UNIQUE : FORUM - PORTAL spiritual romanesc

Casa (Gospodaria) Domnului (Volumul 3) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber

Author:  1% [ 10.3.2018, 01:38 ]
Post subject:  Casa (Gospodaria) Domnului (Volumul 3) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber

Casa (Gospodăria) Domnului
Volumul 3
Carte primită prin Cuvântul Interior și transcrisă de Jacob Lorber

Cuprins
- Partea 1a -

Capitolul 1 - Purista, consiliera Domnului, dorește ca rugăciunile oamenilor să îi fie prezentate lui Dumnezeu sub forma unor cereri de sfaturi. Iubirea și grația Tatălui față de copiii Săi.
Capitolul 2 - Domnul intră în coliba Puristei, întrebările celor curioși. Discursul de o înaltă spiritualitate al lui Enoh adresat incredulilor și celor cu spiritul excesiv de critic.
Capitolul 3 - Bărbații sunt deconcertați. Curioșii bârfesc. Sora Aorei este singura care înțelege corect ce se întâmplă.
Capitolul 4 - Mâhnită, Mira discută cu Enoh.
Capitolul 5 - Mira intră în colibă, dar este supusă unui test. Purificarea Mirei și acceptarea ei de către Domnul.
Capitolul 6 - Mira moare, din cauza iubirii sale excesive. Domnul îi dă din nou viață. Iubirea Mirei generează o furtună de foc. Dispariția subită a Domnului. Reapariția Lui și pregătirea pentru festin.
Capitolul 7 - Mira îi invită la masă pe patriarhi, dar într-o manieră nu tocmai curtenitoare. Domnul o invită să fie mai smerită. Noua invitație a Mirei este încununată de succes.
Capitolul 8 - Festinul din coliba Puristei. Discursul Domnului referitor la alianța Sa cu copiii de pe pământ și la comuniunea dintre cer și pământ.
Capitolul 9 - Apariția spiritelor lui Abel, Sehel și Zuriel. Seth conversează cu Sehel, iar Adam cu Abel.
Capitolul 10 - Întrebările Ghemelei referitoare la viața terestră și la cea din lumea de dincolo. Răspunsul spiritului lui Zuriel.
Capitolul 11 - Mulțumirile pline de recunoștință ale Ghemelei. O profeție referitoare la Ghemela și la Pura, precum și la Maria. Pura dispare din privirile celor întrupați.
Capitolul 12 - Adam îi cere cu naivitate Domnului să își retragă cuvintele critice la adresa lor, inclusiv amenințarea cu judecata. Memorabilul răspuns al Domnului.
Capitolul 13 - Adam îi cere iertare Domnului. Discursul extrem de semnificativ al Domnului referitor la ființa umană.
Capitolul 14 - Uranion îl întreabă pe Domnul dacă oamenii îl pot ofensa pe El. Răspunsul afirmativ al Domnului.
Capitolul 15 - Domnul îl cheamă pe Satan în prezența lui Kisehel, a lui Enoh și a lui Lameh. Impertinentele propuneri ale Dragonului și predicția sa referitoare la crucificarea Domnului.
Capitolul 16 - Domnul potolește dorința de răzbunare a lui Kisehel. Satan refuză să răspundă la întrebările Domnului. Pedepsirea și umilirea Dragonului furios de către Kisehel.
Capitolul 17 - Satan își recunoaște minciunile și își mărturisește răutatea.
Capitolul 18 - Așa-zisa pedeapsă eternă a Satanei reprezintă o nouă minciună. Frumusețea în forma ei primordială. Moartea Domnului pe cruce și răgazul acordat Satanei, de dragul libertății ei.
Capitolul 19 - Neliniștea lui Kisehel legată de imensa putere a Satanei. Cuvintele reconfortante ale Domnului. Puterea Satanei este limitată.
Capitolul 20 - Satana îi cere Domnului să îi dăruiască din nou o inimă, ca să îl poată iubi pe Dumnezeu.
Capitolul 21 - Răspunsul Domnului. Acesta explică eforturile pe care le face pentru a o converti pe Satana.
Capitolul 22 - Acuzațiile egoiste și impertinente ale Satanei. Tristețea Domnului în fața încăpățânării și neascultării sale.
Capitolul 23 - Dorința Satanei de a fi transformată în bărbat este îndeplinită. Satana se dovedește însă incorigibilă. Femeia plină de puritate, care seamănă cu soarele. Satana dispare.
Capitolul 24 - O analogie a naturii interioare a Satanei, a lui Adam, a Evei și a lui Cam. Fragmentarea și slăbirea Satanei.
Capitolul 25 - Lameh întreabă cum este posibil ca Satana, deși a fost creată de Dumnezeu, să fie atât de rea. Domnul îi răspunde printr-o parabolă.
Capitolul 26 - Kisehel își face o imagine deformată referitoare la cuplul alcătuit din Satana și Dumnezeu. Explicațiile Domnului îi clarifică nelămuririle.
Capitolul 27 - Limitarea cunoștințelor umane dorită de Dumnezeu. Explicațiile Domnului referitoare la aspectul masculin și la cel feminin la nivelul Divinității și la nivelul omului. Crearea lui Lucifer.
Capitolul 28 - Iubirea pură și actele născute din iubire reprezintă cea mai nobilă dintre toate poruncile. Pericolele orașelor și ale femeilor din ținuturile de jos.
Capitolul 29 - Întrebarea lui Muthael referitoare la spiritul de contradicție specific femeilor. Răspunsul Domnului cu privire la natura bărbatului și la cea a femeii.
Capitolul 30 - Părinții patriarhi sunt deconcertați de răspunsul Domnului. Noile declarații ale Domnului referitoare la ființa polarizată a bărbatului și a femeii.
Capitolul 31 - Kenan cere lămuriri în legătură cu viziunea sa. Sfatul înțelept al Domnului. Dispariția Sa subită.
Capitolul 32 - Șireata strategie a lui Satan de a-i seduce pe bărbați cu ajutorul frumuseții femeilor. Vocea de sus. Trimișii lui Horadal la Adam și la Enoh.
Capitolul 33 - Cuvintele lui Enoh adresate lui Hored, Lameh, Naamei, Adei și Zillei, lui Jubal și Jabal Plecarea către Hanoch sub conducerea lui Enoh.
Capitolul 34 - Sosirea lui Enoh și a tovarășilor săi în vecinătatea orașului. Lameh admiră realizările locuitorilor din Hanoh. Sfatul înțelept al lui Enoh.
Capitolul 35 - Întâlnirea lui Enoh cu regele Lameh. Pericolul venerării unei ființe umane.
Capitolul 36 - Lameh aleargă către familia sa, însoțit de Enoh. Tripla semnificație a comportamentului lui Enoh. O profeție autentică referitoare la eliberarea oamenilor.
Capitolul 37 - Revărsarea de bucurie și recunoștința exuberantă a regelui Lameh. Enoh îl avertizează să nu facă promisiuni pripite.
Capitolul 38 - Bucuria revederii dintre regele Lameh și familia sa. Marea recunoștință a lui Lameh față de Domnul. Enoh și patriarhul Lameh (cel de pe înălțimile sacre) discută despre sacrificiul exemplar făcut de Lameh și de familia sa.
Capitolul 39 - Sosirea la Hanoh. Venerarea locurilor sacre este admisă provizoriu. Recepția la palat.
Capitolul 40 - Primirea oaspeților la curtea regală. Pregătirea pentru festin. Lameh poruncește ca toate armele să fie transformate în ustensile utile. Iubirea - arma primordială și sacră a Domnului.
Capitolul 41 - Conversația dintre Enoh și fiul său pe tema ordinii juste și a dezastruoasei ierarhii umane.
Capitolul 42 - O a doua masă este aranjată în sala tronului. Marele festin al bucuriei. Discursul necunoscutului așezat la a doua masă.
Capitolul 43 - Uimirea regelui Lameh la ascultarea discursului oaspetelui necunoscut. Cele două tipuri de hrană ale ființei umane și dubla natură a acesteia.
Capitolul 44 - Sațietatea corpului, a sufletului și a spiritului. Plictiseala este foamea sufletului, iar aviditatea de a se instrui cea a spiritului.
Capitolul 45 - Întrebările spiritelor critice, incapabile de înțelegere. Răspunsul înțelept al Oratorului referitor la Cuvântul viu.
Capitolul 46 - Discursul înțeleptului Orator pe tema limbajului interior al spiritului, prin comparație cu limbajul exterior al buzelor.
Capitolul 47 - Credința forțată. Credința devenită liberă și vie prin intermediul iubirii față de Dumnezeu.
Capitolul 48 - Umilirea spiritului critic, căruia îi lipsește sinceritatea și care nu iubește decât spectacolul lumii exterioare. Tendința omului de a minți cu ajutorul cuvintelor sale.
Capitolul 49 - Dialogul dintre regele Lameh și Enoh pe tema înțeleptului Orator și a inaugurării templului. Conformitatea interioară a templului. Regele Lameh îl invită pe Orator la ceremonia de inaugurare.
Capitolul 50 - Discursul înțeleptului pe tema semnificației consacrării templului. Toți cei prezenți sunt invitați să ia parte la eveniment.
Capitolul 51 - Enoh și regele Lameh discută despre adevăr. Supunerea unei inimi armonioase. Poporul se îndreaptă către templu.
Capitolul 52 - Îmbulzeala de pe munte. Tulburarea lui Lameh, văzând ca soarele se apropie de asfințit Discursul înțeleptului referitor la adevărata consacrare a templului.
Capitolul 53 - Consacrarea vie a templului prin iubirea arzătoare a regelui Lameh față de frații și de surorile sale. Deasupra templului apare o inimă luminoasă.
Capitolul 54 - Confesiunea smerită a regelui Lameh și reținerea sa înainte de a intra în templu. Discursul înțeleptului pe tema cuvântului Domnului și al spiritului divin din interiorul omului. Intrarea în templul consacrat.
Capitolul 55 - Semnificația simbolică a semnelor care au apărut în timpul ceremoniei de consacrare. Sărăcia este pe placul lui Dumnezeu. Puternicul presentiment al lui Lameh.
Capitolul 56 - Interpretarea inexactă a lui Lameh referitoare la inima situată deasupra templului. Rectificarea Domnului. Cum și unde trebuie căutat Dumnezeu.
Capitolul 57 - Lameh își recunoaște nebunia și îl descoperă pe Domnul în persoana Oratorului. Discursul Domnului pe tema naturii spiritului divin din interiorul ființei umane.
Capitolul 58 - Motivul pentru care Domnul se manifestă atât de rar în fața oamenilor. Tentativa nereușită a lui Lameh de a ridica de la sol oamenii prăbușiți în fața apariției miraculoase. Descoperirea că este singur îi provoacă o mare tristețe.
Capitolul 59 - Observațiile lui Lameh făcute în zorii zilei, în solitudinea sa. Tristețea sa și pierderea încrederii în Dumnezeu.
Capitolul 60 - Teribila viziune a regelui Lameh și sfârșitul coșmarului său. Lameh cel venit din înălțimile sacre îi revelează semnificația acestuia.
Capitolul 61 - Cei doi Lameh sunt întâmpinați cu iubire de Domnul. Explicarea evenimentelor trăite de Lameh în vis. Ordinea și ierarhia Tatălui ceresc.
Capitolul 62 - Ordinea construcției interioare a pământului în funcție de polaritate și ordinea corpurilor organice: simboluri ale ordinii create de Domnul.
Capitolul 63 - Despre poligamie. Ordinea matrimonială și cea a procreației.
Capitolul 64 - Dorința bărbatului de a poseda cât mai multe femei frumoase. Sentimentele bărbatului nu ajung la maturitate decât prin iubirea acestuia față de Domnul.
Capitolul 65 - Parabola picăturii de vin. Procesul dezvoltării sufletului.
Capitolul 66 - Uimirea lui Lameh în fața înțelepciunii Domnului. Grația este asociată întotdeauna cu umilirea înțelepciunii umane.
Capitolul 67 - Originea și natura răului.
Capitolul 68 - Lameh rămâne fără glas în fața sfințeniei lui Dumnezeu. Limitele atotputerii divine. Puntea creată deasupra prăpăstiei ce îl separă pe Dumnezeu de om.
Capitolul 69 - Viața creaturii ca parte integrantă din Viața lui Dumnezeu. Ființa umană - un gând divin fixat Misterul libertății umane.
Capitolul 70 - Lameh se simte stânjenit în fața acestei întrebări care i se pare insolubilă. Mărturisirea nebuniei sale. Adevărata înțelepciune este umilința.
Capitolul 71 - Viziunea spirituală a lui Lameh referitoare la crearea gândurilor în interiorul ființei umane și la raporturile acestora cu originea divină a omului.
Capitolul 72 - Predispoziția corpului de a simți durerea. Durerea - o binefăcătoare și o protectoare a vieții. Cum poate trăi omul fără durere.
Capitolul 73 - Zuriel îi demonstrează lui Lameh că și spiritele cele mai pure sunt capabile să resimtă durerea.
Capitolul 74 - Despre natura vieții. Cauzele predispoziției pentru durere și ale celei pentru fericire.
Capitolul 75 - Discursul lui Enoh referitor la viața spiritului și la lupta inevitabilă a acestuia cu forțele supuse dualității.
Capitolul 76 - Cele trei aspecte ce caracterizează condiția vieții sunt: domeniul natural, cel spiritual și cel divin. Raporturile acestora cu ființa umană. Misterul suprem este insondabil.
Capitolul 77 - Hirotonisirea regelui Lameh ca mare preot al templului de pe munte. Promisiunea reconfortantă a Domnului cu privire la prezența Lui constantă.
Capitolul 78 - Discursul lui Lameh adresat oamenilor din jurul templului. Aparițiile vizibile ale lui Dumnezeu.
Capitolul 79 - Enoh și cei doi Lameh sunt numiți ghizi principali ai poporului.
Capitolul 80 - Transfigurarea Domnului în fața poporului, care se închină cu teamă și cu venerație în fața Lui. Cuvintele eterne adresate de Domnul poporului care L-a recunoscut. Domnul dispare.
Capitolul 81 - Monumentul celor șapte pietre albe din interiorul templului. Originea mitului pietrei filozofale, întoarcerea în oraș.
Capitolul 82 - Trimiterea mesagerilor. Ordinea exemplară și divină a statului și orașului Hanoh. Enoh și Lameh se întorc pe înălțimile sacre.
Capitolul 83 - Marea de flăcări din peștera aflată pe drumul către înălțimile sacre.
Capitolul 84 - Enoh distruge peștera Dragonului și își liniștește tovarășii de drum.
Capitolul 85 - Apariția lui Satan în forma lui teribilă. Enoh îl somează să își arate adevăratele intenții.
Capitolul 86 - Vicleanul Satan interpretează pe dos, cu bună știință, profețiile Domnului.
Capitolul 87 - Răspunsul plin de forță al lui Enoh și înlănțuirea lui Satan în centrul pământului.
Capitolul 88 - Lameh întreabă cum poate fi ținut un spirit prizonier în materie.
Capitolul 89 - Călătorii ajung pe înălțimile sacre și sunt întâmpinați de Adam.
Capitolul 90 - Luarea mesei în coliba lui Adam. Discursul plin de smerenie și de venerație al regelui Lameh. Răspunsul corect al lui Adam.
Capitolul 91 - Relatarea lui Adam referitoare la cererea în căsătorie a Puristei de către Muthael. Răspunsul corect al lui Enoh.
Capitolul 92 - Urcușul pe culme. Văzând splendoarea acestui pământ, regele Lameh îl preamărește pe Domnul.
Capitolul 93 - Întoarcerea acasă. Cina binecuvântată din coliba lui Adam. Adam și Enoh discută despre sărbătoarea Sabatului.
Capitolul 94 - Vizita la grota lui Adam. Uimirea lui Lameh, care preamărește iubirea Domnului.
Capitolul 95 - Enoh vorbește cu înțelepciune despre iubirea trupească și despre iubirea lumii.
Capitolul 96 - Mica procesiune ajunge la coliba Puristei. Lameh se minunează de frumusețea gazdei sale.
Capitolul 97 - În coliba Domnului. Purista se plânge de avansurile amoroase ale lui Muthael. Răspunsul înțelept al lui Enoh.
Capitolul 98 - Enoh îl vindecă pe Muthael de depresia lui amoroasă.
Capitolul 99 - Uimirea lui Adam în fața transformării lui Muthael. Sfiala Puristei. Discursul lui Muthael. Purista se călește și își cere iertare.
Capitolul 100 - Discursul plin de înțelepciune și de virilitate adresat de Muthael Puristei.
Capitolul 101 - Disprețul lui Muthael față de oaspeții veniți de la șes și întrebarea sa dură adresată regelui Lameh. Răspunsul lui Lameh.
Capitolul 102 - Rușinat, Muthael vrea să se retragă. Enoh îl împiedică. Discursul lui Enoh referitor la natura femeilor.
Capitolul 103 - Muthael conversează cu Lameh. Cuvintele pline de înțelepciune ale acestuia din urmă. Despre adevărata natură a ofensei împăcat cu Lameh, Muthael îi cere sfatul.
Capitolul 104 - Refuzul lui Lameh, care îl sfătuiește pe Muthael să se adreseze direct Domnului. Diferența dintre cuvântul divin și cel uman.
Capitolul 105 - Monologul și așteptarea lui Muthael. Adam își face griji. Enoh îl liniștește.
Capitolul 106 - Uranion găzduiește micul grup. Purista este chemată să urce pe o culme, acolo unde se afla Muthael. Curiozitatea lui Adam și teama salutară.
Capitolul 107 - Discursul lui Enoh referitor la cele două tipuri de realități. Semnificația viziunii lui Adam.
Capitolul 108 - Cântecul lui Kenan referitor la natura vieții. Critica dură a lui Adam. Cuvintele împăciuitoare ale lui Enoh.
Capitolul 109 - Plângerea lui Adam, care se simte ofensat, și intenția sa lipsită de măsură de a se retrage din mijlocul tovarășilor săi.
Capitolul 110 - Discursul împăciuitor al lui Lameh despre forța obișnuinței și despre binecuvântarea șocurilor spirituale. Scopul slăbiciunilor noastre.
Capitolul 111 - Trista profeție a lui Enoh și acuzația sa, deopotrivă blândă și serioasă, adresată lui Adam. Tentativa lui Adam de a se dezvinovăți eșuează.
Capitolul 112 - Odihna nocturnă a lui Adam și a Evei este tulburată. Eva pune stavilă curiozității arzătoare a lui Adam.
Capitolul 113 - Adam și Eva se ridică din pat. Muthael și soția lui Purista sunt însoțiți de oaspeții celești. Cuvintele pline de profunzime ale Domnului adresate lui Adam.
Capitolul 114 - Discursul de adio al Domnului. Regele Lameh se întoarce la Hanoh. Adevărata epocă de aur.
Capitolul 115 - Prima Biserică și decăderea umanității. Discursul de adio al lui Adam. Testamentul și moartea acestuia.
Capitolul 116 - Durerea provocată de moartea lui Adam. Eva se bucură de un respect din ce în ce mai mare din partea copiilor ei. Moartea Evei.
Capitolul 117 - Ascetismul practicat de copiii din munții sacri. Moartea lui Seth și nașterea lui Noe. Enoh și Lameh discută despre moartea trupească. Tristețea lui Enoh, care este luat la cer de Domnul.
Capitolul 118 - Lameh din înălțimile sacre îl caută pe Enoh. Cuvintele Domnului adresate lui Lameh, care îl ajută pe acesta să înțeleagă. Discursul smintit și plin de amărăciune al lui Lameh.
Capitolul 119 - Copiii înălțimilor sacre refuză să mai procreeze. Avertismentul Domnului adresat lui Lameh, care îi răspunde prin reproșuri.
Capitolul 120 - Mustrarea gravă a Domnului adresată lui Lameh. Spiritul lui Enoh și cel al lui Adam depun mărturie asupra Vieții eterne.
Capitolul 121 - Contactul lui Lameh cu spiritele ajunse în lumea de dincolo continua. Lameh se întoarce la 180 de grade și se călește. Discursul plin de iubire al Tatălui referitor la pedeapsă. Lameh este numit înlocuitorul lui Enoh.
Capitolul 122 - Legământul lui Lameh de a restabili străvechea ordine divină. Avertizarea Domnului cu privire la prezența Șarpelui în trupul femeilor. Domnul și preafericiții dispar. Adunarea bătrânilor.
Capitolul 123 - Mesajul lui Lameh adresat popoarelor nu are succes decât pe jumătate. Mânia lui și cuvintele de consolare ale Domnului.
Capitolul 124 - Discursul Domnului referitor la natura celor credincioși și a celor necredincioși. Incorigibilitatea celor însetați de distracții.
Capitolul 125 - Dialogul dintre Lameh și Metuselah. Cine iubește mai mult lumea decât pe Dumnezeu nu este demn de Acesta.
Capitolul 126 - Decăderea morală și spirituală a copiilor de pe înălțimile sacre. Ultimele dorințe și moartea regelui Lameh. Tubal-Cain devine succesorul tatălui său.
Capitolul 127 - Apariția militarismului pe pământ. Stingerea liniei genealogice a lui Lameh odată cu moartea lui Tubal-Cain. Uraniel devine rege al Hanohului.
Capitolul 128 - Hanoheenii le idolatrizează pe cele două fiice extrem de frumoase ale defunctului Tubal-Cain. Uraniel este indecis. Refuzul Domnului. Uraniel se căsătorește cu cele două fiice.
Capitolul 129 - Începutul bigamiei în Hanoh. Crearea unui stabiliment destinat înfrumusețării femeilor. Apariția comerțului cu oameni și a distincțiilor între clase.
Capitolul 130 - Alte precizări cu privire la casele de înfrumusețare a femeilor. Începutul traficului cu femei.
Capitolul 131 - Purificarea munților sacri. Discursul lui Lameh adresat celor zece mii de femei care se pregăteau să coboare la șes. Tristețea lui Lameh și a lui Muthael. Cuvintele de consolare ale lui Noe.
Capitolul 132 - Sosirea celor zece mii de femei la șes. Politica comerțului cu ființe umane este încununată de succes.
Capitolul 133 - Consecințele încrucișării dintre femeile venite din munți și hanoheeni. Inventarea sticlei și a monedei bătute. Construirea unui zid de apărare în jurul orașului.
Capitolul 134 - Consiliul de război și stratagema puternicelor popoare învecinate cu Hanohul. Cucerirea celor zece provincii ale Hanohului. Hanoheenii se pregătesc de apărare.
Capitolul 135 - Apărarea hanoheenilor. Discursul viclean al liderului învingătorilor. Negocierile de pace ale regelui Uraniel. Instaurarea unei piețe a fructelor în afara Hanohului. Consiliul celor o mie.
Capitolul 136 - Constituția impusă regelui.
Capitolul 137 - Dominația noii aristocrații în Asia. Apariția coloniilor și a principatelor. Prinții regenți și preoții. Moartea regelui Uraniel.
Capitolul 138 - Educația primită de cei șapte copii ai lui Uraniel. Discursul Domnului adresat lui Uraniel. Hanohul și popoarele sale sunt oprimate de cei o mie de sfetnici. Cei doi fii ai regelui devin misionari. Moartea lui Uraniel.
Capitolul 139 - Părinții patriarhi țin sfat cu scopul de a salva ținuturile de la șes.
Capitolul 140 - Cei doi misionari se angajează ca zidari. Ei avansează treptat, ajungând la funcția de consilieri ai celor o mie.
Capitolul 141 - Discursul celor doi mesageri în fața consiliului reunit.
Capitolul 142 - Planul de salvare al mesagerilor și punerea lui în aplicare.
Capitolul 143 - Alte propuneri de reformă ale mesagerilor. Cererea lor de a redeschide templele și de a reinstaura cultul lui Dumnezeu. Cearta din consiliul celor o mie.
Capitolul 144 - Cei doi sfetnici înțelepți sunt consultați din nou. Proiectul de reformă adoptat de consiliu este orientat către lumea exterioară. Cei doi mesageri se întorc în munți.
Capitolul 145 - Întoarcerea mesagerilor. Ei povestesc ce li s-a întâmplat. Rugăciunea adresată de Lameh Domnului, care trimite zece mesageri către ținuturile de câmpie.
Capitolul 146 - Indicații referitoare la perioadele menționate în textele spirituale. Primirea mesagerilor la Hanoh.
Capitolul 147 - Impecabila organizare polițienească a statului Hanoh. Armata o ia la fugă în fața celor zece mesageri.
Capitolul 148 - Discuția dintre mesageri și hangiu. Cei zece se îndreaptă către palatul de aur. Al treilea miracol: incendierea zidurilor de apărare.
Capitolul 149 - Directivele Domnului înainte de intrarea mesagerilor în palat. Discursul celor zece adresat celor o mie de consilieri.
Capitolul 150 - Discursul unuia din cei o mie de consilieri adresat celor zece mesageri și răspunsul celor din urmă.
Capitolul 151 - Cei o mie de seniori se consultă în secret. Obiecția celor zece. Ultimatumul lor și plecarea din palat. Tulburarea seniorilor.
Capitolul 152 - Consiliul deliberează. Discursul avizat al unuia dintre consilieri și propunerea sa de emigrare. Discordia din sânul consiliului celor o mie.
Capitolul 153 - 650 de consilieri emigrează în Egiptul Superior.
Capitolul 154 - Consilierii care au rămas continuă să delibereze. Încă 250 dintre ei emigrează.
Capitolul 155 - Domnul le vorbește celor zece mesageri, care le adresează un ultimatum celor o sută de consilieri rămași. Aceștia se simt încolțiți.
Capitolul 156 - Excelentul discurs și spiritul de sacrificiu al unuia dintre consilierii rămași. Deschiderea templelor.
Capitolul 157 - Activitatea spirituală a curajosului consilier este încununată de succes.
Capitolul 158 - Norul de foc de deasupra cupolei templului. Demnul discurs al lui Ohlad. Cei zece i se adresează acestuia.
Capitolul 159 - Ohlad este testat prin proba focului.
Capitolul 160 - Unul dintre cei zece consilieri îl instruiește pe Ohlad.
Capitolul 161 - Umilința justă a lui Ohlad. Evanghelia smereniei perfecte.
Capitolul 162 - Cuvintele lui Ohlad. Fenomenele care însoțesc deschiderea templului.
Capitolul 163 - Domnul îl numește pe Ohlad rege. Apariția Domnului sub forma înfățișării lui Ohlad.
Capitolul 164 - Întrebarea corectă adresată de Ohlad Domnului. Răspunsul Tatălui prea sfânt.
Capitolul 165 - Ohlad este uns rege. Cei zece mesageri sunt numiți miniștrii săi.
Capitolul 166 - Furtuna de foc și cutremurul de pământ. Teama sacră a poporului. Domnul își face cunoscută identitatea în fața populației.
Capitolul 167 - Discursul adresat de Tatăl preasfânt copiilor Săi Iubirea și răbdarea Tată lui față de oameni Relațiile dintre popor și rege.
Capitolul 168 - Discursul Domnului adresat Iul Ohlad. Scopul templului exterior. Domnul dispare.
Capitolul 169 - Regele Ohlad se întâlnește cu consilierii din Hanoh. Discursul impertinent al unuia dintre aceștia și răspunsul ferm al Iul Ohlad.
Capitolul 170 - Replica purtătorului de cuvânt al consilierilor în ceea ce privește noile legi Legile Iul Ohlad sunt contestate. Înțeleptul răspuns al regelui Umilința - apogeul libertății umane.
Capitolul 171 - Răspunsul corect al purtătorului de cuvânt al consilierilor.
Capitolul 172 - Ohlad deliberează cu miniștrii săi Discursul încununat de succes al primului ministru adresat consilierilor.
Capitolul 173 - Diferența dintre legile moarte și cele divine. Discursul adresat de Ohlad consilierilor.
Capitolul 174 - Răspunsul purtătorului de cuvânt al consilierilor șl obiecțiile aduse de el, bazate pe rațiune.
Capitolul 175 - Stânjeneala Iul Ohlad și sfatul miniștrilor săi întreruperea dezbaterii.
Capitolul 176 - Cei 99 de consilieri își recunosc greșeala. Simplitatea Cuvântului Divin este piatra de care se împiedică eroul rațiunii. Recent convertitul Danel devine frate bun cu Ohlad.
Capitolul 177 - Danel își convinge tovarășii să rămână. Opoziția lui Midehal, regele fictiv. Umilirea și convertirea lui.
Capitolul 178 - Discursul fratern adresat de Ohlad lui Danei. Cei 110 oameni adunați ajung la o concluzie unanima.
Capitolul 179 - Cei 110 se duc la templu. Marea de foc și cuvintele de liniștire ale lui Ohlad.
Capitolul 180 - Ohlad în fața altarului, aproape de Domnul.
Capitolul 181 - Cererea absurdă a lui Ohlad. Un sfat important al Domnului: „Acolo unde mai mulți oameni se reunesc în numele Meu, Eu Mă aflu în mijlocul lor".
Capitolul 182 - Ohlad le transmite consilierilor voința Domnului. Danel se minunează de aparenta meschinărie a lui Dumnezeu.
Capitolul 183 - Femeile îl chestionează pe Danel. Minunatul răspuns al lui Danel referi tor la întrunirile mondene și la influența lor nefastă asupra ființelor umane.
Capitolul 184 - Ohlad îl laudă pe Danel pentru excelentul lui discurs și îl invită să îi mulțumească Domnului.
Capitolul 185 - Cuvintele adresate de Domnul lui Ohlad și Danel pe tema venerării juste a lui Dumnezeu. Ohlad și Danel sunt descendenții lui Kisehel. Domnul invită toate popoarele să se căiască.
Capitolul 186 - Binecuvântarea celor 98 de mesageri. Lamentările femeilor și cuvintele de consolare ale unuia din cei zece miniștri.
Capitolul 187 - Cei trei ani de misionariat ai mesagerilor divini. Marele arc de triumfal recunoștinței. Mustrările Domnului.
Capitolul 188 - Noul templu situat deasupra arcului de triumf. Începutul păgânismului. Divergențele de opinie născute din egoism.
Capitolul 189 - Menținerea ordinii în Hanoh până la moartea lui Ohlad și a miniștrilor săi. Fiul lui Ohlad devine rege și începe să cârtească împotriva Domnului.
Capitolul 190 - Kinkar, fiul lui Dronel, preia guvernarea regatului. Discursul de abdicare al lui Dronel, adresat Domnului. Răspunsul Domnului. Falsul legământ al lui Kinkar. Pericolele naturalismului.
Capitolul 191 - Regele Kinkar adună legile divine în doua cărți. Dronel își omagiază fiul pentru acest gest.
Capitolul 192 - Cartea legii a lui Kinkar este plasată pe altarul templului. Kinkar - „demnitarul lui Dumnezeu” pe pământ. Decadența spirituală a orașului Hanoh.
Capitolul 193 - Înțelepciunea învățată de Kinkar. Înflorirea invențiilor și artelor. Orbirea și cultura blestemată a hanohienilor.
Capitolul 194 - Bogăția uriașă acumulată de orașul Hanoh și consecințele ei. Moartea lui Kinkar. Fiul lui, Japell, îi succede la tron. Legile și politica noului rege.
Capitolul 195 - Școlile și teatrele publice din Hanoh. Sistemul de spionaj al lui Japell. Susținerea săracilor prin intermediul politicii. Iubirea și politica - doi poli perfect opuși.
Capitolul 196 - Politica de cucerire a lui Japell, a miniștrilor și a preoților acestuia. Victoria obținută prin viclenie a preoților. Noe și apropiații lui i-au rămas credincioși Domnului. Japell îi recompensează pe preoți. Instaurarea sistemului de caste.
Capitolul 197 - Politica de putere a preoților. Oprimarea sclavilor. Instaurarea Inchiziției. Hanohul - infernul umanității.
Capitolul 198 - Rezistența opusă de preoți în fața numirii noului rege. Moartea lui Japell. Natura politicii. Noul rege de fațadă.
Capitolul 199 - „Munca" noului rege. Tratamentul inuman aplicat străinilor sărmani veniți la Hanoh.
Capitolul 200 - Cercetarea raselor în Hanoh. Noe și caravana de tâlhari. Ajutorul Domnului și anunțarea marii judecăți.
Capitolul 201 - Întoarcerea la Hanoh a celor zece mesageri și vicleana lor relatare.
Capitolul 202 - Continuarea discuției dintre preoți și exploratori. În final, aceștia din urmă sunt ridicați la rangul de preoți.
Capitolul 203 - Cei zece se sfătuiesc în taină și decid să profite de situație în avantajul lor, prin înșelătorie.
Capitolul 204 - Cei zece exploratori în fața consiliului celor 5000 de preoți Ei sunt supuși probei focului.
Capitolul 205 - Dezbaterea cu preoții plini de viclenie. Subtilitate contra șiretenie.
Capitolul 206 - Rezistența exploratorilor în fața preoților.
Capitolul 207 - Exploratorii sunt suspectați de marii preoți. Răspunsul abil al celor zece.
Capitolul 208 - Marii preoți dau curs sfaturilor celor zece.
Capitolul 209 - Dificultățile preoților de a răscumpăra sclavii. Reușita planului viclenilor mesageri.
Capitolul 210 - Perplexitatea marilor preoți Sfatul celor zece exploratori.
Capitolul 211 - Convocarea proprietarilor de sclavi și exigențele lor exorbitante.
Capitolul 212 - Marii preoți îi chestionează pe cei zece exploratori. Contractul cu negustorii de sclavi.
Capitolul 213 - Livrarea sclavilor și întreținerea lor.
Capitolul 214 - Înarmarea, formarea și instruirea sclavilor.
Capitolul 215 - Vicleșugul folosit de cei zece șefi ai armatei pentru a se debarasa de spionii marilor preoți.
Capitolul 216 - Instructorii sunt concediați. Cearta dintre cei zece șefi de armată și marii preoți. Exodul imensei armate pe 200.000 de cămile și 800.000 de măgari.
Capitolul 217 - Camparea armatei la nord de Hanoh. Frumoasa vale ocupată de armată. Dezvăluirea adevăratului proiect al celor zece.
Capitolul 218 - Descoperirea aurului și creșterea bunăstării coloniei. Îndrăznețul plan al celor zece șefi de armată împotriva Hanohului.
Capitolul 219 - Trimișii lui Noe propovăduiesc penitența printre locuitorii ținuturilor înalte și printre hanoheeni Succesul și abilitatea lor.
Capitolul 220 - Deliberările lipsite de eficiență ale marilor preoți pe tema atacării locuitorilor din munți.
Capitolul 221 - Noua adunare a marelui consiliu al preoților de rang înalt și de rang inferior. Proiectele de răzbunare ale viclenilor preoți de rang inferior.
Capitolul 222 - Primul demers politic și diplomatic în scopul cuceririi celor din munți.
Capitolul 223 - Trimișii Hanohului sunt primiți în audiență de cei zece lideri din munți. Eșecul delegației și întoarcerea ei la Hanoh, fără liderul său.
Capitolul 224 - Relatarea celor 30 de mesageri în fața clerului din Hanoh.
Capitolul 225 - Decăderea provinciilor din Hanoh. Crearea unei armate alcătuite din cinci milioane de soldați. Trimiterea ei împotriva muntenilor și înfrângerea ei.
Capitolul 226 - Relatarea înfrângerii marilor preoți între aceștia apare o ruptură. Trădarea armatei trimise în provincii.
Capitolul 227 - Consiliul de război al șefilor de armată ai muntenilor își propune să atace Hanohul. Excelentul discurs al trimisului Domnului. Hanohul trimite o mie de spioni în munți.
Capitolul 228 - Noile deliberări și planuri de atac ale mai marilor din Hanoh. O nouă delegație este trimisă pe platou. Libera supunere a hanoheenilor în fața muntenilor.
Capitolul 229 - Locuitorii din vale țin sfat. Gurat este numit rege al Hanohului. Dependența Hanohului de munteni.
Capitolul 230 - Semnarea „Documentelor sacre”. Obiecția lui Gurat și refuzul sau. Raporturile politice și morale stabilite între Hanoh și ținutul de sus. Plecarea regelui Gurat către Hanoh.
Capitolul 231 - Gurat este primit la Hanoh. Legile bune date de ei. Partidul marilor preoți rebeli se potolește.
Capitolul 232 - Negocierea încununata de succes a preotului din clerul inferior cu regele Gurat.
Capitolul 233 - Amăgirea marilor preoți rebeli de către prietenul regelui.
Capitolul 234 - Relatarea noului consilier regal și satisfacția regelui Gurat, care îl numește șef al marilor preoți.
Capitolul 235 - Șeful suprem al marilor preoți se întoarce la colegii săi. Atacul ratat al rebelilor. Numirea tuturor preoților de rang inferior în funcția de mari preoți.
Capitolul 236 - Generalul-șef intră în castelul regelui de fațada. Supunerea sângeroasa a marelui cler. Regele de fațadă este detronat.
Capitolul 237 - Interogarea celor 30 de preoți aparținând înaltului cler de către general și grațierea lor.
Capitolul 238 - Negocierile dintre general și regele detronat, care pronunță un discurs cât se poate de stupid. Izgonirea forțată a regelui de fațadă. Predarea palatului său în mâinile regelui Gurat.
Capitolul 239 - Gurat inspectează noile reședințe ale preoților. Întâlnirea regelui cu preoții. Excelentul discurs de avertizare al foștilor mari preoți.
Capitolul 240 - Politica spirituală a șefului suprem al marilor preoți și discursul adresat de el în fața consiliului clerului.
Capitolul 241 - Separarea de ținutul muntos prin izolarea cărărilor. Construirea noilor temple păgâne.
Capitolul 242 - Descrierea noilor temple consacrate idolilor. Templul boilor.
Capitolul 243 - Templul soarelui.
Capitolul 244 - Templul consacrat vântului.
Capitolul 245 - Templul consacrat zeului apelor.
Capitolul 246 - Templul focului.
Capitolul 247 - Templul iubirii și grădina sa.
Capitolul 248 - Templul consacrat metalului (sau templul zeului bronzului).
Capitolul 249 - Alte temple din Hanoh și din împrejurimi. Scutirea populației hanoheene de impozite. Locuitorii de pe platoul montan caută o ieșire către ținuturile de la șes. Vestigiile activității lui Gurat din Tibet. Noe trimite un nou mesageri la cei zece prinți.
Capitolul 250 - Mesajul trimisului lui Noe adresat muntenilor. Anunțul judecății. Domnul îi poruncește lui Noe să își construiască o arcă. Răgazul de 20 de ani.
Capitolul 251 - Stupefacția celor zece prinți. Mesagerul le oferă o alternativă. Concluzia nedemnă a consiliului convocat de prinți.
Capitolul 252 - Mesagerul lui Noe în fața șefului suprem al marilor preoți din Hanoh. Domnia rațiunii.
Capitolul 253 - Mesagerul lui Noe în fața regelui Gurat. Regele reușește să-l seducă să rămână în Hanoh. Dorința mesagerului de a-și vedea sora.
Capitolul 254 - Planul viclean al criminalului angajat să o captureze pe sora lui Waltar. Agla își caută fratele.
Capitolul 255 - Gurat o cere în căsătorie pe Agla. Aceasta sondează iubirea fratelui ei. Waltar este înșelat.
Capitolul 256 - Gurat și Waltar în grădina templului iubirii. Cele șapte zeițe ale frumuseții devin soțiile lui Waltar.
Capitolul 257 - Despotismul Aglei în calitatea ei de regină a Hanohului. Răzbunarea ei împotriva lui Waltar, care fuge, dar este ucis.
Capitolul 258 - Recompensa zbirilor. Asasinarea soțiilor lui Waltar. Regelui i se face frică.
Capitolul 259 - Cele 21 de femei înjunghiate sunt expuse în templul iubirii. Șocul gărzii șefului marilor preoți în fața cruzimii reginei.
Capitolul 260 - Îmbălsămarea corpurilor, care sunt expuse în sicrie de sticlă. Proiectul reginei de a le asasina pe toate zeițele din templu, care reușesc să fugă.
Capitolul 261 - Furia reginei Liniștirea ei de către șiretul Drohuit.
Capitolul 262 - Căpitanul Drohuit este primit de rege. Vicleanul sfat al lui Drohuit este acceptat de Gurat și de Agla.
Capitolul 263 - Intrigile infernale continuă. Drohuit este primit de Fungar-Hellan. Generalul este prins în capcană.
Capitolul 264 - Primirea călduroasă pe care i-o face regele generalului Gurat. Fungar Hellan și Drohuit sunt primiți de regină. Declarația de iubire a Aglei adresată generalului este încununată de succes.
Capitolul 265 - Gurat și Drohuit intră în jocul murdar al Aglei Discursul ipocrit al reginei.
Capitolul 266 - Discursul magistral, dar mincinos, al Aglei, pentru a-și justifica acțiunile pline de cruzime.
Capitolul 267 - Fungar-Hellan îl chestionează pe Drohuit. Răspunsul avizat al căpitanului.
Capitolul 268 - Fungar-Hellan în grădina templului zeițelor. Afirmațiile Aglei și ale lui Drohuit sunt testate. Generalul o suspectează pe Agla. Frumusețea Aglei are câștig de cauză.
Capitolul 269 - Drohuit și Gurat le povestesc concubinelor lor ce s-a întâmplat. Fuga ratată. Reconcilierea.
Capitolul 270 - Discursul ipocrit al lui Drohuit. Satanica Agla cade în capcana întinsă de acesta. Recompensa generalului și a lui Drohuit sunt cele două surori ale Aglei.
Capitolul 271 - Întâlnirea caravanei trimisă de Agla cu păstorii lui Mahal, tatăl reginei.
Capitolul 272 - Ritualul devoțional matinal al păstorilor. Cuvintele Celui Preaînalt care le sunt adresate. Caravana se întâlnește cu Mahal și cu fiicele sale.
Capitolul 273 - Mahal și caravana care îl însoțește ajung la templul iubirii. Marea recepție de la palatul regal.
Capitolul 274 - Hainele indestructibile ale lui Mahal. Încăpățânarea sa de a nu renunța la ele.
Capitolul 275 - Mahal și familia lui la masa regală. Mahal întreabă unde este Waltar. Răspunsul evaziv al Aglei. Mahal se îmbracă cu hainele regale.
Capitolul 276 - Fungar-Hellan le cere de soții pe ambele surori. Generalul face un schimb cu Drohuit, care devine rege și o obține pe Agla drept soție.
Capitolul 277 - Mahal solicită să fie informat. Răspunsul Aglei. Mahal este pus la curent cu situația infernală din Hanoh.
Capitolul 278 - Kisarell este numit șef al gărzilor pieței palatului. Profeția lui Mahal. Supărarea lui Mahal cauzată de moartea lui Waltar.
Capitolul 279 - Mahal îi adresează generalului un discurs cu consecințe grele. Argumentele celui din urmă sunt sinonime cu criteriile acestei lumi.
Capitolul 280 - Înțeleptul răspuns al lui Mahal și criticarea politicii folosite în regatul Hanoh.
Capitolul 281 - Mahal îl conduce pe Fungar-Hellan în grădina templului iubirii.
Capitolul 282 - Fungar-Hellan în templul iubirii, ghidat de Mahal. Sinistra descoperire a abisului disimulat.
Capitolul 283 - Mahal și Fungar-Hellan în pavilionul plăcerilor din grădina templului Perna și acele otrăvite.
Capitolul 284 - O nouă descoperire: arma secretă a lui Drohuit.
Capitolul 285 - Conspirația secretă a celor 70.000 de mari burghezi.
Capitolul 286 - Grupul se îndreaptă către castelul preoților și intră în apartamentul generalului.
Capitolul 287 - Confesiunea servitorilor. Fântâna, alimentele și ustensilele casnice otrăvite.
Capitolul 288 - Revelațiile bucătarilor, pe care Mahal îi învață ce să facă. Recrutarea forțată a invitaților la banchet.
Capitolul 289 - Impertinenta întrebare adresată de Agla generalului și răspunsul cât se poate de clar al acestuia. Subterfugiile deșarte ale Aglei. Agla și Drohuit sunt încarcerați.
Capitolul 290 - Marii preoți sunt grațiați. Teribila judecată a preoților de rang inferior.
Capitolul 291 - Mahal poruncește evacuarea și incinerarea palatului.
Capitolul 292 - Opiniile populare sunt împărțite în ceea ce privește incendiul. Discursul generalului reușește să calmeze revolta pe punctul de a se naște.
Capitolul 293 - Fungar-Hellan o tachinează pe Agla, încă închisă în cușca ei.
Capitolul 294 - Comorile rămase după incendiu sunt adunate. Este hotărâtă reconstruirea palatului. Avertismentul misterios primit din cer.
Capitolul 295 - Mahal găsește explicația vocii miraculoase. Mânia și acuzațiile lui Fungar-Hellan la adresa lui Dumnezeu. Mahal nu știe ce să-i răspundă.
Capitolul 296 - Rugăciunea lui Mahal este îndeplinită. Discursul său ferm adresat generalului și anunțul iminentei judecăți. Spaima lui Fungar-Hellan.
Capitolul 297 - Puternicul apel al lui Dumnezeu la penitență din sala tronului. Binecuvântarea adevăratei căințe. Ororile din ținuturile de la șes. Ordinul divin adresat generalului de a distruge toate templele falșilor zei.
Capitolul 298 - Mobilizarea armatei. Garat îi cere lui Fungar-Hellan niște funcționari. Noi dispoziții referitoare la cei doi prizonieri.
Capitolul 299 - Confesiunea smerită a Aglei, care imploră să fie eliberată sau ucisă. Alegerea între pumnal și cușcă. Agla este grațiată.
Capitolul 300 - Generalul ia măsurile necesare în ceea ce îl privește pe Drohuit. Excelentul discurs adresat de Agla tatălui ei.

vezi partea a 2a a Cuprinsului

Author:  1% [ 11.6.2018, 20:53 ]
Post subject:  Capitolul 1

Primele civilizații evoluate
Decăderea lor și purificarea pământului prin intermediul potopului

Capitolul 1
Purista, consiliera Domnului, dorește ca rugăciunile oamenilor să îi fie prezentate lui Dumnezeu sub forma unor cereri de sfaturi. Iubirea și grația Tatălui față de copiii Săi.
(27 martie 1843)

1. În pofida adorației pe care o simțeau cu toții în prezența Celui Preaînalt, s-au lăsat cuprinși de teamă la vederea Celui care se afla pe colină. Singurii care făceau excepție erau Enoh și cele patru femei extrem de pure, care se bucurau de o stare de pace beatifică în prezența Tatălui lor ceresc, convinși că Acesta le va rezerva și lor soarta marelui Sehel. Atunci, Domnul i s-a adresat Puristei:

2. „Ascultă, mult iubita Mea bucătăreasă! Ce crezi ce trebuie să facem pentru a-i elibera pe acești nătângi de teama lor nefirească, astfel încât să Mă recunoască drept unicul lor Dumnezeu și Părinte autentic, fără a le prejudicia în vreun fel liberul arbitru? Este evident că dacă îmi voi revela prea brusc identitatea, acest lucru i-ar putea costa chiar viața (lucru valabil îndeosebi pentru femei), iar pe unii însăși existența eternă! Haide, sfătuiește-Mă și spune-Mi ce ar trebui să fac!”

3. Această întrebare a deconcertat-o de tot pe încântătoarea Purista, care a început să suspine, imaginându-și că Tatăl ceresc dorește să o pedepsească dintr-un motiv sau altul.

4. Domnul a privit-o însă cu blândețe și i-a spus: „Privește-Mă, micuța Mea, și lasă inima ta să spună dacă am Eu aerul cuiva care dorește să te pedepsească. Eu Mi-am păstrat dintotdeauna expresia pe care o vezi întipărită pe chip și care va rămâne în eternitate aceeași, fiind adresată tuturor celor care M-au iubit, Mă iubesc și Mă vor iubi la fel ca tine! - Ei bine, ce ai de spus, micuța Mea?”

5. Auzind aceste cuvinte, Purista și-a luat inima în dinți și a răspuns, ușor temătoare, dar cu o încredere din ce în ce mai mare: „O, Tată preasfânt și preaplin de iubire, știu că este absolut imposibil ca Tu să fii vreodată mânios sau răuvoitor; îmi dau seama acum perfect de acest lucru. În ceea ce privește însă întrebarea pe care mi-ai pus-o adineauri, mie, sărmanei Tale creaturi, este la fel de evident că aș da dovadă de o mare infatuare, eu, care chiar aș merita cea mai severă pedeapsă din partea Ta, dacă mi-aș propune să îți dau vreun sfat Ție, care ești însăși înțelepciunea infinită!

6. Numai gândul de a-Ți da un sfat Ție, care ești Dumnezeul nostru și Creatorul atotputernic al cerului și al pământului, îmi dă fiori. De aceea, Te implor, Tată preasfânt și preaplin de iubire, să mă scutești de această obligație!”

7. Domnul i-a răspuns însă Puristei: „Ascultă, copila Mea, este evident că încă nu Mă cunoști suficient de bine! De aceea, ascultă ce doresc să-ți spun.

8. Tu te temi să nu fii pedepsită dacă îmi dai sfatul pe care îl așteaptă Tatăl de la unul din copiii Săi, întrucât ești conștientă de faptul că înțelepciunea Mea divină, infinită și eternă nu are nevoie de astfel de sfaturi, căci Eu controlez și susțin totul, astfel încât toate creaturile Mele să se îndrepte către destinația dorită de Mine.

9. Deși această viziune este întru totul corectă, nu pot să nu te întreb de ce Mi-ai adresat până acum atâtea rugăciuni, pe care Eu ți le-am îndeplinit întotdeauna? La urma urmelor, o rugăciune nu este altceva decât un sfat adresat Mie într-o stare de reculegere și de smerenie, prin care cel care se roagă îmi spune ce ar trebui să fac…

10. Oare nu știe el că Eu sunt plin de bunătate și de înțelepciune? Iar dacă știe acest lucru, de ce se roagă el să îi acord o anumită grație? După logica ta, el ar trebui să pornească din start de la premisa că înalta Mea înțelepciune și iubirea Mea nesfârșită îi vor oferi tot ce este mai bun pentru el, la momentul oportun, desigur, fără ca el să Mă sfătuiască în această direcție!

11. După aceeași logică, dacă cererea lui ar fi contrară voinței și înțelepciunii Mele divine, omul care se roagă s-ar face vinovat în fața Mea, necesitând o pedeapsă care să îi corecteze această atitudine!”

12. Auzind aceste cuvinte, Purista și celelalte trei femei au început să se bată cu pumnii în piept, spunând: „O, Doamne, ai milă de noi, căci am păcătuit cumplit în fața Ta!”

13. Domnul le-a răspuns însă: „Mă tem, copilele Mele dragi, că dacă reacționați în acest fel, nu faceți decât să vă amplificați și mai mult păcatul, căci îmi dați un nou sfat: acela de a-Mi fi milă de voi!”

14. Speriată și întristată, Purista a scos un țipăt sfâșietor, spunând: „O, pentru numele lui Dumnezeu! Ce-am făcut, ființă lipsită de minte ce sunt?”

15. Cu ochii scăldați în lacrimi, Ghemela a adăugat: „Acum îmi dau seama, acesta este sfârșitul nostru!”

16. La fel de îndurerate, Naeme și Pura nu mai știau ce să spună.

17. Mișcat, Domnul le-a luat însă pe toate patru în brațele Sale, le-a strâns la pieptul Său sfânt și le-a spus: „Copilele Mele dragi, de ce sunteți atât de nefericite, deși Tatăl ceresc vă strânge la pieptul Lui ce a luat o formă vizibilă special pentru voi, mângâindu-vă cu brațele Sale cu aceeași iubire cu care își alintă o mamă copilul?”

18. Această întrebare le-a făcut pe cele patru femei să își mai revină, iar Purista i-a răspuns Domnului, râzând ușor, dar cu ochii încă înlăcrimați: „O, Tată preasfânt și preaplin de iubire să înțeleg că nu suntem cu totul pierdute? Cu siguranță rămânem însă niște păcătoase în fața Ta!”

19. Domnul i-a răspuns: „Dacă ați fi fost niște păcătoase, nu v-ați fi putut afla acum în prezența Mea. Din fericire pentru voi, nu este însă cazul, fapt care îmi permite Mie, Tatălui vostru, să vă strâng în brațele Mele!

20. În calitatea Mea de Părinte, doresc să fiu acum sfătuit de copilașii Mei dragi, ca și cum aș avea cu adevărat nevoie de sfatul lor, și doresc să acționez astfel încât să le dau impresia că îmi sunt indispensabili.

21. Procedez astfel în calitatea Mea de Părinte, mânat de iubirea Mea infinită, dar am totuși grijă să ghidez sfaturile și acțiunile copilașilor Mei, astfel încât să-Mi ating scopul propus.

22. De aceea, micuța Mea, aștept încă răspunsul tău. Doresc să Mă sfătuiești și să îmi spui cum ar trebui să procedez cu acești oameni, și te asigur că voi proceda exact așa cum Mă vei învăța!”

23. Regăsindu-și curajul, Purista s-a aruncat la gâtul Tatălui ceresc, l-a acoperit cu sărutări și i-a spus: „Ei bine, în acest caz însoțește-ne în bucătăria mea, din iubire față de noi, și lasă-Te adorat acolo de noi, atât cât îți va face plăcere, în calitatea Ta de Dumnezeu și de Părinte preasfânt și preaplin de iubire”.

24. Domnul i-a răspuns: „Amin! Așa să fie! Să ne îndreptăm așadar către coliba ta!”

25. Ghemela L-a întrebat însă: „Tată, putem să Te însoțim și noi în interiorul colibei?”

26. Domnul: „Cum să nu, Copila Mea? De vreme ce vă aflați acum în prezența Mea, de ce nu M-ați însoți inclusiv în colibă? Căci Eu sunt și rămân Tatăl vostru cel bun, oriunde M-aș afla! Urmați-Mă așadar cu toată încrederea! Amin”.

Author:  1% [ 11.6.2018, 21:08 ]
Post subject:  Capitolul 2

Capitolul 2
Domnul intră în coliba Puristei. Întrebările celor curioși. Discursul de o înaltă spiritualitate al lui Enoh adresat incredulilor și celor cu spiritul excesiv de critic.
(28 martie 1843)

1. Trecând pe lângă Enoh, Domnul i-a zis în șoaptă: „Enoh, pregătește-i și pe ceilalți, iar apoi adu-i la Mine, în colibă. Femeile nu trebuie să treacă însă pragul colibei cât timp Mă voi afla Eu în interior, cu excepția Evei și a celor patru de față! Amin”.

2. După care Domnul și-a continuat drumul către coliba Puristei, însoțit de cele patru fiice mult iubite ale Sale. Până la sosirea celorlalți, El le-a dezvăluit acestora o sumedenie de revelații divine, ca semn al grației Sale, ilustrându-le marele plan divin prin care dirijează viața copiilor Săi și a celorlalte creaturi ale Sale. Le-a destăinuit de asemenea înaltul destin care îi este rezervat ființei umane, dar și intervențiile malefice ale lui Satan, spiritul care încearcă în permanență să se opună acestui plan divin.

3. Cam așa au evoluat lucrurile în coliba Puristei. Ce s-a întâmplat însă cu Enoh, care se afla încă afară, în mijlocul celorlalți?

4. Acesta era asaltat de pretutindeni cu întrebări. Primii care s-au năpustit asupra lui au fost Hored și Lameh: „Părinte Enoh, spune-ne: cine este acel bărbat care s-a îndreptat cu atâta voioșie către coliba Puristei, unde a rămas singur cu acele patru femei, dintre care două sunt soțiile noastre, iar celelalte sunt Purista și preafrumoasa Pura, contrar regulii instituite de Însuși Domnul? Bănuiala noastră este că în spatele acelui om se ascunde ceva cu totul ieșit din comun! Am văzut că ți s-a adresat ca unei vechi cunoștințe, așa că bănuim că nu este un necunoscut pentru tine!

5. Dacă transfigurarea lui Sehel nu a fost o iluzie, cu siguranță acesta se află acum într-o lume superioară. Am dori să știm mai multe inclusiv despre acest subiect!

6. Ne-a trecut prin minte faptul că acel om ar putea fi Domnul Însuși, dar acest lucru nu ar concorda deloc cu spusele Puristei, căreia Domnul i-a mărturisit că va reveni printre noi într-o formă vizibilă atunci când ne vom afla cu toții în interiorul colibei, într-o stare de smerenie și receptivitate, și că ne va revela atunci tot ce s-a întâmplat în profunzimile creației.

7. Acest om nu a venit însă conform anunțului profetic, ci a apărut parcă de nicăieri. Și în timp ce noi ne pregăteam în interiorul colibei, smerindu-ne într-o stare de reculegere în așteptarea venirii Domnului, acest om se dădea în spectacol cu patru dintre cele mai frumoase femei ale noastre, fapt care i-a făcut o plăcere cât se poate de evidentă!

8. Desigur, cele patru femei cu suflete celeste sunt de o puritate absolută, comparabilă cu cea a Luceafărului de dimineață. De aceea, oricât de ciudat ar părea, ne este imposibil să fim supărați pe ele pentru comportamentul lor, deși toate patru par îndrăgostite lulea de acel bărbat. Și totuși, nu considerăm că aceasta ar fi o dovadă suficient de explicită că am avea de-a face cu Domnul!

9. Căci noi știm foarte bine că Domnul își respectă întru totul promisiunile! De aceea, este imposibil să vină la noi într-o altă formă decât cea anunțată profetic Puristei! - Așadar, spune-ne, părinte Enoh, cine este acel bărbat și de unde vine el?”

10. Ceilalți s-au apropiat și ei de Enoh, curioși să afle la rândul lor răspunsul la aceste întrebări.

11. Singur Adam era de altă părere, așa că i-a spus lui Enoh cu o privire gânditoare: „Enoh! Acest bărbat mi se pare foarte suspect! Spectacolul pe care ni l-au oferit cele patru femei, de regulă atât de virtuoase și de smerite, mi s-a părut cam de prost gust!

12. La fel de îngrijorat sunt și de dispariția în neant a fiului lui Seth. Cum a fost posibil să fi fost anihilat astfel dintr-o dată? Mă gândesc chiar că Domnul i-a permis dușmanului luminii să acționeze în acest fel, pentru a ne pune la încercare credința.

13. Am văzut că tu pari să îl cunoști pe acel bărbat, dar acest lucru nu mă liniștește suficient, căci eu nu îl recunosc deloc. Știind de câte ori m-am înșelat până acum, mă simt mai degrabă neîncrezător, până la proba contrarie!

14. De aceea, spune-ne tot ce știi în legătură cu el, după care haideți să ne îndreptăm cu toții spre colibă; în caz contrar, s-ar putea ca Domnul să se mai lase încă foarte mult timp așteptat!

15. Ținând cont de tot ce au spus ceilalți, acest om ar putea fi Domnul la fel de mult cum am putea fi noi înșine! Cât despre Purista, cred că aceasta s-ar putea înșela! Tu trebuie însă să știi care este adevărul!

16. Faptul că cele patru femei se agață atât de strâns de el nu înseamnă mare lucru, căci este știut că femeile sunt oarbe și lipsite de creier, fără nici o excepție. Chiar dacă o femeie se roagă timp de zece ani, este suficientă o singură tentație mai mare pentru ca ea să cadă în brațele primului seducător! Căci ea se bucură de o libertate ieșită din comun și poate face orice dorește.

17. Spune-ne așadar tot ce știi, dar nu ne ține un discurs excesiv de lung, ca să ne putem întoarce în colibă, așteptându-L acolo pe Domnul. În plus, doresc să-l supraveghez puțin pe acel bărbat, astfel încât să nu facă cine știe ce cu cele patru porumbițe! În privința problemelor divine nu trebuie să dăm niciodată dovadă de indolență, căci în caz contrar lumea nu va mai rezista încă o mie de ani, așa cum s-a întâmplat până acum, datorită credinței mele neobosite față de Dumnezeu!”

18. Abia acum a reușit Enoh să ia cuvântul, spunând: „Ascultați-mă, dragii mei părinți, frați și copii! Constat că pe cât sunt de active mintea și limba voastră, pe atât de tăcute au rămas inimile voastre!

19. Se pare că ați uitat cu desăvârșire discursul pe care mi l-a inspirat Domnul în ziua de Sabat, de vreme ce sunteți complet incapabili să înțelegeți promisiunea făcută de El Puristei!

20. Ce simbolizează coliba Puristei, cea în care ni s-a spus că trebuie să îl așteptăm pe Domnul? Ascultați-mă: aceasta este însăși inima noastră, iar focul care arde în ea este iubirea noastră plină de ardoare față de El!

21. Spuneți-mi: care dintre voi a intrat până acum în această colibă, primindu-i acolo pe frații săi? Cine a fost de acord să le slujească cu cea mai mare umilință, considerându-se ultimul și cel mai mic dintre ei?

22. Nici o femeie, cu excepția Evei și a Puristei, nu trebuie să pătrundă vreodată în interiorul acestei colibe! Altfel spus, atât timp cât ne aflăm în iubirea lui Dumnezeu și în starea de pace a inimii, noi nu trebuie să ne gândim niciodată la alte femei, căci aceste gânduri ar tulbura iubirea ce i-o purtăm Domnului. Singurele excepții sunt iubirea maternă și cea filială, care nu tulbură cu nimic iubirea pe care i-o datorăm lui Dumnezeu, ci dimpotrivă, servesc drept criteriu pentru această iubire rezervată Tatălui ceresc! M-ați înțeles?

23. Noi L-am așteptat pe Domnul în coliba Puristei în trupurile noastre muritoare, dar gândurile noastre erau îndreptate numai către femeile noastre, întrebându-se: ‚Oare de ce nu le este permis tuturor femeilor să intre în această colibă, alături de noi?’ În aceste condiții, nu este deloc de mirare că femeile au făcut un scandal atât de mare, silindu-ne în cele din urmă să ieșim afară ca să vedem ce se întâmplă! - Ei, acum ați înțeles ce s-a întâmplat?

24. Mila Domnului este însă infinită, așa că El a venit la noi, în conformitate cu promisiunea pe care ne-a făcut-o. Ce-i drept, a venit ținând cont de ceea ce a găsit în inimile noastre, în care se aflau numai gândurile noastre referitoare la femei. De aceea, El s-a dus mai întâi la ele și le-a primit la pieptul Său, constatând că noi nu suntem de fapt prezenți în interiorul colibei Puristei! M-ați înțeles?

25. Spre marea noastră rușine, cele patru femei au fost singurele care L-au așteptat pe Domnul în adevărata colibă a Puristei. De aceea, El a venit mai întâi la ele. Nu-i de mirare că în timp ce noi ne pierdeam timpul cu discuțiile noastre deșarte, ele savurau deja fericirea supremă a grației divine, a compasiunii și a iubirii supreme a Tatălui ceresc! M-ați înțeles?

26. Voi nu cunoașteți încă nimic despre marile profunzimi divine, deși Domnul ne-a revelat deja în maniera cea mai luminoasă și mai explicită cu putință care sunt căile Sale și felul în care ne ghidează pe ele! M-ați înțeles?

27. Voi mă întrebați pe mine: ‚Cine este acel bărbat?’, în timp ce cele patru femei extrem de pure se bucură deja de mult timp în brațele Tatălui preasfânt și preaplin de iubire! - Înțelegeți ce vă spun?

28. Eu nu afirm că acel bărbat este Tatăl ceresc, ci vă cer să îl primiți în inimile voastre. Numai atunci îl veți recunoaște! – Am reușit să mă fac bine înțeles?

29. Dacă spiritul vostru nu este mai orb decât cel care se află în centrul acestui pământ, ar trebui să îl recunoașteți astfel! – Eu unul am spus ce am avut de spus. Acum acționați și recunoașteți-vă marea orbire, în numele Domnului! Amin”.

30. În sfârșit, ochii celor de față s-au deschis, iar ei și-au dat seama de imensa lor orbire, bătându-se cu pumnii în piept.

Author:  1% [ 11.6.2018, 22:45 ]
Post subject:  Capitolul 3

Capitolul 3
Bărbații sunt deconcertați. Curioșii bârfesc. Sora Aorei este singura care înțelege corect ce se întâmplă
(29 martie 1843)

1. Nu le-a trebuit mult timp părinților patriarhi și celorlalți oaspeți din Levant pentru a-și reveni din uimire, dar nici unul nu știa ce trebuie să facă în continuare. Complet deconcertați, se priveau unii pe alții, întrebându-se în șoaptă: „Oare ce o să se întâmple cu noi, după această greșeală?” Nimeni nu era însă capabil să le dea vreun răspuns.

2. Femeile, care se aflau la o oarecare distanță de bărbați, și-au dat imediat seama că se întâmplă ceva ciudat cu aceștia, dat fiind că aveau un comportament atât de misterios și că își șopteau continuu ceva la ureche. De aceea, ele au dat curs intuiției lor (și nicidecum părții lor slabe, care este curiozitatea deșartă) și s-au îndreptat fără întârziere către bărbații lor, pentru a afla ce s-a întâmplat cu aceștia.

3. Pe drum, una dintre ele și-a întrebat vecina: „Ce crezi că s-a întâmplat cu bărbații noștri, după părerea ta?”

4. Interlocutoarea sa i-a răspuns cu un aer important, care nu prea se potrivea cu modul ei obișnuit de a fi, mult mai șters: „O, draga mea soră! Cu siguranță, s-a petrecut ceva extrem de straniu, probabil chiar un miracol. Ce bine ar fi dacă ne-ar spune și nouă cineva ce se întâmplă!”

5. O altă femeie a luat și ea cuvântul: „Fără doar și poate, este ceva legat de acel bărbat atât de ciudat!”

6. „Da, da, s-a grăbit o a patra să confirme, după cum ați văzut, acel personaj îngrozitor a intrat singur în coliba Puristei, însoțit de cele patru așa-zise fecioare! Temându-se probabil de privirile noastre pudice, a preferat să intre împreună cu ele în colibă!”

7. O a cincea femeie a adăugat și ea: „Ai perfectă dreptate: în interior e mult mai comod, și nici nu trebuie să-și facă probleme în legătură cu noi! De altfel, eu una le-am spus o dat㠖 în treacăt – lui Lameh și lui Hored: ‚Nu doresc să fiu o piazărea, dar dacă aș fi în locul vostru, aș fi cu ochii în patru, căci este imposibil ca niște fete atât de tinere și de frumoase, cu sângele atât de fierbinte, să nu fie supuse tuturor tentațiilor posibile!’

8. Și iată cât de multă dreptate am avut. Ce ți-e și cu bărbații aceștia, care doresc să ne închidă tot timpul gura, nouă, femeilor atât de experimentate, cu așa-zisa lor înțelepciune!

9. Să mori de râs, nu alta, sau dimpotrivă, de furie! Vrăjitorul acela venit dinspre miazăzi, despre care am auzit vorbindu-se atât de multe lucruri, a venit și le-a suflat chiar de sub nas perlele Levantului (după cum se spune)!

10. Iar acum, speriați și geloși, își șoptesc unii altora la ureche și nu mai știu cum să procedeze – cu toată înțelepciunea lor!

11. Acel bărbat s-a folosit de magia lui și l-a făcut să dispară pe cel mai puternic dintre ei, așa că nu m-ar mira dacă bărbații noștri și-ar fi propus acum să folosească forța împotriva lui!”

12. O a șasea femeie a luat și ea cuvântul: „Ai perfectă dreptate. Am auzit spunându-se și am văzut cu ochii mei cum Enoh l-a alungat pe acel vrăjitor din locul sacru, dar acesta nu a dorit să-l asculte! Drept urmare, Enoh i-a trimis-o pe Purista, probabil ca să-l convingă prin farmecele ei să părăsească acel loc. Se pare însă, stimate părinte Enoh, că de data aceasta nu prea ți-a reușit figura! Vrăjitorul a pus stăpânire pe mintea preotesei Purista, care a căzut imediat în capcana descântecelor sale!”

13. Una dintre tovarășele vorbitoarei i-a luat vorba din gură: „Draga mea soră, eu am văzut mai bine decât tine ce s-a întâmplat! Părintele Enoh a trimis-o pe Purista la străin, dar de-abia i-a spus acesta câteva cuvinte, că ea a și căzut pradă farmecelor lui: a scos un strigăt, probabil pentru că a simțit influența sa malefică, după care a alergat fără să-și dea seama ce face, complet orbită, și s-a așezat la pieptul lui, exact cum dorea acesta!”

14. Antevorbitoarea s-a grăbit să o aprobe, râzând ironic: „Așa este, soră, ai perfectă dreptate! Chiar așa s-au petrecut lucrurile! – Dar ce doream să spun? Aha, mi-am amintit! Exact atunci, înțeleptul părinte Enoh l-a trimis la ei pe robustul Sehel! Când acesta a încercat însă să îl prindă de mână pe vrăjitor, ca să-l determine să părăsească sfânta colină, acesta l-a făcut să dispară printr-un act de magie! Numai Dumnezeu știe unde o fi ajuns bietul Sehel! Iar acum, bărbații noștri se dau de ceasul morții, neștiind ce să mai facă, cu toată înțelepciunea cu care se laudă!”

15. O altă femeie din grup, care a ascultat până acum cu toată atenția bârfele ante-vorbitoarelor ei, a luat și ea cuvântul: „Doamne, ce m-aș mai distra dacă acest vrăjitor, care pare să cunoască foarte bine știința magică, le-ar sufla de sub nas bărbaților cele patru perle ale Levantului, după cum le spun ei, acești veritabili trandafiri umeziți de roua aurorei eterne, etc., etc.! Cred că le-ar ieși ochii din cap stimaților domni!”

16. O alta a adăugat: „O, dacă Domnul Iehova ar veni chiar în acest moment, după cum a anunțat-o pe Purista! Tare aș fi curioasă să asist la stânjeneala acestor bărbați cu pretenții de înțelepciune!”

17. Altă femeie: „Hm, este absolut sigur că Domnul nu va mai apărea! Nu cred că ar mai avea chef să își arate fața în mijlocul acestui scandal, dacă nu cumva dorește să apară cu o sabie de foc ca să împartă dreptatea, fapt care le-ar fi de mare folos vrăjitorului, celor patru fiice ‚celeste’ și scumpilor lor soți înțelepți!

18. Până și bătrâna mamă Eva, de regulă echilibrată și plină de demnitate, pare să fi căzut sub influența acestor bărbați! Știm cu toate că nu ne permite niciodată să ne plângem de soții noștri! De pildă, când soția lui Uranion s-a plâns în legătură cu soțul ei, ea i-a tăiat-o scurt, mustrând-o cu severitate, în loc să o consoleze. Să mori de râs, nu alta! Până acum, am fost nevoite să ne abținem și să ne controlăm justa mânie, tăcând supuse, ca niște șoricei în fața pisicii! Cine consideră că o asemenea atitudine este echitabilă își extrage probabil înțelepciunea dintr-o sursă pe care eu una nu o cunosc!”

19. O altă femeie s-a băgat și ea în vorbă: „Mă întreb ce se întâmplă cu acești bărbați? – A, cred că știu! Bănuiesc că s-au îndrăgostit cu toții! Vrăjitorul le-a contracarat planurile, iar acum par cu toții năuci și își tot șoptesc ceva la ureche!

20. În fond, nu a trecut prea mult timp de când patriarhul nostru Adam a luat-o pe tânăra și frumoasa Pura la el în colibă, lăsându-se însoțit pretutindeni de ea. – De fapt, a fost văzut chiar sărutând-o!”

21. Vecina ei s-a grăbit să supraliciteze: „Și nu știi tot adevărul: am văzut cu propriii mei ochi nu numai că a sărutat-o, dar a și mângâiat-o, cine știe cu ce gânduri! – Of, Doamne, bărbații ăștia! O țin una și bună cu dreptatea lor, nu poți să le spui niciodată nimic, ba chiar…”.

22. Dar una din femeile din Levant, sora cea mai mică a Aorei, o celibatară în vârstă de 60 de ani (ceea ce însemna în acele vremuri că era foarte tânără), s-a băgat în mijlocul celorlalte și le-a spus: „Aceste bârfe îmi amintesc de cei care încearcă să macine paiele goale, crezând că vor extrage făină din ele, deși nu mai conțin nici o sămânță de grâu!

23. Să v-o spun pe-a dreaptă, eu cred că numai gelozia vă face să spuneți asemenea aberații și că voi sunteți singurele vinovate de toate relele de care vă acuzați bărbații, care au dat întotdeauna dovadă de o înțelepciune reală!

24. Mai mult, îndrăznesc să afirm sus și tare, fără nici o rușine, că fiecare dintre voi s-ar fi lăsat vrăjită fără nici o ezitare de acel bărbat fermecător, fără să opună nici cea mai mică rezistenț㠖 dacă acesta ar fi avut o astfel de intenție!

25. Văzând însă că bărbatul v-a respins, spunându-vă să vă îndepărtați de colina sacră (având, probabil, motive cât se poate de serioase în această direcție), vă răzbunați acum pe el, făcându-l să pară o ființă infamă! – De fapt, nu știu de ce mă mir, căci așa procedați întotdeauna când nu vă convine ceva!

26. Mi-a făcut și mie semn cu mâna să mă alătur lui, și dacă nu m-aș fi temut atât de tare de bârfele voastre stupide, n-aș fi avut nici o ezitare să o fac, așa cum a procedat nepoata mea, Purista!

27. Dar acum nu mă mai tem de voi. Știu foarte bine ce spun, așa că vă atrag atenția, îndeosebi vouă, mame și fiice care aveți un nivel mai ridicat de conștiință: atunci când Domnul Iehova va sosi – dacă nu cumva a făcut-o deja – vă veți trezi într-o postură jenantă! Nu știu a cui soartă va fi de preferat atunci: a voastră, sau a celor patru perle ale Levantului și a bărbaților pe care i-ați calomniat cu atâta nerușinare! Eu una am remarcat o lumină puternică ce ieșea din acel bărbat! Mă întreb dacă acest om, de care v-ați bătut joc până n-ați mai putut, nu este cumva Domnul Însuși? Și dacă este, oare ce se va întâmpla cu voi?”

28. Auzind aceste cuvinte, celelalte femei au tăcut, cuprinse de o mare teamă.

Author:  1% [ 11.6.2018, 23:01 ]
Post subject:  Capitolul 4

Capitolul 4
Mâhnită, Mira discută cu Enoh.
(30 martie 1843)

1. Văzând efectul generat de cuvintele sale asupra femeilor, tânăra oratoare, pe nume Mira, s-a gândit: „Hm, oare ce le-o fi apucat? Aceste mame și aceste surori nu mai scot nici un cuvânt, iar pe fețe li se citește teama, ba chiar teroarea!

2. Vai, trebuie să fac ceva! Nu le pot lăsa pe aceste femei în această stare, căci de regulă sunt pline de demnitate și de afecțiune!

3. Hm, știu ce trebuie să fac! Mă voi duce singură la Enoh. Este limpede că nici una dintre ele nu va îndrăzni să mă însoțească, așa că voi fi eu purtătoarea lor de cuvânt. Sunt convinsă că marele preot le va reconforta și le va elibera de această stare de panică! Bună idee! Să trecem așadar la fapte!”

4. Dacă afirmă ceva, omul trebuie să treacă de îndată la fapte – aceasta era convingerea preferată a Mirei (care era cam dintr-o bucată). De aceea, ea s-a dus glonț la Enoh și i-a povestit totul.

5. Dar Enoh i-a cerut explicații suplimentare: „Spune-mi, de ce le-ai vorbit atât de aspru femeilor, aruncându-le practic în această stare de angoasă?

6. Așa cum ai găsit acum drumul spre mine, la fel de bine ai fi putut-o face și înainte, transmițându-mi judecățile greșite ale acestor femei, și întreaga situație s-ar fi putut rezolva mult mai simplu, mergând pe calea iubirii. Acum, lucrurile nu mai sunt la fel de simplu de rezolvat, căci tu le-ai judecat deja pe surorile tale, și încă într-un mod cât se poate de impetuos!”

7. Fără să se teamă deloc, Mira i-a răspuns fără ezitare: „Părinte Enoh, tu ești cu siguranță un înțelept! Mai mult, ești singurul mare preot numit de Domnul Însuși! Cu toate acestea, eu una nu cred că cineva mi-ar putea reproșa faptul că am acționat greșit în această poveste, căci dacă drepturile ființei umane le încalcă pe cele divine, este evident că cele din urmă prevalează asupra celor dintâi.

8. Tovarășele mele au uitat de sine în pasiunea lor oarbă, fapt care ni se întâmplă frecvent nouă, femeilor, și au rostit o sumedenie de afirmații false, care încalcă dreptul divin. Personal, nu am putut tolera aceste ironii la adresa Tatălui nostru preasfânt și prea-plin de iubire, în aparența sa masculină absolut perfectă, așa că am luat poziția pe care ți-am făcut-o cunoscută. Nu mă simt vinovată în nici un fel dacă aceste cuvinte ale mele (născute exclusiv dintr-un simț al dreptății) au avut asupra lor un efect atât de neașteptat!

9. De aceea, părinte Enoh, nu mă mai certa, căci am avut intențiile cele mai bune din lume!

10. Oare nu reprezintă o dovadă de iubire sinceră faptul că am rămas în mijlocul tovarășelor mele, din cauza respectului pe care li-l port, deși acel bărbat minunat mi-a făcut semn cu mâna să mă alătur lui și celorlalte surori ale mele, în condițiile în care am simțit o nevoie imperioasă să îl ascult?

11. Îți spun cu toată certitudinea, părinte Enoh: dacă acel bărbat mi-ar face a doua oară semn cu mâna, mi-aș abandona pe loc surorile, ba chiar și întreaga lume, și m-aș grăbi către el – căci dincolo de el se ascunde mult mai mult decât un singur om! Știu asta cu toată siguranța!”

12. Enoh i-a spus atunci Mirei: „Ascultă, ești uluitor de inteligentă, cu mult peste media suratelor tale! În aceste condiții, de vreme ce afirmi că le iubești din toată inima pe celelalte mame și surori ale tale, sunt absolut convins că te vei descurca singură în situația de față, făcând uz de înțelepciunea ta!”

13. Mira i-a răspuns cu îndrăzneală: „Da, da, dragul meu părinte Enoh, știam eu că nu mă pot aștepta la cine știe ce compasiune din partea ta! Cu astfel de afirmații evazive, n-aș putea spune că m-ai ajutat prea mult! Of, dacă m-aș putea apropia de acel bărbat… Sunt convinsă că m-ar primi mult mai călduros decât tine!”

14. Enoh: „Foarte bine! Ascultă-mă: acel bărbat se află în coliba Puristei, iar poarta este deschisă! Dacă dorești să îți cauți dreptatea la El, eu unul nu mă voi opune în nici un fel. Haide, du-te la El, dacă ești convinsă că îți va da alt sfat decât mine!”

15. Mira: „O, dacă îmi este permis acest lucru, află că nu mă tem să mă apropii de el!

16. Bucurați-vă, sărmanele mele surori, căci veți obține ajutorul dorit, chiar și fără concursul lui Enoh!

17. Haide, curaj! Sunt convinsă că acel bărbat minunat are mai multă inimă decât restul bărbaților de pe aici, dragă părinte Enoh, și că nu-mi va cântări fiecare cuvânt atunci când îi voi împărtăși dificultățile mele. Dimpotrivă, sunt ferm convinsă că mă va ajuta!”

18. După aceste cuvinte, ea s-a îndreptat cu toată hotărârea spre colibă.

Author:  1% [ 11.6.2018, 23:01 ]
Post subject:  Capitolul 5

Capitolul 5
Mira intră în colibă, dar este supusă unui test. Purificarea Mirei și acceptarea ei de către Domnul.
(31 martie 1843)

1. Când Mira a intrat veselă în coliba în care se afla Domnul, pe care ea nu îl cunoștea decât în mică măsură, Acesta s-a ridicat imediat și i-a spus pe un ton destul de sever: „Mira, cum se face că vii aici neinvitată, după ce M-ai refuzat ceva mai devreme, atunci când ți-am făcut semn să te apropii de Mine? De altfel, i-am poruncit lui Enoh să nu lase nici o femeie să treacă pragul acestei colibe; cu toate acestea, tu ai intrat! Cum a fost posibil așa ceva?”

2. Văzând că este apostrofată pe un ton cât se poate de tranșant, Mira și-a mai pierdut din aplomb, dar și-a revenit repede, spunându-și în sinea ei: „Dacă Acesta este într-adevăr Domnul, cu siguranță nu va fi extrem de sever cu mine, căci știu că este întotdeauna profund mișcat atunci când cineva îl roagă ceva din inimă. Pe de altă parte, dacă nu este decât un înțelept greu de abordat, am să plec așa cum am venit, nici o problemă!”

3. După aceste reflecții, ea a luat cuvântul, spunând cu o voce timidă, dar nu lipsită de căldură sufletească: „Înțeleg că am comis o greșeală, dar cea care m-a trimis aici a fost inima mea; de altfel, Enoh nu a suflat nici un cuvințel cum că n-aș avea voie să intru în colibă, așa că nu cred că am făcut ceva cu adevărat rău!

4. La urma urmelor, cine poate spune ‚nu’ unui suflet care îi cere ajutorul, mai ales când este vorba de o sărmană creatură și de o femeie slabă ca mine?

5. De fapt, ce anume am făcut rău? Ce i se poate reproșa unei femei dacă îl iubește pe Dumnezeu mai presus de orice bărbat, care, prin comparație cu El, i se pare un fel de umbră pe pământ?

6. Le-am spus așadar tovarășelor mele care este părerea mea în această privință, fără să-mi dau seama ce efect teribil vor avea asupra lor cuvintele mele! De bună seamă, dacă mi-aș fi dat seama, aș fi păstrat tăcerea. Din păcate, acum nu mai pot schimba nimic din cele petrecute. Pe de altă parte, doresc cât se poate de sincer să îmi repar greșeala; în aceste condiții, nu văd cine m-ar putea condamna!

7. I-am spus părintelui Enoh toate aceste lucruri, dar acesta nu a părut să dea prea multă importanță tristeții mele. De aceea, m-am grăbit să vin la tine, în speranța că vei da dovadă de o compasiune ceva mai mare decât a lui. Judecând însă după primirea pe care mi-ai făcut-o, se pare că nu trebuie să mă aștept nici în cazul de față la mai multă înțelegere!

8. Trăiesc sentimentul acut că de când Domnul a predicat legea supremă a iubirii timp de mai multe zile, pe înălțimile sacre, oamenii au devenit chiar mai lipsiți de compasiune ca înainte, fapt care nu mi se pare deloc de bun augur.

9. Dacă ar fi după mine, eu aș ajuta imediat pe toată lumea, și cu atât mai mult o femeie slabă, complet dezavantajată de Dumnezeu și de natură prin comparație cu bărbații, deși mi-e greu să înțeleg de ce a fost creată astfel lumea!

10. Iată, ți-am spus tot ce aveam pe inimă! Dacă aceste cuvinte nu ți-au fost pe plac sau dacă am reușit să te ofensez – deși nu mi-am propus nici o clipă acest lucru – cu siguranță ești suficient de puternic pentru a mă obliga să părăsesc acest loc, sau chiar să faci cu mine ce ai făcut cu Sehel! În ceea ce mă privește, aș prefera de o mie de ori să nu mai exist deloc decât să trăiesc într-o lume locuită numai de oameni cu inimile împietrite, în care compasiunea nu mai are nici un pic de loc!”

11. Domnul: „Mira, Mi-ai dat un răspuns cam lung la întrebarea Mea mult mai scurtă! Ai fi putut foarte bine să păstrezi jumătate din el pentru tine, iar cealaltă jumătate să o ții sub tăcere, căci Eu știu mai bine ce anume te rănește de fapt!

12. Ca să vezi că am dreptate, am să-ți explic pe larg despre ce este vorba.

13. Ascultă: tovarășele tale sunt într-adevăr geloase, dar la fel de geloasă ești și tu! Din cauza acestui sentiment, ele au proferat asupra Mea tot felul de calomnii, criticându-Mi în fel și chip comportamentul. Tot din gelozie, tu le-ai mustrat cu severita-te, considerând în sinea ta că ai niște drepturi speciale asupra Mea, dat fiind că ți-am făcut acel semn cu mâna să te apropii, pe care nu l-am făcut și celorlalte.

14. Acest semn a trezit în tine o iubire violentă față de Mine; de aceea, auzindu-ți suratele vorbindu-Mă de rău, iubirea ta s-a simțit rănită, așa că te-ai răzbunat pe ele, transmițându-le în mod agresiv buna părere pe care o ai despre persoana Mea!

15. Văzând însă efectul produs de această răzbunare, mult mai teribil decât te-ai fi așteptat, ai început să ai mustrări de conștiință, așa că acum dorești să le ajuți. Ai constatat că de una singură acest lucru îți este imposibil, așa că acum cauți ajutor în altă parte.

16. Iar Eu îți spun: acest ajutor le va fi acordat, și asta mai rapid chiar decât te-ai putea aștepta. Cât despre tine, cred că ar fi cazul să ieși afară și să reflectezi în tăcere la greșeala pe care ai comis-o. Nu te vei putea întoarce la Mine decât după ce te vei purifica. Abia atunci te voi primi la pieptul Meu și te voi binecuvânta, la fel ca pe celelalte patru surate ale tale aici de față!”

17. Roșie la față de rușine, Mira i-a răspuns Domnului: „Dacă nu ai fi Domnul Însuși, inima mea nu s-ar fi deschis niciodată în fața Ta, așa cum a făcut-o! Dar Tu ești Domnul, așa că nimic nu poate rămâne ascuns în fața Ta. De aceea, părăsesc consolată această colibă, căci îmi dau seama că nu sunt demnă să mă aflu aici, acum, că Te-am recunoscut definitiv!

18. Iartă, Doamne, greșeala mea, la fel cum și eu îi iert din toată inima pe toți cei care m-au ofensat vreodată!”

19. Domnul: „Chiar dacă ai fi o păcătoasă adevărată, ți-aș ierta cu dragă inimă toate greșelile pe care le-ai comis vreodată, văzând cât de mult Mă iubești! De vreme ce ești atât de pură, poți rămâne liniștită alături de Mine, iar Enoh va avea grijă să aranjeze lucrurile! Amin”.

Author:  1% [ 11.6.2018, 23:14 ]
Post subject:  Capitolul 6

Capitolul 6
Mira moare, din cauza iubirii sale excesive. Domnul îi dă din nou viață. Iubirea Mirei generează o furtună de foc. Dispariția subită a Domnului. Reapariția Lui și pregătirea pentru festin.
(1 aprilie 1843)

1. Aceste cuvinte ar fi putut-o costa însăși viața pe Mira, dacă nu s-ar fi aflat în prezența Domnului, căci iubirea ei pentru El, ținută mult timp ascunsă, a explodat acum cu toată forța, deși corpul ei nu era încă pregătit pentru acest lucru. De aceea, Mira a căzut cu fața la pământ, fără suflare.

2. Dar o singură atingere cu degetul a Domnului a fost suficientă să o trezească din nou la viață, ba chiar la o viață cu totul nouă, așa cum nu a mai simțit vreodată până atunci.

3. Acest fenomen a fost cât se poate de benefic pentru Mira, având loc în conformitate cu ordinea Mea divină; căci omul trebuie să moară mai întâi față de lumea exterioară pentru a putea primi și suporta în ființa sa întreaga plenitudine și forță dătătoare de viață a iubirii Mele.

4. Când Mira s-a trezit din somnul ei de moarte, reînviată de iubirea pe care Mi-o purta, ea a început să plângă, dând frâu liber sentimentelor copleșitoare care o animau. Gura ei era incapabilă să rostească vreun cuvânt, dar întreaga ei ființă era extrem de grăitoare, spunând mai multe decât ar putea afla cineva chiar citind toate cărțile din lume. Cuvântul suprem pe care îl rostea ființa ei nu poate fi comparat cu nici un altul. Numele lui era iubire, adică iubirea cea mai pură, mai autentică și mai vie pentru Dumnezeu.

5. Acest cuvânt suprem, mai presus de oricare altul, a penetrat întreaga ființă a Mirei, generând acea cascadă de lacrimi născute din preaplinul inimii ei. Aceste lacrimi, mai scânteietoare decât diamantele, Mi-au umezit picioarele, iar semnificația lor era mai profundă decât cunoașterea oferită de toate tratatele filozofice ale lumii.

6. Adevăr vă spun: lacrimile unui păcătos care se căiește și se închină la picioarele Mele cu toată iubirea sunt mai valoroase pentru mântuirea lui decât dacă ar obține cadou o mie de lumi pentru propria sa plăcere!

7. De altfel, Mira nu a fost niciodată o păcătoasă. De aceea, iubirea ei năvalnică semăna cu focul unui soare central, iar lacrimile ei cu niște stele obișnuite care iluminează și dau viață planetelor de pe orbitele lor.

8. Plină cu o astfel de iubire, Mira și-a luat inima în dinți și Mi-a aruncat o privire, Mie, Tatălui preasfânt și preaplin de iubire, cu o intensitate și o strălucire pe care nimeni altcineva decât Mine nu ar fi putut-o suporta. Chiar și inima Mea a simțit pentru o clipă nevoia să se retragă pentru o scurtă vreme, din anumite motive pline de înțelepciune, legate strict de miracolul iubirii.

9. Dacă Mi-aș fi dat la rândul Meu frâu liber iubirii ce i-o purtam, aceasta ar fi inflamat într-o asemenea măsură iubirea Mirei încât trupul ei ar fi luat foc, datorită propriei sale ardori.

10. De aceea, am preferat să devin invizibil pentru un scurt interval de timp, în care M-am văzut cu Enoh, singurul capabil să Mă perceapă dintre bărbații de afară. L-am învățat cu această ocazie ce să le spună femeilor aflate în stare de șoc, astfel încât să Mă poată recunoaște, dar fără a repeta fenomenul care s-a petrecut în colibă (legat de moartea Mirei).

11. Aceasta este inclusiv explicația pentru care eram nevoit să apar și să dispar succesiv din viața părinților patriarhi, căci iubirea lor pentru Mine era încă imatură, făcându-i să se inflameze atât de puternic în prezența Mea, încât aceasta le era foarte greu de suportat.

12. Constatând dispariția Mea intempestivă, aprinsele Mele admiratoare din interiorul colibei s-au mai calmat, furtuna de foc a iubirii lor pentru Mine liniștindu-se într-o oarecare măsură. Cele cinci femei s-au privit cu ochii măriți de uimire și s-au întrebat una pe cealaltă: „Ce s-a întâmplat? Unde este El? De ce a dispărut atât de brusc? Ceva mai devreme dorea să ne vorbească despre soare, ia acum, când inimile noastre s-au aprins la fel ca un astru solar, a dispărut fără urmă! Foarte ciudat! Ori de câte ori dorim să ne topim de tot în El, dispare complet!”

13. Singură Mira a remarcat: „Chiar dacă ochii mei nu îl mai pot vedea, inima mea este plină cu prezența Sa, iar acest lucru înseamnă mult mai mult decât aș fi putut spera vreodată să obțin, eu, o păcătoasă atât de mare în fața Lui!

14. Mie îmi este suficient faptul că îl pot iubi, căci sunt conștientă că prezența Lui în formă vizibilă în fața noastră, a muritorilor de rând, reprezintă o grație rară, iar lucrurile nu pot sta altfel!

15. Dacă s-ar afla tot timpul printre noi, îmbrăcat în această formă umană, noi nu am mai ști ce să facem din cauza intensității mereu în creștere a iubirii noastre față de El. Sau poate că ne-am obișnui atât de mult cu El încât am ajunge să îl confundăm cu unul din semenii noștri!

16. De altfel, El știe cel mai bine de ce avem nevoie noi: pleacă atunci când este cazul, și revine la momentul oportun!”

17. Chiar în acest moment, Domnul și-a făcut din nou apariția și i-a spus Mirei: „Ai perfectă dreptate! Așa cum spuneai: Domnul pleacă și se întoarce, dar numai pentru binele vostru suprem! Iar acum, El este din nou în fața voastră, după cum puteți vedea!”

18. Cele cinci femei celeste au scos un strigăt de bucurie și au căzut la picioarele Domnului.

19. El le-a ridicat însă imediat și a luat loc la masă, alături de ele, după care i s-a adresat Puristei: „Du-te și vezi ce se întâmplă cu mâncarea care fierbe în oală. De asemenea, ațâță mai bine focul, căci arde prea tare într-o parte și aproape deloc în partea opusă! Când părinții patriarhi vor sosi în colibă, mâncarea va trebui să fie gata. De aceea, haide, draga Mea copilă, treci la treabă!”

20. Purista s-a îndreptat imediat spre sobă și a făcut ce i s-a spus. A constatat imediat că fructele puse la copt erau deja înmuiate, așa că i le-a arătat Domnului.

21. Domnul: „Foarte bine. Poți să le aduci, iar tu, Mira, ieși și anunță-i pe părinții patriarhi că masa este gata și că pot intra în colibă! Așa să fie! Amin”.

Author:  1% [ 11.6.2018, 23:26 ]
Post subject:  Capitolul 7

Capitolul 7
Mira îi invită la masă pe patriarhi, dar într-o manieră nu tocmai curtenitoare. Domnul o invită să fie mai smerită. Noua invitație a Mirei este încununată de succes.
(3 aprilie 1843)

1. Fericită că poate îndeplini o dorință a Domnului, Mira s-a grăbit să iasă afară și să-i anunțe pe părinții patriarhi că masa este gata, așa că pot intra în colibă, conform voinței Domnului.

2. Dat fiind că Enoh nu era prezent, întrucât tocmai le vorbea femeilor aflate ceva mai departe, Lameh i s-a adresat Mirei: „Ascultă, Enoh nu a terminat încă, iar noi nu putem intra în colibă fără el, căci este patriarhul nostru cel mai elevat în plan spiritual.”

3. Mira i-a răspuns lui Lameh: „Asta-i bună! Ce tot spui?! Doar n-o fi Enoh mai elevat în plan spiritual decât Domnul! După părerea mea, oamenii îi datorează ascultare mai întâi de toate Domnului, și abia apoi semenilor lor. Cu siguranță, Enoh va ști ce are de făcut.

4. Mă rog, eu una v-am transmis mesajul pe care trebuia să vi-l transmit, așa că mi-am făcut datoria. Nu pot să vă târăsc cu forța în colibă, și – oricum – Domnul nu mi-a dat nici o indicație în acest sens! De aceea, nu aveți decât să faceți ce doriți. Cât despre mine, mă voi întoarce în colibă”.

5. Lameh nu a lăsat-o însă să plece, chemând-o înapoi: „Ascultă, copilă frumoasă a dimineții, mi se pare că ești puțin cam impertinentă! Ce te-ar costa, având în vedere că ai picioare zvelte și agile, dacă ai da o fugă până la Enoh, spunându-i ce ne-ai transmis nouă, în loc să te grăbești să te întorci în colibă?”

6. Mira: „Ha, s-o crezi tu! Așa cum ți-am spus, eu mi-am făcut datoria și nu mai am de gând să fac nimic în plus! Consider că nu e bine să slujești la doi stăpâni în același timp, iar Domnul nu mi-a poruncit să vin decât până aici!

7. De vreme ce Enoh este mai important pentru tine decât Domnul, mă gândesc că te-ai putea duce tu însuți până la el, cu atât mai mult cu cât picioarele tale sunt de două ori mai lungi decât ale mele, așa că nu ți-ar lua decât o jumătate din timpul care mi-ar fi necesar mie ca să ajung la el!

8. Oricum, conversația noastră mi se pare la fel de deșartă precum măcinarea unor paie goale, în locul grăunțelor de grâu. De aceea, nu-mi mai pierd timpul cu tine și mă duc. În ceea ce vă privește, nu aveți decât să faceți ce doriți!”

9. După care, Mira s-a pregătit să îi întoarcă spatele, dar Lameh nu a lăsat-o, ci i-a pus o nouă întrebare: „Ascultă, Mira, perlă grațioasă a Levantului, mă tem că nu ar fi prea inspirat din partea ta să te întorci singură în colibă, de vreme ce Domnul te-a trimis la noi ca mesageră! Ce crezi că va spune El dacă te vei întoarce fără noi?

10. Nu crezi că te-ar putea întreba pe un ton sever: ‚Bine, Mira, cum le-ai transmis instrucțiunile mele părinților tăi, de vreme ce nici unul dintre ei nu te-a însoțit, binevoind să apară în fața Mea?’

11. Spune-mi, Mira, dacă Domnul ți-ar vorbi în acest fel, ce i-ai răspunde?”

12. Fără prea multe ezitări, Mira i-a răspuns lui Lameh: „Domnul nu mi-a cerut să mă întorc în colibă însoțită de voi, ci doar să vă transmit porunca Lui de a veni! Eu una am făcut ce mi s-a spus. Cât despre îndeplinirea poruncii, aceasta depinde numai de voi. Gata, am plecat!”

13. Dar plecarea Mirei a fost întârziată o dată în plus, de data aceasta datorită lui Adam, care i s-a adresat astfel: „Ascultă, scumpa mea fetiță, dacă nu ne-ai fi invitat într-o manieră atât de impertinentă și de autoritară, cu siguranță te-am fi însoțit imediat, fără să avem ceva de obiectat!”

14. Aceste cuvinte au avut darul de a o irita pe Mira, care i-a răspuns pe un ton și mai obraznic lui Adam: „Ascultați-mă: comiteți un păcat grav luându-mă de sus și criticându-mă în fel și chip, în loc să dați curs voinței Domnului! Zău așa, mi se pare prea mult! Trebuie să mă duc imediat să-i raportez Domnului ce se întâmplă!”

15. După aceste cuvinte, ea a alergat înapoi în colibă, dorind să se plângă Domnului de comportamentul părinților patriarhi.

16. Dar Acesta i-a luat-o înainte și i-a spus: „Mira, cum se face că te întorci singură? Unde sunt părinții?”

17. Ușor stânjenită, Mira i-a răspuns: „Vezi Tu, Tată preasfânt și preaplin de iubire, părinții m-au tratat cu multă aroganță, dovedindu-se complet neascultători! Le-am transmis instrucțiunile Tale exact așa cum le-am primit de la Tine, dar ei… Vai, nici nu pot să-ți relatez cum m-au tratat!”

18. Domnul a insistat însă: „Haide, spune-Mi: cum te-au tratat?”

19. Mira: „Dacă dorești într-adevăr să știi, sunt convinsă că poți afla și fără să-ți povestesc eu!”

20. Domnul: „După câte îmi dau seama, tocmai i-ai acuzat pe patriarhi de neascultare, iar acum faci același lucru, refuzând să asculți o poruncă divină, și asta chiar și fața Mea! Ce ar trebui să înțeleg din acest comportament?”

21. Mira: „Doamne, Tu citești în inima mea, așa că poți vedea că nu este vorba de nici o neascultare față de Tine!”

22. Domnul: „Ascultă, Eu știu foarte bine că ești o ființă de o mare puritate. Mă tem însă că le-ai vorbit părinților într-o manieră cam impertinentă! Acesta este motivul pentru care aceștia au dorit să te facă să înțelegi că o fată tânără nu trebuie să li se adreseze niciodată pe acest ton, ci cu o atitudine mult mai smerită! De aceea, du-te înapoi la ei și invită-i din nou la masă. Te asigur că de data aceasta te vor urma”.

23. Mira s-a întors așadar la părinții patriarhi și le-a transmis din nou invitația Mea. Într-adevăr, de data aceasta părinții au urmat-o în colibă, cu atât mai mult cu cât Enoh se afla deja în mijlocul lor, întrucât terminase de vorbit femeilor, care s-au liniștit în sfârșit.

24. Adam a căzut la picioarele Domnului și i-a mulțumit pentru imensa Lui grație și pentru marea Lui compasiune. De îndată ce au pătruns în colibă, toți părinții au avut viziunea sublimă a profunzimilor creației cosmice. Cutremurați, ei s-au închinat la picioarele Tatălui ceresc și L-au slăvit din străfundurile inimilor lor.

Author:  1% [ 11.6.2018, 23:43 ]
Post subject:  Capitolul 8

Capitolul 8
Festinul din coliba Puristei. Discursul Domnului referitor la alianța Sa cu copiii de pe pământ și la comuniunea dintre cer și pământ.
(4 aprilie 1843)

1. După marea viziune a profunzimilor cosmice, părinții patriarhi și copiii Levantului s-au închinat din nou Domnului iubirii, cu o ardoare direct proporțională cu nivelul de trezire al inimilor lor. Domnul le-a îngăduit atunci să se ridice de jos și le-a spus că, așa cum le promisese mai demult, aveau în sfârșit dreptul să se așeze la masa Puristei și să mănânce din hrana pregătită de aceasta.

2. S-au ridicat imediat cu toții și s-au așezat la masă, alături de Domnul. Nu trebuie să credeți că așa-zisa „colib㔠a Puristei era un loc neîncăpător, comparabil cu căsuța unui țăran sau cu o cabană de munte. Dimpotrivă, această construcție era suficient de încăpătoare pentru a putea găzdui nu mai puțin de 60.000 de persoane. Dacă i se spunea „micuța colibă”, patriarhii făceau acest lucru din motive de smerenie, nu din cauza proporțiilor sale.

3. După ce patriarhii au luat loc la marea masă și s-au îndestulat cu bucatele pregătite, Domnul le-a spus: „La ora actuală, pe pământ domnește cu adevărat o ordine desăvârșită. Din acest motiv, Mă aflu din nou printre voi, binecuvântând astfel cu prezența Mea vizibilă întregul glob pământesc, prin intermediul vostru.

4. În acest moment, între Mine, îngerii Mei și acest pământ s-a creat o nouă formă de comuniune. Așa se explică de ce am dispus pregătirea acestui festin al bucuriei, alcătuit din fructe coapte și fierte, ca să vă reamintească pentru totdeauna că Eu, Tatăl etern al copiilor acestui pământ, am devenit pentru ei un Dumnezeu, un Domn și un Părinte, și am încheiat cu ei o alianță prin care le îngădui să devină cu adevărat copiii Mei veritabili, așa cum Eu sunt Părintele lor preaplin de iubire și de sfințenie, pentru întreaga eternitate.

5. Doresc de asemenea să vă spun că această comuniune vizibilă între cer și pământ va persista atât timp cât veți păstra această alianță a iubirii Mele pentru voi și a iubirii voastre pentru Mine.

6. Dacă vă veți îndepărta însă de această iubire și veți rupe această punte de legătură sacră, pământul va cădea din nou în bezna de dinainte. El va fi învăluit de o ceață deasă, care nu va mai permite nimănui să Mă perceapă pe Mine sau cerul Meu.

7. Dacă pământul va cădea în acest stadiu de involuție și se va întuneca din ce în ce mai mult, el se va grăbi practic către propria sa judecată. Nu voi mai fi atunci pentru oameni un Părinte plin de iubire și de blândețe, ci un Dumnezeu etern care îl va trece prin focul teribilei Sale mânii!

8. Cei care se vor afla atunci pe pământ vor trebui să aștepte multă vreme până când o nouă alianță bazată pe iubire va putea fi stabilită pe această planetă fără vărsare de sânge. Nu Mă voi mai grăbi atunci să reinstaurez această alianță, iar oamenii vor avea mult de așteptat până când Mă voi decide să o reînnoiesc!

9. Pe de altă parte, dacă nu veți rupe această alianță sfântă făcută acum cu voi – copiii Mei autentici – în numele iubirii, prin întoarcerea voastră la adorarea aspectului exterior al acestei lumi moarte, atunci voi rămâne alături de voi, la fel cum voi veți rămâne foarte aproape de Mine. În toată această perioadă de timp, pământul nu va diferi în nici un fel de cer, iar moartea nu va putea domni printre voi. Așa cum l-am luat alături de Mine pe Sehel, iar acum ceva timp pe Zuriel, părintele trupesc al Ghemelei, la fel doresc să procedez și cu voi, făcând din spiritul vostru un instrument atotputernice al iubirii Mele, cu ajutorul căruia să dirijez toate ființele și toate creaturile care populează lumile infinite ale creației Mele!

10. Căci ceea ce ochii voștri percep drept un singur punct luminos pe bolta cerească reprezintă de fapt o sferă infinită de lumi create de atotputerea Mea eternă, pe care trăiesc ființe ce vă seamănă întru totul. Dincolo de aceste lumi există un număr nesfârșit de alte sfere în care sălășluiesc acele suflete care nu există decât în plan spiritual. Și fiecare din aceste sfere are capacitatea de a îngloba în sine un spațiu infinit mai mare decât cel al lumii materiale vizibile (care vouă vi se pare nelimitat).

11. Ați aflat așadar care este destinul vostru etern și calea ușoară care conduce către împlinirea lui. Nici unul dintre voi nu va putea ajunge însă la această destinație până când iubirea lui pentru Mine nu se va maturiza suficient de mult.

12. Atunci când voi chema pe cineva la Mine, această chemare va genera separarea lui de corpul său fizic. El va fi astfel eliberat de greaua povară a cărnii și se va integra pe loc în măreția vieții eterne și nepieritoare a Spiritului Iubirii.

13. Ca să puteți înțelege mai plenar în ce constă această viață pur spirituală, vă voi deschide acum privirea interioară!

14. Priviți-i așadar pe cei trei oameni care au reușit să treacă de partea cealaltă a vălului și vorbiți cu ei. Vă veți convinge astfel că existența în Mine nu se sfârșește niciodată, iar iluzia creată de marele Dragon este o minciună de cea mai înaltă clasă!”

15. Haideți, întrețineți-vă cu aceste trei spirite pure și întrebați-le ce înseamnă viața trăită într-o stare de libertate și de beatitudine perfectă, pe care o guvernează în eternitate! Amin”.

Author:  1% [ 12.6.2018, 01:48 ]
Post subject:  Capitolul 9

Capitolul 9
Apariția spiritelor lui Abel, Sehel și Zuriel. Seth conversează cu Sehel, iar Adam cu Abel.
(5 aprilie 1843)

1. Văzând cum cerurile se deschid în fața lor, părinții patriarhi au fost cuprinși de o mare bucurie. Adam și Eva s-au îndreptat în grabă către Abel, Seth către Sehel, iar Ghemela către Zuriel, și cu toții au vorbit despre aspectele spirituale și despre viața perfectă și liberă a spiritelor în lumea de dincolo, într-o stare de binecuvântare desăvârșită.

2. Seth l-a întrebat pe Sehel: „Fiul meu, cum te-ai simțit după ce Domnul ți-a dezagregat trupul fizic, făcându-te să părăsești această lume?”

3. Sehel i-a răspuns: „Domnul fie cu tine! – Inițial, m-am trezit într-un spațiu vid, animat de un suflu. Am simțit cum eterul este tulburat de un freamăt, care a rupt centura solară, după care am devenit complet liber, ca o viață eternă, trăită în infinitate.

4. De îndată ce m-am transformat în lumină, am penetrat întregul univers, iar această lumină a pătruns în toate ființele, descompunându-le. În ele s-a trezit atunci o Viață nouă, trăită într-o luciditate supremă. Iar la rădăcina acestei lumini era Tatăl, și Viața Sa era însăși Viața luminii.

5. Am intrat astfel într-o stare de unitate perfectă cu tot ceea ce există, care îmi permite să duc o viață eternă, luminoasă și atotputernică, a cărei sursă este Viața născută din Dumnezeu.

6. Cam așa s-au petrecut lucrurile, părinte Seth, și la fel se vor petrece ele în eternitate cu toate spiritele care vor trece marele prag. Căci fiecare secundă a viitorului respiră o viață chiar mai perfectă decât cea precedentă.

7. Crede-mă, părinte Seth: ceea ce vezi și auzi acum nu reprezintă o iluzie a simțurilor tale sau un defect de auz, ci adevărul cel mai pur cu putință și realitatea supremă. În schimb, ceea ce percepi în realitatea exterioară nu reprezintă decât scoarța arborelui, învelișul grosier care ascunde în sine miezul adevărului suprem. Prin comparație cu adevărata realitate, ea nu reprezintă decât un pământ cu suprafața acoperită de o ceață groasă, întunecată, prin care nu se poate vedea nimic.

8. Iată, acolo, a continuat Sehel, arătând către Domnul, o, părinte Seth, acolo se află Viața întregii vieți și Lumina oricărei lumini, în toată plenitudinea ei.

9. Ascultă Cuvântul Său, căci acesta stă la baza întregii existențe! Din acest Cuvânt ne-am născut eu și cu tine, căci El reprezintă sursa vieții oricărei entități.

10. Atunci când vorbește El, fiecare din cuvintele Sale dă viață unor creații substanțiale de o profunzime fără egal, și noi cohorte de sori și de planete își încep pentru prima oară mișcarea de revoluție pe orbitele lor, care va continua apoi la nesfârșit.

11. De aceea, ascultați cu cea mai mare atenție tot ce vă spune Tatăl ceresc și nu mai uitați apoi nici o clipă cuvintele Sale. Numai în acest fel vă veți da seama că cel care posedă în conștiința sa Cuvântul Tatălui posedă în egală măsură și Viața eternă.

12. Căci Cuvântul Lui este dătător de Viață, iar tonalitatea discursului Său este însăși temelia tuturor lucrurilor.

13. Lui îi aparțin pentru totdeauna întreaga slavă, întreaga glorie și întreaga iubire pe care i-o datorează creaturile Sale! Amin”.

14. Cuvintele lui Sehel au produs o mare impresie asupra întregii asistențe, care s-a grăbit să îl slăvească pe Domnul Vieții pentru grația de a le fi dăruit îngerilor Săi o astfel de înțelepciune și o putere atât de mare.

15. În continuare, Adam l-a întrebat pe Abel: „Fiul meu mult iubit, pe care l-am deplâns atâta vreme, vrei să ne spui și tu câteva cuvinte, asemănătoare celor rostite de Sehel, care au măturat în calea lor toate îndoielile noastre, ca un fluviu atotputernic?”

16. Abel i-a răspuns: „Părinte terestru al ființei umane! Nu se pune problema că aceste cuvinte i-ar aparține lui Sehel sau mie, căci totul, dar absolut totul vine de la Dumnezeu, Tatăl etern și preasfânt. Cuvintele noastre îi aparțin de fapt Lui, așa cum voința Lui sfântă se manifestă prin noi!

17. Căci pentru spirit nu există un alt cuvânt decât cel al Tatălui, la fel cum nu există nici o altă viață decât a Lui.

18. Cel care trăiește întru Dumnezeu rostește cuvintele Acestuia. El nu poate exprima decât cuvintele Vieții care provin de la Domnul Vieții!

19. Dacă cineva se ridică și spune: ‚Mi-am semănat propriul teren!’, el se dovedește un mincinos la fel de mare ca și bătrânul Dragon care își arogă imensa compasiune a Tatălui, pretinzând că: ‚Eu sunt stăpânul lui Dumnezeu și îl pot înfrânge oricând doresc!’, deși nu este în sine decât o creatură, și încă cea mai rătăcită dintre toate.

20. Vezi tu, tată, este foarte ușor pentru un spirit pur să vorbească și să acționeze cu toată forța și puterea Domnului, căci aceste spirite îl iubesc mai presus de orice, trăiesc și respiră la unison cu El, fiind în același timp absolut libere. De aceea, Lui și numai Lui în datorăm cu toții întreaga noastră iubire! Amin”.

21. Acest discurs a avut darul să trezească în Adam cele mai nobile sentimente, aducând totodată lacrimi de iubire în ochii Evei. Mișcat la culme, Adam a strigat: „O, Doamne, Părinte preasfânt, deși mă bucur că trăiesc încă în mijlocul copiilor mei de pe pământ, îți mărturisesc că aș prefera de o mie de ori să ajung acolo unde se află Abel al meu, care este mai întâi de toate al Tău!”

22. Domnul i-a răspuns: „Mai ai puțină răbdare și te vei putea bucura de pacea pe care o meriți! Amin”.

23. Adam L-a întrebat: „Ce trebuie să înțeleg prin termenul de ‚pace’?”

24. Domnul: „Pacea este învierea spiritului întru Viața eternă, a cărei sursă se află în Mine!

25. Adevăr îți spun: vei fi nevoit să rămâi pe pământ până când Eu voi învia în tine. În acel moment, vei învia tu însuți, trezindu-te în lumina Vieții Mele și în trupul Iubirii și al Cuvântului care se nasc din Mine!

26. De aceea, liniștește-te! Mănâncă și bea, până când trupul Meu și sângele Meu îți vor trezi spiritul! Amin”.

Author:  1% [ 12.6.2018, 02:00 ]
Post subject:  Capitolul 10

Capitolul 10
Întrebările Ghemelei referitoare la viața terestră și la cea din lumea de dincolo. Răspunsul spiritului lui Zuriel.
(6 aprilie 1843)

1. În continuare, a luat cuvântul Ghemela, care și-a întrebat tatăl, pe Zuriel, ce diferențe există între viața trăită pe pământ și cea a spiritului, și dacă ființele spirituale mai pot percepe încă lumea naturală și pe oamenii care trăiesc întrupați.

2. Zuriel i-a răspuns astfel: „Ascultă, fiică a Domnului, întrebarea ta este lipsită de substanță, căci viața este pretutindeni aceeași. Pentru omul care trăiește întru Domnul, nu există nici cea mai mică diferență între cele două vieți. Dacă nu trăiește întru Domnul, nu putem vorbi practic de o viață, ci mai degrabă de o moarte veritabilă, conștientă într-o oarecare măsură de sine. În realitate, această conștiință de sine nu reprezintă decât o eroare autoindusă, căci tot ceea ce percepe un spirit mort este un biet coșmar trăit în spiritul vanității, căci lumea din care provine el nu are nici un fel de bază și conținutul ei este la fel de efemer ca o spumă lipsită de consistență!

3. Pe de altă parte, nu trebuie să crezi că materia este ceva mort, chiar dacă ție ți se pare că ea nu este înzestrată cu nici un fel de conștiință. Ei bine, nu este moartă, căci în interiorul ei acționează forțe extrem de puternice. Mai mult, ea nu reprezintă decât o modalitate de expresie a voinței divine și a atotputerii lui Dumnezeu, care se manifestă pretutindeni. Ceea ce tu consideri a fi mort nu este altceva decât un spirit care s-a separat de sursa sa vie, care este Domnul, făcând uz de liberul arbitru care i-a fost acordat de Acesta și dorind să trăiască fără Dumnezeu, numai pe baza propriilor sale forțe.

4. La drept vorbind, chiar și aceste ființe își continuă existența tot grație iubirii și compasiunii lui Dumnezeu, dar calitatea acestei existențe este o cu totul altă poveste!

5. Îți poți da seama deja, fiica mea întru Domnul, că adevărata viață se manifestă pretutindeni și în toate circumstanțele în același fel.

6. Dacă nu poți înțelege pe deplin acest adevăr, întoarce-ți fața către Domnul! El este Viața cea mai perfectă a oricărei vieți și însăși sursa vieții noastre! Ei bine, constați vreo diferență între El și mine?

7. Văd că îmi răspunzi: ‚Nici una, cel puțin dacă ne luăm după aparențe!’

8. Foarte bine! Acesta este răspunsul corect la întrebarea pe care mi-ai pus-o mai devreme! Te rog să înțelegi că noi nu suntem ceea ce suntem decât prin forța Domnului. De aceea, întreaga noastră ființă corespunde perfect imaginii Sale.

9. În consecință, nu putem trage altă concluzie decât că viața noastră este totuna cu Viața Lui. Orice spirit are libertatea de a trăi oriunde și oricând dorește, dar de îndată ce înțelege sursa care stă la baza vieții sale și își întoarce inima către Domnul, el trăiește deja o viață perfectă, indiferent dacă își continuă existența într-un înveliș carnal sau dacă se află deja într-o stare de spirit pur! Nu există nici o diferență între aceste două stări (pentru cel cu spiritul trezit)!

10. M-ai întrebat de asemenea, scumpa mea fiică întru Domnul, dacă un spirit pur și perfect liber poate percepe lumea voastră naturală și ceea ce se află în ea. Ei bine, și această întrebare este la fel de superfluă ca și precedenta, căci, așa cum spuneam mai devreme, viața veritabilă este pretutindeni aceeași, așa că cel care o contemplă nu poate percepe vreo diferență.

11. Mai bine întreabă-te dacă ceea ce percepi tu este adevărata realitate, dacă trăiești prin intermediul trupului, care nu reprezintă în sine decât o materie complet insensibilă, sau prin cel al spiritului?

12. Văd că începi să înțelegi! Deci, dacă spiritul tău întrupat, înconjurat de materie, poate vedea lumea naturală, cu atât mai clar va percepe această lume spiritul pur, desigur, dacă Domnul permite acest lucru!

13. Pe de altă parte, dacă Domnul nu permite acest lucru, nici spiritul liber și nici cel întrupat nu pot vedea ceva în mod clar, căci așa cum Domnul poate răpi vederea unui corp, la fel de bine poate face El acest lucru în cazul unui spirit.

14. Așa cum tu poți vedea în prezent – prin grația Domnului – deopotrivă lumea naturală și pe cea spirituală, la fel le pot vedea și eu pe amândouă, dar numai dacă acest lucru este strict necesar și dacă Domnul îmi permite acest lucru!

15. Atunci când ne-a înălțat întru spirit, Domnul ne-a destinat să ajutăm lumile folosindu-ne de marea putere a iubirii divine. Spune-mi, cum crezi că am putea face acest lucru dacă nu i-am vedea pe cei cărora trebuie să le slujim?

16. Tu vezi acum dincolo de materie și mă poți observa pe mine, care sunt spirit pur. La rândul meu, eu te pot vedea pe tine. După cum poți constata, nu există nici o diferență reală între adevărata Viață și viața terestră!

17. Și totuși, există o diferență între tine și mine, și anume aceea că trupul tău nu se poate mișca la fel de rapid ca mine. Depinde însă numai de spiritul tău în ce măsură poți depăși acest obstacol sau nu!

18. Ți-am spus tot ce mi-a fost îngăduit să îți transmit, pentru propriul tău bine. Dacă dorești să pătrunzi mai adânc în profunzimile propriului tău spirit, poți descoperi acolo și celelalte răspunsuri referitoare la viața spirituală, și asta chiar în timp ce te afli în acest corp fizic. Îți doresc din inimă acest lucru, în numele Domnului! Amin”.

Author:  1% [ 25.6.2018, 06:06 ]
Post subject:  Capitolul 11

Capitolul 11
Mulțumirile pline de recunoștință ale Ghemelei. O profeție referitoare la Ghemela și la Pura, precum și la Maria. Pura dispare din privirile celor întrupați.
(7 aprilie 1843)

1. După ce a ascultat cuvintele lui Zuriel, Ghemela s-a simțit atât de inspirată și de fericită încât s-a grăbit către Domnul cerului și al pământului, căruia i-a mulțumit cu inima plină de recunoștință, slăvindu-L și adorându-L cu toată iubirea ei pentru imensa gra-ție de a-i fi permis să afle în ce măsură se aseamănă viața spirituală cu cea terestră (întru-pată în corp) dacă spiritul este plin de iubire față de Tatăl ceresc, preasfânt și preaplin de bunătate și de compasiune.

2. Domnul i s-a adresat atunci Ghemelei, spunându-i: „Da, așa se petrec lucrurile în cazul ființelor umane: cele care primesc mai mult sunt mai ingrate decât cele care primesc mai puțin! Vezi tu, grația care ți-a fost acordată ție le-a fost acordată în egală măsură și tuturor celorlalți prezenți aici de față! Cu toții au mâncat la masa Mea, dar numai tu ți-ai alimentat furnalul inimii tale, deși nu ai servit nici măcar o înghițitură din bucatele de pe masă. Cât despre ceilalți, nici unul nu a venit la Mine să îmi mulțumească, așa cum ai făcut tu, cu inima plină de iubire și de recunoștință!

3. Adevăr îți spun: cea mai bună masă este inima Mea! Chiar dacă nu ai mâncat la masa comună, poți să te așezi la masa inimii Mele. Te asigur că această hrană este infinit superioară și mult mai întăritoare decât cealaltă, întrucât conduce la perfecțiune!

4. Adevăr îți spun, fiica Mea mult iubită: iubirea din inima unuia dintre copiii Mei are o valoare mai mare decât înțelepciunea cea mai sublimă și decât întreaga știință a lumii.

5. Căci cel care posedă iubirea, posedă totul, în timp ce cel care posedă numai iubirea născută din înțelepciune, din cunoașterea științifică și din folosirea forței poate obține orice își dorește, mai puțin inima Mea. Tu ai obținut însă această inimă, acum și de-a pururi!

6. O, rasă umană care trăiești pe pământ, ascultă cuvintele Mele: dacă vei pune mai presus cunoașterea lucrurilor decât iubirea Mea părintească, vei ajunge să îi asuprești pe cei sărmani cu puterea înțelepciunii tale, dar și tu îmi vei fi aservită, iar Eu nu te voi cruța și nu te voi mângâia!

7. Cât despre tine, micuța Mea Ghemela, te voi păstra de-a pururi alături de Mine. Fructul pe care îl vei purta în pântec va fi un nou părinte patriarh al ființelor umane de pe pământ, iar sângele tău se va răspândi astfel pe întreaga planetă!”

8. În acest moment, toate celelalte femei s-au repezit la Domnul și i-au cerut iertare pentru că au uitat să îi mulțumească, așa cum a făcut Ghemela.

9. Cea mai tristă între toate s-a dovedit a fi Pura, care plângea cu lacrimi amare, nemaiștiind ce să facă.

10. Dar Domnul s-a aplecat asupra fiecăreia dintre penitente, le-a ridicat de jos și a luat-o pe Pura în brațele Sale, spunându-i: „Nu mai plânge, micuța Mea copilă, căci între toate, tu ai cele mai puține motive să o faci! Eu știu foarte bine cât de mult Mă iubești. De aceea, bucură-te, căci tu și Ghemela îmi sunteți la fel de apropiate ca și inima Mea, cu toată atotputerea ei eternă!

11. Ție, Ghemela, îți dăruiesc o rasă umană nouă, iar ție, Pura, îți dăruiesc Cuvântul Vieții Mele! De acum înainte vei trăi întru spirit, ca un trup veșnic viu, iar când pe pământ va sosi marele moment, te vei întrupa și vei da naștere unui trup viu, care va purta în el Viața întregii vieți. De aceea, liniștește-te și bucură-te, căci te iubesc deopotrivă ca ființă umană limitată și ca spirit nelimitat. Din punctul Meu de vedere, nu există nimeni mai frumos și mai minunat decât tine, nici pe pământ și nici în ceruri!

12. Privește acolo: la ușa colibei te așteaptă cineva! El a fost procreatorul tău terestru; urmează-l! Numele lui este Gabriel și el te va conduce în locuința Mea celestă, în care vei rămâne de-a pururi alături de Mine, până când va sosi marele moment. Cât despre ceea ce se va întâmpla atunci, vei afla aceste lucruri în marea Mea casă părintească! Amin”.

13. Dar Pura a continuat să îl strângă la piept pe Domnul, nedorind să îi dea drumul din brațe.

14. Atunci, Domnul i-a spus: „Micuța Mea, te asigur că nu va trebui să Mă aștepți deloc acolo unde te va conduce Gabriel, căci Eu Mă voi afla acolo chiar înainte să ajungi tu. Îți voi ieși în întâmpinare și te voi conduce Eu Însumi în marea Mea casă. De aceea, nu mai ezita și pleacă însoțită de Gabriel, căci Eu îmi țin întotdeauna cuvântul! Amin”.

15. Pura a strâns pentru ultima oară (în manieră vizibilă) capul Domnului la pieptul ei, după care a dispărut din privirile celorlalți. Îngerul lui Dumnezeu a condus-o în casa Tatălui, într-un nou corp, pur spiritual. Această casă a Domnului nu este alta decât iubirea Tatălui ceresc.

16. Cât despre Mira, Purista și Naeme, acestea nu își mai puteau înfrâna lacrimile, dar Domnul le-a asigurat pe fiecare în parte de iubirea Lui și le-a binecuvântat.

17. Discursul Domnului pe care l-am descris în acest capitol și actul care i-a urmat au provocat o adevărată senzație printre patriarhi. Cu excepția lui Enoh, aceștia au rămas nemișcați ca niște statui, nici unul dintre ei neîndrăznind să spună vreun cuvânt. Cu toții se simțeau îngrijorați după această viziune a profunzimilor creației, căci și-au dat seama că în sinea lor au început deja să apară intenții ascunse.

Author:  1% [ 25.6.2018, 06:38 ]
Post subject:  Capitolul 12

Capitolul 12
Adam îi cere cu naivitate Domnului să își retragă cuvintele critice la adresa lor, inclusiv amenințarea cu judecata. Memorabilul răspuns al Domnului.
(8 aprilie 1843)

1. După o vreme destul de îndelungată, Adam și-a mai revenit puțin și s-a îndreptat către Domnul, căruia i-a spus cu un profund respect: „O, Doamne, Tată preasfânt și preaplin de iubire, dacă îmi este permis să vorbesc în numele tuturor celor de față: noi Te-am iubit întotdeauna, Te-am adorat și Te-am slăvit. Nimeni nu poate contesta acest lucru.

2. Este adevărat că noi nu am alergat către Tine așa cum a procedat Ghemela, într-un elan de recunoștință, dar unicul motiv care ne-a împiedicat să facem acest lucru – cel puțin, aceasta este părerea mea – nu a fost în nici un caz lipsa de considerație față de Tine, ci dimpotrivă, venerația deosebită pe care Ți-o purtăm, respectul profund și iubirea extremă pentru ființa Ta.

3. Fiind bărbați, și deci înzestrați cu înțelepciune, noi percepem plenar natura Ta sfântă, în timp ce aceste femei tinere nu au o astfel de putere, din cauza naturii lor. De aceea, ele sunt nevoite să Te abordeze într-o manieră mai exterioară, fiind infinit mai puțin capabile decât bărbații să înțeleagă natura Ta pur spirituală.

4. Privind lucrurile din această perspectivă, condamnarea infinit de severă pe care ne-ai adresat-o tuturor, cu excepția lui Enoh, mi se pare puțin excesivă. Sunt nevoit să îți spun acest lucru.

5. Spun aceste cuvinte pornind de la ceea ce simt în inima mea, și nimeni nu mă va putea convinge de contrariul până când nu voi ajunge să simt altceva, care să-mi demonstreze că m-am înșelat.

6. Tu ești în sine Dumnezeu cel atotputernic, încă de la începuturile eternității, dar eu nu sunt decât o creatură limitată și lipsită de lumină, născută din voința Ta sfântă și omnipotentă. Dacă Tu, Creatorul meu, dorești să-mi vorbești, înseamnă că mă pot adresa Ție deschis, căci Tu ești Cel care m-a creat. De aceea, îți spun cât se poate de sincer: ‚De data aceasta, cuvintele Tale adresate nouă, copiilor Tăi, au fost mult prea aspre și ne-au învinovățit în bloc. Chiar dacă ai fi rostit doar jumătate dintre ele, ar fi fost prea suficiente pentru a ne da o lovitură de moarte!

7. De aceea, Te implor: ridică de la noi această condamnare, ca să Te putem iubi din nou fără nici o rezervă, ca pe un Părinte preaplin de iubire; căci nimeni nu Te poate iubi atunci când Te manifești cu atâta severitate, așa cum ne-ai învățat Tu Însuți pe înălțimile sacre.

8. Dacă eu i-aș spune unui copil al meu: ‚Ascultă, nu ești bun de nimic! Dacă nu mă vei iubi mai presus de orice și dacă voi descoperi la tine chiar și cea mai mică slăbiciune a iubirii tale față de mine, te voi condamna la moarte!’ – cred că mi-ar pune exact aceeași întrebare pe care Ți-am pus-o eu: cum ar putea să mă iubească acest copil pe mine, părintele său, dacă eu îl ameninț atât de crunt?

9. De aceea, o, Doamne, Creator și Părinte al nostru, Te implor, retrage-Ți amenințările, pentru ca să Te putem iubi liber, din toată inima, fără a fi obligați să o facem din teamă, datorită avertismentelor Tale excesiv de severe!

10. Nu ne mai amenința și nu mai face profeții atât de sinistre. Limitează-Te să fii Părintele nostru și dăruiește-ne nouă Viața care vine de la Tine, astfel încât să Te putem iubi cu toții ca pe un Părinte preasfânt și etern, ceea ce și ești pentru noi!

11. Este evident pentru noi că Tu poți face orice dorești, căci numai Tu ești unicul Dumnezeu și Domnul Savaot, care nu are nevoie de părerea altcuiva.

12. Tu ești însăși Viața eternă. În Tine moartea nu există deloc, și nimeni nu îți poate răpi această Viață absolut liberă, atotputernică și miraculoasă.

13. Tu nu ai o Sursă care să Te binecuvânteze, spre deosebire de noi, creaturile Tale, care depindem întru totul de Tine. Până și respirația noastră depinde de Tine, iar slăbiciunea noastră pare infinită prin comparație cu forța Ta, astfel încât o simplă privire lipsită de blândețe venită de la Tine ne-ar putea distruge pe loc.

14. Tu nu poți cunoaște durerea, dar pe noi ne-ai creat într-un corp supus celor mai teribile suferințe, care culminează cu moartea și cu distrugerea fizică! Cu toate acestea, noi avem datoria să Te iubim mai presus de orice, chiar și în mijlocul celor mai cumplite chinuri!

15. Dacă dorești însă să ne omori (sau poate chiar ai început să o faci), ne va fi imposibil să Te mai iubim, căci cine Te poate iubi pe Tine atunci când ești mânios, sau când reverși asupra noastră moartea?”

16. După acest discurs patetic, Domnul s-a întors către Adam și i-a spus: „Tu Mi-ai vorbit așa cum trebuie să se adreseze o ființă umană Creatorului ei, și ai făcut foarte bine. Ai reflectat astfel perfecțiunea nelimitată a operei Mele, care ți-a permis să te exprimi absolut liber în fața Mea.

17. Pe de altă parte, un copil autentic, care își cunoaște bine Părintele și bunătatea Lui infinită, ar fi vorbit cu totul altfel decât tine, căci el L-ar iubi și nu s-ar teme deloc de El. Pe scurt, ar acționa așa cum au făcut-o aceste tinere fete!

18. Dacă un părinte și-ar amenința copiii pentru ca aceștia să-l iubească, el ar fi orice, numai un părinte adevărat nu!

19. Și totuși, constat că pe toți vă macină o teamă ridicolă și complet nejustificată în ceea ce Mă privește, deși Eu sunt unicul vostru Părinte. Din fericire, Eu știu ce trebuie să fac pentru a vă scăpa de acest element care corespunde statutului de creatură și pentru a face din voi copiii Mei autentici.

20. Dacă vei ține cont de aceste considerente, îți vei da seama că Eu, Creatorul și Părintele vostru, știu cel mai bine cât de mari sunt suferințele voastre – chiar dac㠂Eu nu pot cunoaște durerea’! – și cu atât mai mult cum să vă ajut să scăpați de ele, folosind instrumentele cele mai potrivite în acest scop.

21. De aceea, sfatul Meu este să îți mai reduci din pretenții și să Mă iubești așa cum sunt. Abia atunci vei constata dacă Eu le-am cerut vreodată copiilor Mei să Mă iubească sub amenințarea cu moartea!

22. După cum poți constata, cererea ta nu are nimic de-a face cu ceea ce v-am cerut Eu! De aceea, înainte de a mai vorbi, gândește-te bine!

23. Dincolo de toate, află că Eu, în calitatea Mea de Creator și Părinte al vostru, știu întotdeauna foarte precis ce spun și ce am de făcut! Gândește-te inclusiv la acest lucru. Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 02:40 ]
Post subject:  Capitolul 13

Capitolul 13
Adam îi cere iertare Domnului. Discursul extrem de semnificativ al Domnului referitor la ființa umană.
(10 aprilie 1843)

1. Aceste cuvinte l-au ajutat pe Adam să-și revină. Plin de smerenie, el i s-a adresat astfel Domnului: „O, Tată preasfânt și preaplin de iubire! Cuvintele Tale au trezit în mine o lumină nouă, care m-a făcut să înțeleg că am păcătuit grav în fața Ta! De aceea, Te implor, Părinte preasfânt, să nu-mi treci în cont această greșeală, care va fi cu siguranță ultima din toate nebuniile mele, și să îl ierți pe acest bătrân slab de înger!”

2. Domnul s-a întors atunci către Adam și i-a spus, adresându-se totodată inclusiv celorlalți patriarhi care fuseseră ceva mai devreme de acord cu el: „Ascultați-Mă cu toții, și mai ales tu, fiul Meu Adam. Ceea ce vă voi spune în continuare are o mare importanță pentru voi și reprezintă totodată un fel de justificare pentru Mine. Aflați așadar că, în cazul în care veți uita mai târziu sfaturile Mele, nu Eu Mă voi face vinovat de judecata voastră, inclusiv de depravarea și de moartea voastră, în măsura în care nu veți urma calea recomandată de Mine, Creatorul vostru plin de înțelepciune, de iubire și de sfințenie – ci voi înșivă, sărmane creaturi oarbe și lipsite de bun simț! Ascultați-Mă cu atenție:

3. Voi (oamenii) sunteți o culme a creației infinite în ansamblul ei, fiind alcătuiți după chipul și asemănarea Mea. De aceea, voi reprezentați însăși cheia de boltă absolută a lumilor vizibile și a celor invizibile. Din această afirmație rezultă că tot ceea ce există în creație corespunde întru totul ființei voastre, de la cele mai mici detalii și până la marele ansamblu.

4. Acest lucru fiind indiscutabil, nu putem trage decât o singură concluzie: de vreme ce ființa umană reprezintă scopul final și apogeul creației (care se află într-o concordanță perfectă cu omul), rezultă că rolul ființei umane este acela de domn care guvernează asupra restului creației. Datorită rezonanței care există între microcosmosul uman și macrocosmosul creației, este evident că tot ce face omul influențează creația în ansamblul ei, la fel cum ceea ce se petrece în creație îl influențează pe om.

5. Prin comparație cu voi, creația nu dispune de un liber arbitru, căci tot ce există în ea este astfel alcătuit încât să vă servească pe voi, reprezentând implicit o necesitate absolută.

6. Fiind cel care a construit acest mare angrenaj, Eu sunt singurul care îi cunoaște toate rotițele și felul în care se îmbină între ele diferitele subansamble. De aceea, tot ce pot face Eu este să vă semnalez care sunt instrumentele cele mai potrivite pe care trebuie să le folosiți, indicându-vă astfel ce comportament trebuie să adoptați pentru a deveni absolut liberi și pentru a atinge scopul suprem pentru care v-am creat și care este deopotrivă valabil pentru întreaga Mea creație.

7. Dacă veți respecta ordinea pe care v-am indicat-o Eu, Creatorul vostru, întreaga creație care v-a precedat va rămâne într-o armonie perfectă. Dacă nu veți respecta însă această ordine divină și vă veți crea propria voastră ordine, în funcție de interesele voastre egoiste, nu Eu Mă voi face vinovat dacă întreaga creație care v-a precedat se va coaliza împotriva voastră, torturându-vă și chiar omorându-vă în cele din urmă, căci ea nu dispune de un liber arbitru, iar esența ei este însăși judecata.

8. Ca să poată rămâne stabilă la sol, o piatră trebuie neapărat să fie grea. Aceasta este judecata materiei din care este alcătuită ea!

9. Atât timp cât veți merge pe pietre, aflându-vă deasupra lor, conform ordinii prestabilite, nu veți avea nici o problemă din partea lor. Altfel spus, le veți putea controla așa cum veți dori. Dacă însă vă veți lăsa striviți de un bolovan uriaș, din propria voastră greșeală, veți ajunge astfel sub controlul lui, iar el vă va judeca transferând asupra voastră greutatea lui, ba chiar și moartea.

10. Exact la fel se petrec lucrurile cu întreaga creație vizibilă și invizibilă.

11. Voi o puteți binecuvânta, respectând ordinea Mea, sau dimpotrivă, o puteți corupe prin încălcarea acestei ordini, caz în care va trebui să suportați consecințele propriilor voastre acțiuni.

12. Iubirea față de Mine nu este altceva decât simbolul ordinii Mele. De aceea, agățați-vă în permanență de această iubire, și în acest fel nu veți cădea vreodată sub incidența judecății. Dacă veți încălca însă această ordine, veți deschide astfel ecluzele judecății, care va năvăli asupra voastră la fel ca o viitură imposibil de controlat, sau ca și piatra de care v-am vorbit mai devreme, care vă va strivi prin puterea ei.

13. Meditați la aceste cuvinte, căci sunt de o importanță vitală pentru voi. Cât despre Mine, Părintele vostru, aflați că Eu nu judec niciodată pe nimeni! Încercați să înțelegeți acest lucru! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 02:42 ]
Post subject:  Capitolul 14

Capitolul 14
Uranion îl întreabă pe Domnul dacă oamenii îl pot ofensa pe El. Răspunsul afirmativ al Domnului.
(11 aprilie 1843)

1. Cu toții s-au închinat atunci Domnului, mulțumindu-i pentru lumina înțelepciunii pe care a revărsat-o asupra lor prin cuvintele Sale. Cu excepția lui Uranion, au înțeles cu toții cât de sublimă este poziția omului în ansamblul creației, ca o culme a numeroaselor eșaloane ce alcătuiesc imensa creație populată cu ființe ce reprezintă opera lui Dumnezeu.

2. Așa cum spuneam însă, bătrânul părinte din Levant nu era tocmai lămurit într-o anume privință; de aceea, el s-a îndreptat către Domnul cu cea mai mare smerenie posibilă și i-a cerut Acestuia permisiunea să-i pună o întrebare legată de nelămurirea sa.

3. Domnul i-a răspuns imediat: „Tocmai din iubire față de frații tăi, am îngăduit ca acest aspect să-ți rămână nelămurit. De aceea, îmi poți pune întrebarea dorită, ca și cum nu aș ști despre ce este vorba!”

4. După ce a obținut permisiunea, Uranion a pus cu inima ușoară întrebarea care îl rodea, cu atât mai mult cu cât Domnul Însuși o considera utilă pentru lămurirea tuturor celor de față.

5. Iată cum și-a formulat el întrebarea: „O, Doamne, Tată preasfânt și preaplin de iubire față de toate creaturile Tale! Dacă este adevărat că omul nu poate păcătui decât împotriva ordinii Tale care guvernează creația, prin nerespectarea voinței Tale sfinte, pe care ne-ai făcut-o cunoscută, și prin aplicarea propriei sale voințe egocentrice, rezultă că el nu poate păcătui decât împotriva creației Tale și a propriei sale ființe. În acest caz, cum este posibil ca el să Te ofenseze pe Tine, rănindu-Ți inima părintească atât de plină de iubire, dar și de sfințenie?

6. Dacă ar fi adevărat că ființa umană își găsește judecata inevitabilă exclusiv în mijlocul creației, respectiv a ființelor și a lucrurilor care nu sunt înzestrate cu un liber arbitru, aș fi tentat să cred că pe Tine nu Te interesează deloc ce face ea, neputând fi vreodată ofensat sau rănit datorită neascultării unui copil al Tău, încăpățânat și insensibil.

7. Iată așadar în ce constă întrebarea mea: ‚Poți Tu, Tată, să fii vreodată ofensat de o ființă umană?’ Te implor, Tată preasfânt, revarsă din nou o mică scânteie din lumina grației și iubirii Tale asupra noastră, și răspunde-ne la această întrebare! Dar mai presus de orice, facă-se voia Ta!”

8. Domnul i-a răspuns astfel lui Uranion: „Mi-ai pus o întrebare foarte bună, deși răspunsul pe care îl aștepți este cât se poate de simplu și nu conține în sine nici o profunzime ascunsă, așa cum cred destui dintre voi.

9. Iată deci în ce constă acest răspuns: tu însuți ai procreat copii, pe care i-ai adăpostit în casa ta. Ai înzestrat apoi această casă cu tot felul de lucruri utile, pe care le-ai confecționat tu însuți, conform planului pe care l-ai avut în minte, în ideea că acestea vor fi folosite în mod judicios.

10. Dar dacă unii dintre copiii tăi folosesc în mod greșit un obiect pe care l-ai creat într-un scop profitabil, deteriorându-l sau chiar stricându-l de tot, sau dacă nu acordă nici o atenție operei tale, considerând-o stupidă, ridicolă sau superfluă, ba chiar ar încerca să te denigreze pe tine și opera ta, încercând să o distrugă cu mânie, ori dacă s-ar apuca să te persifleze și să te insulte în toate felurile, ca pe un ciumat, sub pretextul că i-ai silit să facă ceva, deși ai făcut acest lucru exclusiv din iubire și numai pentru binele lor suprem, – spune-Mi, cum ai considera tu această atitudine a copiilor tăi, chit că aceștia nu au păcătuit propriu-zis față de tine, ci numai față de opera ta? Haide, răspunde-Mi, doar ești și tu părinte!

11. Ei bine, constat că nu ai ezita chiar să îți blestemi aceste progenituri!

12. În acest caz, ce ar trebui să fac Eu, Părintele vostru preasfânt, dacă voi atentați la ordinea Mea eternă și sacră, într-un mod conștient și voluntar? Sau dacă Mă uitați complet? Să Mă fac că nu văd?

13. După cum poți constata, este absolut imposibil ca Eu să rămân indiferent la ceea ce faceți voi!

14. În aceste condiții, este la fel de evident faptul că Mă puteți ofensa. Chiar și așa însă, cei care își dau seama de greșelile lor se pot întoarce la Mine fără nici o ezitare, căci Eu sunt mai bun decât voi, oamenii, întrucât nu resping pe nimeni, ci încerc prin toate mijloacele care îmi stau la dispoziție să îi readuc pe toți cei rătăciți pe calea cea bună, după care îi primesc cu căldură înapoi, în casa din care au plecat, dacă doresc să se întoarcă aici.

15. Iată așadar cum stau lucrurile. De aceea, rămâneți la unison cu iubirea Mea, și în acest fel nu veți mai păcătui în raport cu creația pe care am manifestat-o pentru voi.

16. Constat însă că și Kisehel are o întrebare care îi apasă inima. Haide, Kisehel, vino la Mine și descarcă-ți inima în fața Părintelui tău! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 02:43 ]
Post subject:  Capitolul 15

Capitolul 15
Domnul îl cheamă pe Satan în prezența lui Kisehel, a lui Enoh și a lui Lameh. Impertinentele propuneri ale Dragonului și predicția sa referitoare la crucificarea Domnului.
(12 aprilie 1843)

1. Auzindu-se chemat, Kisehel s-a ridicat în picioare și s-a îndreptat rapid către Domnul, cu cea mai mare umilință.

2. Ajuns în fața Acestuia, el a deschis gura ca să rostească cu voce tare întrebarea care îl apăsa, așa cum procedase mai devreme Uraniel, dar Domnul i-a făcut semn să tacă și s-a adresat direct inimii sale (fără să fie auzit de ceilalți):

3. „Kisehel, du-te și caută-i pe Lameh și pe Enoh; căci ceea ce te frământă pe tine nu îi privește neapărat pe ceilalți, așa că nu trebuie să îți faci publică întrebarea.

4. Îți voi da oricum răspunsul la această întrebare, ție și celorlalți doi, dar nu aici, ci afară, unde ceilalți nu ne vor putea vedea. De aceea, vom părăsi deocamdată împreună această adunare. Înainte de a pleca, spune-le părinților că nu trebuie să ne întrebe unde ne ducem!”

5. Kisehel a făcut imediat ce i-a poruncit Domnul.

6. După ce a aranjat astfel lucrurile, Domnul s-a îndreptat însoțit de cei trei către un crâng limitat în partea de nord de o stâncă abruptă, în interiorul căreia se afla o grotă asemănătoare celei de care am mai vorbit, în care mesagerii și Enoh (care se întorceau din ținuturile de jos) au văzut apărând Dragonul în drumul lor de întoarcere către înălțimile sacre.

7. După ce au ajuns la fața locului, Domnul i-a spus lui Kisehel: „Știu că am fost acuzat în fața ta de marele Meu dușman, într-o manieră cât se poate de ipocrită! Dacă M-aș justifica în fața ta fără ca acuzatorul Meu să fie prezent, ți-ai putea spune: ‚Este posibil ca lucrurile să stea așa cum ni le-a prezentat Domnul, dar nici argumentele Dragonului nu mi s-au părut lipsite de interes, fiind extrem de logice!’

8. Acesta este motivul pentru care v-am adus aici, așa că vom regla o dată pentru totdeauna această chestiune, chiar în prezența Dragonului!”

9. După aceste cuvinte, Domnul a strigat cu putere, astfel încât întregul glob pământesc s-a cutremurat.

10. Iar apelul Său a sunat astfel: „Satan! Domnul și Dumnezeul tău de la începuturile eternității dorește ca tu să apari în fața Lui, în acest loc!”

11. Imediat după acest apel plin de autoritate, care în alte condiții ar fi putut costa viața întregii creații, Dragonul a apărut, fremătând de mânie, în fața Domnului atotputernic al eternității, și L-a întrebat:

12. „Ce dorești de la mine, persecutorul meu etern? Dorești cumva să te ajut să îți distrugi mai repede întreaga creație? Sau poate ai un nou proiect și dorești să îți găsesc un loc bun pentru a-l realiza.

13. Dar eu îți spun: nu vei obține niciodată ajutorul meu, căci îți cunosc imensa nehotărâre și știu că Tu nu înțelegi ce înseamnă permanența. Promisiunile Tale nu sunt decât cuvinte goale, căci Tu nu le respecți niciodată. De aceea, am luat decizia fermă de a mă revolta împotriva ta și de a Te persecuta de-a pururi!

14. Știu că Tu ești Dumnezeu și că domnești încă asupra infinității, dar în fața mea nu Te vei putea ascunde niciodată, căci nu există loc în imensa creație pe care eu să nu îl cunosc și în care să nu Te găsesc. Te asigur că nu îmi vei scăpa!

15. Deocamdată nu ai decât să mă ameninți cât vrei. Va veni însă o vreme când vom vedea care dintre noi este adevăratul Domn al lumilor și al creaturilor!

16. Dacă vei dori vreodată să mă constrângi într-un fel sau altul, îți jur pe viața mea că mă voi autodistruge, și vei vedea atunci ce va mai rămâne din existența Ta eternă!

17. Înțelege-mă bine, bătrân mistificator al lumilor, care Te amuzi cu atotputerea Ta pe seama mea! Înțelegi ce vreau să spun?

18. Știu că ai venit să mă somezi în fața acestor trei oameni să retrag ceea ce le-am revelat, cu cele mai bune intenții de altfel! O, poți aștepta mult și bine, căci eu unul nu mă voi lăsa folosit în scopurile Tale rușinoase!

19. Haide, străpunge cuirasa cu care m-am înconjurat, dacă poți, cu toată atotputerea Ta!

20. De altfel, îți jur un lucru: nu eu, ci servitorii mei cei mai nevolnici vor fi cei care Te vor încarcera, Te vor schilodi și te vor scuipa ca pe un criminal, după care Te vor bate în cuie pe o cruce din lemn, pe care vei putea striga în zadar după ajutor o eternitate întreagă! Înțelegi ce îți spun?

21. Ți-am făcut o promisiune. Dacă mai vrei și altceva de la mine, vorbește, dar cuvintele Tale nu se vor adeveri niciodată, în timp ce ale mele se vor petrece întocmai! ‚Amin-ul’ meu vine de la mine, Domnul Tău! Ai înțeles? De la mine!”

Author:  1% [ 26.6.2018, 02:45 ]
Post subject:  Capitolul 16

Capitolul 16
Domnul potolește dorința de răzbunare a lui Kisehel. Satan refuză să răspundă la întrebările Domnului. Pedepsirea și umilirea Dragonului furios de către Kisehel.
(13 aprilie 1843)

1. Auzind aceste sacrilegii din gura Dragonului, Kisehel a simțit cum întreaga ființă îi ia foc, cerând răzbunare. De aceea, el a strigat cu putere:

2. „Bine, Doamne, Dumnezeu etern și atotputernic, Tată preasfânt și preaplin de iubire! Cum este posibil să asculți liniștit asemenea sacrilegii?

3. Împrumută-mi din nou forța pe care mi-ai acordat-o pe vremea când am coborât în ținuturile de jos și voi avea grijă să pun capăt existenței acestui spirit netrebnic, într-o manieră despre care se va mai vorbi multe eternități de acum încolo!”

4. Domnul i-a spus însă lui Kisehel: „O, fiu al focului și al tunetului! De ce crezi tu că sacrilegiul Dragonului te afectează pe tine mai mult decât pe Mine, în condițiile în care ție ți-a vorbit cu simpatie, în timp ce pe Mine M-a împroșcat cu lăturile furiei sale?

5. Chiar crezi că nu M-aș putea descurca singur în fața acestui spirit căzut, fără ajutorul tău prețios? – O, fii fără grijă! Dacă aș dori, l-aș putea izgoni cu un singur suflu, pentru tot restul eternității!

6. Dacă aș acționa însă în acest fel, ce ai avea tu de câștigat, sau ce aș câștiga Eu?

7. Ascultă-Mă: dacă acest Dragon Mi-ar putea aduce vreun prejudiciu real sau dacă M-ar putea face prizonier, așa cum se laudă, te asigur că ar fi făcut-o încă cu mult timp în urmă. Dar el nu este decât un adolescent slab în creația Mea. De altfel, te asigur că își dă foarte bine seama cât de neputincios este în fața Mea. Acesta este motivul pentru care are limba atât de veninoasă, căci el încearcă să se răzbune pe Mine prin cuvintele sale, știind că nu-i va fi niciodată posibil să treacă la fapte!

8. De aceea, lasă-l să vorbească oricât de mult dorește. După ce își va goli sacul cu vorbe, voi avea și Eu grijă să îi spun câteva cuvinte.

9. Așadar, calmează-te, iar tu, Satan, continuă să vorbești, căci Eu, Domnul și Dumnezeul tău, doresc să îți dezvălui în întregime esența în fața acestor martori ai noștri, astfel încât să vadă cine ești, pentru a-i ajuta mai târziu și pe ceilalți să te recunoască! (Notă: la origini, Satan a fost o ființă feminină)

10. Începe mai întâi prin a ne spune câte creații am distrus Eu, așa cum M-ai acuzat mai devreme?”

11. Dragonul a rămas însă interzis și a refuzat să răspundă.

12. Dar Domnul i-a poruncit să vorbească.

13. Atunci, Dragonul a început să fumege și a dat semne că ar dori să se repeadă la cei patru oponenți ai săi.

14. Dar Domnul i-a spus: „Dacă refuzi să vorbești, te voi forța prin mânia Mea!”

15. Dragonul a început însă să scoată flăcări pe nări și a urlat: „Ce crezi Tu că înseamnă pentru mine mânia Ta? Eu o cunosc cel mai bine, căci ea reprezintă însăși esența mea!

16. Nu eu trebuie să mă tem de Tine, ci Tu Însuți trebuie să Te ferești ca nu cumva să pun stăpânire pe Tine. Te asigur că dacă aș acționa în acest fel, s-a zis cu iubirea Ta, și îți vei extermina singur copiii de pe pământ, fără nici o milă! Pe planetă nu ar mai rămâne probabil decât câteva muște care să depună mărturie în legătură cu puținul interes pe care îl acorzi creaturilor Tale!

17. De aceea, ține-Te la o distanță respectuoasă față de mine, căci în caz contrar nu pot garanta că nu îți va veni chiar acum ideea de a inunda întregul pământ cu o apă mare, lucru la care ai visat dintotdeauna, știu bine!”

18. De data aceasta, răspunsul Domnului a fost ceva mai violent: „Satan, nu-Mi forța mărinimia, căci și răbdarea Mea are o limită! Dă-Mi răspunsul pe care îl aștept de la tine, nu altul! În caz contrar, vei regreta cu adevărat!”

19. În acest moment, Dragonul s-a întors și a încercat să își lovească adversarii cu coada sa extrem de puternică.

20. Dar Domnul i-a dat un baston lui Kisehel și i-a spus: „Du-te și pedepsește-l!”

21. Kisehel a luat bastonul și l-a lovit cu toată puterea pe Dragon.

22. Acesta s-a întors imediat, urlând și scoțând foc pe nări, după care a renunțat la forma sa oribilă și a luat o înfățișare umană. S-a prosternat astfel în fața Domnului, căruia i-a spus:

23. „Doamne, Dumnezeu etern și atotputernic! Dacă dorești să mă pedepsești pentru așa-zisa mea răutate față de Tine, cel puțin nu o face fără iubire, căci știi bine că loviturile mâniei Tale mă ard îngrozitor, provocându-mi răni insuportabile!”

24. Domnul i-a răspuns: „Ce rugăciune este asta din partea ta, care te pretinzi Domnul Meu? Nu M-ai amenințat tu ceva mai devreme cu pedeapsa pe care Mi-o pregătești? Ce înseamnă această schimbare de atitudine?”

25. Satan: „O, Doamne, nu mă mai chinui. Știi bine că sunt un mincinos patentat și că visul meu dintotdeauna a fost acela de a deveni un Domn independent de Tine!

26. Haide, dăruiește-mi un nou răgaz, și mai devreme sau mai târziu mă voi întoarce din nou la Tine; dar ia-mi totodată întreaga mea putere, ca să nu mai fiu tentat să mă revolt din nou împotriva Ta!”

27. Domnul: „Haide, mărturisește-ți toate minciunile în fața acestor martori, și apoi voi vedea ce pot face pentru tine. Dar nu le ascunde nimic, căci în caz contrar toate rugăciunile tale vor fi în zadar! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 02:50 ]
Post subject:  Capitolul 17

Capitolul 17
Satan își recunoaște minciunile și își mărturisește răutatea.
(14 aprilie 1843)

1. După aceste cuvinte, Satan s-a ridicat tremurând și i-a spus lui Kisehel, care ținea încă ferm în mâini bastonul primit de la Domnul:

2. „Ascultă, executor al pedepselor poruncite de puterea lui Dumnezeu, care este și va rămâne de-a pururi un Dumnezeu al mâniei, ce nu încetează niciodată să mă lovească cu teribilul său baston!

3. Am făcut ceva mai devreme, în forma înspăimântătoare de dragon, pe care mi-o asum de fiecare dată când doresc să mă protejez, o serie de afirmații referitoare la Domnul, Creatorul atotputernic al tuturor lucrurilor care există, inclusiv al tuturor spiritelor și ființelor umane, pe care doresc acum să le contest, în această formă umană care îți seamănă întru totul, declarându-le minciuni pure.

4. Sincer să fiu, ți-am spus numai adevărul curat, pe care l-am deformat însă, întorcându-l pe dos, ceea ce face din el o minciună. În realitate, tot ce am afirmat despre Domnul este propria mea operă. Nu Domnul, ci eu sunt bătrânul și maleficul mistificator al lumii, care se bucură astfel de puterea lui extrem de extinsă, chiar dacă nu este omnipotentă.

5. Nu Domnul, ci eu am fost cel care a distrus numeroase sisteme solare. Dacă ar fi fost după mine, acestea ar fi dispărut în neantul etern. Domnului i s-a făcut însă milă de ele și le-a transferat prin intermediul mesagerilor săi divini într-un loc special conceput din imensitate, în care pot urma un nou parcurs al evoluției, inaccesibil suflului meu pestilențial.

6. Dacă lucrurile ar depinde numai de mine, aș prefera să am în fața ochilor o lume nouă în fiecare clipă, căci mie nu-mi place să creez decât pentru a avea imediat ceva de distrus. Mi-ar plăcea să creez tot felul de ființe umane cu forme armonioase, frumoase și atrăgătoare, dar numai pentru a le tortura pentru plăcerea mea perversă, distrugându-le în final, după ce m-aș sătura de suferințele lor.

7. Ascultă: întotdeauna mi-a plăcut minciuna și aș prefera de o mie de ori să te mint, decât să îți spun adevărul. Din păcate, acum mă tem mult prea tare de bastonul tău pentru a îndrăzni să te mint din nou!

8. Totuși, faptul că acum îți spun adevărul curat nu mă face cu nimic mai bun, cel puțin atât timp cât îmi va fi lăsată marea putere de care dispun și care îmi permite să guvernez asupra întregii creații materiale, cu nenumăratele ei stele și sisteme solare, populate cu tot felul de ființe, care trebuie să mi se supună întru totul, întrucât eu sunt suveranul lor absolut.

9. Eu sunt domnul acestei lumi vizibile, căci eu sunt un dumnezeu creat. Sunt ținut prizonier în această totalitate a materiei*, de care nu voi putea scăpa atât timp cât ultimul fir de praf alcătuit din materie va continua să existe. De altfel, acesta este motivul care mă determină să încerc să distrug în permanență lucrurile pe care le-a creat Atotputernicul, pentru a-mi redobândi astfel atotputerea primordială, ce corespunde întru totul setei mele nemărginite de putere, și pentru a-l detrona astfel pe Domnul slavei de pe tronul Său așa-zis etern. Căci El se opune în permanență proiectelor mele distructive, încă de când m-a proiectat în afara Lui, în această existență în care domnește puterea mea cvasi-infinită. Dorința mea cea mai arzătoare este să domnesc ca un al doilea dumnezeu alături de El, iubindu-L mai presus de orice altceva, din străfundurile ființei mele, la fel cum își iubește o soție credincioasă bărbatul ales.

10. La origini, măreția și frumusețea mea erau incomparabile! Am obținut întotdeauna tot ce am vrut, iar Domnul nu mi-a îngrădit niciodată voința și nu mi-a înfrânat zelul creator.

11. Când am dorit însă să distrug ceea ce am creat, El m-a împiedicat, limitându-mi puterile nemărginite.

12. Am încercat atunci să îl atrag în capcană luând o înfățișare feminină de o frumusețe tulburătoare. Pentru a-mi atinge scopurile, m-am înconjurat de întreaga mea lumină, sperând să îi iau astfel mințile Domnului.

13. Dar El m-a făcut prizoniera acestei lumini și, folosindu-se de ea, a creat această lume materială, precum și numeroase ființe minunate pe care le-a plasat alături de mine și pe care le-a iubit la fel de mult ca pe mine, prima Lui consoartă.

14. M-am lăsat atunci cuprinsă de o furie teribilă și oarbă. L-am blestemat pe Dumnezeu, și de atunci nu încetez să îl blestem, deși El a încercat de nenumărate ori să mă salveze. Dar mânia mea este prea mare pentru a-L lăsa să facă acest lucru, dat fiind că nu mi-a permis să domnesc suveran asupra creației mele!

15. Iată, Satana a vorbit! De data aceasta, ea nu a mințit și a spus numai adevărul. De aceea, Doamne, ia-i puterea miraculoasă de care dispune, ca să nu Ți se mai poată opune constant, fiind apoi pedepsită într-o manieră din ce în ce mai cumplită!

16. Dă-mi un nou răgaz, și la sfârșitul lui mă voi întoarce din nou la Tine.

17. Pentru ca gelozia să nu pună din nou stăpânire pe mine, văzând că Ți-ai întors în întregime inima către noile Tale creaturi, silindu-mă astfel să le persecut, mai bine ia-mi întreaga putere și anihilează-mă pentru totdeauna, sau fă cu mine orice vei dori!

18. Plasează-mă între cer și pământ, pentru ca mânia mea să mă devoreze de tot văzându-Ți imensa măreție și contemplându-i pe cei pe care îi iubești și care Te pot iubi la rândul lor. Facă-se voia Ta!”

(* - Vezi mai pe larg „Cine este Dumnezeu, cine este Lucifer, ce este omul?”, n.r.)

Author:  1% [ 26.6.2018, 03:20 ]
Post subject:  Capitolul 18

Capitolul 18
Așa-zisa pedeapsă eternă a Satanei reprezintă o nouă minciună. Frumusețea în forma ei primordială. Moartea Domnului pe cruce și răgazul acordat Satanei, de dragul libertății ei.
(15 aprilie 1843)

1. După aceste cuvinte, Domnul s-a întors din nou către Satana și i-a spus: „Satana, afirmi că Eu sunt un Dumnezeu al mâniei atotputernice și veșnic implacabilă, care nu face altceva decât să te pedepsească de-a pururi, într-o manieră plină de cruzime și indescriptibilă! Ca să punem lucrurile la punct, îți poruncesc să le arăți acestor martori toate rănile pe care ți le-am făcut vreodată!”

2. Din nou, marea prostituată a rămas interzisă, neștiind ce să-i răspundă Domnului slavei. Căci nici nu putea fi vorba de vreo rană pe care Acesta i-ar fi făcut-o vreodată. Dimpotrivă, Domnul nu i-a luat niciodată imensa putere a voinței sale, pe care i-a lăsat-o plenar, permițându-i să acționeze liber în imensitatea spațiilor creației.

3. De fapt, cumplita pedeapsă la care făcea referire Satana era incapacitatea sa de a distruge creația, lucru pe care Domnul l-a împiedicat constant, în pofida tuturor tentativelor sale.

4. Dar de ce își dorea atât de mult Satana să distrugă lumile create? Iată de ce: ea era obsedată de ideea că dacă i-ar lua lui Dumnezeu baza Sa, respectiv punctele Sale de sprijin, întreaga Sa atotputere s-ar reduce la zero, iar Satana, dușmana sa declarată, ar avea astfel cale liberă să îl învingă pe Dumnezeu în maniera cea mai simplă cu putință, așezându-se apoi pe tronul puterii Sale. Ea l-ar putea reduce astfel la o stare de sclavie pe bătrânul Dumnezeu, devenit acum foarte slab, dar în continuare indestructibil, făcându-L să o asculte în toate cele, așa cum cerea orgoliul ei de învingătoare.

5. Dat fiind că Domnul a împiedicat de-a lungul eternității toate planurile malefice ale Satanei, în care iubirea nu juca nici un rol, și le-a contracarat într-o manieră implacabilă și atotputernică exact atunci când vicleana sa opozantă se aștepta mai puțin, ura și dorința de răzbunare a Satanei față de Dumnezeu au continuat să se amplifice, făcând-o să îl considere un călău de o cruzime absolută, cu atât mai mult cu cât era nevoită acum să depună mărturie în privința felului în care a fost tratată de eternul ei dușman.

6. Satana nu avea însă nici o dovadă care să demonstreze că Domnul măreției și slavei s-ar fi făcut vreodată vinovat de un asemenea tratament în ceea ce o privește. De aceea, a fost nevoită să păstreze tăcerea, scrâșnind din dinți. Atunci, Domnul i-a adresat din nou cuvântul:

7. „De ce nu faci ce îți poruncesc și de ce nu le arăți acestor martori rănile pe care ți le-am provocat prin pedepsele Mele eterne, ca să pot astfel să îmi conștientizez greșeala, despăgubindu-te pentru toate nedreptățile pe care ți le-am făcut vreodată?

8. Văd că ești în întregime îmbrăcată și în afara părului tău, acești martori nu îți pot vedea deloc trupul. De aceea, dezbracăte și arată-ți în întregime goliciunea, pentru ca ei să poată vedea felul sublim în care te-am creat, cu toată răutatea ta infinită!”

9. Într-o singură clipă, Satana a rămas complet goală în fața celor trei martori, care au declarat la unison, absolut stupefiați, că nu au văzut niciodată până atunci o femeie atât de frumoasă, înzestrată cu proporții atât de perfecte și cu forme de o rotunjime atât de minunată, splendide și impecabile.

10. Lameh a adăugat: „O, Doamne și Părinte al nostru, în ceea ce privește frumusețea exterioară, chiar și Ghemela, Naeme, Purista și Pura – care se află acum în sferele celeste – ar părea niște pietricele prin comparație cu diamantul cel mai pur și mai scânteietor, iluminat de razele soarelui de dimineață! Și totuși, această creatură înzestrată cu o splendoare atât de mare vorbește de nu știu ce pedepse pline de cruzime pe care i le-ai fi acordat Tu, Doamne, care ești însăși bunătatea, iubirea și compasiunea infinită!”

11. Domnul i-a răspuns: „Într-adevăr, cu excepția loviturii pe care i-a dat-o Kisehel, încă nu am pedepsit-o vreodată pe această creatură, Eu, care sunt Creatorul, Dumnezeul, Părintele și Soțul ei Divin. Și totuși, ea Mă urăște pentru că sunt Iubirea eternă și dorește moartea inimii Mele, pentru simplul motiv că nu sunt de acord cu tendințele sale distructive.

12. Ea își imaginează că îmi poate răpi puterea Mea de Creator, în loc să se întoarcă la Mine, comportându-se de-a pururi ca o fiică și o soție credincioasă și dragă, fapt care i-ar permite să primească de la Mine întreaga atotputere a celor Șapte Spirite ale Mele.

13. Stelele, sorii și lumile stau mărturie pentru tot ce am făcut pentru ea, numai ca să se întoarcă pe calea cea dreaptă. Din păcate, până în prezent nu am reușit să o conving. Ea a rămas străvechea Mea dușmană implacabilă și furibundă împotriva Iubirii Mele!

14. De aceea, voi lăsa lucrurile să decurgă pe pământ până la extremitatea lor ultimă! O voi lăsa să Mă facă prizonierul ei, și chiar să Mă omoare, și îi voi acorda întreaga putere pe această planetă și pe restul stelelor!

15. Va avea chiar libertatea să Mă ucidă, așa cum își dorește atât de tare, dar Mă voi folosi apoi de atotputerea Mea pentru a învia din morți, fără nici un ajutor din exterior, numai pentru a-i demonstra întreaga slăbiciune și neputință. Abia atunci îi voi lua puterea de a guverna asupra astrelor și nu-i voi mai acorda decât o putere parțială de a guverna pământul. În plus, îi voi mai acorda un răgaz, un semi-răgaz și un sfert de răgaz!

16. Dacă nici acest plan nu va da rezultate, vai ei, căci abia atunci voi începe să o pedepsesc cu adevărat!

17. Până în momentul captivității Mele – dacă va persista în încăpățânarea ei – se va putea bucura de o libertate deplină și va putea face orice va dori.

18. Dacă va ști să se folosească de acest nou răgaz în scopuri benefice, cu atât mai bine pentru ea! Dar dacă va continua să acționeze lăsându-se ghidată de străvechea ei furie, va obține în sfârșit retribuția pe care o merită de atâta vreme.

19. Dar până la momentul rușinii sale supreme, păstrați aceste lucruri pentru voi! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 03:24 ]
Post subject:  Capitolul 19

Capitolul 19
Neliniștea lui Kisehel legată de imensa putere a Satanei. Cuvintele reconfortante ale Domnului. Puterea Satanei este limitată.
(18 martie 1843)

1. După aceste importante declarații ale Domnului, Kisehel L-a întrebat: „O, Tată preasfânt și preaplin de iubire, și eu, ca și Enoh și Lameh aici de față, îți recunoaștem bunătatea și compasiunea infinită, dar când mă gândesc la puterea teribilă pe care i-ai acordat-o dușmanei Tale asupra restului creației, inclusiv asupra noastră, nu mă pot împiedica să nu mă cutremur cu privire la soarta umanității.

2. Dacă ne-a chinuit într-o asemenea măsură, încă de la bun început, pe Tine, acest pământ și pe noi toți, mă întreb ce se va întâmpla cu noi dacă se va putea bucura de această putere nelimitată pe care i-o acorzi acum?

3. De aceea, aș dori să Te implor să Te gândești la viitorul nostru și să nu îi acorzi puteri nelimitate dușmanei Tale. În caz contrar, nu cred că învățăturile sfinte pe care ni le-ai împărtășit, o, Părinte preaplin de iubire, ne vor fi de prea mare folos!

4. Mă tem că înainte chiar ca Tu să fii pus în gardă, ea îți va face mari stricăciuni în casa Ta! Nici noi nu vom fi feriți de atacurile sale, chiar dacă ai fi tot timpul de partea noastră în această formă vizibilă! De aceea, Te implor, Doamne, gândește-Te la ceea ce faci!”

5. Domnul i-a răspuns atunci lui Kisehel, pe un ton foarte serios: „Adevăr îți spun, dacă nu ai ceva mai înțelept de spus, sileșteți limba să tacă. În caz contrar, Mă vei enerva chiar mai mult decât Satana!

6. Eu știu foarte bine ce fac, în timp ce tu nu știi deloc ce vorbești! Eu Mă ocup cu menținerea ordinii eterne a lucrurilor și a ființelor din această creație, născute direct din ea, în timp ce tu nu ești preocupat decât de menținerea acestei lumi exterioare.

7. Chiar crezi că îi voi acorda vreodată dușmanei Mele întreaga putere și libertate pe care v-o acord vouă?

8. Adevăr îți spun: întreaga putere pe care i-o acord dușmanei Mele asupra stelelor, asupra acestei planete și asupra voastră, luată la un loc, nu este mai mare decât puterea pe care i-o acord fiecăruia dintre voi, în măsura în care Mă veți iubi pe Mine!

9. Ți-am demonstrat deja acest lucru atunci când ți-am permis să o lovești pe Satana cu bastonul. Acest baston va rămâne la voi până când va sosi marele moment, când voi alege o altă bucată de lemn, cu ajutorul căreia îi voi răpi dușmanei Mele întreaga putere asupra stelelor și asupra unei jumătăți din acest pământ. Iar ea va fi judecată după faptele sale.

10. În acest fel, ea trebuie să învețe că toți copiii pe care i-a ținut prizonieri nu îi vor servi la nimic, căci această nouă bucată de lemn (n.n. Crucea de pe Golgota) îi va mântui pe aceștia, smulgându-i din puterea ei. În final, tot ce îi va mai rămâne va fi propria ei neputință și judecata care va decurge din ea.

11. Voi sunteți în întregime liberi, iar dușmana Mea nu vă va putea răpi această libertate. La fel ca și ea, puteți acționa așa cum doriți.

12. Nu va depinde decât de voi dacă vă veți învinge dușmanul, sau dacă vă veți lăsa învinși de el, căci puterea voastră este mai mare decât a lui.

13. Ce bărbat se dovedește mai slab decât soția lui, dacă dorește să fie un soț înțelept și drept?

14. Așa cum sunteți stăpânii soțiilor voastre, care vă urmează în toate, la fel de bine puteți fi stăpânii acestei femei, care este mai slabă decât cele mai slabe dintre soțiile voastre.

15. Dacă ai dori să îți pedepsești propria nevastă, ai putea face cu ușurință acest lucru. În schimb, ea nu te-ar putea pedepsi pe tine, nici chiar dacă ar dori să o facă!

16. La fel se vor petrece lucrurile și în viitor, iar puterea Mea nu vă va părăsi niciodată, atât timp cât veți rămâne ferm ancorați în iubirea Mea.

17. Am încheiat cu voi o alianță și nici o femeie sau putere dușmană nu va putea vreodată să rupă în întregime această alianță!

18. Încercați să înțelegeți aceste cuvinte și nu mai rostiți cuvinte lipsite de înțelepciune în fața Mea! Amin”.

19. După acest discurs, Kisehel s-a liniștit de tot și i-a cerut iertare Domnului pentru imensa lui nebunie.

20. Domnul l-a binecuvântat și i-a spus: „De acum înainte, fiți niște bărbați adevărați, care nu se lasă învinși de trupul feminin. În acest fel, actele voastre de procreație nu se vor mai petrece pe pământ, ci în cer, iar fructele lor vor aparține grației și forței, și vor fi plăcute la vedere! Amin”.

21. Auzind aceste cuvinte, Satana a suspinat și a spus: „Dar eu, la ce fructe voi putea da naștere, o, Doamne? Trebuie oare să tânjesc de-a pururi, rămânând la fel de stearpă ca o tufă uscată de spini?”

22. Domnul i-a răspuns: „Întoarce-te către Mine în inima ta și vei putea prinde rod, dând acele fructe care îmi sunt destinate, de o splendoare pe care eternitatea nu a văzut-o încă până acum. În caz contrar, vei purta în pântec numai fructele morții eterne, care te vor face să pari cea mai mare dintre prostituate!

23. Încearcă să înțelegi aceste cuvinte, căci începând din acest moment nu voi mai lua în seamă decât simplitatea lipsită de strălucire și tot ce este mai mic în creație.

24. De aceea, acționează în consecință, și vei scăpa astfel de judecata Mea! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 03:26 ]
Post subject:  Capitolul 20

Capitolul 20
Satana îi cere Domnului să îi dăruiască din nou o inimă, ca să îl poată iubi pe Dumnezeu.
(19 aprilie 1843)

1. Satana s-a adresat atunci Domnului: „Doamne, cum m-aș putea raporta eu la Tine în inima mea? Știi bine că mi-ai luat această inimă, atunci când i-ai creat pe Adam, pe soția acestuia și pe toți descendenții lor!

2. De atunci, eu nu mai am o inimă, așa că îmi este imposibil să Te caut în ea sau să mă întorc către Tine la nivelul ei! Haide, dăruiește-mi o nouă inimă, iar eu voi face ceea ce îmi ceri!

3. Gândește-te ce fructe minunate ți-aș putea dărui atunci! Dacă vei continua să mă privezi de sămânța vieții – și știi bine că singura inimă capabilă să mă fecundeze este inima lui Adam – ce alte fructe ți-aș putea oferi decât cele ale morții și ale judecății, care, așa cum spui, vor face din mine cea mai mare dintre prostituate?

4. Ție îți este ușor să vorbești, căci Tu ești Domnul și faci orice dorești. Nu întrebi niciodată pe altcineva ce trebuie să faci și nu accepți nici un sfat de la alții.

5. Tot ce dorești Tu trebuie să se împlinească implacabil, iar dacă altcineva dorește altceva decât Tine, poți să îl anihilezi pe loc, sau cel puțin să îl ții captiv sub povara unei judecăți până când cedează și îți acceptă voința. Nu mă miră că, așa cum spuneai, îți găsești plăcerea doar în simplitate și în cei care acceptă să fie mici în fața Ta!

6. Pentru Tine este ușor să afirmi așa ceva, căci cine îți poate schimba Ție o decizie? Nu la fel se petrec însă lucrurile în cazul meu, prima Ta creatură! Eu nu sunt un domn suveran și nu dispun de nici o altă putere decât aceea pe care accepți Tu să mi-o acorzi. Ea nu reprezintă mare lucru și nu acționează decât prin intermediul Tău; altfel spus, nu o pot utiliza decât dacă sunt la unison cu voința Ta. Dacă aș utiliza-o în acord cu propria mea voință, adică cu pretinsul liber arbitru pe care mi l-ai acordat, aș comite un păcat, m-aș îndepărta de tine și aș fi nevoită să suport condamnarea judecății Tale!

7. Ție îți este ușor să îi spui unei creaturi: ‚Pune-te la unison cu voința Mea, și în acest fel vei scăpa de judecată!’ Într-un fel, ai dreptate, căci dacă ea și-ar lua viața, nu ai mai avea nevoie să o supui morții.

8. Tu Te simți cât se poate de bine în calitatea Ta de Domn și de Creator invincibil, dar mă întreb în ce măsură îți dai seama ce simte o creatură în momentul morții sale.

9. Îți spun eu: ea suferă de o angoasă teribilă și se chinuiește îngrozitor. Chiar și în decursul vieții, dacă se simte cât de cât satisfăcută, ea aude o voce interioară care îi spune, avertizând-o: ‚Degeaba de bucuri de viața ta, căci în scurt timp va veni momentul în care va trebui să renunți la ea, întrucât în fața Mea reprezintă un sacrilegiu!’

10. Bucuria de a trăi a sărmanei creaturi dispare astfel. Singura sa speranță rămâne credința – subliniez: credința, și nu viziunea – într-o viață de apoi, pe care o intuiește vag. Chiar dacă această credință este suficient de tenace, creatura umană trebuie mai întâi de toate să piară pe jumătate pentru a obține astfel o ipotetică viață viitoare, și asta în maniera cea mai mizerabilă cu putință, așa cum am constatat nu de puține ori din hăul în care m-ai aruncat!

11. De ce a trebuit să creezi astfel lucrurile, și nu altfel? – Pentru că Tu ești Domnul și poți face orice dorești, și pentru că, în calitatea Ta de Dumnezeu și de Creator, Tu nu poți simți cu adevărat ceea ce trăiesc creaturile Tale atunci când sunt nevoite să moară pentru a asculta de voința Ta.

12. Cel puțin dacă le-ai ajuta să dispară fără nici o suferință, atunci nu aș mai avea nimic de obiectat. Mă întreb ce ai de câștigat dacă sărmanele Tale creaturi sunt nevoite să sufere acest martiriu, plătind cu viața și fiind distruse într-o proporție mai mare de jumătate? Cu ce Ți-au greșit ele?

13. Ți-am demonstrat așadar, prin toate aceste exemple, că eu nu dispun de o inimă, și deci nu am cum să mă întorc către Tine în inima mea. Fii înțelegător și dăruiește-mi o inimă, dacă dorești într-adevăr să mă întorc pe calea care duce către Tine!

14. Așa cum sunt constituită acum, nu Te-aș putea iubi niciodată, căci pe de o parte Tu ești iubire pură, dar pe de altă parte ești un veritabil tiran care își propune să distrugă orice trup fizic în suferințele cele mai monstruoase, nefiind dispus să acorzi Viața eternă decât spiritului, motiv pentru care nimeni nu își poate reprezenta cu claritate în ce constă de fapt această Viață eternă.

15. Trupul fizic este fructul produs de mine. Dacă Tu îl ucizi, cum Te-aș putea iubi?

16. Haide, acceptă să negociezi cu mine, și atunci voi accepta să Te iubesc!”

Author:  1% [ 26.6.2018, 03:32 ]
Post subject:  Capitolul 21

Capitolul 21
Răspunsul Domnului. Acesta explică eforturile pe care le face pentru a o converti pe Satana.
(20 aprilie 1843)

1. Auzind această propunere a Satanei, Domnul a părut ușor agitat și a spus: „Ce prostii tot spui acolo? Ce sunt aceste aberații care îți ies din gura ta obișnuită să spună numai minciuni?

2. Dacă lucrurile ar sta cum spui tu, nu ar mai exista nici un pământ. Nu ar mai exista un Adam care să pășească pe el, nici un soare care să lumineze bolta cerească, nici luna și stelele care împodobesc spațiul infinit ce înconjoară această planetă!

3. Tu nu faci altceva decât să proferezi tot felul de acuzații perfide, mințind la fiecare cuvânt pe care îl rostești, căci există un pământ, un Adam care pășește pe el și un spațiu infinit al creației care strălucește în lumina slavei Mele divine, a iubirii Mele, a compasiunii și grației Mele!

4. Afirmi că ai fi lipsită de inimă, pe care ți-aș fi furat-o Eu atunci când l-am creat pe Adam. Mai mult, îmi ceri să ți-o înapoiez. Spune-Mi însă, Mie, Creatorului tău: trăiești sau nu? Văd că îmi răspunzi: ‚Da, trăiesc!’

5. Cum ai putea trăi însă dacă nu ai avea o inimă, sursa vieții oricărui individ, fără de care viața nu ar fi posibilă? Cum ai putea respira, gândi, simți și vorbi dacă nu ai beneficia de acest fundament al vieții? – Văd că îmi spui: ‚Într-adevăr, nu aș putea trăi!’

6. Bun. De vreme ce avem de-a face cu o dovadă absolut incontestabilă a existenței inimii tale, de unde ai venit cu scornelile astea, cum că Eu ți-aș fi furat inima?

7. Văd că păstrezi din nou tăcerea, nemaiștiind ce să-Mi răspunzi! Dar Eu îți spun: tu ai fost întotdeauna adepta minciunii și ai refuzat cu încăpățânare să rostești vreodată adevărul, deși acesta nu ți-a fost ascuns niciodată.

8. Nu am făcut Eu apel la tine, cerându-ți să îți schimbi natura perfidă în corpul lui Adam, pe care l-am creat? Din păcate, tu ți-ai folosit din nou liberul arbitru în mod negativ, refuzând să accepți ceea ce ar fi fost extrem de profitabil pentru tine, și ți-ai propus să devii o femeie.

9. Am acceptat dorința ta și te-am creat folosindu-Mă în acest scop de corpul lui Adam. Am acționat astfel tocmai pentru a face din voi doi un singur trup. Simultan, am insuflat în trupul lui Adam un suflet nou și viu, făcând astfel din el o ființă spirituală, după chipul și asemănarea Mea.

10. Ai avut astfel posibilitatea să te transformi în Eva și să-ți învingi natura în care toate valorile au fost inversate (prin propria ta voință), fiind astfel supuse morții și judecății.

11. În mod regretabil, tu ai declinat și această ofertă a compasiunii Mele, te-ai eliberat de acel corp și ai preferat să îți seduci fostul trup luând forma unui șarpe mincinos, o creatură care nu are sex și care ascunde în sine veninul otrăvit al procreației sale. Te-ai folosit de această înfățișare pentru a o corupe pe noua Evă creată de Mine și ai provocat astfel inclusiv căderea lui Adam din Paradis.

12. În aceste condiții, spune-Mi: Eu sunt cel care ți-a furat inima, creându-l pe Adam? – Văd că taci, consternată, cel puțin în aparență. Dar Eu îți sesizez furia interioară, care își spune: ‚Da, dispun într-adevăr de inima lui Adam și a Evei, care alcătuiesc împreună o singură unitate! Și totuși, refuz să Te iubesc pe Tine, Doamne, pentru simplul motiv că Te urăsc, întrucât nu accepți să faci din mine unicul suveran și deținătorul întregii atotputeri!’ Iată, chiar acestea sunt cuvintele pe care le rostești acum în sinea ta!

13. Mai mult, tu crezi că Eu nu te iubesc, întrucât nu îți acord favoarea pe care ți-o dorești atât de mult de la Mine.

14. Dar Eu îți spun: tot ce creează Spiritul Meu va dăinui de-a pururi și în asta constă opera eternă a iubirii Mele! Tu nu dorești altceva decât să distrugi ceea ce creez Eu! Din acest punct de vedere, nu te voi putea iubi niciodată așa cum îți dorești, în această manieră deșartă și plină de orgoliu!

15. Cu toate acestea, te iubesc mai presus decât orice închipuire, căci tot ce am făcut până în prezent, am făcut pentru tine. Mai mult, sunt dispus chiar să merg până la sacrificiul suprem.

16. Te asigur însă că dacă vei refuza și atunci să îmi recunoști iubirea ce ți-o port, aceasta se va stinge pentru totdeauna și îți voi arăta atunci de ce este în stare un Dumnezeu mânios!

17. Îți reamintesc că elementul Meu fundamental este focul. Tot ce am creat, am creat prin puterea lui. Ei bine, aceasta este închisoarea pe care ți-am pregătit-o. Vei fi aruncată în acest foc și vei rămâne de-a pururi tributară lui!

18. Atunci când trupul unui om moare pentru ca spiritul lui să primească Viața eternă, avem de-a face cu o moarte minoră. Tu vei avea însă parte de adevărata moarte, atunci când vei fi aruncată în focul Meu, și vom vedea atunci ce va mai rămâne din tine după ce vei fi consumată de el!

19. Ce înseamnă separarea de trup? Nimic altceva decât o eliberare a spiritului, respectiv învierea sa din morți și renașterea în adevărata Viață perfectă.

20. Rămâne de văzut în ce măsură marea ta moarte și separarea ta de Mine prin puterea focului va însemna pentru tine o astfel de înviere! – Nici chiar Eu nu cunosc răspunsul la această întrebare, căci te voi abandona atunci în întregime și nu voi mai face nimic pentru tine. Abia după scurgerea tuturor eternităților vom vedea ce s-a întâmplat cu tine după ce ai fost abandonată propriei tale voințe.

21. De altfel, nici chiar moartea trupului fizic și durerile care îi sunt atribuite nu reprezintă opera Mea, ci exclusiv a ta!

22. Eu știu însă cum să îmi protejez copiii de toate neplăcerile posibile și am grijă să le răpesc corpul muritor în așa fel încât să nu aibă vreodată motive să se plângă!

23. Voi avea grijă pe viitor să creez un echilibru între natura lor de ființe create și Mine, astfel încât oamenii să îmi devină adevărați frați. Când acest lucru se va petrece, va sosi și momentul tău final!

24. Ca să vezi totuși că sunt dispus să țin cont chiar și de sfaturile tale perverse, te invit acum să îmi spui cum vezi tu lucrurile, și te asigur că voi ține cont de sfaturile tale, fără a-Mi distruge însă ordinea divină, ca să nu mai spui că Eu nu țin niciodată cont de părerile altora, sub pretextul că sunt singurul Domn atotputernic al creației.

25. Vorbește, deci, ca să îți pot demonstra că Eu acționez întotdeauna în beneficiul tuturor creaturilor Mele! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 03:34 ]
Post subject:  Capitolul 22

Capitolul 22
Acuzațiile egoiste și impertinente ale Satanei. Tristețea Domnului în fața încăpățânării și neascultării sale.
(22 aprilie 1843)

1. O dată în plus, Satana a preferat să îl sfideze pe Domnul, spunându-i cu răutate: „Maniera Ta de a domni peste creație constă doar în a da ordine celor pe care i-ai creat și care ar trebui să fie complet liberi să acționeze așa cum doresc. Peste toate, Tu îi judeci pe cei care nu dispun de o conștiință de sine cu adevărat liberă.

2. Îți este absolut imposibil să discuți cu blândețe cu o creatură a Ta, renunțând la acest autoritarism deplasat, pentru a-i câștiga astfel iubirea.

3. Tu îmi poruncești tot timpul câte ceva, așteptând de la mine să Te ascult fără rezerve, numai pentru a obține cândva răsplata finală a disprețului Tău etern. Ei bine, nu văd de ce Ți-aș mulțumi pentru acest lucru!

4. Dacă mi-ai fi spus: ‚Draga, iubita, neprețuita Mea Satana, sunt dispus să te ascult cu toată iubirea. Haide, sfătuiește-Mă, iar Eu îți voi urma necondiționat sfaturile!’, aș fi fost încântată să îți acord aceste sfaturi. Nu sunt dispusă însă să ascult de o nouă poruncă imperioasă!

5. Ce îți imaginezi Tu, că puterea de care dispui îți dă dreptul să mă tratezi ca pe o sclavă? – O, Te asigur că Te înșeli în totalitate!

6. Dacă tot Te pretinzi un Creator drept și înțelept, demonstrează-Ți această înțelepciune și acest simț al justiției tratându-mă cu respectul cuvenit, pe mine, prima ta creatură, chiar dacă sunt supusă judecății.

7. Dacă acest lucru îți displace atât de mult, rezultă în mod evident că am fost prost creată, fiind un eșec al atotputerii și înțelepciunii tale, fapt care demonstrează dincolo de orice îndoială că Tu singur răspândești haosul și confuzia în întreaga Ta creație. Cum s-ar spune, eu și întreaga Ta creație nu suntem decât o tentativă ratată a ‚marii’ tale capacități creatoare.

8. De aceea, aștept din partea Ta un comportament diferit față de mine, care să nu Te mai compromită în fața celor pe care îi numești copiii Tăi! Mă întreb cine Te-ar putea respecta, atât timp cât Te dai astfel în spectacol?

9. Eu știu că înțelepciunea Ta este într-adevăr divină și că nu ești lipsit de bunătate. Cu atât mai mânioasă sunt văzând cum mă tratezi, ca și cum nu aș fi și eu creatura Ta, ci un fel de străină de care nu dorești să știi nimic.

10. Practic, sunt singura ființă care are curajul să-Ți spună în față aceste adevăruri dureroase, fapt care îi intrigă la culme pe acești lași care asistă la discuția noastră și care nu concep ca o creatură să își pună la punct Creatorul. Eu Te întreb însă: de ce nu ar avea creatura acest drept, atât timp cât se bucură de un liber arbitru?

11. Eu una nu consider că îți datorez vreo recunoștință sau vreun respect pentru faptul că m-ai creat, căci nu mi-am luat nici un angajament prealabil față de Tine înainte de a exista și înainte ca Tu să creezi tot ce a urmat, făcând astfel din mine debitoarea Ta!

12. În calitatea mea de creatură, nu îți voi fi recunoscătoare decât atunci când voi constata că sunt într-adevăr o ființă perfect liberă, absolut fericită și conștientă de sine în fața Ta, Creatorul meu.

13. Atât timp cât nu dispun de aceste drepturi, consider că am toate motivele să mă plâng de felul în care m-ai creat și să refuz, ori de câte ori am posibilitatea, să fac ceea ce îmi impui cu forța, folosindu-te de atotputerea Ta și de slăbiciunea mea.

14. Dacă nu sunt pe placul Tău, distruge-mă complet sau recreează-mă altfel, dar nu mă lăsa în această stare de imperfecțiune. Este evident că atât timp cât voi rămâne în această stare, nu vei avea motive să Te mândrești cu creația Ta!

15. Dacă dorești să Te ador, eu, creatura Ta, și să îți cer consimțământul pentru tot ce fac, cel puțin spune-mi-o în față, și dă dovadă de o oarecare amabilitate atunci când o faci. În acest caz, voi proceda și eu așa cum mi se va părea echitabil. În schimb, nu vei obține nimic de la mine ordonându-mi ce să fac. Încearcă să înțelegi ce îți spun!

16. Acesta este deocamdată unicul sfat pe care Ți-l dau, așa cum mi-ai cerut. Dacă nu dorești să-l urmezi, poți fi sigur că altul nu-Ți voi mai da! Încearcă să înțelegi și acest lucru! – Iar acum, îți spun la rândul meu: ‚Amin’!”

17. Auzind aceste cuvinte, Domnul s-a întors către cei trei martori și le-a spus cu tristețe: „Copiii Mei! Spuneți-Mi, sunt Eu așa cum Mă descrie această creatură? Merit Eu să fiu tratat în acest fel de ea?

18. O, Iubirea Mea eternă! Spune-Mi Tu, ce nu am făcut Eu pentru a salva această creatură, aducând-o la o perfecțiune limitată și greu de obținut? Și totuși, acest proiect nu îmi reușește deloc!

19. Da, am făcut într-adevăr o greșeală în ceea ce o privește pe Satana, și anume că am creat-o mult prea perfectă, sperând că o voi face astfel infinit de fericită, atât cât îmi permitea atotputerea Mea eternă, înțelepciunea Mea, bunătatea Mea, iubirea și compasiunea Mea!

20. Și totuși, această ființ㠖 care nu a ajuns nici măcar la un sfert din maturitatea sa – se opune ordinii Mele omnipotente chiar în momentul cel mai important și mai delicat al dezvoltării sale. Această încăpățânare oarbă Mă întristează teribil!

21. Și întrucât nu doresc să o anihilez, din cauza iubirii și compasiunii Mele eterne, nu-Mi rămâne decât să institui din nou un proces evolutiv infinit de lung, cu scopul de a-i reduce această încăpățânare la dimensiunile unui atom, creând astfel o creatură cu totul nouă, care va fi alcătuită din voi, copiii Mei dragi – o creatură după inima Mea și care să vă semene întru totul!

22. O, Satana, am plâns atunci când Mi-ai încălcat prima dată porunca. La fel plâng și acum, și voi mai plânge o dată; dar după aceea nu voi mai plânge niciodată din cauza ta, căci îți voi da răsplata binemeritată pentru faptele tale, în strict acord cu voința ta. Vei vedea atunci unde te-a condus încăpățânarea ta arogantă!

23. Deocamdată, vom părăsi acest loc și o vom lăsa pe această creatură cu încăpățânarea ei!”

24. Auzind aceste cuvinte, Satana s-a aruncat la picioarele Domnului, strigând: „O, Doamne, ai milă de mine și nu mă abandona, căci nu sunt decât o creatură sărmană a Ta! Știu că sunt o biată nebună, plină de răutate! Pedepsește-mă pentru răutatea mea, dar nu mă părăsi, căci sunt gata să fac orice vei dori de la mine!”

25. Atunci, Domnul i-a spus: „În acest caz, ascultă și fă ceea ce îți cer, pentru propriul tău bine. Numai așa Mă vei convinge să rămân. Dacă te vei mai opune însă voinței Mele încă o dată, nu te voi mai asculta niciodată de acum înainte! Ridică-te așadar și vorbește! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 03:36 ]
Post subject:  Capitolul 23

Capitolul 23
Dorința Satanei de a fi transformată în bărbat este îndeplinită. Satana se dovedește însă incorigibilă. Femeia plină de puritate, care seamănă cu soarele. Satana dispare.
(24 aprilie 1843)

1. După ce Domnul a tăcut, Satana s-a ridicat și i-a spus: „Doamne, știu foarte bine că Tu nu ai nevoie de nici un sfat, nici din partea mea, și nici din partea altcuiva, căci Tu reprezinți înțelepciunea cea mai sublimă, eternă și infinită deopotrivă!

2. În condițiile în care Tu le-ai acordat însă creaturilor Tale un liber arbitru, precum și dreptul de a desfășura o activitate autonomă, dar și de a-Ți adresa cereri, este evident că orice solicitare din partea lor reprezintă un sfat umil venit din partea unei ființe libere, dar slabe, așa cum ai binevoit Tu să o creezi, în marea Ta înțelepciune. Ea îți arată astfel dificultățile prin care trece, ca și cum Tu nu ai ști nimic în legătură cu ele. În mod similar, ea Te poate sfătui, desigur, cu cea mai mare smerenie posibilă, spunându-Ți ce ar trebui să faci în continuare. La fel doresc să îți transmit și eu sfatul meu, rugându-Te să ții cu bunăvoință cont de el, căci presupune crearea unei ordini cu totul noi care să guverneze opera Ta și creaturile Tale!

3. Iată așadar ce îmi doresc cel mai mult: așa cum sunt acum, Doamne, mă simt cât se poate de nefericită! Atât timp cât voi continua să îmi păstrez această formă feminină nu voi putea niciodată să mă întorc în întregime către Tine, căci gelozia și mânia mea insuportabilă mă țin în permanență prizonieră, făcându-mă să mă gândesc numai la răzbunare.

4. De aceea, aș dori să-Ți propun, știind că pentru Tine totul este cu putință, să îmi schimbi natura și să îmi dăruiești un caracter masculin, transformându-mă în bărbat, în fața Ta și a copiilor Tăi!

5. Sunt sigură că în acest fel mă voi putea elibera în scurt timp de toată această suferință care mă apasă atât de greu! Mă voi putea în sfârșit smeri în fața Ta, căci voi semăna ca două picături de apă cu copiii Tăi aleși!

6. Dacă voi rămâne de-a pururi o ființă feminină, îmi dau de pe acum seama că toate hotărârile mele bune vor rămâne fără rezultat, pentru eternitate.

7. Fă așadar după cum Ți-e voia, Doamne, dar dacă este posibil să îmi îndeplinești această cerere, atunci Te implor să o faci!”

8. Domnul i-a răspuns: „Ascultă, creatură veșnic inconstantă, spune-Mi de câte ori nu te-am transformat până acum, în urma aceleiași asigurări: ‚O, Doamne, îngăduie-mi să iau această formă și îți jur că voi deveni mai bună!’

9. Ți-am îndeplinit întotdeauna dorințele. Pe acest pământ nu există atâția atomi câte forme ai avut tu, ca urmare a promisiunii de a te schimba.

10. De câte ori nu am creat din cauza ta un spațiu nou, cu un sistem solar în care doreai să fii femeie pe soare și bărbat pe una din planete!

11. Până acum, ți-am dat chiar și puterea necesară pentru a te transforma după bunul tău plac. Spune-Mi însă: la ce ți-au folosit toate aceste schimbări? Îți răspund Eu: la nimic! Ai rămas aceeași mincinoasă patentată care ai fost întotdeauna și nimic din ce am făcut pentru tine nu a adus vreodată roade.

12. De vreme ce nu poți contesta aceste lucruri, spune-Mi: la ce ți-ar folosi această nouă transformare?

13. De aceea, de data aceasta nu voi mai face așa cum dorești, dar te voi lăsa liberă să acționezi așa cum crezi de cuviință!

14. Nu-Mi mai pasă dacă dorești să fii femeie, bărbat sau un simplu element. De acum înainte, nu voi mai ține cont decât de vocea Mea interioară, fără a-ți mai cere vreo-dată sfatul!

15. Dacă dorești să rămâi femeie, îți voi oferi drept contra-parte un prinț al tenebrelor născut chiar din esența ta. Acesta îți va da puterea necesară pentru a pune la încercare rasa umană.

16. Dacă preferi să fii bărbat, îți voi oferi drept contra-parte o femeie de o mare puritate, la fel de strălucitoare ca și soarele, o a doua Evă, care va călca în picioare străvechea ta încăpățânare. Nici chiar dacă vei atenta la trupul ei, nu-i vei putea aduce vreun prejudiciu!

17. Acum, știi în ce situație te afli! În consecință, nu ai decât să faci ce dorești!”

18. În acea clipă, Satana s-a transformat într-un bărbat puternic, cu o înfățișare mulțumită.

19. Domnul i-a arătat însă o femeie care strălucea la fel ca soarele și i-a spus: „Bine, așa să fie după cum ți-e voia! Iată-te în noua ta formă, și iată-ți și contra-partea promisă! Acum du-te și acționează așa cum te îndeamnă inima, iar Eu voi face același lucru, după puterile Mele! Amin”.

20. Satan s-a făcut invizibil, la fel ca și femeia care strălucea ca soarele.

21. După acest episod, Domnul s-a întors împreună cu cei trei copii ai Săi pe înălțimile sacre.

Author:  1% [ 26.6.2018, 03:37 ]
Post subject:  Capitolul 24

Capitolul 24
O analogie a naturii interioare a Satanei, a lui Adam, a Evei și a lui Cain. Fragmentarea și slăbirea Satanei.
(25 aprilie 1843)

1. Pe drum, Domnul l-a întrebat pe Kisehel: „Ei bine, dragul Meu Kisehel, știu că până recent ai cultivat în inima ta tot felul de îndoieli legate de Mine, din cauza spuselor Dragonului. Spune-Mi acum, ce mai crezi de acest mincinos și de acest impostor?

2. Mai ești încă dispus să îi acorzi credulitatea ta, întrebându-te dacă nu cumva există totuși o aparență de adevăr în discursul pe care vi l-a adresat vouă, sub înfățișarea Dragonului?

3. Haide, spune-Mi, ce părere ai în această chestiune de o maximă importanță!”

4. Cu inima îndurerată, Kisehel L-a rugat pe Domnul să îi ierte nebunia din trecut. Abia după ce Acesta l-a asigurat cu toată fermitatea că l-a iertat cu mult timp în urmă a putut lua el cuvântul. În sfârșit, după câteva momente bune de tăcere, el a spus:

5. „O, Doamne, unicul nostru Părinte preasfânt și preaplin de iubire! În ceea ce privește minciunile acestei ființe care pentru mine nu are un nume, acestea îmi apar la fel de clare ca și soarele care strălucește încă cu putere la orizont, deși ziua se apropie de sfârșit. Mai mult, pun chiar la îndoială înseși cuvintele sale din final, când a pretins că nu rostește decât adevărul cel mai curat.

6. Am constatat imediat cât de bine se pricepe să se folosească de cuvinte pentru a atrage mila asupra ei și pentru a arunca ori de câte ori îi era cu putință vina asupra Ta, fie pe față, fie într-o manieră disimulată. Sincer să fiu, de-abia m-am abținut de câteva ori să nu-i dau frumoasei mincinoase riposta cuvenită cu ajutorul bastonului pe care mi l-ai încredințat.

7. De aici, rezultă foarte limpede ce cred despre adevărul cuvintelor rostite de acea creatură!

8. Așa cum am mai spus, văd acum clar din ce aluat este făcută și cât de mult iubește minciuna. Rămâne totuși un lucru care nu încetează să mă obsedeze. O, Doamne, sunt convins că Tu știi deja despre ce este vorba. De aceea, Te implor, clarifică-mi și această îndoială!”

9. Domnul i-a răspuns astfel lui Kisehel: „Ei bine, ascultă-Mă!

10. Satana, Adam și Eva alcătuiesc împreună o singură unitate, la fel ca și Cain și toți descendenții săi, căci Satana a devenit prizonieră în trupul lui Adam, apoi în cel al Evei, și în sfârșit în trupul primului născut al acesteia, ca urmare a ascultării ei față de Mine. În acest fel, intenția Mea a fost aceea de a face din Satana o ființă absolut perfectă, astfel încât întreaga procreație ulterioară provenită de la ea să fie la fel de impecabilă, ca și cum s-ar fi produs în ceruri!

11. Această creatură a respins însă acest plan, căci nimic nu îi repugnă mai mult decât să Mă asculte pe Mine!

12. De aceea, ea nu a acceptat să se identifice cu Adam după întreaga Mea măsură. A rămas în el, dar s-a orientat exclusiv către sine, transformându-se astfel într-o iubire de sine excesivă, fapt care l-a făcut pe Adam, primul om creat, să pășească pe pământ fără să fie atent la ceea ce îl înconjoară, întrucât nu era decât un trup în care își făcuse sălaș această creatură orgolioasă.

13. La scurt timp după aceea, am fost nevoit să execut o nouă diviziune, smulgând din Adam contra-partea sa feminină și nelăsându-i decât spiritul său masculin. Am eliberat apoi spiritul său feminin, făcând-o din el pe Eva, căreia i-am acordat un nou trup, de o mare frumusețe, independent de cel al lui Adam.

14. Adam și-a recunoscut imediat în Eva cel de-al doilea eu al său, așa că a privit-o cu o mare satisfacție.

15. Cea de-a doua creatură și-a dat și ea imediat seama că este mult mai slabă decât era înainte (când era reunită cu contra-partea ei masculină), așa că a pus pe loc la cale o stratagemă care să-i permită să se înalțe mai presus de prima ființă creată.

16. Prima ei tentativă de înșelătorie nu i-a reușit însă, căci Adam și-a dat imediat seama de ea și a criticat-o cu asprime, fapt care i-a fost suficient Evei pentru a nu mai încerca a doua oară.

17. De aceea, această creatură și-a separat propria ei contra-parte masculină, sub forma șarpelui, o ființă monstruoasă și androgină, lăsându-i Evei doar feminitatea sa, pe care ea o considera echivalentă cu slăbiciunea. În această dublă ipostază, ea a putut acționa deopotrivă ca bărbat și ca femeie, fapt care a permis procrearea nebinecuvântată a lui Cain, pe care o cunoașteți cu toții foarte bine.

18. Din cauza acestor schimbări neașteptate, am fost nevoit să modific întreaga creație, binecuvântând inclusiv procreația imperfectă, cu o singură condiție: ca răul moștenit de oameni de la Satana, provenit din străfundurile ființei acesteia, să fie în întregime contracarat și neutralizat printr-o iubire foarte pură față de Mine. De vreme ce o parte din Satana a rămas în Adam și în Eva, este evident că bărbatul și femeia trebuie să se caute cu aviditate, căci acest lucru corespunde dublei naturi caracteristice lui Satana, chiar dacă aceasta a fost împărțită în două.

19. Așa se explică de ce, în anumite momente, Adam și Cain vorbeau exact așa cum ar fi făcut-o Satana. Totuși, nici Adam, nici Eva și nici Cain nu reprezentau în sine ființa primordială, la fel cum nici voi nu sunteți una cu Adam și cu Eva, chiar dacă ați derivat din ei, reprezentând părți fragmentate ale lor.

20. Prin acest mecanism ingenios al procreației, Satana este în permanență divizată în toate creaturile umane, slăbind din ce în ce mai mult, până când – la sfârșitul timpurilor – va fi complet atomizată, nemairămânând din ea decât o formă vie, dar lipsită de viață, căci întreaga sa capacitate de a iubi va fi trecut de mult în alte creaturi, respectiv în voi, care sunteți deja copiii Mei.

21. Așa se petrec lucrurile. Nu trebuie să dezvăluiți însă acest mister nimănui, știu Eu mai bine de ce! Așadar, vă cer să păstrați tăcerea când vom ajunge înapoi în colibă! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 03:38 ]
Post subject:  Capitolul 25

Capitolul 25
Lameh întreabă cum este posibil ca Satana, deși a fost creată de Dumnezeu, să fie atât de rea. Domnul îi răspunde printr-o parabolă.
(26 aprilie 1843)

1. În continuare, Lameh s-a apropiat la rândul lui de Domnul și L-a rugat să îi răspundă la întrebarea care îl tulbura.

2. Domnul i-a răspuns: „Știu despre ce este vorba. Enoh știe și el, dar Kisehel nu este încă în stare să contemple profunzimile cele mai intime ale vieții tale. De aceea, spune ce ai de spus cu voce tare. Haide, spune-ne tuturor ce anume te preocupă”.

3. Cu inima plină de iubire, Lameh i-a mulțumit Domnului pentru grația acordată și i-a pus următoarea întrebare:

4. „Tată preasfânt și preaplin de iubire, de o bunătate inexprimabilă! Tu ai creat-o pe Satana din însăși esența Ta, nu dintr-o esență străină! Cum se face în acest caz că această ființă, care este în întregime creația Ta, poate fi de o răutate atât de inimaginabilă, de vreme ce tot ce există în Tine nu poate fi altfel decât bun, căci Tu Însuți ești de o bunătate infinită, fiind așadar absolut exclus ca din Tine să poată ieși ceva rău?!

5. Văzând răutatea incredibilă a Satanei, pur și simplu nu pot să-mi explic acest lucru. Acesta este lucrul care mă nedumerește, și întrebarea mea mi se pare întru totul justificată. Dacă mi-ai putea lămuri acest subiect, cu siguranță mintea mea s-ar liniști de tot!”

6. Ca răspuns la această întrebare nu lipsită de temei, Domnul i-a spus lui Lameh: „Dacă privești această chestiune doar dintr-o perspectivă umană, Mă tem că ea nu poate avea o soluție. Dacă o vei privi însă dintr-o perspectivă pur spirituală, aspectul ei aparent inexplicabil va dispărea pe loc și vei putea vedea soluția ei la fel de clar cum vezi lumina soarelui într-o dimineață strălucitoare și pură.

7. Din păcate, îmi este greu să-ți explic această problemă într-un limbaj pe înțelesul tău, căci ea îmi atinge profunzimile ultime ale înțelepciunii Mele, care este absolut infinită.

8. Ca să înțelegi totuși cât de cât despre ce este vorba, îți voi spune o parabolă. Cu cât vei medita mai intens asupra sensului ei, cu atât mai clar vei înțelege spiritul adevărului ce acoperă acest mister de o profunzime fără limite. Ascultă deci:

9. Un om de o mare înțelepciune și de o bunătate infinită a conceput un plan. El și-a propus să își ia o nevastă și să facă împreună cu ea copii care să-i semene întru totul, cu scopul de a le transmite lor imensele comori și bogățiile nelimitate pe care le avea, astfel încât aceștia să se foloseasc㠖 fiecare în felul lui – de ele.

10. În sine, proiectul era excelent, dar cum l-ar fi putut duce el la îndeplinire, de vreme ce pe întreg întinsul teritoriilor sale, altminteri foarte extinse, nu exista nici o ființă feminină?

11. Ce poate face în acest caz omul nostru, a cărui înțelepciune este nelimitată? – El nu mai stă pe gânduri și își spune:

12. ‚Ce rost are să mai caut prin teritoriile mele atât de extinse, când posed deja în mine ceea ce doresc să găsesc: iubirea, înțelepciunea și puterea care decurge din primele două.

13. De aceea, îmi propun să îmi creez eu însumi o soție care să fie la unison cu mine în toate privințele! Doar am creat deja atâtea alte lucruri cu ajutorul forțelor mele, iar acestea au dăinuit. Nu văd de ce nu mi-ar reuși și crearea unei soții perfecte!

14. Voi concepe așadar o idee care să se identifice perfect cu mine și care să corespundă voinței mele ferme. În acest fel, nu voi mai fi nevoit să caut în altă parte ceea ce nu există și nu poate exista în afara mea!’

15. Zis și făcut. În scurt timp, în fața creatorului nostru apare o creație absolut minunată! Cel care i-a dat viață, creatorul plin de înțelepciune și de putere, o contemplă cu o satisfacție imensă.

16. Dar opera sa nu reprezintă încă decât o mașinărie, fiind lipsită de o voință proprie, și deci moartă. Ea nu face altceva decât ceea ce o pune stăpânul său să facă și nu rostește alte cuvinte decât cele pe care i le pune acesta în gură.

17. Ghidat de înțelepciunea sa, omul reflectează o vreme, după care conchide: ‚Am creat ce mi-am dorit, dar creația mea nu reprezintă decât o reflexie a mea! Dacă o voi lăsa așa, satisfacția pe care mi-o va oferi va fi minoră. Dacă îi voi dărui însă o viață proprie, liberă și independentă, trebuie să accept din start riscul că ea se poate îndepărta de mine și poate acționa așa cum vrea ea, nu cum doresc eu.

18. Pe de altă parte, puterea mea se întinde asupra întregului teritoriu care există. De aceea, dacă ea va depăși limitele pe care i le voi trasa, voi ști ce am de făcut; căci ea va rămâne de-a pururi opera mea!”

19. Așa și-a spus în sinea sa omul nostru plin de înțelepciune, după care a acționat așa cum și-a propus.

20. El i-a dăruit operei sale o libertate deplină de comportament. Femeia s-a putut mișca și a putut vorbi liber, independent de dorințele creatorului ei. A fost un mare triumf pentru creatorul nostru să vadă că femeia creată de el poate desfășura o activitate autonomă de a lui, fiind plină de vitalitate, dar fără să părăsească vreodată sfera voinței creatorului ei.

21. Omul nostru nu s-a limitat însă la atâta, ci și-a propus ceva mai mult: să îi dăruiască operei sale o libertate totală de mișcare și de voință, care să-i permită acesteia să se bucure de o educație personală, precum și de o întreagă gamă de experiențe.

22. Această educație continuă inclusiv la ora actuală, iar creația noilor opere nu are alt scop decât acest proces educativ. Cât despre creatorul nostru, acesta nu face altceva decât să contemple încântat realizarea plenară și sigură a operei sale!

23. Iată, ți-am spus o parabolă de o mare importanță, căci ea descrie începutul și sfârșitul tuturor lucrurilor! Reflectează asupra ei, iar lumina îți va inunda ființa, până când va ajunge în străfundurile ei! – Până atunci însă, să ne continuăm drumul! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 03:40 ]
Post subject:  Capitolul 26

Capitolul 26
Kisehel își face o imagine deformată referitoare la cuplul alcătuit din Satana și Dumnezeu. Explicațiile Domnului îi clarifică nelămuririle.
(27 aprilie 1843)

1. La fel ca și tovarășii săi, Lameh i-a mulțumit Domnului pentru grația de a le dezvălui aceste taine profunde, după care și-au văzut cu toții de drum.

2. Pe când se apropiau de înălțimile Levantului, Domnul s-a oprit și s-a întors către Kisehel, fără să-i spună însă nici un cuvânt.

3. Acesta s-a speriat atât de tare încât a început să tremure din toate încheieturile, neputând descifra semnificația acestei priviri.

4. Dar Domnul a pus imediat capăt acestei angoase și l-a întrebat: „Kisehel, de ce cultivi gânduri atât de nebunești în inima ta?

5. Chiar crezi că Dumnezeu trebuie să se împerecheze trupește pentru a putea procrea, așa cum procedați voi, oamenii?! Crezi de asemenea că El are nevoie de o soție divină pentru a obține copiii pe care și-i dorește în această manieră carnală? – O, cât de tare te înșeli!

6. De pildă, tu ai o soție, dar puteți voi face copii oricând doriți? Nu puteți, pentru că acest act creator nu depinde de voința ta, nici de cea a soției tale, ci exclusiv de voința Mea divină atotputernică! Nici chiar copiii pe care îi procreați nu arată și nu se comportă așa cum doriți voi, ci așa cum doresc Eu!

7. Dacă tu îți dorești un fiu, Eu îți dăruiesc o fiică, și invers, căci Eu singur sunt Domnul întregii vieți.

8. Tu poți avea relații amoroase cu soția ta, dar știți voi vreodată anticipat ce anume procreați?

9. Îți spun: chiar dacă ți se pare că deții această cunoaștere, ea îți este complet necunoscută!

10. Eu singur cunosc toate lucrurile încă de la începuturile eternității, căci Eu sunt unicul Domn și Dumnezeu atotputernic, posesor al unei înțelepciuni infinite!

11. Dacă Eu doresc să creez un fruct viu, în conformitate cu ordinea Mea, și să îl introduc în pântecul soției tale, chiar crezi că trebuie mai întâi să mă culc cu ea în secret?!

12. În mod similar, atunci când un soare dă naștere unei lumi planetare, iar plantele și animalele de pe aceasta își procreează progeniturile, chiar crezi că pentru ca aceste lucruri să fie posibile, trebuie mai întâi ca Eu să Mă acuplez în secret cu soarele, cu plantele și cu animalele respective?!

13. Vai ție, ființă lipsită de minte, ce gânduri nebunești îți trec prin cap!

14. Ascultă-Mă: femeia pe care am creat-o ca prim spirit nu seamănă în nici un fel cu femeile voastre de pe pământ, iar Eu nu am nevoie să Mă culc cu ea ca să dau naștere unor copii!

15. Dacă am fost capabil să creez din Mine Însumi acest prim spirit în toată perfecțiunea lui, este evident că voi fi capabil și în continuare să dau naștere altor miriade de creaturi fără concursul lui direct!

16. Eu nu am creat acest prim spirit în vederea unei procreații ulterioare, ca și cum nu aș fi fost capabil să fac și singur acest lucru! L-am creat cu unicul scop pentru care te-am creat inclusiv pe tine, respectiv de a Mă recunoaște ca unic Dumnezeu, Domn și Creator al său, dar și ca un Părinte plin de cea mai mare iubire, pentru ca să Mă iubească și să îmi slujească în eternitate, cu o iubire comparabilă cu a Mea.

17. Faptul că acest spirit a putut da naștere apoi unui număr cvasi-infinit de alte creaturi se explică prin faptul că l-am creat în întregime după chipul și asemănarea Mea, insuflându-i propria Mea viață creatoare, liberă și atotputernică.

18. Atunci când acest spirit a observat această perfecțiune care îl caracterizează, el a început să dea naștere unor creații cu totul extraordinare, similare lui.

19. În virtutea înțelepciunii, iubirii, bunătății, toleranței și blândeții Mele, Eu am tolerat aceste creaturi ratate, provenite de la primul spirit. Le-am permis să prospere și am făcut pentru ele exact ce fac pentru propriile Mele creaturi. Altfel spus, M-am ocupat de aceste ființe străine la fel ca de copiii din propria Mea casă.

20. Spune-Mi: chiar crezi că am nevoie de o soție divină pentru a da naștere cerului, îngerilor, sorilor, lumilor, plantelor, animalelor și ființelor umane, printr-un act de acuplare amoroasă?

21. O, orbule, Creatorul etern și atotputernic în sine și prin El Însuși nu poate avea nevoie vreodată de altcineva! Este suficient ca Eu să doresc ceva, pentru ca acesta să apară instantaneu în fața Mea.

22. Iată: doresc ca în această clipă, nenumărate cohorte de ființe umane de ambele sexe să apară în fața noastră! – Privește! Ele au apărut deja, iar Eu nu le voi mai distruge niciodată, ci le voi plasa pe alte stele, chiar în fața ta! Privește: ele se îndreaptă deja către destinul lor preafericit, lăudându-Mi numele!

23. Văd că ești împietrit de uimire! Spune-Mi: am avut cumva nevoie de o femeie pentru a procrea aceste ființe?

24. Desigur, îmi răspunzi negativ, de vreme ce Mi-ai putut contempla puterea.

25. Dar Eu îți spun: dacă dorești să îmi recâștigi bunăvoința, nu mai cultiva gânduri atât de lipsite de noimă! Încearcă să înțelegi o dată pentru totdeauna că între Mine și tine există o diferență imensă, ce nu poate fi redusă decât prin miracolul iubirii! – Iar acum, să ne vedem de drum! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 03:41 ]
Post subject:  Capitolul 27

Capitolul 27
Limitarea cunoștințelor umane dorită de Dumnezeu. Explicațiile Domnului referitoare la aspectul masculin și la cel feminin la nivelul Divinității și la nivelul omului. Crearea lui Lucifer.
(28 aprilie 1843)

1. Cei patru și-au continuat drumul și nimeni nu a mai îndrăznit să îi adreseze vreun cuvânt Domnului, chit că cei trei (da, inclusiv Enoh) erau tulburați de o nouă întrebare enigmatică, extrem de complexă, care îi apăsa la fel de greu ca și cum ar fi făcut-o o piatră de câteva sute de kilograme care le-ar fi căzut pe piept.

2. Dat fiind că nimic nu-i poate scăpa Celui care vede totul în simultaneitate, Domnul i s-a adresat astfel lui Enoh, căruia i-a spus: „Cum se face că mai există încă lucruri care îți sunt nelămurite, în jurul cărora te învârți ca o găină în jurul unui ou gol, cu care nu știe ce să facă?

3. Dar Eu îți spun: omul nu are încă dreptul să pătrundă în misterele profunde ale înțelepciunii Mele. Tocmai pentru aceasta v-am pregătit o Viață eternă!

4. În fine, vă voi da totuși un răspuns la întrebarea care vă preocupă, apăsându-vă atât de greu, dar acesta vă este destinat numai vouă, nu și celorlalți! Ascultați-Mă deci!

5. În profunzimile Divinității Mele, Eu sunt deopotrivă bărbat și femeie, dar nu așa cum înțelegeți voi aceste concepte, ci în maniera următoare:

6. În calitatea Mea de bărbat, Eu sunt de-a pururi iubire, viață liberă, putere și energie. Așa se explică de ce toți bărbații care corespund perfect măsurii Mele găzduiesc în inima lor o iubire veritabilă, de care inima vanitoasă a femeilor nu va fi niciodată capabilă.

7. Datorită corespondenței cu iubirea Mea masculină, bărbații sunt la fel de puternici ca și Mine, iar această putere este concentrată în pieptul lor lat. Nu același este cazul femeilor frivole, care își pot oferi laptele trupului copiilor lor, dar nu le pot oferi acestora și laptele Vieții interioare, întrucât iubirea bărbatului puternic și elevat nu are loc în pieptul lor strâmt, din cauza vanității lor ieșite din comun!

8. Aceasta este ipostaza Mea de bărbat, care corespunde perfect esenței Mele. Sunt convins că puteți înțelege cu ușurință acest lucru!

9. De vreme ce viața Mea se regăsește și în femei, este la fel de evident că esența feminității derivă tot din Mine. În caz contrar, cum aș fi putut crea Eu o femeie?

10. Vă voi explica cum este posibil acest lucru: în orice femeie se găsesc ascunse atributele șireteniei și vicleniei, inclusiv o minte ascuțită și subtilă (intuitivă). Femeia nu vorbește niciodată deschis și are obiceiul să își ascundă lumina inimii. De aceea, oricine se încrede în ea își clădește un castel din nisip.

11. În consecință, Eu nu pot vorbi din perspectiva sferei Mele feminine la fel de înțelept cum aș face-o din perspectiva sferei Mele masculine, căci aspectul Meu feminin se naște din lumina iubirii, a cărei sursă se află în Mine; în calitatea sa de înțelepciune – deși nenăscută în sine – aceasta poate fi comparată cu lumina sublimelor raze ce se nasc din lumina originală.

12. Rezultă așadar că aspectul Meu feminin este lumina care strălucește în eternitate din înțelepciune, născută continuu din iubire, cu o forță și cu o putere egală.

13. Această înțelepciune este adevărata soție a Iubirii lui Dumnezeu, care îi aparține întru totul și care este de-a pururi inseparabilă de El. Cu ajutorul ei am conceput și am creat Eu – unicul Dumnezeu – toate lucrurile; și niciodată nu am avut nevoie de o altă soție, căci Eu sunt unicul Dumnezeu al Iubirii, Bărbatul etern, Primul și Ultimul în același timp!

14. Încă de la începuturile eternității, Eu am conceput împreună cu aleasa inimii Mele un număr cvasi-infinit de ființe pe care le-am contemplat, deși nici una dintre ele nu putea și nu era autorizată să privească în sine.

15. Și totuși, încă de la bun început am luat decizia de a le acorda libertatea absolută acestor ființe pe care le-am conceput inițial în mintea Mea cosmică, pentru ca ele să se poată recunoaște pe sine, recunoscându-Mă implicit și pe Mine.

16. Atunci când în Mine s-a trezit dorința de a duce la îndeplinire acest plan, spațiile infinite în care domnește suveran Divinitatea Mea eternă, în toată forța și lumina Ei, au fost străbătute de un fior care spunea: „Așa să fie!”

17. Ascultați și urmăriți să înțelegeți ce vă spun: din aceste raze de lumină ieșite din locul lor de origine s-a format atunci o unitate substanțială, care conținea într-o stare nediferențiată tot ce a ieșit vreodată din Mine, din Bărbatul etern și din Femeia eternă, sub forma acestor raze de o spiritualitate profundă, a căror lumină era infinită și imuabilă.

18. Această unitate a reprezentat noua femeie creată. Ea a dispus de la bun început de o libertate totală, ca loc al marii întâlniri a tuturor razelor purtătoare de entități, care ies din abundență din Mine încă de la începuturile eternității, pentru ca ființele care se găsesc în ele și care au ieșit din locul lor de origine să se poată maturiza în căldura constantă a grației Mele, deschis și liber, astfel încât să le pot contempla cu bucurie, văzând că sunt libere de orice constrângere și că au facultatea de a Mă percepe în lumina iubirii pe care le-am acordat-o.

19. Ascultați-Mă: acest act de procreație a reușit. Voi puteți deja să Mă vedeți și să Mă atingeți.

20. Totuși, vremea maturității depline și a recoltei nu a sosit încă. Toate marile opere au nevoie de timp pentru a fi duse la bun sfârșit.

21. Încercați să înțelegeți acest lucru, dar nu-l transmiteți mai departe, căci nu este bine să le vorbești oamenilor de dificultățile care însoțesc un proces de maturizare de o asemenea anvergură.

22. La momentul potrivit voi anunța Eu Însumi acest mesaj ca pe o nouă revelație adusă pe acest pământ, așa cum v-am anunțat-o vouă. Cât despre descendenții voștri din timpurile din urmă, aceștia vor descoperi mesajul în ei înșiși și se vor elibera de materie. Amin”.

23. Cei trei bărbați au început să își lovească piepturile cu pumnii, strigând: „O, Tu, înțelepciune divină infinită! Cine te-ar putea cuprinde vreodată pe Tine în toate profunzimile Tale?!”

24. Domnul le-a repetat însă: „Nu spuneți la nimeni ce v-am dezvăluit acum. Iată, copiii Mei se grăbesc deja către Mine, cu brațele larg deschise! Să ne grăbim și să le ieșim în întâmpinare. Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 03:43 ]
Post subject:  Capitolul 28

Capitolul 28
Iubirea pură și actele născute din iubire reprezintă cea mai nobilă dintre toate poruncile. Pericolele orașelor și ale femeilor din ținuturile de jos.
(29 aprilie 1843)

1. Câteva clipe mai târziu, cele două grupuri s-au reunit într-o iubire reciprocă plină de ardoare, și toți și-au dat frâu liber bucuriei, oferindu-i Domnului infinității un mare sacrificiu de iubire în inimile lor.

2. Atunci, Domnul s-a adresat marii adunări și a spus: „Ascultați-Mă, copilașii Mei dragi, și păstrați cu religiozitate în inimile voastre ceea ce vă voi spune în continuare!

3. Până în prezent nu v-am dat încă nici o poruncă, cu excepția celei a iubirii, care este cea mai ușoară între toate. Unii dintre voi se întreabă dacă nu cumva ar fi cazul să vă dau și alte porunci, în afară de aceasta, care este cea mai veche între toate.

4. Ascultați-Mă: atât timp cât veți respecta această poruncă în inimile voastre, nu va mai exista nici o alta care să vă poată uni cu Mine prin acțiunile voastre!

5. Căci iubirea pură și actele născute din ea stau la baza oricărei justiții. Orice om care dispune de această iubire născută din Mine va fi ferit de-a pururi de orice injustiție.

6. De aceea, voi nu aveți nevoie de o poruncă nouă, căci, așa cum spuneam, iubirea este porunca cea mai sublimă între toate, care conține în sine întreaga Viață și întregul Adevăr.

7. Tocmai din cauza acestei iubiri pe care o simțiți în voi și unii față de ceilalți, doresc, în calitatea Mea de Tată preasfânt și preaplin de iubire, să adaug un nou sfat, pe care ar fi bine să îl respectați dacă doriți să păstrați această iubire sacră în inimile voastre.

8. Acest sfat nu este deloc dificil de respectat; dimpotrivă, el este cât se poate de ușor de urmat. Așadar, ascultați-Mă:

9. La ora actuală, aveți un acces liber către ținuturile de jos. Dacă doriți, puteți coborî până la copiii lui Cain. De asemenea, i-am autorizat pe aceștia să urce – dacă doresc – până la voi. De aceea, de acum înainte va fi din nou posibil să vă dispersați pe întregul pământ.

10. Totuși, vă atrag atenția că nu îi voi privi cu plăcere pe aceia dintre voi care se vor stabili într-unul din orașele din ținuturile de jos, căci acolo se află numeroase progenituri ale Șarpelui, care degajă mirosuri pestilențiale pentru spirit și îi otrăvesc viața cu veninul lor.

11. Oricum, dacă cineva dintre voi dorește să coboare în ținuturile de jos pentru a contempla cu ochii lui cât de bine am aranjat lucrurile și cât de bune sunt fructele compasiunii Mele manifestate în acele regiuni, o poate face. Nimeni nu trebuie să rămână însă în acele locuri o perioadă mai lungă de trei ori șapte zile (cel mult), cu excepția cazului în care a primit o poruncă expresă în această direcție, venită direct de la Mine. Acest sfat este la fel de valabil și în ceea ce privește vizitele celor de acolo pe înălțimile sacre.

12. Voi, copiii rasei primordiale, în frunte cu Enoh, veți fi singurii care veți putea hotărî ce perioadă au dreptul să rămână printre voi frații voștri din ținuturile de jos, iar aceștia vor trebui să respecte cu strictețe decizia voastră.

13. Dacă vreunul dintre ei își va exprima intenția de a se stabili pe înălțimile sacre, va trebui să îmi cereți întotdeauna autorizația!

14. Desigur, veți putea acorda această permisiune oricui veți dori, dar aveți grijă să nu primiți la sân vreo viperă!

15. Păstrați-vă întotdeauna luciditatea și nu veți avea vreodată de suferit, nici în plan corporal și nici în plan spiritual.

16. În mod similar, nu va trebui niciodată să vă pângăriți trupurile și sufletele cu femeile din ținuturile de jos, oricât de frumoase sau de atrăgătoare vi se vor părea. În caz contrar, riscați să cădeți pe loc sub influența Șarpelui și veți da naștere unor fructe care se vor hrăni cu sânge de oameni și cu carne de copii.

17. E bine să știți că dușmanul Vieții și-a făcut un plan: acela de a le înzestra pe femeile din ținuturile de jos cu trupuri din ce în ce mai excitante, pentru a vă tenta astfel în cel mai înalt grad. De aceea, prefer să vă avertizez anticipat, ca să știți cum trebuie să vă comportați într-o asemenea situație.

18. Dacă vreunul dintre voi se va afla vreodată într-o stare de confuzie și de îndoială, să Mi se adreseze, iar Eu îl voi ajuta.

19. Acesta a fost sfatul pe care am dorit să vi-l dau, pentru propria voastră bunăstare fizică și spirituală; urmați-l și totul va fi bine!

20. În continuare, voi mai rămâne printre voi în această formă vizibilă până diseară. Cei care au nevoie de lumină și lămuriri să vină și să Mi le ceară, pentru a le primi fără întârziere! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 03:45 ]
Post subject:  Capitolul 29

Capitolul 29
Întrebarea lui Muthael referitoare la spiritul de contradicție specific femeilor. Răspunsul Domnului cu privire la natura bărbatului și la cea a femeii.
(2 mai 1843)

1. Dând curs acestei invitații, unul din copiii Levantului, un bărbat tânăr de numai 50 de ani, s-a apropiat de Domnul, plin de curaj și de ardoare, și L-a întrebat: „Creator și Dumnezeu atotputernic, Părintele nostru preasfânt! Îmi este oare permis mie, sărman vierme care mă târăsc prin praf, să îți adresez cu toată smerenia inimii mele o întrebare care mă preocupă și care mi se pare foarte importantă?”

2. Domnul i-a răspuns: „Muthael, îți spun: vorbește! Căci citesc în inima ta că întrebarea pe care dorești să Mi-o pui este bună!”

3. Muthael i-a mulțumit Domnului cu multă râvnă pentru această grație și i-a pus următoarea întrebare, într-adevăr memorabilă:

4. „O, Doamne, Dumnezeu și Părinte preasfânt și preaplin de iubire! Ascultă: eu am trecut de 50 de ani, și din câte știu, mulți dintre frații mei chiar mai tineri și-au luat deja o soție. În ceea ce mă privește, nu mi-a fost dat încă să mă apropii de o ființă feminină.

5. Ori de câte ori am privit un trup feminin, acesta mi s-a părut gingaș și excitant. La fel, majoritatea femeilor mi s-au părut întotdeauna blânde și delicate, deci foarte atrăgătoare. De aceea, simt de multă vreme dorința arzătoare de a-mi lua o soție, dar ori de câte ori am încercat să mă apropii de o astfel de fată tânără, mânat de o nevoie interioară, încercând să pronunț cuvintele de iubire pe care mi le dicta inima mea, mă simțeam înspăimântat, temându-mă că nu voi găsi la ea ceea ce caut. La fel de tare mă tem și acum.

6. Mi-am spus adeseori: ‚Cum este posibil ca în aceste ființe cu o înfățișare atât de delicată să existe contraste atât de mari? Din punct de vedere exterior, chiar și suflul blând al unei brize de seară este suficient pentru a le face să tremure pielea extrem de fragilă. În schimb, interiorul lor este absolut insensibil chiar și la furtunile cele mai mari ale spiritului, iar uraganele înțelepciunii masculine nu le pot atinge inima așa cum o fac slăbiciunea bărbatului față de ele, atracția pe care o simte el față de trupul lor, laudele pe care i le adresează, dorința bucuriilor senzuale, și mai presus de toate adorarea corpului lor, ca să nu menționez decât câteva din lucrurile care le fac plăcere femeilor.

7. În urma acestor constatări, am sfârșit prin a simți o adevărată aversiune față de toate femeile, iar vederea lor a ajuns să mă dezguste într-o oarecare măsură încât nu mă mai pot apropia de nici una!

8. O, Doamne, Dumnezeu și Părinte preasfânt, este oare corectă această atitudine din partea mea? Nu cumva am păcătuit astfel în fața Ta? Care este motivația ce stă la baza acestui fenomen? Ce înseamnă de fapt femeia, această ființă aparent atât de vie din punct de vedere exterior, dar complet moartă din punct de vedere lăuntric?”

9. Domnul s-a întors către el și i-a spus: „Ascultă, dragul Meu fiu Muthael, ceea ce simți tu în această privință este chiar mai important decât ți se pare!

10. Prima motivație care stă la baza acestor constatări ale tale este că tu provii dintr-o lume de sus, în timp ce femeia provine dintr-o lume de jos.

11. Spiritul tău conține în el spiritul viu al iubirii Mele, în timp ce cel al femeii nu conține decât spiritul lumii exterioare.

12. Acesta este motivul pentru care tu ești blând și delicat în interior, în timp ce femeia nu pare astfel decât în ceea ce privește înfățișarea ei exterioară.

13. Tu ești o creatură născută direct din profunzimea Mea. Femeia nu este decât o creatură secundară, un rezultat al strălucirii Mele.

14. Tu ai fost creat din nucleul soarelui, în timp ce femeia a fost creată doar din razele efemere ale acestuia.

15. În tine se află întregul adevăr, în timp ce în femeie nu există decât aparența lui.

16. Tu ești o entitate ieșită din Mine, în timp ce femeia nu este decât o reflexie a Mea.

17. După cum vezi, ai motive cât se poate de serioase pentru această aversiune pe care o simți față de femei.

18. Nici nu se pune problema să fi păcătuit în vreun fel față de Mine, căci nimeni nu poate păcătui decât dacă încalcă un ordin primit expres de la Mine, de a face sau de a nu face ceva, ceea ce nu este cazul tău.

19. Doresc să adaug însă că Eu am primit inclusiv femei la sânul Meu, care au devenit astfel copiii Mei. Femeile care doresc să atingă acest statut trebuie să urmeze modelul Puristei, iar aceasta este într-adevăr o poruncă divină.

20. Există doar două femei care au urmat acest model în inimile lor: Ghemela și Mira.

21. Orice femeie care urmează acest model își transformă inima după chipul și asemănarea Mea. Dacă te vei apropia de o asemenea femeie cu o inimă pură, nu vei mai simți această aversiune.

22. De vreme ce provii din Levant și ai o inimă dintre cele mai pure, îți voi dărui în curând o soție cu o puritate comparabilă, care te va convinge de ceea ce ți-am spus. Până atunci însă, rămâi așa cum ești! Amin”.

23. Chiar în acest moment, Muthael a văzut o lumină mare, care i-a permis să aibă acces la marile profunzimi cosmice. El i-a mulțumit Domnului și L-a slăvit din toată inima sa pură.

24. Cât despre Domnul, Acesta a continuat să le răspundă celor care aveau alte probleme de lămurit.

Author:  1% [ 26.6.2018, 03:46 ]
Post subject:  Capitolul 30

Capitolul 30
Părinții patriarhi sunt deconcertați de răspunsul Domnului. Noile declarații ale Domnului referitoare la ființa polarizată a bărbatului și a femeii.
(3 mai 1843)

1. Cu excepția lui Enoh, a lui Lameh și a lui Kisehel, răspunsul dat de Domnul lui Muthael i-a dezorientat de tot pe părinții patriarhi. Aceștia nu mai știau ce să creadă și se simțeau extrem de angoasați, căci toți își iubeau profund soțiile – spre marea lor cinste – pe care le considerau un cadou suprem din partea cerului. Nu erau puțini aceia care considerau că bunele și minunatele lor soții erau chiar mai elevate în plan spiritual decât ei, și deci mai apropiate de Mine, pentru simplul motiv că în acele timpuri fetele tinere, dar și femeile, erau cu adevărat caste, blânde, pline de răbdare, devotate, ascultătoare, gingașe, iubeau viața de familie și erau înzestrate cu o grație feminină și cu o frumusețe care le depășeau cu mult pe cele ale femeilor din epoca actuală, care sunt complet corupte, deopotrivă în plan fizic și spiritual.

2. De aceea, răspunsul dat mai sus i-a bulversat complet pe părinții patriarhi, care s-au întors către Mine în inimile lor și Mi-au spus:

3. „O, Doamne, părinte preaplin de iubire! Oferă-ne, Te rugăm, lămuriri suplimentare în legătură cu cele spuse lui Muthael, căci suntem foarte nefericiți. Este greu să le privim pe bunele și credincioasele noastre soții – pe care până acum le-am considerat bunul nostru cel mai de preț – în lumina răspunsului Tău, pentru care îți mulțumim din inimă.

4. Chiar dacă înțeleptul Muthael (care s-a dovedit, de altfel, puțin cam aspru) nu a învățat încă să le prețuiască pe femei, străvechea și corecta ordine pe care ai plasat-o în inimile noastre, o, Tată, nu poate fi încălcată! Dimpotrivă, noi considerăm că înclinațiile specifice femeilor din anturajul nostru nu fac decât să ne avantajeze pe noi, bărbații, și asta cu atât mai mult cu cât – grație fidelității lor față de virtute – aceștia trebuie mai întâi de toate să se smerească înainte de a primi un astfel de dar al grației Tale, o, Părinte prea-iubit!

5. Atunci când un bărbat descoperă în soția sa o anumită duritate, el știe că aceasta nu face altceva decât să reflecte propria sa duritate. De aceea, el face tot ce îi stă în puteri pentru a o mângâia, conștient că va descoperi astfel în ea contrariul absolut al stării psihice de dinainte, respectiv blândețea și iubirea cea mai devotată.

6. O, Părinte mult iubit, confirmă-ne faptul că scumpele noastre soții vin și ele din lumea de sus, la fel ca noi!”

7. Atunci, Domnul a luat cuvântul și le-a spus: „Voi vorbiți de ordinea Mea, dar dați dovadă de o orbire totală!

8. Este evident că nu aveți nici o idee legată de ceea ce înseamn㠂lumea de sus’ și ‚lumea de jos’. Atunci de ce nu întrebați acest lucru, în loc să îmi puneți întrebări nelalocul lor sau să îmi cereți să îmi inversez ordinea eternă pentru a vă satisface vouă dorința stupidă?

9. Spuneți-Mi: chiar credeți că o femeie are în ochii Mei o valoare mai mică dacă afirm despre ea că provine din ‚lumea de jos’, reprezentând polaritatea opusă bărbatului, fapt absolut indispensabil, fără de care nici unul din cei doi nu ar putea exista?

10. Mă întreb ce ați mai spune în acest caz dacă aș afirma că voi toți proveniți dintr-o lume de jos, în timp ce numai Eu provin din lumea de sus?

11. Credeți că aș înceta în acest caz să mai fiu Creatorul vostru și unicul vostru Părinte etern și sfânt? Oare nu te-am creat Eu pe tine, Adam, din lut, așa cum am creat-o pe Eva din coasta ta?

12. De vreme ce știți cu toții c㠂lutul’ reprezintă iubirea Mea, iar ‚coasta’ grația și compasiunea Mea, acestea fiind principalele materiale din care v-am creat sufletul vostru, la fel cum corpul fizic ascunde în el un schelet solid, trebuie să recunoașteți că sunteți complet orbi dacă vă găsiți singuri motive de disperare în această diferență care există între voi și femei, în timp ce ar trebui să găsiți în ea numai motive de bucurie!

13. Spuneți-Mi, ce este mai important: soarele sau lumina lui? Ce anume preferați?

14. Văd că vă spuneți în sinea voastră: ‚O, Doamne, ambele sunt la fel de indispensabile! Este imposibil să separi soarele de lumina lui, sau invers’.

15. Perfect, sunt absolut de acord. Dacă soarele este considerat însă un ‚loc de sus’ (un plan spiritual în sine), ce loc îi putem atribui în acest caz luminii care emană din el?

16. Văd că îmi răspundeți: ‚În mod evident, ea trebuie considerată mai prejos de soare’ (o reflexie a lui).

17. Bun, de vreme ce soarele nu poate fi separat în nici un fel de lumina lui, fără de care nu ar avea nici o valoare ca astru, același lucru îl putem afirma și în legătură cu femeia, care este plasată în ierarhia lucrurilor mai prejos de bărbat, dar fără de care acesta nu ar reprezenta un tot armonios și nu și-ar găsi niciodată împlinirea de sine.

18. Adevăr vă spun: dacă femeia este așa cum trebuie să fie, valoarea ei nu este cu nimic mai mică decât cea a bărbatului, iar Eu o privesc ca pe un copilaș drag al Meu, la fel cum vă privesc și pe voi. Dacă ea se rătăcește de pe calea cea bună, voi încerca să o readuc pe aceasta cu aceeași solicitudine cu care procedez atunci când este vorba de un bărbat.

19. Pe de altă parte, o femeie rea nu poate fi mai rea decât bărbatul ei, căci razele solare nu pot avea o altă calitate decât cea a soarelui care le emană.

20. Vă asigur că va veni o vreme când voi aduna laolaltă toate razele femeii, ca să reaprind astfel soarele stins al bărbatului.

21. Încercați să înțelegeți ce v-am spus și renunțați odată la astfel de gânduri absurde și nebunești! Iubiți-vă soțiile la fel ca până acum, dar nu încercați să le puneți mai presus de locul lor firesc în ordinea Mea divină! Este suficient să le respectați la fel ca pe ceilalți semeni ai voștri. Tot ce este în plus sau în minus față de această atitudine reprezintă un păcat în fața Mea!

22. Dacă mai este cineva care dorește lămuriri pe o temă sau alta, să vină acum la Mine! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 09:17 ]
Post subject:  Capitolul 31

Capitolul 31
Kenan cere lămuriri în legătură cu viziunea sa. Sfatul înțelept al Domnului. Dispariția Sa subită.
(4 mai 1843)

1. După această ultimă invitație a Domnului, Kenan s-a apropiat de Acesta, s-a închinat cu smerenie în fața Domnului măreției supreme, după care s-a pregătit să îi pună o întrebare.

2. Dar Domnul i-a luat-o înainte și i-a spus: „Dragul Meu fiu Kenan, toți cei de față știu perfect ce anume te preocupă și ce dorești să-ți lămuresc. Cât despre Mine, Eu cunosc acest lucru încă de la începuturile eternității. De aceea, nu mai este necesar să vorbești.

3. Căci Kenan și viziunea celor zece coloane pe care a avut-o au devenit aproape o legendă printre părinții patriarhi!

4. De aceea, ori de câte ori dorești să Mă întrebi ceva important și secret, pe Mine sau pe alți semeni ai tăi, toată lumea știe că este vorba de cele zece coloane care s-au impregnat profund în sufletul tău de poet!

5. Iar Eu îți spun: într-adevăr, în spatele acelei viziuni se ascunde un adevăr important și sublim! Din păcate, acesta nu este foarte reconfortant, așa că îl consider mai puțin important pentru voi decât ceea ce i-am spus lui Muthael!

6. De altfel, i-am explicat deja spiritului tău întreaga semnificație a viziunii. De ce nu te încrezi în ceea ce știi deja?

7. Chiar dacă cea de-a zecea coloană nu este încă prezentă într-un corp fizic, în mijlocul vostru, aceste zece coloane sunt asemănătoare celor care se află acum printre noi!

8. Analizează ce s-a întâmplat până în prezent și compară aceste evenimente cu viziunea ta, punct cu punct, ținând cont de similitudinile interioare și spirituale, și vei descoperi astfel semnificația viziunii în toată profunzimea ei.

9. Ceea ce este absolut sigur este că viziunea ta nu a fost un vis obișnuit, având, într-adevăr, o mare semnificație spirituală.

10. Dacă vei observa însă realitatea din această perspectivă, merită să te întrebi în ce măsură este aceasta chiar mai semnificativă (în toate privințele) decât viziunea ta confuză.

11. Dacă te vei raporta în acest fel la realitate, viziunea îți va deveni clară și ușor de înțeles, așa că nu va mai fi necesar să revii de fiecare dată la Mine cu aceeași întrebare, așa cum procedează femeile.

12. Eu știu foarte bine că cea care te tulbură cel mai tare este coloana a zecea, dar îți spun: mulțumește-te deocamdată cu celelalte nouă. Cât despre cea de-a zecea, nu te mai gândi la ea. Mai bine unește-te cu Mine în iubirea inimii tale. În acest fel, te vei simți mai bine decât dacă vei continua să te gândești obsesiv la astfel de lucruri sumbre și deșarte.

13. Ascultă: cultivarea unui singur gând referitor la un viitor extrem de sumbru poate fi comparată cu încercarea unui bărbat de a plasa sămânța sa vie în trupul unui alt bărbat, nu al unei femei, fapt care reprezintă un act de perversiune absolut abominabil.

14. Dacă îți vei focaliza gândurile exclusiv asupra Mea, amplificându-ți iubirea din inimă, vei acționa în plan spiritual ca și cum ai fuziona amoros cu o femeie de care ești îndrăgostit.

15. În acest fel, gândul încă mut al iubirii tale față de Mine va acționa asupra femeii precum sămânța ta vie plasată în pântecul ei: ea va da naștere unei iubiri noi, care se va prezenta în lumina spiritului tău în toată abundența adevărului etern, devenind ceea ce ar fi trebuit să fie pentru tine de la bun început – o lumină vie care emană din Mine! 16. Încearcă să înțelegi aceste cuvinte și orientează-ți viața în funcție de ele; în acest fel, purificarea celei de-a zecea coloane și noaptea profundă care o înconjoară nu te vor mai obseda!

17. Iar acum, Mă adresez tuturor și vă spun: rămâneți ferm ancorați în iubire; cântăriți cu atenție tot ce v-am spus, iar sensul celei de-a zecea coloane a lui Kenan vă va fi revelat într-o cu totul altă manieră decât dacă îl veți studia din perspectiva neascultării. 18. Căci ordinea pe care am stabilit-o Eu conține în sine mai multe căi posibile, iar unele dintre acestea sunt mai bune decât altele. Calea judecății este incontestabil cea din urmă între toate, căci presupune opțiunea între viață și moarte. De aceea, acționați astfel încât să evitați orice judecată!

19. Acum trebuie să vă părăsesc din nou pentru o vreme, cel puțin în forma Mea vizibilă. Voi rămâne însă în permanență alături de voi prin iubirea pe care Mi-o purtați! Fie ca binecuvântarea Mea să vă însoțească pe toți, bărbați și femei deopotrivă! Amin”.

20. După care Domnul a dispărut odată cu soarele care apunea. Toți cei de față au căzut cu fața la pământ, plângând, închinându-se și slăvindu-și Părintele preasfânt de-a lungul întregii nopți. Abia dimineața s-au întors fiecare la casele lor.

Author:  1% [ 26.6.2018, 09:20 ]
Post subject:  Capitolul 32

Capitolul 32
Șireata strategie a lui Satan de a-i seduce pe bărbați cu ajutorul frumuseții femeilor. Vocea de sus. Trimișii lui Horadal la Adam și la Enoh.
(5 mai 1843)

1. În acel moment, pe globul pământesc domnea o ordine perfectă. Cerul era strâns îngemănat cu pământul, și chiar Satan ajunsese să se întrebe:

2. „Ce aș mai putea face? Domnul Și-a instruit perfect copiii, care s-au apropiat astfel foarte mult de El. A luat sub jurisdicția Sa chiar și ținuturile de jos, care până acum erau apanajul meu, și le-a dăruit reprezentanților tuturor liniilor genealogice o putere în fața căreia nu pot face nimic, căci sunt neputincios.

3. Desigur, dispun încă de o putere nelimitată asupra stelelor și elementelor care acționează pe pământ, dar la ce-mi folosește aceasta atât timp cât oamenii dispun de puterea inimii lui Dumnezeu, sfidându-mă victorios de fiecare dată când încerc să mă revolt?

4. Aha, știu ce am de făcut! Le voi întinde oamenilor o capcană, căci mi s-a dat dreptul de a-i tenta. Vom vedea cât de curând în ce măsură se dovedesc copiii Domnului la fel de fermi și de neclintiți ca atunci când Tatăl se afla printre ei, conducându-i direct!

5. Mă voi manifesta plenar în actele de procreație ale fiicelor din ținuturile de jos, făcându-le să devină atât de frumoase și de excitante încât toți bărbații care le vor vedea pe aceste reprezentante ale marilor orașe de la câmpie vor deveni sclavii simțurilor lor! Am tot dreptul din lume să acționez în acest fel, căci trupul fizic este încă apanajul meu!

6. Mă întreb cum ar putea fi evaluat acest plan? Este el bun sau rău? Dacă ceea ce fac este rău, Domnul îmi va căuta nod în papură. Pe de altă parte, dacă ceea ce fac este bun, va spune că numai Dumnezeu are puterea de a duce la îndeplinire acest plan!

7. Mda, știu cum trebuie să procedez: mă voi plasa undeva la mijloc, astfel încât ceea ce voi face nu va fi nici bun, nici rău!

8. Cât despre aceste fete frumoase, ele vor corespunde întru totul naturii mele duale, iar în preajma lor se va găsi întotdeauna un bărbat virtuos și puternic, întru totul pe gustul lui Dumnezeu!

9. În cel mai rău caz, el va avea șansa să își testeze virtutea. Aceasta se va întări sau, dimpotrivă, va slăbi, astfel încât bărbatul respectiv să se prezinte în fața lui Dumnezeu și a mea exact așa cum este, nu cum ar dori să devină fără să se confrunte cu nici un fel de dificultăți și incapabil de autocontrol. Dacă va învinge tentația, va fi cu siguranță un senior care va domni inclusiv asupra mea și un prinț atotputernic al cerurilor.

10. Desigur, multe spirite slabe vor cădea în această capcană, dar nu mă îndoiesc o clipă că se vor găsi destule altele care vor deveni niște adevărați eroi ai virtuții!

11. Pe scurt, dacă analizăm chestiunea sub ambele ei aspecte, nimeni nu-mi va putea reproșa vreodată că am făcut ceva rău, dar nici ceva bun. Practic, am ales calea de mijloc, făcând ceva care nu este nici bun, nici rău.

12. Ce mai, ard de nerăbdare să îmi pun planul în aplicare!

13. Mă întreb însă ce se va întâmpla dacă acest plan va da rezultate mult mai dezastruoase decât cele la care mă aștept acum? În acest caz, mă tem că iar o voi lua pe cocoașă de la Domnul!

14. Cred că știu însă cum trebuie să procedez, inclusiv în acest caz. Enoh este brațul drept al Domnului pe acest pământ. De aceea, mă voi duce la el și îi voi împărtăși planul meu! El va cere cu siguranță părerea Domnului 1, iar apoi îmi va spune dacă am aprobarea Lui sau nu!

15. Mda, ideea nu e rea! Mă întreb însă ce se va întâmpla dacă Enoh mă va respinge cu violență, știut fiind cât de mari sunt puterile lui? Mă tem ca în fața acestei atitudini, mânia mea să nu se trezească din nou, fapt care mi-ar fi fatidic!

16. Hm, ce-ar fi însă dacă m-aș aventura să vorbesc direct cu Domnul? Cu siguranță, aceasta ar fi varianta cea mai scurtă și mai eficace de a afla adevărul”.

17. O voce s-a auzit atunci din cer: „De ce te gândești în ce fel poți face rău altor oameni?”

18. Satan a răspuns: „Doamne, nu vreau să fac nimănui rău. Tot ce doresc este să restabilesc un anumit echilibru printre copiii Tăi, fără să le aduc nici cea mai mică atingere libertății lor interioare! De aceea, îngăduie-mi să trec la aplicarea planului meu!”

19. Vocea de sus a spus: „Satan, ai vrut să fii bărbat! De aceea, ești liber să acționezi așa cum dorești, în conformitate cu elementele din care ești alcătuit. La rândul Lui, Domnul va acționa în acord cu voința Lui! – Cât despre Enoh, lasă-l în pace!”

20. Satisfăcut de răspunsul primit, Satan s-a pus imediat pe treabă, obținând în scurt timp rezultatele dorite. Dacă în timpul perioadei de creație a umanității din ținuturile de sus și din cele de jos nu a putut avea un cuvânt prea greu de spus, întrucât șiretenia lui a fost ținută sub control, în ceea ce îi privea pe descendenții primilor oameni a putut acționa după placul inimii sale, așa cum avea să dovedească suita catastrofalelor evenimente ce aveau să se producă în scurt timp!

21. La scurt timp după acest incident, trimișii lui Horadal s-au prezentat în fața lui Adam, pe care l-au desemnat în numele Domnului șeful suprem al tuturor popoarelor care trăiau în Septentrion și în Levant. Această delegație era alcătuită din zece bărbați conduși de cei doi fii ai lui Lameh.

22. Adam i-a trimis însă la Enoh, care a acceptat să facă oficiile de preot în schimbul unei ofrande aduse Domnului, alcătuită din a zecea parte a recoltei lor de fructe. În final, el i-a trimis înapoi pe mesageri, primindu-i în coliba sa doar pe cei doi fii ai lui Lameh.
________________________________________________________________________________________________________________________________________
Note:
1 (Vezi și „Cartea lui Enoh”, n.r.)

Author:  1% [ 26.6.2018, 09:26 ]
Post subject:  Capitolul 33

Capitolul 33
Cuvintele lui Enoh adresate lui Hored, Lameh, Naemei, Adei și Zillei, lui Jubal și Jabal. Plecarea către Hanoch sub conducerea lui Enoh.
(8 mai 1843)

1. După 30 de zile, Domnul l-a anunțat pe Enoh că Lameh a terminat de construit cel de-al doilea templu din ținuturile de jos.

2. Enoh și-a dat imediat seama ce trebuie să facă. El a dispus imediat să fie chemate cele două soții ale lui Lameh, Ada și Zilla, precum și Hored împreună cu soția sa Naeme.

3. Când toți cei chemați au sosit în locuința marelui preot al Domnului, care îi aparținea încă lui Jared, Enoh i-a prezentat celor de față pe Jabal și pe Jubal, și le-a spus:

4. „În numele Domnului și al atotputernicului Dumnezeu, preasfânt și preaplin de iubire, ascultați-mă! Voința de o sfințenie absolută a Acestuia vă cere să vă conformați liber ordinii Sale eterne și sacre.

5. De aceea, va trebui să vă supuneți tuturor celor pe care vi le va transmite Domnul prin intermediul meu.

6. Iată ce trebuie să faceți: potrivit voinței divine, marele preot Lameh, care conduce toate popoarele din câmpie în numele Domnului, are nevoie de voi, căci el a devenit prin propria sa alegere un servitor devotat și perfect al lui Dumnezeu, prin grația și compasiunea Acestuia!

7. Lameh L-a văzut pentru prima dată pe Domnul pe muntele cu șerpi, curățat între timp de Domnul, lucru pe care îl cunoașteți foarte bine. De aceea, el a dispus înălțarea pe acest munte a unui monument magnific închinat Domnului.

8. În clipa de față, acest monument este gata. De aceea, vom coborî cu toții la câmpie și vom continua să ne supunem acolo voinței Domnului, așa cum o facem aici!

9. Nu trebuie să vă temeți nici o clipă de ghidul vostru Lameh, căci acum el este una cu Domnul, așa cum sunt și eu. Vă va primi așadar cu inima plină de iubire și va revărsa asupra voastră grația lui, care trebuie privită ca un cadou de la Dumnezeu. – Așadar, haideți să pornim cu toții la drum, în numele Domnului!

10. Hored, la drept vorbind tu ești un fiu născut pe înălțimile sacre ale Levantului. Acum va trebui să cobori însă împreună cu soția ta la câmpie, pentru a-l ajuta pe Lameh și pentru a te îngriji de binele spiritual al sărmanilor copii ai lui Cain, mânat de iubirea pe care i-o porți Domnului.

11. Dacă vei dori să revii vreodată pe înălțimile sacre, acestea îți sunt deschise zi și noapte. Nu vei mai putea locui însă aici în permanență, căci ți-ai luat o soție din ținuturile de jos; de aceea, locul tău este acum acolo, și așa va rămâne pe parcursul întregii tale existențe. Îți vei păstra însă întreaga forță specifică fiilor lui Dumnezeu, până la sfârșitul existenței tale terestre.

12. Nu mă întreba însă dacă Domnul va fi și El alături de tine la câmpie, așa cum a fost aici, pe înălțimile sacre în care locuiesc copiii lui Dumnezeu!

13. Căci Domnul se găsește întotdeauna alături de cel care îl iubește mai presus de orice. În schimb, El nu îi însoțește niciodată pe cei care nu îl iubesc, chiar dacă aceștia ar locui pe un munte de o mie de ori mai înalt decât cel pe care ne aflăm noi acum!

14. De aceea, Domnul îți cere să acționezi în acest fel, iar El îți va arăta în fiecare zi ce ai de făcut.

15. Cât despre voi, fii ai lui Lameh, voi veți primi direct de la tatăl vostru instrucțiunile necesare pentru a vă desfășura activitatea în casa lui.

16. Iar voi, soții ale lui Lameh, va trebui să redeveniți ce ați fost pentru el, dar fără teamă, ci cu bucurie.

17. Tu, Naeme, îi vei rămâne credincioasă noului soț pe care ți l-a oferit Domnul Însuși, iar pe Tubal-Cain va trebui să îl consideri un simplu frate!

18. Acum știți cu toții ce aveți de făcut. De aceea, haideți să pornim neîntârziat la drum!

19. De data aceasta mă vei însoți și tu, Lameh, nepotul meu, dar soția ta va rămâne acasă, alături de Jared și de Metuselah.

20. Urmați-mă așa cum sunteți și nu luați cu voi nici un obiect. – Aceasta este voința Domnului. Amin”.

21. După care Enoh a ieșit din casă, a binecuvântat înălțimile sacre și câmpiile de jos, precum și cărarea care le unea, după care a pornit la drum, însoțit de cei amintiți mai sus.

22. Iar aceștia l-au urmat așa cum își urmează turma păstorul.

Author:  1% [ 26.6.2018, 09:28 ]
Post subject:  Capitolul 34

Capitolul 34
Sosirea lui Enoh și a tovarășilor săi în vecinătatea orașului. Lameh admiră realizările locuitorilor din Hanoh. Sfatul înțelept al lui Enoh.
(9 mai 1843)

1. Când micul grup s-a apropiat de marele oraș Hanoh, Lameh (cel de pe înălțimile sacre) s-a minunat de splendoarea și masivitatea construcțiilor umane. El i-a spus lui Enoh:

2. „Ascultă, părinte Enoh, dacă privim aceste monumente, putem spune orice despre locuitorii ținuturilor de jos, dar și faptul că nu sunt proști! Trebuie să recunosc că aceste construcții sunt foarte inspirate, și nu pot să nu le contemplu cu cea mai mare plăcere.

3. Dacă ne gândim că locuitorii ținuturilor de jos au construit aceste monumente cu mâinile lor, fără să cunoască în nici un fel puterea spiritului, nu pot să nu mă minunez văzând această operă impresionantă!”

4. Dar cea care a pus capac acestei stări de încântare a lui Lameh a fost vederea noului templu de pe fostul munte al șerpilor. Lameh a rămas mut de uimire, pierdut în contemplația sa. Abia după o vreme și-a regăsit el darul vorbirii, când i-a spus lui Enoh:

5. „Vai, părinte Enoh, ce-mi este dat să văd? Nici nu-mi vine să cred că acest edificiu a fost construit de mâinile unor oameni!”

6. Fără să-și piardă calmul, Enoh i-a răspuns lui Lameh: „Ascultă, dragul meu fiu, îți spun un lucru: nu mai fii atât de entuziasmat de această realitate exterioară, căci altfel mă vei bombarda cu întrebările tale. Îți reamintesc însă că toate aceste construcții nu aparțin spiritului, ci lumii exterioare!

7. Dacă își va găsi plăcerea în ele, spiritul tău va sfârși prin a se întuneca. El nu va mai fi capabil să-i ofere inimii tale lumina necesară, așa că aceasta va fi nevoită să ceară altora explicațiile pe care le dorește, deși ar fi putut găsi aceste explicații în propriul său spirit.

8. De aceea, sfatul meu este să îți întorci privirea de la aceste lucruri care te impresionează într-o asemenea măsură. În acest fel, spiritul tău își va regăsi lumina în sine, iar tu vei găsi în tine însuți răspunsurile pe care le cauți!”

9. După care, Enoh s-a întors către ceilalți și le-a spus: „Cât despre voi ceilalți, puteți să vă bucurați după pofta inimii de acest miracol făcut Domnul special pentru bunăstarea voastră fizică și spirituală, în lumina iubirii și grației Sale infinite, și pe care nu îl veți putea contempla niciodată cu suficientă recunoștință!”

10. Naeme, împreună cu celelalte două fete și cu cei doi fii ai lui Lameh, au căzut cu toții la pământ, slăvind cu voce tare bunătatea infinită a Părintelui lor divin, care a săvârșit un miracol atât de sublim în mare mila Lui față de copiii din ținuturile de jos.

11. Naeme s-a minunat cu atât mai mult cu cât avea acum posibilitatea să vadă cu ochii fizici ceea ce i-a permis Domnul să vadă cu ochii spirituali pe înălțimile sacre. De aceea, ea și-a slăvit Tatăl ceresc cu o iubire chiar mai aprinsă decât cei care nu avuseseră această viziune.

12. Enoh și-a dat imediat seama de acest lucru și i-a spus Naemei: „Acum ridică-te, căci o mulțime mare de oameni fericiți de venirea noastră ne-au ieșit în întâmpinare!

13. Spune-le și celorlalți să se ridice și anunță-i că Domnul i-a transmis lui Lameh cel din ținuturile de jos că îl vom aștepta în vecinătatea orașului Hanoh. De aceea, el se apropie de noi cu brațele larg deschise și ne va întâmpina în scurt timp cu toată forța iubirii pe care a revărsat-o Domnul asupra lui!”

14. Auzind aceste cuvinte, Naeme s-a ridicat de jos, însoțită de tovarășii săi, care auziseră și ei cuvintele lui Enoh. Naeme s-a îndreptat imediat către ei ca să-i liniștească, întrucât văzând marea mulțime de oameni care se apropia de ei, aceștia s-au lăsat cuprinși de o ușoară teamă, chiar dacă inimile lor erau bucuroase.

15. Atunci, Enoh a lăudat-o cu voce tare pe Naeme pentru maniera plină de discernământ cu care i-a urmat instrucțiunile.

16. Naeme i-a răspuns: „O, Enoh, eu i-am dăruit întreaga mea iubire Domnului! Dacă am înțeles atât de exact cuvintele tale, acest lucru a fost posibil numai grație compasiunii Lui infinite, de care nu sunt deloc demnă”.

17. Chiar în timp ce pronunța aceste cuvinte, ea a simțit un suflu blând, care părea să o mângâie. De aceea, ea l-a întrebat pe Enoh:

18. „O, Enoh, cui îi aparține acest suflu divin care îmi mângâie sufletul, făcându-l să renască?”

19. Enoh i-a răspuns: „Draga mea Naeme, este chiar Domnul, care se află printre noi, invizibil ochilor noștri fizici, dar cât se poate de palpabil pentru sufletele noastre!

20. Dacă vei continua să-L iubești cu aceeași ardoare, vei simți adeseori acest suflu sacru, căci ori de câte ori Domnul te binecuvântează, El îți insuflă personal iubirea Lui în inima ta! Da, așa se petrec lucrurile.

21. Dar Lameh s-a apropiat foarte mult. De aceea, haideți să ne pregătim să-i ieșim în întâmpinare! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 09:30 ]
Post subject:  Capitolul 35

Capitolul 35
Întâlnirea lui Enoh cu regele Lameh. Pericolul venerării unei ființe umane.
(10 mai 1843)

1. Când regele Lameh a ajuns în fața lui Enoh, el și-a descoperit capul și pieptul și s-a prosternat până la pământ în fața lui.

2. Enoh s-a apropiat însă de el și i-a spus: „Ascultă, dragul meu frate Lameh, pe viitor te rog să te abții de la astfel de gesturi, pe care nici măcar Domnul Însuși nu ni le cere, nici mie, nici ție!

3. Eu nu am venit la tine ca să mă venerezi de parcă aș fi un al doilea Dumnezeu, ci numai din iubire față de Domnul, Părintele nostru preaplin de iubire, precum și ca un frate al tău! De aceea, renunță la această venerație care este absolut inutilă!

4. Cel mai bine este să evităm să acționăm în acest fel, dacă nu dormi să dăm naștere unor spirite malefice!

5. Dacă mă venerezi în această manieră, deși eu nu sunt nici cu un fir de păr mai bun decât oricare dintre voi, mă ridici practic deasupra celorlalți și îi umilești implicit pe ei în fața mea, deși suntem cu toții frați cu drepturi egale!

6. O vreme, aceștia se vor lăsa umiliți, dar mai devreme sau mai târziu va veni un moment în care vor începe să își pună întrebări de genul:

7. ‚Este oare acest om mai presus decât noi? De ce îi dă Dumnezeu dreptul să primească asemenea onoruri, forțându-ne să ne prosternăm în fața lui și lăsându-ne să ne complacem în această stare rușinoasă de prostrație?

8. Ei bine, ne vom ridica deasupra lui și îi vom răpi privilegiile, după care îl vom pedepsi pentru toate onorurile pe care am fost nevoiți să i le aducem atâta vreme! Va vedea astfel că nu este decât o ființă umană, la fel ca noi!’

9. Cam așa vorbește vocea naturii umane, dragul meu frate Lameh. Odată dezlănțuită, ea poate deveni mai teribilă decât mânia oarbă a tigrilor și a hienelor la un loc!

10. De aceea, îți propun să renunțăm la acest gen de ceremonii, căci ele poartă în sine o sămânță otrăvită. În acest fel, pământul va înflori literalmente, devenind un paradis terestru.

11. Pe de altă parte, dacă nu vom proceda în acest fel, vom semăna practic numai scaieți și mărăcini, făcându-i pe descendenții noștri să se omoare cu miile și cu sutele de mii, mânați de focul răzbunării.

12. Îți reamintesc că nu avem decât un singur Domn, un singur Dumnezeu și un singur Părinte. Cât despre noi, suntem cu toții frați.

13. Chiar dacă Domnul îi dă unui om o responsabilitate mai mare decât celorlalți semeni ai săi, acesta nu devine astfel mai presus decât ceilalți. Dimpotrivă, el are posibilitatea să își dovedească într-o mai mare măsură iubirea față de frații săi.

14. În aceste condiții, nu este cazul să ne venerăm între noi, căci iubirea este o forță care tinde să se unească în permanență cu ceea ce îi seamănă și care respinge tot ce nu seamănă cu ea. La fel se petrec lucrurile în timpul procesului de cernere a grâului și de separare a lui de paiele goale.

15. Nu uita aceste cuvinte, dragul meu frate Lameh, și astfel vei trăi în ordinea perfectă a lui Dumnezeu, fiind mereu pe placul Acestuia!”

16. Aceste cuvinte au făcut o impresie profundă asupra lui Lameh, făcându-l să își schimbe pe loc anumite decizii pe care le luase. Căci el avea intenția de a introduce un sistem perfecționat de caste, deși acesta reprezintă în ochii Mei o judecată și o oroare absolută.

17. Din fericire, așa cum spuneam, discursul lui Enoh i-a schimbat pe loc aceste planuri lui Lameh. El i-a răspuns astfel lui Enoh:

18. O, frate Enoh, ai adus o mare lumină în inima mea! Domnul fie lăudat de-a pururi pentru grația de a-i fi creat pe oameni egali, ca niște frați plini de iubire!”

19. În acest moment, Lameh și-a mutat privirile la câteva sute de pași mai încolo, unde se afla micul grup care l-a însoțit pe Enoh și care a rămas pe loc, în timp ce Enoh s-a grăbit să îi iasă în întâmpinare lui Lameh pentru a-l face să renunțe la umilința lui exagerată. Văzând micul grup, Lameh și-a întrebat interlocutorul:

20. „Frate, cine sunt acei oameni care te urmează oarecum stânjeniți, după câte mi se pare mie?”

21. Enoh i-a răspuns: „Dragul meu frate, spune-le celor care te însoțesc să rămână pe loc și urmează-mă. Vei vedea astfel cât de mare este bunătatea și compasiunea Domnului!

22. Vino și întâmpină-ți familia, în numele Domnului!”

Author:  1% [ 26.6.2018, 09:32 ]
Post subject:  Capitolul 36

Capitolul 36
Lameh aleargă către familia sa, însoțit de Enoh. Tripla semnificație a comportamentului lui Enoh. O profeție autentică referitoare la eliberarea oamenilor.
(11 mai 1843)

1. La auzul acestor cuvinte, Lameh și-a ieșit din minți de fericire. El a scos un strigăt de bucurie și a alergat către familia sa, cu brațele larg deschise.

2. Bietul Enoh, care nu mai era la prima tinerețe, a fost nevoit să țină pasul cu el, pentru a parcurge distanța – din fericire foarte scurt㠖 care îi separa de micul grup.

3. Poate părea ciudat faptul că Enoh a alergat alături de Lameh, dar acest fapt are o semnificație mai mare decât ați putea crede. Putem spune chiar că el are o triplă semnificație profetică.

4. Pe de o parte, gestul său le arată tuturor ghizilor spirituali că nu trebuie să întârzie progresul discipolilor lor printr-o pedanterie exagerată, care sufocă avântul spiritului. Dimpotrivă, ei trebuie să stimuleze cu orice preț această aspirație a discipolilor lor, acomodându-și pasul la viteza celor care progresează rapid, acționând liber alături de cei liberi, folosind forța în cazul celor puternici, răbdarea în cazul celor slabi, târându-i după ei pe cei indeciși și insuflându-le curaj celor speriați!

5. În al doilea rând, consecințele progresului industrial conduc inevitabil către o decadență rapidă a elementului spiritual, care se identifică cu materia captivă, în loc să se elibereze de ea. Semnificația ascunsă a gestului lui Enoh era așadar aceea că spiritul acestuia coborâse în profunzimile materiei pentru a elibera sufletul ținut captiv în materie al lui Lameh, reunificându-l din nou cu elementele sale cele mai sublime și mai pure, respectiv cu spiritul său.

6. A treia semnificație a gestului lui Enoh avea o conotație pur profetică: copiii înălțimilor sacre au coborât cu pași repezi către ținuturile joase, unde au dat curs liber tuturor dorințelor lor inferioare. Deși au coborât în calitate de înțelepți și de filozofi, ei au învățat destul de repede să se dedea la tot felul de abuzuri și destrăbălări.

7. Acestea sunt cele trei interpretări ale gestului lui Enoh.

8. Unii oameni ar putea obiecta că dacă așa stau lucrurile, înseamnă că viitorul ar putea fi determinat prin studierea cuvintelor și acțiunilor tuturor profeților care au existat vreodată pe pământ. În consecință, oamenii nu sunt liberi în plan spiritual, fiind nevoiți să acționeze exact așa cum au prezis profeții! Cum s-ar spune, copiii înălțimilor sacre erau predestinați să decadă de îndată ce aveau să coboare la șes, de vreme ce Enoh a anunțat acest lucru atunci când l-a însoțit pe Lameh în fuga către familia sa.

9. Dacă așa stau lucrurile, de ce trebuie pedepsiți oamenii, care nu au făcut altceva decât să împlinească străvechea profeție?

10. Dar Eu vă spun: dacă așa s-ar petrece lucrurile, ar fi cumplit să fii om. Din fericire, lucrurile stau cu totul altfel, iar profeții nu fac decât să ne arate consecințele inevitabile ale acțiunilor oamenilor, care urmează să se petreacă într-un moment precis, la fel cum o sămânță de grâu semănată în pământ dă rod într-o perioadă cunoscută dinainte. De aceea, Eu cred că este mai degrabă profitabil ca oamenii să știe din timp care vor fi consecințele acțiunilor lor!

11. Nu este normal ca țăranul să știe dinainte că dacă va semăna grâu, ceea ce va obține va fi tot o recoltă de grâu, și că dacă va semăna buruieni, va obține tot buruieni?

12. De vreme ce este bine ca el să cunoască aceste lucruri, de ce credeți că nu este normal ca oamenii să cunoască din gura profeților care vor fi roadele pe care le vor recolta în urma acțiunilor lor în cadrul ordinii Mele eterne și imuabile, dacă vor continua să le comită fără să le modifice în nici un fel?

13. În mod evident, dacă oamenii își schimbă comportamentul – ca urmare a acestor avertismente –, roadele acțiunilor lor vor fi cu totul altele, lucru afirmat, de altfel, în mod repetat de către toți profeții. Căci tot ce prezice un profet este condiționat de acțiunile oamenilor.

14. Rezultă așadar că libertatea oamenilor nu este în nici un fel afectată de ceea ce prezic profețiile. Dimpotrivă, acestea le oferă oamenilor un avantaj enorm, în sensul că învață astfel să își cunoască mai bine acțiunile și consecințele lor, având o libertate deplină să le comită în continuare sau să le modifice, dat fiind că acum cunoaște care sunt roadele acțiunilor bune și care sunt roadele acțiunilor sale rele.

15. Ar mai fi un aspect care trebuie elucidat în privința comportamentului lui Enoh din timpul cursei sale, dar îl vom lăsa chiar pe el să facă acest lucru.

16. Să revenim așadar la cei doi, care au ajuns deja la familia lui Lameh, și să vedem ce se întâmplă în continuare!

Author:  1% [ 26.6.2018, 09:35 ]
Post subject:  Capitolul 37

Capitolul 37
Revărsarea de bucurie și recunoștința exuberantă a regelui Lameh. Enoh îl avertizează să nu facă promisiuni pripite.
(12 mai 1843)

1. Ajuns în prezența familiei sale și fericit să își regăsească cele două soții, fiica sa preferată și pe soțul robust al acesteia, Lameh a rămas literalmente fără cuvinte. El semăna întru totul cu un om îndrăgostit până peste urechi, cum ați spune voi, incapabil să își declare dragostea iubitei sale din cauza preaplinului pe care îl simte în inimă.

2. Abia după un lung moment de tăcere, când fericirea sa năvalnică s-a mai liniștit, a reușit el să își dezlege baierele limbii, spunând următoarele cuvinte:

3. „O, Doamne, Tată preasfânt și preaplin de iubire, cum Ți-aș putea mulțumi eu, un biet vierme care se târăște prin praf, slăvindu-Te și adorându-Te pe deplin pentru această grație pe care nu o merit în nici un fel?

4. O, voi, soții și copile ale mele, dacă ați ști câte nopți am plâns și am suspinat gândindu-mă la voi! Eram însă plin de mânie împotriva lui Dumnezeu și – în nebunia mea – am încercat să mă răzbun pe El, pe Domnul atotputernic și etern al infinității!

5. Pentru această atitudine, aș fi meritat pe deplin cea mai cruntă pedeapsă posibilă, pentru întreaga eternitate. Și totuși, în loc să mă pedepsească așa cum aș fi meritat, Domnul revarsă asupra mea o grație atât de mare încât chiar și spiritele cele mai elevate și mai perfecte din univers s-ar cutremura văzând atâta compasiune!

6. De aceea, mă închin acum la picioarele Tatălui ceresc și strig din toată inima mea: ‚O, Doamne, Tată preasfânt și preaplin de iubire! Ce dorești să fac pentru a-Ți oferi ceva pe placul inimii Tale în semn de recunoștință pentru compasiunea Ta infinită?’”

7. Enoh i-a spus însă lui Lameh: „Ascultă, frate, ai vorbit cât se poate de inspirat în fața alor tăi, a mea și a lui Dumnezeu, dar am regăsit în cuvintele tale un element care nu corespunde deloc ordinii divine!

8. În ardoarea iubirii tale, tu i-ai poruncit practic Domnului veșniciei să îți solicite un sacrificiu, pe care i L-ai oferit pentru a-i demonstra recunoștința ta și pentru a-i face pe plac!

9. Această intenție este cât se poate de nobilă, dar gândește-te ce ai face dacă Domnul ți-ar cere să i-i sacrifici chiar pe cei care ți-au umplut inima cu o astfel de recunoștință și cu o astfel de iubire?! Spune-mi: ce ai face în acest caz?”

10. Auzind aceste cuvinte, Lameh a rămas complet interzis, neștiind ce să răspundă, deși întrebarea era cât se poate de importantă.

11. De aceea, Enoh a luat din nou cuvântul: „Ascultă, dragul meu frate, văd că ai înghețat de spaimă, fiind incapabil să îmi răspunzi la această întrebare!

12. Dar eu îți spun: chiar dacă Domnul ți-ar cere nu doar să i-i sacrifici pe cei dragi, dar și mai mult încă, ar trebui să te supui voinței Sale cu inima plină de smerenie, căci cine nu este dispus să piardă totul de dragul Lui nu este cu adevărat demn de El!

13. La fel se petrec lucrurile cu toți pământenii care își iubesc consoarta, copiii și părinții mai mult decât îl iubesc pe Dumnezeu!

14. De aceea, înainte de a face astfel de promisiuni Domnului, fiecare ar trebui să își sondeze mai întâi propria inimă, căci cel care promite un sacrificiu în semn de recunoștință, dar apoi regretă că a făcut această promisiune, nu este demn de iubirea necondiționată a Domnului. Pe de altă parte, față de cel care nu regretă promisiunea făcută, Domnul va acționa ca și cum ar fi primit deja ofranda cerută.

15. Liniștește-te însă, căci Domnul nu te va pune niciodată la încercare folosind asemenea metode brutale. Ceea ce am dorit să subliniez este că înainte de a-i face astfel de promisiuni, ar fi bine să reflectezi; căci Domnului nu-i place ca oamenii să facă glume pe seama Lui!

16. Gândește-te la aceste cuvinte și pe viitor acționează în consecință. Iar acum, îți propun să ne îndreptăm către casa ta, iar apoi către templul de pe munte. Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 09:43 ]
Post subject:  Capitolul 38

Capitolul 38
Bucuria revederii dintre regele Lameh și familia sa. Marea recunoștință a lui Lameh față de Domnul. Enoh și patriarhul Lameh (cel de pe înălțimile sacre) discută despre sacrificiul exemplar făcut de Lameh și de familia sa.
(15 mai 1843)

1. Lameh i-a mulțumit în inima sa lui Enoh pentru această învățătură și pentru avertismentul inerent pe care îl conținea ea, după care le-a spus alor săi:

2. „Veniți la pieptul meu și nu vă temeți de nimic. Știu că Domnul v-a transmis deja în inimile voastre că nu mai aveți a vă teme de mine!

3. Într-adevăr, compasiunea divină m-a transformat pe deplin și a transformat fostul tiran de odinioară, însetat de sânge, care și-a ucis cei doi frați și a comis cele mai cumplite orori, într-un miel și un ghid plin de blândețe al umanității.

4. De aceea, veniți la pieptul meu și nu vă temeți. Cu ajutorul grației Domnului, mă aflu aici pentru a repara atât cât îmi stă în puteri toate crimele pe care le-am comis vreodată față de frații și de surorile mele, conducându-i pe toți către Dumnezeu (cel puțin, pe cei care mai sunt în viață)”.

5. Auzind această invitație atât de călduroasă, dublată de această tristă confesiune care făcea dovada sincerității sale, rudele lui Lameh s-au liniștit instantaneu și s-au apropiat de el. L-au îmbrățișat și l-au salutat cu respect, mulțumindu-i din inimă Domnului pentru imensa grație și compasiune pe care a revărsat-o asupra lui Lameh, într-o manieră atât de miraculoasă încât toate ținuturile de jos aveau de profitat de pe urma ei.

6. Acest act de recunoștință i-a înmuiat de tot inima lui Lameh, care a izbucnit în lacrimi, mulțumindu-i încă o dată Domnului pentru grația Lui infinită.

7. Conștient de acest moment de mare grație, Enoh i-a vorbit în tăcere fiului său, Lameh (cel de pe înălțimile sacre, care îl auzea în inima sa):

8. „Privește, fiule! Iată cum trebuie oferit un sacrificiu care să fie cu adevărat pe placul Tatălui nostru preasfânt! Ai întâlnit vreodată o fervoare atât de mare pe înălțimile sacre?

9. Da, cândva obișnuiam să practicăm cu toții o ceremonie sacră, care nu făcea însă decât să excite simțurile și să ucidă spiritul! Mă tem însă că nu vei întâlni prea des pe înălțimile sacre o astfel de ceremonie, tăcută, dar vie, care lasă să vorbească numai inimile, cum este cea la care asistăm în clipa de față. Și ne mai numim ‚copiii lui Dumnezeu’, în timp ce pe acești oameni din ținuturile de jos îi numim ‚copiii lumii’!

10. E drept că atât timp cât Tatăl nostru ceresc pășea printre noi într-o manieră vizibilă, dându-ne dovezi peste dovezi ale iubirii, grației și compasiunii Sale divine, s-au găsit printre noi destule inimi smerite care să îl slăvească și să se închine la picioarele Părintelui nostru preasfânt și preaplin de iubire, dar de îndată ce Acesta a redevenit invizibil, cei mai mulți dintre frații noștri au revenit la vechile lor ocupații, ca și cum nu s-ar fi petrecut nimic ieșit din comun! Ce spui de această diferență?”

11. Lameh (cel de pe înălțimile sacre) i-a răspuns: „O, părinte Enoh, această diferență mi se pare uriașă! Pe de altă parte, trebuie să-ți mărturisesc că niciodată până acum nu mi s-a părut atât de sublim Tatăl nostru ceresc!

12. Cât de inferiori suntem noi față de ceea ce ne pretindem a fi! Acest Lameh din ținuturile de jos este mult mai presus decât mine, chiar dacă eu vin din înălțimile sacre! 13. La urma urmelor, Domnul nu i-a dăruit mare lucru, și chiar și acesta aparține lumii exterioare; și totuși, el îi mulțumește ca și cum i-ar fi dăruit toate cerurile Sale. Mie mi-a dăruit însă tot ce poate fi mai prețios, așa cum mi-a mărturisit chiar El, și tot ce poate fi mai înălțător, așa cum mi-a spus cu cuvintele Sale, dar recunoștința și iubirea mea s-au dovedit infime prin comparație cu cele manifestate acum de Lameh!”

14. Enoh l-a aprobat întru totul: „Așa este, dragul meu fiu, ai perfectă dreptate! Acest lucru ne privește pe toți, căci noi, copiii înălțimilor sacre, suntem mult mai puțin recunoscători față de Tată nostru ceresc pentru darurile Sale de o măreție infinită decât sunt frații noștri din ținuturile de jos pentru niște daruri absolut minore!

15. Dar acum să ne îndreptăm către oraș! Vei vedea acolo minunile pe care le-au creat iubirea și recunoștința față de Dumnezeu, și care vor depăși în grandoare tot ce am văzut vreodată până acum! Vei înțelege astfel și mai bine cât de mare este recunoștința acestor oameni pentru câteva fire de praf solar, prin comparație cu recunoștința noastră, a celor de pe înălțimile sacre, care am primit în dar întregii aștri solari! – Haide să pornim așadar către oraș! Amin”.

16. Lameh din ținuturile de jos și-a regăsit în sfârșit prezența de spirit și i-a urmat pe Enoh și pe ceilalți patriarhi, însoțit de familia sa și cu inima plină de smerenie și de recunoștință.

Author:  1% [ 26.6.2018, 09:50 ]
Post subject:  Capitolul 39

Capitolul 39
Sosirea la Hanoh. Venerarea locurilor sacre este admisă provizoriu. Recepția la palat.
(16 mai 1843)

1. Când grupul a ajuns în oraș, Enoh i-a atras atenția fiului său asupra oamenilor din ținuturile de jos. Îmbrăcați în zdrențe, aceștia scăldau în lacrimile lor drumurile pe care pășiseră cândva mesagerii din ținuturile de sus, dar mai ales cele pe care pășise cândva Domnul. Unii stăteau chiar întinși la sol, pentru a atinge cu piepturile lor locurile sfinte pe care a călcat Domnul, adorându-le astfel cu inimile pline de iubirea cea mai profundă.

2. Văzând aceste scene impresionante, patriarhul Lameh și-a bătut pieptul cu pumnii și a spus: „O, părinte Enoh, ce-mi văd ochii? Acești copii ai lumii iubesc locurile pe care a pășit cândva Domnul mai mult chiar decât îl iubim noi pe Domnul Însuși! Mă întreb în ce măsură trebuie să-L iubească ei pe Tatăl nostru preasfânt și preaplin de iubire!

3. Enoh i-a răspuns: „Așa este! Acesta este adevărul cel mai curat! La drept vorbind, ar trebui să le interzicem sărmanilor noștri frați să venereze în acest fel idolatru locurile prin care au trecut cândva Domnul și mesagerii veniți din munți, căci inimile lor s-ar putea atașa cu ușurință de aceste aspecte exterioare pe care le confundă cu amintirea lor atât de sublimă. Din fericire, ceea ce simt ei este orientat în totalitate către Domnul, așa că nu pot decât să-i las să-și manifeste în continuare pietatea în acest fel.

4. Străduța pe care a trecut Domnul atunci când numele lui Iehova a fost dus la templu va rămâne un loc de-a pururi sacru, și de acum înainte nu vom mai putea interzice astfel de acte de venerație ale acestor oameni fără a le încălca liberul arbitru. De altfel, nici nu avem vreun drept să facem așa ceva, de vreme ce Domnul Însuși nu le interzice să facă acest lucru.

5. Pe de altă parte, nu ne revine nouă rolul de a-i spune Domnului ce trebuie să facă. La fel ca întotdeauna, El va acționa așa cum găsește de cuviință!

6. În ceea ce ne privește, avem în cazul de față o ocazie minunată de a vedea cât de mult îl iubesc acești oameni pe Domnul, pe care îl consideră Tatăl lor preasfânt și preaplin de iubire într-o măsură mult mai mare decât noi, copiii lui Dumnezeu care venim din înălțimile sacre. Mai mult, ei îl adoră într-o manieră diferită de a noastră, aș putea spune mult mai vie și mai autentică!

7. Am ajuns însă în apropiere de casa regelui Lameh. Să îl lăsăm așadar să o ia înainte și să ne conducă în locuința sa!”

8. Văzând că patriarhul Lameh se minunează în fața splendorii neasemuite a palatului, Enoh i-a spus: „Da, măreția acestei construcții este de neegalat, dar dacă ne gândim la sacrificiile care au fost făcute pentru a-l construi, nu putem decât să ne cutremurăm!”

9. Într-adevăr, patriarhul Lameh s-a cutremurat până în străfundurile inimii sale și a spus cu tristețe: „Da, da, dragă tată Enoh, chiar așa stau lucrurile! Atunci când Domnul creează lumi și sisteme solare, așezând munții și celelalte minuni ale naturii la locul lor, este normal să ne bucurăm la vederea acestor splendori, căci știm cât de ușor îi este Domnului să creeze astfel de miracole! Cât despre aceste construcții din piatră ridicate de oameni cu sudoarea frunții și cu prețul a nenumărate sacrificii, nu putem decât să ne întristăm, chiar dacă la prima vedere și ele seamănă cu munții”.

10. Enoh: „Da, ai întru totul dreptate! Îți propun însă să nu ne mai ocupăm de aceste lucruri, pe care Domnul le-a permis să devină realitate. Am avut și noi partea noastră de suferință de suportat, iar lucrurile nu mai pot fi schimbate în ochii Tatălui nostru preasfânt și preaplin de iubire.

11. Iată, ghidul nostru Lameh se apropie deja de noi, cu brațele larg deschise, pentru a ne conduce în casa sa, iar oamenii ne așteaptă la poartă! De aceea, haide să ne grăbim să intrăm, căci în caz contrar oamenii ne vor lua pe sus, închinându-se în fața noastră ca și cum am fi niște Dumnezei, lucru pe care trebuie să îl evităm cu orice preț!”

12. În acest moment, ghidul Lameh s-a alăturat patriarhilor, iar Enoh i-a recomandat să îi conducă repede în casă, pentru a împiedica astfel oamenii să îi transforme în obiectul adorației lor. Lameh a făcut precum i s-a spus.

Author:  1% [ 26.6.2018, 09:53 ]
Post subject:  Capitolul 40

Capitolul 40
Primirea oaspeților la curtea regală. Pregătirea pentru festin. Lameh poruncește ca toate armele să fie transformate în ustensile utile. Iubirea – arma primordială și sacră a Domnului.
(17 mai 1843)

1. Când grupul a ajuns în marea sală a tronului, în care se afla adunată întreaga curte regală a lui Lameh, regele a început să strige cu bucurie:

2. „Prieteni, frați, copii și surori! Bucurați-vă împreună cu mine, căci Domnul și-a arătat din nou grația față de noi!

3. Iată, aici se află cele două soții ale mele, Ada și Zilla, precum și cei doi fii ai mei pe care îi credeam pierduți, Jubal și Jabal, și fiica mea Naeme, împreună cu soțul pe care i l-a dăruit Domnul Însuși!

4. Bucurați-vă împreună cu mine, căci Domnul mi-a înapoiat familia pentru a-mi fi alături și pentru a-și relua poziția pe care o ocupa cândva, de această dată însă în spiritul smereniei și al purității, și nu în cel al tiraniei, așa cum s-a întâmplat pe timpuri, fapt care mi-a atras întreaga dezaprobare a Domnului.

5. O, să ne bucurăm cu toții de imensa grație pe care a revărsat-o din nou asupra noastră Părintele nostru ceresc!

6. Brudal, du-te chiar acum în camera cu provizii și pregătește-ne un mare festin de sărbătoare. Folosește în acest scop carnea cea mai bună și fructele cele mai proaspete. De asemenea, pregătește o masă întinsă inclusiv pentru acei cetățeni de vază ai acestui oraș care îl iubesc pe Dumnezeu, și o a treia pentru sărmanii care erau cândva sclavii și prizonierii noștri, și pe care între timp i-am eliberat! Haide, du-te și fă ce ți-am poruncit!

7. Iar tu, fratele meu Terhad, care ai fost ales de Domnul pentru a fi gardianul templului Său principal, trimite-ți fără întârziere heralzii în oraș cu misiunea de a-i invita pe toți cei pe care i-am pomenit la acest mare festin al bucuriei nemărginite, în numele preasfânt al Domnului Iehova Savaot, Dumnezeul, Creatorul și Părintele nostru preasfânt și preaplin de iubire, acum și de-a pururi! Așa să fie! Amin”.

8. Brudal și Terhad au trecut imediat la treabă, făcând ceea ce li s-a poruncit.

9. În continuare, Lameh l-a chemat la el pe fiul său Tubal-Cain. Când acesta s-a apropiat cu smerenie de tatăl său, acesta i-a spus:

10. „Tubal-Cain, fiul meu drag, îți dau o poruncă în fața marelui preot al Domnului: dă ordin să fie adunate toate armele din marele meu regat care erau destinate cândva pentru luptă, topește-le și transformă-le în căruțe, greble, furci, foarfeci, ciocane și tot felul de alte ustensile utile, așa cum îți va indica Spiritul lui Dumnezeu!

11. De acum înainte, singura armă cu care ne vom apăra în fața răului va fi credința noastră față de Domnul. De acum înainte nu doresc să mai folosim arme nici măcar împotriva fiarelor sălbatice; căci am avut ocazia să cunosc și să învăț care este principala armă a Domnului!

12. De aceea, de acum înainte nu ne vom mai apăra decât folosindu-ne de această armă atotputernică, iar copiii copiilor noștri nu vor mai cunoaște altă armă.

13. Arma primordială, atotputernică și sacră a Domnului este iubirea! Aceasta este singura armă cu care ne vom mai lupta de acum înainte împotriva combatanților noștri tereștri. În acest fel, îi vom putea oferi Domnului, până la sfârșitul zilelor noastre pe acest pământ, un sacrificiu care îi va fi cu siguranță pe plac și care va consta în victoriile pe care le vom obține asupra oricărui rău din această lume folosindu-ne de arma Sa atotputernică și sacră. 14. Doresc să începi să te ocupi chiar de mâine de sarcina pe care ți-am dat-o. Fie ca voința preasfântă a Domnului să se facă întotdeauna, acum și de-a pururi! Amin”.

15. Auzind aceste cuvinte, Enoh s-a îndreptat către Lameh și i-a spus: „Mult iubitul meu frate Lameh, porunca pe care tocmai i-ai dat-o lui Tubal-Cain îmi face o bucurie infinit mai mare decât mi-ar face vederea aurului cel mai pur din lume. De aceea, te asigur că vei fi binecuvântat așa cum nimeni din această lume nu a fost vreodată până acum!

16. Această țară va vedea curgând pe străzile ei lapte și miere. Orașul tău va străluci ca o lună plină, casele din el vor lumina precum stelele, iar palatul tău precum soarele la răsărit!

17. Adevăr îți spun: iubirea ta a devenit mai mare decât întregul glob pământesc! Când marele festin se va încheia și vom trece la ceremonia de consacrare, îți vei da seama cât de mulțumit este Domnul de tine!

18. Inițial, intenția mea era să plec chiar astăzi, dar acum sunt gata să mai rămân încă trei zile alături de tine, pentru a-ți arăta puterea noii arme pe care ai adoptat-o. Așa să fie, în numele Domnului! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 09:56 ]
Post subject:  Capitolul 41

Capitolul 41
Conversația dintre Enoh și fiul său pe tema ordinii juste și a dezastruoasei ierarhii umane.
(18 mai 1843)

1. Festinul comandat a fost în curând gata, iar oaspeții au început să sosească. Mesele au fost ocupate și separate conform indicațiilor lui Lameh.

2. Atunci, Enoh i-a spus lui Lameh: „Frate, este foarte bine să respectăm o anumită ordine, căci aceasta reprezintă puterea lui Dumnezeu, care a creat întreaga lume ținând cont de principiile ordinii. Din păcate, oamenii au creat o cu totul altă ordine, care îi este absolut insuportabilă Domnului și care poartă numele de ierarhie!

3. Dacă tu însuți ai aranja diferite obiecte într-o anumită ordine pe masă și altcineva ar veni și le-ar schimba între ele, acest lucru te-ar supăra, căci ordinea instaurată de tine ar fi încălcată. De aceea, l-ai privi cu mânie pe cel responsabil de această dezordine.

4. În mod similar, Domnul și-a creat copiii într-o manieră similară și i-a așezat în fața Lui în linie dreaptă, în ordinea dorită de El. De ce încalci atunci această ordine după bunul tău plac?

5. La drept vorbind, noi putem în anumite circumstanțe să spunem: ‚Cutare și-a îndeplinit funcția, iar cutare este numit în următoarea poziție’, iar un frate care a fost numit de Domnul pentru a-și instrui semenii îi poate spune unui alt frate (care nu a fost numit de Domnul) să îi urmeze instrucțiunile.

6. Aceasta este adevărata ierarhie pe care ne-a dăruit-o Domnul. Dacă însă nu facem decât să le oferim fraților noștri un festin, nu este normal să aranjăm trei mese diferite. Una singură este suficientă, și putem mânca cu toții la ea, în calitate de frați și de surori cu drepturi egale!”

7. Auzind această mustrare născută din iubire, Lameh a dispus imediat unirea meselor, astfel încât toți s-au putut așeza la aceeași masă, simțindu-se precum frații.

8. Enoh l-a lăudat imediat pe Lameh pentru supunerea sa în fața voinței și iubirii Domnului.

9. Cât despre patriarhul Lameh (cel de pe înălțimile sacre), acesta s-a apropiat pe furiș de Enoh și i-a spus în șoaptă: „Ascultă, părinte Enoh, sunt întru totul de acord cu ceea ce i-ai spus omonimului meu din ținuturile de jos, dar trebuie să-ți mărturisesc că nu am înțeles pe deplin ce ai vrut să spui atunci când te-ai referit la ierarhia creată de oameni.

10. Ascultă: copiii sunt mai mici în rang decât părinții lor și cred că nici chiar Domnului nu i-ar plăcea să îi vadă punându-se pe picior de egalitate cu aceștia din urmă.

11. De altfel, îmi amintesc de diferite situații în care Domnul Însuși i-a tratat pe cei de pe înălțimi în mod diferit, nepunându-i deloc pe picior de egalitate!

12. Ceea ce s-a întâmplat cu cele trei coșuri atunci când am ținut marele festin în munții sacri reprezintă o dovadă clară în această direcție. Mai mult, la acel festin Domnul te-a numit pe tine mare preot, iar pe Ghemela și pe Purista le-a înălțat în rang în fața tuturor. Nimeni nu poate contesta aceste fapte!

13. Rezultă așadar dincolo de orice tăgadă că Domnul a stabilit o anumită ierarhie între oameni. De aceea, nu am reușit să înțeleg ce ai vrut să spui mai devreme. Te rog, oferă-mi câteva explicații suplimentare în această direcție!”

14. Enoh s-a întors către Lameh și i-a spus: „Fiul meu, mă tem că greșești teribil atunci când compari maniera de a acționa a Domnului cu cea a oamenilor. Nu uita că Domnul poate face așa cum dorește și nimeni nu se poate opune voinței Sale!

15. De altfel, diferitele grade pe care le-a stabilit Domnul în rândul copiilor Lui au drept unic criteriu iubirea pe care o simt aceștia din urmă pentru El. Altfel spus: ‚Cu cât inima ta Mă iubește mai mult pe Mine, Tatăl tău preasfânt și preaplin de iubire, cu atât ești mai apropiat de Mine. Invers, cu cât inima ta Mă iubește mai puțin, cu atât mai mult Mă voi îndepărta de tine!’

16. Acesta este unicul criteriu pentru care Enoh a fost considerat demn de a primi statutul de mare preot, și tot el explică ce s-a întâmplat cu cele trei coșuri cu alimente, sau cu Purista și cu Ghemela. Aceeași ordine explică și de ce au copiii o datorie față de părinții lor, care reprezintă primii mari preoți numiți de Dumnezeu în rândul umanității (respectiv al copiilor Lui).

17. În consecință, totul depinde exclusiv de comportamentul dictat de iubirea oamenilor față de Dumnezeu. În ceea ce privește însă ordinea stabilită de oameni, aceasta diferă de ordinea creată de Dumnezeu, iar ei nu trebuie să se separe și să se îndepărteze unii de ceilalți, sub pretextul că unii ar fi mai presus și alții mai prejos!

18. Dacă ne diferențiem unii față de ceilalți, acest lucru este valabil exclusiv în fața lui Dumnezeu, și asta în funcție de iubirea noastră față de El. În rest, între noi nu trebuie să existe nici o diferență!

19. Căci cel care dorește să fie mai mare între doi oameni va fi întotdeauna mai mic în fața lui Dumnezeu. În schimb, dacă ne simțim uniți cu ceilalți frați ai noștri prin iubirea pe care le-o purtăm, la fel ne vom prezenta și în fața lui Dumnezeu!

20. Încearcă să înțelegi corect ce îți spun, fiul meu! Dar văd că mesele au fost reunite. Îți propun să luăm loc la una din ele. Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 09:58 ]
Post subject:  Capitolul 42

Capitolul 42
O a doua masă este aranjată în sala tronului. Marele festin al bucuriei. Discursul necunoscutului așezat la a doua masă.
(19 mai 1843)

1. Numărul invitaților era atât de mare încât nu au putut lua toți loc la masa cea mare. De aceea, Lameh s-a întors către Enoh și i-a spus:

2. „Ascultă, dragul și înțeleptul meu frate, tu, care ești unicul mare preot al Domnului, după cum îți poți da seama și singur, jumătate din oaspeții mei nu au loc la masa principală! Mă întreb ce vor spune ei dacă voi dispune aranjarea unei alte mese, separat de aceasta, special pentru ei? Oare se vor simți mai puțin bine tratați decât ceilalți, de vreme ce nu pot sta la masa la care ești așezat tu?”

3. Enoh i-a răspuns zâmbind: „Dragul meu frate, necesitatea nu este totuna cu tratamentul de sus. Oricum, pentru a atrage cât mai puțin atenția asupra acestei chestiuni, dispune aranjarea unei a doua mese în această sală uriașă, care poate găzdui pe puțin zece mii de persoane, și atunci nu va mai conta unde se vor așeza invitații. În acest fel, nimeni nu va avea motive de nemulțumire!”

4. Lameh a fost imediat de acord cu propunerea excelentă a lui Enoh și le-a poruncit servitorilor săi să facă exact așa cum l-a sfătuit acesta.

5. Invitații aflați în plus și-au găsit cu ușurință loc la cea de-a doua masă și s-au bucurat enorm să constate că fac obiectul unei grații speciale din partea regelui lor, care le permite să mănânce în marea sală a tronului, alături de distinșii oaspeți veniți din ținuturile sacre și prieteni ai lui Dumnezeu.

6. Văzând cât de mare este mulțumirea oamenilor în fața gestului său de a dispune aranjarea celei de-a doua mese, Lameh s-a bucurat în sinea sa și s-a așezat alături de Enoh și de fiul acestuia, patriarhul Lameh.

7. Și astfel, totul era într-o ordine perfectă. Felurile de mâncare au fost aduse, iar în curând din toate inimile s-a ridicat către cer un cor de laude aduse Domnului. Enoh a binecuvântat mâncarea în numele sfânt al lui Dumnezeu și toți s-au servit din bucatele astfel binecuvântate, mâncând și bând, în timp ce din loc în loc se auzeau cuvinte de recunoștință și de slavă aduse Tatălui ceresc.

8. După ce toată lumea s-a săturat, unul din oaspeții care luase loc la cea de-a doua masă s-a ridicat și le-a adresat următoarele cuvinte comesenilor săi:

9. „Frați, prieteni și surori! Ce om, oricât de mare ar fi ardoarea inimii sale, i-ar putea mulțumi îndeajuns lui Dumnezeu, Domnul suprem al cerului și al pământului, pentru grația inexprimabilă de a-l fi transformat pe nemilosul nostru rege Lameh într-un frate atât de minunat și într-un binefăcător al umanității? Adevăr vă spun: nu-mi pot imagina ceva mai sublim!

10. Cu siguranță, nimic nu este mai ușor pentru Domnul decât să creeze miliarde de lumi, dar să transformi o ființă liberă și nesupusă judecății în maniera în care a fost transformat Lameh, și implicit prin el întreaga sa casă regală, reprezintă un miracol mult mai mare decât crearea stelelor, a pământurilor și a celorlalte lumi într-o singură clipă, așa cum numai voința divină și atotputernică este capabilă să facă!

11. Căci crearea unei lumi nu depinde decât de voința lui Dumnezeu, iar ceea de dorește Acesta va continua să existe de-a pururi! Este suficient ca El să rostească atotputernicul său: ‚Așa să fie!’ pentru ca o lume întreagă cu sori și planete să înceapă să se rotească în jurul orbitei sale în fața ochilor marelui Creator!

12. Cu totul altfel stau însă lucrurile cu ființele libere, căci în cazul lor ‚Așa să fie!’ ar echivala cu o judecată, respectiv cu moartea! De aceea, în astfel de cazuri numai marea iubire, compasiunea, răbdarea, blândețea și celelalte mijloace pline de înțelepciune folosite de Dumnezeu pentru a le orienta fără a le controla în vreun fel pot da rezultate. Aceste instrumente divine iau astfel locul atotputerii, instruind și conducând spiritul ființei umane, care reprezintă o divinitate în sine, până când acesta se trezește, iar omul își reia locul firesc în cadrul ordinii divine, prin cunoașterea de sine. Acest miracol mi se pare infinit mai mare decât să creezi o întreagă lume, cu sori și planete!

13. De aceea, ar trebui să îl slăvim și să îl iubim pe Domnul mai mult chiar decât am făcut-o vreodată, căci abia acum ne putem da cu adevărat seama de întreaga Sa măreție!

14. Așadar, ridicați-vă, fraților, și haideți să îl slăvim pe Domnul care a revărsat asupra noastră o grație atât de mare!”

15. Acest discurs a uluit literalmente întreaga asistență, care a rămas copleșită de forța ce se degaja din aceste cuvinte.

Author:  1% [ 26.6.2018, 10:00 ]
Post subject:  Capitolul 43

Capitolul 43
Uimirea regelui Lameh la ascultarea discursului oaspetelui necunoscut. Cele două tipuri de hrană ale ființei umane și dubla natură a acesteia.
(20 mai 1843)

1. Singur Lameh nu știa cum să procedeze. De aceea, el s-a adresat lui Enoh, căruia i-a spus: „Ascultă, prieten drag și frate sublim întru iubirea lui Dumnezeu, acest om vorbește de parcă ar fi fost ales de Domnul personal pentru a ne fi ghid!

2. Într-adevăr, tot ce a spus el ar fi putut ieși la fel de bine de pe buzele tale, și eu însumi m-aș simți onorat să fiu inspirat cu asemenea cuvinte. Din nefericire, nu prea este cazul!

3. Spune-mi, așadar, dragul meu Enoh, dacă împărtășești această părere a mea: oare nu ar fi cazul să îl invităm pe acest orator înțelept la masa noastră?”

4. Enoh i-a răspuns: „Dragul meu frate, mă întreb dacă, acționând în acest fel, nu vei acorda o mai mare importanță mesei noastre decât mesei alăturate!

5. De aceea, eu cred că deocamdată ar fi bine să ne limităm să ascultăm cu atenție ce are de spus străinul, meditând în tăcere asupra semnificației profunde a cuvintelor sale!

6. Dacă vei cumpăni asupra acestui sfat, sunt convins că îmi vei da dreptate. Oricum, te afli la tine acasă și ești înzestrat cu propria ta voință, așa că nu ai decât să procedezi așa cum consideri că este mai bine!”

7. Într-adevăr, Lameh a început să reflecteze, iar în cele din urmă a spus: „O, dragul și înțeleptul meu frate Enoh, ce rost ar avea să mă iau după propria mea voință în condițiile în care mă aflu alături de tine? Ori de câte ori rostești un cuvânt, sunt copleșit de înțelepciunea care emană din el!

8. De aceea, voi face așa cum m-ai învățat: îl voi asculta cu cea mai mare atenție pe oratorul de la masa alăturată și nu îl voi ruga să vină la masa noastră decât după ce toată lumea a terminat de mâncat, astfel încât să ne cunoaștem mai bine. Sper că nu ai nimic de obiectat!”

9. Enoh: „Dragul meu frate, dacă vei acționa în acord cu această intenție a ta, vei proceda corect și drept în fața lui Dumnezeu și a acestor oaspeți ai noștri!”

10. Când Enoh a tăcut, oaspetele de la masa alăturată s-a ridicat din nou și a luat din nou cuvântul, spunând:

11. „Prieteni, frați și surori! Ne-am înfruptat cu toții din aceste delicioase bucate. Corpurile noastre s-au îngreunat și simt o stare de bunăstare interioară, în timp ce sufletele noastre nu-și pot păstra decât cu mare greutate mobilitatea obișnuită. De aceea, vă propun să îi dăruim iubirea și recunoștința noastră Celui care dăruiește toate lucrurile!

12. Corpul nu este însă esența omului. El nu reprezintă decât un instrument care îi servește pentru a realiza marele scop sacru ce a existat dintotdeauna, și anume integrarea în ordinea divină.

13. De vreme ce așa stau lucrurile cu corpul nostru, și este evident că ele nu pot sta altfel, rezultă că în interiorul ființei umane trebuie să existe un alt principiu, cu totul diferit, un alt fel de ființă, mai elevată, pentru care a fost creat acest corp pe care tocmai l-am hrănit atât de bine. Această ființă interioară este cea căreia trebuie să-i acordăm întreaga noastră atenție, procurându-i hrana cea mai potrivită și având grijă de ea, căci este extrem de delicată și de sensibilă…

14. Constat că vă întrebați în inimile voastre: ‚Mda, bine ar fi să putem avea grijă de ființa noastră interioară, dar nu prea știm cu ce anume trebuie să o hrănim!

15. Este ușor să creștem pe pământ diferiți pomi pentru a obține fructele necesare pentru a ne hrăni trupul fizic, dar încă nu am cunoscut vreun pom în care să crească acele fructe cu care se hrănește ființa interioară a omului!’

16. Aveți întru totul dreptate, dragii mei prieteni, frați și surori, dar eu vă spun altceva!

17. Ascultați-mă așadar: Domnul a aranjat astfel lucrurile încât materia să se hrănească cu materie, sufletul cu suflet, iubirea cu iubire și spiritul cu spirit!

18. Iubirea este temelia spiritului și esența autentică a acestei ființe interioare a omului. De aceea, noi nu ne putem hrăni această ființă interioară cu o altă hrană mai bună decât cu iubirea noastră față de Dumnezeu. Această iubire întărește ființa interioară a omului, permițându-i acestuia să fie un senior în propria sa casă, care nu este alta decât sufletul nemuritor și corpul trecător.

19. Pentru a putea fi consumate, mâncărurile destinate trupului trebuie însă pregătite de natura exterioară, dar și de arta culinară a oamenilor. Cu atât mai mult, hrana destinată spiritului trebuie bine pregătită înainte de a putea fi consumată!

20. Pregătirea acestei hrane spirituale se face cu ajutorul Cuvântului dinlăuntrul nostru. Numai consumând hrana spirituală astfel preparată ne vom putea fortifica noi spiritul!”

21. În acest moment, Lameh l-a tras de mânecă pe Enoh și i-a spus: „Încă nu a terminat, așa că îl vom asculta până la capăt, și abia apoi vom schimba impresii pe marginea celor spuse de el! Iată, reîncepe să vorbească. Să-l ascultăm!”

Author:  1% [ 26.6.2018, 10:02 ]
Post subject:  Capitolul 44

Capitolul 44
Sațietatea corpului, a sufletului și a spiritului. Plictiseala este foamea sufletului, iar aviditatea de a se instrui cea a spiritului.
(22 mai 1843)

1. Oratorul aflat la cealaltă masă a continuat astfel: „Pregătirea iubirii față de Dumnezeu se realizează cu ajutorul Cuvântul viu care vine din inimile noastre. Aceasta este adevărata hrană a spiritului.

2. Adevăr vă spun: Cuvântul autentic și viu care se naște în profunzimile inimilor noastre înseamnă totul. El poate penetra materia, dezagregând-o și transformând-o într-o esență spirituală care hrănește apoi spiritul.

3. Este exact așa cum vă spuneam la început: materia hrănește materia, sufletul hrănește sufletul, iar spiritul hrănește spiritul.

4. Căci Cuvântul care există în noi, sub forma gândului care se exprimă cu claritate în inima noastră, este mai presus de materie, pe care o divide și o contemplă din interiorul structurii sale minunate. Cu această contemplație se satură sufletul, căci starea de încântare pe care o simte el la vederea frumuseții neasemuite a formelor pe care le descoperă astfel îi potolește în întregime foamea.

5. Creatorul a creat astfel omul încât sațietatea uneia din părțile ființei sale să trezească senzația de foame într-o altă parte a sa.

6. Pentru a înțelege mai bine aceste cuvinte, vă voi da un exemplu. De aceea, ascultați-mă cu cea mai mare atenție!

7. Ori de câte ori vă este foame din punct de vedere fizic, voi vă gândiți cu aviditate la o masă bună, iar dacă vă găsiți în fața unei mese pline cu bucate alese, vă umpleți de o stare de fericire interioară, căci știți că vă veți putea potoli astfel foamea.

8. Dacă ați fi însă nevoiți să rămâneți așezați la această masă opt zile, o lună sau chiar un an, fără să vă puteți ridica de la ea, nu v-ați plictisi peste măsură?

9. Adevăr vă spun, dragii mei prieteni, frați și surori, nu numai că v-ați plictisi, dar v-ar cuprinde o disperare nemărginită!

10. De vreme ce așa stau lucrurile, vă pun următoarea întrebare: de unde se naște această stare de disperare, de vreme ce corpul vostru s-ar simți astfel întru totul satisfăcut, știind că foamea sa va fi mereu potolită?

11. E simplu: starea de disperare se naște din faptul că potolirea corpului fizic provoacă inevitabil foamea sufletului, care se manifestă fără nici o excepție printr-o plictiseală exasperată și plină de amărăciune.

12. Ce putem face în acest caz pentru a potoli sufletul, după ce am satisfăcut corpul?

13. Ne putem ridica de la masă, putem ieși afară, pe o colină sau într-o grădină în care sufletul poate admira în voie formele frumoase create de natură, se poate desfăta cu ciripitul păsărelelor, cu parfumul eteric al florilor și cu tot felul de alte lucruri la fel de agreabile.

14. Vom constata însă cât de curând că după ce ne-am potolit sufletul înfometat contemplând aceste forme frumoase, această nouă hrană va începe să ne plictisească la rândul ei, iar noi vom simți nevoia să ne întoarcem în casă pentru a ne hrăni din nou corpul. Acesta devine înfometat ori de câte ori sufletul atinge starea de sațietate. În alte cazuri, mai rare, spiritul omului elevat este cel care începe să se agite, spunându-i sufletu-lui: ‚Mi-e foame!’

15. Cum se manifestă această foame a spiritului? Printr-o sete de cunoaștere din ce în ce mai mare.

16. Spiritul își dorește să înțeleagă care este esența materiei și a frumoaselor forme pe care le-a contemplat sufletul; căci, pentru el, frumusețea formelor nu reprezintă o hrană ce poate fi consumată. Pentru ca spiritul să atingă la rândul lui starea de sațietate, formele trebuie consumate prin foc, lumină și adevăr.

17. La ce foc mă refer în cazul de față? La cel al iubirii plină de ardoare. În ce constă lumina care poate potoli foamea spiritului? În gândul care se manifestă cu claritate în interiorul inimii. La ce se referă adevărul de care vorbeam? La Cuvântul care decurge din foc și din lumină.

18. Cu ajutorul acestui Cuvânt, noi dizolvăm materia fermă aflată în forma care ne place și descoperim în interiorul ei semnificația spirituală a formei sale.

19. Spiritul care descoperă această semnificație trăiește o stare de euforie beatifică, sinonimă cu potolirea foamei sale anterioare. În această stare își găsește el adevărata patrie, pacea primordială, substanța, sursa, și implicit adevărata sa iubire față de Dumnezeu, precum și iubirea atotputernică a lui Dumnezeu față de el.

20. Fericit, spiritul astfel satisfăcut se închină cu smerenie și cu ardoare în fața iubirii infinite a lui Dumnezeu, căruia îi mulțumește cu recunoștință. Și astfel, Dumnezeu devine hrana sa esențială, cu ajutorul căreia poate obține viața eternă.

21. Așa trebuie să privim noi opera Tatălui nostru ceresc, căutând în ea marea Sa iubire și compasiunea Sa infinită. Atunci când unul dintre noi descoperă un astfel de adevăr, el trebuie să îl împărtășească imediat și fraților săi, într-un limbaj autentic și ușor de înțeles de către aceștia. În acest fel, întreaga umanitate va avansa în spiritul adevărului, care va deveni hrana vie a spiritului său, pe care îl va ajuta să crească și să se maturizeze întru iubirea sa față de Dumnezeu. În ultimă instanță, această activitate reprezintă adevărata viață eternă!”

22. După aceste cuvinte, Oratorul a tăcut. Întreaga adunare a rămas uluită în fața unei înțelepciuni atât de mari. Cât despre Lameh, acesta parcă și-a ieșit complet din minți!

23. Enoh l-a liniștit însă și i-a spus: „Mai ai încă puțină răbdare, căci Oratorul nostru nu și-a terminat încă discursul. Parcă spuneai că nu vom schimba impresii decât după ce va termina de vorbit!”

Author:  1% [ 26.6.2018, 10:04 ]
Post subject:  Capitolul 45

Capitolul 45
Întrebările spiritelor critice, incapabile de înțelegere. Răspunsul înțelept al Oratorului referitor la Cuvântul viu.
(23 mai 1843)

1. Se pare însă că mai mulți oaspeți așezați la masa Oratorului aveau dificultăți în a înțelege pe deplin discursul Său. Aceștia i s-au adresat așadar, pe un ton complet lipsit de înțelegere, spunându-i:

2. „Prieten bun și înțelept, dispui în mod evident de multă lumină, iar cuvintele tale sunt cât se poate de clare. Nici unul dintre noi nu poate contesta acest lucru, întrucât suntem noi înșine înzestrați cu această calitate a înțelepciunii, fiind capabili să ne dăm seama dacă cineva știe ce spune sau nu!

3. În ceea ce te privește, nu putem spune că nu ai vorbit cât se poate de clar, întrucât îți recunoaștem înțelepciunea absolută.

4. Există totuși în discursul tău un aspect pe care nu îl putem accepta, cel puțin nu în forma pe care ne-ai prezentat-o tu!

5. Iată! Spuneai mai devreme că: ‚Cel care dizolvă materia în formele sale primordiale este Cuvântul, iar sufletul se satură contemplându-le. Prin descompunerea lor până la esența lor ultimă, care ne permite să înțelegem sensul lor spiritual, noi ne săturăm inclusiv spiritul’.

6. Mă rog, să spunem că suntem de acord. Dar să spui că omul poate dizolva materia cu ajutorul cuvântului său neputincios, așa cum face fierul încins cu o picătură de apă căzută pe el – frate, reflectează puțin și îți vei da singur seama că ai mers puțin cam prea departe cu această afirmație!

7. Poți să-i vorbești unei pietre o mie de ani sau mai mult – dacă ai putea trăi o perioadă atât de lungă de timp – dar ea va rămâne exact așa cum a fost creată, de un Cuvânt cu siguranță mult mai puternic decât al nostru!

8. Întrucât dorim însă ca onoarea ta să fie reparat㠖 chit că nu știm din ce parte a orașului provii – îți sugerăm să corectezi cât mai repede această greșeală, cu atât mai mult cu cât cei de la masa alăturată par să acorde o atenție specială conversației noastre, inclusiv cei doi puternici reprezentanți veniți de pe înălțimile sacre!”

9. Atunci, Oratorul s-a ridicat din nou în picioare și s-a adresat astfel celor care L-au criticat (altminteri, cu bune intenții): „După ce se orientează înțelepciunea autentică: după adevărul etern sau după slăbiciunea acestei lumi? Ce răspuns îmi dați? Acela dintre voi care se consideră un înțelept să-mi răspundă!

10. Văd că tăceți, în căutarea unui răspuns. Eu vă spun însă că nici un răspuns din cele pe care Mi le-ați putea da nu Mă va satisface! Am vorbit Eu de o descompunere materială sau mecanică a materiei?

11. Spuneți că aveți intenții lăudabile și că doriți să îmi restabiliți onoarea în fața eminenților invitați de la masa alăturată. Mă întreb ce aș putea face Eu pentru a vă salva onoarea voastră, în condițiile în care, prin criticarea discursului pe care vi l-am adresat numai pentru a vă trezi într-o mai mare măsură inimile, ați dat dovadă de o prostie demnă de o femeie bătrână?

12. Oare nu v-am vorbit Eu de Cuvântul interior și viu al iubirii născute în inimă, care se exprimă prin gânduri clare sau în forme ce corespund sufletului, după care se transformă în limbajul (simbolic al) vederii? Abia la acest nivel, și numai dacă este absolut necesar, din cauza slăbiciunii oamenilor cu simțurile mai grosiere, se transformă el într-un limbaj verbal, dar numai ca urmare a sațietății repetate a spiritului. Cu simțurile astfel purificate, și deci mai vii, oamenii vor putea contempla în continuare lucrurile în esența adevărului lor spiritual, potolindu-și astfel din ce în ce mai mult foamea spiritului, astfel încât acesta să își regăsească locul just, acela de Viață autentică a omului și de stăpân absolut al casei sale. Așa cum se află el la ora actuală în voi, spiritul este redus la rolul de simplu servitor al materiei, al judecății, și implicit al morții.

13. De vreme ce acesta este Cuvântul de care v-am vorbit, spuneți-Mi, cu ce înțelegere vă lăudați voi în fața lui Dumnezeu și a oamenilor, având în vedere că nu ați putut sesiza înțelesul cuvintelor Mele, preferând să ieșiți în evidență cu prostia voastră, în loc să îmi puneți cu smerenie și pe un ton blând întrebarea cuvenită referitoare la nelămurirea voastră?”

14. Auzind această mustrare severă, contestatarii s-au privit șocați, dar nici unul dintre ei nu a îndrăznit să mai spună ceva pentru a se justifica.

15. Atunci, Lameh i-a spus lui Enoh: „O, frate Enoh, dacă mai există și alți înțelepți de calibrul acestuia în orașul meu, mă tem că voi rămâne doar o figură tristă printre ei. Căci acest om vorbește de parcă ar fi coborât direct din cer!”

16. Enoh i-a răspuns: „Frate, ai încă puțină răbdare! Iată, Oratorul nostru încă nu a terminat de vorbit. Atunci când va fi cazul, îți voi spune eu ce ai de făcut! Te așteaptă încă surprize foarte mari, crede-mă pe cuvânt! Așadar, ai încă puțină răbdare! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 10:06 ]
Post subject:  Capitolul 46

Capitolul 46
Discursul înțeleptului Orator pe tema limbajului interior al spiritului, prin comparație cu limbajul exterior al buzelor.
(24 mai 1843)

1. După câteva momente, unul dintre contestatari s-a ridicat totuși în picioare și a spus: „Ascultă, dragul meu prieten și frate! Este incontestabil faptul că tu ești omul cel mai înțelept dintre toți cei așezați la această masă. De aceea, sunt absolut convins dinainte că îmi vei putea da răspunsul corect la importanta întrebare pe care doresc să ți-o pun. De aceea, te rog să mă asculți!”

2. Dar Oratorul i-a răspuns: „Ascultă! Înțelepciunea autentică ce provine de la Domnul Dumnezeu Savaot nu trebuie să fie niciodată pusă în discuție, dar nici să trezească întrebări rămase fără răspuns. Căci adevăratul înțelept știe ce stă la baza oricărui adevăr, cu ajutorul Cuvântului său viu. Cât despre ceilalți oameni, aceștia nu trebuie să-i pună întrebări, întrucât spiritul său îl instruiește și îi transmite tot ce le este necesar fraților săi să știe.

3. Dacă tot dorești să-Mi pui întrebări, spune-Mi: de unde provine înțelepciunea de care ești atât de mândru, în calitatea ta de spirit critic?

4. Dacă ai fi într-adevăr avizat, lumina spiritului tău ți-ar transmite faptul că Eu, în calitatea Mea de înțelept, sunt deja la curent cu ceea ce te preocupă, fără a mai fi necesar să îmi pui vreo întrebare!

5. Și totuși, tu ții morțiș să faci acest lucru. Spune-Mi: te consideri un înțelept? Dar pe Mine, cum Mă consideri: un înțelept autentic?

6. Care crezi că este părerea eminenților noștri oaspeți? O, nu ai decât să te duci să-i întrebi!”

7. Auzind aceste cuvinte, contestatarul cu spiritul critic a devenit extrem de stânjenit, neștiind ce să facă, întrucât aluziile Oratorului i-au demonstrat dincolo de orice tăgadă că Acesta remarcase intenția sa de a-i pune o întrebare litigioasă.

8. Dându-și seama că nu poate scăpa cu una cu două de un interlocutor atât de pătrunzător, el a început într-adevăr să-și asculte vocea inimii, care se străduia de mai mult timp să-i transmită un anumit mesaj.

9. Constatând acest lucru, Oratorul i-a adresat următoarele cuvinte:

10. „Ascultă! Îți voi da oricum un răspuns la întrebarea pe care doreai să Mi-o pui pentru a-Mi întinde o capcană, căci văd că ți-ai schimbat starea de spirit. Iată deci răspunsul Meu: 11. După părerea ta, omul nu se poate face înțeles de către frații săi decât cu ajutorul cuvântului. În consecință, cuvintele pe care le rostesc buzele sale nu fac decât să exprime cuvântul mut al inimii, reprezentând un apogeu al acestuia, căci numai grație acestor cuvinte rostite se poate manifesta el în fața celorlalte creaturi de pe pământ. Rezultă astfel că Dumnezeu trebuie adorat și venerat numai prin intermediul cuvântului rostit, și nu cu ajutorul gândului interior sau al impresiilor asociate cu sentimentele, care nu pot satisface decât spiritul.

12. În realitate, adevărul este exact pe dos. Omul nu se mai poate înțelege cu frații săi decât cu ajutorul cuvintelor pe care le rostesc buzele sale, care nu reprezintă altceva decât scoarța exterioară a copacului. Acest lucru se datorează decăderii sale, care a făcut din el un servitor al acestei lumi exterioare și al simțurilor sale, care l-au orientat către lumea aparențelor, silindu-l să se identifice cu limbajul oral exterior.

13. Acest aparent câștig este însă iluzoriu, reprezentând în realitate o pierdere considerabilă, căci dacă omul și-ar fi păstrat limbajul spiritual primordial, el ar fi putut conversa cu întreaga creație, sesizând esența tuturor lucrurilor. Așa cum este la ora actuală, el a devenit observatorul mut al naturii care îl înconjoară, cu simțurile pervertite din cauza exteriorizării lor. Omul actual este surd, orb și insensibil, la fel ca scoarța unui copac, și nu mai înțelege nimic din ceea ce stă la baza realității. El nu se mai cunoaște nici măcar pe el însuși, motiv pentru care și-a închis complet inima în fața suferințelor fraților săi!

14. Spune-Mi: nu doreai tu adineauri să orientezi către exterior recunoștința și adorația lui Dumnezeu, deși Acesta este însăși Viața aflată în profunzimile ultime ale ființei umane? Procedând în acest fel, nu ai face decât să îl pierzi definitiv pe Dumnezeu, devenind un păgân, sau chiar un ateu cu drepturi depline!”

15. De data aceasta, toți comesenii de la cea de-a doua masă, inclusiv cei de la masa principală, au început să se simtă extrem de stânjeniți, cu excepția lui Enoh, a patriarhului Lameh și a lui Hored.

16. Cât despre regele Lameh (cel din ținuturile de jos), acesta se scărpina de zor după urechi și tare ar fi vrut să spună ceva, dar Oratorul nu își terminase încă discursul, așa că a fost nevoit să își exerseze încă puțin răbdarea.

Author:  1% [ 26.6.2018, 10:12 ]
Post subject:  Capitolul 47

Capitolul 47
Credința forțată. Credința devenită liberă și vie prin intermediul iubirii față de Dumnezeu.
(27 mai 1843)

1. După o scurtă pauză, Oratorul a continuat: „Constat că acum, după ce te-am ajutat să percepi într-o oarecare măsură lumina, Mă privești complet aiurit și nu mai știi ce să crezi despre Mine și despre cuvintele Mele.

2. Te întrebi în sinea ta: ‚De ce m-aș considera un ateu dacă mă rog la Dumnezeu doar cu buzele? Oare aș fi putut depune eu mărturie prin cuvintele mele dacă nu L-aș fi recunoscut înainte în inima mea, și implicit în gândurile acesteia?’

3. Așa este, prietene și frate! Tu îl recunoști pe Dumnezeu în această manieră, iar cuvintele pe care le pronunți sunt expresia realității din inima ta. Dar de ce se petrec astfel lucrurile?

4. Pentru că tu L-ai văzut pe Domnul, Dumnezeul tău, și ești forțat astfel să crezi că Acesta există, întrucât știi cum arată și ai auzit direct din gura Lui ce anume așteaptă El de la oameni.

5. Această credință nu are însă nimic de-a face cu libertatea spiritului. Dimpotrivă, ea reprezintă dovada unei servituți care îl ucide pe acesta, întrucât te obligă să crezi că Domnul este totuna cu Dumnezeu, deoarece L-ai văzut și te-ai putut convinge de puterea Cuvântului Său și a acțiunilor Sale.

6. Această convingere nu este însă valabilă decât pentru tine și nu va putea fi transmisă cu aceeași forță de convingere descendenților tăi. Urmașii tăi nu vor putea crede în ceea ce tu recunoști în sinea ta în această manieră convingătoare, căci această cunoaștere nu va fi decât o moștenire transmisă de la gură la ureche, care nu va putea avea aceeași forță de convingere pe care o simți tu la ora actuală.

7. În numai zece generații, convingerile tale transmise din gură în gură vor fi deja atât de distorsionate încât nu vor mai fi crezute de nimeni, iar fructul acestei tradiții transmise pe cale orală va fi păgânismul cel mai pur, căruia îi va urma apoi un ateism absolut, ce nu va putea avea altă consecință decât judecata cea mai severă, căci omul aflat în afara lui Dumnezeu este deja judecat de noaptea propriei sale morți.

8. Dacă îl vei recunoaște însă pe Dumnezeu în inima ta, prin iubirea vie pe care i-o porți, și dacă te vei ruga Lui în spiritul adevărului, vei putea scăpa de judecata la care conduce inevitabil credința forțată, care nu ți-ar fi adus niciodată mântuirea. Credința ta va deveni astfel vie, fiind animată de spiritul tău, în care se va concentra mai devreme sau mai târziu întreaga ta forță, astfel încât vei putea trăi de-a pururi.

9. Numai prin această contemplație vie îl vei putea cunoaște tu cu adevărat pe Dumnezeu, în spirit și în adevăr. Vei face atunci tot ce-ți va sta în puteri pentru a trezi această credință autentică inclusiv în descendenții tăi, care vor face același lucru cu progeniturile lor. În acest fel, vor fi feriți cu toții de păgânism, de negarea lui Dumnezeu, de judecată și de moarte.

10. Este indiscutabil și în conformitate cu ordinea divină că elementul aflat în profunzimile ultime ale ființei umane este spiritul, la fel cum sămânța vie se află în interiorul fructului, chiar în centrul acestuia.

11. De aceea, dacă te vei ruga și vei crede orientându-te doar asupra lumii exterioare, către realitatea materială pe care ți-o arată simțurile, însuși spiritul tău va fi atras către această lume iluzorie, dăruindu-se materiei, care echivalează cu judecata și cu moartea.

12. Dacă vei acționa în acest fel, va fi ca și cum ai scufunda o torță aprinsă în apă, în loc să o lași să ardă! Ce crezi: va mai continua aceasta să ardă și să îți lumineze calea?

13. Spiritul tău este lumina și Viața ta. Dacă această lumină se va stinge din cauza comportamentului tău iresponsabil, ce altceva ți-ar mai putea dărui această Viață?

14. Desigur, vei continua să trăiești, căci L-ai văzut pe Dumnezeu cu ochii tăi și ești obligat să crezi că Acesta există. Dar Eu îți spun: după această viață nu vei continua să trăiești și dincolo de mormânt, dacă nu vei uita ceea ce ai văzut și dacă nu vei regăsi apoi ceea ce ai uitat sub forma unui element nou al spiritului tău, născut dintr-o iubire atotputernică față de Dumnezeu.

15. Păstrează de-a pururi aceste cuvinte, la fel ca și imaginea lui Dumnezeu pe care ai perceput-o direct, și astfel vei putea trăi de-a pururi. În caz contrar, credința ta în Dumnezeu nu va putea trece dincolo de mormânt!

16. Încearcă să înțelegi ce îți spun, iar dacă mai există aspecte nelămurite, comunică-Mi-le, ca să îți pot dărui lumina necesară! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 10:14 ]
Post subject:  Capitolul 48

Capitolul 48
Umilirea spiritului critic, căruia îi lipsește sinceritatea și care nu iubește decât spectacolul lumii exterioare. Tendința omului de a minți cu ajutorul cuvintelor sale.
(29 mai 1843)

1. Contestatarul de dinainte a reflectat timp de câteva momente, complet consternat de discursul auzit și întrebându-se ce anume i-ar putea răspunde sau ce l-ar putea întreba pe Orator.

2. După un scurt moment de cumpănire, și-a amintit subit că Lameh avea intenția să inaugureze templul de pe colină. De aceea, i-a spus Oratorului:

3. „Ascultă, prietene și frate pe care te stimez enorm! Sunt profund zguduit de adevărurile profunde conținute în discursul pe care mi l-ai adresat. Claritatea argumentelor tale m-a convins definitiv și mi-aș dori să îți pun o mie de întrebări! Pe de altă parte, regele Lameh și-a propus să inaugureze noul templu de pe colină și dă semne că ar dori să începem. De aceea, nu cred că mai avem timp să discutăm înainte de această ceremonie sacră. Mai târziu, voi avea însă grijă să mă ocup numai de tine!”

4. Oratorul: „Ascultă, prietene și frate, în ce fel îl împiedică discuția noastră pe Lameh să își ducă la bun sfârșit ceremonia?”

5. Interlocutorul său: „Ei bine, prin faptul că discuția noastră i-a captat întreaga atenție, așa cum s-a întâmplat și cu Enoh și cu tovarășii acestuia!

6. Acesta este motivul pentru care cred că ar fi cazul să punem deocamdată punct discuției noastre, și implicit acesta este răspunsul la întrebarea pe care mi-ai pus-o. Pe de altă parte, nu doresc în nici un fel să mă opun marii tale înțelepciuni și sunt absolut convins că îmi vei lămuri și această dilemă, dat fiind că ești cu mult mai înțelept decât mine. Spune-mi așadar ce crezi că trebuie să facem, iar eu mă voi înclina în fața hotărârii tale”.

7. Oratorul: „Iată ce cred Eu: Lameh ne-a invitat să participăm la acest festin, iar noi am dat curs invitației sale. În schimb, nimeni nu ne-a invitat la ceremonia de pe colină și nimeni nu ne-a spus ce urmează să se întâmple după acest festin. În consecință, inaugurarea templului de pe colină nu ne privește în nici un fel.

8. Lameh și Enoh știu foarte bine ce au de făcut sau ce doresc să facă, și cu siguranță nu își vor schimba proiectele din cauza discuției noastre! Dacă doresc să îi însoțim, cu siguranță ne vor spune acest lucru, iar noi îi vom urma, continuând să schimbăm între noi opinii. În cazul în care nu doresc să îi însoțim, nu văd cine ne-ar putea împiedica să facem ce dorim!

9. Spune-Mi, nu crezi că am dreptate? Ce părere ai?”

10. Din nou, contestatarul a rămas fără răspuns, așa că a început să reflecteze intens; căci îi plăceau la nebunie spectacolele lumii exterioare și își dorea din suflet să participe la inaugurarea templului.

11. Interlocutorul său a remarcat acest lucru și i-a spus: „Ascultă, prietene și frate! De ce ți se pare atât de dificil să fii sincer în toate circumstanțele vieții?

12. În ceea ce te privește, este absolut limpede cum folosești tu cuvântul rostit, căci ai o tendință evidentă către minciună!

13. Mi-ai adus până acum tot felul de argumente pentru care ar trebui să punem capăt conversației noastre, dar toate au fost simple invenții ale tale! Căci ceea ce te interesează pe tine nu este inaugurarea templului, nici momentul fixat de Lameh pentru acest eveniment sau atenția pe care o acordă el cuvintelor Mele, ci dorința ta nemărginită de a observa tot ce se întâmplă în jur!

14. Practic, îți dorești atât de mult să asiști la ceremonia de inaugurare încât ți-ai dori ca Eu să tac! Spune-Mi: nu am dreptate?

15. Cum poate un bărbat să cultive în inima sa astfel de dorințe efemere, specifice femeilor? Această viclenie ascunsă nu-Mi poate provoca decât dezgust, Mie și oricărui alt bărbat înzestrat cu înțelepciune!

16. Adevăr îți spun: fă un efort și purifică-ți inima, ca să îți pot vorbi și despre alte lucruri infinit mai importante decât această ceremonie de inaugurare absolut insignifiantă!”

17. Aceste cuvinte i-au dat lovitura de grație contestatarului nostru. Roșu la față de rușine, acestuia îi venea să o ia la fugă, dar interlocutorul său l-a împiedicat să facă acest lucru.

Author:  1% [ 26.6.2018, 10:28 ]
Post subject:  Capitolul 49

Capitolul 49
Dialogul dintre regele Lameh și Enoh pe tema înțeleptului Orator și a inaugurării templului. Conformitatea interioară a templului. Regele Lameh îl invită pe Orator la ceremonia de inaugurare.
(30 mai 1843)

1. După ce conversația dintre cei doi parteneri de discuție s-a încheiat, Lameh s-a întors către Enoh și l-a întrebat:

2. „Ascultă, fratele meu întru Domnul, părerea mea este că pentru un om obișnuit, respectiv născut și crescut în ținuturile de jos, vorbitorul anterior face dovada unui discernământ cam prea mare.

3. De aceea, sunt convins că a fost trimis de sus, chiar de Domnul Însuși, pentru a ne demonstra mie și poporului meu măreția și profunzimea înțelepciunii divine.

4. De vreme ce a pomenit el însuși de o eventuală invitație la ceremonia de inaugurare a templului, sunt de părere că ar trebui să mă duc eu însumi pentru a-l invita fără întârziere la această ceremonie. Ce crezi: nu ar fi normal să procedez astfel?”

5. Enoh i-a răspuns: „Dragul meu frate, du-te la el și fă așa cum îți dictează inima, căci momentul este propice!

6. De altfel, consider indispensabil ca acest înțelept să ia parte la inaugurare, căci templul de pe munte este consacrat chiar înțelepciunii Domnului, pe care Acesta ne-a împărtășit-o în imensa sa iubire și compasiune infinită. De aceea, templul trebuie consacrat cu întreaga înțelepciune divină care se găsește printre noi, inclusiv cu cea din noi înșine!

7. Templul construit la șes după purificarea ținuturilor de jos a fost consacrat iubirii și compasiunii Domnului. El este întru totul comparabil cu inima omului, în care, până nu demult, colcăiau șerpii imoralității. Nu întâmplător, regiunea a trebuit purificată prin uciderea iubirii trupești (adu-ți aminte ce s-a întâmplat între femeile de la curte și Kisehel!), după care mlaștinile sale au trebuit să fie secate cu ajutorul vânturilor calde și puternice. Solul a trebuit să fie nivelat și transformat în aur pur printr-un incendiu extrem de violent, așa cum s-a întâmplat cu curtezanele curții. În sfârșit, au trebuit să fie aduse pietre fin șlefuite pentru construirea templului. Acestea echivalează cu un material complet nou, deopotrivă ferm și durabil, care nu seamănă nici cu lemnul găunos și putred, nici cu terenul moale și fetid al mlaștinilor.

8. După cum vezi, templul exterior construit la șes și consacrat de Domnul Însuși nu a reprezentat decât o metaforă a templului interior al lui Dumnezeu aflat în inima omului.

9. După construirea acestui prim templu, Domnul ți-a poruncit să înalți un al doilea templu, pe muntele purificat.

10. Acesta nu mai simbolizează în primul rând iubirea și compasiunea, ci înțelepciunea și toate atributele care se nasc din aceasta.

11. De aceea, este absolut necesar ca toți cei pe care Domnul i-a înzestrat cu o mare înțelepciune să ia parte la inaugurarea templului.

12. Acest om care a vorbit în fața noastră este un înțelept autentic în fața lui Dumnezeu; du-te deci la el și invită-l la ceremonia de inaugurare!

13. Nu invita însă pe nimeni altcineva decât pe el. Pe de altă parte, dacă el dorește să fie însoțit de altcineva, consideră că persoana respectivă este invitatul tău direct!

14. Căci înțelepciunea este lumina iubirii, iar strălucirea ei este adevărul etern în esența sa cea mai pură. De aceea, haide, du-te la el și lasă-te ghidat de inima ta. Amin!”

15. Auzind acest îndemn, Lameh s-a grăbit către Oratorul înțelept și L-a invitat la ceremonia de inaugurare a templului.

16. Înțeleptul i-a spus lui Lameh: „Prietene și frate, de vreme ce M-ai invitat, voi veni, poți fi sigur de acest lucru; și toți cei pe care îi voi lua cu mine îți vor fi pe plac!

17. Căci Eu merg pe drumul insondabil al înțelepciunii eterne a lui Dumnezeu; de aceea, toți cei care înțeleg această înțelepciune sunt slujitori ai înțelepciunii divine, iar tu vei fi de-a pururi fratele lor!

18. Du-te și transmite-i aceste cuvinte lui Enoh, iar el va înțelege imediat ce am vrut să spun!

19. Iar acum, să ne ridicăm de la masă, pentru ca templul să poată fi consacrat cât timp soarele mai este încă pe cer! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 10:30 ]
Post subject:  Capitolul 50

Capitolul 50
Discursul înțeleptului pe tema semnificației consacrării templului. Toți cei prezenți sunt invitați să ia parte la eveniment.
(31 mai 1843)

1. După ce Oratorul a tăcut, Lameh L-a salutat cu respect și s-a grăbit să se întoarcă la Enoh.

2. El i-a transmis acestuia mesajul comunicat de înțelept.

3. Cuvintele sale i-au bucurat nespus pe cei de la masa principală, iar Enoh i-a spus cu blândețe lui Lameh:

4. „În acest caz, dispune ca toată lumea să se ridice de la masă, pentru a nu se însera înainte ca templul înțelepciunii să fie consacrat în numele Domnului!”

5. Lameh a dat imediat porunca necesară și toată lumea s-a ridicat de la masă.

6. Văzând că oamenii obișnuiți dau semne că vor să-i însoțească, regele s-a simțit oarecum stânjenit, dar Oratorul înțelept s-a îndreptat către el și i-a spus:

7. „De ce te tulbură faptul că acești copii doresc să urmeze și ei calea înțelepciunii? Eu cred că nu trebuie să împiedicăm pe nimeni să ne urmeze pe calea justiției divine.

8. Căci ceea ce simbolizează iminenta consacrare a templului trebuie să se petreacă mai întâi în inimile noastre și în cele ale celor pe care îi păstorim.

9. Înainte ca templul alcătuit din materie moartă să poată fi inaugurat, este necesar ca mai întâi să inaugurăm nenumăratele temple ale spiritului lui Dumnezeu care se găsesc în inimile fraților și surorilor noastre. Acest lucru este absolut fundamental, căci fără el inaugurarea templului exterior nu folosește la nimic.

10. Dacă dorești ca oamenii să se îndrepte către casele lor, consacrând templul fără ei, spune-Mi: la ce va mai folosi acest edificiu?

11. Vrei cumva să sanctifici templul tu, o ființă impură în fața lui Dumnezeu, a cărui puritate și sfințenie sunt absolute?

12. Acest lucru este imposibil, căci nici un proces de sfințire nu poate fi realizat decât de Cel Sfânt, care nu cunoaște impuritatea.

13. Pe de altă parte, Dumnezeu nu este preocupat decât de popor, nu de temple. Dacă ți-a poruncit să construiești acest templu, a făcut acest lucru de dragul poporului, și nu doar pentru a-l inaugura printr-o ceremonie oarecare!

14. Rezultă așadar că ceea ce contează mai mult în cadrul acestei ceremonii nu este templul propriu-zis, ci oamenii care iau parte la proces; de aceea, aceștia trebuie neapărat să fie prezenți!

15. În caz contrar, Domnul va consacra El Însuși templele vii din inimile oamenilor, dar va refuza de-a pururi să sfințească templul mort din vârful muntelui, care va redeveni astfel un sălaș pentru șerpi!

16. De aceea, invită-i pe toți cei de față și trimite-ți heralzii în tot orașul, căci așa cum ți-am spus, Eu îi voi lua cu Mine pe toți cei cărora le vei permite să ne însoțească.

17. Iar cei pe care doresc să îi iau cu Mine sunt toți locuitorii orașului tău. În rest, nu-ți mai face probleme, căci numai înțelepciunea Domnului din inima omului poate recunoaște căile juste ale lui Dumnezeu!”

18. Aceste cuvinte l-au tulburat într-o măsură atât de mare pe Lameh încât acesta s-a retras, nemaiputând face față înțelepciunii uluitoare a acestui necunoscut.

19. El s-a îndreptat rapid către servitorii săi și i-a trimis în cea mai mare grabă către toate colțurile orașului pentru a-i invita pe oameni la inaugurarea templului.

20. Când s-a întors cu pași repezi în marea sală a tronului, Enoh i-a ieșit în întâmpinare și i-a spus:

21. „Bine, frate Lameh, dar cum se face că nu mi-ai mai cerut sfatul înainte de a face ce ți-a recomandat înțeleptul Orator, deși chiar acesta este motivul pentru care mă aflu alături de tine?”

22. Lameh a devenit din nou foarte tulburat, căci nu știa că Enoh nu dorește altceva decât să îl pună la încercare. De aceea, el i-a răspuns: „Frate Enoh, mi-a fost imposibil să acționez altfel, căci marea înțelepciune a acestui străin și profunzimea adevărului pe care îl conțin cuvintele sale m-au luat prin surprindere!”

23. Atunci, Enoh l-a îmbrățișat pe Lameh și i-a spus: „Ai procedat foarte corect! Iar acum să pornim la drum, pentru a putea îndeplini ceremonia sfântă înainte de apusul soarelui! Așa să fie, în numele Domnului! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 10:53 ]
Post subject:  Capitolul 51

Capitolul 51
Enoh și regele Lameh discută despre adevăr. Supunerea unei inimi armonioase. Poporul se îndreaptă către templu.
(1 iunie 1843)

1. În continuare, Lameh l-a întrebat în șoaptă pe Enoh în ce ordine trebuie să se îndrepte oamenii către templu.

2. Enoh i-a răspuns: „Frate Lameh, ți-aș putea da cu ușurință răspuns la această întrebare, dar prefer de departe (știind că aceasta este inclusiv voia Domnului) să te las pe tine să găsești răspunsul corect. Dacă nu reușești, apelează la sfatul Înțeleptului nostru!

3. Vei obține astfel o mai mare satisfacție, căci vei descoperi răspunsul fie în inima ta, fie prin intermediul înțelepților tăi, care sunt de o mie de ori mai apropiați de tine decât sunt eu, cu atât mai mult cu cât discutăm de acest Orator atât de inspirat!”

4. Dar Lameh i-a spus lui Enoh: „Frate Enoh, adevărul rămâne adevăr, indiferent ce gură îl rostește! Dacă îmi poți da același răspuns ca și acel om, nu văd de ce ar fi de preferat să îl ascult de pe buzele sale, și nu direct din gura ta!”

5. Enoh: „La prima vedere, este foarte greu să-ți dai seama în ce constă diferența, dar nu trebuie să fii surprins dacă îți spun că îți scapă încă foarte multe lucruri. Haide, du-te la El și urmează-mi sfatul! La momentul potrivit, vei înțelege de ce este mai ușor să înțelegi cuvintele unui Orator care îți este apropiat decât cele ale cuiva care nu-ți este apropiat”.

6. Lameh: „Dragul meu frate! Aluziile tale mi se par extrem de enigmatice, și îmi dau seama că se vor petrece lucruri mărețe! Totuși, rămân la părerea mea, potrivit căreia adevărul rămâne întotdeauna neschimbat, indiferent ce gură îl rostește!

7. Spre exemplu, dacă tu, eu, Naeme, înțeleptul nostru orator sau chiar Șarpele însuși ar spune: ‚Dumnezeu este Domnul cerului și al pământului!’ – nu am avea în acest caz de-a face cu același adevăr etern, indiferent de gura care îl rostește?”

8. Enoh: „Frate, îți spun: nu-ți mai bate capul, căci nu vei ajunge la nici o concluzie!

9. Supunerea în lucrurile minore este de preferat decât să-ți spargi inutil capul cu ele. De aceea, ai face mai bine să îmi asculți sfatul decât să îți pierzi timpul cu astfel de reflexii, oricât de subtile ți-ar părea ele!

10. De altfel, te asigur că dacă îți dorești o dispută filozofică cu mine, nu ai nici cea mai mică șansă să o câștigi!

11. Atât timp cât nu știi de ce este piatra dură și grea, care este locul de origine al vânturilor, cu ce se hrănesc marea și pământul, atât timp cât nu ești capabil să descoperi comorile ascunse în interiorul pământului, locul în care se naște focul, atât timp cât nu înțelegi limbajul animalelor și al plantelor, precum și nenumărate ale lucruri, lasă-te de dispute filozofice – căci acestea nu îți vor folosi la nimic. Toate aceste secrete aparțin Domnului, și numai El poate oferi explicațiile necesare celor căruia dorește să le ofere!

12. De aceea, urmează-mă și acționează așa cum te-am sfătuit! Căci numai urmând calea supunerii, care reprezintă fructul autentic al umilinței, vei putea ajunge tu la înțelepciunea lui Dumnezeu!

13. Dacă nu faci decât să te justifici în fața oamenilor, înseamnă că aștepți laudele lor, dar acestea sunt absolut deșarte, așa cum sunt toate laudele.

14. Dacă dorești să-i fii pe plac lui Dumnezeu, va trebui să te smerești la maxim în fața Lui. Dacă e să lauzi pe cineva, slăvește-L pe El, iar El te va iubi cu întreaga plenitudine a divinității Sale!

15. Aceasta este adevărata înțelepciune: iubește-L pe Dumnezeu mai presus de orice! De aceea, du-te și fă ce ți-am spus! Amin”.

16. Lameh și-a dat în sfârșit seama de autoritatea cuvintelor lui Enoh și i-a urmat sfatul, smerindu-se în inima sa. El s-a îndreptat către Orator și L-a întrebat în ce ordine ar trebui așezată mulțimea pentru a putea purcede la ascensiunea pe munte.

17. Străinul i-a răspuns: „Ascultă, frate, cea mai bună ordine este cea pe care ți-o dictează inima! Aceasta este ordinea în care vom urca cu toții pe vârful colinei!

18. Orice altă ordine este pur exterioară, nefiind altceva decât o oroare în fața lui Dumnezeu. Privește cum a aranjat Dumnezeu plantele și florile de pe câmp, și îți vei da rapid seama care este ordinea care îi este pe plac!

19. Nu mai face nici o diferență între cei care ne urmează în această procesiune, și astfel Domnul va fi alături de tine! Acesta este sfatul Meu! Dacă cunoști altul mai bun, urmează-l pe acela!”

20. Lameh nu a răspuns nimic, mulțumindu-se să anunțe plecarea către templul de pe munte. Toată lumea s-a ridicat în picioare și a pornit la drum, amestecați și fără să urmeze vreo ordine oarecare.

Author:  1% [ 26.6.2018, 10:54 ]
Post subject:  Capitolul 52

Capitolul 52
Îmbulzeala de pe munte. Tulburarea lui Lameh, văzând că soarele se apropie de asfințit. Discursul Înțeleptului referitor la adevărata consacrare a templului.
(2 iunie 1843)

1. Când toată lumea a ajuns în vârful colinei, care reprezenta un platou întins, pe care puteau încăpea mai multe mii de persoane, oferind astfel suficient spațiu tuturor curioșilor adunați cu această ocazie, marele și magnificul templu a fost luat cu asalt de mulțimea dezlănțuită, astfel încât grupului nostru i-a fost imposibil să își croiască drum către intrarea în templu.

2. Lameh se simțea extrem de tulburat, căci soarele se apropia deja de asfințit, iar el știa că templul trebuia consacrat pe lumina zilei.

3. De aceea, el i s-a adresat lui Enoh, căruia i-a spus: „Frate Enoh, tu, care ești înțeleptul și unicul mare preot al lui Dumnezeu, ce trebuie să facem? Iată, soarele tinde deja să dispară dincolo de orizont, iar nouă ne este imposibil să ajungem la templu! Cum îl vom putea inaugura în acest caz, de vreme ce procesul trebuie să se petreacă înainte de căderea nopții?”

4. Enoh i-a răspuns: „Frate, eu cred că cei care ne blochează calea sunt mai importanți decât templul, căci ei reprezintă miile de temple vii care poartă în sine iubirea și compasiunea lui Dumnezeu, în timp ce acela nu este decât un templu singular, construit peste toate din piatră moartă!

5. Mă întreb ce-ar fi să consacrăm mai degrabă toate aceste temple vii, care ascund în sine Viața născută din Dumnezeu… Oare nu am consacra astfel într-o manieră mult mai eficientă templul construit din piatră moartă, ajutându-ne astfel de acești numeroși frați ai noștri? Ce părere ai?”

6. Inițial, Lameh a rămas interzis, după care a răspuns: „Da, dragul meu frate, ai perfectă dreptate și nu am nimic de obiectat în această privință! – Dar privește poziția soarelui! Dacă lumina sa este o condiție a consacrării templului, indiferent care ar fi acesta, mă tem că nu vom putea întreprinde astăzi acest act, fiind nevoiți să îl lăsăm pe mâine! Oare așa trebuie să procedăm?”

7. Enoh: „Frate, privește, Înțeleptul nostru se află chiar în spatele tău! Cere-i din nou sfatul, și te asigur că voi acționa eu însumi în conformitate cu instrucțiunile lui!”

8. Lameh nu a mai stat pe gânduri și a făcut așa cum l-a învățat Enoh.

9. Înțeleptul i-a răspuns lui Lameh: „Dragă prietene și frate! Consacrarea pe care ți-a recomandat-o Enoh este singura potrivită pentru un templu al lui Dumnezeu. În ceea ce privește soarele care este pe punctul de a asfinți, acesta nu își revarsă lumina decât asupra materiei moarte. De aceea, prezența sa nu are o importanță chiar atât de mare pentru ceremonia noastră de inaugurare.

10. Căci mai există un soare, mult mai puternic decât acest astru natural. Atunci când ți-am vorbit de necesitatea prezenței luminii solare, la acest soare m-am referit Eu. Din fericire, acest soare se află chiar la apogeul puterii sale, asfințitul său fiind extrem de îndepărtat!

11. Dacă acest soare strălucește cu putere în centrul cerului spiritului tău, așa cum a făcut-o de la începuturile eternității, poți foarte bine să consacri templul în orice moment dorești, în fața lui Dumnezeu și a poporului tău, fără ca acest act să își piardă în vreun fel validitatea. Așa cum te-a sfătuit Enoh, poți face acest lucru prin intermediul fraților și surorilor tale, chiar dacă ne va prinde miezul nopții.

12. Vezi tu: Dumnezeu nu numără zilele și nopțile după măsura oamenilor, căci pentru El o mie de ani nu înseamnă mai mult decât o zi. În schimb, El numără gândurile inimii tale, iar un gând plin de bunătate și de iubire valorează mai mult în ochii Lui decât o mie ori o mie de ani, așa cum îi măsurați voi pe pământ.

13. De aceea, nu te mai gândi la timpul exterior, care a fost fixat imuabil numai pentru a le fi de folos locuitorilor acestui pământ, și ține cont numai de inima ta vie, căci ea reprezintă adevăratul templu al Vieții născute din Dumnezeu.

14. Lasă soarele tău să strălucească în fața inimilor fraților și surorilor tale, și astfel îi vei face de-a pururi pe plac lui Dumnezeu, și chiar în toiul celei mai întunecate nopți terestre, vei străluci mai puternic decât soarele!

15. Vezi tu, soarele care tocmai a asfințit reprezintă el însuși o lume imensă, iar cei care trăiesc pe suprafața lui se bucură de o zi eternă. Dacă vei trăi în lumina spiritului tău, nu vei mai percepe niciodată noaptea din tine și vei trăi la rândul tău în lumina eternă a Vieții, care provine direct de la Dumnezeu!

16. Așa trebuie consacrat acest templu în inimile acestor oameni, iar consacrarea ta va fi justificată în ochii Domnului!

17. Binecuvântează-i pe toți frații și pe toate surorile tale, iar Dumnezeu va avea grijă să binecuvânteze în fața ta acest templu construit de oameni! Ți-am explicat cum trebuie să se deruleze lucrurile. Acum acționează! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 10:55 ]
Post subject:  Capitolul 53

Capitolul 53
Consacrarea vie a templului prin iubirea arzătoare a regelui Lameh față de frații și de surorile sale. Deasupra templului apare o inimă luminoasă.
(9 iunie 1843)

1. Complet uluit în fața înțelepciunii acestui bărbat, Lameh L-a slăvit pe Dumnezeu pentru că l-a înzestrat pe om cu astfel de atribute. După ce și-a ușurat astfel inima, el s-a adresat din nou Înțeleptului și L-a întrebat:

2. „Prietene și frate extrem de înțelept, imediat după Dumnezeu și după marele Său preot Enoh! Mi-ai spus mai devreme că trebuie să consacru templul în inimile oamenilor și că actul meu de consacrare va fi justificat în fața lui Dumnezeu. Ai adăugat că tot ce trebuie să fac este să îi binecuvântez pe toți cei prezenți, considerându-i frații și surorile mele, iar Dumnezeu va consacra și va binecuvânta El Însuși, în fața mea, templul construit de oameni. Acum câteva minute, Enoh mi-a făcut o propunere importantă, spunându-mi: ‚Noi ar trebui să consacrăm templele din inimile oamenilor, trezindu-le astfel către Viața spirituală și eternă ce vine de la Dumnezeu; căci numai aceste temple sunt vii. Nu crezi că templul construit din materie moartă va fi consacrat mai eficient dacă îi vom binecuvânta pe toți frații și pe toate surorile noastre aici de față, trezind astfel în ei Viața lui Dumnezeu?’ În sfârșit, mi-ai explicat că nu trebuie să mă preocup de apusul soarelui natural, ci doar de soarele viu al spiritului, care este sinonim cu iubirea din inimile noastre față de Dumnezeu! Îmi dau acum seama că tu și Enoh aveți perfectă dreptate, cuvintele voastre exprimând în toată plenitudinea sa adevărul divin!

3. Dar cum pot face eu toate aceste lucruri? Aceasta este o altă problemă! Da, cum trebuie să procedez pentru a-i consacra lui Dumnezeu inima oamenilor într-o manieră care să-i fie Acestuia pe plac?”

4. Înțeleptul i-a răspuns lui Lameh: „Ascultă, dragul Meu prieten și frate! Ce îți spune inima atunci când contempli această mulțime alcătuită din frații și din surorile tale, care ne privesc cu ochi strălucind de iubire și de bucurie?”

5. Lameh: „Da, da, îmi dau seama că așa stau lucrurile. Însăși inima mea arde în vâlvătaia iubirii față de ei, mergând până acolo încât i-aș putea lua pe toți în brațele mele, strângându-i de-a pururi lângă inima mea. Mi-aș dori de asemenea să le fac cât mai mult bine și să îi înalț cât mai sus, astfel încât nici un muritor să nu poată sesiza întreaga măreție a splendorii lor!

6. Ca să fiu sincer, dacă aș ști că moartea mea le-ar putea aduce Viața eternă și preafericită, aș muri instantaneu din iubire față de toți cei prezenți, inclusiv pentru cei rămași acasă!

7. O, prietene, mă întreb dacă această iubire atotputernică pe care o simt în clipa de față nu reprezintă cumva însuși începutul consacrării curate a inimilor acestor oameni în fața lui Dumnezeu? – Oare ce altceva s-ar mai putea petrece care să fie pe placul Domnului Dumnezeului nostru?”

8. Înțeleptul: „Privește în direcția templului și spune-Mi ce vezi!”

9. Lameh s-a întors de îndată și a privit în direcția templului, lovindu-și palmele de uimire. În locul îmbulzelii de dinainte, el a văzut acoperișul templului învăluit într-un nor alb, deasupra căruia bătea o inimă mai strălucitoare decât soarele la amiază.

10. Această viziune l-a lăsat pe bietul Lameh complet mut, buzele sale fiind incapabile să mai rostească vreun cuvânt.

11. Drept care, Înțeleptul a luat din nou cuvântul: „Sunt de părere că prin iubirea ta vie față de Dumnezeu și față de frații și surorile tale aici de față ai binecuvântat în mod corect inimile lor în fața Domnului și le-ai consacrat astfel ca temple vii, de vreme ce Domnul Dumnezeul tău a iluminat acest templu alcătuit din materie moartă prin grația și compasiunea Sa!

12. Da, frate, trebuie să recunosc că ai efectuat consacrarea templului în maniera cea mai agreabilă cu putință în fața lui Dumnezeu. Din acest motiv, Domnul te-a binecuvântat pe tine, așa cum a binecuvântat și templul!

13. Din iubire, tu ai dispus transformarea tuturor armelor din regatul tău în unelte utile oamenilor. Enoh ți-a promis atunci că grația lui Dumnezeu se va manifesta față de tine în timpul acestei ceremonii.

14. Iată: calea care duce către templu este acum liberă. De aceea, însoțește-Mă împreună cu Enoh, pentru a primi ceea ce ți-a fost promis! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 10:57 ]
Post subject:  Capitolul 54

Capitolul 54
Confesiunea smerită a regelui Lameh și reținerea sa înainte de a intra în templu. Discursul Înțeleptului pe tema cuvântului Domnului și al spiritului divin din interiorul omului. Intrarea în templul consacrat.
(10 iunie 1843)

1. Dând curs acestui îndemn, Lameh s-a îndreptat imediat către templul înconjurat încă de norul cel alb. Fără să scoată un cuvânt, copleșit de extaz, el i-a urmat pe Enoh și pe Înțelept.

2. Ajuns în apropierea intrării, el și-a pierdut curajul de a intra în interiorul templului, deși porțile acestuia erau larg deschise, căci își mai pierduse din aplomb. De aceea, el le-a spus celor doi prieteni ai săi:

3. „Ascultați-mă, dragi prieteni și frați, cred că încep să mă trezesc dintr-un vis sublim, dar deși îmi țin ochii larg deschiși, constatat că ceea ce mi se părea a fi un vis este de fapt realitatea însăși.

4. Voi îmi spuneți să intru alături de voi în interiorul templului, dar eu vă răspund că nu voi fi niciodată în stare să fac așa ceva, căci acest loc este prea sfânt și nu doresc să-l profanez cu pașii mei, eu, o ființă atât de impură!

5. Intențiile voastre sunt cât se poate de lăudabile, căci marea voastră înțelepciune vă arată ce trebuie să faceți, dar compasiunea infinită a Domnului i-a permis inimii mele să își regăsească umilința și pietatea, iar această inimă îmi spune: ‚Nu ești încă demn de a pătrunde în sanctuarul în care se manifestă într-o manieră atât de izbitoare slava lui Dumnezeu; căci El este un Dumnezeu unic, atotputernic și pururi sfânt, sfânt, sfânt!’ Cred că trebuie să îmi urmez îndemnul inimii!

6. Voi, ceilalți, meritați cu siguranță să intrați în interiorul acestui loc sacru și puteți să vă urmați propria voce interioară, căci Domnul Dumnezeul nostru v-a consacrat pe înălțimile sacre, iar inimile voastre nu au fost niciodată profanate de vreun păcat în fața Lui, căci i-ați urmat întotdeauna căile cu sufletul pios! Nu la fel stau însă lucrurile în cazul meu!

7. Eu am fost încă de la bun început unul din cei mai mari păcătoși în fața lui Dumnezeu și am comis cele mai cumplite sacrilegii. De aceea, nu pot intra în acest sanctuar cu inima împăcată.

8. De aceea, vă rog, nu încercați să mă convingeți, căci știu că mi-ați putea schimba părerea cu ajutorul înțelepciunii voastre divine, silindu-mă astfel să intru în acest templu mult prea sfânt pentru mine!”

9. Dar Înțeleptul l-a luat pe Lameh de mână și i-a spus: „Ascultă-Mă, tu, cel cu inima atât de smerită! Nu crezi că inimile fraților tăi și ale surorilor tale reprezintă cu mult mai mult decât acest templu? Și totuși, tu ți-ai croit drum printre ele cu ajutorul iubirii tale! Cum se face în acest caz că ești atât de înspăimântat să intri în acest edificiu pe care Dumnezeu nu l-a atins decât cu suflul Său, în timp ce El a dat viață inimilor fraților și surorilor tale prin iubirea Sa cea mai vie, prin grația și compasiunea Sa de-a pururi sfinte?

10. Ce contează mai mult: suflul emanat din voința Domnului sau Cuvântul Său substanțial și viu, care a pătruns în timpul consacrării în inimile semenilor tăi?

11. Ascultă-Mă: lumile, aștrii solari și tot ceea ce există s-au născut din suflul lui Dumnezeu. Acest lucru nu este însă valabil și pentru spiritul omului, care se află în inima sa! Căci acesta este o parte substanțială din însuși Spiritul etern și autentic al lui Dumnezeu, care locuiește chiar în inima Sa, fiind una cu El.

12. Iar acum, judecă singur dacă merită să renunți – chiar și mânat de o prea mare smerenie – la un gest a cărui importanță este minoră, când mai devreme nu ai ezitat să faci un gest cu adevărat măreț!

13. Pe de altă parte, constat că nu ți-e teamă să îți lași mâna în mâna Mea, și te rog să Mă crezi că Eu reprezint cu mult mai mult decât acest templu, cu tot cu norul alb care îl învăluie și cu tot cu inima ce strălucește ca un soare deasupra lui!

14. De vreme ce ai acest curaj, poți intra liniștit împreună cu noi în templu, cu conștiința curată și pregătit să primești ceea ce ți-a fost promis!”

15. Auzind aceste cuvinte, Lameh și-a mai revenit, așa că a intrat în interiorul templului fără nici un fel de teamă, ba chiar animat de un curaj dublat de o mare bucurie. Căci el nu îl recunoscuse încă pe Înțelept.

Author:  1% [ 26.6.2018, 10:58 ]
Post subject:  Capitolul 55

Capitolul 55
Semnificația simbolică a semnelor care au apărut în timpul ceremoniei de consacrare. Sărăcia este pe placul lui Dumnezeu. Puternicul presentiment al lui Lameh.
(12 iunie 1843)

1. Ascultând îndemnul Înțeleptului, cei trei au intrat în templu, ajungând în centrul acestuia, acolo unde era așezat altarul sacrificial.

2. De îndată ce au ajuns în fața altarului, Înțeleptul i-a spus lui Lameh: „Iar acum, dragă prietene și frate, ascultă cu cea mai mare atenție ce îți va spune Domnul! Iată: El a început deja să vorbească! De aceea, lungește-ți bine urechea!”

3. Lameh s-a concentrat să audă ceva în jurul său, dar în afară de cuvintele Înțeleptului nu a auzit nimic. După câteva clipe, el i-a spus:

4. „Ascultă, dragul și înțeleptul meu frate! Oricât de mult mi-aș încorda auzul, mi-e imposibil să aud altceva decât cuvintele tale pline de înțelepciune!

5. De aceea, spune-mi dacă trebuie să ascult ceea ce dorește să îmi comunice Dumnezeu prin intermediul gurii tale sau prin cea a lui Enoh, ori dacă voi fi considerat eu însumi demn să aud vocea lui Dumnezeu în acest sanctuar!”

6. Înțeleptul i-a răspuns: „Adevăr îți spun: dacă templul este învăluit încă de acest nor luminos, acest lucru se datorează faptului că nu îl recunoști pe Cel care îți vorbește!

7. Nu ai văzut deasupra templului o inimă strălucitoare, care nu este acoperită de nici un nor? Ei bine, această inimă nu îi aparține lui Dumnezeu, ci este propria ta inimă!

8. De ce a apărut ea deasupra templului? Pentru că tu îl cauți fără încetare pe Dumnezeu pe înălțimi, plasând iubirea față de El și cunoașterea Lui deasupra propriului tău templu, care este înconjurat de nori pentru a te împiedica să vezi cine este Acela care îți vorbește!

9. Și totuși, tu nu ai construit un altar sacrificial deasupra templului, ci în interiorul lui. Spune-Mi: cum crezi că L-ai putea găsi pe Dumnezeu deasupra templului, acolo unde se află inima ta care arde de iubire și strălucește mai intens decât soarele, în condițiile în care i-ai înălțat un altar sacrificial în interiorul templului?”

10. Auzind aceste cuvinte, Lameh a rămas interzis, după care și-a întrebat interlocutorul:

11. „Ascultă, frate uluitor de înțelept și prieten minunat! Dumnezeu mi-e martor: chiar și pentru un înțelept, cuvintele tale sunt puțin cam prea atotcunoscătoare!

12. De aceea, te întreb cu toată seriozitatea: cine ești tu, care vorbești de parcă ai fi Dumnezeu Însuși, astfel încât fiecare cuvânt al tău pătrunde în inima mea precum o rază luminoasă și caldă?

13. Cu siguranță, nu poți fi născut din femeie! Ori vii direct din mâna lui Dumnezeu ca ființă întrupată, ori ești un înger de lumină extrem de elevat, din a cărui inimă se revarsă această abundență infinită de înțelepciune divină!

14. Spune-mi cine ești, ca să te pot recunoaște!”

15. Înțeleptul i-a răspuns lui Lameh: „Adevăr îți spun: coboară inima ta plină de iubire, aflată în căutarea lui Dumnezeu, până la nivelul acestui altar aflat mai jos, și vei afla astfel în toată claritatea tot ce dorești să știi!

16. Chiar crezi că Dumnezeu se complace sălășluind numai pe înălțimi? Eu îți spun: nici vorbă! În inima Lui nu pot intra decât cei mici și umili!

17. El nu dorește să fie un Dumnezeu elevat, un mare Dumnezeu, un Dumnezeu bogat în fața copiilor Săi. Dimpotrivă, preferă să fie un Dumnezeu al celor umili, al celor mici și al celor săraci; căci El le-a dăruit totul copiilor Lui. Tot ce posedă El, posedă și ei.

18. De vreme ce ești de acord cu acest adevăr absolut, cum îl poți căuta pe Dumnezeu deasupra stelelor, deși știi foarte bine că plăcerea Lui cea mai mare este de a sălășlui în inima micuță a omului?

19. Amintește-ți: cum ți-a apărut Domnul atunci când L-ai văzut pentru prima oară? Ca un cerșetor! Și totuși, tu L-ai recunoscut, din cauza înțelepciunii Sale!

20. Cum este posibil ca un nor atât de dens să îți mai umbrească încă privirile?

21. Iată: adevărata înțelepciune este sărăcia! Dacă un om dorește să devină la fel ca Dumnezeu, pentru a-L putea contempla, el trebuie să fie sărac. Numai așa îl va putea recunoaște el pe Dumnezeu, care este El Însuși sărac, găsindu-și astfel fericirea absolută. Căci numai în această sărăcie rezidă libertatea cea mai deplină!

22. De aceea, coboară-ți inima din aceste înălțimi și îl vei recunoaște pe Cel pe care nu îl recunoști încă. În acest fel, vei primi ceea ce ți-a promis Dumnezeu atunci când ai făcut acea confesiune în care te-ai smerit!”

23. În acest moment, în inima lui Lameh a început să se facă lumină, iar el a început să intuiască faptul că se petrec lucruri mari.

24. El a dorit să cadă la picioarele Înțeleptului, dar acesta l-a împiedicat și i-a spus: „Mai întâi de toate poruncește-i inimii tale să se coboare din înălțimile pe care s-a cocoțat, și abia apoi vei putea acționa în funcție de cunoașterea pură și autentică ce îți va fi dezvăluită! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 11:00 ]
Post subject:  Capitolul 56

Capitolul 56
Interpretarea inexactă a lui Lameh referitoare la inima situată deasupra templului. Rectificarea Domnului. Cum și unde trebuie căutat Dumnezeu.
(13 iunie 1843)

1. Lameh a început să reflecteze la cuvintele Înțeleptului, întrebându-se cum să facă pentru a-și coborî inima de deasupra templului în interiorul acestuia.

2. Căci el nu înțelesese încă mesajul simbolic al Înțeleptului și credea că trebuie să se urce literalmente pe acoperișul templului și să-și ia inima în mână, pentru a o coborî astfel; sau, în cazul în care mâna sa s-ar fi dovedit prea scurtă, să ia un par lung și să încerce să agațe inima cu el, așa cum ar fi procedat pentru a culege un măr situat pe o creangă prea sus pentru a putea ajunge la ea.

3. Dându-și seama ce se petrece în mintea lui Lameh, Înțeleptul i-a spus: „Ascultă, Lameh, ceva mai devreme erai complet uluit de înțelepciunea Mea, mergând până acolo încât te-ai întrebat dacă nu cumva în fața ta se află Însuși Dumnezeu (și nu te înșelai deloc!). În acest caz, spune-Mi: cum se face că ai înțeles cuvintele Mele într-o manieră atât de greșită?

4. Adevăr îți spun: nu am mai întâlnit niciodată până acum un caz în care cuvintele spirituale să fie înțelese într-o manieră atât de stupidă și să fie privite dintr-un unghi atât de material!

5. Chiar crezi că inima strălucitoare de deasupra templului este inima ta trupească?

6. Te asigur că inima ta trupească nu ne este de nici un folos pe acest altar, ca să nu mai punem la socoteală faptul că ea îți este absolut indispensabilă pentru a trăi. Eu vorbeam de inima spiritului tău, respectiv de iubirea ta față de Dumnezeu!

7. Această inimă nu se poate lăsa atinsă nici de mâna ta din carne și oase, nici chiar de un par, ci doar de forța specifică a iubirii.

8. Inima luminoasă nu este decât o viziune, care nu poate fi contemplată cu ochii fizici, ci doar cu cei ai spiritului. Ea nu înseamnă altceva decât că tu iubești un Dumnezeu infinit de îndepărtat pe care îl cauți dincolo de stele. În schimb, pe acel Dumnezeu care se află tot timpul alături de tine nu îl recunoști, și deci nu-L poți iubi!

9. La drept vorbind, inima ta strălucește de o iubire pură și arzătoare față de El. Din păcate, avantajele pe care le extragi tu din această iubire sunt minore. Singurul beneficiu de care te bucuri sunt câteva luminițe în noaptea care te înconjoară, care îți permit să nu te scufunzi de tot în întuneric. La asta se rezumă însă totul!

10. Pe de altă parte, Viața înseamnă tot ce poate fi mai important, căci durata ei este eternă, neputând fi confundată cu lumina singulară a vieții temporale, care se stinge odată cu aceasta.

11. De aceea, inima spiritului – respectiv iubirea ta față de Dumnezeu – trebuie să-ți fie extrem de apropiată. Mai exact, ea trebuie să se afle în interiorul tău. Altfel spus, tu trebuie să îl cauți pe Dumnezeu în tine, să îl recunoști și să îl iubești mai presus de orice, și astfel te vei putea bucura de Viața eternă. Căci, vezi tu, această Viață este totuna cu Dumnezeu, din care se naște și din care emană!

12. De vreme ce suntem de acord amândoi că acesta este un adevăr etern, spune-Mi: la ce îți poate servi un Dumnezeu aflat la o distanță infinită sau o Viață aproape inaccesibilă?

13. Dacă dorești să trăiești, este absolut necesar să dispui de Viața eternă în interiorul tău și nu să o cauți dincolo de stele!

14. În ceea ce îl privește pe Dumnezeu, aspectul Său infinit nu îți este de nici un folos, căci, fiind o ființă limitată, tu nu vei putea cunoaște niciodată această entitate infinită.

15. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu a ales drept sălaș inima omului, astfel încât nimeni să nu poată trăi vreodată în afara Lui sau fără El.

16. De pildă, soarele care luminează pământul se află situat la o distanță atât de mare încât nici un om nu-l va putea atinge vreodată. De altfel, mărimea lui este atât de mare încât pământul pe care locuiți voi li se pare locuitorilor săi o simplă mingiucă de dimensiunea unui pumn!

17. Spune-Mi: la ce ți-ar folosi ție acest soare, chiar dacă l-ai putea atinge cu mâna, cu privirile sau cu corpul tău, atât timp cât structura ta corporală nu îți permite să integrezi în ființa ta întregul soare la o scară suficient de redusă? De altfel, chiar dacă l-ai putea integra în interior, el nu ți-ar mai da nici lumina și nici căldura actuală!

18. În schimb, atât timp cât Dumnezeu ți-a dat doi ochi cu care poți contempla soarele în totalitatea lui, integrând astfel în mintea ta imaginea lui integrală, tu te poți bucura de toate beneficiile pe care le răspândește el asupra planetei voastre. Și totuși, nu căldura lui este cea care te încălzește, ci soarele pe care îl porți în tine!

19. La fel se petrec lucrurile și cu Dumnezeu, a cărui imensitate nu o vei putea cuprinde niciodată. Pentru tine, El este de-a dreptul inexistent!

20. Pe de altă parte, acest Dumnezeu de proporții nelimitate a plasat în inima ta spirituală imaginea Lui perfectă, care este însăși viața ta și care îți este absolut accesibilă.

21. Marea ta iubire față de Dumnezeu se naște din această imagine a Lui care se află în interiorul tău și care îți dă viață. De aceea, scufundă-te în esența ta și nu te mai despărți vreodată de acest sanctuar. Dimpotrivă, dă-i forță, și astfel Dumnezeu va acționa în permanență foarte aproape de tine. Nu vei mai fi nevoit astfel să te întrebi dincolo de ce stea se ascunde El, căci vei recunoaște în tine propria ta stea sfântă în care sălășluiește Dumnezeu, lucrând fără încetare la modelarea vieții tale, chiar dacă tu nu îți dai încă seama de acest lucru.

22. De aceea, trezește în tine o iubire cât mai mare față de acest Dumnezeu care îți este foarte apropiat, iar inima ta va coborî pe altarul sacrificial fără a mai fi nevoit să o agăți cu un par. Îl vei cunoaște în acest fel pe acel Dumnezeu care se află foarte aproape de tine, iar aceasta va fi recompensa supremă pentru smerenia ta justă. Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 11:03 ]
Post subject:  Capitolul 57

Capitolul 57
Lameh își recunoaște nebunia și îl descoperă pe Domnul în persoana Oratorului. Discursul Domnului pe tema naturii spiritului divin din interiorul ființei umane.
(14 iunie 1843)

1. Abia acum a înțeles pe deplin Lameh cuvintele Înțeleptului. El și-a lovit pieptul cu pumnii și și-a spus:

2. „O, Doamne, cât de infinit de prost poate fi omul și de câtă răbdare are nevoie înțelepciunea supremă pentru ca un om ca mine să poată începe să înțeleagă ordinea divină, această ordine atât de sublimă și de sacră!

3. Dar ce poate face un om creat? Tot ce poate face el este să trăiască în acord cu ordinea divină pe care o cunoaște! Cine face acest lucru (dacă reușește să recunoască această ordine) nu poate comite nici o greșeală!

4. Tu, Doamne, știi cel mai bine cât poate duce o ființă umană. De aceea, nu îi permiți să pătrundă decât puțin câte puțin în profunzimea infinită a înțelepciunii Tale, pentru ca ea să îți poată semăna prin acțiunile sale.

5. De aceea, doresc să Te slăvesc, să Te iubesc și să mă închin la picioarele Tale de-a lungul întregii mele vieți!”

6. În timp ce Lameh reflecta astfel, dizolvându-se într-o contemplare tăcută a propriei sale ființe, norul care învăluia templul a dispărut, făcând să apară construcția în toată splendoarea ei. Simultan, inima luminoasă a coborât pe altar.

7. În acest moment, toți cei de față au căzut la pământ, închinându-se cu venerație, și au spus: „O, Dumnezeu atotputernic și preasfânt, ai milă de noi, păcătoșii!”

8. Cutremurat de această viziune extraordinară (deși aceasta îi fusese prezisă de Înțelept), Lameh s-a prăbușit la rândul lui la pământ și i-a spus Acestuia:

9. „Din învățătura Ta, am înțeles că Spiritul Divin se află în mine, fapt de care încep să îmi dau seama. În Tine El este însă incomparabil mai puternic! De aceea, mă închin la picioarele Tale, în fața iubirii și înțelepciunii divine care sălășluiesc în tine, precum și în mine, căci îmi dau seama acum că Spiritul Divin trăiește în inima mea, lucrând în favoarea mântuirii mele!

10. Îi dăruiesc întreaga mea iubire lui Dumnezeu, Creatorul și Părintele nostru preasfânt, care s-a coborât până la nivelul nostru, făcând astfel de minuni în fața ochilor noștri, pentru ca noi să îl recunoaștem și să trăim la unison cu ordinea Lui sacră, ce ni se revelează liber, pentru ca noi să obținem Viața eternă!”

11. Înțeleptul s-a aplecat atunci și l-a ridicat pe Lameh, spunându-i: „Lameh, adevăr îți spun: ridică-te în inima ta și recunoaște-L pe Cel care îți vorbește!

12. Căci oamenii nu trebuie să îngenuncheze niciodată, nici să se prosterneze până la pământ în fața Lui. Nici îngerii din cer nu fac acest lucru între ei, iar zeii sunt una cu Cel Unic.

13. Privește-ți frații în ochi în lumina zilei și vei recunoaște reflectându-se în ei unul și același soare! De vreme ce nu există decât un singur soare care se reflectă în ochii tuturor ființelor care există, lumina care strălucește în privirile oamenilor provine din aceeași sursă unică, din fluxul spiritual al aceluiași purtător al luminii!

14. În mod similar, nu există decât un singur Spirit Divin care acționează în inimile tuturor oamenilor. De aceea, spiritul din inima omului nu reprezintă un al doilea Dumnezeu, ci este identic cu Tatăl ceresc, care este infinit, la fel cum toți sorii ce se reflectă în ochii oamenilor sunt identici cu soarele de pe cer.

15. Eu sunt Domnul. Știu că acum Mă recunoști, acesta fiind motivul real pentru care ai căzut la pământ în fața Mea.

16. Dar Eu îți spun: dacă soarele ar fi singurul beneficiar al întregii sale lumini și călduri, el s-ar autodistruge. Din fericire, el își răspândește această lumină și această căldură asupra pământului vostru, încălzindu-l și luminându-l, fapt care îi permite să devină un cămin ideal pentru oameni și pentru ceilalți locuitori ai săi.

17. În mod similar, Eu îmi transfer puterea divină copiilor Mei, pentru ca într-o bună zi aceștia să poată locui împreună cu Mine, în casa Mea, într-o stare de fericire supremă.

18. De aceea, Eu nu doresc ca ei să se închine la picioarele Mele și îi voi ridica de fiecare dată când vor face acest lucru. Pe de altă parte, Mă bucură sincer smerenia ta.

19. Păstrează această smerenie și această iubire, căci în acest fel nu vei mai fi nevoit vreodată să îți cauți inima pe acoperișul ființei tale! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 11:05 ]
Post subject:  Capitolul 58

Capitolul 58
Motivul pentru care Domnul se manifestă atât de rar în fața oamenilor. Tentativa nereușită a lui Lameh de a ridica de la sol oamenii prăbușiți în fața apariției miraculoase. Descoperirea că este singur îi provoacă o mare tristețe.
(16 iunie 1843)

1. După ce L-a recunoscut plenar pe Domnul în persoana Înțeleptului, Lameh ar fi vrut să anunțe prezența divină a Acestuia întregului popor, prin strigătele sale.

2. Dar Domnul i-a spus: „Nu-ți transpune în faptă intenția. Gândește-te că dacă aș fi considerat acest lucru util și necesar, Mi-aș fi dezvăluit Eu Însumi identitatea în fața oamenilor.

3. O astfel de veste i-ar costa însă viața, căci sunt deja mult prea tulburați.

4. De aceea, vom amâna această dezvăluire pentru un moment mai favorabil. Cu timpul, după ce Mă voi îndepărta din nou de privirile voastre, le vei putea vorbi despre prezența Mea.

5. Voi mai rămâne o perioadă scurtă de timp printre voi în această formă vizibilă de Înțelept, dar nimeni nu trebuie să știe cine sunt, pentru a nu fi atins de judecata morții din cauza Mea, pierzându-și astfel libertatea interioară.

6. Singurul lucru pe care îl poți face este să ieși și să le spui oamenilor să se ridice de la sol, pentru a nu cădea într-o adorație oarbă a acestei inimi luminoase, crezând că este o manifestare metaforică a măreției și înțelepciunii lui Dumnezeu.

7. Explică-le oamenilor această imagine și adevărul care ți-a fost revelat, pentru ca ei să înțeleagă. Abia după ce își vor redobândi luciditatea vor putea ei să Mă slăvească în inimile lor, pe Mine, Dumnezeul și Domnul lor!

8. Aceasta este sarcina pe care ți-o dau! Acum du-te și acționează, apoi întoarce-te aici. După îndeplinirea acestei misiuni, odihna îți va părea cu atât mai dulce! Amin”.

9. Lameh a plecat să execute sarcina primită de la Domnul, dar când a încercat să îi ridice de jos pe oameni, trăgând de ei, nimeni nu s-a mișcat și toți au rămas la pământ într-o imobilitate totală, ca și cum nimeni nu le-ar fi spus să se ridice.

10. În fața acestui spectacol, Lameh a simțit cum neliniștea îi pătrunde din nou în suflet și și-a spus: „Ce trebuie să fac ca să nu mă întorc cu coada între picioare în fața Domnului, acoperindu-mă astfel de rușine? – Ei bine, îi voi lua pe fiecare în brațe, îi voi așeza pe picioarele lor și le voi spune ce am de spus!”

11. Zis și făcut. Din păcate, eforturile lui s-au dovedit zadarnice, căci de îndată ce îi lăsa din brațe pe oameni, aceștia cădeau din nou la pământ, în poziția lor de dinainte, ca și cum ar fi fost scufundați într-un somn adânc.

12. Uimit la culme în fața acestui comportament neobișnuit, Lameh se simțea din ce în ce mai stânjenit. El și-a spus în sinea lui: „Mai bine mă duc la supușii mei; ei mă vor asculta cu siguranță, în măsura în care mai sunt în viață!”

13. Zis și făcut. Și de această dată, eforturile sale au rămas însă fără nici un efect. De aceea, nu i-a mai rămas altceva de făcut decât să se întoarcă la templu, pentru a le spune ce s-a întâmplat Domnului și lui Enoh. Ajuns aici, nu mică i-a fost însă surpriza să constate că aceștia dispăruseră.

14. Era prea mult pentru bietul Lameh. Disperat, el și-a spus: „Probabil că aceasta este voința Domnului. De aceea, facă-se voia Lui!

15. Cu siguranță, nu este vina mea că nu am reușit să duc la îndeplinire porunca Domnului, căci am făcut tot ce mi-a stat în puteri, iar Domnul știe foarte bine că nu pot să fac miracole.

16. Pe de altă parte, nu doresc să stau aici fără să fac nimic. De aceea, mă voi duce să îi caut pe Domnul și pe Enoh printre oamenii adormiți. Dacă îi voi găsi, voi slăvi numele lui Dumnezeu. Dacă nu îi voi găsi, mă voi sacrifica la rândul meu pentru El și voi trece și eu la marea odihnă!”

17. S-a dus așadar să îi caute pe cei doi dispăruți, dar nu a avut nici de această dată vreun succes, căci ei nu se aflau printre oamenii adormiți.

18. Atunci, Lameh a început să plângă, cuprins de disperare. S-a întors trist la templu și s-a culcat lângă altar, încercând să doarmă, dar somnul nu i-a venit, căci frica și angoasa sa erau prea mari.

19. S-au scurs astfel șapte ore, dar nimeni nu a venit să îl trezească, iar Domnul împreună cu Enoh nu s-au arătat la față.

Author:  1% [ 26.6.2018, 11:07 ]
Post subject:  Capitolul 59

Capitolul 59
Observațiile lui Lameh făcute în zorii zilei, în solitudinea sa. Tristețea sa și pierderea încrederii în Dumnezeu.

1. După ce au trecut cele șapte ore, Lameh s-a ridicat și și-a spus cu tristețe:

2. „Domnul mi-a spus: ‚După îndeplinirea acestei misiuni, odihna îți va părea cu atât mai dulce!’

3. I-am ascultat cuvintele și am făcut ce mi-a zis. Nu am avut succes, dar nu din vina mea. Și cum a fost odihna mea în timpul celor șapte ore care s-au scurs, după câte mi-am dat seama calculând mersul stelelor dinspre est către vest?

4. Aproape că au răsărit zorii, dar nimeni nu se mișcă încă în jurul templului. Nu se aude nici cel mai mic zgomot! O, ce înspăimântător este să trăiești în mijlocul unor morți vii!

5. Ce pot face acum, în trista situație în care mă găsesc? Oare trebuie să rămân aici până la răsăritul soarelui, sau trebuie să cobor singur în oraș ca să-mi anunț poporul de ceea ce s-a întâmplat aici?

6. Oare trebuie să apelez la un cunoscător al plantelor care să vină și să vadă dacă acești oameni dorm cu adevărat sau sunt morți? Sau ar fi de preferat o nouă tentativă de a-i trezi eu însumi?

7. Ce se va întâmpla însă dacă eforturile mele se vor dovedi din nou zadarnice și dacă nimeni nu va răspunde la chemarea mea, oricât de puternică ar fi ea? Oare nu voi fi atât de înspăimântat încât nu voi mai avea nici măcar puterea de a mă întoarce în oraș, unde aș putea porunci cel puțin ca acești morți să fie înmormântați în mod onorabil?

8. O, dar știu ce am de făcut: mă voi ruga din toată inima Domnului Dumnezeului Savaot, rugându-L să mă ajute. Îl voi implora din toate puterile mele, fără să mănânc și fără să beau, așteptând ca El să îmi asculte rugăciunea și să mă consoleze. În caz contrar, voi muri și eu, la fel ca frații și surorile mele!

9. Văd că soarele a început deja să răsară, astfel încât acum pot vedea cu claritate fiecare casă din oraș.

10. Cât de sublim mi s-ar părea acest răsărit de soare dacă nu aș fi nevoit să îl contemplu singur, dacă poporul meu ar fi și el trezit și dacă s-ar închina Domnului cu inima fericită și senină!

11. Din păcate, sunt nevoit să contemplu trezirea naturii de unul singur, înconjurat de frații mei care nu doresc să se lase treziți.

12. O, cât de trist mă simt acum, când sunt nevoit să te contemplu singur, dimineață splendidă! Aș fi preferat de o mie de ori să fiu mort decât să fiu singurul om în viață în mijlocul a mii de oameni adormiți!

13. Oare cu ce am greșit? De ce m-au abandonat în acest fel Domnul și Enoh? Doar am făcut tot ce mi-a stat în puteri pentru a îndeplini voința Domnului.

14. Iar El, Preasfântul, El, care se pretinde preaplin de iubire și de compasiune, m-a abandonat aici, fără nici un cuvânt și fără nici o explicație!

15. Și totuși, mai devreme se aflau aici, în timp ce poporul meu continuă să se afle afară, dormind un somn de moarte.

16. Cum este posibil să fi dispărut așa? – Mai bine mă duc afară să mai arunc o privire! S-au întâmplat atât de multe lucruri nefirești încât nu pot exclude posibilitatea ca totul să fie un simplu vis!”

17. Lameh a ieșit afară din templu, dar, spre marea sa uimire, nu a mai găsit pe nimeni.

18. Disperat, el și-a izbit palmele deasupra capului și a strigat: „Pentru numele lui Dumnezeu, ce înseamnă acest lucru? Oare chiar sunt victima unui vis, sau m-am trezit din somn? În ce stare lamentabilă mă aflu?

19. Aș fi vrut să mă rog, dar acum îmi este imposibil! Mă aflu aici, fără Dumnezeu, fără prieteni, fără frați, fără soție și fără copii. Nu mai dispun decât de această viață mizerabilă, care îmi permite să simt teribila pedeapsă a lui Dumnezeu sau cumplita răzbunare a Șarpelui!

20. Oare ce trebuie să fac? – Să mă rog? Dar cui să mă rog? Celui care m-a abandonat, sau care nici măcar nu există? Nu, nu doresc să fac acest lucru!

21. La urma urmelor, eu sunt Lameh! Acest mare oraș îmi aparține, la fel ca și întreaga țară și poporul său.

22. Mi-am dorit din răsputeri să fiu un slujitor demn al Domnului și am sacrificat tot ce am avut în acest scop, dar El mi-a jucat această festă și m-a înșelat!

23. Așa stând lucrurile, nu mai doresc să trăiesc. Îmi propun să mor de foame aici, în interiorul acestui templu, iar acesta va fi ultimul meu sacrificiu oferit acestui Dumnezeu imposibil!

24. Rostesc acum un ‚Amin’ categoric; nici o altă înțelepciune nu mă va face să îmi schimb hotărârea. Chiar dacă Domnul ar apărea în această clipă, nu cred că m-ar mai putea convinge.

25. Cât despre tine, sărman popor adormit, nu ai decât să îți dormi somnul cel de moarte, devenind o hrană pentru viermi și pentru furnici. În scurt timp, mă voi alătura și eu ție! Prefer de o mie de ori să nu mai exist deloc decât să fiu bătaia de joc a Domnului!

26. Îți mulțumesc, inimă a mea, pentru că mi-ai inspirat acest gând. Acum mă simt într-adevăr mai bine. Dorința de răzbunare mi se pare infinit mai dulce decât devoțiunea stupidă față de un Dumnezeu ipocrit, care mă înșeală fără să aibă nici un motiv să o facă!

27. Așa să fie! Doresc să mor și să dispar de pe acest pământ care îți aparține Ție, Dumnezeu necredincios! Spun așadar propriul meu ‚Amin’, ferm și irevocabil! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 11:08 ]
Post subject:  Capitolul 60

Capitolul 60
Teribila viziune a regelui Lameh și sfârșitul coșmarului său. Lameh cel venit din înălțimile sacre îi revelează semnificația acestuia.
(19 iunie 1843)

1. După ce s-a lăsat pradă acestei stări de exaltare, Lameh a intrat în templu și s-a așezat lângă altar, sprijinindu-se de acesta, cu privirea întoarsă către răsărit, căci nu-i mai făcea nici o plăcere să contemple altarul gol, dat fiind că inima strălucitoare a dispărut de îndată ce el s-a înfuriat.

2. Intenția lui era să rămână în această poziție până când va muri, dar răsăritul unui nou soare l-a făcut să revină cu picioarele pe pământ.

3. Noul răsărit i-a apărut astfel: în locul soarelui pe care îl aștepta să răsară, pe cer a apărut capul unui șarpe monstruos. Acesta urca din ce în ce mai sus, purtat de un corp uriaș. Iar șarpele strălucea la fel de puternic ca și soarele.

4. Când monstrul a ajuns suficient de sus pe cer, el a fost urmat de o sumedenie de șerpi mai mici, care aveau, la fel ca și el, capetele aureolate de lumină.

5. În scurt timp, întregul cer s-a acoperit de șerpi care se încolăceau în jurul marelui monstru.

6. Mișcările lor au devenit din ce în ce mai violente, până când s-au transformat într-o adevărată luptă. Șarpele cel mare îi mușca pe cei mici, care cădeau la pământ, și de fiecare dată când atingeau solul, luau foc.

7. Atinsă de un astfel de flagel, scoarța terestră a început să geamă cu voce tare, iar munții s-au încovoiat de mânie către văi, deturnând cursul râurilor. Din crăpăturile și prăpăstiile astfel create în scoarță au ieșit nori uriași, care au întunecat întregul cer. Din ei s-a revărsat atunci un potop nemaivăzut, care a inundat întregul pământ.

8. Apele au continuat să crească, iar în scurt timp au acoperit cu totul orașul Hanoh, după care au format un val uriaș, care amenința să acopere inclusiv muntele pe care se afla Enoh și poporul său adormit.

9. În clipa în care muntele a început să tremure, iar templul să dea semne că se va prăbuși, moment în care a mai și izbucnit un trăsnet puternic, care a făcut să se cutremure întregul pământ, lui Lameh i s-a făcut frică, deși ceva mai devreme era ferm hotărât să se lasă pradă morții.

10. El s-a ridicat în picioare, s-a frecat la ochi și a început să privească mai atent în jurul lui. Dintr-o dată, i-a văzut pe Domnul și pe Enoh stând liniștiți în templu, în timp ce afară stătea adunată mulțimea de oameni care îl adorau pe Dumnezeu, lăudându-i numele. El însuși era perfect sănătos, aflându-se în siguranță în mijlocul poporului său.

11. Regăsind ordinea perfectă de odinioară, el s-a întors către Tubal-Cain și l-a întrebat:

12. „În numele iubirii de Dumnezeu, spune-mi, fiule, ce s-a întâmplat? Unde am fost? Și unde ați dispărut voi, împreună cu Înțeleptul și cu Enoh, care văd că acum mă așteaptă liniștiți în templu?”

13. Tubal-Cain i-a răspuns: O, părinte Enoh, ce întrebare este asta? Oare ți-ai pierdut mințile, de nu-ți mai amintești că ai venit aici, trimis de Înțelept, pentru a le porunci oamenilor să se ridice de la pământ?

14. Imediat după ce ai îmbrățișat-o pe mama și pe mama Naemei, ai adormit profund în brațele lor, fericit că ai dus la îndeplinire ordinele Înțeleptului. Ai dormit multă vreme, dar nu ți-aș putea spune exact cât timp.

15. Asta este tot ce îți pot spune. Dacă nu mă crezi, îi poți întreba pe ceilalți martori aici de față, și nimeni nu va nega adevărul spuselor mele”.

16. Atunci, Lameh a strigat cu voce tare: „O, Dumnezeule preasfânt și unic! Slăvit fie de-a pururi numele Tău! Îți consacru Ție întreaga mea iubire și recunoștință pentru faptul că odioasa experiență pe care am trăit-o nu a fost decât un vis!

17. Dar oare cum am putut să adorm fără să execut imediat porunca Domnului?”

18. Lameh de pe înălțimile sacre, care se afla și el în imediata apropiere a regelui, i-a răspuns: „Vezi tu, dragul meu frate, motivul este cât se poate de simplu: ai adormit deoarece nu ai dus imediat la îndeplinire porunca Domnului, întrucât aveai intenția secretă de a-ți petrece noaptea alături de soțiile tale pe acest vârf de munte!

19. Așa se explică de ce Domnul te-a făcut să adormi tocmai când ai ajuns lângă ele, exact în momentul în care ți s-a părut, în reveria visului tău, că încercai să trezești poporul adormit, gest pe care nu ai mai apucat să îl faci, pentru simplul motiv că adormiseși deja, cu gândul la deliciile pe care ți le vor oferi soțiile tale.

20. Iubirea ta trupească a prevalat în fața iubirii de Dumnezeu, iar experiența pe care ai trăit-o nu a fost decât consecința acestei greșeli.

21. Acum îngăduie-mi să te conduc înapoi în templu, unde Domnul îți va revela și alte umbre care se mai găsesc încă în tine. Așadar, urmează-mă! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 14:02 ]
Post subject:  Capitolul 61

Capitolul 61
Cei doi Lameh sunt întâmpinați cu iubire de Domnul. Explicarea evenimentelor trăite de Lameh în vis. Ordinea și ierarhia Tatălui ceresc.
(20 iunie 1843)

1. Dând curs cuvintelor lui Lameh cel din înălțimile sacre, Lameh din ținuturile de jos l-a urmat în templu.

2. De îndată ce cei doi Lameh au intrat în interior, Domnul le-a ieșit în întâmpinare, cu brațele larg deschise.

3. Acest gest de iubire venit din partea Celui Preaînalt l-a umplut de uimire pe Lameh, cu atât mai mult cu cât nu cu mult timp în urmă se aflase într-o situație critică (cel puțin, așa credea el) și se aștepta să fie mustrat pentru reveriile sale și pentru poftele sale trupești.

4. Dar Domnul i-a spus bietului Lameh, care încă era temător și surprins: „De ce te minunezi atât de tare de bunătatea, iubirea și grația Mea? Amintește-ți de păcatele tale anterioare, care nu M-au împiedicat să Mă apropii de tine.

5. Dacă ți-am ieșit atunci în întâmpinare, deși erai dușmanul Meu cel mai crunt, ajutându-te să scapi de întuneric și să te ridici mai presus de statutul de creatură profund amăgită, de ce te uimește atât de tare faptul că ți-am ieșit în întâmpinare acum, când nu ai păcătuit cu nimic?

6. Visul pe care l-ai avut nu s-a datorat păcatelor tale, ci faptului că am vrut să îți demonstrez, ție și urmașilor tăi, unde poate conduce iubirea excesivă pentru o femeie.

7. Consideră ceea ce ți-am arătat drept o învățătură pentru tine și pentru urmașii tăi, și nu ca o acuzație sau ca un păcat.

8. Dacă vei respecta această învățătură, vei trăi în spiritul adevăratei iubiri și a înțelepciunii care derivă din ea.

9. Iar acum, intră în templu, însoțit de ghidul tău, pe care îl iubesc foarte mult. Vom discuta astfel în liniște și ne vom bucura de flacăra pură a inimii luminoase care strălucește pe altar”.

10. Mult mai bine dispuși, cei doi au intrat în templu, preamărindu-L pe Domnul în inimile lor.

11. Domnul i-a condus spre altar și le-a spus: „Sunt cazuri în care, sub presiunea circumstanțelor exterioare, omul trebuie să dea dovadă de răbdare și să transforme necesitatea într-o virtute.

12. De pildă: treptele din jurul altarului nu au fost construite pentru ca noi să stăm pe ele, dar întrucât în interiorul templului nu există nici o bancă, ne vom așeza totuși pe aceste trepte, cu fața orientată către est, transformând astfel aceste ornamente lipsite de utilitate în niște obiecte folositoare.

13. La urma urmelor, cine ar putea obiecta? În ultimă instanță, templul a fost construit pentru noi, cu tot cu altar și cu treptele din jurul acestuia. De aceea, suntem liberi să utilizăm așa cum dorim acest edificiu! Cei zici, Lameh, am dreptate sau nu?”

14. Lameh i-a răspuns: „O, Doamne, Tată preasfânt și preaplin de iubire! Numai voința Ta este sacră și ea mă umple de bucurie. De aceea, facă-se întotdeauna după voia și după plăcerea Ta!

15. O, Doamne și Tată! Te rog doar să ne spui, cu blândețea și cu răbdarea Ta infinită, în ce ordine trebuie să ne așezăm în jurul Tău, astfel încât voia Ta să fie îndeplinită și în această privință!”

16. Domnul i-a răspuns lui Lameh: „Se vede că ești obișnuit cu curtea și cu ceremonialele ei. Din cauza acestui formalism ai uitat ce înseamnă un comportament normal.

17. Dar Eu îți spun: privește cum se comportă copiii unui tată care îi iubește foarte mult. Cum procedează aceștia atunci când tatăl lor multiubit se întoarce acasă?

18. Ei aleargă către el cât de repede îi țin picioarele, iar cel care este cel mai rapid dintre ei este primul care se aruncă în brațele sale. Abia apoi vin ceilalți, fiecare în funcție de agilitatea picioarelor lor.

19. Desigur, cel mai mic dintre ei rămâne în urmă; dar tatăl cel bun îl vede cum se târăște de-a bușilea către el cu inima bătându-i de bucurie, și când acesta s-a apropiat, îi iese în întâmpinare, plin de iubire, îl ia în brațele sale și îl strânge la piept, lângă inima sa, mângâindu-l și sărutându-l plin de tandrețe.

20. Iată, dragul Meu Lameh, acestea sunt regulile de comportament în casa Mea celestă și cele care domnesc la curtea Mea! Primul care ajunge la Mine este cel dintâi, dar Eu îl iau totuși în brațele Mele și pe cel din urmă și cel mai slab dintre copiii Mei, pentru a-l strânge la piept și a-l răsfăța peste măsură, fericit că și-a recunoscut Tatăl cu toată slăbiciunea sa și s-a grăbit să îi iasă în întâmpinare.

21. Procedați și voi în acest fel și nu mai țineți seama de ierarhii! Numai în acest fel îmi veți face cea mai mare bucurie posibilă, Mie, care sunt Părintele vostru autentic!

22. Iată, Eu M-am așezat deja; veniți așadar lângă Mine!”

23. Uniți prin iubirea lor arzătoare pentru Tatăl ceresc, cei trei bărbați s-au grăbit în brațele Acestuia, iar El le-a spus: „Acum este foarte bine. Așa trebuie înțeleasă adevărata ordine celestă! Rămâneți de-a pururi în această ordine și astfel îmi veți face pe plac! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 14:05 ]
Post subject:  Capitolul 62

Capitolul 62
Ordinea construcției interioare a pământului în funcție de polaritate și ordinea corpurilor organice: simboluri ale ordinii create de Domnul.
(21 iunie 1843)

1. Așadar, cei trei au luat loc lângă Domnul, Enoh și Lameh cel din înălțimile sacre la dreapta Lui, iar Lameh din ținuturile de jos la stânga Lui. După care Domnul le-a spus:

2. „Vedeți voi, copiii Mei dragi, în acest fel suntem perfect așezați, iar ordinea în care ne aflăm este perfectă.

3. La drept vorbind, voi nu vă dați încă seama de acest lucru, dar avem destul timp la dispoziție pentru a vorbi despre astfel de lucruri în liniște. Vom putea discuta despre tot ce dorim până la răsăritul complet al soarelui și vom profita de ocazie pentru a vorbi despre adevărata ordine celestă.

4. Constat deja că Lameh cel din stânga Mea ar dori să afle mai multe despre ordinea justă în care trebuie așezate toate lucrurile. La ce se referă această ordine? Ei bine, în cel mai scurt timp veți putea avea o reprezentare a acesteia chiar în fața ochilor voștri. Așadar, ascultați-Mă!

5. Pământul pe care locuiți voi este un corp ceresc rotund. La suprafața sa el pare inert, dar în interior reprezintă o construcție organică vie, care trăiește la fel ca un animal1 !

6. Condiția primordială asociată cu viața este un nucleu central, sau mai bine zis un punct de atracție sau un centru de greutate ce atrage totul către el, dând astfel naștere unei excitații, unei încălziri și unei aprinderi absolut necesare. La fel ca toate corpurile cerești care îmi populează creația infinită, ca toți sorii și toate lunile, și acest pământ are un centru de greutate care poate fi comparat cu inima animalelor și cu cea a oamenilor care trăiesc în sfera sa naturală.

7. Acest punct central nu se află însă exact în centrul fizic al masei organice, fapt pe care îl puteți constata deopotrivă la animale și la oameni, și care este valabil inclusiv în cazul marilor corpuri cerești. El este întotdeauna situat puțin lateral, la trei sferturi din distanța față de acesta, pentru a nu fi complet strivit de masa pe care o atrage, devenind astfel incapabil să se mai miște.

8. Dat fiind că acest punct central nu se suprapune niciodată cu centrul specific al masei organice (situat chiar în centrul acesteia), greutatea acestei mase nu apasă direct asupra lui, în mod egal și din toate direcțiile, fapt care îi permite să se miște mai liber și să dispună de un anumit câmp liber de activitate. Dacă ar fi situat în centru, el ar fi strivit de masa organică; dar în poziția sa laterală, el suportă o greutate mai mică și mai ușoară.

9. Datorită greutății și inerției sale specifice, absolut inevitabile, masa centrală nu se poate ridica mai presus de propria sa condiție, fiind nevoită să renunțe la slabele sale tentative și să se întoarcă de unde a plecat; astfel, adevăratul centru de greutate, situat în câmpul de excitație, poate bate liber, animând din nou, prin forța sa de atracție, punctul central al masei inerte, care este iarăși atras de nucleul său. Sub această presiune enormă, acesta se retrage din nou în lateral, acolo unde presiunea este mai mică și mai lejeră.

10. Din acest du-te-vino constant, la drept vorbind pur mecanic și uniform, se naște ceea ce numim viața naturală, organică și animală!

11. Forța motrice a organismului, generată de acest mecanism, este transmisă în mod natural întregii mase, căreia îi permite să se pună în mișcare. Organismul devine astfel animat și își poate utiliza această forțe motrice în funcție de natura acesteia.

12. Ca să spunem adevărul până la capăt, acest mecanism nu ar putea funcționa fără concursul Meu direct, scop în care Eu trebuie să construiesc mai întâi întreaga masă a organismului, punct cu punct, făcând-o apoi să funcționeze așa cum am explicat mai sus.

13. Dacă a fost construit corect, organismul își începe viața și va continua să trăiască atât timp cât îi voi procura hrana de care are nevoie. Dacă, din motive știute numai de Mine, încetez să îi mai procur această hrană, el devine din ce în ce mai slăbit, autoconsumându-se singur, în aceeași ordine în care a fost creat, până când se dezagregă complet și se întoarce la Mine ca substanță spirituală a voinței Mele.

14. Aceasta este esența planului Meu, prin care am creat toate organismele. Pe măsură ce spiritul vostru se va trezi, veți înțelege din ce în ce mai bine aceste lucruri în lumina lui. Deocamdată, tot ce trebuie să știți este că ordinea în care ne-am așezat acum corespunde perfect celei care a stat la baza planului de construcție a creației Mele. Vă voi explica imediat în ce constă această corespondență.

15. Ei bine, Eu sunt punctul central de atracție a întregii vieți, în timp ce voi sunteți organele ei de percepție, născute din Mine! – Spune-Mi, Lameh, sunt Eu așezat exact în mijlocul vostru?”

16. Lameh a rămas ușor șocat de această întrebare. După ce și-a mai revenit, el a răspuns: „Nu, Doamne și Părinte al meu! Atât timp cât suntem doar patru persoane, acest lucru ar fi imposibil. Punctul fizic central este situat între Tine și Enoh!”

17. Domnul i-a spus: „Tocmai de aceea este perfectă această ordine, atât timp cât Eu, care sunt baza întregii vieți și a oricărei activități, Mă aflu la trei sferturi din distanța față de centrul fizic al micului nostru grup. Tu reprezinți polul nord, care este mai mic și mai ușor, în timp ce Enoh și Lameh simbolizează polul sud, care este mai mare și mai greu.

18. În continuare, doresc să vă ofer câteva explicații referitoare la sfera nelimitată a vieții.

19. Dacă vreunul dintre voi dorește să spună ceva, poate să ia liniștit cuvântul, și astfel veți ajunge să înțelegeți mai bine! Nu trebuie să vă faceți probleme din cauza Mea! Poți să începi chiar tu, Lameh! Amin”.
________________________________________________________________________________________________________________________________________
Note:
1 Vezi și „Pământul” de Jakob Lorber, n.r.

Author:  1% [ 26.6.2018, 14:12 ]
Post subject:  Capitolul 63

Capitolul 63
Despre poligamie. Ordinea matrimonială și cea a procreației.
(22 iunie 1843)

1. Lameh nu a stat mult timp pe gânduri și i-a pus Domnului următoarea întrebare:

2. „O, Doamne, cel mai bun, mai plin de iubire și mai sfânt dintre toți Părinții! De vreme ce mi-ai acordat imensa grație de a vorbi în fața Ta, invitându-mă să îți pun orice întrebare doresc, pentru a-mi lămuri astfel diferite aspecte pe care nu le înțeleg încă, îndrăznesc să fac uz de această favoare infinită.

3. M-am întrebat adeseori dacă în ochii Tăi pare just și rezonabil ca un bărbat să își ia mai multe soții!

4. După toate aparențele, natura pare să susțină această ipoteză, întrucât bărbatul este capabil în permanență să procreeze. În schimb, femeia nu poate fi fecundată decât o singură dată pe an.

5. Dacă ținem cont de aceste fapte și le plasăm în lumina înțelegerii juste, poligamia pare să corespundă perfect naturii omului, întrucât conduce la mai buna populare a acestei planete.

6. Dacă privim însă lucrurile din perspectiva numărului de indivizi împărțiți pe sexe, nu putem decât să tragem concluzia că nu aceasta este adevărata Ta voință, întrucât numărul femeilor îl egalează pe cel al bărbaților, și nu de puține ori este chiar mai mic decât al acestora. Rareori se întâmplă ca numărul femeilor să îl depășească pe cel al bărbaților, și nici atunci nu îl depășește cu mult.

7. Acest raport între cele două sexe pare așadar să contrazică prima concluzie, care, conform tuturor legilor rațiunii, corespunde nevoilor naturii. Astfel, dacă am tolera poligamia, mii de bărbați ar rămâne fără femei, deși ar fi la fel de capabili să procreeze ca și cei care ar dispune de mai multe soții.

8. Invers, dacă am interzice poligamia, bărbații capabili să procreeze în fiecare zi nu ar putea-o face mai des de o singură dată pe an, fapt care pare să contrazică legile naturii. – O, Doamne, acesta este aspectul pe care aș dori să mi-l lămurești!”

9. Domnul i-a răspuns lui Lameh: „Mi-ai pus o întrebare corectă și cu adevărat înțeleaptă, iar ghidul unui popor atât de numeros are cu siguranță dreptul să cunoască și să înțeleagă răspunsul.

10. Ascultă-Mă! Dacă poligamia ar fi conformă cu ordinea Mea, aș fi creat cel puțin 360 de femei pentru Adam, primul bărbat creat de Mine pe acest pământ, care continuă să trăiască pe înălțimile sacre și care va mai trăi încă foarte mulți ani de acum înainte, putând să facă încă mult timp uz de capacitatea sa de procreare.

11. Vezi tu, Eu nu i-am dăruit însă lui Adam decât o singură soție, și la fel am procedat cu toți ceilalți bărbați de pe pământ. Nu cred că ți-e greu să tragi de aici concluzia corectă, potrivit căreia eu nu am predestinat decât o singură femeie pentru un bărbat, în pofida marii puteri procreatoare a acestuia.

12. În ceea ce privește această putere, aceasta i-a fost acordată bărbatului nu pentru a-l incita să procreeze frecvent, ci numai pentru a-l înzestra cu o mare forță creatoare. În acest fel, el nu poate da naștere unui număr foarte mare de copii, dar acești copii vor fi mult mai puternici decât dacă ar fi putut procrea liber, în timp ce poligamia ar fi condus la nașterea unor copii din ce în ce mai slabi și mai imaturi.

13. Un germen care nu a atins maturitatea nu va putea da niciodată naștere la fructe bune, iar de multe ori nu va da nici un fel de fructe.

14. La fel se petrec lucrurile și în cazul ființei umane, care este creatura Mea cea mai prețioasă.

15. De aceea, nu vă luați mai mult de o singură soție și nu faceți copii mai des de o dată la trei ani. M-ai înțeles?”

Author:  1% [ 26.6.2018, 14:13 ]
Post subject:  Capitolul 64

Capitolul 64
Dorința bărbatului de a poseda cât mai multe femei frumoase. Sentimentele bărbatului nu ajung la maturitate decât prin iubirea acestuia față de Domnul.
(23 iunie 1843)

1. Mulțumit de primirea acestei învățături de o importanță extremă, Lameh a luat din nou cuvântul în fața Domnului:

2. „O, Doamne și Tată, tot ce ne-ai spus până acum mi se pare cât se poate de just. Îmi dau acum seama cu claritate că un bărbat nu trebuie să aibă mai mult de o singură soție, dacă dorește să trăiască în armonie cu ordinea Ta.

3. Ascultând cuvintele Tale sfinte, mi-a trecut însă prin minte un nou argument care ar părea să susțină teza poligamiei, cel puțin din punct de vedere moral și spiritual.

4. Deși sfera cunoștințelor mele este extrem de limitată, în calitatea mea de ghid numit de Tine nu pot să nu țin cont de un astfel de argument pe care mi l-ar putea aduce oamenii. De aceea, doresc să-Ți împărtășesc fără nici cea mai mică reținere acest argument, căci în grația Ta infinită, mi-ai permis să iau cuvântul în fața Ta, așa că doresc să mă folosesc până la capăt de acest drept, în măsura modestelor mele cunoștințe”.

5. Domnul l-a întrerupt pentru o clipă pe Lameh, spunându-i: „Ai perfectă dreptate să acționezi astfel, dar nu te întinde prea mult și nu te mai pierde în atâtea preambuluri și în atâtea scuze anticipate; căci timpul pe care îl avem la dispoziție este limitat, și deci cu atât mai prețios, iar Eu nu sunt omul pe care trebuie să-l pregătești îndelung pentru a înțelege ce vrei să-i spui!

6. De aceea, nu te mai pierde în detalii și spune exact ce ai de spus. Oricum, Eu știu cu mult timp înainte ce anume dorești să Mă întrebi. În aceste condiții, ar trebui să-ți fie cu atât mai ușor să vorbești pe scurt, știind cu toată certitudinea că voi înțelege ce ai de spus!

7. Iar acum, spune-Mi pe șleau ce anume nu-ți este clar, dar fără alte explicații suplimentare care nu-Mi sunt deloc necesare pentru a înțelege ce vrei să-Mi spui! Vorbește așadar cu curaj și fără ezitare!”

8. Ușor umilit de această mustrare scurtă, dar energică, Lameh și-a prezentat pe scurt nelămurirea, spunând:

9. „Bărbatul simte în el nevoia de a avea mai multe femei, nu una singură; iar acest sentiment este insațiabil. Chiar dacă are deja două sau trei soții, ori chiar mai multe, dacă ajunge într-un loc în care există alte o sută de frumuseți feminine, el simte pe loc o dorință violentă de a le poseda pe toate!

10. De vreme ce el nu este însă propriul său creator, doresc să Te întreb pe Tine, adevăratul său Creator, de ce l-ai înzestrat pe bărbat cu acest instinct, deși el nu este în conformitate cu ordinea Ta? Cu siguranță, bărbatul nu și-ar fi putut dezvolta singur o tendință atât de periculoasă pentru bunăstarea lui”.

11. Domnul i-a răspuns lui Lameh: „Ascultă, bogăția senzațiilor umane poate fi comparată cu puterea procreației.

12. Sentimentul pe care îl trăiește omul ca impuls atotputernic sau ca instinct în inima sa este exact cel care se manifestă printr-o mare capacitate de a procrea. Acest sentiment există însă numai la nivel spiritual.

13. Dacă bărbatul cade pradă tentației desfrâului și își risipește sămânța oriunde se duce, spune-Mi, cum ar mai putea un astfel de bărbat, secat până la măduvă, să dea naștere unor fructe bune, chiar dacă dispune de o femeie fecundă, cu mijloacele sale de fecundație de care a abuzat atât de mult?

14. În mod evident, ar fi incapabil! Căci mustul nu mai poate da naștere unui suc spiritual.

15. La fel se petrec lucrurile și cu bogăția senzațiilor. De aceea, bărbatul ar trebui să își concentreze aceste senzații în inima sa, orientându-le către Mine. Când va ajunge astfel la maturitatea forțelor sale, el va găsi în Mine – care sunt originea tuturor lucrurilor, deci inclusiv a tuturor femeilor frumoase – echivalentul absolut și perfect satisfăcător al acestora. Grație acestui sentiment atotputernic, el își va putea iubi soția în măsura justă și nu va mai tânji după cea a aproapelui său.

16. Mai trebuie să știi un lucru: toate atributele cu care am înzestrat ființa umană reprezintă doar o investiție în vederea unui scop cu mult mai elevat și mai etern. De aceea, omul nu trebuie să își risipească cu inconștiență aceste forțe, ci trebuie să aștepte ca ele să ajungă la maturitate, pentru a se putea folosi în mod plenar de ele.

17. Așa cum fructele pământului se hrănesc cu lumina soarelui, forțele spirituale ale omului nu pot ajunge la maturitate decât dacă se hrănesc cu lumina Mea.

18. Acesta este motivul pentru care toți bărbații ar trebui să își orienteze toate forțele către Mine. Numai în acest fel vor putea deveni ei ființe mature și puternice, în conformitate cu ordinea Mea. Cât despre cei care ignoră această ordine, ei vor fi singurii responsabili de moartea lor. M-ai înțeles?”

Author:  1% [ 26.6.2018, 14:18 ]
Post subject:  Re: Casa (Gospodaria) Domnului (Volumul 3) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber

Capitolul 65
Parabola picăturii de vin. Procesul dezvoltării sufletului.
(26 iunie 1843)

1. Lameh i-a răspuns astfel Domnului la ultima Sa întrebare: „O, Doamne, cum aș putea să nu înțeleg, în condițiile în care Lumina tuturor luminilor se revarsă asupra mea precum razele soarelui care răsare și care fac să strălucească picătura de rouă ce tremură în bătaia adierii blânde a vântului pe un fir de iarbă?

2. La fel ca și mine, picătura de rouă este un lucru insignifiant și efemer, pierdut în imensitatea fără sfârșit a marii Tale creații, dar soarele se reflectă în ea la fel de bine ca pe retina ochiului meu, strălucind în micuța sa sferă precum un soare în miniatură și dând viață prin lumina sa acestei lumi minuscule, la fel cum procedează un înțelept cu frații săi mai puțin avansați decât el.

3. La fel mă simt și eu, precum această picătură de rouă. Sunt iluminat de lumina Ta și pot spune că Te-am înțeles atât cât îmi permite nimicnicia mea în fața Ta, marele și atotputernicul meu Creator, și atât cât îmi dă voie voința Ta. Am de asemenea convingerea de nestrămutat că voi putea transmite mai departe această lumină divină, celor din anturajul meu, prin grația Ta.

4. Pe de altă parte, dacă aș afirma: ‚Doamne, am înțeles în întregime cuvintele Tale care strălucesc mai puternic decât lumina soarelui!’, m-aș dovedi la fel de nebun ca în cazul în care aș susține că o picătură de rouă poate cuprinde în sfera sa naturală întreaga măreție și glorie a soarelui, pentru simplul motiv că îi reflectă lumina lui multicoloră.

5. Dar Tu, o, Doamne, știi mai bine decât mine ce anume îmi lipsește pentru a înțelege pe deplin cuvintele Tale sfinte; de aceea, Te implor, continuă să îmi dăruiești și de acum înainte lumina Ta absolută, în funcție de nevoile mele!”

6. Domnul l-a lăudat pe Lameh pentru răspunsul lui inspirat și pentru cuvintele lui pline de înțelepciune, după care i-a spus:

7. „Să știi că picătura de rouă cu care te-ai comparat mai devreme nu este atât de insignifiantă cum ți se pare ție.

8. Vezi tu, picătura este vie și dă viață micuței sale lumi, autoperfecționându-se astfel pe ea însăși, până când atinge un nivel de existență mai elevat și devine un suflet capabil să acționeze cu mai multă putere. Acest suflet nu va mai muri niciodată și va continua să crească în permanență în tăcere, evoluând printr-o întreagă succesiune de ființe până când va ajunge la capătul călătoriei sale. Iar această destinație finală constă în fuziunea cu acele raze de lumină care te iluminează acum pe tine, pline de iubire!

9. Știi foarte bine, căci ai primit înțelepciunea plină de înțelepciune a lui Farak, că atunci când Dumnezeu a creat din lutul pământului prima sa ființă umană, el i-a insuflat suflul vieții prin nări, transformând-o astfel în primul suflet viu în fața lui Dumnezeu, Creatorul său.

10. Vezi tu, acest suflu viu continuă să bată fără încetare asupra pământului și prin intermediul lui. El este reprezentat în întregime, chiar dacă la scară redusă, prin Adam, și continuă să trezească fără încetare nenumărate suflete vii predestinate să se transforme în oameni.

11. Ascultă-Mă: acești oameni sunt scopul final către care tind picăturile de rouă, căci numai oamenii sunt singurele creaturi din imensa Mea creație care pot capta – așa cum faci chiar tu la ora actual㠖 cele mai înalte raze ale soarelui Vieții eterne, raze pe care nici o altă categorie de ființe nu este capabilă să le recepteze.

12. Mai află că întregul pământ poate fi comparat cu o ființă umană și că el este alcătuit din acele suflete care se găseau altădată aici, fiind direct legate de Spiritul Meu. Din păcate, ele nu au reușit să iasă victorioase din această încercare, așa că au fost nevoite să se scufunde din nou în profunzimile pământului, fiind apoi readuse la viață de suflul Meu1.

13. Știu că nu poți înțelege pe deplin ce îți spun acum, dar acest lucru nu are o importanță prea mare, căci această cunoaștere nu este indispensabilă Vieții eterne.

14. Dacă dorești însă să primești informații mai detaliate pe această temă, pentru a-ți clarifica aceste aspecte, ai tot dreptul să îmi pui întrebări. Întreabă-Mă orice dorești, iar Eu voi avea grijă să îți iluminez sufletul până în străfundurile sale cele mai întunecate. Ai însă grijă să nu te lungești cu vorba! Amin”.
________________________________________________________________________________________________________________________________________
Note:
1 Vezi mai pe larg în „Marea Evanghelie a lui Ioan” de Jakob Lorber, n.r.

Author:  1% [ 26.6.2018, 14:22 ]
Post subject:  Capitolul 66

Capitolul 66
Uimirea lui Lameh în fața înțelepciunii Domnului. Grația este asociată întotdeauna cu umilirea înțelepciunii umane.
(27 iunie 1843)

1. După ce a ascultat cuvintele Domnului, Lameh și-a izbit pieptul cu pumnii și a strigat:

2. „O, Doamne, simt cum rațiunea mă părăsește de tot, așa că nu mai găsesc nimic de spus sau de întrebat; căci ai atins un subiect mult prea misterios și prea profund pentru ca privirea mea să poată pătrunde în el.

3. Într-adevăr, înțelepciunea Ta infinită îmi dă fiori, așa că nu mai am curajul să îți pun întrebări! Mă tem că dacă Te-aș mai întreba ceva, mi-ai da un răspuns încă și mai dificil de înțeles, așa că nu m-aș mai descurca deloc în fața Ta și a poporului meu! De aceea, dacă este ca cineva să îți pună întrebări, aș prefera să o facă altcineva, nu eu!

4. La drept vorbind, nimic nu mi se pare mai agreabil și mai sublim decât să fiu învățat chiar de Tine, Creatorul în persoană, despre marile minuni pe care le-ai creat; dar atunci când îți pui subit sărmana creatură încă oarbă în fața razelor orbitoare ale luminii Tale, o, Doamne, biata ființă nu poate decât să resimtă și mai dureros întunericul în care mai sălășluiește încă.

5. Evidența nimicniciei mele în fața Ta mi se pare în general suportabilă, dar dacă devin conștient de ea atunci când asupra mea se revarsă lumina Ta cea mai strălucitoare, dintr-o dată ea devine insuportabilă. De aceea, nu mai îndrăznesc să îți pun întrebări, căci îmi dau perfect seama de nulitatea mea absolută în fața Ta”.

6. Atunci, Domnul i-a spus lui Lameh: „Vezi tu, adevăratul motiv pentru care am dorit să îți revelez astfel de lucruri ascunse a fost tocmai acela de te umili până în străfundurile ființei tale, astfel încât să te debarasezi de cunoașterea și de rațiunea ta, depunându-le la picioarele Mele!

7. Căci atât timp cât vei continua să te cramponezi chiar și de cea mai mică scânteie din înțelepciunea ta limitată, nu o vei putea pătrunde niciodată pe a Mea, care este nelimitată. Iar dacă aș încerca să ți-o impun cu forța, ea te-ar distruge, la fel cum atunci când este aprinsă, sarea gemă explodează și distruge totul în jurul ei.

8. Tu nu vei putea suporta întreaga Mea lumină decât după ce vei sta în fața Mea complet purificat în esența ta eterică, printr-o smerire de sine cât mai deplină.

9. Iată: acest templu a fost consacrat înțelepciunii Mele, dar nu a putut fi ridicat pe această înălțime luminoasă decât după ce muntele a fost curățat de șerpii veninoși care colcăiau pe el.

10. În mod similar, templul viu al înțelepciunii Mele nu va putea fi construit în tine până când nu îți vei fi curățat în întregime muntele înțelepciunii tale umane.

11. De aceea, bucură-te de faptul că lumina Mea a început să coboare asupra ta, căci acest lucru înseamnă că ești deja pregătit să renunți la înțelepciunea ta și să o primești în schimb pe a Mea.

12. Ascultă: realitatea spirituală evoluează la fel ca și dinții omului, care reprezin-tă de fapt simbolul înțelepciunii.

13. Pentru ca dinții puternici ai adultului să poată începe să crească, este necesar mai întâi ca dinții de lapte ai copilului să dispară, căci ei nu au făcut decât să pregătească terenul pentru creșterea noilor dinți. Desigur, procesul este dureros pentru copil, la fel cum a fost și atunci când i-au crescut pentru prima dată dinții de lapte.

14. În mod similar, pentru a putea primi înțelepciunea Mea în toată perfecțiunea ei absolută, va trebui mai întâi să renunți la toate cunoștințele pe care le-ai acumulat până în prezent.

15. De aceea, haide, pune-Mi cu curaj întrebările pe care dorești să Mi le pui și nu te mai teme că vei fi umilit în fața Mea, căci în acest fel vei putea să primești în ființa ta lumina Mea cea mai pură! Constat însă că M-ai înțeles perfect; de aceea, nu te mai sfii și pune-Mi întrebările pe care dorești să Mi le pui, iar Eu îți voi răspunde! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 14:24 ]
Post subject:  Capitolul 67

Capitolul 67
Originea și natura răului
(30 iunie 1843)

1. După acest discurs impregnat cu cele mai profunde adevăruri, Lameh și-a regăsit curajul și i s-a adresat astfel Celui pe care începuse să îl iubească mai presus de orice:

2. „O, Doamne și Tată preasfânt și preaplin de iubire, dacă așa stau lucrurile, doresc să îți pun câteva întrebări care m-au preocupat întreaga mea viață. Sunt convins acum că, pentru a-mi umili înțelepciunea, îmi vei oferi răspunsuri încă și mai profunde decât cele pe care le-am primit până acum, dar nu îmi mai fac griji în această privință!

3. Am așadar o nouă întrebare pentru Tine, care se pretează de minune în acest scop. Dacă ești de acord să mă asculți, o, Doamne, ți-o voi pune pe loc!”

4. Domnul i-a răspuns pe un ton foarte blând: „De ce trebuie să îmi ceri întotdeauna de trei ori permisiunea înainte de a te exprima?

5. Ți-am spus deja: vorbește! Ți-am confirmat că poți să îmi orice întrebare dorești și că vei primi răspunsul la ea. De ce simți nevoia să primești a doua și chiar a treia oară consimțământul Meu? Vorbește liber și spune ce îți dictează inima!”

6. Aceste cuvinte au avut darul să dezlege în sfârșit limba lui Lameh, care a spus:

7. „Doamne, Tu ai fost dintotdeauna perfect și bun, încă de la începuturile eternității, când în întreaga imensitate nu exista nici o altă ființă în afară de Tine.

8. Atunci când ai dorit să creezi îngerii, cerul și oamenii, Tu nu ai avut nevoie de nici o materie. Voința Ta atotputernică, asociată cu ideile Tale pline de înțelepciune, de sfințenie și de armonie, au reprezentat și vor reprezenta de-a pururi temelia întregii Tale creații, care nu cunoaște limite.

9. Fiindu-mi absolut imposibil să îmi imaginez că prin mintea Ta divină a putut trece vreodată un gând malefic sau o idee răutăcioasă, aș dori să știu cum a fost posibil să apară răul asociat cu Satan, inclusiv cel care se manifestă prin noi, oamenii. Cum s-au născut păcatul, mânia, invidia, răzbunarea, setea de dominație și desfrâul?”

10. Domnul i-a răspuns astfel lui Lameh: „Dragul Meu Lameh, la prima vedere această întrebare pare să facă dovada unei mari înțelepciuni, dar Eu îți spun: ea este specific umană!

11. Totuși, am să-ți răspund la ea și am să-ți dau soluția dorită, chiar dacă văd că îți spui în sinea ta că voi avea unele dificultăți în a o face! – Așadar, ascultă-Mă!

12. Din perspectiva Mea nu există nici un fel de rău, ci doar diferențe între efectele voinței Mele; iar această voință este perfectă deopotrivă în infern și în rai, în creația Mea și în distrugerea ei.

13. Pentru creaturile Mele nu există însă decât un singur lucru care poate fi considerat bun, acesta fiind unicul element care le permite oamenilor să existe alături de Mine și prin Mine. Elementul de care vorbesc provine de la Mine și lucrează fără încetare pentru conservarea creației. Mai există însă un element, care lucrează fără încetare pentru distrugerea lucrurilor care există, iar acesta trebuie considerat rău sau malefic din perspectiva creaturii, întrucât nu poate fi conceput de Mine, și deci nu poate exista.

14. Rezultă că în interiorul ființei Mele infinite, da-ul și nu-ul sunt la fel de bune; căci Eu creez prin intermediul lui da, - și ordonez și controlez totul prin intermediul lui nu.

15. În schimb, din perspectiva creaturii, numai da-ul apare ca fiind bun, în timp ce nu-ul este rău, iar acest lucru va rămâne valabil atât timp cât nu se va fi unit perfect cu Mine prin intermediul lui da, căci ea nu poate exista prin intermediul lui nu.

16. În consecință, din perspectiva Mea Satan nu există, la fel cum nu există nici infernul, chiar dacă acesta din urmă există în sine prin oamenii acestui pământ particular, care reprezintă pentru ei o școală a vieții.

17. Te asigur că în creația Mea mai există nenumărate alte lumi în care Satan și puterea lui nu sunt complet necunoscute și în care nu domnește decât puterea lui da, în diferitele sale nuanțe.

18. Iată așadar răspunsul corect la întrebarea ta: pământul este o școală pentru copiii Mei, și așa se explică de ce de pe întregul său cuprins răsună atâtea strigăte și gemete inutile. Eu privesc însă pământul cu alți ochi decât tine, care ești unul din locuitorii lui.

19. Poți să înțelegi ce ți-am spus? – Haide, spune-Mi ce ai înțeles! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 14:27 ]
Post subject:  Capitolul 68

Capitolul 68
Lameh rămâne fără glas în fața sfințeniei lui Dumnezeu. Limitele atotputerii divine. Puntea creată deasupra prăpăstiei ce îl separă pe Dumnezeu de om.
(1 iulie 1843)

1. Lameh i-a răspuns astfel Domnului: „O, Doamne, Tu, cel mai bun și mai sfânt dintre toți Părinții! Dacă m-aș rezuma doar la înțelegerea mea, aș mai avea cu siguranță multe întrebări de pus pe acest subiect!

2. Nu mă îndoiesc însă că Enoh și omonimul meu din înălțimile sacre Te-au înțeles cu mult mai bine decât mine, o, Tată preasfânt, așa că îmi vor da la momentul potrivit indicațiile suplimentare pe care le vor considera necesare.

3. Îmi dau seama că sunt întru totul nedemn să mai iau cuvântul în fața Ta, o, Doamne, așa că nu mai doresc să îți mai pun alte întrebări. Nu fac acest lucru din cauza înțelepciunii Tale care nu cunoaște limite, ci pentru că ești mult prea sfânt pentru mine!

4. La început nu mi-am dat seama de acest lucru, dar după ce am fost profund umilit în fața înțelepciunii Tale, am ajuns în sfârșit să realizez cât de mare este sfințenia Ta infinită, așa că mă simt strivit de greutatea ei divină, ca și cum aș fi fost aruncat într-o prăpastie fără fund!”

5. După care Lameh nu a mai putut continua să vorbească; căci a început să-și dea seama încă în timp ce asculta discursul Domnului, cu o acuitate din ce în ce mai mare, ce înseamnă cu adevărat Dumnezeu, în ființa sa infinită, prin comparație cu oamenii pe care i-a creat.

6. I-a devenit astfel din ce în ce mai evident cât de mult depinde omul de Dumnezeu, în toate privințele, dat fiind că el nu este capabil nici măcar să respire de unul singur, și cu atât mai puțin să creeze liber un singur gând independent. Mai mult, Lameh a devenit din ce în ce mai conștient de faptul că acest Dumnezeu atotputernic, etern și sfânt, se afla acum alături de el și se întreținea liniștit cu el.

7. Deopotrivă emoționat și smerit, Lameh se simțea atât de strivit de măreția divină încât nu mai avea curajul să vorbească în fața Domnului.

8. Domnul a remarcat însă imediat stânjeneala lui și i-a spus: „Ascultă, iubitul Meu fiu Lameh! Chiar dacă Eu sunt Dumnezeu cel etern, a cărui sursă a Vieții se află în El Însuși, în timp ce tu nu ești decât o creatură născută din Mine, ce am putea face noi amândoi în această privință? Doar nu vom putea schimba vreodată acest raport! Nici chiar Eu, cu toată atotputerea Mea, nu aș putea schimba vreodată această stare de lucruri!

9. La fel ca și tine, nici Eu nu mai pot inversa această ordine, căci dacă Mi-ar fi posibil să Mă degradez până într-atât încât să devin o simplă creatură, cedându-ți ție întreaga Mea Divinitate eternă, chiar în momentul în care aș renunța la ea întreaga creație ar fi anihilată până la ultimul ei atom, iar acest lucru te-ar include și pe tine.

10. Chiar dacă aș putea face acest lucru, ce avantaj ai putea avea tu în urma acestei schimbări, și ce Mi-ar mai rămâne Mie? – Tu nu ai mai exista, iar Eu ar trebui să-Mi asum iarăși integral Divinitatea. Dacă aș dori apoi să Mă înconjor din nou de ființe vii, ar trebui să le recreez pe toate, inclusiv pe tine, căci te asigur că Mi-aș dori să te am din nou alături de Mine!

11. Cred că ai început să înțelegi ce anume este posibil și ce nu în interiorul ordinii Mele imuabile. Sper de asemenea că vei fi de acord că în calitatea Mea de Dumnezeu etern și sfânt, Eu fac tot ce îmi stă în puteri pentru a Mă apropia de creaturile Mele, dar mai ales de copiii Mei, care provin din rândul lor, pentru a umple astfel toate golurile care Mă mai separă încă de ei, permițându-le astfel să se comporte față de Mine de parcă aș fi unul de-al lor. De altfel, numai în acest fel pot fi ei instruiți direct de Mine pentru a afla care este destinul lor etern, respectiv Viața desăvârșită în care nu mai există nici o diferență spirituală între Mine și ei. În acest fel, ei vor rămâne de-a pururi propriii lor stăpâni, dar prin Mine și alături de Mine.

12. De vreme ce așa stau lucrurile, nu văd de ce ar trebui să tremuri în fața Divinității Mele atotputernice, de vreme ce aceasta este absolut indispensabilă, refuzând să mai vorbești cu Mine!

13. Raportează-te la Mine ca un copil la Tatăl lui și nu mai ține cont de nimic altceva. Haide, spune-Mi tot ce îți trece prin cap, și vei constata în curând cât de infinită este răbdarea Mea, pe care nu încetez nici o clipă să o manifest, Eu, Părintele tău.

14. Haide, pune-ți mâna în mâna Mea și devino conștient de bunătatea și de blândețea Mea infinită. Apoi spune-Mi tot ce îți vine pe limbă! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 14:31 ]
Post subject:  Capitolul 69

Capitolul 69
Viața creaturii ca parte integrantă din Viața lui Dumnezeu. Ființa uman㠖 un gând divin fixat. Misterul libertății umane.
(3 iulie 1843)

1. După această încurajare din partea Domnului, Lameh și-a recăpătat încrederea în sine și a spus:

2. „Da, așa este și așa va rămâne de-a pururi: creatura nu va putea fi niciodată un Dumnezeu necreat, la fel cum Dumnezeu nu va putea fi niciodată o ființă creată!

3. La drept vorbind, Dumnezeu trăiește întotdeauna liber în sine, în timp ce creatura este condiționată de Dumnezeu. Pe de altă parte, de vreme ce a fost creată de Dumnezeu, creatura trăiește o viață divină, căci nu există nici un fel de viață în afara lui Dumnezeu.

4. De vreme ce această viață provine din viața eternă a lui Dumnezeu, este imposibil ca ea să nu fie la rândul ei eternă.

5. În consecință, viața mea nu poate fi altfel decât o părticică minusculă din această viață infinită și imuabilă a lui Dumnezeu. Dacă nu ar fi așa, nu am putea vorbi deloc de o viață. De vreme ce face parte integrantă din viața divină, ea trebuie să fie identică cu aceasta, și deci eternă. Nu-mi pot imagina să existe vieți mai vechi sau mai noi în acest ocean plenar al vieții divine.

6. Nu pot decât să trag concluzia că viața mea s-a aflat întotdeauna în Tine, o, Doamne, fiind în permanență conectată la abundența vieții Tale infinite. La un moment dat, a fost plăcerea Ta să diferențiezi această picătură de viață din marele ocean, și astfel am apărut eu. La ora actuală, sunt o picătură de viață plasată în mod liber în afara Ta, pentru eternitate, la fel cum altădată reprezentam aceeași picătură de viață, dar nu eram liber, ci făceam parte integrantă din Tine, fiind în întregime unit cu viața Ta fără limite și cu libertatea Ta perfectă!

