Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 28.3.2024, 17:34
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
Dincolo de prag - Dicteu Divin prin Jakob Lorber


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


Goto page 1, 2  Next
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
Hoper
Initiator
Initiator

Hoper is offline

Joined: 31 May 2007
Member: #232
Posts: 642
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Dincolo de prag - Dicteu Divin prin Jakob Lorber
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 3.4.2010, 00:06 View PostDownload Post

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.
Back to top See my Info
Hoper
Initiator
Initiator

Hoper is offline

Joined: 31 May 2007
Member: #232
Posts: 642
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Despre Jakob Lorber
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 3.4.2010, 00:12 View PostDownload Post

Despre Jakob Lorber

Jakob Lorber s-a născut 22 iulie 1800 la Jahring, în Steiermark de jos, ca fiul unei familii de țărani germane. Din partea tatălui cât și a mamei curgea în venele sale sângele de țăran german. - Jakob, cel mai mare dintre trei fiii, a avut voie să studieze pedagogia, dar s-a întors după terminarea cu succes a studiului "prin care a devenit profesor", spre o veche pasiune de a sa, care a fost muzică. El stăpânea mai multe instrumente, dar cel mai bine vioară, iar în această artă a primit lecții de la Paganini. Concertele cu succes i-au făcut în curând un nume bun în orașul natal Graz și i-a adus prietenia celor mai buni locuitori, adică dirijorul Anselm Hüttenbrenner, a primarului din Graz Andreas Hüttenbrenner și a secretarului stării civile K. G. Ritter von Leinen (biograful său).

În primăvara anului 1840 a primit Lorber oferta unui post promițător de dirijor în orașul mult vizitat și comercial Triest. Bucuria, de a avea în sfârșit o poziție asigurată de viață și un venit garantat, a fost mare. Dar providența a fost altfel. Bărbatul, a cărui gânduri se ocupau mai ales în acea vreme cu lumea invizibilă și cu întrebările despre Dumnezeu și eternitate, a fost pus la încercare și pentru a se decide printr-o metodă cât se poate de ciudată.

Despre această întâmplare măreață din viața sa, povestește el mai târziu prietenilor săi: El, Lorber, în data de 15, martie 1840, la ora șase dimineața, a terminat cu rugăciunea de dimineață și a fost pe punctul de a se ridica din pat, când în stânga înăuntru în piept, în locul inimii a auzit cât se poate de clar o voce, care îi spunea: "Ridică-te, i-ați până și scrie!" - Lorber, a ascultat aceasta chemare imediat, a luat până în mâna și a început să scrie ceea ce auzea în interiorul sau cuvânt cu cuvânt pe hârtie. A fost începutul unei lucrări "Creația lumii spiritelor și cea a simțurilor și istoria omenirii" sau "Gospodăria lui Dumnezeu" (Casa Domnului). - Și primele propoziții extraordinare (un exemplu despre harul vocii interioare dumnezeiești) sună astfel:

"Cine vrea să vorbească cu Mine, acela să vină la Mine și Eu îi voi pune în inima un răspuns. - Dar doar cei curați, a căror inima este umilă, vor auzi tonul vocii Mele! - Și cine Mă preferă înaintea lumii, cine Mă iubește, ca o mireasă blânda care își iubește mirele, cu acela vreau Eu ca să mă duc braț la braț. El Mă va vedea tot timpul ca un frate și așa cum L-am văzut Eu pe el deja de o eternitate, încă înainte de a fi el."

Jakob a recunoscut profund mișcat vocea care a cuprins viața și pe Acela, de la care venea ea. - El a recunoscut vocația și lucrarea sa, a lăsat deoparte slujba din orașul monden Triest și și-a dedicat din acea clipă toată viața scrisului, adică ceea ce îi dicta lui vocea aceea interioară. Necăsătorit, sărac și fără pretenții, a trăit această vocație până la sfârșit, iar existența și-a menținut-o cu ore de muzică și darurile de dragoste a bărbaților și a femeilor din cercul lui de prieteni și din puținul sau era tot timpul pregătit să le dea altora care erau mai săraci decât el.

Aproape 25 de ani până la moartea lui Lorber, la 24 august 1864, a vorbit acea voce, cu aceeași seriozitate drăgăstoasă și intensitate, exact identice cu prezicerea lui Iisus în Evanghelia lui Ioan, cap. 14, 21 și 26, la acel "slujitor umil a lui Dumnezeu". - Unui prieten i-a scris Lorber despre aceasta:

"Referitor la vocea interioară, cum se aude aceasta, nu pot spune de mine numai faptul, că, cuvintele veșnic clare și sfinte a Domnului le aud tot timpul în regiunea inimii ca un gând cât se poate de limpede, luminate și curate, ca niște cuvinte pronunțate. Nimeni, nici acela care este foarte aproape de mine, nu poate auzi vreun glas. Pentru mine însa suna acest glas milostiv mult mai limpede și mai tare decât orice sunet material."

Prin scrisul autentic celor auzite (meritul mare îl are mai ales Anselm Hüttenbrenner care s-a ocupat de strângerea și de publicarea lor) s-au format cu timpul sub pana lui Lorber importante Scripturi care cuprind 25 de volume. Aici sunt scrise acestea după formarea lor:

Gospodăria lui Dumnezeu sau Casa Domnului (3 volume); Saturn; Soarele natural; Soarele spiritual (2 volume); Copilăria lui Iisus; Schimbul de scrisori între Iisus și Abagarus; Epistola Laodiceana a apostolului Paul; Pământul și Luna; Episcopul Martin (conducerea în lumea de apoi); Robert Blum (De la iad la Rai); Taina de trei zile (Iisus la 12 ani în templu); Daruri cerești (2 volume); și în sfârșit încoronarea: Marea Evanghelie a lui Ioan (o profundă relatare, completarea povestirilor a celor trei ani de învățare a lui Iisus, 10 volume).

Cel mai important la apariția Jakob Lorber, care a avut darul privirii spirituale, sunt învățăturile minunate care reies din lucrările sale. - Este într-adevăr o înțelepciune dumnezeiască atotcuprinzătoare, care se ocupa pe toate planurile vieții și a întrebărilor vizibile și invizibile și nenumăratele secrete ale gândirii omenești luminate din punctul de vedere înalt și spiritual.

Pentru a spune aceasta pe scurt: Lorber oferă în dezvoltarea și privirea desăvârșită privirea spirituală a lumii și explicațiile pământului, după care, la eliberarea credinței vizibile (materialism), știința și întregul sentiment de viață al lumii actuale pe toate planurile recunoașterii.

Bietigheim, Württemberg
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.
Back to top See my Info
Hoper
Initiator
Initiator

Hoper is offline

Joined: 31 May 2007
Member: #232
Posts: 642
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Un avertisment catre cititor
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 3.4.2010, 00:18 View PostDownload Post

Un avertisment catre cititor


Pe vremea când scria "Scene de pe patul de moarte", Lorber a primit un mesaj adițional, menit să faciliteze înțelegerea aspectelor prezentate și care poate servi drept introducere. Mesajul avea și scopul de a răspunde criticilor potrivit cărora anumite scene și fraze ar fi incompatibile cu inspirația divină a acestor dictări, fără să țină seama că în lumea de dincolo, înainte de a se uni cu spiritul său, sufletul nu poate gândi, vorbi sau acționa altfel. Iată cum sună acest avertisment: ..."Anumite scene sunt prezentate, deopotrivă pictural și verbal, exact așa cum se petrec ele în lumea spiritelor, pentru a dovedi astfel cititorului că după ce își părăsește învelișul fizic, omul rămâne exact la fel cum era în lumea fizică, păstrându-și înfățișarea exterioară, felul de a vorbi, opiniile, comportamentul, inclinațiile și pasiunile. Același lucru este valabil și în ceea ce privește acțiunile care derivă din aceste trăsături de personalitate. Acestea vor rămâne neschimbate până când sufletul va cunoaște renașterea spirituală plenară. De aceea, această stare de tranziție este cunoscută sub numele de "spiritualitate naturală (materială)", spre deosebire de cea care corespunde renașterii plenare a spiritului, care este numită "spiritualitate pură". Cât despre mediul în care ajunge sufletul, acesta este întotdeauna o reflectare a naturii sale interioare" ...

Sper ca acest avertisment să le fie de folos cititorilor acestor scene din lumea de dincolo, precum și ai marilor lucrări referitoare la lumea de apoi, care, din cauza volumului lor, apar ca lucrări separate.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.
Back to top See my Info
Hoper
Initiator
Initiator

Hoper is offline

Joined: 31 May 2007
Member: #232
Posts: 642
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Introducere
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 14.6.2019, 23:04 View PostDownload Post

Introducere
(27 iulie 1847)

Fratele A dorește să știe cum se petrece tranziția de la viața materială la cea spirituală, adică la așa-numita viață în lumea de dincolo, în special în ceea ce îi privește pe mai marii acestei lumi. Această tranziție poate fi descrisă cu ușurință și cât se poate de natural. Ascultați: ce diferență există dacă în apa cade un om important sau unul sărman, lipsit de funcții și de un statut social înalt? Cei doi se vor îneca exact la fel! În mod similar, dacă le iau casele foc, împăratul și cerșetorul vor arde exact la fel!

