Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 28.3.2024, 14:35
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
View Post  Topic: "De la iad la rai (Robert Blum) - volumul 1 - Dicteu Divin prin Jakob Lorber" 
Author Message
Fire
Initiator
Initiator


PostPosted: 8.10.2010, 20:31    Post subject: Capitolul 38 - Robert își amintește de toate încercările de care a avut parte pe vremea când trăia pe pământ. Reply with quote

Capitolul 38
Robert își amintește de toate încercările de care a avut parte pe vremea când trăia pe pământ.
„Pedepsește-mă, dar nu mă părăsi”

1. Robert: „Prietene, se pare că vorbești serios. După toate aparențele, îmi dorești cu adevărat binele, lucru pentru care nu pot decât să-Ți fiu recunoscător cu toată forța mea vitală. Îmi este totuși foarte greu să înțeleg cum se face că nu mă consideri întru totul smerit! Nu crezi că am fost umilit suficient, încă de la mizerabila mea naștere pe pământ, de către numeroasele experiențe adverse prin care am trecut?

2. De fiecare dată, după ce m-am ridicat din praf și mi-am mai revenit, am trecut peste toate impedimentele și am continuat să lupt pentru țara mea. Nu am căutat niciodată mărirea de sine, ci doar împlinirea voinței mele juste. Când întreaga Europă a fost zguduită de convulsii, am fost trimis la Frankfurt ca deputat și am încercat să îmi reprezint cât mai bine alegătorii, nelăsându-mă ghidat decât de buna mea credință. Nu am avut niciodată intenția de a face cuiva vreun rău cât de mic, ci doar să îmi slujesc semenii, desigur, prin acele mijloace de care eram convins la vremea respectivă că sunt cele mai bune pentru propășirea națiunilor. În ce măsură ar fi beneficiat cu adevărat acestea dacă proiectele mele ar fi reușit, aceasta este o altă chestiune. Cert este că în acele vremuri nu aș fi putut acționa altfel decât îmi dicta cunoașterea și conștiința mea, considerând că este bine ce fac. Nu pot crede altceva decât că Dumnezeu și oamenii au considerat fiecare acțiune și fiecare discurs rostit de mine, cu cele mai bune intenții, ca fiind absolut juste. Eu cred că Dumnezeu privește întotdeauna motivațiile care au stat la baza unei acțiuni, și nu rezultatele în sine, care depind, oricum, exclusiv de puterea divină.

3. Convulsiile care au izbucnit în Austria m-au făcut la acea vreme să îmi aduc aminte de succesul pe care l-am avut anterior atunci când am provocat acea revoltă împotriva regelui. M-am gândit atunci că aș putea reuși același lucru și în Austria, așa că m-am decis să mă grăbesc să ajung în această țară.

4. Aici, am descoperit însă că situația era oarecum diferită. Oamenii erau oprimați și se plângeau de promisiunile false ale împăratului. Poporul era disperat din cauza avariției și minciunilor familiei regale, ale aristocrației, ale negustorilor și ale evreimii care nu urmăreau decât să se îmbogățească din ce în ce mai mult. Oamenii săraci erau etichetați în bloc drept proletari și prostime, și orice om care încerca să-i ajute pe cei săraci și oprimați, deopotrivă din punct de vedere fizic și spiritual, fie cu bani, fie cu sfaturi sau prin faptele sale, era considerat un agitator și un rebel, fiind împușcat fără prea multe rezerve, «onoare» care a devenit inclusiv propriul meu destin tragic. După părerea mea, dacă un om întru totul respectabil și onorabil este târât la locul execuției și împușcat ca o fiară sălbatică, eu zic că a fost suficient de umilit pentru toate eventualele onoruri pe care le-a primit mai înainte.

5. Sau și acest destin Ți se pare prea puțin umilitor? Oare ar fi trebuit să mă umilesc chiar mai mult? Mi se pare absolut imposibil, mai ales în actuala condiție în care mă aflu, căci este greu de imaginat o suferință mai mare decât cea pe care o încerc la ora actuală.

6. Unicul lucru de care dispun în prezent este compania Ta, iubitul meu prieten. Tu ești totul pentru mine: confortul meu, comoara mea cea mai mare, compensația mea pentru toate rănile și umilințele pe care le-am îndurat pe pământ. În loc să mă mângâi însă în durerea mea, Tu trezești în mine prin criticile Tale, altminteri pline de înțelepciune, noi și noi gânduri chinuitoare, care nu fac decât să-mi amplifice și mai mult suferința, în loc să mi-o reducă. Ascultă, dragă prietene, mi se pare că dai dovadă de o asprime prea mare pentru a putea fi suportată!

7. Nu spun însă că nu ești bine intenționat, și dacă aș putea face ceea ce mă sfătuiești, aceasta ar fi fericirea mea cea mai mare. Nu uita însă că nu sunt decât o ființă profund nefericită, aflată într-o enormă suferință. De aceea, încearcă să mă înveți doctrina Ta înțeleaptă fără a mă intimida atât de tare, speriindu-mă și mai mult decât în prezent!

8. Te asigur că nu intenționez să mai tolerez vreodată vreun gând de laudă. Sunt de acord ca toate acțiunile mele să fie considerate de-a lungul întregii eternități drept rele și demne de dispreț. Nu îmi doresc nimic altceva decât să fiu de-a pururi ultima și cea mai neînsemnată creatură în fața Ta, dacă asta aștepți de la mine.

9. Te implor însă: nu mă abandona, căci aceasta ar fi lovitura de grație supremă, pe care nu aș putea-o tolera vreodată. Nu mă mai amenința cu plecarea Ta, ci întărește-mă cu promisiunea că nu mă vei părăsi niciodată, iar eu îți promit la rândul meu cu toată sinceritatea că voi face tot ce îmi vei cere!

10. Indiferent cât de mult am păcătuit pe pământ, pedepsește-mă și umilește-mă așa cum consideri necesar. Te asigur însă că nu voi înceta niciodată să Te iubesc. Nu-mi mai vorbi însă de abandonarea mea de către Tine, căci aceasta ar fi pedeapsa cea mai cumplită pe care mi-ai putea-o da vreodată!”
_________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
 

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !