuvinte și orientează-ți viața în funcție de ele; în acest fel, purificarea celei de-a zecea coloane și noaptea profundă care o înconjoară nu te vor mai obseda!

17. Iar acum, Mă adresez tuturor și vă spun: rămâneți ferm ancorați în iubire; cântăriți cu atenție tot ce v-am spus, iar sensul celei de-a zecea coloane a lui Kenan vă va fi revelat într-o cu totul altă manieră decât dacă îl veți studia din perspectiva neascultării. 18. Căci ordinea pe care am stabilit-o Eu conține în sine mai multe căi posibile, iar unele dintre acestea sunt mai bune decât altele. Calea judecății este incontestabil cea din urmă între toate, căci presupune opțiunea între viață și moarte. De aceea, acționați astfel încât să evitați orice judecată!

19. Acum trebuie să vă părăsesc din nou pentru o vreme, cel puțin în forma Mea vizibilă. Voi rămâne însă în permanență alături de voi prin iubirea pe care Mi-o purtați! Fie ca binecuvântarea Mea să vă însoțească pe toți, bărbați și femei deopotrivă! Amin”.

20. După care Domnul a dispărut odată cu soarele care apunea. Toți cei de față au căzut cu fața la pământ, plângând, închinându-se și slăvindu-și Părintele preasfânt de-a lungul întregii nopți. Abia dimineața s-au întors fiecare la casele lor.

Author:  1% [ 26.6.2018, 09:20 ]
Post subject:  Capitolul 32

Capitolul 32
Șireata strategie a lui Satan de a-i seduce pe bărbați cu ajutorul frumuseții femeilor. Vocea de sus. Trimișii lui Horadal la Adam și la Enoh.
(5 mai 1843)

1. În acel moment, pe globul pământesc domnea o ordine perfectă. Cerul era strâns îngemănat cu pământul, și chiar Satan ajunsese să se întrebe:

2. „Ce aș mai putea face? Domnul Și-a instruit perfect copiii, care s-au apropiat astfel foarte mult de El. A luat sub jurisdicția Sa chiar și ținuturile de jos, care până acum erau apanajul meu, și le-a dăruit reprezentanților tuturor liniilor genealogice o putere în fața căreia nu pot face nimic, căci sunt neputincios.

3. Desigur, dispun încă de o putere nelimitată asupra stelelor și elementelor care acționează pe pământ, dar la ce-mi folosește aceasta atât timp cât oamenii dispun de puterea inimii lui Dumnezeu, sfidându-mă victorios de fiecare dată când încerc să mă revolt?

4. Aha, știu ce am de făcut! Le voi întinde oamenilor o capcană, căci mi s-a dat dreptul de a-i tenta. Vom vedea cât de curând în ce măsură se dovedesc copiii Domnului la fel de fermi și de neclintiți ca atunci când Tatăl se afla printre ei, conducându-i direct!

5. Mă voi manifesta plenar în actele de procreație ale fiicelor din ținuturile de jos, făcându-le să devină atât de frumoase și de excitante încât toți bărbații care le vor vedea pe aceste reprezentante ale marilor orașe de la câmpie vor deveni sclavii simțurilor lor! Am tot dreptul din lume să acționez în acest fel, căci trupul fizic este încă apanajul meu!

6. Mă întreb cum ar putea fi evaluat acest plan? Este el bun sau rău? Dacă ceea ce fac este rău, Domnul îmi va căuta nod în papură. Pe de altă parte, dacă ceea ce fac este bun, va spune că numai Dumnezeu are puterea de a duce la îndeplinire acest plan!

7. Mda, știu cum trebuie să procedez: mă voi plasa undeva la mijloc, astfel încât ceea ce voi face nu va fi nici bun, nici rău!

8. Cât despre aceste fete frumoase, ele vor corespunde întru totul naturii mele duale, iar în preajma lor se va găsi întotdeauna un bărbat virtuos și puternic, întru totul pe gustul lui Dumnezeu!

9. În cel mai rău caz, el va avea șansa să își testeze virtutea. Aceasta se va întări sau, dimpotrivă, va slăbi, astfel încât bărbatul respectiv să se prezinte în fața lui Dumnezeu și a mea exact așa cum este, nu cum ar dori să devină fără să se confrunte cu nici un fel de dificultăți și incapabil de autocontrol. Dacă va învinge tentația, va fi cu siguranță un senior care va domni inclusiv asupra mea și un prinț atotputernic al cerurilor.

10. Desigur, multe spirite slabe vor cădea în această capcană, dar nu mă îndoiesc o clipă că se vor găsi destule altele care vor deveni niște adevărați eroi ai virtuții!

11. Pe scurt, dacă analizăm chestiunea sub ambele ei aspecte, nimeni nu-mi va putea reproșa vreodată că am făcut ceva rău, dar nici ceva bun. Practic, am ales calea de mijloc, făcând ceva care nu este nici bun, nici rău.

12. Ce mai, ard de nerăbdare să îmi pun planul în aplicare!

13. Mă întreb însă ce se va întâmpla dacă acest plan va da rezultate mult mai dezastruoase decât cele la care mă aștept acum? În acest caz, mă tem că iar o voi lua pe cocoașă de la Domnul!

14. Cred că știu însă cum trebuie să procedez, inclusiv în acest caz. Enoh este brațul drept al Domnului pe acest pământ. De aceea, mă voi duce la el și îi voi împărtăși planul meu! El va cere cu siguranță părerea Domnului 1, iar apoi îmi va spune dacă am aprobarea Lui sau nu!

15. Mda, ideea nu e rea! Mă întreb însă ce se va întâmpla dacă Enoh mă va respinge cu violență, știut fiind cât de mari sunt puterile lui? Mă tem ca în fața acestei atitudini, mânia mea să nu se trezească din nou, fapt care mi-ar fi fatidic!

16. Hm, ce-ar fi însă dacă m-aș aventura să vorbesc direct cu Domnul? Cu siguranță, aceasta ar fi varianta cea mai scurtă și mai eficace de a afla adevărul”.

17. O voce s-a auzit atunci din cer: „De ce te gândești în ce fel poți face rău altor oameni?”

18. Satan a răspuns: „Doamne, nu vreau să fac nimănui rău. Tot ce doresc este să restabilesc un anumit echilibru printre copiii Tăi, fără să le aduc nici cea mai mică atingere libertății lor interioare! De aceea, îngăduie-mi să trec la aplicarea planului meu!”

19. Vocea de sus a spus: „Satan, ai vrut să fii bărbat! De aceea, ești liber să acționezi așa cum dorești, în conformitate cu elementele din care ești alcătuit. La rândul Lui, Domnul va acționa în acord cu voința Lui! – Cât despre Enoh, lasă-l în pace!”

20. Satisfăcut de răspunsul primit, Satan s-a pus imediat pe treabă, obținând în scurt timp rezultatele dorite. Dacă în timpul perioadei de creație a umanității din ținuturile de sus și din cele de jos nu a putut avea un cuvânt prea greu de spus, întrucât șiretenia lui a fost ținută sub control, în ceea ce îi privea pe descendenții primilor oameni a putut acționa după placul inimii sale, așa cum avea să dovedească suita catastrofalelor evenimente ce aveau să se producă în scurt timp!

21. La scurt timp după acest incident, trimișii lui Horadal s-au prezentat în fața lui Adam, pe care l-au desemnat în numele Domnului șeful suprem al tuturor popoarelor care trăiau în Septentrion și în Levant. Această delegație era alcătuită din zece bărbați conduși de cei doi fii ai lui Lameh.

22. Adam i-a trimis însă la Enoh, care a acceptat să facă oficiile de preot în schimbul unei ofrande aduse Domnului, alcătuită din a zecea parte a recoltei lor de fructe. În final, el i-a trimis înapoi pe mesageri, primindu-i în coliba sa doar pe cei doi fii ai lui Lameh.
________________________________________________________________________________________________________________________________________
Note:
1 (Vezi și „Cartea lui Enoh”, n.r.)

Author:  1% [ 26.6.2018, 09:26 ]
Post subject:  Capitolul 33

Capitolul 33
Cuvintele lui Enoh adresate lui Hored, Lameh, Naemei, Adei și Zillei, lui Jubal și Jabal. Plecarea către Hanoch sub conducerea lui Enoh.
(8 mai 1843)

1. După 30 de zile, Domnul l-a anunțat pe Enoh că Lameh a terminat de construit cel de-al doilea templu din ținuturile de jos.

2. Enoh și-a dat imediat seama ce trebuie să facă. El a dispus imediat să fie chemate cele două soții ale lui Lameh, Ada și Zilla, precum și Hored împreună cu soția sa Naeme.

3. Când toți cei chemați au sosit în locuința marelui preot al Domnului, care îi aparținea încă lui Jared, Enoh i-a prezentat celor de față pe Jabal și pe Jubal, și le-a spus:

4. „În numele Domnului și al atotputernicului Dumnezeu, preasfânt și preaplin de iubire, ascultați-mă! Voința de o sfințenie absolută a Acestuia vă cere să vă conformați liber ordinii Sale eterne și sacre.

5. De aceea, va trebui să vă supuneți tuturor celor pe care vi le va transmite Domnul prin intermediul meu.

6. Iată ce trebuie să faceți: potrivit voinței divine, marele preot Lameh, care conduce toate popoarele din câmpie în numele Domnului, are nevoie de voi, căci el a devenit prin propria sa alegere un servitor devotat și perfect al lui Dumnezeu, prin grația și compasiunea Acestuia!

7. Lameh L-a văzut pentru prima dată pe Domnul pe muntele cu șerpi, curățat între timp de Domnul, lucru pe care îl cunoașteți foarte bine. De aceea, el a dispus înălțarea pe acest munte a unui monument magnific închinat Domnului.

8. În clipa de față, acest monument este gata. De aceea, vom coborî cu toții la câmpie și vom continua să ne supunem acolo voinței Domnului, așa cum o facem aici!

9. Nu trebuie să vă temeți nici o clipă de ghidul vostru Lameh, căci acum el este una cu Domnul, așa cum sunt și eu. Vă va primi așadar cu inima plină de iubire și va revărsa asupra voastră grația lui, care trebuie privită ca un cadou de la Dumnezeu. – Așadar, haideți să pornim cu toții la drum, în numele Domnului!

10. Hored, la drept vorbind tu ești un fiu născut pe înălțimile sacre ale Levantului. Acum va trebui să cobori însă împreună cu soția ta la câmpie, pentru a-l ajuta pe Lameh și pentru a te îngriji de binele spiritual al sărmanilor copii ai lui Cain, mânat de iubirea pe care i-o porți Domnului.

11. Dacă vei dori să revii vreodată pe înălțimile sacre, acestea îți sunt deschise zi și noapte. Nu vei mai putea locui însă aici în permanență, căci ți-ai luat o soție din ținuturile de jos; de aceea, locul tău este acum acolo, și așa va rămâne pe parcursul întregii tale existențe. Îți vei păstra însă întreaga forță specifică fiilor lui Dumnezeu, până la sfârșitul existenței tale terestre.

12. Nu mă întreba însă dacă Domnul va fi și El alături de tine la câmpie, așa cum a fost aici, pe înălțimile sacre în care locuiesc copiii lui Dumnezeu!

13. Căci Domnul se găsește întotdeauna alături de cel care îl iubește mai presus de orice. În schimb, El nu îi însoțește niciodată pe cei care nu îl iubesc, chiar dacă aceștia ar locui pe un munte de o mie de ori mai înalt decât cel pe care ne aflăm noi acum!

14. De aceea, Domnul îți cere să acționezi în acest fel, iar El îți va arăta în fiecare zi ce ai de făcut.

15. Cât despre voi, fii ai lui Lameh, voi veți primi direct de la tatăl vostru instrucțiunile necesare pentru a vă desfășura activitatea în casa lui.

16. Iar voi, soții ale lui Lameh, va trebui să redeveniți ce ați fost pentru el, dar fără teamă, ci cu bucurie.

17. Tu, Naeme, îi vei rămâne credincioasă noului soț pe care ți l-a oferit Domnul Însuși, iar pe Tubal-Cain va trebui să îl consideri un simplu frate!

18. Acum știți cu toții ce aveți de făcut. De aceea, haideți să pornim neîntârziat la drum!

19. De data aceasta mă vei însoți și tu, Lameh, nepotul meu, dar soția ta va rămâne acasă, alături de Jared și de Metuselah.

20. Urmați-mă așa cum sunteți și nu luați cu voi nici un obiect. – Aceasta este voința Domnului. Amin”.

21. După care Enoh a ieșit din casă, a binecuvântat înălțimile sacre și câmpiile de jos, precum și cărarea care le unea, după care a pornit la drum, însoțit de cei amintiți mai sus.

22. Iar aceștia l-au urmat așa cum își urmează turma păstorul.

Author:  1% [ 26.6.2018, 09:28 ]
Post subject:  Capitolul 34

Capitolul 34
Sosirea lui Enoh și a tovarășilor săi în vecinătatea orașului. Lameh admiră realizările locuitorilor din Hanoh. Sfatul înțelept al lui Enoh.
(9 mai 1843)

1. Când micul grup s-a apropiat de marele oraș Hanoh, Lameh (cel de pe înălțimile sacre) s-a minunat de splendoarea și masivitatea construcțiilor umane. El i-a spus lui Enoh:

2. „Ascultă, părinte Enoh, dacă privim aceste monumente, putem spune orice despre locuitorii ținuturilor de jos, dar și faptul că nu sunt proști! Trebuie să recunosc că aceste construcții sunt foarte inspirate, și nu pot să nu le contemplu cu cea mai mare plăcere.

3. Dacă ne gândim că locuitorii ținuturilor de jos au construit aceste monumente cu mâinile lor, fără să cunoască în nici un fel puterea spiritului, nu pot să nu mă minunez văzând această operă impresionantă!”

4. Dar cea care a pus capac acestei stări de încântare a lui Lameh a fost vederea noului templu de pe fostul munte al șerpilor. Lameh a rămas mut de uimire, pierdut în contemplația sa. Abia după o vreme și-a regăsit el darul vorbirii, când i-a spus lui Enoh:

5. „Vai, părinte Enoh, ce-mi este dat să văd? Nici nu-mi vine să cred că acest edificiu a fost construit de mâinile unor oameni!”

6. Fără să-și piardă calmul, Enoh i-a răspuns lui Lameh: „Ascultă, dragul meu fiu, îți spun un lucru: nu mai fii atât de entuziasmat de această realitate exterioară, căci altfel mă vei bombarda cu întrebările tale. Îți reamintesc însă că toate aceste construcții nu aparțin spiritului, ci lumii exterioare!

7. Dacă își va găsi plăcerea în ele, spiritul tău va sfârși prin a se întuneca. El nu va mai fi capabil să-i ofere inimii tale lumina necesară, așa că aceasta va fi nevoită să ceară altora explicațiile pe care le dorește, deși ar fi putut găsi aceste explicații în propriul său spirit.

8. De aceea, sfatul meu este să îți întorci privirea de la aceste lucruri care te impresionează într-o asemenea măsură. În acest fel, spiritul tău își va regăsi lumina în sine, iar tu vei găsi în tine însuți răspunsurile pe care le cauți!”

9. După care, Enoh s-a întors către ceilalți și le-a spus: „Cât despre voi ceilalți, puteți să vă bucurați după pofta inimii de acest miracol făcut Domnul special pentru bunăstarea voastră fizică și spirituală, în lumina iubirii și grației Sale infinite, și pe care nu îl veți putea contempla niciodată cu suficientă recunoștință!”

10. Naeme, împreună cu celelalte două fete și cu cei doi fii ai lui Lameh, au căzut cu toții la pământ, slăvind cu voce tare bunătatea infinită a Părintelui lor divin, care a săvârșit un miracol atât de sublim în mare mila Lui față de copiii din ținuturile de jos.

11. Naeme s-a minunat cu atât mai mult cu cât avea acum posibilitatea să vadă cu ochii fizici ceea ce i-a permis Domnul să vadă cu ochii spirituali pe înălțimile sacre. De aceea, ea și-a slăvit Tatăl ceresc cu o iubire chiar mai aprinsă decât cei care nu avuseseră această viziune.

12. Enoh și-a dat imediat seama de acest lucru și i-a spus Naemei: „Acum ridică-te, căci o mulțime mare de oameni fericiți de venirea noastră ne-au ieșit în întâmpinare!

13. Spune-le și celorlalți să se ridice și anunță-i că Domnul i-a transmis lui Lameh cel din ținuturile de jos că îl vom aștepta în vecinătatea orașului Hanoh. De aceea, el se apropie de noi cu brațele larg deschise și ne va întâmpina în scurt timp cu toată forța iubirii pe care a revărsat-o Domnul asupra lui!”

14. Auzind aceste cuvinte, Naeme s-a ridicat de jos, însoțită de tovarășii săi, care auziseră și ei cuvintele lui Enoh. Naeme s-a îndreptat imediat către ei ca să-i liniștească, întrucât văzând marea mulțime de oameni care se apropia de ei, aceștia s-au lăsat cuprinși de o ușoară teamă, chiar dacă inimile lor erau bucuroase.

15. Atunci, Enoh a lăudat-o cu voce tare pe Naeme pentru maniera plină de discernământ cu care i-a urmat instrucțiunile.

16. Naeme i-a răspuns: „O, Enoh, eu i-am dăruit întreaga mea iubire Domnului! Dacă am înțeles atât de exact cuvintele tale, acest lucru a fost posibil numai grație compasiunii Lui infinite, de care nu sunt deloc demnă”.

17. Chiar în timp ce pronunța aceste cuvinte, ea a simțit un suflu blând, care părea să o mângâie. De aceea, ea l-a întrebat pe Enoh:

18. „O, Enoh, cui îi aparține acest suflu divin care îmi mângâie sufletul, făcându-l să renască?”

19. Enoh i-a răspuns: „Draga mea Naeme, este chiar Domnul, care se află printre noi, invizibil ochilor noștri fizici, dar cât se poate de palpabil pentru sufletele noastre!

20. Dacă vei continua să-L iubești cu aceeași ardoare, vei simți adeseori acest suflu sacru, căci ori de câte ori Domnul te binecuvântează, El îți insuflă personal iubirea Lui în inima ta! Da, așa se petrec lucrurile.

21. Dar Lameh s-a apropiat foarte mult. De aceea, haideți să ne pregătim să-i ieșim în întâmpinare! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 09:30 ]
Post subject:  Capitolul 35

Capitolul 35
Întâlnirea lui Enoh cu regele Lameh. Pericolul venerării unei ființe umane.
(10 mai 1843)

1. Când regele Lameh a ajuns în fața lui Enoh, el și-a descoperit capul și pieptul și s-a prosternat până la pământ în fața lui.

2. Enoh s-a apropiat însă de el și i-a spus: „Ascultă, dragul meu frate Lameh, pe viitor te rog să te abții de la astfel de gesturi, pe care nici măcar Domnul Însuși nu ni le cere, nici mie, nici ție!

3. Eu nu am venit la tine ca să mă venerezi de parcă aș fi un al doilea Dumnezeu, ci numai din iubire față de Domnul, Părintele nostru preaplin de iubire, precum și ca un frate al tău! De aceea, renunță la această venerație care este absolut inutilă!

4. Cel mai bine este să evităm să acționăm în acest fel, dacă nu dormi să dăm naștere unor spirite malefice!

5. Dacă mă venerezi în această manieră, deși eu nu sunt nici cu un fir de păr mai bun decât oricare dintre voi, mă ridici practic deasupra celorlalți și îi umilești implicit pe ei în fața mea, deși suntem cu toții frați cu drepturi egale!

6. O vreme, aceștia se vor lăsa umiliți, dar mai devreme sau mai târziu va veni un moment în care vor începe să își pună întrebări de genul:

7. ‚Este oare acest om mai presus decât noi? De ce îi dă Dumnezeu dreptul să primească asemenea onoruri, forțându-ne să ne prosternăm în fața lui și lăsându-ne să ne complacem în această stare rușinoasă de prostrație?

8. Ei bine, ne vom ridica deasupra lui și îi vom răpi privilegiile, după care îl vom pedepsi pentru toate onorurile pe care am fost nevoiți să i le aducem atâta vreme! Va vedea astfel că nu este decât o ființă umană, la fel ca noi!’

9. Cam așa vorbește vocea naturii umane, dragul meu frate Lameh. Odată dezlănțuită, ea poate deveni mai teribilă decât mânia oarbă a tigrilor și a hienelor la un loc!

10. De aceea, îți propun să renunțăm la acest gen de ceremonii, căci ele poartă în sine o sămânță otrăvită. În acest fel, pământul va înflori literalmente, devenind un paradis terestru.

11. Pe de altă parte, dacă nu vom proceda în acest fel, vom semăna practic numai scaieți și mărăcini, făcându-i pe descendenții noștri să se omoare cu miile și cu sutele de mii, mânați de focul răzbunării.

12. Îți reamintesc că nu avem decât un singur Domn, un singur Dumnezeu și un singur Părinte. Cât despre noi, suntem cu toții frați.

13. Chiar dacă Domnul îi dă unui om o responsabilitate mai mare decât celorlalți semeni ai săi, acesta nu devine astfel mai presus decât ceilalți. Dimpotrivă, el are posibilitatea să își dovedească într-o mai mare măsură iubirea față de frații săi.

14. În aceste condiții, nu este cazul să ne venerăm între noi, căci iubirea este o forță care tinde să se unească în permanență cu ceea ce îi seamănă și care respinge tot ce nu seamănă cu ea. La fel se petrec lucrurile în timpul procesului de cernere a grâului și de separare a lui de paiele goale.

15. Nu uita aceste cuvinte, dragul meu frate Lameh, și astfel vei trăi în ordinea perfectă a lui Dumnezeu, fiind mereu pe placul Acestuia!”

16. Aceste cuvinte au făcut o impresie profundă asupra lui Lameh, făcându-l să își schimbe pe loc anumite decizii pe care le luase. Căci el avea intenția de a introduce un sistem perfecționat de caste, deși acesta reprezintă în ochii Mei o judecată și o oroare absolută.

17. Din fericire, așa cum spuneam, discursul lui Enoh i-a schimbat pe loc aceste planuri lui Lameh. El i-a răspuns astfel lui Enoh:

18. O, frate Enoh, ai adus o mare lumină în inima mea! Domnul fie lăudat de-a pururi pentru grația de a-i fi creat pe oameni egali, ca niște frați plini de iubire!”

19. În acest moment, Lameh și-a mutat privirile la câteva sute de pași mai încolo, unde se afla micul grup care l-a însoțit pe Enoh și care a rămas pe loc, în timp ce Enoh s-a grăbit să îi iasă în întâmpinare lui Lameh pentru a-l face să renunțe la umilința lui exagerată. Văzând micul grup, Lameh și-a întrebat interlocutorul:

20. „Frate, cine sunt acei oameni care te urmează oarecum stânjeniți, după câte mi se pare mie?”

21. Enoh i-a răspuns: „Dragul meu frate, spune-le celor care te însoțesc să rămână pe loc și urmează-mă. Vei vedea astfel cât de mare este bunătatea și compasiunea Domnului!

22. Vino și întâmpină-ți familia, în numele Domnului!”

Author:  1% [ 26.6.2018, 09:32 ]
Post subject:  Capitolul 36

Capitolul 36
Lameh aleargă către familia sa, însoțit de Enoh. Tripla semnificație a comportamentului lui Enoh. O profeție autentică referitoare la eliberarea oamenilor.
(11 mai 1843)

1. La auzul acestor cuvinte, Lameh și-a ieșit din minți de fericire. El a scos un strigăt de bucurie și a alergat către familia sa, cu brațele larg deschise.

2. Bietul Enoh, care nu mai era la prima tinerețe, a fost nevoit să țină pasul cu el, pentru a parcurge distanța – din fericire foarte scurt㠖 care îi separa de micul grup.

3. Poate părea ciudat faptul că Enoh a alergat alături de Lameh, dar acest fapt are o semnificație mai mare decât ați putea crede. Putem spune chiar că el are o triplă semnificație profetică.

4. Pe de o parte, gestul său le arată tuturor ghizilor spirituali că nu trebuie să întârzie progresul discipolilor lor printr-o pedanterie exagerată, care sufocă avântul spiritului. Dimpotrivă, ei trebuie să stimuleze cu orice preț această aspirație a discipolilor lor, acomodându-și pasul la viteza celor care progresează rapid, acționând liber alături de cei liberi, folosind forța în cazul celor puternici, răbdarea în cazul celor slabi, târându-i după ei pe cei indeciși și insuflându-le curaj celor speriați!

5. În al doilea rând, consecințele progresului industrial conduc inevitabil către o decadență rapidă a elementului spiritual, care se identifică cu materia captivă, în loc să se elibereze de ea. Semnificația ascunsă a gestului lui Enoh era așadar aceea că spiritul acestuia coborâse în profunzimile materiei pentru a elibera sufletul ținut captiv în materie al lui Lameh, reunificându-l din nou cu elementele sale cele mai sublime și mai pure, respectiv cu spiritul său.

6. A treia semnificație a gestului lui Enoh avea o conotație pur profetică: copiii înălțimilor sacre au coborât cu pași repezi către ținuturile joase, unde au dat curs liber tuturor dorințelor lor inferioare. Deși au coborât în calitate de înțelepți și de filozofi, ei au învățat destul de repede să se dedea la tot felul de abuzuri și destrăbălări.

7. Acestea sunt cele trei interpretări ale gestului lui Enoh.

8. Unii oameni ar putea obiecta că dacă așa stau lucrurile, înseamnă că viitorul ar putea fi determinat prin studierea cuvintelor și acțiunilor tuturor profeților care au existat vreodată pe pământ. În consecință, oamenii nu sunt liberi în plan spiritual, fiind nevoiți să acționeze exact așa cum au prezis profeții! Cum s-ar spune, copiii înălțimilor sacre erau predestinați să decadă de îndată ce aveau să coboare la șes, de vreme ce Enoh a anunțat acest lucru atunci când l-a însoțit pe Lameh în fuga către familia sa.

9. Dacă așa stau lucrurile, de ce trebuie pedepsiți oamenii, care nu au făcut altceva decât să împlinească străvechea profeție?

10. Dar Eu vă spun: dacă așa s-ar petrece lucrurile, ar fi cumplit să fii om. Din fericire, lucrurile stau cu totul altfel, iar profeții nu fac decât să ne arate consecințele inevitabile ale acțiunilor oamenilor, care urmează să se petreacă într-un moment precis, la fel cum o sămânță de grâu semănată în pământ dă rod într-o perioadă cunoscută dinainte. De aceea, Eu cred că este mai degrabă profitabil ca oamenii să știe din timp care vor fi consecințele acțiunilor lor!

11. Nu este normal ca țăranul să știe dinainte că dacă va semăna grâu, ceea ce va obține va fi tot o recoltă de grâu, și că dacă va semăna buruieni, va obține tot buruieni?

12. De vreme ce este bine ca el să cunoască aceste lucruri, de ce credeți că nu este normal ca oamenii să cunoască din gura profeților care vor fi roadele pe care le vor recolta în urma acțiunilor lor în cadrul ordinii Mele eterne și imuabile, dacă vor continua să le comită fără să le modifice în nici un fel?

13. În mod evident, dacă oamenii își schimbă comportamentul – ca urmare a acestor avertismente –, roadele acțiunilor lor vor fi cu totul altele, lucru afirmat, de altfel, în mod repetat de către toți profeții. Căci tot ce prezice un profet este condiționat de acțiunile oamenilor.

14. Rezultă așadar că libertatea oamenilor nu este în nici un fel afectată de ceea ce prezic profețiile. Dimpotrivă, acestea le oferă oamenilor un avantaj enorm, în sensul că învață astfel să își cunoască mai bine acțiunile și consecințele lor, având o libertate deplină să le comită în continuare sau să le modifice, dat fiind că acum cunoaște care sunt roadele acțiunilor bune și care sunt roadele acțiunilor sale rele.

15. Ar mai fi un aspect care trebuie elucidat în privința comportamentului lui Enoh din timpul cursei sale, dar îl vom lăsa chiar pe el să facă acest lucru.

16. Să revenim așadar la cei doi, care au ajuns deja la familia lui Lameh, și să vedem ce se întâmplă în continuare!

Author:  1% [ 26.6.2018, 09:35 ]
Post subject:  Capitolul 37

Capitolul 37
Revărsarea de bucurie și recunoștința exuberantă a regelui Lameh. Enoh îl avertizează să nu facă promisiuni pripite.
(12 mai 1843)

1. Ajuns în prezența familiei sale și fericit să își regăsească cele două soții, fiica sa preferată și pe soțul robust al acesteia, Lameh a rămas literalmente fără cuvinte. El semăna întru totul cu un om îndrăgostit până peste urechi, cum ați spune voi, incapabil să își declare dragostea iubitei sale din cauza preaplinului pe care îl simte în inimă.

2. Abia după un lung moment de tăcere, când fericirea sa năvalnică s-a mai liniștit, a reușit el să își dezlege baierele limbii, spunând următoarele cuvinte:

3. „O, Doamne, Tată preasfânt și preaplin de iubire, cum Ți-aș putea mulțumi eu, un biet vierme care se târăște prin praf, slăvindu-Te și adorându-Te pe deplin pentru această grație pe care nu o merit în nici un fel?

4. O, voi, soții și copile ale mele, dacă ați ști câte nopți am plâns și am suspinat gândindu-mă la voi! Eram însă plin de mânie împotriva lui Dumnezeu și – în nebunia mea – am încercat să mă răzbun pe El, pe Domnul atotputernic și etern al infinității!

5. Pentru această atitudine, aș fi meritat pe deplin cea mai cruntă pedeapsă posibilă, pentru întreaga eternitate. Și totuși, în loc să mă pedepsească așa cum aș fi meritat, Domnul revarsă asupra mea o grație atât de mare încât chiar și spiritele cele mai elevate și mai perfecte din univers s-ar cutremura văzând atâta compasiune!

6. De aceea, mă închin acum la picioarele Tatălui ceresc și strig din toată inima mea: ‚O, Doamne, Tată preasfânt și preaplin de iubire! Ce dorești să fac pentru a-Ți oferi ceva pe placul inimii Tale în semn de recunoștință pentru compasiunea Ta infinită?’”

7. Enoh i-a spus însă lui Lameh: „Ascultă, frate, ai vorbit cât se poate de inspirat în fața alor tăi, a mea și a lui Dumnezeu, dar am regăsit în cuvintele tale un element care nu corespunde deloc ordinii divine!

8. În ardoarea iubirii tale, tu i-ai poruncit practic Domnului veșniciei să îți solicite un sacrificiu, pe care i L-ai oferit pentru a-i demonstra recunoștința ta și pentru a-i face pe plac!

9. Această intenție este cât se poate de nobilă, dar gândește-te ce ai face dacă Domnul ți-ar cere să i-i sacrifici chiar pe cei care ți-au umplut inima cu o astfel de recunoștință și cu o astfel de iubire?! Spune-mi: ce ai face în acest caz?”

10. Auzind aceste cuvinte, Lameh a rămas complet interzis, neștiind ce să răspundă, deși întrebarea era cât se poate de importantă.

11. De aceea, Enoh a luat din nou cuvântul: „Ascultă, dragul meu frate, văd că ai înghețat de spaimă, fiind incapabil să îmi răspunzi la această întrebare!

12. Dar eu îți spun: chiar dacă Domnul ți-ar cere nu doar să i-i sacrifici pe cei dragi, dar și mai mult încă, ar trebui să te supui voinței Sale cu inima plină de smerenie, căci cine nu este dispus să piardă totul de dragul Lui nu este cu adevărat demn de El!

13. La fel se petrec lucrurile cu toți pământenii care își iubesc consoarta, copiii și părinții mai mult decât îl iubesc pe Dumnezeu!

14. De aceea, înainte de a face astfel de promisiuni Domnului, fiecare ar trebui să își sondeze mai întâi propria inimă, căci cel care promite un sacrificiu în semn de recunoștință, dar apoi regretă că a făcut această promisiune, nu este demn de iubirea necondiționată a Domnului. Pe de altă parte, față de cel care nu regretă promisiunea făcută, Domnul va acționa ca și cum ar fi primit deja ofranda cerută.

15. Liniștește-te însă, căci Domnul nu te va pune niciodată la încercare folosind asemenea metode brutale. Ceea ce am dorit să subliniez este că înainte de a-i face astfel de promisiuni, ar fi bine să reflectezi; căci Domnului nu-i place ca oamenii să facă glume pe seama Lui!

16. Gândește-te la aceste cuvinte și pe viitor acționează în consecință. Iar acum, îți propun să ne îndreptăm către casa ta, iar apoi către templul de pe munte. Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 09:43 ]
Post subject:  Capitolul 38

Capitolul 38
Bucuria revederii dintre regele Lameh și familia sa. Marea recunoștință a lui Lameh față de Domnul. Enoh și patriarhul Lameh (cel de pe înălțimile sacre) discută despre sacrificiul exemplar făcut de Lameh și de familia sa.
(15 mai 1843)

1. Lameh i-a mulțumit în inima sa lui Enoh pentru această învățătură și pentru avertismentul inerent pe care îl conținea ea, după care le-a spus alor săi:

2. „Veniți la pieptul meu și nu vă temeți de nimic. Știu că Domnul v-a transmis deja în inimile voastre că nu mai aveți a vă teme de mine!

3. Într-adevăr, compasiunea divină m-a transformat pe deplin și a transformat fostul tiran de odinioară, însetat de sânge, care și-a ucis cei doi frați și a comis cele mai cumplite orori, într-un miel și un ghid plin de blândețe al umanității.

4. De aceea, veniți la pieptul meu și nu vă temeți. Cu ajutorul grației Domnului, mă aflu aici pentru a repara atât cât îmi stă în puteri toate crimele pe care le-am comis vreodată față de frații și de surorile mele, conducându-i pe toți către Dumnezeu (cel puțin, pe cei care mai sunt în viață)”.

5. Auzind această invitație atât de călduroasă, dublată de această tristă confesiune care făcea dovada sincerității sale, rudele lui Lameh s-au liniștit instantaneu și s-au apropiat de el. L-au îmbrățișat și l-au salutat cu respect, mulțumindu-i din inimă Domnului pentru imensa grație și compasiune pe care a revărsat-o asupra lui Lameh, într-o manieră atât de miraculoasă încât toate ținuturile de jos aveau de profitat de pe urma ei.

6. Acest act de recunoștință i-a înmuiat de tot inima lui Lameh, care a izbucnit în lacrimi, mulțumindu-i încă o dată Domnului pentru grația Lui infinită.

7. Conștient de acest moment de mare grație, Enoh i-a vorbit în tăcere fiului său, Lameh (cel de pe înălțimile sacre, care îl auzea în inima sa):

8. „Privește, fiule! Iată cum trebuie oferit un sacrificiu care să fie cu adevărat pe placul Tatălui nostru preasfânt! Ai întâlnit vreodată o fervoare atât de mare pe înălțimile sacre?

9. Da, cândva obișnuiam să practicăm cu toții o ceremonie sacră, care nu făcea însă decât să excite simțurile și să ucidă spiritul! Mă tem însă că nu vei întâlni prea des pe înălțimile sacre o astfel de ceremonie, tăcută, dar vie, care lasă să vorbească numai inimile, cum este cea la care asistăm în clipa de față. Și ne mai numim ‚copiii lui Dumnezeu’, în timp ce pe acești oameni din ținuturile de jos îi numim ‚copiii lumii’!

10. E drept că atât timp cât Tatăl nostru ceresc pășea printre noi într-o manieră vizibilă, dându-ne dovezi peste dovezi ale iubirii, grației și compasiunii Sale divine, s-au găsit printre noi destule inimi smerite care să îl slăvească și să se închine la picioarele Părintelui nostru preasfânt și preaplin de iubire, dar de îndată ce Acesta a redevenit invizibil, cei mai mulți dintre frații noștri au revenit la vechile lor ocupații, ca și cum nu s-ar fi petrecut nimic ieșit din comun! Ce spui de această diferență?”

11. Lameh (cel de pe înălțimile sacre) i-a răspuns: „O, părinte Enoh, această diferență mi se pare uriașă! Pe de altă parte, trebuie să-ți mărturisesc că niciodată până acum nu mi s-a părut atât de sublim Tatăl nostru ceresc!

12. Cât de inferiori suntem noi față de ceea ce ne pretindem a fi! Acest Lameh din ținuturile de jos este mult mai presus decât mine, chiar dacă eu vin din înălțimile sacre! 13. La urma urmelor, Domnul nu i-a dăruit mare lucru, și chiar și acesta aparține lumii exterioare; și totuși, el îi mulțumește ca și cum i-ar fi dăruit toate cerurile Sale. Mie mi-a dăruit însă tot ce poate fi mai prețios, așa cum mi-a mărturisit chiar El, și tot ce poate fi mai înălțător, așa cum mi-a spus cu cuvintele Sale, dar recunoștința și iubirea mea s-au dovedit infime prin comparație cu cele manifestate acum de Lameh!”

14. Enoh l-a aprobat întru totul: „Așa este, dragul meu fiu, ai perfectă dreptate! Acest lucru ne privește pe toți, căci noi, copiii înălțimilor sacre, suntem mult mai puțin recunoscători față de Tată nostru ceresc pentru darurile Sale de o măreție infinită decât sunt frații noștri din ținuturile de jos pentru niște daruri absolut minore!

15. Dar acum să ne îndreptăm către oraș! Vei vedea acolo minunile pe care le-au creat iubirea și recunoștința față de Dumnezeu, și care vor depăși în grandoare tot ce am văzut vreodată până acum! Vei înțelege astfel și mai bine cât de mare este recunoștința acestor oameni pentru câteva fire de praf solar, prin comparație cu recunoștința noastră, a celor de pe înălțimile sacre, care am primit în dar întregii aștri solari! – Haide să pornim așadar către oraș! Amin”.

16. Lameh din ținuturile de jos și-a regăsit în sfârșit prezența de spirit și i-a urmat pe Enoh și pe ceilalți patriarhi, însoțit de familia sa și cu inima plină de smerenie și de recunoștință.

Author:  1% [ 26.6.2018, 09:50 ]
Post subject:  Capitolul 39

Capitolul 39
Sosirea la Hanoh. Venerarea locurilor sacre este admisă provizoriu. Recepția la palat.
(16 mai 1843)

1. Când grupul a ajuns în oraș, Enoh i-a atras atenția fiului său asupra oamenilor din ținuturile de jos. Îmbrăcați în zdrențe, aceștia scăldau în lacrimile lor drumurile pe care pășiseră cândva mesagerii din ținuturile de sus, dar mai ales cele pe care pășise cândva Domnul. Unii stăteau chiar întinși la sol, pentru a atinge cu piepturile lor locurile sfinte pe care a călcat Domnul, adorându-le astfel cu inimile pline de iubirea cea mai profundă.

2. Văzând aceste scene impresionante, patriarhul Lameh și-a bătut pieptul cu pumnii și a spus: „O, părinte Enoh, ce-mi văd ochii? Acești copii ai lumii iubesc locurile pe care a pășit cândva Domnul mai mult chiar decât îl iubim noi pe Domnul Însuși! Mă întreb în ce măsură trebuie să-L iubească ei pe Tatăl nostru preasfânt și preaplin de iubire!

3. Enoh i-a răspuns: „Așa este! Acesta este adevărul cel mai curat! La drept vorbind, ar trebui să le interzicem sărmanilor noștri frați să venereze în acest fel idolatru locurile prin care au trecut cândva Domnul și mesagerii veniți din munți, căci inimile lor s-ar putea atașa cu ușurință de aceste aspecte exterioare pe care le confundă cu amintirea lor atât de sublimă. Din fericire, ceea ce simt ei este orientat în totalitate către Domnul, așa că nu pot decât să-i las să-și manifeste în continuare pietatea în acest fel.

4. Străduța pe care a trecut Domnul atunci când numele lui Iehova a fost dus la templu va rămâne un loc de-a pururi sacru, și de acum înainte nu vom mai putea interzice astfel de acte de venerație ale acestor oameni fără a le încălca liberul arbitru. De altfel, nici nu avem vreun drept să facem așa ceva, de vreme ce Domnul Însuși nu le interzice să facă acest lucru.

5. Pe de altă parte, nu ne revine nouă rolul de a-i spune Domnului ce trebuie să facă. La fel ca întotdeauna, El va acționa așa cum găsește de cuviință!

6. În ceea ce ne privește, avem în cazul de față o ocazie minunată de a vedea cât de mult îl iubesc acești oameni pe Domnul, pe care îl consideră Tatăl lor preasfânt și preaplin de iubire într-o măsură mult mai mare decât noi, copiii lui Dumnezeu care venim din înălțimile sacre. Mai mult, ei îl adoră într-o manieră diferită de a noastră, aș putea spune mult mai vie și mai autentică!

7. Am ajuns însă în apropiere de casa regelui Lameh. Să îl lăsăm așadar să o ia înainte și să ne conducă în locuința sa!”

8. Văzând că patriarhul Lameh se minunează în fața splendorii neasemuite a palatului, Enoh i-a spus: „Da, măreția acestei construcții este de neegalat, dar dacă ne gândim la sacrificiile care au fost făcute pentru a-l construi, nu putem decât să ne cutremurăm!”

9. Într-adevăr, patriarhul Lameh s-a cutremurat până în străfundurile inimii sale și a spus cu tristețe: „Da, da, dragă tată Enoh, chiar așa stau lucrurile! Atunci când Domnul creează lumi și sisteme solare, așezând munții și celelalte minuni ale naturii la locul lor, este normal să ne bucurăm la vederea acestor splendori, căci știm cât de ușor îi este Domnului să creeze astfel de miracole! Cât despre aceste construcții din piatră ridicate de oameni cu sudoarea frunții și cu prețul a nenumărate sacrificii, nu putem decât să ne întristăm, chiar dacă la prima vedere și ele seamănă cu munții”.

10. Enoh: „Da, ai întru totul dreptate! Îți propun însă să nu ne mai ocupăm de aceste lucruri, pe care Domnul le-a permis să devină realitate. Am avut și noi partea noastră de suferință de suportat, iar lucrurile nu mai pot fi schimbate în ochii Tatălui nostru preasfânt și preaplin de iubire.

11. Iată, ghidul nostru Lameh se apropie deja de noi, cu brațele larg deschise, pentru a ne conduce în casa sa, iar oamenii ne așteaptă la poartă! De aceea, haide să ne grăbim să intrăm, căci în caz contrar oamenii ne vor lua pe sus, închinându-se în fața noastră ca și cum am fi niște Dumnezei, lucru pe care trebuie să îl evităm cu orice preț!”

12. În acest moment, ghidul Lameh s-a alăturat patriarhilor, iar Enoh i-a recomandat să îi conducă repede în casă, pentru a împiedica astfel oamenii să îi transforme în obiectul adorației lor. Lameh a făcut precum i s-a spus.

Author:  1% [ 26.6.2018, 09:53 ]
Post subject:  Capitolul 40

Capitolul 40
Primirea oaspeților la curtea regală. Pregătirea pentru festin. Lameh poruncește ca toate armele să fie transformate în ustensile utile. Iubirea – arma primordială și sacră a Domnului.
(17 mai 1843)

1. Când grupul a ajuns în marea sală a tronului, în care se afla adunată întreaga curte regală a lui Lameh, regele a început să strige cu bucurie:

2. „Prieteni, frați, copii și surori! Bucurați-vă împreună cu mine, căci Domnul și-a arătat din nou grația față de noi!

3. Iată, aici se află cele două soții ale mele, Ada și Zilla, precum și cei doi fii ai mei pe care îi credeam pierduți, Jubal și Jabal, și fiica mea Naeme, împreună cu soțul pe care i l-a dăruit Domnul Însuși!

4. Bucurați-vă împreună cu mine, căci Domnul mi-a înapoiat familia pentru a-mi fi alături și pentru a-și relua poziția pe care o ocupa cândva, de această dată însă în spiritul smereniei și al purității, și nu în cel al tiraniei, așa cum s-a întâmplat pe timpuri, fapt care mi-a atras întreaga dezaprobare a Domnului.

5. O, să ne bucurăm cu toții de imensa grație pe care a revărsat-o din nou asupra noastră Părintele nostru ceresc!

6. Brudal, du-te chiar acum în camera cu provizii și pregătește-ne un mare festin de sărbătoare. Folosește în acest scop carnea cea mai bună și fructele cele mai proaspete. De asemenea, pregătește o masă întinsă inclusiv pentru acei cetățeni de vază ai acestui oraș care îl iubesc pe Dumnezeu, și o a treia pentru sărmanii care erau cândva sclavii și prizonierii noștri, și pe care între timp i-am eliberat! Haide, du-te și fă ce ți-am poruncit!

7. Iar tu, fratele meu Terhad, care ai fost ales de Domnul pentru a fi gardianul templului Său principal, trimite-ți fără întârziere heralzii în oraș cu misiunea de a-i invita pe toți cei pe care i-am pomenit la acest mare festin al bucuriei nemărginite, în numele preasfânt al Domnului Iehova Savaot, Dumnezeul, Creatorul și Părintele nostru preasfânt și preaplin de iubire, acum și de-a pururi! Așa să fie! Amin”.

8. Brudal și Terhad au trecut imediat la treabă, făcând ceea ce li s-a poruncit.

9. În continuare, Lameh l-a chemat la el pe fiul său Tubal-Cain. Când acesta s-a apropiat cu smerenie de tatăl său, acesta i-a spus:

10. „Tubal-Cain, fiul meu drag, îți dau o poruncă în fața marelui preot al Domnului: dă ordin să fie adunate toate armele din marele meu regat care erau destinate cândva pentru luptă, topește-le și transformă-le în căruțe, greble, furci, foarfeci, ciocane și tot felul de alte ustensile utile, așa cum îți va indica Spiritul lui Dumnezeu!

11. De acum înainte, singura armă cu care ne vom apăra în fața răului va fi credința noastră față de Domnul. De acum înainte nu doresc să mai folosim arme nici măcar împotriva fiarelor sălbatice; căci am avut ocazia să cunosc și să învăț care este principala armă a Domnului!

12. De aceea, de acum înainte nu ne vom mai apăra decât folosindu-ne de această armă atotputernică, iar copiii copiilor noștri nu vor mai cunoaște altă armă.

13. Arma primordială, atotputernică și sacră a Domnului este iubirea! Aceasta este singura armă cu care ne vom mai lupta de acum înainte împotriva combatanților noștri tereștri. În acest fel, îi vom putea oferi Domnului, până la sfârșitul zilelor noastre pe acest pământ, un sacrificiu care îi va fi cu siguranță pe plac și care va consta în victoriile pe care le vom obține asupra oricărui rău din această lume folosindu-ne de arma Sa atotputernică și sacră. 14. Doresc să începi să te ocupi chiar de mâine de sarcina pe care ți-am dat-o. Fie ca voința preasfântă a Domnului să se facă întotdeauna, acum și de-a pururi! Amin”.

15. Auzind aceste cuvinte, Enoh s-a îndreptat către Lameh și i-a spus: „Mult iubitul meu frate Lameh, porunca pe care tocmai i-ai dat-o lui Tubal-Cain îmi face o bucurie infinit mai mare decât mi-ar face vederea aurului cel mai pur din lume. De aceea, te asigur că vei fi binecuvântat așa cum nimeni din această lume nu a fost vreodată până acum!

16. Această țară va vedea curgând pe străzile ei lapte și miere. Orașul tău va străluci ca o lună plină, casele din el vor lumina precum stelele, iar palatul tău precum soarele la răsărit!

17. Adevăr îți spun: iubirea ta a devenit mai mare decât întregul glob pământesc! Când marele festin se va încheia și vom trece la ceremonia de consacrare, îți vei da seama cât de mulțumit este Domnul de tine!

18. Inițial, intenția mea era să plec chiar astăzi, dar acum sunt gata să mai rămân încă trei zile alături de tine, pentru a-ți arăta puterea noii arme pe care ai adoptat-o. Așa să fie, în numele Domnului! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 09:56 ]
Post subject:  Capitolul 41

Capitolul 41
Conversația dintre Enoh și fiul său pe tema ordinii juste și a dezastruoasei ierarhii umane.
(18 mai 1843)

1. Festinul comandat a fost în curând gata, iar oaspeții au început să sosească. Mesele au fost ocupate și separate conform indicațiilor lui Lameh.

2. Atunci, Enoh i-a spus lui Lameh: „Frate, este foarte bine să respectăm o anumită ordine, căci aceasta reprezintă puterea lui Dumnezeu, care a creat întreaga lume ținând cont de principiile ordinii. Din păcate, oamenii au creat o cu totul altă ordine, care îi este absolut insuportabilă Domnului și care poartă numele de ierarhie!

3. Dacă tu însuți ai aranja diferite obiecte într-o anumită ordine pe masă și altcineva ar veni și le-ar schimba între ele, acest lucru te-ar supăra, căci ordinea instaurată de tine ar fi încălcată. De aceea, l-ai privi cu mânie pe cel responsabil de această dezordine.

4. În mod similar, Domnul și-a creat copiii într-o manieră similară și i-a așezat în fața Lui în linie dreaptă, în ordinea dorită de El. De ce încalci atunci această ordine după bunul tău plac?

5. La drept vorbind, noi putem în anumite circumstanțe să spunem: ‚Cutare și-a îndeplinit funcția, iar cutare este numit în următoarea poziție’, iar un frate care a fost numit de Domnul pentru a-și instrui semenii îi poate spune unui alt frate (care nu a fost numit de Domnul) să îi urmeze instrucțiunile.

6. Aceasta este adevărata ierarhie pe care ne-a dăruit-o Domnul. Dacă însă nu facem decât să le oferim fraților noștri un festin, nu este normal să aranjăm trei mese diferite. Una singură este suficientă, și putem mânca cu toții la ea, în calitate de frați și de surori cu drepturi egale!”

7. Auzind această mustrare născută din iubire, Lameh a dispus imediat unirea meselor, astfel încât toți s-au putut așeza la aceeași masă, simțindu-se precum frații.

8. Enoh l-a lăudat imediat pe Lameh pentru supunerea sa în fața voinței și iubirii Domnului.

9. Cât despre patriarhul Lameh (cel de pe înălțimile sacre), acesta s-a apropiat pe furiș de Enoh și i-a spus în șoaptă: „Ascultă, părinte Enoh, sunt întru totul de acord cu ceea ce i-ai spus omonimului meu din ținuturile de jos, dar trebuie să-ți mărturisesc că nu am înțeles pe deplin ce ai vrut să spui atunci când te-ai referit la ierarhia creată de oameni.

10. Ascultă: copiii sunt mai mici în rang decât părinții lor și cred că nici chiar Domnului nu i-ar plăcea să îi vadă punându-se pe picior de egalitate cu aceștia din urmă.

11. De altfel, îmi amintesc de diferite situații în care Domnul Însuși i-a tratat pe cei de pe înălțimi în mod diferit, nepunându-i deloc pe picior de egalitate!

12. Ceea ce s-a întâmplat cu cele trei coșuri atunci când am ținut marele festin în munții sacri reprezintă o dovadă clară în această direcție. Mai mult, la acel festin Domnul te-a numit pe tine mare preot, iar pe Ghemela și pe Purista le-a înălțat în rang în fața tuturor. Nimeni nu poate contesta aceste fapte!

13. Rezultă așadar dincolo de orice tăgadă că Domnul a stabilit o anumită ierarhie între oameni. De aceea, nu am reușit să înțeleg ce ai vrut să spui mai devreme. Te rog, oferă-mi câteva explicații suplimentare în această direcție!”

14. Enoh s-a întors către Lameh și i-a spus: „Fiul meu, mă tem că greșești teribil atunci când compari maniera de a acționa a Domnului cu cea a oamenilor. Nu uita că Domnul poate face așa cum dorește și nimeni nu se poate opune voinței Sale!

15. De altfel, diferitele grade pe care le-a stabilit Domnul în rândul copiilor Lui au drept unic criteriu iubirea pe care o simt aceștia din urmă pentru El. Altfel spus: ‚Cu cât inima ta Mă iubește mai mult pe Mine, Tatăl tău preasfânt și preaplin de iubire, cu atât ești mai apropiat de Mine. Invers, cu cât inima ta Mă iubește mai puțin, cu atât mai mult Mă voi îndepărta de tine!’

16. Acesta este unicul criteriu pentru care Enoh a fost considerat demn de a primi statutul de mare preot, și tot el explică ce s-a întâmplat cu cele trei coșuri cu alimente, sau cu Purista și cu Ghemela. Aceeași ordine explică și de ce au copiii o datorie față de părinții lor, care reprezintă primii mari preoți numiți de Dumnezeu în rândul umanității (respectiv al copiilor Lui).

17. În consecință, totul depinde exclusiv de comportamentul dictat de iubirea oamenilor față de Dumnezeu. În ceea ce privește însă ordinea stabilită de oameni, aceasta diferă de ordinea creată de Dumnezeu, iar ei nu trebuie să se separe și să se îndepărteze unii de ceilalți, sub pretextul că unii ar fi mai presus și alții mai prejos!

18. Dacă ne diferențiem unii față de ceilalți, acest lucru este valabil exclusiv în fața lui Dumnezeu, și asta în funcție de iubirea noastră față de El. În rest, între noi nu trebuie să existe nici o diferență!

19. Căci cel care dorește să fie mai mare între doi oameni va fi întotdeauna mai mic în fața lui Dumnezeu. În schimb, dacă ne simțim uniți cu ceilalți frați ai noștri prin iubirea pe care le-o purtăm, la fel ne vom prezenta și în fața lui Dumnezeu!

20. Încearcă să înțelegi corect ce îți spun, fiul meu! Dar văd că mesele au fost reunite. Îți propun să luăm loc la una din ele. Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 09:58 ]
Post subject:  Capitolul 42

Capitolul 42
O a doua masă este aranjată în sala tronului. Marele festin al bucuriei. Discursul necunoscutului așezat la a doua masă.
(19 mai 1843)

1. Numărul invitaților era atât de mare încât nu au putut lua toți loc la masa cea mare. De aceea, Lameh s-a întors către Enoh și i-a spus:

2. „Ascultă, dragul și înțeleptul meu frate, tu, care ești unicul mare preot al Domnului, după cum îți poți da seama și singur, jumătate din oaspeții mei nu au loc la masa principală! Mă întreb ce vor spune ei dacă voi dispune aranjarea unei alte mese, separat de aceasta, special pentru ei? Oare se vor simți mai puțin bine tratați decât ceilalți, de vreme ce nu pot sta la masa la care ești așezat tu?”

3. Enoh i-a răspuns zâmbind: „Dragul meu frate, necesitatea nu este totuna cu tratamentul de sus. Oricum, pentru a atrage cât mai puțin atenția asupra acestei chestiuni, dispune aranjarea unei a doua mese în această sală uriașă, care poate găzdui pe puțin zece mii de persoane, și atunci nu va mai conta unde se vor așeza invitații. În acest fel, nimeni nu va avea motive de nemulțumire!”

4. Lameh a fost imediat de acord cu propunerea excelentă a lui Enoh și le-a poruncit servitorilor săi să facă exact așa cum l-a sfătuit acesta.

5. Invitații aflați în plus și-au găsit cu ușurință loc la cea de-a doua masă și s-au bucurat enorm să constate că fac obiectul unei grații speciale din partea regelui lor, care le permite să mănânce în marea sală a tronului, alături de distinșii oaspeți veniți din ținuturile sacre și prieteni ai lui Dumnezeu.

6. Văzând cât de mare este mulțumirea oamenilor în fața gestului său de a dispune aranjarea celei de-a doua mese, Lameh s-a bucurat în sinea sa și s-a așezat alături de Enoh și de fiul acestuia, patriarhul Lameh.

7. Și astfel, totul era într-o ordine perfectă. Felurile de mâncare au fost aduse, iar în curând din toate inimile s-a ridicat către cer un cor de laude aduse Domnului. Enoh a binecuvântat mâncarea în numele sfânt al lui Dumnezeu și toți s-au servit din bucatele astfel binecuvântate, mâncând și bând, în timp ce din loc în loc se auzeau cuvinte de recunoștință și de slavă aduse Tatălui ceresc.

8. După ce toată lumea s-a săturat, unul din oaspeții care luase loc la cea de-a doua masă s-a ridicat și le-a adresat următoarele cuvinte comesenilor săi:

9. „Frați, prieteni și surori! Ce om, oricât de mare ar fi ardoarea inimii sale, i-ar putea mulțumi îndeajuns lui Dumnezeu, Domnul suprem al cerului și al pământului, pentru grația inexprimabilă de a-l fi transformat pe nemilosul nostru rege Lameh într-un frate atât de minunat și într-un binefăcător al umanității? Adevăr vă spun: nu-mi pot imagina ceva mai sublim!

10. Cu siguranță, nimic nu este mai ușor pentru Domnul decât să creeze miliarde de lumi, dar să transformi o ființă liberă și nesupusă judecății în maniera în care a fost transformat Lameh, și implicit prin el întreaga sa casă regală, reprezintă un miracol mult mai mare decât crearea stelelor, a pământurilor și a celorlalte lumi într-o singură clipă, așa cum numai voința divină și atotputernică este capabilă să facă!

11. Căci crearea unei lumi nu depinde decât de voința lui Dumnezeu, iar ceea de dorește Acesta va continua să existe de-a pururi! Este suficient ca El să rostească atotputernicul său: ‚Așa să fie!’ pentru ca o lume întreagă cu sori și planete să înceapă să se rotească în jurul orbitei sale în fața ochilor marelui Creator!

12. Cu totul altfel stau însă lucrurile cu ființele libere, căci în cazul lor ‚Așa să fie!’ ar echivala cu o judecată, respectiv cu moartea! De aceea, în astfel de cazuri numai marea iubire, compasiunea, răbdarea, blândețea și celelalte mijloace pline de înțelepciune folosite de Dumnezeu pentru a le orienta fără a le controla în vreun fel pot da rezultate. Aceste instrumente divine iau astfel locul atotputerii, instruind și conducând spiritul ființei umane, care reprezintă o divinitate în sine, până când acesta se trezește, iar omul își reia locul firesc în cadrul ordinii divine, prin cunoașterea de sine. Acest miracol mi se pare infinit mai mare decât să creezi o întreagă lume, cu sori și planete!

13. De aceea, ar trebui să îl slăvim și să îl iubim pe Domnul mai mult chiar decât am făcut-o vreodată, căci abia acum ne putem da cu adevărat seama de întreaga Sa măreție!

14. Așadar, ridicați-vă, fraților, și haideți să îl slăvim pe Domnul care a revărsat asupra noastră o grație atât de mare!”

15. Acest discurs a uluit literalmente întreaga asistență, care a rămas copleșită de forța ce se degaja din aceste cuvinte.

Author:  1% [ 26.6.2018, 10:00 ]
Post subject:  Capitolul 43

Capitolul 43
Uimirea regelui Lameh la ascultarea discursului oaspetelui necunoscut. Cele două tipuri de hrană ale ființei umane și dubla natură a acesteia.
(20 mai 1843)

1. Singur Lameh nu știa cum să procedeze. De aceea, el s-a adresat lui Enoh, căruia i-a spus: „Ascultă, prieten drag și frate sublim întru iubirea lui Dumnezeu, acest om vorbește de parcă ar fi fost ales de Domnul personal pentru a ne fi ghid!

2. Într-adevăr, tot ce a spus el ar fi putut ieși la fel de bine de pe buzele tale, și eu însumi m-aș simți onorat să fiu inspirat cu asemenea cuvinte. Din nefericire, nu prea este cazul!

3. Spune-mi, așadar, dragul meu Enoh, dacă împărtășești această părere a mea: oare nu ar fi cazul să îl invităm pe acest orator înțelept la masa noastră?”

4. Enoh i-a răspuns: „Dragul meu frate, mă întreb dacă, acționând în acest fel, nu vei acorda o mai mare importanță mesei noastre decât mesei alăturate!

5. De aceea, eu cred că deocamdată ar fi bine să ne limităm să ascultăm cu atenție ce are de spus străinul, meditând în tăcere asupra semnificației profunde a cuvintelor sale!

6. Dacă vei cumpăni asupra acestui sfat, sunt convins că îmi vei da dreptate. Oricum, te afli la tine acasă și ești înzestrat cu propria ta voință, așa că nu ai decât să procedezi așa cum consideri că este mai bine!”

7. Într-adevăr, Lameh a început să reflecteze, iar în cele din urmă a spus: „O, dragul și înțeleptul meu frate Enoh, ce rost ar avea să mă iau după propria mea voință în condițiile în care mă aflu alături de tine? Ori de câte ori rostești un cuvânt, sunt copleșit de înțelepciunea care emană din el!

8. De aceea, voi face așa cum m-ai învățat: îl voi asculta cu cea mai mare atenție pe oratorul de la masa alăturată și nu îl voi ruga să vină la masa noastră decât după ce toată lumea a terminat de mâncat, astfel încât să ne cunoaștem mai bine. Sper că nu ai nimic de obiectat!”

9. Enoh: „Dragul meu frate, dacă vei acționa în acord cu această intenție a ta, vei proceda corect și drept în fața lui Dumnezeu și a acestor oaspeți ai noștri!”

10. Când Enoh a tăcut, oaspetele de la masa alăturată s-a ridicat din nou și a luat din nou cuvântul, spunând:

11. „Prieteni, frați și surori! Ne-am înfruptat cu toții din aceste delicioase bucate. Corpurile noastre s-au îngreunat și simt o stare de bunăstare interioară, în timp ce sufletele noastre nu-și pot păstra decât cu mare greutate mobilitatea obișnuită. De aceea, vă propun să îi dăruim iubirea și recunoștința noastră Celui care dăruiește toate lucrurile!

12. Corpul nu este însă esența omului. El nu reprezintă decât un instrument care îi servește pentru a realiza marele scop sacru ce a existat dintotdeauna, și anume integrarea în ordinea divină.

13. De vreme ce așa stau lucrurile cu corpul nostru, și este evident că ele nu pot sta altfel, rezultă că în interiorul ființei umane trebuie să existe un alt principiu, cu totul diferit, un alt fel de ființă, mai elevată, pentru care a fost creat acest corp pe care tocmai l-am hrănit atât de bine. Această ființă interioară este cea căreia trebuie să-i acordăm întreaga noastră atenție, procurându-i hrana cea mai potrivită și având grijă de ea, căci este extrem de delicată și de sensibilă…

14. Constat că vă întrebați în inimile voastre: ‚Mda, bine ar fi să putem avea grijă de ființa noastră interioară, dar nu prea știm cu ce anume trebuie să o hrănim!

15. Este ușor să creștem pe pământ diferiți pomi pentru a obține fructele necesare pentru a ne hrăni trupul fizic, dar încă nu am cunoscut vreun pom în care să crească acele fructe cu care se hrănește ființa interioară a omului!’

16. Aveți întru totul dreptate, dragii mei prieteni, frați și surori, dar eu vă spun altceva!

17. Ascultați-mă așadar: Domnul a aranjat astfel lucrurile încât materia să se hrănească cu materie, sufletul cu suflet, iubirea cu iubire și spiritul cu spirit!

18. Iubirea este temelia spiritului și esența autentică a acestei ființe interioare a omului. De aceea, noi nu ne putem hrăni această ființă interioară cu o altă hrană mai bună decât cu iubirea noastră față de Dumnezeu. Această iubire întărește ființa interioară a omului, permițându-i acestuia să fie un senior în propria sa casă, care nu este alta decât sufletul nemuritor și corpul trecător.

19. Pentru a putea fi consumate, mâncărurile destinate trupului trebuie însă pregătite de natura exterioară, dar și de arta culinară a oamenilor. Cu atât mai mult, hrana destinată spiritului trebuie bine pregătită înainte de a putea fi consumată!

20. Pregătirea acestei hrane spirituale se face cu ajutorul Cuvântului dinlăuntrul nostru. Numai consumând hrana spirituală astfel preparată ne vom putea fortifica noi spiritul!”

21. În acest moment, Lameh l-a tras de mânecă pe Enoh și i-a spus: „Încă nu a terminat, așa că îl vom asculta până la capăt, și abia apoi vom schimba impresii pe marginea celor spuse de el! Iată, reîncepe să vorbească. Să-l ascultăm!”

Author:  1% [ 26.6.2018, 10:02 ]
Post subject:  Capitolul 44

Capitolul 44
Sațietatea corpului, a sufletului și a spiritului. Plictiseala este foamea sufletului, iar aviditatea de a se instrui cea a spiritului.
(22 mai 1843)

1. Oratorul aflat la cealaltă masă a continuat astfel: „Pregătirea iubirii față de Dumnezeu se realizează cu ajutorul Cuvântul viu care vine din inimile noastre. Aceasta este adevărata hrană a spiritului.

2. Adevăr vă spun: Cuvântul autentic și viu care se naște în profunzimile inimilor noastre înseamnă totul. El poate penetra materia, dezagregând-o și transformând-o într-o esență spirituală care hrănește apoi spiritul.

3. Este exact așa cum vă spuneam la început: materia hrănește materia, sufletul hrănește sufletul, iar spiritul hrănește spiritul.

4. Căci Cuvântul care există în noi, sub forma gândului care se exprimă cu claritate în inima noastră, este mai presus de materie, pe care o divide și o contemplă din interiorul structurii sale minunate. Cu această contemplație se satură sufletul, căci starea de încântare pe care o simte el la vederea frumuseții neasemuite a formelor pe care le descoperă astfel îi potolește în întregime foamea.

5. Creatorul a creat astfel omul încât sațietatea uneia din părțile ființei sale să trezească senzația de foame într-o altă parte a sa.

6. Pentru a înțelege mai bine aceste cuvinte, vă voi da un exemplu. De aceea, ascultați-mă cu cea mai mare atenție!

7. Ori de câte ori vă este foame din punct de vedere fizic, voi vă gândiți cu aviditate la o masă bună, iar dacă vă găsiți în fața unei mese pline cu bucate alese, vă umpleți de o stare de fericire interioară, căci știți că vă veți putea potoli astfel foamea.

8. Dacă ați fi însă nevoiți să rămâneți așezați la această masă opt zile, o lună sau chiar un an, fără să vă puteți ridica de la ea, nu v-ați plictisi peste măsură?

9. Adevăr vă spun, dragii mei prieteni, frați și surori, nu numai că v-ați plictisi, dar v-ar cuprinde o disperare nemărginită!

10. De vreme ce așa stau lucrurile, vă pun următoarea întrebare: de unde se naște această stare de disperare, de vreme ce corpul vostru s-ar simți astfel întru totul satisfăcut, știind că foamea sa va fi mereu potolită?

11. E simplu: starea de disperare se naște din faptul că potolirea corpului fizic provoacă inevitabil foamea sufletului, care se manifestă fără nici o excepție printr-o plictiseală exasperată și plină de amărăciune.

12. Ce putem face în acest caz pentru a potoli sufletul, după ce am satisfăcut corpul?

13. Ne putem ridica de la masă, putem ieși afară, pe o colină sau într-o grădină în care sufletul poate admira în voie formele frumoase create de natură, se poate desfăta cu ciripitul păsărelelor, cu parfumul eteric al florilor și cu tot felul de alte lucruri la fel de agreabile.

14. Vom constata însă cât de curând că după ce ne-am potolit sufletul înfometat contemplând aceste forme frumoase, această nouă hrană va începe să ne plictisească la rândul ei, iar noi vom simți nevoia să ne întoarcem în casă pentru a ne hrăni din nou corpul. Acesta devine înfometat ori de câte ori sufletul atinge starea de sațietate. În alte cazuri, mai rare, spiritul omului elevat este cel care începe să se agite, spunându-i sufletu-lui: ‚Mi-e foame!’

15. Cum se manifestă această foame a spiritului? Printr-o sete de cunoaștere din ce în ce mai mare.

16. Spiritul își dorește să înțeleagă care este esența materiei și a frumoaselor forme pe care le-a contemplat sufletul; căci, pentru el, frumusețea formelor nu reprezintă o hrană ce poate fi consumată. Pentru ca spiritul să atingă la rândul lui starea de sațietate, formele trebuie consumate prin foc, lumină și adevăr.

17. La ce foc mă refer în cazul de față? La cel al iubirii plină de ardoare. În ce constă lumina care poate potoli foamea spiritului? În gândul care se manifestă cu claritate în interiorul inimii. La ce se referă adevărul de care vorbeam? La Cuvântul care decurge din foc și din lumină.

18. Cu ajutorul acestui Cuvânt, noi dizolvăm materia fermă aflată în forma care ne place și descoperim în interiorul ei semnificația spirituală a formei sale.

19. Spiritul care descoperă această semnificație trăiește o stare de euforie beatifică, sinonimă cu potolirea foamei sale anterioare. În această stare își găsește el adevărata patrie, pacea primordială, substanța, sursa, și implicit adevărata sa iubire față de Dumnezeu, precum și iubirea atotputernică a lui Dumnezeu față de el.

20. Fericit, spiritul astfel satisfăcut se închină cu smerenie și cu ardoare în fața iubirii infinite a lui Dumnezeu, căruia îi mulțumește cu recunoștință. Și astfel, Dumnezeu devine hrana sa esențială, cu ajutorul căreia poate obține viața eternă.

21. Așa trebuie să privim noi opera Tatălui nostru ceresc, căutând în ea marea Sa iubire și compasiunea Sa infinită. Atunci când unul dintre noi descoperă un astfel de adevăr, el trebuie să îl împărtășească imediat și fraților săi, într-un limbaj autentic și ușor de înțeles de către aceștia. În acest fel, întreaga umanitate va avansa în spiritul adevărului, care va deveni hrana vie a spiritului său, pe care îl va ajuta să crească și să se maturizeze întru iubirea sa față de Dumnezeu. În ultimă instanță, această activitate reprezintă adevărata viață eternă!”

22. După aceste cuvinte, Oratorul a tăcut. Întreaga adunare a rămas uluită în fața unei înțelepciuni atât de mari. Cât despre Lameh, acesta parcă și-a ieșit complet din minți!

23. Enoh l-a liniștit însă și i-a spus: „Mai ai încă puțină răbdare, căci Oratorul nostru nu și-a terminat încă discursul. Parcă spuneai că nu vom schimba impresii decât după ce va termina de vorbit!”

Author:  1% [ 26.6.2018, 10:04 ]
Post subject:  Capitolul 45

Capitolul 45
Întrebările spiritelor critice, incapabile de înțelegere. Răspunsul înțelept al Oratorului referitor la Cuvântul viu.
(23 mai 1843)

1. Se pare însă că mai mulți oaspeți așezați la masa Oratorului aveau dificultăți în a înțelege pe deplin discursul Său. Aceștia i s-au adresat așadar, pe un ton complet lipsit de înțelegere, spunându-i:

2. „Prieten bun și înțelept, dispui în mod evident de multă lumină, iar cuvintele tale sunt cât se poate de clare. Nici unul dintre noi nu poate contesta acest lucru, întrucât suntem noi înșine înzestrați cu această calitate a înțelepciunii, fiind capabili să ne dăm seama dacă cineva știe ce spune sau nu!

3. În ceea ce te privește, nu putem spune că nu ai vorbit cât se poate de clar, întrucât îți recunoaștem înțelepciunea absolută.

4. Există totuși în discursul tău un aspect pe care nu îl putem accepta, cel puțin nu în forma pe care ne-ai prezentat-o tu!

5. Iată! Spuneai mai devreme că: ‚Cel care dizolvă materia în formele sale primordiale este Cuvântul, iar sufletul se satură contemplându-le. Prin descompunerea lor până la esența lor ultimă, care ne permite să înțelegem sensul lor spiritual, noi ne săturăm inclusiv spiritul’.

6. Mă rog, să spunem că suntem de acord. Dar să spui că omul poate dizolva materia cu ajutorul cuvântului său neputincios, așa cum face fierul încins cu o picătură de apă căzută pe el – frate, reflectează puțin și îți vei da singur seama că ai mers puțin cam prea departe cu această afirmație!

7. Poți să-i vorbești unei pietre o mie de ani sau mai mult – dacă ai putea trăi o perioadă atât de lungă de timp – dar ea va rămâne exact așa cum a fost creată, de un Cuvânt cu siguranță mult mai puternic decât al nostru!

8. Întrucât dorim însă ca onoarea ta să fie reparat㠖 chit că nu știm din ce parte a orașului provii – îți sugerăm să corectezi cât mai repede această greșeală, cu atât mai mult cu cât cei de la masa alăturată par să acorde o atenție specială conversației noastre, inclusiv cei doi puternici reprezentanți veniți de pe înălțimile sacre!”

9. Atunci, Oratorul s-a ridicat din nou în picioare și s-a adresat astfel celor care L-au criticat (altminteri, cu bune intenții): „După ce se orientează înțelepciunea autentică: după adevărul etern sau după slăbiciunea acestei lumi? Ce răspuns îmi dați? Acela dintre voi care se consideră un înțelept să-mi răspundă!

10. Văd că tăceți, în căutarea unui răspuns. Eu vă spun însă că nici un răspuns din cele pe care Mi le-ați putea da nu Mă va satisface! Am vorbit Eu de o descompunere materială sau mecanică a materiei?

11. Spuneți că aveți intenții lăudabile și că doriți să îmi restabiliți onoarea în fața eminenților invitați de la masa alăturată. Mă întreb ce aș putea face Eu pentru a vă salva onoarea voastră, în condițiile în care, prin criticarea discursului pe care vi l-am adresat numai pentru a vă trezi într-o mai mare măsură inimile, ați dat dovadă de o prostie demnă de o femeie bătrână?

12. Oare nu v-am vorbit Eu de Cuvântul interior și viu al iubirii născute în inimă, care se exprimă prin gânduri clare sau în forme ce corespund sufletului, după care se transformă în limbajul (simbolic al) vederii? Abia la acest nivel, și numai dacă este absolut necesar, din cauza slăbiciunii oamenilor cu simțurile mai grosiere, se transformă el într-un limbaj verbal, dar numai ca urmare a sațietății repetate a spiritului. Cu simțurile astfel purificate, și deci mai vii, oamenii vor putea contempla în continuare lucrurile în esența adevărului lor spiritual, potolindu-și astfel din ce în ce mai mult foamea spiritului, astfel încât acesta să își regăsească locul just, acela de Viață autentică a omului și de stăpân absolut al casei sale. Așa cum se află el la ora actuală în voi, spiritul este redus la rolul de simplu servitor al materiei, al judecății, și implicit al morții.

13. De vreme ce acesta este Cuvântul de care v-am vorbit, spuneți-Mi, cu ce înțelegere vă lăudați voi în fața lui Dumnezeu și a oamenilor, având în vedere că nu ați putut sesiza înțelesul cuvintelor Mele, preferând să ieșiți în evidență cu prostia voastră, în loc să îmi puneți cu smerenie și pe un ton blând întrebarea cuvenită referitoare la nelămurirea voastră?”

14. Auzind această mustrare severă, contestatarii s-au privit șocați, dar nici unul dintre ei nu a îndrăznit să mai spună ceva pentru a se justifica.

15. Atunci, Lameh i-a spus lui Enoh: „O, frate Enoh, dacă mai există și alți înțelepți de calibrul acestuia în orașul meu, mă tem că voi rămâne doar o figură tristă printre ei. Căci acest om vorbește de parcă ar fi coborât direct din cer!”

16. Enoh i-a răspuns: „Frate, ai încă puțină răbdare! Iată, Oratorul nostru încă nu a terminat de vorbit. Atunci când va fi cazul, îți voi spune eu ce ai de făcut! Te așteaptă încă surprize foarte mari, crede-mă pe cuvânt! Așadar, ai încă puțină răbdare! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 10:06 ]
Post subject:  Capitolul 46

Capitolul 46
Discursul înțeleptului Orator pe tema limbajului interior al spiritului, prin comparație cu limbajul exterior al buzelor.
(24 mai 1843)

1. După câteva momente, unul dintre contestatari s-a ridicat totuși în picioare și a spus: „Ascultă, dragul meu prieten și frate! Este incontestabil faptul că tu ești omul cel mai înțelept dintre toți cei așezați la această masă. De aceea, sunt absolut convins dinainte că îmi vei putea da răspunsul corect la importanta întrebare pe care doresc să ți-o pun. De aceea, te rog să mă asculți!”

2. Dar Oratorul i-a răspuns: „Ascultă! Înțelepciunea autentică ce provine de la Domnul Dumnezeu Savaot nu trebuie să fie niciodată pusă în discuție, dar nici să trezească întrebări rămase fără răspuns. Căci adevăratul înțelept știe ce stă la baza oricărui adevăr, cu ajutorul Cuvântului său viu. Cât despre ceilalți oameni, aceștia nu trebuie să-i pună întrebări, întrucât spiritul său îl instruiește și îi transmite tot ce le este necesar fraților săi să știe.

3. Dacă tot dorești să-Mi pui întrebări, spune-Mi: de unde provine înțelepciunea de care ești atât de mândru, în calitatea ta de spirit critic?

4. Dacă ai fi într-adevăr avizat, lumina spiritului tău ți-ar transmite faptul că Eu, în calitatea Mea de înțelept, sunt deja la curent cu ceea ce te preocupă, fără a mai fi necesar să îmi pui vreo întrebare!

5. Și totuși, tu ții morțiș să faci acest lucru. Spune-Mi: te consideri un înțelept? Dar pe Mine, cum Mă consideri: un înțelept autentic?

6. Care crezi că este părerea eminenților noștri oaspeți? O, nu ai decât să te duci să-i întrebi!”

7. Auzind aceste cuvinte, contestatarul cu spiritul critic a devenit extrem de stânjenit, neștiind ce să facă, întrucât aluziile Oratorului i-au demonstrat dincolo de orice tăgadă că Acesta remarcase intenția sa de a-i pune o întrebare litigioasă.

8. Dându-și seama că nu poate scăpa cu una cu două de un interlocutor atât de pătrunzător, el a început într-adevăr să-și asculte vocea inimii, care se străduia de mai mult timp să-i transmită un anumit mesaj.

9. Constatând acest lucru, Oratorul i-a adresat următoarele cuvinte:

10. „Ascultă! Îți voi da oricum un răspuns la întrebarea pe care doreai să Mi-o pui pentru a-Mi întinde o capcană, căci văd că ți-ai schimbat starea de spirit. Iată deci răspunsul Meu: 11. După părerea ta, omul nu se poate face înțeles de către frații săi decât cu ajutorul cuvântului. În consecință, cuvintele pe care le rostesc buzele sale nu fac decât să exprime cuvântul mut al inimii, reprezentând un apogeu al acestuia, căci numai grație acestor cuvinte rostite se poate manifesta el în fața celorlalte creaturi de pe pământ. Rezultă astfel că Dumnezeu trebuie adorat și venerat numai prin intermediul cuvântului rostit, și nu cu ajutorul gândului interior sau al impresiilor asociate cu sentimentele, care nu pot satisface decât spiritul.

12. În realitate, adevărul este exact pe dos. Omul nu se mai poate înțelege cu frații săi decât cu ajutorul cuvintelor pe care le rostesc buzele sale, care nu reprezintă altceva decât scoarța exterioară a copacului. Acest lucru se datorează decăderii sale, care a făcut din el un servitor al acestei lumi exterioare și al simțurilor sale, care l-au orientat către lumea aparențelor, silindu-l să se identifice cu limbajul oral exterior.

13. Acest aparent câștig este însă iluzoriu, reprezentând în realitate o pierdere considerabilă, căci dacă omul și-ar fi păstrat limbajul spiritual primordial, el ar fi putut conversa cu întreaga creație, sesizând esența tuturor lucrurilor. Așa cum este la ora actuală, el a devenit observatorul mut al naturii care îl înconjoară, cu simțurile pervertite din cauza exteriorizării lor. Omul actual este surd, orb și insensibil, la fel ca scoarța unui copac, și nu mai înțelege nimic din ceea ce stă la baza realității. El nu se mai cunoaște nici măcar pe el însuși, motiv pentru care și-a închis complet inima în fața suferințelor fraților săi!

14. Spune-Mi: nu doreai tu adineauri să orientezi către exterior recunoștința și adorația lui Dumnezeu, deși Acesta este însăși Viața aflată în profunzimile ultime ale ființei umane? Procedând în acest fel, nu ai face decât să îl pierzi definitiv pe Dumnezeu, devenind un păgân, sau chiar un ateu cu drepturi depline!”

15. De data aceasta, toți comesenii de la cea de-a doua masă, inclusiv cei de la masa principală, au început să se simtă extrem de stânjeniți, cu excepția lui Enoh, a patriarhului Lameh și a lui Hored.

16. Cât despre regele Lameh (cel din ținuturile de jos), acesta se scărpina de zor după urechi și tare ar fi vrut să spună ceva, dar Oratorul nu își terminase încă discursul, așa că a fost nevoit să își exerseze încă puțin răbdarea.

Author:  1% [ 26.6.2018, 10:12 ]
Post subject:  Capitolul 47

Capitolul 47
Credința forțată. Credința devenită liberă și vie prin intermediul iubirii față de Dumnezeu.
(27 mai 1843)

1. După o scurtă pauză, Oratorul a continuat: „Constat că acum, după ce te-am ajutat să percepi într-o oarecare măsură lumina, Mă privești complet aiurit și nu mai știi ce să crezi despre Mine și despre cuvintele Mele.

2. Te întrebi în sinea ta: ‚De ce m-aș considera un ateu dacă mă rog la Dumnezeu doar cu buzele? Oare aș fi putut depune eu mărturie prin cuvintele mele dacă nu L-aș fi recunoscut înainte în inima mea, și implicit în gândurile acesteia?’

3. Așa este, prietene și frate! Tu îl recunoști pe Dumnezeu în această manieră, iar cuvintele pe care le pronunți sunt expresia realității din inima ta. Dar de ce se petrec astfel lucrurile?

4. Pentru că tu L-ai văzut pe Domnul, Dumnezeul tău, și ești forțat astfel să crezi că Acesta există, întrucât știi cum arată și ai auzit direct din gura Lui ce anume așteaptă El de la oameni.

5. Această credință nu are însă nimic de-a face cu libertatea spiritului. Dimpotrivă, ea reprezintă dovada unei servituți care îl ucide pe acesta, întrucât te obligă să crezi că Domnul este totuna cu Dumnezeu, deoarece L-ai văzut și te-ai putut convinge de puterea Cuvântului Său și a acțiunilor Sale.

6. Această convingere nu este însă valabilă decât pentru tine și nu va putea fi transmisă cu aceeași forță de convingere descendenților tăi. Urmașii tăi nu vor putea crede în ceea ce tu recunoști în sinea ta în această manieră convingătoare, căci această cunoaștere nu va fi decât o moștenire transmisă de la gură la ureche, care nu va putea avea aceeași forță de convingere pe care o simți tu la ora actuală.

7. În numai zece generații, convingerile tale transmise din gură în gură vor fi deja atât de distorsionate încât nu vor mai fi crezute de nimeni, iar fructul acestei tradiții transmise pe cale orală va fi păgânismul cel mai pur, căruia îi va urma apoi un ateism absolut, ce nu va putea avea altă consecință decât judecata cea mai severă, căci omul aflat în afara lui Dumnezeu este deja judecat de noaptea propriei sale morți.

8. Dacă îl vei recunoaște însă pe Dumnezeu în inima ta, prin iubirea vie pe care i-o porți, și dacă te vei ruga Lui în spiritul adevărului, vei putea scăpa de judecata la care conduce inevitabil credința forțată, care nu ți-ar fi adus niciodată mântuirea. Credința ta va deveni astfel vie, fiind animată de spiritul tău, în care se va concentra mai devreme sau mai târziu întreaga ta forță, astfel încât vei putea trăi de-a pururi.

9. Numai prin această contemplație vie îl vei putea cunoaște tu cu adevărat pe Dumnezeu, în spirit și în adevăr. Vei face atunci tot ce-ți va sta în puteri pentru a trezi această credință autentică inclusiv în descendenții tăi, care vor face același lucru cu progeniturile lor. În acest fel, vor fi feriți cu toții de păgânism, de negarea lui Dumnezeu, de judecată și de moarte.

10. Este indiscutabil și în conformitate cu ordinea divină că elementul aflat în profunzimile ultime ale ființei umane este spiritul, la fel cum sămânța vie se află în interiorul fructului, chiar în centrul acestuia.

11. De aceea, dacă te vei ruga și vei crede orientându-te doar asupra lumii exterioare, către realitatea materială pe care ți-o arată simțurile, însuși spiritul tău va fi atras către această lume iluzorie, dăruindu-se materiei, care echivalează cu judecata și cu moartea.

12. Dacă vei acționa în acest fel, va fi ca și cum ai scufunda o torță aprinsă în apă, în loc să o lași să ardă! Ce crezi: va mai continua aceasta să ardă și să îți lumineze calea?

13. Spiritul tău este lumina și Viața ta. Dacă această lumină se va stinge din cauza comportamentului tău iresponsabil, ce altceva ți-ar mai putea dărui această Viață?

14. Desigur, vei continua să trăiești, căci L-ai văzut pe Dumnezeu cu ochii tăi și ești obligat să crezi că Acesta există. Dar Eu îți spun: după această viață nu vei continua să trăiești și dincolo de mormânt, dacă nu vei uita ceea ce ai văzut și dacă nu vei regăsi apoi ceea ce ai uitat sub forma unui element nou al spiritului tău, născut dintr-o iubire atotputernică față de Dumnezeu.

15. Păstrează de-a pururi aceste cuvinte, la fel ca și imaginea lui Dumnezeu pe care ai perceput-o direct, și astfel vei putea trăi de-a pururi. În caz contrar, credința ta în Dumnezeu nu va putea trece dincolo de mormânt!

16. Încearcă să înțelegi ce îți spun, iar dacă mai există aspecte nelămurite, comunică-Mi-le, ca să îți pot dărui lumina necesară! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 10:14 ]
Post subject:  Capitolul 48

Capitolul 48
Umilirea spiritului critic, căruia îi lipsește sinceritatea și care nu iubește decât spectacolul lumii exterioare. Tendința omului de a minți cu ajutorul cuvintelor sale.
(29 mai 1843)

1. Contestatarul de dinainte a reflectat timp de câteva momente, complet consternat de discursul auzit și întrebându-se ce anume i-ar putea răspunde sau ce l-ar putea întreba pe Orator.

2. După un scurt moment de cumpănire, și-a amintit subit că Lameh avea intenția să inaugureze templul de pe colină. De aceea, i-a spus Oratorului:

3. „Ascultă, prietene și frate pe care te stimez enorm! Sunt profund zguduit de adevărurile profunde conținute în discursul pe care mi l-ai adresat. Claritatea argumentelor tale m-a convins definitiv și mi-aș dori să îți pun o mie de întrebări! Pe de altă parte, regele Lameh și-a propus să inaugureze noul templu de pe colină și dă semne că ar dori să începem. De aceea, nu cred că mai avem timp să discutăm înainte de această ceremonie sacră. Mai târziu, voi avea însă grijă să mă ocup numai de tine!”

4. Oratorul: „Ascultă, prietene și frate, în ce fel îl împiedică discuția noastră pe Lameh să își ducă la bun sfârșit ceremonia?”

5. Interlocutorul său: „Ei bine, prin faptul că discuția noastră i-a captat întreaga atenție, așa cum s-a întâmplat și cu Enoh și cu tovarășii acestuia!

6. Acesta este motivul pentru care cred că ar fi cazul să punem deocamdată punct discuției noastre, și implicit acesta este răspunsul la întrebarea pe care mi-ai pus-o. Pe de altă parte, nu doresc în nici un fel să mă opun marii tale înțelepciuni și sunt absolut convins că îmi vei lămuri și această dilemă, dat fiind că ești cu mult mai înțelept decât mine. Spune-mi așadar ce crezi că trebuie să facem, iar eu mă voi înclina în fața hotărârii tale”.

7. Oratorul: „Iată ce cred Eu: Lameh ne-a invitat să participăm la acest festin, iar noi am dat curs invitației sale. În schimb, nimeni nu ne-a invitat la ceremonia de pe colină și nimeni nu ne-a spus ce urmează să se întâmple după acest festin. În consecință, inaugurarea templului de pe colină nu ne privește în nici un fel.

8. Lameh și Enoh știu foarte bine ce au de făcut sau ce doresc să facă, și cu siguranță nu își vor schimba proiectele din cauza discuției noastre! Dacă doresc să îi însoțim, cu siguranță ne vor spune acest lucru, iar noi îi vom urma, continuând să schimbăm între noi opinii. În cazul în care nu doresc să îi însoțim, nu văd cine ne-ar putea împiedica să facem ce dorim!

9. Spune-Mi, nu crezi că am dreptate? Ce părere ai?”

10. Din nou, contestatarul a rămas fără răspuns, așa că a început să reflecteze intens; căci îi plăceau la nebunie spectacolele lumii exterioare și își dorea din suflet să participe la inaugurarea templului.

11. Interlocutorul său a remarcat acest lucru și i-a spus: „Ascultă, prietene și frate! De ce ți se pare atât de dificil să fii sincer în toate circumstanțele vieții?

12. În ceea ce te privește, este absolut limpede cum folosești tu cuvântul rostit, căci ai o tendință evidentă către minciună!

13. Mi-ai adus până acum tot felul de argumente pentru care ar trebui să punem capăt conversației noastre, dar toate au fost simple invenții ale tale! Căci ceea ce te interesează pe tine nu este inaugurarea templului, nici momentul fixat de Lameh pentru acest eveniment sau atenția pe care o acordă el cuvintelor Mele, ci dorința ta nemărginită de a observa tot ce se întâmplă în jur!

14. Practic, îți dorești atât de mult să asiști la ceremonia de inaugurare încât ți-ai dori ca Eu să tac! Spune-Mi: nu am dreptate?

15. Cum poate un bărbat să cultive în inima sa astfel de dorințe efemere, specifice femeilor? Această viclenie ascunsă nu-Mi poate provoca decât dezgust, Mie și oricărui alt bărbat înzestrat cu înțelepciune!

16. Adevăr îți spun: fă un efort și purifică-ți inima, ca să îți pot vorbi și despre alte lucruri infinit mai importante decât această ceremonie de inaugurare absolut insignifiantă!”

17. Aceste cuvinte i-au dat lovitura de grație contestatarului nostru. Roșu la față de rușine, acestuia îi venea să o ia la fugă, dar interlocutorul său l-a împiedicat să facă acest lucru.

Author:  1% [ 26.6.2018, 10:28 ]
Post subject:  Capitolul 49

Capitolul 49
Dialogul dintre regele Lameh și Enoh pe tema înțeleptului Orator și a inaugurării templului. Conformitatea interioară a templului. Regele Lameh îl invită pe Orator la ceremonia de inaugurare.
(30 mai 1843)

1. După ce conversația dintre cei doi parteneri de discuție s-a încheiat, Lameh s-a întors către Enoh și l-a întrebat:

2. „Ascultă, fratele meu întru Domnul, părerea mea este că pentru un om obișnuit, respectiv născut și crescut în ținuturile de jos, vorbitorul anterior face dovada unui discernământ cam prea mare.

3. De aceea, sunt convins că a fost trimis de sus, chiar de Domnul Însuși, pentru a ne demonstra mie și poporului meu măreția și profunzimea înțelepciunii divine.

4. De vreme ce a pomenit el însuși de o eventuală invitație la ceremonia de inaugurare a templului, sunt de părere că ar trebui să mă duc eu însumi pentru a-l invita fără întârziere la această ceremonie. Ce crezi: nu ar fi normal să procedez astfel?”

5. Enoh i-a răspuns: „Dragul meu frate, du-te la el și fă așa cum îți dictează inima, căci momentul este propice!

6. De altfel, consider indispensabil ca acest înțelept să ia parte la inaugurare, căci templul de pe munte este consacrat chiar înțelepciunii Domnului, pe care Acesta ne-a împărtășit-o în imensa sa iubire și compasiune infinită. De aceea, templul trebuie consacrat cu întreaga înțelepciune divină care se găsește printre noi, inclusiv cu cea din noi înșine!

7. Templul construit la șes după purificarea ținuturilor de jos a fost consacrat iubirii și compasiunii Domnului. El este întru totul comparabil cu inima omului, în care, până nu demult, colcăiau șerpii imoralității. Nu întâmplător, regiunea a trebuit purificată prin uciderea iubirii trupești (adu-ți aminte ce s-a întâmplat între femeile de la curte și Kisehel!), după care mlaștinile sale au trebuit să fie secate cu ajutorul vânturilor calde și puternice. Solul a trebuit să fie nivelat și transformat în aur pur printr-un incendiu extrem de violent, așa cum s-a întâmplat cu curtezanele curții. În sfârșit, au trebuit să fie aduse pietre fin șlefuite pentru construirea templului. Acestea echivalează cu un material complet nou, deopotrivă ferm și durabil, care nu seamănă nici cu lemnul găunos și putred, nici cu terenul moale și fetid al mlaștinilor.

8. După cum vezi, templul exterior construit la șes și consacrat de Domnul Însuși nu a reprezentat decât o metaforă a templului interior al lui Dumnezeu aflat în inima omului.

9. După construirea acestui prim templu, Domnul ți-a poruncit să înalți un al doilea templu, pe muntele purificat.

10. Acesta nu mai simbolizează în primul rând iubirea și compasiunea, ci înțelepciunea și toate atributele care se nasc din aceasta.

11. De aceea, este absolut necesar ca toți cei pe care Domnul i-a înzestrat cu o mare înțelepciune să ia parte la inaugurarea templului.

12. Acest om care a vorbit în fața noastră este un înțelept autentic în fața lui Dumnezeu; du-te deci la el și invită-l la ceremonia de inaugurare!

13. Nu invita însă pe nimeni altcineva decât pe el. Pe de altă parte, dacă el dorește să fie însoțit de altcineva, consideră că persoana respectivă este invitatul tău direct!

14. Căci înțelepciunea este lumina iubirii, iar strălucirea ei este adevărul etern în esența sa cea mai pură. De aceea, haide, du-te la el și lasă-te ghidat de inima ta. Amin!”

15. Auzind acest îndemn, Lameh s-a grăbit către Oratorul înțelept și L-a invitat la ceremonia de inaugurare a templului.

16. Înțeleptul i-a spus lui Lameh: „Prietene și frate, de vreme ce M-ai invitat, voi veni, poți fi sigur de acest lucru; și toți cei pe care îi voi lua cu mine îți vor fi pe plac!

17. Căci Eu merg pe drumul insondabil al înțelepciunii eterne a lui Dumnezeu; de aceea, toți cei care înțeleg această înțelepciune sunt slujitori ai înțelepciunii divine, iar tu vei fi de-a pururi fratele lor!

18. Du-te și transmite-i aceste cuvinte lui Enoh, iar el va înțelege imediat ce am vrut să spun!

19. Iar acum, să ne ridicăm de la masă, pentru ca templul să poată fi consacrat cât timp soarele mai este încă pe cer! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 10:30 ]
Post subject:  Capitolul 50

Capitolul 50
Discursul înțeleptului pe tema semnificației consacrării templului. Toți cei prezenți sunt invitați să ia parte la eveniment.
(31 mai 1843)

1. După ce Oratorul a tăcut, Lameh L-a salutat cu respect și s-a grăbit să se întoarcă la Enoh.

2. El i-a transmis acestuia mesajul comunicat de înțelept.

3. Cuvintele sale i-au bucurat nespus pe cei de la masa principală, iar Enoh i-a spus cu blândețe lui Lameh:

4. „În acest caz, dispune ca toată lumea să se ridice de la masă, pentru a nu se însera înainte ca templul înțelepciunii să fie consacrat în numele Domnului!”

5. Lameh a dat imediat porunca necesară și toată lumea s-a ridicat de la masă.

6. Văzând că oamenii obișnuiți dau semne că vor să-i însoțească, regele s-a simțit oarecum stânjenit, dar Oratorul înțelept s-a îndreptat către el și i-a spus:

7. „De ce te tulbură faptul că acești copii doresc să urmeze și ei calea înțelepciunii? Eu cred că nu trebuie să împiedicăm pe nimeni să ne urmeze pe calea justiției divine.

8. Căci ceea ce simbolizează iminenta consacrare a templului trebuie să se petreacă mai întâi în inimile noastre și în cele ale celor pe care îi păstorim.

9. Înainte ca templul alcătuit din materie moartă să poată fi inaugurat, este necesar ca mai întâi să inaugurăm nenumăratele temple ale spiritului lui Dumnezeu care se găsesc în inimile fraților și surorilor noastre. Acest lucru este absolut fundamental, căci fără el inaugurarea templului exterior nu folosește la nimic.

10. Dacă dorești ca oamenii să se îndrepte către casele lor, consacrând templul fără ei, spune-Mi: la ce va mai folosi acest edificiu?

11. Vrei cumva să sanctifici templul tu, o ființă impură în fața lui Dumnezeu, a cărui puritate și sfințenie sunt absolute?

12. Acest lucru este imposibil, căci nici un proces de sfințire nu poate fi realizat decât de Cel Sfânt, care nu cunoaște impuritatea.

13. Pe de altă parte, Dumnezeu nu este preocupat decât de popor, nu de temple. Dacă ți-a poruncit să construiești acest templu, a făcut acest lucru de dragul poporului, și nu doar pentru a-l inaugura printr-o ceremonie oarecare!

14. Rezultă așadar că ceea ce contează mai mult în cadrul acestei ceremonii nu este templul propriu-zis, ci oamenii care iau parte la proces; de aceea, aceștia trebuie neapărat să fie prezenți!

15. În caz contrar, Domnul va consacra El Însuși templele vii din inimile oamenilor, dar va refuza de-a pururi să sfințească templul mort din vârful muntelui, care va redeveni astfel un sălaș pentru șerpi!

16. De aceea, invită-i pe toți cei de față și trimite-ți heralzii în tot orașul, căci așa cum ți-am spus, Eu îi voi lua cu Mine pe toți cei cărora le vei permite să ne însoțească.

17. Iar cei pe care doresc să îi iau cu Mine sunt toți locuitorii orașului tău. În rest, nu-ți mai face probleme, căci numai înțelepciunea Domnului din inima omului poate recunoaște căile juste ale lui Dumnezeu!”

18. Aceste cuvinte l-au tulburat într-o măsură atât de mare pe Lameh încât acesta s-a retras, nemaiputând face față înțelepciunii uluitoare a acestui necunoscut.

19. El s-a îndreptat rapid către servitorii săi și i-a trimis în cea mai mare grabă către toate colțurile orașului pentru a-i invita pe oameni la inaugurarea templului.

20. Când s-a întors cu pași repezi în marea sală a tronului, Enoh i-a ieșit în întâmpinare și i-a spus:

21. „Bine, frate Lameh, dar cum se face că nu mi-ai mai cerut sfatul înainte de a face ce ți-a recomandat înțeleptul Orator, deși chiar acesta este motivul pentru care mă aflu alături de tine?”

22. Lameh a devenit din nou foarte tulburat, căci nu știa că Enoh nu dorește altceva decât să îl pună la încercare. De aceea, el i-a răspuns: „Frate Enoh, mi-a fost imposibil să acționez altfel, căci marea înțelepciune a acestui străin și profunzimea adevărului pe care îl conțin cuvintele sale m-au luat prin surprindere!”

23. Atunci, Enoh l-a îmbrățișat pe Lameh și i-a spus: „Ai procedat foarte corect! Iar acum să pornim la drum, pentru a putea îndeplini ceremonia sfântă înainte de apusul soarelui! Așa să fie, în numele Domnului! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 10:53 ]
Post subject:  Capitolul 51

Capitolul 51
Enoh și regele Lameh discută despre adevăr. Supunerea unei inimi armonioase. Poporul se îndreaptă către templu.
(1 iunie 1843)

1. În continuare, Lameh l-a întrebat în șoaptă pe Enoh în ce ordine trebuie să se îndrepte oamenii către templu.

2. Enoh i-a răspuns: „Frate Lameh, ți-aș putea da cu ușurință răspuns la această întrebare, dar prefer de departe (știind că aceasta este inclusiv voia Domnului) să te las pe tine să găsești răspunsul corect. Dacă nu reușești, apelează la sfatul Înțeleptului nostru!

3. Vei obține astfel o mai mare satisfacție, căci vei descoperi răspunsul fie în inima ta, fie prin intermediul înțelepților tăi, care sunt de o mie de ori mai apropiați de tine decât sunt eu, cu atât mai mult cu cât discutăm de acest Orator atât de inspirat!”

4. Dar Lameh i-a spus lui Enoh: „Frate Enoh, adevărul rămâne adevăr, indiferent ce gură îl rostește! Dacă îmi poți da același răspuns ca și acel om, nu văd de ce ar fi de preferat să îl ascult de pe buzele sale, și nu direct din gura ta!”

5. Enoh: „La prima vedere, este foarte greu să-ți dai seama în ce constă diferența, dar nu trebuie să fii surprins dacă îți spun că îți scapă încă foarte multe lucruri. Haide, du-te la El și urmează-mi sfatul! La momentul potrivit, vei înțelege de ce este mai ușor să înțelegi cuvintele unui Orator care îți este apropiat decât cele ale cuiva care nu-ți este apropiat”.

6. Lameh: „Dragul meu frate! Aluziile tale mi se par extrem de enigmatice, și îmi dau seama că se vor petrece lucruri mărețe! Totuși, rămân la părerea mea, potrivit căreia adevărul rămâne întotdeauna neschimbat, indiferent ce gură îl rostește!

7. Spre exemplu, dacă tu, eu, Naeme, înțeleptul nostru orator sau chiar Șarpele însuși ar spune: ‚Dumnezeu este Domnul cerului și al pământului!’ – nu am avea în acest caz de-a face cu același adevăr etern, indiferent de gura care îl rostește?”

8. Enoh: „Frate, îți spun: nu-ți mai bate capul, căci nu vei ajunge la nici o concluzie!

9. Supunerea în lucrurile minore este de preferat decât să-ți spargi inutil capul cu ele. De aceea, ai face mai bine să îmi asculți sfatul decât să îți pierzi timpul cu astfel de reflexii, oricât de subtile ți-ar părea ele!

10. De altfel, te asigur că dacă îți dorești o dispută filozofică cu mine, nu ai nici cea mai mică șansă să o câștigi!

11. Atât timp cât nu știi de ce este piatra dură și grea, care este locul de origine al vânturilor, cu ce se hrănesc marea și pământul, atât timp cât nu ești capabil să descoperi comorile ascunse în interiorul pământului, locul în care se naște focul, atât timp cât nu înțelegi limbajul animalelor și al plantelor, precum și nenumărate ale lucruri, lasă-te de dispute filozofice – căci acestea nu îți vor folosi la nimic. Toate aceste secrete aparțin Domnului, și numai El poate oferi explicațiile necesare celor căruia dorește să le ofere!

12. De aceea, urmează-mă și acționează așa cum te-am sfătuit! Căci numai urmând calea supunerii, care reprezintă fructul autentic al umilinței, vei putea ajunge tu la înțelepciunea lui Dumnezeu!

13. Dacă nu faci decât să te justifici în fața oamenilor, înseamnă că aștepți laudele lor, dar acestea sunt absolut deșarte, așa cum sunt toate laudele.

14. Dacă dorești să-i fii pe plac lui Dumnezeu, va trebui să te smerești la maxim în fața Lui. Dacă e să lauzi pe cineva, slăvește-L pe El, iar El te va iubi cu întreaga plenitudine a divinității Sale!

15. Aceasta este adevărata înțelepciune: iubește-L pe Dumnezeu mai presus de orice! De aceea, du-te și fă ce ți-am spus! Amin”.

16. Lameh și-a dat în sfârșit seama de autoritatea cuvintelor lui Enoh și i-a urmat sfatul, smerindu-se în inima sa. El s-a îndreptat către Orator și L-a întrebat în ce ordine ar trebui așezată mulțimea pentru a putea purcede la ascensiunea pe munte.

17. Străinul i-a răspuns: „Ascultă, frate, cea mai bună ordine este cea pe care ți-o dictează inima! Aceasta este ordinea în care vom urca cu toții pe vârful colinei!

18. Orice altă ordine este pur exterioară, nefiind altceva decât o oroare în fața lui Dumnezeu. Privește cum a aranjat Dumnezeu plantele și florile de pe câmp, și îți vei da rapid seama care este ordinea care îi este pe plac!

19. Nu mai face nici o diferență între cei care ne urmează în această procesiune, și astfel Domnul va fi alături de tine! Acesta este sfatul Meu! Dacă cunoști altul mai bun, urmează-l pe acela!”

20. Lameh nu a răspuns nimic, mulțumindu-se să anunțe plecarea către templul de pe munte. Toată lumea s-a ridicat în picioare și a pornit la drum, amestecați și fără să urmeze vreo ordine oarecare.

Author:  1% [ 26.6.2018, 10:54 ]
Post subject:  Capitolul 52

Capitolul 52
Îmbulzeala de pe munte. Tulburarea lui Lameh, văzând că soarele se apropie de asfințit. Discursul Înțeleptului referitor la adevărata consacrare a templului.
(2 iunie 1843)

1. Când toată lumea a ajuns în vârful colinei, care reprezenta un platou întins, pe care puteau încăpea mai multe mii de persoane, oferind astfel suficient spațiu tuturor curioșilor adunați cu această ocazie, marele și magnificul templu a fost luat cu asalt de mulțimea dezlănțuită, astfel încât grupului nostru i-a fost imposibil să își croiască drum către intrarea în templu.

2. Lameh se simțea extrem de tulburat, căci soarele se apropia deja de asfințit, iar el știa că templul trebuia consacrat pe lumina zilei.

3. De aceea, el i s-a adresat lui Enoh, căruia i-a spus: „Frate Enoh, tu, care ești înțeleptul și unicul mare preot al lui Dumnezeu, ce trebuie să facem? Iată, soarele tinde deja să dispară dincolo de orizont, iar nouă ne este imposibil să ajungem la templu! Cum îl vom putea inaugura în acest caz, de vreme ce procesul trebuie să se petreacă înainte de căderea nopții?”

4. Enoh i-a răspuns: „Frate, eu cred că cei care ne blochează calea sunt mai importanți decât templul, căci ei reprezintă miile de temple vii care poartă în sine iubirea și compasiunea lui Dumnezeu, în timp ce acela nu este decât un templu singular, construit peste toate din piatră moartă!

5. Mă întreb ce-ar fi să consacrăm mai degrabă toate aceste temple vii, care ascund în sine Viața născută din Dumnezeu… Oare nu am consacra astfel într-o manieră mult mai eficientă templul construit din piatră moartă, ajutându-ne astfel de acești numeroși frați ai noștri? Ce părere ai?”

6. Inițial, Lameh a rămas interzis, după care a răspuns: „Da, dragul meu frate, ai perfectă dreptate și nu am nimic de obiectat în această privință! – Dar privește poziția soarelui! Dacă lumina sa este o condiție a consacrării templului, indiferent care ar fi acesta, mă tem că nu vom putea întreprinde astăzi acest act, fiind nevoiți să îl lăsăm pe mâine! Oare așa trebuie să procedăm?”

7. Enoh: „Frate, privește, Înțeleptul nostru se află chiar în spatele tău! Cere-i din nou sfatul, și te asigur că voi acționa eu însumi în conformitate cu instrucțiunile lui!”

8. Lameh nu a mai stat pe gânduri și a făcut așa cum l-a învățat Enoh.

9. Înțeleptul i-a răspuns lui Lameh: „Dragă prietene și frate! Consacrarea pe care ți-a recomandat-o Enoh este singura potrivită pentru un templu al lui Dumnezeu. În ceea ce privește soarele care este pe punctul de a asfinți, acesta nu își revarsă lumina decât asupra materiei moarte. De aceea, prezența sa nu are o importanță chiar atât de mare pentru ceremonia noastră de inaugurare.

10. Căci mai există un soare, mult mai puternic decât acest astru natural. Atunci când ți-am vorbit de necesitatea prezenței luminii solare, la acest soare m-am referit Eu. Din fericire, acest soare se află chiar la apogeul puterii sale, asfințitul său fiind extrem de îndepărtat!

11. Dacă acest soare strălucește cu putere în centrul cerului spiritului tău, așa cum a făcut-o de la începuturile eternității, poți foarte bine să consacri templul în orice moment dorești, în fața lui Dumnezeu și a poporului tău, fără ca acest act să își piardă în vreun fel validitatea. Așa cum te-a sfătuit Enoh, poți face acest lucru prin intermediul fraților și surorilor tale, chiar dacă ne va prinde miezul nopții.

12. Vezi tu: Dumnezeu nu numără zilele și nopțile după măsura oamenilor, căci pentru El o mie de ani nu înseamnă mai mult decât o zi. În schimb, El numără gândurile inimii tale, iar un gând plin de bunătate și de iubire valorează mai mult în ochii Lui decât o mie ori o mie de ani, așa cum îi măsurați voi pe pământ.

13. De aceea, nu te mai gândi la timpul exterior, care a fost fixat imuabil numai pentru a le fi de folos locuitorilor acestui pământ, și ține cont numai de inima ta vie, căci ea reprezintă adevăratul templu al Vieții născute din Dumnezeu.

14. Lasă soarele tău să strălucească în fața inimilor fraților și surorilor tale, și astfel îi vei face de-a pururi pe plac lui Dumnezeu, și chiar în toiul celei mai întunecate nopți terestre, vei străluci mai puternic decât soarele!

15. Vezi tu, soarele care tocmai a asfințit reprezintă el însuși o lume imensă, iar cei care trăiesc pe suprafața lui se bucură de o zi eternă. Dacă vei trăi în lumina spiritului tău, nu vei mai percepe niciodată noaptea din tine și vei trăi la rândul tău în lumina eternă a Vieții, care provine direct de la Dumnezeu!

16. Așa trebuie consacrat acest templu în inimile acestor oameni, iar consacrarea ta va fi justificată în ochii Domnului!

17. Binecuvântează-i pe toți frații și pe toate surorile tale, iar Dumnezeu va avea grijă să binecuvânteze în fața ta acest templu construit de oameni! Ți-am explicat cum trebuie să se deruleze lucrurile. Acum acționează! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 10:55 ]
Post subject:  Capitolul 53

Capitolul 53
Consacrarea vie a templului prin iubirea arzătoare a regelui Lameh față de frații și de surorile sale. Deasupra templului apare o inimă luminoasă.
(9 iunie 1843)

1. Complet uluit în fața înțelepciunii acestui bărbat, Lameh L-a slăvit pe Dumnezeu pentru că l-a înzestrat pe om cu astfel de atribute. După ce și-a ușurat astfel inima, el s-a adresat din nou Înțeleptului și L-a întrebat:

2. „Prietene și frate extrem de înțelept, imediat după Dumnezeu și după marele Său preot Enoh! Mi-ai spus mai devreme că trebuie să consacru templul în inimile oamenilor și că actul meu de consacrare va fi justificat în fața lui Dumnezeu. Ai adăugat că tot ce trebuie să fac este să îi binecuvântez pe toți cei prezenți, considerându-i frații și surorile mele, iar Dumnezeu va consacra și va binecuvânta El Însuși, în fața mea, templul construit de oameni. Acum câteva minute, Enoh mi-a făcut o propunere importantă, spunându-mi: ‚Noi ar trebui să consacrăm templele din inimile oamenilor, trezindu-le astfel către Viața spirituală și eternă ce vine de la Dumnezeu; căci numai aceste temple sunt vii. Nu crezi că templul construit din materie moartă va fi consacrat mai eficient dacă îi vom binecuvânta pe toți frații și pe toate surorile noastre aici de față, trezind astfel în ei Viața lui Dumnezeu?’ În sfârșit, mi-ai explicat că nu trebuie să mă preocup de apusul soarelui natural, ci doar de soarele viu al spiritului, care este sinonim cu iubirea din inimile noastre față de Dumnezeu! Îmi dau acum seama că tu și Enoh aveți perfectă dreptate, cuvintele voastre exprimând în toată plenitudinea sa adevărul divin!

3. Dar cum pot face eu toate aceste lucruri? Aceasta este o altă problemă! Da, cum trebuie să procedez pentru a-i consacra lui Dumnezeu inima oamenilor într-o manieră care să-i fie Acestuia pe plac?”

4. Înțeleptul i-a răspuns lui Lameh: „Ascultă, dragul Meu prieten și frate! Ce îți spune inima atunci când contempli această mulțime alcătuită din frații și din surorile tale, care ne privesc cu ochi strălucind de iubire și de bucurie?”

5. Lameh: „Da, da, îmi dau seama că așa stau lucrurile. Însăși inima mea arde în vâlvătaia iubirii față de ei, mergând până acolo încât i-aș putea lua pe toți în brațele mele, strângându-i de-a pururi lângă inima mea. Mi-aș dori de asemenea să le fac cât mai mult bine și să îi înalț cât mai sus, astfel încât nici un muritor să nu poată sesiza întreaga măreție a splendorii lor!

6. Ca să fiu sincer, dacă aș ști că moartea mea le-ar putea aduce Viața eternă și preafericită, aș muri instantaneu din iubire față de toți cei prezenți, inclusiv pentru cei rămași acasă!

7. O, prietene, mă întreb dacă această iubire atotputernică pe care o simt în clipa de față nu reprezintă cumva însuși începutul consacrării curate a inimilor acestor oameni în fața lui Dumnezeu? – Oare ce altceva s-ar mai putea petrece care să fie pe placul Domnului Dumnezeului nostru?”

8. Înțeleptul: „Privește în direcția templului și spune-Mi ce vezi!”

9. Lameh s-a întors de îndată și a privit în direcția templului, lovindu-și palmele de uimire. În locul îmbulzelii de dinainte, el a văzut acoperișul templului învăluit într-un nor alb, deasupra căruia bătea o inimă mai strălucitoare decât soarele la amiază.

10. Această viziune l-a lăsat pe bietul Lameh complet mut, buzele sale fiind incapabile să mai rostească vreun cuvânt.

11. Drept care, Înțeleptul a luat din nou cuvântul: „Sunt de părere că prin iubirea ta vie față de Dumnezeu și față de frații și surorile tale aici de față ai binecuvântat în mod corect inimile lor în fața Domnului și le-ai consacrat astfel ca temple vii, de vreme ce Domnul Dumnezeul tău a iluminat acest templu alcătuit din materie moartă prin grația și compasiunea Sa!

12. Da, frate, trebuie să recunosc că ai efectuat consacrarea templului în maniera cea mai agreabilă cu putință în fața lui Dumnezeu. Din acest motiv, Domnul te-a binecuvântat pe tine, așa cum a binecuvântat și templul!

13. Din iubire, tu ai dispus transformarea tuturor armelor din regatul tău în unelte utile oamenilor. Enoh ți-a promis atunci că grația lui Dumnezeu se va manifesta față de tine în timpul acestei ceremonii.

14. Iată: calea care duce către templu este acum liberă. De aceea, însoțește-Mă împreună cu Enoh, pentru a primi ceea ce ți-a fost promis! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 10:57 ]
Post subject:  Capitolul 54

Capitolul 54
Confesiunea smerită a regelui Lameh și reținerea sa înainte de a intra în templu. Discursul Înțeleptului pe tema cuvântului Domnului și al spiritului divin din interiorul omului. Intrarea în templul consacrat.
(10 iunie 1843)

1. Dând curs acestui îndemn, Lameh s-a îndreptat imediat către templul înconjurat încă de norul cel alb. Fără să scoată un cuvânt, copleșit de extaz, el i-a urmat pe Enoh și pe Înțelept.

2. Ajuns în apropierea intrării, el și-a pierdut curajul de a intra în interiorul templului, deși porțile acestuia erau larg deschise, căci își mai pierduse din aplomb. De aceea, el le-a spus celor doi prieteni ai săi:

3. „Ascultați-mă, dragi prieteni și frați, cred că încep să mă trezesc dintr-un vis sublim, dar deși îmi țin ochii larg deschiși, constatat că ceea ce mi se părea a fi un vis este de fapt realitatea însăși.

4. Voi îmi spuneți să intru alături de voi în interiorul templului, dar eu vă răspund că nu voi fi niciodată în stare să fac așa ceva, căci acest loc este prea sfânt și nu doresc să-l profanez cu pașii mei, eu, o ființă atât de impură!

5. Intențiile voastre sunt cât se poate de lăudabile, căci marea voastră înțelepciune vă arată ce trebuie să faceți, dar compasiunea infinită a Domnului i-a permis inimii mele să își regăsească umilința și pietatea, iar această inimă îmi spune: ‚Nu ești încă demn de a pătrunde în sanctuarul în care se manifestă într-o manieră atât de izbitoare slava lui Dumnezeu; căci El este un Dumnezeu unic, atotputernic și pururi sfânt, sfânt, sfânt!’ Cred că trebuie să îmi urmez îndemnul inimii!

6. Voi, ceilalți, meritați cu siguranță să intrați în interiorul acestui loc sacru și puteți să vă urmați propria voce interioară, căci Domnul Dumnezeul nostru v-a consacrat pe înălțimile sacre, iar inimile voastre nu au fost niciodată profanate de vreun păcat în fața Lui, căci i-ați urmat întotdeauna căile cu sufletul pios! Nu la fel stau însă lucrurile în cazul meu!

7. Eu am fost încă de la bun început unul din cei mai mari păcătoși în fața lui Dumnezeu și am comis cele mai cumplite sacrilegii. De aceea, nu pot intra în acest sanctuar cu inima împăcată.

8. De aceea, vă rog, nu încercați să mă convingeți, căci știu că mi-ați putea schimba părerea cu ajutorul înțelepciunii voastre divine, silindu-mă astfel să intru în acest templu mult prea sfânt pentru mine!”

9. Dar Înțeleptul l-a luat pe Lameh de mână și i-a spus: „Ascultă-Mă, tu, cel cu inima atât de smerită! Nu crezi că inimile fraților tăi și ale surorilor tale reprezintă cu mult mai mult decât acest templu? Și totuși, tu ți-ai croit drum printre ele cu ajutorul iubirii tale! Cum se face în acest caz că ești atât de înspăimântat să intri în acest edificiu pe care Dumnezeu nu l-a atins decât cu suflul Său, în timp ce El a dat viață inimilor fraților și surorilor tale prin iubirea Sa cea mai vie, prin grația și compasiunea Sa de-a pururi sfinte?

10. Ce contează mai mult: suflul emanat din voința Domnului sau Cuvântul Său substanțial și viu, care a pătruns în timpul consacrării în inimile semenilor tăi?

11. Ascultă-Mă: lumile, aștrii solari și tot ceea ce există s-au născut din suflul lui Dumnezeu. Acest lucru nu este însă valabil și pentru spiritul omului, care se află în inima sa! Căci acesta este o parte substanțială din însuși Spiritul etern și autentic al lui Dumnezeu, care locuiește chiar în inima Sa, fiind una cu El.

12. Iar acum, judecă singur dacă merită să renunți – chiar și mânat de o prea mare smerenie – la un gest a cărui importanță este minoră, când mai devreme nu ai ezitat să faci un gest cu adevărat măreț!

13. Pe de altă parte, constat că nu ți-e teamă să îți lași mâna în mâna Mea, și te rog să Mă crezi că Eu reprezint cu mult mai mult decât acest templu, cu tot cu norul alb care îl învăluie și cu tot cu inima ce strălucește ca un soare deasupra lui!

14. De vreme ce ai acest curaj, poți intra liniștit împreună cu noi în templu, cu conștiința curată și pregătit să primești ceea ce ți-a fost promis!”

15. Auzind aceste cuvinte, Lameh și-a mai revenit, așa că a intrat în interiorul templului fără nici un fel de teamă, ba chiar animat de un curaj dublat de o mare bucurie. Căci el nu îl recunoscuse încă pe Înțelept.

Author:  1% [ 26.6.2018, 10:58 ]
Post subject:  Capitolul 55

Capitolul 55
Semnificația simbolică a semnelor care au apărut în timpul ceremoniei de consacrare. Sărăcia este pe placul lui Dumnezeu. Puternicul presentiment al lui Lameh.
(12 iunie 1843)

1. Ascultând îndemnul Înțeleptului, cei trei au intrat în templu, ajungând în centrul acestuia, acolo unde era așezat altarul sacrificial.

2. De îndată ce au ajuns în fața altarului, Înțeleptul i-a spus lui Lameh: „Iar acum, dragă prietene și frate, ascultă cu cea mai mare atenție ce îți va spune Domnul! Iată: El a început deja să vorbească! De aceea, lungește-ți bine urechea!”

3. Lameh s-a concentrat să audă ceva în jurul său, dar în afară de cuvintele Înțeleptului nu a auzit nimic. După câteva clipe, el i-a spus:

4. „Ascultă, dragul și înțeleptul meu frate! Oricât de mult mi-aș încorda auzul, mi-e imposibil să aud altceva decât cuvintele tale pline de înțelepciune!

5. De aceea, spune-mi dacă trebuie să ascult ceea ce dorește să îmi comunice Dumnezeu prin intermediul gurii tale sau prin cea a lui Enoh, ori dacă voi fi considerat eu însumi demn să aud vocea lui Dumnezeu în acest sanctuar!”

6. Înțeleptul i-a răspuns: „Adevăr îți spun: dacă templul este învăluit încă de acest nor luminos, acest lucru se datorează faptului că nu îl recunoști pe Cel care îți vorbește!

7. Nu ai văzut deasupra templului o inimă strălucitoare, care nu este acoperită de nici un nor? Ei bine, această inimă nu îi aparține lui Dumnezeu, ci este propria ta inimă!

8. De ce a apărut ea deasupra templului? Pentru că tu îl cauți fără încetare pe Dumnezeu pe înălțimi, plasând iubirea față de El și cunoașterea Lui deasupra propriului tău templu, care este înconjurat de nori pentru a te împiedica să vezi cine este Acela care îți vorbește!

9. Și totuși, tu nu ai construit un altar sacrificial deasupra templului, ci în interiorul lui. Spune-Mi: cum crezi că L-ai putea găsi pe Dumnezeu deasupra templului, acolo unde se află inima ta care arde de iubire și strălucește mai intens decât soarele, în condițiile în care i-ai înălțat un altar sacrificial în interiorul templului?”

10. Auzind aceste cuvinte, Lameh a rămas interzis, după care și-a întrebat interlocutorul:

11. „Ascultă, frate uluitor de înțelept și prieten minunat! Dumnezeu mi-e martor: chiar și pentru un înțelept, cuvintele tale sunt puțin cam prea atotcunoscătoare!

12. De aceea, te întreb cu toată seriozitatea: cine ești tu, care vorbești de parcă ai fi Dumnezeu Însuși, astfel încât fiecare cuvânt al tău pătrunde în inima mea precum o rază luminoasă și caldă?

13. Cu siguranță, nu poți fi născut din femeie! Ori vii direct din mâna lui Dumnezeu ca ființă întrupată, ori ești un înger de lumină extrem de elevat, din a cărui inimă se revarsă această abundență infinită de înțelepciune divină!

14. Spune-mi cine ești, ca să te pot recunoaște!”

15. Înțeleptul i-a răspuns lui Lameh: „Adevăr îți spun: coboară inima ta plină de iubire, aflată în căutarea lui Dumnezeu, până la nivelul acestui altar aflat mai jos, și vei afla astfel în toată claritatea tot ce dorești să știi!

16. Chiar crezi că Dumnezeu se complace sălășluind numai pe înălțimi? Eu îți spun: nici vorbă! În inima Lui nu pot intra decât cei mici și umili!

17. El nu dorește să fie un Dumnezeu elevat, un mare Dumnezeu, un Dumnezeu bogat în fața copiilor Săi. Dimpotrivă, preferă să fie un Dumnezeu al celor umili, al celor mici și al celor săraci; căci El le-a dăruit totul copiilor Lui. Tot ce posedă El, posedă și ei.

18. De vreme ce ești de acord cu acest adevăr absolut, cum îl poți căuta pe Dumnezeu deasupra stelelor, deși știi foarte bine că plăcerea Lui cea mai mare este de a sălășlui în inima micuță a omului?

19. Amintește-ți: cum ți-a apărut Domnul atunci când L-ai văzut pentru prima oară? Ca un cerșetor! Și totuși, tu L-ai recunoscut, din cauza înțelepciunii Sale!

20. Cum este posibil ca un nor atât de dens să îți mai umbrească încă privirile?

21. Iată: adevărata înțelepciune este sărăcia! Dacă un om dorește să devină la fel ca Dumnezeu, pentru a-L putea contempla, el trebuie să fie sărac. Numai așa îl va putea recunoaște el pe Dumnezeu, care este El Însuși sărac, găsindu-și astfel fericirea absolută. Căci numai în această sărăcie rezidă libertatea cea mai deplină!

22. De aceea, coboară-ți inima din aceste înălțimi și îl vei recunoaște pe Cel pe care nu îl recunoști încă. În acest fel, vei primi ceea ce ți-a promis Dumnezeu atunci când ai făcut acea confesiune în care te-ai smerit!”

23. În acest moment, în inima lui Lameh a început să se facă lumină, iar el a început să intuiască faptul că se petrec lucruri mari.

24. El a dorit să cadă la picioarele Înțeleptului, dar acesta l-a împiedicat și i-a spus: „Mai întâi de toate poruncește-i inimii tale să se coboare din înălțimile pe care s-a cocoțat, și abia apoi vei putea acționa în funcție de cunoașterea pură și autentică ce îți va fi dezvăluită! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 11:00 ]
Post subject:  Capitolul 56

Capitolul 56
Interpretarea inexactă a lui Lameh referitoare la inima situată deasupra templului. Rectificarea Domnului. Cum și unde trebuie căutat Dumnezeu.
(13 iunie 1843)

1. Lameh a început să reflecteze la cuvintele Înțeleptului, întrebându-se cum să facă pentru a-și coborî inima de deasupra templului în interiorul acestuia.

2. Căci el nu înțelesese încă mesajul simbolic al Înțeleptului și credea că trebuie să se urce literalmente pe acoperișul templului și să-și ia inima în mână, pentru a o coborî astfel; sau, în cazul în care mâna sa s-ar fi dovedit prea scurtă, să ia un par lung și să încerce să agațe inima cu el, așa cum ar fi procedat pentru a culege un măr situat pe o creangă prea sus pentru a putea ajunge la ea.

3. Dându-și seama ce se petrece în mintea lui Lameh, Înțeleptul i-a spus: „Ascultă, Lameh, ceva mai devreme erai complet uluit de înțelepciunea Mea, mergând până acolo încât te-ai întrebat dacă nu cumva în fața ta se află Însuși Dumnezeu (și nu te înșelai deloc!). În acest caz, spune-Mi: cum se face că ai înțeles cuvintele Mele într-o manieră atât de greșită?

4. Adevăr îți spun: nu am mai întâlnit niciodată până acum un caz în care cuvintele spirituale să fie înțelese într-o manieră atât de stupidă și să fie privite dintr-un unghi atât de material!

5. Chiar crezi că inima strălucitoare de deasupra templului este inima ta trupească?

6. Te asigur că inima ta trupească nu ne este de nici un folos pe acest altar, ca să nu mai punem la socoteală faptul că ea îți este absolut indispensabilă pentru a trăi. Eu vorbeam de inima spiritului tău, respectiv de iubirea ta față de Dumnezeu!

7. Această inimă nu se poate lăsa atinsă nici de mâna ta din carne și oase, nici chiar de un par, ci doar de forța specifică a iubirii.

8. Inima luminoasă nu este decât o viziune, care nu poate fi contemplată cu ochii fizici, ci doar cu cei ai spiritului. Ea nu înseamnă altceva decât că tu iubești un Dumnezeu infinit de îndepărtat pe care îl cauți dincolo de stele. În schimb, pe acel Dumnezeu care se află tot timpul alături de tine nu îl recunoști, și deci nu-L poți iubi!

9. La drept vorbind, inima ta strălucește de o iubire pură și arzătoare față de El. Din păcate, avantajele pe care le extragi tu din această iubire sunt minore. Singurul beneficiu de care te bucuri sunt câteva luminițe în noaptea care te înconjoară, care îți permit să nu te scufunzi de tot în întuneric. La asta se rezumă însă totul!

10. Pe de altă parte, Viața înseamnă tot ce poate fi mai important, căci durata ei este eternă, neputând fi confundată cu lumina singulară a vieții temporale, care se stinge odată cu aceasta.

11. De aceea, inima spiritului – respectiv iubirea ta față de Dumnezeu – trebuie să-ți fie extrem de apropiată. Mai exact, ea trebuie să se afle în interiorul tău. Altfel spus, tu trebuie să îl cauți pe Dumnezeu în tine, să îl recunoști și să îl iubești mai presus de orice, și astfel te vei putea bucura de Viața eternă. Căci, vezi tu, această Viață este totuna cu Dumnezeu, din care se naște și din care emană!

12. De vreme ce suntem de acord amândoi că acesta este un adevăr etern, spune-Mi: la ce îți poate servi un Dumnezeu aflat la o distanță infinită sau o Viață aproape inaccesibilă?

13. Dacă dorești să trăiești, este absolut necesar să dispui de Viața eternă în interiorul tău și nu să o cauți dincolo de stele!

14. În ceea ce îl privește pe Dumnezeu, aspectul Său infinit nu îți este de nici un folos, căci, fiind o ființă limitată, tu nu vei putea cunoaște niciodată această entitate infinită.

15. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu a ales drept sălaș inima omului, astfel încât nimeni să nu poată trăi vreodată în afara Lui sau fără El.

16. De pildă, soarele care luminează pământul se află situat la o distanță atât de mare încât nici un om nu-l va putea atinge vreodată. De altfel, mărimea lui este atât de mare încât pământul pe care locuiți voi li se pare locuitorilor săi o simplă mingiucă de dimensiunea unui pumn!

17. Spune-Mi: la ce ți-ar folosi ție acest soare, chiar dacă l-ai putea atinge cu mâna, cu privirile sau cu corpul tău, atât timp cât structura ta corporală nu îți permite să integrezi în ființa ta întregul soare la o scară suficient de redusă? De altfel, chiar dacă l-ai putea integra în interior, el nu ți-ar mai da nici lumina și nici căldura actuală!

18. În schimb, atât timp cât Dumnezeu ți-a dat doi ochi cu care poți contempla soarele în totalitatea lui, integrând astfel în mintea ta imaginea lui integrală, tu te poți bucura de toate beneficiile pe care le răspândește el asupra planetei voastre. Și totuși, nu căldura lui este cea care te încălzește, ci soarele pe care îl porți în tine!

19. La fel se petrec lucrurile și cu Dumnezeu, a cărui imensitate nu o vei putea cuprinde niciodată. Pentru tine, El este de-a dreptul inexistent!

20. Pe de altă parte, acest Dumnezeu de proporții nelimitate a plasat în inima ta spirituală imaginea Lui perfectă, care este însăși viața ta și care îți este absolut accesibilă.

21. Marea ta iubire față de Dumnezeu se naște din această imagine a Lui care se află în interiorul tău și care îți dă viață. De aceea, scufundă-te în esența ta și nu te mai despărți vreodată de acest sanctuar. Dimpotrivă, dă-i forță, și astfel Dumnezeu va acționa în permanență foarte aproape de tine. Nu vei mai fi nevoit astfel să te întrebi dincolo de ce stea se ascunde El, căci vei recunoaște în tine propria ta stea sfântă în care sălășluiește Dumnezeu, lucrând fără încetare la modelarea vieții tale, chiar dacă tu nu îți dai încă seama de acest lucru.

22. De aceea, trezește în tine o iubire cât mai mare față de acest Dumnezeu care îți este foarte apropiat, iar inima ta va coborî pe altarul sacrificial fără a mai fi nevoit să o agăți cu un par. Îl vei cunoaște în acest fel pe acel Dumnezeu care se află foarte aproape de tine, iar aceasta va fi recompensa supremă pentru smerenia ta justă. Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 11:03 ]
Post subject:  Capitolul 57

Capitolul 57
Lameh își recunoaște nebunia și îl descoperă pe Domnul în persoana Oratorului. Discursul Domnului pe tema naturii spiritului divin din interiorul ființei umane.
(14 iunie 1843)

1. Abia acum a înțeles pe deplin Lameh cuvintele Înțeleptului. El și-a lovit pieptul cu pumnii și și-a spus:

2. „O, Doamne, cât de infinit de prost poate fi omul și de câtă răbdare are nevoie înțelepciunea supremă pentru ca un om ca mine să poată începe să înțeleagă ordinea divină, această ordine atât de sublimă și de sacră!

3. Dar ce poate face un om creat? Tot ce poate face el este să trăiască în acord cu ordinea divină pe care o cunoaște! Cine face acest lucru (dacă reușește să recunoască această ordine) nu poate comite nici o greșeală!

4. Tu, Doamne, știi cel mai bine cât poate duce o ființă umană. De aceea, nu îi permiți să pătrundă decât puțin câte puțin în profunzimea infinită a înțelepciunii Tale, pentru ca ea să îți poată semăna prin acțiunile sale.

5. De aceea, doresc să Te slăvesc, să Te iubesc și să mă închin la picioarele Tale de-a lungul întregii mele vieți!”

6. În timp ce Lameh reflecta astfel, dizolvându-se într-o contemplare tăcută a propriei sale ființe, norul care învăluia templul a dispărut, făcând să apară construcția în toată splendoarea ei. Simultan, inima luminoasă a coborât pe altar.

7. În acest moment, toți cei de față au căzut la pământ, închinându-se cu venerație, și au spus: „O, Dumnezeu atotputernic și preasfânt, ai milă de noi, păcătoșii!”

8. Cutremurat de această viziune extraordinară (deși aceasta îi fusese prezisă de Înțelept), Lameh s-a prăbușit la rândul lui la pământ și i-a spus Acestuia:

9. „Din învățătura Ta, am înțeles că Spiritul Divin se află în mine, fapt de care încep să îmi dau seama. În Tine El este însă incomparabil mai puternic! De aceea, mă închin la picioarele Tale, în fața iubirii și înțelepciunii divine care sălășluiesc în tine, precum și în mine, căci îmi dau seama acum că Spiritul Divin trăiește în inima mea, lucrând în favoarea mântuirii mele!

10. Îi dăruiesc întreaga mea iubire lui Dumnezeu, Creatorul și Părintele nostru preasfânt, care s-a coborât până la nivelul nostru, făcând astfel de minuni în fața ochilor noștri, pentru ca noi să îl recunoaștem și să trăim la unison cu ordinea Lui sacră, ce ni se revelează liber, pentru ca noi să obținem Viața eternă!”

11. Înțeleptul s-a aplecat atunci și l-a ridicat pe Lameh, spunându-i: „Lameh, adevăr îți spun: ridică-te în inima ta și recunoaște-L pe Cel care îți vorbește!

12. Căci oamenii nu trebuie să îngenuncheze niciodată, nici să se prosterneze până la pământ în fața Lui. Nici îngerii din cer nu fac acest lucru între ei, iar zeii sunt una cu Cel Unic.

13. Privește-ți frații în ochi în lumina zilei și vei recunoaște reflectându-se în ei unul și același soare! De vreme ce nu există decât un singur soare care se reflectă în ochii tuturor ființelor care există, lumina care strălucește în privirile oamenilor provine din aceeași sursă unică, din fluxul spiritual al aceluiași purtător al luminii!

14. În mod similar, nu există decât un singur Spirit Divin care acționează în inimile tuturor oamenilor. De aceea, spiritul din inima omului nu reprezintă un al doilea Dumnezeu, ci este identic cu Tatăl ceresc, care este infinit, la fel cum toți sorii ce se reflectă în ochii oamenilor sunt identici cu soarele de pe cer.

15. Eu sunt Domnul. Știu că acum Mă recunoști, acesta fiind motivul real pentru care ai căzut la pământ în fața Mea.

16. Dar Eu îți spun: dacă soarele ar fi singurul beneficiar al întregii sale lumini și călduri, el s-ar autodistruge. Din fericire, el își răspândește această lumină și această căldură asupra pământului vostru, încălzindu-l și luminându-l, fapt care îi permite să devină un cămin ideal pentru oameni și pentru ceilalți locuitori ai săi.

17. În mod similar, Eu îmi transfer puterea divină copiilor Mei, pentru ca într-o bună zi aceștia să poată locui împreună cu Mine, în casa Mea, într-o stare de fericire supremă.

18. De aceea, Eu nu doresc ca ei să se închine la picioarele Mele și îi voi ridica de fiecare dată când vor face acest lucru. Pe de altă parte, Mă bucură sincer smerenia ta.

19. Păstrează această smerenie și această iubire, căci în acest fel nu vei mai fi nevoit vreodată să îți cauți inima pe acoperișul ființei tale! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 11:05 ]
Post subject:  Capitolul 58

Capitolul 58
Motivul pentru care Domnul se manifestă atât de rar în fața oamenilor. Tentativa nereușită a lui Lameh de a ridica de la sol oamenii prăbușiți în fața apariției miraculoase. Descoperirea că este singur îi provoacă o mare tristețe.
(16 iunie 1843)

1. După ce L-a recunoscut plenar pe Domnul în persoana Înțeleptului, Lameh ar fi vrut să anunțe prezența divină a Acestuia întregului popor, prin strigătele sale.

2. Dar Domnul i-a spus: „Nu-ți transpune în faptă intenția. Gândește-te că dacă aș fi considerat acest lucru util și necesar, Mi-aș fi dezvăluit Eu Însumi identitatea în fața oamenilor.

3. O astfel de veste i-ar costa însă viața, căci sunt deja mult prea tulburați.

4. De aceea, vom amâna această dezvăluire pentru un moment mai favorabil. Cu timpul, după ce Mă voi îndepărta din nou de privirile voastre, le vei putea vorbi despre prezența Mea.

5. Voi mai rămâne o perioadă scurtă de timp printre voi în această formă vizibilă de Înțelept, dar nimeni nu trebuie să știe cine sunt, pentru a nu fi atins de judecata morții din cauza Mea, pierzându-și astfel libertatea interioară.

6. Singurul lucru pe care îl poți face este să ieși și să le spui oamenilor să se ridice de la sol, pentru a nu cădea într-o adorație oarbă a acestei inimi luminoase, crezând că este o manifestare metaforică a măreției și înțelepciunii lui Dumnezeu.

7. Explică-le oamenilor această imagine și adevărul care ți-a fost revelat, pentru ca ei să înțeleagă. Abia după ce își vor redobândi luciditatea vor putea ei să Mă slăvească în inimile lor, pe Mine, Dumnezeul și Domnul lor!

8. Aceasta este sarcina pe care ți-o dau! Acum du-te și acționează, apoi întoarce-te aici. După îndeplinirea acestei misiuni, odihna îți va părea cu atât mai dulce! Amin”.

9. Lameh a plecat să execute sarcina primită de la Domnul, dar când a încercat să îi ridice de jos pe oameni, trăgând de ei, nimeni nu s-a mișcat și toți au rămas la pământ într-o imobilitate totală, ca și cum nimeni nu le-ar fi spus să se ridice.

10. În fața acestui spectacol, Lameh a simțit cum neliniștea îi pătrunde din nou în suflet și și-a spus: „Ce trebuie să fac ca să nu mă întorc cu coada între picioare în fața Domnului, acoperindu-mă astfel de rușine? – Ei bine, îi voi lua pe fiecare în brațe, îi voi așeza pe picioarele lor și le voi spune ce am de spus!”

11. Zis și făcut. Din păcate, eforturile lui s-au dovedit zadarnice, căci de îndată ce îi lăsa din brațe pe oameni, aceștia cădeau din nou la pământ, în poziția lor de dinainte, ca și cum ar fi fost scufundați într-un somn adânc.

12. Uimit la culme în fața acestui comportament neobișnuit, Lameh se simțea din ce în ce mai stânjenit. El și-a spus în sinea lui: „Mai bine mă duc la supușii mei; ei mă vor asculta cu siguranță, în măsura în care mai sunt în viață!”

13. Zis și făcut. Și de această dată, eforturile sale au rămas însă fără nici un efect. De aceea, nu i-a mai rămas altceva de făcut decât să se întoarcă la templu, pentru a le spune ce s-a întâmplat Domnului și lui Enoh. Ajuns aici, nu mică i-a fost însă surpriza să constate că aceștia dispăruseră.

14. Era prea mult pentru bietul Lameh. Disperat, el și-a spus: „Probabil că aceasta este voința Domnului. De aceea, facă-se voia Lui!

15. Cu siguranță, nu este vina mea că nu am reușit să duc la îndeplinire porunca Domnului, căci am făcut tot ce mi-a stat în puteri, iar Domnul știe foarte bine că nu pot să fac miracole.

16. Pe de altă parte, nu doresc să stau aici fără să fac nimic. De aceea, mă voi duce să îi caut pe Domnul și pe Enoh printre oamenii adormiți. Dacă îi voi găsi, voi slăvi numele lui Dumnezeu. Dacă nu îi voi găsi, mă voi sacrifica la rândul meu pentru El și voi trece și eu la marea odihnă!”

17. S-a dus așadar să îi caute pe cei doi dispăruți, dar nu a avut nici de această dată vreun succes, căci ei nu se aflau printre oamenii adormiți.

18. Atunci, Lameh a început să plângă, cuprins de disperare. S-a întors trist la templu și s-a culcat lângă altar, încercând să doarmă, dar somnul nu i-a venit, căci frica și angoasa sa erau prea mari.

19. S-au scurs astfel șapte ore, dar nimeni nu a venit să îl trezească, iar Domnul împreună cu Enoh nu s-au arătat la față.

Author:  1% [ 26.6.2018, 11:07 ]
Post subject:  Capitolul 59

Capitolul 59
Observațiile lui Lameh făcute în zorii zilei, în solitudinea sa. Tristețea sa și pierderea încrederii în Dumnezeu.

1. După ce au trecut cele șapte ore, Lameh s-a ridicat și și-a spus cu tristețe:

2. „Domnul mi-a spus: ‚După îndeplinirea acestei misiuni, odihna îți va părea cu atât mai dulce!’

3. I-am ascultat cuvintele și am făcut ce mi-a zis. Nu am avut succes, dar nu din vina mea. Și cum a fost odihna mea în timpul celor șapte ore care s-au scurs, după câte mi-am dat seama calculând mersul stelelor dinspre est către vest?

4. Aproape că au răsărit zorii, dar nimeni nu se mișcă încă în jurul templului. Nu se aude nici cel mai mic zgomot! O, ce înspăimântător este să trăiești în mijlocul unor morți vii!

5. Ce pot face acum, în trista situație în care mă găsesc? Oare trebuie să rămân aici până la răsăritul soarelui, sau trebuie să cobor singur în oraș ca să-mi anunț poporul de ceea ce s-a întâmplat aici?

6. Oare trebuie să apelez la un cunoscător al plantelor care să vină și să vadă dacă acești oameni dorm cu adevărat sau sunt morți? Sau ar fi de preferat o nouă tentativă de a-i trezi eu însumi?

7. Ce se va întâmpla însă dacă eforturile mele se vor dovedi din nou zadarnice și dacă nimeni nu va răspunde la chemarea mea, oricât de puternică ar fi ea? Oare nu voi fi atât de înspăimântat încât nu voi mai avea nici măcar puterea de a mă întoarce în oraș, unde aș putea porunci cel puțin ca acești morți să fie înmormântați în mod onorabil?

8. O, dar știu ce am de făcut: mă voi ruga din toată inima Domnului Dumnezeului Savaot, rugându-L să mă ajute. Îl voi implora din toate puterile mele, fără să mănânc și fără să beau, așteptând ca El să îmi asculte rugăciunea și să mă consoleze. În caz contrar, voi muri și eu, la fel ca frații și surorile mele!

9. Văd că soarele a început deja să răsară, astfel încât acum pot vedea cu claritate fiecare casă din oraș.

10. Cât de sublim mi s-ar părea acest răsărit de soare dacă nu aș fi nevoit să îl contemplu singur, dacă poporul meu ar fi și el trezit și dacă s-ar închina Domnului cu inima fericită și senină!

11. Din păcate, sunt nevoit să contemplu trezirea naturii de unul singur, înconjurat de frații mei care nu doresc să se lase treziți.

12. O, cât de trist mă simt acum, când sunt nevoit să te contemplu singur, dimineață splendidă! Aș fi preferat de o mie de ori să fiu mort decât să fiu singurul om în viață în mijlocul a mii de oameni adormiți!

13. Oare cu ce am greșit? De ce m-au abandonat în acest fel Domnul și Enoh? Doar am făcut tot ce mi-a stat în puteri pentru a îndeplini voința Domnului.

14. Iar El, Preasfântul, El, care se pretinde preaplin de iubire și de compasiune, m-a abandonat aici, fără nici un cuvânt și fără nici o explicație!

15. Și totuși, mai devreme se aflau aici, în timp ce poporul meu continuă să se afle afară, dormind un somn de moarte.

16. Cum este posibil să fi dispărut așa? – Mai bine mă duc afară să mai arunc o privire! S-au întâmplat atât de multe lucruri nefirești încât nu pot exclude posibilitatea ca totul să fie un simplu vis!”

17. Lameh a ieșit afară din templu, dar, spre marea sa uimire, nu a mai găsit pe nimeni.

18. Disperat, el și-a izbit palmele deasupra capului și a strigat: „Pentru numele lui Dumnezeu, ce înseamnă acest lucru? Oare chiar sunt victima unui vis, sau m-am trezit din somn? În ce stare lamentabilă mă aflu?

19. Aș fi vrut să mă rog, dar acum îmi este imposibil! Mă aflu aici, fără Dumnezeu, fără prieteni, fără frați, fără soție și fără copii. Nu mai dispun decât de această viață mizerabilă, care îmi permite să simt teribila pedeapsă a lui Dumnezeu sau cumplita răzbunare a Șarpelui!

20. Oare ce trebuie să fac? – Să mă rog? Dar cui să mă rog? Celui care m-a abandonat, sau care nici măcar nu există? Nu, nu doresc să fac acest lucru!

21. La urma urmelor, eu sunt Lameh! Acest mare oraș îmi aparține, la fel ca și întreaga țară și poporul său.

22. Mi-am dorit din răsputeri să fiu un slujitor demn al Domnului și am sacrificat tot ce am avut în acest scop, dar El mi-a jucat această festă și m-a înșelat!

23. Așa stând lucrurile, nu mai doresc să trăiesc. Îmi propun să mor de foame aici, în interiorul acestui templu, iar acesta va fi ultimul meu sacrificiu oferit acestui Dumnezeu imposibil!

24. Rostesc acum un ‚Amin’ categoric; nici o altă înțelepciune nu mă va face să îmi schimb hotărârea. Chiar dacă Domnul ar apărea în această clipă, nu cred că m-ar mai putea convinge.

25. Cât despre tine, sărman popor adormit, nu ai decât să îți dormi somnul cel de moarte, devenind o hrană pentru viermi și pentru furnici. În scurt timp, mă voi alătura și eu ție! Prefer de o mie de ori să nu mai exist deloc decât să fiu bătaia de joc a Domnului!

26. Îți mulțumesc, inimă a mea, pentru că mi-ai inspirat acest gând. Acum mă simt într-adevăr mai bine. Dorința de răzbunare mi se pare infinit mai dulce decât devoțiunea stupidă față de un Dumnezeu ipocrit, care mă înșeală fără să aibă nici un motiv să o facă!

27. Așa să fie! Doresc să mor și să dispar de pe acest pământ care îți aparține Ție, Dumnezeu necredincios! Spun așadar propriul meu ‚Amin’, ferm și irevocabil! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 11:08 ]
Post subject:  Capitolul 60

Capitolul 60
Teribila viziune a regelui Lameh și sfârșitul coșmarului său. Lameh cel venit din înălțimile sacre îi revelează semnificația acestuia.
(19 iunie 1843)

1. După ce s-a lăsat pradă acestei stări de exaltare, Lameh a intrat în templu și s-a așezat lângă altar, sprijinindu-se de acesta, cu privirea întoarsă către răsărit, căci nu-i mai făcea nici o plăcere să contemple altarul gol, dat fiind că inima strălucitoare a dispărut de îndată ce el s-a înfuriat.

2. Intenția lui era să rămână în această poziție până când va muri, dar răsăritul unui nou soare l-a făcut să revină cu picioarele pe pământ.

3. Noul răsărit i-a apărut astfel: în locul soarelui pe care îl aștepta să răsară, pe cer a apărut capul unui șarpe monstruos. Acesta urca din ce în ce mai sus, purtat de un corp uriaș. Iar șarpele strălucea la fel de puternic ca și soarele.

4. Când monstrul a ajuns suficient de sus pe cer, el a fost urmat de o sumedenie de șerpi mai mici, care aveau, la fel ca și el, capetele aureolate de lumină.

5. În scurt timp, întregul cer s-a acoperit de șerpi care se încolăceau în jurul marelui monstru.

6. Mișcările lor au devenit din ce în ce mai violente, până când s-au transformat într-o adevărată luptă. Șarpele cel mare îi mușca pe cei mici, care cădeau la pământ, și de fiecare dată când atingeau solul, luau foc.

7. Atinsă de un astfel de flagel, scoarța terestră a început să geamă cu voce tare, iar munții s-au încovoiat de mânie către văi, deturnând cursul râurilor. Din crăpăturile și prăpăstiile astfel create în scoarță au ieșit nori uriași, care au întunecat întregul cer. Din ei s-a revărsat atunci un potop nemaivăzut, care a inundat întregul pământ.

8. Apele au continuat să crească, iar în scurt timp au acoperit cu totul orașul Hanoh, după care au format un val uriaș, care amenința să acopere inclusiv muntele pe care se afla Enoh și poporul său adormit.

9. În clipa în care muntele a început să tremure, iar templul să dea semne că se va prăbuși, moment în care a mai și izbucnit un trăsnet puternic, care a făcut să se cutremure întregul pământ, lui Lameh i s-a făcut frică, deși ceva mai devreme era ferm hotărât să se lasă pradă morții.

10. El s-a ridicat în picioare, s-a frecat la ochi și a început să privească mai atent în jurul lui. Dintr-o dată, i-a văzut pe Domnul și pe Enoh stând liniștiți în templu, în timp ce afară stătea adunată mulțimea de oameni care îl adorau pe Dumnezeu, lăudându-i numele. El însuși era perfect sănătos, aflându-se în siguranță în mijlocul poporului său.

11. Regăsind ordinea perfectă de odinioară, el s-a întors către Tubal-Cain și l-a întrebat:

12. „În numele iubirii de Dumnezeu, spune-mi, fiule, ce s-a întâmplat? Unde am fost? Și unde ați dispărut voi, împreună cu Înțeleptul și cu Enoh, care văd că acum mă așteaptă liniștiți în templu?”

13. Tubal-Cain i-a răspuns: O, părinte Enoh, ce întrebare este asta? Oare ți-ai pierdut mințile, de nu-ți mai amintești că ai venit aici, trimis de Înțelept, pentru a le porunci oamenilor să se ridice de la pământ?

14. Imediat după ce ai îmbrățișat-o pe mama și pe mama Naemei, ai adormit profund în brațele lor, fericit că ai dus la îndeplinire ordinele Înțeleptului. Ai dormit multă vreme, dar nu ți-aș putea spune exact cât timp.

15. Asta este tot ce îți pot spune. Dacă nu mă crezi, îi poți întreba pe ceilalți martori aici de față, și nimeni nu va nega adevărul spuselor mele”.

16. Atunci, Lameh a strigat cu voce tare: „O, Dumnezeule preasfânt și unic! Slăvit fie de-a pururi numele Tău! Îți consacru Ție întreaga mea iubire și recunoștință pentru faptul că odioasa experiență pe care am trăit-o nu a fost decât un vis!

17. Dar oare cum am putut să adorm fără să execut imediat porunca Domnului?”

18. Lameh de pe înălțimile sacre, care se afla și el în imediata apropiere a regelui, i-a răspuns: „Vezi tu, dragul meu frate, motivul este cât se poate de simplu: ai adormit deoarece nu ai dus imediat la îndeplinire porunca Domnului, întrucât aveai intenția secretă de a-ți petrece noaptea alături de soțiile tale pe acest vârf de munte!

19. Așa se explică de ce Domnul te-a făcut să adormi tocmai când ai ajuns lângă ele, exact în momentul în care ți s-a părut, în reveria visului tău, că încercai să trezești poporul adormit, gest pe care nu ai mai apucat să îl faci, pentru simplul motiv că adormiseși deja, cu gândul la deliciile pe care ți le vor oferi soțiile tale.

20. Iubirea ta trupească a prevalat în fața iubirii de Dumnezeu, iar experiența pe care ai trăit-o nu a fost decât consecința acestei greșeli.

21. Acum îngăduie-mi să te conduc înapoi în templu, unde Domnul îți va revela și alte umbre care se mai găsesc încă în tine. Așadar, urmează-mă! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 14:02 ]
Post subject:  Capitolul 61

Capitolul 61
Cei doi Lameh sunt întâmpinați cu iubire de Domnul. Explicarea evenimentelor trăite de Lameh în vis. Ordinea și ierarhia Tatălui ceresc.
(20 iunie 1843)

1. Dând curs cuvintelor lui Lameh cel din înălțimile sacre, Lameh din ținuturile de jos l-a urmat în templu.

2. De îndată ce cei doi Lameh au intrat în interior, Domnul le-a ieșit în întâmpinare, cu brațele larg deschise.

3. Acest gest de iubire venit din partea Celui Preaînalt l-a umplut de uimire pe Lameh, cu atât mai mult cu cât nu cu mult timp în urmă se aflase într-o situație critică (cel puțin, așa credea el) și se aștepta să fie mustrat pentru reveriile sale și pentru poftele sale trupești.

4. Dar Domnul i-a spus bietului Lameh, care încă era temător și surprins: „De ce te minunezi atât de tare de bunătatea, iubirea și grația Mea? Amintește-ți de păcatele tale anterioare, care nu M-au împiedicat să Mă apropii de tine.

5. Dacă ți-am ieșit atunci în întâmpinare, deși erai dușmanul Meu cel mai crunt, ajutându-te să scapi de întuneric și să te ridici mai presus de statutul de creatură profund amăgită, de ce te uimește atât de tare faptul că ți-am ieșit în întâmpinare acum, când nu ai păcătuit cu nimic?

6. Visul pe care l-ai avut nu s-a datorat păcatelor tale, ci faptului că am vrut să îți demonstrez, ție și urmașilor tăi, unde poate conduce iubirea excesivă pentru o femeie.

7. Consideră ceea ce ți-am arătat drept o învățătură pentru tine și pentru urmașii tăi, și nu ca o acuzație sau ca un păcat.

8. Dacă vei respecta această învățătură, vei trăi în spiritul adevăratei iubiri și a înțelepciunii care derivă din ea.

9. Iar acum, intră în templu, însoțit de ghidul tău, pe care îl iubesc foarte mult. Vom discuta astfel în liniște și ne vom bucura de flacăra pură a inimii luminoase care strălucește pe altar”.

10. Mult mai bine dispuși, cei doi au intrat în templu, preamărindu-L pe Domnul în inimile lor.

11. Domnul i-a condus spre altar și le-a spus: „Sunt cazuri în care, sub presiunea circumstanțelor exterioare, omul trebuie să dea dovadă de răbdare și să transforme necesitatea într-o virtute.

12. De pildă: treptele din jurul altarului nu au fost construite pentru ca noi să stăm pe ele, dar întrucât în interiorul templului nu există nici o bancă, ne vom așeza totuși pe aceste trepte, cu fața orientată către est, transformând astfel aceste ornamente lipsite de utilitate în niște obiecte folositoare.

13. La urma urmelor, cine ar putea obiecta? În ultimă instanță, templul a fost construit pentru noi, cu tot cu altar și cu treptele din jurul acestuia. De aceea, suntem liberi să utilizăm așa cum dorim acest edificiu! Cei zici, Lameh, am dreptate sau nu?”

14. Lameh i-a răspuns: „O, Doamne, Tată preasfânt și preaplin de iubire! Numai voința Ta este sacră și ea mă umple de bucurie. De aceea, facă-se întotdeauna după voia și după plăcerea Ta!

15. O, Doamne și Tată! Te rog doar să ne spui, cu blândețea și cu răbdarea Ta infinită, în ce ordine trebuie să ne așezăm în jurul Tău, astfel încât voia Ta să fie îndeplinită și în această privință!”

16. Domnul i-a răspuns lui Lameh: „Se vede că ești obișnuit cu curtea și cu ceremonialele ei. Din cauza acestui formalism ai uitat ce înseamnă un comportament normal.

17. Dar Eu îți spun: privește cum se comportă copiii unui tată care îi iubește foarte mult. Cum procedează aceștia atunci când tatăl lor multiubit se întoarce acasă?

18. Ei aleargă către el cât de repede îi țin picioarele, iar cel care este cel mai rapid dintre ei este primul care se aruncă în brațele sale. Abia apoi vin ceilalți, fiecare în funcție de agilitatea picioarelor lor.

19. Desigur, cel mai mic dintre ei rămâne în urmă; dar tatăl cel bun îl vede cum se târăște de-a bușilea către el cu inima bătându-i de bucurie, și când acesta s-a apropiat, îi iese în întâmpinare, plin de iubire, îl ia în brațele sale și îl strânge la piept, lângă inima sa, mângâindu-l și sărutându-l plin de tandrețe.

20. Iată, dragul Meu Lameh, acestea sunt regulile de comportament în casa Mea celestă și cele care domnesc la curtea Mea! Primul care ajunge la Mine este cel dintâi, dar Eu îl iau totuși în brațele Mele și pe cel din urmă și cel mai slab dintre copiii Mei, pentru a-l strânge la piept și a-l răsfăța peste măsură, fericit că și-a recunoscut Tatăl cu toată slăbiciunea sa și s-a grăbit să îi iasă în întâmpinare.

21. Procedați și voi în acest fel și nu mai țineți seama de ierarhii! Numai în acest fel îmi veți face cea mai mare bucurie posibilă, Mie, care sunt Părintele vostru autentic!

22. Iată, Eu M-am așezat deja; veniți așadar lângă Mine!”

23. Uniți prin iubirea lor arzătoare pentru Tatăl ceresc, cei trei bărbați s-au grăbit în brațele Acestuia, iar El le-a spus: „Acum este foarte bine. Așa trebuie înțeleasă adevărata ordine celestă! Rămâneți de-a pururi în această ordine și astfel îmi veți face pe plac! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 14:05 ]
Post subject:  Capitolul 62

Capitolul 62
Ordinea construcției interioare a pământului în funcție de polaritate și ordinea corpurilor organice: simboluri ale ordinii create de Domnul.
(21 iunie 1843)

1. Așadar, cei trei au luat loc lângă Domnul, Enoh și Lameh cel din înălțimile sacre la dreapta Lui, iar Lameh din ținuturile de jos la stânga Lui. După care Domnul le-a spus:

2. „Vedeți voi, copiii Mei dragi, în acest fel suntem perfect așezați, iar ordinea în care ne aflăm este perfectă.

3. La drept vorbind, voi nu vă dați încă seama de acest lucru, dar avem destul timp la dispoziție pentru a vorbi despre astfel de lucruri în liniște. Vom putea discuta despre tot ce dorim până la răsăritul complet al soarelui și vom profita de ocazie pentru a vorbi despre adevărata ordine celestă.

4. Constat deja că Lameh cel din stânga Mea ar dori să afle mai multe despre ordinea justă în care trebuie așezate toate lucrurile. La ce se referă această ordine? Ei bine, în cel mai scurt timp veți putea avea o reprezentare a acesteia chiar în fața ochilor voștri. Așadar, ascultați-Mă!

5. Pământul pe care locuiți voi este un corp ceresc rotund. La suprafața sa el pare inert, dar în interior reprezintă o construcție organică vie, care trăiește la fel ca un animal1 !

6. Condiția primordială asociată cu viața este un nucleu central, sau mai bine zis un punct de atracție sau un centru de greutate ce atrage totul către el, dând astfel naștere unei excitații, unei încălziri și unei aprinderi absolut necesare. La fel ca toate corpurile cerești care îmi populează creația infinită, ca toți sorii și toate lunile, și acest pământ are un centru de greutate care poate fi comparat cu inima animalelor și cu cea a oamenilor care trăiesc în sfera sa naturală.

7. Acest punct central nu se află însă exact în centrul fizic al masei organice, fapt pe care îl puteți constata deopotrivă la animale și la oameni, și care este valabil inclusiv în cazul marilor corpuri cerești. El este întotdeauna situat puțin lateral, la trei sferturi din distanța față de acesta, pentru a nu fi complet strivit de masa pe care o atrage, devenind astfel incapabil să se mai miște.

8. Dat fiind că acest punct central nu se suprapune niciodată cu centrul specific al masei organice (situat chiar în centrul acesteia), greutatea acestei mase nu apasă direct asupra lui, în mod egal și din toate direcțiile, fapt care îi permite să se miște mai liber și să dispună de un anumit câmp liber de activitate. Dacă ar fi situat în centru, el ar fi strivit de masa organică; dar în poziția sa laterală, el suportă o greutate mai mică și mai ușoară.

9. Datorită greutății și inerției sale specifice, absolut inevitabile, masa centrală nu se poate ridica mai presus de propria sa condiție, fiind nevoită să renunțe la slabele sale tentative și să se întoarcă de unde a plecat; astfel, adevăratul centru de greutate, situat în câmpul de excitație, poate bate liber, animând din nou, prin forța sa de atracție, punctul central al masei inerte, care este iarăși atras de nucleul său. Sub această presiune enormă, acesta se retrage din nou în lateral, acolo unde presiunea este mai mică și mai lejeră.

10. Din acest du-te-vino constant, la drept vorbind pur mecanic și uniform, se naște ceea ce numim viața naturală, organică și animală!

11. Forța motrice a organismului, generată de acest mecanism, este transmisă în mod natural întregii mase, căreia îi permite să se pună în mișcare. Organismul devine astfel animat și își poate utiliza această forțe motrice în funcție de natura acesteia.

12. Ca să spunem adevărul până la capăt, acest mecanism nu ar putea funcționa fără concursul Meu direct, scop în care Eu trebuie să construiesc mai întâi întreaga masă a organismului, punct cu punct, făcând-o apoi să funcționeze așa cum am explicat mai sus.

13. Dacă a fost construit corect, organismul își începe viața și va continua să trăiască atât timp cât îi voi procura hrana de care are nevoie. Dacă, din motive știute numai de Mine, încetez să îi mai procur această hrană, el devine din ce în ce mai slăbit, autoconsumându-se singur, în aceeași ordine în care a fost creat, până când se dezagregă complet și se întoarce la Mine ca substanță spirituală a voinței Mele.

14. Aceasta este esența planului Meu, prin care am creat toate organismele. Pe măsură ce spiritul vostru se va trezi, veți înțelege din ce în ce mai bine aceste lucruri în lumina lui. Deocamdată, tot ce trebuie să știți este că ordinea în care ne-am așezat acum corespunde perfect celei care a stat la baza planului de construcție a creației Mele. Vă voi explica imediat în ce constă această corespondență.

15. Ei bine, Eu sunt punctul central de atracție a întregii vieți, în timp ce voi sunteți organele ei de percepție, născute din Mine! – Spune-Mi, Lameh, sunt Eu așezat exact în mijlocul vostru?”

16. Lameh a rămas ușor șocat de această întrebare. După ce și-a mai revenit, el a răspuns: „Nu, Doamne și Părinte al meu! Atât timp cât suntem doar patru persoane, acest lucru ar fi imposibil. Punctul fizic central este situat între Tine și Enoh!”

17. Domnul i-a spus: „Tocmai de aceea este perfectă această ordine, atât timp cât Eu, care sunt baza întregii vieți și a oricărei activități, Mă aflu la trei sferturi din distanța față de centrul fizic al micului nostru grup. Tu reprezinți polul nord, care este mai mic și mai ușor, în timp ce Enoh și Lameh simbolizează polul sud, care este mai mare și mai greu.

18. În continuare, doresc să vă ofer câteva explicații referitoare la sfera nelimitată a vieții.

19. Dacă vreunul dintre voi dorește să spună ceva, poate să ia liniștit cuvântul, și astfel veți ajunge să înțelegeți mai bine! Nu trebuie să vă faceți probleme din cauza Mea! Poți să începi chiar tu, Lameh! Amin”.
________________________________________________________________________________________________________________________________________
Note:
1 Vezi și „Pământul” de Jakob Lorber, n.r.

Author:  1% [ 26.6.2018, 14:12 ]
Post subject:  Capitolul 63

Capitolul 63
Despre poligamie. Ordinea matrimonială și cea a procreației.
(22 iunie 1843)

1. Lameh nu a stat mult timp pe gânduri și i-a pus Domnului următoarea întrebare:

2. „O, Doamne, cel mai bun, mai plin de iubire și mai sfânt dintre toți Părinții! De vreme ce mi-ai acordat imensa grație de a vorbi în fața Ta, invitându-mă să îți pun orice întrebare doresc, pentru a-mi lămuri astfel diferite aspecte pe care nu le înțeleg încă, îndrăznesc să fac uz de această favoare infinită.

3. M-am întrebat adeseori dacă în ochii Tăi pare just și rezonabil ca un bărbat să își ia mai multe soții!

4. După toate aparențele, natura pare să susțină această ipoteză, întrucât bărbatul este capabil în permanență să procreeze. În schimb, femeia nu poate fi fecundată decât o singură dată pe an.

5. Dacă ținem cont de aceste fapte și le plasăm în lumina înțelegerii juste, poligamia pare să corespundă perfect naturii omului, întrucât conduce la mai buna populare a acestei planete.

6. Dacă privim însă lucrurile din perspectiva numărului de indivizi împărțiți pe sexe, nu putem decât să tragem concluzia că nu aceasta este adevărata Ta voință, întrucât numărul femeilor îl egalează pe cel al bărbaților, și nu de puține ori este chiar mai mic decât al acestora. Rareori se întâmplă ca numărul femeilor să îl depășească pe cel al bărbaților, și nici atunci nu îl depășește cu mult.

7. Acest raport între cele două sexe pare așadar să contrazică prima concluzie, care, conform tuturor legilor rațiunii, corespunde nevoilor naturii. Astfel, dacă am tolera poligamia, mii de bărbați ar rămâne fără femei, deși ar fi la fel de capabili să procreeze ca și cei care ar dispune de mai multe soții.

8. Invers, dacă am interzice poligamia, bărbații capabili să procreeze în fiecare zi nu ar putea-o face mai des de o singură dată pe an, fapt care pare să contrazică legile naturii. – O, Doamne, acesta este aspectul pe care aș dori să mi-l lămurești!”

9. Domnul i-a răspuns lui Lameh: „Mi-ai pus o întrebare corectă și cu adevărat înțeleaptă, iar ghidul unui popor atât de numeros are cu siguranță dreptul să cunoască și să înțeleagă răspunsul.

10. Ascultă-Mă! Dacă poligamia ar fi conformă cu ordinea Mea, aș fi creat cel puțin 360 de femei pentru Adam, primul bărbat creat de Mine pe acest pământ, care continuă să trăiască pe înălțimile sacre și care va mai trăi încă foarte mulți ani de acum înainte, putând să facă încă mult timp uz de capacitatea sa de procreare.

11. Vezi tu, Eu nu i-am dăruit însă lui Adam decât o singură soție, și la fel am procedat cu toți ceilalți bărbați de pe pământ. Nu cred că ți-e greu să tragi de aici concluzia corectă, potrivit căreia eu nu am predestinat decât o singură femeie pentru un bărbat, în pofida marii puteri procreatoare a acestuia.

12. În ceea ce privește această putere, aceasta i-a fost acordată bărbatului nu pentru a-l incita să procreeze frecvent, ci numai pentru a-l înzestra cu o mare forță creatoare. În acest fel, el nu poate da naștere unui număr foarte mare de copii, dar acești copii vor fi mult mai puternici decât dacă ar fi putut procrea liber, în timp ce poligamia ar fi condus la nașterea unor copii din ce în ce mai slabi și mai imaturi.

13. Un germen care nu a atins maturitatea nu va putea da niciodată naștere la fructe bune, iar de multe ori nu va da nici un fel de fructe.

14. La fel se petrec lucrurile și în cazul ființei umane, care este creatura Mea cea mai prețioasă.

15. De aceea, nu vă luați mai mult de o singură soție și nu faceți copii mai des de o dată la trei ani. M-ai înțeles?”

Author:  1% [ 26.6.2018, 14:13 ]
Post subject:  Capitolul 64

Capitolul 64
Dorința bărbatului de a poseda cât mai multe femei frumoase. Sentimentele bărbatului nu ajung la maturitate decât prin iubirea acestuia față de Domnul.
(23 iunie 1843)

1. Mulțumit de primirea acestei învățături de o importanță extremă, Lameh a luat din nou cuvântul în fața Domnului:

2. „O, Doamne și Tată, tot ce ne-ai spus până acum mi se pare cât se poate de just. Îmi dau acum seama cu claritate că un bărbat nu trebuie să aibă mai mult de o singură soție, dacă dorește să trăiască în armonie cu ordinea Ta.

3. Ascultând cuvintele Tale sfinte, mi-a trecut însă prin minte un nou argument care ar părea să susțină teza poligamiei, cel puțin din punct de vedere moral și spiritual.

4. Deși sfera cunoștințelor mele este extrem de limitată, în calitatea mea de ghid numit de Tine nu pot să nu țin cont de un astfel de argument pe care mi l-ar putea aduce oamenii. De aceea, doresc să-Ți împărtășesc fără nici cea mai mică reținere acest argument, căci în grația Ta infinită, mi-ai permis să iau cuvântul în fața Ta, așa că doresc să mă folosesc până la capăt de acest drept, în măsura modestelor mele cunoștințe”.

5. Domnul l-a întrerupt pentru o clipă pe Lameh, spunându-i: „Ai perfectă dreptate să acționezi astfel, dar nu te întinde prea mult și nu te mai pierde în atâtea preambuluri și în atâtea scuze anticipate; căci timpul pe care îl avem la dispoziție este limitat, și deci cu atât mai prețios, iar Eu nu sunt omul pe care trebuie să-l pregătești îndelung pentru a înțelege ce vrei să-i spui!

6. De aceea, nu te mai pierde în detalii și spune exact ce ai de spus. Oricum, Eu știu cu mult timp înainte ce anume dorești să Mă întrebi. În aceste condiții, ar trebui să-ți fie cu atât mai ușor să vorbești pe scurt, știind cu toată certitudinea că voi înțelege ce ai de spus!

7. Iar acum, spune-Mi pe șleau ce anume nu-ți este clar, dar fără alte explicații suplimentare care nu-Mi sunt deloc necesare pentru a înțelege ce vrei să-Mi spui! Vorbește așadar cu curaj și fără ezitare!”

8. Ușor umilit de această mustrare scurtă, dar energică, Lameh și-a prezentat pe scurt nelămurirea, spunând:

9. „Bărbatul simte în el nevoia de a avea mai multe femei, nu una singură; iar acest sentiment este insațiabil. Chiar dacă are deja două sau trei soții, ori chiar mai multe, dacă ajunge într-un loc în care există alte o sută de frumuseți feminine, el simte pe loc o dorință violentă de a le poseda pe toate!

10. De vreme ce el nu este însă propriul său creator, doresc să Te întreb pe Tine, adevăratul său Creator, de ce l-ai înzestrat pe bărbat cu acest instinct, deși el nu este în conformitate cu ordinea Ta? Cu siguranță, bărbatul nu și-ar fi putut dezvolta singur o tendință atât de periculoasă pentru bunăstarea lui”.

11. Domnul i-a răspuns lui Lameh: „Ascultă, bogăția senzațiilor umane poate fi comparată cu puterea procreației.

12. Sentimentul pe care îl trăiește omul ca impuls atotputernic sau ca instinct în inima sa este exact cel care se manifestă printr-o mare capacitate de a procrea. Acest sentiment există însă numai la nivel spiritual.

13. Dacă bărbatul cade pradă tentației desfrâului și își risipește sămânța oriunde se duce, spune-Mi, cum ar mai putea un astfel de bărbat, secat până la măduvă, să dea naștere unor fructe bune, chiar dacă dispune de o femeie fecundă, cu mijloacele sale de fecundație de care a abuzat atât de mult?

14. În mod evident, ar fi incapabil! Căci mustul nu mai poate da naștere unui suc spiritual.

15. La fel se petrec lucrurile și cu bogăția senzațiilor. De aceea, bărbatul ar trebui să își concentreze aceste senzații în inima sa, orientându-le către Mine. Când va ajunge astfel la maturitatea forțelor sale, el va găsi în Mine – care sunt originea tuturor lucrurilor, deci inclusiv a tuturor femeilor frumoase – echivalentul absolut și perfect satisfăcător al acestora. Grație acestui sentiment atotputernic, el își va putea iubi soția în măsura justă și nu va mai tânji după cea a aproapelui său.

16. Mai trebuie să știi un lucru: toate atributele cu care am înzestrat ființa umană reprezintă doar o investiție în vederea unui scop cu mult mai elevat și mai etern. De aceea, omul nu trebuie să își risipească cu inconștiență aceste forțe, ci trebuie să aștepte ca ele să ajungă la maturitate, pentru a se putea folosi în mod plenar de ele.

17. Așa cum fructele pământului se hrănesc cu lumina soarelui, forțele spirituale ale omului nu pot ajunge la maturitate decât dacă se hrănesc cu lumina Mea.

18. Acesta este motivul pentru care toți bărbații ar trebui să își orienteze toate forțele către Mine. Numai în acest fel vor putea deveni ei ființe mature și puternice, în conformitate cu ordinea Mea. Cât despre cei care ignoră această ordine, ei vor fi singurii responsabili de moartea lor. M-ai înțeles?”

Author:  1% [ 26.6.2018, 14:18 ]
Post subject:  Re: Casa (Gospodaria) Domnului (Volumul 3) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber

Capitolul 65
Parabola picăturii de vin. Procesul dezvoltării sufletului.
(26 iunie 1843)

1. Lameh i-a răspuns astfel Domnului la ultima Sa întrebare: „O, Doamne, cum aș putea să nu înțeleg, în condițiile în care Lumina tuturor luminilor se revarsă asupra mea precum razele soarelui care răsare și care fac să strălucească picătura de rouă ce tremură în bătaia adierii blânde a vântului pe un fir de iarbă?

2. La fel ca și mine, picătura de rouă este un lucru insignifiant și efemer, pierdut în imensitatea fără sfârșit a marii Tale creații, dar soarele se reflectă în ea la fel de bine ca pe retina ochiului meu, strălucind în micuța sa sferă precum un soare în miniatură și dând viață prin lumina sa acestei lumi minuscule, la fel cum procedează un înțelept cu frații săi mai puțin avansați decât el.

3. La fel mă simt și eu, precum această picătură de rouă. Sunt iluminat de lumina Ta și pot spune că Te-am înțeles atât cât îmi permite nimicnicia mea în fața Ta, marele și atotputernicul meu Creator, și atât cât îmi dă voie voința Ta. Am de asemenea convingerea de nestrămutat că voi putea transmite mai departe această lumină divină, celor din anturajul meu, prin grația Ta.

4. Pe de altă parte, dacă aș afirma: ‚Doamne, am înțeles în întregime cuvintele Tale care strălucesc mai puternic decât lumina soarelui!’, m-aș dovedi la fel de nebun ca în cazul în care aș susține că o picătură de rouă poate cuprinde în sfera sa naturală întreaga măreție și glorie a soarelui, pentru simplul motiv că îi reflectă lumina lui multicoloră.

5. Dar Tu, o, Doamne, știi mai bine decât mine ce anume îmi lipsește pentru a înțelege pe deplin cuvintele Tale sfinte; de aceea, Te implor, continuă să îmi dăruiești și de acum înainte lumina Ta absolută, în funcție de nevoile mele!”

6. Domnul l-a lăudat pe Lameh pentru răspunsul lui inspirat și pentru cuvintele lui pline de înțelepciune, după care i-a spus:

7. „Să știi că picătura de rouă cu care te-ai comparat mai devreme nu este atât de insignifiantă cum ți se pare ție.

8. Vezi tu, picătura este vie și dă viață micuței sale lumi, autoperfecționându-se astfel pe ea însăși, până când atinge un nivel de existență mai elevat și devine un suflet capabil să acționeze cu mai multă putere. Acest suflet nu va mai muri niciodată și va continua să crească în permanență în tăcere, evoluând printr-o întreagă succesiune de ființe până când va ajunge la capătul călătoriei sale. Iar această destinație finală constă în fuziunea cu acele raze de lumină care te iluminează acum pe tine, pline de iubire!

9. Știi foarte bine, căci ai primit înțelepciunea plină de înțelepciune a lui Farak, că atunci când Dumnezeu a creat din lutul pământului prima sa ființă umană, el i-a insuflat suflul vieții prin nări, transformând-o astfel în primul suflet viu în fața lui Dumnezeu, Creatorul său.

10. Vezi tu, acest suflu viu continuă să bată fără încetare asupra pământului și prin intermediul lui. El este reprezentat în întregime, chiar dacă la scară redusă, prin Adam, și continuă să trezească fără încetare nenumărate suflete vii predestinate să se transforme în oameni.

11. Ascultă-Mă: acești oameni sunt scopul final către care tind picăturile de rouă, căci numai oamenii sunt singurele creaturi din imensa Mea creație care pot capta – așa cum faci chiar tu la ora actual㠖 cele mai înalte raze ale soarelui Vieții eterne, raze pe care nici o altă categorie de ființe nu este capabilă să le recepteze.

12. Mai află că întregul pământ poate fi comparat cu o ființă umană și că el este alcătuit din acele suflete care se găseau altădată aici, fiind direct legate de Spiritul Meu. Din păcate, ele nu au reușit să iasă victorioase din această încercare, așa că au fost nevoite să se scufunde din nou în profunzimile pământului, fiind apoi readuse la viață de suflul Meu1.

13. Știu că nu poți înțelege pe deplin ce îți spun acum, dar acest lucru nu are o importanță prea mare, căci această cunoaștere nu este indispensabilă Vieții eterne.

14. Dacă dorești însă să primești informații mai detaliate pe această temă, pentru a-ți clarifica aceste aspecte, ai tot dreptul să îmi pui întrebări. Întreabă-Mă orice dorești, iar Eu voi avea grijă să îți iluminez sufletul până în străfundurile sale cele mai întunecate. Ai însă grijă să nu te lungești cu vorba! Amin”.
________________________________________________________________________________________________________________________________________
Note:
1 Vezi mai pe larg în „Marea Evanghelie a lui Ioan” de Jakob Lorber, n.r.

Author:  1% [ 26.6.2018, 14:22 ]
Post subject:  Capitolul 66

Capitolul 66
Uimirea lui Lameh în fața înțelepciunii Domnului. Grația este asociată întotdeauna cu umilirea înțelepciunii umane.
(27 iunie 1843)

1. După ce a ascultat cuvintele Domnului, Lameh și-a izbit pieptul cu pumnii și a strigat:

2. „O, Doamne, simt cum rațiunea mă părăsește de tot, așa că nu mai găsesc nimic de spus sau de întrebat; căci ai atins un subiect mult prea misterios și prea profund pentru ca privirea mea să poată pătrunde în el.

3. Într-adevăr, înțelepciunea Ta infinită îmi dă fiori, așa că nu mai am curajul să îți pun întrebări! Mă tem că dacă Te-aș mai întreba ceva, mi-ai da un răspuns încă și mai dificil de înțeles, așa că nu m-aș mai descurca deloc în fața Ta și a poporului meu! De aceea, dacă este ca cineva să îți pună întrebări, aș prefera să o facă altcineva, nu eu!

4. La drept vorbind, nimic nu mi se pare mai agreabil și mai sublim decât să fiu învățat chiar de Tine, Creatorul în persoană, despre marile minuni pe care le-ai creat; dar atunci când îți pui subit sărmana creatură încă oarbă în fața razelor orbitoare ale luminii Tale, o, Doamne, biata ființă nu poate decât să resimtă și mai dureros întunericul în care mai sălășluiește încă.

5. Evidența nimicniciei mele în fața Ta mi se pare în general suportabilă, dar dacă devin conștient de ea atunci când asupra mea se revarsă lumina Ta cea mai strălucitoare, dintr-o dată ea devine insuportabilă. De aceea, nu mai îndrăznesc să îți pun întrebări, căci îmi dau perfect seama de nulitatea mea absolută în fața Ta”.

6. Atunci, Domnul i-a spus lui Lameh: „Vezi tu, adevăratul motiv pentru care am dorit să îți revelez astfel de lucruri ascunse a fost tocmai acela de te umili până în străfundurile ființei tale, astfel încât să te debarasezi de cunoașterea și de rațiunea ta, depunându-le la picioarele Mele!

7. Căci atât timp cât vei continua să te cramponezi chiar și de cea mai mică scânteie din înțelepciunea ta limitată, nu o vei putea pătrunde niciodată pe a Mea, care este nelimitată. Iar dacă aș încerca să ți-o impun cu forța, ea te-ar distruge, la fel cum atunci când este aprinsă, sarea gemă explodează și distruge totul în jurul ei.

8. Tu nu vei putea suporta întreaga Mea lumină decât după ce vei sta în fața Mea complet purificat în esența ta eterică, printr-o smerire de sine cât mai deplină.

9. Iată: acest templu a fost consacrat înțelepciunii Mele, dar nu a putut fi ridicat pe această înălțime luminoasă decât după ce muntele a fost curățat de șerpii veninoși care colcăiau pe el.

10. În mod similar, templul viu al înțelepciunii Mele nu va putea fi construit în tine până când nu îți vei fi curățat în întregime muntele înțelepciunii tale umane.

11. De aceea, bucură-te de faptul că lumina Mea a început să coboare asupra ta, căci acest lucru înseamnă că ești deja pregătit să renunți la înțelepciunea ta și să o primești în schimb pe a Mea.

12. Ascultă: realitatea spirituală evoluează la fel ca și dinții omului, care reprezin-tă de fapt simbolul înțelepciunii.

13. Pentru ca dinții puternici ai adultului să poată începe să crească, este necesar mai întâi ca dinții de lapte ai copilului să dispară, căci ei nu au făcut decât să pregătească terenul pentru creșterea noilor dinți. Desigur, procesul este dureros pentru copil, la fel cum a fost și atunci când i-au crescut pentru prima dată dinții de lapte.

14. În mod similar, pentru a putea primi înțelepciunea Mea în toată perfecțiunea ei absolută, va trebui mai întâi să renunți la toate cunoștințele pe care le-ai acumulat până în prezent.

15. De aceea, haide, pune-Mi cu curaj întrebările pe care dorești să Mi le pui și nu te mai teme că vei fi umilit în fața Mea, căci în acest fel vei putea să primești în ființa ta lumina Mea cea mai pură! Constat însă că M-ai înțeles perfect; de aceea, nu te mai sfii și pune-Mi întrebările pe care dorești să Mi le pui, iar Eu îți voi răspunde! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 14:24 ]
Post subject:  Capitolul 67

Capitolul 67
Originea și natura răului
(30 iunie 1843)

1. După acest discurs impregnat cu cele mai profunde adevăruri, Lameh și-a regăsit curajul și i s-a adresat astfel Celui pe care începuse să îl iubească mai presus de orice:

2. „O, Doamne și Tată preasfânt și preaplin de iubire, dacă așa stau lucrurile, doresc să îți pun câteva întrebări care m-au preocupat întreaga mea viață. Sunt convins acum că, pentru a-mi umili înțelepciunea, îmi vei oferi răspunsuri încă și mai profunde decât cele pe care le-am primit până acum, dar nu îmi mai fac griji în această privință!

3. Am așadar o nouă întrebare pentru Tine, care se pretează de minune în acest scop. Dacă ești de acord să mă asculți, o, Doamne, ți-o voi pune pe loc!”

4. Domnul i-a răspuns pe un ton foarte blând: „De ce trebuie să îmi ceri întotdeauna de trei ori permisiunea înainte de a te exprima?

5. Ți-am spus deja: vorbește! Ți-am confirmat că poți să îmi orice întrebare dorești și că vei primi răspunsul la ea. De ce simți nevoia să primești a doua și chiar a treia oară consimțământul Meu? Vorbește liber și spune ce îți dictează inima!”

6. Aceste cuvinte au avut darul să dezlege în sfârșit limba lui Lameh, care a spus:

7. „Doamne, Tu ai fost dintotdeauna perfect și bun, încă de la începuturile eternității, când în întreaga imensitate nu exista nici o altă ființă în afară de Tine.

8. Atunci când ai dorit să creezi îngerii, cerul și oamenii, Tu nu ai avut nevoie de nici o materie. Voința Ta atotputernică, asociată cu ideile Tale pline de înțelepciune, de sfințenie și de armonie, au reprezentat și vor reprezenta de-a pururi temelia întregii Tale creații, care nu cunoaște limite.

9. Fiindu-mi absolut imposibil să îmi imaginez că prin mintea Ta divină a putut trece vreodată un gând malefic sau o idee răutăcioasă, aș dori să știu cum a fost posibil să apară răul asociat cu Satan, inclusiv cel care se manifestă prin noi, oamenii. Cum s-au născut păcatul, mânia, invidia, răzbunarea, setea de dominație și desfrâul?”

10. Domnul i-a răspuns astfel lui Lameh: „Dragul Meu Lameh, la prima vedere această întrebare pare să facă dovada unei mari înțelepciuni, dar Eu îți spun: ea este specific umană!

11. Totuși, am să-ți răspund la ea și am să-ți dau soluția dorită, chiar dacă văd că îți spui în sinea ta că voi avea unele dificultăți în a o face! – Așadar, ascultă-Mă!

12. Din perspectiva Mea nu există nici un fel de rău, ci doar diferențe între efectele voinței Mele; iar această voință este perfectă deopotrivă în infern și în rai, în creația Mea și în distrugerea ei.

13. Pentru creaturile Mele nu există însă decât un singur lucru care poate fi considerat bun, acesta fiind unicul element care le permite oamenilor să existe alături de Mine și prin Mine. Elementul de care vorbesc provine de la Mine și lucrează fără încetare pentru conservarea creației. Mai există însă un element, care lucrează fără încetare pentru distrugerea lucrurilor care există, iar acesta trebuie considerat rău sau malefic din perspectiva creaturii, întrucât nu poate fi conceput de Mine, și deci nu poate exista.

14. Rezultă că în interiorul ființei Mele infinite, da-ul și nu-ul sunt la fel de bune; căci Eu creez prin intermediul lui da, - și ordonez și controlez totul prin intermediul lui nu.

15. În schimb, din perspectiva creaturii, numai da-ul apare ca fiind bun, în timp ce nu-ul este rău, iar acest lucru va rămâne valabil atât timp cât nu se va fi unit perfect cu Mine prin intermediul lui da, căci ea nu poate exista prin intermediul lui nu.

16. În consecință, din perspectiva Mea Satan nu există, la fel cum nu există nici infernul, chiar dacă acesta din urmă există în sine prin oamenii acestui pământ particular, care reprezintă pentru ei o școală a vieții.

17. Te asigur că în creația Mea mai există nenumărate alte lumi în care Satan și puterea lui nu sunt complet necunoscute și în care nu domnește decât puterea lui da, în diferitele sale nuanțe.

18. Iată așadar răspunsul corect la întrebarea ta: pământul este o școală pentru copiii Mei, și așa se explică de ce de pe întregul său cuprins răsună atâtea strigăte și gemete inutile. Eu privesc însă pământul cu alți ochi decât tine, care ești unul din locuitorii lui.

19. Poți să înțelegi ce ți-am spus? – Haide, spune-Mi ce ai înțeles! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 14:27 ]
Post subject:  Capitolul 68

Capitolul 68
Lameh rămâne fără glas în fața sfințeniei lui Dumnezeu. Limitele atotputerii divine. Puntea creată deasupra prăpăstiei ce îl separă pe Dumnezeu de om.
(1 iulie 1843)

1. Lameh i-a răspuns astfel Domnului: „O, Doamne, Tu, cel mai bun și mai sfânt dintre toți Părinții! Dacă m-aș rezuma doar la înțelegerea mea, aș mai avea cu siguranță multe întrebări de pus pe acest subiect!

2. Nu mă îndoiesc însă că Enoh și omonimul meu din înălțimile sacre Te-au înțeles cu mult mai bine decât mine, o, Tată preasfânt, așa că îmi vor da la momentul potrivit indicațiile suplimentare pe care le vor considera necesare.

3. Îmi dau seama că sunt întru totul nedemn să mai iau cuvântul în fața Ta, o, Doamne, așa că nu mai doresc să îți mai pun alte întrebări. Nu fac acest lucru din cauza înțelepciunii Tale care nu cunoaște limite, ci pentru că ești mult prea sfânt pentru mine!

4. La început nu mi-am dat seama de acest lucru, dar după ce am fost profund umilit în fața înțelepciunii Tale, am ajuns în sfârșit să realizez cât de mare este sfințenia Ta infinită, așa că mă simt strivit de greutatea ei divină, ca și cum aș fi fost aruncat într-o prăpastie fără fund!”

5. După care Lameh nu a mai putut continua să vorbească; căci a început să-și dea seama încă în timp ce asculta discursul Domnului, cu o acuitate din ce în ce mai mare, ce înseamnă cu adevărat Dumnezeu, în ființa sa infinită, prin comparație cu oamenii pe care i-a creat.

6. I-a devenit astfel din ce în ce mai evident cât de mult depinde omul de Dumnezeu, în toate privințele, dat fiind că el nu este capabil nici măcar să respire de unul singur, și cu atât mai puțin să creeze liber un singur gând independent. Mai mult, Lameh a devenit din ce în ce mai conștient de faptul că acest Dumnezeu atotputernic, etern și sfânt, se afla acum alături de el și se întreținea liniștit cu el.

7. Deopotrivă emoționat și smerit, Lameh se simțea atât de strivit de măreția divină încât nu mai avea curajul să vorbească în fața Domnului.

8. Domnul a remarcat însă imediat stânjeneala lui și i-a spus: „Ascultă, iubitul Meu fiu Lameh! Chiar dacă Eu sunt Dumnezeu cel etern, a cărui sursă a Vieții se află în El Însuși, în timp ce tu nu ești decât o creatură născută din Mine, ce am putea face noi amândoi în această privință? Doar nu vom putea schimba vreodată acest raport! Nici chiar Eu, cu toată atotputerea Mea, nu aș putea schimba vreodată această stare de lucruri!

9. La fel ca și tine, nici Eu nu mai pot inversa această ordine, căci dacă Mi-ar fi posibil să Mă degradez până într-atât încât să devin o simplă creatură, cedându-ți ție întreaga Mea Divinitate eternă, chiar în momentul în care aș renunța la ea întreaga creație ar fi anihilată până la ultimul ei atom, iar acest lucru te-ar include și pe tine.

10. Chiar dacă aș putea face acest lucru, ce avantaj ai putea avea tu în urma acestei schimbări, și ce Mi-ar mai rămâne Mie? – Tu nu ai mai exista, iar Eu ar trebui să-Mi asum iarăși integral Divinitatea. Dacă aș dori apoi să Mă înconjor din nou de ființe vii, ar trebui să le recreez pe toate, inclusiv pe tine, căci te asigur că Mi-aș dori să te am din nou alături de Mine!

11. Cred că ai început să înțelegi ce anume este posibil și ce nu în interiorul ordinii Mele imuabile. Sper de asemenea că vei fi de acord că în calitatea Mea de Dumnezeu etern și sfânt, Eu fac tot ce îmi stă în puteri pentru a Mă apropia de creaturile Mele, dar mai ales de copiii Mei, care provin din rândul lor, pentru a umple astfel toate golurile care Mă mai separă încă de ei, permițându-le astfel să se comporte față de Mine de parcă aș fi unul de-al lor. De altfel, numai în acest fel pot fi ei instruiți direct de Mine pentru a afla care este destinul lor etern, respectiv Viața desăvârșită în care nu mai există nici o diferență spirituală între Mine și ei. În acest fel, ei vor rămâne de-a pururi propriii lor stăpâni, dar prin Mine și alături de Mine.

12. De vreme ce așa stau lucrurile, nu văd de ce ar trebui să tremuri în fața Divinității Mele atotputernice, de vreme ce aceasta este absolut indispensabilă, refuzând să mai vorbești cu Mine!

13. Raportează-te la Mine ca un copil la Tatăl lui și nu mai ține cont de nimic altceva. Haide, spune-Mi tot ce îți trece prin cap, și vei constata în curând cât de infinită este răbdarea Mea, pe care nu încetez nici o clipă să o manifest, Eu, Părintele tău.

14. Haide, pune-ți mâna în mâna Mea și devino conștient de bunătatea și de blândețea Mea infinită. Apoi spune-Mi tot ce îți vine pe limbă! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 14:31 ]
Post subject:  Capitolul 69

Capitolul 69
Viața creaturii ca parte integrantă din Viața lui Dumnezeu. Ființa uman㠖 un gând divin fixat. Misterul libertății umane.
(3 iulie 1843)

1. După această încurajare din partea Domnului, Lameh și-a recăpătat încrederea în sine și a spus:

2. „Da, așa este și așa va rămâne de-a pururi: creatura nu va putea fi niciodată un Dumnezeu necreat, la fel cum Dumnezeu nu va putea fi niciodată o ființă creată!

3. La drept vorbind, Dumnezeu trăiește întotdeauna liber în sine, în timp ce creatura este condiționată de Dumnezeu. Pe de altă parte, de vreme ce a fost creată de Dumnezeu, creatura trăiește o viață divină, căci nu există nici un fel de viață în afara lui Dumnezeu.

4. De vreme ce această viață provine din viața eternă a lui Dumnezeu, este imposibil ca ea să nu fie la rândul ei eternă.

5. În consecință, viața mea nu poate fi altfel decât o părticică minusculă din această viață infinită și imuabilă a lui Dumnezeu. Dacă nu ar fi așa, nu am putea vorbi deloc de o viață. De vreme ce face parte integrantă din viața divină, ea trebuie să fie identică cu aceasta, și deci eternă. Nu-mi pot imagina să existe vieți mai vechi sau mai noi în acest ocean plenar al vieții divine.

6. Nu pot decât să trag concluzia că viața mea s-a aflat întotdeauna în Tine, o, Doamne, fiind în permanență conectată la abundența vieții Tale infinite. La un moment dat, a fost plăcerea Ta să diferențiezi această picătură de viață din marele ocean, și astfel am apărut eu. La ora actuală, sunt o picătură de viață plasată în mod liber în afara Ta, pentru eternitate, la fel cum altădată reprezentam aceeași picătură de viață, dar nu eram liber, ci făceam parte integrantă din Tine, fiind în întregime unit cu viața Ta fără limite și cu libertatea Ta perfectă!

7. Doamne și Tată, am raționat corect, sau m-am rătăcit?”

8. Domnul i-a răspuns: „Lameh, de data aceasta raționamentul tău a fost impecabil și cât se poate de corect. Eu Însumi afirm acest lucru!

9. Lucrurile stau exact așa cum le-ai descris tu: tu și cu Mine existăm dintotdeauna, singura diferență fiind aceea că Eu sunt Totalitatea eternă și infinită, în timp ce tu nu ești decât o părticică din această Totalitate, aflându-te deopotrivă în interiorul Meu și în afara Mea.

10. Este firesc ca gândurile unei ființe umane să aibă aceeași vârstă ca și aceasta, dar ele depind totuși de momentul în care ea le-a conceput sau le-a eliberat din sufletul său.

11. Atunci când emite un gând, putem spune că omul îl creează din sine, dându-i o formă activă și proiectându-l în afara sa. Gândurile sale rămân apoi libere, deși sunt încă legate de creatorul lor, adică de cel care le-a conceput.

12. La fel stau lucrurile și în cazul nostru. Eu sunt Omul Cosmic, iar voi sunteți gândurile Mele, și deci viața Mea, căci gândurile libere reprezintă adevărata viață care se găsește în Mine, la fel cum gândurile voastre reprezintă adevărata voastră viață interioară, căci voi ați fost creați după chipul și asemănarea Mea.

13. Fiind gânduri imuabile ale Mele, voi nu puteți fi mai tineri decât Mine. De aceea, așa cum îți spuneam mai devreme, raționamentul tău a fost cât se poate de corect de data aceasta, Lameh!

14. Până aici, lucrurile par lămurite. În realitate, asupra lor planează încă un mare mister, pe care ți-l supun atenției punându-ți următoarea întrebare: în ce fel își poate proiecta Creatorul gândurile – respectiv acele particule de viață desprinse din viața Sa etern㠖 în afara Lui, sub forma unor creaturi vii, perfecte, libere și conștiente de sine, așa cum ești tu, cel care te afli în fața Mea, vorbindu-Mi ca și cum ai fi un al doilea Dumnezeu alături de Mine?

15. Iată, Lameh: până acum tu ai fost cel care Mi-a pus întrebări! Acum ai însă datoria să-mi răspunzi. Caută acest răspuns în tine, căci și tu dispui, la fel ca și Mine, de facultatea de a crea. Meditează asupra întrebării Mele și răspunde-Mi atunci când ai găsit răspunsul!”

Author:  1% [ 26.6.2018, 14:33 ]
Post subject:  Capitolul 70

Capitolul 70
Lameh se simte stânjenit în fața acestei întrebări care i se pare insolubilă. Mărturisirea nebuniei sale. Adevărata înțelepciune este umilința.
(4 iulie 1843)

1. Auzind aceste cuvinte, Lameh a rămas interzis, neștiind cum să procedeze. Oare trebuia să caute într-adevăr în sine răspunsul la această întrebare care nu putea fi lămurită în mod evident decât de Domnul Însuși, sau trebuia să o considere o simplă umilință absolut necesară, dat fiind că în discuția precedentă se aprinsese puțin cam tare în fața Domnului?

2. Împărțit între cele două alternative, Lameh a ezitat multă vreme, rămânând mut, dar conștient că îi datorează un răspuns Domnului.

3. Dându-și seama care este motivul real al tăcerii sale, Domnul i-a spus: „Ascultă, iubitul Meu fiu Lameh, cât timp mai ai de gând să Mă faci să aștept răspunsul tău?

4. Ceva mai devreme ai vorbit cu multă înțelepciune, iar discursul tău i-ar fi făcut cinste chiar și celui mai înalt dintre heruvimi. Și totuși, atunci nu ți-am cerut un răspuns, ci doar ți-am acordat dreptul de a-Mi pune întrebări.

5. În schimb, acum, când ți-am dat o ocazie perfectă de a-ți da frâu liber înțelepciunii, văd că ești mai tăcut decât un șoarece care se ascunde de pisică și nu mai ai nici un chef să vorbești pentru a-ți dovedi în continuare înțelepciunea.

6. Ce s-a întâmplat? Ți s-a redus perspicacitatea sau te temi să-Mi împărtășești răspunsul pe care l-ai descoperit, nefiind prea sigur de valabilitatea lui?

7. Haide, vorbește și împărtășește-ne exact ce simți, dat fiind că este rândul tău să vorbești!”

8. Lameh s-a recules, încercând să facă față exigențelor Domnului, după care a spus cu o voce foarte tulburată:

9. „O, Doamne, abia acum îmi dau perfect seama că atunci când mi-ai pus această întrebare teribilă, nu ai dorit cu adevărat să-Ți răspund, ci doar mi-ai ridicat în cale un obstacol care să pună capăt nebuniei mele care mă împingea să îmi demonstrez înțelepciunea!

10. Nu îmi rămâne decât să îți mulțumesc, o, Tată preasfânt și preaplin de iubire, din profunzimile acestei inimi care Te iubește mai presus de orice, căci îmi dau seama din ce în ce mai clar că am dorit să ies în evidență în fața Ta și a lui Enoh, ca și cum aș fi fost un înțelept adevărat, de la care ar fi avut de învățat până și Enoh!

11. Din fericire, sfânta Ta întrebare mi-a arătat până unde merge nebunia mea. De aceea, Te rog să mă ierți. Te rog de asemenea, o, Tată preasfânt și preaplin de iubire, să îți reverși grația asupra mea și să răspunzi Tu la întrebarea pe care mi-ai pus-o, în măsura în care voința Ta sfântă consideră că răspunsul la ea ne-ar putea fi util. În schimb, dacă potrivit judecății Tale pline de înțelepciune consideri că nu vom putea înțelege acest răspuns, întrucât este mult prea profund pentru puterea noastră de înțelegere, îți voi mulțumi cu aceeași ardoare, chiar dacă nu ne vei răspunde”.

12. Domnul i-a răspuns astfel lui Lameh: „Ascultă, iubitul Meu fiu Lameh, mărturisirea propriei slăbiciuni îmi este mult mai mult pe plac prin comparație cu expunerea precedentă referitoare la omogenitatea raporturilor dintre viața Creatorului și cea a creaturilor Sale, chiar dacă era cât se poate de corectă, dat fiind că Eu Însumi ți-am inspirat-o, cu scopul de a-ți modela inima și de a-ți demonstra în ce constă adevărata înțelepciune. Adevărata înțelepciune constă în umilință, singura virtute care îi permite ființei umane să își dea seama că nu poate face nimic prin propriile sale forțe, deși poate face absolut orice dacă se folosește de puterea Mea.

13. Ca să te convingi de adevărul acestor spuse, voi plasa în inima ta răspunsul la această întrebare importantă, ca să înțelegi cu claritate cum poate să vorbească o ființă umană în fața Mea și a întregii lumi atunci când se lasă inspirată de Mine!

14. Așa să fie. Poți începe să vorbești! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 14:36 ]
Post subject:  Capitolul 71

Capitolul 71
Viziunea spirituală a lui Lameh referitoare la crearea gândurilor în interiorul ființei umane și la raporturile acestora cu originea divină a omului.
(5 iulie 1843)

1. Lameh a început imediat să vorbească: „Dacă nu mă înșel, întrebarea suna astfel:

2. Cum și în ce manieră poate scoate Creatorul gândurile Sale în afara Sa, astfel încât aceste particule ale vieții eterne să devină ființe vii în întregime libere, conștiente de sine, așa cum mă aflu eu în fața Ta, o, Doamne, vorbindu-Ți ca și cum aș fi un al doilea Dumnezeu etern alături de Tine?

3. Așa suna întrebarea, și ea este cât se poate de justă, din câte îmi dau seama cu claritate acum. Cât despre dificilul răspuns spiritual pe care îl presupune ea, acesta nu s-a născut încă în lumina acestei lumi!

4. Percep totuși în ființa mea niște gânduri foarte elevate, care își fac drum către lumină ieșind din haos, la fel ca niște stele izolate care își caută calea de ieșire din noaptea întunecată, strălucind apoi discret pe cer, printre norii care s-au destrămat, și luminând astfel pământul.

5. O, gânduri, minunate creații ale spiritului meu! Ce uimitoare sunt formele voastre! Voi îmi luați cu asalt pieptul! Stelele se înghesuie unele în altele, formele lor fuzionează, iar spiritul meu se simte eliberat!

6. Acum, norii întunecați sunt alungați din pieptul meu. Oriunde mai există nori, aceștia se izbesc de puternicele efluvii de lumină, care îi dizolvă. Norii se transformă astfel ei înșiși în lumină, căpătând noi forme de o mare frumusețe!

7. O, percep acum în inima mea o mare bogăție de forme luminoase, de o frumusețe indescriptibilă, care se înlănțuie și se despart la fel ca un nor de licurici într-o zi frumoasă de vară, atunci când soarele este pe punctul de a apune sau atunci când răsare și își trimite primele sale raze deasupra câmpurilor.

8. Așa se manifestă în ființa mea acest răspuns extrem de important, dar oare cum pot să-l exprim în cuvinte?

9. O, dar ce descopăr chiar în această clipă, în slăbiciunea mea? Constat că aceste forme sublime își schimbă aspectul în funcție de voința mea!

10. Iată: doresc ca ele să se transforme în ființe după chipul și asemănarea mea, iar ele chiar capătă această înfățișare! Îmi dau seama că aceste ființe sunt formate de gândurile mele, de la cel mai mic atom de lumină și până la forma lor globală; voința mea are grijă ca ele să își păstreze forma care corespunde formei mele și le asigură viața. Datorită acestei voințe, ele trăiesc și se mișcă libere, căci așa doresc eu!

11. Dacă doresc, mă pot manifesta eu însumi în mijlocul lor, asumându-mi o formă identică cu a lor, care le vorbește rostind gândurile mele – și totul se petrece într-o mare slavă.

12. Toate celelalte forme care reprezintă ființe umane se adună în jurul formei manifestate de mine, ascultă ce le spune aceasta și îi vorbesc potrivit condiționării pe care le-am insuflat-o prin voința mea.

13. Toate aceste forme îmi fac o plăcere enormă, așa că doresc să rămână în viață, fără nici o excepție. Bucuria pe care o simt în fața acestor forme care se găsesc în inima mea ia forma unei iubiri atotputernice. Da, le iubesc!

14. Iată: din forma mea țâșnesc acum niște flăcări asemănătoare unor fulgere, care pătrund în inimile tuturor ființelor pe care le-am creat. Acestea se mișcă acum complet libere, se contemplă și se recunosc reciproc, ba chiar încep să acționeze într-o manieră care nu mai corespunde deloc voinței mele.

15. O, Doamne, ce minuni se găsesc în interiorul ființei mele! Nu cred însă că am descoperit răspunsul pe care îl aștepți de la mine!”

16. Domnul i-a spus lui Lameh: „Nu mai trebuie să cauți acest răspuns, căci adevăr îți spun: Mi l-ai dat deja!

17. Lucrurile se petrec exact așa cum le-ai perceput în inima ta, cu singura diferență că atunci când se nasc din inima Mea, aceste ființe chiar capătă viață, în timp ce în cazul tău nu au fost decât niște imagini efemere!

18. Dincolo de aceste imagini, ar fi inutil să mai continuăm discuția pe această temă, căci nici o creatură nu va putea înțelege vreodată pe deplin forța Creatorului ei și nu și-o va putea imagina altfel decât în această manieră contemplativă.

19. Constat însă că mai ai o întrebare în sinea ta. Nu te sfii și împărtășește-Mi-o! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 14:39 ]
Post subject:  Capitolul 72

Capitolul 72
Predispoziția corpului de a simți durerea. Durerea – o binefăcătoare și o protectoare a vieții. Cum poate trăi omul fără durere.
(6 iulie 1843)

1. Auzind această invitație a Domnului, care i-a permis să îi pună o nouă întrebare, deși soarele avansa deja pe cer, Lameh s-a bucurat peste măsură și nu a mai așteptat să i se spună a doua oară.

2. „O, Doamne, Părinte preaplin de iubire și Creator al tuturor îngerilor și oamenilor! Iată nelămurirea mea: viața terestră are drept scop punerea la încercare a spiritului uman. Din acest punct de vedere, ea ar corespunde perfect obiectivului sublim pentru care a fost concepută, dacă nu ar fi atât de puternic asociată cu un aspect extrem de dezagreabil; mă refer acum la capacitatea noastră de a resimți cele mai atroce suferințe.

3. Întrebarea mea este: de ce trebuie să sufere corpul nostru aceste dureri îngrozitoare? De ce trebuie eu să simt o stare de durere atunci când mă lovesc de ceva, dacă mă tai, cad, mă înțep sau mă pișc? De ce este supus corpul nostru atât de frecvent unor suferințe atât de mari? De ce este supus el arsurilor focului, care îl fac să sufere atât de îngrozitor, și de ce trebuie să nască femeile în dureri atât de atroce?

4. Iată, Tată preasfânt și preaplin de iubire, care este nelămurirea mea. Nu reușesc cu nici un chip să pun în concordanță durerea cu tot ce am aflat despre viață. De aceea, mi-aș dori ca Tu, Creatorul nostru, să îmi explici motivul pentru care durerea trebuie să existe în viața noastră!

5. Îți pun această întrebare deoarece bănuiesc – și am aproape certitudinea – că viața spiritului este incapabilă să simtă durerea. De ce nu îi seamănă din acest punct de vedere viața corpului? – Am dreptate sau nu?”

6. Domnul l-a privit cu compasiune pe Lameh și i-a răspuns astfel: „Ascultă, iubitul Meu fiu Lameh, de data aceasta ești foarte departe de adevăr!

7. Spune-Mi cu toată sinceritatea: îți poți imagina cu adevărat o viață care să nu fie receptivă la toate felurile de impresii? Dacă nu ai mai simți nimic, te-ai mai considera viu?

8. Să presupunem că o ființă umană ar resimți toate senzațiile ca fiind plăcute, așa cum resimte de pildă senzația orgasmică a actului procreației. Nu crezi că dacă așa ar sta lucrurile, ea s-ar autodistruge în cel mai scurt timp, rănindu-se, lovindu-se, arzându-se și tăindu-se în permanență? Nu crezi că în mai puțin de un an, ea și-ar pierde în aceste condiții toate membrele?

9. Singura stare complet lipsită de senzații, fie ele bune sau rele, este moartea absolută.

10. De aceea, durerea ar trebui să fie considerată cea mai mare binefăcătoare a vieții și cea mai fidelă protectoare a sa, căci fără ea viața nu ar putea dura1.

11. De altfel, așa cum ți l-am dăruit Eu, corpul tău nu cunoștea durerea. Dacă dorești să trăiești fără durere întreaga ta viață, tot ce trebuie să faci este să respecți cu strictețe ordinea Mea atunci când mănânci, când dormi, când stai în picioare, când mergi sau când alergi. Dacă vei mânca și vei bea cu moderație, nu vei avea probleme interne. Dacă nu vei fi sclavul dorințelor tale trupești, membrele nu îți vor face probleme.

12. Durerea este adevăratul atribut al vieții, fără de care ai fi lipsit de simțuri. Ea reprezintă o senzație a iubirii și permite percepția acesteia. Dacă nu te vei integra în ordinea iubirii Mele, vei percepe această stare sub forma durerii. Invers, dacă te vei integra în această ordine, o vei percepe sub forma unei senzații dintre cele mai agreabile.

13. De aceea, nu-ți mai dori vreodată să trăiești fără durere, căci aceasta este gardianul cel mai fidel al vieții, contribuind din plin la trezirea vieții tale spirituale.

14. Cât despre ipoteza pe care ai emis-o în final, referitoare la incapacitatea spiritelor pure de a resimți durerea și suferința, voi chema acum unul dintre ele și acesta îți va arăta care este adevărul. Amin”.
________________________________________________________________________________________________________________________________________
Note:
1 Vezi și „Secretele Vieții”, n.r.

Author:  1% [ 26.6.2018, 14:40 ]
Post subject:  Capitolul 73

Capitolul 73
Zuriel îi demonstrează lui Lameh că și spiritele cele mai pure sunt capabile să resimtă durerea.
(7 iulie 1843)

1. De-abia a terminat de pronunțat Domnul aceste cuvinte că Zuriel se afla deja în fața micului grup din interiorul templului. El s-a înclinat până la pământ în fața Domnului și i-a spus:

2. „O, Doamne, Dumnezeu atotputernic și Părinte preaplin de iubire și de sfințenie, Creator sublim al tuturor spiritelor și oamenilor născuți din spiritele cele mai vechi ale cerurilor Tale primordiale, care există dintotdeauna, la fel cum Tu tronezi încă de la începuturile eternității deasupra tuturor cerurilor, în sanctuarul pururi inaccesibil nouă al luminii Tale absolute!

3. M-ai chemat, în grația Ta infinită, mânat de compasiunea Ta nesfârșită de Părinte. Fie ca iubirea Ta plină de sfințenie să îmi facă cunoscut ce act de obediență trebuie să îndeplinesc în fața voinței tale!”

4. Domnul i-a răspuns: „Zuriel, îți cunosc prea bine fidelitatea! – Iată, lângă Mine se află Lameh, pe care îl cunoști foarte bine. Pentru ca el să-ți devină un frate adevărat, ajută-l să cunoască răspunsul spiritual la întrebarea sa, ca să afle dacă viața perfectă ce trăiește la nivelul spiritual cel mai pur este capabilă să resimtă durerea sau nu! Acesta este motivul pentru care te-am chemat. Explică-i fratelui tău ce dorește să afle, într-o manieră de care numai spiritele sunt capabile! Amin”.

5. De îndată ce Domnul și-a încheiat discursul, Zuriel și-a pus palma pe pieptul lui Lameh și i-a spus:

6. „Frate, ieși pentru o clipă din trupul tău supus putrezirii și ascultă de înalta voință a Domnului. Renunță astfel la convingerile tale limitate și încăpățânate!”

7. De-abia a rostit Zuriel aceste cuvinte că trupul lui Lameh a căzut la pământ, ca și cum ar fi murit. Spiritul său a rămas însă în fața lui Zuriel, strălucind într-o lumină albă de o rară splendoare.

8. Zuriel i-a luat atunci mâna de lumină și i-a strâns-o între mâinile sale.

9. Deși în acel moment Lameh era doar un spirit, el a scos un strigăt îngrozitor și a urlat din răsputeri: „Pentru numele lui Dumnezeu, ce faci acolo? Îmi strivești mâna și îmi provoci o durere atroce!”

10. Zuriel a lăsat imediat mâna lui Lameh și i-a spus: „Frate, în această clipă te afli în corpul tău spiritual. Privește, învelișul tău carnal se află acolo jos, neputincios, pe treptele altarului. Cum se face că ai scos un strigăt de durere atât de puternic, în condițiile în care ceva mai devreme susțineai sus și tare că spiritele pure sunt incapabile să simtă suferința, în orice ipostază a ei?”

11. Lameh i-a răspuns: „O, frate, lecția pe care mi-ai predat-o a fost elocventă, deși nu lipsită de duritate! Desigur, experiența directă a fost întotdeauna cea mai bună metodă de predare, dar cred că aș fi înțeles la fel de bine că spiritele sunt mai sensibile la durere decât oamenii chiar dacă mi-ai fi predat această lecție într-o manieră mai blândă!

12. Sincer să fiu, sper să nu mai trăiesc vreodată în viață o experiență de acest fel, căci mâna încă mă arde de durere, ca și cum ar fi scufundată într-o baie de metal incandescent. O, Doamne, scutește-mă de această durere, dacă nu vrei să mă aduci la disperare!”

13. La un semn discret al Meu, Zuriel a suflat asupra mâinii lui Lameh, iar durerile sale au dispărut. Lameh s-a reintegrat apoi în corpul său fizic, recăpătându-și conștiința obișnuită.

14. Domnul l-a întrebat atunci ce crede despre sensibilitatea spiritelor.

15. Lameh i-a răspuns: „O, Doamne, cred exact pe dos decât credeam ceva mai devreme!”

16. Domnul i-a spus: „Nu mai este necesar să faci alte comentarii! – Dat fiind că fac parte integrantă din viață, senzațiile devin cu atât mai puternice în acea sferă în care viața este concentrată în toată plenitudinea ei primordială, respectiv în sfera spirituală! Din acest punct de vedere, expresia curent folosită: ‚Este un spirit insensibil’ este complet lipsită de sens.

17. Dacă tot se află aici, îți propun însă să-l lăsăm pe Zuriel să ne descrie experiențele sale legate de senzații. Haide, Zuriel, vorbește! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 14:44 ]
Post subject:  Capitolul 74

Capitolul 74
Despre natura vieții. Cauzele predispoziției pentru durere și ale celei pentru fericire.
(10 iulie 1843)

1. Zuriel a început imediat să vorbească, adresându-i-se în principal lui Lameh: „Ascultă-mă, frate întru Domnul, Creatorul nostru atotputernic și Părintele nostru prea-sfânt și preaplin de iubire! Acum câteva clipe ți-am demonstrat într-o manieră cât se poate de tangibil㠖 chit că nu te mai aflai în corpul tău trupesc – că spiritul este înzestrat cu o sensibilitate foarte vie în fața impresiilor spirituale, care la prima vedere nu diferă cu nimic de cele naturale, deși semnificația lor profundă este cu totul alta.

2. Tu nu știi încă ce anume a provocat acea senzație dureroasă pe care ai experimentat-o când te aflai în afara corpului fizic. Pentru a înțelege mai clar despre ce a fost vorba, îți voi explica în detaliu, conformându-mă astfel voinței Domnului. Așadar, ascultă-mă:

3. Atât timp cât trăiești în lume, tu primești impresiile pe care ți le transmite aceasta fie într-o manieră dureroasă, fie într-una plăcută. Dacă impresiile receptate de tine de la lumea exterioară sunt prea puternice prin comparație cu forțele care sălășluiesc în tine, ele ți se par dureroase. Dacă impresiile nu depășesc în intensitate forțele care sălășluiesc în tine, armonizându-se cu acestea, ele ți se par agreabile.

4. Dacă aceste impresii sunt mai slabe decât forțele care sălășluiesc în tine, permițându-le acestora din urmă să le domine cu ușurință, le vei percepe cu indiferență, întrucât nu vei recurge prea mult la energia ta interioară, dat fiind că starea în care te afli nu necesită intervenția acesteia.

5. După cum cred că ai înțeles, numai o reacție armonioasă între forțele interioare ale ființei tale și impresiile primite din exterior poate provoca o senzație agreabilă de bunăstare, care reprezintă însăși natura stării de fericire.

6. Pe de altă parte, atunci când simți o durere oarecare în corpul tău, nu acesta din urmă este cel care o simte, ci spiritul tău, singurul capabil să simtă senzațiile, de orice fel ar fi acestea!

7. Percepția durerii la nivelul corpului se datorează faptului că spiritul tău sălășluiește în toate părțile învelișului tău carnal, într-o corespondență perfectă cu funcțiile sale.

8. Dacă spiritul tău – adică adevăratul tău ‚eu’ - este deja iritat la nivelul corpului tău grosier și material datorită impresiilor exterioare primite prin intermediul simțurilor acestuia, deși este protejat și apărat din toate părțile de acest înveliș, cu atât mai excitabil va fi el în starea sa spirituală pură, atunci când nu va mai avea la dispoziție învelișul natural care l-a protejat până acum!

9. De ce se întâmplă acest lucru? – Deoarece în starea sa pură, spiritul intră într-o relație reciprocă cu forțele fundamentale, cărora le percepe puterea de la mare distanță (atât în timp, cât și în spațiu). Dacă nu ar dispune de această percepție, spiritul ar putea cădea foarte ușor victimă unei captivități fără drept de apel, fiind nevoit să suporte suferințe infinit mai rele decât cea pe care ai experimentat-o tu ceva mai devreme, sub presiunea mâinilor mele!

10. Dacă spiritul este imperfect, respectiv dacă realizarea sa nu este încă plenară, înseamnă că el nu și-a exersat suficient de mult simțurile percepției sale subtile, fiind orb și surd în fața vocii și a formei adevărului. De aceea, pentru astfel de spirite nerealizate starea de puritate absolută nu este încă de dorit, dat fiind că ele sunt incapabile să evite toate impresiile care le asaltează de pretutindeni, copleșindu-le.

11. Evident, altfel stau lucrurile cu spiritele plenar dezvoltate, care sunt unite de-a pururi cu Cel aflat acum lângă tine!

12. Căci Domnul controlează perfect forțele spiritului, astfel încât acestea să poată face față tuturor noilor impresii și impulsuri. De aceea, conform definiției pe care ți-am dat-o ceva mai devreme, aceste spirite realizate nu pot experimenta decât o stare de bunăstare interioară absolută și de fericire eternă, care exclude de bună seamă orice fel de durere.

13. Meditează asupra acestor cuvinte, căci ele te vor conduce până la misterul cel mai profund al vieții, pe aripile iubirii eterne și ale grației Domnului! –

14. O, Doamne, am îndeplinit astfel voia Ta, prin grația Ta! Îngăduie-mi acum să plec în pace!”

15. Domnul i-a îngăduit lui Zuriel să plece și l-a chemat la El pe Enoh, pentru ca acesta să continue discuția și să exprime și alte adevăruri, la fel de profunde, legate de subiectul discutat.

Author:  1% [ 26.6.2018, 14:45 ]
Post subject:  Capitolul 75

Capitolul 75
Discursul lui Enoh referitor la viața spiritului și la lupta inevitabilă a acestuia cu forțele supuse dualității.
(11 iulie 1843)

1. Imediat ce a primit invitația Domnului, percepută nu doar de urechile sale, ci și de inima sa, Enoh s-a ridicat în picioare, s-a apropiat de Lameh și a spus:

2. „Frate Lameh, cuvintele pe care ți le-a adresat spiritul lui Zuriel, care s-a folosit de conceptele folosite de oameni, au o mare semnificație, și cu greu aș putea găsi altele mai potrivite în sfera noastră terestră.

3. Totuși, limbajul folosit de el a fost unul specific uman, special pentru ca tu să îl poți înțelege. Tu nu îți dai încă seama de aceste diferențe subtile, întrucât ești prea atașat de limbajul uman și cunoști prea puțin realitățile spirituale.

4. De aceea, pentru a putea asculta de voința sublimă și sfântă a Tatălui nostru multiubit, te voi scoate cu blândețe din starea ta actuală, în care limbajul prevalează asupra realității spirituale, permițându-ți astfel să vezi și să percepi tu însuți cum este alcătuită viața spirituală. Ascultă-mă așadar cu atenție în inima ta.

5. Iată: atunci când doi curenți de aer se confruntă unul cu celălalt cu o forță egală, aerul de la mijloc rămâne într-un echilibru perfect, iar la suprafața pământului domnește o stare de pace binefăcătoare. Atmosfera este senină și pură, iar razele soarelui pot străluci fără obstacole asupra planetei noastre, încălzind-o cu lumina lor limpede.

6. Dacă însă unul din cei doi curenți de aer devine pe neașteptate mai puternic decât celălalt, care devine în mod evident mai slab decât el, curentul mai puternic se va năpusti cu violență asupra celui mai slab, împingându-și și distrugându-și fără scrupule adversarul.

7. Atât timp cât curentul mai slab se străduiește să facă față situației, opunându-se curentului mai puternic, el va trebui să suporte presiunile acestuia, care continuă să îl împingă și să îl hărțuiască până când îl învinge complet. În schimb, dacă el se abandonează pe loc, lupta încetează la rândul ei, ce-i drept, cu prețul dispariției complete a curentului mai slab, care este înghițit de cel mai puternic.

8. Văd că îți spui în sinea ta: ‚Bine, dar de ce permite Domnul acest lucru? Fiind atotputernic, Lui i-ar fi atât de ușor să împiedice de la bun început această luptă!’

9. Ai perfectă dreptate, căci pentru Dumnezeu orice este posibil. Pe de altă parte, dacă nu le-ar permite forțelor polarității să se confrunte reciproc, mai devreme sau mai târziu ele și-ar pierde complet vigoarea și ar rămâne la fel de inerte ca stâncile munților, care de altfel nici nu reprezintă altceva decât astfel de forțe supuse judecății și încătușate în cel mai înalt grad, fiind în consecință complet lipsite de viață, și deci incapabile să resimtă vreo senzație.

10. Vezi tu, la fel se petrec lucrurile și cu viața ființei umane! Spiritul uman este ca un curent de aer care suflă asupra materiei, dorind să o ia cu el. Materia (sau lumea exterioară) reprezintă și ea un fel de curent de aer, curgând sub forma sângelui sau a altor sucuri mai subtile, care suflă asupra spiritului, dorind să îl ia cu ele.

11. Dacă spiritul este mai puternic decât materia, el o controlează și o asimilează în întregime, dar dacă materia triumfă asupra spiritului, aceasta îl încătușează în întregime. Fiind parte din Viața eternă, spiritul care își pierde astfel lumina interioară suferă cumplit sub greutatea zdrobitoare a materiei moarte, pe care este nevoit să o suporte în permanență, proces care definește moartea spirituală.

12. Dacă spiritul ar fi insensibil la o asemenea moarte, el ar fi iremediabil pierdut. Din fericire, suferința dureroasă și mereu în creștere a acestei constrângeri îl obligă să se apere și să se lupte cu materia. În acest fel, el își exersează forța spirituală și devine din ce în ce mai puternic.

13. În decursul timpului, spiritul ajunge astfel să prevaleze asupra materiei, pe care învață să o supună în întregime, eliberându-se de constrângerile ei și bucurându-se de Viața eternă, spre deosebire de materie, care continuă să fie strivită de propria ei greutate, și implicit să sufere, fapt care o constrânge în cele din urmă să se dezagrege din cauza acestei presiuni. Forța spirituală încătușată în ea redevine astfel liberă și se reunește cu forța universală, căreia întreaga materie trebuie să i se supună. În acest fel, chiar și elementele învinse ajung în final să prevaleze, devenind victorioase în fața vechiului lor adversar, vântul”.


7. Percepția durerii la nivelul corpului se datorează faptului că spiritul tău sălășluiește în toate părțile învelișului tău carnal, într-o corespondență perfectă cu funcțiile sale.

8. Dacă spiritul tău – adică adevăratul tău ‚eu’ - este deja iritat la nivelul corpului tău grosier și material datorită impresiilor exterioare primite prin intermediul simțurilor acestuia, deși este protejat și apărat din toate părțile de acest înveliș, cu atât mai excitabil va fi el în starea sa spirituală pură, atunci când nu va mai avea la dispoziție învelișul natural care l-a protejat până acum!

9. De ce se întâmplă acest lucru? – Deoarece în starea sa pură, spiritul intră într-o relație reciprocă cu forțele fundamentale, cărora le percepe puterea de la mare distanță (atât în timp, cât și în spațiu). Dacă nu ar dispune de această percepție, spiritul ar putea cădea foarte ușor victimă unei captivități fără drept de apel, fiind nevoit să suporte suferințe infinit mai rele decât cea pe care ai experimentat-o tu ceva mai devreme, sub presiunea mâinilor mele!

10. Dacă spiritul este imperfect, respectiv dacă realizarea sa nu este încă plenară, înseamnă că el nu și-a exersat suficient de mult simțurile percepției sale subtile, fiind orb și surd în fața vocii și a formei adevărului. De aceea, pentru astfel de spirite nerealizate starea de puritate absolută nu este încă de dorit, dat fiind că ele sunt incapabile să evite toate impresiile care le asaltează de pretutindeni, copleșindu-le.

11. Evident, altfel stau lucrurile cu spiritele plenar dezvoltate, care sunt unite de-a pururi cu Cel aflat acum lângă tine!

12. Căci Domnul controlează perfect forțele spiritului, astfel încât acestea să poată face față tuturor noilor impresii și impulsuri. De aceea, conform definiției pe care ți-am dat-o ceva mai devreme, aceste spirite realizate nu pot experimenta decât o stare de bunăstare interioară absolută și de fericire eternă, care exclude de bună seamă orice fel de durere.

13. Meditează asupra acestor cuvinte, căci ele te vor conduce până la misterul cel mai profund al vieții, pe aripile iubirii eterne și ale grației Domnului! –

14. O, Doamne, am îndeplinit astfel voia Ta, prin grația Ta! Îngăduie-mi acum să plec în pace!”

15. Domnul i-a îngăduit lui Zuriel să plece și l-a chemat la El pe Enoh, pentru ca acesta să continue discuția și să exprime și alte adevăruri, la fel de profunde, legate de subiectul discutat.[/align][/quote]

Author:  1% [ 26.6.2018, 14:49 ]
Post subject:  Capitolul 76

Capitolul 76
Cele trei aspecte ce caracterizează condiția vieții sunt: domeniul natural, cel spiritual și cel divin. Raporturile acestora cu ființa umană. Misterul suprem este insondabil.
(13 iulie 1843)

1. După aceste explicații, Enoh l-a întrebat pe Lameh: „Frate Lameh, până acum ai înțeles cuvintele mele?”

2. Lameh i-a răspuns: „Da, frate Enoh, slăvit fie Domnul, căruia îi consacru acum întreaga mea recunoștință și iubire! Până acum, nu a existat nici un aspect al discursului tău pe care să nu-l fi înțeles perfect. Dacă mai ai însă ceva de spus referitor la predispoziția către suferință a spiritului și la veritabila natură a durerii, atunci te rog, iubitul meu frate, să continui să vorbești, căci limbajul tău este cât se poate de clar și îmi alină sufletul ca un balsam!”

3. Această invitație venită din partea lui Lameh a fost pe placul Domnului, dar și al lui Enoh, care a continuat astfel să vorbească, cu acceptul Domnului. El i-a adresat următoarele cuvinte lui Lameh:

4. „Iubitul meu frate! În orice stare s-ar afla, viața ființei umane prezintă trei aspecte: prima aparține domeniului natural, a doua aparține domeniului spiritual, iar a treia aparține domeniului divin.

5. Primele două domenii pot fi sesizate de spiritul uman, în timp ce al treilea este absolut insondabil, întrucât este infinit, tocmai fiindcă este pur divin. Noi suntem ființe limitate, motiv pentru care ne este imposibil să contemplăm sau să intrăm în contact cu profunzimile și cu înălțimea infinită a lui Dumnezeu.

6. Acesta este motivul pentru care, oricât de înțelept ar fi, un om nu poate răspunde decât la două din cele trei întrebări referitoare la propria sa natură și la condițiile în care trăiește. El nu va putea răspunde niciodată la cea de-a treia întrebare, căci acest răspuns se află ascuns în profunzimea inexprimabilă și pururi incomprehensibilă a lui Dumnezeu, pe care noi nu o vom putea descifra niciodată în întregime.

7. De aceea, chestiunea predispoziției către durere a spiritelor pure nu poate fi dezbătută de noi.

8. Pe de altă parte, sunt de părere că noi cunoaștem deja suficiente elemente legate de acest subiect. În ceea ce privește cel de-al treilea element, tot ce putem face este să îl lăsăm de-a pururi în seama voinței Domnului.

9. Experiența ne-a învățat că spiritul – principiul fundamental al vieții aflat în interiorul ființei umane – este singurul care poate și trebuie să își cultive conștiința de sine, fiind implicit capabil să resimtă senzații vii, inclusiv senzația suferinței.

10. Dacă am înțeles acest lucru, noi nu mai trebuie să știm practic nimic în plus, putându-ne organiza perfect viața astfel încât să nu fim nevoiți niciodată să dăm curs acestei predispoziții atât de dezagreabile către durere.

11. În ceea ce privește însă cel de-al treilea aspect al acestei facultăți vii a spiritului – respectiv de a resimți durerea, sau senzația, sau forța vieții în starea sa primordială și pur㠖, așa cum am mai spus, cel mai bine este să ne lăsăm în întregime în seama voinței Celui care ne binecuvântează acum cu prezența Lui sfântă, într-o formă vizibilă, care ne provoacă o fericire atât de profundă!

12. Altfel spus, sunt de părere că nu ar mai trebui să continuăm să discutăm inutil pe marginea acestui subiect, mulțumindu-i în schimb Domnului pentru tot ce ne-a permis, în grația Lui infinită, să învățăm până acum și pentru tot ce ne va permite în continuare! – Slăvit fie de-a pururi numele Domnului! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 14:51 ]
Post subject:  Capitolul 77

Capitolul 77
Hirotonisirea regelui Lameh ca mare preot al templului de pe munte. Promisiunea reconfortantă a Domnului cu privire la prezența Lui constantă.
(14 iulie 1843)

1. După ce Enoh a tăcut, iar soarele a răsărit complet pe cer, Lameh s-a ridicat și s-a îndreptat către Domnul. El a căzut la picioarele Acestuia și a început să-L adore cu toată puterea iubirii sale, mulțumindu-i pentru imensa grație pe care a revărsat-o asupra lui, pentru toate darurile pe care i le-a oferit și pentru compasiunea Lui nelimitată. L-a implorat apoi, cu toată ardoarea, să nu mai dispară niciodată, făcându-se invizibil, și să-i permită să îl vadă în permanență în inima lui.

2. Domnul s-a ridicat la rândul Lui și i-a spus lui Lameh: „Ridică-te, iubitul Meu fiu Lameh! Eu nu Mă uit decât la inima ta, nu și la genunchii tăi! Dacă inima ta este la locul ei, cu siguranță că la fel este și corpul tău. Iar la ora actuală, inima ta sălășluiește în ordinea cea mai perfectă, deci nu pot decât să trag concluzia că la fel este și cazul corpului tău.

3. Îmi procuri o mare bucurie, motiv pentru care te hirotonisesc acum mare preot al acestui templu.

4. În această noapte ți-am arătat diferitele grade ale adevăratei înțelepciuni lăuntrice, a cărei sursă sunt Eu Însumi. Din acest motiv, acest templu vizibil, construit de mâinile tale și sub supravegherea ta, a devenit un templu al înțelepciunii, a cărui menire este să le reamintească de-a pururi oamenilor din această lume că Eu, Creatorul cerului și al pământului, te-am instruit personal în acest loc și M-am odihnit alături de tine pe treptele acestui altar, consacrându-le astfel ca trepte care îi vor permite de-a pururi ființei umane să Mă descopere pe Mine în profunzimea și pacea spiritului său. Cei care vor reuși acest lucru vor putea spune pe bună dreptate că Mi-au oferit în acest templu un sacrificiu just și întru totul pe placul Meu, asemănător celui pe care tocmai Mi l-ai oferit tu, adineauri, prin iubirea ta arzătoare.

5. Dat fiind că toate acestea s-au petrecut sub ochii tăi și ai celorlalți oameni, care au vegheat în marea lor majoritate alături de noi, fără să știe cine sunt și de unde vin, îți spun acum: atunci când primele raze ale soarelui vor începe să lumineze vârfurile munților, vei putea ieși pe poarta templului, anunțându-le oamenilor fără nici un fel de tăgadă că Eu Mă aflu aici.

6. Spune-le apoi să se adune în jurul templului, dar nimeni să nu pună piciorul în interiorul lui!

7. Le voi prezenta Eu Însumi oamenilor, în exteriorul templului, o învățătură extrem de importantă, dat fiind că M-au urmat până aici, cu inimile pline de iubire, dar și însetate de cunoaștere, chit că încă nu Mă cunoșteau. Mă aștept să Mă urmeze cu o ardoare cu atât mai mare după ce Mă vor recunoaște!

8. Iată: răsăritul este din ce în ce mai luminos. De aceea, ocupăte de această primă însărcinare pe care ți-am dat-o, ca reprezentant al Meu în interiorul acestui templu.

9. M-ai rugat mai devreme să rămân de-a pururi alături de tine. Află acum că acolo unde se află servitorul cel mai fidel al Domnului, Acesta se află implicit alături de el. Iar acolo unde se află copiii Săi, Tatăl este întotdeauna prezent!

10. De acum înainte, Mă vei putea întâlni oricând dorești pe aceste trepte din fața altarului. Chiar dacă nu Mă vei putea vedea întotdeauna cu ochii tăi fizici, îmi vei putea auzi fără probleme vocea, care va exprima Cuvântul Meu viu!

11. Iată, aceasta este marea promisiune pe care ți-o fac! – Iar acum, treci la treabă și îndeplinește sarcina pe care ți-am dat-o! Amin”.

Author:  1% [ 30.6.2018, 09:28 ]
Post subject:  Capitolul 78

Capitolul 78
Discursul lui Lameh adresat oamenilor din jurul templului. Aparițiile vizibile ale lui Dumnezeu.
(15 iulie 1843)

1. După ce a ascultat această promisiune, Lameh a trecut imediat la treabă. S-a îndreptat către poarta templului și, ajuns în exteriorul acestuia, pe pragul clădirii, s-a adresat astfel poporului:

2. „Ascultați, voi, frații mei și surorile mele! Odată în plus, din cerul în care strălucește lumina lui Dumnezeu s-a revărsat asupra noastră o grație și o compasiune infinită!

3. Nu-L vom putea slăvi, preamări, adora și iubi niciodată suficient de mult pe Domnul Dumnezeul nostru pentru măreția acestei grații și a acestei compasiuni!

4. Fraților, vă mai aduceți aminte de Înțeleptul care se găsea ieri în mijlocul nostru. L-ați auzit vorbind și ați rămas surprinși de înțelepciunea lui extrem de profundă. Nimeni nu știa însă de unde vine. De aceea, mulți dintre voi v-ați pus întrebări în ceea ce îl privește, întrebări la care nimeni nu v-a putut însă răspunde.

5. Până acum nu v-am spus nimic nou, căci L-ați auzit și voi, la fel ca și mine. Eu pot să vă spun însă cine este acest Înțelept!

6. Văd că vă întrebați cu nerăbdare în inimile voastre: ‚Oare de ce ne vorbește dintr-o dată despre acest om care ne-a uimit la culme cu înțelepciunea lui?’

7. Da, dragii mei frați și dragele mele surori! Acest Om are o natură cu totul ieșită din comun și absolut miraculoasă, motiv pentru care nu vă pot spune într-un singur cuvânt cine este El, fără a afecta spiritele voastre pline de curiozitate. De aceea, vă rog să mă ascultați cu răbdare, pentru a afla vestea cea mare!

8. Ați fost de față atunci când templul din câmpie a fost inaugurat și binecuvântat pentru a putea primi în el numele preasfânt al lui Iehova, ocazie cu care a fost șters marele meu sacrilegiu, prin care am pângărit acest nume sacru, cel mai mare între toate.

9. Doresc să vă întreb acum: vă mai aduceți aminte de Cel care a coborât din înălțimi și care a traversat orașul nostru, alături de Enoh, ca un herald celest?

10. Văd că îmi răspundeți fără nici o ezitare: ‚Acela a fost unul dintre cei mai înalți mesageri coborâți vreodată din sferele luminoase ale lui Dumnezeu’.

11. Și cine a fost mai târziu Omul Sărac care a venit la noi seara, căruia servitorii mei i-au refuzat până și dreptul de a intra în sala marelui festin, astfel încât am fost nevoit să ies eu însumi pentru a-l proteja de tirania slujitorilor mei și a-L aduce la masă?

12. Văd că îmi răspundeți: ‚Cei mai mulți dintre noi credeau că este vorba de Însuși Dumnezeu cel Atotputernic, în timp ce alții nu puteau crede acest lucru, nefiind convinși că acel om sărman putea fi Însuși Creatorul nostru!’

13. Cam așa gândesc inimile voastre, motiv pentru care este greu să vi se spună adevărul, căci nu sunteți încă suficient de maturi pentru a înțelege cine este Dumnezeu și cum poate veni El în mijlocul nostru, creaturile Sale și copiii Săi!

14. Doresc să aflați acum că Dumnezeu a coborât printre noi luând înfățișarea acestui Înțelept, cu scopul de a ne instrui pe cărările Sale înalte și de a ne conduce astfel către El!

15. De aceea, pregătiți-vă pentru această întâlnire, căci în scurt timp se va manifesta El Însuși în Persoană în exteriorul acestui templu! Vă invit însă să nu puneți piciorul pe pragul acestui templu, căci acesta este în clipa de față sfințit, dat fiind că Însuși Domnul Dumnezeul nostru se află acum în interiorul lui!

16. Fericiți cei care îi vor auzi vocea și îi vor urma poruncile! Amin”.

Author:  1% [ 30.6.2018, 09:29 ]
Post subject:  Capitolul 79

Capitolul 79
Enoh și cei doi Lameh sunt numiți ghizi principali ai poporului.
(17 iulie 1843)

1. După acest apel adresat poporului, Lameh s-a întors în templu și i-a spus Domnului, cu mult respect și cu o mare iubire:

2. „Tată preasfânt și preaplin de iubire, le-am împărtășit fraților mei de afară voința Ta sfântă, atât cât mi-a stat în puteri, știut fiind că nu sunt decât un păcătos în fața Ta.

3. O, Tată, acceptă, în imensa Ta grație, misiunea pe care tocmai am îndeplinit-o într-o manieră imperfectă, ca și cum ea ar reprezenta ceva în ochii Tăi; căci iubirea Ta pururi sublimă și sfântă, precum și înțelepciunea Ta vor ști să corecteze greșelile pe care le-am făcut în fața Ta și a sărmanilor mei frați, datorită cărora încă mă simt vinovat!”

4. Domnul l-a întrerupt însă pe Lameh și i-a spus: „Ascultă, fiul Meu Lameh! Atunci când cineva își recunoaște greșelile așa cum ai făcut tu adineauri, te asigur că acestea i-au fost iertate încă cu mult timp în urmă, iar el strălucește în fața Mea la fel ca Luceafărul de dimineață, acest mesager luminos care anunță apropiatul răsărit al soarelui! Acesta este statutul tău actual, pe care ți-l vei păstra de-a pururi!

5. Adevăr îți spun: le-ai vorbit așa cum trebuie fraților tăi și surorilor tale, într-un acord deplin cu voința Mea. De aceea, Mă voi arăta imediat în fața lor și le voi permite să Mă recunoască în calitatea Mea de Domn și Creator al cerului și al tuturor lumilor, dar și de Părinte unic și preaplin de iubire al tuturor copiilor Mei adevărați!

6. Cât despre voi, cei trei fii preaiubiți ai Mei, Mă veți putea însoți pe pragul templului, depunând mărturie în privința prezenței Mele divine, la fel cum Eu, Părintele vostru etern și autentic, voi depune mărturie pentru voi, spunându-le oamenilor că v-am ales din rândul mulțimilor pentru a fi principalii ghizi ai oamenilor de pe înălțimile sacre și de la șes.

7. Există doar trei triburi de care nu veți avea obligația să vă ocupați: cel al lui Cain, cel al lui Meduhed și cel al lui Sihin. Toate celelalte popoare vor depinde de acum înainte de voi, căci vi le încredințez Eu Însumi, Domnul și Părintele vostru autentic, pentru ca voi să le ghidați către calea ce duce inevitabil către Viața eternă, nepieritoare, liberă și preafericită a iubirii Mele!

8. Cât despre celelalte trei triburi, nu vă faceți griji în privința lor, căci Eu Însumi sunt cel care le-a ajutat să fugă. Am avut grijă cu această ocazie să le trimit și lor ghizi înțelepți și drepți, care să le ajute să ajungă până în pragul Sălașului etern și sfânt unde locuiesc de-a pururi Eu, în toată atotputerea și forța iubirii Mele!

9. O, voi, iubiții Mei fii, Eu sunt cu adevărat Părintele vostru etern, preasfânt și preaplin de iubire! Așa cum Eu vă iubesc mai presus de orice, preferându-vă pe voi tuturor cerurilor, sorilor și lumilor, la fel ar trebui să vă iubiți și voi frații și surorile, căci toți sunt copiii Mei, la fel ca și voi!

10. Eu vă iubesc atât de mult încât aș fi dispus să îmi dau viața pentru voi, dacă acest lucru ar fi posibil sau necesar!

11. Aștept de la voi să Mă iubiți cu aceeași iubire pe Mine, bunul vostru Părinte, dar să-i iubiți în egală măsură și pe ceilalți copii ai Mei, așa cum îi iubesc Eu Însumi!

12. Nu judecați niciodată pe nimeni, la fel cum nici Eu nu judec vreodată pe cineva, ci doresc să le dăruiesc tuturor aceeași viață eternă și pururi liberă, alcătuită din iubire. Aceasta este voința Mea și vă invit să nu o uitați niciodată!

13. Iar acum, urmați-Mă până pe pragul templului!”

Author:  1% [ 30.6.2018, 09:30 ]
Post subject:  Capitolul 80

Capitolul 80
Transfigurarea Domnului în fața poporului, care se închină cu teamă și cu venerație în fața Lui. Cuvintele eterne adresate de Domnul poporului care L-a recunoscut. Domnul dispare.
(18 iulie 1843)

1. Dând ascultare cuvintelor sacre ale Domnului, Enoh și cei doi Lameh L-au urmat fără ezitare pe Acesta pe pragul de intrare în templu.

2. Când micul grup a ieșit în fața poporului, hainele Domnului au devenit mai albe decât zăpada proaspăt căzută pe munții înalți, iar fața, mâinile și picioarele Sale au început să strălucească într-o lumină mai intensă decât cea emisă de o mie de sori.

3. Văzând măreția și slava acestui Înțelept care li se prezentase ceva mai devreme sub înfățișarea unui om dintre cei mai modești, oamenii au căzut cu fața la pământ, strigând: „O, Iehova Savaot, ai milă de noi, nu ne judeca și nu ne pedepsi, așa cum merităm de multă vreme din cauza gândurilor noastre rele, dar mai ales a faptelor noastre greșite! După ce Te-am recunoscut în splendoarea Ta infinită și în toată măreția Ta, strigăm către Tine, o, Iehova Savaot, rugându-Te să ne acorzi grația și compasiunea Ta!”

4. Auzind aceste cuvinte, Domnul și-a retras lumina luminilor în inima Sa și s-a adresat astfel mulțimii speriate: „Micuții Mei, ridicați-vă! Căci Eu, Dumnezeul, Creatorul și Părintele vostru, nu am venit ca să vă judec și să vă pedepsesc, ci pentru a vă dărui acei ghizi capabili să vă conducă mai presus de slăbiciunile voastre, pe cărările care duc către împărăția veritabilă a Vieții eterne! De aceea, ridicați-vă și nu vă temeți de Mine, Părintele vostru preabun, care vă iubesc mai presus de orice!”

5. Acum, oamenii s-au ridicat de la pământ, ușurați, și au privit cu uimire fața Domnului, care își pierduse strălucirea supraomenească, dar care avea în schimb trăsături pline de blândețe. I-au privit de asemenea hainele, care nu mai străluceau mai puternic decât soarele, căpătând o nuanță de un albastru deschis, la fel ca și cerul. Toți cei de față s-au întrebat atunci în tăcere: „Ești Tu într-adevăr Acela a cărui lumină ne-a aruncat pe acest pământ prin puterea ei, sau ai pus un arhanghel în locul Tău?”

6. Domnul a luat din nou cuvântul și s-a adresat astfel oamenilor: „O, micuții mei copilași, de ce nu doriți să Mă recunoașteți pe Mine, Părintele vostru, după iubirea Mea, și nu după lumina Mea? – Nu credeți că iubirea este mai presus decât lumina?

7. Atunci când M-am arătat vouă în chipul Meu de lumină, ați căzut imediat la pământ, ca și cum ați fi fost supuși judecății. În schimb, acum, când Mi-am ascuns această lumină și M-am întors către voi cu toată iubirea Mea, ați ajuns deja să vă puneți întrebări dacă Eu am fost Acela care v-am apărut acum câteva clipe în toată măreția Mea divină!

8. Eu, Domnul, Dumnezeul și Părintele vostru, al tuturor, vă spun acum vouă, copilașilor Mei, că nu sunt un simplu reprezentant al Domnului, ci Domnul Însuși. Dorința Mea este să vă arăt ce v-am pregătit în împărăția spirituală pentru a vă face fericiți!

9. Iată ce v-am pregătit: v-am trimis învățători foarte înțelepți, din rândul vostru, pe care i-am trezit din punct de vedere spiritual. Ascultați-i întotdeauna și urmați-le sfaturile în toate privințele, indiferent dacă este vorba de lucruri serioase sau de altele, mai frivole, pe care vi le rezervă viața. În acest fel, veți acționa în acord cu voința Mea, iar Eu Mă voi afla în mijlocul vostru în persoană, și în spirit alături de cei pe care i-am trezit cu scopul de a vă sluji.

10. Aceia dintre voi care vor ține cont de ce le vor spune acești ghizi spirituali aleși de Mine și care vor acționa la unison cu sfaturile lor vor vedea adevărul, căci Eu le voi ilumina ochii cu lumina Mea, și Mă vor vedea pe Mine în carne și oase, putându-Mă auzi și vedea în persoană. Căci toți cei treziți primesc trupul Meu și spiritul Meu, devenind una cu Mine.

11. De aceea, vă binecuvântez acum pe toți, căci de acum înainte, nu Mă veți mai putea vedea și nu Mă veți mai putea auzi decât prin intermediul celor pe care i-am trezit de dragul vostru!

12. Tu, Enoh, și tu, Lameh de la șes, la fel ca și tine, Lameh din înălțimile sacre, sunteți primii oameni cu care Mă unesc aici și acum, pentru a depune întotdeauna mărturie în fața oamenilor care este voința Mea! Vă înzestrez acum cu toată forța și cu toată puterea iubirii Mele. De acum înainte, acționați ținând cont exclusiv de această forță, până în momentul în care veți fi eliberați de această funcție sau în care vei trece din această lume în cea în care locuiesc Eu dintotdeauna. Amin”.

13. După ce a rostit aceste cuvinte, Domnul a dispărut, iar mulțimea a început să plângă și să se bată cu pumnii în piept, preamărindu-L pe Dumnezeu.

Author:  1% [ 30.6.2018, 09:31 ]
Post subject:  Capitolul 81

Capitolul 81
Monumentul celor șapte pietre albe din interiorul templului. Originea mitului pietrei filozofale. Întoarcerea în oraș.
(20 iulie 1843)

1. Timp de o oră întreagă, în rândul oamenilor a domnit tăcerea cea mai profundă. Chiar și cei trei ghizi spirituali înzestrați cu o putere remarcabilă au respectat acest moment de reculegere.

2. După ce el s-a încheiat, Lameh s-a întors către Enoh și i-a spus: „Frate Enoh, de vreme ce totul s-a realizat deja în acord cu voința și cu ordinea Tatălui nostru preasfânt și preaplin de iubire, a Creatorului cerului și pământului, sunt de părere să ne întoarcem în oraș, pentru a trimite vorbă tuturor celorlalte orașe de la șes, transmițându-le vestea cea mare”.

3. Enoh i-a răspuns: „Da, frate, haide să facem acest lucru chiar astăzi, căci mântuirea și lumina nu pot veni niciodată prea devreme pentru un popor! Foarte bine te-ai gândit, așa că vom începe imediat pregătirile pentru a ne întoarce în oraș.

4. Totuși, mai există ceva ce trebuie făcut, ca mărturie a prezenței vizibile a Domnului printre noi, înainte de a ne întoarce în oraș, pentru ca descendenții noștri să-și aducă aminte de faptul că Acesta a binecuvântat El Însuși templul înțelepciunii destinat spiritului uman: vom aduce aici, unde vor rămâne de-a pururi, șapte pietre albe, fiecare de mărimea unui cap de om, pe care le vom așeza pe treptele altarului pe care s-a odihnit Domnul, în timp ce ne-a vorbit întreaga noapte despre înțelepciunea veritabilă a spiritului, care conduce la viața eternă, liberă și perfectă.

5. Frate Lameh, poruncește ca acest lucru să fie făcut, după care ne vom putea îndrepta fără întârziere către oraș pentru a pune în aplicare excelentele tale intenții!”

6. După ce a ascultat cuvintele lui Enoh, Lameh s-a grăbit să iasă afară, plin de bucurie, și i-a chemat la el pe Mura și pe Cural, cărora le-a transmis directivele lui Enoh.

7. Cei doi s-au îndreptat imediat către un loc pe care îl cunoșteau și în care se găseau pietre albe care nu au fost folosite pentru construcția templului. Au ales șapte dintre cele mai frumoase pietre, absolut fără nici o pată, și i le-au adus lui Lameh. Apoi, cu ajutorul acestuia, le-au dus împreună în interiorul templului.

8. După ce au terminat, Enoh i-a spus lui Lameh: „Cu toții, suntem cinci la număr. Mai cheamă doi oameni, astfel încât să fim șapte, și fiecare dintre noi ne vom scrie numele pe una din pietre, ca mărturie pentru ceea ce s-a întâmplat în acest loc. Abia după aceea le vom putea așeza pe treptele altarului.

9. Eu voi atinge aceste pietre în numele Domnului, iar el va face să țâșnească din ele o forță care le va permite celor care le vor atinge de acum înainte să trăiască o stare de înțelepciune veritabilă, pe care o vor putea păstra o bucată de vreme!”

10. Cuvintele lui au fost imediat puse în practică. Așa s-a născut mitul „pietrei filozofale”. Forța transmisă acestui loc a continuat să dăinuiască, conform voinței Mele, până în perioada profeților lui Israel. Muntele a fost chiar cel pe care Saul a obținut pentru o vreme darul profeției. Atunci când a coborât de pe el, oamenii s-au întrebat: „Oare ce s-a întâmplat cu el? A devenit și el profet?”

11. După așezarea pietrelor, oamenilor de afară li s-a explicat ce s-a întâmplat, după care Lameh a dat ordin de plecare și toată lumea a pornit în liniște către oraș.

Author:  1% [ 30.6.2018, 09:32 ]
Post subject:  Capitolul 82

Capitolul 82
Trimiterea mesagerilor. Ordinea exemplară și divină a statului și orașului Hanoh. Enoh și Lameh se întorc pe înălțimile sacre.
(21 iulie 1843)

1. De îndată ce au ajuns în oraș și imediat după micul dejun, Lameh a dat dispozițiile necesare pentru ca vestea miraculoaselor evenimente divine să le fie transmisă locuitorilor din principalele zece orașe de la șes, fapt ușor de realizat, dat fiind că celelalte orașe nu se aflau la o distanță mai mare de o zi de mers de orașul lui Lameh, iar drumurile care duceau la ele erau cât se poate de drepte.

2. După trimiterea mesagerilor, Lameh, secondat de Enoh, a dat o serie de dispoziții pentru următoarele trei zile: a numit gardieni pentru paza templului de pe munte, le-a construit chiar acestora o locuință permanentă (fapt de care s-au ocupat Mura și Cural), puțin mai jos de templu, pe o mică porțiune de teren drept, care oferea însă suficient spațiu pentru o locuință modestă. Și toate acestea s-au realizat într-un interval de numai trei zile, într-o manieră care astăzi vi s-ar părea miraculoasă, vouă, locuitorilor actuali ai pământului.

3. În acest fel, orașul lui Enoh a fost pus într-o ordine perfectă în numai trei zile, la unison cu indicațiile Mele. Singura poruncă pe care trebuiau să o respecte oamenii era aceea de a-L iubi pe Dumnezeu mai presus de orice și de a-și iubi semenii. Lipsa pudorii a fost condamnată, fiind considerată un rău care distruge spiritul, și în consecință toate celelalte forțe ale ființei umane.

4. În acest fel, multe alte necazuri ale oamenilor au putut fi eliminate, nu atât grație unor legi și pedepse severe puse în vigoare de funcționarii statului, cât prin învățăturile pline de înțelepciune pe care ghizii spirituali le transmiteau fraților lor pentru a le explica efectele dezastruoase la care conduceau comportamentele lor greșite.

5. Cu timpul, toți cei care au reușit să își trezească într-o măsură mai mică sau mai mare capacitățile spirituale, inclusiv femeile mai rafinate și mai sensibile, au putut constata că învățăturile pline de înțelepciune ale ghizilor lor se confirmă sub ochii lor.

6. Acest popor a trăit astfel vreme îndelungată într-o manieră cât se poate de justă, grație învățăturilor care i-au fost transmise de ghizii pe care i-am trezit în mijlocul lui, pe care oamenii le-au respectat din propria lor voință, fără ca cineva să-i oblige în vreun fel în acest sens.

7. La baza bunăstării spirituale de care s-a bucurat acest popor și a tuturor avantajelor pe care statul a știut să i le asigure a stat exclusiv educația plină de înțelepciune.

8. Din păcate, suita evenimentelor care vor fi descrise în continuare va demonstra fără putință de tăgadă cum s-a întâmplat că, în momentul potopului, umanitatea de pe pământ a ajuns să-Mi întoarcă în întregime spatele, căzând în totalitate pradă voinței marelui Dușman al Vieții.

9. În toată perioada care a urmat convertirii lui Lameh, înălțimile sacre și regiunile de la șes au devenit atât de perfecte încât nici chiar în ceruri nu s-ar fi putut imagina și stabili o ordine mai bună decât cea care domnea atunci pe acest pământ.

10. Dacă Șarpele cel rău s-ar fi supus acestei stări de fapt, pământul ar fi fost transformat din nou în vechiul paradis care fusese cândva. Șarpele a regretat însă în scurt timp că a acceptat condițiile Mele, fie și numai parțial, așa că a reînceput să își exerseze din nou vechea meserie atât de distrugătoare.

11. În timpul unei perioade de circa 700 de ani, el a continuat să-i testeze pe oameni, dar numai spre binele lor. După această scurtă întârziere, tentațiile la care a început să-i supună au luat însă un caracter cu totul diferit. Ele au devenit rău intenționate și din ce în ce mai viclene, întinzându-le oamenilor capcane dificile, în care aceștia au și căzut! Faptele care vor urma vor arăta cu claritate motivele care au stat la baza acestei derulări a evenimentelor. Deocamdată, ne vom opri aici cu anticipările.

12. După aceste trei zile în care au desfășurat împreună o activitate extrem de importantă, Enoh s-a întors pe înălțimile sacre, luându-i cu el pe Lameh și pe alți câțiva oameni influenți din Hanoh, pentru ca aceștia să îi poată cunoaște în sfârșit pe cei doi părinți care au dat naștere rasei umane de pe acest pământ. În timpul absenței lor, guvernarea poporului i-a fost încredințată lui Hored.

Author:  1% [ 30.6.2018, 09:37 ]
Post subject:  Capitolul 83

Capitolul 83
Marea de flăcări din peștera aflată pe drumul către înălțimile sacre.
(22 iulie 1843)

1. Pentru a ajunge în munți, Enoh a apucat-o pe drumul care trece pe lângă peștera funestă despre care am mai vorbit.

2. Când micul grup de călători a ajuns la această peșteră, el a făcut o scurtă escală. Enoh i-a povestit în câteva cuvinte lui Lameh ciudatele evenimente care s-au produs în acest loc chiar în prezența Domnului, în timpul primei lor întoarceri în țara de origine.

3. Auzind ce s-a întâmplat, Lameh s-a minunat, dar surpriza lui nu a durat mai mult de un minut, căci din peșteră au început să iasă flăcări teribile, însoțite de un zgomot asurzitor.

4. Lameh a fost atât de îngrozit că a căzut cu fața la pământ, într-un fel de semi-leșin.

5. Enoh a avansat însă spre el, l-a ridicat de la sol și i-a spus: „Hei, frate Lameh, privește-ți pentru o clipă tovarășii! Și ei au fost martorii acestui fenomen, dar nici unul dintre ei nu a căzut la pământ! Chiar dacă s-au speriat puțin la început, la ora actuală privesc această apariție la fel de lipsită de conținut ca și o boare de vânt cu o indiferență aproape totală! – Haide, revino-ți, și comportă-te la fel de curajos ca ei!”

6. Aceste cuvinte au avut darul să-l readucă în simțiri pe Lameh, care și-a revenit și a privit curios flăcările ce continuau să iasă din uriașa peșteră, care avea înălțimea a o sută de oameni și o lungime la bază echivalentă cu înălțimea a 70 de oameni.

7. După o vreme, Lameh i-a spus lui Enoh: „Frate întru Domnul, cred că ar trebui să o luăm pe un alt drum, dacă dorim să ajungem prin mijloace naturale la destinația noastră. Înclin să cred că va fi foarte dificil să trecem de această mare de flăcări, care par să crească în continuare!”

8. Enoh i-a răspuns însă: „Frate Lameh, tu nu cunoști natura acestui incendiu, dar eu știu perfect despre ce este vorba!

9. Ascultă, dacă noi ne-am propune acest lucru, prin voința Domnului aceste flăcări s-ar stinge pe loc! Dar este absolut necesar ca acest incendiu să mai dureze o vreme, sub directa mea supraveghere, pentru ca această peșteră să poată fi distrusă în totalitate și pentru ca cel care a provocat aceste flăcări să poată fi pedepsit în mod just. Căci, așa cum te-a învățat Domnul, chiar și spiritele pure sunt supuse suferinței.

10. În scurt timp, flăcările vor cuprinde în totalitate peștera, iar spiritul revoltat împotriva lui Dumnezeu va trebui să se arate la față, pentru a asculta mustrarea pe care i-o voi adresa, precum și interdicția formală de a mai ataca vreodată un călător aflat pe acest drum!”

11. Lameh s-a simțit complet satisfăcut de explicațiile primite și i-a răspuns lui Enoh: „Ascultă, frate, dacă așa stau lucrurile, pot să mai rămân chiar și o zi întreagă în acest loc, oricât de îngrozitor mi s-ar părea. Îmi dau seama că dacă acest fenomen teribil nu ar fi pus sub supraveghere, nimeni nu ar mai putea călători vreodată pe acest drum către înălțimile sacre!”

12. Enoh i-a spus: „Fii fără teamă, frate, căci voi avea grijă să pun capăt chiar acum acestui fenomen penibil, și asta în maniera cea mai avantajoasă pentru noi! Vei vedea în scurt timp cu propriii tăi ochi cum se va termina această poveste! Amin”.

Author:  1% [ 30.6.2018, 09:41 ]
Post subject:  Capitolul 84

Capitolul 84
Enoh distruge peștera Dragonului și își liniștește tovarășii de drum.
(23 iulie 1843)

1. După care, Enoh s-a întors către peștera în flăcări, și-a ridicat mâna dreaptă și a strigat cu putere:

2. „Ascultă, sălaș sumbru al morții, al vechiului dușman al Vieții care nu încetează nici o clipă să i se opună lui Dumnezeu! Ascultă, poartă sinistră și vizibilă către abisul tuturor abisurilor, deopotrivă naturale și spirituale! Eu, slujitorul și copilul lui Dumnezeu, îți poruncesc să te prăbușești imediat, distrugându-ți pe loc toate faliile, crevasele, culoarele și numeroasele cavități secundare! Și îi poruncesc vechiului tău locuitor să fugă ca un laș, căci nu are dreptul să locuiască în tine, ci și-a însușit această locuință prin furt!

3. O, Doamne, Părinte preasfânt și etern! Așa să fie, în acord cu voința Ta sacră, de dragul mântuirii viitoare a copiilor Tăi care trăiesc pe acest pământ arid, care le servește drept școală! Amin”.

4. De îndată ce Enoh a pronunțat aceste cuvinte atotputernice, peștera în flăcări s-a prăbușit într-un zgomot îngrozitor, devenind o ruină fumegândă. Din profunzimile pământului s-au auzit multă vreme vaiete sinistre, care demonstrau că toate culoarele abisale ale peșterii, ce coborau până la mari adâncimi, deopotrivă naturale și spirituale, erau anihilate.

5. Efectele acestei prăbușiri și reașezări a solului s-au resimțit pe întreaga suprafață a pământului, până la ultimul colțișor al acestuia, și toți locuitorii planetei au fost cuprinși de groază, sentiment care s-a dovedit însă salutar pentru mântuirea sufletului lor și a vieții lor spirituale. Căci foarte puțini au fost cei înțelepți care au știut ce se întâmplă și de unde provine acest zgomot teribil.

6. Acest fenomen cu totul ieșit din comun l-a epuizat complet pe Lameh. Sufletul lui a fost cuprins de teroare și el a început să tremure din tot corpul, la fel cum tremură frunzele unui copac în timpul unei furtuni puternice.

7. La fel ca și el, tovarășii săi (cu excepția lui Lameh cel din înălțimile sacre) s-au cutremurat văzând această scenă teribilă, deși în viața de toate zilele erau cu toții niște bărbați cât se poate de curajoși. Nici unul dintre ei nu a îndrăznit însă să i se adreseze lui Enoh, care li s-a părut dintr-o dată un uriaș înzestrat cu puteri supraomenești.

8. Enoh i-a liniștit însă, spunându-le (și adresându-se cu deosebire lui Lameh) că fiecare dintre ei dispune de această putere, de care trebuie să se folosească cu înțelepciune, la locul și la momentul potrivit, la unison cu voința și cu intenția divină.

9. Auzind aceste explicații, tovarășii lui Lameh s-au mai liniștit. Între timp, s-a pornit un vânt puternic, care a măturat rapid fumul înecăcios ce ieșea din fosta peșteră, fapt care i-a permis lui Lameh să contemple până departe panorama devenită dintr-o dată accesibilă privirii. Ușurat, el s-a închinat lui Dumnezeu și L-a preamărit pentru puterea fără egal cu care și-a înzestrat creaturile.

10. De-abia s-a mai risipit teama sa și a tovarășilor săi că a intervenit un fenomen nou, care le-a tulburat sufletele într-o măsură chiar mai mare decât scena precedentă, oricât de odioasă li s-ar fi părut ea. De data aceasta le-a apărut în față însuși Satan, spumegând de furie.

Author:  1% [ 30.6.2018, 09:45 ]
Post subject:  Capitolul 85

Capitolul 85
Apariția lui Satan în forma lui teribilă. Enoh îl somează să își arate adevăratele intenții.
(28 iulie 1843)

1. Când Lameh și tovarășii săi au văzut cum arată marele Dușman al Vieții, când i-au văzut statura sa incandescentă, fața de o urâțenie hidoasă și fremătând de furie, capul încă fumegând având în loc de păr un ghemotoc de șerpi înlănțuiți care șuierau zvârcolindu-se în toate direcțiile, încolăcindu-se în jurul craniului său pentru a se descolăci apoi, țâșnind ca niște săgeți prinse la bază, cu o viteză atât de mare încât dacă cineva s-ar fi apropiat prea tare, ar fi fost mușcat înainte să-și dea seama, - au fost cuprinși de o teamă atât de mare încât au înlemnit.

2. Văzând teroarea inutilă care i-a cuprins pe Lameh și pe tovarășii acestuia, Enoh i-a lăsat câteva momente să tremure, cu intenția de a le preda o lecție necesară. Abia apoi s-a întors el către Satan și i-a spus pe un ton cât se poate de serios:

3. Ascultă, dușman al Domnului, al Dumnezeului nostru atotputernic care este simultan și al tău! Ce s-a întâmplat cu voința ta, cu memoria ta și cu ascultarea pe care i-o datorezi lui Dumnezeu?

4. Ce i-ai promis Domnului în prezența mea, atunci când te-a pedepsit prin intermediul lui Kisehel?

5. Crezi cumva, în reaua ta voință, că memoria mea și cea a Domnului sunt la fel de scurte ca a ta?

6. O, dușman jurat al oricărei forme de viață! Adevăr îți spun, în numele Domnului, că te înșeli amarnic!

7. Data trecută, Domnul ți-a spus mai multe lucruri, iar tu i-ai promis în mod solemn că îi vei ghida pe copiii Lui către bine, ajutându-i să se orienteze pe calea cea bună prin tot felul de încercări și tentații înțelepte și juste!

8. Ce s-a ales de promisiunea ta? Cum de s-a schimbat ea într-un timp atât de scurt? Ai uitat complet că i-ai promis Domnului să îți respecți cu fidelitate legământul pentru a scăpa de greaua pedeapsă pe care ai avut-o de suportat? Ai dorit atunci să ne ucizi pe loc sub focul mâniei tale, deși știai foarte bine cine eram, eu și frații mei!

9. Faptul că ai dorit să ne distrugi atunci prin foc și că ți-am distrus acum sălașul mincinos prin forța atotputernică pe care am primit-o de la Dumnezeu, atingându-te astfel în punctul tău sensibil, nu ți-a fost însă de ajuns. Nu, a trebuit să apari în fața noastră sub această înfățișare teribilă, care să ne facă să credem că ne-ai putea înghiți pe mine și pe frații mei dintr-o singură înghițitură!

10. O, sclav mizerabil al propriei tale pierzanii și al morții pe care o întrupezi! Dorești să te opui lui Dumnezeu și mie, care sunt servitorul Lui credincios, deși te-aș putea pedepsi cu o singură suflare a mea, la fel ca un uragan care spulberă o banală claie de fân?

11. Îți poruncesc, în numele forței divine nelimitate care sălășluiește în mine și care se poate transforma într-o pedeapsă groaznică pentru tine, să îmi spui cu toată sinceritatea care sunt intențiile tale reale, și mai ales, cum îți propui să le realizezi!

12. Dacă te vei opune acestei mărturisiri, te voi pedepsi atât de dur, în numele Domnului, încât întreaga creație infinită se va cutremura până în străfundurile sale! Nu va mai rămâne nici măcar o singură piatră care să nu fie spulberată, pentru a depune astfel mărturie asupra sancțiunii pe care ți-o rezerv! – Așadar, vorbește!”

13. Atunci, Satan a început să tremure și a spus: „Enoh, cunosc foarte bine până unde se întinde puterea ce ți-a fost acordată, la fel ca și neputința mea în fața ta, dat fiind că tu ești servitorul credincios al Domnului! Scutește-mă însă de amenințările tale teribile și de pedeapsa pe care, de altfel, aș merita-o din plin, și spune-mi mai bine în ce loc aș putea locui pentru a nu mai greși față de oamenii acestui pământ. Te asigur că mă voi supune imediat și cu bună intenție voinței tale!”

14. Dar Enoh a rămas pe poziție și nu a cedat nici măcar cu un pas. Dimpotrivă, el i-a poruncit lui Satan cu și mai multă fermitate să își dezvăluie intențiile malefice.

15. Atunci, Satan a început să freamăte, zvârcolindu-se, căci nu dorea cu nici un chip să își dezvăluie intențiile, în pofida cererii formale pe care i-a adresat-o Enoh.

Author:  1% [ 30.6.2018, 09:55 ]
Post subject:  Capitolul 86

Capitolul 86
Vicleanul Satan interpretează pe dos, cu bună știință, profețiile Domnului.
(29 iulie 1843)

1. Enoh nu a părut să bage în seamă reacția lui Satan și i-a poruncit pentru a treia oară, mai ferm ca oricând, să își dezvăluie planurile și ceea ce intenționa să obțină prin punerea lor în aplicare.

2. Atunci, Satan i-a răspuns fără nici o ezitare: „Ascultă-mă, slugoi orgolios al lui Dumnezeu pe acest fir de praf pe care voi îl numiți planeta voastră! Puterea de care dispun este atât de mare încât îmi pot permite să nu răspund, dacă nu vreau, la întrebările pe care mi le pune Creatorul tuturor lucrurilor. Știu că Acesta m-a înzestrat cu un corp indestructibil de o mare sensibilitate și că m-ar putea pedepsi de-a pururi în focul mâniei Sale, a cărui arsură reprezintă un chin ce depășește orice imaginație! Iar tu, care nu reprezinți nici măcar un atom din structura acestui fir de praf, dorești să mă obligi să îți dezvălui planurile mele, pe care le-am conceput încă de la începuturile eternității, pe mine, căruia mi se supune întreaga creație vizibilă! – O, vierme mizerabil al acestui pământ!

3. Ascultă! La cel mai mic semn al meu, toate elementele mi-ar răspunde și întregul pământ ar fi cuprins de flăcări sau s-ar scufunda sub ape! Dacă doresc, aș putea să sting lumina soarelui cu o singură răsuflare ușoară a mea, aruncându-te astfel în noaptea eternă sau reducându-te la un pumn de țărân㠖, iar tu îndrăznești să mă forțezi să-ți răspund, ba mai mult, mă ameninți în fel și chip?

4. Dacă, în măreția mea infinită, aș fi considerat că merită osteneala, te-aș fi anihilat încă cu foarte mult timp în urmă. Ar fi însă meschin din partea mea să mă ocup cu asemenea lucruri minore!

5. Din punctul meu de vedere, Dumnezeu Însuși este mult prea mărunt și prea insignifiant pentru a-mi propune să-L atac cu atotputerea mea, astfel încât nu consider acest lucru o provocare autentică! Imaginează-ți ce aș putea face în acest caz cu tine, creatură mizerabilă ce ești!

6. Am dat deja dovadă de o prea mare condescendență atunci când ți-am spus că poți să mă scutești de acest răspuns, indicându-mi în schimb un loc în care să mă pot stabili, astfel încât copiii atât de îndrăgiți de Dumnezeu să fie feriți de tentațiile mele. Iar tu îndrăznești să mă contrezi, cu o aroganță aproape divină, pretinzând că ești atotputernic?

7. Ei bine, așteaptă puțin, slugoi în solda lui Dumnezeu, care nu-ți mai încapi în piele de orgoliu! Vei simți imediat pe pielea ta cine este adevăratul tău stăpân, iar acesta ți se va grava în memorie pentru toate eternitățile care vor veni!

8. Ascultă: mi-am jurat chiar acum, cu o clipă mai devreme, să te conduc la pierzanie, pe tine și pe Dumnezeul tău așa-zis atotputernic, pe care îl voi țintui cândva pe o cruce de lemn, de pe care va striga în zadar după ajutor!

9. Mai mult, mi-am propus să distrug complet această generație umană prin forța focului și a apelor, astfel încât pe pământ să nu mai rămână nici un picior de om. Pe tine însă nu te voi ucide, ca să rămâi de-a pururi martorul împlinirii acestor profeții pe care ți le-am anunțat în mânia mea.

10. Adevăr îți spun: mai degrabă va dispărea întreaga creație vizibilă decât să nu se realizeze măcar o singură silabă din tot ce ți-am prezis! – Iar cel care m-a împins să fac acest legământ ai fost chiar tu, prin aroganța ta nesfârșită!

11. Iată, ai obținut răspunsul pe care ți-l doreai. Acum cunoști intențiile mele.

12. De aceea, dispari din fața mea, împreună cu tovarășii tăi la fel de insignifianți ca și tine, și nu-mi mai cere nimic, dacă nu dorești să trec chiar acum la realizarea proiectelor mele irevocabile, care oricum se vor îndeplini mai devreme sau mai târziu!”

Author:  1% [ 30.6.2018, 10:00 ]
Post subject:  Capitolul 87

Capitolul 87
Răspunsul plin de forță al lui Enoh și înlănțuirea lui Satan în centrul pământului.
(31 iulie 1843)

1. După ce a ascultat răspunsul dușmanului jurat al oricărei forme de viață, Enoh s-a ridicat în picioare, L-a preamărit pe Domnul în inima sa, după care i-a adresat lui Satan aceste cuvinte pline de consecințe grele pentru sacrilegiul pe care l-a comis împotriva sfințeniei eterne și divine:

2. „Ascultă, spirit malefic și recalcitrant, care dorești să acționezi fără să ții cont de voința divină, ci doar de propria ta autoritate! De miriade și miriade de ani solari, care durează fiecare câte 28.000 de ani tereștri, nu ai făcut altceva decât să te revolți cu încăpățânare împotriva lui Dumnezeu!

3. Ce nu a făcut iubirea infinită a Domnului pentru a te readuce pe tine, spiritul cel mai demonic al creației, pe drumul cel drept, fără a-ți anihila liberul arbitru?

4. Ridică-ți privirea și privește sorii și nenumăratele lumi, de o varietate infinită, pe care Domnul le-a creat numai de dragul tău, pentru a-ți putea alege una dintre ele, care să-ți fie pe plac!

5. Pe fiecare din acești sori, în fiecare din aceste lumi, compasiunea divină ți-a pus la dispoziție cele mai variate instrumente pentru a-ți ușura întoarcerea la sânul ei. Domnul nu a atentat niciodată până acum la liberul tău arbitru și nu ți-a impus nici cea mai mică limită.

6. Ori de câte ori ți-ai dorit un soare nou, înconjurat de nenumărate planete, de luni și de nebuloase alcătuite din stele, pentru a te ajuta să te căiești și să te întorci la pieptul iubirii, Domnul a fost de acord și a creat tot ce ți-ai dorit. Da, te-ai jucat așa cum ai vrut cu răbdarea infinită și cu atotputerea lui Dumnezeu cel etern!

7. Cum ai folosit însă toată această grație care ți-a fost acordată și toată această compasiune nelimitată care s-a revărsat asupra ta? – Ascultă: nu le-ai folosit decât pentru a-ți pune în aplicare aceleași planuri diabolice pe care tocmai le-ai mărturisit adineauri în fața noastră și pe care ai avut insolența să i le declari chiar Domnului cerului și al pământului la ultima noastră întâlnire!

8. Satan, ascultă acum mesajul Domnului, pe care m-a autorizat să ți-l transmit prin gura mea:

9. ‚Ființă malefică, ce ai călcat întotdeauna în picioare, printr-un act de sacrilegiu cumplit, iubirea, grația, răbdarea, compasiunea, blândețea, bunătatea și sfințenia Mea eternă și inviolabilă! Eu, Domnul și Dumnezeul tău, fac acum un legământ, jurând că te voi anihila pentru eternitate, la modul absolut, folosindu-Mă de întreaga Mea putere infinită și de întreaga Mea forță fără sfârșit! Toate profețiile pe care le-ai făcut adineauri se vor întâmpla cuvânt cu cuvânt, așa cum le-ai descris, dar nu vor conduce la pierzania Mea, ci a ta!

10. Până acum nu ți-am fixat încă niciodată un termen limită; dimpotrivă, te-ai bucurat de toată libertatea, cerându-Mi noi și noi răgazuri, sub tot felul de pretexte mincinoase, pentru a-ți bate apoi joc de Mine, numindu-Mă un Dumnezeu stupid și slab, ca și cum aș fi fost orb și surd, și nu Mi-aș fi dat imediat seama în ce constă jocul tău străveziu!

11. Dar acum M-am săturat de străvechea ta infamie, așa că îți voi fixa un termen limită.

12. Știi foarte bine ce vârstă are Adam! (930 de ani) După ce acest interval de timp se va scurge de încă șase ori, îți vei primi răsplata binemeritată, împreună cu toate ajutoarele și cu toți complicii tăi, în focul etern al mâniei Mele!

13. Până atunci te vei putea bucura parțial de acest foc, din care voi depune o scânteie minusculă în centrul acestui pământ, în mijlocul unui furnal pe care l-am construit special pentru ea. În jurul acestui furnal am construit o casă, care va fi noul tău cămin de acum înainte 1. Din când în când, te voi sili să guști din deliciile micuței scântei, așa cum ți-am promis, și anume ori de câte ori vei face din nou dovada unui sacrilegiu atât de mare împotriva Mea, așa cum ai procedat adineauri!

14. Iar acum îți poruncesc să cobori în noua ta locuință și să rămâi acolo atât timp cât voi dori Eu! Amin’”.

15. În acest moment, pământul s-a deschis și în el s-a căscat o prăpastie care conducea până în centrul lui și din care ieșeau flăcări și un fum insuportabil. Satan a început să urle de neputință și furie, dar a fost aruncat în profunzimile pământului, după care acesta s-a închis la loc în urma lui.

16. Călătorii noștri L-au preamărit pe Dumnezeu, după care și-au continuat drumul.
________________________________________________________________________________________________________________________________________
Note:
1 Vezi și „O revelație Divină despre Iad”, n.r.

Author:  1% [ 30.6.2018, 10:23 ]
Post subject:  Capitolul 88

Capitolul 88
Lameh întreabă cum poate fi ținut un spirit prizonier în materie.
(1 august 1843)

1. După ce au pornit la drum, călătorii noștri au continuat să comenteze o vreme întâmplările ieșite din comun care s-au petrecut ceva mai devreme, dar care la acea vreme nu aveau o semnificație atât universală, cât locală.

2. Pe când au ajuns foarte aproape de destinația lor, Lameh i-a pus lui Enoh o întrebare de o importanță capitală. Răspunsul primit de la Enoh a fost la fel de important, așa că trebuie să figureze cu orice preț în această nouă Carte a Vieții. Iată așadar cum a sunat întrebarea lui Lameh:

3. „Ascultă, fratele meu mult iubit întru Domnul, Părintele nostru preaplin de iubire! Nu înțeleg un lucru: marele dușman al lui Dumnezeu și al Vieții este totuși un spirit pur! Cum poate fi el ținut în acest caz prizonier în materie, care pentru el nici măcar nu ar trebui să existe? Pe de altă parte, dacă materia nu poate ține un spirit în captivitate, la ce folosește încarcerarea lui Satan în centrul pământului? Oare nu va putea scăpa el din închisoarea sa ori de câte ori va dori?

4. Îmi dau seama că voința atotputernică a Domnului îl poate imobiliza și lega oricând dorește pe acest etern făcător de rele, dar nu înțeleg necesitatea creării unei închisori materiale în centrul pământului care să completeze voința divină! De aceea, te implor, oferă-mi indicațiile necesare pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă!”

5. Enoh i-a răspuns cu un zâmbet lui Lameh: „Ascultă, iubitul meu frate, motivul pentru care nu înțelegi încă această poveste ține de faptul că ești om, și toți oamenii au uluitorul talent de a nu vedea exact ce se află chiar în fața nasului lor!

6. Să îți dau un exemplu cât se poate de simplu: din perspectiva trupului tău muritor, tu însuți nu ești altceva decât materie pură, la fel ca tot ceea ce este terestru. Să înțeleg că această materie nu îți afectează în nici un fel spiritul? Crezi că acesta din urmă poate să scape oricând dorește din închisoarea sa, folosindu-se de instrumente obișnuite?

7. E drept, prin forța iubirii sale față de Dumnezeu spiritul poate ajunge să controleze gradat materia, ajungând în final să o penetreze în totalitate, dar nu o va putea părăsi niciodată fără asentimentul Domnului!

8. Nici chiar atunci când, prin voința lui Dumnezeu, spiritul ajunge să își abandoneze trupul material, el nu o face niciodată ca spirit pur și liber, ci într-un alt corp eteric, (Sufletul, n.r.) de care nu se va putea separa niciodată.

9. Dat fiind că trebuie să ocupe un anumit spațiu, acest corp eteric poate fi reținut oricând dorește Dumnezeu în mijlocul materiei rudimentare, de care nu se va putea separa niciodată atât timp cât voința divină nu îi va permite acest lucru!

10. De ce crezi că este posibil așa ceva? – Deoarece, în sine, materia nu este nimic altceva decât voința fixată a lui Dumnezeu; de aceea, ea este capabilă să încarcereze în captivitate orice spirit, neputând fi învinsă decât printr-o singură metodă, și anume prin umilința cea mai deplină, prin abandonarea de sine și prin iubirea față de Dumnezeu!

11. Ai înțeles ce ți-am spus? – Da, văd că ai înțeles. – Ei bine, în acest caz haide să ne vedem de drum, căci nu mai avem mult de mers pentru a ajunge la capătul călătoriei noastre! Amin”.

Author:  1% [ 30.6.2018, 10:27 ]
Post subject:  Capitolul 89

Capitolul 89
Călătorii ajung pe înălțimile sacre și sunt întâmpinați de Adam.
(2 august 1843)

1. Peste puțin timp, călătorii noștri au ajuns pe platoul montan. De îndată ce a zărit coliba lui Adam și pe cele ale copiilor rasei primordiale, pe care spiritul său l-a ajutat să le recunoască imediat, Lameh a căzut cu fața la pământ și a spus:

2. „O, Doamne, Părinte preasfânt, cât de sublime sunt aceste locuințe create chiar de mâna Ta!

3. Casa mea a fost construită din argilă moartă și din pietre. De aceea, ea este la fel de moartă ca și materia care o alcătuiește; la fel sunt și locuitorii ei. Dar această casă a fost construită din copaci vii, iar locuitorii ei se bucură la rândul lor de Viață! O, cât de neprețuită este valoarea unei astfel de locuințe, prin comparație cu cea a caselor construite la șes!”

4. Lameh ar fi continuat multă vreme să se extazieze în acest fel, dacă Enoh nu s-a fi dus la el, ridicându-l de la pământ și arătându-i-i pe patriarhul Adam și pe mama Eva ieșind chiar în acea clipă din cabana lor, cu intenția de a se urca pe o culme mai înaltă și a verifica privind în zare dacă Enoh și Lameh nu se apropiau cumva.

5. Când Lameh a zărit cuplul primordial, el s-a simțit cuprins de slăbiciune, devenind incapabil să mai scoată vreun sunet, până într-atât de mare era venerația sa față de cei doi patriarhi. Abia după ce acest prim val de emoție i-a mai trecut a putut striga el:

6. „O, Dumnezeule atotputernic, ce demnitate sacră! Câtă noblețe admirabilă! Cât de sublim mi se pare primul om, care nu a fost născut dintr-un pântec, ci a fost creat chiar de mâna Ta, prin voința iubirii Tale atotputernice!

7. Da, mult iubitul meu frate Enoh, chiar dacă nu mi-ai fi atras atenția asupra lor, mi-ar fi fost imposibil să nu-mi dau seama că acești doi oameni sunt cuplul primordial care a apărut pe pământ! Mărimea lor colosală, forma lor perfectă și strălucirea pielii lor uimitor de albă demonstrează dincolo de orice tăgadă acest lucru!

8. O, frate, am așteptat atât de multe de la această primă întâlnire cu patriarhul umanității, dar trebuie să recunosc că toate așteptările mele sunt depășite cu mult de această primă impresie pe care mi-a produs-o!”

9. Chiar în acest moment, Adam a zărit micul grup și a scos un strigăt puternic de bucurie, recunoscându-l pe Enoh.

10. Auzind strigătul venerabilului părinte, toți ceilalți locuitori ai înălțimilor s-au grăbit să iasă din locuințele lor, alergând cu brațele deschise în întâmpinarea lui Enoh.

11. Cu toată vârsta sa înaintată, Adam a fost primul care a ajuns pe culmea pe care se afla micul grup. De îndată ce a ajuns la Enoh, el l-a luat în brațele sale, l-a strâns la piept și i-a spus cu o vie emoție:

12. „O, copilul meu drag, de câte ori nu am venit aici în timpul absenței tale pentru a-ți aștepta sosirea! De câte ori nu ți-am trimis binecuvântările mele! O, fii binevenit printre noi!

13. Și tu, fiul meu Lameh, fiu al lui Metushael, vino la mine ca să te binecuvântez! Nici nu mai știu de câte ori nu a privit soția ta Ghemela către ținuturile de la șes, rugându-se ca Domnul să te binecuvânteze și să te păzească de orice rău! Privește, ea iese chiar acum din coliba lui Jared și aleargă în întâmpinarea ta. Haide, grăbește-te și tu către ea, ca să-i scurtezi calea! Căci nici o femeie nu și-a iubit vreodată soțul mai mult decât ea!”

14. Lameh a făcut precum i-a spus Adam.

15. Abia atunci a sesizat Adam prezența celorlalți nou-veniți. El le-a urat bun venit și i-a întrebat cu curiozitatea sa obișnuită cine erau și de unde veneau.

16. Dar călătorii veniți de la șes se simțeau mult prea emoționați în fața sublimei viziuni a patriarhului pentru a-i mai putea răspunde. De aceea, Enoh s-a văzut nevoit să ia cuvântul și să îi explice lui Adam cine erau tovarășii săi.

17. Adam i-a binecuvântat pe toți și i-a invitat în casa sa, pentru a-și reîmprospăta forțele trupului obosit. Și l-au urmat cu toții.

Author:  1% [ 30.6.2018, 10:28 ]
Post subject:  Capitolul 90

Capitolul 90
Luarea mesei în coliba lui Adam. Discursul plin de smerenie și de venerație al regelui Lameh. Răspunsul corect al lui Adam.
(3 august 1843)

1. Când micul grup a intrat în coliba lui Adam, el a găsit aici masa întinsă, alcătuită din fructele cele mai delicioase, aduse de servitorii lui Seth. Dând curs amabilei invitații a lui Adam, oaspeții s-au instalat în jurul coșurilor cu mâncare, s-au închinat în fața lui Dumnezeu și i-au mulțumit, după care au început să mănânce, într-o atmosferă de mare bucurie.

2. Lameh de la șes se simțea însă prea plin de venerație în fața lui Adam pentru a se putea relaxa în atmosfera de veselie care i-a cuprins rapid pe ceilalți meseni.

3. Dându-și seama de acest lucru, Adam l-a întrebat care este cauza sfielii sale.

4. Lameh i-a răspuns: „O, părinte al nostru, al tuturor, și prim om de pe acest pământ! Nu reușesc să trec peste marea venerație față de tine și față de toți cei care te înconjoară în calitatea lor de primi copii ai tăi!

5. Simplul gând că tu ești părintele lui Cain, ai cărui copii și nepoți au murit deja cu toții, și că soția ta este mama tuturor oamenilor care trăiesc, inclusiv a celor care au trecut în lumea spirituală, îmi umple sufletul de un sentiment de venerație care se amplifică în permanență. Iar acest sentiment mă împiedică să mă simt liber și fără griji, așa cum par să se simtă ceilalți, care sunt obișnuiți încă din copilărie cu prezența ta sublimă, căci s-au aflat dintotdeauna în preajma ta, o, părinte al nostru, al tuturor, în timp ce noi ceilalți, care am venit de la șes, nu te-am văzut niciodată până acum. Din cauza obișnuinței lor, copiii tăi direcți nu mai par să te aprecieze în toată profunzimea ta sacră!

6. De aceea, iertați-mă, o, părinte Adam și prea-venerabilă mamă Eva, dacă starea mea de spirit nu îmi permite să împărtășesc veselia celorlalți! – De altfel, aceștia nu au păcătuit niciodată atât de mult ca mine în fața lui Dumnezeu și a voastră. Doar cu câteva săptămâni în urmă, eu eram încă un monstru odios, incapabil să mă autocontrolez, și nu-mai compasiunea divină m-a readus pe drumul cel drept.

7. Acesta este motivul pentru care nu mă pot bucura în totalitate, așa cum fac tovarășii mei, care nu au păcătuit niciodată în fața lui Dumnezeu și a ta!”

8. În acest moment, Adam l-a întrerupt pe Lameh și i-a spus: „Ascultă-mă, sărman fiu al primului meu descendent, nefericitul Cain! Cuvintele tale îmi sunt pe plac și consider că merită în totalitate respectul meu. Între altele, trebuie să-ți mărturisesc că nici unul din copiii mei direcți nu mi-a mărturisit vreodată prețuirea sa în cuvinte atât de nobile.

9. Pe de altă parte, doresc să-ți spun că o venerație atât de lipsită de măsură adresată mie, părintelui primordial al oamenilor de pe acest pământ, mi se pare ușor deșartă. La urma urmelor, și eu sunt un om ca toți ceilalți, indiferent dacă am fost născut sau creat de mâna lui Dumnezeu! Cei născuți din pântecul mamei lor sunt în ultimă instanță creați de același Dumnezeu ca și mine, chiar dacă eu nu m-am născut dintr-un pântec matern.

10. Fiecare locuitor al înălțimilor sacre știe că ai fost un mare păcătos, dar la fel de bine știm cu toții că te-ai căit sincer, transformându-te complet, prin grația lui Dumnezeu, și că Domnul Însuși te-a iertat. De aceea, te-am iertat la rândul nostru, din iubire față de Dumnezeu, așa că te poți bucura liniștit alături de noi!

11. Așadar, mănâncă și bea. Uită de tristețea ta, căci mai am multe lucruri minunate să-ți arăt!”

12. Aceste cuvinte de mare bun simț l-au readus pe Lameh cu picioarele pe pământ și el s-a așezat liniștit la masă, savurând bucatele cu aceeași plăcere ca și tovarășii săi.

Author:  1% [ 30.6.2018, 10:29 ]
Post subject:  Capitolul 91

Capitolul 91
Relatarea lui Adam referitoare la cererea în căsătorie a Puristei de către Muthael. Răspunsul corect al lui Enoh.
(4 august 1843)

1. Nu mai are rost să menționez aici toate poveștile istorice care s-au spus la acea masă, referitoare la Mine, la Iehova, întrucât M-am referit adeseori la ele în această lucrare. Chiar și Kenan a avut ocazia să își povestească o dată în plus faimosul său vis, care, în mod evident, a stârnit numeroase întrebări din partea lui Lameh.

2. După ce toată lumea s-a simțit îndestulată, Adam a luat cuvântul și a început să vorbească despre Muthael și Purista. El l-a întrebat pe Enoh dacă este cazul să accepte luarea în căsătorie a celor doi. Fiind vorba de o chestiune importantă, doresc să-i acord locul cuvenit în relatarea noastră referitoare la acele timpuri preistorice ale umanității. – Iată așadar cum s-au petrecut lucrurile:

3. După ce masa s-a sfârșit și toată lumea L-a preamărit pe Domnul, mulțumindu-i din suflet, patriarhul s-a ridicat în picioare și i-a spus lui Enoh: „Ascultă, fiul meu mult iubit, Enoh! În timpul absenței tale, care a durat aproape cinci zile, Muthael a venit la mine cu inima ușor tulburată. La ultima vizită pe care ne-a făcut-o Domnul, el i-a pus Acestuia o întrebare referitoare la iubirea față de femei și a obținut de la El un răspuns de mare importanță. Muthael mi-a povestit apoi în detaliu angoasa în care se găsea din cauza iubirii pe care i-o poartă Puristei. În final, m-a rugat să nu mă opun – dintr-un motiv exterior oarecare – promisiunii pe care i-a făcut-o Domnul și să binecuvântez cât mai curând posibil iubirea lui, dându-i-o pe Purista de soție.

4. Iată, așadar, iubitul meu fiu Enoh, ce s-a petrecut chiar aici, în această colibă, în timpul absenței tale! Totuși, nu i-am dat nici un răspuns, nici afirmativ, nici negativ, ci i-am spus să se adreseze direct Domnului, așteptând întoarcerea ta.

5. Ei bine, ce crezi? A sosit oare momentul să dăm curs cererii lui Muthael, sau mai trebuie să amânăm îndeplinirea ei?”

6. Enoh i-a răspuns astfel lui Adam: „Ascultă, tată, până acum Domnul nu mi-a poruncit să mă ocup pe loc de această poveste, dar sunt de părere că dacă Muthael se lasă ghidat de aceeași iubire ca și fiul meu Lameh față de soția lui Ghemela, și dacă ne promite că nu se va atinge de Purista până când Domnul nu-i va îngădui acest lucru, putem să-i acordăm fără nici o întârziere binecuvântarea noastră și dreptul de a o lua în căsătorie pe Purista!

7. Pe de altă parte, dacă se simte prea slab pentru a se supune acestei condiții, se înțelege de la sine că nu ne putem hazarda în a ceda o ființă care aparține exclusiv Domnului în mâinile slăbiciunii umane.

8. Sunt de părere că Muthael nu ar trebui să i-o ia înainte Domnului, indiferent cât de mare este ardoarea lui, căci Tatăl nostru ceresc le dă întotdeauna cele mai grele încercări celor cărora dorește să le dăruiască cel mai mult. De acea, cel mai bine ar fi ca Muthael să îi consacre în întregime marea sa iubire Domnului, nedorind să posede decât ceea ce Acesta este dispus să îi dăruiască. În acest fel, el va fi nevoit să meargă pe calea abnegației absolute față de Dumnezeu, dăruindu-i astfel spiritului său cea mai mare libertate posibilă. În mod evident, Domnul îi va acorda atunci tot ce i-a promis, în momentul pe care îl va considera cel mai favorabil pentru el! – Ești de acord cu mine?”

9. Adam i-a răspuns: „Întru totul, Enoh. Ai perfectă dreptate. Chiar așa vor trebui să se petreacă lucrurile. Atunci când Muthael se va întoarce la mine, îi voi prezenta punctul tău de vedere ca pe o condiție absolută! – Până când nu îl va accepta, nici vorbă nu poate fi să obțină mâna Puristei!

10. Da, acest răspuns este cât se poate de just și într-un acord deplin cu ordinea divină! – Iar acum, că am rezolvat această chestiune, să nu mai vorbim despre ea!

11. Vă propun tuturor să ieșim din colibă! Se anunță o seară superbă, așa că doresc să mergem cu toții pe culmea înzăpezită de deasupra grotei și să contemplăm de acolo ceea ce a creat bunătatea infinită și atotputerea divină! – Așadar, la drum! Amin”.

Author:  1% [ 30.6.2018, 10:30 ]
Post subject:  Capitolul 92

Capitolul 92
Urcușul pe culme. Văzând splendoarea acestui pământ, regele Lameh îl preamărește pe Domnul.
(5 august 1843)

1. Ajunși pe culmea înzăpezită, Lameh și tovarășii săi de la șes au descoperit pentru prima oară în viața lor frumusețea mării. Au privit fascinați această întindere nesfârșită de ape, care părea să se unească cu orizontul (așa cum credeau, de altfel, cei din acele vremuri), fiind incapabili să își mai desprindă privirile de la ea.

2. Ar fi putut contempla zile întregi spectacolul fascinant al valurilor care se spărgeau de țărm și ar fi făcut-o probabil, dacă Adam nu i-ar fi dat un cot, direcționându-i privirea către conurile muntoase strălucitoare pe care noi le cunoaștem deja.

3. Văzând acest peisaj magnific, Lameh a căzut pradă unei admirații atât de depline încât s-a dovedit incapabil să exprime în cuvinte sentimentele pe care le simțea în inima sa. El a continuat să privească cu ochii înecați în lacrimi panorama din jurul său, fără a putea rosti un singur cuvânt.

4. În cele din urmă, Enoh l-a întrebat: „Ei bine, frate Lameh, ce părere ai despre acest tablou? Cum ți se pare pământul privit de sus?”

5. În sfârșit, Lameh și-a mai revenit în simțiri și a putut vorbi: „O, frate mult iubit, ca să pot exprima ce simte inima mea în acest moment, ar trebui să fiu înzestrat cu harul oratoric al unui serafim sau al unui heruvim! Din păcate, limba mea este prea nepotrivită pentru o asemenea sarcină!

6. Totuși, trebuie să-ți mărturisesc, dragă frate, că mă simt întrucâtva tulburat la gândul că va trebui să părăsesc cândva, poate nu peste mult timp, aceste splendori inexprimabile care se regăsesc pe acest pământ!

7. Într-adevăr, în clipa de față nu îmi doresc nimic altceva decât să pot trăi de-a pururi în această stare de fericire pe acest pământ de o frumusețe fără egal! Ori încotro mi-aș îndrepta privirea, nu văd decât noi și noi splendori! Iată, acolo, către vest, marea freamătă strălucind în o mie de nuanțe. Ea începe nu departe de noi, dar se întinde către infinit, unindu-se cu cerul. Dincolo, foarte aproape de noi, se înalță șapte coloși sub forma unor munți ascuțiți care își trimit în sus coloanele de apă, către bolta cerească. Aceste jerbe de apă par să se spargă de albastrul bolții cerești, după care cad înapoi pe pământ, divizându-se în nenumărate picături incandescente, asemănătoare unor stele căzătoare care revarsă asupra solului binecuvântarea cerurilor… Într-adevăr, îți vine să crezi că acesta este locul în care se nasc stelele!

8. Nu mai vorbesc despre celelalte mii de splendori pe care le remarc în treacăt, care sunt atât de diverse, de mărețe și de sublime încât nu pot fi descrise de un limbaj omenesc. De aceea, frate mult iubit, te implor, lasă-mă să mă bucur în tăcere de toate aceste miracole pe care ni le-a dăruit Dumnezeu!

9. O, Tu, Cel care mă învățai nu mai departe de ieri sublima Ta înțelepciune și măreția iubirii Tale infinite! Cât de sublim, de sfânt, de bun și de puternic trebuie să fii Tu, dacă opera Ta este atât de glorioasă!

10. O, frate Enoh, dacă Tatăl preasfânt și Creatorul acestor minuni s-ar afla din nou aici, printre noi, la fel ca și ieri, mă întreb ce s-ar întâmpla atunci cu inimile noastre?

11. Da, Dumnezeul nostru Iehova Savaot este sfânt, sfânt, sfânt, și toate cerurile și pământul nostru nu fac decât să reflecte slava Lui!

12. O, Tată din ceruri, cine Te-ar putea preamări, adora și iubi pe Tine așa cum meriți? Căci sfințenia Ta este prea mare și prea sublimă pentru noi!”

13. După care Lameh a amuțit, copleșit de ceea ce simțea până la lacrimi. Adam, la fel ca și toți ceilalți care îl însoțeau, s-a simțit profund emoționat în fața profunzimii acestei emoții. La rândul lui, Enoh L-a preamărit din toată puterea pe Domnul în inima lui pentru compasiunea de care a dat dovadă față de cei slabi și rătăciți, pe care i-a transformat în niște ființe atât de puternice prin grația Lui.

14. După care, micul grup a continuat să contemple în tăcere frumusețile pământului până la miezul nopții.

Author:  1% [ 30.6.2018, 10:32 ]
Post subject:  Capitolul 93

Capitolul 93
Întoarcerea acasă. Cina binecuvântată din coliba lui Adam. Adam și Enoh discută despre sărbătoarea Sabatului.
(7 august 1843)

1. Pe la miezul nopții, Adam s-a ridicat, a binecuvântat întregul pământ și a spus: „Ascultați-mă, copiii mei dragi! Cred că am contemplat destul opera magnifică a lui Dumnezeu, săturându-ne sufletul cu excelenta hrană pregătită în marea bucătărie a minunilor Domnului!

2. Lui, Părintelui nostru preasfânt și de o bunătate mai presus de orice, îi datorăm de-a pururi întreaga noastră iubire, devoțiune și adorație!

3. Dat fiind însă că membrele noastre încep să suspine după o hrană ceva mai pământească, vă propun să ne întoarcem fără întârziere acasă, sub lumina blândă a lunii pline. Acolo, ne vom reîmprospăta forțele în numele Domnului, în coliba mea, servindu-ne cu mâncare și cu băutură, iar după ce îl vom preamări din nou, ne vom bucura de o binemeritată odihnă, care să ne regenereze trupurile, pe paturi pregătite din frunze frumos mirositoare!

4. Cu siguranță, ziua de mâine ne va rezerva noi plăceri, pregătite pentru noi de Domnul! – Iar acum, Seth, condu-ne acasă pe drumul cel mai scurt!”

5. Seth a condus grupul către casă și după o jumătate de oră, conform modului actual de calculare a timpului, au ajuns cu toții în coliba lui Adam, unde servitorii lui Seth pregătiseră deja tot ce a cerut Adam pe culmea muntelui.

6. Oaspeții acestuia, a căror poftă de mâncare a fost trezită de aerul pur al munților, au lăudat numele Domnului și s-au apucat fără să mai stea mult pe gânduri să golească bucatele din coșuri.

7. După ce au terminat de mâncat, i-au mulțumit cu toții Domnului, plini de ardoare, după care s-au așezat îmbrăcați în paturile lor alcătuite din frunze frumos mirositoare.

8. A doua zi dimineața, Adam, care se trezea întotdeauna primul, a dat deșteptarea.

9. Când toată lumea s-a trezit din somn, odihnită și plină de bună dispoziție, Adam i-a spus lui Enoh: „Ne aflăm din nou cu o zi înainte de Sabat! Nu crezi că ar trebui să-i invităm pe copii la sărbătoarea de mâine, pentru a sărbători împreună ziua Domnului?”

10. Enoh i-a răspuns: „Tată, după părerea mea, această zi de sărbătoare are mai degrabă un caracter lumesc decât unul specific unui serviciu divin autentic. De aceea, îți propun ca de această dată să nu invităm pe nimeni la această sărbătoare!

11. Desigur, toți cei care vor dori să vină fără a fi invitați în mod special vor fi bineveniți și vor obține de la noi binecuvântarea Sabatului. Dar cei care nu vor avea chef să ni se alăture de bunăvoie, fără a fi invitați, nu trebuie convinși cu orice preț să vină, cu atât mai mult cu cât am risca să îi dăm Domnului impresia că facem acest lucru din plăcerea vanitoasă de a ne arăta înconjurați de o mare mulțime de oameni în prezența copiilor veniți de la șes.

12. În consecință, îți propun să lăsăm lucrurile să curgă de la sine, în conformitate cu voința Domnului! Cine vrea să vină, să vină, și va primi de la noi binecuvântarea pe care o așteaptă. Cât despre cei care nu vor veni, ne vom ruga oricum și pentru ei, consacrându-i lui Dumnezeu în inimile noastre!”

13. Adam a fost foarte satisfăcut de acest răspuns, așa că și-a propus să viziteze în cursul zilei alte locuri sublime din natură, căci munții în care locuia împreună cu copiii săi erau plini de astfel de minuni. Desigur, urma să fie însoțit de micul grup care îi era atât de drag, inclusiv de oaspeții veniți de la șes. Enoh a fost de acord cu acest proiect.

14. Când grupul a ajuns pe platoul montan, Adam a poruncit să fie pregătit micul dejun, iar după consumarea acestuia, au pornit cu toții pe cărarea care ducea către grota binecunoscută de noi.

Author:  1% [ 30.6.2018, 10:33 ]
Post subject:  Capitolul 94

Capitolul 94
Vizita la grota lui Adam. Uimirea lui Lameh, care preamărește iubirea Domnului.
(10 august 1843)

1. Dând curs directivelor lui Adam, micul grup a ajuns în curând la grota acestuia. Uimit la culme de ceea ce vedea, Lameh a strigat: „Pentru numele lui Dumnezeu cel atotputernic! Ce îmi văd ochii? Să fie aceasta opera unor mâini umane?

2. Nu, nu, este imposibil ca o ființă umană să fi construit această minune! Această grotă fabuloasă este prea divină pentru a putea suspecta, fie și numai pentru o singură clipă, de la prima privire sau după o examinare amănunțită, că a fost construită de oameni, oricât de pricepuți ar fi aceștia în ornarea cu pietre prețioase!

3. Întregul ansamblu al acestui templu natural grandios este alcătuit dintr-o singură bucată. Deși nu au nici cea mai mică fisură, acești pereți divini dau impresia că au fost construiți prin alăturarea a tot felul de pietre prețioase.

4. Iată, aici se află un mural alcătuit exclusiv din coloane de rubine de aceeași grosime, care strălucesc la fel ca un răsărit magnific de soare. Dincolo se înalță o coloană gigantică, cu o înălțime mai mare decât cea a 100 de oameni, construită dintr-o singură bucată și de un albastru strălucitor! În spatele acestei coloane văd o capelă laterală micuță care strălucește de parcă ar fi construită din aur curat, încrustat ici și colo cu steluțe viu colorate!

5. O, toată această splendoare fără egal mă împiedică să mai încerc să o descriu în cuvinte!

6. O, Doamne, dar ce-mi văd ochii, acolo, în mijlocul acestui templu care strălucește în nuanțe incandescente? Să fie oare acela un izvor? – O, da, este un izvor minunat și sublim, la fel ca tot ce a ieșit direct din mâinile atotputernice ale Creatorului nostru.

7. O, Doamne, o, Dumnezeu atotputernic! Oamenii și îngerii nu înseamnă nimic prin comparație cu Tine!

8. Doamne, Creatorule, Părinte preasfânt, mult preasfânt! Oare chiar ai creat astfel de opere pentru inimile nerecunoscătoare ale oamenilor?

9. Iată, acolo sus, pe bolta cerească, strălucește soarele, cu o măreție indescriptibilă. Lumina sa transformă acest pământ întunecat într-un peisaj cu adevărat celest!

10. Noaptea, pe cerul infinit strălucesc de o mie de ori câte o mie de stele, în timp ce luna preaslăvește cu lumina ei blândă gloria eternă a lui Dumnezeu!

11. Ce forme minunate și veșnic în schimbare alcătuiesc norii aducători de ploaie! Și cât de frumos este împodobit pământul cu toate aceste flori de o rară frumusețe, care ne îmbată cu parfumul lor! Da, pământul este la fel de împodobit ca o femeie cochetă, și totuși, Doamne, oamenii uită cu atâta ușurință de Tine, deși trăiesc în mijlocul acestor minuni care reprezintă dovada cea mai vie a iubirii Tale părintești!

12. Dacă un bărbat îi oferă unei tinere fete un buchet de flori, ca semn al iubirii sale trupești, acest gest este suficient pentru ca ea să se îndrăgostească de el și să nu mai aibă ochi pentru nimeni altcineva, decât numai pentru trupul lui. Fără bărbatul iubit, întreaga creație a Celui atotputernic nu mai reprezintă pentru ea decât un lucru demn de a fi disprețuit.

13. Și totuși, în iubirea Lui infinită, Tatăl nostru preasfânt și preaplin de bunătate a înzestrat acest pământ cu cele mai frumoase și mai sublime buchete ale iubirii, a creat pentru noi soarele și stelele, precum și nenumărate alte minuni. Iar noi, care nu suntem în fața Lui decât o hrană pentru viermii care se târăsc prin țărână, uităm tot timpul de El, ba chiar îl disprețuim, pe El, care este frumusețea cea mai deplină, iubirea cea mai nobilă și înțelepciunea cea mai profundă, atunci când ne inflamăm cu iubirea păcătoasă a trupului nostru!

14. O, pământ minunat, mamă sublimă, împodobită direct de Dumnezeu și purtătoare a atâtor minuni! Merităm noi oare, ființe mizerabile și stupide, să pășim pe solul tău, pe care cresc zilnic miracolele sădite de degetul atotputernic al Creatorului?”

15. După care Lameh a tăcut, iar Adam și ceilalți membri ai micului grup s-au grăbit să îl îmbrățișeze cu ochii în lacrimi, ca semn al afecțiunii ce i-o purtau.

16. În final, Enoh a spus: „Da, frate Lameh, ai vorbit într-adevăr după inima mea; chiar așa se petrec lucrurile! Ființa carnală nu merită să locuiască pe acest pământ dacă respinge spiritul cu unicul scop de a-și satisface trupul!

17. Continuă însă să vorbești, așa cum ai făcut până acum! Adevăr îți spun: te-am putea asculta zi și noapte, ba chiar ani de zile, fără a obosi! Haide, reia-ți discursul și nu mai fă nici o pauză!”

Author:  1% [ 30.6.2018, 10:34 ]
Post subject:  Capitolul 95

Capitolul 95
Enoh vorbește cu înțelepciune despre iubirea trupească și despre iubirea lumii.
(12 august 1843)

1. Amabila invitație a lui Enoh a avut darul de a-l reconforta pe Lameh, care a spus:

2. „O, dragul meu frate, nu mi-aș dori decât să pot vorbi despre Dumnezeu și despre minunile Sale până când mi s-ar usca gâtul și limba. Din păcate, frumusețea neasemuită și splendoarea greu de imaginat a acestui loc mă împiedică să mai scot vreun cuvânt, căci nu sunt decât un biet păcătos, iar rostirea cuvintelor devine foarte dificilă atunci când instrumentele vocale refuză să își îndeplinească menirea! De aceea, aș prefera să iei chiar tu cuvântul, pentru a-mi lămuri alte aspecte, care mie îmi scapă!

3. Cred că am vorbit destul despre nebunia oamenilor. Dacă ai însă ceva de spus în favoarea lor, te rog să iei cuvântul și să compensezi astfel nedreptatea pe care le-am făcut-o prin afirmațiile mele deloc măgulitoare la adresa lor!

4. Personal, am vorbit în funcție de experiența mea, și este cert că lucrurile se petrec exact așa cum le-am descris în puține cuvinte; dar tu, dragul meu frate, ai observat probabil lucrurile și dintr-o altă perspectivă, privind de la înălțimea acestor munți sublimi, perspectivă care mie mi-a lipsit, căci am trăit tot timpul la șes, în profunzimile păcatului! De aceea, cred că ești mult mai în măsură decât mine să judeci umanitatea dintr-o perspectivă echitabilă. De aceea, te implor, ia cuvântul și vorbește în locul meu!”

5. Enoh i-a întins mâna lui Lameh și i-a spus: „Frate, este foarte adevărat că tu ai trăit cu totul alt tip de experiențe în profunzimile de la șes prin comparație cu mine, care am trăit pe înălțimile sacre; totuși, cuvintele tale sunt cât se poate de adevărate în ceea ce îi privește pe majoritatea oamenilor, care acordă o importanță mai mare trupului lor decât Domnului Însuși!

6. Dacă întrebi pe cineva: ‚Fratele meu (sau sora mea), pe cine preferi și cui i te închini tu în primul rând: trupului tău sau lui Dumnezeu, Domnul, Creatorul și Părintele tău?’, el (sau ea) îți va răspunde imediat: ‚Ce întrebare îngrozitoare! Cine și-ar putea iubi propriul trup mai mult decât pe Dumnezeu? Vai, un astfel de gând reprezintă un păcat în sine, din cauza căruia s-ar putea cutremura întregul pământ!’

7. Dacă vei analiza însă faptele acestui frate al tău (sau ale acestei surori ale tale), viața sa de zi cu zi, vei descoperi foarte rapid cât de multă bucurie îi produc toate aceste lucruri deșarte, pur lumești, trupești și demne de tot disprețul, pe care nu le savurează timp de câteva minute, ci zile, săptămâni, luni și chiar ani la rând!

8. Dacă vei încerca să îi vorbești cu toată seriozitatea despre Dumnezeu și despre aspectele pur spirituale și vii ale vieții, îi vei citi pe față o stare de uimire absolută, de iritare și chiar de prostie. După o oră de asemenea discuții, expresia lui plictisită în cel mai înalt grad îți va spune cu toată claritatea:

9. ‚Prietene, schimbă te rog subiectul! Vorbește-mi despre orice altceva, căci nu înțeleg nimic din ceea ce îmi spui. Acest subiect de conversație este pur și simplu prea elevat pentru mine! Dat fiind că nu pot să-l înțeleg, el nu face altceva decât să mă plictisească de moarte, trezindu-mi o stare de proastă dispoziție, și în cele din urmă de somnolență! – Vorbește-mi mai bine de o pisică, de o pasăre, de o fată tânără și frumoasă sau de un băiat tânăr și atrăgător, iar atunci te voi asculta cu cea mai mare atenție, întreaga zi dacă va fi nevoie. Scutește-mă însă de toate aceste aiureli divine, mult prea elevate pentru mine și pe care nu le înțeleg deloc!’

10. De bună seamă, un om care se teme de Dumnezeu nu va îndrăzni să îți spună deschis acest lucru, dar faptele și gesturile sale îți vor striga în față ceea ce el nu va avea curajul să rostească în cuvinte, iar comportamentul său se va face auzit mai puternic decât răgetul unui leu înfometat!

11. Privind lucrurile din această perspectivă, nu ar trebui să faci o diferență atât de mare între experiențele tale și ale mele! Din acest punct de vedere, poți face o comparație între regiunile de la șes și cele din munți și poți vorbi fără teamă, cu atât mai mult cu cât Muthael ni se va alătura în curând, căci venirea lui este așteptată.

12. Iar acum, vom intra cu toții în grotă și ne vom îndrepta către Levant; acolo, vei putea contempla și alte minuni ale lui Dumnezeu!

13. Așa cum îți spuneam însă, atunci când ne vom întâlni cu Muthael, îi voi cere să ți se adreseze ție, și te asigur că vei ști ce să îi răspunzi! – Așa să fie, în numele Domnului! Amin”.

Author:  1% [ 30.6.2018, 10:35 ]
Post subject:  Capitolul 96

Capitolul 96
Mica procesiune ajunge la coliba Puristei. Lameh se minunează de frumusețea gazdei sale.
(17 august 1843)

1. După ce călătorii au trecut prin grotă, timp în care Lameh nu a încetat nici o clipă să se minuneze de frumusețea fără egal a acesteia, și au ajuns la ieșirea care dădea către Levant, Enoh s-a adresat celorlalți:

2. În continuare, ne vom îndrepta către Levant, pentru ca Lameh și tovarășii săi de la șes să poată admira în continuare măreția Tatălui nostru preasfânt! Vom lua apoi masa Domnului în coliba Puristei, masă pe care ne-a recomandat chiar El să o servim la momentul oportun, pentru a ne întări iubirea, și implicit spiritul!”

3. Adam i-a răspuns: „Da, fiul meu Enoh, ai vorbit foarte bine. Chiar asta vom face, și cu această ocazie vom vedea ce vom putea face pentru a-l ajuta pe Muthael, zelosul nostru candidat la însurătoare!”

4. Enoh a adăugat: „Da, tată Adam, cu siguranță vom avea grijă să rezolvăm această problemă! – Deocamdată însă, să nu ne batem capul cu acest lucru. Vom vedea ce vom avea de făcut la fața locului! – Iar acum, să pornim la drum, în numele Domnului!”

5. Și astfel, micul grup a pornit la drum, îndepărtându-se cu pași repezi de grotă și îndreptându-se în direcția Levantului.

6. Nici nu au ajuns bine în această regiune că au și fost înconjurați de o mare mulțime, care s-a grăbit să le iasă în întâmpinare și i-a primit cu iubire.

7. Prima care i-a salutat pe eminenții oaspeți a fost Purista, care le-a spus:

8. „Sublimi părinți, prieteni ai lui Dumnezeu cel atotputernic! Ca de obicei, motivul care vă aduce pe meleagurile noastre nu poate fi altfel decât nobil și elevat! De aceea, mă închin cu întreaga mea ființă în fața Tatălui nostru preasfânt și preaplin de iubire, care sălășluiește de-a pururi în lumina Lui eternă și sacră, dând viață inimilor noastre prin iubirea pe care i-o purtăm!

9. O, dragi și venerați părinți, eu, sărmana slujitoare a Domnului, vă urez de o mie de ori bun venit! Sufletul meu tânjește să asculte cuvintele celui pe care Domnul Însuși l-a desemnat drept mare preot al nostru!

10. O, intrați împreună cu mine în coliba pe care a construit-o Domnul Însuși, prin voința Lui atotputernică, și pe care a consacrat-o ca bucătărie în care toți copiii Lui să își poată găsi hrana regeneratoare de care au nevoie pentru Viața eternă!”

11. Văzând fața încremenită a lui Lameh, Enoh l-a întrebat pe acesta: „Ei, frate Lameh, cum îți place gazda noastră? Și ce spui de cuvintele sale?”

12. Aflat încă sub impresia puternică provocată de frumusețea celestă a Puristei, Lameh a răspuns: „O, frate, când l-am văzut pe dușmanul jurat al Domnului în fața peșterii în flăcări, mi-am pierdut pentru câteva clipe simțul vorbirii, dar această fată coborâtă din cer îmi blochează acest simț într-o manieră infinit mai puternică! Doamne, Doamne, ce îmi văd ochii!?

13. Ascultă, frate, o viziune atât de celestă l-ar putea costa chiar viața pe un păcătos ca mine! Să vezi o frumusețe atât de mare, asociată cu o iubire și o înțelepciune atât de profundă! O biată creatură neevoluată ca mine nu va putea înțelege niciodată cum este posibil să existe o astfel de asociere!

14. Frate, te rog, scutește-mă pentru moment de orice discuție și de orice apreciere, căci trebuie mai întâi să mă obișnuiesc cu această viziune! Când voi reuși să îmi revin cât de cât, voi putea lua din nou cuvântul! Până atunci însă, te implor, nu mă obliga să vorbesc!”

15. Enoh i-a răspuns: „Foarte bine! Oricum, limba ta se va dezlega de la sine atunci când vei intra în interiorul colibei construită de măreția Domnului. De aceea, ne vom îndrepta în direcția ei fără nici o întârziere!”

16. Preafrumoasa Purista i-a condus pe înalții oaspeți către colibă, unde a așezat câteva vreascuri proaspete în soba iubirii.

Author:  1% [ 30.6.2018, 10:37 ]
Post subject:  Capitolul 97

Capitolul 97
În coliba Domnului. Purista se plânge de avansurile amoroase ale lui Muthael. Răspunsul înțelept al lui Enoh.
(18 august 1843)

1. După ce a avut grijă ca toți oaspeții să se instaleze confortabil în colibă, iar soba să fie plină cu lemne, Purista s-a îndreptat către Enoh și i-a spus:

2. „O, sublim, unic și autentic mare preot al lui Dumnezeu cel atotputernic și etern, care este Tatăl nostru preasfânt și preaplin de iubire! Doresc să-ți relatez cu inima strânsă ce se întâmplă aici, în Levant!

3. Așa cum știi, cu ultima ocazie cu care ne-a vizitat, Domnul, Tatăl nostru prea-sfânt și preaplin de iubire, i-a făcut lui Muthael o promisiune potrivit căreia mă va putea lua de soție, atunci când va considera El necesar. Iar acum, Muthael, pe care eu îl credeam un om înțelept și drept, mă agasează și mă hărțuiește tot timpul, dorind să mă oblige să îi dau consimțământul meu.

4. Dacă îi reamintesc de cuvintele Domnului și îi cer să renunțe la consimțământul meu, dat fiind că, oricum, lucrurile se vor petrece după voia Domnului și la momentul pe care îl va considera El oportun, începe imediat să plângă și îmi spune:

5. ‚Da, da, așa spun toate fecioarele atunci când pretendentul la mâna lor nu le este pe plac!’ – El știe foarte bine că Domnul nu m-ar obliga niciodată să îi devin soție lui Muthael împotriva voinței mele și este convins că, dacă îl trimit tot timpul înapoi la Domnul, fac acest lucru pentru că nu îl doresc ca soț, dat fiind că, așa cum spuneam, Domnul nu m-ar obliga niciodată să fac ceva care îmi repugnă!

6. Iată, deci, cum se petrec lucrurile, și te asigur că mi-a mai spus și alte lucruri decât acestea! De aceea, te rog, dă-mi un sfat venit direct de la Domnul, ca să știu cum trebuie să procedez în continuare!

7. Nici nu știu sigur dacă ieri nu am păcătuit când, obosită de discursurile lui deșarte și de întrebările lui inutile, i-am tăiat-o scurt și i-am spus pe șleau: ‚Dat fiind că te comporți fără nici un pic de înțelepciune, făcând presiuni inutile asupra mea de a-ți deveni soție înainte de momentul oportun, îți spun cu toată seriozitatea că da, în această clipă simt o anumită aversiune față de tine! În plus, te asigur că nu vei reuși niciodată să îmi deturnezi iubirea pe care i-o port Domnului! Dacă vei mai avansa măcar cu un singur pas către mine, mânat de această pasiune oarbă a iubirii tale trupești, îți jur în numele Domnului, chiar în fața acestei sobe sfinte, că voi rămâne de-a pururi nemăritată, păstrându-mi iubirea pură pe care i-o port Lui, și nu voi mai privi niciodată un bărbat în față cât timp voi trăi pe acest pământ!’

8. Cuvintele mele l-au bulversat atât de tare pe Muthael încât acesta a fost incapabil să mai spună ceva și s-a îndepărtat plângând. Din câte am remarcat, s-a îndreptat direct către voi, către înălțimile sacre.

9. O, Enoh, nobil slujitor al lui Dumnezeu cel atotputernic, dă-mi un sfat bun, în numele Domnului, un sfat care să mă reconforteze!”

10. Enoh i-a răspuns astfel Puristei: „Ascultă-mă! Îți voi spune cum se prezintă lucrurile în lumina adevărului. Iată: Domnul i-a promis mâna ta lui Muthael, așa că te-a legat deja de el întru spirit. Totuși, a decis ca trupul tău să nu fie binecuvântat decât la un moment ulterior, considerat de El favorabil. Domnul a avut grijă să îți transmită decizia Lui într-o manieră tăcută, comunicând-o sentimentelor tale.

11. Când Muthael a venit la tine și ți-a împărtășit același lucru, dar într-o manieră deschisă, tu ți-ai dat seama dintr-o privire că el era cel care ți-era predestinat, adică cel care îți va deveni într-o zi bărbatul binecuvântat. Ca urmare a acestei descoperiri, tu i-ai aruncat lui Muthael o privire semnificativă și plină de amabilitate. Prin această privire, care spunea multe, i-ai provocat o rană profundă, care aproape că l-a privat de înțelepciunea lui obișnuită! Începând din acel moment, Muthael a devenit sclavul iubirii sale față de tine și nu mai poate ieși din această fundătură în care a ajuns și în care nu există nici un fel de Viață!

12. După cum îți poți da seama, ai comis o greșeală, chiar dacă nu foarte mare, așa că va trebui să o repari! Ai putea face acest lucru rugându-L pe Domnul să îl binecuvânteze pe Muthael și să îl conducă pe calea cea dreaptă a mântuirii!

13. Mai presus de orice, nu trebuie să îl tratezi cu dispreț, căci un bărbat care poartă cu sine promisiunea Domnului este cu siguranță sfințit!

14. Chiar dacă Domnul îl pune la ora actuală la încercare, El face acest lucru exclusiv pentru a-l ajuta să progreseze rapid către deplina lui realizare spirituală. Nu te lăsa însă amăgită de aceste încercări la care este supus Muthael, căci el rămâne în ultimă instanță bărbatul sfințit de Dumnezeu, pe care Acesta ți l-a consacrat!

15. Iată, așa stau lucrurile, în lumina adevărului! – Nu îl mai respinge, dar nici nu-l mai tenta! – Atât am avut să-ți spun! În ceea ce îl privește pe Muthael, fii sigură că voi avea o discuție și cu el! – Iar acum, să ne apropiem cu toții de sobă! Amin”.

Author:  1% [ 30.6.2018, 10:41 ]
Post subject:  Capitolul 98

Capitolul 98
Enoh îl vindecă pe Muthael de depresia lui amoroasă
(19 august 1843)

1. În timp ce Purista își făcea de lucru pe lângă sobă, iar Lameh, a cărui limbă s-a dezlegat în sfârșit, îi întreținea pe părinții patriarhi cu observațiile sale pertinente legate de gazda lor, Muthael a intrat subit pe poartă, părând complet ieșit din minți. Văzându-l pe Enoh, el s-a îndreptat către el cu o mină gânditoare și l-a privit o vreme fără să spună nimic.

2. Atunci, Enoh și-a ridicat mâna dreaptă și a spus cu putere: „Ascultă, dorință mută a cărnii care ai făcut din acest bărbat un prizonier, deși el este purtătorul promisiunii lui Dumnezeu, îți poruncesc, prin puterea Domnului care se găsește în pieptul meu, să taci și să te îndepărtezi de cel care a fost chemat de Domnul Însuși!”

3. Instantaneu, Muthael s-a trezit parcă dintr-un somn profund și a exclamat: „O, Doamne, Tată preasfânt! Unde mă aflu? Ce s-a întâmplat cu mine? Oare m-am trezit, sau încă mai dorm și visez?

4. Îmi amintesc vag că m-am grăbit până aici mânat de pasiunea mea pentru Purista. Iar acum, Purista se află alături de mine, dar mie îmi este la fel de indiferentă de parcă nu ar exista deloc! – Cum este posibil așa ceva?

5. Îmi amintesc de asemenea că după ce am auzit promisiunea Domnului, am început să simt pentru ea o pasiune absolut arzătoare, dar acum, această promisiune nu mai strălucește în pieptul meu decât ca o stea atunci când se lasă seara, dat fiind că este un cuvânt al Tatălui! Tot restul a dispărut pentru mine! – Mă întreb însă cum a fost posibil ca în ființa mea să se producă o asemenea schimbare?

6. O, Enoh, acum că știu de ce am venit aici și de ce m-am grăbit atât de tare ieri, dis de dimineață, către înălțimile sacre, îți pot declara deschis: pentru mine, întregul pământ, cu toți locuitorii lui, nu reprezintă nimic mai mult decât o coajă de nucă lipsită de miez!

7. Tatăl ceresc este totul pentru mine, și tot restul nu reprezintă nimic! Nici măcar tu, Enoh, nu reprezinți ceva pentru mine decât în măsura în care în inima ta arde o iubire profundă și unică pentru El. Dacă nu ai dispune de această iubire, ai fi la fel ca toți ceilalți, o simplă creatură, așa cum este și Purista; de aceea, nu ai exista deloc în ochii mei!

8. Căci eu văd pretutindeni efortul Tatălui de a conserva tot ceea ce există prin iubirea Lui, creând totodată noi și noi minuni ale creației. De aceea, sunt incapabil să iubesc aceste creaturi care îl costă pe Tatăl nostru preasfânt un efort atât de mare, căci El este singurul pe care îl iubesc!

9. Aș prefera să nu exist nici chiar eu, căci sunt conștient de faptul că inclusiv pentru existența mea depune El un astfel de efort creator. Pe de altă parte, dacă nu aș exista, nici nu L-aș putea iubi pe El, care este iubirea cea mai desăvârșită cu putință! Cu toții ar trebui să vă apropiați cât mai mult de El, pentru a-L putea iubi așa cum vă iubește El pe voi, cu aceeași ardoare infinită!

10. O, Tată preasfânt, cum este posibil să o fi iubit pe această Purista mai mult ca pe Tine, fie și măcar pentru câteva clipe?”

11. Aceste cuvinte au încheiat discursul lui Muthael. Toți cei de față și-au putut da astfel seama, nu fără o oarecare teamă, de fantastica transformare care s-a produs în el.

12. Cât despre Purista, aceasta a început să plângă cu palmele la ochi, blestemând privirea pe care i-a aruncat-o în trecut lui Muthael și care i-a produs acestuia o rană atât de profundă în suflet. Căci ajunsese să îl considere pe cel pe care îl iubea în secret complet pierdut pentru ea.

13. În ceea ce îl privea pe Adam, acesta nu știa cu ce întrebare să înceapă, pentru a-și lămuri mai bine ce s-a întâmplat.

14. La fel de stupefiat era și Lameh de la șes, care i s-a adresat astfel lui Enoh: „Frate, după toate aparențele, nu cred că aș mai avea ce să-i spun acestui om!”

15. Enoh i-a răspuns însă: „Nu te mai gândi la asta! Așteaptă urmarea evenimentelor și te asigur că va veni și momentul tău să vorbești. Vei avea atunci multe de spus, căci acela va fi momentul care îți va fi predestinat. Deocamdată, să lăsăm lucrurile așa cum sunt! Căci Puristei în revine datoria de a se apropia de Muthael, pentru a repara greșeala pe care a făcut-o, involuntar, ce-i drept! Asta dorește Domnul acum! De aceea, îți propun să nu ne mai ocupăm deocamdată de această poveste și să continuăm să urmăm calea voinței divine! Amin”.

Author:  1% [ 30.6.2018, 10:46 ]
Post subject:  Capitolul 99

Capitolul 99
Uimirea lui Adam în fața transformării lui Muthael. Sfiala Puristei. – Discursul lui Muthael. Purista se căiește și își cere iertare.
(21 august 1843)

1. Abia după aceste ultime cuvinte ale lui Enoh și-a mai revenit Adam din uimirea în care căzuse. De aceea, el l-a întrebat imediat pe Enoh: „Ascultă, iubitul meu fiu Enoh! Ce se petrece aici? Muthael, care ceva mai devreme părea să-și fi ieșit din minți, fiind convins că a descoperit minunea minunilor în persoana Puristei, care nu mai departe de ieri era complet pierdut în contemplarea interioară a imaginii multiubite a acesteia, nevorbind de altceva decât de ea, în așteptarea imensei grații acordate acestei uniuni sacre de promisiunea lui Dumnezeu, – Muthael, care îmi prezicea nu cu mult timp în urmă că prezervarea întregii rase umane va depinde de această căsătorie pe care a anunțat-o chiar Dumnezeu –, ei bine, același Muthael s-a apucat din senin să vorbească de indiferența, ca să nu spun chiar disprețul lui față de Purista, care pare să fi devenit ea însăși la fel de indiferentă față de el cum suntem noi față de ținuturile pe care nu le cunoaștem.

2. O, spune-mi, ce s-a întâmplat? Oare gestul pe care l-ai făcut cu mâna a provocat această transformare a lui Muthael? Sau s-a convins singur, în sinea lui, că nu mai simte nimic față de ea? Sau poate că a fost o intervenție a Domnului, care i-a transformat subit inima? L-ai scufundat cumva într-un fel de somn hipnotic? O, spune-mi, ce s-a întâmplat cu Muthael al nostru?”

3. Enoh i-a răspuns astfel lui Adam: „Părinte Adam, fii atent la comportamentul lui Muthael și la discursul pe care îl va ține în continuare, și vei descoperi singur răspunsul la nelămurirea ta! Am să îi cer imediat să îi vorbească Puristei, iar dacă va fi de acord, îți vei da rapid seama ce se ascunde de fapt sub aceste aparențe. Fii așadar cât se poate de atent!”

4. După care Enoh a chemat-o la el pe Purista și i-a spus: „Ei bine, scumpa mea Purista, spune-mi, cum îți place Muthael la ora actuală? Ești satisfăcută de maniera în care l-am transformat, prin grația Domnului? Nu cu prea mult timp în urmă, îmi amintesc că te-ai plâns de el și ne-ai împărtășit nemulțumirea ta în ceea ce îl privește. De aceea, te întreb acum dacă îl preferi așa cum este la ora actuală!”

5. Auzind aceste cuvinte, Purista s-a simțit extrem de stânjenită și nu a știut ce să răspundă.

6. Muthael, care se afla chiar lângă ea, a luat însă cuvântul și a spus fără nici o rezervă: „Eu cred că există un timp pentru tot ceea ce există pe acest pământ! Există un timp pentru prostie, un timp pentru înțelepciune, un timp pentru iubire, un timp pentru dorința unui bărbat de a avea o femeie, și în sfârșit un timp pentru dorința de căsătorie! Mie îmi venise acest timp, și așa se explică ardoarea care m-a cuprins în privința Puristei!

7. Dacă timpurile însele se schimbă, iar noi suntem prizonierii lor, cum am putea scăpa de această vrajă, rămânând de neclintit în fața lor?

8. Pământul dansează continuu în jurul soarelui, la fel ca un copilaș care se joacă. Ce înțelept de pe pământ poate să nu se bucure de acest dans jucăuș, oricât de calm și de detașat ar fi el? Chiar și atunci când dorm, eu fac parte integrantă din această revărsare de bucurie a pământului.

9. În aceste condiții, nu e deloc de mirare că m-am inflamat atât de tare pentru o fată cu ochii de foc! – Știm însă cu toții că până și puterea arzătoare a soarelui este stinsă atunci când cerul este acoperit de nori; de aceea, trebuie să existe un mijloc prin care bărbatul să poată stinge pasiunea arzătoare și nebunească pe care o simte față de femeie!

10. Prin grația lui Dumnezeu, am găsit un astfel de mijloc, astfel încât cei doi sori ai Puristei nu-mi mai fac acum nici un rău! Cum s-ar spune, timpurile s-au schimbat în interiorul meu și experimentez acum un fel de renaștere; îmi dau perfect seama că orice bărbat poate trăi foarte bine și fără o Purista, atât timp cât a primit viață. Așa se explică schimbarea constantă a vremii.

11. Într-o zi vremea este frumoasă; în următoarea se schimbă și devine urâtă; într-o zi soarele arde cu putere, în următoarea își pierde această putere; într-o zi întreaga natură înflorește, debordând de energie, în următoarea totul îngheață”.

12. Aceste cuvinte i-au străpuns inima Puristei, care a început să plângă cu amărăciune. În final, ea a spus: „Dacă bărbatul care mi-a fost promis îmi ține astfel de discursuri pe o temă atât de serioasă, mă întreb ce se va întâmpla atunci când ceilalți vor începe să vorbească? O, Muthael, chiar nu poți să mă ierți în inima ta pentru că am fost atât de dură cu tine?”

Author:  1% [ 30.6.2018, 10:48 ]
Post subject:  Capitolul 100

Capitolul 100
Discursul plin de înțelepciune și de virilitate adresat de Muthael Puristei.
(22 august 1843)

1. Atunci, Muthael s-a întors către Purista și i-a spus: „Purista, de ce te plângi de ordinea divină?

2. Nu cu mult timp în urmă, eu eram plin de ardoare, iar tu te-ai plâns tot timpul de comportamentul meu. Acum ardoarea mea s-a răcit și văd că continui să te plângi! Spune-mi, cum ar trebui să mă comport ca să fii satisfăcută? Oare trebuie să rămân la mijloc, între căldură și indiferență? Cum s-ar spune, preferi ca iubirea mea pentru tine să rămână călduță?

3. Constat că nu îmi răspunzi! În acest caz, îți voi da eu răspunsul corect, în fața lui Dumnezeu și a părinților patriarhi:

4. Eu cred că am un comportament just atât timp cât mă comport față de tine așa cum dorește Domnul!

5. Dacă sunt plin de ardoare, o fac pentru că voința Domnului mă determină să fiu plin de ardoare; dacă mă comport cu răceală, de asemenea fac acest lucru în conformitate cu voința Domnului. Chiar și dacă m-aș comporta călduț, aceasta ar fi tot voința Domnului, deși știu foarte bine că acest tip de comportament nu se poate încadra vreodată în ordinea divină, - de unde rezultă că Domnul nu mă va sili niciodată să adopt un astfel de comportament!

6. Dacă ai cu adevărat încredere în El, care este Părintele întregii umanități, cum este posibil să îți lipsească curajul și să te prezinți în fața mea plângând, ca și cum ar trebui să îți iert o așa-zisă ofensă?

7. Nu crezi că Domnul va face exact așa cum va dori, unindu-ne sau despărțindu-ne la momentul potrivit, după cum îi va fi voia?

8. O, vezi tu, nici tu, nici eu, nici Enoh și nici chiar părinții patriarhi nu vom putea lua vreodată o astfel de decizie, care nu depinde decât de Domnul!

9. Nu contează dacă ne iubim cu ardoare sau dacă nu ne suportăm reciproc; atât timp cât Domnul a promis că ne va uni, cu siguranță o va face, cu singura condiție ca iubirea pe care ne-o purtăm unul altuia să nu o depășească pe aceea pe care i-o datorăm Lui!

10. Dacă aceasta este singura premisă care poate împiedica îndeplinirea acestei promisiuni, lucru de care nu mă îndoiesc nici o clipă, nu pot decât să îi mulțumesc din toată inima Domnului pentru că mi-a moderat ardoarea excesivă pe care o simțeam față de tine, trezită în inima mea pe de o parte de promisiunea Lui sfântă și pe de altă parte de lumina ochilor tăi. În ceea ce te privește, nu pot să cred decât că vei împărtăși această opinie a mea, găsind-o judicioasă, cu atât mai mult cu cât știu că ești slujitoarea plină de puritate a Domnului, pe care a ales-o chiar El, purtând-o în brațele Sale sfinte!

11. De aceea, îți declar acum și aici, în fața lui Dumnezeu și a părinților patriarhi, că atât timp cât Domnul nu îmi va porunci cu claritate să te iau de soție, mă voi comporta față de tine la fel ca față de orice altă fecioară, pe care Domnul nu mi-a promis-o de soție!

12. În calitatea mea de frate al tău, îți doresc să înțelegi și să adopți întru totul acest punct de vedere, întrucât este singurul capabil să te unească pentru totdeauna cu Tatăl nostru ceresc!

13. De acum înainte, raportează-te numai la Domnul, și poți fi convinsă că inima ta își va găsi imediat liniștea după care tânjește și alinarea cea mai blândă! Acesta este singurul lucru pe care ți-l poate dori inima mea, care acum îi este devotată în întregime Domnului! Acționează în acest fel și te vei putea bucura de adevărata lumină a promisiunii sfinte a Domnului! Amin”.

14. Auzind aceste cuvinte, Purista și-a acoperit fața și s-a întors la soba ei. Emoționată de înțelepciunea lui Muthael, ea a început să reflecteze intens la cuvintele acestuia, găsindu-le din ce în ce mai pline de justețe.

15. Atunci, Enoh i-a spus lui Lameh: „Frate, pregătește-te, căci în scurt timp va veni rândul tău să îți exprimi gândurile legate de profunzimea iubirii față de Dumnezeu din inima omului!”

Author:  1% [ 21.7.2018, 05:21 ]
Post subject:  Capitolul 101

Capitolul 101
Disprețul lui Muthael față de oaspeții veniți de la șes și întrebarea sa dură adresată regelui Lameh. Răspunsul lui Lameh.
(23 august 1843)

1. După acest avertisment primit de Lameh, Muthael s-a întors către Enoh și i-a spus: „Enoh, spune-mi, cine sunt acești oameni mititei, și îndeosebi cel căruia tocmai i-ai adresat cuvântul? Sunt cumva niște compatrioți ai celor care, pe vremea când Domnul se afla printre noi, au urcat din zona de șes – acum purificat㠖 și au avut îndrăzneala să ne atace? Sau poate vin din cine știe ce colț pierdut al Septentrionului? Spune-mi, cine sunt acești oameni?”

2. Enoh i-a răspuns astfel lui Muthael: „Ascultă, tocmai l-am avertizat pe unul din acești oameni că el este cel mai în măsură să îți răspundă la întrebările pe care dorești să i le pui! De vreme ce dorești tu însuți să faci cunoștință cu aceste ființe, care – ce-i drept – sunt mai mici decât noi din punct de vedere fizic, dar în nici un caz din punct de vedere spiritual, îți recomand să te adresezi direct celui care se află cel mai aproape de mine și care se numește Lameh. Te asigur că acesta este capabil să îți ofere cele mai complete informații legate de tot ceea ce te interesează. De aceea, pune-i orice întrebări dorești, fără teamă și fără nici o rezervă. Sunt deja absolut convins că vei fi întru totul satisfăcut de răspunsurile lui, chiar dacă înălțimea sa nu se compară cu a noastră!”

3. Imediat, Adam i-a făcut și el un semn lui Muthael, indicându-i astfel că poate începe să vorbească fără întârziere cu micuțul bărbat, cu atât mai mult cu cât avusese deja suficient timp la dispoziție pentru a se convinge de comorile spirituale care se ascundeau în persoana lui Lameh.

4. Fără să mai ezite și fără să se mai teamă de riscurile la care s-ar putea expune, Muthael a început imediat o conversație cu Lameh, căruia i-a pus următoarea întrebare:

5. „Lameh, micuțule om cu dimensiuni incredibil de reduse, spune-mi cine ești și de unde vii, ca să știu cum trebuie să mă comport față de tine și față de tovarășii tăi! Vezi tu, eu nu am darul lui Enoh și al altor înțelepți iluminați de a vedea până în profunzimile ultime ale sufletului celui pe care îi am în față! De aceea, mă văd obligat să pun astfel de întrebări pentru a afla cine se află în fața mea. Așadar, te întreb din nou: cine ești și de unde vii?”

6. Lameh i-a adresat lui Muthael o privire plină de înțeles și i-a răspuns ușor agitat, cântărindu-și fiecare cuvânt: „Ascultă, bărbat din Levant, care de obicei dai dovadă de atâta înțelepciune! Această întrebare nu îți face deloc cinste. Așa vorbesc doar servitorii vulgari care mătură străzile în marele meu oraș, Hanoh, întrucât aceștia nu știu că aparțin înainte de toate rasei umane!

7. După părerea mea, un înțelept adevărat ar trebui să știe că orice ființă vie – cu atât mai mult dacă se află în compania unui om ca Enoh, fiind capabilă să se întrețină cu el – merită să se bucure de ceva mai multă considerație din partea semenilor săi, întrucât nu este o maimuță care seamănă cu oamenii!

8. O astfel de apreciere referitoare la înălțimea noastră reprezintă inclusiv o dovadă de lipsă de bun simț, ceea ce mă face să cred că adevărata înțelepciune îți este în realitate necunoscută, atât timp cât nu vezi în mine decât un fel de maimuță, și nu un om!

9. De aceea, sfatul meu este să te ocupi mai întâi de toate de tine însuți, încercând să te cunoști mai bine, și abia apoi să încerci să afli cine sunt eu! Comportamentul tău față de noi îmi explică inclusiv atitudinea extremă pe care ai adoptat-o față de celesta Purista: la început te-ai aprins în prezența ei ca un aliaj de bronz incandescent (dacă ai văzut vreodată așa ceva), iar apoi ai devenit mai rece decât un bloc de gheață! Din câte îmi dau seama, adevărata iubire față de Dumnezeu, care se manifestă inclusiv față de operele Sale, îți este întru totul străină; căci Purista este la fel de pură ca și aurul, și ar trebui să știi foarte bine ce înseamnă acest lucru!

10. Până acum te-ai comportat ca un nebun care nu are nici cea mai mică idee legată de instrumentele educative pe care le folosește Dumnezeu în cazul umanității!

11. De aceea, în numele Dumnezeului meu și al tău, du-te și învață să te cunoști pe tine însuți. Abia după ce vei fi ajuns la adevărata cunoaștere de sine întoarce-te la mine, micuțul om cu dimensiuni incredibil de reduse, care nu este totuși totuna cu o maimuță oarecare! Încearcă să înțelegi aceste cuvinte!”

Author:  1% [ 21.7.2018, 05:26 ]
Post subject:  Capitolul 102

Capitolul 102
Rușinat, Muthael vrea să se retragă. Enoh îl împiedică. Discursul lui Enoh referitor la natura femeilor.
(24 august 1843)

1. Aceste cuvinte i-au demonstrat imediat lui Muthael cu cine are de-a face. De aceea, el s-a înclinat în fața lui Lameh și a dat să se retragă pe loc din prezența acestuia, bănuind că Enoh l-a silit în mod intenționat să se expună acestei confruntări.

2. În realitate, el se simțea oarecum indignat de comportamentul lui Enoh, ca să nu mai vorbim de rușinea pe care o simțea din cauza umilinței la care a fost supus în fața Puristei și a părinților patriarhi.

3. În timp ce se apropia de ușa colibei, Enoh i-a spus însă, pe un ton foarte ferm: „Muthael, nu așa părăsește un bărbat adevărat o adunare la fel ca a noastră! – Chiar dorești să înlocuiești un anumit tip de comportament nebunesc cu un altul, cu nimic mai înțelept decât primul?”

4. Muthael i-a răspuns: „Nu aceasta este intenția mea. Tot ce doresc este să vă fac să uitați de primul meu pas greșit, făcând un alt pas! De altfel, Lameh mi-a poruncit, într-un acces de vervă, să plec și să învăț să mă cunosc mai bine! Cum poți vorbi de nebunie în acest caz, de vreme ce nu fac altceva decât să urmez sfatul unui înțelept de talia lui?”

5. Atunci, Enoh i-a spus lui Muthael: „Muthael, se pare că sufletul tău a ajuns la o mare suficiență, de când Domnul ți-a vorbit despre iubirea femeilor!

6. Dacă ai fi fost o femeie oarecare, frivolă, insensibilă și oarbă, care nu cunoaște altceva decât dorințele trupești și nu urmărește decât să și le satisfacă, prostia de care dai dovadă m-ar lăsa indiferent!

7. Căci așa sună preceptele Domnului: El o ia în brațele Sale pe femeia care îl iubește numai pe El, renunțând complet la lumea exterioară, și o poartă în brațele Sale către destinația supremă!

8. Dacă o femeie își găsește însă plăcerea supremă în prostia acestei lumi în care domnesc exclusiv senzualitatea și amuzamentele asociate cu aceasta, Domnul o lasă să facă ce vrea și să se comporte la fel ca animalele din pădure; singura grație pe care i-o mai acordă este viața trupului ei, la fel cum procedează și în cazul animalelor.

9. Așa se face că nimeni nu poate ajuta cu ușurință o femeie degenerată, înclinată către lipsa de pudoare și către prostituție, așa cum avem destule exemple în regiunea Septentrionului. Știm cu toții că o femeie care s-a îndepărtat măcar o dată de Domnul, lăsându-se atrasă de bucuriile lumești, nu mai poate fi salvată de la pierzanie decât printr-un miracol!

10. Așa sună preceptul lui Dumnezeu referitor la marea ușurință a femeilor, și la fel sună și propria mea părere!

11. Dar tu nu ești o femeie, ci un bărbat în care sălășluiește forța promisiunii divine, așa că nu te pot lăsa să fugi și să te refugiezi în prostia ta, ca și cum ai fi o femeie imposibil de strunit! Dimpotrivă, mă văd nevoit să îți spun:

12. Muthael, rămâi aici, în mijlocul nostru! Recunoaște-ți deschis prostia, în lumina spiritului pe care ți l-a dăruit Tatăl, și învață să cinstești spiritul lui Lameh! Căci, vezi tu, Domnul a mâncat deja de mai multe ori la masa lui! Lameh este un elev realizat, căruia i-a fost Învățător Domnul Însuși! Eu și cu el împărtășim același titlu și avem aceleași atribuții, pe care ni le-a încredințat Domnul Însuși! De aceea, învață să îi respecți cuvintele!

13. Haide, întoarce-te și du-te din nou la el, dar de data aceasta apropie-te de el așa cum te-ai apropia de un prieten al lui Dumnezeu care a fost foarte greu încercat. Vei constata imediat că verva lui devine mult mai puțin mușcătoare! – M-ai înțeles?”

14. Muthael a ascultat cuvintele lui Enoh și s-a întors din drum.

Author:  1% [ 21.7.2018, 05:28 ]
Post subject:  Capitolul 103

Capitolul 103
Muthael conversează cu Lameh. Cuvintele pline de înțelepciune ale acestuia din urmă. Despre adevărata natură a ofensei. Împăcat cu Lameh, Muthael îi cere sfatul.
(25 august 1843)

1. Când Muthael s-a întors către Lameh, intenționând să își ceară scuze, acesta din urmă i-a devansat intenția și i-a spus:

2. „Muthael, văd în privirea ta ce dorești să faci, dar ascultă-mă: nu pot accepta demersul tău, și asta din trei motive:

3. Primul constă în faptul că nu m-ai ofensat cu nimic! Cum m-ai fi putut ofensa în condițiile în care, la fel ca și tine, port și eu în inima mea iubirea față de Tatăl ceresc?

4. Al doilea motiv constă în faptul că un bărbat drept, care și-a consacrat viața lui Dumnezeu, nu ar trebui să considere niciodată un gest sau un cuvânt venit din partea fraților săi ca pe o ofensă, căci dincolo de orice ofensă se află ascuns un mare orgoliu, indiferent dacă privim lucrurile din perspectiva ofensatorului sau din aceea a celui ofensat. Cred că nu mai trebuie să-ți spun în ce fel privește Domnul orgoliul; sunt convins că știi deja acest lucru, dragul meu frate, și asta de o mie de ori mai bine decât mine!

5. În sfârșit, al treilea motiv este legat de faptul că pot contempla în tine promisiunea Domnului, dincolo de care se întinde la infinit, ca un fluviu atotputernic, incredibila compasiune divină.

6. Atunci când Domnul acordă unei ființe umane grația unei astfel de promisiuni, cum s-ar putea simți ofensat de cuvintele sale un om trezit din punct de vedere spiritual, așa cum sunt eu, ca urmare a unui act de clemență din partea infinitei compasiuni divine?

7. Așadar, știu exact ce dorești să îmi spui și îți răspund anticipat: frate, mi-ai înțeles greșit cuvintele. Dacă răspunsul meu la întrebarea ta oarecum surprinzătoare te-a făcut să crezi că m-ai ofensat în vreun fel, motivul este cu totul altul!

8. Ți-am dat în mod intenționat un astfel de răspuns înșelător, căci am descoperit în tine o anumită doză de orgoliu dăunător, care nu cadra deloc cu promisiunea sacră ce ți-a fost făcută!

9. Într-adevăr, am dorit să te umilesc puțin, dar nu pentru a-mi satisface în vreun fel orgoliul personal, ci doar mânat de o iubire frățească autentică și sinceră!

10. După cum cred că ți-ai dat seama, ți-ar fi imposibil să mă ofensezi în vreun fel, căci micuța scânteie de iubire divină care se găsește în mine veghează ca inima mea să nu se mai lase ofensată sau iritată vreodată de cineva, și cu atât mai puțin de tine, așa cum ți-am explicat mai devreme, dat fiind că tu ești exact persoana cu care îmi doream cel mai mult să stabilesc o relație de iubire și de prietenie!

11. Simt o mare iubire pentru tine, scumpul meu frate Muthael! Îți este oare posibil să mă iubești la rândul tău pe mine, un descendent al lui Cain?”

12. Auzind aceste cuvinte, Muthael și-a deschis larg brațele și a spus: „Vino la mine, frate Lameh, și lasă-mă să te strâng la pieptul meu, căci te iubesc cu toată ardoarea inimii mele! Într-adevăr, nu aș fi crezut niciodată să găsesc în tine o ființă atât de minunată și un frate atât de autentic! Dar acum că te-am recunoscut ca atare, mi-ai devenit mai prețios chiar decât propria mea viață! De aceea, crede-mă pe cuvânt atunci când îți spun că te iubesc și că nu voi înceta niciodată să te consider unul dintre frații mei cei mai dragi!

13. Și dacă tot am ajuns să te cunosc și să îți recunosc marea înțelepciune, aș vrea să devii sfătuitorul meu, așa cum a dorit de la bun început Enoh. Mi-ar face mare plăcere să analizezi mai îndeaproape relația mea cu Purista, slujitoarea cea pură a Domnului, și să îmi spui ce crezi cu adevărat în ceea ce privește această relație. Oare trebuie să consider promisiunea Domnului doar dintr-o perspectivă spirituală, sau inclusiv din perspectiva materială, plan în care este perfect realizabilă? Sau trebuie să consider întreaga chestiune ca pe o simplă punere la încercare a spiritului meu din partea Domnului?

14. Da, frate, sunt absolut convins că mă vei ajuta să înțeleg corect această problemă spinoasă! Fie ca Domnul să te însoțească de-a pururi întru spirit!”

Author:  1% [ 21.7.2018, 05:30 ]
Post subject:  Capitolul 104

Capitolul 104
Refuzul lui Lameh, care îl sfătuiește pe Muthael să se adreseze direct Domnului. Diferența dintre cuvântul divin și cel uman.
(26 august 1843)

1. După ce i-a ascultat dorința, Lameh i-a răspuns astfel lui Muthael: „Da, dragul meu frate, voi face tot ce îmi vor permite slabele mele puteri pentru a te satisface!

2. Tu ai dori să înțelegi natura iubirii femeilor și unde te situezi tu în ceea ce privește promisiunea pe care ți-a făcut-o Domnul în legătură cu Purista!

3. Aceasta, dragul meu frate, nu este o dorință oarecare, căci sesizez buna intenție care se ascunde în spatele ei și dorința ta arzătoare de a înțelege corect aceste lucruri. Dar înainte de a-ți da un răspuns oarecare în această privință, doresc să-ți atrag atenția asupra unui factor extrem de important, pe care nu îl putem neglija în nici un caz în timpul acestei discuții. Iată în ce constă acest factor:

4. Și eu și tu ținem la fel de mult la iubirea infinită și la compasiunea fără egal a lui Dumnezeu, Tatăl nostru preasfânt. Știm amândoi la fel de bine că El se manifestă la momentul oportun în fața tuturor celor care se întorc către El cu o inimă plină de iubire, încrezători că vor primi tot ceea ce i-au cerut cu o credință de nezdruncinat. În această privință, suntem practic de aceeași părere și nu ne înșelăm nici unul.

5. Doresc acum să te întreb dacă ai ținut cont în inima ta de acest element! – Nu aș ezita nici o clipă să îți pun la dispoziție întreaga mea experiență și toate cunoștințele mele dacă nu m-aș teme că riscăm amândoi să păcătuim în fața Domnului, anticipând decizia luată de Acesta în marea Sa bunătate infinită, în marea Sa grație, iubire și compasiune!

6. După părerea mea, ar trebui mai întâi de toate să te întorci cu inima plină de iubire și de încredere către Domnul, Tatăl nostru preasfânt și preaplin de bunătate, rugându-L să îți ofere răspunsul pe care mi l-ai cerut mie. Sunt mai sigur decât am fost vreodată în viața mea că Domnul nu te va lăsa să aștepți mult timp răspunsul atât de important pentru tine, și care va fi practic manifestarea directă a voinței Sale preasfinte!

7. Văd că îți spui în sinea ta că cuvintele mele, la fel ca cele ale lui Enoh, sunt de sorginte pur divină, de vreme ce nici unul dintre noi nu facem altceva decât să exprimăm ceea ce ne inspiră Sfântul Duh al lui Dumnezeu!

8. Acest lucru este cât se poate de adevărat, dragul meu frate! Enoh și cu mine am comite un mare sacrilegiu dacă am pretinde că ceea ce afirmăm provine de la noi înșine!

9. Pe de altă parte, dragul meu frate, la numai câteva sute de pași de aici curge un pârâiaș care își are izvorul în minunata grotă din munții sacri. Du-te și ia o gură de apă din acest pârâiaș și vei constata imediat ce diferență există între gustul acesteia și cel al apei băute direct la izvor! O singură picătură băută direct de la izvor este suficientă pentru a te întări și pentru a te revitaliza mai mult decât ar putea-o face un întreg recipient cu apa care curge în pârâiașul de lângă noi, întrucât aceasta din urmă și-a pierdut o bună parte din forța sa primordială!

10. Exact la fel se petrec lucrurile și cu cuvântul Domnului; atunci când îl rostesc eu, el lasă în ființa mea cea mai mare parte din forța sa dătătoare de viață și ajunge la tine ca un cuvânt aproape obișnuit, ca și cum ar fi propriul meu cuvânt. De aceea, pentru cel care îl ascultă la mâna a doua el nu mai poate avea aceeași forță atotputernică ca și aceea pe care am simțit-o eu, care l-am primit direct de la izvorul divin; implicit, el nu va putea simți credința vie pe care am simțit-o eu atunci când l-am auzit direct din gura Domnului.

11. Iată așadar ce te sfătuiesc: du-te direct la sursa primordială, atât timp cât aceasta continuă să ne fie accesibilă tuturor, și vei constata imediat că o singură picătură din acest izvor te va ajuta mai mult decât o mie de cuvinte rostite de gura mea!

12. Dacă nu vei reuși să găsești acest izvor primordial, te voi ajuta cu plăcere să îl cauți! În ceea ce privește însă sfatul și susținerea mea, acestea nu pot veni înainte de a căuta tu însuți răspunsul divin!

13. Iar acum, dragul meu frate, acționează așa cum ți-am recomandat, căci sunt de părere că ți-am dat cel mai bun sfat din câte puteam să-ți dau!”

Author:  1% [ 21.7.2018, 05:32 ]
Post subject:  Capitolul 105

Capitolul 105
Monologul și așteptarea lui Muthael. Adam își face griji. Enoh îl liniștește.
(28 august 1843)

1. Recunoscând sensul profund al cuvintelor lui Lameh, Muthael a ieșit din colibă și s-a retras într-un loc izolat, în care nimeni nu-l putea vedea. El și-a spus în sinea sa:

2. „Voi aștepta aici până când Domnul îmi va răspunde; nu voi mânca și nu voi bea nimic până când nu voi auzi răspunsul Lui!

3. Căci viața este într-adevăr stupidă și monotonă dacă nu suntem binecuvântați cu cuvântul atotputernic al lui Dumnezeu. Fără acest cuvânt, noi nu ne dăm seama nici măcar de ce ne aflăm pe acest pământ, chiar și atunci când ne confruntăm cu probleme de cea mai mare importanță!

4. De aceea, nu mă voi mișca de aici până când Domnul nu îmi va răspunde, chiar dacă acest lucru mă va costa viața, care, oricum, este cât se poate de nesemnificativă!

5. Oare cum trebuie însă să procedez pentru ca Domnul să îmi îndeplinească rugăciunea și să îmi dea răspunsul dorit, la fel cum mi-a dăruit promisiunea Sa?

6. Știu ce trebuie să fac: voi începe să îl ador și să mă inflamez din ce în ce mai puternic cu iubirea pe care i-o port, lăsându-mă ghidat de această iubire, la fel cum nebunii îndrăgostiți se lasă ghidați de iubirea pe care le-o poartă celor pe care doresc să le ia de soții!

7. Și totuși, ce se va întâmpla dacă Domnul nu va reacționa în nici un fel în fața acestei atitudini ale mele? – În acest caz, doresc să renunț la această lume, inclusiv la promisiunea care m-a fost făcută! Îi voi întoarce pentru totdeauna spatele Puristei și voi rămâne singur. Îmi voi consacra întreaga viață Domnului, îl voi preamări în tăcere și voi considera că nimic altceva nu mai există pentru mine!

8. Mai mult, îi voi spune atunci, cu toată seriozitatea: ‚Doamne, mă aflu acum în fața Ta, după ce am renunțat la lume de dragul Tău. Fă orice vei dori cu mine și eu voi accepta voința Ta!’”

9. După ce a luat această decizie, Muthael a trecut imediat la aplicarea ei.

10. Astfel a trecut întreaga zi. Micul grup adunat în coliba Puristei a terminat de mult masa, când, după câteva conversații cât se poate de elevate și de edificatoare, cineva și-a amintit de Muthael. Atunci, Adam i-a spus lui Enoh:

11. „Nu ai remarcat faptul că Muthael, care a ieșit din colibă înainte de prânz, nu s-a întors încă? Am impresia că se simte constrâns și iritat de toate sfaturile pe care le-a primit din toate părțile, așa că s-a dus să se ascundă în cine știe ce loc pierdut! Nu cred că se va mai întoarce curând, și, ca să fiu sincer, sunt puțin îngrijorat în privința lui”.

12. Enoh i-a răspuns însă lui Adam: „Tată, nu-ți mai face griji, căci Domnul este mai prudent și mai plin de compasiune decât noi toți la un loc! El este adevăratul ghid și învățător al lui Muthael, pe care îl conduce pe calea cea mai sigură și mai justă pentru el, direct către scopul care îi este predestinat!

13. De aceea, nu are nici un rost să te simți îngrijorat pentru Muthael. La urma urmelor, el a luat singur, din proprie inițiativă, decizia fermă de a renunța la tot, inclusiv la viața lui, de dragul iubirii, compasiunii și grației Domnului!

14. De altfel, în cel mai scurt timp vom asista cu toții, chiar cu ajutorul simțurilor noastre exterioare, la felul în care îi tratează Domnul pe cei care i-au consacrat întreaga lor viață, sacrificând orice altceva de dragul Lui.

15. Mai întâi, El îi încearcă, testându-i în funcție de forța sufletului lor și de valoarea legământului pe care l-au făcut. Dacă aceștia trec de toate încercările, porțile Vieții se deschid dintr-o dată în fața lor!

16. Exact acest lucru se va întâmpla în cazul lui Muthael. Să avem așadar încredere și să îl preamărim pe Domnul! Amin”.

17. Aceste cuvinte l-au liniștit pe Adam. – În continuare, întregul grup a ieșit afară.

18. Adam și-a exprimat părerea că ar trebui să se întoarcă cu toții acasă, din cauza Sabatului care urma să înceapă în scurt timp.

