Apollonius din Tyana

[1%]

Apollonius din Tyana

Unul dintre cei mai interesanţi filosofi ai antichităţii a fost Apollonius din Tyana.  S-a născut în Cappadocia (provincie situată acum în Turcia Centrală), în anul 4 î. Hr.. Se spune despre Apollonius că era nu numai de o inteligenţă remarcabilă, dar şi foarte frumos, contrazicând ideea preconcepută că numai cei cu defecte fizice se refugiau în lumea ideilor şi în filosofie. De asemenea, tatăl său era un om foarte bogat, astfel că tânărul Apollonius a crescut într-un mediu aristocratic.

La 14 ani tatăl său l-a trimis la Tarsus pentru a-şi desăvârşi educaţia, însă în scurt timp profesorii săi nu au mai avut ce să-l înveţe. La 16 ani a mers în Templul lui Asclepios pentru a primi iniţierile şcolii pitagoreice.
Tânărul Apollonius a primit iniţierile pitagoreice, dovedind, pe lângă o dorinţă arzătoare de a dobândi cunoaşterea secretă, uluitoare capacităţi de vindecare şi clarviziune. Pentru a se purifica în vederea practicării medicinii, el nu consuma carne şi nici vin. Umbla desculţ şi îmbrăcat în haine de in, refuzând să poarte haine de lână.

Tot în acea perioadă, Apollonius şi-a impus patru ani de tăcere, o asceză care era cerută pentru a obţine iniţierea hermetică cea mai importantă. Se mai spune despre el că a făcut tot felul de miracole, predicţii care se adevereau, a calmat o revoltă prin simpla sa prezenţă, a înviat o fată în timpul funeraliilor ei. Toate acestea erau însă aspecte secundare pentru Apollonius.

El a pornit în căutarea izvorului cunoaşterii esenţiale, pe urmele maestrului său, Pitagora, spre India. În vederea acestei călătorii, un preot al lui Apollo de la templul lui Daphne i-a dăruit nişte plăci metalice acoperite cu diagrame care reprezentau harta călătoriilor lui Pitagora, pe care Apollonius s-a decis să o urmeze întocmai.

La Mespila (străvechiul Ninive) l-a întâlnit pe asirianul Damis care i-a devenit ghid, însoţitor local şi discipol. Într-o mare măsură lui Damis îi datorăm relatarea pelerinajelor lor în India şi în Tibet.

Călătoria în Tărâmul Înţelepţilor

După un traseu lung şi dificil, Apollonius şi Damis au traversat Indusul şi au urmat cursul Gangelui. Într-un punct al văii Gangelui s-au orientat spre munţii Himalaya şi au urcat din greu un lanţ muntos, timp de 18 zile. Acest marş ar fi trebuit să-i conducă în Nepalul de nord sau în Tibet. În pofida încrederii lor, pe măsură ce se apropiau de ţintă, au început să se petreacă tot felul de fapte tulburătoare. Aveau ciudata senzaţie că drumul pe care veniseră dispărea brusc în spatele lor. Se aflau ca într-un loc vrăjit în care peisajul se mişca şi se transforma astfel încât călătorul să nu aibă un punct de reper fix.

Un băiat tânăr cu tenul închis la culoare a apărut dintr-o dată în faţa lui Apollonius şi a lui Damis şi i-a vorbit în limba greacă filosofului, ca şi cum venirea sa ar fi fost aşteptată: “Drumul celorlalţi trebuie să se oprească aici, dar dumneavoastră trebuie să mă urmaţi, căci Maeştrii înşişi mi-au dat acest ordin”. Cuvântul “Maeştri” i-a plăcut lui Apollonius din Tyana, de aceea l-a urmat pe tânăr, luându-l cu el doar pe credinciosul Damis.

Atunci când Apollonius din Tyana a fost prezentat Regelui Înţelepţilor, Iarchas (sau Hiarchas – Maestrul Sfânt), a descoperit cu uimire că monarhul cunoştea deja conţinutul scrisorii pe care i-o adusese, precum şi toate incidentele lungii sale călătorii din Cappadocia. Apollonius a rămas mai multe luni în regiunea transhimalayană, în Ţara Înţelepţilor, despre care toate descrierile indică faptul că era chiar Shambala. În timpul şederii lor acolo, filosoful şi Damis au putut admira lucruri incredibile: fântâni care proiectau raze de o strălucitoare lumină albastră şi pietre fosforescente care iradiau o asemenea lumină încât noaptea se preschimba în zi. După spusele lui Damis, locuitorii oraşului ştiau să utilizeze energia solară. Înţelepţii foloseau forţa antigravitaţională pentru a se ridica în aer la o înălţime de 3 picioare şi puteau chiar să zboare. Apollonius a fost martor la o ceremonie în timpul căreia Înţelepţii au lovit solul cu bastoanele lor şi au intrat în stare de levitaţie.

Realizările ştiinţifice şi intelectuale ale locuitorilor acestui oraş necunoscut şi nemarcat pe nici o hartă l-au impresionat atât de puternic pe Apollonius încât el s-a mulţumit să aprobe din cap atunci când regele Iarchas i-a spus: “Ai ajuns la oamenii care ştiu totul”.

Damis a remarcat că gazdele lor himalayene “trăiau simultan pe pământ şi dincolo de el”. Această remarcă enigmatică semnifică faptul că Înţelepţii erau capabili să trăiască în două lumi, cea fizică şi cea spirituală. Despre ei Apollonius mai spune că “nu posedau nimic, şi totuşi aveau întreaga bogăţie din lume”. În ceea ce priveşte ideologia lor, regele Iarchas avea o filosofie cosmică ce se poate sintetiza în ideea că “Universul este o structură vie”.
Când a venit vremea să se întoarcă, Iarchas i-a dăruit lui Apollonius 7 inele din metalele celor 7 planete. De atunci, Apollonius a purtat în fiecare zi câte un inel, potrivit legilor astrologice. În mesajul său adresat Înţelepţilor din munţi el spunea: “Am ajuns la voi călătorind numai pe pământ, iar la întoarcere, ca să-mi fie mai uşor, nu numai că mi-aţi deschis calea pe mare, dar înţelepciunea voastră mi-a deschis şi porţile paradisului. Tot ce m-aţi învăţat, voi dărui la rândul meu grecilor şi, dacă n-am băut în zadar Cupa lui Tantal, vom rămâne în legătură ca şi cum aţi fi mereu prezenţi lângă mine.” Această frază a lui Apollonius  este o referire clară la o metodă de comunicare telepatică.

Regele Shambalei i-a încredinţat o misiune spirituală

Apollonius s-a întors din India având o misiune spirituală de natură magică, încredinţată lui de Înţelepţii din Shambala. Regele Iarchas l-a învăţat arta de a încărca obiecte cu influenţe spirituale (talismane) care pot acţiona apoi la distanţă şi de-a lungul timpului. El trebuia să îngroape astfel de talismane, al căror rol era de a perpetua forţa spirituală ce le fusese conferită, în anumite locuri speciale, preferabil sanctuare care conţineau deja influenţe energetice de sorginte religioasă. Tot astfel, în morminte străvechi şi în camere secrete el trebuia să găsească talismane puse acolo de mesageri spirituali anteriori lui.
Se ştie că după vizita în India Apollonius a călătorit neîntrerupt până la moarte, prin Grecia, Imperiul Roman, Spania, Egipt, Etiopia şi Asia Mică, răspândind cunoaşterea pe care o dobândise şi săvârşind minuni.

În ce locuri din lume a îngropat Apollonius acele talismane, ale căror radiaţii mistice păstrează vie forţa spirituală a omenirii? Se bănuieşte că unul din aceste locuri binecuvântate ar fi Paestum (Italia), sub Templul lui Neptun. Călătorul care respiră liniştea acelui templu, care îi atinge marmura, intră spontan într-o stare de interiorizare care îl conduce până în adâncul inimii sale. La fel se petrece şi în insula Lerin (Franţa), căci Apollonius a locuit acolo, fiind convins că acel loc de pe coasta galică va fi un centru al civilizaţiei viitoare. Acolo, la scurt timp după vizita lui, a fost fondată mănăstirea Saint-Honorat, care a rezistat de-a lungul secolelor până astăzi.

Murmurul chiparoşilor de-a lungul marii faleze de la Saint-Honorat este diferit faţă de alte locuri, culoarea pietrelor pare luminescentă, iar dacă te apleci asupra izvorului poţi simţi vibraţiile adevărului etern al vieţii. Să fie acesta un efect al magiei lui Apollonius? Tot ceea ce putem spune este că el a aplicat metode spirituale deosebite care rămân încă un mister.

Miracolele lui Apollonius

Scopul cel mai evident pe care Apollonius l-a urmărit a fost acela de unificare a credinţelor, explicare a simbolurilor, revelare a spiritului din spatele imaginilor zeităţilor păgâne, suprimarea sacrificiilor şi a formelor exterioare de adorare a divinităţilor, pentru ca ceremoniile religioase să devină o comuniune profundă cu Dumnezeu.

Pe lângă darul clarviziunii şi al profeţiei pe care le-a dovedit de multe ori, Apollonius şi-a folosit capacităţile paranormale în diverse ocazii, de exemplu pentru a scăpa de persecuţiile împăratului roman Nero. Se povesteşte că, în faţa tribunalului roman care judeca acuzaţiile aduse de Nero, el a reuşit, prin arta hermetică, să şteargă conţinutul documentului acuzator.

Închis de împăratul roman Domiţian, el a fost apoi achitat în mod inexplicabil de tribunalul care l-a judecat, şi a dispărut din faţa acestora brusc, pentru a apărea în cu totul alt loc. Miracolele pe care le-a făcut Apollonius în faţa a numeroşi martori, exorcizări, vindecări fizice şi psihice, profeţii, teleportare, par a avea totodată scopul de a îi convinge pe cei sceptici de existenţa lumii spirituale.

Cel din urmă miracol din miile de minuni săvârşite de-a lungul existenţei sale de marele filosof şi iniţiat pitagorician a fost chiar miracolul propriei morţi. La peste 80 de an, Apollonius a dispărut fără urmă. Unii spun că a dispărut de la casa sa din Ephesus, alţii – din templul Dictynna, după o noapte petrecută în meditaţie. Oricum ar fi, nimeni nu a auzit vorbindu-se vreodată despre mormântul lui Apollonius, tot la fel cum nu se ştie nimic despre moartea lui Pitagora.

Poate ar mai trebui amintit faptul că, 11 secole mai târziu, a trăit în Spania un mare filosof şi alchimist pe nume Artephius, care susţinea că el este chiar Apollonius din Tyana. Acest Artephius trăia în Granada şi în Cadiz, unde Apollonius rămăsese pentru mai mult timp. El era faimos printre alchimiştii acelor vremuri, care veneau din ţări îndepărtate pentru a-l consulta. Ca şi Apollonius, el profesa artele hermetice şi filosofia pitagoreică şi studia arta de a construi talismane, divinaţia şi astrologia. Fusese capabil să-şi prelungească viaţa, susţinea el, în mod miraculos, datorită cunoaşterii Pietrei Filosofale.

sursa: yogaesoteric