Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 29.3.2024, 08:21
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
Predicile Domnului Iisus Hristos - Dicteu divin prin Gottfried Mayerhofer


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


Goto page Previous  1, 2, 3, 4, 5, 6  Next
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
Ganapati
Avansat
Avansat

Ganapati is offline

Joined: 24 Feb 2009
Member: #453
Posts: 266
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups: None
Topic icon
Capitoul 29 - Despre oaia rătăcită
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 4.10.2010, 18:58 View PostDownload Post

Capitoul 29
Despre oaia rătăcită

Sfântul Luca XV" 3-32: „Dar El le-a spus pilda aceasta, zicând: “Care om dintre voi, dacă are o sută de oi și pierde pe una din ele, nu lasă pe cele nouăzeci și nouă în pustie, ducându-se după cea pierdută, pană când o găsește? După ce a găsit-o, o pune pe umerii săi, bucurându-se; și când se întoarce acasă, cheamă pe prietenii și pe vecinii săi și le zice: „Bucurați-vă împreună cu mine, căci mi-am găsit oaia pierdută!” Tot așa vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăiește, decât pentru nouăzeci și nouă de oameni drepți care n-au nevoie de pocăință. Sau care femeie, dacă are zece bani de argint și pierde unul din ei, nu aprinde o lumină, nu mătură casa și nu caută cu grijă, până când îl găsește? După ce l-a găsit, cheamă pe prietenele și pe vecinele ei, zicând: „Bucurați-vă împreună cu mine, căci am găsit banul pe care-l pierdusem!” Tot așa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăiește”. El a mai zis: “Un om avea doi fii. Cel mai tânăr dintre ei a zis tatălui său: „Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine”. Și tatăl le-a împărțit averea. Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul și a plecat într-o țară îndepărtată, unde și-a risipit averea, trăind în destrăbălare. După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în țara aceea și el a început să ducă lipsă. Atunci s-a dus și s-a lipit de unul din locuitorii țării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i crească porcii. Mult ar fi dorit el să se sature cu roșcovele pe care le mâncau porcii, dar nimeni nu i le dădea. Atunci, și-a venit în fire și a zis: „Câți argați ai tatălui meu au belșug de pâine, iar eu mor aici de foame! Mă voi scula și mă voi duce la tatăl meu și-i voi zice: “Tată, am păcătuit împotriva cerului și înaintea ta, și nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău; fă-mă ca pe unul din argații tăi”. Și s-a sculat și a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut și a fost cuprins de milă față de el, a alergat și l-a luat de gât și l-a sărutat mult. Fiul i-a zis: „Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău”. Dar tatăl a zis robilor săi: „Aduceți repede haina cea mai bună și îmbrăcați-l cu ea; puneți-i un inel în deget și încălțăminte în picioare! Aduceți vițelul cel mai gras și tăiați-l! Să mâncăm și să ne veselim, căci acest fiu al meu era mort și a înviat, era pierdut și a fost găsit”. Și au început să se înveselească. Fiul cel mare era la ogor. Când a venit și s-a apropiat de casă, a auzit muzică și jocuri. A chemat pe unul din robi și a întrebat ce este. Robul acela i-a răspuns: „Fratele tău a venit și tatăl tău a tăiat vițelul cel gras, pentru că l-a primit sănătos și bine”. Dar el s-a mâniat și nu voia să intre în casă. Tatăl său a ieșit și l-a rugat să intre. Dar, răspunzând, el a zis tatălui său: „Iată, eu îți slujesc ca un rob de atâția ani și niciodată nu ți-am călcat vreo poruncă; și mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied ca să mă veselesc cu prietenii mei. Iar când a venit acest fiu al tău, care ți-a mâncat averea cu femeile desfrânate, i-ai tăiat vițelul cel gras!” „Copile, i-a zis tatăl, tu totdeauna ești cu mine și tot ce am eu este al tău. Dar trebuia să ne înveselim și să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort și a înviat, era pierdut și a fost găsit”.
(30 martie 1872)

Acest capitol din Evanghelia lui Luca se referă la bucuria de a regăsi ceea ce a fost pierdut.

Le-am arătat astfel, prin aceste trei parabole, scribilor și fariseilor prezenți de ce nu îi căutam Eu pe cei sănătoși, ci pe cei bolnavi, de ce nu îi căutam pe cei buni și drepți, ci pe cei păcătoși.

Pentru a putea înțelege semnificația profundă a acestor trei parabole, trebuie mai întâi să dăm o serie de explicații mai detaliate cu privire la cuvintele-cheie care se regăsesc în ele. Deși voi aveți un limbaj și folosiți tot felul de cuvinte prin care vă exprimați gândurile, trebuie să vă mărturisesc cu sinceritate că nu înțelegeți nici măcar un singur cuvânt pe care îl rostiți în semnificația lui cea mai profundă. De aceea, pe lângă rolul de instructor și de interpret al Evangheliilor pe care Mi l-am asumat, sunt nevoit să fiu și profesorul vostru de limba română (n.n, în cazul de față).

Pentru a înțelege cele trei parabole, cea a oii pierdute, cea a monedei rătăcite și cea a fiului risipitor, trebuie să explicăm mai întâi:

Ce înseamnă de fapt cuvântul „pierdut"? De ce își doresc atât de mult oamenii să regăsească ceea ce au pierdut? De ce se bucură ei atât de mult atunci când găsesc ceea ce au pierdut, de multe ori chiar mai mult decât de obiectele mult mai valoroase pe care le au în casă?

Acestea sunt cele trei întrebări la care trebuie să răspundem înainte de a putea vorbi despre explicația spirituală a parabolelor și despre maniera în care trebuie aplicate ele în viața voastră de zi cu zi, a umanității, dar și a întregii creații vizibile. Atunci când pune o întrebare, omul trebuie să conștientizeze foarte clar sensul și valoarea acesteia; în caz contrar, el nu va putea primi decât cel mult un răspuns pe jumătate.

Să începem așadar sistematic, răspunzând la prima întrebare: ce înseamnă cuvântul „pierdut"?

El se referă la gândul care îi trece cuiva prin minte atunci când descoperă că nu mai dispune de un obiect sau de o persoană care îi aparțineau și pe care le prețuia. Prin pierderea lor, el nu se mai poate bucura de prezența lor. Orice pierdere se referă la o destinație diferită pe care a urmat-o obiectul sau persoana în cauză, la o direcție diferită de cea pe care i-ar fi dorit-o posesorul lor.

Pierderea de care vorbim afectează foarte profund viața sufletului, ceea ce ne conduce la cea de-a doua întrebare a noastră, respectiv: de ce își dorește atât de mult omul să redescopere ceea ce a pierdut?

Răspunsul este simplu: pentru că pierderea obiectului sau persoanei în cauză i-a produs o tulburare a păcii sale mentale, iar el dorește să își redobândească echilibrul interior. Din această perspectivă, obiectul sau persoana pierdute capătă pentru el o valoare spirituală mult mai profundă decât valoarea lor materială intrinsecă.

De aceea, omul este nerăbdător să își redobândească dreptul de posesiune asupra obiectului pierdut, atrăgându-l din nou în sfera sa de acțiune. Atunci când îl găsește din nou, el se bucură peste măsură, căci ceea ce lipsea revine la locul său de origine, putând fi folosit pentru scopul pentru care a fost destinat.

Din această dorință profundă se naște ardoarea cu care omul încearcă prin orice mijloace să redobândească posesiunea asupra obiectului pierdut, depunând o activitate asociată adeseori cu efortul și cu dificultățile. Am ajuns astfel și la cea de-a treia întrebare a noastră, respectiv: de ce se bucură mai mult omul de obiectul redobândit decât de celelalte posesiuni ale sale, chiar dacă acestea sunt adesea mai valoroase? Răspunsul este ușor de înțeles de această dată, căci găsirea obiectului pierdut l-a costat un anumit efort, care a fost răsplătit de bucuria regăsirii.

Nici o bucurie nu este însă reală dacă nu este împărtășită cu cei din jur. Nu întâmplător, toate cele trei parabole vorbesc de acest lucru, după descrierea tristeții provocate de pierderea inițială, manifestată diferit în funcție de domeniul în care s-a produs.

În prima parabolă avem de-a face cu un păstor care și-a pierdut o oaie. Ea era adresată în primul rând celor care Mă acuzau că nu caut decât compania celor păcătoși.

Ce înseamnă un păstor?

Păstorul este un om căruia i s-au încredințat un anumit număr de animale, pe care trebuie să le conducă pe pajiștile bune, păzindu-le de pericole. El este responsabil în fața stăpânului său pentru ca nici unul din animalele încredințate să nu pățească ceva rău, și pentru ca toate să aibă suficient de mâncare, scop în care trebuie să le conducă acolo unde iarba este bună.

Această parabolă Mi s-a părut cea mai potrivită pentru a le explica discipolilor Mei de ce preferam într-adevăr compania celor bolnavi în fața celor sănătoși, știind că aceștia din urmă nu aveau nevoie de un medic al sufletelor. O oaie rătăcită este - metaforic vorbind - la fel ca o persoană bolnavă, sau care nu are un ghid spiritual.

Așa cum o oaie rătăcită este predispusă să aibă tot felul de accidente, de pildă să devină pradă fiarelor sălbatice, sau să cadă de pe o stâncă înaltă, fiind incapabilă să se ferească singură de toate aceste pericole (pe care de multe ori nici nu le recunoaște), la fel, un om bolnav din punct de vedere spiritual (rătăcit) nu știe nimic despre destinația sa spirituală, lăsându-se cu ușurință sedus de lumea exterioară. El este în pericol să se rătăcească definitiv, uitând complet de împărăția spirituală către care este chemat, în care nu va mai putea ajunge decât după numeroase experiențe amare și după o suferință enormă, luând-o pe calea cea lungă, când calea cea scurtă i-ar fi putut fi atât de ușor la îndemână.

Păstorul este obligat să își conducă turma pe pajiștile bune. La fel, Eu am considerat de datoria Mea să îi ajut pe oameni să se îndepărteze de cărările periculoase pe care au apucat-o, de multe ori din inconștiență, readucându-i pe calea cea dreaptă, care îi va conduce rapid la destinația lor spirituală. M-am folosit de exemplul păstorului pentru simplul motiv că pentru oamenii acelor vremuri era mult mai ușor să înțeleagă în această manieră misiunea pe care

Mi-am asumat-o Eu, înțelepciunea divină, care am coborât pe pământ pentru a-i readuce la Tatăl pe copiii rătăciți (la fel ca oile păstorului).

Bucuria Mea în fața recuperării unui suflet pierdut este la fel de mare ca cea a păstorului care își regăsește oița rătăcită.

Pentru ca această comparație să devină și mai clară, M-am folosit de cea de-a doua parabolă, cea referitoare la femeia care și-a pierdut un ban și care a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru a-l găsi. Știam prea bine ce valoare acordau fariseii și scribii banilor, și Mi-am dat seama că aceștia vor înțelege perfect ardoarea cu care și-a căutat femeia banul rătăcit, căci exemplul corespundea perfect modului lor de a gândi. Oamenii sunt dispuși să își facă griji și să își piardă timpul chiar și numai pentru găsirea unei monede minuscule!

Am avut și alte motive pentru care le-am spus mai întâi parabola oii rătăcite, iar apoi cea a monedei pierdute, și la sfârșit cea a fiului rătăcitor. După cum puteți constata, avem mai întâi de-a face cu o ființă înzestrată cu suflet, apoi cu un obiect neanimat, și în sfârșit cu un om care își pierde demnitatea spirituală, regăsindu-și-o în final cu ajutorul tatălui său. Pe scurt, doream să le sugerez ascultătorilor Mei că este mult mai ușor să îți recuperezi o pierdere materială decât una spirituală.

În primul caz, circumstanțele exterioare pot fi de un mare folos în îndreptarea celui rătăcit de pe calea cea rea și în readucerea lui pe calea cea bună. Din păcate, pierderile materiale exercită o presiune enormă asupra sufletelor rătăcite, care intră în agitație, pierzându-și de multe ori credința în Mine și făcând toate eforturile pentru a-și redobândi obiectul pierdut (plăcerile lumești). Femeia din exemplul Meu s-ar fi putut mulțumi cu celelalte nouă monede pe care le mai avea, dar cea pe care o pierduse îi era atât de dragă încât a preferat să caute prin toate colțurile casei pentru a o regăsi.

Desigur, chiar și când am spus această parabolă am avut în vedere exclusiv procesul spiritual, nu și cel material, motiv pentru care am adăugat în final, după ce am descris bucuria femeii, care și-a anunțat toate prietenele și toate vecinele, că îngerii din cer se bucură la fel de mult atunci când un păcătos se pocăiește, adică atunci când sufletul său este salvat de la pierzanie.

În ceea ce privește cea de-a treia parabolă, cea a fiului rătăcitor, aceasta a venit la sfârșit, când ascultătorii Mei erau deja pregătiți să o recepteze, fiind deja familiarizați cu sfera concepției Mele spirituale. A fost exemplul final, dar și suprem, referitor nu la o pierdere materială, ci la pierderea demnității spirituale a omului, care uită de valoarea sa reală, devenind un sclav al lumii exterioare și al plăcerilor oferite de aceasta, de dragul cărora este dispus să rupă orice legătură cu casa și cu familia sa. El se pierde în lume, dând frâu liber pasiunilor sale, până când, epuizat și suferind, își dă în sfârșit seama de profunzimea prăpăstiei în care s-a aruncat singur, din propria sa voință.

În primul exemplu am avut de-a face cu un păstor care și-a salvat oaia de la pierzanie, deși aceasta era o creatură mult inferioară lui, readucând-o în turmă, în cel de-al doilea caz am avut de-a face cu o femeie care s-a considerat fericită pentru că și-a regăsit o posesiune materială pierdută, în ambele cazuri M-am folosit de exemplul unor valori lumești, în schimb, în cea de-a treia parabolă am adăugat un element nou: iubirea părintească, care a suferit cea mai mare pierdere dintre toate. Parabola descria perfect situația Mea, a Tatălui ceresc, ilustrând pe de o parte căința sufletului pierdut care dorește să se întoarcă la Tatăl, și pe de altă parte compasiunea nesfârșită a Acestuia, cu toate consecințele ei.

Preluat din viața oamenilor, cel de-al treilea exemplu a fost de departe cel mai profund, căci am dorit să le demonstrez cu ajutorul lui ascultătorilor Mei cum trebuie să se comporte un adevărat părinte (comportament pe care foarte puțini dintre ei îl manifestau la acea vreme chiar față de propriile lor progenituri). Descriindu-le bucuria tatălui în fața regăsirii fiului rătăcitor, am dorit să le arăt, prin analogie, cât de infinită trebuie să fie bucuria Creatorului atunci când oamenii se întorc la El, din libera lor voință (căci El i-a trimis în lume ca ființe libere). Doream să-i fac astfel să înțeleagă că în împărăția spiritelor Mele bucuria în fața unei asemenea regăsiri este chiar mai mare decât în viața unei familii în care s-a întors un membru de mult pierdut. În acest scop, M-am referit în mod metaforic la festinul pe care l-a poruncit tatăl atunci când și-a regăsit fiul considerat mort.

Cele trei parabole au prezentat în imagini simple trei situații universal valabile, care se aplică inclusiv epocii actuale și umanității care trăiește astăzi pe pământ.

Eu fac toate eforturile pentru a-Mi salva oile rătăcite, dar mai ales copiii pierduți, conducându-le Eu însumi pe primele în turma lor și ajutându-i pe cei din urmă să înțeleagă că îi aștept să se întoarcă acasă, din propria lor voință. Bolile și încercările de tot felul nu au alt scop decât acela de a le reaminti că în afara acestei lumi fizice mai există o altă lume, care pentru ei înseamnă acasă, întreaga creație demonstrează maniera în care trebuie să se întoarcă la Mine fiul rătăcitor. De la ―începuturile timpurilor" creația nu a rămas constantă, ci a continuat să evolueze pe această cale, nu numai pe planeta voastră, ci și în celelalte lumi. Singura diferență este că pe planeta voastră acest proces se apropie de sfârșit, căci în scurt timp se va produce un mare salt înainte, permițând esenței spirituale să evolueze mult mai rapid și mai ușor către destinația ei, motiv pentru care M-am întrupat personal pe acest pământ, printre locuitorii săi.

Tot ce există în univers trebuie să evolueze, să devină spiritual, dar voi, oamenii în mijlocul cărora M-am întrupat personal, aveți o misiune mult mai importantă decât milioanele de spirite din alte lumi. Eu nu am ales întâmplător pământul vostru și destinul umilitor prin care am trecut, de dragul împărăției spiritelor Mele.

Tentațiile care vă înconjoară pe această planetă sunt mai mari decât oriunde altundeva în univers, căci prețul existenței voastre viitoare este mai mare decât cel plătit de alte ființe din alte lumi, care trec lent prin procesul lor de purificare și transformare, în timp ce voi ați fost binecuvântați cu marea lumină a Cuvântului și exemplului Meu personal, putând atinge într-o singură viață (ce-i drept, printr-o voință extrem de puternică) ceea ce alte spirite nu pot atinge decât după perioade incredibil de lungi. Procesul de spiritualizare pe planeta voastră este infinit mai rapid decât în alte lumi. Planul Meu se apropie de sfârșit și aveți astăzi la dispoziție toate mijloacele de care aveți nevoie pentru a vă spiritualiza sufletul, și chiar trupul, încurajând astfel spiritele încătușate în materia întunecată să evolueze la rândul lor. Cu cât un suflet este mai grosolan, cu atât mai dur este învelișul pe care este silit să-l poarte. Cu cât el este mai evoluat și mai rafinat, cu atât mai ușor devine acest înveliș.

De aceea, pe măsură ce umanitatea va evolua pe calea spiritualizării sale, lumea în care trăiește o va urma pas cu pas. De aceea, ar trebui să faceți toate eforturile pentru a promova acest proces de spiritualizare, începeți întotdeauna cu voi înșivă, căci cu cât vă veți putea desprinde mai mult de lucrurile lumești, cu atât mai spiritualizată va deveni ființa voastră interioară. Mai devreme sau mai târziu, ea va ajunge să strălucească la fel ca soarele, proces care se va reflecta chiar și asupra învelișului vostru trupesc.

La început, acest progres nu va fi vizibil decât în cazul câtorva dintre voi, dar treptat, majoritatea îi va urma pe aceștia, împlinind astfel marea Mea operă spirituală. Eu voi deveni atunci păstorul unic al turmei Mele, pe care o voi conduce pe pajiștea cea bună a luminii cerești, pentru a primi acolo toate desfătările spirituale pe care vi le-a pregătit Tatăl preaplin de iubire încă din timpuri imemoriale.

De aceea, faceți tot ce vă stă în puteri pentru a împlini acest destin. Gândiți-vă la bucuria spiritelor din ceruri, care sunt atât de îngrijorate în ceea ce privește destinul vostru. Chiar dacă fiecare pas înainte este însoțit de încercări și necazuri, scopul este atât de nobil încât merită toate eforturile. Vă asigur că bucuria voastră finală pentru că ați izbândit, la care se vor adăuga bucuria spiritelor din ceruri, dar și răsplata pe care v-a pregătit-o iubirea Mea părintească (sub forma beatitudinilor celeste, care vor deveni din ce în ce mai mari, pe măsură ce vă veți continua evoluția în planurile spirituale), vă vor face să uitați repede de măruntele încercări din această viață terestră.

Urmați Păstorul cel Bun și nu vă mai rătăciți pe alte cărări. Mergeți pe cărarea pe care a parcurs-o El însuși, pentru a vă arăta calea cea dreaptă care duce către viața eternă și către statutul de Fiu al lui Dumnezeu! Amin.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
मैं गणेश, सुप्रीम शिव का बेटा हूँ!
Back to top See my Info
Ganapati
Avansat
Avansat

Ganapati is offline

Joined: 24 Feb 2009
Member: #453
Posts: 266
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups: None
Topic icon
Capitolul 30 - Captura cea bogată
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 4.10.2010, 19:09 View PostDownload Post

Capitolul 30
Captura cea bogată

Sfântul Luca V" 1-11: „Pe când se afla lângă lacul Ghenezaret și îl îmbulzea mulțimea ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu, Iisus a văzut două corăbii la marginea lacului; pescarii ieșiseră din ele și își spălau mrejele. Suindu-se în una din aceste corăbii, care era a lui Simon, l-a rugat să o depărteze puțin de țărm. Apoi a stat jos și învăța mulțimile din corabie. Când a încetat să vorbească, a zis lui Simon: “Depărteaz-o la apă adâncă și aruncați-vă mrejele pentru pescuire!” Simon a răspuns și i-a zis: Învățătorule, toată noaptea ne-am muncit și n-am prins nimic; dar, la cuvântul Tău, voi arunca mreaja”. Și făcând aceasta, au prins o așa de mare mulțime de pești, că începea să li se rupă mreaja. Au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie, să vină să-i ajute. Ei au venit și au umplut amândouă corăbiile, așa că au început să se afunde. Când a văzut Simon Petru lucrul acesta, s-a aruncat la genunchii lui Iisus, zicând: “Doamne pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos!” Fiindcă îl cuprinsese spaima, pe el și pe toți cei care erau cu el, din cauza pescuirii pe care o făcuseră. Tot așa și pe Iacov și pe Ioan, fiii lui Zebedei, care lucrau împreună cu Simon. Atunci, Iisus i-a spus lui Simon: “ Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni”. Și trăgând corăbiile la țărm, au lăsat toate și au mers după El”.
(1 aprilie 1872)

Acest capitol nu prezintă nici o parabolă sau alegorie, cu vreo semnificație spirituală ascunsă. Luca povestește în el cum Mi-am câștigat unul dintre cei mai credincioși discipoli" și anume Petru, care se numea atunci Simon, precum și pe partenerii lui de pescuit, Iacov și Ioan, fiii lui Zebedei. Luca afirmă că l-am cucerit pe pescarul Simon arătându-i că cel care are încredere în Mine nu este niciodată dezamăgit, în măsura în care Eu consider aspirațiile sale justificate și în interesul progresului său spiritual.

Faptul că Simon a acceptat să își arunce plasele, deși era convins că operațiunea va fi zadarnică, precum și captura cea bogată, au o dublă semnificație. Pe de o parte, evenimentul i-a dovedit pescarului că puterea Mea este mai presus de circumstanțele exterioare, iar pe de altă parte, i-a demonstrat că credința sa în Mine nu a rămas nerăsplătită. Recunoscând diferența dintre el și Mine, Petru a exclamat: „Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos!” Conștient însă de chemarea sa și de destinul său viitor, Eu i-am răspuns: „Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni”.

A existat un motiv cât se poate de serios pentru care Mi-am ales majoritatea discipolilor din rândul pescarilor. Munca lor cu elementul atât de flexibil al apei și pericolele pe care trebuiau să le înfrunte zilnic îi făceau cât se poate de potriviți pentru învățătura divină, providențială, astfel încât aveau în mod instinctiv o natură mai religioasă, mai devoțională, din cauza dietei lor echilibrate, bazată în principal pe pește, decât ceilalți oameni care mâncau carne.

Am avut grijă să aranjez în așa fel circumstanțele încât acești oameni să vină singuri la Mine, fără să-Mi cunoască intențiile și influența de care dispuneam. La fel a fost și în cazul de față. Dorința Mea a fost să trezesc inimile discipolilor Mei printr-un miracol - după standardele voastre -, încurajându-i astfel să facă acest pas important, adică să părăsească totul și să Mă urmeze, lucru care nu era atât de simplu cum pare la prima vedere. Eram nevoit să insist asupra acestei condiții, căci știam că era imposibil ca cineva să Mă urmeze pe Mine, aparținând însă în continuare lumii exterioare și familiei.

În epoca modernă, această condiție nu mai este necesară, căci lucrurile s-au schimbat mult pe pământ. De altfel, dacă le-aș cere așa ceva, numărul celor care ar fi dispuși să Mă urmeze ar fi uluitor de mic. Odată obișnuiți cu viața de familie și cu căminul în care au crescut de mici, marea majoritate a celor care arată un mare entuziasm pentru învățătura Mea ar refuza să părăsească totul și să Mă urmeze, așa cum au făcut cândva discipolii Mei.

Chiar și printre voi, care vă imaginați că sunteți plini de credință față de Mine și față de învățătura Mea, puțini ar fi cei care ar dovedi tăria de caracter pentru a face acest pas din iubire față de Mine, chiar dacă M-aș afla în mijlocul lor, așa cum s-a întâmplat în cazul discipolilor Mei de odinioară.

Din fericire, nu mai am nevoie la ora actuală de asemenea mijloace extreme, putând să-Mi ating scopurile și pe alte căi.

Tot ce aștept astăzi de la voi este să faceți dovada că dispuneți de calitățile pe care le avea Petru, respectiv o credință absolută în Mine și o recunoaștere deschisă a propriei voastre nevrednicii. Tocmai această recunoaștere deschisă a nevredniciei sale în fața Mea a dovedit smerenia lui Petru, care a făcut din el piatra (de aici, numele de Petru) pe care Mi-am clădit biserica, indestructibilă atât în cer cât și pe pământ. Credința lui în Mine, atât de fermă încă de la prima noastră întâlnire, a crescut apoi în permanență, devenind treptat ca o stâncă (de neclintit).

Scopul pentru care am ales acest text a fost acela de a vă atrage atenția, vouă și întregii umanități, asupra acestui om al cărui exemplu ar trebui să-l urmați în toate.

Discipolul Meu favorit a fost Ioan, care reprezintă și astăzi un far călăuzitor în cerul Meu spiritual, nu numai pentru voi, ci și pentru celelalte spirite ale Mele, căci a fost iubirea personificată. Pentru a putea deveni însă la fel ca el și pentru a putea fi numiți discipolii Mei favoriți, va trebui să mergeți mai întâi la școala lui Petru, care nu este alta decât lumea exterioară cu tentațiile ei.

La început, credința trebuie întărită în mijlocul capcanelor lumii exterioare, care vă atrage cu tot felul de circumstanțe și evenimente ce vi se par bune și plăcute pentru simplul motiv că au o fațadă frumoasă, deși le lipsește profunzimea și nu ascund altceva decât putreziciunea. Acesta este contextul ideal în mijlocul căruia vă puteți descoperi propria fragilitate și slăbiciunea puterii voastre morale. Oricare ar fi circumstanțele vieții, nu trebuie să uitați niciodată două lucruri: omnipotența Mea și neputința voastră. Numai în acest fel veți putea ajunge la pacea interioară pe care o simțea Ioan, care nu cunoștea altceva decât o iubire profundă pentru Mine și o devoțiune pură, la fel ca aceea a unui copil.

Asemenea emoții pline de gingășie, această abandonare completă în mâinile Mele (ale principiului spiritual), nu pot fi atinse cu ușurință de oameni, nici chiar de adepții Mei, îndeosebi în condițiile actuale, când lumea a decăzut atât de mult, iar influența ei asupra vieții spirituale a omului a devenit atât de puternică încât nimeni nu se mai poate rupe complet de ea.

De aceea, principala voastră datorie la ora actuală este să vă cultivați credința în Mine, la fel cum a făcut Petru, astfel încât să căpătați convingerea că Eu nu voi respinge niciodată pe nimeni, oricât de cumplite ar fi fost circumstanțele care l-au condus pe alte cărări decât cea care duce la Mine.

Petru și Ioan au simbolizat în rândul discipolilor Mei cele două principii divine: Fiul și Tatăl, respectiv înțelepciunea și Iubirea. Petru simboliza prudența care trebuie manifestată în lumea exterioară, în timp ce Ioan era simbolul perfect al bunătății constante a inimii, care trebuie să rămână de neclintit, indiferent de falsitatea lumii în care trăiți.

Meditați și integrați în ființa voastră cuvintele pe care le-am rostit cândva în fața discipolilor Mei. „Fiți la fel de înțelepți ca șerpii și la fel de inocenți ca porumbeii!” Prin analogie spirituală, vicleniei șarpelui îi corespunde înțelepciunea lumească, în timp ce inocența porumbelului (simbolul păcii pe pământul vostru) simbolizează virtutea de a nu gândi și de a nu face niciodată ceva rău.

V-am demonstrat din nou că tot ce a făcut și ce a spus Domnul vostru Iisus Hristos în timpul anilor Săi de apostolat, a avut o origine și o semnificație spirituală. Dacă veți căuta această semnificație privind evenimentele cu ochii spiritului, vălul gros al lipsei de înțelegere va fi ridicat treptat, iar cuvintele care păreau să nu aibă nici un sens își vor dezvălui miezul interior, echivalent cu adevărul cel pur și strălucitor. Așa cum natura devine ca o carte vie în fața celui născut a doua oară, adică a omului evoluat din punct de vedere spiritual, care o citește și obține astfel o cunoaștere necesară nu doar în viața sa materială, ci și în cea a sufletului, la fel, cartea pe care v-am lăsat-o Eu, Biblia, ascunde în paginile ei cele mai sublime comori și adevăruri eterne, pe care le-am rezervat însă numai celor care au absolvit școala lui Petru și au ajuns la iubirea lui Ioan.

De aceea, sfatul Meu este unul singur: strecurați-vă cu abilitate printre spinii acestei lumi și urmăriți-vă cu perseverență scopul - iubirea infinită, dincolo de toate tentațiile exterioare și de luptele interioare. Această iubire - față de creația care vă înconjoară și față de Mine - va răsplăti din abundență credința pe care ați avut-o în timpul vieții.

Vă reamintesc avertismentul pe care i l-am dat lui Petru înainte de capturarea Mea: „Cocoșul nu va cânta, anunțând noua zi, până când nu te vei lepăda de trei ori de Mine”, reamintindu-i astfel de slăbiciunea naturii sale umane, pe care și-a recunoscut-o singur la începutul relației noastre, atunci când a exclamat pe corabie: „Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos!” În Grădina de pe Muntele Măslinilor și-a dovedit curajul, luptându-se cu spada în mână, plin de credință, cu dușmanii Mei, dar la scurt timp după aceea s-a lepădat de trei ori de Mine. Aceasta este natura umană...

De aceea, nu vă grăbiți să credeți că sunteți deja aleși! Sunteți încă departe de acest statut infailibil! De multe ori, un vânticel spiritual cât de mic este suficient pentru a spulbera întregul edificiu al siguranței de sine, iar puterea morală se prăbușește ca un castel din cărți de joc cu care se joacă copiii. Asemenea experiențe vă ajută să înțelegeți însă, așa cum a înțeles Petru în prezența Mea, că nu puteți realiza nimic fără Mine, dar împreună cu Mine puteți realiza totul.

Capitolul de față a început cu descrierea unei capturi bogate și se încheie cu un gând la fel de măreț: dacă vă considerați predestinați să fiți pescari de oameni, la fel ca și Petru, dorind să-i atrageți pe aceștia în plasa credinței în Mine, va trebui să începeți mai întâi cu voi înșivă, fără să uitați vreodată că nu veți reuși să atrageți pe cineva către Mine prin cuvinte, ci numai prin faptele voastre nobile.

Pentru ca acest lucru să devină posibil, ar trebui să posedați însă înțelepciunea lui Petru, cultivând simultan și iubirea lui Ioan, fără a uita vreo clipă de slăbiciunea voastră și de atotputerea Mea. Numai în acest fel îmi veți putea îndeplini voința, deopotrivă în ceea ce vă privește pe voi și pe frații voștri, însoțiți de-a pururi de binecuvântarea Mea. Amin.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
मैं गणेश, सुप्रीम शिव का बेटा हूँ!
Back to top See my Info
Ganapati
Avansat
Avansat

Ganapati is offline

Joined: 24 Feb 2009
Member: #453
Posts: 266
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups: None
Topic icon
Capitolul 31 - Adevărata dreptate
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 7.10.2010, 01:05 View PostDownload Post

Capitolul 31
Adevărata dreptate

Sfântul Matei V" 20: „Căci vă spun că dacă dreptatea voastră nu va întrece pe cea a cărturarilor și a fariseilor, cu nici un chip nu veți intra în împărăția cerurilor”.
(2 aprilie 1872)

Acest capitol vă prezintă întreaga Mea învățătură, esența ei referitoare la om. El arată care este valoarea spirituală a suferinței, a sacrificiilor și a eforturilor făcute de el, precum și maniera în care trebuie să se folosească de conștiința sa pentru a-și măsura toate gândurile, cuvintele și acțiunile, dacă dorește să poată fi numit cândva copilul Meu.

Predica de pe Munte a fost cel mai important dintre toate mesajele pe care le-am transmis oamenilor în timpul pelerinajului Meu pe pământ, explicând detaliat motivul pentru care am coborât pe această planetă întunecată, acceptând să fiu supus unei umilințe extreme, pe care am transformat-o însă în marele Meu triumf.

În această predică le-am descris ascultătorilor Mei beatitudinile pregătite pentru cei care respectă poruncile iubirii Mele, chiar cu prețul unor mari suferințe. Le-am ilustrat de asemenea importanța propriei lor misiuni, spunându-le că nu doresc să predic în gol, iar toți cei care au urechi de auzit ar trebui să asculte și să răspândească mai departe învățătura Mea. Mă refer aici la acele versete în care se vorbește de sarea pământului, de orașul de pe deal și de făclia aprinsă care ar trebui lăsată să strălucească, nu ascunsă în tufișuri.

Le-am spus că ei sunt sarea pământului, concept care corespunde părții cele mai arzătoare a sufletului, absolut necesară pentru activarea metabolismului său interior, în vederea transmutării și eliminării substanțelor materiale inferioare.

Acolo unde nu există sarea, acest stimulent al vieții, nu putem vorbi de mișcare, de căldură sau de lumină. Dacă sarea și-a pierdut savoarea, după cum se exprimă Evanghelia, adică dacă s-a stricat, efectele ei sunt contrare celor scontate. De aceea, ea trebuie aruncată și călcată în picioare. Numai așa, amestecată cu nisipul și cu pământul, va mai putea fi folosită ea, pentru alte creații, aflate pe nivele inferioare, la fel cum răul comis de oameni contribuie el însuși, prin Providența Mea miraculoasă, la progresul altor ființe spirituale, aflate în alte forme și în condiții diferite de viață. (Vezi „Secretele Vieții", n.r.)

I-am sfătuit așadar pe discipolii și pe ascultătorii Mei să nu se limiteze doar la a-Mi asculta cuvintele, păstrându-le pentru ei înșiși, ci să le transmită mai departe, având grijă totodată să le transpună în practică. Am adăugat că învățătura Mea nu este nouă, dar prezintă în lumina corectă informațiile primite de Moise și de ceilalți profeți de la Mine. Le-am explicat semnificația cuvintelor și am demonstrat întregii umanități că toate prezicerile și instrucțiunile divine primite de oamenii pe care i-am trimis personal pe pământ au slujit aceluiași scop unic: acela de a-i ajuta pe oameni să își recunoască adevărata valoare (noblețe) spirituală, pregătindu-i pentru calea cea scurtă prin care pot accede în împărăția lui Dumnezeu, așa cum trebuie să facă orice ființă înzestrată de Mine cu o scânteie spirituală. Am adăugat de asemenea că toate cuvintele Mele sunt eterne, căci provin din Sursa Supremă.

Le-am mai spus că voi pedepsi orice abatere de la aceste legi lăsate de Mine, atât în această lume cât și în cea de dincolo, căci știam prea bine că în timpurile care vor urma, oamenii se vor folosi de poruncile iubirii pentru a-și acoperi propriile interese egoiste, practicând sub masca lor protectoare aceleași vechi pasiuni ale urii și răzbunării. Este exact ce au făcut fariseii și scribii cu poruncile lui Moise. De aceea, le-am spus discipolilor Mei și celorlalți ascultători adunați în jurul Meu: „Căci vă spun că dacă dreptatea voastră nu va întrece pe cea a cărturarilor și a fariseilor, cu nici un chip nu veți intra în împărăția cerurilor”.

Deși am ales acest unic verset pentru predica din această duminică, a trebuit să le explic și pe cele care îl preced în acest capitol din Evanghelia lui Matei, pentru a crea contextul necesar.

Iar acum, să trecem la explicarea acestui verset. Știind prea bine cât de ipocrită și de amăgitoare era dreptatea celor care dețineau în acele timpuri puterea și dreptul de a predica și de a interpreta oamenilor simpli semnificația învățăturii și dogmelor lor religioase, și cunoscând felul în care se achitau ei de această sarcină - nu în funcție de dorințele Mele, ci numai de interesele lor personale, am decis să le ofer discipolilor și ascultătorilor Mei o interpretare mai bună a legilor existente, încercând să le sensibilizez astfel conștiința. Am fost nevoit să fac acest lucru, căci preoții și scribii din acele timpuri interpretau legile astfel încât să poată fi cât mai ușor aplicate, pentru a putea comite ei înșiși cele mai abominabile fapte fără să ofenseze în vreun fel (în viziunea lor) legile divine primite de Moise, ba chiar dând impresia că aderă cu strictețe la ele.

De aceea, versetul 20 este urmat de adevăratele porunci ale iubirii, considerate în acele vremuri contrare credinței unanim acceptate, căci răzbunarea, ura, răspunderea cu aceeași monedă și persecuțiile erau considerate justificate, în lumina anumitor texte religioase greșit înțelese. De altfel, aproape nimeni nu a crezut că poruncile iubirii pot fi într-adevăr aplicate, căci este mult mai ușor să te răzbuni și să îți manifești ura decât să îți ierți dușmanul sau să îl copleșești cu buna ta credință pe cel care vine cu intenții necurate.

Acesta este motivul pentru care consider această predică drept cea mai importantă în cadrul învățăturii Mele, în special începând de la versetul 20 și mai departe, căci ea reprezintă simbolul suprem al iubirii, standardul către care ar trebui să tindeți în iubirea voastră față de aproape, față de care ar trebui să folosiți cu predilecție iertarea, ca unic principiu călăuzitor în călătoria vieții. Mesajul Meu de atunci s-a adresat practic întregii umanități, inclusiv generațiilor viitoare, și suna astfel: „Nu veți putea deveni cetățeni ai împărăției spirituale, ai cerului Meu, decât dacă veți aplica această iubire atotcuprinzătoare, cu care Eu însumi, Domnul și Creatorul vostru, îmi susțin întreaga creație”.

Versetele următoare prezintă diferite circumstanțe ale vieții în care oamenii pot și trebuie să își practice iubirea față de semenii lor. Le-am arătat astfel cât de departe trebuie să meargă această iubire pentru ca acțiunile comise în numele ei să capete valoare în fața Mea. Dorința Mea a fost să așez cu această ocazie piatra de temelie pentru capacitatea de sacrificiu a omului; din păcate, această piatră s-a dovedit de cele mai multe ori un obstacol imposibil de trecut.

Le-am spus atunci ascultătorilor Mei: așa cum Eu, în calitatea Mea de Dumnezeu, fac ca soarele să răsară și să îi încălzească în egală măsură pe cei buni și pe cei răi, așa cum ploaia binecuvântată udă în egală măsură ogoarele celor buni și ale celor răi, la fel, adepții care urmează exemplul Meu, urmărind să își înfrâneze pasiunile umane, ar trebui să-i ajute pe toți în egală măsură, cu aceeași iubire, fără să le pese dacă vor primi mulțumiri sau nu.

Am stabilit astfel, prin această predică, idealul omului superior din punct de vedere spiritual, și am demonstrat prin însăși viața Mea că acest ideal poate fi atins, dacă omul dorește cu adevărat acest lucru. Conținutul propriu-zis al predicii: preafericirile promise celor care suferă, care fac eforturi și care îndură, dar și măsura iubirii față de aproape, rămân la fel de valabile și astăzi, și așa vor rămâne atât timp cât voi continua să exist Eu, dar și cele două lumi: cea materială și cea spirituală. Căci numai prin respectarea acestor porunci se pot perfecționa ființele inteligente, dovedindu-și astfel originea divină. Cât despre cei care vor urma calea opusă, mult mai populară chiar și în epoca modernă (fiind chiar confundată de mulți cu calea cea bună), aceștia nu se vor înălța către culmile spirituale, ci se vor afunda din ce în ce mai mult în profunzimile materiei.

Această învățătură este încă și mai mult detaliată în capitolele următoare din Evanghelia lui Matei, astfel încât nimeni să nu poată pretinde vreodată că nu a aflat ce înseamnă iubirea de Dumnezeu și iubirea față de aproape. De pildă, în capitolul 6 puteți găsi unica rugăciune pe care le-am predat-o vreodată adepților Mei și care poate fi considerată și astăzi drept chintesența oricărei rugăciuni. Pentru aceasta, trebuie să înțelegeți însă sensul spiritual profund al fiecărui cuvânt care o alcătuiește. Nu este același lucru să te rogi cu propriile tale cuvinte și să rostești cuvintele pe care le-am așezat Eu în gura voastră. Rugăciunea „Tatăl nostru" ar trebui rostită zilnic, dacă doriți să beneficiați de ajutorul Meu în fiecare nouă zi pe care o începeți, fiind feriți în același timp de ispită. Amintiți-vă întotdeauna de Predica de pe Munte, care prezintă singura cale ce poate fi urmată de cei care doresc să cunoască preafericirile promise de Mine la începutul acestui capitol, după ce au trecut cu bine de încercările acestei vieți petrecute pe pământ.

Da, copiii Mei, acest avertisment se referă inclusiv la voi, la fel cum s-a adresat celor care Mi-au ascultat Predica de pe Munte, cărora le-am spus: „Căci vă spun că dacă dreptatea voastră nu va întrece pe cea a cărturarilor și a fariseilor, cu nici un chip nu veți intra în împărăția cerurilor”. La fel vă spun și vouă: dacă nu veți lua mult mai în serios învățătura Mea referitoare la dreptate, iubire, blândețe și iertare, care înseamnă cu totul altceva decât vi se predică vouă, nu veți putea intra în împărăția lui Dumnezeu, devenind copiii Mei. Căci nu pot fi considerați copiii Mei decât cei care îmi urmează exemplul și care își poartă în mod voluntar crucea, fiind dispuși - la fel ca și Mine - să renunțe la plăcerile lor pământești în favoarea celor spirituale și adoptând principiul Meu călăuzitor, potrivit căruia: „învățătura Mea nu este din această lume!”

Copiii Mei nu trebuie să fie copiii lumii! Ei trebuie să aspire către cel mai înalt standard moral pe care îl poate atinge omul. Trebuie să își controleze pasiunile, așa cum am făcut Eu, și să accepte cu credință tot ce le trimit Eu, pentru binele lor. Nu trebuie să se ascundă de lume, considerând-o primejdioasă, dar trebuie să îi evalueze valorile, plăcerile și tentațiile, în funcție de propriul lor adevăr, astfel încât să nu cadă în capcana acestora. Gândurile, cuvintele și faptele lor trebuie să exprime o conștiință clară, pentru ca cei din jur să creadă în ele și să vadă cu propriii lor ochi cum trebuie aplicată în fapt învățătura Mea. După cum spune Evanghelia, trebuie să strălucească la fel ca o făclie care emană lumina sa liniștită, mult deasupra dificultăților vieții. Altfel spus, trebuie să devină o lumină a iubirii, a credinței și a iertării.

Ei nu vor putea servi drept ghizi călăuzitori ai semenilor lor încă rătăciți decât dacă vor fi mai drepți, mai plini de iubire și de credință decât aceștia. Numai în acest fel vor putea fi adoptați ei de Mine, după încheierea actualului ciclu de viață, putând fi numiți, pe bună dreptate, copiii Mei, și intrând în marea Mea împărăție spirituală, în cerul Meu, în care îi vor aștepta toate preafericirile menționate la începutul Predicii de pe Munte, ștergând din amintirea lor suferințele îndurate.

Integrați cuvintele Mele în inimile voastre! Recitiți cât mai des predica ținută de Mine în fața discipolilor Mei și a celorlalți ascultători, acum aproape 2000 de ani, căci ea conține marile Mele promisiuni, dar și prețul care trebuie plătit pentru ele!

Viața unui om care nu dorește să respecte aceste condiții este precum o carte frumos legată, dar care nu conține altceva decât pagini goale.

De aceea, faceți toate eforturile pentru ca în lumea de dincolo cartea vieții voastre să conțină numai gânduri, cuvinte și fapte frumoase și nobile. V-am explicat în aceste versete că până și gândurile pot constitui ofense la adresa învățăturii iubirii Mele. Chiar dacă nu sunt întotdeauna transpuse în practică, de multe ori este suficientă o ocazie cât de mică pentru ca acest lucru să se realizeze.

Mai presus de toate, feriți-vă de gândurile păcătoase, căci ele vă degradează ființa mentală! În al doilea rând, evitați ocaziile care v-ar permite să le transpuneți în practică. Controlați-vă gândurile și veți avea o șansă mai mare de a vă controla acțiunile. Dacă veți ceda în fața gândurilor necurate, vă veți scufunda deja în lumea păcatului, care nu va aștepta decât o ocazie favorabilă pentru a se manifesta concret, privând astfel sufletele voastre de toate calitățile lor nobile: puritatea, pacea și liniștea.

De aceea, recitiți cât mai des aceste versete, căci ele vă învață care sunt slăbiciunile voastre, ce vă determină să păcătuiți împotriva ființei voastre și împotriva voinței Mele! Din cauza lor, nu puteți avea încă partea care vi se cuvine din împărăția Mea spirituală.

Nu vă revoltați dacă vă încerc din când în când, cu ajutorul circumstanțelor exterioare, pentru a vedea în ce măsură vă puteți controla aceste slăbiciuni, dar mai ales cât de puternică este credința voastră în Mine și puterea de a vă controla emoțiile, eliminând astfel din start orice gând rău.

Dacă veți practica în permanență aceste învățături, puterea voastră va continua să crească. Veți putea controla astfel tentațiile încă de la prima lor manifestare, iar la momentul potrivit, când misiunea voastră pe pământ se va fi încheiat, veți putea primi răsplata acordată discipolilor Mei. Ajunși în lumea de dincolo, voința voastră va fi mult întărită, fiind capabilă să își asume sarcini mult mai mari. Căci cel care și-a dovedit credința în lucruri mărunte va primi acolo controlul asupra celor mari.

Amintiți-vă întotdeauna de Tatăl vostru ceresc, care nu dorește să predice în fața unor urechi surde! Amintiți-vă că dorința Sa este să facă din voi ființe după chipul și asemănarea Lui, așa cum v-a creat cândva, capabile să răspândească lumina iubirii și grației Sale părintești peste universuri întregi, care conțin milioane de ființe. Este evident că asemenea misiuni nu pot fi încredințate decât celor care și-au dovedit tăria de caracter prin marile suferințe la care au fost supuși, căci numai asemenea spirite pure îi pot înălța pe alții prin noblețea lor spirituală.

V-am oferit aici o descriere detaliată a poruncilor iubirii Mele, în speranța că nu veți mai ceda în fața iubirii de sine, găsind tot felul de pretexte pentru a vă scuza gândurile necurate, deși acestea pot deveni oricând sămânța unor acțiuni imature și malefice. Amin.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
मैं गणेश, सुप्रीम शिव का बेटा हूँ!
Back to top See my Info
Ganapati
Avansat
Avansat

Ganapati is offline

Joined: 24 Feb 2009
Member: #453
Posts: 266
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups: None
Topic icon
Capitolul 32 - Hrănirea celor 4.000 de oameni
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 7.10.2010, 01:15 View PostDownload Post

Capitolul 32
Hrănirea celor 4.000 de oameni

Sfântul Marcu VIII" 1-9: „În zilele acelea, fiindcă se strânsese din nou mult popor și n-avea ce mânca, El a chemat pe ucenicii Săi și le-a zis: “Mi-e milă de poporul acesta, căci iată, de trei zile stă lângă Mine și n-are ce mânca. Dacă voi da drumul oamenilor acasă flămânzi, vor leșina pe drum, fiindcă unii din ei au venit de departe”. Ucenicii l-au răspuns: “Cum ar putea cineva să sature cu pâine pe oamenii aceștia, aici, într-un loc pustiu?” “Câte pâini aveți?” i-a întrebat El. “Șapte”, i-au răspuns ei. Și a poruncit mulțimii să șadă pe pământ, a luat cele șapte pâini și, după ce a mulțumit, le-a frânt și le-a dat ucenicilor Săi ca să le pună înaintea lor; și ei le-au dus înaintea mulțimii. Mai aveau și câțiva peștișori; și Iisus, după ce i-a binecuvântat, a zis să-i pună și pe aceștia înainte. Au mâncat și s-au săturat; și au ridicat șapte coșnițe cu rămășițe de firimituri. Cei care mâncaseră erau aproape patru mii; și le-a dat drumul”.
(7 aprilie 1872)

Acest capitol descrie hrănirea altei mulțimi de oameni adunați în jurul Meu, în număr de 4.000. La sfârșitul mesei au fost adunate șapte coșuri de firimituri, deși la început nu existau decât șapte pâini și câțiva pești.

Mai făcusem o dată un asemenea miracol, hrănind 5.000 de oameni cu cinci pâini din orz și doi pești, după care au fost adunate 12 coșuri de firimituri. Ați aflat deja semnificația celor cinci pâini și a celor doi pești. La fel ca în primul caz, și de data aceasta (când am hrănit 4.000 de oameni cu șapte pâini și câțiva pești, după care au fost adunate șapte coșuri cu firimituri), fiecare gest al Meu a avut o semnificație spirituală profundă, pe care o voi explica în continuare.

Cele 12 coșuri de firimituri adunate după primul miracol simbolizau cele 12 triburi ale lui Israel, dar și cele 12 porunci care urmau să le rămână oamenilor drept moștenire spirituală după plecarea Mea. Cele șapte coșuri rămase după cel de-al doilea miracol se refereau la cele șapte atribute ale Mele, care urmau să le rămână oamenilor ca principii călăuzitoare atunci când nu Mă vor mai avea printre ei într-o formă vizibilă. Aceste șapte atribute divine sunt: iubirea, răbdarea, blândețea, iertarea, perseverența, sacrificiul de sine și compasiunea.

De multe ori, atunci când le predicam evreilor, eram nevoit să îmi închei discursul cu cuvintele: „Cine are urechi de auzit, să audă!” Din păcate, multe din cuvintele Mele le intrau pe o ureche și le ieșeau pe cealaltă, căci nu le înțelegeau așa cum Mi-aș fi dorit Eu. În situația de față, miracolul hrănirii mulțimii după ascultarea Cuvântului Meu are o semnificație metaforică, arătând lipsa lor de discernământ. Așa cum au mâncat șapte pâini și câțiva pești pentru a-și potoli foamea trupului fizic, dar au lăsat în urma lor șapte coșuri cu firimituri, la fel, ei au ascultat cu superficialitate conținutul cuvintelor Mele, ignorând însă esența lor, adică cele șapte atribute fundamentale ale Mele, pe care doream să le imprim în conștiința lor prin diferite parabole, miracole și prin învățătura Mea propriu-zisă.

Deși parabolele, miracolele și învățăturile Mele nu aveau alt scop decât acela de a le deschide ochii, numeroșii farisei și scribi care luau parte la toate predicile Mele aveau întotdeauna grijă să minimizeze sau chiar să distrugă prima impresie lăsată de faptele Mele asupra conștiinței oamenilor. Faptul că nici Eu și nici discipolii Mei nu respectam ceremonialele exterioare ale templului nu făcea decât să le dea apă la moară. Erau de-a dreptul scandalizați de faptele Mele bune (cum ar fi vindecarea bolnavilor) comise în ziua de Sabat sau în alte sărbători religioase. Furia lor ajungea la apogeu dacă nu respectam posturile cerute de biserică sau dacă acceptam în jurul Meu oameni considerați necinstiți sau păcătoși conform dogmelor lor înguste. Pe scurt, erau înclinați să privească cu suspiciune tot ce făceam și tot ce spuneam Eu.

Această atitudine M-a făcut să le dau discipolilor Mei și celorlalți oameni care Mă ascultau diferite indicii prin care încercam să le sugerez că în fața Mea nu contează decât esența spirituală, nu și forma materială superficială. Aceasta este explicația numeroaselor Mele avertismente adresate lor, de genul: „Nimic din ceea ce intră în om nu îl poate murdări; dar ceea ce iese din el îl poate murdări!”, sau: „Acești oameni Mă slăvesc cu buzele lor, dar inimile lor sunt departe de Mine!”, ori a metaforei Mele referitoare la aluatul din care erau făcuți fariseii și oamenii ca Irod.

După ce i-am hrănit pe cei 4.000 de oameni cu șapte pâini și câțiva pești, după masă au fost adunate șapte coșuri cu firimituri. Deși păreau satisfăcuți din punct de vedere spiritual, era evident că oamenii au trecut cu ușurință cu vederea peste cele șapte atribute divine pe care le indicasem ca fiind supreme. Firimiturile din coș reprezintă o metaforă evidentă a modalității în care se folosesc oamenii de atributele Mele în viața pe care o duc. Din ele nu rămân decât niște rămășițe, căci coșurile lor sunt umplute cu tot felul de pasiuni lumești, care nu lasă loc și pentru pâinea spirituală.

Nu sunt mulți aceia care gândesc la fel ca femeia care, auzind cuvintele Mele, prin care le spuneam că pâinea Mea nu trebuie aruncată la câini, Mi-a răspuns spunând că până și câinii care se joacă sub masă au dreptul să mănânce firimiturile de la masa copiilor, ceea ce înseamnă că deși nu au voie să primească hrana venită direct din cer, sufletelor imature și slabe ar trebui să li se permită cel puțin să se bucure de firimiturile care pot fi benefice pentru actuala lor stare spirituală.

Acea femeie avea un suflet plin de credință, cum rareori Mi-a fost dat să găsesc în acele vremuri pe pământ, iar la ora actuală au dispărut aproape cu desăvârșire.

În acea epocă am fost nevoit să Mă lupt cu concepțiile eronate ale oamenilor, indiferent dacă aceștia credeau într-o religie sau erau atei. Le-am spus de multe ori discipolilor Mei că nu aștept atât de multe de la evrei, cât de la păgâni. În mod similar, la ora actuală nu Mă aștept la prea multe lucruri bune din partea celor care își spun creștini pentru simplul motiv că respectă niște ritualuri golite de orice conținut spiritual. La fel ca întotdeauna, cei care ar fi trebuit să fie solul cel bun pe care să crească învățătura Mea s-au dovedit cei mai mari opozanți ai principiului spiritual, care nu dorește decât să-i trezească din somnul doctrinei lor religioase, atât de convenabil concepută de ei pentru a le menaja slăbiciunile. Adevărul spiritual solicită sacrificii de sine și abnegație, lucru cu care ei nu pot fi de acord, căci le lipsește puterea morală necesară pentru a depăși ritualurile și ideile în care se complac.

Oamenii moderni seamănă foarte bine cu ascultătorii Mei de acum 2000 de ani. Ei Mă caută pretutindeni în bisericile lor, dar uită de Mine pe cărările vieții, unde ar trebui să demonstreze prin fapte ceea ce promit la biserică. La fel ca cei de odinioară, și ei sunt flămânzi, dar lasă în urma lor șapte coșuri cu firimituri, adică esența învățăturii Mele, limitându-se să consume doar ceea ce le gâdilă papilele gustative pe moment.

Predica din această zi, referitoare la hrănirea mulțimii alcătuite din 4.000 de oameni cu șapte pâini și câțiva pești, reprezintă un avertisment adresat ascultătorilor Cuvântului Meu să nu se mulțumească cu prima impresie superficială pe care o lasă acest Cuvânt în inimile lor, ci să descopere miezul spiritual pe care îl conține el, acționând apoi în consecință și încurajându-i și pe cei din jur să facă la fel.

Acum 2000 de ani, știam prea bine că ascultătorii Mei nu reprezintă un sol prea bun pentru învățătura Mea, dar Eu nu vorbeam numai pentru ei, ci pentru toate generațiile care vor urma. Opera Mea nu se referea numai la epoca în care am trăit, fiind eternă și indestructibilă, așa cum trebuie să fie opera unei Ființe Divine.

Am mers chiar până acolo încât, atunci când Mi-au cerut un semn miraculos, le-am răspuns fariseilor și scribilor că generația lor nu va primi un asemenea semn de la Mine, căci semnul suprem era însăși prezența Mea vizibilă printre ei, care făcea superfluă orice altă dovadă exterioară.

Ceea ce le-am spus atunci fariseilor și scribilor este la fel de valabil astăzi, aplicându-se tuturor ipocriților care se duc duminica la biserică, dar mai ales savanților care tulbură mințile oamenilor cu teoriile lor false despre supremația materiei. Aceștia nu vor primi semne miraculoase de la Mine, căci refuză să accepte semnul suprem, vocea lui Dumnezeu și a Părintelui lor care le vorbește în propria inimă. Fără să țină cont de nenumăratele legi ale naturii, acești savanți refuză să accepte existența unui Legiuitor. Ar fi mai degrabă dispuși să renunțe la propriul lor sine decât să accepte ideea existenței lui Dumnezeu.

La fel ca acum 2000 de ani, și în epoca modernă există o dispută continuă între ceremonie și spirit, între amăgire și adevăr, care agită foarte mult mințile oamenilor. Toate sectele și toți credincioșii sunt nevoiți să își adapteze vechile idei și obișnuințe la noile descoperiri, dar în zadar. Nu poți sluji la doi stăpâni. Trebuie să alegeți: ori materia, ori spiritul! Din păcate, mulți oameni se dovedesc incapabili sau nu doresc să ia o decizie clară, ceea ce explică de ce toată lumea se hrănește cu firimituri, deși Eu aș dori să-i hrănesc cu pâinea spirituală, pe care o lasă neatinsă.

La fel ca discipolii Mei din vechime, cei actuali continuă să strângă firimiturile de la masa mea celestă, în care am servit pâinea spirituală, încercându-și apoi norocul cu alți oameni flămânzi, până la golirea celor șapte coșuri ale atributelor Mele divine, integrate în marele coș al vieții umanității, dar și al fiecărui individ în parte.

Acest avertisment vi se adresează inclusiv vouă: faceți tot ce vă stă în puteri pentru a adopta cele șapte atribute divine! Nu fiți superficiali în privința hranei spirituale și nu considerați că - simpla citire sau ascultare a Cuvântului Divin este suficientă. Nu este! Căci va vei vremea când îl voi trimite la voi pe culegătorul firimiturilor, care va aduna tot ce a rămas în coșuri, păstrând hrana spirituală pentru alții mai vrednici, capabili să beneficieze mai mult de pe urma conținutului ei spiritual, în timp ce voi nu veți absolvi nici măcar clasa întâi a cunoașterii divine, deși sunteți deja convinși că știți totul.

De aceea, faceți tot ce vă stă în puteri pentru a deveni demni de aceste comunicări directe primite de la Mine, la fel cum au procedat cândva discipolii Mei! Semănați semințele Mele, dar aveți grijă să nu cadă pe pământ sterp. Nu uitați nici o clipă că această cunoaștere primită de la Mine nu vi se adresează numai vouă, ci și celorlalți. Cu toții vă veți confrunta cu situații în care va trebui să demonstrați că puteți transpune în practică ceea ce ați auzit de la Mine. Va trebui să arătați atunci cât ați înțeles din ceea ce v-am spus și în ce măsură ați transmis această cunoaștere fraților voștri, așa cum Eu v-am transmis-o vouă.

Nu lăsați în urma voastră firimituri ale pâinii Mele spirituale! Digerați-o în întregime! Integrați-o în ființa voastră, devenind exemple vii și demonstrând prin faptele voastre, nu numai prin cuvinte, că la baza credinței voastre stau cele șapte atribute divine: iubirea, răbdarea, blândețea, iertarea, perseverența, sacrificiul de sine și compasiunea. Adunați în aceste șapte coșuri faptele voastre bune, pentru a înmâna în final coșul vieții Celui care a revărsat continuu asupra voastră lumina Lui cerească și grația Sa divină! Amin.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
मैं गणेश, सुप्रीम शिव का बेटा हूँ!
Back to top See my Info
Ganapati
Avansat
Avansat

Ganapati is offline

Joined: 24 Feb 2009
Member: #453
Posts: 266
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups: None
Topic icon
Capitolul 33 - Despre falșii profeți
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 7.10.2010, 01:29 View PostDownload Post

Capitolul 33
Despre falșii profeți

Sfântul Matei VII" 15-23: „Păziți-vă de proroci mincinoși, care vin la voi îmbrăcați în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. Îi veți recunoaște după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? Tot așa, orice pom face roade bune, dar pomul rău face roade rele. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. Orice pom care nu face roade bune este tăiat și aruncat în foc. Așa că după roadele lor îi veți recunoaște. Nu oricine îmi zice: “Doamne, Doamne!, va intra în împărăția cerurilor, ci cel care face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulți îmi vor zice în ziua aceea: “Doamne! Doamne! N-am prorocit noi în numele Tău? N-am scos noi demoni în numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în numele Tău?” Atunci, le voi spune: “Niciodată nu v-am cunoscut; depărtați-vă de la Mine, voi toți care lucrați fărădelege”.
(10 aprilie 1872)

Acest capitol descrie regulile pe care trebuie să le respecte oamenii, întrucât au la bază învățătura Mea. Ele îi învață cum să aplice în viața de zi cu zi principiile religioase, lucru valabil îndeosebi pentru oamenii acelor timpuri, care interpretau într-o manieră foarte originală legile mozaice. De aceea, am fost nevoit să cobor Eu însumi pe pământ, pentru a salva arborele vieții de la putrezirea totală, ca să dea din nou roade corespunzând legilor lumii Mele spirituale.

I-am învățat așadar pe ascultătorii Mei că trebuie să fie indulgenți Cu greșelile celor din jur, să-i pregătească mai întâi pe semenii lor înainte de a le preda învățătura Mea, fără să-i forțeze să o accepte dacă nu au înțeles-o, dar mai presus de toate, să practice caritatea și iubirea, urmând exemplul Meu. Legea iubirii față de aproape este explicată în detaliu în acest capitol, care le atrage însă atenția cititorilor că cerințele Mele nu sunt întotdeauna foarte ușor de respectat, căci sacrificiilor cerute de legile iubirii li se opun tentațiile lumii și ale iubirii de sine, care înving de cele mai multe ori.

În esență, nu le-am predicat nimic nou. Le-am explicat discipolilor și ascultătorilor Mei lucruri pe care le știau deja, dezvăluindu-le însă sensul real al poruncilor divine, astfel încât să-l poată transmite mai târziu semenilor lor. Pentru a fi mai explicit, am fost nevoit să precizez câteva din semnele care le permit oamenilor să-și dea seama care discipoli se află într-adevăr în căutarea adevărului, iar acestora din urmă care sunt maeștrii autentici, făcând distincția între ei și falșii profeți (sau maeștri). Am explicat în detaliu aceste semne în parabolele Mele, arătând în câteva fraze că numai cuvintele nu sunt de ajuns pentru ca cineva să-i convingă pe cei din jur și că numai faptele unui maestru demonstrează în ce măsură crede acesta cu adevărat în ceea ce spune.

Această regulă prin care pot fi deosebiți maeștrii autentici de cei falși a fost dintotdeauna valabilă, și va rămâne astfel până la sfârșitul timpurilor. Cine se ia exclusiv după cuvinte poate fi amăgit cu ușurință de diferiți învățători falși, fiind condus apoi pe cărări greșite. Le-am spus toate aceste lucruri ascultătorilor Mei din acea epocă deoarece știam prea bine că la scurt timp după dispariția Mea vor apărea și alți învățători - în afara discipolilor Mei - care se vor folosi de învățătura Mea în propriul lor avantaj.

Le-am prezis de asemenea soarta care îi așteaptă pe acești falși maeștri, precum și pe toți cei care își vor clădi bunăstarea spirituală pe astfel de doctrine false. Ca să înțeleagă mai bine, M-am folosit de comparația cu cel care își construiește casa pe stâncă și cel care și-o construiește pe nisipul cel moale, pentru a-i deosebi astfel pe cei care îmi vor practica învățătura cu ardoare, privind cu încredere viitorul, indiferent de furtunile fizice și spirituale pe care le-ar înfrunta corabia vieții lor, spre deosebire de ceilalți. Regulile pe care le-am transmis atunci discipolilor și ascultătorilor Mei, pentru a fi urmate pe calea plină de încercări, se aplică în egală măsură astăzi și se va aplica de-a pururi. Căci cuvintele Mele sunt cuvinte ale eternității, deci vor dura ele însele o eternitate. Ele nu se vor putea demoda vreodată, căci sunt clădite pe stânca adevărului Meu, fiind însuși templul cerului Meu spiritual.

Avertismentul rostit de Mine acum 2000 de ani este la fel de valabil și pentru voi. El trebuie respectat deopotrivă de maeștri și de discipolii lor, care au acceptat cu încredere învățătura celor dintâi, așteptând din partea lor alinare și ajutor atunci când se confruntă cu dificultăți. Iar timpurile care vor urma vor fi dintre cele mai dure...

Deja, învățătura iubirii a fost interpretată greșit de-a lungul istoriei și mulți oameni au căzut victimă doctrinelor false. Securea este însă pregătită. Ea va tăia copacul care a ascuns sub umbra sa cărarea cea dreaptă, împiedicând lumina divină să ajungă până la cei rătăciți.

Înainte ca Eu să Mă pot întoarce pe pământ, orice umbră spirituală va trebui eliminată, căci Eu sunt lumina vieții și nu pot tolera umbra, învățătura Mea v-a fost dată tocmai pentru a ilumina toate colțurile creației materiale și spirituale. Viața voastră materială are deopotrivă aspecte luminoase și aspecte întunecate, la fel cum pe pământ ziua alternează cu noaptea. Acest lucru se dovedește însă absolut necesar, căci întreaga creație materială are nevoie de odihna din timpul nopții, când energia risipită peste zi trebuie să se refacă, iar organismul să se fortifice pentru activitățile de a doua zi. În lumea spirituală lucrurile se petrec cu totul altfel, căci acolo nu există decât zi, manifestată sub forma luminii eterne, a iubirii eterne, a căldurii eterne și a activității eterne. Noaptea nu reprezintă acolo decât o aparență, fiind manifestată întotdeauna de ignoranța spiritelor imature, și nu în mod natural.

Priviți-vă sufletul! Deși este captiv într-un corp material, el nu doarme niciodată, lucrând zi și noapte la pregătirea corpului său spiritual, pe care dorește să-l ia cu el în lumea de dincolo, într-o stare cât mai apropiată de perfecțiune.

Întreaga creație spirituală are aceeași aspirație, și orice obstacol care încearcă să i se opună trebuie să dispară, lucru devenit extrem de vizibil în epoca modernă. Toate instituțiile, chiar și cele planificate și organizate cu grijă de secole, nu sunt altceva decât case clădite pe nisip (chiar și cele care par să facă foarte mult bine pe pământ), neputând rezista în fața furtunilor provocate de lumina divină a adevărului.

Așa cum calcarul se dizolvă într-un fel de pastă atunci când este atins de substanța vieții (adică de oxigenul din atmosfera voastră terestră), schimbându-și forma compactă și devenind un fel de praf ce poate fi spulberat de orice vânticel, fără să lase nici o urmă a fermității sale de odinioară (decât dacă este amestecat cu nisip, caz în care devine un agent folosit la fundațiile caselor), la fel se va petrece și cu instituțiile voastre pământești. Cu cât o instituție a rezistat mai mult timp pe pământ, cu atât mai mare va fi ardoarea cu care se vor împotrivi suporterii ei presiunii evenimentelor exterioare. De aceea, vă strig tuturor: „Feriți-vă de falșii profeți care vin la voi îmbrăcați în haine de oaie, dar care în sinea lor sunt niște lupi de pradă!”

La fel ca întotdeauna, mulți vor fi cei care vor lua în derâdere învățătura pe care v-o transmit acum direct, încercând să o discrediteze. Dacă nu vor reuși, ei se vor grăbi să profite de ea în interesul lor egoist, încercând să își prelungească astfel existența. Acesta este unul din cazurile în care se va aplica principiul recomandat odinioară adepților Mei: „Vă veți da seama după faptele lor dacă sunt practicanți plini de ardoare ai învățăturii iubirii Mele, sau simpli predicatori ai Cuvântului!"

Este extrem de important să vegheați și să îi ajutați să înțeleagă pe acești falși profeți și interpreți ai Cuvântului Meu că eforturile lor sunt zadarnice și că trebuie să își corecteze atitudinea, dacă nu doresc să piară. Căci ei se vor folosi de toate mijloacele pentru a reveni la poziția lor de odinioară și la puterea pe care au avut-o cândva.

De aceea, vă avertizez din nou, la fel ca odinioară: fiți la fel de înțelepți ca șerpii și la fel de inocenți ca și porumbeii, astfel încât să puteți depista de la mare distanță viclenia dușmanilor voștri, ferindu-vă inimile (inclusiv ale adepților care au aceeași credință ca și voi) de săgețile lor otrăvite, fără să le răspundeți însă cu aceeași monedă, ci doar prin simplitate și inocență. Chiar dacă o asemenea săgeată vă va lovi din când în când, puteți fi siguri că ea nu vă va ucide, ci dimpotrivă, vă va conduce către viață.

Deși numai începutul acestui capitol se referă în principal la voi, cei care credeți în Cuvântul iubirii Mele, căci el vă sfătuiește să practicați îndeosebi iubirea și blândețea, puteți extrage beneficii și din textul care urmează, în care sunteți sfătuiți să le atrageți atenția celor care vă urmează asupra pericolelor ce îi amenință în confuzia lumii exterioare, în care falsitatea are pretenții de adevăr și măștile se consideră egale cu natura lucrurilor, astfel încât să nu sfârșească prin a vă acuza chiar pe voi de amăgire, induși în eroare de alți profeți falși.

De aceea, fiți la fel de prudenți ca șerpii și nu credeți orbește în toți cei care se apropie de voi, cerându-vă pâinea din ceruri, sau, după cum spune Evanghelia, adresându-Mi-se Mie: „Doamne! Doamne!" Nu toți doresc să vă urmeze cu adevărat; o parte dintre ei nu doresc decât să afle ce anume pot folosi din învățătura voastră în propriul lor interes egoist.

Citiți cât mai des această Evanghelie, căci ea conține adevăruri mult mai profunde decât ce vă pot explica Eu acum. Nu vă clădiți casa spirituală pe nisip, ci pe stânca solidă a credinței, în caz contrar, vă veți trezi că la cea mai mică furtună casa voastră se va prăbuși, iar voi vă veți pierde echilibrul și veți rămâne neajutorați.

Eu vă transmit mesajele Mele și vă comunic adevărurile spirituale în o mie de modalități diferite. Predica din această duminică vă oferă cheia învățăturii Mele, pe care le-am transmis-o cândva discipolilor și apropiaților Mei.

De ce credeți că vă ofer din nou această cheie? Pentru că știu foarte bine ce turnură vor lua evenimentele și că perseverența, credința și fermitatea vor deveni mai necesare ca oricând.

Mulți vor fi testați, pentru a vedea dacă și-au construit casa pe stânca solidă a învățăturii Mele, a credinței și iubirii, sau s-au mulțumit cu citirea și ascultarea cuvintelor Mele, fără să le transpună în practică - lucru ce corespunde clădirii casei spirituale pe nisip. La fel cum vântul spulberă nisipul și ploaia îl spală, timpul șterge din memoria omului cuvintele citite sau ascultate.

Singurele pietre solide care pot fi folosite la construirea edificiului Meu spiritual, dar și a locuințelor voastre viitoare, sunt faptele voastre, realizate în numele iubirii de Dumnezeu și față de aproapele vostru. Numai acestea vor dura, vă vor transmite o stare de calm și de pace și vor străluci ca niște faruri călăuzitoare pentru frații voștri, care vă vor recunoaște astfel ca profeți autentici, ale căror inimi nu seamănă cu niște lupi prădători, ci cu niște miei blânzi, care nu știu ce înseamnă ura, mânia, invidia, gelozia sau răzbunarea. Ele nu cunosc decât iubirea, și nu doresc altceva decât să o răspândească pretutindeni în jurul lor, pentru a-i culege apoi roadele.

Numai așa puteți deveni aleșii Mei, care alungă cu ajutorul Cuvântului Meu umbrele și îndoielile, răspândind în jur numai lumina spirituală, astfel încât la a doua Mea venire să nu mai existe pe pământ decât un singur păstor și o singură turmă, iar planeta voastră să se transforme din nou în paradisul pierdut - nu din cauza Mea, ci din cauza ființelor umane pe care le-am creat cândva din iubire.

Aduceți-vă întotdeauna aminte de aceste cuvinte și meditați cât mai des asupra lor! Numai în acest fel veți putea câștiga starea de pace interioară, alinându-i apoi și pe cei din jur. Amin.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
मैं गणेश, सुप्रीम शिव का बेटा हूँ!
Back to top See my Info
Ganapati
Avansat
Avansat

Ganapati is offline

Joined: 24 Feb 2009
Member: #453
Posts: 266
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups: None
Topic icon
Capitolul 34 - Parabola administratorului necinstit
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 7.10.2010, 01:45 View PostDownload Post

Capitolul 34
Parabola administratorului necinstit

Sfântul Luca XVI" 1-l3: „Și Iisus a mai spus ucenicilor Săi: “Era un om bogat care avea un administrator și acesta a fost învinuit înaintea lui că îi risipește bunurile. El l-a chemat și i-a zis: „Ce aud eu vorbindu-se despre tine? Dă socoteală de serviciul tău, pentru că nu mai poți fi administrator”. Și administratorul și-a zis: „Ce voi face, căci stăpânul îmi ia administrația? Să sap, nu pot; să cerșesc, mi-e rușine. Știu ce voi face ca, atunci când voi fi scos din administrație, să fiu primit în casele lor”. A chemat pe fiecare din datornicii stăpânului său și a zis celui dintâi: „Cât ești dator stăpânului meu?” „O sută de măsuri de untdelemn”, a răspuns el. Și i-a zis: „Ia-ți contractul și stai degrabă și scrie cincizeci”. Apoi a zis altuia: „Dar tu cât ești dator?” „O sută de măsuri de grâu”, a răspuns el. Și i-a zis: „Ia-ți contractul și scrie optzeci”. Stăpânul lui l-a lăudat pe administratorul nedrept, căci lucrase cu prudență. Căci fiii veacului acestuia, față de generația lor, sunt mai înțelepți decât fiii luminii. Și Eu vă zic: faceți-vă prieteni cu ajutorul bogățiilor nedrepte, pentru ca, atunci când veți termina cu toate, să fiți primiți în corturile veșnice. Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios și în cele mari; și cine este nedrept în cele mai mici lucruri, este nedrept și în cele mari. Deci, dacă n-ați fost credincioși în bogățiile nedrepte, cine vă va încredința adevăratele bogății? Și dacă n-ați fost credincioși în ce este al altuia, cine vă va da ce este al vostru? Nici o slugă nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt, sau va ține numai la unul și va disprețul pe celălalt. Nu puteți sluji simultan lui Dumnezeu și lui Mamona”.
(11 aprilie 1872)

Această parabolă se referă la un administrator necinstit, care, după avertismentul primit de la stăpânul său, și-a propus să găsească o portiță de scăpare, astfel încât să-și asigure traiul și să nu fie nevoit să-și câștige existența prin muncă grea.

Le-am spus fariseilor și scribilor această parabolă pentru că ei prețuiau mai presus de orice banii (pe Mamona), nesfiindu-se să folosească orice mijloace pentru a acumula cât mai mulți.

În plus, ei procedau cu legile religioase la fel ca administratorul necinstit, reducând la jumătate sumele datorate stăpânului său pentru a câștiga în acest fel favoarea datornicilor acestuia. Altfel spus, pe cât de stricți erau ei cu cei sărmani, pe atât de indulgenți se dovedeau cu cei bogați, lucru care continuă să se petreacă și la ora actuală, cu preoții voștri.

I-am sfătuit atunci pe discipolii Mei să își câștige prietenii cu ajutorul lui Mamona, astfel încât să nu sufere inutil în vremuri de restriște. Le-am spus apoi: „Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios și în cele mari; și cine este nedrept în cele mai mici lucruri, este nedrept și în cele mari. Deci, dacă n-ați fost credincioși în bogățiile nedrepte, cine vă va încredința adevăratele bogății? Și dacă n-ați fost credincioși în ce este al altuia, cine vă va da ce este al vostru? Nici o slugă nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt, sau va ține numai la unul și va disprețui pe celălalt”, ceea ce, din punct de vedere spiritual, înseamnă că: „Nu puteți sluji simultan lui Dumnezeu și lui Mamona". Cu mici diferențe de nuanță, toate aceste versete se referă la unul și același lucru. Doar versetul 9 pare să le contrazică pe cele de după el, căci îi sfătuia pe ascultătorii Mei să își facă prieteni cu ajutorul lui Mamona, astfel încât să nu sufere inutil în vremuri de restriște, după care am pus accentul pe faptul că nu poți sluji la doi stăpâni, trăgând concluzia în ultimul verset: „Nu poți sluji simultan lui Dumnezeu și lui Mamona”. Cum poate atunci cineva să-și facă prieteni cu ajutorul lui Mamona, slujindu-i totodată lui Dumnezeu?

La prima vedere, pare să fie vorba de o contradicție, căci Dumnezeu și Mamona (care simbolizează lumea materială cu bogățiile și plăcerile ei) sunt principii opuse, fiind evident că cel care se închină lui Mamona (adică lumii exterioare) nu-L poate iubi simultan pe Dumnezeu, urmând legile Sale.

Pentru a putea înțelege această aparentă contradicție, vă propun să analizăm mai îndeaproape aceste versete, pentru a vedea ce au ele în comun.

Am afirmat la începutul acestei parabole că administratorul necinstit a redus considerabil sumele datorate stăpânului său. Din punct de vedere spiritual, acest lucru simbolizează faptul că ofensele aduse Mie, în calitatea Mea de Ființă Supremă, sunt privite cu indulgență, ținând cont de natura oamenilor și de circumstanțele în care trăiesc ei. Dacă v-aș judeca exclusiv după faptele voastre, pedepsindu-vă pentru fiecare dintre ele, umanitatea s-ar afla într-o situație disperată. Singura concluzie ar fi un al doilea potop, care să distrugă din nou umanitatea în ansamblul ei. Aș fi nevoit să creez apoi o nouă rasă umană, făcându-i însă pe oameni la fel ca niște mașini, și nu ființe libere, în caz contrar, ei ar urma aceeași cale și ar comite aceleași greșeli.

Afirmația „Faceți-vă prieteni din rândul slujitorilor lui Mamona" poate fi tradusă astfel: ușurați povara celor păcătoși, care au conștiința încărcată. Spuneți-le că deși păcatul lor este mare în fața Mea, el nu este de neiertat. Adăugați că omul nu poate trăi pe pământ fără lumea exterioară, căci trebuie să trăiască în mijlocul semenilor săi. Tocmai de aceea, el ar trebui să le facă cât mai mult bine acestora, chiar dacă cei mai răi dintre ei se vor opune, învățați-i să nu Mă privească la fel ca pe un judecător suprem și sever, ci ca pe un Părinte plin de iubire, care știe că păcatul nu cade numai în responsabilitatea păcătosului, ci și în cea a lumii în care trăiește acesta.

Veți ușura astfel povara celor care au mustrări de conștiință și îi veți reconcilia cu lumea în care trăiesc, în caz contrar, din prea mult zel, unii dintre ei ar putea dori să o distrugă de tot. Dându-le acest sfat bun, veți acționa practic conform principiului: „Faceți-vă prieteni din rândul slujitorilor lui Mamona". Le veți câștiga astfel inimile celor care, din disperare, s-ar fi putut arunca definitiv în brațele lumii exterioare, respingându-L complet pe Dumnezeu, ideea de eternitate, și chiar credința în existența propriului lor suflet.

Următorul verset, cel de-al zecelea, afirmă că: „Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios și în cele mari”. Altfel spus: odată ce un credincios va realiza că se poate opune influențelor lumești, deși puterea lui este atât de limitată, fără să cedeze în fața ispitelor acesteia și privind lucrurile în adevărata lor lumină, el nu va mai putea fi amăgit de splendorile materiale. Chiar dacă circumstanțele l-ar plasa într-o poziție superioară pe pământ, el va rămâne credincios principiilor sale, la fel ca pe vremea când era lipsit de putere și sfera sa de acțiune era limitată.

Această concluzie este confirmată și de versetul următor, căci „bogățiile nedrepte" se referă la planul material, și „adevăratele bogății" se referă la destinul spiritual al omului, în mod evident, asumarea completă a uneia din cele două căi nu este posibilă decât prin neglijarea celeilalte (omul nu poate sluji la doi stăpâni), ceea ce nu înseamnă că el nu își poate face prieteni din rândul celor care merg pe calea opusă, având în continuare în vedere împlinirea obiectivelor pe calea sa. Numai în acest fel se pot apropia oamenii de Mine, urmărind să atingă perfecțiunea spirituală. Ei continuă să trăiască în lume, folosindu-se de bogățiile acesteia, dar fără să uite nici o clipă care este scopul lor (apropierea de Mine). Altfel spus, ei se folosesc cu inteligență de bogățiile care le-au fost încredințate, demonstrându-le semenilor lor (și implicit Mie) că au înțeles corect cele două porunci ale iubirii.

Următoarea parabolă, cea a omului bogat și a sărmanului Lazăr, și-a propus să le demonstreze ascultătorilor Mei încă și mai clar consecințele pe care trebuie să le suporte cei care îi slujesc lui Mamona, în loc să se folosească de acesta în vederea atingerii scopurilor lor spirituale. Am vrut să le demonstrez pe această cale că cel care acționează în acest fel își primește răsplata chiar aici, pe pământ, în timp ce răsplata celor care merg pe calea opusă va fi primită într-o altă viață, eternă. Altfel spus, răsplata lumii exterioare este de scurtă durată, în timp ce cea spirituală este veșnică. Este absolut imposibil ca un spirit cu mintea orientată către cele lumești să acceadă pe calea către beatitudine (care nu poate izvorî decât din interiorul său), la fel cum este imposibil ca un om care a atins perfecțiunea să se întoarcă vreodată la cele lumești.

Tulburat, bogatul i-a cerut lui Avraam să îi salveze cel puțin frații, dar acesta i-a răspuns că, și dacă s-ar întoarce în lume, cei morți nu i-ar putea converti pe cei care nu cred în principiile lor religioase. Cu alte cuvinte, cei care i s-au dăruit lui Mamona, adică lumii exterioare, nu ar observa mare lucru dacă în fața lor s-ar manifesta o influență supranaturală, lucru care s-a și întâmplat de secole, oamenii refuzând cu obstinație să accepte existența lumii supranaturale și încălcând principiile acesteia prin cuvintele și faptele lor.

Concluzia acestei parabole a administratorului necinstit este următoarea: dacă voi, cei care aspirați să cunoașteți secretele creației și învățăturii Mele, doriți să vă faceți prieteni din rândul celor care îi slujesc lui Mamona, câștigând astfel noi copii pentru Mine, nu trebuie în nici un caz să le îngreunați situația cerându-le tot felul de lucruri imposibile (deocamdată) pentru ei. În ceea ce vă privește pe voi înșivă, dacă ați păcătuit, lăsați-Mă pe Mine să decid cât veți avea de plătit pentru greșeala voastră și cât vă va fi iertat prin grația Mea.

„Ce este prea mult, nu este niciodată bun. Calea care duce către Mine este dificilă, dar nu trebuie să o faceți chiar mai dificilă decât este, nici în cazul vostru, nici în cel al semenilor voștri. Nu încercați să demonstrați că aveți puterea unui spirit atât timp cât vă aflați încă într-un trup uman, cu toate slăbiciunile de rigoare! Natura umană nu poate rezista în fața unei aspirații atât de înalte. Puteți foarte bine să vă păstrați iubirea pentru Mine și pentru semenii voștri, fără a ieși complet din lume. Îmi puteți sluji foarte bine Mie fără a întoarce spatele lumii exterioare.

Nu vedeți că Eu însumi Mă folosesc de evenimentele lumești pentru a orienta umanitatea către destinația ei spirituală? Eu nu pot disprețui sau urî ceea ce am creat Eu însumi. De aceea, Mă folosesc de toate faptele oamenilor, inclusiv de cele mai abominabile, pentru a-Mi orienta copiii către perfecțiunea spirituală.

Dacă Eu, Domnul și judecătorul suprem, acționez în această manieră, de ce nu ați face și voi același lucru? Folosiți-vă de circumstanțele exterioare, de situațiile și de evenimentele lumii în care trăiți, contribuind la opera Mea, în special prin acțiunile referitoare la semenii voștri. Nu veți mai fi nevoiți astfel să îi chemați pe cei morți în ajutorul vostru, așa cum a făcut bogatul din parabola Mea. Deveniți voi înșivă cele mai bune exemple ale faptului că sufletul uman își poate aminti de misiunea sa spirituală, chiar și în mijlocul agitației acestei lumi, slujindu-i unui singur stăpân, care este Domnul întregului univers. Folosiți-vă de circumstanțele exterioare, dar nu pierdeți nici o clipă din vedere obiectivul suprem, acela de a accelera destinul uman, orientându-l către destinația sa finală.

Parabola administratorului necinstit v-a demonstrat cât de utile pot fi chiar și circumstanțele exterioare cele mai neplăcute pentru împlinirea marelui plan pus la cale de Mine, și la care puteți contribui voi înșivă, dacă veți deveni copiii Mei! Amin.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
मैं गणेश, सुप्रीम शिव का बेटा हूँ!
Back to top See my Info
Ganapati
Avansat
Avansat

Ganapati is offline

Joined: 24 Feb 2009
Member: #453
Posts: 266
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups: None
Topic icon
Capitolul 35 - Deplângerea cetății Ierusalimului de către Domnul
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 7.10.2010, 01:57 View PostDownload Post

Capitolul 35
Deplângerea cetății Ierusalimului de către Domnul

Sfântul Luca XIX" 41-46: „Când s-a apropiat de cetate și a văzut-o, Iisus a plâns pentru ea, zicând: “Dacă ai fi cunoscut și tu, măcar în această zi, lucrurile care sunt pentru pacea ta! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi. Vor veni peste tine zile când vrăjmașii tăi te vor înconjura cu șanțuri, te vor împresura și te vor strâmtora din toate părțile; te vor face una cu pământul, pe tine și pe copiii tăi din mijlocul tău; și nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n-ai cunoscut timpul cercetării tale”. Și intrând în templu, a început să scoată afară pe cei care vindeau și cumpărau în el. Și le-a zis: “Este scris: „Casa Mea este o casă de rugăciune”, dar voi ați făcut din ea o peșteră de tâlhari”.
(12 aprilie 1872)

Am vorbit deja în revelația intitulat㠄Soarele spiritual" despre semnificația cuvintelor: „Și Iisus a plâns”.

Am arătat acolo că din punct de vedere spiritual, aceste cuvinte exprimă tristețea profundă a lui Dumnezeu, care a adus pe pământ - de dragul copiilor Săi - împărăția Cerurilor și le-a arătat Creatorul și Domnul universului într-o formă vizibilă, dar ei nu au recunoscut în El manifestarea iubirii, blândeții și grației supreme. L-au disprețuit și L-au umilit în fel și chip, sfârșind prin a-L crucifica. I-au călcat în picioare învățătura iubirii, reconcilierii și iertării. Această orbire supremă a oamenilor în mijlocul cărora s-a întrupat din iubire pentru ei L-a făcut pe Acesta să verse lacrimi amare de tristețe. El a plâns pentru decăderea capitalei poporului evreu, prevăzându-i distrugerea în viitorul apropiat, urmată de risipirea evreilor în toate colțurile lumii, iar într-un viitor mai îndepărtat, de pierderea completă a valorilor spirituale pe care le-a avut cândva acest popor, motiv pentru care a și fost ales pentru acest destin măreț, și înlocuirea lor cu valorile opuse, în care continuă să creadă și astăzi.

Bucuria extremă a discipolilor Mei, convinși că intrarea Mea în Ierusalim echivala cu apogeul misiunii Mele, nu le-a convenit deloc fariseilor și scribilor. Când Mi-au cerut să îmi admonestez discipolii, Eu le-am răspuns: „Lăsați-i să se bucure, căci dacă ar păstra tăcerea, în locul lor ar vorbi pietrele!”

Prin acest mesaj enigmatic doream să le spun de fapt fariseilor că după ce bucuria discipolilor Mei se va transforma în jale, pietrele zidurilor distruse ale cetății Ierusalimului și ale templului lor le vor vorbi, spunându-le că nu L-au recunoscut pe Cel care a intrat în ele aducând mesajul păcii. Ei nu L-au recunoscut pe maestrul divin, nici învățătura Sa coborâtă din ceruri, neaspirând decât către splendorile acestei lumi și nedorindu-și decât un Mesia lumesc, care să îi susțină și să le amplifice și mai mult traiul bun și desfătarea în mijlocul plăcerilor sordide ale lumii exterioare.

Nu au trecut nici 50 de ani de la moartea Mea și avertismentul dat atunci s-a împlinit. Poporul ales a încetat să mai existe ca națiune independentă. La fel cum am alungat cândva din templu pe schimbătorii de valută și pe vânzătorii de porumbei, evreii înșiși au fost izgoniți mai târziu din Ierusalim pentru că au continuat aceleași practici la nivelul întregului oraș, uitând complet de misiunea lor spirituală și nedorindu-și decât plăcerile, puterea și bogățiile acestei lumi. Profeția Mea, făcută cu lacrimi în ochi, s-a împlinit astfel, dar nu din cauza Mea, ci datorită comportamentului lor.

La fel ca atunci, doresc să îmi exprim astăzi durerea văzând decăderea generațiilor actuale și prevăzând-o pe cea a generațiilor viitoare. Privesc și astăzi cu tristețe soarta sufletelor umane, pe care nici chiar Eu, ca Dumnezeu, nu le pot salva, căci ar însemna să le încalc liberul arbitru și demnitatea de oameni.

Nava umanității se apropie cu repeziciune de stâncile și de recifurile care o vor scufunda, și nu Mi-e greu să prevăd durerea celor care își vor vedea spulberate speranțele și visele de fericire, dându-și seama - prea târziu, vai! - că nu au făcut ce ar fi trebuit să facă. Le transmit și lor același mesaj pe care l-am transmis cândva celor din Ierusalim: „O, dacă L-ați putea recunoaște pe Acela care vă aduce pacea; căci vor veni vremuri amare și veți înțelege atunci, într-un mod dureros, ceea ce ați fi putut înțelege în mod pașnic, prin grația și binecuvântarea pe care vi le-am adus Eu!”

Lamentarea Mea referitoare la soarta inevitabilă a Ierusalimului este la fel de valabilă și astăzi, căci generația actuală continuă să nu-și recunoască misiunea spirituală, scopul pentru care a fost creată și destinația către care ar trebui să se îndrepte. De aceea, este absolut necesară producerea unei reacții în lanț care să corecteze toate erorile oamenilor, readucându-i pe calea cea dreaptă, în acord cu legile Mele divine și permițându-le să atingă astfel perfecțiunea pe care le-am fixat-o ca țel suprem.

Cât de tare se întristează un părinte care a sacrificat totul pentru educația morală și spirituală a copiilor lui, atunci când vede că aceștia o iau pe cărări greșite, în loc să devină o alinare și o bucurie pentru bătrânețile lui. Copiii nerecunoscători îi răsplătesc iubirea provocându-i suferință, angoasă și durere! Dar ce poate face el? Copiii săi au crescut și nu îi mai poate controla; din punct de vedere mental și spiritual sunt oameni liberi, care pot face orice doresc. Câți părinți nu își văd astfel spulberate speranțele, una după alta, asistând la prăbușirea lor precum a unui castel din cărți de joc.

Dacă un părinte pământesc suferă atât de mult din cauza deziluziilor provocate de copiii săi, vă puteți imagina cât de intensă este suferința Mea, Creatorul întregului univers, văzând că ființele create de Mine, cărora le-am destinat o noblețe spirituală supremă, se îndreaptă grăbite către direcția opusă, a decăderii morale și spirituale, fără să țină cont de sentimentele Mele. Sunt nevoit să asist la călcarea în picioare a ființei spirituale a omului, la ignorarea și umilirea ei, la caricaturizarea ei de către fanaticii și bigoții religioși, în timp ce majoritatea oamenilor se închină în fața valorilor grosiere ale lumii materiale, pe care le consideră cele mai importante lucruri din lume. Toată lumea se închină în fața învelișului exterior, ignorând însă cu desăvârșire esența spirituală interioară.

Cuvintele adresate cândva de Mine fariseilor sunt valabile astăzi mai mult ca oricând: „Dacă discipolii și adepții Mei ar tăcea, în locul lor ar vorbi pietrele (în cazul de față, regatul naturii), strigându-le oamenilor de pretutindeni: ―Oameni, treziți-vă din beția voastră lumească! În zadar încercați să vă negați destinul și pe Creatorul vostru! Dacă nu sunteți dispuși să credeți în legile pe care vi le-a lăsat atunci când s-a întrupat într-o formă vizibilă printre voi, dacă refuzați să ascultați vocea care vă vorbește în inimă, atrăgându-vă atenția și mustrându-vă, contemplați cel puțin natura! ―

Mai devreme sau mai târziu, chiar și oamenii de știință, savanții și filozofii voștri raționali vor trebui să recunoască faptul că deasupra materiei domnește un spirit suprem, care unește într-un tot unitar atomii infinitezimali, dar și marile lumi cosmice, întreaga Sa creație demonstrează că acest spirit nu poate fi decât un Dumnezeu al iubirii, iertării și grației, care, așa cum s-a afirmat în parabola fiului rătăcitor, se bucură mai mult de întoarcerea unui singur suflet rătăcit decât de 99 de spirite drepte, care nu au nevoie de alinarea Sa.

„DUMNEZEU EXISTĂ!" Întreaga creație afirmă, într-un glas, acest lucru. Chiar și simpla analiză a circumstanțelor politice și sociale îi demonstrează observatorului atent că evenimentele iau adeseori un curs diferit de cel pe care și l-ar dori oamenii. La fel ca și speranțele oamenilor, cele ale națiunilor nu se împlinesc întotdeauna, arătând că mai presus de orice există o voință atotputernică, care îi răsplătește pe cei care iubesc cu iubire, pe cei care sunt mânioși cu mânie, și pe cei care știu să ierte cu iertare.

Am vărsat cândva lacrimi de tristețe divină văzând orbirea locuitorilor Ierusalimului și anticipând felul în care se vor purta cu Mine și cu învățătura Mea, motiv pentru care vor fi distruși și vor înceta să mai existe ca națiune independentă. La fel de mare este tristețea Mea la ora actuală, văzând orbirea generalizată a umanității.

Lumina Mea se răspândește pretutindeni. Chemarea Mea părintească răsună în permanență, strigându-vă: „întoarceți-vă la Mine, oameni rătăciți! Ascultați vocea Mea, vocea Tatălui vostru ceresc, care vă avertizează astăzi înainte de marea catastrofă, la fel cum a făcut-o cândva cu locuitorii Ierusalimului! Ascultați vocea care dorește să vă deschidă ochii, arătându-vă cât de tare vă clătinați, ca și cum ați fi beți, pe marginea prăpastiei eternității, riscând să fiți înghițiți în orice moment de aceasta, în acele spații infinite vă va fi mult mai greu să realizați ceea ce nu ați reușit în această viață a încercărilor, în care valorile spirituale pot fi cucerite mult mai ușor.

Acum 2000 de ani, distrugerea Ierusalimului s-a produs la scurt timp după moartea Mea. În mod similar, nu va mai trece mult tip până când sistemul vostru social, care acum vi se pare că va dura veșnic, se va prăbuși.

La acea vreme, distrugerea nu a afectat decât un singur oraș și o singură națiune. De data aceasta, ea va afecta foarte multe orașe și foarte multe națiuni (practic, întregul pământ).

Acum 2000 de ani, după distrugerea Ierusalimului, cultul mozaic a încetat să mai existe, iar învățătura Mea a început să producă roade în rândul păgânilor, căci poporul ales de Mine nu s-a arătat demn de misiunea pe care i-am destinat-o. În mod similar, așa-zișii reprezentanți legitimi ai învățăturii Mele vor fi siliți să înceteze să se mai joace cu cuvintele și cu învățătura Mea. Atunci, zidurile care separau altarul de restul templului (locul în care li se permitea oamenilor să intre) au fost distruse. La ora actuală se prăbușesc zidurile spirituale. Ceea ce cândva era proprietatea unei singure caste va deveni acum bun comun. Templul iudaic a fost ras de pe suprafața pământului, ruinele sale devastate rămânând multă vreme singura mărturie a locului în care a fost adorat Dumnezeu (într-un mod atât de fals și de ipocrit, vai!). La fel, zidurile distruse ale Ierusalimului au rămas unicul indiciu al fostei capitale a unui întreg popor.

Același proces se va repeta în epoca modernă, din punct de vedere spiritual. Cu greu vor mai putea fi deosebite locurile în care, cândva, era ascuns adevărul, îngropat sub lințoliul gros al minciunilor. Întunericul se va risipi, iar pe pământ va străluci lumina, și nu vorbesc acum de lumina palidă a unei făclii dintr-un templu terestru, ci de lumina orbitoare a soarelui spiritual. Pe ruinele greșelilor și amăgirii vor crește copacii veșnic verzi ai speranței, care se vor înălța continuu către împărăția cerurilor, ca un simbol al căii pentru cei rămași pe pământ.

De aceea, copiii Mei, nu uitați că lumina grației Mele strălucește în zadar acum asupra maselor largi de ființe rătăcite - lucru care îmi umple inima de tristețe - și că v-am ales pe voi pentru a prelua și a duce mai departe această făclie, pentru ca, la momentul potrivit, să deveniți pietrele de temelie ale noului templu, din Noul Ierusalim, după distrugerea edificiului minciunii și amăgirii.

Cândva, am pășit într-o formă vizibilă în mijlocul copiilor Mei, dar ei nu M-au recunoscut. Acum aveți șansa să Mă recunoașteți în sfârșit, prin cuvintele și prin lucrările Mele, ca un Părinte plin de iubire. Folosiți această șansă și faceți toate eforturile pentru a vă salva de decadența generală, astfel încât, atunci când vor cădea zidurile vechii lumi a obișnuințelor, să nu vă prăbușiți odată cu ele. Dovediți-vă rezistența și credința, dovedindu-Mi că, deși marea majoritate a umanității s-a rătăcit de pe calea cea dreaptă, umplându-Mi ochii de lacrimi, mai există pe pământ măcar câteva suflete care apreciază iubirea Tatălui, preluând ștafeta din mers și acționând pentru pregătirea unui altfel de viitor pentru umanitate.

Acționați în așa fel încât lacrimile de compasiune pentru semenii voștri să aducă în ceruri lacrimi de bucurie, care să se reverse apoi asupra voastră, alinându-vă pentru suferințele pe care le-ați îndurat. Aceasta va fi dovada supremă a victoriei voastre spirituale. Amin.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
मैं गणेश, सुप्रीम शिव का बेटा हूँ!
Back to top See my Info
Ganapati
Avansat
Avansat

Ganapati is offline

Joined: 24 Feb 2009
Member: #453
Posts: 266
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups: None
Topic icon
Capitolul 36 - Parabola fariseului și a vameșului
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 7.10.2010, 02:21 View PostDownload Post

Capitolul 36
Parabola fariseului și a vameșului

Sfântul Luca XVIII" 9-14: „A mai spus și pilda aceasta pentru, unii care se încredeau în ei înșiși că sunt drepți și îi disprețuiau pe ceilalți: “Doi oameni s-au suit la templu să se roage; unul era fariseu și altul vameș. Fariseul sta în picioare și se ruga în sine astfel: „Dumnezeule, îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni: apucători, nedrepți, adulteri sau chiar ca vameșul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână și dau zeciuială din tot ce câștig”. Vameșul sta deoparte și nu voia nici ochii să și-i ridice spre cer, ci se bătea în piept, zicând: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a coborât acasă îndreptățit, decât celălalt. Căci oricine se înalță va fi smerit, și oricine se smerește va fi înălțat”.

Am explicat până acum în detaliu diferite texte din Evangheliile Mele referitoare la parabolele pe care le-am rostit acum 2000 de ani, astfel încât învățătura Mea, și mai ales cele două porunci ale iubirii, să fie interpretate corect.

Scopul acestor explicații este acela de a vă feri de interpretările greșite sau abuzive, căci sunt numeroși cei care se agață exclusiv de litera textului, fiind convinși că anumite încălcări ale legii care nu sunt menționate expres în poruncile Mele pot fi practicate fără probleme.

Pe deplin conștient, în timpul apostolatului Meu pe pământ, de îngustimea intelectuală pe care o manifestau uneori discipolii Mei, dar mai ales ceilalți ascultători, am ales în mod deliberat anumite exemple simple din viața de zi cu zi, parabole și analogii preluate din lumea lor materială, încercând să le explic astfel diferite realități spirituale, invizibile, pentru ca ei să înțeleagă exact la ce se referă învățătura Mea, inclusiv poruncile religioase primite anterior.

Textul evanghelic de față prezintă o parabolă prin care Mi-am propus să le explic fariseilor cât de eronată era atitudinea lor. Ei se considerau întotdeauna mai presus decât cei din jur, fiind convinși că atât timp cât își respectau obiceiurile religioase, făceau tot ceea ce cerea Dumnezeu de la ei, făcându-i acestuia pe plac întru totul.

De aceea, le-am povestit această parabolă, în care unul din cei doi oameni care se rugau părea să respecte întru totul legile și obiceiurile religiei sale, dar îl privea cu dispreț pe cel de lângă el, considerându-l inferior, pentru simplul motiv că avea o ocupație considerată în acele zile nu foarte cinstită.

Această comparație a omului arogant, convins că el nu păcătuiește niciodată, cu cel smerit, perfect conștient de păcatele sale, datorate slăbiciunilor naturii umane, avea drept scop să umilească și să reducă orgoliul uriaș al fariseilor, dar și să le explice discipolilor Mei (și altor ascultători) de ce făceam anumite acțiuni care păreau să încalce legile lor religioase, încercând să-i fac astfel să înțeleagă diferența care există între aplicarea unei legi în litera ei și înțelegerea profundă a esenței sale spirituale.

Pentru a explica mai bine acest exemplu, le-am spus discipolilor Mei: „Căci oricine se înalță va fi smerit și oricine se smerește va fi înălțat!"

Versetele următoare ale acestui capitol demonstrează că nimeni nu poate fi considerat „bun" decât numai Dumnezeu; nu am făcut o excepție de la această regulă nici chiar cu Mine, care eram un Fiu al Omului. Am urmărit astfel să-i ajut să înțeleagă c㠄bunătatea" nu este deloc ușor de atins și de meritat, fiind necesar un efort foarte mare pentru a dobândi statutul de „om bun". De fapt, cuvântul „bun" este echivalent cu „fără de păcat".

Mai departe în același capitol, le-am cerut să-i aducă pe copilași la Mine și le-am spus că oricine dorește să ajungă în împărăția lui Dumnezeu trebuie să fie la fel ca și copilașii cei mici, adică să manifeste o mare simplitate, să trăiască în inocență și să aibă aceeași credință plină de candoare ca și aceștia. Căci numai cei care întrunesc aceste calități își pot forța intrarea în împărăție prin intermediul rugăciunii. De aceea, primul verset al acestui capitol începe cu afirmația că omul trebuie să se roage continuu și să persevereze în această privință, căci nimic nu trebuie făcut fără Mine și fără a avea în minte cele două porunci ale iubirii. Dacă este necesar, el trebuie să își sacrifice de dragul lor inclusiv obișnuințele favorite, chiar și pe cele la care simte că nu poate renunța. Am ilustrat această lege cu ajutorul omului bogat, căruia i-am cerut să renunțe la tot și să Mă urmeze (lucru de care el s-a dovedit incapabil).

Parabola potrivit căreia i-ar fi mai ușor unei cămile să intre prin gaura acului decât unui om bogat să intre în împărăția lui Dumnezeu se referă la faptul că este imposibil să intri în împărăția spirituală atât timp cât ești încă atașat de lucrurile materiale, înălțarea de pe nivelul material pe cel spiritual nu este posibilă decât dacă toate aspectele materiale sunt subordonate idealului spiritual.

Cu această ocazie, Petru a tras concluzia că el și colegii săi au ajuns discipolii Mei tocmai pentru că și-au părăsit viețile obișnuite. Acest lucru arată cât de mult supraestimează oamenii sacrificiile lor, așteptându-se să primească o răsplată pentru ele chiar aici, pe pământ, deși marea răsplată nu poate fi primită decât pe lumea cealaltă, atunci când ai conștiința datoriei perfect împlinite. La vremea respectivă, discipolii Mei nu aveau încă o înțelegere justă a lucrurilor spirituale, așteptând foarte multe de la persoana Mea vizibilă și dovedindu-se astfel destul de imaturi. De câte ori le vorbeam de suferințele prin care urma să trec, nu le venea să creadă, căci dacă le vorbisem de preafericirile pe care urmau să le primească aici și în lumea de dincolo datorită sacrificiilor lor, erau convinși că acest lucru este cu atât mai valabil în cazul Meu, care Mă aflam intr-o stare de puritate absolută, fiind complet lipsit de păcat.

Erau la fel de orbi ca și omul pe care l-am vindecat în drumul spre Ierihon; Mă ascultau, dar nu înțelegeau semnificația cuvintelor Mele. Așa cum i-am redat orbului vederea pentru că avea marea credință că mâna Mea poate să-l vindece, la fel am procedat și cu discipolii Mei atunci când am suflat mai târziu spiritul Meu asupra lor. Orbirea lor spirituală a fost astfel complet vindecată și ei au putut vedea în lumina cea mai strălucitoare tot ce i-am învățat în parabole și prin analogii timp de trei ani, cât a durat perioada Mea de apostolat. Abia atunci au înțeles ei cine eram cu adevărat Eu, ce însemna învățătura Mea și care era misiunea lor pe pământ.

În câteva cuvinte, această Evanghelie nu afirmă decât unul și același lucru, de la început și până la sfârșit: că în viața de zi cu zi, „a fi bun" sau „fără de păcat" este ceva extrem de dificil, presupunând un număr infinit de sacrificii. Mai presus de orice, această Evanghelie își propune să reducă orgoliul celor care se consideră mai buni ca alții, făcând o trimitere constantă la umilință, în cazul vameșului, smerenia s-a revelat a fi o virtute, în timp ce fariseului i-a fost cerută ca un sacrificiu suprem, în cazul copilașilor era evidentă sub forma inocenței inconștiente, pe care le-am promis-o discipolilor Mei ca o răsplată viitoare, în sfârșit, am demonstrat-o Eu însumi în toată viața Mea pe pământ, exemplul suprem fiind cel al suferinței Mele finale.

Puteți constata astfel diferite etape ale smereniei - această cale a renunțării la propria natură pentru a atinge perfecțiunea spirituală supremă, lucru demonstrat de Mine odată pentru totdeauna.

Meditați asupra acestei Evanghelii, care descrie cel mai profund concept al învățăturii Mele, explicat în detaliu, atât în cuvinte, cât și prin propriile Mele fapte. Nu vă considerați mai buni decât alții numai pentru că sunteți primii care auziți Cuvântul Meu și care aflați direct de la Mine cum trebuie aplicat el în viața de zi cu zi.

Chiar și printre voi sunt mulți aceia care seamănă cu omul bogat. Va veni și pentru voi ceasul în care va trebui să renunțați la tot ce vă este mai drag în această lume, la lucrurile și ființele de care v-ați atașat îngrozitor. Vor fi mulți aceia care vor prefera atunci să își păstreze avutul și se vor îndepărta cu tristețe de Mine, la fel ca omul bogat de care vorbește Evanghelia. Va veni o vreme în care piatra unghiulară va măsura natura voastră umană pentru a vedea câtă spiritualitate ați absorbit din pâinea cerească pe care v-am dăruit-o cu atâta generozitate. De aceea, primul verset din acest capitol: „Și El le-a spus o pildă, ca să le arate că trebuie să se roage neîncetat și să nu se lase” sunt la fel de valabile și în cazul vostru, căci aveți nevoie de foarte multă putere pentru a nu vă clătina sub primele încercări mai dificile, rămânând drepți în fața Mea. Numai cei care vor persevera vor fi recompensați în lumea de dincolo pentru pierderile lor pământești, nu și cei care s-au clătinat și s-au îndoit.

Rugați-vă încontinuu pentru eliminarea aroganței și a orgoliului din ființa voastră, și îmbrăcați veșmântul smereniei! Deveniți la fel ca și copilașii cei mici! Aveți încredere în promisiunile Mele, căci ceea ce vă spun acum nu este ceva nou. Aceleași lucruri le-am spus acum aproape 2000 de ani discipolilor Mei și celorlalți oameni care credeau în Mine. Sunt adevăruri eterne, aflate chiar sub nasul vostru, dar voi sunteți la fel de orbi ca și cerșetorul de pe drumul Ierihonului și nu vedeți lumina care emană din aceste cuvinte. Mă strigați adeseori, spunându-Mi: „Doamne, ajută-ne să vedem!" Cei care Mi se dăruiesc cu adevărat știu c㠄Eu îndeplinesc întotdeauna cererile celor care Mi se roagă fără încetare", căci credința lor îi ajută la fel de mult cum l-a ajutat pe orbul din Evanghelie să își recapete vederea.

Aceste predici de duminică vă dăruiesc o lumină atât de mare încât nu mai puteți avea îndoieli referitoare la semnificația cuvintelor pe care le-am rostit cândva, nici la felul în care trebuie aplicate ele sau la faptul că evenimentele sociale și politice ale lumii în care vă aflați vor conduce umanitatea către scopul ei suprem - deplina spiritualizare a sufletului uman.

Acum 2000 de ani le-am spus discipolilor Mei că voi suferi și voi muri, dar nu le-am spus că această suferință și această moarte vor reprezenta de-a pururi triumful suprem al naturii spirituale asupra celei umane. Nu le-am spus atunci acest lucru, căci nu M-ar fi înțeles. Acum afirm însă deschis că întreaga natură face presiuni pentru coacerea semințelor pe care le-am semănat în timpul celor trei ani de apostolat pe pământ. Dincolo de toate evenimentele sângeroase prin care a trecut de-a lungul secolelor, învățătura Mea va învia și își va dovedi în cele din urmă triumful asupra morții, atunci când suferințele îi vor învăța pe oameni să renunțe la păcatele și la obișnuințele lor greșite, de care sunt încă atașați.

Tot ce s-a întâmplat acum 2000 de ani – suferințele, conflictele prin care am trecut, și chiar moartea Mea pe cruce, care s-a dovedit în cele din urmă o victorie prin învierea și ridicarea Mea la cer - se va repeta cu umanitatea acestor vremuri. Ea va trebui să sufere tot ce am suferit Eu atunci, în întruparea Mea de om.

Pentru ca esența spirituală a omului să poată învia și să se poată înălța la cer este necesar ca tot ce este lumesc în interiorul lui să fie batjocorit și umilit, iar în cele din urmă crucificat.

Am deschis personal calea prin exemplul Meu, iar oamenii de astăzi trebuie să o urmeze. Fericiți vor fi cei care vor porni mai devreme pe cale, încercând din răsputeri să scape de balastul lumesc care îi împiedică să se înalțe către marile înălțimi spirituale! Ei se vor bucura de acest start timpuriu, în timp ce cei care sunt prea adânciți în materie și nu doresc să audă chemarea Mea la trezire se vor prăbuși la fel ca zidurile Ierihonului, care au căzut la primul sunet al trompetelor. Le va fi imposibil să scape atunci de anihilare, căci se identifică prea deplin cu materia, iar aceasta nu poate intra în împărăția lui Dumnezeu.

Aceste 53 de predici au un rost precis. Ele v-au fost dăruite vouă și tuturor celor care sunt însetați și doresc să primească apa vieții. Aveți cu toții datoria să înțelegeți cât de mare este bogăția de iubire, adevărul și căldura vieții pe care le conțin Evangheliile înregistrate acum 2000 de ani de discipolii Mei, căci, din păcate, marea majoritate a oamenilor continuă să le înțeleagă greșit.

Vă ofer acum aceste explicații, revelându-vă din nou semnificația Evangheliilor Mele, sigilate cu mai mult de șapte sigilii, pentru a vă deschide din nou calea care duce către Mine și către cerul Meu. Nu este suficient însă să le citiți. Mai presus de orice, trebuie să le puneți în practică, pentru a beneficia astfel de starea de calm, de pacea interioară și de alinarea pe care le merită toți cei care își doresc să devină copiii Mei. Amin.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
मैं गणेश, सुप्रीम शिव का बेटा हूँ!
Back to top See my Info
Ganapati
Avansat
Avansat

Ganapati is offline

Joined: 24 Feb 2009
Member: #453
Posts: 266
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups: None
Topic icon
Capitolul 37 - Vindecarea surdomutului
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 7.10.2010, 02:40 View PostDownload Post

Capitolul 37
Vindecarea surdomutului

Sfântul Marcu VII" 32-37: „Și i-au adus un surd care nu putea vorbi bine și L-au rugat să își pună mâinile pe ei. El l-a luat la o parte din mulțime, i-a pus degetele în urechi, și scuipând, i-a atins limba. Și privind spre cer, a suspinat și a zis: “Efata”“ adică: “Deschide-te!” Îndată i s-au deschis urechile, i s-a dezlegat limba și a vorbit deslușit. Și El i-a poruncit să nu spună nimănui; dar, cu cât le poruncea, cu atât îl vesteau mai mult. Ei erau uimiți peste măsură și ziceau: “Toate le face bine; chiar și pe surzi îi face să audă și pe muți să vorbească”.
(17 aprilie 1872)

Vindecarea instantanee a surdomutului descrisă în aceste versete a fost una din acele acțiuni cu care trebuia să-mi exemplific învățătura, astfel încât discipolii și ceilalți ascultători ai Mei să se convingă - inclusiv prin acțiunile Mele - de originea divină a cuvintelor Mele. Aceste acțiuni aveau de asemenea rolul de a dovedi că misiunea Mea pe pământ era superioară celei a unui profet sau clarvăzător. Oamenii erau obișnuiți cu anumite miracole false pe care le realizau anumiți magicieni și esenienii, atribuindu-le acestora diferite puteri supranaturale. De aceea, eram nevoit să fac îndeosebi miracole pe care acești magicieni nu le puteau realiza.

Dată fiind modalitatea în care le realizam, actele Mele de vindecare aveau o semnificație spirituală mai profundă decât cea aparentă, căci nu le făceam pentru ca cei vindecați să poată vorbi apoi despre Mine și despre puterile Mele miraculoase. Eu nu aveam nevoie de laudele nimănui. De fapt, așa cum indică diferite versete, le interziceam întotdeauna celor vindecați să vorbească de aceste acțiuni ale Mele. Puțini au fost însă cei care au ascultat de această poruncă a Mea, căci orice interdicție nu face decât să amplifice și mai mult dorința de a păcătui. Unul din discipolii Mei, Pavel, a înțeles perfect acest lucru, atunci când a oftat: „Dacă nu ar exista legea, nimeni nu ar simți nevoia să o încalce!” El a explicat prin aceste cuvinte slăbiciunea naturii umane și i-a avertizat pe oameni să nu fie niciodată prea siguri că au atins o putere sau alta, pentru a nu cădea apoi de la mare înălțime, lovindu-se cu atât mai tare.

Pentru a înțelege mai bine semnificația spirituală a vindecării surdomutului, vă propun să ne concentrăm puțin asupra celor două cuvinte din care este alcătuită această sintagmă" „surd" și „mut", pentru a descoperi astfel cheia spirituală a explicațiilor pe care doresc să vi le dau.

Am ales acest exemplu pentru predica din această duminică cu scopul de a vă apropia astfel și mai mult de Mine, cu ajutorul explicațiilor date. Trebuie să înțelegeți că fiecare cuvânt pe care l-am rostit și fiecare acțiune pe care am realizat-o în timpul vieții Mele pe pământ ascund o semnificație spirituală mult mai importantă decât cuvântul sau fapta respectivă, care nu a avut alt rol decât acela de a crea anumite circumstanțe pentru revelarea învățăturii Mele. Fiecare din cuvintele Mele avea însă o semnificație spirituală infinit mai profundă decât suspectau ascultătorii Mei din acea vreme, dar și exegeții de mai târziu ai Bibliei.

De aceea, vă propun să explicăm cât mai detaliat semnificația cuvintelor „surd" și „mut", pentru a descoperi apoi cu ajutorul corespondențelor spirituale de ce am rostit atunci cuvântul „Efata" și cine era persoana asupra căreia am realizat acest miracol. Nu a fost deloc întâmplător faptul că am ales atunci un surdomut pentru a-l vindeca în această manieră particulară, în timp ce cu alte ocazii am ales orbi, schilozi, leproși sau alți bolnavi pentru a-i vindeca prin cuvânt sau prin așezarea mâinilor pe trupul lor.

Să vedem așadar ce înseamnă cuvintele „surd" și „mut". Dacă vom înțelege acest lucru, restul explicației va veni de la sine.

A fi „surd" înseamnă a fi privat de unul din simțurile omului spiritual interior, care îi asigură acestuia un mare flux de informații spirituale venite din lumea exterioară, prin intermediul auzului. Acest simț îi demonstrează omului sănătos că până și în vibrațiile materiei (care produc sunetele) se ascunde un principiu mai profund și mai spiritual decât ceea ce credea el. Impresiile produse de sunete, de la zgomotele cele mai neplăcute și până la armonia superioară a muzicii, sau expresia încă și mai înaltă a ideilor spirituale exprimate prin intermediul cuvântului, generează o gamă aproape infinită de senzații, desfătări, explicații și manifestări ale Divinității Mele la nivelul creației materiale, care rămân necunoscute omului surd, la fel cum culorile îi rămân necunoscute celui orb (îndeosebi dacă s-a născut astfel).

„Muțenia" înseamnă opusul „surzeniei". În timp ce în cazul celui surd omul interior este privat - din cauza lipsei auzului - de miile de efecte generate prin vibrație sonoră de lumea exterioară, omul mut este privat de capacitatea de a comunica prin intermediul organului suprem cu care este înzestrat omul, respectiv vorbirea, impresiile receptate din lumea exterioară și reflectate de sinele său interior, în cel mai bun caz, în afara gesturilor și semnelor pe care le poate face, el poate scoate o serie de sunete nearticulate. Așa cum vă spuneam într-un alt mesaj, comunicarea între oameni este o necesitate fundamentală a acestora, dar și un instrument absolut necesar pe calea progresului spiritual. ( Vezi „Secretele Vieții", n.r.) De aceea, omul mut este privat de o serie de desfătări extrem de importante, de care nu devine conștient decât dacă încearcă să comunice prin intermediul limbajului informațiile primite din lumea exterioară.

Acum, că v-am explicat în detaliu semnificația celor două cuvinte și dezavantajul pierderii unuia sau altuia din cele două simțuri, vă puteți da seama cu ușurință în ce stare de handicap se află cei cărora le lipsește nu doar unul dintre ele, ci amândouă.

Pe de o parte, ei nu pot recepta armoniile venite din lumea exterioară, iar pe de altă parte nu pot reflecta în afară impresiile primite de omul lor interior și interpretările acestuia. Acest handicap reprezintă un impediment uriaș pentru progresul lor spiritual, căci imposibilitatea de a recepta impresii exterioare și de a comunica cu lumea îi privează de un număr cvasi-infinit de senzații și desfătări, pe care ceilalți le primesc din abundență, fără măcar să conștientizeze acest lucru.

Cei care M-au rugat atunci să îl vindec pe surdomut aveau toate motivele să facă acest lucru. Ei au pornit de la premisa că, odată vindecat, acesta avea să audă cuvintele Mele, primind astfel o hrană spirituală a cărei existență nu ar fi putut-o bănui niciodată în alte condiții, înțelegând astfel misiunea Mea pe pământ, dar și propria sa misiune. Vai, câți oameni nu continuă și astăzi să își blocheze singuri auzul spiritual în fața învățăturii Mele, dar și a mesajelor primite de la mama-natură, considerând creația Mea ca fiind un simplu conglomerat de substanțe și materii, guvernate de legi apărute haotic. Sunt nevoit să le strig din nou acestora: „Efata!", adică: „Deschideți-vă urechile și ascultați cântecul de bucurie al naturii, care nu vorbește decât de un singur lucru - de iubire, de la ultimul atom și până la cel mai mare soare central! Deschideți-vă urechile și ascultați cunoașterea spirituală profundă pe care o conține învățătura Mea, al cărei scop este să facă din voi ființe superioare, nu simple animale ierbivore sau carnivore înzestrate cu un grad de inteligență ceva mai mare decât al celorlalte!"

Vocea Mea vă strigă în permanență, zi de zi, oră de oră, minut de minut. Fiecare emoție, fiecare gând, care nu pot fi în nici un caz produsul materiei oarbe, vă arată cu claritate că în interiorul fiecăruia dintre voi se ascunde un om superior, spiritual, menit să-l spiritualizeze pe cel exterior, pentru ca acesta să devină un înveliș demn de esența sa, dând astfel credit Creatorului vostru.

Din păcate, mii de oameni s-au auto-condamnat singuri la surzenie și muțenie spirituală. Ei nu înțeleg nimic din nenumăratele comori pe care le ascunde natura Mea, nici senzațiile beatifice pe care acestea le pot trezi în ei. Deși primesc aceste impresii, rămân surzi și reci în fața lor, ca și cum nu le-ar primi deloc. Sublimele armonii spirituale trec neobservate pe lângă urechile lor, lăsându-le sinele interior complet gol, sau umplut numai cu impresiile inferioare ale materiei grosiere ori ale senzualității, și reducându-i astfel la nivelul unor animale.

Esența lor este goală. Incapabili să dăruiască ceva de valoare (din punct de vedere spiritual), ei nu sunt capabili nici să primească de la alții. Pentru ei nu există decât materia și orice idee spirituală nu înseamnă altceva decât rezultatul unei minți tulburate.

Prin mesajele pe care vi le transmit de câțiva ani buni vă strig tuturor: „Efata!”, copiii Mei rătăciți, îmi așez mâinile pe urechile voastre, încercând să vă salvez atât timp cât acest lucru este încă posibil, înainte de sunetul apocaliptic al trâmbițelor, pe care îl veți auzi cu siguranță, în locul armoniilor sublime pe care ați refuzat atâta vreme să le ascultați.

Eu nu i-am creat pe oameni pentru a fi surzi sau orbi în fața lucrărilor Mele și nu Mi-am înzestrat creația cu o abundență atât de mare de minuni numai pentru a rămâne o carte închisă în fața ființelor Mele spirituale.

Nimic din ceea ce există în creația Mea nu trebuie să rămână surd și mut! Orice ființă vie trebuie să asculte vocea Creatorului ei, a Părintelui ei, căci Acesta nu dorește altceva decât să umple sufletele copiilor Săi cu impresiile creației Sale, astfel încât întreaga fericire a existenței să le fie transmisă prin intermediul celor văzute, auzite sau simțite.

Natura Mea nu trebuie să rămână inertă (cu simțurile netrezite), căci inerția este sinonimă cu „moartea spirituală". Orice ființă vie trebuie să mărturisească acest lucru, strigând de bucurie, să savureze viața și să își recunoască în ea Creatorul, Părintele mult iubit. Creația materială are menirea să devină fundamentul celei spirituale, iar cea spirituală să o spiritualizeze pe cea materială.

Nimic din ceea ce există nu trebuie să fie surd sau mut. Cu atât mai mult are această datorie omul, produsul final al creației materiale pe acest pământ, care poartă în el imaginea Mea!

Atunci când i-am restaurat auzul surdomutului, pentru a putea auzi cum tot ce există în natură Mă laudă pe Mine, i-am redat inclusiv darul vorbirii, pentru a-i permite să se alăture el însuși marelui cor al naturii, bucurându-se și recunoscând în Mine pe Domnul său atotputernic, dar și pe Părintele său preaplin de iubire.

Îngăduiți-Mi și voi să vă vindec, la fel cum l-am vindecat pe surdomutul de altădată, astfel încât să nu mai fiți surzi în fața cuvintelor Mele, ba dimpotrivă, să le proclamați cu tărie în fața altora, cu vocea fermă, plină de convingere, demonstrându-le astfel că miracolele săvârșite de Mine acum aproape 2000 de ani nu au avut alt scop decât acela de a exemplifica destinația finală pe care am rezervat-o întregii umanități, aceea de a domni peste acest pământ!

Eu nu Mi-am creat ființele surde și mute, ci Mi-am propus să le educ în vederea intrării în împărăția Mea, pentru a-și deschide urechile spirituale, ascultând mesajul Meu și al creației Mele, și pentru a proclama în cuvinte elocvente: „Osana Celui de sus! Slavă Celui care ne-a dăruit harul sublim al auzului pentru a-L putea asculta, precum și pe cel al vorbitului, pentru a putea comunica și altora cele auzite de la El, astfel încât învățătura Sa să devină bunul comun al tuturor celor care doresc să devină copiii Lui!"

Dorința Mea este să Mă slăviți zilnic, demonstrându-se tuturor, prin cuvintele și faptele voastre, că nu ați rămas surzi și muți în fața mesajului Meu!

Ascultați acest îndemn, de dragul salvării voastre, dar și în beneficiul semenilor voștri! Amin.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
मैं गणेश, सुप्रीम शिव का बेटा हूँ!
Back to top See my Info
Ganapati
Avansat
Avansat

Ganapati is offline

Joined: 24 Feb 2009
Member: #453
Posts: 266
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups: None
Topic icon
Capitolul 38 - Parabola bunului samaritean
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 7.10.2010, 02:57 View PostDownload Post

Capitolul 38
Parabola bunului samaritean

Sfântul Luca X" 25-37: „Și iată, un învățător al legii s-a sculat să îl ispitească pe Iisus și i-a zis: Învățătorule, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?”Iisus i-a zis: “Ce este scris în lege? Cum citești?” Și răspunzând, el a zis: “Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu toată cugetarea ta; și pe aproapele tău ca pe tine însuți,. “Bine ai răspuns, i-a zis Iisus. Fă așa și vei trăi”. Dar el, care voia sa se îndreptățească, i-a zis lui Iisus: “Și cine este aproapele meu?” Și dând răspuns, Iisus a zis: “Un om se cobora din Ierusalim la Ierihon. A căzut între niște tâlhari care l-au dezbrăcat, l-au rănit, au plecat și l-au lăsat aproape mort. Din întâmplare, se cobora pe același drum un preot, și când a văzut pe omul acesta, a trecut înainte de-cealaltă parte. Un levit trecea și el prin locul acela, și când l-a văzut, a trecut înainte pe alături. Dar un samaritean, care era în călătorie a venit la el, și când l-a văzut, i s-a făcut milă de el. S-a apropiat și i-a legat rănile, turnând pese ele untdelemn și vin; apoi l-a pus pe animalul lui, l-a dus la o casă de poposire și a îngrijit de el. A doua zi când a pornit la drum, a scos doi dinari, i-a dat gazdei și i-a zis: „Ai grijă de el, și orice vei mai cheltui, iți voi da înapoi la întoarcere”. Care dintre aceștia trei ți se pare că a fost aproapele celui ce căzuse între tâlhari?” “Cel care și-a făcut milă cu el”, a zis învățătorul. “Du-te și fă și tu la fel”, i-a zis Iisus”.
(18 aprilie 1872)

Aceste versete prezintă parabola bunului samaritean. Prin acest exemplu cât se poate de clar am dorit să răspund întrebării fariseului: „Și cine este aproapele meu?". I-am arătat astfel cine este adevăratul aproape și cum trebuie interpretată din punct de vedere spiritual cea de-a doua poruncă a iubirii: „Iubește-ți aproapele la fel de mult ca pe tine însuți!”

De când există, oamenii au făcut o distincție între iubirea față de aproape, iubirea de frate și cea față de semenii lor, deși acestea reprezintă unul și același lucru.

Din cauza diferențelor de castă și de poziție socială, dar și a opiniei publice general acceptate în acea vreme, oamenii cărora le-am spus parabola bunului samaritean nu au înțeles prea bine ce am vrut să spun prin porunca: „Iubește-ți aproapele la fel de mult ca pe tine însuți!” Acest lucru se regăsește în mod evident în întrebarea fariseului referitoare la cine este acest aproape. De aceea, am fost nevoit să le indic printr-un exemplu cine este aproapele fiecăruia. La ora actuală nu mai poate exista nici o îndoială cu privire la conceptul de
Predicile Domnului Iisus Hristos
120
„aproape" și a necesității practicării iubirii față de acesta, căci simpla bunăvoință sau bunele intenții nu ajută pe nimeni, nici pe aproapele vostru, nici pe voi, și nici pe Mine.

Deși s-au spus foarte multe lucruri referitoare la această a doua poruncă a iubirii, foarte puțini sunt aceia care înțeleg - inclusiv la ora actuală - iubirea față de aproape, sau măcar cine este acest „aproape".

Ei se grăbesc să tragă concluzia că: „întreaga umanitate este aproapele meu, iar măsura iubirii mele trebuie să fiu eu însumi".

Corect, adaug Eu, dar completez cu următoarea întrebare: de ce este umanitatea în ansamblul ei aproapele vostru și care este măsura exactă a iubirii de sine (care trebuie aplicată apoi și iubirii față de aproape)?

Răspunsul la aceste întrebări oferă cheia împărăției Mele, motiv pentru care am și făcut din această poruncă a iubirii față de aproape a doua Mea poruncă fundamentală - lucru valabil nu doar pentru pământul vostru, ci și pentru restul creației, inclusiv pentru marea lume spirituală.

Mai presus de orice, ea este o poruncă a iubirii, căci fără iubire nu există căldură, fără căldură nu există viață, iar fără viață nu există creație. Iubirea este principala forță care se manifestă în orice activitate, generând astfel căldură. Căldura - această expresie a mișcării sau vibrației - se manifestă apoi ca viață, iar viața „se naște" - „există" și „moare" - devenind astfel semnul vizibil al marii vieți, adică al creației în ansamblul său.

Iubirea înalță toate ființele care o simt și care o orientează către cei din jur. Fără iubire nu ar exista nici o măsură spirituală a acțiunilor. Fără iubire, Eu nu aș putea exista, și nici unul din lucrurile manifestate nu ar putea căpăta o consistență permanentă.

Așa cum iubirea din Mine a creat spiritele, ființele vii și chiar materia, îmbrățișându-le cu aceeași ardoare, sprijinindu-le și ghidându-le pe toate către destinația lor spirituală, care este însăși chintesența iubirii supreme, la fel, omul ar trebui să îmbrățișeze lumea în care trăiește cu aceeași iubire. Ceea ce Eu am creat din iubire nu va putea reprezenta o dovadă constantă a faptului că Eu sunt un Părinte preaplin de iubire decât atunci când ființele create de Mine, apropiații Mei, își vor împlini datoria și misiunea lor așa cum doresc Eu, respectiv din libera lor voință, și nu din obligație. Liberul arbitru înnobilează orice creatură care este înzestrată cu el, spre deosebire de ființele ghidate numai de instinct și silite să acționeze într-un anume fel.

Iubirea care îmbrățișează totul reprezintă standardul iubirii care ar trebui să domnească în inimile tuturor oamenilor, guvernându-le toate gândurile, cuvintele și faptele, ca un simbol etern al originii lor superioare. La fel ca și în cazul Meu, iubirea lor nu ar trebui să aibă alt scop decât acela de a acționa în beneficiul semenilor lor și al tuturor ființelor create. Evident, asta nu înseamnă să le îndeplinești semenilor tăi toate dorințele, ci doar pe acelea care le sunt cu adevărat benefice. Cele care le-ar face mai mult rău decât bine trebuie întotdeauna refuzate.

Luați-Mă ca exemplu pe Mine! Eu vă iubesc pe toți cu o iubire pe care nu o veți putea niciodată înțelege și pe care nu Mi-o veți putea returna vreodată, dar nici chiar Eu nu vă răspund întotdeauna la numeroasele voastre rugăciuni. De cele mai multe ori sunt nevoit să spun „Nu". De ce? Pentru că, de tot atâtea ori, voi vă doriți lucruri care nu vă sunt de folos. Chiar dacă refuzul Meu se traduce uneori prin conflicte și suferințe, prin dureri și pierderea celor dragi, el reprezintă totuși iubirea Tatălui vostru ceresc, care a creat totul pentru voi, a suferit de dragul vostru și vă răsplătește întotdeauna lipsa de recunoștință, ironiile și batjocura cu binecuvântările Sale.

Așa trebuie înțeleasă iubirea pentru ca faptele izvorâte din ea să conducă la bine, și nu la rău. Așa trebuie înțeleasă îndeosebi iubirea față de aproape. Așa cum un tată de pe pământ nu le îndeplinește toate dorințele copiilor lui imaturi, fiind conștient de lipsa lor de judecată și de scopul superior al educației lor, la fel ar trebui să procedați și voi cu aproapele vostru, având în permanență grijă să nu încurajați viciile sale sau lenea, ci să îi faceți un bine real.

Aceasta este iubirea cu ajutorul căreia îmi guvernez creația născută din înțelepciunea Mea. La fel ar trebui să faceți și voi, controlând și restrângând cu ajutorul intelectului vostru ardoarea dorinței de a ajuta pe altcineva, astfel încât intențiile voastre nobile să nu aibă efecte contrarii.

Al doilea aspect asupra căruia ne vom opri se referă la iubirea aproapelui „la fel de mult ca pe tine însuți”.

Și acest aspect poate fi interpretat în fel și chip, căci natura umană include diferite etape ale evoluției spirituale, de la sacrificiul de sine și până la egoismul extrem. Se pune așadar întrebarea: „Când este iubirea mea de sine justificată (când este ea utilă, mie și celor din jur)?"

Numai după ce vom răspunde la această întrebare va deveni în sfârșit evident ce este iubirea și cum trebuie practicată ea. Strict vorbind, cuvintele „iubire" și „tine" au semnificații complet diferite.

De aceea, este absolut necesar să înțelegeți ce înseamnă iubirea de sine, ca să realizați ce anume trebuie să iubiți în voi înșivă, și în ce fel. Numai atunci veți putea transfera acest tip de iubire către cei din jur, știind ce aveți de făcut.

Instinctul de Conservare, al prelungirii propriei vieți și al transformării ei într-o viață cât mai plăcută cu putință, a fost implantat în sufletul tuturor oamenilor. Acest lucru a fost absolut necesar, pentru prezervarea învelișului exterior al omului spiritual, tocmai pentru ca acesta să nu renunțe cu ușurință la el, aruncându-l la prima încercare mai grea (prin auto-suprimare), înainte de a se maturiza.

Instinctul de conservare este atât de puternic și de necesar încât numai cei care nu au nici cel mai mic respect față de valorile spirituale, care nu au o credință sau o religie în adevăratul sens al cuvântului, sau care au căzut în capcana unei filozofii false de viață, generând astfel o dezordine spirituală totală în organismul lor, pot fi în stare să distrugă această iubire de sine atât de adânc înrădăcinată în ei, punându-și capăt zilelor înainte de data stabilită în marele Meu plan, conform legilor Mele divine, universal valabile.

Drumul către progres în lumea de dincolo devine infinit mai greu pentru aceste suflete care și-au pus capăt zilelor înainte de a atinge maturitatea necesară, intrând nepregătite în acel univers guvernat de cu totul alte legi.

Al doilea tip de iubire de sine este unul superior. Este vorba de instinctul prezervării și perfecționării esenței spirituale. Orice om încearcă să își adapteze cât mai mult cu putință sinele spiritual la Acela care a implantat în el scânteia conștiinței divine, ridicându-l astfel mult deasupra materiei și plasându-l la granița dintre cele două lumi. În timp ce corpul său fizic aparține iubirii materiale, spiritul său aparține celei spirituale.

Din cauza acestei naturi duale, putem avea de-a face cu o lipsă sau cu un exces de iubire atât la nivelul naturii materiale a omului, cât și la nivelul naturii sale spirituale.

Lipsa iubirii materiale de sine se manifestă atunci când omul este sătul de viața pe care o duce. Instinctul fizic al conservării de sine poate slăbi în asemenea cazuri până la distrugerea completă a corpului fizic, atunci când omul se confruntă cu o dificultate cât de mică. Printre motivele care pot conduce la această stare se numără educația greșită, lipsa credinței în Dumnezeu sau în viața de după moarte a sufletului, precum și dezechilibrul mental.

La cealaltă extremă se situează excesul de iubire de sine. Considerând bunăstarea fizică lucrul cel mai important din viață, omul care manifestă acest exces se complace în egoismul cel mai grosolan cu putință. El se folosește de orice mijloace pentru a-și atinge scopul. Nimic nu contează pentru el în afara propriului ego; el este propriul său aproape. Asemenea oameni se situează pe nivelul spiritual cel mai inferior, căci evită orice fel de efort și orice sacrificiu. Ei nu își doresc decât o viață de plăceri și se folosesc de toate mijloacele - permise și nepermise, legale sau ilegale, divine sau satanice - pentru a-și atinge acest scop. Această iubire de sine exclude din start orice fel de iubire față de aproape.

Un alt tip de iubire de sine se manifestă atunci când cineva încearcă să își educe și să își perfecționeze omul interior de dragul egoului său. Chiar și corpul devine o povară pentru asemenea oameni, care încearcă să scape de el cât mai curând posibil.

Acestea sunt așadar cele două extreme: lipsa și excesul iubirii de sine, deopotrivă la nivelul naturii materiale și al celei spirituale a omului. Intre ele se situează calea de mijloc, pe care omul evită căderea într-una sau alta dintre extreme. În acest caz, se pune problema în ce fel poate fi influențată iubirea față de aproape de către iubirea de sine.

Am explicat principiul care trebuie să guverneze omul aflat în această situație la începutul acestui capitol: iubirea moderată, guvernată de rațiunea care nu uită nici o clipă de destinația spirituală a omului și de scopul vieții sale pământești, trebuie să activeze iubirea de sine într-o măsură suficient de mare pentru ca trupul fizic să nu aibă de suferit din cauza spiritului, dar nici spiritul să nu aibă de suferit din cauza corpului. Omul nu trebuie să uite nici o clipă că trupul i-a fost încredințat cu împrumut și că va trebui să răspundă cândva nu doar la întrebarea: „Ce ai făcut cu sufletul tău?", ci și la întrebarea: „Ți-ai folosit judicios corpul fizic, sau ai abuzat de el?" După cum vedeți, omul nu este responsabil numai pentru spiritul său și pentru talentele cu care a fost înzestrat acesta, ci și pentru viața sa materială.

El trebuie să-și folosească în egală măsură corpul și spiritul, să le educe și să le controleze în așa fel încât să țină cont de Mine (Cel care i le-am dăruit pe amândouă) în fiecare acțiune a sa, imprimându-le astfel amprenta divinului. Această manieră de a gândi și acționa trebuie să fie inclusiv standardul iubirii față de aproape. Ea trebuie să fie orientată către cei din jur, dăruindu-le tot ce este mai bun pentru ei, în acord cu propriile Mele principii morale.

Mai presus de orice, omul trebuie să își dea seama ce anume este capabil să facă, pentru a putea evalua corect ce poate face pentru cei din jur. El trebuie să învețe să facă distincția între bine și rău, între ceea ce este de folos și ce este dăunător trupului și spiritului. Numai în acest fel va putea el să-și ajute semenii să avanseze către scopul lor superior, fără a le face mai mult rău decât bine.

De aceea, începeți întotdeauna prin a vă echilibra iubirea de sine! Dacă veți reuși acest lucru, ea vă va conduce singură către iubirea față de aproape. La fel ca în orice alt domeniu, rezultatele nu pot fi optime decât dacă înțelegerea este deplină; în caz contrar, veți continua să rătăciți în întuneric, folosindu-vă greșit iubirea, în detrimentul celor din jur. Toate extremele sunt dăunătoare și nu conduc niciodată la ceva bun. Acest lucru este valabil inclusiv în ceea ce privește iubirea și ura, dăruirea sau primirea, vorbirea sau tăcerea.

De aceea, orice ați face, nu uitați de destinația superioară către care vă îndreptați, dar nici de faptul că sunteți oameni, nu zei, și că o iubire de sine prea mare sau prea mică poate conduce la rezultate la fel de neplăcute ca și o iubire față de aproape prea mare ori prea mică. Îi poți răni cu ușurință pe cei din jur dintr-o iubire prea mare pentru ei (nedublată însă de înțelepciune).

Începeți întotdeauna prin a vă recunoaște propriile slăbiciuni și le veți tolera mult mai ușor la ceilalți. Dacă cineva vă cere ceva, verificați mai întâi pe propria piele dacă îndeplinirea cererii respective are efecte pozitive sau negative, și abia apoi acționați în consecință în ceea ce îi privește pe cei din jur. Nimic nu produce efecte mai devastatoare decât o iubire față de aproape greșit înțeleasă.

Eu însumi sunt aproapele vostru și fac tot ce îmi stă în puteri pentru a vă transforma în apropiații Mei, în frații Mei și surorile Mele, ba chiar în copiii Mei. Cu toată iubirea și înțelepciunea Mea, nici chiar Eu nu sunt pregătit să le dăruiesc oamenilor tot ce îmi cer, din cauza imaturității lor. În calitatea Mea de Spirit Suprem, Eu știu mai bine ce este bun pentru ei și ce nu. Eu doresc să îmi educ copiii, frații și surorile, nu să îi răsfăț, stricându-le caracterul.

De aceea, învățați de la Mine felul în care îmi țin laolaltă creația, ghidând fiecare atom către marea destinație finală, aceea a eliberării de materie. Veți descoperi astfel calea cea dreaptă, măsura justă între a dărui și a primi, între a accepta și a refuza. Cea de-a doua mare poruncă a iubirii își va găsi astfel expresia corectă în ființa voastră, nu doar în cuvinte, ci și în faptele voastre. Le veți face atunci semenilor voștri exact ceea ce ați face pentru voi înșivă, dacă v-ați afla în aceeași situație ca și ei și judecând lucrurile din perspectiva spirituală.

Punând întotdeauna planul spiritual mai presus de orice altceva, va trebui să găsiți în el temeiul cel mai potrivit pentru toate acțiunile voastre, astfel încât acestea să fie la unison cu marile Mele gânduri ale creației, înnobilându-vă și înălțându-vă. Veți deveni astfel din ce în ce mai iluminați și Mă veți putea recunoaște pe Mine, Domnul și Creatorul vostru, inclusiv ca un Ghid, Păstor și Părinte preaplin de iubire. Amin.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
मैं गणेश, सुप्रीम शिव का बेटा हूँ!
Back to top See my Info
Display posts from previous:   
   Board Index -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, Biblioteca Unique - tematică specifică -> Biblioteca - Din seria Spiritual, Spiritual Crestinism
   -> Biblioteca - Creștinism, Gottfried Mayerhofer - "Scribul lui Dumnezeu"
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 4 of 6  [ 56 Posts ]
 

Goto page Previous  1, 2, 3, 4, 5, 6  Next
Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You cannot download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !