UNIQUE : FORUM - PORTAL spiritual romanesc

Parapsihologia în spatele fostei cortine de fier

Author:  Acustic [ 24.2.2008, 06:39 ]
Post subject:  Parapsihologia în spatele fostei cortine de fier

Parapsihologia în spatele fostei cortine de fier
De la disciplină reacționară la armă a războiului psihologic

de Elena Dragnea


Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.
În anul 1957 apăruseră în întreaga presă sovietică numai trei articole despre parapsihologie - considerată o disciplină reacționară și toate erau ostile. Zece ani mai târziu, totalul lor se ridica la 152 și mai puțin de 10% erau negative sau critice. Parapsihologia a devenit astfel un subiect apreciat. Un număr din ce în ce mai mare de jurnaliști din Vest au descoperit curând că în spatele „Cortinei de fier” se află un mare grup de oameni de știință ce studiază acest fenomen.

În întreaga Uniune Sovietică existau numeroși subiecți talentați, dornici să își demonstreze abilitățile paranormale și o mulțime de oameni de știință, dornici să îi studieze și să împărtășească  noile lor descoperiri cu colegii din Vest. Sovieticii erau de fapt la fel de interesați de telepatie, psihokinezie, OZN, vindecări paranormale și restul spectrului de fenomene PSI, ca oricare alți oameni de știință, iar cercetările lor se bucurau de sprijinul autorităților.

În 1966, la moartea lui Leonid Vasiliev (unul dintre pionieri studiului parapsihologiei), o nouă generație de cercetători sovietici, mulți formați chiar de către el, erau gata să îi ducă mai departe și să îi aprofundeze investigațiile.  Tânărul fizician Viktor Adamenko studia chiar talentele psihokinetice ale soției sale, Alla Vinogradova. Doctorul G.A. Sergheev, matematician și neurofiziolog era implicat în cercetarea interacțiunilor umane normale și paranormale. Biochimistul Yuri Kamensky s-a arătat a fi un „transmițător telepatic” de succes, iar experimentele sale la mare distanță, realizate cu actorul Karl Nikolaev fuseseră supervizate de chiar Leonid Vasiliev. La Universitatea din Kazahstan, în Alma-Ata, doctorul în biofizică V. M. Iniușin dezvoltase o teorie despre „corpul bioplasmatic” și perfecționase fotografia de înaltă frecvență, popularizată apoi de către Semion și Valentina Kirilian și cunoscută acum în întreaga lume.

Rosa Kuleshova citește cu degetele

Oamenii de știință sovietici lucrau împreună cu mai multe persoane având astfel de capacități. Nina Kulaghina își demonstra în special abilitățile psihokinetice la care putea face apel la comandă, indiferent dacă se afla într-un laborator în fața oamenilor de știință sovietici, sau într-o cameră de hotel în fața unor vizitatori din Vest. Rosa Kuleshova și-a demonstrat în mod repetat abilitatea de a citi cu degetele. Boris Jermolaev i-a uimit pe mulți, printre ei aflându-se și eminentul psiholog doctor Veniamin Pushkin, făcând să leviteze obiecte și chiar persoane. Un tânăr din Azerbaidjan pe nume Iofik Dadashev, părea decis să ducă mai departe tradiția statornicită de cunoscutul telepat Wolf Messing și făcea demonstrații de telepatie în aproape fiecare oraș din Rusia Sovietică.

În spatele acestui „senzațional”, oamenii de știință au lucrat însă din greu la punerea bazelor teoretice ale acestei noi științe - parapsihologia și la cercetarea ei cât mai riguroasă. Ei erau conduși de dr. Ippolit Kogan, șeful secțiunii de bioinformație a Institutului Tehnic din Moscova. Și, deși parapsihologia nu era recunoscută ca o disciplină științifică în sine, existau mulți printre care și tânărul biolog, Eduard Naumov, care s-au dedicat complet acesteia, sporind și îmbunătățind relațiile Est-Vest în acest domeniu de cercetare.

Milan Ryzl a demonstrat că abilitățile paranormale pot fi dezvoltate prin antrenament

Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.În alte părți din Europa de Est, panorama fenomenelor PSI părea echilibrată, promițând multe în special în Cehoslovacia, unde dr. Milan Ryzl a arătat că înzestrările paranormale pot fi dezvoltate printr-un antrenament sistematic.  Lucrând o perioadă de peste trei ani cu un singur subiect - Pavel Stephanek a cules rezultate semnificative în testul cu cărți Zenner. Acest test presupune ca subiectul să "ghicească" în mai multe probe consecutive ce carte va trage o altă persoană dintr-o serie de 5 cărți purtând inscripționate anumite simboluri.  Pavel Stephanek a reușit în 9 probe din 10, la cele mai multe dintre ele fiind martori și vizitatori din Vest. Millan Ryzl are meritul de a fi realizat prima demonstrație de telepatie probată în condiții de laborator. Concluzia a fost că  „Subiectul manifestă facultăți de percepție extrasenzorială în mod evident și repetat.”

Tot în Cehoslovacia, inginerul inventator Robert Pavlita a generat un interes considerabil cu „generatorul său psihotronic”, un mic obiect de metal cu care, era capabil să depoziteze „energia bilogică”.

Oarba Vanga Dimitrova prezice politicienilor

În același timp, Bulgaria a devenit prima țară în lume care s-a putut mândri cu un medium extraordinar, o femeie oarbă, numită Vanga Dimitrova, care locuia într-un orașel din sudul țării, Petrich. Cei care doreau să o consulte erau atât de numeroși încât se construiese special pentru ei un hotel. Mai ales că în noaptea de dinaintea întâlnirii cu Vanga ei trebuiau să doarmă cu o bucățică de zahăr sub pernă. A doua zi Vanga lua bucata de zahăr, și-o presa pe frunte și era apoi capabilă să furnizeze o mulțime de informații despre trecutul, prezentul și viitorul celui în cauză. Vanga a fost consultată și în probleme internaționale și se spune că înainte de decembrie 1989 însuși Ceaușescu i-a cerut sfatul.

Bulgaria se mai poate mândri și cu Institutul Oficial de Parapsihologie din Sofia – primul din lume de acest gen, condus de Giorgi Lozanov, un medic care, ca mulți alți bulgari, a primit informații personale exacte de la Vanga Dimitrova. El a devenit mai târziu celebru prin metoda sa de învățare rapidă prin sugestologie.

Dialogul PSI Est-Vest s-a sfârșit înainte de a se naște

Se poate spune că în 1960, Europa de Est era într-adevăr centrul parapsihologiei mondiale. Dar aceasta nu era totul. În 1968, Eduard Naumov a organizat o conferință internațională la Moscova, care a fost onorată de prezența a nouă cercetători vestici, alături de doi jurnaliști americani: Lynn Schroeder și Sheila Ostrander.

Întâlnirea a început cu stângul, odată cu apariția în cotidianul rus „Pravda” a unui atac virulent împotriva parapsihologiei în general și a mediumului Nina Kulaghina, în particular. Aceasta era numită impostoare de jurnaliștii soviectici. Participanții au fost alungați din Casa Prieteniei, unde avea loc evenimentul. Dialogul Est-Vest dintre parapsihologi luase sfârșit înainte să înceapă.

Lucrurile s-au înrăutățit când Schroeder și Ostrander au publicat „Descoperiri parapsihologice în spatele Cortinei de Fier”, în anul 1970. Această carte celebră conține o cantitate de informații uriașă despre studiul fenomenelor paranormale din Europa de Est și, în special, din fosta U.R.S.S., informații necunoscute până atunci vesticilor. Ea a condus la o creștere considerabilă a interesului Occidentului pentru aceste fenomene. A fost atunci clar pentru toată lumea că sovieticii erau foarte avansați în cele mai multe domenii de cercetare a paranormalului.

Folosirea înzestrărilor PSI în scopuri militare

Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.Dar autorităților sovietice nu le-a plăcut deloc cartea. Era, spuneau ei, „plină de erori privind relatarea faptelor și plină de prejudecăți antisovietice” și au reacționat violent la sugestia că parapsihologia era cercetată spre a fi folosită în mod special în „apărare, război psihologic, spionaj etc.”.

Ceea ce îi supărase de fapt era indiscreția lui Naumov. Acesta dezvăluise câteva secrete de stat: primul, că militarii sovietici se ocupă de experimente de telepatie animală între un submarin și țărm, și al doilea că găsiseră o metodă prin care să intercepteze telepatia dintre oameni - un fel de radar telepatic. Ambele aveau o considerabilă aplicabilitate militară. Comunicațiile convenționale cu un submarin în submersie sunt extrem de dificile, iar telepatia putea rezolva această problemă, cu condiția ca transmisiile să fie realizate fără erori, sau cu alte cuvinte, persoanele antrenate în telepatie să poată comunica perfect. În ceea ce privește al doilea aspect, acesta era un punct nevralgic. Dacă telepatia ar fi devenit o armă de război, ceea ce s-a și petrecut, interceptările de acest gen ar fi avut o valoare la fel sau poate chiar mai mare ca și interceptările comunicațiilor.  

URSS a interzis cercetarea individuală a fenomenelor PSI

Naumov și-a propus să realizeze în 1972 o altă întâlnire internațională.  În urma organizării acesteia a a fost arestat și condamnat la doi ani de muncă forțată sub pretextul unor infracțiuni financiare. Probabil ca rezultat al puternicelor proteste internaționale, el a fost eliberat un an mai târziu. Oricum nu i s-a mai permis să își reia munca și a dispărut cu totul de pe scena parapsihologiei.

În octombrie 1973, presa sovietică a publicat un articol ce părea că definește în sfârșit atitudinea oficială a URSS–ului față de parapsihologie. Mesajul era clar - fenomenele PSI există și pot fi cercetate, dar nu de către amatori ori ”militanți individuali” (aici se făcea o referire clară la Naumov), ci doar de către Academia Sovietică de științe.

După acest mesaj părea că au fost restabilite niște relațiile internaționale normale cu privire la acest subiect. La inițiativa a doi psihologi, doctorul Stanley Krippner din SUA și doctorul Zdenek Rejdak din Cehoslovacia, a fost organizată în 1973 la Praga prima Conferință Internațională de Cercetări Psihotronice (psihotronica fiind termenul estic pentru parapsihologie). Mai mult de 400 de delegați din 21 de țări au participat la lucrările conferinței, inclusiv un grup de cercetători de la Academia Sovietică de știință. „Nu este nici o îndoială că experimentăm nașterea unei științe unice” a spus atunci Stanley Krippner, „una care necesită o combinație a fizicii și a comportamentului științific, cu un nou punct de vedere, holistic, asupra organizării sistemelor vii”.

Se părea că se construise în sfârșit o punte solidă între parapsihologii din Est și cei din Vest. Mulți occidentali au început să viziteze blocul țărilor estice și s-au legat parteneriate științifice. Ulterior, Congresele Psihotronice au fost ținute la intervale de doi ani și, deși n-a fost nici o prezență sovietică la Monaco în 1975 ori la Tokio în 1977, o echipă de medici din Moscova a asistat la adunarea din 1979 din Brazilia, unde dr. Rejdak a ținut o pledoarie convingătoare pentru așezarea cercetărilor psihotronice în afara politicii.

Înscenările sabotează parapsihologia

În data de 11 iunie 1979, corespondentul din Moscova al ziarului „Los Angeles Times”, Robert C. Toth, a primit un telefon de la un om numit Petukov, care îi solicita o întâlnire urgentă. Petukov i-a dat lui Toth un document, dar înainte ca el să aibă timp să arunce măcar o privire peste el, au fost amândoi înconjurați de către polițiști și serviciile secrete ruse și târâți într-un lung și foarte neplăcut interogatoriu. În timpul acestuia, un personaj ce pretindea a fi un mare membru al Academiei de științe a apărut brusc, a citit documentul și a anunțat că acesta conține o relatare a unor recente descoperiri sovietice în domeniul PSI. Ceva pe care americanii îl căutaseră în zadar timp de o jumătate de secol și care era secret de stat. Toth a fost eliberat de KGB după 13 ore de interogatoriu și i s-a cerut să părăsească țara. Incidentul a nedumerit observatorii vestici, la fel de mult ca și pe Toth însuși, care nu arătase nicodată vreun interes pentru parapsihologie.

Rusia are capacitatea de a purta un război psihic

Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.S-a crezut la vremea aceea că era doar un avertisment privind interacțiunile cu oameni de știință dizidenți din URSS. Întregul episod părea aranjat de către autorități, dar se dovedise o înscenare stângace. S-a emis atunci ipoteza că era posibil ca sovieticii să nu fi rezolvat misterul PSI, dar doreau ca vesticii să creadă că au făcut-o deja și sperau că Toth va relata în ziarul său ceva din cele petrecute.

Era doar o ipoteză. În 1973 președintele Brejnev făcuse în discursul său o referire enigmatică la o formă de arm㠄mai înfricoșătoare” chiar decât armamentul nuclear. Era o referire ascunsă la arma biochimică (bacteriologică), ori afacerea Toth fusese o reamintire blândă pentru vestici, că sovieticii erau în măsură să poarte acum un război psihic?

După vizita sa în U.R.S.S., la puțin timp după ce a venit să trăiască în SUA, Milan Ryzl a povestit despre starea paradoxală de lucruri întâlnită de el acolo. Parapsihologia, spune el, pare slab fondată, deși acolo sunt semne de interes considerabil din partea autorităților militare și a securității, în vederea folosirii ei.

Aplicațiile practice au fost întotdeauna o caracteristică a tuturor cercetărilor comuniste și o dată ce devine posibilă folosirea practicii PSI în nu contează ce domeniu, concluzionează dr. Ryzl, „nu este nici o îndoială că U.R.S.S ar folosi-o.”
Cercetătorii vestici au fost în mod repetat îndemnați de către colegii estici să dea asigurări că forțele psihice sunt folosite pentru pace și în folosul umanității. Or, chiar această insistență a lor este stranie. Ryzl spunea că: „Se ascunde ceva în modul în care vorbesc ei despre aceste lucruri, care arată clar faptul că anumiți oameni au alte idei despre cum ar trebui folosite capacitățile PSI .”

Bibliografie:
1.    Lynn Schroeder&Sheila Ostrander - Psychic discoveries behind the Iron Curtain, Prentice Hall , 1970.
2.    J. B. Rhine&William McDougall -  Extra Sensory Perception, Kessinger Publishing , 2003
3.    Benjamin B. Wolman  - Handbook of Parapsychology, McFarland & Company, 1986
4.    Jane Henry  - Parapsychology: Research on Exceptional Experiences, Routledge, 2004
5.    Dean Radin  - Entangled Minds: Extrasensory Experiences in a Quantum Reality, Paraview Pocket Books, 2006

sursa: yogaesoteric
8 mai 2007



:  
: