----------------------------------- Acustic 19.12.2009, 01:52 Capitolul 6 - Perșii și fariseii se ceartă din cauza minunii. Iuda Iscarioteanul merge să prindă pești de aur ----------------------------------- Capitolul 6 Perșii și fariseii se ceartă din cauza minunii. Iuda Iscarioteanul merge să prindă pești de aur 1. În timp ce discutam la masă despre una și despre alta, a început o ceartă între cei treizeci de tineri farisei și cei douăzeci de perși. Perșii considerau învierea celor nouă o adevărată minune a minunilor. Cei treizeci de farisei aveau însă îndoieli. Și anume, Risa, cel care mai înainte îl întărise pe Hebram pentru Mine, acum era cel mai împotrivă. 2. Hebram a spus: „Prietene Risa, dacă te convingi - cercetându-i trupul - un om este într-adevăr mort, așa cum erau cei nouă, poți să-l așezi tu cum vrei, iar a doua zi poți să-i torni în același fel și din același vin în gură, acela nicicând nu va învia! Învierea este opera Voinței Divine, iar așezarea trupurilor și vinul nu au altceva de a face cu aceasta decât că prin așezarea trupurilor li s-a scurs apa din stomac și din plămâni, iar prin vin li s-au întărit nervii și li s-a dat un gust plăcut în gură. Dar pentru trezirea la viață a trupurilor moarte n-a fost nevoie nici de una, nici de alta. Domnul a lăsat să se facă acestea mai întâi numai pentru că El a hotărât să-i readucă la viață pe acești înecați prin voința Lui și pentru ca sufletele lor să poată intra într-un trup care să poată fi imediat locuit și folosit! Tu chiar nu înțelegi aceasta?” 3. Risa a răspuns: „Ba da, înțeleg prea bine și tu ai dreptate. Dar sigur că nu ar fi lipsit de sens dacă am face o probă pentru ca să ne convingem pe viu că așezarea trupurilor și mai ales turnarea vinului de trei ori, singure, nu dau viață unui înecat! Având și această dovadă, abia atunci se poate preaslăvi această înviere ca o curată minune a minunilor! Aceasta este părerea Mea.” 4. Hebram: „Na, dacă ții neapărat și dacă Domnul vrea, s-ar putea chiar potrivi să mai găsim vreun cadavru acum, când vom ieși din nou pe mare la pescuit, și atunci vei putea așeza trupul întocmai la fel și vei turna vinul în același fel, ca să aduci la viață înecatul. Eu sunt sigur că nu vei reuși nimic îmbucurător cu aceasta!” 5. Perșii au spus: „De părerea aceasta suntem și noi! Căci ceea ce numai puterii Voinței Divine îi este cu putință, aceea nu-i este cu putință nici unui om, care el însuși este un produs al creației lui Dumnezeu, decât dacă voința lui Dumnezeu acționează cu și prin acest om. Aceasta este părerea noastră și noi credem că nu ne aflăm pe o cale greșită. Dar acum toți ies pe mare și vrem și noi să ne urcăm pe corăbiile noastre. Cu acest prilej se vor petrece cu siguranță noi minuni și la acestea trebuie să fim și noi martori.” 6. După aceasta s-au dus toți către mare, care în acea dimineață era deosebit de liniștită și bună pentru pescuit. De această dată toți ucenicii Mei, în afară de Iuda Iscarioteanul, s-au unit în muncă cu fiii bătrânului Marcu și i-au ajutat să arunce plasele mari și să le întindă. 7. Iuda Iscarioteanul însă și-a găsit o altă treabă și a plecat singur spre orașul total distrus, ca să vadă cam ce este pe acolo. Auzise el mai demult că în acest oraș grecii cei bogați au vrut să pietruiască străzile cu aur și argint. Iar el credea că bogătașii făcuseră deja un început promițător. S-a strecurat de aceea spre ruinele orașului spre a pescui acolo aurul, argintul și bogățiile care erau la vedere. 8. De data aceasta însă n-a primit nici o răsplată în aur sau argint, ci doar una pe cocoașă, căci, fiind văzut rătăcind pe străzi, ca un străin ce vânează averea altora, a fost prins de paznici și bătut măr. A părăsit astfel ruinele încă fumegânde după toată furtuna care se dezlănțuise cu o zi înainte, ruinele unui oraș care în vechime se numea Vilipia, iar grecii îi ziceau Filipi, și căruia de abia sub ocupația romană i s-a adăugat numele Cezareea. 9. Pescarul nostru de bogății s-a întors grăbit în casa lui Marcu, dar n-a găsit bineînțeles pe nimeni acasă, în afară de slujnice și de fetele lui Marcu. Ele însă aveau o grămadă de treburi cu pregătirea prânzului și nu aveau timp să se ocupe și de el. Credința lor în Mine era mult prea mare ca să-i răspundă la întrebările obraznice, iar acest ucenic nu prea le era pe plac, căci se dovedise a fi, în aceste zile, de prea multe ori nesuferit și lacom. 10. Dacă n-a fost bine primit de femeile din casa lui Marcu, el a plecat spre mare să vadă unde eram noi. Dar nu ne-a putut zări, căci ieșisem departe, în largul mării, pentru a prinde păstrăvi aurii din cei mai buni, care migrau doar de două ori pe an de la lacul Merorn, de-a lungul Iordanului, până la mare. 11. Pentru că ucenicul rămas pe țărm nu mai știa ce să facă de plictiseală, a intrat în cortul lui Uran ca să vadă dacă și de acolo toată lumea e plecată și dacă nu cumva va găsi pe acolo ceva monezi de aur sau argint rătăcite de cineva! Dar nici aici n-a avut mai mult noroc, pentru că Uran lăsase în fiecare cort câte trei paznici, care nu stăteau cu nimeni la povești când stăpânii nu erau acasă. Iuda a plecat foarte supărat și de la corturi și și-a căutat un copac umbros sub care s-a întins și a adormit. 12. Dar nici de somn n-a avut parte, căci muștele nu l-au lăsat în pace. Pe scurt, Iscarioteanul s-a chinuit trei ceasuri întregi și a ajuns în culmea disperării, în sfârșit, a zărit corăbiile noastre și i s-a mai ușurat inima, dar îi părea acum tare rău că a părăsit grupul Meu.