Naşterea lui Iisus: adevărata poveste

[Acustic]

Naşterea lui Iisus: adevărata poveste

Fragment din Copilăria lui Iisus de Jacob Lorber

Jacob Lorber a trăit în secolul XIX. Muzician de profesie, el a început la un moment dat să scrie cărţi, inspirat fiind, din câte ne relatează el, chiar de Iisus. El a scris practic după dictare (ascultând un fel de voce interioară) un număr impresionant de cărţi, în special referitoare la viaţa lui Iisus. Fragmentul de mai jos face parte din încântătoarea lucrare

Copilăria lui Iisus sau Evanghelia lui Iacov, care povesteşte primii ani din viaţa lui Iisus.

"După ce a aranjat adăpostul, Iosif a dus-o pe Maria înăuntru şi a aşezat-o cu grijă, iar Maria s-a simţit mai bine în această poziţie şi în acest loc. Când a văzut-o pe Maria mai liniştită, Iosif s-a adresat fiilor săi astfel: „Voi doi mai mari, o veţi veghea pe Maria şi îi veţi da ajutor în caz de nevoie, mai ales tu, Joel, care mai ştii câte ceva, de când umblai cu prietenii mei din Nazaret!”. Celorlalţi trei le-a ordonat să se ocupe de asin şi de bou şi să aducă cumva carul în peşteră, care era destul de încăpătoare.

După ce le-a aranjat pe toate cum a crezut mai bine, Iosif i-a spus Mariei: „Voi urca acum muntele şi voi merge în oraşul tatălui meu să caut în grabă o moaşă, să vin cu ea aici să-ţi dea ajutor!”. După aceste cuvinte, Iosif a părăsit peştera, căci se făcuse deja târziu şi începuseră să se vadă stelele sclipind pe cer. Şi tot ce i s-a întâmplat după ce a părăsit peştera vom afla chiar din cuvintele lui, adică din ceea ce el le-a povestit fiilor săi, după ce s-a întors cu moaşa, iar Maria a născut.

Iosif le-a vorbit astfel: „Copii, noi ne aflăm în pragul unor evenimente deosebite! Încep să-mi lămuresc acum ce mi-a spus vocea în ajunul plecării noastre de acasă; adevărat, dacă Domnul n-ar fi printre noi - chiar dacă nu Îl vedem - ar fi imposibil să se întâmple asemenea minuni, aşa cum le-am văzut eu acum! Ascultaţi-mă! După ce am ieşit din peşteră şi am plecat, am avut senzaţia că nu mă mai mişc deloc! Şi vedeam luna plină şi stelele, care se înălţau pe cer ca şi cum ar fi apus şi totul încremenise, iar luna nu părăsea marginea pământului, iar stelele la orizont nu voiau să cadă!

Apoi am văzut stoluri întregi de păsări stând pe crengile copacilor; toate erau cu faţa îndreptată încoace şi tremurau ca înainte de un mare cutremur şi nu puteau fi făcute să-şi părăsească locul pe creangă, nici prin strigăte, nici aruncând cu pietre. Am privit înapoi din nou spre pământ şi am văzut nu departe de mine un grup de lucrători stând în jurul unui castron plin cu mâncare; unii dintre ei ţineau mâna în castron, dar înţepenită şi nu puteau lua mâncarea din castron. Cei care apucaseră să scoată mâna din mâncare din castron şi s-o ducă la gură rămăseseră aşa, pentru că nu puteau deschide gura, ca să mestece mâncarea şi feţele tuturor erau îndreptate în sus, ca şi cum ar fi văzut lucruri deosebite pe cer. Apoi am văzut turme de oi mânate de păstori; dar şi ele stăteau neclintite, iar mâna păstorului ridicată spre a lovi în ele rămăsese ţeapănă în aer, fără putinţă de a mişca.

Apoi am văzut o turmă de capre cu boturile întinse deasupra apei, dar nu puteau să se adape pentru că erau ca paralizate. Apoi am văzut un izvor cu o cascadă mare, dar, închipuiţi-vă, apa stătea liniştită şi nu curgea la vale! Şi aşa arăta tot ce am văzut pe pământ, de parcă n-ar mai fi avut viaţă şi putinţă de a se mişca. Şi pe când stăteam aşa, sau poate că mergeam, dar nu-mi dădeam seama dacă merg sau stau, iată că deodată zăresc ceva viu! O femeie cobora de pe munte venind chiar spre mine, iar când a ajuns la mine, m-a întrebat: „Omule, unde vrei să mergi la o oră atât de târzie?” Iar eu i-am răspuns: „Caut o moaşă; căci acolo în peşteră se află o femeie care stă să nască!”

Dar femeia a vorbit în continuare, întrebând: „Cine este cea care urmează să nască? Îţi este soţie, rudă sau slujnică?” Iar eu i-am răspuns: „De puţină vreme, mi-a devenit soţie înaintea lui Dumnezeu şi a Marelui Preot: când însă a rămas însărcinată, nu era încă soţia mea, ci doar încredinţată mie prin grija Templului şi semnul Domnului, deoarece copila a fost crescută în Casa Sfântă! Dar să nu te miri de sarcina ei; căci ceea ce se află în trupul ei a fost conceput în mod miraculos de Duhul Sfânt!”. Femeia s-a minunat auzind acestea şi mi-a zis: „Omule, spune-mi adevărul!” Iar eu i-am zis: „Vino şi vezi şi convinge-te cu ochii tăi!””.

Iar femeia a acceptat şi l-a urmat pe Iosif la peşteră; dar când erau aproape de ea, a fost învăluită dintr-o dată de un nor alburiu şi n-au mai găsit intrarea. În faţa acestei apariţii, moaşa a început să se minuneze şi i-a spus lui Iosif: „Ce lucru minunat s-a întâmplat astăzi pentru sufletul meu! Azi dimineaţă am avut o vedenie extraordinară, în care totul se petrecea exact cum se întâmplă acum, cu ceea ce văd acum şi probabil voi mai vedea! Tu eşti acelaşi om cu cel care mi-a apărut în vedenie; exact ca acum, am văzut întreaga suflare oprindu-se din activitatea ei şi am văzut peştera şi norul care a acoperit-o şi am discutat cu tine, aşa cum o fac acum. Iar în peşteră am văzut lucruri încă şi mai minunate. Apoi a venit la mine sora mea, Salomeea şi i-am povestit toate acestea! De aceea zic acum faţă de tine şi de Dumnezeu, o mare minune s-a petrecut pentru Israel! Din cer ne-a fost trimis un Mântuitor, în aceste vremuri de restrişte!”.

După aceste vorbe ale moaşei, norul s-a retras din faţa peşterii şi o lumină i-a întâmpinat pe cei doi, atât de puternică, încât ochii nu o puteau suporta. Iar moaşa a spus: „Deci se adevereşte tot ce mi-a apărut în vedenie! O, omule, fericitule! Aici este mai mult decât Avraam, Isaac, Iacov, Moise şi Ilie!”. După aceste cuvinte, lumina a început treptat să devină mai suportabilă, putându-se vedea pruncul, care tocmai lua pentru prima dată în gură sânul mamei sale.

Moaşa a intrat atunci cu Iosif în peşteră, a cercetat mama şi pruncul şi văzând că totul se rezolvase cât se poate de bine, a spus: „Adevărat, adevărat, acesta este Mântuitorul prezis de toţi profeţii, care chiar în pântecul mamei a stat fără nici o legătură, ca să arate că este liber şi că va desface toate legăturile nefireşti ale legilor! Când a mai văzut cineva ca un prunc abia născut să apuce imediat sânul mamei?! Asta arată în modul cel mai clar că acest prunc - atunci când va deveni mare - va face o nouă rânduială în lumea aceasta, bazată pe dragoste şi nu pe legi! Ascultă-mă, tu, soţ fericit al acestei fecioare! Totul se află într-o orânduială supremă, de aceea, lasă-mă să plec din peşteră, pentru că nu mă simt bine, căci îmi dau seama că nu sunt destul de curată pentru a suporta apropierea sfântă a Domnului, Dumnezeul meu şi al tău!”. Iar Iosif s-a speriat rău auzind aceste cuvinte ale moaşei; dar ea s-a grăbit să părăsească peştera.

Dar când a ajuns afară, s-a întâlnit cu sora ei Salomeea, care o urmărise din cauza vedeniei despre care am vorbit, iar acum a întrebat-o: „Salomeea, Salomeea, vino să vezi vedenia mea de azi-dimineaţă înfăptuită! Fecioara a dat naştere unui prunc! Iată un adevăr pe care inteligenţa omenească şi natura refuză să le priceapă!”. Salomeea, însă, a zis: „Pe Dumnezeul meu, nu pot să cred că o fecioară a născut, până nu o examinez, să mă conving personal!”.

După ce Salomeea a spus toate acestea, ea a intrat în peşteră şi a zis: „Maria, sufletul meu nu mai are linişte; de aceea, te rog să te pregăteşti, să te examinez cu mâna mea experimentată, ca să văd cum este cu fecioria ta!”. Iar Maria s-a supus imediat dorinţei acestei necredincioase şi s-a lăsat imediat examinată de ea. Iar când Salomeea a atins corpul Mariei cu mâna sa pricepută, a dat un ţipăt din toate puterile şi a strigat: „Vai, vai mie şi neîncrederii şi necredinţei mele, căci am vrut să cercetez pe Dumnezeu cel veşnic! Căci priviţi, priviţi aici, mâna mea arde în focul mâniei divine, pe care am atras-o asupra ticăloasei de mine!”.

Iar după aceste cuvinte, ea a căzut imediat în genunchi în faţa pruncului şi a spus: „O, Dumnezeul părinţilor mei! Tu, Doamne atotputernic peste toată slava! Gândeşte-te la mine, căci eu sunt sămânţă din Avraam, Isaac şi Iacov! Nu mă lăsa de râsul fiilor lui Israel, ci fă ca mâna mea să fie iarăşi sănătoasă!”. Iată că îndată, lângă Salomeea a apărut un înger al Domnului care i-a grăit astfel: „Domnul Dumnezeu a auzit ruga ta fierbinte; du-te la prunc şi ia-l în braţe şi o mare bucurie se va pogorî asupra ta!”. Când Salomeea a auzit aceste cuvinte, a mers în genunchi la Maria şi a rugat-o să-i dea pruncul. Iar Maria i-a dat îndată pruncul şi a zis: „Să-ţi fie pentru însănătoşire, după cum ţi-a promis îngerul Domnului! Domnul să se îndure de tine!”.

Şi Salomeea a luat copilul şi l-a purtat în braţe, mergând în genunchi şi a zis: „O, Doamne, Dumnezeu atotputernic peste Israel, care ne conduci şi ne stăpâneşti în vecii vecilor! Este adevărul curat că acum s-a născut în Israel un rege al regilor care va fi mai puternic decât a fost vreodată David, omul care a trăit după inima Domnului! Slăvit să fii şi lăudat să fii de mine în vecii vecilor!”.

După aceste cuvinte, Salomeea a devenit din nou complet sănătoasă, dat Mariei copilul înapoi, mulţumindu-i din toată inima şi a părăsit peştera ieşind afară. Iar când s-a văzut din nou afară, a vrut să strige s-o audă toată suflarea ce minune a minunilor s-a întâmplat şi a început imediat să-i povestească surorii ei ce i s-a întâmplat. Dar, îndată s-a anunţat o voce din cer care s-a adresat Salomeei: „Salomeea, Salomeea, nu spune nimănui ce s-a întâmplat astăzi cu tine! Căci trebuie să aşteptăm vremea când Domnul Însuşi se va mărturisi lumii prin cuvinte şi fapte!”. Atunci, Salomeea a amuţit imediat, pe când Iosif tocmai a ieşit să le roage pe cele două surori să intre din nou în peşteră la dorinţa Mariei, pentru ca nimeni să nu bage de seamă ce lucruri extraordinare se petrec în peşteră. Iar cele două au intrat din nou în peşteră, pline de smerenie.

Când toţi erau adunaţi în peşteră, fiii lui Iosif l-au întrebat pe tatăl lor: „Tată, ce mai avem de făcut? Am aranjat totul cum se cuvine! Călătoria ne-a obosit; putem să ne odihnim?”. Şi Iosif le-a răspuns: „Copii, vedeţi cu toţii ce îndurare fără seamăn s-a pogorât asupra noastră; de aceea, cred că nu trebuie să vă culcaţi, ci să lăudaţi pe Domnul împreună cu mine! Voi aţi văzut ce i s-a întâmplat Salomeei în peşteră, pentru că nu a vrut să creadă; de aceea, nici noi nu trebuie să dormim, dacă Domnul va vrea să ne încerce! Puteţi însă să mergeţi la Maria şi să atingeţi pruncul! Nu se ştie, poate după asta ochii voştri vor fi mai odihniţi ca după mai multe ore de somn!”.

Şi fiii lui Iosif s-au dus şi au atins pruncul; iar pruncul le-a zâmbit şi şi-a întins mânuţele spre ei, ca şi cum i-ar fi cunoscut de fraţi. Drept care toţi s-au minunat şi au zis: „Adevărat, acesta nu este un copil obişnuit! Căci unde s-a mai pomenit ca cineva să fie salutat şi binecuvântat de un nou născut?! În plus, iată că toţi ne simţim mult mai întăriţi, de parcă nici n-am fi făcut această călătorie, ci am fi acasă, într-o dimineaţă, după un somn zdravăn!”.

Iar Iosif le-a zis: „Vedeţi, deci, că sfatul meu a fost bun! Dar acum observ că a început să se facă tare frig, aşa că aduceţi aici boul şi asinul! Animalele vor sta lângă noi şi ne vor încălzi cu suflarea lor; iar noi toţi vom sta pe lângă Maria, să-i ţinem adăpost!”. Şi băieţii au urmat întocmai sfatul tatălui. Ei au adus amândouă animalele lângă Maria, iar ele s-au aşezat cum era mai bine pentru ca suflarea lor să treacă peste Maria şi pruncul ei şi să-i încălzească.

Iar moaşa a spus: „Adevărat, important lucru este pentru Domnul, dacă până şi animalele acestea dau ajutor, de parcă ar avea minte şi ar înţelege!”. Iar Salomeea a zis şi ea: „O, surioară, aceste animale par să vadă mai mult decât noi! Când noi abia dacă îndrăznim să credem, aceste animale se roagă deja la Cel care le-a creat! Crede-mă, surioară, pe Dumnezeul meu, în faţa noastră se află Mesia cel făgăduit; căci noi ştim că nici la naşterea celor mai mari profeţi nu s-au întâmplat asemenea lucruri extraordinare!”.

Iar Maria s-a adresat Salomeei astfel: „Domnul Dumnezeu îţi acordă o mare favoare, dacă ai reuşit să vezi lucruri care fac să-mi tresalte inima. Dar nu divulga aceste lucruri, aşa cum te-a învăţat şi îngerul Domnului mai înainte; altfel vei aduce mult necaz asupra noastră!”. Iar Salomeea s-a legat cu jurământ să tacă toată viaţa ei, iar moaşa a urmat exemplul surorii sale.

În peşteră s-a făcut apoi linişte. Dar, cu o oră înainte de răsăritul soarelui, au auzit cu toţii răsunând cântece de slavă în faţa peşterii. Şi Iosif a trimis imediat pe fiul său cel mare să vadă ce este şi cine cântă atât de tare cântece de slavă lui Dumnezeu sub cerul liber. Joel a ieşit afară şi a văzut că tot spaţiul cerului era plin de sus până jos cu nenumărate cete de îngeri strălucitori. Şi s-a întors uimit înapoi în peşteră şi le-a povestit tuturor ce s-a întâmplat. Şi toţi au ascultat înmărmuriţi cele povestite de Joel, apoi au ieşit şi s-au convins de adevărul spuselor sale. Şi după ce au văzut atâta minunăţie a lui Dumnezeu, s-au reîntors în peşteră să-i povestească şi Mariei.

Iar Iosif i-a spus Mariei: „Ascultă, Fecioară Preacurată a Domnului, fructul trupului tău este cu adevărat o creaţie a Sfântului Duh; căci toate cerurile depun mărturie în acest sens! Dar ce vom face noi când va afla întreaga lume ce s-a petrecut aici? Căci nu numai noi, ci şi ceilalţi oameni văd acum ce dovadă străluceşte pe cer. Am văzut păstorii cum îşi îndreptau toţi faţa spre cer. Şi cum cântau cu aceeaşi putere ca îngerii din ceruri, care acum s-au arătat pe întregul firmament, de sus până jos. Iar cântecul sună la fel cu cel al îngerilor: „Voi, ceruri, stropiţi cu roua voastră pe Cel drept! Pace vouă, oameni de pe pământ, animaţi de gânduri bune! Slavă lui Dumnezeu din ceruri şi Celui care vine în numele Domnului!”.

Vezi, Maria, că întreaga lume aude şi vede acum toate acestea! Aşa că este de aşteptat că vor veni cu toţii încoace şi ne vor urmări, de aceea este mai bine ca noi să ne refugiem peste munţi şi văi! Eu sunt de părere ca imediat ce este posibil, să ne ridicăm şi să plecăm de aici din nou spre Nazaret, bineînţeles după ce o să ne înregistrăm - ceea ce vom face chiar dis-de-dimineaţă, apoi vom trece la greci, căci am câteva cunoştinţe bune printre ei. Eşti de acord cu mine?”.

Dar Maria i-a spus lui Iosif: „Vezi doar că nu pot părăsi încă acest adăpost; de aceea, să lăsăm totul în grija Domnului; El ne-a condus şi ne-a apărat până acum, aşa că sunt sigură că ne va conduce şi ne va apăra şi în continuare cum e mai bine! Dacă El vrea să ne facă cunoscuţi lumii întregi, spune-mi, unde crezi că putem fugi, astfel ca să nu se afle în ceruri?! Aşa că facă-se voia Lui! Voinţa Lui nu poate fi decât dreaptă. Priveşte, aici la pieptul meu se odihneşte Cel pentru care se petrec toate acestea! Şi Acesta rămâne cu noi, deci slava lui Dumnezeu nu ne va părăsi, putem să fugim oriunde-am vrea!”.

Dar, iată că abia a pronunţat Maria aceste cuvinte şi în faţa peşterii au apărut doi îngeri în fruntea unei cete de păstori, arătând păstorilor că aici s-a născut Acela pentru care răsună cântecele de slavă. Iar păstorii au intrat în peşteră şi au îngenuncheat înaintea Pruncului şi i s-au închinat; iar îngerii veneau şi ei în cete şi i se închinau Pruncului. Iar Iosif şi fiii săi priveau uimiţi când la Maria, când la Prunc şi au spus: „Doamne, ce se întâmplă? Oare chiar Tu ai dat viaţă acestui copil? Altfel cum ar fi posibil ca El să fie adorat chiar de îngerii Tăi? Iar dacă Tu eşti aici, Doamne, ce este cu sanctuarul?”.

Atunci, un înger s-a desprins din ceată şi le-a spus: „Nu întrebaţi şi nu vă faceţi griji, căci Domnul a ales pământul pentru a-şi arăta îndurarea Sa şi a încercat poporul Său, aşa cum aprezis prin gura copiilor Săi, a slujitorilor Săi şi a profeţilor! Iar ceea ce se petrece acum în faţa ochilor voştri este din voia Celui sfânt!”.

După aceste cuvinte, îngerul l-a părăsit pe Iosif şi s-a dus din nou să se închine Pruncului, care acum zâmbea celor care i se închinau. Dar, când soarele a început să se înalţe spre cer, îngerii au dispărut. Păstorii au rămas însă, continuând să se intereseze la Iosif cum s-au întâmplat toate acestea.

Iar Iosif le-a spus: „Priviţi, aşa cum iarba creşte de la sine, printr-o minune, tot aşa s-a întâmplat şi această minune! Poate cineva să spună cum creşte iarba? Tot aşa, nici eu nu pot spune cum s-a întâmplat! Dumnezeu a vrut astfel; asta este tot ce pot să vă spun!”."

sursa: http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?item=2382&lang=RO