Desi apar tot mai multe productii umoristice, globul pamântesc nu se cutremura de râs; aceasta nu înseamna însa ca istoria sa nu a cunoscut destule perioade comice. Se spune uneori ca munca l-a creat pe om. Râsul l-a împodobit însa. Celebrul scriitor englez GEORGE MEREDITH sustinea: "râsul este o arma împotriva prostiei, a marginirii, a notiunilor false si a prejudecatilor", în timp ce marele dramaturg G. BERNARD SHAW era de parere ca "umorul nu poate fi definit, ci reprezinta o substanta primara care ne face sa râdem"; esteticianul L. CAZAMIAN l-a definit simplu: "o conciliere a ireconciliabilelor"

Pentru obtinerea râsului nu exista formule-sablon. In chimie H2O înseamna apa. Formula e precisa, rezultatul de asemenea. Deci, nici o legatura cu umorul. Acesta s-ar asemana mai curând cu gastronomia. Mâncarea preparata conform aceleiasi retete culinare poate fi grozava daca iese din mâinile unei gospodine, sau fara nici un gust daca iese din mâinile alteia. Astfel, arta culinara se apropie de umor, dar ramâne totusi foarte departe, caci în ce îl priveste pe acesta din urma nu se cunosc exact ingredientele!

Exista mijloace sigure pentru a face un om sa plânga. Ii strivesti un deget, de pilda. Dar pentru a-l face sa zâmbeasca sincer si spontan nu exista retete. In alta ordine de idei, umorul nu apartine atât producatorului , cât mai ales consumatorului. Doi oameni privesc acelasi desen, unul zâmbeste, celalalt nu. Este evident ca, precum frumusetea, si umorul veritabil se afla tot în ochii privitorului (legea rezonantei actioneaza implacabil!).

Datorita valentelor sale de catharsis si efectelor euforizante, umorul poate si trebuie sa fie o importanta arma, menita sa dezarmeze si sa apere. El se opune raului, durerii si vrajmasiei fata de tot ceea ce este omenesc.

Umorul este o calitate intima a individului, o stare de spirit atât de fluida, de inefabila, încât se dovedeste aproape imposibil de prins în corsetul unei definitii.

Pentru a ne pastra sanatatea spirituala generala, este foarte important sa ne întretinem zilnic buna dispozitie si umorul. Pentru aceasta ar trebui sa raspundem cât mai corect si cât mai des la urmatoarele întrebari:

- stim sa râdem?

- cum se nasc umorul si bucuria în sufletul nostru?

- cum deosebim umorul rafinat si elevat de cel grosier (si implicit cum facem diferenta între o gluma buna si o gluma proasta)?

- stim sa cultivam în fiinta noastra optimismul, curajul, veselia exuberanta si umorul?

- ce trebuie sa faca o fiinta umana pentru a nu-si pierde niciodata umorul si încrederea în sine?

- suntem constienti de extraordinara forta sociala a râsului? Realizam eficienta deosebit de mare cu care îi putem ajuta pe ceilalti cultivând umorul si usurându-le astfel depasirea cu succes - prin transcendere si sublimare - a foarte multor situatii dificile, suferinte si stari negative, cum ar fi:  tristetea, pesimismul, neâncrederea în sine, frica, diferitele atasamente, tensiuni launtrice, frustrari, etc. etc.?

- putem întelege umorul drept un instrument de comunicare si apropiere între oameni? Caci deseori chiar un mesaj profund încarcat spiritual poate patrunde mai usor si mai adânc în constiintele noastre daca este prezentat într-o forma vesela, comica si directa. De pilda, Orientul a cunoscut si a aplicat din timpuri stravechi acest principiu, de la înteleptii taoisti chinezi si pâna la faimosul NASTRATIN HOGEA. Marele nostru scriitor satiric I.L.CARAGIALE afirma si el, nu o data, acelasi lucru: "Profunzimea conceptiei nu împiedica usurinta si vioiciunea expresiei, eruditia serioasa nu uraste niciodata exuberanta usuratica ... formele nebunatice si strengaresti pot fi vesminte foarte convenabile pentru gânduri severe". Dealtfel, poetul latin HORATIU rostea cu mult înainte aceste cuvinte geniale: "Nimic nu ma împiedica sa spun adevarul râzând!".  Umorul da posibilitatea ca adevarul sa fie perceput direct si mult mai corect, deoarece deschide ochii oamenilor. Uneori îi reconciliaza pe acestia cu aspecte care la prima vedere li se par cumplite, sau îi face sa se rusineze de unele fapte care îi umpleau mai înainte de orgoliu, dar care în fond, sunt ridicole si prostesti. Nu e deloc întâmplator, de exemplu, ca oamenii suspusi si foarte atasati de planul social, se tem adesea de umor. Dimpotriva, înteleptul - spre deosebire de fiintele complexate, egotice sau prea rigide - considera umorul drept un factor cât se poate de stimulativ, chiar spiritualizant. Fara umor, oamenii adevarati nu pot trai, asa cum nu pot trai fara aspiratii sublime. Iar cine nu are nici una nici alta, nu poate fi numit un om împlinit. Cel înzestrat cu simtul umorului este capabil sa depaseasca obstacolele, pe când cel lipsit de acest har se împotmoleste cu usurinta în drame imaginare sau reale. IN ULTIMA INSTANTA, COMICUL INSEAMNA TRANSCENDEREA TRAGICULUI. TRAGICUL INGENUNCHEAZA IN FATA DESTINULUI, COMICUL NU SE PLEACA IN FATA NICI UNEI DIFICULTATI.

Adevaratul umor nu a suferit schimbari esentiale de-a lungul timpului; faptul ca el izvoraste din inima si din spirit, este si va fi etern valabil. Oamenii de azi râd la fel ca oamenii de ieri dar, din pacate, râd mai putin. De aceea, veselia exuberanta si umorul devin o functie sociala obligatorie într-o lume ca a noastra, în care tristetea, dezolarea, abandonul sau pesimismul sunt atât de raspândite. Evident, o expresie ca: "veselie exuberanta" poate suna frivol unor fiinte rigide si conformiste, însa întelesurile sale profunde sunt conexe cu buna dispozitie, cu optimismul, încrederea, deschiderea fata de viata, precum si cu atitudinea stenica în fata destinului. Voiosia permanenta nu reprezinta o stare de euforie prosteasca, necontrolata, ci suma tuturor bucuriilor particulare. Omul modern, omul societatii noastre, este obligat sa fie vesel si fericit, sub sanctiunea grava de a deveni altminteri o inima acra.

Putem afirma deci, categoric, ca igiena corpului si a spiritului, precum si durata si calitatea vietii sunt conditionate de facultatea de a râde.

Daca originea râsului a suscitat si suscita destule controverse, si mai numeroase sunt cele legate de esenta si manifestarile comicului.

Un studiu relativ recent înregistreaza peste 70 de teorii sub titlul semnificativ si categoric: "Teoriile sunt trecatoare, râsul este vesnic!". O idee asemanatoare intentiona sa sugereze si BENEDETTO CROCE când spunea ca "toate definitiile comicului sunt ele însele comice si provoaca tocmai sentimentul pe care ar dori sa-l analizeze". Spre a evita o situatie similara, vom reaminti sintetic doar câteva teze mai cunoscute.

Dupa PLATON, izvorul ridicolului se afla într-un defect a carui natura specifica include necunoasterea de sine, iar aceasta auto-ignorare are trei fatete: sub aspectul averii, omul se poate socoti mai bogat decât este în realitate; sub aspectul calitatilor fizice, mai puternic si mai frumos; sub cel al însusirilor sufletesti - mai nobil. O asemenea structura psihica se poate asocia la unii oameni cu slabiciunea si incapacitatea de a reactiona atunci când sunt luati în râs; la altii, dimpotriva, cu  forta vindicativa ce inspira teama. Primii sunt ridicoli, ceilalti odiosi. Prostia celor puternici este odioasa pentru ca dauneaza aproapelui. Prostia celor slabi este ridicola.

O insolita distinctie între comic si rizibil întâlnim la HEGEL: "Rizibilul este confundat adesea cu veritabilul comic. Orice contrast între fond si forma, între scop si mijloace - poate fi rizibil. Dar comicului trebuie sa-i pretindem o conditie mai profunda... Râsul nu este decât o manifestare a întelepciunii satisfacute, un semn care anunta ca suntem atât de întelepti încât pricepem contrastul, ne dam seama de el".

"RIDENDO CASTIGAT MORES"

Constiinta ca râsul reprezinta o forta temerara ce trebuie folosita în slujba perfectionarii individului si a societatii, s-a cristalizat înca din Antichitate. Piesele lui ARISTOFAN, parintele comediei, si cele ale lui PLAUT, marcheaza doar momente de vârf ale unui proces ce s-a declansat cu mult înainte si care strabate secolele cu aceeasi misiune, aceea de a înnobila omul pentru ca, prin râs, sa se lepede de tot ceea ce este urât si josnic, de tot ce-i întuneca menirea si conditia sa de fiinta superioara. "Ridendo castigat mores" (râsul îndreapta moravurile) - antica deviza pe care, cândva, celebrul actor italian BIACOLELLI a înscris-o pe cortina teatrului sau - a dobândit valoarea unui CREDO pentru artistii ce mânuiesc arma comicului, CREDO ce-i are în vedere, desigur, nu atât pe povestitorii de anecdote amuzante, ci pe aceia care îsi comunica observatiile asupra vietii în limbajul comunicativ al râsului. Acesti protagonisti ai umorului ajung la vocatia lor datorita unei calitati optice speciale, care le permite sa vada reversul lucrurilor; de aceea ei trateaza jovial chestiunile serioase si serios pe cele joviale. Sau, altfel spus, dezvaluie latura profunda a lucrurilor caraghioase si latura nostima a lucrurilor aparent grave, ceea ce le permite sa priveasca lumea si oamenii din unghiuri originale, surprinzatoare.

Astfel, umorul, în cea mai desavârsita forma a sa, înseamna explicarea vietii si sublinierea prin contrast a contradictiilor ei.

In spatiul românesc, râsul a gasit dintotdeauna un teren roditor, asa cum demonstreaza bogatul filon umoristic al folclorului nostru. Firea deschisa a românului, vivacitatea, agerimea, extraordinarul spirit de observatie si alte trasaturi deosebite - între care la loc de cinste se afla bunatatea si omenia - i-au harazit în plus acestuia o puternica înclinatie spre râs si veselie, poate si ca un antidot la tot ceea ce a avut de îndurat de a lungul istoriei, pe un pamânt asezat "în calea rautatilor", dupa cum spun cronicarii. Este semnificativ faptul ca o asemenea predispozitie s-a rasfrânt si în creatiile literaturii culte, în paginile careia umorul a reprezentat dintotdeauna un element esential, nelipsit din opera nici unui mare scriitor român.

CA O CONCLUZIE A TENTATIVEI NOASTRE DE DEFINIRE, REAMINTIM CA PRIMA CONDITIE PENTRU UN VERITABIL SIMT AL UMORULUI ESTE CAPACITATEA DE A PERCEPE ELEMENTELE CONTRADICTORII ALE UNEI SITUATII, NU CA ENTITATI DISTINCTE SI ANTAGONICE, CI CA RAPORTURI SI LEGATURI POLARE, IAR ACEASTA OBSERVARE LUCIDA SI EXACTA A FORMELOR SI APARENTELOR TREBUIE SA FIE LIBERA DE ORICE PATIMA, DETASATA SI JUCAUSA.