Jai-krishna Dasa Baba Ji din Kamya-van

[Radha]

Jai-krishna Dasa Baba Ji din Kamya-van

Versiunea Biblică este:

1. Nimeni nu l-a vazut pe Dumnezeu ca să ştie cum arată.
2. Porunca este să nu iţi faci idoli şi să te inchini la ei


A-l vede pe Dumnezeu nu este apanajul unor sfinţi din trecut,
iar venerarea Zeitatii Domnului, nu a avut loc, candva în trecut, iar acum nu mai are loc.
Trebuie facută o diferenţă intre venerarea semizeilor, a politicienilor, muzicienilor şi a altor persoane celebre din lumea aceasta, materială şi venerarea Zeităţii Domnului.

Iată un exemplu contemporan:

Sri Jai-krishna Dasa Baba Ji

Bhakti este o forţă gravitatională care actioneză la ambele capete.
Pe de o parte il atrage pe bhakta (devot) către Bhagavan (Personalitatea Supremă ) iar de cealaltî parte Il atrage pe Bhagavan către bhakta (devot), pentru că Bhagavan degustă extazul iubirii care curge din inima devotului, chiar mai mult decat extazul care curge din natura Propriului Sine.

De indata ce floarea iubirii divine infloreşte in inima devotului, Bhagavan (Personalitatea Suprema ), asemenea unei albine, e atras de acea mireasmă.
Florea lui bhakti (a iubirii divine) a inflorit şi in inima lui Jaikṛṣṇa Dasa Baba Ji din Kamya-vana din Vridavana, iar kṛṣṇa (Cel Atoate Atragator) nu s-a putut reţine in a se grăbi spre el.

Jaikṛṣṇa Dasa Baba Ji a fost un sfânt din linia Gaudiya Vaisnava (Cei ce aparţin cultului vaişnavit, din Bengal – Gaudiya , al venerarii Personalitatii Supreme – Sri Vişnu), din succesiunea disciplică a sfintei Sri Gangamata Gosvamini.
Jai kṛṣṇa Dasa Baba Ji a practicat sadhana bhakti - procesul spiritual al iubirii devotionale (care are ca scop realizarea Personalităţii Supreme) sub un copac pe malurile sfinţite de paşii Personalităţii Supreme, ale lacului Vimala-kunda in padurea Kamya-vana.
Deşi era respectat ca un sfânt de inaltă clasă, copiii care veneau în padurea Kamya-vana, ca să pască vacile, obijnuiau să-l necajească. De aceea el s-a gândit să se mute într-un loc mai liniştit, unde să poată practica sadhana bhakti fără a fi deranjat.
Acest lucru a fost privit ca un semn rău de catre sătenii, ce locuiau in apropierea pădurii, şi de aceea au construit pentru Jai-kṛṣṇa Dasa Baba Ji o colibă, pentru a nu mai fi deranjat.

Jai-kṛṣṇa Dasa Baba Ji practica meditaţia pe japa (repetarea meditativă a unor mantre, şi continuarea repetiţiei pe un şirag de mărgele de lemn sfânt de tulasi) zi si noapte. Aproape că nici nu exista somn pentru acesta, căci una dintre caracteristicile sfinţilor este aceea că ei se ridică deasupra platformei corporale, prin realizarea naturii lor spirituale, trăind astfel într-o dimensiune mai inaltă a conştiinţei.

In acel timp Kamya-vana se afla sub juristicţia regelui din Bharata-pura.
Regele auzise despre realizările spirituale ale lui Jai-kṛṣṇa Dasa Baba Ji şi era dornic să îl vadă, dar acesta, conform comportamentului sfinţilor (cei care au realizat natura lor spirituală ), nu dorea sa aibă contact cu o persoană care era deplin cufundată in problemele lumii acesteia.
Baba Ji obişnuia să se ducă in fiecare seară in sat pentru madhu-kari (cerşit mâncare).
Intr-una din seri, pe când se intorcea de la madhu-kari, s-a oprit din drum şi s-a reântors repede in sat strigand:”Prieteni, mi-a luat coliba foc! … Mergeţi şi stingeţi focul!”
Satenii au alergat la coliba lui Baba Ji, dar spre surprinderea lor, nu au văzut focul, ci pe regele din Bharata-pura, care era deghizat in fermier.
Problemele lumii acesteia sunt ca un foc, ce il arde pe sufletul care joacă in el, iar acolo unde e multă politică e si mult foc.
Sătenii l-au rugat pe regele din Bharata-pura să nu insiste în dorinţa sa de a-l vedea pe Jai-kṛṣṇa Dasa Baba Ji, de vreme ce acesta nu dorea să-l vadă.
Acest incident insă l-a facut pe rege să realizeze zădărnicia puterii şi a bogaţiei, îndreptându-l spre umilinţă şi detaşare de lucrurile lumeşti.

Baba Ji practica devoţiunea pentru kṛṣṇa (Krisna-bhkati) de un timp îndelungat, dar era nefericit şi nelinistit pentru că kṛṣṇa nu-l binecuvantase cu Darsanul Sau (adica nu I se aratase acestuia).
Intr-una din zile, când suferinţa datorată sentimentului iubirii in starea de desparţire de Krisna atinsese punctul culminant, un mare număr de văcăruşi s-au adunat in jurul lacului Vimala-kunda. Băieţii au bătut la uşa colibei lui Baba Ji, dar nu veni nici un raspuns, aşa că baieţii au inceput sa strige tare: “Baba! Ne e sete. Dă-ne niţte apă”!

Văzând că băieţii nu-i dădeau pace, Baba Ji ieşi cu un băţ în mână, dar spre mirarea lui, a fost surprins să vadă foarte mulţi băieţi, care mai de care mai frumos şi mai strălucitor decât celălalt, şi multe vaci frumoase, cum nu mai văzuse nicioadată.
Supărarea ii trecu imediat, şi îl intrebă pe unul din baieţi, care purta în păr un evantai de pene de păun:
- Copile de unde vii tu ?
- Din Nanda-gaon, spuse baiatul.
- Şi cum te numeşti?
- Numele meu este Kanhaiya (Nume de-al lui Krishna).
Apoi Baba îl intrebă pe un alt băiat care stătea alături:
- Care este numele tău?
- Baladau (Nume de-al lui Balaram), spuse baiatul.
Kanhaiya spuse:
- Baba dă-ne apă, căci ni s-au uscat gâturile, că nici nu mai putem vorbi.
Baba se duse in colibă şi aduse ulciorul său, dar fiind complet furat de dulceaţa lui Kanhaiya, uitându-se unul in ochii celuilalt, în loc sa-I toarne apă in pumni, o turnă pe jos. Până când ceilalţi băieţi n-au inceput să râdă, nici Baba Ji şi nici Kanhaiya nu şi-au dat seama că se uitau fermecaţi unul la altul.
Apoi Kanhaiya îi spuse:
- Uite Baba, noi venim de departe in fiecare zi şi ne întoarcem insetaţi. De-acum încolo o să venim la tine in fiecare zi, aşa că păstrează şi pentru noi, ceva ca să ne răcorim.
- Nu, nu veniţi să mă deranjaţi, spuse Baba, venindu-şi oarecum în fire, şi intră imediat in colibă; dar ceva misterios îl atrăgea spre băieţi, că nici nu inchise bine uşa în urma lui, şi se hotarî să o deschidă din nou, ca să se uite din nou la ei.

Spre surpriza lui baieţii şi vacile dispăruseră.
Să fi fost un vis sau o halucinaţie?
Un vis nu putea fi, căci Baba Ji nu era “in pat” iar o halucinaţie nu putea fi, pentru că ceea ce văzuse era mai adevărat decât orice realitate, iar mireasma pe care o emanse corpurile baieţilor incă se mai simţea in aer, şi apa pe care o vărsase pe pământ era acolo.

Deodată Baba Ji realiză că Kanhaiya şi Baladau, nu era alţii decât Krişna şi Balarama pe care el Ii venerase tot timpul.
Datorita curentului extazului iubirii – bhava, corpul i se cutremură şi lacrimi incepură să-i curgă din ochi şiroaie. Era copleşit de bucurie şi emoţie, la gândul că l-a văzut pe Krişna, comoara inimii sale, şi sufletul sufletului său.
Dar bucuria se transformă în suferinţă, amintindu-şi ca a respins propunerea lui Krişna, spunându-i să nu se mai intoarcă din nou.
Suferinţa incepu sa devină atât de mare, că simţea că o să-i sară inima din piept.
Krişna nu a putut suporta suferinţa nascută din iubirea devotului Său, ţi aparu in faţa lui, având un zâmbet incântător pe faţă şi spunându-i acestuia:
- Baba! O sa vin mâine din nou şi n-am să te mai părăsesc niciodată.

A doua zi veni la Baba o femeie in vârsta purtând o formă a Zeităţii lui Gopal-Krişna cu ea şi îi spuse acestuia:
- Baba, eu sunt in vârstă şi nu mai sunt in stare să-L servesc pe Gopal-Krişna aşa cum trebuie. Te rog fii drăguţ şi ai tu grijă de el, la care Baba Ji spuse:
- Da, dar de unde să iau cele necesare pentru venerarea Zeităţii?
- Nu-ţi face griji, spuse bătrâna, tot ce ai nevoie, va veni la tine in fiecare zi.
Vorbind in felul acesta femeia plecă.

In aceeaşi noapte femeia bătrână apăru în visul lui Baba Ji luând forma Zeiţei trascendentale Vrinda Devi, care l-a binecuvântat.
Baba Ji a realizat că aşa cum îi promisese, Krişna venise la el sub forma Zeităţii lui Gopala, pentru a nu-l mai părăsi niciodată.
Astfel Jai-kṛṣṇa Dasa Baba Ji a venerat şi servit Zeitatea lui Gopal-Krişna până la sfarşitul vieţii lui pământeşti.

Jai-kṛṣṇa Dasa Baba Ji a fost un devot in madhurya rasa (devoţiunea iubirii divine erotice), aşa cum este dovedit de cuvintele pe care le-a rostit in momentul părăsirii corpului material, indicând că auzise sunetul flautului lui Krişna, care-l chema la marele festival al dansului transcendental rasa.


din "Sfinţi din Vraja" de O.J.Kapoor