19. Dar Enoh i-a explicat că Sabatul Domnului era pretutindeni același, pe acest pământ. De aceea, el putea fi foarte bine sărbătorit chiar în locul în care se aflau în acel moment.

20. În sfârșit, Adam s-a declarat satisfăcut.

Author:  1% [ 21.7.2018, 05:33 ]
Post subject:  Capitolul 106

Capitolul 106
Uranion găzduiește micul grup. Purista este chemată să urce pe o culme, acolo unde se afla Muthael. Curiozitatea lui Adam și teama salutară.
(29 august 1843)

1. De îndată ce grupul a ieșit afară din coliba Puristei, el a fost întâmpinat de copiii din Levant, care nu mai știau ce să facă pentru a-i întâmpina cu mai multă căldură și ospitalitate pe părinții patriarhi.

2. Aceștia din urmă au declinat însă toate ofertele de găzduire, spunându-le copiilor că vor rămâne peste noapte la ei acasă, respectiv în locuința lui Uranion.

3. Fără să mai piardă timpul, Uranion le-a poruncit copiilor săi să pregătească tot ce era necesar pentru găzduirea distinșilor oaspeți, inclusiv o cină gustoasă, poruncă pe care aceștia au îndeplinit-o în sensul cel mai literal.

4. În ceea ce o privea pe Purista, după ce a făcut ordine în bucătăria sa și L-a preamărit pe Domnul în inima ei, aceasta s-a alăturat micului grup, pregătindu-se să îi întrebe pe patriarhi dacă doresc ca ea să pregătească ofranda pentru Sabatul de a doua zi, sau preferă să se întoarcă acasă, iar sacrificiul să fie pregătit pe înălțimile sacre.

5. Înainte de a avea timp să le pună această întrebare, ea a auzit un apel venit din regiunea Levantului, care îi spunea:

6. „Purista, multiubita inimii Mele, vino aici, pe această culme care se înalță domol, la fel ca pieptul tău, la circa 70 de stânjeni în spatele locuinței lui Uranion! Am câteva lucruri foarte importante să-ți comunic!

7. Nu întreba cu nici un chip cine este Cel care te-a chemat, ci grăbește-te să vii! Și mai presus de orice, vino singură! Nimeni nu trebuie să te însoțească sau să te urmărească, căci doresc să-ți vorbesc în particular! Nu te teme însă, căci nimeni nu se va atinge nici măcar de un fir de păr de pe capul tău!”

8. Toți cei de față au auzit acest apel, inclusiv Adam, care s-a îndreptat către Enoh și i-a spus:

9. „Ei bine, Domnul fie lăudat! O mare greutate mi s-a ridicat de pe suflet! Vocea pe care am auzit-o era a lui Muthael, ceea ce demonstrează cu claritate că acesta este încă în viață și că nu i s-a întâmplat nimic rău!

10. Mă întreb însă ce o avea de discutat cu Purista, la o oră atât de târzie?

11. Sincer să fiu, toată povestea aceasta mi se pare întrucâtva stranie, cu atât mai mult cu cât fata a plecat în fugă de îndată ce a auzit chemarea, fără să mai privească în spate, la fel ca o vulpe care a furat o găină!

12. De aceea, chestiunea mi se pare oarecum suspectă. Cred că ar trebui să mergem cu toții ca să vedem ce face dragul nostru Muthael singur cu Purista, sau cel puțin ce are să-i spună!”

13. Enoh i-a răspuns: „Părinte Adam, există situații în viaț㠖 chiar foarte frecvente – când părinții au datoria sacră de a-și supraveghea cu cea mai mare atenție fiicele, mai ales atunci când acestea se află la începutul perioadei de pubertate. De îndată ce li se trezesc simțurile, acestea se dedau la tot felul de intrigi clandestine, fiind dispuse aproape la orice pentru a-și îndeplini poftele, fie pe ascuns, fie deschis, sub un pretext oarecare. Cunoaștem cu toții suficiente exemple de acest fel, inclusiv consecințele triste ale acestor escapade ascunse ale tinerelor fete, care sunt în stare să străbată munți și văi pentru a-și atinge scopurile. De fapt, marea majoritate a copiilor din Septentrion s-au născut în acest fel! – Cred că înțelegi la ce mă refer!

14. În cazul de față avem însă de-a face cu o cu totul altă situație. De aceea, cred că am putea-o lăsa liniștită pe Purista în compania lui Muthael, fără a ne preocupa atâta de ceea ce vor face împreună. Oricum, sunt convins că purtarea lor nu va fi în nici un fel reprobabilă! Până la întoarcerea celor doi, îți propun să ne întreținem cu Lameh și cu tovarășii lui”.

15. De data aceasta, Adam nu a fost satisfăcut de răspunsul lui Enoh, căruia i-a spus: „Fiul meu Enoh, nu sunt întru totul de acord cu tine, căci nici Muthael, nici Purista nu sunt îngeri ai Domnului incapabili să comită vreo greșeală, și după cum știi, Șarpele încă nu a fost ucis! Nu uita că ei mai dispun încă de un liber arbitru, așa că pot fi foarte ușor tentați, iar dacă îi vom lăsa singuri, există riscul să cadă în capcana acestei tentații. De aceea, sunt de părere că ar trebui să mergem și să vedem de aproape ce fac!”

16. Enoh i-a răspuns: „Tată, dacă ești atât de îngrijorat, du-te și spionează-i; dar te avertizez că s-ar putea să treci printr-o spaimă cumplită!”

17. Adam nu s-a lăsat oprit de aceste cuvinte și a plecat să vadă ce fac Purista și Muthael.

18. De-abia ajuns însă în spatele locuinței lui Uranion, el a văzut că întreaga culme era cuprinsă de flăcări. Acestea se întindeau până la poalele colinei, unde se aflau hoarde întregi de tigri care mârâiau furioși și care, văzându-l pe Adam, au dat semne că ar dori să-l atace.

19. Înspăimântat la culme, Adam a dat înapoi și s-a întors cu coada între picioare la tovarășii săi, cărora le-a povestit încă șocat groaznica întâmplare prin care a trecut.

Author:  1% [ 21.7.2018, 05:34 ]
Post subject:  Capitolul 107

Capitolul 107
Discursul lui Enoh referitor la cele două tipuri de realități. Semnificația viziunii lui Adam.
(30 august 1843)

1. Enoh și-a pus atunci mâinile pe Adam și i-a transmis o forță nouă, eliberându-l de teama sa și permițându-i din nou să vorbească normal.

2. Liniștit, Adam l-a întrebat imediat pe Enoh care era semnificația viziunii lui și dacă aceasta fusese reală sau iluzorie.

3. Enoh i-a răspuns: „Tată, totul depinde de felul în care privim lucrurile.

4. Există două tipuri de realități: una este cea materială, iar cealaltă este spirituală. Dacă o comparăm cu realitatea spirituală, cea materială nu reprezintă decât o iluzie. La fel și invers: din perspectiva materială, spiritul nu există. Altfel spus, pentru spirit un fenomen spiritual reprezintă o realitate, la fel cum pentru materie realitatea o reprezintă aparența materială a lucrurilor. Așa se prezintă lucrurile.

5. Depinde așadar numai de tine din ce perspectivă dorești să privești lucrurile! În ceea ce mă privește, viziunea ta a reprezentat un fenomen spiritual real!”

6. Adam i-a răspuns: „Bine, dacă tu îl consideri un fenomen spiritual, la fel voi face și eu; dar care este semnificația lui din perspectiva lumii exterioare?”

7. Enoh: „Dacă dorești să afli semnificația spirituală a viziunii tale din perspectiva lumii exterioare, acest lucru este cât se poate de ușor de explicat:

8. Muntele în flăcări simbolizează inima ta plină de iubire, care s-a îngrijorat peste măsură din cauza lui Muthael și a Puristei. Tigrii aflați la poalele colinei, care tremurau de furie, simbolizează înclinația ta de a te înfuria din ce în ce mai tare atunci când dorești să ai dreptate cu orice preț, care amintește de aceste feline mari, cu blana dungată, care își urmăresc prada prin pădure până când reușesc să o prindă în gheare, după care o devorează fără menajamente!

9. De fapt, acesta este adevăratul motiv care te-a împins la acțiune, îndepărtându-te de iubirea plină de încredere pe care o simțeai în sufletul tău: doreai cu orice preț să spionezi aceste două ființe pentru a vedea în ce măsură justifică comportamentul lor bănuielile tale. Ba chiar ți-ar fi displăcut în taină dacă te-ai fi înșelat asupra intențiilor lor, chit că eu ți-am confirmat, în pofida afirmațiilor tale, că nu era absolut deloc necesar să îți faci griji în privința Puristei și a lui Muthael.

10. Acesta este motivul pentru care Domnul ți-a transmis această viziune, care te-a ajutat să vezi cu ochii liberi ceea ce se afla în sufletul tău, în loc să îți arate ceea ce te interesa de fapt. Așa se face că realitatea spirituală ți-a revelat ce anume se afla în acel moment în interiorul sufletului tău, în clipa în care te-ai împotrivit voinței Domnului și ți-ai propus să îi spionezi pe cei doi.

11. Iată, tată, care este părerea mea în legătură cu viziunea pe care ai avut-o, și nu am nici cea mai mică îndoială asupra exactității ei! Desigur, dacă nu împărtășești opinia mea, îți poți păstra propriile păreri, căci nu doresc să îți impun în nici un fel vreo opinie personală legată de ceilalți oameni, cu atât mai mult cu cât tu ești părintele primordial al tuturor părinților și copiilor de pe acest pământ!”

12. Atunci, Adam i-a spus lui Enoh: „Da, Enoh, ai perfectă dreptate. Tot ce mi-ai spus este adevărat, deși încă îmi vine greu să cred că în această inimă care vă iubește pe toți într-o manieră care nu poate fi exprimată în cuvinte poate sălășlui o hoardă de tigri!”

13. Enoh: „Așa este, dar numai dacă privești aceste animale ca pe niște prădători ucigași. Dacă le privești însă ca pe un simbol al dreptății severe și al legii imuabile, comparația de mai sus apare dintr-o dată într-o cu totul altă lumină!

14. Căci judecata implacabilă este întotdeauna asociată cu legea, la fel cum dorința de a ucide fără milă este inevitabil asociată cu tigrul. Este știut că o victimă pe care acesta o alege devine inevitabil prada sa! Cred că, dacă privești lucrurile din acest punct de vedere, comparația mea îți va apărea ca fiind justă!”

15. Adam: „Așa este! Dacă privim lucrurile din această perspectivă, comparația făcută de tine apare ca fiind extrem de echitabilă. – Acum că am lămurit lucrurile, să trecem la altceva!”

Author:  1% [ 21.7.2018, 05:36 ]
Post subject:  Capitolul 108

Capitolul 108
Cântecul lui Kenan referitor la natura vieții. Critica dură a lui Adam. Cuvintele împăciuitoare ale lui Enoh.
(31 august 1843)

1. Principalii membri ai grupului au început atunci să vorbească despre tot felul de lucruri, iar Adam l-a invitat chiar pe bătrânul nostru poet, Kenan, care se ținea încă foarte bine, să cânte câteva strofe scurte cu această ocazie, lucru pe care acesta l-a făcut cu plăcere, întrucât era domeniul la care se pricepea cel mai bine.

2. De data aceasta, cântecul său s-a dovedit însă întrucâtva excentric, nefiind aprobat de Adam. – Iată cum a sunat el:

3. „O, voi, oameni care încercați să vă prelungiți cu orice preț viața care v-a fost acordată și care vă doriți să o păstrați de-a pururi! Ce ciudată viziune aveți asupra ei!

4. Noi suntem vii, dar nu suntem ceea ce părem a fi! Viața noastră nu înseamnă nimic, și la fel ca și ea, noi nu suntem altceva decât neant!

5. Există totuși un spirit viu care se ascunde înlăuntrul nostru! Spuneți-mi: ce ochi îl poate contempla însă și ce simțuri îl pot recunoaște?

6. Ce este de fapt un spirit viu? – Este oare un gând care, la fel ca și fulgerul, iluminează pentru o clipă cerul vieții, după care dispare în spațiul infinit, sau la fel ca și fulgii de nea care se nasc din eterul nebulos al atmosferei terestre?

7. Orice fulger este efemer, iar fulgii de nea dispar la primele raze ale soarelui. O, spuneți-mi, ce putem spune în acest caz despre gândul care apare și dispare, despre spiritul aflat în spațiul fără sfârșit, sau despre picătura de rouă?

8. O, spuneți-mi, este oare spiritul fugitiv și efemer, așa cum este fulgerul sau cum sunt fulgii de nea, murind pentru a nu mai reveni niciodată la viață și pentru a nu se mai cunoaște niciodată pe sine, ca și cum ar apărea în spațiul pulsând de vibrații divine numai pentru a dispărea apoi din nou?

9. Ce semnifică de fapt moartea lucrurilor și a ființelor? Care sunt efectele sale?

10. Oare voi dispărea și eu odată cu moartea trupului meu, sau voi continua să exist întru spirit?

11. Cine sunt eu, din perspectiva spiritului meu? Nimic altceva decât o stare de vid care gândește, imperceptibilă simțurilor fizice! Mă pot considera oare în acest caz o lumină invizibilă pentru privirea ochilor exteriori, inclusiv pentru propriii mei ochi, o lumină independentă de corpul acesta?

12. Doresc să blestem această viață a aparențelor deșarte, precum și ziua în care m-am născut în ea și în care m-am trezit în această formă de viață aberantă, liber cu gândurile mele!

13. De ce a trebuit să vin aici, de vreme ce va trebui oricum să dispar fără să las vreo urmă a venirii mele în această lume?

14. O, viață mizerabilă, ce sacrificiu crud reprezinți tu! Eu sunt forțat să trăiesc aici, să gândesc și să simt ca și cum aș fi o ființă reală, dar numai pentru a dispărea apoi pentru totdeauna, în mod dureros! O, ce viață mizerabilă!

15. Fără nici cea mai mică îndoială, spiritul este muritor; fiecare gând demonstrează acest lucru, căci de-abia se naște că dispare pentru totdeauna. Dacă gândurile apar și dispar în acest fel, ce mai poate rămâne din bietul spirit?

16. Dacă este adevărat că la capătul drumului mă așteaptă Viața eternă, de ce trebuie să mor mai întâi în această lume bizară, abandonându-mi corpul de care m-am atașat atât de tare? – O, viață lamentabilă, iluzie amăgitoare a simțurilor mele! De ce trebuie să trăiesc pe acest pământ?”

17. De data aceasta, Adam nu a mai putut răbda și a sărit în picioare, spunând pe un ton cât se poate de dezaprobator:

18. „Fiul meu, termină odată cu prostiile acestea lipsite de orice semnificație! Da-ta viitoare când mai dorești să îți cânți poemele, fă-o în pădure și adresează-te urșilor, lupilor, leilor, tigrilor și hienelor atât timp cât vei dori! Căci aceste creaturi au colții ascuțiți și un stomac suficient de robust pentru a-ți digera versurile! Cât despre noi, oamenii, pe viitor scutește-ne de ele.

19. Dacă ești atât de netot încât să nu-ți dai seama ce înseamnă viața, spiritul și existența, măcar întreabă-i pe înțelepții care se află printre noi, iar aceștia îți vor explica ceea ce nu înțelegi!

20. Oare ai uitat complet de Domnul și de sublima Lui învățătură, de vreme ce ne plictisești cu astfel de prostii în care nu mai crede nimeni la ora actuală pe pământ?”

21. Enoh i-a spus însă lui Adam: „Lasă-l în pace! Eu știu de ce părintele Kenan a cântat acest imn: aceasta a fost voința Domnului! Vom afla în cel mai scurt timp de ce a dorit Domnul să ascultăm aceste cuvinte!

22. De data aceasta, Kenan nu a cântat despre ceea ce simte el personal, ci despre ceea ce simt foarte mulți oameni de pe acest pământ. Așa se explică surprinzătorul limbaj pe care l-a folosit. Te asigur că evenimentele care vor urma ne vor oferi mai multe explicații în legătură cu acest subiect”.

Author:  1% [ 21.7.2018, 05:37 ]
Post subject:  Capitolul 109

Capitolul 109
Plângerea lui Adam, care se simte ofensat, și intenția sa lipsită de măsură de a se retrage din mijlocul tovarășilor săi
(1 septembrie 1843)

1. Cuvintele lui Enoh nu l-au satisfăcut însă deloc pe Adam. Deși nu ar fi recunoscut niciodată deschis acest lucru, el era convins că acesta i-a vorbit intenționat în acest fel pentru a-l pune într-o lumină defavorabilă. De aceea, el i-a spus:

2. „Fiul meu, la drept vorbind, cuvintele tale sunt pline de înțelepciune, dar asta nu înseamnă că sunt întotdeauna foarte agreabile, mai ales în ceea ce mă privește! Explică-mi: de ce proiectezi asupra mea toate relele pe care le descoperi în această lume?

3. De ce mă scoți întotdeauna țap ispășitor pe mine, primul om de pe acest pământ, părintele vostru plin de bunătate, care vă iubește pe toți în egală măsură, fără să facă nici un fel de deosebire între voi? 4. Dacă ai ceva să îmi spui, în acord cu voința Domnului, fă-o deschis! Dacă nu, păstrează-ți opiniile pentru tine, măcar până când poți să mi le împărtășești între patru ochi! În caz contrar, taci și nu mă mai pune în această lumină defavorabilă în fața copiilor mei!

5. Eu îl iubesc pe Dumnezeu, Domnul și Creatorul meu, din toate puterile și mai presus de orice; dar chiar dacă ar fi El Însuși prezent în acest moment, i-aș spune exact ceea ce ți-am spus ție mai devreme!

6. Dacă l-am mustrat pe Kenan pentru versurile sale complet lipsite de bun simț, aveam tot dreptul din lume să fac acest lucru. În ceea ce privește observația ta, potrivit căreia Kenan ar fi cântat acest imn nu pentru a revela ceea ce simte el, ci tocmai pentru a scoate la iveală ce simt eu, - aceasta mi se pare extrem de dură și complet nedreaptă, fiind în mod evident dirijată împotriva inimii mele și a spiritului meu, chiar dacă pretinzi că a fost inspirată direct de Domnul!

7. Asta am avut de spus! Doresc totuși să mai adaug un lucru: de acum înainte, mă voi retrage definitiv din mijlocul vostru și nu voi mai accepta să îl văd decât pe Seth! Cât despre voi ceilalți, puteți face orice doriți, în numele Domnului! Vă rog să nu mai veniți însă la mine acasă și să nu mai treceți vreodată pragul porții mele!

8. Seth, fiul meu, însoțește-mă acasă, pe mine și pe Eva, căci constat că prezența mea începe să îi inoportuneze pe propriii mei copii!”

9. Auzind aceste cuvinte, toți membrii grupului s-au îngrijorat, iar Enoh a dorit să îi spună că a fost înțeles greșit.

10. Adam i-a poruncit însă să tacă și i-a spus: „Eu, Adam – și te rog să înțelegi cât mai corect la cine mă refer atunci când spun acest nume – nu mai sunt dispus să joc în fața ta rolul învățăcelului veșnic prins cu păcatul! Tu ești cel care m-ai pus într-o lumină proastă din cauza grijii mele față de Purista; tu ești cel care ai descoperit acea hoardă de tigri în sufletul meu, stârnindu-i, dar fără a-i face să dispară mai apoi!

11. Dacă este adevărat că interpretările tale au fost inspirate de Domnul, nu înțeleg cum de nu ți-a dat Acesta și discernământul necesar pentru a-ți da seama că cuvintele tale îmi vor răni inima până în profunzimile ei ultime! Cum de nu ai prevăzut o asemenea reacție din partea mea?

12. Acesta este motivul pentru care nu mai accept nici un fel de scuză și nici o explicație din partea ta! Nu știu ce mi-a mai putea spune, în afara faptului că cuvintele tale au fost direcționate în mod intenționat împotriva mea!

13. Sunt de acord să accept că ai avut dreptate în tot ce ai spus, dar faptul că în calitatea ta de mare preot unic al Domnului nu ai anticipat rana profundă și dureroasă pe care mi-o vor face cuvintele tale, cu atât mai mult cu cât ai omis să precizezi la cine faci aluzie, - ei bine, această lipsă totală de considerație față de mine îmi apasă inima și o îndepărtează de tine!

14. De aceea, nu mai sunt dispus să accept nici un fel de justificare din partea ta! Rămâi așa cum ești, dar ține-te departe de mine și de casa mea, dacă nu dorești să pierzi complet binecuvântarea mea! – Iar acum, Seth, însoțește-mă! Amin”.

15. După care Adam s-a pregătit în modul cel mai serios de plecare. Toți cei prezenți l-au înconjurat însă și l-au implorat cu lacrimi în ochi să rămână și să asculte ce are de spus Enoh sau Lameh cel de la șes.

16. Văzând această reacție plină de iubire, Adam s-a înduioșat și a renunțat la intențiile sale. El s-a așezat din nou și a cerut să audă punctul de vedere al lui Lameh, dar în nici un caz al lui Enoh.

Author:  1% [ 21.7.2018, 05:39 ]
Post subject:  Capitolul 110

Capitolul 110
Discursul împăciuitor al lui Lameh despre forța obișnuinței și despre binecuvântarea șocurilor spirituale. Scopul slăbiciunilor noastre.
(2 septembrie 1843)

1. Auzind dorința lui Adam, care acum era din nou liniștit, Lameh a avansat către el și i-a spus: „Părinte sublim al oamenilor de pe acest pământ! Tu ești întotdeauna drept în fața lui Dumnezeu și a noastră, copiii tăi! Ce om de pe această planetă s-ar putea înșela vreodată asupra iubirii pe care le-o porți copiilor tăi, pe care i-ai crescut întru gloria Celui care ți i-a dăruit?

2. Atât cât mi-am putut da seama, tu ești înzestrat în cel mai înalt grad cu toate calitățile pe care le au copiii tăi, în totalitatea lor, iar aceste calități prevalează de departe în ființa ta. Tot în tine se află însă și originea slăbiciunilor lor, iar sufletul tău atât de greu încercat nu a fost în întregime eliberat de prejudecăți.

3. De aceea, te rog să mă ierți dacă îmi voi lua libertatea de a-ți face câteva observații cu toată sinceritatea: mai întâi de toate, cântecul lui Kenan se referea la mine, nu la tine. Enoh nu a făcut altceva decât să explice în cuvinte mai clare ceea ce Kenan nu a reușit să exprime prin versurile, privirile și gesturile sale, respectiv că am datoria să devin conștient de faptul că această înțelepciune impură continuă să sălășluiască într-o măsură mai mare sau mai mică în ființa mea!

4. Am urmat imediat sfatul lui plin de înțelepciune și mi-am dat seama că sufletul meu a fost în întregime la unison cu tot ce a spus Kenan, pe întreaga durată a cântecului său. Mai mult, am înțeles că vechile obișnuințe sunt precum o haină de bronz de care nu ne putem debarasa cu ușurință, întrucât pare să fie sudată de trupul nostru.

5. La acest lucru s-au referit cuvintele lui Kenan și explicațiile lui Enoh, și mi-aș pune în joc însăși viața că această afirmație este perfect adevărată!

6. Pe de altă parte, dacă au mai fost și alții în afara mea care s-au simțit întrucâtva atinși de explicațiile lui Enoh, acest lucru mi se pare întru totul natural, căci cu toții avem slăbiciunile noastre mai mult sau mai puțin vizibile, iar aceste șocuri psihologice mi se par absolut necesare, întrucât grație efectului lor binefăcător, foarte mulți oameni își pot conștientiza propriile slăbiciuni, debarasându-se apoi de ele. În caz contrar, ei le-ar păstra până la sfârșitul vieții lor.

7. În acest fel, putem spune că nu numai Enoh a avut dreptate, ci și tu, o, tată al nostru, al tuturor, precum și toți copiii tăi; căci Domnul le-a dăruit oamenilor slăbiciunile tocmai cu scopul de a se pune singuri la încercare, căci aceste încercări le condiționează însăși libertatea lor spirituală. Noi nu vom putea dobândi vreodată libertatea spirituală perfectă decât după ce ne vom recunoaște și după ce ne vom învinge aceste slăbiciuni.

8. Căci slăbiciunea face parte integrantă din ființa noastră, pe care Domnul a lăsat-o neterminată tocmai pentru a ne putea perfecționa continuu, descoperind și punând în valoare asemănarea spiritului nostru cu cel al Creatorului nostru perfect și construindu-ne astfel, prin propriile noastre forțe, o viață liberă din toate punctele de vedere.

9. Pe de altă parte, dacă vom prefera să ne ascundem slăbiciunile, în loc să le scoatem deschis la iveală, vom săvârși o greșeală față de noi înșine, și nimeni altcineva nu va fi vinovat decât noi înșine dacă aceste slăbiciuni ne vor conduce la propria noastră ruină.

10. De aceea, părinte Adam, te rog să ne ierți pe mine, pe Enoh și pe Kenan, dacă am fost puțin prea îndrăzneți în afirmațiile noastre!”

11. Aceste cuvinte l-au reconfortat atât de tare pe Adam încât, împăcat, el a cerut din nou să îl asculte pe Enoh.

Author:  1% [ 1.1.2019, 11:30 ]
Post subject:  Capitolul 111

Capitolul 111
Trista profeție a lui Enoh și acuzația sa, deopotrivă blândă și serioasă, adresată lui Adam. Tentativa lui Adam de a se dezvinovăți eșuează.
(4 septembrie 1843)

1. Enoh s-a întors atunci către Adam și i-a spus: „Părinte Adam, am auzit la viața mea foarte multe lucruri ieșite din gura ta, dar niciodată până acum nu mi-ai interzis să mai trec pragul locuinței tale!

2. Ah, cât de fericiți ar fi urmașii noștri dacă nu ai fi rostit niciodată aceste cuvinte!

3. Căci adevăr îți spun, o, tată, comportamentul tău în calitate de prim om de pe acest pământ va fi imitat de foarte mulți dintre copiii tăi în timpurile care vor urma!

4. Da, adevăr îți spun, inspirat de spiritul Domnului care se găsește în inima mea: tot ce ai afirmat mai înainte cu atâta patimă și cu toată sinceritatea inimii tale va fi pus în practică de copiii tăi într-o manieră care va reprezenta culmea ororii în fața lui Dumnezeu; căci felul în care te-ai înverșunat împotriva cuvintelor mele, deși acestea erau dictate direct de Spiritul Domnului, și care te-a făcut să mă respingi, - va fi adoptat de descendenții tăi, care vor ajunge să respingă toate învățăturile oferite de Spiritul lui Dumnezeu! Și astfel, copiii tăi vor ajunge să se închine spiritului acestei lumi!

5. Pentru că ai dorit să te izolezi de noi toți, cu excepția părintelui Seth, interzicându-ne accesul în casa ta, mai-marii acestei lumi se vor ridica și vor oprima cu cruzime popoarele aflate sub conducerea lor; iar casele acestor potentați vor rămâne închise în fața celor sărmani, și nimeni nu va îndrăzni să le treacă pragul sau măcar să se apropie de ele, știind că și-ar pierde astfel viața!

6. Aceste evenimente se vor produce deja într-un interval de timp egal cu jumătatea din vârsta pe care o ai acum, iar într-o perioadă ce nu va depăși de șase ori durata anilor pe care i-ai trăit pe acest pământ va veni o epocă în care umanitatea va semăna cu un arici ce își îndreaptă țepii unii împotriva celorlalți. – Nu cred că mai trebuie să-ți spun unde va conduce acest lucru!

7. O, tată, de ce te comporți mereu în acest fel și nu te poți debarasa o dată pentru totdeauna de orgoliul tău?

8. Vezi tu, atunci când spun ceva sau când acționez într-un anume fel, eu nu fac acest lucru de la mine, ci sunt condus direct de Domnul, care mi-a încredințat în fața voastră, a tuturor, această funcție. De ce simți mereu nevoia să te împotrivești cuvintelor mele, deși știi foarte bine că acestea provin direct de la Domnul?”

9. De data aceasta, cuvintele lui Enoh au avut un efect zguduitor asupra lui Adam, care i-a răspuns: „O, Enoh, înțelept al lui Dumnezeu, ce dure sunt adevărurile pe care tocmai mi le-ai revelat!

10. Vezi tu, nu aș fi vorbit așa cum am făcut-o dacă aș fi știut că cel care se exprima prin intermediul tău era Spiritul lui Dumnezeu. De vreme ce nu mi-ai împărtășit acest lucru, am crezut că vorbești de la tine, mânat de un anumit orgoliu, de care doream să te ajut să te eliberezi.

11. Ar trebui să mă previi întotdeauna atunci când prin tine vorbește Spiritul Domnului, respectiv atunci când vorbești în nume propriu, și te asigur că de acum înainte mă voi conforma fără nici o ezitare poruncii divine.

12. O, spune-mi, oare nu mai este posibil în nici un fel să remediez ceea ce ai prezis din cauza comportamentului meu?” 13. Domnul i-a răspuns atunci direct lui Adam, prin gura lui Enoh, vorbindu-i cât se poate de explicit: „Dacă nu l-ai fi mustrat decât pe Enoh, afirmațiile tale nu ar fi avut nici un fel de consecințe! Dar ai avut grijă să adaugi că M-ai fi dezaprobat chiar pe Mine, dacă aș fi fost de față!

14. Iată, acesta este motivul pentru care cuvintele tale au avut și vor continua să aibă consecințele descrise de Enoh, căci fiecare cuvânt care îmi este adresat reprezintă o operă încheiată, care nu mai poate fi distrusă vreodată. Încearcă să înțelegi acest lucru!

15. O, Adam, ce alte poveri dificile mai intenționezi să așezi în spinarea Mea?”

16. Abia în acest moment și-a dat Adam cu adevărat seama ce făcuse, motiv pentru care s-a simțit extrem de trist.

17. Dar Enoh i-a spus: „Consolează-te, căci Domnul a luat asupra Lui și această nouă povară, eliberându-te astfel de ea. De aceea, bucură-te și manifestă-ți recunoștința față de El!”

Author:  1% [ 1.1.2019, 11:39 ]
Post subject:  Capitolul 112

Capitolul 112
Odihna nocturnă a lui Adam și a Evei este tulburată. Eva pune stavilă curiozității arzătoare a lui Adam.
(5 septembrie 1843)

1. După ce patriarhul s-a mai calmat și totul a revenit la ordinea obișnuită, Adam a declarat: „Copiii mei, sunt obosit, iar membrele mele au mare nevoie de odihnă. De aceea, mă voi duce să mă întind puțin. Uranion, condu-ne pe mine și pe Eva la locul de odihnă pe care ni l-ai rezervat.

2. Cât despre voi, copiii mei, puteți veghea atât timp cât veți dori; nu trebuie neapărat să urmați exemplul meu. Mai întâi de toate, doresc însă să vă ofer binecuvântarea mea paternă!”

3. După care Adam și-a binecuvântat toți copiii și s-a dus la culcare, însoțit de Eva.

4. De-abia a apucat însă să se lungească pe excelentul pat pregătit pentru el în marea locuință a lui Uranion că a sosit Purista, însoțită de Muthael și de doi străini, fapt care a provocat o mare manifestare de bucurie în rândul celor care au continuat să vegheze.

5. Sesizând această agitație plină de bucurie, la care nu se aștepta, Adam, care era culcat pe un fel de tribună situată ceva mai în spate, și-a spus: „Oare ce se întâmplă? Aud cuvinte de bun venit care răsună din toate părțile. Cu siguranță s-a întâmplat ceva ieșit din comun!

6. Dacă mă voi ridica din pat ca să văd despre ce este vorba, voi da impresia că sunt foarte curios. Pe de altă parte, dacă nu voi face acest lucru, mă voi frământa toată noaptea și nu voi reuși să îmi odihnesc deloc membrele obosite.

7. Văd că bucuria generală crește continuu, devenind din ce în ce mai zgomotoasă și generalizându-se la toți copiii mei! – Nu, nu, nu mai rezist! Mă voi duce în vârful picioarelor să văd ce se petrece!”

8. După care Adam s-a ridicat din pat. Eva l-a întrebat însă ce intenție are. Adam i-a arătat Evei pe copiii reuniți ceva mai departe și i-a atras atenția asupra exploziei generale de bucurie, după care i-a mărturisit că dorește să cunoască motivul acesteia.

9. Dar Eva i-a răspuns: „Haide să-i lăsăm să se bucure în numele Domnului! Noi doi vom rămâne aici să ne odihnim; în caz contrar, vom fi considerați mai curioși decât copiii mici!

10. Dacă s-a întâmplat într-adevăr ceva ieșit din comun, cu siguranță vom afla acest lucru cât de curând. Dacă nu s-a întâmplat nimic, nu avem ce să aflăm. Haide să respectăm și de această dată, la fel ca întotdeauna, voia Domnului!”

11. Aceste cuvinte nu l-au satisfăcut pe deplin pe Adam, dar acesta s-a hotărât totuși să rămână pe loc.

12. În cele din urmă, în coliba lui Uranion au fost aprinse torțe confecționate din smoală și dintr-o ceară foarte fină și frumos mirositoare. Imnuri de laudă s-au auzit din toate părțile și coliba a fost iluminată la fel ca în plină zi.

13. Adam a simțit că răbdarea sa este mult prea greu încercată, așa că i-a spus Evei: „S-a terminat cu odihna noastră! Trebuie neapărat să mă ridic și să văd ce se întâmplă!”

14. Dar Eva i-a răspuns: „Privește cât de puțin timp a mai rămas până la ivirea zorilor! Odihnește-te măcar câteva ore, de dragul sănătății tale! După aceea, vei putea să te ridici și să îți dai seama într-o clipită ce se întâmplă!

15. Ce s-ar întâmpla dacă Domnul ne-ar chema subit la El, silindu-ne să părăsim acest pământ? Nu crezi că am continua să fim atrași de aceeași curiozitate către această lume, deși nu vom mai fi decât niște spirite, pentru simplul motiv că copiii noștri vor trece printr-o experiență sau alta?”

16. Aceste cuvinte au avut darul de a-l calma pe Adam, care s-a hotărât să nu se mai dea jos din pat, preferând să se bazeze pe înțelepciunea soției sale.

17. Puțin câte puțin, coliba s-a umplut de oameni, devenind din ce în ce mai luminată și mai animată.

18. De data aceasta, nici o forță nu l-ar mai fi putut împiedica pe Adam să vadă ce se întâmplă.

Author:  1% [ 1.1.2019, 11:46 ]
Post subject:  Capitolul 113

Capitolul 113
Adam și Eva se ridică din pat. Muthael și soția lui Purista sunt însoțiți de oaspeții celești. Cuvintele pline de profunzime ale Domnului adresate lui Adam.

(6 septembrie 1843)

1. Eva a mai făcut o ultimă tentativă de a-l opri pe Adam, dar acesta i-a spus: „Femeie, ascultă-mă! Ce s-ar întâmpla dacă eu voi rămâne să mă odihnesc și voi afla mai târziu că Domnul Însuși a venit să își viziteze copiii? Chiar crezi că ar trebui să ne odihnim în aceste condiții?”

2. Eva i-a răspuns: „Dacă Domnul se află într-adevăr printre copiii Săi, atunci cu siguranță nu este cel mai potrivit moment să ne odihnim, indiferent dacă este zi sau noapte! În acest caz, nu mai doresc nici eu să aștept dimineața pentru a mă da jos din pat! Dimpotrivă, doresc să te însoțesc imediat!”

3. Adam a fost de acord cu această propunere și amândoi și-au părăsit așternuturile pentru a se alătura marelui grup în care toată lumea conversa într-o ambianță dintre cele mai plăcute.

4. Văzându-l pe Adam, Enoh s-a îndreptat către el și i-a spus: „Părinte Adam, de data aceasta nu ai reușit să te odihnești din cauza noastră! Mi-am dat seama că așa se va întâmpla, dar nu am putut acționa altfel!

5. Iată, acolo, în centrul grupului, sunt așezați Muthael și Purista, soția lui, pe care Domnul Însuși i-a dăruit-o pentru a-i fi consoartă!

6. Ce altceva am fi putut face decât să ne alăturăm bucuriei acestui copil al nostru, acestui frate al nostru întru spirit, pe care Tatăl preasfânt și preaplin de iubire l-a întâmpinat personal pentru a i-o încredința pe soția pe care i-a predestinat-o chiar începând din momentul în care acesta a scos-o pe Purista din inima lui și și-a sacrificat iubirea Părintelui ceresc?”

7. Cuvintele lui Enoh și vederea tinerilor soți l-au emoționat pe Adam până la lacrimi. De aceea, el nu se mai sătura să-i contemple pe cei doi, binecuvântându-i în tăcere în inima lui.

8. Subit, el i-a văzut pe cei doi oaspeți necunoscuți care se aflau de o parte și de alta a tânărului cuplu și s-a întrebat cine sunt aceștia.

9. Enoh și-a dat imediat seama ce se întâmplă și i-a spus, fără să mai aștepte să fie rugat:

10. „Tată, încerci cumva să-ți dai seama de unde vin acești doi oaspeți? Întrucât mă simt atât de bucuros, îți voi revela eu însumi acest lucru, fără să mai aștept nici o clipă, pentru a te putea bucura la rândul tău alături de noi!

11. Iată: Cel care stă așezat alături de Purista este Domnul Însuși! Iar străinul care stă lângă Muthael este spiritul lui Zuriel, tatăl Ghemelei, care stă la rândul ei așezată la stânga Domnului, împreună cu dragul ei Lameh.

12. Copiii acestor două cupluri pe care le observi acum vor da naștere unui nou pământ!”

13. Aceste cuvinte au avut darul de a sufoca aproape complet inima lui Adam și cea a Evei, care au început să plângă, incapabili să mai scoată vreun cuvânt, atât erau de copleșiți de emoție.

14. Atunci, Domnul s-a ridicat și i-a spus: „Adam, apropie-te de Mine!”

15. Adam L-a ascultat și s-a apropiat de El.

16. În continuare, Domnul i-a spus: „Adam, dacă ai fi singur și Eu aș veni la tine în întunericul morții, M-ai recunoaște tu în această noapte adâncă?

17. M-ai recunoaște tu dacă te-aș trezi din somnul tău profund și ți-aș spune: ‚Adam, ridică-te, vino la Mine și bucură-te de viață’?

18. M-ai recunoaște tu dacă ai ajunge pe un pământ nou, într-un cer nou, atunci când acest pământ și acest cer vor trece, la fel ca o haină veche ce nu mai poate fi folosită?”

19. Complet bulversat, Adam i-a răspuns: „O, Doamne și Părinte ceresc, ce vor să însemne aceste cuvinte? Când se va petrece așa ceva?”

20. Domnul i-a spus: „Privește aici, și dincoace: iată, această nouă realitate se află deja în fața ta! – Întreaga eternitate tremură și întreaga infinitate freamătă în fața Mea, căci acum vă las un gardian, și spada lui va trebui să se confrunte cu cel mort!”

21. Adam s-a prosternat până la pământ în fața Lui și i-a spus: „Doamne, ce înseamnă cuvintele Tale? Cine le-ar putea înțelege sensul?”

22. Domnul i-a răspuns: „Timpurile cele din urmă le vor înțelege; la fel și cei care vor veni după tine și care s-au născut din tine! Dar tu te vei odihni și nu le vei putea înțelege, așa cum nu le vei putea recunoaște, până când nu voi veni la tine pentru a-ți spune: ‚Adam, ridică-te, vino la Mine și bucură-te de viață!’”

Author:  1% [ 1.1.2019, 11:57 ]
Post subject:  Capitolul 114

Capitolul 114
Discursul de adio al Domnului. Regele Lameh se întoarce la Hanoh. Adevărata epocă de aur.

(7 septembrie 1843)

1. După ce i-a adresat aceste cuvinte lui Adam, Domnul s-a întors către toți ceilalți copii ai Săi și le-a spus:

2. „Copii, până acum M-am ocupat cu stabilirea ordinii pe aceste înălțimi sacre, dar și la șes. V-am trasat o cale care să unească cele două extreme, pentru a vă permite astfel să vă cunoașteți și să vă susțineți reciproc ori de câte ori acest lucru se va dovedi necesar!

3. Timp de mai mult de două luni, v-am învățat în persoană să Mă recunoașteți ca Dumnezeu și Părinte autentic al vostru. V-am spus atunci că numai în Mine veți putea găsi Viața eternă a spiritului, și prin această Viață, întreaga iubire, înțelepciune, putere și forță care vă vor permite să controlați întreaga realitate.

4. Mulți dintre voi au ajuns deja la această Viață spirituală și știu să discearnă cu înțelepciune cum trebuie folosite în mod optim toate lucrurile acestei lumi. Puțini sunt cei care nu mai au astăzi măcar o idee în legătură cu Viața spiritului și cu modalitățile de a ajunge la ea.

5. Acesta este motivul pentru care am trezit pe deplin pe câțiva dintre voi, pentru ca aceștia să îi poată ghida, în calitatea lor de ființe trezite din punct de vedere spiritual, pe cei mai slabi dintre oameni, precum și pe cei orbi, pe calea cea dreaptă.

6. Totuși, până acum nu v-am dat nici o singură poruncă și v-am demonstrat că sunteți în întregime liberi prin iubirea pe care Mi-o purtați Mie, la fel cum sunt și Eu, Dumnezeul, Domnul, Creatorul și Părintele vostru încă de la începuturile eternității.

7. Mai mult, v-am promis în mod solemn că nici unul din cei care Mă vor iubi într-o manieră perfectă nu va vedea, nu va simți și nu va gusta vreodată din moartea corpului fizic, fiind transferați direct în Viața eternă și perfectă a spiritului, așa cum s-a întâmplat cu Zuriel, aici de față, sau cu Sehel și cu Pura!

8. V-am explicat de asemenea nenumăratele avantaje ale Vieții autentice, dar și nenumăratele prejudicii pe care le provoacă o viață trăită în opoziție cu ordinea Mea eternă.

9. V-am instruit în toate aceste probleme Eu Însumi, Domnul vostru, și voi ați primit învățătura Mea direct în inimile voastre; de aceea, nu aveți cum să vă mai îndoiți de adevărul absolut pe care vi l-am anunțat în persoană.

10. În consecință, la ora actuală aveți la dispoziție tot ceea ce vă este necesar și nu mai puteți spune: ‚Tată, nu știm nimic despre cutare sau cutare lucru!’ Dat fiind că sunteți la curent cu tot ceea ce trebuie să știți, nu doar în ceea ce privește epoca actuală, ci și întreaga eternitate, rămâneți în această stare de spirit și nu vă mai lăsați tentați prostește de ispitele vane ale lumii exterioare, care sunt întotdeauna asociate cu moartea și cu străvechea pierzanie! Dacă veți respecta acest sfat al Meu, nu îmi veți mai provoca niciodată vreo suferință!

11. Dacă vă veți îndepărta însă în mod deliberat de ordinea Mea, încercând să vă dominați unii pe ceilalți din cel mai pur egoism, îmi voi întoarce fața de la voi și vă voi lăsa să vă scufundați în mlaștina fetidă a lipsei de pudoare, a pasiunilor trupești, a prostituției, a adulterului și a tuturor celorlalte moduri de comportament animalic și dezordonat. De altfel, consecințele amare care vor decurge din această atitudine a voastră vă vor arăta în cel mai scurt timp ce ați avut de câștigat și ce ați avut de pierdut acționând în acest fel.

12. De vreme ce totul se află acum pe acest pământ într-o ordine ideală, vă binecuvântez pe toți și vă spun: ‚Fie ca iubirea Mea să rămână cu voi, acum și de-a pururi! Amin”.

13. După aceste cuvinte, Domnul și Zuriel au redevenit invizibili. Întreaga adunare a ieșit afară, preamărindu-L și slăvindu-L pe Domnul până în zorii zilei, după care a continuat să se bucure și să sărbătorească în același fel inclusiv ziua de Sabat.

14. Duminică, toată lumea s-a întors acasă. Lameh s-a întors la șes, însoțit de tovarășii săi și binecuvântat din toate părțile. El a continuat să vegheze asupra ținutului al cărui conducător era, menținând ordinea Domnului și instaurând astfel pe pământ o veritabilă epocă de aur.

15. La fel s-au petrecut lucrurile și pe înălțimile sacre.

Author:  1% [ 1.1.2019, 12:11 ]
Post subject:  Capitolul 115

Capitolul 115
Prima Biserică și decăderea umanității. Discursul de adio al lui Adam. Testamentul și moartea acestuia.

(11 septembrie 1843)

1. Acum, primii oameni de pe pământ erau perfect instruiți și aveau la dispoziție nenumărate cunoștințe spirituale. Prăpastia dintre munți și șes nu mai exista și toată lumea putea acționa în funcție de liberul arbitru, fără ca altcineva să îi poată împiedica în vreun fel activitățile.

2. Cunoașterea lui Dumnezeu era extrem de vie și de autentică, iar prima Biserică de pe pământ era stabilită, astfel încât orice om care dorea acest lucru putea descoperi lumea interioară a spiritului prin iubirea lui pură față de Domnul.

3. Atât timp cât părinții patriarhi primordiali au rămas în viață, această ordine perfectă s-a păstrat pe pământ și nimeni nu a putut-o schimba. Când aceștia au fost însă chemați înapoi la cer, părăsind această lume unii după alții, situația de pe pământ s-a schimbat dramatic, din păcate într-un sens nefericit.

4. Valorile lumești au început să predomine din ce în ce mai mult în fața celor spirituale, care au căzut în uitare, iar oamenii au devenit din ce în ce mai materialiști, cunoscând la fel de puține lucruri despre virtuțile elevate ale spiritului ca și umanitatea de astăzi și nemailăsându-se conduși și ghidați de Spiritul Meu.

5. Șarpele a profitat de această situație pentru a binecuvânta natura solului cu respirația sa otrăvită, astfel încât acesta a devenit excesiv de fertil, fapt care a avut drept efect ramolirea oamenilor, care au devenit în scurt timp leneși și inerți.

6. Evenimentele care vor fi descrise în continuare vor demonstra cât se poate de clar acest lucru.

7. Când Adam a atins vârsta de 930 de ani, el a chemat la el pe toți copiii din linia principală a umanității și le-a spus:

8: „Copii! Am petrecut 930 de ani pe acest pământ și am devenit extrem de obosit și de slab!

9. De aceea, m-am rugat Dumnezeului nostru să îmi redea forțele sau să mă ia de pe acest pământ, așa cum a făcut cu Zuriel, cu Sehel și cu Pura în timpul marii Sale revelații.

10. Când am terminat cu rugăciunea, Domnul mi-a răspuns:

11. ‚Ascultă, Adam! Am măsurat timpul și am descoperit că măsura ta este plină. De aceea, îți voi îndeplini cererea și te voi ridica de pe acest pământ care ți-a obosit suficient de mult picioarele.

12. Totuși, nu este posibil să părăsești acest pământ în maniera în care au făcut-o cei trei pe care i-ai pomenit mai devreme, întrucât ai păcătuit trupește!

13. Din acest motiv, corpul tău trebuie redat pământului care i-a dat cândva naștere, pentru ca Șarpele să își primească partea sa!

14. Accept însă să îți desprind sufletul de corp, întrucât în el locuiește spiritul creat de Mine, și îl voi conduce în locul în care trebuie să ajungă, unde îți vei da seama de întreaga Mea compasiune, în pacea inimii tale.

15. Îți voi trimite în acest scop un înger care te va elibera de corp în ziua morții tale.

16. Toți cei care au păcătuit vreodată trupește vor trebui să părăsească acest pământ în același fel ca și tine.

17. Dat fiind că păcatul a apărut în această lume prin tine, moartea descendenților tăi nu se va putea produce decât prin intermediul despărțirii de corpul lor. Amin’.

18. Acestea au fost cuvintele Domnului, astfel încât aceasta este ultima zi a existenței mele terestre, în mijlocul vostru; căci aceasta este voința divină!

19. În ceea ce o privește pe Eva, mama voastră, aceasta va mai trăi o vreme. Cinstiți-o și ocupați-vă cu respect de ea, până când Domnul o va chema la rândul ei la El.

20. Ție, Enoh, îți las moștenire locuința mea și tot ce se află în ea. Fie ca prima ta grijă să fie întotdeauna îngrijirea mamei tale!

21. Ție, Seth, îți las moștenire toate pământurile mele și tot ce produc ele. În schimb, va trebui să ai grijă de toți cei care locuiesc în coliba mea, căci aceasta va rămâne în proprietatea marelui preot, care va avea dreptul să trăiască cu 10% din veniturile produse de pământul meu.

22. Până acum, am exprimat voința Domnului! Doresc de asemenea ca Enoh, Jared, Methuselah și Lameh să îmi înmormânteze corpul într-un loc pe care nimeni altcineva decât ei să nu îl cunoască, astfel încât nici unul din copiii mei să nu își facă vreodată un cult din cinstirea mormântului meu. – Aceasta este deopotrivă voința mea și a Domnului! Acționați în consecință! Amin”.

23. După care Adam și-a binecuvântat copiii din linia principală, și prin intermediul lor, pe toți oamenii de pe pământ, apoi capul i-a căzut în piept și el a murit.

24. Toți copiii săi au început atunci să își rupă veșmintele, plângând. Ei au ținut doliu după Adam timp de aproape un an.

25. Adam a fost înmormântat pe o culme înaltă, dar nimeni nu a știut vreodată unde, cu excepția celor patru bărbați care i-au condus trupul pe ultimul drum.

26. Enoh s-a mutat apoi împreună cu soția și cu copiii săi în locuința lui Adam, continuând să se ocupe de Eva, care a mai trăit încă 30 de ani după moartea soțului ei.

27. Și astfel, testamentul lui Adam a fost respectat până la ultimul punct.

Author:  1% [ 1.1.2019, 12:23 ]
Post subject:  Capitolul 116

Capitolul 116
Durerea provocată de moartea lui Adam. Eva se bucură de un respect din ce în ce mai mare din partea copiilor ei. Moartea Evei.

(12 septembrie 1843)

1. Când copiii de la șes au aflat vestea morții lui Adam, cu toții s-au simțit extrem de întristați. Ei au postit timp de trei zile.

2. Lameh, care era încă în viață în acel moment, continuând să își îndeplinească cu credință îndatoririle față de Domnul, a trimis mesageri în toate direcțiile, pentru a anunța moartea lui Adam tuturor popoarelor pe care le putea contacta.

3. Oriunde ajungea, vestea cea tristă dădea naștere unei mari dureri. Toată lumea se lamenta și deplângea moartea patriarhului.

4. În schimb, Eva a câștigat cu atât mai mult în respectul celorlalți, și nu puține erau procesiunile care urcau pe înălțimi pentru a-și aduce omagiul mamei întregii umanități.

5. Au existat chiar și trimiși din Sihin (China actuală) care au urcat pe munții în care trăiau copiii lui Dumnezeu pentru a-i face o vizită mamei Eva; căci și ei aflaseră de la mesagerii trimiși de Lameh că patriarhul Adam a murit.

6. Singuri cahiniții (popoarele care trăiau în Africa modernă) și meduhiții (strămoșii japonezilor actuali) nu au fost informați, căci la acea vreme, cele două popoare erau complet separate de restul continentului.

7. Cu toate consolările pe care le primea din partea tuturor, Eva a căzut pradă unei tristeți din care nu a mai reușit să își revină până la sfârșitul zilelor sale. Nici chiar alinarea lui Enoh nu a reușit să îi potolească această durere.

8. Singur Seth reușea să îi calmeze cât de cât suferința, căci fusese dintotdeauna preferatul său, dat fiind că semăna perfect cu Adam, deopotrivă la față, la înălțime și la voce.

9. Așa s-au scurs și acești 30 de ani, în aceeași ordine perfectă. Când măsura vieții ei s-a apropiat de sfârșit, Eva a fost chemată la El de către Domnul, așa cum s-a întâmplat mai devreme cu Adam.

10. Cu trei zile înainte de moartea ei, pe când Eva se afla într-o stare de slăbiciune extremă, fiind înconjurată de Seth, de Jared, de Enoh, de Methuselah și de Lameh, spiritul lui Adam a intrat în colibă, cu permisiunea Domnului, și a spus:

11. „Copiii mei, fiți binecuvântați! Fie ca pacea să nu vă părăsească niciodată! Nu vă înspăimântați de vederea mea, căci eu sunt Adam, cel care v-a zămislit trupește pe toți, prin grația lui Dumnezeu cel atotputernic, etern și viu!

12. Domnului, căruia i s-a făcut milă de mine încă de acum 30 de ani, i s-a făcut acum milă și de Eva, credincioasa mea soție. De aceea, El dorește să o elibereze de acest pământ și de acest trup devenit slab și epuizat, pentru ca și ea să poată cunoaște odihna de care mă bucur eu în prezent, delectându-se împreună cu mine, la fel ca un mielușel blând care zburdă pe pajiștea compasiunii divine!

13. Cel care m-a eliberat pe mine a fost spiritul lui Sehel. Pe Eva o voi elibera însă eu însumi de povara ei terestră și o voi conduce personal în locul în care am ajuns, unde își va găsi binemeritata odihnă și în care vom aștepta amândoi acea zi care va răsări pe pământ la fel ca un soare al tuturor sorilor, în conformitate cu marea profeție care urmează să se realizeze pe acest pământ!”

14. Enoh l-a întrebat atunci pe spiritul lui Adam: „Când vei face acest lucru cu certitudine și cum va trebui să procedăm cu trupul mamei noastre?”

15. Spiritul lui Adam i-a răspuns: „Nu eu sunt stăpânul tău, ci Domnul! Evenimentul se va produce peste exact trei zile începând din acest moment. În rest, Domnul îți va împărtăși ce anume trebuie să faci, așa cum procedează întotdeauna”.

16. După care spiritul lui Adam a dispărut.

17. El s-a întors însă în cea de-a treia zi, dar numai Enoh și cu Eva l-au putut vedea.

18. Eva și-a binecuvântat atunci toți copiii prezenți și L-a preaslăvit pe Domnul pentru grația Lui.

19. Spiritul lui Adam a spus (fiind auzit de toți cei prezenți): „Eva, tu le-ai oferit copiilor binecuvântarea ta, care s-a unit astfel cu a mea! Voința Domnului dorește ca acum să te întorci Acasă! Vino în brațele mele, în numele Domnului! Amin”.

20. După aceste cuvinte, Eva a căzut la pământ, moartă, iar spiritul împreună cu sufletul ei a dispărut pentru totdeauna, însoțit de spiritul lui Adam, și nu s-a mai întors niciodată pe acest pământ.

21. Așa a murit mama întregii umanități, înconjurată de copiii săi și unindu-se din nou, întru spirit, cu Adam, în brațele sale spirituale care au condus-o către marea odihnă a Domnului.

22. În acord cu voința divină, corpul ei a fost înmormântat în același loc în care odihnea corpul lui Adam, de către aceleași patru persoane. Și totul s-a petrecut în cel mai mare secret.

23. Moartea Evei a provocat un alt doliu care a ținut câțiva ani, iar unul din efectele ei a fost acela că foarte mulți oameni s-au retras din această lume, preferând să trăiască o viață în pietate și izolare.

24. Dispariția ei a fost resimțită extrem de dureros de acei locuitori care se numeau abedamiți, căci Abedam fusese unul din marii preferați ai Evei, pe care o prețuia mai presus de orice.

25. Și așa s-a încheiat viața Evei.

Author:  1% [ 1.1.2019, 12:44 ]
Post subject:  Capitolul 117

Capitolul 117
Ascetismul practicat de copiii din munții sacri. Moartea lui Seth și nașterea lui Noe. Enoh și Lameh discută despre moartea trupească. Tristețea lui Enoh, care este luat la cer de Domnul.

(13 septembrie 1843)

1. După aceste evenimente, oamenii din munții sacri au continuat să trăiască mult timp ca și cum ar fi fost pe jumătate morți, pierzându-și orice bucurie de a trăi. Ei nu își mai doreau nimic altceva decât să își urmeze părinții primordiali.

2. Această respingere a lumii exterioare a mers atât de departe în cazul unora dintre ei încât aceștia și-au construit colibe micuțe sub anumiți smochini bătrâni, unde au trăit circa o sută de ani ca niște sihaștri, fără a-și părăsi locuința atât timp cât copacul sub care era construită aceasta le putea procura o hrană frugală.

3. Numeroși bărbați au preferat să nu se mai atingă de soțiile lor, spunându-și cu amărăciune: „Ce rost are să mai dăm naștere altor oameni? De vreme ce cu toții suntem predestinați să împărtășim soarta lui Adam și a Evei, respectiv moartea și putrezirea acestui corp, este de preferat să nu mai chemăm alte spirite pentru a trăi o astfel de existență mizerabilă! Dacă Dumnezeu ține cu tot dinadinsul să populeze acest pământ dificil cu ființe, nu are decât să le creeze din nou, modelându-le din pietre și din lut. În ceea ce ne privește, noi știm ce se ascunde în spatele acestei vieți teribile, așa că nu ne vom mai lăsa folosiți pentru a aduce la viață alte creaturi nefericite care să perpetueze această specie umană!”

4. În mod similar, foarte multe femei s-au închis în sine și au refuzat în mod categoric să se mai lase fecundate, căci și ele își spuneau în sinea lor: „Nu au decât să se reproducă animalele. Oamenii nu merită să trăiască o astfel de viață, al cărei sfârșit inevitabil nu poate fi altul decât moartea”.

5. Și astfel, într-un interval de numai o sută de ani după moartea Evei și cea a lui Seth, munții sacri s-au umplut de astfel de sihaștri originali, pe care nimeni nu i-a mai putut vindeca de nebunia lor – nici discursurile lui Enoh, care trăia încă la acea vreme, nici vreun miracol de o altă natură.

6. Dându-și seama că nu mai poate face nimic pentru acești oameni rătăciți fără a atenta la liberul lor arbitru, Enoh a sfârșit prin a se ruga Domnului să îl ia la El.

7. Dar Domnul i-a spus lui Enoh: „Ascultă, credinciosul Meu slujitor: anul acesta, lui Lameh, nepotul tău, i se va naște un băiat! Este important să îl binecuvântezi înainte de a părăsi această lume. Abia apoi te voi elibera de ea, așa cum ți-am promis!”

8. În anul în care Lameh a împlinit vârsta de 182 de ani, Ghemela i-a dăruit într-adevăr un fiu, pe care Enoh l-a binecuvântat, conform poruncii primite de la Domnul.

9. După această binecuvântare, Lameh a spus: „Te numesc Noe! Tu vei fi cel care ne va alina durerea și care ne vei ușura munca noastră pe acest pământ pe care Dumnezeu l-a blestemat!”

10. Auzind exclamația lui Lameh, toată lumea și-a dat seama că starea sa de spirit nu corespundea întru totul ordinii Mele, căci îmi făcea Mie, Domnului, un reproș deschis apropo de așa-zisul blestem pe care l-aș fi aruncat asupra acestui pământ, spunând practic: „Nu mai avem la ce alinare să ne așteptăm din partea lui Dumnezeu, căci Lui îi face plăcere să ucidă trupurile părinților noștri. De aceea, fiul Său Noe trebuie să devină consolatorul nostru!”

11. Enoh l-a mustrat însă pe Lameh pentru aceste cuvinte ofensatoare la adresa Mea, explicându-i că Eu le-am promis întotdeauna și le-am, prezis cu toată autoritatea Mea existența unei alte Vieți eterne întru spirit, după despărțirea de haina terestră efemeră.

12. Dar Lameh i-a răspuns: „Știu toate acestea la fel de bine ca și tine, tată Enoh! Este foarte adevărat că eu pot contempla în interiorul meu Viața eternă, dar nu înțeleg de ce nu îi pot zări pe cei morți? În această privință, nimeni nu ne-a oferit vreodată o învățătură sau o informație oarecare!

13. De ce nu vin spiritele din lumea de dincolo către noi, pentru a ne arăta că au și ele o viață lipsită de un corp material și că își continuă existența?”

14. Enoh i-a răspuns: „Ce tot spui? Doar ai văzut spiritele lui Adam, Zuriel, Abel și Sehel! Ce altă dovadă îți mai trebuie?”

15. Dar Lameh nu s-a lăsat: „Vezi tu, pentru Dumnezeu orice este posibil! În acest caz, de ce nu îi aduce înapoi pe cei pe care i-a chemat la El, întrerupându-le această viață aparentă? Atunci, am putea crede cu toții că așa stau lucrurile!

16. În caz contrar, ce putem crede noi atunci când această existență vizibilă dispare? Cum este posibil ca ea să nu mai fie perceptibilă pentru simțurile noastre? – Abia în acest caz devine evident vechiul blestem! Noi nu existăm decât pentru a fi uciși! Am fost creați de dragul acestui blestem, nu al Vieții!

17. Dacă adevărata Viață există undeva, ea ar trebui să fie întotdeauna vizibilă, și nu să rămână ascunsă de parcă nu ar exista deloc!

18. Din cauza păcatului lui Adam, trupul tuturor oamenilor trebuie omorât! Ce blestem! Dacă eu nu am păcătuit niciodată, de ce trebuie să fie exterminat trupul meu din cauza păcatului lui Adam? Personal, acest lucru mi se pare o cruzime fără seamăn!”

19. Nemaiavând ce spune, Enoh l-a binecuvântat pe Lameh și a plecat pentru a plânge în fața Domnului.

20. Domnul l-a consolat pe Enoh și l-a luat alături de El pe când se afla încă în trup. Și astfel, Enoh a dispărut de pe pământ, și toți cei care îl cunoșteau l-au căutat pretutindeni, dar în zadar.

Author:  1% [ 1.1.2019, 13:17 ]
Post subject:  Capitolul 118

Capitolul 118
Lameh din înălțimile sacre îl caută pe Enoh. Cuvintele Domnului adresate lui Lameh, care îl ajută pe acesta să înțeleagă. Discursul smintit și plin de amărăciune al lui Lameh.
(14 septembrie 1843)

1. De data aceasta, Enoh s-a lăsat prea mult așteptat, iar Lameh și-a pierdut răbdarea și a plecat în căutarea lui.

2. El a străbătut în lung și în lat munții, dar nu a descoperit nici o urmă a celui pe care îl căuta. Drept urmare, a trimis mesageri în toate direcțiile, inclusiv în regiunile de la șes.

3. Toate eforturile sale au rămas însă în zadar, căci Enoh nu se mai afla printre pământeni.

4. Atunci, Lameh și puținii părinți patriarhi care mai erau în viață și-au dat seama că Enoh a murit. De aceea, Lameh i-a întrebat pe toți cei pe care îi cunoștea dacă știu ceva de Enoh.

5. Cu toții au ridicat însă din umeri, mărturisindu-i că nu l-au mai văzut pe Enoh de la ultimul Sabat.

6. Toate aceste căutări au durat un an întreg, dar nimeni nu i-a putut furniza lui Lameh un indiciu cât de mic referitor la ceea ce s-a întâmplat cu Enoh.

7. Lameh de la șes și-a propus și el să întreprindă o amplă acțiune de căutare, dar tocmai când era pe punctul de a trimite nu mai puțin de 10.000 de mesageri, Domnul i-a vorbit:

8. „Nu-i imita pe nebunii din munți în eforturile lor zadarnice! Ascultă-Mă, Eu l-am chemat pe Enoh la Mine, cu tot cu trup, nu doar cu sufletul și cu spiritul lui, așa cum i-am promis! De aceea, oricât de mult l-ai căuta pe acest pământ, nu îl vei găsi! Mai bine trimite doi mesageri și anunță această veste pe înălțimi, pentru ca toți copiii Mei – care parcă și-au pierdut mințile – să afle ce s-a întâmplat cu Enoh!”

9. Atunci, Lameh a renunțat la proiectul lui grandios de căutare și s-a limitat să trimită doi mesageri în munții sacri pentru a le transmite părinților patriarhi informația primită de la Domnul.

10. Când Lameh cel din înălțimile sacre a aflat vestea, și-a ieșit de tot din minți. La fel s-a întâmplat și cu ceilalți părinți patriarhi. Presentimentul general că nimeni nu îl va mai vedea vreodată pe Enoh în viață se adeverea astfel, și peste toate, nu exista un înlocuitor pentru funcția de mare preot.

11. Atunci, Lameh a luat cuvântul în fața celorlalți: „Ascultați-mă, frați și copii, precum și voi, ceilalți patriarhi dintre puținii care am mai rămas pe acest pământ! Acum știm că Domnul l-a chemat la El inclusiv pe Enoh, pe care l-am căutat în zadar timp de un an, având în vedere că l-a ucis și pe el, așa cum a făcut cu toți ceilalți!

12. Între timp, nu a numit un alt mare preot, fapt care mi se pare chiar mai straniu decât moartea în sine a lui Enoh! La drept vorbind, Enoh m-a binecuvântat înainte de a ne părăsi pentru totdeauna, dar nu pot considera în nici un caz această binecuvântare ca pe o nominalizare în funcția pe care a deținut-o el. De aceea, această funcție va rămâne vacantă începând din acest moment!

13. Cei dintre voi care vor dori să mai respecte Sabatul, pot să o facă; dar cei care nu mai doresc acest lucru nu au decât să procedeze așa cum cred de cuviință! Căci eu sunt de părere că atunci când la capătul drumului nu te așteaptă altceva decât moartea, orice atitudine este la fel de bună!

14. Domnul poate face orice dorește; în ceea ce mă privește, eu nu am de gând să mai fac mare lucru, de dragul morții care mă așteaptă la sfârșit.

15. Lăsați toate pământurile în paragină și încetați să vă mai reproduceți. Nu mai însămânțați solul și acoperiți-vă ochii, pentru a nu mai vedea această lume amăgitoare. Toată lumea să își aștepte sfârșitul apropiat! Nu ne vom atinge scopul decât atunci când acesta ne va fi acordat!

16. Frumoasă perspectivă pentru niște ființe libere să gândească! – Vă propun așadar să luăm împreună decizia să depopulăm acest pământ! Dumnezeu nu are decât să îi ucidă pe toți cei pe care îi va alege! Sper că ați înțeles ce doresc să vă spun: trebuie să depopulăm acest pământ!”

Author:  1% [ 1.1.2019, 14:21 ]
Post subject:  Capitolul 119

Capitolul 119
Copiii înălțimilor sacre refuză să mai procreeze. Avertismentul Domnului adresat lui Lameh, care îi răspunde prin reproșuri.
(16 septembrie 1843)
1. Discursul lui Lameh a fost aprobat cu entuziasm de locuitorii înălțimilor sacre, care îi împărtășeau întru totul punctul de vedere. Foarte puțini au mai rămas credincioși ordinii aflate încă în vigoare în acea epocă. Chiar și aceștia își doreau cu ardoare să fie eliberați cât mai curând posibil de această lume complet aberantă.

2. În ceea ce privește actul procreației, acesta a încetat complet pe înălțimile sacre timp de aproape 30 de ani. După scurgerea acestui interval de timp, când amărăciunea lui Lameh s-a mai risipit puțin, Domnul l-a chemat într-o seară afară și i-a vorbit dintr-un nor de foc:

3. „Lameh, Lameh, îmi pui răbdarea la grea încercare!

4. Cu mult timp în urmă, când ți-am ieșit în întâmpinare pe drumul din pădure care separa septentrionul de occident, unde erai însoțit de părinții tăi, pe când încercai să te apropii cu teamă de patriarhii care îi invitau pe oameni la marea sărbătoare a Sabatului, întrucât nu aveai permisiunea lor, - ai fost cuprins de o mare bucurie, plină de recunoștință, căci am acționat atunci ca un mediator între tine și părinți. Ai descoperit atunci în Mine un prieten mai devotat decât oricine altcineva și ai fi fost gata să te arunci în foc de dragul Meu, deși nu știau încă cine sunt.

5. Mai târziu, când M-ai recunoscut, inima ta s-a aprins de o iubire încă și mai arzătoare, la fel ca un minereu incandescent!

6. Cu ce ți-am greșit acum? Nu acționez Eu exact așa cum v-am învățat Eu Însumi, demonstrându-vă tuturor, dincolo de orice putință de tăgadă, că acest lucru este absolut necesar de dragul Vieții eterne a spiritului? Constat însă că nu mai vrei să ții deloc cont de cuvintele Mele, acționând ca și cum aș fi pentru tine un străin și ființa cea mai inferioară din această lume materială, sau din cea a spiritelor!

7. Cum ar trebui să înțeleg comportamentul tău, Eu, Dumnezeul, Creatorul și Părintele tău? Chiar dorești să Mă sfidezi pe Mine, Cel Atotputernic? Vrei să te sfădești cu Mine, demonstrându-Mi puterea pumnilor tăi?

8. Ar fi suficient chiar și cel mai mic suflu al Meu pentru ca întreaga creație să dispară pentru totdeauna, și tu odată cu ea! – Vorbește! Ce dorești de la Mine? – Chiar crezi că Eu am datoria să te ascult pe tine, și nu invers? – Haide, vorbește și spune-Mi ce aștepți de la Mine!”

9. Lameh i-a răspuns: „Doamne, nu mă îndoiesc nici o clipă de atotputerea Ta, dar am început să mă îndoiesc în ceea ce privește iubirea și fidelitatea pe care ni le-ai promis! Nu înțeleg cum ai putea avea intenții bune față de noi, creaturile Tale și copiii Tăi, în condițiile în care nu pari să ai altă plăcere decât aceea de a ne ucide!

10. Aș prefera să sufli asupra mea și să mă faci să dispar astfel pentru totdeauna, în loc să mă forțezi să trăiesc atât de mult timp pe acest pământ blestemat, unde nu ai altceva de făcut decât să muncești din greu, numai pentru a fi ucis în final de Tine!

11. Tu spui că: ‚Numai trupul trebuie să moară; în ceea ce privește spiritul, acesta va continua să trăiască’, dar eu îți răspund: ‚La ce-mi folosește un asemenea schimb, atât timp cât trebuie mai întâi de toate să mă obișnuiesc să trăiesc într-un corp carnal? După ce ne-am obișnuit să trăim în acest trup, prinzând chiar gustul acestei vieți, Tu vii în secret și distrugi această primă viață pe care ne-ai dăruit-o, înlocuind-o cu o altă viață, care nu are cum să fie cu nimic mai bună decât precedenta, și totul după bunul Tău plac!’

12. Văd că tare mult îți mai plac schimbările! De aceea, mi-am pierdut încrederea în Tine!

13. Haide, suflă asupra mea cu toată atotputerea Ta și pune chiar acum capăt acestei existențe mizerabile pe care mi-ai dăruit-o! Nu mă mai chema apoi niciodată la viață! Fie ca distrugerea mea să fie pentru Tine un motiv etern de glorie! O viață care nu are alt scop decât schimbarea continuă este cel mai rău dintre blestemele care pot cădea asupra unei creaturi, iar plăcerea pe care acest lucru i-o provoacă Celui care a creat-o reprezintă pentru ea o povară insuportabilă!”

Author:  1% [ 1.1.2019, 14:28 ]
Post subject:  Capitolul 120

Capitolul 120
Mustrarea gravă a Domnului adresată lui Lameh. Spiritul lui Enoh și cel al lui Adam depun mărturie asupra Vieții eterne.

(18 septembrie 1843)

1. După ce Lameh a terminat de vorbit, norul de foc a coborât către sol. Domnul a apărut în fața lui Lameh într-o formă vizibilă și i-a spus cu gravitate:

2. „Lameh, Lameh! Dă-ți seama Cine se află în fața ta și Cine îți vorbește!

3. Cum au procedat Enoh și Methuselah pe vremea când nu erai decât un copil obraznic? Îți reamintesc eu: au fost nevoiți să se folosească de băț pentru a te cuminți!

4. De ce crezi că au procedat astfel? Oare erau părinții mânați de o mânie distrugătoare, sau de o mare iubire față de tine?

5. Văd că îmi răspunzi fără să vrei: ‚Părinții au acționat astfel mânați exclusiv de marea iubire pe care le-o purtau copilului lor; dacă nu ar fi acționat în acest fel, aș fi crescut ca un animal sălbatic și aș fi devenit un monstru!’

6. Concluzia la care ai ajuns este cât se poate de justă. – Crezi tu oare că Eu sunt un Părinte mai puțin echitabil și mai puțin înzestrat cu iubire decât Jared, Enoh și Methuselah?

7. O, crede-Mă, ei nu erau decât părinții tăi trupești, pe care ți i-am dăruit pentru a te educa, inclusiv cu ajutorul pedepselor! Eu sunt însă și rămân de-a pururi unicul și cel mai drept Părinte, dat fiind că te-am creat din propria Mea substanță, după care te-am educat personal, lăsându-ți întreaga libertate a spiritului tău. În calitatea Mea de Părinte unic și autentic, nu te-am pedepsit nici măcar o singură dată, cu toată exuberanța stupidă de care ai dat dovadă nu de puține ori în fața Mea!

8. Iată, la baza acestui comportament a stat întotdeauna iubirea Mea infinită, răbdarea și compasiunea Mea față de tine!

9. Acum însă, când constat că ai devenit atât de reticent în ceea ce Mă privește, cred că a sosit timpul să iau în mână bățul pentru a te trata așa cum meriți, pe tine și pe semenii tăi, așa cum trebuie să procedeze orice Părinte drept cu copiii pe care îi iubește mai presus de orice.

10. Înainte de asta însă, aș dori să-ți arăt în ce constă existența sublimă a celor pe care i-am chemat înapoi la Mine, pentru a-ți da astfel seama până în profunzimile ultime ale ființei tale ce soartă le rezerv Eu copiilor Mei, pentru eternitate!

11. În continuare, îți voi demonstra că sunt capabil inclusiv să îmi pedepsesc – de dragul mântuirii lor – copiii care nu doresc să se supună și care îmi ignoră în mod voluntar bunele intenții paterne, pline de iubire, făcându-i să îngenuncheze în țărâna acestei realități amăgitoare. Îți voi demonstra că pot continua să îi pedepsesc pe cei mai rebeli dintre ei pentru totdeauna, întru spirit, atât timp cât nu vor accepta să recunoască faptul că Eu sunt Părintele lor preaplin de iubire și Dumnezeul lor, în toată sfințenia Lui intangibilă.

12. Iar acum ridică-ți privirea și spune-Mi ce vezi!”

13. Lameh și-a ridicat privirea și i-a văzut pe toți cei decedați.

14. Enoh a coborât atunci din cer, în fața lui Lameh, și i-a spus: „Smintitule, atinge-mă și convinge-te că trăiesc pentru eternitate, și că nimic nu va putea schimba vreodată această existență eternă de care mă bucur acum!”

15. Lameh l-a atins pe Enoh și a descoperit astfel că acesta din urmă a rămas același, așa cum îl cunoștea pe timpuri, cu singura diferență că acum emana o perfecțiune spirituală celestă care corespundea unei vieți absolut perfecte.

16. În continuare, i s-a dat posibilitatea să se convingă în mod repetat de acest lucru, punând mâna pe toate celelalte spirite.

17. Adam i-a spus: „Lameh, eliberarea de corpul carnal atât de greu, în care spiritul este pus la încercare, reprezintă cea mai mare binecuvântare pe care ne-o poate acorda Tatăl nostru ceresc! Ar trebui să te bucuri, nu să te plângi de acest lucru!

18. Chiar dacă moartea trupului pare greu de acceptat de către ochii tăi trupești, te asigur că în ochii celui chemat de iubirea Tatălui ea apare ca o fericire supremă!

19. Iată: tu ai fost conceput ca urmare a desfătării și a iubirii celor doi părinți ai tăi. Atunci când spiritul tău va părăsi greul corp carnal și va renaște într-o viață perfectă, sublimă, plină de forță, activă, a cărei frumusețe nu poate fi comparată în nici un fel cu senzațiile terestre, vei trăi aceeași desfătare și aceeași iubire pe care le-au simțit părinții tăi, dar duse la apogeu!

20. Tot ce ai început să întreprinzi pe pământ vei definitiva ca spirit în sfera eternă a lumii spirituale. Acesta este motivul pentru care nu trebuie să fii leneș atât timp cât trăiești pe acest pământ, căci nici cel mai mic fir de nisip pe care îl atingi acum nu se va pierde!

21. Cel care afirmă acum în fața ta acest lucru, cu toată siguranța, sunt eu, Adam, părintele tău primordial! Încearcă să înțelegi ce ți-am spus. Amin”.

Author:  1% [ 24.2.2019, 17:52 ]
Post subject:  Capitolul 121

Capitolul 121
Contactul lui Lameh cu spiritele ajunse în lumea de dincolo continuă. Lameh se întoarce la 180 de grade și se căiește. Discursul plin de iubire al Tatălui referitor la pedeapsă. Lameh este numit înlocuitorul lui Enoh.

(19 septembrie 1843)

1. Lameh a continuat astfel să se întrețină cu Seth, cu Eva și cu alte spirite, venite fie din cele patru regiuni ale înălțimilor, fie din profunzimi. El s-a putut convinge astfel, deopotrivă vizual și prin simțul atingerii, că viața spiritului după părăsirea corpului fizic reprezintă o realitate perfectă.

2. După ce s-a convins până în profunzimile ultime ale sufletului său de acest lucru, el a început să reflecteze asupra modului injust și inechitabil cu care L-a tratat pe Domnul și Părintele întregii creații, dându-și seama cât de greșite și de aberante fuseseră gândurile și deciziile sale.

3. De aceea, el a căzut la picioarele Domnului și i-a spus, cu inima plină de mustrări de conștiință: „O, Dumnezeule, Doamne și Părinte etern, îmi dau acum seama cât de mult am greșit în fața Ta!

4. Am fost orb și am crezut că pot să mă iau la harță cu Tine! În marea mea nebunie, am dorit să fixez limite activității Tale, care reprezintă în sine iubirea cea mai înaltă! Am dorit să depopulez acest pământ și să fac să dispară rasa umană!

5. Această atitudine nedreaptă s-a datorat ranchiunei care a crescut în mine din cauza despărțirii de cei pe care îi iubeam, deopotrivă dintr-o veche obișnuință și dintr-o iubire veritabilă. Dacă i-aș fi iubit așa cum ne-ai învățat Tu, nu aș fi putut simți niciodată vreo stare de ranchiună față de Tine, știind că le-ai pregătit tuturor o fericire atât de mare prin iubirea Ta părintească.

6. O, Dumnezeule, Doamne și Părinte etern, îmi dau seama acum în ce măsură merit să fiu pedepsit de Tine! De aceea, consider un act de dreptate absolută să o faci cu cea mai mare severitate! Da, fă să sufere fără milă acest trup, Doamne, în acord cu voința Ta preasfântă, dar nu lăsa spiritul meu să piară complet!”

7. Atunci, Domnul i-a răspuns lui Lameh: „Ridică-te, fiul Meu! Chiar poți să crezi că Eu, Părintele tău preasfânt și preaplin de iubire, aș putea avea vreodată plăcerea de a-Mi pedepsi copiii?

8. Crede-Mă: fiecare lovitură pe care ți-aș da-o ar provoca inimii Mele o suferință egală cu cea pe care ar simți-o trupul tău!

9. Ai și tu un fiu, pe care îl iubești mai mult decât propria-ți viață. Încearcă să îl lovești atunci când este neascultător și vei vedea că vei suferi mai mult decât el.

10. Când va sosi momentul să îl pedepsești, numai gândul de a-i provoca o suferință îți va face rău; iar dacă fiul tău va începe să plângă după prima lovitură acordată, chiar dacă nu i-ai administrat decât o lovitură foarte slabă, crezi tu că vei avea inima să îl lovești a doua oară?

11. Fiul tău va uita în scurt timp durerea pe care a simțit-o, iar iubirea ta părintească îl va împăca imediat cu tine, dar cât timp îți vei repeta tu în sinea ta, cu amărăciune: ‚Fiul meu a devenit ascultător, dar ce nu aș da să nu îl fi lovit niciodată’?

12. Astfel ai acționa tu, în calitatea ta de om înzestrat cu o inimă! – Cum altfel crezi că aș putea proceda Eu, Dumnezeul și Părintele tău autentic? De aceea, nu am să te pedepsesc în nici un caz, ci dimpotrivă, am să te binecuvântez!

13. Totuși, doresc să-ți spun un lucru: gândește-te că acest pământ îmi aparține! De aceea, lucrați cu toții pentru bunăstarea temporară a copiilor Mei care vor veni după voi. Dați naștere unei noi descendențe și înmulțiți-vă, căci multe spirite sunt încă prizoniere ale materiei, așteptându-și nerăbdătoare eliberarea!

14. Te numesc acum înlocuitorul lui Enoh și îți cer să repari răul pe care l-ai comis! Amin”.

Author:  1% [ 24.2.2019, 18:01 ]
Post subject:  Capitolul 122

Capitolul 122
Legământul lui Lameh de a restabili străvechea ordine divină. Avertizarea Domnului cu privire la prezența Șarpelui în trupul femeilor. Domnul și preafericiții dispar. Adunarea bătrânilor.
(20 septembrie 1843)

1. După aceste cuvinte, Lameh i-a promis solemn Domnului că va face tot ce îi va sta în puteri pentru a restabili străvechea stare de lucruri, cu ajutorul Lui, și că va veghea pentru ca această ordine să fie respectată de întreaga populație.

2. Domnul i-a spus însă lui Lameh: „Fă tot ce îți va sta în puteri, dar nu forța pe nimeni! Îți reamintesc că oamenii sunt foarte încăpățânați!

3. Ai mare grijă ca Șarpele să nu îți joace o festă, căci el a început deja să pregătească trupurile fetelor de la șes, făcându-le delicate și apetisante!

4. De aceea, previne-i pe copiii Mei că trebuie să se ferească de vizitele prea frecvente ale locuitorilor de la șes, dacă nu doresc să cadă în capcana care li se pregătește!

5. Și ai mare grijă la ceea ce îți voi spune în continuare:

6. Când vei vedea că trupul feminin devine din ce în ce mai gras, mai alb, mai delicat și mai planturos, că femeile se plimbă cu fața și cu capul descoperite, cu pieptul și cu mâinile goale, că vor alerga după bărbați într-un mod desfrânat, că mamele își vor pregăti și își vor împodobi chiar ele fiicele, punându-le să defileze zi și noapte pentru a-i atrage pe bărbați în mrejele lor prin intermediul acestei străluciri exterioare care reprezintă cea mai malefică invenție a lui Satan, menită să îi supună pe bărbați farmecelor femeilor, să îi împingă să le ia de soții sau cel puțin să le închirieze contra unui preț rușinos, – Lameh, ascultă cu cea mai mare atenție ceea ce îți voi spune în continuare! –, atunci când femeia se va ridica mai presus decât bărbatul, încercând să-l domine, și chiar va reuși să facă acest lucru, fie prin intermediul farmecelor trupești cu care a înzestrat-o Satan, fie cu ajutorul comorilor și bogățiilor acestei lumi, fie ajutată de faptul că aparține unei clase sociale mai înalte și unei descendențe superioare, atunci când întreaga tagmă feminină, care ar trebui să se supună în fața bărbaților, îi va privi pe aceștia cu superioritate și cu dispreț, strigând în gura mare: ‚Puah! Ce miros fetid emană acest individ de joasă speță! Cât de urât este! Cât de dezgustătoare este înfățișarea lui! Să dispară din fața mea acest cerșetor oribil!’ – atunci, ascultă-Mă bine, Lameh –, vei ști că Șarpele a devenit stăpânul acestei lumi, pe care o va domina fără rușine prin intermediul sexului feminin, care îi este caracteristic!

7. În acel moment –, ascultă-Mă bine, Lameh –, voi abandona această lume și o voi lăsa în puterea celui căruia va ajunge să i se închine! Voi blestema atunci toate creaturile de pe acest pământ! Îmi voi astupa urechile pentru a nu mai auzi gemetele îngrozitoare ale locuitorilor acestui pământ și pentru a nu Mi se mai face milă de teribilele suferințe prin care vor trebui să treacă! La momentul potrivit, voi trimite judecata Mea asupra tuturor trupurilor vii de pe acest pământ și îmi voi revărsa mânia asupra întregii lumi și asupra tuturor creaturilor care trăiesc în ea!

8. Adevăr îți spun: lumea a făcut deja un pas foarte mare către propria ei pierzanie! De aceea, du-te și anunță-le tuturor ceea ce ți-am spus acum, și cere-le să se pocăiască! În caz contrar, veți apuca tu însuți și fiul tău o bună parte a acestor schimbări și consecințele lor, după ce Mă voi îndepărta complet de acest pământ!

9. Ascultă cu atenție aceste cuvinte și devino slujitorul Meu credincios! Amin”.

10. După care norul arzător a dispărut, și odată cu el imaginea Domnului și a spiritelor trecute în lumea de dincolo.

11. Absorbit în gândurile sale grave, Lameh s-a întors acasă și le-a povestit membrilor familiei sale tot ce i-a spus Domnul.

12. Chiar a doua zi, el i-a adunat pe bătrâni și le-a relatat cuvintele Domnului și tot ce s-a întâmplat în timpul viziunii pe care a avut-o.

Author:  1% [ 24.2.2019, 19:22 ]
Post subject:  Capitolul 123

Capitolul 123
Mesajul lui Lameh adresat popoarelor nu are succes decât pe jumătate. Mânia lui și cuvintele de consolare ale Domnului.

(21 septembrie 1843)

1. Auzind relatarea lui Lameh, bătrânii adunați și-au dat imediat seama de adevărul conținut de aceasta. Ei s-au despărțit apoi cu inimile bucuroase și pline de o credință renăscută și s-au îndreptat fără să mai întârzie către popoarele din cele patru regiuni, cărora le-au anunțat mesajul primit, în care credeau cu cea mai mare convingere.

2. Ca urmare a efortului lor, foarte mulți locuitori s-au convertit din nou la dreapta credință. Totuși, nu puțini au fost și cei care au rămas sceptici, spunându-și în sinea lor: „Dacă ar exista într-adevăr o lume de dincolo, nu vedem nici un motiv pentru care Domnul nu ne-ar revela-o la rândul nostru, așa cum a făcut cu Lameh, de vreme ce suntem egali cu el și descindem din Adam la fel ca și el.

3. Noi credem mai degrabă în existența unui Dumnezeu nemilos, care ne guvernează după bunul Său plac, iar acest lucru ne este suficient; ce rost mai are să vină acum cu noi amenințări?

4. Dacă tot vom sfârși în țărâna din care ne-am născut, această credință ar trebui să fie suficientă! Ar fi stupid ca o ființă umană înzestrată cu rațiune să se teamă încă și mai mult de acest Dumnezeu care nu ne-a creat decât pentru a ne supune în final morții!

5. Deviza noastră este: ‚Mănâncă și bea, și trăiește această perioadă penibilă în care trebuie să rămâi pe pământ în maniera cea mai agreabilă cu putință!’ Cât despre ceea ce se va întâmpla într-o manieră mistică și nesigură după moartea corpului fizic, nu avem nici cea mai mică garanție că afirmațiile lui Lameh ar fi adevărate!

6. Dacă este adevărat ceea ce ne povestiți voi, să ne reveleze și nouă Iehova aceste lucruri, așa cum a făcut în cazul lui Lameh, căci și noi suntem ființe umane, la fel ca și el. Dacă Iehova nu va face acest lucru, nu mai dorim să avem ceva de-a face cu El!

7. În ceea ce vă privește pe voi, cei pe care ni i-a trimis Lameh, și nu Dumnezeu Însuși, puteți crede orice doriți! Oricum nu ne pasă! Din perspectiva noastră, convingerile voastre utopice nu au nici cea mai mică semnificație!

8. Sfârșitul ne va revela tuturor misterul întâmplărilor pe care le-am trăit pe acest pământ și vom vedea atunci dacă viața continuă sau dacă vom înceta să mai existăm pentru eternitate, dispărând pentru totdeauna!

9. În ceea ce privește avertismentul vostru referitor la fetele de la șes, ne vine să râdem! Acolo trăiesc cele mai frumoase femei din lume, pe care le putem obține cu cea mai mare ușurință, așa că ar trebui să fim căzuți în cap să nu profităm de acest lucru! Căci aceasta este singura desfătare reală pentru un bărbat ajuns în această lume stupidă!

10. Dacă acest lucru îi displace lui Iehova, nu are decât să schimbe această stare de lucruri, dar atât timp cât ne va lăsa să trăim în acest fel, ar trebui să fim nebuni să ne lipsim de această mică plăcere care ne mai rămâne în această viață, și totul pentru nimic, ba chiar pentru de trei ori nimic!

11. De aceea, plecați de aici, mesageri creduli ai lui Lameh, și pe viitor scutiți-ne de prezența voastră, căci știm mai bine decât voi ce avem de făcut!”

12. Din păcate, acestea erau fructele comportamentului lui Lameh din timpul revoltei sale care a durat 30 de ani!

13. Auzind relatările mesagerilor, Lameh s-a simțit exasperat și nu a știut ce să facă în continuare.

14. Dar Domnul i-a vorbit astfel: „Lameh, amintește-ți ce ți-am spus: nu forța pe nimeni! Mai presus de orice, fii atent la ce îți voi spune în continuare:

15. Cine vrea să vină la Mine, să vină, dar cine dorește să fie lăsat în pace trebuie lăsat să meargă acolo unde dorește. Mai devreme sau mai târziu, el se va întoarce cu siguranță la noi, iar atunci îi vom spune câteva vorbe care îl vor atinge la inimă și pe care nu le va uita întreaga eternitate!

16. Așa să fie! – În ceea ce privește dorința bărbaților față de femeile de la șes, cei care doresc nu au decât să își ia câte o soție din rândul acestora, dar noi doi vom avea grijă ca ei să nu mai poată apărea vreodată pe culmile munților însoțiți de soțiile lor!

17. De aceea, liniștește-te și rămâi de-a pururi în iubirea Mea, împreună cu toți cei drepți! Amin”.

Author:  1% [ 24.2.2019, 19:26 ]
Post subject:  Capitolul 124

Capitolul 124
Discursul Domnului referitor la natura celor credincioși și a celor necredincioși. Incorigibilitatea celor însetați de distracții.

(22 septembrie 1843)
1. Lameh i-a mulțumit Domnului din profunzimile ființei sale pentru această învățătură, după care L-a întrebat dacă nu ar fi cazul să îi strângă pe cei rămași credincioși într-un mic cerc în jurul lui.

