Introducere - O scurtă prezentare a vieţii marelui yoghin Shankaracharya

[Shiva]

MOTTO:
Mă închin în faţa ta, o, maestrul meu divin!
Tu eşti eliberat de orice ataşament,
tu eşti cel mai mare şi mai bun dintre înţelepţi.
Tu eşti întruparea beatitudinii eterne.
Compasiunea ta este infinită, precum o mare fără de ţărmuri.

O SCURTĂ PREZENTARE A VIEŢII MARELUI YOGHIN
SHANKARACHARYA

"Cel care a declarat: 'Voi veni ori de câte ori virtutea scade', a venit din nou, de această dată în sudul Indiei. Aici s-a născut sfântul brahman despre care se spune că la vârsta de 16 ani îşi desăvârşise deja toate scrierile filosofice şi spirituale. Acesta a fost minunatul SHANKARACHARYA."

(SWAMI VIVEKANANDA)

Imagini de legendă, frumoase şi fantastice, îmbracă austera şi totodată încântătoarea viaţă a lui SHANKARA - cel ce a fost un mare yoghin, filosof şi poet. Dar, vorbind din punct de vedere istoric, cunoaştem foarte puţin despre viaţa sa.

    Cel mai mare filozof al tuturor timpurilor şi cel mai mare hindus al vremurilor sale, SHANKARA, numit şi SHANKARACHARYA, se presupune că s ar fi născut la Kaladi în Kerala, pe coasta de vest a Indiei, în jurul anului 686 e.n. Fiecare filă a vieţii lui SHANKARA străluceşte prin atât de multă înţelepciune, forţă spirituală, subtilitate logică şi profunzime filosofică, încât timp de secole, el a arătat, de la înălţimea realizării sale, şi va continua să arăte tuturor oamenilor, calea către Fericire şi Pace. De secole, orice călător, care vine din trecutul furtunos al existenţei sale, şi se îndreaptă către cea mai înaltă Realizare, recunoaşte în inima sa că: "Viziunea cea mai profundă a Supremului a venit cu siguranţă de aici".

    Copil fiind, SHANKARA a frecventat şcoala Vedică. Mintea sa ascuţită a pătruns scrutător în miezul învăţăturilor vedice sacre şi a formulat cu genialitate definiţii precise şi analize profunde la aceste texte, creînd astfel o veritabilă filosofie sintetică.

La vârsta de zece ani el era deja un talent academic. Nu numai că citise şi memorase toate scripturile, dar scrisese deja şi comentarii la multe dintre ele şi întreţinuse conversaţii cu diferiţi erudiţi care veniseră la el din toate colţurile ţării, interesaţi să-l vadă pe acest băiat minune ce era considerat o încarnare a lui SHIVA.

Băiatul era însă nemulţumit. La vremea când toţi copiii încep de-abia să studieze silabisind cuvinte, el era deja dezgustat de toată cunoaşterea vană şi superficială din cărţi. El vedea că profesorii săi nu practică adevărurile înalte şi pure pe care le predică. Într-adevăr, întreaga societate în care trăia era, ca şi acum, materialistă, iar oamenii aveau drept scop căutarea plăcerilor. India trecea printr-o perioadă de decadenţă spirituală. SHANKARA, plin de ardoare şi dăruire spirituală, a simţit în adâncul fiinţei sale chemarea lui Dumnezeu şi cu maturitate, încă de când nu era decât un copil, a hotărât să-şi facă propria viaţă un exemplu care să-i îndrepte pe oameni pe drumul luminos al adevărului.

În acea perioadă tatăl lui a murit. Băiatul s-a preocupat îndelung să înţeleagă problema vieţii şi a morţii şi s-a hotărât să o rezolve. În căutările sale asupra sensului existenţei, el a renunţat treptat la tot ceea ce avea o valoare relativă. Atunci a scris el poemul denumit MOHA MUDGARAIU - "Sfărâmarea iluziei". Iată o traducere a lui:

Cine este soţia ta? Cine este fiul tău?
Drumurile acestei lumi sunt într-adevăr stranii.
Al cui eşti tu? De unde ai venit?
Vastă este ignoranţa ta, dragul meu!
De aceea reflectează asupra acestor lucruri
şi adoră-L pe Dumnezeu.

Iată prostia omului:
În copilărie e preocupat de jucăriile lui,
La tinereţe e vrăjit de dragoste,
La bătrâneţe e împovărat de griji -
şi-întotdeauna uită de Dumnezeu!
Orele zboară, secundele se rostogolesc, viaţa se scurge,
Dar briza speranţei suflă continuu în inima sa.

Naşterea aduce moarte, moartea aduce renaştere:
Acest rău nu are nevoie de nici o dovadă.
Atunci unde poate fi, omule, fericirea ta?
Această viaţă tremură în balans
Precum apa pe o frunză de lotus -
şi totuşi, înţeleptul poate să-ţi arate, într-o clipă,
Cum să treci această mare de prefaceri.

Chiar când trupul este ridat, când părul devine alb,
Când gingiile sunt fără dinţi şi toiagul bătrânului
Se clatină precum o trestie sub greutatea lui,
Cupa dorinţelor lui rămâne încă plină.

Fiul tău îţi poate aduce suferinţa,
Averea pe care o ai nu este o asigurare a raiului:
De aceea nu fi mândru de averea ta,
De familia, sau de tinereţea ta -
Toate sunt vremelnice, toate trebuie să se schimbe.
Cunoaşte acest adevăr şi fii liber.
Lasă-te pătruns de fericirea lui Dumnezeu.

Nu căuta nici pacea, nici lupta
Cu amicii sau rudele, cu prietenii sau cu duşmanii,
O, dragul meu, ca să obţii eliberarea
Fii egal în toate.

Atunci SHANKARA şi-a convins mama să-l lase să facă jurământul monastic, promiţându-i că se va reîntoarce să o vadă înainte de a muri. Apoi, făcându-şi pregătirile de plecare, porni în căutarea unui maestru veritabil.

Pe malurile râului Narmada îl întâlneşte pe GAUDAPADA, un mare yoghin, care atinsese cunoaşterea Realităţii ultime. SHANKARA îi cere bătrânului iniţierea, dar GAUDAPADA îl refuză, deoarece făcuse jurământul de a rămâne absorbit continuu în uniunea cu BRAHMAN. Totuşi el îl trimite pe băiat la cel mai avansat discipol al său, GOVINDAPADA. GOVINDAPADA îl iniţiază şi îl instruieşte în tehnicile de meditaţie şi în întregul proces YOGA. Într-un timp foarte scurt, SHANKARA  atinge realizarea spirituală completă şi se hotărăşte să devină şi pentru alţii un ghid spiritual.

Într-o dimineaţă, când se îndrepta către Gange pentru a face o baie rituală, întâlneşte un chandala, un membru al celei mai de jos caste din India, casta celor consideraţi a fi de neatins, impuri. Omul avea patru câini cu el şi aceştia blocaseră cărarea lui SHANKARA. Pentru moment, prejudecăţile de castă înnăscute în el şi-au revendicat poziţia. SHANKARA, brahmanul, îi ordonă lui chandala să se dea la o parte din drumul lui. Dar chandala i-a răspuns: "Dacă există numai un Dumnezeu, cum pot să existe atâtea feluri de oameni? Cum pot fi atâtea deosebiri de caste şi credinţe?" SHANKARA a fost cuprins de ruşine şi respect. S-a prosternat, plin de recunoştinţă pentru lecţia primită, în faţa acelui chandala. Acest incident l-a inspirat mai târziu în unul din cele mai frumoase poeme ale sale, MANISHA PANCHAKA. El are cinci strofe şi fiecare se termină cu refrenul:
"Cel ce a învăţat să vadă Existenţa unică pretutindeni,
Acela este maestrul meu - fie el un brahman sau chandala."

SHANKARA a început să-şi dăruiască învăţăturile câtorva discipoli, fascinând prin frumuseţea şi luciditatea prezentărilor sale, întâi profesorii şi apoi elevii lor. Unul dintre aceştia a fost faimosul filozof MANDAN MISRA. Acesta considera că viaţa trăită în familie, după prescripţiile vedice, urmând cu rigurozitate toate ritualurile, era mult superioară aceleia de călugăr şi opinia lui era respectată şi larg înpărtăşită în toată India. Pentru a-i elimina această falsă concepţie, SHANKARA s-a decis să discute cu el şi de aceea s-a dus la el acasă. Când a ajuns a găsit uşile încuiate. MISRA tocmai oficia o ceremonie religioasă şi nu dorea să fie deranjat. SHANKARA cu spiritul ştrengăresc şi spontan al unui adolescent, s-a căţărat într-un copac din apropiere şi a sărit jos din el în interiorul curţii. MISRA l-a văzut în mulţimea credincioşilor ce se adunaseră la el pentru realizarea ceremoniei. El dezaproba călugării - mai ales când erau atât de tineri- şi de aceea întrebă sarcastic: "De unde vine acest cap ras?" "Aşa după cum prea bine vedeţi, domnule", îi răspunse SHANKARA cu dezinvoltură, "Capul ras răsare chiar din gât". MISRA îşi pierdu răbdarea, dar SHANKARA continuă să se joace cu el în acest fel şi în cele din urmă cei doi se pun de acord să poarte o discuţie asupra meritelor relative ale călugărului şi ale capului de familie. Aceste confruntări nu aveau numai caracter teoretic, ci în primul rând practic, cu consecinţe asupra întregii lor existenţe, astfel că, dacă ar fi pierdut, SHANKARA ar fi devenit cap de familie, iar MISRA dacă ar fi pierdut ar fi devenit călugăr. Dezbaterea a durat şapte zile. BHARATI, învăţata şi onesta soţie a lui MISRA, a fost arbitru. Cei doi purtau fiecare la gât câte un şirag de flori proaspete cu un parfum îmbătător. După cele şapte zile însă, ghirlanda lui MISRA se ofilise, pe când cea a lui SHANKARA era şi mai frumoasă ca la început. În final SHANKARA a fost capabil să-l convingă pe MISRA de superioritatea vieţii monastice şi MISRA  a devenit discipolul său. El este cel care mai târziu a făcut adnotări asupra comentariilor lui SHANKARA la BRAHMA SUTRAS, textul fundamental al învăţăturii VEDANTA.

Îndeplinind instrucţiunile date de GURUL său, de a restabili învăţătura ADVAITA VEDANTA ca loc de confluenţă a tuturor vederilor moniste şi dualiste, oricât de contradictorii ar putea părea ele, tânărul înţelept a plecat la VARANASI, vechiul centru al religiei şi culturii vedice şi a început să predice Unitatea în diversitate. El a avut dispute cu învăţaţii conducători ai diferitelor şcoli de gândire, şi neascunzând falsele presupuneri, răspunzând la toate obiecţiile aduse şi contestând certitudinile aparente ale altor şcoli filosofice, el a stabilit supremaţia sistemului său de gândire. Aici l a întâlnit pe primul dintre cei patru discipoli ai săi, SANANDA.

De la VARANASI, marele maestru spiritual a călătorit la BGARINATH împreună cu discipolii săi, răspândind mesajul filosofiei sale sintetice. A vizitat multe locuri sfinte precum Prayag, Hardwar, Rishikesh, Srinagar, Rudrapayag, Nadaprayag, Kamarupa şi Gomukhi, a  venerat zeităţile întâlnite în drum şi astfel a demonstrat că un cunoscător al lui NIRGUNA BRAHMAN (BRAHMAN transcendent, lipsit de calităţi) nu este lipsit de devoţiune faţă de SAGUNA BRAHMAN (BRAHMAN văzut în forme, zeităţi,etc.). Aici, în calmul înălţimilor himalayene, SHANKARAşa scris comentarii la zece din UPANISHADE, la BHAGAVAD GITA şi la BRAHMA SUTRAS şi şi a stabilit astfel doctrina pe o fundaţie fermă. THIMBAUD spunea: "Doctrina revelată de SHANKARA este, din punct de vedere pur filosofic şi separat de toate consideraţiile teologice, una dintre cele mai importante şi mai interesante care s a născut pe pământul indian; nici acele forme ale VEDANTEI care derivă din vederile reprezentate de SHANKARA, nici orice alt sistem non vedantic nu poate fi comparat în îndrăzneală, profunzime şi subtilitate cu aşa-numita VEDANTA ortodoxă".

Apoi el a pelegrinat dintr-un loc în altul angajându se în discuţii cu conducătorii diverselor culte şi secte şi, prin superbul său talent oratoric, el a continuat să înlăture dogmele false şi să distrugă prezumţiile eronate.

SHANKARA a călătorit de a lungul şi de a latul vastului subcontinent de patru ori, stabilind patru mănăstiri principale în cele patru puncte cardinale ale Indiei, Sringeri Math, pe dealurile Sringeri în sud, Sarada Math la Dvaraka în vest, Jyotiramath la Badarikasrama în nord şi Govardhana Math la Puri în est şi i a numit pe primii săi patru discipoli ca stareţi ai acestor mănăstiri în scopul de a promova bunăstarea călugărilor şi laicilor de pe aceste teritorii. De asemenea, a repartizat fiecărei mănăstiri câte o VEDA, astfel: RIG-VEDA pentru Govardhana Math, YAJUR VEDA pentru Sringeri Math, SAMA VEDA pentru Sarada Math şi ANTHARVA VEDA pentru Jyotir Math.

Multe culte ciudate viciaseră societatea indiană pe vremea aceea şi templele erau în mâinile unor preoţi corupţi care practicau forme hidoase de cult şi de sacrificiu animal. SHANKARA, cu ajutorul adevărului din scripturi şi a ingeniozităţii sale oratorice, a demonstrat că acestea sunt de fapt împotriva adevărului spiritual al VEDELOR. El a reformat aceste practici corupte reinfuzând în ele nobilele principii ale cultului vedic şi le-a transformat astfel în mijloace ale realizării de sine. El a reformat şi instituit cultul celor cinci zeităţi: GONAPADI, SHIVA, NARAYANA, SUN şi SHAKTI şi a demonstrat că ideea de cult a chipurilor lor are de asemenea loc în filosofia vedantică. Singurul scop al cultului este, spunea SHANKARA, ca printr o străduinţă constantă, să devenim perfecţi, să devenim divini, să l atingem pe Dumnezeu, şi să fim Dumnezeu.

Afecţiunea sa adâncă pentru mama sa şi promisiunea făcută au triumfat asupra regulilor ce guvernau Ordinul SANNYASINILOR. La moartea ei, el a îndeplinit ritualurile funerare ale mamei sale, în ciuda opoziţiei rigide ce venea din partea rudelor sale.

SHANKARA a organizat întregul sistem al cultului monastic în India în zece ordine bine închegate (DASANAMI SAMPRADAYA). Nu este fără semnificaţie faptul că SRI RAMAKRISHNA PARAMAHAMSA, profetul Indiei moderne, a fost discipolul lui SWAMI TOTAPURI MAHARAJ, care aparţinea liniei PURI, una dintre DASANAMIS. De aceea călugării ordinului RAMAKRISHNA sunt legaţi în mod fundamental de marele înţelept SRI SHANKARA.

Viaţa lui SHANKARA s-a sfârşit la KEDARNATH în Himalaya. Avea numai 32 de ani. El a fost mai degrabă un reformator decât un inovator; nu a predicat o doctrină sau vreo credinţă nouă. El însă a dat un puternic impuls creator vieţii spirituale din timpul său. SHANKARA a făcut să strălucească din nou învăţătura pură a VEDANTEI, după o perioadă de recul datorată dezvoltării budismului. Datorită sfinţeniei sale, el a fost considerat încarnarea lui SHIVA. Separaţi de un interval de o mie de ani, precum trei vârfuri ameţitoare de munţi, BUDDHA, SHANKHARA şi RAMAKRISHNA domină semeţ şi senin istoria religioasă a Indiei.

Opera literară a lui SHANKARA este enormă şi sublimă. El a făcut comentarii nu numai asupra SUTRELOR vedantice, dar a creat şi două lucrări filozofice majore: UPADESHASAHASRI şi VIVEKA CHUDAMANI (Discernământul spiritual, bijuteria cea mai de preţ). El este de asemenea autorul multor poeme, imnuri, rugăciuni şi lucrări minore referitoare la filosofia VEDANTA. (Scrierile sale sunt publicate acum pentru prima dată în limba română).

"Discernământul spiritual, bijuteria cea mai de preţ" este scrisă în întregime în versuri; SHANKARA, cu geniul său poetic a scris-o astfel pentru că era mai uşor pentru yoghinii ce urmau VEDANTA şi JNANA YOGA să o memoreze. Versurile sunt lungi şi metrica este complicată; de aceea ne-am decis să nu încercăm să o reproducem astfel în limba română. Mesajul lui SHANKARA este infinit mai important decât forma literară, de altfel şi ea deosebit de frumoasă, plină de valenţe spirituale. Din acest motiv, nu am ezitat să parafrazăm sau să dezvoltăm atunci când era necesar, dar traducerea rămâne în întregul ei foarte apropiată originalului.

Fie ca aceste texte încântătoare de înţelepciune divină să ne elibereze de demonul morţii şi al iluziei, care ne devorează zi şi noapte.

Fie ca marele YOGHIN SRI SHANKARA să ne binecuvânteze, pentru ca noi să putem face din întreaga noastră viaţă un cântec de slavă adus Divinului.