7. Doamne și Tată, am raționat corect, sau m-am rătăcit?”

8. Domnul i-a răspuns: „Lameh, de data aceasta raționamentul tău a fost impecabil și cât se poate de corect. Eu Însumi afirm acest lucru!

9. Lucrurile stau exact așa cum le-ai descris tu: tu și cu Mine existăm dintotdeauna, singura diferență fiind aceea că Eu sunt Totalitatea eternă și infinită, în timp ce tu nu ești decât o părticică din această Totalitate, aflându-te deopotrivă în interiorul Meu și în afara Mea.

10. Este firesc ca gândurile unei ființe umane să aibă aceeași vârstă ca și aceasta, dar ele depind totuși de momentul în care ea le-a conceput sau le-a eliberat din sufletul său.

11. Atunci când emite un gând, putem spune că omul îl creează din sine, dându-i o formă activă și proiectându-l în afara sa. Gândurile sale rămân apoi libere, deși sunt încă legate de creatorul lor, adică de cel care le-a conceput.

12. La fel stau lucrurile și în cazul nostru. Eu sunt Omul Cosmic, iar voi sunteți gândurile Mele, și deci viața Mea, căci gândurile libere reprezintă adevărata viață care se găsește în Mine, la fel cum gândurile voastre reprezintă adevărata voastră viață interioară, căci voi ați fost creați după chipul și asemănarea Mea.

13. Fiind gânduri imuabile ale Mele, voi nu puteți fi mai tineri decât Mine. De aceea, așa cum îți spuneam mai devreme, raționamentul tău a fost cât se poate de corect de data aceasta, Lameh!

14. Până aici, lucrurile par lămurite. În realitate, asupra lor planează încă un mare mister, pe care ți-l supun atenției punându-ți următoarea întrebare: în ce fel își poate proiecta Creatorul gândurile – respectiv acele particule de viață desprinse din viața Sa etern㠖 în afara Lui, sub forma unor creaturi vii, perfecte, libere și conștiente de sine, așa cum ești tu, cel care te afli în fața Mea, vorbindu-Mi ca și cum ai fi un al doilea Dumnezeu alături de Mine?

15. Iată, Lameh: până acum tu ai fost cel care Mi-a pus întrebări! Acum ai însă datoria să-mi răspunzi. Caută acest răspuns în tine, căci și tu dispui, la fel ca și Mine, de facultatea de a crea. Meditează asupra întrebării Mele și răspunde-Mi atunci când ai găsit răspunsul!”

Author:  1% [ 26.6.2018, 14:33 ]
Post subject:  Capitolul 70

Capitolul 70
Lameh se simte stânjenit în fața acestei întrebări care i se pare insolubilă. Mărturisirea nebuniei sale. Adevărata înțelepciune este umilința.
(4 iulie 1843)

1. Auzind aceste cuvinte, Lameh a rămas interzis, neștiind cum să procedeze. Oare trebuia să caute într-adevăr în sine răspunsul la această întrebare care nu putea fi lămurită în mod evident decât de Domnul Însuși, sau trebuia să o considere o simplă umilință absolut necesară, dat fiind că în discuția precedentă se aprinsese puțin cam tare în fața Domnului?

2. Împărțit între cele două alternative, Lameh a ezitat multă vreme, rămânând mut, dar conștient că îi datorează un răspuns Domnului.

3. Dându-și seama care este motivul real al tăcerii sale, Domnul i-a spus: „Ascultă, iubitul Meu fiu Lameh, cât timp mai ai de gând să Mă faci să aștept răspunsul tău?

4. Ceva mai devreme ai vorbit cu multă înțelepciune, iar discursul tău i-ar fi făcut cinste chiar și celui mai înalt dintre heruvimi. Și totuși, atunci nu ți-am cerut un răspuns, ci doar ți-am acordat dreptul de a-Mi pune întrebări.

5. În schimb, acum, când ți-am dat o ocazie perfectă de a-ți da frâu liber înțelepciunii, văd că ești mai tăcut decât un șoarece care se ascunde de pisică și nu mai ai nici un chef să vorbești pentru a-ți dovedi în continuare înțelepciunea.

6. Ce s-a întâmplat? Ți s-a redus perspicacitatea sau te temi să-Mi împărtășești răspunsul pe care l-ai descoperit, nefiind prea sigur de valabilitatea lui?

7. Haide, vorbește și împărtășește-ne exact ce simți, dat fiind că este rândul tău să vorbești!”

8. Lameh s-a recules, încercând să facă față exigențelor Domnului, după care a spus cu o voce foarte tulburată:

9. „O, Doamne, abia acum îmi dau perfect seama că atunci când mi-ai pus această întrebare teribilă, nu ai dorit cu adevărat să-Ți răspund, ci doar mi-ai ridicat în cale un obstacol care să pună capăt nebuniei mele care mă împingea să îmi demonstrez înțelepciunea!

10. Nu îmi rămâne decât să îți mulțumesc, o, Tată preasfânt și preaplin de iubire, din profunzimile acestei inimi care Te iubește mai presus de orice, căci îmi dau seama din ce în ce mai clar că am dorit să ies în evidență în fața Ta și a lui Enoh, ca și cum aș fi fost un înțelept adevărat, de la care ar fi avut de învățat până și Enoh!

11. Din fericire, sfânta Ta întrebare mi-a arătat până unde merge nebunia mea. De aceea, Te rog să mă ierți. Te rog de asemenea, o, Tată preasfânt și preaplin de iubire, să îți reverși grația asupra mea și să răspunzi Tu la întrebarea pe care mi-ai pus-o, în măsura în care voința Ta sfântă consideră că răspunsul la ea ne-ar putea fi util. În schimb, dacă potrivit judecății Tale pline de înțelepciune consideri că nu vom putea înțelege acest răspuns, întrucât este mult prea profund pentru puterea noastră de înțelegere, îți voi mulțumi cu aceeași ardoare, chiar dacă nu ne vei răspunde”.

12. Domnul i-a răspuns astfel lui Lameh: „Ascultă, iubitul Meu fiu Lameh, mărturisirea propriei slăbiciuni îmi este mult mai mult pe plac prin comparație cu expunerea precedentă referitoare la omogenitatea raporturilor dintre viața Creatorului și cea a creaturilor Sale, chiar dacă era cât se poate de corectă, dat fiind că Eu Însumi ți-am inspirat-o, cu scopul de a-ți modela inima și de a-ți demonstra în ce constă adevărata înțelepciune. Adevărata înțelepciune constă în umilință, singura virtute care îi permite ființei umane să își dea seama că nu poate face nimic prin propriile sale forțe, deși poate face absolut orice dacă se folosește de puterea Mea.

13. Ca să te convingi de adevărul acestor spuse, voi plasa în inima ta răspunsul la această întrebare importantă, ca să înțelegi cu claritate cum poate să vorbească o ființă umană în fața Mea și a întregii lumi atunci când se lasă inspirată de Mine!

14. Așa să fie. Poți începe să vorbești! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 14:36 ]
Post subject:  Capitolul 71

Capitolul 71
Viziunea spirituală a lui Lameh referitoare la crearea gândurilor în interiorul ființei umane și la raporturile acestora cu originea divină a omului.
(5 iulie 1843)

1. Lameh a început imediat să vorbească: „Dacă nu mă înșel, întrebarea suna astfel:

2. Cum și în ce manieră poate scoate Creatorul gândurile Sale în afara Sa, astfel încât aceste particule ale vieții eterne să devină ființe vii în întregime libere, conștiente de sine, așa cum mă aflu eu în fața Ta, o, Doamne, vorbindu-Ți ca și cum aș fi un al doilea Dumnezeu etern alături de Tine?

3. Așa suna întrebarea, și ea este cât se poate de justă, din câte îmi dau seama cu claritate acum. Cât despre dificilul răspuns spiritual pe care îl presupune ea, acesta nu s-a născut încă în lumina acestei lumi!

4. Percep totuși în ființa mea niște gânduri foarte elevate, care își fac drum către lumină ieșind din haos, la fel ca niște stele izolate care își caută calea de ieșire din noaptea întunecată, strălucind apoi discret pe cer, printre norii care s-au destrămat, și luminând astfel pământul.

5. O, gânduri, minunate creații ale spiritului meu! Ce uimitoare sunt formele voastre! Voi îmi luați cu asalt pieptul! Stelele se înghesuie unele în altele, formele lor fuzionează, iar spiritul meu se simte eliberat!

6. Acum, norii întunecați sunt alungați din pieptul meu. Oriunde mai există nori, aceștia se izbesc de puternicele efluvii de lumină, care îi dizolvă. Norii se transformă astfel ei înșiși în lumină, căpătând noi forme de o mare frumusețe!

7. O, percep acum în inima mea o mare bogăție de forme luminoase, de o frumusețe indescriptibilă, care se înlănțuie și se despart la fel ca un nor de licurici într-o zi frumoasă de vară, atunci când soarele este pe punctul de a apune sau atunci când răsare și își trimite primele sale raze deasupra câmpurilor.

8. Așa se manifestă în ființa mea acest răspuns extrem de important, dar oare cum pot să-l exprim în cuvinte?

9. O, dar ce descopăr chiar în această clipă, în slăbiciunea mea? Constat că aceste forme sublime își schimbă aspectul în funcție de voința mea!

10. Iată: doresc ca ele să se transforme în ființe după chipul și asemănarea mea, iar ele chiar capătă această înfățișare! Îmi dau seama că aceste ființe sunt formate de gândurile mele, de la cel mai mic atom de lumină și până la forma lor globală; voința mea are grijă ca ele să își păstreze forma care corespunde formei mele și le asigură viața. Datorită acestei voințe, ele trăiesc și se mișcă libere, căci așa doresc eu!

11. Dacă doresc, mă pot manifesta eu însumi în mijlocul lor, asumându-mi o formă identică cu a lor, care le vorbește rostind gândurile mele – și totul se petrece într-o mare slavă.

12. Toate celelalte forme care reprezintă ființe umane se adună în jurul formei manifestate de mine, ascultă ce le spune aceasta și îi vorbesc potrivit condiționării pe care le-am insuflat-o prin voința mea.

13. Toate aceste forme îmi fac o plăcere enormă, așa că doresc să rămână în viață, fără nici o excepție. Bucuria pe care o simt în fața acestor forme care se găsesc în inima mea ia forma unei iubiri atotputernice. Da, le iubesc!

14. Iată: din forma mea țâșnesc acum niște flăcări asemănătoare unor fulgere, care pătrund în inimile tuturor ființelor pe care le-am creat. Acestea se mișcă acum complet libere, se contemplă și se recunosc reciproc, ba chiar încep să acționeze într-o manieră care nu mai corespunde deloc voinței mele.

15. O, Doamne, ce minuni se găsesc în interiorul ființei mele! Nu cred însă că am descoperit răspunsul pe care îl aștepți de la mine!”

16. Domnul i-a spus lui Lameh: „Nu mai trebuie să cauți acest răspuns, căci adevăr îți spun: Mi l-ai dat deja!

17. Lucrurile se petrec exact așa cum le-ai perceput în inima ta, cu singura diferență că atunci când se nasc din inima Mea, aceste ființe chiar capătă viață, în timp ce în cazul tău nu au fost decât niște imagini efemere!

18. Dincolo de aceste imagini, ar fi inutil să mai continuăm discuția pe această temă, căci nici o creatură nu va putea înțelege vreodată pe deplin forța Creatorului ei și nu și-o va putea imagina altfel decât în această manieră contemplativă.

19. Constat însă că mai ai o întrebare în sinea ta. Nu te sfii și împărtășește-Mi-o! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 14:39 ]
Post subject:  Capitolul 72

Capitolul 72
Predispoziția corpului de a simți durerea. Durerea – o binefăcătoare și o protectoare a vieții. Cum poate trăi omul fără durere.
(6 iulie 1843)

1. Auzind această invitație a Domnului, care i-a permis să îi pună o nouă întrebare, deși soarele avansa deja pe cer, Lameh s-a bucurat peste măsură și nu a mai așteptat să i se spună a doua oară.

2. „O, Doamne, Părinte preaplin de iubire și Creator al tuturor îngerilor și oamenilor! Iată nelămurirea mea: viața terestră are drept scop punerea la încercare a spiritului uman. Din acest punct de vedere, ea ar corespunde perfect obiectivului sublim pentru care a fost concepută, dacă nu ar fi atât de puternic asociată cu un aspect extrem de dezagreabil; mă refer acum la capacitatea noastră de a resimți cele mai atroce suferințe.

3. Întrebarea mea este: de ce trebuie să sufere corpul nostru aceste dureri îngrozitoare? De ce trebuie eu să simt o stare de durere atunci când mă lovesc de ceva, dacă mă tai, cad, mă înțep sau mă pișc? De ce este supus corpul nostru atât de frecvent unor suferințe atât de mari? De ce este supus el arsurilor focului, care îl fac să sufere atât de îngrozitor, și de ce trebuie să nască femeile în dureri atât de atroce?

4. Iată, Tată preasfânt și preaplin de iubire, care este nelămurirea mea. Nu reușesc cu nici un chip să pun în concordanță durerea cu tot ce am aflat despre viață. De aceea, mi-aș dori ca Tu, Creatorul nostru, să îmi explici motivul pentru care durerea trebuie să existe în viața noastră!

5. Îți pun această întrebare deoarece bănuiesc – și am aproape certitudinea – că viața spiritului este incapabilă să simtă durerea. De ce nu îi seamănă din acest punct de vedere viața corpului? – Am dreptate sau nu?”

6. Domnul l-a privit cu compasiune pe Lameh și i-a răspuns astfel: „Ascultă, iubitul Meu fiu Lameh, de data aceasta ești foarte departe de adevăr!

7. Spune-Mi cu toată sinceritatea: îți poți imagina cu adevărat o viață care să nu fie receptivă la toate felurile de impresii? Dacă nu ai mai simți nimic, te-ai mai considera viu?

8. Să presupunem că o ființă umană ar resimți toate senzațiile ca fiind plăcute, așa cum resimte de pildă senzația orgasmică a actului procreației. Nu crezi că dacă așa ar sta lucrurile, ea s-ar autodistruge în cel mai scurt timp, rănindu-se, lovindu-se, arzându-se și tăindu-se în permanență? Nu crezi că în mai puțin de un an, ea și-ar pierde în aceste condiții toate membrele?

9. Singura stare complet lipsită de senzații, fie ele bune sau rele, este moartea absolută.

10. De aceea, durerea ar trebui să fie considerată cea mai mare binefăcătoare a vieții și cea mai fidelă protectoare a sa, căci fără ea viața nu ar putea dura1.

11. De altfel, așa cum ți l-am dăruit Eu, corpul tău nu cunoștea durerea. Dacă dorești să trăiești fără durere întreaga ta viață, tot ce trebuie să faci este să respecți cu strictețe ordinea Mea atunci când mănânci, când dormi, când stai în picioare, când mergi sau când alergi. Dacă vei mânca și vei bea cu moderație, nu vei avea probleme interne. Dacă nu vei fi sclavul dorințelor tale trupești, membrele nu îți vor face probleme.

12. Durerea este adevăratul atribut al vieții, fără de care ai fi lipsit de simțuri. Ea reprezintă o senzație a iubirii și permite percepția acesteia. Dacă nu te vei integra în ordinea iubirii Mele, vei percepe această stare sub forma durerii. Invers, dacă te vei integra în această ordine, o vei percepe sub forma unei senzații dintre cele mai agreabile.

13. De aceea, nu-ți mai dori vreodată să trăiești fără durere, căci aceasta este gardianul cel mai fidel al vieții, contribuind din plin la trezirea vieții tale spirituale.

14. Cât despre ipoteza pe care ai emis-o în final, referitoare la incapacitatea spiritelor pure de a resimți durerea și suferința, voi chema acum unul dintre ele și acesta îți va arăta care este adevărul. Amin”.
________________________________________________________________________________________________________________________________________
Note:
1 Vezi și „Secretele Vieții”, n.r.

Author:  1% [ 26.6.2018, 14:40 ]
Post subject:  Capitolul 73

Capitolul 73
Zuriel îi demonstrează lui Lameh că și spiritele cele mai pure sunt capabile să resimtă durerea.
(7 iulie 1843)

1. De-abia a terminat de pronunțat Domnul aceste cuvinte că Zuriel se afla deja în fața micului grup din interiorul templului. El s-a înclinat până la pământ în fața Domnului și i-a spus:

2. „O, Doamne, Dumnezeu atotputernic și Părinte preaplin de iubire și de sfințenie, Creator sublim al tuturor spiritelor și oamenilor născuți din spiritele cele mai vechi ale cerurilor Tale primordiale, care există dintotdeauna, la fel cum Tu tronezi încă de la începuturile eternității deasupra tuturor cerurilor, în sanctuarul pururi inaccesibil nouă al luminii Tale absolute!

3. M-ai chemat, în grația Ta infinită, mânat de compasiunea Ta nesfârșită de Părinte. Fie ca iubirea Ta plină de sfințenie să îmi facă cunoscut ce act de obediență trebuie să îndeplinesc în fața voinței tale!”

4. Domnul i-a răspuns: „Zuriel, îți cunosc prea bine fidelitatea! – Iată, lângă Mine se află Lameh, pe care îl cunoști foarte bine. Pentru ca el să-ți devină un frate adevărat, ajută-l să cunoască răspunsul spiritual la întrebarea sa, ca să afle dacă viața perfectă ce trăiește la nivelul spiritual cel mai pur este capabilă să resimtă durerea sau nu! Acesta este motivul pentru care te-am chemat. Explică-i fratelui tău ce dorește să afle, într-o manieră de care numai spiritele sunt capabile! Amin”.

5. De îndată ce Domnul și-a încheiat discursul, Zuriel și-a pus palma pe pieptul lui Lameh și i-a spus:

6. „Frate, ieși pentru o clipă din trupul tău supus putrezirii și ascultă de înalta voință a Domnului. Renunță astfel la convingerile tale limitate și încăpățânate!”

7. De-abia a rostit Zuriel aceste cuvinte că trupul lui Lameh a căzut la pământ, ca și cum ar fi murit. Spiritul său a rămas însă în fața lui Zuriel, strălucind într-o lumină albă de o rară splendoare.

8. Zuriel i-a luat atunci mâna de lumină și i-a strâns-o între mâinile sale.

9. Deși în acel moment Lameh era doar un spirit, el a scos un strigăt îngrozitor și a urlat din răsputeri: „Pentru numele lui Dumnezeu, ce faci acolo? Îmi strivești mâna și îmi provoci o durere atroce!”

10. Zuriel a lăsat imediat mâna lui Lameh și i-a spus: „Frate, în această clipă te afli în corpul tău spiritual. Privește, învelișul tău carnal se află acolo jos, neputincios, pe treptele altarului. Cum se face că ai scos un strigăt de durere atât de puternic, în condițiile în care ceva mai devreme susțineai sus și tare că spiritele pure sunt incapabile să simtă suferința, în orice ipostază a ei?”

11. Lameh i-a răspuns: „O, frate, lecția pe care mi-ai predat-o a fost elocventă, deși nu lipsită de duritate! Desigur, experiența directă a fost întotdeauna cea mai bună metodă de predare, dar cred că aș fi înțeles la fel de bine că spiritele sunt mai sensibile la durere decât oamenii chiar dacă mi-ai fi predat această lecție într-o manieră mai blândă!

12. Sincer să fiu, sper să nu mai trăiesc vreodată în viață o experiență de acest fel, căci mâna încă mă arde de durere, ca și cum ar fi scufundată într-o baie de metal incandescent. O, Doamne, scutește-mă de această durere, dacă nu vrei să mă aduci la disperare!”

13. La un semn discret al Meu, Zuriel a suflat asupra mâinii lui Lameh, iar durerile sale au dispărut. Lameh s-a reintegrat apoi în corpul său fizic, recăpătându-și conștiința obișnuită.

14. Domnul l-a întrebat atunci ce crede despre sensibilitatea spiritelor.

15. Lameh i-a răspuns: „O, Doamne, cred exact pe dos decât credeam ceva mai devreme!”

16. Domnul i-a spus: „Nu mai este necesar să faci alte comentarii! – Dat fiind că fac parte integrantă din viață, senzațiile devin cu atât mai puternice în acea sferă în care viața este concentrată în toată plenitudinea ei primordială, respectiv în sfera spirituală! Din acest punct de vedere, expresia curent folosită: ‚Este un spirit insensibil’ este complet lipsită de sens.

17. Dacă tot se află aici, îți propun însă să-l lăsăm pe Zuriel să ne descrie experiențele sale legate de senzații. Haide, Zuriel, vorbește! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 14:44 ]
Post subject:  Capitolul 74

Capitolul 74
Despre natura vieții. Cauzele predispoziției pentru durere și ale celei pentru fericire.
(10 iulie 1843)

1. Zuriel a început imediat să vorbească, adresându-i-se în principal lui Lameh: „Ascultă-mă, frate întru Domnul, Creatorul nostru atotputernic și Părintele nostru prea-sfânt și preaplin de iubire! Acum câteva clipe ți-am demonstrat într-o manieră cât se poate de tangibil㠖 chit că nu te mai aflai în corpul tău trupesc – că spiritul este înzestrat cu o sensibilitate foarte vie în fața impresiilor spirituale, care la prima vedere nu diferă cu nimic de cele naturale, deși semnificația lor profundă este cu totul alta.

2. Tu nu știi încă ce anume a provocat acea senzație dureroasă pe care ai experimentat-o când te aflai în afara corpului fizic. Pentru a înțelege mai clar despre ce a fost vorba, îți voi explica în detaliu, conformându-mă astfel voinței Domnului. Așadar, ascultă-mă:

3. Atât timp cât trăiești în lume, tu primești impresiile pe care ți le transmite aceasta fie într-o manieră dureroasă, fie într-una plăcută. Dacă impresiile receptate de tine de la lumea exterioară sunt prea puternice prin comparație cu forțele care sălășluiesc în tine, ele ți se par dureroase. Dacă impresiile nu depășesc în intensitate forțele care sălășluiesc în tine, armonizându-se cu acestea, ele ți se par agreabile.

4. Dacă aceste impresii sunt mai slabe decât forțele care sălășluiesc în tine, permițându-le acestora din urmă să le domine cu ușurință, le vei percepe cu indiferență, întrucât nu vei recurge prea mult la energia ta interioară, dat fiind că starea în care te afli nu necesită intervenția acesteia.

5. După cum cred că ai înțeles, numai o reacție armonioasă între forțele interioare ale ființei tale și impresiile primite din exterior poate provoca o senzație agreabilă de bunăstare, care reprezintă însăși natura stării de fericire.

6. Pe de altă parte, atunci când simți o durere oarecare în corpul tău, nu acesta din urmă este cel care o simte, ci spiritul tău, singurul capabil să simtă senzațiile, de orice fel ar fi acestea!

7. Percepția durerii la nivelul corpului se datorează faptului că spiritul tău sălășluiește în toate părțile învelișului tău carnal, într-o corespondență perfectă cu funcțiile sale.

8. Dacă spiritul tău – adică adevăratul tău ‚eu’ - este deja iritat la nivelul corpului tău grosier și material datorită impresiilor exterioare primite prin intermediul simțurilor acestuia, deși este protejat și apărat din toate părțile de acest înveliș, cu atât mai excitabil va fi el în starea sa spirituală pură, atunci când nu va mai avea la dispoziție învelișul natural care l-a protejat până acum!

9. De ce se întâmplă acest lucru? – Deoarece în starea sa pură, spiritul intră într-o relație reciprocă cu forțele fundamentale, cărora le percepe puterea de la mare distanță (atât în timp, cât și în spațiu). Dacă nu ar dispune de această percepție, spiritul ar putea cădea foarte ușor victimă unei captivități fără drept de apel, fiind nevoit să suporte suferințe infinit mai rele decât cea pe care ai experimentat-o tu ceva mai devreme, sub presiunea mâinilor mele!

10. Dacă spiritul este imperfect, respectiv dacă realizarea sa nu este încă plenară, înseamnă că el nu și-a exersat suficient de mult simțurile percepției sale subtile, fiind orb și surd în fața vocii și a formei adevărului. De aceea, pentru astfel de spirite nerealizate starea de puritate absolută nu este încă de dorit, dat fiind că ele sunt incapabile să evite toate impresiile care le asaltează de pretutindeni, copleșindu-le.

11. Evident, altfel stau lucrurile cu spiritele plenar dezvoltate, care sunt unite de-a pururi cu Cel aflat acum lângă tine!

12. Căci Domnul controlează perfect forțele spiritului, astfel încât acestea să poată face față tuturor noilor impresii și impulsuri. De aceea, conform definiției pe care ți-am dat-o ceva mai devreme, aceste spirite realizate nu pot experimenta decât o stare de bunăstare interioară absolută și de fericire eternă, care exclude de bună seamă orice fel de durere.

13. Meditează asupra acestor cuvinte, căci ele te vor conduce până la misterul cel mai profund al vieții, pe aripile iubirii eterne și ale grației Domnului! –

14. O, Doamne, am îndeplinit astfel voia Ta, prin grația Ta! Îngăduie-mi acum să plec în pace!”

15. Domnul i-a îngăduit lui Zuriel să plece și l-a chemat la El pe Enoh, pentru ca acesta să continue discuția și să exprime și alte adevăruri, la fel de profunde, legate de subiectul discutat.

Author:  1% [ 26.6.2018, 14:45 ]
Post subject:  Capitolul 75

Capitolul 75
Discursul lui Enoh referitor la viața spiritului și la lupta inevitabilă a acestuia cu forțele supuse dualității.
(11 iulie 1843)

1. Imediat ce a primit invitația Domnului, percepută nu doar de urechile sale, ci și de inima sa, Enoh s-a ridicat în picioare, s-a apropiat de Lameh și a spus:

2. „Frate Lameh, cuvintele pe care ți le-a adresat spiritul lui Zuriel, care s-a folosit de conceptele folosite de oameni, au o mare semnificație, și cu greu aș putea găsi altele mai potrivite în sfera noastră terestră.

3. Totuși, limbajul folosit de el a fost unul specific uman, special pentru ca tu să îl poți înțelege. Tu nu îți dai încă seama de aceste diferențe subtile, întrucât ești prea atașat de limbajul uman și cunoști prea puțin realitățile spirituale.

4. De aceea, pentru a putea asculta de voința sublimă și sfântă a Tatălui nostru multiubit, te voi scoate cu blândețe din starea ta actuală, în care limbajul prevalează asupra realității spirituale, permițându-ți astfel să vezi și să percepi tu însuți cum este alcătuită viața spirituală. Ascultă-mă așadar cu atenție în inima ta.

5. Iată: atunci când doi curenți de aer se confruntă unul cu celălalt cu o forță egală, aerul de la mijloc rămâne într-un echilibru perfect, iar la suprafața pământului domnește o stare de pace binefăcătoare. Atmosfera este senină și pură, iar razele soarelui pot străluci fără obstacole asupra planetei noastre, încălzind-o cu lumina lor limpede.

6. Dacă însă unul din cei doi curenți de aer devine pe neașteptate mai puternic decât celălalt, care devine în mod evident mai slab decât el, curentul mai puternic se va năpusti cu violență asupra celui mai slab, împingându-și și distrugându-și fără scrupule adversarul.

7. Atât timp cât curentul mai slab se străduiește să facă față situației, opunându-se curentului mai puternic, el va trebui să suporte presiunile acestuia, care continuă să îl împingă și să îl hărțuiască până când îl învinge complet. În schimb, dacă el se abandonează pe loc, lupta încetează la rândul ei, ce-i drept, cu prețul dispariției complete a curentului mai slab, care este înghițit de cel mai puternic.

8. Văd că îți spui în sinea ta: ‚Bine, dar de ce permite Domnul acest lucru? Fiind atotputernic, Lui i-ar fi atât de ușor să împiedice de la bun început această luptă!’

9. Ai perfectă dreptate, căci pentru Dumnezeu orice este posibil. Pe de altă parte, dacă nu le-ar permite forțelor polarității să se confrunte reciproc, mai devreme sau mai târziu ele și-ar pierde complet vigoarea și ar rămâne la fel de inerte ca stâncile munților, care de altfel nici nu reprezintă altceva decât astfel de forțe supuse judecății și încătușate în cel mai înalt grad, fiind în consecință complet lipsite de viață, și deci incapabile să resimtă vreo senzație.

10. Vezi tu, la fel se petrec lucrurile și cu viața ființei umane! Spiritul uman este ca un curent de aer care suflă asupra materiei, dorind să o ia cu el. Materia (sau lumea exterioară) reprezintă și ea un fel de curent de aer, curgând sub forma sângelui sau a altor sucuri mai subtile, care suflă asupra spiritului, dorind să îl ia cu ele.

11. Dacă spiritul este mai puternic decât materia, el o controlează și o asimilează în întregime, dar dacă materia triumfă asupra spiritului, aceasta îl încătușează în întregime. Fiind parte din Viața eternă, spiritul care își pierde astfel lumina interioară suferă cumplit sub greutatea zdrobitoare a materiei moarte, pe care este nevoit să o suporte în permanență, proces care definește moartea spirituală.

12. Dacă spiritul ar fi insensibil la o asemenea moarte, el ar fi iremediabil pierdut. Din fericire, suferința dureroasă și mereu în creștere a acestei constrângeri îl obligă să se apere și să se lupte cu materia. În acest fel, el își exersează forța spirituală și devine din ce în ce mai puternic.

13. În decursul timpului, spiritul ajunge astfel să prevaleze asupra materiei, pe care învață să o supună în întregime, eliberându-se de constrângerile ei și bucurându-se de Viața eternă, spre deosebire de materie, care continuă să fie strivită de propria ei greutate, și implicit să sufere, fapt care o constrânge în cele din urmă să se dezagrege din cauza acestei presiuni. Forța spirituală încătușată în ea redevine astfel liberă și se reunește cu forța universală, căreia întreaga materie trebuie să i se supună. În acest fel, chiar și elementele învinse ajung în final să prevaleze, devenind victorioase în fața vechiului lor adversar, vântul”.


7. Percepția durerii la nivelul corpului se datorează faptului că spiritul tău sălășluiește în toate părțile învelișului tău carnal, într-o corespondență perfectă cu funcțiile sale.

8. Dacă spiritul tău – adică adevăratul tău ‚eu’ - este deja iritat la nivelul corpului tău grosier și material datorită impresiilor exterioare primite prin intermediul simțurilor acestuia, deși este protejat și apărat din toate părțile de acest înveliș, cu atât mai excitabil va fi el în starea sa spirituală pură, atunci când nu va mai avea la dispoziție învelișul natural care l-a protejat până acum!

9. De ce se întâmplă acest lucru? – Deoarece în starea sa pură, spiritul intră într-o relație reciprocă cu forțele fundamentale, cărora le percepe puterea de la mare distanță (atât în timp, cât și în spațiu). Dacă nu ar dispune de această percepție, spiritul ar putea cădea foarte ușor victimă unei captivități fără drept de apel, fiind nevoit să suporte suferințe infinit mai rele decât cea pe care ai experimentat-o tu ceva mai devreme, sub presiunea mâinilor mele!

10. Dacă spiritul este imperfect, respectiv dacă realizarea sa nu este încă plenară, înseamnă că el nu și-a exersat suficient de mult simțurile percepției sale subtile, fiind orb și surd în fața vocii și a formei adevărului. De aceea, pentru astfel de spirite nerealizate starea de puritate absolută nu este încă de dorit, dat fiind că ele sunt incapabile să evite toate impresiile care le asaltează de pretutindeni, copleșindu-le.

11. Evident, altfel stau lucrurile cu spiritele plenar dezvoltate, care sunt unite de-a pururi cu Cel aflat acum lângă tine!

12. Căci Domnul controlează perfect forțele spiritului, astfel încât acestea să poată face față tuturor noilor impresii și impulsuri. De aceea, conform definiției pe care ți-am dat-o ceva mai devreme, aceste spirite realizate nu pot experimenta decât o stare de bunăstare interioară absolută și de fericire eternă, care exclude de bună seamă orice fel de durere.

13. Meditează asupra acestor cuvinte, căci ele te vor conduce până la misterul cel mai profund al vieții, pe aripile iubirii eterne și ale grației Domnului! –

14. O, Doamne, am îndeplinit astfel voia Ta, prin grația Ta! Îngăduie-mi acum să plec în pace!”

15. Domnul i-a îngăduit lui Zuriel să plece și l-a chemat la El pe Enoh, pentru ca acesta să continue discuția și să exprime și alte adevăruri, la fel de profunde, legate de subiectul discutat.[/align][/quote]

Author:  1% [ 26.6.2018, 14:49 ]
Post subject:  Capitolul 76

Capitolul 76
Cele trei aspecte ce caracterizează condiția vieții sunt: domeniul natural, cel spiritual și cel divin. Raporturile acestora cu ființa umană. Misterul suprem este insondabil.
(13 iulie 1843)

1. După aceste explicații, Enoh l-a întrebat pe Lameh: „Frate Lameh, până acum ai înțeles cuvintele mele?”

2. Lameh i-a răspuns: „Da, frate Enoh, slăvit fie Domnul, căruia îi consacru acum întreaga mea recunoștință și iubire! Până acum, nu a existat nici un aspect al discursului tău pe care să nu-l fi înțeles perfect. Dacă mai ai însă ceva de spus referitor la predispoziția către suferință a spiritului și la veritabila natură a durerii, atunci te rog, iubitul meu frate, să continui să vorbești, căci limbajul tău este cât se poate de clar și îmi alină sufletul ca un balsam!”

3. Această invitație venită din partea lui Lameh a fost pe placul Domnului, dar și al lui Enoh, care a continuat astfel să vorbească, cu acceptul Domnului. El i-a adresat următoarele cuvinte lui Lameh:

4. „Iubitul meu frate! În orice stare s-ar afla, viața ființei umane prezintă trei aspecte: prima aparține domeniului natural, a doua aparține domeniului spiritual, iar a treia aparține domeniului divin.

5. Primele două domenii pot fi sesizate de spiritul uman, în timp ce al treilea este absolut insondabil, întrucât este infinit, tocmai fiindcă este pur divin. Noi suntem ființe limitate, motiv pentru care ne este imposibil să contemplăm sau să intrăm în contact cu profunzimile și cu înălțimea infinită a lui Dumnezeu.

6. Acesta este motivul pentru care, oricât de înțelept ar fi, un om nu poate răspunde decât la două din cele trei întrebări referitoare la propria sa natură și la condițiile în care trăiește. El nu va putea răspunde niciodată la cea de-a treia întrebare, căci acest răspuns se află ascuns în profunzimea inexprimabilă și pururi incomprehensibilă a lui Dumnezeu, pe care noi nu o vom putea descifra niciodată în întregime.

7. De aceea, chestiunea predispoziției către durere a spiritelor pure nu poate fi dezbătută de noi.

8. Pe de altă parte, sunt de părere că noi cunoaștem deja suficiente elemente legate de acest subiect. În ceea ce privește cel de-al treilea element, tot ce putem face este să îl lăsăm de-a pururi în seama voinței Domnului.

9. Experiența ne-a învățat că spiritul – principiul fundamental al vieții aflat în interiorul ființei umane – este singurul care poate și trebuie să își cultive conștiința de sine, fiind implicit capabil să resimtă senzații vii, inclusiv senzația suferinței.

10. Dacă am înțeles acest lucru, noi nu mai trebuie să știm practic nimic în plus, putându-ne organiza perfect viața astfel încât să nu fim nevoiți niciodată să dăm curs acestei predispoziții atât de dezagreabile către durere.

11. În ceea ce privește însă cel de-al treilea aspect al acestei facultăți vii a spiritului – respectiv de a resimți durerea, sau senzația, sau forța vieții în starea sa primordială și pur㠖, așa cum am mai spus, cel mai bine este să ne lăsăm în întregime în seama voinței Celui care ne binecuvântează acum cu prezența Lui sfântă, într-o formă vizibilă, care ne provoacă o fericire atât de profundă!

12. Altfel spus, sunt de părere că nu ar mai trebui să continuăm să discutăm inutil pe marginea acestui subiect, mulțumindu-i în schimb Domnului pentru tot ce ne-a permis, în grația Lui infinită, să învățăm până acum și pentru tot ce ne va permite în continuare! – Slăvit fie de-a pururi numele Domnului! Amin”.

Author:  1% [ 26.6.2018, 14:51 ]
Post subject:  Capitolul 77

Capitolul 77
Hirotonisirea regelui Lameh ca mare preot al templului de pe munte. Promisiunea reconfortantă a Domnului cu privire la prezența Lui constantă.
(14 iulie 1843)

1. După ce Enoh a tăcut, iar soarele a răsărit complet pe cer, Lameh s-a ridicat și s-a îndreptat către Domnul. El a căzut la picioarele Acestuia și a început să-L adore cu toată puterea iubirii sale, mulțumindu-i pentru imensa grație pe care a revărsat-o asupra lui, pentru toate darurile pe care i le-a oferit și pentru compasiunea Lui nelimitată. L-a implorat apoi, cu toată ardoarea, să nu mai dispară niciodată, făcându-se invizibil, și să-i permită să îl vadă în permanență în inima lui.

2. Domnul s-a ridicat la rândul Lui și i-a spus lui Lameh: „Ridică-te, iubitul Meu fiu Lameh! Eu nu Mă uit decât la inima ta, nu și la genunchii tăi! Dacă inima ta este la locul ei, cu siguranță că la fel este și corpul tău. Iar la ora actuală, inima ta sălășluiește în ordinea cea mai perfectă, deci nu pot decât să trag concluzia că la fel este și cazul corpului tău.

3. Îmi procuri o mare bucurie, motiv pentru care te hirotonisesc acum mare preot al acestui templu.

4. În această noapte ți-am arătat diferitele grade ale adevăratei înțelepciuni lăuntrice, a cărei sursă sunt Eu Însumi. Din acest motiv, acest templu vizibil, construit de mâinile tale și sub supravegherea ta, a devenit un templu al înțelepciunii, a cărui menire este să le reamintească de-a pururi oamenilor din această lume că Eu, Creatorul cerului și al pământului, te-am instruit personal în acest loc și M-am odihnit alături de tine pe treptele acestui altar, consacrându-le astfel ca trepte care îi vor permite de-a pururi ființei umane să Mă descopere pe Mine în profunzimea și pacea spiritului său. Cei care vor reuși acest lucru vor putea spune pe bună dreptate că Mi-au oferit în acest templu un sacrificiu just și întru totul pe placul Meu, asemănător celui pe care tocmai Mi l-ai oferit tu, adineauri, prin iubirea ta arzătoare.

5. Dat fiind că toate acestea s-au petrecut sub ochii tăi și ai celorlalți oameni, care au vegheat în marea lor majoritate alături de noi, fără să știe cine sunt și de unde vin, îți spun acum: atunci când primele raze ale soarelui vor începe să lumineze vârfurile munților, vei putea ieși pe poarta templului, anunțându-le oamenilor fără nici un fel de tăgadă că Eu Mă aflu aici.

6. Spune-le apoi să se adune în jurul templului, dar nimeni să nu pună piciorul în interiorul lui!

7. Le voi prezenta Eu Însumi oamenilor, în exteriorul templului, o învățătură extrem de importantă, dat fiind că M-au urmat până aici, cu inimile pline de iubire, dar și însetate de cunoaștere, chit că încă nu Mă cunoșteau. Mă aștept să Mă urmeze cu o ardoare cu atât mai mare după ce Mă vor recunoaște!

8. Iată: răsăritul este din ce în ce mai luminos. De aceea, ocupăte de această primă însărcinare pe care ți-am dat-o, ca reprezentant al Meu în interiorul acestui templu.

9. M-ai rugat mai devreme să rămân de-a pururi alături de tine. Află acum că acolo unde se află servitorul cel mai fidel al Domnului, Acesta se află implicit alături de el. Iar acolo unde se află copiii Săi, Tatăl este întotdeauna prezent!

10. De acum înainte, Mă vei putea întâlni oricând dorești pe aceste trepte din fața altarului. Chiar dacă nu Mă vei putea vedea întotdeauna cu ochii tăi fizici, îmi vei putea auzi fără probleme vocea, care va exprima Cuvântul Meu viu!

11. Iată, aceasta este marea promisiune pe care ți-o fac! – Iar acum, treci la treabă și îndeplinește sarcina pe care ți-am dat-o! Amin”.

Author:  1% [ 30.6.2018, 09:28 ]
Post subject:  Capitolul 78

Capitolul 78
Discursul lui Lameh adresat oamenilor din jurul templului. Aparițiile vizibile ale lui Dumnezeu.
(15 iulie 1843)

1. După ce a ascultat această promisiune, Lameh a trecut imediat la treabă. S-a îndreptat către poarta templului și, ajuns în exteriorul acestuia, pe pragul clădirii, s-a adresat astfel poporului:

2. „Ascultați, voi, frații mei și surorile mele! Odată în plus, din cerul în care strălucește lumina lui Dumnezeu s-a revărsat asupra noastră o grație și o compasiune infinită!

3. Nu-L vom putea slăvi, preamări, adora și iubi niciodată suficient de mult pe Domnul Dumnezeul nostru pentru măreția acestei grații și a acestei compasiuni!

4. Fraților, vă mai aduceți aminte de Înțeleptul care se găsea ieri în mijlocul nostru. L-ați auzit vorbind și ați rămas surprinși de înțelepciunea lui extrem de profundă. Nimeni nu știa însă de unde vine. De aceea, mulți dintre voi v-ați pus întrebări în ceea ce îl privește, întrebări la care nimeni nu v-a putut însă răspunde.

5. Până acum nu v-am spus nimic nou, căci L-ați auzit și voi, la fel ca și mine. Eu pot să vă spun însă cine este acest Înțelept!

6. Văd că vă întrebați cu nerăbdare în inimile voastre: ‚Oare de ce ne vorbește dintr-o dată despre acest om care ne-a uimit la culme cu înțelepciunea lui?’

7. Da, dragii mei frați și dragele mele surori! Acest Om are o natură cu totul ieșită din comun și absolut miraculoasă, motiv pentru care nu vă pot spune într-un singur cuvânt cine este El, fără a afecta spiritele voastre pline de curiozitate. De aceea, vă rog să mă ascultați cu răbdare, pentru a afla vestea cea mare!

8. Ați fost de față atunci când templul din câmpie a fost inaugurat și binecuvântat pentru a putea primi în el numele preasfânt al lui Iehova, ocazie cu care a fost șters marele meu sacrilegiu, prin care am pângărit acest nume sacru, cel mai mare între toate.

9. Doresc să vă întreb acum: vă mai aduceți aminte de Cel care a coborât din înălțimi și care a traversat orașul nostru, alături de Enoh, ca un herald celest?

10. Văd că îmi răspundeți fără nici o ezitare: ‚Acela a fost unul dintre cei mai înalți mesageri coborâți vreodată din sferele luminoase ale lui Dumnezeu’.

11. Și cine a fost mai târziu Omul Sărac care a venit la noi seara, căruia servitorii mei i-au refuzat până și dreptul de a intra în sala marelui festin, astfel încât am fost nevoit să ies eu însumi pentru a-l proteja de tirania slujitorilor mei și a-L aduce la masă?

12. Văd că îmi răspundeți: ‚Cei mai mulți dintre noi credeau că este vorba de Însuși Dumnezeu cel Atotputernic, în timp ce alții nu puteau crede acest lucru, nefiind convinși că acel om sărman putea fi Însuși Creatorul nostru!’

13. Cam așa gândesc inimile voastre, motiv pentru care este greu să vi se spună adevărul, căci nu sunteți încă suficient de maturi pentru a înțelege cine este Dumnezeu și cum poate veni El în mijlocul nostru, creaturile Sale și copiii Săi!

14. Doresc să aflați acum că Dumnezeu a coborât printre noi luând înfățișarea acestui Înțelept, cu scopul de a ne instrui pe cărările Sale înalte și de a ne conduce astfel către El!

15. De aceea, pregătiți-vă pentru această întâlnire, căci în scurt timp se va manifesta El Însuși în Persoană în exteriorul acestui templu! Vă invit însă să nu puneți piciorul pe pragul acestui templu, căci acesta este în clipa de față sfințit, dat fiind că Însuși Domnul Dumnezeul nostru se află acum în interiorul lui!

16. Fericiți cei care îi vor auzi vocea și îi vor urma poruncile! Amin”.

Author:  1% [ 30.6.2018, 09:29 ]
Post subject:  Capitolul 79

Capitolul 79
Enoh și cei doi Lameh sunt numiți ghizi principali ai poporului.
(17 iulie 1843)

1. După acest apel adresat poporului, Lameh s-a întors în templu și i-a spus Domnului, cu mult respect și cu o mare iubire:

2. „Tată preasfânt și preaplin de iubire, le-am împărtășit fraților mei de afară voința Ta sfântă, atât cât mi-a stat în puteri, știut fiind că nu sunt decât un păcătos în fața Ta.

3. O, Tată, acceptă, în imensa Ta grație, misiunea pe care tocmai am îndeplinit-o într-o manieră imperfectă, ca și cum ea ar reprezenta ceva în ochii Tăi; căci iubirea Ta pururi sublimă și sfântă, precum și înțelepciunea Ta vor ști să corecteze greșelile pe care le-am făcut în fața Ta și a sărmanilor mei frați, datorită cărora încă mă simt vinovat!”

4. Domnul l-a întrerupt însă pe Lameh și i-a spus: „Ascultă, fiul Meu Lameh! Atunci când cineva își recunoaște greșelile așa cum ai făcut tu adineauri, te asigur că acestea i-au fost iertate încă cu mult timp în urmă, iar el strălucește în fața Mea la fel ca Luceafărul de dimineață, acest mesager luminos care anunță apropiatul răsărit al soarelui! Acesta este statutul tău actual, pe care ți-l vei păstra de-a pururi!

5. Adevăr îți spun: le-ai vorbit așa cum trebuie fraților tăi și surorilor tale, într-un acord deplin cu voința Mea. De aceea, Mă voi arăta imediat în fața lor și le voi permite să Mă recunoască în calitatea Mea de Domn și Creator al cerului și al tuturor lumilor, dar și de Părinte unic și preaplin de iubire al tuturor copiilor Mei adevărați!

6. Cât despre voi, cei trei fii preaiubiți ai Mei, Mă veți putea însoți pe pragul templului, depunând mărturie în privința prezenței Mele divine, la fel cum Eu, Părintele vostru etern și autentic, voi depune mărturie pentru voi, spunându-le oamenilor că v-am ales din rândul mulțimilor pentru a fi principalii ghizi ai oamenilor de pe înălțimile sacre și de la șes.

7. Există doar trei triburi de care nu veți avea obligația să vă ocupați: cel al lui Cain, cel al lui Meduhed și cel al lui Sihin. Toate celelalte popoare vor depinde de acum înainte de voi, căci vi le încredințez Eu Însumi, Domnul și Părintele vostru autentic, pentru ca voi să le ghidați către calea ce duce inevitabil către Viața eternă, nepieritoare, liberă și preafericită a iubirii Mele!

8. Cât despre celelalte trei triburi, nu vă faceți griji în privința lor, căci Eu Însumi sunt cel care le-a ajutat să fugă. Am avut grijă cu această ocazie să le trimit și lor ghizi înțelepți și drepți, care să le ajute să ajungă până în pragul Sălașului etern și sfânt unde locuiesc de-a pururi Eu, în toată atotputerea și forța iubirii Mele!

9. O, voi, iubiții Mei fii, Eu sunt cu adevărat Părintele vostru etern, preasfânt și preaplin de iubire! Așa cum Eu vă iubesc mai presus de orice, preferându-vă pe voi tuturor cerurilor, sorilor și lumilor, la fel ar trebui să vă iubiți și voi frații și surorile, căci toți sunt copiii Mei, la fel ca și voi!

10. Eu vă iubesc atât de mult încât aș fi dispus să îmi dau viața pentru voi, dacă acest lucru ar fi posibil sau necesar!

11. Aștept de la voi să Mă iubiți cu aceeași iubire pe Mine, bunul vostru Părinte, dar să-i iubiți în egală măsură și pe ceilalți copii ai Mei, așa cum îi iubesc Eu Însumi!

12. Nu judecați niciodată pe nimeni, la fel cum nici Eu nu judec vreodată pe cineva, ci doresc să le dăruiesc tuturor aceeași viață eternă și pururi liberă, alcătuită din iubire. Aceasta este voința Mea și vă invit să nu o uitați niciodată!

13. Iar acum, urmați-Mă până pe pragul templului!”

Author:  1% [ 30.6.2018, 09:30 ]
Post subject:  Capitolul 80

Capitolul 80
Transfigurarea Domnului în fața poporului, care se închină cu teamă și cu venerație în fața Lui. Cuvintele eterne adresate de Domnul poporului care L-a recunoscut. Domnul dispare.
(18 iulie 1843)

1. Dând ascultare cuvintelor sacre ale Domnului, Enoh și cei doi Lameh L-au urmat fără ezitare pe Acesta pe pragul de intrare în templu.

2. Când micul grup a ieșit în fața poporului, hainele Domnului au devenit mai albe decât zăpada proaspăt căzută pe munții înalți, iar fața, mâinile și picioarele Sale au început să strălucească într-o lumină mai intensă decât cea emisă de o mie de sori.

3. Văzând măreția și slava acestui Înțelept care li se prezentase ceva mai devreme sub înfățișarea unui om dintre cei mai modești, oamenii au căzut cu fața la pământ, strigând: „O, Iehova Savaot, ai milă de noi, nu ne judeca și nu ne pedepsi, așa cum merităm de multă vreme din cauza gândurilor noastre rele, dar mai ales a faptelor noastre greșite! După ce Te-am recunoscut în splendoarea Ta infinită și în toată măreția Ta, strigăm către Tine, o, Iehova Savaot, rugându-Te să ne acorzi grația și compasiunea Ta!”

4. Auzind aceste cuvinte, Domnul și-a retras lumina luminilor în inima Sa și s-a adresat astfel mulțimii speriate: „Micuții Mei, ridicați-vă! Căci Eu, Dumnezeul, Creatorul și Părintele vostru, nu am venit ca să vă judec și să vă pedepsesc, ci pentru a vă dărui acei ghizi capabili să vă conducă mai presus de slăbiciunile voastre, pe cărările care duc către împărăția veritabilă a Vieții eterne! De aceea, ridicați-vă și nu vă temeți de Mine, Părintele vostru preabun, care vă iubesc mai presus de orice!”

5. Acum, oamenii s-au ridicat de la pământ, ușurați, și au privit cu uimire fața Domnului, care își pierduse strălucirea supraomenească, dar care avea în schimb trăsături pline de blândețe. I-au privit de asemenea hainele, care nu mai străluceau mai puternic decât soarele, căpătând o nuanță de un albastru deschis, la fel ca și cerul. Toți cei de față s-au întrebat atunci în tăcere: „Ești Tu într-adevăr Acela a cărui lumină ne-a aruncat pe acest pământ prin puterea ei, sau ai pus un arhanghel în locul Tău?”

6. Domnul a luat din nou cuvântul și s-a adresat astfel oamenilor: „O, micuții mei copilași, de ce nu doriți să Mă recunoașteți pe Mine, Părintele vostru, după iubirea Mea, și nu după lumina Mea? – Nu credeți că iubirea este mai presus decât lumina?

7. Atunci când M-am arătat vouă în chipul Meu de lumină, ați căzut imediat la pământ, ca și cum ați fi fost supuși judecății. În schimb, acum, când Mi-am ascuns această lumină și M-am întors către voi cu toată iubirea Mea, ați ajuns deja să vă puneți întrebări dacă Eu am fost Acela care v-am apărut acum câteva clipe în toată măreția Mea divină!

8. Eu, Domnul, Dumnezeul și Părintele vostru, al tuturor, vă spun acum vouă, copilașilor Mei, că nu sunt un simplu reprezentant al Domnului, ci Domnul Însuși. Dorința Mea este să vă arăt ce v-am pregătit în împărăția spirituală pentru a vă face fericiți!

9. Iată ce v-am pregătit: v-am trimis învățători foarte înțelepți, din rândul vostru, pe care i-am trezit din punct de vedere spiritual. Ascultați-i întotdeauna și urmați-le sfaturile în toate privințele, indiferent dacă este vorba de lucruri serioase sau de altele, mai frivole, pe care vi le rezervă viața. În acest fel, veți acționa în acord cu voința Mea, iar Eu Mă voi afla în mijlocul vostru în persoană, și în spirit alături de cei pe care i-am trezit cu scopul de a vă sluji.

10. Aceia dintre voi care vor ține cont de ce le vor spune acești ghizi spirituali aleși de Mine și care vor acționa la unison cu sfaturile lor vor vedea adevărul, căci Eu le voi ilumina ochii cu lumina Mea, și Mă vor vedea pe Mine în carne și oase, putându-Mă auzi și vedea în persoană. Căci toți cei treziți primesc trupul Meu și spiritul Meu, devenind una cu Mine.

11. De aceea, vă binecuvântez acum pe toți, căci de acum înainte, nu Mă veți mai putea vedea și nu Mă veți mai putea auzi decât prin intermediul celor pe care i-am trezit de dragul vostru!

12. Tu, Enoh, și tu, Lameh de la șes, la fel ca și tine, Lameh din înălțimile sacre, sunteți primii oameni cu care Mă unesc aici și acum, pentru a depune întotdeauna mărturie în fața oamenilor care este voința Mea! Vă înzestrez acum cu toată forța și cu toată puterea iubirii Mele. De acum înainte, acționați ținând cont exclusiv de această forță, până în momentul în care veți fi eliberați de această funcție sau în care vei trece din această lume în cea în care locuiesc Eu dintotdeauna. Amin”.

13. După ce a rostit aceste cuvinte, Domnul a dispărut, iar mulțimea a început să plângă și să se bată cu pumnii în piept, preamărindu-L pe Dumnezeu.

Author:  1% [ 30.6.2018, 09:31 ]
Post subject:  Capitolul 81

Capitolul 81
Monumentul celor șapte pietre albe din interiorul templului. Originea mitului pietrei filozofale. Întoarcerea în oraș.
(20 iulie 1843)

1. Timp de o oră întreagă, în rândul oamenilor a domnit tăcerea cea mai profundă. Chiar și cei trei ghizi spirituali înzestrați cu o putere remarcabilă au respectat acest moment de reculegere.

2. După ce el s-a încheiat, Lameh s-a întors către Enoh și i-a spus: „Frate Enoh, de vreme ce totul s-a realizat deja în acord cu voința și cu ordinea Tatălui nostru preasfânt și preaplin de iubire, a Creatorului cerului și pământului, sunt de părere să ne întoarcem în oraș, pentru a trimite vorbă tuturor celorlalte orașe de la șes, transmițându-le vestea cea mare”.

3. Enoh i-a răspuns: „Da, frate, haide să facem acest lucru chiar astăzi, căci mântuirea și lumina nu pot veni niciodată prea devreme pentru un popor! Foarte bine te-ai gândit, așa că vom începe imediat pregătirile pentru a ne întoarce în oraș.

4. Totuși, mai există ceva ce trebuie făcut, ca mărturie a prezenței vizibile a Domnului printre noi, înainte de a ne întoarce în oraș, pentru ca descendenții noștri să-și aducă aminte de faptul că Acesta a binecuvântat El Însuși templul înțelepciunii destinat spiritului uman: vom aduce aici, unde vor rămâne de-a pururi, șapte pietre albe, fiecare de mărimea unui cap de om, pe care le vom așeza pe treptele altarului pe care s-a odihnit Domnul, în timp ce ne-a vorbit întreaga noapte despre înțelepciunea veritabilă a spiritului, care conduce la viața eternă, liberă și perfectă.

5. Frate Lameh, poruncește ca acest lucru să fie făcut, după care ne vom putea îndrepta fără întârziere către oraș pentru a pune în aplicare excelentele tale intenții!”

6. După ce a ascultat cuvintele lui Enoh, Lameh s-a grăbit să iasă afară, plin de bucurie, și i-a chemat la el pe Mura și pe Cural, cărora le-a transmis directivele lui Enoh.

7. Cei doi s-au îndreptat imediat către un loc pe care îl cunoșteau și în care se găseau pietre albe care nu au fost folosite pentru construcția templului. Au ales șapte dintre cele mai frumoase pietre, absolut fără nici o pată, și i le-au adus lui Lameh. Apoi, cu ajutorul acestuia, le-au dus împreună în interiorul templului.

8. După ce au terminat, Enoh i-a spus lui Lameh: „Cu toții, suntem cinci la număr. Mai cheamă doi oameni, astfel încât să fim șapte, și fiecare dintre noi ne vom scrie numele pe una din pietre, ca mărturie pentru ceea ce s-a întâmplat în acest loc. Abia după aceea le vom putea așeza pe treptele altarului.

9. Eu voi atinge aceste pietre în numele Domnului, iar el va face să țâșnească din ele o forță care le va permite celor care le vor atinge de acum înainte să trăiască o stare de înțelepciune veritabilă, pe care o vor putea păstra o bucată de vreme!”

10. Cuvintele lui au fost imediat puse în practică. Așa s-a născut mitul „pietrei filozofale”. Forța transmisă acestui loc a continuat să dăinuiască, conform voinței Mele, până în perioada profeților lui Israel. Muntele a fost chiar cel pe care Saul a obținut pentru o vreme darul profeției. Atunci când a coborât de pe el, oamenii s-au întrebat: „Oare ce s-a întâmplat cu el? A devenit și el profet?”

11. După așezarea pietrelor, oamenilor de afară li s-a explicat ce s-a întâmplat, după care Lameh a dat ordin de plecare și toată lumea a pornit în liniște către oraș.

Author:  1% [ 30.6.2018, 09:32 ]
Post subject:  Capitolul 82

Capitolul 82
Trimiterea mesagerilor. Ordinea exemplară și divină a statului și orașului Hanoh. Enoh și Lameh se întorc pe înălțimile sacre.
(21 iulie 1843)

1. De îndată ce au ajuns în oraș și imediat după micul dejun, Lameh a dat dispozițiile necesare pentru ca vestea miraculoaselor evenimente divine să le fie transmisă locuitorilor din principalele zece orașe de la șes, fapt ușor de realizat, dat fiind că celelalte orașe nu se aflau la o distanță mai mare de o zi de mers de orașul lui Lameh, iar drumurile care duceau la ele erau cât se poate de drepte.

2. După trimiterea mesagerilor, Lameh, secondat de Enoh, a dat o serie de dispoziții pentru următoarele trei zile: a numit gardieni pentru paza templului de pe munte, le-a construit chiar acestora o locuință permanentă (fapt de care s-au ocupat Mura și Cural), puțin mai jos de templu, pe o mică porțiune de teren drept, care oferea însă suficient spațiu pentru o locuință modestă. Și toate acestea s-au realizat într-un interval de numai trei zile, într-o manieră care astăzi vi s-ar părea miraculoasă, vouă, locuitorilor actuali ai pământului.

3. În acest fel, orașul lui Enoh a fost pus într-o ordine perfectă în numai trei zile, la unison cu indicațiile Mele. Singura poruncă pe care trebuiau să o respecte oamenii era aceea de a-L iubi pe Dumnezeu mai presus de orice și de a-și iubi semenii. Lipsa pudorii a fost condamnată, fiind considerată un rău care distruge spiritul, și în consecință toate celelalte forțe ale ființei umane.

4. În acest fel, multe alte necazuri ale oamenilor au putut fi eliminate, nu atât grație unor legi și pedepse severe puse în vigoare de funcționarii statului, cât prin învățăturile pline de înțelepciune pe care ghizii spirituali le transmiteau fraților lor pentru a le explica efectele dezastruoase la care conduceau comportamentele lor greșite.

5. Cu timpul, toți cei care au reușit să își trezească într-o măsură mai mică sau mai mare capacitățile spirituale, inclusiv femeile mai rafinate și mai sensibile, au putut constata că învățăturile pline de înțelepciune ale ghizilor lor se confirmă sub ochii lor.

6. Acest popor a trăit astfel vreme îndelungată într-o manieră cât se poate de justă, grație învățăturilor care i-au fost transmise de ghizii pe care i-am trezit în mijlocul lui, pe care oamenii le-au respectat din propria lor voință, fără ca cineva să-i oblige în vreun fel în acest sens.

7. La baza bunăstării spirituale de care s-a bucurat acest popor și a tuturor avantajelor pe care statul a știut să i le asigure a stat exclusiv educația plină de înțelepciune.

8. Din păcate, suita evenimentelor care vor fi descrise în continuare va demonstra fără putință de tăgadă cum s-a întâmplat că, în momentul potopului, umanitatea de pe pământ a ajuns să-Mi întoarcă în întregime spatele, căzând în totalitate pradă voinței marelui Dușman al Vieții.

9. În toată perioada care a urmat convertirii lui Lameh, înălțimile sacre și regiunile de la șes au devenit atât de perfecte încât nici chiar în ceruri nu s-ar fi putut imagina și stabili o ordine mai bună decât cea care domnea atunci pe acest pământ.

10. Dacă Șarpele cel rău s-ar fi supus acestei stări de fapt, pământul ar fi fost transformat din nou în vechiul paradis care fusese cândva. Șarpele a regretat însă în scurt timp că a acceptat condițiile Mele, fie și numai parțial, așa că a reînceput să își exerseze din nou vechea meserie atât de distrugătoare.

11. În timpul unei perioade de circa 700 de ani, el a continuat să-i testeze pe oameni, dar numai spre binele lor. După această scurtă întârziere, tentațiile la care a început să-i supună au luat însă un caracter cu totul diferit. Ele au devenit rău intenționate și din ce în ce mai viclene, întinzându-le oamenilor capcane dificile, în care aceștia au și căzut! Faptele care vor urma vor arăta cu claritate motivele care au stat la baza acestei derulări a evenimentelor. Deocamdată, ne vom opri aici cu anticipările.

12. După aceste trei zile în care au desfășurat împreună o activitate extrem de importantă, Enoh s-a întors pe înălțimile sacre, luându-i cu el pe Lameh și pe alți câțiva oameni influenți din Hanoh, pentru ca aceștia să îi poată cunoaște în sfârșit pe cei doi părinți care au dat naștere rasei umane de pe acest pământ. În timpul absenței lor, guvernarea poporului i-a fost încredințată lui Hored.

Author:  1% [ 30.6.2018, 09:37 ]
Post subject:  Capitolul 83

Capitolul 83
Marea de flăcări din peștera aflată pe drumul către înălțimile sacre.
(22 iulie 1843)

1. Pentru a ajunge în munți, Enoh a apucat-o pe drumul care trece pe lângă peștera funestă despre care am mai vorbit.

2. Când micul grup de călători a ajuns la această peșteră, el a făcut o scurtă escală. Enoh i-a povestit în câteva cuvinte lui Lameh ciudatele evenimente care s-au produs în acest loc chiar în prezența Domnului, în timpul primei lor întoarceri în țara de origine.

3. Auzind ce s-a întâmplat, Lameh s-a minunat, dar surpriza lui nu a durat mai mult de un minut, căci din peșteră au început să iasă flăcări teribile, însoțite de un zgomot asurzitor.

4. Lameh a fost atât de îngrozit că a căzut cu fața la pământ, într-un fel de semi-leșin.

5. Enoh a avansat însă spre el, l-a ridicat de la sol și i-a spus: „Hei, frate Lameh, privește-ți pentru o clipă tovarășii! Și ei au fost martorii acestui fenomen, dar nici unul dintre ei nu a căzut la pământ! Chiar dacă s-au speriat puțin la început, la ora actuală privesc această apariție la fel de lipsită de conținut ca și o boare de vânt cu o indiferență aproape totală! – Haide, revino-ți, și comportă-te la fel de curajos ca ei!”

6. Aceste cuvinte au avut darul să-l readucă în simțiri pe Lameh, care și-a revenit și a privit curios flăcările ce continuau să iasă din uriașa peșteră, care avea înălțimea a o sută de oameni și o lungime la bază echivalentă cu înălțimea a 70 de oameni.

7. După o vreme, Lameh i-a spus lui Enoh: „Frate întru Domnul, cred că ar trebui să o luăm pe un alt drum, dacă dorim să ajungem prin mijloace naturale la destinația noastră. Înclin să cred că va fi foarte dificil să trecem de această mare de flăcări, care par să crească în continuare!”

8. Enoh i-a răspuns însă: „Frate Lameh, tu nu cunoști natura acestui incendiu, dar eu știu perfect despre ce este vorba!

9. Ascultă, dacă noi ne-am propune acest lucru, prin voința Domnului aceste flăcări s-ar stinge pe loc! Dar este absolut necesar ca acest incendiu să mai dureze o vreme, sub directa mea supraveghere, pentru ca această peșteră să poată fi distrusă în totalitate și pentru ca cel care a provocat aceste flăcări să poată fi pedepsit în mod just. Căci, așa cum te-a învățat Domnul, chiar și spiritele pure sunt supuse suferinței.

10. În scurt timp, flăcările vor cuprinde în totalitate peștera, iar spiritul revoltat împotriva lui Dumnezeu va trebui să se arate la față, pentru a asculta mustrarea pe care i-o voi adresa, precum și interdicția formală de a mai ataca vreodată un călător aflat pe acest drum!”

11. Lameh s-a simțit complet satisfăcut de explicațiile primite și i-a răspuns lui Enoh: „Ascultă, frate, dacă așa stau lucrurile, pot să mai rămân chiar și o zi întreagă în acest loc, oricât de îngrozitor mi s-ar părea. Îmi dau seama că dacă acest fenomen teribil nu ar fi pus sub supraveghere, nimeni nu ar mai putea călători vreodată pe acest drum către înălțimile sacre!”

12. Enoh i-a spus: „Fii fără teamă, frate, căci voi avea grijă să pun capăt chiar acum acestui fenomen penibil, și asta în maniera cea mai avantajoasă pentru noi! Vei vedea în scurt timp cu propriii tăi ochi cum se va termina această poveste! Amin”.

Author:  1% [ 30.6.2018, 09:41 ]
Post subject:  Capitolul 84

Capitolul 84
Enoh distruge peștera Dragonului și își liniștește tovarășii de drum.
(23 iulie 1843)

1. După care, Enoh s-a întors către peștera în flăcări, și-a ridicat mâna dreaptă și a strigat cu putere:

2. „Ascultă, sălaș sumbru al morții, al vechiului dușman al Vieții care nu încetează nici o clipă să i se opună lui Dumnezeu! Ascultă, poartă sinistră și vizibilă către abisul tuturor abisurilor, deopotrivă naturale și spirituale! Eu, slujitorul și copilul lui Dumnezeu, îți poruncesc să te prăbușești imediat, distrugându-ți pe loc toate faliile, crevasele, culoarele și numeroasele cavități secundare! Și îi poruncesc vechiului tău locuitor să fugă ca un laș, căci nu are dreptul să locuiască în tine, ci și-a însușit această locuință prin furt!

3. O, Doamne, Părinte preasfânt și etern! Așa să fie, în acord cu voința Ta sacră, de dragul mântuirii viitoare a copiilor Tăi care trăiesc pe acest pământ arid, care le servește drept școală! Amin”.

4. De îndată ce Enoh a pronunțat aceste cuvinte atotputernice, peștera în flăcări s-a prăbușit într-un zgomot îngrozitor, devenind o ruină fumegândă. Din profunzimile pământului s-au auzit multă vreme vaiete sinistre, care demonstrau că toate culoarele abisale ale peșterii, ce coborau până la mari adâncimi, deopotrivă naturale și spirituale, erau anihilate.

5. Efectele acestei prăbușiri și reașezări a solului s-au resimțit pe întreaga suprafață a pământului, până la ultimul colțișor al acestuia, și toți locuitorii planetei au fost cuprinși de groază, sentiment care s-a dovedit însă salutar pentru mântuirea sufletului lor și a vieții lor spirituale. Căci foarte puțini au fost cei înțelepți care au știut ce se întâmplă și de unde provine acest zgomot teribil.

6. Acest fenomen cu totul ieșit din comun l-a epuizat complet pe Lameh. Sufletul lui a fost cuprins de teroare și el a început să tremure din tot corpul, la fel cum tremură frunzele unui copac în timpul unei furtuni puternice.

7. La fel ca și el, tovarășii săi (cu excepția lui Lameh cel din înălțimile sacre) s-au cutremurat văzând această scenă teribilă, deși în viața de toate zilele erau cu toții niște bărbați cât se poate de curajoși. Nici unul dintre ei nu a îndrăznit însă să i se adreseze lui Enoh, care li s-a părut dintr-o dată un uriaș înzestrat cu puteri supraomenești.

8. Enoh i-a liniștit însă, spunându-le (și adresându-se cu deosebire lui Lameh) că fiecare dintre ei dispune de această putere, de care trebuie să se folosească cu înțelepciune, la locul și la momentul potrivit, la unison cu voința și cu intenția divină.

9. Auzind aceste explicații, tovarășii lui Lameh s-au mai liniștit. Între timp, s-a pornit un vânt puternic, care a măturat rapid fumul înecăcios ce ieșea din fosta peșteră, fapt care i-a permis lui Lameh să contemple până departe panorama devenită dintr-o dată accesibilă privirii. Ușurat, el s-a închinat lui Dumnezeu și L-a preamărit pentru puterea fără egal cu care și-a înzestrat creaturile.

10. De-abia s-a mai risipit teama sa și a tovarășilor săi că a intervenit un fenomen nou, care le-a tulburat sufletele într-o măsură chiar mai mare decât scena precedentă, oricât de odioasă li s-ar fi părut ea. De data aceasta le-a apărut în față însuși Satan, spumegând de furie.

Author:  1% [ 30.6.2018, 09:45 ]
Post subject:  Capitolul 85

Capitolul 85
Apariția lui Satan în forma lui teribilă. Enoh îl somează să își arate adevăratele intenții.
(28 iulie 1843)

1. Când Lameh și tovarășii săi au văzut cum arată marele Dușman al Vieții, când i-au văzut statura sa incandescentă, fața de o urâțenie hidoasă și fremătând de furie, capul încă fumegând având în loc de păr un ghemotoc de șerpi înlănțuiți care șuierau zvârcolindu-se în toate direcțiile, încolăcindu-se în jurul craniului său pentru a se descolăci apoi, țâșnind ca niște săgeți prinse la bază, cu o viteză atât de mare încât dacă cineva s-ar fi apropiat prea tare, ar fi fost mușcat înainte să-și dea seama, - au fost cuprinși de o teamă atât de mare încât au înlemnit.

2. Văzând teroarea inutilă care i-a cuprins pe Lameh și pe tovarășii acestuia, Enoh i-a lăsat câteva momente să tremure, cu intenția de a le preda o lecție necesară. Abia apoi s-a întors el către Satan și i-a spus pe un ton cât se poate de serios:

3. Ascultă, dușman al Domnului, al Dumnezeului nostru atotputernic care este simultan și al tău! Ce s-a întâmplat cu voința ta, cu memoria ta și cu ascultarea pe care i-o datorezi lui Dumnezeu?

4. Ce i-ai promis Domnului în prezența mea, atunci când te-a pedepsit prin intermediul lui Kisehel?

5. Crezi cumva, în reaua ta voință, că memoria mea și cea a Domnului sunt la fel de scurte ca a ta?

6. O, dușman jurat al oricărei forme de viață! Adevăr îți spun, în numele Domnului, că te înșeli amarnic!

7. Data trecută, Domnul ți-a spus mai multe lucruri, iar tu i-ai promis în mod solemn că îi vei ghida pe copiii Lui către bine, ajutându-i să se orienteze pe calea cea bună prin tot felul de încercări și tentații înțelepte și juste!

8. Ce s-a ales de promisiunea ta? Cum de s-a schimbat ea într-un timp atât de scurt? Ai uitat complet că i-ai promis Domnului să îți respecți cu fidelitate legământul pentru a scăpa de greaua pedeapsă pe care ai avut-o de suportat? Ai dorit atunci să ne ucizi pe loc sub focul mâniei tale, deși știai foarte bine cine eram, eu și frații mei!

9. Faptul că ai dorit să ne distrugi atunci prin foc și că ți-am distrus acum sălașul mincinos prin forța atotputernică pe care am primit-o de la Dumnezeu, atingându-te astfel în punctul tău sensibil, nu ți-a fost însă de ajuns. Nu, a trebuit să apari în fața noastră sub această înfățișare teribilă, care să ne facă să credem că ne-ai putea înghiți pe mine și pe frații mei dintr-o singură înghițitură!

10. O, sclav mizerabil al propriei tale pierzanii și al morții pe care o întrupezi! Dorești să te opui lui Dumnezeu și mie, care sunt servitorul Lui credincios, deși te-aș putea pedepsi cu o singură suflare a mea, la fel ca un uragan care spulberă o banală claie de fân?

11. Îți poruncesc, în numele forței divine nelimitate care sălășluiește în mine și care se poate transforma într-o pedeapsă groaznică pentru tine, să îmi spui cu toată sinceritatea care sunt intențiile tale reale, și mai ales, cum îți propui să le realizezi!

12. Dacă te vei opune acestei mărturisiri, te voi pedepsi atât de dur, în numele Domnului, încât întreaga creație infinită se va cutremura până în străfundurile sale! Nu va mai rămâne nici măcar o singură piatră care să nu fie spulberată, pentru a depune astfel mărturie asupra sancțiunii pe care ți-o rezerv! – Așadar, vorbește!”

13. Atunci, Satan a început să tremure și a spus: „Enoh, cunosc foarte bine până unde se întinde puterea ce ți-a fost acordată, la fel ca și neputința mea în fața ta, dat fiind că tu ești servitorul credincios al Domnului! Scutește-mă însă de amenințările tale teribile și de pedeapsa pe care, de altfel, aș merita-o din plin, și spune-mi mai bine în ce loc aș putea locui pentru a nu mai greși față de oamenii acestui pământ. Te asigur că mă voi supune imediat și cu bună intenție voinței tale!”

14. Dar Enoh a rămas pe poziție și nu a cedat nici măcar cu un pas. Dimpotrivă, el i-a poruncit lui Satan cu și mai multă fermitate să își dezvăluie intențiile malefice.

15. Atunci, Satan a început să freamăte, zvârcolindu-se, căci nu dorea cu nici un chip să își dezvăluie intențiile, în pofida cererii formale pe care i-a adresat-o Enoh.

Author:  1% [ 30.6.2018, 09:55 ]
Post subject:  Capitolul 86

Capitolul 86
Vicleanul Satan interpretează pe dos, cu bună știință, profețiile Domnului.
(29 iulie 1843)

1. Enoh nu a părut să bage în seamă reacția lui Satan și i-a poruncit pentru a treia oară, mai ferm ca oricând, să își dezvăluie planurile și ceea ce intenționa să obțină prin punerea lor în aplicare.

2. Atunci, Satan i-a răspuns fără nici o ezitare: „Ascultă-mă, slugoi orgolios al lui Dumnezeu pe acest fir de praf pe care voi îl numiți planeta voastră! Puterea de care dispun este atât de mare încât îmi pot permite să nu răspund, dacă nu vreau, la întrebările pe care mi le pune Creatorul tuturor lucrurilor. Știu că Acesta m-a înzestrat cu un corp indestructibil de o mare sensibilitate și că m-ar putea pedepsi de-a pururi în focul mâniei Sale, a cărui arsură reprezintă un chin ce depășește orice imaginație! Iar tu, care nu reprezinți nici măcar un atom din structura acestui fir de praf, dorești să mă obligi să îți dezvălui planurile mele, pe care le-am conceput încă de la începuturile eternității, pe mine, căruia mi se supune întreaga creație vizibilă! – O, vierme mizerabil al acestui pământ!

3. Ascultă! La cel mai mic semn al meu, toate elementele mi-ar răspunde și întregul pământ ar fi cuprins de flăcări sau s-ar scufunda sub ape! Dacă doresc, aș putea să sting lumina soarelui cu o singură răsuflare ușoară a mea, aruncându-te astfel în noaptea eternă sau reducându-te la un pumn de țărân㠖, iar tu îndrăznești să mă forțezi să-ți răspund, ba mai mult, mă ameninți în fel și chip?

4. Dacă, în măreția mea infinită, aș fi considerat că merită osteneala, te-aș fi anihilat încă cu foarte mult timp în urmă. Ar fi însă meschin din partea mea să mă ocup cu asemenea lucruri minore!

5. Din punctul meu de vedere, Dumnezeu Însuși este mult prea mărunt și prea insignifiant pentru a-mi propune să-L atac cu atotputerea mea, astfel încât nu consider acest lucru o provocare autentică! Imaginează-ți ce aș putea face în acest caz cu tine, creatură mizerabilă ce ești!

6. Am dat deja dovadă de o prea mare condescendență atunci când ți-am spus că poți să mă scutești de acest răspuns, indicându-mi în schimb un loc în care să mă pot stabili, astfel încât copiii atât de îndrăgiți de Dumnezeu să fie feriți de tentațiile mele. Iar tu îndrăznești să mă contrezi, cu o aroganță aproape divină, pretinzând că ești atotputernic?

7. Ei bine, așteaptă puțin, slugoi în solda lui Dumnezeu, care nu-ți mai încapi în piele de orgoliu! Vei simți imediat pe pielea ta cine este adevăratul tău stăpân, iar acesta ți se va grava în memorie pentru toate eternitățile care vor veni!

8. Ascultă: mi-am jurat chiar acum, cu o clipă mai devreme, să te conduc la pierzanie, pe tine și pe Dumnezeul tău așa-zis atotputernic, pe care îl voi țintui cândva pe o cruce de lemn, de pe care va striga în zadar după ajutor!

9. Mai mult, mi-am propus să distrug complet această generație umană prin forța focului și a apelor, astfel încât pe pământ să nu mai rămână nici un picior de om. Pe tine însă nu te voi ucide, ca să rămâi de-a pururi martorul împlinirii acestor profeții pe care ți le-am anunțat în mânia mea.

10. Adevăr îți spun: mai degrabă va dispărea întreaga creație vizibilă decât să nu se realizeze măcar o singură silabă din tot ce ți-am prezis! – Iar cel care m-a împins să fac acest legământ ai fost chiar tu, prin aroganța ta nesfârșită!

11. Iată, ai obținut răspunsul pe care ți-l doreai. Acum cunoști intențiile mele.

12. De aceea, dispari din fața mea, împreună cu tovarășii tăi la fel de insignifianți ca și tine, și nu-mi mai cere nimic, dacă nu dorești să trec chiar acum la realizarea proiectelor mele irevocabile, care oricum se vor îndeplini mai devreme sau mai târziu!”

Author:  1% [ 30.6.2018, 10:00 ]
Post subject:  Capitolul 87

Capitolul 87
Răspunsul plin de forță al lui Enoh și înlănțuirea lui Satan în centrul pământului.
(31 iulie 1843)

1. După ce a ascultat răspunsul dușmanului jurat al oricărei forme de viață, Enoh s-a ridicat în picioare, L-a preamărit pe Domnul în inima sa, după care i-a adresat lui Satan aceste cuvinte pline de consecințe grele pentru sacrilegiul pe care l-a comis împotriva sfințeniei eterne și divine:

2. „Ascultă, spirit malefic și recalcitrant, care dorești să acționezi fără să ții cont de voința divină, ci doar de propria ta autoritate! De miriade și miriade de ani solari, care durează fiecare câte 28.000 de ani tereștri, nu ai făcut altceva decât să te revolți cu încăpățânare împotriva lui Dumnezeu!

3. Ce nu a făcut iubirea infinită a Domnului pentru a te readuce pe tine, spiritul cel mai demonic al creației, pe drumul cel drept, fără a-ți anihila liberul arbitru?

4. Ridică-ți privirea și privește sorii și nenumăratele lumi, de o varietate infinită, pe care Domnul le-a creat numai de dragul tău, pentru a-ți putea alege una dintre ele, care să-ți fie pe plac!

5. Pe fiecare din acești sori, în fiecare din aceste lumi, compasiunea divină ți-a pus la dispoziție cele mai variate instrumente pentru a-ți ușura întoarcerea la sânul ei. Domnul nu a atentat niciodată până acum la liberul tău arbitru și nu ți-a impus nici cea mai mică limită.

6. Ori de câte ori ți-ai dorit un soare nou, înconjurat de nenumărate planete, de luni și de nebuloase alcătuite din stele, pentru a te ajuta să te căiești și să te întorci la pieptul iubirii, Domnul a fost de acord și a creat tot ce ți-ai dorit. Da, te-ai jucat așa cum ai vrut cu răbdarea infinită și cu atotputerea lui Dumnezeu cel etern!

7. Cum ai folosit însă toată această grație care ți-a fost acordată și toată această compasiune nelimitată care s-a revărsat asupra ta? – Ascultă: nu le-ai folosit decât pentru a-ți pune în aplicare aceleași planuri diabolice pe care tocmai le-ai mărturisit adineauri în fața noastră și pe care ai avut insolența să i le declari chiar Domnului cerului și al pământului la ultima noastră întâlnire!

8. Satan, ascultă acum mesajul Domnului, pe care m-a autorizat să ți-l transmit prin gura mea:

9. ‚Ființă malefică, ce ai călcat întotdeauna în picioare, printr-un act de sacrilegiu cumplit, iubirea, grația, răbdarea, compasiunea, blândețea, bunătatea și sfințenia Mea eternă și inviolabilă! Eu, Domnul și Dumnezeul tău, fac acum un legământ, jurând că te voi anihila pentru eternitate, la modul absolut, folosindu-Mă de întreaga Mea putere infinită și de întreaga Mea forță fără sfârșit! Toate profețiile pe care le-ai făcut adineauri se vor întâmpla cuvânt cu cuvânt, așa cum le-ai descris, dar nu vor conduce la pierzania Mea, ci a ta!

10. Până acum nu ți-am fixat încă niciodată un termen limită; dimpotrivă, te-ai bucurat de toată libertatea, cerându-Mi noi și noi răgazuri, sub tot felul de pretexte mincinoase, pentru a-ți bate apoi joc de Mine, numindu-Mă un Dumnezeu stupid și slab, ca și cum aș fi fost orb și surd, și nu Mi-aș fi dat imediat seama în ce constă jocul tău străveziu!

11. Dar acum M-am săturat de străvechea ta infamie, așa că îți voi fixa un termen limită.

12. Știi foarte bine ce vârstă are Adam! (930 de ani) După ce acest interval de timp se va scurge de încă șase ori, îți vei primi răsplata binemeritată, împreună cu toate ajutoarele și cu toți complicii tăi, în focul etern al mâniei Mele!

13. Până atunci te vei putea bucura parțial de acest foc, din care voi depune o scânteie minusculă în centrul acestui pământ, în mijlocul unui furnal pe care l-am construit special pentru ea. În jurul acestui furnal am construit o casă, care va fi noul tău cămin de acum înainte 1. Din când în când, te voi sili să guști din deliciile micuței scântei, așa cum ți-am promis, și anume ori de câte ori vei face din nou dovada unui sacrilegiu atât de mare împotriva Mea, așa cum ai procedat adineauri!

14. Iar acum îți poruncesc să cobori în noua ta locuință și să rămâi acolo atât timp cât voi dori Eu! Amin’”.

15. În acest moment, pământul s-a deschis și în el s-a căscat o prăpastie care conducea până în centrul lui și din care ieșeau flăcări și un fum insuportabil. Satan a început să urle de neputință și furie, dar a fost aruncat în profunzimile pământului, după care acesta s-a închis la loc în urma lui.

16. Călătorii noștri L-au preamărit pe Dumnezeu, după care și-au continuat drumul.
________________________________________________________________________________________________________________________________________
Note:
1 Vezi și „O revelație Divină despre Iad”, n.r.

Author:  1% [ 30.6.2018, 10:23 ]
Post subject:  Capitolul 88

Capitolul 88
Lameh întreabă cum poate fi ținut un spirit prizonier în materie.
(1 august 1843)

1. După ce au pornit la drum, călătorii noștri au continuat să comenteze o vreme întâmplările ieșite din comun care s-au petrecut ceva mai devreme, dar care la acea vreme nu aveau o semnificație atât universală, cât locală.

2. Pe când au ajuns foarte aproape de destinația lor, Lameh i-a pus lui Enoh o întrebare de o importanță capitală. Răspunsul primit de la Enoh a fost la fel de important, așa că trebuie să figureze cu orice preț în această nouă Carte a Vieții. Iată așadar cum a sunat întrebarea lui Lameh:

3. „Ascultă, fratele meu mult iubit întru Domnul, Părintele nostru preaplin de iubire! Nu înțeleg un lucru: marele dușman al lui Dumnezeu și al Vieții este totuși un spirit pur! Cum poate fi el ținut în acest caz prizonier în materie, care pentru el nici măcar nu ar trebui să existe? Pe de altă parte, dacă materia nu poate ține un spirit în captivitate, la ce folosește încarcerarea lui Satan în centrul pământului? Oare nu va putea scăpa el din închisoarea sa ori de câte ori va dori?

4. Îmi dau seama că voința atotputernică a Domnului îl poate imobiliza și lega oricând dorește pe acest etern făcător de rele, dar nu înțeleg necesitatea creării unei închisori materiale în centrul pământului care să completeze voința divină! De aceea, te implor, oferă-mi indicațiile necesare pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă!”

5. Enoh i-a răspuns cu un zâmbet lui Lameh: „Ascultă, iubitul meu frate, motivul pentru care nu înțelegi încă această poveste ține de faptul că ești om, și toți oamenii au uluitorul talent de a nu vedea exact ce se află chiar în fața nasului lor!

6. Să îți dau un exemplu cât se poate de simplu: din perspectiva trupului tău muritor, tu însuți nu ești altceva decât materie pură, la fel ca tot ceea ce este terestru. Să înțeleg că această materie nu îți afectează în nici un fel spiritul? Crezi că acesta din urmă poate să scape oricând dorește din închisoarea sa, folosindu-se de instrumente obișnuite?

7. E drept, prin forța iubirii sale față de Dumnezeu spiritul poate ajunge să controleze gradat materia, ajungând în final să o penetreze în totalitate, dar nu o va putea părăsi niciodată fără asentimentul Domnului!

8. Nici chiar atunci când, prin voința lui Dumnezeu, spiritul ajunge să își abandoneze trupul material, el nu o face niciodată ca spirit pur și liber, ci într-un alt corp eteric, (Sufletul, n.r.) de care nu se va putea separa niciodată.

9. Dat fiind că trebuie să ocupe un anumit spațiu, acest corp eteric poate fi reținut oricând dorește Dumnezeu în mijlocul materiei rudimentare, de care nu se va putea separa niciodată atât timp cât voința divină nu îi va permite acest lucru!

10. De ce crezi că este posibil așa ceva? – Deoarece, în sine, materia nu este nimic altceva decât voința fixată a lui Dumnezeu; de aceea, ea este capabilă să încarcereze în captivitate orice spirit, neputând fi învinsă decât printr-o singură metodă, și anume prin umilința cea mai deplină, prin abandonarea de sine și prin iubirea față de Dumnezeu!

11. Ai înțeles ce ți-am spus? – Da, văd că ai înțeles. – Ei bine, în acest caz haide să ne vedem de drum, căci nu mai avem mult de mers pentru a ajunge la capătul călătoriei noastre! Amin”.

Author:  1% [ 30.6.2018, 10:27 ]
Post subject:  Capitolul 89

Capitolul 89
Călătorii ajung pe înălțimile sacre și sunt întâmpinați de Adam.
(2 august 1843)

1. Peste puțin timp, călătorii noștri au ajuns pe platoul montan. De îndată ce a zărit coliba lui Adam și pe cele ale copiilor rasei primordiale, pe care spiritul său l-a ajutat să le recunoască imediat, Lameh a căzut cu fața la pământ și a spus:

2. „O, Doamne, Părinte preasfânt, cât de sublime sunt aceste locuințe create chiar de mâna Ta!

3. Casa mea a fost construită din argilă moartă și din pietre. De aceea, ea este la fel de moartă ca și materia care o alcătuiește; la fel sunt și locuitorii ei. Dar această casă a fost construită din copaci vii, iar locuitorii ei se bucură la rândul lor de Viață! O, cât de neprețuită este valoarea unei astfel de locuințe, prin comparație cu cea a caselor construite la șes!”

4. Lameh ar fi continuat multă vreme să se extazieze în acest fel, dacă Enoh nu s-a fi dus la el, ridicându-l de la pământ și arătându-i-i pe patriarhul Adam și pe mama Eva ieșind chiar în acea clipă din cabana lor, cu intenția de a se urca pe o culme mai înaltă și a verifica privind în zare dacă Enoh și Lameh nu se apropiau cumva.

5. Când Lameh a zărit cuplul primordial, el s-a simțit cuprins de slăbiciune, devenind incapabil să mai scoată vreun sunet, până într-atât de mare era venerația sa față de cei doi patriarhi. Abia după ce acest prim val de emoție i-a mai trecut a putut striga el:

6. „O, Dumnezeule atotputernic, ce demnitate sacră! Câtă noblețe admirabilă! Cât de sublim mi se pare primul om, care nu a fost născut dintr-un pântec, ci a fost creat chiar de mâna Ta, prin voința iubirii Tale atotputernice!

7. Da, mult iubitul meu frate Enoh, chiar dacă nu mi-ai fi atras atenția asupra lor, mi-ar fi fost imposibil să nu-mi dau seama că acești doi oameni sunt cuplul primordial care a apărut pe pământ! Mărimea lor colosală, forma lor perfectă și strălucirea pielii lor uimitor de albă demonstrează dincolo de orice tăgadă acest lucru!

8. O, frate, am așteptat atât de multe de la această primă întâlnire cu patriarhul umanității, dar trebuie să recunosc că toate așteptările mele sunt depășite cu mult de această primă impresie pe care mi-a produs-o!”

9. Chiar în acest moment, Adam a zărit micul grup și a scos un strigăt puternic de bucurie, recunoscându-l pe Enoh.

10. Auzind strigătul venerabilului părinte, toți ceilalți locuitori ai înălțimilor s-au grăbit să iasă din locuințele lor, alergând cu brațele deschise în întâmpinarea lui Enoh.

11. Cu toată vârsta sa înaintată, Adam a fost primul care a ajuns pe culmea pe care se afla micul grup. De îndată ce a ajuns la Enoh, el l-a luat în brațele sale, l-a strâns la piept și i-a spus cu o vie emoție:

12. „O, copilul meu drag, de câte ori nu am venit aici în timpul absenței tale pentru a-ți aștepta sosirea! De câte ori nu ți-am trimis binecuvântările mele! O, fii binevenit printre noi!

13. Și tu, fiul meu Lameh, fiu al lui Metushael, vino la mine ca să te binecuvântez! Nici nu mai știu de câte ori nu a privit soția ta Ghemela către ținuturile de la șes, rugându-se ca Domnul să te binecuvânteze și să te păzească de orice rău! Privește, ea iese chiar acum din coliba lui Jared și aleargă în întâmpinarea ta. Haide, grăbește-te și tu către ea, ca să-i scurtezi calea! Căci nici o femeie nu și-a iubit vreodată soțul mai mult decât ea!”

14. Lameh a făcut precum i-a spus Adam.

15. Abia atunci a sesizat Adam prezența celorlalți nou-veniți. El le-a urat bun venit și i-a întrebat cu curiozitatea sa obișnuită cine erau și de unde veneau.

16. Dar călătorii veniți de la șes se simțeau mult prea emoționați în fața sublimei viziuni a patriarhului pentru a-i mai putea răspunde. De aceea, Enoh s-a văzut nevoit să ia cuvântul și să îi explice lui Adam cine erau tovarășii săi.

17. Adam i-a binecuvântat pe toți și i-a invitat în casa sa, pentru a-și reîmprospăta forțele trupului obosit. Și l-au urmat cu toții.

Author:  1% [ 30.6.2018, 10:28 ]
Post subject:  Capitolul 90

Capitolul 90
Luarea mesei în coliba lui Adam. Discursul plin de smerenie și de venerație al regelui Lameh. Răspunsul corect al lui Adam.
(3 august 1843)

1. Când micul grup a intrat în coliba lui Adam, el a găsit aici masa întinsă, alcătuită din fructele cele mai delicioase, aduse de servitorii lui Seth. Dând curs amabilei invitații a lui Adam, oaspeții s-au instalat în jurul coșurilor cu mâncare, s-au închinat în fața lui Dumnezeu și i-au mulțumit, după care au început să mănânce, într-o atmosferă de mare bucurie.

2. Lameh de la șes se simțea însă prea plin de venerație în fața lui Adam pentru a se putea relaxa în atmosfera de veselie care i-a cuprins rapid pe ceilalți meseni.

3. Dându-și seama de acest lucru, Adam l-a întrebat care este cauza sfielii sale.

4. Lameh i-a răspuns: „O, părinte al nostru, al tuturor, și prim om de pe acest pământ! Nu reușesc să trec peste marea venerație față de tine și față de toți cei care te înconjoară în calitatea lor de primi copii ai tăi!

5. Simplul gând că tu ești părintele lui Cain, ai cărui copii și nepoți au murit deja cu toții, și că soția ta este mama tuturor oamenilor care trăiesc, inclusiv a celor care au trecut în lumea spirituală, îmi umple sufletul de un sentiment de venerație care se amplifică în permanență. Iar acest sentiment mă împiedică să mă simt liber și fără griji, așa cum par să se simtă ceilalți, care sunt obișnuiți încă din copilărie cu prezența ta sublimă, căci s-au aflat dintotdeauna în preajma ta, o, părinte al nostru, al tuturor, în timp ce noi ceilalți, care am venit de la șes, nu te-am văzut niciodată până acum. Din cauza obișnuinței lor, copiii tăi direcți nu mai par să te aprecieze în toată profunzimea ta sacră!

6. De aceea, iertați-mă, o, părinte Adam și prea-venerabilă mamă Eva, dacă starea mea de spirit nu îmi permite să împărtășesc veselia celorlalți! – De altfel, aceștia nu au păcătuit niciodată atât de mult ca mine în fața lui Dumnezeu și a voastră. Doar cu câteva săptămâni în urmă, eu eram încă un monstru odios, incapabil să mă autocontrolez, și nu-mai compasiunea divină m-a readus pe drumul cel drept.

7. Acesta este motivul pentru care nu mă pot bucura în totalitate, așa cum fac tovarășii mei, care nu au păcătuit niciodată în fața lui Dumnezeu și a ta!”

8. În acest moment, Adam l-a întrerupt pe Lameh și i-a spus: „Ascultă-mă, sărman fiu al primului meu descendent, nefericitul Cain! Cuvintele tale îmi sunt pe plac și consider că merită în totalitate respectul meu. Între altele, trebuie să-ți mărturisesc că nici unul din copiii mei direcți nu mi-a mărturisit vreodată prețuirea sa în cuvinte atât de nobile.

9. Pe de altă parte, doresc să-ți spun că o venerație atât de lipsită de măsură adresată mie, părintelui primordial al oamenilor de pe acest pământ, mi se pare ușor deșartă. La urma urmelor, și eu sunt un om ca toți ceilalți, indiferent dacă am fost născut sau creat de mâna lui Dumnezeu! Cei născuți din pântecul mamei lor sunt în ultimă instanță creați de același Dumnezeu ca și mine, chiar dacă eu nu m-am născut dintr-un pântec matern.

10. Fiecare locuitor al înălțimilor sacre știe că ai fost un mare păcătos, dar la fel de bine știm cu toții că te-ai căit sincer, transformându-te complet, prin grația lui Dumnezeu, și că Domnul Însuși te-a iertat. De aceea, te-am iertat la rândul nostru, din iubire față de Dumnezeu, așa că te poți bucura liniștit alături de noi!

11. Așadar, mănâncă și bea. Uită de tristețea ta, căci mai am multe lucruri minunate să-ți arăt!”

12. Aceste cuvinte de mare bun simț l-au readus pe Lameh cu picioarele pe pământ și el s-a așezat liniștit la masă, savurând bucatele cu aceeași plăcere ca și tovarășii săi.

Author:  1% [ 30.6.2018, 10:29 ]
Post subject:  Capitolul 91

Capitolul 91
Relatarea lui Adam referitoare la cererea în căsătorie a Puristei de către Muthael. Răspunsul corect al lui Enoh.
(4 august 1843)

1. Nu mai are rost să menționez aici toate poveștile istorice care s-au spus la acea masă, referitoare la Mine, la Iehova, întrucât M-am referit adeseori la ele în această lucrare. Chiar și Kenan a avut ocazia să își povestească o dată în plus faimosul său vis, care, în mod evident, a stârnit numeroase întrebări din partea lui Lameh.

2. După ce toată lumea s-a simțit îndestulată, Adam a luat cuvântul și a început să vorbească despre Muthael și Purista. El l-a întrebat pe Enoh dacă este cazul să accepte luarea în căsătorie a celor doi. Fiind vorba de o chestiune importantă, doresc să-i acord locul cuvenit în relatarea noastră referitoare la acele timpuri preistorice ale umanității. – Iată așadar cum s-au petrecut lucrurile:

3. După ce masa s-a sfârșit și toată lumea L-a preamărit pe Domnul, mulțumindu-i din suflet, patriarhul s-a ridicat în picioare și i-a spus lui Enoh: „Ascultă, fiul meu mult iubit, Enoh! În timpul absenței tale, care a durat aproape cinci zile, Muthael a venit la mine cu inima ușor tulburată. La ultima vizită pe care ne-a făcut-o Domnul, el i-a pus Acestuia o întrebare referitoare la iubirea față de femei și a obținut de la El un răspuns de mare importanță. Muthael mi-a povestit apoi în detaliu angoasa în care se găsea din cauza iubirii pe care i-o poartă Puristei. În final, m-a rugat să nu mă opun – dintr-un motiv exterior oarecare – promisiunii pe care i-a făcut-o Domnul și să binecuvântez cât mai curând posibil iubirea lui, dându-i-o pe Purista de soție.

4. Iată, așadar, iubitul meu fiu Enoh, ce s-a petrecut chiar aici, în această colibă, în timpul absenței tale! Totuși, nu i-am dat nici un răspuns, nici afirmativ, nici negativ, ci i-am spus să se adreseze direct Domnului, așteptând întoarcerea ta.

5. Ei bine, ce crezi? A sosit oare momentul să dăm curs cererii lui Muthael, sau mai trebuie să amânăm îndeplinirea ei?”

6. Enoh i-a răspuns astfel lui Adam: „Ascultă, tată, până acum Domnul nu mi-a poruncit să mă ocup pe loc de această poveste, dar sunt de părere că dacă Muthael se lasă ghidat de aceeași iubire ca și fiul meu Lameh față de soția lui Ghemela, și dacă ne promite că nu se va atinge de Purista până când Domnul nu-i va îngădui acest lucru, putem să-i acordăm fără nici o întârziere binecuvântarea noastră și dreptul de a o lua în căsătorie pe Purista!

7. Pe de altă parte, dacă se simte prea slab pentru a se supune acestei condiții, se înțelege de la sine că nu ne putem hazarda în a ceda o ființă care aparține exclusiv Domnului în mâinile slăbiciunii umane.

8. Sunt de părere că Muthael nu ar trebui să i-o ia înainte Domnului, indiferent cât de mare este ardoarea lui, căci Tatăl nostru ceresc le dă întotdeauna cele mai grele încercări celor cărora dorește să le dăruiască cel mai mult. De acea, cel mai bine ar fi ca Muthael să îi consacre în întregime marea sa iubire Domnului, nedorind să posede decât ceea ce Acesta este dispus să îi dăruiască. În acest fel, el va fi nevoit să meargă pe calea abnegației absolute față de Dumnezeu, dăruindu-i astfel spiritului său cea mai mare libertate posibilă. În mod evident, Domnul îi va acorda atunci tot ce i-a promis, în momentul pe care îl va considera cel mai favorabil pentru el! – Ești de acord cu mine?”

9. Adam i-a răspuns: „Întru totul, Enoh. Ai perfectă dreptate. Chiar așa vor trebui să se petreacă lucrurile. Atunci când Muthael se va întoarce la mine, îi voi prezenta punctul tău de vedere ca pe o condiție absolută! – Până când nu îl va accepta, nici vorbă nu poate fi să obțină mâna Puristei!

10. Da, acest răspuns este cât se poate de just și într-un acord deplin cu ordinea divină! – Iar acum, că am rezolvat această chestiune, să nu mai vorbim despre ea!

11. Vă propun tuturor să ieșim din colibă! Se anunță o seară superbă, așa că doresc să mergem cu toții pe culmea înzăpezită de deasupra grotei și să contemplăm de acolo ceea ce a creat bunătatea infinită și atotputerea divină! – Așadar, la drum! Amin”.

Author:  1% [ 30.6.2018, 10:30 ]
Post subject:  Capitolul 92

Capitolul 92
Urcușul pe culme. Văzând splendoarea acestui pământ, regele Lameh îl preamărește pe Domnul.
(5 august 1843)

1. Ajunși pe culmea înzăpezită, Lameh și tovarășii săi de la șes au descoperit pentru prima oară în viața lor frumusețea mării. Au privit fascinați această întindere nesfârșită de ape, care părea să se unească cu orizontul (așa cum credeau, de altfel, cei din acele vremuri), fiind incapabili să își mai desprindă privirile de la ea.

2. Ar fi putut contempla zile întregi spectacolul fascinant al valurilor care se spărgeau de țărm și ar fi făcut-o probabil, dacă Adam nu i-ar fi dat un cot, direcționându-i privirea către conurile muntoase strălucitoare pe care noi le cunoaștem deja.

3. Văzând acest peisaj magnific, Lameh a căzut pradă unei admirații atât de depline încât s-a dovedit incapabil să exprime în cuvinte sentimentele pe care le simțea în inima sa. El a continuat să privească cu ochii înecați în lacrimi panorama din jurul său, fără a putea rosti un singur cuvânt.

4. În cele din urmă, Enoh l-a întrebat: „Ei bine, frate Lameh, ce părere ai despre acest tablou? Cum ți se pare pământul privit de sus?”

5. În sfârșit, Lameh și-a mai revenit în simțiri și a putut vorbi: „O, frate mult iubit, ca să pot exprima ce simte inima mea în acest moment, ar trebui să fiu înzestrat cu harul oratoric al unui serafim sau al unui heruvim! Din păcate, limba mea este prea nepotrivită pentru o asemenea sarcină!

6. Totuși, trebuie să-ți mărturisesc, dragă frate, că mă simt întrucâtva tulburat la gândul că va trebui să părăsesc cândva, poate nu peste mult timp, aceste splendori inexprimabile care se regăsesc pe acest pământ!

7. Într-adevăr, în clipa de față nu îmi doresc nimic altceva decât să pot trăi de-a pururi în această stare de fericire pe acest pământ de o frumusețe fără egal! Ori încotro mi-aș îndrepta privirea, nu văd decât noi și noi splendori! Iată, acolo, către vest, marea freamătă strălucind în o mie de nuanțe. Ea începe nu departe de noi, dar se întinde către infinit, unindu-se cu cerul. Dincolo, foarte aproape de noi, se înalță șapte coloși sub forma unor munți ascuțiți care își trimit în sus coloanele de apă, către bolta cerească. Aceste jerbe de apă par să se spargă de albastrul bolții cerești, după care cad înapoi pe pământ, divizându-se în nenumărate picături incandescente, asemănătoare unor stele căzătoare care revarsă asupra solului binecuvântarea cerurilor… Într-adevăr, îți vine să crezi că acesta este locul în care se nasc stelele!

8. Nu mai vorbesc despre celelalte mii de splendori pe care le remarc în treacăt, care sunt atât de diverse, de mărețe și de sublime încât nu pot fi descrise de un limbaj omenesc. De aceea, frate mult iubit, te implor, lasă-mă să mă bucur în tăcere de toate aceste miracole pe care ni le-a dăruit Dumnezeu!

9. O, Tu, Cel care mă învățai nu mai departe de ieri sublima Ta înțelepciune și măreția iubirii Tale infinite! Cât de sublim, de sfânt, de bun și de puternic trebuie să fii Tu, dacă opera Ta este atât de glorioasă!

10. O, frate Enoh, dacă Tatăl preasfânt și Creatorul acestor minuni s-ar afla din nou aici, printre noi, la fel ca și ieri, mă întreb ce s-ar întâmpla atunci cu inimile noastre?

11. Da, Dumnezeul nostru Iehova Savaot este sfânt, sfânt, sfânt, și toate cerurile și pământul nostru nu fac decât să reflecte slava Lui!

12. O, Tată din ceruri, cine Te-ar putea preamări, adora și iubi pe Tine așa cum meriți? Căci sfințenia Ta este prea mare și prea sublimă pentru noi!”

13. După care Lameh a amuțit, copleșit de ceea ce simțea până la lacrimi. Adam, la fel ca și toți ceilalți care îl însoțeau, s-a simțit profund emoționat în fața profunzimii acestei emoții. La rândul lui, Enoh L-a preamărit din toată puterea pe Domnul în inima lui pentru compasiunea de care a dat dovadă față de cei slabi și rătăciți, pe care i-a transformat în niște ființe atât de puternice prin grația Lui.

14. După care, micul grup a continuat să contemple în tăcere frumusețile pământului până la miezul nopții.

Author:  1% [ 30.6.2018, 10:32 ]
Post subject:  Capitolul 93

Capitolul 93
Întoarcerea acasă. Cina binecuvântată din coliba lui Adam. Adam și Enoh discută despre sărbătoarea Sabatului.
(7 august 1843)

1. Pe la miezul nopții, Adam s-a ridicat, a binecuvântat întregul pământ și a spus: „Ascultați-mă, copiii mei dragi! Cred că am contemplat destul opera magnifică a lui Dumnezeu, săturându-ne sufletul cu excelenta hrană pregătită în marea bucătărie a minunilor Domnului!

2. Lui, Părintelui nostru preasfânt și de o bunătate mai presus de orice, îi datorăm de-a pururi întreaga noastră iubire, devoțiune și adorație!

3. Dat fiind însă că membrele noastre încep să suspine după o hrană ceva mai pământească, vă propun să ne întoarcem fără întârziere acasă, sub lumina blândă a lunii pline. Acolo, ne vom reîmprospăta forțele în numele Domnului, în coliba mea, servindu-ne cu mâncare și cu băutură, iar după ce îl vom preamări din nou, ne vom bucura de o binemeritată odihnă, care să ne regenereze trupurile, pe paturi pregătite din frunze frumos mirositoare!

4. Cu siguranță, ziua de mâine ne va rezerva noi plăceri, pregătite pentru noi de Domnul! – Iar acum, Seth, condu-ne acasă pe drumul cel mai scurt!”

5. Seth a condus grupul către casă și după o jumătate de oră, conform modului actual de calculare a timpului, au ajuns cu toții în coliba lui Adam, unde servitorii lui Seth pregătiseră deja tot ce a cerut Adam pe culmea muntelui.

6. Oaspeții acestuia, a căror poftă de mâncare a fost trezită de aerul pur al munților, au lăudat numele Domnului și s-au apucat fără să mai stea mult pe gânduri să golească bucatele din coșuri.

7. După ce au terminat de mâncat, i-au mulțumit cu toții Domnului, plini de ardoare, după care s-au așezat îmbrăcați în paturile lor alcătuite din frunze frumos mirositoare.

8. A doua zi dimineața, Adam, care se trezea întotdeauna primul, a dat deșteptarea.

9. Când toată lumea s-a trezit din somn, odihnită și plină de bună dispoziție, Adam i-a spus lui Enoh: „Ne aflăm din nou cu o zi înainte de Sabat! Nu crezi că ar trebui să-i invităm pe copii la sărbătoarea de mâine, pentru a sărbători împreună ziua Domnului?”

10. Enoh i-a răspuns: „Tată, după părerea mea, această zi de sărbătoare are mai degrabă un caracter lumesc decât unul specific unui serviciu divin autentic. De aceea, îți propun ca de această dată să nu invităm pe nimeni la această sărbătoare!

11. Desigur, toți cei care vor dori să vină fără a fi invitați în mod special vor fi bineveniți și vor obține de la noi binecuvântarea Sabatului. Dar cei care nu vor avea chef să ni se alăture de bunăvoie, fără a fi invitați, nu trebuie convinși cu orice preț să vină, cu atât mai mult cu cât am risca să îi dăm Domnului impresia că facem acest lucru din plăcerea vanitoasă de a ne arăta înconjurați de o mare mulțime de oameni în prezența copiilor veniți de la șes.

12. În consecință, îți propun să lăsăm lucrurile să curgă de la sine, în conformitate cu voința Domnului! Cine vrea să vină, să vină, și va primi de la noi binecuvântarea pe care o așteaptă. Cât despre cei care nu vor veni, ne vom ruga oricum și pentru ei, consacrându-i lui Dumnezeu în inimile noastre!”

13. Adam a fost foarte satisfăcut de acest răspuns, așa că și-a propus să viziteze în cursul zilei alte locuri sublime din natură, căci munții în care locuia împreună cu copiii săi erau plini de astfel de minuni. Desigur, urma să fie însoțit de micul grup care îi era atât de drag, inclusiv de oaspeții veniți de la șes. Enoh a fost de acord cu acest proiect.

14. Când grupul a ajuns pe platoul montan, Adam a poruncit să fie pregătit micul dejun, iar după consumarea acestuia, au pornit cu toții pe cărarea care ducea către grota binecunoscută de noi.

Author:  1% [ 30.6.2018, 10:33 ]
Post subject:  Capitolul 94

Capitolul 94
Vizita la grota lui Adam. Uimirea lui Lameh, care preamărește iubirea Domnului.
(10 august 1843)

1. Dând curs directivelor lui Adam, micul grup a ajuns în curând la grota acestuia. Uimit la culme de ceea ce vedea, Lameh a strigat: „Pentru numele lui Dumnezeu cel atotputernic! Ce îmi văd ochii? Să fie aceasta opera unor mâini umane?

2. Nu, nu, este imposibil ca o ființă umană să fi construit această minune! Această grotă fabuloasă este prea divină pentru a putea suspecta, fie și numai pentru o singură clipă, de la prima privire sau după o examinare amănunțită, că a fost construită de oameni, oricât de pricepuți ar fi aceștia în ornarea cu pietre prețioase!

3. Întregul ansamblu al acestui templu natural grandios este alcătuit dintr-o singură bucată. Deși nu au nici cea mai mică fisură, acești pereți divini dau impresia că au fost construiți prin alăturarea a tot felul de pietre prețioase.

4. Iată, aici se află un mural alcătuit exclusiv din coloane de rubine de aceeași grosime, care strălucesc la fel ca un răsărit magnific de soare. Dincolo se înalță o coloană gigantică, cu o înălțime mai mare decât cea a 100 de oameni, construită dintr-o singură bucată și de un albastru strălucitor! În spatele acestei coloane văd o capelă laterală micuță care strălucește de parcă ar fi construită din aur curat, încrustat ici și colo cu steluțe viu colorate!

5. O, toată această splendoare fără egal mă împiedică să mai încerc să o descriu în cuvinte!

6. O, Doamne, dar ce-mi văd ochii, acolo, în mijlocul acestui templu care strălucește în nuanțe incandescente? Să fie oare acela un izvor? – O, da, este un izvor minunat și sublim, la fel ca tot ce a ieșit direct din mâinile atotputernice ale Creatorului nostru.

7. O, Doamne, o, Dumnezeu atotputernic! Oamenii și îngerii nu înseamnă nimic prin comparație cu Tine!

8. Doamne, Creatorule, Părinte preasfânt, mult preasfânt! Oare chiar ai creat astfel de opere pentru inimile nerecunoscătoare ale oamenilor?

9. Iată, acolo sus, pe bolta cerească, strălucește soarele, cu o măreție indescriptibilă. Lumina sa transformă acest pământ întunecat într-un peisaj cu adevărat celest!

10. Noaptea, pe cerul infinit strălucesc de o mie de ori câte o mie de stele, în timp ce luna preaslăvește cu lumina ei blândă gloria eternă a lui Dumnezeu!

11. Ce forme minunate și veșnic în schimbare alcătuiesc norii aducători de ploaie! Și cât de frumos este împodobit pământul cu toate aceste flori de o rară frumusețe, care ne îmbată cu parfumul lor! Da, pământul este la fel de împodobit ca o femeie cochetă, și totuși, Doamne, oamenii uită cu atâta ușurință de Tine, deși trăiesc în mijlocul acestor minuni care reprezintă dovada cea mai vie a iubirii Tale părintești!

12. Dacă un bărbat îi oferă unei tinere fete un buchet de flori, ca semn al iubirii sale trupești, acest gest este suficient pentru ca ea să se îndrăgostească de el și să nu mai aibă ochi pentru nimeni altcineva, decât numai pentru trupul lui. Fără bărbatul iubit, întreaga creație a Celui atotputernic nu mai reprezintă pentru ea decât un lucru demn de a fi disprețuit.

13. Și totuși, în iubirea Lui infinită, Tatăl nostru preasfânt și preaplin de bunătate a înzestrat acest pământ cu cele mai frumoase și mai sublime buchete ale iubirii, a creat pentru noi soarele și stelele, precum și nenumărate alte minuni. Iar noi, care nu suntem în fața Lui decât o hrană pentru viermii care se târăsc prin țărână, uităm tot timpul de El, ba chiar îl disprețuim, pe El, care este frumusețea cea mai deplină, iubirea cea mai nobilă și înțelepciunea cea mai profundă, atunci când ne inflamăm cu iubirea păcătoasă a trupului nostru!

14. O, pământ minunat, mamă sublimă, împodobită direct de Dumnezeu și purtătoare a atâtor minuni! Merităm noi oare, ființe mizerabile și stupide, să pășim pe solul tău, pe care cresc zilnic miracolele sădite de degetul atotputernic al Creatorului?”

15. După care Lameh a tăcut, iar Adam și ceilalți membri ai micului grup s-au grăbit să îl îmbrățișeze cu ochii în lacrimi, ca semn al afecțiunii ce i-o purtau.

16. În final, Enoh a spus: „Da, frate Lameh, ai vorbit într-adevăr după inima mea; chiar așa se petrec lucrurile! Ființa carnală nu merită să locuiască pe acest pământ dacă respinge spiritul cu unicul scop de a-și satisface trupul!

17. Continuă însă să vorbești, așa cum ai făcut până acum! Adevăr îți spun: te-am putea asculta zi și noapte, ba chiar ani de zile, fără a obosi! Haide, reia-ți discursul și nu mai fă nici o pauză!”

Author:  1% [ 30.6.2018, 10:34 ]
Post subject:  Capitolul 95

Capitolul 95
Enoh vorbește cu înțelepciune despre iubirea trupească și despre iubirea lumii.
(12 august 1843)

1. Amabila invitație a lui Enoh a avut darul de a-l reconforta pe Lameh, care a spus:

2. „O, dragul meu frate, nu mi-aș dori decât să pot vorbi despre Dumnezeu și despre minunile Sale până când mi s-ar usca gâtul și limba. Din păcate, frumusețea neasemuită și splendoarea greu de imaginat a acestui loc mă împiedică să mai scot vreun cuvânt, căci nu sunt decât un biet păcătos, iar rostirea cuvintelor devine foarte dificilă atunci când instrumentele vocale refuză să își îndeplinească menirea! De aceea, aș prefera să iei chiar tu cuvântul, pentru a-mi lămuri alte aspecte, care mie îmi scapă!

3. Cred că am vorbit destul despre nebunia oamenilor. Dacă ai însă ceva de spus în favoarea lor, te rog să iei cuvântul și să compensezi astfel nedreptatea pe care le-am făcut-o prin afirmațiile mele deloc măgulitoare la adresa lor!

4. Personal, am vorbit în funcție de experiența mea, și este cert că lucrurile se petrec exact așa cum le-am descris în puține cuvinte; dar tu, dragul meu frate, ai observat probabil lucrurile și dintr-o altă perspectivă, privind de la înălțimea acestor munți sublimi, perspectivă care mie mi-a lipsit, căci am trăit tot timpul la șes, în profunzimile păcatului! De aceea, cred că ești mult mai în măsură decât mine să judeci umanitatea dintr-o perspectivă echitabilă. De aceea, te implor, ia cuvântul și vorbește în locul meu!”

5. Enoh i-a întins mâna lui Lameh și i-a spus: „Frate, este foarte adevărat că tu ai trăit cu totul alt tip de experiențe în profunzimile de la șes prin comparație cu mine, care am trăit pe înălțimile sacre; totuși, cuvintele tale sunt cât se poate de adevărate în ceea ce îi privește pe majoritatea oamenilor, care acordă o importanță mai mare trupului lor decât Domnului Însuși!

6. Dacă întrebi pe cineva: ‚Fratele meu (sau sora mea), pe cine preferi și cui i te închini tu în primul rând: trupului tău sau lui Dumnezeu, Domnul, Creatorul și Părintele tău?’, el (sau ea) îți va răspunde imediat: ‚Ce întrebare îngrozitoare! Cine și-ar putea iubi propriul trup mai mult decât pe Dumnezeu? Vai, un astfel de gând reprezintă un păcat în sine, din cauza căruia s-ar putea cutremura întregul pământ!’

7. Dacă vei analiza însă faptele acestui frate al tău (sau ale acestei surori ale tale), viața sa de zi cu zi, vei descoperi foarte rapid cât de multă bucurie îi produc toate aceste lucruri deșarte, pur lumești, trupești și demne de tot disprețul, pe care nu le savurează timp de câteva minute, ci zile, săptămâni, luni și chiar ani la rând!

8. Dacă vei încerca să îi vorbești cu toată seriozitatea despre Dumnezeu și despre aspectele pur spirituale și vii ale vieții, îi vei citi pe față o stare de uimire absolută, de iritare și chiar de prostie. După o oră de asemenea discuții, expresia lui plictisită în cel mai înalt grad îți va spune cu toată claritatea:

9. ‚Prietene, schimbă te rog subiectul! Vorbește-mi despre orice altceva, căci nu înțeleg nimic din ceea ce îmi spui. Acest subiect de conversație este pur și simplu prea elevat pentru mine! Dat fiind că nu pot să-l înțeleg, el nu face altceva decât să mă plictisească de moarte, trezindu-mi o stare de proastă dispoziție, și în cele din urmă de somnolență! – Vorbește-mi mai bine de o pisică, de o pasăre, de o fată tânără și frumoasă sau de un băiat tânăr și atrăgător, iar atunci te voi asculta cu cea mai mare atenție, întreaga zi dacă va fi nevoie. Scutește-mă însă de toate aceste aiureli divine, mult prea elevate pentru mine și pe care nu le înțeleg deloc!’

10. De bună seamă, un om care se teme de Dumnezeu nu va îndrăzni să îți spună deschis acest lucru, dar faptele și gesturile sale îți vor striga în față ceea ce el nu va avea curajul să rostească în cuvinte, iar comportamentul său se va face auzit mai puternic decât răgetul unui leu înfometat!

11. Privind lucrurile din această perspectivă, nu ar trebui să faci o diferență atât de mare între experiențele tale și ale mele! Din acest punct de vedere, poți face o comparație între regiunile de la șes și cele din munți și poți vorbi fără teamă, cu atât mai mult cu cât Muthael ni se va alătura în curând, căci venirea lui este așteptată.

12. Iar acum, vom intra cu toții în grotă și ne vom îndrepta către Levant; acolo, vei putea contempla și alte minuni ale lui Dumnezeu!

13. Așa cum îți spuneam însă, atunci când ne vom întâlni cu Muthael, îi voi cere să ți se adreseze ție, și te asigur că vei ști ce să îi răspunzi! – Așa să fie, în numele Domnului! Amin”.

Author:  1% [ 30.6.2018, 10:35 ]
Post subject:  Capitolul 96

Capitolul 96
Mica procesiune ajunge la coliba Puristei. Lameh se minunează de frumusețea gazdei sale.
(17 august 1843)

1. După ce călătorii au trecut prin grotă, timp în care Lameh nu a încetat nici o clipă să se minuneze de frumusețea fără egal a acesteia, și au ajuns la ieșirea care dădea către Levant, Enoh s-a adresat celorlalți:

2. În continuare, ne vom îndrepta către Levant, pentru ca Lameh și tovarășii săi de la șes să poată admira în continuare măreția Tatălui nostru preasfânt! Vom lua apoi masa Domnului în coliba Puristei, masă pe care ne-a recomandat chiar El să o servim la momentul oportun, pentru a ne întări iubirea, și implicit spiritul!”

3. Adam i-a răspuns: „Da, fiul meu Enoh, ai vorbit foarte bine. Chiar asta vom face, și cu această ocazie vom vedea ce vom putea face pentru a-l ajuta pe Muthael, zelosul nostru candidat la însurătoare!”

4. Enoh a adăugat: „Da, tată Adam, cu siguranță vom avea grijă să rezolvăm această problemă! – Deocamdată însă, să nu ne batem capul cu acest lucru. Vom vedea ce vom avea de făcut la fața locului! – Iar acum, să pornim la drum, în numele Domnului!”

5. Și astfel, micul grup a pornit la drum, îndepărtându-se cu pași repezi de grotă și îndreptându-se în direcția Levantului.

6. Nici nu au ajuns bine în această regiune că au și fost înconjurați de o mare mulțime, care s-a grăbit să le iasă în întâmpinare și i-a primit cu iubire.

7. Prima care i-a salutat pe eminenții oaspeți a fost Purista, care le-a spus:

8. „Sublimi părinți, prieteni ai lui Dumnezeu cel atotputernic! Ca de obicei, motivul care vă aduce pe meleagurile noastre nu poate fi altfel decât nobil și elevat! De aceea, mă închin cu întreaga mea ființă în fața Tatălui nostru preasfânt și preaplin de iubire, care sălășluiește de-a pururi în lumina Lui eternă și sacră, dând viață inimilor noastre prin iubirea pe care i-o purtăm!

9. O, dragi și venerați părinți, eu, sărmana slujitoare a Domnului, vă urez de o mie de ori bun venit! Sufletul meu tânjește să asculte cuvintele celui pe care Domnul Însuși l-a desemnat drept mare preot al nostru!

10. O, intrați împreună cu mine în coliba pe care a construit-o Domnul Însuși, prin voința Lui atotputernică, și pe care a consacrat-o ca bucătărie în care toți copiii Lui să își poată găsi hrana regeneratoare de care au nevoie pentru Viața eternă!”

11. Văzând fața încremenită a lui Lameh, Enoh l-a întrebat pe acesta: „Ei, frate Lameh, cum îți place gazda noastră? Și ce spui de cuvintele sale?”

12. Aflat încă sub impresia puternică provocată de frumusețea celestă a Puristei, Lameh a răspuns: „O, frate, când l-am văzut pe dușmanul jurat al Domnului în fața peșterii în flăcări, mi-am pierdut pentru câteva clipe simțul vorbirii, dar această fată coborâtă din cer îmi blochează acest simț într-o manieră infinit mai puternică! Doamne, Doamne, ce îmi văd ochii!?

13. Ascultă, frate, o viziune atât de celestă l-ar putea costa chiar viața pe un păcătos ca mine! Să vezi o frumusețe atât de mare, asociată cu o iubire și o înțelepciune atât de profundă! O biată creatură neevoluată ca mine nu va putea înțelege niciodată cum este posibil să existe o astfel de asociere!

14. Frate, te rog, scutește-mă pentru moment de orice discuție și de orice apreciere, căci trebuie mai întâi să mă obișnuiesc cu această viziune! Când voi reuși să îmi revin cât de cât, voi putea lua din nou cuvântul! Până atunci însă, te implor, nu mă obliga să vorbesc!”

15. Enoh i-a răspuns: „Foarte bine! Oricum, limba ta se va dezlega de la sine atunci când vei intra în interiorul colibei construită de măreția Domnului. De aceea, ne vom îndrepta în direcția ei fără nici o întârziere!”

16. Preafrumoasa Purista i-a condus pe înalții oaspeți către colibă, unde a așezat câteva vreascuri proaspete în soba iubirii.

Author:  1% [ 30.6.2018, 10:37 ]
Post subject:  Capitolul 97

Capitolul 97
În coliba Domnului. Purista se plânge de avansurile amoroase ale lui Muthael. Răspunsul înțelept al lui Enoh.
(18 august 1843)

1. După ce a avut grijă ca toți oaspeții să se instaleze confortabil în colibă, iar soba să fie plină cu lemne, Purista s-a îndreptat către Enoh și i-a spus:

2. „O, sublim, unic și autentic mare preot al lui Dumnezeu cel atotputernic și etern, care este Tatăl nostru preasfânt și preaplin de iubire! Doresc să-ți relatez cu inima strânsă ce se întâmplă aici, în Levant!

3. Așa cum știi, cu ultima ocazie cu care ne-a vizitat, Domnul, Tatăl nostru prea-sfânt și preaplin de iubire, i-a făcut lui Muthael o promisiune potrivit căreia mă va putea lua de soție, atunci când va considera El necesar. Iar acum, Muthael, pe care eu îl credeam un om înțelept și drept, mă agasează și mă hărțuiește tot timpul, dorind să mă oblige să îi dau consimțământul meu.

4. Dacă îi reamintesc de cuvintele Domnului și îi cer să renunțe la consimțământul meu, dat fiind că, oricum, lucrurile se vor petrece după voia Domnului și la momentul pe care îl va considera El oportun, începe imediat să plângă și îmi spune:

5. ‚Da, da, așa spun toate fecioarele atunci când pretendentul la mâna lor nu le este pe plac!’ – El știe foarte bine că Domnul nu m-ar obliga niciodată să îi devin soție lui Muthael împotriva voinței mele și este convins că, dacă îl trimit tot timpul înapoi la Domnul, fac acest lucru pentru că nu îl doresc ca soț, dat fiind că, așa cum spuneam, Domnul nu m-ar obliga niciodată să fac ceva care îmi repugnă!

6. Iată, deci, cum se petrec lucrurile, și te asigur că mi-a mai spus și alte lucruri decât acestea! De aceea, te rog, dă-mi un sfat venit direct de la Domnul, ca să știu cum trebuie să procedez în continuare!

7. Nici nu știu sigur dacă ieri nu am păcătuit când, obosită de discursurile lui deșarte și de întrebările lui inutile, i-am tăiat-o scurt și i-am spus pe șleau: ‚Dat fiind că te comporți fără nici un pic de înțelepciune, făcând presiuni inutile asupra mea de a-ți deveni soție înainte de momentul oportun, îți spun cu toată seriozitatea că da, în această clipă simt o anumită aversiune față de tine! În plus, te asigur că nu vei reuși niciodată să îmi deturnezi iubirea pe care i-o port Domnului! Dacă vei mai avansa măcar cu un singur pas către mine, mânat de această pasiune oarbă a iubirii tale trupești, îți jur în numele Domnului, chiar în fața acestei sobe sfinte, că voi rămâne de-a pururi nemăritată, păstrându-mi iubirea pură pe care i-o port Lui, și nu voi mai privi niciodată un bărbat în față cât timp voi trăi pe acest pământ!’

8. Cuvintele mele l-au bulversat atât de tare pe Muthael încât acesta a fost incapabil să mai spună ceva și s-a îndepărtat plângând. Din câte am remarcat, s-a îndreptat direct către voi, către înălțimile sacre.

9. O, Enoh, nobil slujitor al lui Dumnezeu cel atotputernic, dă-mi un sfat bun, în numele Domnului, un sfat care să mă reconforteze!”

10. Enoh i-a răspuns astfel Puristei: „Ascultă-mă! Îți voi spune cum se prezintă lucrurile în lumina adevărului. Iată: Domnul i-a promis mâna ta lui Muthael, așa că te-a legat deja de el întru spirit. Totuși, a decis ca trupul tău să nu fie binecuvântat decât la un moment ulterior, considerat de El favorabil. Domnul a avut grijă să îți transmită decizia Lui într-o manieră tăcută, comunicând-o sentimentelor tale.

11. Când Muthael a venit la tine și ți-a împărtășit același lucru, dar într-o manieră deschisă, tu ți-ai dat seama dintr-o privire că el era cel care ți-era predestinat, adică cel care îți va deveni într-o zi bărbatul binecuvântat. Ca urmare a acestei descoperiri, tu i-ai aruncat lui Muthael o privire semnificativă și plină de amabilitate. Prin această privire, care spunea multe, i-ai provocat o rană profundă, care aproape că l-a privat de înțelepciunea lui obișnuită! Începând din acel moment, Muthael a devenit sclavul iubirii sale față de tine și nu mai poate ieși din această fundătură în care a ajuns și în care nu există nici un fel de Viață!

12. După cum îți poți da seama, ai comis o greșeală, chiar dacă nu foarte mare, așa că va trebui să o repari! Ai putea face acest lucru rugându-L pe Domnul să îl binecuvânteze pe Muthael și să îl conducă pe calea cea dreaptă a mântuirii!

13. Mai presus de orice, nu trebuie să îl tratezi cu dispreț, căci un bărbat care poartă cu sine promisiunea Domnului este cu siguranță sfințit!

14. Chiar dacă Domnul îl pune la ora actuală la încercare, El face acest lucru exclusiv pentru a-l ajuta să progreseze rapid către deplina lui realizare spirituală. Nu te lăsa însă amăgită de aceste încercări la care este supus Muthael, căci el rămâne în ultimă instanță bărbatul sfințit de Dumnezeu, pe care Acesta ți l-a consacrat!

15. Iată, așa stau lucrurile, în lumina adevărului! – Nu îl mai respinge, dar nici nu-l mai tenta! – Atât am avut să-ți spun! În ceea ce îl privește pe Muthael, fii sigură că voi avea o discuție și cu el! – Iar acum, să ne apropiem cu toții de sobă! Amin”.

Author:  1% [ 30.6.2018, 10:41 ]
Post subject:  Capitolul 98

Capitolul 98
Enoh îl vindecă pe Muthael de depresia lui amoroasă
(19 august 1843)

1. În timp ce Purista își făcea de lucru pe lângă sobă, iar Lameh, a cărui limbă s-a dezlegat în sfârșit, îi întreținea pe părinții patriarhi cu observațiile sale pertinente legate de gazda lor, Muthael a intrat subit pe poartă, părând complet ieșit din minți. Văzându-l pe Enoh, el s-a îndreptat către el cu o mină gânditoare și l-a privit o vreme fără să spună nimic.

2. Atunci, Enoh și-a ridicat mâna dreaptă și a spus cu putere: „Ascultă, dorință mută a cărnii care ai făcut din acest bărbat un prizonier, deși el este purtătorul promisiunii lui Dumnezeu, îți poruncesc, prin puterea Domnului care se găsește în pieptul meu, să taci și să te îndepărtezi de cel care a fost chemat de Domnul Însuși!”

3. Instantaneu, Muthael s-a trezit parcă dintr-un somn profund și a exclamat: „O, Doamne, Tată preasfânt! Unde mă aflu? Ce s-a întâmplat cu mine? Oare m-am trezit, sau încă mai dorm și visez?

4. Îmi amintesc vag că m-am grăbit până aici mânat de pasiunea mea pentru Purista. Iar acum, Purista se află alături de mine, dar mie îmi este la fel de indiferentă de parcă nu ar exista deloc! – Cum este posibil așa ceva?

5. Îmi amintesc de asemenea că după ce am auzit promisiunea Domnului, am început să simt pentru ea o pasiune absolut arzătoare, dar acum, această promisiune nu mai strălucește în pieptul meu decât ca o stea atunci când se lasă seara, dat fiind că este un cuvânt al Tatălui! Tot restul a dispărut pentru mine! – Mă întreb însă cum a fost posibil ca în ființa mea să se producă o asemenea schimbare?

6. O, Enoh, acum că știu de ce am venit aici și de ce m-am grăbit atât de tare ieri, dis de dimineață, către înălțimile sacre, îți pot declara deschis: pentru mine, întregul pământ, cu toți locuitorii lui, nu reprezintă nimic mai mult decât o coajă de nucă lipsită de miez!

7. Tatăl ceresc este totul pentru mine, și tot restul nu reprezintă nimic! Nici măcar tu, Enoh, nu reprezinți ceva pentru mine decât în măsura în care în inima ta arde o iubire profundă și unică pentru El. Dacă nu ai dispune de această iubire, ai fi la fel ca toți ceilalți, o simplă creatură, așa cum este și Purista; de aceea, nu ai exista deloc în ochii mei!

8. Căci eu văd pretutindeni efortul Tatălui de a conserva tot ceea ce există prin iubirea Lui, creând totodată noi și noi minuni ale creației. De aceea, sunt incapabil să iubesc aceste creaturi care îl costă pe Tatăl nostru preasfânt un efort atât de mare, căci El este singurul pe care îl iubesc!

9. Aș prefera să nu exist nici chiar eu, căci sunt conștient de faptul că inclusiv pentru existența mea depune El un astfel de efort creator. Pe de altă parte, dacă nu aș exista, nici nu L-aș putea iubi pe El, care este iubirea cea mai desăvârșită cu putință! Cu toții ar trebui să vă apropiați cât mai mult de El, pentru a-L putea iubi așa cum vă iubește El pe voi, cu aceeași ardoare infinită!

10. O, Tată preasfânt, cum este posibil să o fi iubit pe această Purista mai mult ca pe Tine, fie și măcar pentru câteva clipe?”

11. Aceste cuvinte au încheiat discursul lui Muthael. Toți cei de față și-au putut da astfel seama, nu fără o oarecare teamă, de fantastica transformare care s-a produs în el.

12. Cât despre Purista, aceasta a început să plângă cu palmele la ochi, blestemând privirea pe care i-a aruncat-o în trecut lui Muthael și care i-a produs acestuia o rană atât de profundă în suflet. Căci ajunsese să îl considere pe cel pe care îl iubea în secret complet pierdut pentru ea.

13. În ceea ce îl privea pe Adam, acesta nu știa cu ce întrebare să înceapă, pentru a-și lămuri mai bine ce s-a întâmplat.

14. La fel de stupefiat era și Lameh de la șes, care i s-a adresat astfel lui Enoh: „Frate, după toate aparențele, nu cred că aș mai avea ce să-i spun acestui om!”

15. Enoh i-a răspuns însă: „Nu te mai gândi la asta! Așteaptă urmarea evenimentelor și te asigur că va veni și momentul tău să vorbești. Vei avea atunci multe de spus, căci acela va fi momentul care îți va fi predestinat. Deocamdată, să lăsăm lucrurile așa cum sunt! Căci Puristei în revine datoria de a se apropia de Muthael, pentru a repara greșeala pe care a făcut-o, involuntar, ce-i drept! Asta dorește Domnul acum! De aceea, îți propun să nu ne mai ocupăm deocamdată de această poveste și să continuăm să urmăm calea voinței divine! Amin”.

Author:  1% [ 30.6.2018, 10:46 ]
Post subject:  Capitolul 99

Capitolul 99
Uimirea lui Adam în fața transformării lui Muthael. Sfiala Puristei. – Discursul lui Muthael. Purista se căiește și își cere iertare.
(21 august 1843)

1. Abia după aceste ultime cuvinte ale lui Enoh și-a mai revenit Adam din uimirea în care căzuse. De aceea, el l-a întrebat imediat pe Enoh: „Ascultă, iubitul meu fiu Enoh! Ce se petrece aici? Muthael, care ceva mai devreme părea să-și fi ieșit din minți, fiind convins că a descoperit minunea minunilor în persoana Puristei, care nu mai departe de ieri era complet pierdut în contemplarea interioară a imaginii multiubite a acesteia, nevorbind de altceva decât de ea, în așteptarea imensei grații acordate acestei uniuni sacre de promisiunea lui Dumnezeu, – Muthael, care îmi prezicea nu cu mult timp în urmă că prezervarea întregii rase umane va depinde de această căsătorie pe care a anunțat-o chiar Dumnezeu –, ei bine, același Muthael s-a apucat din senin să vorbească de indiferența, ca să nu spun chiar disprețul lui față de Purista, care pare să fi devenit ea însăși la fel de indiferentă față de el cum suntem noi față de ținuturile pe care nu le cunoaștem.

2. O, spune-mi, ce s-a întâmplat? Oare gestul pe care l-ai făcut cu mâna a provocat această transformare a lui Muthael? Sau s-a convins singur, în sinea lui, că nu mai simte nimic față de ea? Sau poate că a fost o intervenție a Domnului, care i-a transformat subit inima? L-ai scufundat cumva într-un fel de somn hipnotic? O, spune-mi, ce s-a întâmplat cu Muthael al nostru?”

3. Enoh i-a răspuns astfel lui Adam: „Părinte Adam, fii atent la comportamentul lui Muthael și la discursul pe care îl va ține în continuare, și vei descoperi singur răspunsul la nelămurirea ta! Am să îi cer imediat să îi vorbească Puristei, iar dacă va fi de acord, îți vei da rapid seama ce se ascunde de fapt sub aceste aparențe. Fii așadar cât se poate de atent!”

4. După care Enoh a chemat-o la el pe Purista și i-a spus: „Ei bine, scumpa mea Purista, spune-mi, cum îți place Muthael la ora actuală? Ești satisfăcută de maniera în care l-am transformat, prin grația Domnului? Nu cu prea mult timp în urmă, îmi amintesc că te-ai plâns de el și ne-ai împărtășit nemulțumirea ta în ceea ce îl privește. De aceea, te întreb acum dacă îl preferi așa cum este la ora actuală!”

5. Auzind aceste cuvinte, Purista s-a simțit extrem de stânjenită și nu a știut ce să răspundă.

6. Muthael, care se afla chiar lângă ea, a luat însă cuvântul și a spus fără nici o rezervă: „Eu cred că există un timp pentru tot ceea ce există pe acest pământ! Există un timp pentru prostie, un timp pentru înțelepciune, un timp pentru iubire, un timp pentru dorința unui bărbat de a avea o femeie, și în sfârșit un timp pentru dorința de căsătorie! Mie îmi venise acest timp, și așa se explică ardoarea care m-a cuprins în privința Puristei!

7. Dacă timpurile însele se schimbă, iar noi suntem prizonierii lor, cum am putea scăpa de această vrajă, rămânând de neclintit în fața lor?

8. Pământul dansează continuu în jurul soarelui, la fel ca un copilaș care se joacă. Ce înțelept de pe pământ poate să nu se bucure de acest dans jucăuș, oricât de calm și de detașat ar fi el? Chiar și atunci când dorm, eu fac parte integrantă din această revărsare de bucurie a pământului.

9. În aceste condiții, nu e deloc de mirare că m-am inflamat atât de tare pentru o fată cu ochii de foc! – Știm însă cu toții că până și puterea arzătoare a soarelui este stinsă atunci când cerul este acoperit de nori; de aceea, trebuie să existe un mijloc prin care bărbatul să poată stinge pasiunea arzătoare și nebunească pe care o simte față de femeie!

10. Prin grația lui Dumnezeu, am găsit un astfel de mijloc, astfel încât cei doi sori ai Puristei nu-mi mai fac acum nici un rău! Cum s-ar spune, timpurile s-au schimbat în interiorul meu și experimentez acum un fel de renaștere; îmi dau perfect seama că orice bărbat poate trăi foarte bine și fără o Purista, atât timp cât a primit viață. Așa se explică schimbarea constantă a vremii.

11. Într-o zi vremea este frumoasă; în următoarea se schimbă și devine urâtă; într-o zi soarele arde cu putere, în următoarea își pierde această putere; într-o zi întreaga natură înflorește, debordând de energie, în următoarea totul îngheață”.

12. Aceste cuvinte i-au străpuns inima Puristei, care a început să plângă cu amărăciune. În final, ea a spus: „Dacă bărbatul care mi-a fost promis îmi ține astfel de discursuri pe o temă atât de serioasă, mă întreb ce se va întâmpla atunci când ceilalți vor începe să vorbească? O, Muthael, chiar nu poți să mă ierți în inima ta pentru că am fost atât de dură cu tine?”

Author:  1% [ 30.6.2018, 10:48 ]
Post subject:  Capitolul 100

Capitolul 100
Discursul plin de înțelepciune și de virilitate adresat de Muthael Puristei.
(22 august 1843)

1. Atunci, Muthael s-a întors către Purista și i-a spus: „Purista, de ce te plângi de ordinea divină?

2. Nu cu mult timp în urmă, eu eram plin de ardoare, iar tu te-ai plâns tot timpul de comportamentul meu. Acum ardoarea mea s-a răcit și văd că continui să te plângi! Spune-mi, cum ar trebui să mă comport ca să fii satisfăcută? Oare trebuie să rămân la mijloc, între căldură și indiferență? Cum s-ar spune, preferi ca iubirea mea pentru tine să rămână călduță?

3. Constat că nu îmi răspunzi! În acest caz, îți voi da eu răspunsul corect, în fața lui Dumnezeu și a părinților patriarhi:

4. Eu cred că am un comportament just atât timp cât mă comport față de tine așa cum dorește Domnul!

5. Dacă sunt plin de ardoare, o fac pentru că voința Domnului mă determină să fiu plin de ardoare; dacă mă comport cu răceală, de asemenea fac acest lucru în conformitate cu voința Domnului. Chiar și dacă m-aș comporta călduț, aceasta ar fi tot voința Domnului, deși știu foarte bine că acest tip de comportament nu se poate încadra vreodată în ordinea divină, - de unde rezultă că Domnul nu mă va sili niciodată să adopt un astfel de comportament!

6. Dacă ai cu adevărat încredere în El, care este Părintele întregii umanități, cum este posibil să îți lipsească curajul și să te prezinți în fața mea plângând, ca și cum ar trebui să îți iert o așa-zisă ofensă?

7. Nu crezi că Domnul va face exact așa cum va dori, unindu-ne sau despărțindu-ne la momentul potrivit, după cum îi va fi voia?

8. O, vezi tu, nici tu, nici eu, nici Enoh și nici chiar părinții patriarhi nu vom putea lua vreodată o astfel de decizie, care nu depinde decât de Domnul!

9. Nu contează dacă ne iubim cu ardoare sau dacă nu ne suportăm reciproc; atât timp cât Domnul a promis că ne va uni, cu siguranță o va face, cu singura condiție ca iubirea pe care ne-o purtăm unul altuia să nu o depășească pe aceea pe care i-o datorăm Lui!

10. Dacă aceasta este singura premisă care poate împiedica îndeplinirea acestei promisiuni, lucru de care nu mă îndoiesc nici o clipă, nu pot decât să îi mulțumesc din toată inima Domnului pentru că mi-a moderat ardoarea excesivă pe care o simțeam față de tine, trezită în inima mea pe de o parte de promisiunea Lui sfântă și pe de altă parte de lumina ochilor tăi. În ceea ce te privește, nu pot să cred decât că vei împărtăși această opinie a mea, găsind-o judicioasă, cu atât mai mult cu cât știu că ești slujitoarea plină de puritate a Domnului, pe care a ales-o chiar El, purtând-o în brațele Sale sfinte!

11. De aceea, îți declar acum și aici, în fața lui Dumnezeu și a părinților patriarhi, că atât timp cât Domnul nu îmi va porunci cu claritate să te iau de soție, mă voi comporta față de tine la fel ca față de orice altă fecioară, pe care Domnul nu mi-a promis-o de soție!

12. În calitatea mea de frate al tău, îți doresc să înțelegi și să adopți întru totul acest punct de vedere, întrucât este singurul capabil să te unească pentru totdeauna cu Tatăl nostru ceresc!

13. De acum înainte, raportează-te numai la Domnul, și poți fi convinsă că inima ta își va găsi imediat liniștea după care tânjește și alinarea cea mai blândă! Acesta este singurul lucru pe care ți-l poate dori inima mea, care acum îi este devotată în întregime Domnului! Acționează în acest fel și te vei putea bucura de adevărata lumină a promisiunii sfinte a Domnului! Amin”.

14. Auzind aceste cuvinte, Purista și-a acoperit fața și s-a întors la soba ei. Emoționată de înțelepciunea lui Muthael, ea a început să reflecteze intens la cuvintele acestuia, găsindu-le din ce în ce mai pline de justețe.

15. Atunci, Enoh i-a spus lui Lameh: „Frate, pregătește-te, căci în scurt timp va veni rândul tău să îți exprimi gândurile legate de profunzimea iubirii față de Dumnezeu din inima omului!”

Author:  1% [ 21.7.2018, 05:21 ]
Post subject:  Capitolul 101

Capitolul 101
Disprețul lui Muthael față de oaspeții veniți de la șes și întrebarea sa dură adresată regelui Lameh. Răspunsul lui Lameh.
(23 august 1843)

1. După acest avertisment primit de Lameh, Muthael s-a întors către Enoh și i-a spus: „Enoh, spune-mi, cine sunt acești oameni mititei, și îndeosebi cel căruia tocmai i-ai adresat cuvântul? Sunt cumva niște compatrioți ai celor care, pe vremea când Domnul se afla printre noi, au urcat din zona de șes – acum purificat㠖 și au avut îndrăzneala să ne atace? Sau poate vin din cine știe ce colț pierdut al Septentrionului? Spune-mi, cine sunt acești oameni?”

2. Enoh i-a răspuns astfel lui Muthael: „Ascultă, tocmai l-am avertizat pe unul din acești oameni că el este cel mai în măsură să îți răspundă la întrebările pe care dorești să i le pui! De vreme ce dorești tu însuți să faci cunoștință cu aceste ființe, care – ce-i drept – sunt mai mici decât noi din punct de vedere fizic, dar în nici un caz din punct de vedere spiritual, îți recomand să te adresezi direct celui care se află cel mai aproape de mine și care se numește Lameh. Te asigur că acesta este capabil să îți ofere cele mai complete informații legate de tot ceea ce te interesează. De aceea, pune-i orice întrebări dorești, fără teamă și fără nici o rezervă. Sunt deja absolut convins că vei fi întru totul satisfăcut de răspunsurile lui, chiar dacă înălțimea sa nu se compară cu a noastră!”

3. Imediat, Adam i-a făcut și el un semn lui Muthael, indicându-i astfel că poate începe să vorbească fără întârziere cu micuțul bărbat, cu atât mai mult cu cât avusese deja suficient timp la dispoziție pentru a se convinge de comorile spirituale care se ascundeau în persoana lui Lameh.

4. Fără să mai ezite și fără să se mai teamă de riscurile la care s-ar putea expune, Muthael a început imediat o conversație cu Lameh, căruia i-a pus următoarea întrebare:

5. „Lameh, micuțule om cu dimensiuni incredibil de reduse, spune-mi cine ești și de unde vii, ca să știu cum trebuie să mă comport față de tine și față de tovarășii tăi! Vezi tu, eu nu am darul lui Enoh și al altor înțelepți iluminați de a vedea până în profunzimile ultime ale sufletului celui pe care îi am în față! De aceea, mă văd obligat să pun astfel de întrebări pentru a afla cine se află în fața mea. Așadar, te întreb din nou: cine ești și de unde vii?”

6. Lameh i-a adresat lui Muthael o privire plină de înțeles și i-a răspuns ușor agitat, cântărindu-și fiecare cuvânt: „Ascultă, bărbat din Levant, care de obicei dai dovadă de atâta înțelepciune! Această întrebare nu îți face deloc cinste. Așa vorbesc doar servitorii vulgari care mătură străzile în marele meu oraș, Hanoh, întrucât aceștia nu știu că aparțin înainte de toate rasei umane!

7. După părerea mea, un înțelept adevărat ar trebui să știe că orice ființă vie – cu atât mai mult dacă se află în compania unui om ca Enoh, fiind capabilă să se întrețină cu el – merită să se bucure de ceva mai multă considerație din partea semenilor săi, întrucât nu este o maimuță care seamănă cu oamenii!

8. O astfel de apreciere referitoare la înălțimea noastră reprezintă inclusiv o dovadă de lipsă de bun simț, ceea ce mă face să cred că adevărata înțelepciune îți este în realitate necunoscută, atât timp cât nu vezi în mine decât un fel de maimuță, și nu un om!

9. De aceea, sfatul meu este să te ocupi mai întâi de toate de tine însuți, încercând să te cunoști mai bine, și abia apoi să încerci să afli cine sunt eu! Comportamentul tău față de noi îmi explică inclusiv atitudinea extremă pe care ai adoptat-o față de celesta Purista: la început te-ai aprins în prezența ei ca un aliaj de bronz incandescent (dacă ai văzut vreodată așa ceva), iar apoi ai devenit mai rece decât un bloc de gheață! Din câte îmi dau seama, adevărata iubire față de Dumnezeu, care se manifestă inclusiv față de operele Sale, îți este întru totul străină; căci Purista este la fel de pură ca și aurul, și ar trebui să știi foarte bine ce înseamnă acest lucru!

10. Până acum te-ai comportat ca un nebun care nu are nici cea mai mică idee legată de instrumentele educative pe care le folosește Dumnezeu în cazul umanității!

11. De aceea, în numele Dumnezeului meu și al tău, du-te și învață să te cunoști pe tine însuți. Abia după ce vei fi ajuns la adevărata cunoaștere de sine întoarce-te la mine, micuțul om cu dimensiuni incredibil de reduse, care nu este totuși totuna cu o maimuță oarecare! Încearcă să înțelegi aceste cuvinte!”

Author:  1% [ 21.7.2018, 05:26 ]
Post subject:  Capitolul 102

Capitolul 102
Rușinat, Muthael vrea să se retragă. Enoh îl împiedică. Discursul lui Enoh referitor la natura femeilor.
(24 august 1843)

1. Aceste cuvinte i-au demonstrat imediat lui Muthael cu cine are de-a face. De aceea, el s-a înclinat în fața lui Lameh și a dat să se retragă pe loc din prezența acestuia, bănuind că Enoh l-a silit în mod intenționat să se expună acestei confruntări.

2. În realitate, el se simțea oarecum indignat de comportamentul lui Enoh, ca să nu mai vorbim de rușinea pe care o simțea din cauza umilinței la care a fost supus în fața Puristei și a părinților patriarhi.

3. În timp ce se apropia de ușa colibei, Enoh i-a spus însă, pe un ton foarte ferm: „Muthael, nu așa părăsește un bărbat adevărat o adunare la fel ca a noastră! – Chiar dorești să înlocuiești un anumit tip de comportament nebunesc cu un altul, cu nimic mai înțelept decât primul?”

4. Muthael i-a răspuns: „Nu aceasta este intenția mea. Tot ce doresc este să vă fac să uitați de primul meu pas greșit, făcând un alt pas! De altfel, Lameh mi-a poruncit, într-un acces de vervă, să plec și să învăț să mă cunosc mai bine! Cum poți vorbi de nebunie în acest caz, de vreme ce nu fac altceva decât să urmez sfatul unui înțelept de talia lui?”

5. Atunci, Enoh i-a spus lui Muthael: „Muthael, se pare că sufletul tău a ajuns la o mare suficiență, de când Domnul ți-a vorbit despre iubirea femeilor!

6. Dacă ai fi fost o femeie oarecare, frivolă, insensibilă și oarbă, care nu cunoaște altceva decât dorințele trupești și nu urmărește decât să și le satisfacă, prostia de care dai dovadă m-ar lăsa indiferent!

7. Căci așa sună preceptele Domnului: El o ia în brațele Sale pe femeia care îl iubește numai pe El, renunțând complet la lumea exterioară, și o poartă în brațele Sale către destinația supremă!

8. Dacă o femeie își găsește însă plăcerea supremă în prostia acestei lumi în care domnesc exclusiv senzualitatea și amuzamentele asociate cu aceasta, Domnul o lasă să facă ce vrea și să se comporte la fel ca animalele din pădure; singura grație pe care i-o mai acordă este viața trupului ei, la fel cum procedează și în cazul animalelor.

9. Așa se face că nimeni nu poate ajuta cu ușurință o femeie degenerată, înclinată către lipsa de pudoare și către prostituție, așa cum avem destule exemple în regiunea Septentrionului. Știm cu toții că o femeie care s-a îndepărtat măcar o dată de Domnul, lăsându-se atrasă de bucuriile lumești, nu mai poate fi salvată de la pierzanie decât printr-un miracol!

10. Așa sună preceptul lui Dumnezeu referitor la marea ușurință a femeilor, și la fel sună și propria mea părere!

11. Dar tu nu ești o femeie, ci un bărbat în care sălășluiește forța promisiunii divine, așa că nu te pot lăsa să fugi și să te refugiezi în prostia ta, ca și cum ai fi o femeie imposibil de strunit! Dimpotrivă, mă văd nevoit să îți spun:

12. Muthael, rămâi aici, în mijlocul nostru! Recunoaște-ți deschis prostia, în lumina spiritului pe care ți l-a dăruit Tatăl, și învață să cinstești spiritul lui Lameh! Căci, vezi tu, Domnul a mâncat deja de mai multe ori la masa lui! Lameh este un elev realizat, căruia i-a fost Învățător Domnul Însuși! Eu și cu el împărtășim același titlu și avem aceleași atribuții, pe care ni le-a încredințat Domnul Însuși! De aceea, învață să îi respecți cuvintele!

13. Haide, întoarce-te și du-te din nou la el, dar de data aceasta apropie-te de el așa cum te-ai apropia de un prieten al lui Dumnezeu care a fost foarte greu încercat. Vei constata imediat că verva lui devine mult mai puțin mușcătoare! – M-ai înțeles?”

14. Muthael a ascultat cuvintele lui Enoh și s-a întors din drum.

Author:  1% [ 21.7.2018, 05:28 ]
Post subject:  Capitolul 103

Capitolul 103
Muthael conversează cu Lameh. Cuvintele pline de înțelepciune ale acestuia din urmă. Despre adevărata natură a ofensei. Împăcat cu Lameh, Muthael îi cere sfatul.
(25 august 1843)

1. Când Muthael s-a întors către Lameh, intenționând să își ceară scuze, acesta din urmă i-a devansat intenția și i-a spus:

2. „Muthael, văd în privirea ta ce dorești să faci, dar ascultă-mă: nu pot accepta demersul tău, și asta din trei motive:

3. Primul constă în faptul că nu m-ai ofensat cu nimic! Cum m-ai fi putut ofensa în condițiile în care, la fel ca și tine, port și eu în inima mea iubirea față de Tatăl ceresc?

4. Al doilea motiv constă în faptul că un bărbat drept, care și-a consacrat viața lui Dumnezeu, nu ar trebui să considere niciodată un gest sau un cuvânt venit din partea fraților săi ca pe o ofensă, căci dincolo de orice ofensă se află ascuns un mare orgoliu, indiferent dacă privim lucrurile din perspectiva ofensatorului sau din aceea a celui ofensat. Cred că nu mai trebuie să-ți spun în ce fel privește Domnul orgoliul; sunt convins că știi deja acest lucru, dragul meu frate, și asta de o mie de ori mai bine decât mine!

5. În sfârșit, al treilea motiv este legat de faptul că pot contempla în tine promisiunea Domnului, dincolo de care se întinde la infinit, ca un fluviu atotputernic, incredibila compasiune divină.

6. Atunci când Domnul acordă unei ființe umane grația unei astfel de promisiuni, cum s-ar putea simți ofensat de cuvintele sale un om trezit din punct de vedere spiritual, așa cum sunt eu, ca urmare a unui act de clemență din partea infinitei compasiuni divine?

7. Așadar, știu exact ce dorești să îmi spui și îți răspund anticipat: frate, mi-ai înțeles greșit cuvintele. Dacă răspunsul meu la întrebarea ta oarecum surprinzătoare te-a făcut să crezi că m-ai ofensat în vreun fel, motivul este cu totul altul!

8. Ți-am dat în mod intenționat un astfel de răspuns înșelător, căci am descoperit în tine o anumită doză de orgoliu dăunător, care nu cadra deloc cu promisiunea sacră ce ți-a fost făcută!

9. Într-adevăr, am dorit să te umilesc puțin, dar nu pentru a-mi satisface în vreun fel orgoliul personal, ci doar mânat de o iubire frățească autentică și sinceră!

10. După cum cred că ți-ai dat seama, ți-ar fi imposibil să mă ofensezi în vreun fel, căci micuța scânteie de iubire divină care se găsește în mine veghează ca inima mea să nu se mai lase ofensată sau iritată vreodată de cineva, și cu atât mai puțin de tine, așa cum ți-am explicat mai devreme, dat fiind că tu ești exact persoana cu care îmi doream cel mai mult să stabilesc o relație de iubire și de prietenie!

11. Simt o mare iubire pentru tine, scumpul meu frate Muthael! Îți este oare posibil să mă iubești la rândul tău pe mine, un descendent al lui Cain?”

12. Auzind aceste cuvinte, Muthael și-a deschis larg brațele și a spus: „Vino la mine, frate Lameh, și lasă-mă să te strâng la pieptul meu, căci te iubesc cu toată ardoarea inimii mele! Într-adevăr, nu aș fi crezut niciodată să găsesc în tine o ființă atât de minunată și un frate atât de autentic! Dar acum că te-am recunoscut ca atare, mi-ai devenit mai prețios chiar decât propria mea viață! De aceea, crede-mă pe cuvânt atunci când îți spun că te iubesc și că nu voi înceta niciodată să te consider unul dintre frații mei cei mai dragi!

13. Și dacă tot am ajuns să te cunosc și să îți recunosc marea înțelepciune, aș vrea să devii sfătuitorul meu, așa cum a dorit de la bun început Enoh. Mi-ar face mare plăcere să analizezi mai îndeaproape relația mea cu Purista, slujitoarea cea pură a Domnului, și să îmi spui ce crezi cu adevărat în ceea ce privește această relație. Oare trebuie să consider promisiunea Domnului doar dintr-o perspectivă spirituală, sau inclusiv din perspectiva materială, plan în care este perfect realizabilă? Sau trebuie să consider întreaga chestiune ca pe o simplă punere la încercare a spiritului meu din partea Domnului?

14. Da, frate, sunt absolut convins că mă vei ajuta să înțeleg corect această problemă spinoasă! Fie ca Domnul să te însoțească de-a pururi întru spirit!”

Author:  1% [ 21.7.2018, 05:30 ]
Post subject:  Capitolul 104

Capitolul 104
Refuzul lui Lameh, care îl sfătuiește pe Muthael să se adreseze direct Domnului. Diferența dintre cuvântul divin și cel uman.
(26 august 1843)

1. După ce i-a ascultat dorința, Lameh i-a răspuns astfel lui Muthael: „Da, dragul meu frate, voi face tot ce îmi vor permite slabele mele puteri pentru a te satisface!

2. Tu ai dori să înțelegi natura iubirii femeilor și unde te situezi tu în ceea ce privește promisiunea pe care ți-a făcut-o Domnul în legătură cu Purista!

3. Aceasta, dragul meu frate, nu este o dorință oarecare, căci sesizez buna intenție care se ascunde în spatele ei și dorința ta arzătoare de a înțelege corect aceste lucruri. Dar înainte de a-ți da un răspuns oarecare în această privință, doresc să-ți atrag atenția asupra unui factor extrem de important, pe care nu îl putem neglija în nici un caz în timpul acestei discuții. Iată în ce constă acest factor:

4. Și eu și tu ținem la fel de mult la iubirea infinită și la compasiunea fără egal a lui Dumnezeu, Tatăl nostru preasfânt. Știm amândoi la fel de bine că El se manifestă la momentul oportun în fața tuturor celor care se întorc către El cu o inimă plină de iubire, încrezători că vor primi tot ceea ce i-au cerut cu o credință de nezdruncinat. În această privință, suntem practic de aceeași părere și nu ne înșelăm nici unul.

5. Doresc acum să te întreb dacă ai ținut cont în inima ta de acest element! – Nu aș ezita nici o clipă să îți pun la dispoziție întreaga mea experiență și toate cunoștințele mele dacă nu m-aș teme că riscăm amândoi să păcătuim în fața Domnului, anticipând decizia luată de Acesta în marea Sa bunătate infinită, în marea Sa grație, iubire și compasiune!

6. După părerea mea, ar trebui mai întâi de toate să te întorci cu inima plină de iubire și de încredere către Domnul, Tatăl nostru preasfânt și preaplin de bunătate, rugându-L să îți ofere răspunsul pe care mi l-ai cerut mie. Sunt mai sigur decât am fost vreodată în viața mea că Domnul nu te va lăsa să aștepți mult timp răspunsul atât de important pentru tine, și care va fi practic manifestarea directă a voinței Sale preasfinte!

7. Văd că îți spui în sinea ta că cuvintele mele, la fel ca cele ale lui Enoh, sunt de sorginte pur divină, de vreme ce nici unul dintre noi nu facem altceva decât să exprimăm ceea ce ne inspiră Sfântul Duh al lui Dumnezeu!

8. Acest lucru este cât se poate de adevărat, dragul meu frate! Enoh și cu mine am comite un mare sacrilegiu dacă am pretinde că ceea ce afirmăm provine de la noi înșine!

9. Pe de altă parte, dragul meu frate, la numai câteva sute de pași de aici curge un pârâiaș care își are izvorul în minunata grotă din munții sacri. Du-te și ia o gură de apă din acest pârâiaș și vei constata imediat ce diferență există între gustul acesteia și cel al apei băute direct la izvor! O singură picătură băută direct de la izvor este suficientă pentru a te întări și pentru a te revitaliza mai mult decât ar putea-o face un întreg recipient cu apa care curge în pârâiașul de lângă noi, întrucât aceasta din urmă și-a pierdut o bună parte din forța sa primordială!

10. Exact la fel se petrec lucrurile și cu cuvântul Domnului; atunci când îl rostesc eu, el lasă în ființa mea cea mai mare parte din forța sa dătătoare de viață și ajunge la tine ca un cuvânt aproape obișnuit, ca și cum ar fi propriul meu cuvânt. De aceea, pentru cel care îl ascultă la mâna a doua el nu mai poate avea aceeași forță atotputernică ca și aceea pe care am simțit-o eu, care l-am primit direct de la izvorul divin; implicit, el nu va putea simți credința vie pe care am simțit-o eu atunci când l-am auzit direct din gura Domnului.

11. Iată așadar ce te sfătuiesc: du-te direct la sursa primordială, atât timp cât aceasta continuă să ne fie accesibilă tuturor, și vei constata imediat că o singură picătură din acest izvor te va ajuta mai mult decât o mie de cuvinte rostite de gura mea!

12. Dacă nu vei reuși să găsești acest izvor primordial, te voi ajuta cu plăcere să îl cauți! În ceea ce privește însă sfatul și susținerea mea, acestea nu pot veni înainte de a căuta tu însuți răspunsul divin!

13. Iar acum, dragul meu frate, acționează așa cum ți-am recomandat, căci sunt de părere că ți-am dat cel mai bun sfat din câte puteam să-ți dau!”

Author:  1% [ 21.7.2018, 05:32 ]
Post subject:  Capitolul 105

Capitolul 105
Monologul și așteptarea lui Muthael. Adam își face griji. Enoh îl liniștește.
(28 august 1843)

1. Recunoscând sensul profund al cuvintelor lui Lameh, Muthael a ieșit din colibă și s-a retras într-un loc izolat, în care nimeni nu-l putea vedea. El și-a spus în sinea sa:

2. „Voi aștepta aici până când Domnul îmi va răspunde; nu voi mânca și nu voi bea nimic până când nu voi auzi răspunsul Lui!

3. Căci viața este într-adevăr stupidă și monotonă dacă nu suntem binecuvântați cu cuvântul atotputernic al lui Dumnezeu. Fără acest cuvânt, noi nu ne dăm seama nici măcar de ce ne aflăm pe acest pământ, chiar și atunci când ne confruntăm cu probleme de cea mai mare importanță!

4. De aceea, nu mă voi mișca de aici până când Domnul nu îmi va răspunde, chiar dacă acest lucru mă va costa viața, care, oricum, este cât se poate de nesemnificativă!

5. Oare cum trebuie însă să procedez pentru ca Domnul să îmi îndeplinească rugăciunea și să îmi dea răspunsul dorit, la fel cum mi-a dăruit promisiunea Sa?

6. Știu ce trebuie să fac: voi începe să îl ador și să mă inflamez din ce în ce mai puternic cu iubirea pe care i-o port, lăsându-mă ghidat de această iubire, la fel cum nebunii îndrăgostiți se lasă ghidați de iubirea pe care le-o poartă celor pe care doresc să le ia de soții!

7. Și totuși, ce se va întâmpla dacă Domnul nu va reacționa în nici un fel în fața acestei atitudini ale mele? – În acest caz, doresc să renunț la această lume, inclusiv la promisiunea care m-a fost făcută! Îi voi întoarce pentru totdeauna spatele Puristei și voi rămâne singur. Îmi voi consacra întreaga viață Domnului, îl voi preamări în tăcere și voi considera că nimic altceva nu mai există pentru mine!

8. Mai mult, îi voi spune atunci, cu toată seriozitatea: ‚Doamne, mă aflu acum în fața Ta, după ce am renunțat la lume de dragul Tău. Fă orice vei dori cu mine și eu voi accepta voința Ta!’”

9. După ce a luat această decizie, Muthael a trecut imediat la aplicarea ei.

10. Astfel a trecut întreaga zi. Micul grup adunat în coliba Puristei a terminat de mult masa, când, după câteva conversații cât se poate de elevate și de edificatoare, cineva și-a amintit de Muthael. Atunci, Adam i-a spus lui Enoh:

11. „Nu ai remarcat faptul că Muthael, care a ieșit din colibă înainte de prânz, nu s-a întors încă? Am impresia că se simte constrâns și iritat de toate sfaturile pe care le-a primit din toate părțile, așa că s-a dus să se ascundă în cine știe ce loc pierdut! Nu cred că se va mai întoarce curând, și, ca să fiu sincer, sunt puțin îngrijorat în privința lui”.

12. Enoh i-a răspuns însă lui Adam: „Tată, nu-ți mai face griji, căci Domnul este mai prudent și mai plin de compasiune decât noi toți la un loc! El este adevăratul ghid și învățător al lui Muthael, pe care îl conduce pe calea cea mai sigură și mai justă pentru el, direct către scopul care îi este predestinat!

13. De aceea, nu are nici un rost să te simți îngrijorat pentru Muthael. La urma urmelor, el a luat singur, din proprie inițiativă, decizia fermă de a renunța la tot, inclusiv la viața lui, de dragul iubirii, compasiunii și grației Domnului!

14. De altfel, în cel mai scurt timp vom asista cu toții, chiar cu ajutorul simțurilor noastre exterioare, la felul în care îi tratează Domnul pe cei care i-au consacrat întreaga lor viață, sacrificând orice altceva de dragul Lui.

15. Mai întâi, El îi încearcă, testându-i în funcție de forța sufletului lor și de valoarea legământului pe care l-au făcut. Dacă aceștia trec de toate încercările, porțile Vieții se deschid dintr-o dată în fața lor!

16. Exact acest lucru se va întâmpla în cazul lui Muthael. Să avem așadar încredere și să îl preamărim pe Domnul! Amin”.

17. Aceste cuvinte l-au liniștit pe Adam. – În continuare, întregul grup a ieșit afară.

18. Adam și-a exprimat părerea că ar trebui să se întoarcă cu toții acasă, din cauza Sabatului care urma să înceapă în scurt timp.

19. Dar Enoh i-a explicat că Sabatul Domnului era pretutindeni același, pe acest pământ. De aceea, el putea fi foarte bine sărbătorit chiar în locul în care se aflau în acel moment.

20. În sfârșit, Adam s-a declarat satisfăcut.

Author:  1% [ 21.7.2018, 05:33 ]
Post subject:  Capitolul 106

Capitolul 106
Uranion găzduiește micul grup. Purista este chemată să urce pe o culme, acolo unde se afla Muthael. Curiozitatea lui Adam și teama salutară.
(29 august 1843)

1. De îndată ce grupul a ieșit afară din coliba Puristei, el a fost întâmpinat de copiii din Levant, care nu mai știau ce să facă pentru a-i întâmpina cu mai multă căldură și ospitalitate pe părinții patriarhi.

2. Aceștia din urmă au declinat însă toate ofertele de găzduire, spunându-le copiilor că vor rămâne peste noapte la ei acasă, respectiv în locuința lui Uranion.

3. Fără să mai piardă timpul, Uranion le-a poruncit copiilor săi să pregătească tot ce era necesar pentru găzduirea distinșilor oaspeți, inclusiv o cină gustoasă, poruncă pe care aceștia au îndeplinit-o în sensul cel mai literal.

4. În ceea ce o privea pe Purista, după ce a făcut ordine în bucătăria sa și L-a preamărit pe Domnul în inima ei, aceasta s-a alăturat micului grup, pregătindu-se să îi întrebe pe patriarhi dacă doresc ca ea să pregătească ofranda pentru Sabatul de a doua zi, sau preferă să se întoarcă acasă, iar sacrificiul să fie pregătit pe înălțimile sacre.

5. Înainte de a avea timp să le pună această întrebare, ea a auzit un apel venit din regiunea Levantului, care îi spunea:

6. „Purista, multiubita inimii Mele, vino aici, pe această culme care se înalță domol, la fel ca pieptul tău, la circa 70 de stânjeni în spatele locuinței lui Uranion! Am câteva lucruri foarte importante să-ți comunic!

7. Nu întreba cu nici un chip cine este Cel care te-a chemat, ci grăbește-te să vii! Și mai presus de orice, vino singură! Nimeni nu trebuie să te însoțească sau să te urmărească, căci doresc să-ți vorbesc în particular! Nu te teme însă, căci nimeni nu se va atinge nici măcar de un fir de păr de pe capul tău!”

8. Toți cei de față au auzit acest apel, inclusiv Adam, care s-a îndreptat către Enoh și i-a spus:

9. „Ei bine, Domnul fie lăudat! O mare greutate mi s-a ridicat de pe suflet! Vocea pe care am auzit-o era a lui Muthael, ceea ce demonstrează cu claritate că acesta este încă în viață și că nu i s-a întâmplat nimic rău!

10. Mă întreb însă ce o avea de discutat cu Purista, la o oră atât de târzie?

11. Sincer să fiu, toată povestea aceasta mi se pare întrucâtva stranie, cu atât mai mult cu cât fata a plecat în fugă de îndată ce a auzit chemarea, fără să mai privească în spate, la fel ca o vulpe care a furat o găină!

12. De aceea, chestiunea mi se pare oarecum suspectă. Cred că ar trebui să mergem cu toții ca să vedem ce face dragul nostru Muthael singur cu Purista, sau cel puțin ce are să-i spună!”

13. Enoh i-a răspuns: „Părinte Adam, există situații în viaț㠖 chiar foarte frecvente – când părinții au datoria sacră de a-și supraveghea cu cea mai mare atenție fiicele, mai ales atunci când acestea se află la începutul perioadei de pubertate. De îndată ce li se trezesc simțurile, acestea se dedau la tot felul de intrigi clandestine, fiind dispuse aproape la orice pentru a-și îndeplini poftele, fie pe ascuns, fie deschis, sub un pretext oarecare. Cunoaștem cu toții suficiente exemple de acest fel, inclusiv consecințele triste ale acestor escapade ascunse ale tinerelor fete, care sunt în stare să străbată munți și văi pentru a-și atinge scopurile. De fapt, marea majoritate a copiilor din Septentrion s-au născut în acest fel! – Cred că înțelegi la ce mă refer!

14. În cazul de față avem însă de-a face cu o cu totul altă situație. De aceea, cred că am putea-o lăsa liniștită pe Purista în compania lui Muthael, fără a ne preocupa atâta de ceea ce vor face împreună. Oricum, sunt convins că purtarea lor nu va fi în nici un fel reprobabilă! Până la întoarcerea celor doi, îți propun să ne întreținem cu Lameh și cu tovarășii lui”.

15. De data aceasta, Adam nu a fost satisfăcut de răspunsul lui Enoh, căruia i-a spus: „Fiul meu Enoh, nu sunt întru totul de acord cu tine, căci nici Muthael, nici Purista nu sunt îngeri ai Domnului incapabili să comită vreo greșeală, și după cum știi, Șarpele încă nu a fost ucis! Nu uita că ei mai dispun încă de un liber arbitru, așa că pot fi foarte ușor tentați, iar dacă îi vom lăsa singuri, există riscul să cadă în capcana acestei tentații. De aceea, sunt de părere că ar trebui să mergem și să vedem de aproape ce fac!”

16. Enoh i-a răspuns: „Tată, dacă ești atât de îngrijorat, du-te și spionează-i; dar te avertizez că s-ar putea să treci printr-o spaimă cumplită!”

17. Adam nu s-a lăsat oprit de aceste cuvinte și a plecat să vadă ce fac Purista și Muthael.

18. De-abia ajuns însă în spatele locuinței lui Uranion, el a văzut că întreaga culme era cuprinsă de flăcări. Acestea se întindeau până la poalele colinei, unde se aflau hoarde întregi de tigri care mârâiau furioși și care, văzându-l pe Adam, au dat semne că ar dori să-l atace.

19. Înspăimântat la culme, Adam a dat înapoi și s-a întors cu coada între picioare la tovarășii săi, cărora le-a povestit încă șocat groaznica întâmplare prin care a trecut.

Author:  1% [ 21.7.2018, 05:34 ]
Post subject:  Capitolul 107

Capitolul 107
Discursul lui Enoh referitor la cele două tipuri de realități. Semnificația viziunii lui Adam.
(30 august 1843)

1. Enoh și-a pus atunci mâinile pe Adam și i-a transmis o forță nouă, eliberându-l de teama sa și permițându-i din nou să vorbească normal.

2. Liniștit, Adam l-a întrebat imediat pe Enoh care era semnificația viziunii lui și dacă aceasta fusese reală sau iluzorie.

3. Enoh i-a răspuns: „Tată, totul depinde de felul în care privim lucrurile.

4. Există două tipuri de realități: una este cea materială, iar cealaltă este spirituală. Dacă o comparăm cu realitatea spirituală, cea materială nu reprezintă decât o iluzie. La fel și invers: din perspectiva materială, spiritul nu există. Altfel spus, pentru spirit un fenomen spiritual reprezintă o realitate, la fel cum pentru materie realitatea o reprezintă aparența materială a lucrurilor. Așa se prezintă lucrurile.

5. Depinde așadar numai de tine din ce perspectivă dorești să privești lucrurile! În ceea ce mă privește, viziunea ta a reprezentat un fenomen spiritual real!”

6. Adam i-a răspuns: „Bine, dacă tu îl consideri un fenomen spiritual, la fel voi face și eu; dar care este semnificația lui din perspectiva lumii exterioare?”

7. Enoh: „Dacă dorești să afli semnificația spirituală a viziunii tale din perspectiva lumii exterioare, acest lucru este cât se poate de ușor de explicat:

8. Muntele în flăcări simbolizează inima ta plină de iubire, care s-a îngrijorat peste măsură din cauza lui Muthael și a Puristei. Tigrii aflați la poalele colinei, care tremurau de furie, simbolizează înclinația ta de a te înfuria din ce în ce mai tare atunci când dorești să ai dreptate cu orice preț, care amintește de aceste feline mari, cu blana dungată, care își urmăresc prada prin pădure până când reușesc să o prindă în gheare, după care o devorează fără menajamente!

9. De fapt, acesta este adevăratul motiv care te-a împins la acțiune, îndepărtându-te de iubirea plină de încredere pe care o simțeai în sufletul tău: doreai cu orice preț să spionezi aceste două ființe pentru a vedea în ce măsură justifică comportamentul lor bănuielile tale. Ba chiar ți-ar fi displăcut în taină dacă te-ai fi înșelat asupra intențiilor lor, chit că eu ți-am confirmat, în pofida afirmațiilor tale, că nu era absolut deloc necesar să îți faci griji în privința Puristei și a lui Muthael.

10. Acesta este motivul pentru care Domnul ți-a transmis această viziune, care te-a ajutat să vezi cu ochii liberi ceea ce se afla în sufletul tău, în loc să îți arate ceea ce te interesa de fapt. Așa se face că realitatea spirituală ți-a revelat ce anume se afla în acel moment în interiorul sufletului tău, în clipa în care te-ai împotrivit voinței Domnului și ți-ai propus să îi spionezi pe cei doi.

11. Iată, tată, care este părerea mea în legătură cu viziunea pe care ai avut-o, și nu am nici cea mai mică îndoială asupra exactității ei! Desigur, dacă nu împărtășești opinia mea, îți poți păstra propriile păreri, căci nu doresc să îți impun în nici un fel vreo opinie personală legată de ceilalți oameni, cu atât mai mult cu cât tu ești părintele primordial al tuturor părinților și copiilor de pe acest pământ!”

12. Atunci, Adam i-a spus lui Enoh: „Da, Enoh, ai perfectă dreptate. Tot ce mi-ai spus este adevărat, deși încă îmi vine greu să cred că în această inimă care vă iubește pe toți într-o manieră care nu poate fi exprimată în cuvinte poate sălășlui o hoardă de tigri!”

13. Enoh: „Așa este, dar numai dacă privești aceste animale ca pe niște prădători ucigași. Dacă le privești însă ca pe un simbol al dreptății severe și al legii imuabile, comparația de mai sus apare dintr-o dată într-o cu totul altă lumină!

14. Căci judecata implacabilă este întotdeauna asociată cu legea, la fel cum dorința de a ucide fără milă este inevitabil asociată cu tigrul. Este știut că o victimă pe care acesta o alege devine inevitabil prada sa! Cred că, dacă privești lucrurile din acest punct de vedere, comparația mea îți va apărea ca fiind justă!”

15. Adam: „Așa este! Dacă privim lucrurile din această perspectivă, comparația făcută de tine apare ca fiind extrem de echitabilă. – Acum că am lămurit lucrurile, să trecem la altceva!”

Author:  1% [ 21.7.2018, 05:36 ]
Post subject:  Capitolul 108

Capitolul 108
Cântecul lui Kenan referitor la natura vieții. Critica dură a lui Adam. Cuvintele împăciuitoare ale lui Enoh.
(31 august 1843)

1. Principalii membri ai grupului au început atunci să vorbească despre tot felul de lucruri, iar Adam l-a invitat chiar pe bătrânul nostru poet, Kenan, care se ținea încă foarte bine, să cânte câteva strofe scurte cu această ocazie, lucru pe care acesta l-a făcut cu plăcere, întrucât era domeniul la care se pricepea cel mai bine.

2. De data aceasta, cântecul său s-a dovedit însă întrucâtva excentric, nefiind aprobat de Adam. – Iată cum a sunat el:

3. „O, voi, oameni care încercați să vă prelungiți cu orice preț viața care v-a fost acordată și care vă doriți să o păstrați de-a pururi! Ce ciudată viziune aveți asupra ei!

4. Noi suntem vii, dar nu suntem ceea ce părem a fi! Viața noastră nu înseamnă nimic, și la fel ca și ea, noi nu suntem altceva decât neant!

5. Există totuși un spirit viu care se ascunde înlăuntrul nostru! Spuneți-mi: ce ochi îl poate contempla însă și ce simțuri îl pot recunoaște?

6. Ce este de fapt un spirit viu? – Este oare un gând care, la fel ca și fulgerul, iluminează pentru o clipă cerul vieții, după care dispare în spațiul infinit, sau la fel ca și fulgii de nea care se nasc din eterul nebulos al atmosferei terestre?

7. Orice fulger este efemer, iar fulgii de nea dispar la primele raze ale soarelui. O, spuneți-mi, ce putem spune în acest caz despre gândul care apare și dispare, despre spiritul aflat în spațiul fără sfârșit, sau despre picătura de rouă?

8. O, spuneți-mi, este oare spiritul fugitiv și efemer, așa cum este fulgerul sau cum sunt fulgii de nea, murind pentru a nu mai reveni niciodată la viață și pentru a nu se mai cunoaște niciodată pe sine, ca și cum ar apărea în spațiul pulsând de vibrații divine numai pentru a dispărea apoi din nou?

9. Ce semnifică de fapt moartea lucrurilor și a ființelor? Care sunt efectele sale?

10. Oare voi dispărea și eu odată cu moartea trupului meu, sau voi continua să exist întru spirit?

11. Cine sunt eu, din perspectiva spiritului meu? Nimic altceva decât o stare de vid care gândește, imperceptibilă simțurilor fizice! Mă pot considera oare în acest caz o lumină invizibilă pentru privirea ochilor exteriori, inclusiv pentru propriii mei ochi, o lumină independentă de corpul acesta?

12. Doresc să blestem această viață a aparențelor deșarte, precum și ziua în care m-am născut în ea și în care m-am trezit în această formă de viață aberantă, liber cu gândurile mele!

13. De ce a trebuit să vin aici, de vreme ce va trebui oricum să dispar fără să las vreo urmă a venirii mele în această lume?

14. O, viață mizerabilă, ce sacrificiu crud reprezinți tu! Eu sunt forțat să trăiesc aici, să gândesc și să simt ca și cum aș fi o ființă reală, dar numai pentru a dispărea apoi pentru totdeauna, în mod dureros! O, ce viață mizerabilă!

15. Fără nici cea mai mică îndoială, spiritul este muritor; fiecare gând demonstrează acest lucru, căci de-abia se naște că dispare pentru totdeauna. Dacă gândurile apar și dispar în acest fel, ce mai poate rămâne din bietul spirit?

16. Dacă este adevărat că la capătul drumului mă așteaptă Viața eternă, de ce trebuie să mor mai întâi în această lume bizară, abandonându-mi corpul de care m-am atașat atât de tare? – O, viață lamentabilă, iluzie amăgitoare a simțurilor mele! De ce trebuie să trăiesc pe acest pământ?”

17. De data aceasta, Adam nu a mai putut răbda și a sărit în picioare, spunând pe un ton cât se poate de dezaprobator:

18. „Fiul meu, termină odată cu prostiile acestea lipsite de orice semnificație! Da-ta viitoare când mai dorești să îți cânți poemele, fă-o în pădure și adresează-te urșilor, lupilor, leilor, tigrilor și hienelor atât timp cât vei dori! Căci aceste creaturi au colții ascuțiți și un stomac suficient de robust pentru a-ți digera versurile! Cât despre noi, oamenii, pe viitor scutește-ne de ele.

19. Dacă ești atât de netot încât să nu-ți dai seama ce înseamnă viața, spiritul și existența, măcar întreabă-i pe înțelepții care se află printre noi, iar aceștia îți vor explica ceea ce nu înțelegi!

20. Oare ai uitat complet de Domnul și de sublima Lui învățătură, de vreme ce ne plictisești cu astfel de prostii în care nu mai crede nimeni la ora actuală pe pământ?”

21. Enoh i-a spus însă lui Adam: „Lasă-l în pace! Eu știu de ce părintele Kenan a cântat acest imn: aceasta a fost voința Domnului! Vom afla în cel mai scurt timp de ce a dorit Domnul să ascultăm aceste cuvinte!

22. De data aceasta, Kenan nu a cântat despre ceea ce simte el personal, ci despre ceea ce simt foarte mulți oameni de pe acest pământ. Așa se explică surprinzătorul limbaj pe care l-a folosit. Te asigur că evenimentele care vor urma ne vor oferi mai multe explicații în legătură cu acest subiect”.

Author:  1% [ 21.7.2018, 05:37 ]
Post subject:  Capitolul 109

Capitolul 109
Plângerea lui Adam, care se simte ofensat, și intenția sa lipsită de măsură de a se retrage din mijlocul tovarășilor săi
(1 septembrie 1843)

1. Cuvintele lui Enoh nu l-au satisfăcut însă deloc pe Adam. Deși nu ar fi recunoscut niciodată deschis acest lucru, el era convins că acesta i-a vorbit intenționat în acest fel pentru a-l pune într-o lumină defavorabilă. De aceea, el i-a spus:

2. „Fiul meu, la drept vorbind, cuvintele tale sunt pline de înțelepciune, dar asta nu înseamnă că sunt întotdeauna foarte agreabile, mai ales în ceea ce mă privește! Explică-mi: de ce proiectezi asupra mea toate relele pe care le descoperi în această lume?

3. De ce mă scoți întotdeauna țap ispășitor pe mine, primul om de pe acest pământ, părintele vostru plin de bunătate, care vă iubește pe toți în egală măsură, fără să facă nici un fel de deosebire între voi? 4. Dacă ai ceva să îmi spui, în acord cu voința Domnului, fă-o deschis! Dacă nu, păstrează-ți opiniile pentru tine, măcar până când poți să mi le împărtășești între patru ochi! În caz contrar, taci și nu mă mai pune în această lumină defavorabilă în fața copiilor mei!

5. Eu îl iubesc pe Dumnezeu, Domnul și Creatorul meu, din toate puterile și mai presus de orice; dar chiar dacă ar fi El Însuși prezent în acest moment, i-aș spune exact ceea ce ți-am spus ție mai devreme!

6. Dacă l-am mustrat pe Kenan pentru versurile sale complet lipsite de bun simț, aveam tot dreptul din lume să fac acest lucru. În ceea ce privește observația ta, potrivit căreia Kenan ar fi cântat acest imn nu pentru a revela ceea ce simte el, ci tocmai pentru a scoate la iveală ce simt eu, - aceasta mi se pare extrem de dură și complet nedreaptă, fiind în mod evident dirijată împotriva inimii mele și a spiritului meu, chiar dacă pretinzi că a fost inspirată direct de Domnul!

7. Asta am avut de spus! Doresc totuși să mai adaug un lucru: de acum înainte, mă voi retrage definitiv din mijlocul vostru și nu voi mai accepta să îl văd decât pe Seth! Cât despre voi ceilalți, puteți face orice doriți, în numele Domnului! Vă rog să nu mai veniți însă la mine acasă și să nu mai treceți vreodată pragul porții mele!

8. Seth, fiul meu, însoțește-mă acasă, pe mine și pe Eva, căci constat că prezența mea începe să îi inoportuneze pe propriii mei copii!”

9. Auzind aceste cuvinte, toți membrii grupului s-au îngrijorat, iar Enoh a dorit să îi spună că a fost înțeles greșit.

10. Adam i-a poruncit însă să tacă și i-a spus: „Eu, Adam – și te rog să înțelegi cât mai corect la cine mă refer atunci când spun acest nume – nu mai sunt dispus să joc în fața ta rolul învățăcelului veșnic prins cu păcatul! Tu ești cel care m-ai pus într-o lumină proastă din cauza grijii mele față de Purista; tu ești cel care ai descoperit acea hoardă de tigri în sufletul meu, stârnindu-i, dar fără a-i face să dispară mai apoi!

11. Dacă este adevărat că interpretările tale au fost inspirate de Domnul, nu înțeleg cum de nu ți-a dat Acesta și discernământul necesar pentru a-ți da seama că cuvintele tale îmi vor răni inima până în profunzimile ei ultime! Cum de nu ai prevăzut o asemenea reacție din partea mea?

12. Acesta este motivul pentru care nu mai accept nici un fel de scuză și nici o explicație din partea ta! Nu știu ce mi-a mai putea spune, în afara faptului că cuvintele tale au fost direcționate în mod intenționat împotriva mea!

13. Sunt de acord să accept că ai avut dreptate în tot ce ai spus, dar faptul că în calitatea ta de mare preot unic al Domnului nu ai anticipat rana profundă și dureroasă pe care mi-o vor face cuvintele tale, cu atât mai mult cu cât ai omis să precizezi la cine faci aluzie, - ei bine, această lipsă totală de considerație față de mine îmi apasă inima și o îndepărtează de tine!

14. De aceea, nu mai sunt dispus să accept nici un fel de justificare din partea ta! Rămâi așa cum ești, dar ține-te departe de mine și de casa mea, dacă nu dorești să pierzi complet binecuvântarea mea! – Iar acum, Seth, însoțește-mă! Amin”.

15. După care Adam s-a pregătit în modul cel mai serios de plecare. Toți cei prezenți l-au înconjurat însă și l-au implorat cu lacrimi în ochi să rămână și să asculte ce are de spus Enoh sau Lameh cel de la șes.

16. Văzând această reacție plină de iubire, Adam s-a înduioșat și a renunțat la intențiile sale. El s-a așezat din nou și a cerut să audă punctul de vedere al lui Lameh, dar în nici un caz al lui Enoh.

Author:  1% [ 21.7.2018, 05:39 ]
Post subject:  Capitolul 110

Capitolul 110
Discursul împăciuitor al lui Lameh despre forța obișnuinței și despre binecuvântarea șocurilor spirituale. Scopul slăbiciunilor noastre.
(2 septembrie 1843)

1. Auzind dorința lui Adam, care acum era din nou liniștit, Lameh a avansat către el și i-a spus: „Părinte sublim al oamenilor de pe acest pământ! Tu ești întotdeauna drept în fața lui Dumnezeu și a noastră, copiii tăi! Ce om de pe această planetă s-ar putea înșela vreodată asupra iubirii pe care le-o porți copiilor tăi, pe care i-ai crescut întru gloria Celui care ți i-a dăruit?

2. Atât cât mi-am putut da seama, tu ești înzestrat în cel mai înalt grad cu toate calitățile pe care le au copiii tăi, în totalitatea lor, iar aceste calități prevalează de departe în ființa ta. Tot în tine se află însă și originea slăbiciunilor lor, iar sufletul tău atât de greu încercat nu a fost în întregime eliberat de prejudecăți.

3. De aceea, te rog să mă ierți dacă îmi voi lua libertatea de a-ți face câteva observații cu toată sinceritatea: mai întâi de toate, cântecul lui Kenan se referea la mine, nu la tine. Enoh nu a făcut altceva decât să explice în cuvinte mai clare ceea ce Kenan nu a reușit să exprime prin versurile, privirile și gesturile sale, respectiv că am datoria să devin conștient de faptul că această înțelepciune impură continuă să sălășluiască într-o măsură mai mare sau mai mică în ființa mea!

4. Am urmat imediat sfatul lui plin de înțelepciune și mi-am dat seama că sufletul meu a fost în întregime la unison cu tot ce a spus Kenan, pe întreaga durată a cântecului său. Mai mult, am înțeles că vechile obișnuințe sunt precum o haină de bronz de care nu ne putem debarasa cu ușurință, întrucât pare să fie sudată de trupul nostru.

5. La acest lucru s-au referit cuvintele lui Kenan și explicațiile lui Enoh, și mi-aș pune în joc însăși viața că această afirmație este perfect adevărată!

6. Pe de altă parte, dacă au mai fost și alții în afara mea care s-au simțit întrucâtva atinși de explicațiile lui Enoh, acest lucru mi se pare întru totul natural, căci cu toții avem slăbiciunile noastre mai mult sau mai puțin vizibile, iar aceste șocuri psihologice mi se par absolut necesare, întrucât grație efectului lor binefăcător, foarte mulți oameni își pot conștientiza propriile slăbiciuni, debarasându-se apoi de ele. În caz contrar, ei le-ar păstra până la sfârșitul vieții lor.

7. În acest fel, putem spune că nu numai Enoh a avut dreptate, ci și tu, o, tată al nostru, al tuturor, precum și toți copiii tăi; căci Domnul le-a dăruit oamenilor slăbiciunile tocmai cu scopul de a se pune singuri la încercare, căci aceste încercări le condiționează însăși libertatea lor spirituală. Noi nu vom putea dobândi vreodată libertatea spirituală perfectă decât după ce ne vom recunoaște și după ce ne vom învinge aceste slăbiciuni.

8. Căci slăbiciunea face parte integrantă din ființa noastră, pe care Domnul a lăsat-o neterminată tocmai pentru a ne putea perfecționa continuu, descoperind și punând în valoare asemănarea spiritului nostru cu cel al Creatorului nostru perfect și construindu-ne astfel, prin propriile noastre forțe, o viață liberă din toate punctele de vedere.

9. Pe de altă parte, dacă vom prefera să ne ascundem slăbiciunile, în loc să le scoatem deschis la iveală, vom săvârși o greșeală față de noi înșine, și nimeni altcineva nu va fi vinovat decât noi înșine dacă aceste slăbiciuni ne vor conduce la propria noastră ruină.

10. De aceea, părinte Adam, te rog să ne ierți pe mine, pe Enoh și pe Kenan, dacă am fost puțin prea îndrăzneți în afirmațiile noastre!”

11. Aceste cuvinte l-au reconfortat atât de tare pe Adam încât, împăcat, el a cerut din nou să îl asculte pe Enoh.

Author:  1% [ 1.1.2019, 11:30 ]
Post subject:  Capitolul 111

Capitolul 111
Trista profeție a lui Enoh și acuzația sa, deopotrivă blândă și serioasă, adresată lui Adam. Tentativa lui Adam de a se dezvinovăți eșuează.
(4 septembrie 1843)

1. Enoh s-a întors atunci către Adam și i-a spus: „Părinte Adam, am auzit la viața mea foarte multe lucruri ieșite din gura ta, dar niciodată până acum nu mi-ai interzis să mai trec pragul locuinței tale!

2. Ah, cât de fericiți ar fi urmașii noștri dacă nu ai fi rostit niciodată aceste cuvinte!

3. Căci adevăr îți spun, o, tată, comportamentul tău în calitate de prim om de pe acest pământ va fi imitat de foarte mulți dintre copiii tăi în timpurile care vor urma!

4. Da, adevăr îți spun, inspirat de spiritul Domnului care se găsește în inima mea: tot ce ai afirmat mai înainte cu atâta patimă și cu toată sinceritatea inimii tale va fi pus în practică de copiii tăi într-o manieră care va reprezenta culmea ororii în fața lui Dumnezeu; căci felul în care te-ai înverșunat împotriva cuvintelor mele, deși acestea erau dictate direct de Spiritul Domnului, și care te-a făcut să mă respingi, - va fi adoptat de descendenții tăi, care vor ajunge să respingă toate învățăturile oferite de Spiritul lui Dumnezeu! Și astfel, copiii tăi vor ajunge să se închine spiritului acestei lumi!

5. Pentru că ai dorit să te izolezi de noi toți, cu excepția părintelui Seth, interzicându-ne accesul în casa ta, mai-marii acestei lumi se vor ridica și vor oprima cu cruzime popoarele aflate sub conducerea lor; iar casele acestor potentați vor rămâne închise în fața celor sărmani, și nimeni nu va îndrăzni să le treacă pragul sau măcar să se apropie de ele, știind că și-ar pierde astfel viața!

6. Aceste evenimente se vor produce deja într-un interval de timp egal cu jumătatea din vârsta pe care o ai acum, iar într-o perioadă ce nu va depăși de șase ori durata anilor pe care i-ai trăit pe acest pământ va veni o epocă în care umanitatea va semăna cu un arici ce își îndreaptă țepii unii împotriva celorlalți. – Nu cred că mai trebuie să-ți spun unde va conduce acest lucru!

7. O, tată, de ce te comporți mereu în acest fel și nu te poți debarasa o dată pentru totdeauna de orgoliul tău?

8. Vezi tu, atunci când spun ceva sau când acționez într-un anume fel, eu nu fac acest lucru de la mine, ci sunt condus direct de Domnul, care mi-a încredințat în fața voastră, a tuturor, această funcție. De ce simți mereu nevoia să te împotrivești cuvintelor mele, deși știi foarte bine că acestea provin direct de la Domnul?”

9. De data aceasta, cuvintele lui Enoh au avut un efect zguduitor asupra lui Adam, care i-a răspuns: „O, Enoh, înțelept al lui Dumnezeu, ce dure sunt adevărurile pe care tocmai mi le-ai revelat!

10. Vezi tu, nu aș fi vorbit așa cum am făcut-o dacă aș fi știut că cel care se exprima prin intermediul tău era Spiritul lui Dumnezeu. De vreme ce nu mi-ai împărtășit acest lucru, am crezut că vorbești de la tine, mânat de un anumit orgoliu, de care doream să te ajut să te eliberezi.

11. Ar trebui să mă previi întotdeauna atunci când prin tine vorbește Spiritul Domnului, respectiv atunci când vorbești în nume propriu, și te asigur că de acum înainte mă voi conforma fără nici o ezitare poruncii divine.

12. O, spune-mi, oare nu mai este posibil în nici un fel să remediez ceea ce ai prezis din cauza comportamentului meu?” 13. Domnul i-a răspuns atunci direct lui Adam, prin gura lui Enoh, vorbindu-i cât se poate de explicit: „Dacă nu l-ai fi mustrat decât pe Enoh, afirmațiile tale nu ar fi avut nici un fel de consecințe! Dar ai avut grijă să adaugi că M-ai fi dezaprobat chiar pe Mine, dacă aș fi fost de față!

14. Iată, acesta este motivul pentru care cuvintele tale au avut și vor continua să aibă consecințele descrise de Enoh, căci fiecare cuvânt care îmi este adresat reprezintă o operă încheiată, care nu mai poate fi distrusă vreodată. Încearcă să înțelegi acest lucru!

15. O, Adam, ce alte poveri dificile mai intenționezi să așezi în spinarea Mea?”

16. Abia în acest moment și-a dat Adam cu adevărat seama ce făcuse, motiv pentru care s-a simțit extrem de trist.

17. Dar Enoh i-a spus: „Consolează-te, căci Domnul a luat asupra Lui și această nouă povară, eliberându-te astfel de ea. De aceea, bucură-te și manifestă-ți recunoștința față de El!”

Author:  1% [ 1.1.2019, 11:39 ]
Post subject:  Capitolul 112

Capitolul 112
Odihna nocturnă a lui Adam și a Evei este tulburată. Eva pune stavilă curiozității arzătoare a lui Adam.
(5 septembrie 1843)

1. După ce patriarhul s-a mai calmat și totul a revenit la ordinea obișnuită, Adam a declarat: „Copiii mei, sunt obosit, iar membrele mele au mare nevoie de odihnă. De aceea, mă voi duce să mă întind puțin. Uranion, condu-ne pe mine și pe Eva la locul de odihnă pe care ni l-ai rezervat.

2. Cât despre voi, copiii mei, puteți veghea atât timp cât veți dori; nu trebuie neapărat să urmați exemplul meu. Mai întâi de toate, doresc însă să vă ofer binecuvântarea mea paternă!”

3. După care Adam și-a binecuvântat toți copiii și s-a dus la culcare, însoțit de Eva.

4. De-abia a apucat însă să se lungească pe excelentul pat pregătit pentru el în marea locuință a lui Uranion că a sosit Purista, însoțită de Muthael și de doi străini, fapt care a provocat o mare manifestare de bucurie în rândul celor care au continuat să vegheze.

5. Sesizând această agitație plină de bucurie, la care nu se aștepta, Adam, care era culcat pe un fel de tribună situată ceva mai în spate, și-a spus: „Oare ce se întâmplă? Aud cuvinte de bun venit care răsună din toate părțile. Cu siguranță s-a întâmplat ceva ieșit din comun!

6. Dacă mă voi ridica din pat ca să văd despre ce este vorba, voi da impresia că sunt foarte curios. Pe de altă parte, dacă nu voi face acest lucru, mă voi frământa toată noaptea și nu voi reuși să îmi odihnesc deloc membrele obosite.

7. Văd că bucuria generală crește continuu, devenind din ce în ce mai zgomotoasă și generalizându-se la toți copiii mei! – Nu, nu, nu mai rezist! Mă voi duce în vârful picioarelor să văd ce se petrece!”

8. După care Adam s-a ridicat din pat. Eva l-a întrebat însă ce intenție are. Adam i-a arătat Evei pe copiii reuniți ceva mai departe și i-a atras atenția asupra exploziei generale de bucurie, după care i-a mărturisit că dorește să cunoască motivul acesteia.

9. Dar Eva i-a răspuns: „Haide să-i lăsăm să se bucure în numele Domnului! Noi doi vom rămâne aici să ne odihnim; în caz contrar, vom fi considerați mai curioși decât copiii mici!

10. Dacă s-a întâmplat într-adevăr ceva ieșit din comun, cu siguranță vom afla acest lucru cât de curând. Dacă nu s-a întâmplat nimic, nu avem ce să aflăm. Haide să respectăm și de această dată, la fel ca întotdeauna, voia Domnului!”

11. Aceste cuvinte nu l-au satisfăcut pe deplin pe Adam, dar acesta s-a hotărât totuși să rămână pe loc.

12. În cele din urmă, în coliba lui Uranion au fost aprinse torțe confecționate din smoală și dintr-o ceară foarte fină și frumos mirositoare. Imnuri de laudă s-au auzit din toate părțile și coliba a fost iluminată la fel ca în plină zi.

13. Adam a simțit că răbdarea sa este mult prea greu încercată, așa că i-a spus Evei: „S-a terminat cu odihna noastră! Trebuie neapărat să mă ridic și să văd ce se întâmplă!”

14. Dar Eva i-a răspuns: „Privește cât de puțin timp a mai rămas până la ivirea zorilor! Odihnește-te măcar câteva ore, de dragul sănătății tale! După aceea, vei putea să te ridici și să îți dai seama într-o clipită ce se întâmplă!

15. Ce s-ar întâmpla dacă Domnul ne-ar chema subit la El, silindu-ne să părăsim acest pământ? Nu crezi că am continua să fim atrași de aceeași curiozitate către această lume, deși nu vom mai fi decât niște spirite, pentru simplul motiv că copiii noștri vor trece printr-o experiență sau alta?”

16. Aceste cuvinte au avut darul de a-l calma pe Adam, care s-a hotărât să nu se mai dea jos din pat, preferând să se bazeze pe înțelepciunea soției sale.

17. Puțin câte puțin, coliba s-a umplut de oameni, devenind din ce în ce mai luminată și mai animată.

18. De data aceasta, nici o forță nu l-ar mai fi putut împiedica pe Adam să vadă ce se întâmplă.

Author:  1% [ 1.1.2019, 11:46 ]
Post subject:  Capitolul 113

Capitolul 113
Adam și Eva se ridică din pat. Muthael și soția lui Purista sunt însoțiți de oaspeții celești. Cuvintele pline de profunzime ale Domnului adresate lui Adam.

(6 septembrie 1843)

1. Eva a mai făcut o ultimă tentativă de a-l opri pe Adam, dar acesta i-a spus: „Femeie, ascultă-mă! Ce s-ar întâmpla dacă eu voi rămâne să mă odihnesc și voi afla mai târziu că Domnul Însuși a venit să își viziteze copiii? Chiar crezi că ar trebui să ne odihnim în aceste condiții?”

2. Eva i-a răspuns: „Dacă Domnul se află într-adevăr printre copiii Săi, atunci cu siguranță nu este cel mai potrivit moment să ne odihnim, indiferent dacă este zi sau noapte! În acest caz, nu mai doresc nici eu să aștept dimineața pentru a mă da jos din pat! Dimpotrivă, doresc să te însoțesc imediat!”

3. Adam a fost de acord cu această propunere și amândoi și-au părăsit așternuturile pentru a se alătura marelui grup în care toată lumea conversa într-o ambianță dintre cele mai plăcute.

4. Văzându-l pe Adam, Enoh s-a îndreptat către el și i-a spus: „Părinte Adam, de data aceasta nu ai reușit să te odihnești din cauza noastră! Mi-am dat seama că așa se va întâmpla, dar nu am putut acționa altfel!

5. Iată, acolo, în centrul grupului, sunt așezați Muthael și Purista, soția lui, pe care Domnul Însuși i-a dăruit-o pentru a-i fi consoartă!

6. Ce altceva am fi putut face decât să ne alăturăm bucuriei acestui copil al nostru, acestui frate al nostru întru spirit, pe care Tatăl preasfânt și preaplin de iubire l-a întâmpinat personal pentru a i-o încredința pe soția pe care i-a predestinat-o chiar începând din momentul în care acesta a scos-o pe Purista din inima lui și și-a sacrificat iubirea Părintelui ceresc?”

7. Cuvintele lui Enoh și vederea tinerilor soți l-au emoționat pe Adam până la lacrimi. De aceea, el nu se mai sătura să-i contemple pe cei doi, binecuvântându-i în tăcere în inima lui.

8. Subit, el i-a văzut pe cei doi oaspeți necunoscuți care se aflau de o parte și de alta a tânărului cuplu și s-a întrebat cine sunt aceștia.

9. Enoh și-a dat imediat seama ce se întâmplă și i-a spus, fără să mai aștepte să fie rugat:

10. „Tată, încerci cumva să-ți dai seama de unde vin acești doi oaspeți? Întrucât mă simt atât de bucuros, îți voi revela eu însumi acest lucru, fără să mai aștept nici o clipă, pentru a te putea bucura la rândul tău alături de noi!

11. Iată: Cel care stă așezat alături de Purista este Domnul Însuși! Iar străinul care stă lângă Muthael este spiritul lui Zuriel, tatăl Ghemelei, care stă la rândul ei așezată la stânga Domnului, împreună cu dragul ei Lameh.

12. Copiii acestor două cupluri pe care le observi acum vor da naștere unui nou pământ!”

13. Aceste cuvinte au avut darul de a sufoca aproape complet inima lui Adam și cea a Evei, care au început să plângă, incapabili să mai scoată vreun cuvânt, atât erau de copleșiți de emoție.

14. Atunci, Domnul s-a ridicat și i-a spus: „Adam, apropie-te de Mine!”

15. Adam L-a ascultat și s-a apropiat de El.

16. În continuare, Domnul i-a spus: „Adam, dacă ai fi singur și Eu aș veni la tine în întunericul morții, M-ai recunoaște tu în această noapte adâncă?

17. M-ai recunoaște tu dacă te-aș trezi din somnul tău profund și ți-aș spune: ‚Adam, ridică-te, vino la Mine și bucură-te de viață’?

18. M-ai recunoaște tu dacă ai ajunge pe un pământ nou, într-un cer nou, atunci când acest pământ și acest cer vor trece, la fel ca o haină veche ce nu mai poate fi folosită?”

19. Complet bulversat, Adam i-a răspuns: „O, Doamne și Părinte ceresc, ce vor să însemne aceste cuvinte? Când se va petrece așa ceva?”

20. Domnul i-a spus: „Privește aici, și dincoace: iată, această nouă realitate se află deja în fața ta! – Întreaga eternitate tremură și întreaga infinitate freamătă în fața Mea, căci acum vă las un gardian, și spada lui va trebui să se confrunte cu cel mort!”

21. Adam s-a prosternat până la pământ în fața Lui și i-a spus: „Doamne, ce înseamnă cuvintele Tale? Cine le-ar putea înțelege sensul?”

22. Domnul i-a răspuns: „Timpurile cele din urmă le vor înțelege; la fel și cei care vor veni după tine și care s-au născut din tine! Dar tu te vei odihni și nu le vei putea înțelege, așa cum nu le vei putea recunoaște, până când nu voi veni la tine pentru a-ți spune: ‚Adam, ridică-te, vino la Mine și bucură-te de viață!’”

Author:  1% [ 1.1.2019, 11:57 ]
Post subject:  Capitolul 114

Capitolul 114
Discursul de adio al Domnului. Regele Lameh se întoarce la Hanoh. Adevărata epocă de aur.

(7 septembrie 1843)

1. După ce i-a adresat aceste cuvinte lui Adam, Domnul s-a întors către toți ceilalți copii ai Săi și le-a spus:

2. „Copii, până acum M-am ocupat cu stabilirea ordinii pe aceste înălțimi sacre, dar și la șes. V-am trasat o cale care să unească cele două extreme, pentru a vă permite astfel să vă cunoașteți și să vă susțineți reciproc ori de câte ori acest lucru se va dovedi necesar!

3. Timp de mai mult de două luni, v-am învățat în persoană să Mă recunoașteți ca Dumnezeu și Părinte autentic al vostru. V-am spus atunci că numai în Mine veți putea găsi Viața eternă a spiritului, și prin această Viață, întreaga iubire, înțelepciune, putere și forță care vă vor permite să controlați întreaga realitate.

4. Mulți dintre voi au ajuns deja la această Viață spirituală și știu să discearnă cu înțelepciune cum trebuie folosite în mod optim toate lucrurile acestei lumi. Puțini sunt cei care nu mai au astăzi măcar o idee în legătură cu Viața spiritului și cu modalitățile de a ajunge la ea.

5. Acesta este motivul pentru care am trezit pe deplin pe câțiva dintre voi, pentru ca aceștia să îi poată ghida, în calitatea lor de ființe trezite din punct de vedere spiritual, pe cei mai slabi dintre oameni, precum și pe cei orbi, pe calea cea dreaptă.

6. Totuși, până acum nu v-am dat nici o singură poruncă și v-am demonstrat că sunteți în întregime liberi prin iubirea pe care Mi-o purtați Mie, la fel cum sunt și Eu, Dumnezeul, Domnul, Creatorul și Părintele vostru încă de la începuturile eternității.

7. Mai mult, v-am promis în mod solemn că nici unul din cei care Mă vor iubi într-o manieră perfectă nu va vedea, nu va simți și nu va gusta vreodată din moartea corpului fizic, fiind transferați direct în Viața eternă și perfectă a spiritului, așa cum s-a întâmplat cu Zuriel, aici de față, sau cu Sehel și cu Pura!

8. V-am explicat de asemenea nenumăratele avantaje ale Vieții autentice, dar și nenumăratele prejudicii pe care le provoacă o viață trăită în opoziție cu ordinea Mea eternă.

9. V-am instruit în toate aceste probleme Eu Însumi, Domnul vostru, și voi ați primit învățătura Mea direct în inimile voastre; de aceea, nu aveți cum să vă mai îndoiți de adevărul absolut pe care vi l-am anunțat în persoană.

10. În consecință, la ora actuală aveți la dispoziție tot ceea ce vă este necesar și nu mai puteți spune: ‚Tată, nu știm nimic despre cutare sau cutare lucru!’ Dat fiind că sunteți la curent cu tot ceea ce trebuie să știți, nu doar în ceea ce privește epoca actuală, ci și întreaga eternitate, rămâneți în această stare de spirit și nu vă mai lăsați tentați prostește de ispitele vane ale lumii exterioare, care sunt întotdeauna asociate cu moartea și cu străvechea pierzanie! Dacă veți respecta acest sfat al Meu, nu îmi veți mai provoca niciodată vreo suferință!

11. Dacă vă veți îndepărta însă în mod deliberat de ordinea Mea, încercând să vă dominați unii pe ceilalți din cel mai pur egoism, îmi voi întoarce fața de la voi și vă voi lăsa să vă scufundați în mlaștina fetidă a lipsei de pudoare, a pasiunilor trupești, a prostituției, a adulterului și a tuturor celorlalte moduri de comportament animalic și dezordonat. De altfel, consecințele amare care vor decurge din această atitudine a voastră vă vor arăta în cel mai scurt timp ce ați avut de câștigat și ce ați avut de pierdut acționând în acest fel.

12. De vreme ce totul se află acum pe acest pământ într-o ordine ideală, vă binecuvântez pe toți și vă spun: ‚Fie ca iubirea Mea să rămână cu voi, acum și de-a pururi! Amin”.

13. După aceste cuvinte, Domnul și Zuriel au redevenit invizibili. Întreaga adunare a ieșit afară, preamărindu-L și slăvindu-L pe Domnul până în zorii zilei, după care a continuat să se bucure și să sărbătorească în același fel inclusiv ziua de Sabat.

14. Duminică, toată lumea s-a întors acasă. Lameh s-a întors la șes, însoțit de tovarășii săi și binecuvântat din toate părțile. El a continuat să vegheze asupra ținutului al cărui conducător era, menținând ordinea Domnului și instaurând astfel pe pământ o veritabilă epocă de aur.

15. La fel s-au petrecut lucrurile și pe înălțimile sacre.

Author:  1% [ 1.1.2019, 12:11 ]
Post subject:  Capitolul 115

Capitolul 115
Prima Biserică și decăderea umanității. Discursul de adio al lui Adam. Testamentul și moartea acestuia.

(11 septembrie 1843)

1. Acum, primii oameni de pe pământ erau perfect instruiți și aveau la dispoziție nenumărate cunoștințe spirituale. Prăpastia dintre munți și șes nu mai exista și toată lumea putea acționa în funcție de liberul arbitru, fără ca altcineva să îi poată împiedica în vreun fel activitățile.

2. Cunoașterea lui Dumnezeu era extrem de vie și de autentică, iar prima Biserică de pe pământ era stabilită, astfel încât orice om care dorea acest lucru putea descoperi lumea interioară a spiritului prin iubirea lui pură față de Domnul.

3. Atât timp cât părinții patriarhi primordiali au rămas în viață, această ordine perfectă s-a păstrat pe pământ și nimeni nu a putut-o schimba. Când aceștia au fost însă chemați înapoi la cer, părăsind această lume unii după alții, situația de pe pământ s-a schimbat dramatic, din păcate într-un sens nefericit.

4. Valorile lumești au început să predomine din ce în ce mai mult în fața celor spirituale, care au căzut în uitare, iar oamenii au devenit din ce în ce mai materialiști, cunoscând la fel de puține lucruri despre virtuțile elevate ale spiritului ca și umanitatea de astăzi și nemailăsându-se conduși și ghidați de Spiritul Meu.

5. Șarpele a profitat de această situație pentru a binecuvânta natura solului cu respirația sa otrăvită, astfel încât acesta a devenit excesiv de fertil, fapt care a avut drept efect ramolirea oamenilor, care au devenit în scurt timp leneși și inerți.

6. Evenimentele care vor fi descrise în continuare vor demonstra cât se poate de clar acest lucru.

7. Când Adam a atins vârsta de 930 de ani, el a chemat la el pe toți copiii din linia principală a umanității și le-a spus:

8: „Copii! Am petrecut 930 de ani pe acest pământ și am devenit extrem de obosit și de slab!

9. De aceea, m-am rugat Dumnezeului nostru să îmi redea forțele sau să mă ia de pe acest pământ, așa cum a făcut cu Zuriel, cu Sehel și cu Pura în timpul marii Sale revelații.

10. Când am terminat cu rugăciunea, Domnul mi-a răspuns:

11. ‚Ascultă, Adam! Am măsurat timpul și am descoperit că măsura ta este plină. De aceea, îți voi îndeplini cererea și te voi ridica de pe acest pământ care ți-a obosit suficient de mult picioarele.

12. Totuși, nu este posibil să părăsești acest pământ în maniera în care au făcut-o cei trei pe care i-ai pomenit mai devreme, întrucât ai păcătuit trupește!

13. Din acest motiv, corpul tău trebuie redat pământului care i-a dat cândva naștere, pentru ca Șarpele să își primească partea sa!

14. Accept însă să îți desprind sufletul de corp, întrucât în el locuiește spiritul creat de Mine, și îl voi conduce în locul în care trebuie să ajungă, unde îți vei da seama de întreaga Mea compasiune, în pacea inimii tale.

15. Îți voi trimite în acest scop un înger care te va elibera de corp în ziua morții tale.

16. Toți cei care au păcătuit vreodată trupește vor trebui să părăsească acest pământ în același fel ca și tine.

17. Dat fiind că păcatul a apărut în această lume prin tine, moartea descendenților tăi nu se va putea produce decât prin intermediul despărțirii de corpul lor. Amin’.

18. Acestea au fost cuvintele Domnului, astfel încât aceasta este ultima zi a existenței mele terestre, în mijlocul vostru; căci aceasta este voința divină!

19. În ceea ce o privește pe Eva, mama voastră, aceasta va mai trăi o vreme. Cinstiți-o și ocupați-vă cu respect de ea, până când Domnul o va chema la rândul ei la El.

20. Ție, Enoh, îți las moștenire locuința mea și tot ce se află în ea. Fie ca prima ta grijă să fie întotdeauna îngrijirea mamei tale!

21. Ție, Seth, îți las moștenire toate pământurile mele și tot ce produc ele. În schimb, va trebui să ai grijă de toți cei care locuiesc în coliba mea, căci aceasta va rămâne în proprietatea marelui preot, care va avea dreptul să trăiască cu 10% din veniturile produse de pământul meu.

22. Până acum, am exprimat voința Domnului! Doresc de asemenea ca Enoh, Jared, Methuselah și Lameh să îmi înmormânteze corpul într-un loc pe care nimeni altcineva decât ei să nu îl cunoască, astfel încât nici unul din copiii mei să nu își facă vreodată un cult din cinstirea mormântului meu. – Aceasta este deopotrivă voința mea și a Domnului! Acționați în consecință! Amin”.

23. După care Adam și-a binecuvântat copiii din linia principală, și prin intermediul lor, pe toți oamenii de pe pământ, apoi capul i-a căzut în piept și el a murit.

24. Toți copiii săi au început atunci să își rupă veșmintele, plângând. Ei au ținut doliu după Adam timp de aproape un an.

25. Adam a fost înmormântat pe o culme înaltă, dar nimeni nu a știut vreodată unde, cu excepția celor patru bărbați care i-au condus trupul pe ultimul drum.

26. Enoh s-a mutat apoi împreună cu soția și cu copiii săi în locuința lui Adam, continuând să se ocupe de Eva, care a mai trăit încă 30 de ani după moartea soțului ei.

27. Și astfel, testamentul lui Adam a fost respectat până la ultimul punct.

Author:  1% [ 1.1.2019, 12:23 ]
Post subject:  Capitolul 116

Capitolul 116
Durerea provocată de moartea lui Adam. Eva se bucură de un respect din ce în ce mai mare din partea copiilor ei. Moartea Evei.

(12 septembrie 1843)

1. Când copiii de la șes au aflat vestea morții lui Adam, cu toții s-au simțit extrem de întristați. Ei au postit timp de trei zile.

2. Lameh, care era încă în viață în acel moment, continuând să își îndeplinească cu credință îndatoririle față de Domnul, a trimis mesageri în toate direcțiile, pentru a anunța moartea lui Adam tuturor popoarelor pe care le putea contacta.

3. Oriunde ajungea, vestea cea tristă dădea naștere unei mari dureri. Toată lumea se lamenta și deplângea moartea patriarhului.

4. În schimb, Eva a câștigat cu atât mai mult în respectul celorlalți, și nu puține erau procesiunile care urcau pe înălțimi pentru a-și aduce omagiul mamei întregii umanități.

5. Au existat chiar și trimiși din Sihin (China actuală) care au urcat pe munții în care trăiau copiii lui Dumnezeu pentru a-i face o vizită mamei Eva; căci și ei aflaseră de la mesagerii trimiși de Lameh că patriarhul Adam a murit.

6. Singuri cahiniții (popoarele care trăiau în Africa modernă) și meduhiții (strămoșii japonezilor actuali) nu au fost informați, căci la acea vreme, cele două popoare erau complet separate de restul continentului.

7. Cu toate consolările pe care le primea din partea tuturor, Eva a căzut pradă unei tristeți din care nu a mai reușit să își revină până la sfârșitul zilelor sale. Nici chiar alinarea lui Enoh nu a reușit să îi potolească această durere.

8. Singur Seth reușea să îi calmeze cât de cât suferința, căci fusese dintotdeauna preferatul său, dat fiind că semăna perfect cu Adam, deopotrivă la față, la înălțime și la voce.

9. Așa s-au scurs și acești 30 de ani, în aceeași ordine perfectă. Când măsura vieții ei s-a apropiat de sfârșit, Eva a fost chemată la El de către Domnul, așa cum s-a întâmplat mai devreme cu Adam.

10. Cu trei zile înainte de moartea ei, pe când Eva se afla într-o stare de slăbiciune extremă, fiind înconjurată de Seth, de Jared, de Enoh, de Methuselah și de Lameh, spiritul lui Adam a intrat în colibă, cu permisiunea Domnului, și a spus:

11. „Copiii mei, fiți binecuvântați! Fie ca pacea să nu vă părăsească niciodată! Nu vă înspăimântați de vederea mea, căci eu sunt Adam, cel care v-a zămislit trupește pe toți, prin grația lui Dumnezeu cel atotputernic, etern și viu!

12. Domnului, căruia i s-a făcut milă de mine încă de acum 30 de ani, i s-a făcut acum milă și de Eva, credincioasa mea soție. De aceea, El dorește să o elibereze de acest pământ și de acest trup devenit slab și epuizat, pentru ca și ea să poată cunoaște odihna de care mă bucur eu în prezent, delectându-se împreună cu mine, la fel ca un mielușel blând care zburdă pe pajiștea compasiunii divine!