2. Dar Domnul i-a spus: „Lasă lucrurile așa cum sunt, căci adevăratul credincios va rămâne constant chiar și în mijlocul unei generații care nu se gândește la nimic altceva decât la distracții și care M-a uitat cu desăvârșire!

3. Dacă cineva nu are o credință autentică în inima lui, nu-i va folosi la nimic să se afle într-un cerc restrâns al adepților Mei și nu va obține niciodată în acest fel Viața eternă!

4. Atât timp cât se va afla printre credincioșii Mei, va lăsa impresia că face parte din rândurile lor, dar de îndată ce va ajunge printre necredincioși se va grăbi să facă exact ce fac aceștia.

5. Dacă va discuta cu tine, nu va spune altceva decât ceea ce știe că doresc să audă urechile tale, dar atunci când se va afla în compania celor necredincioși nu se va mai opri din bârfe răutăcioase și mondene.

6. Iată, așa procedează cei frivoli și ușuratici, care oscilează cu cea mai mare ușurință între Dumnezeu și moarte, nefiind atrași în nici un fel de viața spirituală care ar putea determina încolțirea seminței Cuvântului Meu viu în inima lor. Ei nu dispun de căldura spirituală necesară pentru ca sămânța Cuvântului Meu, în care sălășluiește de-a pururi Viața eternă, să ajungă la maturitate și să se manifeste ca o forță activă. Ei nu dispun de aceste calități pentru că nu doresc să dispună, căci inconștiența în care trăiesc li se pare infinit mai distractivă decât o viață ferm orientată către grația Mea.

7. Revenirea pe calea cea dreaptă a acestor ființe nu este numai foarte dificilă, dar reprezintă practic o imposibilitate absolută, căci ei sunt imediat de acord cu toată lumea, indiferent de circumstanțele exterioare.

8. Dacă vrei să scoți la iveală răul din ei, nu ai decât să îi pui în mijlocul celor răi. Dacă vrei să fie veseli, nu ai decât să îi pui în compania unor oameni care se distrează. Dacă vrei să scoți la iveală binele din ei, tot ce trebuie să faci este să îi așezi în mijlocul unor oameni buni, iar dacă vrei să scoți la iveală înțelepciunea lor, nu ai decât să îi pui în mijlocul unor înțelepți.

9. Dacă rămân însă singuri, ei încep să se simtă disperați și să se plictisească de moarte!

10. De ce se întâmplă acest lucru? – Pentru că nu dispun de nici un fel de Viață în inima lor, nefiind altceva decât sclavii distracțiilor lor.

11. Promisiunea unei distracții îi poate face să desfășoare o activitate intensă o anumită perioadă de timp, dar dacă îi vei ține timp de trei zile într-un cerc restrâns în care nimeni nu se distrează, vor afișa încă din prima zi o mină cât se poate de dezamăgită. În a doua zi vor începe să crâcnească, iar în a treia zi se vor revolta pe față împotriva ta sau o vor lua la fugă.

12. Căci deviza pe care o au înscrisă în inima lor sună astfel: ‚Suntem dispuși să lucrăm, dacă este absolut necesar, dar munca noastră trebuie să ne facă plăcere, iar după ce se termină trebuie să urmeze neapărat o distracție pe cinste! Dacă ni se refuză această distracție, nu avem de ce se fim recunoscători pentru felul în care suntem tratați! Avem nevoie de amuzament cu orice preț!’

13. Dacă vei construi o sală de spectacole, poți fi convins că vor veni în fiecare zi pentru a-și delecta simțurile, întrucât sunt atrași de evenimentele mondene la fel ca musca de o bucată de carne stricată. Dacă nu le oferi însă nici o distracție, nu trebuie să crezi că te vor vizita vreodată!

14. Ei sunt dispuși să îmi asculte chiar și cuvântul Meu, dar numai atât timp cât își vor găsi o plăcere oarecare în el. Oricum, nu vei descoperi niciodată un grăunte cât de mic de voință de a lăsa cuvântul Meu să se dezvolte în inima lor, conducându-i astfel către o activitate în serviciul Vieții eterne.

15. Acest gen de ființe sunt dispuse să facă orice, bine și rău deopotrivă, cu condiția ca acest lucru să le facă plăcere. Dacă plăcerea nu face parte integrantă din activitatea respectivă, fie ea bună sau rea, aceasta nu îi va interesa deloc.

16. Motivul este cât se poate de simplu: ei nu dispun de o viață proprie, căci au învățat să își risipească energia vitală încă din copilărie, din cauza educației aberante primite de la părinți, care nu au reușit să-i determine să facă vreodată ceva fără să le promită în schimb o plăcere oarecare. Din această cauză, ei nu cunosc valoarea muncii, ci doar pe aceea a distracției, cu prețul renunțării definitive la orice fel de independență, la orice fel de libertate, și implicit la orice fel de viață personală autentică.

17. De aceea, lasă-i pe cei credincioși acolo unde se află, căci aceștia nu ne vor abandona niciodată. La fel, lasă-i și pe cei necredincioși să facă ce vor, căci aceștia nu ni se vor alătura niciodată!

18. Cât despre cei care zboară din floare în floare, după cum bate vântul, comportându-se la fel ca muștele, lasă-i și pe aceștia să se instaleze confortabil pe bucata lor de carne. Dacă se vor apropia însă prea mult de hrana noastră, alungă aceste muște fără a le omorî, căci iarna vieții lor le va da cât de curând lovitura de grație pe care o merită.

19. Nu trebuie să îi judeci însă niciodată pe acești oameni, căci ei nu sunt decât niște umbre aparente, niște fantome efemere a căror viață nu durează mai mult de o zi, după care dispar pentru totdeauna! De aceea, lasă-i să se bucure de plăcerile lor de scurtă durată, căci te asigur că după acestea nu vor mai urma altele!

20. Aceasta este voința Mea! Voi, cei credincioși, cultivați cu perseverență iubirea Mea, căci atât timp cât veți rămâne în aceasta, viața voastră nu va avea sfârșit! Amin, amin, amin!”

Author:  1% [ 24.2.2019, 19:34 ]
Post subject:  Capitolul 125

Capitolul 125
Dialogul dintre Lameh și Metuselah. Cine iubește mai mult lumea decât pe Dumnezeu nu este demn de Acesta.
(23 septembrie 1843)

1. Revelațiile Domnului l-au făcut pe Lameh să se scufunde într-o meditație extrem de profundă. În final, el s-a îndreptat către părintele Metuselah, care era încă în viață, și i-a împărtășit cele aflate.

2. Ascultând aceste revelații, Metuselah s-a simțit cuprins de o neliniște vie în privința propriei sale Vieți eterne, căci el își spunea în sinea lui: „Dacă așa stau lucrurile, voi face un pact cu ochii mei să nu mai privească nimic din această lume care să-mi provoace o plăcere cât de mică. De asemenea, îmi voi astupa urechile ca să nu mai audă nici o opinie lumească. Și totuși, cea mai mare bucurie pe care o am în această lume sunt copiii mei, alături de credincioasa mea soție!” Nereușind să iasă din această dilemă, el a luat cuvântul și i s-a adresat lui Lameh:

3. „Fiul meu, am examinat cu cea mai mare atenție cuvintele tale în inima mea și am constatat că sunt juste. De aceea, am făcut un pact cu ochii mei și cu urechile mele ca să nu mai vadă și să nu mai audă nimic din lumea exterioară care ar putea să îmi procure o plăcere cât de mică!

4. Cum trebuie să procedez însă în ceea ce îi privește pe copiii mei și pe credincioasa mea soție, care reprezintă cea mai mare bucurie a mea în această lume? Trebuie oare să vă binecuvântez pe toți și apoi să vă părăsesc pentru totdeauna, din iubire pentru Dumnezeu? Sau trebuie să rămân alături de voi?”

5. Lameh s-a gândit timp de câteva clipe, după care i-a răspuns lui Metuselah, inspirat de Domnul:

6. „Ascultă, tată, acum îți vorbește Domnul, Dumnezeul și Părintele nostru etern și preasfânt:

7. ‚Cine iubește această lume mai mult decât pe Mine nu este demn de Mine! 8. Părinții, soția și copiii aparțin și ei lumii exterioare; de aceea, nu ar trebui să-i iubești mai mult decât pe Mine, dacă dorești să fii demn de Mine.

9. De altfel, tot ce vei sacrifica de dragul Meu, îți voi înapoia înmiit în împărăția Vieții eterne!

10. Fiecare trebuie să rămână însă acolo unde se află și așa cum este, și să-Mi sacrifice Mie, în inima lui, tot ceea ce posedă. Dacă va face acest lucru, Eu îl voi privi și voi deveni una cu el pentru eternitate!

11. Toate bucuriile pe care le va experimenta ca urmare a acestei alianțe cu Mine și tot ce va face în lumina ei îi vor fi utile pentru Viața eternă!

12. Căci Spiritul Meu va fi în el și îl va transforma în întregime; viața lui se va transforma într-o Viață eternă, iubirea lui se va transforma într-o iubire autentică, și chiar lucrurile moarte se vor trezi pentru el la Viața eternă, iar plăcerile care vor decurge din ele vor părea juste în ochii Mei, dat fiind că Eu am fost Cel care i le-am dăruit, pentru ca ele să amplifice și mai mult în el bucuria Vieții eterne, a iubirii, grației și compasiunii Mele!

13. Dacă rămâne împreună cu Mine, omul poate deschide toate porțile și se poate bucura de toate plăcerile, căci Spiritul Meu îl va transforma în întregime. În schimb, fără Mine nimeni nu ar trebui să culeagă nici măcar un singur fir de iarbă, căci până și acesta i-ar putea provoca moartea, deopotrivă trupească și spirituală, dacă spiritul său se cramponează de ea prin iubirea pe care i-o poartă!’

14. Iată, tată Metuselah, acestea au fost cuvintele Domnului! După ce le-am aflat direct din gura Lui, ne va fi ușor să le transpunem în practică pe acest pământ!

15. Așadar, nu trebuie să facem nimic altceva decât să rămânem cei care suntem, în locul în care ne aflăm, cu condiția să îl iubim mai presus de orice pe Dumnezeu și să-i sacrificăm tot ce ne-a atins vreodată inima, încercând să ne deturneze atenția de la El. Dacă vom proceda în acest fel, Spiritul lui Dumnezeu va coborî asupra noastră, permițându-ne să ne bucurăm de tot și de toate, așa cum ne-a revelat chiar El ceva mai devreme”.

16. Aceste cuvinte l-au liniștit pe Metuselah, dar de atunci el a devenit din ce în ce mai puțin comunicativ, cultivând în permanență iubirea față de Domnul în inima lui și dialogând cu Duhul Sfânt care se afla în interiorul lui.

Author:  1% [ 24.2.2019, 19:42 ]
Post subject:  Capitolul 126

Capitolul 126
Decăderea morală și spirituală a copiilor de pe înălțimile sacre. Ultimele dorințe și moartea regelui Lameh. Tubal-Cain devine succesorul tatălui său.
(25 septembrie 1843)

1. Și astfel, majoritatea celor drepți au continuat să trăiască retrași în inimile lor și izolați de lumea exterioară, fără să se mai preocupe deloc de ceea ce făceau frații lor, care se orientau din ce în ce mai mult către valorile mondene. De altfel, au procedat foarte corect, căci oricum nu i-ar fi putut ajuta cu nimic.

2. Căci partizanii lumii exterioare au căzut pradă unei încăpățânări din ce în ce mai pronunțate și nu era deloc recomandabil să încerci să porți discuții spirituale cu ei. Pe de o parte, ei se grăbeau să afirme că știu tot ce trebuie să știe mai bine decât cei credincioși Mie, iar pe de altă parte dacă aceștia din urmă îndrăzneau să îi contrazică ceva mai energic, se ajungea rapid la lovituri sub centură și la grosolănii.

3. În scurt timp, acești opozanți au refuzat complet să mai asculte vocea bătrânilor, nemaiacordând nici o atenție miracolelor pe care aceștia le făceau adeseori sub ochii lor pentru a-i readuce pe calea cea dreaptă.

4. Care credeți că au fost consecințele? – Simplu: o decădere totală a lor în capcana senzualității!

5. Tinerii plini de forță și bărbații maturi au început să coboare din ce în ce mai des la șes, unde se bucurau de un mare respect, fiind considerați copiii lui Dumnezeu. Ei au găsit acolo numeroase femei de o mare frumusețe care abia așteptau să le cadă în brațe și nu au mai manifestat nici o dorință să se întoarcă în munți.

6. Și-au luat soții și s-au stabilit la șes, unde au construit noi orașe, din ce în ce mai mari, pe care le-au fortificat cu ziduri puternice, jucând apoi rolul de seniori ai acestei țări de dimensiuni considerabile. Urmașii lor, concepuți cu femeile din această lume de jos, au preluat cu și mai multă convingere aceste atribuții de lideri, căci erau robuști și umpluți de un spirit orientat către puterea lumească. Ca să nu mai lungim vorba, erau binecuvântați de Șarpe, care i-a înzestrat cu toate atributele specifice acestei lumi exterioare, respectiv cu forță și cu brutalitate.

7. Cât despre Lameh de la șes, care mai trăia încă, acesta a fost nevoit să asiste cu tristețe la comportamentul acestor bărbați coborâți din munți.

8. Când a simțit că i se apropie sfârșitul – la vârsta de 630 de ani, fapt fără precedent în lumea de la șes – el i-a chemat la el pe copiii săi și le-a spus:

9. „Copii! Domnul m-a chemat la El, astfel încât pot părăsi în sfârșit această lume care a decăzut atât de mult! Nu va mai trece mult și voi renunța la acest corp, care a devenit foarte obosit.

10. Nu trebuie să reacționați însă cu nici un chip în fața acestei pierderi așa cum procedează copiii înălțimilor sacre atunci când părintele lor este chemat la Dumnezeu, dacă nu doriți să împărtășiți o soartă chiar mai rea decât a lor: îi puteți vedea în fiecare zi fugind din munți pentru a-și construi aici noi orașe, luându-și soții din rândul femeilor noastre și procreând împreună cu ele copii înzestrați cu dorința de putere lumească, care încep să ne asuprească din ce în ce mai mult popoarele!

11. De aceea, vă sfătuiesc să vă sprijiniți mai mult ca oricând pe credința în Domnul, căci numai puterea Lui a reușit până în prezent să îi țină la distanță pe acești dușmani redutabili ai orașelor și ai ținuturilor noastre.

12. Dacă vă veți îndepărta de El, veți deveni imediat sclavii neputincioși ai acestor seniori ai lumii exterioare!

13. Ascultați cu atenție aceste cuvinte! – Fie ca Spiritul Domnului să vă însoțească pretutindeni, așa cum m-a însoțit pe mine și cum mă va însoți de acum înainte de-a pururi! Amin”.

14. La scurt timp, Lameh și-a dat sufletul și a fost înmormântat de copiii săi cu toate onorurile. Trupul lui a fost depozitat într-un sicriu din aur, care a fost depus într-un cavou magnific.

15. Locuitorii celor 11 orașe de la șes au plâns ani de zile după ghidul lor spiritual. Cel care a preluat frâiele puterii de stat a fost Tubal-Cain, care a continuat să meargă pe urmele tatălui său. Dar spiritul său nu era complet liber, fiind măcinat într-o oarecare măsură de o anumită neîncredere.

Author:  1% [ 24.2.2019, 20:57 ]
Post subject:  Capitolul 127

Capitolul 127
Apariția militarismului pe pământ. Stingerea liniei genealogice a lui Lameh odată cu moartea lui Tubal-Cain. Uraniel devine rege al Hanohului.
(26 septembrie 1843)

1. Atât timp cât Hored și Terhad, gardianul templului, precum și Mura și Cural au continuat să trăiască alături de Tubal-Cain, statul Hanoh cu cele zece principate ale sale s-a menținut destul de bine. Autoritățile au început însă să organizeze o anumită linie de apărare militară, pentru a se proteja de triburile coborâte din munți, care erau din ce în ce mai puternice și care se stabiliseră în vecinătatea orașelor lor.

2. După ce Tubal-Cain a murit fără să lase nici un moștenitor de sex masculin, ci doar două fiice slabe (întrucât fiii pe care îi procrease cu mult timp în urmă împreună cu Naeme erau niște veritabili idioți, complet incapabili să conducă un popor), nimeni nu a știut cine trebuie pus în fruntea statului.

3. Dat fiind că Hored, Terhad, Mura și Cural au murit înainte de Tubal-Cain, alegerea unui ghid al poporului era cu atât mai dificilă cu cât în afară de Naeme, care era foarte bătrână, și de cei doi fii ai lui Tubal-Cain, nici un membru al familiei lui Lameh nu mai era în viață.

4. Oamenii i-au căutat pe cei doi frați ai lui Tubal-Cain, dar în zadar, căci și aceștia muriseră pe undeva, în timpul unei călătorii în jurul pământului, motiv pentru care nici ei, nici descendenții lor nu au putut fi găsiți.

5. Atunci, locuitorii din Hanoh nu au găsit altă soluție decât să trimită mesageri către munții sacri pentru a-i cere un sfat lui Lameh în legătură cu ceea ce trebuiau să facă.

6. Lameh i-a întrebat pe mesageri dacă Naeme nu avea nici un descendent al cărui părinte să fi fost Hored.

7. Trimișii au răspuns: „Nu! Nici de sex masculin, nici de sex feminin!”

8. Atunci, Lameh i-a trimis un mesager lui Muthael, aflat în regiunea Levantului, și l-a rugat să vină până la el.

9. Când Muthael a sosit, Lameh i-a spus: „Frate, tu și Purista aveți un fiu care a atins deja vârsta de 30 de ani și care este un înțelept în care sălășluiește Spiritul și forța lui Dumnezeu. Ce-ai spune dacă mi-aș pune mâinile pe el și l-aș unge ca ghid al popoarelor de la șes? Acolo trăiesc deja circa trei milioane de copii veniți din munți, așa că nu mi s-ar părea deplasat ca fiul tău, prin care se manifestă grația lui Dumnezeu, să devină conducătorul plin de forță al acestor popoare!”

10. Dar Muthael i-a răspuns lui Lameh: „Frate, ai și tu un fiu, care este chiar mai plin de înțelepciune și de grație divină ca al meu! De ce nu l-ai ales pe el?”

11. Lameh i-a răspuns: „Muthael, tu știi că eu nu acționez decât în conformitate cu directivele lui Dumnezeu și nu țin nicidecum cont de propriile mele opinii! De vreme ce cunoști acest lucru, cum îmi poți pune o asemenea întrebare, deși știi anticipat că ea nu poate conduce nicăieri?

12. Poți să accepți ce ți-am spus sau nu, dar nu îmi pune întrebări contrare voinței lui Dumnezeu care se manifestă prin mine!”

13. Muthael și-a dat seama că a comis o greșeală și l-a rugat pe Lameh să îl ierte. El a trimis imediat după fiul său, care a fost binecuvântat ca ghid al popoarelor de la șes.

14. După ce fiul lui Muthael a fost binecuvântat și uns ghid, Lameh le-a spus celor doi mesageri: „Iată: Domnul l-a predestinat pe acest tânăr să vă fie ghid, învățător și conducător! De aceea, vă va urma în orașul Hanoh, condus de Domnul, și acolo va face tot ce va fi necesar pentru a vă pune la curent cu voința divină!”

15. Mesagerii au căzut la picioarele noului lor rege, aducându-i astfel primele onoruri cuvenite. Apoi s-au ridicat și L-au preamărit pe Dumnezeu, după care s-au întors în orașul Hanoh în compania acestuia. Toate popoarele de la șes l-au primit cu mare bucurie pe noul suveran, care a fost condus în spațioasa și magnifica reședință regală.

Author:  1% [ 24.2.2019, 21:01 ]
Post subject:  Capitolul 128

Capitolul 128
Hanoheenii le idolatrizează pe cele două fiice extrem de frumoase ale defunctului Tubal-Cain. Uraniel este indecis. Refuzul Domnului. Uraniel se căsătorește cu cele două fiice.
(27 septembrie 1843)

1. Noul rege se numea Uraniel. Domnia lui a fost satisfăcătoare timp de zece ani, căci în el sălășluia Spiritul lui Dumnezeu, care îi transmitea în fiecare zi poruncile Acestuia.

2. În tot acest timp, cele două fiice ale lui Tubal-Cain, care înainte avuseseră o constituție foarte slabă, au crescut și au devenit mai puternice, ajungând la vârsta măritișului. Erau atât de frumoase încât toată lumea se prosterna în fața lor, adorându-le pe față, ca pe niște divinități, fără să se ascundă în vreun fel.

3. Din fericire, cele două fete erau foarte bine educate și îi mustrau întotdeauna pe cei care se comportau în acest fel. Acest lucru nu folosea însă la nimic, căci cu cât acestea își înmulțeau avertismentele, încercând să-i împiedice pe oameni să le aducă un cult aproape divin, cu atât mai adorate erau, la fel ca niște zeițe.

4. Cea mai bună dovadă a frumuseții lor este imnul elogios care urmează și care demonstrează perfect cât de mare era adorația al cărei obiect îl făceau cele două fete care trăiau la curtea regelui Uraniel.

5. Astfel de laude erau cotidiene și erau rostite încă de la prima oră a dimineții de cel puțin o mie de bărbați care așteptau în fața castelului. Iată cum suna imnul respectiv:

6. „O, soare, scaldă-te mai întâi în mare, în lacuri, râuri, pâraie și izvoare, pentru a nu te ridica impur pe cer, murdărind cu razele tale fețele divine ale celor ale căror nume sunt prea sublime și prea celeste pentru ca noi să îndrăznim să le pronunțăm!

7. Voi, slujitori leneși ai soarelui care răsare, purificați dimineața cu suflul vostru auriu, pentru ca ochii celor două fiice venite din cerul tuturor cerurilor să nu fie tulburați!

8. O, zori de zi, aveți grijă să nu deranjați aceste fiice ale cerului cu o căldură caniculară sau cu un frig excesiv!

9. Căci fețele acestor fiice ale cerului strălucesc mai intens decât o mie de sori, iar ochii lor luminează mai puternic decât stelele de pe bolta cerească, care sunt nevoite să clipească în fața strălucirii lor!

10. Ce muritor a văzut vreodată stelele de pe cer tremurând, înainte să apară aceste două ființe sublime?

11. Din strălucirea obrajilor lor s-a născut focul aurorei; gura lor reflectă armonia întregii creații, iar bărbia lor face orice ființă vie să viseze!

12. Lumina părului lor aurește tivul norilor; gâtul lor este sufletul florilor; pieptul lor dă viață pământului, care se aprinde de dor și dă naștere unor munți de foc ce se înalță către cer, venerând astfel cele două fiice celeste!

13. Brațele lor sunt mai delicate și mai dulci decât briza cea mai ușoară care se naște furtiv din crepuscul; corpul lor seamănă cu plenitudinea cerului, iar picioarele lor te trimit cu gândul la razele soarelui de dimineață, care mângâie printre vălurile zorilor câmpurile înflorite.

14. Huhora, huhora, huhora! Fie ca asupra celor două preafrumoase să se reverse de-a pururi venerația noastră, lumina, strălucirea, splendoarea și măreția!” –

15. Cam așa sunau omagiile aduse celor două fete dimineața. – Vai însă zilei care se anunța urâtă și întunecoasă, căci aceasta era blestemată și insultată de la început și până la sfârșit, ba chiar lovită cu niște vergele cu care bărbații loveau cu putere aerul!

16. Acest comportament nelalocul lui continua și în timpul nopții, de îndată ce răsăreau luna și stelele!

17. Cele două tinere trebuiau să apară la ferestre cel puțin o dată pe zi, fie dimineața, fie seara, pentru a le da satisfacție adoratorilor înnebuniți. În caz contrar, aceștia începeau să urle până când le sileau să iasă la vedere.

18. Văzând că acest comportament aberant a continuat timp de un an întreg, fără ca adoratorii să dea semne că ar dori să se oprească, Uraniel s-a adresat Domnului și L-a întrebat ce trebuia să facă pentru a-i pune capăt.

19. Domnul i-a răspuns: „De ce Mă întrebi acest lucru abia acum? Și cum se face că ți-ai lăsat propria inimă prinsă în mrejele farmecelor trupești ale acestor două fecioare?

20. Dată fiind situația, îmi este imposibil să îți dau vreun sfat fără a aduce atingere libertății tale spirituale!

21. Dacă voi alunga aceste fiice ale lumii, oamenii se vor năpusti asupra ta și te vor strânge de gât. Dacă le voi lăsa să își vadă de treabă, poporul se va comporta din ce în ce mai stupid. Dacă ți le dau de soții, veți deveni toți trei, în cel mai scurt timp, obiectul unei venerații divine. Dacă vei opta pentru a fugi înapoi în munți, bărbații se vor lupta între ei de dragul celor două tinere și se vor ucide unii pe alții din cauza geloziei!

22. În aceste condiții, judecă singur ce pot face Eu! – Mai bine cere-i sfatul inimii tale și apoi fă așa cum vei dori! Până una alta, lasă-Mă pe Mine în afara acestui joc; căci Eu sunt sfânt!”

23. Acest răspuns nu a fost tocmai pe placul lui Uraniel, care s-a gândit să fugă în secret însoțit de cele două fete. 24. Cu numai o zi înainte de fuga stabilită, circa o sută de bărbați cu reputație din oraș au venit însă la el și l-au sfătuit să le ia în căsătorie pe cele două fete.

25. Această propunere l-a încântat pe Uraniel și pregătirile pentru ceremonia maritală au început.

26. În ziua căsătoriei, Uraniel s-a însurat fără a-și mai informa tatăl din munți și fără a-i cere binecuvântarea.

Author:  1% [ 24.2.2019, 21:07 ]
Post subject:  Capitolul 129

Capitolul 129
Începutul bigamiei în Hanoh. Crearea unui stabiliment destinat înfrumusețării femeilor. Apariția comerțului cu oameni și a distincțiilor între clase.
(28 septembrie 1843)

1. Această căsătorie a mai redus ardoarea bărbaților din Hanoh, având în vedere că cele două fete nu mai erau disponibile pentru nimeni. Pentru a compensa acest gol, ei s-au dedat la alte fapte, mult mai rele: mai întâi de toate, fiecare bărbat care avea poftă de un trup feminin a decretat că are dreptul la două soții, una pentru mâna dreaptă și alta pentru mâna stângă. Regele a fost incapabil să îi împiedice să facă acest lucru, întrucât supușii săi i-au declarat că acționează în acest fel în cinstea lui! Drept urmare, regele, al cărui spirit devenise între timp foarte slab, nu a putut face nimic pentru a se opune acestui proiect.

2. Aceasta a fost prima mare nenorocire care s-a abătut asupra domniei sale, ale cărei consecințe spirituale nu pot fi nici măcar evaluate.

3. A doua nenorocire, încă și mai mare decât prima, s-a abătut asupra orașului Hanoh ca urmare a faptului că toți acești bărbați însetați de plăceri voluptoase doreau să-și ia soții cât mai frumoase, pentru a-și cinsti astfel regele! Cum ați spune voi: își făceau un titlu de onoare din a-și lua cele mai frumoase soții!

4. Dat fiind că, din fericire, numărul femeilor frumoase este de regulă mult mai mic decât al celorlalte femei, aceasta fiind inclusiv situația din Hanoh, bărbații au căutat diferite mijloace pentru a le înfrumuseța într-o manieră artificială.

5. Și cum cine caută sfârșește întotdeauna prin a găsi ceva, acesta a fost cazul și în situația de față. În cele din urmă, s-a creat un stabiliment destinat în mod special înfrumusețării femeilor. A fost ridicată o clădire mare, în care puteau intra mii de tinere fete recrutate din întregul oraș, din regiunile rurale și din celelalte orașe, încă de la cele mai fragede vârste, respectiv între 12-20 de ani.

6. În această casă, numit㠄În onoarea regelui”, fetele erau hrănite cu mâncăruri dintre cele mai delicate și cu băuturi dintre cele mai scumpe. Pielea le era masată cu uleiurile cele mai fine. În plus, primeau o educație în care nu aflau nimic despre Dumnezeu, la fel cum se întâmplă și în zilele noastre, în care educația religioasă a tinerelor fete în școli și în celelalte instituții educative este întotdeauna lăsată pe ultimul loc.

7. Unii cititori ar putea obiecta: „Și ce este atât de rău dacă aceste fete erau trimise într-un astfel de loc?” – Aveți puțintică răbdare și veți afla cât de curând!

8. De bună seamă, bărbații care doreau să își aleagă două soții dintr-un astfel de stabiliment trebuiau să plătească un tribut substanțial curatorilor și directorilor casei. Mai mult, ei aveau datoria să le înlocuiască pe cele două fete cu altele, pentru ca stabilimentul să nu rămână în deficit. Trebuiau de asemenea să le achite noilor fete întregul proces de educație și de înfrumusețare. În sfârșit, erau nevoiți să își asume angajamentul că nu își vor supune niciodată soțiile unei constrângeri oarecare, dat fiind că munca le-ar fi putut distruge frumusețea.

9. Pentru ca toți bărbații să fie constrânși să își ia soții exclusiv din cadrul acestor stabilimente, regele a dat un decret prin care nimeni nu mai putea apărea la curte fără o dovadă legitimă care să demonstreze că și-a luat soțiile din instituția aflată sub patronajul regal.

10. Așa s-au născut comerțul cu oameni și marile diferențe de clasă, care aveau să divizeze societatea, conducând-o la ură și la dispreț reciproc, ale căror consecințe vor deveni din ce în ce mai evidente în continuare.

11. Toate aceste efecte s-au datorat apariției bigamiei, care este fructul iubirii carnale, ale cărei consecințe spirituale dezastruoase sunt absolut imprevizibile (așa cum am mai remarcat de câteva ori), întrucât acest tip de iubire îi acordă cea mai mare libertate de acțiune dușmanului Vieții.

12. De aceea, toți cei care doresc să rămână pe calea cea dreaptă și să ajungă la Viața eternă trebuie să evite din răsputeri comerțul cu oameni. La rândul lor, femeile nu ar trebui să îi provoace pe bărbați dacă doresc să rămână fericite și să nu fie condamnate!

Author:  1% [ 24.2.2019, 21:09 ]
Post subject:  Capitolul 130

Capitolul 130
Alte precizări cu privire la casele de înfrumusețare a femeilor. Începutul traficului cu femei.
(29 septembrie 1843)

1. În cazul în care vreun cititor ar dori să știe cât de mari erau efectele pe care reușeau să le creeze aceste stabilimente asupra femeilor pe care le recrutau, vă reamintesc mai întâi de toate că dușmanul Vieții oamenilor care locuiesc pe pământ nu neglijează nici un detaliu pentru a pune în aplicare astfel de proiecte; pe de altă parte, toată lumea știe din experiență directă cât de mult își poate transforma o femeie înfățișarea exterioară îmbrăcându-se într-un fel sau altul. Câte efecte iluzorii nu pot fi obținute și câte impresii false nu pot fi create printr-un stil de coafură sau altul, prin îmbrăcarea unor haine din mătase la modă, precum și prin numeroase alte astfel de instrumente satanice.

2. Dacă rasa umană de astăzi, care este extrem de slăbită, se mai poate lăsa și la ora actuală atrasă în capcana întinsă de Satan, vă puteți cu ușurință imagina ce se întâmpla în acele timpuri în care bărbații erau încă foarte viguroși și înzestrați cu o fantezie mult mai mare decât cei de astăzi, fiind extrem de atrași de astfel de artificii.

3. Pe de altă parte, dat fiind că inventivitatea oamenilor nu a cunoscut niciodată limite, ea era la fel de dezlănțuită și în acele vremuri. În fiecare an erau descoperite noi și noi procedee de înfrumusețare a femeilor. Era suficient ca o fată tânără să nu fie schiloadă (adică să aibă membrele drepte, ceea ce, în acele timpuri, era de departe regula generală) pentru a fi înfrumusețată după dorință.

4. Maeștrii specializați în arta înfrumusețării femeilor obișnuiau să spună: „Orice femeie sănătoasă poate fi cu ușurință îngrășată astfel încât să i se confere rotunjimile necesare. Pe de altă parte, o rochie care să se suprapună exact peste formele sale va genera un efect care nu poate fi ratat. În sfârșit, dacă fata face dovada unei educații corespunzătoare și rafinate, orice bărbat aflat în vecinătatea ei se va lăsa prins în mrejele sale”.

5. Chiar așa se petreceau lucrurile. O femeie nu mai avea nici un fel de valoare dacă nu era crescută și educată la institutul „În onoarea regelui”, caz în care se considera dezonorată și profund umilită!

6. Văzând că aceste sentimente nu le ajută cu nimic, femeile din această categorie făceau presiuni asupra maeștrilor specializați în arta înfrumusețării ca să facă ceva și pentru ele, în schimbul unei recompense cât mai bune, desigur.

7. Maeștrii artei înfrumusețării, care nu disprețuiau deloc veniturile suplimentare, au acceptat cu dragă inimă această propunere, primind în institutele lor inclusiv femeile mai vârstnice, pe care le puneau la îngrășat și le împodobeau într-o manieră de-a dreptul rușinoasă.

8. Povestea a mers chiar mai departe! Dacă o femeie ajungea să fie suficient de grasă, suprimarea ridurilor ei devenea un joc de copii pentru artiștii noștri!

9. În timp, institutul „În onoarea regelui” a devenit de zece ori mai mare, fapt care atestă considerația de care se bucura la acea vreme.

10. În numai 30 de ani, celelalte popoare, devenite între timp tot mai puternice, au aflat și ele că cele mai frumoase femei se aflau în regatul Hanoh, fapt care le-a determinat să își trimită agenții matrimoniali în orașul lui Uraniel.

11. Aceștia au fost primiți chiar de rege, pe care l-au rugat să îi lase să viziteze faimosul stabiliment. Regele a acceptat. Când au văzut superbele femei care defilau prin fața lor, aceștia au fost cuprinși de o adevărată nebunie.

12. Li s-a răspuns însă că toate femeile ajunse la maturitate erau disponibile contra unui preț stabilit.

13. Trimișii s-au grăbit să se întoarcă în țările lor de origine, unde au povestit ce au văzut. Fără să mai stea vreun pic pe gânduri, o mie de bărbați din aceste țări s-au îndreptat către Hanoh, încărcați cu daruri, și au cumpărat aici două mii de femei.

14. Acesta a fost începutul traficului cu ființe umane.

Author:  1% [ 24.2.2019, 21:16 ]
Post subject:  Capitolul 131

Capitolul 131
Purificarea munților sacri. Discursul lui Lameh adresat celor zece mii de femei care se pregăteau să coboare la șes. Tristețea lui Lameh și a lui Muthael. Cuvintele de consolare ale lui Noe.
(2 octombrie 1843)

1. În tot acest timp, munții sacri au fost purificați într-o măsură considerabilă, căci toți cei care aveau înclinații către rătăcire au plecat la câmpie.

2. În special bărbații erau foarte atrași de această migrație către pământurile mai joase, din cauza femeilor frumoase care trăiau acolo. Nici nu bărbat care apuca să guste măcar o dată din farmecele acestora nu se mai întorcea niciodată la frații și la surorile sale din munți, preferând să rămână așezat comod în brațele femeilor de la șes.

3. Așa se explică purificarea treptată a munților sacri. Din păcate, copiii lui Dumnezeu care trăiau aici au rămas fără vești de la șes, întrucât, așa cum spuneam, nici un bărbat plecat acolo nu se mai întorcea înapoi. Această poveste a durat un interval scurt de timp, de circa 50 de ani.

4. Lameh și Muthael conversau adeseori, întrebându-se ce se întâmplă în regiunile joase. Dat fiind că nu dispuneau însă de nici o informație precisă, erau nevoiți să rămână la simple presupuneri.

5. Căci Domnul nu dorea să le vorbească despre ceea ce se întâmpla la câmpie, iar mesagerii pe care îi trimiteau pentru a afla vești nu se mai întorceau după ce dădeau de viața confortabilă și de nenumăratele plăceri pe care li le oferea viața la șes, incomparabile cu condițiile dure de viață din munți.

6. Așa se face că nici Lameh, nici Noe – care era la acea vreme un bărbat în vârstă de 80 de ani – și cu atât mai puțin Muthael nu au putut obține nici un fel de vești din regiunile de la câmpie.

7. Într-o zi, Lameh a adunat zece mii de femei care trăiau fără bărbați în munți și care luaseră în secret decizia de a-și căuta bărbații plecați la șes, și le-a spus cu o voce puternică:

8. „Ce intenționați să faceți? – Ați căzut și voi în capcana întinsă de Satan?

9. Domnul mi-a vorbit și mi-a spus: ‚Lameh, nu le împiedica să plece pe cele care M-au uitat, căci atunci când vor ajunge la câmpie, vor obține recompensa credinței lor! Fiecare poate să acționeze după bunul său plac, dar Eu sunt Domnul și voi acționa la rândul Meu în conformitate cu intențiile Mele!’

10. Iată așadar ce mi-a spus Domnul în legătură cu voi! De aceea, nu doresc să vă rețin în nici un fel! Cele care doresc să rămână aici din iubire față de Dumnezeu să o facă, iar cele care doresc să coboare la câmpie nu au decât să acționeze așa cum cred de cuviință.

11. Evenimentele care vor urma ne vor arăta tuturor cu prisosință dacă vor mai putea să se întoarcă la fel de ușor cum au plecat!”

12. Auzind aceste cuvinte, femeile au scos strigăte puternice de bucurie și au plecat în fugă. Și-au luat cu ele merinde și au pornit apoi către câmpie.

13. Atunci, Muthael i-a spus lui Lameh: „Iată unde am ajuns! – Discursul care ar fi trebuit să le convingă să rămână în munți le-a împins pe toate să fugă la șes! Dacă lucrurile vor continua în acest fel, ne vom trezi singuri aici!”

14. Lameh a rămas foarte mâhnit ca urmare a acestei observații.

15. Dar Noe a luat cuvântul și i-a spus lui Muthael: „Dacă așa stau lucrurile, nu au decât să rămână astfel! Domnul nu se ocupă decât de copiii Săi, nu și de cei care îi sunt străini! Oare nu a creat El un cuplu unic la început, cu copiii căruia s-a umplut întregul pământ? De vreme ce noi, cei care i-am rămas credincioși, suntem ceva mai mulți decât un singur cuplu, sunt sigur că munții vor fi repopulați!”

16. Muthael și Lameh au fost satisfăcuți de acest comentariu, iar din acel moment nu s-au mai gândit deloc la oamenii de la câmpie. Toate eforturile lor s-au concentrat exclusiv asupra iubirii lui Dumnezeu, din ce în ce mai mult și mai presus de orice.

17. Din acest motiv, Domnul i-a onorat frecvent cu prezența Lui.

Author:  1% [ 24.2.2019, 21:21 ]
Post subject:  Capitolul 132

Capitolul 132
Sosirea celor zece mii de femei la șes. Politica comerțului cu ființe umane este încununată de succes.
(3 octombrie 1843)

1. Ajunse la circa o oră de mers de oraș, cele zece mii de femei au rămas o vreme pe loc, ca să se odihnească.

2. Ele au ajuns în aceeași seară la Hanoh și s-au campat aici.

3. Cetățenii orașului, care obișnuiau să se plimbe frecvent prin împrejurimi la căderea serii, au remarcat imediat această invazie de femei aflate pe punctul de a-și face o tabără și au alergat să îl informeze pe rege.

4. Uraniel i-a întrebat la ce număr estimau aceste femei.

5. Mesagerii i-au răspuns: „Mare rege, numărul lor este atât de mare încât nu îl putem pronunța! Puse unele lângă altele, aceste femei ar umple mai multe pogoane de pământ, ceea ce nu ni se pare deloc puțin lucru!”

6. Dar regele a dorit să afle mai multe informații: „Nu știți de unde provin aceste femei? Cum arată ele? Sunt încă tinere și cât de cât frumoase?”

7. Mesagerii i-au răspuns: „Mare rege, ne este imposibil să îți răspundem cu precizie! Atât cât ne-am dat seama trecând pe lângă ele, această armată de femei vine din munți și pare alcătuită mai degrabă din cele mai tinere reprezentante ale sexului lor. Cât despre frumusețea lor, nu ne-am putut face o părere precisă, din cauza întunericului. Am auzit însă numeroase voci extrem de plăcute, ceea ce ne face să credem că printre ele se numără destule fete frumoase!”

8. Regele a fost extrem de satisfăcut de aceste informații și a spus: „Nobili cetățeni ai orașului Hanoh! Așa cum se prezintă lucrurile, cu greu ne-am putea afla într-o situație mai favorabilă!

9. Vom conduce chiar astăzi această armată de femei la institutul nostru de înfrumusețare! Într-un singur an, le vom îngrășa suficient, iar pielea lor va fi lustruită, după care le vom putea vinde popoarelor străine contra unei averi considerabile. Știți foarte bine că aceste popoare își trimit reprezentanții cu sutele pentru a cumpăra excelenta noastră marfă!

10. Acum plecați și avertizați-i pe curatorii institutului de înfrumusețare să ia cât mai curând posibil toate măsurile necesare pentru a se ocupa de acest minunat trofeu!”

11. Mesagerii s-au grăbit să îndeplinească poruncile regelui și în decurs de numai o oră, două mii de bărbați se îndreptau deja cu pași grăbiți către tabăra femeilor pentru a le captura, lucru care s-a dovedit cât se poate de simplu chiar și fără a face uz de arme.

12. De ce credeți că a fost victoria lor atât de ușoară? – Deoarece femeile venite din munți au crezut că sunt întâmpinate de bărbații lor, veniți să le caute, pentru a-și regăsi soțiile, sau de cei celibatari aflați în căutarea unei logodnice.

13. Fericite la culme, ele au început să jubileze și s-au aruncat literalmente în brațele bărbaților veniți după ele; ba chiar, dacă se întâmpla ca două femei să nimerească peste același bărbat, ele ajungeau să se bată între ele pentru a pune mâna pe el.

14. Bărbații le-au tratat pe femei cu cea mai mare deferență posibilă, după care le-au condus fără nici o excepție la stabilimentul binecunoscut.

15. A doua zi, regele și-a trecut în revistă prada și s-a declarat în întregime satisfăcut, căci avea în față îndeosebi femei robuste, în marea lor majoritate tinere.

16. De aceea, le-a poruncit profesorilor de la institut să își consacre toate eforturile și întreaga artă pentru înfrumusețarea acestor femei.

17. Într-un an de zile, maeștrii institutului au făcut adevărate minuni, fapt care l-a mulțumit și mai mult pe rege, cu atât mai mult cu cât femeile respective erau compatrioatele sale, iar profitul care urma să fie obținut de pe urma lor nu avea să fie deloc neglijabil.

Author:  1% [ 24.2.2019, 21:26 ]
Post subject:  Capitolul 133

Capitolul 133
Consecințele încrucișării dintre femeile venite din munți și hanoheeni. Inventarea sticlei și a monedei bătute. Construirea unui zid de apărare în jurul orașului.
(5 octombrie 1843)

1. După circa un an și jumătate, când femeile au fost considerate suficient de grase, statura lor impozantă le-a plăcut atât de mult hanoheenilor încât aceștia nu au mai fost dispuși să le dea la schimb. Ei le-au păstrat pentru sine și le-au oferit în schimbul lor institutului pe propriile lor soții și fiice, adăugând și o sumă considerabilă în aur și în alte obiecte de valoare pentru a contribui astfel la întreținerea lor.

2. În continuare, bărbații din Hanoh au conceput copii împreună cu femeile venite din munți. Acești copii erau extrem de frumoși și aveau un spirit foarte inventiv, îndeosebi în domeniul mecanicii, al sculpturii, al chimiei și în o mie și unul de alte domenii.

3. Principala invenție a acestor copii (după ce au ajuns la maturitate) a fost sticla.

4. Acest fenomen de anvergură a dat orașului Hanoh o față nouă, fapt care s-a produs într-un interval de timp de numai 30 de ani.

5. Regele, care era din ce în ce mai bogat, a început să bată monedă, considerată un mijloc de schimb cât se poate de comod.

6. În acest fel, comerțul a înflorit în Hanoh, iar orașul a devenit din ce în ce mai magnific și mai întins.

7. Exploatarea aurului și a argintului a contribuit la rândul ei la înflorirea orașului, cu atât mai mult cu cât regele a dispus placarea în întregime cu aur a palatului său, după care și-a construit un al doilea palat, de o somptuozitate încă și mai mare, ornat atât de fastuos și folosind atâtea artificii artistice și comori ale naturii încât prinții din epoca actuală (N. ed. 1843) nu ar fi niciodată capabili să construiască ceva similar.

8. În decurs de numai 30 de ani, orașul Hanoh a căpătat un aspect atât de glorios încât locuitorii celorlalte orașe erau convinși că această metamorfoză nu s-ar fi putut face fără ajutorul unor ființe de sorginte superioară. Cum altfel s-ar fi putut transforma un oraș atât de sumbru într-unul atât de strălucitor, de dimensiuni atât de impresionante și de o măreție atât de inexplicabilă?

9. Pentru a vă face o idee mai clară în legătură cu măreția acestui oraș, trebuie să știți că în el existau circa o mie de clădiri suficient de mari pentru a găzdui fără prea mari probleme în interior între 10-15.000 de persoane, - fără a mai vorbi de miile de palate și case ceva mai mici!

10. Au fost construite de asemenea tot felul de școli și de centre educative, la care își trimiteau elevii inclusiv celelalte orașe, pentru a fi educați în schimbul unor sume considerabile.

11. Sfetnicii lui Enoh, care nu erau deloc lipsiți de viclenia specifică acestui gen de oameni, au remarcat însă în scurt timp că popoarele vecine, care erau la rândul lor foarte puternice, au început să invidieze imensa bogăție a orașului Hanoh, fapt care l-a determinat pe rege să poruncească construirea unui zid puternic care să împrejmuiască imensa metropolă.

12. La numai o zi după luarea acestei decizii, împrejurimile orașului au fost invadate de milioane de muncitori care desfășurau o activitate cât se poate de febrilă. După aproape doi ani, întregul oraș era înconjurat de un zid de apărare puternic, cu o înălțime de 30 de stânjeni și o lățime de 10 stânjeni. Lungimea lui număra 77 de leghe actuale1.

13. Zidul era înzestrat cu 170 de porți care permiteau accesul în oraș. Fiecare dintre ele avea trei batanți imenși din bronz, care o închideau, și era străjuită de statuia din bronz a unui războinic de dimensiuni colosale, în capul căreia se puteau ascunde circa 30 de soldați pentru a se proteja și care puteau arunca cu pietre prin deschizăturile ochilor și ale urechilor, precum și prin cea a gurii.

14. Unii cititori ar putea crede că o astfel de construcție nu ar fi putut fi ridicată niciodată în mai puțin de câteva sute de ani. – Nici vorbă! Este suficient să vă imaginați ce pot face un milion de brațe sub o conducere avizată pentru a înțelege cum a putut fi terminată o astfel de construcție ieșită din comun în circa șapte ani, și asta cu atât mai mult cu cât oamenii care trăiau în acea epocă dispuneau de o forță considerabil mai mare decât cei contemporani, de foarte mult entuziasm, și nu în ultimul rând de puternica influență a Șarpelui.

Author:  1% [ 24.2.2019, 21:31 ]
Post subject:  Capitolul 134

Capitolul 134
Consiliul de război și stratagema puternicelor popoare învecinate cu Hanohul. Cucerirea celor zece provincii ale Hanohului. Hanoheenii se pregătesc de apărare.
(6 octombrie 1843)

1. Puternicele popoare străine, alcătuite din urmașii bărbaților coborâți din munți și ai frumoaselor femei de la șes, au început să comploteze în noile lor orașe, care erau doisprezece la număr și se numeau: Lim, Kira, Sab, Marat, Sincur, Pur, Nias, Firab, Pejel, Kasul, Munin și Tiral. Iată ce au declarat reprezentanții acestora, întruniți într-un consiliu general care s-a desfășurat la Lim:

2. „Fraților, ce putem face în legătură cu Hanohul, acest străvechi oraș mincinos al rasei umane? De ce trebuie să-i plătim un tribut atât de mare, pentru ca locuitorii lui să se bucure de avantajele pe care le știm și de care am prefera să ne bucurăm singuri? De ce trebuie să-i considerăm pe hanoheeni seniorii noștri, noi nefiind altceva decât ultimii dintre servitorii lor? La urma urmelor, noi suntem copiii veniți din munți, chiar dacă unii dintre noi am fost procreați cu ajutorul femeilor de la șes!

3. Fraților, noi suntem uriași! Mușchii noștri sunt atât de puternici încât ne-am putea lupta fără probleme cu leii, tigrii, urșii și hienele, în timp ce hanoheenii nu ar putea învinge nici măcar un roi de muște!

4. Dacă ne vom uni cu miile și vom mărșălui către Hanoh, vom putea lua în posesiune acest oraș, cu toate bogățiile incalculabile de care dispune.

5. Este adevărat că orașul este înconjurat de un zid de apărare extrem de rezistent, înzestrat cu 170 de porți cu un triplu sistem de închidere, străjuite de uriași din bronz cu un aspect înspăimântător, dar la urma urmelor acestea nu sunt decât niște opere moarte, 1 Un stânjen măsoară circa doi metri. O leghe are aproximativ 4,5 kilometri executate de mâinile oamenilor, și nu vor reuși să îi apere pe hanoheeni de puterea noastră dezlănțuită!

6. De aceea, ne-am putea uni pentru a mărșălui împotriva Hanohului”.

7. Dar unul dintre consilieri s-a ridicat și a spus: „Fraților, ascultați-mă! Doresc să vă spun câteva cuvinte.

8. Iată, dacă vom încerca să atacăm în număr mare, hanoheenii vor remarca imediat intențiile noastre și vor închide porțile orașului de îndată ce ne vom apropia de el. Ce vom mai putea face atunci? Nimic altceva decât să ne întoarcem acasă cu coada între picioare, acoperiți de rușine, în sarcasmele dușmanilor noștri.

9. Pe de altă parte, dacă ne vom confrunta cu ei în număr mic, nu vom obține niciodată victoria!

10. De aceea, vă recomand următoarea strategie: dat fiind că cele zece mici orașe din vecinătatea Hanohului nu dispun încă de un zid de apărare și nu au un număr mai mare de 10-15.000 de locuitori, care dau dovadă de slăbiciune din toate punctele de vedere, ar fi extrem de ușor să îi cucerim și să punem astfel capăt traficului comercial pe care îl desfășoară cu Hanohul.

11. În acest fel, hanoheenii vor ajunge să depindă exclusiv de noi. Desigur, nu vom fi niciodată atât de proști încât să le cumpărăm produsele la prețurile exorbitante pe care le pretind; dimpotrivă, vom produce noi înșine tot ce ne va fi necesar.

12. Cât despre hanoheeni, nu au decât să urle de foame sub zidurile lor de apărare, atât timp cât vor dori, și să își vândă frumoasele femei celor dispuși să le cumpere, sau mai degrabă cumpărătorilor pe care îi vor mai găsi. Cât despre noi, care îi vom înconjura din toate părțile, nu vom cumpăra nimic de la ei, decât dacă vor fi dispuși să ne cedeze mărfurile lor la un preț extrem de redus, lucru pe care îl vor face, vă asigur, căci nu vor avea de ales!

13. Acționând în acest fel, căderea Hanohului nu poate întârzia prea mult, iar locuitorii săi vor trebui să accepte condițiile noastre, care, vă dați seama, nu vor fi deloc în dezavantajul nostru!”

14. Această propunere a obținut consimțământul general, iar în numai câteva zile, de două ori câte o sută de mii de bărbați înarmați până-n dinți și cu o constituție extrem de robustă au atacat simultan cele zece orășele din jurul Hanohului, pe care le-au cucerit practic fără nici o rezistență.

15. Aflând de această lovitură de forță, hanoheenii s-au mâniat și au început imediat să își confecționeze cele mai teribile mașinării de război. Într-un singur an, ei au ridicat o armată de un milion de bărbați, pe care i-au plasat sub conducerea unor șefi militari care i-au antrenat în mod regulat, pentru a-i putea conduce apoi la luptă împotriva puternicilor ocupanți.

Author:  1% [ 24.2.2019, 21:35 ]
Post subject:  Capitolul 135

Capitolul 135
Apărarea hanoheenilor. Discursul viclean al liderului învingătorilor. Negocierile de pace ale regelui Uraniel. Instaurarea unei piețe a fructelor în afara Hanohului. Consiliul celor o mie.
(7 octombrie 1843)

1. Așa se face că cei un milion de soldați au ieșit într-o bună zi din orașul Hanoh, înarmați cu sulițe, lance și spade, după care s-au despărțit în zece detașamente și au mărșăluit către cele zece orășele din apropiere, pe care aveau misiunea să le atace.

2. Dar popoarele invadatoare aveau spioni pricepuți, așa că știau deja de planul de atac al hanoheenilor, având suficient timp la dispoziție pentru a se pregăti de apărare. Ei au blocat porțile orașului și au pus de strajă arcașii cei mai bine antrenați, inclusiv la ferestrele și la balcoanele locuințelor lor.

3. Când hanoheenii s-au apropiat de orașe, scoțând strigăte puternice, ei au fost întâmpinați de o ploaie de săgeți cu vârfurile de oțel, care au căzut asupra lor cu viteza fulgerului. Mulți dintre ei au fost uciși sau grav răniți.

4. Dat fiind că hanoheenii nu cunoșteau aceste arme (halebardele), ei au crezut că aceste popoare străine aveau în solda lor spirite rele. Speriați, toți cei rămași în viață au luat-o la fugă, îndreptându-se către Hanoh, unde s-au ascuns în casele lor, temându-se ca spiritele rele care aveau forma săgeților să nu îi urmărească inclusiv în orașul lor.

5. Văzând spaima și confuzia pe care le-au provocat în rândul hanoheenilor, popoarele străine s-au decis să atace Hanohul.

6. Dar consilierul despre care am mai vorbit și care fusese numit comandantul-șef al acestor popoare le-a vorbit astfel reprezentanților celor zece orașe:

7. „Eu zic să renunțăm la acest proiect prea îndrăzneț! Avantajele de care dispunem acum sunt considerabile. Dacă vom porni însă către Hanoh și porțile orașului vor rămâne închise în fața noastră, nu vom face decât să ne expunem inutil în fața pietrelor aruncate de dincolo de zidul de apărare.

8. Nu vom putea cuceri niciodată acest oraș prin forță și ne vom trezi la fel de vulnerabili în fața zidurilor hanoheenilor cum au fost ei în fața baricadelor noastre. Vă reamintesc că mai mult de jumătate din armata lor a fost nimicită de săgețile noastre și că ne-au trebuit circa 15 zile pentru a le înmormânta toți morții.

9. Hanoheenii au primit o lecție dură din partea noastră, așa că își vor da seama că zidurile de apărare nu le vor folosi prea mult. Vor înțelege astfel că este de preferat să trăiască alături de noi, în calitate de prieteni și frați, decât să se izoleze cu ostilitate.

10. La ora actuală sunt asediați din toate părțile de trupele noastre și nu au nici o șansă de scăpare. Mai devreme sau mai târziu, foamea îi va determina să se arunce în brațele noastre, în calitate de prieteni. Vom putea atunci să le dictăm condițiile noastre, care, așa cum vă spuneam mai demult, nu vor fi deloc în dezavantajul nostru”.

11. Și această propunere a fost acceptată în unanimitate de membrii consiliului. De altfel, consilierul nostru nu s-a înșelat cu nimic, căci șapte săptămâni mai târziu, delegații regelui Uraniel s-au prezentat în fața liderilor străini cu oferte de pace, concepute desigur în propriul lor avantaj.

12. Învățați de consilierul nostru, comandanții celor zece orașe le-au răspuns astfel negociatorilor: „Este foarte limpede că noi suntem acum stăpânii voștri. De aceea, voi sunteți cei care trebuie să acceptați revendicările noastre! Dacă veți refuza, veți fi oricum constrânși să o faceți mai târziu, căci asediul nostru nu va fi ridicat până când toate pretențiile noastre nu vor fi acceptate.

13. Aceste condiții sunt cât se poate de simple: dorim să înființăm o piață de fructe în jurul zidurilor orașului vostru, iar voi aveți obligația să cumpărați aceste fructe de la noi la prețul corect. În plus, o mie de bărbați din rândurile noastre vor trebui să fie acceptați și plătiți de regele vostru în calitate de sfetnici personali.

14. Dacă aceste condiții vor obține consimțământul regelui vostru, întoarceți-vă la noi și comunicați-ne acest lucru. Dacă nu îl vor obține, nu aveți decât să muriți de foame în interiorul zidurilor voastre de apărare!”

15. Mesagerii de pace s-au întors la Hanoh și i-au transmis regelui condițiile asediatorilor. Regele nu a avut altă soluție decât să le accepte.

16. În continuare, mesagerii s-au întors în tabăra dușmanilor și le-au comunicat acestora acordul regelui. Chiar în ziua următoare a fost înființată piața de fructe, iar hanoheenii, care erau pe jumătate morți de foame, au fost nevoiți să le cumpere la orice preț.

17. În plus, cei o mie de sfetnici s-au stabilit la Hanoh, înconjurându-l pe rege și silindu-l practic să facă tot ce doresc ei.

Author:  1% [ 24.2.2019, 21:40 ]
Post subject:  Capitolul 136

Capitolul 136
Constituția impusă regelui
(10 octombrie 1843)

1. Cum credeți că s-au folosit cei o mie de sfetnici de această putere a lor asupra regelui Uraniel?

2. Ei i-au ordonat acestuia să construiască și în jurul celor zece orașe din vecinătatea Hanohului un zid de apărare, astfel încât întregul ținut să fie bine apărat.

3. Au acționat însă astfel încât în jurul orașelor lor să fie ridicate niște veritabile fortărețe, care concurau serios cu cea a regelui și a hanoheenilor, pentru a menține starea de inferioritate a acestora.

4. În continuare, cei o mie de sfetnici au căpătat o putere din ce în ce mai mare, devenind practic adevărații seniori ai Hanohului. Regele era forțat să facă tot ce doreau aceștia, fără să crâcnească.

5. Am asistat astfel la nașterea unei adevărate constituții între rege și poporul său, dar și la apariția unei clase nobiliare și la instaurarea unui sistem al castelor în care rolul cel mai de jos le revenea copiilor de la șes, îndeosebi bărbaților, care erau siliți să execute muncile cele mai inferioare.

6. Seniorii celor zece orașe au decretat în scurt timp că acești copii de sex masculin nu vor fi niciodată autorizați să se ridice mai presus de rangul lor.

7. Mai mult, ei au decretat că un bărbat aparținând castei sfetnicilor sau seniorilor nu va putea lua niciodată de soție o femeie aparținând claselor inferioare, din considerente de prestigiu.

8. Totuși, dacă o fată de condiție inferioară îi plăcea în mod deosebit unui astfel de senior, ea putea primi un titlu nobiliar de la rege. După sejurul de rigoare în cadrul institutului de înfrumusețare (care era încă foarte apreciat la acea vreme), ea era adoptată de către suveran și putea deveni în sfârșit soția seniorului căruia i-a căzut cu tronc.

9. Unul din avantajele cele mai apreciate ale acestui gen de adopție era acela că regele trebuia să îi acorde noii sale fiice o zestre considerabilă din averea sa personală, considerată absolut indispensabilă pentru desăvârșirea înnobilării ei.

10. Folosindu-se de astfel de mijloace, sfetnicii l-au deposedat în scurt timp pe rege de comorile sale, nemaiacordându-i acestuia decât o aparență a puterii regale.

11. După circa cinci ani de la marea bătălie, toate cele zece orașe dispuneau de puternice ziduri de apărare, iar după încă 10-15 ani Hanohul decăzuse atât de tare încât regele a început să plângă în fața celor o mie de sfetnici ai săi, cărora le-a spus:

12. „Fraților, ascultați-mă! Dacă aveți intenția să ne nimiciți complet, luați-vă armele și ucideți-ne. Luați apoi toate comorile care ne-au mai rămas! Felul în care ne distrugeți la ora actuală, martirizându-ne încetul cu încetul, dovedește că L-ați uitat complet pe Dumnezeu!”

13. Șeful sfetnicilor i-a răspuns: „Înțelegem ce vrei să spui, dar cum altfel am putea acționa noi, care suntem sfetnicii tăi și ai poporului? Oare nu are poporul drepturi mai înalte decât regele slab al orașului Hanoh?

14. Dacă dorești să îți vezi din nou orașul înflorind, cedează-ne întreaga putere. Cât despre tine, poți rămâne regele nostru oficial, ca un fel de ființă sacră, ascunsă și misterioasă! În acest fel, în scurt timp îți vei vedea orașul înflorind la fel ca odinioară!”

15. Regele s-a gândit în sinea sa: „Ce pot să fac? – Dacă aceasta este singura posibilitate de a-mi ajuta orașul, voi face acest sacrificiu!”

16. Într-adevăr, el a acceptat propunerea sfetnicilor săi, care au devenit astfel seniorii absoluți ai orașului Hanoh și ai celorlalte zece orașe, deci implicit ai întregii țări. Regele era silit să semneze toate decretele pe care le dădeau, fără să aibă măcar posibilitatea de a le citi.

17. De aceea, poporul era convins că toate deciziile seniorilor erau luate de rege. În realitate, acesta nu știa niciodată ce semna.

18. Consecința acestei constituții a fost apariția celei mai infame aristocrații cu putință.

Author:  1% [ 24.2.2019, 23:48 ]
Post subject:  Capitolul 137

Capitolul 137
Dominația noii aristocrații în Asia. Apariția coloniilor și a principatelor. Prinții regenți și preoții. Moartea regelui Uraniel.
(11 octombrie 1843)

1. Aristocrația câștiga astfel o putere din ce în ce mai mare, iar seniorii Hanohului au devenit din ce în ce mai despotici. Regatul lor s-a extins considerabil. Ei au fondat noi colonii și au construit noi orașe, populând practic întreaga Asie, cu excepția Sihinului.

2. Singurele regiuni care au scăpat de sub dominația lor au fost cele muntoase, greu accesibile. Chiar și acestea au fost acaparate însă de horadaliți, un popor războinic pe care îl cunoaștem din perioada lui Lameh. Acesta a luat în posesiunea hoardelor sale pajiștile montane.

3. Seniorii din Hanoh au fondat astfel o sută de colonii și de principate.

4. Ori de câte ori era construit un nou oraș în centrul unei colonii, ei trimiteau un prinț ales din rândurile lor. Acesta avea datoria să trimită la centru un tribut anual. În rest, era însă suveranul absolut al ținutului și al poporului său.

5. Un astfel de prinț avea simultan calitatea de regent și cea de legiuitor arbitrar, fiind totodată și singurul comerciant al orașului, respectiv unicul fabricant al tuturor produselor de care avea nevoie poporul său, care era nevoit să cumpere totul de la el.

6. Peste toate, exercita și funcția de mare preot, împotriva voinței Mele, desigur. De altfel, învățăturile religioase pe care le transmitea poporului nu aveau aproape nimic de-a face cu Mine, fiind mai degrabă un cult al personalității sale. Prințul le spunea oamenilor că orice ofrandă adusă lui reprezenta o ofrandă adusă lui Dumnezeu, întrucât el era reprezentantul legitim al lui Dumnezeu pe pământ. Mai mult, îi asigura pe oameni că depind întru totul de el pentru obținerea Vieții eterne a sufletului înainte sau după moartea corpului fizic.

7. Cu timpul, când populația unui astfel de principat devenea prea numeroasă, prințul ajungea să numească un fel de sub-preoți, care nu aveau însă altă autoritate decât de a predica tot ce afirma prințul, fără a comenta în nici un fel aceste afirmații. Astfel de libertăți au ajuns în scurt timp să fie chiar condamnate de către acești șefi de stat, iar cei care îndrăzneau să încalce poruncile stăpânilor lor erau supuși la cazne grele, pentru a își „răscumpăra” astfel păcatul mortal de care se făcuseră vinovați.

8. Printre aceste pedepse pe care le primeau cei vinovați se numărau: capturarea șerpilor sau uciderea unui anumit număr de tigri, de lei, de urși, de hiene și de alte animale. Uneori li se permitea condamnaților să își angajeze și ajutoare suplimentare.

9. Pedepsele mai mici constau din sacrificii, iar cazurile de incompatibilitate se soldau cu pedepse corporale.

10. În ceea ce privește femeile, acestea erau supuse unor legi mult mai ușoare, a căror încălcare nu era pedepsită decât prin lovituri cu vergeaua pe fesele goale.

11. Pedeapsa cu moartea nu era aplicată decât în orașul Hanoh. Condamnații la moarte erau atârnați întotdeauna cu capul în jos, cu picioarele prinse în lanțuri și agățate de niște stâlpi cu o înălțime de zece stânjeni, după care erau balansați o zi întreagă.

12. Dacă la sfârșitul zilei cineva mai dădea încă semne de viață, el dat jos și era eliberat. Dacă își revenea complet, putea pleca, iar dacă murea în timpul nopții, era înmormântat în dimineața următoare. Pe de altă parte, dacă murea în timpul supliciului, în timp ce era balansat între cei doi stâlpi, cadavrul său era aruncat animalelor sălbatice capturate și păstrate în cuști. Moartea survenită în timpul balansării dintre stâlpi era considerată o dovadă clară că cel condamnat și-a meritat sfârșitul.

13. Toți cei judecați și condamnați la moarte de către prinții vasali erau trimiși la Hanoh pentru a-și executa pedeapsa.

14. După câțiva ani, în Hanoh existau deja aproape o sută de astfel de balansoare ale morții și nu trecea o zi fără ca ele să fie puse în funcțiune.

15. Acest guvern de aristocrați a durat circa o sută de ani și s-a încheiat odată cu moartea regelui Uraniel, care avea în acel moment vârsta de aproape 300 de ani. El a murit într-o mare suferință, dar și-a regăsit starea de grație înaintea lui Dumnezeu, de care a stat atâta timp departe.

Author:  1% [ 24.2.2019, 23:52 ]
Post subject:  Capitolul 138

Capitolul 138
Educația primită de cei șapte copii ai lui Uraniel. Discursul Domnului adresat lui Uraniel. Hanohul și popoarele sale sunt oprimate de cei o mie de sfetnici. Cei doi fii ai regelui devin misionari. Moartea lui Uraniel.
(12 octombrie 1843)

1. În afara celor două soții ale sale, Uraniel a lăsat în urmă șapte copii, cinci fete și doi băieți. Toate fetele erau de o frumusețe ieșită din comun, iar băieții niște veritabili uriași. Toți cei șapte copii au fost crescuți în munți, nu la Hanoh.

2. Explicația acestei educații superioare este simplă: atunci când, într-un acces de mare tristețe, Uraniel s-a întors din nou către Dumnezeu, rugându-L să pună capăt suferinței orașului său, Domnul i-a răspuns:

3. „Ascultă, orbule, dacă Mi-ai fi adresat această rugăminte acum 70 de ani, aș fi putut să ți-o îndeplinesc. Din păcate, acum este prea târziu!

4. Este ușor să convertești un popor stupid și orb, așa cum era poporul lui Lameh la începuturi, căci în pofida orbirii oamenilor, inima lor era încă deschisă și pură. Dar un popor cu un grad atât de înalt de civilizație se consideră întotdeauna mai înțelept decât Mine. Da, el crede că nu mai are deloc nevoie de Mine, fiind convins că lumea s-a creat de la sine, dezvoltându-se treptat potrivit legilor care o guvernează, împreună cu toate lucrurile care se găsesc la suprafața ei. – Ce mai pot face Eu pentru un astfel de popor?

5. Copiii Mei au părăsit cu mult timp în urmă munții și s-au căsătorit cu femeile de la șes. Au conceput împreună cu acestea copii robuști, orientați întru totul către lumea exterioară și care, prin forța și inteligența lor, au devenit seniorii și stăpânii acestui pământ. Cum aș mai putea schimba Eu acum această stare de lucruri?

6. La fel stau lucrurile și în cazul tău. La ora actuală nu mai pot să te ajut, dar întrucât m-ai rugat timp de șapte ani să îți vorbesc și să te ajut, îți voi da un sfat pentru binele copiilor tăi!

7. Iată: în munții sacri mai trăiesc încă Metuselah, Lameh, fiul acestuia, Noe, precum și părinții tăi. Încredințează-le acestora educația copiilor tăi, căci dacă îi vei lăsa aici, vor fi uciși deopotrivă spiritual și trupește, dat fiind că sfetnicii tăi fac tot ce le stă în puteri pentru a te priva complet de putere.

8. Dacă îți vei trimite copiii în munți, acest gest le va fi pe plac sfetnicilor tăi.

9. În scurt timp îți vor lua întreaga putere de a guverna și te vor ține prizonier, ca o pasăre în colivie; dar Eu îi voi întări pe fiii tăi în munți, acolo unde mai domnește încă o stare de puritate generalizată, iar când tu vei părăsi acest pământ, îi voi trimite înapoi la câmpie în calitate de învățători înțelepți ai popoarelor de aici.

10. Dacă poporul tău va accepta să se convertească, nu îl voi pedepsi. Dacă va respinge însă această învățătură, îl voi judeca în totalitatea lui, deopotrivă pe cei mari și pe cei mici, pe cei tineri și pe cei bătrâni, ba chiar și animalele, și îi voi ucide pe toți. În final, voi crea o rasă umană nouă pe acest pământ purificat!”

11. După ce a ascultat această propunere, Uraniel și-a trimis de îndată copiii și cele două soții în munții sacri, într-o caravană condusă de prietenii săi cei mai apropiați.

12. Întreaga familie a fost găzduită în casa lui Muthael și a fost educată de mama Purista în spiritul iubirii și devoțiunii față de Dumnezeu. Lameh, care mai era încă în viață, și în special Noe, precum și fratele său Mahal, s-au ocupat foarte intens de educația copiilor lui Uraniel, pentru ca aceștia să ajungă la maturitate pe placul lui Dumnezeu.

13. Așa cum am precizat mai devreme, când regele Uraniel a murit, cei o mie de sfetnici ai săi s-au grăbit să își împartă între ei marele regat, oprimând îngrozitor poporul. Ei au creat noi principate și le-au cerut suzeranilor acestora un tribut exorbitant.

14. Scopul lor era să extindă atât de mult Hanohul încât cele zece orășele din vecinătate să fie încorporate în el.

15. Acesta a fost momentul în care i-am trimis pe cei doi fii ai lui Uraniel, deveniți între timp doi bărbați puternici, la câmpie, pentru a predica poporului.

16. Ei au fost însă imediat prinși din ordinul mai-marilor zilei, încarcerați, torturați și trimiși înapoi cu ordinul formal de a nu mai reveni niciodată, sub pretextul că poporul din Hanoh știa mai multe despre Dumnezeu decât cei doi munteni stupizi!

17. Cei doi mesageri ai Mei au fost amenințați că dacă vor mai călca vreodată în Hanoh, vor fi spânzurați.

18. Întristați la culme, cei doi fii ai lui Uraniel s-au întors în munți și le-au povestit celor de aici ce li s-a întâmplat.

Author:  1% [ 24.2.2019, 23:56 ]
Post subject:  Capitolul 139

Capitolul 139
Părinții patriarhi țin sfat cu scopul de a salva ținuturile de la șes
(14 octombrie 1843)

1. Puținii părinți patriarhi care au mai rămas în munți au aflat astfel cu oroare în ce hal au decăzut ținuturile de la șes, care au înflorit atât de mult timp sub conducerea înțeleaptă a lui Lameh, a lui Tubal-Cain și a lui Uraniel.

2. Lameh i-a spus fiului său, Noe: „Dacă cei doi fii ai lui Uraniel ar fi fost înzestrați cu forța sublimă a lui Enoh sau cu aceea cu care Domnul i-a înzestrat pe Kisehel și pe frații săi atunci când au fost trimiși pentru prima dată la șes, nu crezi că misiunea lor ar fi putut avea un alt succes decât în cazul de față, când nu s-au bazat decât pe forța cuvântului lor?

3. Fiul meu, eu știu că Domnul are o părere foarte bună despre tine și că îți îndeplinește întotdeauna rugăciunile, în timp ce mie nu mi le îndeplinește decât câteodată. Știu de asemenea că tu poți să îi vorbești oricând dorești, în timp ce eu trebuie să îl chem uneori zile la rând înainte de a-mi răspunde!

4. Ce-ar fi dacă te-ai adresa Domnului în inima ta pentru a-i împărtăși dorința mea? Crezi că ar consimți să mi-o îndeplinească?”

5. Noe i-a răspuns: „Dragul meu tată Lameh, nu cred că mai putem face mare lucru, căci din câte știu eu, în perioada în care Lameh de la șes era încă slujitorul Șarpelui, el era singurul locuitor din acele ținuturi care era complet pervertit. Își tiraniza poporul, care gemea sub jugul său, fiind ținut prizonier, dar cel puțin acesta din urmă aspira către eliberarea sa.

6. Singurul care trebuia convertit la acea dată era Lameh. De îndată ce acesta a făcut-o, restul populației s-a convertit instantaneu, odată cu el.

7. La ora actuală situația se prezintă însă cu totul altfel: practic, inimile tuturor oamenilor de la șes se află astăzi în situația în care se afla inima lui Lameh înainte de a fi convertită.

8. Lameh a fost judecat, iar această judecată a echivalat cu moartea. De aceea, el a trebuit să repare și să învie din nou, prin propriile sale eforturi și printr-o renunțare deplină la egoul său, tot ce a judecat și a ucis în el convertirea miraculoasă săvârșită de Domnul prin intermediul lui Kisehel.

9. Imaginează-ți ce dimensiuni ar trebui să aibă însă acest miracol la ora actuală, când ar trebui convertite milioane de ființe, care sunt de o sută de ori mai rele în inima lor decât a fost vreodată Lameh, chiar în perioada sa de maximă cruzime!

10. După părerea mea, ne-am putea declara satisfăcuți dacă am reuși să câștigăm de partea noastră câte un suflet ici și colo, prin puterea de convingere a cuvântului. Nici vorbă nu mai poate fi însă de o schimbare globală a comportamentului acestor popoare.

11. Acesta este motivul pentru care Domnul nu este dispus să îi înzestreze pe cei doi fii ai lui Uraniel decât cu puterea inteligenței, trimițându-i a doua oară în orașul Hanoh.

12. Dacă vor obține cât de cât niște rezultate pozitive, în pofida răutății și a relei voințe a majorității hanoheenilor, cu atât mai bine; dar dacă nu se va întâmpla așa ceva, va trebui să lăsăm totul în seama Domnului, care va ști cum să procedeze așa cum este corect și just! – Nu ești de acord cu mine?”

13. Lameh și-a dat seama că Noe are dreptate și a renunțat la proiectul său de a-i cere Domnului să îi înzestreze pe cei doi trimiși cu puteri miraculoase.

14. Cei doi au fost așadar înzestrați cu puterea inteligenței divine și au fost trimiși a doua oară în ținuturile de la șes.

Author:  1% [ 25.2.2019, 00:00 ]
Post subject:  Capitolul 140

Capitolul 140
Cei doi misionari se angajează ca zidari. Ei avansează treptat, ajungând la funcția de consilieri ai celor o mie.
(16 octombrie 1843)

1. Înzestrați cu inteligența divină, cei doi s-au îndreptat așadar din nou către Hanoh. Ajunși aici sub acoperirea anonimatului, ei s-au angajat ca muncitori, participând la construirea centurii de legătură dintre Hanoh și celelalte zece orașe, considerate la acea dată niște cartiere rezidențiale ale marii metropole.

2. Această centură era alcătuită din construcții rectilinii care aveau forma unor case cu un etaj, situate de o parte și de alta a unui drum larg și protejate în exterior de ziduri de apărare.

3. Cel mai scurt din aceste drumuri necesita o jumătate de zi de mers pe jos, în timp ce cel mai lung necesita o zi întreagă.

4. Cei doi mesageri s-au angajat ca zidari la construcția acestui ultim drum mai lung, care făcea legătura cu orașul Uvrak și care era încă neterminat.

5. La drept vorbind, nu primeau nici un fel de salariu, căci la acea vreme munca în serviciul comunității era deja considerată obligatorie. Fiind însă zidari, aveau dreptul să își ia ajutoare. Cei o mie de seniori ai Hanohului le-au poruncit acestora din urmă, sub aceeași amenințare cu spânzurătoarea, să asigure alternativ hrana necesară pentru zidari, astfel încât aceștia să nu întârzie cu lucrările considerate atât de importante.

6. Așa se face că cei doi mesageri erau tratați ceva mai bine decât ajutoarele lor.

7. Ei au reușit să se distingă atât de rapid prin munca lor excepțională încât le-au atras atenția seniorilor veniți frecvent în inspecție, căci construcțiile înălțate de ei erau regulate și elegante, de parcă ar fi ieșit de pe o bandă rulantă modernă.

8. Seniorii le admirau de asemenea discernământul și folosirea judicioasă a materialelor de construcție, așa că în scurt timp i-au ridicat la funcția de șefi de șantier.

9. Când cei doi și-au luat în primire noua funcție, ei s-au ocupat de îndatoririle ce le reveneau cu atâta devoțiune și au dat dovadă de o cunoaștere atât de profundă încât casele pe care le construiau se dovedeau adevărate capodopere inginerești. Toată lumea se oprea să le admire și nu se mai sătura să le contemple frumusețea fără pereche.

10. Seniorii din Hanoh au regretat sincer că nu i-au cunoscut pe cei doi mai devreme, într-atât le apreciau talentul.

11. Dat fiind că mai exista încă o porțiune mare din drum de construit, cei doi au fost ridicați imediat la rangul de ingineri-șefi ai construcției, preluând sub conducerea lor întregul șantier. La fel ca și până atunci, tot ce făceau ei trezea admirația colectivă.

12. Când, după zece ani, această construcție gigantică a fost terminată, desigur, cu ajutorul mai multor milioane de brațe puse la lucru, timp în care mii de oameni au murit, unii din cauza foamei, alții din cauza relelor tratamente la care erau supuși sau a epidemiilor, cei doi mesageri ai noștri au fost imediat numiți în consiliul celor o mie de sfetnici, primind funcția de conducători supremi ai tuturor construcțiilor din Hanoh.

13. Datorită extinderii continue a orașului Hanoh, nevoile locuitorilor săi deveneau din ce în ce mai mari, așa că seniorii au fost nevoiți să le impună prinților din provincii să plătească un tribut din ce în ce mai greu. Când nu au mai putut să plătească tributul, prinții s-au revoltat. Unii dintre ei au trecut la violențe deschise, în timp ce alții au fugit în alte țări.

14. În urma acestei revolte, Hanohul a cunoscut o perioadă de mare sărăcie, căci nu mai dispunea de nici o resursă pentru a se apăra de foamete.

15. În acest moment, puternicii seniori i-au consultat pe cei doi consilieri principali, pe care i-au întrebat ce puteau face pentru a salva orașul.

16. Cei doi au cerut un răgaz de șapte zile, spunând: „O întrebare atât de importantă necesită o reflecție pe măsură. De aceea, avem nevoie de șapte zile pentru a putea veni cu un plan corespunzător”.

Author:  1% [ 5.3.2019, 08:38 ]
Post subject:  Capitolul 141

Capitolul 141
Discursul celor doi mesageri în fața consiliului reunit
(17 octombrie 1843)

1. După trecerea celor șapte zile, seniorii s-au reunit din nou în consiliu, iar cei doi mesageri, în noua lor calitate de înalți demnitari, au apărut la tribună și au vorbit astfel, susținându-se reciproc:

2. „După o reflecție profundă, am ajuns la concluzia fermă că trebuie să modificăm constituția statului; ce-i prea mult e prea mult!

3. Orașul nostru, Hanoh, s-a extins colosal de mult. Era deja prea mare chiar sub domnia lui Uraniel. Dacă nu s-ar fi luat nefericita decizie de a-l înconjura cu aceste ziduri de apărare, orașul ar fi încă înfloritor!

4. La ora actuală, el se află foarte aproape de declinul absolut, deși este cel mai vechi oraș de pe pământ, lucru pe care îl cunoașteți la fel de bine ca și noi!

5. Să reflectăm: noi suntem practic o mie de regi care domnesc împreună! Fiecare dintre noi avem propria noastră curte alcătuită dintr-o mie de persoane de ambele sexe care se ocupă de îndatoririle noastre și ne aduc omagiul cuvenit, ceea ce dă un total de un milion de persoane! Nici una din aceste persoane nu muncește la câmp, dar toate doresc să trăiască confortabil!

6. În aceste condiții, vă întrebăm: cine poate furniza toată pâinea necesară pentru o mulțime atât de mare de oameni care nu muncesc?

7. Dar să continuăm! În fiecare din cele zece cartiere rezidențiale ale orașului trăiesc câte o sută de mii de stagiari, soldați și servitori inactivi ai înalților funcționari și ai numeroșilor aristocrați.

8. Nici unul din acești oameni nu ridică un deget pentru a lucra pământul, dar cu toții doresc să trăiască în condiții optime! Viața lor ar fi într-adevăr ideală, dar cine le-o poate asigura dacă nimeni nu lucrează pământul?

9. Să mergem mai departe! Noi dispunem de zece institute de înfrumusețare în marele nostru oraș; fiecare dintre ele este plin până la refuz, găzduind nu mai puțin de 10-20.000 de femei, la care se adaugă și miile de profesori și servitorii care deservesc institutele. Toți acești oameni au pretenția să mănânce cât mai bine, dar nu au habar cine le procură pâinea cea de toate zilele!

10. Nu ne vom opri nici aici! În acest imens oraș trăiesc, după calculele noastre, de două ori câte o sută de mii de familii nobile cu servitorii lor, ceea ce dă un total de aproape trei milioane de oameni. Nici aceștia nu au atins vreodată în viața lor pământul, dar doresc să se hrănească cu pâine din belșug!

11. Și lucrurile nu se opresc aici! Datorită acestei politici inutile de extindere continuă a orașului nostru, solul a fost distrus, căci oriunde se înalță o casă frumoasă, grâul nu mai poate crește.

12. Pe de altă parte, clădirile atât de magnifice îi atrag în oraș pe locuitorii mai înstăriți de la țară, care înainte lucrau la cultivarea pământului. Aceștia își cumpără case și locuiesc în ele, trăind din veniturile lor, dar nu mai dispun de un teren pe care să-l muncească și să își câștige astfel hrana, preferând să cumpere lucrurile de care au nevoie.

13. Nimeni nu poate contesta aceste fapte, dar dacă lucrurile vor continua în același fel, respectiv dacă 10 până la 20 de familii vor continua să se instaleze zilnic în oraș, de unde vom mai putea cumpăra pâinea necesară pentru susținerea lor, dacă toți oamenii de la țară vor deveni orășeni semi-aristocrați și leneși, sau cel puțin servitorii acestora?

14. Pe de altă parte, noi pretindem tribut după tribut de la vasalii noștri, atrăgând asupra noastră ura și disprețul acestora. Ei preferă să fugă în țări străine sau să se revolte în fața revendicărilor noastre.

15. Întrebare: cine ne poate livra în aceste condiții hrana de care avem nevoie?

16. După cum v-am demonstrat, nu mai putem continua să trăim pe baza constituției publice existente la ora actuală. În continuare, deliberați asupra acestor afirmații pe care le-am făcut în deplină cunoștință de cauză, după care vă vom oferi și soluțiile prin care poate fi remediată această situație dezastruoasă.

17. Atât am avut de spus, într-un deplin acord cu adevărul cel mai strict și cu tot respectul datorat înaltelor voastre funcții senioriale”.

Author:  1% [ 5.3.2019, 08:42 ]
Post subject:  Capitolul 142

Capitolul 142
Planul de salvare al mesagerilor și punerea lui în aplicare
(18 octombrie 1843)

1. Când cei doi au încetat să mai vorbească, așteptând ca seniorii să delibereze pe marginea celor spuse de ei, întreaga adunare s-a ridicat în picioare și i-a implorat să continue; căci consilierii și-au dat pe loc seama de profunzimea adevărului conținut în declarațiile lor și doreau să afle mai multe, în special în ce constau mijloacele propuse pentru a remedia inevitabila catastrofă.

2. Atunci, cei doi au luat din nou cuvântul, vorbind la unison sau completându-se reciproc: „De vreme ce așa stau lucrurile, continuați să ne ascultați, o, voi, consilieri supremi! Vă garantăm cu propria noastră viață că ceea ce vă vom spune este întru totul adevărat: dacă acest proiect nu va fi pus imediat în aplicare, nu vor trece mai mult de 15 zile până când acest oraș va număra un milion de cadavre și va fi martorul unei revolte populare împotriva voastră cum nu s-a mai văzut vreodată pe pământ. Oamenii se vor ucide reciproc, iar noi vom fi primii uciși. Mulțimea nu se va opri până când nu se va sătura cu sângele și cu carnea noastră!

3. Pentru a evita, sau mai degrabă pentru a preveni aceste evenimente teribile pe punctul de a se declanșa, nu avem la dispoziție decât următoarele posibilități, și chiar și acestea doar pentru un timp extrem de limitat.

4. Prima măsură pe care ar trebui s-o luăm constă în a ne debarasa cât mai repede cu putință de aceste institute destinate înfrumusețării femeilor și care ne-au adus la ruină, prin trimiterea unor mesageri rapizi în toate direcțiile pentru a-i anunța pe oameni că pot obține gratuit toate aceste frumuseți, inclusiv o parte substanțială din comorile acumulate în aceste institute pentru traiul acestora.

5. Profesorii și artiștii trebuie să părăsească țara, însoțiți fiecare de cel puțin trei femei. Acestea vor putea lua cu ele ceva podoabe și merinde, și vor constitui proprietatea bărbaților care le vor lua cu ei. Pământul este mare, iar munții sunt aproape în întregime depopulați. De aceea, vor găsi cu siguranță din ce să trăiască.

6. În continuare, va trebui să dărâmăm aceste stabilimente uriașe, transformând marile suprafețe de sub ele în grădini fertile, care vor produce suficientă hrană într-un singur an pentru zece mii de persoane care nu se tem să muncească pământul.

7. Există în orașul nostru un număr uriaș de leneși care se consideră aristocrați, dar nu au nici o altă calitate decât limba lor mincinoasă. Aceștia trebuie alungați din oraș! Fiecăruia ar trebui să i se dea o femeie și câteva monede de aur, și astfel orașul nostru se va ușura cu câteva sute de mii de locuitori complet inutili.

8. Dacă ne vor întreba unde trebuie să se ducă, le vom indica drumul care duce către munți, iar ei se vor putea stabili acolo!

9. În mod similar, am putea reduce numărul gărzilor noastre de corp de la o mie la o sută. Celor disponibilizați le vom asigura provizii pentru o jumătate de an și vom goli astfel orașul de un mare număr de consumatori inutili. În acest fel, adevărații cetățeni ai orașului se vor putea aproviziona într-o manieră mult mai naturală.

10. Le vom explica însă acestor cetățeni că pentru a-și câștiga traiul va trebui mai întâi să transforme toate marile palate ale orașului în grădini fertile, în al doilea rând să planteze copaci fructiferi pe marginea străzilor cele mai spațioase, în al treilea rând să transforme în grădini inclusiv balcoanele caselor lor, în al patrulea rând să procedeze la fel și cu marele zid care împrejmuiește orașul și care poate produce fructe și legume pentru o sută de mii de persoane, în al cincilea rând să construiască cimitire în afara orașului și a câmpurilor cultivabile, iar în al șaselea rând să dărâme fiecare clădire inutilă și să transforme terenul de sub ea într-o grădină. Prin toate aceste transformări, vom reuși într-un singur an să ajungem la o situație economică pentru care alții ne-ar putea invidia!

11. Dacă veți fi de acord cu aceste propuneri, ne vom putea ocupa imediat de punerea lor în aplicare și vom vedea mai apoi ce se va întâmpla”.

12. Propunerile celor doi au fost aplaudate la scenă deschisă și s-a trecut la aplicarea lor chiar în aceeași zi. În numai 15 zile, aspectul orașului Hanoh s-a schimbat radical: el a fost golit de o mare parte a locuitorilor săi, astfel încât un observator venit din afară s-ar fi crezut într-o pădure de case părăsite. Populația rămasă, al cărei număr se ridica la două milioane de persoane, era alcătuită numai din cetățeni zeloși, care făceau tot ce le stătea în puteri pentru a transforma toate terenurile disponibile în grădini.

Author:  1% [ 5.3.2019, 08:53 ]
Post subject:  Capitolul 143

Capitolul 143
Alte propuneri de reformă ale mesagerilor. Cererea lor de a redeschide templele și de a reinstaura cultul lui Dumnezeu. Cearta din consiliul celor o mie.
(19 octombrie 1843)

1. În decurs de numai un an, ordinea a fost restabilită în Hanoh, iar o parte din prinții coloniilor au reînceput să trimită către metropolă un tribut moderat, fapt care a ajutat foarte mult populația din capitală, care era acum mult redusă. Aceste contribuții venite din exterior erau cât se poate de binevenite, îndeosebi atunci când grădinile locale nu dădeau suficiente legume și fructe. Atunci, consiliul celor o mie s-a reunit din nou, pentru a afla noile reguli de conduită propuse de cei doi mesageri.

2. După ce consiliul s-a reunit, cei doi au fost rugați să se pună în slujba interesului general și să vină cu noi proiecte care să fie examinate de membrii consiliului. Atunci, cei doi s-au ridicat în picioare și au spus:

3. „Dacă așa stau lucrurile, ascultați-ne din nou, eminenți consilieri ai orașului Hanoh! Așa cum v-ați putut convinge, tot ce am propus data trecută s-a realizat și proiectele noastre au fost încununate de succes. Acest succes va continua și va deveni din ce în ce mai mare dacă ceea ce am început va fi dus la bun sfârșit. De acest lucru puteți fi absolut siguri!

4. Vasalii noștri vor fi din nou gata să verse în cuferele noastre impozitele cuvenite, dar numai dacă le vom diminua progresiv, în măsura în care vom începe să obținem din ce în ce mai multe produse în spațiile cultivate din interiorul orașului, dublându-ne randamentul și asigurându-ne astfel parțial nevoile.

5. Pe de altă parte, noul nostru mod de viață, mult mai simplu, nu va mai atrage atât de mulți coloni în orașul nostru, ci doar cumpărători ai produselor noastre, în condițiile în care vom accepta să le vindem la un preț rezonabil, nu excesiv!

6. În acest fel, noi și descendenții noștri (dacă aceștia ne vor urma exemplul) ne vom putea păstra orașul – cel mai vechi și mai respectabil oraș din lume – într-o stare de prosperitate continuă, și nici un locuitor al său nu se va mai putea plânge vreodată că nu are ce mânca!

7. Mai mult, dacă vom renunța la dorința noastră de a ne îmbogăți pe socoteala popoarelor străine, iar acestea nu vor mai fi atrase de bogăția noastră, ci doar de activitățile noastre, care se vor rezuma la îndeplinirea cu bucurie a obligațiilor ce ne revin ca cetățeni ai orașului, nici un popor din lume nu va mai fi tentat vreodată să ne aservească și să ne fure comorile, pentru simplul motiv că nu vom mai dispune de astfel de comori. În caz contrar, vom fi tot timpul expuși atacurilor lor, în scopul de a ne prăda.

8. Toate aceste afirmații sunt calculate exact, iar fericirea orașului Hanoh stă scrisă cu litere de bronz!

9. Există totuși un factor pe care nu l-am menționat încă și de care depinde întreaga realizare a proiectului nostru. L-am păstrat pentru final pentru a ne încununa astfel spusele!

10. Acest factor se referă la întoarcerea noastră, cu cea mai mare seriozitate, către Dumnezeu cel atotputernic. Noi trebuie să îl recunoaștem pe acest Dumnezeu unic al strămoșilor noștri, dar mai presus de orice, trebuie să învățăm să îl iubim și să îl adorăm!

11. Fără El, chiar și cele mai înțelepte consilii ale noastre vor fi reduse la zero și vor fi suficienți doar câțiva ani pentru a ajunge într-o stare mai dezastruoasă decât cea din care tocmai am ieșit!

12. De aceea, va trebui să redeschidem cele două temple ale lui Lameh și să-i aducem în ele lui Dumnezeu, Domnul nostru unic, recunoștința și rugăciunile pe care i le datorăm!”

13. Auzind aceste propuneri, numeroși consilieri au început să facă scandal. Totuși, o parte considerabilă a consiliului a fost de acord cu cei doi, ba chiar a solicitat construirea mai multor temple.

14. Opozanții nici nu au vrut să audă de această idee și au propus ca inclusiv terenul de sub cele două temple să fie transformat în grădini. Neînțelegerile dintre cele două tabere au creat în curând o adevărată discordie în sânul consiliului.

Author:  1% [ 5.3.2019, 09:01 ]
Post subject:  Capitolul 144

Capitolul 144
Cei doi sfetnici înțelepți sunt consultați din nou. Proiectul de reformă adoptat de consiliu este orientat către lumea exterioară. Cei doi mesageri se întorc în munți.
(21 octombrie 1843)

1. A trecut un an întreg fără ca cele două tabere să ajungă la vreo înțelegere. De aceea, consilierii nu au găsit nici o altă soluție decât să îi cheme din nou în fața lor pe cei doi sfetnici înțelepți pentru a afla de la aceștia dacă există vreo cale de ieșire din acest conflict ce nu putea decât să degenereze.

2. Cele două tabere antagoniste căzuseră de acord că recunoașterea unui Dumnezeu, iar în caz de necesitate chiar a mai multor zei, era absolut necesară pentru păstrarea ordinii în rândul populației, dar consilierii nu își doreau o cunoaștere divină bazată pe o credință oarbă, care să se manifeste prin predici golite de semnificație, ci pe o credință bazată pe știința cea mai pură, adică pe cercetările făcute asupra naturii, în domeniul matematicii, al filozofiei și al unor reprezentări artistice demne de Dumnezeu!

3. În acest fel, populația putea obține o învățătură solidă și convingătoare, fără să se bazeze exclusiv pe o credință oarbă și întunecată, axată pe misticism și incapabilă să demonstreze în vreun fel existența lui Dumnezeu, pornind de la premisa că acest misticism nu putea dura decât atâta vreme cât propovăduitorii respectivei religii vor rămâne în viață. Dacă acești propovăduitori s-ar fi întors în țărâna din care s-au născut, luând cu ei toate doctrinele lor, populația s-ar fi simțit înșelată și privată de Dumnezeul ei. Dacă ea ar fi fost înșelată de mai multe ori în acest fel, după o vreme nimeni nu ar mai fi putut fi convins să creadă în Dumnezeu!

4. Marea majoritate a celor o mie de consilieri au căzut de acord asupra acestei perspective, dar nimeni nu știa cum putea fi pusă aceasta în practică într-o manieră adecvată. De aceea, marea adunare s-a adresat din nou celor doi înțelepți ai noștri.

5. Ajunși în fața seniorilor, aceștia au declarat: „Eminenți consilieri ai marelui oraș Hanoh! Acum un an, v-am prezentat un plan judicios, dar voi l-ați respins! Ce altceva am putea face pentru voi?

6. Indiferent de situație, există o singură perspectivă absolut justă și autentică; la fel stau lucrurile și în cazul lui Dumnezeu!

7. Noi v-am prezentat proiectul nostru, dar voi l-ați respins și ați adoptat un altul, pe care l-ați considerat mai justificat decât al nostru. În acest caz, puneți-l în aplicare după bunul vostru plac și convingeți-vă singuri de consecințele care vor decurge din el! Veți recolta astfel ce ați semănat!

8. În ceea ce ne privește, nu dorim să participăm în nici un fel la proiectul vostru, dar nici să vă împiedicăm în vreun fel să vă puneți în aplicare planurile.

9. Acționați cu învățătura divină la fel cum ați procedat în cazul prinților din coloniile voastre, cărora le-ați dat precepte diferite legate de Dumnezeu, pentru a-i deosebi mai ușor unii de ceilalți și pentru a vă percepe astfel mai comod impozitele și taxele, - și vi se va întâmpla exact ce vi s-a întâmplat cu vasalii voștri.

10. Până acum, ați avut suficient timp ca să vă convingeți că tot ce v-am spus era pe cât de ușor realizabil, pe atât de util pentru orașul vostru.

11. Nu ne-am înșelat niciodată și am acționat numai în interesul vostru, fără a menționa măcar un singur cuvânt care să fie în propriul nostru avantaj.

12. În același spirit, am făcut tot ce ne-a stat în puteri pentru a concepe planul referitor la cunoașterea și la venerarea lui Dumnezeu pe care vi l-am prezentat acum un an. Din păcate, voi l-ați interpretat în fel și chip, încă de la început, după care v-ați ciondănit între voi timp de un an de zile, iar în final ați ajuns la cea mai proastă soluție cu putință!

13. Noi nu cunoaștem nici un mijloc prin care planul vostru să poată fi pus în aplicare, așa că nu vă putem ajuta în nici un fel.

14. De aceea, faceți după bunul vostru plac. În ceea ce ne privește, timpul nostru în mijlocul acestui popor s-a scurs. Vă vom părăsi și nu vă vom cere nici un salariu, ca să vă dați astfel seama că tot ce am făcut a fost exclusiv pentru binele vostru.

15. Dacă cineva dintre voi dorește să vină împreună cu noi în munți, să o facă până nu va fi prea târziu!”

16. După care cei doi au părăsit marea sală a consiliului și, însoțiți de servitorii lor, s-au întors în țara lor de origine.

Author:  1% [ 5.3.2019, 09:07 ]
Post subject:  Capitolul 145

Capitolul 145
Întoarcerea mesagerilor. Ei povestesc ce li s-a întâmplat. Rugăciunea adresată de Lameh Domnului, care trimite zece mesageri către ținuturile de câmpie.
(23 octombrie 1843)

1. Când cei doi mesageri au ajuns pe platoul montan, ei le-au povestit lui Lameh, care era încă în viață, lui Noe și fratelui acestuia, Mahal, tot ce s-a petrecut în ținuturile de la șes. În final, i-au întrebat dacă s-a stabilit cineva în împrejurimi în ultimii trei ani.

2. Lameh le-a răspuns: „Dragii mei copii, răspunsul la întrebarea voastră nu este deloc dificil, căci în toată regiunea noastră, care se întinde suficient de mult pentru a nu putea fi parcursă decât mergând zile la rând, nu am întâlnit niciodată vreun suflet străin! Acesta este purul adevăr!

3. Povestea voastră merită însă întreaga noastră atenție, căci din ea rezultă în mod evident că, în cel mai scurt timp, întreaga populație din ținuturile de la șes va trece fie la idolatrie, fie la un ateism absolut.

4. O, Doamne și Părinte, binevoiește și sfătuiește-ne pe noi, copiii Tăi slabi! Învață-ne ce putem face pentru a readuce aceste popoare pe calea cea dreaptă!”

5. Atunci, Domnul i-a răspuns, și fiecare a putut auzi distinct cuvintele Sale: „Mergeți în regiunea de la Miazăzi! Acolo se află încă 107 familii dispersate. Aceștia sunt descendenții celor șapte bărbați pe care i-am trimis odinioară la Hanoh, în epoca lui Lameh, pentru a-i predica acelui oraș pierdut să se pocăiască.

6. Veți întâlni în rândul acestor familii zece tineri cu o constituție robustă, care nu și-au luat încă soții. Lameh, așează-ți mâinile pe ei în numele Meu, iar Eu îi voi umple cu un foc miraculos! În acest fel, oriunde vor face apel la puterea elementului foc atunci când se vor afla la câmpie, acesta le va asculta comanda și va distruge tot ce vor dori ei!

7. Odată înzestrați cu această putere, acești bărbați vor coborî la șes și vor predica pretutindeni doctrina căinței, vreme de șapte ani. În cazul în care cineva dorește să-i ia în captivitate, tot ce trebuie să facă va fi să se înconjoare de un cerc de foc, cu ajutorul căruia își vor putea îngenunchea dușmanii și le vor putea distruge armele.

8. Dacă populația de la șes se va converti în decursul acestor șapte ani, trimișii Mei vor rămâne acolo în calitate de preoți. Dacă populația nu se va converti însă, vor trebui să înconjoare templele Mele din Hanoh cu un cerc de foc imposibil de stins, după care se vor putea întoarce în munți! – Așa să fie!

9. Începând din acel moment, îmi voi întoarce fața de la oamenii de la șes, pentru a nu vedea ce li se va întâmpla! Amin”.

10. După aceste cuvinte, micul grup s-a ridicat și s-a îndreptat fără să mai întârzie către regiunea de miazăzi, pentru a-i căuta pe cei zece bărbați menționați.

11. De îndată ce i-au găsit, bătrânul Lameh a făcut ce i-a poruncit Domnul. Cei zece au simțit pe loc puterea ce le-a fost conferită și s-au îndreptat către câmpie, însoțiți de numeroasele binecuvântări ale celor apropiați.

Author:  1% [ 5.3.2019, 09:13 ]
Post subject:  Capitolul 146

Capitolul 146
Indicații referitoare la perioadele menționate în textele spirituale. Primirea mesagerilor la Hanoh.
(24 octombrie 1843)

1. Între momentul de întoarcere al celor doi fii ai lui Uraniel și cel de plecare al celor zece mesageri s-au scurs circa doi ani, deși relatarea de mai sus poate conduce cu gândul că totul s-a petrecut într-o singură zi.

2. Am indicat acest fapt pentru vă permite să înțelegeți mai bine suita evenimentelor, căci în limbajul spiritual faptele sunt menționate adeseori ca și cum s-ar fi produs într-o singură zi, chiar dacă, din perspectiva terestră, ele au fost separate de mai mulți ani.

3. Chiar și în sfânta Scriptură se menționează adeseori expresia: „Și în aceeași zi…”, deși evenimentul relatat a avut de multe ori nevoie de ani întregi pentru a avea loc.

4. Aceste câteva explicații au menirea să vă faciliteze mai buna înțelegere a relatării noastre.

5. Ce primire credeți că li s-a rezervat mesagerilor noștri la Hanoh, și cum au reușit ei să ajungă în acest oraș într-un timp atât de scurt?

6. De-abia ajunși la porțile orașului, ei au fost imediat arestați și chestionați în detaliu, potrivit reglementărilor în vigoare, pentru a afla care este locul lor de proveniență. Au fost întrebați chiar dacă aveau un pașaport valabil, căci la acea vreme, în Hanoh exista deja o poliție foarte bine organizată.

7. Dar mesagerii le-au răspuns autorităților: „Am fost trimiși de Sus pentru mântuirea voastră, iar pașaportul nostru este Dumnezeu, Domnul cerului și al pământului!

8. Am venit să vă predicăm cea mai strictă și mai severă penitență! Dacă nu veți dori să vă convertiți, inevitabila judecată a lui Dumnezeu vă va anihila complet cu toată forța mâniei Sale!”

9. Aceste cuvinte deloc măgulitoare au fost prea mult pentru forțele de poliție însărcinate cu paza zidurilor de apărare. Acestea i-au acuzat pe cei zece de ofensă adusă autorității marelui consiliu și i-au tratat ca pe niște agitatori ai poporului și ca pe niște partizani ai prinților străini.

10. Puterea focului le-a venit însă în ajutor, iar în clipa în care gărzile au încercat să pună mâna pe ei, din pământ au țâșnit flăcări care le-au silit să se retragă în mod rușinos către interiorul orașului, fapt care le-a permis mesagerilor noștri să intre fără probleme în oraș.

11. Între această poartă a metropolei și reședința placată cu aur a celor o mie de consilieri mai era încă aproape o zi de mers pe jos. Prinții avuseseră grijă să plaseze deasupra lor un rege fictiv, care nu avea nici un fel de putere reală, alta decât de a le confirma deciziile.

12. Dat fiind că mesagerii noștri nu puteau ajunge în aceeași zi la castelul placat cu aur, ei au fost nevoiți să înnopteze într-unul din numeroasele hanuri recent construite, urmând să încerce să se apropie de palat a doua zi.

13. Maniera în care au fost găzduiți în timpul acestei prime nopți a marcat punctul de plecare al unei lungi serii de primiri similare care le-au fost rezervate în timpul întregii lor șederi la Hanoh. Gărzile care au fugit din fața lor au avut grijă să povestească ce li s-a întâmplat, oferindu-le tuturor o descriere detaliată a celor zece mesageri. De aceea, nu-i de mirare că, odată ajunși la han, ei au fost întâmpinați cu foarte multă rezervă.

14. Când au cerut ceva de mâncare și un loc de cazare peste noapte, gazdele lor au luat-o la fugă, iar când au căutat singuri o cameră în care să doarmă, au constatat că toate porțile erau ferecate; căci oamenii se temeau că ei doresc să dea foc hanului.

15. Așa s-a petrecut primul lor contact cu marele oraș.

Author:  1% [ 5.3.2019, 09:19 ]
Post subject:  Capitolul 147

Capitolul 147
Impecabila organizare polițienească a statului Hanoh. Armata o ia la fugă în fața celor zece mesageri.
(25 octombrie 1843)

1. Așa cum probabil v-ați imaginat deja, gardienii de pe zidurile de apărare nu au fugit care încotro, ci s-au îndreptat glonț către palatul celor o mie de seniori.

2. Dacă circumstanțele ar fi fost altele, fuga lor nu ar fi fost necesară, căci organizarea polițienească a statului Hanoh era atât de bine pusă la punct încât, prin comparație cu ea, sistemele moderne de spionaj și de represiune nu reprezintă decât niște organizații de amatori.

3. Mai întâi de toate, fiecare proprietar de casă era obligat să întrețină pe cheltuiala sa polițistul care îi supraveghea locuința.

4. În al doilea rând, cetățenii orașului trebuiau să susțină financiar cele două sau trei secții de poliție plasate pe strada lor, al căror unic scop era de a aduna toate informațiile mai deosebite și de a le raporta la curte.

5. Toate străzile orașului aveau nume. Casele erau numerotate, iar proprietarii lor aveau două nume, unul specific casei și altul al lor personal.

6. În plus, fiecare stradă și fiecare loc avea propria sa culoare după care puteau fi recunoscute, iar locuitorii orașului trebuiau să poarte costume adecvate. Proprietarul unei case avea dreptul să își decoreze partea de sus a hainelor cu o bucată micuță de metal aurit pe care era înscris numărul locuinței sale. Ceilalți locuitori trebuiau să poarte numărul casei în care erau găzduiți pe o bucată de pânză albă fixată de hainele lor.

7. Aceste măsuri de precauție luate de polițiști le permiteau acestora să aresteze imediat (prin intermediul gardienilor străzilor) toate persoanele care au comis o infracțiune cât de mică, indiferent unde. Le conduceau apoi către casa în care locuiau, al cărei proprietar era obligat să plătească o amendă supraveghetorilor străzilor și o alta la biroul de supraveghere al locului în care fusese comis delictul.

8. Dat fiind că o treime din amenda plătită era reținută la secțiile de poliție, iar polițiștii aveau dreptul să stabilească în mod arbitrar ce acte erau contrare reglementărilor în vigoare și trebuiau pedepsite, vă puteți imagina fără prea mare greutate la ce excese se puteau deda aceștia. Practic, nu exista proprietar de casă care să nu fie nevoit să achite zilnic câte o amendă sau alta.

9. La rândul lui, proprietarul avea dreptul să ceară despăgubiri de la chiriașii săi, dar dacă aceștia rămâneau faliți, el putea aștepta mult și bine fără să mai primească ceva de la aceștia.

10. Dacă un hangiu oferea găzduire unor străini fără să informeze imediat autoritățile de supraveghere, se considera că a comis o infracțiune gravă, care trebuia imediat pedepsită.

11. Așa se explică de ce hangiul nostru a fugit de îndată la biroul de supraveghere, unde le-a povestit polițiștilor tot ce a remarcat la cei zece mesageri, inclusiv ce aflase despre ei de la gardienii de la poarta orașului.

12. Începând din acel moment, zvonurile referitoare la apariția unor oameni de foc s-au răspândit în întregul oraș. Gardienii care dăduseră bir cu fugiții au avut la rândul lor grijă să prezinte faptele într-un raport în care au exagerat cât au putut realitatea. Ca urmare a acestor evenimente, chiar de a doua zi în oraș a fost decretată starea de război, iar soldații au primit ordin să se îndrepte către hanul în care se odihneau mesagerii noștri.

13. În dimineața respectivă, mai multe mii de soldați înarmați cu sulițe și cu lance au asediat hanul, iar hangiul le-a spus oaspeților săi: „Ieșiți și apărați-vă, dacă puteți, împotriva acestor câteva mii de sulițe și de lance!”

14. Cei zece mesageri au simțit atunci că sunt întăriți, așa că s-au ridicat în picioare și au făcut apel la puterea focului. Instantaneu, din pământ au ieșit flăcări mari, care s-au răspândit pe strada din fața hanului, punând pe fugă soldații. Și astfel, mesagerii noștri au rămas singuri, preamărind atotputerea lui Dumnezeu.

15. Copleșit de uimire, hangiul a căzut la picioarele lor, căci era absolut convins că erau fie zei coborâți pe pământ, fie spirite ale focului care doreau să distrugă întregul oraș
.

Author:  1% [ 5.3.2019, 09:27 ]
Post subject:  Capitolul 148

Capitolul 148
Discuția dintre mesageri și hangiu. Cei zece se îndreaptă către palatul de aur. Al treilea miracol: incendierea zidurilor de apărare.
(26 octombrie 1843)

1. Dar cei zece i-au spus hangiului: „Ridică-te și nu ne lua drept ce nu suntem! Nu suntem nici zei, nici spirite ale focului, ci oameni la fel ca tine, care vin din munți. Dumnezeu ne-a înzestrat cu această putere exclusiv pentru binele vostru, ca să recunoașteți astfel în noi trimișii Lui autentici și pentru a vă converti la dreapta credință propovăduită de noi.

2. Dacă o veți face, veți fi scutiți de iminenta judecată a lui Dumnezeu. În schimb, dacă veți refuza, vă veți da seama prin intermediul forței care sălășluiește în noi că mânia divină a început deja să se abată asupra voastră; căci focul cu care suntem înzestrați este asemănător mâniei lui Dumnezeu!

3. Ieri seară, te-am rugat să ne dai ceva de mâncare. De ce nu ai făcut-o? Credeai cumva că nu ne vom plăti datoria?

4. O, ascultă, noi suntem purtătorii unor bogății celeste, și te-am fi răsplătit din plin!

5. În schimb, tu ți-ai baricadat ușa care dă la camera cu provizii. De aceea, ne vom baricada și noi camera comorilor pe care le posedăm. Rămâne de văzut în ce măsură vei mai putea primi bogățiile pe care ni le-a dat Dumnezeu Însuși pentru a le distribui din abundență asupra acestui oraș!”

6. Hangiul le-a răspuns: „Bine, dar nu vă cunoșteam, iar legile infame pe care suntem nevoiți să le respectăm ne cer să manifestăm cea mai mare prudență în privința străinilor. Chiar și cea mai mică neglijență din partea noastră atrage după sine cele mai crunte pedepse. De aceea, vă rog, fiți indulgenți cu mine, căci am fost forțat să acționez în acest fel față de voi, din cauza acestor legi pe care nu le puteam încălca!

7. De altfel, vă pot pregăti imediat ceva de mâncare. De acum înainte vă voi găzdui și voi avea grijă să nu vă lipsească nimic pe întreaga durată a sejurului vostru în orașul Hanoh; căci de când am văzut puterea de care dispuneți, nu mă mai tem de judecata autorităților. Întoarceți-vă în casa mea și veți primi aici mâncare și găzduire. Cele mai frumoase camere și cele mai frumoase paturi ale mele vă vor sta de acum înainte în permanență la dispoziție! Dar nu mă părăsiți după această amenințare, vă implor, dragii mei oaspeți, în numele iubirii Dumnezeul vostru atotputernic!”

8. Atunci, mesagerii i-au răspuns: „Dumnezeu, Domnul nostru, este plin de compasiune față de toți păcătoșii care se căiesc, își conștientizează cu oroare greșeala și își întorc pentru totdeauna fața de la ea!

9. De aceea, ne vom dovedi și noi la fel de concilianți. Te iertăm așadar pentru comportamentul tău și îți acordăm dreptul de a te bucura de comorile celeste.

10. Până una alta, nu ne putem instala însă la tine, căci trebuie să ne îndreptăm către seniorii orașului, care i-au îndepărtat pe oameni de Dumnezeu prin legile lor infame! În aceste condiții, ei sunt primii care trebuie convertiți!

11. Dacă vom reuși să facem acest lucru, ne vom întoarce la tine și vom accepta oferta ta, binecuvântându-te!”

12. Hangiul le-a răspuns: „O, dragii mei oaspeți! Acest oraș este incredibil de mare! Există aici mii de străduțe și de case! Cum credeți că îmi veți mai găsi hanul?”

13. Dar mesagerii i-au spus: „Nu-ți face griji în această privință, căci vom ști să-l găsim, la fel de ușor cum îl găsești tu! Ghidul nostru este Dumnezeu, iar El știe foarte bine unde locuiești tu!”

14. După ce au rostit aceste cuvinte și l-au binecuvântat pe hangiu, cei zece s-au îndreptat către centrul orașului, iar după o jumătate de zi de mers au ajuns la palatul din aur construit de Uraniel.

15. Nici vorbă însă să fie lăsați să intre în acesta, căci toate intrările erau deja baricadate și protejate de arcași bine antrenați.

16. Atunci, Domnul s-a adresat astfel mesagerilor: „Nu vă apropiați foarte mult de zidul de apărare și rămâneți aici până când vă voi croi Eu o cărare!”

17. Auzind aceste cuvinte, trimișii Domnului au rămas nemișcați. Instantaneu, flăcări puternice au izbucnit pe zidul de apărare al palatului, consumându-l în întregime, cu tot cu baricade, cu arme și cu soldații care nu au fugit suficient de repede.

18. Așa s-a petrecut cel de-al treilea miracol din orașul Hanoh, executat prin puterea focului.

Author:  1% [ 5.3.2019, 09:37 ]
Post subject:  Capitolul 149

Capitolul 149
Directivele Domnului înainte de intrarea mesagerilor în palat. Discursul celor zece adresat celor o mie de consilieri.
(27 octombrie 1843)

1. De îndată ce drumul care ducea către interiorul palatului a fost eliberat în această manieră miraculoasă, Domnul s-a adresat din nou mesagerilor Săi, cărora le-a spus: „Acum puteți avansa!

2. Nu obligați însă pe nimeni să se convertească cu forța! Predicați în numele Meu și încercați să-i determinați prin puterea convingerii să se căiască pentru greșelile lor! Solicitați deschiderea celor două temple și avertizați-i împotriva cultului idolilor și al imaginilor. Anunțați-i fără menajamente că, în caz contrar, judecata Mea se va abate asupra lor! Aceasta este misiunea pe care o aveți de îndeplinit aici!

3. Dacă cei de la curte se vor converti, rămâneți în Hanoh în calitate de preoți, așa cum v-am spus deja în munți. În cazul în care constatați însă că doar se prefac, demascați-le deschis impostura, apoi părăsiți imediat acest loc și plimbați-vă pe străzi și prin piețele publice, proclamându-le oamenilor numele Meu și cerându-le să facă penitențe serioase.

4. Nu vă temeți de armele celor neputincioși, căci voi avea grijă să îi nimicesc înainte de a încerca să vă ucidă!

5. Predicați în acest fel timp de trei ani în întreaga metropolă. Dacă veți constata că nu sunteți luați în seamă, părăsiți orașul și continuați să predicați în fața populației de la țară încă patru ani. Dacă cineva se va orienta sincer către Mine, trimiteți-l în munți; acolo, Mă voi ocupa personal de el și îi voi dărui tot ce are nevoie pentru a-și putea continua viața în această lume.

6. În schimb, dacă veți constata că oamenii nu doresc să se convertească, părăsiți-i și plecați în altă parte.

7. Nu rămâneți însă cu nici un chip mai mult de patru ani în regiunile rurale, iar când veți auzi chemarea Mea, plecați imediat către munții înalți, fără a vă uita înapoi.

8. Acum știți ce aveți de făcut! De aceea, intrați în palat, în numele Meu! Amin”.

9. După aceste cuvinte, mesagerii noștri au continuat să avanseze către interiorul palatului. Ei au găsit imensa sală de consiliu, în care erau adunați deja cei o mie de consilieri, în mijlocul cărora se afla regele lor de fațadă.

10. Toată lumea dezbătea gravele evenimente care aveau loc.

11. Tocmai când consilierii au terminat de pus la punct o strategie incredibil de ipocrită, și anume de a se preface că ascultă cu cea mai mare devoțiune mesajul divin și de a simula o conversație, timp în care ar fi urmat să încerce tot ce le stătea în puteri pentru a-i face pe mesageri să părăsească orașul, aceștia din urmă au pătruns în sala de consiliu, spre deplina teroare a marii adunări. Ei s-au adresat astfel acesteia:

12. „Pacea fie cu voi! Nu cu acest plan veți reuși să ne scoateți din acest oraș! Când timpul nostru se va scurge, vom pleca singuri, iar voi veți fi supuși pierzaniei! Nu vom pleca niciodată din cauza infamiei voastre, ci doar pentru a asculta de voința Celui care ne-a trimis la voi!

13. Încercați să înțelegeți aceste cuvinte și pregătiți-vă să ascultați vestea pe care v-am adus-o din partea lui Dumnezeu, Domnul nostru atotputernic! – Deschideți-vă așadar cât mai bine urechile și ascultați-ne! Amin”.

Author:  1% [ 12.3.2019, 06:44 ]
Post subject:  Capitolul 150

Capitolul 150
Discursul unuia din cei o mie de consilieri adresat celor zece mesageri și răspunsul celor din urmă.
(28 octombrie 1843)

1. Atunci, unul din cei o mie de consilieri s-a ridicat, le-a ieșit în întâmpinare celor zece, s-a înclinat în fața lor conform ceremonialului de la curte și le-a spus:

2. „Puternici mesageri ai unui prinț care ne este complet necunoscut și ai domnului munților care scuipă foc și care ne înconjoară de pretutindeni! Apropiați-vă! Veniți în mijlocul nostru și împărtășiți-ne misiunea voastră! Căci iată, această sală este mare, și noi suntem numeroși! De aceea, va trebui să vă așezați la mijloc, pentru ca toată lumea să audă distinct declarațiile voastre demne de tot interesul. Căci noi suntem foarte amatori de discursuri bune și dorim întotdeauna să punem în practică ceea ce ni se pare util.

3. Pe de altă parte, dacă în discursul vostru vom găsi afirmații pe care le vom considera niște inepții, veți înțelege de bună seamă, dat fiind că sunteți niște ființe dintr-o specie superioară, că nu vom accepta niciodată propunerile voastre atât timp cât acestea vor încălca liberul nostru arbitru.

4. Desigur, ne-ați putea forța făcând uz de redutabilele voastre puteri, care atestă proveniența voastră superioară, dar în acest caz misiunea voastră ieșită din comun va eșua, iar noi înșine nu vom putea învăța mare lucru din ea!

5. Aveți așadar bunăvoința de a ne adresa discursul vostru din mijlocul sălii, căci cu toții dorim, inclusiv regele nostru, să ascultăm cu cea mai mare atenție cuvintele voastre, fiind pregătiți pe bună dreptate să auzim lucruri cu totul extraordinare, dat fiind că provin de la niște ființe atât de speciale ca și voi!”

6. Ascultând de dorința consilierului, cei zece s-au așezat în centrul sălii, iar unul dintre ei s-a ridicat și a adresat următorul discurs marii adunări a celor o mie de consilieri:

7. „Prieteni și frați! Dacă vă mai aduceți aminte de părinții voștri, veți fi de acord cu mine că aceștia erau cu toții descendenții lui Adam și adevărații copii ai lui Dumnezeu în perioada în care regele Lameh, un contemporan al lui Lameh cel din munți, domnea cu cruzime asupra acestui oraș și asupra celorlalte ținuturi de la șes!

8. Mulți dintre voi nu au cum să fi uitat tot ce a întreprins la acea vreme Domnul cerului și al pământului pentru a corecta greșelile celor din munți și pentru a purifica ținuturile de la câmpie de toate consecințele malefice ale intrigilor bătrânului Șarpe, pe care îl cunoașteți foarte bine.

9. Știți de asemenea că părinții voștri au părăsit munții purificați, pe care Dumnezeu i-a binecuvântat atât de des, pentru a se stabili în câmpia devenită impură, deși marele preot Lameh, care trăiește încă și astăzi, le-a explicat în detaliu cât de nerecunoscător și cât de nedemn este acest tip de comportament față de Dumnezeu, Părintele lor preasfânt, și la ce consecințe dezastruoase va conduce el.

10. Din păcate, părinții voștri nu l-au ascultat pe Lameh. Dornici să se bucure de farmecele desfrânate ale femeilor de la șes, ei au coborât în regiunile joase, abandonându-și de multe ori propriile familii pe care le aveau în munți.

11. Toată lumea cunoaște aceste fapte și nimeni nu le poate contesta. Dacă nu ne credeți pe noi, mai există încă cel puțin un milion de martori care ne pot confirma spuse-le.

12. Voi sunteți copiii copiilor lui Dumnezeu care au trăit în munți și ați preluat în calitate de seniori puterea asupra acestor regiuni de la șes, fără ca Dumnezeu să vă fi cerut așa ceva.

13. Ați început prin a-l seduce pe Uraniel, regele legitim al țării, pe care l-ați corupt, l-ați oprimat, iar în final l-ați ucis. I-ați alungat copiii și v-ați bătut joc de fiii lui, atunci când aceștia s-au întors și au încercat să vă convingă să vă întoarceți la Dumnezeu.

14. În loc să deschideți cele două temple, așa cum vi s-a spus, voi ați creat o organizație polițienească ce controlează întregul oraș. Ați instaurat în mai multe rânduri cultul idolilor și ați refuzat să credeți într-un singur Dumnezeu autentic. Și peste toate, ați sufocat poporul cu impozite și taxe grele.

15. Spuneți-mi: ce răsplată credeți că meritați din partea adevăratului Dumnezeu și Domn al umanității?

16. Vorbiți, iar noi vă vom asculta cu răbdare. După ce veți încheia, vom lua din nou cuvântul! – Iar acum, reflectați la cele spuse de noi și spuneți-ne la ce concluzie ați ajuns! Amin”.

Author:  1% [ 12.3.2019, 06:56 ]
Post subject:  Capitolul 151

Capitolul 151
Cei o mie de seniori se consultă în secret. Obiecția celor zece. Ultimatumul lor și plecarea din palat. Tulburarea seniorilor.
(30 octombrie 1843)

1. Auzind aceste cuvinte, consilierii au început să se sfătuiască între ei, în șoaptă, în timp ce nemulțumirea le era întipărită pe chip.

2. „Ce altceva am putea face decât să ne supunem, oricât de greu ne-ar veni? Căci dacă ne vom opune pe față acestor oameni, va fi ca și cum am turna gaz pe foc.

3. Situația în care ne aflăm este întru totul comparabilă cu jocurile politice! Aceste jocuri nu ar putea avea niciodată un succes atât de deplin dacă oamenii nu ar trăi în orbire. Cum ne-am putea apăra însă noi în fața acestor oameni care ne-au citit imediat jocurile?

4. Singurul lucru pe care îl mai putem face constă în a le aduce cât mai multe argumente critice, înainte de a le accepta pe deplin propunerea!

5. Noi nu suntem căzuți în cap și dispunem de întreaga noastră rațiune. De aceea, ne vom folosi de aceasta pentru a le face cât mai multe greutăți acestor zece bărbați, până la deschiderea celor două temple! Până una alta, aceasta este singurul lucru pe care îl putem face!”

6. După ce membrii adunării generale au luat în taină această hotărâre, unul din cei zece mesageri s-a adresat astfel consilierilor:

7. „Demnitari care vă considerați înzestrați cu o inteligență și cu o înțelepciune superioară, chiar credeți că intrigile voastre nedemne ne pot păcăli? – O, vă înșelați amarnic!

8. Domnul cerului și al pământului ne-a ascuțit atât de bine urechile încât noi putem auzi chiar și gândurile voastre cele mai intime, ca și cum le-ați pronunța cu voce tare!

9. Unde sperați să ajungeți cu aceste intrigi?

10. Chiar vă imaginați că nu vom face față criticilor stupide inventate de rațiunea voastră?

11. O, smintiților, ce mai înseamnă astăzi rațiunea? – Ea nu mai reprezintă decât reflexia palidă a înțelepciunii care îi ilumina pe părinții voștri primordiali și care era comparabilă cu soarele la răsărit!

12. Noi încă mai dispunem de această înțelepciune divină, iar voi doriți să vă măsurați cu ea, deși nu mai sunteți înzestrați decât cu niște rămășițe palide de inteligență, aproape imperceptibile?

13. Este o nebunie să nu vă dați seama că întunericul nu poate dura decât atât timp cât lumina nu și-a făcut apariția! De îndată ce lumina a coborât din ceruri, la ce credeți că vă mai pot folosi tenebrele voastre?

14. Așa cum noaptea fuge în fața soarelui care răsare și dispare în fața strălucirii sale, la fel, rațiunea voastră va trebui să dea înapoi, dispărând apoi complet, atunci când lumina lui Dumnezeu va începe să strălucească prin noi!

15. Nici nu se pune problema să ne lăsăm antrenați în discuții lungi și interminabile cu voi! Dimpotrivă: ne vom limita să vă transmitem directivele noastre, iar voi veți fi obligați să le îndepliniți!

16. V-am făcut cunoscută astfel voința noastr㠖 care provine de la Dumnezeu – și nu mai avem nevoie de alte discuții!

17. Dacă vă veți supune în fața acestei voințe, o veți face pentru binele vostru și al poporului pe care îl guvernați. Dacă veți refuza să faceți însă acest lucru, noi vă dăm asigurări că nu vă vom constrânge în nici un fel, nici prin forța focului și nici prin cea a argumentelor pline de înțelepciune.

18. Nu trebuie să vă așteptați nici să rămânem printre voi mai mult timp, pentru a vă face tot felul de recomandări emoționante; astfel de instrumente sunt utile numai în cazul celor slabi și sărmani.

19. În cazul vostru, nu mai putem vorbi decât fie de o ascultare oarbă, la fel ca cea pe care o impuneți populației, fie de judecata Domnului, căci Acesta va ști să vă trateze la fel cum vă tratați voi poporul!

20. Acestea au fost ultimele noastre cuvinte! Acționați în consecință, iar dacă nu doriți, nu o faceți! Amin”.

21. După care cei zece au părăsit imediat sala și au ieșit din palat. S-au întors apoi la hangiul care le-a oferit de mâncare și găzduire.

22. Cât despre consilieri, aceștia se simțeau prinși între ciocan și nicovală și nu mai știau cum să iasă din această situație. Dacă ar fi urmat directivele celor zece mesageri, s-ar fi expus în fața poporului. Dacă ar fi refuzat să le urmeze, riscau să suporte consecințele, iar amenințările mesagerilor ar fi putut fi puse în practică.

23. De aceea, situația li se părea fără ieșire.

Author:  1% [ 12.3.2019, 07:05 ]
Post subject:  Capitolul 152

Capitolul 152
Consiliul deliberează. Discursul avizat al unuia dintre consilieri și propunerea sa de emigrare. Discordia din sânul consiliului celor o mie.
(31 octombrie 1843)

1. „Ce putem face acum?” se întrebau toți consilierii, inclusiv regele lor de fațadă.

2. Unul dintre ei, care se afla chiar în mijlocul adunării, s-a ridicat și a spus cu o voce puternică: „Fraților, ascultați-mă! Tocmai mi-a venit o idee absolut genială!

3. Ați declarat în prezența acelor oameni terifianți că veți face tot ce vă va sta în puteri pentru a le îngreuna misiunea, înainte de a trece la executarea pretențiilor lor.

4. Altfel spus, noi am mizat pe victoria rațiunii noastre! Ei bine, da, rațiunea noastră trebuie să învingă înțelepciunea lor! – Dar cum?

5. Vă voi spune eu cum: este cel mai ușor lucru din lume!

6. Ne dăm cu toții seama că dominația noastră asupra acestei țări a ajuns la sfârșit!

7. La ce ne mai putem aștepta acum? Poporul se va revolta împotriva noastră, incitat de acești zece bărbați împotriva cărora nu putem face nimic! O alternativă și mai rea constă în a aștepta împlinirea amenințărilor care ne-au fost făcute!

8. Părerea mea este că ar fi absolut stupid să așteptăm fără să facem nimic împlinirea uneia sau alteia din cele două alternative.

9. Dacă am deschide cele două temple vechi ale lui Lameh și le-am spune oamenilor să nu se mai închine la statuile pe care noi înșine i-am sfătuit să le venereze, ce vor face aceștia? Ne vor întreba care este motivul acestei schimbări subite de atitudine!

10. Și atunci, ce le vom spune?

11. Nu putem să-i mințim în față, căci ne riscăm însăși viața, așa cum ne-au amenințat cei zece.

12. Nu putem nici să deschidem templele fără să le explicăm oamenilor nimic, căci aceste edificii au paznicii lor secreți, care ne vor întreba în fața oamenilor care sunt intențiile noastre. Va trebui atunci, indiferent dacă ne este pe plac sau nu, să spunem tot adevărul, asumându-ne toate riscurile de rigoare, și să le explicăm oamenilor:

13. ‚Cetățeni ai acestui mare oraș, v-am înșelat! Setea noastră de putere și de posesiuni ne-a determinat să vă tratăm cu viclenie, pentru a ne putea impune autoritatea asupra voastră. Am negat în fața voastră existența unicului Dumnezeu și a Domnului autentic și etern, după care v-am lovit și v-am amenințat cu o moarte plină de cruzime dacă veți încălca decretele noastre!

14. Acum, bătrânului vostru Dumnezeu i s-a făcut milă de suferința voastră, ai cărei unici responsabili suntem noi, și ne-a trimis nouă, seniorilor voștri lipsiți de loialitate, zece mesageri atotputernici care ne-au pedepsit prin forța focului și ne-au silit să redeschidem vechile temple ale adevăratului Dumnezeu, reparând totodată toate relele provocate prin mișelia noastră!’

15. Mă întreb cu sinceritate: care dintre noi s-ar simți pregătit să țină un astfel de discurs lăudabil în fața poporului?

16. Pe de altă parte, dacă nu vom proceda în acest fel, în cel mai scurt timp din pământ vor izbucni flăcări care ne vor înghiți de vii. Unul din cei zece mesageri a avut grijă să îmi confirme discret acest lucru.

17. În sfârșit, dacă vom ține minunatul discurs pe care l-am citat mai sus, nu mi-aș dori pentru nimic în lume să asist la ploaia de pietre care se va revărsa asupra augustelor noastre persoane, căci vă asigur că atunci când dorește, poporul are o țintă foarte bună!

18. Dacă vom continua să mai deliberăm mult în palatul nostru, fără să întreprindem nimic concret, oamenii din popor ne vor găsi ușor și ne vor rezerva o primire atât de călduroasă încât ne vom pierde probabil o parte din simțuri!

19. În fața acestor calamități extrem de probabile, singurul sfat pe care pot să vi-l dau este următorul: dat fiind că situația din acest oraș pare să se încingă la maxim, părerea mea este că ar trebui să ne luăm cât mai curând posibil tălpășița, fără nici o rușine!

20. Pământul este mare! Vom pleca cu soțiile și cu copiii noștri, și ne vom lua cu noi o parte din comori, - cel puțin atât cât vom avea nevoie! Din acest punct de vedere, vom putea spune că am triumfat cu rațiunea noastră asupra voinței celor zece mesageri! Ne vom căuta apoi un loc sub soare în care să ne stabilim și vom trăi acolo fără a fi incomodați de nici un fel de neaveniți, permițându-i în același timp bătrânului Dumnezeu să se manifeste așa cum dorește în fața oamenilor!

21. Ce ziceți de propunerea mea?”

22. O parte din consilieri au fost de acord cu el, dar ceilalți și-au exprimat părerea că plecarea lor nu va fi atât de ușoară cum părea la prima vedere. De altfel, ei credeau că dacă vor acționa corect, cei zece îi vor proteja de mânia populației, și nicidecum nu-i vor lăsa să fie linșați de aceasta.

23. Dezbaterile au continuat fără încetare timp de trei zile, opiniile consilierilor fiind la fel de divergente. Vom vedea în continuare cum s-a încheiat toată această poveste.

Author:  1% [ 12.3.2019, 07:14 ]
Post subject:  Capitolul 153

Capitolul 153
650 de consilieri emigrează în Egiptul Superior.
(2 noiembrie 1843)

1. Primul orator, care nu avea decât o singură idee în cap, și anume să-și ia tălpășița cât mai repede, nu a stat să mai reflecteze la obiecțiile care i-au fost aduse, căci își pregătise de mult timp răspunsul:

2. „Iată ce vă propun să facem: de vreme ce o parte dintre voi preferă un alt plan decât cel propus de mine, ei nu au decât să își urmeze planul lor; cât despre cei care sunt de acord cu mine, aceștia ar face bine să-și ia soțiile, copiii și bunurile, să le încarce pe cămile și să plece împreună cu mine! În acest fel, rațiunea va triumfa în sfârșit!

3. Cei care doresc să rămână, fiind convinși că așa este mai bine, respectiv cei care doresc să se confrunte cu ploaia de pietre a populației, sau în cel mai bun caz cu alungarea rușinoasă din oraș, pot să facă așa cum doresc și să-și aștepte aici torturile care le sunt rezervate. În final, vor învăța o lecție valoroasă ca urmare a acestor evenimente triste și probabil vor ajunge să-și spună:

4. ‚Ce bine ar fi fost dacă aș fi fugit și eu împreună cu ceilalți, urmând apelul rațiunii, în loc să rămân aici ca să fiu linșat de popor cu pietre, sau în cel mai bun caz acoperit de rușine, de sarcasmele și de blestemele tuturor!’

5. Eu unul voi fi primul care voi pleca! Cine dorește să mă urmeze, să o facă! Ceilalți nu au decât să procedeze cum vor și cum consideră că este mai bine!”

6. După aceste cuvinte, 650 de consilieri s-au ridicat în picioare și au strigat într-un glas: „Dorim să îți urmăm sfatul, dar dacă vom avea cumva dificultăți în a ieși pe porțile orașului, ai grijă ca victoria rațiunii să nu se dovedească efemeră!”

7. După care toți cei care și-au propus să fugă s-au retras, s-au îndreptat către casele lor, și-au luat soțiile, copiii și bunurile, le-au încărcat pe cămile și au pornit la drum chiar în acea zi.

8. Pe străzile orașului se adunaseră foarte mulți oameni, care se minunau să vadă acest cortegiu al stăpânilor lor, de obicei atât de severi. Nimeni nu știa ce se întâmplă și la ce trebuie să se aștepte în continuare.

9. Unii își spuneau: „Ce ciudat! Cum se face că seniorii noștri părăsesc orașul, cu soțiile lor și cu tot felul de bagaje? Ce ar putea să însemne acest lucru?

10. Cu siguranță nu poate fi vorba de o simplă plimbare, și încă și mai puțin de o călătorie oficială, în scopul unei inspecții, căci în astfel de ocazii ei sunt întotdeauna însoțiți de o întreagă legiune de oameni înarmați!”

11. Pe scurt, oamenii își puneau tot felul de întrebări legitime. Un mare număr de cetățeni au alergat la birourile de supraveghere și le-au pus întrebări funcționarilor de acolo; dar nici aceștia nu au știut ce să le răspundă.

12. Și astfel, „învingătorii” înțelepciunii cu ajutorul rațiunii au putut părăsi orașul fără să fie tulburați în vreun fel de cineva, căci nimeni nu a îndrăznit să-i întrebe ce pun la cale.

13. Ei au călătorit astfel până când au ajuns în regiunea numită astăzi Egipt. S-au stabilit în partea superioară a țării, în împrejurimile Elephantinei, unde și-au construit un mic orășel.

14. Aceștia au fost primii locuitori ai acestei țări.

15. Cu timpul, greutățile și ororile pe care au fost nevoiți să le experimenteze în această nouă patrie pe care au adoptat-o i-au determinat să se întoarcă din nou cu fața către Dumnezeu, și astfel, țara a devenit mai târziu extrem de puternică și foarte bogată.

16. Ce s-a întâmplat însă cu ceilalți consilieri?

Author:  1% [ 12.3.2019, 07:18 ]
Post subject:  Capitolul 154

Capitolul 154
Consilierii care au rămas continuă să delibereze. Încă 250 dintre ei emigrează.
(4 noiembrie 1843)

1. După o a treia zi de deliberări, unul din consilierii rămași s-a ridicat în picioare și s-a adresat astfel celorlalți:

2. „Ascultați-mă, voi, cei care, la fel ca și mine, aveți bune intenții! Potrivit rapoartelor gărzilor de la porțile de ieșire ale orașului, cei 650 de frați ai noștri au putut trece fără nici un fel de probleme de aceste porți, fără ca cineva să le împiedice fuga.

3. Am asistat astfel cu toții la victoria rațiunii lor, așa cum au prezis. Nimeni nu ne poate asigura însă că vom avea și noi – cei rămași – parte de aceeași victorie! Cine știe, poate că lucrurile se vor termina așa cum ne-a avertizat fratele nostru înainte să plece!

4. De aceea, cred că ar trebui să ne luăm și noi tălpășița, urmând exemplul curajos al fraților noștri, fără să mai așteptăm să vedem ce s-ar întâmpla dacă am rămâne, caz în care consecințele ar fi probabil dezastruoase. Este de o mie de ori mai bine să părăsim orașul în calitate de seniori ai lui decât să fim alungați cu pietre pe motiv că am înșelat poporul!”

5. Unul din colegii consilierului s-a opus însă acestui proiect, spunând: „Prietene, uiți un lucru extrem de important și foarte favorabil pentru noi, care ne poate permite să ne descurcăm cu ușurință în fața oamenilor întărâtați, și anume că putem arunca întreaga vină pentru tirania și infamia guvernării pe frații noștri care au fugit! În acest fel, vom putea întoarce lucrurile în favoarea noastră, spunând populației, fără ca cineva să ne poată contrazice: ‚I-am alungat pe tirani prin puterea cuvântului nostru, cu scopul de a restabili străvechea ordine divină, așa cum exista ea în perioada lui Lameh!’

6. Vom putea astfel, fără nici un fel de dificultăți și fără a ne asuma riscuri prea mari, să aruncăm întreaga vină pentru funestul adevăr pe care urmează să îl comunicăm poporului pe seama fraților noștri, și vom apărea astfel ca binefăcători ai oamenilor, și nu ca niște tirani infami, care și-au oprimat supușii în mod scandalos, din toate punctele de vedere!

7. În fața acestor afirmații ale noastre, oamenii din popor nu vor putea decât să se bucure peste măsură, și astfel, nu vor mai recurge la pietre și nuiele pentru a ne aplica pedepsele corporale care ni se cuvin! Această soluție este cea mai inocentă între toate, și în plus, corespunde perfect cu intenția bătrânului Dumnezeu! Ce altceva ne-am putea dori mai mult? – De aceea, vă propun să acționăm în acest fel, căci am convingerea că totul se va sfârși cu bine!”

8. Dar primul vorbitor i-a replicat: „Îți doresc mult noroc în aplicarea proiectului tău, care la prima vedere pare destul de avantajos! În ceea ce mă privește, voi avea grijă să mă țin la mare distanță de oamenii din popor atunci când le vei ține acest discurs, care este complet amăgitor. Îți pot da în scris acest lucru, pe o tăbliță de bronz!

9. Oare nu ai auzit ce îi așteaptă pe mincinoși? Nu au fost destul de clari în această privință cei zece mesageri? Dacă dorești să cucerești simpatia oamenilor prin minciună, te întreb: ai obținut cumva și promisiunea celor zece mesageri că nu te vor transforma într-o torță vie?

10. Nu am fost noi fracțiunea cea mai rău intenționată și cea mai dominatoare din marea adunare? Nu am fost noi cei care am militat pentru instaurarea cultului idolilor, pentru crearea aparatului polițienesc și pentru impunerea acelor impozite exorbitante? Iar tu dorești să aruncăm acum întreaga vinovăție pe umerii celor care au fugit, deși ei au fost întotdeauna mai buni decât noi?

11. Ei bine, nu pot decât să te felicit! – Fă ce dorești! În ceea ce mă privește, am să plec! – Cine dorește să mă urmeze?”

12. După aceste cuvinte, încă 250 de consilieri s-au ridicat în picioare, după care au părăsit orașul însoțiți de soțiile și de copiii lor, precum și de numeroși servitori.

13. Cei zece mesageri s-au întâlnit cu ei pe una din străzile orașului și i-au întrebat: „Unde plecați?”

14. Consilierii le-au răspuns: „Cu permisiunea voastră, dorim să plecăm la capătul lumii! – Dat fiind că nu putem minți, nu ne rămâne decât să părăsim aceste locuri!”

15. Cei zece i-au lăsat să își continue drumul, fără să se mai uite în urma lor.

Author:  1% [ 12.3.2019, 07:27 ]
Post subject:  Capitolul 155

Capitolul 155
Domnul le vorbește celor zece mesageri, care le adresează un ultimatum celor o sută de consilieri rămași. Aceștia se simt încolțiți.
(6 noiembrie 1843)

1. Atunci, Domnul s-a adresat astfel celor zece mesageri: „Duceți-vă la cei o sută de consilieri care au rămas, ascultați ce au de spus și comunicați-le propunerea Mea!

2. Acordați-le un răgaz de șapte zile și transmiteți-le următoarele: ‚Dacă nu veți asculta de voința Domnului, cel mai bine ar fi să urmați exemplul predecesorilor voștri. Dacă doriți însă să respectați voința Domnului, veți fi plasați sub protecția noastr㒔.

3. Așa le-a vorbit Domnul trimișilor Săi , care s-au grăbit să se întoarcă la consilierii rămași.

4. Când aceștia i-au văzut din nou pe cei zece bărbați care lor li se păreau teribili, ei s-au înspăimântat atât de tare încât au început să tremure de parcă s-ar fi aflat pe marginea abisului etern.

5. Dar aceștia le-au spus: „Pacea Celui de sus fie cu voi! Nu vă temeți de noi, căci noi nu suntem mesagerii unor nenorociri, ci doar niște trimiși ai lui Dumnezeu, aleși de El pentru a vă transmite voința Sa!

6. Adevăratul scop al misiunii noastre este deopotrivă temporal și etern; de aceea, insistăm să puneți în aplicare ceea ce v-am spus nu cu mult timp în urmă, scop în care vă acordăm un răgaz de șapte zile, în care mai aveți posibilitatea să deliberați dacă doriți sau nu să vă confirmați voinței Domnului!

7. Dacă nu doriți să vă conformați acestei voințe, puteți urma fără întârziere exemplul predecesorilor voștri, sau vă puteți folosi de forța pumnilor voștri și ai consoartelor voastre pentru a vă apăra de furia mulțimii. În schimb, dacă acceptați cu sinceritate cuvântul lui Dumnezeu, vă vom proteja noi înșine, cu puterea pumnilor noștri!

8. Acestea sunt condițiile pe care vi le pune voința Domnului, și implicit cuvântul lui Dumnezeu!

9. Dacă veți accepta să le îndepliniți în mod liber, vă veți câștiga astfel dreptul la libertatea eternă; dacă o veți face ca niște servitori, veți rămâne de-a pururi niște servitori; dacă o veți face sub puterea constrângerii, veți rămâne sub incidența acestei constrângeri, la fel ca animalele din pădure, și nu veți cunoaște niciodată libertatea! Dacă preferați să fugiți, veți rămâne niște fugari până la sfârșitul existenței!

10. În schimb, vai acelora dintre voi care își vor propune să mintă, căci cel care minte va fi pedepsit de Domnul prin loviturile unor nuiele de foc! Amin”.

11. După aceste cuvinte, cei zece au părăsit sala. După ce s-au îndepărtat, unul din cei o sută de consilieri rămași s-a ridicat în picioare și a spus:

12. „Prieteni și frați! Acum suntem într-adevăr încolțiți din toate părțile!

13. Un răgaz de șapte zile! Orice am face, vom avea parte fie de forța pumnilor, fie de fuga eternă, fie de o sclavie fără sfârșit, fie de o constrângere nelimitată, fie – asta-i culmea – de niște nuiele de foc!

14. Singurul lucru care ne rămâne de făcut este să alegem răul cel mai mic dintre cele enumerate mai sus, care, în viziunea mea, îl reprezintă fuga! Doresc să aflu însă și opinia voastră, pentru a cădea împreună de acord asupra celei mai bune soluții!”

15. În următoarele trei zile, consilierii au continuat să delibereze.

Author:  1% [ 12.3.2019, 07:31 ]
Post subject:  Capitolul 156

Capitolul 156
Excelentul discurs și spiritul de sacrificiu al unuia dintre consilierii rămași. Deschiderea templelor.
(7 noiembrie 1843)

1. Atunci, un alt consilier s-a ridicat în picioare și a spus: „Fraților, eu cred că am înțeles ceva mai corect cuvintele celor zece mesageri! De aceea, nu cred că mă înșel dacă vă sfătuiesc să nu plecați din oraș!

2. Căci protecția cu ajutorul pumnilor nu înseamnă în nici un caz încasarea unor lovituri, ci apărarea cu ajutorul lor! Dacă cei zece bărbați ne vor proteja personal, cu condiția să acționăm pentru binele general, ce motiv am avea să considerăm fuga drept unica alternativă de care dispunem?

3. Dacă vom accepta în mod voluntar să facem bine, putem fi siguri că nu ni se va atinge nici măcar un singur fir de păr de pe cap; căci bătrânul Dumnezeu, despre care se știe că este întotdeauna fidel, plin de iubire și de indulgență față de toți cei care se căiesc sincer și care acceptă să se supună din nou ordinii Sale divine, va avea grijă să nu fim linșați de ploaia de pietre incandescente care se va abate asupra noastră! Astfel, tot ce avem de făcut este să ne reintegrăm cu căință și cu sinceritate în ordinea Lui atât de sfântă, pe care a instaurat-o încă de la începuturile eternității!

4. Așadar, dați-mi cheile de aur și voi anunța personal, fără nici un fel de teamă și însoțit de o sută de heralzi, că templele vor fi redeschise! Le voi deschide apoi eu însumi, deopotrivă pe cel de la șes și pe cel de pe munte, în prezența unei mulțimi considerabile!

5. Cine dorește să mă însoțească, să o facă, iar cine se teme de mulțime să rămână acasă, în numele Domnului! Nu vă mai gândiți însă la fuga rușinoasă, căci cei zece mesageri ne-au explicat cât se poate de clar că aceasta reprezintă adevărata pedeapsă!

6. Personal, doresc sincer să mă întorc din nou la Dumnezeu, așa că nu voi fugi în nici un caz! Prefer de o mie de ori să fiu distrus chiar aici de flăcările mâniei divine decât să mă îndepărtez cu un singur pas de Dumnezeu cel atotputernic, căci sunt conștient că Acesta mă poate prinde oriunde m-aș duce și mă poate judeca!

7. Doamne și Dumnezeul meu, îți promit solemn Ție și îți jur că mă voi converti și că îți voi rămâne credincios de-a lungul întregii vieți care mi-a mai rămas! De acum înainte nu mai doresc să slujesc nimănui decât numai Ție, la fel cum nu doresc să mai iubesc pe altcineva mai mult decât pe Tine, acum și de-a pururi! Amin”.

8. Acest discurs, rostit pe un ton foarte ferm, i-a liniștit instantaneu pe ceilalți demnitari, și nimeni nu a mai îndrăznit să vină cu o altă propunere.

9. Totuși, când oratorul le-a cerut cheile celor două temple, tovarășii săi i-au spus: „Chiar dorești să ne dai brânci de pe marginea prăpăstiei?”

10. Cel interpelat le-a răspuns: „Nu doresc în nici un caz acest lucru! – Dați-mi cheile și voi lua întreaga vină care vă aparține pe umerii mei! Da, sunt dispus chiar să mint în acest scop, și deși sunt cel mai puțin vinovat dintre toți, mă voi acuza singur în fața populației ca și cum aș fi unicul vinovat, astfel încât să mă pedepsească numai pe mine, iar voi să rămâneți liberi și protejați! Haide, dați-mi cheile, ca să pot să vă salvez!”

11. În sfârșit, consilierii i-au dat cheile celor două temple. Când le-a luat în mână, el a simțit o mare emoție. A ales apoi încă o sută de oratori dintre cei mai buni din rândurile servitorilor și a plecat pe străzile orașului ca să anunțe redeschiderea vechilor temple ale lui Dumnezeu.

Author:  1% [ 12.3.2019, 07:38 ]
Post subject:  Capitolul 157

Capitolul 157
Activitatea spirituală a curajosului consilier este încununată de succes.
(8 noiembrie 1843)

1. Timp de trei zile, consilierul nostru a anunțat cu curaj în întregul oraș, sprijinit de ajutoarele sale, redeschiderea vechilor temple ale lui Dumnezeu. El a recrutat chiar noi oratori din rândul mulțimii, pe care i-a trimis în cartierele îndepărtate ale orașului pentru a proclama ce se întâmplă la Hanoh.

2. I-a transformat pe loc pe toți funcționarii și toate gărzile de la porți în discipoli recent convertiți și i-a trimis pe toți în provinciile situate la mare distanță, pentru ca toată lumea să fie bine informată. Misiunea mesagerilor era să le anunțe tuturor locuitorilor, dar mai ales prinților vasali, că vor fi redeschise templele, precum și să le poruncească cu severitate oamenilor să se întoarcă la Dumnezeu.

3. În tot acest timp, consilierul nostru, pe numele său Ohlad, a așteptat cu răbdare în fața porților aurite ale palatului regal, dar cei zece mesageri nu s-au remarcat decât prin absență, nepărând să se grăbească deloc să vină și să asculte ce are de spus.

4. „Ce se întâmplă? Unde sunt mesagerii? S-a întâmplat ceva cu ei? Ar fi preferat oare o altă zi pentru ceremonia de deschidere a templului?” – cam așa sunau întrebările pe care și le punea toată lumea, dar nimeni nu putea da un răspuns cert.

5. Atunci, toată lumea s-a adresat lui Ohlad, căruia i-au pus aceleași întrebări.

6. Dar el le-a răspuns: „Prieteni și frați! Răbdarea este prima îndatorire a ființei umane, căci fără răbdare, toate celelalte virtuți ale sale, oricât de nobile ar părea, vor fi pervertite!

7. Însuși Domnul și Dumnezeul nostru dă dovadă de o răbdare supremă, așteptând de multe ori sute de ani un semn de progres din partea noastră! Chiar dacă nu constată nici un fel de progres, El continuă să își păstreze răbdarea, trimițând puternicii Săi mesageri și învățători, pentru a readuce umanitatea pe calea cea dreaptă.

8. Chiar dacă aceste eforturi divine întârzie să dea rezultate, Domnul așteptă cu răbdare și fără să se grăbească în vreun fel cu judecata Lui. El își privește cu compasiune creaturile care cad tot mai mult în uitare, orientându-se către lumea exterioară și către moarte.

9. De aceea, este de datoria noastră să facem dovada aceleiași răbdări în toate ocaziile! Cei zece mesageri vor veni atunci când acest lucru va fi pe placul lui Dumnezeu! Chiar dacă nu vor veni deloc, nu vom plânge după ei, căci noi nu deschidem aceste temple de dragul lor, ci numai de dragul lui Dumnezeu cel atotputernic!

10. Pe de altă parte, eu nu am dat nimănui asigurarea absolută că mesagerii se vor afla printre noi în momentul redeschiderii templelor. Nu am spus nici o clipă că ei vor fi cu siguranță aici, ceea ce nu reprezintă o garanție absolută a prezenței lor.

11. De aceea, nu voi mai aștepta nici o clipă venirea lor, căci, așa cum spuneam, singurul care contează în ceea ce privește redeschiderea templelor este Domnul, și nu cei zece mesageri ai Săi!”

12. Toată lumea a fost unanim de acord cu Ohlad în această privință, lăudând înțelepciunea acestuia.

13. Atunci, Ohlad a adresat un emoționant imn de laudă lui Iehova, după care a introdus cheia în poarta templului și a dorit să deschidă porțile acestuia.

14. Subit, s-au auzit însă niște voci puternice, care i-au strigat: „Oprește-te, căci nu a sosit încă timpul!”

15. Ohlad s-a uitat în jur și i-a văzut pe cei zece mesageri, care avansau cu pași repezi către el. La vederea lor, inima lui a început să freamăte de bucurie, iar el s-a adresat astfel poporului său: „Iată, iată, sosesc cei unși de Dumnezeu!”

16. Fericiți, oamenii au început să strige și să îl preamărească pe Dumnezeu, după care l-au binecuvântat pe Ohlad, căci și-au dat seama că acesta este un om cu inima sinceră și dreaptă.

17. Între timp, cei zece au ajuns la Ohlad, pe care l-au binecuvântat punându-și mâinile pe el.

18. După îndeplinirea acestui gest ritual, ei i-au spus să întoarcă liniștit cheile templului în încuietoarea lor, căci abia acum putea face el acest lucru fără nici un pericol.

Author:  1% [ 12.3.2019, 07:44 ]
Post subject:  Capitolul 158

Capitolul 158
Norul de foc de deasupra cupolei templului. Demnul discurs al lui Ohlad. Cei zece i se adresează acestuia.
(10 noiembrie 1843)

1. Când poarta s-a deschis, cupola templului a fost înconjurată de un nor de foc din care țâșneau mii de fulgere însoțite de tunete puternice.

2. Convinși că va urma o judecată teribilă, oamenii au căzut la pământ, lamentându-se terorizați.

3. Mulți dintre ei ar fi dorit să o ia la fugă, dar se temeau că nu vor face astfel decât să amplifice și mai mult mânia divină.

4. Atunci, Ohlad, el însuși foarte afectat, le-a spus celor zece mesageri: „I-am jurat credință lui Dumnezeu, Domnul nostru! De aceea, nu mă tem de aceste trăsnete! Nu au decât să cadă asupra mea, consumându-mă cu tot cu pământul de sub mine! Îmi pot distruge trupul dacă doresc acest lucru, dar nu îmi vor clinti cu nimic credința!

5. Dumnezeule preasfânt! Tu m-ai trezit la dreapta credință cu ajutorul puternicilor tăi mesageri! În inima mea s-a născut astfel iubirea față de Tine, iar spiritul meu Te-a descoperit și m-a învățat că Tu ești de-a pururi Dumnezeul meu atotputernic, unic și autentic! De aceea, nu îmi doresc altceva decât să Te iubesc și să Te venerez în toate condițiile, inclusiv în focul mâniei și al furiei Tale!

6. Chiar dacă îți vei înconjura în întregime templul sacru cu flăcări de foc, doresc să intru în el ca semn al iubirii pe care Ți-o port și să deschid astfel sanctuarul Tău, pentru a-Ți preamări în el numele sfânt!”

7. Când Ohlad a tăcut, cei zece mesageri s-au minunat de seriozitatea cu care a vorbit și i-au spus:

8. „Frate, L-ai preamărit ca nimeni altul pe Domnul, iar afirmațiile tale au fost cât se poate de serioase și susținute de o voință fermă! Ne întrebăm însă ce vei face dacă Domnul chiar te va pune la încercare?

9. Vezi tu, voința noastră este suficient de puternică atunci când suntem între noi și semenii noștri, dar în fața lui Dumnezeu oamenii nu reprezintă nimic! Chiar și cea mai mică scânteie a voinței Sale poate reduce întreaga creație la zero! Ce să mai vorbim de sărmana voință a unor oameni ca noi!

10. De aceea, retrage-ți cuvintele atât cât mai este timp! În caz contrar, s-ar putea ca Domnul să te silească să o faci!”

11. Dar nimic nu părea să mai poată clinti decizia luată de Ohlad. Dimpotrivă, el le-a răspuns astfel interlocutorilor săi: „Este posibil ca voi, prieteni atotputernici ai lui Dumnezeu, să aveți dreptate! Dacă i-aș fi jurat credință și iubire unei ființe umane, poate că v-aș fi ascultat; dar i-am ajurat această credință lui Dumnezeu, așa că prefer de o mie de ori să fiu înghițit de un abis de foc decât să mă îndepărtez chiar și cu un singur atom de ceea ce mi-am propus să fac din iubire pentru El! – Iată cheia cea sacră! Haideți să o întoarcem în poarta sfântă a templului! Amin”.

12. De-abia a pronunțat Ohlad aceste cuvinte că cerul s-a întunecat. Un uragan teribil s-a declanșat atunci, milioane de trăsnete au acoperit pământul cu jerbe de foc, iar întregul templu a fost înconjurat de flăcări puternice, ce făceau imposibilă intrarea oricărui om.

13. Toți cei prezenți erau împietriți, iar cei zece mesageri i-au spus lui Ohlad: „Ei bine, ce vei face acum?”

14. Atunci, Ohlad le-a răspuns: „Voința mea nu s-a clintit nici un pic! De aceea, o voi lua înainte! Căci trăsnetele, flăcările și uraganele nu reprezintă niște obstacole adevărate pentru cei care îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu!

15. Chiar dacă trupul meu va fi distrus, voi continua să avansez în interiorul templului cu spiritul meu; căci flacăra care arde în mine este mai puternică decât aceste încercări! Așadar, înainte! Amin”.

Author:  1% [ 12.3.2019, 07:49 ]
Post subject:  Capitolul 159

Capitolul 159
Ohlad este testat prin proba focului.
(11 noiembrie 1843)

1. După care nimic nu l-a mai putut împiedica pe Ohlad să intre în interiorul templului, deși acesta era înconjurat de flăcări din ce în ce mai puternice.

2. Când el a ajuns la circa zece pași de zidul de foc, a fost invadat de o căldură atât de intensă încât i s-a părut insuportabilă. Chiar și cheile de aur ale templului au devenit incandescente, iar el nu le-a mai putut ține în mână.

3. Pentru o scurtă clipă, el a rămas nemișcat, în mijlocul elementelor dezlănțuite, al trăsnetelor și al flăcărilor, și s-a gândit în sinea lui:

4. „Oare ce trebuie să fac acum? Îmi este imposibil să mă apropii mai mult de templu, căci căldura emanată de flăcări este prea mare. Aproape că nu mai pot ține cheile în mână, atât de fierbinți au devenit. Mă întreb ce se va întâmpla dacă mă voi apropia și mai mult de acest incendiu?

5. Știu ce trebuie să fac! Dacă ar fi într-adevăr voința lui Dumnezeu cel atotputernic ca eu să deschid porțile templului, înseamnă că El nu ar ridica toate aceste obstacole în calea mea!

6. Rezultă că voința Lui este ca nu eu să deschid templul! De aceea, voi proceda la fel cum am făcut-o întotdeauna atunci când ceilalți consilieri se opuneau propunerilor mele: mă voi retrage cu toată modestia și voi lăsa deschiderea templului pe seama altora!

7. De altfel, ar fi o nebunie absolută din partea unei creaturi slabe să își măsoare puterile cu voința unui tigru uriaș, capabil să îi smulgă capul unui taur într-o singură clipă. Cu atât mai aberant ar fi ca un om să se lupte deschis cu voința lui Dumnezeu, Ființa cea mai puternică ce a existat vreodată în eternitate!

8. O, nu, nu! Nu voi mai încerca să deschid porțile templului, căci acest foc este prea puternic și mă arde îngrozitor! Nici un om nu ar putea să se lupte vreodată cu o astfel de forță! De aceea, nu voi mai spune: ‚Înainte!’, ci mă voi limita la un modest: ‚Înapoi!’ – iar asta cât mai rapid posibil!”

9. După care Ohlad a făcut cale întoarsă și s-a grăbit să se întoarcă la cei zece mesageri.

10. Aceștia l-au întrebat imediat dacă a deschis porțile templului.

11. Dar Ohlad le-a răspuns: „Eminenți prieteni ai Domnului, Dumnezeul nostru atotputernic! Acest lucru îl puteți face voi, căci focul este mai degrabă elementul vostru decât al meu! În ceea ce mă privește, experiența prin care tocmai am trecut mi-a demonstrat cu claritate că ființa umană nu ar trebui să încerce niciodată imposibilul!

12. Iată cheile templului, care sunt încă foarte fierbinți! Vi le înmânez cu toată buna credință, împreună cu demnitatea tuturor funcțiilor mele! Faceți cu ele orice veți dori. În ceea ce mă privește, voi continua să îl ador pe Dumnezeu în toată puterea Sa și mă voi întoarce la o viață de simplu cetățean!

13. Căci, într-adevăr, dacă exercitarea funcțiilor divine presupune obstacole atât de mari, cel mai bine este să te retragi cu toată modestia! Acum L-am recunoscut pe Dumnezeu și am ajuns să-L iubesc, dar nu mai doresc să am nimic de-a face cu puterea Lui!

14. Cred că am demonstrat cu toată claritatea, în fața voastră și a celorlalți oameni, că sunt de bună credință și că doresc cu toată seriozitatea să-i slujesc Domnului, dar dac㠖 în semn de răspuns – mă supune la astfel de încercări care depășesc cu mult puterile unei ființe umane, nu pot decât să mă retrag și să las întreaga afacere pe mâinile altora, mai pricepuți decât mine!”

Author:  1% [ 12.3.2019, 07:53 ]
Post subject:  Capitolul 160

Capitolul 160
Unul dintre cei zece consilieri îl instruiește pe Ohlad
(14 noiembrie 1843)

1. Unul din cei zece consilieri s-a îndreptat atunci către Ohlad și i-a spus: „Ohlad, unde dorești să fugi ca să te ascunzi de Dumnezeu?

2. Privește imensa boltă cerească și norii de foc din care țâșnesc mii de fulgere! Ai tu idee unde încep și unde se termină aceștia?

3. Știi tu că Domnul, Dumnezeul nostru, te poate urmări de-a pururi și că nu există nici un loc în univers în care să te poți ascunde de fața Lui?

4. Ascultă-mă: prin intermediul acestei furtuni de foc, Domnul, Dumnezeul tău, nu dorește să-ți arate că voința Lui se împotrivește ca tu să deschizi templele Sale. Dimpotrivă, El dorește să vă demonstreze pe această cale, ție și celorlalți oameni prezenți, care provin din acest oraș sau care au venit de departe, că intențiile Lui în ceea ce vă privește pe toți sunt cât se poate de serioase!

5. El nu dorește să se joace cu voi, ci să vă câștige de partea Lui pentru mântuirea voastră eternă. Nu există decât o singură altă alternativă: judecarea voastră, care echivalează cu pierzania voastră pentru eternitate. Căci Dumnezeu nu a creat ființele libere să gândească și să simtă pentru amuzamentul Lui, ci din motive de cea mai mare importanță, scop în care le-a dăruit legi extrem de înțelepte, pe care acestea trebuie să le respecte. Mai mult decât atât, El le-a arătat întotdeauna creaturilor Sale care sunt copiii Săi pe care îi iubește cu o iubire infinită și eternă!

6. Dacă vei privi lucrurile din această perspectivă, vei înțelege că prin această furtună de foc, Dumnezeu nu dorește să-și manifeste dezaprobarea în fața deschiderii templelor, ci exclusiv seriozitatea cu care privește El acest eveniment!

7. De aceea, nu-ți pierde curajul, dar nici nu te baza foarte mult pe propriile tale puteri! Ascultă-mă: Domnul îi pune întotdeauna la încercare pe cei puternici prin propria Lui putere, dar pe cei slabi, blânzi și smeriți nu îi încearcă decât prin iubirea Sa!

8. Tu ai făcut dovada unei mari puteri în fața Domnului, deși noi te-am prevenit! Dar tu ai fost convins că vei putea să avansezi prin forța hotărârii tale, chiar și împotriva voinței lui Dumnezeu!

9. De aceea, El și-a propus să îți demonstreze o fărâmă din seriozitatea Lui, pentru a te smeri. Acum ești plin de umilință, deci ești în sfârșit suficient de matur pentru a deschide templul. Haide, îndeplinește această sarcină sublimă! De această dată, noi te vom însoți, și nimic rău nu ți se va putea întâmpla!

10. Pe vremea când trăiam în munți, Domnul ne-a spus în mai multe rânduri că El nu așteaptă de la oameni o demonstrație plină de orgoliu a puterii lor, ci doar o umilință plină de modestie, care să le permită să își recunoască nimicnicia în fața Lui!

11. A fost o vreme când un anume Abedam, care venea de la Miazăzi, a dorit să se arunce în foc sau să meargă până la capătul lumii din iubire pentru Domnul!

12. Domnul i-a explicat atunci că omul nu trebuie să facă vreodată astfel de promisiuni mărețe.

13. Dar Abedam s-a încăpățânat! A fost suficient însă să fie atacat de o insectă mare pentru ca într-o singură clipă să ajungă la disperarea supremă!

14. Căci Domnul dorește ca omul să fie smerit pe toate planurile: chiar și atunci când este perfect justificat, orgoliul apare în fața Lui ca o oroare absolută!

15. Încearcă să înțelegi ce ți-am spus și urmează-ne. Te asigur că de data aceasta cheile templului nu îți vor mai frige mâinile, iar flăcările nu te vor mai afecta în nici un fel! Amin”.

Author:  1% [ 20.3.2019, 15:51 ]
Post subject:  Capitolul 161

Capitolul 161
Umilința justă a lui Ohlad. Evanghelia smereniei perfecte.
(15 noiembrie 1843)

1. Auzind aceste cuvinte, Ohlad și-a schimbat opinia și a spus:

2. „O, frate, dacă așa stau lucrurile, nu îmi doresc nimic altceva decât să acționez așa cum spuneți voi! Am totuși o rugăminte pe care doresc să v-o adresez:

3. După deschiderea templelor, lăsați-mă să mă întorc în liniște și nu faceți din mine un fel de preot al celor două edificii, căci dacă aș fi nevoit să îndeplinesc o astfel de funcție, m-aș bucura implicit de un anumit prestigiu în fața oamenilor, care mi-ar atribui astfel o autoritate și ar proiecta asupra mea un respect pe care nu mi le doresc.

4. În timpul celor 40 de ani pe care i-am trăit ca și consilier suprem al acestui oraș, am fost îngrozitor de întristat de atitudinea de deferență a oamenilor față de mine, în condițiile în care eu nu îmi doream altceva decât să fiu ultimul dintre ei!

5. Nimic nu mi se pare mai de prost gust decât să te bucuri pentru că ești stăpânul fraților tăi și să te delectezi cu nenorocirea celor care tremură în fața ta, în condițiile în care puțini consilieri au acționat vreodată pentru binele oamenilor, dedicându-și aproape în totalitate timpul pentru a-și spori propriile privilegii și propriul prestigiu!

6. Așa cum spuneam, eu nu doresc să mai primesc vreodată o demnitate oarecare în fața oamenilor, căci am oroare de așa ceva și nu mă bucur cu adevărat decât atunci când pot fi ultimul dintre ei.

7. De aceea, sublimii mei frați, ascultați-mi rugămintea, în numele Domnului, și lăsați-mă să mă retrag în pace după deschiderea celor două temple”.

8. Unul din cei zece i-a răspuns: „Iată, Ohlad, flăcările care ardeau în jurul templului s-au stins. Haide așadar să deschidem poarta!

9. Cât despre dorința ta, vei fi informat care este voința lui Dumnezeu în interiorul templului. Acolo, El îți va transmite cu claritate ce trebuie să faci – dacă trebuie să rămâi sau nu –, fără ca noi să intervenim în vreun fel!

10. Dacă dorești să fii pe placul lui Dumnezeu prin umilința ta justă, va trebui să te supui voinței Sale, și nu propriei tale voințe! Căci umilința practicată după bunul plac este fructul iubirii de sine și nu are nici o valoare în fața lui Dumnezeu! În spatele unei asemenea umilințe se ascunde întotdeauna o satisfacție personală care pare meritorie, un elogiu al propriului ego, care este sinonim cu un orgoliu bine disimulat!

11. Dacă îți vei spune însă întotdeauna, cu toată sinceritatea inimii tale: ‚O, Doamne și Părinte divin! Facă-se voia Ta sfântă, acum și de-a pururi!’, abia atunci te vei dovedi cu adevărat umil în fața lui Dumnezeu, iar umilința ta va avea valoare în ochii Lui!

12. La urma urmelor, cine se umilește dând curs numai propriei sale voințe, fără să țină în vreun fel cont de voința lui Dumnezeu, nu procedează cu nimic altfel decât cel care se ridică prin propriile sale forțe în poziția de suveran al poporului.

13. Numai cel care renunță complet la voința sa personală și respectă exclusiv voința divină, lăsându-se în întregime controlat de aceasta, este pe placul lui Dumnezeu, și numai umilința lui apare ca fiind justă în fața Tatălui ceresc!

14. Este infinit mai bine să fii un pierde-vară în acord cu voința Domnului decât un erou căruia nu-i pasă de voința divină! În mod similar, este infinit mai bine să îți conștientizezi propria nimicnicie și lipsă de demnitate decât să fii convins că ești perfect.

15. Mai mult, este infinit mai bine să fii un păcătos care se pocăiește în fața lui Dumnezeu decât un om just în fața propriilor tăi ochi!

16. Căci Domnul îi caută întotdeauna pe cei care s-au rătăcit, îi întărește pe cei slabi și îi vindecă pe cei bolnavi prin compasiunea Sa, dar nu poate fi niciodată debitorul cuiva!

17. Gândește-te la tot ce ți-am spus, iar Domnul îți va explica mai multe în interiorul templului. – Iar acum, urmează-ne până la poarta acestuia! Amin”.

Author:  1% [ 20.3.2019, 16:09 ]
Post subject:  Capitolul 162

Capitolul 162
Cuvintele lui Ohlad. Fenomenele care însoțesc deschiderea templului.
(16 noiembrie 1843)

1. În continuare, micul grup s-a îndreptat către poarta templului. Ohlad a luat cheia, a dus-o la inimă și a spus:

2. „Doamne și Dumnezeul meu! Aflat acum în fața sanctuarului Tău, ca un sărman vierme neputincios și plin de păcate ce sunt, mă simt complet nedemn să pătrund în acest loc sacru! Mă abandonez însă în întregime în fața iubirii Tale părintești și în fața compasiunii Tale infinite, așa că îndrăznesc să fac ceea ce mi-ai poruncit prin gura sublimilor Tăi mesageri!

3. Dar, o, Doamne, picioarele mele se simt prea grele pentru a călca pe solul sfânt al sălașului Tău sacru. De aceea, Te rog, întărește-mă pe mine, sărman păcătos, iar eu Te voi iubi și Te voi adora din toate puterile mele, cu fața culcată la pământ în fața porții deschise a templului!

4. O, Doamne, Dumnezeul meu, Părintele meu preasfânt, facă-se voia Ta acum și de-a pururi! Amin”.

5. După acest elan al inimii sale, Ohlad a coborât de șapte ori cheia de aur, după care a vârât-o în broască și a deschis poarta templului.

6. Când poarta s-a deschis, din toți munții din preajmă au început să iasă flăcări și coloane imense de fum, care au putut fi văzute din întregul Hanoh, iar pământul s-a cutremurat teribil. Flăcări puternice au țâșnit din pământ în întregul oraș și au distrus toți idolii care existau în acesta și toate obiectele de cult, inclusiv pe adoratorii încăpățânați ai acestora.

7. Cei 99 de consilieri și regele lor de fațadă au fost cuprinși de o teroare atât de mare încât au început să urle, convinși că îi așteaptă sfârșitul.

8. Cei mai curajoși dintre ei și-au reproșat cu amărăciune că nu au urmat sfaturile celor care s-au salvat de la moarte prin fugă.

9. Toți locuitorii orașului, ai celor zece cartiere rezidențiale și ai marelui regat erau convinși că a sosit sfârșitul lumii. Nu exista nici măcar un singur suflet în toate ținuturile de la șes care să nu tremure cuprins de groază așteptând teribilele evenimente care urmau să se abată asupra pământului și care aveau să fie cu siguranță mai cumplite decât cele care s-au petrecut deja.

10. Pentru a amplifica și mai mult panica generală, soarele s-a ascuns complet în spatele norilor groși de fum care se adunau deasupra miilor de vulcani, astfel încât la suprafața pământului nu mai exista nici o altă lumină decât teribila strălucire a miilor de fulgere care țâșneau de pretutindeni și aceea încă și mai teribilă a vulcanilor care aruncau lava lor incandescentă.

11. Pe alocuri, puterile focului subteran au afectat chiar porțiuni mari de teren din regiunile de câmpie, dând naștere unor munți noi, într-un vacarm de nedescris și cu un zgomot de tunet. Toată această dezlănțuire a elementelor a izbucnit în clipa în care Ohlad a întors cheile templului în broască.

12. Cuprinși de disperare și de o teamă teribilă, oamenii au început să alerge care încotro, într-o manieră haotică. Spectacolul cutremurător al acestor evenimente fantastice de proporții gigantice, îi făcea aproape indiferenți la cel al fulgerelor care țâșneau neîncetat din cupola templului.

13. Când miile de oameni au invadat tremurând curtea exterioară a templului, Ohlad – care până atunci L-a adorat pe Dumnezeu cu fața la pământ, în toată smerenia inimii sale – s-a ridicat și s-a îndreptat către interiorul templului, însoțit de cei zece mesageri, pentru a se prosterna încă o dată în fața altarului, în locul în care era scris numele lui Iehova între cei doi heruvimi de foc, sub coloana de nori albi care se înălțau până la tavan (despre care am mai vorbit). Acolo, el L-a adorat pe Cel Preaînalt timp de o oră.

Author:  1% [ 20.3.2019, 16:17 ]
Post subject:  Capitolul 163

Capitolul 163
Domnul îl numește pe Ohlad rege. Apariția Domnului sub forma înfățișării lui Ohlad.
(18 noiembrie 1843)

1. După ce a trecut astfel o oră, timp în care Ohlad nu a făcut altceva decât să se roage cu fața la pământ înaintea altarului, s-a auzit o voce care părea să vină din coloana de nori albi:

2. „Ohlad! Te-am privit! – Ridică-te de la pământ, ca să te pot unge cu uleiul iubirii și al compasiunii Mele, și să te pot încinge cu înțelepciunea Mea, ca mărturie a alianței pe care a încheiat-o cu Mine acest popor, dar pe care nu și-a respectat-o, ci a călcat-o în picioare în modul cel mai nedemn cu putință, uitând de toate binefacerile pe care le-am revărsat de-a lungul timpului asupra sa și de compasiunea Mea infinită!

3. Doresc acum să te numesc regele legitim asupra acestui popor. Toate legile pe care le vei da tu vor fi aprobate de Mine! Haide, ridică-te!”

4. Ohlad s-a ridicat, uimit la culme să audă minunatul apel, și i-a întrebat pe tovarășii săi: „Care dintre voi mi-a vorbit deschis în numele Domnului?

5. Nu cumva unul dintre voi este Domnul Însuși? O, spuneți-mi, cum trebuie să înțeleg acest eveniment ieșit din comun? Căci vocea care mi-a vorbit era mai sublimă decât a oricărei ființe umane; de aceea, o consider ca fiind vocea lui Dumnezeu, sau cel puțin a unei ființe în care sălășluiește Duhul Său Sfânt!

6. O, vorbiți-mi, prieteni atotputernici ai lui Dumnezeu, și spuneți-mi cine mi-a adresat aceste cuvinte sfinte mie, care sunt cel mai nedemn om de pe fața acestui pământ!”

7. Unul din cei zece mesageri i-a răspuns astfel lui Ohlad: „Ce întrebare este aceasta? Ce dorești să știi de la noi? Iată: Domnul este alături de tine! Vocea care ți-a vorbit a fost vocea lui Dumnezeu! Tatăl ceresc a fost Cel care te-a chemat! De ce te adresezi atunci nouă?

8. De vreme ce ești capabil să faci diferența între vocea lui Dumnezeu și una umană, cum poți să ne mai pui întrebări nouă, în condițiile în care Domnul a coborât lângă tine și dorește să te ungă ca rege, ca mărturie a infidelității poporului tău în fața Lui?

9. Haide, răspunde-i fără întârziere Celui care te-a chemat! Nu îl mai căuta printre noi, căci noi nu suntem decât niște oameni, la fel ca și tine, iar Domnul dorește să te ungă cu propriile Sale mâini, nu cu mâinile noastre! Adresează-te așadar direct Lui! Amin”.

10. Atunci, Ohlad a privit cu respect în jur, încercând să îl descopere pe Domnul.

11. Dar Domnul i-a spus: „Ohlad, vino aici, în spatele coloanei de nori, și îl vei vedea pe Cel care ți-a vorbit; căci Eu, Dumnezeul, Domnul și Părintele tău, te aștept deja de multă vreme aici! Haide, vino și convinge-te că Eu sunt Cel care te-a chemat și care îți spune acum: vino și privește-Mă!”

12. Cu o imensă venerație și cu cea mai mare iubire, Ohlad s-a dus imediat dincolo de coloana de nori albi și, spre uimirea lui, a văzut acolo propria sa imagine, o sosie perfectă a sa.

13. Această imagine identică cu sine îl privea intens, fără să se miște.

14. Această apariție l-a străfulgerat pe Ohlad, care a început să se teamă.

15. Dar sosia lui i-a spus: „Nu te teme, Ohlad, căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul și Părintele tău!

16. Nu te minuna nici de asemănarea noastră perfectă, căci Eu te-am creat după chipul și asemănarea Mea. De aceea, nu trebuie să fii surprins, căci acest lucru este conform cu ordinea Mea încă de la începuturile eternității!”

17. Aceste cuvinte l-au liniștit pe Ohlad. El a redevenit atent și L-a rugat pe Domnul să îi vorbească și să îi facă cunoscută voința Sa.

Author:  1% [ 20.3.2019, 16:17 ]
Post subject:  Capitolul 164

Capitolul 164
Întrebarea corectă adresată de Ohlad Domnului. Răspunsul Tatălui prea-sfânt.
(20 noiembrie 1843)

1. În continuare, Ohlad și-a revenit complet și a început să înțeleagă în profunzimile ființei sale de unde provenea marea asemănare dintre el și Domnul. El s-a simțit mult mai curajos, fapt care i-a permis să îi pună întrebări Domnului și să-i răspundă la întrebările Acestuia.

2. L-a întrebat astfel, cu cea mai mare venerație din lume și cu o umilință profundă: „O, Dumnezeu atotputernic! Mi-ai spus că trebuie să devin un rege drept, și implicit un domn, în numele Tău și de dragul acestui popor! Căci cel care are dreptul să dea legi juste, în acord cu voința Ta și care trebuie respectate cu strictețe de către toată lumea, este prin excelență un domn!

3. Dar eu nu sunt decât un om la fel ca și ceilalți și Tu singur ești Domnul! Cum aș putea fi eu un domn alături de Tine, în fața celor pe care i-ai creat și care, la fel ca și mine, au primit viața lor de la Creatorul lor unic?

4. O, Doamne, scutește-mă de această demnitate pe mine, cel mai nedemn dintre toți oamenii acestui pământ! Îngăduie-mi să mă întorc la spiritul meu de cetățean obișnuit al acestui oraș, căci timp de 40 de ani m-am bucurat ilicit de o viață trăită în lux, și în tot acest timp m-am convins că este foarte dificil să rămâi fratele celor pe care îi conduci atât timp cât ești suveranul lor, din cauza venerației pe care ți-o acordă continuu și pe care numai Tu o meriți pe deplin, o, Doamne!

5. Chiar dacă ți-aș consacra în inima mea aceste semne de venerație ale oamenilor, ar fi imposibil să îi împiedic să mai acționeze astfel și să îți dăruiască adorația lor exclusiv Ție!

6. Acum îmi dau mai mult ca oricând seama că întreaga noastră slavă, iubire și adorație ar trebui să-Ți revină exclusiv Ție. De aceea, doresc să Te rog, Doamne, dacă acest lucru este în acord cu voința Ta sfântă, să oferi această funcție și această demnitate – care pe mine mă cutremur㠖 unei alte persoane, mai demnă decât mine și înzestrată cu o forță mult mai mare. Îți invoc astfel grația de a mă lăsa să revin la statutul meu cel de toate zilele, care este unul dintre cele mai comune!”

7. Atunci, Domnul s-a îndreptat către Ohlad și i-a spus: „Ohlad, abia acum te recunosc ca fiu autentic al Meu, putând să Mă apropii de tine în calitatea Mea de Părinte!

8. Pe de altă parte, de vreme ce Eu, Tatăl tău, sunt și am fost un Domn încă de la începuturile eternității, cum ai dori tu – în calitate de fiu al Meu – să rămâi un sclav și un simplu servitor? Oare pe pământ oamenii nu-i venerează pe părinții copiilor pe care îi respectă în mod deosebit?

9. În mod similar, Tatăl etern este venerat prin intermediul copiilor Săi care sunt cu adevărat drepți, căci aceștia nu păstrează niciodată pentru ei ceea ce îi revine de drept Tatălui. De aceea, Tatăl își proiectează întreaga Sa slavă asupra copiilor Săi, căci numai prin intermediul lor poate fi El venerat!

10. Fiul Meu, dacă, în calitatea Mea de Părinte etern, te numesc acum rege și îți dăruiesc puterea de a da legi, în această calitate tu nu te vei reprezenta pe tine, ci exclusiv pe Mine, Tatăl tău.

11. Eu nu cer nimănui o venerație deșartă pentru Mine, ci doar respectarea plină de iubire a voinței Mele. De aceea, adevăr îți spun:

12. Cine împlinește voința celui pe care l-am plasat mai presus decât ceilalți și îl ascultă cu toată credința, Mă cinstește și Mă onorează pe Mine; căci Eu nu îi aleg și nu îi ung decât pe copiii Mei, care sunt una cu Tatăl lor, deci cu Mine!

13. De aceea, acceptă să fii uns ca rege ale tuturor popoarelor din ținuturile de la șes, căci cel pe care îl ung Eu rege este un om just, iar Eu știu foarte bine de ce acționez în acest fel!”

14. După care Domnul și-a pus mâna pe capul lui Ohlad și l-a condus în fața altarului, unde se aflau cei zece mesageri.

Author:  1% [ 20.3.2019, 16:23 ]
Post subject:  Capitolul 165

Capitolul 165
Ohlad este uns rege. Cei zece mesageri sunt numiți miniștrii săi
(21 noiembrie 1843)

1. Când cei doi au ajuns în fața altarului, unde îi așteptau cei zece mesageri, Domnul i s-a adresat unuia dintre ei: „Ieși din templu! La poarta curții interioare vei întâlni un om care ține în mână o tigvă umplută cu ulei. Spune-i să ți-o dea și adu-o aici, ca să îl pot unge pe Ohlad într-un mod natural, dar și spiritual, ca rege al tuturor popoarelor din ținuturile de la șes, iar pe voi ca miniștri și sfetnici ai săi, însărcinați de mine cu paza elementului foc. Căci acum, când poporul s-a întors din nou către Mine, nu mai trebuie să vă întoarceți în munți! – Haide, du-te și adu-mi uleiul!”

2. Mesagerul a ieșit și l-a găsit la poartă pe bărbatul care ținea în mână o tigvă cu un ulei de nard dintre cele mai fine.

3. El i s-a adresat astfel: „Domnul și Dumnezeul atotputernic al cerului și al pământului te-a desemnat ca purtător al unui recipient umplut cu un ulei prețios, cu care sunt unși regii! Același Dumnezeu îți cere să îmi dai imediat acest ulei pentru a-l duce în templu, unde Domnul îl va unge personal pe fostul consilier Ohlad ca rege al tuturor popoarelor de la șes!”

4. Bărbatul i-a dat imediat uleiul și i-a răspuns cu cel mai mare respect mesagerului: „O, mare maestru al focului din interiorul și de la suprafața pământului, precum și din aer! Am visat azi noapte că un personaj înconjurat de flăcări luminoase mi-a spus: ‚Când te vei apropia de templul lui Dumnezeu, ai grijă să nu-ți uiți uleiul acasă, din cauza fricii, căci Cel căruia îi este consacrat templul mă va trimite la tine să îți cer acest ulei!’ De aceea, mi-am luat recipientul cu mine, și iată că acum, viziunea mea s-a realizat!

5. Lăudat fie numele Domnului, căruia îi consacru acum și de-a pururi întreaga mea iubire și venerație, căci El este Dumnezeul atotputernic al cărui nume preasfânt este scris în templu! Lăudat fie numele Lui pentru grația pe care a revărsat-o asupra mea, bazându-se pe mine și pe uleiul meu!”

6. După aceste cuvinte, posesorul uleiului a căzut cu fața la pământ și L-a adorat pe Dumnezeu cu o smerenie deplină.

7. Mesagerul s-a grăbit să se întoarcă în templu și i-a dat Domnului uleiul, cu inima debordând de iubire și de venerație.

8. Atunci, Domnul a luat uleiul și a uns cu el capul lui Ohlad, după care i-a spus acestuia: „Acum ești un rege veritabil, prin grația Dumnezeului tău, a Domnului și a Părintelui tău! Primește Spiritul Meu și condu-ți poporul în numele Meu, alături de acești zece consilieri, pe care îi ung acum ca miniștri ai tăi!

9. Dacă ai vreodată nevoie de un sfat de o importanță aparte, întoarce-te în acest loc în care te-am uns și vei obține întotdeauna ajutorul de care ai nevoie!

10. Iar acum vom ieși cu toții afară, iar Eu am să-i prezint poporului noul său rege! Așa să fie!”

Author:  1% [ 20.3.2019, 16:27 ]
Post subject:  Capitolul 166

Capitolul 166
Furtuna de foc și cutremurul de pământ. Teama sacră a poporului. Domnul își face cunoscută identitatea în fața populației.
(22 noiembrie 1843)

1. Cât timp Domnul i-a uns pe Ohlad și pe cei zece mesageri, furtuna care făcea ravagii în exterior și-a dublat violența, iar pământul s-a cutremurat atât de puternic în jurul templului încât oamenii aproape că nu-și mai puteau ține echilibrul.

2. În fața acestor semne, ei au început să își piardă curajul, fiind convinși că pământul îi va înghiții de vii și că Dumnezeu nu dorea să mai cruțe pe nimeni, întrucât mânia Sa în fața crimelor care fuseseră săvârșite în Hanoh și în împrejurimile orașului depășise orice limită.

3. În momentul cel mai sinistru însă, când pământul începea deja să se desfacă în bucăți în jurul templului, dând naștere într-un vacarm de nedescris unor crevase din care ieșeau coloane groase de foc, de înălțimea unor turnuri, când până și dalele din curtea templului începeau să se desfacă și să fumege, devenind pe alocuri aproape incandescente, - Domnul a ieșit din templu împreună cu regele Ohlad, de-abia uns, și cu cei zece mesageri.

4. Oamenii nu știau cine este Domnul, dar i-au recunoscut imediat pe Ohlad și pe cei zece mesageri, așa că au căzut la picioarele acestora și i-au rugat îngroziți să implore grația lui Dumnezeu în favoarea lor.

5. Dar cei zece le-au răspuns: „Oare nu este Dumnezeu și Părintele vostru, așa cum este al nostru? De ce nu vă adresați Lui? Puteți fi siguri că El își va revărsa grația asupra voastră, dacă meritați acest lucru!

6. Noi suntem la fel ca și voi și nu avem drepturi mai presus decât ale voastre sau o valoare mai mare decât voi. De aceea, nu vă putem îndeplini cererea, căci nu dispunem de atribute divine! Dacă am face acest lucru, ne-am dovedi în fața lui Dumnezeu cei mai mari criminali, mai mari chiar decât cei care și-au ucis părinții și frații!

7. Iată, aici se află regele Ohlad, care a fost uns de Domnul Însuși! Vorbiți cu el, iar el vă va arăta calea care duce către Tatăl – singurul în măsură să vă salveze și care va face cu siguranță acest lucru dacă vă veți întoarce inimile către El, cu toată sinceritatea și smerenia!”

8. Atunci, oamenii disperați s-au întors către Ohlad și l-au implorat să le arate calea care duce către Dumnezeu, Domnul și Tatăl ceresc!

9. Ohlad s-a întors către Domnul și i-a spus: „O, Tată, revelează-Te în fața poporului, pentru ca acesta să nu-mi atribuie o putere mai mare asupra voinței Tale preasfinte decât posedă el însuși!”

10. După aceste cuvinte, Domnul a făcut un pas înainte, și-a ridicat mâna atotputernică și a spus: „Pământule, a sosit momentul să taci, căci doresc să le vorbesc copiilor Mei! Forțe impetuoase, retrageți-vă! Iar tu, soare, lasă-ți din nou razele să strălucească deasupra pământului cu toată puterea! Amin”.

11. Când Domnul a tăcut, furtuna s-a potolit instantaneu. Pe cer nu a mai rămas nici cel mai mic norișor, iar vulcanii din vecinătate și-au încetat activitatea.

12. Atunci, oamenii au căzut la pământ, preamărindu-L și slăvindu-L pe Dumnezeu, care i-a salvat. Căci până și ei și-au dat seama că potolirea instantanee a furtunii era un eveniment mult prea extraordinar pentru a nu se datora grației și iubirii divine.

Author:  1% [ 20.3.2019, 16:31 ]
Post subject:  Capitolul 167

Capitolul 167
Discursul adresat de Tatăl preasfânt copiilor Săi. Iubirea și răbdarea Tatălui față de oameni. Relațiile dintre popor și rege.
(23 noiembrie 1843)

1. „Copiii Mei, s-a adresat Domnul poporului Său, apropiați-vă de Mine și nu vă temeți, căci Eu sunt Tatăl vostru etern! Eu nu am venit ca să vă judec, ci ca să vă acord grația și compasiunea Mea!

2. De această dată, prețul compasiunii Mele a fost însă unul foarte ridicat! Tatăl vostru s-a văzut nevoit să își croiască drum către inimile voastre prin intermediul focului și rănind pământul în profunzimile lui pentru a vă putea reanima sufletul amorțit!

3. M-am văzut nevoit să vă reasamblez în întregime sufletul dispersat, cu ajutorul unei spaime de moarte, reorganizându-l în întregime, pentru a putea redeveni capabil să pretindă din nou Viața spirituală care emană din Mine și pentru a se lăsa condus de forța plină de blândețe a spiritului!

4. Adevăr vă spun, de data aceasta Mi-ați făcut mari greutăți! Păcatele voastre, din ce în ce mai grave, Mi-au pus răbdarea la grea încercare! Nu mai lipsea mult pentru ca indulgența Mea, altminteri fără egal în întreaga creație, să ajungă la capătul puterilor, căci greaua povară a păcatelor voastre aproape că au epuizat-o.

5. Din fericire, iubirea Mea și-a găsit din nou o punte cu ajutorul căreia am reușit să Mă apropii iarăși de voi. Am trezit și am uns un nou rege, care vă va călăuzi pe căile Mele, care sunt întotdeauna drepte.

6. Toate popoarele de la șes vor trebui să asculte cu strictețe de regele lor, în toate domeniile de viață. El vă va da legi pe care va trebui să le respectați riguros. Cel care le va încălca va fi pedepsit pe loc de însăși sfințenia legii.

7. Aceasta este voința Mea! De acum înainte, vă voi da în permanență un rege, care va fi bun dacă veți ști să rămâneți ancorați în iubirea Mea, dar tiranic dacă vă veți îndepărta inima de la Mine. Vă invit să țineți cont de acest avertisment!

8. Pe de altă parte, dacă vă veți ridica împotriva regelui vostru, a conducătorilor și ghizilor voștri, aflați că vă veți ridica împotriva Mea! Tatăl se va transforma atunci într-un Judecător și va face să cadă asupra voastră o judecată despre care se va vorbi până la sfârșitul timpurilor!

9. Dacă nu veți fi mulțumiți de regele vostru, adresați-vă Mie, iar Eu voi face tot ce va fi necesar pentru a vă dărui unul mai bun. Dacă veți începe însă să vă ungeți singuri regii, îmi voi lua mâna de pe voi și vă voi lăsa să suportați tirania regelui pe care l-ați ales.

10. Acum îmi cunoașteți voința, pe care v-am anunțat-o prin propria Mea gură, în această formă vizibilă. Acționați în consecință și totul va merge bine pe pământ, căci Eu nu vă voi mai lăsa să cădeți. În caz contrar, veți fi supuși inevitabil judecății! Amin”.

11. După aceste cuvinte, Domnul le-a poruncit oamenilor să plece, l-a numit pe donatorul de ulei paznic al edificiului, după care a plecat însoțit de rege și de cei zece mesageri pe muntele unde se afla cel de-al doilea templu.

Author:  1% [ 20.3.2019, 16:36 ]
Post subject:  Capitolul 168

Capitolul 168
Discursul Domnului adresat lui Ohlad. Scopul templului exterior. Domnul dispare.
(24 noiembrie 1843)

1. După ce micul grup a ajuns pe culmea unde se afla cel de-al doilea templu, El s-a adresat astfel lui Ohlad:

2. „Iată, acesta este locul în care l-am uns pe Lameh cu înțelepciunea Mea, făcând din el un preot perfect. Din iubire pentru Mine, el Mi-a construit acest templu, consacrându-l, potrivit voinței Mele, înțelepciunii pe care i-am dăruit-o.

3. Îți reamintesc acest lucru pentru a înțelege în profunzime care este semnificația spirituală a acestui templu și pentru ca tu și frații tăi să știți ce aveți de făcut aici.

4. La drept vorbind, în interiorul fiecărui om există un templu viu al înțelepciunii! Dacă s-ar închina în acest templu în fața înțelepciunii Mele, el nu ar mai avea nevoie de nici un edificiu exterior.

5. Totuși, am ridicat acest templu exterior și vizibil pentru ca oamenii să-și aducă aminte de templul lor interior și viu, și toți cei care pătrund în el să își aducă aminte că Eu singur sunt Domnul care posedă întreaga putere, deopotrivă în cer și în afara cerului, deci inclusiv pe pământ, în interiorul acestuia și în lumile de jos!

6. În cazul în care copiii de la șes ar semăna mai mult cu adevărații Mei copii de pe înălțimile sacre (care au devenit extrem de rari, din păcate), ei nu ar mai avea nevoie de temple vizibile! Ei sunt însă la fel de grosieri ca și materia exterioară care a servit pentru construcția acestui edificiu. De aceea, au nevoie de un indiciu senzorial grosier și sunt nevoiți să se lovească de această materie exterioară și dură pentru ca propria lor materie să se facă țăndări, iar ei să fie eliberați în interiorul lor. Cei care vor dori însă cu adevărat acest lucru, vor putea să iasă din acest templu exterior, grosier și mort, pentru a intra în templul interior în care se găsește Viața eternă!

7. Aceasta este semnificația profundă a redeschiderii acestui templu. Învață-i pe oameni să pătrundă în acest edificiu în starea de spirit pe care ți-am descris-o, pentru a descoperi astfel adevăratul templu interior și viu. În acest fel, tu și cei care vor urma cu sinceritate această învățătură veți obține adevărata înțelepciune, interioară și vie, care provine de la Mine.

8. În schimb, cei care vor intra în templu numai din obișnuință, pentru a-și mai liniști întrucâtva conștiința aproape moartă, ar face mai bine să rămână afară, căci cine nu se va răni de aceste ziduri grele și nu va reuși să-și distrugă propria materie grosieră, nu va descoperi Viața spiritului și înțelepciunea acestuia, ci numai judecata propriului spirit întemnițat în materie, și implicit moartea.

9. Ți-am făcut cunoscute toate aceste lucruri în prezența miniștrilor tăi și a slujitorilor Mei. Acesta este spiritul în care doresc să deschid din nou acest templu. Amin”.

10. După aceste cuvinte, Domnul, Ohlad și cei zece miniștri au intrat în templu. Domnul i-a binecuvântat pe toți, inclusiv templul cel sfânt, după care le-a spus:

11. „Și astfel, vechea ordine a fost restabilită! Vegheați asupra ei și fiți activi în numele Meu. Convertiți-i pe oameni, iar iubirea, grația și compasiunea Mea nu vă vor mai părăsi niciodată! Amin”.

12. După care Domnul a dispărut. Asupra lui Ohlad a coborât Spiritul divin și el s-a îndreptat însoțit de noii săi miniștri către vechiul castel al lui Lameh.

Author:  1% [ 20.3.2019, 16:40 ]
Post subject:  Capitolul 169

Capitolul 169
Regele Ohlad se întâlnește cu consilierii din Hanoh. Discursul impertinent al unuia dintre aceștia și răspunsul ferm al lui Ohlad.
(25 noiembrie 1843)

1. După ce micul grup a ajuns în vechiul palat al lui Lameh, Ohlad le-a arătat miniștrilor săi care sunt apartamentele lor. În continuare, el s-a îndreptat, însoțit de cei zece, către noua reședință spațioasă și luxoasă a celor o mie de consilieri de altădată pentru a-i destitui în cazul în care aceștia ar refuza să se supună legilor divine.

2. Ohlad a pătruns astfel în marea sală de consiliu, însoțit de cei zece mesageri, chiar în momentul în care magistrații (care îl considerau pierdut) erau reuniți în jurul regelui lor de fațadă și deliberau dacă mai este cazul să completeze locurile consilierilor fugiți sau nu. Oare era mai bine să se reunească din nou în proporție de 100% și să aleagă în locul lui Ohlad un burghez oarecare, sau era preferabil să rămână atât câți erau?

3. Apariția subită a lui Ohlad și a celor zece mesageri înspăimântători i-a aruncat pe demnitari într-o angoasă teribilă.

4. Ei și-au întrerupt pe loc discursurile și i-au întâmpinat pe noii veniți cu o amabilitate bine jucată. În cele din urmă, nu și-au mai putut înfrâna însă curiozitatea și l-au întrebat pe Ohlad ce s-a ales din proiectele sale bine intenționate, dar riscante, după evenimentele catastrofale care s-au produs. De asemenea, l-au întrebat ce intenționează să facă în continuare.

5. Ohlad le-a răspuns: „Vi-i prezint pe noii mei miniștri! Ei vă vor da răspunsuri la toate întrebările voastre!”

6. Auzind aceste cuvinte, consilierii și-au dat pe loc seama ce se întâmpla, iar unul dintre ei i-a spus cu impertinență lui Ohlad:

7. „Dacă acești zece oameni sunt miniștrii tăi, putem spune că am obținut deja răspunsul dorit. Nu pot decât să constat o dată în plus că vechiul proverb în care am crezut întotdeauna se adeverește din nou: norocul îi curtează întotdeauna pe cei proști și îi ocolește pe cei înțelepți!

8. Proiectele tale de a redeschide cele două temple sunt mult prea temerare pentru ca un om cu adevărat înțelept și cu picioarele pe pământ să merite să își piardă timpul discutând despre ele!

9. Faptul că ai reușit să te întorci cu bine din această aventură, ba chiar te-ai împrietenit cu aceste zece bestii feroce care controlează focul ar putea fi înscris cu litere de aur în analele celor mai importante evenimente mondiale, la rubrica: ‚Ascensiunea norocoasă a unui idiot’!

10. Cred că ești la curent cu faptul că noi te-am considerat întotdeauna cel mai prost dintre noi toți. Când s-a luat decizia ca tu să fii regele nostru, această demnitate a fost trasă la sorți între tine și regele fictiv actual, nici unul dintre voi nefiind cu ceva mai bun decât celălalt!

11. Pe scurt, norocul tău chior și prostia care te caracterizează ți-au oferit acum ceea ce destinul tău ți-a refuzat altădată! Te-ai ajuns rege și ai făcut din acești saltimbanci miniștrii tăi. Sunt convins că îți vor fi de un mare folos, căci sper că ți-e limpede că noi, ceilalți, nu vom rămâne aici în calitate de supuși ai tăi!”

12. Ohlad i-a răspuns: „Așa este! Veți fi alungați din acest regat, dar înainte de a pleca, vă voi da câteva legi pe care va trebui să le respectați cu strictețe în timpul călătoriei voastre. În caz contrar, Domnul Dumnezeul vostru vă va pedepsi cu vergile Sale de foc!

13. Acesta este privilegiul idiotului care pretindeți că sunt: Domnul mi-a dat posibilitatea să-i pedepsesc pe loc pe cei care îmi încalcă legile!

14. De aceea, pregătiți-vă să luați la cunoștință aceste legi! Amin”.

Author:  1% [ 20.3.2019, 16:44 ]
Post subject:  Capitolul 170

Capitolul 170
Replica purtătorului de cuvânt al consilierilor în ceea ce privește noile legi. Legile lui Ohlad sunt contestate. Înțeleptul răspuns al regelui. Umilința – apogeul libertății umane.
(27 noiembrie 1843)

1. În loc să se pregătească să asculte despre ce legi este vorba, purtătorul de cuvânt al consilierilor i-a spus lui Ohlad:

2. „Asta ne-ar mai lipsi! Păstrează-ți pentru tine legile tale stupide, inclusiv sancțiunile divine pentru cei care nu doresc să le respecte! Este suficient că suntem nevoiți să emigrăm și să abandonăm în favoarea ta guvernarea poporului!

3. Nici nu se pune problema ca noi să îți recunoaștem puterea absolută acolo unde vom pleca. Mai mult decât atât, vom protesta vehement împotriva oricărei încercări de a-ți impune puterea cu forța!

4. Dacă există într-adevăr un Dumnezeu care te-a ajutat să urci pe vechiul tron al Hanohului, el este cu siguranță un Dumnezeu drept și înțelept. Un astfel de Dumnezeu nu le-ar impune niciodată creaturilor sale legi care să le transforme în niște sclavi, în condițiile în care ele ar trebui să se bucure de o libertate deplină pentru a se ridica la înălțimea planului creației Sale.

5. O creatură liberă supusă unor legi reprezintă o contradicție în termeni, o dezordine imanentă. Este ca și cum ai vrea să faci din vânt prizonierul tău. Cum ar putea exista la nivelul lui Dumnezeu o astfel de contradicție, în condițiile în care El reprezintă de-a pururi libertatea supremă?

6. Desigur, acolo unde există mari comunități de oameni nevoiți să trăiască unii lângă ceilalți, așa cum se întâmplă în Hanoh, burghezilor trebuie să li se impună anumite legi morale, dar singurul scop al acestora este de a salvgarda libertatea fiecărui individ în parte, cel puțin în cazul oamenilor cultivați. În cel al oamenilor necultivați, ele reprezintă o școală prin care trebuie să treacă pentru a putea ajunge la această libertate interioară.

7. Așadar, într-un astfel de caz, aceste legi sunt indispensabile, căci fără ele, omul cultivat s-ar trezi în fața fraților săi needucați la fel ca în fața fiarelor dintr-o junglă.

8. Dacă o societate de oameni superiori se stabilește însă într-un loc încă liber de pe acest pământ, iar aceștia știu foarte bine ce au de făcut, grație cunoștințelor lor elevate, ce rost ar avea ca ei să asculte de legile unui om pe care nu îl vor mai vedea niciodată?

9. Spune-mi, crezi că înțelepciunea supremă care se găsește în Ființa divină ar putea găsi un motiv măcar pe jumătate plauzibil care să justifice o asemenea aberație?

10. Noi ne suntem autosuficienți. Dacă vom considera necesar să ascultăm de niște legi, le vom da noi înșine, fără ajutorul cuiva din afară. Atât timp cât acest lucru nu se va dovedi însă indispensabil, vom rămâne liberi și vom trăi sub incidența unicei legi a prieteniei reciproc împărtășite. Dacă vom dori să întreprindem un proiect comun, vom delibera între noi și vom accepta ceea ce va considera majoritatea că trebuie făcut.

11. Așadar, decizia noastră comună este să nu acceptăm nici o lege din partea ta, indiferent care ar fi ea și contextul în care ai da-o! – Da, refuzăm cu strictețe să ascultăm chiar și sfaturile care ar veni de la augusta ta persoană regală!

12. Iar acum lasă-ne să plecăm, așa cum și noi te-am lăsat să pleci atunci când ți-ai propus să deschizi cele două temple. Este singurul lucru pe care ți-l cerem și pe care îl putem accepta din partea ta!”

13. Auzind aceste cuvinte, Ohlad le-a spus consilierilor: „Amin! Adevăr vă spun: nu veți putea părăsi acest palat până când nu vă voi îngenunchea voința încăpățânată și marele orgoliu în fața sceptrului meu!

14. Eu cunosc foarte bine care sunt intențiile voastre. Știu că vă propuneți să răsculați poporul. De aceea, prima lege pe care v-o dau este să rămâneți aici până când veți înțelege că umilința este apogeul libertății umane.

15. Căci în cazul de față nu este vorba de o libertate corporală, ci de una spirituală! Esența acesteia este umilința, și nu orgoliul și revolta. Cuceriți această virtute, și vom vedea apoi în ce măsură vă vor reduce legile mele libertatea sau nu! Așa să fie! Amin”.

Author:  1% [ 11.5.2019, 06:32 ]
Post subject:  Capitolul 171

Capitolul 171
Răspunsul corect al purtătorului de cuvânt al consilierilor.
(28 noiembrie 1843)

1. După această obiecție exprimată de Ohlad, purtătorul de cuvânt al consilierilor s-a adresat regelui și miniștrilor săi pe un ton cât se poate de serios:

2. „Ce vrei să spui cu orgoliul și cu dorința noastră de a ne revolta? Mă consideri cumva un mincinos infam și un ticălos care ar trebui să tremure în fața ta precum o frunză în vânt? – O, cât de tare te înșeli!

3. Chiar crezi că am intenția să strâng o armată în afara acestui oraș, cu ajutorul fraților mei, pentru a te alunga de pe tronul pe care ți l-a hărăzit Dumnezeu? O, te asigur că este ultimul lucru de care ar trebui să te temi!

4. Îți imaginezi cumva că eu nu știu că ai fost uns rege chiar de Spiritul Divinității, care a devenit vizibil în templu și care ți i-a dat drept miniștri invincibili pe acești zece oameni înzestrați cu puterea focului?

5. Crezi că nu știu ce s-a întâmplat la templu, din cauza acestor zece oameni? – O, te asigur că știu foarte bine, căci mi-am pus servitorii să te urmărească și să îmi raporteze fiecare mișcare a ta!

6. De aceea, eu știu foarte bine ce îmi rămâne de făcut! Chiar mă consideri atât de stupid încât să mă angajez într-o luptă cu cei care le poruncesc elementelor sau să pornesc un război cu atotputerea lui Dumnezeu?

7. O, cât de mare este prostia ta! Mai bine te-ai ruga Celui care te-a uns rege să îți ilumineze propriul creier, pentru a-i putea recunoaște pe cei care îți sunt frați atât timp cât își păstrează libertatea interioară, chiar dacă tu te consideri mai presus decât ei, pe tronul tău!

8. Dumnezeu i-a dat fiecăruia o rațiune, o inteligență și un liber arbitru. Odată cu aceste trei calități, i-a dat și trei legi primordiale: prin rațiunea sa, ființa umană trebuie să fie capabilă să distingă binele de rău, prin inteligența sa trebuie să ordoneze ce a învățat și să recunoască ce este pur de ce este impur, iar cu ajutorul liberului său arbitru trebuie să aleagă puritatea absolută, să o păstreze și să acționeze în consecință.

9. Nu așa stau lucrurile? Nu este aceasta ordinea divină de care a ținut cont Dumnezeu atunci când l-a creat pe om și nu sunt acestea legile fundamentale pe care trebuie să le respecte acesta din urmă?

10. Ți se pare cumva că eu mă comport diferit? Nu corespunde întru totul comportamentul meu acestor principii divine? Nu mă supun eu ordinii divine, urmând cele trei legi de aur, respectiv acționând exclusiv ținând cont de rațiunea, de inteligența și de liberul meu arbitru, fără a mă lăsa limitat de alte legi, întrucât eu recunosc în mine legea primordială și divină, plasând-o mai presus de orice lege a oamenilor care și-a pierdut puritatea prin simplul fapt că a fost emisă de cineva care abuzează de ceea ce este pur și divin în fratele său foarte evoluat, așa cum faci tu?

11. Tu mă avertizezi împotriva orgoliului și a revoltei, dar vreau să te întreb: care dintre noi este mai orgolios decât celălalt și cine se revoltă cu adevărat împotriva ordinii lui Dumnezeu?

12. Tu vrei să ne vezi aplecându-ne sub povara sceptrului tău, strivindu-ne sub legile tale! Nu încalci astfel legile divine sacre care sălășluiesc în pieptul fiecărui om cultivat și nu faci astfel dovada orgoliului, dorind să ne vezi supunându-ne dominației tale, pe noi, frații tăi?

13. Mai bine te-ai ruga lui Dumnezeu să îți reveleze cele trei legi fundamentale! Abia apoi întoarce-te la noi și spune-ne dacă legile tale sunt mai presus de acestea!

14. Învață mai întâi de toate să recunoști și să respecți ceea ce este divin în frații tăi, și abia apoi stabilește dacă aceștia mai au nevoie, pe lângă legile divine și vii, și de legile tale moarte!

15. Înțelegi ce ți-am spus? Te asigur că ți-am vorbit în numele tuturor celor de față!””

Author:  1% [ 11.5.2019, 06:33 ]
Post subject:  Capitolul 172

Capitolul 172
Ohlad deliberează cu miniștrii săi. Discursul încununat de succes al primului ministru adresat consilierilor.
(29 noiembrie 1843)

1. Imediat după ce purtătorul de cuvânt al celor 99 de consilieri a tăcut, Ohlad s-a întors către miniștrii săi și i-a întrebat cum trebuie să procedeze cu un opozant atât de încăpățânat. Trebuia oare să îl lase să plece împreună cu tovarășii săi, fără a-i pune la curent cu îndatoririle lor stabilite de Dumnezeu, sau era de preferat să îi forțeze să le asculte prin puterea focului?

2. Cei zece miniștri i-au răspuns la unison: „Știi foarte bine că atunci când se folosește de forța Sa, Domnul îi judecă pe oameni! Dacă El ar dori ca noi să acționăm astfel în numele Lui, cu siguranță ne-ar transmite intuitiv voința Sa. Până atunci însă, singura armă care ne mai rămâne este răbdarea. De aceea, ne vom folosi de această armă până când Tatăl ceresc ne va indica o altă soluție.

3. Răspunde la rău cu bine, la grosolănie prin rafinament, dăruiește miere pentru fierea primită, ulei pentru oțetul primit, aur pentru sarea primită și pietre prețioase pentru argila primită, și astfel vei ști cum să procedezi cu acest adversar atât de puternic. Atacă-l cu propriile sale arme și vei învinge fără nici o dificultate!”

4. Ohlad le-a răspuns: „Aveți dreptate, acesta este drumul cel mai sigur, dar pentru a-l parcurge, ar trebui să am o limbă mai exersată! Intuiesc perfect în inima mea ce ar trebui să-i răspund interlocutorului meu atât de zelos, dar îmi lipsește exercițiul pentru a putea exprima în cuvinte ceea ce simt, întrucât mă exprim cu dificultate”. S-a întors apoi către unul dintre miniștri: „Tu ai atins deja un mare grad de elocvență, dragul meu frate. De aceea, te rog să rostești în locul meu câteva cuvinte bine alese, care vor reuși cu siguranță să înfrângă în scurt timp încăpățânarea acestui om!”

5. Purtătorul de cuvânt al celor zece miniștri a fost de acord și s-a adresat astfel reprezentantului celor 99 de consilieri:

6. „Ascultă, puternic reprezentant al confraților tăi! De ce refuzi să accepți o învățătură a celui despre care știi foarte bine că a fost uns ca rege chiar de Spiritul lui Dumnezeu, în interiorul templului?

7. Tu cunoști foarte bine puterea cu care ne-a înzestrat Dumnezeu și nu ne-ai putea impune niciodată nimic prin puterea ta, oricât de mare ar fi aceasta. De aceea, noi nu avem de ce să ne temem de tine, căci Domnul a plasat în mâinile noastre nuiaua divină. Chiar dacă întregul pământ ți-ar veni în ajutor, tu nu ai putea face nimic împotriva noastră, după cum știi prea bine.

8. Și totuși, în calitate de frați ai tăi, noi nu avem intenția să vă pedepsim pe nici unul dintre voi, ci doar să vă împărtășim o învățătură pentru călătoria pe care doriți să o întreprindeți. Mai mult, vă garantăm, cu toată puterea pe care ne-a încredințat-o Dumnezeu, că această învățătură nu poate decât să vă sporească bunăstarea interioară, și nu să v-o diminueze în vreun fel.

9. De aceea, spune-mi: chiar nu doriți să acceptați aceste instrucțiuni ale noastre, care v-ar putea servi drept norme de viață?”

10. Purtătorul de cuvânt al consilierilor i-a răspuns: „Desigur, dacă pui astfel problema, suntem de acord să acceptăm orice fel de învățătură, dar numai în calitate de frați liberi ai voștri. Refuzăm să devenim însă sclavii cuiva sub amenințarea cu tot felul de legi și de pedepse, chiar dacă Dumnezeu însuși ne-ar cere acest lucru! Decât un astfel de destin, mai bine să ne distrugă prin puterea focului, împreună cu întregul pământ!

11. Pe de altă parte, suntem întru totul dispuși să ascultăm instrucțiunile înțelepte pe care ni le propuneți și să le acceptăm în măsura în care suntem de acord că ele sunt pentru binele nostru.

12. Vorbiți, așadar, dar vă avertizez din nou: să nu aud de sancțiuni!”

Author:  1% [ 11.5.2019, 06:47 ]
Post subject:  Capitolul 173

Capitolul 173
Diferența dintre legile moarte și cele divine. Discursul adresat de Ohlad consilierilor.
(1 decembrie 1843)

1. Purtătorul de cuvânt al celor zece miniștri s-a întors din nou către Ohlad și i-a spus: „Acum, frate, le poți transmite celor 99 de consilieri voința Domnului. Te asigur că de această dată te vor asculta.

2. Nu le spune însă nimic despre sancțiuni, căci voința divină despre care dorești să le vorbești și care derivă din ordinea eternă a lui Dumnezeu va avea singură grijă de ele. Înțelegi ce ți-am spus?

3. Oricum, o lege condiționată de o sancțiune ar fi o lege slabă, inacceptabilă și sterilă dacă nu ar purta sancțiunea în ea însăși, ca o consecință naturală a încălcării sale. De fapt, de aceste legi se tem oamenii, și pe bună dreptate, căci ele îi reduc întotdeauna la sclavie.

4. În ceea ce privește însă legile divine care derivă din ordinea eternă a lui Dumnezeu, nici unul din acești eroi încăpățânați nu se teme de ele, după cum poți constata. Ei nu știu că legile divine poartă de la bun început în ele însele sancțiunile care le sunt inerente, la fel cum orice om poartă în conștiința sa un spirit care îi mustră cu severitate atunci când greșesc.

5. De aceea, du-te la ei și transmite-le voința divină. În acest fel, le vei transmite simultan un Ghid și un Judecător! Haide, du-te!”

6. Ohlad a înțeles imediat ce trebuia să facă și s-a îndreptat pe loc către consilieri, după care li s-a adresat astfel:

7. „Primul meu ministru mi-a împărtășit decizia voastră de a mă asculta. De aceea, iau acum cuvântul în numele Domnului cerului și al pământului, și vă împărtășesc pe scurt ce așteaptă Acesta de la voi, astfel încât să vă puteți bucura de o bunăstare temporală, iar mai târziu, de una spirituală. Vă rog așadar să mă ascultați cu răbdare și cu calm, în calitatea mea de frate al vostru.

8. Iată ce spune voința divină. Principala lege pe care trebuie să o cunoască și să o respecte orice ființă umană este următoarea: ‚Recunoașteți-L pe Dumnezeu și iubiți-L mai presus de orice. De asemenea, iubiți-vă frații și surorile la fel de mult ca și propria viață. Evitați plăcerile inutile ale trupului și amintiți-vă că nu există decât un singur Dumnezeu, iar noi ceilalți suntem cu toții frați. Dacă veți proceda în acest fel, veți rămâne drepți și puri în fața lui Dumnezeu și a lumii, oriunde v-ați afla. Domnul vă va binecuvânta și vă va conduce pretutindeni, având drept unic scop bunăstarea voastră eternă!’

9. Aceasta este ordinea divină cea mai pură, singura care permite dăinuirea acestei creații. Fără ea, viața ar fi absolut imposibilă! – Asta este tot ce am avut să vă spun!

10. Acum puteți pleca, sau puteți să rămâneți aici, dacă doriți. Din punctul meu de vedere nu contează. Dacă rămâneți însă, va trebui să vă câștigați pâinea cea de toate zilele prin propriile voastre mijloace, pentru a-i degreva astfel pe cetățenii orașului de greaua povară a impozitelor și a birurilor.

11. În plus, vă asigur că nu voi încerca niciodată să înlănțui prin tiranie inimile supușilor mei, așa cum nu mi-o înlănțui nici pe a mea.

12. Voi face eu însumi tot ce îmi va sta în puteri pentru a-mi limita nevoile, la fel și miniștrii mei, astfel încât să ușurăm împreună viața concetățenilor noștri din acest oraș, atât cât va fi posibil.

13. Dacă sunteți dispuși să procedați la fel, puteți rămâne aici, continuând să locuiți chiar în acest castel!”

Author:  1% [ 11.5.2019, 06:48 ]
Post subject:  Capitolul 174

Capitolul 174
Răspunsul purtătorului de cuvânt al consilierilor și obiecțiile aduse de el, bazate pe rațiune.

(2 decembrie 8143)

1. Când Ohlad a tăcut, purtătorul de cuvânt al consilierilor s-a ridicat din nou și i-a spus: „La prima vedere, nu greșești deloc. La o privire mai profundă a lucrurilor însă, mă văd nevoit să te asigur că ai debitat numai prostii și numai lucruri împotriva naturii!

2. Pentru a-ți da seama că răspunsul pe care ți-l dau în numele fraților mei nu este câtuși de puțin rău intenționat, doresc să-ți aprind lumina rațiunii. Dacă îmi vei putea contracara argumentele, îți declar anticipat că voi accepta orice lege care vine de la tine. Sunt absolut convins însă că nu vei putea face acest lucru, caz în care vom părăsi aceste locuri, cu tot cu învățătura ta și făcându-ți cadou acest palat din aur!

3. În ceea ce privește discursul pe care ni l-ai ținut, sfătuindu-ne să îl recunoaștem pe Dumnezeu, nu pot să-ți spun decât un singur lucru: încearcă să iei un munte în gură și să-l înghiți dintr-o singură bucată! Crezi că vei reuși?

4. Sau, încearcă să cuprinzi întreaga mare și toate fluviile pământului într-un singur vas! Ce crezi, vei fi capabil?

5. Ei bine, imaginează-ți-L acum pe Dumnezeu cel etern, a cărui măreție este infinită, la fel ca și nenumăratele Sale opere gigantice. Pune-te apoi pe tine însuți alături de El. Tu nu ești decât un vierme insignifiant care se târăște prin praf, o ființă cât se poate de limitată. În aceste condiții, spune-mi: cum crezi că L-ai putea recunoaște pe acest Dumnezeu etern și incomensurabil?

6. Crezi cumva că infinitatea Lui și-ar găsi vreun loc în neantul tău absolut? Sau poate vrei cumva să te lauzi că îl cunoști deja, de vreme ce încerci să mă convingi că știi totul pe marginea acestui subiect, spre deosebire de mine!

7. Nu cumva trăiești cu iluzia că L-ai văzut deja pe Dumnezeu în toată integralitatea Lui atunci când ți-a apărut într-o formă vizibilă prin intermediul unui spirit care nu reprezintă decât o minusculă rază a forței Lui desăvârșite?

8. O, cât de nebun trebuie să fii ca să poți crede astfel de lucruri!

9. Adevăr îți spun: cel care dorește – prin acțiunile sau prin cuvintele sale – să îl cunoască pe Dumnezeu sau care crede că îl cunoaște deja este cel mai mare nebun și cel mai orgolios dintre oameni. Mi se pare că exact acesta este cazul tău, de vreme ce ne-ai recomandat să îl cunoaștem, ca și cum ai fi convins că tu te bucuri deja de acest avantaj!

10. Nu pot decât să sper că îți vei da seama de nebunia ta!

11. Chiar și aceasta ar fi de înțeles într-o oarecare măsură, dar ce să mai spunem de invitația ‚să îl iubim pe Dumnezeu mai presus de orice’? Prietene și frate, dacă ți-ai putea înlocui capul cu al meu (deși nu susțin că dispun eu însumi de cea mai perfectă rațiune), te-ai înfiora de propria ta prostie!

12. Vezi tu, ceea ce noi numim ‚iubire’ este adevărata forță a ființei umane. Cu cât iubirea omului este mai mare, cu atât viața sa este mai plină de forță. Pe măsură ce el îmbătrânește, iubirea lui intră în declin, iar viața lui se reduce în mod proporțional. Moartea echivalează cu sfârșitul acestei iubiri, și implicit al vieții sale. Acest lucru este din plin dovedit de existența de zi cu zi a tuturor oamenilor.

13. În aceste condiții, spune-mi: câtă forță vitală poate să existe în tine? Cu siguranță, nu mai multă decât permite volumul trupului tău, căci nimeni nu poate trăi în afara propriei sale ființe.

14. Această forță a vieții (sau această iubire) îți permite să intri în contact cu acele ființe care îți seamănă și care au același ordin de mărime ca și tine. De pildă, ea îți este suficientă pentru a satisface circa zece femei de-a lungul câtorva ani. Dacă ai încerca însă să faci același lucru cu câteva sute sau chiar mii de femei, încercând să le satisfaci măcar pentru o singură oră, tu nu ai reuși acest lucru, chiar dacă ai face apel la întreaga ta putere. Nu ai face decât să cazi într-o epuizare totală, sufocându-te din cauza propriei tale nebunii!

15. Rezultă că ființa umană nu poate iubi decât ceea ce se află în limitele volumului său. Dacă cineva dorește să depășească aceste limite, el seamănă cu cel care, pentru a deveni înțelept, rupe toate crengile copacului cunoașterii, nereținând pentru el decât câteva mlădițe nesemnificative. El nu știe nimic și nu este bun de nimic!

16. Iar tu ne pretinzi să îl iubim pe Dumnezeu cel infinit, ba chiar mai presus de orice altceva!

17. Cum am putea face acest lucru, te întreb? Tu chiar crezi că poți ilumina și încălzi pământul ținând o torță în mâini? Știi foarte bine că acest lucru este imposibil!

18. Cum crezi tu că poți cuprinde Divinitatea în pieptul tău, încălzind-o și penetrând-o cu lumina ta, adică extinzându-ți iubirea asupra Ei?

19. Dacă ai avea măcar un singur atom de bun simț, ți-ai da seama într-o singură clipă de nebunia ta și de ceea ce ai încercat să ne convingi!

20. De aceea, te rog să dai curs obiecțiilor mele cât se poate de clare și să preconizezi alte măsuri în ceea ce ne privește. Sper că nu va trebui să plătim cu capul pentru ceea ce am spus!”

Author:  1% [ 11.5.2019, 06:48 ]
Post subject:  Capitolul 175

Capitolul 175
Stânjeneala lui Ohlad și sfatul miniștrilor săi. Întreruperea dezbaterii.
(5 decembrie 1843)

1. Ohlad nu a știut ce să răspundă la obiecțiile purtătorului de cuvânt al consilierilor. De altfel, suferea de o incapacitate din naștere care îl împiedica să se exprime dacă avea vreun dubiu cât de mic. De aceea, îi era cu atât mai greu să îi dea replica unui adversar atât de critic ca cel de față.

2. Miniștrii săi au remarcat stânjeneala sa și s-au îndreptat către el. Purtătorul lor de cuvânt i-a spus: „Ohlad, nu-ți pierde capul pentru nimic! Vezi tu, acești oameni sunt la fel de orbi ca și cârtițele, așa că sunt incapabili să distingă noaptea de lumina zilei. De aceea, este inutil să le mai vorbești.

3. Orgoliul pe care îl au datorită rațiunii și inteligenței lor, care îi face să creadă că pot înghesui într-un sac liberul arbitru și iubirea, îi face incapabili să înțeleagă o învățătură atât de elevată ca a noastră.

4. Ei seamănă cu niște crisalide care, odată închise în coconul lor, se izolează singure de orice aport de lumină.

5. Chiar dacă, cu timpul, prind din nou viață și se transformă în niște fluturi frumoși, ele rămân o apariție foarte tristă! Avem în față o mulțime de oameni superficiali, care nu au muncit în viața lor și care, la fel ca și fluturii, își vântură ideile frumoase în fața oamenilor, depunând astfel ouă din care vor ieși în cel mai scurt timp o grămadă de omizi dezgustătoare și extrem de distructive, care vor roade rapid toate vlăstarele vii ale vieții spirituale!

6. De aceea, îți propun să lăsăm aceste crisalide oarbe și lipsite de adevărata inteligență să plece cât mai curând posibil. Ne va fi cu siguranță mai bine fără ele, căci în mijlocul nostru strălucește la ora actuală soarele etern și viu al spiritului! Sub efectul căldurii sale, aceste crisalide s-ar putea dezvolta, depunând apoi în culturile noastre ouăle lor distructive!

7. Nu are sens să ne mai pierdem timpul cu acești nebuni. Cel mai bine este să-i lăsăm să plece cât mai curând posibil. Nu au decât să urmeze direcția vântului, care îi va împinge de colo-colo. căci viermii nu cunosc decât iarba care le convine și pe care o devorează cu aviditate!”

8. Purtătorul de cuvânt al consilierilor nu s-a lăsat mai prejos și a spus: „Da, atât timp cât oamenii vorbesc în doi peri, ca aceștia, ei nu pot coabita sau rămâne împreună! Ei propovăduiesc umilința, dar sunt mai orgolioși ca un păun cu coada desfăcută! Haide mai bine să plecăm și fii convins că vom găsi undeva iarba care este pe gustul nostru!”

9. Oratorul din rândul celor zece miniștri i-a replicat: „Foarte bine, duceți-vă, căci pe câmpul nostru nu crește nici o iarbă pentru voi!

10. Oameni cărora le-am promis atâtea binefaceri dacă vor accepta să recunoască legile noastre ușoare și care ne vorbesc pe acest ton nu au ce căuta în mijlocul nostru, căci noi știm că Dumnezeu a organizat inima noastră la fel ca ochiul, care este mult mai mic decât imensa creație pe care o cuprinde cu vederea, ceea ce nu îl împiedică deloc să o contemple! Acest proces nu depinde în nici un fel de volumul său, ci exclusiv de voința celui care poartă în inima sa viața!

11. Haide, duceți-vă, căci nu mai aveți ce căuta aici! Vă acordăm trei zile pentru a vă aduna toate lucrurile de care aveți nevoie, dar nici o clipă în plus!

12. Înțelegeți ce vă spun și acționați în consecință!”

Author:  1% [ 11.5.2019, 06:49 ]
Post subject:  Capitolul 176

Capitolul 176
Cei 99 de consilieri își recunosc greșeala. Simplitatea Cuvântului Divin este piatra de care se împiedică eroul rațiunii. Recent convertitul Danel devine frate bun cu Ohlad.
(6 decembrie 1843)

1. Aceste cuvinte au avut darul de a produce o schimbare majoră în starea de spirit a consilierilor. Îndeosebi analogia dintre ochi și inimă a avut efectul unui curent electric care le-ar fi trecut prin membre, prin vine și prin coloana vertebrală.

2. Atins de acest fior, principalul orator din rândul consilierilor s-a întors către restul adunării și s-a adresat astfel colegilor săi: „Fraților, ascultați-mă! Discursul puternicului mesager devenit între timp prim ministru al lui Ohlad, cel care a fost uns rege asupra noastră de către Dumnezeu însuși, mi-a arătat eroarea gravă în care mă aflam.

3. Mi-am dat în sfârșit seama care este adevărata noastră poziție, cu toată rațiunea și cu toată inteligența noastră. Acest lucru a fost suficient pentru a înțelege că în ceea ce privește aspectele spirituale și divine, suntem într-adevăr complet orbi.

4. În plus, suntem deopotrivă surzi și la fel de proști ca noaptea! De aceea, ar fi un act de justiție să fim alungați în mod rușinos din acest oraș în care am domnit ca niște seniori o vreme atât de îndelungată. În ceea ce mă privește, acest lucru este cu atât mai echitabil cu cât recunosc că am fost întotdeauna opozantul cel mai încăpățânat al oricărei idei cu adevărat spirituale și divine.

5. Care dintre noi nu-și mai aduce aminte de cei doi consilieri veniți de pe înălțimile sacre, care au pretins că sunt muncitori, devenind în scurt timp șefi de șantier ai tuturor marilor noastre construcții? Când ne-au părăsit, ne-au dat același sfat: să ne întoarcem fețele către Dumnezeu, unicul Domn atotputernic al cerului și al pământului…

6. Cuvintele lor ne-au intrat pe o ureche și ne-au ieșit pe cealaltă, îndeosebi în cazul meu. Am preferat cu toții să îi lăsăm să plece pe acești oameni care au jucat un rol atât de important în viața noastră, mai degrabă decât să recunoaștem veridicitatea mesajului lor divin și plin de înțelepciune!

7. De foarte mult timp, ne-am încăpățânat să refuzăm tot ce venea de la Dumnezeu, folosindu-ne în acest scop de rațiunea și de inteligența noastră. De aceea, nu merităm astăzi decât să fim alungați din acest oraș în ziua care ne-a fost fixată!

8. În ceea ce mă privește însă, eu știu foarte bine ce am de făcut: voi părăsi aceste locuri ca un penitent care se căiește! Voi, ceilalți, puteți face orice doriți. Fie ca voința nemărginită a lui Dumnezeu cel atotputernic să ne însoțească pe toți!”

9. După acest discurs, el s-a întors din nou către Ohlad și către miniștrii săi, rugându-i într-o manieră emoționantă să îi ierte încăpățânarea și mulțumindu-le pentru că i-au făcut cunoscute aceste principii divine care au produs în el o trezire atât de profundă. După care s-a îndreptat către ieșire.

10. Ohlad i-a strigat însă din urmă: „Danel, adevăr îți spun: acum, că te-ai schimbat atât de profund, poți să rămâi liniștit. Căci Domnul te-a primit la pieptul Lui, de vreme ce ți-a acordat o asemenea grație. Cu atât mai mult te voi primi eu însumi la pieptul meu!

11. Eu nu doresc să vă izgonesc pe voi, fraților, ci numai încăpățânarea voastră. Dacă sunteți dispuși să renunțați singuri la ea, nu mai are nici un rost să plecați din cauza păcatului vostru. Este suficient să renunțați la el.

12. Atunci când un frate își izgonește un alt frate, el se torturează singur. Departe de mine această intenție!

13. De aceea, te rog, rămâi, și convinge-i și pe frații tăi să rămână; căci avem multe lucruri de făcut împreună!”

Author:  1% [ 11.5.2019, 06:49 ]
Post subject:  Capitolul 177

Capitolul 177
Danel își convinge tovarășii să rămână. Opoziția lui Midehal, regele fictiv. Umilirea și convertirea lui.
(7 decembrie 1843)

1. Fericit să audă propunerea lui Ohlad, Danel i-a promis acestuia că va face tot ce-i va sta în puteri pentru a-și converti tovarășii.

2. În continuare, el s-a întors către ceilalți consilieri și le-a vorbit despre grația lui Dumnezeu într-o manieră atât de convingătoare încât i-a convertit pe toți, cu excepția unuia singur.

3. Acest ultim opozant nu era altul decât fostul rege de fațadă al consilierilor. Pus în fața pierderii puterii sale iminente, el a simțit pentru prima oară dorința imperioasă de a continua să domnească asupra oamenilor.

4. Căci, în calitatea sa de rege fictiv, el se bucura de tot felul de însemne regale, care îi plăceau mai presus de orice. Iar acum era silit să abdice, fapt deosebit de dezagreabil pentru el!

5. Din toate aceste motive, el a început să se gândească ce ar putea face pentru a-și recâștiga demnitatea pierdută.

6. Danel și-a dat seama ce se întâmplă și s-a pregătit să se repeadă asupra lui, dar unul din cei zece miniștri i-a spus:

7. „Este suficient că am reușit să convertim 98 dintre voi. Să-l lăsăm în plata Domnului pe acest măgar! Căci cel care nu dorește să își conducă frații cu ajutorul forței naturale, morale și spirituale, ci doar să-i domine ca urmare a orgoliului și a dorinței sale avide de putere, nu este decât un măgar incapabil să își dea seama că frații săi l-au demascat de multă vreme, plasând pe capul său coroana prostiei!

8. Adevăr îți spun: trecerea timpului nu va schimba nimic în cazul acestui om, căci prostia lui este la fel de dură ca și piatra!

9. Chiar dacă munții s-ar face fărâme și pământul s-ar cutremura precum frunzele unui copac în timpul furtunii, chiar dacă soarele s-ar întuneca și stelele ar cădea pe pământ, acest om va rămâne neclintit în prostia lui!

10. Căci măgarul nu se teme de ghearele ascuțite ale tigrului, și nici de colții săi însetați de sânge. El știe că cel care i-ar face un rău cât de mic ar muri apoi de rușine.

11. Într-adevăr, prostia este întotdeauna respectată, chiar de către părintele răutății și al minciunii, iar măgarul nu are de ce să se teamă de furia acestuia. Până și Satan știe ce înseamnă rușinea, motiv pentru care nu se încurcă niciodată cu măgarii!

12. Lasă-l așadar pe acest măgar să rămână singur pe tronul lui și să domnească asupra muștelor și asupra țânțarilor dintre cei patru pereți ai odăii sale. Îi vom pune pe capul pleșuv și albit de vreme o coroană cât mai splendidă!

13. Iar atunci când vocea lui puternică de suveran va răsuna în interiorul palatului, repetând fără încetare aceleași cuvinte, le vom spune servitorilor noștri să îi ducă o masă cât mai copioasă!

14. Așa vom face! Fie ca regele nostru să își petreacă tot timpul punându-și burta la cale, dormind și vânând muște!”

15. Această satiră l-a scos din minți pe falsul rege, care a început să urle din toți bojocii.

16. Ministrul-orator l-a prins atunci de urechi și, folosindu-se de forța sa miraculoasă, l-a tras de ele, alungindu-le, până când au devenit niște veritabile urechi de măgar. După care i-a spus: „Iată-ți coroana! Îți vei primi în scurt timp și tronul!”

17. Aceste cuvinte au avut un efect imediat asupra regelui fictiv, al cărui nume era Midehal. El a devenit pe loc umil și s-a convertit. Ca o pedeapsă spre aducere aminte, el a fost nevoit să își păstreze însă urechile de măgar încă trei ani.

18. Povestea a făcut turul întregii regiuni și a ajuns chiar să fie relatată pe înălțimile sacre. Întreaga populație a aflat că regele de fațadă avea urechi de măgar, legenda transmițându-se apoi mai departe, de-a lungul a numeroase generații, fiind amplificată în bună parte și de fantezia dezlănțuită a oamenilor(2).

(2) Probabil că de aici se trage legenda grecească a regelui Midas, care avea și el urechi de măgar. Într-o altă operă a lui Lorber, Cele trei zile petrecute de copilul Iisus la templu, apare des regele Midas și urechile sale de măgar.

Author:  1% [ 11.5.2019, 06:50 ]
Post subject:  Capitolul 178

Capitolul 178
Discursul fratern adresat de Ohlad lui Danel. Cei 110 oameni adunați ajung la o concluzie unanimă.
(9 decembrie 1843)

1. Ohlad s-a întors atunci din nou către Danel și i-a spus:

2. „Ei bine, prietene și frate, după cum vezi, s-a convertit și Midehal, ținând cont că ministrul meu i-a alungit urechile prin puterea lui Dumnezeu, făcând să iasă astfel în afară prostia lui interioară. Am atins astfel un prim obiectiv respectabil, în acord cu voința divină!

3. Mai există însă și restul populației, care continuă să zacă scufundată în întunericul cel mai deplin, deopotrivă în acest oraș cu întinsele sale cartiere și în orașele limitrofe, Lim, Kira, Sab, Marat, Sincur, Pur, Nias, Firab, Pejel, Kasul, Munia și Tiral, ca să nu mai vorbim de celelalte orașe vasale.

4. Nu depinde decât de noi să îi convertim pe oamenii din aceste orașe și din satele învecinate, respectiv din toate regiunile locuite de oameni. Așa cum știți cu toții foarte bine, pretutindeni domnesc idolatria și ateismul cel mai deplin!

5. Responsabilitatea ne revine în principal nouă, motiv pentru care avem datoria să răspândim lumina în rândul acestor oameni, cu atât mai mult cu cât noi înșine suntem cei care le-am furat-o până acum.

6. Domnul însuși ne-a deschis calea prin intermediul teribilei furtuni de foc. Nu mai rămâne decât să ne folosim de această ocazie, folosindu-ne cu înțelepciune de ea, întru slava Celui care ne-a acordat imensa grație de a reaprinde în noi lumina eternă a Vieții, care era stinsă în inimile noastre.

7. Pentru a putea răspândi din nou această lumină în rândul oamenilor, va trebui să ne ducem cu toții în templele Domnului. Acolo vom fi întăriți și vom obține întreaga putere de care avem nevoie.

8. Spiritul lui Dumnezeu va coborî asupra noastră și ne va dărui o forță nouă. El va trezi în noi spiritul just al iubirii și al luminii care derivă din ea. Înarmați cu aceste două mari calități, ne vom putea îndrepta către oameni, iluminându-i cu această grație venită direct de la Dumnezeu. Asupra lor va coborî astfel un spirit nou, care va face din ei copiii dragi ai Tatălui nostru preaplin de sfințenie, care ne-a ales în acest scop încă de la începuturile creației.

9. Pregătiți-vă așadar pentru ziua de mâine. Scopul nostru este să pătrundem în templu înainte de răsăritul soarelui, pentru a avea apoi suficient timp la dispoziție în vederea sarcinii sublime de a stabili o guvernare autentică a poporului în numele Dumnezeului unic care ne-a ales special pentru acest lucru, dăruindu-ne întreaga putere de care avem nevoie! Așa să fie!”

10. După ce Ohlad a tăcut, toți cei de față au izbucnit în ovații și toți consilierii, inclusiv fostul rege lor de paie, devenit între timp foarte umil, au început să îl slăvească pe Dumnezeu cu voce tare pentru că le-a dăruit un rege atât de bun și de înțelept.

11. Cu toții au acceptat de bunăvoie propunerea regelui, bucurându-se din toată inima că pot începe să lucreze în via Domnului.

12. Ohlad și miniștrii săi i-au binecuvântat, după care s-au îndreptat cu toții către vechiul castel, pe care l-au restaurat, slăvindu-L în continuare pe Domnul.

Author:  1% [ 11.5.2019, 06:50 ]
Post subject:  Capitolul 179

Capitolul 179
Cei 110 se duc la templu. Marea de foc și cuvintele de liniștire ale lui Ohlad.
(11 decembrie 1843)

1. A doua zi dimineața, cu două ore înainte de răsăritul soarelui, Ohlad a sosit însoțit de miniștrii săi în locul în care îl așteptau foștii consilieri și, spre marea sa bucurie, i-a găsit pe toți îmbrăcați în haine de sărbătoare, gata să pornească spre templu.

2. Toți bărbații, toate femeile și toți copiii erau deja adunați, iar în curtea interioară, servitorii își așteptau suveranul.

3. Văzând că totul era pregătit, cortegiul s-a pus în mișcare, îndreptându-se către primul templu.

4. Când numeroasa mulțime a ajuns în curtea exterioară a templului, mii de fulgere au țâșnit din acoperișul aurit al edificiului. În același timp, cei zece miniștri le-au făcut un semn discret munților din apropiere, care au izbucnit instantaneu în flăcări ce s-au înălțat până la cer. Masa enormă de fum care se degaja din aceste flăcări a acoperit în scurt timp întregul cer.

5. Acest spectacol inedit a făcut o mare impresie asupra foștilor consilieri, care erau convinși că până aici le-a fost!

6. Tremurând din tot corpul, Danel s-a apropiat de Ohlad și i-a spus: „O, rege atotputernic, uns de Dumnezeu! Ocrotește-ne și nu ne lăsa să pierim într-o manieră atât de lamentabilă; căci forța și puterea ta sunt înspăimântătoare!

7. Cine ar putea rezista în apropiere de tine? Cine ar putea supraviețui, fiindu-ți ție supus? Înainte să aibă timp de respire o dată, flăcările puterii tale îl vor fi și transformat în cenușă!”

8. Dar Ohlad i-a răspuns: „Termină cu prostiile! Prin acest spectacol, Domnul nu dorește altceva decât să vă demonstreze, ție și colegilor tăi, seriozitatea cu care abordează întreaga problemă. Dacă nu ar face acest lucru, voi nu ați fi demni să primiți acum atotputernica binecuvântare care vă va permite să îi ridicați pe oameni către lumina vieții, care vine de la Dumnezeu!

9. De aceea, renunță la această frică inutilă, care te face să tremuri, căci aceste flăcări nu reprezintă altceva decât venirea în forță a lui Dumnezeu, Tatăl nostru etern și preaplin de iubire, care vă iese în întâmpinare în focul violent al iubirii Sale infinite și preasfinte!

10. Eu și miniștrii mei nu am putea face niciodată aceste flăcări să țâșnească din acoperișul templului și din munții învecinați. Numai Dumnezeu poate face acest lucru, din iubire pentru voi, pentru a vă pregăti temeinic în vederea sosirii Sale binecuvântate în interiorul templului!”

11. Aceste cuvinte au fost suficiente pentru a-l elibera pe Danel și pe tovarășii săi de teama lor ridicolă și pentru a le da curajul necesar pentru a pătrunde în curtea interioară, iar apoi, după ce s-au umplut cu toții de umilință și de o iubire autentică, în interiorul templului.

12. Ohlad a deschis imediat poarta zidului dintre cele două curți ale templului și a pătruns în curtea interioară însoțit de întregul grup, umplut de o venerație dintre cele mai profunde. După ce a slăvit numele Domnului, el a intrat în interiorul templului, unde nu l-au putut urma însă decât miniștrii săi. Restul mulțimii a fost nevoită să rămână afară, căci numai cei inițiați aveau dreptul să pătrundă în interiorul acestui loc sacru.

Author:  1% [ 11.5.2019, 06:51 ]
Post subject:  Capitolul 180

Capitolul 180
Ohlad în fața altarului, aproape de Domnul.
(12 decembrie 1843)

1. Odată intrat în templu împreună cu cei zece miniștri ai săi, Ohlad a căzut cu fața la pământ în fața altarului și l-a rugat pe Dumnezeu să se milostivească de cei 99 de frați ai săi, inclusiv de regele lor de paie.

2. Domnul i-a răspuns din mijlocul norului alb: „Ohlad, v-am privit, pe tine și pe frații tăi, și M-am bucurat că și-au întors inimile și sufletele către Mine. Mai am totuși încă o problemă cu ei, și această chestiune este de cea mai mare importanță pentru spiritul lor!

3. În ochii lumii exterioare, această chestiune pare justificată și oarecum inocentă; dar nu și în ochii Mei!

4. Despre ce este vorba? Ascultă-Mă!

5. Lor le place la nebunie să viziteze anumite familii pe care le cunosc, sub tot felul de pretexte, considerându-se prietenii acestora. Aceste familii sunt atât de numeroase încât aproape că nu mai au timp să le invite la rândul lor la ei acasă! Nici chiar Danel, deși este cel mai înțelept dintre ei, nu face excepție de la această regulă nefastă!

6. Bărbaților le face mare plăcere să primească vizita unor tinere drăguțe și se bucură peste măsură să le facă la rândul lor vizite.

7. Nici femeile nu se lasă mai prejos, savurând la maxim vizitele masculine pe care le primesc sau pe care le fac. Cu cât aceste vizite sunt mai frecvente, cu atât mai plăcute devin ele, și implicit cu atât mai mare devine dependența de ele.

8. La drept vorbind, femeile fac mai puține vizite bărbaților decât suratelor lor, dar trebuie să îți mărturisesc că întregul cer fierbe de mânie auzind toate prostiile pe care și le spun ele în astfel de ocazii!

9. Cu cât aceste bârfe sunt mai lipsite de bun simț, cu atât mai mare devine plăcerea pe care le-o provoacă ele; și cu cât comportamentul oaspeților devine mai extravagant, mai stupid, mai provocator și mai ridicol, cu atât mai mult îl apreciază femeile, cultivându-i cu o ardoare din ce în ce mai mare pe acești oameni.

10. Așa se face că în cadrul acestor reuniuni de salon care îmi provoacă o oroare atât de mare, femeile – deopotrivă cele tinere și cele bătrâne – au grijă să invite diverși tineri specializați în a le face curte și în organizarea a tot felul de jocuri amuzante de societate, special concepute pentru a le face pe plac gazdelor lor feminine. Mai mult, cu cât aceste jocuri sunt mai stupide, cu atât mai apreciate sunt ele de către femei, care abia așteaptă să le facă o nouă vizită acestor oameni.

11. Toate femeile celor 99 de frați ai tăi, ba chiar și copiii lor, corespund acestei descrieri. Iar cea mai rea dintre toți este soția lui Danel, fapt care îmi provoacă un dezgust maxim.

12. Aș prefera să țin un hoit în gură timp de o mie de ani decât să arunc măcar o privire de departe și timp de o singură secundă către o creatură pasionată de compania galantă!

13. Motivul este simplu: aceasta este cea mai sigură modalitate de a corupe și de a ucide spiritul care își are sursa în Mine. În timpul acestor reuniuni, femeile (dar și bărbații) învață în maniera cea mai sigură să uite de Mine și să se arunce în vârtejul plăcerilor lumești, respectiv în brațele înveninate ale Șarpelui.

14. Cine se mai gândește la Mine în timpul acestor reuniuni la care toată lumea joacă jocuri de societate, se amuză și râde, ținându-se de tot felul de cancanuri, în timp ce Eu Mă văd nevoit să le conserv viața tuturor?

15. De aceea, Eu blestem toate aceste vizite la care oamenii se întâlnesc exclusiv pentru a se amuza, și nu pentru a discuta despre Mine și pentru a se instrui în ceea ce Mă privește. Toate aceste vizite reciproce, fie ele ținute într-un cadru restrâns sau nu, sunt blestemate în ochii Mei, mai ales dacă la ele iau parte și copiii, fapt care le ucide încă de la naștere grăuntele de Viață pe care l-am implantat în ei.

16. Du-te așadar înapoi la frații tăi și împărtășește-le ce ți-am spus. La rândul lor, ei au datoria să le explice această învățătură soțiilor și copiilor lor. Spune-le de asemenea că Eu nu voi acorda grația Mea nici unui om până când nu-și va fi făcut ordine în propriul său cămin!

17. Dacă acest rău nu va fi smuls din rădăcină, voi trimite judecata Mea asupra tuturor celor care sunt pasionați mai degrabă de lumea exterioară decât de grația Mea! Amin”.

Author:  1% [ 11.5.2019, 21:32 ]
Post subject:  Capitolul 181

Capitolul 181
Cererea absurdă a lui Ohlad. Un sfat important al Domnului: „Acolo unde mai mulți oameni se reunesc în numele Meu, Eu Mă aflu în mijlocul lor”
(13 decembrie 1843)

1. Profund smerit, Ohlad i-a răspuns astfel Domnului: „O, Doamne, slăvit fie de-a pururi numele Tău! Facă-se voia Ta, acum și pentru totdeauna!

2. Eu, sărman vierme în fața Ta, care mă târăsc în praful propriei mele nulități, doresc să îți pun totuși o întrebare, Ție, Părintelui meu preaplin de iubire, de compasiune și de răbdare. Sper că nu Te vei supăra pe mine pentru acest lucru”.

3. Domnul i-a răspuns din norul Său: „Ei bine, ridică-te și vorbește! Te asigur că îmi voi apleca urechea la cererea ta!”

4. Atunci, Ohlad i-a spus: „O, Doamne, spune-mi, dacă binevoiești: trebuie oare să nu ne mai vizităm niciodată vecinii și să nu ne mai distrăm niciodată împreună cu frații și cu surorile noastre, nici măcar într-o manieră cât se poate de respectabilă?

5. Oricum, noi nu suntem decât niște sărmane creaturi care nu găsesc prea multe distracții pe acest pământ arid. Dacă ar trebui să renunțăm inclusiv la vizitele reciproce pe care ni le facem și la bucuriile noastre nevinovate, nu ne-ar mai rămâne să ne îngropăm într-o peșteră și să murim de plictiseală!

6. De aceea, Doamne, doresc să Te rog, în numele fraților și surorilor mele, să îți modifici puțin voința în această privință! Îmi poți indica vreo regulă, poate chiar o lege, care să permită totuși acestor reuniuni să aibă loc?”

7. Domnul i-a răspuns astfel lui Ohlad: „Știam Eu că nici tu nu ești altceva decât un măgar atins de această boală. Numai așa se poate explica faptul că îmi ceri un lucru care contravine întru totul ordinii Mele!

8. Ascultă-Mă, om decăzut. Pe pământ cresc plante, arbuști, copaci și fructe care sunt fie binecuvântate, fie blestemate. Primele provin din cer, iar celelalte din infern. Fructele din a doua categorie sunt adeseori mult mai tentante decât cele din prima categorie. Nu cumva vrei să-Mi ceri: ‚Doamne, usucă Tu otrava lor ucigătoare, pentru ca noi să ne putem bucura de gustul acestor fructe, la fel ca și de cele binecuvântate’?

9. Dar Eu îți spun: niciodată nu voi face așa ceva! Oricum, v-am dăruit câte 30 de fructe binecuvântate pentru fiecare fruct blestemat, iar acest lucru ar trebui să vă ajungă!

10. În plus, nu ai decât să extermini complet plantele blestemate și să plantezi în locul lor plante binecuvântate. Nu-ți este suficient acest lucru?

11. Pe de altă parte, Eu i-am dăruit deja omului un tovarăș de viață și un ajutor (consortul său de sex opus)! Primul om de pe pământ a fost perfect satisfăcut de acest dar, iar voi doriți să aveți parte de mai mult decât primul cuplu de oameni de pe acest pământ?

12. În plus, oare nu dispune fiecare părinte de copiii lui?

13. Adam nu a avut decât o singură soție, care i-a dăruit mai târziu copii. El nu a avut servitori, și totuși se simțea perfect satisfăcut! De ce vă doriți voi mai mult decât a primit Adam, conform ordinii Mele?

14. O, ființe insațiabile, voi vă doriți mai mult pentru că Eu nu vă sunt suficient! Nu vă mulțumiți cu Mine, așa că vă căutați distracția în lumea exterioară! Doriți să râdeți, să vă țineți de cancanuri și de jocuri de societate, pentru că Eu vă plictisesc!

15. Adam era perfect mulțumit cu compania Mea, iar Eva se simțea copleșită de prezența lui Adam și a copiilor ei. De aceea, ei au trăit întru totul satisfăcuți timp de 930 de ani (Eva cu 30 de ani mai mult) fără jocuri de societate! De ce vă doriți voi mai mult decât ei?

16. Având în vedere că te-am uns deja rege, îți spun un lucru, și te sfătuiesc să îți apleci cu atenție urechea asupra lui: dacă vă veți vizita reciproc în numele Meu, așa cum făcea Adam cu copiii săi, fiecare reuniune de acest fel va fi binecuvântată; căci acolo unde doi sau trei oameni se adună în numele Meu, Eu Mă aflu în mijlocul lor!

17. Dacă vă veți aduna însă numai pentru a vă bucura de plăcerile lumești, Satan se va afla în mijlocul vostru și se va bucura de copiii lui, abuzând de ei după bunul lui plac!

18. Iar acum nu îmi mai pune întrebări, căci s-ar putea să fie ultimele pe care Mi le-ai pus vreodată. Mai bine du-te și grăbește-te să îmi îndeplinești voința! Amin”.

Author:  1% [ 11.5.2019, 21:38 ]
Post subject:  Capitolul 182

Capitolul 182
Ohlad le transmite consilierilor voința Domnului. Danel se minunează de aparenta meschinărie a lui Dumnezeu.
(14 decembrie 1843)

1. După acest discurs, Ohlad și-a bătut pieptul cu pumnii, s-a înclinat până la pământ în fața altarului și a ieșit afară din templu, întorcându-se la frații săi. În acest moment, Danel s-a apropiat de el, iar Ohlad i-a povestit tot ce i-a spus Domnul.

2. Danel i-a replicat: „Adevăr îți spun, dacă nu mi-ai fi povestit aceste lucruri cu o mină atât de serioasă, nu aș fi crezut niciodată că marele Dumnezeu, atât de sublim și de sfânt, se poate coborî până într-atât încât să se ocupe de astfel de bagatele!

3. Bănuiesc totuși că această chestiune are importanța ei, de vreme ce Domnul este dispus să ne refuze grația Lui dacă nu vom renunța la acest viciu, supunându-ne pe toți unei judecăți severe!

4. De aceea, le voi comunica celorlalți voința Domnului! În ceea ce ne privește pe mine și familia mea, lucrurile sunt clare. Nu vom mai face niciodată invitații, decât în numele preasfânt al Domnului, adică așa cum dorește Acesta.

5. Cât despre ceilalți, nu pot garanta că vor proceda la fel”.

6. Ohlad i-a spus: „Mai bine să nu ne preocupăm de acest lucru deocamdată, căci Domnul va ști cu siguranță să se descurce cu fiecare în parte”.

7. După care Danel s-a întors către cei 99 de consilieri, inclusiv către soțiile și copiii lor, și le-a transmis voința Domnului împărtășită lui de Ohlad. 8. Bărbații s-au lăsat imediat convinși, dar femeile și fiicele lor devenite deja adulte au început să se vaiete și să plângă, proferând în sinea lor tot felul de blasfemii de genul:

9. „Este imposibil ca Dumnezeu să fi spus așa ceva! Este cu siguranță o invenție a lui Ohlad, a celor zece magicieni veniți din munți și a faimosului Danel, cel care își schimbă intențiile după cum bate vântul!

10. De ce nu ne-am lăsa iubite de cât mai mulți bărbați în timpul reuniunilor la care suntem invitate?

11. Ce rost are să ne facem frumoase și să existăm pentru un singur bărbat?

12. De ce să nu poată fiicele noastre să cunoască un număr cât mai mare de tineri, din rândul cărora să îl poată alege pe cel pe care îl preferă?

13. La fel, de ce nu ar avea fiii noștri dreptul să poată alege dintr-un număr cât mai mare de tinere? Oare trebuie să rămână fără nici o soție? Cum altfel ar putea face cunoștință cu tinerele fete dacă nu în cadrul acestor reuniuni mondene?

14. Oricum, noi nu frecventăm decât familii cinstite, care aparțin aristocrației și care ne vizitează la rândul lor.

15. Dacă ne cere așa ceva, Dumnezeu nu are cum să fie un înțelept! Dacă am face ceva rău, ar fi altceva, dar noi nu facem decât să ne distrăm în maniera cea mai inocentă din lume! Cum este posibil ca Dumnezeu să condamne comportamentul nostru?”

16. Dar Danel le-a răspuns: „O, femeilor! Văd că murmurați împotriva dispozițiilor lui Dumnezeu! Oare nu știți cum îi pedepsește El pe cei care se opun voinței Sale? Voi aveți impresia că ceea ce v-am spus este prea meschin pentru a proveni de la Dumnezeu, ba chiar aveți tupeul să afirmați că în aceste condiții, Dumnezeu nu poate fi un înțelept!

17. O, nebunelor și oarbelor! Cine a creat muștele și țânțarii, praful și fiecare fir de păr de pe capul vostru? Aceste aspecte ale creației par nesemnificative, dar Dumnezeu se ocupă de fiecare dintre ele în parte!

18. Cine știe cel mai bine ce este potrivit și ce nu pentru creația sa, dacă nu meșterul care a creat-o? Iar atunci când acest Meșter ne dăruiește regulile de viață pe care ar trebui să le respectăm, nu credeți că ar trebui să le acceptăm imediat și să le punem în practică, cu cea mai mare recunoștință?

19. Dacă vouă vi se pare că răul este minimal și derizoriu, mai ales că v-ați obișnuit deja cu el, asta înseamnă că la fel ar trebui să i se pară și lui Dumnezeu?

20. O, Dumnezeu nu se va supune niciodată imensei noastre nebunii. În schimb, noi, creaturile Sale, avem datoria sacră de a ne supune întru totul voinței Sale, căci numai El știe ce este cel mai bine pentru noi!

21. Nu este adevărat că o singură picătură de otravă poate face zece vedre de apă să devină toxice și imposibil de băut? În schimb, dacă adăugăm o picătură de apă la zece vedre de otravă, devine oare aceasta inofensivă?

22. După cum puteți constata, moartea este mai puternică decât viața, iar noi ne putem pierde cu cea mai mare ușurință propria viață! În aceste condiții, cel mai bun lucru pe care îl putem face este să respectăm regulile și legile care ne sunt date, exact așa cum dorește Domnul Vieții! Înțelegeți ce vă spun și terminați cu protestele! Amin”.

Author:  1% [ 11.5.2019, 21:45 ]
Post subject:  Capitolul 183

Capitolul 183
Femeile îl chestionează pe Danel. Minunatul răspuns al lui Danel referitor la întrunirile mondene și la influența lor nefastă asupra ființelor umane.
(16 decembrie 1843)

1. După ce Danel a tăcut, mai mulți tineri, precum și un anumit număr de femei, s-au apropiat de el și i s-au adresat astfel:

2. „Onorabil și foarte stimat tovarăș al soților și părinților noștri! Ți-am ascultat cu cea mai mare atenție discursul și am constatat că acesta a cuprins numeroase lucruri echitabile și corecte, dar și destule lucruri imposibil de înțeles!

3. De aceea, dorim să te întrebăm ce ai dorit să spui atunci când ai vorbit despre picătura de otravă din cele zece vedre de apă și invers, despre picătura de apă din cele zece vedre de otravă? Pe de altă parte, ni se pare greu de înțeles cum ne-am putea întâlni în numele lui Dumnezeu. Spune-ne mai multe despre aceste două aspecte importante, astfel încât totul să ne devină cât se poate de clar!”

4. Danel a cugetat o vreme, după care le-a răspuns: „Ei bine, ascultați-mă! Prin grația Domnului care mă iluminează din sanctuarul Său, vă voi explica lucrurile astfel încât să vă devină la fel de clare ca și lumina zilei atunci când soarele strălucește pe cer la amiază, chiar dacă la ora actuală cerul este întunecat din cauza fumului care iese din vulcanii din apropiere!

5. Voi sunteți ca niște vase în care se află o apă vie și sfântă, respectiv viața voastră, a cărei sursă se află în Dumnezeu. Reuniunile și jocurile de societate sunt o otravă pentru spiritul vostru viu, căci ele vă fac să îl uitați din ce în ce mai mult pe Dumnezeu, din cauza bârfelor și a plăcerilor la care vă dedați, adeseori cu prețul defăimării rușinoase a altor persoane inocente, precum și a jocurilor stupide care vă amuză atât de tare, făcându-vă să uitați de voi înșivă! Din cauza orgoliului stimulat de flatările celor din jur, voi ajungeți să credeți astfel că lumea exterioară este cauza care v-a dat naștere și că mântuirea umanității depinde direct de trăncănelile și de buna voastră dispoziție!

6. Iată, acest comportament al vostru se opune iubirii față de aproape, și deci ordinii divine, dovedindu-se implicit o otravă pentru viața spiritului vostru insuflat cândva de Dumnezeu, la fel ca o apă vie și sfântă!

7. O singură picătură din această otravă (care corespunde unei mici vizite aparent inocente) corupe cu ușurință spiritul, care devine astfel neputincios și slăbește în sufletul vostru. Lăsat liber, acesta din urmă se bucură din ce în ce mai tare de orgoliul său și încearcă să obțină recunoașterea propriei sale măreții din partea celor din jur.

8. Sufletul acționează în acest fel din cauza slăbirii spiritului otrăvit din inima sa. El nu mai este interesat de lucrurile sfinte și sfârșește prin a crede că el însuși reprezintă principiul dominant al vieții, fapt în întregime greșit, căci orice suflet care animă corpul vine de jos, spre deosebire de spirit, care vine de sus pentru a elibera sufletul decăzut de impuritățile sale în decursul acestei vieți pământești! Puțini oameni cunosc această învățătură secretă, dar extrem de importantă!

9. Această eliberare nu se poate produce decât prin grația lui Dumnezeu, care ne-o acordă numai în măsura în care nu facem tot ce ne stă în puteri pentru a ne corupe și mai puternic spiritul, ci dimpotrivă, ne organizăm astfel viața încât să fim la unison cu voința sfântă a Celui care ne-a dăruit-o pentru a ne bucura de ea în prezentul etern.

10. Cred că v-am explicat suficient de clar la ce se referea parabola cu picătura de otravă din cele zece vedre de apă.

11. În ceea ce privește cazul opus, nu cred că mai trebuie să adaug mare lucru! Atunci când omul este în întregime pervertit, cum l-ar mai putea ajuta o singură picătură de adevăr?

12. Așa cum nu poți stinge un incendiu uriaș cu o singură picătură de apă, la fel, nu poți schimba printr-un simplu avertisment o ființă coruptă de lumea exterioară.

13. Eu am lăsat deja multe picături de apă vie să curgă în inimile voastre, dar vechile voastre pasiuni continuă să mocnească în ele, căci nimeni nu le poate considera stinse. Ar fi probabil necesară o ploaie diluviană pentru ca marea voastră nebunie să se stingă! – Am fost suficient de clar?

14. În ceea ce privește singurele vizite justificate, care au loc în numele Domnului, cred că nu mai este necesar să vă vorbesc pe larg despre ele!

15. Analizați cu atenție aceste sfaturi și vă veți da rapid seama cum trebuie să ne vizităm reciproc în numele Domnului! Înțelegeți ce vă spun, în numele Celui care mi-a permis să vă vorbesc așa cum am făcut-o! Amin”.

Author:  1% [ 11.5.2019, 21:51 ]
Post subject:  Capitolul 184

Capitolul 184
Ohlad îl laudă pe Danel pentru excelentul lui discurs și îl invită să îi mulțumească Domnului.
(18 decembrie 1843)

1. După acest discurs, Danel s-a întors către Ohlad și i-a spus: „Frate, tu, care ai fost uns regele nostru autentic și purtător al puterii și al grației lui Dumnezeu cel unic, care guvernează tot ce există și care este de-a pururi sfânt, sfânt, sfânt –, ai fost martor că le-am împărtășit soțiilor și copiilor noștri voința Domnului! Nu pot garanta însă că acest lucru va folosi la ceva!

2. Fie ca grația Domnului și puterea regală care ți-a fost conferită să facă mai mult decât am putut face eu!”

3. Uimit la culme să îl audă pe Ohlad vorbind în acest fel, Ohlad i-a răspuns: „Adevăr îți spun, eu însumi nu aș fi putut vorbi mai bine decât ai făcut-o tu atunci când te-ai adresat soțiilor și copiilor noștri, și indirect fraților noștri!

4. Cuvintele tale au fost atât de adevărate și de bogate în sensuri spirituale încât nu puteau proveni decât din gura Domnului.

5. Dacă astfel de argumente vor rămâne fără efect, numai judecata și pedeapsa cea mai severă mai poate face ceva pentru acești oameni!

6. Sunt însă absolut convins că nu ai vorbit în zadar, iubitul meu frate! Căci am văzut cum toate ascultătoarele tale s-au interiorizat puternic, îndeosebi atunci când le-ai dat exemplul cu picătura de otravă din cele zece vedre de apă curată, și invers!

7. Să le lăsăm acum să asimileze cuvintele tale, și sunt absolut sigur că le vor accepta și că se vor conforma în întregime lor atunci când spiritul care le-a animat le va lua în posesiunea sa.

8. El le-a impregnat deja cu drojdia sa. Atunci când Domnul va adăuga căldura iubirii Sale, aluatul pe care tocmai l-ai pregătit va începe să crească de la sine! Înțelegi ce îți spun?

9. Iar acum însoțește-mă până la poarta templului și îngenunchează în fața sfintei prezențe a Domnului, pentru a-i mulțumi din inimă pentru imensa grație pe care ți-a acordat-o făcându-te să vorbești cu atâta înțelepciune. De asemenea, roagă-te Lui pentru ca efortul tău să aibă succes!

10. Eu o voi lua înainte și voi face același lucru în fața altarului sacru, însoțit de miniștrii mei. Când Domnul te va chema, ridică-te și intră în templu cu o atitudine de respect maxim și cu iubirea cea mai umilă, iar Domnul îți va da indicațiile pe care va trebui să le urmezi în continuare. Iar acum, să trecem la fapte, în numele Lui sfânt! Amin”.

Author:  1% [ 11.5.2019, 22:01 ]
Post subject:  Capitolul 185

Capitolul 185
Cuvintele adresate de Domnul lui Ohlad și Danel pe tema venerării juste a lui Dumnezeu. Ohlad și Danel sunt descendenții lui Kisehel. Domnul invită toate popoarele să se căiască.
(19 decembrie 1843)

1. De îndată ce a ajuns la poarta templului, Danel a căzut cu fața la pământ și a început să se roage, așa cum i-a recomandat Ohlad.

2. Acesta din urmă a intrat în templu și, plin de venerație, a îngenuncheat și el în fața tabernacolului, după care a început să se roage lui Dumnezeu în inima sa.

3. Părintele divin i-a răspuns din mijlocul norului Său: „Ohlad, îți spun, ridică-te, căci nu simt nevoia să te las să te umpli de praf în fața Mea!

4. Cel care Mă recunoaște în inima sa, plin de iubire, Mă adoră într-o măsură suficientă, la fel ca și cel care este plin de smerenie în sufletul său! Ceea ce faci cu corpul tău nu are nici o valoare în ochii Mei, întrucât nu reprezintă decât o ceremonie moartă care aparține vanității acestei lumi exterioare și nu simbolizează decât orbirea și nebunia oamenilor.

5. Ridică-te, așadar, și du-te să-i spui fratelui tău Danel să facă la fel. După ce se va ridica de la pământ, condu-l în interiorul templului și îi voi revela Eu Însumi ce va avea de făcut în continuare, în numele Meu!”

6. Ohlad s-a ridicat imediat în picioare și a plecat să îi transmită lui Danel voința Domnului. Cei doi s-au întors împreună în templu.

7. După ce au ajuns în fața altarului, Domnul i-a spus lui Danel:

8. „Danel, te cunosc foarte bine; tu ești un descendent al lui Kisehel, cel care i-a poruncit lui Lameh să construiască acest templu.

9. Contrar voinței Mele, strănepoții lui Kisehel au coborât la șes, iar tu ești al șaptelea membru în succesiune directă al descendenților săi.

10. Adevăr îți spun: dacă tu și Ohlad nu ați face parte din rândul descendenților lui Kisehel, templul nu s-ar fi deschis niciodată în fața voastră. Singurul motiv pentru care Mi s-a făcut o dată în plus milă de acest popor recalcitrant, astfel încât Mi-am propus să îl chem din nou la Mine, făcându-Mi cu putere auzită vocea, este faptul că voi doi sunteți urmașii credinciosului Meu Kisehel, ușor de recunoscut, cu toată îndărătnicia de care ați dat dovadă la început.

11. Ohlad, te-am uns rege, iar tu Mi l-ai adus în scurt timp pe fratele tău Danel și pe ceilalți 98 de frați. De aceea, suveranitatea ta asupra acestui oraș va fi asigurată de acum înainte, atât timp cât vei continua să acționezi urmând Cuvântul Meu. Cei zece martori care se găsesc aici vor avea datoria să te ajute întotdeauna, căci și ei sunt descendenții aceluiași Kisehel.

12. Cât despre tine, Danel, tu ești deja uns prin cuvintele pe care le voi rosti în continuare! Pune-ți mâinile pe frații tăi, pentru ca și ei să fie consacrați cu această ocazie!

13. După ce vom încheia această ceremonie, plecați în toate regiunile pământului și propovăduiți popoarelor adevărata căință. Dacă veți obține rezultate bune într-un loc, plecați mai departe și procedați la fel. Dacă nu veți obține rezultate satisfăcătoare, pregătiți-i pe oameni să se confrunte cu mânia Mea și cu judecata pe care le-am promis-o, care se va abate asupra lor dacă nu se vor converti în întregime! – Iar acum, primiți binecuvântarea Mea!”

14. După care Domnul l-a binecuvântat pe Danel cu o mână care a apărut din norul alb și pe care au văzut-o cu toții. În final, el i-a poruncit să treacă fără întârziere la treabă și i-a recomandat să utilizeze fără restricție puterea focului în cazul celor care idolatrizează această lume exterioară.

15. Danel a depus jurământ în fața Domnului că va face tot ce i-a spus, după care a plecat imediat să își îndeplinească misiunea, însoțit de Ohlad și de miniștrii săi.

Author:  1% [ 11.5.2019, 23:10 ]
Post subject:  Capitolul 186

Capitolul 186
Binecuvântarea celor 98 de mesageri. Lamentările femeilor și cuvintele de consolare ale unuia din cei zece miniștri.
(20 decembrie 1843)

1. Când micul grup a ajuns în curtea exterioară a templului, toți membrii săi i-au mulțumit Domnului din toată inima și L-au slăvit pentru bunătatea Sa nemărginită. În final, Ohlad a închis din nou templul, după care s-a îndreptat împreună cu Danel și cu cei zece miniștri către grupul foștilor consilieri, pentru a le împărtăși voința Domnului.

2. După ce întregul grup a aflat ce așteaptă Dumnezeu de la ei, dându-și consimțământul din toată inima să contribuie la această misiune, Danel și-a pus mâinile pe ei și cu toții au fost umpluți cu spiritul și cu forța lui Dumnezeu, pe care L-au slăvit din toată inima.

3. În timp ce continuau să îl laude pe Dumnezeu, ei au ieșit din curtea exterioară, unde îi așteptau cu nerăbdare soțiile și copiii lor, cărora le-au anunțat voința divină.

4. Auzind că soții și părinții lor urmau să plece în lumea largă, părăsindu-i pentru o lungă perioadă de timp, sau poate chiar pentru totdeauna, femeile și copiii au început să se vaite și să-și smulgă părul din cap. Unele au izbucnit în plâns, altele au început să urle de-a dreptul, sau chiar să profereze blasfemii împotriva lui Dumnezeu.

5. Atunci, cei zece miniștri s-au apropiat de ele și le-au poruncit cu toată severitatea să tacă, dacă nu doreau să fie pedepsite.

6. Aceste cuvinte imperative rostite cu