Dacă un cerșetor și un împărat ar cădea în același timp dintr-un turn înalt, amândoi se vor zdrobi în egală măsură, pierzându-și viața. Ce diferență mai poate exista între cadavrul unui om mare și cel al unui om neînsemnat, între mormântul unui om frumos și cel al unui om urât, între corpul neînsuflețit al unui om bogat și cel al unui om sărac, sau între cel al unui bătrân și cel al unui tânăr? Nici cea mai mică diferență! Orice cadavru se descompune și ajunge hrană pentru viermi, iar în cele din urmă una cu țărâna. La fel cum corpul își plătește tributul său în lumea așa-numitelor forțe naturale, sufletul trebuie să își plătească tributul în lumea spiritelor. Dacă pe pământ a fost sufletul unui împărat sau al unui cerșetor, în regatul spiritelor acest lucru nu are nici cea mai mică importanță. Nimeni nu primește aici un tratament special. Orgoliul oamenilor nu este hrănit în această lume, iar cel mare nu mai poate fi orbit de așa-zisa sa măreție, la fel cum nici cel sărac nu mai poate fi înșelat de credința sa că merită răsplata de a intra automat în împărăția lui Dumnezeu, din cauza greutăților pe care a fost nevoit să le îndure pe pământ, sau datorită pioșeniei sale. Așa cum am precizat de multe ori, în lumea de dincolo unicul lucru care contează este iubirea cea mai pură.

Toate celelalte sunt precum pietrele aruncate în ocean: diamantele cele mai prețioase ajung tot pe fundul oceanului, scufundându-se în mâl, ca și pietrele cele mai comune, în sine, ele rămân ceea ce sunt și ceea ce erau până să fie aruncate în ocean, dar soarta lor este identică, singura diferență fiind aceea că piatra obișnuită se va dizolva mai repede decât diamantul.

Același principiu se aplică în lumea de dincolo și în ceea ce privește noblețea lumească, sau nemernicia lumească. În mâlul de pe fundul oceanului etern ele vor continua să dăinuiască multă vreme, aspirând să redevină ceea ce au fost odată pe pământ. Astfel, împăratul va tânji să redevină un împărat, iar cerșetorul nu va reuși să își depășească statutul său de om sărac. Cu toate acestea, în lumea marii Realități, amândoi vor împărtăși aceeași soartă, scufundându-se în mâlul oceanului eternității, cu singura diferență că omul sărac va intra mai devreme în procesul de fermentație decât împăratul sau decât omul bogat, astfel încât natura sa va fi măcinată mai curând de minusculele bule ale umilinței, care îl vor goli de esența și îl vor împinge astfel către suprafață, acolo unde poate întâlni lumina și viața eternă. Puteți evalua cu precizie tranziția sufletelor în lumea de dincolo în funcție de această regulă de bază. De aceea, sfatul Meu este să cultivați cât mai mult iubirea, dacă nu doriți să împărtășiți aceeași soartă într-o bună zi. Amin, Amin, Amin!
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.
Back to top See my Info
Hoper
Initiator
Initiator

Hoper is offline

Joined: 31 May 2007
Member: #232
Posts: 642
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Scena 1 - Un om faimos
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 14.6.2019, 23:20 View PostDownload Post

Scena 1
Un om faimos
(28 iulie 1847)

Ne aflam lângă patul de boală al unui om foarte celebru, cunoscut de întreaga lume, cu câteva ore înainte de trecerea sa în eternitate. Vom analiza comportamentul său în această lume și intrarea sa în lumea de dincolo, precum și felul în care cele două lumi se întrepătrund și devin una, astfel încât să înțelegeți cât mai clar felul în care se aplică regula descrisă mai sus.

Cât timp a trăit în această lume, faptele acestui om au fost de o asemenea natură și au creat atâtea rezonanțe încât ecoul lor a străbătut întregul pământ ca un meteor, atrăgând ochii tuturor asupra lui, astfel încât oameni din toate colțurile lumii au auzit de el, iar presa a scris atâtea pagini despre viața lui încât s-ar fi putut acoperi cu ele suprafața întregii Europe. Și iată, acest mare om, acest filantrop, acest psedo-luptător plin de ardoare pentru interesele politice și religioase ale națiunii lui, zace acum pe patul de boală, plin de disperare și de teamă, căci știe că i se apropie ceasul și că nu mai are nici o speranță de scăpare.

Fiind în sinea sa un ateu, el se află într-o stare de confuzie dureroasă, într-un fel de amorțeală mentală, în care se gândește la dispariția rămășițelor sale pământești. Înfiorat, prin minte îi trece gândul că s-ar putea trezi în mormânt, suportând durerile îngrozitoare ale intrării în putrefacție, așa că cere să fie îmbălsămat, dar nu înainte ca inima și intestinele sale să fie separate de trup și îngropate într-un loc suficient de frecventat de marele public, pentru că nu cumva să zacă în uitare. În această stare de teroare, el își amintește de amenințările dureroase ale bisericii catolice, de aruncarea în iad, de care s-a amuzat public întreaga viață, pe când era convins că va trăi o sută de ani. La fel ca niște furii, aceste gânduri teribile revin mereu și îi chinuiesc inima, căci omul nostru știe perfect că a comis mari păcate. De aceea, el nu primește nici comuniunea, nici împărtășania, iar zgomotul clopotelor bisericii sau a slujbei nu sunt prezente ca să-i liniștească inima. În fața ochilor îngroziți ai sufletului flăcările îngrozitoare ale iadului (1*) încep deja să ardă.

Vigoarea și siguranța lui de altădată dispar, la fel ca și filosofia sa, de care era atât de mândru, iar sufletul lui rănit se scufundă deja în bezna morții. Amenințat de temeri din toate direcțiile, sărmanul suflet caută cu disperare o ultima scânteie în inima sa, cândva atât de plină de curaj (pe când se afla în lumea exterioară). Nu întâlnește însa decât un mare gol, și în loc de consolare, se trezește în fața distrugerii eterne și a durerii îngrozitoare a iadului. Așa se văd lucrurile din perspectiva voastră lumească. Să privim însa și din cealaltă perspectivă, cea a lumii de apoi. Iată, la marginea patului bolnavului stau trei îngeri, cu fețele acoperite, și îl privesc.

Îngerul A. îi spune lui B.: "Frate, cred că s-a terminat cu el. Din acest mărăcine nu au cum să mai apară struguri. Uite cum se chinuiește sufletul lui, fără să găsească nici o cale de ieșire, și cât de palid este sărmanul spirit din interiorul său! De aceea, bagă-ți mâna în intestinele sale deja rigide și scoate afară nefericitul suflet din noaptea în care se află, în timp ce eu voi sufla asupra lui în numele Domnului și îl voi trezi fața de această lume. Iar tu, frate C., condu-l apoi pe cărările Domnului până la destinația la care trebuie să ajungă, în conformitate cu gradul lui de libertate și de iubire. Așa să fie!"

Îngerul B. își introduce mâna în intestinele omului și spune: "În numele Domnului, trezește-te și fii liber, frate, atât cât îți permite iubirea pe care o ai. Așa să fie!" În lumea voastră, trupul mort se întoarce în țărână, dar în lumea cealaltă sufletul orb se naște la viață!

Acum, îngerul se îndreaptă către el și îi spune: "Frate, de ce ești orb?" Iar cel de-abia trezit îi răspunde: "Într-adevăr, sunt orb. Dacă îți stă în puteri, fă-mă să văd din nou, ca să înțeleg ce s-a întâmplat cu mine, căci dintr-o dată toate durerile m-au părăsit!" Îngerul A. suflă peste ochii celui trezit, care îi deschide și privește în jur cu uimire.

Dintre cei trei, el nu îl vede decât pe C., pe care îl întreabă: "Cine ești tu? Și unde mă aflu?

Ce s-a întâmplat cu mine?"

Îngerul îi răspunde: "Eu sunt un mesager al lui Dumnezeu, al Domnului Iisus Hristos, și am misiunea să te conduc pe cărările Domnului, dacă dorești acest lucru. În lumea materială, trupul tău a murit, și te-ai trezit acum în lumea spiritelor.

Ți se deschid acum în fata două căi: una conduce către Domnul, către cer, iar cealaltă către iad. Nu depinde decât de tine pe care dorești să o apuci. În această lume ești complet liber și poți face orice dorești. Dacă te vei lăsa ghidat de mine, îți va merge bine. Dacă preferi însă să fii propriul tău stăpân, nimeni nu te va împiedica. Trebuie să știi însă un lucru, că aici nu exista decât un singur Dumnezeu, un singur Domn și un singur Judecător, care este Iisus, Cel pe care oamenii l-au crucificat pe pământ! Acceptă-L pe El, și vei cunoaște lumina și viața cea mai înaltă. Tot restul nu sunt decât iluzii născute din propria ta fantezie, în care trăiești încă, în timp ce asculți aceste cuvinte ale mele".

Cel nou trezit spune: "Aceasta este o doctrină nouă, care se opune doctrinei Romei, fiind deci o erezie! Cât despre tine, care încerci să mă convingi de asemenea prostii în acest loc îndepărtat, îmi pari mai degrabă un emisar al iadului, decât unul al cerului. De aceea, te invit să mă lași în pace și să nu mă mai tentezi cu ereziile tale!"

Îngerul C. îi răspunde: "Foarte bine, în numele Domnului Iisus, libertatea pe care o preferi mă eliberează de grija pe care trebuia să ți-o port. Îți doresc să ajungi singur la lumină.
Așa să fie!"