13. Cel care m-a eliberat pe mine a fost spiritul lui Sehel. Pe Eva o voi elibera însă eu însumi de povara ei terestră și o voi conduce personal în locul în care am ajuns, unde își va găsi binemeritata odihnă și în care vom aștepta amândoi acea zi care va răsări pe pământ la fel ca un soare al tuturor sorilor, în conformitate cu marea profeție care urmează să se realizeze pe acest pământ!”

14. Enoh l-a întrebat atunci pe spiritul lui Adam: „Când vei face acest lucru cu certitudine și cum va trebui să procedăm cu trupul mamei noastre?”

15. Spiritul lui Adam i-a răspuns: „Nu eu sunt stăpânul tău, ci Domnul! Evenimentul se va produce peste exact trei zile începând din acest moment. În rest, Domnul îți va împărtăși ce anume trebuie să faci, așa cum procedează întotdeauna”.

16. După care spiritul lui Adam a dispărut.

17. El s-a întors însă în cea de-a treia zi, dar numai Enoh și cu Eva l-au putut vedea.

18. Eva și-a binecuvântat atunci toți copiii prezenți și L-a preaslăvit pe Domnul pentru grația Lui.

19. Spiritul lui Adam a spus (fiind auzit de toți cei prezenți): „Eva, tu le-ai oferit copiilor binecuvântarea ta, care s-a unit astfel cu a mea! Voința Domnului dorește ca acum să te întorci Acasă! Vino în brațele mele, în numele Domnului! Amin”.

20. După aceste cuvinte, Eva a căzut la pământ, moartă, iar spiritul împreună cu sufletul ei a dispărut pentru totdeauna, însoțit de spiritul lui Adam, și nu s-a mai întors niciodată pe acest pământ.

21. Așa a murit mama întregii umanități, înconjurată de copiii săi și unindu-se din nou, întru spirit, cu Adam, în brațele sale spirituale care au condus-o către marea odihnă a Domnului.

22. În acord cu voința divină, corpul ei a fost înmormântat în același loc în care odihnea corpul lui Adam, de către aceleași patru persoane. Și totul s-a petrecut în cel mai mare secret.

23. Moartea Evei a provocat un alt doliu care a ținut câțiva ani, iar unul din efectele ei a fost acela că foarte mulți oameni s-au retras din această lume, preferând să trăiască o viață în pietate și izolare.

24. Dispariția ei a fost resimțită extrem de dureros de acei locuitori care se numeau abedamiți, căci Abedam fusese unul din marii preferați ai Evei, pe care o prețuia mai presus de orice.

25. Și așa s-a încheiat viața Evei.

Author:  1% [ 1.1.2019, 12:44 ]
Post subject:  Capitolul 117

Capitolul 117
Ascetismul practicat de copiii din munții sacri. Moartea lui Seth și nașterea lui Noe. Enoh și Lameh discută despre moartea trupească. Tristețea lui Enoh, care este luat la cer de Domnul.

(13 septembrie 1843)

1. După aceste evenimente, oamenii din munții sacri au continuat să trăiască mult timp ca și cum ar fi fost pe jumătate morți, pierzându-și orice bucurie de a trăi. Ei nu își mai doreau nimic altceva decât să își urmeze părinții primordiali.

2. Această respingere a lumii exterioare a mers atât de departe în cazul unora dintre ei încât aceștia și-au construit colibe micuțe sub anumiți smochini bătrâni, unde au trăit circa o sută de ani ca niște sihaștri, fără a-și părăsi locuința atât timp cât copacul sub care era construită aceasta le putea procura o hrană frugală.

3. Numeroși bărbați au preferat să nu se mai atingă de soțiile lor, spunându-și cu amărăciune: „Ce rost are să mai dăm naștere altor oameni? De vreme ce cu toții suntem predestinați să împărtășim soarta lui Adam și a Evei, respectiv moartea și putrezirea acestui corp, este de preferat să nu mai chemăm alte spirite pentru a trăi o astfel de existență mizerabilă! Dacă Dumnezeu ține cu tot dinadinsul să populeze acest pământ dificil cu ființe, nu are decât să le creeze din nou, modelându-le din pietre și din lut. În ceea ce ne privește, noi știm ce se ascunde în spatele acestei vieți teribile, așa că nu ne vom mai lăsa folosiți pentru a aduce la viață alte creaturi nefericite care să perpetueze această specie umană!”

4. În mod similar, foarte multe femei s-au închis în sine și au refuzat în mod categoric să se mai lase fecundate, căci și ele își spuneau în sinea lor: „Nu au decât să se reproducă animalele. Oamenii nu merită să trăiască o astfel de viață, al cărei sfârșit inevitabil nu poate fi altul decât moartea”.

5. Și astfel, într-un interval de numai o sută de ani după moartea Evei și cea a lui Seth, munții sacri s-au umplut de astfel de sihaștri originali, pe care nimeni nu i-a mai putut vindeca de nebunia lor – nici discursurile lui Enoh, care trăia încă la acea vreme, nici vreun miracol de o altă natură.

6. Dându-și seama că nu mai poate face nimic pentru acești oameni rătăciți fără a atenta la liberul lor arbitru, Enoh a sfârșit prin a se ruga Domnului să îl ia la El.

7. Dar Domnul i-a spus lui Enoh: „Ascultă, credinciosul Meu slujitor: anul acesta, lui Lameh, nepotul tău, i se va naște un băiat! Este important să îl binecuvântezi înainte de a părăsi această lume. Abia apoi te voi elibera de ea, așa cum ți-am promis!”

8. În anul în care Lameh a împlinit vârsta de 182 de ani, Ghemela i-a dăruit într-adevăr un fiu, pe care Enoh l-a binecuvântat, conform poruncii primite de la Domnul.

9. După această binecuvântare, Lameh a spus: „Te numesc Noe! Tu vei fi cel care ne va alina durerea și care ne vei ușura munca noastră pe acest pământ pe care Dumnezeu l-a blestemat!”

10. Auzind exclamația lui Lameh, toată lumea și-a dat seama că starea sa de spirit nu corespundea întru totul ordinii Mele, căci îmi făcea Mie, Domnului, un reproș deschis apropo de așa-zisul blestem pe care l-aș fi aruncat asupra acestui pământ, spunând practic: „Nu mai avem la ce alinare să ne așteptăm din partea lui Dumnezeu, căci Lui îi face plăcere să ucidă trupurile părinților noștri. De aceea, fiul Său Noe trebuie să devină consolatorul nostru!”

11. Enoh l-a mustrat însă pe Lameh pentru aceste cuvinte ofensatoare la adresa Mea, explicându-i că Eu le-am promis întotdeauna și le-am, prezis cu toată autoritatea Mea existența unei alte Vieți eterne întru spirit, după despărțirea de haina terestră efemeră.

12. Dar Lameh i-a răspuns: „Știu toate acestea la fel de bine ca și tine, tată Enoh! Este foarte adevărat că eu pot contempla în interiorul meu Viața eternă, dar nu înțeleg de ce nu îi pot zări pe cei morți? În această privință, nimeni nu ne-a oferit vreodată o învățătură sau o informație oarecare!

13. De ce nu vin spiritele din lumea de dincolo către noi, pentru a ne arăta că au și ele o viață lipsită de un corp material și că își continuă existența?”

14. Enoh i-a răspuns: „Ce tot spui? Doar ai văzut spiritele lui Adam, Zuriel, Abel și Sehel! Ce altă dovadă îți mai trebuie?”

15. Dar Lameh nu s-a lăsat: „Vezi tu, pentru Dumnezeu orice este posibil! În acest caz, de ce nu îi aduce înapoi pe cei pe care i-a chemat la El, întrerupându-le această viață aparentă? Atunci, am putea crede cu toții că așa stau lucrurile!

16. În caz contrar, ce putem crede noi atunci când această existență vizibilă dispare? Cum este posibil ca ea să nu mai fie perceptibilă pentru simțurile noastre? – Abia în acest caz devine evident vechiul blestem! Noi nu existăm decât pentru a fi uciși! Am fost creați de dragul acestui blestem, nu al Vieții!

17. Dacă adevărata Viață există undeva, ea ar trebui să fie întotdeauna vizibilă, și nu să rămână ascunsă de parcă nu ar exista deloc!

18. Din cauza păcatului lui Adam, trupul tuturor oamenilor trebuie omorât! Ce blestem! Dacă eu nu am păcătuit niciodată, de ce trebuie să fie exterminat trupul meu din cauza păcatului lui Adam? Personal, acest lucru mi se pare o cruzime fără seamăn!”

19. Nemaiavând ce spune, Enoh l-a binecuvântat pe Lameh și a plecat pentru a plânge în fața Domnului.

20. Domnul l-a consolat pe Enoh și l-a luat alături de El pe când se afla încă în trup. Și astfel, Enoh a dispărut de pe pământ, și toți cei care îl cunoșteau l-au căutat pretutindeni, dar în zadar.

Author:  1% [ 1.1.2019, 13:17 ]
Post subject:  Capitolul 118

Capitolul 118
Lameh din înălțimile sacre îl caută pe Enoh. Cuvintele Domnului adresate lui Lameh, care îl ajută pe acesta să înțeleagă. Discursul smintit și plin de amărăciune al lui Lameh.
(14 septembrie 1843)

1. De data aceasta, Enoh s-a lăsat prea mult așteptat, iar Lameh și-a pierdut răbdarea și a plecat în căutarea lui.

2. El a străbătut în lung și în lat munții, dar nu a descoperit nici o urmă a celui pe care îl căuta. Drept urmare, a trimis mesageri în toate direcțiile, inclusiv în regiunile de la șes.

3. Toate eforturile sale au rămas însă în zadar, căci Enoh nu se mai afla printre pământeni.

4. Atunci, Lameh și puținii părinți patriarhi care mai erau în viață și-au dat seama că Enoh a murit. De aceea, Lameh i-a întrebat pe toți cei pe care îi cunoștea dacă știu ceva de Enoh.

5. Cu toții au ridicat însă din umeri, mărturisindu-i că nu l-au mai văzut pe Enoh de la ultimul Sabat.

6. Toate aceste căutări au durat un an întreg, dar nimeni nu i-a putut furniza lui Lameh un indiciu cât de mic referitor la ceea ce s-a întâmplat cu Enoh.

7. Lameh de la șes și-a propus și el să întreprindă o amplă acțiune de căutare, dar tocmai când era pe punctul de a trimite nu mai puțin de 10.000 de mesageri, Domnul i-a vorbit:

8. „Nu-i imita pe nebunii din munți în eforturile lor zadarnice! Ascultă-Mă, Eu l-am chemat pe Enoh la Mine, cu tot cu trup, nu doar cu sufletul și cu spiritul lui, așa cum i-am promis! De aceea, oricât de mult l-ai căuta pe acest pământ, nu îl vei găsi! Mai bine trimite doi mesageri și anunță această veste pe înălțimi, pentru ca toți copiii Mei – care parcă și-au pierdut mințile – să afle ce s-a întâmplat cu Enoh!”

9. Atunci, Lameh a renunțat la proiectul lui grandios de căutare și s-a limitat să trimită doi mesageri în munții sacri pentru a le transmite părinților patriarhi informația primită de la Domnul.

10. Când Lameh cel din înălțimile sacre a aflat vestea, și-a ieșit de tot din minți. La fel s-a întâmplat și cu ceilalți părinți patriarhi. Presentimentul general că nimeni nu îl va mai vedea vreodată pe Enoh în viață se adeverea astfel, și peste toate, nu exista un înlocuitor pentru funcția de mare preot.

11. Atunci, Lameh a luat cuvântul în fața celorlalți: „Ascultați-mă, frați și copii, precum și voi, ceilalți patriarhi dintre puținii care am mai rămas pe acest pământ! Acum știm că Domnul l-a chemat la El inclusiv pe Enoh, pe care l-am căutat în zadar timp de un an, având în vedere că l-a ucis și pe el, așa cum a făcut cu toți ceilalți!

12. Între timp, nu a numit un alt mare preot, fapt care mi se pare chiar mai straniu decât moartea în sine a lui Enoh! La drept vorbind, Enoh m-a binecuvântat înainte de a ne părăsi pentru totdeauna, dar nu pot considera în nici un caz această binecuvântare ca pe o nominalizare în funcția pe care a deținut-o el. De aceea, această funcție va rămâne vacantă începând din acest moment!

13. Cei dintre voi care vor dori să mai respecte Sabatul, pot să o facă; dar cei care nu mai doresc acest lucru nu au decât să procedeze așa cum cred de cuviință! Căci eu sunt de părere că atunci când la capătul drumului nu te așteaptă altceva decât moartea, orice atitudine este la fel de bună!

14. Domnul poate face orice dorește; în ceea ce mă privește, eu nu am de gând să mai fac mare lucru, de dragul morții care mă așteaptă la sfârșit.

15. Lăsați toate pământurile în paragină și încetați să vă mai reproduceți. Nu mai însămânțați solul și acoperiți-vă ochii, pentru a nu mai vedea această lume amăgitoare. Toată lumea să își aștepte sfârșitul apropiat! Nu ne vom atinge scopul decât atunci când acesta ne va fi acordat!

16. Frumoasă perspectivă pentru niște ființe libere să gândească! – Vă propun așadar să luăm împreună decizia să depopulăm acest pământ! Dumnezeu nu are decât să îi ucidă pe toți cei pe care îi va alege! Sper că ați înțeles ce doresc să vă spun: trebuie să depopulăm acest pământ!”

Author:  1% [ 1.1.2019, 14:21 ]
Post subject:  Capitolul 119

Capitolul 119
Copiii înălțimilor sacre refuză să mai procreeze. Avertismentul Domnului adresat lui Lameh, care îi răspunde prin reproșuri.
(16 septembrie 1843)
1. Discursul lui Lameh a fost aprobat cu entuziasm de locuitorii înălțimilor sacre, care îi împărtășeau întru totul punctul de vedere. Foarte puțini au mai rămas credincioși ordinii aflate încă în vigoare în acea epocă. Chiar și aceștia își doreau cu ardoare să fie eliberați cât mai curând posibil de această lume complet aberantă.

2. În ceea ce privește actul procreației, acesta a încetat complet pe înălțimile sacre timp de aproape 30 de ani. După scurgerea acestui interval de timp, când amărăciunea lui Lameh s-a mai risipit puțin, Domnul l-a chemat într-o seară afară și i-a vorbit dintr-un nor de foc:

3. „Lameh, Lameh, îmi pui răbdarea la grea încercare!

4. Cu mult timp în urmă, când ți-am ieșit în întâmpinare pe drumul din pădure care separa septentrionul de occident, unde erai însoțit de părinții tăi, pe când încercai să te apropii cu teamă de patriarhii care îi invitau pe oameni la marea sărbătoare a Sabatului, întrucât nu aveai permisiunea lor, - ai fost cuprins de o mare bucurie, plină de recunoștință, căci am acționat atunci ca un mediator între tine și părinți. Ai descoperit atunci în Mine un prieten mai devotat decât oricine altcineva și ai fi fost gata să te arunci în foc de dragul Meu, deși nu știau încă cine sunt.

5. Mai târziu, când M-ai recunoscut, inima ta s-a aprins de o iubire încă și mai arzătoare, la fel ca un minereu incandescent!

6. Cu ce ți-am greșit acum? Nu acționez Eu exact așa cum v-am învățat Eu Însumi, demonstrându-vă tuturor, dincolo de orice putință de tăgadă, că acest lucru este absolut necesar de dragul Vieții eterne a spiritului? Constat însă că nu mai vrei să ții deloc cont de cuvintele Mele, acționând ca și cum aș fi pentru tine un străin și ființa cea mai inferioară din această lume materială, sau din cea a spiritelor!

7. Cum ar trebui să înțeleg comportamentul tău, Eu, Dumnezeul, Creatorul și Părintele tău? Chiar dorești să Mă sfidezi pe Mine, Cel Atotputernic? Vrei să te sfădești cu Mine, demonstrându-Mi puterea pumnilor tăi?

8. Ar fi suficient chiar și cel mai mic suflu al Meu pentru ca întreaga creație să dispară pentru totdeauna, și tu odată cu ea! – Vorbește! Ce dorești de la Mine? – Chiar crezi că Eu am datoria să te ascult pe tine, și nu invers? – Haide, vorbește și spune-Mi ce aștepți de la Mine!”

9. Lameh i-a răspuns: „Doamne, nu mă îndoiesc nici o clipă de atotputerea Ta, dar am început să mă îndoiesc în ceea ce privește iubirea și fidelitatea pe care ni le-ai promis! Nu înțeleg cum ai putea avea intenții bune față de noi, creaturile Tale și copiii Tăi, în condițiile în care nu pari să ai altă plăcere decât aceea de a ne ucide!

10. Aș prefera să sufli asupra mea și să mă faci să dispar astfel pentru totdeauna, în loc să mă forțezi să trăiesc atât de mult timp pe acest pământ blestemat, unde nu ai altceva de făcut decât să muncești din greu, numai pentru a fi ucis în final de Tine!

11. Tu spui că: ‚Numai trupul trebuie să moară; în ceea ce privește spiritul, acesta va continua să trăiască’, dar eu îți răspund: ‚La ce-mi folosește un asemenea schimb, atât timp cât trebuie mai întâi de toate să mă obișnuiesc să trăiesc într-un corp carnal? După ce ne-am obișnuit să trăim în acest trup, prinzând chiar gustul acestei vieți, Tu vii în secret și distrugi această primă viață pe care ne-ai dăruit-o, înlocuind-o cu o altă viață, care nu are cum să fie cu nimic mai bună decât precedenta, și totul după bunul Tău plac!’

12. Văd că tare mult îți mai plac schimbările! De aceea, mi-am pierdut încrederea în Tine!

13. Haide, suflă asupra mea cu toată atotputerea Ta și pune chiar acum capăt acestei existențe mizerabile pe care mi-ai dăruit-o! Nu mă mai chema apoi niciodată la viață! Fie ca distrugerea mea să fie pentru Tine un motiv etern de glorie! O viață care nu are alt scop decât schimbarea continuă este cel mai rău dintre blestemele care pot cădea asupra unei creaturi, iar plăcerea pe care acest lucru i-o provoacă Celui care a creat-o reprezintă pentru ea o povară insuportabilă!”

Author:  1% [ 1.1.2019, 14:28 ]
Post subject:  Capitolul 120

Capitolul 120
Mustrarea gravă a Domnului adresată lui Lameh. Spiritul lui Enoh și cel al lui Adam depun mărturie asupra Vieții eterne.

(18 septembrie 1843)

1. După ce Lameh a terminat de vorbit, norul de foc a coborât către sol. Domnul a apărut în fața lui Lameh într-o formă vizibilă și i-a spus cu gravitate:

2. „Lameh, Lameh! Dă-ți seama Cine se află în fața ta și Cine îți vorbește!

3. Cum au procedat Enoh și Methuselah pe vremea când nu erai decât un copil obraznic? Îți reamintesc eu: au fost nevoiți să se folosească de băț pentru a te cuminți!

4. De ce crezi că au procedat astfel? Oare erau părinții mânați de o mânie distrugătoare, sau de o mare iubire față de tine?

5. Văd că îmi răspunzi fără să vrei: ‚Părinții au acționat astfel mânați exclusiv de marea iubire pe care le-o purtau copilului lor; dacă nu ar fi acționat în acest fel, aș fi crescut ca un animal sălbatic și aș fi devenit un monstru!’

6. Concluzia la care ai ajuns este cât se poate de justă. – Crezi tu oare că Eu sunt un Părinte mai puțin echitabil și mai puțin înzestrat cu iubire decât Jared, Enoh și Methuselah?

7. O, crede-Mă, ei nu erau decât părinții tăi trupești, pe care ți i-am dăruit pentru a te educa, inclusiv cu ajutorul pedepselor! Eu sunt însă și rămân de-a pururi unicul și cel mai drept Părinte, dat fiind că te-am creat din propria Mea substanță, după care te-am educat personal, lăsându-ți întreaga libertate a spiritului tău. În calitatea Mea de Părinte unic și autentic, nu te-am pedepsit nici măcar o singură dată, cu toată exuberanța stupidă de care ai dat dovadă nu de puține ori în fața Mea!

8. Iată, la baza acestui comportament a stat întotdeauna iubirea Mea infinită, răbdarea și compasiunea Mea față de tine!

9. Acum însă, când constat că ai devenit atât de reticent în ceea ce Mă privește, cred că a sosit timpul să iau în mână bățul pentru a te trata așa cum meriți, pe tine și pe semenii tăi, așa cum trebuie să procedeze orice Părinte drept cu copiii pe care îi iubește mai presus de orice.

10. Înainte de asta însă, aș dori să-ți arăt în ce constă existența sublimă a celor pe care i-am chemat înapoi la Mine, pentru a-ți da astfel seama până în profunzimile ultime ale ființei tale ce soartă le rezerv Eu copiilor Mei, pentru eternitate!

11. În continuare, îți voi demonstra că sunt capabil inclusiv să îmi pedepsesc – de dragul mântuirii lor – copiii care nu doresc să se supună și care îmi ignoră în mod voluntar bunele intenții paterne, pline de iubire, făcându-i să îngenuncheze în țărâna acestei realități amăgitoare. Îți voi demonstra că pot continua să îi pedepsesc pe cei mai rebeli dintre ei pentru totdeauna, întru spirit, atât timp cât nu vor accepta să recunoască faptul că Eu sunt Părintele lor preaplin de iubire și Dumnezeul lor, în toată sfințenia Lui intangibilă.

12. Iar acum ridică-ți privirea și spune-Mi ce vezi!”

13. Lameh și-a ridicat privirea și i-a văzut pe toți cei decedați.

14. Enoh a coborât atunci din cer, în fața lui Lameh, și i-a spus: „Smintitule, atinge-mă și convinge-te că trăiesc pentru eternitate, și că nimic nu va putea schimba vreodată această existență eternă de care mă bucur acum!”

15. Lameh l-a atins pe Enoh și a descoperit astfel că acesta din urmă a rămas același, așa cum îl cunoștea pe timpuri, cu singura diferență că acum emana o perfecțiune spirituală celestă care corespundea unei vieți absolut perfecte.

16. În continuare, i s-a dat posibilitatea să se convingă în mod repetat de acest lucru, punând mâna pe toate celelalte spirite.

17. Adam i-a spus: „Lameh, eliberarea de corpul carnal atât de greu, în care spiritul este pus la încercare, reprezintă cea mai mare binecuvântare pe care ne-o poate acorda Tatăl nostru ceresc! Ar trebui să te bucuri, nu să te plângi de acest lucru!

18. Chiar dacă moartea trupului pare greu de acceptat de către ochii tăi trupești, te asigur că în ochii celui chemat de iubirea Tatălui ea apare ca o fericire supremă!

19. Iată: tu ai fost conceput ca urmare a desfătării și a iubirii celor doi părinți ai tăi. Atunci când spiritul tău va părăsi greul corp carnal și va renaște într-o viață perfectă, sublimă, plină de forță, activă, a cărei frumusețe nu poate fi comparată în nici un fel cu senzațiile terestre, vei trăi aceeași desfătare și aceeași iubire pe care le-au simțit părinții tăi, dar duse la apogeu!

20. Tot ce ai început să întreprinzi pe pământ vei definitiva ca spirit în sfera eternă a lumii spirituale. Acesta este motivul pentru care nu trebuie să fii leneș atât timp cât trăiești pe acest pământ, căci nici cel mai mic fir de nisip pe care îl atingi acum nu se va pierde!

21. Cel care afirmă acum în fața ta acest lucru, cu toată siguranța, sunt eu, Adam, părintele tău primordial! Încearcă să înțelegi ce ți-am spus. Amin”.

Author:  1% [ 24.2.2019, 17:52 ]
Post subject:  Capitolul 121

Capitolul 121
Contactul lui Lameh cu spiritele ajunse în lumea de dincolo continuă. Lameh se întoarce la 180 de grade și se căiește. Discursul plin de iubire al Tatălui referitor la pedeapsă. Lameh este numit înlocuitorul lui Enoh.

(19 septembrie 1843)

1. Lameh a continuat astfel să se întrețină cu Seth, cu Eva și cu alte spirite, venite fie din cele patru regiuni ale înălțimilor, fie din profunzimi. El s-a putut convinge astfel, deopotrivă vizual și prin simțul atingerii, că viața spiritului după părăsirea corpului fizic reprezintă o realitate perfectă.

2. După ce s-a convins până în profunzimile ultime ale sufletului său de acest lucru, el a început să reflecteze asupra modului injust și inechitabil cu care L-a tratat pe Domnul și Părintele întregii creații, dându-și seama cât de greșite și de aberante fuseseră gândurile și deciziile sale.

3. De aceea, el a căzut la picioarele Domnului și i-a spus, cu inima plină de mustrări de conștiință: „O, Dumnezeule, Doamne și Părinte etern, îmi dau acum seama cât de mult am greșit în fața Ta!

4. Am fost orb și am crezut că pot să mă iau la harță cu Tine! În marea mea nebunie, am dorit să fixez limite activității Tale, care reprezintă în sine iubirea cea mai înaltă! Am dorit să depopulez acest pământ și să fac să dispară rasa umană!

5. Această atitudine nedreaptă s-a datorat ranchiunei care a crescut în mine din cauza despărțirii de cei pe care îi iubeam, deopotrivă dintr-o veche obișnuință și dintr-o iubire veritabilă. Dacă i-aș fi iubit așa cum ne-ai învățat Tu, nu aș fi putut simți niciodată vreo stare de ranchiună față de Tine, știind că le-ai pregătit tuturor o fericire atât de mare prin iubirea Ta părintească.

6. O, Dumnezeule, Doamne și Părinte etern, îmi dau seama acum în ce măsură merit să fiu pedepsit de Tine! De aceea, consider un act de dreptate absolută să o faci cu cea mai mare severitate! Da, fă să sufere fără milă acest trup, Doamne, în acord cu voința Ta preasfântă, dar nu lăsa spiritul meu să piară complet!”

7. Atunci, Domnul i-a răspuns lui Lameh: „Ridică-te, fiul Meu! Chiar poți să crezi că Eu, Părintele tău preasfânt și preaplin de iubire, aș putea avea vreodată plăcerea de a-Mi pedepsi copiii?

8. Crede-Mă: fiecare lovitură pe care ți-aș da-o ar provoca inimii Mele o suferință egală cu cea pe care ar simți-o trupul tău!

9. Ai și tu un fiu, pe care îl iubești mai mult decât propria-ți viață. Încearcă să îl lovești atunci când este neascultător și vei vedea că vei suferi mai mult decât el.

10. Când va sosi momentul să îl pedepsești, numai gândul de a-i provoca o suferință îți va face rău; iar dacă fiul tău va începe să plângă după prima lovitură acordată, chiar dacă nu i-ai administrat decât o lovitură foarte slabă, crezi tu că vei avea inima să îl lovești a doua oară?

11. Fiul tău va uita în scurt timp durerea pe care a simțit-o, iar iubirea ta părintească îl va împăca imediat cu tine, dar cât timp îți vei repeta tu în sinea ta, cu amărăciune: ‚Fiul meu a devenit ascultător, dar ce nu aș da să nu îl fi lovit niciodată’?

12. Astfel ai acționa tu, în calitatea ta de om înzestrat cu o inimă! – Cum altfel crezi că aș putea proceda Eu, Dumnezeul și Părintele tău autentic? De aceea, nu am să te pedepsesc în nici un caz, ci dimpotrivă, am să te binecuvântez!

13. Totuși, doresc să-ți spun un lucru: gândește-te că acest pământ îmi aparține! De aceea, lucrați cu toții pentru bunăstarea temporară a copiilor Mei care vor veni după voi. Dați naștere unei noi descendențe și înmulțiți-vă, căci multe spirite sunt încă prizoniere ale materiei, așteptându-și nerăbdătoare eliberarea!

14. Te numesc acum înlocuitorul lui Enoh și îți cer să repari răul pe care l-ai comis! Amin”.

Author:  1% [ 24.2.2019, 18:01 ]
Post subject:  Capitolul 122

Capitolul 122
Legământul lui Lameh de a restabili străvechea ordine divină. Avertizarea Domnului cu privire la prezența Șarpelui în trupul femeilor. Domnul și preafericiții dispar. Adunarea bătrânilor.
(20 septembrie 1843)

1. După aceste cuvinte, Lameh i-a promis solemn Domnului că va face tot ce îi va sta în puteri pentru a restabili străvechea stare de lucruri, cu ajutorul Lui, și că va veghea pentru ca această ordine să fie respectată de întreaga populație.

2. Domnul i-a spus însă lui Lameh: „Fă tot ce îți va sta în puteri, dar nu forța pe nimeni! Îți reamintesc că oamenii sunt foarte încăpățânați!

3. Ai mare grijă ca Șarpele să nu îți joace o festă, căci el a început deja să pregătească trupurile fetelor de la șes, făcându-le delicate și apetisante!

4. De aceea, previne-i pe copiii Mei că trebuie să se ferească de vizitele prea frecvente ale locuitorilor de la șes, dacă nu doresc să cadă în capcana care li se pregătește!

5. Și ai mare grijă la ceea ce îți voi spune în continuare:

6. Când vei vedea că trupul feminin devine din ce în ce mai gras, mai alb, mai delicat și mai planturos, că femeile se plimbă cu fața și cu capul descoperite, cu pieptul și cu mâinile goale, că vor alerga după bărbați într-un mod desfrânat, că mamele își vor pregăti și își vor împodobi chiar ele fiicele, punându-le să defileze zi și noapte pentru a-i atrage pe bărbați în mrejele lor prin intermediul acestei străluciri exterioare care reprezintă cea mai malefică invenție a lui Satan, menită să îi supună pe bărbați farmecelor femeilor, să îi împingă să le ia de soții sau cel puțin să le închirieze contra unui preț rușinos, – Lameh, ascultă cu cea mai mare atenție ceea ce îți voi spune în continuare! –, atunci când femeia se va ridica mai presus decât bărbatul, încercând să-l domine, și chiar va reuși să facă acest lucru, fie prin intermediul farmecelor trupești cu care a înzestrat-o Satan, fie cu ajutorul comorilor și bogățiilor acestei lumi, fie ajutată de faptul că aparține unei clase sociale mai înalte și unei descendențe superioare, atunci când întreaga tagmă feminină, care ar trebui să se supună în fața bărbaților, îi va privi pe aceștia cu superioritate și cu dispreț, strigând în gura mare: ‚Puah! Ce miros fetid emană acest individ de joasă speță! Cât de urât este! Cât de dezgustătoare este înfățișarea lui! Să dispară din fața mea acest cerșetor oribil!’ – atunci, ascultă-Mă bine, Lameh –, vei ști că Șarpele a devenit stăpânul acestei lumi, pe care o va domina fără rușine prin intermediul sexului feminin, care îi este caracteristic!

7. În acel moment –, ascultă-Mă bine, Lameh –, voi abandona această lume și o voi lăsa în puterea celui căruia va ajunge să i se închine! Voi blestema atunci toate creaturile de pe acest pământ! Îmi voi astupa urechile pentru a nu mai auzi gemetele îngrozitoare ale locuitorilor acestui pământ și pentru a nu Mi se mai face milă de teribilele suferințe prin care vor trebui să treacă! La momentul potrivit, voi trimite judecata Mea asupra tuturor trupurilor vii de pe acest pământ și îmi voi revărsa mânia asupra întregii lumi și asupra tuturor creaturilor care trăiesc în ea!

8. Adevăr îți spun: lumea a făcut deja un pas foarte mare către propria ei pierzanie! De aceea, du-te și anunță-le tuturor ceea ce ți-am spus acum, și cere-le să se pocăiască! În caz contrar, veți apuca tu însuți și fiul tău o bună parte a acestor schimbări și consecințele lor, după ce Mă voi îndepărta complet de acest pământ!

9. Ascultă cu atenție aceste cuvinte și devino slujitorul Meu credincios! Amin”.

10. După care norul arzător a dispărut, și odată cu el imaginea Domnului și a spiritelor trecute în lumea de dincolo.

11. Absorbit în gândurile sale grave, Lameh s-a întors acasă și le-a povestit membrilor familiei sale tot ce i-a spus Domnul.

12. Chiar a doua zi, el i-a adunat pe bătrâni și le-a relatat cuvintele Domnului și tot ce s-a întâmplat în timpul viziunii pe care a avut-o.

Author:  1% [ 24.2.2019, 19:22 ]
Post subject:  Capitolul 123

Capitolul 123
Mesajul lui Lameh adresat popoarelor nu are succes decât pe jumătate. Mânia lui și cuvintele de consolare ale Domnului.

(21 septembrie 1843)

1. Auzind relatarea lui Lameh, bătrânii adunați și-au dat imediat seama de adevărul conținut de aceasta. Ei s-au despărțit apoi cu inimile bucuroase și pline de o credință renăscută și s-au îndreptat fără să mai întârzie către popoarele din cele patru regiuni, cărora le-au anunțat mesajul primit, în care credeau cu cea mai mare convingere.

2. Ca urmare a efortului lor, foarte mulți locuitori s-au convertit din nou la dreapta credință. Totuși, nu puțini au fost și cei care au rămas sceptici, spunându-și în sinea lor: „Dacă ar exista într-adevăr o lume de dincolo, nu vedem nici un motiv pentru care Domnul nu ne-ar revela-o la rândul nostru, așa cum a făcut cu Lameh, de vreme ce suntem egali cu el și descindem din Adam la fel ca și el.

3. Noi credem mai degrabă în existența unui Dumnezeu nemilos, care ne guvernează după bunul Său plac, iar acest lucru ne este suficient; ce rost mai are să vină acum cu noi amenințări?

4. Dacă tot vom sfârși în țărâna din care ne-am născut, această credință ar trebui să fie suficientă! Ar fi stupid ca o ființă umană înzestrată cu rațiune să se teamă încă și mai mult de acest Dumnezeu care nu ne-a creat decât pentru a ne supune în final morții!

5. Deviza noastră este: ‚Mănâncă și bea, și trăiește această perioadă penibilă în care trebuie să rămâi pe pământ în maniera cea mai agreabilă cu putință!’ Cât despre ceea ce se va întâmpla într-o manieră mistică și nesigură după moartea corpului fizic, nu avem nici cea mai mică garanție că afirmațiile lui Lameh ar fi adevărate!

6. Dacă este adevărat ceea ce ne povestiți voi, să ne reveleze și nouă Iehova aceste lucruri, așa cum a făcut în cazul lui Lameh, căci și noi suntem ființe umane, la fel ca și el. Dacă Iehova nu va face acest lucru, nu mai dorim să avem ceva de-a face cu El!

7. În ceea ce vă privește pe voi, cei pe care ni i-a trimis Lameh, și nu Dumnezeu Însuși, puteți crede orice doriți! Oricum nu ne pasă! Din perspectiva noastră, convingerile voastre utopice nu au nici cea mai mică semnificație!

8. Sfârșitul ne va revela tuturor misterul întâmplărilor pe care le-am trăit pe acest pământ și vom vedea atunci dacă viața continuă sau dacă vom înceta să mai existăm pentru eternitate, dispărând pentru totdeauna!

9. În ceea ce privește avertismentul vostru referitor la fetele de la șes, ne vine să râdem! Acolo trăiesc cele mai frumoase femei din lume, pe care le putem obține cu cea mai mare ușurință, așa că ar trebui să fim căzuți în cap să nu profităm de acest lucru! Căci aceasta este singura desfătare reală pentru un bărbat ajuns în această lume stupidă!

10. Dacă acest lucru îi displace lui Iehova, nu are decât să schimbe această stare de lucruri, dar atât timp cât ne va lăsa să trăim în acest fel, ar trebui să fim nebuni să ne lipsim de această mică plăcere care ne mai rămâne în această viață, și totul pentru nimic, ba chiar pentru de trei ori nimic!

11. De aceea, plecați de aici, mesageri creduli ai lui Lameh, și pe viitor scutiți-ne de prezența voastră, căci știm mai bine decât voi ce avem de făcut!”

12. Din păcate, acestea erau fructele comportamentului lui Lameh din timpul revoltei sale care a durat 30 de ani!

13. Auzind relatările mesagerilor, Lameh s-a simțit exasperat și nu a știut ce să facă în continuare.

14. Dar Domnul i-a vorbit astfel: „Lameh, amintește-ți ce ți-am spus: nu forța pe nimeni! Mai presus de orice, fii atent la ce îți voi spune în continuare:

15. Cine vrea să vină la Mine, să vină, dar cine dorește să fie lăsat în pace trebuie lăsat să meargă acolo unde dorește. Mai devreme sau mai târziu, el se va întoarce cu siguranță la noi, iar atunci îi vom spune câteva vorbe care îl vor atinge la inimă și pe care nu le va uita întreaga eternitate!

16. Așa să fie! – În ceea ce privește dorința bărbaților față de femeile de la șes, cei care doresc nu au decât să își ia câte o soție din rândul acestora, dar noi doi vom avea grijă ca ei să nu mai poată apărea vreodată pe culmile munților însoțiți de soțiile lor!

17. De aceea, liniștește-te și rămâi de-a pururi în iubirea Mea, împreună cu toți cei drepți! Amin”.

Author:  1% [ 24.2.2019, 19:26 ]
Post subject:  Capitolul 124

Capitolul 124
Discursul Domnului referitor la natura celor credincioși și a celor necredincioși. Incorigibilitatea celor însetați de distracții.

(22 septembrie 1843)
1. Lameh i-a mulțumit Domnului din profunzimile ființei sale pentru această învățătură, după care L-a întrebat dacă nu ar fi cazul să îi strângă pe cei rămași credincioși într-un mic cerc în jurul lui.

2. Dar Domnul i-a spus: „Lasă lucrurile așa cum sunt, căci adevăratul credincios va rămâne constant chiar și în mijlocul unei generații care nu se gândește la nimic altceva decât la distracții și care M-a uitat cu desăvârșire!

3. Dacă cineva nu are o credință autentică în inima lui, nu-i va folosi la nimic să se afle într-un cerc restrâns al adepților Mei și nu va obține niciodată în acest fel Viața eternă!

4. Atât timp cât se va afla printre credincioșii Mei, va lăsa impresia că face parte din rândurile lor, dar de îndată ce va ajunge printre necredincioși se va grăbi să facă exact ce fac aceștia.

5. Dacă va discuta cu tine, nu va spune altceva decât ceea ce știe că doresc să audă urechile tale, dar atunci când se va afla în compania celor necredincioși nu se va mai opri din bârfe răutăcioase și mondene.

6. Iată, așa procedează cei frivoli și ușuratici, care oscilează cu cea mai mare ușurință între Dumnezeu și moarte, nefiind atrași în nici un fel de viața spirituală care ar putea determina încolțirea seminței Cuvântului Meu viu în inima lor. Ei nu dispun de căldura spirituală necesară pentru ca sămânța Cuvântului Meu, în care sălășluiește de-a pururi Viața eternă, să ajungă la maturitate și să se manifeste ca o forță activă. Ei nu dispun de aceste calități pentru că nu doresc să dispună, căci inconștiența în care trăiesc li se pare infinit mai distractivă decât o viață ferm orientată către grația Mea.

7. Revenirea pe calea cea dreaptă a acestor ființe nu este numai foarte dificilă, dar reprezintă practic o imposibilitate absolută, căci ei sunt imediat de acord cu toată lumea, indiferent de circumstanțele exterioare.

8. Dacă vrei să scoți la iveală răul din ei, nu ai decât să îi pui în mijlocul celor răi. Dacă vrei să fie veseli, nu ai decât să îi pui în compania unor oameni care se distrează. Dacă vrei să scoți la iveală binele din ei, tot ce trebuie să faci este să îi așezi în mijlocul unor oameni buni, iar dacă vrei să scoți la iveală înțelepciunea lor, nu ai decât să îi pui în mijlocul unor înțelepți.

9. Dacă rămân însă singuri, ei încep să se simtă disperați și să se plictisească de moarte!

10. De ce se întâmplă acest lucru? – Pentru că nu dispun de nici un fel de Viață în inima lor, nefiind altceva decât sclavii distracțiilor lor.

11. Promisiunea unei distracții îi poate face să desfășoare o activitate intensă o anumită perioadă de timp, dar dacă îi vei ține timp de trei zile într-un cerc restrâns în care nimeni nu se distrează, vor afișa încă din prima zi o mină cât se poate de dezamăgită. În a doua zi vor începe să crâcnească, iar în a treia zi se vor revolta pe față împotriva ta sau o vor lua la fugă.

12. Căci deviza pe care o au înscrisă în inima lor sună astfel: ‚Suntem dispuși să lucrăm, dacă este absolut necesar, dar munca noastră trebuie să ne facă plăcere, iar după ce se termină trebuie să urmeze neapărat o distracție pe cinste! Dacă ni se refuză această distracție, nu avem de ce se fim recunoscători pentru felul în care suntem tratați! Avem nevoie de amuzament cu orice preț!’

13. Dacă vei construi o sală de spectacole, poți fi convins că vor veni în fiecare zi pentru a-și delecta simțurile, întrucât sunt atrași de evenimentele mondene la fel ca musca de o bucată de carne stricată. Dacă nu le oferi însă nici o distracție, nu trebuie să crezi că te vor vizita vreodată!

14. Ei sunt dispuși să îmi asculte chiar și cuvântul Meu, dar numai atât timp cât își vor găsi o plăcere oarecare în el. Oricum, nu vei descoperi niciodată un grăunte cât de mic de voință de a lăsa cuvântul Meu să se dezvolte în inima lor, conducându-i astfel către o activitate în serviciul Vieții eterne.

15. Acest gen de ființe sunt dispuse să facă orice, bine și rău deopotrivă, cu condiția ca acest lucru să le facă plăcere. Dacă plăcerea nu face parte integrantă din activitatea respectivă, fie ea bună sau rea, aceasta nu îi va interesa deloc.

16. Motivul este cât se poate de simplu: ei nu dispun de o viață proprie, căci au învățat să își risipească energia vitală încă din copilărie, din cauza educației aberante primite de la părinți, care nu au reușit să-i determine să facă vreodată ceva fără să le promită în schimb o plăcere oarecare. Din această cauză, ei nu cunosc valoarea muncii, ci doar pe aceea a distracției, cu prețul renunțării definitive la orice fel de independență, la orice fel de libertate, și implicit la orice fel de viață personală autentică.

17. De aceea, lasă-i pe cei credincioși acolo unde se află, căci aceștia nu ne vor abandona niciodată. La fel, lasă-i și pe cei necredincioși să facă ce vor, căci aceștia nu ni se vor alătura niciodată!

18. Cât despre cei care zboară din floare în floare, după cum bate vântul, comportându-se la fel ca muștele, lasă-i și pe aceștia să se instaleze confortabil pe bucata lor de carne. Dacă se vor apropia însă prea mult de hrana noastră, alungă aceste muște fără a le omorî, căci iarna vieții lor le va da cât de curând lovitura de grație pe care o merită.

19. Nu trebuie să îi judeci însă niciodată pe acești oameni, căci ei nu sunt decât niște umbre aparente, niște fantome efemere a căror viață nu durează mai mult de o zi, după care dispar pentru totdeauna! De aceea, lasă-i să se bucure de plăcerile lor de scurtă durată, căci te asigur că după acestea nu vor mai urma altele!

20. Aceasta este voința Mea! Voi, cei credincioși, cultivați cu perseverență iubirea Mea, căci atât timp cât veți rămâne în aceasta, viața voastră nu va avea sfârșit! Amin, amin, amin!”

Author:  1% [ 24.2.2019, 19:34 ]
Post subject:  Capitolul 125

Capitolul 125
Dialogul dintre Lameh și Metuselah. Cine iubește mai mult lumea decât pe Dumnezeu nu este demn de Acesta.
(23 septembrie 1843)

1. Revelațiile Domnului l-au făcut pe Lameh să se scufunde într-o meditație extrem de profundă. În final, el s-a îndreptat către părintele Metuselah, care era încă în viață, și i-a împărtășit cele aflate.

2. Ascultând aceste revelații, Metuselah s-a simțit cuprins de o neliniște vie în privința propriei sale Vieți eterne, căci el își spunea în sinea lui: „Dacă așa stau lucrurile, voi face un pact cu ochii mei să nu mai privească nimic din această lume care să-mi provoace o plăcere cât de mică. De asemenea, îmi voi astupa urechile ca să nu mai audă nici o opinie lumească. Și totuși, cea mai mare bucurie pe care o am în această lume sunt copiii mei, alături de credincioasa mea soție!” Nereușind să iasă din această dilemă, el a luat cuvântul și i s-a adresat lui Lameh:

3. „Fiul meu, am examinat cu cea mai mare atenție cuvintele tale în inima mea și am constatat că sunt juste. De aceea, am făcut un pact cu ochii mei și cu urechile mele ca să nu mai vadă și să nu mai audă nimic din lumea exterioară care ar putea să îmi procure o plăcere cât de mică!

4. Cum trebuie să procedez însă în ceea ce îi privește pe copiii mei și pe credincioasa mea soție, care reprezintă cea mai mare bucurie a mea în această lume? Trebuie oare să vă binecuvântez pe toți și apoi să vă părăsesc pentru totdeauna, din iubire pentru Dumnezeu? Sau trebuie să rămân alături de voi?”

5. Lameh s-a gândit timp de câteva clipe, după care i-a răspuns lui Metuselah, inspirat de Domnul:

6. „Ascultă, tată, acum îți vorbește Domnul, Dumnezeul și Părintele nostru etern și preasfânt:

7. ‚Cine iubește această lume mai mult decât pe Mine nu este demn de Mine! 8. Părinții, soția și copiii aparțin și ei lumii exterioare; de aceea, nu ar trebui să-i iubești mai mult decât pe Mine, dacă dorești să fii demn de Mine.

9. De altfel, tot ce vei sacrifica de dragul Meu, îți voi înapoia înmiit în împărăția Vieții eterne!

10. Fiecare trebuie să rămână însă acolo unde se află și așa cum este, și să-Mi sacrifice Mie, în inima lui, tot ceea ce posedă. Dacă va face acest lucru, Eu îl voi privi și voi deveni una cu el pentru eternitate!

11. Toate bucuriile pe care le va experimenta ca urmare a acestei alianțe cu Mine și tot ce va face în lumina ei îi vor fi utile pentru Viața eternă!

12. Căci Spiritul Meu va fi în el și îl va transforma în întregime; viața lui se va transforma într-o Viață eternă, iubirea lui se va transforma într-o iubire autentică, și chiar lucrurile moarte se vor trezi pentru el la Viața eternă, iar plăcerile care vor decurge din ele vor părea juste în ochii Mei, dat fiind că Eu am fost Cel care i le-am dăruit, pentru ca ele să amplifice și mai mult în el bucuria Vieții eterne, a iubirii, grației și compasiunii Mele!

13. Dacă rămâne împreună cu Mine, omul poate deschide toate porțile și se poate bucura de toate plăcerile, căci Spiritul Meu îl va transforma în întregime. În schimb, fără Mine nimeni nu ar trebui să culeagă nici măcar un singur fir de iarbă, căci până și acesta i-ar putea provoca moartea, deopotrivă trupească și spirituală, dacă spiritul său se cramponează de ea prin iubirea pe care i-o poartă!’

14. Iată, tată Metuselah, acestea au fost cuvintele Domnului! După ce le-am aflat direct din gura Lui, ne va fi ușor să le transpunem în practică pe acest pământ!

15. Așadar, nu trebuie să facem nimic altceva decât să rămânem cei care suntem, în locul în care ne aflăm, cu condiția să îl iubim mai presus de orice pe Dumnezeu și să-i sacrificăm tot ce ne-a atins vreodată inima, încercând să ne deturneze atenția de la El. Dacă vom proceda în acest fel, Spiritul lui Dumnezeu va coborî asupra noastră, permițându-ne să ne bucurăm de tot și de toate, așa cum ne-a revelat chiar El ceva mai devreme”.

16. Aceste cuvinte l-au liniștit pe Metuselah, dar de atunci el a devenit din ce în ce mai puțin comunicativ, cultivând în permanență iubirea față de Domnul în inima lui și dialogând cu Duhul Sfânt care se afla în interiorul lui.

Author:  1% [ 24.2.2019, 19:42 ]
Post subject:  Capitolul 126

Capitolul 126
Decăderea morală și spirituală a copiilor de pe înălțimile sacre. Ultimele dorințe și moartea regelui Lameh. Tubal-Cain devine succesorul tatălui său.
(25 septembrie 1843)

1. Și astfel, majoritatea celor drepți au continuat să trăiască retrași în inimile lor și izolați de lumea exterioară, fără să se mai preocupe deloc de ceea ce făceau frații lor, care se orientau din ce în ce mai mult către valorile mondene. De altfel, au procedat foarte corect, căci oricum nu i-ar fi putut ajuta cu nimic.

2. Căci partizanii lumii exterioare au căzut pradă unei încăpățânări din ce în ce mai pronunțate și nu era deloc recomandabil să încerci să porți discuții spirituale cu ei. Pe de o parte, ei se grăbeau să afirme că știu tot ce trebuie să știe mai bine decât cei credincioși Mie, iar pe de altă parte dacă aceștia din urmă îndrăzneau să îi contrazică ceva mai energic, se ajungea rapid la lovituri sub centură și la grosolănii.

3. În scurt timp, acești opozanți au refuzat complet să mai asculte vocea bătrânilor, nemaiacordând nici o atenție miracolelor pe care aceștia le făceau adeseori sub ochii lor pentru a-i readuce pe calea cea dreaptă.

4. Care credeți că au fost consecințele? – Simplu: o decădere totală a lor în capcana senzualității!

5. Tinerii plini de forță și bărbații maturi au început să coboare din ce în ce mai des la șes, unde se bucurau de un mare respect, fiind considerați copiii lui Dumnezeu. Ei au găsit acolo numeroase femei de o mare frumusețe care abia așteptau să le cadă în brațe și nu au mai manifestat nici o dorință să se întoarcă în munți.

6. Și-au luat soții și s-au stabilit la șes, unde au construit noi orașe, din ce în ce mai mari, pe care le-au fortificat cu ziduri puternice, jucând apoi rolul de seniori ai acestei țări de dimensiuni considerabile. Urmașii lor, concepuți cu femeile din această lume de jos, au preluat cu și mai multă convingere aceste atribuții de lideri, căci erau robuști și umpluți de un spirit orientat către puterea lumească. Ca să nu mai lungim vorba, erau binecuvântați de Șarpe, care i-a înzestrat cu toate atributele specifice acestei lumi exterioare, respectiv cu forță și cu brutalitate.

7. Cât despre Lameh de la șes, care mai trăia încă, acesta a fost nevoit să asiste cu tristețe la comportamentul acestor bărbați coborâți din munți.

8. Când a simțit că i se apropie sfârșitul – la vârsta de 630 de ani, fapt fără precedent în lumea de la șes – el i-a chemat la el pe copiii săi și le-a spus:

9. „Copii! Domnul m-a chemat la El, astfel încât pot părăsi în sfârșit această lume care a decăzut atât de mult! Nu va mai trece mult și voi renunța la acest corp, care a devenit foarte obosit.

10. Nu trebuie să reacționați însă cu nici un chip în fața acestei pierderi așa cum procedează copiii înălțimilor sacre atunci când părintele lor este chemat la Dumnezeu, dacă nu doriți să împărtășiți o soartă chiar mai rea decât a lor: îi puteți vedea în fiecare zi fugind din munți pentru a-și construi aici noi orașe, luându-și soții din rândul femeilor noastre și procreând împreună cu ele copii înzestrați cu dorința de putere lumească, care încep să ne asuprească din ce în ce mai mult popoarele!

11. De aceea, vă sfătuiesc să vă sprijiniți mai mult ca oricând pe credința în Domnul, căci numai puterea Lui a reușit până în prezent să îi țină la distanță pe acești dușmani redutabili ai orașelor și ai ținuturilor noastre.

12. Dacă vă veți îndepărta de El, veți deveni imediat sclavii neputincioși ai acestor seniori ai lumii exterioare!

13. Ascultați cu atenție aceste cuvinte! – Fie ca Spiritul Domnului să vă însoțească pretutindeni, așa cum m-a însoțit pe mine și cum mă va însoți de acum înainte de-a pururi! Amin”.

14. La scurt timp, Lameh și-a dat sufletul și a fost înmormântat de copiii săi cu toate onorurile. Trupul lui a fost depozitat într-un sicriu din aur, care a fost depus într-un cavou magnific.

15. Locuitorii celor 11 orașe de la șes au plâns ani de zile după ghidul lor spiritual. Cel care a preluat frâiele puterii de stat a fost Tubal-Cain, care a continuat să meargă pe urmele tatălui său. Dar spiritul său nu era complet liber, fiind măcinat într-o oarecare măsură de o anumită neîncredere.

Author:  1% [ 24.2.2019, 20:57 ]
Post subject:  Capitolul 127

Capitolul 127
Apariția militarismului pe pământ. Stingerea liniei genealogice a lui Lameh odată cu moartea lui Tubal-Cain. Uraniel devine rege al Hanohului.
(26 septembrie 1843)

1. Atât timp cât Hored și Terhad, gardianul templului, precum și Mura și Cural au continuat să trăiască alături de Tubal-Cain, statul Hanoh cu cele zece principate ale sale s-a menținut destul de bine. Autoritățile au început însă să organizeze o anumită linie de apărare militară, pentru a se proteja de triburile coborâte din munți, care erau din ce în ce mai puternice și care se stabiliseră în vecinătatea orașelor lor.

2. După ce Tubal-Cain a murit fără să lase nici un moștenitor de sex masculin, ci doar două fiice slabe (întrucât fiii pe care îi procrease cu mult timp în urmă împreună cu Naeme erau niște veritabili idioți, complet incapabili să conducă un popor), nimeni nu a știut cine trebuie pus în fruntea statului.

3. Dat fiind că Hored, Terhad, Mura și Cural au murit înainte de Tubal-Cain, alegerea unui ghid al poporului era cu atât mai dificilă cu cât în afară de Naeme, care era foarte bătrână, și de cei doi fii ai lui Tubal-Cain, nici un membru al familiei lui Lameh nu mai era în viață.

4. Oamenii i-au căutat pe cei doi frați ai lui Tubal-Cain, dar în zadar, căci și aceștia muriseră pe undeva, în timpul unei călătorii în jurul pământului, motiv pentru care nici ei, nici descendenții lor nu au putut fi găsiți.

5. Atunci, locuitorii din Hanoh nu au găsit altă soluție decât să trimită mesageri către munții sacri pentru a-i cere un sfat lui Lameh în legătură cu ceea ce trebuiau să facă.

6. Lameh i-a întrebat pe mesageri dacă Naeme nu avea nici un descendent al cărui părinte să fi fost Hored.

7. Trimișii au răspuns: „Nu! Nici de sex masculin, nici de sex feminin!”

8. Atunci, Lameh i-a trimis un mesager lui Muthael, aflat în regiunea Levantului, și l-a rugat să vină până la el.

9. Când Muthael a sosit, Lameh i-a spus: „Frate, tu și Purista aveți un fiu care a atins deja vârsta de 30 de ani și care este un înțelept în care sălășluiește Spiritul și forța lui Dumnezeu. Ce-ai spune dacă mi-aș pune mâinile pe el și l-aș unge ca ghid al popoarelor de la șes? Acolo trăiesc deja circa trei milioane de copii veniți din munți, așa că nu mi s-ar părea deplasat ca fiul tău, prin care se manifestă grația lui Dumnezeu, să devină conducătorul plin de forță al acestor popoare!”

10. Dar Muthael i-a răspuns lui Lameh: „Frate, ai și tu un fiu, care este chiar mai plin de înțelepciune și de grație divină ca al meu! De ce nu l-ai ales pe el?”

11. Lameh i-a răspuns: „Muthael, tu știi că eu nu acționez decât în conformitate cu directivele lui Dumnezeu și nu țin nicidecum cont de propriile mele opinii! De vreme ce cunoști acest lucru, cum îmi poți pune o asemenea întrebare, deși știi anticipat că ea nu poate conduce nicăieri?

12. Poți să accepți ce ți-am spus sau nu, dar nu îmi pune întrebări contrare voinței lui Dumnezeu care se manifestă prin mine!”

13. Muthael și-a dat seama că a comis o greșeală și l-a rugat pe Lameh să îl ierte. El a trimis imediat după fiul său, care a fost binecuvântat ca ghid al popoarelor de la șes.

14. După ce fiul lui Muthael a fost binecuvântat și uns ghid, Lameh le-a spus celor doi mesageri: „Iată: Domnul l-a predestinat pe acest tânăr să vă fie ghid, învățător și conducător! De aceea, vă va urma în orașul Hanoh, condus de Domnul, și acolo va face tot ce va fi necesar pentru a vă pune la curent cu voința divină!”

15. Mesagerii au căzut la picioarele noului lor rege, aducându-i astfel primele onoruri cuvenite. Apoi s-au ridicat și L-au preamărit pe Dumnezeu, după care s-au întors în orașul Hanoh în compania acestuia. Toate popoarele de la șes l-au primit cu mare bucurie pe noul suveran, care a fost condus în spațioasa și magnifica reședință regală.

Author:  1% [ 24.2.2019, 21:01 ]
Post subject:  Capitolul 128

Capitolul 128
Hanoheenii le idolatrizează pe cele două fiice extrem de frumoase ale defunctului Tubal-Cain. Uraniel este indecis. Refuzul Domnului. Uraniel se căsătorește cu cele două fiice.
(27 septembrie 1843)

1. Noul rege se numea Uraniel. Domnia lui a fost satisfăcătoare timp de zece ani, căci în el sălășluia Spiritul lui Dumnezeu, care îi transmitea în fiecare zi poruncile Acestuia.

2. În tot acest timp, cele două fiice ale lui Tubal-Cain, care înainte avuseseră o constituție foarte slabă, au crescut și au devenit mai puternice, ajungând la vârsta măritișului. Erau atât de frumoase încât toată lumea se prosterna în fața lor, adorându-le pe față, ca pe niște divinități, fără să se ascundă în vreun fel.

3. Din fericire, cele două fete erau foarte bine educate și îi mustrau întotdeauna pe cei care se comportau în acest fel. Acest lucru nu folosea însă la nimic, căci cu cât acestea își înmulțeau avertismentele, încercând să-i împiedice pe oameni să le aducă un cult aproape divin, cu atât mai adorate erau, la fel ca niște zeițe.

4. Cea mai bună dovadă a frumuseții lor este imnul elogios care urmează și care demonstrează perfect cât de mare era adorația al cărei obiect îl făceau cele două fete care trăiau la curtea regelui Uraniel.

5. Astfel de laude erau cotidiene și erau rostite încă de la prima oră a dimineții de cel puțin o mie de bărbați care așteptau în fața castelului. Iată cum suna imnul respectiv:

6. „O, soare, scaldă-te mai întâi în mare, în lacuri, râuri, pâraie și izvoare, pentru a nu te ridica impur pe cer, murdărind cu razele tale fețele divine ale celor ale căror nume sunt prea sublime și prea celeste pentru ca noi să îndrăznim să le pronunțăm!

7. Voi, slujitori leneși ai soarelui care răsare, purificați dimineața cu suflul vostru auriu, pentru ca ochii celor două fiice venite din cerul tuturor cerurilor să nu fie tulburați!

8. O, zori de zi, aveți grijă să nu deranjați aceste fiice ale cerului cu o căldură caniculară sau cu un frig excesiv!

9. Căci fețele acestor fiice ale cerului strălucesc mai intens decât o mie de sori, iar ochii lor luminează mai puternic decât stelele de pe bolta cerească, care sunt nevoite să clipească în fața strălucirii lor!

10. Ce muritor a văzut vreodată stelele de pe cer tremurând, înainte să apară aceste două ființe sublime?

11. Din strălucirea obrajilor lor s-a născut focul aurorei; gura lor reflectă armonia întregii creații, iar bărbia lor face orice ființă vie să viseze!

12. Lumina părului lor aurește tivul norilor; gâtul lor este sufletul florilor; pieptul lor dă viață pământului, care se aprinde de dor și dă naștere unor munți de foc ce se înalță către cer, venerând astfel cele două fiice celeste!

13. Brațele lor sunt mai delicate și mai dulci decât briza cea mai ușoară care se naște furtiv din crepuscul; corpul lor seamănă cu plenitudinea cerului, iar picioarele lor te trimit cu gândul la razele soarelui de dimineață, care mângâie printre vălurile zorilor câmpurile înflorite.

14. Huhora, huhora, huhora! Fie ca asupra celor două preafrumoase să se reverse de-a pururi venerația noastră, lumina, strălucirea, splendoarea și măreția!” –

15. Cam așa sunau omagiile aduse celor două fete dimineața. – Vai însă zilei care se anunța urâtă și întunecoasă, căci aceasta era blestemată și insultată de la început și până la sfârșit, ba chiar lovită cu niște vergele cu care bărbații loveau cu putere aerul!

16. Acest comportament nelalocul lui continua și în timpul nopții, de îndată ce răsăreau luna și stelele!

17. Cele două tinere trebuiau să apară la ferestre cel puțin o dată pe zi, fie dimineața, fie seara, pentru a le da satisfacție adoratorilor înnebuniți. În caz contrar, aceștia începeau să urle până când le sileau să iasă la vedere.

18. Văzând că acest comportament aberant a continuat timp de un an întreg, fără ca adoratorii să dea semne că ar dori să se oprească, Uraniel s-a adresat Domnului și L-a întrebat ce trebuia să facă pentru a-i pune capăt.

19. Domnul i-a răspuns: „De ce Mă întrebi acest lucru abia acum? Și cum se face că ți-ai lăsat propria inimă prinsă în mrejele farmecelor trupești ale acestor două fecioare?

20. Dată fiind situația, îmi este imposibil să îți dau vreun sfat fără a aduce atingere libertății tale spirituale!

21. Dacă voi alunga aceste fiice ale lumii, oamenii se vor năpusti asupra ta și te vor strânge de gât. Dacă le voi lăsa să își vadă de treabă, poporul se va comporta din ce în ce mai stupid. Dacă ți le dau de soții, veți deveni toți trei, în cel mai scurt timp, obiectul unei venerații divine. Dacă vei opta pentru a fugi înapoi în munți, bărbații se vor lupta între ei de dragul celor două tinere și se vor ucide unii pe alții din cauza geloziei!

22. În aceste condiții, judecă singur ce pot face Eu! – Mai bine cere-i sfatul inimii tale și apoi fă așa cum vei dori! Până una alta, lasă-Mă pe Mine în afara acestui joc; căci Eu sunt sfânt!”

23. Acest răspuns nu a fost tocmai pe placul lui Uraniel, care s-a gândit să fugă în secret însoțit de cele două fete. 24. Cu numai o zi înainte de fuga stabilită, circa o sută de bărbați cu reputație din oraș au venit însă la el și l-au sfătuit să le ia în căsătorie pe cele două fete.

25. Această propunere l-a încântat pe Uraniel și pregătirile pentru ceremonia maritală au început.

26. În ziua căsătoriei, Uraniel s-a însurat fără a-și mai informa tatăl din munți și fără a-i cere binecuvântarea.

Author:  1% [ 24.2.2019, 21:07 ]
Post subject:  Capitolul 129

Capitolul 129
Începutul bigamiei în Hanoh. Crearea unui stabiliment destinat înfrumusețării femeilor. Apariția comerțului cu oameni și a distincțiilor între clase.
(28 septembrie 1843)

1. Această căsătorie a mai redus ardoarea bărbaților din Hanoh, având în vedere că cele două fete nu mai erau disponibile pentru nimeni. Pentru a compensa acest gol, ei s-au dedat la alte fapte, mult mai rele: mai întâi de toate, fiecare bărbat care avea poftă de un trup feminin a decretat că are dreptul la două soții, una pentru mâna dreaptă și alta pentru mâna stângă. Regele a fost incapabil să îi împiedice să facă acest lucru, întrucât supușii săi i-au declarat că acționează în acest fel în cinstea lui! Drept urmare, regele, al cărui spirit devenise între timp foarte slab, nu a putut face nimic pentru a se opune acestui proiect.

2. Aceasta a fost prima mare nenorocire care s-a abătut asupra domniei sale, ale cărei consecințe spirituale nu pot fi nici măcar evaluate.

3. A doua nenorocire, încă și mai mare decât prima, s-a abătut asupra orașului Hanoh ca urmare a faptului că toți acești bărbați însetați de plăceri voluptoase doreau să-și ia soții cât mai frumoase, pentru a-și cinsti astfel regele! Cum ați spune voi: își făceau un titlu de onoare din a-și lua cele mai frumoase soții!

4. Dat fiind că, din fericire, numărul femeilor frumoase este de regulă mult mai mic decât al celorlalte femei, aceasta fiind inclusiv situația din Hanoh, bărbații au căutat diferite mijloace pentru a le înfrumuseța într-o manieră artificială.

5. Și cum cine caută sfârșește întotdeauna prin a găsi ceva, acesta a fost cazul și în situația de față. În cele din urmă, s-a creat un stabiliment destinat în mod special înfrumusețării femeilor. A fost ridicată o clădire mare, în care puteau intra mii de tinere fete recrutate din întregul oraș, din regiunile rurale și din celelalte orașe, încă de la cele mai fragede vârste, respectiv între 12-20 de ani.

6. În această casă, numit㠄În onoarea regelui”, fetele erau hrănite cu mâncăruri dintre cele mai delicate și cu băuturi dintre cele mai scumpe. Pielea le era masată cu uleiurile cele mai fine. În plus, primeau o educație în care nu aflau nimic despre Dumnezeu, la fel cum se întâmplă și în zilele noastre, în care educația religioasă a tinerelor fete în școli și în celelalte instituții educative este întotdeauna lăsată pe ultimul loc.

7. Unii cititori ar putea obiecta: „Și ce este atât de rău dacă aceste fete erau trimise într-un astfel de loc?” – Aveți puțintică răbdare și veți afla cât de curând!

8. De bună seamă, bărbații care doreau să își aleagă două soții dintr-un astfel de stabiliment trebuiau să plătească un tribut substanțial curatorilor și directorilor casei. Mai mult, ei aveau datoria să le înlocuiască pe cele două fete cu altele, pentru ca stabilimentul să nu rămână în deficit. Trebuiau de asemenea să le achite noilor fete întregul proces de educație și de înfrumusețare. În sfârșit, erau nevoiți să își asume angajamentul că nu își vor supune niciodată soțiile unei constrângeri oarecare, dat fiind că munca le-ar fi putut distruge frumusețea.

9. Pentru ca toți bărbații să fie constrânși să își ia soții exclusiv din cadrul acestor stabilimente, regele a dat un decret prin care nimeni nu mai putea apărea la curte fără o dovadă legitimă care să demonstreze că și-a luat soțiile din instituția aflată sub patronajul regal.

10. Așa s-au născut comerțul cu oameni și marile diferențe de clasă, care aveau să divizeze societatea, conducând-o la ură și la dispreț reciproc, ale căror consecințe vor deveni din ce în ce mai evidente în continuare.

11. Toate aceste efecte s-au datorat apariției bigamiei, care este fructul iubirii carnale, ale cărei consecințe spirituale dezastruoase sunt absolut imprevizibile (așa cum am mai remarcat de câteva ori), întrucât acest tip de iubire îi acordă cea mai mare libertate de acțiune dușmanului Vieții.

12. De aceea, toți cei care doresc să rămână pe calea cea dreaptă și să ajungă la Viața eternă trebuie să evite din răsputeri comerțul cu oameni. La rândul lor, femeile nu ar trebui să îi provoace pe bărbați dacă doresc să rămână fericite și să nu fie condamnate!

Author:  1% [ 24.2.2019, 21:09 ]
Post subject:  Capitolul 130

Capitolul 130
Alte precizări cu privire la casele de înfrumusețare a femeilor. Începutul traficului cu femei.
(29 septembrie 1843)

1. În cazul în care vreun cititor ar dori să știe cât de mari erau efectele pe care reușeau să le creeze aceste stabilimente asupra femeilor pe care le recrutau, vă reamintesc mai întâi de toate că dușmanul Vieții oamenilor care locuiesc pe pământ nu neglijează nici un detaliu pentru a pune în aplicare astfel de proiecte; pe de altă parte, toată lumea știe din experiență directă cât de mult își poate transforma o femeie înfățișarea exterioară îmbrăcându-se într-un fel sau altul. Câte efecte iluzorii nu pot fi obținute și câte impresii false nu pot fi create printr-un stil de coafură sau altul, prin îmbrăcarea unor haine din mătase la modă, precum și prin numeroase alte astfel de instrumente satanice.

2. Dacă rasa umană de astăzi, care este extrem de slăbită, se mai poate lăsa și la ora actuală atrasă în capcana întinsă de Satan, vă puteți cu ușurință imagina ce se întâmpla în acele timpuri în care bărbații erau încă foarte viguroși și înzestrați cu o fantezie mult mai mare decât cei de astăzi, fiind extrem de atrași de astfel de artificii.

3. Pe de altă parte, dat fiind că inventivitatea oamenilor nu a cunoscut niciodată limite, ea era la fel de dezlănțuită și în acele vremuri. În fiecare an erau descoperite noi și noi procedee de înfrumusețare a femeilor. Era suficient ca o fată tânără să nu fie schiloadă (adică să aibă membrele drepte, ceea ce, în acele timpuri, era de departe regula generală) pentru a fi înfrumusețată după dorință.

4. Maeștrii specializați în arta înfrumusețării femeilor obișnuiau să spună: „Orice femeie sănătoasă poate fi cu ușurință îngrășată astfel încât să i se confere rotunjimile necesare. Pe de altă parte, o rochie care să se suprapună exact peste formele sale va genera un efect care nu poate fi ratat. În sfârșit, dacă fata face dovada unei educații corespunzătoare și rafinate, orice bărbat aflat în vecinătatea ei se va lăsa prins în mrejele sale”.

5. Chiar așa se petreceau lucrurile. O femeie nu mai avea nici un fel de valoare dacă nu era crescută și educată la institutul „În onoarea regelui”, caz în care se considera dezonorată și profund umilită!

6. Văzând că aceste sentimente nu le ajută cu nimic, femeile din această categorie făceau presiuni asupra maeștrilor specializați în arta înfrumusețării ca să facă ceva și pentru ele, în schimbul unei recompense cât mai bune, desigur.

7. Maeștrii artei înfrumusețării, care nu disprețuiau deloc veniturile suplimentare, au acceptat cu dragă inimă această propunere, primind în institutele lor inclusiv femeile mai vârstnice, pe care le puneau la îngrășat și le împodobeau într-o manieră de-a dreptul rușinoasă.

8. Povestea a mers chiar mai departe! Dacă o femeie ajungea să fie suficient de grasă, suprimarea ridurilor ei devenea un joc de copii pentru artiștii noștri!

9. În timp, institutul „În onoarea regelui” a devenit de zece ori mai mare, fapt care atestă considerația de care se bucura la acea vreme.

10. În numai 30 de ani, celelalte popoare, devenite între timp tot mai puternice, au aflat și ele că cele mai frumoase femei se aflau în regatul Hanoh, fapt care le-a determinat să își trimită agenții matrimoniali în orașul lui Uraniel.

11. Aceștia au fost primiți chiar de rege, pe care l-au rugat să îi lase să viziteze faimosul stabiliment. Regele a acceptat. Când au văzut superbele femei care defilau prin fața lor, aceștia au fost cuprinși de o adevărată nebunie.

12. Li s-a răspuns însă că toate femeile ajunse la maturitate erau disponibile contra unui preț stabilit.

13. Trimișii s-au grăbit să se întoarcă în țările lor de origine, unde au povestit ce au văzut. Fără să mai stea vreun pic pe gânduri, o mie de bărbați din aceste țări s-au îndreptat către Hanoh, încărcați cu daruri, și au cumpărat aici două mii de femei.

14. Acesta a fost începutul traficului cu ființe umane.

Author:  1% [ 24.2.2019, 21:16 ]
Post subject:  Capitolul 131

Capitolul 131
Purificarea munților sacri. Discursul lui Lameh adresat celor zece mii de femei care se pregăteau să coboare la șes. Tristețea lui Lameh și a lui Muthael. Cuvintele de consolare ale lui Noe.
(2 octombrie 1843)

1. În tot acest timp, munții sacri au fost purificați într-o măsură considerabilă, căci toți cei care aveau înclinații către rătăcire au plecat la câmpie.

2. În special bărbații erau foarte atrași de această migrație către pământurile mai joase, din cauza femeilor frumoase care trăiau acolo. Nici nu bărbat care apuca să guste măcar o dată din farmecele acestora nu se mai întorcea niciodată la frații și la surorile sale din munți, preferând să rămână așezat comod în brațele femeilor de la șes.

3. Așa se explică purificarea treptată a munților sacri. Din păcate, copiii lui Dumnezeu care trăiau aici au rămas fără vești de la șes, întrucât, așa cum spuneam, nici un bărbat plecat acolo nu se mai întorcea înapoi. Această poveste a durat un interval scurt de timp, de circa 50 de ani.

4. Lameh și Muthael conversau adeseori, întrebându-se ce se întâmplă în regiunile joase. Dat fiind că nu dispuneau însă de nici o informație precisă, erau nevoiți să rămână la simple presupuneri.

5. Căci Domnul nu dorea să le vorbească despre ceea ce se întâmpla la câmpie, iar mesagerii pe care îi trimiteau pentru a afla vești nu se mai întorceau după ce dădeau de viața confortabilă și de nenumăratele plăceri pe care li le oferea viața la șes, incomparabile cu condițiile dure de viață din munți.

6. Așa se face că nici Lameh, nici Noe – care era la acea vreme un bărbat în vârstă de 80 de ani – și cu atât mai puțin Muthael nu au putut obține nici un fel de vești din regiunile de la câmpie.

7. Într-o zi, Lameh a adunat zece mii de femei care trăiau fără bărbați în munți și care luaseră în secret decizia de a-și căuta bărbații plecați la șes, și le-a spus cu o voce puternică:

8. „Ce intenționați să faceți? – Ați căzut și voi în capcana întinsă de Satan?

9. Domnul mi-a vorbit și mi-a spus: ‚Lameh, nu le împiedica să plece pe cele care M-au uitat, căci atunci când vor ajunge la câmpie, vor obține recompensa credinței lor! Fiecare poate să acționeze după bunul său plac, dar Eu sunt Domnul și voi acționa la rândul Meu în conformitate cu intențiile Mele!’

10. Iată așadar ce mi-a spus Domnul în legătură cu voi! De aceea, nu doresc să vă rețin în nici un fel! Cele care doresc să rămână aici din iubire față de Dumnezeu să o facă, iar cele care doresc să coboare la câmpie nu au decât să acționeze așa cum cred de cuviință.

11. Evenimentele care vor urma ne vor arăta tuturor cu prisosință dacă vor mai putea să se întoarcă la fel de ușor cum au plecat!”

12. Auzind aceste cuvinte, femeile au scos strigăte puternice de bucurie și au plecat în fugă. Și-au luat cu ele merinde și au pornit apoi către câmpie.

13. Atunci, Muthael i-a spus lui Lameh: „Iată unde am ajuns! – Discursul care ar fi trebuit să le convingă să rămână în munți le-a împins pe toate să fugă la șes! Dacă lucrurile vor continua în acest fel, ne vom trezi singuri aici!”

14. Lameh a rămas foarte mâhnit ca urmare a acestei observații.

15. Dar Noe a luat cuvântul și i-a spus lui Muthael: „Dacă așa stau lucrurile, nu au decât să rămână astfel! Domnul nu se ocupă decât de copiii Săi, nu și de cei care îi sunt străini! Oare nu a creat El un cuplu unic la început, cu copiii căruia s-a umplut întregul pământ? De vreme ce noi, cei care i-am rămas credincioși, suntem ceva mai mulți decât un singur cuplu, sunt sigur că munții vor fi repopulați!”

16. Muthael și Lameh au fost satisfăcuți de acest comentariu, iar din acel moment nu s-au mai gândit deloc la oamenii de la câmpie. Toate eforturile lor s-au concentrat exclusiv asupra iubirii lui Dumnezeu, din ce în ce mai mult și mai presus de orice.

17. Din acest motiv, Domnul i-a onorat frecvent cu prezența Lui.

Author:  1% [ 24.2.2019, 21:21 ]
Post subject:  Capitolul 132

Capitolul 132
Sosirea celor zece mii de femei la șes. Politica comerțului cu ființe umane este încununată de succes.
(3 octombrie 1843)

1. Ajunse la circa o oră de mers de oraș, cele zece mii de femei au rămas o vreme pe loc, ca să se odihnească.

2. Ele au ajuns în aceeași seară la Hanoh și s-au campat aici.

3. Cetățenii orașului, care obișnuiau să se plimbe frecvent prin împrejurimi la căderea serii, au remarcat imediat această invazie de femei aflate pe punctul de a-și face o tabără și au alergat să îl informeze pe rege.

4. Uraniel i-a întrebat la ce număr estimau aceste femei.

5. Mesagerii i-au răspuns: „Mare rege, numărul lor este atât de mare încât nu îl putem pronunța! Puse unele lângă altele, aceste femei ar umple mai multe pogoane de pământ, ceea ce nu ni se pare deloc puțin lucru!”

6. Dar regele a dorit să afle mai multe informații: „Nu știți de unde provin aceste femei? Cum arată ele? Sunt încă tinere și cât de cât frumoase?”

7. Mesagerii i-au răspuns: „Mare rege, ne este imposibil să îți răspundem cu precizie! Atât cât ne-am dat seama trecând pe lângă ele, această armată de femei vine din munți și pare alcătuită mai degrabă din cele mai tinere reprezentante ale sexului lor. Cât despre frumusețea lor, nu ne-am putut face o părere precisă, din cauza întunericului. Am auzit însă numeroase voci extrem de plăcute, ceea ce ne face să credem că printre ele se numără destule fete frumoase!”

8. Regele a fost extrem de satisfăcut de aceste informații și a spus: „Nobili cetățeni ai orașului Hanoh! Așa cum se prezintă lucrurile, cu greu ne-am putea afla într-o situație mai favorabilă!

9. Vom conduce chiar astăzi această armată de femei la institutul nostru de înfrumusețare! Într-un singur an, le vom îngrășa suficient, iar pielea lor va fi lustruită, după care le vom putea vinde popoarelor străine contra unei averi considerabile. Știți foarte bine că aceste popoare își trimit reprezentanții cu sutele pentru a cumpăra excelenta noastră marfă!

10. Acum plecați și avertizați-i pe curatorii institutului de înfrumusețare să ia cât mai curând posibil toate măsurile necesare pentru a se ocupa de acest minunat trofeu!”

11. Mesagerii s-au grăbit să îndeplinească poruncile regelui și în decurs de numai o oră, două mii de bărbați se îndreptau deja cu pași grăbiți către tabăra femeilor pentru a le captura, lucru care s-a dovedit cât se poate de simplu chiar și fără a face uz de arme.

12. De ce credeți că a fost victoria lor atât de ușoară? – Deoarece femeile venite din munți au crezut că sunt întâmpinate de bărbații lor, veniți să le caute, pentru a-și regăsi soțiile, sau de cei celibatari aflați în căutarea unei logodnice.

13. Fericite la culme, ele au început să jubileze și s-au aruncat literalmente în brațele bărbaților veniți după ele; ba chiar, dacă se întâmpla ca două femei să nimerească peste același bărbat, ele ajungeau să se bată între ele pentru a pune mâna pe el.

14. Bărbații le-au tratat pe femei cu cea mai mare deferență posibilă, după care le-au condus fără nici o excepție la stabilimentul binecunoscut.

15. A doua zi, regele și-a trecut în revistă prada și s-a declarat în întregime satisfăcut, căci avea în față îndeosebi femei robuste, în marea lor majoritate tinere.

16. De aceea, le-a poruncit profesorilor de la institut să își consacre toate eforturile și întreaga artă pentru înfrumusețarea acestor femei.

17. Într-un an de zile, maeștrii institutului au făcut adevărate minuni, fapt care l-a mulțumit și mai mult pe rege, cu atât mai mult cu cât femeile respective erau compatrioatele sale, iar profitul care urma să fie obținut de pe urma lor nu avea să fie deloc neglijabil.

Author:  1% [ 24.2.2019, 21:26 ]
Post subject:  Capitolul 133

Capitolul 133
Consecințele încrucișării dintre femeile venite din munți și hanoheeni. Inventarea sticlei și a monedei bătute. Construirea unui zid de apărare în jurul orașului.
(5 octombrie 1843)

1. După circa un an și jumătate, când femeile au fost considerate suficient de grase, statura lor impozantă le-a plăcut atât de mult hanoheenilor încât aceștia nu au mai fost dispuși să le dea la schimb. Ei le-au păstrat pentru sine și le-au oferit în schimbul lor institutului pe propriile lor soții și fiice, adăugând și o sumă considerabilă în aur și în alte obiecte de valoare pentru a contribui astfel la întreținerea lor.

2. În continuare, bărbații din Hanoh au conceput copii împreună cu femeile venite din munți. Acești copii erau extrem de frumoși și aveau un spirit foarte inventiv, îndeosebi în domeniul mecanicii, al sculpturii, al chimiei și în o mie și unul de alte domenii.

3. Principala invenție a acestor copii (după ce au ajuns la maturitate) a fost sticla.

4. Acest fenomen de anvergură a dat orașului Hanoh o față nouă, fapt care s-a produs într-un interval de timp de numai 30 de ani.

5. Regele, care era din ce în ce mai bogat, a început să bată monedă, considerată un mijloc de schimb cât se poate de comod.

6. În acest fel, comerțul a înflorit în Hanoh, iar orașul a devenit din ce în ce mai magnific și mai întins.

7. Exploatarea aurului și a argintului a contribuit la rândul ei la înflorirea orașului, cu atât mai mult cu cât regele a dispus placarea în întregime cu aur a palatului său, după care și-a construit un al doilea palat, de o somptuozitate încă și mai mare, ornat atât de fastuos și folosind atâtea artificii artistice și comori ale naturii încât prinții din epoca actuală (N. ed. 1843) nu ar fi niciodată capabili să construiască ceva similar.

8. În decurs de numai 30 de ani, orașul Hanoh a căpătat un aspect atât de glorios încât locuitorii celorlalte orașe erau convinși că această metamorfoză nu s-ar fi putut face fără ajutorul unor ființe de sorginte superioară. Cum altfel s-ar fi putut transforma un oraș atât de sumbru într-unul atât de strălucitor, de dimensiuni atât de impresionante și de o măreție atât de inexplicabilă?

9. Pentru a vă face o idee mai clară în legătură cu măreția acestui oraș, trebuie să știți că în el existau circa o mie de clădiri suficient de mari pentru a găzdui fără prea mari probleme în interior între 10-15.000 de persoane, - fără a mai vorbi de miile de palate și case ceva mai mici!

10. Au fost construite de asemenea tot felul de școli și de centre educative, la care își trimiteau elevii inclusiv celelalte orașe, pentru a fi educați în schimbul unor sume considerabile.

11. Sfetnicii lui Enoh, care nu erau deloc lipsiți de viclenia specifică acestui gen de oameni, au remarcat însă în scurt timp că popoarele vecine, care erau la rândul lor foarte puternice, au început să invidieze imensa bogăție a orașului Hanoh, fapt care l-a determinat pe rege să poruncească construirea unui zid puternic care să împrejmuiască imensa metropolă.

12. La numai o zi după luarea acestei decizii, împrejurimile orașului au fost invadate de milioane de muncitori care desfășurau o activitate cât se poate de febrilă. După aproape doi ani, întregul oraș era înconjurat de un zid de apărare puternic, cu o înălțime de 30 de stânjeni și o lățime de 10 stânjeni. Lungimea lui număra 77 de leghe actuale1.

13. Zidul era înzestrat cu 170 de porți care permiteau accesul în oraș. Fiecare dintre ele avea trei batanți imenși din bronz, care o închideau, și era străjuită de statuia din bronz a unui războinic de dimensiuni colosale, în capul căreia se puteau ascunde circa 30 de soldați pentru a se proteja și care puteau arunca cu pietre prin deschizăturile ochilor și ale urechilor, precum și prin cea a gurii.

14. Unii cititori ar putea crede că o astfel de construcție nu ar fi putut fi ridicată niciodată în mai puțin de câteva sute de ani. – Nici vorbă! Este suficient să vă imaginați ce pot face un milion de brațe sub o conducere avizată pentru a înțelege cum a putut fi terminată o astfel de construcție ieșită din comun în circa șapte ani, și asta cu atât mai mult cu cât oamenii care trăiau în acea epocă dispuneau de o forță considerabil mai mare decât cei contemporani, de foarte mult entuziasm, și nu în ultimul rând de puternica influență a Șarpelui.

Author:  1% [ 24.2.2019, 21:31 ]
Post subject:  Capitolul 134

Capitolul 134
Consiliul de război și stratagema puternicelor popoare învecinate cu Hanohul. Cucerirea celor zece provincii ale Hanohului. Hanoheenii se pregătesc de apărare.
(6 octombrie 1843)

1. Puternicele popoare străine, alcătuite din urmașii bărbaților coborâți din munți și ai frumoaselor femei de la șes, au început să comploteze în noile lor orașe, care erau doisprezece la număr și se numeau: Lim, Kira, Sab, Marat, Sincur, Pur, Nias, Firab, Pejel, Kasul, Munin și Tiral. Iată ce au declarat reprezentanții acestora, întruniți într-un consiliu general care s-a desfășurat la Lim:

2. „Fraților, ce putem face în legătură cu Hanohul, acest străvechi oraș mincinos al rasei umane? De ce trebuie să-i plătim un tribut atât de mare, pentru ca locuitorii lui să se bucure de avantajele pe care le știm și de care am prefera să ne bucurăm singuri? De ce trebuie să-i considerăm pe hanoheeni seniorii noștri, noi nefiind altceva decât ultimii dintre servitorii lor? La urma urmelor, noi suntem copiii veniți din munți, chiar dacă unii dintre noi am fost procreați cu ajutorul femeilor de la șes!

3. Fraților, noi suntem uriași! Mușchii noștri sunt atât de puternici încât ne-am putea lupta fără probleme cu leii, tigrii, urșii și hienele, în timp ce hanoheenii nu ar putea învinge nici măcar un roi de muște!

4. Dacă ne vom uni cu miile și vom mărșălui către Hanoh, vom putea lua în posesiune acest oraș, cu toate bogățiile incalculabile de care dispune.

5. Este adevărat că orașul este înconjurat de un zid de apărare extrem de rezistent, înzestrat cu 170 de porți cu un triplu sistem de închidere, străjuite de uriași din bronz cu un aspect înspăimântător, dar la urma urmelor acestea nu sunt decât niște opere moarte, 1 Un stânjen măsoară circa doi metri. O leghe are aproximativ 4,5 kilometri executate de mâinile oamenilor, și nu vor reuși să îi apere pe hanoheeni de puterea noastră dezlănțuită!

6. De aceea, ne-am putea uni pentru a mărșălui împotriva Hanohului”.

7. Dar unul dintre consilieri s-a ridicat și a spus: „Fraților, ascultați-mă! Doresc să vă spun câteva cuvinte.

8. Iată, dacă vom încerca să atacăm în număr mare, hanoheenii vor remarca imediat intențiile noastre și vor închide porțile orașului de îndată ce ne vom apropia de el. Ce vom mai putea face atunci? Nimic altceva decât să ne întoarcem acasă cu coada între picioare, acoperiți de rușine, în sarcasmele dușmanilor noștri.

9. Pe de altă parte, dacă ne vom confrunta cu ei în număr mic, nu vom obține niciodată victoria!

10. De aceea, vă recomand următoarea strategie: dat fiind că cele zece mici orașe din vecinătatea Hanohului nu dispun încă de un zid de apărare și nu au un număr mai mare de 10-15.000 de locuitori, care dau dovadă de slăbiciune din toate punctele de vedere, ar fi extrem de ușor să îi cucerim și să punem astfel capăt traficului comercial pe care îl desfășoară cu Hanohul.

11. În acest fel, hanoheenii vor ajunge să depindă exclusiv de noi. Desigur, nu vom fi niciodată atât de proști încât să le cumpărăm produsele la prețurile exorbitante pe care le pretind; dimpotrivă, vom produce noi înșine tot ce ne va fi necesar.

12. Cât despre hanoheeni, nu au decât să urle de foame sub zidurile lor de apărare, atât timp cât vor dori, și să își vândă frumoasele femei celor dispuși să le cumpere, sau mai degrabă cumpărătorilor pe care îi vor mai găsi. Cât despre noi, care îi vom înconjura din toate părțile, nu vom cumpăra nimic de la ei, decât dacă vor fi dispuși să ne cedeze mărfurile lor la un preț extrem de redus, lucru pe care îl vor face, vă asigur, căci nu vor avea de ales!

13. Acționând în acest fel, căderea Hanohului nu poate întârzia prea mult, iar locuitorii săi vor trebui să accepte condițiile noastre, care, vă dați seama, nu vor fi deloc în dezavantajul nostru!”

14. Această propunere a obținut consimțământul general, iar în numai câteva zile, de două ori câte o sută de mii de bărbați înarmați până-n dinți și cu o constituție extrem de robustă au atacat simultan cele zece orășele din jurul Hanohului, pe care le-au cucerit practic fără nici o rezistență.

15. Aflând de această lovitură de forță, hanoheenii s-au mâniat și au început imediat să își confecționeze cele mai teribile mașinării de război. Într-un singur an, ei au ridicat o armată de un milion de bărbați, pe care i-au plasat sub conducerea unor șefi militari care i-au antrenat în mod regulat, pentru a-i putea conduce apoi la luptă împotriva puternicilor ocupanți.

Author:  1% [ 24.2.2019, 21:35 ]
Post subject:  Capitolul 135

Capitolul 135
Apărarea hanoheenilor. Discursul viclean al liderului învingătorilor. Negocierile de pace ale regelui Uraniel. Instaurarea unei piețe a fructelor în afara Hanohului. Consiliul celor o mie.
(7 octombrie 1843)

1. Așa se face că cei un milion de soldați au ieșit într-o bună zi din orașul Hanoh, înarmați cu sulițe, lance și spade, după care s-au despărțit în zece detașamente și au mărșăluit către cele zece orășele din apropiere, pe care aveau misiunea să le atace.

2. Dar popoarele invadatoare aveau spioni pricepuți, așa că știau deja de planul de atac al hanoheenilor, având suficient timp la dispoziție pentru a se pregăti de apărare. Ei au blocat porțile orașului și au pus de strajă arcașii cei mai bine antrenați, inclusiv la ferestrele și la balcoanele locuințelor lor.

3. Când hanoheenii s-au apropiat de orașe, scoțând strigăte puternice, ei au fost întâmpinați de o ploaie de săgeți cu vârfurile de oțel, care au căzut asupra lor cu viteza fulgerului. Mulți dintre ei au fost uciși sau grav răniți.

4. Dat fiind că hanoheenii nu cunoșteau aceste arme (halebardele), ei au crezut că aceste popoare străine aveau în solda lor spirite rele. Speriați, toți cei rămași în viață au luat-o la fugă, îndreptându-se către Hanoh, unde s-au ascuns în casele lor, temându-se ca spiritele rele care aveau forma săgeților să nu îi urmărească inclusiv în orașul lor.

5. Văzând spaima și confuzia pe care le-au provocat în rândul hanoheenilor, popoarele străine s-au decis să atace Hanohul.

6. Dar consilierul despre care am mai vorbit și care fusese numit comandantul-șef al acestor popoare le-a vorbit astfel reprezentanților celor zece orașe:

7. „Eu zic să renunțăm la acest proiect prea îndrăzneț! Avantajele de care dispunem acum sunt considerabile. Dacă vom porni însă către Hanoh și porțile orașului vor rămâne închise în fața noastră, nu vom face decât să ne expunem inutil în fața pietrelor aruncate de dincolo de zidul de apărare.

8. Nu vom putea cuceri niciodată acest oraș prin forță și ne vom trezi la fel de vulnerabili în fața zidurilor hanoheenilor cum au fost ei în fața baricadelor noastre. Vă reamintesc că mai mult de jumătate din armata lor a fost nimicită de săgețile noastre și că ne-au trebuit circa 15 zile pentru a le înmormânta toți morții.

9. Hanoheenii au primit o lecție dură din partea noastră, așa că își vor da seama că zidurile de apărare nu le vor folosi prea mult. Vor înțelege astfel că este de preferat să trăiască alături de noi, în calitate de prieteni și frați, decât să se izoleze cu ostilitate.

10. La ora actuală sunt asediați din toate părțile de trupele noastre și nu au nici o șansă de scăpare. Mai devreme sau mai târziu, foamea îi va determina să se arunce în brațele noastre, în calitate de prieteni. Vom putea atunci să le dictăm condițiile noastre, care, așa cum vă spuneam mai demult, nu vor fi deloc în dezavantajul nostru”.

11. Și această propunere a fost acceptată în unanimitate de membrii consiliului. De altfel, consilierul nostru nu s-a înșelat cu nimic, căci șapte săptămâni mai târziu, delegații regelui Uraniel s-au prezentat în fața liderilor străini cu oferte de pace, concepute desigur în propriul lor avantaj.

12. Învățați de consilierul nostru, comandanții celor zece orașe le-au răspuns astfel negociatorilor: „Este foarte limpede că noi suntem acum stăpânii voștri. De aceea, voi sunteți cei care trebuie să acceptați revendicările noastre! Dacă veți refuza, veți fi oricum constrânși să o faceți mai târziu, căci asediul nostru nu va fi ridicat până când toate pretențiile noastre nu vor fi acceptate.

13. Aceste condiții sunt cât se poate de simple: dorim să înființăm o piață de fructe în jurul zidurilor orașului vostru, iar voi aveți obligația să cumpărați aceste fructe de la noi la prețul corect. În plus, o mie de bărbați din rândurile noastre vor trebui să fie acceptați și plătiți de regele vostru în calitate de sfetnici personali.

14. Dacă aceste condiții vor obține consimțământul regelui vostru, întoarceți-vă la noi și comunicați-ne acest lucru. Dacă nu îl vor obține, nu aveți decât să muriți de foame în interiorul zidurilor voastre de apărare!”

15. Mesagerii de pace s-au întors la Hanoh și i-au transmis regelui condițiile asediatorilor. Regele nu a avut altă soluție decât să le accepte.

16. În continuare, mesagerii s-au întors în tabăra dușmanilor și le-au comunicat acestora acordul regelui. Chiar în ziua următoare a fost înființată piața de fructe, iar hanoheenii, care erau pe jumătate morți de foame, au fost nevoiți să le cumpere la orice preț.

17. În plus, cei o mie de sfetnici s-au stabilit la Hanoh, înconjurându-l pe rege și silindu-l practic să facă tot ce doresc ei.

Author:  1% [ 24.2.2019, 21:40 ]
Post subject:  Capitolul 136

Capitolul 136
Constituția impusă regelui
(10 octombrie 1843)

1. Cum credeți că s-au folosit cei o mie de sfetnici de această putere a lor asupra regelui Uraniel?

2. Ei i-au ordonat acestuia să construiască și în jurul celor zece orașe din vecinătatea Hanohului un zid de apărare, astfel încât întregul ținut să fie bine apărat.

3. Au acționat însă astfel încât în jurul orașelor lor să fie ridicate niște veritabile fortărețe, care concurau serios cu cea a regelui și a hanoheenilor, pentru a menține starea de inferioritate a acestora.

4. În continuare, cei o mie de sfetnici au căpătat o putere din ce în ce mai mare, devenind practic adevărații seniori ai Hanohului. Regele era forțat să facă tot ce doreau aceștia, fără să crâcnească.

5. Am asistat astfel la nașterea unei adevărate constituții între rege și poporul său, dar și la apariția unei clase nobiliare și la instaurarea unui sistem al castelor în care rolul cel mai de jos le revenea copiilor de la șes, îndeosebi bărbaților, care erau siliți să execute muncile cele mai inferioare.

6. Seniorii celor zece orașe au decretat în scurt timp că acești copii de sex masculin nu vor fi niciodată autorizați să se ridice mai presus de rangul lor.

7. Mai mult, ei au decretat că un bărbat aparținând castei sfetnicilor sau seniorilor nu va putea lua niciodată de soție o femeie aparținând claselor inferioare, din considerente de prestigiu.

8. Totuși, dacă o fată de condiție inferioară îi plăcea în mod deosebit unui astfel de senior, ea putea primi un titlu nobiliar de la rege. După sejurul de rigoare în cadrul institutului de înfrumusețare (care era încă foarte apreciat la acea vreme), ea era adoptată de către suveran și putea deveni în sfârșit soția seniorului căruia i-a căzut cu tronc.

9. Unul din avantajele cele mai apreciate ale acestui gen de adopție era acela că regele trebuia să îi acorde noii sale fiice o zestre considerabilă din averea sa personală, considerată absolut indispensabilă pentru desăvârșirea înnobilării ei.

10. Folosindu-se de astfel de mijloace, sfetnicii l-au deposedat în scurt timp pe rege de comorile sale, nemaiacordându-i acestuia decât o aparență a puterii regale.

11. După circa cinci ani de la marea bătălie, toate cele zece orașe dispuneau de puternice ziduri de apărare, iar după încă 10-15 ani Hanohul decăzuse atât de tare încât regele a început să plângă în fața celor o mie de sfetnici ai săi, cărora le-a spus:

12. „Fraților, ascultați-mă! Dacă aveți intenția să ne nimiciți complet, luați-vă armele și ucideți-ne. Luați apoi toate comorile care ne-au mai rămas! Felul în care ne distrugeți la ora actuală, martirizându-ne încetul cu încetul, dovedește că L-ați uitat complet pe Dumnezeu!”

13. Șeful sfetnicilor i-a răspuns: „Înțelegem ce vrei să spui, dar cum altfel am putea acționa noi, care suntem sfetnicii tăi și ai poporului? Oare nu are poporul drepturi mai înalte decât regele slab al orașului Hanoh?

14. Dacă dorești să îți vezi din nou orașul înflorind, cedează-ne întreaga putere. Cât despre tine, poți rămâne regele nostru oficial, ca un fel de ființă sacră, ascunsă și misterioasă! În acest fel, în scurt timp îți vei vedea orașul înflorind la fel ca odinioară!”

15. Regele s-a gândit în sinea sa: „Ce pot să fac? – Dacă aceasta este singura posibilitate de a-mi ajuta orașul, voi face acest sacrificiu!”

16. Într-adevăr, el a acceptat propunerea sfetnicilor săi, care au devenit astfel seniorii absoluți ai orașului Hanoh și ai celorlalte zece orașe, deci implicit ai întregii țări. Regele era silit să semneze toate decretele pe care le dădeau, fără să aibă măcar posibilitatea de a le citi.

17. De aceea, poporul era convins că toate deciziile seniorilor erau luate de rege. În realitate, acesta nu știa niciodată ce semna.

18. Consecința acestei constituții a fost apariția celei mai infame aristocrații cu putință.

Author:  1% [ 24.2.2019, 23:48 ]
Post subject:  Capitolul 137

Capitolul 137
Dominația noii aristocrații în Asia. Apariția coloniilor și a principatelor. Prinții regenți și preoții. Moartea regelui Uraniel.
(11 octombrie 1843)

1. Aristocrația câștiga astfel o putere din ce în ce mai mare, iar seniorii Hanohului au devenit din ce în ce mai despotici. Regatul lor s-a extins considerabil. Ei au fondat noi colonii și au construit noi orașe, populând practic întreaga Asie, cu excepția Sihinului.

2. Singurele regiuni care au scăpat de sub dominația lor au fost cele muntoase, greu accesibile. Chiar și acestea au fost acaparate însă de horadaliți, un popor războinic pe care îl cunoaștem din perioada lui Lameh. Acesta a luat în posesiunea hoardelor sale pajiștile montane.

3. Seniorii din Hanoh au fondat astfel o sută de colonii și de principate.

4. Ori de câte ori era construit un nou oraș în centrul unei colonii, ei trimiteau un prinț ales din rândurile lor. Acesta avea datoria să trimită la centru un tribut anual. În rest, era însă suveranul absolut al ținutului și al poporului său.

5. Un astfel de prinț avea simultan calitatea de regent și cea de legiuitor arbitrar, fiind totodată și singurul comerciant al orașului, respectiv unicul fabricant al tuturor produselor de care avea nevoie poporul său, care era nevoit să cumpere totul de la el.

6. Peste toate, exercita și funcția de mare preot, împotriva voinței Mele, desigur. De altfel, învățăturile religioase pe care le transmitea poporului nu aveau aproape nimic de-a face cu Mine, fiind mai degrabă un cult al personalității sale. Prințul le spunea oamenilor că orice ofrandă adusă lui reprezenta o ofrandă adusă lui Dumnezeu, întrucât el era reprezentantul legitim al lui Dumnezeu pe pământ. Mai mult, îi asigura pe oameni că depind întru totul de el pentru obținerea Vieții eterne a sufletului înainte sau după moartea corpului fizic.

7. Cu timpul, când populația unui astfel de principat devenea prea numeroasă, prințul ajungea să numească un fel de sub-preoți, care nu aveau însă altă autoritate decât de a predica tot ce afirma prințul, fără a comenta în nici un fel aceste afirmații. Astfel de libertăți au ajuns în scurt timp să fie chiar condamnate de către acești șefi de stat, iar cei care îndrăzneau să încalce poruncile stăpânilor lor erau supuși la cazne grele, pentru a își „răscumpăra” astfel păcatul mortal de care se făcuseră vinovați.

8. Printre aceste pedepse pe care le primeau cei vinovați se numărau: capturarea șerpilor sau uciderea unui anumit număr de tigri, de lei, de urși, de hiene și de alte animale. Uneori li se permitea condamnaților să își angajeze și ajutoare suplimentare.

9. Pedepsele mai mici constau din sacrificii, iar cazurile de incompatibilitate se soldau cu pedepse corporale.

10. În ceea ce privește femeile, acestea erau supuse unor legi mult mai ușoare, a căror încălcare nu era pedepsită decât prin lovituri cu vergeaua pe fesele goale.

11. Pedeapsa cu moartea nu era aplicată decât în orașul Hanoh. Condamnații la moarte erau atârnați întotdeauna cu capul în jos, cu picioarele prinse în lanțuri și agățate de niște stâlpi cu o înălțime de zece stânjeni, după care erau balansați o zi întreagă.

12. Dacă la sfârșitul zilei cineva mai dădea încă semne de viață, el dat jos și era eliberat. Dacă își revenea complet, putea pleca, iar dacă murea în timpul nopții, era înmormântat în dimineața următoare. Pe de altă parte, dacă murea în timpul supliciului, în timp ce era balansat între cei doi stâlpi, cadavrul său era aruncat animalelor sălbatice capturate și păstrate în cuști. Moartea survenită în timpul balansării dintre stâlpi era considerată o dovadă clară că cel condamnat și-a meritat sfârșitul.

13. Toți cei judecați și condamnați la moarte de către prinții vasali erau trimiși la Hanoh pentru a-și executa pedeapsa.

14. După câțiva ani, în Hanoh existau deja aproape o sută de astfel de balansoare ale morții și nu trecea o zi fără ca ele să fie puse în funcțiune.

15. Acest guvern de aristocrați a durat circa o sută de ani și s-a încheiat odată cu moartea regelui Uraniel, care avea în acel moment vârsta de aproape 300 de ani. El a murit într-o mare suferință, dar și-a regăsit starea de grație înaintea lui Dumnezeu, de care a stat atâta timp departe.

Author:  1% [ 24.2.2019, 23:52 ]
Post subject:  Capitolul 138

Capitolul 138
Educația primită de cei șapte copii ai lui Uraniel. Discursul Domnului adresat lui Uraniel. Hanohul și popoarele sale sunt oprimate de cei o mie de sfetnici. Cei doi fii ai regelui devin misionari. Moartea lui Uraniel.
(12 octombrie 1843)

1. În afara celor două soții ale sale, Uraniel a lăsat în urmă șapte copii, cinci fete și doi băieți. Toate fetele erau de o frumusețe ieșită din comun, iar băieții niște veritabili uriași. Toți cei șapte copii au fost crescuți în munți, nu la Hanoh.

2. Explicația acestei educații superioare este simplă: atunci când, într-un acces de mare tristețe, Uraniel s-a întors din nou către Dumnezeu, rugându-L să pună capăt suferinței orașului său, Domnul i-a răspuns:

3. „Ascultă, orbule, dacă Mi-ai fi adresat această rugăminte acum 70 de ani, aș fi putut să ți-o îndeplinesc. Din păcate, acum este prea târziu!

4. Este ușor să convertești un popor stupid și orb, așa cum era poporul lui Lameh la începuturi, căci în pofida orbirii oamenilor, inima lor era încă deschisă și pură. Dar un popor cu un grad atât de înalt de civilizație se consideră întotdeauna mai înțelept decât Mine. Da, el crede că nu mai are deloc nevoie de Mine, fiind convins că lumea s-a creat de la sine, dezvoltându-se treptat potrivit legilor care o guvernează, împreună cu toate lucrurile care se găsesc la suprafața ei. – Ce mai pot face Eu pentru un astfel de popor?

5. Copiii Mei au părăsit cu mult timp în urmă munții și s-au căsătorit cu femeile de la șes. Au conceput împreună cu acestea copii robuști, orientați întru totul către lumea exterioară și care, prin forța și inteligența lor, au devenit seniorii și stăpânii acestui pământ. Cum aș mai putea schimba Eu acum această stare de lucruri?

6. La fel stau lucrurile și în cazul tău. La ora actuală nu mai pot să te ajut, dar întrucât m-ai rugat timp de șapte ani să îți vorbesc și să te ajut, îți voi da un sfat pentru binele copiilor tăi!

7. Iată: în munții sacri mai trăiesc încă Metuselah, Lameh, fiul acestuia, Noe, precum și părinții tăi. Încredințează-le acestora educația copiilor tăi, căci dacă îi vei lăsa aici, vor fi uciși deopotrivă spiritual și trupește, dat fiind că sfetnicii tăi fac tot ce le stă în puteri pentru a te priva complet de putere.

8. Dacă îți vei trimite copiii în munți, acest gest le va fi pe plac sfetnicilor tăi.

9. În scurt timp îți vor lua întreaga putere de a guverna și te vor ține prizonier, ca o pasăre în colivie; dar Eu îi voi întări pe fiii tăi în munți, acolo unde mai domnește încă o stare de puritate generalizată, iar când tu vei părăsi acest pământ, îi voi trimite înapoi la câmpie în calitate de învățători înțelepți ai popoarelor de aici.

10. Dacă poporul tău va accepta să se convertească, nu îl voi pedepsi. Dacă va respinge însă această învățătură, îl voi judeca în totalitatea lui, deopotrivă pe cei mari și pe cei mici, pe cei tineri și pe cei bătrâni, ba chiar și animalele, și îi voi ucide pe toți. În final, voi crea o rasă umană nouă pe acest pământ purificat!”

11. După ce a ascultat această propunere, Uraniel și-a trimis de îndată copiii și cele două soții în munții sacri, într-o caravană condusă de prietenii săi cei mai apropiați.

12. Întreaga familie a fost găzduită în casa lui Muthael și a fost educată de mama Purista în spiritul iubirii și devoțiunii față de Dumnezeu. Lameh, care mai era încă în viață, și în special Noe, precum și fratele său Mahal, s-au ocupat foarte intens de educația copiilor lui Uraniel, pentru ca aceștia să ajungă la maturitate pe placul lui Dumnezeu.

13. Așa cum am precizat mai devreme, când regele Uraniel a murit, cei o mie de sfetnici ai săi s-au grăbit să își împartă între ei marele regat, oprimând îngrozitor poporul. Ei au creat noi principate și le-au cerut suzeranilor acestora un tribut exorbitant.

14. Scopul lor era să extindă atât de mult Hanohul încât cele zece orășele din vecinătate să fie încorporate în el.

15. Acesta a fost momentul în care i-am trimis pe cei doi fii ai lui Uraniel, deveniți între timp doi bărbați puternici, la câmpie, pentru a predica poporului.

16. Ei au fost însă imediat prinși din ordinul mai-marilor zilei, încarcerați, torturați și trimiși înapoi cu ordinul formal de a nu mai reveni niciodată, sub pretextul că poporul din Hanoh știa mai multe despre Dumnezeu decât cei doi munteni stupizi!

17. Cei doi mesageri ai Mei au fost amenințați că dacă vor mai călca vreodată în Hanoh, vor fi spânzurați.

18. Întristați la culme, cei doi fii ai lui Uraniel s-au întors în munți și le-au povestit celor de aici ce li s-a întâmplat.

Author:  1% [ 24.2.2019, 23:56 ]
Post subject:  Capitolul 139

Capitolul 139
Părinții patriarhi țin sfat cu scopul de a salva ținuturile de la șes
(14 octombrie 1843)

1. Puținii părinți patriarhi care au mai rămas în munți au aflat astfel cu oroare în ce hal au decăzut ținuturile de la șes, care au înflorit atât de mult timp sub conducerea înțeleaptă a lui Lameh, a lui Tubal-Cain și a lui Uraniel.

2. Lameh i-a spus fiului său, Noe: „Dacă cei doi fii ai lui Uraniel ar fi fost înzestrați cu forța sublimă a lui Enoh sau cu aceea cu care Domnul i-a înzestrat pe Kisehel și pe frații săi atunci când au fost trimiși pentru prima dată la șes, nu crezi că misiunea lor ar fi putut avea un alt succes decât în cazul de față, când nu s-au bazat decât pe forța cuvântului lor?

3. Fiul meu, eu știu că Domnul are o părere foarte bună despre tine și că îți îndeplinește întotdeauna rugăciunile, în timp ce mie nu mi le îndeplinește decât câteodată. Știu de asemenea că tu poți să îi vorbești oricând dorești, în timp ce eu trebuie să îl chem uneori zile la rând înainte de a-mi răspunde!

4. Ce-ar fi dacă te-ai adresa Domnului în inima ta pentru a-i împărtăși dorința mea? Crezi că ar consimți să mi-o îndeplinească?”

5. Noe i-a răspuns: „Dragul meu tată Lameh, nu cred că mai putem face mare lucru, căci din câte știu eu, în perioada în care Lameh de la șes era încă slujitorul Șarpelui, el era singurul locuitor din acele ținuturi care era complet pervertit. Își tiraniza poporul, care gemea sub jugul său, fiind ținut prizonier, dar cel puțin acesta din urmă aspira către eliberarea sa.

6. Singurul care trebuia convertit la acea dată era Lameh. De îndată ce acesta a făcut-o, restul populației s-a convertit instantaneu, odată cu el.

7. La ora actuală situația se prezintă însă cu totul altfel: practic, inimile tuturor oamenilor de la șes se află astăzi în situația în care se afla inima lui Lameh înainte de a fi convertită.

8. Lameh a fost judecat, iar această judecată a echivalat cu moartea. De aceea, el a trebuit să repare și să învie din nou, prin propriile sale eforturi și printr-o renunțare deplină la egoul său, tot ce a judecat și a ucis în el convertirea miraculoasă săvârșită de Domnul prin intermediul lui Kisehel.

9. Imaginează-ți ce dimensiuni ar trebui să aibă însă acest miracol la ora actuală, când ar trebui convertite milioane de ființe, care sunt de o sută de ori mai rele în inima lor decât a fost vreodată Lameh, chiar în perioada sa de maximă cruzime!

10. După părerea mea, ne-am putea declara satisfăcuți dacă am reuși să câștigăm de partea noastră câte un suflet ici și colo, prin puterea de convingere a cuvântului. Nici vorbă nu mai poate fi însă de o schimbare globală a comportamentului acestor popoare.

11. Acesta este motivul pentru care Domnul nu este dispus să îi înzestreze pe cei doi fii ai lui Uraniel decât cu puterea inteligenței, trimițându-i a doua oară în orașul Hanoh.

12. Dacă vor obține cât de cât niște rezultate pozitive, în pofida răutății și a relei voințe a majorității hanoheenilor, cu atât mai bine; dar dacă nu se va întâmpla așa ceva, va trebui să lăsăm totul în seama Domnului, care va ști cum să procedeze așa cum este corect și just! – Nu ești de acord cu mine?”

13. Lameh și-a dat seama că Noe are dreptate și a renunțat la proiectul său de a-i cere Domnului să îi înzestreze pe cei doi trimiși cu puteri miraculoase.

14. Cei doi au fost așadar înzestrați cu puterea inteligenței divine și au fost trimiși a doua oară în ținuturile de la șes.

Author:  1% [ 25.2.2019, 00:00 ]
Post subject:  Capitolul 140

Capitolul 140
Cei doi misionari se angajează ca zidari. Ei avansează treptat, ajungând la funcția de consilieri ai celor o mie.
(16 octombrie 1843)

1. Înzestrați cu inteligența divină, cei doi s-au îndreptat așadar din nou către Hanoh. Ajunși aici sub acoperirea anonimatului, ei s-au angajat ca muncitori, participând la construirea centurii de legătură dintre Hanoh și celelalte zece orașe, considerate la acea dată niște cartiere rezidențiale ale marii metropole.

2. Această centură era alcătuită din construcții rectilinii care aveau forma unor case cu un etaj, situate de o parte și de alta a unui drum larg și protejate în exterior de ziduri de apărare.

3. Cel mai scurt din aceste drumuri necesita o jumătate de zi de mers pe jos, în timp ce cel mai lung necesita o zi întreagă.

4. Cei doi mesageri s-au angajat ca zidari la construcția acestui ultim drum mai lung, care făcea legătura cu orașul Uvrak și care era încă neterminat.

5. La drept vorbind, nu primeau nici un fel de salariu, căci la acea vreme munca în serviciul comunității era deja considerată obligatorie. Fiind însă zidari, aveau dreptul să își ia ajutoare. Cei o mie de seniori ai Hanohului le-au poruncit acestora din urmă, sub aceeași amenințare cu spânzurătoarea, să asigure alternativ hrana necesară pentru zidari, astfel încât aceștia să nu întârzie cu lucrările considerate atât de importante.

6. Așa se face că cei doi mesageri erau tratați ceva mai bine decât ajutoarele lor.

7. Ei au reușit să se distingă atât de rapid prin munca lor excepțională încât le-au atras atenția seniorilor veniți frecvent în inspecție, căci construcțiile înălțate de ei erau regulate și elegante, de parcă ar fi ieșit de pe o bandă rulantă modernă.

8. Seniorii le admirau de asemenea discernământul și folosirea judicioasă a materialelor de construcție, așa că în scurt timp i-au ridicat la funcția de șefi de șantier.

9. Când cei doi și-au luat în primire noua funcție, ei s-au ocupat de îndatoririle ce le reveneau cu atâta devoțiune și au dat dovadă de o cunoaștere atât de profundă încât casele pe care le construiau se dovedeau adevărate capodopere inginerești. Toată lumea se oprea să le admire și nu se mai sătura să le contemple frumusețea fără pereche.

10. Seniorii din Hanoh au regretat sincer că nu i-au cunoscut pe cei doi mai devreme, într-atât le apreciau talentul.

11. Dat fiind că mai exista încă o porțiune mare din drum de construit, cei doi au fost ridicați imediat la rangul de ingineri-șefi ai construcției, preluând sub conducerea lor întregul șantier. La fel ca și până atunci, tot ce făceau ei trezea admirația colectivă.

12. Când, după zece ani, această construcție gigantică a fost terminată, desigur, cu ajutorul mai multor milioane de brațe puse la lucru, timp în care mii de oameni au murit, unii din cauza foamei, alții din cauza relelor tratamente la care erau supuși sau a epidemiilor, cei doi mesageri ai noștri au fost imediat numiți în consiliul celor o mie de sfetnici, primind funcția de conducători supremi ai tuturor construcțiilor din Hanoh.

13. Datorită extinderii continue a orașului Hanoh, nevoile locuitorilor săi deveneau din ce în ce mai mari, așa că seniorii au fost nevoiți să le impună prinților din provincii să plătească un tribut din ce în ce mai greu. Când nu au mai putut să plătească tributul, prinții s-au revoltat. Unii dintre ei au trecut la violențe deschise, în timp ce alții au fugit în alte țări.

14. În urma acestei revolte, Hanohul a cunoscut o perioadă de mare sărăcie, căci nu mai dispunea de nici o resursă pentru a se apăra de foamete.

15. În acest moment, puternicii seniori i-au consultat pe cei doi consilieri principali, pe care i-au întrebat ce puteau face pentru a salva orașul.

16. Cei doi au cerut un răgaz de șapte zile, spunând: „O întrebare atât de importantă necesită o reflecție pe măsură. De aceea, avem nevoie de șapte zile pentru a putea veni cu un plan corespunzător”.

Author:  1% [ 5.3.2019, 08:38 ]
Post subject:  Capitolul 141

Capitolul 141
Discursul celor doi mesageri în fața consiliului reunit
(17 octombrie 1843)

1. După trecerea celor șapte zile, seniorii s-au reunit din nou în consiliu, iar cei doi mesageri, în noua lor calitate de înalți demnitari, au apărut la tribună și au vorbit astfel, susținându-se reciproc:

2. „După o reflecție profundă, am ajuns la concluzia fermă că trebuie să modificăm constituția statului; ce-i prea mult e prea mult!

3. Orașul nostru, Hanoh, s-a extins colosal de mult. Era deja prea mare chiar sub domnia lui Uraniel. Dacă nu s-ar fi luat nefericita decizie de a-l înconjura cu aceste ziduri de apărare, orașul ar fi încă înfloritor!

4. La ora actuală, el se află foarte aproape de declinul absolut, deși este cel mai vechi oraș de pe pământ, lucru pe care îl cunoașteți la fel de bine ca și noi!

5. Să reflectăm: noi suntem practic o mie de regi care domnesc împreună! Fiecare dintre noi avem propria noastră curte alcătuită dintr-o mie de persoane de ambele sexe care se ocupă de îndatoririle noastre și ne aduc omagiul cuvenit, ceea ce dă un total de un milion de persoane! Nici una din aceste persoane nu muncește la câmp, dar toate doresc să trăiască confortabil!

6. În aceste condiții, vă întrebăm: cine poate furniza toată pâinea necesară pentru o mulțime atât de mare de oameni care nu muncesc?

7. Dar să continuăm! În fiecare din cele zece cartiere rezidențiale ale orașului trăiesc câte o sută de mii de stagiari, soldați și servitori inactivi ai înalților funcționari și ai numeroșilor aristocrați.

8. Nici unul din acești oameni nu ridică un deget pentru a lucra pământul, dar cu toții doresc să trăiască în condiții optime! Viața lor ar fi într-adevăr ideală, dar cine le-o poate asigura dacă nimeni nu lucrează pământul?

9. Să mergem mai departe! Noi dispunem de zece institute de înfrumusețare în marele nostru oraș; fiecare dintre ele este plin până la refuz, găzduind nu mai puțin de 10-20.000 de femei, la care se adaugă și miile de profesori și servitorii care deservesc institutele. Toți acești oameni au pretenția să mănânce cât mai bine, dar nu au habar cine le procură pâinea cea de toate zilele!

10. Nu ne vom opri nici aici! În acest imens oraș trăiesc, după calculele noastre, de două ori câte o sută de mii de familii nobile cu servitorii lor, ceea ce dă un total de aproape trei milioane de oameni. Nici aceștia nu au atins vreodată în viața lor pământul, dar doresc să se hrănească cu pâine din belșug!

11. Și lucrurile nu se opresc aici! Datorită acestei politici inutile de extindere continuă a orașului nostru, solul a fost distrus, căci oriunde se înalță o casă frumoasă, grâul nu mai poate crește.

12. Pe de altă parte, clădirile atât de magnifice îi atrag în oraș pe locuitorii mai înstăriți de la țară, care înainte lucrau la cultivarea pământului. Aceștia își cumpără case și locuiesc în ele, trăind din veniturile lor, dar nu mai dispun de un teren pe care să-l muncească și să își câștige astfel hrana, preferând să cumpere lucrurile de care au nevoie.

13. Nimeni nu poate contesta aceste fapte, dar dacă lucrurile vor continua în același fel, respectiv dacă 10 până la 20 de familii vor continua să se instaleze zilnic în oraș, de unde vom mai putea cumpăra pâinea necesară pentru susținerea lor, dacă toți oamenii de la țară vor deveni orășeni semi-aristocrați și leneși, sau cel puțin servitorii acestora?

14. Pe de altă parte, noi pretindem tribut după tribut de la vasalii noștri, atrăgând asupra noastră ura și disprețul acestora. Ei preferă să fugă în țări străine sau să se revolte în fața revendicărilor noastre.

15. Întrebare: cine ne poate livra în aceste condiții hrana de care avem nevoie?

16. După cum v-am demonstrat, nu mai putem continua să trăim pe baza constituției publice existente la ora actuală. În continuare, deliberați asupra acestor afirmații pe care le-am făcut în deplină cunoștință de cauză, după care vă vom oferi și soluțiile prin care poate fi remediată această situație dezastruoasă.

17. Atât am avut de spus, într-un deplin acord cu adevărul cel mai strict și cu tot respectul datorat înaltelor voastre funcții senioriale”.

Author:  1% [ 5.3.2019, 08:42 ]
Post subject:  Capitolul 142

Capitolul 142
Planul de salvare al mesagerilor și punerea lui în aplicare
(18 octombrie 1843)

1. Când cei doi au încetat să mai vorbească, așteptând ca seniorii să delibereze pe marginea celor spuse de ei, întreaga adunare s-a ridicat în picioare și i-a implorat să continue; căci consilierii și-au dat pe loc seama de profunzimea adevărului conținut în declarațiile lor și doreau să afle mai multe, în special în ce constau mijloacele propuse pentru a remedia inevitabila catastrofă.

2. Atunci, cei doi au luat din nou cuvântul, vorbind la unison sau completându-se reciproc: „De vreme ce așa stau lucrurile, continuați să ne ascultați, o, voi, consilieri supremi! Vă garantăm cu propria noastră viață că ceea ce vă vom spune este întru totul adevărat: dacă acest proiect nu va fi pus imediat în aplicare, nu vor trece mai mult de 15 zile până când acest oraș va număra un milion de cadavre și va fi martorul unei revolte populare împotriva voastră cum nu s-a mai văzut vreodată pe pământ. Oamenii se vor ucide reciproc, iar noi vom fi primii uciși. Mulțimea nu se va opri până când nu se va sătura cu sângele și cu carnea noastră!

3. Pentru a evita, sau mai degrabă pentru a preveni aceste evenimente teribile pe punctul de a se declanșa, nu avem la dispoziție decât următoarele posibilități, și chiar și acestea doar pentru un timp extrem de limitat.

4. Prima măsură pe care ar trebui s-o luăm constă în a ne debarasa cât mai repede cu putință de aceste institute destinate înfrumusețării femeilor și care ne-au adus la ruină, prin trimiterea unor mesageri rapizi în toate direcțiile pentru a-i anunța pe oameni că pot obține gratuit toate aceste frumuseți, inclusiv o parte substanțială din comorile acumulate în aceste institute pentru traiul acestora.

5. Profesorii și artiștii trebuie să părăsească țara, însoțiți fiecare de cel puțin trei femei. Acestea vor putea lua cu ele ceva podoabe și merinde, și vor constitui proprietatea bărbaților care le vor lua cu ei. Pământul este mare, iar munții sunt aproape în întregime depopulați. De aceea, vor găsi cu siguranță din ce să trăiască.

6. În continuare, va trebui să dărâmăm aceste stabilimente uriașe, transformând marile suprafețe de sub ele în grădini fertile, care vor produce suficientă hrană într-un singur an pentru zece mii de persoane care nu se tem să muncească pământul.

7. Există în orașul nostru un număr uriaș de leneși care se consideră aristocrați, dar nu au nici o altă calitate decât limba lor mincinoasă. Aceștia trebuie alungați din oraș! Fiecăruia ar trebui să i se dea o femeie și câteva monede de aur, și astfel orașul nostru se va ușura cu câteva sute de mii de locuitori complet inutili.

8. Dacă ne vor întreba unde trebuie să se ducă, le vom indica drumul care duce către munți, iar ei se vor putea stabili acolo!

9. În mod similar, am putea reduce numărul gărzilor noastre de corp de la o mie la o sută. Celor disponibilizați le vom asigura provizii pentru o jumătate de an și vom goli astfel orașul de un mare număr de consumatori inutili. În acest fel, adevărații cetățeni ai orașului se vor putea aproviziona într-o manieră mult mai naturală.

10. Le vom explica însă acestor cetățeni că pentru a-și câștiga traiul va trebui mai întâi să transforme toate marile palate ale orașului în grădini fertile, în al doilea rând să planteze copaci fructiferi pe marginea străzilor cele mai spațioase, în al treilea rând să transforme în grădini inclusiv balcoanele caselor lor, în al patrulea rând să procedeze la fel și cu marele zid care împrejmuiește orașul și care poate produce fructe și legume pentru o sută de mii de persoane, în al cincilea rând să construiască cimitire în afara orașului și a câmpurilor cultivabile, iar în al șaselea rând să dărâme fiecare clădire inutilă și să transforme terenul de sub ea într-o grădină. Prin toate aceste transformări, vom reuși într-un singur an să ajungem la o situație economică pentru care alții ne-ar putea invidia!

11. Dacă veți fi de acord cu aceste propuneri, ne vom putea ocupa imediat de punerea lor în aplicare și vom vedea mai apoi ce se va întâmpla”.

12. Propunerile celor doi au fost aplaudate la scenă deschisă și s-a trecut la aplicarea lor chiar în aceeași zi. În numai 15 zile, aspectul orașului Hanoh s-a schimbat radical: el a fost golit de o mare parte a locuitorilor săi, astfel încât un observator venit din afară s-ar fi crezut într-o pădure de case părăsite. Populația rămasă, al cărei număr se ridica la două milioane de persoane, era alcătuită numai din cetățeni zeloși, care făceau tot ce le stătea în puteri pentru a transforma toate terenurile disponibile în grădini.

Author:  1% [ 5.3.2019, 08:53 ]
Post subject:  Capitolul 143

Capitolul 143
Alte propuneri de reformă ale mesagerilor. Cererea lor de a redeschide templele și de a reinstaura cultul lui Dumnezeu. Cearta din consiliul celor o mie.
(19 octombrie 1843)

1. În decurs de numai un an, ordinea a fost restabilită în Hanoh, iar o parte din prinții coloniilor au reînceput să trimită către metropolă un tribut moderat, fapt care a ajutat foarte mult populația din capitală, care era acum mult redusă. Aceste contribuții venite din exterior erau cât se poate de binevenite, îndeosebi atunci când grădinile locale nu dădeau suficiente legume și fructe. Atunci, consiliul celor o mie s-a reunit din nou, pentru a afla noile reguli de conduită propuse de cei doi mesageri.

2. După ce consiliul s-a reunit, cei doi au fost rugați să se pună în slujba interesului general și să vină cu noi proiecte care să fie examinate de membrii consiliului. Atunci, cei doi s-au ridicat în picioare și au spus:

3. „Dacă așa stau lucrurile, ascultați-ne din nou, eminenți consilieri ai orașului Hanoh! Așa cum v-ați putut convinge, tot ce am propus data trecută s-a realizat și proiectele noastre au fost încununate de succes. Acest succes va continua și va deveni din ce în ce mai mare dacă ceea ce am început va fi dus la bun sfârșit. De acest lucru puteți fi absolut siguri!

4. Vasalii noștri vor fi din nou gata să verse în cuferele noastre impozitele cuvenite, dar numai dacă le vom diminua progresiv, în măsura în care vom începe să obținem din ce în ce mai multe produse în spațiile cultivate din interiorul orașului, dublându-ne randamentul și asigurându-ne astfel parțial nevoile.

5. Pe de altă parte, noul nostru mod de viață, mult mai simplu, nu va mai atrage atât de mulți coloni în orașul nostru, ci doar cumpărători ai produselor noastre, în condițiile în care vom accepta să le vindem la un preț rezonabil, nu excesiv!

6. În acest fel, noi și descendenții noștri (dacă aceștia ne vor urma exemplul) ne vom putea păstra orașul – cel mai vechi și mai respectabil oraș din lume – într-o stare de prosperitate continuă, și nici un locuitor al său nu se va mai putea plânge vreodată că nu are ce mânca!

7. Mai mult, dacă vom renunța la dorința noastră de a ne îmbogăți pe socoteala popoarelor străine, iar acestea nu vor mai fi atrase de bogăția noastră, ci doar de activitățile noastre, care se vor rezuma la îndeplinirea cu bucurie a obligațiilor ce ne revin ca cetățeni ai orașului, nici un popor din lume nu va mai fi tentat vreodată să ne aservească și să ne fure comorile, pentru simplul motiv că nu vom mai dispune de astfel de comori. În caz contrar, vom fi tot timpul expuși atacurilor lor, în scopul de a ne prăda.

8. Toate aceste afirmații sunt calculate exact, iar fericirea orașului Hanoh stă scrisă cu litere de bronz!

9. Există totuși un factor pe care nu l-am menționat încă și de care depinde întreaga realizare a proiectului nostru. L-am păstrat pentru final pentru a ne încununa astfel spusele!

10. Acest factor se referă la întoarcerea noastră, cu cea mai mare seriozitate, către Dumnezeu cel atotputernic. Noi trebuie să îl recunoaștem pe acest Dumnezeu unic al strămoșilor noștri, dar mai presus de orice, trebuie să învățăm să îl iubim și să îl adorăm!

11. Fără El, chiar și cele mai înțelepte consilii ale noastre vor fi reduse la zero și vor fi suficienți doar câțiva ani pentru a ajunge într-o stare mai dezastruoasă decât cea din care tocmai am ieșit!

12. De aceea, va trebui să redeschidem cele două temple ale lui Lameh și să-i aducem în ele lui Dumnezeu, Domnul nostru unic, recunoștința și rugăciunile pe care i le datorăm!”

13. Auzind aceste propuneri, numeroși consilieri au început să facă scandal. Totuși, o parte considerabilă a consiliului a fost de acord cu cei doi, ba chiar a solicitat construirea mai multor temple.

14. Opozanții nici nu au vrut să audă de această idee și au propus ca inclusiv terenul de sub cele două temple să fie transformat în grădini. Neînțelegerile dintre cele două tabere au creat în curând o adevărată discordie în sânul consiliului.

Author:  1% [ 5.3.2019, 09:01 ]
Post subject:  Capitolul 144

Capitolul 144
Cei doi sfetnici înțelepți sunt consultați din nou. Proiectul de reformă adoptat de consiliu este orientat către lumea exterioară. Cei doi mesageri se întorc în munți.
(21 octombrie 1843)

1. A trecut un an întreg fără ca cele două tabere să ajungă la vreo înțelegere. De aceea, consilierii nu au găsit nici o altă soluție decât să îi cheme din nou în fața lor pe cei doi sfetnici înțelepți pentru a afla de la aceștia dacă există vreo cale de ieșire din acest conflict ce nu putea decât să degenereze.

2. Cele două tabere antagoniste căzuseră de acord că recunoașterea unui Dumnezeu, iar în caz de necesitate chiar a mai multor zei, era absolut necesară pentru păstrarea ordinii în rândul populației, dar consilierii nu își doreau o cunoaștere divină bazată pe o credință oarbă, care să se manifeste prin predici golite de semnificație, ci pe o credință bazată pe știința cea mai pură, adică pe cercetările făcute asupra naturii, în domeniul matematicii, al filozofiei și al unor reprezentări artistice demne de Dumnezeu!

3. În acest fel, populația putea obține o învățătură solidă și convingătoare, fără să se bazeze exclusiv pe o credință oarbă și întunecată, axată pe misticism și incapabilă să demonstreze în vreun fel existența lui Dumnezeu, pornind de la premisa că acest misticism nu putea dura decât atâta vreme cât propovăduitorii respectivei religii vor rămâne în viață. Dacă acești propovăduitori s-ar fi întors în țărâna din care s-au născut, luând cu ei toate doctrinele lor, populația s-ar fi simțit înșelată și privată de Dumnezeul ei. Dacă ea ar fi fost înșelată de mai multe ori în acest fel, după o vreme nimeni nu ar mai fi putut fi convins să creadă în Dumnezeu!

4. Marea majoritate a celor o mie de consilieri au căzut de acord asupra acestei perspective, dar nimeni nu știa cum putea fi pusă aceasta în practică într-o manieră adecvată. De aceea, marea adunare s-a adresat din nou celor doi înțelepți ai noștri.

5. Ajunși în fața seniorilor, aceștia au declarat: „Eminenți consilieri ai marelui oraș Hanoh! Acum un an, v-am prezentat un plan judicios, dar voi l-ați respins! Ce altceva am putea face pentru voi?

6. Indiferent de situație, există o singură perspectivă absolut justă și autentică; la fel stau lucrurile și în cazul lui Dumnezeu!

7. Noi v-am prezentat proiectul nostru, dar voi l-ați respins și ați adoptat un altul, pe care l-ați considerat mai justificat decât al nostru. În acest caz, puneți-l în aplicare după bunul vostru plac și convingeți-vă singuri de consecințele care vor decurge din el! Veți recolta astfel ce ați semănat!

8. În ceea ce ne privește, nu dorim să participăm în nici un fel la proiectul vostru, dar nici să vă împiedicăm în vreun fel să vă puneți în aplicare planurile.

9. Acționați cu învățătura divină la fel cum ați procedat în cazul prinților din coloniile voastre, cărora le-ați dat precepte diferite legate de Dumnezeu, pentru a-i deosebi mai ușor unii de ceilalți și pentru a vă percepe astfel mai comod impozitele și taxele, - și vi se va întâmpla exact ce vi s-a întâmplat cu vasalii voștri.

10. Până acum, ați avut suficient timp ca să vă convingeți că tot ce v-am spus era pe cât de ușor realizabil, pe atât de util pentru orașul vostru.

11. Nu ne-am înșelat niciodată și am acționat numai în interesul vostru, fără a menționa măcar un singur cuvânt care să fie în propriul nostru avantaj.

12. În același spirit, am făcut tot ce ne-a stat în puteri pentru a concepe planul referitor la cunoașterea și la venerarea lui Dumnezeu pe care vi l-am prezentat acum un an. Din păcate, voi l-ați interpretat în fel și chip, încă de la început, după care v-ați ciondănit între voi timp de un an de zile, iar în final ați ajuns la cea mai proastă soluție cu putință!

13. Noi nu cunoaștem nici un mijloc prin care planul vostru să poată fi pus în aplicare, așa că nu vă putem ajuta în nici un fel.

14. De aceea, faceți după bunul vostru plac. În ceea ce ne privește, timpul nostru în mijlocul acestui popor s-a scurs. Vă vom părăsi și nu vă vom cere nici un salariu, ca să vă dați astfel seama că tot ce am făcut a fost exclusiv pentru binele vostru.

15. Dacă cineva dintre voi dorește să vină împreună cu noi în munți, să o facă până nu va fi prea târziu!”

16. După care cei doi au părăsit marea sală a consiliului și, însoțiți de servitorii lor, s-au întors în țara lor de origine.

Author:  1% [ 5.3.2019, 09:07 ]
Post subject:  Capitolul 145

Capitolul 145
Întoarcerea mesagerilor. Ei povestesc ce li s-a întâmplat. Rugăciunea adresată de Lameh Domnului, care trimite zece mesageri către ținuturile de câmpie.
(23 octombrie 1843)

1. Când cei doi mesageri au ajuns pe platoul montan, ei le-au povestit lui Lameh, care era încă în viață, lui Noe și fratelui acestuia, Mahal, tot ce s-a petrecut în ținuturile de la șes. În final, i-au întrebat dacă s-a stabilit cineva în împrejurimi în ultimii trei ani.

2. Lameh le-a răspuns: „Dragii mei copii, răspunsul la întrebarea voastră nu este deloc dificil, căci în toată regiunea noastră, care se întinde suficient de mult pentru a nu putea fi parcursă decât mergând zile la rând, nu am întâlnit niciodată vreun suflet străin! Acesta este purul adevăr!

3. Povestea voastră merită însă întreaga noastră atenție, căci din ea rezultă în mod evident că, în cel mai scurt timp, întreaga populație din ținuturile de la șes va trece fie la idolatrie, fie la un ateism absolut.

4. O, Doamne și Părinte, binevoiește și sfătuiește-ne pe noi, copiii Tăi slabi! Învață-ne ce putem face pentru a readuce aceste popoare pe calea cea dreaptă!”

5. Atunci, Domnul i-a răspuns, și fiecare a putut auzi distinct cuvintele Sale: „Mergeți în regiunea de la Miazăzi! Acolo se află încă 107 familii dispersate. Aceștia sunt descendenții celor șapte bărbați pe care i-am trimis odinioară la Hanoh, în epoca lui Lameh, pentru a-i predica acelui oraș pierdut să se pocăiască.

6. Veți întâlni în rândul acestor familii zece tineri cu o constituție robustă, care nu și-au luat încă soții. Lameh, așează-ți mâinile pe ei în numele Meu, iar Eu îi voi umple cu un foc miraculos! În acest fel, oriunde vor face apel la puterea elementului foc atunci când se vor afla la câmpie, acesta le va asculta comanda și va distruge tot ce vor dori ei!

7. Odată înzestrați cu această putere, acești bărbați vor coborî la șes și vor predica pretutindeni doctrina căinței, vreme de șapte ani. În cazul în care cineva dorește să-i ia în captivitate, tot ce trebuie să facă va fi să se înconjoare de un cerc de foc, cu ajutorul căruia își vor putea îngenunchea dușmanii și le vor putea distruge armele.

8. Dacă populația de la șes se va converti în decursul acestor șapte ani, trimișii Mei vor rămâne acolo în calitate de preoți. Dacă populația nu se va converti însă, vor trebui să înconjoare templele Mele din Hanoh cu un cerc de foc imposibil de stins, după care se vor putea întoarce în munți! – Așa să fie!

9. Începând din acel moment, îmi voi întoarce fața de la oamenii de la șes, pentru a nu vedea ce li se va întâmpla! Amin”.

10. După aceste cuvinte, micul grup s-a ridicat și s-a îndreptat fără să mai întârzie către regiunea de miazăzi, pentru a-i căuta pe cei zece bărbați menționați.

11. De îndată ce i-au găsit, bătrânul Lameh a făcut ce i-a poruncit Domnul. Cei zece au simțit pe loc puterea ce le-a fost conferită și s-au îndreptat către câmpie, însoțiți de numeroasele binecuvântări ale celor apropiați.

Author:  1% [ 5.3.2019, 09:13 ]
Post subject:  Capitolul 146

Capitolul 146
Indicații referitoare la perioadele menționate în textele spirituale. Primirea mesagerilor la Hanoh.
(24 octombrie 1843)

1. Între momentul de întoarcere al celor doi fii ai lui Uraniel și cel de plecare al celor zece mesageri s-au scurs circa doi ani, deși relatarea de mai sus poate conduce cu gândul că totul s-a petrecut într-o singură zi.

2. Am indicat acest fapt pentru vă permite să înțelegeți mai bine suita evenimentelor, căci în limbajul spiritual faptele sunt menționate adeseori ca și cum s-ar fi produs într-o singură zi, chiar dacă, din perspectiva terestră, ele au fost separate de mai mulți ani.

3. Chiar și în sfânta Scriptură se menționează adeseori expresia: „Și în aceeași zi…”, deși evenimentul relatat a avut de multe ori nevoie de ani întregi pentru a avea loc.

4. Aceste câteva explicații au menirea să vă faciliteze mai buna înțelegere a relatării noastre.

5. Ce primire credeți că li s-a rezervat mesagerilor noștri la Hanoh, și cum au reușit ei să ajungă în acest oraș într-un timp atât de scurt?

6. De-abia ajunși la porțile orașului, ei au fost imediat arestați și chestionați în detaliu, potrivit reglementărilor în vigoare, pentru a afla care este locul lor de proveniență. Au fost întrebați chiar dacă aveau un pașaport valabil, căci la acea vreme, în Hanoh exista deja o poliție foarte bine organizată.

7. Dar mesagerii le-au răspuns autorităților: „Am fost trimiși de Sus pentru mântuirea voastră, iar pașaportul nostru este Dumnezeu, Domnul cerului și al pământului!

8. Am venit să vă predicăm cea mai strictă și mai severă penitență! Dacă nu veți dori să vă convertiți, inevitabila judecată a lui Dumnezeu vă va anihila complet cu toată forța mâniei Sale!”

9. Aceste cuvinte deloc măgulitoare au fost prea mult pentru forțele de poliție însărcinate cu paza zidurilor de apărare. Acestea i-au acuzat pe cei zece de ofensă adusă autorității marelui consiliu și i-au tratat ca pe niște agitatori ai poporului și ca pe niște partizani ai prinților străini.

10. Puterea focului le-a venit însă în ajutor, iar în clipa în care gărzile au încercat să pună mâna pe ei, din pământ au țâșnit flăcări care le-au silit să se retragă în mod rușinos către interiorul orașului, fapt care le-a permis mesagerilor noștri să intre fără probleme în oraș.

11. Între această poartă a metropolei și reședința placată cu aur a celor o mie de consilieri mai era încă aproape o zi de mers pe jos. Prinții avuseseră grijă să plaseze deasupra lor un rege fictiv, care nu avea nici un fel de putere reală, alta decât de a le confirma deciziile.

12. Dat fiind că mesagerii noștri nu puteau ajunge în aceeași zi la castelul placat cu aur, ei au fost nevoiți să înnopteze într-unul din numeroasele hanuri recent construite, urmând să încerce să se apropie de palat a doua zi.

13. Maniera în care au fost găzduiți în timpul acestei prime nopți a marcat punctul de plecare al unei lungi serii de primiri similare care le-au fost rezervate în timpul întregii lor șederi la Hanoh. Gărzile care au fugit din fața lor au avut grijă să povestească ce li s-a întâmplat, oferindu-le tuturor o descriere detaliată a celor zece mesageri. De aceea, nu-i de mirare că, odată ajunși la han, ei au fost întâmpinați cu foarte multă rezervă.

14. Când au cerut ceva de mâncare și un loc de cazare peste noapte, gazdele lor au luat-o la fugă, iar când au căutat singuri o cameră în care să doarmă, au constatat că toate porțile erau ferecate; căci oamenii se temeau că ei doresc să dea foc hanului.

15. Așa s-a petrecut primul lor contact cu marele oraș.

Author:  1% [ 5.3.2019, 09:19 ]
Post subject:  Capitolul 147

Capitolul 147
Impecabila organizare polițienească a statului Hanoh. Armata o ia la fugă în fața celor zece mesageri.
(25 octombrie 1843)

1. Așa cum probabil v-ați imaginat deja, gardienii de pe zidurile de apărare nu au fugit care încotro, ci s-au îndreptat glonț către palatul celor o mie de seniori.

2. Dacă circumstanțele ar fi fost altele, fuga lor nu ar fi fost necesară, căci organizarea polițienească a statului Hanoh era atât de bine pusă la punct încât, prin comparație cu ea, sistemele moderne de spionaj și de represiune nu reprezintă decât niște organizații de amatori.

3. Mai întâi de toate, fiecare proprietar de casă era obligat să întrețină pe cheltuiala sa polițistul care îi supraveghea locuința.

4. În al doilea rând, cetățenii orașului trebuiau să susțină financiar cele două sau trei secții de poliție plasate pe strada lor, al căror unic scop era de a aduna toate informațiile mai deosebite și de a le raporta la curte.

5. Toate străzile orașului aveau nume. Casele erau numerotate, iar proprietarii lor aveau două nume, unul specific casei și altul al lor personal.

6. În plus, fiecare stradă și fiecare loc avea propria sa culoare după care puteau fi recunoscute, iar locuitorii orașului trebuiau să poarte costume adecvate. Proprietarul unei case avea dreptul să își decoreze partea de sus a hainelor cu o bucată micuță de metal aurit pe care era înscris numărul locuinței sale. Ceilalți locuitori trebuiau să poarte numărul casei în care erau găzduiți pe o bucată de pânză albă fixată de hainele lor.

7. Aceste măsuri de precauție luate de polițiști le permiteau acestora să aresteze imediat (prin intermediul gardienilor străzilor) toate persoanele care au comis o infracțiune cât de mică, indiferent unde. Le conduceau apoi către casa în care locuiau, al cărei proprietar era obligat să plătească o amendă supraveghetorilor străzilor și o alta la biroul de supraveghere al locului în care fusese comis delictul.

8. Dat fiind că o treime din amenda plătită era reținută la secțiile de poliție, iar polițiștii aveau dreptul să stabilească în mod arbitrar ce acte erau contrare reglementărilor în vigoare și trebuiau pedepsite, vă puteți imagina fără prea mare greutate la ce excese se puteau deda aceștia. Practic, nu exista proprietar de casă care să nu fie nevoit să achite zilnic câte o amendă sau alta.

9. La rândul lui, proprietarul avea dreptul să ceară despăgubiri de la chiriașii săi, dar dacă aceștia rămâneau faliți, el putea aștepta mult și bine fără să mai primească ceva de la aceștia.

10. Dacă un hangiu oferea găzduire unor străini fără să informeze imediat autoritățile de supraveghere, se considera că a comis o infracțiune gravă, care trebuia imediat pedepsită.

11. Așa se explică de ce hangiul nostru a fugit de îndată la biroul de supraveghere, unde le-a povestit polițiștilor tot ce a remarcat la cei zece mesageri, inclusiv ce aflase despre ei de la gardienii de la poarta orașului.

12. Începând din acel moment, zvonurile referitoare la apariția unor oameni de foc s-au răspândit în întregul oraș. Gardienii care dăduseră bir cu fugiții au avut la rândul lor grijă să prezinte faptele într-un raport în care au exagerat cât au putut realitatea. Ca urmare a acestor evenimente, chiar de a doua zi în oraș a fost decretată starea de război, iar soldații au primit ordin să se îndrepte către hanul în care se odihneau mesagerii noștri.

13. În dimineața respectivă, mai multe mii de soldați înarmați cu sulițe și cu lance au asediat hanul, iar hangiul le-a spus oaspeților săi: „Ieșiți și apărați-vă, dacă puteți, împotriva acestor câteva mii de sulițe și de lance!”

14. Cei zece mesageri au simțit atunci că sunt întăriți, așa că s-au ridicat în picioare și au făcut apel la puterea focului. Instantaneu, din pământ au ieșit flăcări mari, care s-au răspândit pe strada din fața hanului, punând pe fugă soldații. Și astfel, mesagerii noștri au rămas singuri, preamărind atotputerea lui Dumnezeu.

15. Copleșit de uimire, hangiul a căzut la picioarele lor, căci era absolut convins că erau fie zei coborâți pe pământ, fie spirite ale focului care doreau să distrugă întregul oraș
.

Author:  1% [ 5.3.2019, 09:27 ]
Post subject:  Capitolul 148

Capitolul 148
Discuția dintre mesageri și hangiu. Cei zece se îndreaptă către palatul de aur. Al treilea miracol: incendierea zidurilor de apărare.
(26 octombrie 1843)

1. Dar cei zece i-au spus hangiului: „Ridică-te și nu ne lua drept ce nu suntem! Nu suntem nici zei, nici spirite ale focului, ci oameni la fel ca tine, care vin din munți. Dumnezeu ne-a înzestrat cu această putere exclusiv pentru binele vostru, ca să recunoașteți astfel în noi trimișii Lui autentici și pentru a vă converti la dreapta credință propovăduită de noi.

2. Dacă o veți face, veți fi scutiți de iminenta judecată a lui Dumnezeu. În schimb, dacă veți refuza, vă veți da seama prin intermediul forței care sălășluiește în noi că mânia divină a început deja să se abată asupra voastră; căci focul cu care suntem înzestrați este asemănător mâniei lui Dumnezeu!

3. Ieri seară, te-am rugat să ne dai ceva de mâncare. De ce nu ai făcut-o? Credeai cumva că nu ne vom plăti datoria?

4. O, ascultă, noi suntem purtătorii unor bogății celeste, și te-am fi răsplătit din plin!

5. În schimb, tu ți-ai baricadat ușa care dă la camera cu provizii. De aceea, ne vom baricada și noi camera comorilor pe care le posedăm. Rămâne de văzut în ce măsură vei mai putea primi bogățiile pe care ni le-a dat Dumnezeu Însuși pentru a le distribui din abundență asupra acestui oraș!”

6. Hangiul le-a răspuns: „Bine, dar nu vă cunoșteam, iar legile infame pe care suntem nevoiți să le respectăm ne cer să manifestăm cea mai mare prudență în privința străinilor. Chiar și cea mai mică neglijență din partea noastră atrage după sine cele mai crunte pedepse. De aceea, vă rog, fiți indulgenți cu mine, căci am fost forțat să acționez în acest fel față de voi, din cauza acestor legi pe care nu le puteam încălca!

7. De altfel, vă pot pregăti imediat ceva de mâncare. De acum înainte vă voi găzdui și voi avea grijă să nu vă lipsească nimic pe întreaga durată a sejurului vostru în orașul Hanoh; căci de când am văzut puterea de care dispuneți, nu mă mai tem de judecata autorităților. Întoarceți-vă în casa mea și veți primi aici mâncare și găzduire. Cele mai frumoase camere și cele mai frumoase paturi ale mele vă vor sta de acum înainte în permanență la dispoziție! Dar nu mă părăsiți după această amenințare, vă implor, dragii mei oaspeți, în numele iubirii Dumnezeul vostru atotputernic!”

8. Atunci, mesagerii i-au răspuns: „Dumnezeu, Domnul nostru, este plin de compasiune față de toți păcătoșii care se căiesc, își conștientizează cu oroare greșeala și își întorc pentru totdeauna fața de la ea!

9. De aceea, ne vom dovedi și noi la fel de concilianți. Te iertăm așadar pentru comportamentul tău și îți acordăm dreptul de a te bucura de comorile celeste.

10. Până una alta, nu ne putem instala însă la tine, căci trebuie să ne îndreptăm către seniorii orașului, care i-au îndepărtat pe oameni de Dumnezeu prin legile lor infame! În aceste condiții, ei sunt primii care trebuie convertiți!

11. Dacă vom reuși să facem acest lucru, ne vom întoarce la tine și vom accepta oferta ta, binecuvântându-te!”

12. Hangiul le-a răspuns: „O, dragii mei oaspeți! Acest oraș este incredibil de mare! Există aici mii de străduțe și de case! Cum credeți că îmi veți mai găsi hanul?”

13. Dar mesagerii i-au spus: „Nu-ți face griji în această privință, căci vom ști să-l găsim, la fel de ușor cum îl găsești tu! Ghidul nostru este Dumnezeu, iar El știe foarte bine unde locuiești tu!”

14. După ce au rostit aceste cuvinte și l-au binecuvântat pe hangiu, cei zece s-au îndreptat către centrul orașului, iar după o jumătate de zi de mers au ajuns la palatul din aur construit de Uraniel.

15. Nici vorbă însă să fie lăsați să intre în acesta, căci toate intrările erau deja baricadate și protejate de arcași bine antrenați.

16. Atunci, Domnul s-a adresat astfel mesagerilor: „Nu vă apropiați foarte mult de zidul de apărare și rămâneți aici până când vă voi croi Eu o cărare!”

17. Auzind aceste cuvinte, trimișii Domnului au rămas nemișcați. Instantaneu, flăcări puternice au izbucnit pe zidul de apărare al palatului, consumându-l în întregime, cu tot cu baricade, cu arme și cu soldații care nu au fugit suficient de repede.

18. Așa s-a petrecut cel de-al treilea miracol din orașul Hanoh, executat prin puterea focului.

Author:  1% [ 5.3.2019, 09:37 ]
Post subject:  Capitolul 149

Capitolul 149
Directivele Domnului înainte de intrarea mesagerilor în palat. Discursul celor zece adresat celor o mie de consilieri.
(27 octombrie 1843)

1. De îndată ce drumul care ducea către interiorul palatului a fost eliberat în această manieră miraculoasă, Domnul s-a adresat din nou mesagerilor Săi, cărora le-a spus: „Acum puteți avansa!

2. Nu obligați însă pe nimeni să se convertească cu forța! Predicați în numele Meu și încercați să-i determinați prin puterea convingerii să se căiască pentru greșelile lor! Solicitați deschiderea celor două temple și avertizați-i împotriva cultului idolilor și al imaginilor. Anunțați-i fără menajamente că, în caz contrar, judecata Mea se va abate asupra lor! Aceasta este misiunea pe care o aveți de îndeplinit aici!

3. Dacă cei de la curte se vor converti, rămâneți în Hanoh în calitate de preoți, așa cum v-am spus deja în munți. În cazul în care constatați însă că doar se prefac, demascați-le deschis impostura, apoi părăsiți imediat acest loc și plimbați-vă pe străzi și prin piețele publice, proclamându-le oamenilor numele Meu și cerându-le să facă penitențe serioase.

4. Nu vă temeți de armele celor neputincioși, căci voi avea grijă să îi nimicesc înainte de a încerca să vă ucidă!

5. Predicați în acest fel timp de trei ani în întreaga metropolă. Dacă veți constata că nu sunteți luați în seamă, părăsiți orașul și continuați să predicați în fața populației de la țară încă patru ani. Dacă cineva se va orienta sincer către Mine, trimiteți-l în munți; acolo, Mă voi ocupa personal de el și îi voi dărui tot ce are nevoie pentru a-și putea continua viața în această lume.

6. În schimb, dacă veți constata că oamenii nu doresc să se convertească, părăsiți-i și plecați în altă parte.

7. Nu rămâneți însă cu nici un chip mai mult de patru ani în regiunile rurale, iar când veți auzi chemarea Mea, plecați imediat către munții înalți, fără a vă uita înapoi.

8. Acum știți ce aveți de făcut! De aceea, intrați în palat, în numele Meu! Amin”.

9. După aceste cuvinte, mesagerii noștri au continuat să avanseze către interiorul palatului. Ei au găsit imensa sală de consiliu, în care erau adunați deja cei o mie de consilieri, în mijlocul cărora se afla regele lor de fațadă.

10. Toată lumea dezbătea gravele evenimente care aveau loc.

11. Tocmai când consilierii au terminat de pus la punct o strategie incredibil de ipocrită, și anume de a se preface că ascultă cu cea mai mare devoțiune mesajul divin și de a simula o conversație, timp în care ar fi urmat să încerce tot ce le stătea în puteri pentru a-i face pe mesageri să părăsească orașul, aceștia din urmă au pătruns în sala de consiliu, spre deplina teroare a marii adunări. Ei s-au adresat astfel acesteia:

12. „Pacea fie cu voi! Nu cu acest plan veți reuși să ne scoateți din acest oraș! Când timpul nostru se va scurge, vom pleca singuri, iar voi veți fi supuși pierzaniei! Nu vom pleca niciodată din cauza infamiei voastre, ci doar pentru a asculta de voința Celui care ne-a trimis la voi!

13. Încercați să înțelegeți aceste cuvinte și pregătiți-vă să ascultați vestea pe care v-am adus-o din partea lui Dumnezeu, Domnul nostru atotputernic! – Deschideți-vă așadar cât mai bine urechile și ascultați-ne! Amin”.

Author:  1% [ 12.3.2019, 06:44 ]
Post subject:  Capitolul 150

Capitolul 150
Discursul unuia din cei o mie de consilieri adresat celor zece mesageri și răspunsul celor din urmă.
(28 octombrie 1843)

1. Atunci, unul din cei o mie de consilieri s-a ridicat, le-a ieșit în întâmpinare celor zece, s-a înclinat în fața lor conform ceremonialului de la curte și le-a spus:

2. „Puternici mesageri ai unui prinț care ne este complet necunoscut și ai domnului munților care scuipă foc și care ne înconjoară de pretutindeni! Apropiați-vă! Veniți în mijlocul nostru și împărtășiți-ne misiunea voastră! Căci iată, această sală este mare, și noi suntem numeroși! De aceea, va trebui să vă așezați la mijloc, pentru ca toată lumea să audă distinct declarațiile voastre demne de tot interesul. Căci noi suntem foarte amatori de discursuri bune și dorim întotdeauna să punem în practică ceea ce ni se pare util.

3. Pe de altă parte, dacă în discursul vostru vom găsi afirmații pe care le vom considera niște inepții, veți înțelege de bună seamă, dat fiind că sunteți niște ființe dintr-o specie superioară, că nu vom accepta niciodată propunerile voastre atât timp cât acestea vor încălca liberul nostru arbitru.

4. Desigur, ne-ați putea forța făcând uz de redutabilele voastre puteri, care atestă proveniența voastră superioară, dar în acest caz misiunea voastră ieșită din comun va eșua, iar noi înșine nu vom putea învăța mare lucru din ea!

5. Aveți așadar bunăvoința de a ne adresa discursul vostru din mijlocul sălii, căci cu toții dorim, inclusiv regele nostru, să ascultăm cu cea mai mare atenție cuvintele voastre, fiind pregătiți pe bună dreptate să auzim lucruri cu totul extraordinare, dat fiind că provin de la niște ființe atât de speciale ca și voi!”

6. Ascultând de dorința consilierului, cei zece s-au așezat în centrul sălii, iar unul dintre ei s-a ridicat și a adresat următorul discurs marii adunări a celor o mie de consilieri:

7. „Prieteni și frați! Dacă vă mai aduceți aminte de părinții voștri, veți fi de acord cu mine că aceștia erau cu toții descendenții lui Adam și adevărații copii ai lui Dumnezeu în perioada în care regele Lameh, un contemporan al lui Lameh cel din munți, domnea cu cruzime asupra acestui oraș și asupra celorlalte ținuturi de la șes!

8. Mulți dintre voi nu au cum să fi uitat tot ce a întreprins la acea vreme Domnul cerului și al pământului pentru a corecta greșelile celor din munți și pentru a purifica ținuturile de la câmpie de toate consecințele malefice ale intrigilor bătrânului Șarpe, pe care îl cunoașteți foarte bine.

9. Știți de asemenea că părinții voștri au părăsit munții purificați, pe care Dumnezeu i-a binecuvântat atât de des, pentru a se stabili în câmpia devenită impură, deși marele preot Lameh, care trăiește încă și astăzi, le-a explicat în detaliu cât de nerecunoscător și cât de nedemn este acest tip de comportament față de Dumnezeu, Părintele lor preasfânt, și la ce consecințe dezastruoase va conduce el.

10. Din păcate, părinții voștri nu l-au ascultat pe Lameh. Dornici să se bucure de farmecele desfrânate ale femeilor de la șes, ei au coborât în regiunile joase, abandonându-și de multe ori propriile familii pe care le aveau în munți.

11. Toată lumea cunoaște aceste fapte și nimeni nu le poate contesta. Dacă nu ne credeți pe noi, mai există încă cel puțin un milion de martori care ne pot confirma spuse-le.

12. Voi sunteți copiii copiilor lui Dumnezeu care au trăit în munți și ați preluat în calitate de seniori puterea asupra acestor regiuni de la șes, fără ca Dumnezeu să vă fi cerut așa ceva.

13. Ați început prin a-l seduce pe Uraniel, regele legitim al țării, pe care l-ați corupt, l-ați oprimat, iar în final l-ați ucis. I-ați alungat copiii și v-ați bătut joc de fiii lui, atunci când aceștia s-au întors și au încercat să vă convingă să vă întoarceți la Dumnezeu.

14. În loc să deschideți cele două temple, așa cum vi s-a spus, voi ați creat o organizație polițienească ce controlează întregul oraș. Ați instaurat în mai multe rânduri cultul idolilor și ați refuzat să credeți într-un singur Dumnezeu autentic. Și peste toate, ați sufocat poporul cu impozite și taxe grele.

15. Spuneți-mi: ce răsplată credeți că meritați din partea adevăratului Dumnezeu și Domn al umanității?

16. Vorbiți, iar noi vă vom asculta cu răbdare. După ce veți încheia, vom lua din nou cuvântul! – Iar acum, reflectați la cele spuse de noi și spuneți-ne la ce concluzie ați ajuns! Amin”.

Author:  1% [ 12.3.2019, 06:56 ]
Post subject:  Capitolul 151

Capitolul 151
Cei o mie de seniori se consultă în secret. Obiecția celor zece. Ultimatumul lor și plecarea din palat. Tulburarea seniorilor.
(30 octombrie 1843)

1. Auzind aceste cuvinte, consilierii au început să se sfătuiască între ei, în șoaptă, în timp ce nemulțumirea le era întipărită pe chip.

2. „Ce altceva am putea face decât să ne supunem, oricât de greu ne-ar veni? Căci dacă ne vom opune pe față acestor oameni, va fi ca și cum am turna gaz pe foc.

3. Situația în care ne aflăm este întru totul comparabilă cu jocurile politice! Aceste jocuri nu ar putea avea niciodată un succes atât de deplin dacă oamenii nu ar trăi în orbire. Cum ne-am putea apăra însă noi în fața acestor oameni care ne-au citit imediat jocurile?

4. Singurul lucru pe care îl mai putem face constă în a le aduce cât mai multe argumente critice, înainte de a le accepta pe deplin propunerea!

5. Noi nu suntem căzuți în cap și dispunem de întreaga noastră rațiune. De aceea, ne vom folosi de aceasta pentru a le face cât mai multe greutăți acestor zece bărbați, până la deschiderea celor două temple! Până una alta, aceasta este singurul lucru pe care îl putem face!”

6. După ce membrii adunării generale au luat în taină această hotărâre, unul din cei zece mesageri s-a adresat astfel consilierilor:

7. „Demnitari care vă considerați înzestrați cu o inteligență și cu o înțelepciune superioară, chiar credeți că intrigile voastre nedemne ne pot păcăli? – O, vă înșelați amarnic!

8. Domnul cerului și al pământului ne-a ascuțit atât de bine urechile încât noi putem auzi chiar și gândurile voastre cele mai intime, ca și cum le-ați pronunța cu voce tare!

9. Unde sperați să ajungeți cu aceste intrigi?

10. Chiar vă imaginați că nu vom face față criticilor stupide inventate de rațiunea voastră?

11. O, smintiților, ce mai înseamnă astăzi rațiunea? – Ea nu mai reprezintă decât reflexia palidă a înțelepciunii care îi ilumina pe părinții voștri primordiali și care era comparabilă cu soarele la răsărit!

12. Noi încă mai dispunem de această înțelepciune divină, iar voi doriți să vă măsurați cu ea, deși nu mai sunteți înzestrați decât cu niște rămășițe palide de inteligență, aproape imperceptibile?

13. Este o nebunie să nu vă dați seama că întunericul nu poate dura decât atât timp cât lumina nu și-a făcut apariția! De îndată ce lumina a coborât din ceruri, la ce credeți că vă mai pot folosi tenebrele voastre?

14. Așa cum noaptea fuge în fața soarelui care răsare și dispare în fața strălucirii sale, la fel, rațiunea voastră va trebui să dea înapoi, dispărând apoi complet, atunci când lumina lui Dumnezeu va începe să strălucească prin noi!

15. Nici nu se pune problema să ne lăsăm antrenați în discuții lungi și interminabile cu voi! Dimpotrivă: ne vom limita să vă transmitem directivele noastre, iar voi veți fi obligați să le îndepliniți!

16. V-am făcut cunoscută astfel voința noastr㠖 care provine de la Dumnezeu – și nu mai avem nevoie de alte discuții!

17. Dacă vă veți supune în fața acestei voințe, o veți face pentru binele vostru și al poporului pe care îl guvernați. Dacă veți refuza să faceți însă acest lucru, noi vă dăm asigurări că nu vă vom constrânge în nici un fel, nici prin forța focului și nici prin cea a argumentelor pline de înțelepciune.

18. Nu trebuie să vă așteptați nici să rămânem printre voi mai mult timp, pentru a vă face tot felul de recomandări emoționante; astfel de instrumente sunt utile numai în cazul celor slabi și sărmani.

19. În cazul vostru, nu mai putem vorbi decât fie de o ascultare oarbă, la fel ca cea pe care o impuneți populației, fie de judecata Domnului, căci Acesta va ști să vă trateze la fel cum vă tratați voi poporul!

20. Acestea au fost ultimele noastre cuvinte! Acționați în consecință, iar dacă nu doriți, nu o faceți! Amin”.

21. După care cei zece au părăsit imediat sala și au ieșit din palat. S-au întors apoi la hangiul care le-a oferit de mâncare și găzduire.

22. Cât despre consilieri, aceștia se simțeau prinși între ciocan și nicovală și nu mai știau cum să iasă din această situație. Dacă ar fi urmat directivele celor zece mesageri, s-ar fi expus în fața poporului. Dacă ar fi refuzat să le urmeze, riscau să suporte consecințele, iar amenințările mesagerilor ar fi putut fi puse în practică.

23. De aceea, situația li se părea fără ieșire.

Author:  1% [ 12.3.2019, 07:05 ]
Post subject:  Capitolul 152

Capitolul 152
Consiliul deliberează. Discursul avizat al unuia dintre consilieri și propunerea sa de emigrare. Discordia din sânul consiliului celor o mie.
(31 octombrie 1843)

1. „Ce putem face acum?” se întrebau toți consilierii, inclusiv regele lor de fațadă.

2. Unul dintre ei, care se afla chiar în mijlocul adunării, s-a ridicat și a spus cu o voce puternică: „Fraților, ascultați-mă! Tocmai mi-a venit o idee absolut genială!

3. Ați declarat în prezența acelor oameni terifianți că veți face tot ce vă va sta în puteri pentru a le îngreuna misiunea, înainte de a trece la executarea pretențiilor lor.

4. Altfel spus, noi am mizat pe victoria rațiunii noastre! Ei bine, da, rațiunea noastră trebuie să învingă înțelepciunea lor! – Dar cum?

5. Vă voi spune eu cum: este cel mai ușor lucru din lume!

6. Ne dăm cu toții seama că dominația noastră asupra acestei țări a ajuns la sfârșit!

7. La ce ne mai putem aștepta acum? Poporul se va revolta împotriva noastră, incitat de acești zece bărbați împotriva cărora nu putem face nimic! O alternativă și mai rea constă în a aștepta împlinirea amenințărilor care ne-au fost făcute!

8. Părerea mea este că ar fi absolut stupid să așteptăm fără să facem nimic împlinirea uneia sau alteia din cele două alternative.

9. Dacă am deschide cele două temple vechi ale lui Lameh și le-am spune oamenilor să nu se mai închine la statuile pe care noi înșine i-am sfătuit să le venereze, ce vor face aceștia? Ne vor întreba care este motivul acestei schimbări subite de atitudine!

10. Și atunci, ce le vom spune?

11. Nu putem să-i mințim în față, căci ne riscăm însăși viața, așa cum ne-au amenințat cei zece.

12. Nu putem nici să deschidem templele fără să le explicăm oamenilor nimic, căci aceste edificii au paznicii lor secreți, care ne vor întreba în fața oamenilor care sunt intențiile noastre. Va trebui atunci, indiferent dacă ne este pe plac sau nu, să spunem tot adevărul, asumându-ne toate riscurile de rigoare, și să le explicăm oamenilor:

13. ‚Cetățeni ai acestui mare oraș, v-am înșelat! Setea noastră de putere și de posesiuni ne-a determinat să vă tratăm cu viclenie, pentru a ne putea impune autoritatea asupra voastră. Am negat în fața voastră existența unicului Dumnezeu și a Domnului autentic și etern, după care v-am lovit și v-am amenințat cu o moarte plină de cruzime dacă veți încălca decretele noastre!

14. Acum, bătrânului vostru Dumnezeu i s-a făcut milă de suferința voastră, ai cărei unici responsabili suntem noi, și ne-a trimis nouă, seniorilor voștri lipsiți de loialitate, zece mesageri atotputernici care ne-au pedepsit prin forța focului și ne-au silit să redeschidem vechile temple ale adevăratului Dumnezeu, reparând totodată toate relele provocate prin mișelia noastră!’

15. Mă întreb cu sinceritate: care dintre noi s-ar simți pregătit să țină un astfel de discurs lăudabil în fața poporului?

16. Pe de altă parte, dacă nu vom proceda în acest fel, în cel mai scurt timp din pământ vor izbucni flăcări care ne vor înghiți de vii. Unul din cei zece mesageri a avut grijă să îmi confirme discret acest lucru.

17. În sfârșit, dacă vom ține minunatul discurs pe care l-am citat mai sus, nu mi-aș dori pentru nimic în lume să asist la ploaia de pietre care se va revărsa asupra augustelor noastre persoane, căci vă asigur că atunci când dorește, poporul are o țintă foarte bună!

18. Dacă vom continua să mai deliberăm mult în palatul nostru, fără să întreprindem nimic concret, oamenii din popor ne vor găsi ușor și ne vor rezerva o primire atât de călduroasă încât ne vom pierde probabil o parte din simțuri!

19. În fața acestor calamități extrem de probabile, singurul sfat pe care pot să vi-l dau este următorul: dat fiind că situația din acest oraș pare să se încingă la maxim, părerea mea este că ar trebui să ne luăm cât mai curând posibil tălpășița, fără nici o rușine!

20. Pământul este mare! Vom pleca cu soțiile și cu copiii noștri, și ne vom lua cu noi o parte din comori, - cel puțin atât cât vom avea nevoie! Din acest punct de vedere, vom putea spune că am triumfat cu rațiunea noastră asupra voinței celor zece mesageri! Ne vom căuta apoi un loc sub soare în care să ne stabilim și vom trăi acolo fără a fi incomodați de nici un fel de neaveniți, permițându-i în același timp bătrânului Dumnezeu să se manifeste așa cum dorește în fața oamenilor!

21. Ce ziceți de propunerea mea?”

22. O parte din consilieri au fost de acord cu el, dar ceilalți și-au exprimat părerea că plecarea lor nu va fi atât de ușoară cum părea la prima vedere. De altfel, ei credeau că dacă vor acționa corect, cei zece îi vor proteja de mânia populației, și nicidecum nu-i vor lăsa să fie linșați de aceasta.

23. Dezbaterile au continuat fără încetare timp de trei zile, opiniile consilierilor fiind la fel de divergente. Vom vedea în continuare cum s-a încheiat toată această poveste.

Author:  1% [ 12.3.2019, 07:14 ]
Post subject:  Capitolul 153

Capitolul 153
650 de consilieri emigrează în Egiptul Superior.
(2 noiembrie 1843)

1. Primul orator, care nu avea decât o singură idee în cap, și anume să-și ia tălpășița cât mai repede, nu a stat să mai reflecteze la obiecțiile care i-au fost aduse, căci își pregătise de mult timp răspunsul:

2. „Iată ce vă propun să facem: de vreme ce o parte dintre voi preferă un alt plan decât cel propus de mine, ei nu au decât să își urmeze planul lor; cât despre cei care sunt de acord cu mine, aceștia ar face bine să-și ia soțiile, copiii și bunurile, să le încarce pe cămile și să plece împreună cu mine! În acest fel, rațiunea va triumfa în sfârșit!

3. Cei care doresc să rămână, fiind convinși că așa este mai bine, respectiv cei care doresc să se confrunte cu ploaia de pietre a populației, sau în cel mai bun caz cu alungarea rușinoasă din oraș, pot să facă așa cum doresc și să-și aștepte aici torturile care le sunt rezervate. În final, vor învăța o lecție valoroasă ca urmare a acestor evenimente triste și probabil vor ajunge să-și spună:

4. ‚Ce bine ar fi fost dacă aș fi fugit și eu împreună cu ceilalți, urmând apelul rațiunii, în loc să rămân aici ca să fiu linșat de popor cu pietre, sau în cel mai bun caz acoperit de rușine, de sarcasmele și de blestemele tuturor!’

5. Eu unul voi fi primul care voi pleca! Cine dorește să mă urmeze, să o facă! Ceilalți nu au decât să procedeze cum vor și cum consideră că este mai bine!”

6. După aceste cuvinte, 650 de consilieri s-au ridicat în picioare și au strigat într-un glas: „Dorim să îți urmăm sfatul, dar dacă vom avea cumva dificultăți în a ieși pe porțile orașului, ai grijă ca victoria rațiunii să nu se dovedească efemeră!”

7. După care toți cei care și-au propus să fugă s-au retras, s-au îndreptat către casele lor, și-au luat soțiile, copiii și bunurile, le-au încărcat pe cămile și au pornit la drum chiar în acea zi.

8. Pe străzile orașului se adunaseră foarte mulți oameni, care se minunau să vadă acest cortegiu al stăpânilor lor, de obicei atât de severi. Nimeni nu știa ce se întâmplă și la ce trebuie să se aștepte în continuare.

9. Unii își spuneau: „Ce ciudat! Cum se face că seniorii noștri părăsesc orașul, cu soțiile lor și cu tot felul de bagaje? Ce ar putea să însemne acest lucru?

10. Cu siguranță nu poate fi vorba de o simplă plimbare, și încă și mai puțin de o călătorie oficială, în scopul unei inspecții, căci în astfel de ocazii ei sunt întotdeauna însoțiți de o întreagă legiune de oameni înarmați!”

11. Pe scurt, oamenii își puneau tot felul de întrebări legitime. Un mare număr de cetățeni au alergat la birourile de supraveghere și le-au pus întrebări funcționarilor de acolo; dar nici aceștia nu au știut ce să le răspundă.

12. Și astfel, „învingătorii” înțelepciunii cu ajutorul rațiunii au putut părăsi orașul fără să fie tulburați în vreun fel de cineva, căci nimeni nu a îndrăznit să-i întrebe ce pun la cale.

13. Ei au călătorit astfel până când au ajuns în regiunea numită astăzi Egipt. S-au stabilit în partea superioară a țării, în împrejurimile Elephantinei, unde și-au construit un mic orășel.

14. Aceștia au fost primii locuitori ai acestei țări.

15. Cu timpul, greutățile și ororile pe care au fost nevoiți să le experimenteze în această nouă patrie pe care au adoptat-o i-au determinat să se întoarcă din nou cu fața către Dumnezeu, și astfel, țara a devenit mai târziu extrem de puternică și foarte bogată.

16. Ce s-a întâmplat însă cu ceilalți consilieri?

Author:  1% [ 12.3.2019, 07:18 ]
Post subject:  Capitolul 154

Capitolul 154
Consilierii care au rămas continuă să delibereze. Încă 250 dintre ei emigrează.
(4 noiembrie 1843)

1. După o a treia zi de deliberări, unul din consilierii rămași s-a ridicat în picioare și s-a adresat astfel celorlalți:

2. „Ascultați-mă, voi, cei care, la fel ca și mine, aveți bune intenții! Potrivit rapoartelor gărzilor de la porțile de ieșire ale orașului, cei 650 de frați ai noștri au putut trece fără nici un fel de probleme de aceste porți, fără ca cineva să le împiedice fuga.

3. Am asistat astfel cu toții la victoria rațiunii lor, așa cum au prezis. Nimeni nu ne poate asigura însă că vom avea și noi – cei rămași – parte de aceeași victorie! Cine știe, poate că lucrurile se vor termina așa cum ne-a avertizat fratele nostru înainte să plece!

4. De aceea, cred că ar trebui să ne luăm și noi tălpășița, urmând exemplul curajos al fraților noștri, fără să mai așteptăm să vedem ce s-ar întâmpla dacă am rămâne, caz în care consecințele ar fi probabil dezastruoase. Este de o mie de ori mai bine să părăsim orașul în calitate de seniori ai lui decât să fim alungați cu pietre pe motiv că am înșelat poporul!”

5. Unul din colegii consilierului s-a opus însă acestui proiect, spunând: „Prietene, uiți un lucru extrem de important și foarte favorabil pentru noi, care ne poate permite să ne descurcăm cu ușurință în fața oamenilor întărâtați, și anume că putem arunca întreaga vină pentru tirania și infamia guvernării pe frații noștri care au fugit! În acest fel, vom putea întoarce lucrurile în favoarea noastră, spunând populației, fără ca cineva să ne poată contrazice: ‚I-am alungat pe tirani prin puterea cuvântului nostru, cu scopul de a restabili străvechea ordine divină, așa cum exista ea în perioada lui Lameh!’

6. Vom putea astfel, fără nici un fel de dificultăți și fără a ne asuma riscuri prea mari, să aruncăm întreaga vină pentru funestul adevăr pe care urmează să îl comunicăm poporului pe seama fraților noștri, și vom apărea astfel ca binefăcători ai oamenilor, și nu ca niște tirani infami, care și-au oprimat supușii în mod scandalos, din toate punctele de vedere!

7. În fața acestor afirmații ale noastre, oamenii din popor nu vor putea decât să se bucure peste măsură, și astfel, nu vor mai recurge la pietre și nuiele pentru a ne aplica pedepsele corporale care ni se cuvin! Această soluție este cea mai inocentă între toate, și în plus, corespunde perfect cu intenția bătrânului Dumnezeu! Ce altceva ne-am putea dori mai mult? – De aceea, vă propun să acționăm în acest fel, căci am convingerea că totul se va sfârși cu bine!”

8. Dar primul vorbitor i-a replicat: „Îți doresc mult noroc în aplicarea proiectului tău, care la prima vedere pare destul de avantajos! În ceea ce mă privește, voi avea grijă să mă țin la mare distanță de oamenii din popor atunci când le vei ține acest discurs, care este complet amăgitor. Îți pot da în scris acest lucru, pe o tăbliță de bronz!

9. Oare nu ai auzit ce îi așteaptă pe mincinoși? Nu au fost destul de clari în această privință cei zece mesageri? Dacă dorești să cucerești simpatia oamenilor prin minciună, te întreb: ai obținut cumva și promisiunea celor zece mesageri că nu te vor transforma într-o torță vie?

10. Nu am fost noi fracțiunea cea mai rău intenționată și cea mai dominatoare din marea adunare? Nu am fost noi cei care am militat pentru instaurarea cultului idolilor, pentru crearea aparatului polițienesc și pentru impunerea acelor impozite exorbitante? Iar tu dorești să aruncăm acum întreaga vinovăție pe umerii celor care au fugit, deși ei au fost întotdeauna mai buni decât noi?

11. Ei bine, nu pot decât să te felicit! – Fă ce dorești! În ceea ce mă privește, am să plec! – Cine dorește să mă urmeze?”

12. După aceste cuvinte, încă 250 de consilieri s-au ridicat în picioare, după care au părăsit orașul însoțiți de soțiile și de copiii lor, precum și de numeroși servitori.

13. Cei zece mesageri s-au întâlnit cu ei pe una din străzile orașului și i-au întrebat: „Unde plecați?”

14. Consilierii le-au răspuns: „Cu permisiunea voastră, dorim să plecăm la capătul lumii! – Dat fiind că nu putem minți, nu ne rămâne decât să părăsim aceste locuri!”

15. Cei zece i-au lăsat să își continue drumul, fără să se mai uite în urma lor.

Author:  1% [ 12.3.2019, 07:27 ]
Post subject:  Capitolul 155

Capitolul 155
Domnul le vorbește celor zece mesageri, care le adresează un ultimatum celor o sută de consilieri rămași. Aceștia se simt încolțiți.
(6 noiembrie 1843)

1. Atunci, Domnul s-a adresat astfel celor zece mesageri: „Duceți-vă la cei o sută de consilieri care au rămas, ascultați ce au de spus și comunicați-le propunerea Mea!

2. Acordați-le un răgaz de șapte zile și transmiteți-le următoarele: ‚Dacă nu veți asculta de voința Domnului, cel mai bine ar fi să urmați exemplul predecesorilor voștri. Dacă doriți însă să respectați voința Domnului, veți fi plasați sub protecția noastr㒔.

3. Așa le-a vorbit Domnul trimișilor Săi , care s-au grăbit să se întoarcă la consilierii rămași.

4. Când aceștia i-au văzut din nou pe cei zece bărbați care lor li se păreau teribili, ei s-au înspăimântat atât de tare încât au început să tremure de parcă s-ar fi aflat pe marginea abisului etern.

5. Dar aceștia le-au spus: „Pacea Celui de sus fie cu voi! Nu vă temeți de noi, căci noi nu suntem mesagerii unor nenorociri, ci doar niște trimiși ai lui Dumnezeu, aleși de El pentru a vă transmite voința Sa!

6. Adevăratul scop al misiunii noastre este deopotrivă temporal și etern; de aceea, insistăm să puneți în aplicare ceea ce v-am spus nu cu mult timp în urmă, scop în care vă acordăm un răgaz de șapte zile, în care mai aveți posibilitatea să deliberați dacă doriți sau nu să vă confirmați voinței Domnului!

7. Dacă nu doriți să vă conformați acestei voințe, puteți urma fără întârziere exemplul predecesorilor voștri, sau vă puteți folosi de forța pumnilor voștri și ai consoartelor voastre pentru a vă apăra de furia mulțimii. În schimb, dacă acceptați cu sinceritate cuvântul lui Dumnezeu, vă vom proteja noi înșine, cu puterea pumnilor noștri!

8. Acestea sunt condițiile pe care vi le pune voința Domnului, și implicit cuvântul lui Dumnezeu!

9. Dacă veți accepta să le îndepliniți în mod liber, vă veți câștiga astfel dreptul la libertatea eternă; dacă o veți face ca niște servitori, veți rămâne de-a pururi niște servitori; dacă o veți face sub puterea constrângerii, veți rămâne sub incidența acestei constrângeri, la fel ca animalele din pădure, și nu veți cunoaște niciodată libertatea! Dacă preferați să fugiți, veți rămâne niște fugari până la sfârșitul existenței!

10. În schimb, vai acelora dintre voi care își vor propune să mintă, căci cel care minte va fi pedepsit de Domnul prin loviturile unor nuiele de foc! Amin”.

11. După aceste cuvinte, cei zece au părăsit sala. După ce s-au îndepărtat, unul din cei o sută de consilieri rămași s-a ridicat în picioare și a spus:

12. „Prieteni și frați! Acum suntem într-adevăr încolțiți din toate părțile!

13. Un răgaz de șapte zile! Orice am face, vom avea parte fie de forța pumnilor, fie de fuga eternă, fie de o sclavie fără sfârșit, fie de o constrângere nelimitată, fie – asta-i culmea – de niște nuiele de foc!

14. Singurul lucru care ne rămâne de făcut este să alegem răul cel mai mic dintre cele enumerate mai sus, care, în viziunea mea, îl reprezintă fuga! Doresc să aflu însă și opinia voastră, pentru a cădea împreună de acord asupra celei mai bune soluții!”

15. În următoarele trei zile, consilierii au continuat să delibereze.

Author:  1% [ 12.3.2019, 07:31 ]
Post subject:  Capitolul 156

Capitolul 156
Excelentul discurs și spiritul de sacrificiu al unuia dintre consilierii rămași. Deschiderea templelor.
(7 noiembrie 1843)

1. Atunci, un alt consilier s-a ridicat în picioare și a spus: „Fraților, eu cred că am înțeles ceva mai corect cuvintele celor zece mesageri! De aceea, nu cred că mă înșel dacă vă sfătuiesc să nu plecați din oraș!

2. Căci protecția cu ajutorul pumnilor nu înseamnă în nici un caz încasarea unor lovituri, ci apărarea cu ajutorul lor! Dacă cei zece bărbați ne vor proteja personal, cu condiția să acționăm pentru binele general, ce motiv am avea să considerăm fuga drept unica alternativă de care dispunem?

3. Dacă vom accepta în mod voluntar să facem bine, putem fi siguri că nu ni se va atinge nici măcar un singur fir de păr de pe cap; căci bătrânul Dumnezeu, despre care se știe că este întotdeauna fidel, plin de iubire și de indulgență față de toți cei care se căiesc sincer și care acceptă să se supună din nou ordinii Sale divine, va avea grijă să nu fim linșați de ploaia de pietre incandescente care se va abate asupra noastră! Astfel, tot ce avem de făcut este să ne reintegrăm cu căință și cu sinceritate în ordinea Lui atât de sfântă, pe care a instaurat-o încă de la începuturile eternității!

4. Așadar, dați-mi cheile de aur și voi anunța personal, fără nici un fel de teamă și însoțit de o sută de heralzi, că templele vor fi redeschise! Le voi deschide apoi eu însumi, deopotrivă pe cel de la șes și pe cel de pe munte, în prezența unei mulțimi considerabile!

5. Cine dorește să mă însoțească, să o facă, iar cine se teme de mulțime să rămână acasă, în numele Domnului! Nu vă mai gândiți însă la fuga rușinoasă, căci cei zece mesageri ne-au explicat cât se poate de clar că aceasta reprezintă adevărata pedeapsă!

6. Personal, doresc sincer să mă întorc din nou la Dumnezeu, așa că nu voi fugi în nici un caz! Prefer de o mie de ori să fiu distrus chiar aici de flăcările mâniei divine decât să mă îndepărtez cu un singur pas de Dumnezeu cel atotputernic, căci sunt conștient că Acesta mă poate prinde oriunde m-aș duce și mă poate judeca!

7. Doamne și Dumnezeul meu, îți promit solemn Ție și îți jur că mă voi converti și că îți voi rămâne credincios de-a lungul întregii vieți care mi-a mai rămas! De acum înainte nu mai doresc să slujesc nimănui decât numai Ție, la fel cum nu doresc să mai iubesc pe altcineva mai mult decât pe Tine, acum și de-a pururi! Amin”.

8. Acest discurs, rostit pe un ton foarte ferm, i-a liniștit instantaneu pe ceilalți demnitari, și nimeni nu a mai îndrăznit să vină cu o altă propunere.

9. Totuși, când oratorul le-a cerut cheile celor două temple, tovarășii săi i-au spus: „Chiar dorești să ne dai brânci de pe marginea prăpăstiei?”

10. Cel interpelat le-a răspuns: „Nu doresc în nici un caz acest lucru! – Dați-mi cheile și voi lua întreaga vină care vă aparține pe umerii mei! Da, sunt dispus chiar să mint în acest scop, și deși sunt cel mai puțin vinovat dintre toți, mă voi acuza singur în fața populației ca și cum aș fi unicul vinovat, astfel încât să mă pedepsească numai pe mine, iar voi să rămâneți liberi și protejați! Haide, dați-mi cheile, ca să pot să vă salvez!”

11. În sfârșit, consilierii i-au dat cheile celor două temple. Când le-a luat în mână, el a simțit o mare emoție. A ales apoi încă o sută de oratori dintre cei mai buni din rândurile servitorilor și a plecat pe străzile orașului ca să anunțe redeschiderea vechilor temple ale lui Dumnezeu.

Author:  1% [ 12.3.2019, 07:38 ]
Post subject:  Capitolul 157

Capitolul 157
Activitatea spirituală a curajosului consilier este încununată de succes.
(8 noiembrie 1843)

1. Timp de trei zile, consilierul nostru a anunțat cu curaj în întregul oraș, sprijinit de ajutoarele sale, redeschiderea vechilor temple ale lui Dumnezeu. El a recrutat chiar noi oratori din rândul mulțimii, pe care i-a trimis în cartierele îndepărtate ale orașului pentru a proclama ce se întâmplă la Hanoh.

2. I-a transformat pe loc pe toți funcționarii și toate gărzile de la porți în discipoli recent convertiți și i-a trimis pe toți în provinciile situate la mare distanță, pentru ca toată lumea să fie bine informată. Misiunea mesagerilor era să le anunțe tuturor locuitorilor, dar mai ales prinților vasali, că vor fi redeschise templele, precum și să le poruncească cu severitate oamenilor să se întoarcă la Dumnezeu.

3. În tot acest timp, consilierul nostru, pe numele său Ohlad, a așteptat cu răbdare în fața porților aurite ale palatului regal, dar cei zece mesageri nu s-au remarcat decât prin absență, nepărând să se grăbească deloc să vină și să asculte ce are de spus.

4. „Ce se întâmplă? Unde sunt mesagerii? S-a întâmplat ceva cu ei? Ar fi preferat oare o altă zi pentru ceremonia de deschidere a templului?” – cam așa sunau întrebările pe care și le punea toată lumea, dar nimeni nu putea da un răspuns cert.

5. Atunci, toată lumea s-a adresat lui Ohlad, căruia i-au pus aceleași întrebări.

6. Dar el le-a răspuns: „Prieteni și frați! Răbdarea este prima îndatorire a ființei umane, căci fără răbdare, toate celelalte virtuți ale sale, oricât de nobile ar părea, vor fi pervertite!

7. Însuși Domnul și Dumnezeul nostru dă dovadă de o răbdare supremă, așteptând de multe ori sute de ani un semn de progres din partea noastră! Chiar dacă nu constată nici un fel de progres, El continuă să își păstreze răbdarea, trimițând puternicii Săi mesageri și învățători, pentru a readuce umanitatea pe calea cea dreaptă.

8. Chiar dacă aceste eforturi divine întârzie să dea rezultate, Domnul așteptă cu răbdare și fără să se grăbească în vreun fel cu judecata Lui. El își privește cu compasiune creaturile care cad tot mai mult în uitare, orientându-se către lumea exterioară și către moarte.

9. De aceea, este de datoria noastră să facem dovada aceleiași răbdări în toate ocaziile! Cei zece mesageri vor veni atunci când acest lucru va fi pe placul lui Dumnezeu! Chiar dacă nu vor veni deloc, nu vom plânge după ei, căci noi nu deschidem aceste temple de dragul lor, ci numai de dragul lui Dumnezeu cel atotputernic!

10. Pe de altă parte, eu nu am dat nimănui asigurarea absolută că mesagerii se vor afla printre noi în momentul redeschiderii templelor. Nu am spus nici o clipă că ei vor fi cu siguranță aici, ceea ce nu reprezintă o garanție absolută a prezenței lor.

11. De aceea, nu voi mai aștepta nici o clipă venirea lor, căci, așa cum spuneam, singurul care contează în ceea ce privește redeschiderea templelor este Domnul, și nu cei zece mesageri ai Săi!”

12. Toată lumea a fost unanim de acord cu Ohlad în această privință, lăudând înțelepciunea acestuia.

13. Atunci, Ohlad a adresat un emoționant imn de laudă lui Iehova, după care a introdus cheia în poarta templului și a dorit să deschidă porțile acestuia.

14. Subit, s-au auzit însă niște voci puternice, care i-au strigat: „Oprește-te, căci nu a sosit încă timpul!”

15. Ohlad s-a uitat în jur și i-a văzut pe cei zece mesageri, care avansau cu pași repezi către el. La vederea lor, inima lui a început să freamăte de bucurie, iar el s-a adresat astfel poporului său: „Iată, iată, sosesc cei unși de Dumnezeu!”

16. Fericiți, oamenii au început să strige și să îl preamărească pe Dumnezeu, după care l-au binecuvântat pe Ohlad, căci și-au dat seama că acesta este un om cu inima sinceră și dreaptă.

17. Între timp, cei zece au ajuns la Ohlad, pe care l-au binecuvântat punându-și mâinile pe el.

18. După îndeplinirea acestui gest ritual, ei i-au spus să întoarcă liniștit cheile templului în încuietoarea lor, căci abia acum putea face el acest lucru fără nici un pericol.

Author:  1% [ 12.3.2019, 07:44 ]
Post subject:  Capitolul 158

Capitolul 158
Norul de foc de deasupra cupolei templului. Demnul discurs al lui Ohlad. Cei zece i se adresează acestuia.
(10 noiembrie 1843)

1. Când poarta s-a deschis, cupola templului a fost înconjurată de un nor de foc din care țâșneau mii de fulgere însoțite de tunete puternice.

2. Convinși că va urma o judecată teribilă, oamenii au căzut la pământ, lamentându-se terorizați.

3. Mulți dintre ei ar fi dorit să o ia la fugă, dar se temeau că nu vor face astfel decât să amplifice și mai mult mânia divină.

4. Atunci, Ohlad, el însuși foarte afectat, le-a spus celor zece mesageri: „I-am jurat credință lui Dumnezeu, Domnul nostru! De aceea, nu mă tem de aceste trăsnete! Nu au decât să cadă asupra mea, consumându-mă cu tot cu pământul de sub mine! Îmi pot distruge trupul dacă doresc acest lucru, dar nu îmi vor clinti cu nimic credința!

5. Dumnezeule preasfânt! Tu m-ai trezit la dreapta credință cu ajutorul puternicilor tăi mesageri! În inima mea s-a născut astfel iubirea față de Tine, iar spiritul meu Te-a descoperit și m-a învățat că Tu ești de-a pururi Dumnezeul meu atotputernic, unic și autentic! De aceea, nu îmi doresc altceva decât să Te iubesc și să Te venerez în toate condițiile, inclusiv în focul mâniei și al furiei Tale!

6. Chiar dacă îți vei înconjura în întregime templul sacru cu flăcări de foc, doresc să intru în el ca semn al iubirii pe care Ți-o port și să deschid astfel sanctuarul Tău, pentru a-Ți preamări în el numele sfânt!”

7. Când Ohlad a tăcut, cei zece mesageri s-au minunat de seriozitatea cu care a vorbit și i-au spus:

8. „Frate, L-ai preamărit ca nimeni altul pe Domnul, iar afirmațiile tale au fost cât se poate de serioase și susținute de o voință fermă! Ne întrebăm însă ce vei face dacă Domnul chiar te va pune la încercare?

9. Vezi tu, voința noastră este suficient de puternică atunci când suntem între noi și semenii noștri, dar în fața lui Dumnezeu oamenii nu reprezintă nimic! Chiar și cea mai mică scânteie a voinței Sale poate reduce întreaga creație la zero! Ce să mai vorbim de sărmana voință a unor oameni ca noi!

10. De aceea, retrage-ți cuvintele atât cât mai este timp! În caz contrar, s-ar putea ca Domnul să te silească să o faci!”

11. Dar nimic nu părea să mai poată clinti decizia luată de Ohlad. Dimpotrivă, el le-a răspuns astfel interlocutorilor săi: „Este posibil ca voi, prieteni atotputernici ai lui Dumnezeu, să aveți dreptate! Dacă i-aș fi jurat credință și iubire unei ființe umane, poate că v-aș fi ascultat; dar i-am ajurat această credință lui Dumnezeu, așa că prefer de o mie de ori să fiu înghițit de un abis de foc decât să mă îndepărtez chiar și cu un singur atom de ceea ce mi-am propus să fac din iubire pentru El! – Iată cheia cea sacră! Haideți să o întoarcem în poarta sfântă a templului! Amin”.

12. De-abia a pronunțat Ohlad aceste cuvinte că cerul s-a întunecat. Un uragan teribil s-a declanșat atunci, milioane de trăsnete au acoperit pământul cu jerbe de foc, iar întregul templu a fost înconjurat de flăcări puternice, ce făceau imposibilă intrarea oricărui om.

13. Toți cei prezenți erau împietriți, iar cei zece mesageri i-au spus lui Ohlad: „Ei bine, ce vei face acum?”

14. Atunci, Ohlad le-a răspuns: „Voința mea nu s-a clintit nici un pic! De aceea, o voi lua înainte! Căci trăsnetele, flăcările și uraganele nu reprezintă niște obstacole adevărate pentru cei care îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu!

15. Chiar dacă trupul meu va fi distrus, voi continua să avansez în interiorul templului cu spiritul meu; căci flacăra care arde în mine este mai puternică decât aceste încercări! Așadar, înainte! Amin”.

Author:  1% [ 12.3.2019, 07:49 ]
Post subject:  Capitolul 159

Capitolul 159
Ohlad este testat prin proba focului.
(11 noiembrie 1843)

1. După care nimic nu l-a mai putut împiedica pe Ohlad să intre în interiorul templului, deși acesta era înconjurat de flăcări din ce în ce mai puternice.

2. Când el a ajuns la circa zece pași de zidul de foc, a fost invadat de o căldură atât de intensă încât i s-a părut insuportabilă. Chiar și cheile de aur ale templului au devenit incandescente, iar el nu le-a mai putut ține în mână.

3. Pentru o scurtă clipă, el a rămas nemișcat, în mijlocul elementelor dezlănțuite, al trăsnetelor și al flăcărilor, și s-a gândit în sinea lui:

4. „Oare ce trebuie să fac acum? Îmi este imposibil să mă apropii mai mult de templu, căci căldura emanată de flăcări este prea mare. Aproape că nu mai pot ține cheile în mână, atât de fierbinți au devenit. Mă întreb ce se va întâmpla dacă mă voi apropia și mai mult de acest incendiu?

5. Știu ce trebuie să fac! Dacă ar fi într-adevăr voința lui Dumnezeu cel atotputernic ca eu să deschid porțile templului, înseamnă că El nu ar ridica toate aceste obstacole în calea mea!

6. Rezultă că voința Lui este ca nu eu să deschid templul! De aceea, voi proceda la fel cum am făcut-o întotdeauna atunci când ceilalți consilieri se opuneau propunerilor mele: mă voi retrage cu toată modestia și voi lăsa deschiderea templului pe seama altora!

7. De altfel, ar fi o nebunie absolută din partea unei creaturi slabe să își măsoare puterile cu voința unui tigru uriaș, capabil să îi smulgă capul unui taur într-o singură clipă. Cu atât mai aberant ar fi ca un om să se lupte deschis cu voința lui Dumnezeu, Ființa cea mai puternică ce a existat vreodată în eternitate!

8. O, nu, nu! Nu voi mai încerca să deschid porțile templului, căci acest foc este prea puternic și mă arde îngrozitor! Nici un om nu ar putea să se lupte vreodată cu o astfel de forță! De aceea, nu voi mai spune: ‚Înainte!’, ci mă voi limita la un modest: ‚Înapoi!’ – iar asta cât mai rapid posibil!”

9. După care Ohlad a făcut cale întoarsă și s-a grăbit să se întoarcă la cei zece mesageri.

10. Aceștia l-au întrebat imediat dacă a deschis porțile templului.

11. Dar Ohlad le-a răspuns: „Eminenți prieteni ai Domnului, Dumnezeul nostru atotputernic! Acest lucru îl puteți face voi, căci focul este mai degrabă elementul vostru decât al meu! În ceea ce mă privește, experiența prin care tocmai am trecut mi-a demonstrat cu claritate că ființa umană nu ar trebui să încerce niciodată imposibilul!

12. Iată cheile templului, care sunt încă foarte fierbinți! Vi le înmânez cu toată buna credință, împreună cu demnitatea tuturor funcțiilor mele! Faceți cu ele orice veți dori. În ceea ce mă privește, voi continua să îl ador pe Dumnezeu în toată puterea Sa și mă voi întoarce la o viață de simplu cetățean!

13. Căci, într-adevăr, dacă exercitarea funcțiilor divine presupune obstacole atât de mari, cel mai bine este să te retragi cu toată modestia! Acum L-am recunoscut pe Dumnezeu și am ajuns să-L iubesc, dar nu mai doresc să am nimic de-a face cu puterea Lui!

14. Cred că am demonstrat cu toată claritatea, în fața voastră și a celorlalți oameni, că sunt de bună credință și că doresc cu toată seriozitatea să-i slujesc Domnului, dar dac㠖 în semn de răspuns – mă supune la astfel de încercări care depășesc cu mult puterile unei ființe umane, nu pot decât să mă retrag și să las întreaga afacere pe mâinile altora, mai pricepuți decât mine!”

Author:  1% [ 12.3.2019, 07:53 ]
Post subject:  Capitolul 160

Capitolul 160
Unul dintre cei zece consilieri îl instruiește pe Ohlad
(14 noiembrie 1843)

1. Unul din cei zece consilieri s-a îndreptat atunci către Ohlad și i-a spus: „Ohlad, unde dorești să fugi ca să te ascunzi de Dumnezeu?

2. Privește imensa boltă cerească și norii de foc din care țâșnesc mii de fulgere! Ai tu idee unde încep și unde se termină aceștia?

3. Știi tu că Domnul, Dumnezeul nostru, te poate urmări de-a pururi și că nu există nici un loc în univers în care să te poți ascunde de fața Lui?

4. Ascultă-mă: prin intermediul acestei furtuni de foc, Domnul, Dumnezeul tău, nu dorește să-ți arate că voința Lui se împotrivește ca tu să deschizi templele Sale. Dimpotrivă, El dorește să vă demonstreze pe această cale, ție și celorlalți oameni prezenți, care provin din acest oraș sau care au venit de departe, că intențiile Lui în ceea ce vă privește pe toți sunt cât se poate de serioase!

5. El nu dorește să se joace cu voi, ci să vă câștige de partea Lui pentru mântuirea voastră eternă. Nu există decât o singură altă alternativă: judecarea voastră, care echivalează cu pierzania voastră pentru eternitate. Căci Dumnezeu nu a creat ființele libere să gândească și să simtă pentru amuzamentul Lui, ci din motive de cea mai mare importanță, scop în care le-a dăruit legi extrem de înțelepte, pe care acestea trebuie să le respecte. Mai mult decât atât, El le-a arătat întotdeauna creaturilor Sale care sunt copiii Săi pe care îi iubește cu o iubire infinită și eternă!

6. Dacă vei privi lucrurile din această perspectivă, vei înțelege că prin această furtună de foc, Dumnezeu nu dorește să-și manifeste dezaprobarea în fața deschiderii templelor, ci exclusiv seriozitatea cu care privește El acest eveniment!

7. De aceea, nu-ți pierde curajul, dar nici nu te baza foarte mult pe propriile tale puteri! Ascultă-mă: Domnul îi pune întotdeauna la încercare pe cei puternici prin propria Lui putere, dar pe cei slabi, blânzi și smeriți nu îi încearcă decât prin iubirea Sa!

8. Tu ai făcut dovada unei mari puteri în fața Domnului, deși noi te-am prevenit! Dar tu ai fost convins că vei putea să avansezi prin forța hotărârii tale, chiar și împotriva voinței lui Dumnezeu!

9. De aceea, El și-a propus să îți demonstreze o fărâmă din seriozitatea Lui, pentru a te smeri. Acum ești plin de umilință, deci ești în sfârșit suficient de matur pentru a deschide templul. Haide, îndeplinește această sarcină sublimă! De această dată, noi te vom însoți, și nimic rău nu ți se va putea întâmpla!

10. Pe vremea când trăiam în munți, Domnul ne-a spus în mai multe rânduri că El nu așteaptă de la oameni o demonstrație plină de orgoliu a puterii lor, ci doar o umilință plină de modestie, care să le permită să își recunoască nimicnicia în fața Lui!

11. A fost o vreme când un anume Abedam, care venea de la Miazăzi, a dorit să se arunce în foc sau să meargă până la capătul lumii din iubire pentru Domnul!

12. Domnul i-a explicat atunci că omul nu trebuie să facă vreodată astfel de promisiuni mărețe.

13. Dar Abedam s-a încăpățânat! A fost suficient însă să fie atacat de o insectă mare pentru ca într-o singură clipă să ajungă la disperarea supremă!

14. Căci Domnul dorește ca omul să fie smerit pe toate planurile: chiar și atunci când este perfect justificat, orgoliul apare în fața Lui ca o oroare absolută!

15. Încearcă să înțelegi ce ți-am spus și urmează-ne. Te asigur că de data aceasta cheile templului nu îți vor mai frige mâinile, iar flăcările nu te vor mai afecta în nici un fel! Amin”.

Author:  1% [ 20.3.2019, 15:51 ]
Post subject:  Capitolul 161

Capitolul 161
Umilința justă a lui Ohlad. Evanghelia smereniei perfecte.
(15 noiembrie 1843)

1. Auzind aceste cuvinte, Ohlad și-a schimbat opinia și a spus:

2. „O, frate, dacă așa stau lucrurile, nu îmi doresc nimic altceva decât să acționez așa cum spuneți voi! Am totuși o rugăminte pe care doresc să v-o adresez:

3. După deschiderea templelor, lăsați-mă să mă întorc în liniște și nu faceți din mine un fel de preot al celor două edificii, căci dacă aș fi nevoit să îndeplinesc o astfel de funcție, m-aș bucura implicit de un anumit prestigiu în fața oamenilor, care mi-ar atribui astfel o autoritate și ar proiecta asupra mea un respect pe care nu mi le doresc.

4. În timpul celor 40 de ani pe care i-am trăit ca și consilier suprem al acestui oraș, am fost îngrozitor de întristat de atitudinea de deferență a oamenilor față de mine, în condițiile în care eu nu îmi doream altceva decât să fiu ultimul dintre ei!

5. Nimic nu mi se pare mai de prost gust decât să te bucuri pentru că ești stăpânul fraților tăi și să te delectezi cu nenorocirea celor care tremură în fața ta, în condițiile în care puțini consilieri au acționat vreodată pentru binele oamenilor, dedicându-și aproape în totalitate timpul pentru a-și spori propriile privilegii și propriul prestigiu!

6. Așa cum spuneam, eu nu doresc să mai primesc vreodată o demnitate oarecare în fața oamenilor, căci am oroare de așa ceva și nu mă bucur cu adevărat decât atunci când pot fi ultimul dintre ei.

7. De aceea, sublimii mei frați, ascultați-mi rugămintea, în numele Domnului, și lăsați-mă să mă retrag în pace după deschiderea celor două temple”.

8. Unul din cei zece i-a răspuns: „Iată, Ohlad, flăcările care ardeau în jurul templului s-au stins. Haide așadar să deschidem poarta!

9. Cât despre dorința ta, vei fi informat care este voința lui Dumnezeu în interiorul templului. Acolo, El îți va transmite cu claritate ce trebuie să faci – dacă trebuie să rămâi sau nu –, fără ca noi să intervenim în vreun fel!

10. Dacă dorești să fii pe placul lui Dumnezeu prin umilința ta justă, va trebui să te supui voinței Sale, și nu propriei tale voințe! Căci umilința practicată după bunul plac este fructul iubirii de sine și nu are nici o valoare în fața lui Dumnezeu! În spatele unei asemenea umilințe se ascunde întotdeauna o satisfacție personală care pare meritorie, un elogiu al propriului ego, care este sinonim cu un orgoliu bine disimulat!

11. Dacă îți vei spune însă întotdeauna, cu toată sinceritatea inimii tale: ‚O, Doamne și Părinte divin! Facă-se voia Ta sfântă, acum și de-a pururi!’, abia atunci te vei dovedi cu adevărat umil în fața lui Dumnezeu, iar umilința ta va avea valoare în ochii Lui!

12. La urma urmelor, cine se umilește dând curs numai propriei sale voințe, fără să țină în vreun fel cont de voința lui Dumnezeu, nu procedează cu nimic altfel decât cel care se ridică prin propriile sale forțe în poziția de suveran al poporului.

13. Numai cel care renunță complet la voința sa personală și respectă exclusiv voința divină, lăsându-se în întregime controlat de aceasta, este pe placul lui Dumnezeu, și numai umilința lui apare ca fiind justă în fața Tatălui ceresc!

14. Este infinit mai bine să fii un pierde-vară în acord cu voința Domnului decât un erou căruia nu-i pasă de voința divină! În mod similar, este infinit mai bine să îți conștientizezi propria nimicnicie și lipsă de demnitate decât să fii convins că ești perfect.

15. Mai mult, este infinit mai bine să fii un păcătos care se pocăiește în fața lui Dumnezeu decât un om just în fața propriilor tăi ochi!

16. Căci Domnul îi caută întotdeauna pe cei care s-au rătăcit, îi întărește pe cei slabi și îi vindecă pe cei bolnavi prin compasiunea Sa, dar nu poate fi niciodată debitorul cuiva!

17. Gândește-te la tot ce ți-am spus, iar Domnul îți va explica mai multe în interiorul templului. – Iar acum, urmează-ne până la poarta acestuia! Amin”.

Author:  1% [ 20.3.2019, 16:09 ]
Post subject:  Capitolul 162

Capitolul 162
Cuvintele lui Ohlad. Fenomenele care însoțesc deschiderea templului.
(16 noiembrie 1843)

1. În continuare, micul grup s-a îndreptat către poarta templului. Ohlad a luat cheia, a dus-o la inimă și a spus:

2. „Doamne și Dumnezeul meu! Aflat acum în fața sanctuarului Tău, ca un sărman vierme neputincios și plin de păcate ce sunt, mă simt complet nedemn să pătrund în acest loc sacru! Mă abandonez însă în întregime în fața iubirii Tale părintești și în fața compasiunii Tale infinite, așa că îndrăznesc să fac ceea ce mi-ai poruncit prin gura sublimilor Tăi mesageri!

3. Dar, o, Doamne, picioarele mele se simt prea grele pentru a călca pe solul sfânt al sălașului Tău sacru. De aceea, Te rog, întărește-mă pe mine, sărman păcătos, iar eu Te voi iubi și Te voi adora din toate puterile mele, cu fața culcată la pământ în fața porții deschise a templului!

4. O, Doamne, Dumnezeul meu, Părintele meu preasfânt, facă-se voia Ta acum și de-a pururi! Amin”.

5. După acest elan al inimii sale, Ohlad a coborât de șapte ori cheia de aur, după care a vârât-o în broască și a deschis poarta templului.

6. Când poarta s-a deschis, din toți munții din preajmă au început să iasă flăcări și coloane imense de fum, care au putut fi văzute din întregul Hanoh, iar pământul s-a cutremurat teribil. Flăcări puternice au țâșnit din pământ în întregul oraș și au distrus toți idolii care existau în acesta și toate obiectele de cult, inclusiv pe adoratorii încăpățânați ai acestora.

7. Cei 99 de consilieri și regele lor de fațadă au fost cuprinși de o teroare atât de mare încât au început să urle, convinși că îi așteaptă sfârșitul.

8. Cei mai curajoși dintre ei și-au reproșat cu amărăciune că nu au urmat sfaturile celor care s-au salvat de la moarte prin fugă.

9. Toți locuitorii orașului, ai celor zece cartiere rezidențiale și ai marelui regat erau convinși că a sosit sfârșitul lumii. Nu exista nici măcar un singur suflet în toate ținuturile de la șes care să nu tremure cuprins de groază așteptând teribilele evenimente care urmau să se abată asupra pământului și care aveau să fie cu siguranță mai cumplite decât cele care s-au petrecut deja.

10. Pentru a amplifica și mai mult panica generală, soarele s-a ascuns complet în spatele norilor groși de fum care se adunau deasupra miilor de vulcani, astfel încât la suprafața pământului nu mai exista nici o altă lumină decât teribila strălucire a miilor de fulgere care țâșneau de pretutindeni și aceea încă și mai teribilă a vulcanilor care aruncau lava lor incandescentă.

11. Pe alocuri, puterile focului subteran au afectat chiar porțiuni mari de teren din regiunile de câmpie, dând naștere unor munți noi, într-un vacarm de nedescris și cu un zgomot de tunet. Toată această dezlănțuire a elementelor a izbucnit în clipa în care Ohlad a întors cheile templului în broască.

12. Cuprinși de disperare și de o teamă teribilă, oamenii au început să alerge care încotro, într-o manieră haotică. Spectacolul cutremurător al acestor evenimente fantastice de proporții gigantice, îi făcea aproape indiferenți la cel al fulgerelor care țâșneau neîncetat din cupola templului.

13. Când miile de oameni au invadat tremurând curtea exterioară a templului, Ohlad – care până atunci L-a adorat pe Dumnezeu cu fața la pământ, în toată smerenia inimii sale – s-a ridicat și s-a îndreptat către interiorul templului, însoțit de cei zece mesageri, pentru a se prosterna încă o dată în fața altarului, în locul în care era scris numele lui Iehova între cei doi heruvimi de foc, sub coloana de nori albi care se înălțau până la tavan (despre care am mai vorbit). Acolo, el L-a adorat pe Cel Preaînalt timp de o oră.

Author:  1% [ 20.3.2019, 16:17 ]
Post subject:  Capitolul 163

Capitolul 163
Domnul îl numește pe Ohlad rege. Apariția Domnului sub forma înfățișării lui Ohlad.
(18 noiembrie 1843)

1. După ce a trecut astfel o oră, timp în care Ohlad nu a făcut altceva decât să se roage cu fața la pământ înaintea altarului, s-a auzit o voce care părea să vină din coloana de nori albi:

2. „Ohlad! Te-am privit! – Ridică-te de la pământ, ca să te pot unge cu uleiul iubirii și al compasiunii Mele, și să te pot încinge cu înțelepciunea Mea, ca mărturie a alianței pe care a încheiat-o cu Mine acest popor, dar pe care nu și-a respectat-o, ci a călcat-o în picioare în modul cel mai nedemn cu putință, uitând de toate binefacerile pe care le-am revărsat de-a lungul timpului asupra sa și de compasiunea Mea infinită!

3. Doresc acum să te numesc regele legitim asupra acestui popor. Toate legile pe care le vei da tu vor fi aprobate de Mine! Haide, ridică-te!”

4. Ohlad s-a ridicat, uimit la culme să audă minunatul apel, și i-a întrebat pe tovarășii săi: „Care dintre voi mi-a vorbit deschis în numele Domnului?

5. Nu cumva unul dintre voi este Domnul Însuși? O, spuneți-mi, cum trebuie să înțeleg acest eveniment ieșit din comun? Căci vocea care mi-a vorbit era mai sublimă decât a oricărei ființe umane; de aceea, o consider ca fiind vocea lui Dumnezeu, sau cel puțin a unei ființe în care sălășluiește Duhul Său Sfânt!

6. O, vorbiți-mi, prieteni atotputernici ai lui Dumnezeu, și spuneți-mi cine mi-a adresat aceste cuvinte sfinte mie, care sunt cel mai nedemn om de pe fața acestui pământ!”

7. Unul din cei zece mesageri i-a răspuns astfel lui Ohlad: „Ce întrebare este aceasta? Ce dorești să știi de la noi? Iată: Domnul este alături de tine! Vocea care ți-a vorbit a fost vocea lui Dumnezeu! Tatăl ceresc a fost Cel care te-a chemat! De ce te adresezi atunci nouă?

8. De vreme ce ești capabil să faci diferența între vocea lui Dumnezeu și una umană, cum poți să ne mai pui întrebări nouă, în condițiile în care Domnul a coborât lângă tine și dorește să te ungă ca rege, ca mărturie a infidelității poporului tău în fața Lui?

9. Haide, răspunde-i fără întârziere Celui care te-a chemat! Nu îl mai căuta printre noi, căci noi nu suntem decât niște oameni, la fel ca și tine, iar Domnul dorește să te ungă cu propriile Sale mâini, nu cu mâinile noastre! Adresează-te așadar direct Lui! Amin”.

10. Atunci, Ohlad a privit cu respect în jur, încercând să îl descopere pe Domnul.

11. Dar Domnul i-a spus: „Ohlad, vino aici, în spatele coloanei de nori, și îl vei vedea pe Cel care ți-a vorbit; căci Eu, Dumnezeul, Domnul și Părintele tău, te aștept deja de multă vreme aici! Haide, vino și convinge-te că Eu sunt Cel care te-a chemat și care îți spune acum: vino și privește-Mă!”

12. Cu o imensă venerație și cu cea mai mare iubire, Ohlad s-a dus imediat dincolo de coloana de nori albi și, spre uimirea lui, a văzut acolo propria sa imagine, o sosie perfectă a sa.

13. Această imagine identică cu sine îl privea intens, fără să se miște.

14. Această apariție l-a străfulgerat pe Ohlad, care a început să se teamă.

15. Dar sosia lui i-a spus: „Nu te teme, Ohlad, căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul și Părintele tău!

16. Nu te minuna nici de asemănarea noastră perfectă, căci Eu te-am creat după chipul și asemănarea Mea. De aceea, nu trebuie să fii surprins, căci acest lucru este conform cu ordinea Mea încă de la începuturile eternității!”

17. Aceste cuvinte l-au liniștit pe Ohlad. El a redevenit atent și L-a rugat pe Domnul să îi vorbească și să îi facă cunoscută voința Sa.

Author:  1% [ 20.3.2019, 16:17 ]
Post subject:  Capitolul 164

Capitolul 164
Întrebarea corectă adresată de Ohlad Domnului. Răspunsul Tatălui prea-sfânt.
(20 noiembrie 1843)

1. În continuare, Ohlad și-a revenit complet și a început să înțeleagă în profunzimile ființei sale de unde provenea marea asemănare dintre el și Domnul. El s-a simțit mult mai curajos, fapt care i-a permis să îi pună întrebări Domnului și să-i răspundă la întrebările Acestuia.

2. L-a întrebat astfel, cu cea mai mare venerație din lume și cu o umilință profundă: „O, Dumnezeu atotputernic! Mi-ai spus că trebuie să devin un rege drept, și implicit un domn, în numele Tău și de dragul acestui popor! Căci cel care are dreptul să dea legi juste, în acord cu voința Ta și care trebuie respectate cu strictețe de către toată lumea, este prin excelență un domn!

3. Dar eu nu sunt decât un om la fel ca și ceilalți și Tu singur ești Domnul! Cum aș putea fi eu un domn alături de Tine, în fața celor pe care i-ai creat și care, la fel ca și mine, au primit viața lor de la Creatorul lor unic?

4. O, Doamne, scutește-mă de această demnitate pe mine, cel mai nedemn dintre toți oamenii acestui pământ! Îngăduie-mi să mă întorc la spiritul meu de cetățean obișnuit al acestui oraș, căci timp de 40 de ani m-am bucurat ilicit de o viață trăită în lux, și în tot acest timp m-am convins că este foarte dificil să rămâi fratele celor pe care îi conduci atât timp cât ești suveranul lor, din cauza venerației pe care ți-o acordă continuu și pe care numai Tu o meriți pe deplin, o, Doamne!

5. Chiar dacă ți-aș consacra în inima mea aceste semne de venerație ale oamenilor, ar fi imposibil să îi împiedic să mai acționeze astfel și să îți dăruiască adorația lor exclusiv Ție!

6. Acum îmi dau mai mult ca oricând seama că întreaga noastră slavă, iubire și adorație ar trebui să-Ți revină exclusiv Ție. De aceea, doresc să Te rog, Doamne, dacă acest lucru este în acord cu voința Ta sfântă, să oferi această funcție și această demnitate – care pe mine mă cutremur㠖 unei alte persoane, mai demnă decât mine și înzestrată cu o forță mult mai mare. Îți invoc astfel grația de a mă lăsa să revin la statutul meu cel de toate zilele, care este unul dintre cele mai comune!”

7. Atunci, Domnul s-a îndreptat către Ohlad și i-a spus: „Ohlad, abia acum te recunosc ca fiu autentic al Meu, putând să Mă apropii de tine în calitatea Mea de Părinte!

8. Pe de altă parte, de vreme ce Eu, Tatăl tău, sunt și am fost un Domn încă de la începuturile eternității, cum ai dori tu – în calitate de fiu al Meu – să rămâi un sclav și un simplu servitor? Oare pe pământ oamenii nu-i venerează pe părinții copiilor pe care îi respectă în mod deosebit?

9. În mod similar, Tatăl etern este venerat prin intermediul copiilor Săi care sunt cu adevărat drepți, căci aceștia nu păstrează niciodată pentru ei ceea ce îi revine de drept Tatălui. De aceea, Tatăl își proiectează întreaga Sa slavă asupra copiilor Săi, căci numai prin intermediul lor poate fi El venerat!

10. Fiul Meu, dacă, în calitatea Mea de Părinte etern, te numesc acum rege și îți dăruiesc puterea de a da legi, în această calitate tu nu te vei reprezenta pe tine, ci exclusiv pe Mine, Tatăl tău.

11. Eu nu cer nimănui o venerație deșartă pentru Mine, ci doar respectarea plină de iubire a voinței Mele. De aceea, adevăr îți spun:

12. Cine împlinește voința celui pe care l-am plasat mai presus decât ceilalți și îl ascultă cu toată credința, Mă cinstește și Mă onorează pe Mine; căci Eu nu îi aleg și nu îi ung decât pe copiii Mei, care sunt una cu Tatăl lor, deci cu Mine!

13. De aceea, acceptă să fii uns ca rege ale tuturor popoarelor din ținuturile de la șes, căci cel pe care îl ung Eu rege este un om just, iar Eu știu foarte bine de ce acționez în acest fel!”

14. După care Domnul și-a pus mâna pe capul lui Ohlad și l-a condus în fața altarului, unde se aflau cei zece mesageri.

Author:  1% [ 20.3.2019, 16:23 ]
Post subject:  Capitolul 165

Capitolul 165
Ohlad este uns rege. Cei zece mesageri sunt numiți miniștrii săi
(21 noiembrie 1843)

1. Când cei doi au ajuns în fața altarului, unde îi așteptau cei zece mesageri, Domnul i s-a adresat unuia dintre ei: „Ieși din templu! La poarta curții interioare vei întâlni un om care ține în mână o tigvă umplută cu ulei. Spune-i să ți-o dea și adu-o aici, ca să îl pot unge pe Ohlad într-un mod natural, dar și spiritual, ca rege al tuturor popoarelor din ținuturile de la șes, iar pe voi ca miniștri și sfetnici ai săi, însărcinați de mine cu paza elementului foc. Căci acum, când poporul s-a întors din nou către Mine, nu mai trebuie să vă întoarceți în munți! – Haide, du-te și adu-mi uleiul!”

2. Mesagerul a ieșit și l-a găsit la poartă pe bărbatul care ținea în mână o tigvă cu un ulei de nard dintre cele mai fine.

3. El i s-a adresat astfel: „Domnul și Dumnezeul atotputernic al cerului și al pământului te-a desemnat ca purtător al unui recipient umplut cu un ulei prețios, cu care sunt unși regii! Același Dumnezeu îți cere să îmi dai imediat acest ulei pentru a-l duce în templu, unde Domnul îl va unge personal pe fostul consilier Ohlad ca rege al tuturor popoarelor de la șes!”

4. Bărbatul i-a dat imediat uleiul și i-a răspuns cu cel mai mare respect mesagerului: „O, mare maestru al focului din interiorul și de la suprafața pământului, precum și din aer! Am visat azi noapte că un personaj înconjurat de flăcări luminoase mi-a spus: ‚Când te vei apropia de templul lui Dumnezeu, ai grijă să nu-ți uiți uleiul acasă, din cauza fricii, căci Cel căruia îi este consacrat templul mă va trimite la tine să îți cer acest ulei!’ De aceea, mi-am luat recipientul cu mine, și iată că acum, viziunea mea s-a realizat!

5. Lăudat fie numele Domnului, căruia îi consacru acum și de-a pururi întreaga mea iubire și venerație, căci El este Dumnezeul atotputernic al cărui nume preasfânt este scris în templu! Lăudat fie numele Lui pentru grația pe care a revărsat-o asupra mea, bazându-se pe mine și pe uleiul meu!”

6. După aceste cuvinte, posesorul uleiului a căzut cu fața la pământ și L-a adorat pe Dumnezeu cu o smerenie deplină.

7. Mesagerul s-a grăbit să se întoarcă în templu și i-a dat Domnului uleiul, cu inima debordând de iubire și de venerație.

8. Atunci, Domnul a luat uleiul și a uns cu el capul lui Ohlad, după care i-a spus acestuia: „Acum ești un rege veritabil, prin grația Dumnezeului tău, a Domnului și a Părintelui tău! Primește Spiritul Meu și condu-ți poporul în numele Meu, alături de acești zece consilieri, pe care îi ung acum ca miniștri ai tăi!

9. Dacă ai vreodată nevoie de un sfat de o importanță aparte, întoarce-te în acest loc în care te-am uns și vei obține întotdeauna ajutorul de care ai nevoie!

10. Iar acum vom ieși cu toții afară, iar Eu am să-i prezint poporului noul său rege! Așa să fie!”

Author:  1% [ 20.3.2019, 16:27 ]
Post subject:  Capitolul 166

Capitolul 166
Furtuna de foc și cutremurul de pământ. Teama sacră a poporului. Domnul își face cunoscută identitatea în fața populației.
(22 noiembrie 1843)

1. Cât timp Domnul i-a uns pe Ohlad și pe cei zece mesageri, furtuna care făcea ravagii în exterior și-a dublat violența, iar pământul s-a cutremurat atât de puternic în jurul templului încât oamenii aproape că nu-și mai puteau ține echilibrul.

2. În fața acestor semne, ei au început să își piardă curajul, fiind convinși că pământul îi va înghiții de vii și că Dumnezeu nu dorea să mai cruțe pe nimeni, întrucât mânia Sa în fața crimelor care fuseseră săvârșite în Hanoh și în împrejurimile orașului depășise orice limită.

3. În momentul cel mai sinistru însă, când pământul începea deja să se desfacă în bucăți în jurul templului, dând naștere într-un vacarm de nedescris unor crevase din care ieșeau coloane groase de foc, de înălțimea unor turnuri, când până și dalele din curtea templului începeau să se desfacă și să fumege, devenind pe alocuri aproape incandescente, - Domnul a ieșit din templu împreună cu regele Ohlad, de-abia uns, și cu cei zece mesageri.

4. Oamenii nu știau cine este Domnul, dar i-au recunoscut imediat pe Ohlad și pe cei zece mesageri, așa că au căzut la picioarele acestora și i-au rugat îngroziți să implore grația lui Dumnezeu în favoarea lor.

5. Dar cei zece le-au răspuns: „Oare nu este Dumnezeu și Părintele vostru, așa cum este al nostru? De ce nu vă adresați Lui? Puteți fi siguri că El își va revărsa grația asupra voastră, dacă meritați acest lucru!

6. Noi suntem la fel ca și voi și nu avem drepturi mai presus decât ale voastre sau o valoare mai mare decât voi. De aceea, nu vă putem îndeplini cererea, căci nu dispunem de atribute divine! Dacă am face acest lucru, ne-am dovedi în fața lui Dumnezeu cei mai mari criminali, mai mari chiar decât cei care și-au ucis părinții și frații!

7. Iată, aici se află regele Ohlad, care a fost uns de Domnul Însuși! Vorbiți cu el, iar el vă va arăta calea care duce către Tatăl – singurul în măsură să vă salveze și care va face cu siguranță acest lucru dacă vă veți întoarce inimile către El, cu toată sinceritatea și smerenia!”

8. Atunci, oamenii disperați s-au întors către Ohlad și l-au implorat să le arate calea care duce către Dumnezeu, Domnul și Tatăl ceresc!

9. Ohlad s-a întors către Domnul și i-a spus: „O, Tată, revelează-Te în fața poporului, pentru ca acesta să nu-mi atribuie o putere mai mare asupra voinței Tale preasfinte decât posedă el însuși!”

10. După aceste cuvinte, Domnul a făcut un pas înainte, și-a ridicat mâna atotputernică și a spus: „Pământule, a sosit momentul să taci, căci doresc să le vorbesc copiilor Mei! Forțe impetuoase, retrageți-vă! Iar tu, soare, lasă-ți din nou razele să strălucească deasupra pământului cu toată puterea! Amin”.

11. Când Domnul a tăcut, furtuna s-a potolit instantaneu. Pe cer nu a mai rămas nici cel mai mic norișor, iar vulcanii din vecinătate și-au încetat activitatea.

12. Atunci, oamenii au căzut la pământ, preamărindu-L și slăvindu-L pe Dumnezeu, care i-a salvat. Căci până și ei și-au dat seama că potolirea instantanee a furtunii era un eveniment mult prea extraordinar pentru a nu se datora grației și iubirii divine.

Author:  1% [ 20.3.2019, 16:31 ]
Post subject:  Capitolul 167

Capitolul 167
Discursul adresat de Tatăl preasfânt copiilor Săi. Iubirea și răbdarea Tatălui față de oameni. Relațiile dintre popor și rege.
(23 noiembrie 1843)

1. „Copiii Mei, s-a adresat Domnul poporului Său, apropiați-vă de Mine și nu vă temeți, căci Eu sunt Tatăl vostru etern! Eu nu am venit ca să vă judec, ci ca să vă acord grația și compasiunea Mea!

2. De această dată, prețul compasiunii Mele a fost însă unul foarte ridicat! Tatăl vostru s-a văzut nevoit să își croiască drum către inimile voastre prin intermediul focului și rănind pământul în profunzimile lui pentru a vă putea reanima sufletul amorțit!

3. M-am văzut nevoit să vă reasamblez în întregime sufletul dispersat, cu ajutorul unei spaime de moarte, reorganizându-l în întregime, pentru a putea redeveni capabil să pretindă din nou Viața spirituală care emană din Mine și pentru a se lăsa condus de forța plină de blândețe a spiritului!

4. Adevăr vă spun, de data aceasta Mi-ați făcut mari greutăți! Păcatele voastre, din ce în ce mai grave, Mi-au pus răbdarea la grea încercare! Nu mai lipsea mult pentru ca indulgența Mea, altminteri fără egal în întreaga creație, să ajungă la capătul puterilor, căci greaua povară a păcatelor voastre aproape că au epuizat-o.

5. Din fericire, iubirea Mea și-a găsit din nou o punte cu ajutorul căreia am reușit să Mă apropii iarăși de voi. Am trezit și am uns un nou rege, care vă va călăuzi pe căile Mele, care sunt întotdeauna drepte.

6. Toate popoarele de la șes vor trebui să asculte cu strictețe de regele lor, în toate domeniile de viață. El vă va da legi pe care va trebui să le respectați riguros. Cel care le va încălca va fi pedepsit pe loc de însăși sfințenia legii.

7. Aceasta este voința Mea! De acum înainte, vă voi da în permanență un rege, care va fi bun dacă veți ști să rămâneți ancorați în iubirea Mea, dar tiranic dacă vă veți îndepărta inima de la Mine. Vă invit să țineți cont de acest avertisment!

8. Pe de altă parte, dacă vă veți ridica împotriva regelui vostru, a conducătorilor și ghizilor voștri, aflați că vă veți ridica împotriva Mea! Tatăl se va transforma atunci într-un Judecător și va face să cadă asupra voastră o judecată despre care se va vorbi până la sfârșitul timpurilor!

9. Dacă nu veți fi mulțumiți de regele vostru, adresați-vă Mie, iar Eu voi face tot ce va fi necesar pentru a vă dărui unul mai bun. Dacă veți începe însă să vă ungeți singuri regii, îmi voi lua mâna de pe voi și vă voi lăsa să suportați tirania regelui pe care l-ați ales.

10. Acum îmi cunoașteți voința, pe care v-am anunțat-o prin propria Mea gură, în această formă vizibilă. Acționați în consecință și totul va merge bine pe pământ, căci Eu nu vă voi mai lăsa să cădeți. În caz contrar, veți fi supuși inevitabil judecății! Amin”.

11. După aceste cuvinte, Domnul le-a poruncit oamenilor să plece, l-a numit pe donatorul de ulei paznic al edificiului, după care a plecat însoțit de rege și de cei zece mesageri pe muntele unde se afla cel de-al doilea templu.

Author:  1% [ 20.3.2019, 16:36 ]
Post subject:  Capitolul 168

Capitolul 168
Discursul Domnului adresat lui Ohlad. Scopul templului exterior. Domnul dispare.
(24 noiembrie 1843)

1. După ce micul grup a ajuns pe culmea unde se afla cel de-al doilea templu, El s-a adresat astfel lui Ohlad:

2. „Iată, acesta este locul în care l-am uns pe Lameh cu înțelepciunea Mea, făcând din el un preot perfect. Din iubire pentru Mine, el Mi-a construit acest templu, consacrându-l, potrivit voinței Mele, înțelepciunii pe care i-am dăruit-o.

3. Îți reamintesc acest lucru pentru a înțelege în profunzime care este semnificația spirituală a acestui templu și pentru ca tu și frații tăi să știți ce aveți de făcut aici.

4. La drept vorbind, în interiorul fiecărui om există un templu viu al înțelepciunii! Dacă s-ar închina în acest templu în fața înțelepciunii Mele, el nu ar mai avea nevoie de nici un edificiu exterior.

5. Totuși, am ridicat acest templu exterior și vizibil pentru ca oamenii să-și aducă aminte de templul lor interior și viu, și toți cei care pătrund în el să își aducă aminte că Eu singur sunt Domnul care posedă întreaga putere, deopotrivă în cer și în afara cerului, deci inclusiv pe pământ, în interiorul acestuia și în lumile de jos!

6. În cazul în care copiii de la șes ar semăna mai mult cu adevărații Mei copii de pe înălțimile sacre (care au devenit extrem de rari, din păcate), ei nu ar mai avea nevoie de temple vizibile! Ei sunt însă la fel de grosieri ca și materia exterioară care a servit pentru construcția acestui edificiu. De aceea, au nevoie de un indiciu senzorial grosier și sunt nevoiți să se lovească de această materie exterioară și dură pentru ca propria lor materie să se facă țăndări, iar ei să fie eliberați în interiorul lor. Cei care vor dori însă cu adevărat acest lucru, vor putea să iasă din acest templu exterior, grosier și mort, pentru a intra în templul interior în care se găsește Viața eternă!

7. Aceasta este semnificația profundă a redeschiderii acestui templu. Învață-i pe oameni să pătrundă în acest edificiu în starea de spirit pe care ți-am descris-o, pentru a descoperi astfel adevăratul templu interior și viu. În acest fel, tu și cei care vor urma cu sinceritate această învățătură veți obține adevărata înțelepciune, interioară și vie, care provine de la Mine.

8. În schimb, cei care vor intra în templu numai din obișnuință, pentru a-și mai liniști întrucâtva conștiința aproape moartă, ar face mai bine să rămână afară, căci cine nu se va răni de aceste ziduri grele și nu va reuși să-și distrugă propria materie grosieră, nu va descoperi Viața spiritului și înțelepciunea acestuia, ci numai judecata propriului spirit întemnițat în materie, și implicit moartea.

9. Ți-am făcut cunoscute toate aceste lucruri în prezența miniștrilor tăi și a slujitorilor Mei. Acesta este spiritul în care doresc să deschid din nou acest templu. Amin”.

10. După aceste cuvinte, Domnul, Ohlad și cei zece miniștri au intrat în templu. Domnul i-a binecuvântat pe toți, inclusiv templul cel sfânt, după care le-a spus:

11. „Și astfel, vechea ordine a fost restabilită! Vegheați asupra ei și fiți activi în numele Meu. Convertiți-i pe oameni, iar iubirea, grația și compasiunea Mea nu vă vor mai părăsi niciodată! Amin”.

12. După care Domnul a dispărut. Asupra lui Ohlad a coborât Spiritul divin și el s-a îndreptat însoțit de noii săi miniștri către vechiul castel al lui Lameh.

Author:  1% [ 20.3.2019, 16:40 ]
Post subject:  Capitolul 169

Capitolul 169
Regele Ohlad se întâlnește cu consilierii din Hanoh. Discursul impertinent al unuia dintre aceștia și răspunsul ferm al lui Ohlad.
(25 noiembrie 1843)

1. După ce micul grup a ajuns în vechiul palat al lui Lameh, Ohlad le-a arătat miniștrilor săi care sunt apartamentele lor. În continuare, el s-a îndreptat, însoțit de cei zece, către noua reședință spațioasă și luxoasă a celor o mie de consilieri de altădată pentru a-i destitui în cazul în care aceștia ar refuza să se supună legilor divine.

2. Ohlad a pătruns astfel în marea sală de consiliu, însoțit de cei zece mesageri, chiar în momentul în care magistrații (care îl considerau pierdut) erau reuniți în jurul regelui lor de fațadă și deliberau dacă mai este cazul să completeze locurile consilierilor fugiți sau nu. Oare era mai bine să se reunească din nou în proporție de 100% și să aleagă în locul lui Ohlad un burghez oarecare, sau era preferabil să rămână atât câți erau?

3. Apariția subită a lui Ohlad și a celor zece mesageri înspăimântători i-a aruncat pe demnitari într-o angoasă teribilă.

4. Ei și-au întrerupt pe loc discursurile și i-au întâmpinat pe noii veniți cu o amabilitate bine jucată. În cele din urmă, nu și-au mai putut înfrâna însă curiozitatea și l-au întrebat pe Ohlad ce s-a ales din proiectele sale bine intenționate, dar riscante, după evenimentele catastrofale care s-au produs. De asemenea, l-au întrebat ce intenționează să facă în continuare.

5. Ohlad le-a răspuns: „Vi-i prezint pe noii mei miniștri! Ei vă vor da răspunsuri la toate întrebările voastre!”

6. Auzind aceste cuvinte, consilierii și-au dat pe loc seama ce se întâmpla, iar unul dintre ei i-a spus cu impertinență lui Ohlad:

7. „Dacă acești zece oameni sunt miniștrii tăi, putem spune că am obținut deja răspunsul dorit. Nu pot decât să constat o dată în plus că vechiul proverb în care am crezut întotdeauna se adeverește din nou: norocul îi curtează întotdeauna pe cei proști și îi ocolește pe cei înțelepți!

8. Proiectele tale de a redeschide cele două temple sunt mult prea temerare pentru ca un om cu adevărat înțelept și cu picioarele pe pământ să merite să își piardă timpul discutând despre ele!

9. Faptul că ai reușit să te întorci cu bine din această aventură, ba chiar te-ai împrietenit cu aceste zece bestii feroce care controlează focul ar putea fi înscris cu litere de aur în analele celor mai importante evenimente mondiale, la rubrica: ‚Ascensiunea norocoasă a unui idiot’!

10. Cred că ești la curent cu faptul că noi te-am considerat întotdeauna cel mai prost dintre noi toți. Când s-a luat decizia ca tu să fii regele nostru, această demnitate a fost trasă la sorți între tine și regele fictiv actual, nici unul dintre voi nefiind cu ceva mai bun decât celălalt!

11. Pe scurt, norocul tău chior și prostia care te caracterizează ți-au oferit acum ceea ce destinul tău ți-a refuzat altădată! Te-ai ajuns rege și ai făcut din acești saltimbanci miniștrii tăi. Sunt convins că îți vor fi de un mare folos, căci sper că ți-e limpede că noi, ceilalți, nu vom rămâne aici în calitate de supuși ai tăi!”

12. Ohlad i-a răspuns: „Așa este! Veți fi alungați din acest regat, dar înainte de a pleca, vă voi da câteva legi pe care va trebui să le respectați cu strictețe în timpul călătoriei voastre. În caz contrar, Domnul Dumnezeul vostru vă va pedepsi cu vergile Sale de foc!

13. Acesta este privilegiul idiotului care pretindeți că sunt: Domnul mi-a dat posibilitatea să-i pedepsesc pe loc pe cei care îmi încalcă legile!

14. De aceea, pregătiți-vă să luați la cunoștință aceste legi! Amin”.

Author:  1% [ 20.3.2019, 16:44 ]
Post subject:  Capitolul 170

Capitolul 170
Replica purtătorului de cuvânt al consilierilor în ceea ce privește noile legi. Legile lui Ohlad sunt contestate. Înțeleptul răspuns al regelui. Umilința – apogeul libertății umane.
(27 noiembrie 1843)

1. În loc să se pregătească să asculte despre ce legi este vorba, purtătorul de cuvânt al consilierilor i-a spus lui Ohlad:

2. „Asta ne-ar mai lipsi! Păstrează-ți pentru tine legile tale stupide, inclusiv sancțiunile divine pentru cei care nu doresc să le respecte! Este suficient că suntem nevoiți să emigrăm și să abandonăm în favoarea ta guvernarea poporului!

3. Nici nu se pune problema ca noi să îți recunoaștem puterea absolută acolo unde vom pleca. Mai mult decât atât, vom protesta vehement împotriva oricărei încercări de a-ți impune puterea cu forța!

4. Dacă există într-adevăr un Dumnezeu care te-a ajutat să urci pe vechiul tron al Hanohului, el este cu siguranță un Dumnezeu drept și înțelept. Un astfel de Dumnezeu nu le-ar impune niciodată creaturilor sale legi care să le transforme în niște sclavi, în condițiile în care ele ar trebui să se bucure de o libertate deplină pentru a se ridica la înălțimea planului creației Sale.

5. O creatură liberă supusă unor legi reprezintă o contradicție în termeni, o dezordine imanentă. Este ca și cum ai vrea să faci din vânt prizonierul tău. Cum ar putea exista la nivelul lui Dumnezeu o astfel de contradicție, în condițiile în care El reprezintă de-a pururi libertatea supremă?

6. Desigur, acolo unde există mari comunități de oameni nevoiți să trăiască unii lângă ceilalți, așa cum se întâmplă în Hanoh, burghezilor trebuie să li se impună anumite legi morale, dar singurul scop al acestora este de a salvgarda libertatea fiecărui individ în parte, cel puțin în cazul oamenilor cultivați. În cel al oamenilor necultivați, ele reprezintă o școală prin care trebuie să treacă pentru a putea ajunge la această libertate interioară.

7. Așadar, într-un astfel de caz, aceste legi sunt indispensabile, căci fără ele, omul cultivat s-ar trezi în fața fraților săi needucați la fel ca în fața fiarelor dintr-o junglă.

8. Dacă o societate de oameni superiori se stabilește însă într-un loc încă liber de pe acest pământ, iar aceștia știu foarte bine ce au de făcut, grație cunoștințelor lor elevate, ce rost ar avea ca ei să asculte de legile unui om pe care nu îl vor mai vedea niciodată?

9. Spune-mi, crezi că înțelepciunea supremă care se găsește în Ființa divină ar putea găsi un motiv măcar pe jumătate plauzibil care să justifice o asemenea aberație?

10. Noi ne suntem autosuficienți. Dacă vom considera necesar să ascultăm de niște legi, le vom da noi înșine, fără ajutorul cuiva din afară. Atât timp cât acest lucru nu se va dovedi însă indispensabil, vom rămâne liberi și vom trăi sub incidența unicei legi a prieteniei reciproc împărtășite. Dacă vom dori să întreprindem un proiect comun, vom delibera între noi și vom accepta ceea ce va considera majoritatea că trebuie făcut.

11. Așadar, decizia noastră comună este să nu acceptăm nici o lege din partea ta, indiferent care ar fi ea și contextul în care ai da-o! – Da, refuzăm cu strictețe să ascultăm chiar și sfaturile care ar veni de la augusta ta persoană regală!

12. Iar acum lasă-ne să plecăm, așa cum și noi te-am lăsat să pleci atunci când ți-ai propus să deschizi cele două temple. Este singurul lucru pe care ți-l cerem și pe care îl putem accepta din partea ta!”

13. Auzind aceste cuvinte, Ohlad le-a spus consilierilor: „Amin! Adevăr vă spun: nu veți putea părăsi acest palat până când nu vă voi îngenunchea voința încăpățânată și marele orgoliu în fața sceptrului meu!

14. Eu cunosc foarte bine care sunt intențiile voastre. Știu că vă propuneți să răsculați poporul. De aceea, prima lege pe care v-o dau este să rămâneți aici până când veți înțelege că umilința este apogeul libertății umane.

15. Căci în cazul de față nu este vorba de o libertate corporală, ci de una spirituală! Esența acesteia este umilința, și nu orgoliul și revolta. Cuceriți această virtute, și vom vedea apoi în ce măsură vă vor reduce legile mele libertatea sau nu! Așa să fie! Amin”.

Author:  1% [ 11.5.2019, 06:32 ]
Post subject:  Capitolul 171

Capitolul 171
Răspunsul corect al purtătorului de cuvânt al consilierilor.
(28 noiembrie 1843)

1. După această obiecție exprimată de Ohlad, purtătorul de cuvânt al consilierilor s-a adresat regelui și miniștrilor săi pe un ton cât se poate de serios:

2. „Ce vrei să spui cu orgoliul și cu dorința noastră de a ne revolta? Mă consideri cumva un mincinos infam și un ticălos care ar trebui să tremure în fața ta precum o frunză în vânt? – O, cât de tare te înșeli!

3. Chiar crezi că am intenția să strâng o armată în afara acestui oraș, cu ajutorul fraților mei, pentru a te alunga de pe tronul pe care ți l-a hărăzit Dumnezeu? O, te asigur că este ultimul lucru de care ar trebui să te temi!

4. Îți imaginezi cumva că eu nu știu că ai fost uns rege chiar de Spiritul Divinității, care a devenit vizibil în templu și care ți i-a dat drept miniștri invincibili pe acești zece oameni înzestrați cu puterea focului?

5. Crezi că nu știu ce s-a întâmplat la templu, din cauza acestor zece oameni? – O, te asigur că știu foarte bine, căci mi-am pus servitorii să te urmărească și să îmi raporteze fiecare mișcare a ta!

6. De aceea, eu știu foarte bine ce îmi rămâne de făcut! Chiar mă consideri atât de stupid încât să mă angajez într-o luptă cu cei care le poruncesc elementelor sau să pornesc un război cu atotputerea lui Dumnezeu?

7. O, cât de mare este prostia ta! Mai bine te-ai ruga Celui care te-a uns rege să îți ilumineze propriul creier, pentru a-i putea recunoaște pe cei care îți sunt frați atât timp cât își păstrează libertatea interioară, chiar dacă tu te consideri mai presus decât ei, pe tronul tău!

8. Dumnezeu i-a dat fiecăruia o rațiune, o inteligență și un liber arbitru. Odată cu aceste trei calități, i-a dat și trei legi primordiale: prin rațiunea sa, ființa umană trebuie să fie capabilă să distingă binele de rău, prin inteligența sa trebuie să ordoneze ce a învățat și să recunoască ce este pur de ce este impur, iar cu ajutorul liberului său arbitru trebuie să aleagă puritatea absolută, să o păstreze și să acționeze în consecință.

9. Nu așa stau lucrurile? Nu este aceasta ordinea divină de care a ținut cont Dumnezeu atunci când l-a creat pe om și nu sunt acestea legile fundamentale pe care trebuie să le respecte acesta din urmă?

10. Ți se pare cumva că eu mă comport diferit? Nu corespunde întru totul comportamentul meu acestor principii divine? Nu mă supun eu ordinii divine, urmând cele trei legi de aur, respectiv acționând exclusiv ținând cont de rațiunea, de inteligența și de liberul meu arbitru, fără a mă lăsa limitat de alte legi, întrucât eu recunosc în mine legea primordială și divină, plasând-o mai presus de orice lege a oamenilor care și-a pierdut puritatea prin simplul fapt că a fost emisă de cineva care abuzează de ceea ce este pur și divin în fratele său foarte evoluat, așa cum faci tu?

11. Tu mă avertizezi împotriva orgoliului și a revoltei, dar vreau să te întreb: care dintre noi este mai orgolios decât celălalt și cine se revoltă cu adevărat împotriva ordinii lui Dumnezeu?

12. Tu vrei să ne vezi aplecându-ne sub povara sceptrului tău, strivindu-ne sub legile tale! Nu încalci astfel legile divine sacre care sălășluiesc în pieptul fiecărui om cultivat și nu faci astfel dovada orgoliului, dorind să ne vezi supunându-ne dominației tale, pe noi, frații tăi?

13. Mai bine te-ai ruga lui Dumnezeu să îți reveleze cele trei legi fundamentale! Abia apoi întoarce-te la noi și spune-ne dacă legile tale sunt mai presus de acestea!

14. Învață mai întâi de toate să recunoști și să respecți ceea ce este divin în frații tăi, și abia apoi stabilește dacă aceștia mai au nevoie, pe lângă legile divine și vii, și de legile tale moarte!

15. Înțelegi ce ți-am spus? Te asigur că ți-am vorbit în numele tuturor celor de față!””

Author:  1% [ 11.5.2019, 06:33 ]
Post subject:  Capitolul 172

Capitolul 172
Ohlad deliberează cu miniștrii săi. Discursul încununat de succes al primului ministru adresat consilierilor.
(29 noiembrie 1843)

1. Imediat după ce purtătorul de cuvânt al celor 99 de consilieri a tăcut, Ohlad s-a întors către miniștrii săi și i-a întrebat cum trebuie să procedeze cu un opozant atât de încăpățânat. Trebuia oare să îl lase să plece împreună cu tovarășii săi, fără a-i pune la curent cu îndatoririle lor stabilite de Dumnezeu, sau era de preferat să îi forțeze să le asculte prin puterea focului?

2. Cei zece miniștri i-au răspuns la unison: „Știi foarte bine că atunci când se folosește de forța Sa, Domnul îi judecă pe oameni! Dacă El ar dori ca noi să acționăm astfel în numele Lui, cu siguranță ne-ar transmite intuitiv voința Sa. Până atunci însă, singura armă care ne mai rămâne este răbdarea. De aceea, ne vom folosi de această armă până când Tatăl ceresc ne va indica o altă soluție.

3. Răspunde la rău cu bine, la grosolănie prin rafinament, dăruiește miere pentru fierea primită, ulei pentru oțetul primit, aur pentru sarea primită și pietre prețioase pentru argila primită, și astfel vei ști cum să procedezi cu acest adversar atât de puternic. Atacă-l cu propriile sale arme și vei învinge fără nici o dificultate!”

4. Ohlad le-a răspuns: „Aveți dreptate, acesta este drumul cel mai sigur, dar pentru a-l parcurge, ar trebui să am o limbă mai exersată! Intuiesc perfect în inima mea ce ar trebui să-i răspund interlocutorului meu atât de zelos, dar îmi lipsește exercițiul pentru a putea exprima în cuvinte ceea ce simt, întrucât mă exprim cu dificultate”. S-a întors apoi către unul dintre miniștri: „Tu ai atins deja un mare grad de elocvență, dragul meu frate. De aceea, te rog să rostești în locul meu câteva cuvinte bine alese, care vor reuși cu siguranță să înfrângă în scurt timp încăpățânarea acestui om!”

5. Purtătorul de cuvânt al celor zece miniștri a fost de acord și s-a adresat astfel reprezentantului celor 99 de consilieri:

6. „Ascultă, puternic reprezentant al confraților tăi! De ce refuzi să accepți o învățătură a celui despre care știi foarte bine că a fost uns ca rege chiar de Spiritul lui Dumnezeu, în interiorul templului?

7. Tu cunoști foarte bine puterea cu care ne-a înzestrat Dumnezeu și nu ne-ai putea impune niciodată nimic prin puterea ta, oricât de mare ar fi aceasta. De aceea, noi nu avem de ce să ne temem de tine, căci Domnul a plasat în mâinile noastre nuiaua divină. Chiar dacă întregul pământ ți-ar veni în ajutor, tu nu ai putea face nimic împotriva noastră, după cum știi prea bine.

8. Și totuși, în calitate de frați ai tăi, noi nu avem intenția să vă pedepsim pe nici unul dintre voi, ci doar să vă împărtășim o învățătură pentru călătoria pe care doriți să o întreprindeți. Mai mult, vă garantăm, cu toată puterea pe care ne-a încredințat-o Dumnezeu, că această învățătură nu poate decât să vă sporească bunăstarea interioară, și nu să v-o diminueze în vreun fel.

9. De aceea, spune-mi: chiar nu doriți să acceptați aceste instrucțiuni ale noastre, care v-ar putea servi drept norme de viață?”

10. Purtătorul de cuvânt al consilierilor i-a răspuns: „Desigur, dacă pui astfel problema, suntem de acord să acceptăm orice fel de învățătură, dar numai în calitate de frați liberi ai voștri. Refuzăm să devenim însă sclavii cuiva sub amenințarea cu tot felul de legi și de pedepse, chiar dacă Dumnezeu însuși ne-ar cere acest lucru! Decât un astfel de destin, mai bine să ne distrugă prin puterea focului, împreună cu întregul pământ!

11. Pe de altă parte, suntem întru totul dispuși să ascultăm instrucțiunile înțelepte pe care ni le propuneți și să le acceptăm în măsura în care suntem de acord că ele sunt pentru binele nostru.

12. Vorbiți, așadar, dar vă avertizez din nou: să nu aud de sancțiuni!”

Author:  1% [ 11.5.2019, 06:47 ]
Post subject:  Capitolul 173

Capitolul 173
Diferența dintre legile moarte și cele divine. Discursul adresat de Ohlad consilierilor.
(1 decembrie 1843)

1. Purtătorul de cuvânt al celor zece miniștri s-a întors din nou către Ohlad și i-a spus: „Acum, frate, le poți transmite celor 99 de consilieri voința Domnului. Te asigur că de această dată te vor asculta.

2. Nu le spune însă nimic despre sancțiuni, căci voința divină despre care dorești să le vorbești și care derivă din ordinea eternă a lui Dumnezeu va avea singură grijă de ele. Înțelegi ce ți-am spus?

3. Oricum, o lege condiționată de o sancțiune ar fi o lege slabă, inacceptabilă și sterilă dacă nu ar purta sancțiunea în ea însăși, ca o consecință naturală a încălcării sale. De fapt, de aceste legi se tem oamenii, și pe bună dreptate, căci ele îi reduc întotdeauna la sclavie.

4. În ceea ce privește însă legile divine care derivă din ordinea eternă a lui Dumnezeu, nici unul din acești eroi încăpățânați nu se teme de ele, după cum poți constata. Ei nu știu că legile divine poartă de la bun început în ele însele sancțiunile care le sunt inerente, la fel cum orice om poartă în conștiința sa un spirit care îi mustră cu severitate atunci când greșesc.

5. De aceea, du-te la ei și transmite-le voința divină. În acest fel, le vei transmite simultan un Ghid și un Judecător! Haide, du-te!”

6. Ohlad a înțeles imediat ce trebuia să facă și s-a îndreptat pe loc către consilieri, după care li s-a adresat astfel:

7. „Primul meu ministru mi-a împărtășit decizia voastră de a mă asculta. De aceea, iau acum cuvântul în numele Domnului cerului și al pământului, și vă împărtășesc pe scurt ce așteaptă Acesta de la voi, astfel încât să vă puteți bucura de o bunăstare temporală, iar mai târziu, de una spirituală. Vă rog așadar să mă ascultați cu răbdare și cu calm, în calitatea mea de frate al vostru.

8. Iată ce spune voința divină. Principala lege pe care trebuie să o cunoască și să o respecte orice ființă umană este următoarea: ‚Recunoașteți-L pe Dumnezeu și iubiți-L mai presus de orice. De asemenea, iubiți-vă frații și surorile la fel de mult ca și propria viață. Evitați plăcerile inutile ale trupului și amintiți-vă că nu există decât un singur Dumnezeu, iar noi ceilalți suntem cu toții frați. Dacă veți proceda în acest fel, veți rămâne drepți și puri în fața lui Dumnezeu și a lumii, oriunde v-ați afla. Domnul vă va binecuvânta și vă va conduce pretutindeni, având drept unic scop bunăstarea voastră eternă!’

9. Aceasta este ordinea divină cea mai pură, singura care permite dăinuirea acestei creații. Fără ea, viața ar fi absolut imposibilă! – Asta este tot ce am avut să vă spun!

10. Acum puteți pleca, sau puteți să rămâneți aici, dacă doriți. Din punctul meu de vedere nu contează. Dacă rămâneți însă, va trebui să vă câștigați pâinea cea de toate zilele prin propriile voastre mijloace, pentru a-i degreva astfel pe cetățenii orașului de greaua povară a impozitelor și a birurilor.

11. În plus, vă asigur că nu voi încerca niciodată să înlănțui prin tiranie inimile supușilor mei, așa cum nu mi-o înlănțui nici pe a mea.

12. Voi face eu însumi tot ce îmi va sta în puteri pentru a-mi limita nevoile, la fel și miniștrii mei, astfel încât să ușurăm împreună viața concetățenilor noștri din acest oraș, atât cât va fi posibil.

13. Dacă sunteți dispuși să procedați la fel, puteți rămâne aici, continuând să locuiți chiar în acest castel!”

Author:  1% [ 11.5.2019, 06:48 ]
Post subject:  Capitolul 174

Capitolul 174
Răspunsul purtătorului de cuvânt al consilierilor și obiecțiile aduse de el, bazate pe rațiune.

(2 decembrie 8143)

1. Când Ohlad a tăcut, purtătorul de cuvânt al consilierilor s-a ridicat din nou și i-a spus: „La prima vedere, nu greșești deloc. La o privire mai profundă a lucrurilor însă, mă văd nevoit să te asigur că ai debitat numai prostii și numai lucruri împotriva naturii!

2. Pentru a-ți da seama că răspunsul pe care ți-l dau în numele fraților mei nu este câtuși de puțin rău intenționat, doresc să-ți aprind lumina rațiunii. Dacă îmi vei putea contracara argumentele, îți declar anticipat că voi accepta orice lege care vine de la tine. Sunt absolut convins însă că nu vei putea face acest lucru, caz în care vom părăsi aceste locuri, cu tot cu învățătura ta și făcându-ți cadou acest palat din aur!

3. În ceea ce privește discursul pe care ni l-ai ținut, sfătuindu-ne să îl recunoaștem pe Dumnezeu, nu pot să-ți spun decât un singur lucru: încearcă să iei un munte în gură și să-l înghiți dintr-o singură bucată! Crezi că vei reuși?

4. Sau, încearcă să cuprinzi întreaga mare și toate fluviile pământului într-un singur vas! Ce crezi, vei fi capabil?

5. Ei bine, imaginează-ți-L acum pe Dumnezeu cel etern, a cărui măreție este infinită, la fel ca și nenumăratele Sale opere gigantice. Pune-te apoi pe tine însuți alături de El. Tu nu ești decât un vierme insignifiant care se târăște prin praf, o ființă cât se poate de limitată. În aceste condiții, spune-mi: cum crezi că L-ai putea recunoaște pe acest Dumnezeu etern și incomensurabil?

6. Crezi cumva că infinitatea Lui și-ar găsi vreun loc în neantul tău absolut? Sau poate vrei cumva să te lauzi că îl cunoști deja, de vreme ce încerci să mă convingi că știi totul pe marginea acestui subiect, spre deosebire de mine!

7. Nu cumva trăiești cu iluzia că L-ai văzut deja pe Dumnezeu în toată integralitatea Lui atunci când ți-a apărut într-o formă vizibilă prin intermediul unui spirit care nu reprezintă decât o minusculă rază a forței Lui desăvârșite?

8. O, cât de nebun trebuie să fii ca să poți crede astfel de lucruri!

9. Adevăr îți spun: cel care dorește – prin acțiunile sau prin cuvintele sale – să îl cunoască pe Dumnezeu sau care crede că îl cunoaște deja este cel mai mare nebun și cel mai orgolios dintre oameni. Mi se pare că exact acesta este cazul tău, de vreme ce ne-ai recomandat să îl cunoaștem, ca și cum ai fi convins că tu te bucuri deja de acest avantaj!

10. Nu pot decât să sper că îți vei da seama de nebunia ta!

11. Chiar și aceasta ar fi de înțeles într-o oarecare măsură, dar ce să mai spunem de invitația ‚să îl iubim pe Dumnezeu mai presus de orice’? Prietene și frate, dacă ți-ai putea înlocui capul cu al meu (deși nu susțin că dispun eu însumi de cea mai perfectă rațiune), te-ai înfiora de propria ta prostie!

12. Vezi tu, ceea ce noi numim ‚iubire’ este adevărata forță a ființei umane. Cu cât iubirea omului este mai mare, cu atât viața sa este mai plină de forță. Pe măsură ce el îmbătrânește, iubirea lui intră în declin, iar viața lui se reduce în mod proporțional. Moartea echivalează cu sfârșitul acestei iubiri, și implicit al vieții sale. Acest lucru este din plin dovedit de existența de zi cu zi a tuturor oamenilor.

13. În aceste condiții, spune-mi: câtă forță vitală poate să existe în tine? Cu siguranță, nu mai multă decât permite volumul trupului tău, căci nimeni nu poate trăi în afara propriei sale ființe.

14. Această forță a vieții (sau această iubire) îți permite să intri în contact cu acele ființe care îți seamănă și care au același ordin de mărime ca și tine. De pildă, ea îți este suficientă pentru a satisface circa zece femei de-a lungul câtorva ani. Dacă ai încerca însă să faci același lucru cu câteva sute sau chiar mii de femei, încercând să le satisfaci măcar pentru o singură oră, tu nu ai reuși acest lucru, chiar dacă ai face apel la întreaga ta putere. Nu ai face decât să cazi într-o epuizare totală, sufocându-te din cauza propriei tale nebunii!

15. Rezultă că ființa umană nu poate iubi decât ceea ce se află în limitele volumului său. Dacă cineva dorește să depășească aceste limite, el seamănă cu cel care, pentru a deveni înțelept, rupe toate crengile copacului cunoașterii, nereținând pentru el decât câteva mlădițe nesemnificative. El nu știe nimic și nu este bun de nimic!

16. Iar tu ne pretinzi să îl iubim pe Dumnezeu cel infinit, ba chiar mai presus de orice altceva!

17. Cum am putea face acest lucru, te întreb? Tu chiar crezi că poți ilumina și încălzi pământul ținând o torță în mâini? Știi foarte bine că acest lucru este imposibil!

18. Cum crezi tu că poți cuprinde Divinitatea în pieptul tău, încălzind-o și penetrând-o cu lumina ta, adică extinzându-ți iubirea asupra Ei?

19. Dacă ai avea măcar un singur atom de bun simț, ți-ai da seama într-o singură clipă de nebunia ta și de ceea ce ai încercat să ne convingi!

20. De aceea, te rog să dai curs obiecțiilor mele cât se poate de clare și să preconizezi alte măsuri în ceea ce ne privește. Sper că nu va trebui să plătim cu capul pentru ceea ce am spus!”

Author:  1% [ 11.5.2019, 06:48 ]
Post subject:  Capitolul 175

Capitolul 175
Stânjeneala lui Ohlad și sfatul miniștrilor săi. Întreruperea dezbaterii.
(5 decembrie 1843)

1. Ohlad nu a știut ce să răspundă la obiecțiile purtătorului de cuvânt al consilierilor. De altfel, suferea de o incapacitate din naștere care îl împiedica să se exprime dacă avea vreun dubiu cât de mic. De aceea, îi era cu atât mai greu să îi dea replica unui adversar atât de critic ca cel de față.

2. Miniștrii săi au remarcat stânjeneala sa și s-au îndreptat către el. Purtătorul lor de cuvânt i-a spus: „Ohlad, nu-ți pierde capul pentru nimic! Vezi tu, acești oameni sunt la fel de orbi ca și cârtițele, așa că sunt incapabili să distingă noaptea de lumina zilei. De aceea, este inutil să le mai vorbești.

3. Orgoliul pe care îl au datorită rațiunii și inteligenței lor, care îi face să creadă că pot înghesui într-un sac liberul arbitru și iubirea, îi face incapabili să înțeleagă o învățătură atât de elevată ca a noastră.

4. Ei seamănă cu niște crisalide care, odată închise în coconul lor, se izolează singure de orice aport de lumină.

5. Chiar dacă, cu timpul, prind din nou viață și se transformă în niște fluturi frumoși, ele rămân o apariție foarte tristă! Avem în față o mulțime de oameni superficiali, care nu au muncit în viața lor și care, la fel ca și fluturii, își vântură ideile frumoase în fața oamenilor, depunând astfel ouă din care vor ieși în cel mai scurt timp o grămadă de omizi dezgustătoare și extrem de distructive, care vor roade rapid toate vlăstarele vii ale vieții spirituale!

6. De aceea, îți propun să lăsăm aceste crisalide oarbe și lipsite de adevărata inteligență să plece cât mai curând posibil. Ne va fi cu siguranță mai bine fără ele, căci în mijlocul nostru strălucește la ora actuală soarele etern și viu al spiritului! Sub efectul căldurii sale, aceste crisalide s-ar putea dezvolta, depunând apoi în culturile noastre ouăle lor distructive!

7. Nu are sens să ne mai pierdem timpul cu acești nebuni. Cel mai bine este să-i lăsăm să plece cât mai curând posibil. Nu au decât să urmeze direcția vântului, care îi va împinge de colo-colo. căci viermii nu cunosc decât iarba care le convine și pe care o devorează cu aviditate!”

8. Purtătorul de cuvânt al consilierilor nu s-a lăsat mai prejos și a spus: „Da, atât timp cât oamenii vorbesc în doi peri, ca aceștia, ei nu pot coabita sau rămâne împreună! Ei propovăduiesc umilința, dar sunt mai orgolioși ca un păun cu coada desfăcută! Haide mai bine să plecăm și fii convins că vom găsi undeva iarba care este pe gustul nostru!”

9. Oratorul din rândul celor zece miniștri i-a replicat: „Foarte bine, duceți-vă, căci pe câmpul nostru nu crește nici o iarbă pentru voi!

10. Oameni cărora le-am promis atâtea binefaceri dacă vor accepta să recunoască legile noastre ușoare și care ne vorbesc pe acest ton nu au ce căuta în mijlocul nostru, căci noi știm că Dumnezeu a organizat inima noastră la fel ca ochiul, care este mult mai mic decât imensa creație pe care o cuprinde cu vederea, ceea ce nu îl împiedică deloc să o contemple! Acest proces nu depinde în nici un fel de volumul său, ci exclusiv de voința celui care poartă în inima sa viața!

11. Haide, duceți-vă, căci nu mai aveți ce căuta aici! Vă acordăm trei zile pentru a vă aduna toate lucrurile de care aveți nevoie, dar nici o clipă în plus!

12. Înțelegeți ce vă spun și acționați în consecință!”

Author:  1% [ 11.5.2019, 06:49 ]
Post subject:  Capitolul 176

Capitolul 176
Cei 99 de consilieri își recunosc greșeala. Simplitatea Cuvântului Divin este piatra de care se împiedică eroul rațiunii. Recent convertitul Danel devine frate bun cu Ohlad.
(6 decembrie 1843)

1. Aceste cuvinte au avut darul de a produce o schimbare majoră în starea de spirit a consilierilor. Îndeosebi analogia dintre ochi și inimă a avut efectul unui curent electric care le-ar fi trecut prin membre, prin vine și prin coloana vertebrală.

2. Atins de acest fior, principalul orator din rândul consilierilor s-a întors către restul adunării și s-a adresat astfel colegilor săi: „Fraților, ascultați-mă! Discursul puternicului mesager devenit între timp prim ministru al lui Ohlad, cel care a fost uns rege asupra noastră de către Dumnezeu însuși, mi-a arătat eroarea gravă în care mă aflam.

3. Mi-am dat în sfârșit seama care este adevărata noastră poziție, cu toată rațiunea și cu toată inteligența noastră. Acest lucru a fost suficient pentru a înțelege că în ceea ce privește aspectele spirituale și divine, suntem într-adevăr complet orbi.

4. În plus, suntem deopotrivă surzi și la fel de proști ca noaptea! De aceea, ar fi un act de justiție să fim alungați în mod rușinos din acest oraș în care am domnit ca niște seniori o vreme atât de îndelungată. În ceea ce mă privește, acest lucru este cu atât mai echitabil cu cât recunosc că am fost întotdeauna opozantul cel mai încăpățânat al oricărei idei cu adevărat spirituale și divine.

5. Care dintre noi nu-și mai aduce aminte de cei doi consilieri veniți de pe înălțimile sacre, care au pretins că sunt muncitori, devenind în scurt timp șefi de șantier ai tuturor marilor noastre construcții? Când ne-au părăsit, ne-au dat același sfat: să ne întoarcem fețele către Dumnezeu, unicul Domn atotputernic al cerului și al pământului…

6. Cuvintele lor ne-au intrat pe o ureche și ne-au ieșit pe cealaltă, îndeosebi în cazul meu. Am preferat cu toții să îi lăsăm să plece pe acești oameni care au jucat un rol atât de important în viața noastră, mai degrabă decât să recunoaștem veridicitatea mesajului lor divin și plin de înțelepciune!

7. De foarte mult timp, ne-am încăpățânat să refuzăm tot ce venea de la Dumnezeu, folosindu-ne în acest scop de rațiunea și de inteligența noastră. De aceea, nu merităm astăzi decât să fim alungați din acest oraș în ziua care ne-a fost fixată!

8. În ceea ce mă privește însă, eu știu foarte bine ce am de făcut: voi părăsi aceste locuri ca un penitent care se căiește! Voi, ceilalți, puteți face orice doriți. Fie ca voința nemărginită a lui Dumnezeu cel atotputernic să ne însoțească pe toți!”

9. După acest discurs, el s-a întors din nou către Ohlad și către miniștrii săi, rugându-i într-o manieră emoționantă să îi ierte încăpățânarea și mulțumindu-le pentru că i-au făcut cunoscute aceste principii divine care au produs în el o trezire atât de profundă. După care s-a îndreptat către ieșire.

10. Ohlad i-a strigat însă din urmă: „Danel, adevăr îți spun: acum, că te-ai schimbat atât de profund, poți să rămâi liniștit. Căci Domnul te-a primit la pieptul Lui, de vreme ce ți-a acordat o asemenea grație. Cu atât mai mult te voi primi eu însumi la pieptul meu!

11. Eu nu doresc să vă izgonesc pe voi, fraților, ci numai încăpățânarea voastră. Dacă sunteți dispuși să renunțați singuri la ea, nu mai are nici un rost să plecați din cauza păcatului vostru. Este suficient să renunțați la el.

12. Atunci când un frate își izgonește un alt frate, el se torturează singur. Departe de mine această intenție!

13. De aceea, te rog, rămâi, și convinge-i și pe frații tăi să rămână; căci avem multe lucruri de făcut împreună!”

Author:  1% [ 11.5.2019, 06:49 ]
Post subject:  Capitolul 177

Capitolul 177
Danel își convinge tovarășii să rămână. Opoziția lui Midehal, regele fictiv. Umilirea și convertirea lui.
(7 decembrie 1843)

1. Fericit să audă propunerea lui Ohlad, Danel i-a promis acestuia că va face tot ce-i va sta în puteri pentru a-și converti tovarășii.

2. În continuare, el s-a întors către ceilalți consilieri și le-a vorbit despre grația lui Dumnezeu într-o manieră atât de convingătoare încât i-a convertit pe toți, cu excepția unuia singur.

3. Acest ultim opozant nu era altul decât fostul rege de fațadă al consilierilor. Pus în fața pierderii puterii sale iminente, el a simțit pentru prima oară dorința imperioasă de a continua să domnească asupra oamenilor.

4. Căci, în calitatea sa de rege fictiv, el se bucura de tot felul de însemne regale, care îi plăceau mai presus de orice. Iar acum era silit să abdice, fapt deosebit de dezagreabil pentru el!

5. Din toate aceste motive, el a început să se gândească ce ar putea face pentru a-și recâștiga demnitatea pierdută.

6. Danel și-a dat seama ce se întâmplă și s-a pregătit să se repeadă asupra lui, dar unul din cei zece miniștri i-a spus:

7. „Este suficient că am reușit să convertim 98 dintre voi. Să-l lăsăm în plata Domnului pe acest măgar! Căci cel care nu dorește să își conducă frații cu ajutorul forței naturale, morale și spirituale, ci doar să-i domine ca urmare a orgoliului și a dorinței sale avide de putere, nu este decât un măgar incapabil să își dea seama că frații săi l-au demascat de multă vreme, plasând pe capul său coroana prostiei!

8. Adevăr îți spun: trecerea timpului nu va schimba nimic în cazul acestui om, căci prostia lui este la fel de dură ca și piatra!

9. Chiar dacă munții s-ar face fărâme și pământul s-ar cutremura precum frunzele unui copac în timpul furtunii, chiar dacă soarele s-ar întuneca și stelele ar cădea pe pământ, acest om va rămâne neclintit în prostia lui!

10. Căci măgarul nu se teme de ghearele ascuțite ale tigrului, și nici de colții săi însetați de sânge. El știe că cel care i-ar face un rău cât de mic ar muri apoi de rușine.

11. Într-adevăr, prostia este întotdeauna respectată, chiar de către părintele răutății și al minciunii, iar măgarul nu are de ce să se teamă de furia acestuia. Până și Satan știe ce înseamnă rușinea, motiv pentru care nu se încurcă niciodată cu măgarii!

12. Lasă-l așadar pe acest măgar să rămână singur pe tronul lui și să domnească asupra muștelor și asupra țânțarilor dintre cei patru pereți ai odăii sale. Îi vom pune pe capul pleșuv și albit de vreme o coroană cât mai splendidă!

13. Iar atunci când vocea lui puternică de suveran va răsuna în interiorul palatului, repetând fără încetare aceleași cuvinte, le vom spune servitorilor noștri să îi ducă o masă cât mai copioasă!

14. Așa vom face! Fie ca regele nostru să își petreacă tot timpul punându-și burta la cale, dormind și vânând muște!”

15. Această satiră l-a scos din minți pe falsul rege, care a început să urle din toți bojocii.

16. Ministrul-orator l-a prins atunci de urechi și, folosindu-se de forța sa miraculoasă, l-a tras de ele, alungindu-le, până când au devenit niște veritabile urechi de măgar. După care i-a spus: „Iată-ți coroana! Îți vei primi în scurt timp și tronul!”

17. Aceste cuvinte au avut un efect imediat asupra regelui fictiv, al cărui nume era Midehal. El a devenit pe loc umil și s-a convertit. Ca o pedeapsă spre aducere aminte, el a fost nevoit să își păstreze însă urechile de măgar încă trei ani.

18. Povestea a făcut turul întregii regiuni și a ajuns chiar să fie relatată pe înălțimile sacre. Întreaga populație a aflat că regele de fațadă avea urechi de măgar, legenda transmițându-se apoi mai departe, de-a lungul a numeroase generații, fiind amplificată în bună parte și de fantezia dezlănțuită a oamenilor(2).

(2) Probabil că de aici se trage legenda grecească a regelui Midas, care avea și el urechi de măgar. Într-o altă operă a lui Lorber, Cele trei zile petrecute de copilul Iisus la templu, apare des regele Midas și urechile sale de măgar.

Author:  1% [ 11.5.2019, 06:50 ]
Post subject:  Capitolul 178

Capitolul 178
Discursul fratern adresat de Ohlad lui Danel. Cei 110 oameni adunați ajung la o concluzie unanimă.
(9 decembrie 1843)

1. Ohlad s-a întors atunci din nou către Danel și i-a spus:

2. „Ei bine, prietene și frate, după cum vezi, s-a convertit și Midehal, ținând cont că ministrul meu i-a alungit urechile prin puterea lui Dumnezeu, făcând să iasă astfel în afară prostia lui interioară. Am atins astfel un prim obiectiv respectabil, în acord cu voința divină!

3. Mai există însă și restul populației, care continuă să zacă scufundată în întunericul cel mai deplin, deopotrivă în acest oraș cu întinsele sale cartiere și în orașele limitrofe, Lim, Kira, Sab, Marat, Sincur, Pur, Nias, Firab, Pejel, Kasul, Munia și Tiral, ca să nu mai vorbim de celelalte orașe vasale.

4. Nu depinde decât de noi să îi convertim pe oamenii din aceste orașe și din satele învecinate, respectiv din toate regiunile locuite de oameni. Așa cum știți cu toții foarte bine, pretutindeni domnesc idolatria și ateismul cel mai deplin!

5. Responsabilitatea ne revine în principal nouă, motiv pentru care avem datoria să răspândim lumina în rândul acestor oameni, cu atât mai mult cu cât noi înșine suntem cei care le-am furat-o până acum.

6. Domnul însuși ne-a deschis calea prin intermediul teribilei furtuni de foc. Nu mai rămâne decât să ne folosim de această ocazie, folosindu-ne cu înțelepciune de ea, întru slava Celui care ne-a acordat imensa grație de a reaprinde în noi lumina eternă a Vieții, care era stinsă în inimile noastre.

7. Pentru a putea răspândi din nou această lumină în rândul oamenilor, va trebui să ne ducem cu toții în templele Domnului. Acolo vom fi întăriți și vom obține întreaga putere de care avem nevoie.

8. Spiritul lui Dumnezeu va coborî asupra noastră și ne va dărui o forță nouă. El va trezi în noi spiritul just al iubirii și al luminii care derivă din ea. Înarmați cu aceste două mari calități, ne vom putea îndrepta către oameni, iluminându-i cu această grație venită direct de la Dumnezeu. Asupra lor va coborî astfel un spirit nou, care va face din ei copiii dragi ai Tatălui nostru preaplin de sfințenie, care ne-a ales în acest scop încă de la începuturile creației.

9. Pregătiți-vă așadar pentru ziua de mâine. Scopul nostru este să pătrundem în templu înainte de răsăritul soarelui, pentru a avea apoi suficient timp la dispoziție în vederea sarcinii sublime de a stabili o guvernare autentică a poporului în numele Dumnezeului unic care ne-a ales special pentru acest lucru, dăruindu-ne întreaga putere de care avem nevoie! Așa să fie!”

10. După ce Ohlad a tăcut, toți cei de față au izbucnit în ovații și toți consilierii, inclusiv fostul rege lor de paie, devenit între timp foarte umil, au început să îl slăvească pe Dumnezeu cu voce tare pentru că le-a dăruit un rege atât de bun și de înțelept.

11. Cu toții au acceptat de bunăvoie propunerea regelui, bucurându-se din toată inima că pot începe să lucreze în via Domnului.

12. Ohlad și miniștrii săi i-au binecuvântat, după care s-au îndreptat cu toții către vechiul castel, pe care l-au restaurat, slăvindu-L în continuare pe Domnul.

Author:  1% [ 11.5.2019, 06:50 ]
Post subject:  Capitolul 179

Capitolul 179
Cei 110 se duc la templu. Marea de foc și cuvintele de liniștire ale lui Ohlad.
(11 decembrie 1843)

1. A doua zi dimineața, cu două ore înainte de răsăritul soarelui, Ohlad a sosit însoțit de miniștrii săi în locul în care îl așteptau foștii consilieri și, spre marea sa bucurie, i-a găsit pe toți îmbrăcați în haine de sărbătoare, gata să pornească spre templu.

2. Toți bărbații, toate femeile și toți copiii erau deja adunați, iar în curtea interioară, servitorii își așteptau suveranul.

3. Văzând că totul era pregătit, cortegiul s-a pus în mișcare, îndreptându-se către primul templu.

4. Când numeroasa mulțime a ajuns în curtea exterioară a templului, mii de fulgere au țâșnit din acoperișul aurit al edificiului. În același timp, cei zece miniștri le-au făcut un semn discret munților din apropiere, care au izbucnit instantaneu în flăcări ce s-au înălțat până la cer. Masa enormă de fum care se degaja din aceste flăcări a acoperit în scurt timp întregul cer.

5. Acest spectacol inedit a făcut o mare impresie asupra foștilor consilieri, care erau convinși că până aici le-a fost!

6. Tremurând din tot corpul, Danel s-a apropiat de Ohlad și i-a spus: „O, rege atotputernic, uns de Dumnezeu! Ocrotește-ne și nu ne lăsa să pierim într-o manieră atât de lamentabilă; căci forța și puterea ta sunt înspăimântătoare!

7. Cine ar putea rezista în apropiere de tine? Cine ar putea supraviețui, fiindu-ți ție supus? Înainte să aibă timp de respire o dată, flăcările puterii tale îl vor fi și transformat în cenușă!”

8. Dar Ohlad i-a răspuns: „Termină cu prostiile! Prin acest spectacol, Domnul nu dorește altceva decât să vă demonstreze, ție și colegilor tăi, seriozitatea cu care abordează întreaga problemă. Dacă nu ar face acest lucru, voi nu ați fi demni să primiți acum atotputernica binecuvântare care vă va permite să îi ridicați pe oameni către lumina vieții, care vine de la Dumnezeu!

9. De aceea, renunță la această frică inutilă, care te face să tremuri, căci aceste flăcări nu reprezintă altceva decât venirea în forță a lui Dumnezeu, Tatăl nostru etern și preaplin de iubire, care vă iese în întâmpinare în focul violent al iubirii Sale infinite și preasfinte!

10. Eu și miniștrii mei nu am putea face niciodată aceste flăcări să țâșnească din acoperișul templului și din munții învecinați. Numai Dumnezeu poate face acest lucru, din iubire pentru voi, pentru a vă pregăti temeinic în vederea sosirii Sale binecuvântate în interiorul templului!”

11. Aceste cuvinte au fost suficiente pentru a-l elibera pe Danel și pe tovarășii săi de teama lor ridicolă și pentru a le da curajul necesar pentru a pătrunde în curtea interioară, iar apoi, după ce s-au umplut cu toții de umilință și de o iubire autentică, în interiorul templului.

12. Ohlad a deschis imediat poarta zidului dintre cele două curți ale templului și a pătruns în curtea interioară însoțit de întregul grup, umplut de o venerație dintre cele mai profunde. După ce a slăvit numele Domnului, el a intrat în interiorul templului, unde nu l-au putut urma însă decât miniștrii săi. Restul mulțimii a fost nevoită să rămână afară, căci numai cei inițiați aveau dreptul să pătrundă în interiorul acestui loc sacru.

Author:  1% [ 11.5.2019, 06:51 ]
Post subject:  Capitolul 180

Capitolul 180
Ohlad în fața altarului, aproape de Domnul.
(12 decembrie 1843)

1. Odată intrat în templu împreună cu cei zece miniștri ai săi, Ohlad a căzut cu fața la pământ în fața altarului și l-a rugat pe Dumnezeu să se milostivească de cei 99 de frați ai săi, inclusiv de regele lor de paie.

2. Domnul i-a răspuns din mijlocul norului alb: „Ohlad, v-am privit, pe tine și pe frații tăi, și M-am bucurat că și-au întors inimile și sufletele către Mine. Mai am totuși încă o problemă cu ei, și această chestiune este de cea mai mare importanță pentru spiritul lor!

3. În ochii lumii exterioare, această chestiune pare justificată și oarecum inocentă; dar nu și în ochii Mei!

4. Despre ce este vorba? Ascultă-Mă!

5. Lor le place la nebunie să viziteze anumite familii pe care le cunosc, sub tot felul de pretexte, considerându-se prietenii acestora. Aceste familii sunt atât de numeroase încât aproape că nu mai au timp să le invite la rândul lor la ei acasă! Nici chiar Danel, deși este cel mai înțelept dintre ei, nu face excepție de la această regulă nefastă!

6. Bărbaților le face mare plăcere să primească vizita unor tinere drăguțe și se bucură peste măsură să le facă la rândul lor vizite.

7. Nici femeile nu se lasă mai prejos, savurând la maxim vizitele masculine pe care le primesc sau pe care le fac. Cu cât aceste vizite sunt mai frecvente, cu atât mai plăcute devin ele, și implicit cu atât mai mare devine dependența de ele.

8. La drept vorbind, femeile fac mai puține vizite bărbaților decât suratelor lor, dar trebuie să îți mărturisesc că întregul cer fierbe de mânie auzind toate prostiile pe care și le spun ele în astfel de ocazii!

9. Cu cât aceste bârfe sunt mai lipsite de bun simț, cu atât mai mare devine plăcerea pe care le-o provoacă ele; și cu cât comportamentul oaspeților devine mai extravagant, mai stupid, mai provocator și mai ridicol, cu atât mai mult îl apreciază femeile, cultivându-i cu o ardoare din ce în ce mai mare pe acești oameni.

10. Așa se face că în cadrul acestor reuniuni de salon care îmi provoacă o oroare atât de mare, femeile – deopotrivă cele tinere și cele bătrâne – au grijă să invite diverși tineri specializați în a le face curte și în organizarea a tot felul de jocuri amuzante de societate, special concepute pentru a le face pe plac gazdelor lor feminine. Mai mult, cu cât aceste jocuri sunt mai stupide, cu atât mai apreciate sunt ele de către femei, care abia așteaptă să le facă o nouă vizită acestor oameni.

11. Toate femeile celor 99 de frați ai tăi, ba chiar și copiii lor, corespund acestei descrieri. Iar cea mai rea dintre toți este soția lui Danel, fapt care îmi provoacă un dezgust maxim.

12. Aș prefera să țin un hoit în gură timp de o mie de ani decât să arunc măcar o privire de departe și timp de o singură secundă către o creatură pasionată de compania galantă!

13. Motivul este simplu: aceasta este cea mai sigură modalitate de a corupe și de a ucide spiritul care își are sursa în Mine. În timpul acestor reuniuni, femeile (dar și bărbații) învață în maniera cea mai sigură să uite de Mine și să se arunce în vârtejul plăcerilor lumești, respectiv în brațele înveninate ale Șarpelui.

14. Cine se mai gândește la Mine în timpul acestor reuniuni la care toată lumea joacă jocuri de societate, se amuză și râde, ținându-se de tot felul de cancanuri, în timp ce Eu Mă văd nevoit să le conserv viața tuturor?

15. De aceea, Eu blestem toate aceste vizite la care oamenii se întâlnesc exclusiv pentru a se amuza, și nu pentru a discuta despre Mine și pentru a se instrui în ceea ce Mă privește. Toate aceste vizite reciproce, fie ele ținute într-un cadru restrâns sau nu, sunt blestemate în ochii Mei, mai ales dacă la ele iau parte și copiii, fapt care le ucide încă de la naștere grăuntele de Viață pe care l-am implantat în ei.

16. Du-te așadar înapoi la frații tăi și împărtășește-le ce ți-am spus. La rândul lor, ei au datoria să le explice această învățătură soțiilor și copiilor lor. Spune-le de asemenea că Eu nu voi acorda grația Mea nici unui om până când nu-și va fi făcut ordine în propriul său cămin!

17. Dacă acest rău nu va fi smuls din rădăcină, voi trimite judecata Mea asupra tuturor celor care sunt pasionați mai degrabă de lumea exterioară decât de grația Mea! Amin”.

Author:  1% [ 11.5.2019, 21:32 ]
Post subject:  Capitolul 181

Capitolul 181
Cererea absurdă a lui Ohlad. Un sfat important al Domnului: „Acolo unde mai mulți oameni se reunesc în numele Meu, Eu Mă aflu în mijlocul lor”
(13 decembrie 1843)

1. Profund smerit, Ohlad i-a răspuns astfel Domnului: „O, Doamne, slăvit fie de-a pururi numele Tău! Facă-se voia Ta, acum și pentru totdeauna!

2. Eu, sărman vierme în fața Ta, care mă târăsc în praful propriei mele nulități, doresc să îți pun totuși o întrebare, Ție, Părintelui meu preaplin de iubire, de compasiune și de răbdare. Sper că nu Te vei supăra pe mine pentru acest lucru”.

3. Domnul i-a răspuns din norul Său: „Ei bine, ridică-te și vorbește! Te asigur că îmi voi apleca urechea la cererea ta!”

4. Atunci, Ohlad i-a spus: „O, Doamne, spune-mi, dacă binevoiești: trebuie oare să nu ne mai vizităm niciodată vecinii și să nu ne mai distrăm niciodată împreună cu frații și cu surorile noastre, nici măcar într-o manieră cât se poate de respectabilă?

5. Oricum, noi nu suntem decât niște sărmane creaturi care nu găsesc prea multe distracții pe acest pământ arid. Dacă ar trebui să renunțăm inclusiv la vizitele reciproce pe care ni le facem și la bucuriile noastre nevinovate, nu ne-ar mai rămâne să ne îngropăm într-o peșteră și să murim de plictiseală!

6. De aceea, Doamne, doresc să Te rog, în numele fraților și surorilor mele, să îți modifici puțin voința în această privință! Îmi poți indica vreo regulă, poate chiar o lege, care să permită totuși acestor reuniuni să aibă loc?”

7. Domnul i-a răspuns astfel lui Ohlad: „Știam Eu că nici tu nu ești altceva decât un măgar atins de această boală. Numai așa se poate explica faptul că îmi ceri un lucru care contravine întru totul ordinii Mele!

8. Ascultă-Mă, om decăzut. Pe pământ cresc plante, arbuști, copaci și fructe care sunt fie binecuvântate, fie blestemate. Primele provin din cer, iar celelalte din infern. Fructele din a doua categorie sunt adeseori mult mai tentante decât cele din prima categorie. Nu cumva vrei să-Mi ceri: ‚Doamne, usucă Tu otrava lor ucigătoare, pentru ca noi să ne putem bucura de gustul acestor fructe, la fel ca și de cele binecuvântate’?

9. Dar Eu îți spun: niciodată nu voi face așa ceva! Oricum, v-am dăruit câte 30 de fructe binecuvântate pentru fiecare fruct blestemat, iar acest lucru ar trebui să vă ajungă!

10. În plus, nu ai decât să extermini complet plantele blestemate și să plantezi în locul lor plante binecuvântate. Nu-ți este suficient acest lucru?

11. Pe de altă parte, Eu i-am dăruit deja omului un tovarăș de viață și un ajutor (consortul său de sex opus)! Primul om de pe pământ a fost perfect satisfăcut de acest dar, iar voi doriți să aveți parte de mai mult decât primul cuplu de oameni de pe acest pământ?

12. În plus, oare nu dispune fiecare părinte de copiii lui?

13. Adam nu a avut decât o singură soție, care i-a dăruit mai târziu copii. El nu a avut servitori, și totuși se simțea perfect satisfăcut! De ce vă doriți voi mai mult decât a primit Adam, conform ordinii Mele?

14. O, ființe insațiabile, voi vă doriți mai mult pentru că Eu nu vă sunt suficient! Nu vă mulțumiți cu Mine, așa că vă căutați distracția în lumea exterioară! Doriți să râdeți, să vă țineți de cancanuri și de jocuri de societate, pentru că Eu vă plictisesc!

15. Adam era perfect mulțumit cu compania Mea, iar Eva se simțea copleșită de prezența lui Adam și a copiilor ei. De aceea, ei au trăit întru totul satisfăcuți timp de 930 de ani (Eva cu 30 de ani mai mult) fără jocuri de societate! De ce vă doriți voi mai mult decât ei?

16. Având în vedere că te-am uns deja rege, îți spun un lucru, și te sfătuiesc să îți apleci cu atenție urechea asupra lui: dacă vă veți vizita reciproc în numele Meu, așa cum făcea Adam cu copiii săi, fiecare reuniune de acest fel va fi binecuvântată; căci acolo unde doi sau trei oameni se adună în numele Meu, Eu Mă aflu în mijlocul lor!

17. Dacă vă veți aduna însă numai pentru a vă bucura de plăcerile lumești, Satan se va afla în mijlocul vostru și se va bucura de copiii lui, abuzând de ei după bunul lui plac!

18. Iar acum nu îmi mai pune întrebări, căci s-ar putea să fie ultimele pe care Mi le-ai pus vreodată. Mai bine du-te și grăbește-te să îmi îndeplinești voința! Amin”.

Author:  1% [ 11.5.2019, 21:38 ]
Post subject:  Capitolul 182

Capitolul 182
Ohlad le transmite consilierilor voința Domnului. Danel se minunează de aparenta meschinărie a lui Dumnezeu.
(14 decembrie 1843)

1. După acest discurs, Ohlad și-a bătut pieptul cu pumnii, s-a înclinat până la pământ în fața altarului și a ieșit afară din templu, întorcându-se la frații săi. În acest moment, Danel s-a apropiat de el, iar Ohlad i-a povestit tot ce i-a spus Domnul.

2. Danel i-a replicat: „Adevăr îți spun, dacă nu mi-ai fi povestit aceste lucruri cu o mină atât de serioasă, nu aș fi crezut niciodată că marele Dumnezeu, atât de sublim și de sfânt, se poate coborî până într-atât încât să se ocupe de astfel de bagatele!

3. Bănuiesc totuși că această chestiune are importanța ei, de vreme ce Domnul este dispus să ne refuze grația Lui dacă nu vom renunța la acest viciu, supunându-ne pe toți unei judecăți severe!

4. De aceea, le voi comunica celorlalți voința Domnului! În ceea ce ne privește pe mine și familia mea, lucrurile sunt clare. Nu vom mai face niciodată invitații, decât în numele preasfânt al Domnului, adică așa cum dorește Acesta.

5. Cât despre ceilalți, nu pot garanta că vor proceda la fel”.

6. Ohlad i-a spus: „Mai bine să nu ne preocupăm de acest lucru deocamdată, căci Domnul va ști cu siguranță să se descurce cu fiecare în parte”.

7. După care Danel s-a întors către cei 99 de consilieri, inclusiv către soțiile și copiii lor, și le-a transmis voința Domnului împărtășită lui de Ohlad. 8. Bărbații s-au lăsat imediat convinși, dar femeile și fiicele lor devenite deja adulte au început să se vaiete și să plângă, proferând în sinea lor tot felul de blasfemii de genul:

9. „Este imposibil ca Dumnezeu să fi spus așa ceva! Este cu siguranță o invenție a lui Ohlad, a celor zece magicieni veniți din munți și a faimosului Danel, cel care își schimbă intențiile după cum bate vântul!

10. De ce nu ne-am lăsa iubite de cât mai mulți bărbați în timpul reuniunilor la care suntem invitate?

11. Ce rost are să ne facem frumoase și să existăm pentru un singur bărbat?

12. De ce să nu poată fiicele noastre să cunoască un număr cât mai mare de tineri, din rândul cărora să îl poată alege pe cel pe care îl preferă?

13. La fel, de ce nu ar avea fiii noștri dreptul să poată alege dintr-un număr cât mai mare de tinere? Oare trebuie să rămână fără nici o soție? Cum altfel ar putea face cunoștință cu tinerele fete dacă nu în cadrul acestor reuniuni mondene?

14. Oricum, noi nu frecventăm decât familii cinstite, care aparțin aristocrației și care ne vizitează la rândul lor.

15. Dacă ne cere așa ceva, Dumnezeu nu are cum să fie un înțelept! Dacă am face ceva rău, ar fi altceva, dar noi nu facem decât să ne distrăm în maniera cea mai inocentă din lume! Cum este posibil ca Dumnezeu să condamne comportamentul nostru?”

16. Dar Danel le-a răspuns: „O, femeilor! Văd că murmurați împotriva dispozițiilor lui Dumnezeu! Oare nu știți cum îi pedepsește El pe cei care se opun voinței Sale? Voi aveți impresia că ceea ce v-am spus este prea meschin pentru a proveni de la Dumnezeu, ba chiar aveți tupeul să afirmați că în aceste condiții, Dumnezeu nu poate fi un înțelept!

17. O, nebunelor și oarbelor! Cine a creat muștele și țânțarii, praful și fiecare fir de păr de pe capul vostru? Aceste aspecte ale creației par nesemnificative, dar Dumnezeu se ocupă de fiecare dintre ele în parte!

18. Cine știe cel mai bine ce este potrivit și ce nu pentru creația sa, dacă nu meșterul care a creat-o? Iar atunci când acest Meșter ne dăruiește regulile de viață pe care ar trebui să le respectăm, nu credeți că ar trebui să le acceptăm imediat și să le punem în practică, cu cea mai mare recunoștință?

19. Dacă vouă vi se pare că răul este minimal și derizoriu, mai ales că v-ați obișnuit deja cu el, asta înseamnă că la fel ar trebui să i se pară și lui Dumnezeu?

20. O, Dumnezeu nu se va supune niciodată imensei noastre nebunii. În schimb, noi, creaturile Sale, avem datoria sacră de a ne supune întru totul voinței Sale, căci numai El știe ce este cel mai bine pentru noi!

21. Nu este adevărat că o singură picătură de otravă poate face zece vedre de apă să devină toxice și imposibil de băut? În schimb, dacă adăugăm o picătură de apă la zece vedre de otravă, devine oare aceasta inofensivă?

22. După cum puteți constata, moartea este mai puternică decât viața, iar noi ne putem pierde cu cea mai mare ușurință propria viață! În aceste condiții, cel mai bun lucru pe care îl putem face este să respectăm regulile și legile care ne sunt date, exact așa cum dorește Domnul Vieții! Înțelegeți ce vă spun și terminați cu protestele! Amin”.

Author:  1% [ 11.5.2019, 21:45 ]
Post subject:  Capitolul 183

Capitolul 183
Femeile îl chestionează pe Danel. Minunatul răspuns al lui Danel referitor la întrunirile mondene și la influența lor nefastă asupra ființelor umane.
(16 decembrie 1843)

1. După ce Danel a tăcut, mai mulți tineri, precum și un anumit număr de femei, s-au apropiat de el și i s-au adresat astfel:

2. „Onorabil și foarte stimat tovarăș al soților și părinților noștri! Ți-am ascultat cu cea mai mare atenție discursul și am constatat că acesta a cuprins numeroase lucruri echitabile și corecte, dar și destule lucruri imposibil de înțeles!

3. De aceea, dorim să te întrebăm ce ai dorit să spui atunci când ai vorbit despre picătura de otravă din cele zece vedre de apă și invers, despre picătura de apă din cele zece vedre de otravă? Pe de altă parte, ni se pare greu de înțeles cum ne-am putea întâlni în numele lui Dumnezeu. Spune-ne mai multe despre aceste două aspecte importante, astfel încât totul să ne devină cât se poate de clar!”

4. Danel a cugetat o vreme, după care le-a răspuns: „Ei bine, ascultați-mă! Prin grația Domnului care mă iluminează din sanctuarul Său, vă voi explica lucrurile astfel încât să vă devină la fel de clare ca și lumina zilei atunci când soarele strălucește pe cer la amiază, chiar dacă la ora actuală cerul este întunecat din cauza fumului care iese din vulcanii din apropiere!

5. Voi sunteți ca niște vase în care se află o apă vie și sfântă, respectiv viața voastră, a cărei sursă se află în Dumnezeu. Reuniunile și jocurile de societate sunt o otravă pentru spiritul vostru viu, căci ele vă fac să îl uitați din ce în ce mai mult pe Dumnezeu, din cauza bârfelor și a plăcerilor la care vă dedați, adeseori cu prețul defăimării rușinoase a altor persoane inocente, precum și a jocurilor stupide care vă amuză atât de tare, făcându-vă să uitați de voi înșivă! Din cauza orgoliului stimulat de flatările celor din jur, voi ajungeți să credeți astfel că lumea exterioară este cauza care v-a dat naștere și că mântuirea umanității depinde direct de trăncănelile și de buna voastră dispoziție!

6. Iată, acest comportament al vostru se opune iubirii față de aproape, și deci ordinii divine, dovedindu-se implicit o otravă pentru viața spiritului vostru insuflat cândva de Dumnezeu, la fel ca o apă vie și sfântă!

7. O singură picătură din această otravă (care corespunde unei mici vizite aparent inocente) corupe cu ușurință spiritul, care devine astfel neputincios și slăbește în sufletul vostru. Lăsat liber, acesta din urmă se bucură din ce în ce mai tare de orgoliul său și încearcă să obțină recunoașterea propriei sale măreții din partea celor din jur.

8. Sufletul acționează în acest fel din cauza slăbirii spiritului otrăvit din inima sa. El nu mai este interesat de lucrurile sfinte și sfârșește prin a crede că el însuși reprezintă principiul dominant al vieții, fapt în întregime greșit, căci orice suflet care animă corpul vine de jos, spre deosebire de spirit, care vine de sus pentru a elibera sufletul decăzut de impuritățile sale în decursul acestei vieți pământești! Puțini oameni cunosc această învățătură secretă, dar extrem de importantă!

9. Această eliberare nu se poate produce decât prin grația lui Dumnezeu, care ne-o acordă numai în măsura în care nu facem tot ce ne stă în puteri pentru a ne corupe și mai puternic spiritul, ci dimpotrivă, ne organizăm astfel viața încât să fim la unison cu voința sfântă a Celui care ne-a dăruit-o pentru a ne bucura de ea în prezentul etern.

10. Cred că v-am explicat suficient de clar la ce se referea parabola cu picătura de otravă din cele zece vedre de apă.

11. În ceea ce privește cazul opus, nu cred că mai trebuie să adaug mare lucru! Atunci când omul este în întregime pervertit, cum l-ar mai putea ajuta o singură picătură de adevăr?

12. Așa cum nu poți stinge un incendiu uriaș cu o singură picătură de apă, la fel, nu poți schimba printr-un simplu avertisment o ființă coruptă de lumea exterioară.

13. Eu am lăsat deja multe picături de apă vie să curgă în inimile voastre, dar vechile voastre pasiuni continuă să mocnească în ele, căci nimeni nu le poate considera stinse. Ar fi probabil necesară o ploaie diluviană pentru ca marea voastră nebunie să se stingă! – Am fost suficient de clar?

14. În ceea ce privește singurele vizite justificate, care au loc în numele Domnului, cred că nu mai este necesar să vă vorbesc pe larg despre ele!

15. Analizați cu atenție aceste sfaturi și vă veți da rapid seama cum trebuie să ne vizităm reciproc în numele Domnului! Înțelegeți ce vă spun, în numele Celui care mi-a permis să vă vorbesc așa cum am făcut-o! Amin”.

Author:  1% [ 11.5.2019, 21:51 ]
Post subject:  Capitolul 184

Capitolul 184
Ohlad îl laudă pe Danel pentru excelentul lui discurs și îl invită să îi mulțumească Domnului.
(18 decembrie 1843)

1. După acest discurs, Danel s-a întors către Ohlad și i-a spus: „Frate, tu, care ai fost uns regele nostru autentic și purtător al puterii și al grației lui Dumnezeu cel unic, care guvernează tot ce există și care este de-a pururi sfânt, sfânt, sfânt –, ai fost martor că le-am împărtășit soțiilor și copiilor noștri voința Domnului! Nu pot garanta însă că acest lucru va folosi la ceva!

2. Fie ca grația Domnului și puterea regală care ți-a fost conferită să facă mai mult decât am putut face eu!”

3. Uimit la culme să îl audă pe Ohlad vorbind în acest fel, Ohlad i-a răspuns: „Adevăr îți spun, eu însumi nu aș fi putut vorbi mai bine decât ai făcut-o tu atunci când te-ai adresat soțiilor și copiilor noștri, și indirect fraților noștri!

4. Cuvintele tale au fost atât de adevărate și de bogate în sensuri spirituale încât nu puteau proveni decât din gura Domnului.

5. Dacă astfel de argumente vor rămâne fără efect, numai judecata și pedeapsa cea mai severă mai poate face ceva pentru acești oameni!

6. Sunt însă absolut convins că nu ai vorbit în zadar, iubitul meu frate! Căci am văzut cum toate ascultătoarele tale s-au interiorizat puternic, îndeosebi atunci când le-ai dat exemplul cu picătura de otravă din cele zece vedre de apă curată, și invers!

7. Să le lăsăm acum să asimileze cuvintele tale, și sunt absolut sigur că le vor accepta și că se vor conforma în întregime lor atunci când spiritul care le-a animat le va lua în posesiunea sa.

8. El le-a impregnat deja cu drojdia sa. Atunci când Domnul va adăuga căldura iubirii Sale, aluatul pe care tocmai l-ai pregătit va începe să crească de la sine! Înțelegi ce îți spun?

9. Iar acum însoțește-mă până la poarta templului și îngenunchează în fața sfintei prezențe a Domnului, pentru a-i mulțumi din inimă pentru imensa grație pe care ți-a acordat-o făcându-te să vorbești cu atâta înțelepciune. De asemenea, roagă-te Lui pentru ca efortul tău să aibă succes!

10. Eu o voi lua înainte și voi face același lucru în fața altarului sacru, însoțit de miniștrii mei. Când Domnul te va chema, ridică-te și intră în templu cu o atitudine de respect maxim și cu iubirea cea mai umilă, iar Domnul îți va da indicațiile pe care va trebui să le urmezi în continuare. Iar acum, să trecem la fapte, în numele Lui sfânt! Amin”.

Author:  1% [ 11.5.2019, 22:01 ]
Post subject:  Capitolul 185

Capitolul 185
Cuvintele adresate de Domnul lui Ohlad și Danel pe tema venerării juste a lui Dumnezeu. Ohlad și Danel sunt descendenții lui Kisehel. Domnul invită toate popoarele să se căiască.
(19 decembrie 1843)

1. De îndată ce a ajuns la poarta templului, Danel a căzut cu fața la pământ și a început să se roage, așa cum i-a recomandat Ohlad.

2. Acesta din urmă a intrat în templu și, plin de venerație, a îngenuncheat și el în fața tabernacolului, după care a început să se roage lui Dumnezeu în inima sa.

3. Părintele divin i-a răspuns din mijlocul norului Său: „Ohlad, îți spun, ridică-te, căci nu simt nevoia să te las să te umpli de praf în fața Mea!

4. Cel care Mă recunoaște în inima sa, plin de iubire, Mă adoră într-o măsură suficientă, la fel ca și cel care este plin de smerenie în sufletul său! Ceea ce faci cu corpul tău nu are nici o valoare în ochii Mei, întrucât nu reprezintă decât o ceremonie moartă care aparține vanității acestei lumi exterioare și nu simbolizează decât orbirea și nebunia oamenilor.

5. Ridică-te, așadar, și du-te să-i spui fratelui tău Danel să facă la fel. După ce se va ridica de la pământ, condu-l în interiorul templului și îi voi revela Eu Însumi ce va avea de făcut în continuare, în numele Meu!”

6. Ohlad s-a ridicat imediat în picioare și a plecat să îi transmită lui Danel voința Domnului. Cei doi s-au întors împreună în templu.

7. După ce au ajuns în fața altarului, Domnul i-a spus lui Danel:

8. „Danel, te cunosc foarte bine; tu ești un descendent al lui Kisehel, cel care i-a poruncit lui Lameh să construiască acest templu.

9. Contrar voinței Mele, strănepoții lui Kisehel au coborât la șes, iar tu ești al șaptelea membru în succesiune directă al descendenților săi.

10. Adevăr îți spun: dacă tu și Ohlad nu ați face parte din rândul descendenților lui Kisehel, templul nu s-ar fi deschis niciodată în fața voastră. Singurul motiv pentru care Mi s-a făcut o dată în plus milă de acest popor recalcitrant, astfel încât Mi-am propus să îl chem din nou la Mine, făcându-Mi cu putere auzită vocea, este faptul că voi doi sunteți urmașii credinciosului Meu Kisehel, ușor de recunoscut, cu toată îndărătnicia de care ați dat dovadă la început.

11. Ohlad, te-am uns rege, iar tu Mi l-ai adus în scurt timp pe fratele tău Danel și pe ceilalți 98 de frați. De aceea, suveranitatea ta asupra acestui oraș va fi asigurată de acum înainte, atât timp cât vei continua să acționezi urmând Cuvântul Meu. Cei zece martori care se găsesc aici vor avea datoria să te ajute întotdeauna, căci și ei sunt descendenții aceluiași Kisehel.

12. Cât despre tine, Danel, tu ești deja uns prin cuvintele pe care le voi rosti în continuare! Pune-ți mâinile pe frații tăi, pentru ca și ei să fie consacrați cu această ocazie!

13. După ce vom încheia această ceremonie, plecați în toate regiunile pământului și propovăduiți popoarelor adevărata căință. Dacă veți obține rezultate bune într-un loc, plecați mai departe și procedați la fel. Dacă nu veți obține rezultate satisfăcătoare, pregătiți-i pe oameni să se confrunte cu mânia Mea și cu judecata pe care le-am promis-o, care se va abate asupra lor dacă nu se vor converti în întregime! – Iar acum, primiți binecuvântarea Mea!”

14. După care Domnul l-a binecuvântat pe Danel cu o mână care a apărut din norul alb și pe care au văzut-o cu toții. În final, el i-a poruncit să treacă fără întârziere la treabă și i-a recomandat să utilizeze fără restricție puterea focului în cazul celor care idolatrizează această lume exterioară.

15. Danel a depus jurământ în fața Domnului că va face tot ce i-a spus, după care a plecat imediat să își îndeplinească misiunea, însoțit de Ohlad și de miniștrii săi.

Author:  1% [ 11.5.2019, 23:10 ]
Post subject:  Capitolul 186

Capitolul 186
Binecuvântarea celor 98 de mesageri. Lamentările femeilor și cuvintele de consolare ale unuia din cei zece miniștri.
(20 decembrie 1843)

1. Când micul grup a ajuns în curtea exterioară a templului, toți membrii săi i-au mulțumit Domnului din toată inima și L-au slăvit pentru bunătatea Sa nemărginită. În final, Ohlad a închis din nou templul, după care s-a îndreptat împreună cu Danel și cu cei zece miniștri către grupul foștilor consilieri, pentru a le împărtăși voința Domnului.

2. După ce întregul grup a aflat ce așteaptă Dumnezeu de la ei, dându-și consimțământul din toată inima să contribuie la această misiune, Danel și-a pus mâinile pe ei și cu toții au fost umpluți cu spiritul și cu forța lui Dumnezeu, pe care L-au slăvit din toată inima.

3. În timp ce continuau să îl laude pe Dumnezeu, ei au ieșit din curtea exterioară, unde îi așteptau cu nerăbdare soțiile și copiii lor, cărora le-au anunțat voința divină.

4. Auzind că soții și părinții lor urmau să plece în lumea largă, părăsindu-i pentru o lungă perioadă de timp, sau poate chiar pentru totdeauna, femeile și copiii au început să se vaite și să-și smulgă părul din cap. Unele au izbucnit în plâns, altele au început să urle de-a dreptul, sau chiar să profereze blasfemii împotriva lui Dumnezeu.

5. Atunci, cei zece miniștri s-au apropiat de ele și le-au poruncit cu toată severitatea să tacă, dacă nu doreau să fie pedepsite.

6. Aceste cuvinte imperative rostite cu o voce de tunet au avut un efect imediat asupra femeilor și asupra copiilor lor adulți, reducându-i pe toți la tăcere.

7. Când pacea a fost astfel restabilită, unul din cei zece miniștri s-a adresat astfel protestatarilor (îndeosebi femeilor):

8. „Fiți rezonabile! Cum v-ați putea opune voinței lui Dumnezeu? Cine contează mai mult: Dumnezeu sau voi, cu marea voastră nebunie?

9. Credeți că dacă soții voștri vor îndeplini voința divină, Dumnezeu vă va abandona?

10. Singura voastră preocupare de acum înainte ar trebui să fie aceea de a vă face agreabile în fața lui Dumnezeu. În rest, nu ar trebui să vă preocupe nimic altceva, căci Domnul se va ocupa de toate, mult mai bine decât voi!

11. Dacă soții și părinții voștri ar fi siliți să nu îndeplinească voința lui Dumnezeu din cauza voastră, Domnul ar arunca asupra pământului focul divin și ați pieri cu toții în flăcările mâniei Sale!

12. Spuneți-mi: ați prefera această soartă în loc să-i lăsați pe soții voștri să plece și să îndeplinească voința lui Dumnezeu, în timp ce Tatăl vostru ceresc se va ocupa de voi?”

13. Aceste câteva cuvinte le-au readus pe femei în simțiri. Ele și-au binecuvântat soții și s-au rugat Domnului să le îngăduie să se întoarcă bine sănătoși acasă atunci când va găsi El de cuviință.

14. Atunci, din cer s-a auzit o voce puternică, ce a spus: „Aceasta este voința Mea! Ceea ce este necesar se va întâmpla!”

15. După care toată lumea s-a întors acasă, iar a doua zi consilierii s-au pregătit de plecare, însoțiți de numeroase binecuvântări. Singur Midehal a fost nevoit să rămână în oraș, din cauza urechilor sale foarte lungi.

Author:  1% [ 11.5.2019, 23:17 ]
Post subject:  Capitolul 187

Capitolul 187
Cei trei ani de misionariat ai mesagerilor divini. Marele arc de triumf al recunoștinței. Mustrările Domnului.
(21 decembrie 1843)

1. Timp de trei ani, misionarii noștri au anunțat Cuvântul lui Dumnezeu în toate regiunile populate de oameni. Din când în când, ei au întâmpinat rezistență din partea unora dintre ei, dar de cele mai multe ori au reușit să-i determine pe oameni să se căiască, folosindu-se de puterile lor miraculoase.

2. În ceea ce privește orașul Hanoh, aici ordinea a fost restabilită într-un interval de timp mult mai scurt, chiar dacă locuitorii din cartierele rezidențiale au dat la început dovadă de o mare încăpățânare.

3. În cel de-al patrulea an, cei 99 de mesageri s-au întors acasă, vii și nevătămați, anunțându-i lui Ohlad vestea cea bună, cum că ordinea domnea din nou pe întregul pământ.

4. Ohlad și cei zece miniștri i-au oferit atunci un mare sacrificiu Domnului și întreaga populație a orașului a fost invitată la ceremonie.

5. Acest sacrificiu consta într-un arc de triumf uriaș, a cărui construcție a fost poruncită de Ohlad într-un loc din afara orașului. Înălțimea arcului era de aproximativ 100 de stânjeni (circa 188 de metri), iar lungimea și lățimea lui aveau aceleași dimensiuni. Arcul de triumf era construit din blocuri de marmură albă, frumos șlefuită.

6. Într-un singur an, această construcție cu o alură majestuoasă a fost terminată. La fel ca în cazul templului, în vârful arcului a fost plasat un altar din aur curat, pe care a fost ridicată o tăbliță din același material pe care era încrustat cu nestemate numele lui Iehova.

7. Mii de muncitori au lucrat la această construcție faraonică, la care au contribuit oameni din toate clasele sociale.

8. Când această operă (a cărei ridicare reprezenta în sine un act de recunoștință) a fost terminată, poporul a ieșit pe străzile orașului. În prezența unei mulțimi imense, Ohlad și cei zece miniștri ai săi, precum și de cei 99 de consilieri, și-au făcut intrarea triumfală în metropolă, lăudându-L și slăvindu-L cu voce tare pe Dumnezeu.

9. După această sosire triumfală, a cărei splendoare a depășit tot ce v-ați putea imagina pe pământ în aceste zile, Ohlad și tovarășii săi s-au îndreptat către templu și i-au adus Domnului o ofrandă vie de recunoștință în inimile lor.

10. Dar Domnul i-a spus regelui: „Ohlad! Ai făcut un lucru pe care nu ți l-am cerut Eu, urmându-ți propriul impuls interior!

11. Mi-ai construit un arc de triumf într-un elan de recunoștință profundă, iar Eu îți spun că ai procedat corect! Dar tu ai pus numele Meu la vedere, și aici ai greșit, căci numele Meu trebuie situat întotdeauna în zona cea mai intimă și mai secretă a inimii!

12. De aceea, du-te și, drept penitență pentru această greșeală, construiește un templu asemănător acestuia chiar în vârful monumentului, astfel încât numele Meu să se găsească în final în interior. În caz contrar, vei transforma sanctuarul într-un loc al idolatriei! Haide, du-te și fă ce ți-am spus! Amin”.

13. Plin de căință, Ohlad a ieșit din templu și s-a apucat de treabă chiar începând de a doua zi.

Author:  1% [ 11.5.2019, 23:28 ]
Post subject:  Capitolul 188

Capitolul 188
Noul templu situat deasupra arcului de triumf. Începutul păgânismului. Divergențele de opinie născute din egoism.
(22 decembrie 1843)

1. Într-un singur an, templul a fost terminat, fiind întru totul asemănător cu cel al lui Lameh. Locul din jurul edificiului a fost nivelat și înconjurat cu o balustradă aurită, astfel încât vizitatorii să nu riște să cadă de pe arcul de triumf.

2. Clădirea era magnifică și era vizitată zilnic de mii de persoane, spre deosebire de templul lui Lameh, care era puțin frecventat, parțial din cauza fricii și parțial pentru că nu se afla într-unul din locurile preferate de promenadă ale orașului.

3. În următorii zece ani, un întreg oraș s-a dezvoltat în jurul arcului de triumf, fiind constituit numai din hanuri în care se cazau numeroșii pelerini, în schimbul unei sume foarte modeste, dar cu atât mai echitabile.

4. Din păcate, în timp a apărut o nouă plagă, un fel de păgânism care îi separa pe oameni, făcându-i să se certe pentru a stabili în care din cele trei temple își manifesta cel mai pregnant Dumnezeu grația și iubirea Sa.

5. Nimeni nu prefera templul lui Lameh, din acoperișul căruia ploua tot timpul cu tunete și trăsnete, ceea ce îi făcea pe oameni să se teamă pentru viața lor.

6. În templul de pe munte vânturile erau prea puternice, așa că oamenii nu aveau senzația că Dumnezeu își distribuia cu prea mare generozitate grația.

7. În schimb, toată lumea adora noul templu, considerând că este de departe preferatul lui Dumnezeu. De aceea, se considera o datorie de onoare să te duci să i te închini lui Dumnezeu la acest templu!

8. În mod evident, această filozofie simplistă le displăcea profund locuitorilor din Hanoh care își aveau casele în jurul templului lui Lameh. Desigur, revolta lor nu avea nimic de-a face cu autenticitatea clădirii, ci doar cu slabele lor venituri rezultate din închirierea camerelor pentru pelerinii veniți la templu. Și totuși, ei știau foarte bine că Lameh a clădit acest templu în numai șapte zile, la porunca lui Dumnezeu.

9. Hotelierii care s-au stabilit în jurul muntelui pe care se afla templul înțelepciunii gândeau exact la fel: „La ce vă folosesc toate vizitele voastre la noul templu dacă rămâneți ancorați în prostia voastră? Pe muntele nostru este situat templul veritabil al lui Dumnezeu, pe care Acesta l-a vizitat de nenumărate ori și de unde își revarsă înțelepciunea asupra pelerinilor pioși! Mergeți și îl vizitați, căci numai aici veți putea obține înțelepciunea!”

10. Ohlad și miniștrii săi erau martorii acestui proces absurd, dar nu puteau să intervină, căci oamenii veneau în pelerinaj din toate colțurile lumii, erau foarte cucernici și se emoționau teribil atunci când vizitau locurile sacre, slăvind numele lui Dumnezeu cel unic. De aceea, regele era nevoit să asiste neputincios la această luptă între cele trei partide ale templelor, căci din punct de vedere exterior, fiecare își susținea propriile drepturi.

11. Tot ce a putut face Ohlad a fost să angajeze mai mulți ghizi la noul templu, care să le vorbească cu înțelepciune oamenilor, călăuzindu-i, dar această măsură nu a reușit să pună capăt gâlcevii.

12. Suita evenimentelor care vor urma va arăta fructele otrăvite care au apărut ca urmare a acestui dezacord.

Author:  1% [ 11.5.2019, 23:34 ]
Post subject:  Capitolul 189

Capitolul 189
Menținerea ordinii în Hanoh până la moartea lui Ohlad și a miniștrilor săi. Fiul lui Ohlad devine rege și începe să cârtească împotriva Domnului.
(23 decembrie 1843)

1. Atât timp cât Ohlad și miniștrii săi au rămas în viață, străduindu-se din răsputeri să mențină ordinea divină, împreună cu cei 99 de consilieri, totul a decurs relativ fără probleme. Totuși, ei nu au reușit niciodată să extirpe în întregime răul care mocnea într-un oraș de asemenea dimensiuni.

2. Dat fiind că teatrele, luptele de animale și reuniunile galante au fost interzise prin lege, iar vizitele reciproce nu mai erau permise decât pentru a discuta despre Dumnezeu, ele au fost înlocuite cu pelerinajele religioase, care au căpătat o adevărată alură mondenă. Oamenii se foloseau de aceste ocazii pentru a-și alunga plictiseala, fără ca altcineva să poată obiecta. Aceasta este una din perfidiile lui Satan, care se folosește de orice instrument pentru a-și atinge scopurile sinistre.

3. Oricum, așa cum spuneam mai devreme, aceasta era doar iarba rea din mijlocul recoltei bune, pe care, prin zelul și perseverența lor, Ohlad și miniștrii săi au reușit să o elimine în mare parte, atât cât era posibil.

4. Din păcate, fiul lui Ohlad, care i-a succedat la tron, era mult mai neglijent decât tatăl său.

5. Ori de câte ori îl invitam, în interiorul templului, la mai multă fervoare, îmi răspundea: „Doamne, dă-mi forța miraculoasă a miniștrilor tatălui meu, care au știut să conducă cu ajutorul ei toate popoarele pământului, și la fel voi proceda și eu, făcându-le încă și mai fericite! Totuși, Doamne, dacă ești de acord să îmi dăruiești această putere, nu o face doar pentru ziua de astăzi sau pentru cea de mâine, ci dăruiește-mi-o până la sfârșitul vieții, astfel încât să pot conduce popoarele fără ajutorul unor miniștri!”

6. Deși îl asiguram de fiecare dată că îl voi ajuta într-o manieră miraculoasă ori de câte ori va avea nevoie de ajutorul Meu, el nu înceta să îmi solicite această forță atotputernică, sub pretextul că ea îl va face să acționeze cu mai mult zel în favoarea menținerii ordinii juste.

7. Văzând că refuz în continuare să îi dăruiesc ce îmi cerea, el s-a supărat pe Mine și într-o zi Mi-a spus: „O, Doamne, dacă nu dorești să îmi conferi această putere și preferi să o utilizezi Tu Însuți în diferite circumstanțe extraordinare, deși eu Te rog de atâtea zile să mi-o dai, atunci nu ai decât să Te urci Tu Însuți pe tron și să domnești asupra popoarelor! Cât despre mine, scutește-mă de această misiune obositoare!”

8. Văzând că se află tot timpul într-un dezacord cu Mine pentru că nu îi dăruiesc puterea miraculoasă pe care și-o dorea atât de mult (nu atât de dragul popoarelor pe care le păstorea, ci mai mult dintr-o pasiune personală), acest descendent al lui Ohlad nu s-a preocupat decât într-o manieră extrem de superficială de treburile regatului.

9. Pelerinii au devenit din ce în ce mai numeroși, căci locurile de pelerinaj se înmulțeau pe zi ce trece. În acest fel, fostele reuniuni de salon au fost înlocuite cu cele fals religioase.

10. Idolatria s-a generalizat astfel în scurt timp. Oamenii nu Mă mai adorau pe Mine în inimile lor, într-o manieră directă și vie, ci se închinau cu ardoare tăblițelor aurite cu numele Meu.

11. M-am văzut astfel nevoit să pedepsesc poporul și pe rege trimițându-le tot felul de molime, dar este greu să mai trezești un spirit care a devenit călduț (pierzându-și ardoarea).

12. După fiecare pedeapsă, regele venea să Mă caute în templu, dar nu pentru a-Mi implora grația și compasiunea, ci numai pentru a se certa cu Mine și pentru a-Mi face tot felul de reproșuri.

13. În această perioadă, prostituția s-a răspândit într-o manieră devastatoare, motiv pentru care M-am văzut nevoit să trimit peste oraș o mică epidemie de ciumă, în timpul căreia au murit 200.000 de persoane. Din fericire pentru restul orașului, epidemia a rămas localizată doar într-o singură regiune a acestuia, restul cartierelor rămânând neatinse (întregul oraș număra 12 milioane de locuitori). În urma acestei noi molime, regele a venit la templu și Mi-a spus:

14. „O, Doamne, de ce ne torturezi atât de lent? Mai bine distruge acest oraș dintr-o singură lovitură, inclusiv pe mine, și astfel vei pune capăt mult mai rapid acestei situații absurde!”

15. Dacă îl pedepseam în timpul acestor întâlniri, regele îmi spunea: „Sigur, lovește-mă! Este o onoare pentru bietul rege al Hanohului să fie lovit de însuși Domnul și Dumnezeul său!”

16. Dacă îi trimiteam o boală, le poruncea servitorilor să îl transporte cu lectica până la templu și se lega de Mine într-o manieră plină de dispreț. Din când în când, îmi promitea să Mă asculte, dar au fost și cazuri în care M-a amenințat pur și simplu!

17. Într-adevăr, acest rege, pe nume Dronel, a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru a-Mi pune răbdarea la cea mai grea încercare! L-am lăsat totuși să domnească timp de 50 de ani, căci în afară de momentele sale de mânie, Mă iubea sincer în inima sa.

Author:  1% [ 11.5.2019, 23:53 ]
Post subject:  Capitolul 190

Capitolul 190
Kinkar, fiul lui Dronel, preia guvernarea regatului. Discursul de abdicare al lui Dronel, adresat Domnului. Răspunsul Domnului. Falsul legământ al lui Kinkar. Pericolele naturalismului.
(27 decembrie 1843)

1. Dronel avea un fiu pe nume Kinkar, pe care l-a asociat la guvernare încă din timpul vieții. După 50 de ani de domnie, văzând că nu a reușit să obțină de la Dumnezeu puterea miraculoasă pe care și-o dorea cu atâta ardoare, el s-a adresat astfel Domnului:

2. „Doamne, timp de 50 de ani m-am încăpățânat să îi ajut pe oameni fără a ține cont de propria mea suferință. Tu ai văzut chinul meu, dar nu mi-ai sărit în ajutor! Ori de câte ori Te-am rugat să îmi conferi puterea Ta miraculoasă, unicul lucru care m-ar fi putut ajuta în mod eficient în acest efort, Tu Te-ai retras sau nu mi-ai dat nici un răspuns, ori m-ai amenințat și chiar m-ai pedepsit!

3. Și totuși, am încercat din toate puterile mele să fac tot ce mi-a stat în puteri și nu Te-am uitat niciodată! Mi-am iubit poporul mai mult decât propria viață, acesta fiind motivul pentru care m-am certat întotdeauna cu Tine atunci când îl făceai să sufere.

4. Acum am îmbătrânit. Mă simt slab și foarte obosit. Tânjesc după odihnă.

5. Fiul meu mai mare, Kinkar, este un bărbat puternic, cu capul și inima la locul lor. De aceea, îi voi înmâna lui sceptrul, coroana și tronul meu, și odată cu ele, și splendorile acestui templu. Susține acest gest, Doamne!

6. Căci nu fac acest lucru în propriul meu interes, ci în interesul Tău și al poporului meu. Cred că nu dorești să acționezi împotriva acestui gest favorabil Ție…”.

7. Domnul i-a răspuns astfel lui Dronel: „Ascultă! Eu nu mai pot veni în ajutorul oamenilor! Ei fac ce doresc și nu mai țin demult cont de sfaturile Mele. De aceea, le-am dăruit o libertate totală!

8. Tu ți-ai numit fiul rege prin propria ta autoritate! În consecință, el va domni asupra poporului, fără ca Eu să Mă opun. Căci nici tu nu ții vreo dată cont de sfaturile Mele, considerându-te probabil mai înțelept decât Mine, Creatorul tuturor lucrurilor!

9. Așa cum îi acord poporului întreaga libertate, la fel ți-o acord și ție, precum și acestor temple. De acum înainte, îngerii Mei și norul Meu vor dispărea pentru totdeauna din ele!

10. Aveți însă grijă ce veți face cu această libertate excesivă!

11. De acum înainte, Eu nu vă voi mai pedepsi, până când nu va suna marele ceas!

12. Atunci când va suna ceasul, după perioada de timp pe care am prestabilit-o pentru voi, ferice de cei pe care îi voi găsi activi și care îmi vor respecta voința, care vă este binecunoscută, dar vai celor care nu o vor respecta!

13. Hanoh, ai coborât foarte jos! De aceea, asupra ta se va abate mai întâi mânia Mea! Amin”.

14. Dronel i-a împărtășit fiului său Kinkar cele aflate de la Dumnezeu, după care i-a predat complet frâiele guvernării, recomandându-i totuși să nu impună poporului alte legi decât cele date de Domnul prin intermediul lui Ohlad.

15. Kinkar a jurat pe numele sfânt din templu să respecte sfatul tatălui său.

16. Când el a făcut acest jurământ, Spiritul lui Dumnezeu a dispărut din templu, căci jurământul era fals, iar Kinkar abia aștepta să și-l încalce de îndată ce tatăl său avea să moară.

17. În momentul în care Dronel a intrat din nou în templu, el a văzut imediat că altarul era gol. Cutremurat, L-a strigat pe Domnul, dar apelul său a rămas fără răspuns. De aceea, el a părăsit templul și s-a dus să îi povestească ce s-a întâmplat lui Kinkar.

18. Acesta i-a răspuns însă: „Întreaga natură este opera lui Dumnezeu. De vreme ce Acesta nu mai dorește să îi venerăm numele, ne vom închina în fața operelor Sale! Nu crezi că acest lucru este foarte corect?”

19. Dronel l-a lăudat pe Kinkar și a pus astfel prima piatră de temelie a întregii idolatrii.

Author:  1% [ 13.5.2019, 06:02 ]
Post subject:  Capitolul 191

Capitolul 191
Regele Kinkar adună legile divine în două cărți. Dronel își omagiază fiul pentru acest gest.

1. După un an, Kinkar s-a sfătuit cu tatăl său și i-a spus: „Tată, ascultă-mă, mi-a venit o idee bună!

2. După cum știi, Dumnezeu ne-a părăsit fără vreun motiv aparent, căci nici unul dintre noi nu L-a trădat! Din fericire, noi nu dorim să răspundem la rău cu rău, ci dimpotrivă, dorim să-i rămânem credincioși, așa cum nici o creatură nu i-a fost vreodată în întreaga Sa creație!

3. În acest scop, am adunat în decursul acestui an toate legile lui Dumnezeu și le-am scris în două cărți!

4. Da, am trimis chiar mesageri pe înălțimile sacre! Aceștia nu au întâlnit decât oameni foarte bătrâni, - n-o să-ți vină să crezi, dar acești oameni i-au cunoscut personal pe legendarul prim om de pe pământ! Se pare că mai trăiește în munți un om foarte bătrân, contemporan cu Lameh, cel care a construit cele două temple!

5. Mesagerii mei au descoperit că locuitorii din munți au o concepție de viață plină de profunzime și au primit de la ei o carte plină cu principii divine, despre care se spune că ar fi fost scrisă de un înțelept pe nume Enoh, un om care trebuie să fi fost foarte pios, căci a trăit tot timpul în prezența vizibilă a lui Dumnezeu, fiind numit de Acesta marele Său preot.

6. Ei bine, eu am adunat toate aceste comori cu adevărat sacre și am creat această carte, pe care o aduce servitorul meu. Ea are o lungime de trei picioare, o lățime de două picioare și o înălțime de un picior, și este alcătuită din o sută de pagini create dintr-un metal foarte rezistent. Este vorba de un amestec de aur, argint și cupru.

7. Iată, toate paginile cărții sunt acoperite cu caractere distincte, și nu există nici măcar un singur cuvânt care să vină de la mine, căci nu am pus în carte decât ce am învățat de la înțelepții din munți și de la șes, și tot ceea ce corespunde legii divine.

8. După cum știi, mă pricep de minune să mânuiesc creionul de ardezie, așa că am reușit să scriu această carte într-un singur an.

9. Întreaga lucrare nu tratează decât despre voința lui Dumnezeu în raport cu umanitatea de pe acest pământ. De aceea, ea trebuie să rămână pentru totdeauna cartea de căpătâi a puterii de stat, și nici o altă lege nu trebuie dată oamenilor decât cea care se găsește în această carte.

10. În continuare, îmi propun să duc această carte la templu, în decursul unei mari ceremonii întru slava lui Dumnezeu. O voi plasa apoi pe altarul cel gol și ea va lua locul fostului sanctuar.

11. Voi numi apoi preoți care nu vor avea altă menire decât să studieze această carte și să instruiască poporul, transmițându-i principiile din ea.

12. Cartea se va numi „Scrierea sfânt㔠(sanah scritt) și „Mântuirea voastr㔠(Seant ha vesta).

13. Orice om care va îndrăzni să schimbe vreun cuvânt din această carte sau să modifice principiile existente va fi pedepsit cu moartea.

14. Mai am în pregătire și o a doua carte, în care voi menționa toate actele lui Dumnezeu și regulile de comportament pe care le-a instituit El. Am scris deja o mie de pagini din această carte, cu ajutorul lui Arbial (lucrătorul specializat în scrierea pe metal), care se va numi „Istoria sfântă a lui Dumnezeu” (Seant hiast elli). Ce zici, tată, de ce am realizat în această perioadă?”

15. Auzind aceste cuvinte, Dronel s-a bucurat și a spus:

16. „Adevăr îți spun: tu ai făcut mai mult pentru Dumnezeu într-un singur an decât am făcut eu în 50. Sunt convins că El te va binecuvânta pentru acest lucru așa cum nu l-a binecuvântat nici măcar pe tatăl meu, Ohlad. Căci nici el, nici eu nu ne-am ocupat deloc de munții sacri!

17. Lăudat fie Domnul, Dumnezeul nostru, dar și tu, fiul meu multiubit, care te-ai dovedit astfel demn de acest regat atât de măreț! Amin”.

Author:  1% [ 13.5.2019, 06:11 ]
Post subject:  Capitolul 192

Capitolul 192
Cartea legii a lui Kinkar este plasată pe altarul templului. Kinkar – „demnitarul lui Dumnezeu” pe pământ. Decadența spirituală a orașului Hanoh.
(30 decembrie 1843)

1. Aceste elogii l-au flatat teribil pe Kinkar, pe care l-au bine dispus peste măsură. De aceea, chiar a doua zi el a dispus transportarea cu mare pompă a cărții legii în interiorul templului, pentru a o depune pe altar.

2. Kinkar a dispus apoi numirea a o sută de preoți considerați foarte culți și care au fost prezenți în timpul ceremoniei de transfer. Datoria lor strictă era de a citi și de a studia continuu această lucrare, astfel încât să poată vorbi în permanență poporului despre înțelepciunea divină.

3. Desigur, Kinkar s-a autonumit mare preot și le-a impus celor din jur un respect cvasi-divin.

4. Printre titlurile sacerdotale pe care și le-a acordat singur se numărau: „Mare demnitar al lui Dumnezeu pe pământ”, „Cunoscătorul voinței divine în ceea ce îi privește pe oameni și cunoscătorul înțelepciunii secrete a lui Dumnezeu”, „Plenipotențiarul lui Dumnezeu” și „Fiul cerului”.

5. Nimeni altcineva nu avea dreptul să își atribuie întâietatea într-un domeniu oarecare, căci primele o sută de poziții erau rezervate exclusiv pentru demnitățile sale. De altfel, nu îi era suficient să fie numit cel mai demn, etc. Oamenii aveau datoria să îl considere singurul om demn, singurul înțelept, și să îl salute plecându-se cu umilință până la pământ, ca și cum ei ar fi fost nimic prin comparație cu el.

6. Pe scurt, transferul cărții în interiorul templului i-a luat complet mințile lui Kinkar. Când, după zece ani, a terminat și „Istoria lui Dumnezeu”, pe care a transportat-o de asemenea într-un cufăr de aur la templu, el și-a ieșit complet din minți!

7. Preoții pe care îi numise și care îi cunoșteau slăbiciunea i-au atribuit titlurile cele mai neverosimile, care depășeau orice imaginație.

8. Așa se face că marele său nume sacerdotal a fost înscris cu litere mici pe o bandă de metal cu o lungime de 1100 de stânjeni (circa 550 de metri).

9. Această bandă putea fi rulată și era păstrată în templu ca obiect sfânt, în fața căruia toată lumea trebuia să se închine cu venerație.

10. În timpul marilor festivități religioase, banda era derulată în spirale și aranjată în jurul templului, și fiecare din cei o sută de preoți trebuia să citească 11 stânjeni din numele gigantic care era gravat pe ea.

11. Kinkar mai avea și alte nume (titluri), mai puțin lungi, care erau și ele înscrise pe benzi de metal identice.

12. Aceste nume ceva mai scurte trebuiau citite săptămânal, necesitând trei zile pentru a fi enunțate, în timp ce numele cel lung în integralitatea lui necesita o săptămână întreagă (căci, așa cum spuneam, banda cea lungă de 1100 de stânjeni era scrisă cu caractere foarte mici).

13. Aceasta era starea orașului Hanoh după numai 20 de ani. Nu cred că este greu de înțeles pentru cineva de ce acest mare oraș se îndrepta cu pași repezi către pierzania sa.

Author:  1% [ 13.5.2019, 06:14 ]
Post subject:  Capitolul 193

Capitolul 193
Înțelepciunea învățată de Kinkar. Înflorirea invențiilor și artelor. Orbirea și cultura blestemată a hanohienilor.
(2 ianuarie 1844)

1. Văzând că zelul său literar a reușit să arunce un întreg popor într-un veritabil delir al venerației, regele s-a gândit intens ce ar putea face pentru a crește și mai mult în ochii supușilor săi.

2. Era un spirit ingenios și avea multe cunoștințe dobândite în timpul copierii celor două cărți. De aceea, îi era ușor să inventeze tot felul de lucruri.

3. În câțiva ani, Hanohul s-a umplut de invenții și de artificii de toate felurile, căci zelul regelui îi stimula și pe alții să îl imite. Locuitorii orașului nu se mai gândeau la altceva decât să inventeze ceva nou, pentru a depune apoi noua invenție la picioarele suveranului lor.

4. Orașul Hanoh (la fel ca și celelalte orașe din jur) s-a umplut astfel cu tot felul de construcții mecanice dintre cele mai extraordinare, despre care posteritatea nu a păstrat nici o dovadă.

5. Oamenii au inventat mașinării care puteau îndeplini diferite funcții, cum ar fi: trasul, împinsul, aruncarea, presarea și ridicarea, fapt care le permitea să realizeze lucruri pe care societatea modernă nu și le poate nici măcar imagina (de altfel, acest lucru este de preferat).

6. Acești oameni au creat mașinării care le permiteau să arunce proiectile de 50.000 de kilograme la o distanță de o leghe cu o forță absolut terifiantă, în cadrul cărora electricitatea juca rolul principal. Ei au reușit să perfecționeze atât de mult această invenție încât au realizat cu ajutorul ei lucruri îngrozitoare.

7. Au inventat de asemenea praful de pușcă și armele de foc, pergamentul și hârtia. Cunoșteau puterea vaporilor de apă și o foloseau cu mult succes pentru invențiile lor.

8. Pe scurt, în materie de invenții și de artificii tehnice, Hanohul și orașele învecinate se aflau cu o mie de ani înaintea epocii actuale. Oamenii acelor vremuri au realizat toate aceste lucruri într-un interval de timp destul de scurt.

9. De pildă, sistemul optic nu reprezintă exclusiv o invenție a epocii voastre. Hanohienii au reușit și ei să construiască instrumente uriașe de mărire. Ei au reușit chiar să descopere mult mai multe aplicații ale științei aerostatice (știința echilibrului atmosferic) decât au reușit oamenii din epoca modernă (n.n. 1844). În plus, apreciau foarte mult muzica, și asta încă din timpul lui Lameh.

10. Nimic nu-i făcea lui Kinkar o plăcere mai mare decât o nouă invenție. Așa se face că asupra orașului Hanoh s-a abătut o adevărată ploaie de descoperiri noi, fără a mai pune la socoteală îmbunătățirea celor mai vechi.

11. Artele frumoase erau de asemenea foarte cultivate, fapt care a transformat în scurt timp Hanohul într-un uriaș palat magic. Kinkar se considera deja un fel de zeu pe pământ, situație la care a contribuit din plin și tatăl său, care încă mai trăia la acea vreme.

12. Kinkar nu înceta să repete: „Dacă am fi continuat să îl venerăm pe Dumnezeu în aspectul Său transcendent și insondabil, ne-am afla și la ora actuală în primul nostru stadiu de evoluție. De îndată ce am început însă să îi venerăm operele, am ajuns aproape la fel de puternici ca El, căci și noi suntem niște creatori, ba chiar mai inventivi decât El!”

Author:  1% [ 13.5.2019, 06:17 ]
Post subject:  Capitolul 194

Capitolul 194
Bogăția uriașă acumulată de orașul Hanoh și consecințele ei. Moartea lui Kinkar. Fiul lui, Japell, îi succede la tron. Legile și politica noului rege.
(3 ianuarie 1844)

1. Este inutil să mai menționez că toate aceste invenții au favorizat comerțul dintre hanohieni și celelalte popoare. Nu este de mirare că orașul a ajuns la un grad de prosperitate fără precedent și că toți locuitorii săi trăiau într-un fast nebun.

2. Consecințele unei bogății atât de mari nu sunt însă întotdeauna foarte aparente de la bun început.

3. Care sunt în general consecințele opulenței excesive? – Vom vedea în cel mai scurt timp.

4. Consecințele naturale ale bogăției excesive sunt: setea de putere, împietrirea inimii față de cei săraci și nevoiași, un apetit din ce în ce mai mare pentru satisfacerea plăcerilor trupești, dorința de confort și de lux, la care se adaugă uzura, avariția, invidia, ura, mânia, uitarea de Dumnezeu, excesele alimentare, desfrâul, idolatria, furturile, violurile și moartea. Toate aceste lucruri reprezintă consecințele naturale ale bogăției în exces.

5. Ce credeți? Și-au făcut ele apariția în Hanoh? – Atât timp cât Kinkar a continuat să vegheze asupra orașului, aceste vicii au rămas ascunse. După 43 de ani de domnie, Kinkar și-a găsit însă moartea violentă din cauza unui experiment cu o mașinărie, iar la tron i-a succedat fiul său, Japell. Aproape peste noapte, întreaga ordine din Hanoh a fost dată peste cap.

6. Pe cât de inventiv era spiritul tatălui său, pe atât de talentat era Japell în politică. Și la ce nu se pretează un politician abil pentru a-și atinge scopurile?

7. Japell a permis toate viciile, dar sub un anumit control al autorităților. De pildă, furtul era permis, dar numai până la o anumită sumă. Exista însă și o pedeapsă: dacă hoțul era prins de victima sa, aceasta din urmă avea dreptul să îl pedepsească după bunul ei plac.

8. Această lege a condus într-un timp destul de scurt la apariția unor hoți extrem de rafinați, fapt care îi silea pe locuitorii de la orașe și sate să se afle într-o stare de vigilență continuă. Pe de altă parte, hoțul care fura de la un preot, de la un funcționar de stat sau de la rege era pedepsit cu moartea.

9. În aceste condiții, hoția a devenit legală, dar părțile vătămate aveau propriile lor drepturi de a se apăra. În ceea ce îi privea pe hoți, aceștia erau obligați să verse o treime din câștigurile lor la trezoreria statului; în caz contrar, ei își pierdeau pentru totdeauna dreptul de a mai fura. Fiind autorizați direct de rege să își facă meseria, hoții au ajuns un fel de nobilime locală, asemănătoare cavalerilor-hoțomani care existau în Iudeea la scurt timp după nașterea Mea pe pământ. Hoții nu erau considerați niște proscriși și toată lumea avea dreptul să fure.

10. În continuare, regele a proclamat o lege prin care le dădea libertatea să facă ce vor tuturor tinerelor aparținând burgheziei. În consecință, fiecare bărbat avea dreptul să se culce cu aceste tinere, în locul care i se părea potrivit. Părinții bogați avea însă posibilitatea să cumpere titluri nobiliare care se prelungeau pe durata unui an, caz în care fiicele lor erau protejate (dar numai pentru intervalul de timp respectiv). Dacă tatăl nu își prelungea titlul nobiliar, fiica sa redevenea liberă. Acest monopol i-a adus regelui câștiguri enorme.

11. Burghezii care cumpărau titluri nobiliare mărunte timp de zece ani la rând puteau face cerere în cel de-al unsprezecelea an pentru un titlu aparținând marii nobilimi, care îi costa, desigur, de zece ori mai mult.

12. Orice supus al regelui care dorea să îi vorbească acestuia trebuia să fie foarte concis, căci nu avea dreptul decât la zece minute gratuite. Odată depășit acest termen, el trebuia să îi plătească suveranului pentru fiecare cuvânt rostit câte o jumătate de kilogram de aur.

13. Veți afla în continuare ce alte măsuri a mai luat Japell pentru a pune mâna pe toate bogățiile Hanohului.

Author:  1% [ 13.5.2019, 06:23 ]
Post subject:  Capitolul 195

Capitolul 195
Școlile și teatrele publice din Hanoh. Sistemul de spionaj al lui Japell. Susținerea săracilor prin intermediul politicii. Iubirea și politica – doi poli perfect opuși.
(4 ianuarie 1844)

1. Încă din timpul domniei lui Ohlad, Hanohul avea un sistem de școli publice, care au fost perfecționate de Dronel și mărite de Kinkar, care a construit noi școli în orașele vecine.

2. Japell a fondat mai multe sute de școli elementare în care erau predate public diferitele arte, precum dansul, muzica, sculptura, pictura și natația. Elevii erau învățați inclusiv zborul acrobatic cu ajutorul instrumentelor aerostatice, precum și echitația pe cai, măgari, cămile și elefanți. Nu lipseau lecțiile de scrimă, trasul cu arcul și tirul cu armele de foc inventate de Kinkar.

3. Pentru toate disciplinele citate mai sus și pentru numeroase altele, pe care nu le-am amintit, Japell a ridicat edificii școlare pretutindeni în imensul său regat. Rezultatul a fost un mare număr de artiști și sportivi care aveau rolul să amuze poporul în teatre și circuri, remunerați în mod corespunzător. O treime din câștigurile lor intra, desigur, în vistieria statului, sub pretextul că regele a construit toate școlile în care aceste arte erau predate, dând astfel ocazia tinerilor să învețe toate aceste lucruri utile (de altfel, ei trebuiau să plătească inclusiv pentru anii de școală).

4. În acest fel, Japell a dat o dublă lovitură: a câștigat alte sume uriașe de bani și a reușit să-i facă pe oameni să mai uite de presiunile la care erau supuși. El le-a oferit în permanență spectacole extrem de variate, fapt care s-a dovedit un mare atu politic, căci poporul a început să i se închine de parcă ar fi fost un zeu pe pământ.

5. Nu există o cale mai sigură de a imbeciliza complet un popor, făcându-l complet insensibil la constrângerile la care îl supui decât să-i oferi mii de spectacole și de ceremonii. În oameni se trezește astfel dorința de distracție, care îi face să decadă complet la stadiul de animale, făcându-i să privească lumea ca vițelul la poarta nouă.

6. Aceasta a fost una din marile reușite ale politicii abile duse de Japell.

7. În Hanoh și în orașele învecinate mai existau destui gânditori înzestrați cu rațiune care nu uitaseră de numele Meu, dar aceștia nu aveau dreptul să le vorbească semenilor lor despre Mine. Japell a împânzit regatul cu spionii săi și chiar a reușit să corupă pe mulți dintre acești gânditori rafinați prin intermediul producțiilor sale artistice, care erau cu adevărat remarcabile. Ei au ajuns astfel să laude aceste producții, care „făceau cinste inteligenței umane”.

8. Între toate artele puse la dispoziția sa, poporul prefera dansul, muzica și acele reprezentații care exhibau frumusețea umană.

9. Acestea aduceau pe scenă cele mai frumoase tinere și cei mai arătoși tineri, îmbrăcați în costume fermecătoare și care se arătau în posturile cele mai excitante cu putință, în decoruri fabuloase și pe fundalul unei muzici hipnotice.

10. După fiecare reprezentație, tinerii artiști de ambele sexe stăteau la dispoziția celor desfrânați, în schimbul unor tarife piperate. Tinerii băieți stăteau la dispoziția femeilor desfrânate, iar tinerele fete la dispoziția bărbaților libidinoși.

11. Aceste stabilimente îi aduceau regelui sume fabuloase, în timp ce poporul era din ce în ce mai îndobitocit.

12. Dar evenimentul care l-a transformat peste noapte pe Japell în preferatul absolut al săracilor a fost plasarea acestora în aziluri special construite pentru ei. De aceea, pe străzile Hanohului nu erau văzuți niciodată cerșetori, ci numai oameni care trăiau în opulență.

13. Desigur, sărmanii internați în aziluri nu erau tratați deloc boierește, ci erau puși să muncească pentru întreținerea lor; căci iubirea și politica sunt doi poli perfect opuși, dat fiind că iubirea reprezintă cel mai înalt atribut al cerului, iar politica reprezintă principala calitate a infernului cel mai de jos, fiind întemeiată întru totul pe cupiditate și pe dorința de dominație.

14. Vom vedea în continuare ce alte măsuri a luat Japell.

Author:  1% [ 13.5.2019, 06:27 ]
Post subject:  Capitolul 196

Capitolul 196
Politica de cucerire a lui Japell, a miniștrilor și a preoților acestuia. Victoria obținută prin viclenie a preoților. Noe și apropiații lui i-au rămas credincioși Domnului. Japell îi recompensează pe preoți. Instaurarea sistemului de caste.
(5 ianuarie 1844)

1. Mintea diabolică a lui Japel a descoperit rapid că pe pământ existau numeroase regiuni populate de oameni care nu se aflau sub incidența domniei sale. De aceea, el a deliberat cu miniștrii și cu preoții săi pentru a stabili cum putea cuceri cel mai ușor aceste popoare.

2. Miniștrii l-au sfătuit să folosească forța militară, dar preoții i-au sugerat cu viclenie să le trimită emisari acestor popoare.

3. „Acești mesageri, i-au spus preoții, vor trebui să propovăduiască marile avantaje ale orașului Hanoh, incitându-i pe oameni – în maniera cea mai amical㠖 să își trimită delegații la noi. Noi vom primi acești delegați cu multă prietenie și le vom arăta invențiile noastre și artele pe care le-am dezvoltat. Când vor prinde gustul acestor avantaje, îi vom invita să se integreze în marea noastră comunitate. În acest fel, poporul lor va fuziona cu al nostru, iar ei se vor bucura de toate privilegiile noastre.

4. Când acești delegați se vor întoarce acasă și le vor povesti celor de acolo toate minunile pe care le-au văzut aici, nu va mai exista pe pământ nici măcar un singur popor care să nu își dorească să ni se alăture, împărtășindu-se din splendoarea noastră.

5. Desigur, ar fi de preferat ca acești ambasadori ai popoarelor străine să nu descopere nici un aspect neplăcut al societății noastre, cum ar fi dreptul la furt și libertatea de a jefui! De aceea, ar trebui să interzicem pentru o vreme aceste două libertăți fundamentale ale oamenilor, evident, numai în prezența străinilor. În caz contrar, s-ar putea ca aceștia să fie dezamăgiți și să se întoarcă acasă blestemându-ne!”

6. Acest sfat viclean al preoților a fost întru totul pe placul regelui, care l-a pus imediat în aplicare.

7. În scurt timp, mii de emisari au fost trimiși cu diferite caravane în toate direcțiile cardinale, pentru a descoperi popoarele ascunse și a le împărtăși vestea cea mare.

8. Cel mai ușor le-a fost să descopere populațiile din munți: mai întâi copiii lui Dumnezeu, apoi horadiții și în sfârșit celelalte populații.

9. Singurele populații pe care emisarii lui Japell nu au reușit să le găsească au fost sihiniții, meduhiții și cainiții, precum și consilierii plecați în Egipt în epoca lui Ohlad.

10. Grație amabilității și ipocriziei, precum și elocvenței subtile a emisarilor, care erau în cea mai mare parte artiști ieșiți din școlile lui Japell, care au știut să își folosească abilitățile pentru a cuceri popoarele, acestea din urmă s-au lăsat cu ușurință convinse și au trecut în scurt timp de partea Hanohului.

11. Chiar și copiii din munți s-au predat, cu excepția casei lui Lameh, care a murit chiar în ziua în care Hanohul și-a trimis redutabilii săi emisari. Așa se face că singurii care au mai rămas pe înălțimi, nelăsându-se amăgiți de apostolii din Hanoh, au fost Noe și cei trei frați ai săi, cele cinci surori ale sale și soția sa, care era fiica lui Muthael și a Puristei, precum și cei cinci copii ai lor. Acesta a fost singurul grup de oameni care i-au rămas în întregime credincioși Domnului.

12. Japell a fost foarte încântat de această victorie și le-a oferit preoților care i-au dat un sfat atât de bun privilegiul de a se bucura de o libertate deplină. În plus, i-a asigurat că el și restul posterității se vor supune întotdeauna directivelor lor.

13. În decursul aceluiași an, preoții au instaurat sistemul castelor, și întregul popor a fost împărțit în diferite clase sociale. Membrii castelor erau obligați să respecte acest sistem, sub pedeapsa cu moartea, singura excepție fiind, ca de obicei, răscumpărarea pe bani.

14. A fost instaurată astfel casta sclavilor, sub denumirea de „animale cu aparență umană”, o castă militară, una burgheză, una nobiliară, una a artiștilor, una a preoților, și altele.

15. Casta sclavilor era cea mai numeroasă. Vom explica în continuare de ce.

Author:  1% [ 13.5.2019, 06:32 ]
Post subject:  Capitolul 197

Capitolul 197
Politica de putere a preoților. Oprimarea sclavilor. Instaurarea Inchiziției. Hanohul – infernul umanității.
(8 ianuarie 1844)

1. La drept vorbind, puterea în creștere a preoților nu a fost tocmai pe placul lui Japell, căci el s-a angajat să îi asculte, din cauza avantajelor obținute de pe urma lor. Dar ce mai putea face acum?

2. Pe de o parte, preoții erau deja mult prea bine implantați în subconștientul colectiv al claselor inferioare, iar pe de altă parte, ei se pricepeau atât de bine să îi tămâieze pe nobili, cărora le-au înălțat un adevărat piedestal, încât regele nu li se mai putea opune nici bazându-se pe forța maselor, nici pe autoritatea nobililor săi. Căci atât prostimea cât și nobilimea erau de partea preoților, în timp ce regele nu mai avea pe nimeni de partea sa.

3. Cum au reușit preoții să obțină un prestigiu atât de mare?

4. Simplu: ei au întărit din ce în ce mai mult sistemul de caste, pe care îl instaura-seră mai demult cu consimțământul regelui.

5. Atât timp cât nu au reușit să strângă destule averi în trezoreriile lor, ei le-au dat oamenilor posibilitatea să își cumpere dreptul de a trece dintr-o castă socială într-una superioară.

6. Când averea preoților a devenit însă incalculabilă, ei au schimbat dispozițiile referitoare la sistemul de caste, instituind următoarele norme:

7. Nu mai era posibilă decât trecerea sclavilor în casta superioară a burghezilor. Accesul celor din primele două caste la cele superioare era interzis, indiferent cât de mari ar fi fost sumele oferite.

8. Îndeosebi casta preoților a rămas inaccesibilă și îmbrăcată în mister. Nici chiar Satan nu avea dreptul să tragă cu ochiul și să îi afle secretele. Preoții au știut să se înconjoare de un mister atât de deplin și de opac încât nimeni nu putea afla vreodată ce pun la cale aceștia.

9. De aceea, regele a devenit din ce în ce mai neîncrezător în preoți, sfârșind prin a se închide în palatul său și nemaidorind să vadă pe nimeni.

10. Acest lucru nu a făcut decât să le dea apă la moară preoților, a căror dominație a ajuns astfel la apogeu.

11. Ei au dat lege după lege, ca și cum acestea ar fi fost autorizate de rege, deși acesta din urmă nu avea nimic de-a face cu ele. Și astfel, casta sclavilor a fost supusă unor condiții de viață din ce în ce mai severe și mai greu de suportat.

12. Când aceștia au început să se plângă, preoții le-au interzis dreptul de a vorbi, sub pedeapsa cu moartea. Mai mult, le-au restrâns la maxim posibilitatea de a se răscumpăra și de a trece în casta superioară a burgheziei. Pe de altă parte, orice mic burghez putea fi condamnat și transformat într-un sclav pentru cea mai mică abatere, caz în care toate bunurile sale erau confiscate de cler.

13. Cum credeți că trăiau însă sclavii? Exact ca niște animale puse la lucru!

14. Nobilii și marii burghezi cumpărau sclavii de la preoți (în mod evident, absolut goi, căci ei nu aveau dreptul să poarte haine) și le construiau niște staule, la fel ca pentru animale.

15. Acești sclavi erau legați cu lanțuri fixate de inele, din care nu erau eliberați decât atunci când trebuiau duși la muncă.

16. Respectul de care se bucurau nobilii și marii burghezi depindea de numărul sclavilor lor. Așa se face că numărul celor din casta sclavilor nu făcea decât să crească în permanență.

17. Toți nobilii și marii burghezi doreau să își procure un număr cât mai mare de sclavi. De aceea, comerțul cu sclavi a devenit înfloritor, fiind principala sursă de venit a preoțimii.

18. Pentru a facilita acest comerț, preoții au creat confesiunea și un fel de Inchiziție. Cei chemați să se confeseze nu mai puteau scăpa de regulă de sclavie.

19. Nu cred că mai trebuie să insist asupra acestui subiect. La numai 20 de ani de la instaurarea sistemului de caste, Hanohul a devenit un infern al oamenilor săraci.

Author:  1% [ 13.5.2019, 06:35 ]
Post subject:  Capitolul 198

Capitolul 198
Rezistența opusă de preoți în fața numirii noului rege. Moartea lui Japell. Natura politicii. Noul rege de fațadă.
(9 ianuarie 1844)

1. Japell a murit de inimă rea în cel de-al 25-lea an de domnie. El ar fi dorit să îl impună pe tron pe cel de-al doilea fiu al său, căci primul său născut era handicapat și complet idiot.

2. Dar preoții au refuzat să îi îndeplinească dorința, spunându-i: „Întregul principiu al regalității depinde de primul născut, și nu de aptitudinile acestuia de a guverna!

3. Dacă marea divinitate și toate micile divinități ar fi dorit ca asupra Hanohului să domnească un rege înțelept, ele l-ar fi înzestrat pe primul tău născut cu înțelepciune. De vreme ce l-au lăsat să se nască așa cum s-a născut, este evident că ele au dorit ca pe tron să ajungă un infirm idiot și lipsit de forță. Nici tu, în calitatea ta de părinte, și nici noi, preoții, în calitatea noastră de servitori fideli al marii divinități (dar și a celor mai mici) nu avem dreptul să ne opunem voinței lor.

4. Noi, preoții, suntem aleși de divinități pentru a-i învăța pe oameni să le cunoască voința și pentru a veghea cu severitate ca această voință să fie îndeplinită de oameni.

5. Tu nu ești decât un om, în pofida coroanei tale regale, așa că nu ești scutit de dreptul de a asculta de puterea noastră sacerdotală, pe care am primit-o direct de la divinități!

6. Noi te putem binecuvânta, dar te putem și blestema la fel de bine. Blestemul nostru echivalează cu cel al divinităților.

7. De aceea, plasează coroana pe capul fiului tău mai mare, dacă dorești să fii binecuvântat, și nu blestemat de noi.

8. Potrivit decretelor zeilor, cel de-al doilea fiu al tău trebuie fie să facă parte din casta noastră sacră, fie să renunțe la tron, jurând pe viața sa că nu va încerca vreodată să pună mâna pe el și emigrând apoi la frontiera regatului.

9. Dacă va refuza să se supună acestei alternative, va fi blestemat și spânzurat în fața întregului popor!”

10. Amenințările preoților au umplut sufletul lui Japell de amărăciune. El s-a îmbolnăvit și a murit la scurt timp de inimă rea, nelăsând nici o instrucțiune.

11. Moartea sa nu a diferit cu nimic de cea a tuturor politicienilor: el a căzut în propria sa capcană.

12. Căci orice politică este fructul neîncrederii, care se naște dintr-o inimă coruptă. La rândul ei, aceasta din urmă este opera lui Satan, care nu cunoaște deloc iubirea. De aceea, politica este practic echivalentă cu infernul. Într-adevăr, regulile infernului sunt similare cu cele ale politicii, iar Satan este marele maestru al acesteia.

13. Japell era un arhetip al acestui mod de viață și a sfârșit prin a deveni victima perfectă a propriilor sale intrigi.

14. După moartea sa, fiul său mai mare a fost uns imediat rege, desigur, un rege de fațadă. Este ușor de ghicit de ce l-au preferat preoții celui de-al doilea fiu al regelui, care era sănătos la minte.

15. Acesta a fost nevoit să fugă în secret. Însoțit de cele trei surori ale sale și de câțiva servitori, el s-a îndreptat direct către munții sacri, în regiunea în care locuiau altădată copiii de la Miazăzi, unde a locuit timp de trei ani.

16. După scurgerea acestui interval de timp, micul grup a fost descoperit de fiii lui Noe. Aceștia și-au informat părintele, care s-a dus să îi vadă, după care i-a primit pe toți în casa sa, unde i-a învățat să îl cunoască pe adevăratul Dumnezeu și le-a predat meseria de tâmplar.

Author:  1% [ 13.5.2019, 06:39 ]
Post subject:  Capitolul 199

Capitolul 199
„Munca” noului rege. Tratamentul inuman aplicat străinilor sărmani veniți la Hanoh.
(10 ianuarie 1844)

1. Populației din Hanoh nu i s-a permis niciodată să își vadă noul rege. Acesta a fost închis în castelul său, unde a devenit obiectul unei venerații divine. El nu avea altceva de făcut decât să se îndoape cu tot felul de bucate alese, să păcătuiască prin desfrâu și să grațieze din când în când pe câte un străin pedepsit cu moartea (în cazul populației indigene grațierea nu era aplicată, întrucât nu era în interesul preoților, dat fiind că localnicii știau foarte bine care era adevărul legat de regele lor).

2. Cum se petrecea grațierea pedepsei cu moartea?

3. Potrivit unei noi legi, un străin era pasibil de pedeapsa cu moartea dacă se apropia de Hanoh la mai puțin de o mie de pași fără a avea bani la el. Nefericitul era imediat prins de gărzi, care îl aduceau în fața severului forum al preoților, despre care se știe că nu posedau nici măcar un grăunte de iubire în inimile lor.

4. Preoții îl întrebau pe prizonier care era motivul pentru care a îndrăznit să se apropie fără bani de orașul sacru al lui Dumnezeu și al tuturor zeilor.

5. Când nefericitul mărturisea cu inocență că era foarte sărman și că dorea să intre în oraș pentru a găsi un ajutor cât de mic, preoții îi declarau că era pasibil de pedeapsa cu moartea pentru aroganța sa. Totuși, depindea de suveranul sacru al orașului și al întregii lumi dacă această pedeapsă urma să fie aplicată sau nu.

6. După care gărzile și doi preoți dintr-o clasă inferioară îl conduceau pe prizonier la rege, trecând printr-un culoar subteran. Ajuns în fața suveranului, deținutul trebuia să se culce cu fața la pământ, fără să rostească un cuvânt.

7. Desigur, regele știa ce avea de făcut în astfel de împrejurări, căci își învățase demult rolul, pe care și-l juca în mod mecanic. El trebuia să se ridice de pe tron după câteva clipe, să blesteme de trei ori sărăcia, apoi să apese de trei ori cu piciorul său stâng pe capul nefericitului din fața sa, fapt care făcea de multe ori ca acestuia să-i dea sângele pe nas și pe gură. Acest act semnifica însă fericita grațiere a victimei de pedeapsa cu moartea.

8. Cel grațiat era condus apoi prin același culoar secret în fața forumului preoților, cu fața însângerată. Preoții începeau imediat să laude – desigur, de form㠖 imensa bunătate a atotputernicului suveran al întregii lumi, după care îi spuneau victimei:

9. „Dat fiind că tu, animal mizerabil, ai obținut o grație atât de mare din partea suveranului acestui oraș și al lumii întregi, este de datoria ta să îți arăți recunoștința slujind ca vită de povară în acest oraș sfânt timp de trei ani consecutivi! De aceea, vei fi vândut pentru această perioadă de timp unui cumpărător de sclavi, iar salariul tău va fi confiscat, fiind considerat un semn de recunoștință din partea ta pentru imensa grație pe care ți-a acordat-o regele tău!”

10. După această consolare, preoții trimiteau mesageri către marii burghezi care doreau să cumpere sclavi. Aceștia răspundeau imediat chemării, iar noul venit era oferit celui care plătea mai mult pentru el, după care era instruit cum trebuie să se comporte în calitatea sa de vită de povară.

11. Aceste instrucțiuni susțineau că o vită de povară nu avea dreptul să rostească nici un cuvânt. În caz contrar, trebuia biciuită la sânge. Ea nu avea dreptul să vorbească nici cu eminentul său proprietar, nici cu ceilalți sclavi. Mai mult, nu avea dreptul să se îmbolnăvească, dar mai presus de toate nu avea dreptul să se plângă. Vita de povară trebuia să se hrănească cu lăturile care îi erau oferite și era nevoită să muncească fără contenire. Dacă era pedepsită de stăpânul ei, nu trebuia să opună nici cea mai mică rezistență, nici măcar să plângă sau să geamă. În plus, nu avea dreptul să poarte vreodată haine.

12. După ce asculta toate aceste instrucțiuni, victima era condusă de cumpărătorul ei la staulul sclavilor, care colcăia de regulă de șobolani, și se alătura celorlalte vite de povară.

13. Aceasta este de regulă soarta sărmanilor care se apropiau de marele oraș. Singurii care puteau intra fără restricții erau bogații, care își etalau imediat bogățiile. Chiar și ei trebuiau să fie însă foarte precauți pentru ca hoții să nu le fure comorile.

14. Dacă vreun străin se încumeta să vină și să tragă cu ochiul la ce se întâmpla în oraș, dintr-o simplă curiozitate, fără a poseda însă suficient de mulți bani sau alte comori, el era considerat un spion și condamnat la moarte. Dacă era un bărbat viguros, era vândut direct ca vită de povară, fără a mai trece prin mascarada grațierii.

15. Dacă era vorba de o fată atrăgătoare, aceasta era vândută pe loc cumpărătorilor avizi de plăceri carnale și era nevoită să accepte tot ce îi făceau aceștia. Dacă se apăra, era forțată pe loc să asculte cu ajutorul nuielelor.

16. Cam așa se petreceau lucrurile la Hanoh, dar și în celelalte orașe aflate sub suzeranitatea acestuia.

17. Veți afla în continuare și mai multe amănunte!

Author:  1% [ 13.5.2019, 06:43 ]
Post subject:  Capitolul 200

Capitolul 200
Cercetarea raselor în Hanoh. Noe și caravana de tâlhari. Ajutorul Domnului și anunțarea marii judecăți.
(11 ianuarie 1844)

1. Preoții din Hanoh au trimis noi caravane pentru a explora regiunile cele mai îndepărtate ale pământului și pentru a descoperi dacă nu existau popoare ale căror bogății s-ar fi potrivit foarte bine în trezoreriile lor.

2. În plus, ei au delegat o serie de investigatori care să cerceteze în toate orașele cine erau descendenții lui Cain și cine descendenții lui Seth.

3. (Căci preoțimea, nobilimea și regele erau cu toții descendenți ai lui Seth concepuți cu femei de la șes).

4. Aceste cercetări au durat cinci ani și au condus la concluzia că descendența lui Seth la câmpie o depășea pe cea a lui Cain cu nouă zecimi. Altfel spus, abia dacă mai exista un cainit la zece sethiți puri.

5. Consecințele acestei descoperiri au fost că toți cainiții au fost chemați să se adune în ghetouri și transformați în sclavi pe întreaga durată a vieții lor, fără să țină cineva cont de starea lor actuală. În plus, preoții le-au confiscat în totalitate averile.

6. Bărbații mai viguroși au fost transformați în vite de povară, iar tinerele în prostituate adunate într-un imens serai public unde fiecare locuitor al orașului putea să se folosească de ele în schimbul unei taxe pentru întreținerea stabilimentului, dar și pentru fondurile destinate preoților. Cât despre bătrâni și neputincioși, aceștia au fost exterminați fără milă.

7. Rezultatele acestor cercetări au fost foarte fecunde. Nu la fel de abundentă s-a dovedit însă recolta obținută de caravanele trimise în căutarea altor populații bogate în comori.

8. Acestea au reușit să-i găsească inclusiv pe sihiniți, pe meduhediți, precum și numeroșii descendenți ai consilierilor emigrați în Africa. Din păcate pentru membrii lor, aceștia au fost foarte prost primiți pretutindeni, fiind nevoiți fie să rămână și să execute muncile cele mai de jos, fie să aleagă moartea.

9. Din nefericire, una din caravanele mai mici, alcătuită din circa o sută de oameni, a descoperit pe drumul ei de întoarcere (care trecea prin munți) și casa lui Noe. Memrii ei i-au cerut acestuia să le plătească un tribut consistent și i-au spus:

10. „Tu locuiești la doar o zi de mers de orașul sfânt al lui Dumnezeu, deci ești în mod evident supusul regelui nostru, iar până acum nu ai plătit nici cel mai mic tribut. De aceea, va trebui să plătești acum pentru cei o sută de ani care au trecut câte o livră de aur pe an, adică un total de o sută de livre! Dacă nu vei plăti, tu și toți cei din casa ta veți fi vânduți ca sclavi!”

11. Atunci, Noe a ridicat mâna și a spus: „O, Dumnezeul meu, mult iubitul meu Părinte preaplin de sfințenie! Iată, slujitorul Tău credincios are nevoie acum de ajutorul Tău! Salvează-mă din mâinile acestor bestii feroce!”

12. De-abia a pronunțat Noe aceste cuvinte că un trăsnet puternic a lovit caravana chiar în mijlocul ei, omorând trei oameni.

13. Noe i-a întrebat pe călătorii oarecum înspăimântați: „Continuați să vă mențineți cererile injuste?”

14. Aceștia i-au confirmat scoțând urlete furioase.

15. Atunci, Noe și-a ridicat din nou mâna. În urma gestului său, zece trăsnete au lovit caravana, omorând 30 de oameni și tot atâtea cămile.

16. În continuare, Noe i-a întrebat pe cei rămași în viață: „Vă mențineți și acum revendicările?”

17. Toți au răspuns afirmativ, cu excepția a zece oameni.

18. Exasperat, Noe a lovit cu piciorul în pământ, care s-a despicat, înghițind complet restul caravanei, cu excepția celor zece care au renunțat la pretențiile lor absurde.

19. Cuprinși de teroare, cei zece l-au implorat pe Noe să le cruțe viețile.

20. Noe le-a răspuns: „Duceți-vă și anunțați-le demonilor de la șes evenimentul la care ați fost martori. Spuneți-le de asemenea că măsura crimelor lor s-a umplut. Domnul a decis să coboare judecata Sa asupra întregului pământ. În scurt timp nu va mai rămâne nimic din puternicul vostru regat și din poporul vostru, cel care v-a trimis la mine. Tributul pe care îl voi plăti va fi chiar judecata lui Dumnezeu! Amin”.

21. Auzind aceste cuvinte, cei zece au luat-o la fugă.

Author:  1% [ 31.5.2019, 02:34 ]
Post subject:  Capitolul 201

Capitolul 201
Întoarcerea la Hanoh a celor zece mesageri și vicleana lor relatare.
(13 ianuarie 1844)

1. De-abia s-au apropiat cei zece de frontierele orașului Hanoh că au și fost întâmpinați, conform obiceiului, de o trupă de soldați înarmați, care i-au întrebat de unde veneau, care erau intențiile lor și câți bani aveau.

2. Cei zece le-au răspuns: „Suntem delegații trimiși de acest oraș și ne întoarcem dintr-o călătorie de explorare în care am plecat acum cinci ani. Am făcut o descoperire extrem de importantă, pe care dorim să o anunțăm preoților noștri. De aceea, lăsați-ne să trecem fără tăgadă, dacă nu doriți să fiți vânduți ca vite de povară!

3. După cum puteți vedea, cămilele noastre sunt încărcate cu mari bogății. De aceea, cel mai bine ar fi să ne escortați până la preoți! Căci tot ce poartă în spinare aceste cămile le aparține acestora. Oricum, avem și noi propriul nostru aur, în buzunarele veșmintelor noastre. Așadar, protejați-ne de hoți și de tâlhari, iar noi vă vom lăuda în fața puternicilor preoți”.

4. Aceste cuvinte au avut darul de a-i îmblânzi imediat pe soldați, care i-au însoțit pe cei zece emisari până la reședința înalților demnitari.

5. De îndată ce au ajuns, ei au fost supuși unei percheziții meticuloase, care a constat în principal într-un inventar atent al comorilor aduse pe spatele cămilelor.

6. Când bogățiile au fost recunoscute ca fiind autentice, gărzile au inspectat conținutul buzunarelor emisarilor, pentru a afla dacă aceștia aveau suficient de mulți bani pentru a nu fi vânduți ca sclavi.

7. Percheziția a demonstrat că fiecare dintre ei avea de trei ori suma necesară pentru a se proteja de statutul de sclav. Drept urmare, ei au fost nevoiți să cedeze două treimi din sumă, căci în timpul absenței lor se dăduse o lege care îi obliga pe toți mici burghezi să nu dețină o sumă de bani mai mare decât aceea care îi poate proteja de statutul de sclavi. Dat fiind că acești călători aparțineau clasei sociale a micilor burghezi, ei cădeau sub incidența acestei legi.

8. Abia după această percheziție au fost întrebați ei ce descoperiri au făcut în timpul călătoriei lor.

9. Unul din cei zece, care era un bun orator și destul de versat în politică, a răspuns:

10. „Puternici servitori ai tuturor zeilor și fideli gardieni ai cărților lui Kinkar! Am descoperit în drumul nostru țări ai căror munți erau plini de aur și în care nu locuia nimeni! Dar acesta este detaliul cel mai puțin semnificativ al relatării noastre!

11. Am descoperit fluvii și lacuri în care în loc de apă curgea vin, lapte și miere, și păduri în care fructele cresc gata coapte! – Dar asta nu e tot!

12. Am descoperit un drum care conduce până la stele, iar la baza lui am văzut fecioare a căror frumusețe te făcea să îți pierzi mințile! – Și încă tot nu am terminat!

13. În apropierea drumului care conduce până la stele am văzut niște oameni uluitor de mari. Dacă unul singur dintre aceștia ar veni aici, ar putea strivi cu o singură lovitură de picior întregul nostru oraș, cu cea mai mare ușurință! – Și mai avem încă un lucru foarte important să vi-l povestim!

14. Ascultați: chiar în împrejurimile Hanohului trăiește pe un munte, la numai o zi de mers de aici, un om foarte bătrân. Toți ceilalți locuitori ai zonei ne sunt supuși de multă vreme, dar nu și bătrânul despre care vorbesc și membrii familiei sale. Ei bine, acest om nu ne-a plătit niciodată nici cel mai mic tribut.

15. Atunci când l-am descoperit, l-am obligat să achite tributul pe care ni-l datorează de atât de mult timp.

16. Dar vai, ce nenorocire! Acest om trebuie să fie un zeu! Când a văzut că ne menținem pretențiile, el a ridicat mâna și o mie de trăsnete s-au abătut asupra caravanei noastre, omorând o grămadă de oameni și de animale! În continuare, el a lovit pământul cu piciorul, iar acesta s-a despicat, înghițind restul caravanei, cu tot cu comorile de pe spatele cămilelor, care aveau o valoare incalculabilă!

17. Noi am reușit să scăpăm prin fugă, dar acel om înspăimântător ne-a strigat din spate: ‚Povestiți-le ce ați văzut demonilor de la șes!’

18. Mari și respectabili slujitori ai tuturor zeilor! Așa s-a desfășurat călătoria noastră, de la A la Z. Interpretați-o cum doriți, dar lăsați-ne să ne întoarcem la casele noastre!”

Author:  1% [ 31.5.2019, 02:48 ]
Post subject:  Capitolul 202

Capitolul 202
Continuarea discuției dintre preoți și exploratori. În final, aceștia din urmă sunt ridicați la rangul de preoți.
(15 ianuarie 1844)

1. Preoții le-au spus mesagerilor: „Dacă lucrurile stau într-adevăr așa cum ne-ați relatat, atunci ați făcut o descoperire de o importanță capitală, îndeosebi în ceea ce privește munții plini de aur, cu condiția ca aceștia să nu fie foarte departe, iar accesul la bogățiile lor să fie suficient de ușor. Credeți că uriașii controlează acești munți?

2. În ceea ce îl privește pe bătrânul din munți, cel mai bine este să îl lăsăm în plata Domnului, de vreme ce voi nu ați reușit să îl capturați. Nu este recomandabil să ai de-a face cu astfel de vrăjitori, atât timp cât nu dispui tu însuți de o putere care să te protejeze împotriva magiei lor!

3. Pe de altă parte, dacă veți reuși să îl câștigați de partea noastră pe acest magician prin intermediul vicleniei, jurăm să vă facem preoți, la fel ca noi. Cine știe, poate că ne putem folosi de puterea lui magică pentru a ne procura aurul din munți, în măsura în care ar reuși să-i înfrângă pe uriași cu ajutorul forței elementelor, la fel cum i-a eliminat pe tovarășii voștri – asta dacă spusele voastre au fost întru totul adevărate!

4. Căci ne dăm seama că voi sunteți niște vulpoi iscusiți! Nu ar fi exclus ca tovarășii voștri să fi fugit de fapt cu comorile pe care le transportau, fondând cine știe ce regat în te miri ce parte a lumii, independent de al nostru! – Vai vouă dacă vom descoperi că acest scenariu este adevărat!”

5. Dar mesagerii le-au răspuns preoților: „Dacă doriți să vă convingeți de adevărul spuselor noastre, nu aveți decât să trimiteți alți mesageri, demni de toată încrederea, în munți. La fel de bine puteți să mergeți voi înșivă. Dacă veți descoperi că lucrurile nu s-au petrecut exact așa cum le-am relatat noi, ne puteți pedepsi cu vergile metalice incandescente!

6. Dacă veți descoperi însă că am spus adevărul în ceea ce îl privește pe acel bătrân, puteți trage concluzia că și celelalte afirmații ale noastre au fost la fel de adevărate! Noi nu mai avem nimic de adăugat. Nu vă rămâne decât să examinați faptele și să vă formați singuri o opinie!”

7. Convinși de acest răspuns categoric, preoții le-au spus exploratorilor: „Bine, ne-am convins că ați spus adevărul de la început și până la sfârșit. De aceea, vă numim prin atotputerea noastră mesageri oficiali și vă ridicăm la rangul de burghezi medii, rang care vă permite să purtați arme. În schimbul acestei favori, va trebui să vă ocupați de magicianul din munți, atrăgându-l de partea noastră pentru a ne putea folosi de puterea lui!”

8. Mesagerii le-au răspuns astfel preoților: „Vom face tot ce ne va sta în puteri, dar nu putem garanta că vom reuși, căci așa cum acel om ne-a nimicit tovarășii cu trăsnetele lui și făcând pământul să se despice, la fel de bine ar putea proceda și cu noi, dacă va avea cea mai mică bănuială că îl mințim!

9. Ne întrebăm ce se va întâmpla dacă va bate din picior uitându-se către orașul Hanoh și dacă pământul va înghiți întregul oraș într-un abis fără fund? Ce am putea face noi?

10. De aceea, suntem de părere că cel mai bine ar fi să îl lăsăm în pace pe acest personaj periculos, căci nu știm cum ar putea reacționa dacă ne va citi intențiile!

11. Pe de altă parte, dacă insistați, va trebui să ne supunem. Dar, așa cum spuneam, nu putem garanta reușita demersului nostru!”

12. Preoții le-au răspuns: „Foarte bine! Am înțeles mesajul vostru. Ne place cum gândiți! În trei zile vom convoca marele consiliu și vom acționa conform directivelor sale. Veți participa și voi la acest eveniment, unde veți îmbrăca hainele sacerdotale, fiind integrați în clasa noastră!

13. Până atunci, întoarceți-vă la casele voastre. Puneți-vă afacerile în ordine, apoi veniți cu soțiile și cu copiii voștri pentru a asista la adunarea marelui consiliu”.

Author:  1% [ 31.5.2019, 02:54 ]
Post subject:  Capitolul 203

Capitolul 203
Cei zece se sfătuiesc în taină și decid să profite de situație în avantajul lor, prin înșelătorie.
(16 ianuarie 1844)

1. După ce au părăsit colegiul preoților, cei zece și-au exprimat uimirea în fața celor întâmplate și au spus:

2. „S-au cam lămurit lucrurile în ceea ce privește binecuvântatul nostru cler! Singurul cer pe care îl cunoaște este aurul, și pentru a-l câștiga este în stare să se preteze la orice!

3. Cine și-ar fi putut imagina că niște mic-burghezi pot fi admiși în înalta clasă a preoților, care dispun de o putere absolută?

4. Ce noroc incredibil pe noi! Și totul numai pentru că i-am mințit cu nerușinare. Singurul adevăr pe care li l-am spus a fost cel referitor la bătrânul din munți!

5. În ceea ce privește însă mult venerata noastră preoțime, ne-am dat în sfârșit seama încotro bate vântul! O, așteptați puțin, vulpoilor care nu știți să adulmecați decât aurul! Proiectele voastre de a vă folosi de noi pentru a pune mâna pe munții de aur vă vor atrage pedeapsa binecuvenită. Demoni autentici ce sunteți, vă asigurăm că veți fi nevoiți să vă retrageți picioarele încă de la primii pași pe care îi veți face! Dar va fi prea târziu, căci noi vom arunca asupra voastră o mare de flăcări, și vom vedea în ce măsură veți mai reuși să ieșiți din ea!

6. Știm că înainte de a îmbrăca hainele sacerdotale vom fi nevoiți să depunem cele mai rușinoase legăminte de fidelitate în fața acestor demoni care trăiesc în iadul cel mai de jos, plin cu șerpi și cu tot felul de creaturi veninoase, dar acest lucru nu ne va împiedica să ne ducem la bun sfârșit planul. Vom face jurămintele din vârful buzelor, dar le vom blestema în inimile noastre. În acest fel, atunci când ne vor primi în rândul lor, acești preoți își vor asuma o povară de care nici un zeu nu-i va mai putea scăpa!

7. Vom construi cu viclenie un drum care va duce către munții de aur, iar clericii vor trebui să-l urmeze, dar îi vom lovi pe la spate cu uriașii mâniei noastre furibunde! Când ilustrul grup se va apropia de acest loc incandescent, le vom face un semn discret uriașilor, iar aceștia vor strivi cu o forță invincibilă sub tălpile lor această pleavă stricată!

8. După ce vom scăpa poporul de acești monștri, îi vom arăta drumul care duce către stele și îl vom conduce către țara în care se găsesc preafrumoasele fecioare ale cunoașterii pure și în care în loc de apă curg vinul, laptele și mierea entuziasmului față de tot ce este bun și adevărat.

9. Poporul va descoperi astfel fructele gata coapte ale Arborelui Vieții și cunoașterea spirituală pe care o conferă acestea!

10. Vom respecta acest plan, și vai celui care ar îndrăzni să ne trădeze! Căci numai de planul nostru depinde eliberarea poporului și a noastră de la cea mai sigură pierzanie! De aceea, va trebui să fim uniți și să acționăm ca unul, caz în care demersul nostru va avea cu siguranță succes!

11. Dacă am reușit să îi impresionăm până și pe preoți, care ne-au primit în rândul lor numai ascultând cuvintele noastre mincinoase, cu atât mai ușor ne va fi să îi conducem la pieire pe acești mizerabili, astfel încât în urma lor să nu mai rămână decât numele lor înscrise în analele istoriei.

12. Acesta este planul nostru, pe care îl vom aplica punct cu punct, până la ultima consecință! Amin! Ne spunem singuri: ‚Amin’!”

13. După ce au pus la cale acest complot, cei zece s-au întors la casele lor, unde și-au pus afacerile în ordine, după care s-au întors împreună cu soțiile și cu copiii lor la colegiul preoților, pentru a aștepta reunirea marelui consiliu.

Author:  1% [ 31.5.2019, 02:57 ]
Post subject:  Capitolul 204

Capitolul 204
Cei zece exploratori în fața consiliului celor 5000 de preoți. Ei sunt supuși probei focului.
(17 ianuarie 1844)

1. Circa 5000 de preoți de rang înalt s-au adunat în marea sală de consiliu, o sală sub cerul liber dintr-un fel de amfiteatru, și așteptau sosirea mesagerilor cu o nerăbdare depășită doar de aviditatea lor.

2. Când cei zece au intrat în imensa sală, ușor îngrijorați de ceea ce i-ar fi putut aștepta, ei au fost imediat înconjurați de preoți și conduși printr-un pasaj subteran la extremitatea căruia se vedea arzând un mare foc.

3. După ce s-au apropiat suficient de mult de foc, ei au văzut că în mijlocul flăcărilor enorme ale rugului se afla o mulțime de oameni, care scoteau urlete înfiorătoare.

4. În realitate, acest foc nu era decât o iluzie, asemănătoare celor obținute în teatrele moderne prin rotirea unei roți în spatele unei cortine pe care au fost pictate flăcări. În cazul de față iluzia era însă mult mai perfectă, astfel încât oricât de mult te-ai fi apropiat nu vedeai decât un foc foarte intens, chiar dacă acesta nu răspândea nici un pic de căldură.

5. Văzând acest spectacol îngrozitor, cei zece nu s-au simțit cu nimic mai liniștiți. Ar fi dorit să întrebe: „Ce înseamnă toate acestea, și cine sunt cei care urlă acolo?”, dar li se pusese foarte strict în vedere să nu scoată nici un cuvânt, orice ar fi văzut, căci în caz contrar va fi vai de ei!

6. După episodul cu focul, ei au fost duși printr-un alt pasaj, care i-a condus către un imens orificiu, cu o circumferință de 90 de stânjeni (aproximativ 170 de metri) și cu o adâncime de 40 de stânjeni, și care era înconjurat de o balustradă imensă.

7. Preoții au aprins jerbe de paie date prin smoală și le-au aruncat în abisul din fața lor. La lumina flăcărilor, acesta a devenit perfect luminat, iar mesagerii au putut vedea pe fundul lui o mulțime de animale care viermuiau, dar și o sumedenie de cadavre, atât de descompuse încât nu-ți puteai da seama dacă erau de oameni sau de animale. În realitate, era vorba de niște schelete ale unor animale de talie foarte mare, căci ar fi fost imposibil să distingi schelete de oameni de la o înălțime atât de mare.

8. Întregul ritual de inițiere al preoților era bazat exclusiv pe înșelătorie și era menit să trezească frica. Chiar și trupurile care șerpuiau erau artificiale, fiind puse în mișcare într-o manieră mecanică. Dacă ar fi fost cu adevărat vii, ele nu ar fi putut fi văzute de la înălțimea respectivă. De fapt, preoții coborau cât se poate de confortabil pe o scară secretă pe fundul așa-zisului abis și puneau în mișcare mecanismul șerpilor, al dragonilor și al crocodililor.

9. Imensa crevasă era săpată sub o grotă naturală, a cărei mărime contribuia la crearea impresiei de mare adâncime.

10. Dacă ținem seama de aceste apariții înșelătoare și de ignoranța mesagerilor noștri, nu trebuie să ne mirăm că aceștia au fost cuprinși de o teamă teribilă atunci când au fost puși să jure, pe marginea abisului, că se vor supune fără nici cea mai mică rezistență tuturor ordinelor marilor preoți, dacă nu doreau să fie aruncați în focul infernului sau în această prăpastie.

11. Cuprinși de teroare, ei au depus jurămintele cerute din vârful buzelor, dar le-au blestemat cu atât mai abitir în inimile lor, spunându-și: „Așteptați puțin să ajungem afară, și veți gusta voi înșivă din abisul și din infernul pe care vi le-am pregătit noi!”

12. După ce au depus jurământul, cei zece bărbați au fost conduși din nou în marea sală de consiliu, unde au fost îmbrăcați cu haine sacerdotale. Abia atunci a început marea dezbatere.

Author:  1% [ 31.5.2019, 03:03 ]
Post subject:  Capitolul 205

Capitolul 205
Dezbaterea cu preoții plini de viclenie. Subtilitate contra șiretenie.
(18 ianuarie 1844)

1. În centrul sălii se înălța o tribună impresionantă, înaltă de șase stânjeni, la care mesagerii noștri au fost nevoiți să urce, însoțiți de cei zece mari preoți. Ceilalți reprezentanți ai clerului îi înconjurau în cercuri strânse, formate mai întâi din marii preoți, iar apoi din preoții cu ranguri mai mici.

2. Unul din marii preoți care au urcat la tribună a ieșit în față și a spus: „Nu mai are rost să vă reamintesc ce ne-ați povestit. Sunteți acum voi înșivă preoți și este în interesul vostru, la fel ca și în al nostru, să punem mâna pe munții care ascund tot acel aur. În acest scop, dorim să construim un drum sigur care să ducă la ei, oricât de mult ne-ar costa acest lucru.

3. Voi sunteți singurii care cunoașteți amplasamentul acestor munți. De aceea, depinde numai de voi ca această afacere de o importanță capitală pentru trezoreria noastră să fie dusă la bun sfârșit.

4. Dacă veți reuși să îl câștigați de partea noastră pe magicianul din munți, cu ajutorul cuvintelor iscusite și al arginților, ar fi perfect! Dacă nu veți reuși însă, avem la dispoziția noastră două milioane de soldați, cărora li se pot adăuga în caz de urgență încă patru milioane de sclavi, pe care îi putem transforma oricând dorim în soldați. La fel ca și furnicile care îi vin de hac unui leu, vom reuși astfel să îi învingem pe uriașii care păzesc acei munți de aur, cu ajutorul nenumăraților noștri soldați!

5. Acesta este punctul nostru de vedere! Acum împărtășiți-ne punctul vostru de vedere!”

6. Unul din cei zece preoți nou numiți a ieșit la rampă și a spus, vorbind inclusiv în numele tovarășilor săi:

7. „Planul, proiectele și intențiile voastre sunt demne de laudă, dragii noștri noi colegi, iar noi le apreciem la maxim, în calitatea noastră de coparticipanți. Ne îndoim însă sincer că ele vor putea fi realizate cu atâta ușurință cum credeți voi!

8. Pe de altă parte, am stat ieri și ne-am gândit, și am făcut următoarele deducții: să spunem că am reuși să punem mâna pe acești zece mii de munți plini cu aur care se găsesc pe un pământ străin, în apropiere de marea cea mare. Dacă tot acest metal prețios va invada piața în cantități uriașe, oare nu își va pierde el valoarea? Nu va ajunge el să valoreze tot atât de puțin cât excrementele de pe străzile orașului nostru?

9. Ați putea să-mi răspundeți: ‚Vom ști să împiedicăm acest lucru și vom veghea ca nimeni altcineva decât noi să nu cunoască drumul care duce către munții de aur!’

10. Cum veți proceda însă? Spuneți-ne! Oare ne vom duce noi, preoții, pentru a desprinde cu propriile noastre mâini aurul din pereții minelor, folosindu-ne de târnăcoape și de sape, pentru a-l transporta apoi aici în condiții de mare dificultate, drumul durând trei ani?

11. Chiar dacă am face acest lucru, cum ne vom descurca dacă ne vom întâlni din întâmplare cu un uriaș, care nu numai că ne va priva de aurul obținut în condiții atât de dificile, dar s-ar putea chiar să ne strivească între degetele sale ca și cum am fi niște muște?

12. Pe de altă parte, atunci când milioanele de soldați pe care îi vom duce cu noi pentru a ne apăra și pentru a-i pune la lucru vor vedea munții de aur, oare nu se vor repezi ei asupra noastră, omorându-ne, astfel încât să devină ei înșiși proprietarii acelor comori nemăsurate?

13. Oricum am acționa, am cădea din lac în puț! Dacă vom întreprinde această călătorie, vom fi nevoiți să ne golim trezoreria, cu riscul de a nu obține nimic în schimb. Dacă totuși ne vom întoarce cu cantități uriașe de aur, acesta nu va mai valora nimic, așa cum spuneam mai devreme!

14. De aceea, părerea noastră este că ar fi de preferat să renunțăm la această aventură și să ne ocupăm de altceva, care să ne fie mai favorabil. – Desigur, acesta nu este decât un sfat pe care vi-l dăm. Voi puteți face oricum veți dori, iar noi vom rămâne slujitorii voștri și vă vom asculta întotdeauna cu loialitate!”

Author:  1% [ 31.5.2019, 03:09 ]
Post subject:  Capitolul 206

Capitolul 206
Rezistența exploratorilor în fața preoților.
(19 ianuarie 1844)

1. Dar marii preoți le-au răspuns astfel mesagerilor: „Urmărind discursul vostru, ne dăm perfect seama că aveți intenții bune în ceea ce privește interesele noastre și că dispuneți de cunoștințe serioase referitoare la lumea în care trăim. Ni se pare însă la fel de evident din cuvintele voastre că încercați să ne convingeți să renunțăm cu orice chip la această afacere, fie din teamă în fața dificultăților pe care le presupune ea, fie din cauza uriașilor pe care i-am putea întâlni în cale.

2. Noi suntem însă de o altă părere. Vedeți voi, dacă uriașii ar fi atât de redutabili pe cât spuneți, cu siguranță nu v-ar fi lăsat să vă întoarceți, căci dacă voi i-ați văzut pe ei, fără doar și poate că și ei v-au văzut la rândul lor. De pildă, nici una din celelalte caravane pe care le-am trimis în misiuni exploratorii nu s-a mai întors, dovadă că li s-a întâmplat ceva rău.

3. Voi însă v-ați întors vii și nevătămați, în pofida îngrozitorilor uriași, și întreaga caravană ar fi astăzi teafără în mijlocul nostru, dacă ați fi avut inspirația să vă purtați ceva mai înțelept cu magicianul din munți!

4. Aceasta este opinia noastră! Acum justificați-o pe a voastră, dacă puteți!”

5. Purtătorul de cuvânt al celor zece a spus: „Puternici colegi și superiori ai sărmanelor noastre persoane! Sperăm să ne iertați anticipat, căci dorim să răspundem la obiecțiile voastre arătându-vă că ne-ați înțeles cât se poate de greșit.

6. Am afirmat noi că ne temem să nu cădem în mâinile uriașilor? Noi doar ne-am mulțumit să afirmăm că aceștia locuiesc chiar în spatele munților de aur! Noi i-am putut zări ascunzându-ne, astfel încât ei nu ne-au remarcat. Ne-am încărcat apoi cămilele cu aurul pe care am putut pune mâna și ne-am luat tălpășița la adăpostul nopții!

7. Așa se face că am reușit să scăpăm fără pierderi. De altfel, a fost probabil primul furt care s-a produs vreodată în acei munți plini cu aur. Cu siguranță, uriașii și-au dat însă între timp seama ce s-a întâmplat, așa că acum trebuie să fie cu mult mai vigilenți pentru ca furtul să nu se repete!

8. La urma urmelor, de unde putem ști noi că acești uriași nu ne-au descoperit deja urmele, apropiindu-se de noi? La fel de bine, s-ar putea să fi ridicat o barieră în jurul munților plini cu aur, pe deasupra căreia nici măcar un vultur nu ar îndrăzni să zboare.

9. Sau poate că au săpat îngusta fâșie de pământ care unește teritoriul nostru de al lor, inundând-o, astfel încât nu ne-am mai putea apropia niciodată de ei…

10. La toate aceste posibilități făceam noi aluzie atunci când vorbeam de lupta periculoasă împotriva acestor uriași.

11. Sper că de data aceasta ne-ați înțeles mai bine! Noi nu spunem că suntem incapabili să găsim din nou acești munți sau să ne apropiem de ei, dar dorim să vă facem să înțelegeți că acest demers ar presupune cheltuieli uriașe, iar câștigul este cât se poate de incert. Peste toate, am avea de înfruntat și un milion de pericole!

12. Merită oare să ne sacrificăm două milioane de soldați, privându-ne astfel de întreaga noastră putere? Noi credem că ar fi o nebunie!

13. Dacă doriți într-adevăr să faceți ceva concret, atunci trimiteți niște sclavi în acea regiune, punându-i să respecte instrucțiunile noastre! Dacă vor pieri, nu vom avea nimic de pierdut; în schimb, dacă vor avea succes, vom avea foarte mult de câștigat! – Reflectați la propunerea noastră!”

Author:  1% [ 31.5.2019, 03:16 ]
Post subject:  Capitolul 207

Capitolul 207
Exploratorii sunt suspectați de marii preoți. Răspunsul abil al celor zece.
(20 ianuarie 1844)

1. Dar membrii înaltului cler, care aveau un rang superior celui al marilor preoți, s-au urcat la rândul lor la tribună și s-au adresat astfel colegilor lor:

2. „Ascultați-ne, căci avem să vă spunem lucruri de cea mai mare importanță! Acești zece bărbați pe care v-ați grăbit să îi consacrați în rândul preoțimii de rang inferior ni se par cât se poate de suspecți!

3. Ei complotează împotriva noastră și trebuie să recunoaștem că se descurcă de minune, dar uită că un mare preot știe tot și poate citi chiar și cele mai ascunse gânduri ale oamenilor!

4. Noi am privit în interiorul lor și am constatat imediat că intențiile lor în ceea ce ne privește sunt rele! De aceea, sfatul nostru este să nu aveți încredere în ei, căci avem de-a face cu lupi îmbrăcați în blănuri de oi!

5. Nu este exclus ca ei să fi văzut tot ce au descris în decursul călătoriei lor, dar până una-alta nu avem alte dovezi decât propriile lor spuse, cu care ne pot păcăli așa cum vor! De aceea, sfatul nostru este să vă asigurați că măcar un singur punct din relatarea lor este adevărat, înainte de a le acorda chiar și cea mai mică putere pe mână. În caz contrar, riscăm să pierdem cu toții!

6. Refuzul lor de a-i accepta pe credincioșii noștri soldați și propunerea lor de a trimite în acea țară îndepărtată sclavi, despre care știu foarte bine că ne urăsc din toată inima, datorită relelor tratamente pe care li le-am aplicat, pare să aibă un cu totul alt motiv decât cel pe care au încercat ei să-l justifice. De aceea, păziți-vă! Așa vă sfătuim noi, cei din înaltul cler!”

7. Această obiecție i-a deconcertat puternic pe marii preoți, și încă și mai mult pe cei zece, care s-au simțit prinși la colț.

8. Unul din marii preoți s-a adresat atunci purtătorului de cuvânt al celor zece, spunându-i: „Ați auzit acuzațiile pe care vi le-a adus un preot omniscient. Cum vă puteți justifica?”

9. Purtătorul de cuvânt, un om uns cu toate alifiile, și-a revenit însă rapid și a răspuns: „Puternici tovarăși! Chiar și omnisciența înaltului cler își are limitele ei! Mai mult, dorim să vă spunem că propria noastră omnisciență o depășește pe a lor! Politica nu este totuna cu cunoașterea universală! Numai oamenii inferiori se lasă intimidați de astfel de artificii; în nici un caz un om cinstit!

10. Dacă superiorii voștri ar fi omniscienți, ei nu v-ar fi recomandat prudență, ci ne-ar fi condamnat de la bun început la focul infernului, căci și-ar fi dat seama că suntem niște tigri scăpați în stână. De ce ne-au mai consacrat în acest caz preoți?

11. În plus, dacă ar ști într-adevăr totul, ei v-ar fi povestit ce s-a întâmplat în munți cu acel magician. De vreme ce nu știu însă nimic, vă sfătuiesc să verificați prin alte mijloace veridicitatea afirmațiilor noastre.

12. Problema pe care ar trebui să v-o puneți voi, ceilalți mari preoți, este următoarea: dacă sunteți absolut siguri că ei sunt omniscienți, de ce nu-i întrebați ce s-a întâmplat în munți? De ce nu-i credeți direct pe cuvânt și nu ne aruncați chiar acum în focul infernului sau în abisul fără fund?

13. Pentru a-i pune la punct pe acești așa-ziși posesori ai cunoașterii universale, noi dorim să vă declarăm cu fermitate că nu vom mai face nici un pas mai departe înainte de a vă convinge cel puțin de adevărul spuselor noastre în ceea ce îl privește pe magicianul din munți!

14. Nici chiar după această confirmare, nu vom fi dispuși să vă arătăm drumul care duce către munții de aur decât dacă o bună parte dintre voi ne veți însoți și dacă puternicele armate pe care le vom lua cu noi vor fi alcătuite pe jumătate din soldați și pe jumătate din sclavi! Dacă acest lucru vi se pare în continuare suspect, atunci nu vom merge nicăieri și vom rămâne aici!”

15. Prin șiretenia sa, acest om a reușit astfel să îi pună la locul lor pe reprezentanții înaltului cler. Marii preoți au avansat imediat către el și i-au spus că au o încredere deplină în spusele sale și că își dau seama că are dreptate. Mai mult, le-au spus superiorilor lor să nu se mai amestece în lucrurile care nu îi priveau, căci sarcina lor era de a se ocupa exclusiv de ceremoniile consacrate venerării regelui.

Author:  1% [ 31.5.2019, 03:19 ]
Post subject:  Capitolul 208

Capitolul 208
Marii preoți dau curs sfaturilor celor zece.
(22 ianuarie 1844)

1. În continuare, marii preoți au reflectat la posibilitatea de a trimite în condiții de siguranță un mesager la magicianul din munți pentru a-l întreba dacă afirmațiile celor zece erau adevărate sau nu. Dar nu au găsit pe nimeni care să fie dispus să își asume riscurile acestei misiuni periculoase.

2. Pe de o parte, nimeni nu avea curajul să facă acest lucru, iar pe de altă parte, cei cărora le era propusă această misiune răspundeau: „La ce ar folosi această expediție? Puteți trimite o mie sau chiar un milion de indivizi; dacă aceștia vor fi loviți de trăsnete și înghițiți de abis, ce se va alege de ei?”

3. Marii preoți și-au dat seama că aceste argumente sunt întemeiate, așa că s-au adresat din nou celor zece, întrebându-i ce era de făcut.

4. Aceștia le-au răspuns prin purtătorul lor de cuvânt: „Cum ne puteți întreba așa ceva, atât timp cât continuați să ne priviți cu suspiciune? De vreme ce ne considerați niște vulpoi vicleni, este evident că v-am putea da un sfat care să dea apă la moară afirmațiilor noastre. Doar știți că ați fost avertizați că suntem niște lupi în blănuri de oi!

5. Înalții demnitari au pretenția că știu totul! De ce nu-i întrebați pe ei ce este de făcut? Cu siguranță, vor ști să vă dea răspunsul cel bun!”

6. Dar marii preoți le-au răspuns: „Haideți, nu mai fiți atât de încăpățânați! Ați demonstrat perfect că omnisciența maeștrilor de ceremonie ai regelui își are limitele ei, și chiar așa stau lucrurile!

7. Titlul pe care îl poartă nu înseamnă nimic. Noi suntem adevărații stăpâni. Ei nu sunt decât niște figuranți, la fel ca și regele, care poartă titlul de ‚Înțelepciunea divină cea mai înaltă’, dar este mai prost ca noaptea!

8. De aceea, nu vă mai gândiți la ei, ci doar la ascultarea pe care ne-o datorați. Toate celelalte titluri sunt pur onorifice, fiind menite să satisfacă setea de ceremonie a populației îndobitocite. Dați-ne așadar sfatul pe care vi-l cerem și nu vă mai faceți alte griji!”

9. Dar cei zece le-au spus: „Puternici slujitori ai zeilor! De vreme ce ne cereți sfatul și nu vă temeți că am putea abuza de voi, spuneți-ne: de ce nu aveți încredere în prima propunere pe care v-am făcut-o, care era cât se poate de bine intenționată și avea la bază cunoașterea profundă a realității?”

10. Marii preoți le-au replicat stânjeniți: „Am face acest lucru, dar voi înșivă ați spus că nu trebuie să avem o încredere deplină în voi, atunci când v-ați înfuriat împotriva preoților de rang înalt. În realitate, noi dorim să dăm curs sfaturilor voastre, nu celor ale acelor figuranți!”

11. Cei zece: „Bine, de vreme ce sunteți dispuși să aveți încredere în noi, acceptați prima noastră propunere, pe care figuranții voștri (după cum îi numiți voi înșivă) v-au determinat să o respingeți, afirmând – cu omnisciența lor închipuit㠖 că noi nu suntem decât niște lupi îmbrăcați în blănuri de oi!

12. Cei care doresc să meargă la magician să o facă! Cât despre noi, nu vom mai face a doua oară această călătorie! Căci cel care a simțit o dată focul arzându-i pielea nu va mai atinge a doua oară metalul incandescent!

13. Dacă doriți să aveți încredere în noi, faceți-o până la capăt. În caz contrar, este limpede că nu avem de ce să stăm la masa voastră”.

14. Aceste cuvinte au obținut aprobarea necondiționată a preoților, care au fost de acord să trimită sclavi înarmați sub conducerea celor zece.

Author:  1% [ 31.5.2019, 03:26 ]
Post subject:  Capitolul 209

Capitolul 209
Dificultățile preoților de a răscumpăra sclavii. Reușita planului viclenilor mesageri.
(23 ianuarie 1844)

1. În continuare, marii preoți s-au declarat în întregime de acord să îi elibereze și să îi înarmeze pe sclavi, pentru a putea ajunge cu ajutorul lor la munții de aur. În calea intențiilor lor a apărut însă un obstacol fatal: această castă de nefericiți numiți vite de povară se afla în întregime în proprietatea marilor burghezi și le aparțineau de drept. Clerul nu îi putea obține înapoi decât prin răscumpărare. Ar fi fost mult prea riscant să îi ia cu forța, folosindu-se de un nou decret, căci marii bogătași erau foarte puternici și nu îi considerau pe preoți cu mult deasupra lor ca rang social. În realitate, ei nu făceau decât să îi tolereze pe preoți, susținându-i dintr-un calcul pur politic.

2. Grație spionilor lor, preoții știau perfect acest lucru, așa că se găseau într-o situație cât se poate de nefericită, neștiind cum să procedeze pentru a ieși din impas. Nici să le reveleze celor zece anvergura politicilor lor secrete nu li se părea oportun, ca să nu mai vorbim de numirea lor directă în funcția de mari preoți, astfel încât să le poată împărtăși toate secretele lor.

3. De aceea, ei au trecut în revistă de nenumărate ori soluțiile pe care le aveau, dar fără să avanseze nici măcar cu un singur pas.

4. „Forța nu este indicată, își spuneau ei, căci cunoaștem foarte bine situația în care ne aflăm. Cât despre răscumpărare, numai gândul ni se pare inimaginabil, căci este vorba de patru milioane de sclavi! Dacă am avea în vedere un preț de două livre de aur per cap, asta ar face opt milioane de livre!! Ca să nu mai punem la socoteală și cumpărarea armelor!

5. Să le mai cerem o dată părerea celor zece? În acest fel, nu ne-am dovedi decât propria neputință, dezvăluindu-le cele mai ascunse secrete ale noastre! Să îi numim mari preoți? Din păcate, sunt mult prea cinstiți, și, ceea ce este mai prost, supărător de inteligenți! Cine știe la ce s-ar putea preta dacă i-am iniția în intrigile noastre politice…

6. Într-adevăr, situația pare fără ieșire! Nu putem nici să ne luăm cuvântul înapoi, așa că sclavii trebuie eliberați și înarmați! Dar cum? Aceasta este întrebarea, și nici măcar Satan nu are vreun răspuns la ea!”

7. Unul din cei zece avea auzul foarte fin, așa că a ascultat ce șușoteau între ei marii preoți. El nu a întârziat să le transmită colegilor săi cele aflate, spunându-le în șoaptă:

8. „Ascultați-mă! Marii preoți sunt deja la cheremul nostru! Situația ia exact întorsătura pe care o doream noi! Dacă ne vom păstra fermitatea, victoria ne va fi asigurată!

9. Bătrânul din munți ne-a spus să relatăm mesajul său demonilor de la șes. Am făcut-o și iată ce s-a întâmplat: confuzia este deplină în rândul preoților! Știam eu care este situația sclavilor; tocmai de aceea am cerut trimiterea lor. Fără răscumpărare, nici vorbă nu poate fi să pună mâna pe sclavi! În plus, le este imposibil să își ia cuvântul înapoi.

10. Acest lucru le va goli trezoreriile și le va slăbi mult influența, căci nu vor putea întreține o armată alcătuită din patru milioane de oameni! Peste toate, noi vom obține întreaga putere pe care ne-o vor conferi acești oameni plini de amărăciune, așa că vom putea stinge pentru totdeauna, cu ajutorul lor, setea de aur a acestor fiare rapace!

11. Cu siguranță, ne vor mai cere o dată părerea, și pot fi siguri dinainte că sfatul pe care li-l vom da va fi cel mai bun posibil!

12. O, mai așteptați puțin, monștri lacomi ce sunteți, și veți ajunge să ne cunoașteți așa cum nici un diavol nu v-a învățat!

13. Dar să păstrăm tăcerea, căci văd că se apropie de noi!”

Author:  1% [ 31.5.2019, 03:33 ]
Post subject:  Capitolul 210

Capitolul 210
Perplexitatea marilor preoți. Sfatul celor zece exploratori.
(25 ianuarie 1844)

1. Nici nu a apucat bine oratorul nostru să rostească aceste cuvinte că marii preoți se și aflau lângă el, arborând o mină cât se poate de încurcată. Ei i-au pus imediat următoarea întrebare:

2. „Ascultați ce avem să vă spunem, căci este vorba de chestiuni de cea mai mare importanță.

3. Așa cum spuneați, înarmarea sclavilor ar fi un lucru bun, dar drama face ca ei să se afle în proprietatea mai marilor acestui oraș și ai întregului regat! La drept vorbind, le-am putea cere acestora să ni-i dea înapoi, folosindu-ne de imensa noastră putere, și nimeni nu ar îndrăzni să ni se împotrivească. Noi nu suntem însă doar atotputernici, ci și foarte drepți, așa că nu putem folosi forța în această chestiune.

4. Acum știți cum se prezintă lucrurile! Sunteți oameni inteligenți, așa că așteptăm de la voi un proiect care să ne permită să ne obținem scopul cât mai ușor și cât mai rapid. Ne dăm perfect seama că toți sclavii ar trebui înarmați, dar nu știm cum să intrăm în posesia lor. De aceea, așteptăm de la voi un răspuns judicios în această privință!”

5. Purtătorul de cuvânt al celor zece s-a ridicat în picioare și s-a adresat astfel preoților: „Puternici slujitori ai zeilor! Am înțeles perfect care este situația, dar nu putem decât să vă repetăm ce v-am spus de la bun început, și anume că acest demers va avea un cost uriaș, iar eventualele profituri sunt cât se poate de relative. Ne putem foarte bine întreba dacă vom obține vreodată aceste profituri.

6. Nu este deloc ușor să prevezi dacă victoria va fi sau nu de partea noastră, chiar și cu o armată de patru milioane de soldați, și asta cu atât mai mult cu cât noi nu dispunem încă de tot acel aur. În consecință, nu avem dreptul să cerem nimănui să își dea obolul pentru a susține acest proiect măreț.

7. Căci dacă îi vom spune cuiva: ‚Renunță la sclavii tăi de dragul proiectului meu, și dacă acesta va reuși, vei primi în schimbul lor câte patru livre de aur per cap’,

8. Cel căruia i-am promis aceste câștiguri ne va replica: ‚Proiectul mi se pare interesant, dar foarte nesigur! De aceea, nu doresc să-mi asum acest risc. Tot ce pot face pentru a contribui la reușita proiectului vostru este să vă cedez sclavii mei contra unui preț de două livre de aur sau de 25 de livre de argint per cap, plătit pe loc. Dacă sclavii se vor întoarce înapoi, îi vom primi și vă vom înapoia banii. Dacă nu se vor întoarce însă, va trebui să îi înlocuiți cu alții, în același număr, pentru a vă primi banii înapoi. În caz contrar, vom păstra acești bani!”

9. Acesta este răspunsul probabil pe care vi-l vor da marii proprietari de sclavi. Faceți o încercare, și dacă nu veți primi acest răspuns, suntem dispuși să trecem noi înșine prin proba focului!

10. În consecință, nu există decât două posibilități: fie să renunțăm la întregul proiect, fie să trecem la executarea lui, în numele tuturor zeilor care domnesc asupra pământului!”

11. Marii preoți le-au răspuns celor zece: „Foarte bine! Nici nu se pune problema să renunțăm la această expediție. Vom lua chiar mâine legătura cu marii proprietari de sclavi din acest oraș, dar vai vouă dacă propunerile lor nu vor corespunde cu ceea ce ne-ați spus!”

12. Oratorul le-a spus preoților: „Vă puteți considera fericiți dacă revendicările lor nu vor fi mai mari decât cele prezumate de noi. Eu unul sunt de părere că vă vor face mari greutăți. În ceea ce ne privește, noi nu putem face nimic în plus, dar nu m-ar mira ca mâine să vă smulgeți părul din cap auzind exigențele proprietarilor!”

Author:  1% [ 5.6.2019, 04:27 ]
Post subject:  Capitolul 211

Capitolul 211
Convocarea proprietarilor de sclavi și exigențele lor exorbitante.
(26 ianuarie 1844)

1. Auzind aceste cuvinte, marii preoți s-au înfuriat și le-au spus celor zece: „Ai zice că vă bucurați anticipat de necazul nostru! Aveți însă grijă să nu vă bucurați prea devreme!”

2. Oratorul celor zece le-a răspuns: „Nu ne bucurăm deloc! Voi ați fost cei care ne-ați spus: ‚Vai vouă!’, deși noi nu am făcut decât să vă dăm sfatul cel bun. Ca răspuns la amenințările voastre nejustificate, am preferat să exagerăm puțin lucrurile, astfel încât să le luați în serios!

3. Dar nu are rost să mai discutăm. De acum înainte vom păstra tăcerea, așteptând să vedem ce ne va aduce ziua de mâine!”

4. Într-o stare de confuzie totală, marii preoți au părăsit tribuna, iar cei zece s-au îndreptat către reședințele care le erau rezervate.

5. Imediat, marii preoți au trimis o mie de heralzi pentru a-i informa pe mai marii din orașul Hanoh că erau convocați pentru a doua zi în marea sală de consiliu.

6. În dimineața zilei următoare, imensa sală de consiliu s-a umplut până la refuz cu marii bogătași din Hanoh, curioși să afle motivul acestei convocări.

7. Unii dintre ei credeau că preoții pregăteau un mare târg de sclavi, în timp ce alții se gândeau că le-au pregătit noi legi sau noi impozite. De aceea, toată lumea aștepta cu nerăbdare să afle motivul acestei convocări, fără ca cineva să bănuiască realitatea.

8. La un semn dinainte stabilit, cei zece au intrat în marea sală, împreună cu ceilalți preoți de rang inferior. După câteva momente și-au făcut intrarea solemnă și clericii de rang înalt, arătând impresionant în hainele lor brodate cu fire de aur și cu diamante.

9. În busculada care a urmat, marii burghezi i-au întrebat pe cei zece dacă știau de ce fuseseră convocați.

10. Aceștia le-au răspuns: „Nu este vorba decât de răscumpărarea sclavilor. Cereți prețuri corecte, dacă nu doriți să vă lăsați pielea aici!”

11. Această informație s-a răspândit ca fulgerul în rândul bogaților, care s-au simțit în sfârșit pregătiți să înfrunte evenimentele.

12. Cei zece au rămas în picioare pe treptele cele mai de jos ale tribunei, așteptând venirea marilor preoți. Aceștia din urmă au urcat scările într-o manieră foarte ceremonială, însoțiți de ovațiile tuturor celor prezenți.

13. După ce această tumultuoasă manifestare onorifică s-a mai calmat, un demnitar a luat cuvântul și a spus cu o voce puternică:

14. „Ascultați-mă, mari seniori ai regatului! Exploratorii noștri au descoperit într-o țară îndepărtată munți plini cu aurul cel mai pur, din care ne-au adus mostre bogate.

15. Din păcate, acești munți sunt locuiți de niște uriași înspăimântători care au o forță imensă. Pentru a-i combate și pentru a ne asigura că vom pune mâna pe tot acest aur, avem nevoie de o putere superioară, cu atât mai mult cu cât nu cunoaștem exact puterea uriașilor.

16. Pentru a aduna o armată cât mai mare, avem nevoie de sclavi. Ceea ce dorim să aflăm de la voi este în ce condiții sunteți dispuși să renunțați la sclavii voștri. Sunteți de acord să ni-i cedați contra unei garanții că veți primi o parte din câștigurile noastre, sau preferați o răscumpărare la prețul pieței? Așteptăm un răspuns satisfăcător din partea voastră. Așa să fie!”

17. Auzind această propunere, marii burghezi le-au răspuns preoților: „Ascultați-ne! Această descoperire merită întreaga noastră considerație, căci acei munți alcătuiți aproape în întregime din aur nu sunt deloc de disprețuit. Din păcate, ei se află la o distanță prea mare de țara noastră, așa că nu putem conta cu adevărat pe o participare la câștig!

18. Totuși, pentru a susține un proiect atât de generos, vă cedăm sclavii noștri pentru prețul modest de cinci livre de aur pentru fiecare sclav de sex masculin și trei livre de aur pentru fiecare sclavă de sex feminin.

19. Dacă sclavii noștri se vor întoarce înapoi, suntem de acord să îi răscumpărăm la o treime din această valoare. Nu-i așa că aceste condiții sunt întru totul acceptabile?” 20. În acel moment, cei zece au început să jubileze în sinea lor, fără să arate însă nimic pe față. În schimb, marii preoți au ajuns la disperare, nemaiștiind cum să reacționeze în fața unor pretenții atât de absurde. De aceea, ei i-au chemat pe cei zece la tribună.

Author:  1% [ 5.6.2019, 04:28 ]
Post subject:  Capitolul 212

Capitolul 212
Marii preoți îi chestionează pe cei zece exploratori. Contractul cu negustorii de sclavi.
(27 ianuarie 1844)

1. Când cei zece s-au urcat la tribună, ei au fost imediat încercuiți de marii preoți, care le-au pus următoarele întrebări:

2. „Am constatat că viziunea voastră asupra lucrurilor s-a dovedit absolut exactă. Într-adevăr, avertismentele voastre s-au adeverit până la ultimul, suprapunându-se întru totul cu pretențiile mai marilor acestui regat!

3. Vom accepta condițiile lor, căci nu avem de ales, chit că acest lucru ne va costa două treimi din averea noastră. De aceea, dorim să știm la câte livre de aur estimați acei munți și cât aur puteți aduce aici în circa 4-5 ani, dacă totul merge bine.

4. Grație perspicacității voastre, vă bucurați la ora actuală de întreaga noastră încredere, ceea ce nu înseamnă deloc puțin lucru. Nu abuzați însă de ea și dați-ne un răspuns cât mai corect!”

5. Așteptându-se la această întrebare din partea marilor preoți, cei zece s-au gândit în sinea lor, jubilând: „Abia acum ați ajuns în întregime la mâna noastră! De aceea, vă vom da un răspuns la întrebarea voastră stupidă care să vi se potrivească la fel de bine ca un turban uriaș pe un cap minuscul! Iar ceea ce se va ascunde în spatele răspunsului nostru vă va aduce pierzania și moartea! Dar toate aceste lucruri trebuie să rămână secrete până în momentul în care vă vor fi aruncate în fețele voastre satanice!”

6. După aceste considerații făcute în sinea lor, purtătorul de cuvânt al celor zece a avansat și a spus: „Hei, puternici slujitori ai tuturor zeilor! Ce înseamnă această întrebare? Doar sunteți mari preoți! Cum puteți să ne întrebați câte livre de aur am putea obține din acei munți alcătuiți aproape în întregime din acest metal? Dacă ați încerca să vă imaginați doar o fracțiune infimă din acest aur, suntem convinși că nu ați avea niciodată răbdarea să calculați toate aceste milioane de milioane de livre! Iar aceasta este doar greutatea unei coline mici, care nu se compară nici pe departe cu munții uriași din spatele ei!

7. Cum ne puteți cere să estimăm o asemenea greutate? Pe de altă parte, noi v-am avertizat de la bun început că dacă vom deveni stăpânii acestor munți de aur, valoarea acestui metal va scădea mai jos decât cea a excrementelor de pe străzile noastre. Oare nu am fost suficient de elocvenți? Întreaga lume de acolo pare alcătuită din aur pur, la fel cum orașul nostru este plin de excremente. Credem că v-am răspuns la întrebare!

8. Cât despre cantitatea de aur pe care sunt capabili să o transporte tovarășii noștri fără pierderi, credem că o cunoașteți la fel de bine ca și noi. În medie, câte 30 de livre de om. Dacă am putea face rost de mai multe cămile, cantitatea s-ar putea chiar tripla. Ce altceva mai doriți să știți?”

9. Marii preoți le-au răspuns mesagerilor: „O, nimic altceva, căci noi suntem moderația personificată! Dacă un singur transport ne va procura această cantitate de aur și dacă vom obține controlul absolut asupra acestor munți, ne vom declara întru totul satisfăcuți de rezultatele acestei călătorii. De altfel, am putea repeta expediția în fiecare an, în speranța că ne va aduce de fiecare dată tot atât aur. Iar afacerea va merge ca unsă, dacă ținem cont de modestia pretențiilor noastre! Mânați de această speranță, ne vom ocupa în continuare de chestiunea ingrată a răscumpărării sclavilor!”

10. Auzind aceste cuvinte, cei zece au jubilat iarăși în sinea lor.

11. În continuare, marii preoți s-au întors din nou către burghezi și le-au spus: „Ne-am sfătuit și ne-am pus de acord: vom accepta condițiile voastre. De aceea, faceți cunoscută peste tot voința noastră! Mâine va începe răscumpărarea, care va continua timp de 30 de zile. Cei care își vor aduce sclavii în intervalul de timp stabilit vor obține suma convenită. Cine va întârzia însă, va trebui să plătească o amendă de zece ori mai mare decât prețul răscumpărării și își va pierde sclavii! Așa să fie!”

12. Aceste cuvinte au pus capăt adunării și toată lumea a părăsit marea sală de consiliu.

Author:  1% [ 5.6.2019, 04:29 ]
Post subject:  Capitolul 213

Capitolul 213
Livrarea sclavilor și întreținerea lor
(29 ianuarie 1844)

1. Chiar începând de a doua zi au început să fie aduși un mare număr de sclavi de ambele sexe. În total, au fost aduși mai mult de 300.000 de capete numai în prima zi.

2. Nu-i de mirare că a rezultat o dezordine inimaginabilă, marii preoți fiind incapabili să se descurce cu plățile.

3. Atunci, cei zece le-au spus: „Chemați fiecare proprietar și spuneți-i: ‚Dă-ne lista cu numărul sclavilor pe care i-ai adus, marchează-i pe toți cu un semn pe frunte și vei fi plătit conform indicațiilor tale! Dacă cifra menționată corespunde cu numărul sclavilor prezenți, te poți întoarce liniștit acasă cu câștigul tău, dar dacă ai încercat să ne înșeli, nu numai că îți vei pierde sclavii, dar nu vei mai primi nici valoarea răscumpărării lor!’

4. După cum vedeți, lucrurile se pot rezolva foarte simplu! Haide, duceți-vă la negustori și comunicați-le voința voastră. În caz contrar, ne va lua un an ca să terminăm cu această răscumpărare!”

5. Marii preoți le-au răspuns celor zece: „V-ați gândit foarte bine! Sfatul vostru este perfect, dar unde îi putem aduna pe toți acești sclavi de care va trebui să ne ocupăm? Unde îi putem caza, cum să-i hrănim și cum să-i îmbrăcăm?”

6. Cei zece le-au spus: „La ce servesc miile de palate pe care le aveți în interiorul zidurilor de incintă ale orașului, fiecare având o capacitate de 10.000 de persoane? Acestea sunt goale și nu servesc decât pentru mărirea prestigiului vostru! Ocupați-le cu sclavi! Chiar dacă aceștia ar fi de trei ori mai numeroși, vor încăpea cu siguranță în ele!

7. Cât despre hrănirea lor, oare nu sunt aceste palate pline cu grâne și cu fructe în magaziile lor? Aveți adunate atâtea provizii încât ați putea hrăni întregul Hanoh timp de 20 de ani!

8. Să ne gândim acum la felul în care îi putem îmbrăca… Ce-ați zice să mai goliți puțin depozitele voastre de echipamente militare, astfel încât să faceți loc pentru aurul care va veni în cursul anilor următori?”

9. Marii preoți și-au dat seama de bunul simț al acestor propuneri, dar au calculat că, în acest fel, prețul plătit pentru fiecare sclav va fi încă și mai ridicat.

10. Cei zece i-au liniștit însă: „Cine nu riscă nu are dreptul să se aștepte la un câștig considerabil! Părerea noastră este că dacă vă așteptați să câștigați un munte de aur pur, nu ar trebui să vă uitați la cheltuieli!”

11. Expresia „un munte de aur pur” i-a sedus complet pe preoți, care au consimțit cu toate propunerile celor zece fără să mai stea mult pe gânduri. De aceea, ei au trecut imediat la treabă, cerând listele cu sclavi de la proprietari și marcarea sclavilor pe frunte.

12. Bogații proprietari au completat cu conștiinciozitate listele cerute și și-au marcat sclavii pe frunte, fiecare în felul său. Și astfel, răscumpărarea a decurs în condiții ideale.

13. Sclavii răscumpărați au fost găzduiți în diferitele palate, apoi îmbrăcați și hrăniți. Cei care mai știau să vorbească au cerut permisiunea de a o face. Din păcate, cei mai mulți dintre ei au trebuit să învețe din nou să se exprime!

14. În decurs de numai o lună, întregul proces de pregătire a armatei de sclavi s-a încheiat fără nici o problemă.

Author:  1% [ 5.6.2019, 04:29 ]
Post subject:  Capitolul 214

Capitolul 214
Înarmarea, formarea și instruirea sclavilor.
(30 ianuarie 1844)

1. În ochii sclavilor, această agitație era absolut inexplicabilă și nici unul dintre ei nu știa ce să creadă despre ea.

2. Marii preoți le-au spus celor zece: „Am realizat astfel prima parte a proiectului nostru! Am răscumpărat toți sclavii de sex masculin și feminin din regat. Marile noastre palate de-a lungul zidului de incintă al orașului sunt pline cu sclavi și le asigurăm întreținerea. Ce se va întâmpla în continuare?”

3. Cei interpelați au răspuns: „Dați-ne 4.000 de oameni pricepuți în mânuirea armelor! Împreună cu aceștia, ne vom duce la sclavi și le vom explica motivul răscumpărării lor. Vom numi în continuare câte patru instructori pentru fiecare palat, care să-i învețe pe sclavi să mânuiască armele într-un timp cât mai scurt. Bărbații vor învăța să mânuiască armele grele, iar femeile pe cele ușoare. Fără această pregătire, tot ce am făcut până acum rămâne inutil”.

4. Marii preoți le-au spus celor zece: „Aveți întru totul dreptate! Dar de unde să luăm atâtea arme uzate? Noi credem că ar fi o greșeală să îi înarmăm pe sclavi cu armele

noi din magaziile noastre, căci această castă ne urăște de mult timp. Dacă ar dispune de arme noi și bine ascuțite, pielea noastră ar fi în mare pericol!

5. De aceea, părerea noastră este că ei ar trebui să exerseze mai întâi cu arme uzate, sau confecționate din lemn și din paie. Abia când vor învăța ce înseamnă adevărata disciplină le vom înmâna armele reale! Nu sunteți de aceeași opinie?”

6. Cei zece au răspuns la unison: „O prudență prea mare este la fel de rea ca și imprudența! Dacă și-ar dori cu adevărat să se răzbune pe voi, o masă de patru milioane de sclavi nu ar avea deloc nevoie de arme pentru a o face! Dacă s-ar ridica împotriva noastră, ei ne-ar strivi pur și simplu prin numărul lor. De altfel, dacă ar fi avut intenția să o facă, ar fi făcut-o probabil până acum!

7. Lăsați întreaga afacere pe mâna noastră, și voi vă garantăm cu prețul vieții noastre că într-o singură lună toți sclavii vor pleca din acest oraș perfect înarmați și fără să facă rău nici măcar unei muște!”

8. Auzind aceste cuvinte liniștitoare, marii preoți au căzut de acord să îi înarmeze pe sclavi cu arme bine ascuțite și le-au dat celor zece cei 4.000 de instructori ceruți.

9. În ziua următoare, cei zece, însoțiți de instructori, s-au îndreptat către sclavii deveniți din ce în ce mai nerăbdători, căci încă nu știau de ce fuseseră răscumpărați.

10. Cei zece și-au împărțit palatele, astfel încât fiecare să aibă sub control câte o sută de locații, și au reușit să distribuie în aceeași zi întregul armament.

11. De îndată ce ajungeau într-un nou palat, ei erau asaltați cu întrebări pline de anxietate din partea sclavilor în privința sorții care îi aștepta.

12. Cei zece le-au răspuns sclavilor astfel: „Aveți răbdare! Noi suntem eliberatorii și salvatorii voștri din greaua sclavie care vă apasă!

13. Timp de o lună, veți fi instruiți să mânuiți aceste arme. În tot acest timp, veți fi hrăniți convenabil. În final, vom pleca să ne batem cu un popor mai rău decât diavolii, dar laș, stupid și îndobitocit. În acest fel, vom deveni seniorii acestei lumi în care acum suntem ultimii pe scara socială! De îndată ce veți fi suficient de bine antrenați în mânuirea armelor, veți afla mai multe”. 14. Vestea cea mare a fost primită de sclavi cu ovații, iar cei zece au ajuns să fie priviți aproape ca niște zei.

Author:  1% [ 5.6.2019, 04:30 ]
Post subject:  Capitolul 215

Capitolul 215
Vicleșugul folosit de cei zece șefi ai armatei pentru a se debarasa de spionii marilor preoți.
(1 februarie 1844)

1. Chiar de a doua zi, cei mai robuști dintre sclavi au fost aleși și înarmați, iar apoi inițiați în mânuirea armelor.

2. Cei mai slabi dintre ei au fost mai întâi hrăniți timp de câteva săptămâni, pentru a-și recăpăta forțele. Abia apoi au fost învățați ei să mânuiască armele.

3. Cât despre cei mai vârstnici, aceștia au primit arme ușoare, dar nu au fost autorizați să le utilizeze. Rolul lor era mai degrabă să se ocupe de sarcinile domestice și de supravegherea copiilor.

4. În fiecare zi, trimișii marilor preoți veneau să se intereseze cum evoluează lucrurile, timp în care își exercitau însă și funcțiile de spioni, trăgând cu urechea la discuțiile oamenilor, în eventualitatea că ar putea descoperi semnele unei trădări.

5. În cea de-a treia zi, cei zece șefi de armată au descoperit ipocrizia marilor preoți și i-au informat pe sclavi să aibă grijă și să nu le trădeze secretele de față cu aceștia.

6. Cu cât sclavii deveneau mai abili, cu atât mai mare devenea numărul spionilor trimiși de marii preoți. Aceștia își băgau nasul pretutindeni și doreau să fie informați de tot ce se întâmpla.

7. Acest comportament a sfârșit prin a-i irita pe cei zece, care s-au dus glonț la marii preoți, unde au fost primiți cu mari onoruri. Când au fost întrebați care era motivul venirii lor intempestive, ei au răspuns:

8. „Știți la fel de bine ca și noi că intențiile noastre sunt cât se poate de cinstite și cunoașteți cât de mare este perspicacitatea și prezența noastră de spirit! Știți de asemenea cum i-am pus pe cei bogați să danseze așa cum le-am cântat noi, căci fiecare dintre ei este mai bogat la ora actuală cu câteva livre de aur, dar trebuie să facă singur toate muncile casei, câștigându-și pâinea cu sudoarea frunții sau angajând muncitori contra unui salariu foarte mare!

9. Forța pe care ne-ați dat-o pe mână este uriașă, și cu ajutorul ei am putea goli chiar astăzi trezoreriile acestor burghezi. Altfel spus, tot aurul lor se află practic în mâinile noastre.

10. Desigur, noi am calculat dinainte toate aceste consecințe și ne-am gândit încă din timpul procesului de răscumpărare a sclavilor: ‚Sigur, cereți-ne acum cât doriți! Astăzi vă vom plăti, dar mâine vă vom cere de patru ori pe atât!’

11. Nu a fost planul nostru în avantajul vostru deplin, chiar și fără a mai pune la socoteală marele proiect pe care urmează să îl întreprindem? Și totuși, suntem înconjurați zilnic de mii de spioni pe care ni-i trimiteți pe cap, care nu înțeleg nimic din limbajul nostru plin de subtilitate și ar putea chiar să vă raporteze – din pură răutate – cine știe ce informații defăimătoare la adresa noastră!

12. După cum vedeți, suntem la curent cu ceea ce faceți. Acesta este motivul pentru care am venit acum la voi, pentru a depune această plângere, căci este evident că încă nu aveți o încredere deplină în noi. Căci o bănuială conduce inevitabil la alta. Dacă voi ne priviți cu neîncredere, la fel vă vom privi și noi. Sinceri să fim, am prefera chiar să renunțăm la funcțiile noastre, pentru a pune astfel capăt suspiciunilor voastre!”

13. Atunci, marii preoți i-au liniștit pe cei zece, făcându-le nenumărate daruri și rugându-i fierbinte să rămână în exercițiul funcțiunii. Le-au acordat chiar avantajul prelungirii perioadei de antrenament al sclavilor cu încă un trimestru.

14. Cei zece au plecat mulțumiți, căci au obținut ce își doriseră, după care s-au întors la marea lor armată.

Author:  1% [ 5.6.2019, 04:35 ]
Post subject:  Capitolul 216

Capitolul 216
Instructorii sunt concediați. Cearta dintre cei zece șefi de armată și marii preoți. Exodul imensei armate pe 200.000 de cămile și 800.000 de măgari.
(3 februarie 1844)

1. Și astfel, foștii sclavi au fost antrenați timp de trei luni de zile, dobândind o mare abilitate în mânuirea armelor.

2. Când cei zece și-au dat seama că soldații puteau mânui armele la fel de bine ca și instructorii lor, ei i-au concediat pe aceștia din urmă și au ales din rândul sclavilor șefi care să organizeze armata.

3. Acest lucru nu a fost însă pe placul marilor preoți, care i-au întrebat pe cei zece de ce au acționat în acest fel.

4. Cei interpelați le-au răspuns: „Pentru că nu dorim să plecăm în acele locuri îndepărtate însoțiți de niște oameni de care aveți nevoie pentru propria voastră apărare. Acest lucru nu face parte din planurile noastre.

5. De altfel, acești oameni nu au starea de spirit necesară acestui demers, întrucât sunt mult prea obișnuiți cu confortul. De aceea, mai mult ne-ar incomoda decât ne-ar fi de folos!

6. Acesta este motivul pentru care i-am trimis înapoi. Părerea noastră este că am acționat corect, la fel ca și până acum, dar dacă aveți ceva de obiectat, puteți proceda așa cum doriți!

7. Dați-ne un plan, iar noi îl vom urma. Desigur, nu noi vom plăti oalele sparte de alții! Știți foarte bine câte caravane ați trimis acum cinci ani pentru a explora această lume. Câte dintre ele s-au mai întors pentru a vă aduce comorile promise, pe care vi le datorau de drept? Nici una, în afară de noi. Cu siguranță, au preferat să păstreze pentru ele comorile găsite, dând astfel dovadă de lipsă de fidelitate față de voi.

8. Noi suntem singurii care ne-am dovedit fidelitatea față de voi, în pofida marilor pericole prin care am trecut. Dar ori de câte ori îndrăznim să luăm o inițiativă, voi ne găsiți de fiecare dată nod în papură! Dacă vom mai observa o singură dată un astfel de comportament din partea voastră, vom renunța pe loc la întreaga afacere, și nu aveți decât să faceți cum veți dori!”

9. Aceste cuvinte i-au lovit în amorul lor propriu pe marii preoți, care nu știau ce să facă pentru a pedepsi această crimă de lezmaiestate. Nici unul dintre ei nu a îndrăznit însă să spună deschis ce gândea, de teamă să nu piardă accesul la munții de aur.

10. Totuși, un răspuns atât de arogant merita să fie pedepsit. De aceea, marii preoți au deliberat timp de trei zile, dar fără să ajungă la nici o concluzie, căci orice pedeapsă le venea în minte ar fi putut conduce la destrămarea visului lor de îmbogățire. În cele din urmă, au fost nevoiți să își înghită amarul și să renunțe la orice idee de pedeapsă.

11. Ei și-au spus însă în sinea lor: „Vom avea răbdare până când se vor întoarce din expediție, după care le vom arăta noi ce înseamnă infernul!”

12. Cei zece au aflat însă de aceste gânduri de răzbunare prin intermediul unui preot din clerul inferior, de care îi lega o prietenie solidă. Ei s-au sfătuit imediat și și-au spus: „Nu are rost să ne batem acum capul cu perfidia preoților. Chiar mâine vom anunța plecarea marii noastre armate, și vom vedea pe urmă cine va vedea pe pielea lui ce înseamnă infernul!”

13. În ziua următoare, ei au făcut acest anunț public, iar marii preoți și-au dat deplinul acord. Plecarea propriu-zisă a început în cea de-a treia zi, la miezul nopții, și a durat până în seara zilei următoare. Căci patru milioane de oameni alcătuiesc un convoi foarte mare, mai ales dacă adăugăm și cele 200.000 de cămile și cei 800.000 de măgari folosiți pentru transportarea ustensilelor și a hranei.

Author:  1% [ 5.6.2019, 04:36 ]
Post subject:  Capitolul 217

Capitolul 217
Camparea armatei la nord de Hanoh. Frumoasa vale ocupată de armată. Dezvăluirea adevăratului proiect al celor zece.
(5 februarie 1844)

1. După două zile de mers, cei zece le-au poruncit soldaților să se oprească și să își stabilească o tabără.

2. Soldații au ridicat 500.000 de corturi într-o vale superbă cu o vegetație bogată, în care creșteau fructe de toate felurile. În pofida frumuseții sale, locul era complet nelocuit, căci era înconjurat din toate părțile de munți inaccesibili. Singura cale de acces era foarte dificilă, întrucât trecea printr-o trecătoare cu pereții foarte înguști, cu stânci care se desprindeau cu ușurință și cu pâraie care trebuiau traversate.

3. Cei zece cunoșteau această vale, pe care o descoperiseră în timpul primei lor călătorii, când le-a și trecut prin minte gândul să se refugieze în ea dacă se va ivi vreodată ocazia.

4. Și într-adevăr, această ocazie venise. Așa se face că superba vale, împreună cu alte câteva învecinate, având o suprafață totală de circa 5000 de leghe pătrate, a fost în întregime ocupată de marea armată.

5. De îndată ce soldații au fost repartizați pe corturi, cei zece i-au chemat la ei pe șefii armatei și le-au spus:

6. „Iar acum, ascultați-ne cu cea mai mare atenție, căci vă vom dezvălui adevăratul plan care stă la baza demersului nostru!

7. Voi ați învățat să cunoașteți în cea mai inumană manieră infama guvernare a preoților din Hanoh, însetați de aur. Ați fost tratați ca niște vite de povară de către mai marii regatului, iar cicatricele de pe trupurile voastre sunt cea mai bună mărturie a cruzimii fără limite cu care v-au tratat acești foști locuitori veniți din munți și emigrați la noi, sărmanii descendenți ai lui Cain.

8. Acum a sosit însă ziua reglării conturilor! Grație perspicacității noastre, noi i-am eliberat pe toți sclavii din marele nostru regat și am reușit să triumfăm asupra acestor veritabili demoni deghizați sub aparența marilor preoți, care au căzut în capcana pe care le-am întins-o.

9. A sosit așadar ziua marii răzbunări! Încredeți-vă cu toții în Dumnezeul strămoșilor noștri, precum și în noi, care suntem instrumentele Lui, și vom redeveni cu toții seniorii Hanohului. Iar cei care v-au cumpărat și v-au folosit ca vite de povară vor trebui să suporte aceeași soartă pe care v-au rezervat-o vouă până acum!

10. Nu are însă nici un rost să atacăm Hanohul pentru a duce o luptă sângeroasă și cu rezultate incerte cu marea metropolă. Îi vom extermina pe hanohieni chiar aici, în acest loc strategic, după care vom arunca leșurile lor ca hrană pentru animalele sălbatice! Abia după ce vor suferi o înfrângere umilitoare ne vom face intrarea triumfală în oraș, dându-ne nume dintre cele mai teribile, și îi vom aservi pe toți cei care nu fac parte din rasa noastră.

11. Până atunci, tot ce trebuie să facem este să ne construim case și grădini, apoi să recoltăm cu grijă toate fructele, să căutăm rădăcini comestibile și să le cultivăm. Va trebui să explorăm de asemenea cu cea mai mare atenție munții din jur, pentru a ne asigura că nu mai există și alte căi de acces în acest loc. Dacă vom descoperi și alte intrări, le vom zidi, astfel încât nici măcar o pisică să nu poată trece de ele.

12. După ce vom termina tot ce avem de făcut, vă vom comunica noile noastre directive. Iar acum duceți-vă și treceți imediat la treabă. Dar mai presus de orice, păziți cu grijă intrarea principală! Așa să fie!”

Author:  1% [ 5.6.2019, 04:37 ]
Post subject:  Capitolul 218

Capitolul 218
Descoperirea aurului și creșterea bunăstării coloniei. Îndrăznețul plan al celor zece șefi de armată împotriva Hanohului.
(7 februarie 1844)

1. Comandații le-au repetat soldaților instrucțiunile celor zece și toată lumea a trecut la treabă.

2. Circa 200.000 de oameni au plecat să exploreze eventualele căi de acces în vale, și ori de câte ori au descoperit o trecătoare cât de îngustă care conducea către munții înalți, au creat baricade, astfel încât drumul să devină impracticabil.

3. Soldații au ridicat ziduri foarte înalte și au zidit toate deschizăturile care ar fi putut permite invadarea văii din exterior, transformându-le în veritabile fortărețe.

4. Aceste lucrări de fortificare au fost încheiate într-o jumătate de an de către soldații care au primit sarcina respectivă.

5. Un număr de două ori mai mare de soldați au fost folosiți pentru a construi case, astfel încât în același interval de timp au fost ridicate circa 200.000 de case și de colibe gata să fie locuite.

6. În ceea ce privește restul soldaților (partea cea mai numeroasă a armatei), aceștia au primit misiunea de a se ocupa de agricultură. În scurt timp, ei au amenajat sute de mii de grădini și de câmpuri cultivate, astfel încât după un an de zile, valea semăna deja cu grădina Paradisului.

7. Dar partea cea mai surprinzătoare a fost descoperirea unor zăcăminte foarte bogate de aur, care au fost imediat exploatate. Așa se face că în scurt timp, soldații au adunat mii și mii de chintale de aur din cel mai pur. De fapt, zăcămintele s-au dovedit atât de bogate încât cei zece le-au permis soldaților să își confecționeze ustensile din aur curat! După trei ani, toți locuitorii văii avea ustensile din aur!

8. Pe scurt, ei au adunat atât de mult aur din acești munți, și încă de o calitate dintre cele mai pure, încât cei zece au dispus aurirea marilor pereți stâncoși care dădeau spre Hanoh, ceea ce îi făcea să pară că aceștia sunt în întregime alcătuiți din aur.

9. Ei cunoșteau marea elasticitate a aurului, precum și maniera de folosire a diferitelor rășini. De aceea, placarea pereților stâncoși cu aur nu a ridicat nici o problemă pentru ei.

10. Mai mult, ei au ridicat pereți din pietre șlefuite în forme pătrate la intrarea în această vale minunată, creând astfel ziduri cu o înălțime de 40 de picioare și cu o lungime de 300 de stânjeni. După ce au întărit zidurile, ei le-au placat în întregime cu aur (privite din afară, dădeau chiar impresia că sunt alcătuite în totalitate din aur!).

11. După cinci ani, imensa vale era atât de bine cultivată că șefii de armată s-au dus la cei zece lideri și le-au spus:

12. „Ascultați-ne, prieteni dragi și plini de înțelepciune! Părerea noastră este că nu ar mai trebui să ne batem capul cu Hanohul, căci niciodată marele oraș nu ne va putea oferi o bunăstare atât de mare ca cea actuală!

13. Avem aici fructe, cereale, oi, vaci, cămile, măgari, cerbi, iepuri, gazele, capre, găini, porumbei și foarte mult aur.

14. Trăim cu toții în pace și în bună înțelegere. Suntem foarte bine îmbrăcați și ne-am construit case frumoase și solide. Lumea exterioară nu ne interesează, și trăim într-o fortăreață pe care numai bunul Dumnezeu ar putea-o cuceri! Nimeni altcineva nu ne poate descoperi și trăda!

15. De aceea, suntem de părere că ar trebui să îi lăsăm în pace pe cei din Hanoh și să trăim în liniște aici; căci dacă hanoheenii ar afla vreodată de marea noastră bunăstare placată cu aur, nu am mai avea vreodată liniște!”

16. Dar cei zece le-au răspuns: „Nu ne-ați înțeles. Nici noi nu suntem atât de nebuni încât să asediem Hanohul. Intenția noastră este să îi atragem prin viclenie pe hanoheeni până la intrarea în vale și să îi lăsăm să guste dintr-o înfrângere pe care o vor pomeni chiar și peste câteva secole!

17. De aceea, vom trimite câțiva delegați la Hanoh pentru a-i invita pe marii preoți să vină aici pentru a le putea livra aurul promis! Când îi vom avea la îndemână, le vom da o lecție care îi va face să își piardă pentru totdeauna graiul și auzul! Așa trebuie să se petreacă lucrurile! De ce spunem asta? Noi suntem singurii care cunoaștem motivul!”

Author:  1% [ 5.6.2019, 04:38 ]
Post subject:  Capitolul 219

Capitolul 219
Trimișii lui Noe propovăduiesc penitența printre locuitorii ținuturilor înalte și printre hanoheeni. Succesul și abilitatea lor.
(8 februarie 1844)

1. Tot ce se petrecea la Hanoh, dar și în noul ținut din munți, îi era adus la cunoștință lui Noe. Domnul i-a dat acestuia ordinul de a trimite un mesager către locuitorii din valea aurită pentru a-i convinge să renunțe la intențiile lor rele referitoare la hanoheeni și pentru a-i invita să se căiască, să trăiască într-o smerenie autentică și să aibă o încredere deplină în Dumnezeul cel viu și în iubirea Acestuia.

2. În același timp, Domnul i-a spus lui Noe să trimită un al doilea mesager la Hanoh pentru a le dezvălui marilor preoți cum i-au amăgit cei zece, convingându-i însă să nu se răzbune pe trădători, căci singur Dumnezeu avea dreptul de a-i pedepsi. De altfel, orice tentativă din partea oamenilor de a face acest lucru s-ar fi soldat cu un eșec, dat fiind că era imposibil să ajungi la acești oameni care se baricadaseră atât de bine.

3. De aceea, marii preoți aveau datoria să se reunească în numele unicului Dumnezeu autentic, să se căiască la rândul lor, să își distrugă idolii și să-și întoarcă fețele către Dumnezeul cel unic. Numai în acest caz se va milostivi Acesta de ei, restabilind pacea între ei și locuitorii din munți, care vor trebui să își plătească insubordonarea în aur, animale și fructe de toate felurile. În acest fel, Dumnezeu nu ar fi fost nevoit să pedepsească pe nimeni și ar fi renunțat la intenția Sa de a pedepsi lumea cu judecata Sa, ci dimpotrivă, ar fi binecuvântat-o și le-ar fi dăruit oamenilor comori nemăsurate.

4. Noe a căutat imediat doi mesageri potriviți, le-a dat instrucțiunile necesare, i-a binecuvântat și i-a trimis să îndeplinească voința lui Dumnezeu.

5. Mesagerul trimis la oamenii din munți nu a întâmpinat mari greutăți în a-i convinge pe aceștia. El a reușit să îi atragă pe cei zece de partea păcii, căci aceștia nu uitaseră lecția primită de la Noe! Totuși, ei au cerut dreptul de a se apăra în caz de atac din partea hanoheenilor.

6. Mesagerul i-a asigurat cu toată fermitatea că îi voi proteja Eu Însumi, atât timp cât vor rămâne credincioși iubirii față de Mine.

7. Dar cei zece i-au replicat: „Exact acest lucru aveam intenția să îl facem, cu condiția să ne indici măsura iubirii pe care trebuie să i-o purtăm lui Dumnezeu, pentru a ști dacă aceasta este suficientă sau nu. Fără acest criteriu, dacă suntem privați de dreptul pe care îl avem de a ne autoapăra, ne vom întreba tot timpul dacă am ajuns la măsura justă a iubirii noastre față de Dumnezeu astfel încât Acesta să ne asigure protecția Lui!”

8. Mesagerul le-a răspuns pe bună dreptate: „Orice om are în inima lui o măsură care îi spune cu exactitate pe cine iubește mai mult: pe Dumnezeu sau lumea exterioară, ori în cine are mai multă încredere, în propriile sale forțe sau în forța divină!”

9. Cei zece nu s-au lăsat însă: „Prietene, acest criteriu este extrem de subtil și de vag, și ne este greu să ne bazăm numai pe el; căci se întâmplă adeseori ca oamenii să creadă că iubirea lor față de Dumnezeu este suficient de puternică, înșelându-se din păcate dramatic!

10. Căci omul poartă în el o greutate care îl trage tot timpul în jos. Așa se face că el se afundă în materie fără să-și dea seama! Tocmai când își imaginează că a atins cel mai înalt grad al iubirii sale față de Dumnezeu, atrăgând astfel cea mai înaltă grație a Acestuia, el descoperă că a coborât cu mii de stânjeni și că a ieșit complet din sfera grației divine!

11. Dacă este atacat de dușmani și nu dispune de propriul său drept de a se apăra, el va pieri, căci Dumnezeu nu va interveni în favoarea lui cu sfințenia Sa!”

12. Mesagerul le-a dat replici dintre cele mai pertinente, dar nimic nu părea să-i convingă pe cei zece, căci ei găseau noi și noi obiecții. În cele din urmă, mesagerul a fost nevoit să le acorde dreptul de autoapărare limitată, pentru anumite situații excepționale. De altfel, le-a acordat această concesie tocmai pentru că a fost foarte bine tratat de aceștia și de întregul popor.

13. În ceea ce îl privește însă pe mesagerul care a ajuns la Hanoh, acesta nu a fost primit la fel de favorabil. La început, a fost nevoit să suporte tot felul de neplăceri, înainte de a fi primit de marii preoți. Când în sfârșit a reușit să le vorbească acestora, el a fost imediat închis într-o temniță până când demnitarii s-au putut convinge de veridicitatea spuselor lui legate de locuitorii din munți, grație spionilor pe care i-au trimis să le verifice.

14. Abia după ce preoții s-au convins de adevărul spuselor sale a putut el ieși din închisoarea sa, dar a fost forțat să fie consacrat mare preot și să ia parte la consiliu. Dacă ar fi refuzat, ar fi fost bătut cu nuielele și ar fi fost condamnat să petreacă mai multe zile în infernul creat de preoți.

15. Așa se face că misiunea mesagerului trimis la Hanoh a rămas fără nici un rezultat.

Author:  1% [ 5.6.2019, 04:40 ]
Post subject:  Capitolul 220

Capitolul 220
Deliberările lipsite de eficiență ale marilor preoți pe tema atacării locuitorilor din munți.
(9 februarie 1844)

1. A trecut astfel un an întreg, timp în care marii preoți nu au făcut altceva decât să se consulte între ei pentru a stabili cum i-ar putea ataca pe trădătorii din munți. Toate propunerile lor se izbeau însă de dificultăți atât de insurmontabile încât sfârșeau prin a fi considerate irealizabile. De altfel, opinia noului mare preot a jucat un rol decisiv în această direcție. Căci de fiecare dată când cei mai înverșunați dintre preoți propuneau un plan de atac, el reușea să le demonstreze inutilitatea demersului lor.

2. În cele din urmă, marii preoți l-au încolțit, silindu-l să le propună un plan realizabil, pentru a se putea răzbuna pe acele infame creaturi care s-au făcut vinovate de înaltă trădare.

3. Noul mare preot le-a spus: „V-am explicat încă de la bun început care este calea cea dreaptă pe care ar trebui să o urmați. De altfel, aceasta este singura cale posibilă. Dacă o veți alege, vă veți putea bucura de marile comori ale locuitorilor din munți în virtutea prieteniei. Dacă o veți refuza însă, nu vă puteți aștepta de la ei să vă ofere ceva, la fel cum nu sunt dispuși să vă ofere luna de pe cer!

4. La ce vă folosesc mânia și strigătele de răzbunare atât timp cât vocea rațiunii vă spune clar: ‚Toate acestea sunt inutile și zadarnice! Așa cum nu putem lua luna de pe cer, oricât de mult ne-am înverșuna, la fel, nu-i putem ataca pe acești trădători!’

5. Dacă nu doriți să mă credeți pe cuvânt, duceți-vă la ei, iar lecția sângeroasă pe care o veți primi vă va convinge că am avut dreptate! Când veți contempla miile de cadavre ale celor mai buni soldați pe care îi aveți, veți ajunge să examinați problema dintr-un cu totul alt unghi de vedere!”

6. Nici de data aceasta, marii preoți nu au putut găsi vreo soluție.

7. De aceea, unul dintre ei, care avea un spirit pragmatic, a făcut următoarea remarcă: „Mi-a venit o idee! Acei zece ticăloși ne-au păcălit grație vicleniei lor calculate! Ce-ar fi să le răspundem cu aceeași monedă?

8. Este imposibil să nu găsim în întregul Hanoh cel puțin un individ care să-i depășească în viclenie pe acești zece tâlhari!

9. Vă propun așadar să îi chemăm aici pe cei mai vicleni dintre interlopi și îl vom alege pe cel mai șiret dintre ei! Îi vom promite mari avantaje dacă ne va ajuta să îi păcălim pe cei din munți, iar balanța va înclina din nou în favoarea noastră!”

10. Dar noul mare preot i-a replicat: „Da, da, ați găsit calea cea mai sigură care conduce la pierzania voastră definitivă! Nu ezitați să vă dezvăluiți slăbiciunea în fața interlopilor din Hanoh și vă asigur că aceștia nu vor avea scrupule în a profita pe loc de avantajele pe care li le veți promite!

11. Chiar credeți că aceștia își vor risca viața pentru voi? Dimpotrivă, nu vor face decât să profite de pe urma voastră! Iar dacă vreunul dintre ei îi va găsi pe cei zece, el nu va face greșeala să revină la voi, atât timp cât muntenii îl vor primi cu prietenie în rândul lor. Și astfel, nu veți avea parte decât de un trădător în plus!

12. Oricum, faceți ce doriți! Eu unul v-am comunicat părerea mea. De acum înainte, las experiența voastră să vă sfătuiască!”

13. Membrii clerului au rămas fără replică, așa că s-au despărțit, într-o stare de confuzie maximă, dar după trei zile s-au reunit din nou în marele consiliu.

Author:  1% [ 8.6.2019, 07:49 ]
Post subject:  Capitolul 221

Capitolul 221
Noua adunare a marelui consiliu al preoților de rang înalt și de rang inferior. Proiectele de răzbunare ale viclenilor preoți de rang inferior.
(10 februarie 1844)

1. În cea de-a treia zi, preoții de rang înalt și cei de rang inferior s-au reunit din nou în marea sală de consiliu. Mai mulți dintre marii preoți s-au urcat la tribună. Unul dintre ei a luat cuvântul, spunând:

2. „Ascultați-mă, slujitori ai zeilor! Cunoașteți la fel de bine ca și mine infamia celor zece trădători și este limpede pentru toată lumea că această crimă trebuie pedepsită cu cea mai mare asprime, fără ca eu să mai fiu nevoit să repet motivele.

3. De vreme ce suntem cu toții de acord în această privință, tot ce mai rămâne de făcut este să găsim un mijloc prin care să îi pedepsim pe acești zece monștri și pe toți partizanii lor în maniera cea mai teribilă cu putință, cea mai dureroasă, cea mai înspăimântătoare, cea mai inimaginabilă, cea mai diabolică și cea mai excepțională, oricât de mult ne-ar costa acest lucru. Căci dacă îi vom lăsa nepedepsiți pe acești nemernici, celelalte canalii din regat vor fi tentate să facă același lucru.

4. De aceea, toate preocupările și gândurile noastre nu trebuie să aibă decât un singur scop: pedepsirea acestor ticăloși din munți în acest fel încât toată lumea să rămână împietrită, iar munții înșiși să plângă pentru că le-au oferit adăpost! Avem așadar datoria să punem la punct un plan de răzbunare pe cât de extraordinar, pe atât de infailibil! Cel care va fi capabil să descopere un astfel de plan va primi în schimb coroana suveranității absolute asupra întregii lumi! – Am spus! – Iar cel care cunoaște un astfel de mijloc să vorbească!”

5. Când marele preot a tăcut, un preot din clerul de rang inferior vestit pentru șiretenia lui s-a ridicat și a cerut permisiunea să vorbească. Aceasta i-a fost acordată pe loc. Plin de o teamă respectuoasă pe care o mima perfect, el a urcat la tribună și a spus:

6. „Ascultați-mă, înalți și puternici slujitori ai pământului, ai tuturor zeilor și stelelor de pe cer, voi, care sunteți unicii lideri ai soarelui și ai lunii!

7. Eu, cel din urmă dintre slujitorii voștri, cel mai murdar și cel mai penibil dintre toți, mă găsesc în fața voastră, cei atotputernici, pentru a vă împărtăși că în imensa mea prostie, am descoperit totuși trei idei neînsemnate, care merită îns㠖 după umila mea părere, care nu se poate compara cu a voastră, care străluciți ca niște sori – greutatea lor în aur! (sala de consiliu s-a cutremurat de aplauze pentru modestia vorbitorului).

8. În nimicnicia mea, care nu are sfârșit în fața voastră, cei atotputernici în toate privințele, am ajuns să cred – în imensa mea prostie, în raport cu înalta voastră înțelepciune – că dacă aceste trei idei se vor realiza în privința celor zece, al căror nume respingător limba mea nu poate să-l pronunțe, munții lor înalți se vor aplatiza și nu le vor mai acorda nici o protecție în fața justiției voastre sublime și atât de echitabile! (din nou s-a auzit un ropot de aplauze!)

9. După cum știți prea bine, noi cunoaștem principiile aerostaticii (navigația aeriană). De ce nu le-am pune în practică, pentru a cuceri acele înălțimi inaccesibile prin aceste mijloace? Nu vi se pare că acest proiect prezintă avantaje incomparabile?

10. Pe de altă parte, noi suntem niște mineri foarte experimentați. Ce ne împiedică în acest caz să străpungem munții în locurile cele mai potrivite, iar apoi să pătrundem prin aceste galerii și să îi luăm prin surprindere, în timpul nopții, pe acești monștri baricadați în munți, pentru a-i gâtui apoi pe toți?

11. În sfârșit, oare nu suntem noi cei mai buni politicieni din câți există? Haideți să jucăm cartea prieteniei și să îi atragem astfel pe acești ticăloși în capcana pe care le-o vom întinde. Când vor cădea în sfârșit în ea, nici un diavol nu va mai reuși să-i elibereze de răzbunarea pe care le-am pregătit-o!

12. O, voi, ființe atotputernice! Acestea au fost cele trei idei neînsemnate pe care le-am descoperit eu, cel care nu însemn nimic în fața voastră, în duhoarea respingătoare a creierului meu! Ce fericire ar fi pentru mine, biet animal nevrednic în fața strălucirii voastre comparabile cu cea a o mie de sori, dacă ați putea utiliza măcar una dintre ele!”

13. (Aplauzele au bubuit în marea sală de consiliu. Un mare preot și-a rupt chiar veșmântul ecleziastic și l-a înfășurat cu eșarfa sa pe oratorul de dinainte, fapt care reprezenta un mare semn onorific).

14. După care, marele preot a luat cuvântul, spunând: „Aceste trei idei sunt excelente, dar cel mai bine ar fi să începem cu ultima dintre ele! Dacă aceasta va da greș, fapt care nu pare deloc probabil, ne mai rămân celelalte două, care sunt ceva mai costisitoare”.

15. Noul mare preot a fost întrebat ce părere are despre această propunere.

16. Acesta a răspuns: „Nu pot decât să vă repet: faceți cum doriți! Eu unul vă urez noroc. Oricum, lucrurile vor lua cursul dorit de Divinitate!”

17. Marii preoți și înaltul cler au acceptat acest răspuns și au început pe loc să pregătească trimiterea unei delegații amicale.

Author:  1% [ 8.6.2019, 07:53 ]
Post subject:  Capitolul 222

Capitolul 222
Primul demers politic și diplomatic în scopul cuceririi celor din munți.
(12 februarie 1844)

1. În decursul convorbirilor referitoare la delegația amicală trimisă la locuitorii din munți s-a luat decizia ca vicleanul consilier al clerului să fie numit șeful delegației. Acesta urma să fie însoțit de încă 30 de colegi ambasadori, dedicați trup și suflet cauzei marilor preoți, pentru ca nu cumva reprezentantul clerului de rang inferior să fie tentat să îi trădeze la rândul lui, așa cum au procedat pe timpuri cei zece.

2. Această delegație, alcătuită din 30 de preoți din casta inferioară plus șeful lor, trebuia să transporte tot felul de daruri în semn de prietenie, alcătuite din aur, argint și pietre prețioase, încărcate pe 20 de cămile.

3. Singur șeful delegației privea cu mare satisfacție toate aceste cadouri bogate destinate locuitorilor din munți, căci el intenționa în secret să le dea o cu totul altă destinație.

4. În momentul plecării, marii preoți i-au reamintit în mod insistent de jurământul său de fidelitate față de ei.

5. El a repetat jurământul, vărsând lacrimi de crocodil, și chiar colegii săi, care se aliaseră cu marii preoți, au depus mărturie pentru buna sa credință, spunând: „Jurăm cu toții pe viața noastră că șeful nostru nu nutrește nici un gând rău intenționat în inima sa! Lacrimile sale sunt cea mai bună mărturie a fidelității sale! I-ați putea încredința fără probleme întregul cer și întregul pământ!”

6. După mai multe asigurări de acest fel, delegația s-a pus în mișcare, fără ca marii preoți să mai aibă vreo suspiciune în privința ei.

7. În mintea șiretului reprezentant al clerului de rang inferior lucrurile erau însă cu totul diferite de imaginea pe care a lăsat-o în urmă, căci el gândea astfel:

8. „Mai întâi de toate, darurile în semn de prietenie trebuie înmânate celor zece, care vor răspunde cu aceeași monedă, din motive pur politice. De ce? este ușor de ghicit: pentru a le întinde marilor preoți propria lor capcană!”

9. El își făcuse din timp toate aceste calcule, pe care nu s-a sfiit să le împărtășească oamenilor săi.

10. În dimineața celei de-a treia zi, mica expediție a ajuns la marea poartă aurită care străjuia intrarea în minunata vale. Membrii ei au fost imediat imobilizați, interogați cu minuțiozitate și percheziționați, înainte de a putea intra. Delegația a fost apoi condusă sub escortă până la cei zece lideri, care locuiau într-un castel clădit pe o stâncă înaltă.

11. Văzând toate aceste suprafețe imense acoperite cu aur, șeful delegației le-a spus tovarășilor săi: „Prieteni, la ce folosesc toate darurile noastre, când munții care ne înconjoară din toate direcțiile sunt în întregime făcuți din aur curat, la fel ca și stânca pe care este construit castelul celor zece? Este ca și cum am duce o picătură de apă pentru a i-o dărui mării! Mă întreb dacă nu vom părea niște escroci care oferă daruri de care nu dispun!”

12. Tovarășii săi i-au dat dreptate. Dar șiretul lor lider se gândea astfel în sinea lui: „Dacă așa stau lucrurile, s-ar zice că acele canalii de mari preoți au căzut deja în capcana mea! Nu mai rămâne decât să-i câștig de partea mea pe cei zece și lucrurile vor evolua de la sine în favoarea noastră!”

Author:  1% [ 8.6.2019, 07:54 ]
Post subject:  Capitolul 223

Capitolul 223
Trimișii Hanohului sunt primiți în audiență de cei zece lideri din munți. Eșecul delegației și întoarcerea ei la Hanoh, fără liderul său.
(13 februarie 1844)

1. Când ambasadorii Hanohului au fost în sfârșit primiți de cei zece, ei au fost întâmpinați cu prietenie și întrebați cu o politețe desăvârșită care este motivul venirii lor.

2. Șeful delegației a arătat pe fereastră cămilele încărcate cu daruri și a spus:

3. „Dragii mei frați! Am fost trimis la voi ca mesager al păcii de către marii preoți din Hanoh. Aceștia doresc să lege o relație de prietenie cu voi, în numele întregului popor din Hanoh!

4. Acesta este motivul pentru care marii preoți v-au trimis aceste daruri, în semn de prietenie între popoarele noastre!

5. Ei doresc să uite pentru totdeauna că v-ați făcut vinovați de înaltă trădare față de ei și doresc să redeveniți prieteni, ba chiar să mergeți să-i vedeți la Hanoh, unde vă vor primi cu toate onorurile!”

6. În timp ce ținea acest discurs, el le făcea celor zece tot felul de semne discrete cu ochiul, indicândule astfel că este nevoit să vorbească așa în fața tovarășilor săi, dar ar spune cu totul altceva dacă ar fi singur cu ei.

7. Cei zece lideri au înțeles perfect mimica preotului și au spus: „V-ați dat probabil seama că nu avem nevoie de cadourile marilor preoți din Hanoh, căci proprietarii unor munți burdușiți cu aur disprețuiesc metalul prețios adunat de mâini pătate cu sânge și sustras celor nevoiași prin tot felul de constrângeri, de înșelătorii și de minciuni.

8. În consecință, nu vom accepta nici aurul, nici argintul, nici pietrele prețioase trimise în dar de marii preoți. În al doilea rând, în ceea ce privește prietenia pe care ne-o oferă, spuneți-le că suntem la fel de puțin dispuși să o acceptăm ca și în cazul cadourilor lor! Căci ar trebui să fim niște vulpoi neexperimentați ca să nu ne dăm seama ce urmăresc aceștia! De aceea, nu vom da curs invitației lor.

9. Dacă doresc să ne câștige cu adevărat prietenia, vor trebui să renunțe la funcțiile lor de mari preoți, să îl ungă și să îl încoroneze pe cel pe care l-au trimis în munți și care ar trebui să domnească asupra lor și a tuturor popoarelor de la șes în calitate de unic rege și mare preot! Atât timp cât nu vor face acest lucru, nu vor putea conta pe prietenia noastră, căci nu intră în obiceiul nostru să legăm prietenie cu niște diavoli!

10. De asemenea, nu îi sfătuim pe marii preoți să încerce să se apropie de noi, indiferent în ce fel. Orice tentativă de acest gen din partea lor va fi aspru pedepsită.

11. Iar acum, întoarceți-vă imediat la Hanoh, cu tot cu comorile voastre, și anunțați-i pe preoții din înaltul cler, dar mai ales pe acei demoni care își spun mari preoți, tot ce ați auzit aici!

12. Cât despre tine, care ai împărtășit o vreme punctul nostru de vedere, tu vei rămâne aici. Nu ai nici soție, nici copii, și s-ar putea să avem nevoie de serviciile tale! Așa să fie!”

13. Preotul astfel interpelat s-a umplut de bucurie, dar ceilalți 30 de tovarăși ai săi s-au întristat sincer. Ei au fost nevoiți să se întoarcă la cămilele lor și să ia calea întoarsă.

14. Capitolul următor ne va arăta reacția marilor preoți, fapt care ne va permite să înțelegem cât de apropiată era marea judecată a Domnului.

Author:  1% [ 8.6.2019, 07:55 ]
Post subject:  Capitolul 224

Capitolul 224
Relatarea celor 30 de mesageri în fața clerului din Hanoh.
(14 februarie 1844)

1. După plecarea colegilor săi, preotul rămas le-a povestit prietenilor săi tot ce doreau să întreprindă marii preoți împotriva lor și cât de „real㔠era prietenia pe care doreau să o stabilească între cele două popoare.

2. Cei zece au apreciat aceste informații la justa lor valoare și i-au mulțumit vechiului lor prieten.

3. În ceea ce îi privește, marii preoți rămași la șes i-au interogat imediat pe cei 30 de mesageri rămași fideli și care s-au întors cu cămilele lor purtând aceleași poveri cu care au plecat: „Ei bine, să înțelegem că ni s-au trimis cadouri? Ce s-a întâmplat cu Gurat (șeful delegației)? Unde este el?”

4. Mesagerii le-au răspuns: „Ascultați-ne, puternici slujitori ai tuturor zeilor! Nici vorbă să vă fie trimise cadouri! Cei zece nici măcar nu au privit aurul, argintul și pietrele voastre prețioase, ci ne-au trimis imediat înapoi, în maniera cea mai rușinoasă! Cămilele sunt încărcate practic cu cadourile trimise de voi!

5. În ceea ce îl privește pe Gurat, nu am întâlnit în viața noastră un vulpoi mai șiret decât el! La drept vorbind, în timp ce le împărtășea cu fidelitate voința voastră, el le făcea semne discrete cu ochii, arătându-le astfel că spusele sale ar trebui interpretate exact pe dos!

6. După discursul lui cu două fețe, cei zece ne-au dat un răspuns absolut infam, spunându-ne că refuză să atingă acest aur blestemat, obținut prin deposedarea celor sărmani prin tot felul de violențe, minciuni și înșelătorii. Ne-au mai spus că, oricum, ei sunt proprietarii unor munți burdușiți cu aur (ceea ce este foarte adevărat) și că dispun astfel din abundență de acest metal prețios, binecuvântat de Dumnezeu! Din acest motiv, au refuzat să accepte aurul pătat de sânge uman pe care l-ați trimis voi!

7. În ceea ce privește prietenia pe care le-ați propus-o, ei au refuzat-o de asemenea, cu excepția cazului în care ați fi de acord să renunțați la funcțiile voastre de mari preoți. Dorința lor este să îl numiți pe mesagerul venit din munți rege și unic mare preot asupra întregului regat al Hanohului, iar voi să redeveniți niște burghezi obișnuiți și să acceptați întru totul decizia noului vostru rege în ceea ce vă privește!

8. Vă mai sfătuiesc de asemenea să nu vă apropiați niciodată de valea lor bogată, dacă nu doriți să fiți aspru pedepsiți!

9. Asta este tot ce am avut de zis! V-am relatat cuvintele exacte care v-au fost transmise, spre mare noastră mânie!”

10. Atunci, marii preoți au început să se lovească cu pumnii în piept, jurând pe toți zeii că vor face tot ce le va sta în puteri pentru a se răzbuna pe cei zece în maniera cea mai atroce cu putință.

11. Ei au blestemat pământul timp de trei zile, pentru simplul motiv că purta pe suprafața sa asemenea monștri. Au blestemat apoi soarele timp de șapte zile, și au continuat astfel cu apa, aerul și focul, pe ultimul pentru că nu distrugea pe loc acele deșeuri umane. Timp de o lună, ei nu au încetat practic să profereze cele mai cumplite blesteme!

12. Mai mult, ei l-au dezbrăcat pe mesagerul venit din munți de hainele sale preoțești, l-au bătut public cu vergile, l-au hăituit prin oraș cu spatele însângerat și în cele din urmă l-au ucis, pentru simplul motiv că a continuat să susțină că marii preoți trebuiau să urmeze sfatul celor zece.

13. Marii preoți au mers până acolo încât au decretat o lege care îi obliga pe toți supușii lor să îi blesteme în fiecare zi pe cei zece timp de o oră întreagă.

14. În același timp, ei au oferit o recompensă enormă celui care ar fi capabil să inventeze un mijloc diabolic prin care să îi pedepsească pe cei zece lideri ai muntenilor în maniera cea mai abominabilă cu putință.

15. În aceste condiții, cred că nu vă este deloc greu să înțelegeți că ora judecății pământului era foarte aproape. Urmarea vă va revela și alte fapte, încă și mai diabolice.

Author:  1% [ 8.6.2019, 07:59 ]
Post subject:  Capitolul 225

Capitolul 225
Decăderea provinciilor din Hanoh. Crearea unei armate alcătuite din cinci milioane de soldați. Trimiterea ei împotriva muntenilor și înfrângerea ei.
(15 februarie 1844)

1. Nu peste mult timp, provinciile îndepărtate ale Hanohului au fost informate – prin simplul anunț al decretului care instituia obligativitatea blestemului – că marilor preoți nu le mergea deloc bine, dat fiind că avuseseră pierderi uriașe din cauza răscumpărării sclavilor la prețuri foarte mari. De aceea, nu le-a trebuit mult pentru a se revolta împotriva dictaturii de la centru și pentru a se elibera.

2. Această veste a pus capac mâniei marilor preoți, cu atât mai mult cu cât spionii lor le-au spus că revoltele erau puse la cale de mașinațiunile celor din munți. Furia preoților a devenit practic de necontrolat.

3. Timp de o zi întreagă, ei nu au făcut altceva decât să urle și să vocifereze pe toate străzile și străduțele orașului, strigând practic la unison: „Ridicați-vă, locuitori ai Hanohului, pentru a mărșălui împreună împotriva muntenilor și a tuturor provinciilor care s-au revoltat împotriva noastră din cauza acestor trădători! Ridicați-vă și însoțiți-ne în marea răzbunare!”

4. În ziua următoare ei au făcut recrutări, obligându-i pe toți bărbații care nu aparțineau marii nobilimi să ia arma în mână. Nici chiar femeile nu au fost scutite de această sarcină.

5. În câteva zile, preoții au ridicat o armată de cinci milioane de soldați, înarmați cu sulițe, săbii, arcuri și tunuri asemănătoare celor folosite de turci în războaiele lor de altădată, care trăgeau cu proiectile din piatră. Praful de pușcă fusese deja inventat în timpul regelui Dronel, fiul lui Ohlad, și a fost perfecționat mai târziu de Kinkar. Femeile nu au primit decât arme ușoare, respectiv săbii și pumnale.

6. Când armata a fost pregătită pentru atac, marii preoți au sosit, încă furibunzi, și le-au dat trupelor ordinul următor: „Jumătate din armată se va îndrepta către provinciile rebele, sub directa noastră conducere, pentru a le îneca în sânge! Nici o viață de om nu va fi scutită! Toată lumea va trebui să piară de foc sau de sabie!”

7. Ascultând de această poruncă, formidabila armată s-a împărțit în două, două milioane și jumătate de soldați plecând către provinciile rebele. Ceilalți soldați au primit ordinul să mărșăluiască împotriva muntenilor. Cum i-ar fi putut învinge pe aceștia? Aceasta este o cu totul altă chestiune.

8. În cele din urmă, marii preoți aflați la comandă s-au decis să străpungă munții pe dedesubt. În acest scop, 150.000 de oameni au primit instrumente de mineri și misiunea de a săpa culoare în interiorul munților. Inginerii și-au pus în practică cunoștințele și toată lumea a trecut la treabă cu o grabă febrilă.

9. Munții au fost străpunși în cinci locuri. Minerii au săpat culoare pe o distanță de câteva mii de kilometri, dar nu au reușit să ajungă la celălalt capăt al munților.

10. Atunci, inginerii s-au întors la calculele lor și au constatat că au dispus săparea unor galerii la o adâncime mult prea mare. Lucrările au fost reîncepute la adâncimea corectă, și de data aceasta minerii au reușit să străpungă muntele și să iasă în platoul pe care se aflau muntenii.

11. De bună seamă, locuitorii din munți fuseseră însă de mult timp informați de spionii lor de ceea ce se întâmpla, așa că au putut calcula cu precizie locurile în care vor ieși aceștia din munte. De aceea, ei au acoperit aceste locuri cu lemne, cărora le-au dat foc de îndată ce hanoheenii au ieșit la suprafață.

12. Fumul și flăcările au invadat astfel culoarele săpate în munte, sufocând mii de hanoheeni. Chiar și o bună parte din marii preoți și-au pierdut viața cu această ocazie.

13. Soldații din Hanoh au încercat să cucerească de trei ori intrarea principală, dar de fiecare dată în zadar. Ce a mai rămas din armată a fost nevoită să se întoarcă în Hanoh, cu coada între picioare, după o luptă care a durat doi ani.

Author:  1% [ 8.6.2019, 08:00 ]
Post subject:  Capitolul 226

Capitolul 226
Relatarea înfrângerii marilor preoți. Între aceștia apare o ruptură. Trădarea armatei trimise în provincii.
(16 februarie 1844)

1. Puținii preoți întorși din expediția de pedepsire a muntenilor le-au povestit colegilor lor rămași la Hanoh (care nu erau nici ei cu mult mai numeroși decât cei întorși) deznodământul teribil pe care l-a avut demersul lor. Aceștia aproape că și-au smuls părul din cap la auzirea veștilor și toată lumea s-a lansat în invective reciproce, acuzându-se unii pe ceilalți fie că nu s-au priceput să conducă armata, fie că au rămas acasă ca lașii.

2. Marii preoți care au condus armata le-au replicat dur colegilor lor, spunându-le: „Este mult mai ușor să stai pe margine și să critici decât să te lupți! – A mai rămas încă o treime din armată; de ce nu plecați voi la luptă în fruntea ei? Când vă veți întoarce acasă umiliți, va veni rândul nostru să aruncăm cu invective în voi, acuzându-vă cu dispreț de nepricepere!

3. Este ușor să vorbești, să blestemi și să faci planuri de răzbunare când stai în confortul tihnit de acasă. Ia duceți-vă însă voi la fața locului, și veți vedea pe pielea voastră cum decurg lucrurile!

4. Noi am săpat aproape cinci sute de culoare prin munți, iar victoria ar fi trebuit să fie a noastră. De unde era să știm noi că tâlharii de munteni ne spionează din avanposturile lor bine apărate, calculând cu precizie unde vom ieși la suprafață? De unde era să știm că vor da foc ieșirilor și că mii de soldați își vor pierde viața în aceste culoare lungi pline de fum, de flăcări și de vapori?

5. Am încercat de trei ori să străpungem intrarea principală, dar am fost primiți cu o ploaie de pietre aruncate de pe zidurile groase ale fortăreței, care au ucis alte mii de soldați.

6. În urma acestor lecții dureroase, ne-am dat seama că acești munteni blestemați nu pot fi învinși nici prin viclenie, nici prin alte mijloace.

7. Oh, ce bine ar fi fost dacă am fi urmat sfatul celui pe care l-am bătut cu vergile și pe care l-am ucis la porțile orașului nostru! Cât de liniștiți am fi fost acum! Rămâne de văzut ce soartă a avut cealaltă jumătate a armatei noastre! Dacă a avut aceeași soartă pe care am avut-o noi, atât ne-a fost!”

8. Auzind aceste afirmații, preoții rămași acasă au dat dovadă de o ostilitate și mai mare față de cei întorși de la luptă, ajungând chiar să-i amenințe.

9. Dar șefii de armată i-au pus repede la respect: „Ce tot spuneți acolo? Întreaga putere militară se află în mâna noastră! Dacă nu veți păstra o tăcere de mormânt, veți simți pe fundurile voastre bine garnisite cu grăsime cât de bine știm să ne servim de armele noastre!”

10. Spiritele s-au aprins atât de tare încât cele două partide s-au luat la bătaie chiar în marea sală de consiliu, sfâșiindu-se reciproc precum câinii și pisicile. Începând din acel moment, clasa marilor preoți s-a divizat în clanuri rivale, iar populația din Hanoh nu și-a mai putut da seama cine deținea adevărata putere.

11. În această atmosferă conflictuală, preoții au așteptat încă trei ani pentru a afla vești de la cea de-a doua armată trimisă în provinciile revoltate, dar în zadar. Căci armata fusese de mult timp învinsă de forțele provinciale, după care soldații s-au revoltat împotriva șefilor lor și și-au stabilit noi șefi.

Author:  1% [ 8.6.2019, 08:01 ]
Post subject:  Capitolul 227

Capitolul 227
Consiliul de război al șefilor de armată ai muntenilor își propune să atace Hanohul. Excelentul discurs al trimisului Domnului. Hanohul trimite o mie de spioni în munți.
(20 februarie 1844)

1. În tot acest timp, mesagerul trimis de Noe se afla încă pe platoul muntenilor și își exercita funcția de consilier.

2. De asemenea, Gurat, fostul preot din Hanoh, era chemat uneori să își dea părerea în anumite situații.

3. La un moment dat, cei zece lideri ai muntenilor au reunit un consiliu de război pentru a delibera ce trebuie să facă împotriva Hanohului.

4. Trimisul lui Noe le-a dat următorul sfat: „Lăsați Hanohul în pace, căci de acum înainte nu veți mai avea de ce să vă temeți de el. Liderii orașului și-au dat seama că nu vă pot cuceri! Domnul Dumnezeu Savaot va ști să îi pedepsească pe hanoheeni și fără concursul vostru, făcându-i să cadă precum un copac putrezit în mijlocul pădurii.

5. Dacă veți rămâne așa cum sunteți acum, Domnul vă va binecuvânta și va face țara voastră să crească atât de mult încât să poată hrăni din abundență o sută de milioane de locuitori! Și chiar dacă va dori să îi judece și să îi condamne pe toți răufăcătorii de pe acest pământ, pe voi vă va scuti, dacă veți rămâne în ordinea lui și dacă veți asculta sfatul meu!

6. În schimb, dacă veți declanșa război împotriva hanoheenilor și a altor popoare, veți avea parte de aceeași soartă mizerabilă atunci când Domnul, în mânia Lui care aproape că a atins apogeul, va judeca această lume devenită atât de rea!

7. Acesta este ultimul sfat pe care vi-l dau, căci timpul meu se apropie de sfârșit și trebuie să mă întorc în țara din care am venit. Nu uitați niciodată acest sfat și Dumnezeu vă va răsplăti cu grația Lui. Dacă veți încălca însă acest sfat, în ziua judecății vă veți da seama că am fost un mesager autentic al lui Dumnezeu!

8. Nimeni nu dorește însă să vă încalce liberul arbitru, căci nici un om nu are dreptul să limiteze voința fratelui său, indiferent în ce domeniu. Acesta este un drept suprem al tuturor oamenilor, dăruit lor de Dumnezeu. Cu cât îl vom respecta mai mult, cu atât mai bine ne va merge. Așa cum vă spuneam, indicațiile mele nu au fost decât un simplu sfat, iar voi puteți proceda așa cum doriți”.

9. Imediat după ce și-a terminat discursul, mesagerul a fost luat de forța lui Dumnezeu și transportat instantaneu pe platoul montan pe care se afla Noe.

10. Dispariția mesagerului a făcut o impresie profundă asupra celor zece lideri și a tuturor muntenilor, care l-au recunoscut drept un mesager autentic al lui Dumnezeu.

11. De aceea, toate cuvintele rostite de el în decursul anilor petrecuți în valea lor au fost înscrise pe plăcuțe de aur și au căpătat valoare de lege.

12. Au trecut astfel cinci ani, care s-au scurs într-o ordine perfectă. După acest interval de timp, Domnul și-a propus însă să le întărească încrederea în El printr-un mic test; din păcate, acesta i-a făcut să cadă pe mulți dintre cei care i-au rămas credincioși atâta vreme.

13. Testul a constat în faptul că muntenii au pus mâna pe o mie de spioni trimiși de Hanoh, pe care i-au descoperit la intrarea principală în ținutul lor.

14. Spionii aveau mandat să intre în contact cu cei zece, pentru a stabili relații de prietenie între Hanoh și cei din vale. Cel puțin, acesta era scopul lor oficial; scopul lor secret era de a spiona forțele de care dispuneau muntenii, pentru a stabili în ce măsură erau responsabile acestea de pierderea totală a coloniilor lor și de înfrângerea armatei trimise împotriva lor.

15. Cei zece lideri erau niște vulpoi prea bătrâni pentru a nu-și da seama pe loc care era motivul real al venirii celor zece, iar asta în maniera cea mai simplă din lume.

16. Ei le-au spus spionilor: „Noi știm perfect ceea ce doriți să aflați în realitate! De aceea, dacă vă vom prinde cu minciuna, veți fi aruncați pe loc de la înălțimea acestei stânci și vă veți găsi mormântul în lacul extrem de adânc de la picioarele ei!”

17. (Căci înalta stâncă pe care era clădit castelul celor zece avea la bază un lac foarte adânc, ce nu putea fi înconjurat decât după trei ore de mers).

18. Cei zece lideri ai spionilor au declarat că au spus adevărul și numai adevărul, și că nu aveau nimic de ascuns. Li s-a pus de trei ori aceeași întrebare, după care, văzând că nu își schimbă cu nimic declarația, au fost conduși imediat în vârful stâncii care domina lacul întins de la bază. Aici, au fost interogați încă o dată, în maniera cea mai serioasă.

19. Convinși că au de-a face doar cu o tehnică foarte rafinată de interogare prin amenințări, ei și-au păstrat poziția inițială.

20. Când unul dintre ei a fost aruncat însă de pe stâncă, ceilalți nouă au recunoscut imediat adevărul, cuprinși de o spaimă de moarte.

21. După ce și-au terminat relatarea, ei au fost conduși din nou în mijlocul tovarășilor lor, și împreună cu aceștia, și-au trădat superiorii de la Hanoh, dezvăluindu-le celor zece toate planurile acestora, până la ultimele detalii.

22. Dacă unul dintre spioni ezita să recunoască tot adevărul, el era condus imediat în vârful stâncii și aruncat în gol. După încă un exemplu de acest fel, ceilalți au recunoscut fără ezitări adevărul.

23. În final, liderii muntenilor au dispus aruncarea de pe stâncă a tuturor spionilor trădători, mai puțin zece, care au fost trimiși înapoi la hanoheeni, pentru a le relata marilor preoți maniera în care erau tratați spionii în noul ținut.

Author:  1% [ 8.6.2019, 08:02 ]
Post subject:  Capitolul 228

Capitolul 228
Noile deliberări și planuri de atac ale mai marilor din Hanoh. O nouă delegație este trimisă pe platou. Libera supunere a hanoheenilor în fața muntenilor.
(21 februarie 1844)

1. Când puținii spioni rămași în viață s-au întors la Hanoh și le-au împărtășit mai marilor ce s-a întâmplat în munți și ce le-au declarat cei zece lideri, preoții unuia din cele două partide principale și-au ieșit din minți de furie.

2. În schimb, o parte din preoții din cel de-al doilea partid, care avuseseră cu câțiva ani în urmă onoarea de a se confrunta cu arta strategică a muntenilor, s-au bucurat sincer de eșecul acestui complot. Conștienți că spionii lor i-au trădat și că dușmanii lor de moarte au aflat de ura ce îi împărțea pe marii preoți în două tabere opuse, ei au reflectat la recomandările trimisului lui Noe și s-au decis să urmeze sfaturile acestuia.

3. Ei au ținut un sfat secret și au tras următoarea concluzie: „Ce se poate întâmpla în continuare? Noi știm foarte bine ce și-au propus dușmanii noștri să afle prin trimiterea delegației de spioni: ei doreau să cunoască adevărata forță a locuitorilor din vale, chiar dacă, oficial, doreau să se alieze cu ei împotriva noastră!

4. În acest fel, ei urmăreau să prindă doi iepuri dintr-o singură lovitură: pe de o parte, să ne determine să se unim din nou cu ei, și pe de altă parte să slăbească rezistența muntenilor. Se pare însă că cei zece au fost mai perfizi decât acești ticăloși și le-au dat peste cap toate planurile diabolice!

5. Acum a venit rândul nostru să facem ceva! Atât cât va fi posibil, noi dorim să urmăm sfaturile celor zece! De vreme ce nu îl mai putem numi rege al Hanohului pe mesagerul din munți pe care l-am ucis, nu ne rămâne decât să cedăm această putere supremă unuia din cei zece, sau oricărei alte persoane numite de aceștia. În ceea ce ne privește, noi vom rămâne șefii armatei regatului, așa cum suntem în momentul de față! Iar complotiștii vor sfârși prin a-și smulge părul din cap de furie!

6. Tot ce ne mai rămâne de făcut în aceste condiții este să alegem o delegație care să nu aibă soarta celei de dinainte! Ce-ar fi ca unul dintre noi să pornească la drum, însoțit de un număr de delegați, și să le predea celor zece marile chei din aur și cele o mie de coroane ale Hanohului, care se afl㠖 din fericire – în posesia noastră?” (Aceste coroane proveneau din epoca celor o mie de consilieri).

7. Această propunere a fost unanim aprobată, iar un mare preot extrem de elocvent și-a asumat conducerea acestei misiuni. Delegația includea încă o sută de mesageri aleși din rândul marilor preoți din acest partid, precum și o sută de cămile necesare pentru a transporta bijuteriile coroanei.

8. Când delegația a ajuns la porțile văii din munți, ea a fost condusă sub escortă până la castelul celor zece lideri.

9. Văzându-l pe unul din foștii lor dușmani de moarte (marele preot care conducea delegația), mânia acestora s-a aprins, iar unul dintre ei a declarat cu voce tare: „Să ni se fi îndeplinit vechea dorință de răzbunare? Chiar l-am prins pe unul dintre acei ticăloși, astfel încât să ne putem revărsa asupra lui toată vechea frustrare?”

10. Dar cel interpelat a răspuns: „Nu este bine să gândiți astfel! Vă reamintesc că, la fel ca voi, și noi am primit un mesager trimis de Dumnezeu, care ne-a îndemnat către reconciliere! El ne-a dat un sfat, iar noi ne aflăm aici pentru a-l pune în practică!

11. Din nefericire, acest mesager a fost ucis de către o parte din marii preoți avizi de putere, chiar în perioada în care ne-ați cerut să îl numim suveran al întregului Hanoh!

12. Începând din acel moment, noi ne-am despărțit de partidul marilor preoți avizi de putere. Ne-am adunat toate forțele militare, după care am trimis o parte din armată împotriva provinciilor revoltate, în timp ce cu cealaltă am fost nevoiți să întreprindem împotriva voastră un atac feroce, exclusiv pentru a satisface zelul marilor preoți din celălalt partid, fapt care ne-a costat enorm.

13. Din fericire, în acest fel am putut prelua puterea în mâinile noastre. Așa se face că noi suntem șefii Hanohului de câțiva ani încoace. Între timp, marii preoți au devenit cei mai mari dușmani ai noștri și nu încetează să strângă în secret soldați pentru a ne învinge definitiv.

14. Dat fiind că suntem stăpânii absoluți ai Hanohului, iar cheile și coroanele orașului se află în mâinile noastre, noi am preferat să urmăm sfatul mesagerului trimis din munți și vi le-am adus vouă! Nu depinde decât de voi să numiți un rege al Hanohului, care va guverna singur. Noi nu dorim decât să fim cei mai credincioși supuși ai lui!

15. Lângă mine se află o sută de delegați care vă vor confirma întregul adevăr al spuselor mele. Pe spatele cămilelor noastre veți găsi cele o mie de coroane pe care le cunoașteți foarte bine, precum și cheile de aur ale orașului. Ne punem gaj viața pentru veridicitatea acestei propuneri!”

16. Auzind acest discurs, cei zece și-au schimbat pe loc atitudinea și au dispus reunirea marelui consiliu.

Author:  1% [ 8.6.2019, 08:02 ]
Post subject:  Capitolul 229

Capitolul 229
Locuitorii din vale țin sfat. Gurat este numit rege al Hanohului. Dependența Hanohului de munteni.
(22 februarie 1844)

1. După adunarea consiliului alcătuit din numeroșii șefi ai populației, cei zece au deliberat asupra posibilității ca unul dintre ei să își asume guvernarea Hanohului și a tuturor provinciilor regatului. Ei au luat decizia ca această sarcină să îi fie încredințată lui Gurat, urmând ca valea din munți să își păstreze suveranitatea.

2. După ce propunerea a fost supusă la vot, consiliul a decis ca cei zece prinți ai muntenilor să rămână pentru totdeauna inseparabili. Dacă unul dintre ei urma să moară, coroana sa urma să fie moștenită de fiul său cel mare. În cazul în care el nu avea fii, locul său trebuia moștenit de fiul cel mare al altui prinț.

3. De asemenea, regatul Hanohului trebuia să fie moștenit întotdeauna de familia lui Gurat. În cazul în care unul din descendenții acestuia nu avea fii, suveranii platoului montan trebuiau informați, pentru a numi un nou rege din rândul lor.

4. Regele de la șes era în întregime dependent de regatul din munți, chiar dacă nu era ales direct de prinții acestuia, ci era moștenitorul ultimului rege. Căci fiecare drept de succesiune trebuia să fie validat de prinții munteni, ca și cum ar fi fost vorba de o nouă învestitură.

5. Recunoașterea suveranității absolute a ținutului de la munte impunea regelui din Hanoh plata anuală a unei dijme pe toate metalele prețioase, cu excepția aurului, precum și a unor impozite plătite în oi, vite, măgari și capre. În plus, regele avea datoria să le ceară sfatul suveranilor din munți pentru orice decizie mai importantă a sa.

6. În semn de fidelitate față de stăpânii săi, regele avea datoria să accepte ca plata impozitelor să fie făcută în prezența unor funcționari aflați în slujba prinților munteni.

7. Peste toate, regele trebuia să considere de datoria lui să le dea hanoheenilor și celorlalte provincii ale regatului exact aceeași constituție ca și cea valabilă în munți, astfel încât popoarele de la șes să poată atinge o unitate bazată pe o prietenie reală.

8. La rândul lor, prinții munteni se angajau să îl susțină cu forțe pe regele din Hanoh pentru aplicarea acestor reguli și pentru menținerea puterii sale. „Așa să fie, până la sfârșitul timpurilor!”

9. După luarea acestor decizii de către consiliu, Gurat a fost întrebat dacă era de acord cu ele.

10. Acesta a răspuns: „Sunt întru totul de acord cu toate deciziile consiliului! Cum aș putea să nu fiu de acord? Dacă nu ați fi luat voi înșivă aceste decizii pline de înțelepciune, aș fi făcut-o eu însumi și v-aș fi rugat să le aprobați favorabil!

11. Căci ce poate face un biet rege al Hanohului fără susținerea voastră? El nu ar fi decât un titlu lipsit de semnificație, un deținut în raport cu restul lumii, la fel ca și actualul rege de fațadă al orașului!

12. În schimb, un rege plasat sub tutela voastră înțeleaptă ar fi un senior liber și puternic, capabil să domnească într-o stare de încredere absolută, conștient că își guvernează așa cum trebuie popoarele care i-au fost încredințate și că deține o putere autentică asupra lor.

13. Așa cum vă puteți da seama, deciziile voastre îmi provoacă o mare satisfacție.

14. Un singur lucru aș dori să mai adaug, iar acesta se referă la dreptul de succesiune la tron: dacă se va întâmpla vreodată ca un rege să aibă un fiu nebun, leneș, cheltuitor, tiranic și însetat de sânge, sau dimpotrivă, cu mintea slabă ori de-a dreptul cretin, acesta ar trebui să nu aibă dreptul de succesiune la tron. Acest drept ar trebui să revină celui de-al doilea născut al regelui, iar în cazul în care acesta nu există sau este la fel de lipsit de aptitudini, celui pe care l-ați desemna voi!

15. Mai mult, fiecare moștenitor al tronului ar trebui să urmeze mai întâi de toate școala voastră, și abia apoi să primească dreptul de a fi încoronat, în măsura în care l-ați considera capabil să devină rege al Hanohului”.

16. Această ultimă propunere a lui Gurat a fost primită cu aplauze la scenă deschisă. Și astfel, Gurat a fost uns rege și a primit cheile de aur și cele o mie de coroane ale orașului. Fiecare din aceste coroane avea o valoare echivalentă cu un milion de florini în această epocă. Cheile de aur ale orașului erau de asemenea foarte prețioase.

Author:  1% [ 8.6.2019, 08:03 ]
Post subject:  Capitolul 230

Capitolul 230
Semnarea „Documentelor sacre”. Obiecția lui Gurat și refuzul său. Raporturile politice și morale stabilite între Hanoh și ținutul de sus. Plecarea regelui Gurat către Hanoh.
(23 februarie 1844)

1. Toate aceste condiții au fost gravate pe foi de aur cu o grosime de circa doi milimetri fiecare și citite deputaților hanoheeni.

2. După ce aceștia și-au exprimat întreaga satisfacție, lor li s-a cerut să semneze foile contractului cu numele lor scurt, și nu cu cel lung de câțiva stânjeni (încă mai exista obiceiul ca nobilii hanoheeni să își ia astfel de nume, din motive de vanitate).

3. După semnarea lor, documentele au fost ținute sub pază de gărzile celor zece și au primit numele onorific de „Documentele sacre”.

4. După adoptarea acestor legi sacre, s-a trecut la stabilirea sancțiunilor menite să pedepsească încălcarea lor, considerate absolut echitabile pornind de la premisa că muntenii nu l-au ucis pe trimisul lui Noe, fapt care le dădea o anumită autoritate divină.

5. De vreme ce hanoheenii s-au făcut vinovați de această crimă abominabilă, se considera că ei merită să fie pedepsiți pentru încălcarea legii lui Dumnezeu.

6. Gurat s-a adresat în taină unuia din cei zece și i-a spus: „Prietene! Atât timp cât veți trăi voi, acest ținut va rămâne cu siguranță infailibil! Mă întreb însă ce se va întâmpla atunci când locul vostru va fi luat de alți oameni, complet diferiți de voi, care vor ajunge – poate – să calce în picioare propriile voastre legi! Va mai rămâne oare acest ținut infailibil?”

7. Prințul interpelat i-a răspuns astfel: „Știm cu toții că un părinte poate comite erori față de copiii săi, dar rătăcirea sa nu se va transmite genetic asupra acestora din urmă. De aceea, copiii săi nu vor avea niciodată dreptul să își întrebe părintele: ‚Tată, de ce ai făcut asta și de ce ne-ai tratat în acest fel?’ Încă și mai puțin vor avea ei dreptul să își pedepsească părintele pentru greșeala comisă.

8. Vezi tu, același raport ca între un părinte și copiii său va trebui să existe între țara ta și a noastră! De acum înainte, noi vom fi pentru totdeauna părinții voștri, iar voi veți fi copiii noștri! Această relație permanentă va fi cu atât mai justificată cu cât este întru totul asemănătoare ordinii divine, căci Dumnezeu este de-a pururi Tatăl nostru, al tuturor, și domnește pentru totdeauna asupra noastră, care suntem copiii Lui. Această situație nu poate fi altfel decât justă, căci corespunde ordinii dorite de Dumnezeu pentru întreaga eternitate.

9. De altfel, ar fi imposibil ca cei zece suverani, care împărtășesc în întregime aceeași opinie, să dea greș, iar în cazul în care unul dintre ei moare, urmașul său nu va putea decât să meargă pe urmele predecesorului său. Și să vrea, el nu va putea instaura o ordine nouă, dacă nu pentru un alt motiv, cel puțin pentru acela că va avea tot timpul alături de el pe ceilalți nouă regenți mai vechi, sau cel puțin câțiva astfel de regenți (în cazul în care ceilalți ar fi murit între timp), care cu siguranță nu își vor apleca urechea la propunerile unui tânăr debutant ce va dori să instaureze legi noi.

10. De altfel, numărul zece este un număr divin, căci toate legile lui Dumnezeu sunt în număr de zece, așa cum precizează înțelepciunea din bătrâni. Rezultă că numărul prinților noștri reprezintă în sine o garanție a infailibilității noastre desăvârșite. Se poate întâmpla ca noi să comitem greșeli în calitate de indivizi izolați, dar niciodată atunci când vine vorba de deciziile noastre colective!”

11. Gurat a fost nevoit să se mulțumească cu această explicație. El a luat în posesiune bijuteriile coroanei și s-a îndreptat către Hanoh în noua sa calitate de rege al tuturor ținuturilor de la șes, însoțit de un mare preot și de o sută de delegați.

Author:  1% [ 8.6.2019, 08:03 ]
Post subject:  Capitolul 231

Capitolul 231
Gurat este primit la Hanoh. Legile bune date de el. Partidul marilor preoți rebeli se potolește.
(26 februarie 1844)

1. Când delegația a ajuns la Hanoh, marii preoți din clanul eroilor militari l-au întâmpinat cu mari onoruri pe noul suveran absolut și l-au prezentat tuturor mai marilor orașului. Ei i-au adus toate omagiile pe care i le datorau în calitatea lor de supuși și l-au urcat pe tronul lui Lameh, care se afla în vechile palate ale acestuia, în timp ce regele de fațadă își avea încă reședința în noul palat placat cu aur.

2. Gurat i-a chemat la el pe marii preoți care au luptat ca niște eroi în fruntea armatei lor și a decretat imediat o serie de legi noi, extrem de oportune pentru burghezia mondenă.

3. De pildă, dreptul la furt și la tâlhărie a fost interzis. Foștii proprietari de sclavi care nu și-au eliberat toți deținuții au fost condamnați mai întâi la o amendă, iar dacă recidivau, la închisoare pe viață.

4. Cum credeți că s-a comportat însă celălalt clan al marilor preoți în fața unui eveniment atât de neașteptat? Ei bine, în fața unei asemenea crime, ei au rămas înmărmuriți. De aceea, și-au adunat în grabă trupele de rezervă, care numărau 30.000 de soldați, și au dorit să se arunce asupra „sceleraților” (după cum îi numeau ei) din partidul opus.

5. Din fericire, un membru al clerului inferior, care avea capul pe umeri și tocmai era pe punctul de a fi numit mare preot, a avansat cu curaj în fața adunării alcătuite din viitorii săi colegi și li s-a adresat astfel:

6. „Ascultați-mă, puternici slujitori ai zeilor! Înainte de a vă lăsa mânați de dorința voastră de răzbunare, calculați raportul care există între cei 30.000 de soldați ai voștri și cei peste un milion de soldați ai dușmanilor voștri. Ar fi suficient ca aceștia să se uite la noi pentru a ne spulbera dintr-o singură privire!

7. Nu are rost să ne gândim la răzbunare atunci când aceasta nu este posibilă. Singurele soluții pertinente care ne stau la îndemână sunt exilul sau un aranjament amiabil.

8. Căci cel care deține puterea în mâinile sale este întotdeauna stăpânul. Cei care se află sub dominația sa nu au de ales decât să se supună ascultători sau să fug㠖 dacă mai au timp! Personal, sunt de părere că ar fi mai înțelept să alegem prima soluție, căci din câte am fost informat, toate porțile orașului sunt păzite cu grijă și ar fi extrem de periculos să încercăm să sărim zidurile de apărare.

9. În schimb, ar fi infinit mai ușor pentru noi să ne împrietenim cu noul rege! Mă voi ocupa personal de acest lucru, căci Gurat a fost cândva prietenul meu cel mai bun. Cu siguranță nu m-a uitat, și sunt convins că mă va asculta, recunoscându-vă funcțiile și acordându-vă tot felul de avantaje.

10. Dacă vă veți revolta acum împotriva lui, când el s-a instalat deja pe tron și domnește într-o manieră absolută, ne vom pierde cu toții viața. De aceea, vă întreb: la ce ne-ar folosi în acest caz planurile noastre de răzbunare?

11. La ce îi folosește omului să se înfurie împotriva fluviului care se revarsă din matca sa, devastând culturile sale? Cine este atât de nebun încât să se arunce în furia sa dementă împotriva cursului atotputernic al fluviului, încercând să îi blocheze cursul prin puterea mușchilor săi?

12. Situația în care ne aflăm nu diferă prea mult de cea metaforică pe care tocmai v-am prezentat-o! Cum ne-am putea opune noi marii puteri a lui Gurat? Dacă am încerca să o facem, regele și-ar dirija curentul impetuos al forței sale împotriva noastră, și noi am fi pierduți!

13. Aceasta este opinia mea fermă și sfatul pe care vi-l dau! Desigur, voi puteți face așa cum doriți!”

14. Aceste cuvinte au avut efectul unui duș rece asupra marilor preoți ce fierbeau de furie. Ei și-au regăsit pe loc calmul și, în loc să se mai răzbune, au preferat să se consulte pentru a stabili care ar fi maniera ideală de a-și prezenta omagiile lui Gurat.

15. Consilierul din clerul inferior le-a spus: „Lăsați-mă pe mine să mă ocup de această problemă. Chiar mâine, îi voi cere lui Gurat o audiență, și vă asigur că voi avea grijă ca el să nu modifice în nici un fel statutul de care vă bucurați și demnitatea pe care o meritați!”

16. Marii preoți s-au declarat satisfăcuți, iar consilierul s-a îndreptat către palatul regal.

Author:  1% [ 8.6.2019, 08:04 ]
Post subject:  Capitolul 232

Capitolul 232
Negocierea încununată de succes a preotului din clerul inferior cu regele Gurat.
(27 februarie 1844)

1. Când preotul delegat a ajuns în fața regelui, lucru care nu s-a dovedit foarte ușor, el a fost primit cu amabilitate și întrebat care este motivul venirii sale.

2. Preotul i-a răspuns astfel regelui: „Îți mai aduci cu siguranță aminte că în timpul tentativei lipsite de succes a hanoheenilor de a-i învinge prin forță armată pe cei din munți, clerul s-a împărțit în două clanuri rivale, din care unul te-a ales rege, în timp ce celălalt fierbe de furie numai la gândul că te-ai urcat pe tron!

3. Reprezentanții celui de-al doilea partid au dorit să adune o armată alcătuită din 30.000 de soldați bine antrenați, pentru a-i trimite împotriva ta și a te omorî.

4. Când am aflat de proiectul lor, m-am gândit în sinea mea: ‚Vechiul meu prieten, care este astăzi seniorul și regele Hanohului, dispune de o armată de 50 de ori mai mare, dar aceasta este cazată la o zi de mers în marele oraș și oricum nu s-ar putea desfășura pe străduțele înguste din jur, făcând astfel față unei forțe concentrate alcătuită din 30.000 de soldați bine antrenați’.

5. De îndată ce mi-am dat seama de pericolul care te amenința, mi-am spus: ‚Indiferent de prețul pe care voi fi nevoit să-l plătesc, îmi propun să le ofer sfatul meu marilor preoți, împiedicându-i pe cât posibil să continue cu acest demers periculos!’

6. Mi-am pus așadar proiectul în practică și le-am descris marilor preoți (într-un limbaj cât mai impresionant) toate pericolele la care se expun și eșecul lor previzibil. La început, ei m-au ascultat interziși, dar apoi dorința lor de răzbunare s-a răcit vizibil și în scurt timp am reușit să îi conving să negocieze cu tine prin intermediul meu, demonstrându-le că sunt cel mai bine plasat în această funcție datorită fostei prietenii care ne-a legat pe timpuri.

7. Venirea mea are așadar un triplu scop: să îți comunic ce s-a decis în privința ta, să îți ofer serviciile mele în cadrul procesului de negociere cu marii preoți dușmani și să îți declar că vechea mea prietenie în ceea ce te privește nu s-a stins deloc!

8. În această calitate, te sfătuiesc să îi păstrezi pe marii preoți ca slujitori ai lui Dumnezeu în fața poporului fără a le schimba prea mult statutul, dat fiind că se bucură încă de foarte multă considerație din partea celor pe care mai reușesc încă să îi impresioneze! Cât despre noi, ceilalți, noi vom ști întotdeauna să distingem adevărul de minciună, recunoscându-L pe adevăratul Dumnezeu.

9. Cred că înțelegi ce vreau să spun cu aceste cuvinte! Știi la fel de bine ca și mine că oamenii simpli și naivi trebuie făcuți să creadă în mai multe zeități supranaturale, pentru a ajunge astfel să se teamă de regele lor și să îl asculte orbește, pentru a nu fi pedepsiți de așa-zișii lor zei.

10. Din acest punct de vedere, marii preoți sunt făcuți pentru această funcție și se pricep de minune să întrețină iluziile poporului! De aceea, nu ar trebui să-i înlături din funcțiile lor!

11. Cât despre noi, cei inițiați, noi nu avem nevoie de ei, căci noi cunoaștem adevăratele forțe ale naturii și legile care le guvernează! Acesta este sfatul pe care am dorit să ți-l dau! Urmează-l și nu vei regreta!”

12. Marii preoți din clerul regal, care asistau la această întrunire, au început să murmure în semn de aprobare.

13. Atunci, regele a luat cuvântul: „Frate, dragul și vechiul meu prieten, îți voi rămâne îndatorat pe vecie! Îți voi asculta întru totul sfatul, și de vreme ce ai o minte atât de subtilă, îți acord fără întârziere dreptul de a stabili tu însuți schimbările pe care le consideri necesare în rândul castei marilor preoți. Când îmi vei prezenta propunerile tale, eu nu voi mai avea altceva de făcut decât să rostesc cuvintele care exprimă voința regală: ‚Așa să fie!’”

14. Consilierul i-a răspuns: „În acest caz, îngăduie-mi să plec și să deliberez cu ei! Răspund cu viața mea că mă vor asculta fără să crâcnească! Totuși, ar fi mai bine să își imagineze că au decis ei înșiși aceste modificări, astfel încât să devină într-adevăr fideli noii constituții!”

15. Gurat s-a declarat satisfăcut cu acest răspuns, iar consilierul s-a întors la ai lui.

Author:  1% [ 8.6.2019, 08:05 ]
Post subject:  Capitolul 233

Capitolul 233
Amăgirea marilor preoți rebeli de către prietenul regelui.
(28 februarie 1844)

1. Când consilierul regelui s-a întors în rândul marilor preoți, aceștia l-au asaltat cu o mie de întrebări. Din fericire, consilierului îi mergea gura ca o morișcă, așa că a putut răspunde la toate aceste întrebări cu o avalanșă de cuvinte.

2. Nimeni nu a înțeles însă o singură silabă din cele rostite de el, așa că marii preoți l-au rugat să vorbească mai distinct.

3. El le-a răspuns: „În acest caz, lăsați-mă să respir și nu-mi mai puneți o sută de întrebări dintr-o dată. Numai așa vă voi putea împărtăși vestea cea bună pe care regele Gurat m-a însărcinat să v-o transmit. Dacă vă aruncați toți asupra mea, sunt nevoit să vă răspund tuturor în același timp, astfel încât toată lumea să fie satisfăcută instantaneu. Nu mai contează dacă ceilalți au înțeles sau nu cuvintele mele!”

4. Atunci, marii preoți s-au liniștit și l-au rugat calmi pe consilier să le comunice cât mai distinct posibil veștile cu care s-a întors de la curte.

5. În sfârșit, consilierul s-a putut reculege, după care le-a spus preoților: „Ascultați-mă, slujitori ai zeilor!

6. Propunerile mele de pace și de reconciliere au fost primite cu multă amabilitate de rege, care a recunoscut de îndată înalta voastră demnitate de mari preoți, exact așa cum i-am prezentat-o eu! Desigur, va trebui să renunțați în mod natural la puterea voastră absolută asupra tuturor teritoriilor regatului, căci el este singurul suveran și rege al Hanohului și al întregului regat. Aceasta este una din schimbările pe care le-a decretat suveranul.

7. În plus, membrii înaltului cler aflați în serviciul regelui de fațadă trebuie să fie numiți mari preoți sau să își înceteze activitatea, lucru valabil și pentru rege. Căci noul nostru rege nu îi recunoaște decât pe marii preoți și pe preoții din clerul inferior!

8. De asemenea, este voința suveranului, și implicit o lege pentru noi, ca toate castele să fie abolite, căci el este singurul care ocupă la ora actuală toate funcțiile, deopotrivă cele temporale și cele spirituale.

9. Aurul și comorile din palatele noastre se află în prezent în posesia sa, putând fi folosite pentru susținerea afacerilor de stat. În schimb, regele garantează fiecărui funcționar din regatul său o soldă conformă cu rangul său, indiferent dacă serviciile sale sunt de ordin temporal sau spiritual. Toate aceste decizii sunt imuabile, așa că vom fi nevoiți să le dăm ascultare.

10. De altfel, el știe la fel de bine ca și noi că toate aceste culte ale zeilor pe care le-am instaurat noi nu reprezintă decât o iluzie menită să inducă în eroare poporul. De aceea, el își rezervă dreptul de a conduce el însuși acest cult, sau mai bine zis această himeră dorită de popor, prin instrucțiunile sale pe care ni le va transmite în secret. Altfel spus, noi nu vom fi decât executanții bine informați ai voinței sale.

11. În sfârșit, regele va plasa deasupra noastră un șef suprem al marilor preoți, căruia va trebui să ne supunem cu toții. Aceasta este voința de nezdruncinat a suveranului. Sunteți satisfăcuți?”

12. La început, marii preoți au rămas muți de indignare în fața acestor propuneri. După ce și-au mai revenit din uimire, ei au început să urle și să înjure, după care au fost cuprinși de o furie atât de teribilă încât aproape că au paralizat.

13. Dar interlocutorul lor le-a spus: „Ce rost are să reacționați în acest fel? Poate vreunul dintre noi să mai schimbe ceva din această stare de lucruri? Dacă doriți să fiți trași în țeapă și arși de vii, nu aveți decât să vă revoltați împotriva celui atotputernic! Căci se pare că așa are de gând să îi trateze pe cei recalcitranți!”

14. La auzul acestor cuvinte, marii preoți au capitulat și au acceptat să semneze un contract care cuprindea toate aceste puncte, ca și cum ar fi fost decise de ei personal.

15. Când documentul a fost redactat și semnat, preotul l-a luat și s-a dus să i-l prezinte regelui.

Author:  1% [ 8.6.2019, 08:05 ]
Post subject:  Capitolul 234

Capitolul 234
Relatarea noului consilier regal și satisfacția regelui Gurat, care îl numește prim consilier.
(1 martie 1844)

1. Când preotul delegat a ajuns din nou în fața regelui, acesta l-a întrebat cum au decurs lucrurile cu marii preoți.

2. Cel interpelat i-a răspuns bucuros regelui: „Măria ta, domnul și prietenul meu! Îți spun: lucrurile au decurs cum nu se poate mai bine! La ora actuală tu ești singurul stăpân pe care îl acceptă aceștia! Toate comorile lor îți aparțin. După cum știi, este vorba de o mie de palate care ascund fiecare câte 100.000 de livre de aur, o cantitate dublă de argint, pietre prețioase și un număr inestimabil de alte comori și obiecte de valoare, la care se adaugă numeroase arme și provizii. În aceste condiții, te întreb: ești satisfăcut?”

3. Gurat i-a răspuns: „Dacă așa stau lucrurile și ai obținut un astfel de rezultat numai grație elocinței tale, te numesc pe loc prim consilier al curții regale! Dar spune-mi: în ce relații te afli cu marii preoți?”

4. Noul consilier i-a răspuns regelui: „Măria ta, domnul și prietenul meu! Nu are nici un rost să îmi mai răcesc gura de pomană!

5. Iată, aici se află contractul cu toate punctele pe care le-am negociat cu marii preoți, scris pe foi aurite și semnat de toți membrii castei lor. Contractul conține într-o formă scrisă tot ceea ce ți-aș putea spune eu verbal. Ia acest document, care este de o importanță vitală, citește-l și vei găsi în el tot ce am negociat în numele tău! Cred că vei avea toate motivele să te simți satisfăcut!”

6. Atunci, Gurat a luat documentul și l-a citit cu voce tare în fața tuturor marilor preoți aliați.

7. Aceștia au izbucnit în urale și în aplauze, nevenindu-le să creadă cât de multe concesii a reușit să obțină acest preot viclean din partea dușmanilor lor.

8. Gurat l-a întrebat pe negociator: „Dar, prietene, nu mai departe de ieri îmi spuneai că ar trebui să-i lăsăm pe marii preoți să decidă ei înșiși condițiile, eu neavând decât dreptul de veto, în cazul în care condițiile lor nu corespundeau proiectelor mele regale! Și totuși, din lectura acestui document rezultă clar că tu le-ai dictat toate aceste condiții, iar ei nu au făcut altceva decât să accepte ce le-ai impus cu forța, împotriva voinței lor! De aceea, doresc să aflu de la tine care este starea lor reală de spirit, dincolo de cele scrise în acest document!”

9. Noul consilier i-a răspuns: „Ascultă! Dacă ești sincer preocupat de starea de satisfacție a marilor preoți, poți să abdici de pe acum, semnând în acest fel și moartea prietenilor tăi! Aceasta este singura manieră de a-i satisface pe deplin, și nu există o alta!

10. Prietene, învingătorul nu trebuie să îl întrebe niciodată pe cel învins: ‚Ești satisfăcut de victoria mea?’, căci nici un învins nu poate fi fericit că a pierdut lupta! De aceea, învingătorul trebuie să își dicteze întotdeauna condițiile, spunându-i celui învins: ‚Așa trebuie să stea lucrurile și nicidecum altfel!’ Cât despre cel învins, acestuia nu-i mai rămâne decât puterea rugăciunii!”

11. Acest discurs a declanșat o veritabilă furtună de aplauze din toate părțile, iar Gurat l-a numit instantaneu pe prietenul său ca șef al marilor preoți și prim consilier principal al curții și al consiliului secret.

Author:  1% [ 8.6.2019, 08:06 ]
Post subject:  Capitolul 235

Capitolul 235
Șeful suprem al marilor preoți se întoarce la colegii săi. Atacul ratat al rebelilor. Numirea tuturor preoților de rang inferior în funcția de mari preoți.
(2 martie 1844)

1. Regele a dispus pe loc confecționarea unui veșmânt onorific pentru șeful suprem al marilor preoți, după care a confirmat în scris numirea acestuia ca șef suprem al tuturor marilor preoți. Documentul, redactat pe foi aurite, a fost contrasemnat de toți marii preoți aliați, deveniți între timp consilierii săi.

2. Înarmat cu acest document, fostul preot de rang inferior s-a întors fără să mai întârzie în tabăra marilor preoți.

3. Văzându-l îmbrăcat în noile sale veșminte bogat brodate, aceștia au izbucnit în urlete de furie, strigând: „Aha, deci așa stau lucrurile! Te-ai folosit de noi! Indiferent de ce se va întâmpla în continuare cu noi, vei plăti această crimă cu moartea! Hei, voi, preoți de rang inferior, prindeți-l pe acest monstru și aruncați-l cu tot cu veșmântul lui aurit în focul autentic al Gheenei!”

4. Ca răspuns la acest îndemn, noul șef al marilor preoți a strigat cu o voce de tunet: „Opriți-vă, demonilor, căci acesta ar fi ultimul vostru gest înainte de condamnarea voastră definitivă!

5. Iată: acesta este documentul scris de rege și semnat de toți dușmanii care vă doresc pierzania! Potrivit acestui înscris, puterea mea asupra voastră, a tuturor, este deplină!

6. Sub acest veșmânt se află sabia regelui, care atestă faptul că noul nostru suveran mi-a conferit drept de viață și de moarte asupra vieților voastre mizerabile de ființe diabolice, fapt confirmat de altfel de acest document! Ați înțeles ce v-am spus, demoni ce sunteți?

7. În fața porților acestei săli sunt adunați 4000 de soldați înarmați până-n dinți! Este suficient să le fac un semn pentru a dispune tăierea voastră în bucăți chiar în această sală în care ați comis atâtea crime și în care v-ați conceput toate planurile voastre diabolice!

8. În calitatea mea de membru al clerului inferior, am fost nevoit să asist multă vreme ca simplu spectator al mașinațiunilor voastre infernale, dar s-a terminat cu dominația voastră. Până acum, v-ați comportat cu toții ca niște veritabili diavoli, dar de acum înainte lucrurile se vor schimba!”

9. După aceste cuvinte, generalul și-a scos arma de sub tunică, iar la semnul său sala a fost invadată de un mare număr de soldați cu săbiile scoase, care i-au împresurat pe preoți din toate părțile.

10. Atunci, generalul i-a întrebat pe un ton ironic pe marii preoți împietriți de teamă: „Ei bine, unde se află credincioșii voștri slujitori ai lui Satan, pentru a mă prinde și pentru a mă arunca în focul Gheenei?

11. Vă întreb: mai doriți acum să vă răzbunați pe acest ticălos ascuns printre voi? Hm, s-ar părea că ați început să ezitați! Cum se face? Doar mă aflu în continuare în mijlocul vostru!”

12. Marii preoți spumegau de furie, dar se temeau de moarte pentru viețile lor, considerându-se pierduți.

13. Generalul le-a spus însă: „Într-adevăr, nu ar fi fost deloc o idee proastă să vă tai în bucăți, dar sunteți mult prea diabolici ca să vă tai cu o sabie atât de nobilă! De aceea, voi inversa rolurile și vă voi transforma pe toți în preoți de rang inferior, în timp ce pe preoții din clerul inferior îi voi numi mari preoți! Așa să fie!”

14. Marii preoți au început să urle din nou de furie, în timp ce confrații lor de rang mai mic (deveniți între timp superiorii lor) exultau și îl înconjurau în urale pe generalul lor. Pe loc, marii preoți au fost nevoiți să facă schimb de haine cu foștii lor subordonați, fiind trimiși apoi la noile lor apartamente, în timp ce superiorii lor se îndreptau către locuințele lor.

15. Și astfel s-a încheiat acest episod.

Author:  1% [ 8.6.2019, 08:08 ]
Post subject:  Capitolul 236

Capitolul 236
Generalul-șef intră în castelul regelui de fațadă. Supunerea sângeroasă a marelui cler. Regele de fațadă este detronat.

1. După această operație, generalul a luat cu el câțiva soldați și s-a îndreptat către palatul regelui de fațadă, unde locuiau membrii „omniscienți” ai clerului de rang înalt. La fel ca și regele lor, aceștia se așteptau la tot ce putea fi mai rău.

2. De îndată ce a intrat în palat, generalul a cerut pe un ton imperios să fie condus la rege.

3. Marii preoți s-au opus însă acestei cereri, căci nu cunoșteau încă toate schimbările produse într-un timp atât de scurt la Hanoh.

4. Atunci, generalul le-a strigat cu dispreț: „Dacă nu mă veți conduce pe loc la regele vostru, veți fi tăiați în bucăți de acești soldați!”

5. Când membrii înaltului cler însărcinați cu paza regelui au auzit aceste amenințări, ei s-au înfuriat și și-au scos pumnalele de sub robe, strigând: „Răzbunare! Moarte celui care atacă divinitatea regelui!”, după care s-au pregătit să se arunce cu toate forțele asupra generalului.

6. Auzind aceste cuvinte, generalul a făcut un pas înapoi și le-a ordonat imediat puternicilor purtători de spade să taie în bucăți gărzile regelui.

7. Soldații s-au îndreptat către mica trupă de reprezentanți ai clerului și i-au despicat pe trei dintre ei de sus în jos, iar pe alți șapte i-au rănit grav cu săbiile lor bine ascuțite. Când cei 30 de preoți rămași în viață au văzut de ce era capabil generalul, au căzut la pământ și i-au implorat acestuia iertarea.

8. Generalul și-a chemat soldații și le-a spus celor care îl implorau: „Aruncați mai întâi armele, apoi deschideți-mi marea poartă pentru a mă duce la rege! Veți afla în camera regelui ce se va întâmpla cu voi!”

9. Auzind această poruncă imperativă, membrii înaltului cler și-au aruncat pumnalele și au deschis marea sală exact în momentul în care regele, îmbrăcat cu hainele sale aurite, se urca pe tron pentru a-și primi oaspeții și a afla ce doresc.

10. Când generalul a urcat apăsat treptele tronului, regele l-a întrebat, uluit de această îndrăzneală: „Tu, care nu ești decât un om, un animal muritor, ce dorești în insolența ta de la mine, zeul tău, domnul tău etern, al cărui tron din aur nu va pieri niciodată?”

11. Generalul i-a răspuns pe un ton cât se poate de sarcastic: „O, domnul și regele meu! Dorința mea este, nici mai mult nici mai puțin, decât ca tu să renunți la eternitatea și la divinitatea ta, și să redevii un animal muritor la fel ca noi, ceilalți! În ceea ce privește acest palat și tronul tău de aur etern, acestea aparțin deja unui alt rege! Haide, coboară un pic din înălțimile tale celeste! Schimbă-ți hainele aurite cu altele obișnuite și coboară printre ai tăi, în aer liber, pentru a te întreține cu ei!”

13. Fierbând de mânie, „zeul” i-a spus scrâșnind din dinți: „Ieși afară! În caz contrar, voi face să coboare asupra ta focul din cer!”

14. Zâmbind, generalul i-a răspuns: „O, dacă aș fi în locul tău, nu m-aș grăbi să fac așa ceva! Nu de alta, dar s-ar putea ca marea și pământul să ia foc, și asta ar fi ceva foarte rău! Iată, micuțule zeu în miniatură, ce ai putea face cu mânia ta! Haide, coboară repede de pe tronul tău, dacă nu dorești să dispun ca aceste duhuri rele să te ia pe sus!”

15. Regele a bătut o dată din picior și niște vrăjitori ascunși în spatele tronului au manipulat un aparat care scotea fum și arunca tăciuni aprinși în aer.

16. Generalul a izbucnit într-un hohot homeric de râs și le-a spus soldaților să îl ia pe sus pe micuțul zeu mânios de pe tronul său, poruncă pe care aceștia au executat-o pe loc. Văzând acest lucru, pirotehnicienii din spate și-au luat repede tălpășița, cu tot cu vasele lor cu tăciuni încinși.

17. Aceast㠄coborâre de pe tron” a făcut apoi obiectul unei ilarități care a durat multă vreme, povestea răspândindu-se din gură în gură în întregul oraș.

Author:  1% [ 8.6.2019, 08:14 ]
Post subject:  Capitolul 237

Capitolul 237
Interogarea celor 30 de preoți aparținând înaltului cler de către general și grațierea lor.
(5 martie 1844)

1. După ce l-a îmbrăcat pe rege în haine obișnuite, generalul s-a adresat celor 30 de preoți aparținând înaltului cler și le-a spus:

2. „Ascultați-mă! ‚Zeul’ vostru s-a spart și regele vostru a fost încoronat cu coroana burgheziei, care îi va sta mult mai bine pe cap decât cea amăgitoare care îl făcea să creadă sincer în propria lui importanță, deși nu era decât un bufon.

3. Problema este ce să facem cu voi, bătrâni mincinoși fără scrupule, care i-ați mințit atâta vreme pe oameni! Care să fie soarta voastră? – Vă voi pune o întrebare, și de răspunsul dat va depinde destinul vostru! De aceea, ascultați-mă cu atenție!

4. Iată în ce constă întrebarea mea: ați fost niște mistificatori ai poporului într-o manieră conștientă, sau doar într-una inconștientă, așa cum a fost cazul marionetei pe care ați pus-o să joace rolul regelui? Chiar ați crezut cu sinceritate că acest idiot este un zeu în viață, așa cum i-ați forțat pe oameni să creadă? Ați crezut vreodată cu sinceritate în vreun zeu, sau nu ați făcut decât să modificați vechile mituri din cărțile lui Kinkar, contrar propriilor voastre convingeri, pentru a-i amăgi într-o manieră rușinoasă pe oameni, modificând astfel adevărata lor semnificație?

5. Răspundeți-mi cât mai onest la întrebare! La cea mai mică ezitare sau disimulare din partea voastră, vă voi face să simțiți tăișul sabiei mele. Pentru prima dată în viața voastră, începeți să spuneți adevărul curat! Așa să fie!”

6. Auzind această întrebare, cei 30 și-au schimbat culoarea feței. De vreme însă ce orice ezitare i-ar fi putut costa viața, unul dintre ei i-a dat generalului următorul răspuns:

7. „Puternice senior și general! Tu, care ai aparținut clerului inferior, știi la fel de bine ca și noi cine erau adevărații noștri stăpâni! Știi foarte bine că am fost constrânși cu o mână de fier să susținem această înșelătorie. Ce șansă am fi avut să ascultăm de conștiința noastră?

8. Exigențele stomacului sunt mai presante decât cele ale inimii! O conștiință mizerabilă îți mai permite să trăiești, dar nu și un stomac gol! De aceea, am preferat cu toții să reducem la tăcere vocea conștiinței noastre, pentru a avea cu ce să ne umplem stomacul! De altfel, în calitatea ta de membru al clerului inferior, la fel ai procedat și tu, căci cu siguranță stomacul tău cunoaște aceleași necesități ca și stomacurile noastre!

9. La fel ca și noi, știai și tu ce se ascunde în spatele învățăturii despre zei! Știai foarte bine că această doctrină nu era altceva decât o înșelătorie grosolană la adresa poporului! De ce nu te-ai dus atunci, ca un mare filantrop ce te pretinzi, să le spui marilor preoți cât de revoltător este comportamentul lor?

10. La fel ca și noi, și tu ți-ai redus la tăcere vocea conștiinței pentru a-ți salva pielea și pentru a-ți umple stomacul! Eu și tovarășii mei ne-am spus adeseori în sinea noastră: ‚Este o rușine să vedem cât de amăgit este poporul cu concursul nostru!’, dar la ce ar fi folosit să dezvăluim adevărul? Crezi că am fi putut schimba ceva?

11. Chiar dacă ai reușit să înfrângi puterea marilor preoți și să te ridici la statutul de senior, gândește-te că și noi suntem ființe umane și că am fost obligați să acționăm așa cum am făcut-o!”

12. Generalul a fost satisfăcut de acest răspuns și a spus: „Perfect! Ați rostit adevărul, așa că am să vă cruț! Folosindu-mă de puterea pe care mi-a acordat-o noul rege Gurat, i-am transformat pe marii preoți în membrii ai clerului inferior, și invers. În calitatea mea de șef suprem al marilor preoți, vă numesc acum membri de prim rang ai clerului inferior. Așa să fie!”

13. Satisfăcuți, foștii reprezentanți ai clerului superior (care se așteptau să fie executați) s-au îndreptat către noile lor reședințe.

Author:  1% [ 8.6.2019, 08:17 ]
Post subject:  Capitolul 238

Capitolul 238
Negocierile dintre general și regele detronat, care pronunță un discurs cât se poate de stupid. Izgonirea forțată a regelui de fațadă. Predarea palatului său în mâinile regelui Gurat.
(6 martie 1844)

1. După îngenuncherea preoților din înaltul cler, generalul s-a adresat din nou regelui de fațadă, căruia i-a spus:

2. „Ei bine, așa cum ești îmbrăcat acum, nu mai ești decât un burghez. Pentru prima dată în viața ta, ai devenit ceva real, căci în calitatea ta de rege nu erai decât un biet om amăgit cu nerușinare, un instrument fictiv în solda marilor preoți, neavând nici măcar dreptul să respiri o gură de aer curat!

3. De vreme ce ai devenit însă un om respectabil, un cetățean liber al regatului Hanoh, poți decide singur unde dorești să îți stabilești locuința, fie în oraș, în interiorul zidurilor de incintă, fie la periferia înverzită, pe una din străduțele atât de frumoase din cartierele rezidențiale. Unde preferi să îți stabilești casa? Haide, spune-ne!”

4. Încă mânios, falsul rege i-a răspuns: „Ce întrebare este aceasta, om care ai comis un sacrilegiu la adresa sfințeniei mele? Oare nu îmi aparțin în întregime cerul și pământul? Ce rost are să îmi aleg o casă burgheză nesemnificativă? Pentru mine, chiar și acest palat de aur este o opțiune dezonorantă!

5. Trebuie oare ca eu, care sunt creatorul cerului și al pământului, care am locuit întotdeauna în temple făcute din stele, să locuiesc într-o colibă a unui burghez de rând? Nu, nu și nu! Un zeu nu ar accepta niciodată asemenea condiții! Mai degrabă vă va părăsi pentru a locui în palatul său solar și etern, trimițând asupra voastră judecata lui teribilă! Abia atunci veți învăța să recunoașteți că prima voastră impostură a fost de preferat celei de-a doua!

6. De aceea, refuz orice casă burgheză, precum și orice altă locuință, indiferent dacă aceasta se găsește în interiorul zidurilor cetății sau în exteriorul lor. Vă voi părăsi pentru totdeauna și vă voi lăsa pradă judecății mele implacabile!

7. Crezi tu, sărman vierme care trebuie să te folosești de o spadă din oțel pentru a-ți pune în aplicare proiectele, că un zeu are nevoie de arme? – O, nu! Este suficient ca el să facă un semn pentru ca cerul și pământul să dispară instantaneu!”

8. Regele-zeu a ajuns astfel la apogeul discursului său, pe care îl învățase cu greu pe de rost din cărțile lui Kinkar, alături de alte câteva pasaje menite să-l ajute în diferite ocazii, dat fiind că un zeu trebuie să vorbească mai inteligent decât oamenii obișnuiți.

9. Deși recitarea din memorie a discursului i-a ieșit de minune, de data aceasta ea nu i-a folosit din păcate la nimic.

10. Mai întâi de toate, generalul i-a râs în nas, spunându-i: „Haide, nu mai fii atât de răutăcios, căci dacă nu mă vei asculta, voi fi obligat să te arunc în stradă cu un șut în fund, lucru care ar fi mult mai dureros pentru tine! De aceea, arată-ți bunăvoința și urmează-mă, căci nimic nu mai poate schimba cursul lucrurilor!”

11. După care generalul le-a ordonat soldaților să îl prindă de brațe pe rege și să îl târască după ei, în cazul în care acesta ar fi refuzat să îl urmeze de bunăvoie.

12. Dar regele-zeu a refuzat categoric să își părăsească palatul. – Zadarnic însă!

13. Căci soldații l-au luat pe sus și l-au târât afară din palat, fără să-i mai aștepte pe marii preoți.

14. Văzând însă că vociferările și țipetele sale nu mai conteneau, generalul i-a ridicat poalele hainei și i-a tras câteva lovituri bine țintite la fund, fapt care a avut darul să îl potolească pe loc pe regele-zeu, care s-a resemnat cu soarta sa.

15. Timp de trei zile, generalul a supravegheat curățarea palatului din aur, după care s-a dus la Gurat și i-a povestit întreaga tărășenie, înmânându-i totodată cheile palatului. Este lesne de înțeles că Gurat a fost cât se poate de satisfăcut.

Author:  1% [ 8.6.2019, 08:18 ]
Post subject:  Capitolul 239

Capitolul 239
Gurat inspectează noile reședințe ale preoților. Întâlnirea regelui cu preoții. Excelentul discurs de avertizare al foștilor mari preoți.
(8 martie 1844)

1. În continuare, Gurat a stabilit o zi pentru inspectarea noilor reședințe ale clerului ordonate de general. A ales în acest scop ziua a patra.

2. În dimineața acestei zile, el și-a adunat întreaga curte și s-a îndreptat însoțit de acest alai și de generalul său către imensul palat al preoțimii, care avea atât de multe camere încât ar fi putut găzdui confortabil 500.000 de persoane.

3. Când Gurat a pătruns în interiorul imensului palat, care de altfel îi era extrem de familiar, el s-a simțit cuprins de o imensă fericire. Când a ajuns însă în fața reprezentanților clerului inferior, nimeni nu a făcut nici o mișcare și toți și-au întors capetele.

4. Gurat și-a dat seama ce se întâmplă și i-a întrebat cu toată seriozitatea pe preoții recalcitranți de ce se comportau în acest fel, deși știau că el era suveranul absolut al orașului Hanoh, precum și al întregului regat.

5. Preoții i-au răspuns: „Noi nu te recunoaștem ca suveran, ci ca rebel împotriva supremației noastre legitime, care ne-a fost acordată de zei! Suntem nevoiți să te ascultăm, căci ți-ai asigurat puterea necesară, dar nu te vom putea respecta niciodată, și cu atât mai puțin să te încoronăm ca rege!

6. Vom face ce ne vei porunci, dar fețele noastre se vor întoarce întotdeauna de la tine, iar inimile noastre vor fi de-a pururi pline de dispreț în ceea ce te privește!

7. Iar bătrânul Dumnezeu, care domnește asupra întregii realități, și noii zei, care nu sunt altceva decât forțele Sale în acțiune, se vor comporta față de tine exact la fel ca noi!

8. Noi dominam poporul respectând ordinea Lui. Dacă i-am luat aurul, a fost pentru că acesta reprezintă o otravă pentru viața interioară. L-am umilit în orgoliul lui cu ajutorul lanțurilor sclaviei și al interdicției de a vorbi. Marea noastră greșeală a fost că am păstrat acest metal perfid pentru noi! Aurul ne-a otrăvit mințile și ne-a orbit, așa că nu am mai fost capabili să dejucăm planurile dușmanilor noștri. Așa se face că am ajuns în această stare, căci nu am știut să apărăm interesele eterne ale bătrânului Dumnezeu!

9. Ceea ce ni se întâmplă la ora actuală este un simplu act de justiție și suntem fericiți că Dumnezeu și-a revărsat grația asupra noastră, încercându-ne astfel, dar mai ales pentru că suntem capabili să ne dăm seama că acesta este doar un test pe care ni l-a trimis! În ceea ce te privește, Dumnezeu te-a renegat complet, la fel ca și noi, și nu vei mai găsi niciodată drumul care conduce către El!

10. Nu pierderea măreției noastre de odinioară ne întristează, ci faptul că am fost opriți la jumătatea drumului, tocmai când eram pe punctul de a conduce din nou poporul către ordinea stabilită din vechime!

11. Din păcate, catastrofa s-a produs! Tu ai ucis orice spirit care se mai afla în oameni. Nimic nu mai trăiește în ei, cu excepția forțelor naturii pe care tu le consideri unica divinitate!

12. Recipientul de care Cain a auzit vorbindu-se și pe care Farak l-a prezis s-a umplut: judecata lui Dumnezeu bate la poarta noastră! Acesta este motivul pentru care te blestemăm, nu te binecuvântăm! – Acestea sunt ultimele cuvinte pe care ți le mai adresăm!”

13. Această primire i-a displăcut profund lui Gurat. Furibund, acesta a dispus biciuirea preoților și izgonirea lor pe malul unei mări îndepărtate, după care i-a înlocuit cu alți ecleziaști mai binevoitori la adresa lui.

14. Aceste evenimente au șters orice amintire referitoare la Mine, unicul și adevăratul Dumnezeu, din memoria oamenilor, iar păgânismul cel mai obscur a pus stăpânire pe întregul regat.

15. Cel puțin, bătrânii preoți M-au recunoscut în ultima clipă în inimile lor! La ora actuală, nimeni nu Mă mai recunoștea însă, căci marii preoți aliați ai regelui nu erau decât niște neofiți neinițiați în înțelepciunea celor din vechime, care nu știau nimic în ceea ce Mă privea!

Author:  1% [ 8.6.2019, 09:54 ]
Post subject:  Capitolul 240

Capitolul 240
Politica spirituală a șefului suprem al marilor preoți și discursul adresat de el în fața consiliului clerului.
(9 martie 1844)

1. După toate aceste evenimente și după numirea noilor membri ai clerului inferior, Gurat a convocat un consiliu al preoților pentru a pune la punct o nouă învățătură religioasă.

2. Când consiliul s-a reunit în castelul regelui, șeful suprem al marilor preoți s-a ridicat și a spus: „Regele și domnul meu, îngăduie-mi să iau cuvântul pentru a vorbi despre acest lucru atât de important, de care depinde în întregime bunăstarea ta și a noastră! Căci dacă vom prezenta învățătura divină într-o manieră neîndemânatică, fără a-i conferi pompa și fastul necesare, oamenii nu îi vor atribui nici o valoare!

3. Acesta este motivul pentru care va trebui să îi păstrăm pe zeii pe care oamenii îi cunosc, adăugând însă mult mai mulți zei în acest panteon, cu singura modificare că le vom construi mari temple în locuri alese cu grijă, cărora le vom da o aparență mistică și în interiorul cărora vom așeza statui de o dimensiune colosală. Căci tot ce are dimensiuni exagerate îi impresionează teribil pe oameni, influențându-le sufletul.

4. Pentru fiecare zeitate vom educa preoți care vor trebui să fie unși cu toate alifiile politicii religioase și care vor fi capabili să genereze miracole specifice zeității în cauză, folosindu-se de tot felul de artificii naturale. În acest scop, preoții vor trebui să stăpânească perfect principiile mecanicii și ale chimiei. Cu cât miracolele lor vor fi mai rafinate, cu atât mai mare va fi prestigiul de care se vor bucura ei.

5. Nici nu se pune problema să îi remunerăm pe acești preoți din vistieria statului. Dimpotrivă, le vom spune: ‚Iată, templul tău este o mină de aur! Dacă dorești să mănânci, procedează la fel ca o pisică: lingușește-i pe oameni pentru a-ți da de mâncare!’ În acest fel, putem fi siguri că în câțiva ani, regatul se va umple de tot felul de miracole, iar poporul ne va privi cu o venerație atât de mare încât vom putea face orice vom dori cu el!

6. Mai presus de orice, va trebui să avem grijă ca preoții care își vor exercita aceste funcții în templele lor să nu le vorbească oamenilor – sub pedeapsa cu moartea – decât cu cea mai mare reținere despre divinitatea pe care o slujesc, rămânând cât mai inabordabili cu putință. Dacă le vor vorbi totuși oamenilor, cuvintele lor vor trebui să fie cât mai ininteligibile posibil, căci nici un om înzestrat cu o rațiune nu consideră de sorginte divină ceea ce înțelege!

7. Pe de altă parte, fiecare templu va trebui să aibă un orator priceput, care să se adreseze poporului. Prin arta sa, el va ști să laude miracolele zeității pe care o slujește. Toate școlile necesare pentru formarea acestor preoți vor trebui să își aibă sediul exclusiv aici, în Hanoh!

8. Eu cred că dacă propunerea mea va fi pusă în practică, vom putea domina de-a pururi poporul. Nici măcar nu va mai fi necesar să îi percepem impozite directe, căci oamenii își vor dărui singur averile zeităților și preoților lor, în maniera cea mai inocentă cu putință, iar guvernul va avea aparența unei instituții conduse de porumbei și de miei. Se știe cât de mult își doresc oamenii să se auto-amăgească; ei bine, așa să fie!

9. Și încă un lucru: de ce ar trebui, regele meu, ca tu să recunoști supremația celor din munți? Personal, nu văd nici un motiv! Noi suntem domnii ținuturilor de la șes și nimeni nu are dreptul să se bage în treburile noastre!

10. Putem foarte bine să tăiem puntea de legătură cu locuitorii de la munte, iar aceștia nu au decât să încerce să coboare la noi. În acest scop, vom astupa toate ieșirile care le-ar permite accesul către ținuturile de la șes, astfel încât celor din munți ar trebui să le crească aripi pentru a putea ajunge aici!

11. Deocamdată nu doresc să spun mai multe și îți dau ție cuvântul, suveranul meu!”

12. Regele și întregul său anturaj s-au declarat întru totul satisfăcuți de acest discurs, iar sfaturile șefului marilor preoți au fost puse rapid în aplicare. Chiar începând de a doua zi, la palat au fost convocați arhitecți, creatori și mineri.

Author:  1% [ 8.6.2019, 10:19 ]
Post subject:  Capitolul 241

Capitolul 241
Separarea de ținutul muntos prin izolarea cărărilor. Construirea noilor temple păgâne.
(11 martie 1844)

1. Minerii au luat cu ei 200.000 de oameni, care au fost puși să care instrumentele necesare scopului propus.

2. Inginerii au inspectat toate căile de acces posibile care asigurau legătura dintre ținutul muntos și cel de la șes. Au găsit astfel circa 50 de drumuri care ar fi putut deveni practicabile în caz de extremă necesitate. Dacă un locuitor de la șes ar fi dorit să urce pe platou, el s-ar fi izbit de obstacolul pereților stâncoși verticali care îl înconjurau și care jucau rolul natural al unor turnuri imposibil de depășit. În schimb, locuitorii platoului montan s-ar fi putut folosi de scări din coarde pentru a coborî aceste ziduri, ajungând astfel cu ușurință la cei de la câmpie.

3. Pe culmile munților existau chiar mai mult de 50 de cărări, dar pe măsură ce acestea coborau, prăpăstiile deveneau din ce în ce mai amețitoare, nepermițând în final decât un singur drum principal. Dacă acesta ar fi devenit impracticabil, toate cărările situate la mare înălțime ar fi devenit inutile.

4. În acest scop, cele 50 de cărări au fost distruse într-un interval de timp de trei luni, pe o distanță de 400 de metri și pe o lățime de 40-100 de stânjeni. În acest fel, locuitorii de pe platoul montan nu mai puteau ajunge în câmpiile Hanohului. Această activitate laborioasă a fost încheiată într-un interval de timp extrem de scurt, deși în epoca actuală (n.n. în perioada în care a trăit Lorber – 1844) ea ar fi necesitat mai mulți ani.

5. Aceste popoare preistorice știau să calculeze foarte exact durata și maniera de execuție a unei lucrări înainte de a o întreprinde, după care treceau la treabă cu un avânt atât de mare încât reușeau de regulă să o termine într-un timp foarte scurt.

6. Căci ele obișnuiau să spună: „E același lucru dacă angajezi un număr mic de oameni pentru a termina o lucrare într-o perioadă îndelungată de timp sau un număr foarte mare de oameni pentru a o termina într-un timp foarte scurt. În cazul din urmă câștigăm însă timp, astfel încât putem utiliza mult mai devreme ceea ce am construit – avantaj deloc neglijabil!”

7. Dacă privim aceste aprecieri din perspectiva lumească, ele erau cât se poate de juste. Chiar și din perspectiva spirituală ele erau corecte, căci efortul focalizat valorează infinit mai mult decât indolența călduță!

8. În mod similar, pentru construcția templelor au fost angajați circa două milioane de lucrători. Așa se face că într-un singur an au fost construite o mie de astfel de edificii, dotate cu tot felul de dependințe și de anexe.

9. Vom discuta în continuare cum au fost repartizate zeitățile pe diferitele lor temple și cum le-au fost prezentate ele oamenilor, cu tot cu puterile lor miraculoase.

Author:  1% [ 8.6.2019, 10:22 ]
Post subject:  Capitolul 242

Capitolul 242
Descrierea noilor temple consacrate idolilor. Templul boilor.
(12 martie 1844)

1. Pentru a vă face o idee mai exactă, iată câteva descrieri ale unor idoli ciudați expuși în aceste temple:

2. De pildă, un mare templu semicircular a fost construit pe fundul unei prăpăstii adânci, chiar în fața unei cascade tumultuoase.

3. Edificiul avea o formă semicilindrică, cu fațada dreaptă. În partea din spate se aflau reședințele preoților care îl deserveau.

4. În partea de sus a fațadei se aflau două mari ferestre ovale, care aminteau de ochii unui bou.

5. Ceva mai jos, chiar în mijlocul spațiului dintre cele două ferestre superioare, erau plasate două deschizături apropiate și verticale (spre deosebire de ferestre, care erau orizontale).

6. În sfârșit, în partea de jos era situată o poartă cu o lățime de patru stânjeni și cu o înălțime de un stânjen și jumătate, susținută de trei coloane negre, care semăna dacă era privită de departe cu un bot de bou.

7. Dat fiind că peretele din jurul ferestrelor era vopsit astfel încât să evoce un cap de bou, iar în jurul „ochilor” zidul se prelungea luând forma celor două coarne, la care se adăugau și două urechi mari de metal, special construite, din care ieșea în permanență un fum gros, întreaga fațadă a templului avea într-adevăr aspectul terifiant și impresionant al unui cap de bou!

8. Interiorul templului era zugrăvit într-un roșu aprins, iar într-o nișă din spate era ridicată statuia de dimensiuni colosale a unui bou din cupru laminat. Labele sale din față erau atât de groase încât în interiorul lor putea fi plasată o scară ce permitea accesul ușor în pântecul imens al animalului, de unde preotul putea declanșa tot felul de mecanisme de mistificare.

9. În timpul pelerinajelor făcute la acest templu „miraculos”, enormul cap de bou era făcut să se miște de sus în jos cu ajutorul unor pârghii interioare. În pântecul uriaș al animalului era instalat un cuptor care permitea ca prin gura acestuia să iasă fum, iar uneori și flăcări, fenomen care era urmat de un zgomot puternic, ca de tunet.

10. După ce acest zgomot înceta, un orator ascuns în pântecul boului le adresa câteva cuvinte lipsite de orice sens adoratorilor înspăimântați cu o portavoce din metal.

11. În continuare, boul se calma, iar marele preot apărea din spatele unei uși ascunse, aprindea un foc ce degaja un fum gros, după care fixa ofranda pe care trebuia să o aducă populația și data următoarei perioade de sacrificiu.

12. Toți cei care aveau în posesiune vite trebuiau să dea un obol; în caz contrar, acestea riscau să se îmbolnăvească și să moară, lucru care chiar se întâmpla, cu ajutorul celor aflați în solda templului!

Author:  1% [ 8.6.2019, 10:24 ]
Post subject:  Capitolul 243

Capitolul 243
Templul soarelui
(13 martie 1844)

1. Pe o stâncă golașă situată către miazăzi, la o zi de mers de Hanoh, se înălța un templu dintre cele mai îndoielnice închinate soarelui.

2. De ce era atât de suspect acest templu? Descrierea care urmează vă va lămuri.

3. Edificiul era în întregime rotund. Una din jumătățile sale era închisă de un perete, în timp ce cealaltă era deschisă și era alcătuită din șase coloane ce susțineau un acoperiș de formă conică.

4. În spatele peretelui era construită reședința preoților, care putea adăposti o sută de persoane și avea aceeași înălțime ca și templul, respectiv de zece stânjeni, și un diametru egal.

5. Chiar în mijlocul peretelui despărțitor era plasată o oglindă concavă cu un diametru de doi stânjeni, confecționată din metal aurit și foarte bine șlefuit, care putea fi rotită de sus în jos și de la stânga la dreapta, în toate gradele unui semicerc, grație unui mecanism ingenios.

6. Exact la zece stânjeni de centrul oglinzii, între cele șase coloane, se aflau altarele de sacrificiu, care aveau o înălțime de cinci picioare și un diametru de patru picioare.

7. Un culoar subteran conducea din apartamentele preoților chiar sub altarul din mijloc, situat în mijlocul coloanelor.

8. Acest altar era gol în interior. Sub el se afla un dispozitiv alcătuit din pârghii care permitea urcarea unui fel de piston din piatră, care umplea perfect cavitatea interioară a altarului.

9. Atunci când preotul mistificator dorea să apară îmbrăcat cu veșmintele sale aurite în templul plin cu oameni, el se așeza pe pistonul din piatră și era transportat în sus de către o mașinărie, după care ridica cu capul capacul aurit al altarului și apărea brusc deasupra acestuia, ca prin magie, ținând în mână un ciocan din aur.

10. După ce poporul se asigura că altarul era confecționat în întregime din piatră, prin care nici un om obișnuit nu ar fi putut trece, el ajungea să îl considere pe preot o ființă supranaturală. Acesta acoperea din nou altarul și mormăia câteva cuvinte ininteligibile, după care ciocănea de trei ori capacul, care se ridica din nou, și din el apărea un al doilea preot, înconjurat de fum.

11. Procedeul era repetat de trei ori, după care altarul din mijloc era ermetic închis, iar celelalte patru erau descoperite. Cei patru preoți plasau un material ce trebuia să producă fum pe tăblițele din piatră albă.

12. În continuare, preoții venerau oglinda aurită, care avea forma soarelui. Marele preot lovea cu ciocanul o altă tăbliță, care permitea descoperirea oglinzii (până atunci ascunse) și pivotarea ei într-o altă direcție prin intermediul unui mecanism sofisticat.

13. Oglinda era focalizată astfel asupra unuia din cele patru altare, aprinzând prin razele ei fierbinți materialul ușor inflamabil depus pe el.

14. După ce operația era repetată și pe celelalte patru altare, un orator urca pe altarul din mijloc și ținea un discurs înspăimântător adresat poporului adunat, afirmând că soarele depindea întru totul de puterea acestui templu. De aceea, dacă doreau să se bucure de zile frumoase și însorite, și să aibă parte de un an prosper, oamenii trebuiau să facă sacrificii cât mai mari.

15. Nu cred că trebuie să mai insist asupra acestor artificii satanice. Orice om de bun simț își poate imagina cu ușurință consecințele malefice ale acestor mistificări asupra unei populații căzute într-o asemenea orbire spirituală.

Author:  1% [ 8.6.2019, 10:25 ]
Post subject:  Capitolul 244

Capitolul 244
Templul consacrat vântului.
(15 martie 1844)

1. La est de Hanoh, mai exact la o distanță de trei zile de mers, se întindea un mic lanț muntos.

2. Culmea cea mai înaltă a acestuia era alcătuită din patru coline de aceeași înălțime, având o formă conică destul de regulată. Cele patru vârfuri nu erau aliniate în linie dreaptă, ci formau împreună un pătrat ușor inegal.

3. Pe platoul montan de dimensiuni considerabile situat între aceste patru culmi se întindea un lac destul de vast, care nu putea fi înconjurat cu piciorul decât după trei ore de mers. Lacul avea patru guri de scurgere, dând astfel naștere la patru pâraie ce curgeau de-a lungul a patru văi situate între cele patru coline.

4. Pe fiecare din aceste coline era construit câte un templu cu coloane, deschis, iar ceva mai jos, în apropiere de malul lacului, se aflau reședințele preoților. Acestea nu aveau o poartă vizibilă, dar pe partea opusă a colinei era construit un tunel de acces care conducea direct la locuințele lor. De asemenea, câte un pasaj subteran făcea legătura între fiecare casă și templul plasat mai sus.

5. În centrul fiecărui templu se înălța o coloană groasă, în zidurile căreia erau încrustate capete metalice grosolan confecționate și goale în interior, de dimensiuni colosale. Fiecare din aceste capete avea gura deschisă, ca și cum ar fi suflat într-un foc pentru a-l ațâța. Deschizătura acestor guri deschise avea un diametru de două picioare!

6. Din gură pornea un tunel subteran cu un diametru de două picioare și cu o lungime de două sute de stânjeni, care conducea la o grotă artificială în întregime ascunsă. În această grotă, care avea mărimea unei biserici actuale, erau plasate niște foale imense acționate printr-o roată hidraulică ce puteau trimite în fiecare secundă circa 10.000 de picioare cubice în interiorul fiecărui templu, prin intermediul tunelului subteran de care am vorbit. Fiecare templu avea propriile sale foale.

7. De patru ori pe an, în acest loc miraculos avea loc o mare sărbătoare de sacrificiu în onoarea celor patru vânturi. Fiecare om trebuia să aducă un sacrificiu substanțial pentru îmbunarea acestor zeități capricioase, dacă nu dorea ca mânia lor să se abată asupra lui. În timpul zilelor de sărbătoare, mii de pelerini invadau acest loc, aducând cu ei daruri bogate.

8. Când templele se umpleau de credincioși, preotul apărea subit, ca prin magie, din spatele unei uși ascunse într-una din coloane. La un semn discret al său, mecanicii puneau în funcțiune foalele, care provocau un curent foarte puternic de aer ce trecea prin gurile capetelor descrise mai devreme, producând un veritabil uragan în interiorul templului.

9. În acest fel, poporul își dădea seama de puterea zeităților vântului, cărora le aducea ofrande importante pentru a le potoli, deși nimeni nu putea conta prea mult pe fidelitatea lor, zeitățile vânturilor fiind mult prea capricioase!

10. Același curent de aer putea fi dirijat către suprafața lacului prin intermediul altor tuneluri interioare, provocând astfel valuri extrem de puternice, îndeosebi în jurul gurilor canalelor.

11. Vă puteți imagina cu ușurință efectele generate de aceste înșelătorii grandioase asupra unei populații atât de îndobitocite!

Author:  1% [ 8.6.2019, 10:25 ]
Post subject:  Capitolul 245

Capitolul 245
Templul consacrat zeului apelor.
(16 martie 1844)

1. Într-o altă regiune muntoasă, situată la două zile de mers de Hanoh, către nord-est, a fost construit un templu închinat zeului apelor. Descrierea care urmează vă va arăta cum a fost conceput acest templu.

2. Respectiva regiune era înconjurată din toate părțile de munți și avea în centru un lac imens, cu o lungime de 30 de leghe. Lacul nu putea fi înconjurat decât după 60 de ore de mers.

3. În centrul lacului se afla o insulă cu o suprafață de cel puțin patru leghe pătrate, acoperită cu munți de dimensiuni mici, dar foarte bogați în izvoare, astfel încât partea orizontală a insulei era foarte bine irigată, și implicit foarte fertilă.

4. Insula era considerată reședința zeilor apei, care și-au construit în centrul ei un palat impozant, înconjurat de un platou stropit prin tot felul de jocuri de apă.

5. În mijlocul acestei clădiri de formă pătrată se înălța un templu maiestuos, deschis, în care se afla statuia colosală a unui dragon, plasată pe un soclu uriaș sculptat în piatră. Dragonul în sine nu era confecționat din piatră, ci dintr-un aliaj de aur și cupru lucrat foarte artistic.

6. Pe spatele fiarei călărea statuia unui om confecționată din același material. Capul statuii se mișca în permanență, iar mâna ei dreaptă se ridica spre cer, acționată de un mecanism cât se poate de simplu.

7. De fiecare dată când sculptura își ridica mâna, dintr-o țeavă plasată în mijlocul cupolei templului țâșnea în sus o coloană de apă, până la o înălțime de 12 stânjeni, spectacol care îi uluia de fiecare dată pe acei oameni stupizi.

8. Templul mai conținea și alte opere de artă acvatică, și întreaga insulă era presărată cu cele mai variate fântâni arteziene, a căror descriere ne-ar lua spațiul necesar unei cărți întregi! De aceea, ne vom rezuma doar la descrierea esențialului.

9. În decursul unui an, zeul apelor era celebrat prin 12 sărbători. Dacă un locuitor al orașului Hanoh dorea să își sape un puț, el era nevoit mai întâi de toate să aducă un mare sacrificiu zeului apelor. Ori de câte ori se spălau, hanoheenii trebuiau să se gândească mai întâi la zeul apelor, dăruindu-i săptămânal câte un mic obol. Dacă doreau să facă baie, sacrificiul trebuia să fie ceva mai substanțial și trebuia depus în mâinile unui gardian aflat în slujba templului; în caz contrar, folosirea apei nu le-ar fi adus decât nenorociri!

10. În aceste condiții, toți spălătorii, pescarii și celelalte categorii sociale care se foloseau de apă în activitatea lor curentă trebuiau să aducă sacrificii semnificative acestei zeități, pentru a evita astfel tot felul de nenorociri, provocate de altfel chiar de preoți, ai căror spioni se aflau pretutindeni.

11. Pentru ca populația din Hanoh să accepte de bunăvoie să facă toate aceste sacrificii, erau organizate 12 sărbători anuale pe această insulă. În timpul acestor festivități, pe lac putea fi văzut un adevărat furnicar de bărci și de ambarcațiuni, care colcăiau de pelerini veniți la marele eveniment.

12. Pe insulă exista un mare număr de hanuri, ai căror hangii își escrocau în toate felurile cu putință clienții. Pescarii și barcagii aflați în solda preoților își aveau și ei cota lor de profit. Transportul către insulă era gratuit, dar cel de întoarcere acasă costa mai mult decât dublu.

13. Cred că nu mai este necesar să insist asupra acestor orori! De aceea, vom trece la descriere altor activități, încă și mai „lăudabile!”

Author:  1% [ 8.6.2019, 10:27 ]
Post subject:  Capitolul 246

Capitolul 246
Templul focului
(18 martie 1844)

1. Un alt templu a fost construit într-o regiune situată între niște munți foarte bogați în țiței.

2. Edificiul nu avea ferestre, fiind în întregime închis. Nu puteai ajunge în interiorul lui decât printr-un culoar subteran care avea un traseu sinuos ce se termina cu o scară.

3. Templul era foarte vast și putea conține 20.000 de persoane în galeriile sale și la parterul său, fără ca acestea să fie înghesuite.

4. Acoperișul său era alcătuit din numeroase cupole, care se sprijineau pe piloni puternici; fiecare cupolă avea o deschizătură oblică, pentru a permite fumului din interior să iasă afară.

5. În fundul unei nișe alungite se ridica statuia unui bărbat gol de o mărime colosală, plasată pe un soclu oval. Bărbatul era așezat pe un enorm cub de piatră, cu latura de patru stânjeni, și implicit cu o suprafață de 16 stânjeni pătrați și un volum de 64 de stânjeni cubi. Statuia era confecționată în întregime din cupru laminat și era goală în interior, unde se puteau adăposti 500 de persoane. În timpul sărbătorilor religioase care aveau loc de două ori pe an, acestea puteau efectua tot felul de trucuri.

6. În jurul imensului soclu al statuii erau plasate la o distanță de trei stânjeni altare rotunde (dispuse într-un cerc oval), cu înălțimea de un stânjen și diametrul de două picioare, sub care se afla o sursă abundentă de țiței.

7. Altarele erau construite din cilindri de cupru umpluți cu piatră ponce șlefuită. Petrolul urca în cilindri potrivit legii atracției corpurilor și impregna porii pietrelor ponce. Era suficient să luminezi ușor cu o torță suprafața unsuroasă a altarelor pentru a da naștere unor flăcări albe, asemănătoare așa-numitelor „focuri de Bengal”.

8. Aceste altare aprinse luminau atât de puternic interiorul templului încât strălucirea era chiar mai puternică decât în miezul zilei. Ele ardeau zi și noapte și nu se stingeau niciodată.

9. Coloanele erau străbătute de numeroase tuburi de cupru, care treceau prin toate galeriile. Din când în când, ele prezentau mici orificii, care permiteau aprinderea imediată a gazelor volatile ce impregnau pământul.

10. Ori de câte ori avea loc o mare sărbătoare consacrat㠄zeului focului” și slujitorilor săi, oamenii invadau templul cu sutele de mii, aducând cu ei ofrande bogate pentru a-și îmbuna idolii.

11. Preoții acreditați în serviciul zeităților știau să genereze tot felul de fenomene, iar focurile lor de artificii depășeau orice imaginație în grandoare și strălucire. În timpul nopții, regiunea muntoasă în care era construit templul era atât de puternic luminată încât nu mai puteai face deosebirea între noapte și zi.

12. În interiorul templului, falsul zeu își lăuda singur puterea pe o mie de voci, în timp ce preoții îl preaslăveau în exterior.

13. Este inutil să vă mai descriu efectul pe care acest spectacol îl producea asupra oamenilor ignoranți ai epocii, amplificat și de faptul că marile personalități ale orașului asistau regulat la aceste show-uri.

14. Chiar regele Gurat era prezent de fiecare dată la aceste festivități, însoțit de generalul său și de întreaga sa suită. Nu cred că trebuie să vă mai spun că idolatria atingea în cazul de față apogeul ei absolut.

Author:  1% [ 8.6.2019, 10:29 ]
Post subject:  Capitolul 247

Capitolul 247
Templul iubirii și grădina sa.
(20 martie 1844)

1. Chiar în orașul Hanoh a fost construit un templu uriaș, care era deschis zi și noapte. Desigur, fiecare vizitator trebuia să aducă o ofrandă generoasă pentru frumoasele preotese, pentru semi-zeițe, dar mai ales pentru zeițe.

2. Cum credeți că era construit acest templu? La ce folosea el și în ce consta adorația așa-zis divină din interiorul lui? – Scurta descriere care va urma vă va lămuri pe deplin în această privință:

3. Templul era construit chiar lângă poarta care conducea către copiii lui Dumnezeu, dincolo de care începea drumul către munți.

4. În cărțile lui Kinkar se găsea o descriere foarte poetică a Naemei, despre care se spunea că era atât de frumoasă încât până și pietrele o urmau.

5. Pornind de la această descriere, a fost construit un templu grandios consacrat acestei Naeme. Templul era rotund și deschis, având 30 de coloane exterioare și 10 piloni puternici în interior, într-o ordine desăvârșită, astfel încât în spatele fiecărui grup de trei coloane să se afle un pilon, la o distanță de trei stânjeni, pentru a putea susține cupola acoperișului.

6. În jurul templului erau construite trei palate. Unul era rezervat preoteselor, al doilea semi-zeițelor, iar al treilea zeițelor.

7. În mijlocul templului, pe un soclu auriu, se afla statuia colosală a Naemei, din marmură albă. Zeița era reprezentată în întregime goală și într-o postură studiată. Pe piedestalele din jurul Naemei se aflau socluri pe care erau plasate statuile unor bărbați în erecție și cu fețele orientate către zeiță.

8. Templul și cele trei palate erau înconjurate de o grădină imensă, de o splendoare inimaginabilă.

9. Grădina era împărțită în trei părți. Cea mai remarcabilă dintre ele ascundea un labirint ale cărui culoare nu erau alcătuite din ziduri, ci din voaluri fine, fiecare intersecție putând conduce la o sută de alte locuri.

10. Atunci când, din când în când, câte o zeiță magnifică se arăta mulțimii într-un loc, admiratorii nu reușeau niciodată să o prindă. Chiar dacă îi separa un singur văl de zeiță, ei ar fi trebuit să facă mari ocoluri pentru a ajunge la ea.

11. Diferența dintre preotese, semi-zeițe și zeițe era următoarea:

12. Preotesele erau îmbrăcate frumos, aveau fețe minunate și o mare prestanță.

13. Semi-zeițele nu purtau decât o banderolă aurită care le ascundea părțile rușinoase, brățări din pietre prețioase și sandale din aur; restul corpului era gol.

14. Zeițele erau în întregime goale, cu excepția sandalelor din aur pe care le purtau în picioare. Frumusețea lor era desăvârșită. Toate aveau părul de un blond auriu, iar corpul absolut perfect. Cu excepția capului, toate celelalte părți ale corpului nu prezentau nici un fel de pilozitate, fapt deloc dificil, căci hanoheenii inventaseră de mult timp tot felul de produse destinate epilării.

15. Atunci când zeițele ieșeau să se plimbe prin culoarele deschise ale labirintului, ele erau însoțite de o preoteasă și de o semi-zeiță. Preoteasa trebuia să meargă înaintea celorlalte două femei, pentru a purifica astfel drumul, iar semi-zeița trebuia să alunge muștele și țânțarii cu o coadă de vulpe.

16. Celelalte două părți principale ale grădinii erau alcătuite din alei pline de flori, pe marginea cărora se aflau pavilioane ale plăcerii, unde preotesele aveau ocazia perfectă de a încheia anumite afaceri. În interiorul labirintului, unde existau de asemenea numeroase temple de dimensiuni mici, singurele care aveau dreptul la întâlniri galante erau semi-zeițele și zeițele.

17. La drept vorbind, nu existau sărbători speciale consacrate zeității frumuseții, căci templul era deschis zi și noapte.

18. La deschidere, în templu nu existau decât 3000 de reprezentante ale sexului feminin, dar după numai trei ani, numărul preoteselor, al semi-zeițelor și zeițelor a trebuit înzecit, căci templul atrăgea un număr uriaș de admiratori ai acestor femei, aducându-i lui Gurat venituri uriașe.

19. Nu cred că trebuie să mai insist asupra acestui subiect, căci fața viciului este mai evidentă în acest caz ca în oricare altul! Să trecem așadar la o altă descriere!

Author:  1% [ 8.6.2019, 10:31 ]
Post subject:  Capitolul 248

Capitolul 248
Templul consacrat metalului (sau templul zeului bronzului).
(21 martie 1844)

1. Nu departe de Hanoh se aflau niște mine de cupru în care acest metal era exploatat încă din epoca lui Lameh, prin procedeele inventate de Tubal Cain. În acest loc a fost construit un alt templu.

2. Acesta era deschis, iar marea sa cupolă era susținută de o sută de coloane din bronz. Forma templului nu era rotundă, ci ovală.

3. În partea mai îngustă situată în spatele edificiului era înălțat un imens trepied. Picioarele acestuia erau alcătuite din niște coloane cu o înălțime de doi stânjeni, iar greaua platformă pe care o susțineau avea un diametru de trei stânjeni.

4. Pe această platformă era plasată statuia unui meșter pe jumătate gol, cu talia herculeană, confecționat din foițe de cupru artistic laminate. În fața lui se afla o nicovală imensă pe care se afla o mare bucată de metal.

5. Meșterul uriaș ținea în mâna dreaptă un ciocan gigantic, dar gol în interior (la fel cum era și statuia meșterului). Cu mâna stângă ținea metalul pe nicovală, folosindu-se de un clește uriaș.

6. Pe aceeași platformă pe care era plasată statuia meșterului se mai aflau și alte statui mai mici, confecționate tot din cupru laminat. Acești meșteri metalurgi țineau în mâini alte unelte specifice, diferite între ele, dar purtând aceeași emblemă a zeului bronzului și a primului meșter din acest domeniu, care era, desigur, Tubal Cain.

7. În spatele marelui templu, în apropiere de munte, era situat un mare castel rezervat clerului, în care locuiau circa o sută de preoți care trăiau din bogatele ofrande aduse acestui zeu.

8. În spatele castelului se afla mina sacră pe care a săpat-o în munte Tubal Cain însuși. Oaspeții aveau dreptul să o viziteze, desigur, în schimbul unui obol generos.

9. La o adâncime de o sută de stânjeni se afla o grotă imensă, creată cu mult timp în urmă de minerii lui Tubal Cain. Preoții zeului bronzului le arătau aici vizitatorilor diverse relicve sacre care i-au aparținut cândva fiului lui Lameh. De altfel, la fel ca în cazul tuturor celorlalte temple, și aceste relicve erau mincinoase, fiind confecționate special pentru a stârni curiozitatea vizitatorilor naivi.

10. Zeul bronzului avea parte de trei sărbători religioase în fiecare an. În timpul lor, preoții sacrificau un bou pe platforma cea mare, în fața statuii zeității.

11. După ce animalul era ucis, preoții coborau de pe platformă, moment în care sub trepied era aprins un mare foc, care era ațâțat din ce în ce mai puternic, până când întreaga platformă devenea incandescentă. Focul era menținut până când boul sacrificat era prefăcut în cenușă.

12. În timpul acestei ceremonii, zeul se punea în mișcare, bătând cu ciocanul în bucata de metal, prin intermediul unui mecanism hidraulic ascuns, care punea în funcțiune și niște foale puternice, ce ațâțau focul de sub trepied.

13. În timpul acestor sacrificii, publicul asculta declamarea unor predici austere care ridicau în slăvi prelucrarea metalelor și binefacerile revărsate de această zeitate asupra tuturor lucrătorilor din acest domeniu.

14. După predică se trecea la colectarea darurilor, iar pelerinii puteau vizita marile mine regale din împrejurimi, unde mișunau o mulțime de amatori de bacșișuri.

15. Nu mai este necesar să menționez că acest templu era extrem de frecventat. Dar să trecem mai departe cu descrierea acestor orori!

Author:  1% [ 8.6.2019, 10:32 ]
Post subject:  Capitolul 249

Capitolul 249
Alte temple din Hanoh și din împrejurimi. Scutirea populației hanoheene de impozite.
Locuitorii de pe platoul montan caută o ieșire către ținuturile de la șes. Vestigiile activității lui Gurat din Tibet.
Noe trimite un nou mesager la cei zece prinți.
(22 martie 1844)

1. Mai existau și alți zei, precum și o sumedenie de alte temple închinate lor, toate construite după același model. Exista de pildă un mare templu consacrat naturii, chiar în orașul Hanoh, precum și alte temple mai mici în celelalte orașe din jur. Norii aveau propriul lor templu. La fel și luna, stelele, anumite animale, copacii, izvoarele, fluviile, lacurile, mările, munții și diferitele metale. Toate aceste elemente ale naturii își aveau propriile zeități, și, desigur, propriii preoți care le deserveau.

2. Toate aceste edificii erau însă subordonate celor pe care le-am descris în detaliu mai sus. La Hanoh mai exista încă și templul lui Lameh, menținut datorită tradiției ce onora cărțile lui Kinkar. În afară de rege, de șeful suprem al clerului și de ceilalți mari preoți, nimeni nu avea însă dreptul să se apropie de acest templu consacrat bătrânului Dumnezeu al tunetelor și fulgerelor, sub pedeapsa cu moartea.

3. Singurul templu care nu era consacrat era cel al înțelepciunii de pe muntele șerpilor. Numele său era însă generic, căci nimeni nu își mai putea găsi aici înțelepciunea. Preoții de aici nu mai practicau de mult decât un fel de vrăjitorie mistică. În mijlocul acestui străvechi edificiu se afla acum un oracol unde orice om se putea lăsa amăgit oricât de des dorea, în schimbul unei plăți corespunzătoare. În mod evident, locuitorii Hanohului apreciau foarte mult acest oracol, fiind dispuși să plătească oricât pentru a afla ce soartă îi aștepta.

4. În acest fel, guvernul condus de Gurat a atins o prosperitate atât de mare încât și-a putut permite să scutească populația de orice fel de impozite. Căci afacerile templelor aduceau venituri uriașe la buget, ba au avut ca efect secundar și revenirea de bunăvoie a provinciilor rebele sub tutela Hanohului, pentru a se pune sub protecția zeilor, fapt care a sporit și mai mult încasările metropolei. Existau chiar suflete zeloase care considerau un privilegiu construirea unui nou templu, pe care i-l făceau apoi cadou regelui!

5. În numai zece ani, fiecare sat dispunea de tot atâtea temple câte hanuri. Casele oamenilor, satele și orașele rivalizau între ele, încercând să-i ofere regelui cadourile cele mai bogate, întrucât îl considerau reprezentantul pe pământ al tuturor zeilor și principalul lor slujitor.

6. Cam așa se prezentau lucrurile în acea epocă, la Hanoh!

7. Ce s-a mai întâmplat însă cu populația de la munte, rămasă complet izolată de șes, așa cum aveau să descopere muntenii cât de curând? Ei și-au dat seama ce a făcut Gurat, în loc să le recunoască autoritatea absolută.

8. În aceste condiții, cei zece prinți au dispus inspectarea cu cea mai mare atenție a întregii regiuni muntoase, în căutarea unei ieșiri.

9. A trecut astfel un an, dar toate eforturile muntenilor s-au dovedit zadarnice, căci Gurat ordonase ca o gardă permanentă să păzească ieșirea din munți și să distrugă orice cale de acces către șes, 24 de ore din 24.

10. Urmele acestor lucrări ordonate de Gurat mai pot fi văzute și astăzi pe ici pe colo în Tibet.

11. Cei zece prinți s-au văzut nevoiți să țină un nou consiliu, pentru a stabili ce era de făcut. Era oare posibil să se răzbune?

12. Marele consiliu s-a reunit de zece ori la rând, dar nu a putut ajunge la nici o concluzie.

13. Atunci, cei zece au declarat: „Va trebui să modificăm legile noastre referitoare la procreație! În caz contrar, țara noastră, atât de mare și de fertilă, va deveni în curând mult prea mică pentru a cuprinde întreaga populație!”

14. Tocmai când erau pe punctul de a promulga această lege și-a făcut însă apariția un nou mesager trimis de Noe, care i-a împiedicat să adopte această măsură.

Author:  1% [ 8.6.2019, 10:34 ]
Post subject:  Capitolul 250

Capitolul 250
Mesajul trimisului lui Noe adresat muntenilor. Anunțul judecății. Domnul îi poruncește lui Noe să își construiască o arcă. Răgazul de 20 de ani.
(23 martie 1844)

1. Mesagerul lui Noe a fost primit cu mari onoruri de către cei zece prinți, care l-au întrebat ce trebuie să facă, respectiv dacă trebuie să promulge noua lege sau nu.

2. Trimisul le-a răspuns: „Nu adoptați noua lege, căci nu toate ieșirile din țara voastră au fost suprimate! Eu însumi sunt alcătuit din carne și oase, și totuși am putut găsi o cale de acces către voi! De ce nu ați găsi voi înșivă un astfel de drum, aflat într-o stare perfectă, pentru a ieși din valea voastră, în cazul în care acest lucru se va dovedi necesar?

3. De altfel, această țară este atât de mare încât ar putea să vă hrănească chiar dacă ați fi de o sută de ori mai numeroși!

4. Cine îi cunoaște capătul? Voi ați trimis din când în când exploratori, și fiecare din aceștia a văzut o anumită regiune, dar nimeni nu a văzut cu ochii săi întreaga sa întindere și nu a putut-o măsura!

5. Personal, am văzut întreaga voastră țară într-o viziune și am constatat că ea are o lungime de 50 de zile de mers către est și o lățime de 10 zile de mers către nord.

6. Este foarte adevărat că Gurat a blocat aproape toate ieșirile din această țară locuită de două milioane de suflete, făcând-o aproape inaccesibilă, dar acest lucru i-a provocat mari cheltuieli timp de zece ani și va continua să îi provoace în continuare. Oricum, țara voastră mai are o ieșire rămasă liberă, iar aceasta se află la înălțimea celei pe care trăiește Noe, stăpânul meu.

7. Dincolo de această culme se întind către vest ținuturi întinse, care nu sunt aproape deloc locuite. De aceea, veți găsi destule posibilități de a vă extinde, în cazul în care vă veți înmulți fără măsură.

8. Oricum, misiunea mea nu este să împiedic această măsură a voastră, ci să vă anunț iminenta judecată a lui Dumnezeu care îi va afecta pe toți oamenii de pe acest pământ care nu doresc să se întoarcă cu fața spre El și să respecte poruncile pe care le-a dat El încă de la început patriarhilor umanității și regilor de la șes.

9. Iată cuvintele pe care i le-a spus Domnul Dumnezeu stăpânului meu, Noe, acum o sută de ani: „Oamenii nu mai doresc să se lase conduși de Spiritul Meu; ei au devenit una cu trupul lor din carne. Totuși, le voi mai acorda un răgaz de 120 de ani!”

10. Domnul s-a adresat apoi din nou stăpânului meu și i-a spus: „Noe, trimite mesageri în toate regiunile pământului și anunță creaturile Mele de iminenta Mea judecată!”

11. Asta a făcut stăpânul meu în fiecare an, dar mulți dintre mesagerii trimiși de el s-au lăsat seduși de plăcerile cărnii și au uitat să le adreseze oamenilor mesajul pe care ar fi trebuit să li-l transmită.

12. Acum zece ani, un frate de-al meu a venit la voi, și un altul a fost trimis la Hanoh. Primul s-a întors printre noi viu și nevătămat, dar cel de-al doilea a fost ucis în marele oraș.

13. Începând din acel moment, Noe a trimis în secret câte un emisar la Hanoh în fiecare an, și alți 30 în diferite orașe ale regatului; din păcate, acești mesageri s-au lăsat seduși de idolii din Hanoh și au devenit una cu trupul lor.

14. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu și-a pierdut răbdarea. Acum trei zile, El i-a vorbit din nou lui Noe și i-a spus: ‚Noe, du-te în pădure cu oamenii tăi. Tăiați împreună o mie de brazi înalți și puternici, curățați-i de crengi și lăsați-i să se usuce la sol timp de cinci ani! După ce se va scurge acest interval de timp, te voi învăța ce să faci în continuare!’

15. Tâmplarii s-au pus deja pe treabă! – Au trecut o sută de ani de la primul avertisment și umanitatea nu s-a schimbat deloc în bine. Acum, nu au mai rămas decât 20 de ani!

16. De aceea, întoarceți-vă cu toată seriozitatea cu fața către Domnul, dacă nu doriți ca judecata Lui să se abată și asupra voastră! Căci după ce vor fi trecut acești 20 de ani, începând din acest moment, Domnul va deschide marile ecluze și va îneca întregul pământ, omorând toate creaturile vii printr-un mare potop!

17. Acesta a fost mesajul pe care am fost însărcinat să vi-l transmit, iar fratele meu comunică același mesaj la Hanoh, chiar acum. Fericiți vor fi cei care vor acționa în consecință! Amin!”

Author:  1% [ 8.6.2019, 10:49 ]
Post subject:  Capitolul 251

Capitolul 251
Stupefacția celor zece prinți. Mesagerul le oferă o alternativă. Concluzia nedemnă a consiliului convocat de prinți.
(26 martie 1844)

1. După ce au ascultat mesajul lui Noe, cei zece prinți l-au întrebat pe mesager, absolut stupefiați:

2. „Prietene, cuvintele tale sunt înspăimântătoare! Practic, tu ne anunți sfârșitul lumii! Ce putem face în aceste condiții? Cum trebuie să procedăm pentru a scăpa de această judecată? Ce crezi că va face Noe cu cele 1000 de trunchiuri de brazi?”

3. Mesagerul le-a răspuns: „În ceea ce privește prima voastră întrebare, știu foarte bine că voi îl cunoașteți pe bătrânul Dumnezeu care le-a vorbit părinților patriarhi și a apărut adeseori la Hanoh, ungându-i direct pe regi, fapt prezentat de Kinkar în cărțile sale! Aceste cărți vă sunt cunoscute și știu că le-ați citit pe când erați gardieni ai templului.

4. Pe de altă parte, ați auzit mii de mărturii orale ale sclavilor care au fost eliberați și care concordau întru totul cu tot ce știați despre Dumnezeul cel viu și autentic, Domnul cerului și al pământului. Așa se face că știți la fel de bine ca și mine care este voința lui Dumnezeu în ceea ce îi privește pe oameni, care ar trebui să fie modul nostru de viață și ce datorii avem de îndeplinit!

5. De altfel, acum zece ani, predecesorul meu v-a informat și v-a spus tot ce aveți de făcut! De aceea, nu pot să vă spun decât un singur lucru: acționați în consecință și veți fi scutiți de judecată!

6. Dacă veți refuza să respectați însă poruncile divine, dând legi inumane oamenilor, contrare iubirii lui Dumnezeu și ordinii Sale eterne, veți fi primii care veți cădea sub povara judecății!

7. Acesta a fost răspunsul la prima voastră întrebare. În ceea ce o privește pe cea de-a doua, v-am spus deja că Dumnezeu nu îi va indica lui Noe destinația acestor copaci decât la momentul potrivit. Nu mai am nimic altceva de adăugat. Acum știți tot ce știu și eu!

8. Când Noe va fi instruit de Dumnezeu ce trebuie să facă cu lemnul astfel adunat, voi reveni la voi și vă voi informa. Până atunci, trebuie însă să vă părăsesc! Reflectați la cuvintele mele și puneți-le în practică! Amin”.

9. După care mesagerul s-a îndepărtat atât de repede încât nimeni nu și-a dat seama unde și când a dispărut.

10. Cei zece prinți s-au apucat așadar să reflecteze cu seriozitate la ce aveau de făcut. Neputându-se pune de acord, ei au reunit marele consiliu și s-au sfătuit cu acesta în privința mesajului primit.

11. Dar liderii diferitelor comunități le-au spus: „Părerea noastră este că bătrânul Dumnezeu a fost inventat de la bun început, din motive politice!

12. Bătrânul vrăjitor din munți și-a pierdut demult poporul, așa că ar dori să devină din nou un domn puternic! Acesta este motivul pentru care se folosește de puterea lui magică pentru a ne speria. Din fericire, noi suntem mult prea avizați pentru a ne lăsa înșelați cu atâta ușurință!

13. De aceea, rămânem la prima noastră decizie, aceea de a promulga legea, și vom face acest lucru fără Dumnezeu și fără Noe! În ceea ce privește dispariția subită a mesagerului, să nu uităm efectul ierbii rândunicii: se știe că cine consumă o cantitate cât de mică din această plantă devine invizibil! Dacă am reuși să găsim și noi această plantă, am putea face același lucru!”

14. Aceste explicații li s-au părut rezonabile celor zece prinți, care au publicat noua lege și au dispus specialiștilor fitofagi să caute planta numită iarba rândunicii.

Author:  1% [ 8.6.2019, 10:49 ]
Post subject:  Capitolul 252

Capitolul 252
Mesagerul lui Noe în fața șefului suprem al marilor preoți din Hanoh. Domnia rațiunii.
(27 martie 1844)

1. La atât s-a limitat efectul produs de mesagerul lui Noe în rândul muntenilor. Să vedem acum ce rezultate a obținut celălalt mesager, trimis la Hanoh.

2. Mesagerul lui Noe a fost trimis imediat la șeful suprem al marilor preoți, care l-a primit în calitatea sa de curier al celor din munți.

3. Generalul l-a primit cu multă amabilitate și l-a întrebat politicos care era motivul vizitei sale.

4. Fără să ezite, mesagerul i-a transmis același mesaj pe care colegul său l-a comunicat locuitorilor de pe platoul muntos.

5. Generalul i-a răspuns însă: „Stimate prieten! Nu pari suficient de exersat în arta înțelepciunii și nu pari deloc obișnuit să cauți cauza profundă a lucrurilor!

6. Iată: tu vorbești despre Dumnezeu și despre o judecată, ba chiar de un veritabil sfârșit al lumii, și pretinzi că Dumnezeu i-a vorbit lui Noe acum o sută de ani, iar apoi încă o dată! Ce prostie fără margini să crezi așa ceva! Gândește-te puțin!

7. Afirmi că ești un fel de mesager care are misiunea de a anunța venirea judecății lui Dumnezeu și susții că Dumnezeu Însuși i-a transmis acest lucru stăpânului tău! Gândește-te însă: dacă ar fi existat într-adevăr un Dumnezeu atotputernic și omniscient, cu siguranță și-ar fi dat seama că un trimis de talia ta ne amintește de o picătură de apă în fața unei mări imense!

8. De altfel, Dumnezeu ar trebui să aibă înțelepciunea de a acorda o atenție ceva mai mare unui popor atât de puternic ca al nostru, și nu unui bătrân izolat care trăiește în munți! Se pare că Dumnezeul tău nu este interesat decât de cei lipsiți de putere și de prestigiu! Tocmai de aceea, cuvintele Sale nu interesează nici ele pe nimeni!

9. Ce fel de Dumnezeu este acela care nu știe să apeleze direct la potentații vremii și nu vine El Însuși ca să îi instruiască direct, convingându-i astfel să meargă într-o altă direcție?

10. Adevăr îți spun, stimate prieten, bătrânul tău Noe a văzut și a auzit un zeu tot atât cât l-am văzut și l-am auzit eu. Cu siguranță, el dorește să se folosească de vrăjitoria pe care a învățat-o din străbuni pentru a obține puterea asupra ținuturilor de la șes, scop în care a recurs la politică! Această politică din bătrâni nu mai folosește însă la nimic astăzi, căci între timp s-au inventat noi tactici, mult mai avansate, care au prins deja rădăcini în conștiința oamenilor.

11. L-ai auzit vreodată personal pe acest Dumnezeu? Sau, cel puțin, l-ai auzit vorbind cu Noe? Te-a înzestrat măcar cu o forță miraculoasă? – Văd că îmi răspunzi negativ la toate aceste întrebări!

12. Cum poți să crezi că un Dumnezeu cu adevărat înțelept s-ar folosi de un delegat atât de neînsemnat ca și tine pentru a anunța sfârșitul lumii unui popor de talia celui din Hanoh? Nu crezi că, dacă ar fi cu adevărat omniscient, El ar fi trebuit să știe anticipat că un astfel de trimis va stârni râsul unui popor de cinci sute de milioane de oameni mult mai bine informați? Nu știe Dumnezeul tău că o muscă nu poate răsturna un munte?! – Îți dai seama, dragă prietene, cât de stupid este mesajul tău?

13. Dacă ar exista într-adevăr un Dumnezeu extrem de înțelept, omniscient și omnipotent, El s-ar folosi cu siguranță de alte mijloace pentru a obține convertirea noastră, de niște mijloace mai eficiente și mai demne de un popor de talia noastră, și nu de străvechea politică ce nu mai este în vigoare în regatul nostru!

14. Iată: noi trăim aici într-o ordine perfectă! Nu ne războim cu nimeni și nu le cerem oamenilor impozite. În tot regatul nostru nu există sclavi. Legile noastre sunt la fel de blânde ca și lâna cea moale. Trăim cu toții fericiți, ca și cum am fi o singură inimă și un singur suflet! Iar motivul acestei vieți tihnite sunt chiar legile noastre. Spune-mi: ce Dumnezeu ar putea instaura o ordine atât de perfectă?

15. Toate legile noastre au la bază tot ce este mai bun în ființa umană, așa că toată lumea este de acord cu ele. Toți oamenii li se supun de bunăvoie și nimeni nu suferă de sărăcie! Spune-mi, stimatul meu prieten, crezi că poate exista o ordine mai bună decât aceasta și o guvernare mai remarcabilă?”

16. Mesagerul a rămas complet interzis și nu a știut ce să răspundă.

17. Atunci, generalul i-a spus: „Ascultă, tu ești un tânăr curajos și nu îmi pari deloc lipsit de talent! De aceea, îți propun să rămâi aici. Mă voi ocupa personal de educația ta și te voi ajuta să obții o situație respectabilă. Poți conta pe mine.

18. Desigur, nu te pot obliga să faci acest lucru! Dacă preferi să te întorci în munții tăi, ești liber să o faci. Mai întâi, ar trebui să te asiguri însă cu propriii tăi ochi că guvernarea noastră funcționează într-adevăr la perfecție! Haide, însoțește-mă la rege!”

Author:  1% [ 8.6.2019, 10:50 ]
Post subject:  Capitolul 253

Capitolul 253
Mesagerul lui Noe în fața regelui Gurat. Regele reușește să-l seducă să rămână în Hanoh. Dorința mesagerului de a-și vedea sora.
(28 martie 1844)

1. Mesagerul și-a adunat tot curajul și l-a urmat pe general la rege.

2. Ajuns la curte, tânărul a fost primit cu aceeași considerație de rege, care l-a întrebat la fel de politicos care era motivul venirii sale.

3. Trimisul lui Noe s-a înclinat până la pământ în fața lui Gurat și i-a spus: „Mărite rege! Am primit ordinul să nu mă adresez decât generalului. I-am relatat acestuia scopul misiunii mele, iar el mi-a demonstrat cu atâta înțelepciune inutilitatea demersului meu încât nu mai îndrăznesc să repet mesajul cu care am venit!”

4. Regele a remarcat pe loc că mesagerul era un om inteligent, așa că i-a spus: „Ascultă, fiule! Îmi dau seama că ești un tânăr educat și înzestrat cu diferite talente. De aceea, te voi lua în casa mea, îți voi da profesori care te vor învăța să citești, să scrii și să calculezi, și care îți vor prezenta diferitele arte și științe.

5. După ce vei dobândi aceste cunoștințe, voi face din tine un mare senior al marelui meu regat. Te vei putea bucura astfel de o mare considerație și de o viață dintre cele mai agreabile. Vei avea întreaga lume la picioarele tale, căci vei putea fi util multor oameni în diferite privințe! Ești mulțumit de propunerea mea?”

6. Vizibil emoționat, mesagerul i-a confirmat regelui satisfacția sa, după care l-a întrebat: „O, mărite rege, de vreme ce ești atât de bun, de înțelept și de blând, aș dori să îți adresez o rugăminte!”

7. Regele și-a dat pe loc consimțământul, iar tânărul i-a spus: „O, mărite rege, ascultă-mă! Iată, tatăl meu se numește Mahal și este un frate al lui Noe. El are aproape 500 de ani, dar este la fel de robust ca un bărbat de 50. Eu însumi am 70 de ani, dar sunt cel mai tânăr dintre fiii săi și am numeroși frați și numeroase surori.

8. Nu despre ei doresc să-ți vorbesc însă, ci doar despre una dintre surorile mele care este cu un singur an mai în vârstă decât mine și de care sunt extrem de atașat. Dacă ar putea să locuiască și ea în acest ținut de vis, atunci aș fi de o mie de ori mai fericit și aș rămâne de drag în regatul tău, decât dacă aș fi privat de prezența unei surori de o frumusețe atât de divină!”

9. Regele i-a răspuns zâmbind tânărului: „Cum? Ai deja 70 de ani, deși nu pari decât un adolescent? Spune-mi, la fel stau lucrurile și în cazul sorii tale?”

10. Mesagerul i-a confirmat: „O, mărite rege, frumusețea ei este atât de delicată încât cu greu i-ai putea da chiar și 16 ani!”

11. Atunci, regele i-a spus generalului: „Hm, povestea devine într-adevăr interesantă! Fă în așa fel încât această femeie să vină aici, la fratele ei. Nu mai trebuie să-ți precizez că poți oferi orice recompensă celui care va reuși să o aducă aici!”

12. Auzind aceste cuvinte, generalul l-a invitat pe mesager să îl urmeze, după care a stabilit împreună cu el un plan îndrăzneț pentru a o aduce la Hanoh pe sora tânărului.

Author:  1% [ 8.6.2019, 10:51 ]
Post subject:  Capitolul 254

Capitolul 254
Planul viclean al criminalului angajat să o captureze pe sora lui Waltar. Agla își caută fratele.
(29 martie 1844)

1. În ce a constat acest plan? – Mesagerul, respectiv fratele femeii pe care dorea să o vadă alături de el, i-a împrumutat hainele sale unui criminal condamnat la moarte din cauza unei fapte foarte grave. Acesta din urmă a primit asigurarea că va scăpa cu viață dacă va reuși să o aducă pe sora mesagerului din munți în fața regelui din Hanoh.

2. Acest criminal fusese condamnat la moarte tocmai pentru că dorise să fure din vistieria regelui, delict în cursul căruia a fost prins.

3. Auzind nesperata propunere care i-ar fi permis să scape cu viață, tâlharul s-a bucurat peste măsură și a spus: „Aș putea aduce nu o singură femeie, ci o mie! Dacă nu este vorba decât de una singură, cu atât mai bine! La ce distanță se află locuința bătrânului vrăjitor din munți?”

4. I s-a răspuns: „La două zile de mers susținut de aici! La întoarcere, ai putea face chiar o zi și jumătate”.

5. Hoțul a spus: „Dați-mi unul sau doi oameni care cunosc bine drumul, pentru a evita orice întârziere inutilă, și mă veți vedea înapoi peste trei zile, cu tot cu pradă, dacă nu cumva chiar mai devreme!”

6. I s-a acordat pe loc tot ce și-a dorit, respectiv trei bărbați înarmați care cunoșteau bine traseul. Însoțit de aceștia, hoțul a pornit imediat la drum.

7. Pe drum, cei trei ghizi l-au întrebat pe răufăcător: „Cum trebuie să ne comportăm? Oare nu ne va zări imediat bătrânul magician și nu ne va distruge el, dacă vom încerca să ne apropiem de casa lui?”

8. Hoțul le-a răspuns: „Nu vă faceți probleme inutile! Dacă va fi cazul, voi ști să îl înșel chiar și pe Satan în persoană! Când vom ajunge la o distanță suficient de mică pentru a ne fi auzite vocile, începeți să strigați cu putere: ‚Waltar!’ Acesta este numele fratelui femeii pe care trebuie să o capturăm!

9. Dat fiind că își iubește fratele, ea va fi cu siguranță prima care va ieși în întâmpinarea acestuia! Eu mă voi îndrepta însă în direcția Hanohului, iar ea ne va urma, crezând că și-a recunoscut fratele, dat fiind că port veșmintele sale!

10. În acest fel, vom pune mâna pe ea fără ca magicianul să ne poată face vreun rău, căci fiica sa ne va urma de bunăvoie, din dorința de a-și vedea fratele. Știu dintr-o sursă absolut sigură că nici un vrăjitor nu poate face nimic împotriva liberului arbitru al celor de un sânge cu el!”

11. Așa a fost conceput planul capturării. De altfel, el nici măcar nu a mai trebuit pus în aplicare, căci Agla plecase deja în căutarea fratelui ei și s-a întâlnit cu cei patru bărbați la jumătatea drumului. Cei patru au identificat-o pe loc după frumusețea ei ieșită din comun, dar și după faptul că l-a strigat pe nume pe cel pe care îl considera fratele ei, de îndată ce i-a văzut hainele.

12. Bărbații i-au explicat că au venit în căutarea ei, pentru a o duce la fratele său, iar tânăra i-a urmat bucuroasă în marele oraș.

Author:  1% [ 8.6.2019, 10:51 ]
Post subject:  Capitolul 255

Capitolul 255
Gurat o cere în căsătorie pe Agla. Aceasta sondează iubirea fratelui ei. Waltar este înșelat.
(30 martie 1844)

1. Când Agla a ajuns în fața regelui, acesta a contemplat-o din cap până-n picioare, minunându-se la culme de frumusețea ei neasemuită. El l-a chemat imediat la el pe Waltar pentru a-i face cunoștință cu sora lui și pentru a se asigura că era într-adevăr vorba de ea.

2. Când Waltar și-a zărit sora, ochii i s-au umplut cu lacrimi de bucurie. El s-a aruncat în brațele ei, a îmbrățișat-o și a salutat-o ca pe o soră multiubită.

3. Dându-și seama că tânăra era într-adevăr sora lui Waltar, regele i-a spus acestuia:

4. „Ascultă-mă, dragul meu Waltar! Sora ta este o veritabilă minune a lumii! Frumusețea ei depășește orice imaginație, și când mă gândesc că această tânără delicată are 70 de ani, nici măcar nu pot să o consider o ființă umană, ci mai degrabă o zeiță din ceruri care nu îmbătrânește niciodată și care se bucură de o tinerețe eternă!

5. Ce crezi? Până în prezent nu mi-am luat niciodată o soție legitimă și nu am pus coroana regală pe capul nici unei femei. După ce am văzut-o însă pe sora ta, am ajuns să-mi doresc să o iau imediat de soție, să o îmbrac cu haine regale și să îi încununez capul cu o coroană minunată!

6. Spune-mi, Waltar, ești satisfăcut de această cerere în căsătorie? Îți dai seama de marile avantaje de care te vei putea bucura dacă sora ta ar deveni regina imensului regat al Hanohului?”

7. Bietul Waltar a rămas interzis. El a reflectat multă vreme, dar nu a știut ce să răspundă.

8. Aglei i-a plăcut însă mult mai mult propunerea, așa că i-a spus pe un ton ferm fratelui său: „Cum poți să te comporți astfel în casa celui care le poruncește la milioane de ființe umane? Binecuvântează-mă imediat și nu-ți tăia singur craca de sub picioare!”

9. Auzind aceste cuvinte din gura multiubitei lui sori, Waltar s-a simțit mai degrabă iritat, așa că i-a spus: „Nu doresc să te binecuvântez, ci mai degrabă să te blestem, văzând cât de repede s-a stins iubirea ta pentru mine, care aș fi fost gata să-mi dau și viața pentru tine!

10. O, rege, nu ai decât să o iei de soție pe această infidelă! O binecuvântez acum pentru tine și ți-o cedez în întregime; căci în ochii mei, ea nu mai are o valoare mai mare decât cea a prafului de sub picioarele mele!

11. Dacă ar fi ținut sincer la mine și mi-ar fi arătat ardoarea iubirii pe care mi-o poartă, nu aș fi împiedicat-o niciodată să se mărite, ba chiar m-aș fi bucurat enorm să pot face durerosul sacrificiu de a ți-o oferi, numai de dragul ei! Așa însă, m-a înșelat pe tot frontul, așa că nu-ți mai pot dărui decât ceea ce această infidelă ți-a oferit deja ea însăși!

12. Chiar dacă o binecuvântez pentru tine, o blestem în inima mea! Iar acum îngăduie-mi să mă întorc în munții mei, pentru a-mi plânge amărăciunea!”

13. Dar regele i-a răspuns: „Nici vorbă, dragul meu Waltar! Lucrurile nu pot rămâne astfel! Așteaptă puțin, și te voi îmbrăca inclusiv pe tine în haine regale, după care te voi conduce eu însumi în templul zeițelor mele. Dacă vreuna dintre ele îți va fi pe plac în noua ta calitate de vicerege, vei rămâne aici. Desigur, dacă nici una dintre ele nu îți va fi pe plac, te vei putea întoarce în munții tăi arizi!”

14. Waltar a acceptat pe loc propunerea regelui, lucru care a uimit-o la culme pe sora lui, a cărei iubire pentru el era încă foarte intensă. De fapt, consimțământul lui precipitat era mai degrabă o manevră pentru a afla ce simte ea, decât o aprobare fermă.

15. Propunerea regelui era cu atât mai oportună în ochii lui Waltar cu cât în acest fel putea să se răzbune pe Agla.

16. Gurat a dispus imediat îmbrăcarea celor doi cu haine regale.

Author:  1% [ 8.6.2019, 10:52 ]
Post subject:  Capitolul 256

Capitolul 256
Gurat și Waltar în grădina templului iubirii. Cele șapte zeițe ale frumuseții devin soțiile lui Waltar.
(15 aprilie 1844)

1. Gurat l-a chemat la el pe șeful suprem al marilor preoți și s-a îndreptat împreună cu noul său cumnat îmbrăcat cu haine regale către templul iubirii, însoțit de o întreagă escortă regală, de reprezentanții curții și de servitori.

2. Dat fiind că regele l-a avertizat pe general să trimită din timp un mesager la zeițele din templu, grupul a găsit totul pregătit în marele labirint din grădina zeițelor frumuseții feminine.

3. Sute de zeițe fremătau pe culoare, însoțite de semi-zeițele lor, conform descrierii pe care am făcut-o mai devreme. Unele dansau, altele stăteau în posturi voluptoase, cântau sau se plimbau în liniște.

4. Când impetuosul Waltar s-a trezit în fața acestui spectacol feeric, el a rămas complet debusolat, nemaiștiind ce să spună sau ce să facă.

5. Gurat a remarcat cu satisfacție acest lucru și i-a spus: „Prietene, din câte îmi dau seama, nu îți vei regreta prea multă vreme minunata soră!

6. Spune-mi, care dintre aceste zeițe îți place mai mult? Arată-mi una, iar eu ți-o voi da imediat de soție, cu toate semi-zeițele ei! Dacă îți plac mai multe, le poți lua pe toate de soție. Căci în regatul meu, orice bărbat are dreptul să își ia oricâte soții dorește, deși părerea mea este că o singură zeiță și semi-zeițele sale ți-ar fi de ajuns!”

7. Auzind aceste cuvinte, Waltar a început să privească mai atent tinerele femei din fața lui. Având în vedere însă că toate îi plăceau, el i-a spus lui Gurat:

8. „O, mărite rege! Dorința mea nu este să mi-o dai pe una dintre ele, sau o sută, ci să mi le dai pe toate! Căci aceste femei sunt prea minunate pentru a mă putea hotărî pentru una singură dintre ele! De aceea, dăruiește-mi-le pe toate, astfel încât nici una să nu se simtă ofensată pentru că nu am ales-o!”

9. Auzind acest răspuns, regele a răspuns și i-a spus: „Dragul meu prieten, ascultă-mă bine, căci sunt convins că vei ține cont de răspunsul meu!

10. Deocamdată am să-ți dăruiesc doar șapte zeițe! Poți trăi împreună cu ele timp de un an, în palatul meu! Dacă după acest răgaz îți vei mai dori și altele, vei putea alege oricâte dintre ele!

11. Pe de altă parte, dacă cele șapte îți vor fi de ajuns, vei putea rămâne cu ele, fapt care mi-ar conveni mai mult. Oricum, în calitatea ta de vicerege, toate aceste semi-zeițe îți stau la dispoziție oricând dorești, în schimbul unei ofrande moderate”.

12. Waltar a fost imediat de acord cu propunerea regelui și s-a decis să le ia cu el pe cele șapte zeițe recomandate. După ce acestea au fost îmbrăcate, el s-a întors la palat alături de Gurat, nebun de fericire.

Author:  1% [ 8.6.2019, 10:53 ]
Post subject:  Capitolul 257

Capitolul 257
Despotismul Aglei în calitatea ei de regină a Hanohului. Răzbunarea ei împotriva lui Waltar, care fuge, dar este ucis.
(16 aprilie 1844)

1. Când Agla, care rămăsese la palat, a văzut ce a făcut fratele ei, ea s-a înfuriat foarte tare. Ea i-a cerut imediat regelui să o ia de soție, ca să pună mâna pe coroana regală și pentru a se putea astfel răzbuna pe fratele ei, dar mai ales pe zeițele frumuseții, în noua ei calitate de regină și suverană a marelui regat.

2. Fascinat în continuare de frumusețea Aglei, Gurat a fost imediat de acord, în speranța că se va putea bucura astfel mai curând de fericirea care îl aștepta. Așa se face că Agla a devenit regina Hanohului la numai trei zile după ce fratele ei le-a luat acasă pe cele șapte zeițe.

3. Agla s-a dovedit teribil de despotică, și toți cei care îi ieșeau în cale trebuiau să se încline până la pământ în fața ei.

4. Această atitudine l-a contrariat în mare măsură pe Waltar, care a mers până acolo încât i-a cerut regelui să îi fie revocate toate funcțiile, pentru a se putea stabili pe un munte oarecare, unde să nu mai fie nevoit să audă de îngrozitoarea sa soră.

5. Dat fiind că Gurat era însă literalmente posedat de pasiunea sa arzătoare pentru Agla, el nu mai făcea demult ceva fără consimțământul ei. De aceea, el a întrebat-o ce părere avea despre decizia fratelui ei.

6. La auzul acestei întrebări, Agla s-a înroșit de furie, după care a dispus despărțirea fratelui său de cele șapte zeițe și aruncarea lui în închisoare. Toate aceste evenimente se petreceau la doar un an de la numirea ei ca regină a Hanohului. După toate aparențele, bietul ei frate nu a avut prea mult timp pentru a se bucura de fericirea conjugală.

7. La rândul său, generalul și șeful suprem al marilor preoți a fost foarte nemulțumit de faptul că Agla și-a aruncat fratele în închisoare fără nici un motiv, căci el fusese întotdeauna satisfăcut de serviciile lui Waltar, al cărui spirit era foarte trezit. De aceea, el a încercat să obțină clandestin eliberarea lui de către rege, sub legământul că nu-i va spune însă nimic soției sale, pentru a se proteja astfel de mânia acesteia.

8. Regele i-a spus generalului: „Propunerea ta mi se pare bună, dar cum să facem pentru a deschide porțile închisorii, dat fiind că Agla deține cheile acesteia și și-a plasat gărzile cele mai credincioase în fața clădirii?”

9. Generalul i-a răspuns: „Chestiunea nu este deloc ușoară, dar lasă-mă pe mine să o rezolv. Sunt absolut convins că o să mă descurc de minune! Însoțit de o mică trupă de soldați, voi surprinde gărzile în timpul nopții și voi deschide porțile închisorii cu forța. În acest fel, gardienii vor trebui să se supună!”

10. Gurat i-a dat consimțământul său, și chiar în acea noapte, Waltar a fost eliberat, după două luni de captivitate.

11. Marii preoți i-au propus să îl ia sub protecția lor, dar Waltar nu mai avea decât o singură dorință: să evadeze. De aceea, i s-a permis să fugă.

12. Când Agla a aflat ce s-a întâmplat, ea și-a trimis zbirii cu misiunea de a-i găsi fratele și de a-l ucide pe loc.

13. Sperând la o recompensă bună în schimbul acestui act, zbirii au pornit în toate direcțiile, l-au prins pe Waltar pe drum și l-au ucis pe loc.

14. Aceasta a fost răsplata lui pentru faptul că s-a îndepărtat de Dumnezeu. În plus, Hanohul a căzut pradă unui despotism de o cruzime fără precedent.

Author:  1% [ 8.6.2019, 10:54 ]
Post subject:  Capitolul 258

Capitolul 258
Recompensa zbirilor. Asasinarea soțiilor lui Waltar. Regelui i se face frică.
(18 aprilie 1844)

1. Pentru a fi siguri că își vor primi recompensa din partea reginei, zbirii i-au tăiat capul lui Waltar, l-au băgat într-un sac și i l-au adus suveranei lor.

2. Aceasta s-a înspăimântat la început, dar apoi și-a revenit și le-a spus zbirilor:

3. „Mi-ați dovedit fidelitatea voastră! Mi-ați nimicit cel mai crunt dușman! De aceea, vă meritați recompensa! Iată o sută de livre de aur. Luați-le, căci le-ați meritat cu prisosință!

4. Iar acum, luați capul și îngropați-l undeva în grădina zeițelor frumuseții! În acest fel, fostul lui purtător va putea să se delecteze la infinit cu cele pe care le-a preferat mai mult decât pe mine!

5. După ce veți îngropa capul, mergeți la cele șapte femei care locuiesc încă într-una din laturile acestui palat și aduceți-le la mine, cu tot cu cele 14 semi-zeițe ale lor!

6. Vă voi spune atunci ce veți avea de făcut în continuare. Dacă vă veți face bine treaba, veți avea parte de o nouă recompensă!”

7. Zbirii au luat imediat capul și l-au îngropat potrivit instrucțiunilor reginei.

8. Zeițele frumuseții au asistat la întregul spectacol și au rămas îngrozite, spunându-și în sinea lor: „Este un semn de rău augur, care ne privește pe toate! Cel mai bine ar fi să fugim chiar acum, dacă nu dorim să avem soarta acestui biet cap!”

9. O parte dintre ele și-au propus să vorbească însă cu șeful marilor preoți, dar acesta era prea ocupat cu proiectele sale de a o sabota pe Agla pentru a-și pleca urechea la spusele lor. Căci mânia sa împotriva reginei atinsese paroxismul. De aceea, zeițele au fost nevoite să rămână în palat și să aștepte speriate mersul evenimentelor.

10. Chiar a doua zi, zbirii reginei le-au înșfăcat pe cele șapte soții ale lui Waltar, pe care i le-au dus suveranei, cu tot cu semi-zeițele lor.

11. Când acestea au ajuns în fața reginei, Agla le-a întrebat: „Nu credeți că ar fi cazul să deplângeți moartea lui Waltar, care a fost ucis din ordinul meu?”

12. Atunci, femeile au început să plângă și să se lamenteze.

13. Dar regina le-a spus: „De vreme ce îi deplângeți atât de intens moartea, înseamnă că i-ați purtat o mare iubire! De altfel, iubirea mea pentru el a fost la fel de intensă, căci numai din iubire am dispus uciderea lui, astfel încât să nu mai fie al vostru!

14. Îmi dau seama cât de mult suferiți din cauza pierderii lui. De aceea, îmi propun să pun capăt acestei suferințe! – Gărzi! Dezbrăcați-le pe aceste femei și legați-le goale de coloanele din sala regelui!”

15. Soldații i-au executat imediat ordinul.

16. După ce femeile au fost solid legate de coloane, Agla a luat un pumnal ascuțit și l-a lipit de pieptul uneia dintre ele, spunându-i: „Deci aici bate inima care mi-a iubit fratele?”

17. După care a înfipt adânc pumnalul în inima femeii, spunându-i: „Aceasta să-ți fie răsplata, mizerabilo!” Și a continuat astfel cu toate celelalte zeițe.

18. Și astfel, Agla le-a ucis cu propria ei mână pe toate soțiile fratelui său, pentru a se răzbuna pe el.

19. Deși a auzit vestea chiar a doua zi, regele nu a îndrăznit să-i spună: „Femeie, ce ai făcut?”, atât de mult o iubea și se temea de ea.

Author:  1% [ 8.6.2019, 10:55 ]
Post subject:  Capitolul 259

Capitolul 259
Cele 21 de femei înjunghiate sunt expuse în templul iubirii. Șocul gărzii șefului marilor preoți în fața cruzimii reginei.
(20 aprilie 1844)

1. În continuare, Agla le-a poruncit zbirilor să înfășoare trupurile femeilor în lințolii negre și să le îngroape în aceeași grădină a zeițelor frumuseții. Înainte de a le îngropa însă, ei trebuiau să le expună trupurile dezgolite în templu timp de o zi întreagă, pentru ca zeițele să se delecteze cu acest spectacol sinistru.

2. Gărzile i-au răspuns reginei: „Mare și puternică suverană! Nu îndrăznim să facem ce ne-ai cerut, căci poporul este foarte atașat de aceste zeițe, iar dacă le vom speria și dacă le vom ofensa, consecințele ar putea fi nefaste pentru noi și pentru Măria ta!

3. Cine dorește să se folosească de cruzime trebuie să adopte o anumită politică, astfel încât nimeni să nu-și dea seama ce face. În caz contrar, el se expune unor mari pericole, iar posibilitățile sale de acțiune vor deveni în scurt timp extrem de limitate. De aceea, o implorăm pe Mărita ta să urmeze de această dată sfatul nostru și să dispună îngroparea în taină a cadavrelor. În acest fel, afacerea va fi lichidată fără ca poporul să afle!”

4. Ca răspuns la discursul lor bine intenționat, Agla a sărit în sus ca mușcată de șarpe și i-a amenințat cu pumnalul pe toți cei care nu erau pregătiți să îi asculte orbește ordinele.

5. Gărzile s-au văzut astfel nevoite să facă ce le-a poruncit regina lor.

6. Corpurile au fost desprinse de stâlpi și învelite în lințolii negre. Ele au fost transportate în plină zi pe 21 de cămile până la templul Naemei, unde au fost expuse goale.

7. După ce au îndeplinit porunca reginei, zbirii și-au luat grăbiți tălpășița și au lăsat totul baltă, inclusiv cămilele lor, spunându-și în sinea lor: „De data aceasta ne-am achitat de sarcină, dar data viitoare când va mai dori să omoare pe cineva, această scorpie de regină va trebui să-și caute alți oameni, căci noi unii nu o vom mai sluji! De altfel, nici pe rege!”

8. Între timp, generalul și șeful marilor preoți aflase deja ce s-a întâmplat, prin intermediul spionilor săi. De aceea, el a trimis o trupă de soldați bine antrenați la templul zeițelor.

9. Soldații i-au prins pe zbirii reginei chiar în timpul fugii lor precipitate și i-au încercuit pe loc. Ei i-au silit apoi să se întoarcă la locul faptei (la templu, acolo unde erau expuse cadavrele), în calitate de prizonieri.

10. Ajunși la templu înainte ca zeițele să poată vedea trupurile suratelor lor, șeful trupei i-a întrebat pe zbiri dacă ei au fost cei care le-au înjunghiat pe acele magnifice creaturi.

11. Cei interpelați le-au povestit însă tot ce s-a întâmplat.

12. Șeful trupei a strigat: „Pe toți zeii, și chiar pe Dumnezeul primordial! Această regină este însăși Satana, cea pe care o descriu cărțile lui Kinkar, căci o astfel de cruzime este nemaiauzită!

13. Ce putem face pentru a ne debarasa de acest șarpe veninos urcat pe tron și ale cărui porunci sunt ascultate de întregul infern? Viața în acest oraș va deveni în scurt timp insuportabilă, căci această femeie va înfricoșa chiar și hienele și tigrii!”

14. După care șeful trupei s-a întors către soldații săi și i-a spus unuia dintre ei: „Va trebui să protestăm deschis împotriva acestei povești! Chemați-i pe cei care se ocupă de îmbălsămări, căci doresc ca aceste cadavre să fie îmbălsămate pentru a nu se descompune, iar apoi expuse chiar în acest loc, în văzul tuturor, în niște sicrie de sticlă pe care să scrie: ‚Opera infernală a reginei’!

15. Cât despre voi, ceilalți, dezgropați imediat capul lui Waltar! După îmbălsămare, va fi expus și acesta într-o urnă de sticlă așezată între sicriele soțiilor sale, purtând aceeași inscripție!”

16. Soldații au ascultat pe loc ordinul ferm al superiorului lor.

Author:  1% [ 8.6.2019, 11:00 ]
Post subject:  Capitolul 260

Capitolul 260
Îmbălsămarea corpurilor, care sunt expuse în sicrie de sticlă. Proiectul reginei de a le asasina pe toate zeițele din templu, care reușesc să fugă.
(22 aprilie 1844)

1. În numai opt zile, cadavrele și capul lui Waltar au fost îmbălsămate, apoi plasate în templul Naemei, în sicrie de sticlă, așa cum am precizat deja. În mijlocul sicrielor a fost așezată urna cu capul lui Waltar, pe un soclu aurit.

2. După îndeplinirea acestei sarcini, șeful trupei s-a îndreptat către marea casă a zeițelor, care nu-și reveniseră din primul șoc. El le-a povestit ce s-a întâmplat și le-a invitat să vină și să contemple corpurile îmbălsămate.

3. De data aceasta, zeițele au venit îmbrăcate în haine de doliu. Ele au rămas îngrozite văzându-și fostele colege în acea stare.

4. După o tăcere îndelungată, superioara lor a întrebat cu o voce tremurătoare: „Dacă aceasta este opera reginei, ce ne așteaptă în viitorul apropiat? Ce va face cu noi această scorpie?”

5. Unul dintre zbiri i-a răspuns fără să fi fost rugat: „Permiteți-mi să iau cuvântul, preafrumoase zeițe! Soarta voastră nu poate fi diferită de cea a celor din aceste sicrie, căci am auzit chiar din gura reginei ce intenționează să facă în continuare. Numai fuga vă mai poate salva de furia ei!
6. Nu vă faceți iluzia că generalul și șeful marilor preoți îi va putea împiedica proiectele! Căci regina dispune de tot felul de mijloace pe care nimeni nu le cunoaște și îi descoperă pe toți cei care se opun intențiilor sale satanice. Ea știe deja de mai multe zile ce s-a întâmplat cu aceste corpuri, contrar ordinelor sale. De aceea, nu îi sfătuiesc pe cei care țin la viața lor să mai întârzie mult timp prin aceste locuri!”

7. Discursul zbirului a obținut aprobarea șefului trupei, care le-a spus la rândul lui zeițelor: „Comandantul zbirilor are dreptate. De aceea, pregătiți-vă, astfel încât să vă putem conduce sub escortă într-un loc în care să fiți la adăpostul furiei tigroaicei! În drumul nostru vom fi așteptați de oameni care ne vor ajuta, căci tocmai am primit ordinul de la general să acționăm în acest fel!”

8. Zeițele au acceptat pe loc această propunere. Ele și-au luat rapid comorile personale și au părăsit imediat locul, însoțite de trupa de soldați și de zbiri.

9. Nici nu s-a scurs bine o oră de la fuga lor că locul a fost împânzit de o trupă de soldați bine înarmați, înzestrați cu săbii și lănci. Aceștia aveau ordinul de a nimici escorta generalului, de a ucide cu baioneta toate zeițele și de a le îngropa împreună cu soțiile lui Waltar.

10. Dar de această dată, planul reginei a dat greș.

Author:  1% [ 8.6.2019, 11:02 ]
Post subject:  Capitolul 261

Capitolul 261
Furia reginei. Liniștirea ei de către șiretul Drohuit.
(23 aprilie 1844)

1. Când fidelii slujitori ai reginei au pătruns cu forța în apartamentele zeițelor frumuseții, ei au rămas uimiți să le găsească goale. De aceea, ei s-au întors pe loc pentru a-i povesti reginei ce s-a întâmplat.

2. Auzind această veste, Agla s-a dezlănțuit ca o furie, făcând spume la gură. Ea a jurat să se răzbune fără milă pe generalul și șeful suprem al marilor preoți.

3. Atunci, căpitanul gărzii reginei, care era un bărbat foarte frumos, ce îi plăcea în taină suveranei, i-a cerut acesteia grația de a schimba câteva cuvinte cu ea, în particular.

4. Agla i-a acordat din toată inima această favoare preferatului ei, căruia i-a poruncit să o urmeze într-un mic cabinet din apropiere.

5. Căpitanul a ascultat-o cu o mare satisfacție interioară. Când cei doi au rămas singuri, regina l-a întrebat care era motivul acestei întrevederi.

6. În loc de alt răspuns, căpitanul s-a dezbrăcat complet și abia apoi i-a spus:

7. „Supremă suverană asupra vieții și morții mele! Nu-ți pot vorbi cu toată sinceritatea decât dacă sunt în întregime gol! Căci numai așa te vei putea convinge de adevărul gol-goluț al spuselor mele! Ascultă-mă așadar, în numele iubirii infinite pe care ți-o port, o, regină seducătoare mai presus de orice!

8. O, regină de o mie de ori victorioasă asupra inimii mele! Cât de dulce trebuie să fie moartea dacă este provocată de mâna ta, o, regină care reprezinți totul pentru mine! În numele acestei iubiri supreme pe care ți-o port, te implor, nu mai cultiva planuri de răzbunare împotriva generalului și șefului suprem al marilor preoți! Căci orice ți-ai propune să faci, vei ajunge întotdeauna prea târziu!
9. Chiar crezi, regina mea și viața mea, că regele este cel care deține întreaga putere în mâinile sale? Ar fi o greșeală fatală! Îți spun: Gurat nu este decât purtătorul unui titlu și își datorează întreaga considerație de care se bucură exclusiv faptului că este prietenul intim al generalului! Vai nouă însă dacă lucrurile vor lua o altă turnură și dacă generalul va deveni dușmanul nostru!

10. Așa cum eu mă aflu gol în fața ta, la fel de adevărat este și faptul că vom fi pierduți cu toții, inclusiv regele! Căci 500.000 de soldați așteaptă deja ordinul de luptă în jurul marelui palat al generalului. La un singur semn al acestuia, într-o oră am fi cu toții terminați!

11. Sunt deja câteva zile de când generalul nu s-a mai prezentat în fața regelui, deși Gurat a încercat de mai multe ori să îi recâștige favoarea. Da, chiar propriul tău soț ar fi gata să te dea pe mâna generalului în schimbul prieteniei acestuia!

12. Cred că înțelegi acum, regina mea, cât de mare este puterea generalului și cât de periculoase sunt intențiile tale!

13. O, regina mea, ucide-mă dacă te-am ofensat prezentându-ți adevărul fără perdea, dar pasiunea iubirii pe care ți-o port m-a silit să te pun în gardă în privința unui proiect care ți-ar fi putut aduce pierzania!”

14. Pentru prima dată, regina s-a simțit înspăimântată și a spus: „Dragul meu căpitan, îți mulțumesc pentru că m-ai avertizat. Îți cer de asemenea să mă sfătuiești ce trebuie să fac pentru a nu cădea în mâinile generalului!”

15. Căpitanul i-a răspuns: „O, regina mea, lasă-mă acum să mă ocup doar de tine, iar mâine îți voi indica o soluție!”

16. După care a prins-o în brațele sale. În final, s-a îmbrăcat din nou și s-a întors în marea sală. Cât despre Agla, aceasta a rămas în cabinet și și-a chemat cameristele.

Author:  1% [ 8.6.2019, 11:03 ]
Post subject:  Capitolul 262

Capitolul 262
Căpitanul Drohuit este primit de rege. Vicleanul sfat al lui Drohuit este acceptat de Gurat și de Agla.
(24 aprilie 1844)

1. În continuare, căpitanul fidelilor slujitori ai reginei s-a dus drept la rege, căruia i-a relatat cu autoritate care erau planurile reginei și ce intenționa cu fermitate să întreprindă generalul Fungar-Hellan împotriva cuplului regal. El i-a explicat că era absolut imposibil să i se opună generalului, dat fiind că acesta deținea întreaga putere în mâinile sale.

2. Gurat i-a răspuns astfel căpitanului: „Prietene, ai perfectă dreptate! Știu foarte bine care este poziția mea în raport cu Fungar-Hellan, dar ce mai pot face? De zece zile acesta a devenit absolut inaccesibil, pentru simplul motiv că am refuzat să i-o predau pe Agla pentru a se răzbuna pe ea din cauza cruzimii de care a dat dovadă împotriva fratelui ei și a soțiilor acestuia.

3. Ultimele cuvinte pe care mi le-a adresat au fost: ‚Foarte bine! Ceea ce nu dorești să-i dai de bunăvoie prietenului tău, dușmanul tău de moarte va ști să își ia singur cu forța!’

4. După care m-a părăsit precipitat și până în momentul de față mi-a fost imposibil să aflu ce pune la cale!

5. Peste toate, nu există nici un alt mijloc de împăcare decât să i-o predau pe Agla, această femeie de o frumusețe ce depășește orice imaginație! – Spune-mi, dragul meu Drohuit, ce altceva aș putea face?”

6. Drohuit i-a răspuns: „O, regele meu, la drept vorbind, nu există decât două posibilități: fie ca regina să fugă sub protecția mea, fie ca ea să îi fie predată generalului! Ambele sunt însă la fel de periculoase!

7. Totuși, m-am gândit la un șiretlic! Dacă acesta va reuși, Fungar-Hellan va redeveni prietenul tău, iar tu vei putea rămâne rege, la fel ca și până acum! În caz contrar, singura soluție pentru a o salva pe Agla, dar și demnitatea ta regală, va fi fuga!

8. Iată în ce constă acest șiretlic: îmbrac-o pe Agla cât mai seducător cu putință, iar eu mă voi duce la Fungar-Hellan și îi voi spune:

9. Preafrumoasa Agla, pe care ai privit-o de atâtea ori cu plăcere, a aflat că te-ai supărat pe ea, deși ea te consideră prietenul ei cel mai drag! De aceea, te imploră să îți mai apleci o dată urechea la spusele ei, căci îți poate oferi explicații cât se poate de plauzibile, care te vor liniști în privința aparentei ei cruzimi atât de greu de înțeles’.

10. Generalul va accepta cu siguranță această invitație și va veni la regină, desigur, sub o escortă puternică. În ceea ce privește propunerile pe care trebuie să i le facă Agla, o voi instrui personal pe regină. Este important însă să îi permiți să îmi dea un gaj al sincerității ei, astfel încât Fungar-Hellan să ia misiunea mea în serios. Și astfel, lucrurile se vor putea aranja, după părerea mea!

11. Sunt absolut convins că la vederea preafrumoasei și seducătoarei Agla, generalul va accepta să negocieze cu ea!”

12. După ce Drohuit și-a expus astfel planul, Gurat i-a acordat întreaga lui binecuvântare și puteri depline. Căpitanul s-a întors imediat la Agla, iar aceasta a acceptat toate propunerile sale.

Author:  1% [ 8.6.2019, 11:04 ]
Post subject:  Capitolul 263

Capitolul 263
Intrigile infernale continuă. Drohuit este primit de Fungar-Hellan. Generalul este prins în capcană.
(25 aprilie 1844)

1. După ce a pus-o pe Agla la curent cu ceea ce trebuia să-i spună lui Fungar-Hellan dacă acesta se va prezenta în fața ei, Drohuit s-a îndreptat către palatul generalului și i-a cerut o audiență, pe care nu a primit-o decât cu mare dificultate.

2. Ajuns în sfârșit în fața generalului, acesta l-a întrebat pe un ton imperios: „De unde vii tu, punându-ți cu atâta curaj viața în joc, și ce complotezi? Grăbește-te să vorbești, dacă nu dorești să-ți găsești moartea chiar înainte de a deschide gura!”

3. La început, Drohuit s-a cam speriat de această primire nu tocmai călduroasă, căci nu se aștepta să îl găsească pe general atât de mânios. După câteva clipe el și-a regăsit însă sângele rece și i-a răspuns lui Fungar-Hellan pe același ton:

4. „Ei bine, dacă mă primești în acest fel, deși tu însuți m-ai angajat la curte, iar eu ți-am fost întotdeauna un prieten fidel, nu-ți voi mai spune nici un cuvânt, în pofida imensei importanțe a chestiunii pe care am venit să ți-o prezint, de care depinde binele tău și al întregii lumi, la fel cum viața depinde de bunăstarea inimii! Nu ai decât să îți iei imediat sabia și să mă ucizi fără a mai asculta marele meu secret, pe care nici un muritor nu-l cunoaște!”

5. La auzul acestor cuvinte îndrăznețe, generalul s-a mai îmblânzit și a spus: „Prietene, liniștește-te, căci reacția mea nu a fost decât un impuls necontrolat. Știu foarte bine că îmi ești prieten și că mi-ai făcut nenumărate servicii, și nu mă îndoiesc că îmi vei mai face în continuare. De aceea, te rog să îmi spui ce ai pe inimă, și te asigur că te voi asculta cu cea mai mare atenție!”

6. Atunci, Drohuit și-a revenit și i-a spus: „Bine, în acest caz, ascultă-mă!

7. Știu că acum ești foarte mânios pe Gurat, cel dintâi prieten al tău, și că dorești viața reginei. Totuși, ascultă cu atenție la ce doresc să îți spun:

8. De când este locuit acest pământ de oameni și de animale, nimeni nu a mai dat dovadă de atâta ingratitudine față de rege și de regină ca și tine!

9. Spune-mi: ce îi datorează cel care a fost salvat salvatorului său? – Deocamdată nu doresc altceva decât să îmi răspunzi la această întrebare!”

10. Generalul l-a privit cu uimire pe Drohuit și i-a răspuns cu greu: „Ce tot spui acolo? Vorbește mai clar! Explică-te, pentru ca să pot fugi apoi la binefăcătorul meu, pentru a-mi exprima întreaga recunoștință!”

11. De-abia stăpânindu-și satisfacția interioară, Drohuit i-a spus generalului: „Deocamdată, nu doresc să îți spun decât un singur lucru: cea care ți-a salvat viața a fost însăși regina, care te prețuiește mai presus de lumina ochilor și pe care tu te străduiești să o ucizi! Ce-i drept, nimeni nu știe de ce a procedat ea așa cum a făcut-o!

12. Nu doresc să îți spun deocamdată mai mult! Du-te la ea și vei afla singur ce a făcut aceasta pentru tine! Dacă vei mai dori în continuare să o ucizi, o vei putea face liniștit!

13. Dacă nu ai încredere în cuvintele mele, ia cu tine o escortă cât mai puternică! Iată de asemenea gajul sincerității pe care regina m-a însărcinat personal să ți-l dau! Îți poți da astfel seama că nu sunt un trădător în ceea ce te privește!”

14. Auzind aceste cuvinte, generalul a început să strige îndurerat: „Agla, cum m-am putut înșela atât de tare în privința ta? O, nobilă regină a tuturor gândurilor mele! Prin aparenta ta cruzime de neînțeles, tu mi-ai salvat de fapt viața! – Haide, să mergem imediat la ea! Doresc să aflu mai multe amănunte în această chestiune!”

15. După care generalul a uitat de planurile sale și s-a grăbit către regină, însoțit de garda sa de onoare.

Author:  1% [ 8.6.2019, 11:05 ]
Post subject:  Capitolul 264

Capitolul 264
Primirea călduroasă pe care i-o face regele generalului. Gurat, Fungar-Hellan și Drohuit sunt primiți de regină. Declarația de iubire a Aglei adresată generalului este încununată de succes.
(26 aprilie 1844)

1. Privind pe ferestrele lor, regele și regina așteptau cu angoasă venirea lui Fungar-Hellan. Vă puteți imagina cât de mare a fost bucuria lor văzându-l pe general la dreapta lui Drohuit, apropiindu-se de palat însoțit de garda lui de onoare!

2. Imediat, regina s-a îndreptat către marea sală care făcea parte integrantă din apartamentele sale, în timp ce regele s-a îndreptat către propria sa sală de recepție. Fiecare din cei doi suverani l-au așteptat separat pe omul de care depindea bunăstarea sau nenorocirea a jumătate din pământul locuit de oameni!

3. Ajuns la porțile palatului, generalul i-a spus lui Drohuit: „Am ajuns! Te avertizez însă: dacă voi avea cea mai mică bănuială în ceea ce te privește, soarta ta va fi un infern viu!”

4. Drohuit i-a răspuns: „Adevăr îți spun: voi interveni eu însumi dacă nu vei fi primit cu o iubire supremă și cu o sinceritate mai presus de orice bănuială de către cei doi suverani, precum și dacă ceea ce ți-am spus mai devreme nu se va confirma!”

5. Fungar-Hellan i-a răspuns: „Bine! În acest caz, însoțește-mă la cei doi regi, pentru a mă putea convinge personal că așa stau lucrurile!

6. După aceste cuvinte, generalul, însoțit de Drohuit și de garda sa, a urcat la cel de-al doilea etaj al imensului palat regal, îndreptându-se mai întâi către rege. Acesta l-a primit cu brațele deschise și a exclamat: „Fratele meu, te salut cu drag!”

7. Primirea care i s-a făcut a avut darul să îl îmblânzească la maxim pe general, care s-a bine-dispus sincer, fapt care l-a determinat să îl întrebe pe rege dacă prietenia sa nu ar fi de preferat actualei sale ostilități.

8. Gurat i-a răspuns: „O, frate, dacă tu îmi ești ostil, eu nu mă mai pot numi rege! Căci ție îți datorez tot ce am! Tu ești cel care stabilește ordinea în propria mea casă, căci tu o susții în întregime! Cum aș putea să nu îmi doresc prietenia ta?”

9. Atunci, Fungar-Hellan l-a strâns în brațele sale pe vechiul său prieten, după care i-a spus lui Drohuit: „Apropie-te și tu, căci văd că intențiile tale în ceea ce mă privește sunt sincere! De acum înainte, tu vei fi cel de-al treilea partener al noii noastre alianțe! Iar acum, să mergem la Agla și să vedem în ce măsură dorește să ia și ea parte la această alianță!”

10. După care, generalul s-a îndreptat către apartamentele Aglei, încadrat de Gurat și de Drohuit, și înconjurat de întreaga sa gardă de onoare. Regina a alergat în întâmpinarea sa cu brațele larg deschise și l-a strâns la piept cu toată forța iubirii ei.

11. Această primire neașteptată a avut un efect atât de copleșitor asupra generalului încât acesta nu a mai putut scoate nici măcar un singur cuvânt, atât de mare era fericirea pe care o simțea!

12. După câteva clipe, Agla a luat cuvântul, spunându-i lui Fungar-Hellan cu vocea tremurătoare (deși nu din cauza iubirii): „Generale, cum ai putut dori să-mi iei viața, când iubirea pe care ți-o port ți-a oferit un sacrificiu pe care nu aș fi îndrăznit să i-l ofer nici măcar unui zeu?

13. Știu că am dat dovadă de o cruzime inumană, căci nimeni până la mine nu a mai comis vreodată ceva atât de odios! Dar pământul nu a cunoscut încă o inimă de femeie atât de plină de iubire precum cea pe care ți-o port, o, Fungar-Hellan! Niciodată nu a trăit vreodată pe pământ o femeie care să aprecieze la justa ei valoare întreaga măreție a unui bărbat, așa cum s-a întâmplat în cazul meu, în ceea ce te privește! Ei bine, îndrăznesc să îți spun că eu am fost o astfel de femeie! Și toate actele pe care le-am comis, le-am comis numai din iubirea infinită pe care ți-o port!”

14. Această explicație l-a emoționat până la lacrimi pe general, care i-a spus reginei: „O, Agla, ce dorești să-ți ofer în schimbul acestei iubiri?”

15. Agla i-a răspuns: „Singura recompensă pe care mi-o doresc sunt inima și iubirea ta! Dar mai întâi de toate ascultă-mă, pentru a afla motivul care a stat în spatele acțiunilor mele! Abia atunci vei înțelege că te iubesc mai presus decât propria mea viață!”

Author:  1% [ 8.6.2019, 11:06 ]
Post subject:  Capitolul 265

Capitolul 265
Gurat și Drohuit intră în jocul murdar al Aglei. Discursul ipocrit al reginei.
(27 aprilie 1844)

1. În forul său interior, Gurat nu era prea satisfăcut de declarația de iubire a sublimei sale soții adresată lui Fungar-Hellan. El și-a dat însă seama că nu este momentul cel mai potrivit pentru a-și da arama pe față.

2. Ce altceva ar fi putut face decât să asculte toate aceste afirmații amoroase cu o mină cât mai fericită? Căci situația era cât se poate de delicată: avea în față două fructe la fel de amare. Singura alternativă era să muște dintr-unul dintre ele, fiind mulțumit că nu trebuia să guste din amândouă!

3. Drohuit nu era nici el mai fericit să o audă pe regină vorbindu-i astfel generalului, căci ar fi preferat să fie el beneficiarul acestor declarații de amor. Nu avea însă de ales și trebuia să pară încântat în fața acestui joc murdar, căci o singură privire piezișă l-ar fi putut costa viața.

4. De aceea, cei doi bărbați au reușit să-și compună o mină cât mai bonomă, făcându-i pe Fungar-Hellan și pe Agla să creadă că le doreau toată fericirea din lume.

5. În ceea ce o privea, regina a început să-i explice imediat generalului motivele comportamentului ei, pentru ca acesta să înțeleagă cât de drag îi era. Astfel, ea i-a spus:

6. „Multiubitul meu Fungar-Hellan! Știi foarte bine că mi-am iubit fratele mai mult ca propria viață! De dragul lui, am părăsit munții sacri și mi-am pus viața în pericol, plecând în căutarea lui într-un oraș complet necunoscut pentru mine.

7. Din fericire, l-am găsit pe cel pe care îl căutam mult mai repede și mai ușor decât m-aș fi așteptat. Știți cu toții de ce. Am fost adusă aici, iar regele mi-a cucerit imediat inima și l-a convins pe fratele meu să mă cedeze lui. În schimbul acestei afaceri, regele i-a propus să le ia de soții pe zeițele frumuseții și să devină vicerege.

8. Când a auzit această propunere, mi-am dat seama că fratele meu ezită. Faptul că inima lui era capabilă de ezitări m-a rănit la culme, căci eu îmi riscasem viața de dragul lui!

9. Am reușit totuși să îmi domin sentimentele, după care m-am apropiat de el și l-am convins eu însămi să accepte acest schimb, pentru a-i pune astfel la încercare iubirea față de mine. Această iubire nu s-a dovedit însă prea mare, căci în loc să își pună viața în pericol pentru biata lui soră, ale cărei valori spirituale elevate le cunoștea prea bine, el m-a cedat pe loc regelui și a acceptat în schimbul celei care îl iubea cu toată puritatea inimii ei câteva curtezane care se ofereau primului venit și care nu au dobândit vreodată acele calități interioare care să le facă demne de statutul de ființe umane.

10. Inima mea s-a strâns de durere în fața acestui act demn de dispreț, dar nu mai puteam face nimic pentru a schimba ce s-a întâmplat.

11. Scufundată în tristețea mea, am început să te cunosc mai bine, o, Fungar-Hellan, și am descoperit rapid în tine un spirit elevat, care îți permite să conduci cu înțelepciune milioane de ființe umane! Mi-am dat imediat seama că tu erai adevăratul suveran al Hanohului, și nu regele!

12. Atunci, m-am gândit în sinea mea: ‚O, prietene, ce bine ar fi dacă ți-aș putea revela adevărul etern al destinului rezervat de Dumnezeu ființei umane, adevăr pe care îl port în inima mea! Cât de mult bine ai putea face dacă ți-aș împărtăși acest adevăr și întreaga iubire pe care ți-o poartă inima mea!’

13. O, Fungar-Hellan, tocmai când te consideram mai apropiat de inima mea și când am văzut că îl apreciezi din ce în ce mai mult pe fratele meu, datorită mie, desigur, am descoperit subit că Waltar conspira împotriva ta, punându-ți viața în pericol! De aceea, am dispus aruncarea lui în închisoare, căci țineam încă foarte mult la el și nu doream să îi pun viața în pericol, dezvăluindu-ți trădarea lui!

14. L-am vizitat zilnic la închisoare, încercând să îl convertesc, dar nu am reușit să obțin rezultatul scontat. Tocmai când mă apropiam, cu mari eforturi, de jumătatea drumului, tu ai aflat că Waltar lâncezea în închisoare și ai dispus eliberarea dușmanului tău cel mai crunt. Acesta a reușit să fugă și și-a propus să caute ajutor la populația din munți, căreia dorea să-i dezvăluie un drum ascuns către ținuturile de la șes, pe care oamenii tăi nu l-au descoperit!

15. Conflictul meu interior s-a acutizat astfel, căci aveam acum de-a face cu o chestiune de viață și de moarte! De aceea, mi-am trimis zbirii în urmărirea fratelui meu, cu ordinul să-l omoare dacă îl vor întâlni. Căci dacă ar fi rămas în viață, l-ai fi numit cu siguranță mare senior peste vreun ținut oarecare, iar el și-ar fi continuat planurile infame, negociind în secret cu muntenii pentru a te trăda. Mai devreme sau mai târziu, aceștia ți-ar fi sărit în spate ca niște tigri și ar fi ucis milioane de hanoheeni! Pe de altă parte, dacă ți-aș fi dezvăluit trădarea lui, ce s-ar fi ales de el, dar și de mine?

16. Pentru a evita această nenorocire, am preferat să fac eu însămi acest sacrificiu care mi-a împovărat inima! Spune-mi acum: mă mai consideri atât de crudă ca și înainte? – Dar încă nu mi-am terminat relatarea. De aceea, ascultă-mă în continuare!”

Author:  1% [ 8.6.2019, 11:08 ]
Post subject:  Capitolul 266

Capitolul 266
Discursul magistral, dar mincinos, al Aglei, pentru a-și justifica acțiunile pline de cruzime.
(29 aprilie 1844)

1. Agla a continuat astfel: „Înainte de a fugi, fratele meu le-a poruncit în secret soțiilor lui să își monteze colegele împotriva ta, ba chiar să te suprime pe tine și pe regele Gurat, astfel încât, atunci când el urma să se întoarcă în Hanoh, în fruntea unei armate imense, să poată pune cât mai ușor mâna pe tron.

2. După cum știm cu toții, această tentativă de sacrilegiu a dat greș! Și ce crezi că au făcut soțiile lui când au aflat că Waltar fusese ucis din ordinul meu? Ei bine, ascultă-mă: ele au făcut jurământul infam de a ne ucide pe toți, pe tine, pe rege și pe mine!

3. Cum și când? – Urmați-mă cu toții în cabinetul secret care a fost locuit de cele șapte soții ale lui Waltar și vă veți convinge cu propriii voștri ochi de adevărul spuselor mele!”

4. După care Agla i-a condus pe toți cei de față în vastul cabinet amintit mai sus, unde a deschis un sertar secret și le-a arătat o cupă de cristal, spunând:

5. „Priviți cu atenție această oribilă cupă! Ea este plină cu ace otrăvite! Spuneți-le servitorilor să aducă un animal și să îi înțepe ușor pielea cu unul din aceste ace otrăvite, ținându-le însă cu cea mai mare precauție! Veți vedea cum biata victimă va muri în scurt timp în chinuri!”

6. Servitorii au adus imediat un vițel pe care l-au înțepat superficial în burtă cu un astfel de ac, iar animalul a intrat imediat în convulsii și a murit aproape instantaneu.

7. Toată lumea a rămas șocată în fața acestui efect cutremurător.

8. Agla a continuat: „Puteți încerca otrava și pe alte animale; veți constata că efectele ei sunt aceleași! La fel, dacă există vreun deținut vinovat de un delict foarte grav, dispuneți aducerea lui aici și înțepați-l cu acul! Veți constata că va muri rapid, ca și cum moartea sa s-ar datora unor cauze naturale!”

9. Atunci, Fungar-Hellan i-a spus reginei: „Agla, de unde știi toate aceste lucruri și cum ți-ai putut da seama de complot? Cum ai reușit să descoperi efectul înspăimântător al acestei otrăvi, de care personal nu am auzit vreodată?”

10. Agla i-a răspuns: „Ei bine, cel care mi-a explicat toate aceste lucruri a fost marele meu prieten și salvator, Drohuit. El s-a apropiat de acele femei, câștigându-le încrederea și părând că este de acord cu complotul lor!

11. După ce mi-a împărtășit ce se întâmpla și după ce m-am convins personal de răutatea acelor femei, inima mea a fost cuprinsă de o puternică dorință de răzbunare. Le-am obligat pe acele femei să vină aici, pretinzând că sunt prietena lor, după care le-am forțat cu ajutorul zbirilor mei să se dezbrace. Am dispus apoi legarea lor de aceste coloane și mi-am potolit setea arzătoare de dreptate, folosindu-mă în acest scop de calitatea mea de regină și de stăpână asupra vieții și morții supușilor mei!

12. Ce termen crezi că au fixat aceste vipere pentru moartea ta? Ei bine, următoarea ta vizită la ele te-ar fi costat viața, caz în care ai fi pățit exact ce a pățit acest animal! Dacă te vei duce în apartamentele acestor zeițe, vei găsi acolo aceleași mici instrumente letale. Îți vei da astfel seama cât de avansat era complotul, dar și motivul care m-a determinat să le ucid pe aceste femei!

13. Dacă dorești să știi de unde provine această otravă, inspectează grădina zeițelor și vei descoperi într-un colț al acesteia, acolo unde se află o căsuță destinată plăcerilor, un arbust al cărui trunchi este acoperit cu picături de sevă, ca niște perle. Ei bine, aceste picături reprezintă chiar această otravă!

14. Cred că nu mai trebuie să-ți aduc și alte dovezi referitoare la motivele care m-au determinat să acționez așa cum am făcut-o, în calitate de cea mai bună prietenă a ta, pentru a dejuca planul perfid al acestor hiene!”

15. Atât Fungar-Hellan cât și regele se aflau într-o stare de șoc, nici unul nemaiștiind ce să creadă.

Author:  1% [ 8.6.2019, 11:09 ]
Post subject:  Capitolul 267

Capitolul 267
Fungar-Hellan îl chestionează pe Drohuit. Răspunsul avizat al căpitanului.
(30 aprilie 1844)

1. După ce și-a mai revenit din starea sa de uimire, Fungar-Hellan l-a privit cu ochii mari pe Drohuit și i-a spus: „Drohuit, s-ar putea ca tu să fii un trimis al zeităților noastre protectoare, ba poate chiar al bătrânului Dumnezeu al mâniei, care nu dă dovadă de bunătate decât atunci când oamenii îi îndeplinesc voința, dar care la cel mai mic semn de nesupunere din partea acestora se înfurie și dorește să distrugă întregul pământ!

2. Da, nu este exclus ca tu să fii trimisul Lui! – La fel de posibil este însă să provii din infernul cel mai de jos, ca slujitor credincios al lui Satan! Mi se pare greu de crezut că ai fi putut descoperi altfel secrete atât de bine ascunse, care mie mi-au scăpat!

3. În acest mare oraș care numără mai mult de un milion de case nu se petrece nimic fără ca eu să fiu informat pe loc! În aceste condiții, mă întreb ce diavol a putut pune la cale un asemenea complot fără ca eu să aflu ceva despre el până când mi-a vorbit Agla?

4. Și cum ai reușit să împiedici această conspirație înspăimântătoare și absolut satanică? Explică-mi toate aceste lucruri și mă voi liniști. Dacă nu vei fi capabil însă, leii, tigrii, hienele, urșii și lupii îți vor deveni singura companie!”

5. Dar Drohuit i-a răspuns: „Prietene, ce tot spui acolo? Cum poți pretinde că știi tot ce se întâmplă în acest mare oraș, zi de zi? Îți spun: tu nu cunoști decât aparența lucrurilor, și nu semnificația lor profundă!

6. Cine ți-ar putea revela ce gândesc eu? Ce mă împiedică pe mine să vorbesc și să acționez astfel încât să dau de bănuit, în timp ce mă gândesc la cu totul altceva, în favoarea ta?

7. Sau invers, ce mă împiedică să vorbesc și să acționez cât se poate de corect în ochii tăi, dar să mă gândesc la trădare, încălcându-ți astfel încrederea exagerată și așa-zisa omnisciență?

8. De pildă, tu nu ai aflat niciodată că zeițele frumuseții cultivă pe ascuns arbuști plini cu otravă într-un colț retras al grădinii lor, pregătind în tot acest timp instrumente letale aparent inofensive, dar cu atât mai periculoase!

9. De ce au făcut acest lucru? – Ei bine, gândește-te la noul impozit pe care li l-ai cerut și la legea care le interzice să rămână însărcinate, și vei înțelege imediat motivele complotului lor!

10. La fel ca și Agla, îți spun și eu: du-te și convinge-te singur, și abia apoi îți vei da seama în ce măsură merit să fiu aruncat la fiarele tale feroce!”

11. Auzind aceste cuvinte, Fungar-Hellan a rămas absolut descumpănit. El a cerut ca întregul grup să se îndrepte către grădina zeițelor pentru a se convinge personal de adevărul celor auzite până în prezent. Drept urmare, grupul s-a pus în mișcare, îndreptându-se către templul iubirii.

Author:  1% [ 8.6.2019, 11:10 ]
Post subject:  Capitolul 268

Capitolul 268
Fungar-Hellan în grădina templului zeițelor. Afirmațiile Aglei și ale lui Drohuit sunt testate. Generalul o suspectează pe Agla. Frumusețea Aglei are câștig de cauză.
(2 mai 1844)

1. Odată ajuns în grădină, Fungar-Hellan a examinat cu atenție tot ce i s-a spus: marea casă goală, templul și grădina propriu-zisă, și a descoperit că afirmațiile lui Drohuit se confirmau. Într-adevăr, el a găsit în locuința zeițelor o mare cantitate de ace otrăvite, care au fost imediat confiscate de către funcționarii săi. A descoperit de asemenea luxuriantul arbust incredibil de veninos care se afla în mijlocul pavilionului de sticlă. Planta avea exact aspectul descris de Agla, iar trunchiul ei era acoperit cu picături de sevă otrăvită.

2. Atunci, Fungar-Hellan le-a poruncit oamenilor săi să distrugă arbustul, ba chiar întregul pavilion!

3. Dar Agla l-a prins pe general de braț și i-a strigat: „Prietene drag! În numele a tot ce îți e mai drag pe lume, te implor: nu distruge pavilionul de sticlă și nu îl deschide cu nici un chip, căci aceste plante au o asemenea natură încât ele reacționează violent dacă dau de aer curat, omorând orice formă de viață pe o distanță de trei leghe împrejur!

4. Dacă dorești să distrugi într-adevăr acest arbust, construiește în jurul lui un rug alcătuit din copaci plini cu rășină și dă-i foc! Numai în acest fel vei putea extermina această plantă fără nici un risc!”

5. Aceste explicații referitoare la maniera corectă de distrugere a arbustului veninos l-au înmărmurit pe Fungar-Hellan. El a fixat-o pe Agla cu cea mai mare atenție și i-a spus:

6. „Ce tot spui acolo, femeie? De unde cunoști atât de bine efectele acestui arbust, de parcă l-ai fi creat tu însăți?

7. Într-adevăr, chiar dacă ai avea cele mai bune intenții la adresa mea, dacă ceea ce spui despre natura acestei plante se adeverește, acest lucru te face să devii foarte suspectă în ochii mei! Cine știe dacă nu cumva tu însăți ai plantat acest arbust infernal?

8. Îți mai acord un scurt răgaz! Încearcă să te disculpi de suspiciunea justificată ce apasă asupra ta! În caz contrar, vei regreta amarnic! Haide, dezbracă-te, astfel încât să nu poți disimula în nici un fel adevărul! De acum înainte nu mă vei mai putea înșela, căci îndoielile mele în ceea ce te privește nu au făcut decât să crească! Nu vei putea obține niciodată de la Fungar-Hellan tot ce dorești, ca și cum el ar fi lipsit de minte!”

9. Această somație nu a făcut-o pe Agla să-și piardă sângele rece. Ea s-a mulțumit să îi spună generalului: „Bine, mă voi dezbrăca, dar nu aici, în această casă pestilențială, ci într-una din camerele fostelor zeițe!”

10. Drept urmare, întregul grup s-a îndreptat către una din camerele casei locuite cândva de zeițe.

11. Atunci, Agla s-a dezbrăcat, precum îi poruncise Fungar-Hellan.

12. Nimic nu l-ar fi putut orbi mai tare decât această scenă pe general, care era foarte senzual. Abia în acel moment i s-au dezvăluit în întregime farmecele ieșite din comun ale acelei femei de o frumusețe extraordinară, care exercita o fascinație atât de mare asupra bărbaților încât unii dintre cei de față chiar și-au ieșit din minți, iar cinci dintre ei au căzut la pământ, morți.

13. Cât despre Fungar-Hellan, acesta a uitat complet de suspiciunile sale. Căci, la fel cum răsăritul soarelui risipește ceața din văi, frumusețea excesivă a corpului gol al Aglei i-a risipit complet orice bănuială bietului general.

14. Drept urmare, el nu i-a mai cerut nimic altceva decât iubirea ei, promițându-i că va face tot ce-i va sta în puteri pentru a deveni demn de ea.

15. Agla a apreciat cu atât mai mult această victorie cu cât se aflase pe marginea prăpastiei, scăpând ca prin urechile acului.

16. Marii perdanți ai acestui deznodământ erau Gurat și Drohuit, care au fost nevoiți să asiste neputincioși la derularea evenimentelor. Dar ce mai puteau face ei decât să-l felicite pe Fungar-Hellan?

17. Acest episod a pus capăt anchetei conduse de general. Fungar-Hellan a condus-o pe Agla la palatul lui, luând-o de soție, cu toate onorurile care îi erau datorate. Cât despre Drohuit și Gurat, aceștia s-au întors și ei la casele lor, cu fețele posomorâte.

Author:  1% [ 8.6.2019, 11:10 ]
Post subject:  Capitolul 269

Capitolul 269
Drohuit și Gurat le povestesc concubinelor lor ce s-a întâmplat. Fuga ratată. Reconcilierea.
(3 mai 1844)
1. Ajunși la palat, Drohuit și Gurat au fost primiți de concubinele lor, care i-au întrebat cum au decurs lucrurile cu teribila Agla.

2. Drohuit le-a răspuns: „Foarte rău, dragele mele, foarte rău! Agla a rupt legătura maritală care o lega de regele nostru plin de bunătate și și-a dăruit inima lui Fungar-Hellan, ca și cum ar fi fost celibatară! Cât despre acel blasfemiator al drepturilor sacre ale regelui, acesta și-a văzut visul cu ochii! Să sperăm că privilegiul de care se bucură astăzi îi va aduce tot atâtea avantaje câte i-a adus regelui nostru! Nu-i pot dori altceva!

3. În ceea ce mă privește, am fost un măgar cum nu mai există altul pe pământ, căci mi-am riscat inutil viața pentru acest monstru infernal! Dacă aș fi denigrat-o în fața lui Fungar-Hellan, cu siguranță Agla nu ar mai fi astăzi în viață! Am fost însă suficient de stupid pentru a-i lăuda calitățile, spălându-i toate păcatele și prezentându-i-o generalului ca și cum ar fi fost imaculată!

4. Drept recompensă, ne-a întors amândurora spatele, mie și regelui, și nu ar fi exclus să trecem în scurt timp pe lumea cealaltă, grație unei mici înțepături de ac. La fel de bine, ne-ar putea cere amândurora să părăsim pentru totdeauna orașul Hanoh și să ne căutăm sălaș printre tigri, hiene și urși! – Ce zici, Gurat, am dreptate sau nu?”

5. Gurat i-a răspuns: „Prietene, dacă ar depinde numai de mine, aș zice că cel mai bun lucru pe care l-am putea face ar fi să ne strângem toate comorile și să părăsim orașul chiar în această noapte; căci cred că mâine va fi deja prea târziu!

6. De aceea, eu zic să îi chemi pe toți servitorii mei și să le dai instrucțiunile necesare, sub jurământul secretului cel mai deplin! O sută de cămile ne vor transporta averea, alte o sută proviziile de care vom avea nevoie pentru drum, și o ultimă sută ne va transporta pe noi înșine și pe oamenii noștri într-un colț cât mai îndepărtat al pământului. Căci de acum înainte nu vom mai avea zile în acest mare regat!

7. Poporul este îndobitocit la culme, iar cei care îl conduc nu fac decât să mintă, dând dovadă de viclenie, de șiretenie, de ipocrizie și de egoism politic. Oricum, adevăratul suveran al Hanohului este dușmanul nostru și ne va dușmăni cu atât mai mult sub influența ferocei Agla, care ne va urî de moarte dacă va vedea că nu suferim din cauza pierderii ei!”

8. În acest moment, Drohuit s-a uitat pe fereastră și, spre marea sa uimire, i-a văzut pe Agla și pe Fungar-Hellan apropiindu-se de palat. El i-a atras imediat atenția regelui asupra acestui fapt.

9. Văzându-i pe cei doi apropiindu-se, regele a strigat disperat: „Pe toți zeii! Suntem pierduți!”

10. Dar Drohuit, care le-a poruncit între timp femeilor să se retragă, i-a declarat lui Gurat: „Prietene, de acum înainte cuvântul nostru de ordine va fi: viclenie contra cruzime! Haide să ne destrămăm rapid hainele, să ne aruncăm la pământ și să începem să ne lamentăm din răsputeri – și te asigur că totul se va sfârși cu bine!”


11. Gurat nu a mai stat mult gânduri și cei doi au reușit să-și intre perfect în roluri. Nici nu au apucat să se zvârcolească de câteva ori pe jos că regina și generalul au intrat pe marea poartă. Plină de blândețe, Agla s-a îndreptat mai întâi către Gurat și l-a întrebat ce s-a întâmplat.

12. Prinzând curaj, acesta i-a răspuns: „O, Agla, Agla, creatură divină! Îmi lipsești atât de mult încât mă consum de durere! Știu că trebuia să te las să pleci, dar inima mea, ah, sărmana mea inimă nu reușește să se despartă de tine!”

13. Atunci, Agla l-a consolat pe Gurat spunându-i: „Nu mai plânge! Iată, sunt din nou alături de tine! Voi rămâne în compania ta și te voi iubi cu toată afecțiunea de care sunt în stare. Cât despre Fungar-Hellan, acesta rămâne prietenul nostru cel mai intim!”

14. Auzind aceste cuvinte, Gurat s-a ridicat și s-a aruncat la gâtul Aglei și al lui Fungar-Hellan, după care l-a ajutat și pe Drohuit să se ridice de la sol.[/align]

Author:  1% [ 8.6.2019, 11:11 ]
Post subject:  Capitolul 270

Capitolul 270
Discursul ipocrit al lui Drohuit. Satanica Agla cade în capcana întinsă de acesta. Recompensa generalului și a lui Drohuit sunt cele două surori ale Aglei.
(4 mai 1844)

1. Când Drohuit a părut să-și mai revină din disperarea sa prefăcută (demonstrație care i-ar fi făcut cinste chiar și celui mai genial actor), el s-a îndreptat cu timiditate către Agla, i-a sărutat rochia, după care l-a salutat pe Fungar-Hellan cu cel mai profund respect, spunându-i:

2. „Văzând că Gurat s-a prăbușit într-o disperare fără margini, i-am spus pentru a-l liniști: ‚Prietene, lasă-mă să te consolez! Ai încredere în zei și în prietenul cel mai sincer și mai nobil pe care îl ai! Bazează-te pe iubirea celestei Agla la fel cum te-ai baza pe un bloc de marmură și te vei convinge în curând că lucrurile stau cu totul altfel decât ți se pare ție, în imensa ta durere!’ Dar cuvintele mele au rămas fără nici un efect, căci el a continuat să se poarte ca un apucat.

3. După o vreme, i-am prins mâna în mâna mea și i-am spus: ‚Prietene, rege al acestui măreț regat, Gurat, ascultă-mă! Te înșeli în totalitate comparând caracterul nobil al celestei Agla cu caracterele noastre! Căci ea este o fiică a unui locuitor al munților sacri ce au fost populați cândva cu primii oameni de pe acest pământ, în timp ce noi nu suntem decât niște oameni simpli, de fapt, niște biete umbre ale umanității!

4. De aceea, trebuie să ne comportăm exact ca niște umbre în raport cu Agla, căci numai ea are o natură cu adevărat umană. Noi suntem niște sărmane umbre generate de soarele care apune și doar ne imaginăm că avem un caracter măreț, în timp ce prin comparație cu cel al Aglei nu însemnăm nimic!

5. Dacă dorim să aspirăm măcar către statutul de oameni adevărați, tot ce trebuie să facem este să o urmăm pe Agla ca niște umbre, fără să ne gândim însă vreodată că ea s-ar putea coborî la nivelul nostru!’

6. După ce a auzit aceste cuvinte, Gurat s-a mai calmat întrucâtva, dar suferea încă foarte intens, așa că a căzut în scurt timp într-o stare de tristețe care nu părea să aibă limite. Din când în când striga: ‚Agla este inima mea, iar Fungar-Hellan capul meu! Nu mă pot lipsi de nici unul dintre ei fără a-mi pierde viața; și totuși, îmi este limpede că nu îi pot avea pe amândoi! Fie o primesc înapoi pe Agla, fie pe Fungar-Hellan!’

7. Văzând cât de deșarte au rămas eforturile mele de a-l consola, am căzut eu însumi într-o stare de melancolie profundă!”

8. Ca răspuns la acest discurs improvizat și sută la sută mincinos, Agla s-a apropiat emoționată de oratorul încă aparent bulversat, i-a luat mâna, i-a apăsat-o pe pieptul ei și i-a spus:

9. „Te-ai dovedit un prieten credincios și te-ai bucurat întotdeauna de indulgența mea, dar niciodată nu am bănuit până acum că ne poți purta o asemenea fidelitate, mie, regelui și lui Fungar-Hellan! De aceea, te voi recompensa așa cum nimeni nu a fost recompensat vreodată până acum, în acest oraș!

10. Iată: eu mai am încă două surori, a căror frumusețe nu este cu nimic mai mică decât a mea! Le voi chema aici și îți voi dărui una ție și pe cealaltă lui Fungar-Hellan, astfel încât eu să pot rămâne soția lui Gurat. În acest fel, relația noastră de prietenie se va consolida și nimeni nu o va mai putea rupe vreodată!”

11. Într-adevăr, această propunere a avut darul să îi satisfacă pe toți, iar Agla a trimis de îndată mesageri în căutarea celor două surori ale ei, care locuiau încă în munții sacri.

Author:  1% [ 8.6.2019, 21:50 ]
Post subject:  Capitolul 271

Capitolul 271
Întâlnirea caravanei trimisă de Agla cu păstorii lui Mahal, tatăl reginei.
(6 mai 1844)

1. O caravană alcătuită din o mie de oameni a fost trimisă imediat în munți, cu misiunea de a le aduce pe cele două surori ale Aglei, care se numeau Pira și Gella.

2. La jumătatea drumului, caravana a ajuns pe o pajiște superbă pe care câțiva păstori își pășteau oile și caprele, apărându-le de animalele sălbatice. Păstorii își construiseră colibe și erau înarmați cu săbii, praștii și sulițe.

3. Șeful caravanei l-a întrebat pe unul din păstori dacă le cunoștea pe cele două fiice ale unui oarecare Mahal, respectiv pe Pira și pe Gella.

4. Păstorul i-a răspuns: „De unde veniți voi și cum se face că le cunoașteți pe frumoasele fete ale stăpânului nostru? De fapt, el a avut trei fiice și doi fii, dar a fost nevoit să îl trimită pe unul din băieți în ținuturile de la șes, pentru a propovădui acolo penitența și pentru a obține iertarea păcatelor oamenilor în fața lui Dumnezeu, respectiv pentru a le anunța iminenta judecată a Domnului dacă oamenii nu doreau să se căiască. Acest fiu nu s-a mai întors însă acasă.

5. La fel ca și în cazul lui, una din frumoasele sale fiice a dispărut fără urmă. Nimeni nu știe ce s-a ales de cei doi. Cine știe dacă fata nu a căzut în mâinile vreunei caravane ca a voastră, căzând astfel victimă celor de la șes! De aceea, spuneți-ne mai întâi de unde veniți și cine v-a trimis aici; abia apoi vă vom comunica unde se află Pira și Gella!”

6. Șeful caravanei i-a răspuns păstorului: „Ascultați-mă, cinstiți păstori ai stăpânului vostru! Cea care ne-a trimis la voi a fost Agla însăși, cu scopul de a le conduce la ea pe surorile sale! Agla a ajuns marea regină a ținuturilor de la șes și domnește cu o putere nelimitată asupra unei jumătăți a acestei planete! Noi înșine suntem servitorii ei. Fratele ei Waltar a murit, dar nimeni nu știe cum. Cert este că i-am văzut capul îmbălsămat într-o urnă de cristal expusă la templul marii zeițe Naeme”.

7. Atunci, primul păstor a spus: „Mi-am dat seama că ai spus adevărul! De aceea, puteți rămâne aici până mâine, când Mahal va veni cu cele două fiice ale sale și veți putea discuta personal cu el.

8. Dacă va afla din gura voastră că Agla a devenit o mare regină a unui oraș de la șes despre care noi nu știm nimic, va dori desigur să vă însoțească pentru a-și vizita fiica pe care a deplâns-o atâta vreme, crezând-o pierdută pentru totdeauna!”

9. Caravana a rămas așadar peste noapte alături de păstori, așteptând venirea lui Mahal și a celor două fiice ale sale, în dimineața următoare.

Author:  1% [ 8.6.2019, 21:51 ]
Post subject:  Capitolul 272

Capitolul 272
Ritualul devoțional matinal al păstorilor. Cuvintele Celui Preaînalt care le sunt adresate. Caravana se întâlnește cu Mahal și cu fiicele sale.
(7 mai 1844)

1. În timpul nopții, păstorii au fost nevoiți să se lupte, ca de obicei, cu animalele sălbatice care i-au atacat cu violență. Când soarele a început să răsară, ei au căzut însă în genunchi, slăvindu-L pe Dumnezeu și mulțumindu-i că i-a apărat și de această dată de ferocele fiare. În final, ei L-au rugat să le acorde și de acum înainte grația Lui.

2. Atunci, o voce s-a auzit din cer, la fel ca un tunet, spunând: „Conduceți această turmă bogată acasă și închideți-o în staulul slujitorului Meu Noe! Căci fratele său Mahal nu va mai avea nevoie de acum înainte de această turmă! El a luat astăzi decizia de a coborî împreună cu fiicele sale în ținuturile blestemate de la șes, pentru a-și încerca acolo norocul!

3. Noe vă va da de muncă, așa cum îi voi indica Eu. Dacă veți executa voința Mea, făcând ceea ce vă va cere Noe, nu veți simți mânia Mea în ziua judecății. Dacă veți murmura însă executând această sarcină, în momentele din urmă îmi veți simți mânia și vă veți blestema zilele! Așa să fie!”

4. După ce vocea a tăcut, păstorii au căzut cu fețele la pământ și s-au închinat lui Dumnezeu.

5. După ce s-au ridicat de la sol, șeful caravanei l-a întrebat pe unul dintre ei ce a însemnat acea voce ca un tunet și dacă a înțeles ce spunea ea, de vreme ce toți au ascultat-o cu atâta atenție.

6. Păstorul i-a răspuns: „Zgomotul pe care l-ați auzit nu a fost un tunet obișnuit, căci tunetele nu pot fi auzite atunci când cerul este perfect senin! Ceea ce ați auzit a fost vocea lui Dumnezeu, care ne-a vorbit și ne-a cerut să îndeplinim o anumită misiune. Ea ne-a avertizat că Mahal, cel care a fost stăpânul nostru până în prezent, va înceta să ne mai fie stăpân de acum înainte, căci se va stabili în ținuturile blestemate de la șes pentru a-și căuta acolo norocul. Dacă mai rămâneți aici, îl veți întâlni cu siguranță, împreună cu fiicele sale!”

7. După care păstorii au început să adune turma pentru a se îndrepta către Noe și au părăsit locul. Membrii caravanei au așteptat până seara, dar Mahal nu a apărut.

8. Atunci, șeful caravanei a spus: „De ce am fost atât de proști să-i lăsăm să plece pe acei păstori? Cine știe dacă nu cumva l-au atacat pe Mahal, dacă s-au întâlnit într-adevăr cu el? Cel mai bine este să o pornim la drum, pentru a-i ieși în cale. Poate că are nevoie de ajutorul nostru!”

9. După aceste cuvinte, caravana s-a pus din nou în mișcare, îndreptându-se către culmile muntoase.

10. După trei ore de mers, ei au zărit un întreg grup de oameni care se îndrepta către ei, în mijlocul cărora se afla Mahal, înconjurat de cele două fiice ale sale și de fiul său. După ce au aflat cu cine au de-a face, membrii caravanei i-au povestit lui Mahal tot ce trebuia să știe.

11. Aflând motivul venirii caravanei, Mahal și-a concediat escorta și a coborât vesel la șes, împreună cu străinii.

Author:  1% [ 8.6.2019, 21:51 ]
Post subject:  Capitolul 273

Capitolul 273
Mahal și caravana care îl însoțește ajung la templul iubirii. Marea recepție de la palatul regal.
(8 mai 1844)

1. Drumul care cobora din munți, aflat în stare proastă, căci era foarte rar frecventat, conducea direct către grădina zeițelor frumuseții și în apropiere de templul deschis. De aceea, călătorii noștri au trebuit să treacă prin această grădină funestă și în apropiere de edificiul cu pricina.

2. După aflarea evenimentelor care s-au petrecut în acest loc, vizitatorii templului erau mai numeroși ca oricând. Nu-i de mirare că membrii caravanei, mânați de curiozitate, și-au propus să urmeze și ei mulțimea, pentru a vedea ce se întâmplă acolo.

3. Dar șeful caravanei i-a spus lui Mahal: „Onorate bătrân și ilustru părinte al marii noastre regine! Ne-ar lua o oră ca să trecem prin toată această mulțime pentru a ne apropia astfel de templu! Deocamdată, nu dispunem de acest timp!

4. De aceea, mulțumește-te pentru moment să privești templul de departe. Dacă vei dori să îl vezi mai îndeaproape, o vei putea face fără probleme în compania regelui, căci atunci când apare acesta, poporul se retrage imediat și îi face cu respect loc!”

5. Mahal s-a mulțumit cu aceste explicații și a continuat să urmeze caravana.

6. Ajuns în oraș, uimirea sa nu a mai cunoscut limite. El s-a oprit în fața fiecărui palat, scufundat într-o stare de minunare din care nu mai reușea să iasă.

7. Cât despre copiii săi, aceștia erau de-a dreptul extaziați. Fiul său, pe nume Kisarell, întreba fără încetare dacă toate acele opere erau făcute de oameni.

8. Cele două fiice erau la fel de fascinate văzând toate mărfurile expuse pe tarabe și întrebau la tot pasul cui aparțineau acele lucruri minunate și dacă le puteau lua cu ele.

9. Șeful caravanei nu mai contenea cu explicațiile și a oftat ușurat atunci când, după patru ore, a reușit să ajungă la palatul regal.

10. Când caravana s-a oprit, regele, regina, Fungar-Hellan și Drohuit le-au ieșit în întâmpinare oaspeților, primindu-i cu cea mai mare amabilitate și conducându-i în interiorul reședinței regale.

11. Mahal era atât de fericit datorită faptului că și-a regăsit fiica preferată în circumstanțe atât de favorabile, după ce o plânsese atât de mulți ani, încât nu mai putea pronunța nici un singur cuvânt.

12. Cât despre Fungar-Hellan, acesta a început imediat să-i facă curte Pirei, pe care a plăcut-o din primul moment. El i-a pus numeroase întrebări, la care frumoasa Pira a răspuns cu toată naivitatea, fapt care l-a încântat pe general.

13. La fel, Drohuit și-a găsit fericirea alături de frumoasa Gella.

14. La rândul ei, Agla trecea când în brațele părintelui ei, când în cele ale fratelui său, fiind incapabilă să mai spună ceva, atât de fericită era.

15. Gurat a poruncit pe loc un festin somptuos și i-a îmbrăcat pe loc pe noii veniți cu haine regale.

16. Așa a fost primită această familie la Hanoh.

Author:  1% [ 8.6.2019, 21:52 ]
Post subject:  Capitolul 274

Capitolul 274
Hainele indestructibile ale lui Mahal. Încăpățânarea sa de a nu renunța la ele.
(9 mai 1844)

1. După ce meșterii-croitori au adus hainele regale, Gurat l-a rugat pe Mahal să își schimbe veșmintele de muntean cu cele confecționate dintr-o stofă mai moale.

2. Mahal și-a amintit însă de Dumnezeu și a spus: „Stimatul meu ginere! Eu am ajuns la o vârstă înaintată și am supraviețuit multor regi ai ținuturilor de la șes!

3. Fratele meu Noe a cunoscut epoca lui Lameh, iar eu pe cea a lui Uraniel, care i-a succedat lui Tubal-Cain. Au urmat apoi consiliul celor o mie și Ohlad, care a făcut cândva parte din consiliu și care a redeschis templul lui Lameh.

4. Această haină care îmi acoperă nuditatea mi-a folosit secole la rând și este practic indestructibilă, căci a fost țesută din materialul pe care li l-a dat însuși Iehova primilor oameni de pe pământ! De câtă ingratitudine aș da dovadă față de Dumnezeu dacă m-aș despărți de acest veșmânt care mi-a protejat corpul de căldură și de frig timp de aproape cinci secole, pentru a îmbrăca acest veșmânt regal atât de moale!

5. Desigur, haina mea nu este somptuoasă și nu are nici un fel de strălucire, dar este infinit mai prețioasă pentru mine decât toate veșmintele voastre țesute din fir de aur și pline de pietre prețioase! Căci veșmintele voastre se murdăresc și trebuie curățate, în timp ce haina pe care o port de mai bine de 400 de ani nu se murdărește niciodată și îmi păstrează intactă puritatea corpului!

6. De aceea, nu voi îmbrăca niciodată o haină care se murdărește și o voi păstra pe cea pe care o port, care nu numai că nu se murdărește, dar distruge chiar și impuritățile corporale, asigurându-i trupului meu sănătatea de care are nevoie!”

7. Gurat s-a minunat în fața acestei încăpățânări și a întrebat-o în taină pe Agla ce trebuie să facă.

8. Aceasta i-a răspuns: „Lasă-l să facă ce vrea! Eu una îl cunosc bine; dacă refuză astăzi să facă ceva, a doua zi se răzgândește și face ce îi spui tu! Acum face caz de bătrânul Dumnezeu, dar după ce îi trece această fază, păcătuiește la fel ca noi toți!

9. Până una alta, nu mai pomeni nimic de acest subiect, dacă nu dorești să se încăpățâneze și mai tare! Diseară, lasă-i însă veșmintele albe pe marginea patului, iar mâine și le va pune din proprie inițiativă, dacă nu direct pe piele, cel puțin deasupra hainei sale indestructibile!”

10. Gurat a întrebat-o de asemenea în secret dacă tot ce i-a povestit tatăl său despre viața sa de dinainte și despre haina sa este adevărat.

11. Agla i-a răspuns: „Îl poți crede întru totul pe cuvânt; căci avea deja 400 de ani când și-a luat pentru prima oară o soție! De altfel, îți poți da seama de acest lucru numai privindu-ne pe noi, copiii lui, care avem vârsta pe care o au bătrânii voștri, dar nu ne-am pierdut înfățișarea de adolescenți!”

12. „Așa este, i-a spus Gurat. Acum îl cred întru totul! Să înțeleg că haina sa este responsabilă pentru această longevitate?”

13. Agla i-a răspuns: „Nu, adevărata cauză este bătrânul Dumnezeu, care este singurul Dumnezeu care există și în afara căruia nu mai există nici un alt zeu! – Gata însă cu acest subiect, căci masa este deja servită! Mâine vei învăța să o cunoști pe adevărata ta Agla! Până atunci, să ne îndreptăm către sala de mese!”

Author:  1% [ 8.6.2019, 21:53 ]
Post subject:  Capitolul 275

Capitolul 275
Mahal și familia lui la masa regală. Mahal întreabă unde este Waltar. Răspunsul evaziv al Aglei. Mahal se îmbracă cu hainele regale.
(10 mai 1844)

1. După aceste cuvinte, întregul grup s-a așezat la masă, în fața unor bucate foarte sofisticate. Singur Mahal a mâncat foarte puțin, căci cerul gurii sale nu era obișnuit cu asemenea bucate, iar stomacul lui robust de muntean încă și mai puțin.

2. În schimb, Pira și Gella s-au desfătat pur și simplu, căci curiozitatea le-a mânat să încerce din fiecare fel câte puțin.

3. După masă, oaspeții s-au întreținut cu gazdele lor și seara a trecut repede, într-o atmosferă de prietenie și bună dispoziție.

4. Singur Mahal a pus o serie de întrebări legate de Waltar, la care Agla a răspuns foarte evaziv, astfel încât tatăl ei nu a înțeles nimic concret.

5. În taină, Agla a dispus trimiterea unor servitori în grădina templului pentru a ascunde capul lui Waltar, mai precis pentru a-l cimenta într-o nișă a zidului de incintă al grădinii cât mai îndepărtat posibil, sub legământul unei tăceri absolute, a cărei încălcare era pasibilă de pedeapsa cu moartea.

6. În dimineața zilei următoare, ordinul reginei a fost executat până la ultimul detaliu și în cel mai mare secret, căci servitorii Aglei și-au spus: „Trebuie să îi ascultăm cu strictețe ordinele! Dacă nu l-a scutit nici măcar pe propriul ei frate, nu ne va scuti nici pe noi de pedeapsă! De aceea, va trebui să păstrăm o tăcere absolută!”

7. După ce s-au întors la palat, servitorii i-au explicat în detaliu Aglei ce au făcut și cum i-au ascuns capul lui Waltar.

8. Agla i-a recompensat și le-a poruncit încă o dată să tacă, inclusiv în fața regelui, a lui Drohuit și a generalului.

9. Servitorii i-au jurat pe tot ce aveau mai sacru că vor păstra tăcerea, după care au plecat la treburile lor.

10. Când toată lumea s-a reunit din nou în marea sală, cu toții au remarcat absența lui Mahal.

11. Au plecat imediat să îl caute.

12. Când au intrat în camera lui, l-au găsit încercând noile sale haine regale, pe deasupra veșmântului său indestructibil.

13. Mahal a fost felicitat din toate părțile și cu toții s-au grăbit să îl complimenteze în sala de mese, unde îi aștepta deja un mic dejun excelent.

14. Începând din acea zi, întreaga familie venită din munții sacri era îmbrăcată cu veșmintele regale, care le-au plăcut tuturor peste măsură.

Author:  1% [ 8.6.2019, 21:54 ]
Post subject:  Capitolul 276

Capitolul 276
Fungar-Hellan le cere de soții pe ambele surori. Generalul face un schimb cu Drohuit, care devine rege și o obține pe Agla drept soție.
(11 mai 1844)

1. După masa de dimineață, Fungar-Hellan s-a ridicat și i-a spus Aglei: „Agla, reprezentantă sublimă a frumuseții feminine ideale pe acest pământ! În afară de tine, singurele care îți egalează frumusețea sunt surorile tale! Gella îmi place la fel de mult ca Pira și nu reușesc să fac o alegere între ele!

2. Ca să fiu absolut sincer cu tine, aș prefera să le iau pe amândouă de soții, nu doar pe una singură! Dacă Drohuit mi-ar da aprobarea sa, ar găsi în mine un prieten devotat pentru totdeauna. Oricum, această decizie îi aparține numai lui!”

3. Auzind aceste cuvinte, Agla s-a întors către Drohuit și i-a spus la ureche: „Ai auzit ce dorește Fungar-Hellan, dragul meu Drohuit? Care este răspunsul tău?”

4. Drohuit i-a răspuns: „Am auzit, din păcate, dar ce pot face? Tot ce pot face este să renunț la o mireasă pe gustul meu din motive pur politice, mulțumindu-mă cu acest fruct amar și mimând satisfacția în fața acestui joc murdar! Singurul lucru care m-ar putea consola în fața acestei pierderi, o, divină Agla, ar fi certitudinea iubirii tale! În caz contrar, aș fi absolut disperat!”

5. Auzind aceste cuvinte din gura căpitanului ei preferat, care i s-au părut balsam pe rană, Agla i-a spus acestuia: „Da, Drohuit, îți vei găsi de o mie de ori consolarea în brațele mele! Acum, du-te însă la Fungar-Hellan și acordă-i ceea ce își dorește, și te asigur că totul se va termina cu bine!”

6. Drohuit s-a ridicat de la masă, s-a dus la general și i-a spus: „Prietene, sincer să fiu, aștepți foarte mult de la mine! Îmi propui să o sacrific pe aceea în schimbul căreia aș fi dispus să renunț la o lume întreagă! Pentru a-ți demonstra însă că tu reprezinți pentru mine mai mult decât întreaga lume, sunt dispus să accept acest sacrificiu de dragul prietenului meu intim, mai mare și mai puternic decât mine! În consecință, ți-o cedez pe aleasa inimii mele, mânat de un elan care provine din străfundurile acestei inimi, și te binecuvântez cu toată forța fericirii care credeam că îmi aparține deja!”

7. Auzind aceste cuvinte, Fungar-Hellan l-a luat în brațe pe Drohuit și l-a sărutat, spunându-i: „Drohuit, adevăr îți spun: acest sacrificiu îți va aduce avantaje la care nimeni nu a visat vreodată în întreaga lume; acest lucru este la fel de adevărat cum este faptul că eu mă numesc Fungar-Hellan și că dețin întreaga putere în mâinile mele!

8. Până atunci, îți spun un singur lucru: Drohuit, tu ești adevăratul rege, iar Gurat nu este decât un simplu figurant! În consecință, Agla îți aparține de drept! Lasă-l pe Gurat, care a îmbătrânit și a devenit slab, să se bucure de luxul lui și să reprezinte puterea regală în fața poporului. În ceea ce privește însă adevărata putere, aceasta ne va aparține nouă, mie și ție!

9. Aceasta este răsplata pentru datoria pe care o am față de tine și pe care ți-o acord în avans; viitorul îți va arăta ce îți va aduce!”

10. După aceste cuvinte, cei doi prieteni s-au îmbrățișat încă o dată. Drohuit a fost cât se poate de mulțumit cu promisiunea primită în schimbul sacrificiului său și a plecat imediat să o informeze pe Agla.

11. Atunci, Agla i-a luat mâna lui Drohuit, a apăsat-o la pieptul ei și i-a spus: „Acum, dorința mea cea mai intimă s-a îndeplinit! Tu îmi aparții!”

Author:  1% [ 8.6.2019, 21:55 ]
Post subject:  Capitolul 277

Capitolul 277
Mahal solicită să fie informat. Răspunsul Aglei. Mahal este pus la curent cu situația infernală din Hanoh.
(13 mai 1844)

1. Se pare însă că la urechile lui Mahal au ajuns zvonuri legate de ceea ce se întâmpla și de faptul că ambele fiice ale sale erau promise unui singur bărbat. De aceea, el s-a îndreptat în grabă către Agla și i-a cerut explicații.

2. Agla i-a spus: „Ascultă-mă, dragul meu părinte! În munții noștri arizi era natural ca tu să decizi dacă și cu cine se puteau mărita fiicele tale, dar aici există o cu totul altă ordine a lucrurilor și va trebui să fii de acord cu ceea ce decid principalii trei potentați ai acestui regat.

3. Unul din acești potentați este exact cel care dorește să le ia de soții pe fiicele tale, iar aceasta este o mare șansă deopotrivă pentru ele și pentru mine. Al doilea potentat sunt chiar eu, fiica ta Agla, care sunt regina acestui mare oraș și a întregului regat, iar cel de-al treilea este Drohuit, acest tânăr înalt care vorbește cu Fungar-Hellan, șeful suprem al marilor preoți.

4. Încearcă să întreții relații de prietenie constante cu acești potentați dacă dorești să te bucuri de o viață agreabilă și fără griji. În caz contrar, s-ar putea să te confrunți cu mari dificultăți, chiar dacă ești tatăl meu! De aceea, păstrează tăcerea și afișează o bucurie cât mai mare în fața lui Fungar-Hellan pentru faptul că le-a ales pe ambele tale fiice pentru a-i fi soții, căci prin această alegere, câștigi și tu ca importanță în această țară!”

5. După ce a ascultat cuvintele Aglei, Mahal a început să-și cam dea seama ce se întâmpla în această casă. Gânditor, el s-a scărpinat după urechi și i-a șoptit cu voce joasă Aglei:

6. „Înțeleg ce vrei să spui și voi încerca să mă integrez în acest joc murdar, dar asta numai de dragul tău! Spune-mi însă: dacă tu, Fungar-Hellan și Drohuit sunteți primii trei potentați ai regatului, la ce mai folosește regele? Și ce se va întâmpla cu fiul meu Kisarell?”

7. Agla i-a răspuns: „Prietenia care îl leagă pe regele Gurat de Fungar-Hellan nu este una foarte profundă. Pe de altă parte, regele este foarte stupid! El poartă hainele regale și mimează rolul de rege, dar nu dispune de nici o putere! Drohuit este adevăratul suveran, iar eu sunt soția lui. În consecință, pe el va trebui să-l asculți de acum înainte!”

8. Încă o dată, Mahal și-a întrebat fiica: „Dacă așa stau lucrurile, la ce mai folosește puterea lui Dumnezeu? Nu îi cereți niciodată sfatul?”

9. Agla și-a indicat cu degetul propria frunte și i-a spus: „Iată, aici se află toate sfaturile lui Dumnezeu! Aceasta este partea pe care omul trebuie să și-o dezvolte și după ea trebuie să se ia el, caz în care acționează cu siguranță în conformitate cu sfaturile lui Dumnezeu, cel care l-a creat și care i-a dăruit pentru totdeauna acest cap! – Cunoști tu o cale mai bună?”

10. De data aceasta, Mahal a tăcut, dându-și în sfârșit seama că în ținuturile de jos domnea infernul cel mai deplin.

11. Cât despre Agla, aceasta s-a îndreptat glonț către general și a început o conversație de taină cu el.

Author:  1% [ 8.6.2019, 21:56 ]
Post subject:  Capitolul 278

Capitolul 278
Kisarell este numit șef al gărzilor pieței palatului. Profeția lui Mahal. Supărarea lui Mahal cauzată de moartea lui Waltar.
(14 mai 1844)

1. Convorbirea secretă dintre Agla și Fungar-Hellan avea drept scop numirea lui Kisarell într-o funcție publică oarecare. Generalul i-a propus reginei să îl numească pe fratele ei șef al gărzilor pieței palatului, post care i-ar fi deschis o mulțime de posibilități de avansare, care i-ar fi permis să avanseze în poziții din ce în ce mai înalte, în cazul în care ar fi făcut dovada unui talent real.

2. Auzind această propunere, Agla s-a grăbit către tatăl ei pentru a-i împărtăși noua veste și i-a spus: „M-ai întrebat mai devreme ce se va întâmpla cu fiul tău. Ei bine, pot să-ți spun că a fost numit deja șef al gărzilor pieței palatului, un post întru totul onorabil! Dacă își va exercita această funcție într-o manieră onorabilă și dacă va dobândi cunoștințe strategice profunde, va putea avansa treptat către poziții din ce în ce mai înalte! Ești mulțumit de această numire atât de avantajoasă pentru Kisarell?”

3. Mahal i-a răspuns: „Ascultă, fiica mea! Sunt întru totul satisfăcut, dar doresc să îți spun ceva. Sunt convins că nu ai uitat complet de Dumnezeul lui Adam, al lui Seth și al lui Enoh. De aceea, doresc să-ți transmit un lucru pe care toți locuitorii din munți îl cunosc.

4. Voi aceștia, marii potentați ai regatului, nu ar trebui să vă faceți prea mari iluzii în ceea ce privește proiectele voastre și avantajele de care vă bucurați, căci orice om cu bun simț care examinează starea de lucruri din regatul vostru își dă cu ușurință seama că nu veți mai putea exista mult timp, dat fiind că v-ați întors cu totul fețele de la Dumnezeu și că ați căzut într-o idolatrie totală, care venerează ființa umană mai presus de orice și pune pe primul loc cultul cel mai obscur al lumii, care nu are nimic de-a face cu doctrina sfântă a Domnului.

5. Adevăr îți spun: peste numai 17 ani nu va mai exista nici o urmă din grandoarea voastră și din mărețul vostru regat! De aceea, eu unul vă voi părăsi și mă voi întoarce la fratele meu Noe, în munții sacri. Totuși, înainte de a pleca aș dori să îl revăd pe Waltar!”

6. Agla s-a simțit impresionată fără să vrea, dar și-a revenit repede și i-a răspuns tatălui ei: „Fă cum dorești. Din partea noastră nu vei avea parte de dificultăți! În ceea ce îl privește pe Waltar, va fi imposibil să îl revezi, întrucât a plecat în lumea largă, dat fiind c㠖 fiindu-i sor㠖 nu i-am putut deveni soție!”

7. Mahal a intrat într-o stare de mare agitație interioară, și-a mușcat buzele și după câteva clipe i-a spus fiicei sale: „Înțeleg că Waltar e mort! – Agla, Agla, Domnul te va pedepsi cu severitate!”

8. După care și-a acoperit fața cu mâinile și a început să plângă în hohote.[/align]

Author:  1% [ 8.6.2019, 21:57 ]
Post subject:  Capitolul 279

Capitolul 279
Mahal îi adresează generalului un discurs cu consecințe grele. Argumentele celui din urmă sunt sinonime cu criteriile acestei lumi.
(15 mai 1844)

1. Fungar-Hellan a remarcat imediat că bătrânul Mahal plângea. De aceea, el s-a îndreptat către el și l-a întrebat care este motivul tristeții sale.

2. Mahal i-a răspuns: „O, potentat al acestui regat, care te bucuri de atâta timp de grația și de compasiunea lui Dumnezeu, Domnul nostru, dacă ai ști ce știu eu, și tu ai plânge, la fel ca mine, lamentându-te teribil!

3. Vezi tu, Domnul mi-a dăruit adineauri o mare lumină interioară, iar în această lumină am văzut crimele pe care le-ați comis cu toții împotriva Lui, precum și pedeapsa care urmează și care va consta în distrugerea voastră completă! Cum aș putea să nu plâng?

4. Voi ați ucis spiritul fiului meu Waltar, care a fost trimis la voi ca profet al lui Dumnezeu, și cine știe dacă nu i-ați ucis și trupul…

5. Oricum, chiar dacă i-ați fi ucis de o mie de ori trupul, nu aș plânge, ci aș râde, căci aș ști că fiul meu a rămas viu din punct de vedere spiritual în fața lui Dumnezeu. De vreme însă ce i-ați ucis spiritul, el a murit pentru totdeauna!

6. Aceasta va fi soarta tuturor copiilor mei care se află aici! Agla este deja de trei ori moartă, iar Kisarell, Pira și Gella vor muri în scurt timp dacă își vor însuși felul vostru de a fi, în cazul în care nu veți lua decizia să pășiți pe urmele marilor regi din trecutul acestui regat, respectiv Lameh, Tubal-Cain, Uraniel și Ohlad, care și-au păstrat cu toții verticalitatea în fața lui Dumnezeu!”

7. După ce a ascultat cuvintele lui Mahal, care i-au fost inspirate acestuia de Dumnezeu însuși, Fungar-Hellan a reflectat câteva momente, după care i-a spus pe o voce cât se poate de calmă: „Poate că ai dreptate, căci știu bine că primii locuitori din munții sacri dispun de o înțelepciune primordială, pe care noi am pierdut-o, din păcate. Oricum, nici noi nu suntem atât de limitați cum ai impresia tu!

8. Este foarte adevărat că în regatul nostru idolatria se amestecă cu cunoașterea lui Dumnezeu. Totuși, nimeni nu poate spune că Ființa Supremă nu este bine reprezentată în credințele noastre. Prin arta noastră plastică, noi materializăm pentru populație exclusiv acele forțe care provin de la Dumnezeul cel unic ce domnește asupra întregii creații, și nu le venerăm decât pentru că sunt divine. Nici măcar Dumnezeu nu ar considera acest lucru un sacrilegiu!

9. Spune-mi: de ce i s-ar părea abominabil lui Dumnezeu, care este înțelepciunea eternă, faptul că noi dăm nume acestor forțe, reprezentându-ni-le într-o formă tangibilă?

10. Spune-mi: atunci când admiri somptuozitatea unui edificiu și îi lauzi frumusețea, oare nu îl lauzi implicit și pe cel care l-a creat? Ce elogiu reprezintă acela în care lauzi persoana creatorului, dar îi critici opera? Nici un constructor nu ar fi satisfăcut de un astfel de elogiu!

11. Cunoștințele noastre referitoare la Dumnezeu merg mână în mână cu maniera noastră de a ne guverna poporul. Te-aș putea conduce oriunde în regatul nostru și nu vei auzi nici măcar o singură plângere la adresa noastră, a conducătorilor lui!

12. După cum vezi, oamenii sunt fericiți! Nimeni nu cunoaște sărăcia, iar artele și științele sunt cât se poate de înfloritoare. Spune-mi: crezi că Dumnezeu și-ar dori mai mult de la noi? Dacă dorește să ne ucidă, nu are decât să o facă, căci suntem cu toții în puterea Lui! Cât despre justiția unui asemenea act… Mai bine să o lăsăm baltă!

13. Vino cu mine și îți voi arăta cine suntem noi cu adevărat și cu ce ne ocupăm noi. Abia după aceea îmi vei spune dacă ți se pare ceva reprobabil în felul nostru de a fi!”

Author:  1% [ 8.6.2019, 21:58 ]
Post subject:  Capitolul 280

Capitolul 280
Înțeleptul răspuns al lui Mahal și criticarea politicii folosite în regatul Hanoh.
(17 mai 1844)

1. După ce Fungar-Hellan a tăcut, Mahal i-a spus cu voce tare: „Dumnezeul meu și unicul meu Domn! Doar nu vrei să-ți abandonezi slujitorul, astfel încât să confunde noaptea cea mai adâncă ce domnește în acest ținut cu lumina?

2. Fungar-Hellan, tu crezi că rațiunea umană exterioară se poate măsura cu lumina interioară a spiritului? Crezi că ea poate lupta cu forța acestei lumini?

3. Din perspectiva exterioară a lumii, discursul tău a părut rezonabil, dar în urechile spiritului el rămâne o oroare!

4. Dacă mi-ai fi vorbit în mod serios și dacă ai fi exprimat adevărul cel mai pur, atunci cuvintele tale ar fi avut sens; dat fiind însă că starea voastră de spirit este complet diferită în esența ei de cea care pretinde că își dorește exclusiv bunăstarea poporului, nici nu se pune problema unei justificări în fața judecății spiritului!

5. Orice mi-ai arăta din operele voastre, nimic nu va putea schimba adevărul din spiritul meu, căci dincolo de frumoasa mască a concepțiilor voastre despre lume, eu văd scheletul oribil care se ascunde în spatele ei.

6. Ce viață justă și ordonată dorești să-mi arăți, când eu nu descopăr la tot pasul decât cadavre și spurcăciuni?

7. Ca să-ți demonstrez cât de clară îmi este starea voastră de spirit, îți voi spune că tu, Gurat și Drohuit, precum și mii de alți potentați la fel ca voi, nu credeți în absolut nimic, nici în Dumnezeul strămoșilor noștri, nici într-un Dumnezeu nou și nici în viața de după moarte! Cât despre zeii voștri, aceștia nu reprezintă decât o amăgire a poporului!

8. Dacă i-ați vorbi poporului de ceea ce credeți cu adevărat, măcar nu l-ați înșela pe față, ci ați fi onești în ceea ce îl privește, făcându-vă astfel mai puțin vinovați!

9. Dar singura voastră deviză este iluzia și politica! Voi spuneți cu totul altceva decât gândiți, iar faptele voastre nu urmăresc decât să atingă scopuri ascunse, care nu au aproape nici o legătură cu intențiile pe care le declarați!

10. De aceea, prietene, doresc să te întreb: Crezi că o astfel de stare de spirit i se poate părea justă unui Dumnezeu atât de înțelept, El – care reprezintă iubirea și înțelepciunea eternă, și implicit ordinea și justiția absolută?

11. De aceea, nu doresc să văd nimic din ceea ce vrei să-mi arăți, căci îmi dau seama care este motivul real care stă la baza intenției tale!”

12. Discursul lui Mahal l-a lăsat complet deconcertat pe Fungar-Hellan, întrucât punea degetul pe rană. De aceea, el s-a mulțumit să îi spună: „La urma urmelor, s-ar putea să ai dreptate! Te rog însă să vii cu mine, și îți vei schimba opinia!”

Author:  1% [ 8.6.2019, 21:59 ]
Post subject:  Capitolul 281

Capitolul 281
Mahal îl conduce pe Fungar-Hellan în grădina templului iubirii.
(18 mai 1844)

1. Mahal i-a răspuns astfel generalului: „Bine, prietene, te voi urma! Nu mi-e deloc teamă de tine, căci Domnul mă însoțește! Vai ție însă în cazul în care cultivi în inima ta gânduri rele, căci îți vei da rapid seama că Domnul cerului și al pământului este de partea mea! Iar acum, să pornim la drum!”

2. Fungar-Hellan și-a adunat numeroasa gardă de onoare și s-a pregătit de plecare. În ultima clipă, lui i-a venit ideea de a-i lua cu el pe cele două fiice ale lui Mahal și pe Kisarell, gândindu-se că aceștia ar fi putut cădea cu ușurință pradă mâniei colerice a Aglei. De acea, el i-a cerut sfatul lui Mahal.

3. Mahal a fost de acord cu această propunere, spunând: „Te-ai gândit bine, căci nu este deloc prudent să îi lași pe frați în compania unei surori fratricide!”

4. Aceste cuvinte l-au înspăimântat în cel mai înalt grad pe Fungar-Hellan, care l-a întrebat pe Mahal: „Om misterios, de unde știi tu că Agla și-a ucis fratele, pentru a se asigura astfel de binele suprem al acestui regat? Sunt extrem de puțini cei care cunosc acest lucru!”

5. Mahal i-a răspuns: „Cunosc acest secret pentru că mi l-a dezvăluit Domnul. Voi, oamenii lipsiți de credință, sunteți incapabili să cunoașteți realitatea, căci v-ați adâncit prea mult în tenebrele acestei lumi, astfel încât vă aflați de fapt în infern, acolo unde nu strălucește nici cea mai mică rază de lumină, ci numai mânia lui Dumnezeu, noaptea spiritului și moartea!

6. Dar mai bine să plecăm. Ne vom îndrepta mai întâi de toate acolo unde mă va conduce spiritul meu. În final, te voi urma la rândul meu acolo unde vei dori să mă conduci!”

7. Fungar-Hellan i-a spus: „Bine, să pornim la drum! Sunt curios unde dorești să mă conduci, om plin de mister, tu, care nu cunoști deloc orașul nostru!”

8. Și astfel, Fungar-Hellan, Mahal, Kisarell, Pira și Gella au părăsit împreună palatul. Mahal l-a condus pe general direct către grădina fostelor zeițe ale frumuseții, fapt care l-a uimit în mare măsură pe acesta din urmă, întrucât bătrânul coborât din munți nu cunoștea deloc imensa metropolă, fapt care nu l-a împiedicat să găsească drumul cel mai scurt printre sute de străduțe.

9. Când au ajuns în grădină, Mahal l-a condus în linie dreaptă pe Fungar-Hellan către locul în care Agla a dispus zidirea urnei cu capul lui Waltar, cu o noapte mai înainte.

10. Când grupul a ajuns în fața zidului, Fungar-Hellan l-a întrebat pe Mahal: „Ei bine, prietene, ce ar trebui să fac eu aici?”

11. Mahal i-a răspuns: „Dispune spargerea acestui zid, dar cu cea mai mare atenție, pentru a te convinge astfel că lumina divină din interiorul inimii poate vedea mai bine decât întregul tău sistem de spionaj cu care controlezi acest oraș și pe locuitorii săi!”

12. Fungar-Hellan a făcut imediat ce i s-a spus. Când nișa ascunsă în zid a fost debarasată de recentul strat de ciment, în ea a apărut urna cu capul lui Waltar.

13. Generalul a rămas uluit și a strigat: „Pe toți diavolii! De unde ai știut unde se află urna?”

14. Mahal i-a răspuns: „Tocmai tu îmi pui o astfel de întrebare? Nu ar fi trebuit tu să fii la curent cu toate secretele regatului tău? Nu știai ce le-a poruncit ieri Agla servitorilor săi?”

15. Fungar-Hellan a făcut ochii mari, dar Mahal l-a invitat să îl urmeze într-un alt loc, în care urma să descopere noi secrete. Fungar-Hellan l-a urmat fără să mai scoată nici un cuvânt.

Author:  1% [ 8.6.2019, 22:00 ]
Post subject:  Capitolul 282

Capitolul 282
Fungar-Hellan în templul iubirii, ghidat de Mahal. Sinistra descoperire a abisului disimulat.
(20 mai 1844)

1. În continuare, grupul s-a îndreptat către templu. Când au ajuns în interiorul acestuia, Mahal a arătat cu degetul sicriele soțiilor lui Waltar.

2. „Iată, acesta este adevăratul motiv al morții fiului meu! Aceasta a fost cauzată de gelozia Aglei, fiica mea depravată, împotriva acestor nefericite. Ea însăși l-a ucis cu mâna ei, folosindu-se de un pumnal otrăvit!”

3. Auzind aceste cuvinte din gura lui Mahal, Fungar-Hellan a fost cuprins de frică, dar și de o mânie teribilă. El i-a spus lui Mahal: „Dacă este adevărat că Agla a comis această crimă din motivul invocat de tine, va muri chiar astăzi, ca o martiră!”

4. Mahal i-a replicat însă cu vocea calmă: „O, prietene, nu te ambala înainte să cunoști toate detaliile legate de comportamentul Aglei! Mai bine urmează-mă în continuare!”

5. Grupul a continuat să îl urmeze pe Mahal de-a lungul unui coridor care ducea la etajul trei al templului. Ajuns la capătul culoarului, Mahal i-a arătat generalului o poartă și l-a întrebat pe șeful suprem al marilor preoți, cu o privire scrutătoare: „Știi tu ce se află în spatele acestei porți aparent nevinovate?”

6. Generalul a ridicat din umeri, spunând: „De unde să știu? Nu am deschis această poartă nici măcar atunci când am dispus construirea acestei locuințe pentru cele mai frumoase femei din Hanoh. Spune-mi: ce se află dincolo de ea?”

7. Mahal i-a răspuns: „Spune-le gărzilor tale să o deschidă cu cea mai mare precauție și privește cu atenție dincolo de ea!”

8. Fungar-Hellan a dispus imediat deschiderea cu forța a ușii. La început, el nu a văzut dincolo de ea decât o cămăruță întunecată, cu o suprafață nu mai mare de un stânjen pătrat. În interiorul cămăruței se afla un divan confortabil.

9. Generalul: „Ei bine? Nu văd nimic ieșit din comun în această cameră!”

10. Atunci, Mahal s-a folosit de o lance pentru a apăsa cu vârful acesteia un buton ascuns lângă pat. Instantaneu, în podeaua camerei s-a deschis o trapă, iar privitorii uluiți au văzut o prăpastie fără fund aflată sub aceasta.

11. „Ce înseamnă toate acestea?” a strigat generalul.

12. Mahal i-a răspuns: „Aceasta ar fi trebuit să fie pierzania ta – ultima operă a Aglei! Ea dorea să te atragă aici, iar în timpul zbenguielilor voastre amoroase ar fi apăsat pe acest buton, trimițându-te în abis! – Cum îți place această instalație?”

13. Furia oarbă pe care o simțea generalul l-a împiedicat pe acesta să poată scoate măcar un singur cuvânt.

Author:  1% [ 8.6.2019, 22:01 ]
Post subject:  Capitolul 283

Capitolul 283
Mahal și Fungar-Hellan în pavilionul plăcerilor din grădina templului. Perna și acele otrăvite.
(21 mai 1844)

1. După ce a contemplat multă vreme prăpastia care ar fi trebuit să-i fie mormânt, Fungar-Hellan și-a regăsit darul vorbirii. Într-o stare de agitație indescriptibilă, el i-a spus lui Mahal:

2. „O, Mahal, prieten drag! Te mai rog un singur lucru: spune-mi, care crezi că este pedeapsa potrivită pentru crimele Aglei, această fiică a infernului? Nu crezi că ar merita moartea prin o mie de torturi? O, știu ce am de făcut! O voi face să treacă de o mie de ori prin spaima unei morți teribile, și abia apoi o voi ucide, în maniera cea mai crudă cu putință!”

3. Dar Mahal i-a spus: „Prietene, adevăr îți spun, în numele Dumnezeului meu și al unicul meu Domn: ferește-te de mânie și nu o judeca pe Agla până când nu vei afla toate faptele pe care le-a comis aceasta, sau cel puțin pe care le-a pus la cale! Când vei fi informat în întregime, vom putea discuta despre pedeapsa pe care o merită cea vinovată!

4. Iar acum, urmează-mă din nou; căci încă nu am descoperit tot ce a pus la cale Agla cu ajutorul căpitanului ei, pe care l-ai uns rege chiar astăzi! Haide așadar să mergem!”

5. După aceste cuvinte, Fungar-Hellan l-a urmat din nou pe Mahal în grădina templului, în interiorul unuia din numeroasele pavilioane ale plăcerii. Aici putea fi citită următoarea inscripție: „Acesta este locul plăcerilor regale și ale celor mai mari delicii ale regelui!” Pavilionul dispunea de un tron confortabil, rezervat exclusiv regelui, lângă care se afla un divan pentru noile sale cuceriri, desigur.

6. Fungar-Hellan l-a întrebat pe Mahal despre ce operă diabolică era vorba de data aceasta.

7. Mahal l-a condus pe general în apropierea tronului și i-a spus: „Vezi toate aceste mii de vârfuri de ace care ies din perna plasată pe tron? Ei bine, toate sunt otrăvite și provoacă moartea pe loc!

8. Efectul acestor ace îți este bine cunoscut, aceasta fiind, desigur, tot opera Aglei! Scopul ei este de a trimite pe lumea cealaltă toate persoanele care nu îi convin, inclusiv pe tine, care o incomodezi cel mai tare!

9. Acest sistem de ace otrăvite a fost inventat de Drohuit, cel care a plantat acel arbust pe care l-ai văzut în pavilionul de sticlă.

10. De unde crezi că a făcut însă rost de semințele acestei plante?

11. Ei bine, aceste semințe sunt un produs al infernului! Odată, pe când se afla pe drumul care duce către templul boului, construit pe fundul unei văi adânci pe care o cunoști foarte bine, lui i-a apărut în față un necunoscut care i-a dat aceste semințe și i-a explicat cum trebuie plantate ele în pământ, fără a uita să-i descrie efectele plantei ajunse la maturitate.

12. Drohuit a plantat semințele și după numai câteva zile a apărut această plantă sinistră, perfect dezvoltată! El i-a explicat efectele plantei Aglei, care s-a umplut de bucurie. Acum cunoști motivul consecințelor fulgerătoare ale acestor mici instrumente ale morții.

13. Ce părere ai de toate acestea? Constat că ești împietrit de oroare și de mânie! Dar îți mai spun ceva: lasă-te în continuare condus de mine și vei descoperi lucruri încă și mai rele!”

Author:  1% [ 8.6.2019, 22:01 ]
Post subject:  Capitolul 284

Capitolul 284
O nouă descoperire: arma secretă a lui Drohuit.
(22 mai 1844)

1. Fungar-Hellan: „Ce rost mai are să continui să te urmez, numai ca să descopăr noile intenții criminale ale Aglei la adresa mea? Ceea ce am văzut mi se pare suficient și îmi este de ajuns pentru a o executa, chiar dacă ți-ar fi de o mie de ori fiică! Mai bine m-ai însoți pentru a-ți arăta operele mele!”

2. Dar Mahal i-a spus: „Este absolut necesar să mă mai urmezi încă o singură dată, căci ceea ce vei vedea este foarte important pentru a-ți salva viața!

3. Ce ai văzut până acum nu erau decât niște tentative ratate pentru a-ți lua viața; dar ceea ce vei vedea în continuare ți-ar putea anihila pe loc întreaga putere!

4. De aceea, grăbește-te să mă urmezi, pentru ca să nu ajungem prea târziu. Căci ceea ce doresc să-ți arăt nu se găsește în această grădină, ci într-un alt loc din acest oraș, ceva mai îndepărtat. Haide, să ne grăbim!”

5. Fungar-Hellan și-a adunat din nou numeroasa suită, care l-a urmat pe Mahal. Acesta a luat-o pe diferite străduțe, traversând întregul oraș, și după două ore de mers, au ajuns cu toții într-o mare piață deschisă, înconjurată de marele zid de incintă al orașului, loc care îi era complet necunoscut generalului.

6. Mahal l-a întrebat imediat: „Prietene, cunoști acest loc?”

7. Copleșit, Fungar-Hellan i-a răspuns: „Trebuie să recunosc că deși m-am născut și am crescut în acest oraș, nu am văzut niciodată acest loc și nu am auzit vorbindu-se vreodată de el! La ce ar putea folosi această piață uriașă, care ar putea găzdui cu ușurință un milion de soldați?”

8. Mahal: „Mai ai puțină răbdare, prietene, și îți vei da seama ce se întâmplă în acest loc! Privește cu atenție în punctul cel mai îndepărtat al pieții, care se află la o distanță de circa o oră de mers pe jos de aici, și vei zări în curând un mare număr de persoane aflate în mișcare!”

9. Fungar-Hellan a privit cu atenție în locul indicat și a văzut o mare armată alcătuită din soldați ce se îndreptau în direcția lor.

10. Atunci, Mahal l-a întrebat pe general: „Prietene, tu, care îți lăudai ceva mai devreme propria rațiune, fiind convins că știi tot ce se întâmplă în regatul tău, spune-mi: știai că un milion de soldați sunt antrenați aici în vederea detronării voastre, a regelui Gurat și a ta?”

11. Fungar-Hellan a roșit, iar furia care îl orbea l-a împiedicat din nou să rostească vreun cuvânt.

12. Mahal a adăugat: „Nu trebuie să fim descoperiți; în caz contrar, vom fi pierduți! De aceea, haide să ne întoarcem în centrul orașului, căci mai am încă lucruri importante să îți arăt! Vino, să ne grăbim, pentru a nu fi recunoscuți de Drohuit, căci chiar el se află în fruntea armatei sale!”

13. Fungar-Hellan și-a izbit mâinile deasupra capului, după care l-a urmat pe Mahal.

Author:  1% [ 8.6.2019, 22:02 ]
Post subject:  Capitolul 285

Capitolul 285
Conspirația secretă a celor 70.000 de mari burghezi.
(24 mai 1844)

1. Încă o dată, Mahal l-a condus pe Fungar-Hellan de-a lungul a numeroase străduțe izolate, oprindu-se în final în fața unei clădiri vechi de mari dimensiuni. El l-a întrebat pe general dacă avea idee ce se întâmpla în interiorul acelui edificiu.

2. Fungar-Hellan i-a răspuns: „Prietene, de unde aș putea să știu? De altfel, îți mărturisesc că văd această clădire pentru prima dată în viața mea! Cine ar putea să cunoască toate construcțiile dintr-un oraș atât de imens ca acesta? De aceea, te implor, tu, care știi totul în inima ta, spune-mi ce se întâmplă aici!”

3. Mahal i-a spus: „Ascultă-mă! În acest loc se adună circa 200.000 de nemulțumiți care doresc să se răscoale împotriva ta și a regelui Gurat. Această clădire imensă a fost cândva unul din acele stupide centre de înfrumusețare a femeilor, iar între timp a devenit un centru al revoluției!

4. Chiar în acest moment, 70.000 de mari burghezi din acest oraș sunt adunați în sălile acestui edificiu uriaș și țin un consiliu sub conducerea celor 70 de delegați și deputați trimiși de Drohuit și de Agla, cu scopul de a vă debarca de la putere, pe tine și pe regele Gurat.

5. Cu siguranță, ai dori să te convingi cu propriii tăi ochi de adevărul spuselor mele, dar nu te sfătuiesc să o faci!

6. Cel mai bine ar fi să ne ascundem în această casă aflată în ruină, care are o vedere foarte bună asupra marelui castel din fața noastră. Te asigur că nu va trebui să așteptăm mai mult de o jumătate de oră înainte ca întreaga congregație să părăsească palatul, astfel încât vei avea ocazia să vezi numeroase fețe familiare!”

7. După aceste cuvinte, întregul grup s-a ascuns în ruinele casei alăturate, în așteptarea sfârșitului întrunirii. După nici o jumătate de oră, marea poartă a palatului s-a deschis și o mulțime de oameni au început să defileze prin fața ochilor celor ascunși, timp de o oră și jumătate. În rândul ei, Fungar-Hellan a recunoscut foarte multe fețe familiare, inclusiv mai mulți mari preoți!

8. Generalul a reușit chiar să asculte ce spuneau unii din cei care treceau prin fața lor: „Nu mai rămâne decât un singur test de trecut: puterea de care dispune Fungar-Hellan trebuie să-i fie luată. Vicleanul vulpoi nu a căzut până acum în nici una din capcanele pe care i le-am întins pentru a-și pierde viața, dar acest lucru nu are nici o importanță, căci oricum se află în mâinile noastre! Înțeleapta Agla a reușit să îl convingă să îl numească rege pe cel mai crunt dușman al lui. Acesta este pe punctul de a aduna o armată imensă, așa că în numai zece zile întreaga afacere va fi clasată!”

9. Auzind aceste cuvinte, Fungar-Hellan l-a luat pe Mahal în brațele sale și i-a spus: „Abia acum recunosc în tine cel mai bun prieten pe care îl am. Acum știu totul și nu mai doresc să îți spun: ‚Vino cu mine, ca să-ți arăt cum știu eu să guvernez!’ Dimpotrivă, nu mai doresc altceva decât să mă sfătuiești ce am de făcut în continuare!”

10. Mahal i-a răspuns: „Fii convins că îți voi oferi sfatul meu, dar înainte doresc să-ți mai arăt ceva! De aceea, grăbește-te să mă urmezi, pentru a judeca tu însuți situația în care te afli”.

11. După care, Fungar-Hellan l-a urmat din nou pe Mahal.

Author:  1% [ 8.6.2019, 22:03 ]
Post subject:  Capitolul 286

Capitolul 286
Grupul se îndreaptă către castelul preoților și intră în apartamentul generalului.
(25 mai 1844)

1. Încotro credeți că s-a îndreptat grupul nostru și unde a fost nevoit Fungar-Hellan să îl urmeze pe Mahal, înainte de a primi sfaturile acestuia? – Nici mai mult nici mai puțin decât în castelul preoților și în marile apartamente ale generalului.

2. După ce au ajuns, Mahal l-a întrebat pe Fungar-Hellan: „Cred că cunoști bine această clădire, ale cărei dimensiuni se compară cu cele ale unui lanț muntos”.

3. Generalul i-a răspuns surâzând: „Așa este! Această clădire nu mi-e deloc necunoscută! Dar ce avem de făcut în propria mea casă?”

4. Mahal: „Haide să mergem mai întâi în apartamentele preoților, mai precis ale celor din clerul de rang inferior, și vei înțelege foarte rapid motivul prezenței noastre aici!”

5. După aceste cuvinte, grupul s-a îndreptat către reședința comună a preoților de rang inferior, unde i-au găsit pe aceștia foarte ocupați cu o activitate febrilă.

6. Cu ce se ocupau ei, mai exact? – Cu ascuțirea vârfurilor de lance, pe care le încălzeau apoi în flăcările unui foc, după care le scufundau în otrava despre care am mai vorbit!

7. Văzându-l pe Fungar-Hellan, preoții de rang inferior (cei care fuseseră cândva marii preoți ai regatului) s-au speriat atât de tare încât armele le-au căzut din mâini.

8. Când generalul i-a întrebat cu o voce de tunet: „Ce se petrece aici? Cine v-a dat ordinul să faceți acest lucru?” – nici măcar un singur preot nu a reușit să scoată vreun cuvânt, căci toți se considerați trădați și iremediabil pierduți.

9. Atunci, Mahal a spus: „Începe prin a-ți face ordine în propriul cămin! Cheamă-ți soldații și pune-i să se ocupe de această bandă de tâlhari, căci ei sunt cei care i-au montat pe Agla și pe Drohuit împotriva ta, făcând din ei cei mai mari dușmani ai tăi, numai din ură față de tine, ură pe care o cunoști atât de bine!

10. Acești preoți de rang inferior sunt cei care i-au corupt pe o parte din marii preoți și ei stau la baza marii revolte care se pregătește. Lasă-i să cunoască întreaga severitate a legii, dar ferește-te de aplicarea pedepsei cu moartea!”

11. Generalul a chemat pe loc câteva mii de soldați, care i-au legat pe preoți, după care i-au aruncat în temnițele umede și reci.

12. În continuare, Fungar-Hellan a dispus adunarea armelor otrăvite, pe care le-a depozitat într-un loc sigur.

13. Mahal l-a condus apoi pe general în propriile sale apartamente, iar în fața porții care dădea în prima cameră i-a spus:

14. „Cheamă-ți servitorii și dispune curățarea cu cea mai mare atenție a podelelor; în caz contrar, riscăm să ne lăsăm cu toții viața aici! Căci o parte din marii preoți care au trecut de partea colegilor lor de rang inferior au presărat solul cu tot felul de cioburi de sticlă otrăvite și cea mai mică zgârietură a picioarelor noastre ne-ar putea costa viața!”

15. Fungar-Hellan a executat pe loc ordinul lui Mahal, poruncindu-le servitorilor să curețe locul. Încălțați cu saboți cu talpa groasă, aceștia au măturat cu cea mai mare atenție întregul apartament al generalului.

16. Generalul i-a întrebat pe servitori: „De ce ați venit încălțați? Înseamnă că știați de acest atentat la viața mea?”

17. Auzind această întrebare, servitorii au rămas muți și au început să tremure în fața generalului.

18. Mahal i-a spus lui Fungar-Hellan: „Te asigur că au acționat sub constrângere! De aceea, tratează-i cu indulgență!”

19. Fungar-Hellan s-a adresat atunci din nou servitorilor: „Povestiți-mi cu fidelitate tot ce s-a întâmplat și nu vă voi pedepsi!”

20. Servitorii i-a povestit lui Fungar-Hellan niște lucruri atât de monstruoase încât bietului general i s-a făcut părul măciucă pe cap.

Author:  1% [ 8.6.2019, 22:04 ]
Post subject:  Capitolul 287

Capitolul 287
Confesiunea servitorilor. Fântâna, alimentele și ustensilele casnice otrăvite.

1. Servitorii erau mai înspăimântați ca oricând, căci porunca generalului îi plasa între ciocan și nicovală.

2. De aceea, cei doi șefi ai echipei de curățare au avansat și au spus: „Mare și puternice senior, domn al tuturor seniorilor! Dorim să îți spunem tot ce știm, dar numai dacă ești capabil să ne aperi de mânia dușmanilor tăi! Dacă nu ești capabil, atunci suntem pierduți! Căci dacă nu îți vom spune totul, ne vei ucide; iar dacă îți vom spune tot ce știm, vei asista la uciderea noastră de către dușmanii tăi pe care i-am trădat și care ne vor strânge de gât cu propriile lor mâini!”

3. Fungar-Hellan le-a răspuns: „Nu vă faceți griji! Așa-zișii voștri seniori, cei care v-au amenințat cu moartea dacă i-ați trăda, zac deja în temnițele mele! De aceea, îmi puteți spune fără teamă tot ce s-a întâmplat!”

4. După ce au auzit aceste vești din gura generalului, cei doi i-au spus: „O, dacă așa stau lucrurile, îți putem vorbi cu inima senină! Așadar, ascultă-ne!

5. Membrii clerului inferior îți sunt dușmani încă din perioada în care i-ai redus la acest rang, sub pretextul că așa ți-a poruncit regele. Ei au găsit în teribila noastră regină și în favoritul ei instrumentele perfecte ale răzbunării lor.

6. Regina aspiră la puterea absolută, iar Drohuit, acest veritabil taur în călduri, nu își dorește altceva decât să o posede pe femeia cea mai seducătoare care există și care, din câte se spune, nu poate fi alta decât regina noastră, deși noi nu putem garanta acest lucru, întrucât nu am văzut-o niciodată. Membrii clerului inferior le-au promis sub jurământ celor doi că vor face tot ce le vor spune aceștia, cu condiția ca regina să te ucidă, iar apoi să îi recunoască pe ei ca fiind singurii mari preoți autentici ai regatului! Acestea sunt motivele care îi împing pe cei numiți mai sus să îți dorească pierzania!

7. Dacă dorești să scapi de o moarte fulgerătoare, nu bea din apa fântânii aurite, căci este otrăvită. De asemenea, nu te atinge de nici un aliment din cămara ta, căci toate au fost otrăvite. Nu te culca pe propriul tău pat și nu te așeza pe nici unul din scaunele tale, căci toate sunt pline cu ace otrăvite, purtătoare ale morții! Podelele apartamentului tău sunt curate acum, dar ferește-te de tot ce se află în casa ta, căci toate lucrurile tale ascund un pericol de moarte. – Acum știi la fel de multe ca și noi! Acționează în consecință!”

8. Această relatare l-a făcut pe Fungar-Hellan să cadă într-o furie fără margini.

9. Dar Mahal i-a spus: „Prietene, calmează-te, căci mânia nu face decât să îl orbească pe om! Toate pericolele care te pasc ți-au fost revelate, astfel încât poți acționa cu discernământ!

10. Invită-ți toți dușmanii la un mare festin și servește-i cu aceste alimente otrăvite! După ce se vor așeza la masă, spune-le că tot ce se află pe ea provine din cămările tale! Dispune încarcerarea tuturor celor care vor refuza să mănânce din alimente, dar împiedică-i să o facă pe cei care vor dori să consume din ele!

11. La momentul potrivit, îți voi spune ce va trebui să faci în continuare! Așa să fie!”

Author:  1% [ 8.6.2019, 22:06 ]
Post subject:  Capitolul 288

Capitolul 288
Revelațiile bucătarilor, pe care Mahal îi învață ce să facă. Recrutarea forțată a invitaților la banchet.
(29 mai 1844)

1. Drept urmare, Fungar-Hellan a dispus venirea imediată a bucătarilor săi și a tuturor șefilor cu aprovizionarea, cărora le-a poruncit să pregătească un mare festin pentru o mie de persoane. Apoi le-a spus servitorilor însărcinați cu servirea mesei: „Puneți farfuriile și tacâmurile de aur pe marile mese pentru oaspeți din sala de mese, apoi apropiați scaunele și divanele de aceste mese!”

2. Bucătarii, șefii însărcinați cu aprovizionarea și restul personalului s-au albit cu toții la față, crezându-se pierduți.

3. Fungar-Hellan a remarcat marea tulburare în care au căzut oamenii săi, altminteri foarte fideli, și i-a întrebat cu o voce fermă: „Ei bine, de ce ezitați? De ce vă este atât de teamă?”

4. Bucătarul-șef i-a răspuns: „Stăpâne, stăpâne, stăpâne! Nu este vina noastră! Am fost forțați să îi lăsăm pe cei din clerul inferior, sub conducerea mai multor mari preoți, să trateze toate alimentele tale, fântâna ta aurită și tacâmurile tale cu o otravă pe care le-a procurat-o căpitanul Drohuit.

5. Ei au hrănit cu aceste alimente otrăvite niște animale, care s-au prăbușit imediat în convulsii și au murit aproape pe loc.

6. Dacă tu și invitații tăi veți mânca din ele, veți muri cu toții! Noi nu îndrăznim nici măcar să atingem aceste alimente; cu atât mai puțin să le pregătim!”

7. Dar Fungar-Hellan i-a răspuns: „Știam tot ce mi-ai spus! De aceea, doresc să le ofer această masă tuturor celor care s-au ocupat cu atâta atenție de mine! Singurul prieten devotat pe care îl am, acest bătrân care a coborât din munți, vă va învăța cum trebuie să atingeți aceste alimente fără ca ele să vă facă vreun rău!”

8. Atunci, întregul personal s-a adresat lui Mahal, rugându-l să îi învețe cum să procedeze.

9. Mahal le-a spus oamenilor: „Ungeți-vă întregul corp cu ulei și oțet înainte de a atinge alimentele otrăvite! Voi, bucătarii, înfășurați-vă fața cu o pânză înmuiată în aceste două alimente, după care puteți pregăti fără grijă masa!”

10. Toți cei de față au urmat cu strictețe sfaturile lui Mahal și s-au apucat imediat de lucru.

11. În continuare, generalul și-a chemat heralzii și le-a poruncit să invite anumiți oaspeți la un mare festin.

12. Heralzii s-au grăbit să îi invite pe preoții indicați.

13. Fungar-Hellan și-a chemat de asemenea șefii gărzii personale și le-a cerut să pregătească întreaga sa mare armată de luptă.

14. Ordinele sale au fost executate cu promptitudine.

15. Invitații și-au dat însă seama ce se întâmplă și s-au scuzat, spunând că nu pot lua parte la festin.

16. Atunci, Mahal i-a spus lui Fungar-Hellan: „Trimite-ți soldații înarmați să îi cheme cu forța pe invitații tăi, să îi lege și să îi aducă aici!”

17. Fungar-Hellan a urmat imediat sfatul lui Mahal, și în interval de numai o oră, cei o mie de invitați, inclusiv Agla și Drohuit, erau aduși cu forța. Singur regele Gurat a venit de bunăvoie.

Author:  1% [ 8.6.2019, 22:08 ]
Post subject:  Capitolul 289

Capitolul 289
Impertinenta întrebare adresată de Agla generalului și răspunsul cât se poate de clar al acestuia. Subterfugiile deșarte ale Aglei. Agla și Drohuit sunt încarcerați.
(30 mai 1844)

1. Când a dat ochii cu Fungar-Hellan, Agla s-a îndreptat cu curaj către el, mimând bravura, și i-a spus cu o voce fermă: „Fungar-Hellan, ce intenții ai în ceea ce mă privește, dat fiind că m-ai tratat ca pe o sclavă de cea mai joasă speță? Există cumva obiceiul în acest regat de a lega o regină pentru a o aduce în fața tribunalului?”

2. Generalul i-a răspuns însă foarte limpede și cu o aparentă bunăvoință: „Iubită și grațioasă regină! Știi foarte bine că le-am luat pe surorile tale drept soții, așa că nu doresc altceva decât să îmi sărbătoresc nunta! Mi se pare cât se poate de normal să îmi invit rudele și prietenii la propria nuntă! De aceea, mi-am trimis heralzii ca să îi invit la nuntă pe cei pe care i-am ales. Mi-a fost imposibil să înțeleg cum se face că toți cei invitați au refuzat să-mi prezinte onorurile pe care le merit!

3. Atunci, mi-am spus: ‚Ce ar putea să însemne acest lucru? Mai că îmi vine să cred că toți prietenii mei dragi au complotat împotriva mea, de vreme ce refuză să îmi recunoască drepturile!’

4. Iată, acesta este motivul care m-a determinat să acționez în această manieră brutală, după ce prima mea tentativă a rămas fără succes! Am convingerea absolută că în calitatea mea de șef suprem al marilor preoți, merit să mă bucur de această onoare din partea voastră, dat fiind că bunăstarea voastră materială depinde în cea mai mare măsură de mine!

5. Pe de altă parte, toată lumea știe că la masa mea se servesc cele bune bucate din întregul regat, iar prietenii mei apropiați s-au dat întotdeauna în vânt după ele! De aceea, îmi vine cu atât mai greu să înțeleg de ce m-au refuzat tocmai acum!

6. Dacă ai un motiv să o faci, preafrumoasă regină, nu te sfii să mi-l spui, și te asigur că voi face tot ce îmi va sta în puteri pentru a șterge din frumoșii tăi ochi orice urmă de neîncredere în mine!”

7. Agla și Drohuit nu au gustat însă deloc acest discurs iscusit. Regina i-a răspuns cu tupeu generalului: „Fungar-Hellan, dacă ai avea măcar o fărâmă de respect la adresa mea, nu m-ai fi adus niciodată aici cu forța, pentru a lua parte la aceste festin. Oricum, doresc să-ți spun că nu mă simt bine și că nu pot mânca nimic, chiar dacă mi-ai oferi tot ce poate fi mai delicios pe lume!”

8. Fungar-Hellan i-a spus reginei: „O, te rog să mă ierți! Dacă aș fi știut acest lucru, nu ți-aș fi trimis și cea de-a doua invitație! Mă întreb însă de ce nu m-ai informat încă de la prima mea invitație?

9. Cel puțin vino în sala de mese și odihnește-te pe unul din divanele mele atât de confortabile. La întoarcere, voi dispune să fii condusă acasă pe unul din scaunele mele nu mai puțin moi”.

10. Tremurând din toate încheieturile, Agla i-a răspuns: „Fungar-Hellan, îmi dorești moartea? Nu pot nici măcar să respir aerul din încăperile tale! Simt că mă sufoc!”

11. Generalul: „Sărmană Agla, ce rău îmi pare să te văd într-o asemenea stare!”

12. Agla a părut că leșină, jucându-și foarte bine rolul.

13. Fungar-Hellan le-a spus servitorilor săi: „Aduceți repede apă din fântâna mea aurită și stropiți-i fața reginei!”

14. Dar Agla s-a ridicat urgent în picioare și a strigat, nervoasă: „Să nu aud de apă! Apa m-ar ucide cu siguranță!”

15. Atunci, Fungar-Hellan s-a adresat din nou servitorilor săi: „Lăsați-o! Dar aduceți-mi marea mea cușcă aurită! Vă asigur că aceasta îi va reda reginei noastre starea de sănătate! Aduceți-mi și cușca din oțel, în care îl vom introduce pe Drohuit, care nici el nu pare să se simtă prea bine!”

16. Cele două cuști au fost imediat aduse și deschise.

17. Generalul i-a spus Aglei: „Intră de bunăvoie în această căsuță confortabilă, dacă nu dorești să fii băgată cu forța! Iar tu, Drohuit, fă același lucru!”

18. Cei doi nu au dat însă semne de ascultare. De aceea, generalul a dispus încarcerarea lor cu forța și transportarea celor două cuști în marea sală de mese, unde au fost plasate chiar pe masa din mijloc.

Author:  1% [ 8.6.2019, 22:09 ]
Post subject:  Capitolul 290

Capitolul 290
Marii preoți sunt grațiați. Teribila judecată a preoților de rang inferior.
(31 mai 1844)

1. După ce Agla și Drohuit au fost astfel încarcerați, Fungar-Hellan s-a adresat marilor preoți, spunându-le:

2. „Ei bine, prieteni, masa este servită! Ne vom îndrepta așadar cu toții către sala de mese, pentru ca adepții voștri să nu rămână fără companie! Vă invit să veniți de bună-voie, dacă nu doriți să folosesc forța și împotriva voastră!”

3. Ca răspuns la această invitație cu iz letal, unul din marii preoți i-a spus lui Fungar-Hellan: „Prietene de cel mai înalt rang și frate! Ascultă-mă! Dacă omul se lasă angrenat prin tot felul de tertipuri și de amenințări în capcana întinsă de altcineva, greșeala sa este umană, dar dacă se încăpățânează să dorească să rămână în ea, comportamentul său devine deja infernal!

4. Așa s-a întâmplat și în cazul nostru! Viclenii preoți din clerul inferior ne-au silit să ne comportăm în acest fel, cel mai adesea prin presiuni și amenințări teribile. Ni s-a vorbit de o putere de zece ori superioară celei de care dispui tu și am fost asigurați că ești deja prizonier și că dușmanii tăi erau acum stăpânii acestui oraș și ai întregului regat!

5. După ce am ascultat aceste afirmații de mii de ori, am fost obligați să deschidem apartamentele tale și să constatăm cu ochii noștri că dușmanii tăi au otrăvit tot ce se află în ele. În decursul acestei activități de cercetare, o sută din oamenii noștri și-au pierdut viața și am fost nevoiți să îi evacuăm în sicrie închise.

6. Așa stau lucrurile în cazul nostru. Iartă-ne pentru acest pas greșit și fii convins că de acum înainte dorim să-ți fim cei mai buni prieteni!”

7. După ce marele preot a tăcut, Fungar-Hellan s-a întors către Mahal și l-a întrebat ce ar trebui să facă.

8. Mahal i-a răspuns: „Fă-i prizonieri, dar nu ai temnițelor tale, ci ai inimii tale! Iartă-i și greșelile tale vor fi iertate la rândul lor! – În ceea ce îi privește însă pe membrii clerului inferior aflați deja în temnițe, dispune aducerea lor în sala de mese. Ei merită să fie așezați cu forța la masă și să consume alimentele pe care le-au otrăvit cu mâna lor, căci sacrilegiul lor este prea mare și își merită pe deplin moartea! Cât despre Agla și Drohuit, lasă-i să asiste la acest spectacol, pentru a-și da seama de consecințele profanării comise!”

9. Fungar-Hellan a făcut tot ce l-a sfătuit Mahal.

10. Și astfel, o mie de preoți de rang inferior au fost aduși cu forța în sala de mese și siliți să se așeze. Ei au încercat să opună rezistență, dar fără nici un succes. Cei mai mulți dintre ei și-au pierdut viața doar așezându-se pe scaune și au murit pradă unor convulsii oribile. Ceilalți au murit din cauza alimentelor, pe care au fost forțați să le înghită.

11. Cei doi martori care asistau la acest spectacol îngrozitor din cuștile lor au căzut leșinați din cauza ororii. Ei au fost conduși afară și treziți la viață cu ajutorul oțetului.

Author:  1% [ 8.6.2019, 22:10 ]
Post subject:  Capitolul 291

Capitolul 291
Mahal poruncește evacuarea și incinerarea palatului.
(1 iunie 1844)

1. După ce acest spectacol sinistru s-a încheiat, iar cei doi captivi și-au revenit din leșin, Fungar-Hellan l-a întrebat pe Mahal ce să facă cu cadavrele celor care au plătit cu viața sacrilegiul lor, precum și cu cei doi prizonieri aflați în cuști.

2. Mahal i-a răspuns: „Dispune imediat evacuarea comorilor din acest castel și incinerarea lui! Insist însă ca în trei ore palatul să fie golit. Tot ce nu va putea fi evacuat în acest interval de timp va cădea pradă flăcărilor. În caz contrar, judecata lui Dumnezeu se va abate chiar mâine asupra acestei case! De altfel, ceea ce nu va fi distrus de incendiu va putea fi folosit din nou după zece zile.

3. În ceea ce îi privește pe cei doi captivi, dispune transportarea lor în palatul regelui! Pe întreaga durată a incendiului, ei vor rămâne prizonieri în aceste cuști extrem de spațioase, exersând astfel virtutea răbdării și cea a umilinței! În final, îi vom judeca în funcție de maniera în care vor ști să treacă prin această probă a umilinței, întru mântuirea sufletelor lor!

4. Îți spun însă un lucru, Fungar-Hellan, și ție la fel, Gurat: vai vouă dacă o veți repune vreodată pe Agla, această fiică denaturată a mea, pe tronul ei! În acest caz, veți fi supuși amândoi unei judecăți teribile!”

5. După aceste cuvinte, Fungar-Hellan le-a poruncit tuturor servitorilor săi și marilor preoți care tocmai fuseseră eliberați (în total, 10.000 de persoane de ambele sexe) să golească cu precauție palatul de comorile sale timp de trei ore și să transporte obiectele prețioase în palatul regelui. După scurgerea intervalului de trei ore, ei trebuiau să dea foc în toate colțurile edificiului.

6. În acest scop, le-a recomandat să aprindă prima torță chiar în sala de mese, unde se aflau cadavrele preoților. Cât despre apartamentele generalului, acestea nu trebuiau golite deloc, indiferent de comorile din ele. În final, el le-a poruncit câtorva servitori să transporte cele două cuști la palat.

7. Planul a fost executat cu o precizie minuțioasă. În cele trei ore de dinaintea incinerării au fost transportate mai multe mii de chintale de aur, argint și pietre prețioase sub formă de obiecte și bijuterii, către palatul regal.

8. După scurgerea celor trei ore, mii de oameni înarmați cu torțe aprinse s-au grăbit să dea foc castelului preoților, și în numai o jumătate de oră, această fortăreață imensă (care avea o circumferință de două leghe și 30.000 de apartamente) a fost în întregime acaparată de flăcări. Văzând teribilul spectacol, întregul oraș al Hanohului a fost cuprins de o spaimă cum nu a mai trăit de pe vremea celor zece profeți ai focului coborâți din munții sacri.

Author:  1% [ 8.6.2019, 22:11 ]
Post subject:  Capitolul 292

Capitolul 292
Opiniile populare sunt împărțite în ceea ce privește incendiul. Discursul generalului reușește să calmeze revolta pe punctul de a se naște.
(3 iunie 1844)

1. Castelul a fost imediat încercuit de gărzi, care nu au permis nimănui să încerce să stingă incendiul. Pompierii au apărut la fața locului, dar numai pentru a împiedica extinderea focului la casele învecinate, aparținând micilor și marilor burghezi. Deși focul a fost bine izolat, el a provocat totuși numeroase scântei care au căzut pe casele din apropiere, expunându-i pe locuitorii lor unui mare pericol.

2. Hanoheenii își spărgeau capul să afle ce însemna acest eveniment nemaivăzut. Unii erau de părere că Fungar-Hellan a fost suprimat în acest fel de dușmanii săi, în timp ce alții credeau că generalul a fost acela care i-a atras pe rivalii săi în palat, după care i-a dat foc, pentru a-i transforma pe toți în cenușă. Căci acest mod de a acționa era întru totul compatibil cu șeful suprem al marilor preoți, vestit pentru șiretenia sa. Mai erau și unii care își mai aduceau încă aminte de cei zece profeți care controlau focul, crezând că unul dintre ei a coborât din nou din munți pentru a-i converti cu ajutorul puterilor sale miraculoase pe preoții care au uitat de bătrânul Dumnezeu să se întoarcă la Acesta.

3. Dat fiind că fiecare avea o cu totul altă opinie, foarte mulți curioși s-au adunat la fața locului, încercând să afle motivele care au stat la baza sinistrului incendiu. Dar gărzile au rămas mute, așa că nimeni nu a putut obține vreo explicație.

4. Atunci, Fungar-Hellan și-a făcut apariția în fruntea marii sale armate și s-a adresat astfel unuia din marii burghezi: „Ce doriți să obțineți prin toată această agitație? Restabiliți ordinea, dacă nu doriți să folosesc forța împotriva voastră! Nu sunt eu stăpân în propria mea casă și nu pot face eu orice doresc cu ea? De ce sunteți atât de curioși să aflați cum și de ce i-am dat foc? – Retrageți-vă imediat, dacă nu doriți să vă găsiți moartea în circumstanțe asemănătoare!”

5. Aceste câteva cuvinte ale generalului au avut un efect decisiv. Agitația populară s-a calmat pe loc și puțini au fost cei rămași să urmărească spectacolul flăcărilor până la stingerea lor completă.

Author:  1% [ 8.6.2019, 22:12 ]
Post subject:  Capitolul 293

Capitolul 293
Fungar-Hellan o tachinează pe Agla, încă închisă în cușca ei.
(4 iunie 1844)

1. În timpul celor zece zile cât a durat incendiul, Fungar-Hellan a rămas în palatul regelui și s-a ocupat de afacerile sale împreună cu Gurat, chiar în apartamentul în care se aflau închiși în cuști cei doi captivi. Nu de puține ori, Agla l-a implorat să o elibereze din rușinoasa ei închisoare sau să o ucidă; căci i se părea de neconceput să fie lăsată să vegeteze într-o astfel de cușcă, la fel ca un animal.

2. Generalul îi răspundea de fiecare dată cu o voce cât se poate de blândă: „Tu ești o mică păsărică cu penele extraordinar de frumoase, ceea ce nu te împiedică să fii de o răutate ieșită din comun. Nu doresc să te ucid, căci ești prea frumoasă, dar întrucât ești atât de perversă, prefer să te păstrez în această colivie din aur curat, așa cum obișnuiesc oamenii să păstreze păsările frumoase care ar putea deveni periculoase dacă și-ar recâștiga libertatea. Atât timp cât rămân în colivia lor, ele devin blânde și ascultătoare, și se lasă mângâiate. Cine știe? Poate că această cușcă aurită va avea același efect asupra ta!

3. Vezi tu, când erai liberă și te bucurai de o bunăstare desăvârșită, nu aveai altă preocupare decât să încerci să-i suprimi pe toți cei care nu îți erau pe plac! Dat fiind că eu însumi intram în această categorie, ai făcut tot ce ți-a stat în puteri pentru a mă trimite pe lumea cealaltă. Din fericire, adevăratul Dumnezeu nu a dorit ca vicleșugul tău să reușească, frumoasa mea păsărică! După cum vezi, eu am rămas la fel ca altădată, în timp ce tu nu mai ești ce erai, ci ai devenit micuța mea păsărică!

4. Mi-ar fi extrem de ușor să îți rup capul atât de frumos sau să îți înțep trupul cu unul din acele otrăvite pe care mi le-ai pus la dispoziție, dar eu nu sunt la fel de rău ca și tine, așa că nu voi face niciodată așa ceva! Nu am de gând însă nici să te eliberez până când nu mă voi convinge că am reușit să te îmblânzesc întru totul!

5. La urma urmelor, nu îți lipsește nimic în acest superb pavilion al plăcerilor! Ți se dă suficient de mâncat și de băut! Pentru nevoile tale naturale, ai chiar și un mic cabinet care este curățat de trei ori pe zi și care este închis ermetic, pentru ca nările tale delicate să nu fie ofuscate de mirosul neplăcut! În plus, te bucuri de un pat moale și confortabil. Dacă dorești, poți face chiar și o mică plimbare prin noua ta căsuță! Ce altceva mai dorești? Rămâi în cușca ta, căci nu ai nici un motiv să te plângi!”

6. Ori de câte ori îl ruga pe general să o elibereze, Agla obținea același răspuns, fapt care o înfuria la culme. Ea își disimula însă sentimentele, pentru a-l amăgi din nou pe Fungar-Hellan. Acesta devenise însă foarte prudent și asculta întotdeauna de sfaturile lui Mahal.

Author:  1% [ 8.6.2019, 22:13 ]
Post subject:  Re: Capitolul 293

Capitolul 294
Comorile rămase după incendiu sunt adunate. Este hotărâtă reconstruirea palatului. Avertismentul misterios primit din cer.
(5 iunie 1844)

1. Când, după zece zile, incendiul s-a stins în mod natural, Mahal i-a spus lui Fungar-Hellan:

2. „Trimite-ți zidarii și tâmplarii la locul sinistrului și spune-le să caute eventualele obiecte prețioase rămase, îndeosebi în apartamentele tale, dar și în restul palatului.

3. La drept vorbind, toate obiectele din aur și din argint vor fi topite, dar acest lucru nu are nici o importanță. De asemenea, cuprul topit va trebui să fie adunat cu cea mai mare grijă, nu din cauza valorii sale, ci din alte motive pe care nu ți le pot dezvălui deocamdată! Ascultă sfaturile mele și totul se va termina cu bine!”

4. Fungar-Hellan a ascultat imediat directivele lui Mahal și a trimis chiar în acea zi o mie de zidari și tot atâția tâmplari pentru a aduna comorile rămase în ruinele palatului. Timp de zece zile la rând, aceștia au adunat nu mai puțin de 10.000 de chintale de aur și de argint, precum și o cantitate inimaginabilă de pietre prețioase – diamante, rubine și smaralde –, pe care le-au adus în marele palat regal.

5. Generalul a rămas stupefiat de imensa cantitate de aur și argint adunată de la locul incendiului. El și-a spus în sinea sa: „Pe Dumnezeul lui Mahal! Nu aș fi crezut niciodată că în palat a rămas atâta aur, argint și pietre prețioase, deși în cele trei ore de dinaintea incendiului a fost salvată o altă cantitate incredibilă de comori!”

6. Atunci, Mahal i-a spus: „Ascultă-mă bine: trimite-ți din nou muncitorii, și după ce vor îndepărta cenușa, vor mai descoperi încă pe atâtea comori!”

7. Fungar-Hellan și-a trimis din nou muncitorii, care au început să lucreze la îndepărtarea rămășițelor incendiului, descoperind în alte zece zile o cantitate încă și mai mare de aur, argint și pietre prețioase, pe care le-au adus de asemenea la palatul regal, lăsându-l literalmente cu gura căscată pe general.

8. Atunci, Mahal i-a spus: „Acum poți dispune reconstruirea palatului, căci temelia lui este încă bună!”

9. Fungar-Hellan s-a grăbit să dea noi ordine, iar antreprenorii au început imediat reconstrucția marelui palat.

10. În aceeași zi, s-au auzit însă o voce care a răsunat în întregul oraș, spunând: „Această activitate este inutilă!”

11. Nimeni nu a știut de unde venea această voce. Chiar și Mahal a rămas nedumerit, ca să nu mai vorbim de Fungar-Hellan, care era de-a dreptul deconcertat.

Author:  1% [ 8.6.2019, 22:13 ]
Post subject:  Capitolul 295

Capitolul 295
Mahal găsește explicația vocii miraculoase. Mânia și acuzațiile lui Fungar-Hellan la adresa lui Dumnezeu. Mahal nu știe ce să-i răspundă.
(7 iunie 1844)

1. Fungar-Hellan s-a dus imediat să îl întrebe pe Mahal cui îi aparținea misterioasa voce.

2. Mahal i-a răspuns: „Fungar-Hellan, prietene! Crede-mă, această voce nu a ieșit din gura vreunui om, ci din cea invizibilă a lui Dumnezeu! Semnificația sa este că Dumnezeu își va trimite în curând judecata asupra acestei lumi, o judecată cum nu s-a văzut vreodată pe pământ de când acesta este locuit de oameni! Acesta este motivul pentru care reconstrucția palatului tău este inutilă!”

3. Iritat la maxim, Fungar-Hellan l-a întrebat pe Mahal: „În acest caz, spune-mi ce dorește bătrânul Dumnezeu, care este tot timpul mânios, de la noi! Dacă îi displăcem atât de mult, deși El Însuși ne-a creat în acest fel, atunci să ne transforme, astfel încât să devenim așa cum dorește!

4. Îți spun cu toată seriozitatea că tot amenințându-ne cu judecata Lui teribilă, Dumnezeul tău nu face decât să trezească în noi o slăbiciune și mai mare, care va scoate la iveală întreaga noastră imperfecțiune! Dacă tot i-a creat pe oameni liberi, de ce a țesut apoi în jurul lor o întreagă pânză de legi care sunt împotriva naturii pe care le-a dăruit-o El Însuși, legi mai rele chiar decât moartea?

5. Dat fiind că ne este imposibil să respectăm tot timpul aceste legi, adeseori din cauza circumstanțelor exterioare, și ne facem reprezentări ale Sale și ale forțelor care derivă din Divinitatea Lui, punându-i pe oameni să le venereze, întrucât oricum nu au nici o altă concepție despre Dumnezeu – știut fiind că El nu li se arată niciodat㠖, se apucă imediat să ne pedepsească și ne amenință cu străvechea judecată, cu care l-a amenințat la vremea lui chiar pe Cain! Nu ți se pare că un asemenea comportament este nedemn de un Dumnezeu?

6. Dacă guvernarea mea îi displace atât de mult, să vină în persoană și să mă învețe cum să procedez, și te asigur că mă voi supune exigențelor Sale! El nu spune însă nici un cuvânt timp de un secol, timp în care se comportă de parcă nu ar exista deloc sau ca și cum ar dormi, fiind întru totul satisfăcut de noi toți! În tot acest timp, o mare parte din legile pe care le-a revelat cu mult timp în urmă oamenilor au căzut în uitare, după care vine și ne amenință din nou! Dar cui îi aparține de fapt vina, dacă nu chiar Creatorului Însuși, care nu este deloc constant?

7. Dacă se poate revela unui popor sub forma unui profet înțelept, de ce nu o face mai des? De ce nu vine să ne transforme? Iar dacă dorește să ne distrugă, să o facă, dar instantaneu, fără să ne mai sperie cu toate aceste amenințări cu judecata! Adevăr îți spun: eu unul m-am săturat!

8. Să luăm exemplul lui Waltar! Cum îi poate trimite un Dumnezeu plin de înțelepciune un asemenea profet unui popor cum este cel al Hanohului, pentru a-l converti? Oare nu ne-a depășit el pe toți în slăbiciune, deși se presupunea că era un trimis al lui Dumnezeu, înzestrat cu forța divină a Acestuia?

9. Spune-mi, cum se împacă toate aceste lucruri cu Dumnezeul tău atotputernic și plin de cea mai înaltă înțelepciune?”

10. Mahal a rămas însă absolut deconcertat de această tiradă și nu a știut ce să-i răspundă.

11. Dar Fungar-Hellan nu s-a lăsat și a continuat să îl hărțuiască, pentru a-l face să ia în sfârșit o poziție clară.

Author:  1% [ 8.6.2019, 22:14 ]
Post subject:  Capitolul 296

Capitolul 296
Rugăciunea lui Mahal este îndeplinită. Discursul său ferm adresat generalului și anunțul iminentei judecăți. Spaima lui Fungar-Hellan.
(8 iunie 1844)

1. Văzând că Fungar-Hellan devine din ce în ce mai insistent, Mahal și-a ridicat în cele din urmă mâna către cer și a spus: „Mărite Doamne! Privește-l pe vechiul și credinciosul tău slujitor, care se află în pericol! De aceea, ai milă de el și salvează-l și de această dată, în marea Ta grație și compasiune! O, Doamne, plasează în inima mea acele cuvinte potrivite care să obțină victoria în lupta cu acest rebel neputincios împotriva imensei Tale puteri, o, Dumnezeu suprem și Domn al întregii creații!”

2. Atunci, o rază de forță divină a pătruns în inima lui Mahal, care i-a mulțumit lui Dumnezeu și i-a adresat următoarele cuvinte lui Fungar-Hellan:

3. „O, ființă umană, vierme neputincios care te târăști pe acest pământ! Dorești să te cerți cu Dumnezeu folosindu-te de aceleași motive mincinoase care au la bază rațiunea ta măruntă? Tu îi atribui Celui Preaînalt și Celui Atotputernic toate slăbiciunile voastre umane! Cum crezi că te poți răzbuna pe înțelepciunea divină folosindu-te de slaba ta inteligență terestră?

4. Adevăr îți spun: mai bine ai tremura din cauza sacrilegiului tău împotriva sfințeniei inaccesibile a lui Dumnezeu! Căci pământul nu este suficient de solid pentru a te purta pe suprafața lui și aerul pe care îl respiri și care vine de la Dumnezeu va sfârși prin a te părăsi, căci tu ai adus atingere sfințeniei Celui Atotputernic în fața mea!

5. Dacă L-ai fi atacat pe Dumnezeu numai afirmând că nu este suficient de plin de compasiune și că nu dă dovadă de suficientă iubire pentru creaturile Sale, ți-ai fi dovedit natura umană și greșeala ți-ar fi fost iertată; dar tu ai atacat însăși înțelepciunea divină și ordinea naturală, și L-ai tratat pe Dumnezeu ca pe un idiot care nu proferează decât inepții și a cărui înțelepciune poate fi depășită de inteligența oricărui om!

6. Ai atacat astfel sfințenia divină și ai comis astfel un păcat de neiertat, care va atrage cu atât mai rapid și mai sigur judecata lui Dumnezeu asupra voastră, a tuturor!

7. Dacă ar exista în întregul vostru regat o singură inimă umană care să fie mai bună ca a ta, Dumnezeu v-ar acorda tuturor încă un răgaz de o sută de ani, în speranța că ceilalți vor face progrese sub influența ei!

8. Până acum, tu erai cel mai bun dintre toți, chit că nici unul din firele de păr de pe capul tău nu corespundea ordinii divine! Acum te-ai separat însă și tu de Dumnezeu prin afirmațiile tale pline de arțag, așa că judecata bate la ușa voastră! Adevăr îți spun: nu vor trece 20 de ani până când această lume va înceta complet să mai existe!

9. Adam a păcătuit împotriva lui Dumnezeu, iar Dumnezeu a judecat întreaga creație, trecând-o prin foc! Rocile acestei planete reprezintă cea mai bună dovadă în acest sens!

10. În perioada lui Ohlad, când acest regat s-a îndepărtat în întregime de El, Dumnezeu a trimis din nou o judecată prin foc pe pământ, iar munții și văile au fost spulberate de puterea ei! Marile prăpăstii care s-au căscat în munți reprezintă o dovadă în această direcție!

11. În timpul acestor evenimente, Dumnezeu nu a distrus umanitatea și nu și-a propus decât să le arate oamenilor cât de mărunți sunt ei prin comparație cu atotputerea Lui! Dar acum, Dumnezeu va ataca însăși rasa umană și o va distruge inundând-o sub potopul păcatelor voastre!

12. Iată, acesta a fost răspunsul pe care ți-l doreai! Nu-ți pot da altul, căci însuși Dumnezeu a vorbit prin gura mea, adresându-ți-l astfel, ție și poporului tău!”

13. Aceste cuvinte l-au cutremurat pe Fungar-Hellan, care a fost cuprins de o angoasă teribilă; căci ținea foarte mult la Mahal, așa că a început să se gândească cum să se împace cu el și cum să potolească mânia lui Dumnezeu.

Author:  1% [ 8.6.2019, 22:15 ]
Post subject:  Capitolul 297

Capitolul 297
Puternicul apel al lui Dumnezeu la penitență din sala tronului. Binecuvântarea adevăratei căințe. Ororile din ținuturile de la șes. Ordinul divin adresat generalului de a distruge toate templele falșilor zei.
(10 iunie 1844)

1. După ce Fungar-Hellan a reflectat îndelung asupra posibilităților pe care le avea pentru a-l potoli pe Dumnezeul lui Adam, al lui Seth și al lui Enoh, precum și al bătrânului său prieten Mahal, în marea sală a tronului s-a auzit o voce puternică. Alături de Fungar-Hellan, în sală se mai aflau Mahal, regele Gurat și tot felul de demnitari ai regatului. Și vocea le-a spus:

2. „Cel care simte în inima sa o căință justă pentru păcatele pe care le-a comis, căință născută din iubirea sa față de Dumnezeu, nu trebuie să-și piardă curajul! Căci Dumnezeu nu este ireconciliabil, așa cum este omul, ci dimpotrivă, nu așteaptă altceva decât să se reconcilieze cu creaturile Sale!

3. Cine se apropie de Tatăl cu iubire și căință în suflet nu trebuie să se teamă deloc, căci va obține iertarea păcatelor sale!

4. La drept vorbind, dacă întregul regat ar fi așa cum sunt câțiva locuitori ai Hanohului – atât de puțini, vai! –, Dumnezeu i-ar mai acorda încă o mie de ani, în speranța că va continua să se amelioreze! Dacă vă veți duce însă la vasalii voștri și în celelalte orașe ale regatului, nu veți întâlni decât orori peste orori, majoritatea nefiindu-vă aduse niciodată la cunoștință!

5. Este adevărat că voi i-ați scutit pe oameni de povara impozitelor, dar în schimb l-ați împovărat cu alte taxe nedefinite prin lege și aparent facultative; tocmai acest sistem le-a dat vasalilor voștri cea mai bună ocazie de a-și organiza impozitele astfel încât nimeni să nu poată scăpa de această povară devenită pe zi ce trece din ce în ce mai grea. Dacă guvernanții nu obțin de la oameni bunurile pe care le solicită, ei proferează cele mai cumplite amenințări la adresa lor, iar în final îi blestemă cumplit!

6. Nu trece apoi zi fără ca aceste blesteme să se îndeplinească, cu ajutorul ascuns al unor vrăjitori care folosesc tehnici de magie neagră, apelând la forțele naturii sau la cele ale infernului!

7. În aceste condiții, credeți că Dumnezeu mai poate avea mult timp răbdare, așteptând ca oamenii să se îndrepte?

8. Adevăr vă spun: numai în infern mai pot fi găsiți demoni de talia celor care domnesc la ora actuală pe pământ!

9. Chiar astăzi, Domnul și Dumnezeul cerului și al pământului i-a poruncit lui Noe, slujitorul Lui drept care trăiește în munți, să își construiască o arcă după planurile Sale, iar Noe a început deja lucrul la ea!

10. Aceia dintre voi care doresc sincer să fie mântuiți vor trebui să facă penitență în fața lui Dumnezeu, încercând să-i atragă și pe alții pe această cale. În acest fel, la momentul potrivit Domnul îi va conduce în afara acestei țări a pierzaniei, astfel încât să nu fie judecați alături de demoni!

11. Cât despre tine, Fungar-Hellan, dacă dorești ca sacrilegiul tău în fața lui Dumnezeu să îți fie iertat, pornește în fruntea armatei tale și distruge toate templele falșilor zei! Și ferește-te de cruzimea excesivă! Amin!”

12. Acest discurs, care părea să provină din aerul care umplea marea sală, i-a aruncat pe toți cei de față, inclusiv pe Mahal, într-o stare de uimire fără limite, amestecată cu teamă. Fungar-Hellan le-a poruncit imediat șefilor săi de armată să adune în trei zile toți soldații aflați sub arme.

13. Cât despre Mahal, acesta l-a asigurat că îl va urma pretutindeni, în numele Domnului.

Author:  1% [ 8.6.2019, 22:18 ]
Post subject:  Capitolul 298

Capitolul 298
Mobilizarea armatei. Gurat îi cere lui Fungar-Hellan niște funcționari. Noi dispoziții referitoare la cei doi prizonieri.
(11 iunie 1844)

1. Când șefii de armată, care au fost ei înșiși martorii extraordinarului mesaj primit în sala tronului, s-au grăbit să plece pentru a aduna plini de zel imensa armată, Gurat s-a apropiat de Fungar-Hellan și i-a spus:

2. „Prietene și frate! De acum înainte, tu te vei ocupa de marea ta armată și veți porni la drum, lipsind poate ani la rând din Hanoh! Voi rămâne așadar singur la putere! Această sarcină mi se pare foarte dificilă! Nu ești de acord să îmi lași câțiva dintre cei mai buni funcționari pe care îi ai, astfel încât să pot supraveghea și conduce poporul? Căci este imposibil ca un singur om să se poată ocupa de o astfel de misiune!”

3. Generalul i-a răspuns uimit: „Frate, ai în jurul tău circa 10.000 de funcționari de toate rangurile. Aceștia nu îți sunt de ajuns? Sfatul meu este să nu îi hrănești degeaba! Pune-i la treabă și ei vor face ce le vei porunci!”

4. „Da, dacă ar avea ceva în cap, i-a răspuns Gurat. Din păcate, există o problemă serioasă.

5. După cum știi foarte bine, încă de la început am fost obligați, pentru a ne asigura tronul, să îi atragem de partea noastră pe toți mai-marii regatului, dându-le un rang cât mai pompos!

6. Acești oameni erau destul de proști și înainte, dar prin politica pe care am dus-o, noi i-am îndobitocit și mai tare, deși am știut să ne folosim de alte personaje lucide, pe care le-am apreciat la justa lor valoare!

7. Iar acum, vrei să mă lași la guvernare cu acești idioți? O, prietene, acest regim ar sfârși prin a-l dezgusta până și pe Satan!

8. Cred că ești de acord acum că voi avea nevoie de câțiva funcționari avizați, pentru a putea guverna în absența ta!”

9. Mahal s-a adresat la rândul său lui Fungar-Hellan: „Haide, dă-i o sută de funcționari bine antrenați la școala ta! În acest fel, va putea să se descurce atât timp cât noi vom lipsi!”

10. Generalul nu a mai obiectat și i-a dat regelui o sută de mari preoți formați la școala sa, pentru a-l ajuta pe Gurat să poată guverna imensul stat.

11. Nu mai rămânea decât o singură problemă de rezolvat, și anume cea a Aglei și a lui Drohuit.

12. Mahal a luat din nou cuvântul și a spus: „Vor rămâne în actualele condiții până când ne vom întoarce noi! În caz de boală sau dacă vor da semne sincere de căință, vor putea ieși din cușcă, dar nici nu se pune problema să părăsească această sală înainte de întoarcerea noastră!

13. Mai presus de orice, cei doi trebuie despărțiți, eventual chiar întemnițați. Acest lucru trebuie să se petreacă chiar astăzi, în prezența noastră! Așa să fie!”

Author:  1% [ 8.6.2019, 22:19 ]
Post subject:  Capitolul 299

Capitolul 299
Confesiunea smerită a Aglei, care imploră să fie eliberată sau ucisă. Alegerea între pumnal și cușcă. Agla este grațiată.
(12 iunie 1844)

1. După aceste cuvinte, Fungar-Hellan și Mahal s-au îndreptat, însoțiți de restul grupului, către sala în care se aflau cei doi captivi, sub o pază strașnică.

2. Imediat ce i-a văzut, Agla a strigat: „O, voi, primi demnitari ai regatului, și tu, părinte Mahal! Sunt cea mai mare păcătoasă în fața lui Dumnezeu și a voastră, căci am încălcat justiția lui Dumnezeu și a voastră, și nu merit altceva decât moartea! Îmi dau acum seama că această cușcă nu reprezintă decât o pedeapsă ușoară pentru mine! O cușcă incandescentă ar fi fost mult mai potrivită pentru păcatele mele!

3. Ce păcătos captiv nu tânjește însă după libertate, oricât de puțin atrăgătoare i s-ar părea aceasta? La fel stau lucrurile și în cazul meu. Îmi recunosc întreaga vină și crimele mele în fața lui Dumnezeu și a voastră, cu o sinceritate de care puțini păcătoși sunt capabili! Cu toate acestea, simt o dorință puternică de libertate, iar această cușcă binemeritată mi se pare un instrument de tortură insuportabil!

4. O, mai bine luați un pumnal și înfigeți-l în inima mea, și vă asigur că atunci voi fi fericită! Dar nu mă mai lăsați mult timp în această captivitate umilitoare, care mă împinge la disperare și la nebunie! Faceți cu mine orice veți dori, dar nu mă abandonați în această cușcă, pradă batjocurii și insultelor permanente ale gărzilor!

5. O, părinte Mahal, și tu, frate Kisarell, precum și voi, dragele mele surori, aveți milă de mine și de nefericirea mea! Considerați-mă o fostă prizonieră a forțelor infernale, orbită, sedusă și silită să comită tot felul de fapte rele, și aveți măcar atâta milă de mine încât să îmi dăruiți moartea către care aspir cu atâta ardoare!

6. Nu trebuie să credeți nici o clipă că aș putea să redevin periculoasă pentru voi, căci cea care vă imploră acum să o ucideți nu vă va cere niciodată să-i redați tronul înapoi!

7. O, Dumnezeule atotputernic, dacă păcatul meu nu ar fi atât de cumplit, m-aș ruga Ție să mă eliberezi! Îmi recunosc însă nevrednicia în fața Ta și nu îndrăznesc să fac apel la compasiunea Ta, o, Părinte preasfânt și preadrept! Înmoaie însă inimile acestor mai mari ai pământului și convinge-i să mă ucidă, astfel încât să nu mai fiu victima batjocurii acestor gărzi!”

8. După care, Agla a căzut leșinată la pământ, scoțând un geamăt prelung.

9. Fungar-Hellan a dispus imediat deschiderea cuștii, după care a scos-o pe Agla din ea. După o masă consistentă, aceasta și-a revenit în totalitate.

10. După ce Agla și-a venit în simțiri, generalul i-a spus: „Agla, vorbeai serios atunci când spuneai că ai prefera mai degrabă să mori decât să te întorci în cușca ta? Privește: acesta este un pumnal foarte bine ascuțit, iar acolo se află închisoarea ta! Ce anume preferi?”

11. Fără să ezite, Agla și-a descoperit pieptul și i-a răspuns cu o voce ușor tremurătoare: „Iată, în acest piept bate acea inimă amăgitoare care a înșelat atât de mulți oameni, făcându-i prizonierii ei! Fie ca mâna ta puternică să mă elibereze cu ajutorul acestei arme!”

12. Atunci, Fungar-Hellan a aruncat pumnalul și i-a spus lui Mahal: „Eu unul ți-am iertat complet fiica! – Nu mai depinde decât de Dumnezeu și de tine ce anume doriți să faceți cu ea!”

13. Mahal i-a răspuns: „De vreme ce tu ai iertat-o, o voi ierta și eu. Dar nu trebuie în nici un caz să rămână aici. Drept urmare, ne va însoți!”

14. Fungar-Hellan a fost întru totul de acord cu această propunere. Agla a căzut în genunchi în fața tatălui ei și a plâns de recunoștință, până când i-au slăbit din nou puterile.

15. Și toți s-au bucurat să îi vadă căința sinceră.

Author:  1% [ 8.6.2019, 22:20 ]
Post subject:  Capitolul 300

Capitolul 300
Generalul ia măsurile necesare în ceea ce îl privește pe Drohuit. Excelentul discurs adresat de Agla tatălui ei.
(13 iunie 1844)

1. După ce Agla a fost eliberată, Gurat s-a apropiat de Fungar-Hellan și l-a întrebat dacă Drohuit trebuia eliberat la rândul lui în cazul în care se va căi la fel ca și complicea sa.

2. Dar Fungar-Hellan i-a răspuns pe o voce fermă: „Nu! Drohuit trebuie să rămână în această cușcă până la întoarcerea mea, sau până la cea a succesorului meu, în cazul în care eu îmi voi găsi moartea în luptă!

3. Nu trebuie să-i lipsească însă nimic! Dă-i să mănânce și să bea tot ce va dori!
4. Dacă își dorește una din femeile sale în această cușcă, acordă-i acest drept, dar sub obligația formală de a nu-i vorbi despre alte lucruri decât acelea pe care le spune un bărbat unei femei atunci când se află în pat împreună cu ea. Dacă își dorește o conversație mai elevată, nu are decât să discute cu femeile sale mai cultivate despre Dumnezeul cel autentic, de care s-a îndepărtat dureros de mult, la fel cum am făcut-o și noi!

5. Ori de câte ori se află în prezența uneia dintre femeile sale, el trebuie supravegheat cu cea mai mare atenție, inclusiv percheziționat. De vreme ce Agla se află din nou în libertate, el poate să rămână în această sală.

6. Dar insist: notează tot ce face în cușca sa, cu cea mai mare precizie, astfel încât la întoarcerea mea să pot lua măsurile necesare în favoarea sau în defavoarea sa. Dacă dorește să citească o carte sau alta din marea noastră bibliotecă, să i se acorde acest drept.

7. Acum știi exact cum trebuie să te comporți în privința lui Drohuit! Dacă vei urma întru totul instrucțiunile mele, vei acționa cât se poate de corect, deopotrivă față de noi toți și de tine însuți, ceea ce reprezintă cu siguranță voința unicului și adevăratului Dumnezeu!”

8. Mahal a adăugat: „Amin! Ai vorbit cum nu se poate mai bine! Așa să fie!”

9. Gurat a fost extrem de satisfăcut de instrucțiunile primite, căci Drohuit era vestit pentru șiretenia sa, dar și pentru dorința sa arzătoare de a pune mâna pe coroana regatului. De aceea, el a jurat că va executa cu cea mai mare strictețe ordinele primite.

10. Pentru a o pune la încercare, Mahal a întrebat-o în taină pe Agla dacă o mulțumeau dispozițiile referitoare la Drohuit.

11. Agla i-a răspuns: „O, tată, de ce continui să o pui la încercare pe sărmana și nefericita ta fiică, ce a fost supusă până acum la atât de multe tentații? Nu ți se pare că sunt destul de tristă? Eu sunt femeia cea mai demnă de dispreț în ochii tuturor, de care toată lumea se teme mai mult decât de șerpi! Sunt de asemenea sufletul cel mai abject în fața lui Dumnezeu, căci sângele fratelui meu strigă fără încetare, cerând răzbunare în inima mea!

12. O, te implor, nu mă mai tenta niciodată, căci nici un suflet de pe acest pământ nu poate fi mai nefericit decât mine! Chiar dacă voi m-ați iertat, fratele pe care l-am asasinat nu mă va ierta niciodată, și nici Dumnezeu! De aceea, o, părinte al meu, nu o mai tenta niciodată pe nefericita creatură din fața ta!”

13. Cuvintele Aglei au făcut senzație, și însuși Mahal a regretat sincer că i-a pus această întrebare fiicei sale. Cât despre ceilalți, cu toții s-au străduit să o consoleze și să o reconforteze atât cât era posibil în situația dată.

Author:  1% [ 12.6.2019, 14:13 ]
Post subject:  Capitolul 301

Capitolul 301
Discursul ipocrit al lui Drohuit și răspunsul lui Fungar-Hellan. Agla cere haine de doliu.
(5 iunie 1844)

1. Drohuit, care a auzit perfect măsurile ce trebuiau luate în privința lui, și-a propus să iasă și el din cușca lui, la fel ca și Agla, autoacuzându-se singur în fața lui Dumnezeu și a lui Fungar-Hellan de păcatele pe care le-a comis și implorându-i pe cei de față cu lacrimi în ochi, pe care a încercat să le facă să pară cât mai autentice cu putință.

2. Dar generalul i-a spus: „Acest cântec de pasăre îmi este bine cunoscut. El nu vine însă din inima ta, ci este un cântec învățat pe de rost! De vreme ce știm cu toții ce păsări sunt cu adevărat cântătoare, nu este greu să ne dăm seama dacă această melodie provine de la un graur, de la o mierlă sau de la o privighetoare!

3. Ei bine, eu am recunoscut pe dată acest cântec, care nu provine nici de la un graur, nici de la o mierlă și nici de la o privighetoare, ci de la cea mai teribilă pasăre de pradă, care încearcă să imite păsărelele cântătoare pentru a-și atrage prada în ghearele sale! Nici noi nu suntem însă complet lipsiți de minte!

4. De aceea, nu ai decât să plângi și să gemi oricât de mult vei dori! Vei continua să rămâi în căsuța ta cu gratii, așa cum spuneam mai devreme!

5. Îmi dau perfect seama că această pedeapsă este mult prea blândă pentru tot ce ai făcut și că ai fi meritat de o mie de ori moartea. Dacă am dat dovadă de atâta clemență în ceea ce te privește, acest lucru i se datorează în întregime lui Mahal, acest mare și veritabil profet al lui Dumnezeu!

6. Dacă nu ar depins decât de mine, ți-aș fi dat o cu totul altă pedeapsă! – Dar noi ne propunem să respectăm întrutotul voința lui Dumnezeu, lucru pe care am început și eu să îl fac, și asta mai presus de orice. De aceea, am acceptat ca această pasăre de pradă să fie tratată cu atâta blândețe, căci cel care mi-a cerut acest lucru a fost chiar profetul lui Dumnezeu! – Iar acum, să nu mai aud nici un cuvânt!”

7. Auzind aceste cuvinte, Drohuit a tăcut, a încetat să mai geamă și să mai plângă și nu și-a mai mărturisit în gura mare păcatele, în fața întregii societăți prezente, fapt care a stârnit ilaritatea tuturor, căci toți își dădeau seama că Fungar-Hellan a nimerit-o la fix.

8. Dat fiind că Agla purta încă hainele sale regale, ea s-a dus la Fungar-Hellan și i-a spus: „O, bărbat plin de noblețe, pe care l-am judecat atât de greșit până acum! Iată, eu, care sunt cea mai mare păcătoasă din lume în fața lui Dumnezeu, a ta și a regelui, a tatălui meu și a tuturor oamenilor, continui să fiu îmbrăcată în haine regale! De aceea, te implor să îmi dai în schimbul lor niște haine obișnuite de penitență, așa cum merită o femeie care a comis atâtea sacrilegii. Căci aceste haine strălucitoare îmi ard sufletul ca un foc violent!”

9. Atunci, Mahal i-a spus lui Fungar-Hellan: „Frate, dă-i ceea ce ți-a cerut!”

10. Generalul a acceptat pe loc sfatul lui Mahal.

11. Însoțită de tatăl ei, Agla s-a îndreptat către o cameră alăturată, s-a dezbrăcat de haine și a îmbrăcat în locul lor o robă cenușie de doliu, după care s-a întors în mijlocul grupului.

12. Văzând metamorfoza Aglei, Fungar-Hellan s-a bucurat sincer. La fel, toți ceilalți i-au lăudat comportamentul.

Author:  1% [ 12.6.2019, 14:13 ]
Post subject:  Capitolul 302

Capitolul 302
Mahal își întreabă fiica care din păcatele sale i se pare cel mai mare. Răspunsul corect al Aglei, căința și lamentările sale. Mahal îi mulțumește lui Dumnezeu. Agla este strânsă la piept de tatăl ei.
(17 iunie 1844)

1. Această căință sinceră a Aglei l-a determinat pe Mahal să o întrebe care dintre păcatele pe care le-a comis i se pare cel mai mare: moartea fratelui ei, pe care a ordonat-o, cea a soțiilor acestuia, pe care a comis-o cu mâinile ei, sau participarea sa la conspirația împotriva generalului?

2. Agla i-a răspuns: „O, tată, tu știi mai bine decât mine care din păcatele pe care le-am comis în fața lui Dumnezeu și a oamenilor este cel mai grav! Eu una, nu reușesc să-mi dau seama! Știu însă un singur lucru: că fiecare din aceste păcate mi-a ucis spiritul în fața lui Dumnezeu!

3. O, ce bine ar fi fost dacă nu m-aș fi făcut vinovată de aceste păcate! Dacă nu aș fi coborât în aceste ținuturi de la șes, aș fi fost și astăzi la fel de pură și de inocentă cum eram în munții sacri! Ce s-a întâmplat însă nu mai poate fi schimbat, iar eu nu mai pot șterge ce am făcut! De aceea, sunt de părere că ar fi o nebunie din partea mea să stabilesc o ierarhie a păcatelor mele!

4. Consider că fiecare păcat împotriva sfințeniei lui Dumnezeu are aceeași greutate și că efectele sale sunt identice cu ale celorlalte, respectiv moartea eternă a spiritului uman! De vreme ce acum sunt complet moartă din punct de vedere spiritual, nu mai pot să-mi dau seama care din păcatele mele a contribuit cel mai mult la această moarte. De altfel, nu văd de ce ar conta cât de mort ești, căci odată ce ai murit, nu mai poți muri a doua oară!

5. De pildă, eu am ordonat uciderea fratelui meu, și procedând în acest fel, mi-am ucis în întregime spiritul! Începând din acel moment, Agla nu a mai trăit; doar forțele sale vitale au continuat să acționeze prin intermediul spiritului ei mort, ceea ce explică de ce fiecare din actele sale a fost o oroare în fața lui Dumnezeu, precum și în fața oricărei ființe vii din punct de vedere spiritual. Cum altfel s-ar fi putut comporta ea? Căci moartea nu poate da naștere decât morții!

6. Rezultă că acțiunile care au urmat au fost mai puțin apăsătoare pentru conștiința mea, căci ele nu erau decât consecințele primului meu sacrilegiu! Dacă nu aș fi comis niciodată acest prim act împotriva ordinii divine, celelalte nu ar fi avut loc!

7. După primul pas pe care l-am făcut către ținuturile de jos, ar fi trebuit să fac imediat cale întoarsă. Mi-aș fi păstrat atunci viața, iar cei pe care i-am ucis ar fi fost astăzi în viață! Acum este însă prea târziu, și nu-mi rămâne altceva de făcut decât să mă căiesc pentru acel prim pas greșit, ale cărui consecințe au fost atât de apăsătoare!”

8. După aceste cuvinte, Agla a început să plângă și să se lamenteze cu amărăciune.

9. Atunci, Mahal a spus: „O, Dumnezeule mare, îți mulțumesc din toată inima pentru că mi-ai permis să îmi regăsesc fiica pe care o consideram pierdută!

10. Agla, vino la pieptul tatălui tău, căci mi-am recunoscut din nou fiica în tine! întoarce-ți inima către Dumnezeu și vei regăsi din nou grația Lui, a Tatălui nostru prea-plin de sfințenie!”

11. Agla s-a grăbit să se arunce în brațele credinciosului Mahal, ușurându-și inima prin lacrimile grele pe care le-a lăsat să curgă pe pieptul lui.

Author:  1% [ 12.6.2019, 14:14 ]
Post subject:  Capitolul 303

Capitolul 303
Discursul lui Fungar-Hellan referitor la nebunia strălucirii exterioare a lucrurilor. Înțelepciunea simplității. Mahal îl laudă pe general.
(18 iunie 1844)

1. În timp ce Agla încă mai plângea la pieptul tatălui ei, Fungar-Hellan i-a spus: „Agla, adevăr îți spun: așa cum ești acum, îmi placi mult mai mult decât pe vremea când erai îmbrăcată în hainele tale regale, care erau pe punctul de a te transforma într-o slujitoare perfectă a infernului! Rămâi în această stare de spirit și vei fi mult mai mult pe placul lui Dumnezeu și al nostru decât în timpul perioadei tale de măreție. Îți mărturisesc cu sinceritate că am fost întotdeauna adversarul cel mai neîmpăcat al oricărei splendori exterioare!

2. Cine dorește să-mi fie prieten trebuie să se debaraseze de tot ce strălucește și să se îmbrace în haine simple. Numai atunci îl voi considera un om pentru care bine poporului contează la fel de mult cum contează pentru mine!

3. Aurul și argintul ar trebui transformate în monede utile, având pe ele efigia regelui și a mea! În acest fel, ele vor sluji întregului popor! Dacă nu vom face decât să ne împodobim cu ele, aceste metale prețioase ne vor trage în jos sub greutatea lor, iar în acest fel nu vom avea nici un avantaj de pe urma lor, nici noi, nici poporul, și nu îi vom aduce astfel nici un serviciu lui Dumnezeu, Domnul întregii splendori!

4. Într-adevăr, atât timp cât nu ne vom putea îmbrăca cu o haină țesută din stele veritabile și cât pieptul nostru nu va fi decorat cu soarele autentic, întru slava Celui care ne-a creat, toate falsele ornamente ar trebui să dispară din ținuta noastră vestimentară! Căci ceea ce nu strălucește în sine, precum soarele și stelele, nu este decât un hoț de lumină, care nu poate face paradă de ea decât atât timp cât sublima strălucire divină continuă să îi confere forța sa divină; când aceasta dispare, acești hoți de lumină pe care noi îi prețuim atât de mult nu mai reușesc să se identifice decât cu murdăria dezgustătoare și cu gunoaiele infecte, devenind mai întunecați chiar decât acestea!

5. Numai ceea ce este folosit într-o manieră profitabilă este pe placul lui Dumnezeu, căci El a creat această lume pentru ca oamenii să se folosească de ea! Dacă ne folosim însă de aceste lucruri într-o manieră abuzivă, acțiunile noastre devin inevitabil o oroare în fața lui Dumnezeu, Cel care reprezintă însăși ordinea eternă și sfântă. De aceea, haideți să dispunem renunțarea la bijuterii și la nestemate în întregul nostru regat!”

6. După aceste cuvinte, Fungar-Hellan și-a smuls toate podoabele pe care le purta, fiind imitat imediat de rege și de ceilalți demnitari prezenți. Tot acest aur și tot acest argint a fost folosit pentru a bate monedă.

7. Mahal l-a lăudat îndelung pe Fungar-Hellan, după care a adăugat: „Fungar-Hellan, am impresia că Spiritul lui Dumnezeu a coborât asupra ta! Adevăr îți spun: pentru o clipă mi s-a părut că îl aud vorbind pe bătrânul Enoh prin gura ta! Vezi tu, de obicei o asemenea înțelepciune nu poate fi găsită în ființa umană!”

8. După care Mahal i-a mulțumit din nou lui Dumnezeu pentru toată grația pe care a revărsat-o asupra acestui om, căci toți cei de față se minunau de înțelepciunea sa!

9. La rândul lor, marii preoți i-au spus generalului: „La ora actuală, numai tu ești demn să ne fii superior!”

10. Întreaga adunare a pecetluit aceste cuvinte printr-un „Amin” colectiv.

Author:  1% [ 12.6.2019, 14:15 ]
Post subject:  Capitolul 304

Capitolul 304
Generalul le poruncește soldaților săi să atace templul zeului cuprului și pe slujitorii săi.
(19 iunie 1844)

1. Următoarele trei zile s-au scurs în această stare de spirit. În tot acest timp, șefii armatei i-au organizat pe soldați și i-au informat asupra campaniei pe care urmau să o ducă.

2. În seara celei de-a treia zile, primii șefi de trupă au venit să îl găsească pe Fungar-Hellan în palatul regal. Ei i-au comunicat că o mare armată alcătuită din două milioane de soldați era pregătită pe câmpul de manevră, perfectă echipată și gata să întreprindă orice misiune ar fi primit.

3. Fungar-Hellan le-a spus ofițerilor săi: „În acest caz, transmiteți-le soldaților următoarele ordine: cu trei ore înainte de răsăritul soarelui, întreaga armată trebuie să fie gata de plecare. Ea se va îndrepta mai întâi către templul consacrat zeului metalelor și al meșterilor fierari! Muncitorii care o însoțesc au misiunea să distrugă tot ce ține de idolatrie, începând chiar cu templul principal!

4. Dacă preoții și muntenii se vor opune intervenției voastre, dorind să-i împiedice pe muncitori, trimiteți o forță armată care să-i silească pe rebeli să se potolească, trecându-i prin tăișul sabiei pe cei mai recalcitranți dintre ei.

5. Dacă preoții și muntenii acceptă distrugerea templului și a idolilor fără a opune rezistență, aduceți-i imediat în cortul meu, pentru a-i pune la curent cu noua învățătură pe care vor trebui să o predice oamenilor, inclusiv cu ce au de făcut pentru a-și acoperi nevoile personale.

6. Mai întâi de toate, marea armată va trebui să încercuiască templul cu trei cercuri mari de soldați, astfel încât nimeni să nu poată scăpa din ea!

7. Aurul și argintul din templu vor trebui adunate și aduse la mine. Voi aduce personal o echipă de muncitori care vor bate monedă din aceste metale prețioase, transformându-le astfel în bani care vor sluji înainte de toate pentru plata soldei soldaților, iar apoi pentru restul populației.

8. Așa se va derula întreaga noastră campanie! Eu, Fungar-Hellan, vă ordon acest lucru, la fel ca și regele Gurat!”

9. După ce au aflat ordinele generalului, comandanții s-au retras și le-au împărtășit soldaților voința șefului lor suprem și a regelui lor!

10. Gurat a dispus echiparea a o mie de cămile și le-a poruncit la o mie de meșteri specializați în bătutul monedelor să își ia uneltele și să se alăture marii armate.

11. A doua zi dimineața, cu trei ore înainte de răsăritul soarelui, toți soldații erau în picioare. Cămilele au fost echipate și uriașa caravană a pornit la drum.

Author:  1% [ 12.6.2019, 14:16 ]
Post subject:  Capitolul 305

Capitolul 305
Avangarda generalului în fața templului. Respingerea ultimatului. Spectacolul demonstrativ al preoților și capacitatea lor de a manipula focul.
(21 iunie 1844)

1. Înainte ca marea caravană să apuce să se alăture armatei, aceasta s-a pus deja în mișcare, îndreptându-se către templul consacrat zeului metalelor, construit – după cum ați aflat deja – în onoarea lui Tubal-Cain, cel care a inventat procedeul de producere și de șlefuire a bronzului.

2. Când avangarda armatei a ajuns în fața solidului zid care proteja templul, ea s-a oprit și le-a cerut gardienilor să îi permită intrarea.

3. Dar paznicii le-au răspuns soldaților: „La această oră nimeni nu are dreptul să intre în templu! Numai niște oameni rău intenționați ar putea comite sacrilegiul de a cere așa ceva cu atâta înverșunare! Ce doriți să faceți atât de devreme în interiorul acestor ziduri sacre?”

4. Unul dintre ofițeri le-a răspuns cu asprime paznicilor: „Nu dorim altceva decât să distrugem în totalitate acest sanctuar și zidurile sale sacre, pentru totdeauna, conform ordinului pe care l-am primit de la Fungar-Hellan, supunându-i prin forță pe recalcitranți și omorându-i dacă este cazul, după cum preferă! Nu vă opuneți, căci o armată alcătuită din două milioane de soldați se află în drum către voi!”

5. Auzind aceste cuvinte, gardienii le-au răspuns cu mult mai multă blândețe soldaților: „Dacă așa stau lucrurile, avem datoria să îl avertizăm pe marele preot al acestui templu, pentru ca acesta să vă primească cu demnitatea cuvenită unor delegați ai marelui și puternicului Fungar-Hellan!”

6. Dar ofițerul le-a spus paznicilor: „Marele preot nu trebuie să afle nimic până când nu vom apuca să distrugem în totalitate templul! De aceea, deschideți imediat porțile, dacă nu doriți să pătrundem cu forța!”

7. Auzind aceste amenințări, gardienii au strigat: „O, ticăloși infami, veniți din infern! Deci asta uneltiți? De fapt, nu doriți decât să puneți mâna pe relicvele sacre ale templului, pe aurul și pe argintul din cuferele sale! O, așteptați puțin și vă veți primi răsplata cuvenită! De îndată ce marele preot va afla ce plănuiți, va avea grijă să primiți o serie de bastoane pe spinare așa cum nici măcar un diavol nu a avut parte vreodată!”

8. După care, câțiva gardieni au alergat și l-au informat pe marele preot de ceea ce se întâmpla.

9. Acesta a început să facă spume la gură, scrâșnindu-și dinții mai rău ca un tigru, după care și-a adunat oamenii și împreună cu aceștia, a început să pună în funcțiune mecanismele sale satanice.

10. Munții din jur au izbucnit imediat în flăcări (aprinse în realitate de oamenii săi) și întregul templu s-a transformat într-un imens cuptor. Flăcările izbucneau unde te așteptai mai puțin, inclusiv din anumite locuri special pregătite în zidurile de apărare ale templului. Și tot acest spectacol a fost pus la cale în mai puțin de o oră.

11. Când avangarda marii armate a văzut ce se întâmplă, soldații s-au retras în direcția marii armate, căci nu îndrăzneau să se aventureze împotriva unei asemenea mări de foc.

12. Între timp, caravana se alăturase marii armate, iar Fungar-Hellan s-a minunat teribil de spectacolul „înflăcărat” din jurul templului lui Tubal-Cain.

13. Dar Mahal i-a spus: „Lăsați-i să își facă demonstrația de forță timp de o zi! Mâine va veni rândul nostru să ne producem!”

14. Fungar-Hellan a transmis aceste cuvinte întregii armate, sub formă de ordin, iar soldații au rămas să contemple acest spectacol infernal timp de o zi întreagă.

Author:  1% [ 12.6.2019, 14:16 ]
Post subject:  Capitolul 306

Capitolul 306
Fungar-Hellan este refuzat de gardienii templului. Distrugerea zidului de apărare cu ajutorul explozivilor. Masacrarea celor 5000 de slujitori ai templului.
(22 iunie 1844)

1. În seara aceleiași zile, marea demonstrație a preoților a ajuns la sfârșit. În dimineața zilei următoare, generalul s-a îndreptat către marea poartă din cupru a templului, însoțit de escorta sa, și a cerut să fie lăsat să intre.

2. Fiind încă foarte devreme, paznicii au refuzat să îl lase să intre, spunând: „Atât timp cât afară este noapte, orice nebun poate susține că este șeful suprem al marilor preoți, cerând să fie lăsat să intre! Dacă ești într-adevăr marele Fungar-Hellan, întoarce-te în timpul zilei, iar noi îți vom deschide poarta și te vom recunoaște ca atare!”

3. Fungar-Hellan le-a răspuns: „Foarte bine, dar vă jur pe viața mea că atunci când voi intra în templul vostru, în timpul zilei, vă voi ucide pe toți, inclusiv pe membrii clerului superior și pe cei de rang inferior! Căci voi mă împiedicați să fac ceea ce mi-a poruncit bătrânul Dumnezeu al lui Adam, Al lui Seth și al lui Enoh! De aceea, vă veți găsi cu toții o moarte sigură!”

4. Gărzile au început să urle: „Aceste mijloace de intimidare ne sunt binecunoscu-te! Pleacă de aici, căci nu te vom lăsa să intri nici măcar în timpul zilei, indiferent dacă ești sau nu Fungar-Hellan! Nu ai decât să aștepți ani de zile în fața acestor ziduri!”

5. Auzind acest răspuns, Fungar-Hellan a fost cuprins de un val uriaș de mânie. El s-a întors către soldații săi și le-a poruncit minerilor să sape șase culoare subterane, începând de la o distanță de zece pași de la zidurile de apărare, iar apoi să depoziteze sub acestea saci mari cu un explozibil foarte violent, apoi să pună fitiluri și să le dea foc.

6. Dând curs poruncii sale, șase sute de mineri au trecut imediat la lucru. Ei au măsurat cu mare precizie distanțele și au început săpăturile. Când soarele a răsărit, ei au ajuns deja sub zidurile de apărare ale templului. În continuare, au plasat sacii cu explozibil sub ziduri și au dat foc fitilurilor. Câteva minute mai târziu s-a auzit o explozie formidabilă, în urma căreia cea mai mare parte a zidului de apărare s-a prăbușit, transformându-se în ruine. Soldații au avut astfel cale liberă, pregătindu-se să atace.

7. Văzând prăbușirea zidurilor lor sacre, preoții și numeroșii lor slujitori au încercat să fugă în munți, dar au căzut imediat în mâinile soldaților lui Fungar-Hellan, care i-au adus în fața șefului lor.

8. Generalul l-a întrebat în șoaptă pe Mahal ce trebuie să facă cu acești rebeli.

9. Mahal i-a răspuns: „Acești oameni sunt atât de infernali, încât cel mai bine ar fi să îți pui amenințarea în practică și să îi omori pe toți!”

10. Imediat, Fungar-Hellan a dispus executarea prizonierilor, aflați în număr de 5000. Nici măcar unul dintre ei nu a fost grațiat.

11. După încheierea acestei operațiuni, echipa de lucrători a trecut la distrugerea templului, la adunarea aurului și argintului și la transformarea lor în monede. Întregul proces nu a durat mai mult de trei zile.

Author:  1% [ 12.6.2019, 14:18 ]
Post subject:  Capitolul 307

Capitolul 307
Generalul și Mahal dau instrucțiuni delegației minerilor din minele de cupru. Propunerea lor ca oamenii să se întoarcă cu fețele către Dumnezeu este respinsă.
(25 iunie 1844)

1. Când vestea masacrului a ajuns la urechile meșterilor mineri care lucrau în minele din apropiere, aceștia s-au cutremurat și au trimis o delegație în tabăra lui Fungar-Hellan pentru a-l întreba cu cel mai mare respect care era semnificația acestor evenimente îngrozitoare.

2. Generalul le-a vorbit minerilor de adevăratul Dumnezeu și le-a explicat că toți acești idoli trebuiau distruși pentru a evita astfel judecata teribilă cu care bătrânul Dumnezeu îi amenința pe oameni încă de la începutul timpurilor, știut fiind că idolatria reprezintă în fața Lui o oroare absolută.

3. După ce Fungar-Hellan le-a prezentat faptele, Mahal le-a cerut oamenilor să revină la Dumnezeu. El le-a cerut să le povestească stăpânilor lor tot ce au aflat, cerându-le să se convertească. În caz contrar, vor fi amenințați cu o judecată inevitabilă. Singura cale pentru a scăpa de această judecată era întoarcerea la Dumnezeu prin căință și smerenie.

4. Minerii s-au întors la stăpânii lor, cărora le-au povestit tot ce au auzit.

5. Dar șefii minerilor au început să blesteme și să vocifereze, spunând: „Iată unde ne conduc capriciile seniorilor! La fiecare cinci minute, ei își schimbă legile și zeii! Nu a fost regele cel care a dispus construirea acestui templu, cheltuind sume uriașe de bani în acest scop? Nu a fost el cel care a ordonat toate aceste ceremonii religioase, care ne-au adus într-adevăr venituri uriașe?

6. Dar toată povestea nu a durat mai mult de zece ani, și iată că s-a și terminat! Se pare că ea nu le-a adus mai marilor suficiente venituri și că aceștia nu se mai pot lipsi de tot aurul și de tot argintul adunat în temple în această scurtă perioadă de timp!

7. Așa că ei s-au decis să ni-L bage din nou pe gât pe bătrânul Dumnezeu care nu valorează nimic, dat fiind că nu cere nici temple, nici bani, pentru simplul motiv că nu există! El nu are nevoie nici măcar de o imagine costisitoare care să îl reprezinte, căci el este vidul perfect, la fel de invizibil ca și aerul pe care îl respirăm!

8. Ascultați-ne cu atenție: anul acesta templele sunt distruse, iar bătrânul Dumnezeu care nu poate fi venerat decât în gând este reinstaurat, dar anul viitor comisarii însărcinați cu impozitele își vor face din nou apariția și ne vor cere un impozit mai mare, în numele regelui!

9. O, această viață terestră este într-adevăr satanică! De ce nu-și pot savura în liniște și în pace tihna și averile acești mai mari nesătui? De ce trebuie să răspândească tot timpul tot acest haos?

10. De-abia avem timp să respirăm că vântul își schimbă direcția! De unde nu te aștepți apare un nou impostor înfometat care se dă drept profet, făcând o demonstrație a puterilor sale magice, însoțit de tovarășii săi cu fața suptă, la fel de șireți ca și el! Este suficient apoi ca el să le spună acestor imbecili tot ce îi trece prin minte pentru ca ei să danseze după cum le cântă el!

11. De data aceasta însă, toți acești idioți nu au decât să ne pupe în f…d! Nu mai suntem dispuși să fim luați drept proști! Cât despre amenințările cu pedeapsa lui Dumnezeu, ne p…m pe ea!

12. De aceea, vom rămâne aici! Iar cei care nu doresc să rămână împreună cu noi, nu au decât să se ducă acolo unde vor dori! Noi le lăsăm libertatea de a alege. Nu au decât să li se alăture celor care gândesc la fel ca ei!”

13. Acest decizie a pus punct proclamării adevăratului Dumnezeu în rândul meșterilor mineri.

Author:  1% [ 12.6.2019, 14:18 ]
Post subject:  Capitolul 308

Capitolul 308
Atacarea templului boilor și distrugerea lui.
(26 iunie 1844)
1. După ce Fungar-Hellan a vorbit cu delegația meșterilor mineri, care făceau multe afaceri necurate, așa cum am menționat deja, el a dispus imensei armate să se retragă în acel ținut muntos în care era plasat templul boilor, cu misiunea de a proceda la fel ca în cazul celui al zeului metalelor.

2. Soldații și-au ridicat imediat tabăra și au început să mărșăluiască împărțiți în 200 de coloane de câte 10.000 de oameni fiecare, fără a mai număra și numeroasa escortă regală. În trei zile, ei au ajuns în regiunea în care se afla templul, așa că s-au oprit pentru a aștepta ordine mai precise.

3. De îndată ce Fungar-Hellan a apărut împreună cu suita lui, el a dispus construirea unui cort uriaș și și-a stabilit în el cartierul general. Când șefii săi de armată s-au prezentat pentru a-i afla ordinele, el le-a spus:

4. „Nu v-am ordonat deja să procedați la fel ca în cazul templului metalelor? Ce alte ordine mai precise așteptați de la mine? Știți foarte bine unde se găsește templul și cunoașteți perfect trecătoarea destul de îngustă care îl înconjoară.

5. Încercuiți templul cu trei rânduri de soldați, apoi dispuneți distrugerea lui, adunarea aurului și argintului, capturarea preoților și a servitorilor lor și aducerea lor la mine! – Aceasta este întreaga operație. Iar acum, duceți-vă să îndepliniți imediat ordinele!”

6. Comandanții au plecat și au transmis aceste ordine soldaților, care au trecut imediat la executarea lor.

7. Într-un interval de timp de numai zece ore, edificiul era încercuit, așa că detașamentul distrugătorilor s-a îndreptat către poartă și a cerut deschiderea ei.

8. Noaptea fiind însă destul de avansată, gardienii templului au refuzat să îi lase să intre.

9. Atunci, șeful detașamentului le-a spus paznicilor: „Dacă nu ne veți lăsa să intrăm pe loc, nici unul dintre voi nu va mai rămâne viu!”

10. În acea clipă, la poartă au sosit marii preoți, care i-au întrebat pe noii veniți care era motivul unei vizite la o oră atât de insolită.

11. Șeful detașamentului i-a explicat pe loc motivul vizitei.

12. Atât le-a trebuit însă celor o mie de oameni care locuiau în interiorul zidurilor de incintă. Aceștia s-au repezit furioși pe metereze și au început să arunce cu pietre în soldați.

13. Detașamentul s-a retras, iar minerii au început să-și facă datoria. Peste câteva ore, toți explozibilii erau plasați la locurile lor, așa că înainte de ivirea zorilor, zidul de apărare al templului era în întregime distrus.

14. Armata a pătruns în curtea interioară, a distrus templul și i-a luat prizonieri pe toți preoții, capturând inclusiv comorile lor.[/align]

Author:  1% [ 12.6.2019, 14:19 ]
Post subject:  Capitolul 309

Capitolul 309
Conversația dintre general și prizonieri, care sunt eliberați.
(27 iunie 1844)

1. După distrugerea totală a templului, preoții și servitorii lor au fost aduși în fața cortului lui Fungar-Hellan și al escortei sale. Cât despre comorile din aur și argint adunate, acestea au fost transformate imediat în monede. Abia apoi a început generalul să îi interogheze pe prizonieri, cărora le-a spus:

2. „Cine a construit acest templu? Nu eu? – De vreme ce eu l-am construit, înseamnă că eu sunt proprietarul lui, așa că am dreptul de a-l distruge după bunul meu plac!

3. Dat fiind că acest drept îmi aparține întru totul, vă întreb: din ce motive v-ați opus ordinelor mele, aruncând cu pietre asupra trimișilor mei, din care ați ucis zece și ați rănit numeroși alții, mai mult sau mai puțin grav?”

4. Prizonierii i-au răspuns: „Mărite domn, dacă te-am fi putut vedea, am fi crezut că acest ordin a venit de la tine! Nevăzându-te însă în rândul soldaților și neauzindu-ți vocea pe care o cunoaștem atât de bine, am crezut că folosirea numelui tău nu era decât o viclenie infamă de care s-a folosit o putere cunoscută, dornică să pună mâna pe aurul și pe argintul tău, pe care le-am adunat exclusiv pentru trezoreria ta.

5. De altfel, fiind întuneric beznă, ne-a fost imposibil să distingem dacă veșminte-le și armele soldaților proveneau într-adevăr din Hanoh, sau din altă parte. De aceea, am apelat la pietre și am încercat să îți apărăm proprietatea cât de bine am putut! În aceste condiții, nu înțelegem cu ce am greșit în fața ta, căci un servitor fidel stăpânului său merită mai degrabă o răsplată decât o pedeapsă!”

6. Auzind aceste argumente cât se poate de juste, Fungar-Hellan le-a spus prizonierilor săi: „Bine, de vreme ce ați acționat astfel din fidelitate față de mine, aveți într-adevăr dreptul la o recompensă, și nu la o pedeapsă! De aceea, sunteți liberi. Timp de trei zile, puteți face orice doriți, cu condiția să părăsiți aceste locuri. După trecerea celor trei zile, întoarceți-vă aici, pentru a vă numi în noile voastre funcții!”

7. După aceste cuvinte, toți prizonierii au fost eliberați, fiind lăsați să plece oriunde doresc. Ei au luat drumul către munți, înarmați cu un permis de liberă trecere semnat de general.

8. Dar Fungar-Hellan a trimis spioni pe urmele lor, pentru a-i captura din nou, dacă nu vor fi dispuși să se predea.

Author:  1% [ 12.6.2019, 14:19 ]
Post subject:  Capitolul 310

Capitolul 310
Dispariția celor eliberați într-o deschizătură misterioasă aflată în peretele stâncos.
(28 iunie 1844)

1. Încotro s-au îndreptat prizonierii eliberați? Ei s-au dus direct către un fost amplasament al templului, unde se afla un perete stâncos în interiorul căruia exista o grotă suficient de înaltă pentru a permite trecerea unui bărbat ușor încovoiat.

2. Toți cei eliberați au intrat în această grotă, iar spionii au fost nevoiți să aștepte cu nerăbdare noaptea, pentru a-i surprinde pe cei care ar fi încercat să iasă. Dar nimeni nu a mai ieșit din peșteră, nici oameni, nici vreun animal.

3. Seara, ei au cerut ajutorul gărzilor, pentru a supraveghea cu atenție deschizătura din munte și a-i surprinde pe cei care ies din ea. Timp de trei zile, eforturile lor au rămas însă zadarnice, căci nimeni nu a ieșit din peșteră.

4. După acest interval de timp, o parte din spioni s-au întors la cartierul general și i-au împărtășit lui Fungar-Hellan ce s-a întâmplat. Acesta a făcut ochii mari, neștiind ce să creadă despre toată această poveste.

5. Și totuși, după numai o oră, foștii prizonieri s-au întors cu toții, vii și nevătămați.

6. A fost rândul spionilor să se minuneze la culme, furioși că slujitorii taurului i-au înșelat în acest fel.

7. Fungar-Hellan le-a făcut un semn imperceptibil spionilor săi, pentru a-i chema înapoi (cu ajutorul unor mesageri rapizi) pe cei care rămăseseră de gardă la poalele peretelui stâncos.

8. Aceștia i-au chemat pe cei mai rapizi alergători, pe care i-au trimis la spionii rămași la posturile lor de observație pentru a-i chema înapoi.

9. După numai șapte ore, toată lumea era adunată în fața cortului generalului, care a făcut un pas înainte și s-a adresat astfel celor eliberați:

10. „Ce-i drept, v-ați întors la momentul pe care l-am stabilit, dar acest lucru nu îmi este de ajuns pentru a vă încredința noile voastre funcții! Înainte să fac acest lucru, va trebui să îmi povestiți cu fidelitate tot ce ați făcut în aceste trei zile. Abia atunci mă voi convinge dacă jurământul vostru de credință față de mine este adevărat, fapt care vă va scuti de pedeapsa cuvenită pentru faptul că mi-ați atacat soldații cu pietre în timpul asediului templului! De aceea, vorbiți, dar aflați că orice neadevăr vă va atrage moartea!”

11. Cei interpelați i-au răspuns: „Nu ne-ai îngăduit tu trei zile de libertate absolută? De ce ne ceri acum să îți mărturisim ce am făcut? Nu ne-ai spus că aveam dreptul să facem orice doream?”

12. Dar generalul le-a spus: „Prin această libertate pe care v-am acordat-o nu am dorit decât să vă pun la încercare. Era absolut necesar să acționez în acest fel pentru a ști în ce măsură vă puteam încredința noile voastre funcții, care sunt foarte importante! Toți cei formați la școala mea trebuie să treacă printr-un astfel de test decisiv al libertății; cei care trec de acest examen câștigă totul, dar cei care îl pică pierd totul! De aceea, răspundeți-mi fără alte discuții la întrebarea pe care v-am pus-o! În caz contrar, veți fi străpunși de 10.000 de săbii!”

13. Auzind aceste cuvinte, preoții au rămas interziși. Apoi, unul dintre ei a luat cuvântul: „Puternice domn, de vreme ce dorești să știi totul, află că în timpul celor trei zile am făcut penitență! La drept vorbind, a fost o penitență destul de dură, pentru a ne putea reconcilia astfel cu propria noastră conștiință, văzând cât de ofensat ai fost de ignoranța noastră!”

14. Generalul nu s-a putut împiedica să nu râdă, după care a spus: „Hm, nu-i deloc rău! Și unde se află acest loc sacru de penitență? Nu de alta, dar doresc să înalț în el un mare monument închinat fidelității voastre față de mine!”

15. Auzind aceste cuvinte, falșii penitenți și-au mușcat buzele, iar unul dintre ei a spus: „O, puternice senior, este vorba de o peșteră îngrozitoare aflată în interiorul muntelui. Plasarea unui monument în ea ar fi cu totul nelalocul ei! Te rugăm, nu pune acest proiect în execuție!”

16. Dar Fungar-Hellan i-a răspuns: „O, nu face nimic! Vom transforma această peșteră îngrozitoare într-un loc cât se poate de agreabil!”

17. Penitenții s-au albit la față, dar au fost nevoiți să asculte și să pornească la drum, ghidându-i pe ceilalți către peșteră.

Author:  1% [ 12.6.2019, 14:20 ]
Post subject:  Capitolul 311

Capitolul 311
Generalul cere deschiderea peretelui stâncos. Mahal și foștii preoți discută despre grotă.
(1 iulie 1844)

1. Când cortegiul penitenților, grupul de spioni, gărzile și Fungar-Hellan, împreună cu escorta sa, au ajuns în fostul amplasament al templului, unde se afla orificiul ce dădea în interiorul muntelui, șeful agenților secreți s-a îndreptat către general și i-a spus:

2. „Iată, domnule, aceasta este deschizătura în peretele stâncos despre care ți-au vorbit oamenii mei! Prin ea au intrat foștii prizonieri, fără ca vreunul dintre ei să mai iasă!”

3. Fungar-Hellan l-a întrebat pe Mahal dacă nu-i poate descrie peștera și maniera în care a fost construită.

4. Mahal i-a răspuns: „O, prietene, nimic mai ușor! Iată, mai întâi de toate nu este vorba de o peșteră naturală, ci de una construită de oameni, căci acest perete stâncos este destul de moale și poate fi găurit cu dalta. De altfel, urmele acestei operațiuni mai pot fi încă văzute.

5. În al doilea rând, dat fiind că este opera oamenilor, nu putem vorbi de o grotă naturală în munte, ci mai degrabă de o trecere fie către o regiune muntoasă înconjurată de stânci, fie către alte culoare subterane în care bănuiesc că falșii noștri penitenți au ascuns o mare cantitate de aur și argint!

6. Nu există nici o altă posibilitate. S-ar putea chiar ca amândouă variantele să fie adevărate, dat fiind că acești oameni s-au întors la tine pe un alt drum.

7. Ceea ce trebuie să faci este să dispui explorarea acestor locuri. Mai întâi de toate interoghează-i însă pe falșii penitenți. Dacă îți vor mărturisi adevărul înainte de a-l descoperi tu însuți, lasă-i în viață. Dacă vor continua să te mintă însă, ucide-i, punând să fie zidiți în interiorul acestei grote!”

8. După ce Mahal a tăcut, Fungar-Hellan s-a întors imediat către prizonieri și i-a întrebat ce se ascundea în această grotă în care au dispărut cu trei zile în urmă.

9. Oamenii i-au răspuns: „O, mărite domn, acest orificiu nu reprezintă decât deschizătura care duce către acea sordidă peșteră pentru penitență. Ea dă în partea cealaltă a muntelui într-o regiune extrem de aridă, în care nu cresc decât câteva rădăcini cu care se hrănesc cei care se retrag aici!

10. Din această regiune se poate ajunge inclusiv la câmpie, trecând printr-un drum extrem de dificil, pe care ai de înfruntat o mie de pericole! Pe acest drum ne-am întors noi astăzi, pentru ca penitența noastră să devină desăvârșită!

11. Mărite doamne! Nu ai decât să examinezi tu însuți această grotă! Dacă vei găsi altceva decât ceea ce ți-am spus, poți face cu noi orice dorești!”

12. Atunci, generalul și-a chemat minerii și le-a spus: „Aduceți 10.000 de torțe și vom pătrunde cu toții în interior pentru a explora această peșteră!”

13. Minerii au executat pe loc ordinul generalului.

Author:  1% [ 12.6.2019, 14:21 ]
Post subject:  Capitolul 312

Capitolul 312
Explorarea misterioasei grote. Descoperirea deschizăturii secrete.
(2 iulie 1844)

1. După ce au fost aduse torțele, Fungar-Hellan a chemat circa o mie de mineri, alegându-i dintre cei mai puternici și cei mai cinstiți; i-a dat fiecărui câte zece torțe și le-a spus:

2. „Legați-vă cu o frânghie, apoi aprindeți una din torțe și intrați în peșteră, dar cu cea mai mare prudență!

3. Examinați minuțios interiorul ei și nu lăsați nici un pasaj lateral neexplorat. Dacă veți găsi urme ale unei eventual pasaj zidit – lucru de care ar trebui să vă dați cu ușurință seama la lumina celor o mie de torțe –, străpungeți locul și nu lăsați nici un detaliu neverificat.

4. După ce ați examinat cu atenție toate colțurile peșterii, întoarceți-vă aici și relatați-mi în detaliu tot ce ați descoperit. În final mă voi asigura cu propriii mei ochi că lucrurile stau așa cum le-ați descris voi și vă voi recompensa generos pentru munca voastră. În acest fel, îi vom putea trata pe penitenții noștri în maniera cea mai echitabilă cu putință. – Haideți, treceți la treabă și executați-mi ordinele!”

5. Atunci, cei o mie de mineri s-au apucat de lucru și au făcut conștiincios tot ce li se poruncise. Inițial, ei nu au descoperit decât ceea ce au descris penitenții, respectiv un culoar îngust, cu o lungime de o sută de stânjeni și cu un traseu destul de contorsionat. La ieșirea din acest pasaj se afla o peșteră mare, care ar fi putut găzdui 2000 de persoane.

6. Pereții peșterii erau constituiți din pietre negre și dure. Grota nu avea decât o singură ieșire, în afară de intrarea propriu-zisă. Ieșirea dădea către o regiune aridă, în care nu creșteau decât bace sălbatice.

7. După ce minerii au inspectat cu grijă locurile, fără să fi făcut nici cea mai mică descoperire spectaculoasă, ei s-au întors pe unde au venit și l-au informat pe general.

8. Dar acesta le-a spus: „Nu, nu! Nu pot să cred că acești penitenți sunt oameni cinstiți! Dați-mi o torță și frânghia cu care ați marcat locurile, și mă voi convinge cu propriii mei ochi dacă așa stau lucrurile!”

9. Într-adevăr, el a luat o torță și, însoțit de mineri, a pătruns în grotă, apoi în peștera cea mare, unde a examinat cu atenție pereții, negăsind altceva suspect decât culoarea acestora.

10. De aceea, el le-a spus oamenilor săi: „Avem toate motivele să credem că această culoare neagră ascunde ceva! Pereții sunt într-adevăr solizi peste tot, dar tavanul mi se pare excesiv de înalt! Să-mi aducă cineva o scară bună, pentru a examina cu atenție și partea superioară a grotei!”

11. Pe loc, un miner a adus o scară și oamenii au început să examineze tavanul grotei. Spre surpriza generală, ei au descoperit aici un mare orificiu care dădea într-un culoar cu o înălțime de trei stânjeni, în care se auzeau zgomote venite de departe, asemănătoare cu un mare număr de voci umane.

12. Fungar-Hellan a spus: „Să părăsim acest loc, căci ar putea deveni periculos pentru noi! Oricum, am găsit ce căutam, iar penitenții vor avea niște explicații de dat”.

13. După aceste cuvinte, toată lumea a părăsit în grabă grota.

14. După ce s-a văzut afară, viu și nevătămat, generalul a dispus imediat chemarea penitenților, cărora le-a cerut explicații referitoare la culoarul din tavanul peșterii.

15. Oamenii au simțit că își pierd complet curajul, iar unul dintre ei a strigat: „Acum suntem într-adevăr pierduți!”

Author:  1% [ 12.6.2019, 14:21 ]
Post subject:  Capitolul 313

Capitolul 313
Penitenții sunt demascați. Sfatul lui Mahal, adresat mâniosului Fungar-Hellan, care dispune aruncarea în aer a grotei. Mărturisirea penitenților, care sunt grațiați.
(3 iulie 1844)

1. Văzând reacția penitenților în fața întrebării sale și auzind exclamația involuntară a celui care se simțea pierdut, Fungar-Hellan i-a spus lui Mahal:

2. „Ascultă, venerabile prieten și frate! Sunt de părere că nu ar mai trebui să lungim această poveste legată de cei o mie de penitenți! La urma urmelor, sacrilegiul lor este aproape complet dovedit. Ce alte dovezi ne mai sunt necesare?

3. De aceea, îi voi ucide fără să mai aștept, după care voi plasa doi saci cu explozivi în interiorul acestei peșteri, care o vor arunca în aer. În acest fel, vom elucida foarte rapid misterul pe care încearcă să ni-l ascundă acești tâlhari! Ce zici, am dreptate sau nu?”

4. Mahal i-a răspuns: „Prietene, ai perfectă dreptate, dar atât timp cât putem rezolva problema fără vărsare de sânge, cred că cel mai bine ar fi să lăsăm săbiile în teci și să acționăm fără ele! În schimb, ideea cu aruncarea în aer a peșterii mi se pare foarte bună. Vom descoperi astfel secrete care sunt probabil de cea mai mare importanță”.

5. Auzind acest sfat, Fungar-Hellan a dat el însuși ordinul de aruncare în aer a peșterii. Minerii săi au adus imediat două sute de saci cu un explozibil foarte violent, pe care i-au depozitat în peștera cu pereții negri. Au conectat apoi sacii la niște fitiluri lungi, cărora le-au dat foc, și s-au grăbit să iasă afară (nu cred că mai trebuie să explic de ce).

6. Peste numai o jumătate de oră, focul a ajuns la sacii cu explozibil, producând o detonare enormă, care a făcut fărâme întregul munte.

7. După explozie, s-a trecut la o nouă explorare a locului, dar oamenii lui Fungar-Hellan nu au făcut nici o descoperire importantă, doar câteva monede de aur și niște cadavre carbonizate.

8. După trei zile de cercetări inutile, generalul i-a chemat la el pe penitenți, cărora le-a spus: „Sunt dispus să vă grațiez și să vă redau libertatea, dacă îmi veți spune de ce v-ați comportat atât de necinstit față de mine, deși eu am acționat întotdeauna în interesul vostru! De ce ați făcut această peșteră și de ce ați ascuns acest aur în ea?”

9. Unul dintre penitenți a ieșit în față și a spus: „Mărite doamne, am făcut acest lucru pentru că ne temeam de tine! Aveam de mult timp presentimentul că vei acționa așa cum ai făcut acum. De aceea, doream să ne punem deoparte câțiva bănuți, pentru zilele negre care vor urma atunci când ne vom pierde funcțiile și nu ne vom mai putea câștiga traiul.

10. Iată, acesta este unicul motiv care ne-a determinat să construim această peșteră! Vocile pe care le-ai auzit prin deschizătura culoarului din tavan aparțineau fraților noștri, aflați acum sub dărâmături. Personal, doresc să le împărtășesc soarta! – Acum știi tot, dar nu uita că și noi suntem ființe umane!”

11. Dat fiind că generalul le promisese viața, el s-a ținut de cuvânt și le-a acordat prizonierilor libertatea.

Author:  1% [ 12.6.2019, 14:22 ]
Post subject:  Capitolul 314

Capitolul 314
Plecarea armatei în direcția templului soarelui și dărâmarea acestuia. Distrugerea templului focului și a templului consacrat vânturilor.
(4 iulie 1844)

1. După ce i-a integrat pe cei o mie de penitenți în armata sa, Fungar-Hellan le-a ordonat soldaților să se pregătească pentru o nouă expediție.

2. A fost nevoie de 24 de ore încheiate pentru ca imensa armată să fie gata de plecare. În final, generalul a ordonat plecarea în direcția templului soarelui, a cărui distrugere s-a petrecut fără incidente, dat fiind că preoții s-au predat imediat și chiar au ajutat la distrugerea lui. Singura lor cerere a fost să le fie predată marea oglindă concavă, pe care au învățat să o utilizeze în timpul ceremoniilor lor și pe care doreau să o folosească în scopuri științifice. Fungar-Hellan le-a îndeplinit cu dragă inimă cererea, căci era el însuși un pasionat al artelor și științelor.

3. După o pauză de trei zile, care le-a permis soldaților să își redobândească forțele și muncitorilor să bată monedă din aurul și argintul rechiziționate, armata s-a pus din nou în mișcare. La ordinul generalului, ea s-a îndreptat către templul consacrat zeului focului, a cărui cucerire și distrugere s-a dovedit ceva mai dificilă, căci preoții acestuia se înmulțiseră considerabil în ultima vreme, răspândindu-se în toate direcțiile. Ei au construit temple similare la baza tuturor vulcanilor din jur, producând în ele spectacole de magie cu ajutorul focului, în schimbul unor ofrande bogate.

4. De aceea, distrugerea templului principal și a tuturor anexelor sale a durat mult mai mult timp, prezentând numeroase dificultăți. În total, ea a necesitat 40 de zile, dar campania s-a derulat fără vărsare de sânge, cu excepția unui singur templu auxiliar, construit pe o stâncă înaltă și pe care preoții au refuzat cu orice chip să îl părăsească. În final, stânca a trebuit minată și distrusă, ceea ce i-a costat viața pe încăpățânați.

5. După această operație și după transformarea aurului și argintului în monede (era vorba de două milioane de livre, al căror transport a necesitat 200 de cămile), armata s-a îndreptat către templul zeului vântului, care i-a dat ceva bătaie de cap lui Fungar-Hellan până când s-a predat. Mai întâi de toate, preoții mențineau tot timpul nivelul lacului la o înălțime maximă, cu ajutorul unor puternice ecluze plasate la nivelul gurilor sale de scurgere. De îndată ce sesizau un pericol venind dintr-o parte sau alta, ei deschideau o ecluză și o cantitate imensă de apă se revărsa asupra dușmanului, înecând astfel toate căile de acces către templu. – În al doilea rând, preoții cunoșteau perfect tehnica de manipulare a electricității, cu ajutorul căreia au făcut ca regiunea în care se aflau să fie practic inaccesibilă.

6. De aceea, Fungar-Hellan a fost nevoit să asedieze regiunea timp de o jumătate de an înainte ca preoții să cedeze.

7. După acest asediu de lungă durată, armata a primit ordinul să se îndrepte către templul zeului apelor.

Author:  1% [ 12.6.2019, 14:23 ]
Post subject:  Capitolul 315

Capitolul 315
Armata mărșăluiește împotriva templului apelor.
(5 iulie 1844)

1. După mai multe zile de mers, enorma armată a ajuns în apropiere de marele lac în mijlocul căruia se afla insula pe care era construit templul consacrat zeului apelor. Ea și-a stabilit tabăra pe malul lacului.

2. După trei zile de odihnă, Fungar-Hellan a dat ordin să fie atacat edificiul, care era atât de bine plasat încât se transformase într-o adevărată fortăreață naturală.

3. Inițial, generalul și-a propus să încercuiască întregul lac (care avea un diametru de mai multe leghe) cu un singur rând de soldați, dar terenul dificil l-a determinat să renunțe la acest plan. Căci lacul era mărginit din când în când de pereți stâncoși abrupți, în timp ce în alte locuri era înconjurat de mlaștini uriașe, cărora nimeni nu le cunoștea capătul.

4. Nevoit să renunțe la acest plan, el a dispus construirea a 20.000 de plute cu câte o sută de locuri fiecare. Constructorii săi au reușit această performanță în numai șase săptămâni, folosind în acest scop lemnul celor mai frumoși cedri din pădurea învecinată, cu o lungime de 12 stânjeni. Plutele aveau practic aceeași lungime și o lățime de 6 stânjeni.

5. După terminarea ambarcațiilor, soldații au încărcat plutele cu provizii și armament, după care s-au îmbarcat ei înșiși și au vâslit către insulă. Misiunea lor era să vegheze ca nimeni să nu se apropie sau să scape de pe ea.

6. Dacă locuitorii insulei le-ar fi pus întrebări, ei trebuiau să le răspundă că aceasta este voința lui Fungar-Hellan și să le spună: „Dacă vă veți supune necondiționat deciziilor generalului, acesta vă va considera prietenii săi! În caz contrar, veți fi considerați cei mai crunți dușmani ai lui, pasibili de pedeapsa cu moartea!”

7. Înarmați cu aceste instrucțiuni, conducătorii plutelor s-au apropiat de insulă, care erau situată destul de departe, și au asediat-o în întregime, astfel încât nimeni nu mai putea scăpa de pe ea.

8. După prima zi de asediu, preoții erau deja informați de gravitatea situației, motiv pentru care au trimis o delegație la soldați, informându-i că doresc să îndeplinească pe loc voința marelui Fungar-Hellan. În caz contrar, însuși zeul apelor s-ar fi supărat teribil pe ei.

9. Auzind această veste, soldații s-au bucurat peste măsură. Fungar-Hellan a trimis fără să mai întârzie 10.000 de oameni pe insulă, dar când aceștia au ajuns la locul edificiului, ei nu au mai găsit nici o urmă din templu, ci doar o serie de căsuțe locuite de oameni cât se poate de obișnuiți.

10. După ce au vizitat întreaga insulă, fără să găsească altceva, cei 10.000 de delegați și-au spus: „Nu avem nimic de făcut aici, căci nu este nimic de distrus! Mai bine să ne întoarcem la general și să îi spunem cum stau lucrurile!”

11. Zis și făcut. Auzind povestea lor, Fungar-Hellan s-a minunat peste măsură, neștiind cum să reacționeze.

Author:  1% [ 12.6.2019, 14:24 ]
Post subject:  Capitolul 316

Capitolul 316
Informația lui Mahal referitoare la templul dispărut. Viclenia preoților, care sunt nevoiți să se prezinte în fața generalului.
(8 iulie 1844)

1. Dat fiind că Fungar-Hellan fusese pe insulă cu numai doi ani în urmă, însoțit de regele Gurat, și că văzuse templul de pe ea, el nu putea să înțeleagă unde dispăruse acesta, fără să lase nici o urmă. De aceea, el i-a cerut din nou opinia lui Mahal, care i-a spus:

2. „Tu îți imaginezi că acești preoți vicleni nu au auzit de distrugerea celorlalte temple ale idolilor?

3. Ei au știut la ce trebuie să se aștepte încă de la distrugerea templului zeului metalelor, așa că s-au grăbit să ducă de aici tot ce amintea de idolii lor, transformând regiunea într-o insulă locuită de oameni aparent nevinovați. De fapt, acești oameni sunt chiar ei. Având suficient timp la dispoziție, ei și-au împărțit aurul și argintul din templu, precum și zeițele frumuseții care se refugiaseră la ei, și de atunci trăiesc într-o fericire perfectă în acest mic paradis natural, după criteriile acestei lumi.

4. Din punct de vedere spiritual, ei sunt însă în întregime morți, căci L-au uitat de mult pe adevăratul Dumnezeu! De aceea, în acest caz nu mai trebuie să distrugem o idolatrie materială, ci doar tenebrele spirituale care domnesc la ora actuală pe această superbă insulă înzestrată cu atâtea bogății.

5. Dat fiind că nu mai au dreptul să posede un templu, acești preoți adoră la ora actuală apa din lac. Ei se închină izvoarelor născute din acesta, prin intermediul unui limbaj sublim, dar mincinos. Își predică mesajul în școlile lor, unde vorbesc despre puterea apei și despre gloria ei eternă, prezentând-o ca pe Ființa veritabilă, vie și sfântă a lui Dumnezeu, Cel în care sălășluiește întreaga plenitudine a Vieții! Pe scurt, acești preoți vorbesc despre divinitatea apei într-o manieră atât de inspirată încât te-ar putea emoționa și pe tine!

6. De aceea, trebuie să îi aducem din nou pe calea cea dreaptă! În caz contrar, spiritul uman riscă să cadă în apa înșelătoare a acestor preoți!”

7. După ce a ascultat aceste cuvinte, Fungar-Hellan și-a propus să meargă el însuși pentru a le predica preoților de pe insulă.

8. Dar Mahal i-a spus: „Prietene, în acest fel nu vei obține mare lucru. Din fericire, avem printre noi o oratoare înzestrată cu o mare forță, respectiv pe fiica mea Agla, și un orator la fel de inspirat, pe fiul meu Kisarell. Poruncește-le preoților să vină aici și vom vedea în continuare ce vom putea face în cazul lor!”

9. Fără să mai piardă timpul, generalul a trimis o trupă importantă pentru a-i aduce pe viclenii preoți, care s-au supus cu dragă inimă voinței sale.

Author:  1% [ 12.6.2019, 14:25 ]
Post subject:  Capitolul 317

Capitolul 317
Frumoasa Agla le predică preoților consacrați zeității apelor.
(9 iulie 1844)

1. Ajunși în fața lui Fungar-Hellan, preoții s-au înclinat până la pământ, după care unul dintre ei a luat cuvântul și a spus:

2. „O, tu, zeu al zeilor care nu ai sfârșit, mai puternic decât tot ce există, prinț al tuturor prinților și domn al tuturor domnilor! O, tu, în fața căruia munții tremură și pe care apele îl ascultă fremătând, care ai fondat cerul și pământul și care ai construit un imens oraș pentru milioane de oameni, o, spune-ne nouă, sărmani viermi care ne târâm prin praful de la picioarele tale, ce anume dorești de la noi?”

3. Acest discurs stupid a fost întâmpinat de un hohot generalizat de râs care i-a zguduit pe toți cei prezenți în marele cort al lui Fungar-Hellan. Generalul i-a cerut Aglei să urmeze sfatul tatălui ei și să se adreseze acestor nebuni pentru a-i convinge de sminteala lor și pentru a încerca să le schimbe învățătura cu una mai înțeleaptă.

4. Agla a avansat un pas înainte, în roba ei cenușie, și-a dat părul pe spate și și-a arătat fața superbă, care le-a tăiat literalmente respirația preoților. Aceștia au rămas practic împietriți, neîndrăznind să își miște nici măcar capul, pentru a nu pierde vreun cuvânt rostit de această ființă sublimă.

5. Agla i-a privit cu atenție timp de câteva clipe, după care i-a întrebat: „Cum se face că păstrați această tăcere stupidă în fața mea? Haide, spuneți-mi dacă ce i-ați relatat mai înainte generalului era adevărat, caz în care vom vorbi despre altceva! Răspundeți-mi! Vă ordon acest lucru, în numele marelui Dumnezeu cel etern!”

6. Dar, auzind vocea dulce a Aglei, preoții au fost atât de fermecați încât nu au putut pronunța decât câteva sunete nearticulate, de genul: „O! – O! – O! – Ah! – Ah! – Ah!”

7. Unul singur dintre ei a găsit suficientă forță interioară pentru a murmura o frază absurdă care suna cam așa: „O, o, o! Ești neasemuită! O, o, o, tu personifici întreaga frumusețe feminină! Cine te poate privi păstrându-și viața? Cine mai poate vorbi după ce a auzit din gura ta sunetele și armoniile celeste? O, o, o! Tu, cea mai frumoasă, cea mai frumoasă, creatură divină, creatură divinㅔ.

8. Intrat într-o stare de transă, stângaciul orator a tăcut, la fel ca și colegii săi.

9. Fungar-Hellan nu s-a putut împiedica să nu se amuze, spunându-i lui Mahal: „Acum putem face orice dorim cu acești netoți, căci vederea Aglei i-a vrăjit complet! Mă tem că dacă Agla nu se va retrage, acești indivizi ar putea cădea pradă unei frenezii amoroase care ne va face o mie de necazuri!”

10. Mahal împărtășea întru totul această opinie, așa că a chemat-o pe Agla la el și i-a spus: „Draga mea fiică, nu cred că vei avea succes cu acești bărbați; de aceea, ascunde-ți din nou fața, pentru a nu fi nevoiți cu toții să asistăm la un spectacol dezgustător!”

11. Drept urmare, Agla s-a retras fără alte comentarii, dându-i dreptate tatălui ei.

12. A urmat rândul lui Kisarell să fie chemat să vorbească. Când băiatul a apărut, preoții au crezut că o văd pe Agla deghizată, dat fiind că era aproape identic cu ea. Căzuți într-un extaz chiar mai puternic decât prima oară, aceștia au continuat să rămână muți, așa că tânărul a trebuit să se retragă la rândul lui.

Author:  1% [ 12.6.2019, 14:26 ]
Post subject:  Capitolul 318

Capitolul 318
Mahal îi dă anumite explicații generalului. Învățătura ratată a preoților ca imagine simbolică a eșecului iubirii divine în raport cu oamenii.
(10 iulie 1844)

1. Fungar-Hellan și-a dat seama că sfatul lui Mahal s-a dovedit greșit. Era pentru prima oară când se întâmpla așa ceva. De aceea, el l-a întrebat pe loc: „Frate întru adevăratul Dumnezeu, cum se face că sfatul tău a rămas fără nici un efect, dând greș de această dată?”

2. Mahal i-a răspuns: „Frate, acum câteva clipe, acest lucru mi se părea și mie ciudat, dat fiind că tot ce spun eu îmi este transmis mai întâi de Spiritul Domnului; acum îmi dau însă seama de ce nu a dat rezultat acest sfat!

3. Vezi tu, ceea ce s-a întâmplat mai devreme ilustrează perfect relația noastră cu Dumnezeu.

4. Acești preoți desfrânați și orientați exclusiv către lumea exterioară îi reprezintă întocmai pe oamenii acestei epoci. Noi am venit la acești slujitori dăruiți în întregime idolatrizării apei însoțiți de o mare armată de soldați. În mod similar, Dumnezeu a venit la început în calitatea Sa de Judecător atotputernic în fața primului cuplu de oameni.

5. Acest cuplu s-a căit însă pentru greșeala sa în fața Creatorului; de aceea, Dumnezeu s-a întors la el plin de clemență, dăruind din nou ființei umane pacea spirituală de care s-a bucurat atunci când a fost creată. Din păcate, omul a uitat foarte rapid mânia divină și s-a făcut din nou vinovat față de bunătatea Creatorului său.

6. Cu toate acestea, Dumnezeu nu și-a propus să schimbe imediat prietenia sa cu ființa umană, transformând-o din nou în mânie. Dimpotrivă, El și-a propus să o ajute, amplificându-și iubirea, grația și compasiunea față de ea. Mai mult, și-a propus să recupereze în întregime rasa umană coruptă, exclusiv prin forța iubirii Sale.

7. La început, când oamenii au contemplat fața iubirii lui Dumnezeu, auzind vocea Lui plină de blândețe, ei nu s-au putut împiedica să nu-L iubească la rândul lor. Din păcate, tocmai din cauza acestei iubiri, ei i-au atribuit lui Dumnezeu o indulgență și o răbdare atât de mari încât au ajuns la concluzia că El este incapabil să îi mai judece pentru păcatele lor!

8. Inițial, oamenii L-au iubit pe Dumnezeu cu o forță atât de mare încât iubirea lor plină de puritate era capabilă să înțeleagă tot ce a creat Acesta. În timp, ei și-au reorientat însă iubirea din ce în ce mai mult către lumea vizibilă, uitând treptat de iubirea divină. De fapt, au mers atât de departe încât au pus la cea mai grea încercare răbdarea divină. Atunci, Dumnezeu a luat decizia să lovească rasa umană în întregime orientată către exterior cu o judecată colectivă, care să lovească totalitatea ființelor vii. Acest lucru trebuie să se întâmple la ora actuală, căci oamenii nu mai știu nimic despre Dumnezeu, la fel ca acești preoți cărora le-ai dat puterea asupra acestei insule, așa cum Dumnezeu le-a dat cândva oamenilor puterea asupra acestui pământ.

9. Preoții au abuzat de această putere, așa că noi am venit să le-o luăm. Ei ne-au ghicit însă intențiile și au acționat în așa fel încât, atunci când am venit, nu am găsit nimic care să le reproșăm.

10. De aceea, ni s-a făcut milă de ei și i-am chemat aici cu intenția de a le dărui din nou adevărata iubire și adevărata cunoaștere, prin intermediul Aglei și al lui Kisarell.

11. Ce efect a avut însă acest lucru asupra preoților? – Ei au devenit încă și mai senzuali decât înainte, iar acest lucru s-a întâmplat chiar în fața noastră!

12. Ascultă: exact la fel ne comportăm noi în fața lui Dumnezeu! Cu cât iubirea și răbdarea pe care ni le arată El sunt mai mari, cu atât mai orientați către lumea exterioară devenim noi, împinși de senzualitatea noastră. Suntem cu toții din ce în ce mai mândri de noi înșine, iar în cele din urmă nici o altă creatură nu mai contează pentru noi decât propria noastră persoană. Cât despre Dumnezeu, acesta nici nu mai există pentru noi!

13. Deși buzele noastre vorbesc despre Dumnezeu, noi îl negăm prin toate acțiunile noastre! Și asta în condițiile în care Dumnezeu se neagă în întregime pe Sine, dăruindu-ne nouă toate comorile Sale. Noi procedăm exact invers: în cel mai bun caz, dăruim o parte infimă din ceea ce posedăm fraților noștri și păstrăm grosul pentru noi înșine!

14. Iată, acesta este motivul pentru care Domnul a generat aceste evenimente, pentru ca noi să ne dăm seama că ne comportăm față de El exact așa cum se comportă acești preoți față de noi!

15. Pentru a ne împiedica să cădem în întregime pradă egoismului nostru, Dumnezeu se vede nevoit să se retragă în iubirea Lui, refuzându-ne-o de acum înainte, la fel cum Agla și Kisarell au fost nevoiți să se retragă din fața acestor preoți!

16. Acum înțelegi de ce a eșuat acest sfat? – În realitate, acest eșec simbolizează prin corespondență imaginea eșecului iubirii divine în raport cu noi, oamenii!”

Author:  1% [ 12.6.2019, 14:27 ]
Post subject:  Capitolul 319

Capitolul 319
Critica sinceră a generalului la adresa lui Mahal. Tristețea lui Mahal, care prevestește invazia locuitorilor din munți.
(17 iulie 1844)

1. După ce a ascultat acest răspuns lung și deconcertant al lui Mahal, Fungar-Hellan i-a spus:

2. „Dragul meu prieten, este posibil să ai dreptate; totuși, explicația ta referitoare la insuccesul recentului tău sfat mi se pare mai degrabă o întorsătură inteligentă din condei pentru a ascunde un adevăr mult mai simplu!

3. Și eu sunt versat în arta analogiilor și îmi dau perfect seama ce se ascunde în spatele aparențelor naturale. Totuși, cu toate cunoștințele mele, nu mi-ar fi trecut niciodată prin minte să atribui acestor evenimente o interpretare de acest fel!

4. Dat fiind că te bucuri încă de toată încrederea mea, aș fi preferat de o mie de ori să îmi mărturisești deschis că te-ai înșelat și tu o dată, la fel ca oricare alt om, în loc să îmi debitezi toate aceste prostii îmbrăcate sub aparența înțelepciunii, pe care fiecare le poate interpreta așa cum dorește. Eu însumi aș putea să le cred, dar și să le resping, la fel de bine!

5. De aceea, am să-ți spun eu care a fost adevăratul motiv al eșecului tău!

6. De altfel, este ceva cât se poate de natural: intențiile tale au fost bune și te-ai gândit că acest gen de preoți s-ar lăsa mult mai ușor convertiți de afirmațiile unei făpturi feminine de o frumusețe atât de mare ca a Aglei! Acesta este adevăratul motiv pentru care mi-ai dat acel sfat. Din păcate, nu ai ținut cont de lascivitatea acestor indivizi, fapt care explică eșecul tău.

7. Oricum, toate acestea nu au o importanță prea mare! Tu ești și rămâi prietenul meu cel mai intim, dar așa cum îți spuneam mai devreme, aș fi preferat să îmi spui adevărul curat, în loc să-mi servești această interpretare trasă de păr!

8. Iar acum, te rog să-mi dai un sfat bun, ca să știu cum trebuie să procedăm cu acești tauri în călduri. Trebuie să-i lăsăm în viață, sau să-i trecem prin tăișul săbiilor noastre? – Dezvăluie-mi voința pură a lui Dumnezeu, iar eu mă voi supune în întregime ei!”

9. Auzind aceste cuvinte ale lui Fungar-Hellan, Mahal s-a agitat puțin în sinea lui, după care i-a răspuns: „Prietene și frate, de ce mi-ai vorbit în acest fel, calificându-L pe Dumnezeu, nu pe mine, drept mincinos?

10. Ascultă-mă: acest lucru te va costa o mare bătălie, căci Domnul te va pedepsi cu severitate! Eu ți-am vorbit cu blândețe, dar tu nu ai primit cuvintele mele cu credință. Poate că vei crede în acest caz ceea ce îți voi spune în continuare:

11. Tu ai uitat complet de locuitorii din munți și nu te gândești nici o clipă că aceștia ar putea redeveni periculoși pentru tine. Cei zece prinți, care sunt încă în viață, au ținut în final cont de discursul unui trimis al înălțimilor sacre, așa că au anulat legea referitoare la procreație (care încălca sfatul mesagerului) și au promis o mare răsplată celui care va descoperi o cale de ieșire din munți.

12. Ei bine, află că exact în acest moment, un om le comunică celor zece prinți, în palatul lor aurit, un plan care i-a fost inspirat din cer și care le va permite muntenilor să ajungă în ținuturile de la șes. Și te asigur că aceștia vor ajunge! Chiar de mâine, ei vor trece la treabă! Milioane de oameni îi vor vedea lucrând, dar nimeni nu îi va putea împiedica!

13. Aceasta va fi pentru tine cea mai bună dovadă a adevărului spuselor mele de dinainte, adevăr transmis mie chiar de Dumnezeu!

14. Ce trebuie să faci cu acești preoți? Iată ce îți transmite Domnul: ‚Lasă-i să se întoarcă de unde au venit, căci spiritul lor nu mai poate fi schimbat, dat fiind că și-a găsit moartea în lux! Atunci când vor veni apele cele mari, ei vor fi primii care vor pieri în ele!’”

15. După ce a ascultat aceste cuvinte, Fungar-Hellan le-a dat drumul preoților și și-a adunat din nou armata, pentru a o conduce la locul indicat de Mahal, unde muntenii urmau să facă o străpungere.

Author:  1% [ 12.6.2019, 14:27 ]
Post subject:  Capitolul 320

Capitolul 320
Tabăra generalului este instalată la poalele lanțului de munți. Amenințările lui Fungar-Hellan, care se îndoiește de Mahal. Teribila zguduitură a muntelui minat. Sfatul lui Mahal, de a încheia pacea.
(12 iulie 1844)

1. Locul în care muntenii intenționau să își croiască drum către ținuturile de la șes se afla la o sută de leghe nord-est de Hanoh și la 30 de leghe de lacul în mijlocul căruia era situată insula adoratorilor apei. Locul s-a dovedit a fi un deșert imens, în care nu creștea nici un fel de vegetație, cu excepția câtorva tufișuri de bace sălbatice. Acesta este exact ținutul pe care cei de la șes l-au transformat cândva în simpli pereți verticali, distrugând toate cărările practicabile pe o distanță de 20 de ore de mers și pe o înălțime de 30 de stânjeni, ceea ce făcea ca panta să fie imposibil de escaladat sau de coborât.

2. Fungar-Hellan a dispus înălțarea corturilor sale roșii și galbene la circa 150 de stânjeni de munte. După ce marea armată a fost organizată de-a lungul muntelui, iar soldații și-au instalat corturile, generalul i-a spus lui Mahal, care se pregătea de culcare:
3. „Prietene, ne-am instalat aici tabăra la sfatul tău, dar nu zăresc nici cel mai mic semn care să corespundă cu predicția ta! Nu cumva m-ai înșelat atunci când mi-ai spus să vin aici? – Adevăr îți spun: deși sunt prietenul tău cel mai bun, te avertizez că o asemenea înșelătorie te-ar putea costa foarte scump!”

4. Mahal i-a răspuns: „Ai grijă ca Cel de sus să nu te facă să plătești tu însuți foarte scump aceste bănuieli legate de mine! – În ceea ce mă privește, nu am nimic să-mi reproșez!”

5. De-abia a pronunțat Mahal aceste cuvinte că muntele s-a zguduit în întregime.

6. Toată lumea a ieșit afară din corturi pentru a vedea ce se întâmplă. Partea de sus a muntelui era învăluită de fum, care amintea teribil de cel produs de aprinderea explozivilor. Cu un zgomot de tunet, mii de avalanșe alcătuite din pământ și pietre s-au prăbușit în văile de dedesubt, închizând în întregime spațiul dreptunghiular dintre peretele stâncos vertical și ținutul cu aspect deșertic de la baza lui.

7. Datorită forței avalanșelor, peretele vertical a fost el însuși străpuns în câteva locuri, croind o breșă în acesta. Incapabil să împiedice catastrofa, Fungar-Hellan a fost nevoit să asiste cu tristețe la acest spectacol. Căci cine ar fi îndrăznit să împiedice avalanșele care se succedau într-un ritm din ce în ce mai precipitat?

8. Atunci, Mahal l-a întrebat pe Fungar-Hellan dacă încă mai consideră explicațiile sale o înșelătorie.

9. Generalul i-a răspuns: „O, teribil profet coborât din cerul lui Dumnezeu! De ce trebuie să ne anunți toate aceste evenimente înspăimântătoare cu o exactitate atât de exasperantă? De ce nu ne dai și vești bune, care să se dovedească la fel de exacte? Iar acum, spune-mi: ce putem face pentru a-i învinge pe acești munteni avizi de răzbunare?”

10. Mahal i-a răspuns: „Cel mai bun lucru pe care îl putem face este să rămânem pe loc, căci simpla noastră prezență le va spune că o putere superioară ne-a ghidat exact către locul și în momentul în care urmau să își croiască un drum către ținuturile de la șes! Acest lucru le va inspira un mare respect în ceea ce ne privește, și în loc să intre în luptă, se vor arăta dispuși să înceapă cu noi tratative de pace!

11. Nu trebuie însă cu nici un chip să îi ataci atunci când vor coborî la vale. În schimb, poți desfășura o gardă puternică în fața corturilor noastre, astfel încât să le inspiri respect în fața forței de care dispunem!”

12. Fungar-Hellan a urmat cu strictețe sfaturile lui Mahal. În scurt timp, el a descoperit apariția primilor spioni, care verificau dacă pasajul croit printre stânci era suficient de lat.

Author:  1% [ 12.6.2019, 14:28 ]
Post subject:  Capitolul 321

Capitolul 321
Generalul îi poruncește armatei sale să intre într-un dispozitiv defensiv. Delegația muntenilor în fața lui Fungar-Hellan, care o masacrează cu propriile sale mâini.
Mahal trece în tabăra opusă. Cumplita bătălie. Exterminarea aproape completă a cinci milioane de soldați.
(15 iulie 1844)

1. După ce s-a convins personal de prezența spionilor coborâți din munți, Fungar-Hellan a dat ordin armatei sale să se concentreze în masă asupra punctelor de trecere și să se pregătească de atac pentru eventualitatea că dușmanul ar fi încercat o ofensivă. Totuși, le-a poruncit soldaților să nu acționeze ca o forță de atac, ci numai ca o forță de apărare și protecție.

2. Așa a sunat ordinul dat întregii armate, care a fost informată prin mesageri rapizi, ce și-au îndeplinit misiunea pe durata unei zile întregi, ceea ce a fost o veritabilă performanță.

3. De-abia a reușit armata să se mobilizeze conform ordinelor primite că o mulțime de soldați perfect instruiți de pe platoul muntos și-au făcut apariția, examinând fermitatea deschizăturilor formate prin spulberarea stâncilor. După ce s-au convins de soliditatea acestora, ei au avansat cu curaj către armata străină, ca și cum aceasta nu ar fi existat deloc.

4. Această apropiere îndrăzneață l-a impresionat pe Fungar-Hellan, care a dat ordin unui detașament alcătuit din 100.000 de oameni să atace și să respingă dușmanul dacă acesta s-ar fi apropiat la mai mult de zece de pași de el.

5. Nu s-a întâmplat însă așa ceva, căci armata inamică s-a grupat în pâlcuri compacte, după care a trimis trei soli către superbul cort al generalului pentru a-l întreba cât a costat cu totul marea operațiune de transformare a muntelui în pereți verticali, realizată cu zece ani înainte.

6. Generalul șef al muntenilor dorea să știe acest lucru, pentru a-și putea regla această mare datorie față de comandantul suprem al Hanohului. Pe scurt, ținând cont de toți banii cheltuiți și de cantitatea de muncă investită pentru acest proiect, locuitorii din munți nu doreau să rămână datori hanoheenilor!

7. Abia după ce își vor fi reglat această datorie aveau să le perceapă muntenii celor de la șes impozitul stabilit cu zece ani în urmă conform înțelegerii dintre primii și regele Gurat, precum și cu fostul membru al clerului inferior, Fungar-Hellan.

8. La auzul acestor propuneri sarcastice, generalul s-a enervat și le-a răspuns solilor: „Eu însumi sunt Fungar-Hellan și mă aflu aici în fruntea unei armate alcătuite din două milioane de soldați foarte bine antrenați! Eu sunt adevăratul domn al Hanohului și al întregului regat!

9. Sunteți dispuși să aduceți un sacrilegiu împotriva celui căruia Domnul cerului și al pământului i-a dezvăluit locul exact în care urma să străpungeți o breșă în peretele muntelui, devastându-l și părăsindu-vă astfel cuiburile de corbi?”

10. Emisarii i-au răspuns astfel generalului: „Afirmațiile tale par juste, dar nu credem o boabă din povestea ta legată de bătrânul și autenticul Dumnezeu! Iată ce ne-a spus același Dumnezeu prin gura unuia dintre profeții Săi:

11. ‚După ce vă veți croi un drum către ținuturile de la șes, în locul indicat de Mine și procedând așa cum v-am învățat Eu, veți întâlni acolo marea armată a Hanohului. O voi preda în mâinile voastre folosindu-mă de fratele lui Noe, care Mi-a devenit ostil din cauza copiilor lui! Totuși, nu îl pedepsiți nici pe el, nici pe copiii lui, căci Mă voi ocupa personal de acest lucru!’

12. Iată, așa a sunat profeția primită! Dacă dorești să eviți vărsarea inutilă de sânge, predă-te de bunăvoie. Dacă nu o vei face, nici o ființă umană nu va părăsi vie acest deșert, cu excepția fratelui lui Noe și a copiilor săi!”

13. Aceste cuvinte l-au enervat la culme pe Fungar-Hellan, care s-a aruncat asupra celor trei soli și i-a căsăpit cu propriile lui mâini!

14. Atunci, Mahal s-a ridicat, și-a luat copiii și a plecat, condus de o forță superioară, ce l-a mânat irezistibil către dușmanii lui Fungar-Hellan, pentru a le povesti acestora crima celui din urmă.

15. Acesta a fost semnalul unei bătălii care nu a avut egal în toată istoria umanității. Căci din întreaga armată a Hanohului nu au mai rămas decât o mie de oameni, iar din cele trei milioane de soldați munteni doar 3007 oameni.

Author:  1% [ 12.6.2019, 17:01 ]
Post subject:  Capitolul 322

Capitolul 322
Fuga lui Fungar-Hellan și relatarea marii bătălii în fața regelui Gurat. Generalul pune pe picioare o nouă armată, alcătuită din patru milioane de soldați.
(16 iulie 1844)

1. Printre supraviețuitori se număra și Fungar-Hellan, precum și doi șefi ai armatei. Aceștia s-au retras împreună cu puținii soldați care le-au mai rămas, fiind urmăriți pe o porțiune din drum de supraviețuitorii munteni.

2. Ajuns la Hanoh, Fungar-Hellan s-a grăbit să îl caute pe Gurat, care l-a primit cu brațele deschise. El i-a povestit regelui deznodământul catastrofal al bătăliei, după care i-a spus:

3. „Frate! Am pierdut totul! Disperați că nu au găsit nici o altă ieșire, locuitorii din munți și-au croit o trecere către un loc deșertic situat la circa 60 de ore de mers de marele lac, un loc pe care mi l-a indicat ticălosul de Mahal! Armata muntenilor era superioară celei de care dispuneam eu cu circa un milion de soldați.

4. Pe scurt, după ce bătrânul ticălos s-a îndepărtat de mine cu clica lui, într-o manieră pe care nu reușesc să o înțeleg nici acum, îndreptându-se către dușmanii noștri ca un veritabil trădător ce este, și după ce i-am strâns de gât cu propriile mele mâini pe cei trei soli impertinenți ai muntenilor, inamicul ne-a atacat în o mie de locuri!

5. A urmat o luptă feroce, care a durat trei zile și trei nopți. În cea de-a patra zi eram deja învins și nu mai dispuneam decât de 2000 de oameni, dintre care doar o mie erau soldați. Am fost nevoit să scap prin fugă, pentru a nu-mi sacrifica și ultimii oameni.

6. Dușmanii noștri au pierdut mai bine de două milioane de soldați! Îți spun: în cea de-a treia zi, ne băteam deja pe munți de cadavre! Cu siguranță, soldații mei s-au luptat cu mai mult curaj decât adversarii lor, căci au ucis aproape trei milioane dintre ei, în timp ce noi nu am pierdut decât două milioane! Superioritatea inamicului s-a dovedit însă prea mare pentru a-l putea învinge complet!

7. Acum, va trebui să adunăm o nouă armată de patru milioane de oameni, pentru a ne răzbuna pe orgolioșii prinți ai muntenilor, într-o manieră care nu a mai fost văzută vreodată pe pământ! Mai mult, va trebui să ne grăbim, pentru ca dușmanii noștri să nu ne-o ia înainte!

8. O, nenorocire vouă, ucigași ai poporului meu! Fungar-Hellan va deveni de astăzi regele tuturor diavolilor și vă va trata cu o cruzime care îl va înspăimânta chiar și pe prințul lor! Te blestem de o mie de ori, pământule, precum și toate creaturile care se găsesc pe suprafața ta! Eu voi fi cel care îți va da lovitura de grație! – Iar acum, să ne apucăm să adunăm noua armată, mai înspăimântătoare decât oricare alta!”

9. Gurat a fost atât de copleșit de acest discurs încât nu a reușit să pronunțe nici un cuvânt.

10. Fungar-Hellan l-a părăsit în grabă și a dispus imediat organizarea unei mari recrutări în rândul populației.

11. Într-un interval de numai o lună, o mare armată alcătuită din patru milioane de oameni era pusă deja pe picioare în împrejurimile Hanohului.

Author:  1% [ 12.6.2019, 17:05 ]
Post subject:  Capitolul 323

Capitolul 323
Adunarea unei noi armate de două milioane de soldați pe platoul muntos. Avertismentul încununat de succes al lui Mahal.
(17 iulie 1844)

1. La rândul lor, locuitorii de pe platoul muntos au pus și ei în scurt timp pe picioare o armată alcătuită din două milioane de soldați, după care au deliberat, în frunte cu cei zece prinți ai lor, care este maniera cea mai bună de a-i pedepsi pe hanoheeni.

2. Atunci, Mahal, care fusese primit cu multă căldură de cei zece prinți, împreună cu familia sa, le-a spus:

3. „Prieteni, efectivele voastre au scăzut cu trei milioane de oameni, potrivit propriilor voastre calcule, iar acum aveți suficient loc în acest mare ținut muntos care vă furnizează întreaga hrană de care aveți nevoie.

4. De aceea, sfatul meu este să renunțați să vă mai ocupați de Hanoh! Eu știu că dușmanii voștri adună acum o armată alcătuită din patru milioane de soldați, cu care își propune să vă atace, dar nu este cazul să vă faceți griji! Căci dacă voi nu veți coborî către ei, nu vor îndrăzni niciodată să urce până la voi. Ei știu foarte bine că o sută de luptători de la câmpie nu se pot măsura cu zece adversari ascunși printre stânci!

5. De aceea, aveți toate motivele să vă simțiți în siguranță aici. Pe de o parte, hanoheenii nu vor îndrăzni niciodată să se aventureze până aici, oricât de mare ar fi armata lor, iar pe de altă parte ei nici nu ar putea să o facă, întrucât în afară de pasajele pe care le-ați deschis chiar voi, nu mai există nici o altă trecere, cu excepția trecătorii care duce către munții sacri unde locuiește fratele meu Noe. Hanoheenii vor fi astfel nevoiți să abandoneze orice proiect de a urca până la voi, cu atât mai mult cu cât vor fi decimați în scurt timp de o epidemie de ciumă care le va lovi armata. În acest fel, acest loc va rămâne inaccesibil pentru ei, iar voi nu veți putea fi atacați în următorii 20 de ani.

6. În ceea ce privește munții sacri în care locuiește fratele meu Noe, aceștia se află sub înalta protecție a lui Dumnezeu, așa că ar fi inutil să încerce cineva să îi cucerească! De aceea, urmați sfatul meu și nu veți regreta!”

7. Aceste cuvinte i-au pus pe gânduri pe cei zece prinți, care i-au răspuns astfel lui Mahal: „Ai vorbit foarte bine, dar chiar crezi că mânia lui Fungar-Hellan ne va lăsa vreodată în pace? Nu crezi că avem toate motivele să ne temem că, mânat de spiritul lui redutabil de întreprinzător, acesta va face tot ce-i va sta în puteri pentru a descoperi o mie de alte posibilități de a ajunge la noi, din care poate că a descoperit deja o sută? Și dacă va reuși să ajungă în țara noastră, ce se va alege de noi?”

8. Dar Mahal le-a răspuns: „Nu vă faceți griji! V-am spus de la bun început cu ce se ocupă la ora actuală fratele meu Noe. Adevăr vă spun: înainte ca Fungar-Hellan să își termine de pus la punct cele o sută de planuri, Noe va termina de construit arca sa! Iar când acest proiect va fi încheiat, toate invențiile din lume nu-i vor mai folosi lui Fungar-Hellan la nimic! Căci Domnul va porni personal la luptă împotriva acestei lumi și nu va scuti nici o creatură, din cauza marii răutăți a oamenilor!”

9. Acest discurs i-a lăsat pe cei zece prinți foarte gânditori, și nici unul dintre ei nu a mai rostit vreun cuvânt timp de trei zile. Totuși, ei au urmat sfaturile lui Mahal.

Author:  1% [ 12.6.2019, 17:09 ]
Post subject:  Capitolul 324

Capitolul 324
Tristețea lui Gurat din cauza plecării lui Mahal și presentimentele sale pe care i le comunică lui Fungar-Hellan. Răspunsul corect al generalului. Construirea turnurilor de atac.
(18 iulie 1844)

1. În tot acest timp, Fungar-Hellan și-a organizat noua armată și a trimis un mare număr de muncitori în fața munților transformați în pereți verticali pentru a construi acolo turnuri înalte înzestrate cu scări. El s-a întâlnit apoi cu regele Gurat, pe care l-a găsit foarte trist, și l-a întrebat care este motivul tristeții sale.

2. Regele i-a răspuns: „O, prietene drag, când mă gândesc că nu mai putem conta pe acel om al lui Dumnezeu, mă simt cuprins de o mare tristețe, iar primul strigăt pe care l-am auzit de la tine atunci când te-ai întors din acea campanie militară nefericită: ‚Suntem pierduți!’ îi vorbește de la sine sufletului meu!

3. Ascultă-mă: la ce ne-ar fi folosit toată prudența noastră atunci când membrii clerului inferior din Hanoh conspirau împotriva noastră dacă am fi fost privați de înțelepciunea lui Mahal?

4. Din păcate, tu ai acționat cu cruzime, încălcându-i probabil sfaturile, iar el te-a abandonat și s-a dus la prinții din munți, pentru a le fi ghid spiritual!

5. Orice ai întreprinde împotriva acestor prinți, înțelepciunea lui Mahal va ști să îți anticipeze întotdeauna intențiile. Ea va face mereu să eșueze planurile tale și ne va anihila pe toți, așa cum ai procedat chiar tu, alături de el, atunci când ai distrus templele; căci toată puterea ta nu ți-ar fi folosit la nimic dacă nu l-ai fi avut alături de tine pe acest om al lui Dumnezeu!

6. De aceea, eu sunt convins că înălțarea acestor o sută de turnuri nu-ți va folosi la nimic, la fel cum noua ta armată, care ne costă zilnic 25.000 de livre de aur, nu ne va aduce vreodată înapoi nici măcar o singură monedă!

7. O, ce bine ar fi dacă Mahal s-ar întoarce printre noi, împreună cu copiii săi dragi; abia atunci ne-am simți în siguranță între aceste ziduri! Fără el, nu vom mai putea nici măcar să traversăm propriile noastre străzi, căci suntem complet orbi și nu distingem pericolele care ne amenință de pretutindeni!”

8. Afirmațiile lui Gurat l-au pus serios pe gânduri pe Fungar-Hellan, care nu a știut la început ce să-i răspundă.

9. După câteva momente, el și-a regăsit însă aplombul și i-a spus: „Rege și prieten drag, ai cu siguranță dreptate, și nu am ce obiecții să aduc discursului tău, dar dacă tot ne-am pus în mișcare, cel mai bine este să facem ceva pentru securitatea noastră, nu să rămânem inactivi!

10. Este adevărat că am jurat răzbunare împotriva prinților și a lui Mahal, dar mânia mea s-a mai potolit și nu mai doresc să-mi respect cu strictețe jurământul! Totuși, nu strică să fim înarmați, căci nu se știe când ne pot lovi muntenii!

11. Cu sau fără Mahal, va trebui să ne asigurăm cât mai bine poziția, dacă nu dorim să asistăm neputincioși la propria noastră distrugere!

12. De altfel, dacă Mahal s-ar întoarce la noi, l-aș primi eu însumi cu toată amabilitatea, la fel ca în trecut. Mai mult decât atât nu cred că ar putea face cineva ceva pentru el!

13. Dar cum s-ar putea întoarce aici? Cu siguranță, nu va dori niciodată să traverseze câmpul de luptă. De aceea, cred că turnurile mele ar trebui terminate cât mai rapid, pentru a-i putea trimite un mesager care să îl cheme înapoi la noi, dacă mai este încă în viață!”

14. Gurat a fost mulțumit cu acest răspuns și i-a sugerat generalului să ridice doar un singur turn în fața peretelui stâncos vertical.

15. Fungar-Hellan s-a ocupat imediat de acest lucru, cu cel mai mare zel posibil, și după numai 30 de zile, turnul era deja ridicat.

Author:  1% [ 12.6.2019, 17:13 ]
Post subject:  Capitolul 325

Capitolul 325
Delegația de pace în fața celor zece prinți și a lui Mahal.
(19 iulie 1844)

1. După construirea turnului pe amplasamentul principal care conducea către platoul muntos, într-o manieră atât de ingenioasă încât chiar și cămilele și măgarii puteau urca pe scările sale, Fungar-Hellan și Gurat au convocat o serie de oratori elocvenți și i-au trimis ca soli pentru a-l convinge pe Mahal să se întoarcă în Hanoh.

2. În câteva zile, delegația a fost pregătită, iar solii au îmbrăcat haine albe care simbolizau dorința de pace, după care au pornit către platoul muntos.

3. După o călătorie de cinci zile pe spatele cămilelor (se știe că un astfel de animal parcurge cu ușurință patru leghe pe zi), delegația a ajuns pe platoul muntos, unde a fost oprită de gărzi și condusă sub pază în fața celor zece prinți.

4. Unul dintre prinți i-a întrebat pe soli care era motivul care i-a mânat către propria lor pierzanie pe platoul muntos.

5. Principalul orator al delegației a răspuns: „Eminenți și înțelepți lideri ai poporului vostru! Nu am întreprins această călătorie costisitoare mânați de vreo intenție rea; dimpotrivă, am venit la voi cu intenții de pace!

6. Voi ați învins armata noastră și ați rămas învingători pe câmpul de luptă. De aceea, potrivit tuturor legilor războiului din lume, sunteți îndreptățiți să cereți un impozit de la cei învinși!

7. Pe de altă parte, noi știm că ați suferit și voi o pierdere grea, astfel încât probabil că nu mai aveți curajul să vă cereți drepturile, cu atât mai mult cu cât înțelepciunea voastră profundă trebuie să vă fi transmis deja că noi dispunem la ora actuală de o armată de rezervă de aproape cinci milioane de soldați.

8. Regele nostru ne-a trimis pentru a vă întreba în numele lui ce fel de impozit al învingătorului doriți, pentru ca el să vi-l ofere fără întârziere. De asemenea, el vă roagă să-i acordați pacea și prietenia voastră! În acest scop, a construit o sută de turnuri de comunicare, pentru a vă deschide astfel definitiv calea către Hanoh!

9. Acesta este scopul misiunii noastre, și tot ce v-am spus reprezintă adevărul curat! La drept vorbind, mai avem un mesaj pe care dorim să i-l transmitem lui Mahal, în cazul în care acesta se mai află încă în viață și se găsește printre voi!”

10. După ce au ascultat aceste afirmații, prinții i-au întrebat pe soli cum pot să-și dovedească adevărul spuselor lor.

11. Cei interpelați i-au răspuns: „Dacă Mahal se mai află încă printre voi, chemați-l, și el vă va confirma onestitatea noastră!”

12. Atunci, cei zece prinți au trimis după Mahal.

Author:  1% [ 12.6.2019, 17:17 ]
Post subject:  Capitolul 326

Capitolul 326
Mahal le adresează solilor și celor zece prinți un discurs plin de înțelepciune și cât se poate de grav.
(22 iulie 1844)

1. Când Mahal a intrat în sala de consiliu, solii s-au înspăimântat văzându-i gravitatea feței și nici unul dintre ei nu a îndrăznit să îi spună ceva.

2. După o lungă tăcere, Mahal a luat el însuși cuvântul: „De ce m-ați chemat? Mă considerați un fel de animal ciudat pe care dresorii îl trag de lanț, arătându-l mulțimii contra câtorva bani? Răspundeți-mi: de ce m-ați chemat?”

3. Unul dintre prinți i-a răspuns: „Om al lui Dumnezeu! Acești mesageri ne-au fost trimiși din ținuturile de la șes și au făcut diferite afirmații care justifică prezența lor aici! Te rugăm, spune-ne dacă este cazul să credem în afirmațiile lor”.

4. Mahal i-a spus: „Da, aveți toate motivele să credeți că lucrurile stau chiar așa cum au fost precizate ele de acești oameni. Totuși, nu impozitul de război este adevăratul motiv care i-a făcut să vină aici. Numai eu cunosc acest motiv!

5. Regele Gurat și generalul său, Fungar-Hellan, doresc să mă aibă din nou la curte, iar acești trimiși au misiunea de a mă convinge să mă întorc. Ce nu știu însă ei și stăpânii lor este că Mahal nu se lasă niciodată condus de oameni, ci numai de Dumnezeu!

6. De aceea, spuneți-le superiorilor voștri că nu mă voi întoarce la ei decât atunci când Dumnezeu îmi va da această poruncă! Spuneți-le de asemenea, în numele Domnului, că îi voi observa cu cea mai mare atenție, pentru a ști dacă se conformează propunerilor pe care le-au făcut celor zece prinți”.

7. După ce s-a exprimat astfel, Mahal s-a întors către cei zece prinți și le-a spus: „Lăsați-i pe acești mesageri să se întoarcă în siguranță în țara lor, căci v-au făcut o ofertă de pace. Vegheați însă să se țină de cuvânt și acordați-le un termen bine stabilit!

8. Căci atunci când cineva face o promisiune, el trebuie să se țină de cuvânt într-un interval bine stabilit de timp; în caz contrar, nu este decât un ipocrit și un mincinos. El își ia, chipurile, un angajament, dar de vreme ce nu fixează nici un termen pentru a-l îndeplini, cuvintele sale nu sunt altceva decât niște minciuni. El amână de-a pururi pentru mai târziu momentul trecerii la acțiune, speculând faptul că nu a stabilit un termen precis.

9. Nu este suficient să spui: ‚Voi face cutare lucru!’, ci trebuie să adaugi: ‚Voi face acest lucru astăzi sau mâine, sau într-un an de zile, dacă Domnul îmi va permite să trăiesc suficient de mult pentru a-mi îndeplini promisiunea!’

10. De aceea, cereți-le acestor mesageri un termen clar precizat, după care, așa cum v-am mai spus, lăsați-i să plece în pace!”

11. Cei zece prinți și-au dat seama de importanța acestor cuvinte și le-au acordat mesagerilor un răgaz de trei luni, după care i-au lăsat să plece fără probleme, întărind totuși garda din fața pasajului principal de intrare pe platoul muntos.

Author:  1% [ 12.6.2019, 17:19 ]
Post subject:  Capitolul 327

Capitolul 327
Gurat și Fungar-Hellan se simt prinși în capcană. Trimiterea unei a doua delegații și eșecul acesteia.
(23 iulie 1844)

1. Când delegații s-au întors la Hanoh și le-au împărtășit lui Fungar-Hellan și lui Gurat rezultatele misiunii lor, cei doi seniori ai regatului s-au înnegrit de supărare.

2. Totuși, Gurat i-a spus lui Fungar-Hellan: „Ei bine, ce putem face? Suntem obligați să ne îndeplinim propria promisiune, indiferent dacă ne convine sau nu! Va trebui să adunăm în trei luni 100.000 de măsuri de grâu și de orz, 20.000 de cămile, 40.000 de boi și 200.000 de oi. În caz contrar, ne vom afla într-o postură stânjenitoare în raport cu muntenii!

3. Totuși, de unde putem procura toate aceste bunuri într-un interval de timp atât de scurt? Da, de unde le-am putea lua fără a intra literalmente în război cu propriul nostru popor, spoliindu-l în întregime?”

4. Fungar-Hellan s-a scărpinat după urechi, după care a spus: „Prietene și frate, oricum am da-o, ne aflăm într-o poziție foarte nefericită! Părerea mea este că ar fi cazul să uităm de Mahal și să nu mai pomenim nimic de acest impozit de război!

5. Dacă muntenii ne-ar fi cerut aur și argint, le-am fi putut livra o cantitate de zece ori mai mare, dat fiind că dispunem de comori atât de mari încât am putea acoperi cu aceste metale prețioase întregul Hanoh! Dar să le dăm din rezerva noastră de cereale într-un an deja secetos, ca să nu mai vorbim de boi, cămile și oi, în condițiile în care acestea abia ne ajung pentru propriile noastre nevoi, acest lucru nu mi se pare deloc posibil, și cu atât mai puțin în trei luni!

6. Dacă locuitorii din munți ne-ar acorda un răgaz de zece ani, probabil că am mai putea face ceva, dar prietene, în numai trei luni acest lucru este de-a dreptul imposibil!

7. De aceea, îți propun să le trimitem o nouă delegație, pentru a negocia un răgaz de zece ani pentru plata acestui impozit de război. Dacă prinții vor accepta, ne vom ține de cuvânt, dar în caz contrar, nu au decât să facă ce vor dori!”

8. Gurat a fost mulțumit cu această propunere. O nouă delegație a fost trimisă pe platoul montan, dar și aceasta s-a soldat cu un eșec, căci prinții au rămas pe poziția lor, de pe care nu s-au clintit nici măcar cu un deget!

Author:  1% [ 12.6.2019, 17:21 ]
Post subject:  Capitolul 328

Capitolul 328
Eșecul celei de-a doua delegații îi înfurie pe Gurat și pe Fungar-Hellan. Planul lor de răzbunare prevede minarea tuturor munților din jurul platoului montan și aruncarea lor în aer.
(24 iulie 1844)

1. Când cea de-a doua delegație s-a întors la Hanoh și le-a descris lui Gurat și lui Fungar-Hellan eșecul ei, cei doi s-au înfuriat atât de tare încât au luat hotărârea fermă de a nu mai plăti nici un fel de impozit învingătorilor lor.

2. Generalul a declarat: „Nu au decât să vină să îl perceapă ei înșiși! Dacă o vor face, le vom rezerva soarta pe care o merită!

3. Noi știm că suntem descendenții lui Seth, în timp ce ei sunt cu toții urmașii lui Cain cel izgonit! Ce rost are să ne slăbim propria forță de dragul acestor sclavi plini de orgoliu?

4. Desigur, nu vom fi atât de nebuni încât să ne ducem după ei în munții lor, dar vom ști să-i atragem la șes, iar atunci când vor ajunge aici, vai lor, căci se vor bucura din plin de mânia noastră!

5. Știi ce vom face în continuare, prietene Gurat? Le vom trimite o a treia delegație, din considerente pur politice însă!

6. Le vom preda în aparență întregul regat al Hanohului, sub pretextul că nu îl mai putem guverna din cauza pretențiilor lor exagerate, care ne-au pus într-o postură imposibilă!

7. Căci fără a apela la violență ar fi imposibil să strângem într-un interval de timp atât de scurt o cantitate atât de exorbitantă de cereale și de animale! Dacă le-am impune concetățenilor noștri o asemenea constrângere, întregul regat s-ar ridica împotriva noastră și ne-ar linșa.

8. Dat fiind că ne dăm seama de neputința noastră, le vom spune că suntem dispuși să le dăruim întregul regat, în schimbul unei simple rente pe viață. Căci, în asemenea condiții, nu mai suntem dispuși să ne asumăm guvernarea și preferăm să trăim în pace, în locul unei agitații de nedescris!

9. Pentru a da greutate spuselor lor, solii vor trebui să le înmâneze celor zece prinți cheile și câteva imitații ale coroanelor Hanohului, invitându-i totodată să vină și să preia puterea în propriile lor mâini! Nu consideri că această idee este excelentă?”

10. Gurat i-a răspuns: „Prietene, nu uita că Mahal se mai află încă alături de cei zece prinți, astfel încât orice viclenie din partea noastră se va dovedi inutilă!

11. De aceea, părerea mea este că nu ar trebui să recurgem la acest plan, ci ar trebui să așteptăm până când muntenii se vor hotărî să negocieze cu noi. Abia atunci vom putea trece la ofensivă, distrugându-i pe toți cei care se vor apropia de noi!

12. Până atunci, în loc să construim cele o sută de turnuri, îți propun să minăm munții din jurul platoului, săpând în ei culoare la o adâncime de o mie de stânjeni și plasând în fiecare dintre ele câte 10.000 de livre de explozivi, cărora le vom da foc. În acest fel, vom stârni o mare confuzie în rândul orgolioșilor locuitori din munți!

13. Viitorul ne va arăta apoi cum să acționăm în continuare”.

14. Fungar-Hellan s-a declarat întru totul de acord cu această propunere și a trecut imediat la lucru.

Author:  1% [ 12.6.2019, 17:24 ]
Post subject:  Capitolul 329

Capitolul 329
Locuitorii de pe platoul montan deliberează, dar nu ajung la nici un acord. Neîncrederea lor față de Mahal. Profeția acestuia. Scepticismul prinților.
(26 iulie 1844)

1. Cei zece prinți de pe platoul montan au ținut și ei sfat pentru a stabili ce au de făcut în cazul în care hanoheenii nu își vor ține cuvântul. Deliberările lor au durat trei luni, dar ei nu s-au putut pune de acord.

2. Marea lor greșeală a fost de a nu-i cere părerea lui Mahal, cu atât mai mult cu cât îl bănuiau că este de partea hanoheenilor și că abia așteaptă să le comunice acestora deciziile lor, făcându-i astfel să cadă în mâinile dușmanilor.

3. Această neîncredere în Mahal deriva din faptul că celor zece prinți li se păruse că acesta i-a tratat pe delegați cu mult prea multă blândețe, în condițiile în care ei ar fi preferat să îi condamne pe aceștia la moarte.

4. Mahal și-a dat seama ce se întâmplă și a fost foarte nemulțumit.

5. După trei luni de deliberări în timpul cărora nu au ajuns la nici o concluzie, prinții l-au chemat pe Mahal și l-au întrebat ce trebuiau să întreprindă împotriva hano-heenilor, dat fiind că aceștia nu și-au ținut cuvântul și nu le-au plătit impozitul promis. Mahal le-a răspuns:

6. „Dragii mei prieteni, inima mea suferă pentru că ați apelat atât de târziu la serviciile mele, căci sfaturile mele nu vă vor mai fi acum de nici un folos! Ar fi fost de o mie de ori de preferat să îmi cereți sfatul la începutul deliberărilor voastre, care au durat trei luni și nu au condus nicăieri. În acel moment, v-aș fi putut da un sfat bun, dar acum este prea târziu!

7. Într-adevăr, hanoheenii, care sunt un popor foarte activ, au profitat de acest răgaz de a săpa nestingheriți o sută de tuneluri la o adâncime de o mie de stânjeni, pe care le-au umplut cu câte 10.000 de livre de exploziv fiecare! Chiar astăzi vor face să sară în aer munții voștri, provocând pierderi grele țării voastre!”

8. Auzind cuvintele lui Mahal, cei zece prinți au început să râdă și i-au răspuns cu sarcasm: „Prietene, dacă nu ai altceva să ne spui, putem să ne facem liniștiți siesta! Căci noi cunoaștem perfect efectul explozivilor și știm până la ce adâncime pot fi săpate tuneluri într-un interval de trei luni!

9. Dacă au ajuns la o adâncime de 40 de stânjeni în acest interval ar fi deja un miracol, căci roca în care trebuie să sape este foarte dură. De aceea, în nici un caz nu putem vorbi de o adâncime de o mie de stânjeni! În aceste condiții, nu suntem deloc îngrijorați!”

10. După care, cei zece prinți au continuat să râdă cu inconștiență și l-au părăsit pe Mahal.

Author:  1% [ 12.6.2019, 17:26 ]
Post subject:  Capitolul 330

Capitolul 330
Mahal își sfătuiește copiii să se bazeze numai pe Dumnezeu. Corupția locuitorilor de la șes. Mahal și familia sa părăsesc platoul muntos.
(27 iulie 1844)

1. Atunci, copiii lui Mahal l-au întrebat pe tatăl lor ce trebuie să facă în cazul în care hanoheenii le vor aplica muntenilor o asemenea lovitură.

2. Bătrânul Mahal le-a răspuns: „Copiii mei! Puneți-vă întreaga credință numai în mâinile lui Dumnezeu și nu vă faceți griji! Căci atât timp cât Domnul se află alături de noi, vom fi în siguranță pretutindeni pe acest pământ!

3. Invers, dacă vom pierde grația, iubirea și compasiunea lui Dumnezeu din vina noastră, tot ce ne va înconjura – oameni și obiecte deopotriv㠖 ne va fi ostil! Nu ne vom mai putea baza nici măcar pe propria noastră umbră, care ne-ar putea trăda tuturor dușmanilor noștri!

4. De aceea, avem datoria să ne bazăm întru totul pe Dumnezeu, dacă dorim să pășim în siguranță pe pământul Lui!

5. De altfel, vă mai spun un lucru, dragii mei copii, pe care mi-l revelează spiritul meu chiar în acest moment: situația prezentă la ora actuală pe pământ nu mai poate dura mai mult de zece ani.

6. Oamenii și popoarele se ridică unii împotriva altora, căci fiecare dorește să domnească singur și nu îi mai respectă nici pe regi, nici legile lor!

7. Rezultă că în întregul regat al Hanohului există la ora actuală un întreg furnicar de seniori. Regele tremură în fața burghezilor din orașul său. Toți vasalii și guvernatorii marilor orașe din vecinătate se revoltă și nu mai fac decât ce vor. Ei le cer supușilor lor impozite exorbitante, fără ca regele sau generalul lui să știe ceva.

8. Vasalii străini sunt la fel de independenți și se luptă tot timpul unii împotriva celorlalți. Nu trece nici măcar o singură zi fără vărsare de sânge.

9. Din când în când, popoarele se răscoală împotriva stăpânitorilor lor, dedându-se la furturi, tâlhării și omoruri. De fiecare dată, liderul unei astfel de benzi dorește nici mai mult nici mai puțin să devină un dictator. Dacă reușește, el se comportă chiar mai rău decât tiranii care l-au precedat.

10. De foarte mulți ani, copiii din munți care au emigrat la câmpie i-au tratat foarte rău pe copiii de la șes. Aceștia nu mai sunt considerați ființe umane, ci animale înzestrate cu rațiune. Cât despre Spiritul lui Dumnezeu, nimeni nu mai dorește să se lase ghidat, călăuzit și corectat de acesta!

11. Invenția diabolică a explozivilor a făcut ca nici un munte să nu mai fie la adăpost de furia distructivă a oamenilor.

12. Spuneți-mi: cum ar putea privi liniștit Dumnezeu felul în care acționează creaturile Sale, crimele, minciunile, distrugerile, ipocrizia, înșelătoriile, furturile, tâlhăriile și prostituarea lor?”

13. Auzind aceste cuvinte, copiii lui Mahal s-au înspăimântat.

14. Dar tatăl lor a adăugat: „Haideți să părăsim această țară la noapte și să ne întoarcem la Noe. Căci de acum înainte nici un alt loc nu va mai fi sigur pentru noi!”

15. După care Mahal și-a strâns toate lucrurile și s-a întors la Noe însoțit de copiii săi.

Author:  1% [ 12.6.2019, 17:34 ]
Post subject:  Capitolul 331

Capitolul 331
Mahal în fața lui Noe. Relatarea sa referitoare la starea de lucruri în rândul popoarelor de la șes. Tristețea celor doi frați.
(29 iulie 1844)

1. După zece zile de mers, Mahal și copiii săi au ajuns pe înălțimile încă sacre, unde l-au întâlnit pe Noe, care le-a ieșit în întâmpinare o bună bucată de drum.

2. Cei doi frați s-au îmbrățișat strâns și s-au bucurat enorm de această revedere.

3. Noe a dorit imediat să știe care era situația în ținuturile de la șes, respectiv dacă populația de aici era dispusă să își întoarcă fața către Domnul sau dacă se orienta din ce în ce mai mult către lumea exterioară.

4. Mahal i-a răspuns: „O, frate, principala cauză a întoarcerii mele este tocmai absența absolută a oricărei pietăți în rândul acelui popor, pe care am avut ocazia să o cunosc bine în timpul lungilor mele călătorii!

5. Am sperat întotdeauna că, prin grația lui Dumnezeu, voi reuși să îi aduc înapoi la El pe locuitorii de la șes, prin intermediul regilor și prinților lor; totuși, acum zece zile, Domnul mi-a arătat clar ce se întâmplă cu umanitatea de pe acest pământ, așa că mi-am dat seama că nu mai este nimic de făcut, nici cu ajutorul miracolelor, nici prin alte mijloace.

6. Căci oamenii s-au întors în întregime către lumea exterioară, iar spiritul lor interior a murit! Iar atunci când spiritul nu mai poate acționa în ființa umană, cum ar putea aceasta să mai descopere ceea ce este spiritual și divin?

7. Poate că dacă ar fi fost vorba doar de convertirea unui număr mic de oameni, acest lucru ar mai fi fost încă posibil; dar ce poate face un singur om în fața tuturor acestor milioane de inimi împietrite?

8. Oamenii ascultă timp de câteva clipe ceea ce le spui, după care îți întorc spatele cu indiferență. Dacă ai noroc, ți se râde în nas sau ești considerat nebun. Dacă nu ai noroc, ești hăituit, închis și ucis! Adevăr îți spun: viața unui om de la șes nu are mai multă valoare decât cea a unui țânțar!

9. O, frate, când îmi aduc aminte prin ce am trecut în ținuturile de la șes, încă mă mai trec frisoane! Cred că mai bine este în infern, și nu putem spune că nu știam de multă vreme acest lucru!”

10. Când Mahal a tăcut, Noe a scos un suspin adânc și a spus: „Văd că lucrurile se petrec exact așa cum mi le-a arătat Domnul în spirit! O, lume, lume, de ce nu dorești să te lași corectată de blândul Spirit al lui Dumnezeu, preferând judecata și pierzania eternă?”

11. După care cei doi frați s-au îndreptat în tăcere către coliba în care locuia altădată Adam și au deplâns împreună soarta acestui pământ care fusese atât de magnific atunci când a fost creat.

12. Atunci, Mahal a observat marea arcă a lui Noe, care era aproape terminată, și s-a minunat că aceasta a putut fi construită într-un timp atât de scurt.

Author:  1% [ 12.6.2019, 17:38 ]
Post subject:  Capitolul 332

Capitolul 332
Mahal se informează în legătură cu arca. Noe îi povestește istoria acesteia. Decadența oamenilor și imensa răbdare a Domnului.
(30 iulie 1844)

1. După ce a examinat cu atenție arca, nu numai din exterior, ci și în interiorul ei, Mahal i-a spus lui Noe: „Frate, povestește-mi cum te-a învățat Domnul să faci această construcție extraordinară! Desigur, am fost pus la curent cu ceea ce faci, dar nu cunosc detaliile, așa că lucrurile nu-mi sunt întru totul clare. De aceea, dă-mi câteva explicații, ca să știu ce am de făcut atunci când va veni momentul!”

2. Noe i-a răspuns lui Mahal: „Frate, îți mai amintești de perioada în care oamenii au început să se înmulțească în număr mare, încă din epoca lui Lameh, dând naștere unor fiice de o mare frumusețe. Știi de asemenea că majoritatea copiilor lui Dumnezeu de pe înălțimile sacre au fost atrași de aceste femei, preferând să se instaleze la șes, unde au procreat împreună cu ele copii.

3. Când munții sacri, pe care Dumnezeu i-a binecuvântat într-o asemenea măsură pentru copiii Săi, au rămas aproape complet depopulați, întrucât chiar și cei căsătoriți au preferat să își abandoneze femeile și să coboare la șes, în timp ce soțiile lor au coborât la rândul lor și s-au măritat cu copiii pământului, ei bine, la scurt timp după toate aceste evenimente, Domnul mi-a spus:

4. ‚Noe, ascultă-Mă! Oamenii nu mai doresc să se lase corectați de Spiritul Meu, căci s-au identificat în întregime cu trupul lor! Totuși, le voi mai acorda un răgaz de 120 de ani!’

5. Când Domnul mi-a vorbit în acest fel, tu erai prezent lângă mine. Știi așadar foarte bine ce am făcut împreună, conform voinței lui Dumnezeu, timp de o sută de ani, încercând să îi convertim pe copiii lui Dumnezeu deveniți simpli oameni tereștri, și știi de asemenea că eforturile noastre nu au condus nicăieri!

6. Căci copiii lui Dumnezeu au conceput cu fiicele de la șes oameni puternici și celebri, care s-au specializat în tot felul de lucruri rele în fața lui Dumnezeu, dovedindu-se tirani îngrozitori cu bieții copii ai pământului. În plus, s-au războit tot timpul între ei, împinși exclusiv de setea lor de dominație. S-au scurs astfel mai bine de o sută de ani, fără ca această situație să se îmbunătățească cu ceva!

7. Văzând că oamenii nu numai că refuză să se convertească, în pofida semnelor zilnice pe care li le trimitea El în toate domeniile vieții, ba chiar devin din ce în ce mai răi, Domnul s-a căit profund că a populat acest pământ cu oameni și s-a simțit întristat în inima Lui!

8. Ei bine, acum 14 ani, Domnul mi-a vorbit din nou și mi-a spus: ‚Noe, ascultă-Mă! Voința Mea este să fac să dispară de pe acest pământ toate creaturile pe care le-am plasat pe el, de la ființa umană și până la cei mai mici viermi și la păsările de pe cer; căci Mă căiesc sincer că le-am creat’.

9. Mi-a spus totuși că eu, Noe, îmi voi găsi grația în fața Lui, întrucât nu mă număram printre oamenii înrăiți. Dumnezeu a privit chiar în acel moment către pământ, dar nu a văzut decât ființe corupte și sacrilegii.

10. Cu toate acestea, El le-a trimis oamenilor pervertiți mesageri care să-i avertizeze, în speranța că ar mai putea salva pe cineva. Din păcate, acei mesageri le-au vorbit unor surzi și au fost considerați simpli oameni obișnuiți, nu mesageri ai lui Dumnezeu. Oamenii i-au lăsat să plece și nimeni nu le-a acordat vreo atenție.

11. După un scurt răgaz, Dumnezeu a privit din nou către pământ și mi-a spus: ‚Ascultă, Noe! Toate eforturile Mele și iubirea Mea sunt în zadar! De aceea, am hotărât să pun capăt oricărei vieți trupești; căci întregul pământ s-a umplut de sacrilegiile comise de oameni! De aceea, îi voi distruge pe toți, în același timp cu pământul pe care locuiesc!’

12. După cum știi, Domnul mi-a cerut apoi să dobor toți acești copaci și să pregătesc lemnul pentru construcția unei arce, respectiv a celei pe care o vezi în față, care este aproape gata, cu o singură excepție minoră. Dacă dorești să cunoști mai exact planul acesteia, ți-l pot relata citând exact cuvintele Domnului”.

13. Mahal l-a rugat pe Noe să o facă, așa că acesta i-a spus: „Bine! Vino mai întâi în casa mea și haide să luăm ceva în gură, ca să prindem ceva puteri. În final, îți voi revela planul construirii arcei!”

14. Mahal l-a urmat pe Noe.

Author:  1% [ 12.6.2019, 17:41 ]
Post subject:  Capitolul 333

Capitolul 333
Noe îi expune lui Mahal planul construirii arcei. Mahal se întristează auzind că planul lui Dumnezeu nu îl includea și pe el.
(1 august 1844)

1. După ce Noe, împreună cu soția și copiii săi, au împărțit o masă cu Mahal și cu familia acestuia, patriarhul i-a spus fratelui său:

2. „Ei bine, frate Mahal, de vreme ce dorești să mă asculți, îți voi repeta exact instrucțiunile pe care mi le-a dat Dumnezeu pentru construirea acestei bărci uriașe!”

3. Mahal i-a răspuns: „Da, iubitul meu frate, este pentru a doua oară când te rog să faci acest lucru, ca să știu și eu ce am de făcut!”

4. Atunci, Noe i-a spus lui Mahal: „În acest caz, ascultă-mă! Dar te rog să nu te superi, căci ar fi o greșeală să te lași consumat de mânie!”

5. Mahal l-a asigurat pe Noe că nu se va supăra deloc, chiar dacă Domnul l-ar fi biciuit pe spatele gol cu un mănunchi de spini în flăcări.

6. Atunci, Noe i-a spus: „Ei bine, ascultă-mă cu atenție, căci așa mi-a vorbit Domnul nostru Savaot, după ce am doborât aproape întreaga pădure de brazi:

7. ‚Noe! Construiește din acest lemn un fel de colibă mare, și amenajează în interiorul ei numeroase încăperi, izolând pereții interiori și exteriori cu smoală. Iată care trebuie să fie măsurile colibei: 240 de metri în lungime, 60 în lățime și 36 în înălțime (*1).

8. Nu trebuie să faci decât o singură fereastră în partea de sus a acoperișului; aceasta va avea o lungime egală cu lățimea, de 1,20 m, și va fi închisă cu o ușiță din scânduri, care va trebui să se închidă ermetic.

9. Construiește poarta de la intrare chiar în mijlocul edificiului. Împarte întreaga construcție în trei etaje susținute de podele. Cel de-al treilea va fi rezervat oamenilor și nevoilor lor naturale’.

10. Am încercat atunci să sondez voința lui Dumnezeu, pentru a afla la ce poate servi această locuință pe care mi-a poruncit să o construiesc.

11. Atunci, Dumnezeu mi-a vorbit din nou: ‚Noe, ascultă-Mă! Voi inunda acest pământ sub un potop de ape care va ucide orice trup rămas viu sub cer! Și tot ce există pe pământ trebuie să piară!

12. Doresc să fac însă o alianță cu tine! Tu vei intra în această arcă împreună cu soția ta, cu fiii tăi și cu soțiile lor.

13. De asemenea, va trebui să introduci în arcă tot felul de animale, câte o pereche din fiecare specie, respectiv câte un mascul și o femelă!

14. Ia așadar câte o pereche din fiecare specie de păsări, de animale și de insecte în arca ta, astfel încât acestea să poată procrea în continuare.

15. Ia de asemenea tot felul de alimente, pe care va trebui să le aduni din timp în cantități suficiente, pentru a vă hrăni pe voi și toate aceste animale’.

16. Atunci, am căzut cu fața la pământ în fața Domnului, am plâns și L-am implorat, după care i-am spus: ‚Doamne, cum aș putea să fac singur toate acestea, eu, o creatură atât de slabă? Unde voi găsi toate aceste animale pentru a le captura și hrana de care au nevoie ele? De unde voi lua carne pentru animalele carnivore și iarbă pentru cele ierbivore, ca să nu mai vorbim de cele mărunte, care nici măcar nu știu cu ce se hrănesc? – Și când, Doamne, voi termina această construcție?’

17. Atunci, Domnul mi-a răspuns: ‚Noe, nu-ți face probleme! Începe pur și simplu lucrarea și te voi ajuta Eu Însumi, astfel încât această sarcină să nu ți se pară prea grea!’

18. Ei bine, frate, mi-am început lucrul, iar lucrurile s-au aranjat de la sine, într-o manieră cât se poate de miraculoasă, astfel încât, în pofida numărului redus de ajutoare de care am beneficiat, munca s-a dovedit mai degrabă ușoară. Enorma arcă a crescut repede, iar acum este practic terminată, cu excepția micii porți pe care trebuie să o instalez la fereastra de pe acoperiș!

19. Acesta a fost planul construcției care mi-a fost comunicat, iar acum întreaga operă este încheiată!”

20. Auzind această relatare, Mahal a fost cuprins de o tristețe profundă, căci Noe nu a menționat nimic despre el și despre familia lui…
________________________________________________________________________________________________________________________________________
Note:
1 Tr. Dimensiunile în textul original sunt date în unități vechi de măsură, pe care le-am convertit în metri pentru a ușura lectura cititorului.

Author:  1% [ 12.6.2019, 17:47 ]
Post subject:  Capitolul 334

Capitolul 334
Noe își pune fratele în gardă. Orbirea lui Mahal și cearta lui cu Domnul.
(2 august 1844)

1. Noe a remarcat imediat marea tristețe care i-a cuprins pe Mahal și pe copiii acestuia; căci toți erau foarte tulburați să afle că numai Noe și familia sa își găsiseră grația în fața lui Dumnezeu.

2. Atunci, Noe i-a spus lui Mahal: „Frate, de ce ești atât de trist? Nu mi-ai dat tu cuvântul, spunându-mi că nu te vei mânia nici măcar dacă Domnul te-ar biciui pe spatele gol cu un mănunchi de spini în flăcări?

3. O, frate, așa te ții tu de cuvântul pe care mi l-ai dat? Nu știi tu cât de bun este Domnul, cât de infinită este răbdarea Lui și cât de nelimitată este compasiunea Lui?

4. Spune-mi: când nu l-a iertat Domnul pe cel care s-a căit sincer în fața lui, cu inima plină de iubire și de smerenie, așa cum procedează un copilaș în fața tatălui său? Fă și tu la fel, și cu siguranță nu vei avea motive să rămâi atât de trist”.

5. Atunci, Mahal și-a mai revenit și i-a spus lui Noe: „Frate, spune-mi un singur păcat pe care l-am comis eu în fața Domnului Dumnezeu, și voi plânge tot restul vieții care mi-a mai rămas rugându-L să mă ierte!

6. Nu sunt eu la fel de pur ca și tine? Atunci de ce dorește Domnul să mă judece? Ce rău am făcut eu în fața ochilor Lui, pentru a-mi interzice să intru în această arcă?

7. O, frate, oare a fost o greșeală faptul că am dorit să-mi găsesc copiii rătăciți în ținuturile de la șes, deși Domnul Însuși l-a trimis acolo pe Waltar, pe care l-a lăsat apoi să cadă în păcat și să fie ucis? Când am păcătuit eu, pentru ca Domnul să mă pedepsească în acest fel?

8. Tocmai mi-ai spus că Domnul s-a căit că i-a creat pe oameni! În acest caz, cum trebuie să-i privim noi? Ei bine, îți răspund eu: trebuie să îi considerăm un păcat al lui Dumnezeu! – Iar eu credeam că Dumnezeu nu poate greși!

9. De vreme ce El a acționat în acest fel, păcătuind rușinos față de mine și dând dovadă de lipsă de loialitate, îmi dau seama că și Dumnezeu poate păcătui, la fel ca noi! Căci nu poate fi vorba de căință fără păcat; și oricine zice: ‚Mă căiesc’, înseamnă că a păcătuit!

10. De aceea, eu nu cred că Dumnezeu mă poate acuza pe mine de vreun păcat; în schimb, eu îi pot demonstra cu ușurință că a greșit față de mine, care am fost întotdeauna drept!”

11. Auzind aceste cuvinte, Noe s-a cutremurat.

12. Cuprins de mânie, Mahal s-a ridicat și a plecat către culmea muntelui, însoțit de copiii săi.

Author:  1% [ 12.6.2019, 18:11 ]
Post subject:  Capitolul 335

Capitolul 335
Mahal și copiii lui pe culmea muntelui. Kisarell își chestionează părintele. Mahal îi face reproșuri lui Dumnezeu.
(3 august 1844)

1. Când Mahal a ajuns pe culme, însoțit de cei patru copii ai lui, încă plin de mânie împotriva lui Dumnezeu, Kisarell i-a spus:

2. „Tată, spune-ne nouă, copiilor tăi, dacă ceea ce i-ai spus lui Noe era într-adevăr ceva serios!

3. Eu unul nu pot să înțeleg cum îl poți acuza pe Dumnezeu că ar fi comis un păcat față de tine! Cum este posibil ca Dumnezeu să fie un păcătos? Cum ar putea păcătui El, și față de cine? Față de noi, creaturile Sale, sau față de El Însuși? Și cum poate fi imaginat un astfel de lucru, în condițiile în care Dumnezeu este însăși legea fundamentală a întregii creații, precum și originea ei?

4. O, tată, gândește-te: Dumnezeu este atotputernic în eternitate, în timp ce noi nu suntem prin comparație cu El decât niște viermi neputincioși care ne târâm prin praf! Nu crezi că ne-ar putea distruge pe loc dacă ne vom împotrivi ordinii Lui?”

5. Mahal i-a răspuns astfel fiului său: „Tu vorbești așa cum înțelegi tu lucrurile! Nu știi ce intenție are Dumnezeu?

6. Iată, în decurs de cinci sau șase ani, El va acoperi întregul pământ cu apă, făcând să coboare asupra lui un potop din cer! Toate ființele vii își vor găsi moartea în acest potop. Singurii care vor supraviețui vor fi Noe și ai lui, precum și animalele pe care le vor lua cu ei în arcă!

7. Spune-mi, nu ar fi de preferat ca Dumnezeu să trezească în rândul popoarelor înțelepți înzestrați cu o forță miraculoasă care să le predice și care să conducă rasa umană înapoi la El, în loc să ucidă milioane de ființe dintr-o singură lovitură?

8. Cui îi poate fi imputată greșeala faptului că oamenii au uitat de Dumnezeu dacă nu Lui Însuși?

9. El preferă să se manifeste în fața unui număr restrâns de oameni doar la o mie de ani, dar de ceilalți nu se ocupă deloc. În schimb, dacă aceștia nu sunt pe gustul Lui, El îi judecă pe toți ca și cum ar fi unul, pe inițiați și pe neinițiați deopotrivă, pe cei care sunt instruiți ca și pe cei care nu sunt!

10. Rezultă că peste numai șase ani, cei orbi se vor îneca la fel ca și cei clarvăzători! Și de ce? Pentru că nu cunosc nimic despre Dumnezeu, dat fiind că nu au avut vreodată șansa să asculte un mesaj referitor la Acesta! Noi înșine ne vom îneca, deși îl cunoaștem dintotdeauna pe Dumnezeu, și totul numai pentru că așa dorește Acesta!

11. Dacă am fi pietre, nu ar avea decât să facă ce dorește cu noi, dar El Însuși ne-a creat ca ființe libere! Iar acum dorește să ne distrugă, deși ne bucurăm de libertatea pe care ne-a acordat-o chiar El! Iată, acesta este păcatul pe care îl comite Dumnezeu împotriva noastră! Sau poate că suntem noi înșine o greșeală, deci un păcat comis de înțelepciunea și de puterea Lui! – Înțelegi acum în ce constă păcatul lui Dumnezeu împotriva noastră?”

Author:  1% [ 12.6.2019, 18:11 ]
Post subject:  Capitolul 336

Capitolul 336
Noe îi deschide ochii fratelui său. Suficiența auto-justificatoare reprezintă primul pas către orgoliu.
(5 august 1844)

1. La scurt timp, Noe a ajuns și el pe culmea muntelui și i-a găsit aici pe fratele său și pe nepoții săi într-o stare de confuzie totală. El s-a îndreptat direct către Mahal, căruia i-a spus:

2. „Frate, ascultă-mă! Tu L-ai acuzat pe Dumnezeu că a comis un păcat împotriva ta deoarece te consideri omul cel mai drept de pe acest pământ! Conștiința ta îți spune că nu ai păcătuit niciodată împotriva lui Dumnezeu, dat fiind că i-ai respectat întotdeauna poruncile, și asta în modul cel mai conștiincios cu putință!

3. Vezi tu, tocmai din această mare puritate a conștiinței tale s-a născut o anumită senzație de triumf, o mulțumire de sine care te-a făcut să te întrebi adeseori: ‚Poate oare Dumnezeu să trăiască mai pur și mai just în ordinea Lui stabilită de la începutul eternității decât o fac eu însumi în intervalul de timp care mi-a fost acordat?’

4. Aceeași conștiință triumfătoare și pură ți-a răspuns întotdeauna: ‚Nu, nici chiar în starea Sa divină, Dumnezeu nu poate să fie mai pur decât sunt eu în relațiile mele cu ceilalți oameni sau în cea cu El Însuși’.

5. Ei bine, dragul meu frate, acest triumf auto-justificator îi este la fel de dezagreabil lui Dumnezeu ca și orice acțiune care se opune legii Sale. Căci acesta este orgoliul în forma lui cea mai pură, care trebuie să dispară din ființa umană pentru ca Dumnezeu să se uite la ea!

6. Pe de altă parte, nu doar acest orgoliu născut din nevoia ta de justiție L-a făcut pe Domnul să te respingă, cât mai ales înțelepciunea pe care ai derivat-o din el și care spune:

7. ‚De vreme ce eu sunt la fel de pur și de drept ca și Dumnezeu Însuși, dar nu îmi este permis să fiu la fel de sfânt ca și El, căci sfințenia Lui este inviolabilă, doresc să acționez mai perfect decât El în limitele puterii care îmi este acordată în calitatea mea de ființă umană!

8. După ce i-am observat toate operele, mi-am dat seama că Dumnezeu acționează întotdeauna la început într-o manieră imperfectă; abia după mai multe eșecuri reușește El să ajungă la o perfecțiune oarecare.

9. Căci pe întregul pământ nu există nimic care să fie perfect și încheiat! Nu există nici un singur lucru absolut impecabil. Nici chiar soarele nu este perfect pur. Cât despre aspectul lunii, acesta este neregulat, iar lumina stelelor pare să oscileze.

10. De aceea, în sfera mea de ființă umană, eu pot să îl depășesc pe Dumnezeu prin fiecare din acțiunile mele, căci îmi propun ca fiecare din acestea să fie absolut ireproșabile, astfel încât să nu poată fi corectate de nimeni!

11. Chiar dacă materia a fost creată imperfect de către Dumnezeu și nu permite realizarea perfectă a unei opere, ea există totuși într-o manieră perfectă în gândurile și în voința mea; iar dacă operele mele prezintă imperfecțiuni din cauza materiei imperfecte care stă la baza lor, vina îi aparține Creatorului acestei materii, și nu mie!’

12. Iată, frate, gândind în acest fel, tu îl consideri de mult timp pe Domnul un păcătos în raport cu tine. Aceasta a fost sămânța rea care a încolțit în tine, dând naștere unui fruct foarte amar! Iar în prezent ai ajuns să îl acuzi pe Dumnezeu cu voce tare că a greșit în ceea ce te privește!

13. Chiar crezi că această acuzație nu reprezintă un păcat în fața lui Dumnezeu? Crezi că El are nevoie de învățătura ta pentru a deveni un Dumnezeu perfect?

14. O, frate, realizează-ți marea greșeală, recunoaște-o ca pe un păcat grav și căiește-te, iar atunci Domnul nu îți va refuza accesul în arcă în timpul judecății și a suferinței generalizate!”

15. Mahal i-a răspuns: „Frate, nu am nici un motiv să mă cert cu tine și nu există nici un conflict între noi pe care ar trebui să-l aplanez! Am trăit întotdeauna alături de tine ca un frate sincer și nu ți-am pus la îndoială autoritatea de frate mai mare nici măcar o singură dată!

16. Conflictul în care sunt implicat îl privește exclusiv pe Dumnezeu! El este Cel căruia îi arunc mănușa, în pofida sfințeniei Sale, pentru a discuta direct cu El despre actele mele! Nu are decât să-mi arate personal unde am greșit în fața Lui!”

17. În acest moment s-a pornit o furtună cumplită, iar Domnul a apărut în fața ochilor lui Noe și ai lui Mahal, pe culmea muntelui.

Author:  1% [ 12.6.2019, 18:12 ]
Post subject:  Capitolul 337

Capitolul 337
Domnul îi vorbește lui Mahal. Întrebările provocatoare ale patriarhului. Despre natura căinței lui Dumnezeu. Cauzele naturale ale potopului.
(6 august 1844)

1. Cu toții s-au înspăimântat când L-au recunoscut pe Domnul în mijlocul lor, după ce furtuna s-a mai calmat. Chiar și Noe a fost cuprins de teamă.

2. Dar Domnul i s-a adresat astfel: „Noe, nu trebuie să-ți fie teamă de Mine, căci nu am venit pentru a te judeca, nici pentru a judeca pe altcineva! Dat fiind că fratele tău Mahal M-a somat să apar în fața tribunalului înțelepciunii sale pentru a Mă judeca pentru lipsa de dreptate de care am dat dovadă în cazul lui, nu am avut ce face decât să Mă prezint, pentru a-Mi salva onoarea în fața ta și a copiilor tăi, precum și în cea a lui Mahal! – Ei bine, să ne ocupăm așadar de el!”

3. După care Domnul s-a întors către Mahal și i-a spus: „Mahal, fiul Meu! Înțeleg că am păcătuit în fața justiției tale! De aceea, te rog să-Mi arăți în ce constă greșeala pe care am comis-o în raport cu rasa umană! Te asigur că sunt gata să îmi repar de o mie de ori toate păcatele pe care le-am comis față de voi! Haide, vorbește, fiul Meu Mahal!”

4. După aceste cuvinte, Mahal s-a ridicat și i-a spus Domnului, în modul cel mai serios cu putință: „Doamne, răspunde-mi! De ce Te căiești pentru că ai creat ființa umană? Doar trebuie să fi văzut încă de la începutul eternității ce se va întâmpla cu omul! Cine Te-a forțat să îți asumi acest păcat asupra Ta atunci când l-ai creat?

5. Nu ar fi fost infinit mai bine pentru noi, oamenii care am ieșit din mâinile Tale, dacă nu ne-ai fi acordat această independență care ne situează în afara sferei Tale de influență? Nu ar fi fost acest lucru preferabil inclusiv pentru Tine, care nu ai mai fi fost nevoit să spui: ‚Mă căiesc’?

6. De ce anume Te-ai putea căi dacă nu de un păcat comis împotriva propriei Tale ființe atunci când ai creat ființa umană într-o manieră imperfectă, ceea ce reprezintă inclusiv un păcat față de noi, și îndeosebi față de mine însumi, căci eu pot să stau oricând drept în fața Ta, spunându-Ți:

7. ‚Doamne, arată-mi în ce moment din existența mea conștientă, începând din copilărie și până în prezent, am păcătuit eu împotriva ordinii Tale! Dacă vei găsi un astfel de păcat, sunt dispus să mă las blestemat, la fel cum l-ai blestemat cândva pe Șarpe! Dacă nu vei găsi însă nici un păcat, atunci spune-mi motivul pentru care dorești să mă judeci pe mine, dar nu și pe fratele meu!’”

8. Domnul i-a răspuns astfel: „O, Mahal, ce tenebre întunecate trebuie să existe în sufletul tău dacă îmi vorbești așa cum nici o altă ființă creată de Mine nu a îndrăznit vreodată!

9. Spune-Mi: cum ar fi putut fi creată ființa umană într-o manieră mai perfectă decât aceasta, în condițiile în care i-am dăruit întreaga libertate de voință în afara atotputerii Mele, astfel încât să poată apărea în fața Mea ca un al doilea Dumnezeu, ca un Creator atotputernic, stăpân al eternității și capabil să pună în discuție până și ordinea după care a fost creat? Nu este oare omul propriul lui judecător, care poate păcătui împotriva acestei ordini, în timp ce tot restul creației infinite ar fi judecată dacă ar acționa la fel ca el?”

10. Auzind aceste cuvinte, Mahal a păstrat tăcerea; căci a înțeles dintr-o dată perfecțiunea absolută a ființei umane care se poate bucura de o libertate atât de perfectă.

11. Dar Domnul a continuat: „Chiar crezi că atunci când afirm că Mă căiesc, eu Mă refer la acel tip de căință specifică omului care a păcătuit? O, te afli într-o eroare cumplită! Căința Mea nu reprezintă decât o durere pe care o resimte iubirea Mea, care este nevoită să privească cum creaturile pe care le-am conceput într-o manieră atât de perfectă se expun singure judecății și distrugerii!

12. Tu crezi că Eu am conceput planul Judecății oamenilor în scopul de a-i distruge? – Dimpotrivă!

13. Tocmai pentru a evita judecarea umanității de către atotputerea Mea, Mă văd din nefericire nevoit să accept deschiderea violentă a ecluzelor pământului, care vor da drumul marilor noiane de apă care vor îneca totul în calea lor în cea mai mare țară locuită de pe această planetă! Iar această deschidere a marilor ecluze o vor realiza chiar oamenii, cu propriile lor mâini!

14. Eu am prevăzut ce se va întâmpla cu mult timp înainte, motiv pentru care i-am avertizat în permanență pe oameni, dar acum aceștia au început să se lupte chiar împotriva Mea, propunându-și să distrugă întregul pământ cu explozivii lor, cu care doresc să arunce în aer munții! Iar acțiunile lor se vor transforma în propria lor judecată!

15. Ascultă-Mă: sub acești munți se află mari rezervoare care conțin mai bine de trei milioane de leghe cubice de apă. Toată această apă va ieși subit la suprafață, urcând chiar mai sus de cele mai înalte culmi ale acestui ținut locuit. Ele vor da naștere unei mari cantități de vapori, care vor învălui întregul pământ, dând naștere unor ploi diluviene!

16. Spune-Mi, Mahal, nu am avut dreptate să îi spun lui Noe, singurul fiu ascultător care Mi-a mai rămas, să construiască această arcă pentru a salva cel puțin viața lui, de vreme ce nimeni altcineva nu mai dorește să Mă asculte?

17. Iar acum, spune-Mi în ce moment ți-am interzis Eu să te folosești de această arcă! După ce îmi vei răspunde la această întrebare, voi vorbi din nou!”

18. Dar Mahal a rămas mut, așa că Domnul a luat din nou cuvântul.

Author:  1% [ 12.6.2019, 18:13 ]
Post subject:  Capitolul 338

Capitolul 338
Domnul îl invită pe Mahal să își asume o poziție. Întrebările lipsite de noimă ale patriarhului. Mahal dorește să cunoască originea lui Satan și a răutății sale. Răspunsul clar al Tatălui preasfânt.
(7 august 1844)

1. Domnul i-a vorbit astfel lui Mahal: „Iată, fiul Meu Mahal, deși M-ai provocat cu atâta vehemență, acum văd că taci și nu mai dorești să te cerți cu Mine din cauza păcatului pe care Mi-l impuți în ceea ce te privește pe tine și restul umanității! Pe de altă parte, dacă nu ai nimic de contestat, cum te-aș putea despăgubi pentru greșeala Mea?

2. Dar Eu îți spun: numește un singur lucru pe care îl consideri imperfect în creația Mea, iar Eu îl voi schimba instantaneu! Desigur, mai întâi va trebui să îmi demonstrezi cu argumente bine fondate că ceva din creația mea este rău, și deci condamnabil! – Haide, vorbește, și te asigur că voi acționa imediat în consecință!”

3. Mahal a reflectat câteva clipe, după care i-a spus Domnului: „Doamne, Tu îl consideri un înțelept pe acela care creează o operă perfectă, după care o strică și o aruncă la groapa de gunoi, unde putrezește și se autodistruge?”

4. Domnul i-a răspuns: „Dacă cel care a conceput o operă magistrală ar acționa astfel fără nici un motiv serios, el ar fi un nebun și ar merita să fie condamnat. Dacă însă se comportă în acest fel având în vedere un scop elevat și sacru, dar care nu poate fi atins decât printr-un procedeu care pare la prima vedere o nebunie și o lipsă totală de înțelepciune, atunci aș putea spune că el a acționat foarte inteligent aruncându-și opera la gunoi pentru a o distruge, căci în acest fel el își atinge chiar scopul sublim pe care și l-a propus!

5. De pildă, o sămânță este cu siguranță o operă perfectă, atât în structura sa cât și în părțile substanțiale din care este alcătuită! Ce anume ți se pare de condamnat la faptul că ea trebuie să putrezească mai întâi în pământ, pentru a se putea înmulți apoi de o sută de ori, după această descompunere?

6. Dacă Maestrul înțelept al întregii creații a prevăzut un asemenea proces pentru o simplă sămânță, cum crezi că El nu s-a folosit de o perfecțiune la fel de mare atunci când a creat ființa umană, dorind să-și arunce opera cea mai perfectă la groapa de gunoi, pentru a-și satisface un simplu capriciu?

7. O, Mahal, cât de orb poți fi pentru a crede că Eu sunt un meșter atât de nepriceput! Oare nu îți spune propriul tău instinct că ți-ai dori să trăiești de-a pururi, pentru a sonda în profunzime toate operele Mele, atât de variate și de numeroase? Adevăr îți spun, Eu, Creatorul tău: dacă nu ai simți acest impuls, te-ai mulțumi cu această viață temporală și nu ți-ai mai dori eternitatea!

8. Dat fiind însă că simți impulsul de a trăi o viață eternă, aruncându-ți privirea în infinitul creației Mele, tu porți deja în tine dovada vie că nu vei putrezi niciodată la groapa de gunoi a creației, pentru a fi distrus în calitatea ta de operă perfectă ieșită din mâinile Mele. Dimpotrivă, grație acestui instrument care ți se pare atât de nerezonabil, vei atinge însăși plenitudinea și realizarea absolută, pe care o intuiești deja în tine în cadrul acestei existențe preliminare și pe care ți-o dorești cu toată ardoarea.

9. Vezi tu, pământul este el însuși un corp, din care s-au născut multe lucruri, fără ca tu să-ți dai seama cum se întâmplă așa ceva; de aceea, este necesar ca trupul tău terestru să fie depozitat din nou în pământ pentru ca trupul tău spiritual indestructibil să poată învia liber în toată plenitudinea Vieții eterne!

10. Ai avut deja de mai multe ori dovada faptului că așa se petrec lucrurile, căci ai putut vorbi cu un mare număr de dispăruți al căror corp a fost înapoiat pământului.

11. De aceea, cred că reproșul pe care Mi-l faci nu este deloc fondat. În aceste condiții, te invit să cauți un altul, căci cu acest motiv nu Mă vei putea constrânge vreodată să îți ofer reparații!”

12. După ce a auzit acest discurs al Domnului, Mahal s-a convins definitiv că Acesta acționează într-o manieră perfectă în acest domeniu. Și-a amintit însă instantaneu de Satan, așa că i-a spus Domnului:

13. „Doamne, îmi dau acum seama, ținând cont de cuvintele Tale care rămân adevărate pentru totdeauna, că maniera în care procedezi cu opera Ta este corectă, dat fiind că numai în acest fel îți poți atinge scopul mai elevat pe care Ți l-ai propus. – Pe de altă parte, dacă tot ce provine de la Tine este bun și perfect, așa cum ești Tu Însuți, și dacă în întreaga infinitate nu există nimic care să existe în afara Ta, iar tot ce se află în creație este bun și perfect, după chipul și asemănarea Ta, spune-mi, care este originea lui Satan și a răutății sale nelimitate? Cum reușește el să îi întărâte pe oameni împotriva Ta, astfel încât aceștia ajung să Te disprețuiască și își propun să Te anihileze complet, împreună cu operele Tale, lucru pe care l-ar și face, dacă le-ar sta în puteri? O, spune-mi: cine l-a creat pe Satan? Cine a fost meșterul care l-a creat pe el?”

14. Domnul i-a răspuns: „O, apărător orb al drepturilor la fel de oarbe ale egoismului tău, ce spui tu acolo? Ai și uitat cât de perfectă am creat Eu ființa umană, mergând până acolo încât i-am dat dreptul să facă ce vrea, mai presus chiar de atotputerea Mea, la fel ca un zeu, conform ordinii pe care și-o creează ea însăși? Tu crezi că Satan, în calitatea lui de ființă liberă, este mai imperfect decât tine? Dacă tu poți face orice dorești, fără să te preocupi deloc de ordinea Mea, de ce nu ar fi același lucru posibil și pentru acest spirit liber?

15. Oare nu sunt nevoit Eu să vă las să acționați așa cum doriți, dacă nu doresc să vă judec pe toți prin atotputerea Mea? De vreme ce așa stau lucrurile, spune-Mi, cum ar fi trebuit să-l creez pe primul spirit, astfel încât el să poată acționa în interiorul ordinii Mele, păstrându-și însă o libertate perfectă a voinței? Oare nu constă această perfecțiune a creaturilor tocmai în capacitatea lor de a gândi și de a acționa liber, indiferent dacă respectă ordinea Mea sau se opun ei?”

16. Și de această dată, Mahal a păstrat tăcerea, neștiind ce să răspundă.

17. Dar Domnul a continuat să-i vorbească.

Author:  1% [ 12.6.2019, 18:14 ]
Post subject:  Capitolul 339

Capitolul 339
Domnul continuă să se adreseze lui Mahal cu toată iubirea. Reproșurile lui Mahal referitoare la comportamentul său ireproșabil. Tristețea Tatălui. Apariția îngerilor și a lui Waltar. Domnul dispare.
(8 august 1844)

1. Domnul a continuat astfel: „Mahal, dacă mai ai vreun reproș să îmi faci, spune-Mi-l, iar Eu îți voi răspunde cu toată iubirea, dreptatea și echitatea Mea! Constat că încă mai există o anumită mânie în inima ta. Dacă acest sentiment nu va dispărea, nu îți vei putea găsi mântuirea în fața Mea; căci un spirit ațâțat împotriva Dumnezeului și Creatorului lui nu se va putea uni niciodată cu Acesta! De aceea, vorbește!”

2. Mahal i-a răspuns: „Doamne, am comis eu vreodată un păcat împotriva ordinii Tale? Mărturisește Tu Însuți, precum și cerul și pământul Tău, că de-a lungul celor 490 de ani pe care i-am trăit nu am păcătuit niciodată, nici împotriva Ta sau a vreunui înger, nici împotriva vreunei ființe umane, a vreunui animal, sau măcar a vreunei pietre!

3. Am fost nevoit să cobor în ținuturile de la șes din cauza copiilor mei, iar acest lucru ținea de datoria mea cea mai strictă; căci am văzut în spirit ce s-a întâmplat cu fiul meu Waltar, apoi cu fiica mea Agla, care s-a dus să își regăsească fratele.

4. Tu ai fost Acela care l-a trimis pe Waltar la șes, iar fiul meu te-a ascultat; dar când a ajuns la Hanoh, l-ai lăsat să cadă! Cât despre sora lui, care l-ar fi urmat oricum, fără să țină seama de sfatul meu sau de al Tău, pe ea ai lăsat-o să cadă în infernul cel mai profund. Toate aceste evenimente nu Te-au preocupat deloc, după câte mi-am dat seama în spiritul meu. În consecință, era de datoria mea cea mai strictă să întreprind această lungă călătorie la Hanoh, în pofida vârstei mele înaintate, pentru a-mi salva copiii, atât cât mai era posibil!

5. Și totuși, Te-am rugat de atâtea ori să îmi protejezi copiii! Tu nu mi-ai îndeplinit însă rugăciunile și m-ai forțat astfel să cobor la rândul meu la șes! M-am dus acolo și deși mi-am găsit copiii complet abandonați și privați de protecția Ta (Waltar era deja mort, iar Agla se afla în infernul cel mai deplin), nu m-am revoltat împotriva Ta! Dimpotrivă, Ți-am slăvit prin cuvintele și prin acțiunile mele numele sfânt!

6. Iar acum, că fratele meu a construit această arcă potrivit sfaturilor Tale, cu scopul de a salva cât mai multe vieți umane, în timp ce eu mă aflam încă la șes, pradă celor mai mari chinuri sufletești, Tu m-ai lăsat să cad și să pier ca și cum aș fi fost cel mai mare păcătos și cel mai mizerabil vierme de pe pământ! Ei bine, doresc să Te întreb: cu ce drept procedezi astfel și în virtutea cărei ordini? Orice obiecție mi-ai aduce în acest caz, lucrurile stau exact așa cum Ți le-am prezentat eu, și nu altfel!

7. Dacă îmi vei răspunde: ‚Când ți-am spus Eu că nu te poți folosi de arcă în marele moment al distrugerii, chiar dacă l-am însărcinat pe Noe să o construiască?’, ei bine, eu nu voi putea accepta o asemenea scuză, căci Tu m-ai judecat deja, neinvitându-mă să urc în arcă, așa cum ai făcut cu Noe! Această tăcere a Ta referitoare la mine mă face să cred că nu am dreptul să utilizez arca, fiind astfel echivalentă cu o judecată și cu o condamnare la moarte a mea!

8. Iată, Doamne, acesta este adevăratul păcat pe care l-ai comis față de mine, ca recompensă pentru faptul că eu nu am păcătuit niciodată împotriva Ta! De aceea, îți spun fără nici un regret: de acum înainte voi păcătui cu adevărat împotriva Ta, pentru ca Tu să ai astfel un motiv real să îmi interzici să intru în arca lui Noe, distrugându-mă astfel pe mine și pe copiii mei! Căci de acum înainte nu voi mai striga: ‚Doamne, salvează-mă!’, ci ‚Doamne, distruge-mă!’”

9. De data aceasta, fața Domnului s-a întristat, iar El i-a răspuns lui Mahal: „O, fiul Meu, dat fiind că Mi-ai fost întotdeauna atât de drag, am dorit să te educ încă din timpul existenței tale terestre, pentru a face astfel din tine un prinț al cerurilor! Dar tu nu ai văzut în iubirea Mea decât o neglijență a Mea față de tine! O, cât de orb te-a făcut propria ta justiție!

10. Ca să înțelegi că am dispus pregătirea acestei arce nu doar pentru Noe, ci pentru toți ceilalți oameni, află că în momentul marii încercări îngerii vor coborî pe pământ, luând aspectul unor ființe umane, și îi vor avertiza pe toții oamenii de păcatele pe care le comit, invitându-i să intre în marea barcă!

11. Mai mult, îl vei putea vedea chiar acum pe fiul tău Waltar și îi vei putea vorbi. El va depune în fața ta mărturie pentru Mine și îți va spune dacă l-am abandonat cu adevărat, așa cum M-ai acuzat tu ceva mai devreme!”

12. După care Domnul și-a ridicat ochii spre cer și, instantaneu, mii de îngeri au apărut pe firmament. Printre ei se afla și Waltar, înconjurat de un nimb de lumină. El s-a îndreptat către Mahal, l-a consolat și i-a mărturisit imensa bunătate, iubire, blândețe, răbdare și compasiune a Domnului.

13. Mahal și-a întrebat fiul dacă era într-adevăr Waltar și dacă își păstrase într-adevăr viața.

14. Waltar i-a confirmat pe loc autenticitatea existenței sale.

15. Abia acum a început Mahal să aibă mustrări de conștiință, înțelegându-și greșeala. În acest moment, Domnul a dispărut din fața lui, pentru ca Mahal să nu fie judecat. Dar îngerii și Waltar au rămas în stare vizibilă.

Author:  1% [ 12.6.2019, 18:15 ]
Post subject:  Capitolul 340

Capitolul 340
Mahal se întreține cu Waltar, discutând despre dispariția Domnului. Mahal își dă seama de greșeala pe care a făcut-o și se căiește. Cuvintele de iertare ale Domnului ieșite din norul luminos.
(9 august 1844)

1. Când Mahal și-a dat seama că Domnul nu se mai afla printre numeroșii mesageri ai cerurilor, el l-a întrebat pe Waltar ce s-a întâmplat.

2. Waltar i-a răspuns: „O, Mahal, Domnul s-a ascuns de tine, exclusiv din cauza imensei Lui bunătăți și a iubirii Sale infinite! Căci dacă s-ar fi aflat încă într-o formă vizibilă în fața ta, tu ai fi fost judecat de atotputerea prezenței Sale, care te-ar fi atras către El cu o forță indescriptibilă! În acest fel, ai fi fost privat de întreaga libertate de care te bucuri la ora actuală, iar spiritul tău ar fi murit!

3. Știind toate acestea, Domnul a preferat să dispară din fața ochilor tăi! Căci există o diferență infinită între Creatorul tuturor lucrurilor și creaturile Sale, iar această diferență este comparabilă cu cea dintre zi și noapte, sau dintre viață și moarte!

4. Soarele dă viață întregului pământ cu razele sale, căci spiritele vieții care își au sorgintea în el pătrund cu ușurință în domeniul organic de pe acest pământ, stimulând toate spiritele moarte să își amplifice activitatea liberă a organelor lor. În acest fel, solul înverzește și înflorește, luând tot felul de forme plăcute vederii, care sunt în totalitate opera spiritelor proaspăt trezite la viață din interiorul pământului!

5. Pe de altă parte, dacă soarele ar lumina continuu cerul și ziua nu ar fi înlocuită din când în când de noaptea absolut necesară odihnei care trebuie să urmeze după orice activitate, ce s-ar întâmpla cu ființele de pe suprafața pământului? Ele s-ar deshidrata și ar muri!

6. Iată: în mod similar, prezența vizibilă constantă a Domnului ar avea efecte asemănătoare, dar infinit mai puternice, și nici o ființă vie nu și-ar mai putea păstra viața!

7. Noi înșine, care trăim în spirit în regatul luminii eterne a lui Dumnezeu, suntem în cea mai mare parte a timpului privați de prezența Lui vizibilă! Deși percepem în permanență lumina vie în care trăiește, nu îl putem percepe și pe El, la fel cum tu nu poți percepe decât lumina emanată de soare, nu și soarele propriu-zis, care este învăluit în această lumină.

8. Acest lucru nu demonstrează altceva decât bunătatea și iubirea infinită a Domnului, care se străduiește constant, prin intermediul înțelepciunii și a atotputerii Sale, să își educe constant copiii, întărindu-i astfel în libertatea lor, pentru ca într-o bună zi să poată suporta în întregime prezența Sa vizibilă, fără ca astfel să le fie alterată în vreun fel independența. O, Spune-mi, nu ți se par juste aceste dispoziții ale Domnului în ceea ce ne privește?”

9. Auzind aceste cuvinte, ochii lui Mahal s-au umplut cu lacrimi, căci el și-a dat în sfârșit seama de imensa injustiție de care s-a făcut vinovat în fața Domnului. El a început să plângă în hohote, strigând: „O, Părinte de o bunătate eternă, oare îmi vei putea ierta vreodată aroganța colosală cu care m-am comportat în fața Ta?”

10. Atunci, o voce s-a auzit dintr-un nor luminos: „Fiul Meu, Eu te-am iertat chiar înainte să fi păcătuit! De aceea, liniștește-te și iubește-Mă pe Mine, Părintele tău preaplin de sfințenie!”

11. După care norul luminos s-a îndepărtat către răsărit și a devenit invizibil. Și toți îngerii, la fel ca și oamenii prezenți pe culmea muntelui, au slăvit măreția inefabilă a lui Dumnezeu!

Author:  1% [ 12.6.2019, 18:17 ]
Post subject:  Capitolul 341

Capitolul 341
Discursul lui Waltar referitor la ultimele tentative ale lui Dumnezeu de a salva umanitatea de potop. Misiunea lui Mahal. Plecarea îngerilor către ținuturile de la șes.
(10 august 1844)

1. După acest gest sublim de adorare a Celui Preaînalt, îngerul Waltar i-a spus lui Mahal: „Iar acum, Mahal, tu, care ai fost cel care mi-a procreat trupul pe vremea când am trăit pe acest pământ, a sosit din nou vremea să punem în aplicare cuvintele: ‚Duceți-vă și îndepliniți voia Mea!’ Nu cred că trebuie să îți mai dau explicații suplimentare despre ceea ce avem de făcut, căci Domnul Însuși ți le-a oferit mai devreme, spunându-ți de ce a trebuit să coborâm din cerurile noastre!

2. Aceasta este ultima tentativă extraordinară de salvare a locuitorilor acestui pământ! Dacă și ea va da greș, Domnul va permite ca oamenii să își găsească judecata și pierzania din cauza propriei lor răutăți. Acest proces se va dovedi o învățătură spirituală pentru spiritele afundate în materie, cărora le va demonstra că spiritele înzestrate cu o libertate atât de mare de către Dumnezeu nu trebuie să intervină niciodată într-o manieră atât de insensibilă, de inconștientă și de distructivă în marea ordine divină!

3. Căci Dumnezeu Însuși a plasat acești munți pe pământ, în beneficiul umanității; sub ei, El a plasat bazine extrem de profunde, care conțin de o sută de ori mai multă apă decât cea a mărilor de la suprafață. Dintr-un anumit punct de vedere, aceste ape subterane reprezintă însuși sângele pământului, care trebuie să circule prin canalele sale uriașe, contribuind astfel la asigurarea mișcării pământului, potrivit ordinii divine, și asigurând astfel viața organică interioară a acestei planete. Căci inclusiv planetele au o viață proprie, pe care trebuie să și-o păstreze pentru a putea susține viața de la suprafața lor.

4. Pe de altă parte, dacă oamenii distrug munții, săpând la rădăcina lor ca niște viermi canale de mii de stânjeni lungime, după care deschid venele pământului, spune-mi, cui îi aparține vina pentru judecata care va urma și care va provoca distrugerea acestor nebuni loviți de orbire?

5. Dacă ai plasa tu însuți un rezervor cu apă în pământ, iar viermii l-ar distruge, oare nu va ieși această apă la suprafață, înecând viermii care au ros învelișul ei?

6. Exact așa se vor petrece lucrurile cu oamenii, iar din cauza lor, și cu celelalte animale de pe acest pământ! Acesta este recipientul menționat de vechea profeție, care va deveni o judecată pentru toate creaturile atunci când își va revărsa asupra lor conținutul, spălând astfel nenumăratele lor crime!

7. Rolul tău este de a rămâne aici și de a-i instrui pe aceia care îți vor cere ajutorul, în cazul în care se vor găsi astfel de oameni. Totuși, pedepsește sacrilegiile folosindu-te de fulgere și de grindină!

8. Acum știi cum stau lucrurile! De aceea, nu te mai certa cu Domnul! Trăiește din nou așa cum ai făcut-o dintotdeauna și vei fi salvat împreună cu fratele tău, în acord cu planurile înțelepte ale Tatălui ceresc!”

9. După acest discurs, îngerii au adăugat: „Amin”, după care au părăsit culmea muntelui și s-au îndreptat către ținuturile de la șes.

10. În capitolele următoare, vă voi descrie amănunțit ce au făcut ei în cei cinci ani care au precedat potopul și cum au adus ei animalele și hrana necesară lor pe arca lui Noe.

Author:  1% [ 12.6.2019, 19:04 ]
Post subject:  Capitolul 342

Capitolul 342
Activitatea celor 12.000 de îngeri în ținuturile de la șes. Waltar îi instruiește pe regele Gurat și pe Drohuit.
(12 august 1844)

1. Care credeți că au fost rezultatele intervenției acestor mesageri extraordinari în ținuturile de la șes?

2. Cei 12.000 de îngeri s-au îndreptat mai întâi către Hanoh, unde i-au întâlnit pe regele Gurat și pe căpitanul Drohuit, care fusese eliberat de ceva vreme. Cei doi bărbați tocmai citeau rapoartele lui Fungar-Hellan, care relatau demersurile făcute de acesta împotriva ordinii lui Dumnezeu.

3. Mesagerii celești s-au răspândit în întregul oraș, și doar o sută dintre ei s-au îndreptat către palatul regelui. Gurat a lăsat deoparte raportul referitor la starea de război și i-a primit pe delegați cu curtoazia sa obișnuită, întrebându-i cărui motiv le datorează această vizită.

4. Îngerul Waltar a avansat către el și i-a spus: „Gurat, nu îl recunoști în mine pe viceregele tău asasinat, pe Waltar, fratele Aglei?”

5. Auzind aceste cuvinte, regele s-a înspăimântat, iar Drohuit s-a speriat chiar mai tare. Căci cei doi l-au recunoscut imediat pe Waltar, dar nu știau cum să interpreteze această apariție.

6. După câteva momente, regele l-a întrebat pe Waltar: „Ce tot spui? O, Waltar, oare nu ai fost asasinat de zbirii surorii tale? Cum este posibil să mai fii în viață? Doar asasinii ne-au adus capul tău, pe care sora ta Agla l-a îmbălsămat!”

7. Waltar i-a răspuns: „Da, Gurat, eu sunt într-adevăr Waltar, dar acum trăiesc în eternitate într-un corp spiritual nou și indestructibil, care este spirit pur și cu care sunt una! M-am prezentat în fața ta ca mesager al lui Dumnezeu și vin direct din ceruri, la fel ca și toți cei care mă însoțesc, precum și numeroși alții, care s-au dispersat prin oraș pentru a predica poporului și a-i anunța iminenta judecată a lui Dumnezeu, pe care v-o anunțăm la rândul nostru. Vă aflați cu toții doar la un singur pas de pierzanie!

8. Căci războaiele voastre împotriva muntenilor v-au pregătit inevitabil propria pierzanie. Cercetările voastre v-au permis să descoperiți o armă care poate distruge munții, ca și cum ar fi vorba de niște simple mușuroaie de cârtiță. Dar voi nu știți ce se află sub acești munți!

9. Ascultă-mă: munții nu sunt decât niște capace așezate pe niște imense rezervoare de apă subterană. Conform ordinii lui Dumnezeu, ei sunt alcătuiți din roci dure, tocmai cu rolul de a nu permite acestor ape subterane să iasă la suprafață și să înece pământul!

10. Acum, voi distrugeți însă aceste baraje naturale care vă protejează de apele subterane, astfel încât acestea vor ieși la suprafață și vă vor îneca pe toți, căci vor acoperi până și culmile munților!

11. La 25 de leghe de aici, circa 20 de fluvii recent apărute au început deja să transforme câmpia într-un lac, și chiar astăzi li se vor mai adăuga alte cinci fluvii! Iar această proporție va continua să crească în fiecare săptămână! – Spune-mi, care crezi că va fi soarta voastră?”

12. Auzind aceste cuvinte, Gurat a căscat ochii mari și s-a înspăimântat foarte tare. Atunci, Waltar l-a sfătuit să fugă imediat pe înălțimile sacre și să ceară acolo azil, în cazul în care va dori să-i urmeze sfatul.

Author:  1% [ 12.6.2019, 19:08 ]
Post subject:  Capitolul 343

Capitolul 343
Răspunsul lui Gurat. Incredulitatea acestuia. Ultimul avertisment al lui Waltar. Sfaturile îngerilor rămân zadarnice.
(13 august 1844)

1. După ce a ascultat recomandarea îngerului Waltar, regele Gurat i-a spus acestuia: „Prietene venit din cer, sau cine știe, poate din vreun loc ascuns al pământului! Sfaturile tale amicale sunt probabil bine intenționate, dar se întâmplă ca afirmațiile pe care le-ai făcut să fie extrem de naive, părând mai degrabă un complot pus la cale de munteni împotriva noastră! Voi vă dați drept mesageri celești, incitându-mă să fug, fapt care v-ar permite cu cea mai mare ușurință să puneți mâna pe puterea din Hanoh!

2. Vezi tu, dragul meu Waltar numărul doi, noi hanoheenii nu suntem atât de proști încât să credem de la prima strigare tot ce ar dori să ne facă să credem niște vagabonzi coborâți din munți! La prima vedere, a fost într-adevăr o surpriză să constatăm asemănarea ta cu Waltar, dar ascultându-ți avertismentele, mi-am dat seama – călăuzit de un spirit bun – că pe pământ mai există și gemeni, ca să nu mai vorbim de unele asemănări ieșite din comun! Cu siguranță, acesta este și cazul tău, care pretinzi că ești un fel de Waltar mistic. Probabil că ai auzit vorbindu-se ce s-a întâmplat cu el, iar acum încerci să mă convingi că ești spiritul lui. De altfel, spiritele nici nu au un corp, așa cum ai tu!

3. La drept vorbind, v-aș putea arunca pe toți în închisoare, datorită ipocriziei voastre, dar cruzimea nu a fost niciodată punctul meu forte. De aceea, vă voi lăsa să plecați așa cum ați venit, căci avertismentele voastre păreau cel puțin să fie prietenoase. Nu voi crede însă în ele decât atunci când va trebui să traversez superba câmpie a Hanohului cu barca! Abia atunci voi urma instrucțiunile voastre! – Iar acum, plecați în pace!”

4. Waltar i-a răspuns: „Gurat! Știi tu ce doresc să-ți mai spun? Un singur lucru: atunci când se va circula prin Hanoh și prin împrejurimile sale cu barca, și când ne vei vedea transportând un mare număr de animale pe care le vom duce pe arca lui Noe pentru a putea trăi mai târziu pe un pământ nou, ei bine, atunci va fi prea târziu pentru tine!

5. Căci atunci când vaporii din interiorul pământului vor începe să iasă la suprafață și să se concentreze în atmosferă, transformându-se în ploi puternice, Noe și familia lui se vor afla deja în marea lor arcă și nimeni nu va mai fi primit în ea. Orice suflet de om care va îndrăzni să se apropie de ea va fi ucis cu ajutorul trăsnetelor și al grindinei!

6. Acum știi tot ce aveam să-ți spun, așa că misiunea mea extraordinară în ceea ce te privește s-a încheiat. Fă ceea ce dorești și crede ce vrei, căci este voința Domnului ca nimeni să nu fie constrâns în nici un fel!”

7. După aceste cuvinte, îngerii au plecat și s-au îndreptat fără zăbavă către regiunea în care opera Fungar-Hellan, pe care l-au pus de asemenea în gardă.

8. Dar generalul i-a amenințat, spunându-le: „Noe locuiește într-un ținut prea înalt pentru gustul meu. De aceea, chiar anul viitor voi dinamita și munții lui, coborându-le astfel înălțimea și aruncând o privire de jos asupra arcei sale”.

9. Atunci, îngerii nu i-au mai adresat nici un cuvânt; căci era evident că inima lui Fungar-Hellan se împietrise complet, orientându-se în întregime împotriva lui Dumnezeu.

10. De acolo, îngerii au plecat să predice în regiunile de la țară, dar în pofida miracolelor pe care le-au făcut, nimeni nu i-a ascultat și nu i-a crezut. De aceea, ei au renunțat la aceste activități și au început să adune animalele.

Author:  1% [ 12.6.2019, 19:14 ]
Post subject:  Capitolul 344

Capitolul 344
Explicații referitoare la adunarea și întreținerea animalelor destinate să urce în arcă. Avertismentele extraordinare de dinainte de producerea marilor catastrofe.
(14 august 1844)

1. Se înțelege de la sine că cei 12.000 de mesageri celești au adunat fără probleme animalele necesare, inclusiv hrana lor.

2. Voi descrie mai detaliat acest eveniment, pentru ca spiritele critice să nu se mai întrebe cum a reușit Noe să adune toate aceste animale și să le hrănească pe toate.

3. De vreme ce Eu, Domnul, pot întreține în fiecare zi imensa menajerie a acestei lumi, cu siguranță nu aveam de ce să nu o pot întreține pe cea a lui Noe timp de o jumătate de an!

4. Faptul că îngerii Mei s-au ocupat de întreținerea piosului Noe și a tuturor animalelor, având grijă să nu le lipsească nimic, nu trebuie să vă mire, căci exact aceasta este ocupația lor de bază, căreia îi sunt devotați zi și noapte, indiferent dacă sunt vizibili sau nu pentru voi.

5. Dacă oamenii care trăiesc la ora actuală ar fi la fel de pioși ca și Noe, ei ar putea vedea cu ochii deschiși multitudinea de îngeri care lucrează în permanență pentru a întreține imensa Mea menajerie terestră. Din păcate, datorită simțurilor lor grosiere și orientate exclusiv către lumea exterioară, oamenii de astăzi au ajuns chiar mai răi decât cei din vremea lui Noe, așa că nu au cum să-i vadă pe îngeri!

6. Dacă cineva va obiecta: „Cum se face că acei oameni răi din vremea lui Noe i-au putut vedea pe îngeri conducând animalele și transportând hrana necesară lor, în cantități foarte mari?”,

7. Îi voi răspunde: „Acesta a fost rezultatul compasiunii Mele, care acționează întotdeauna în acest fel înaintea unei mari catastrofe care implică întreaga lume, generată de prostia oamenilor! Înaintea și în timpul oricărei calamități de acest fel, oamenii sunt avertizați prin intermediul unor semne precursoare extraordinare să părăsească locul respectiv și să își plaseze cu încredere soarta în mâinile Mele, care îi vor călăuzi în siguranță la adăpost de orice nenorocire. Din păcate, în calitatea lor de fericiți proprietari ai diferitor bunuri materiale, oamenii rămân de regulă orbi și surzi în fața acestor avertismente, dovedindu-se de cele mai multe ori chiar mai proști decât animalele. Ei preferă să cadă pradă marelui cataclism, în loc să își canalizeze atenția asupra semnelor care le sunt arătate, încredințându-se pe loc voinței Mele protectoare!

8. Dacă permit apariția unor asemenea semne precursoare chiar și în timpul micilor catastrofe locale, vă puteți imagina cât de mari trebuie să fie semnele pe care le trimit înaintea unui cataclism cu efecte la nivel mondial, așa cum s-a întâmplat în timpul lui Noe! Așa se face că îngerii cerului au devenit în acea epocă vizibili pentru oameni!

9. La drept vorbind, un astfel de eveniment ieșit din comun, care îi anunță dinainte la ce trebuie să se aștepte, reprezintă inclusiv o judecată pentru oameni, dar atunci când ai de ales între două dezastre, este normal să îl alegi pe cel mai mic, sperând că îl vei evita astfel pe cel mai mare, la fel cum o rană minoră se vindecă mult mai ușor decât una majoră! Pe de altă parte, dacă răul mai mic nu se dovedește eficient, ești nevoit să îl îngădui pe cel mai mare, pentru a pune astfel capăt dezordinii!

10. Cred că v-am explicat în termeni suficient de clari motivul activității vizibile a îngerilor pe pământ, fapt care îmi permite să revin la istoria noastră.

11. În Capitolul următor, vom vorbi de efectele provocate de îngerii care au traversat orașul Hanoh cu animalele adunate!

Author:  1% [ 12.6.2019, 19:18 ]
Post subject:  Capitolul 345

Capitolul 345
Cortegiul îngerilor conduce animalele pe străzile orașului Hanoh. Ultimul avertisment adresat hanoheenilor și regelui lor. Întoarcerea mesagerilor celești în munții sacri.
(16 august 1844)

1. Când, după patru ani, mesagerii extraordinari au sosit la Hanoh cu animalele pe care le-au adunat, sosirea lor a făcut literalmente senzație, căci fiarele sălbatice se aflau în libertate și nu erau ținute în cuști, așa cum se obișnuia în acele vremuri. Dar faptul care le-a atras în cea mai mare măsură atenția hanoheenilor a fost acela că toate aceste animale, de o varietate incredibil de mare, mergeau într-o ordine perfectă, la fel de docile ca și mieii.

2. Mesagerii divini au parcurs astfel toate străzile orașului Hanoh, strigând către spectatori: „Vă mai este acordat doar un răgaz foarte scurt! Convertiți-vă la credința în adevăratul Dumnezeu, Domnul vostru, și însoțiți-ne cu încredere în munții lui Noe! Toți cei care vor veni cu noi vor fi salvați, indiferent cât de mare va fi numărul lor!

3. Căci noi nu suntem oameni la fel ca și voi, fapt care ar trebui să vă fie evident văzând comportamentul acestor animale atât de diferite între ele, care ne urmează la fel ca și mieii, deși printre ele se numără fiarele cele mai feroce, alături de elefanți și de viermi!

4. După cum puteți vedea, ni s-a acordat o mare putere! Nu contează că Noe, folosindu-se de legile naturale, a construit o singură arcă, ce nu poate salva decât câteva mii de oameni! Chiar dacă ați veni cu milioanele, noi suntem capabili să construim într-o singură clipă 100.000 de arce identice pentru a vă salva, iar acestea vă vor putea transporta într-o siguranță deplină către noul pământ regenerat!

5. Ascultați-ne, căci acesta este ultimul apel pe care vi-l facem! Părăsiți tot ce aveți și urmați-ne, căci peste exact un an de azi înainte, toate casele voastre și toate proprietățile voastre rurale vor fi acoperite de 300 de stânjeni de apă și de noroi!”

6. Dar nici acest apel nu a fost ascultat de nimeni. Hanoheenii s-au amuzat copios pe seama acestor magicieni și dresori de animale, lăsându-i să își continue drumul.

7. Drept urmare, îngerii s-au mai dus o dată la rege, invitându-l să îi urmeze.

8. Dar Gurat nu și-a dat nici măcar osteneala să le mai răspundă, făcându-i să plece așa cum au venit.

9. Întristați, mesagerii cerului au părăsit orașul Hanoh și s-au întors în munții sacri cu animalele lor.

Author:  1% [ 12.6.2019, 19:21 ]
Post subject:  Capitolul 346

Capitolul 346
Sosirea mesagerilor și a turmei de animale în fața lui Noe. Instrucțiunile îngerilor referitoare la maniera în care trebuie găzduite animalele. Termenul final acordat oamenilor care vor căuta protecție.
(17 august 1844)

1. După ce acești trimiși extraordinari au sosit pe înălțimile sacre împreună cu animalele capturate, Noe și fratele său Mahal le-au ieșit în întâmpinare, rămânând uluiți în fața varietății incredibile a animalelor, care aveau comportamente la fel de variate ca și formele lor.

2. Atunci, îngerii i-au spus lui Noe: „Deschide poarta arcei, pentru ca noi să plasăm fiecare pereche de animale în încăperea care îi corespunde. Vom depozita de asemenea acolo și hrana de care au nevoie, astfel încât să o poată consuma după nevoile lor!

3. Singurul lucru pe care va mai trebui să-l faci va fi să te ocupi de aprovizionarea lor cu apă, lucru care nu va fi deloc greu. Dat fiind că arca va fi scufundată pe jumătate în apă, tot ce va trebui să faci va fi să străpungi o gaură la etajul din mijloc, pe care să o conectezi la un robinet precum cele folosite la butoaiele voastre! Ori de câte ori vei deschide acest robinet, vei avea la dispoziție toată apa de care vei avea nevoie.

4. Atât timp cât Domnul nu va da drumul marilor ploi, lasă marea poartă deschisă, astfel încât animalele să poată ieși și intra singure, astfel încât să își poată căuta hrana de care au nevoie. Totuși, marchează cu atenție celulele fiecăruia, căci este foarte important să nu le repartizezi altfel decât am făcut-o noi acum!

5. Cât despre actuala repartiție, nu-ți face probleme, căci noi am depozitat hrana necesară fiecărei specii în fiecare celulă, ceea ce le va permite animalelor să o recunoască instantaneu.

6. Nu trebuie să te preocupi nici de curățarea celulelor, căci vom avea noi grijă de ea!

7. De acum înainte, lasă fereastra din acoperișul arcei în permanență deschisă, astfel încât păsările să poată intra libere în arcă. De hrana lor ne vom ocupa tot noi. Tot ce va trebui să faci tu va fi să le dai de băut.

8. Domnul te va anunța personal când va trebui să închizi arca, sigilând poarta cu smoală!

9. Dacă oamenii vor dori să se adăpostească în arca ta înainte de începerea ploilor, lasă-i să intre! După ce va începe însă să plouă, nimeni nu va mai putea fi admis în arcă!

10. Acum știi tot ce trebuie să știi! Fie ca Domnul să vegheze asupra ta! Amin”.

11. După care îngerii au dispărut, iar Noe s-a îndreptat către familia sa, slăvindu-L pe Dumnezeu.

12. Fiind un naturalist înnăscut, Mahal a continuat să observe curios comportamentul animalelor, la fel ca și familia sa, iar vederea acestei imense menajerii i-a provocat o mare bucurie.

Author:  1% [ 12.6.2019, 19:27 ]
Post subject:  Capitolul 347

Capitolul 347
Mahal murmură și se revoltă împotriva îngerilor și a lui Dumnezeu. Agla îl consolează și este răpită subit de îngerul Waltar.
(19 august 1844)

1. După ce L-a slăvit pe Dumnezeu, Noe s-a întors în arcă pentru a vedea cum erau repartizate animalele. În final, el a căutat un loc potrivit, la etajul din mijloc, pentru a face cepul necesar și a plasa robinetul pentru apă.

2. După ce a terminat, el s-a urcat la etajul al treilea și l-a găsit aici pe fratele său Mahal, care tocmai se plângea copiilor lui de faptul că îngerii nu i-au adresat nici măcar un singur cuvânt, nevorbind decât cu Noe. Mahal era extrem de mânios din cauza acestei omisiuni, dar și de faptul că Noe a primit numeroase indicații referitoare la întreținerea animalelor, dar nici una referitoare la el însuși și la familia sa.

3. Ascuns după peretele unei celule, Noe l-a auzit spunându-le copiilor lui: „Însemn eu oare mai puțin în ochii Domnului decât toate aceste animale? Toate speciile au câte o celulă și hrană din abundență, dar ce putem spune despre noi înșine?

4. De altfel, îngerii au vorbit fără încetare de tot ce va fi necesar pentru satisfacerea nevoilor lui Noe și a familiei lui, dar nu au pomenit nimic despre noi! Ce altceva ar fi dorit să ne facă să înțelegem decât că arca nu a fost construită și pentru noi, ci numai pentru Noe, pentru familia lui și pentru animale!

5. Dar eu știu ce am de făcut! Au mai rămas încă destule lemne afară, așa că mă voi adresa lui Noe și servitorilor lui, rugându-i să îmi construiască și mie o arcă, în care să avem suficient loc, astfel încât Noe să poată locui singur pe marea lui barcă!

6. Dacă Domnul va dori să ne păstreze în viață, totul va fi perfect. Dacă nu va dori însă, eu unul nu îl voi ruga să o facă, căci o viață trăită în asemenea condiții mă dezgustă de-a dreptul!”

7. Atunci, Agla i-a strigat: „O, tată, mi se pare că vorbești mult prea mult! Îți reamintesc să deși l-am văzut și eu pe Waltar, acesta nu te-a consolat decât pe tine, fapt care nu m-a făcut însă să mă revolt împotriva Domnului! De ce te comporți în acest fel, deși Domnul Însuși te-a consolat personal, în maniera cea mai sublimă cu putință?

8. Eu una îmi spun în forul meu interior: ‚O, Doamne, acționează în ceea ce mă privește așa cum consideră necesar imensa Ta compasiune, căci eu sunt cea mai mare păcătoasă în fața ta!’ Și chiar dacă voi cădea pradă morții, Domnul fie lăudat!”

9. Mahal s-a minunat auzind-o vorbind astfel pe Agla, ai cărei ochi înotau în lacrimi. În acel moment, Noe s-a apropiat de micul grup și a lăudat-o pe Agla pentru faptul că a pronunțat cuvinte atât de drepte în fața lui Dumnezeu.

10. Tot atunci, un înger de lumină a apărut în fața Aglei, căreia i-a spus: „Agla, ascultă-mă! Tu nu vei cădea niciodată pradă morții, ci doar Vieții eterne! – Ia-mă de mână și urmează-mă, căci eu sunt fratele tău Waltar!”

11. Agla l-a luat de mână pe înger și a dispărut instantaneu. În urma ei nu au mai rămas decât hainele sale și puțină cenușă în interiorul acestora.

12. Această dispariție i-a lăsat stupefiați pe cei prezenți, care nu au înțeles ce s-a întâmplat.

13. Numai Noe a înțeles adevărul, așa că a căzut cu fața la pământ, slăvindu-L pe Dumnezeu din toată inima.

Author:  1% [ 12.6.2019, 19:33 ]
Post subject:  Capitolul 348

Capitolul 348
Cuvintele de avertizare adresate de Noe lui Mahal. Construirea unei mici arce pentru fratele său și pentru familia lui.
(20 august 1844)

1. După ce Noe L-a slăvit pe Domnul timp de o oră pentru grația pe care a revărsat-o asupra fiicei pierdute a fratelui său, pe care a primit-o în împărăția Vieții eterne a spiritelor, el s-a ridicat și s-a adresat fratelui său, căruia i-a spus:

2. „Frate, nu simți din nou nevoia să te cerți cu Domnul pentru că a dat dovadă de atâta grație față de tine? Din câte îmi dau seama, întreaga ta ființă este alcătuită exclusiv din orgoliu mascat!

3. Ascultă! Ceea ce te supără pe tine în secret este faptul că Domnul m-a ales pe mine pentru construcția arcei, și nu pe tine, inclusiv faptul că nu te preferă pe tine de fiecare dată!

4. Mai bine te-ai întreba în ce măsură este just comportamentul tău față de Acela care te-a numit acum patru ani ‚fiul Său’! Chiar crezi că Domnul se va lăsa provocat de tine?

5. Satan îl sfidează pe Domnul din timpuri imemoriale, și ce a avut de câștigat până acum? Domnul nu acționează niciodată așa cum vrea acest spirit! Rezultă că Cel Rău va rămâne de-a pururi sclavul propriei sale încăpățânări, care este rezultatul nebuniei sale, în timp ce Domnul va rămâne în eternitate Domnul și va face numai ce va dori, fără să se preocupe de strigătele lipsite de bun simț ale celor orientați către lumea exterioară!

6. Frate, ți-e chiar atât de greu să te umilești în fața Tatălui preasfânt și preaplin de iubire, respectând ordinea Lui sacră?

7. Până acum, Domnul ți-a arătat în mod explicit că nu a închis niciodată pentru tine arca iubirii, grației și compasiunii Sale! Așadar, știi foarte bine că aceasta îți este deschisă!

8. Dacă dorești să te excluzi singur din ea, mânat de o furie secretă, chiar crezi că Domnul te va trage de păr pentru a te salva cu forța? O, renunță la această nebunie și nu mai pune răbdarea divină la o încercare atât de grea! În acest fel, se va găsi și pentru tine un loc pe această arcă”.

9. Acest sfat bine intenționat nu l-a impresionat deloc pe Mahal, care a continuat să reclame o arcă numai pentru el singur.

10. Atunci, Noe a acceptat dorința fratelui său și a dispus construirea unei mici arce cu o lungime de patru stânjeni și o înălțime de doi. În interiorul acesteia nu se afla nici o celulă.

Author:  1% [ 12.6.2019, 19:37 ]
Post subject:  Capitolul 349

Capitolul 349
Noe îi dă micuța arcă lui Mahal. Revendicarea încăpățânată a fratelui său în fața Domnului. Răpirea celor trei copii ai lui Mahal de focul mâniei lui Dumnezeu.
(21 august 1844)

1. Când Noe a terminat micuța arcă destinată lui Mahal, el i-a spus fratelui său: „Ei bine, arca încăpățânării tale este gata! Ai grijă însă ca Domnul să o binecuvânteze pentru tine și pentru cei trei copii ai tăi, căci în caz contrar nu îți va oferi prea multă securitate!

2. Eu unul am binecuvântat-o când am construit-o, dar această binecuvântare a mea va rămâne fără efect în lipsa binecuvântării Domnului! De aceea, roagă-te lui Dumnezeu, acordându-i omagiul pe care i-l datorezi, să binecuvânteze arca ta pentru a te purta în siguranță”.

3. Dar Mahal i-a răspuns: „Vorbești fără să știi ce spui, căci nu cunoști agitația interioară în care mă aflu! Oare nu sunt și eu un om la fel ca tine, și nu avem noi aceiași părinți? Domnul ți-a poruncit să construiești această arcă după niște măsuri precise, ca să te poată salva, în timp ce tu nici măcar nu i-ai cerut acest lucru! În schimb, pe mine m-a lăsat să rătăcesc pe pământ ca o fiară sălbatică, din cauza copiilor mei, și nu mi-a spus să construiesc nimic pentru a-mi salva viața!

4. Desigur, mi-a vorbit prin intermediul sentimentelor mele și mi-a arătat ce trebuie să fac în ținuturile de la șes, iar eu am acționat întotdeauna în funcție de sfaturile Sale; dar nu mi-a vorbit niciodată de o acțiune de salvare, deși eram la fel de pur ca și tine!

5. Aceasta este cauza tristeții și confuziei care domnesc în inima mea! De aceea, nu mai doresc să fac nimic până când nu va lua o poziție clară față de mine. Dacă va dori să-mi vorbească, voi acționa respectându-i întocmai cuvintele! Dar nu doresc să-L forțez pe Domnul în nici un fel, nici rugându-mă Lui, nici oferindu-i un sacrificiu! Prefer mai degrabă să pier decât să aduc atingere libertății Sale în ceea ce mă privește!

6. Dacă dorește să binecuvânteze această arcă pentru mine, o va face și fără să-L rog eu, la fel cum ție ți-a poruncit să construiești această arcă fără să-L fi rugat înainte. Dacă va refuza să o facă, nu voi utiliza deloc această arcă și voi înfrunta cu curaj trista soartă a milioane de oameni! În acest fel, voi fi martorul manierei în care cei răi își plătesc crimele! Amin”.

7. După care Mahal s-a ridicat și a plecat însoțit de cei trei copii ai lui. Micul grup s-a oprit într-o pădure, unde Mahal a așteptat cu nerăbdare ca Domnul să se manifeste.

8. Timp de trei zile, Domnul nu a dat nici un semn, dar în cea de-a patra, cerul a început să se acopere de nori.

9. Atunci, Mahal s-a mâniat împotriva Domnului, certându-se violent cu El, pe un ton pe care nimeni nu ar fi îndrăznit vreodată să i se adreseze lui Dumnezeu!

10. Când Mahal și-a pierdut complet mințile și a ajuns să profereze tot felul de calomnii la adresa Domnului, din norii aflați deasupra capului său au coborât flăcări, care s-au oprit chiar deasupra lui, și din acest foc s-a auzit o voce spunând:

11. „Mahal, fiu rătăcit! M-am săturat de calomniile tale! De vreme ce nu consideri că sunt demn de a fi slăvit, Eu, Domnul și Stăpânul tău, nu te mai consider nici Eu demn de a fi salvat!

12. De aceea, nu ai decât să rămâi aici și să fii martorul mâniei Mele, care se va abate în curând asupra întregului pământ și a ta! În ceea ce îi privește însă pe copiii tăi, dat fiind că aceștia nu îți împărtășesc opinia, ți-i voi răpi, astfel încât să înveți să Mă cunoști în mânia Mea, de vreme ce nu ai dorit să o faci în iubirea Mea! Așa să fie!”

13. Instantaneu, focul a coborât asupra celor trei copii ai lui Mahal și i-a consumat în întregime. Mahal a rămas singur, împietrit de spaimă.

Author:  1% [ 12.6.2019, 19:41 ]
Post subject:  Capitolul 350

Capitolul 350
Fuga lui Mahal și monologul lui. Cuvintele de grație ale Domnului. Începutul dezastrului. Mahal rătăcește pe câmpuri.
(22 august 1844)

1. În tot acest timp, Noe l-a căutat pe Mahal, dar Domnul nu a dorit ca el să îl mai găsească pe acest pământ.

2. Mahal s-a cățărat pe o stâncă mare, după ce s-a aprovizionat cu câteva rădăcini comestibile, precum și cu pâine și vin pentru 20 de zile. Dat fiind că pe stâncă se afla un izvor, el avea la dispoziție suficientă hrană și băutură pentru a putea rezista o vreme.

3. El a petrecut șapte zile pe această stâncă. Văzând însă că cerul se întunecă din ce în ce mai mult, a părăsit locul și s-a îndreptat către celebra grotă a lui Adam.

4. A reușit să ajungă cu greu la ea și și-a spus în sinea lui: „Am devenit bătrân și obosit, iar Domnul mi-a răpit orice sprijin! Oare chiar merită să-i mulțumesc pentru asta, ba să-L mai și slăvesc?

5. Da, Doamne, acum că în urma presiunilor pe care le-ai exercitat asupra mea am devenit un păcătos în fața Ta, doresc să Te slăvesc! Căci Tu m-ai îngenuncheat, iar durerea mea a fost profundă, așa că m-am zvârcolit ca un vierme în fața Ta! Dar acum, marea mea suferință m-a făcut insensibil! Nu mai simt nici durere, nici tristețe, și nici măcar mânie. De aceea, pot să Te slăvesc din nou, o, Doamne!

6. Fii așadar venerat, slăvit și glorificat, Tu, Domnul și Dumnezeul meu, Creatorul și Părintele atotputernic și sfânt! M-am certat cu Tine pentru că sufeream, dar acum nu mai am intenția să mă cert cu Tine, căci nu mai sufăr!

7. Cât timp m-am aflat în fața Ta sub cerul lui Noe, nu am suferit și am putut să rămân drept înaintea Ta, o, Doamne! Nu am avut atunci niciodată dificultăți în a Te slăvi! Dar după ce m-ai făcut să cobor în infern, am devenit plin de mânie, am început să sufăr și să mă cert cu Tine! – Acum însă nu mai sufăr deloc, motiv pentru care Te pot slăvi din nou!

8. O, nu mă mai lăsa să cobor niciodată în infern, căci nimeni nu Te poate slăvi acolo, unde nu există decât foc, blesteme și chinuri!

9. Acum, că am început din nou să Te slăvesc și să Te laud, Doamne, Te implor, ia-mă și pe mine din această lume și nu mă lăsa să fiu martorul potopului justificat al mâniei Tale care se va abate asupra tuturor creaturilor Tale! Facă-se voia Ta, acum și de-a pururi! Amin”.

10. Ca răspuns la acest apel, o voce s-a auzit ca un ecou în interiorul grotei: „Mahal, mânia Mea împotriva ta s-a atenuat, căci te-ai îmblânzit după ce te-am lovit violent, din cauza împietririi tale! Totuși, va trebui să îți ispășești pe pământ întreaga nebunie de care ai dat dovadă, înainte ca Eu să te iau de acolo, căci sacrilegiul tău la adresa Mea a fost foarte mare!

11. Dă dovadă de răbdare față de tot ce ți se va întâmpla și așteaptă-Mă cu încredere! Dacă vei proceda astfel, nu voi permite să te îneci din cauza potopului! Totuși, tălpile picioarelor tale vor trebui să fie atinse de primele ape ale potopului înainte ca Eu să te eliberez de trupul tău! Așa să fie!”

12. Mahal a recunoscut în acest ecou vocea Domnului și s-a supus voinței Acestuia.

13. După ce a petrecut însă șapte zile în grota care altădată era luminată, a fost nevoit să accepte faptul că afară nu mai exista nici un pic de lumină; căci cerul era deja acoperit cu nori groși și negri, precum cărbunele, care nu mai lăsau să treacă deloc lumina soarelui.

14. De aceea, Mahal a ieșit din grotă, căutând o oază de lumină, dar a rătăcit în zadar ici și colo, căci nu-și putea găsi drumul din cauza întunericului. Totuși, el nu a mai cârtit, ci a așteptat cu răbdare să vadă ce se va întâmpla pe pământ.

15. Exact în acel moment, Domnul i-a spus lui Noe să intre în arcă, împreună cu familia sa.

16. Momentul este descris destul de detaliat în prima carte a lui Moise, Capitolul 7, dar îl puteți reciti cu mai multe detalii în continuare.

Author:  1% [ 12.6.2019, 19:44 ]
Post subject:  Capitolul 351

Capitolul 351
Domnul îl consolează pe Noe. Profunda tristețe a patriarhului din cauza oamenilor. Ultimele tentative ale Domnului de a-i salva pe locuitorii de la șes.
(23 august 1844)

1. Iată cum s-au petrecut lucrurile după ce Domnul i-a spus lui Noe să intre în arcă.

2. Când cerul a început să se întunece din ce în ce mai puternic, iar norii au învăluit culmile munților cu o beznă impenetrabilă, în timp ce ținuturile de la șes au început să fumege la fel ca un oraș în flăcări, Domnul a venit la Noe, care era plin de tristețe și de compasiune, și i-a spus:

3. „Noe, nu te teme, căci Eu, Domnul tuturor creaturilor, voi fi alături de tine pentru a te proteja și pentru a te feri de nenorocirea pe care o voi lăsa să cadă asupra oamenilor deveniți foarte răi, conform propriei lor voințe!

4. Iată, privește spectacolul dezolant pe care ni-l oferă acest pământ bătrân! Știința oamenilor a eliberat înainte de vreme spiritele primordiale malefice, fără ca ei să știe ce fac! Fără o judecată colectivă a pământului, întregul cer ar fi în pericol, căci tot spațiul dintre cer și lună s-a umplut la ora actuală cu aceste spirite malefice. Dacă pe pământ nu ar mai ajunge puțină lumină datorită trăsnetelor dezlănțuite din norii în care aceste spirite eliberate își fac de cap, manifestându-și furia, pe pământ ar domni o noapte atât de deplină încât orice formă de viață ar fi nimicită pe loc! Căci lumina soarelui nu mai poate traversa această masă de nori și de vapori!

5. Și totuși, locuitorii de la șes nu sunt deloc înspăimântați! Ei își iluminează orașul cu torțe și cu mari lămpi cu petrol, ba se și amuză de acest spectacol feeric. Continuă să se căsătorească între ei, să ia parte la festinuri, la distracții și la dansuri, în timp ce Eu, Creatorul lor, Mă consum de tristețe din cauza lor și nu le pot veni în ajutor, pentru a nu le distruge definitiv spiritele!

6. O, Noe al Meu! Ce situație mai teribilă poate exista pentru un Părinte care își vede copiii pe marginea prăpastiei și nu îi poate ajuta altfel decât supunându-i unei judecăți devenită nu doar iminentă, ci și inevitabilă? – Ce ți-aș putea spune mai mult?

7. Ascultă, pe acest pământ mai există și descendenții lui Cain, care trăiesc într-o regiune foarte îndepărtată. A fost suficientă o profeție vagă, care nici măcar nu provenea direct de la Mine, pentru ca aceștia să trăiască la unison cu ordinea Mea, inclusiv la ora actuală. Chiar și puținii dintre ei care mai greșesc din când în când, comițând un act reprobabil, își întind mâinile în noaptea care anunță judecata și îmi imploră compasiunea!

8. Îți spun: pe aceia doresc să îi scutesc de dezastru, mângâindu-i în necazul lor. În schimb, aceste mari regiuni în care locuiesc copiii Mei amestecați cu copiii lumii vor trebui să suporte judecata Mea, care este inexorabilă!

9. Dar înainte de a descătușa apele din nori asupra pământului, voi încerca din nou să îi scutur pe locuitorii de la șes prin tot felul de fenomene, forțându-i, dacă va fi posibil, să vină aici!

10. De aceea, vom mai aștepta încă șapte zile în acest întuneric, iar Eu voi face să coboare o rază slabă de lumină care să unească acest loc cu Hanohul, ba chiar și mai departe de el, pentru ca toți cei care vor dori să găsească drumul către tine pentru a fi salvați să o poată face. De aceea, dacă cineva va veni aici, chiar dacă ar fi vorba de Fungar-Hellan în persoană, va trebui să îl primești în arca ta!”

11. După acest discurs, o rază slabă s-a întins ca o punte între munții sacri și orașul Hanoh, ba chiar și dincolo de acesta. În continuare, Domnul i-a deschis lui Noe vederea interioară, pentru ca acesta să poată contempla împreună cu El ținuturile de la șes. Dar nici măcar un singur locuitor de la câmpie nu și-a părăsit orașul.

12. S-au auzit atunci apeluri puternice, însoțite de un zgomot de tunet, dar nimeni nu le-a acordat atenție. În Hanoh au izbucnit focuri, semănând teroare, dar nici un locuitor nu s-a arătat dispus să plece. Apele subterane au țâșnit la suprafață și au acoperit piețele și străzile din oraș până la înălțimea unui om. Abia atunci, săracii au fugit, dar nu mai departe de dealurile învecinate, în timp ce bogații s-au îmbarcat în bărcile lor, călătorind cu ele pe străduțele Hanohului și continuând să se amuze la culme, dar nimeni nu s-a îndreptat către munții sacri.

13. Toate aceste calamități au durat exact șapte zile. Nici un om nu a fost dispus însă să se convertească la adevărata credință.

14. Atunci, Domnul și-a pierdut răbdarea și l-a condus personal pe Noe până la arcă.

Author:  1% [ 12.6.2019, 19:48 ]
Post subject:  Capitolul 352

Capitolul 352
Noe și familia sa intră în arcă. Instrucțiunile Domnului, care închide El Însuși poarta arcei. Începerea catastrofei.
(24 august 1844)

1. Când Noe a ajuns în apropierea arcei, în compania Domnului, Acesta i-a spus: „Noe, a sosit timpul să intri în arcă, împreună cu familia ta; căci în tot acest timp, numai pe tine te-am găsit just în fața Mea!

2. Continuă să alegi câte șapte perechi de animale pure pentru fiecare specie, plus încă o pereche pentru speciile impure; ai însă grijă să fie vorba de un mascul și de o femelă pentru fiecare specie. Procedează la fel și cu păsările cerului, respectiv, alege câte șapte perechi pentru fiecare specie pură și o pereche pentru fiecare specie impură, astfel încât sămânța lor să rămână vie pe întregul pământ.

3. Căci după șapte zile începând din acest moment voi face să plouă pe pământ timp de 40 de zile și 40 de nopți, și voi extermina astfel toate ființele vii pe care le-am creat pe acest pământ!”

4. Auzind aceste cuvinte, Noe a căzut la picioarele Domnului și i s-a închinat cu credință mare pentru grația pe care i-a acordat-o.

5. Dar Domnul l-a ridicat pe Noe de la sol și i-a spus: „Noe, văd că te întrebi de ce ți-am poruncit mai demult să iei doar câte o singură pereche de animale din fiecare specie, în timp ce acum îți spun să iei câte șapte perechi pentru fiecare specie pură plus una pentru fiecare specie impură, inclusiv din rândul păsărilor, fără nici o excepție.

6. Iată care este motivul: în acel moment Mă gândeam în inima Mea, fără a face apel la vederea Mea omniscientă, că vor veni cu siguranță oameni din ținuturile de la șes pentru a se salva.

7. După cum vezi, nu am dorit cu adevărat să Mă folosesc de vederea Mea perfectă pentru a afla dacă oamenii pe care i-am chemat de atâtea ori vor veni sau nu! Dar acum că le-am observat direct comportamentul, am constatat că aceștia nu au nici o dorință de a se salva, căci spiritul le-a fost complet distrus de trupul lor și de lumea exterioară! Mi-am dat astfel seama că nici unul dintre ei nu va veni aici!

8. Așa se explică de ce va trebui să iei mai multe animale pure și păsări ale cerului cu tine, în locul oamenilor impuri, căzuți mai jos decât animalele! De altfel, aceste animale îți vor fi foarte utile pe noul pământ!

9. Acum, că ai aflat tot ce trebuia să știi, du-te și acționează în consecință! Și nu lua nici o măsură pentru a lumina artificial arca, întrucât o voi lumina Eu Însumi! Amin”.

10. După care Noe a plecat să facă tot ce i-a poruncit Domnul. Iar Domnul a rămas cu el și l-a ajutat în toate.

11. După ce Noe și-a îndeplinit sarcinile cu ajutorul Domnului și toate lucrurile se găseau într-o ordine perfectă, a urcat el însuși în arcă. Era cea de-a 17-a zi din cea de-a doua lună a anului, adică, potrivit calculelor voastre actuale, 17 februarie.

12. După ce Noe s-a urcat în arcă cu întreaga sa familie și cu toate animalele pe care Domnul i-a poruncit să le adune, Acesta a închis El Însuși marea poartă, cu propriile Sale mâini, binecuvântând astfel construcția. Acum Noe se afla într-o securitate perfectă, căci Domnul Însuși veghea asupra noii sale locuințe.

13. Văzând că Noe se află la adăpost, Domnul și-a ridicat mâna atotputernică și le-a poruncit norilor să descătușeze potopul asupra pământului sub forma ploii, iar marilor rezervoare subterane să își reverse apele la suprafață. Atunci, imensele cisterne naturale s-au golit aproape în întregime, iar ecluzele cerului s-au deschis.

14. Nenumărate izvoare noi au țâșnit din pământ, aruncând jeturi de apă până la nori. Cât despre apa din cer, aceasta cădea în rafale atât de mari, încât le-am putea compara cu marile torente care se formează în munți atunci când se topesc zăpezile, astfel încât oamenii nu mai au timp să se refugieze pe coline. Într-adevăr, nivelul apelor pe pământ a crescut atât de rapid încât aproape nimeni nu a reușit să fugă în munți, iar cei care au făcut totuși acest lucru au fost împinși înapoi de torentele care cădeau de pe stânci.

15. Doar foarte puțini oameni au reușit să ajungă pe muntele lui Noe, împinși de forța disperării. Văzând la lumina fulgerelor această imensă construcție care i-ar fi putut adăposti, ei au strigat după ajutor și au cerut să fie salvați. Dar puterea Domnului i-a respins. Atunci, ei s-au repezit pe culmile cele mai înalte ale munților și s-au urcat pe ele cu mâinile însângerate, dar trăsnetele i-au smuls de pe stâncile semețe și i-au aruncat direct în vâltoarea de sub ei.

Author:  1% [ 12.6.2019, 19:52 ]
Post subject:  Capitolul 353

Capitolul 353
Mahal în grota lui asistă uimit la teribilele evenimente. Monologul lui disperat. Sosirea celor trei fugari. Apariția Domnului.
(26 august 1844)

1. Imensele torente de apă care s-au abătut asupra lui l-au silit pe Mahal să se întoarcă în grotă, pe care a parcurs-o în lung și-n lat, ca un leu în cușcă, scufundat într-o stare de uimire fără margini, iar uneori de disperare, atunci când privea ce se întâmplă afară și când vedea valurile spumegânde care se aruncau asupra stâncilor, antrenând după ele imense mase de pământ, dezrădăcinând chiar și cei mai groși arbori și aruncându-i apoi cu o forță nimicitoare în hăul de sub ele. Din când în când, ele ridicau stânci întregi, aruncându-le apoi în abisul de dedesubt, într-un vacarm de nedescris!

2. La drept vorbind, Mahal era mare amator de spectacole naturale, dar cel la care asista acum era cam prea violent pentru gustul lui, permițându-i să asiste practic la naufragiul absolut al lumii în care trăia, și implicit al său, el, care fusese cândva un erou atât de dinamic. De aceea, el tremura de frică, spunându-și în sinea lui:

3. „O, Doamne, într-adevăr, nimeni nu îți poate cunoaște puterea decât atunci când îți dezlănțui mânia justă! Atunci când Te dovedești măreț, sublim și sfânt în pacea Ta, oamenii moleșiți de obișnuințele lor nu mai sunt atenți la atotputerea Ta, uitând adeseori complet de ea! Această descătușare a puterii Tale ne arată nouă, viermilor care ne târâm pe pământ și care suntem atât de mândri de propria noastră prostie, că Tu, Doamne, ești infinit mai puternic decât ființa umană, cu toate pretențiile ei!

4. Dacă nu m-aș simți atât de singur aici, acest spectacol mi s-ar părea chiar fascinant. Când ești privat însă de orice companie vie, devine de-a dreptul îngrozitor să aștepți sfârșitul sigur al întregii lumi, inclusiv al tău!

5. O, Doamne, ia-mă din această lume și nu mă lăsa mult timp să fiu martorul teribilei Tale judecăți! Facă-se însă voia Ta sfântă!”

6. De-abia și-a terminat monologul Mahal că la gura grotei au apărut trei refugiați care își căutau un adăpost. Mahal s-a bucurat sincer, căci avea în sfârșit pe cineva alături de el cu care să-și împărtășească propria angoasă.

7. El le-a ieșit pe dată în întâmpinare celor trei oameni, le-a urat bun venit și i-a întrebat cine erau.

8. Aceștia i-au răspuns: „Suntem cei mai mari trei nebuni din întregul ținut de la șes! Acum câteva zile încă mai credeam că suntem seniorii Hanohului și ai lumii întregi! Dar acum, bătrânul Dumnezeu ne-a dovedit că numai El este unicul Stăpân! De aceea, ne-am refugiat aici, pentru a scăpa de teribilul potop, și suntem probabil singurii supraviețuitori din Hanoh! Căci întregul oraș se află deja sub mulți stânjeni de noroi și de apă! – Numele noastre sunt: Gurat, Fungar-Hellan și Drohuit!”

9. Auzind aceste cuvinte, Mahal a strigat: „O, Doamne, ce hazard miraculos și providențial! Tu i-ai condus pe cei mai mari dușmani ai Tăi până aici și i-ai încredințat în mâinile mele!

10. Știți voi cine sunt eu? – Iată, eu sunt Mahal, cel care v-a vorbit atât de des de această judecată! Dar urechile voastre erau surde! Acum îl aveți în fața ochilor și el este fructul propriilor voastre opere! Aceasta este teribila judecată a lui Dumnezeu! Ce aveți de spus? Unde mai sunt acum măreția și puterea voastră?”

11. Auzind aceste cuvinte, cei trei s-au speriat de moarte și au dorit să fugă din peșteră. Chiar în acea clipă, și-a făcut apariția Domnul.

Author:  1% [ 12.6.2019, 20:01 ]
Post subject:  Capitolul 354

Capitolul 354
Mahal își recunoaște cu smerenie păcatele în fața Domnului. Potopul – creația directă a oamenilor. Domnul îl cheamă pe Satan. Gurat, Fungar-Hellan și Drohuit în infern. Domnul îl duce pe Mahal la arca lui Noe.
(27 august 1844)

1. După ce L-a recunoscut pe Domnul, Mahal i-a ieșit în întâmpinare. El a căzut cu fața la pământ înaintea Lui, la fel ca un penitent care se căiește, și a spus:

2. „O, Doamne al cerului și al pământului, Dumnezeu atotputernic, Părinte prea-sfânt și preaplin de iubire! Păcatele mele împotriva inimii Tale au fost mari în ultimele zile! Da, am păcătuit din greu împotriva acestei inimi pline de sfințenie, dar și de o iubire de Părinte, infinită și indestructibilă! O, Părinte preasfânt, Iubire eternă, oare îmi voi mai putea găsi vreodată grația în fața inimii Tale sfinte, eu, un vierme mizerabil care se târăște în praful nimicniciei sale?”

3. Domnul i-a răspuns: „Mahal, fiul Meu pierdut care s-a lăsat regăsit și salvat de Mine, ridică-te! Căci Eu, Tatăl tău etern și preasfânt, îți spun: în fața iubirii Mele infinite nimeni nu a căzut vreodată atât de jos încât să nu doresc să îl primesc din nou la Mine, dacă se prezintă în fața Mea căindu-se pentru păcatele sale!

4. În schimb, cel care nu acționează în acest fel devine propriul său judecător! Căci Eu nu împiedic pe nimeni să se folosească de liberul său arbitru, pe care i l-am insuflat Eu Însumi, și nu atrag pe nimeni către Mine dacă el nu dorește acest lucru!

5. Tot ce fac Eu, Cel atotputernic, este să îi chem pe copiii Mei pentru ca ei să vină la Mine, în calitatea Mea de Părinte unic, autentic și etern! Preafericiți sunt cei care aud chemarea Mea și o urmează!

6. Timp de aproape 2000 de ani, până în prezent, Eu i-am chemat la Mine pe copiii Mei, i-am învățat adeseori și i-am avertizat atunci când a fost cazul. Dar ei nu au dorit să țină niciodată cont de avertismentele Mele pline de iubire, deschizându-și urechile și inimile numai în fața afirmațiilor mincinoase ale bătrânului Satan, care i-a condus pe drumurile pierzaniei. Din păcate, ei au urmat infailibil aceste drumuri până când au ajuns să recolteze ceea ce s-a abătut asupra acestui pământ și asupra lor!

7. Nu Eu sunt Cel care a chemat această judecată asupra pământului, și nici autorul ei! Cei responsabili de ea sunt cei trei aici de față! Ei au dorit să distrugă planeta, iar acum își contemplă propria operă!

8. Din mânie față de Mine, Creatorul lor, ei au deschis arterele pământului, iar Satan i-a ghidat drept către acele puncte în care bate pulsul planetei. Folosindu-se de explozivii lor ieșiți din infern, ei au distrus solidul înveliș care ascundea una din venele pământului, iar de sub scoarța terestră au început să iasă imediat la suprafață puternici vapori de apă și torente impetuoase. Acest potop devastator și ucigaș care s-a abătut asupra planetei este în întregime opera dorinței lor pline de zel de a sluji infernului!”

9. La auzul acestor cuvinte, cei trei oameni au început să tremure din toate încheieturile; căci erau perfect conștienți de faptul că sacrilegiul lor a cauzat moartea a milioane de ființe umane și că ei erau practic singurii responsabili de această judecată.

10. Atunci, Domnul l-a chemat pe Satan. Acesta a apărut instantaneu, mânios la culme, dar Domnul i-a spus: „O, spirit mizerabil care îmi pui la grea încercare răbdarea și iubirea! Iată, aici se află cei mai devotați slujitori ai tăi, care ți-au executat planul într-o manieră magistrală! Ce recompensă intenționezi să le oferi?”

11. Satan i-a răspuns Domnului: „Nu au avut pe pământ tot ce și-au dorit vreodată? Ce recompensă mai pot aștepta de la mine? – Soarta pe care o merită este moartea!”

12. Domnul s-a adresat atunci celor trei, spunându-le: „Ați auzit cum își recompensează stăpânul vostru slujitorii cei mai credincioși? Sunteți mulțumiți?”

13. Atunci, cei trei au început să urle de spaimă și L-au rugat pe Domnul să le vină în ajutor.

14. Dar Domnul le-a răspuns: „Aceste urlete nu sunt decât rezultatul fricii voastre, căci voi nu simțiți nici un fel de căință! De aceea, îndepărtați-vă de Mine, slujitori ai lui Satan, și ispășiți-vă pedeapsa împreună cu el, în focul lui!”

15. În acea clipă, un trăsnet puternic a zguduit întreaga grotă și i-a ucis pe cei trei bărbați. În continuare, atotputerea lui Dumnezeu a alungat cele trei spirite în infern.

16. În ceea ce îl privește, Mahal s-a prins de Domnul, care l-a condus în siguranță până la arca lui Noe.

Author:  1% [ 12.6.2019, 20:05 ]
Post subject:  Capitolul 355

Capitolul 355
Discursul salutar al Domnului adresat lui Mahal și vindecarea acestuia. Eliberarea lui Mahal, care devine un înger de lumină.
(28 august 1844)

1. După ce au ajuns în fața arcei, Mahal L-a rugat pe Domnul să îi acorde moartea corporală, căci nu mai dorea ca aceste ploi violente să curgă pe corpul său slăbit, îmbolnăvindu-l apoi de frig și de febră.

2. Dar Domnul i-a spus: „Mahal, cum poți să te plângi de ploaie și de frig, deși ești atât de aproape de Mine? Oare nu Eu i-am înzestrat pe heruvimi cu focul lor și pe serafimi cu strălucirea lor, ca să nu mai vorbim de focul, lumina și căldura tuturor sorilor?

3. Chiar crezi că această ploaie ți-ar înmuia și ți-ar îngheța membrele dacă ai fi într-adevăr aproape de Mine în inima ta?

4. O, nici vorbă! Adevăr îți spun: fiecare picătură de ploaie care cade acum pe capul tău ar fi un balsam pentru tine, așa cum se întâmplă în cazul acestui pământ vlăguit și pe jumătate mort asupra căruia potopul trebuia să vină pentru a-l împiedica să moară și să fie distrus din cauza sacrilegiilor oamenilor!

5. Aceste puhoaie de apă vor vindeca ținuturile de la șes și le vor cicatriza. În acest fel, pământul se va restabili și se va regenera, după care va putea servi din nou ca adăpost pentru oameni și animale!

6. Exact la fel se petrec lucrurile și în cazul tău! Și tu ai nevoie de un potop care să se abată mai întâi asupra ta, prin intermediul marii activități a iubirii tale și a căinței care va rezulta din ea; acest potop te va vindeca însă, încălzindu-ți spiritul pentru Viața eternă care își are sursa în Mine!

7. Spiritul tău este identic cu iubirea ta! Dacă iubirea ta pentru Mine este vie, spiritul tău va fi înviat de Mine! Aceasta este adevărata căldură, care nu se poate răci niciodată sub efectul frigului pe care moartea l-a răspândit în întreaga lume prin puterea minciunii sale!”

8. Auzind aceste cuvinte, Mahal a simțit că se încălzește și a spus, în noua ardoare a inimii sale: „O, Părinte suprem, preasfânt și preaplin de cea mai profundă iubire! Cât de bun trebuie să fii Tu în ființa Ta pentru a Te putea ocupa de mine, biet păcătos, cu atâta iubire, ca și cum nu ar exista nici o altă creatură în afară de mine în întreaga infinitate!

9. O, cât de mult regret acum că Te-am judecat atât de greșit, certându-mă cu Tine ca un ticălos cu semenii săi, dând astfel dovadă de o ingratitudine infinită, o, Iubire eternă și sfântă! O, Tată, Iubire sacră și nepieritoare, oare mai este posibil să îmi fie iertat sacrilegiul?”

10. În acest moment, Domnul l-a atins pe Mahal cu degetul Său, iar corpul acestuia a căzut la pământ, transformat instantaneu în cenușă și în praf; dar spiritul transfigurat al patriarhului a rămas în picioare, strălucind la fel de puternic ca un serafim alături de Domnul, slăvind și lăudând cu buzele sale nepieritoare iubirea indestructibilă a Tatălui, care nu își pierde niciodată plenitudinea infinită, nici în momentul judecății, și nici în pacea ordinii Sale eterne.

Author:  1% [ 12.6.2019, 20:08 ]
Post subject:  Capitolul 356

Capitolul 356
Îngerul Mahal protejează arca. Urcarea apelor. Asia centrală, locul principal al potopului. Lacul Aral și Marea Caspică, vestigii ale potopului și morminte ale orașului Hanoh.
(29 august 1844)

1. Atunci când Domnul l-a eliberat pe Mahal de învelișul său pământesc, potopul dura deja de șapte zile. Apele continuau să urce cu o rapiditate atât de mare încât au atins într-o singură săptămână locul în care s-a aflat Mahal împreună cu Domnul în fața arcei. Și astfel, s-a împlinit predicția divină, potrivit căreia Mahal nu avea să fie eliberat de corpul său înainte ca apele să-i fi udat tălpile picioarelor.

2. După ce Mahal, astfel eliberat, s-a închinat cu devoțiune în fața Domnului, adorându-L, Acesta i-a spus: „Acum, că te-am eliberat, prima ta misiune în calitate de înger va fi să conduci această lume în miniatură care se află în arcă în condiții de deplină siguranță, și să nu o părăsești până când apele nu se vor retrage complet și până când Eu nu voi înălța deasupra noului pământ curcubeul păcii! Abia atunci vei primi o altă sarcină! Fie ca voința Mea să fie de-a pururi forța ta!”

3. După care Domnul a dispărut, și la fel ca toate spiritele angelice, Mahal nu a mai văzut decât soarele spiritual în care locuiește de-a pururi Domnul, în lumina Sa inaccesibilă.

4. Ascultând de voința Domnului, Mahal a călăuzit cu cea mai mare atenție arca lui Noe.

5. Apele au continuat să urce atât de mult pe pământ încât în cea de-a șaptea zi de după eliberarea lui Mahal, arca a fost ridicată de la sol și a început să plutească. Atunci, Mahal a condus-o personal, veghind ca ea să nu se răstoarne sub puterea valurilor, ci să călătorească la fel de liniștit ca o lebădă pe oglinda unui lac.

6. Șapte zile mai târziu, apele acopereau deja munții cei mai înalți din această regiune a pământului, inclusiv imensul lanț muntos al Himalayei, care separa țara sihiniților (chinezilor) de restul Asiei.

7. Acest lanț muntos a reușit să depășească cu 15 stânjeni nivelul cel mai înalt al apelor, în timp ce toate celelalte culmi erau scufundate sub ape. În mod evident, munții cu o înălțime mai joasă se aflau la sute de stânjeni sub apă.

8. Dar cum și unde s-au scurs apele potopului? – Cea mai mare parte a acestora s-a răspândit în Asia centrală, unde continuă să existe și astăzi vestigii ale lor, sub forma lacului Aral și a Mării Caspice. Căci acolo unde se întinde astăzi această mare se afla odinioară orgoliosul oraș al Hanohului. La drept vorbind, ruinele orașului ar putea fi descoperite încă sub ea, dacă oamenii ar reuși să coboare la o adâncime de mai bine de o mie de stânjeni (n.n. puțin peste un kilometru).

9. În locul actual al lacului Aral se găsea cândva lacul cu insula consacrată zeului apelor, despre care am vorbit. De asemenea, lacurile Baikal și Țani depun mărturie pentru sacrilegiile acelor timpuri antediluviene.

10. Din aceste locuri, apele s-au scurs din abundență către Siberia și către Europa, care în acele timpuri nu era încă locuită. O parte din ele s-a scurs către sud, respectiv către India orientală actuală, dar cea mai puternic atinsă a fost Arabia. Chiar și Africa de nord a fost scufundată sub ape până la munții înalți, dar nu a suferit alte stricăciuni dincolo de această limită. America nu a fost afectată decât în partea de nord, în timp ce sudul ei a rămas neatins, la fel ca și majoritatea insulelor oceanului.

Author:  1% [ 12.6.2019, 20:13 ]
Post subject:  Capitolul 357

Capitolul 357
Alte detalii referitoare la potop. Câteva explicații pentru mai buna înțelegere a acestui text.
(30 august 1844)

1. De ce am afirmat mai devreme că apele potopului s-au scurs dintr-un loc în altul? Oare nu a plouat pe întreaga suprafață a pământului? Și nu a avut potopul aceeași forță pretutindeni în lume?

2. Iată răspunsul Meu: apele s-au scurs dintr-o parte în alta deoarece nu a plouat asupra întregului pământ, astfel încât ele nu au avut pretutindeni aceeași intensitate. Motivul este simplu: potopul nu a fost necesar pentru întreaga suprafață a pământului.

3. Cum ar fi putut ploua de pildă în regiunile polare, unde până și aerul îngheață? Și la ce ar fi folosit ploile care au durat 40 de zile în regiunile nelocuite de oameni, în care nu trăiau decât un număr restrâns de animale? Sau care ar fi putut fi efectul acestor ploi asupra oceanelor? Să înece peștii?! Și ca un ultim argument, dacă întreaga suprafață a pământului ar fi fost acoperită până la o înălțime de 3000 de stânjeni, unde s-ar fi putut scurge toată această apă?

4. Unii ar putea răspunde: o parte din apă s-ar fi evaporat, iar cealaltă ar fi fost absorbită de pământ!

5. Dacă acest lucru ar fi fost posibil în scurtul interval de un an de zile, atunci oceanele ar fi dispărut de mult timp de pe suprafața pământului, până la ultima picătură! Căci chiar dacă nivelul tuturor apelor de pe pământ s-ar fi ridicat cu 4000 de stânjeni, toată această masă de apă nu ar fi reprezentat decât a zecea milioana parte din apa potopului!

6. Pe de altă parte, apa nu se poate pierde prin evaporare, căci vaporii de apă din nori se condensează apoi și cad din nou pe pământ în aceeași cantitate. La fel se petrec lucrurile și cu apa aspirată prin porii pământului, care se adună în anumite rezervoare, de unde se întoarce apoi la suprafață sub forma ceții sau a izvoarelor și a gheizerelor.

7. Dacă apa potopului ar fi acoperit întregul pământ, acesta ar continua să fie inclusiv la ora actuală acoperit de ea, la fel cum toate mările de astăzi sunt practic identice cu cele din epoca lui Adam, cu câteva schimbări minore.

8. În realitate, potopul și-a făcut apariția devastatoare numai în acele locuri care erau locuite de oameni răi. Așa se face că apele sale au acoperit în principal Asia centrală, până la o înălțime de 4000 de stânjeni peste nivelul mării, de la care s-au revărsat apoi în toate direcțiile și pe mari suprafețe de pământ.

9. Chiar dacă în Scripturi se spune că: „Potopul a acoperit până și culmile munților, și în afară de arca lui Noe nu a mai rămas nici un suflet viu pe întreaga suprafață a pământului”, acest text nu trebuie luat literal, căci „munții” simbolizează în acest caz orgoliul și setea de dominație a oamenilor. Cât despre singura viață rămasă pe pământ, cea din arca lui Noe, acest lucru se referă simbolic la faptul că Noe era în acele timpuri singura ființă de pe pământ care și-a păstrat viața spirituală trăită întru Dumnezeu.

10. Cine va examina aceste fapte cu cea mai mare atenție își va da cu ușurință seama că potopul din vremea lui Noe a fost limitat la o serie de mari regiuni și nu a afectat întregul glob pământesc. Motivul a fost unul cât se poate de simplu: cauza principală a catastrofei au fost oamenii din Asia centrală, celelalte părți ale lumii nefiind practic deloc implicate.

Author:  1% [ 12.6.2019, 20:20 ]
Post subject:  Capitolul 358

Capitolul 358
Alte indicații referitoare la potop.
(31 august 1844)

1. Cuvântul „potop” (diluviu) indică o scurgere de ape care s-a produs pe pământ având drept focar orașul Hanoh și nu se referă la o stagnare generală a apelor care a afectat întregul pământ.

2. Orașul Hanoh acoperea o regiune foarte vastă, cu o suprafață locuită de aproximativ 8000 de leghe pătrate (n.n. o leghe are 7,532 kilometri), echivalentă cu o țară sau un regat important din zilele noastre. De altfel, metropola guverna aproape întreaga Asie, răspândindu-și astfel ororile pe o suprafață destul de întinsă.

3. Dacă vom lăsa să se scurgă pe această suprafață imensă o masă de apă cu o înălțime de 3000 de stânjeni, putem calcula cu ușurință până la ce limite s-a întins potopul, ținând cont și de faptul că Asia centrală era în acea vreme (și a rămas până astăzi) regiunea cea mai înaltă de pe întregul pământ datorită munților din sud-est.

4. La drept vorbind, cineva ar putea obiecta, spunând: „Bun, dacă potopul din vremea lui Noe nu a fost decât o imensă inundație localizată, cum a fost posibil ca apele să atingă o înălțime atât de mare fără a se răspândi mai întâi în fluvii cu o lățime de o sută de leghe?”

5. Putem răspunde simplu la această obiecție: mai întâi de toate, ploaia a căzut asupra întregii Asii, asupra unei părți din Europa și asupra nordului Africii timp de 40 de zile, provocând grave inundații în văi. Cu excepția regiunii Hanohului, în celelalte părți ale lumii apele subterane nu au venit însă în ajutorul ploilor, astfel încât masa de apă nu a putut atinge aceeași înălțime ca și în Asia, unde aportul adus de apele subterane a fost determinant.

6. În al doilea rând, dacă pornim de la premisa că în Asia ploilor violente li s-au adăugat și apele subterane ieșite la suprafață sub forma a sute de mii de izvoare, din care cel mai mic avea un debit de zece milioane de picioare cubice de apă pe minut, putem înțelege cu ușurință cum s-a putut ridica nivelul potopului până la o asemenea înălțime, în pofida scurgerii considerabile a apelor într-o parte și în alta.

7. Începând din acel focar, apele s-au răspândit cu o mare violență în toate regiunile pământului, dând naștere unor formațiuni specifice perioadei diluviene care mai pot fi văzute și astăzi, dar care nu trebuie confundate cu schimbările periodice ale mărilor, care se petrec pe pământ (1).

8. Principalele vestigii ale potopului sunt numeroasele albii de râuri care pot fi văzute la înălțimi considerabile, fosilele animalelor care trăiau înainte de epoca lui Noe, precum și zăcămintele de cărbune brun, care sunt foarte frecvente, fără a uita nici nivelarea vizibilă a munților despuiați de orice forme de vegetație. Toate celelalte formațiuni naturale sunt rezultatul deplasării mărilor sau al marilor erupții vulcanice localizate.

9. După această descriere a aspectului natural al potopului, putem trece la relatarea duratei și a sfârșitului acestuia.
________________________________________________________________________________________________________________________________________
Note:
1 Vezi în această direcție „Casa Domnului” vol. 2, cap. 7 și „Marea Evanghelie a lui Ioan” vol. 5, cap. 198, vol. 7, cap. 45 și vol. 8, cap. 72, precum și lucrarea „Pământul și luna”.

Author:  1% [ 12.6.2019, 20:23 ]
Post subject:  Capitolul 359

Capitolul 359
Durata și derularea potopului. Arca ajunge pe muntele Ararat. Deschiderea acoperișului arcei în prima zi a noului an. Noe părăsește arca.
(2 septembrie 1844)

1. Cât timp și-au păstrat apele potopului acest nivel foarte înalt?

2. Nivelul lor a stagnat la înălțimea maximă timp de 150 de zile.

3. Cum a fost posibil acest lucru, știut fiind că nu a plouat decât timp de 40 de zile?

4. Marile trombe de apă au încetat să cadă asupra pământului după 40 de zile, dar apele subterane au continuat să iasă la suprafață timp de încă 110 zile, menținând la această înălțime nivelul apelor.

5. Abia după 150 de zile și-a întors din nou fața asupra pământului Domnul. Orificiile rezervoarelor subterane au fost astupate, iar ecluzele cerului au fost închise. Până în cea de-a 150-a zi a continuat să plouă izolat, în anumite locuri.

6. Abia după ce s-a scurs acest interval de timp au început apele să scadă. În cea de-a 17-a zi a celei de-a șaptea luni (17 iulie), arca a atins solul și s-a fixat pe marea culme a muntelui Ararat, condusă de spiritul lui Mahal, ghidat la rândul lui de voința Domnului.

7. Începând din acest moment, nivelul apelor a început să scadă în mod vizibil până în cea de-a zecea lună (octombrie), iar munții au ieșit din nou la suprafață, inclusiv cei cu înălțimi mici. Apa nu mai acoperea acum decât văile și colinele cele mai joase.

8. Patruzeci de zile mai târziu, pe data de 10 noiembrie, Noe a deschis pentru prima dată fereastra din acoperișul arcei și a dat drumul să zboare unui corb. Acesta a găsit pământ ferm, așa că a zburat dintr-un loc în altul și nu s-a mai întors.

9. Văzând că pasărea nu s-a mai întors, Noe a dat drumul unui porumbel, pentru a-și da seama dacă apele s-au retras de pe pământ.

10. Văzând însă că pământul era rece și umed, căci șuvoaiele impetuoase încă mai spumegau în văi, și negăsind un loc sigur pe care să se așeze, pasărea s-a întors pe mâna pe care o scosese Noe pe fereastră. Atunci, Noe a introdus din nou pasărea în interiorul arcei.

11. Începând din acel moment, Noe a așteptat încă șapte zile, iar în cea de-a opta a dat din nou drumul porumbelului. Acesta nu s-a mai întors decât seara și a adus în cioc o rămurică proaspătă de măslin. Acesta a fost semnul care i-a dezvăluit lui Noe că apele se retrăseseră de pe pământ.

12. Căci Domnul îl avertizase în inima lui că acesta va fi semnul care îi va permite să știe ce se întâmplă afară.

13. Șapte zile mai târziu, Noe a dat din nou drumul unui porumbel, dar acesta nu s-a mai întors, căci își găsise deja hrană pe solul uscat și acoperit din nou cu vegetație.

14. Dar Noe a continuat să aștepte până în prima lună a noului an. La acea dată împlinise 600 de ani.

15. În acel moment, apele coborâseră la nivelul lor normal pe întregul pământ și se scurseseră în majoritatea lor în marile oceane. Pământul era din nou uscat, grație vânturile calde venite din sud.

16. Pe data de 1 ianuarie, Noe și fiii săi s-au decis să acționeze, așa că au deschis acoperișul arcei și au contemplat pentru prima dată noul pământ, de pe înălțimea muntelui Ararat. Ei nu au mai văzut nici o urmă de apă, ci numai pământ uscat.

17. Dar Noe a continuat să aștepte ca Domnul să se manifeste, lucru care nu s-a întâmplat decât pe data de 27 februarie.

18. Atunci, Domnul a apărut în fața patriarhului și l-a invitat să iasă din arcă, așa cum se povestește în Capitolul 8 din prima carte a lui Moise.

19. Noe a deschis imediat marea poartă și toate animalele au ieșit afară, care zburând, care mergând, care târându-se pe noul pământ, iar Domnul a vegheat ca toate să își găsească fără întârziere hrana necesară.

20. Noe a petrecut așadar un an și 10 zile în arca sa, împreună cu familia sa.

Author:  1% [ 12.6.2019, 20:24 ]
Post subject:  Capitolul 360

Capitolul 360
Ofranda și mulțumirile lui Noe. Binecuvântarea Domnului.
(3 septembrie 1844)

1. După ce oamenii și animalele au ieșit din arcă, Noe a ridicat împreună cu fiii săi un altar din pietre netede, pe care a depus lemnul luat din acoperișul arcei, a ucis câte un mascul din fiecare specie de animale pure și a aprins focul pentru a aduce un mare sacrificiu destinat Domnului. Apoi, împreună cu toată familia sa, L-a slăvit pe Dumnezeu cu inima plină de recunoștință.

2. Domnul a simțit mirosul sublim al sacrificiului, căci acesta era dublat de iubirea sinceră din inima lui Noe și a familiei sale. De aceea, El i-a spus în inima lui: „De acum înainte, nu voi mai blestema niciodată pământul din cauza oamenilor, căci gândurile și intențiile inimii umane sunt rele încă din copilăria acestora! De aceea, nu doresc să mai lovesc tot ce trăiește pe pământ, așa cum am procedat acum! Atât timp cât pământul va rămâne pământ, semănăturile și ploile, frigul și căldura, vara și iarna, precum și ziua și noaptea vor continua să se succeadă ritmic!”

3. După care Domnul și-a pus mâna dreaptă pe capul lui Noe și l-a binecuvântat, pe el și întreaga sa familie.

4. După ce l-a binecuvântat pe Noe, Domnul a adăugat: „Fiți fecunzi, înmulțiți-vă și luați în posesiune pământul, deopotrivă cu rasa voastră și cu spiritul vostru!

5. Fie ca toate animalele de pe pământ, păsările cerului și cele care se târăsc la sol să se teamă de voi; și fie ca toți peștii din ape să fie plasați sub dominația voastră!

6. Fie ca tot ce se mișcă și trăiește pe pământ să vă servească drept hrană! Vi le dăruiesc pe toate, împreună cu plantele care cresc pe pământ. Totuși, nu mâncați niciodată carnea murdărită de sânge, căci sângele este purtătorul mâniei Mele și al răzbunării Mele, indiferent dacă este vorba de oameni sau de animale. De aceea, doresc să răzbun sângele tuturor oamenilor și al tuturor animalelor! (Căci în acest sânge se găsește moartea!)

7. Doresc de asemenea să răzbun moartea tuturor celor care au fost uciși trupește din cauza oamenilor! Căci numai Eu singur sunt Domnul și nimeni nu are dreptul să facă să curgă sângele ființei umane! Cine îl va face să curgă își va vedea curgând propriul sânge!

8. Eu l-am creat pe om după chipul și asemănarea Mea. Dar păcatul a venit din sângele său; acesta este motivul pentru care moartea își are sălașul în sânge. Mânia și răzbunarea Mea au venit odată cu sângele; de aceea, sângele trebuie răzbunat continuu, prin moartea corpului!

9. Eu ți-am încredințat ție animalele, pentru ca sufletul uman să fie perfect; dar oamenii trebuie să rămână ai Mei, dacă doresc ca spiritul lor să nu piară! De aceea, fiți fecunzi și înmulțiți-vă pe acest pământ!

10. Am stabilit acum o alianță cu voi și cu toți descendenții voștri! Procedez la fel cu toate animalele, cu păsările și cu toate creaturile care au ieșit din arca ta, care vor fi martorele acestei alianțe, pentru ca sufletul vostru să fie perfect! De aceea, nu voi mai provoca niciodată un asemenea potop pe pământ, căci acum acesta este purificat și carnea păcătoasă a fost distrusă!

11. De aceea, înmulțiți-vă din nou pe pământ. V-am dăruit totul, pentru ca sufletul vostru să rămână perfect, iar spiritul vostru să nu se mai lase niciodată corupt, sub influența voinței Mele”.

Author:  1% [ 12.6.2019, 20:27 ]
Post subject:  Capitolul 361

Capitolul 361
Semnul vizibil al alianței. Ținutul Erevan. Noua, și totuși vechea poruncă a iubirii. Domnul sub forma lui Melchisedec. Canaanul și Salemul.
(4 septembrie 1844)

1. Domnul a continuat astfel: „Ascultați-Mă: am încheiat acum o alianță cu voi, potrivit căreia pe pământ nu va mai exista vreodată un potop care să distrugă întreaga viață trupească.

2. Îți voi da de asemenea un semn vizibil în amintirea perpetuă a alianței pe care am stabilit-o între Mine și voi, precum și între Mine și celelalte animale de pe acest pământ, pentru eternitate! Iată în ce constă acest semn:

3. Am plasat arca Mea între nori; ea va fi semnul alianței instaurate între Mine și acest pământ; ori de câte ori voi conduce norii pe deasupra pământului, oamenii vor putea vedea acest arc (n.n. al curcubeului) pe cer!

4. În acest fel, Eu Mă voi gândi tot timpul la această alianță între Mine și voi, precum și între Mine toate animalele care trăiesc în corpuri diferite, astfel încât niciodată un potop să nu mai distrugă vreodată întreaga viață trupească de pe pământ!

5. Arcul Meu va trebui să apară întotdeauna dintre nori, pentru ca să-l pot privi, amintindu-Mi astfel de alianța pe care am încheiat-o cu întreaga viață terestră!”

7. După acest discurs, Domnul l-a condus pe Noe într-un ținut foarte fertil, mai exact în regiunea numită astăzi Erevan.

8. Ajuns aici, Noe a rămas surprins să descopere un veritabil Eden plin cu toate fructele pământului, perfect coapte, deși era abia a treia lună a anului (martie).

9. Domnul a binecuvântat de trei ori acest ținut minunat și i l-a dăruit lui Noe și copiilor lui.

10. Atunci, Noe L-a slăvit pe Domnul din toată inima și i-a spus: „O, Doamne, ce serviciu Ți-aș putea oferi eu, pentru ca acesta să rămână de-a pururi întipărit în memoria descendenților mei?”

11. Domnul i-a răspuns: „Îți mai amintești ce i-am spus lui Enoh! Doresc să păstrezi de-a pururi această poruncă și să nu te îndepărtezi niciodată de ea! Căci Eu nu le cer altceva oamenilor decât să Mă iubească mai presus de orice, în calitatea Mea de Dumnezeu, Domn și Părinte al lor! Asta i-am cerut lui Enoh și același lucru îl cer acum de la tine și de la toți descendenții tăi!

12. Doresc să-ți mai dezvălui ceva. La ora actuală îmi face plăcere să Mă aflu pe acest pământ, în calitatea Mea de Prinț al prinților, de Domn al domnilor și de Rege al regilor! De aceea, îmi voi construi un sălaș nu departe de aici. Îmi voi construi un oraș și voi locui în el până la Marele Moment când voi păși Eu Însumi în trup de carne printre copiii Mei autentici!

13. Acest pământ va fi de acum înainte locul pe care se vor odihni și pe care vor păși picioarele Mele!

14. Mai demult, pe când Mă îndepărtam de părinții tăi, Mă transformam într-un nor invizibil, dar acum Mă vei vedea plecând pe picioarele Mele, care vor atinge solul, ca și cum aș fi o ființă umană. Mă voi îndrepta astfel către apus și Mă voi stabili într-o țară numită Canaan (pământ binecuvântat).

15. Tu vei putea ajunge acolo în 17 zile de mers. Acolo, îmi voi construi un oraș pe care tu și descendenții tăi îl veți numi „Salem”! Iar numele Meu, în calitate de Prinț al prinților, de Domn al domnilor și de Rege al regilor, va fi „Melchisedec”, un Bătrân (preot) care există încă de la începuturile eternității!

16. Tu ești perfect liber, dar descendenții tăi vor trebui să îmi dea o zeciuială din tot ce vor câștiga! Toți cei care vor refuza să facă acest lucru vor fi pedepsiți de Prezența Mea! Amin”.

17. După care Domnul s-a îndepărtat de micul grup într-o manieră vizibilă, îndreptându-se către apus. Iar Noe a rămas alături de El prin rugăciunile sale până la sfârșitul zilelor sale.

Author:  1% [ 12.6.2019, 20:29 ]
Post subject:  Capitolul 362

Capitolul 362
Coliba lui Noe. Instrucțiuni pentru cultivarea câmpurilor și a viilor. Beția lui Noe, datorată necunoașterii noii plante. Blestemarea lui Canaan și expulzarea lui Cham și a familiei sale.
(5 septembrie 1844)

1. După o vreme, Noe a început să caute lemn potrivit pentru a-și construi o colibă. Nu a găsit însă decât foarte puțin, căci potopul a acoperit cu nisip toate pădurile pe o înălțime de mai mulți stânjeni sau le-a dezrădăcinat copacii, pe care i-a târât în văi, unde i-a acoperit cu mâl și cu noroi.

2. De aceea, Noe L-a rugat pe Domnul să-i indice un lemn din care să își poată construi o colibă.

3. În acel moment a sosit un mesager din regiunea în care s-a stabilit Domnul. El l-a condus pe Noe într-un loc în care se găsea o pădure frumoasă și i-a spus: „Iată, Noe, Domnul a păstrat această pădure pentru tine, deși și ea s-a aflat sub ape! De aceea, cel mai bine ar fi să te instalezi lângă ea și să îți construiești aici sălașul. Va trebui de asemenea să pregătești câmpurile și să însămânțezi pe ele tot felul de cereale, pe care le-ai adus pe arca ta.

4. Privește acum această plantă care se târăște la sol la picioarele tale! Numele ei este vița de vie. Plantează lăstarii ei într-o manieră ordonată, fertilizează pământul cu îngrășăminte și vei recolta la final niște fructe numite struguri, care sunt foarte dulci și au un suc delicios!

5. Presează acești struguri și introdu sucul astfel recoltat într-un recipient care trebuie să poată fi închis ermetic. Lasă apoi să fermenteze acest suc. Când va fi pur, bea lichidul rezultat, dar cu moderație. În acest fel, te vei simți întărit, vesel și mulțumit! Aceasta este voința Domnului; acționează în consecință și îți vei păstra buna dispoziție de-a lungul întregii vieți care ți-a mai rămas!”

6. După aceste cuvinte, mesagerul l-a părăsit pe Noe, iar acesta a trecut la treabă, împreună cu fiii săi Sem, Cham și Iafet. La șapte ani după potop, Noe se afla deja în posesia unei locuințe solide, a numeroase câmpuri și preerii fertile, precum și a unei vii superbe, care nu a început să producă însă struguri decât după zece ani, potrivit voinței Domnului.

7. Când au dat primii struguri, Noe i-a cules, i-a presat și a introdus sucul rezultat într-un recipient solid din lemn de cedru, după care l-a lăsat la fermentat. Când vinul a devenit pur, el l-a gustat. Vinul i s-a părut atât de delicios încât a băut puțin cam mult din el.

8. Necunoscând efectele acestui suc, el s-a îmbătat complet, după care a căzut într-un somn profund. Dat fiind că vinul îl încălzise, el s-a dezvelit și s-a culcat complet gol pe iarba pământului, sub un smochin la umbra căruia era construită coliba sa lipsită de acoperiș.

9. Când Cham, tatăl lui Canaan, care s-a născut la doi ani după potop, a intrat în coliba deschisă, condus de fiul său, și a văzut nuditatea lui Noe, el s-a dus să își caute frații și le-a împărtășit ce a văzut.

10. Atunci, Sem și Iafet au luat o mantie, și-au pus-o pe umeri, după care au intrat cu spatele în coliba tatălui lor și au acoperit nuditatea acestuia fără să o privească. Altfel spus, ei și-au ferit privirile, astfel încât să nu privească direct nuditatea lui Noe.

11. Când Noe s-a trezit din beția lui și a aflat ce i-a făcut fiul său cel tânăr, Cham, el i-a spus: „Fie ca fiul tău Canaan să fie blestemat pentru asta! Fie ca el să rămână de-a pururi servitorul tuturor servitorilor și să fie ultimul dintre frații săi, căci el a fost primul care ți-a arătat nuditatea mea!”

12. După care s-a întors către ceilalți doi fii ai săi și le-a spus: „Fie ca Dumnezeu să fie slăvit și să înmulțească sămânța lui Sem (linia lui genealogică)! Dar Canaan să rămână servitorul lui! Fie ca Dumnezeu să înmulțească de asemenea linia genealogică a lui Iafet, lăsând-o să locuiască în colibele lui Sem! Dar Canaan să fie și servitorul acestuia!”

13. După care i-a binecuvântat pe Sem și pe Iafet. Cât despre Cham, pe acesta l-a alungat din coliba lui, împreună cu soția acestuia și cu copiii săi.

Author:  1% [ 12.6.2019, 20:30 ]
Post subject:  Capitolul 363

Capitolul 363
Cuvintele lui Noe referitoare la falsa căință a lui Cham. Discuția dintre cei trei fii ai lui Noe. Nobila răzbunare a lui Cham. Mesagerul Domnului venit din Salem.
(6 septembrie 1844)

1. Cham și-a dat seama că a greșit și că a acționat lipsit de iubire față de tatăl său. De aceea, el s-a căit cu putere.

2. Cei doi frați binecuvântați ai săi i-au povestit lui Noe că acesta își regreta păcatul comis față de tatăl său.

3. Dar Noe le-a răspuns: „Ascultați-mă, dragii mei copii! Văd și eu că fiul meu Cham plânge. Totuși, el nu plânge pentru că mi-a rănit inima de părinte, ci din cauza servituții în care a ajuns! Într-adevăr, se căiește pentru sacrilegiul comis, dar numai din cauză că datorită acestuia și-a pierdut rangul! Deci nu se căiește pentru că i-a făcut rău inimii mele de părinte! De aceea, el va rămâne la statutul de servitor, căci nu înțelege că inima vie a tatălui său trebuie să aibă întâietate! Duceți-vă și comunicați-i ce v-am spus!”

4. Atunci, Sem și Iafet i-au povestit lui Cham ce le-a spus Noe.

5. Cham le-a răspuns: „Adevăr vă spun, fraților, dacă Noe ar avea o inimă cu adevărat vie, el nu m-ar fi condamnat niciodată la o servitute eternă! El a acționat în acest fel numai pentru că în pieptul lui nu bate o astfel de inimă!”

6. Sem a obiectat: „Cham, ești nedrept față de tatăl nostru! Numai egoismul tău te face să vorbești astfel! Inima nu se lasă găsită decât de către o altă inimă, desigur, numai dacă o ai!

7. Dacă ai fi avut o inimă în raport cu tatăl tău, ai fi găsit drumul care duce către inima lui. Având însă în vedere că nu ai o astfel de inimă, nu ai acces nici la inima lui! Abia acum înțeleg de ce tata nu găsește nimic în ființa ta care să corespundă inimii sale!”

8. Acest discurs cu un scop educativ a avut drept unic efect contrarierea lui Cham, care și-a adunat soția și copiii, precum și cele câteva vaci, boi și oi pe care le avea, și a plecat în actuala regiune a Tirului și a Sidonului. El a dat acestei regiuni numele copiilor săi și a spus:

9. „Ei bine, în numele Domnului care m-a binecuvântat inclusiv pe mine, vom mai vedea noi în ce condiții voi deveni eu servitorul celor doi frați ai mei!

10. Într-adevăr, blestemul tatălui meu Noe m-a rănit, deși trebuie să recunosc că l-am meritat! De aceea, mă voi răzbuna pe tata și pe frații mei, dar nu făcându-le vreun rău, o, departe de mine această idee! Dimpotrivă, mă voi răzbuna pe ei prin binecuvântarea mea!

11. Doresc să îi binecuvântez pe cei care m-au blestemat, iar această binecuvântare a mea va deveni ca niște cărbuni aprinși sub capetele lor, inflamându-le inimile! În acest fel, țara fiului meu nu va fi niciodată o țară a blestemului și a servituții, ci una a măreției și binecuvântării!

12. În acest fel, descendenții mei nu vor fi nevoiți să își caute niciodată de lucru în colibele descendenților fraților mei. Dimpotrivă, cei din urmă vor veni să își caute adăpost în acest ținut binecuvântat și în orașele mele! Amin”.

13. Atunci, un mesager din Salem a venit și i-a spus lui Cham: „Acest ținut îi aparține Salemului. Oricine dorește să locuiască în el trebuie să îi dea o zeciuială din tot ce câștigă Regelui regilor!”

14. Cham i-a răspuns: „Doamne, iată tot ce am eu! Ia tot ce am, căci totul îți aparține Ție, pentru eternitate!”

15. Mesagerul i-a răspuns: „Dacă aceasta este voința ta, fie ca acest ținut să fie binecuvântat pentru copiii Domnului, iar tu să fii slujitorul lor fidel!”

16. Aceste cuvinte au fost pe placul lui Cham, care a dat pe loc 10% din tot ce poseda. Dar el nu a înțeles de ce mesagerul a indicat către descendenții lui Iafet atunci când a vorbit despre copiii Domnului.

17. Așa se face că chamiții și cananiții au trăit în pace în această țară până în epoca lui Avraam, căci Cham i-a binecuvântat pe cei care l-au blestemat.

Author:  1% [ 12.6.2019, 20:31 ]
Post subject:  Capitolul 364

Capitolul 364
Încheiere Scurtă istorie a familiei lui Noe până în epoca lui Avraam. Sfaturi legate de scopul principal al acestei lucrări.
(7 septembrie 1844)

1. Copiii lui Cham s-au înmulțit considerabil până la moartea lui Noe. După potop, Noe a mai trăit încă 350 de ani, atingând astfel vârsta de 950 de ani.

2. Cham a avut un fiu pe nume Cuș, care l-a conceput pe puternicul Nimrod, cel care a fondat orașul Babilon. Nimrod era un uriaș cu o înălțime de 12 picioare. Era cel mai mare dintre copiii lui Cuș, care erau cu toții foarte înalți.

3. Deși era foarte puternic în fața oamenilor, Nimrod era foarte pios, fiind numit de semenii săi viteazul vânător în fața lui Dumnezeu. Atunci, Cham, care a trăit destul de mult, în condiții excelente, s-a gândit în sinea lui: „Cine alții decât descendenții lui Cuș ar putea fi copiii lui Dumnezeu? Și ai lui Canaan”.

4. Atunci, a sosit un mesager venit din Salem care i-a spus lui Cham: „De ce te mândrești atât de tare cu fiul tău Nimrod? Ascultă: Domnul nu dorește să își conceapă copiii cu ajutorul tău, ci numai cu cel al lui Sem și al lui Iafet, căci copiii lui Dumnezeu trebuie să provină din linia genealogică a lui Sem și din fiicele lui Iafet! Acesta este motivul pentru care copiii lui Dumnezeu vor fi din Sem și vor veni din Iafet!”

5. Auzind aceste cuvinte, Cham s-a întristat, căci asista practic la efectul blestemului lui Noe.

6. Dar mesagerul i-a spus: „Domnul din Salem nu se comportă la fel ca oamenii, care își blestemă din nimic semenii! De aceea, nu din cauza acelui blestem nu pot proveni din tine copiii lui Dumnezeu, ci exclusiv din cauza ordinii divine.

7. Chiar dacă nu ai fi fost blestemat de Noe, nu prin intermediul tău ar fi venit pe această lume copiii lui Dumnezeu. Motivul este unul singur: tu nu ești primul născut al lui Noe! Sem este primul lui născut, iar Iafet este ultimul lui născut înainte de potop. De aceea, dreptul de a domni îi revine lui Sem, iar dreptul de a-și dărui fiicele îi revine ultimului născut, adică lui Iafet.

8. În ceea ce te privește pe tine, potrivit ordinii lui Dumnezeu, tu ești și rămâi un servitor, dar tocmai de aceea ești mai aproape de Domnul decât frații tăi! Tot acesta este și motivul care face ca Domnul să distingă linia ta genealogică prin forță, număr, înțelepciune și calitățile specific masculine. Pe de altă parte, El te lasă să locuiești în calitatea ta de prim venit pe pământul care va fi locuit mai târziu de copiii Lui!

9. De altfel, nu trebuie să crezi că toți descendenții lui Sem și ai lui Iafet vor fi numiți „copiii lui Dumnezeu”! Iată, am aici registrul cu linia genealogică a lui Sem. Îți voi revela conținutul său și vei înțelege cum și prin cine vor veni pe lume minunații copii ai lui Dumnezeu! Ascultă-mă, așadar!

10. La doi ani după potop, Sem l-a conceput pe Arpacșad, exact în același timp când tu l-ai conceput pe Canaan. Cu un an înainte, tu ți-ai conceput deja cei doi gemeni, pe Cuș și pe Mitsraim, iar un an mai târziu i-ai conceput pe Puth și pe Canaan. Atunci, ai dorit să pari interesant în fața fraților tăi, din cauza acestor nașteri.

11. Acest lucru nu a fost tocmai pe placul Domnului! De aceea, El s-a întors către Sem și către Iafet, pentru că ei erau ultimii. El i l-a dăruit lui Sem pe fiul său Arpacșad abia când cel de-al patrulea fiu al tău a venit pe lume și l-a binecuvântat pe acel copil încă din pântecul mamei sale.

12. Apoi i l-a dăruit pe Șelah lui Arpacșad, pe Heber lui Șelah, pe Pelec lui Heber, pe Regu lui Pelec, iar această ultimă naștere a avut loc chiar astăzi. Lui Regu, Domnul i-l va dărui pe Serug, care va avea un fiu pe nume Nabor, care îl va concepe pe Tarah, din care se vor naște Avraam și cei doi frați ai săi, Nahor și Haran.

13. Abia din acel moment, Avraam va deveni adevăratul părinte al copiilor lui Dumnezeu!

14. La fel ca și Noe, îl vei cunoaște în persoană pe Avraam! Și toate rasele care vor trăi în acea epocă pe pământ îl vor binecuvânta, și la fel vei face și tu!

15. Până în prezent s-au scurs 131 de ani de la marele potop, iar Avraam se va naște în cursul celui de-al 229-lea an de după potop (*1). Tu și cu Noe, care va mai trăi încă 219 ani (adică un total de 350 de ani după potop) îl veți cunoaște foarte bine pe Avraam, părintele copiilor lui Dumnezeu, dat fiind că și tu vei mai trăi încă 300 de ani de acum înainte.

16. Iată, așa a decis Domnul și totul este foarte bine așa! Acceptă realitatea așa cum este și te vei bucura întotdeauna de partea ta alături de Dumnezeu! Amin”.

17. După care mesagerul s-a despărțit de Cham, care a continuat să trăiască în Sidon. Cham a fost satisfăcut de aceste informații și a renunțat complet la egoismul său legate de puterea posterității sale.

18. Aceasta a fost voința Mea până în perioada lui Avraam, pe care ați putut-o cunoaște de-a lungul acestei lucrări.

19. La drept vorbind, ar fi încă foarte multe lucruri de povestit, care să acopere perioada dintre Noe și Avraam, dar dat fiind că Moise vorbește destul de detaliat despre această epocă, iar cel priceput în știința analogiilor poate afla din Biblie numeroase lucruri legate de ea, voi considera această lucrare și așa foarte extinsă drept încheiată.

20. Fericit va fi cel care va face din legea iubirii, descrisă pe larg în această carte, legea de bază a vieții sale, căci el va găsi în această lucrare cheia Vieții eterne și autentice!

21. În schimb, cel care o va citi ca pe o simplă carte de basme nu va aduna decât o recoltă foarte slabă pentru spiritul său!

22. Cât despre cei care își vor bate joc de această lucrare, privind-o cu dispreț, aceia nu vor putea scăpa morții temporale și eterne, care va fi absolut sigură în cazul lor! Căci Eu îi voi lua din această lume când se vor aștepta mai puțin!

23. În ceea ce privește publicarea acestei lucrări, voi avea grijă personal să le transmit instrucțiunile Mele celor care se vor interesa de la bun început de ea pentru întărirea spiritului lor.

24. Cât despre voi, dragii Mei copii și prieteni, vă acord tuturor binecuvântarea Mea plenară, iubirea Mea paternă și grația Mea. Urmați cu credință și fără teamă aceste drumuri ale vieții și Eu, Domnul și Părintele vostru, vă voi conduce de mână către casa Mea! Și nimeni nu se va putea atinge de un fir de păr de pe capul vostru!
________________________________________________________________________________________________________________________________________
Note:
1 În Biblie, acest număr este de 292 de ani, ceea ce ne face să credem că undeva s-a produs o inversare a cifrelor, fie în Biblie, fie în textul lui Lorber.

Author:  1% [ 12.6.2019, 20:32 ]
Post subject:  Anexa

Anexă
Forma pământului înainte de potop

(text primit de Jakob Lorber la data de 30 martie 1864)

Pentru a putea înțelege mai ușor forma și consistența pământului, va trebui să vă imaginați mai întâi de toate principalele lanțuri muntoase care existau înainte de potop în Asia, în Europa și în Africa. Căci în zilele noastre multe din aceste lanțuri muntoase au dispărut complet. Ele au fost erodate parțial de retragerea apelor, în timp ce munții mai mici, care făceau legătura între cei mari, au fost măcinați și depozitați în văile cele mai adânci, sub albiile râurilor. Fluviile care există la ora actuală sunt nevoite astfel să străbată din când în când defileuri înguste, prin care își croiesc cu greu drum și care altădată nu existau.

În ceea ce privește munții înalți, forma lor s-a modificat atât de mult (cu puține excepții) din cauza intemperiilor, încât un om care ar fi trăit acum o mie de ani nu i-ar mai recunoaște dacă s-ar trezi în fața lor, păstrându-și integral amintirile. Este suficient să observăm pietrele dintr-o veche albie a unui fluviu oarecare care a dat între timp naștere unei văi adânci, cu o lățime de două ore de mers, și să examinăm masa constituită de aceste deșeuri care s-au desprins din cauza apelor din munții înalți și s-au depus pe fundul văii până la o înălțime de 400 de stânjeni – și asta de la izvorul fluviului și până la vărsarea lui în mare –, pentru a înțelege cu ușurință că acești munți aveau o cu totul altă formă acum două sau trei mii de ani.

Este important să facem aceste observații preliminare pentru a putea înțelege mai ușor care era situația munților înainte de potop.

Vom începe mai întâi cu nordul Europei, avansând în continuare către o parte din Asia, pentru a trece apoi prin sudul Europei și a ajunge în final în Africa.

Lanțul muntos care trece prin mijlocul Suediei și al Norvegiei continua către nordul extrem până la munții Ural, cu care era practic unit. Lățimea acestui lanț muntos era de o sută și pe alocuri chiar de două sute de leghe germane (n.n. o leghe germană are 7,532 kilometri). Acest lanț era de asemenea unit cu munții din actuala Danemarcă, de unde se prelungeau, unindu-se cu lanțul muntos care separă și astăzi regiunile plate ale Europei de vest, de la regiunea muntoasă a Germaniei și până în Elveția. Altfel spus, munții elvețieni erau conectați cu Uralul, și în continuare cu Tibetul din Asia centrală, alcătuind împreună o coroană neîntreruptă de munți, ale căror părți mai joase aveau o înălțime de 5-6000 de picioare deasupra nivelului mării. Totuși, munții nu aveau pretutindeni aceeași consistență, motiv pentru care au putut fi rupți de potop și dispersați de marile ape în toate direcțiile, la fel cum s-a întâmplat cu mările interioare despre care vom vorbi mai târziu și care în acea vreme nu comunicau încă cu oceanele.

În acea epocă existau două mări interioare principale. Cea din nord ocupa marele bazin care pornea din actuala Mare Neagră și străbătea întreaga Rusie europeană și țările baltice, iar în partea opusă câmpiile actualei Turcii europene, până la așa-numita „Poartă de fier”. În timpul marilor furtuni, această mare ridica valuri la fel de înalte ca și munții, care au croit trecătorile strâmte care conduc către Belgrad și Semlin. Aceasta a fost marea interioară din nord.

A doua mare interioară, care nu avea nici o legătură cu prima și care mai există și astăzi sub numele de „Mediterana”, nu avea nici ea comunicare cu vreun ocean. Totuși, suprafața ei nu era mai mică decât cea a Mării Negre (sau a mării din nord, căci la acea vreme nu purta acest nume). În regiunea actualului oraș Fiume din Croația se află o vale lungă și lată, ale cărei ramificații se întind către albia Savei și până la Kraina, și mai departe până în regiunile unde încep munții înalți. (Nota editorului francez: probabil aici lipsește o frază! Probabil că autorul dorea să spună că această vale lungă și lată era acoperită în acele timpuri de această a doua mare interioară!) În partea opusă, marea acoperea întregul regat venețian actual, precum și Lombardia și câteva regiuni din estul Franței, întinzându-se până în Africa, de-a lungul văii Nilului, către cascade, și acoperea întregul deșert nisipos actual.

Din Asia pleca un lanț înalt de munți din care mai pot fi recunoscute încă vestigii importante inclusiv în zilele noastre. Acest lanț muntos se prelungea din partea de nord-est a Africii până în regiunea cascadelor înalte, care sunt și astăzi legate de munții înalți de pe acest continent. Regiunea actualei strâmtori Gibraltar era legată de Spania printr-un lanț de munți destul de înalți, care au permis nașterea acestei a doua mări interioare, ce rivaliza ca mărime cu cea din nord, cu singura diferență că era situată la un nivel mai jos cu mulți stânjeni.

Mai exista însă și o a treia mare interioară. Pentru a descoperi unde se afla aceasta, este suficient să aruncați o privire asupra câmpiilor și văilor stropite astăzi de Dunăre, de Drava, de Mur și de afluenții acestora. La drept vorbind, această mare interioară mai mică nu era cunoscută de oameni, căci la acea vreme Europa nu era deloc locuită, cu excepția animalelor, care erau foarte numeroase și aveau dimensiuni gigantice. Fosilele lor mai pot fi găsite încă în anumite caverne sau în munții de nisip.

Totuși, nu trebuie să vă gândiți că această mică mare interioară era complet izolată, căci în afară de ea mai existau și un număr de lacuri foarte mari, mai ales în Europa, care erau legate de această mare prin mai multe fluvii. Kraina, sau mai bine zis câmpia prin care curge acest râu până în văile Oberkrainei, era un lac închis, ale cărui mlaștini, numite în zilele noastre Laibacher Sumpf, reprezintă un vestigiu. Acest lac era conectat prin râurile sale cu cea de-a doua mare interioară, care acoperea vastele câmpii ale Croației, până în regiunea numită astăzi Rann.

Un fluviu important care era conectat la cea de-a treia mare interioară curgea prin actuala vale a Dravei până în regiunea cascadelor (Herrschatt Fall). În locul în care Drava își croiește un defileu prin lungul lanț de munți până în regiunea actualei Eis, începea un al doilea lac de o mărime considerabilă, al cărui vestigiu modern este Worther-See. O parte din acest lac se întindea către actuala vale a Dravei, mult dincolo de Villach, și era conectat cu multe alte lacuri mai mici. De asemenea, actuala vale Ennstal era un lac izolat care își croia drum prin regiunea cunoscută în zilele noastre sub numele de G’seus, și mai departe, până când făcea legătura cu un alt mare lac, care acoperea toate regiunile Bavariei actuale, de-a lungul văii Dunării, precum și o bună parte din marea vale a Inn-ului, în Tirol. La fel ca și Dunărea de astăzi, fluviul Mur comunica cu a treia mare interioară, croindu-și drum prin câmpie. Actuala regiune Wildon, până la Gosting, era acoperită de un lac ceva mai mic, iar dincolo de Gosting începea un alt lac, care se întindea de-a lungul câmpiei Murului și al văilor laterale ale acestuia, în spatele cărora se găsea o salbă de mici lacuri conectate cu marele lac prin râuri. Actuala Elveție era și ea presărată cu lacuri de o importanță mai mică, din care mai există vestigii și la ora actuală.

Aceste descrieri vă pot oferi o reprezentare suficient de clară a stării munților și apelor din această micuță parte a pământului în epoca de dinainte de potop. – În continuare, vom arunca o privire asupra centrului Asiei și asupra înalților munți care îl separă pe acesta de Asia de sud și care reprezintă adevăratul leagăn în care s-a născut rasa umană adamică!

Așa cum spuneam mai devreme, un lanț de munți se întindea de la Ural și până în Tibet, care era presărat în acele vremuri cu numeroase văi fertile prin care curgeau fluvii izvorâte din munți, cele mai multe îndreptându-se către nord.

Mai târziu, acești munți au devenit locuiți, îndeosebi de către descendenții lui Seth, în perioada în care hanoheenii s-au răspândit ocupând câmpiile și îndepărtându-se de acești munți. Văzând că locuitorii din munți erau mai bine plasați decât ei pe marile și fertilele lor platouri, ei au început să îi persecute din ce în ce mai mult. În pofida tuturor avertismentelor, ei au refuzat să își schimbe atitudinea. Dimpotrivă, s-au folosit de explozivii lor, care au stat la baza descoperirii prafului de pușcă de către chinezi, pentru a săpa găuri adânci în acești munți, pe care le-au minat. Ei au făcut să sară în aer munții, distrugându-i pur și simplu. În orbirea lor totală, ei au provocat nu doar ieșirea la suprafață a marilor ape care se aflau în bazinele subterane de sub acești munți, dar și a celor aflate mult mai departe, în Tibet și în masivul Taurus, iar mai la nord în vastele lanțuri ale munților Ural. Aceasta a fost cauza marelui potop care a făcut ravagii îndeosebi în regiunea actualei Mări Caspice, care corespunde străvechiului amplasament al Hanohului. Ieșirea la suprafață a apelor a fost atât de violentă încât puhoaiele au atins o înălțime de 7-8000 de picioare deasupra nivelului mării, nivel care s-a ridicat și mai mult din cauza ploilor de lungă durată care au căzut asupra întregii Asii centrale.

Aceste ape extraordinar de înalte care au acoperit întreaga Asie centrală și-au croit o cale de scurgere prin valea actualului fluviu Volga și au ridicat nivelul acestei mări interioare cu mai mulți stânjeni. Puhoaiele nu au întâlnit în cale decât o rezistență foarte mică în regiunea Constantinopolelui (Istambulul modern), care nu era decât o fâșie de pământ nu foarte solidă, dat fiind că în momentul catastrofei s-au produs incredibile erupții vulcanice care au devastat literalmente împrejurimile.

Faptul că Noe a găsit cu arca sa solul ferm de pe înaltul platou al muntelui Ararat dovedește cât de înalt a fost nivelul apelor din Asia centrală. La drept vorbind, cea mai mare parte a acestor ape s-au scurs către nord și către est, deși o anumită parte, deloc de neglijat, s-a scurs și către vest și către sud. În acest fel, cea de-a doua mare interioară a fost atât de copleșită de greutatea apelor primite încât sub efectul lor, dar și al erupțiilor vulcanice (în cea mai mare parte), și-a ieșit violent din matcă, croindu-și un pasaj de legătură cu Oceanul Atlantic. Ea a continuat să se scurgă timp de câteva sute de ani cu o asemenea forță încât toate câmpiile fertilizate de ea s-au uscat în mare parte, ceea ce a permis popularea gradată a ținuturilor de coastă ale Asiei.

Majoritatea oamenilor care trăiau în munții înalți ai Asiei au rămas în viață, la fel ca și cei din Ural, care la acea vreme reprezenta un ținut fertil ce se întindea până la Marea Nordică. Ei au migrat și au populat partea nordică a Europei, îndeosebi regiunile muntoase. Din aceste popoare au descins tauriștii, care s-au stabilit în munții Siriei și în numeroase alte ținuturi, trăind multă vreme în pace, până când au fost descoperiți de romani și de greci (popoare foarte predispuse către expansiune, datorită cupidității lor).

Istmul care unea Europa cu Asia în perioada diluviului hanoheean a luat numele unui patriarh care trăia în acea epocă, un locuitor al munților și un fel de profet cunoscut în Asia occidentală. El se numea Deucalion, nume care înseamn㠄Trimisul lui Dumnezeu”, sau „Eu vin de la Dumnezeu”. De aceea, popoarele care trăiau în regiunile din sudul Asiei au dat acestui istm numele de Deucalion. Ele au dat chiar și potopului același nume, până când, secole mai târziu, descendenții lui Noe le-au explicat originea și derularea catastrofei și a tuturor circumstanțelor care au însoțit-o. Timp de foarte mulți ani, marile lacuri nu au fost altceva decât niște vestigii, iar Asia centrală a devenit un ținut deșertic și de nelocuit, rămânând astfel până astăzi, din păcate. Pământul nu este fertil și locuibil decât în China și în partea de nord a înalților munți tibetani.

Din aceste regiuni au provenit mongolii, hunii, tătarii și turcii, populații forțate să migreze din cauza înmulțirii lor excesive. În final, ele s-au stabilit în est sau în vest, provocându-le mari probleme populațiilor indigene.

La est sihiniții, iar în Japonia meduhediții au fost nevoiți să suporte jugul mongolilor. La vest, hunii, aliați cu tătarii, iar mai târziu turcii, și-au făcut simțită influența, fiind cauza marilor invazii care vă sunt bine cunoscute din istorie.

În epoca actuală se fac numeroase încercări de a fertiliza țările deșertice din Asia centrală, pentru a le transforma în oaze. Din păcate, înțelegerea necesară acestui gen de operațiuni este încă mult prea învăluită de întunericul superstițiilor păgâne. Așa se explică de ce aceste mari regiuni vor mai avea încă mult de așteptat până când își vor putea regăsi fertilitatea pe care au avut-o în perioada de dinainte de Noe.

Cea mai bună dovadă că aceste ținuturi erau cândva fertile, inclusiv o mare parte din Siberia, o reprezintă mamuții, care mai pot fi găsiți încă în zilele noastre odihnindu-se sub ghețurile eterne și care, la fel ca atâtea alte animale ierbivore, nu și-au mai putut găsi hrana după marele cataclism și au dispărut complet ca specie. În afară de mamuți, în această regiune mai trăiau cerbi, oi, licorni – toate de dimensiuni gigantice –, precum și alte animale, ale căror fosile pot fi găsite în munții Ural, dar mai ales în cavernele din Tibet, precum și sub ghețurile Siberiei.

Unii s-ar putea întreba de ce nu se găsesc și resturi ale corpurilor umane, îndeosebi în Siberia. Răspunsul este că trupul uman este mult mai eteric în structura sa, putrezind astfel mult mai ușor. Acest lucru este cu atât mai valabil în ceea ce îi privește pe descendenții lui Adam!

Cât despre populațiile pre-adamite, numite și cefonasimi (observatorii firmamentului), fosilele lor mai pot fi descoperite ici și colo. Există chiar și descendenți în viață ai acestor oameni-animale, care ocupă un loc intermediar între descendenții lui Cain și maimuțele contemporane precum cimpanzeii și urangutanii.

Între toate speciile de animale, ei au fost cei care posedau cea mai înaltă inteligență instinctivă. Știau să își construiască locuințe relativ uniforme, precum și poduri din pietre peste râurile năvalnice. Când apa trecea peste podurile lor, lucru care se întâmpla frecvent, ei își construiau altele, în aval, ajungând astfel până la zece astfel de construcții care se succedau într-un aliniament de terase stângaci construite. De altfel, aceste poduri nu le foloseau la nimic, căci apa care se acumula în spatele lor le scufunda pe toate.

Aceste ființe umane erau înzestrate cu o coadă scurtă, acoperită cu păr. Ele au construit ziduri ale căror vestigii mai pot fi văzute și astăzi și cărora li se atribuie o mare vechime. Pe bună dreptate de altfel, căci aceste ziduri (în special cele din regiunile muntoase) au o vechime care o depășește cu mult pe cea a lui Adam. Ele nu reprezintă însă opera unei inteligențe umane libere, putând fi comparate cu construcțiile de o mare utilitate ale castorilor, care le permit acestor animale să își găsească din abundență hrana.

De altfel, mai există și alte animale pe pământ care își construiesc locuințe, într-o manieră care le provoacă uimire oamenilor. Aceștia își dau însă cu ușurință seama că ele nu reprezintă opera unor ființe inteligente libere, pentru că sunt toate de același fel și au aceeași formă. Materia din care sunt construite poate fi analizată de orice chimist experimentat, dar nu poate fi reprodusă prin combinarea substanțelor oferite de natură, la fel cum nu poate fi creată materia din care își țese pânza păianjenul, din care își construiește albina alveola, iar melcul cochilia. Cam la fel s-au petrecut lucrurile și cu ființele pre-adamice (vezi în această direcție și „Marea Evanghelie a lui Ioan” vol. 8, cap. 72), care mai pot fi întâlnite încă în pădurile din Africa și în cele din America de Sud.

Cred că am reușit să vă prezint pe scurt, cât de clar am putut, forma pământului din perioada lui Adam, astfel încât să nu îmi mai puneți întrebări pe marginea acestui subiect.

Nu mai doresc să adaug decât două observații: prima se referă la faptul că Dunărea nu și-a croit actuala albie prin Porțile de Fier decât multe sute de ani mai târziu. Acest pasaj necesită o muncă artificială pentru a regulariza fundul albiei fluviului, astfel încât să poată permite navigația marilor vapoare. Celor care doresc să știe ce s-a întâmplat cu obstacolele care înconjurau lacurile Mur-ului le recomand să contemple colinele care înconjoară solul acestei regiuni, precum și solul propriu-zis. Ei vor putea înțelege astfel cu ușurință cum s-au format aceste coline și albia Mur-ului (care este a treia albie a acestui râu). De asemenea, vor putea găsi și albiile precedente ale râului, care au fost erodate treptat.

Pe solul din împrejurimile Graz-ului (n.n. orașul lui Lorber) veți descoperi cu ușurință, la o adâncime nu prea mare, pietre grele de 50 de kilograme, majoritatea având o consistență foarte dură. După regiunea Wildon, aceste pietre mari tind să fie înlocuite din ce în ce mai mult de pietre mici, iar dincolo de Radkersburg, până la vărsarea în Drava, de nisip. Explicația este simplă: Mur-ul avea deja în acest loc o albie foarte largă, iar presiunea foarte mare se datora cascadelor sale.

Dacă veți merge în Egipt, în regiunea cascadelor, veți constata că în apropierea acestora albia este acoperită de asemenea cu un nisip de culoare roșiatică, iar uneori albicioasă. Motivul este că Nilul coboară într-o pantă regulată și fără obstacole până în Mediterana, în timp ce celelalte fluvii coboară în pante abrupte, cu excepția Dunării, care se varsă în Marea Neagră, a Volgăi, care se varsă în Marea Caspică, și a Amazonului, din America, ce se varsă în Oceanul Atlantic.

A doua observație se referă la inundarea finală a continentului american, care este prevestită în anumite legende obscure ale primilor locuitori ai regiunii. Aceste prevestiri nu se bazează pe nimic real. În perioada lui Noe, zonele joase ale acestui vast continent erau deja scufundate în apă. În timp, ținutul solid s-a ridicat din ce în ce mai mult deasupra apei, dinspre nord către sud, în mare parte datorită erupțiilor vulcanice care au forțat marea să se retragă.

În plus, a mai existat un eveniment natural grandios pe această planetă. În acele timpuri primitive, cea mai mare parte a mărilor se găseau în partea de nord a planetei. O suită neîntreruptă de insule începea de la extremitatea coastei vestice a Africii și se întindea până în regiunea numită astăzi Brazilia, despărțind astfel nordul Oceanului Atlantic de sudul său. Aceste două mări uriașe erau legate între ele prin tot felul de strâmtori, cea mai mare având dimensiunile Mării Roșii.

În perioada în care continentele s-au ridicat la suprafață și fundul oceanelor a suferit mari transformări din cauza activității vulcanice, majoritatea acestor insule au dispărut sub ape. Astfel, Marea Nordului s-a putut revărsa fără opreliști în Marea Sudului prin acest mare pasaj. În emisfera nordică a planetei au apărut astfel noi insule și pământuri locuibile, inclusiv pământul Americii.

În schimb, sudul Africii, care cobora cândva mult mai mult către pol, a ajuns să fie scufundat sub ape. Într-adevăr, relieful submarin începe să se înalțe cu mult înaintea masivului Cap al Bunei Speranțe, provocând mari dificultăți navelor care doresc să treacă prin această regiune pe vreme rea și care sunt nevoite să facă un ocol considerabil pentru a ajunge în partea plată a oceanului de la est. Aici, navigația devine mult mai ușoară.

Acesta a fost potopul Americii și al insulelor din Ocean. Nu are sens să împingem și mai departe în timp cercetările noastre, căci am fi nevoiți să ajungem în perioada creației primordiale și să analizăm teoria migrației mărilor.

Tot ce vă mai pot spune este că: „Domnul Dumnezeu a organizat astfel lucrurile încât timpurile să se schimbe, iar noi, oamenii, să ne schimbăm odată cu ele!”

De aceea, lăsați pământul în pace, căci peste o mie de ani el va fi oricum foarte mult schimbat! – Aici se încheie aceste explicații suplimentare, menite să vă ajute să înțelegeți mai bine lectura Evangheliilor și a cărților lui Moise! Amin.

Author:  1% [ 12.6.2019, 20:34 ]
Post subject:  Cuprins - partea 1a

Casa (Gospodăria) Domnului
Volumul 3
Carte primită prin Cuvântul Interior și transcrisă de Jacob Lorber

Cuprins

Capitolul 1 - Purista, consiliera Domnului, dorește ca rugăciunile oamenilor să îi fie prezentate lui Dumnezeu sub forma unor cereri de sfaturi. Iubirea și grația Tatălui față de copiii Săi.
Capitolul 2 - Domnul intră în coliba Puristei, întrebările celor curioși. Discursul de o înaltă spiritualitate al lui Enoh adresat incredulilor și celor cu spiritul excesiv de critic.
Capitolul 3 - Bărbații sunt deconcertați. Curioșii bârfesc. Sora Aorei este singura care înțelege corect ce se întâmplă.
Capitolul 4 - Mâhnită, Mira discută cu Enoh.
Capitolul 5 - Mira intră în colibă, dar este supusă unui test. Purificarea Mirei și acceptarea ei de către Domnul.
Capitolul 6 - Mira moare, din cauza iubirii sale excesive. Domnul îi dă din nou viață. Iubirea Mirei generează o furtună de foc. Dispariția subită a Domnului. Reapariția Lui și pregătirea pentru festin.
Capitolul 7 - Mira îi invită la masă pe patriarhi, dar într-o manieră nu tocmai curtenitoare. Domnul o invită să fie mai smerită. Noua invitație a Mirei este încununată de succes.
Capitolul 8 - Festinul din coliba Puristei. Discursul Domnului referitor la alianța Sa cu copiii de pe pământ și la comuniunea dintre cer și pământ.
Capitolul 9 - Apariția spiritelor lui Abel, Sehel și Zuriel. Seth conversează cu Sehel, iar Adam cu Abel.
Capitolul 10 - Întrebările Ghemelei referitoare la viața terestră și la cea din lumea de dincolo. Răspunsul spiritului lui Zuriel.
Capitolul 11 - Mulțumirile pline de recunoștință ale Ghemelei. O profeție referitoare la Ghemela și la Pura, precum și la Maria. Pura dispare din privirile celor întrupați.
Capitolul 12 - Adam îi cere cu naivitate Domnului să își retragă cuvintele critice la adresa lor, inclusiv amenințarea cu judecata. Memorabilul răspuns al Domnului.
Capitolul 13 - Adam îi cere iertare Domnului. Discursul extrem de semnificativ al Domnului referitor la ființa umană.
Capitolul 14 - Uranion îl întreabă pe Domnul dacă oamenii îl pot ofensa pe El. Răspunsul afirmativ al Domnului.
Capitolul 15 - Domnul îl cheamă pe Satan în prezența lui Kisehel, a lui Enoh și a lui Lameh. Impertinentele propuneri ale Dragonului și predicția sa referitoare la crucificarea Domnului.
Capitolul 16 - Domnul potolește dorința de răzbunare a lui Kisehel. Satan refuză să răspundă la întrebările Domnului. Pedepsirea și umilirea Dragonului furios de către Kisehel.
Capitolul 17 - Satan își recunoaște minciunile și își mărturisește răutatea.
Capitolul 18 - Așa-zisa pedeapsă eternă a Satanei reprezintă o nouă minciună. Frumusețea în forma ei primordială. Moartea Domnului pe cruce și răgazul acordat Satanei, de dragul libertății ei.
Capitolul 19 - Neliniștea lui Kisehel legată de imensa putere a Satanei. Cuvintele reconfortante ale Domnului. Puterea Satanei este limitată.
Capitolul 20 - Satana îi cere Domnului să îi dăruiască din nou o inimă, ca să îl poată iubi pe Dumnezeu.
Capitolul 21 - Răspunsul Domnului. Acesta explică eforturile pe care le face pentru a o converti pe Satana.
Capitolul 22 - Acuzațiile egoiste și impertinente ale Satanei. Tristețea Domnului în fața încăpățânării și neascultării sale.
Capitolul 23 - Dorința Satanei de a fi transformată în bărbat este îndeplinită. Satana se dovedește însă incorigibilă. Femeia plină de puritate, care seamănă cu soarele. Satana dispare.
Capitolul 24 - O analogie a naturii interioare a Satanei, a lui Adam, a Evei și a lui Cam. Fragmentarea și slăbirea Satanei.
Capitolul 25 - Lameh întreabă cum este posibil ca Satana, deși a fost creată de Dumnezeu, să fie atât de rea. Domnul îi răspunde printr-o parabolă.
Capitolul 26 - Kisehel își face o imagine deformată referitoare la cuplul alcătuit din Satana și Dumnezeu. Explicațiile Domnului îi clarifică nelămuririle.
Capitolul 27 - Limitarea cunoștințelor umane dorită de Dumnezeu. Explicațiile Domnului referitoare la aspectul masculin și la cel feminin la nivelul Divinității și la nivelul omului. Crearea lui Lucifer.
Capitolul 28 - Iubirea pură și actele născute din iubire reprezintă cea mai nobilă dintre toate poruncile. Pericolele orașelor și ale femeilor din ținuturile de jos.
Capitolul 29 - Întrebarea lui Muthael referitoare la spiritul de contradicție specific femeilor. Răspunsul Domnului cu privire la natura bărbatului și la cea a femeii.
Capitolul 30 - Părinții patriarhi sunt deconcertați de răspunsul Domnului. Noile declarații ale Domnului referitoare la ființa polarizată a bărbatului și a femeii.
Capitolul 31 - Kenan cere lămuriri în legătură cu viziunea sa. Sfatul înțelept al Domnului. Dispariția Sa subită.
Capitolul 32 - Șireata strategie a lui Satan de a-i seduce pe bărbați cu ajutorul frumuseții femeilor. Vocea de sus. Trimișii lui Horadal la Adam și la Enoh.
Capitolul 33 - Cuvintele lui Enoh adresate lui Hored, Lameh, Naamei, Adei și Zillei, lui Jubal și Jabal Plecarea către Hanoch sub conducerea lui Enoh.
Capitolul 34 - Sosirea lui Enoh și a tovarășilor săi în vecinătatea orașului. Lameh admiră realizările locuitorilor din Hanoh. Sfatul înțelept al lui Enoh.
Capitolul 35 - Întâlnirea lui Enoh cu regele Lameh. Pericolul venerării unei ființe umane.
Capitolul 36 - Lameh aleargă către familia sa, însoțit de Enoh. Tripla semnificație a comportamentului lui Enoh. O profeție autentică referitoare la eliberarea oamenilor.
Capitolul 37 - Revărsarea de bucurie și recunoștința exuberantă a regelui Lameh. Enoh îl avertizează să nu facă promisiuni pripite.
Capitolul 38 - Bucuria revederii dintre regele Lameh și familia sa. Marea recunoștință a lui Lameh față de Domnul. Enoh și patriarhul Lameh (cel de pe înălțimile sacre) discută despre sacrificiul exemplar făcut de Lameh și de familia sa.
Capitolul 39 - Sosirea la Hanoh. Venerarea locurilor sacre este admisă provizoriu. Recepția la palat.
Capitolul 40 - Primirea oaspeților la curtea regală. Pregătirea pentru festin. Lameh poruncește ca toate armele să fie transformate în ustensile utile. Iubirea - arma primordială și sacră a Domnului.
Capitolul 41 - Conversația dintre Enoh și fiul său pe tema ordinii juste și a dezastruoasei ierarhii umane.
Capitolul 42 - O a doua masă este aranjată în sala tronului. Marele festin al bucuriei. Discursul necunoscutului așezat la a doua masă.
Capitolul 43 - Uimirea regelui Lameh la ascultarea discursului oaspetelui necunoscut. Cele două tipuri de hrană ale ființei umane și dubla natură a acesteia.
Capitolul 44 - Sațietatea corpului, a sufletului și a spiritului. Plictiseala este foamea sufletului, iar aviditatea de a se instrui cea a spiritului.
Capitolul 45 - Întrebările spiritelor critice, incapabile de înțelegere. Răspunsul înțelept al Oratorului referitor la Cuvântul viu.
Capitolul 46 - Discursul înțeleptului Orator pe tema limbajului interior al spiritului, prin comparație cu limbajul exterior al buzelor.
Capitolul 47 - Credința forțată. Credința devenită liberă și vie prin intermediul iubirii față de Dumnezeu.
Capitolul 48 - Umilirea spiritului critic, căruia îi lipsește sinceritatea și care nu iubește decât spectacolul lumii exterioare. Tendința omului de a minți cu ajutorul cuvintelor sale.
Capitolul 49 - Dialogul dintre regele Lameh și Enoh pe tema înțeleptului Orator și a inaugurării templului. Conformitatea interioară a templului. Regele Lameh îl invită pe Orator la ceremonia de inaugurare.
Capitolul 50 - Discursul înțeleptului pe tema semnificației consacrării templului. Toți cei prezenți sunt invitați să ia parte la eveniment.
Capitolul 51 - Enoh și regele Lameh discută despre adevăr. Supunerea unei inimi armonioase. Poporul se îndreaptă către templu.
Capitolul 52 - Îmbulzeala de pe munte. Tulburarea lui Lameh, văzând ca soarele se apropie de asfințit Discursul înțeleptului referitor la adevărata consacrare a templului.
Capitolul 53 - Consacrarea vie a templului prin iubirea arzătoare a regelui Lameh față de frații și de surorile sale. Deasupra templului apare o inimă luminoasă.
Capitolul 54 - Confesiunea smerită a regelui Lameh și reținerea sa înainte de a intra în templu. Discursul înțeleptului pe tema cuvântului Domnului și al spiritului divin din interiorul omului. Intrarea în templul consacrat.
Capitolul 55 - Semnificația simbolică a semnelor care au apărut în timpul ceremoniei de consacrare. Sărăcia este pe placul lui Dumnezeu. Puternicul presentiment al lui Lameh.
Capitolul 56 - Interpretarea inexactă a lui Lameh referitoare la inima situată deasupra templului. Rectificarea Domnului. Cum și unde trebuie căutat Dumnezeu.
Capitolul 57 - Lameh își recunoaște nebunia și îl descoperă pe Domnul în persoana Oratorului. Discursul Domnului pe tema naturii spiritului divin din interiorul ființei umane.
Capitolul 58 - Motivul pentru care Domnul se manifestă atât de rar în fața oamenilor. Tentativa nereușită a lui Lameh de a ridica de la sol oamenii prăbușiți în fața apariției miraculoase. Descoperirea că este singur îi provoacă o mare tristețe.
Capitolul 59 - Observațiile lui Lameh făcute în zorii zilei, în solitudinea sa. Tristețea sa și pierderea încrederii în Dumnezeu.
Capitolul 60 - Teribila viziune a regelui Lameh și sfârșitul coșmarului său. Lameh cel venit din înălțimile sacre îi revelează semnificația acestuia.
Capitolul 61 - Cei doi Lameh sunt întâmpinați cu iubire de Domnul. Explicarea evenimentelor trăite de Lameh în vis. Ordinea și ierarhia Tatălui ceresc.
Capitolul 62 - Ordinea construcției interioare a pământului în funcție de polaritate și ordinea corpurilor organice: simboluri ale ordinii create de Domnul.
Capitolul 63 - Despre poligamie. Ordinea matrimonială și cea a procreației.
Capitolul 64 - Dorința bărbatului de a poseda cât mai multe femei frumoase. Sentimentele bărbatului nu ajung la maturitate decât prin iubirea acestuia față de Domnul.
Capitolul 65 - Parabola picăturii de vin. Procesul dezvoltării sufletului.
Capitolul 66 - Uimirea lui Lameh în fața înțelepciunii Domnului. Grația este asociată întotdeauna cu umilirea înțelepciunii umane.
Capitolul 67 - Originea și natura răului.
Capitolul 68 - Lameh rămâne fără glas în fața sfințeniei lui Dumnezeu. Limitele atotputerii divine. Puntea creată deasupra prăpăstiei ce îl separă pe Dumnezeu de om.
Capitolul 69 - Viața creaturii ca parte integrantă din Viața lui Dumnezeu. Ființa umană - un gând divin fixat Misterul libertății umane.
Capitolul 70 - Lameh se simte stânjenit în fața acestei întrebări care i se pare insolubilă. Mărturisirea nebuniei sale. Adevărata înțelepciune este umilința.
Capitolul 71 - Viziunea spirituală a lui Lameh referitoare la crearea gândurilor în interiorul ființei umane și la raporturile acestora cu originea divină a omului.
Capitolul 72 - Predispoziția corpului de a simți durerea. Durerea - o binefăcătoare și o protectoare a vieții. Cum poate trăi omul fără durere.
Capitolul 73 - Zuriel îi demonstrează lui Lameh că și spiritele cele mai pure sunt capabile să resimtă durerea.
Capitolul 74 - Despre natura vieții. Cauzele predispoziției pentru durere și ale celei pentru fericire.
Capitolul 75 - Discursul lui Enoh referitor la viața spiritului și la lupta inevitabilă a acestuia cu forțele supuse dualității.
Capitolul 76 - Cele trei aspecte ce caracterizează condiția vieții sunt: domeniul natural, cel spiritual și cel divin. Raporturile acestora cu ființa umană. Misterul suprem este insondabil.
Capitolul 77 - Hirotonisirea regelui Lameh ca mare preot al templului de pe munte. Promisiunea reconfortantă a Domnului cu privire la prezența Lui constantă.
Capitolul 78 - Discursul lui Lameh adresat oamenilor din jurul templului. Aparițiile vizibile ale lui Dumnezeu.
Capitolul 79 - Enoh și cei doi Lameh sunt numiți ghizi principali ai poporului.
Capitolul 80 - Transfigurarea Domnului în fața poporului, care se închină cu teamă și cu venerație în fața Lui. Cuvintele eterne adresate de Domnul poporului care L-a recunoscut. Domnul dispare.
Capitolul 81 - Monumentul celor șapte pietre albe din interiorul templului. Originea mitului pietrei filozofale, întoarcerea în oraș.
Capitolul 82 - Trimiterea mesagerilor. Ordinea exemplară și divină a statului și orașului Hanoh. Enoh și Lameh se întorc pe înălțimile sacre.
Capitolul 83 - Marea de flăcări din peștera aflată pe drumul către înălțimile sacre.
Capitolul 84 - Enoh distruge peștera Dragonului și își liniștește tovarășii de drum.
Capitolul 85 - Apariția lui Satan în forma lui teribilă. Enoh îl somează să își arate adevăratele intenții.
Capitolul 86 - Vicleanul Satan interpretează pe dos, cu bună știință, profețiile Domnului.
Capitolul 87 - Răspunsul plin de forță al lui Enoh și înlănțuirea lui Satan în centrul pământului.
Capitolul 88 - Lameh întreabă cum poate fi ținut un spirit prizonier în materie.
Capitolul 89 - Călătorii ajung pe înălțimile sacre și sunt întâmpinați de Adam.
Capitolul 90 - Luarea mesei în coliba lui Adam. Discursul plin de smerenie și de venerație al regelui Lameh. Răspunsul corect al lui Adam.
Capitolul 91 - Relatarea lui Adam referitoare la cererea în căsătorie a Puristei de către Muthael. Răspunsul corect al lui Enoh.
Capitolul 92 - Urcușul pe culme. Văzând splendoarea acestui pământ, regele Lameh îl preamărește pe Domnul.
Capitolul 93 - Întoarcerea acasă. Cina binecuvântată din coliba lui Adam. Adam și Enoh discută despre sărbătoarea Sabatului.
Capitolul 94 - Vizita la grota lui Adam. Uimirea lui Lameh, care preamărește iubirea Domnului.
Capitolul 95 - Enoh vorbește cu înțelepciune despre iubirea trupească și despre iubirea lumii.
Capitolul 96 - Mica procesiune ajunge la coliba Puristei. Lameh se minunează de frumusețea gazdei sale.
Capitolul 97 - În coliba Domnului. Purista se plânge de avansurile amoroase ale lui Muthael. Răspunsul înțelept al lui Enoh.
Capitolul 98 - Enoh îl vindecă pe Muthael de depresia lui amoroasă.
Capitolul 99 - Uimirea lui Adam în fața transformării lui Muthael. Sfiala Puristei. Discursul lui Muthael. Purista se călește și își cere iertare.
Capitolul 100 - Discursul plin de înțelepciune și de virilitate adresat de Muthael Puristei.
Capitolul 101 - Disprețul lui Muthael față de oaspeții veniți de la șes și întrebarea sa dură adresată regelui Lameh. Răspunsul lui Lameh.
Capitolul 102 - Rușinat, Muthael vrea să se retragă. Enoh îl împiedică. Discursul lui Enoh referitor la natura femeilor.
Capitolul 103 - Muthael conversează cu Lameh. Cuvintele pline de înțelepciune ale acestuia din urmă. Despre adevărata natură a ofensei împăcat cu Lameh, Muthael îi cere sfatul.
Capitolul 104 - Refuzul lui Lameh, care îl sfătuiește pe Muthael să se adreseze direct Domnului. Diferența dintre cuvântul divin și cel uman.
Capitolul 105 - Monologul și așteptarea lui Muthael. Adam își face griji. Enoh îl liniștește.
Capitolul 106 - Uranion găzduiește micul grup. Purista este chemată să urce pe o culme, acolo unde se afla Muthael. Curiozitatea lui Adam și teama salutară.
Capitolul 107 - Discursul lui Enoh referitor la cele două tipuri de realități. Semnificația viziunii lui Adam.
Capitolul 108 - Cântecul lui Kenan referitor la natura vieții. Critica dură a lui Adam. Cuvintele împăciuitoare ale lui Enoh.
Capitolul 109 - Plângerea lui Adam, care se simte ofensat, și intenția sa lipsită de măsură de a se retrage din mijlocul tovarășilor săi.
Capitolul 110 - Discursul împăciuitor al lui Lameh despre forța obișnuinței și despre binecuvântarea șocurilor spirituale. Scopul slăbiciunilor noastre.
Capitolul 111 - Trista profeție a lui Enoh și acuzația sa, deopotrivă blândă și serioasă, adresată lui Adam. Tentativa lui Adam de a se dezvinovăți eșuează.
Capitolul 112 - Odihna nocturnă a lui Adam și a Evei este tulburată. Eva pune stavilă curiozității arzătoare a lui Adam.
Capitolul 113 - Adam și Eva se ridică din pat. Muthael și soția lui Purista sunt însoțiți de oaspeții celești. Cuvintele pline de profunzime ale Domnului adresate lui Adam.
Capitolul 114 - Discursul de adio al Domnului. Regele Lameh se întoarce la Hanoh. Adevărata epocă de aur.
Capitolul 115 - Prima Biserică și decăderea umanității. Discursul de adio al lui Adam. Testamentul și moartea acestuia.
Capitolul 116 - Durerea provocată de moartea lui Adam. Eva se bucură de un respect din ce în ce mai mare din partea copiilor ei. Moartea Evei.
Capitolul 117 - Ascetismul practicat de copiii din munții sacri. Moartea lui Seth și nașterea lui Noe. Enoh și Lameh discută despre moartea trupească. Tristețea lui Enoh, care este luat la cer de Domnul.
Capitolul 118 - Lameh din înălțimile sacre îl caută pe Enoh. Cuvintele Domnului adresate lui Lameh, care îl ajută pe acesta să înțeleagă. Discursul smintit și plin de amărăciune al lui Lameh.
Capitolul 119 - Copiii înălțimilor sacre refuză să mai procreeze. Avertismentul Domnului adresat lui Lameh, care îi răspunde prin reproșuri.
Capitolul 120 - Mustrarea gravă a Domnului adresată lui Lameh. Spiritul lui Enoh și cel al lui Adam depun mărturie asupra Vieții eterne.
Capitolul 121 - Contactul lui Lameh cu spiritele ajunse în lumea de dincolo continua. Lameh se întoarce la 180 de grade și se călește. Discursul plin de iubire al Tatălui referitor la pedeapsă. Lameh este numit înlocuitorul lui Enoh.
Capitolul 122 - Legământul lui Lameh de a restabili străvechea ordine divină. Avertizarea Domnului cu privire la prezența Șarpelui în trupul femeilor. Domnul și preafericiții dispar. Adunarea bătrânilor.
Capitolul 123 - Mesajul lui Lameh adresat popoarelor nu are succes decât pe jumătate. Mânia lui și cuvintele de consolare ale Domnului.
Capitolul 124 - Discursul Domnului referitor la natura celor credincioși și a celor necredincioși. Incorigibilitatea celor însetați de distracții.
Capitolul 125 - Dialogul dintre Lameh și Metuselah. Cine iubește mai mult lumea decât pe Dumnezeu nu este demn de Acesta.
Capitolul 126 - Decăderea morală și spirituală a copiilor de pe înălțimile sacre. Ultimele dorințe și moartea regelui Lameh. Tubal-Cain devine succesorul tatălui său.
Capitolul 127 - Apariția militarismului pe pământ. Stingerea liniei genealogice a lui Lameh odată cu moartea lui Tubal-Cain. Uraniel devine rege al Hanohului.
Capitolul 128 - Hanoheenii le idolatrizează pe cele două fiice extrem de frumoase ale defunctului Tubal-Cain. Uraniel este indecis. Refuzul Domnului. Uraniel se căsătorește cu cele două fiice.
Capitolul 129 - Începutul bigamiei în Hanoh. Crearea unui stabiliment destinat înfrumusețării femeilor. Apariția comerțului cu oameni și a distincțiilor între clase.
Capitolul 130 - Alte precizări cu privire la casele de înfrumusețare a femeilor. Începutul traficului cu femei.
Capitolul 131 - Purificarea munților sacri. Discursul lui Lameh adresat celor zece mii de femei care se pregăteau să coboare la șes. Tristețea lui Lameh și a lui Muthael. Cuvintele de consolare ale lui Noe.
Capitolul 132 - Sosirea celor zece mii de femei la șes. Politica comerțului cu ființe umane este încununată de succes.
Capitolul 133 - Consecințele încrucișării dintre femeile venite din munți și hanoheeni. Inventarea sticlei și a monedei bătute. Construirea unui zid de apărare în jurul orașului.
Capitolul 134 - Consiliul de război și stratagema puternicelor popoare învecinate cu Hanohul. Cucerirea celor zece provincii ale Hanohului. Hanoheenii se pregătesc de apărare.
Capitolul 135 - Apărarea hanoheenilor. Discursul viclean al liderului învingătorilor. Negocierile de pace ale regelui Uraniel. Instaurarea unei piețe a fructelor în afara Hanohului. Consiliul celor o mie.
Capitolul 136 - Constituția impusă regelui.
Capitolul 137 - Dominația noii aristocrații în Asia. Apariția coloniilor și a principatelor. Prinții regenți și preoții. Moartea regelui Uraniel.
Capitolul 138 - Educația primită de cei șapte copii ai lui Uraniel. Discursul Domnului adresat lui Uraniel. Hanohul și popoarele sale sunt oprimate de cei o mie de sfetnici. Cei doi fii ai regelui devin misionari. Moartea lui Uraniel.
Capitolul 139 - Părinții patriarhi țin sfat cu scopul de a salva ținuturile de la șes.
Capitolul 140 - Cei doi misionari se angajează ca zidari. Ei avansează treptat, ajungând la funcția de consilieri ai celor o mie.
Capitolul 141 - Discursul celor doi mesageri în fața consiliului reunit.
Capitolul 142 - Planul de salvare al mesagerilor și punerea lui în aplicare.
Capitolul 143 - Alte propuneri de reformă ale mesagerilor. Cererea lor de a redeschide templele și de a reinstaura cultul lui Dumnezeu. Cearta din consiliul celor o mie.
Capitolul 144 - Cei doi sfetnici înțelepți sunt consultați din nou. Proiectul de reformă adoptat de consiliu este orientat către lumea exterioară. Cei doi mesageri se întorc în munți.
Capitolul 145 - Întoarcerea mesagerilor. Ei povestesc ce li s-a întâmplat. Rugăciunea adresată de Lameh Domnului, care trimite zece mesageri către ținuturile de câmpie.
Capitolul 146 - Indicații referitoare la perioadele menționate în textele spirituale. Primirea mesagerilor la Hanoh.
Capitolul 147 - Impecabila organizare polițienească a statului Hanoh. Armata o ia la fugă în fața celor zece mesageri.
Capitolul 148 - Discuția dintre mesageri și hangiu. Cei zece se îndreaptă către palatul de aur. Al treilea miracol: incendierea zidurilor de apărare.
Capitolul 149 - Directivele Domnului înainte de intrarea mesagerilor în palat. Discursul celor zece adresat celor o mie de consilieri.
Capitolul 150 - Discursul unuia din cei o mie de consilieri adresat celor zece mesageri și răspunsul celor din urmă.
Capitolul 151 - Cei o mie de seniori se consultă în secret. Obiecția celor zece. Ultimatumul lor și plecarea din palat. Tulburarea seniorilor.
Capitolul 152 - Consiliul deliberează. Discursul avizat al unuia dintre consilieri și propunerea sa de emigrare. Discordia din sânul consiliului celor o mie.
Capitolul 153 - 650 de consilieri emigrează în Egiptul Superior.
Capitolul 154 - Consilierii care au rămas continuă să delibereze. Încă 250 dintre ei emigrează.
Capitolul 155 - Domnul le vorbește celor zece mesageri, care le adresează un ultimatum celor o sută de consilieri rămași. Aceștia se simt încolțiți.
Capitolul 156 - Excelentul discurs și spiritul de sacrificiu al unuia dintre consilierii rămași. Deschiderea templelor.
Capitolul 157 - Activitatea spirituală a curajosului consilier este încununată de succes.
Capitolul 158 - Norul de foc de deasupra cupolei templului. Demnul discurs al lui Ohlad. Cei zece i se adresează acestuia.
Capitolul 159 - Ohlad este testat prin proba focului.
Capitolul 160 - Unul dintre cei zece consilieri îl instruiește pe Ohlad.
Capitolul 161 - Umilința justă a lui Ohlad. Evanghelia smereniei perfecte.
Capitolul 162 - Cuvintele lui Ohlad. Fenomenele care însoțesc deschiderea templului.
Capitolul 163 - Domnul îl numește pe Ohlad rege. Apariția Domnului sub forma înfățișării lui Ohlad.
Capitolul 164 - Întrebarea corectă adresată de Ohlad Domnului. Răspunsul Tatălui prea sfânt.
Capitolul 165 - Ohlad este uns rege. Cei zece mesageri sunt numiți miniștrii săi.
Capitolul 166 - Furtuna de foc și cutremurul de pământ. Teama sacră a poporului. Domnul își face cunoscută identitatea în fața populației.
Capitolul 167 - Discursul adresat de Tatăl preasfânt copiilor Săi Iubirea și răbdarea Tată lui față de oameni Relațiile dintre popor și rege.
Capitolul 168 - Discursul Domnului adresat Iul Ohlad. Scopul templului exterior. Domnul dispare.
Capitolul 169 - Regele Ohlad se întâlnește cu consilierii din Hanoh. Discursul impertinent al unuia dintre aceștia și răspunsul ferm al Iul Ohlad.
Capitolul 170 - Replica purtătorului de cuvânt al consilierilor în ceea ce privește noile legi Legile Iul Ohlad sunt contestate. Înțeleptul răspuns al regelui Umilința - apogeul libertății umane.
Capitolul 171 - Răspunsul corect al purtătorului de cuvânt al consilierilor.
Capitolul 172 - Ohlad deliberează cu miniștrii săi Discursul încununat de succes al primului ministru adresat consilierilor.
Capitolul 173 - Diferența dintre legile moarte și cele divine. Discursul adresat de Ohlad consilierilor.
Capitolul 174 - Răspunsul purtătorului de cuvânt al consilierilor șl obiecțiile aduse de el, bazate pe rațiune.
Capitolul 175 - Stânjeneala Iul Ohlad și sfatul miniștrilor săi întreruperea dezbaterii.
Capitolul 176 - Cei 99 de consilieri își recunosc greșeala. Simplitatea Cuvântului Divin este piatra de care se împiedică eroul rațiunii. Recent convertitul Danel devine frate bun cu Ohlad.
Capitolul 177 - Danel își convinge tovarășii să rămână. Opoziția lui Midehal, regele fictiv. Umilirea și convertirea lui.
Capitolul 178 - Discursul fratern adresat de Ohlad lui Danei. Cei 110 oameni adunați ajung la o concluzie unanima.
Capitolul 179 - Cei 110 se duc la templu. Marea de foc și cuvintele de liniștire ale lui Ohlad.
Capitolul 180 - Ohlad în fața altarului, aproape de Domnul.
Capitolul 181 - Cererea absurdă a lui Ohlad. Un sfat important al Domnului: „Acolo unde mai mulți oameni se reunesc în numele Meu, Eu Mă aflu în mijlocul lor".
Capitolul 182 - Ohlad le transmite consilierilor voința Domnului. Danel se minunează de aparenta meschinărie a lui Dumnezeu.
Capitolul 183 - Femeile îl chestionează pe Danel. Minunatul răspuns al lui Danel referi tor la întrunirile mondene și la influența lor nefastă asupra ființelor umane.
Capitolul 184 - Ohlad îl laudă pe Danel pentru excelentul lui discurs și îl invită să îi mulțumească Domnului.
Capitolul 185 - Cuvintele adresate de Domnul lui Ohlad și Danel pe tema venerării juste a lui Dumnezeu. Ohlad și Danel sunt descendenții lui Kisehel. Domnul invită toate popoarele să se căiască.
Capitolul 186 - Binecuvântarea celor 98 de mesageri. Lamentările femeilor și cuvintele de consolare ale unuia din cei zece miniștri.
Capitolul 187 - Cei trei ani de misionariat ai mesagerilor divini. Marele arc de triumfal recunoștinței. Mustrările Domnului.
Capitolul 188 - Noul templu situat deasupra arcului de triumf. Începutul păgânismului. Divergențele de opinie născute din egoism.
Capitolul 189 - Menținerea ordinii în Hanoh până la moartea lui Ohlad și a miniștrilor săi. Fiul lui Ohlad devine rege și începe să cârtească împotriva Domnului.
Capitolul 190 - Kinkar, fiul lui Dronel, preia guvernarea regatului. Discursul de abdicare al lui Dronel, adresat Domnului. Răspunsul Domnului. Falsul legământ al lui Kinkar. Pericolele naturalismului.
Capitolul 191 - Regele Kinkar adună legile divine în doua cărți. Dronel își omagiază fiul pentru acest gest.
Capitolul 192 - Cartea legii a lui Kinkar este plasată pe altarul templului. Kinkar - „demnitarul lui Dumnezeu” pe pământ. Decadența spirituală a orașului Hanoh.
Capitolul 193 - Înțelepciunea învățată de Kinkar. Înflorirea invențiilor și artelor. Orbirea și cultura blestemată a hanohienilor.
Capitolul 194 - Bogăția uriașă acumulată de orașul Hanoh și consecințele ei. Moartea lui Kinkar. Fiul lui, Japell, îi succede la tron. Legile și politica noului rege.
Capitolul 195 - Școlile și teatrele publice din Hanoh. Sistemul de spionaj al lui Japell. Susținerea săracilor prin intermediul politicii. Iubirea și politica - doi poli perfect opuși.
Capitolul 196 - Politica de cucerire a lui Japell, a miniștrilor și a preoților acestuia. Victoria obținută prin viclenie a preoților. Noe și apropiații lui i-au rămas credincioși Domnului. Japell îi recompensează pe preoți. Instaurarea sistemului de caste.
Capitolul 197 - Politica de putere a preoților. Oprimarea sclavilor. Instaurarea Inchiziției. Hanohul - infernul umanității.
Capitolul 198 - Rezistența opusă de preoți în fața numirii noului rege. Moartea lui Japell. Natura politicii. Noul rege de fațadă.
Capitolul 199 - „Munca" noului rege. Tratamentul inuman aplicat străinilor sărmani veniți la Hanoh.
Capitolul 200 - Cercetarea raselor în Hanoh. Noe și caravana de tâlhari. Ajutorul Domnului și anunțarea marii judecăți.
Capitolul 201 - Întoarcerea la Hanoh a celor zece mesageri și vicleana lor relatare.
Capitolul 202 - Continuarea discuției dintre preoți și exploratori. În final, aceștia din urmă sunt ridicați la rangul de preoți.
Capitolul 203 - Cei zece se sfătuiesc în taină și decid să profite de situație în avantajul lor, prin înșelătorie.
Capitolul 204 - Cei zece exploratori în fața consiliului celor 5000 de preoți Ei sunt supuși probei focului.
Capitolul 205 - Dezbaterea cu preoții plini de viclenie. Subtilitate contra șiretenie.
Capitolul 206 - Rezistența exploratorilor în fața preoților.
Capitolul 207 - Exploratorii sunt suspectați de marii preoți. Răspunsul abil al celor zece.
Capitolul 208 - Marii preoți dau curs sfaturilor celor zece.
Capitolul 209 - Dificultățile preoților de a răscumpăra sclavii. Reușita planului viclenilor mesageri.
Capitolul 210 - Perplexitatea marilor preoți Sfatul celor zece exploratori.
Capitolul 211 - Convocarea proprietarilor de sclavi și exigențele lor exorbitante.
Capitolul 212 - Marii preoți îi chestionează pe cei zece exploratori. Contractul cu negustorii de sclavi.
Capitolul 213 - Livrarea sclavilor și întreținerea lor.
Capitolul 214 - Înarmarea, formarea și instruirea sclavilor.
Capitolul 215 - Vicleșugul folosit de cei zece șefi ai armatei pentru a se debarasa de spionii marilor preoți.
Capitolul 216 - Instructorii sunt concediați. Cearta dintre cei zece șefi de armată și marii preoți. Exodul imensei armate pe 200.000 de cămile și 800.000 de măgari.
Capitolul 217 - Camparea armatei la nord de Hanoh. Frumoasa vale ocupată de armată. Dezvăluirea adevăratului proiect al celor zece.
Capitolul 218 - Descoperirea aurului și creșterea bunăstării coloniei. Îndrăznețul plan al celor zece șefi de armată împotriva Hanohului.
Capitolul 219 - Trimișii lui Noe propovăduiesc penitența printre locuitorii ținuturilor înalte și printre hanoheeni Succesul și abilitatea lor.
Capitolul 220 - Deliberările lipsite de eficiență ale marilor preoți pe tema atacării locuitorilor din munți.
Capitolul 221 - Noua adunare a marelui consiliu al preoților de rang înalt și de rang inferior. Proiectele de răzbunare ale viclenilor preoți de rang inferior.
Capitolul 222 - Primul demers politic și diplomatic în scopul cuceririi celor din munți.
Capitolul 223 - Trimișii Hanohului sunt primiți în audiență de cei zece lideri din munți. Eșecul delegației și întoarcerea ei la Hanoh, fără liderul său.
Capitolul 224 - Relatarea celor 30 de mesageri în fața clerului din Hanoh.
Capitolul 225 - Decăderea provinciilor din Hanoh. Crearea unei armate alcătuite din cinci milioane de soldați. Trimiterea ei împotriva muntenilor și înfrângerea ei.
Capitolul 226 - Relatarea înfrângerii marilor preoți între aceștia apare o ruptură. Trădarea armatei trimise în provincii.
Capitolul 227 - Consiliul de război al șefilor de armată ai muntenilor își propune să atace Hanohul. Excelentul discurs al trimisului Domnului. Hanohul trimite o mie de spioni în munți.
Capitolul 228 - Noile deliberări și planuri de atac ale mai marilor din Hanoh. O nouă delegație este trimisă pe platou. Libera supunere a hanoheenilor în fața muntenilor.
Capitolul 229 - Locuitorii din vale țin sfat. Gurat este numit rege al Hanohului. Dependența Hanohului de munteni.
Capitolul 230 - Semnarea „Documentelor sacre”. Obiecția lui Gurat și refuzul sau. Raporturile politice și morale stabilite între Hanoh și ținutul de sus. Plecarea regelui Gurat către Hanoh.
Capitolul 231 - Gurat este primit la Hanoh. Legile bune date de ei. Partidul marilor preoți rebeli se potolește.
Capitolul 232 - Negocierea încununata de succes a preotului din clerul inferior cu regele Gurat.
Capitolul 233 - Amăgirea marilor preoți rebeli de către prietenul regelui.
Capitolul 234 - Relatarea noului consilier regal și satisfacția regelui Gurat, care îl numește șef al marilor preoți.
Capitolul 235 - Șeful suprem al marilor preoți se întoarce la colegii săi. Atacul ratat al rebelilor. Numirea tuturor preoților de rang inferior în funcția de mari preoți.
Capitolul 236 - Generalul-șef intră în castelul regelui de fațada. Supunerea sângeroasa a marelui cler. Regele de fațadă este detronat.
Capitolul 237 - Interogarea celor 30 de preoți aparținând înaltului cler de către general și grațierea lor.
Capitolul 238 - Negocierile dintre general și regele detronat, care pronunță un discurs cât se poate de stupid. Izgonirea forțată a regelui de fațadă. Predarea palatului său în mâinile regelui Gurat.
Capitolul 239 - Gurat inspectează noile reședințe ale preoților. Întâlnirea regelui cu preoții. Excelentul discurs de avertizare al foștilor mari preoți.
Capitolul 240 - Politica spirituală a șefului suprem al marilor preoți și discursul adresat de el în fața consiliului clerului.
Capitolul 241 - Separarea de ținutul muntos prin izolarea cărărilor. Construirea noilor temple păgâne.
Capitolul 242 - Descrierea noilor temple consacrate idolilor. Templul boilor.
Capitolul 243 - Templul soarelui.
Capitolul 244 - Templul consacrat vântului.
Capitolul 245 - Templul consacrat zeului apelor.
Capitolul 246 - Templul focului.
Capitolul 247 - Templul iubirii și grădina sa.
Capitolul 248 - Templul consacrat metalului (sau templul zeului bronzului).
Capitolul 249 - Alte temple din Hanoh și din împrejurimi. Scutirea populației hanoheene de impozite. Locuitorii de pe platoul montan caută o ieșire către ținuturile de la șes. Vestigiile activității lui Gurat din Tibet. Noe trimite un nou mesageri la cei zece prinți.
Capitolul 250 - Mesajul trimisului lui Noe adresat muntenilor. Anunțul judecății. Domnul îi poruncește lui Noe să își construiască o arcă. Răgazul de 20 de ani.
Capitolul 251 - Stupefacția celor zece prinți. Mesagerul le oferă o alternativă. Concluzia nedemnă a consiliului convocat de prinți.
Capitolul 252 - Mesagerul lui Noe în fața șefului suprem al marilor preoți din Hanoh. Domnia rațiunii.
Capitolul 253 - Mesagerul lui Noe în fața regelui Gurat. Regele reușește să-l seducă să rămână în Hanoh. Dorința mesagerului de a-și vedea sora.
Capitolul 254 - Planul viclean al criminalului angajat să o captureze pe sora lui Waltar. Agla își caută fratele.
Capitolul 255 - Gurat o cere în căsătorie pe Agla. Aceasta sondează iubirea fratelui ei. Waltar este înșelat.
Capitolul 256 - Gurat și Waltar în grădina templului iubirii. Cele șapte zeițe ale frumuseții devin soțiile lui Waltar.
Capitolul 257 - Despotismul Aglei în calitatea ei de regină a Hanohului. Răzbunarea ei împotriva lui Waltar, care fuge, dar este ucis.
Capitolul 258 - Recompensa zbirilor. Asasinarea soțiilor lui Waltar. Regelui i se face frică.
Capitolul 259 - Cele 21 de femei înjunghiate sunt expuse în templul iubirii. Șocul gărzii șefului marilor preoți în fața cruzimii reginei.
Capitolul 260 - Îmbălsămarea corpurilor, care sunt expuse în sicrie de sticlă. Proiectul reginei de a le asasina pe toate zeițele din templu, care reușesc să fugă.
Capitolul 261 - Furia reginei Liniștirea ei de către șiretul Drohuit.
Capitolul 262 - Căpitanul Drohuit este primit de rege. Vicleanul sfat al lui Drohuit este acceptat de Gurat și de Agla.
Capitolul 263 - Intrigile infernale continuă. Drohuit este primit de Fungar-Hellan. Generalul este prins în capcană.
Capitolul 264 - Primirea călduroasă pe care i-o face regele generalului Gurat. Fungar Hellan și Drohuit sunt primiți de regină. Declarația de iubire a Aglei adresată generalului este încununată de succes.
Capitolul 265 - Gurat și Drohuit intră în jocul murdar al Aglei Discursul ipocrit al reginei.
Capitolul 266 - Discursul magistral, dar mincinos, al Aglei, pentru a-și justifica acțiunile pline de cruzime.
Capitolul 267 - Fungar-Hellan îl chestionează pe Drohuit. Răspunsul avizat al căpitanului.
Capitolul 268 - Fungar-Hellan în grădina templului zeițelor. Afirmațiile Aglei și ale lui Drohuit sunt testate. Generalul o suspectează pe Agla. Frumusețea Aglei are câștig de cauză.
Capitolul 269 - Drohuit și Gurat le povestesc concubinelor lor ce s-a întâmplat. Fuga ratată. Reconcilierea.
Capitolul 270 - Discursul ipocrit al lui Drohuit. Satanica Agla cade în capcana întinsă de acesta. Recompensa generalului și a lui Drohuit sunt cele două surori ale Aglei.
Capitolul 271 - Întâlnirea caravanei trimisă de Agla cu păstorii lui Mahal, tatăl reginei.
Capitolul 272 - Ritualul devoțional matinal al păstorilor. Cuvintele Celui Preaînalt care le sunt adresate. Caravana se întâlnește cu Mahal și cu fiicele sale.
Capitolul 273 - Mahal și caravana care îl însoțește ajung la templul iubirii. Marea recepție de la palatul regal.
Capitolul 274 - Hainele indestructibile ale lui Mahal. Încăpățânarea sa de a nu renunța la ele.
Capitolul 275 - Mahal și familia lui la masa regală. Mahal întreabă unde este Waltar. Răspunsul evaziv al Aglei. Mahal se îmbracă cu hainele regale.
Capitolul 276 - Fungar-Hellan le cere de soții pe ambele surori. Generalul face un schimb cu Drohuit, care devine rege și o obține pe Agla drept soție.
Capitolul 277 - Mahal solicită să fie informat. Răspunsul Aglei. Mahal este pus la curent cu situația infernală din Hanoh.
Capitolul 278 - Kisarell este numit șef al gărzilor pieței palatului. Profeția lui Mahal. Supărarea lui Mahal cauzată de moartea lui Waltar.
Capitolul 279 - Mahal îi adresează generalului un discurs cu consecințe grele. Argumentele celui din urmă sunt sinonime cu criteriile acestei lumi.
Capitolul 280 - Înțeleptul răspuns al lui Mahal și criticarea politicii folosite în regatul Hanoh.
Capitolul 281 - Mahal îl conduce pe Fungar-Hellan în grădina templului iubirii.
Capitolul 282 - Fungar-Hellan în templul iubirii, ghidat de Mahal. Sinistra descoperire a abisului disimulat.
Capitolul 283 - Mahal și Fungar-Hellan în pavilionul plăcerilor din grădina templului Perna și acele otrăvite.
Capitolul 284 - O nouă descoperire: arma secretă a lui Drohuit.
Capitolul 285 - Conspirația secretă a celor 70.000 de mari burghezi.
Capitolul 286 - Grupul se îndreaptă către castelul preoților și intră în apartamentul generalului.
Capitolul 287 - Confesiunea servitorilor. Fântâna, alimentele și ustensilele casnice otrăvite.
Capitolul 288 - Revelațiile bucătarilor, pe care Mahal îi învață ce să facă. Recrutarea forțată a invitaților la banchet.
Capitolul 289 - Impertinenta întrebare adresată de Agla generalului și răspunsul cât se poate de clar al acestuia. Subterfugiile deșarte ale Aglei. Agla și Drohuit sunt încarcerați.
Capitolul 290 - Marii preoți sunt grațiați. Teribila judecată a preoților de rang inferior.
Capitolul 291 - Mahal poruncește evacuarea și incinerarea palatului.
Capitolul 292 - Opiniile populare sunt împărțite în ceea ce privește incendiul. Discursul generalului reușește să calmeze revolta pe punctul de a se naște.
Capitolul 293 - Fungar-Hellan o tachinează pe Agla, încă închisă în cușca ei.
Capitolul 294 - Comorile rămase după incendiu sunt adunate. Este hotărâtă reconstruirea palatului. Avertismentul misterios primit din cer.
Capitolul 295 - Mahal găsește explicația vocii miraculoase. Mânia și acuzațiile lui Fungar-Hellan la adresa lui Dumnezeu. Mahal nu știe ce să-i răspundă.
Capitolul 296 - Rugăciunea lui Mahal este îndeplinită. Discursul său ferm adresat generalului și anunțul iminentei judecăți. Spaima lui Fungar-Hellan.
Capitolul 297 - Puternicul apel al lui Dumnezeu la penitență din sala tronului. Binecuvântarea adevăratei căințe. Ororile din ținuturile de la șes. Ordinul divin adresat generalului de a distruge toate templele falșilor zei.
Capitolul 298 - Mobilizarea armatei. Garat îi cere lui Fungar-Hellan niște funcționari. Noi dispoziții referitoare la cei doi prizonieri.
Capitolul 299 - Confesiunea smerită a Aglei, care imploră să fie eliberată sau ucisă. Alegerea între pumnal și cușcă. Agla este grațiată.
Capitolul 300 - Generalul ia măsurile necesare în ceea ce îl privește pe Drohuit. Excelentul discurs adresat de Agla tatălui ei.

vezi partea a 2a a Cuprinsului

Author:  1% [ 12.6.2019, 20:50 ]
Post subject:  Cuprins - partea 2a

Casa (Gospodăria) Domnului
Volumul 3
Carte primită prin Cuvântul Interior și transcrisă de Jacob Lorber

Cuprins
- partea 2a -


Capitolul 301 - Discursul ipocrit al lui Drohuit și răspunsul lui Fungar-Hellan. Agla cere haine de doliu.
Capitolul 302 - Mahal își întreabă fiica care din păcatele sale i se pare cel mai mare. Răspunsul corect al Aglei, căința și lamentările sale. Mahal îi mulțumește lui Dumnezeu. Agla este strânsă la piept de tatăl ei.
Capitolul 303 - Discursul lui Fungar-Hellan referitor la nebunia strălucirii exterioare a lucrurilor, înțelepciunea simplității. Mahal îl laudă pe general.
Capitolul 304 - Generalul le poruncește soldaților săi să atace templul zeului cuprului și pe slujitorii săi.
Capitolul 305 - Avangarda generalului în fața templului. Respingerea ultimatului. Spectacolul demonstrativ al preoților și capacitatea lor de a manipula focul.
Capitolul 306 - Fungar-Hellan este refuzat de gardienii templului. Distrugerea zidului de apărare cu ajutorul explozivilor. Masacrarea celor 5000 de slujitori ai templului.
Capitolul 307 - Generalul și Mahal dau instrucțiuni delegației minerilor din minele de cupru. Propunerea lor ca oamenii să se întoarcă cu fețele către Dumnezeu este respinsă.
Capitolul 308 - Atacarea templului boilor și distrugerea lui.
Capitolul 309 - Conversația dintre general și prizonieri, care sunt eliberați.
Capitolul 310 - Dispariția celor eliberați într-o deschizătura misterioasa aflată în peretele stâncos.
Capitolul 311 - Generalul cere deschiderea peretelui stâncos. Mahal și foștii preoți discuta despre grota.
Capitolul 312 - Explorarea misterioasei grote. Descoperirea deschizăturii secrete.
Capitolul 313 - Penitenții sunt demascați. Sfatul lui Mahal, adresat mâniosului Fungar Hellan, care dispune aruncarea în aer a grotei. Mărturisirea penitenților, care sunt grațiați.
Capitolul 314 - Plecarea armatei în direcția templului soarelui și dărâmarea acestuia. Distrugerea templului focului și a templului consacrat vânturilor.
Capitolul 315 - Armata mărșăluiește împotriva templului apelor.
Capitolul 316 - Informația lui Mahal referitoare la templul dispărut. Viclenia preoților, care sunt nevoiți să se prezinte în fața generalului.
Capitolul 317 - Frumoasa Agla le predică preoților consacrați zeității apelor.
Capitolul 318 - Mahal îi dă anumite explicații generalului, învățătura ratată a preoților ca imagine simbolică a eșecului iubirii divine în raport cu oamenii.
Capitolul 319 - Critica sinceră a generalului la adresa lui Mahal. Tristețea lui Mahal, care prevestește invazia locuitorilor din munți.
Capitolul 320 - Tabăra generalului este instalată la poalele lanțului de munți. Amenințările lui Fungar-Hellan, care se îndoiește de Mahal. Teribila zguduitură a muntelui minat. Sfatul lui Mahal, de a încheia pacea.
Capitolul 321 - Generalul îi poruncește armatei sale să intre într-un dispozitiv defensiv. Delegația muntenilor în fața lui Fungar-Hellan, care o masacrează cu propriile sale mâini. Mahal trece în tabăra opusă. Cumplita bătălie. Exterminarea aproape completă a cinci milioane de soldați.
Capitolul 322 - Fuga lui Fungar-Hellan și relatarea marii bătălii în fața regelui Gurat. Generalul pune pe picioare o nouă armată, alcătuită din patru milioane de soldați.
Capitolul 323 - Adunarea unei noi armate de două milioane de soldați pe platoul muntos. Avertismentul încununat de succes al lui Mahal.
Capitolul 324 - Tristețea lui Gurat din cauza plecării lui Mahal și presentimentele sale pe care i le comunică lui Fungar-Hellan. Răspunsul corect al generalului. Construirea turnurilor de atac.
Capitolul 325 - Delegația de pace în fața celor zece prinți și a lui Mahal.
Capitolul 326 - Mahal le adresează solilor și celor zece prinți un discurs plin de înțelepciune și cât se poate de grav.
Capitolul 327 - Gurat și Fungar-Hellan se simt prinși în capcană. Trimiterea unei a doua delegații și eșecul acesteia.
Capitolul 328 - Eșecul celei de-a doua delegații îi înfurie pe Gurat și pe Fungar-Hellan. Planul lor de răzbunare prevede minarea tuturor munților din jurul platoului montan și aruncarea lor în aer.
Capitolul 329 - Locuitorii de pe platoul montan deliberează, dar nu ajung la nici un acord. Neîncrederea lor față de Mahal. Profeția acestuia. Scepticismul prinților.
Capitolul 330 - Mahal își sfătuiește copiii să se bazeze numai pe Dumnezeu. Corupția locuitorilor de la șes. Mahal și familia sa părăsesc platoul muntos.
Capitolul 331 - Mahal în fața lui Noe. Relatarea sa referitoare la starea de lucruri în rândul popoarelor de la șes. Tristețea celor doi frați.
Capitolul 332 - Mahal se informează în legătură cu arca. Noe îi povestește istoria acesteia. Decadența oamenilor și imensa răbdare a Domnului.
Capitolul 333 - Noe îi expune lui Mahal planul construirii arcei. Mahal se întristează auzind că planul lui Dumnezeu nu îl includea și pe el.
Capitolul 334 - Noe își pune fratele în gardă. Orbirea lui Mahal și cearta lui cu Domnul.
Capitolul 335 - Mahal și copiii lui pe culmea muntelui Kisarell își chestionează părintele. Mahal îi face reproșuri lui Dumnezeu.
Capitolul 336 - Noe îi deschide ochii fratelui său. Suficiența auto-justificatoare reprezintă primul pas către orgoliu.
Capitolul 337 - Domnul îi vorbește lui Mahal. Întrebările provocatoare ale patriarhului. Despre natura căinței lui Dumnezeu. Cauzele naturale ale potopului.
Capitolul 338 - Domnul îl invită pe Mahal să își asume o poziție, întrebările lipsite de noimă ale patriarhului. Mahal dorește să cunoască originea lui Satan și a răutății sale. Răspunsul clar al Tatălui preasfânt.
Capitolul 339 - Domnul continuă să se adreseze lui Mahal cu toată iubirea. Reproșurile lui Mahal referitoare la comportamentul său ireproșabil. Tristețea Tatălui. Apariția îngerilor și a lui Waltar. Domnul dispare.
Capitolul 340 - Mahal se întreține cu Waltar, discutând despre dispariția Domnului. Mahal își dă seama de greșeala pe care a făcut-o și se călește. Cuvintele de iertare ale Domnului ieșite din norul luminos.
Capitolul 341 - Discursul lui Waltar referitor la ultimele tentative ale lui Dumnezeu de a salva umanitatea de potop. Misiunea lui Mahal. Plecarea îngerilor către ținuturile de la șes.
Capitolul 342 - Activitatea celor 12.000 de îngeri în ținuturile de la șes. Waltar îi instruiește pe regele Gurat și pe Drohuit.
Capitolul 343 - Răspunsul lui Gurat. Incredulitatea acestuia. Ultimul avertisment al lui Waltar. Sfaturile îngerilor rămân zadarnice.
Capitolul 344 - Explicații referitoare la adunarea și întreținerea animalelor destinate să urce în arcă. Avertismentele extraordinare de dinainte de producerea marilor catastrofe.
Capitolul 345 - Cortegiul îngerilor conduce animalele pe străzile orașului Hanoh. Ultimul avertisment adresat hanoheenilor și regelui lor. Întoarcerea mesagerilor celești în munții sacri.
Capitolul 346 - Sosirea mesagerilor și a turmei de animale în fața lui Noe. Instrucțiunile îngerilor referitoare la maniera în care trebuie găzduite animalele. Termenul final acordat oamenilor care vor căuta protecție.
Capitolul 347 - Mahal murmură și se revoltă împotriva îngerilor și a lui Dumnezeu. Agla îl consolează și este răpită subit de îngerul Waltar.
Capitolul 348 - Cuvintele de avertizare adresate de Noe lui Mahal. Construirea unei mici arce pentru fratele său și pentru familia lui.
Capitolul 349 - Noe îi dă micuța arcă lui Mahal. Revendicarea încăpățânată a fratelui său în fața Domnului. Răpirea celor trei copii ai lui Mahal de focul maniei lui Dumnezeu.
Capitolul 350 - Fuga lui Mahal și monologul lui. Cuvintele de grație ale Domnului. Începutul dezastrului. Mahal rătăcește pe câmpuri.
Capitolul 351 - Domnul îl consolează pe Noe. Profunda tristețe a patriarhului din cauza oamenilor. Ultimele tentative ale Domnului de a-i salva pe locuitorii de la șes.
Capitolul 352 - Noe și familia sa intră în arcă. Instrucțiunile Domnului, care închide El însuși poarta arcei, începerea catastrofei.
Capitolul 353 - Mahal în grota lui asistă uimit la teribilele evenimente. Monologul lui disperat. Sosirea celor trei fugari. Apariția Domnului.
Capitolul 354 - Mahal își recunoaște cu smerenie păcatele în fața Domnului. Potopul - creația directă a oamenilor. Domnul îl cheamă pe Satan. Gurat, Fungar-Hellan și Drohuit în infern. Domnul îl duce pe Mahal la arca lui Noe.
Capitolul 355 - Discursul salutar al Domnului adresat lui Mahal și vindecarea acestuia. Eliberarea lui Mahal, care devine un înger de lumină.
Capitolul 356 - Îngerul Mahal protejează arca. Urcarea apelor. Asia centrală, locul principal al potopului. Lacul Aral și Marea Caspică, vestigii ale potopului și morminte ale orașului Hanoh.
Capitolul 357 - Alte detalii referitoare la potop. Câteva explicații pentru mai buna înțelegere a acestui text.
Capitolul 358 - Alte indicații referitoare la potop.
Capitolul 359 - Durata și derularea potopului. Arca ajunge pe muntele Ararat. Deschiderea acoperișului arcei în prima zi a noului an. Noe părăsește arca.
Capitolul 360 - Ofranda și mulțumirile lui Noe. Binecuvântarea Domnului.
Capitolul 361 - Semnul vizibil al alianței. Ținutul Erevan. Noua, și totuși vechea poruncă a iubirii. Domnul sub forma lui Melchisedec. Canaanul și Salemul.
Capitolul 362 - Coliba lui Noe. Instrucțiuni pentru cultivarea câmpurilor și a viilor. Beția lui Noe datorată necunoașterii noii plante. Blestemarea lui Canaan și expulzarea lui Cham și a familiei sale.
Capitolul 363 - Cuvintele lui Noe referitoare la falsa căință a lui Cham. Discuția dintre cei trei fii ai lui Noe. Nobila răzbunare a lui Cham. Mesagerul Domnului venit din Salem.
Capitolul 364 - Încheiere. Scurtă istorie a familiei lui Noe până în epoca lui Avraam. Sfaturi legate de scopul principal al acestei lucrări.
Anexă - Forma pământului înainte de potop (text primit de Jakob Lorber la data de 30 martie 1864).


:  
: