Ne aflam acum într-o cameră foarte luxoasă, de-a dreptul princiară. Totul străluceşte în aur şi argint, pietrele preţioase îţi iau ochii, iar pe pereţi sunt atârnate tablouri dintre cele mai valoroase (pe pământ). Podeaua este acoperită cu covoare foarte rafinate, iar ferestrele mari, din sticlă mată, sunt acoperite cu draperii din mătăsuri scumpe, al căror cost ar fi putut hrăni o mie de săraci timp de o lună întreagă. Mese, scaune, noptiere, sofale şi tot felul de alte piese de mobilier de mare valoare împodobesc camera, a cărei atmosferă este încărcată cu parfumuri grele. Cei mai renumiţi medici din oraş se află la patul (bogat împodobit şi el) în care zace pacientul, un om foarte renumit al zilelor sale care îşi aşteaptă în zadar însănătoşirea.

Medicii ţin consfătuire după consfătuire, iar medicaţia pacientului este schimbată la fiecare oră. În camera alăturată, doi călugări se roagă încontinuu, inspirându-se din când în când din cărţile latineşti în ediţii de lux, cu tiparul în negru şi roşu. Oriunde există în oraş o casă de rugăciune sau o capelă se ţine o misă solemnă pentru vindecarea marelui general.

Nimic nu mai poate fi însă făcut. Remediul necesar nu mai poate fi găsit nici în farmacii, nici în biserici, el fiind unul singur: "Vino şi lasă-ne să vedem ce fapte ai făcut în cealaltă lume!" Să-l privim puţin pe bolnav: cât de curajos pare! Dar curajul lui nu este decât o mască, întrucât în interior eroul nostru este cuprins de teamă şi de disperare, blestemându-şi boală atât de dureroasă la fel cum un husar îşi înjură calul care refuză să-l asculte. Situaţia nu este lipsită de o notă de umor: în cealaltă cameră călugării se roagă, evident, cu un zel care cu greu poate fi egalat, având o motivaţie specială, propter certum quoniam (dintr-un anumit motiv). Oricum, este întotdeauna ciudat atunci când cineva se roagă pentru altcineva care blestemă îngrozitor.

Durerile bolnavului se intensifică, devenind aproape insuportabile. Spre uluirea celor din jur, pacientul se ridică în capul oaselor şi începe să urle, plin de mânie: "O, viaţă blestemată! O, Creatorule, dacă exişti cu adevărat, nu mi-ai fi putut-o lua într-o manieră mai puţin dureroasă? Aşa mizerabilă cum este, orice diavol poate face ceva pe ea, şi chiar eu - dacă aş putea - aş face! Ha, doctori nebuni, tagmă de şarlatani, daţi-mi mai bine un pistol încărcat şi îmi voi scrie singur reţeta pentru această viaţă de câine, îmi voi administra remediul direct în creier şi voi scăpa instantaneu de toate durerile şi de toate chinurile actuale!"

Un asistent se apropie de patul bolnavului, căruia încearcă să-i ia pulsul şi să-l calmeze. Dar nobilul pacient se ridică din nou în capul oaselor şi strigă: "Îndrăzneşte numai să vii lângă mine, tâlharule, ca să am în sfârşit asupra cui să-mi vărs furia îndreptăţită! Du-te naibii, cretinule! Ce, vrei să mă chinuieşti iarăşi cu opiul tău? Nu am în jur decât dobitoci: cum nu mai ştiu ce să facă, cum îmi administrează opiu! După care omul adoarme, aşa că cei de faţă nu mai au a se teme de plângerile lui, care au durat - pe bună dreptate - ore în şir. Aşa că tâlharii îşi râd în barbă şi îşi fac calcule cu cât să încarce nota de plată după moartea mea! Ha, ha, ha, dar eu v-am dejucat planurile murdare! Gata, plecaţi din ochii mei, şacalilor, sau vă voi alunga singur, cu ultimele puteri care mi-au mai rămas din această viaţă mizerabilă! Dar cine sunt cei doi ticăloşi din camera alăturată, cei îmbrăcaţi în negru? Ce fac acolo?

Aproape că îmi vine să cred că se roagă pentru sufletul meu! Cine le-a ordonat să facă aşa ceva? Afară cu ei, sau mă voi ridica singur din pat şi îi voi împuşca la fel ca pe nişte câini turbaţi!"

În faţa acestei explozii de mânie a comandantului suprem, călugării dispar instantaneu. Medicii dau din umeri, în cameră se lăsă în sfârşit tăcerea, iar pe faţa distorsionată a bolnavului se instalează rigiditatea specifică morţii. Nemaiavând ce să facem în lumea fizică, ne vom muta din nou în cea spirituală, pentru a vedea felul în care eroul nostru suportă tranziţia către ea.

La fel ca în cazurile precedente, sufletul se regăseşte în lumea spirituală zăcând în patul său de boală, într-o cameră absolut identică, încă mai suferă, trăgând în mod dureros aer în piept şi muşcându-şi limba de furie.

Acolo se află îngerul morţii, gata să elibereze sufletul plin de mânie al eroului nostru de trupul său aristocrat, excesiv de mândru şi de arogant. Îngerul este înarmat cu o sabie de foc, semn al marii puteri cu care l-am înzestrat Eu, dar şi al curajului şi lipsei sale de teama în faţa unor asemenea eroi pământeşti, şi chiar a întregului iad. Ultimul fir de nisip în clepsidra eroului nostru s-a scurs, aşa că îngerul îl atinge cu sabia sa de foc şi îi spune: "Ridică-te, suflet nedemn, iar tu, praf al orgoliului, scufundă-te în oceanul nimicniciei tale nesfârşite!"

Şi iată, corpul dispare, iar camera luxoasă nu mai este vizibilă acum. Tot ce a rămas este un suflet decrepit, de culoare cenuşie, stând direct pe nisip, care ameninţă să-l înghită, încă mânios, dar şi speriat, el priveşte în jur. Nu se vede încă aşa cum îl vedem noi, ci continuă să creadă că este generalul decorat, plin de medalii şi înarmat cu o sabie. "Unde mă aflu, întreabă el. Ce diavol m-a adus aici? Ori încotro mi-aş îndrepta privirea, nu văd nimic. Uite, nici acolo, nici chiar sub mine nu se află nimic!

Oare visez, am ajuns somnambul, sau am murit cu adevărat? O, ce stare blestemată, aberantă! Cert este că nu mai simt nici o durere, şi în plus îmi amintesc de fiecare detaliu din viaţa mea. Am fost foarte bolnav. I-am înjurat pe ticăloşii de doctori, i-am trimis la naiba pe cei doi ipocriţi, şi cred că am spus şi câteva lucruri neplăcute despre Creator, evident, numai din cauza durerilor insuportabile, îmi amintesc foarte bine de toate aceste lucruri! Ştiu că am fost foarte mânios şi că eram gata să distrug totul în calea mea. Dar acum, toate acestea au trecut. M-aş simţi chiar bine, dacă aş şti unde mă aflu şi ce s-a petrecut cu mine?!

Iată, parcă văd o luminiţă în jurul meu, dar cu cât privesc mai departe, cu atât mai mare devine beznă, şi nu văd nimic, dar absolut nimic! Ce situaţie nefericită! Sper să nu mă confrunt cu ea o întreaga eternitate!

Ce ciudat, simt că devin din ce în ce mai lucid, din ce în ce mai viu, dar simultan totul devine din ce în e mai gol în jurul meu. Probabil că mă aflu într-un fel de letargie ... Se spune că cei care se află în această stare pot auzi şi vedea tot ce se petrece în jurul lor, dar eu nu aud şi nu văd nimic altceva decât pe mine, aşa că nu poate fi vorba de o stare de letargie. Nu este nici cald nici frig, nici absolut întuneric, dar nici lumina nu te orbeşte! Ce mi se pare cel mai greu de înţeles este faptul că mă simt foarte bine dispus, deşi sunt singur; parcă aş fi un clovn. Cu siguranţă, nu aş fi fost mai singur în mormânt decât sunt aici. Nu-mi lipseşte decât un singur lucru, unul mititel, da, să-i spunem pe nume, o femeie, şi aş uita complet de mine, de generalul care am fost, cu toţi strămoşii şi cu tot arborele lui genealogic! Mda, aş da orice pentru o femeie!

Of, dacă aş putea să-mi dau seama unde mă aflu! Dacă starea asta mai durează mult, situaţia va deveni le-a dreptul plictisitoare! Parcă am auzit vorbindu-se odată de un fel de Dumnezeu! Dacă există, m-aş întoarce sincer către El. Ce-i drept, m-am comportat cam dur cu El mai devreme, dar sunt convins că dacă există, nu mi-o va lua în nume de rău. Hei, Doamne, Dumnezeule! Dacă exişti, ajută-mă să ies din această situaţie nefericită!"

Pe loc, un înger i-a apărut în faţă şi i-a spus: "Prietene, vei rămâne în această stare până când ultima picătură de orgoliu va seca în fiinţa ta, până când vei plăti până la ultima picătură sângele miilor de fraţi ai tăi pe care l-ai vărsat. Aruncă-ţi însemnele de general, iar solul va deveni mai ferm sub picioarele tale, lumina va deveni mai puternică, şi îţi vei putea găsi inclusiv tovarăşi. Fereşte-te însă de cei de seama ta, căci altfel vei fi pierdut! Dar mai presus de toate, întoarce-te către Domnul, iar calea ta va fi scurtă şi uşoară. Amin!"

În etapa sa actuală, eroul nostru nu este însă deloc pregătit să urmeze sfatul îngerului. De aceea, acesta îl părăseşte, iar el va mai rămâne în această stare de suspensie timp de câteva sute de ani.

Puteţi trage singuri concluziile despre "apa" în care se scaldă, aşa că nu vom mai discuta despre el.