După care, îngerul C. dispare, iar cel nou trezit intră în sfera natural-materială care corespunde nivelului său de conștiință, regăsindu-se printre o sumedenie de cunoștințe și uitând aproape complet ceea ce s-a întâmplat cu el. El continuă să trăiască în lume la fel ca mai înainte, să procedeze exact la fel, fără să se preocupe de cer sau de iad, și încă și mai puțin de Mine, Domnul vostru, al tuturor. Aceste trei aspecte, singurele care contează, i se par în continuare ridicole, un fel de vis, și oricine i-ar reaminti de ele ar fi invitat să plece de lângă el.

Din acest prim exemplu v-ați putut da seama în ce fel de ape se scaldă foarte mulți dintre "marii voștri oameni". Exemplele care vor urma vor elucida și mai bine chestiunea.
________________________________________________________________________________________________________________________________________
Note:
1 (* Vezi "O revelație Divină despre Iad ", n.r.)
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.
Back to top See my Info
Hoper
Initiator
Initiator

Hoper is offline

Joined: 31 May 2007
Member: #232
Posts: 642
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Scena 2 - Savantul
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 15.6.2019, 00:09 View PostDownload Post

Scena 2
Savantul
(2 august 1847)

Să ne îndreptăm acum atenția asupra patului de boală al unui savant, a cărui viață atârna - după cum vă exprimați voi - de un fir de păr. Avem de-a face cu un alt om faimos. Vom vedea cum își petrece el ultimele ore de viață, cum se trezește în lumea de dincolo și în ce direcție îl orientează iubirea lui.

Cel pe care îl vom analiza de această dată a fost un mare filosof al acestei lumi și un astronom în optima forma, după cum vă exprimați voi. În marele său entuziasm de a studia stelele, acest om a atins vârsta de peste 70 de ani. Într-o noapte foarte geroasă de iarnă, pe când privea cerul nopții, el a răcit și a fost găsit aproape înghețat lângă telescopul său. Dus în casă de prieteni, i s-au asigurat cele mai bune îngrijiri medicale, astfel încât după câteva ore și-a revenit suficient pentru a fi în stare să-și comunice ultimele dorințe și testamentul, care sunau astfel:

"În numele Divinității insondabile! Neștiind cât îmi va mai permite necruțătoarea Soarta să mă agăț de această viață mizerabilă, și nici ce anume o va înlocui, iată care sunt ultimele mele dorințe. Mai întâi de toate, doresc că dacă mor, voi, dragii mei prieteni, să îmi prezervați corpul prin îmbălsămare și să mi-l puneți într-un sicriu din cupru, care să fie așezat în mausoleul în care mă așteaptă celebrii mei colegi, decedați și ei. Cât despre măruntaie, care sunt primele care putrezesc, doresc ca acestea să îmi fie păstrate în alcool, într-o urnă specială, care să fie plasată într-un muzeu corespunzător, în acest fel, voi continua să trăiesc cel puțin în memoria oamenilor, căci nu există nici o altă șansă de a supraviețui după moarte.

În ceea ce privește proprietățile mele, voi, dragii mei prieteni, știți foarte bine că în această lume un savant nu adună decât rareori mai mult decât cele necesare traiului de zi cu zi. Exact așa stau lucrurile și cu mine. Nu am avut niciodată bani, așa că nu voi lăsa nimănui avere. Imediat după deces, vindeți tot ce poate fi vândut și faceți ceea ce v-am rugat la început.

După ce voi fi murit, informați-i pe cei trei copii ai mei, în primul rând pe fiul meu cel mare, pe care l-am preferat întotdeauna, căci îmi calcă pe urme. Aș dori ca el să moștenească toate cărțile mele și să aranjeze cât de curând posibil apariția scrierilor încă nepublicate.

Acestea au fost ultimele mele dorințe referitoare la această lume stelară, pe care de acum înainte nu o voi mai putea vedea și studia.

O, cât de nefericit este omul! Plin de idei nobile, el speră într-o lume de apoi atâta vreme cât își păstrează sănătatea, dar în fața mormântului gol această credință îi dispare la fel ca visele unui copil, locul ei fiind luat de realitatea tristă, care arată că moartea este punctul final al existenței noastre, iar după ea nu mai urmează decât anihilarea fără limite!

O, dragii mei prieteni, ce gând teribil: să treci de la "existență" la "non-existență", când știi că te afli în fața mormântului deschis! întreaga mea ființa strigă înspăimântată:

"Mori! Totul durează doar câteva minute, după care dispari în noaptea neagră, în abisul fără fund al anihilării!" O, prieteni, acest strigăt de durere este îngrozitor pentru cel aflat pe marginea mormântului, care privește cu un ochi la stelele strălucitoare pe care le-a îndrăgit atât de mult, și cu celălalt la noaptea hâdă, eternă, a conștiinței, în care nici o idee nu mai animă rămășițele în putrefacție, nici o amintire, nici o lumină!

După noi nu mai rămâne decât cenușă, care este spulberată de vânturi în toate direcțiile. O, prieteni, dați-mi ceva de băut, căci sunt teribil de însetat. Dați-mi o consolare, pentru a-mi alina teama ce mă înfioară! Dați-mi să beau din cel mai bun vin, ca să mă desfăt pentru ultima oară, și beat fiind, să trec mai ușor teribilul prag al morții!

O, tu, moarte oribilă, cea mai mare dintre nenorocirile cu care se confruntă mărețul spirit al omului, care a creat atâtea lucruri sublime și care a făcut atâtea descoperiri, spre marea lui onoare! Acum, acest spirit trebuie să moară, iar răsplata sa este cea mai cumplită nefericire între toate: moartea, anihilarea eternă!

O, Soartă. O, Divinitate care ai creat stelele eterne, de ce nu ai putut crea și o ființă umană nemuritoare? O, cât de mare trebuie să fie nebunia ta, dacă îți face plăcere să creezi cea mai nobilă dintre ființe numai pentru a o distruge din nou, pentru totdeauna, lăsând diformele creaturi, precum viermii și infuzoarele, să se hrănească din trupul ei!

Trebuie să mor. De ce trebuie să mor? Ce am făcut eu, ce au făcut milioanele de oameni ca să merite moartea? Sunt convins că până și într-un spital de nebuni s-ar putea realiza o creație mai bună decât ceea ce a reușit în lumea muritoare aceasta Divinitate chipurile înțeleaptă!"

Prietenii și medicii din jurul savantului nostru au încercat să-l calmeze, spunându-i că trebuie să se liniștească, dacă dorește să se însănătoșească, căci nu scrie nicăieri că trebuie să moară din cauza unei răceli, oricât de severe; în schimb, o tulburare emoțională atât de profundă l-ar putea costa într-adevăr viața.

Avertismentele nu au avut efecte prea mari asupra astronomului nostru, care s-a ambalat și mai tare: "Gata, lăsați-mă în pace cu ajutorul vostru! Să se termine odată cu această viață mizerabilă și blestemată! Dacă omul nu poate trăi de-a pururi, viața nu este altceva decât o decepție rușinoasă, și singurul adevăr nu poate fi decât moartea și inexistentă.

Un om înțelept nu se poate împăca cu o asemenea viață, care nu durează decât de pe azi pe mâine. De aceea, nu doresc să mai trăiesc! Această viață rușinoasă mă dezgustă de o mie de ori mai mult chiar și decât cea mai cumplită moarte. De aceea, dați-mi otrava, dați-mi cea mai puternică otrava care există, ca să scap cât mai repede de această viață îngrozitoare. Blestem această viață nedemnă și arunc anatema asupra forței primordiale, sau Divinității, oricare ar fi ea, care nu a putut sau nu a știut să dea o viață eternă omului nobil, care să se compare cel puțin cu durata de viață a stelelor.

Așadar, gata cu viața, gata cu această decepție divină! Dacă Divinitatea nu îi poate oferi o viață mai bună omului, de ce ar trebui să-i pese acestuia de ea, ca să nu mai vorbim de viața mizerabilă pe care i-a acordat-o!? Adio, dragi prieteni. Mor. Doresc să mor, da, trebuie să mor, căci în calitatea mea de spirit uman plin de noblețe nu mai pot să suport această rușine!"

Medicii l-au avertizat din nou pe om, spunându-i că trebuie să se calmeze, dar acesta nu a mai scos nici un cuvânt. Medicii au încercat să-i dea medicamente, dar savantul le-a respins. Respirația i-a devenit din ce în ce mai grea. Au încercat să-i facă un masaj, ca să-l scoată din această letargie, dar în zadar. Paloarea morții i-a apărut pe față, fiind înlocuită însă rapid cu o ultimă formă de delir (așa cum vă apare acesta vouă, celor din lumea exterioară), în care a rostit următoarele cuvinte, cu o voce cavernoasă:

"Unde sunteți voi, stele frumoase, pe care vă iubesc atât de mult? De ce vă ascundeți fața minunată de mine? Vă este rușine de mine? O, nu vă rușinați de mine, căci aceeași soartă nemiloasă, care mă răpește acum, vă așteaptă și pe voi. Va veni timpul când veți muri și voi, așa cum mor eu acum. Nu trebuie să vă înfuriați însă pe sărmanul Creator, așa cum am făcut eu. Sunt convins că El a avut cele mai bune intenții, dar i-au lipsit înțelepciunea și puterea, căci numai astfel se poate explică slăbiciunea creației Sale. Ar fi făcut mai bine să nu creeze nimic, căci nu a reușit altceva decât să se facă de râs în fața noastră, creaturile Sale. O operă imperfectă nu poate fi realizată de un Maestru perfect! De aceea, nu merită să îi reproșați nimic bietului Creator, care va avea probleme cu propria Sa existență, după ce întreaga Sa opera se va prăbuși.

O, sărmane Creator! Abia acum îmi dau seama că - în esență - ești o ființă bună și că te-ai fi bucurat sincer dacă opera Ta ar fi fost un succes, dar altra posse nemo tenetu (nimeni nu își poate depăși propriile capacități). Un ticălos încearcă întotdeauna să facă mai mult decât este în stare. Tu nu ai făcut însă decât ceea ce ai putut, așa că nu ești un ticălos!

O, sărmane om Iisus, care ai dat lumii cea mai înțeleaptă învățătura morală, făcând atâtea pseudo-miracole! Te-ai bizuit prea mult pe așa-zisul tău Dumnezeu-Tată, care te-a părăsit, din cauza evidentei Sale slăbiciuni, chiar în momentul în care ar fi trebuit să te sprijine, distrugându-i prin omnipotența Sa pe dușmanii tăi! A fost prea târziu când ai exclamat, atârnând pe crucea infamă: "Tată, Tată, de ce m-ai părăsit!" Vezi tu, Dumnezeu a fost nevoit să te părăsească, întrucât și-a pierdut de multă vreme puterea, fiindu-i imposibil să te sprijine, la fel cum nu mă sprijină acum pe mine. A făcut și El ce a putut, și sunt convins că i-ar fi plăcut să facă mai mult, dar, așa cum spuneam: altra posse nemo tenetur...

O, dar toate acestea sunt ridicole! Am murit, și totuși sunt viu. Cel mai amuzant mi se pare faptul că trăiesc sentimentul că nici nu pot muri! Dar unde a dispărut pământul, și bunii mei prieteni? Nu mai văd nimic, decât pe mine însumi. Și totuși, sunt perfect conștient, iar amintirile mele se întind dincolo chiar de perioada în care mă aflam în pântecul matern. Ce ciudat! Oare încearcă Divinitatea să-mi demonstreze că poate face mai mult decât am suspectat-o eu? Sau poate că trupul meu este încă viu, cu o clipă înainte de anihilare, iar viața mea seamănă în această clipă cu acea strălucire post-mortem finală a sorilor care au dispărut cu miliarde de ani în urmă și care nu mai trăiesc decât prin lumina pe care au emanat-o și care continuă să colinde prin spațiu ...

Dacă privim lucrurile dintr-o perspectivă matematică, o asemenea viață trebuie să dureze de-a pururi, căci razele emanate de aștri nu întâlnesc niciodată o frontieră finită, și deci nu au cum să dispară complet. Cert este că sunt perfect conștient, de o mie de ori mai conștient de această viață rușinoasă a mea decât am fost vreodată pe pământ. Singura diferență este că nu mai văd și nu mai aud nimic altceva decât pe mine însumi. O, dar mai bine să tac! Mi s-a părut că am auzit un murmur ușor, un fel de șoaptă! Mi se pare de asemenea că m-a luat somnul, un somn lin și dulce. Și totuși, parcă nu este somn, ci dimpotrivă, trezirea dintr-o stare de somn!? Dar mai bine să tac; aud voci îndepărtate, voci pe care le cunosc, și încă foarte bine! Iată, vin, se apropie" ...

După care astronomul nostru a rămas tăcut, fără să-și mai miște deloc buzele. Prietenii săi și medicii de la capul bolnavului au conchis că sfârșitul îi este foarte aproape. De altfel, cel puțin jumătate din discursul de mai sus nu a putut fi auzit de ei decât sub forma unui horcăit și a unor vorbe incoerente, ca și cum ar fi halucinat.

Medicii au făcut toate eforturile ca să-l resusciteze, dar în zadar. De aceea, l-au lăsat să zacă în ceea ce credeau ei că este letargia de dinainte de moarte, lăsând natura să-și urmeze cursul. Într-adevăr, natura și-a urmat cursul, iar omul a murit cu adevărat.

Atunci când medicii consideră că s-a atins ultima linea rerum (scopul suprem al lucrurilor), ei pleacă. Vom părăsi și noi planul respectiv, dar nu așa cum au făcut-o medicii, ci în calitate de spirite, urmând sufletul celui decedat în lumea de dincolo și observând ce face acesta aici și încotro se îndreaptă.

Iată-l, este încă tăcut, așa cum a murit, și în afara celor trei îngeri nu mai este nimeni prezent. Dar mai presus de cei trei mesageri se mai află Cineva!

Omul nostru începe din nou să vorbească: "Hm, nu mai aud nimic. Cred că am trăit un fel de iluzie acustică. Acum constat că este o liniște deplină. Oare mai exist încă, sau am murit? Nu, este imposibil să fi murit, căci mai am încă senzații, conștiința îmi este perfect lucidă, gândesc, îmi amintesc de tot ce am făcut, până la cele mai mici detalii, dar nu înțeleg ce este cu această noapte blestemată, cu această beznă în care nu pot să văd nimic! Cel mai bine ar fi să mă apuc să strig, poate mă aude cineva ... Alo! E cineva aici, care să mă ajute să ies din acest întuneric? Dacă e cineva pe aproape, vă rog, ajutați-mă!"

Mesagerul A. i se adresează lui B.: "Frate, scoate-l din mormânt!" Mesagerul B. se apleacă și îi spune astronomului: "Facă-se voia Domnului întregii vieți și al întregii existențe, acum și de-a pururi: ridică-te din mormântul tău pământesc, frate!"

În acea clipă, astronomul s-a ridicat, dar corpul său a rămas pe loc, ca un praf care se destramă! Savantul a început să se roage: "Frate, dacă tot m-ai scos din mormânt, alungă și acest întuneric care mă înconjoară!" La care îngerul C. i-a răspuns: "Încă de la începutul eternității, voia Domnului a fost ca toate creaturile Sale, dar mai ales copiii Săi, să aibă lumină și să pășească pe drumul drept al luminii. De aceea, deschide-ți ochii tăi nemuritori și privește ceea ce dorești să vezi. Așa să fie!"

Pentru prima oară de când a ajuns în lumea spirituală, astronomul deschide ochii și vede mediul în care se află. Este fericit să vadă din nou oameni (așa îi considera el pe îngeri) și să simtă solul ferm sub picioare. El întreabă: "Dragi prieteni, unde mă aflu? Căci locul acesta mi se pare cât se poate de familiar, și totuși străin. Pe de altă parte, mă simt extrem de ușor și incredibil de sănătos. Nu prea înțeleg cum am ajuns aici și cum a fost posibil ca prin puterea cuvintelor voastre să mă faceți din nou să văd. Căci numai cu câteva clipe în urma eram complet orb".

Îngerul A. îi răspunde: "Ai murit față de lumea trupului fizic și te afli acum - de-a pururi viu, în conformitate cu legile sufletului și spiritului - în lumea reală, cea în care își duc viața spiritele. Noi trei suntem îngeri ai Domnului, care ne-a trimis la tine ca să te trezim și ca să te ghidăm pe calea cea dreaptă către Domnul, Dumnezeul tău și Dumnezeul nostru, Tatăl tău preaplin de iubire, de răbdare și de compasiune, care este deopotrivă și Tatăl nostru, sfințit fie de-a pururi Numele Său, adică cel pe care în ultimele clipe pe care le-ai trăit pe pământ L-ai numit o "Divinitate slabă", căci erai orb, dar care te-a iertat, tocmai pentru că erai orb și slab. Acum că ai aflat adevărul, acționează în consecință și vei cunoaște fericirea eternă, așa cum o trăim și noi!"

Astronomul: "Fraților, prieteni ai lui Dumnezeu, conduceți-mă oriunde doriți, și eu vă voi urma! Dar dacă credeți că voi avea șansa incredibilă de a-L vedea pe Dumnezeu, întăriți-mă, căci nu mă simt în stare să suport această grație preasfântă. Dar mai văd acolo pe cineva care ne privește cu multă prietenie. Cine este această Ființă Glorioasă? Cu siguranță, un alt mesager al cerurilor?"

Îngerul A. îi răspunde: "Da, probabil un mesager al tuturor cerurilor. Du-te la El, căci calea e scurtă, iar El îți va dezvălui singur cine este".

Astronomul se îndreaptă către Străin, care îi iese în întâmpinare și îi spune: "Frate, știi cine sunt Eu?" Astronomul îi răspunde: "De unde aș putea să te cunosc, de vreme ce te văd pentru prima oară? Cine ești tu, dragul și gloriosul meu frate?"

Cel Prietenos îi spune: "Privește stigmatele mele. Vezi tu, Eu sunt sărmanul Domn Iisus, așa cum Mă descriai mai devreme, și îți ies acum în întâmpinare ca să te ajut în slăbiciunea ta cu slăbiciunea Mea, căci dacă te-aș întâmpina cu puterea Mea, ți-ai pierde viața pe loc. Vezi tu, orice viață aflată la începutul ei este precum o plantă firavă, care nu poate trăi fără aer; dar un vânt prea puternic ar ucide-o pe loc. De aceea, am devenit și Eu un vânticel slab, care îți iese în întâmpinare pentru a-ți da viață, nu un vânt puternic care te-ar putea distruge. Iubește-Mă precum și Eu te-am iubit din eternitate, și vei primi astfel viața eternă și adevărată".

Astronomul: "O, mult iubitul meu Iisus! Deci Tu ești, Cel care le-a dăruit locuitorilor de pe pământ cea mai glorioasă învățătură și care a fost crucificat pentru acest lucru!? O, învață-mă și pe mine calea cea dreaptă care duce către Dumnezeu, căci eu nu Te voi crucifica! Pe de altă parte, dacă este posibil, îngăduie-mi să contemplu cu toată claritatea marea Ta creație, lucru pe care mi l-am dorit toată viața".

Iisus: "Calea către Dumnezeu nu va fi lungă dacă accepți să pășești pe ea chiar acum. Dacă dorești totuși să călătorești printre stelele tale, calea va deveni foarte lungă. Alege așadar, ce preferi?"

Astronomul: "Mult iubitul meu Iisus, vezi Tu, eu nu mă simt pregătit pentru Dumnezeu. De aceea, dacă este posibil, îngăduie-mi să mă maturizez printre stele".

Domnul: "Așa să fie, în funcție de iubirea ta! Alege-l pe unul din acești trei îngeri, care te va conduce, iar la sfârșitul călătoriei printre stele îți va arăta cine este cu adevărat mult iubitul tău Iisus, pe care L-ai cunoscut doar ca pe un om crucificat".

După cum vedeți, și acest astronom își caută "apa" sa, singura în care poate înota către Mine, deși Eu am fost alături de el și el alături de Mine! De aceea, feriți-vă de apa prea științifică a astronomilor și a geologilor, căci ea nu conduce către Mine, ci către iubirea de știință!

Am dat acest exemplu numai pentru a vă demonstra acest lucru! Amin!
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.
Back to top See my Info
Hoper
Initiator
Initiator

Hoper is offline

Joined: 31 May 2007
Member: #232
Posts: 642
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Scena 3 - Un om bogat
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 15.6.2019, 00:25 View PostDownload Post

Scena 3
Un om bogat
(3 august 1847)

Ne aflăm din nou la căpătâiul unui bolnav, de data aceasta un om foarte bogat, dar care și-a acumulat cinstit averea, și-a crescut copiii, educându-i corect, și nu a ezitat toată viața să le dăruiască săracilor, ce-i drept inclusiv prostituatelor sărace, dar tinere, care nu se feresc să se dăruiască trupește pentru un ducat, în schimb, a prețuit Sfânta Scriptură, citind-o de multe ori, ferm convins că Iisus era în realitate Iehova. A înțeles acest lucru citind cărțile lui Swedenborg, pe care le-a lecturat integral, cu excepția câtorva lucrări neînsemnate. Această cunoaștere din cărți l-a făcut de-a lungul vieții să se enerveze ori de câte ori auzea pe cineva vorbind cu indiferență sau cu dispreț despre Iisus. Dacă întâlnea asemenea "Anticriști", cum le spunea el, aceștia se puteau aștepta la consecințe dintre cele mai neplăcute din partea lui, inclusiv la atacuri fizice. Pe scurt, omul nostru era un model perfect de creștin pur.

El s-a îmbolnăvit la o vârstă destul de înaintată, după un mare banchet la care a mâncat prea mult, dar mai ales pentru că după masa cea îmbelșugată, stropită cu vinuri abundente, care i-au aprins sângele, s-a dedat unor jocuri voluptoase cu o tânără prostituată. Ajuns acasă, el s-a simțit ușor amețit, dar a fost convins că era vorba doar de o ușoară a stare de beție. Când a încercat însă să se bage în pat, picioarele l-au lăsat; omul a căzut și a suferit ceea ce voi ați numi o moarte fulgerătoare.

Este inutil să menționăm că membrii familiei sale, alarmați, au încercat tot ce le-a stat în puteri pentru a-l resuscita, dar în zadar, căci cei ridicați de spiritele angelice nu se mai pot trezi în această lume fizică.

Așadar, nu putem vorbi prea mult despre agonia fizică a acestui om și vom trece direct la lumea spiritelor, pentru a vedea cum se va integra el în ea, ce va face și încotro o va apuca.

Mai întâi de toate trebuie să știți că cei care mor ca urmare a unui atac de cord nu sunt conștienți de faptul că au murit. Ei nu simt nici o schimbare, nici în casa lor, care rămâne exact așa cum o știau pe pământ, nici în ceea ce privește starea lor de bunăstare fizică, exceptând faptul că se simt mult mai sănătoși decât pe vremea când trăiau pe pământ, în plus, nu văd îngerii, deși aceștia sunt foarte aproape de ei, și în general nu văd nimic din lumea spirituală, cu toate că sunt perfect integrați în ea. Pe scurt, ei continuă să se creadă în lumea fizică. Continuă să mănânce și să bea, trăiesc în locul în care au trăit dintotdeauna, în casa lor și în cercul familiei lor, din care nu lipsește nici un membru.

Exact aceasta este situația omului nostru, aflat deja în lumea spiritelor. El se culcă în pat cu o stare de bună dispoziție, în dormitorul pe care îl cunoaște foarte bine, absolut identic cu cel de pe pământ. Se întinde confortabil în pat, așteptând să adoarmă! Ce îl uimește la culme pe omul nostru este că de această dată nu reușește deloc să adoarmă, căci spiritele nu știu ce este somnul, deși au și ele o stare corespondență, numită odihnă, care nu are însă nimic de-a face cu somnul pământesc.

Să vedem așadar ce gândește și cum se comportă amicul nostru în această stare, nouă pentru el. El se întoarce către Lini, soția sa, și îi spune: "Hei, Lini, dormi?" Lini se ridică din pat și îi răspunde: "Ce dorești, dragă Leopold, s-a întâmplat ceva?" Trebuie să precizăm că rolurile soției, copiilor și celorlalți membri ai familiei sale sunt jucate de câțiva îngeri "sub acoperire". Omul: "Nu, nu am nimic, slavă cerului! Dar nu simt nici cea mai mică geană de somn. Dacă ești bună, adu-mi niște somnifere, poate o să-mi fie mai bine".

Lini se ridică și îi împlinește dorința soțului ei. Dar cu toate somniferele, somnul refuză să apară.

După o vreme, omul spune: "Lini, du-te și mai adu-mi câteva somnifere, căci tot nu pot să adorm. În loc să mi se facă somn, mă simt din ce în ce mai lucid".

Lini: "Haide, lasă pastilele; să nu-ți strici stomacul. Mai bine fă dragoste cu mine, poate după aceea o să ți se facă somn, dacă tot ții atât de mult să adormi".

Uimit la culme, soțul îi răspunde: "Dar, dragă Lini, știi foarte bine că după ce mă întorc de la aceste festine îmi este destul de greu să fac dragoste. Experiența te-a învățat că natura refuză să mai coopereze în asemenea cazuri. De aceea, mai bine dă-mi pastilele acelea".

Soția: "Ciudat, dragul meu soț! Am auzit bârfe care susțin că după asemenea festine, bogatul și piosul Leopold se duce la o oarecare Cilii și face dragoste cu ea, astfel încât tinerii să poată lua exemplu de la el. Dar dacă mai târziu, credincioasa sa soție, deși ceva mai vârstnică decât Cilii, îi aduce aminte că este soția lui, și dacă - dintr-un motiv sau altul - Leopold nu își găsește somnul, el găsește întotdeauna o mie de argumente filosofice, teozofice și Dumnezeu mai știe de ce altă natură, pentru a se opune cererilor justificate, și atât de rare, ale soției sale legitime. Ascultă, Leopold, prieten al adevărului, după cum te pretinzi, cum te simți în sinea ta atunci când îmi spui asemenea minciuni ipocrite și demne de tot disprețul, mie, care ți-am fost cea mai credincioasă dintre soții? De câte ori nu mi-ai descris în culorile cele mai teribile cumplitul păcat al adulterului! Ce ai de spus în favoarea ta, dacă îți voi aduce argumente dincolo de orice îndoială care vor demonstra că tu însuti ești un adulter?"

Absolut consternat, soțul îi spune: "Lini, draga mea, de unde știi tu asemenea lucruri despre mine? Cu siguranță, nu puteam să fac așa ceva decât la o beție cruntă, și chiar dacă am făcut-o, mizez pe răbdarea ta creștină în fața slăbiciunilor mele omenești, cu speranța că nu te vei folosi de ele pentru a dezonora căminul nostru! Fii rezonabilă, scumpa mea soție, și nu mai vorbi despre acest subiect. Eu continui să te iubesc la fel de mult ca și odinioară. Fii bună cu mine, draga mea Lini, și îți promit că nu voi mai face niciodată așa ceva!"

Lini: "Bine, te cred. Atunci când cineva a trăit toată viața așa, înșelându-și soția credincioasă cel puțin o dată la două săptămâni, ba chiar îmbolnăvindu-se din când în când din acest motiv, cred că vine timpul când trebuie uitate asemenea acțiuni, despre care Sfânta Scriptură spune: "Iubitorii de târfe și adulterii nu vor intra în împărăția lui Dumnezeu"! Dar mai bine spune-mi, dragul meu soț atotcunoscător în ale teozofiei, ce ai face dacă Domnul te-ar chema brusc la El? Cât de fericit ai fi într-un asemenea caz? Sau poate că ai primit o dispensă scrisă din partea Domnului în care Acesta îți spune că poți să iubești până când vei ajunge să te corectezi singur? Nu vreau să spun nimic cu referire la acea Cilii, dar ce ai de spus în ceea ce privește atașamentul tău, indiscutabil de natura amoroasă, față de fiica noastră mai mare, pe care l-ai demonstrat fără putință de tăgadă înainte de căsătoria ei, păcătuind astfel cumplit înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor? Ce ar fi spus aceștia dacă ar fi știut de rușinea ta? Și ce crezi că va spune Dumnezeu?"

Încă și mai uimit, soțul spune: "O, draga mea, începi să mă chinuiești cu adevărat!

Evident, ai dreptate, și ar fi o prostie din partea mea să neg ceea ce ai spus. Dar este foarte dureros, și realmente nu pot să înțeleg de ce deschizi acum aceste răni, tu, care nu ai spus niciodată nimic, încercând parcă cu tot dinadinsul să mă distrugi?

Nu uita că noi, oamenii, suntem foarte slabi din punct de vedere trupesc, deși avem libertatea de a alege, așa că poți să mă ierți pentru toate slăbiciunile mele! Nu uita că Domnul nu a condamnat adulterul, astfel încât un adulter care se căiește va găsi cu siguranță înțelegere în fața Lui! De aceea, nu mă judeca nici tu, draga mea soție, căci îmi mărturisesc păcatul în fața ta și a fiicei noastre, și mă căiesc pentru el. Fie ca și Domnul Iisus să mă ierte, așa cum mă vei ierta tu!"

Aparenta soție spune: "Bine, fie ca toate greșelile tale să-ți fie complet iertate pentru totdeauna. Dar ai grijă ca de acum înainte să nu mai abuzezi de așa-zisele tale slăbiciuni, căci în acest caz nu vei beneficia prea mult de pe urma acestei iertări depline, pe care ți-o acord acum! De aceea, voi mai rămâne o vreme alături de tine, și voi vedea ... de adormit însă, nu vei mai adormi. Ascultă-Mă: nu te mai afli pe pământ, ci ai ajuns în lumea spiritelor! Iar Eu, pe care M-ai confundat din greșeală cu fosta ta soție, care nu era nici ea prea demnă în ochii Mei, nu sunt soția ta. Privește-Mă: Eu sunt Domnul și Dumnezeul tău! Dacă dorești, poți rămâne așa cum ești, dar dacă dorești să progresezi, părăsește acest loc în care ai trăit atâta vreme și urmează-Mă!"

Omul Mă recunoaște și cade la picioarele Mele, fără cuvinte.

Dar Eu îi spun: "Ridică-te, căci iubirea ta este mai mare decât păcatele tale, și de aceea, totul îți este iertat! Dacă dorești să Mă urmezi, nu-ți poți lua însăși căminul, căci ești încă prea atașat de cele pământești. Dar iată, acolo te așteaptă îngerii care te vor ghida pe calea cea dreaptă. Iar când casa ta pământească va fi curățată de dorințe și pofte de către ghizii tăi, vei găsi un cămin nou, alături de Mine, pentru totdeauna! Amin!"

După cum vedeți, am avut de dată aceasta de-a face cu o altă "apă". Unele suflete rămân multă vreme în această stare naturală, în care a ajuns omul nostru. Motivul pentru care el a rămas doar o perioadă foarte scurtă a fost legat de faptele lui bune pe vremea când trăia pe pământ, care au fost foarte numeroase, dar și de remușcarea lui atunci când l-am criticat, care a fost spontană și sinceră.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.
Back to top See my Info
Hoper
Initiator
Initiator

Hoper is offline

Joined: 31 May 2007
Member: #232
Posts: 642
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Scena 4 - Un filfizon
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 15.6.2019, 00:40 View PostDownload Post

Scena 4
Un filfizon
(5 august 1847)

Aceasta este ultima oră pe pământ a unui filfizon, care în afară de fumat, jocuri de noroc, lăcomie, băuturi, seducerea tuturor femeilor frumoase, precum și a faptului că era un foarte bun dansator de valsuri, pe care le adora, la fel ca tot ce era frumos în această lume fizică. - Nu știa prea multe, chit că și-a petrecut aproape tot timpul prin colegii și universități.

Filfizonul nostru s-a născut într-o familie relativ bogată, care l-a răsfățat îngrozitor și i-a permis să urmeze tot felul de cursuri.

Pentru ca studiul dificil al latinei să nu le obosească prea tare odorul, el a fost dat la un internat de lux, unde mâncarea era foarte bună și copilul putea crește. Într-adevăr, el a crescut, dar nu în înțelepciune și în cunoașterea de Dumnezeu, ci doar trupește. Tot ca să nu se obosească prea tare, i s-a permis să repete fiecare an de studiu în caz că nu-l putea termina, deși profesorii erau instruiți să nu-l solicite prea tare, scop în care au primit sume mari de bani de la părinții tânărului, care i-au angajat în plus și câte un meditator pentru fiecare materie.

În acest fel, studentul nostru a reușit să treacă cumva de clasele inferioare, dar fără să învețe practic nimic. Nu este de mirare că, odată ajuns în clasele superioare, el nu a mai reușit să își ia examenele. Și întrucât nu avea o aplicare prea mare pentru învățătură, s-a dedat cu pasiune artelor mai sus menționate, adică fumatului, băutului, jocurilor de noroc, etc.

După ce a reușit să treacă cu chiu cu vai prin universitate, el a încercat să se angajeze la o firmă de avocatură, dar aerul mucegăit al dosarelor nu l-a încântat deloc. La urma urmei, primea de la mama sa atâția bani, încât putea duce liniștit o viață de gentleman fără a mai fi nevoit să lucreze într-un birou. Simultan, nu s-a sfiit să le facă curte multor fete, toate din lumea bună, promițându-le că le va lua în căsătorie, astfel încât multe fete gingașe au sfârșit prin a rămâne însărcinate, fără ca el să se țină de cuvânt însă.

În afara acestor fete frumoase și de condiție bună, pe care le amăgea cu promisiuni de căsătorie, filfizonului nostru - care se declară mai nou "expert guvernamental" - îi plăceau de asemenea un alt gen de femei, care i se dăruiau cu ușurință pentru sume mici de bani, fără să fie nevoit să le promită marea cu sarea și fără riscul de a le lăsa însărcinate.

Și astfel, nu este de mirare că a contractat un sifilis, care a ajuns în timp atât de generalizat încât nici chiar cei mai experimentați medici nu au mai reușit să-l ajute.

Consecința acestui comportament dezechilibrat a fost uscarea generalizată a tuturor lichidelor sale vitale, boala pentru care Eu, Domnul "cel rău" (în viziunea lui și a altora ca el), am uitat să creez o plantă de leac atunci când am creat lumea. Și astfel, volens nolens, filfizonul nostru a fost nevoit să se pregătească pentru moarte. Evident, pentru un asemenea om de lume, mare amator de plăceri, moartea părea un procedeu cam neplăcut! Dar orice om trebuie să parcurgă calea trupului. Și astfel, filfizonul nostru, a cărui fericire supremă a fost trupul și plăcerile lui, a fost forțat să parcurgă și el adevărata "cale a trupului".

Se afla acum într-un pat urât mirositor, în care se răsucește disperat, sufocându-se și dorindu-și un pahar cu apă. Dar nu mai reușește să înghită nici un strop de apă, căci toate ligamentele gâtului său sunt complet uscate. Respirația îi este superficială și dureroasă, căci plămânii lui sunt și ei uscați. Vocea îi este gâtuită, și nu mai poate să rostească decât câteva cuvinte exprimate pe jumătate, cu prețul unor mari dureri, care sună la fel cum ar suna un fagot în mâinile unui copil. Deși încearcă și acum, în ultima clipă, să mai înjure o dată, așa cum îi șade bine unui om de lume, sau să mai rostească câteva fraze de efect, învățate din Voltaire sau din Sir Walter Scott, uscarea generalizată a sistemului său nu-i permite acest lucru, iar durerile insuportabile care îi afectează părțile vitale nu-i mai permit să se concentreze asupra vreunui gând. De aceea, el zace pe patul de moarte, privind disperat în jur și încercând din când în când să rostească câteva cuvinte cu vocea sa răgușită, ca de fagot.

Cam așa sfârșesc mulți dintre libertinii acestei lumi! Dar nu mai avem mare lucru de observat în ceea ce îl privește pe omul nostru în această lume, așa că ne vom muta din nou atenția în lumea de dincolo, pentru a observa sosirea lui acolo.

Și în această lume, omul nostru zace pe același pat, dar la căpătâiul lui se află un înger care ține în mână o torță aprinsă, distrugând cu flacăra ei spirituală ultimele picături vitale ale filfizonului nostru!

Motivul pentru care asemenea oameni sunt întâmpinați în lumea de dincolo de un singur înger este moartea completă a sufletului și a spiritului lor. De aceea, lângă el se află acum numai îngerul morții, care guvernează carnea și spiritul nervilor (N. Tr. Expresie care apare frecvent în limbajul Domnului folosit în scrierile lui Lorber, cu referire la corpul vital (eteric) al omului.), și care are rolul de a-i chinui și de a-i arde carnea și spiritul nervilor, pentru a putea colecta astfel rămășițele aproape distruse ale sufletului său, ca să nu mai vorbim de cele ale spiritului său, împiedicând astfel moartea eternă a acestora.

Îngerul nu i se adresează deloc omului, ci se limitează să-l ardă cu torța sa spirituală de-a lungul întregului drum dinspre lumea naturală către cea spirituală. Acest lucru este absolut necesar, căci fără acest ultim act de grație, acești oameni și-ar pierde întreaga ființă.

Această acțiune amintește de fabula lui Prometeu, în care apare însă întrucâtva distorsionată. Oamenii mai spiritualizați din acea vreme au putut observa asemenea acțiuni în lumea spiritelor, deși în acele timpuri ele erau mult mai rare decât astăzi, când umanitatea trăiește într-o lume mult mai supusă plăcerilor senzuale decât cei din Sodoma și Gomora. O parte din parabolele scrise în acele vremuri au supraviețuit până astăzi, deși distorsionate într-o oarecare măsură de trecerea timpului.

Avem de-a face așadar cu un fel de Prometeu, dar real. Iată, îngerul nostru și-a terminat acum treaba: carnea filfizonului nostru a fost arsă în repetate rânduri, iar din cenușa ei a apărut, o, vai, nu o pasăre Phoenix renăscută și glorioasă, ci doar o biată maimuță, un fel de babuin bătrân și decrepit! Diformul suflet este amețit, dar poate vedea puțin.

Forma animalică se datorează faptului că în timpul vieții lor desfrânate, asemenea oameni își consumă aproape în totalitate particulele mai rafinate ale sufletului uman, prin abuzurile lor, păstrând doar particulele cele mai grosiere, de natură animală. Cel puțin, în cazul de față a rămas forma unei maimuțe, dar există oameni care sunt reduși până la formele grotești ale unor reptile (1)*.

În cazul acestui om, "apa vieții" nu poate fi decantată încă. El trebuie remodelat, lucru de care se ocupă anumite spirite, însărcinate în mod special cu asemenea suflete degenerate, și cine știe, poate că ele vor reuși, după cel puțin o sută de ani, să-l ajute să își recâștige o formă umană. Mai mult decât atât nu putem spune nimic.
________________________________________________________________________________________________________________________________________
Note:
1 (* - Vezi mai pe larg Marea Evanghelie a lui Ioan Vol.5, n.r.)
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.
Back to top See my Info
Hoper
Initiator
Initiator

Hoper is offline

Joined: 31 May 2007
Member: #232
Posts: 642
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Scena 5 - O tânară cochetă
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 15.6.2019, 00:50 View PostDownload Post

Scena 5
O tânară cochetă
(6 august 1847)

Urmează descrierea unei alte morți, de data aceasta a unei tinere excesiv de cochetă, care s-a dus la un bal și a dansat toată noaptea, în speranța că va pune mâna pe un bărbat bogat, dar care nu s-a ales decât cu moartea corpului ei fizic.

O tânără de 19 ani, foarte atrăgătoare, a fost invitată să ia parte la un mare bal de societate, invitație pe care a acceptat-o cu mare bucurie, cu permisiunea părinților ei. Evident, fericitul prilej a fost din nou folosit pentru parcurgerea - a câta oară? - A magazinelor pline cu articole la modă, unde, printre miile de haine și podoabe, s-au găsit câteva care au găsit aprobarea frumoasei noastre. A urmat apoi o vizită la cel mai la modă croitor din oraș, cu intenția declarată de a transforma rochia cumpărată nu doar în funcție de moda din Paris sau Londra, dar dacă era posibil chiar după moda de la Madrid sau New York. Visul fetei era să apară la marele eveniment monden ca o apariție strălucitoare, atrăgând astfel privirile tuturor.

Cunoscându-și clienta și celebrele ei capricii, croitorul a intrat literalmente în trepidație, creând o adevărată capodoperă, o rochie de bal cum nu s-a mai văzut, spre deplina satisfacție a clientei sale, mai exact: o rochie fără corset.

În locul corsetului, el a creat o sumedenie de bande elastice, care trebuiau strânse în jurul corpului, astfel încât eroina noastră a ajuns să aibă o talie mai subțire chiar decât propriul ei gât!

Această rochie, inventată de creatorii de modă din New York, a fost motivul care a determinat moartea ei prematură și bruscă. Fiind regina frumuseții, ea a dansat toată noaptea cu un dandy tânăr și bogat, care i se potrivea perfect, astfel încât, în cele din urmă, un vas de sânge din plămânii ei prea comprimați a cedat și s-a spart. Din cauza enormei pierderi de sânge, fata a murit în câteva minute.

Când s-a prăbușit la pământ, pe ringul de dans, vărsând sânge pe gura ei frumoasă, spre oroarea celorlalte fete și doamne de la bal, la fel de strânse ca și ea în corsete, părinții, rudele și medicii au venit în mare grabă, au dezbrăcat-o, au turnat apa rece ca gheața peste ea și i-au dat medicamente, dar - moartă fiind - fata nu le-a mai putut înghiți.

Toată lumea a început să plângă și să se lamenteze. Părinții și tânărul filfizon și-au smuls părul din cap de disperare. Unii au blestemat soarta nedreaptă, alții au căinat-o pe nefericită. Multă lume, îndeosebi femeile, au părăsit sala de bal cu convingerea că își vor schimba viața de acum înainte, convingere care nu le-a ținut mai mult decât sperietura unor păsărele care sunt alungate de pe un acoperiș cu o piatră, dar care nu întârzie să se întoarcă înapoi după un minut sau două.

În cazul de față nu avem prea multe lucruri de povestit, nici măcar în lumea spiritelor. Merita totuși să descriem această tranziție, pentru a înțelege mai bine cum se petrec lucrurile în cazul acestui gen de persoane.

O regăsim așadar pe eroina noastră în lumea de dincolo, zăcând în continuare pe jos, pe podeaua plină de sânge. Lângă ea se află un înger, care o privește cu brațele încrucișate. Figura lui pare descurajată. Așa își manifestă îngerii păzitori tristețea în fata cazurilor de nebunie umană dusă până la extrem, în care ei nu-i mai pot ajuta pe oameni cu atenția lor plină de iubire.

Dar ce face îngerul nostru păzitor, care pare atât de trist? El se apropie de fată, care pare și aici, în lumea spiritelor, un cadavru mort, după care îi spune: "O, creatura stupidă! Ce aș putea să trezesc acum în tine, de vreme ce totul este mort în interiorul tău, oriunde mi-aș îndrepta privirea!? O, Doamne, revarsă-ți grația asupra ei! În cazul de față, puterea cu care m-ai înzestrat nu este suficientă. De aceea, întinde mâna Ta atotputernică și fă cu această fată nebună ceea ce dorește voința Ta!"

Și iată, apare un alt înger, cu o înfățișare fioroasă! Focul lui cuprinde corpul fetei, care se transformă instantaneu în cenușă (în lumea naturală/materială acest proces nu poate fi observat, căci el se referă exclusiv la suflet, adică la corpul psihic). În sfârșit, din cenușa pare că începe să se miște ceva. Îngerul se roagă lângă cenușă. Ultimele sale cuvinte sunt: "Doamne, facă-se voia Ta!"

Cel de-al doilea înger pleacă, dar primul rămâne. Cenușa pare din ce în ce mai agitată. Această mișcare nu înseamnă altceva decât o fuziune a elementelor esențiale ale sufletului fetei, complet distrus și dezechilibrat, și se efectuează prin puterea Mea. Vom vedea imediat ce a mai rămas din sufletul acestei fete!

Iată, din cenușa se ridică un mic nor cenușiu! Acesta prinde formă, care nu poate fi comparată însă cu nimic din ceea ce cunoașteți voi pe pământ. Capul seamănă cu cel al unui liliac, corpul cu cel al unei lăcuste uriașe, mâinile cu labele unei gâște, iar picioarele cu cele ale unei berze! Ce ziceți de această modă, care nu este altceva decât fructul acțiunilor fetei pe pământ? Cu greu va putea intra vreodată această fată stupidă, aproape o sinucigașă, în împărăția luminoasă a cerurilor.

Vor trece probabil sute de ani până când ea își va putea asuma din nou o formă umană, iar procesul va fi unul cât se poate de dureros. Chiar și atunci, ea va fi în regatul spiritelor ceea ce sunt pe pământ albinoșii, adică va fi nevoită să se ascundă de lumină. Nu mai avem nimic de văzut sau de învățat în acest caz, așa că vom trece la un alt exemplu.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.
Back to top See my Info
Hoper
Initiator
Initiator

Hoper is offline

Joined: 31 May 2007
Member: #232
Posts: 642
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Scena 6 - Un general
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 15.6.2019, 01:04 View PostDownload Post

Scena 6
Un general
(10 aprilie 1847)

Ne aflam acum într-o cameră foarte luxoasă, de-a dreptul princiară. Totul strălucește în aur și argint, pietrele prețioase îți iau ochii, iar pe pereți sunt atârnate tablouri dintre cele mai valoroase (pe pământ). Podeaua este acoperită cu covoare foarte rafinate, iar ferestrele mari, din sticlă mată, sunt acoperite cu draperii din mătăsuri scumpe, al căror cost ar fi putut hrăni o mie de săraci timp de o lună întreagă. Mese, scaune, noptiere, sofale și tot felul de alte piese de mobilier de mare valoare împodobesc camera, a cărei atmosferă este încărcată cu parfumuri grele. Cei mai renumiți medici din oraș se află la patul (bogat împodobit și el) în care zace pacientul, un om foarte renumit al zilelor sale care își așteaptă în zadar însănătoșirea.

Medicii țin consfătuire după consfătuire, iar medicația pacientului este schimbată la fiecare oră. În camera alăturată, doi călugări se roagă încontinuu, inspirându-se din când în când din cărțile latinești în ediții de lux, cu tiparul în negru și roșu. Oriunde există în oraș o casă de rugăciune sau o capelă se ține o misă solemnă pentru vindecarea marelui general.

Nimic nu mai poate fi însă făcut. Remediul necesar nu mai poate fi găsit nici în farmacii, nici în biserici, el fiind unul singur: "Vino și lasă-ne să vedem ce fapte ai făcut în cealaltă lume!" Să-l privim puțin pe bolnav: cât de curajos pare! Dar curajul lui nu este decât o mască, întrucât în interior eroul nostru este cuprins de teamă și de disperare, blestemându-și boală atât de dureroasă la fel cum un husar își înjură calul care refuză să-l asculte. Situația nu este lipsită de o notă de umor: în cealaltă cameră călugării se roagă, evident, cu un zel care cu greu poate fi egalat, având o motivație specială, propter certum quoniam (dintr-un anumit motiv). Oricum, este întotdeauna ciudat atunci când cineva se roagă pentru altcineva care blestemă îngrozitor.

Durerile bolnavului se intensifică, devenind aproape insuportabile. Spre uluirea celor din jur, pacientul se ridică în capul oaselor și începe să urle, plin de mânie: "O, viață blestemată! O, Creatorule, dacă exiști cu adevărat, nu mi-ai fi putut-o lua într-o manieră mai puțin dureroasă? Așa mizerabilă cum este, orice diavol poate face ceva pe ea, și chiar eu - dacă aș putea - aș face! Ha, doctori nebuni, tagmă de șarlatani, dați-mi mai bine un pistol încărcat și îmi voi scrie singur rețeta pentru această viață de câine, îmi voi administra remediul direct în creier și voi scăpa instantaneu de toate durerile și de toate chinurile actuale!"

Un asistent se apropie de patul bolnavului, căruia încearcă să-i ia pulsul și să-l calmeze. Dar nobilul pacient se ridică din nou în capul oaselor și strigă: "Îndrăznește numai să vii lângă mine, tâlharule, ca să am în sfârșit asupra cui să-mi vărs furia îndreptățită! Du-te naibii, cretinule! Ce, vrei să mă chinuiești iarăși cu opiul tău? Nu am în jur decât dobitoci: cum nu mai știu ce să facă, cum îmi administrează opiu! După care omul adoarme, așa că cei de față nu mai au a se teme de plângerile lui, care au durat - pe bună dreptate - ore în șir. Așa că tâlharii își râd în barbă și își fac calcule cu cât să încarce nota de plată după moartea mea! Ha, ha, ha, dar eu v-am dejucat planurile murdare! Gata, plecați din ochii mei, șacalilor, sau vă voi alunga singur, cu ultimele puteri care mi-au mai rămas din această viață mizerabilă! Dar cine sunt cei doi ticăloși din camera alăturată, cei îmbrăcați în negru? Ce fac acolo?

Aproape că îmi vine să cred că se roagă pentru sufletul meu! Cine le-a ordonat să facă așa ceva? Afară cu ei, sau mă voi ridica singur din pat și îi voi împușca la fel ca pe niște câini turbați!"

În fața acestei explozii de mânie a comandantului suprem, călugării dispar instantaneu. Medicii dau din umeri, în cameră se lăsă în sfârșit tăcerea, iar pe fața distorsionată a bolnavului se instalează rigiditatea specifică morții. Nemaiavând ce să facem în lumea fizică, ne vom muta din nou în cea spirituală, pentru a vedea felul în care eroul nostru suportă tranziția către ea.

La fel ca în cazurile precedente, sufletul se regăsește în lumea spirituală zăcând în patul său de boală, într-o cameră absolut identică, încă mai suferă, trăgând în mod dureros aer în piept și mușcându-și limba de furie.

Acolo se află îngerul morții, gata să elibereze sufletul plin de mânie al eroului nostru de trupul său aristocrat, excesiv de mândru și de arogant. Îngerul este înarmat cu o sabie de foc, semn al marii puteri cu care l-am înzestrat Eu, dar și al curajului și lipsei sale de teama în fața unor asemenea eroi pământești, și chiar a întregului iad. Ultimul fir de nisip în clepsidra eroului nostru s-a scurs, așa că îngerul îl atinge cu sabia sa de foc și îi spune: "Ridică-te, suflet nedemn, iar tu, praf al orgoliului, scufundă-te în oceanul nimicniciei tale nesfârșite!"

Și iată, corpul dispare, iar camera luxoasă nu mai este vizibilă acum. Tot ce a rămas este un suflet decrepit, de culoare cenușie, stând direct pe nisip, care amenință să-l înghită, încă mânios, dar și speriat, el privește în jur. Nu se vede încă așa cum îl vedem noi, ci continuă să creadă că este generalul decorat, plin de medalii și înarmat cu o sabie. "Unde mă aflu, întreabă el. Ce diavol m-a adus aici? Ori încotro mi-aș îndrepta privirea, nu văd nimic. Uite, nici acolo, nici chiar sub mine nu se află nimic!

Oare visez, am ajuns somnambul, sau am murit cu adevărat? O, ce stare blestemată, aberantă! Cert este că nu mai simt nici o durere, și în plus îmi amintesc de fiecare detaliu din viața mea. Am fost foarte bolnav. I-am înjurat pe ticăloșii de doctori, i-am trimis la naiba pe cei doi ipocriți, și cred că am spus și câteva lucruri neplăcute despre Creator, evident, numai din cauza durerilor insuportabile, îmi amintesc foarte bine de toate aceste lucruri! Știu că am fost foarte mânios și că eram gata să distrug totul în calea mea. Dar acum, toate acestea au trecut. M-aș simți chiar bine, dacă aș ști unde mă aflu și ce s-a petrecut cu mine?!

Iată, parcă văd o luminiță în jurul meu, dar cu cât privesc mai departe, cu atât mai mare devine beznă, și nu văd nimic, dar absolut nimic! Ce situație nefericită! Sper să nu mă confrunt cu ea o întreaga eternitate!

Ce ciudat, simt că devin din ce în ce mai lucid, din ce în ce mai viu, dar simultan totul devine din ce în e mai gol în jurul meu. Probabil că mă aflu într-un fel de letargie ... Se spune că cei care se află în această stare pot auzi și vedea tot ce se petrece în jurul lor, dar eu nu aud și nu văd nimic altceva decât pe mine, așa că nu poate fi vorba de o stare de letargie. Nu este nici cald nici frig, nici absolut întuneric, dar nici lumina nu te orbește! Ce mi se pare cel mai greu de înțeles este faptul că mă simt foarte bine dispus, deși sunt singur; parcă aș fi un clovn. Cu siguranță, nu aș fi fost mai singur în mormânt decât sunt aici. Nu-mi lipsește decât un singur lucru, unul mititel, da, să-i spunem pe nume, o femeie, și aș uita complet de mine, de generalul care am fost, cu toți strămoșii și cu tot arborele lui genealogic! Mda, aș da orice pentru o femeie!

Of, dacă aș putea să-mi dau seama unde mă aflu! Dacă starea asta mai durează mult, situația va deveni le-a dreptul plictisitoare! Parcă am auzit vorbindu-se odată de un fel de Dumnezeu! Dacă există, m-aș întoarce sincer către El. Ce-i drept, m-am comportat cam dur cu El mai devreme, dar sunt convins că dacă există, nu mi-o va lua în nume de rău. Hei, Doamne, Dumnezeule! Dacă exiști, ajută-mă să ies din această situație nefericită!"

Pe loc, un înger i-a apărut în față și i-a spus: "Prietene, vei rămâne în această stare până când ultima picătură de orgoliu va seca în ființa ta, până când vei plăti până la ultima picătură sângele miilor de frați ai tăi pe care l-ai vărsat. Aruncă-ți însemnele de general, iar solul va deveni mai ferm sub picioarele tale, lumina va deveni mai puternică, și îți vei putea găsi inclusiv tovarăși. Ferește-te însă de cei de seama ta, căci altfel vei fi pierdut! Dar mai presus de toate, întoarce-te către Domnul, iar calea ta va fi scurtă și ușoară. Amin!"

În etapa sa actuală, eroul nostru nu este însă deloc pregătit să urmeze sfatul îngerului. De aceea, acesta îl părăsește, iar el va mai rămâne în această stare de suspensie timp de câteva sute de ani.

Puteți trage singuri concluziile despre "apa" în care se scaldă, așa că nu vom mai discuta despre el.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.
Back to top See my Info
Display posts from previous:   
   Board Index -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, Biblioteca Unique - tematică specifică -> Biblioteca - Din seria Spiritual, Spiritual Crestinism
   -> Biblioteca - Creștinism, Jakob Lorber - "Scribul lui Dumnezeu"
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 1 of 2  [ 18 Posts ]
 

Goto page 1, 2  Next
Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You can download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !